Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2001
|
Şedinţa a început la ora 8,55. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Radu Stroe şi Tudor Mohora, secretari. |
|
|||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Deschidem şedinţa de astăzi cu punctul intervenţii ale deputaţilor. |
|||||
|
Vă reamintesc că data trecută au luat primii cuvântul membri ai Grupul parlamentar al PRM. Acum, prin alternanţă, dau cuvântul întâi Grupului parlamentar al PD, doamnei deputat Paula lvănescu. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ceea ce doresc să spun astăzi în puţine cuvinte este o problemă care cred eu că în acest moment este de cea mai mare importanţă şi priveşte viitorul naţiunii noastre, ca să nu spunem cuvinte mari, totuşi, eternitatea ei, şi nu mă refer la stabilitatea economică, creşterea economică, ci mă refer la faptul că familia în România a căpătat un climat degradant în multe cazuri. Dovadă - copiii maltrataţi, copiii aruncaţi la lăzile de gunoi de propriii lor părinţi, copiii ucişi de aceştia şi, nu în ultimul rând, climatul de violenţă care se instaurează atât în locuri publice, cât şi în intimitatea căminului conjugal. Este o problemă care, dincolo de patetismul unor cuvinte, este extrem de importantă. Familia a început să se degradeze încă dinainte de 1989, când oamenii erau obligaţi, oamenii legaţi prin cununie, erau obligaţi să facă mai mulţi copii decât şi-ar fi dorit, să-i facă când nu trebuie şi nu atunci când doresc ei, să-i părăsească pentru a le asigura existenţa, să-i părăsească în stradă şi, de atunci, climatul familial s-a tot deteriorat. Deci, este o problemă destul de îndelungată ca să mai amânăm discutarea şi rezolvarea ei. Realitatea este că societatea este de vină că s-a ajuns la acest grad de decădere a relaţiilor familiale, societatea trebuie să acţioneze. Desigur, am înţeles că doamna ministru al justiţiei va lua de urgenţă măsurile de pedeapsă necesară a violenţei în familie, dar, dincolo de aceste pedepse, noi va trebui să asigurăm o susţinere materială a familiei - noi, mă rog, statul acesta, din care facem parte şi noi -, o susţinere adecvată a familiei, o politică demografică în favoarea României, pentru că niciodată nu vom avea nici un fel de eficienţă economică, dacă nu avem şi eficienţă socială, nu vom avea niciodată coeziune naţională fără coeziune socială. Doamnelor şi domnilor colegi, Cred că a venit momentul, sigur că acestea sunt lucruri evocate de mai multe ori, nu numai de mine, ci şi de alţii, a venit momentul ca, pe lângă sutele de ordonanţe de urgenţă pe care le tot parcurgem în goană, să ne gândim la politici în favoarea familiei. Este un lucru care priveşte nu numai prezentul, dar şi viitorul României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
Are cuvântul domnul deputat Emil Boc. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Intervenţia mea vizează raporturile dintre Parlament şi Guvern din perspectiva Programului de guvernare. Pentru aceasta, am adus cu mine Programul de guvernare acceptat de Parlament care, în Capitolul VII.2 menţionează în privinţa raporturilor dintre Parlament şi Guvern următoarele lucruri: pentru repunerea Parlamentului în rolul său constituţional de reprezentant suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare, Guvernul va acţiona pentru restabilirea raporturilor constituţionale între Parlament şi Guvern; şi respectarea cu stricteţe a dispoziţiilor constituţionale legate de adoptarea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă. Prin urmare, dacă este să ne uităm la textul constituţional, vom observa că în art.58 din Constituţie se menţionează faptul că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, iar Guvernul Năstase şi-a asumat să respecte acest lucru, inclusiv în practica adoptării ordonanţelor de urgenţă. Ordonanţele de urgenţă, potrivit Constituţiei, se adoptă în situaţii excepţionale, iar Curtea Constituţională, în multiple decizii, a menţionat faptul că ordonanţa de urgenţă se legitimează pe necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Menţionez Decizia nr.65/1995 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr.15/2000 a Curţii Constituţionale. Acestea sunt cadrele legale. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Faţă de aceste date, vă invit să luăm la întâmplare două zile din activitatea Guvernului reflectată în Monitorul Oficial. Şi am ales, la întâmplare, pentru că acestea au sosit, zilele de 6 şi 7 februarie, monitoarele oficiale, unde, la o simplă citire, am putut observa că în două zile există opt ordonanţe de urgenţă ale Guvernului Năstase, adoptate după declanşarea sesiunii parlamentare, care a fost în 5 februarie. Prin urmare, după ce a scăpat de luna ianuarie, când nu se puteau adopta ordonanţe de urgenţă întrucât Parlamentul nu era în sesiune, imediat această practică a ordonanţelor de urgenţă şi-a reintrat într-o normalitate de-a dreptul ameţitoare în contradicţie flagrantă cu Programul de guvernare. Deci, repet: opt ordonanţe de urgenţă în două zile. Mai mult decât atât, aproape în nici o situaţie nu se justifică situaţia excepţională. Vă dau drept exemplu Ordonanţa de urgenţă pentru deşeurile reciclabile, deci "Ordonanţă de urgenţă privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile". Care o fi situaţia de urgenţă, rămâne să vedem. Dar, dacă vom porni de la premisa că orice este în România situaţie excepţională, într-adevăr, întotdeauna vom reglementa prin ordonanţe de urgenţă. Şi crima se poate justifica, ştiţi bine romanul lui Dostoevski "Crimă şi pedeapsă", orice se poate justifica, inclusiv crima. Prin urmare, vă mai dau încă un exemplu de inconsecvenţă a acestui Program de guvernare în aplicarea lui concretă. În aceeaşi zi, 6 februarie, când noi, în plenul Parlamentului, adoptam modificările la Codul penal, în aceeaşi zi, Guvernul publica în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă cu privire la modificarea Codului penal. Nu era normal ca acea modificare la Codul penal, apărută în 6 februarie, să fie depusă Comisiei juridice, analizată de către noi şi supusă aprobării Parlamentului în faţa dumneavoastră? Pentru că avem consecinţe aproape ireversibile. Regimul ordonanţelor de urgenţă îl cunoaştem: înseamnă adoptarea lor în procedură de urgenţă. Avem 48 de ore pentru depunerea de amendamente, trei zile pentru redactarea raportului. Practic, nu se poate discuta nimic în comisie. Or, dacă vom continua la nesfârşit ca într-o zi când adoptăm în Parlament o modificare a Codului penal, în aceeaşi zi Guvernul modifică, atunci, într-adevăr, acest climat legislativ nu va avea niciodată o stabilitate coerentă, iar noi nu ne vom putea îndeplini mandatul şi rolul de unică autoritate legiuitoare a ţării. Acestea au fost doar câteva elemente care au vizat raportul dintre Parlament şi Guvern în baza actualului Program de guvernare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
Are cuvântul domnul deputat Iulian Mincu, de la România Mare. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, În intervenţia mea de astăzi mă voi referi la nivelul de trai din România în perioada de tranziţie 1990-2000. După opinia Băncii Mondiale, pragul sărăciei este de minimum 2 dolari USA venit persoană/zi, ceea ce înseamnă 60 de dolari pe lună. În România, venitul unui şomer este, atunci când primeşte ajutor de şomaj, de 36 de dolari pe lună, adică 1,28 dolari pe zi. România avea la sfârşitul anului 2000 1.007.131 de şomeri, adică 10,5% din forţele de muncă, din care 255.220 de şomeri neindemnizaţi. Venitul unui ţăran este de 43,3 dolari pe lună, ceea ce înseamnă 1,44 dolari/zi/persoană; un pensionar are venit de 57,1 dolari pe lună (1,90 dolari/zi); un salariat are 65,3 dolari/lună (2,17 dolari/zi), iar un patron 103,2 dolari pe lună (3,44 dolari/zi). Pe baza unui calcul efectuat de INSOMAR în perioada 16-18 septembrie 2000, 40% din populaţia ţării, adică 9 milioane de oameni câştigă mai puţin decât strictul necesar pentru subzistenţă, iar 39,4% câştigă atât cât să-şi poată asigura un trai la limită; numai 14,7% din populaţie îşi permite un trai decent, adică 3.400.000 de oameni. La sfârşitul lui decembrie 2000, o evaluare a nivelului de trai, raport câştig/preţuri, ne pune în faţa unei situaţii de-a dreptul alarmante. Astfel, hrana, principala problemă a românilor, costă de 500 de ori mai mult în raport cu 1990, fapt care a deteriorat cantitativ şi calitativ alimentaţia populaţiei. Întreţinerea locuinţei s-a scumpit de 2.970 de ori în raport cu preţurile din anul 1990 (de la 72 de lei lunar la 213.815 lei lunar). Preţurile la apă rece şi canalizare au crescut de 5.671 de ori (de la 0,70 lei m.c. în 1990 la 3.970 m.c. în decembrie 2000). Preţurile la apă caldă menajeră a crescut de 1.590 de ori, iar preţul la energia electrică de 1.727 ori. Salariile, în schimb, au crescut de numai 618 ori, fără a lua aici în calcul celelalte grupe sociale defavorizate ca: pensionarii, ţăranii, şomerii. Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii a elaborat în luna octombrie 2000 un raport cutremurător: într-o familie de 4 persoane - mama, tata şi 2 copii - existenţa a două salarii medii nete nu acoperă decât 60% din necesităţi. Minimul de trai decent pentru o familie standard era de 6 milioane la acea vreme. Pentru subzistenţă erau necesare 3,5 milioane. De aceea, alimentaţia s-a deteriorat în această perioadă, fapt care a alterat şi starea de sănătate. Asistăm la o scădere a consumului de proteine animale sub 20 g/persoană/zi, la o creştere a consumului de grăsimi saturate, la o creştere a consumului de alcool de fabricaţie proprie, între 75 şi 218 g alcool/zi, la o creştere a fumatului, la o scădere a valorii calorice totale şi alterarea calitativă a acesteia. Ţara noastră este în prezent unul dintre cei mai slabi membri ai grupului CEFTA. Ritmul mediu de dezvoltare anuală în perioada 1991-2000 a fost de 7,15%. În 1970, Willy Brandt a avut o contribuţie decisivă la clasificarea statelor în: state dezvoltate, în curs de dezvoltare şi subdezvoltate. Singurul criteriu de apreciere era p.i.b./locuitor. România se înscrisese atunci în ţările în curs de dezvoltare. Banca Mondială recurge astăzi la termenul "indicele dezvoltării umane". Cu excepţia anului 1996, indicele de dezvoltare umană a fost în continuă scădere faţă de 1989 şi ne situează astăzi la 81%. În 1996, ne situam la 93,6%. Ţinând seamă de toate aceste considerente, organele mondiale ne-au introdus în rândul ţărilor slab dezvoltate. Pentru a sublinia adevărata situaţie a României, daţi-mi voie să recurg la un articol publicat de "România liberă" la 7 mai 1993, în care se compară alimentaţia populaţiei din România în perioada 1933-1992 şi am continua mai departe perioada 1993-2000 pe baza documentelor publicate de Comisia Naţională de Statistică. Nu iau decât două sau trei elemente: carnea - în 1933, consumul era de 250 g, în 1982 consumul era de 165 g, în 1992 - 125 g, perioada 1993-1996 - 118 g, 1998-1999 - 101 g, în 2000 se situează la 98 g, iar zahărul era 33 g. în 1933, 60 g. în 1982, 67 g. în 1992, 1993-1996 - 65 g, 1998-1999 - 29 g, 2000 - 27 g. În ţările CEFTA, comparativ: carnea - 179 g. Polonia, 161 g. Ungaria, 160 g. Cehia, 151 g. în Cehoslovacia. Calorii - la noi, 80% de origine vegetală, 20% de origine animală; ţările CEFTA - 65% de origine vegetală, 35% de origine animală; ţările vest-europene - 60% vegetale, 45% animale. Este foarte grav, mai ales că asistăm în mediul rural, ca şi în mediul urban, la situaţia în care copiii nu-şi iau micul dejun, elevi - 11% dintre ei vin nemâncaţi la şcoală şi, din păcate, 20% dintre ei mănâncă o dată pe zi. Concluziile le redau pe cele publicate în nr.86 din 1999, tot ziarul "România liberă", care nu poate fi bănuit de lipsă de obiectivitate în această perioadă. Şi iată ce spune: "O consecinţă a subnutriţiei este aspectul îngrijorător observat la majoritatea centrelor militare judeţene: în rândul tinerilor sunt tot mai frecvente afecţiunile cardio-vasculare, digestive şi neuropsihice.... Un alt motiv de îngrijorare - subliniază medicii - îl constituie scăderea drastică a coeficienţilor de inteligenţă, cu precădere la cei din mediul sătesc, ceea ce îi face inapţi pentru serviciul militar. (Cercetările efectuate de noi în mediul rural dau 60% scăderea coeficientului de inteligenţă la o populaţie a tinerilor de aproape 45% dintre cei cercetaţi.) Oare faptul că tinerii sunt găsiţi cu ulcere ... datorită precarelor condiţii materiale în care trăiesc şi că, în urma stressului provocat de nesiguranţa zilei de mâine, au ajuns cardiaţi sau cu tulburări de comportament, nu dă de gândit nimănui?" (se întreabă "România liberă"). Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
Are cuvântul domnul deputat Baban Ştefan, din acelaşi grup parlamentar. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mi-am intitulat declaraţia politică de azi "Noi, românii, am uitat de Dumnezeu?" În ultima perioadă, indiferent de oră şi programul TV pe care-l urmăream, sau de presa pe care o citeam, cele mai importante ştiri se refereau la violenţa în familie sub diferite aspecte. Începând cu copiii maltrataţi de propriii părinţi, continuând cu uciderea nou-născuţilor sau părăsirea acestora în maternităţi şi terminând cu formele de brutalizare a femeilor, violenţa în familie a devenit o componentă a vieţii cotidiene. Poate şi de aceea, marea majoritate dintre noi, fie nu mai suntem în stare să urmărim aceste evenimente, fie suntem pasivi la imaginile atroce prezentate. Rămâne totuşi o întrebare: ce se întâmplă cu acest popor, cu această ţară, acum, în pragul mileniului III? Dintr-un popor cu o tradiţie creştină de 2000 de ani, cu principii morale sănătoase, am devenit ucigaşii propriilor copii, violatorii familiilor noastre, opinia publică tratând fie cu indiferenţă, fie cu vehemenţă aceste situaţii. Pedepsele sunt întotdeauna minore pentru suferinţele cauzate. De la această tribună, fac un apel la forţele politice, la societatea civilă şi la toţi oamenii de bun-simţ de a ne uni pentru a încerca prin mijloace juridice şi sociale eliminarea acestor fenemene. Scuza că suntem într-o perioadă a societăţii de consum care ne consumă umanitatea şi înţelepciunea nu poate fi prezentată nimănui şi nicăieri. Nu este corect şi drept ca să fim cunoscuţi doar ca o ţară a copiilor orfani, handicapaţi şi, mai recent, năpăstuiţi de propria familie. Nu este corect şi drept ca să fim condiţionaţi de organismele internaţionale până la rezolvarea acestor probleme şi să primim fonduri care, în loc să fie îndreptate spre retehnologizare şi dezvoltare, trebuie să fie orientate spre soluţionarea acestor cazuri. Nu este destul ca interesul pentru maltratările fizice asupra copiilor şi familiilor să fie obiectivul activităţii asociaţiilor, fundaţiilor şi organismelor nonguvernamentale din ţară şi din străinătate. Este de datoria noastră, a tuturor cetăţenilor oneşti din această ţară, de a ajuta la însănătoşirea societăţii şi la eliminarea acestor fenomene, dacă vrem ca peste 15-20 de ani să fim mândri de noi şi de ţara noastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
Are cuvântul domnul deputat Neacşu Ilie, din partea Grupului parlamentar al PRM. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urmă cu 4 ani, tot în februarie şi tot de la acest microfon avertizam fosta Putere că direcţia stabilită de cei 15 mii de specialişti este greşită şi ea este o construcţie lipsită de fundament, din moment ce toate promisiunile electorale au fost uitate cu desăvârşire. Atrăgeam atenţia liderilor PNŢCD, dar şi fruntaşilor PNL, PD, PSDR şi UDMR că orice politică plămădită în modernele laboratoare occidentale şi vizate de arogantele cancelarii vestice este sortită eşecului dacă în aluatul acesteia nu-şi găsesc locul realitatea românească şi interesul naţional. Şi tot atunci le-am spus reprezentanţilor algoritmului politic că beneficiarul acestui penibil joc de guvernare va fi Partidul România Mare. Fireşte că au luat declaraţia mea drept o glumă şi şi-au văzut în continuare de împărţirea prăzii, convinşi fiind că, dacă-şi spun democraţi şi europeni, creştini şi liberali, dacă au alături un hibrid politico-cultural de sorginte maghiară, vor reuşi să se menţină cu sprijin extern zeci de ani în şareta rezervată guvernanţilor. Rezultatul îl ştiţi şi nu este în intenţia mea să-l dezvolt astăzi aici, numai că mă văd nevoit să trag de mânecă şi actuala Putere. Structural, aceasta este aproape identică cu cea din 1996-2000, întrucât locul rămas vacant după pensionarea PNŢCD a fost ocupat rapid de PDSR. În rest, aceiaşi protagonişti: PNL, PD, PSDR, UDMR, formaţiuni care nu ţin cont nici de doctrină, nici de tradiţii politice, nici de înjurăturile propriilor simpatizanţi, ci doar de interesele meschine ale clientelei şi ale susţinătorilor acesteia. Am senzaţia că PDSR a copiat multe din stilul de lucru al PNŢCD atât în plan parlamentar, cât şi guvernamental. Diletantismul demonstrat în construcţia alianţelor, în negocierile bilaterale desfăşurate în mare taină cu demolatorii economiei româneşti, cu forţele restauratoare de dreapta, cu reprezentanţii unor organizaţii antiromâneşti, trecerea pe plan secundar a promisiunilor electorale, cedarea în probleme de interes naţional în favoarea UDMR, organizaţie care, în actuala formulă juridică, nu are ce căuta în Parlamentul României, abandonarea crezului social-democrat în favoarea unui liberalism confuz, intolerant şi agresiv, conceput după chipul şi asemănarea domnului Valeriu Stoica şi a unui creştinism catolic, totdeauna ostil românilor, susţinut de Budapesta, sunt doar câteva repere care mă determină să afirm că unii lideri ai PDSR doresc să transforme din temelii propriul partid şi să-l transfere pe alte meridiane politice şi doctrinare. Sigur, este treaba conducerii PDSR să-şi modifice şi doctrina şi linia politică. În definitiv, fiecare pasăre pe limba ei piere, zice un proverb cu adânci înţelesuri, dar eu ştiu că acest partid dispune de oameni valoroşi, cu capetele pe umeri, care nu pot concepe ideea că se pot culca seara social-democraţi, iar dimineaţa să se trezească creştini liberali. Apoi, după 11 ani de prăbuşire generală, experimentele în politică trebuie să ia sfârşit. Populaţia nu mai poate accepta rolul de cobai. Politica nu trebuie concepută doar în favoarea unei clientele mai mult sau mai puţin fidele şi nici pentru satisfacerea propriilor orgolii. Politica modernă exclude politicianismul. Ea nu urmăreşte îmbogăţirea peste măsură a 5% din populaţie şi stabilirea unui trai mizerabil pentru 60-70% din cetăţenii ţării. Nutresc speranţa că oamenii lucizi din PDSR vor reuşi să-i trezească din beţia puterii pe colegii lor care abordează o altă politică decât cea social-democrată după alegerile din noiembrie 2000. Ar fi în interesul României, dar şi al PDSR. Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupul parlamentar al PRM) |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
Invit pe doamna deputat Leonida Lari Iorga, în ordinea înscrierii la cuvânt. |
|
|||
|
Stimaţi colegi, În Parlamentul României, Camera Deputaţilor, a fost votată Legea administraţiei locale, din care se înţelege clar: în zonele cu 20% populaţie maghiară, şi în instituţiile de stat se va vorbi în această limbă. Dacă luăm în considerare că în Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA, oricât de mare ar fi procentul minorităţilor, totuşi, există o unică limbă oficială, te miră că acest fapt nu prea a deranjat majoritatea parlamentarilor noştri. Dacă mai luăm în vedere ce se spune pe unele posturi româneşti de televiziune, în special PRO TV, apoi ai crede că limba română nu are nici o importanţă şi valoare la ea acasă, în România. Iată doar un moment din 21 ianuarie 2001, înainte de Ziua Unirii Principatelor, când, un moderator, cu numele Mândruţă, în dialogul său cu vechiul tanchist bine cunoscut, Silviu Brucan, declară fără pic de jenă că în unele primării din Ardeal limba maghiară va fi ca şi o a doua limbă în stat. Şi mai întreabă: care-i necazul? Păi, care să fie necazul, când va trebui, ca moderator, să-şi ia şi translatori pentru o oarecare emisiune prin părţile vechii Românii. Şi când te gândeşti că românii sunt de milenii pe aceste teritorii, iar nu veniţi de altundeva de pe lângă Urali. După acel incredibil vot, am primit zeci de întrebări din Basarabia şi Bucovina. Dar nu numai ele m-au determinat să declar fără ocolişuri. Pentru ce au luptat românii basarabeni şi bucovineni ca limba română să fie limbă de stat, ca să avem parte de grafia latină şi de istoria românilor în Basarabia? Pentru ce zace în puşcărie Ilie Ilaşcu, dacă nu pentru cauza naţională, pentru limba, istoria şi hotarele României? Oare chiar aşa mult sunt doritori de teroarea bilingvismului unii dintre conaţionalii noştri? În toată această degringoladă socială, politică, economică, fiece naţiune trebuie să se sprijine de ceva, ca să nu alunece în neant. Unul din elementele de rezistenţă ale unui neam este limba. În fond, limba este naţiunea. Ne-a lăsat vorbă drept moştenire clasicul român Alecu Russo. Un bun român simte o durere la fel de mare pentru fratele său, pentru fiecare palmă de pământ românesc lăsată în voia soartei, indiferent de zona sa de origine. Tocmai de aceea, Partidul România Mare a votat împotriva acelor articole din Legea administraţiei locale care uzurpă drepturile românilor, umilindu-i la ei acasă, care încălcă pur şi simplu Constituţia. Acum, de exemplu, în Basarabia, după acest precedent creat în România, cu absconsa oficializare a limbii maghiare, s-a pus iar în discuţie de către comuniştii ruşi limba rusă, o a doua limbă oficială în stat. Acesta este ajutorul pe care ni-l daţi, fraţilor? Creând un precedent şi mai cu seamă înainte de alegerile de acolo, favorizând câştigul de cauză al colonizatorilor străini şi al vânduţilor autohtoni? E o mare eroare politică respectiva lege, consecinţele căreia însă nu vor întârzia în timp. Sau, poate, cu bună ştiinţă, unele cercuri oculte, după Basarabia şi Bucovina, mai vor o felie din Ţara Românească, şi anume, Ardealul, dar, de astă dată, cu acordul românilor. Este un joc cu focul a vota într-un asemenea mod iresponsabil, încât să-ţi distrugi ţara din interior. Ai putea spune că este o sfidare a înţelepciunii divine care a creat ţările, naţiunile şi limbile. Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupul parlamentar al PRM) |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Invit pe doamna deputat Mitzura Arghezi să intervină din partea aceluiaşi Grup parlamentar PRM. |
|
|||
|
Doamna Mitzura Domnica Arghezi: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Am rămas consternată citind în presa de ieri comunicatele sportive ale meciului Ligii Naţionale de Hochei de la Miercurea-Ciuc. Prima remarcă. Cum a fost posibil ca pe tribunele patinoarului să fie abordat drapelul Ungariei. Unde ne aflăm? În ce ţară? Pe măsură ce echipa de hocheişti din Bucureşti a dovedit superioritate, altercaţiile verbale ale suporterilor din Miercurea Ciuc au tensionat atmosfera şi strigătele lor au depăşit limita bunului simţ, transformându-se într-o atitudine de xenofobie şi rasism şi s-a strigat: "ţiganii, ţiganii". Sportivii bucureşteni nu s-au coborât la nivelul suburban şi au replicat: "România, România". Huiduielile, fluierăturile, atmosfera duşmănoasă şi strigătele: "La anul o să veniţi cu paşapoartele aici!", au făcut ca sportivii bucureşteni să răspundă: "Afară cu ungurii din ţară". Onorate autorităţi, De ce nu s-au luat măsurile ce se cuveneau ca să nu se ajungă până aici. De ce poliţia, jandarmii, CSAT-ul, SRI-ul, Guvernul au lăsat în toţi aceşti ani ca situaţia să devină periculoasă şi să se deterioreze astfel? Noua lege a administraţiei locale poartă un sâmbure periculos de care autorităţile române nu-şi dau seama sau nu vor să-şi dea seama. Introducerea unei a doua limbi în relaţiile dintre autorităţi şi cetăţeni în regiunile unde acestea au o pondere de peste 20% nu este prevăzută de documentele internaţionale. În Cartea Europeană a limbilor regionale sau minoritare, pragul de 20% nu este nicăieri specificat, în introducerea unei limbi locale. Este imperios necesar ca toţi funcţionarii publici din România, fiind totodată şi cetăţeni români, să cunoască perfect limba română, scris şi citit, singura limbă oficială a ţării, conform art.126 din Constituţie. Mă întreb dacă distinşii reprezentanţi ai UDMR nu ar fi cunoscut limba română cum s-ar fi exprimat ei în Parlamentul României. Şi recenta declaraţie a unui coleg parlamentar că nu găseşte anormal ca limba română să nu fie învăţată o socotesc ca o sfidare adusă ţării în care trăieşte. Ce s-a întâmplat la Miercurea Ciuc poate avea loc şi în alte părţi. Fac apel la clemenţa autorităţilor româneşti să dovedească fermitate în stoparea definitivă a acestor manifestări. Şi, cum zice românul: "Nu întindeţi prea mult coarda, că se rupe!". Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.) |
|||||
|
Domnul deputat Eugen Gheorghe Nicolaescu din partea Grupului parlamentar al PNL. |
|
|||
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolaescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ridic o problemă cu totul şi cu totul aparte. Este cunoscută importanţa pieţei de capital pentru economie deschisă, liberă şi care trebuie să funcţioneze spre beneficul întregii societăţi. Sunt bine cunoscute virtuţile pieţei de capital într-o finanţare corectă şi într-o finanţare eficientă şi performantă a economiei. Comisia Naţională de Valori Mobiliare este o instituţie care este sub controlul nostru, al Parlamentului. Ea este o autoritate de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital. Ştim bine şi sunt notorii disfuncţionalităţile CNVM din anul trecut, dar chiar dacă o parte se datorează oamenilor din conducerea instituţiei foarte multe probleme s-au manifestat datorită greutăţilor cu care se confruntă această instituţie. Întâmplător, anul trecutm am condus această instituţie, circa o săptămână, ca preşedinte interimar, ştiu bine ce este acolo. Vreau să vă spun că este o criză acută de spaţii în care dosarele zac, sunt maldăre, nu se poate face o organizare normală, dacă vreţi, a activităţii. Nici un serviciu nu poate fi organizat corespunzător. Dar asta, ce înseamnă? Însemnă că birocraţia este în floare, dar, mai ales, permite funcţionarilor să dea drumul aleatorului în activitatea lor. În concepţia noastră liberală de întărire a mecanismelor funcţionării pieţei, în general, şi a pieţei de capital, în special, credem că se cere rezolvată cu maximă urgenţă problema unui sediu corespunzător pentru Comisia Naţională de Valori Mobiliare. Dacă PDSR, ca partid la putere, vrea într-adevăr să consolideze economia de piaţă în România trebuie să demonstreze acest lucru şi prin fapte. Este necesară implicarea imediată a dumneavoastră, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că noi răspundem de Comisia Naţională de Valori Mobiliare, dar şi a Guvernului României, pentru soluţionarea spaţiului necesar pentru CNVM. Este clar că trebuie să înţelegem toţi că trebuie să sprijinim efectiv Comisia Naţională de Valori Mobiliare, ca aceasta să-şi facă datoria legală. Totodată, se impune să instituim un mecanism eficient parlamentar de supraveghere, de control, de monitorizare a întregii activităţi a CNVM. Avem şansa, prin comisiile de specialitate, economică şi buget finanţe, să realizăm subcomsii care să se ocupe în mod special de activitatea CNVM. Reprezentanţii noştri, reprezentanţii PNL în comisiile de specialitate, ne arătăm disponibilitatea să participăm efectiv la această activitate. Spuneam că a venit vremea să trecem de la vorbe la fapte şi să se demonstreze concret angajamentele asumate privitoare la consolidarea economiei de piaţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
Cu aceasta declar închisă şedinţa destinată intervenţiilor. Reluăm lucrările în plen cu derularea ordinii de zi. Rog liderii grupurilor parlamentare să cheme toţi deputaţii care au semnat prezenţa să poftească în sală. Şi rog şi reprezentanţii Guvernului să ia loc. Reluăm lucrările după 5 minute. |
|||||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, şedinţa obişnuită, având în vedere că am mai avut o şedinţă de intervenţii. Vă anunţ că, din cei 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 221, fiind absenţi 123, dintre care 50 participă la alte acţiuni parlamentare. Rog să constataţi, aşadar, că suntem în cvorum şi putem să începem lucrările. Domnule deputat, aveţi de făcut o declaraţie? Da. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, De la înalta tribună a Camerei Deputaţilor vă anunţ demisia mea din Grupul parlamentar al PRM şi din calitatea mea de membru al Partidului România Mare şi al Comitetului director al acestei formaţiuni politice. Ţin să asigur miile de cetăţeni ai judeţului Maramureş, care m-au votat şi şi-au pus nădejdile în mine, că nu le voi înşela aşteptările şi voi face tot ce îmi stă în putere pentru a le reprezenta interesele în calitate de deputat independent. Motivele acestei demisii sunt de ordin personal şi vizează în fapt abdicarea conducerii Partidului România Mare de la slujirea intereselor naţionale şi trecerea acestui partid în extrema dreaptă a eşicherului politic, fapte ce intră în contradicţie cu convingerile mele profunde. Ţin să asigur pe toţi cetăţenii României că sunt ataşat pe viaţă idealurilor naţionale şi cred cu toată convingerea că voi putea sluji cel mai bine aceste idealuri din poziţia mea firească de om de stânga. După un deceniu de tranziţie spre nicăieri, am ajuns la concluzia că viaţa românilor poate fi schimbată în bine numai de un partid autentic de stânga, în care valorile tradiţionale şi moderne ale socialismului se împletesc cu valorile naţionalismului românesc. De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi pe tot parcursul secolului al XX-lea, socialiştii români au militat pentru drepturile şi emanciparea socială şi naţională a lucrătorilor români şi pentru o viaţă mai bună pentru toţi cei care trăiesc din muncă proprie. A venit timpul ca toţi oamenii care trăiesc din salariu să se bucure de rezultatele muncii lor. E timpul demnităţii pentru milioanele de români, e timpul ca românii să trăiască în demnitate economică, socială şi naţională. E timpul ca România să-şi ocupe locul pe care îl merită în concertul naţiunilor civilizate ale lumii, iar românii să fie trataţi ca oameni cu drepturi egale ai lumii. Acestea sunt idealurile pe care socialiştii şi naţionaliştii români le-au îmbrăţişat şi pe care le îmbrăţişez şi eu: o viaţă mai bună pentru fiecare dintre noi, un viitor mai bun pentru copii noştri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Intrăm în ordinea de zi, urmând să luăm în dezbatere proiectele de la pct.21 şi 22, aşa cum v-am anunţat în şedinţa de ieri. Domnul preşedinte Ioan Oltean, din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologice. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, După cum bine ştiţi, Proiectul de Lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, în şedinţa de săptămâna trecută a fost retrimis comisiei, la cererea Grupului parlamentar al PNL, precum şi a iniţiatorului. Dezbaterile pe marginea noilor amendamente care au fost depuse la comisie s-au încheiat numai aseară târziu, raportul este finalizat, dar multiplicarea acestuia, întrucât el totalizează peste 40, de pagini nu va putea fi terminată mai repede de ora 12. De aceea, domnule preşedinte, aş ruga, dacă se poate, ca dezbaterea pe marginea proiectului să se facă după pauza de masă. |
|||||
|
În ceea ce priveşte pct.22 de pe ordinea de zi, referitor la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor care, de asemenea, a fost retrimis comisiei, dezbaterea pe marginea acestui raport nu va putea să aibă loc decât cel mai devreme săptămâna viitoare. Multe din prevederile acestei legi, care sunt în acest moment încorporate în raportul întocmit de către Comisia de adminsitraţie publică vor trebui să fie revăzute în funcţie de modul în care este adoptată Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, pentru că ele se completează în mod automat şi multe dintre prevederile care sunt cuprinse în Legea amenajării teritoriului vor trebui să fie retrase sau revăzute în Legea nr.50. De aceea, domnule preşedinte, cel mai devreme doar săptămâna viitoare acest proiect de lege va putea fi cuprins pe ordinea de zi a Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. |
|
|||
|
În consecinţă, propuneţi ca cel de-al doilea să-l restituim comisiei? |
|||||
|
Deci cel de-al doilea proiect este restituit comisiei şi solicităm ca el să nu mai fie avut în vedere pentru a fi dezbătut în şedinţa din săptămâna aceasta, nici chiar de săptămâna viitoare, urmând ca punctul 21 de pe ordinea de zi să fie luat în calcul pentru dezbatere după pauza de masă, când vom reuşi să înaintăm pentru fiecare parlamentar raportul întocmit de către comisie în şedinţa de ieri. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Întrucît proiectul de la pct.21 nu are deocamdată raport? Vreţi să interveniţi aici? Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cred că avem un viciu de procedură aici şi, prin urmare, trebuie să luăm în considerare atât raportul la Legea urbanismului, cât şi la anumite proiecte de legi aflate pe ordinea de zi în această zi, este vorba de proiectele de lege de la pct.65, 67, 76, 77. Despre ce este vorba? Potrivit art.67 din regulament, raportul comisiei permanente va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin 8 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului sau propunerii legislative în plenul Camerei. Or, dacă puteţi observa dumneavoastră la pct.65, raportul comisiei a fost elaborat în 9 februarie. Oricum am calcula acele 8 zile nu se încadrează pentru a fi dezbătut astăzi în plenul Camerei, dacă vrem să respectăm prevederile regulamentului. La fel la pct.67: 9 februarie - data raportului. Deci deputaţii trebuie să aibă posibilitatea cu cel puţin 8 zile înainte să studieze raportul comisiei permanente pentru a fi dezbătut în plen. Prin urmare, aceste lucruri nu pot fi supuse plenului pentru că am încălca în mod flagrant regulamentul Camerei. Evident că acest lucru este valabil şi pentru raportul la Legea urbansimului, care se finalizează astăzi. Cu atât mai mult sunt întrunite cele 8 zile, chiar dacă este vorba de un raport suplimentar, tot raport este şi, prin urmare, deputaţii au dreptul să-l cunoască. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Discuţiile acestea le vom relua, dacă domnul deputat va insista, în raport de hotărârea Camerei de a-l lua în dezbatere şi de a-l înscrie pe ordinea de zi. Deocamdată, eu supun acordului dumneavoastră propunerea de a amâna proiectul de la pct.21, pentru după amiază, când vom avea raportul şi când vom putea discuta în cunoştinţă de cauză. Supun aprobării dumneavoastră amânarea proiectului de la pct.22. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Rog comisia să se străduie să refacă proiectul de la pct.22, iar în ceea ce priveşte cel de la pct.21 să-l comunice, să-l difuzeze urgent în sală. |
|||||
|
Urmează proiectul de la pct.40 de pe lista ordinii de zi, pe care am început-o în această săptămână. Este vorba de Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic. Vă amintesc că este vorba de un proiect de lege care se dezbate în procedură de urgenţă, fiind vorba de un proiect de lege pentru aprobarea unei ordonanţe de urgenţă. În consecinţă, nu au loc dezbateri generale. Rog comisia pentru agricultură să propună timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Propunem 40 de minute în total, cu un minut pe intervenţie. |
|||||
|
Dacă sunteţi de acord cu această alocare a timpului. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Trecem la dezbaterea proiectului de lege de aprobare a ordonanţei pe baza textului pe care îl aveţi şi al raportului comisiei. Asupra titlului legii de aprobare a ordonanţei dacă sunt obiecţiuni, Nu sunt. Titlul Legii de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 59 a fost adoptat în unanimitate. La articolul unic v-aş ruga să observaţi amendamentul comisiei. Dacă sunt obiecţii. Titlul articolului unic al legii a fost adoptat în unanimitate. La titlul ordonanţei de urgenţă dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. A fost adoptat în unanimitate. La art.1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului v-aş ruga să observaţi amendamentul comisiei, care modifică alin.1. Dacă sunteţi împotriva sau aveţi observaţii asupra acestui amendament al comisiei. Nu. Textul art.1 alin.1 a fost adoptat în alcătuirea propusă de comisie. La art.1 alin.2 şi 3 nu sunt amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Au fost adoptate în unanimitate. La art.2, vă rog să observaţi că textul a fost reformulat în întregime de către comisie. Dacă aveţi o observaţie. Nu. Art. 2 a fost adoptat în unanimitate, în varianta propusă de către comisie. Art.3 a rămas nemodificat. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. A fost votat în unanimitate, în formularea iniţială a textului. Capitolul II, vă rog să observaţi, a fost reformulat de către comisie. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. A fost votat în unanimitate. Art.4 din ordonanţă a fost reformulat printr-un amendament de către comisie. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Textul art. 4 a fost votat în unanimitate în formularea comisiei. La art.5, de asemenea, comisia a reformulat alin.1. Dacă aveţi vreo obiecţiune la amendament sau vreo discuţie. Nu sunt. Textul art.5 alin.1 a fost adoptat în varianta comisiei. La art.5 alin.2 şi alin.3 dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Nici amendamente n-au fost şi aceste texte au fost votate în unanimitate, potrivit textelor amendate de către comisie. Art.6. Comisia propune eliminarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Se votează în unanimitate propunerea de eliminare a art.6. Textul art.7, reformulat de către comisie, în alcătuirea de la pag.8 pct.14 din raport, text care va deveni art.6 ca urmare a eliminării fostului art.6. Dacă sunt observaţii la amendamentul comisiei. Nu sunt. Text.art.7, devenit 6 adoptat în unanimitate. În continuare, toate celelalte articole se vor renumerota potrivit acestor observaţii. Art.8. Vă rog să observaţi că, potirivt propunerii comisiei, acesta urmează să se transfere la Capitolul II. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Textul art.8 va fi transferat în alcătuirea Capitolului III. Titlul Capitolului III. Nu sunt observaţii. A fost adoptat în unanimitate. Art. 9 actual din Capitolul III, dacă aveţi vreo obiecţie cu privire la propunerea comisiei ca acestea să devină art.7, iar art.7 alin.1 în această propunere să fie votat în formularea comisiei, cuprinsă în raport la pct.18, pag.10. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.7 alin.1, fost art.9, a fost adoptat în unanimitate. Actualul art.9 alin.2, comisia propune să fie renumerotat în art.7 alin.2. Dacă aveţi vreo obiecţie. Nu. Se adoptă amendamentul comisiei. După acest text urmează art.8 de la Capitolul II cu care am fost de acord să-l transferăm aici. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Textul art.8 alin.1 vă rog să-l examinaţi în formularea propusă prin amendament în comisie la aceeaşi pagină 10, pct.20. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Textul art.8 alin.1 votat în unanimitate. Art.8 alin.2 în formularea comisiei cuprinsă în raport la pct.21 pag.11. Dacă aveţi vreo observaţie. Nu. Amendamentul comisiei privind alcătuirea art.8 alin.2, votat în unanimitate. Art.10 care va deveni art.9, vă rog să rog să observaţi alcătuirea lui la pct.22 pag.11 din raport. Dacă aveţi vreo observaţie. Nu sunt. A fost votat în unanimitate. Art.10 alin.2, care va deveni art.9 alin.2, vă rog să observaţi textul din pct.23 pag.11, în raport, şi să-mi spuneţi dacă aveţi vreo observaţie. Nu. Textul este votat în formularea comisiei. Art.11, devenind art.10 alin.1. Dacă aveţi vreo obiecţie la formularea propusă de comisie cuprinsă la pct.24 pag.12 din raport. Nu. Textul art.10 alin.1, votat în formularea comisiei. Art.10 alin.2. Vă rog să observaţi, în primul rând, renumerotarea acestuia din art.11 alin.2 şi textul astfel cum este cuprins în coloana propusă de comisie la pct.25 pag.13 din raport. Nu sunt observaţii, a fost adoptat în unanimitate. Art.12 alin.1 care va deveni art.11 alin.1. Dacă aveţi vreo observaţie la textul propus de comisie. Nu. A fost adoptat în unanimitate. Art.12 alin.2 care va deveni alin.2 al art.11. Urmăriţi amendamentul comisiei. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.11 alin.2 a fost votat în formularea propusă de comisie. Art.13 alin.1 care va deveni art.12 alin.1. Dacă sunt observaţii. Nu. Text adoptat în unanimitate. La art.12 alin.2 dacă sunt observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Textul art.14 alin.1.care va deveni art.13 alin.1. Dacă sunt observaţii. Text votat în unanimitate după varianta propusă de comisie. La art.13 alin.2, de asemenea, o uşoară ameliorare a textului. Este vorba de textul formulat la pct.30 pagina 15 din raport. Nu sunt observaţii. Text votat în unanimitate. Art.14 alin.3 din ordonanţă, art.13 alin.3. în alcătuirea propusă de comisie. Dacă sunt observaţii. Nu. Se aprobă textul art.13 alin.3 în unanimitate, restul textelor rămânând în alcătuirea propusă de iniţiator. Art.15 care va deveni art.14. Observaţi textul noului art.14 în raport la pct.32, filele 15, 16, dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Text adoptat în unanimitate. Art.16 alin.1 care va deveni art.15 alin.1. Dacă sunt observaţii. Nu. Text adoptat în unanimitate. Art.16 alin.2 care va deveni art.15 alin.2, prin renumerotare. Dacă sunt observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Art.16 alin.3. care va deveni art.15 alin.3. Vă rog să observaţi uşoara ameliorare a textului propus de către comisie. Dacă sunt observaţii la text. Nu. Textul art.15 alin.3 votat în unanimitate. Cele două alineate neavând amendamente, votate, de asemenea, în unanimitate. Art.17 care va deveni 16 prin renumerotare. Vă rog să observaţi formularea acestuia propusă de comisie la pct.36, filele 17, 18, 19 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.16 devenit astfel prin renumerotare, votat în unanimitate în propunerea comisiei. Art.18 care va deveni art.17 prin renumerotare. Vă rog să observaţi formularea acestuia de la pct.37, pag.19, 20. Dacă sunt observaţii. Nu. Text adoptat în unanimitate. Art.19 care va deveni art.18 prin renumerotare. Dacă aveţi observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Titlul Capitolului IV. "Drepturi şi îndatoriri". Dacă sunt observaţii. Nu. Titlu adoptat în unanimitate. Secţiunea 1. Vă rog să observaţi reformularea acestuia de către comisie. La pct.40 pag.20 şi 21 din "Aspecte generale", "Prevederi generale". Dacă sunteţi de acord cu acest titlu. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.20 care va deveni prin renumerotare 19. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. La art.21 care va deveni 20. Iar alin.1 al noului art.20 urmează să se amelioreze în formulare potrivit propunerilor comisiei de la pct.42. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.20 alin.1, reformulat de comisie, votat în unanimitate. Art.20 alin.2 din fostul art.21 alin.2, vă rog să-l examinaţi reformulat de comisie la pct.43, pagina 22 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Text votat în unanimitate. Art.21 alin.3 care va deveni art.20 alin.3 prin renumerotare. Dacă sunt observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Art.20 alin.4, devenit astfel prin renumerotare din art.21 alin.4. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Text votat în unanimitate. Art.22, vechi, care va deveni art.21 prin renumerotare. Dacă aveţi observaţii. Nu. Text votat în unanimitate. La art.23 devenit 22, vă rog să observaţi că alin.1 şi 2, au fost menţinute dar renumerotate. Dacă aveţi observaţii. Nu. Text votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a 2-a rămâne nemodificat. Dacă sunt observaţii. Nu. Text adoptat în unanimitate. Art.24 alin.1 care va deveni 23.alin.1 prin renumerotare are alin.1 o mică ameliorare. Vă rog să observaţi amendamentul de la pct.49 pag.24 din raport. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Textul art.23 alin.1, votat în alcătuirea comisiei. Art.23 alin.2, devenit prin renumerotare, îşi păstrează formularea. Dacă aveţi observaţii. Nu. Text adoptat în unanimitate. Art.23 alin.3. Ameliorat de către comisie la pct.51 pag.24, 25 din raport. Dacă aveţi observaţii asupra amendamentului comisiei. Nu aveţi. Amendamentul comisiei cu privire la art.23 alin.3, adoptat în unanimitate. Art.24 alin.4, de asemenea, comisia propune o uşoară amelioare a textului prin amendamentul său. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.23 alin.4 renumerotat, adoptat în unanimitate. Textul alin.5 al art.23 transformat în acest număr din 24, vă rog să-l observaţi la pct.53 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu. Text adoptat în formularea şi numerotarea comisiei. Art.25 care va deveni 24. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.24 votat în unanimitate. Art.26 care va deveni 25. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.25, renumerotat, votat în unanimitate. Art.27 din ordonanţă care va deveni 26 prin renumerotare. Dacă aveţi observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Art.28 care va deveni 27, cu cele trei alineate ale sale, dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.27 votat în unanimitate. Art.29 care va deveni 28, are un singur alineat. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.28 votat în unanimitate. Art.30 care va deveni 29 prin renumerotare. Dacă aveţi observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Art.31 care va deveni art.30. Vă rugăm să-l analizaţi în reformularea propusă prin amendamentul comisiei de la pct.60 din raport pag.28. N-aveţi observaţii asupra amendamentului. Art.30 votat în alcătuirea comisiei. Art.32 care va deveni 31 cu cele cinci alineate ale sale. Dacă sunt observaţii. Nu. Textul art.31 adoptat în unanimitate. Art.33 care va deveni 32, prin renumerotare, cu un singur alineat. Dacă aveţi observaţii. Nu. Text adoptat în unanimitate. Art.34 care va deveni art.33. Rog să observaţi amendamentul comisiei care scade vechimea minimă de la 10 la 5 ani pentru personalul silvic. Dacă aveţi observaţii la amendamentul comisiei. Nu. Textul art.33 transformat din 34, prin renumerotare, a fost adoptat în unanimitate. Secţiunea a 3-a. Dacă aveţi observaţii la titlu. Nu aveţi. Votat titlul în unanimitate de la Secţiunea a 3-a. Art.35 care va deveni 34, prin renumerotare. Dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Textul art.34 în formularea comisiei de la pct.65, adoptat în unanimitate. Art.36 care va deveni 35. La alin.1 este o renumerotare în cuprinsul textului cu privire la un text de trimitere, operaţiune obligatoriu de făcut. Dacă sunteţi împotriva renumerotării sau a formulării textului. Nu. Textul art.35 alin.1, votat în unanimitate. Art.36 alin.2 devenit prin renumerotare art.35 alin.2. Dacă sunt observaţii. Nu. Adoptat în unanimitate. Textul art.37 din ordonanţă care va deveni 36. Nu sunt modificări de conţinut. Dacă sunteţi de acord cu textul art.36. Da, nu sunt obiecţiuni. Art.38 alin.1 va deveni art.37 alin.1 şi vă rog să observaţi tot întinsul art.37 prin devenire de la alin.1 la 4. Nu aveţi obiecţiuni. Text adoptat în reformularea şi renumerotarea comisiei. Art.39 care va deveni 38. Nu sunt observaţii. Art.38 votat în unanimitate. Art.40 alin.1 care va deveni 39 şi se va completa cu alin.3 de la art.5 care se transferă de la Capitolul II. Dacă sunteţi de acord cu acest nou text al art.39 alin.1 şi 2. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. După art.39 alin.2. se adaugă la pct.72, la propunerea comisiei un nou alin.al art.39. Vă rog să-l examinaţi la pct.72 pag.35-36 din raport, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei. Nu. Şi textul art.39 alin.3 votat în unanimitate. Capitolul V. "Protecţia personalului silvic". Dacă sunt obiecţiuni la titlu. Nu. Votat în unanimitate. Art.41 din ordonanţă va deveni 40 şi rămâne nemodificat în conţinut doar cu modificarea numărului. Dacă aveţi vreo obiecţiune. Nu. Adoptat textul art.40 în formularea prezentată. Art.42 care va deveni 41. Vă rog să urmăriţi art.41 alin.1 de la pct.75 din raport. Amendamentul comisiei modifică uşor acest text. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Textul art.41 alin.1, votat în unanimitate. Textul art.41 alin.2. Nu sunt obiecţiuni, nici amendamente. Textul art.41, cu cele două alineate, votat în unanimitate. La art.43 care va deveni 42, vă rog să observaţi amendamentul comisiei de la pct.77 pag.37 din raport. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Textul art.42 adoptat în formularea comisiei. La art.44 care va deveni 43 prin renumerotare. Nu sunt obiecţiuni. Text votat cu acest număr în unanimitate. Art.45 care va deveni 44 şi va suporta uşoare modificări a textelor de trimitere ca urmare a renumerotării. Urmăriţi-le la pag.38 pct.79 din raport. Nu sunt observaţii. Text votat în unanimitate. Mă refer la art.44. Art.46 alin.1 devenit 45 alin.1, vă rog să-l observaţi în alcătuirea comisiei, de la pct.80, care nu are decât modificări ale textelor de trimitere. Dacă sunt observaţii. Nu. Art.45 alin.1 a fost votat în unanimitate. În ce priveşte textele de la actualul art.46 alin.2 şi art.46 alin.3, ele vor deveni prin renumerotare, art.45 alin.2 şi art.45 alin.3, cu aceeaşi formulare. Nu sunt observaţii. Se aprobă cele două texte prevăzute la pct.81, 82 din raport, în unanimitate. La 47 din ordonanţă, articol care va deveni prin renumerotare 46, vă rog să observaţi modificarea minoră propusă de comisie care se referă la renumerotare textelor de trimitere. Nu sunt observaţii la amendament. Text adoptat în unanimitate. Art.47 alin.2 care va deveni art.46 alin.2. nemodificat, se votează în formularea şi în renumerotarea comisiei. Capitolul VI "Măsuri disciplinare, sancţiuni". Nu sunt obiecţiuni asupra titlului. Votat în unanimitate. Textul art.48 care va deveni 47, la alin.1 al acestui nou articol 47, vă rog să observaţi textul de la pct.86 şi să vă pronunţaţi dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Text votat în unanimitate potrivit celor menţionate la pct.86 din raport. Art.47 alin.2 renumerotat din art.48 alin.2. Dacă sunt obiecţii la această renumerotare. Nu. Text adoptat în unanimitate. Art.47 alin.3. devenit din art.48 alin.3, cu aceeaşi formulare. Nu sunt obiecţiuni. Text adoptat în unanimitate. Art.47 alin.4 devenit astfel prin renumerotare din art.48 alin.4. Nu sunt obiecţiuni. Text votat în unanimitate. Art.47 alin.5. Nu sunt obiecţiuni. Text votat în unanimitate potrivit structurii prevăzute la pct.90 din raport. Art.49 din ordonanţă care va deveni 48 în noua renumerotare. Comisia propune la pct.91 o uşoară modificare necesitată de textele de trimitere care au fost renumerotate. Dacă aveţi obiecţii. Nu. Textul art.48 alin.1 votat în unanimitate, potrivit reformulării de la pct.91 din raport. Art.49 alin.2 devenit astfel prin transformare din art.49 alin.2 cu modificarea unui text de trimitere în amendamentul propus de comisie la pct.92 din raport. Nu sunt observaţii, obiecţiuni. Textul adoptat în formularea comisiei; mă refer la textul art.48 alin.2. Art.50 din ordonanţă care va deveni 49. Vă rog să-l examinaţi în noua renumerotare. Nu sunt modificări de către comisie. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Nu. Textul art.49 alin.1, 2, 3, 4 votat în unanimitate. Art.51 care va deveni 50. Vă rog să observaţi la pct.94 din raport, pag.45, la alin.1 al art.nou 50, nou numerotat, vă rog să observaţi amendamentul comisiei. Dacă aveţi observaţii la el. Nu. Textul art.50 alin.1 votat în unanimitate. La art.50 alin.2, fostul art.51 alin.2, iarăşi există o mică modificare propusă de comisie la pct.95. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.50 alin.2, votat în unanimitate. La art.50 alin.3 nu sunt amendamente, nici obiecţii. Text votat în unanimitate. Art.52 care va deveni 51. Întreb comisia dacă nu este o eroare de tastare pentru că la pct.97 se spune că "...noul art.51 alin.4 va avea următoarea modificare..." dar, de fapt, când trecem la menţionarea textului, este alin.1. Da? Deci, alin.1 se modifică. Mulţumesc. Rog, pentru stenogramă, să se reţină, deci, textul art.52 care va deveni 51, prin renumerotare, alin.1 al acestui text, comisia propune un amendament. Dacă sunt observaţii. Nu. Textul art.51 alin.1 votat în reformularea comisiei. Alin.2, 3 şi 4, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate în unanimitate. Vă rog să mă scuzaţi. Revin la pct.97 şi comisia m-a ajutat să greşesc pentru că a spus că este vorba de alin.4. Alin.1, aşa cum era iniţial, alin.4 avea o mică modificare de trimitere prin renumerotare. Uitaţi-vă la pag.49. În consecinţă, revin dacă sunt observaţii la art.51 transformat din 52 la alin.1, 2, 3 şi 4, cu precizarea că la alin.4 există un mic amendament al comisiei. Nu sunt. Textul art.51, în întregime, votat potrivit celor precizate în raport la pag.97. Art.53, devenit 52. Vă rog să observaţi amendamentul de la pct.98 care, de fapt, cuprinde doar renumerotarea textelor de trimitere din cuprinsul acestui articol. Dacă sunt obiecţiuni. Nu. Textul art.52 votat potrivit celor precizate la pct.98 din raport. Art.54 care va deveni 53. La alin.1 al art.53, renumerotat, observaţi un mic amendament de renumerotare a textului de trimitere. Dacă sunt observaţii. Nu. Adoptat art.53 alin.1, în unanimitate. Art.54 alin.2, de asemenea, are o modificare la numerotarea textului de trimitere. Observaţi, vă rog, textul nou la pag.51, pct.100 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu. Art.53 alin.2 votat în unanimitate în formularea comisiei. La art.53 alin.3, textul rămâne nemodificat, dar renumerotat. Dacă sunt observaţii. Nu. Adoptat în unanimitate. Titlul Capitolului VII. Nu sunt observaţii. Votat în unanimitate în aceeaşi formulare iniţială. Art.55 care va deveni 54. Nu sunt observaţii la această renumerotare. Votat textul art.54 în unanimitate. Art.56 care va deveni 55. Nu sunt observaţii la renumerotare. Votat textul în unanimitate. Art.57 din ordonanţă, art.care cuprinde două alineate, comisia propune în raport la pct.105, pag.52, eliminarea acestui text. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Textul art.57 din ordonanţă eliminat, la propunerea comisiei. Art.58. Rog comisia să mă urmărească la pag.53. Aţi propus mai înainte eliminarea art.57 şi votasem art.55. Propuneţi la art.58... e corect. Art.58 va deveni art.56. Corect, cum a propus comisia, dar am vrut să verific. Aţi spus 56 dar aţi numerotat 57. Rog stenografa să consemneze: la pct.106 din raport, art.58 va deveni art.56. Să-l examinaţi dumneavoastră în alcătuirea prevăzută la pct.106 şi dacă nu aveţi obiecţiuni se consideră votat art.56, potrivit celor prevăzute în raport. Urmăriţi pct.107 din raport şi rog comisia să-mi spună dacă este de acord ca acest text să nu devină art.57 alin.1, ci 57. Da? Comisia a propus, deci, un text nou pe care-l renumerotase din greşeală, art.57 alin.1 dar la numărătoarea care rezultă din dezbaterile de până acum, din textele adoptate până acum, urmează art.57. În stenogramă să se consemneze că la 107 din raport a fost votat textul nou al art.57. Rog comisia să-mi explice ce înseamnă la pct.108 "Anexa se va modifica". Deci, ordonanţa cuprinde o anexă. În ce fel se va modifica? Vă rog să verificaţi şi să vedeţi dacă se poate modifica cu privire la toate trimiterile din text. Stimaţi colegi, Anexa ordonanţei de urgenţă care cuprinde încadrarea pe grade profesionale a personalului silvic, v-o supun atenţiei şi discuţiei în formularea care va rezulta din modificările votate deja de text. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. În consecinţă, şi anexa a fost votată în unanimitate, potrivit modificărilor rezultate din text. Vă rog să aveţi în vedere că, deşi în cuprinsul raportului se spune că este vorba de o lege ordinară, această lege cuprinde şi sancţiuni penale şi, ca atare, are caracter organic. Acest proiect de lege, de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, îl supunem votului final în şedinţa de joi. |
|||||
|
La punctul 41 din proiectul ordinii de zi, comunicate la începutul acestei săptămâni, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2000 privind modificarea şi completarea Legii viei şi vinului, nr. 67/1997, text adoptat de Senat pe 25.09.2000 şi cu raport de adoptare din partea comisiei noastre de fond. Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect de lege. |
|
|||
|
Domnul Gheorghe Predilă: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Legea viei şi vinului, respectiv nr. 67/1997, a fost adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, la 10 aprilie 1997, şi promulgată prin Decretul nr.166/1997. Ea a fost adoptată în baza cunoaşterii adevărurilor care existau în acest sector şi a reglementărilor comunitare la care noi ne-am afiliat. Evoluţia reglementărilor de bază privind organizarea comună de piaţă a viei, vinului, precum şi a băuturilor alcoolice naturale, care impun exigenţe sporite privind controlul calităţii băuturilor alcoolice, pe bază de must, vin şi fructe, din organisme de control specializate, determină modificarea şi completarea Legii viei şi vinului, nr. 67, în următoarele direcţii: extinderea activităţii inspecţiei de stat pentru controlul tehnic vitivinicol asupra controlului băuturilor alcoolice naturale; completarea definiţiilor unor băuturi alcoolice, în conformitate cu reglementările de bază comunitare; reglementarea comunităţii economice europene nr. 1493/1999 privind organizarea comună a pieţei vitivinicole; reglementarea Comunităţii Economice Europene nr. 1576/1989 privind regulile generale pentru definirea, denumirea şi prezentarea băuturilor spirtoase; introducerea unor prevederi legislative mai severe privind regimul viilor hibride, mai ales, la producătorii direcţi care au căpătat o extindere mai mult dăunătoare decât folositoare. Modificările şi completările aduse de Legea viei şi vinului reprezintă o nouă etapă în procesul de armonizare, cu reglementările Comunităţii Europene. |
|||||
|
Rog comisia sesizată în fond să-şi prezinte raportul, Comisia pentru agricultură. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a examinat proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2000 privind modificarea şi completarea Legii viei şi vinului, nr. 67/1997, şi comisia propune ca aceasta să fie supusă spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma prezentată. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate şi stimaţi colegi, Este una din legile principale, având în vedere faptul că România deţine un potenţial deosebit în domeniul viticulturii: la un moment dat eram a opta forţă mondială. Din nefericire, din 1990 până acum, am pierdut 70.000 de hectare de viţă de vie nobilă şi am înfiinţat în loc, aşa cum românul are nevoie de vin în orice situaţie, 70.000 de hectare de viţă hibrizi, producători direcţi. Cu această situaţie, aproape ne situăm într-o poziţie deosebit de grea în a ieşi afară cu produsul vin şi, de aici, din acest domeniu, am putea să obţinem valută care să ne avantajeze în programul de dezvoltare a agriculturii. De aceea, consider oportun să aprobăm această lege şi nu numai atât, în programele pe care le vom derula în continuare, prin programul ministerului, să realizăm ordine în acest domeniu, pentru a nu avea probleme în continuare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva să intervină. Nu. Mulţumesc. Trecem la dezbaterea legii şi a ordonanţei. Dacă asupra titului Legii pentru aprobarea Ordonanţei nr. 34/2000 sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Dacă asupra articolului unic sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic, care se referă la modificările alin. 2 al art. 5, alin. 2 al art. 14 şi toate celelalte modificări prevăzute la punctele 1, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, cu toate punctele de la punctul 15, dacă mi-e permisă repetarea obligatorie din cuprinsul textului, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Textul ordonanţei a fost votat în unanimitate. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Fac o propunere de principiu. Având în vedere că în structura unor ministere s-au produs modificări atât sub aspectul denumirii, cât şi al structurii, este necesar să se includă în toate proiectele care au fost adoptate şi în zilele trecute şi în cele ce se vor adopta în viitor, denumirea corectă a ministerelor. De pildă, aici se vorbeşte de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. Or, acum acest minister se numeşte Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor. Şi mai sunt şi alte ministere: Ministerul Finanţelor a devenit Ministerul Finanţelor Publice. Deci, este o chestiune de tehnică legislativă. Totuşi, să existe dezlegarea ca fie că se introduce un text în final, fie că se operează direct aceste modificări de denumiri în cuprinsul actelor normative. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă am introduce un text final, acesta ar putea fi socotit amendament? Eu doresc să reamintesc staffului tehnic de obligaţia pe care o au, rezultând din Legea privind aprobarea normelor de tehnică legislativă, că toate denumirile se reactualizează potrivit celor pe care le au în urma ultimelor reglementări. Vă mulţumesc pentru observaţie. Vom supune acest proiect de lege, cu caracter ordinar, votului final de joi. |
|||||
|
La punctul 42 de pe ordinea de zi. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar, nr. 18/1991, republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar, nr. 18/1991, şi ale Legii nr. 169/1997, cu raport de adoptare din partea Comisiei pentru agricultură. Rog iniţiatorul să ia cuvântul pentru a prezenta proiectul de lege. |
|
|||
|
Domnul Gheorghe Predilă: Legea fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, a fost benefică, dar ea a creat şi multe probleme în derulare. Pentru realizarea scopului acestei legi, Guvernul României este obligat să cheltuiască sume mari de bani pentru a realiza operaţiunile prevăzute în lege. S-au creat, în acest scop, aproape 3.000 de comisii locale, care au stabilit dreptul de proprietate, propunerile lor au fost validate de comisiile judeţene. Până la sfârşitul anului trecut, 78,3% din cele 4,3 milioane de titluri care trebuiau eliberate au fost eliberate proprietarilor. Există o procedură pe bază de constatări, procese verbale, consemnarea rezultatelor în aceste documente. Greutăţile şi influenţele negative care au apărut în eliberarea titlurilor de proprietate au fost generate, în primul rând, de modul cum au lucrat comisiile locale, de sinceritatea şi de obiectivitatea acestora în identificarea, dar mai ales în punerea în posesie şi consemnarea prin actul de proprietate a suprafeţelor respective. O altă cauză a întârzierilor în eliberarea titlului a constituit-o şi lipsa de specialişti, ne referim la specialiştii în măsurători topografice, au lipsit 1500 de specialişti în această perioadă. Totodată, potrivit Legii nr. 1/2000, care este la început de aplicare, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar, nr. 18/1991, şi Legii nr. 169/1997 urmează să fie retrocedate terenurile prevăzute de acest act normativ, după verificarea cererilor şi actelor doveditoare, validarea de către comisia judeţeană a anexelor cu persoanele îndreptăţite, delimitarea terenului. Pentru aceasta este necesară includerea în bugetul de stat pe anul 2001 a fondurilor necesare pentru plata contractelor de prestări servicii, plata muncitorilor zilieri utilizaţi în activitatea de teren şi a celorlalte materiale specifice, în valoare de 55,5 miliarde lei. Fondurile se vor aloca în 2001 şi se vor utiliza pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. Faţă de cele prezentate mai sus a fost întocmit acest proiect de lege, în vederea aprobării Ordonanţei Guvernului pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de activitatea Legii fondului funciar, republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar, nr. 18, şi pe care o supunem Parlamentului spre aprobare. |
|||||
|
Mulţumesc. Rog reprezentantul Comisiei pentru agricultură să prezinte raportul. |
|||||
|
În urma examinării proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestire, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar, nr. 18/1991, şi a Legii nr. 169/1997, în şedinţa din 20 septembrie 2000, Comisia de agricultură propune ca acesta să fie supusă spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma prezentată. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. Mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă asupra titlului aveţi vreo observaţie. Nu, adoptat în unanimitate. Dacă asupra articolului unic al legii aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. La titlul ordonanţei. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La articolele 1, 2, 3 şi 4 al ordonanţei, dacă sunt obiecţii. Nu. Votate în unanimitate. Proiectul Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2000 îl supunem votului final joi. |
|||||
|
La punctul 43 al ordinii de zi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2000 privind organizaţiile interprofesionale pe produse agroalimentare, text adoptat de Senat la 26.09.2000, cu raport de adoptare din partea comisiei permanente a Camerei Deputaţilor. Rog iniţiatorul să-şi prezinte proiectul. |
|
|||
|
Domnul Gheorghe Predilă: Agricultura în România reprezintă în momentul de faţă sectorul care poate să relanseze în general economia, dar este văduvită în momentul de faţă de structuri care să asigure buna funcţionare a activităţii acestei importante ramuri. Una dintre structurile care au lipsit şi încă nu funcţionează, probabil că după aprobarea acestui document se deschide poarta către înfiinţarea acestora, sunt organizaţiile interprofesionale care, practic, nu sunt o noutate. Noi am întârziat cu elaborarea actelor normative pentru înfiinţarea acestora. Ele reuşesc să realizeze de acum o bună conlucrare între producători, depozitari, procesatori şi statul care este reprezentat în această activitate de Ministerul Agriculturii şi deci organizaţiile interprofesionale sunt o necesitate în primul rând pentru buna desfăşurare a activităţii în agricultură, dar în acelaşi timp ele sunt şi o verigă care facilitează accesul către structurile comunitare şi mai ales vin să ofere organizaţii competitive din punct de vedere eficient şi al desfăşurării activităţii în agricultură. Faţă de nevoile acestor asociaţii interprofesionale, noi am considerat necesar să supunem aprobării Camerei Deputaţilor aceste lucruri. |
|||||
|
Mulţumesc. Rog comisia să prezinte raportul. |
|||||
|
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a examinat proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2000 privind organizaţiile interprofesionale pe produse agroalimentare şi comisia propune ca aceasta să fie supusă spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma prezentată. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege în forma adoptată de Senat, cum a propus comisia. Asupra titlului proiectului de lege dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra preambulului articolului unic, dacă sunt observaţii. Nu. Votat în unanimitate. Vă rog să observaţi în continuare că la punctul 1 legea modifică art. 3 din ordonanţă. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat punctul 1 al legii în formularea Senatului. La punctul 2 al legii, care modifică art. 5, lit. a) din ordonanţă, dacă sunt obiecţii. Nu. Noul text, votat în unanimitate, deci şi punctul 2 din lege. Punctul 3 din legea de aprobare, care se referă la modificarea alin. 4 al art. 9, dacă sunt obiecţiuni. Nu. Punctul 3 din Legea de aprobare a ordonanţei, votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Articolul 1, dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate, în formularea existentă. Articolul 2, de asemenea, păstrat de Senat, dacă sunt obiecţii. Articolul 2 al ordonanţei votat în compunerea iniţială a acesteia. Articolul 3 a fost modificat prin lege ca atare, nefiind obiecţiuni în formularea modificată de către Senat. La articolul 4 din ordonanţă nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea existentă în ordonanţa de urgenţă. La art. 5 vă reamintesc că litera a) a fost modificată de Senat şi noi am votat-o în acea alcătuire. Dacă asupra literelor b) şi c), care cuprinde şi punctele 1 - 8 sunt obiecţiuni. Nu. Textul art. 5 literele b) şi c) votate în formularea existentă în ordonanţă. La art. 6 şi 7 nu sunt obiecţiuni, nici Senatul nu le-a modificat, se votează în formularea existentă în prezent în ordonanţă. La art. 8 sunt obiecţiuni. Nu. Nici Senatul nu le-a modificat. Se consideră art. 8 votat în formularea existentă în prezent în ordonanţă. Articolul 9, alin. 1, 2, 3. N-au fost modificate de Senat. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Dacă nu, art. 9 alin. 1, 2, 3 votate sau votat, cum vreţi să luaţi, articolul sau alineatele, în unanimitate, în structura existentă în ordonanţă. Vă reamintesc că alin. 4 l-am votat deja în reformularea Senatului şi rămâne votat aşa şi în cuprinsul ordonanţei. Alineatul 5 al art. 9 nu a fost modificat de Senat. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Articolul 10 nu a fost modificat de Senat. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Votat, astfel cum este în ordonanţă. Articolul 11 al ordonanţei. Nu a fost modificat de Senat. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţii. Nu. Votat în unanimitate. În consecinţă, legea şi ordonanţa fiind votate, le supunem votului final joi, mă refer la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2000 privind organizaţiile interprofesionale pe produse agricole. |
|||||
|
Trecem la punctul următor de pe ordinea de zi, punctul 44, care se referă la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea fondului de garantare pentru certificatele de depozit, proiect de lege adoptat de Senat, asupra căruia avem raportul comisiei noastre sesizate în fond, Comisie pentru agricultură, raport favorabil. Rog iniţiatorul să-l prezinte. |
|
|||
|
Domnul Gheorghe Predilă: Necesitatea promovării acestui act normativ a determinat-o faptul că în momentul de faţă, din punct de vedere al capitalizării agriculturii, românii sunt în mare suferinţă. Intenţia iniţiatorilor a fost de a-i crea posibilitatea ca prin aceste certificate de depozit să aibă acces mai uşor la creditele oferite de băncile comerciale, la alte facilităţi de care au nevoie în procesul de producţie. În acelaşi timp, prin acest act normativ, s-a urmărit o mai bună securizare a produselor agricultorilor români, deoarece până la validarea acestei legi s-au întâmplat multe lucruri nesănătoase cu calitatea produselor celor care le-au depozitat şi le-au păstrat în aceste spaţii care au fost construite în România şi care sunt suficiente pentru 25 milioane tone de produse în fiecare an. S-au reglementat şi răspunderile celor care păstrează aceste produse faţă de producători. Sunt înscrise obligaţiile ambelor părţi, obligaţii care vor face ordine în activitatea de depozitare şi păstrare a cerealelor. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, pe lângă calitatea de emitent al certificatelor de depozit pe baza prerogativelor ce le are ca instituţie de autoritate publică şi în condiţiile ordonanţei poate să suspende, să anuleze sau să revoce autorizaţiile de depozit emise pe numele unor depozitari, pentru că trebuie să, îmi permiteţi să vă informez, la controalele care au fost făcute recent multe dintre ele sunt depăşite din punct de vedere tehnic şi al păstrării calitative a produselor. Faţă de cele prezentate mai sus a fost întocmit proiectul de lege alăturat, în vederea aprobării ordonanţei Guvernului privind reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea fondului de garantare pentru certificatele de depozit, pe care o supunem spre aprobare. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule ministru. Domnul deputat Neacşu, din partea comisiei, să vă prezentaţi raportul. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Comisia pentru agricultură, silvicultură şi industrie alimentară a examinat proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea fondului de garantare pentru certificat de depozit şi Comisia pentru agricultură propune ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare în plenul Camerei Deputaţilor în forma prezentată de Senat. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei, în formula adoptată de Senat, aşa cum a propus comisia. Dacă în privinţa titlului aveţi obiecţii. Nu. Adoptat în unanimitate. Asupra preambulului articolului unic, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. La punctul 1 din legea adoptată de Senat. Senatul a modificat articolul 2. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Punctul 1 al legii, votat în unanimitate. La punctul 2, care modifică literele a) şi g) din cuprinsul art. 4, dacă sunt obiecţiuni. Nu. Adoptat în unanimitate. La punctul 3 din lege se modifică de către Senat art. 7 din ordonanţă. Dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Punctul 4 din lege, care modifică art. 10 din ordonanţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 5, modifică art. 11. Dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Articolul 6 din lege, care modifică art. 14 din ordonanţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Articolul 7, care modifică art. 15 din ordonanţă. Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 8 din lege, care modifică art. 17 din lege. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 9 din lege, care modifică art. 18. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 10, care modifică art. 19 din ordonanţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 16, care modifică art. 37 din ordonanţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Aşadar, legea şi cu punctele sale 1- 16, votate în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Articolul 1 din ordonanţă, în alcătuirea iniţială, nefiind modificat de Senat. Dacă sunt obiecţiuni. Nu. Articolul 1 din ordonanţă a fost votat în unanimitate. Articolul 2, modificat prin punctul 1 din lege. Dacă sunt obiecţiuni. Nu. Articolul 2 din ordonanţă a fost votat în alcătuirea adoptată de către Senat. Articolul 3 din ordonanţă nu a fost modificat de Senat. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Articolul 3 din ordonanţă votat în unanimitate. Art. 4. Vă reamintesc că la lit. a) şi g) am votat textul Senatului. Dacă asupra restului conţinutului art. 4 aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate, repet, cu excepţia lit. a) şi g). La art. 5 şi titlul Capitolului II, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt, votat în unanimitate, în structura existentă în ordonanţă. Art. 6 nu a fost modificat de Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate în formula existentă în ordonanţă. Art.7, astfel cum a fost modificat de Senat. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate cum a fost adoptat de către Senat. Art. 8 din ordonanţă. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Art. 9. Sunt obiecţiuni? Nu, votat în unanimitate. Art. 10. Vă reamintesc, a fost modificat de Senat. De fapt, am votat textul, dar dacă aveţi totuşi obiecţiuni. Nu, votat în formularea Senatului. Art.11, de asemenea, schimbat de Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate, aşa cum a fost modificat de către Senat. Art.12 nu a fost modificat de Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Art.13 din ordonanţă. Aveţi obiecţiuni? Nu, votat în unanimitate. Art.14, dacă aveţi obiecţiuni la Secţiunea II. Nu, votată în unanimitate. Art.14 vă reamintesc că a fost modificat de Senat. Dacă aveţi obiecţiuni la structura votată de acesta. Nu. Art.15 a fost modificat de Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat astfel cum a fost modificat de către Senat. Art.16 şi titlul Secţiunii III. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în formula existentă în ordonanţă. La titlul Secţiunii IV, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Art.17 din Secţiunea IV. Vă reamintesc că l-am modificat aşa cum a făcut-o Senatul, adoptând legea de adoptare (repetiţia este inevitabilă). Dacă sunt obiecţiuni. Nu, textul art. 17 din ordonanţă a fost votat în unanimitate, în formularea rezultată din modificarea Senatului. Art. 18 alin. 1. Dacă la titlul Capitolului III şi al Secţiunii sunt obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. Art. 18 alin. 1 din ordonanţă vă reamintesc că a fost modificat de Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în formularea Senatului. La art. 18 alin. 2, rămas nemodificat în ordonanţă, dacă sunt obiecţiuni. Nu, adoptat în formularea existentă. Art. 19 titlul Secţiunii a 2-a: "Emiterea licenţei de..." Dacă sunt obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. La art. 19, articolul actual va deveni, după intervenţia Senatului, alin. 1. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate şi va constitui în structura ordonanţei art. 19 alin. 1. Vă reamintesc că acest text va avea un alin. 2, pe care l-a introdus Senatul şi noi l-am votat în cuprinsul legii. La art. 20, dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi, votat în formularea din ordonanţă. Capitolul IV şi Secţiunea 1, dacă, asupra titlurilor, aveţi obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. Art. 21, nemodificat de Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. De la art. 23 până la 26, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, rămân votate în unanimitate, inclusiv titlul Secţiunii 1 şi a 2-a. Dacă la Secţiunea a 3-a aveţi obiecţiuni. Nu, votată în unanimitate la titlu. La art. 28, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Titlul Cap. IV, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Art. 29-34 din acest capitol. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. Titlul Capitolului VI. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Art. 35-36, dacă aveţi obiecţiuni. Votate în unanimitate. La art. 37 din ordonanţă, vă reamintesc că acesta a fost modificat de către Senat, astfel că, nefiind alte obiecţiuni (întrucât l-am votat şi noi, când am votat proiectul de lege), va fi introdus în ordonanţă potrivit formulării adoptate de către Senat şi de către noi în cuprinsul legii. Art. 38 din ordonanţă, dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votând legea şi ordonanţa de urgenţă, urmează ca proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000 să fie supus votului final joi. |
|||||
|
Trecem, în continuare, la punctul următor, respectiv, pct. 45: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/1999 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării. E ziua Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Pădurilor şi ce o mai fi! |
|
|||
|
Domnul Gheorghe Predilă: Proiectul de ordonanţă s-a impus la vremea respectivă, deoarece s-a constatat că după 3 ani de la apariţia legii, în sectorul industriei alimentare au continuat o serie de nereguli, pornind de la falsificarea unor alimente, băuturi alcoolice. În acelaşi timp, a fost şi o evaziune fiscală destul de pronunţată în această perioadă, pentru că ei, neavând un control, şi-au permis, pe lângă falsficarea calităţii alimentelor, să facă şi o evaziune fiscală foarte pronunţată. Controalele care s-au făcut în acea perioadă au evidenţiat pregnant că foarte mulţi agenţi economici au eludat prevederile legii şi, din această cauză, securitatea, viaţa oamenilor au fost puse în pericol şi au circulat în consumul populaţiei foarte multe alimente contrafăcute. Având în vedere aceste grave abateri pe care le-au săvârşit unii agenţi economici în domeniul producţiei alimentare, s-a impus amendarea de urgenţă a unor prevederi din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995, în ceea ce priveşte acordarea licenţelor şi sancţionarea severă a faptelor săvârşite de aceştia, prin mărirea cuantumului amenzilor şi introducerea unor restricţii privind dreptul de a produce şi comercializa produse alimentare. Faţă de cele prezentate mai sus, a fost întocmit prezentul proiect de lege, în vederea aprobării Ordonanţei Guvernului pentru completarea Ordonanţei nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, pe care îl supunem aprobării dumneavoastră. |
|||||
|
Mulţumesc. Rog comisia să-şi prezinte raportul. |
|||||
|
Domnule preşedinte, În urma examinării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/1999 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, comisia propune ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, cu amendamentele respective. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Vă rog, domnule deputat! |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate şi stimaţi colegi, Cu precizarea că Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Pădurilor să vină urgent cu modificări în acest sens, pentru că valorile care sunt prinse aici la data de 29.01.1999 sunt mici şi nu îşi exercită menirea pe care dorim să o aibă. Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. Asupra titlului proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. La articolul unic din proiectul de lege vă rog să urmăriţi raportul, la pag. 1 pct. 1 mica ameliorare propusă de comisie, care, de fapt, adaugă textului existent: "Cu următoarele modificări." Pentru că ordonanţa se propune a fi modificată în câteva puncte. Dacă aveţi obiecţiuni la acest text al articolului unic propus de comisie. Nu, votat în unanimitate. La pct. 1 din ordonanţă, nu sunt amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Pct. 1 al ordonanţei, votat în unanimitate. La pct. 2, care se referă la art. 22, dacă sunt obiecţiuni, nefiind amendamente. Votat în unanimitate. La pct. 3, cu referire la art. 28 alin. 4 din lege, dacă sunt obiecţiuni, nefiind amendamente. Votat în unanimitate. La pct. 4, referitor la art. 29 lit. a), dacă sunt obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Pct. 5 din ordonanţă, care vizează introducerea unui nou art. 29, dacă sunt obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. La pct. 6 din ordonanţă, vă rog să observaţi, comisia, în raport, la pct. 2, propune reformularea acestui articol potrivit celor precizate la pag. 2 pct. 2 din raport. Dacă aveţi observaţii la art. 30, astfel cum l-a modificat comisia. Nu, adoptat în unanimitate. Acesta este ultimul punct al ordonanţei. În consecinţă, proiectul de lege şi proiectul de ordonanţă, votate pe texte potrivit celor rezultate din dezbateri, urmează să fie supuse votului final de joi. |
|||||
|
Punctul următor - 46: Proiectul de Lege privind creşterea şi ameliorarea raselor de animale. Tot Ministerul Agriculturii este invitat să-l prezinte. |
|
|||
|
Domnul Gheorghe Predilă: Activitatea de creştere a animalelor, şi în ţara noastră, reprezintă o activitate de bază a agriculturii şi ea este reliefată, mai ales, de importanţa economică pe care o are acest sector în valorificarea resurselor de producţie vegetală îndeosebi, dar şi pentru asigurarea producţiei agroalimentare, componentă principală a securităţii alimentare a poporului român. Ne este cunoscut tuturor că, după 1989, în România au avut loc profunde transformări, iar agricultura a suportat cele mai vizibile dintre ele, din acest punct de vedere. O dată cu modificarea structurii de proprietate, s-au produs modificări şi în structura creşterii animalelor, pornind de la structura efectivelor, a speciilor, a modului de creştere şi furajare, a relaţiilor dintre producători şi agenţii economici. De aceea, s-a simţit nevoia să fie aliniată vechea legislaţie, care era depăşită, la realităţile pe care le trăim astăzi şi, mai ales, să completăm gama de servicii, pentru a corespunde nevoilor fiecărui producător. Pentru elaborarea acestui proiect de lege au fost consultaţi şi antrenaţi foarte mulţi specialişti cu experienţă în domeniu, dar şi producători care s-au făcut remarcaţi prin performanţe în creşterea animalelor, în condiţiile de astăzi. În acelaşi timp, au fost mobilizaţi şi antrenaţi şi tineri crescători de animale, care au o uşă foarte larg deschisă către structurile europene, care sunt bine organizate din acest punct de vedere. La definitivarea proiectului, s-a mai urmărit stimularea producţiei marfă în exploataţiile agricole şi alinierea mai rapidă la legislaţia Comunităţii Economice Europene. Proiectul de lege întocmit astfel este structurat în cele 7 capitole şi 53 de articole şi are, din punct de vedere al componentelor, următoarele prevederi: de ordin general, privind rolul şi responsabilităţile ministerului în coordonarea activităţii în zootehnie; reglementări organizatorice şi funcţionale privind reproducţia, ameliorarea şi protecţia animalelor; reglementări privind îmbunătăţirea nutriţiei animalelor pe baza producerii, conservării şi utilizării furajelor. Faţă de cele prezentate, s-a întocmit prezentul Proiect de Lege privind creşterea şi ameliorarea raselor de animale, pe care îl supunem spre aprobare dumneavoastră. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule ministru. Rog comisia să-şi prezinte raportul. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a examinat proiectul de Lege privind creşterea şi ameliorarea raselor de animale şi a hotărât, cu majoritate de voturi, avizarea favorabilă, cu amendamentele admise. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să participe cu intervenţii la dezbateri generale? Nu. Mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Asupra titlului, dacă există obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. La art. 1, vă rog să urmăriţi raportul comisiei, care propune un amendament. Dacă aveţi observaţii la textul propus de către comisie. Nu, adoptat în unanimitate. La art. 2, 3 - cu cele 7 puncte ale sale, 4, 5, dacă există obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. La art. 6 nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Titlul Capitolului II. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Art. 7-10. Nu sunt obiecţiuni, votate în unanimitate. Titlul Capitolului III. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. La art. 11, vă semnalez faptul că din partea comisiei există un amendament la alin. 3. Dacă asupra acestui amendament, prevăzut în raport la pct. 2, aveţi observaţii. Nu, amendamentul comisiei a fost votat în unanimitate. Dacă asupra restului textului de la art. 11 aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. De la art. 12 până la art. 25, dacă sunt obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. Titlul Capitolului IV - "Furajarea animalelor." Dacă sunt obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. De la art. 26 la art. 29, dacă sunt obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. Textul art. 30. Vă rog să examinaţi raportul, la pct. 3 pag. 2, comisia propune un amendament la lit. d). Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu, votat în unanimitate. Dacă asupra celorlalte texte ale art. 30, respectiv lit. a), b), c) şi e) există obiecţiuni. Nu, şi aceste texte votate în unanimitate. Art. 31, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. La art. 32, de asemenea, vă rog să sesizaţi amendamentul propus de comisie la pct. 4 din raport, cu privire la art. 32 alin. 1. Dacă aveţi observaţii la amendamentul comisiei. Nu, votat în unanimitate. Asupra celorlalte texte ale art. 32, respectiv, alin. 2 şi 3, dacă sunt obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. De la art. 33 până la art. 41, dacă sunt obiecţiuni. Nu, texte votate în unanimitate. La art. 42, urmăriţi raportul, la pag. 3 pct. 5, comisia are un amendament la alin. 1. Dacă aveţi observaţii. Nu, amendamentul comisiei adoptat în unanimitate. Dacă asupra art. 42 alin. 2 aveţi obiecţiuni. Nu, text votat în unanimitate. La art. 43, vă rog să observaţi amendamentul comisiei de la pct. 6 din raport pag. 3. Dacă aveţi observaţii. Nu, adoptat în alcătuirea propusă de ocmisie. Dacă la art. 44 şi 45 aveţi obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. Capitolul V. Asupra titlului "Protecţia animalelor", dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Art. 46 al acestui capitol, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Capitolul VI "Răspunderi şi sancţiuni." Dacă aveţi obiecţiuni. Nu, titlul votat în unanimitate. De la art. 47 până la art. 51, dacă aveţi obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. Art. 52. Urmăriţi pct. 7 din raport pag. 4, amendamentul comisiei de la alin. 2 al acestui articol. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu, adoptat în unanimitate. Dacă asupra restului textului de la art. 52 aveţi obiecţiuni. Nu, votat în unanimitate. Titlul Capitolului VII "Dispoziţii finale şi tranzitorii". Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Art. 53. Vă rog să urmăriţi cele 2 puncte de la pag. 4: 71 şi 8 şi vă rog să observaţi că, aici, comisia propune, după alin. 1 al art. 53, un nou alin. 2: "În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei va întocmi norme metodologice." Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. Amendamentul comisiei de la pct. 71 pag. 4, care se va transforma în art. 53 alin. 2, votat în unanimitate. Urmăriţi în continuare pct. 8 din raport şi vă rog să observaţi, comisia propune ca actualul alin. 2 al art. 53 să devină alin. 3, în formularea cuprinsă la pag. 4 şi 5 din raport, la pct. 8. Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. În consecinţă, art. 53 alin. 3 a fost votat în unanimitate, ca şi art. 53, în ansamblu. Cu aceasta, cele 53 de articole ale legii au fost votate, urmează să supunem acest proiect votului final joi. |
|||||
|
Trecem la punctul următor, respectiv, pct. 47 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 86/1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1995 privind instituirea sistemului de marcare pentru ţigarete, produse din tutun şi băuturi alcoolice. Cu raport de adoptare şi cu raport suplimentar din partea Comisiei pentru buget, finanţe bănci, pe care o rog să-şi ocupe locul meritat în prezidiu. Rog reprezentantul Guvernului, în primul rând, să prezinte acest proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei nr. 86/1998. |
|
|||
|
Doamna Maria Manolescu: Numele meu este Maria Manolescu, sunt secretar de stat în Ministerul Finanţelor pentru relaţia cu Parlamentul şi patronatele şi sindicatele. |
|||||
|
Domnilor deputaţi, Domnule preşedinte, Venim cu următoarea propunere. Având în vedere că Ordonanţa Guvernului nr. 23/1995 a fost modificată atât prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/1998, care face obiectul prezentei discuţii, cât şi prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului care este cuprinsă pe ordinea de zi la pct. 48, propunem ca ambele să fie restituite comisiei, astfel încât ambele modificări să fie cuprinse într-un raport comun. |
|
|||
|
Rog reprezentantul Guvernului şi membrii comisiei să aibă o mică consultare în legătură cu această propunere! Rog, totuşi, reprezentanţii comisiei să aibă în vedere şi textul care permite o asemenea abordare, respectiv, art. 66 alin. 3, care spune că atunci când sunt două proiecte de lege cu un conţinut asemănător să se facă un singur raport. De asemenea, să aveţi în vedere că există şi un raport suplimentar la unul dintre ele. Aştept concluziile dumneavoastră. |
|||||
|
Reprezentantul Guvernului. |
|||||
|
Doamna Maria Manolescu: Urmare consultărilor cu comisia de specialitate, s-a ajuns la concluzia că este necesar să dăm curs aprobării Legii privind Ordonanţa nr.86/1998, urmând ca prevederile ordonanţei de urgenţă care se află pe următorul punct la ordinea de zi să fie cuprinse în aceeaşi reglementare. Aş vrea să prezint pe scurt necesitatea elaborării acestei Ordonanţe nr.86/1998... |
|||||
|
Vă rog, nu intrăm în fond. Deocamdată, este o chestiune de procedură - restituirea la comisie. Stimaţi colegi, Această propunere vine şi în întâmpinarea nevoii de sistematizare a legislaţiei. Eu vă spun aprobării dumneavoastră restituirea celor două proiecte de aprobare a unor ordonanţe - de fapt sunt două modificări ale aceleaşi ordonanţe, pentru ca toate acestea să fie cuprinse într-una singură, urmând ca cealaltă să fie respinsă. Supun votului dumneavoastră restituirea celor două proiecte comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu Abţineri? Nu. Cele două proiecte de la pct.47, 48 au fost restituite Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. |
|||||
|
Urmează pct.49 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2000 pentru abrogarea unor dispoziţii legale cu privire la contribuţia agenţilor economici la constituirea fondului asigurărilor sociale pentru agricultori. Procedură de urgenţă. Lege organică, spune comisia. Rog Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să propună alocarea timpilor de dezbateri acestui proiect de lege aflat în procedură de urgenţă. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propunem 5 minute pentru ansamblul proiectului de lege şi un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
Dacă sunteţi de acord cu această alocare a timpilor de dezbatere. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu. Abţineri? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege, potrivit raportului comisiei. Doriţi să interveniţi la acest proiect de lege. Vă rog. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să ridic o problemă, respectiv o întrebare, dacă se poate, sub aspect procedural, întrucât am înţeles că este aici şi reprezentantul Ministerului Finanţelor şi, având în vedere că este aici şi doamna Smaranda Dobrescu, care acum 6 luni a semnat nota de fundamentare cu o observaţie foarte justificată din punct de vedere financiar-fiscal. Referitor la acest Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr.54 din 2000 ridic o singură problemă de fond, dar n-aş vrea să mă refer la asta - abrogă unele prevederi din Legea 80 din 1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor. Nu aceasta este problema. Problema este că orice lege care încearcă o abrogare, în acest caz fiind vorba de diminuarea consistentă, importantă a acestui fond al acestui buget, nu pune nimic în locul acestei sume. Şi aceasta este o problemă, dar nu la asta mă refer. |
|||||
|
Dumneavoastră intraţi în probleme de fond! |
|||||
|
Nu! Nu doresc să intru, dar trebuie să spun câteva lucruri până când să întreb ceva. Întreb pe domnul ministru Gaspar dacă în Guvern s-a discutat sau nu această problemă legată de anularea acestor articole din Legea nr.80/1992, pentru că dacă nu, şi lăsăm aşa, pur şi simplu, cum este prezentat proiectul de lege, lăsăm un gol juridic, pentru că dacă nu menţionăm în acest proiect de lege de sumele care dispar prin abrogarea acestor articole, doamna Smaranda Dobrescu zicea, acum 6 luni, pentru anul 2000, de 1.000 de miliarde de lei, iar anual 1.900 de miliarde de lei, nu le putem include în bugetul pe 2001, pentru că nu vom avea bază juridică. Nu vom avea decât motivaţie teoretică, dar bază juridică nu. Întreb dacă s-a discutat acest lucru în Guvern, pentru că altfel nu vom putea fundamenta bugetul asigurărilor sociale şi nici bugetul de stat pentru anul 2001, sub acest aspect, bineînţeles. |
|||||
|
Domnule deputat, repet: v-aţi aflat absolut în probleme de fond, de dezbateri de fond care trebuiau puse la comisii. Dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine Regulamentul şi ne observaţi când greşim. |
|||||
|
Este o problemă de procedură, domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi. S-a solicitat un răspuns referitor la această lege; nu s-a propus nimic de fond. S-a pus o întrebare la care ar trebui să se dea un răspuns, pentru că oricum acest Guvern va trebui să vină cândva cu un proiect de buget şi un proiect de asigurări de sănătate şi toate celelalte, or acestea trebuie să fie fundamentate. S-a pus întrebarea dacă s-au gândit la această situaţie, la această suplimentare cu 1.000 de miliarde, sau să se solicite retrimiterea acestei ordonanţe la comisie pentru discutarea acestei probleme. Dacă Guvernul este pregătit să acopere din bugetul de stat deficitul care se creează, atunci putem vota fără nici o problemă această lege; dacă nu, solicităm retrimiterea la comisie. Deci aceasta este problema de procedură. |
|||||
|
Eu rog frumos pe cei care totdeauna interveniţi pentru respectarea Regulamentului să nu greşiţi atunci când este vorba de interesul dumneavoastră. Toate acestea erau întrebări de fond care se puteau pune la dezbaterei generale. Fiind procedură de urgenţă, nu puteau fi puse acum; puteau fi puse în comisie. Dar, pentru a fi constructiv, dau cuvântul doamnei Dobrescu. Doamna Smaranda Dobrescu, vă rog. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Evident, în acest proiect nu se poate adăuga decât o singură frază, după părerea mea, şi anume: "Finanţarea pensiilor agricultărilor se va face din bugetul de stat", frază prin care se creează temeiul legal pentru a asigura în Legea bugetului de stat transferuri de la bugetul mare câtre bugetul asigurărilor, care este însărcinat cu plata pensiilor. Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Doreşte să mai facă o precizare şi reprezentantul Guvernului. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Vă propunem ca proiectul să-l discutăm după pauză. Vom avea o consultare în timpul pauzei şi cu comisia, şi cu Ministerul Muncii, şi cu Ministerul Finanţelor, să ne clarificăm, ca să nu adoptăm un act fără să avem baza necesară în luarea hotărârii. |
|||||
|
Să fim de acord, stimaţi colegi, cu amânarea după pauză a acestui proiect. Dacă sunteţi de acord. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu. Abţineri? Nu. |
|||||
|
Pct.50 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română"S.A. Procedură de urgenţă. Rog comisia de fond să propună timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propunem pentru dezbaterea acestui proiect de lege 15 minute pe ansamblu; 1 minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
Dacă sunteţi de acord cu această alocare a timpilor de dezbatere. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu. Abţineri? Nu. În unanimitate, a fost votată alocarea timpilor propusă de către comisie, care ne sugerează să adoptăm proiectul de lege în forma prezentată. În consecinţă, dacă asupra titlului proiectului de lege există obiecţii. Nu. Votat în unanimitate. Dacă asupra articolului unic există obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Dacă asupra titlului ordonanţei de urgenţă există obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Dacă asupra celor 12 articole ale ordonanţei există obiecţiuni. Nu. Votate în unanimitate. În consecinţă, proiectul de lege şi ordonanţa de urgenţă fiind votate pe texte, proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.159/1999 va fi supus votului final joi. |
|||||
|
Următorul punct de pe ordinea de zi - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor. Procedură de urgenţă. Rog aceeaşi comisie să ne propună timpii de dezbatere şi pe reprezentanţii Guvernului să fie atenţi la dezbaterea pe texte. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aici suntem în faţa unui raport care cuprinde foarte multe amendamente şi apreciem că este necesar un timp de 40 de minute pe total; 1 minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu această alocare. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu. Abţineri? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege de aprobare a ordonanţei, urmărind şi proiectul de lege şi raportul comisiei. La titlul proiectului de lege nu sunt amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat în unanimitate. Rog comisia să se pronunţe asupra acestui aspect. Dumneavoastră, în raport nu aţi propus amendarea articolului unic, dar propuneţi amendarea ordonanţei, şi atunci s-ar fi cuvenit să spuneţi "Se aprobă cu următoarele modificări...". |
|||||
|
Da, aşa este. Este o scăpare a comisiei. Trebuie să introducem în articolul unic "...cu următoarele modificări..." şi, întrucât tot sunt aici, să fac menţiunea că legea are caracter ordinar. |
|||||
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Textul articolului unic are amendamentul propus acum de comisie, amendament de redactare, deci admisibil: "Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51 din 15 decembrie 1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării, cu următoarele modificări:...". Dacă sunt obiecţiuni. Nu. Textul a fost adoptat în formularea aceasta: "...cu următoarele modificări şi completări:...". Deci sintagma care se adaugă derivă din raţionamentul modificării ordonanţei. Titlul ordonanţei de urgenţă. Dacă aveţi obiecţiuni la el. Nu. Adoptat în unanimitate. La art.1 din ordonanţă vă rog să urmăriţi amendamentul propus de comisie la pct.1 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul a fost adoptat în unanimitate, aşa cum a fost amendat de către comisie. La art.2, alin.1, vă rog să observaţi că la lit.b) comisia formulează un amendament. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.2, alin.1, lit.b) a fost adoptat în formularea amendată de către comisie, lit.a) urmând să rămână în alcătuirea iniţială. La alin.2 din art.2 urmăriţi, de asemenea, amendamentul pe care comisia îl propune la pct.3. Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. În consecinţă, art.2 alin.2 a fost adoptat potrivit amendamentului propus de comisie. La art.2 alin.3 vă rog să urmăriţi, de asemenea, în raport amendamentul propus de comisie la pct.4, pag.3. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul a fost adoptat în formularea comisiei. Vă rog să urmăriţi că după cele trei alineate comisia propune introducerea unui alineat nou, alin.4, în formularea cuprinsă la pct.5 din raport. Dacă aveţi observaţii la acest alineat. Nu. Alin.4 al art.2, propus de către comisie, a fost adoptat în unanimitate. La art.3, lit.a), nu sunt amendamente. Text adoptat în unanimitate. La art.3, lit.b), vă rog să vă uitaţi în raport la pag.4, pct.6, text ameliorat simţitor de către comisie. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul art.3, lit.b) a fost adoptat în formularea comisiei cuprinsă la pct.6 din raport. Lit.c) a art.3. Urmăriţi amendamentul comisiei de la pag.4 din raport, pct.7. Dacă aveţi observaţii. Nu. Lit.c) a art.3 a fost adoptată în formularea comisiei de la pct.7 din raport. La lit.d) nu există amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Lit.d) a fost adoptată în unanimitate. După lit.d) vă rog să observaţi: comisia propune la pct.8 şi 9 încă două litere, respectiv lit.e) şi f). Dacă asupra lit.e), al cărei cuprins se află în raport la pct.8, pag.5, aveţi observaţii. Nu. Lit.e) a fost adoptată în unanimitate şi adăugată textului de la art.3. La lit.f) nouă, de asemenea, în cuprinsul ei de la pct.9, pag.5 din raport, dacă există observaţii. Nu. Lit.f) a fost adoptată în unanimitate şi adăugată ultima la art.3. Asupra titlului cap.II dacă aveţi observaţii. Nu. Rămâne în formularea propusă, votat în unanimitate. Art.4. Vă rog să observaţi amendamentul comisiei de la pag.5, pct.10. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Întrucât între timp, de la elaborarea acestui document, Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare a devenit Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare, v-aş ruga ca încă din titlul cap.II să menţionăm acest lucru, respectiv nu "Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare", ci "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare". Iar în alin.4 alin.1, de asemenea, este menţionată Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare, şi propunem să se transforme în Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare, şi în continuare să fim de acord să preluăm peste tot această modificare şi să fie operată de compartimentul nostru tehnico-legislativ. |
|||||
|
Propunerea dumneavoastră este în conformitate cu normele de tehnică legislativă aprobate prin lege. N-o mai supun la vot. Deci oriunde va apărea în text de aici încolo Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare se va citi titlul nou. În consecinţă, dacă la art.4, în afară de conţinutul actual care va deveni alin.1, dacă la acest alineat aveţi obiecţii. Nu. Votat în unanimitate. Vă rog să observaţi că după acest alineat, comisia reformulează întreg textul art.4, şi vă rog să urmăriţi această reformulare la pct.10, pag.5-6 din raport, şi urmăriţi cum va avea conţinutul art.4, alcătuit din 4 alineate. Dacă aveţi observaţii la acest amendament de reformulare a textului art.4. Nu. Textul art.4 s-a votat în unanimitate, potrivit formulării din raport, pct.10, pag.5. Observaţi, vă rog, de asemenea, în raport, că după art.4 se introduce un nou art.,41, care este prezentat în raport la pct.11, pag.6, 7 şi 8. Dacă asupra acestui nou text aveţi observaţii. Nu. În consecinţă, textul art.41 a fost votat în unanimitate, potrivit alcătuirii sale propuse de comisie la pct.11. De asemenea, tot după art.4, comisia mai propune încă un articol, art.42, a cărui formulare să regăseşte în raport la pct.12, pag.8-9, text ce ar urma să aibă trei alineate. Dacă sunt observaţii la acest amendament. Nu sunt. Textul art.42 a fost votat în unanimitate. Trecem la ordonanţa de urgenţă, la art.5. Uitaţi-vă la amendamentul de la alin.1 al comisiei, amendament prezentat la pct.13 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu. Alin.1 a fost votat în unanimitate, potrivit amendamentului comisiei, evident cu modificarea titlului denumirii, mai exact, a agenţiei. Art.5, alin.2. Vedeţi, vă rog, amendamentul comisiei de la pct.14, pag.9 din raport - a se citi "secretarul Oficiului". Dacă aveţi observaţii. Nu. Text votat în unanimitate. După cele două alineate ale art.5, comisia mai propune la pct.15 din raport un alineat nou cu textul prevăzut la pag.10. Dacă aveţi observaţii. Nu. Textul nou al alin.3 din art.5 a fost adoptat în unanimitate. După art.5 existent, comisia propune un text nou, art.51 în formularea cuprinsă la pct.16, pag.10-11, cu menţiunea că şi aici ar urma să opereze înlocuirea denumirii de agenţie. Dacă sunt alte observaţii. Nu. Textul art.51 nou a fost votat în unanimitate. De asemenea, comisia mai propune un alt text în continuarea art.51, numerotat 52, în formularea prezentată în amendamentul de la pct.17, pag.11-12. Dacă aveţi observaţii la acest text. Nu. Textul nou al art.52 a fost votat în unanimitate. Art.6 - vă rog să observaţi că este reformulat de către comisie. Din 4 alineate, urmează să rămână 2. Deci vă rog să observaţi reformularea art.6 din ordonanţa de urgenţă, potrivit amendamentului de la punctul 18 din raport, potrivit căruia textul art.6 va avea numai 2 alineate. Aveţi observaţii? Nu. Noul text al art.6, votat în unanimitate. Cu privire la art.7, vă rog să observaţi în raport, la punctul 19, comisia propune eliminarea acestuia. Dacă aveţi observaţii. Nu. Se aprobă amendamentul şi se elimină textul art.7. Art.8 din ordonanţă, care urmează a fi renumerotat 7. Vă rog, deci, să revedeţi art.7, prin renumerotare, în alcătuirea lui de la punctul 20 din raport, potrivit amendamentului comisiei. Dacă sunt observaţii la amendament. Nu. Textul art.7, renumerotat, aprobat în unanimitate. Art.9 alin.1 din ordonanţă, care va deveni art.8 alin.1, prin renumerotare, urmăriţi-l în reformularea prezentată la punctul 21 din raport, pag.15. Dacă aveţi observaţii? Nu. Textul art.8, alin.1, votat în unanimitate. Textul art.9 alin.2, care va deveni art.8 alin.2, în modificarea rezultată din amendamentul comisiei. Dacă sunt observaţii la amendament. Nu. Textul art.8 alin.2 votat în unanimitate. Art.9 alin.3, care va deveni 8, alin.3 - observaţi modificarea propusă în amendamentul comisiei, de la punctul 23. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Textul art.8 alin.3, votat în unanimitate. Vă rog să sesizaţi că după art.8 alin.3, respectiv fostul art.9 alin.3 comisia propune un alineat nou, 4, în redactarea sugerată la punctul 24. Dacă sunt observaţii. Nu. În consecinţă, art.8 alin.4, votat în unanimitate. După acesta, comisia mai propune încă un alin, 5, în redactarea propusă la punctul 25. Dacă sunt observaţii. Nu. Textul art.8 alin.5, votat în unanimitate. Textul art.10 din actuala ordonanţă, care va deveni 9, vă rog să urmăriţi raportul la punctul 26, amendamentul comisiei. Dacă sunt observaţii la amendament. Nu. În consecinţă, textul art.9 alin.1 este adoptat în unanimitate, în formularea de la punctul 26 din raport. După art.10, comisia propune un articol nou care, după renumerotare, va deveni art.10 şi vă rog să-l urmăriţi la punctul 27, aşa cum rezultă el din amendamentul comisiei. Dacă sunt observaţii. Votat în unanimitate. Art.11 din ordonanţă, observaţi-l în redactarea lui din amendamentul comisiei prezentat la punctul 28. Dacă sunt observaţii. Nu. Art.11, votat în unanimitate. Dacă la titlul Capitolului III aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Art.12 din ordonanţă, care are un singur alineat, vă rog să-l observaţi reformulat, modificat şi completat potrivit amendamentului de la punctul 29 din raport, reformulat în 3 alineate. Dacă sunt observaţii la acest amendament. Nu. În consecinţă, art.12, votat în unanimitate, cu cele 3 alineate ale sale, în alcătuirea propusă de comisie. După art.12, comisia propune un text nou, art.121, în formularea care ni se prezintă prin amendamentul de la punctul 30, pag.20 - 21. Dacă sunt observaţii la amendament. Nu. Textul art.121, votat în unanimitate. La art.13 care, în formularea actuală, are 2 alineate, comisia propune reformularea ambelor. Deci vă rog să urmăriţi amendamentul comisiei de la punctul 31. Dacă sunt observaţii. În consecinţă, textul art.13 alin.1 şi 2, votate în unanimitate, potrivit formulării comisiei, de la punctul 31. Vă rog să sesizaţi că după cele 2 alineate, comisia mai propune alte trei noi, respectiv alin.3, 4 şi 5, alineate care sunt cuprinse în amendamentele de la punctul 33, 34 şi 35. Dacă sunt observaţii la cele 3 amendamente. Nu sunt. Şi aceste 3 amendamente, votate în unanimitate, şi vor completa textul final al art.13, din ordonanţă. La art.14 din ordonanţă, care acum are 2 alineate, vă rog să observaţi amendamentul comisiei care propune eliminarea acestora. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptându-se amendamentul comisiei, textul art.14 se elimină din cuprinsul ordonanţei. Art.15 - urmăriţi vă rog alin.1 al actualului art.15, care va deveni, prin renumerotare, art.14. Comisia propune, printr-un amendament aflat în raport la punctul 37, modificarea acestuia. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu. În consecinţă, textul art.14 alin.1 votat în unanimitate, în formularea prezentată la punctul 37 din raport. La punctul 38 din raport, comisia propune ca la actualul art.15 alin.2, care va deveni art.14 alin.2 textul să suporte modificarea prevăzută în raport, în amendamentul de la pct.38. Dacă sunt observaţii. Nu. Art.14 alin.2, votat în unanimitate. Vă rog să sesizaţi că, la punctul 39 din raport, comisia propune un alineat nou, respectiv alin.3 după alin.2, care va avea compunerea de la punctul 39. Dacă sunt observaţii la amendament. Nu. În consecinţă, art.14 alin.3, votat în unanimitate, în formularea de la punctul 39. La art.16 din ordonanţă, comisia, la punctul 40 din raport, propune eliminarea acestui text. Dacă sunt observaţii la amendamentul comisiei. Nu. Adoptându-se amendamentul comisiei, art.16 este eliminat. Art.17 din ordonanţă. Comisia propune eliminarea acestuia, prin amendamentul de la punctul 41. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu. Adoptându-se amendamentul, art.17 este eliminat din text. Art.18 - prin amendamentul de la punctul 42 din raport, comisia propune eliminarea acestui articol. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu. Adoptându-se amendamentul, art.18 se elimină din cuprinsul ordonanţei. vă întreb dacă la cap.IV aveţi observaţii. Nu. Titlul cap.IV, în consecinţă, este adoptat în unanimitate, iar textul art.19 alin.1, primul articol din capitol, va deveni art.15 alin.1. La actualul art.19 alin.2, care va deveni art.15 alin.2, vă rog să observaţi, comisia propune amendarea lit.a) şi b), potrivit textelor cuprinse în amendamentele de la punctele 45 şi 46. Dacă la aceste amendamente aveţi observaţii. Nu. În consecinţă, textul reformulat al art.19, devenit 15 alin.2, cu lit.a), b) sunt votate potrivit amendamentelor comisiei, iar lit.c), pentru care nu s-a propus vreun amendament, va deveni lit.c) a art.15, potrivit celor prevăzute la punctul 47 din raport. După capitolul IV, comisia propune, printr-un amendament prezentat la punctul 48 din raport, introducerea unui nou capitol, IV1, intitulat "Incompatibilităţi, conflicte de interese şi secretul profesional". Dacă asupra acestui titlu aveţi observaţii. Nu. Amendamentul fiind adoptat, va fi inclus în lege sub numerotarea cap.IV1, cu titlul adoptat. Se propune introducerea unui nou art.,16, la punctul 49 din raport, la pag.27. Vă rog să urmăriţi acest amendament de la punctul 49 din raport. Dacă aveţi observaţii la el. Nu aveţi. În consecinţă, acest amendament, fiind adoptat, el va fi inclus în art.16 nou din raport, în prezentarea care se vi se face la punctul 49, pag.27 - 28. Aş ruga comisia să mă urmărească puţin, să revenim puţin la textul art.16 nou, să observaţi că acesta trebuie renumerotat 161 şi următoarele 17... |
|||||
|
Domnul Neculai Grigoraş (din loja comisiei): O face Compartimentul tehnic. |
|||||
|
Deci rog staff-ul tehnic, la punctul 49 din raport, se va citi nu "art.16 nou", ci "161", iar art.17 va fi introdus unde: după 17 actual sau după 16? (Discută cu domnul deputat Neculai Grigoraş) Uitaţi-vă că există 17, 18, 19... Staţi puţin că oamenii aceştia trebuie să ştie ce votează. Deci rog comisia să precizeze dacă toate aceste articole, 17 nou, 18, 20 nou, 21 nou fac parte din aceeaşi suită şi se încadrează toate în urma art.16. |
|||||
|
Domnule preşedinte, v-aş ruga să observaţi că la punctele 40, 41, 42 noi am eliminat din text art.16, 17 şi 18 şi, ca urmare, în noua configuraţie, am completat cu aceste articole, de fapt noi am preluat nişte prevederi din ordonanţe ulterioare care modifică ordonanţa pe care noi o discutăm. |
|||||
|
Ar fi fost necesar ca la punctul 49 - 50, să spuneţi că se introduce în locul fostului articol care a fost abrogat, că atunci nu mai exista această confuzie. Mulţumesc. rămăsesem la art.17 nou, care va înlocui, de fapt, fostul art.17, dacă urmăriţi textul astfel cum a fost amendat, la pag.28 - 29. Sunt observaţii? Nu. Adoptat în unanimitate. La punctul 51, art.18 nou, vă rog să-l urmăriţi în amendamentul comisiei. Dacă aveţi observaţii. Nu. Votat în unanimitate. După acesta, se introduce un nou capitol, IV2, cu titlul "Sancţiuni". Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. Cap.IV2 cu titlul "Sancţiuni", adoptat în unanimitate. După acest capitol, urmează să se introducă, mai exact în cuprinsul lui, art.19 nou, rezultat prin înlocuirea cu cel eliminat, la punctul 53. Vedeţi alcătuirea acestui nou articol, la pag.30 - 31. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu. Amendamentul fiind adoptat, textul art.19 alin.1 şi 2, adoptat în unanimitate. După art.19, urmează să se introducă un nou art.,20, la punctul 54, urmăriţi amendamentul de acolo. Vă rog. |
|||||
|
Este o chestiune de gramatică, domnule preşedinte. Deci: "Constatarea contravenţiilor prevăzute la art.19 şi aplicarea sancţiunilor se fac", nu "se face". |
|||||
|
Nu mai supun la vot, pentru că este evident. Dacă nu sunt observaţii împotriva amendamentului, acesta fiind adoptat, art.20 se votează cu precizarea acordului gramatical sesizat de domnul ministru Gaspar. După art.20 nou, comisia propune, la punctul 55, un nou art.,21, în alcătuirea amendamentului de la punctul 55. Dacă aveţi observaţii. Nu. Amendamentul fiind adoptat, textul art.21 nou se consideră adoptat în unanimitate. Urmăriţi, la punctul 56 din raport, comisia propune eliminarea capitolului V "Dispoziţii finale". Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. În consecinţă, acest capitol a fost eliminat din textul ordonanţei. La punctul 57 din raport, vă rog să observaţi un art.21, care ar deveni, dacă sunteţi de acord cu amendamentul aici prezentat de comisie, art.22. Dacă aveţi observaţii la amendamentul comisiei. Nu. Adoptat şi amendamentul. Textul art.21, care devine 22, este votat în unanimitate. Şi pentru dumneavoastră şi pentru staff-ul tehnic, la intervenţia domnului ministru Gaspar şi a comisiei, vă informez că, după eliminarea titlului cap.V, celelalte texte care urmează vor face parte din cap.IV2. Deci, cu această precizare necesară, supun votului dumneavoastră textul art.23 nou de la punctul 58. Dacă aveţi obiecţii la amendament. Nu. Fiind adoptat amendamentul comisiei, textul art.23 se consideră votat în unanimitate. Urmăriţi-mă la punctul 59 din raport: comisia propune un nou articol, 24, cu un conţinut cuprins în amendamentul de la pag.33 din raport. Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. În consecinţă, textul art.24 nou, votat în unanimitate. La punctul 60 din raport, comisia propune un art.II nou, care va avea alcătuirea cuprinsă în amendamentul de la pag.33, punctul 60. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu sunt observaţii. Amendamentul fiind adoptat, art.II se consideră votat în unanimitate. Comisia mai propune, la finele raportului, un art.III nou care este prezentat în amendamentul de la pag.34. Dacă aveţi observaţii la amendament? Nu aveţi. În consecinţă, amendamentul fiind aprobat, textul art.III se consideră votat în unanimitate. cu aceasta, parcurgând legea şi ordonanţa şi votându-le, potrivit celor ce rezultă din stenogramă, vom supune votului final această lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr.51 joi. |
|||||
|
Urmează punctul 52 din ordinea de zi: proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/1999 pentru completarea alin.1 al art.14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale; procedură de urgenţă. Fiind vorba de un proiect de respingere şi fiind vorba şi de procedură de urgenţă, rog comisia să propună un termen. Deci nu au loc dezbateri pe text. |
|
|||
|
Propun pentru dezbatere, domnule preşedinte, 5 minute şi pentru fiecare intervenţie 1 minut. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu această alocare de timp. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Stimaţi colegi, Eu nu aveam în dosar textul Legii de respingere adoptat de Senat. Fiind vorba de un vot de respingere a ordonanţei, vot cu privire la care nu se mai fac dezbateri, supunem direct votului final acest proiect de lege joi. |
|||||
|
La punctul 53: proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.193/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor. avem raport de respingere. rog reprezentantul comisiei să intervină. |
|
|||
|
Comisia propune respingerea acestui proiect de lege, întrucât toate prevederile din Ordonanţa nr.193 au fost preluate în ordonanţa pe care acum câteva minute am terminat-o de dezbătut. |
|||||
|
Doriţi să faceţi dumneavoastră o subliniere din partea Guvernului? |
|||||
|
Nu. |
|||||
|
Bun. Deci supunem şi acest proiect votului final de respingere joi. |
|||||
|
La punctul 54, avem proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1999 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externă a României pentru anul 1999. Rog reprezentanta Guvernului să prezinte proiectul de lege. |
|
|||
|
Doamna Maria Manolescu: Pentru anul 1999, Guvernul a aprobat, prin Ordonanţa nr.11, un plafon de îndatorare publică externă, în sumă de 3.100 milioane dolari SUA. În cadrul acestei limite, Guvernul şi Banca Naţională a României au fost autorizaţi să contracteze şi să garanteze împrumuturi financiare externe, în scopul asigurării resurselor valutare necesare investiţiilor, în cadrul procesului de relansare economică, aprovizionării cu materii prime de strictă importanţă şi creşterii rezervelor valutare ale statului. Indicatorii utilizaţi în determinarea plafonului de îndatorare publică externă, precum şi limitele recomandate sunt următoarele: ponderea datoriei publice externe contractate în Produsul Intern Brut să nu depăşească 60%, raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi volumul exporturilor de bunuri şi servicii să se situeze sub 30%, raportul dintre deficitul balanţei comerciale şi Produsul Intern Brut să fie sub 5%, datoria publică externă contractată trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu de două ori volumul exporturilor de bunuri şi servicii posibil de realizat într-un an, iar rezerva valutară a statului să acopere 25% din datoria publică externă contractată într-un an. Având în vedere cele arătate mai sus, propunem adoptarea proiectul de lege, în vederea aprobării Ordonanţei Guvernului nr.11/1999. Mulţumesc. |
|||||
|
Din partea Comisiei pentru buget, rog să interveniţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1999 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externă a României pentru anul 1999, comisia a hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată. Facem menţiune că prezentul proiect de lege se încadrează în categoria legilor ordinare. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege în raport cu propunerea de a fi votate în formula prezentată făcută de către comisie. Dacă asupra titlului proiectului de lege există obiecţii. Nu. Votat în unanimitate. Dacă articolul unic are comentarii din partea dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă, dacă sunt obiecţii. Nu. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic al ordonanţei. Nu sunt obiecţii, votat în unanimitate. Proiectul de lege va fi supus votului final joi. |
|||||
|
Urmează proiectul de la pct.55 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2000 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externă a României pentru anul 2000. Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect. |
|
|||
|
Doamna Maria Manolescu: Pentru anul 2000, Guvernul a aprobat prin Ordonanţa nr.4/2000 un plafon de îndatorare publică externă în sumă de 2800 milioane dolari SUA. În cadrul acestei limite, Guvernul şi Banca Naţională a României au fost autorizaţi să contracteze şi să garanteze împrumuturi financiare externe în scopul asigurării resurselor valutare necesare finanţării investiţiilor în cadrul procesului de relansare economică, aprovizionării cu materii prime de strictă importanţă şi creşterii rezervelor valutare ale statului. Indicatorii utilizaţi în determinarea plafonului de îndatorare publică externă, precum şi limitele recomandate sunt cele prezentate anterior în cadrul Ordonanţei nr.11 privind plafonul de îndatorare pentru anul 1999. Având în vedere cele arătate, propun adoptarea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2000. Vă mulţumim. |
|||||
|
Mulţumesc. Rog comisia să prezinte raportul. |
|||||
|
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege în forma prezentată. El se încadrează în categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale. Nu. Dacă nu, trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. Asupra titlului proiectului de lege dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic al proiectului de lege dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externă a României pentru anul 2000 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Articolul unic al ordonanţei, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Proiectul de lege în ansamblu se supune votului final de joi. |
|||||
|
Pct.56 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul. |
|
|||
|
Doamna Maria Manolescu: Deoarece Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare, nu reglementează scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea activelor corporale din domeniul public de natura mijloacelor fixe, a fost necesară emiterea unui act normativ în acest sens. Pentru a asigura scoaterea din funcţiune şi înlocuirea mijloacelor fixe din domeniul public, s-a prevăzut trecerea acestora din domeniul public în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. După trecerea acestor bunuri în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale s-a reglementat valorificarea acestora în baza actelor normative privind acest proces de valorificare. Proiectul reglementează, de asemenea, destinaţia sumelor rezultate din valorificarea mijloacelor fixe din domeniul public, respectiv venitul la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz. Faţă de cele prezentate, propunem să fiţi de acord cu adoptarea legii de aprobare a ordonanţei menţionate. Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Reprezentantul Comisiei juridice. Din partea Comisiei juridice nu este nimeni mandatat să susţină raportul. Deci, comisia îşi menţine raportul. Dacă sunt dezbateri generale, doreşte cineva să participe. Nu. Trecem în consecinţă la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. Asupra titlului dacă sunt probleme. Nu. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt, votat în unanimitate. Asupra art.1, 2, 3 şi 4 din cuprinsul ordonanţei dacă sunt obiecţiuni. Nu, votate în unanimitate. În consecinţă, vom supune Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.112/2000 votului final de joi. |
|||||
|
Pct.57 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.114/1999 pentru modificarea Anexei nr.11 din Legea 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi a celorlalte organe ale puterii executive. Rog reprezentantul Guvernului să prezinte raportul. |
|
|||
|
Domnul Dumitru Pâslaru: Doamnelor domnilor şi deputaţi, În activitatea Preşedinţiei, Guvernului şi a celorlalte organe ale puterii executive este uneori necesară angajarea pe termen scurt a unor specialişti, consilieri, experţi, restauratori în baza unor contracte civile. Remunerarea acestor persoane se poate face potrivit Anexei nr.11 din Legea 40/1991 a cărei modificare o solicităm până la limita salariului minim brut pe economie, acum 1.400.000. Pe de altă parte, însă instituţiile publice subordonate autorităţilor administraţiei publice beneficiază de posibilitatea remunerării acestor persoane conform Legii nr.83/1995 care nu instituie o limită de remunerare. De aici dificultatea atragerii, chiar şi temporare, a unor specialişti necesari pentru realizarea unor activităţi. Pentru înlăturarea acestei situaţii se propune modificarea Anexei nr.11 la Legea 40/1991 astfel încât reglementarea unitară a acestui domeniu să se facă prin aplicarea Legii nr.83. Concret, ordonanţa propune ca persoanele care sunt angajate în calitate de colaboratori de către Preşedinţie, Guvern, ministere, celelalte organe centrale de specialitate, în scopul atragerii de specialişti pentru realizarea unor activităţi determinate, beneficiază de drepturi băneşti într-un cuantum ce nu poate depăşi salariul maxim de bază stabilit de lege pentru funcţia de consilier gradul IA din ministere, calculată în raport cu timpul efectiv prestat. Aceasta ar însemna trecerea de la un salariu brut de 1.400.000 minim la 5.500.000 proporţional cu timpul efectiv lucrat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu. Doamna deputat Dobrescu, vă rog să interveniţi din partea comisiei pentru a prezenta raportul. |
|||||
|
În urma examinării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.114/1999 pentru modificarea Anexei nr.11 din Legea 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive, republicată, în şedinţa din 9 ianuarie 2001, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a hotărât ca proiectul de lege mai sus menţionat să fie supus spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată. |
|||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Dacă doreşte cineva să participe la dezbaterea generală? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă asupra titlului acestuia sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra articolul unic al proiectului de lege de aprobare a ordonanţei dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei pentru modificarea Anexei nr.11 din Legea nr.40/1991 dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat şi acesta în unanimitate. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.114/1999 urmează a fi supus votului final joi. |
|||||
|
Pct.58, Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.54/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor. Este propunere de respingere făcută de către comisie. Dacă din partea comisiei doreşte cineva să motiveze această propunere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prevederile Ordonanţelor Guvernului nr.54 din 1999 şi respectiv Ordonanţei de urgenţă nr.64 din 1999 prevăzute în ordinea de zi la punctele 58, respectiv 59, au fost preluate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51 pe care am dezbătut-o şi adoptat-o şi ca atare, comisia propune respingerea ambelor proiecte. |
|||||
|
Dacă doreşte să intervină cineva din partea Guvernului. Sunteţi de acord cu aceste propuneri? Dacă mai doreşte cineva să intervină cu discuţii asupra propunerii de respingere. |
|||||
|
Domnule preşedinte, soluţia propusă de comisie este soluţia corectă, este un procedeu de tehnică legislativă, adică în actul de bază au fost introduse toate modificările ulterioare. |
|||||
|
Mulţumesc. În consecinţă, ambele proiecte de Lege pentru aprobarea Ordonanţelor nr.54 şi nr.64 vor fi supuse votului final de joi. |
|||||
|
Urmează proiectul de Lege de la pct.60 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă. Rog reprezentantul Guvernului să prezinte acest proiect de ordonanţă. |
|
|||
|
Doamna Maria Manolescu: Avându-se în vedere caracterul special al creanţelor neperformante preluate la datoria publică, s-a impus adoptarea unei legislaţii speciale care să prevadă proceduri simplificate, realizate prin intermediul personalului propriu al Oficiului pentru Recuperarea Creanţelor Bancare care este învestit cu atribuţii specifice, astfel încât să se poată realiza o recuperare cât mai eficientă şi într-un timp cât mai scurt a sumelor preluate la datoria publică. Instituirea de către legiuitor a unor proceduri de executare diferită în cea de drept comun nu este contrară Constituţiei, iar în prezent, executarea creanţelor bugetare se realizează potrivit Ordonanţei nr.11/1996. În acest sens, considerăm că există deja un precedent în ceea ce priveşte executarea creanţelor bugetare şi cu toate că aceste creanţe bancare neperformante, preluate de AVAB nu fac parte din această categorie, procedura de executare a lor poate fi totuşi asimilată procedurii de executare a creanţelor bugetare. Prin crearea cadrului legal de executare se poate realiza o recuperare cu prioritate a sumelor de bani ce reprezintă creanţele bancare neperformante preluate, precum şi elementul operativ de depunere a sumelor respective la bugetul statului şi de utilizare a lor în sectoarele deficitare. Propunem adoptarea legii de aprobare a Ordonanţei Guvernului 55/1999. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Din partea comisiei, rog să se prezinte raportul. |
|||||
|
În urma examinării Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55 din 1999, comisia propune ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare cu amendamentele care sunt prezentate în raport. Facem menţiunea că este o lege ordinară şi tot cu această ocazie vreau să menţionez că este necesar să operăm şi aici modificări în sensul adaptării la noua nomenclatură a instituţiilor statului, respectiv şi aici apare Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare şi trebuie să introducem termenul corect Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare şi pentru a nu mai interveni de fiecare dată, să fim de acord ca să operăm peste tot această modificare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului legii şi a ordonanţei. Asupra titlului proiectului de lege dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. Articolul unic. Sunt obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei. Sunt obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Titlul Capitolului I. Sunt obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.1 din ordonanţă. Sunt obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art.2 vă rog să urmăriţi în raport pct.1 al raportului în care se propune modificarea lit.e) a art.2, articol care are un alineat cu 6 litere. Deci, comisia propune amendarea lit.e). Vă rog să urmăriţi formularea amendamentului. Dacă aveţi observaţii. Nu. În consecinţă, amendamentul de la lit.e) a art.2 a fost adoptat, iar art.2 votat în unanimitate. Asupra titlului Capitolului II sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.3 şi 4 - sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Capitolul III - titlul. Sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. La art.5, vă rog să observaţi amendamentul de modificare al alin.1, prezentat de comisie în raport la pag.2, pct.2. Dacă aveţi observaţii. Nu. Art.5 alin.1, votat în unanimitate, potrivit formulării comisiei. La alin.2, vă rog să observaţi amendamentul comisiei de la pct.3. Dacă sunt observaţii. Nu. Adoptându-se amendamentul, art.5 alin.2, votat în unanimitate în formularea comisiei. Vă rog să urmăriţi raportul la pag.2 pct.4 unde comisia propune introducerea unui nou alin.21 în formularea acolo prezentată. Dacă sunt obiecţiuni la amendament. Nu sunt. Amendamentul fiind votat în unanimitate, textul nou al art.5 alin.21 votat în unanimitate. Se propune de către comisie completarea textului art.5 alin.4 în condiţiile în care alin.3 rămâne nemodificat, comisia propune modificarea alin.4, potrivit formulării prezentate la pct.5 din raport. Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu sunt, amendamentul fiind votat, art.5 alin.4 se consideră votat în unanimitate. La art.6, alin.1 aveţi amendamentul de la pct.6. Dacă aveţi observaţii. Nu. Fiind adoptat amendamentul, art.6 alin.1 votat în unanimitate. Art.6 alin.2. Vă rog să observaţi la pct.6 din raport, comisia, prin amendamentul ei, a propus modificarea alin.1 şi transformarea acestuia în două alineate. Deci, ceea ce am votat noi sau ceea ce am adoptat la amendamentul de la pct.6, am votat două alineate ale art.6. Actualul alin.2 al art.6 va deveni alin.3, iar actualul alin.3 va deveni alin.4, asupra căruia comisia propune o modificare prin amendamentul cuprins la pct.8. Dacă asupra acestui amendament aveţi observaţii. Nu. În consecinţă, textul art.6 alin.4 votat în unanimitate. Actualul alin.4 al art.6 devine alin.5 prin renumerotare, alin.5 devine alin.6, iar alin.6 al art.6 devine alin.7. Sunt chestiuni de renumerotare, deduse logic din modificările anterioare. La Capitolul IV, asupra titlului dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat în unanimitate. De la art.7 până la art.11 dacă sunt observaţii. Nu sunt, nefiind nici amendamente, textele se consideră votate în unanimitate. La art.12 alin.1 vă rog să urmăriţi pct.12 din raport, unde comisia amendează alin.1. Vă rog să vă pronunţaţi dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. Textul art.12 alin.1 votat în formularea comisiei. Art.12 alin.2, nefiind amendamente şi nici obiecţii, se consideră votat în unanimitate. Titlul Capitolului V, dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Art.13. Vă rog să observaţi cum se propune a fi amendat de către comisie la pct.13 din raport. Dacă sunt observaţii. Nu, amendamentul fiind adoptat, textul art.13 se consideră votat în unanimitate în formularea comisiei. Art.14, vă rog să observaţi, comisia are un amendament la alin.1 care este prezentat la pct. 14 din raport. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu. Alin.1 al art.14 votat în unanimitate. Nefiind observaţii la alin.2 şi acesta se consideră votat în unanimitate. Asupra art.15, 16, 17, 18, 19, 20 dacă sunt observaţii. Nefiind amendamente, se consideră votate în unanimitate. Titlul secţiunii a II-a - Reguli speciale privind comunicarea titlului executoriu şi sechestrul. Dacă sunt obiecţiuni asupra titlului. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.21, 22 dacă sunt obiecţii. Nefiind amendamente, votate în unanimitate. Art.23. Sesizaţi vă rog, comisia propune la pct.15 din raport modificarea acestuia prin amendamentul acolo prezentat. Dacă aveţi obiecţii la un amendament. Nu sunt. Adoptându-se amendamentul, textul art.23 este votat în unanimitate în formularea comisiei. De la art.24 la art. 30 dacă există obiecţii. Nu sunt, votate în unanimitate. La art.31, vă rog să observaţi, comisia are un amendament la pct.16. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu sunt. Amendamentul fiind adoptat în unanimitate, textul art.31 este de asemenea votat în unanimitate. Titlul mai întâi al secţiunii a III-a. Sunt obiecţii? Nu. Votat în unanimitate. Art.32, 33. Nu sunt observaţii, votate în unanimitate. La art.34 alin.1 dacă sunt observaţii. Nu. Votat în unanimitate. La alin.2, comisia propune un amendament care se prezenta la pct.17. Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. Adoptându-se amendamentul, art.34 alin.2 votat în unanimitate. La art.34 alin.3, comisia, de asemenea, propune un amendament la pct.18. Dacă aveţi observaţii. Nu. Amendamentul fiind adoptat, textul art.34 alin.3 este votat în unanimitate. Deci, la art.35 nu sunt amendamente, întreb dacă aveţi dumneavoastră observaţii. Nu sunt. Adoptat în unanimitate. Textul art.36 alin.1, 2, 3, dacă aveţi observaţii că nu sunt amendamente. Adoptate în unanimitate. Art.36 alin.4 dacă sunt observaţii la amendament. Nu sunt, adoptându-se amendamentul, art.36. alin.4 votat în unanimitate. Art.36 alin.5 - sunt observaţii la amendamentul comisiei de la pct.20. Nu sunt. Textul art.36 alin.5 votat în unanimitate. La art.36 alin.6 nu sunt amendamente. Aveţi dumneavoastră observaţii? Nu. Votat în unanimitate. Art.37 alin.1, 2, 3. Nu sunt amendamente. Dacă aveţi observaţii? Nu. Votate în unanimitate. Art.37 alin.4, observaţi amendamentul de la pct.21 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu. Votat în unanimitate. La art.38 dacă aveţi observaţii, nefiind amendamente. Nu. Votat în unanimitate. Titlul Capitolului VI. Comentarii sunt? Nu. Adoptat în unanimitate. Art.39. Nu sunt observaţii, nici amendamente, votat în unanimitate. Art.40 - vă rog să observaţi ultimul amendament al comisiei de la pag.9, pct.22. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu. Adoptându-se amendamentul, textul art.40 votat în unanimitate. Art.41, 42, 43 dacă aveţi observaţii. Nici comisia nu a făcut amendamente, textul se consideră votat în unanimitate, iar noi vom supune acest proiect de lege votului final mâine şi, în continuare, luăm o pauză de un ceas. V-aţi epuizat şi dumneavoastră. |
|||||
|
După pauză |
|
|||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Reluăm lucrările în plen. În pauză, şi doamna preşedinte Smaranda Dobrescu, şi iniţiatorul, ne-au sugerat să reluăm proiectul de la pct.49 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2000 pentru abrogarea unor dispoziţii legale cu privire la contribuţia agenţilor economici la constituirea fondului asigurărilor sociale pentru agricultori. Procedură de urgenţă. Rog reprezentantul comisiei să pronunţe o propunere pentru alocarea timpilor de dezbatere. |
|||||
|
Vă propunem 5 minute pentru ansamblul dezbaterii, un minut pentru fiecare intervenţie, maximum. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu această alocare a timpului de dezbatere. Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|||||
|
Domnul Ráduly Róbert Kálmán (din sală): Domnule preşedinte, vă rog, o întrebare! |
|||||
|
Întrebare nu face parte din procedură! |
|||||
|
Domnul Ráduly Róbert Kálmán (din sală): Procedură! |
|||||
|
Procedură, da. Că întrebări aţi pus data trecută. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dat fiind faptul că acest proiect de lege a fost amânat după pauză, cu motivaţia ca să dăm posibilitatea reprezentantului Guvernului, domnului ministru care se ocupă cu relaţia cu Parlamentul, Acsinte Gaspar, să se consulte, pe de o parte sau în special cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, aş dori ca, înainte să-mi exprim votul în legătură cu acest punct, să fiu şi eu lămurit de la microfonul Parlamentului dacă acest lucru s-a întâmplat şi dacă Guvernul, într-adevăr, susţine ceea ce vechiul Guvern a elaborat în ordonanţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Este reprezentantul Ministerului Muncii? Rog să ia cuvântul şi să explice situaţia în care ne aflăm. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Aşa cum am cerut înainte de pauză, a avut loc consultarea între Ministerul Muncii, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi urmează ca reprezentantul Ministerului Muncii să expună punctul de vedere în legătură cu proiectul de lege pentru aprobarea acestei ordonanţe, legată de bugetul asigurărilor sociale de stat pentru agricultori. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
|||||
|
Domnul Petre Ciotloş: Bună ziua, domnule preşedinte, Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi, Numele meu este Petre Ciotloş, sunt secretar de stat în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi, în acelaşi timp, preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Cu privire la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54, părerea noastră este că acestea pot fi adoptate în forma prezentată de comisie, deci suntem de acord cu ceea ce a prezentat comisia. Aş vrea să adaug câteva lucruri vizavi de modul în care s-a reglementat această situaţie. Era vorba de fapt de nişte contribuţii ale agenţilor economici care erau văzute ca un fel de impozite. Deci, care creşteau gradul de fiscalitate, dar se refereau la susţinerea bugetului de asigurări sociale de stat în zona agricultorilor, în baza prevederilor Legii nr.80, care se referea numai la pensiile pentru agricultori. După cum ştiţi, începând cu 1 aprilie anul acesta, va intra în vigoare Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în interiorul căruia vor exista pensii ale sistemului public şi în zona de cheltuieli şi venituri există dispoziţii foarte clare privind constituirea bugetului asigurărilor sociale de stat. De asemenea, aş vrea să menţionez că la art.16, în mod explicit, se prevede ca în mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea eventualelor deficite - pentru că aici am inţeles că a fost discuţia -, pentru acoperirea eventualelor deficite ale bugetului asigurărilor sociale, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat. Deci, este o prevedere expresă în Legea nr.19/2000. Sunt de acord cu punctul de vedere exprimat de comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Doamna preşedinte, vă rog să prezentaţi o propunere pentru timpii alocaţii dezbaterii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Aş vrea încă o dată să spulber grija colegilor noştri de la UDMR. Cânadeva, un moment, am fost şi eu îngrijorată, dar această chestiune era valabilă pentru anul 2000, când, într-adevăr, nefiind în funcţiune Legea nr.19 a sistemului public de pensii alte drepturi de asigurări sociale, se putea gândi un buget iniţial în care să se prevadă că eventualele deficite se vor acoperi de la bugetul de stat. Dar acest lucru nu mai este valabil pentru 2001. Deci, cel mult s-ar fi putut spune "în anul 2000 fondurile vor fi asigurate de la buget". Dar, fiind trecut anul 2000 şi, slavă Domnului, am ieşit vii din acest necaz, lucrurile sunt tranşate. Deci, forma propusă de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci este corectă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă rog să prezentaţi şi timpii de dezbatere, fiind procedură de urgenţă. |
|||||
|
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci este sesizată în fond. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă asupra titlului proiectului de lege aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. A fost votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.1 din ordonanţa de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.2. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Proiectul de lege în ansamblu va fi supus votului final în şedinţa de vot de joi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Reluăm de la pct.61: Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2000 privind finanţarea drepturilor de personal cuvenite medicilor şi farmaciştilor stagiari sau rezidenţi şi personalului de cercetare din unităţile sanitare. Proiect în procedură de urgenţă, adoptat de Senat, cu raport de adoptare din partea comisiei noastre pentru buget, pe care o rugăm să propună timpii de dezbatere plenului Camerei. |
|
|||
|
Vă propunem şi pentru acest proiect de lege 5 minute pe ansamblu, 1 minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt obiecţiuni la această propunere. Sunteţi de acord? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă asupra titlului aveţi obiecţiuni. Nu. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate. Dacă asupra articolului unic, votat de Senat, în formula prezentată sunt obiecţiuni. Nu. A fost adoptat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. A fost votat în unanimitate. Art.1, 2 şi 3 din ordonanţă. Votate în unanimitate. În consecinţă, vom supune, în ansamblu, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2000 votului final din ziua de joi. |
|||||
|
La pct.62 de pe ordinea de zi avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/1999 pentru modificarea Anexei nr.VII/2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică. Tot procedură de urgenţă. O rog pe doamna Smaranda Dobrescu, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, să propună timpii. |
|
|||
|
Vă propunen un timp global de 5 minute şi fiecare intervenţie - un minut. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă sunteţi pentru. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Trecem la dezbaterea proiectului de lege în forma care s-a prezentat, aşa cum propune comisia prin raport şi cum a fost adoptată de către Senat. Asupra titlului legii? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei de urgenţă? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.I din ordonanţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vă rog să observaţi că din cuprinsul art.I fac parte şi anexele, astfel cum au fost modificate în legătură cu coeficienţii de multiplicare pentru personalul de specialitate medico-sanitar, coeficienţii de multiplicare pentru personalul de specialitate şi coeficienţii de multiplicare pentru personalul auxiliar, precum şi coeficienţii de multiplicare pentru personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. În consecinţă, vom supune Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/1999 pentru modificarea Anexei VII/2 din Legea nr. 154/1998 votului final de joi. |
|||||
|
La pct.63 de pe ordinea de zi avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2000 privind autorizarea Băncii Naţionale a României de a acorda un credit pentru acoperirea cererilor populaţiei de retragere a depozitelor constituite la banca "Renaşterea Creditului Românesc". S.A. Credit Bank. Procedură de urgenţă, cu raport de adoptare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, pe care o rugăm să propună timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Având în vedere dimensiunea acestui proiect de lege, vă propunem 10 minute pe total, un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă sunteţi pentru. Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi contra. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. În unanimitate, a fost aprobată dezbaterea legii în timpul propus de către comisie. Asupra titlului de lege dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic? Nu sunt obiecţii. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Asupra textelor ordonanţei. De la art.1 până la art.8, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votate în unanimitate. Consecinţa acestui vot asupra textului legii şi ordonanţei de urgenţă este supunerea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2000 votului final de joi. |
|||||
|
La pct.64 de pe ordinea de zi avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.68/1999 privind finanţarea activităţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei. Ordonanţă simplă, lege ordinară. Rog reprezentantul Ministerului Justiţiei să prezinte proiectul. |
|
|||
|
Domnul Alexe Ivanov: Având în vedere faptul că Decretul nr.127/1980 privind autofinanţarea activităţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor a fost abrogat prin Legea nr.7/1998, a fost necesară emiterea unui act normativ care să reglementeze modul de finanţare a Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonate acesteia. În proiect se prevede că finanţarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonate se face din veniturile extrabugetare şi alocaţiei de la bugetul de stat. Veniturile extrabugetare s-a stabilit că vor fi realizate din activităţi proprii, din activităţi agricole şi cele ale Regiei Autonome Multiproduct, de sub autoritatea Ministerului Justiţiei. În ordonanţă se prevede şi abrogarea art.12 alin.4 din Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. Acest text reglementează ca unităţile în care prestează muncă deţinuţii să vireze penitenciarelor contribuţia de asigurări sociale pe care acestea o fac venit la bugetul de stat. Munca prestată de deţinuţi nu se desfăşoară însă pe baza unor contracte de muncă, iar veniturile realizate de aceştia nu au caracter salarial, ele intrând sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Având în vedere neconcordanţa dintre dispoziţiile legale actuale aplicabile în raport cu condiţiile concrete în care se desfăşoară munca deţinuţilor şi cele ale Legii nr. 23/1969, este necesar ca art.12 alin.4 din această lege să fie abrogat. Aceasta a fost expunerea de motive pe care am dorit să v-o prezentăm. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Pentru stenogramă, a prezentat domnul secretar de stat Ivanov Alexe. Rog comisia să prezinte raportul. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 68 din 1999 privind finanţarea activităţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a hotărât ca acest proiect de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată, cu menţiunea că se încadrează în categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Doreşte cineva să participe la dezbaterile generale. Nu. Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea legii şi a ordonanţei de urgenţă. Asupra titlului legii, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic din proiectul de lege. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Asupra titlului proiectului ordonanţei, dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Asupra art.1 - art.8, din cuprinsul ordonanţei, dacă sunt obiecţiuni? Nu. Votate în unanimitate. În consecinţă, supunem votului final de joi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 68/1999 privind finanţarea activităţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei. |
|||||
|
Trecem la următorul punct al ordinii de zi, nr.65: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.289/2000 pentru completarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Procedură de urgenţă. Rog Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Domnul preşedinte Ioan Oltean. Rog prezentaţi timpii de dezbatere, aflându-ne în procedură de urgenţă. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Apreciem că un minut de vorbitor şi 5 minute pentru dezbateri generale sunt timpi suficienţi pentru ca această ordonanţă de urgenţă să poată fi adoptată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu această alocare de timp. Vă mulţumesc. Dacă sunt împotriviri. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Trecem la dezbaterea legii şi a ordonanţei de urgenţă. Titlul legii, în formula adoptată de Senat. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunrt. Adoptat. Articolul unic. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Adoptat în formula adoptată de Senat. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Cuprinsul art.I şi art.II, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. În consecinţă, vom supune Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 289/2000 votului final de joi. |
|||||
|
La pct.66 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă. Rog reprezentantul Guvernului să-şi prezinte proiectul. |
|
|||
|
Domnul Pavel Abraham: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt general de brigadă Pavel Abraham, secretar de stat în Ministerul de Interne. Aş dori să spun punctul nostru de vedere. În conformitate cu prevederile art.2, alin.3, pct.B., lit.d) din Decretul nr. 247/28 iulie 1977, cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă, agenţii de circulaţie care dirijează nemijlocit circulaţia pe drumurile publice în locuri cu trafic intens sunt încadraţi în grupa a II-a de muncă. Locurile cu trafic intens sunt stabilite prin ordin al ministrului de interne. Ceilalţi ofiţeri şi subofiţeri de poliţie rutieră sunt încadraţi potrivit art.6 din actul normativ mai sus menţiont în grupa a III-a de muncă. Decretul în cauză a fost creat şi a răspuns necesităţilor într-o etapă istorică dată, dar, în prezent, după aproape 23 de ani de când el este în activitate, este depăşit de realităţile actuale. Trecerea lucrătorilor de poliţie rutieră la grupa I de muncă ar constitui un act reparatoriu şi nu ar afecta bugetul Ministerului de Interne prin creştere salarială, ci numai printr-un spor la vechimea în muncă. Având în vedere condiţiile actuale de trafic, de muncă, frecvenţa participării tuturor lucrătorilor de poliţie rutieră la rezolvarea şi prevenirea tuturor evenimentelor rutiere, dar şi de faptul că aceştia, în afara activităţilor specifice, constată fapte şi de altă natură - economice, judiciare şi aşa mai departe -, aflându-se în confruntare directă cu elementele infractoare, fiindu-le puse în multe situaţii viaţa în primejdie şi integritatea corporală, se impune cu necesitate modificarea Decretului nr. 247/1977 în sensul abrogării art.2 alin.3, pct.B., lit.d), ofiţerii şi subofiţerii de poliţie rutieră urmând a fi încadraţi în grupa I de muncă prin ordin al ministrului de interne, potrivit prevederilor legii. Faţă de cele prezentate, susţinem aprobarea în forma prezentată a actului normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule general. Doamna preşedinte Smaranda Dobrescu, din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, rog să prezinte raportul. |
|||||
|
În urma examinării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.82 din 1999 pentru modificarea şi completarea Decretului nr.247 din 1977, cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă, în şedinţa din 14 iunie 2000, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a hotărât ca proiectul de lege mai sus menţionat să fie supus spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. Asupra titlului proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/1999 sunt obiecţii? Nu sunt. Titlul legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului nr. 247/1997 a fost votat în unanimitate. Asupra articolului unic al proiectului de lege? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Asupra art.I, art.II şi art.III, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Texte votate în unanimitate. Vom supune acest proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/1999 votului final de joi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Trecem la punctul următor, respectiv pct.nr.67: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.290/2000 privind modificarea art.IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. În procedură de urgenţă este acest proiect, care a fost adoptat de către Senat. Rog Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să prezinte timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune pentru dezbaterea acestui proiect de lege timp general de dezbatere 5 minute, timp individual - un minut. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu această alocare a timpilor de dezbatere. Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Dacă asupra titlului proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.290/2000 adoptat de către Senat există obiecţii. Nu sunt. A fost adoptat în unanimitate. La articolul unic al proiectului de lege adoptat de Senat, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei de urgenţă, dacă există obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra art.I şi art.II, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Nici amendamente n-au fost la comisie. Art.I şi art.II, votate în unanimitate. În consecinţă, acest proiect de lege va fi supus votului final de joi, în şedinţa de vot - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 290/2000. |
|||||
|
La punctul următor de pe ordinea de zi, nr.68, avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.197/1999 privind unele facilităţi care se acordă Companiei Naţionale "Poşta Română" pentru plata drepturilor de pensii cuvenite pensionarilor militari aflaţi în evidenţa Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Român de Informaţii la domiciliul beneficiarilor. Suntem în procedură de urgenţă. Comisia pentru buget şi finanţe a hotărât să propună respingerea acestui proiect de lege. Aflându-ne în procedură de urgenţă nu se mai fac dezbateri şi trimitem acest proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.197/1999 votului final de joi. |
|
|||
|
La pct.69 avem proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.137/2000 privind modul de acordare a sumelor de bani, reprezentând ajutoare şi plăţi compensatorii de care beneficiază, potrivit legii, cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere. Şi aici ne aflăm în procedură de urgenţă, iar comisia sesizată în fond este Comisia pentru muncă şi protecţie socială. O rugăm pe doamna preşedinte Smaranda Dobrescu să propună timpii alocaţi dezbaterii. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Comisia vă roagă să fiţi de acord să întoarcem acest raport la Comisia de muncă întrucât în cursul zilei de astăzi, în timpul pauzei, am primit de la Guvern o observaţie referitoare la această ordonanţă de urgenţă, nu este importantă, nu este de fond, dar trebuie reformulată. Aici, în ordonanţa de urgenţă, se prevedea acordarea unor sume de bani în 2 tranşe, iar Guvernul, fiind vorba de un alt buget şi alte previziuni bugetare, ne propune ca acest lucru să poată fi făcut şi într-o singură tranşă, lucru care era eliminat de textul iniţial al ordonanţei, ca atare, vă rugăm să acceptaţi retrimiterea la comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Având în vedere implicaţiile acestor amendamente asupra conţinutului textului ordonanţei de urgenţă, vă supun propunerea de restituire a proiectului la comisie, votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 a fost restituit comisiei. |
|||||
|
La nr.70 de pe ordinea de zi, avem proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, cu raport de adoptare de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Aflându-ne în procedură normală, dau cuvântul iniţiatorului pentru a susţine acest proiect. |
|
|||
|
Domnul Sorin Encuţescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt Sorin Encuţescu, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul la Ministerul Apărării Naţionale. Această ordonanţă vizează elaborarea unor măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care urmează să fie restructurat ca urmare a punerii în aplicare a programelor de reducere a numărului de personal militar şi civil din cadrul Ministerul Apărării Naţionale. Aceasta este o cerinţă de restructurare a activităţii Ministerului Apărării Naţionale, dar în acelaşi timp şi de îndeplinire a obiectivelor ce decurg din planul de aderare la NATO. Faţă de măsurile pe care noi le-am propus în cadrul acestei ordonanţe, vă rugăm să vă pronunţaţi şi să daţi avizul dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Din partea comisiei? O rog pe doamna preşedinte Smaranda Dobrescu să prezinte raportul. |
|||||
|
În urma examinării proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7 din 1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a hotărât ca proiectul de lege mai sus menţionat să fie supus spre dezbatere şi aprobare în forma venită de la Senat, în forma prezentată. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să participe la dezbaterile generale. Nu. Trecem la dezbaterea pe texte a proiectului de lege şi a ordonanţei, asupra titlului legii de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr.7/1998, titlu votat de Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. A fost adoptat acest titlu în unanimitate. Asupra preambulului art.unic, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Vă rog să observaţi, în continuare, la pct.1 din lege se modifică art.1 şi 2, devenind amândouă articol unic, cu cuprinsul prevăzut în textul de la pct.1. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Textul pct.1 al legii adoptate de Senat care conţine noul text al art.1 din ordonanţă a fost adoptat în unanimitate. La pct.2 din proiectul de lege vă rog să sesizaţi Senatul a modificat lit.b) şi c), dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. A fost adoptat în unanimitate pct.2. La pct.3 vă rog să sesizaţi, Senatul a modificat alin.1 lit.a şi c), dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Aceste texte sunt adoptate în unanimitate. La pct.4, Senatul a reformulat art.13. Dacă aveţi obiecţiuni la pct.4 cu privire la art.13 din ordonanţă. Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct.5 în referire la art.18. Nu sunt obiecţii. Textul art.18 şi pct.5 din lege au fost adoptate în unanimitate. Pct.6 din lege, referitor la art.19 din ordonanţă. Nu sunt obiecţii. Textul art.19 din ordonanţă şi pct.6 din lege votate în unanimitate. Pct.7 din lege referitor la art.21 nu sunt obiecţiuni. Pct.7 şi art.21 în alcătuirea Senatului, votat în unanimitate. La pct.8, referitor la art.24 din ordonanţă nu sunt obiecţiuni. Pct.8 al legii votate de Senat şi al art.24 din ordonanţă votat în unanimitate. Trecem la ordonanţă. Dacă la titlul ordonanţei există obiecţiuni. Sunt votate în unanimitate. Vă rog să fiţi atenţi, art.1 şi 2 din ordonanţă au fost modificate şi transformate în art.1 prin proiectul de lege. În consecinţă, rămâne votat art.1 din ordonanţă în structura votată de către Senat. Art.3 din ordonanţă, nu s-au făcut modificări de către Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.4. Nu s-au făcut modificări de Senat. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Votat art.4 în unanimitate. La art.5 la lit.a) nu a intervenit Senatul. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Textul art.5 lit.a) din ordonanţă a fost votat în unanimitate. Art.5 lit. b) şi c) au fost modificate de Senat şi le-am votat şi noi în această structură. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Titlul Capitolului II. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art. 6, 7, 8, 9, 10. Dacă sunt obiecţiuni asupra acestor texte din ordonanţă. Nu sunt. Votat în unanimitate. La art.11 vă rog să sesizaţi la pct.3 din legea adoptată de Senat, au fost modificate literele a) şi c) astfel încât acestea rămân votate aşa cum le-am votat şi noi în lege. Alin.2 al art. 11 şi alin.3. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Rămân în formula în care au fost consacrate prin textul ordonanţei. Deci, la art.11 din ordonanţă s-a modificat doar alin.1 a) şi c), alin.2 şi 3 au rămas nemodificate. La art.12 nu au intervenit modificări în textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Text votat în unanimitate. Art.13. Vă rog să-l observaţi modificat de către Senat, aşa cum l-am votat şi noi. Vă rog să sesizaţi că a fost modificat prin pct.4 al proiectului de lege pe care noi l-am votat şi, în consecinţă, art.13 din ordonanţă rămâne votat aşa cum a fost modificat de către Senat, fiind şi noi de acord când am discutat proiectul de lege. Art.14, 15, 16 şi 17, dacă aveţi obiecţiuni. De asemenea, asupra titlului Capitolului III. Nu. Rămân votate în formula prezentată în ordonanţă. Art.19, dacă sunt obiecţiuni, el rămâne votat astfel cum a fost modificat de către Senat, la pct.6 din lege. Art.20 nu au intervenit modificări la Senat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în forma în care este în ordonanţă. Art.21, vă rog să constataţi că a fost modificat şi am fost şi noi de acord cu această modificare prin textul Senatului. La art.22, 23 - dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votate în forma existentă în ordonanţă. La art.24, vă rog să observaţi că textul a fost modificat de Senat şi noi am adoptat această modificare când am votat proiectul de lege. De la art.25 până la art.28 dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Votate în unanimitate, în formula existentă în ordonanţă. Cu aceasta dezbaterea acestui proiect şi votarea textelor a luat sfârşit. Urmează să supunem votului final de joi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/1998. |
|||||
|
Urmează pct.71 - proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, respectiv Direcţia generală a penitenciarelor, proiect adoptat de Senat. Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect de lege. Domnul general Abraham. |
|
|||
|
Domnul Pavel Abraham: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin prezentul proiect de lege se supune atenţiei dumneavoastră modificarea şi completarea Legii nr.15 din 1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, respectiv Direcţia generală a penitenciarelor. Legea nr.15 din 1998 reglementează aspecte deosebit de importante, legate de modul în care instituţiile din sistemul de apărare a ţării şi ordine publică pot dispune de fondurile necesare pentru acoperirea unor pagube materiale însemnate ce se pot produce în timpul şi din cauza efectuării unor misiuni operative, cât şi pentru asigurarea de persoane şi răspundere civilă pentru cazuri de invaliditate sau deces pentru personalul propriu care exercită misiuni cu grad de risc ridicat. Deşi în anexa legii de referinţă sunt precizate categorii de bunuri şi persoane care pot fi asigurate facultativ, cum ar fi cu caracter pirotehnic, antiterorist, protecţia demnitarilor în ţară şi străinătate, specifice instituţiilor din sistemul de siguranţă naţională, SRI, SIE, SPP, în momentul elaborării proiectului legislativ s-a omis însă includerea în prevederile acestei legi şi a instituţiilor susmenţionate. Este evident că în îndeplinirea misiunilor specifice ale SRI, SIE, SPP pot fi avariate sau distruse bunuri materiale costisitoare, autoturisme, aparatură de comunicaţii şi altele, iar personalul care execută misiunile informativ-operative, antiteroriste, pirotehnice este supus unor riscuri mari privind securitatea proprie, precum şi răspunderea civilă. Faţă de cele prezentate mai sus, a fost întocmit proiectul de lege alăturat pe care vi-l supunem spre aprobare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule general. Din partea Comisiei de apărare? Da, îşi susţin raportul prin care propun adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Dacă asupra titlului proiectului de lege astfel cum a fost votat de Senat există obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra preambulului art.I din lege, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra pct.1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.15/1998 care modifică titlul Legii nr.15/1998 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Pct.1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.15/1998 a fost votat şi, în consecinţă, a fost schimbat titlul acestei legi, potrivit pct.1. La pct.2 se modifică art.1 din Legea nr.15/1998. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Cuprinsul pct.2 din proiectul Legii de modificare şi completare a Legii nr.15/1998 a fost votat astfel cum a fost adoptat şi de către Senat. La pct.3 care se referă la modificarea alin.1 din art.3 al Legii nr.15/1998, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. pct.3 a fost votat în unanimitate. Asupra art.II, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra art.III care modifică anexa la Legea nr.15/1998, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. La pct.1 din Anexa 3 nu sunt obiecţiuni. Unanimitate. La pct.2, nu sunt obiecţiuni. Unanimitate. La pct.3, nu sunt obiecţiuni. Unanimitate. Art.IV, nu sunt obiecţiuni. Unanimitate. Vom supune acest proiect de lege cu caracter organic votului final de joi. |
|||||
|
La pct.72 avem proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. Proiect aflat în procedură de urgenţă, proiect adoptat de Senat şi cu raport de adoptare din partea comisiei pentru apărare. Rog un reprezentant al Comisiei pentru apărare să propună timpii pentru dezbatere. Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Comisia propune 5 minute şi un minut dezbateri pe articole. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu această alocare de timp. Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Trecem la dezbaterea proiectului de lege, potrivit propunerii comisiei, adică în forma adoptată de Senat. La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. La art.unic - preambul - sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct.1 din lege care modifică titlul ordonanţei de urgenţă, potrivit celor precizate în acest punct. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Pct.1 din lege a fost adoptat. Pct.2 cu privire la art.l. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Pct.2 din lege respectiv art.1 din ordonanţă, votat în forma Senatului. Rog comisia să fie puţin atentă, am senzaţia că în numerotarea Senatului a intervenit o greşeală. După pct.2 care se referă la art.1 ar urma pct.3 care se referă la art.2. De acord. Deci pct.3 din lege se referă la modificarea art.2. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Pct.3 din lege care de fapt este pct.4 ca urmare a corectei renumerotări se referă la art.3. Dacă există obiecţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Trecem la titlul ordonanţei de urgenţă a Guvernului, aşa cum a fost modificat prin pct.1 din lege. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.1 în formula în care a fost votat la Senat şi am votat noi proiectul de lege. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Art.1 din ordonanţă va avea cuprinsul prevăzut la pct.2 din lege. Art.2 al ordonanţei de urgenţă, am votat modificarea lui aşa cum a procedat şi Senatul. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Înseamnă că art.2 din ordonanţă va avea alcătuirea prevăzută în cuprinsul pct.3 din lege, cum curge în numerotare. În fine, art.3, vă rog să-l observaţi modificat la pct.4 din lege, care a fost numerotat pct.3 în mod greşit, în formula pe care am votat-o şi noi, formula Senatului. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. În consecinţă, acest proiect de lege cu caracter ordinar, proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/1999, este trimisă votului final de joi. |
|||||
|
La pct.73, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2000 pentru modificarea alin.2 a art.74 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare - procedură de urgenţă. Cred că tot comisia pentru apărare ne va propune un timp de dezbatere. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Comisia propune 5 minute şi un minut dezbateri pentru articole. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă sunteţi pentru acest timp. Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Propunându-se aprobarea proiectului în forma prezentată, fără amendamente, vă consult dacă asupra titlului proiectului de lege sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra articolului unic care aprobă ordonanţa de urgenţă nr.60/2000 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. În consecinţă, şi acest proiect de lege a fost trimis votului final joi. Legea are caracter ordinar. |
|||||
|
Trecem la pct.74 - proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2000 pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată a produselor de tehnică militară din import, destinate înzestrării SIE. Numai o clipă, domnule deputat. Da, este de urgenţă, nu au loc dezbateri generale. Rog comisia să propună timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Este un proiect de lege de dimensiuni relativ restrânse, vă propunem 5 minute per total, un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu această alocare a timpilor de dezbatere. Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Raportul fiind cu propunere în forma adoptată de Senat nu mai facem dezbateri şi vă întreb dacă asupra titlului proiectului de lege există obiecţiuni. Nu sunt. Unanimitate. Asupra articolului unic dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei de urgenţă, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra art.1 şi art.2 care alcătuiesc corpul ordonanţei de urgenţă, dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Vom supune acest proiect de lege cu caracter ordinar votului final de joi. |
|||||
|
Pct.75, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr.59/1999 privind actualizarea, în funcţie de rata inflaţiei, unor taxe stabilite în sume fixe, în lei, pentru serviciile consulare prestate unor persoane fizice şi juridice. Iniţiatorul, rog să prezinte acest proiect de Lege de aprobare a Ordonanţei nr.59/1999. Domnul general Abraham. |
|
|||
|
Domnul Pavel Abraham: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin Ordonanţa Guvernului nr.24/1992 aprobată cu modificări prin Legea nr.89/1993 au fost stabilite serviciile consulare şi taxele percepute pentru prestarea acestora în lei pentru serviciile efectuate în ţară şi în valută pentru cele prestate în străinătate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Referitor la serviciile consulare prestate în ţară pentru care se percep taxe în lei, acestea sunt prestate de către Ministerul de Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei şi sunt structurate în esenţă pe următoarele categorii principale: eliberări de paşapoarte, vize pentru trecerea frontierei sau de şedere temporară, servicii privind cetăţenia şi restabilirea domiciliului în România, servicii de legalizări, procurări de acte judiciare şi extrajudiciare, identificări de persoane. Potrivit art.6 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 cuantumul în lei al taxelor consulare poate fi revizuit de Guvern la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului de Interne şi Ministerului Finanţelor în raport cu evoluţia preţurilor în întreaga economie. Astfel că până la aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/1992 prin Legea nr.89/1993, cuantumul taxelor consulare în lei a fost majorat în raport de rata inflaţiei prin ordonanţa Guvernului nr.10/1993, de asemenea, ulterior aprobării Ordonanţei Guvernului nr. 24/1992, acesteia i-au mai fost aduse modificări şi completări prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/1994 în ceea ce priveşte unele categorii de servicii consulare şi cuantumul anumitor taxe în lei. În aceste condiţii, se impune majorarea proporţională a cuantumului taxelor stabilite în sume fixe în lei pentru prestarea serviciilor consulare, fapt care s-a reflectat pozitiv în ceea ce priveşte formarea veniturilor la bugetul de stat. Pe de altă parte, prin Legea nr.146/1998 a fost abrogat Decretul-lege nr.7/1989 privind repatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români, urmând ca aceştia să-şi restabilească domiciliul în România în cadrul larg al exercitării dreptului la libera circulaţie, conform dispoziţiilor Constituţiei României şi Ordonanţei Guvernului nr.65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată prin Legea nr.216 din 1998. Ca atare, se impune cu necesitate modificarea conţinutului Anexei nr.1 lit.c) la Ordonanţa nr.24/1992 cu modificările ulterioare, respectiv servicii privind cetăţenia, restabilirea domiciliului în România cu enunţarea corectă şi actuală a serviciilor consulare. Faţă de cele prezentate mai sus, a fost întocmit proiectul de lege alăturat, în vederea aprobării ordonanţei Guvernului pentru actualizare, în funcţie de rata inflaţiei, a unor taxe stabilite în sume fixe, în lei, pentru serviciile consulare prestate în favoarea unor persoane fizice şi juridice. Faţă de aceste motive, vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei pentru buget. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 59/1999 privind actualizarea în funcţie de rata inflaţiei a unor taxe stabilite în sume fixe, în lei, pentru serviciile consulare prestate în favoarea unor persoane fizice şi juridice, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi aprobare în forma prezentată. Menţionăm că acesta face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege în forma prezentată. Asupra titlului proiectului de lege nu sunt obiecţii. Adoptat în unanimitate. Articolul unic. Nu sunt obiecţii. Adoptat în unanimitate. Asupra titlului ordonanţei nu sunt obiecţii. Votat în unanimitate. Asupra art.1 dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Asupra art.2 care cuprinde taxele consulare pentru paşapoarte, trecere de frontieră, cetăţenie, legalizări şi alte servicii consulare. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. În consecinţă, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.59/1999 privind actualizarea, în funcţie de rata inflaţiei, a unor taxe stabilite în sume fixe, în lei, pentru serviciile consulare prestate în favoarea unor persoane fizice şi juridice, este supus votului final de joi. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Revenim la pct.21 de pe ordinea de zi, pe care-l trecusem pentru şedinţa de după-amiază, respectiv Proiectul de Lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu raport de adoptare din partea Comisiei pentru administraţie locală, lege cu caracter organic. Rog reprezentantul iniţiatorului să prezinte proiectul. |
|
|||
|
Doamna Ileana Tureanu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt Ileana Tureanu, secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismul creează cadrul legal de reglementare al ansamblului de activităţi privind gestionarea spaţială a teritoriului ţării în interesul colectivităţilor care-l folosesc în concordanţă cu valorile şi aspiraţiile societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european. Prin cadrul juridic şi de reglementare ce decurge din acesta, se asigură indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire echilibrată , eficientă şi responsbilă a teritoriului ţării. Gestionarea teritoriului se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi urbanismului, principiile de desfăşurare a acestor activităţi sunt instrumentele prin care se realizează la nivel de lege gestionarea teritoriului naţional. Necesitatea acestei legi a fost evidenţiată încă din anul 1992. Problematica amenajării teritoriului şi urbanismului este cuprinsă sectorial în legile privind amenajarea teritoriului naţional şi în Legea nr.50 privind autorizarea construcţiilor. Necesitatea creşterii coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale implică stabilirea atribuţiilor administraţiei publice şi a partenerilor implicaţi, precum şi instituirea obiectivelor activităţii de amenajare a teritoriului şi urbanism prevăzute prin acest proiect de lege. În sensul celor prezetnate, supunem spre dezbatere în regim de urgenţă adoptarea proiectului de lege enunţat. |
|||||
|
Rog pe domnul preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică locală, Ioan Oltean, să prezinte raportul comisiei. Aveţi cuvântul, domnule preşedinte. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Astăzi suntem în măsură să vă supunem spre dezbatere un proiect de lege extrem de important, un proiect de lege ce aşteaptă în atenţia acestei comisii destul de îndelungat timp. Proiectul care vizează reglementarea unui domeniu extrem de important cum este cel al amenajării teritoriului şi urbanismului vine de fapt ca o continuare a unui set de acte normative care reglementează într-un domeniu atât de important ca cel al administraţiei publice în ansamblul ei. Legea de astăzi este o lege dorită, o lege de mult aşteptată, iar modul în care la nivelul comisiei s-au structurat amendamenele, modul în care deputaţii s-au pus de acord ne face să credem că raportul este de bună calitate şi el va avea posibilitatea să-l trecem astăzi în condiţii cât se poate de bune. Raportul în sine este pus de acord cu iniţiatorul, este avizat de către Consiliul Legislativ şi, în consecinţă, îl supunem atenţiei dumneavoastră în forma în care el v-a fost prezentat. Noi credem că atenţia pe care o veţi manifesta astăzi în dezbatere este una pe deplin justificată şi drept consecinţă, domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă rugăm să-l acceptaţi, să-l votaţi în forma în care comisia vi l-a depus şi vi l-a înaintat fiecăruia dintre dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. |
|||||
|
Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi. Trebuie să revin din nou la acest microfon pentru a reitera respectarea Regulamentului. În acest caz avem art.67 alin.final care spune că "Raportul trebuie să fie difuzat deputaţilor cu cel puţin 8 zile înainte de data stabilită". Avem un raport de 51 de pagini. Noi care nu suntem membri ai Comisiei de administraţie publică n-am avut ocazia să studiem acest raport, să studiem amendamentele depuse de către Guvern, de către parlamentari, pentru a da un vot în cunoştinţă de cauză. Prin urmare, noi solicităm respectarea Regulamentului şi aplicarea timpului de 8 zile pentru a fi studiat. Repet: Regulamentul nu face nici-o distincţie dintre un raport şi un raport suplimentar, ci de la data difuzării acestui raport. Dacă vă veţi uita, data este 13 februarie, or astăzi suntem tot în 13 februarie. Noi nu puem face aici judecăţi de conjunctură să aplicăm să votăm în context unele legi, unele rapoarte votate de către Comisia de administraţie publică. Repet: eu nu sunt membru în Comisia penru administraţie publică şi trebuie să am timpul necesar pentru a putea judeca oportunitatea amendamentelor depuse acolo, pentru a da un vot în cunoştinţă de cauză. Dacă dorim să facem o maşină de vot, atunci aveţi la dispoziţie acest mecanism. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă reamintesc că acest proiect a fost de mult pe ordinea de zi, cu raport făcut, şi a fost înapoiat pentru mici amendamene. Dau cuvântul preşedintelui comisiei să explice care sunt cele două motive. Eu cred că şi Regulamentul acesta trebuie interpretat constructiv, pentru a vota nu pentru a nu vota. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, După cum vă amintiţi, acest proiect de lege a fost pe ordinea de zi de săptămâna trecută. El a fost restituit comisiei pentru a se reaşeza puţin, sub aspect gramatical, amendamentele pe care Partidul Naţional Liberal le-a adus, n-au fost amendamente de fond care să ducă la o modificare structurală a raportului prezentat în plenul Camerei săptămâna trecută. De altfel, ca să-l combat pe stimatul coleg cu aceleaşi prevederi ale Regulamentului, acolo se referă la rapoartele de fond, chiar dacă legea nu distinge, dar unde legea nu distinge nici noi nu puem distinge şi, drept consecinţă, noi credem că nu există motive învederate pentru ca astăzi acest raport să nu intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, cu atât mai mult cu cât, repet, la nivelul comisiei nu s-au operat modificări pe fondul raportului care a fost înaintat plenului în termenii prevăzuţi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Deputaţilor. De aceea, noi credem, repet, că nu se susţine cererea colegului nostru. |
|||||
|
Stimate domnule deputat, Ce e prea mult strică. Eu supun la vot propunerea colegului dumneavoastră de a fi restituit la comisie acest raport sau de a fi amânat. Cine este pentru amânarea dezbaterii acestui raport? 3 voturi pentru. Insuficient. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. |
|||||
|
Domnul Emil Boc (din sală): Vreau să fac o intervenţie pe procedură. |
|||||
|
Aţi intervenit o dată pe procedură! Eu cred că un deputat poate interveni pe procedură o singură dată. |
|||||
|
Domnul Emil Boc (din sală): Pe procedură se poate interveni ori de câte ori este nevoie. |
|||||
|
Poftiţi şi vedeţi să nu vă repetaţi, pentru că ne văd şi parlamentarii de la O.S.C.E. şi pe urmă o să avem o imagine proastă. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Eu înţeleg că nu putem discuta amendamente nedepuse la comisie, dar pe procedură putem să discutăm ori de câte ori este nevoie în această Cameră, cel puţin până în acest moment, când nu s-a modificat încă Regulamentul. Şi nu cred că putem să supunem la vot aşa cum distinsul preşeditne al Comisiei juridice spunea "aplicarea sau neaplicarea Regulamentului". Regulamentul spune un lucru foarte clar: noi nu putem să supunem la vot dacă aplicăm sau nu Regulamentul. Regulamentul pur şi simplu se apllică. |
|||||
|
În problema de procedură să nu ne daţi lecţii că, deocamdată... |
|||||
|
Regulamentul se aplică, nu se supune la vot! |
|||||
|
Ridicaţi problema de procedură. |
|||||
|
Procedura este că nu se respectă acest termen de 8 zile invocat de către Regulament, iar noi, eu personal, am dreptul să cunosc amendamentele. Cum puteţi să susţineţi că nu există amendamente de fond când se elimină peste 20 de articole. Acesta nu este un amendament de fond când se elimină 20 de articole? Este amendament de corecţie gramaticală? De când până când eliminarea unor articole este un amendament de corelare gramaticală? |
|||||
|
Domnul deputat Gaspar vrea să intervină tot pe probleme de procedură. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur că stimatul coleg care a intervenit ar fi avut dreptate dacă citea alin.2 al art.67 în coroborare cu alin.1 al art.67. Textul are în vedere rapoartele iniţiale care se depun asupra unui proiect de lege. Aici ne găsim în faţa unui raport suplimentar ca urmare a faptului că în plen, în urma dezbaterilor, s-a cerut ca pentru anumite texte să fie restituit la comisie acest proiect de lege. Deci, nu ne găsim la un raport pentru care ar fi necesar ca difuzarea lui să se facă cu 8 zile înainte, text care se referă numai la rapoartele iniţiale care au fost făcute asupra proiectului. Repet: ne găsim în faţa unui raport suplimentar. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul preşedinte Oltean. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Este clar că prevederea din Regulament se referă la rapoartele iniţiale. Aş vrea să aveţi în vedere că acest raport a fost cuprins chiar pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare. Deci, cu atât mai mult este îndeplinită condiţia legală prevăzută în Regulament. Eliminările de care vorbeşte distinsul nostru jurist şi distinsul nostru coleg nu sunt operate în baza acţiunii de restituire către comisie, ci ele au fost cuprinse şi în raportul iniţial. Deci nu sunt modificări de substanţă care au apărut în urma dezbaterilor din cadrul comisiei de ieri şi cuprinse în raportul prezentat astăzi comisiei. De aceea, credem că nu există o susţinere în litera Regulamentului şi vă rugăm să supuneţi spre dezbatere acest raport. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Eu vă mulţumesc la toţi pentru aceste explicaţii foarte lămuritoare şi sper ca să deprindem toate textele Regulamentului şi în spiritul lor şi să ne dezobişnuim să facem repetate intervenţii distructive. Trecem la dezbaterea legii, potrivit raportului întocmit de către comisie. Vă rog să observaţi la titlul legii, amendamentul formulat de către comisie. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Titlul legii adoptat în formula propusă de către comisie. Titlul Cap.I "Dispoziţii generale". Dacă sunt obiecţii. Rămâne textul nemodificat în formularea existentă. Comisia propune eliminarea Secţiunii I din introducere. Dacă sunt observaţii la acest amendament. Nu sunt. Adoptat în unanimitate. La art.1 din proiectul de lege, comisia propune un amendament prin care reamenajează textul. Dacă sunt observaţii la acest text. Nu sunt. Adoptat în unanimitate. Textul art.2, comisia nu propune amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni de redactare. Nu sunt. Adoptat în unanimitate. Textul art.3. Vă rog să observaţi, comisia propune eliminarea acestuia prin amendamentul ei. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptându-se amendamentul comisiei, se elimină textul art.3 din cuprinsul legii. Textul art.4 din lege. Comisia propune la pct.7 din raport eliminarea acestuia. Dacă aveţi obiecţiuni împotriva acestui amendament. Nu sunt. Se adoptă, în consecinţă, amendamentul şi se elimină textul art.4. Urmează Secţiunea II. Comisia propune prin amendamentul de la pct.8 eliminarea acestui titlu. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Adoptându-se amendamentul, se elimină titlul Secţiunii II. Art.5. Comisia propune ca acesta să devină art.3, consecinţă a eliminării textelor anterioare în alcătuirea de la pct.9, potrivit amendamentului comisiei. Dacă sunt obiecţiuni la acest text al art.3. Nu sunt. Textul art.3, votat în unanimitate în formularea comisiei, de la pct.9 care se întinde pe paginile 3 şi 4 din raport. La pct.11 din raport, comisia propune ca art.5 actual să fie modificat aşa cum se prevede în raport la pag.4. Dacă sunt obiecţiuni sau observaţii la acest amendament. Nu sunt. În consecinţă, textul art.5, votat în unanimitate. Comisia propune la pct.12 ca art.6 să fie amendat în forma prezentată acolo. Dacă sunt obiecţiuni la amendamentul sau observaţii la amendamentul cuprins la pct.12. Nu sunt. Amendamentul fiind adoptat, textul art.6 din lege este votat în formularea propusă de comisie. La pct.13, comisia propune un Cap.II cu trei secţiuni şi cu următorul titlu: "Cap.II. Domeniul de activitate." Dacă aveţi observaţii la acest titlu. Nu. Titlul Cap.II este votat în unanimitate. Titlul Secţiunii I propus de către comisie tot la pct.13 - "Amenajarea teritoriului". Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Titlul Secţiunii I este votat în unanimitate. Art.6 din proiectul de lege ar urma să devină 7, la propunerea comisiei, cu un conţinut prevăzut la amendamentul de la pct.15. Dacă asupra acestui amendament aveţi observaţii. Nu sunt. Textul amendamentului şi, în consecinţă, al art.7 se consideră votat în unanimitate, potrivit formulării de la pct.15. Art.7 din proiectul de lege va deveni, potrivit propunerii comisiei, art.8, cu o uşoară reamenajare potrivit amendamentului de la pct.16. Dacă aveţi observaţii la acest amendament. Nu. Adoptându-se amendamentul, textul art.8 din lege este votat în unanimitate. Secţiunea III din proiectul de lege. Comisia propune eliminarea acestei secţiuni. Dacî aveţi observaţii. Nu sunt. Text adoptat în unanimitate. În consecinţă, se elimină Secţiunea III. La pct.18 din raport "Comisia propune ca art.9 să aibă următorul conţinut": - observaţi-l la pct. 18 din raport - cu cele patru litere ale sale întinse de la pag.5 la pag.6. Dacă aveţi observaţii. Nu. Adoptându-se amendamentul, art.9 va fi votat în unanimitate potrivit celor prevăzute la pct.18. Comisia propune la pct.19 reformularea titlului Secţiunii II "Urbanismul". Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Secţiunea II este votată potrivit amendamentului propus de comisie. Art.8 din lege. Comisia propune eliminarea acestuia. Dacă sunt observaţii la acest amendament. Nu sunt. Adoptându-se amendamentul, textul art.8 din lege este eliminat. La pct.21, art.9 din lege, comisia propune reformularea lui şi renumerotarea lui în art.10, cu acel cuprins pe care dumneavoastră îl găsiţi la pct.21. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei de la pct.21. Nu aveţi. În consecinţă, art.10 din lege este votat în unanimitate, cum a propus comisia la pct.21. La pct.22, art.10 din lege în formula iniţiatorului, comisia propune reformularea acestuia şi renumerotarea lui în 11. Dacă aveţi observaţii la amendamentul de la pct.22. Nu aveţi. Vă rog. Domnul deputat Ştefan Cazimir. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
E o chestiune atât de măruntă încât aproape mă jenez să o semnalez. În orice caz, pronumele genitival "ale" din prima formă a fost păstrat neschimbat în forma modificată, acolo unde el nu mai este la locul lui, pentru că trebuie trecut la singular: "...întregul teritoriu administrativ al oraşelor şi comunelor...", şi nu "ale", cum fusese în forma anterioară, unde era motivat. |
|||||
|
La art.11 vă referiţi, da? |
|||||
|
Da. |
|||||
|
Deci, şi comisia fiind de acord şi evidenţa fiind şi mai mare, propun să adoptăm acest scurt amendament de redactare. Dacă sunteţi pentru? Mulţumesc. Dacă este cineva împotriva acestui amendament. Nu este. Abţineri? Nu sunt. Textul art.11 este votat în unanimitate, cu amendamentul propus de domnul deputat Ştefan Cazimir. La pct.23, referitor la art.11, care în concepţia propusă de comisie urmează să devină 12, de fapt, după renumerotare, vă rog să observaţi uşoara ameliorare de redactarea textului. Dacă aveţi ceva împotriva acestui amendament. Tot domnul deputat Ştefan Cazimir, care va fi deputat de serviciu cu formulările corecte. |
|||||
|
O ameliorare a ameliorării! Pe ultimul rând "...în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor...", pentru simetria enunţului. |
|||||
|
Comisia? De acord. Dacă sunteţi de acord cu această redactare. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Textul art.12 votat în unanimitate, cu ameliorarea ameliorării propuse de domnul deputat Ştefan Cazimir. La pct.24, Cap.II "Domeniul de activitate". Comisia propune un amendament prin care ne sugerează să eliminăm acest text. Dacă aveţi observaţii. Nu sunt. Amendamentul adoptat în unanimitate şi, în consecinţă, Cap.II este eliminat. La Secţiunea I, la pct.25 din raport, comisia propune eliminarea acestei secţiuni. Dacă aveţi observaţii. Nu. Amendamentul adoptat şi, în consecinţă, dispare secţiunea. La pct.26, comisia propune ca art.13 să fie reformulat potrivit redactării care vi se prezintă la pct.26. Dacă aveţi observaţii. Nu. Amendamentul est adoptat şi, în consecinţă, art.13 este votat în unanimitate în formula propusă de comisie. La pct.27, comisia propune ca Secţiunea III din Cap.II să fie modificată potrivit precizării regăsite la pct.27. Dacă aveţi observaţii. Nu. Adoptat în unanimitate. La pct.28, comisia propune reformularea art.12 şi renumerotarea lui în art.14, potrivit conţinutului existent la pct.28 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu. Votat şi amendamentul şi textul în unanimitate. La pct.29, comisia propune reformularea art.13 şi transformarea lui prin renumerotare în art.15 având conţinutul acolo propus. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Amendamentul şi textul art.15 sunt adoptate în unanimitate. La pct.30, comisia propune eliminarea art.14. Dacă sunt observaţii la acest amendament. Nu sunt. Se admite amendamentul, textul art.14 se elimină. La art.15, comisia propune la pct.31 reformularea acestuia şi transformarea lui prin renumerotare în art.16. Dacă aveţi observaţii. Nu sunt. Amendamentul este admis. Textul art.16 este votat în unanimitate în formularea comisiei. La pct.32, Cap.III "Atribuţii ale administraţiei publice" în formularea comisiei. Nu sunt observaţii. Se admite Cap.III în formularea lui, adică titlul capitolului în formularea lui. Pct.33. La Secţiunea II, comisia propune reformularea acestuia şi renumerotarea în Secţiunea I "Atribuţiile administraţiei publice centrale". Observaţii la amendament nu sunt. Textul este adoptat în unanimitate. La pct.34, comisia propune eliminarea art.16. Dacă aveţi observaţii la amendament. Nu sunt. Adoptat în unanimitate şi, deci, textul art.16 se elimină. La pct.35, art.17, comisia propune reformularea lui, potrivit textului prezentat la pct.35. Observaţii nu sunt. Text adoptat în unanimitate. La pct.36, comisia propune reformularea art.18, potrivit celor prezentate de comisie. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Amendament admis al comisiei, textul art.18 este votat în unanimitate în formularea comisiei. La pct.37, comisia propune ca art.19 să fie reformulat. Vă rog... la art.19 sau 18? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Am profitat de acest punct pentru că în cadrul părţii de discuţii generale nu am putut să iau cuvântul. Vreau să fiu foarte scurt. Mulţumesc colegilor că au amânat cu o săptămână discuţia acestui proiect de lege. S-au adus 11 amendamente, dintre care au fost acceptate 8. Această lege este o lege foarte importantă şi scopul amendamentelor noastre au fost şi de ordin gramatical, ele sunt însă perfectibile şi mulţumesc domnului profesor Cazimir pentru ceea ce face pentru noi, dar şi pentru a le pune în concordanţă cu recent votata lege 69, a administraţiei publice locale, şi cu Legea dezvoltării regionale. Prin urmare, toate amendamentele au fost discutate cu iniţiatorul, Ministerul Lucrărilor Publice, şi cu colegii noştri din Comisia penntru amenajarea teritoriului şi, prin urmare, vă rog să aveţi înţelegerea şi să putem vota această lege, astăzi. Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte, pentru momentul acordat. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă aveţi observaţii la art.19 în alcătuirea propusă de comisie. Nu sunt. Amendamentul a fost admis, textul a fost votat în unanimitate. Articolul 20. Comisia propune reformularea acestuia, potrivit amendamentului de la pct. 38. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Amendament admis, text votat în unanimitate în formularea comisiei. La punctul 39, vă rog să observaţi, comisia propune ca Secţiunea II a Capitolului III să aibă titlul "Atribuţiile administraţiei publice judeţene". Dacă sunt observaţii la acest amendament. Nu. Votat în unanimitate. Asupra art. 18 din lege, observaţi la punctul 40 din raport, pagina 13, comisia propune reformularea acesteia şi transformarea lui în art. 21. Dacă aveţi observaţii. Nu. Articolul 21, urmare admiterii amendamentului votat în unanimitate. Comisia propune, la acelaşi punct 40, ca după art. 21 să urmeze art. 22 din lege, în reformularea comisiei. Vă rog să vedeţi amendamentul comisiei de la raport, punctul 40, pagina 14. Dacă aveţi observaţii. Nu. Amendament admis, în consecinţă, art.22 cu cele trei alineate ale sale, votate în unanimitate în formularea comisiei. Comisia propune ca art.23 să fie reformulat, potrivit conţinutului prezentat la punctul 42. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Textul art.23, votat în unanimitate în reformularea comisiei. Tot la pct. 42, comisia propune ca art. 24 să fie reformulat în două alineate, potrivit textului propus la pag. 15 din raport. Dacă aveţi observaţii. Nu. Text votat în unanimitate la art. 24 cu cele două alineate. La pct. 44 comisia propune eliminarea art. 19. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Amendament adoptat în unanimitate, textul art. 19 fiind eliminat. La pct. 45, comisia propune eliminarea art. 20. Observaţii la amendament nu sunt. Textul art. 21, eliminat. La 46 comisia propune eliminarea art. 21. Observaţii? Nu sunt. Admis amendamentul, în consecinţă se elimină art. 21. La pct. 47, comisia propune eliminarea art. 22. Sunt observaţii la amendament? Nu sunt. Text votat în unanimitate. În consecinţă, art. 22 se elimină. Articolul 23, la pct. 48. Comisia, de asemenea, propune eliminarea acestuia. Dacă sunt observaţii la amendament. Nu sunt. Admiţându-se amendamentul, se elimină art. 23. La pct. 49 vă rog să observaţi, comisia propune la Secţiunea III să fie reformulat titlul: "Atribuţiile administraţiei publice locale". Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Titlul Secţiunii III adoptat în unanimitate. La pct. 50, comisia propune ca art. 25 să fie reformulat, potrivit amendamentului de la pct. 50. Observaţii? Nu sunt. Amendament admis, textul art. 25 votat în unanimitate în formularea comisiei. La pct. 51 comisia propune ca art. 26 să fie reformulat, potrivit amendamentului din partea întâi a punctului 51. Aveţi observaţii? Nu. Textul art. 26, votat în formularea comisiei, în unanimitate. La pct.52, comisia propune ca art. 27 să fie reformulat în două alineate, precizate la pct. 52, pagina 18. Observaţii? Nu sunt. Textul art. 27, votat în unanimitate. Urmăriţi pct. 53 din raport. Comisia propune reformularea titlului Secţiunii IV în "Certificatul de urbanism". Observaţii? Nu sunt. Titlul Secţiunii IV, adoptat în unanimitate. La pct. 54, comisia propune ca art. 28 să fie reformulat potrivit amendamentului de la pct. 54. Observaţii? Domnul deputat Ştefan Cazimir. |
|||||
|
La rândurile 3 şi 4 ale acestui articol: ..."care stă la baza întocmirii proiectului tehnic al investiţiei şi la emiterea autorizaţiei de construire". Probabil că trebuie folosit genitivul "şi a emiterii", pentru că baza este una singură, nu? "...stă la baza întocmirii proiectului tehnic al investiţiei şi a emiterii autorizaţiei de construire", dacă am înţeles bine intenţia legislatorului. |
|||||
|
Iniţiatorul, aţi fost atent? Este corect cum propune domnul deputat? Comisia, este corect? Supun votului dumneavoastră acest amendament de redactare al domnului deputat Ştefan Cazimir. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu acest amendament de redactare, art. 28 a fost votat în unanimitate. La pct. 55, cu privire la amendamentul comisiei, referitor la conţinutul art. 29. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. La pct.56, cu privire la amendamentul referitor la reamenajarea art. 30. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 57, cu privire la noul conţinut al art. 31 propus de comisie. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct. 58, amendamentul de reformulare al art. 32. Sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 59. Referitor la noua alcătuire a art. 33. Sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 60, amendamentul cu privire la reformularea art. 34. Sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 61, cu privire la reamenajarea titlului Secţiunii V. Sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 62, referitor la noul cuprins al art. 35, care înlocuieşte art. 24. Sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 53, cu privire la eliminarea art. 25. Nu sunt. Votat amendamentul comisiei. Punctul 64, cu privire la noua formulă a art. 36, transformat din 26. Sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 65, unde comisia propune ca art. 27 să devină 37, cu un conţinut ameliorat. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Textul comisiei adoptat în unanimitate. La pct. 66, referitor la art. 28, care urmează să devină 38, cu text nemodificat. Sunt obiecţii? Nu sunt. Amendamentul comisiei, adoptat în unanimitate. Punctul 67: Cap.III "Documentaţii specifice". Comisia propune modificarea titlului Capitolului IV, "Documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism". Sunt observaţii? Nu sunt. Punctul 67 adoptat în unanimitate. La 68, noul titlu propus de comisie. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat în unanimitate. La pct. 69, privind art. 29, pe care comisia propune să-l renumeroteze în 39 într-un nou conţinut. Sunt observaţii? Nu sunt. Text adoptat în unanimitate. Punctul 70, Secţiunea II, comisia propune alt titlu, uşor reamenajat. Sunt observaţii? Nu sunt. Text adoptat în unanimitate. La pct. 71, comisia propune renumerotarea art. 30 şi reamenajarea acestuia, după acel amendament. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Text votat în unanimitate. La pct. 72, cu privire la reamenajarea art. 31 în art. 41 cu un alt conţinut. Dacă sunt observaţii. Domnul deputat Ştefan Cazimir. |
|||||
|
Există o inconsecvenţă terminologică. În acest art. 41, alin. 1 apare adjectivul "directiv" ("caracter directiv"), după ce într-un alineat anterior apăruse "caracter director". Comisia trebuie să se decidă; legislatorul trebuie să se decidă asupra formei pe care o preferă şi să o folosească în mod consecvent: ori peste tot "caracter director", ori peste tot "caracter directiv". Eu aş prefera forma "caracter director", dar nu pot avea ultimul cuvânt. |
|||||
|
Şi iniţiatorul, şi comisia sunt de acord ca peste tot să se folosească "caracter director". Dacă sunteţi de acord cu aceste amendamente de redactare. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu această observaţie, textul art. 41, votat în unanimitate. La pct. 73, comisia propune reamenajarea art. 32, în 42, cu acel conţinut prezentat la pct. 73. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Text votat în unanimitate. La pct. 74 este vorba de art. 33, care va deveni 43, reamenajat. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Textul nou al art. 43 votat în unanimitate. Punctul 75, Secţiunea III "Documentaţii de urbanism" - noul titlu propus de comisie. Observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Punctul 76, noul text al art. 44, transformat din 34, cu îmbunătăţire de formulare. Observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct. 77, referitor la art. 35 din lege, care se reformulează şi devine 45, în concepţia comisiei. Dacă sunt observaţii nu. Votat în unanimitate amendament comisiei. Punctul 78, referitor la art. 36, care devine, potrivit propunerii comisiei, art. 46, cu un conţinut uşor modificat. Observaţii? Nu sunt. Textul comisiei de la 46, votat în unanimitate. La pct. 79, cu referire la 37, care va deveni 47, uşor ameliorat de către comisie. Dacă sunt observaţii la amendament? Nu sunt. Textul comisiei votat în unanimitate. La art. 38, pct. 80 din raport comisia propune eliminarea articolului. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Admis amendamentul. La art. 39, care devine 48 şi este reamenajat, potrivit amendamentului de la 81. Observaţii? Nu sunt. Text adoptat în unanimitate. La 82, art. 40, care devine, potrivit comisiei, 49 într-o nouă formulare. Dacă sunt observaţii la amendament? Nu sunt. Text adoptat în unanimitate. Punctul 83, Capitolul IV se elimină. Dacă aveţi observaţii? Nu. Admis în unanimitate. Punctul 85, cu privire la art. 50, în reformularea comisiei. Observaţii? Nu. Text adoptat în unanimitate. La pct. 86, art. 41 va deveni 51, potrivit formulării comisiei. Observaţii? Nu. Admis în unanimitate. La pct. 87 din raport comisia propune reformularea art. 52. Observaţii? Nu. Admis în unanimitate. Punctul 88, art. 43, care devine 53. Observaţii? Nu. Admis în unanimitate. Punctul 89, referitor la art. 44 din lege, transformat în art.54 la propunerea comisiei. Observaţii? nu. Admis în unanimitate. Punctul 90, art. 45, care devine art.55, într-o formulare uşor ameliorată. Observaţii? Nu. Admis punctul de vedere al comisiei. Punctul 91, cu privire la amendamentul de eliminare a art. 46. Observaţii? Nu. Textul se elimină. Punctul 92, eliminarea art. 47 în totalitate. Dacă sunt observaţii. Nu. Amendamentul admis în totalitate. Punctul 93, eliminarea Secţiunii a II-a. Observaţii? Nu. Admis în unanimitate. Punctul 94, eliminarea art. 48. Nu sunt observaţii la amendament, admis în unanimitate Punctul 95, eliminarea art. 49. Nu sunt observaţii, admis în unanimitate. Punctul 96, cu privire la art. 50, comisia propune să fie eliminat. Observaţii? Nu. Admis în unanimitate. Punctul 97, referitor la art. 51. Observaţii nu sunt la amendamentul de eliminare, deci art. 51 se elimină. La punctul 98, comisia propune eliminarea art. 52. Nu sunt observaţii, admis amendamentul, se elimină textul. Punctul 99, cu privire la amendamentul de eliminare a art. 53. Observaţii? Nu sunt. Admis amendamentul, eliminat textul. Punctul 100, referitor la eliminarea art. 54. Comisia propune eliminarea textului. Observaţii la amendament nu sunt, se elimină art. 54. Vă propun să ne oprim aici... Terminăm? De acord. Comisia propune la pct.101 reformularea Secţiunii V. Obiecţiuni? Nu sunt. Admisă propunerea comisiei. La art. 102, reformularea art. 56. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Este vorba de un acord gramatical. "Avizarea şi aprobarea se fac de către...", la alin. 1, iar la alin. 2 precizarea "se va stabili". |
|||||
|
Deci, propun să supunem votului această redactare corectată. Dacă aveţi observaţii la pct. 102. Altele? Nu. Se votează textul cu acea corectură. De acord. La pct.103, reformularea Secţiunii VI. Observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct.104, reformularea art. 57. Observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct.105, reformularea art. 58. Observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct.106, comisia propune un nou text pentru art. 59. Observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct.107, comisia propune reformularea art. 60. Sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct.108, reformularea art. 61. Nu sunt observaţii, votat în unanimitate. La pct.109, reformularea titlului Secţiunii VII. Nu sunt observaţii, votat în unanimitate. La pct.110, reformularea art. 62. Nu sunt observaţii, votat în unanimitate. La pct.111, reformularea Capitolului V. Nu sunt observaţii, votat în unanimitate. La pct.112, reformularea art. 63 alin. 1. Nu sunt observaţii, votat în unanimitate. La pct.113, reformularea art. 64. Nu sunt observaţii, votat în unanimitate. La pct.114, Capitolul "Dispoziţii finale". Votat în unanimitate. Secţiunea I, la pct.115 din raport, comisia propune eliminarea. Nu sunt observaţii, votat, eliminat titlul. Pct.116 din raport. Comisia propune eliminarea art. 55. Observaţii? Nu sunt. Se elimină articolul. Pct.117, comisia propune reformularea art. 56, care va deveni 65. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat textul comisiei. La pct. 118, comisia propune eliminarea art. 57. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat amendamentul, eliminat textul. Pct.119, reformularea art. 66. Nu sunt observaţii, votat în unanimitate. Pct.120 din raport, reformularea art. 58, care va deveni 67. Nu sunt observaţii, votat punctul de vedere al comisiei. Pct.121, referitor la art.59, care va deveni art.68 în formularea comisiei. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Anexe. Dacă la anexa 1 sunt observaţii. Nu sunt. Se votează în formula comisiei. Anexa 2. Nu sunt observaţii în formularea comisiei, respectiv eliminarea textelor de la punctele 147, 148, 149, 150, 151 şi 152. Cu aceasta, textul celor două anexe a fost şi el votat în unanimitate. Dacă mai sunt alte observaţii Nu sunt. În consecinţă, toate textele legii şi ale anexelor au fost votate; legea în ansamblu va fi supusă votului final joi. Vă mulţumesc. Cu aceasta, declarăm închisă şedinţa de astăzi. Mâine, Camera Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea în comisii. Şedinţa s-a încheiat la ora 16,30. |
|||||
![]() |



