Călin-Florin Groza
Călin-Florin Groza

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2026

9. Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  
  9.12 Călin-Florin Groza  

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin-Florin Groza:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Uniunea Europeană a lansat Programul SAFE, prin care statele membre pot accesa fonduri europene pentru investiţii în apărare şi tehnologii moderne, inclusiv cu utilizare dublă - civilă şi militară. România se numără printre statele care pot beneficia de aceste resurse, iar acest lucru reprezintă o oportunitate majoră pentru industria naţională şi pentru implicarea companiilor româneşti în aceste proiecte.

În acest context, adresez Ministerului Apărării Naţionale o interpelare prin care solicit clarificări privind modul în care Programul SAFE va fi implementat în România. Cer informaţii despre domeniile care vor fi finanţate, despre implicarea producătorilor români, despre standardele europene care pot fi aplicate şi despre regulile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor. De asemenea, solicit detalii despre calendarul publicării ghidurilor şi al lansărilor apelurilor de proiecte, astfel încât firmele româneşti să poată participa în mod real la aceste programe.

Consider că este esenţial ca România să valorifice eficient aceste fonduri şi să asigure o implicare cât mai mare a industriei naţionale.

Solicit răspuns în scris, detaliat, din partea Ministerului Apărării Naţionale.

Vă mulţumesc.

Călin Groza, deputat de Maramureş.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Dacă mai există doamne sau domni deputaţi care doresc să prezinte interpelări?

Dacă nu, declar şedinţa închisă.

Vă mulţumesc.

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 17.40.