Ioana Grosaru
Ioana Grosaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2026

9. Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  
    9.1 Ioana Grosaru

 

Doamna Gianina Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamna deputat Ioana Grosaru, neafiliaţi? Două interpelări.

Vă rog, doamnă deputat, vă dau cuvântul pentru a citi o interpelare dintre cele două.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ioana Grosaru:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Da, îmi este greu să aleg dintre două, pentru că ambele sunt importante. Le adresez domnului ministru al educaţiei şi cercetării.

Şi mă voi opri la "Clarificări privind componenţa comisiilor de evaluare la concursul pentru directori şi directori adjuncţi în unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale".

În contextul metodologiei privind organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, vă solicit clarificări cu privire la modul în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării se asigură că, în cazul unităţilor de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale sau cu secţii în limbile minorităţilor naţionale, comisia de evaluare poate aprecia în mod real nevoile specifice ale acestor forme de învăţământ.

În practică, pot exista situaţii în care un candidat prezintă în proiectul managerial măsuri privind o secţie cu predare în limba unei minorităţi naţionale, dar comisia nu are în componenţă o persoană care să cunoască suficient această realitate educaţională, ceea ce poate duce la o evaluare mai degrabă formală a unei părţi importante din activitatea şcolii.

Consider că Ministerul Educaţiei şi Cercetării ar trebui să analizeze şi posibilitatea ca, în cazul candidaturilor pentru funcţiile de director sau director adjunct în unităţile de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale ori cu secţii în limba unei minorităţi naţionale, dosarul candidatului să poată include, cu caracter consultativ şi fără a condiţiona dreptul de participare la concurs, o opinie sau recomandare din partea organizaţiei reprezentative a minorităţii naţionale respective, reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale. O astfel de opinie nu ar trebui să înlocuiască evaluarea comisiei, nici să aibă caracter decisiv.

De aceea, întrebările:

- Cum se asigură Ministerul că, în cazul concursurilor pentru funcţiile de director şi director adjunct în unităţile cu predare în limba minorităţilor naţionale sau cu secţii în limbile minorităţilor naţionale, comisia de evaluare poate aprecia în mod real partea din proiectul managerial care priveşte aceste secţii?

- Ce înseamnă, concret, ca un membru al comisiei să cunoască "specificul învăţământului în limba maternă" şi pe baza căror criterii se stabileşte această competenţă?

O astfel de clarificare ar evita interpretări diferite de la un judeţ la altul şi ar asigura o evaluare mai atentă a proiectelor manageriale. (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Doamna deputat Aurora Tasica-Simu, din partea neafiliaţilor? Două interpelări.

Domnul Bogdan Cojocaru, din partea Grupului parlamentar al PSD? Două interpelări.

Domnul deputat Cosmin Andrei, din partea Grupului parlamentar al PSD? O interpelare.

Doamna deputat Dumitriţa Albu, neafiliat? O interpelare.

Doamna Oana Matache, din partea Grupului parlamentar al PSD, o interpelare.

Domnul Romeo-Daniel Lungu, din partea Grupului parlamentar al PSD, o interpelare.