Raisa Enachi
Raisa Enachi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.82/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2022

9. Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  
  9.5 Raisa Enachi

 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

O invit la cuvânt pe doamna deputat Raisa Enachi, Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea este adresată domnului ministru al mediului, apelor şi pădurilor, Tánczos Barna.

Obiectul interpelării: "Clarificări asupra arderilor ilegale deşeuri".

Stimate domnule ministru,

În urma unei sesizări parvenite la biroul parlamentar, mi s-a adus la cunoştinţă o speţă cu privire la anumite nereguli privind protecţia mediului în ceea ce priveşte arderea ilegală a deşeurilor pe raza judeţului Vaslui.

Mi s-a comunicat că există un depozit de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase ce este situat în fosta zonă industrială a Municipiului Vaslui. Uleiurile minerale nu sunt colectate în timpul dezmembrărilor şi, în schimb, sunt lăsate să se scurgă în pământ sau sunt folosite pentru a arde plasticul sau cauciucul.

Arderea are loc în spatele limitei din faţa drumului de pe strada Ceramica, care este protejată de clădiri, dar fumul produs ajunge la depozitul de pe strada Ceramica nr. 40, unde sunt depozitate produse alimentare. Sute de tone de cabluri sunt incendiate exclusiv noaptea pentru a extrage cupru şi aluminiu.

Proprietarii depozitelor de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, precum şi ai perimetrului de lângă albia râului Bârlad, ignoră cu desăvârşire autorităţile municipale.

Prin urmare, domnule ministru al mediului, vă solicit să efectuaţi verificări în zonele menţionate.

Vă rog să-mi comunicaţi ce aţi găsit la faţa locului în urma controalelor, precizându-mi ce măsuri a luat Garda de Mediu în ceea ce priveşte activitatea poluantă a firmelor de colectare a deşeurilor?

Şi care sunt principalele măsuri de combatere a transferurilor ilegale de deşeuri?

Vă mulţumesc.

Aştept răspuns în formă scrisă.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulţumesc, doamna deputat.