|
Doamna Raisa Enachi: Hristos a înviat! Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Interpelare adresată ministrului sănătăţii, Alexandru Rogobete. Subiectul: "În Vaslui, reducerea paturilor şi criza medicilor de familie pun sub semnul întrebării accesul real la sănătate". Sistemul sanitar din România se îndepărtează vizibil de principiul fundamental al accesului echitabil la servicii medicale, ajungând să funcţioneze tot mai mult în logica limitărilor bugetare şi tot mai puţin, în raport cu nevoile reale ale pacienţilor. Datele semnalate inclusiv de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate indică o situaţie gravă. În unele spitale se impun limite de internare, ceea ce echivalează, în practică, cu plafonarea accesului la tratament. În aceste condiţii, criteriul medical riscă să fie înlocuit de criteriul administrativ, iar pacientul devine dependent de disponibilul bugetar, nu de urgenţa sau de gravitatea cazului. În paralel, decizia de reducere a numărului de paturi de spital, pentru perioada 2026-2028, intervine într-un sistem deja suprasolicitat. Începând cu luna mai a acestui an, capacitatea este redusă cu aproape 5.000 de paturi, urmând ca diminuarea să continue semnificativ în anii următori. Această măsură este prezentată ca o eficientizare, însă absenţa unor alternative funcţionale riscă să devină în mod direct o restrângere a accesului la îngrijire medicală. Ambulatoriul rămâne insuficient dezvoltat, medicina de familie este deja supraîncărcată, iar în multe zone accesul la servicii medicale este limitat sau întârziat. Situaţia este şi mai sensibilă în judeţul Vaslui, unde Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui funcţionează deja cu deficit de personal şi cu resurse limitate, iar întârzierile în investiţiile asumate amplifică riscul de blocaj în accesul la servicii medicale. În acest context, îi solicit ministrului sănătăţii să răspundă la următoarele întrebări: - Ce măsuri concrete şi imediate aţi implementat, pentru a preveni situaţiile în care pacienţii sunt refuzaţi la internare, din cauza limitelor impuse administrativ, şi nu din considerente medicale? - Cum justificaţi reducerea numărului de paturi, în lipsa unor servicii alternative funcţionale, capabile să preia fluxul de pacienţi, şi care este evaluarea de impact realizat înainte de adoptarea acestei decizii? - Ce capacitate reală măsurabilă are în prezent sistemul ambulatoriu şi medicina de familie pentru a prelua cazurile care nu mai pot fi internate şi pe ce date concrete se bazează această evaluare? - Care sunt măsurile specifice pentru judeţul Vaslui, în condiţiile în care vulnerabilităţile sistemului sunt deja accentuate, iar accesul la servicii medicale este limitat? - Care este stadiul exact al investiţiilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi ce garanţii există că acestea nu vor întârzia în continuare, afectând direct capacitatea de răspuns a sistemului? Deputat de Vaslui, Raisa Enachi. Vă mulţumesc.
|