|
Domnul Samuel-Virgil Miclău: Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea are ca obiect "Starea carosabilului, obligaţiile de garanţie şi intervenţia de urgenţă pe DN 6 Caransebeş-Topleţ-Orşova". Domnule ministru, Demersul de faţă are ca scop clarificarea situaţiei reale privind ultimele lucrări executate pe DN6, tronsonul Caransebeş-Topleţ-Orşova, precum şi identificarea responsabilităţilor contractuale în contextul degradărilor severe ale carosabilului apărute în luna ianuarie. Totodată, această interpelare urmăreşte prevenirea repetării unor astfel de situaţii în viitor, prin verificarea modului în care sunt respectate obligaţiile de garanţie, clauzele de intervenţie de urgenţă şi mecanismele de sancţionare, astfel încât siguranţa cetăţenilor să nu mai fie pusă în pericol. Starea actuală a carosabilului pe acest tronson a generat un risc real de producere a unor accidente grave, cu potenţial de pierdere de vieţi omeneşti, fapt confirmat inclusiv de intervenţiile publice recente ale autorităţilor locale şi judeţene. Din păcate, aceste lucruri deja s-au întâmplat, starea drumurilor a însemnat pentru unii pierderea vieţii. În consecinţă, vă rog să-mi comunicaţi următoarele: Care sunt ultimele lucrări de reabilitare, modernizare sau reparaţii executate pe DN 6, tronsonul Caransebeş-Topleţ-Orşova şi ce operator economic a avut calitatea de executant al acestora? Se aflau aceste lucrări în perioada de garanţie la momentul apariţiei degradărilor majore ale carosabilului din luna ianuarie? Dacă da, care este durata garanţiei şi ce obligaţii concrete revin constructorului, privind întreţinerea şi siguranţa circulaţiei pe durata acesteia? Există în contractele aferente clauze care obligă constructorul să intervină de urgenţă în situaţiile în care starea carosabilului pune în pericol viaţa cetăţenilor? Dacă da, vă rog să precizaţi termenele maxime de intervenţie prevăzute contractual. Ce intervenţii concrete au fost efectuate de firma aflată în garanţie pe acest tronson al DN 6, ca urmare a degradărilor apărute în luna ianuarie, şi cum explică autorităţile faptul că aceste intervenţii nu au avut un efect durabil, gropile rămânând în continuare periculoase pentru participanţii la trafic? Având în vedere riscul real de producere a unor accidente grave, au fost aplicate sau sunt avute în vedere penalităţi contractuale, reţineri din garanţia de bună execuţie ori alte sancţiuni împotriva constructorului pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale? Dacă nu, care sunt motivele concrete pentru care aceste măsuri nu au fost dispuse? Vă rog să dispuneţi ca răspunsul să-mi fie transmis în scris. Cu respect, deputat Samuel-Virgil Miclău, Circumscripţia nr. 11 Caraş-Severin. Mulţumesc.
|