| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
9. Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Este lege organică. Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională propun adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul. Mulţumesc.
|
|
Domnul deputat Scutaru, explicarea votului. Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Anul trecut, Uniunea Social-Liberală a spus foarte clar că printre primele obiective care vor fi puse în practică, va fi şi acela al revenirii pensiilor militare la cuantumul din decembrie 2010. În 2010, Guvernul Boc încerca să abată furia românilor împotriva pensionarilor militari şi a introdus sintagma de "pensii nesimţite". Astăzi, pentru 18.400 de militari din MApN, MAI şi Serviciile secrete, de pensionari care au servit drapelul ţării se face o dreptate şi, din octombrie, Guvernul Uniunii Social-Liberale va acorda sumele necesare pentru ca aceste pensii să revină la vechiul cuantum. Demonstrăm şi astăzi că Uniunea Social-Liberală îşi menţine o promisiune electorală făcută celor care ne-au ales. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc şi eu. Vă daţi seama că nu puteam să pierd această ocazie să vă dau cuvântul. Viceliderul Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Tinel Gheorghe, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal s-a abţinut de la acest vot, dar ne-am abţinut nu pentru faptul că am fi împotriva revenirii pentru cei 18.000 de cadre militare, da, de militari la pensiile anterior datei de 01 ianuarie 2011, ci pentru faptul că nu ne-aţi convins că prin actul normativ încercaţi să faceţi, cum ziceţi dumneavoastră: "dreptate până la capăt". Aţi venit pe un angajament strict punctual pentru echipa domnului Dogaru şi îl puneţi în practică. Dumneavoastră aţi crescut pentru 18.000, noi am crescut pentru restul, am crescut pentru diferenţa până la cei 70.000 pensiile celor care n-au fost şi n-au făcut parte din nomenclatura comunistă şi care nu au avut "pensiile nesimţite". Aveţi un angajament cu echipa domnului Dogaru, pentru că v-au susţinut şi sprijinit în stradă, şi le-aţi crescut pensiile. Dacă veneaţi şi reveneam cu sistemul de pensii şi pentru celelalte categorii defavorizate, atunci poate că Grupul parlamentar al PDL ar fi susţinut proiectul.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc foarte mult. Domnul Mircovici, vă rog frumos. Ne era dor de dumneavoastră. Aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Niculae Mircovici: Vă mulţumesc că vă este dor de mine. Voiam să fac o simplă precizare şi să mulţumesc celor care au votat pentru, întrucât şi mie mi-a revenit pensia, şi e cadou de ziua mea, că-i chiar începând cu 1 octombrie, şi nu fac parte din echipa domnului Dogaru. Mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnul Mircovici, vă mulţumesc foarte mult pentru luarea de cuvânt.
|