Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 1997

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 1997

Informare cu privire la proiectele de legi şi propuneri legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie <B>a</B>vizate de comisiile permanente:

Şedinţa a început la ora 9,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Miron Tudor Mitrea şi Kovacs Csaba Tiberiu, secretari.

*

 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală, pentru a începe şedinţa noastră de astăzi!

Declar deschisă şedinţa de astăzi, joi, 25 septembrie 1997, a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 342 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 223, sunt absenţi 109, din care 41 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul prevăzut de art. 128 din regulamentul nostru este întrunit.

Pentru început, vă informez că la Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative, care urmează să fie avizate de comisiile permanente:

1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 52/1997 privind contractarea de către Ministerul Finanţelor a unui credit extern pentru achiziţionarea de hard-ware şi soft-ware, elemente de comunicare şi asistenţă tehnică pentru dezvoltarea sistemului de gestionare al finanţelor publice, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe, bănci şi, pentru avize, Comisia pentru industrie şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Proiectul de Lege privind salarizarea personalului din cadrul organelor autorităţii publice, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi, pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Iniţiatorul solicită dezbaterea acestui proiect de lege în procedură de urgenţă.

Domnul Acsinte Gaspar. Vă rog!

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Potrivit regulamentului, iniţiatorul trebuie să vină să motiveze în faţa plenului şi să argumenteze pentru ce solicită procedura de urgenţă. Înţeleg că iniţiatorul este Guvernul, deci, din partea sa...

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

O să îl rog pe domnul secretar de stat Clinciu să susţină această chestiune. Vă rog!

 
 

Domnul Eugen Clinciu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul solicită dezbaterea în procedură de urgenţă a acestui proiect de lege pentru punerea de acord a drepturilor acordate persoanelor alese potrivit legii în funcţii din cadrul autorităţii publice cu prevederile Constituţiei României, prin proiectul de lege alăturat, care propune ca aceste persoane alese să aibă dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie care să reprezinte unica formă de remunerare.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Marţian Dan (din sală):

În ce constă urgenţa?

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă supun spre aprobare cererea de procedură de urgenţă primită de la Guvern pentru acest proiect de Lege privind salarizarea personalului din cadrul organelor autorităţii publice.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

A fost adoptată procedura de urgenţă.

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca de export-import a Japoniei în sumă de 50 de milioane de dolari S.U.A., semnat la Tokio, la 14 iunie 1997, adoptat de Senat în şedinţa sa din 16 septembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe, bănci şi, pentru avize, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică de disciplină şi imunităţii.

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind ajustarea sectorului agricol în sumă de 350 milioane de dolari S.U.A. echivalent, semnat la Washington, la 1 iulie 1997, adoptat de Senat în şedinţa sa din 16 septembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe, bănci şi, pentru avize, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, adoptat de Senat în şedinţa sa din 16 septembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrie şi servicii şi, pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/1997 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere-program de cooperare a Olandei cu România 1997, semnat la Bucureşti, la 25 februarie 1997, adoptat de Senat în şedinţa sa din 16 septembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi, pentru avize, comisiile pentru buget, finanţe, bănci, pentru politică externă şi juridică, de disciplină şi imunităţi.

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, adoptat de Senat în şedinţa sa din 16 septembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrie şi servicii şi, pentru avize, comisiile pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi juridică, de disciplină şi imunităţi.

8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/1997 privind ratificarea Acordului-cadru de cooperare financiară dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Luxemburg şi Bucureşti, la data de 4 şi respectiv 5 iunie 1997, adoptat de Senat în şedinţa sa din 16 septembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe, bănci şi, pentru avize, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

9. Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/1996 privind transportul pe Căile Ferate Române, adoptat de Senat în şedinţa sa din 16 septembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrie şi servicii şi, pentru avize, comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi juridică, de disciplină şi imunităţi.

10. Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe Căile Ferate din România, adoptat de Senat în şedinţa sa din 16 septembrie 1997. Au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrie şi servicii şi, pentru avize, comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru buget, finanţe, bănci şi juridică de disciplină şi imunităţi.

11. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 iunie 1997 şi respins de Senat în şedinţa sa din 18 septembrie 1997. Au fost sesizate în vederea reexaminării următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi, pentru avize, comisiile pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, pentru buget, finanţe şi bănci şi juridică, de disciplină şi imunităţi.

12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii comerciale Compania naţională de transporturi aeriene române TAROM S.A., adoptat de Senat în şedinţa sa din 22 septembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrie şi servicii şi, pentru avize, comisiile pentru politică economică, reformă şi privatizare, pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru buget, finanţe, bănci şi juridică, de disciplină şi imunităţi.

13. Proiectul de Lege privind impozitul pe spectacole, adoptat de Senat în şedinţa sa din 22 septembrie 1997. Au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe, bănci şi, pentru avize, comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi juridică, de disciplină şi imunităţi.

În continuare, vă informez că la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor au mai fost înregistrate următoarele iniţiative legislative:

1. Propunerea legislativă privind constituirea la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a Fondului special pentru achiziţionarea strugurilor pentru vinificaţie din producţia anului 1997. Pentru această iniţiativă legislativă, ca şi pentru următoarea, iniţiatorii, Grupul parlamentar al PDSR, solicită dezbaterea în procedură de urgenţă. Solicitarea s-a făcut în scris, domnul deputat Mitrea, vicelider al grupului, o va prezenta.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De fapt, amândouă proiectele de legi sunt din aceeaşi familie, ca să spun aşa, de aceea am să fac o singură prezentare în faţa dumneavoastră. În România, patrimoniul viticol, ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 284 mii ha, reprezintă o avuţie naţională cu implicaţii importante în plan economic, social, ecologic şi politic. Faptul că peste 1 milion de cetăţeni au relaţie directă, uneori depinzând în totalitate de sectorul viticol, faptul că o alimentaţie modernă, sănătoasă şi raţională implică scăderea din consum a ponderii băuturilor tari şi creşterea consumului de vinuri şi al strugurilor de masă, faptul că sectorul poate contribui la echilibrarea balanţei de plăţi externe prin stimularea exportului de vinuri româneşti sunt numai câteva din avantajele pe care ni le oferă acest sector. Pentru ca produsele româneşti şi în special vinurile să poată fi competitive atât pe piaţa românească, cât şi la export, statul trebuie să sprijine prin politici adecvate producătorii de struguri şi de vinuri. Având în vedere suportul precar pe care îl primeşte sectorul din partea statului acum, există posibilitatea reală de a pierde teren, inclusiv pe piaţa românească de vinuri. Prin Acordul CEFTA s-a stabilit diminuarea taxelor vamale cu 50% pentru un contingent, pentru 1997, ce va fi majorat în următorii ani, de 10 mii hectolitri care au venit în acest an din Ungaria. Pentru a face faţă, producătorii români trebuie să fie sprijiniţi prin agrearea unor politici realiste pe care le promovează specialiştii şi agenţii economici din sector, politici care să stabilizeze şi ulterior să relanseze sectorul vinicol din România.

Pentru aceasta, propunem aceste două proiecte de lege. Unul se referă la vinurile de consum şi propunem exceptarea vinurilor cu o vechime de maximum 12 luni de la plata accizelor. Iar în celălalt proiect de lege propunem constituirea unui fond special la dispoziţia Ministerului Agriculturii, care să fie folosit pentru integratorii de producţie viticolă. Urgenţa acestor două proiecte de lege este dată de faptul că la ora actuală a început culesul strugurilor de masă şi în perioada următoare se va intra în culesul strugurilor pentru vinificaţie. Vă rog foarte mult, din aceste motive, să sprijiniţi cele două iniţiative.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Grupul parlamentar PDSR, iniţiatorul a două propuneri legislative, solicită pentru acestea procedura de urgenţă. Pentru prima propunere, care priveşte constituirea la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a Fondului special pentru achiziţionarea strugurilor pentru vinificaţie din producţia anului 1997, eu, la cererea liderului grupului, vă supun spre aprobare procedura de urgenţă.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 3 abţineri.

A fost adoptată pentru prima propunere procedura de urgenţă.

A doua este Propunerea legislativă pentru acordarea unor facilităţi producătorilor de vin, iniţiată de un număr de 4 deputaţi din Grupul parlamentar PDSR. Domnul deputat Mitrea, vicelider al grupului, a cerut şi pentru această iniţiativă procedura de urgenţă. V-o supun spre aprobare.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 17 voturi împotrivă.

Abţineri? 5 abţineri.

A fost adoptată procedura de urgenţă şi pentru această iniţiativă legislativă.

Vă informez că pentru aceste două proiecte de lege vor fi sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi, pentru avize, comisiile pentru buget, finanţe, bănci şi juridică, de disciplină şi imunităţi.

 
Dezbaterea proiectului ordinii de zi şi a programului de lucru pentru perioada 29-30 septembrie şi 2 octombrie 1997.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să reluăm dezbaterile la Propunerea legislativă de modificare a Legii partidelor politice.

Domnul deputat Gavra.

 

Domnul Ioan Gavra:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Recent, Guvernul României a elaborat un proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 42, prin care se acordau unele drepturi celor care au participat la evenimentele din decembrie 1989, respectiv eroilor martiri, urmaşilor acestora şi participanţilor efectivi la acele evenimente. Sigur, acest proiect de lege a declanşat deja tensiuni şi controverse în opinia publică românească şi în mass-media românească. Vom vedea, când vom analiza la Camera Deputaţilor acest proiect de lege, în ce constau modificările propuse şi care este temeiul moral şi legal al acestora.

Sigur că în Parlamentul României, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, avem colegi care beneficiază de prevederile Legii nr. 42. Eu cred că moral, politic, printr-o decenţă a acestor colegi, indiferent care va fi cursul dezbaterilor şi care va fi votul care se va acorda la acest proiect de Lege de modificare a Legii nr. 42, ar fi ca domniilor lor să renunţe pe durata mandatului parlamentar, ca demnitari, la acele "drepturi şi privilegii", cum sunt numite ele de către Guvern, care le-au fost acordate în temeiul Legii nr. 42. Probabil că moralitatea, decenţa politică şi faptul că se găsesc în Parlamentul României, fiind propuşi de către partidele respective tocmai pentru că au avut merite în 1989, este suficient pentru domniile lor.

Deci, moral şi politic, am convingerea că domniile lor vor renunţa public la acele privilegii pe care le-au dobândit, mai mult sau mai puţin legal, în cadrul Legii nr. 42. Nu este normal ca ei să deţină mai mult decât deţin colegii lor, fiind un proces discriminatoriu în raport cu ceilalţi parlamentari şi cu cei care au participat efectiv la revoluţie şi au adus sacrificiul deplin, ca eroi sau ca urmaşi ai acestora în cadrul evenimentelor.

Deci, îi aştept pe cei care sunt revoluţionari, cu carnete, declaraţi, şi care sunt apţi pentru Parlamentul României, aşadar nu au suportat consecinţe grave în timpul evenimentelor, public să renunţe, pe perioada mandatului parlamentar, la acele privilegii. Sper că exemplul lor va fi bun şi pentru alte categorii de demnitari: de la Guvernul României, de la Preşedinţie, de la nivelul prefecturilor şi primăriilor.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vom continua cu Legea partidelor politice. Doamna deputată Ivănescu trebuie să apară şi să ia cuvântul, a fost până acum în sală. Până atunci, însă, am să vă informez că astăzi la ora 10,00 am avut programat votul final asupra unui număr de proiecte de legi trecute în cadrul acestei săptămâni pe articole şi din cauza numărului mare de acţiuni la care sunt prinşi o serie de colegi de ai noştri în această zi deşi sunt legi care nu au o încărcătură politică foarte mare, care să ducă la un vot contradictoriu, eu decid să mutăm votul final pentru marţi la ora 11,30. Pentru tot acest pachet de legi şi pentru cele care, evident, le vom mai parcurge până atunci, unele din ele fiind legi organice, pentru care, evident, trebuie să avem un cvorum mai ridicat decât avem în acest moment.

Până când vine doamna Ivănescu, eu vă propun şi cred că ar fi bine să aprobăm proiectul ordinii de zi şi al programului de lucru pentru săptămâna viitoare. Pentru ordinea de zi care a fost distribuită, vreau să vedem dacă sunt intervenţii ale dumneavoastră? Domnul deputat Zoner.

 
 

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner:

Domnule preşedinte,

După cum ştiţi, încă de luni de zile, din sesiunea trecută, s-a constituit acea Comisie pentru decoraţii. Noi am fost presaţi, să spun, pentru că între altele, nu numai că România nu are un sistem de decoraţii, dar când vin înalţi demnitari şi ar urma să se acorde un înalt ordin, preşedintele ţării nu are ce acorda. Pentru dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi, nu ştiţi că noi am rămas datori preşedintelui Chirac, pentru că preşedintele ţării nu a avut cu ce îl decora.

Acum, văd că acest proiect de lege este împins tot mai în urmă şi, deci, nici săptămâna viitoare nu va putea fi discutat. Ca atare, v-aş propune să agreaţi ideea ca acest proiect de lege, de pe locul 13, să fie trecut pe locul 4. Cred că este mai important şi mai interesant de a se discuta acesta, decât de a hotărî să fie declarat municipiu oraşul Calafat.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Pentru propunerea dumneavoastră, o să vă rog să luaţi legătura întâi cu ceilalţi membri ai comisiei, pentru că aţi fost plecat câteva zile săptămâna aceasta. La Biroul Permanent a fost înregistrată o cerere din partea unor membri ai Academiei, care trebuia să fie discutată în comisie, eventual cu adăugarea unui raport suplimentar la raportul întocmit de comisie în data de 3 septembrie şi, din cauza aceasta, noi nu am trecut-o mai în faţă pe ordinea de zi, aşteptând ca dumneavoastră să aveţi o întâlnire cu cei care au cerut să fie şi ei audiaţi în această problemă, chestiune care nu a avut încă loc.

Rugăminea este să vă retrageţi propunerea respectivă şi săptămâna viitoare, dacă aţi avut acea întâlnire cu membrii Academiei şi ceilalţi, care au cerut o întrevedere pe această temă, să o punem pe un loc înainte. Putem luni, eventual, să refacem proiectul ordinii de zi, dacă dumneavoastră aveţi toate elementele respective.

 
 

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner:

Este adevărat că eu am lipsit un număr de zile şi îmi retrag propunerea, mai ales că domnul preşedinte al comisiei nu este aici şi nu mă pot consulta cu dânsul. Mă mir, însă, pentru că dintre consultanţi a făcut parte chiar şi un academician şi preşedintele Comisiei pentru heraldică, este vorba de academicianul Dan Berindei. Aşa că eu nu ştiu, acum, domnii academicieni ce mai doresc... Oricum, mi-o retrag şi o să discut la comisie.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

O să modificăm luni ordinea de zi în acest sens. Oricum, chiar de pe poz. 13 poate să intre săptămâna viitoare în dezbatere.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu sunt.

Vă supun spre aprobare proiectul ordinii de zi în forma prezentată.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

A fost adoptat în unanimitate.

Dacă sunt intervenţii la programul de lucru propus de Biroul Permanent? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

A fost adoptat în unanimitate programul de lucru pentru săptămâna viitoare.

 
Aprobarea unor modificări în structura unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor.

Continuăm cu două informări scurte.

Doamna deputată Silvia Petrovici a cerut trecerea de la Comisia pentru sănătate şi familie la Comisia pentru politică externă, Biroul Permanent a analizat în cadrul algoritmului de reprezentare în comisii această cerere şi a aprobat-o. V-o supun spre aprobare şi dumneavoastră.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Doamna deputată Andreia Lia Galic a cerut să fie trecută de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale la Comisia pentru politică externă.

Tot în şedinţa de ieri, Biroul permanent a aprobat această cerere pe care v-o supun şi dumneavoastră spre aprobare.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

De asemenea, Partidul România Mare l-a desemnat pe domnul deputat Viorel Burlacu, care a venit în locul unui coleg al dânşilor, care a decedat, ca membru în Comisia de validare. Biroul permanent a aprobat şi această cere şi v-o supun spre aprobare.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dezbateri asupra propunerii legislative privind modificarea Legii partidelor politice (Amânarea votului final).

Acum intrăm în propunerea legislativă privind modificarea Legii partidelor politice. dezbaterea acestei iniţiative a fost începute în Data de 8 septembrie. Au fost dezbateri generale şi s-a aprobat titlul acestei propuneri.

Deci, vom continua cu dezbaterea pe articole.

Art. 1, preambul. Dacă sunt intervenţii?

Domnul deputat Acsinte Gaspar. Vă rog.

Deci, este vorba de preambul. "Se modifică art. 39,după cum urmează...."

Vă rog.

 

Domnul Acsinte Gaspar:

Deci, domnule preşedinte, având în vedere că am modificat în şedinţa anterioară titlul acestei legi, este necesar pentru corelare ca să modificăm şi art. 1.

Pe de altă parte, v-aş propune, ţinând seama că există un art. 2 în legătură cu intrarea în vigoare a legii, art. 1 să fie art. I, care să aibă următorul conţinut:"Art.39 din Legea partidelor politice nr. 27/1996, publicat în "Monitorul Oficial al României", partea I nr. 87 din 29 aprilie 1996, se modifică şi se completează având următorul cuprins...."

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Iniţiatorul? De acord.

Ca atare, iniţiatorul fiind de acord, vă supun spre aprobare amendamentul propus de domnul deputat Acsinte Gaspar.

O să vă rog să mi-l daţi şi în scris pentru Departamentul Legislativ şi pentru... Deci, el este înregistrat în stenogramă, da?

Preambulul art. I.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu un vot împotrivă a fost adoptat preambulul.

Art. 39 alin. 1. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Alin. 2, deci, în art. 39, aici, se reiau o serie de alineate care fac parte, în forma în care sunt, din actuala lege.

Deci, alin. 2 este identic cu alin. 2 din lege. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Deci, alin. 3. Dacă sunt intervenţii la alin. 3? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot.

Abţineri? Nu sunt.

Alin. 4. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Alin. 5. Intervenţii? Alin. 5 este identic cu cel din lege.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot.

Abţineri? Nu sunt.

Alin. 6. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin. 7. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin. 8. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Un vot.

Abţineri? Nu sunt.

Cu un vot împotrivă, adoptat.

Alin. 9. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot.

Abţineri? Una.

Adoptat, cu o abţinere şi un vot împotrivă.

Alin. 10. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Adoptat.

Alin. 11. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 3 voturi.

Abţineri? O abţinere.

Cu 3 voturi împotrivă şi o abţinere a fost adoptat.

Art. 39 în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 7 sunt voturile împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat.

Art. I, în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat.

Art. 2 ar urma să devină II.

Domnul deputat Acsinte Gaspar. Vă rog.

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Deci, art. II va avea următoarea redactare:"Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în "Monitorul Oficial al României", partea I".

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Márton.

 
 

Domnul Márton Árpád Francisc:

Mulţumesc.

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Conform ideii consacrate în Constituţie că nici o lege nu poate avea caracter retroactiv trebuie să ne gândim, oare în momentul în care intră în vigoare o lege, această retroactivitate decurge doar din acel moment sau din momentul în care ai luat o decizie asupra căreia se aplică hotărârile legii respective.

După părerea mea, nu poate fi sancţionată nici o acţiune, pentru că este retroactivă această sancţiune care s-a luat înaintea apariţiei unei legi.

Ca atare, vă propun:"Prezenta lege intră în vigoare după constituirea noului Parlament ales, de la data publicării în "Monitorul Oficial". Deci, este clar. Partidele sau formaţiunile politice care au participat în alegeri la momentul '96 n-au ştiut de existenţa unei asemenea legi. Deci, nu pot fi nici stimulate, nici sancţionate de această lege, pentru că ar fi o retroactivitate, cel puţin în concepţia mea.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Ţurlea.

 
 

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am o chestiune de procedură. Domniile voastre ştiţi foarte bine că există nişte regulamente în activitatea noastră parlamentară. Orice modificare a Constituţiei se face în urma unor alegeri generale, pentru a se aduce pe aceste bănci o Adunare Constituantă. Or, noi nu suntem Adunare Constituantă. Aprobarea acestei legi ar însemna o modificare a Constituţiei şi nu avem dreptul să o facem.

Constituţia noastră spune foarte clar, în mai multe rânduri, uneori chiar direct, că "toţi cetăţenii ţării sunt egali în drepturi" şi sunt "interzise orice discriminări". Deci, inclusiv discriminările pozitive. Nu avem dreptul să votăm o lege prin care să instituim asemenea discriminări, să instituim o inegalitate în drepturi, chiar dacă doamna care a propus această lege ar pierde nişte electori în judeţul Prahova.

Este datoria Parlamentului României să vegheze, în primul rând, la respectarea Constituţiei pentru tot ceea ce judecă şi pentru tot ceea ce adoptă aici.

Am primit de la domnul, ilustrul nostru coleg, domnul Popescu, acum 3 săptămâni, la o întrebare în genul acesta, am primit un răspuns în doi peri şi foarte ameninţător la adresa mea. Rămân la părerea, pe care o împărtăşesc majoritatea celor cu care am vorbit, că această lege încalcă Constituţia şi, astfel, deschidem "cutia Pandorei". Astăzi o încălcăm într-un fel, mâine o vom încălca în altfel şi cereri vor veni din toate părţile.

Deci, o asemenea lege nici nu are dreptul să fie votată.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Zoner şi pe urmă doamna deputat Ivănescu, iniţiator. Vă rog.

Deci, vă referiţi la art. II. Nu discutăm chestiuni... Dezbaterile generale au avut loc pe data de 8 septembrie.

 
 

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner:

Vă mulţumesc.

Eu atâta am vrut să spun. Evident, domnul Marton Árpád are dreptate. De astă dată numai sunt într-o divergenţă cu domnul Ţurlea, cu care mă cam cert în comisie, dar atrag atenţia încă o dacă că unul din motivele pentru care a fost respinsă această propunere în Comisia pentru drepturile omului - sesizată în fond - tocmai unul din motive a fost cel ridicat de colegul de la UDMR, domnul deputat Márton Árpád şi, ca atare, nu putem vota în felul propus de către iniţiator şi nici de către domnul deputat Gaspar. Cel puţin în ceea ce mă priveşte şi cred că reprezint aici şi punctul de vedere cel puţin al majorităţii celor din comisie.

N-am dreptul să vorbesc în numele comisiei, deşi sunt secretar, dar văd că domnul preşedinte lipseşte, dar în unanimitate, comisia a respins acest proiect de lege, din motivele menţionate în cursul dezbaterilor.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

La art. II aveţi o propunere de amendament?

Domnule deputat Márton, dumneavoastră aţi intervenit aici. Aveţi o propunere de amendament la pct. II ? (Domnul deputat Márton Árpád înmânează amendamentul domnului vicepreşedinte Ioan Chiliman).

Deci, domnul deputat Márton mi-a înmânat următorul amendament, ca urmare a celor spuse de dânsul. Art. II : "Prezenta lege intră în vigoare după constituirea noului Parlament ales, după publicara sa în "Monitorul Oficial".... Deci, formularea nu este foarte potrivită. Ideea este ca această lege să intre în vigoare după constituirea următorului Parlament.

Comisia sesizată în fond este Comisia juridică. Domnule deputat Emil Popescu, vă predau amendamentul ca să-l aveţi şi să vedeţi despre ce este vorba... (Discuţii la masa prezidiului).

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să mă credeţi că după ce doamnele din Parlament au luat cuvântul data trecută, am rămas uşor deprimat în legătură cu dorinţa noastră de a spori numărul femeilor în Parlament. Pe diferite argumente şi căi s-au exprimat poziţii contrare, exact de către doamnele femei, colegele noastre. Lucrul acest mi se pare nenormal.

Sigur că noi trebuie să respectăm legea, dar dacă am primi amendamentul domnului Márton, aşa cum este el acum formulat, ar însemna că vom priva viitorul Parlament, următorul Parlament, Parlamentul imediat următor îl vom priva tocmai de efectele acestei legi, pentru că se confundă de foarte multe ori retroactivitatea legii cu aplicarea imediată a legii celei noi. Deci, sunt două fenomene distincte, dar uneori vecine şi conexe. Fenomenul de retroactivare a unei legi, ceea ce nu este în cazul de faţă, cu fenomenul de aplicare imediată a unei legi în viitor, ceea ce este în cazul de faţă.

Datorită delicateţii situaţiilor care sunt considerate a fi temei de retroactivare sau de activare în viitor, de ultraactivare, se ajunge la această confuzie. De ce spun că argumentul domnului Márton, amendamentul nu poate fi primit aşa cum e - e ceva bun în acest amendament - pentru că înseamnă că după aceea, după ce Parlamentul este constituit, abia atunci începe această lege să-şi producă efectele. Prin urmare, abia la al doilea Parlament următor, partidele vor fi încurajate în sensul acestei legi de a face şi de a drege, pentru ca femeile să intre în viitorul Parlament.

Vă rog, deci, să urmăriţi cu atenţiune. Suntem în 1997. Nu suntem, încă, în campanie electorală, nu se fac încă liste, dar suntem în situaţiunea că spunem prin această lege - indiferent ce ar spune ea, ce ar prevedea ea - spunem că ea va intra în vigoare după ce Parlamentul, imediat este deja constituit după vechile formule, după vechile canoane, după vechile criterii. Prin urmare, legea aceasta nu îşi va produce efectul pentru viitorul Parlament următor. De aceea, eu vă propun să fim înţelepţi şi să prevedem că această lege va intra în vigoare legând-o de un anume moment al procesului electoral, pentru că în felul acesta ea îşi va produce efecte pentru viitor, evident, nu va fi vorba de nici o retroactivitate, lucru evident.

Cred că şi domnul profesor Marţian va lua cuvântul şi va fi de acord cu mine. Sper. Şi domnul Gaspar, sper. Dar vom face în aşa fel încât să încurajăm partidele prin aceste mijloace şi procedee, pentru ca să aşeze deja pe listele lor pentru viitorul Parlament, imediat următor, mai multe femei. Altfel, înseamnă că după anul 2000, vom avea un Parlament în 2004 şi abia atunci legea îşi va produce efectele ei concrete pentru listele pentru viitorul Parlament, în 2004. De aceea, eu împărtăşesc numai parţial punctul de vedere al domnului Árpád Márton, sunt de acord cu dânsul până la un punct. Dar cred că aţi sesizat domniile voastre cu toţii că nu e de conceput ca legea să intre în vigoare abia după ce Parlamentul cel nou va fi constituit. Ea trebuie să intre în vigoare, în opinia mea, în momentul în care începe procesul electoral.

Acest moment îl putem lega de o anume dată sau de data fixată pentru depunerea de candidaturi, de liste. Nu ştim, va fi tot pe scrutin de listă. Nu? Cred că aşa va fi.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Constituirea viitoarei legislaturi.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vedeţi, chestia asta este destul de gingaşă şi, de aceea, îl rog şi pe domnul Gaspar, ca să avem un vot comun, şi pe domnul profesor Marţian, pentru care avem toată consideraţia, să-şi spună opinia. Cred însă că împărtăţiţi ideea de bază şi anume că legea trebuie să intre în vigoare înainte de a se efectua..., de a intra în campanie şi înainte de a rămâne definitive listele. Adică, odată ce s-a împlinit termenul acela în care listele pot fi depuse, aleluia! Deci, trebuie să găsim o formulă ceva puţin mai înainte, pentru ca partidele să ia aceste stipendii şi ele să fie încurajate.

Vă mulţumesc. Doresc foarte mult... oricine doreşte. Dar, v-am spus, deci, punctul de vedere de principiu.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Propunerea dumneavoastră de text cam cum ar suna?

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu (din sală):

A ! Vă fac eu, îl aranjez eu cu domnul. Să vedem dacă şi dânşii sunt de acord.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Márton a cerut cuvântul, după care domnul deputat Gaspar.

Vă rog.

 
 

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule Popescu, mă scuzaţi, dar nu sunt de acord cu dumneavoastră şi am putea să ne convingem. Dar, eu cred că intrarea în vigoare a acestei legi înseamnă că din acea zi se alocă banii, conform prevederilor acestei legi. Or, dacă această alocare nu începe cu primul Parlament constituit după apariţia legii în "Monitorul Oficial", înseamnă că pe o perioadă, mai mică sau mai lungă, se aplică şi actualului Parlament. Ăsta nu mai este un stimul pentru viitor, ci este un act de punitate pentru prezent sau pentru trecut, mai ales. Deci, despre asta este vorba. Dacă eu vreau să stimulez, spun partidului respectiv: "Fii atent, pune mai multe femei pe listă, că de la data constituirii noului Parlament vei primi bani ca atare". Dar, dacă eu oricând, înaintea constituirii noului Parlament încep să aplic această lege, pur şi simplu sancţionez o acţiune retroactiv. Deci, s-a luat o decizie fără cunoştinţă de existenţa acestei legi. Eu cred că stimularea constă tocmai în faptul existenţei prealabile a acestei legi.

Ca atare, eu îmi menţin amendamentul.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Gaspar.

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Eu împărtăşesc punctul de vedere exprimat aici de preşedintele Comisiei juridice. Vreau să vă citesc art. 78 din Constituţie:"Legea se publică în "Monitorul Oficial al României" şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei".

Deci, noi acum, urmează să stabilim la ce dată va intra această lege în vigoare. Şi va trebui să fie foarte clar precizată. Nu putem să o legăm de un anumit eveniment, ci de o dată certă, pentru că altfel ieşim în afara cadrului constituţional.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

O să rog iniţiatorul, împreună cu Comisia juridică să găsească o formulare.

Domnul deputat Dan Marţian. Vă rog.

 
 

Domnul Marţian Dan:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Dacă ar fi să mă conduc după o anumită lăcomie partinică ar trebui să fiu de acord cu amendamentul în redactarea pe care a făcut-o autorul. Nu cred, însă, că pornind de la o stare din asta conjuncturală asta ar fi poziţia firească şi, cum să spun eu, legitimă din toate punctele de vedere. De ce? Eu cred că din moment ce se stabilesc nişte măsuri menite să stimuleze promovarea pe locuri eligibile în Parlament a femeilor, bine este ca acest lucru să fie avut în vedere înainte de o campanie electorală, în aşa fel încât partidele să-şi poată evalua toate şansele şi aspectele legate de liste cât mai competitive şi, în acest fel, se vor putea lua în considerare anumiţi stimuli pe care îi conţine această lege.

Dacă noi, dimpotrivă, venim post factum şi pornim de la starea pe care a consacrat-o rezultatul alegerilor din anul trecut, nu cred că mergem în direcţia logicii pe care o conţine această propunere de modificare. Şi, atunci, eu sunt de acord cu propunerea şi ideea care a fost enunţată de domnul Emil Popescu, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în sensul de a stipula o prevedere că în ceea ce priveşte acordarea unor stimulente în vederea promovării femeilor pe locuri eligibile în listele partidelor sau, dacă nu vor fi liste, mă rog, în alt mod, să se prevadă ca aceste stimulente să fie aplicate odată cu prima campanie electorală pentru alegerea Parlamentului României.

Mi se pare că este firesc, mi se pare că ţine de o dimensiune nouă pe care această propunere legislativă o introduce în ceea ce priveşte modul de concepere în unele articulaţii ale ei a forţei competitive concurenţionale pe care partidele o să o aibă în vedere cu prilejul primelor alegeri. De aceea, mi se pare mai firesc acest lucru.

Dacă ar fi să merg pe linia consacrării datului, a existentului, sigur că noi am avea îndreptăţire pentru că avem un număr de colege care sunt deputate, au fost alese pe listele partidului nostru şi am avea anumite avantaje.

Dar eu cred că, totuşi, anumite principii şi poziţii de fond şi de echitate nu trebuie sacrificate, în beneficiul unor câştiguri momentane. De aceea sunt de acord cu modul în care a pus această problemă domnul deputat Emil Popescu.

Urmează să se dea redactarea corespunzătoare şi eu cred că este o soluţie acceptabilă.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Miron Mitrea.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am senzaţia că spiritul acestei legi nu este neapărat suma de bani care se vehiculează către un partid sau altul. De aceea cred că a scoate, în discuţiile noastre, sau a ne referi special la acest lucru este împotriva spiritului pe care iniţiatorul l-a vrut în această lege, aceea de a recunoaşte necesitatea aducerii în rândurile noastre şi a prezentării importanţei pe care o are femeia în societatea noastră.

Sigur, am ascultat punctul de vedere al domnului Emil Popescu şi al domnului Márton. Cu domnul Márton, nu pot să fiu de acord. Domnul Popescu a dat o soluţie care, de fapt, este identică cu cea a domnului Márton, numai că are alt termen de aplicare. Indiferent că legea intră în vigoare la 30 de zile după publicare sau o dată cu începerea noii campanii electorale, ea tot va funcţiona o vreme pe actuala structură a Parlamentului. Sigur, se poate stabili o dată. Eu personal nu am nimic împotrivă, dar cred că ar fi bine să intre aşa cum este, să păstrăm formularea care există în proiectul de lege, ca să păstrăm spiritul legii şi să nu fim mercantili, să nu ne gândim neapărat la sumele de bani.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci avem un text.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Uitaţi ce este, am ajuns la concluzia, în sfârşit, înţeleaptă că nu toată legea, ci numai aceste alineate trebuie să intre în vigoare la o anume dată, fiindcă legea este în vigoare deja de acum, Legea electorală, în ansamblul ei.

Ceea ce ne-a scăpat nouă până acum, aceasta este o morală pentru faptul că nu trebuie să alcătuim textele pe picior, aşa repede. Dar acum l-am alcătuit. Iată cum va suna el: "Dispoziţiile prevăzute în articolul cutare, alineatul cutare din prezenta lege", este vorba de acele alineate care acordă stipendiile, "intră în vigoare", deci ele, numai ele, aceste dispoziţii, "la data ce va fi stabilită prin lege, de începere a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare ale următoarei legislaturi".

Cred că acum textul este foarte clar şi sunteţi de acord cu el. Da, domnule Gaspar? Da?

 
 

Domnul Acsinte Gaspar (din bancă):

Da.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vă mulţumesc.

Deci, vă rog să votaţi acest text.

(Rumoare în partea dreaptă a sălii)

Numai..., domnule profesor, vă rog frumos! Vă rog frumos, ne-am chinuit mult pe textul acesta. Este ceva grav?

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Avramescu.

Vă rog.

 
 

Domnul Constantin Gheorghe Avramescu:

Formula pe care o propune domnul deputat Popescu este o formulă de compromis, între formula propusă de domnul deputat Gaspar şi formula propusă de domnul Márton.

Or, eu cred că, în această situaţie, nu îşi are nici un obiect compromisul. Sumele de bani care se acordă, redistribuirea lor, aşa cum este propusă în proiectul de lege, nu afectează fundamental alocaţiile pe care le primesc partidele, pentru ca să ne cramponăm de acest capitol.

În aceste condiţii, pentru că consider încă o dată că, compromisul nu îşi are obiectul, eu cred că propunerea domnului Gaspar este cea mai judicioasă. Începem de acum.

Poate dacă domnul Gaspar este de acord, din motive, cum să vă spun, contabile şi ale bugetului de stat, să fie aplicate nu la 30 de zile, ci de la 1 ianuarie ale anului următor, numai dacă este dumnealui de acord cu aşa ceva, pentru că este amendamentul dumnealui, dar altfel nu are rost să trecem la un compromis care nu îşi are obiectul, înainte de campania electorală. De ce atunci? Pentru că logică are ori de acum, ori de la Parlamentul următor. Şi, faţă de aceste variante, eu optez şi vă propun varianta domnului Gaspar, cu o îmbunătăţire pe care am menţionat-o şi numai dacă dumnealui este de acord.

(Comentarii în sală)

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputat Ivănescu, iniţiatoarea proiectului.

 
 

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Încă o dată, fac apel la memoria dumneavoastră şi la înţelegerea dumneavoastră.

Acest proiect de lege, această iniţiativă legislativă nu sancţionează, este vorba de o stimulare a democratizării vieţii în interiorul partidelor politice. Deci este vorba să aplicăm această lege pe situaţia actuală, pentru ca, în viitor, acest deficit de democraţie, pentru că este clar, este vizibil, 5% femei, în structura de decizie legislativă, este mult prea puţin şi mult prea nereprezentativ pentru naţiunea noastră. Deci, încă o dată, fac apel la dumneavoastră ca să votaţi propunerea de art.2 din iniţiativă, completată de domnul Gaspar, cu un termen stabilit la 30 de zile de la publicarea în "Monitorul Oficial", pentru că vreau să vă atrag atenţia că va urma, în caz că votul dumneavoastră final va fi pozitiv, vor urma discuţii şi în Senat, aceasta nu înseamnă că, în această perioadă, în care sunt atâtea proceduri de urgenţe, va fi foarte curând. Deci este neprecizată data în timp, calendaristică.

Deci, încă o dată, vă rog să votaţi propunerea din iniţiativa legislativă, completată prin amendamentul domnului Gaspar, şi nu cea propusă de domnul Popescu, în calitatea de preşedinte al Comisiei juridice.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Emil Popescu.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Domnilor şi doamnelor,

Respectuos vă învederez că, din punctul meu de vedere şi al comisiei, nu este nici o problemă. Noi suntem de acord cu doamna Ivănescu. Noi am ajuns la acest text de compromis, apropo de ce spune distinsul nostru coleg, domnul Avramescu, pentru că domnul Márton a făcut această obiecţiune, de la ea s-a pornit. Deci, dacă domniile voastre doriţi ca să intre în vigoare de la data publicării legii în "Monitorul Oficial", este foarte bine. Sau la 30 de zile, după ce ea va fi publicată în "Monitorul Oficial", iarăşi va fi foarte bine. Este din ce în ce mai bine, nu am nimic împotrivă!

Domnule Márton, sunteţi de acord?

 
 

Domnul Márton Árpád - Francisc (din bancă):

Este neconstituţional!

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Poftiţi, aţi auzit, deci... Şi eu vă spun că nu este neconstituţional, fiindcă nu este decât o aplicare imediată a legii. Deci legea va dispune tot pentru viitor, un viitor apropiat, dar tot pentru viitor. Să presupunem că ea va intra, va fi promulgată de preşedinte în noiembrie şi se pulică în "Monitorul Oficial" din decembrie 1997, este foarte bine, înseamnă că ea dispune pentru viitor, domnule Márton! Şi, deci, va începe să-şi producă efectele după data când apare în "Monitorul Oficial". Este clar că nu are nici o legătură cu retroactivitatea.

De aceea ne împiedicăm, fiindcă, vedeţi bine, se confundă retroactivitatea legii cu aplicarea imediată a legii noi. Prin urmare, dacă doriţi şi suntem de acord aşa, atunci vă întreb, domnule Gaspar, suntem de acord de la data publicării în "Monitorul Oficial"?

 
 

Domnul Acsinte Gaspar (din bancă):

La 30 de zile după publicarea în "Monitorul Oficial".

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

La 30 de zile după data publicării în "Monitorul Oficial".

Vă rog frumos...

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Márton Árpád - Francisc.

(Discuţii aprinse în partea dreaptă a sălii)

 
 

Domnul Márton Árpád - Francisc:

În primul rând, vreau să accentuez că, dacă cele două Camere au 5% femei, noi avem peste acest procent, deci nu aceasta este problema. Problema este a retroactivităţii. Adică noi am mai adoptat legi, din care pot să vă dau exemple. De exemplu, cum poate cineva să aibă o diplomă de licenţă, nu, trebuie să aibă un examen de licenţă, care constă în ... şi nu enumăr în ce. Şi toţi cei care şi-au luat diploma altfel trebuie să se conformeze, că, altfel, diploma lor nu este valabilă. Şi aş putea să continui la fel, pentru actul, în sine, al alegerilor, al promovării în Parlament, a fost prealabil acestei legi. Deci, cine a luat o decizie, a luat-o în necunoştinţa acestei legi. Deci este retroactiv. Oricum, este o sancţiune a unui act, a unei decizii, în necunoştinţa legii. Este retroactiv. Este clar.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Emil Popescu.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Îmi pare rău că trebuie să intervin, a şaptea oară, inutil, fiindcă ne batem capul cu o falsă problemă. Îi răspund direct domnului Márton, din curtoazie pentru dânsul: legea cu privire la diplome, dacă se modifică azi, va rămâne legea veche şi valabilă pentru diplomele care au fost eliberate până azi şi de mâine încolo se aplică legea nouă cu privire la diplome. Vechile diplome rămân supuse legii vechi, noile diplome vor fi supuse legii noi. Nu este nici un fel de retroactivare, aici este confuzia.

Vă rog frumos, pierdem timpul, domnilor! Să tranşăm chestiunea prin vot. S-au luat deja destule replici, haideţi să votăm textul, aşa cum vi l-am propus, adică la 30 de zile după data publicării în "Monitorul Oficial".

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Eu cred că cel mai bun lucru, în momentul de faţă, este să tranşăm prin vot.

Vă rog frumos să fiţi atenţi. deci domnul deputat Márton a făcut un amendament la acest text, domnul deputat Gaspar a făcut un amendament la text.

Eu supun spre aprobare, în ordine, cele două amendamente şi voi începe cu amendamentul pe care l-a propus domnul Gaspar, de completare a textului cu: Monitorul Oficial al României - Partea I şi art.2 să devină II. Vă supun spre aprobare această formulare...

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Deci formula Gaspar.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aceasta şi spun.

Deci amendamentele le supun în odine la vot, în ordinea în care au fost făcute.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 18 voturi împotrivă.

Abţineri? Obiecţiuni? Nu sunt. abţinere.

A fost adoptat textul propus de iniţiator, completat prin amendamentul domnului Gaspar.

Celălalt nu îl mai supun la vot.

Votul final pentru acestă lege, care are un caracter organic, tot marţi, la ora 11,30. Rog, cu ocazia aceasta, grupurile parlamentare, să încerce să ia măsurile necesare pentru ca marţi să avem asigurat cvorumul pentru vot pentru legi organice.

Doamna deputat Ivănescu, iniţiatoarea.

Vă rog.

 
 

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu vă voi reţine mult, dar trebuie să vă mulţumesc pentru spiritul de democraţie de care aţi dat dovadă şi, încă o dată, am avut confirmarea pe care o aveam din istorie, că bărbaţii onorabili, de-a lungul istoriei, s-au cam opus drepturilor femeii, iar bărbaţii remarcabili au luptat în favoarea lor.

Vă mulţumesc, doamnelor şi domnilor colegi.

(Aplauze puternice)

 
Dezbaterea proiectului de Lege privind declararea ca municipiu a oraşului Calafat. (Amânarea votului final).

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Continuăm cu proiectul de Lege privind declararea ca municipiu a oraşului Calafat.

Din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, domnul deputat Munteanu.

Vă rog frumos comisia să ia loc.

Iniţiatorul este?

Din loja Guvernului:

Este venită de la Senat.

 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Este venită de la Senat.

Domnul deputat Munteanu.

 
 

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de Lege privind declararea ca municipiu a oraşului Calafat corespunde unei iniţiative legislative depuse la Senat în legislatura trecută. El a fost aprobat de Senat şi Comisia de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor l-a avizat favorabil, în forma în care a fost proiectul de lege prezentat de la Senat.

Vă propunem să fiţi de acord cu declararea oraşului Calafat ca municipiu.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul, în cadrul dezbaterilor generale.

Da, vă rog.

 
 

Domnul Ioan Roşca:

Sunt deputatul Roşca de Dolj.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog, domnule deputat Roşca.

 
 

Domnul Ioan Roşca:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Parlamentarii doljeni trăiesc cu intensitate momentul în care Parlamentul României este chemat să aprobe Legea pentru declararea ca municipiu a oraşului Calafat.

Evenimentul care a înscris oraşul Calafat în istoria neamului a fost Războiul pentru independenţă din 1877, declanşat de pe redutele calafetene. Rămase în istorie sunt cuvintele: "Asta-i muzica ce-mi place!", la primele salve de tun, care anunţau începutul victoriei independenţei statului român.

Astăzi, Calafatul, cu o populaţie de peste 25.000 de locuitori, oraş portuar în continuă dezvoltare, cu un peisaj urbanistic modern şi o intensă activitate economică, socială şi culturală, ne îndreptăţeşte, pe cei care trăim şi muncim în judeţul Dolj şi în mod deosebit în oraşul Calafat, să susţinem şi să vă rugăm, domnilor parlamentari, să aprobaţi, prin votul domniilor voastre Legea pentru declararea ca municipiu a oraşului Calafat.

În numele deputaţilor doljeni şi în mod deosebit a locuitorilor oraşului Calafat, vă mulţumim. Se face, în sfârşit, dreptate, şi eroicului oraş Calafat!

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog.

 
 

Domnul Alexandru Brezniceanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Îmi face plăcere să vă rog, în numele Grupului parlamentar PD şi în numele colegilor deputaţi de Dolj, să votaţi acest proiect de lege.

Doljul este un judeţ, dumneavoastră ştiţi acest lucru, foarte mare, ca populaţie şi ca întindere, ca forţă economică şi este, la această oră, probabil singurul judeţ care are un singur municipiu, cel reşedinţă de judeţ.

Vă rugăm respectuos să ţineţi cont de materialele pe care le aveţi, de datele istorice şi economice pe care le-a prezentat antevorbitorul meu şi vă rog frumos să-l votaţi.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Sturza-Popovici.

Vă rog.

 
 

Domnul Cornel Sturza-Popovici:

Doamnelor şi domnilor colegi,

În mod clar, nu mă opun, deci, declarării oraşului Calafat municipiu, dar, în ceea ce priveşte iniţiativa legislativă, am spus şi în comisie şi trebuie să fim cu toţii de acord, va trebui să oprim această hemoragie de iniţiative legislative, din partea colegilor, de a declara mereu oraşe muncipii în ţară, fără a avea o grilă de condiţii în ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un oraş, pentru a deveni municipiu. Nu este suficient ca unul dintre noi să vrea ca oraşul din care provine să devină municipiu, trebuie ca această localitate să îndeplinească şi nişte condiţii.

Am mai discutat acest lucru şi este bine ca, atunci când facem asemenea iniţiative, să ne gândim că există deja, la Guvern, în pregătire, un proiect de hotărâre privind condiţiile pe care oraşele trebuie să le îndeplinească pentru a deveni municipii.

Să nu ne grăbim, pentru că, efectiv, devenind municipii, din multe puncte de vedere, există şi dezavantaje, nu numai avantaje, pentru aceste oraşe şi, într-adevăr, un municipiu trebuie să arate, din multe puncte de vedere, ca şi municipiu şi nu, de multe ori, ca o comună ceva mai mare.

Mulţumesc foarte mult.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mitrea. Urmează domnul deputat Bălăeţ.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu aş fi intervenit, dacă domnul deputat Sturza-Popovici nu ar fi formulat: trebuie să oprim aceste iniţiative legislative din partea colegilor. Acest punct de vedere l-am auzit şi săptămâna trecută, în Biroul permanent, şi mă simt dator să afirm, de fiecare dată, când aud asemenea puncte de vedere, că noi nu avem dreptul să oprim iniţiativele legislative ale celor care, conform Constituţiei, au dreptul să le facă. Sigur, putem să le analizăm, comisia de specialitate este cea care trebuie să analizeze, dar nu putem pune, nici măcar problema, în acest mod: să interzicem noi sau să oprim iniţiativele legislative ale celor care, constituţional, repet, au acest drept.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Bălăeţ.

 
 

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Ideea de a opri iniţiativele acestea, privind trecerea oraşelor din forma de oraşe în categoria de municipii, mi se pare anacronică şi nepotrivită situaţiei în care ne aflăm. Oraşele pe care, dintr-un judeţ sau altul, le propunem noi sau altcineva, prin iniţiativă, de a deveni municipii au o justificare în plan local şi în plan general al dezvoltării ţării.

Ca oltean şi ca un bun cunoscător al oraşului Calafat, şi ca istorie, şi ca prezent şi, mai ales, ca perspectivă de dezvoltare, susţin această iniţiativă şi consider că aici avem de-a face cu o problemă care trebuie să ducă la o mai bună situare a oraşului respectiv pe harta ţării.

Cred că este bine să procedăm în felul acesta, pentru că, trecând de la categoria de oraşe la municipii, am avut şi în judeţul Călăraşi o situaţie asemănătoare cu oraşul Olteniţa.

Pe plan local, oraşele mari, în categoria de oraşe, şi nu de municipii, sunt defavorizate cu acele care sunt de-abia trecute de la comună la oraş.

Noi trebuie să facem distincţie şi să dăm posibilitatea ca oraşele mari, realmente să se poată dezvolta ca atare. Prin poziţia sa la Dunăre, prin capacitatea economică, industrială, aş putea spune, rămasă, din păcate, într-o formă embrionară, oraşul Calafat merită gradul de municipiu şi în problemele administrative nu afectează cu nimic bugetul general, pentru că realizează prin reechilbrarea bugetului judeţului respectiv, mai bine împărţit, mai bine gospodărit şi în raport de populaţia reală care există acolo.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Sturza-Popovici, replică.

Domnule deputat Sturza-Popovici, mai luaţi cuvântul?

 
 

Domnul Cornel Sturza-Popovici:

Domnului deputat Miron Mitrea vreau să-i spun că, încă o dată, deci, eu nu am optat pentru interzicerea de iniţiative legislative, am optat doar pentru raţiunea de a aştepta, totuşi, această grilă de criterii şi să vedem care dintre localităţile noastre-oraşe, până la urmă, corespund unei asemenea iniţiative legislative. Şi, pentru Calafat, am spus, de la bun început, că nu mă opun iniţiativei, însă, pentru viitor, a fost ideea să iau cuvântul.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Munteanu.Urmează domnul deputat Neculai Grigoraş.

 
 

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În mod neaşteptat, acest proiect de lege a stârnit controverse mai ample decât ne-am fi aşteptat.

Vă rog să aveţi în vedere faptul că Guvernul are în studiu, de la primirea mandatului său, elaborarea unor proiecte de sinteză, unul privind trecerea unor oraşe la categoria de municipii, ca şi un altul privind trecerea unor comune la categoria de oraşe. Vor fi nişte proiecte de lege, să zicem, de sinteză, dar, înainte de a ne pronunţa, noi, comisia de specialitate, în cazul acesta concret, al oraşului Calafat, care s-a cerut să devină municipiu, am consultat Guvernul şi am constatat că, în acel proiect de lege, care este pe filiera aprobărilor interne în cadrul Guvernului, această localitate trece de la categoria de oraş la categoria de municipiu. Prin urmare, punctul de vedere pe care l-a exprimat, pe justeţe, în principiu, colegul nostru, domnul Sturza-Popovici trebuie amendat cu faptul că Guvernul a fost consultat şi Guvernul este de acord cu acest punct de vedere exprimat de iniţiativa legislativă, care a devenit proiect de lege, prin aprobarea sa de către Senat. Pentru acest motiv, Comisia de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat favorabil proiectul de lege la care m-am referit.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vă rog să-mi daţi cuvântul, domnule preşedinte.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Mai sunt, înaintea dumneavoastră, de luat cuvântul domnul deputat Neculai Grigoraş şi...

Vă rog.

 
 

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În numele Grupului parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România, vin să susţin şi eu acest proiect de lege şi, în plus faţă de cele prezentate de antevorbitori, vreau să adaug că oraşul Calafat îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi trecut în rangul superior, respectiv la rangul de municipiu. Este atestat documentar din anul 1424, dispune de o amplă reţea de instituţii sociale, de instituţii de învăţământ, de instituţii bancare, funcţionează Banca Agricolă, Banca Comercială, Bancoop-ul, Banca "Ion Ţiriac", Bancpost-ul, unităţi de CEC, dispune de muzeu, casă de cultură, trei cămine culturale, bibliotecă, cinematografe, două licee, dispune de un număr foarte mare de locuinţe, 6556 de locuinţe, din care 3215 apartamente, dispune de hotel, dispune de 65 de unităţi de alimentaţie publică, îndeplineşte, din aceste condiţii, absolut toate, repet, condiţiile pentru a fi trecut la rangul de municipiu.

Având în vedere şi cele prezentate anterior, inclusiv susţinerea din partea Guvernului, vă propun şi din partea Partidului Democraţiei Sociale din România, să aprobaţi acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Eu nu sunt oltean şi nici n-an de gând să fiu. Sunt moldovean şi în Moldova, nu de multă vreme, tot umblă vorba că noi suntem cumva marginalizaţi, suntem nedreptăţiţi, suntem vitregiţi şi aşa mai departe. Şi să ştiţi că între anumite limite este adevărat acest lucru.

Şi, cu toate acestea, eu, ca moldovean, şi deputaţii moldoveni colegi cu mine suntem de acord să dăm o mână de ajutor oltenilor şi să susţinem acest proiect legislativ.

Noi nu ne luăm după ce a spus domnia sa dinainte, că acest oraş este atestat nu ştiu când. Sunt oraşe şi mai vechi. Sunt localităţi atestate mai de mult şi au rămas totuşi la nivel de comune. Nu acesta este argumentul.

Argumentele principale sunt cele pe care le-aţi spus după aceea.

Într-adevăr, acest oraş, prin care am trecut şi eu de câteva ori, merită să fie municipiu. Şi am să aduc un argument în plus, pe care nu ştiu de ce, oltenii nu-l aduc. Acolo se va face pod peste Dunăre. Ştim ce înseamnă asta pentru dezvoltarea economică viitoare a unei localităţi.

Astfel încât, ca moldovean, cu sufletul lipsit de invidie şi de gelozie şi plecând deci de la principiul că toate regiunile ţării trebuie să se dezvolte armonios şi aşteptând ajutorul viitor al oltenilor pentru iniţiativele viitoare ale moldovenilor, vă rog respectuos să votăm pozitiv, adică să votăm pentru acest proiect de lege.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze)

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Emil Popescu.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vreau să vă spun că mă adresez domniilor voastre de astă dată în calitate de fost deputat de Dolj.

Eu am bătut judeţul şi am fost deseori la Calafat şi, alături de Calafat, mai cu seamă la Basarabi, pentru că acolo sunt sorburile, 6 sorburi executate de englezi în Dunăre, pentru ca să adape cu apă sistemele de irigaţii. Eu am văzut Calafatul şi există un curent de opinie în general în judeţ şi la forurile respective şi la oameni cu privire la ridicarea acestui oraş la rangul de municipiu şi eu sunt pentru admiterea aceste iniţiative legislative nu numai pentru raţiuni istorice sau pentru salturile actuale care s-au produs în viaţa oraşului pe mai multe planuri, dar şi pentru viitorul său în legătură cu acest pod. El este oraş la Dunăre foarte important acum şi viitorul lui este asigurat. El va fi oricum ridicat la rangul de municipiu mai devreme sau mai târziu. Dar acum el îndeplineşte condiţiile.

Vă rog, deci, respectuos, în acest sens să votaţi fără nici o rezervă. Este bine să fie ridicat la rangul de municipiu.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai sunt alte intervenţii?

Dacă nu sunt ..... Da, domnul deputat Leonăchesu. Vă rog.

 
 

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Dacă-mi permiteţi încă un argument pentru ceea ce dorim noi să votăm noi astăzi.

Există în Spania un oraş Calafat. Ar fi bine să ridicăm şi oraşul nostru, localitatea aceasta la acelaşi nivel. Să nu rămânem mai prejos decât fraţii noştri din Spania.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Trecem la dezbaterea proiectului de lege începând cu titlul lui.

Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.1. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.2. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Legea în ansamblul ei, fiind o lege organică, o vom supune votului final marţi, la ora la care am convenit să supunem şi celelalte iniţiative legislative la vot final.

 
Dezbaterea proiectului de Lege privind declararea comunei Baia de Arieş oraş (Amănarea votului final.

Continuăm cu propunerea legislativă privind declararea comunei Baia de Arieş oraş.

Iniţiatorul? Comisia?

Domnul deputat Munteanu. Vă rog.

 

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La această iniţiativă legislativă comisia de specialitate a fost de acord cu declararea oraş a comunei Baia de Arieş, care, de asemenea, este cuprinsă, prin verificarea făcută, în proiectul de lege pe care Guvernul îl are în elaborare.

Trebuie să vă spun că punctele de vedere, condiţiile prealabile pe care le pretinde un asemenea demers, şi anume punctul de vedere al consiliului local, acceptul consiliului judeţean sunt îndeplinite.

Ca urmare, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat favorabil iniţiativa legislativă privind declararea oraş a comunei Baia de Arieş, cu amendamentele de formulare cuprinse în raportul pe care presupun că-l aveţi în faţă.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dărămuş. Vă rog.

 
 

Domnul Nicolae Octavian Dărămuş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă ne uităm pe acest proiect de lege o să observăm că iniţiatorii acestui proiect de lege, întregul grup parlamentar de Alba, deci nici un fel de culoare politică, sprijină ca Baia de Arieş să devină oraş, deci voinţă politică există, argumentele sunt, întrucât Baia de Arieş este atestată documentar în 1325. Este o localitate de pe Valea Arieşului, cu bogate zăcăminte de aur şi argint, unde industria mineritului este bine dezvoltată iar, mai nou, industria confecţiilor este de asemenea deosebit de bine dezvoltată.

Or, toată lumea care este din judeţul Alba sau din împrejurimi niciodată nu a vorbit de Baia de Arieş decât de oraş. Niciodată nu a vorbit de Baia de Arieş, de comuna Baia de Arieş.

În consecinţă, existând această voinţă politică, existând aviz favorabil şi de la Guvernul României, şi de la comisie, şi de la Consiliul Legislativ, vă propunem să votaţi această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai sunt alte intervenţii? Da, vă rog.

 
 

Domnul Bazil Dumitrean:

Dumitrean Bazil, deputat de Alba.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Aşa, după cum a prezentat şi domnul deputat Dărămuş, colegul nostru, iniţiativa este comună a partidelor politice din judeţul Alba. Motivaţii sunt de toate felurile - şi istorice, şi economice. Nu mai merită să le expun.

Vin cu rugămintea din partea mea personal şi a locuitorilor acestei zone minunate şi bogate a Ţării Moţilor să votaţi în favoarea acestei iniţiative.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Pereş. Urmează domnul deputat George Şerban, de la USD. Vă rog.

 
 

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege privind declararea ca oraş a localităţii Baia de Arieş reflectă cu amănunţime situaţia economică ori socială şi culturală a acestei vechi aşezări din judeţul Alba, din inima Munţilor Apuseni, precum şi dorinţa locuitorilor din zonă de a reveni la o formă legislativă de care au mai beneficiat în trecut.

Ca deputat de Alba, din partea Partidului Democrat, salut acest gen de reparaţie morală faţă de o aşezare umană, care a dat şi mai dă, prin efortul populaţiei sale, economiei româneşti o producţie-marfă industrială de peste 50 miliarde de lei pe an şi vă îndemn a vota favorabil acest proiect de lege.

Vreau să amintesc că acest lucru este şi o obligaţie electorală, având în vedere promisiunile tuturor forţelor politice făcute în campania electorală din noiembrie 1996.

Rog, deci, colegii din partea Partidului Democrat, cât şi din partea Partidului Social-Democrat Român, precum şi pe dumneavoastră, stimaţi colegi, să votaţi favorabil acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat George Şerban, de la USD.

 
 

Domnul George Şerban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În calitatea mea de deputat de Brăila, am ţinut să iau cuvântul în dezbaterea generală a acestui proiect de lege şi aş începe prin a spune că am înţeles foarte bine ceea ce a vrut să spună domnul deputat Sturza Popovici şi împărtăşesc punctul dânsului de vedere că ar trebui să reactualizeze Departamentul de administraţie locală criteriile după care se face clasificarea localităţilor. Este o chestiune stringentă. Dar, în situaţia de faţă, în acest caz, nu se pune problema de a ridica rangul Băii de Arieş de la comună la oraş, ci se pune problema de a recunoaşte un statut care, indiferent că-l aprobăm noi sau nu, el există deja. Pentru că în Baia de Arieş este vorba de un mănunchi de 6 localităţi care de fapt, constituie o comunitate. Este vorba de o industrie care există şi care s-a dezvoltat şi care, în pofida situaţiei din alte localităţi care au statutul de oraş, sau municipiu, această industrie este şi prosperă, pe deasupra. Este vorba de instituţii de cultură şi de învăţământ care sunt caracteristice unei localităţi urbane, şi nu rurale. Şi aş mai face precizarea că în activitatea mea profesională şi politică am avut prilejul de multe ori de a mă afla acolo, de a cunoaşte această localitate, de a vorbi cu oamenii, de a mă apropia de viaţa lor şi niciodată nu am avut percepţia unei ambianţe rurale, ci, dimpotrivă.

Deci, solicită colegilor să fie de acord cu aprobarea acestui proiect de lege, întrucât nu facem decât să recunoaştem un statut care deja constituie o stare de fapt.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Munteanu.

 
 

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Domnul deputat Şerban a readus în discuţie un lucru pe care l-am semnalat de multe ori Guvernului, şi anume necesitatea de a grăbi elaborarea şi aducerea la Parlament spre examinare şi aprobare a proiectelor de lege care privesc aceste noi elemente privind reorganizarea teritoriului, pentru că, altminteri, trebuie să recunoaştem, există pericolul pe care l-a formulat mai adineauri colegul Popovici, ca să ne găsim în faţa unei situaţii de relativă dezordine privind trecerea unor oraşe la calitatea de municipii, a unor comune la categoria de oraşe.

Aşa cum vă spuneam, Guvernul are în pregătire, în elaborare aceste proiecte de legi. Dar este cu adevărat, uitaţi, rezultă din dezbaterea noastră de astăzi, ca fiind foarte necesar ca aducerea lor la formă finală a acestor proiecte de legi şi supunerea spre dezbatere Parlamentului să fie grăbită.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai sunt alte intervenţii?

Dacă nu mai sunt, vom trece la dezbaterea proiectului de lege şi vom merge pe raportul comisiei.

Vom începe cu număr curent 1, titlul legii.

Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitate. Adoptat.

Număr curent 2, art.1.

Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate. Adoptat.

Număr curent 3 din raport, art.2.

Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Adoptat în unanimitate.

Această lege are un caracter organic şi votul final va fi tot în cursul zilei de marţi, începând de la 11 şi jumătate.

S-a acumulat un mare număr de legi pentru acea dată.

Cu aceasta, în virtutea art.128, alin.2, suspend şedinţa de astăzi şi vă mulţumesc.

Ne revedem luni.

Şedinţa s-a încheiat la ora 11,22.