Maricel Popa
Maricel Popa

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2026

9. Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  
  9.3 Maricel Popa

 

Doamna Gianina Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Maricel Popa, din partea Grupului parlamentar PSD, o interpelare.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Maricel Popa:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Voi avea o interpelare - adresată domnului ministru Ambrozie-Irineu Darău, încă ministrul interimar al economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului.

Obiectul interpelării - "Măsuri pentru redeschiderea minelor de cupru".

Domnule ministru,

Prin Regulamentul (UE) 2024/1252, intrat în vigoare la 23 mai 2024, cuprul a fost declarat materie primă strategică a Uniunii Europene şi cuprul românesc a fost pus pe harta strategică a Europei. România deţine rezerve semnificative, al doilea depozit pe Europa, însă situaţia actuală ridică îngrijorări serioase privind securitatea aprovizionării.

Câteva exemple:

- Mina Roşia Poieni - Cupru Min S.A. - asigură singură aproximativ 65% din rezervele naţionale. Licenţa a fost prelungită până în ianuarie 2030, dar România exportă minereu brut, fără capacitate internă de procesare.

La un moment dat, a fost o investiţie pe fonduri europene pentru a face o rafinărie de cupru. Ce s-a mai întâmplat?

- Moldova Nouă, aproximativ 30% din rezervele naţionale, rămâne închisă din 2006, sub denumirea de Societatea "CupruMold Mining" - deţine licenţa din 2021, dar nu a obţinut avizul de mediu. Licenţa o deţine Eti Bakir, Turcia.

- Perimetrul Bălan este închis din 2006, fără niciun plan de reactivare.

Atenţie, perimetrul Rovina, declarat strategic de Comisia Europeană în martie 2025 - s-au alocat 300 de milioane de euro, este blocat fără aviz de mediu şi fără acordul Ungariei.

Totuşi, aveţi ministru la mediu.

În acest context, vă rog să precizaţi:

1. Există o strategie naţională actualizată pentru cupru, conformă cu Ordonanţa de urgenţă din noiembrie 2025? Strategie naţională.

2. Care este stadiul negocierilor cu Comisia Europeană pentru finanţarea procesării interne a cuprului - Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare?

3. Ce măsuri ia Ministerul Economiei pentru deblocarea redeschiderii Moldova Nouă şi soluţionarea poluării de la iazul Boşneag?

4. Există planuri concrete pentru reactivarea perimetrului Bălan sau a altor zăcăminte conservate?

5. Care este calendarul estimat pentru obţinerea avizului de mediu al proiectului Rovina, inclusiv acordul Ungariei?

Atunci când eram secretar de stat, am vizitat absolut toate perimetrele şi am lăsat soluţii în mapa ministrului de atunci.

Vă mulţumesc.

Solicit răspuns scris.

Deputat de Iaşi, Marcel Popa.

Video in format Flash/IOS

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Domnul deputat Vlad-Florentin Drinceanu, din partea Grupului PSD, o interpelare.