Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 septembrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 septembrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 septembrie 2001
|
Şedinţa a început la ora 9,35. Lucrările au fost conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi László Borbély, secretari. |
|
|||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor anunţându-vă că, din totalul celor 345 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 252. Participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 41, iar 93 sunt absenţi. Pentru început, vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. 1. Propunerea legislativă pivind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice de către regimurile de ocupaţie din Ardealul de Nord în perioada 30 sugust 1940-25 octombrie 1944, iniţiată de domnul deputat Cornel Popa. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 2 noiembrie 2001. 2. Propunerea legislativă privind protecţia împotriva efectelor fumatului, iniţiată de domnul deputat Salin Negiat şi de domnul deputat Mirciov Petru. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru sănătate şi familie; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 2 noiembrie 2001. 3. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr.114/1996, iniţiată de patru deputaţi. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului 2 noiembrie 2001. 4. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, iniţiată de un număr de cinci deputaţi P.N.L. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize: Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 2 noiembrie 2001. 5. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instalate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea 189/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.553 din 8 noiembrie 2000, iniţiată de domnul deputat Kerekes Károly. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avizi, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 26 septembrie 2001. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. În şedinţa Biroului permanent din data de 29 septembrie 2001, s-a aprobat restituirea la Guvern a Proiectului de Lege privind constituirea şi gestionarea fondului special pentru finanţarea cheltuielilor privind executarea lucrărilor de intervenţie la construcţiile existente cu destinaţia de locuinţă încadrate prin raportul de expertiză tehnică în clasa 1 de risc seismic. |
|||||
|
În continuare, vă informez că puteţi exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi:
|
|
|||
|
Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal propune trecerea domnului deputat Cornel Ştirbeţ, aparţinând acestui grup, de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Vă supun votului această propunere. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
Plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 18.IX.2001, a amânat dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.237/2000 pentru modificarea Legii nr.21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, în vederea revederii raportului de către comisia de mediere pentru înlăturarea unor erori materiale. Deputaţii, membri ai acestei comisii sunt: Boajă Minică, Gubandru Aurel, Neamţu Horia Ion, Holtea Iancu, Moisescu George Dumitru, Videanu Adriean, Sali Negiat. Sunt obiecţii în legătură cu reînvestirea membrilor comisiei din partea Camerei Deputaţilor în scopul anunţat? Nu sunt. Vă mulţumesc. Comisia trebuie să se întrunească pentru rectificările necesare. |
|
||
|
La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor s-a primit un proiect de Hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă privind condiţiile în care a fost privatizată Societatea Comercială "Balneoclimaterică" Sovata, susţinută de un număr de 130 de deputaţi. Analizând această solicitare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a constatat că o comisie cu exact acelaşi obiect de cercetare s-a aprobat, s-a înfiinţat la Senatul României. Având în vedere acest lucru şi faptul că deja anumite comisii din Camera Deputaţilor au solicitat informaţii privind această privatizare, eu vă propun - asta a fost şi propunerea Biroului Permanent - să nu mai constituim această comisie, datorită faptului că rezultatele care se vor obţine în cercetarea făcută de comisia Senatului vor fi comunicate şi colegilor noştri din Camera Deputaţilor. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptată această variantă. |
|||||
|
Constituirea unei comisii de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.10/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid şi stabilirea regimului de urmărire şi judecare în procedură de urgenţă a unor fapte penale: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Chiriţă Dumitru, Grupul parlamentar al P.S.D.; Miclea Ion, Grupul parlamentar al P.R.M.; Palade Doru Dumitru, Grupul parlamentar al P.R.M.; Albu Gheorghe, Grupul parlamentar al P.D.; Ráduly Róbert Kálman, Grupul parlamentar al U.D.M.R. Vă supun la vot această componenţă. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. S-a adoptat această componenţă. |
|
|||
|
Domnul deputat are obiecţii la decizia pe care noi am adoptat-o referitor la constituirea comisiei de anchetă pentru Sovata. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Dacă-mi permiteţi! 130 de deputaţi, deci peste o treime, 115 reprezintă o treime, au semnat o solicitare ca să se înfiinţeze o comisie pentru anchetarea modului în care a fost privatizată staţiunea Sovata. Pe de altă parte, 50 de senatori au semnat ceva similar. Noi considerăm că cei de la Senat au problema lor şi şi-au înfiinţat şi-şi înfiinţează în felul acesta o comisie care să urmărească această privatizare, iar noi, cei de la Cameră, deputaţii, trebuie şi noi să ne înfiinţăm dacă 130 faţă de 115, părerea noastră nu se ia în consideraţie? În ultimă instanţă, putem să discutăm un alt aspect, şi anume o comisie mixtă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru că este similar semnat ceva de către noi, de către dumneavoastră. Iar propunerea noastră pentru înfiinţarea comisiei de anchetă este o comisie în care apar semnături de la patru partide. Apar vreo 55 de semnături din partea Partidului Social Democrat, apar 67 de semnături din partea Partidului România Mare, apar 10 semnături din partea Partidului Naţional Liberal, apar 3 semnături din partea Partidului Democrat. Total, 130 de semnături. Considerăm că acest aspect nu poate să fie corect şi solicităm, domnule preşedinte, dacă se poate, să înfiinţăm această comisie, aşa cum este stipulat în art.72 al Regulamentului Camerei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Eu v-am explicat care a fost situaţia. În Biroul permanent al Camerei Deputaţilor s-a luat în discuţie această problemă. V-am spus care este informaţia că s-a constituit la Senat o comisie cu acelaşi obiect de cercetare. Din acea comisie fac parte senatori din toate partidele reprezentate în Senatul României şi din partidul dumneavoastră , şi din partidul nostru, şi din alte partide. (Domnul deputat Sonea se îndreaptă spre tribună) Domnule deputat, v-aţi spus cuvântul, vă rog frumos! V-aţi spus cuvântul! 130 de deputaţi, cel puţin 130 de deputaţi care au semnat acest document, ştiu perfect despre ce este vorba şi cred că nu mai au nevoie de o convingere specială, de un cuvânt special care să le mai aducă aminte despre ce e vorba de vreme ce au semnat acest document, nu? Nu sunt nişte copii care au uitat. Bun. (Domnul Damian Brudaşca a ridicat mâna pentru a lua cuvântul) Membrii partidului dumneavoastră din Biroul permanent nu au făcut nici o obiecţie şi, probabil, că ar trebui să aibă fiecare grup parlamentar o opinie relativ unitară cu privire la problematicile puse în discuţie. Dar eu vă supun dumneavoastră votului atunci. Cine doreşte să fie constituită o asemenea comisie, în condiţia în care la Senat o comisie cu acelaşi obiect deja a început activitatea. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. |
|||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Aş dori să spun şi eu câteva cuvinte. |
|||||
|
Domnul Dumitru Bălăeţ (din sală): Putem să mai completăm unele lucruri. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Sunt 22 de voturi pentru, că a mai intrat cineva. Insuficient pentru adoptare. Domnule, s-a spus din partea grupului dumneavoastră parlamentar, nu? Deci, nu mai avem ce să mai facem. S-a votat. Sunt numai 22 de voturi pentru. De ce nu sunt 130 de voturi pentru, vă pun eu întrebarea?! |
|||||
|
Domnul Dumitru Bălăeţ (din sală): Pentru că nu sunt atâţia în sală. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Voturi contra vă rog. Număraţi. |
|||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Mai avem ceva de spus. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Aţi cerut cuvântul după ce am început procedura de vot. |
|||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Nu. Înainte de vot am cerut să vorbesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: 49 de voturi contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. |
|||||
|
Trecem la a doua comisie de mediere. Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor al senatorilor şi deputaţilor din Parlamentul României: Bădoiu Cornel, Dobre Traian, Timiş Ioan, Grupul parlamentar al P.S.D.; Bogea Angela, Hogea Vlad Gabriel, Grupul parlamentar al P.R.M.; Boc Emil, Grupul parlamentar al P.D.; Tokay Gheorghe, Grupul parlamentar al U.D.M.R. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Se abţine cineva? Nu. S-a adoptat componenţa. |
|
|||
|
Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciul de apă: Neagu Victor, Nădejde Vlad George, Raşovan Dan Grigore, Grupul parlamentar al P.S.D.; Pribeanu Gheorghe, Mardare Ludovic, Grupul parlamentar al P.R.M.; Pereş Alexandru, Grupul parlamentar al P.D.; Micula Cătălin, Grupul parlamentar al P.N.L. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Două voturi contra Abţineri? Nu sunt abţineri. S-a adoptat această componenţă. |
|
|||
|
Trecem la dezbateri. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.20 din Legea nr.1/2000. Comisia pentru agricultură. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate şi stimaţi colegi, În urma examinării Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art.nr.20 din Legea 1/2000, în şedinţa din 13.VI.2001, Comisia a hotărât ca aceasta nu poate fi acceptată şi propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea pentru următoarele motive: conform art.20 din Legea nr.1/2000, împroprietărirea unor persoane, altele decât cele cu drept de reconstituire, se face prin lege specială şi nu prin modificarea acestui articol. Reglementările propuse cu privire la persoanele care beneficiază de prevederile actului normativ în discuţie, determinarea suprafeţelor de teren ce vor fi atribuite, precum şi condiţiile în care se face constituirea sunt incomplete. Guvernul are în vedere elaborarea şi promovarea în temeiurile art.20 din Legea nr.1/2000 a unui proiect de lege care va cuprinde şi facilităţi pentru sprijinirea categoriilor de persoane defavorizate din mediul rural. De fapt, între timp, a fost emisă Ordonanţa de urgenţă nr.102 din 17 iunie 2001 care vine în întâmpinarea şi coincide cu solicitarea formulată de iniţiator şi care are următorul cuprins: "În localităţile în care rămân terenuri agricole după aplicarea prevederilor prezentei legi, consiliile locale pot atribui înfolosinţă loturi de până la 5 hectare de familie, familiilor fără pământ, familiilor tinere nou întemeiate, specialiştilor care lucrează în agricultură, cadrelor medicale, personalului didactic, slujitorilor cultelor religioase legal recunoscute. Persoanele prevăzute la alin.1 beneficiază de aceste drepturi numai dacă domiciliază, locuiesc efectiv şi profesează în localitatea respectivă, nu au în proprietate alte terenuri agricole şi numai pe durata îndeplinirii cumulative a acestor condiţii. În localităţile în care nu există rezervă de terenuri agricole, consiliile locale pot cumpăra asemenea terenuri din resursele proprii pentru a le atribui categoriilor de persoane prevăzute la alin.1." De fapt, această ordonanţă urmează să se discute, urmează să vină la comisie, să se discute, şi apoi în plen. Totodată, este depusă o iniţiativă legislativă din partea domnului preşedinte Ilie Neacşu care are o serie de propuneri vizavi de modificarea Legii nr.1, printre care şi art.20. Propun plenului Camerei Deputaţilor să respingem această solicitare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Iniţiatorul, vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi deputaţi, Trebuie să fac următoarele observaţii în legătură cu problema pe care o discutăm acum. Propunerea mea legislativă a fost prima pe lista aceasta a schimbării "Legii Lupu" în favoarea categoriilor prevăzute la art.20, prin lege specială. Deputaţii care au fost şi în legislatura trecută ştiu că lupta între puterea de atunci şi opoziţie, inclusiv P.R.M., P.D.S.R., s-a dus în jurul acestui art.20, pentru modificarea lui nu prin lege specială, după ce se realizează "Legea Lupu", ci prin prevederi concomitente în cadrul acestui articol. Cel care a salvat situaţia este domnul deputat Duvăz care a venit şi a propus aici îmi pare rău că nu se află şi acum realizarea unei legi speciale şi dânsul propunea ca această lege să se facă în două săptămâni pentru a fi primită de Cameră şi votată. A fost de acord şi domnul Lupu cu această chestiune, numai că a fost o vorbă în vânt aruncată numai şi numai pentru a trece legea şi pentru ca să se pună pumnul în gură opoziţiei de atunci. Îmi pare foarte rău că în propunerile comisiei şi în opoziţia pe care a făcut-o Comisia pentru agricultură la propunerea mea legislativă, şi opoziţia pe care a făcut-o Guvernul, se bazează tocmai pe această reglementare specială a Parlamentului, care să fie propusă de către Guvern sau, respectiv, de către comisie. Dar se vede că lucrurile au fost uitate de la mână până la gură, pentru că, deşi în raportul trimis de comisie se spune că se face prin lege specială şi nu prin modificarea acestui articol, atât proiectul de la Guvern cât şi proiectul de modificare venit de la domnul Neacşu, preşedintele comisiei, şi apoi de la comisia însăşi, se face prin modificarea acestui articol. Cum de au uitat şi Guvernul şi colegii noştri că propuseseră respingerea pentru o lege specialăl. Mi se pare incorectă procedura şi mi se pare că se compară, din punctul de vedere al imaginii, cu o situaţie absolut intolerabilă din punctul de vedere al civilizaţiei parlamentare, şi anume: dacă unul se aşază, să spunem, la rând şi este primul, vin doi mai puternici, îl iau la pumni şi îl împing în spate pentru a-i lua locul. Mi se pare absolut incorect şi aş vrea ca plenul să sancţioneze această procedură. După aceea, vreau să precizez următorul fapt: colegul nostru care a prezentat aici din partea Comisiei de agricultură spune că reglementările propuse cu privire la persoanele care beneficiază de prevederile actului normativ în discuţie, determinarea suprafeţelor de teren ce vor fi atribuite precum şi condiţiile în care se face constituirea, sunt incomplete. La mine, hai să zicem că sunt incomplete şi eu asta am propus comisiei, să le facem complete şi să găsim soluţiile juridice propuse. Dar, în propunerea pe care o face comisia, împreună cu preşedintele ei, stimatul meu coleg, nu numai că este vorba de o situaţie incompletă în prevederile art.20, la care au revenit, cum v-am spus, într-un mod absolut incorect. Dar sunt şi obscure, stimaţi colegi. Ia uitaţi-vă şi dumneavoastră ce se spune în art. 20, acolo unde se propune modificarea de către Comisia de agricultură. 201: "Persoanele fizice prevăzute la art. 15 alin. 3 şi 5 din Legea fondului funciar nr. 18" va să zică suntem trimişi la Legea fondului funciar, fără să se precizeze care sunt persoanele "republicată, la art. 10 lit. t) din Legea nr. 42/1990 precum şi la art. 13 lit. a) din Legea nr. 44/1994, cărora nu li s-au atribuit terenuri în proprietate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi împroprietărite cu teren agricol, cu respectarea prevederilor legii". Unde este claritatea? Unde este completitudinea unei asemenea prevederi? Mi se pare absolut, nu numai incorectă, ci iresponsabilă trimiterea la tot felul de legi, fără să se precizeze, de fapt, conţinutul real al reglementării, ceea ce se face în propunerea noastră, prevăzându-se categoriile care ar trebui să beneficieze de art. 20, concomitent cu reglementările pentru Legea Lupu. Revenind acum la propunerea Guvernului pe care o am în faţă şi care iarăşi a uitat de legea specială şi revine la art. 20, mi se pare că Guvernul domnului Năstase şi domnul Năstase au uitat complet de lupta pe care am dus-o în Parlament în legislatura trecută şi unde bătălia a fost tocmai pentru a reglementa situaţia familiilor fără pământ din oraşele mici şi din satele şi comunele ţării. Pe atunci, senatorul care a luat cuvântul din partea PDSR-ului a arătat că este o adevărată problemă, o dramă cumplită a lumii satului românesc. Peste 500.000 de familii - a citat dânsul lipsite complet de pământ şi care urmau să fie asigurate cu mijloace, să spunem, minime de existenţă, în condiţiile legii. Iată ce spune acum articolul, în modificarea pe care o propune Guvernul şi pe care o semnează domnul Năstase în cadrul unei ordonanţe de urgenţă. Aici aş vrea să fac o observaţie laterală. Să nu se supere colegii de la PDSR, dar Guvernul procedează într-un mod mai intolerant faţă de Parlament decât a procedat Coaliţia din legislatura precedentă. De ce? Lupu s-a luptat 4 ani în Parlament ca să depăşească Opoziţia, pentru a impune o lege. Domnul Năstase, contrar tuturor asigurărilor pe care le-a făcut, vine cu o ordonanţă de urgenţă şi modifică o lege cu caracter organic. Aceasta este impardonabil ca procedură şi mi se pare incorect. Şi după aceea vine să facă lucrul acesta cum? Pentru a se situa în coada Legii Lupu. Pentru că, ce spune dânsul? "În localităţile în care rămân terenuri agricole..." aceasta vroia şi Lupu, dacă mai rămâne ceva, daţi-le domnilor prin lege specială. Ce să facem noi o reglementare concomitentă? Pentru că Legea Lupu conţine erori fundamentale din punctul de vedere al dreptăţii sociale. Şi după ce spune aceasta, la articolul acesta se spune: "după aplicarea prevederilor prezentei legi, Consiliile locale pot atribui..." Va să zică, pun la modul "pot" şi nu la modul categoric, necesar pentru a rezolva problemele reale, agrare care sunt în satele şi comunele noastre. Din câteva cuvinte, stimaţi colegi, se vede cum a alunecat pe dreapta Guvernul domnului Năstase şi cum, în loc să rezolve problema agrară foarte gravă, dânsul a eludat-o, a lăsat-o la nivelul posibilităţilor. Iată de ce, eu cer să avem o dezbatere foarte serioasă în Parlament, în legătură cu această problemă, pentru că în art. 20, aşa cum îl propun eu, există o continuitate a punctului de vedere pe stânga, pe când, în modificările pe care le face ordonanţa de urgenţă sunt modificări pe dreapta şi punctul de vedere acesta trebuie să-l clarificăm odată, împreună cu partidul de la putere. Pe ce drum merge, în cadrul acesta? Continuă politica agrară a vechiului Guvern sau îşi continuă poziţia pe care a avut-o atunci când era în opoziţie? Stimaţi colegi, Există astăzi în satele româneşti o problemă agrară; vreau să vă atrag atenţia asupra ei. O problemă agrară care aş vrea să precizez, este complicată cu o problemă rurală. Problema agrară rezultă din lipsa aceasta de pământ. Problema rurală rezultă din complexitatea de aspecte pe care o creează problema agrară. Mulţi dintre dumneavoastră poate cunoaşteţi că există un fenomen al hoţiei, al furtului şi al distrugerii de bunuri... |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Încercaţi să sintetizaţi, domnule deputat. Totuşi, a trecut o jumătate de oră. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Eu am încercat să sintetizez, dar vreau să vă prezint problema aceasta în toată gravitatea ei. Problema agrară şi problema rurală nu pot fi rezolvate decât printr-o atitudine foarte responsabilă a Parlamentului faţă de art. 20 din Legea Lupu. Dacă această problemă o rezolvăm concomitent şi, aş zice eu, în condiţii normale, morale, noi vom rezolva o problemă foarte complicată din lumea satului. Identificarea terenurilor se poate face, acolo există o mafie a pământului care trebuie pusă la punct printr-o reglementare foarte clară şi foarte corectă din partea noastră, a forului legislativ. Prin obligaţia ca din rezerva comunală creată de către Legea nr. 18 să se facă verificările necesare şi să se atribuie cu prioritate pământ categoriilor fără pământ din lumea satelor, care sunt îndreptăţite din punct de vedere moral să întreprindă orice pentru o subzistenţă. În condiţiile în care şomajul din lumea oraşelor a fost transferat în lumea rurală, acum, această lume devine aproape irespirabilă din punct de vedere al atitudinilor. Cer Parlamentului să trimită din nou această reglementare la Comisia de agricultură şi să fie discutată cu prioritate în condiţiile de lucru ale Parlamentului. De aceea, după această expunere, vor avea loc discuţii ale grupurilor parlamentare care să participe la această dezbatere, dacă nu, domnule preşedinte, aplicaţi articolul 89 din Regulament să găsim o soluţie pentru această problemă care mi se pare de o importanţă covârşitoare în momentul de faţă în România. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Din partea grupurilor parlamentare? De la PRM, domnul Brudaşca. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Cunosc această propunere legislativă a domnului deputat Dumitru Bălăeţ încă din momentul în care ea a fost concepută, fiind consultat în ceea ce priveşte conţinutul pe care propunerea să îl aibă. Cunosc, de asemenea, şi realitatea satului românesc aşa cum a încercat domnul Bălăeţ să v-o prezinte şi sunt întru totul de acord în ceea ce priveşte necesitatea găsirii unei soluţii responsabile şi imediate pentru rezolvarea problemei celor fără de pământ din satele ţării. Aceasta şi pentru a pune capăt înfloririi mafiei de tipul primarului care recent, pentru rezolvarea unei probleme legale, a pretins sume de bani şi, nu în ultimul rând, pentru necesitatea de a-şi rezolva şi o problemă de ordin social, nu numai o problemă de ordin funciar şi economic. Pentru că, în situaţiile actuale, existenţa acestor oameni fără de pământ în satele ţării grevează asupra bugetului de stat şi constituie, totodată, o ameninţare la adresa liniştii, la adresa siguranţei persoanelor şi avutului acestora. În condiţiile în care procesul de pauperizare se accentuează treptat, în condiţiile în care administraţia, fie ea centrală, fie ea locală dovedeşte lipsă de apetenţă pentru rezolvarea problemelor pe care le ridică viaţa omului fără de pământ, fără posibilitatea de a-şi câştiga în condiţii de demnitate şi legalitate traiul, va fi obligat să recurgă la forme specifice revoltei sociale. Va fi nevoit chiar să recurgă la hoţie, la sustrageri, la alte forme antisociale. De aceea, domnule preşedinte şi domnilor colegi, nu ne aflăm în faţa unui articol oarecare, nu ne aflăm în faţa unei iniţiative legislative obişnuite. Este nevoie de o formulare coerentă, clară, fermă, care să rezolve o problemă pe care o ridică realitatea ţării, nu o ridică deputatul Dumitru Bălăeţ sau alt deputat care ar veni la acest microfon. Dumneavoastră sunteţi responsabili faţă de ţară, atât dumneavoastră cât şi Guvernul pe care l-aţi constituit şi care se află deocamdată în fruntea acestei ţări. Găsiţi formule pentru a rezolva problemele ţării şi nu a determina ţara să se incendieze, să recurgă la formule antisociale. Eu cred că această atitudine pe care o aveţi faţă de acest proiect de lege ţine de o politică mai generală pe care dumneavoastră o promovaţi în mod sistematic: boicotarea sistematică a proiectelor de lege ale parlamentarilor care provin din partidele de opoziţie. Nu doriţi să fim parte la rezolvarea problemelor curente ale ţării. Atitudinea pe care o aveţi faţă de toate proiectele legislative ale sesiunii precedente şi ale acestei sesiuni aflate în dezbatere mă conving că nu doriţi ca partidele de opoziţie să poată apărea în faţa electoratului ca aducându-şi contribuţia firească la rezolvarea problemelor complexe ale acestei ţări. Vă asumaţi o foarte grea responsabilitate. Credibilitatea dumneavoastră pe plan intern şi extern va fi subminată de această atitudine destructivă pe care o aveţi faţă de partidele opoziţiei. Prin urmare, atrag atenţia că nu procedaţi în mod corect. Inclusiv faptul că nu mi s-a dat astăzi dreptul să-mi spun punctul de vedere este semnul periculos că ne îndreptăm spre un tip de politică ce ne trezeşte fiori. Prin urmare, atrag în mod serios atenţia să trataţi şi acest proiect de lege şi celelalte proiecte de lege care provin din băncile opoziţiei cu toată responsabilitatea, pentru că, în timp, vă veţi aduna o responsabilitate pe care nu ştiu dacă o veţi putea deconta în faţa alegătorilor dumneavoastră. Mulţumesc. (Câteva aplauze) |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Alte grupuri parlamentare, vă rog? Din partea celorlalte grupuri parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Vom supune la vot propunerea de respingere într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare. |
|
|||
|
Domnul Dumitru Bălăeţ (din sală): Domnule preşedinte, avem o problemă. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Ce problemă aveţi, domnule Bălăeţ? |
|||||
|
O problemă de procedură, regulamentară! Articolul 98 din Regulament spune foarte clar: "Dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului sau a propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale, preşedintele cere camerei să se pronunţe prin vot". Vă rog foarte mult să aplicăm acest articol care este foarte clar. Acum trebuie să votăm respingerea sau admiterea.. În pledoaria pe care am făcut-o eu şi a făcut-o şi colegul meu am arătat gravitatea problemelor pe care le ridică acest articol, incorectitudinea procedurilor, chiar de la Guvern. Respingerea proiectului a fost făcută prin mijloace absolut incorecte, promisiunile nu au fost respectate. Au spus că fac lege specială. De ce nu au făcut lege specială cu dezvoltarea acestui articol? De ce au revenit la el? Parlamentul poate să verifice şi chiar grupul parlamentar PDSR sau PSD cum se numeşte acum poate să se dezică de modul acesta de procedură. Noi suntem, totuşi, un for legislativ! Nu ne putem convinge unii pe alţii? Vreau să văd la vot dacă într-adevăr votăm mecanic sau votăm responsabil şi cu aceasta cer aplicarea absolut categorică a art. 98 din Regulament. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Bălăeţ, ştiţi foarte bine care sunt procedurile şi ştiţi foarte bine că după aprobarea noului Regulament şi modificările din el se organizează şedinţe speciale de vot. Evident că şi propunerea aceasta legislativă şi o sumedenie din acest teanc de proiecte pe care le am pe masă vor fi supuse votului, că Parlamentul asta face! Însă nu mă puteţi obliga să le supun votului chiar în clipa asta! Le supunem marţi la vot, în şedinţă specială de vot, cu alte zeci de proiecte. Aceasta este toată problema. |
|||||
|
În condiţiile acestea, eu am să fac propunerea ca grupul nostru parlamentar să nu participe la nici un vot final, atâta vreme cât nu se respectă Regulamentul. Regulamentul prevede la art. 98 vot imediat, în cazul respingerii. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Este dreptul dumneavoastră, domnule Bălăeţ, şi al grupului dumneavoastră. Nu comentăm asupra acestei dorinţe a dumneavoastră. |
|||||
|
Nu este vorba de dorinţă, domnule preşedinte, este vorba de respectarea Regulamentului. Vă rog foarte mult să vă supuneţi articolului 98! |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Eu mi-am spus punctul de vedere. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare. Din partea iniţiatorului? Poftiţi. |
|||||
|
Domnul Alexe Costache Ivanov: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt secretar de stat la Ministerul Justiţiei şi îmi revine sarcina să susţin această ordonanţă a Guvernului. Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice prevede în titlul 6 regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare, autorizarea operatorilor pentru înscrierea avizelor de garanţii reale mobiliare, prin intermediul licitaţiei publice finalizate prin încheierea unui contract de concesiune. Instituţia concesiunii presupune exploatarea unui serviciu sau a unei activităţi publice, în condiţiile cele mai avantajoase oferite de câştigătorul unic al licitaţiei, beneficiar prin contrapondere al unei exclusivităţi, exploatări într-o arie prestabilită, nu se suprapune în mod logic peste scopul urmărit de lege, de a stimula funcţionarea unui număr cât mai mare de operatori şi agenţi autorizaţi, care să deservească o suprafaţă cât mai extinsă a ţării şi de a permite accesul beneficiarilor la înscrierile în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare, în condiţii financiare cât mai favorabile, acces care se poate realiza prin existenţa unui cuantum redus al tarifelor plătite pentru serviciile prestate, urmare a jocului concurenţei. În practică au fost semnalate dificultăţi majore de aplicare a reglementării. Astfel, stabilirea redevenţei ca preţ al contractului de concesiune care ar trebui încheiat cu toate persoanele fizice sau juridice care îndeplinesc condiţiile legale şi pe cele ale Regulamentului de aplicare al titlului VI al legii este dificil de realizat. În aceste circumstanţe, a fost necesară constituirea unui mecanism flexibil care să permită punerea în funcţiune a arhivei, în condiţiile în care reglementarea în discuţie a fost adoptată încă din anul 1999. S-a impus adoptarea acestei ordonanţe, care să stabilească autorizarea tuturor operatorilor care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege. Operatorii vor fi autorizaţi pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reautorizării periodice şi vor plăti taxele de autorizare. Operatorii privaţi vor putea stabili în mod concurenţial tarife pentru operaţiunile de înscriere a avizelor de garanţie şi pentru celelalte servicii prestate. De asemenea, pentru acoperirea unui cât mai mare spaţiu, a unei arii cât mai largi, s-a prevăzut posibilitatea ca operatorii autorizaţi să împuternicească, la rândul lor, agenţii în vederea efectuării operaţiunilor de înscriere în arhivă. Operatorii vor fi direct răspunzători de activitatea agenţilor lor împuterniciţi. În vederea stabilirii unui sistem eficient de reparare a eventualelor prejudicii cauzate prin înscrierea necorespunzătoare a avizelor de garanţie de către operatori autorizaţi şi agenţii împuterniciţi ai acestora, s-a prevăzut obligativitatea garantării profesionale a operatorilor. Pentru prestarea serviciilor de înscriere în arhivă a avizelor de garanţii reale mobiliare, beneficiarii acestora vor plăti taxe similare taxelor judiciare percepute pentru înregistrarea contractelor de gaj în registrele de gajuri aflate la judecătorii. Pentru aceste considerente vă rugăm să adoptaţi legea pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Poftiţi. |
|||||
|
Membrii comisiei au dezbătut proiectul de lege în şedinţa din 20 august 2001, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Justiţiei. În urma examinării, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, ca Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, cu amendamentul admis şi însuşit de comisie, astfel cum rezultă din anexa nr. 1 şi cu un amendament respins, astfel cum rezultă din anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare vor să participe la dezbateri? Nu doresc să participe. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 1. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 2. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 3. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 4. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 5. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 6. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 7. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 8. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul 9. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La art. 10 vă rog să priviţi în raportul comisiei, la pagina a doua pct. 1 se propune o modificare. Sunt obiecţii faţă de această propunere de modificare şi faţă de text? Nu. Adoptat. Articolul 11. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 12. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 13. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 14. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 15. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 16. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 17. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 18. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 19. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 20. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 21. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 22. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 23. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 24. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 25. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 26. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 27. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 28. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 29. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 30. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 31. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 32. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 33. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 34. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 35. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 36. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Asupra ordonanţei, în general. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La art. 1 priviţi, vă rog, în raport la pagina 2 pct. 1. Sunt obiecţii faţă de propunerea comisiei? Nu sunt. Adoptat şi articolul unic. Va fi supusă într-o şedinţă specială de vot votului final. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale. Dacă din partea iniţiatorului? Poftiţi să vă prezentaţi. |
|
|||
|
Doamna Rovana Plumb: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Bună dimineaţa. Sunt Rovana Plumb, secretar de stat, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Asigurarea unei protecţii eficiente intereselor fundamentale ale consumatorilor a impus completarea cadrului legislativ cu reglementări în domeniul noilor forme de comercializare a produselor şi de prestare a serviciilor. În acest scop, a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale. Ordonanţa reglementează relaţiile contractuale dintre consumator şi comercianţi care furnizează produse sau servicii în următoarele situaţii: în timpul unei deplasări organizate de comerciant în afara spaţiilor sale comerciale, în timpul unor vizite ale comerciantului la locuinţa sau la locul de muncă al consumatorului, în locuri publice sau destinate publicului, în care comerciantul prezintă o ofertă pentru produsele pe care le furnizează sau pentru serviciile pe care le prestează. Contractele încheiate în astfel de situaţii se caracterizează prin aceea că iniţiativa de negociere aparţine comerciantului, consumatorul nefiind pregătit pentru negociere şi neavând posibilitatea de a compara calitatea şi preţul ofertei, cu ale altor produse sau servicii similare, condiţii în care există posibilitatea de a fi incluse în contract clauze care pot afecta interesele economice ale consumatorilor. Ordonanţa prevede dreptul consumatorului şi condiţiile în care acesta poate să denunţe contractul încheiat, având astfel posibilitatea de a se informa şi aprecia asupra obligaţiilor care decurg din contract. Consumatorul poate să exercite dreptul de denunţare a contractului în termenul prevăzut de actul normativ în cauză, fără a fi necesară invocarea unui motiv, prin anunţarea în scris a comerciantului, fapt ce exonerează consumatorul de orice obligaţie stabilită în contract. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor propune plenului Camerei Deputaţilor modificări şi completări ale dispoziţiilor ordonanţei pe care, în calitate de iniţiatori ai proiectului de lege ni le însuşim, cu excepţia amendamentului de la art. 2, referitor la definirea noţiunii de spaţiu comercial, pe care ne-o însuşim numai în parte şi pe care îl defineşte ca fiind acele locuri şi spaţii autorizate, conform reglementărilor legale în vigoare, folosite ca puncte de lucru de către comerciant. Este bine cunoscut faptul că în actele de înfiinţare ale societăţilor comerciale ca persoane juridice, în temeiul Legii nr. 31/1990 republicată se foloseşte în mod curent o prevedere de genul că societatea îşi poate înfiinţa sucursale, filiale şi puncte de lucru în afara sediului social, atât în ţară cât şi în străinătate. Pentru a se evita confuzii şi interpretări cu privire la noţiunea de "punct de lucru" considerăm utilă eliminarea acestei sintagme din conţinutul amendamentului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi pe cale de consecinţă propunem următoarea definiţie: "Spaţiul comercial orice loc sau spaţiu autorizat, conform reglementărilor legale în vigoare, folosite în mod obişnuit de comerciant, în scopul desfăşurării activităţii pentru care a fost autorizat". Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 106/1999 sunt armonizate cu dispoziţiile Directivei Uniunii Europene 85/577 din decembrie 1985 pentru protecţia consumatorilor, în contractele negociate în afara spaţiilor comerciale. Pentru considerentele de mai sus a fost elaborat prezentul proiect de lege, pe care vă rugăm să-l adoptaţi, urmând să dispuneţi asupra redefinirii noţiunii de spaţiu comercial. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Din partea comisiei? |
|||||
|
Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au dezbătut proiectul de lege în şedinţa din 5 iulie 2001. După examinarea pe articole şi având în vedere precizările Guvernului, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu vreţi să faceţi o referire la sugestia iniţiatorului? |
|||||
|
Ba da. Comisia îşi însuşeşte argumentele doamnei secretar de stat, în sensul remodelării definiţiei de la art. 2. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Grupurile parlamentare? Cine doreşte să participe la dezbatere? Nu doreşte nimeni. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 1 al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art. 2. Vedeţi, în raport, la pag. 2 pct. 1, şi aici vom lua în considerare şi definiţia propusă de doamna secretar de stat, referitor la spaţiul comercial, pe care comisia a acceptat să o modifice. Cu această modificare, acceptată de comisie, sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 3. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art. 4. Vedeţi, că, la pct. 2 din raport, ni se propune o modificare, de către comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 5. La pct. 3 din raport, sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La art. 6, vă rog să observaţi, că, la lit. f), în raport, la pct. 4, se propune o modificare. Dacă sunt obiecţii, faţă de propunerea comisiei şi de celealte texte ale art. 6? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Cap. II. Titlul capitolului. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 7. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Titlul Cap. III. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 8. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 9. Vă rog să observaţi, la pag. 4 pct. 5 din raport, s-au propus nişte modificări. Sunt obiecţii faţă de modificări? Nu sunt. Art. 9 a fost adoptat în forma modificată de comisie. Art. 10. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 11. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Titlul Cap. IV. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 12. La pct. 6 din raportul comisiei, se propun modificări. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţii? Nu aveţi. Adoptat şi art. 12, aşa cum a fost modificat de comisie. Art. 13. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Titlul Cap. V. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 14. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 15. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 16. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 17. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Titlul Cap. VI Sancţiunile. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 18. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 19. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 20. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 21. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 22. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Cap. VII. Titlu. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. 23. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Ordonanţa, deci, am parcurs-o. Sunt obiecţii, în general? Nu sunt. Adoptată. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. I are 5 puncte. Am parcurs modificările făcute de comisie, aveţi raportul, vedeţi, la fiecare din punctele art. I ce modificări s-au făcut. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art. II. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de lege, în integralitate, va fi supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă pentru acordarea titlului de Oraş- martir municipiului Reşiţa. Tot Comisia juridică este sesizată cu acest proiect. Poftiţi, dacă doriţi să vă spuneţi cuvântul. Iniţiatorul? Cine este iniţiatorul? Presupun că îşi susţine proiectul, deocamdată, nu e aici. Da, poftiţi. Din partea Comisiei juridice, domnul profesor Ştefan Cazimir. |
|
|||
|
Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au luat în dezbatere această iniţiativă legislativă în şedinţa din 22 august 2001. În urma examinării iniţiativei legislative, a expunerii de motive, a adresei Guvernului, precum şi a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea propunerii formulate în raportul iniţial, nr. 407/16 septembrie 1999, respectiv supunerea propunerii legislative spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Deci, sunteţi de acord, da? Bun. Este un raport al comisiei, este şi proiectul. Dacă grupurile parlamentare doresc să-şi spună punctul de vedere? Nu doresc. Titlul proiectului de lege. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul unic. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Urmează să fie supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind restituirea bunurilor preluate de stat din patrimoniul Academiei Române. Văd că se propune respingerea. Comisia sesizată în fond, să motiveze această propunere. |
|
|||
|
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a reluat dezbaterile la Propunerea legislativă privind restituirea bunurilor preluate de stat din patrimoniul Academiei Române în şedinţa din 21 august 2001. În urma examinării iniţiativei legislative, a raportului iniţial de respingere, a celorlalte documente anexate, precum şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei, s-au constatat următoarele: De la data la care au avut loc dezbaterile iniţiale şi până în prezent au fost adoptate noi acte normative, care au reglementat aspectele vizate în această propunere legislativă. Ca atare, unele din problemele cuprinse în propunerea legislativă supusă dezbaterii şi-au găsit rezolvarea în cadrul actualelor legi adoptate de Parlamentul României referitoare la restituirea imobilelor, inclusiv a terenurilor agricole şi silvice. Prin lege se reglementează regimul juridic general al proprietăţii. Or, în prezent, există reglementări în acest domeniu. Potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în procesul de legiferare trebuie evitată instituirea aceleiaşi reglementări în două sau mai multe acte normative, pentru a nu exista paralelisme. Pentru considerentele enunţate mai sus, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a hotărât să menţină propunerea iniţială, de respingere a Propunerii legislative privind restituirea bunurilor preluate de stat din patrimoniul Academiei Române. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Mulţumesc. Grupurile parlamentare? Poftiţi. Domnul Brudaşca, din partea PRM. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor colegi, Ascult şi nu-mi vine să cred că ceea ce s-a spus este şi adevărat! Noi încercăm pe unii să-i împroprietărim, chiar dacă nu vor! Restituim tuturor şi ce n-au avut! Restituim şi unor persoane care n-au avut nimic de a face cu cei care au fost proprietarii bunurilor pe care astăzi le cer! Acceptăm tot felul de comunităţi care n-au avut continuitate în timp! În schimb, unei instituţii de un prestigiu şi o importanţă capitală pentru orice ţară, cum este Academia Română, ne opunem să-i fie restituite bunurile! Au ajuns, academicienii noştri, să fie ca şi femeile de serviciu, la îndemâna nu ştiu cărui funcţionar, pentru ca să poată să-şi desfăşoare activitatea ştiinţifică! Nu este admisibil şi am sentimentul că trăiesc un vis urât! Este foarte important ca Academiei Române şi tuturor instituţiilor reprezentative ale statului român să li se creeze condiţiile pentru ca să-şi poată desfăşura activitatea! Nu văd de ce, în momentul în care se restituie bunuri care au fost sustrase ilegal acestei instituţii a statului român, s-ar aduce cumva prejudicii statului român de astăzi. Prin urmare, consider ca nemotivată şi nejustificată atitudinea manifestată de către comisie şi de către cei care au propus respingerea proiectului de restituire a bunurilor care au aparţinut Academiei Române. Gândiţi-vă că academicienii sunt cei care fac ca despre România să se vorbească şi altfel decât ca despre mâncătorii de lebede, ca despre ţiganii care dau iama în ţările occidentului şi ne compromit. Numai şi numai datorită lor, acum şi în viitor, despre România se va putea vorbi şi ca despre o ţară pe deplin participantă la procesul construcţiei culturii şi civilizaţiei. Nu condamnaţi viitorul cultural şi ştiinţific al României la întuneric! Daţi Academiei Române ceea ce i-a aparţinut! Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Alte grupuri parlamentare, dacă doresc să se înscrie la dezbateri? Nu doresc. Propunerea de respingere va fi supusă într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD ni se propune să modificăm componenţa Comisiei de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la Proiectul de Lege privind jurământul de credinţă. Respectiv, în locul domnului deputat Timiş Ioan, să fie domnul deputat Gaspar Acsinte. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/1998 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile publice. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să intervină? Dumneavoastră sunteţi iniţiatorul? Poftiţi. |
|
|||
|
Domnul Sorin Encuţescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Având în vedere că Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile publice a fost abrogată expres prin art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, iar Ordonanţei Guvernului nr. 55/1998 are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei nr. 12/1993, suntem de acord cu propunerea de respingere a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/1998, întrucât aceasta a rămas fără obiect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Din partea comisiei, vă rog? |
|||||
|
Membrii comisiei au reexaminat proiectul de lege în şedinţa din 3 iulie 2001. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea propunerii de respingere din Raportul nr. 373/28 martie 2001. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare vor să participe la dezbatere? Nu doresc. Se va supune propunerea de respingere într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune. Din partea iniţiatorului, dacă se doreşte să se intervină? Poftiţi. |
|
|||
|
Domnul Alexe Costache Ivanov: Întrucât chestiunile care erau reglementate prin acest proiect de lege au fost însuşite prin Ordonanţa de Guvern nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor, suntem de acord cu concluzia Comisiei juridice din cadrul Camerei Deputaţilor, în sensul de a se respinge acest proiect de lege. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumim. Din partea Comisiei juridice? |
|||||
|
Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au dezbătut acest proiect de lege în şedinţa din 3 iulie 2001. S-a constatat că Guvernul a transmis punctul său de vedere, în care a precizat că proiectul de lege a rămas fără obiect. În consecinţă, membrii comisiei, cu majoritate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege, ca rămas fără obiect. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă, din partea grupurilor parlamentare, se doreşte participarea la dezbateri generale? Nu doreşte nimeni. Vom supune această propunere a comisiei, de respingere a proiectului de lege, într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind declararea municipiului Hunedoara "Oraş martir al revoluţiei din decembrie 1989". Iniţiatorii doresc? Nu. Comisia? |
|
|||
|
În urma examinării proiectului de lege, a expunerii de motive, a memoriului Asociaţiei revoluţionarilor din Hunedoara şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei în şedinţa din 22 august 2001, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, în forma adoptată de Senat. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să ia parte la dezbateri? Nu doresc. Titlul proiectului de lege. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul unic. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Urmează să fie supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind utilizarea unor lăcaşuri de cult de către Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să intervină? |
|
|||
|
Domnul Dumitru Pâslaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Întrucât, de la adoptarea acestei legi în Senat, în 1997, multe dintre problemele patrimoniale litigioase, apărute între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică au fost rezolvate pe cale amiabilă, mai mult, constituindu-se o comisie mixtă, care a luat în dezbatere această problematică în mai multe rânduri: la Bucureşti, la 28.10.1998; la Blaj, în 28.01.1998; la Râmeţ-Alba, în 1999; la Oradea şi are alta, planificată pe 28 septembrie, la Mănăstirea Sâmbăta, în care s-a hotărât că problemele de acest gen vor fi rezolvate prin acordul celor două Biserici, fără intervenţia statului, considerăm inoportună iniţiativa legislativă şi susţinem respingerea ei. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Din partea comisiei? |
|||||
|
Este vorba de un raport comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. În urma examinării proiectului de lege, a expunerii de motive, a adresei Guvernului, a documentaţiei anexate, precum şi a exprimării punctelor de vedere de către membrii celor două comisii, s-au constatat următoarele: Proiectul de lege este confuz redactat. Între titlul acestuia şi forma iniţială există o totală contradicţie, întrucât în titlu se foloseşte noţiunea de "utilizare" a lăcaşurilor de cult, iar în conţinutul articolului se precizează că "retrocedarea" unora dintre lăcaşurile de cult se face la cererea parohiei din localitatea respectivă. Ca atare, în situaţia în care s-a avut în vedere o retrocedare la cerere, nu mai este necesară o lege, întrucât pe dreptul comun există posibilitatea introducerii unei acţiuni în revendicare. Dacă se are în vedere textul proiectului de lege amendat, unde noţiunea de "utilizare" se foloseşte atât în titlu, cât şi în conţinutul acestuia, nu se justifică elaborarea unei legi; folosinţa fiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate, reglementarea acestuia nu se face prin lege. Numai dacă se avea în vedere regimul juridic general al proprietăţii, era necesară o lege specială. Cadrul juridic pe baza căruia pot fi rezolvate amiabil diferendele patrimoniale dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică îl constituie Decretul-lege nr. 126/1990 şi Hotărârea Guvernului nr. 466/1992. Din 1990 şi până în prezent, multe dintre problemele patrimoniale care preocupă cele două Biserici au fost soluţionate pe cale amiabilă. Faţă de aceste considerente, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Grupurile parlamentare? Din partea PRM-ului, domnul profesor Brudaşca. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Ne aflăm în faţa unei legi cu totul şi cu totul deosebite, pentru că ea ar fi trebuit să fie încă un pas pentru rezolvarea unei probleme deosebit de complexe, cu care se confruntă îndeosebi localităţile din Transilvania, acolo unde Biserica Greco-Catolică este puternic reprezentată. Nu sunt greco-catolic şi, deci, nu fac o pledoarie pro domo. Dacă vorbesc în momentul de faţă, o fac datorită nevoii de dreptate şi de justiţie şi pentru Biserica Greco-Catolică, a cărei contribuţie de-a lungul timpului, inclusiv la făurirea statului naţional unitar, este copleşitoare. În consecinţă, apreciez că este nevoie să fie soluţionate problemele patrimoniale şi, în general, toate problemele care privesc această Biserică. Întrucât, a lăsa lucrurile la voia întâmplării, înseamnă a încuraja pe mai departe stările conflictuale care persistă şi în momentul de faţă. Opinia reprezentantului ministerului de resort mi se pare uşor tendenţioasă şi uşor favorabilă uneia dintre părţile aflate în acest conflict, creat artificial, tocmai datorită influenţei nefaste pe care statul anterior a avut-o. În consecinţă, apreciez că este nevoie ca o asemenea lege să fie aprobată şi pusă în operă, pentru că numai în felul acesta se va da câştig de cauză şi reprezentanţilor acestei Biserici, care, în Transilvania, în ciuda datelor existente în recensământul iniţial, este destul de mare numărul acestor credincioşi. Aşadar, cred că această problemă trebuie retrimisă comisiilor de resort şi rediscutată în cunoştinţă de cauză, cu datele actuale, printr-o informare pe care Ministerul Culturii şi Cultelor să o aducă la zi, pentru a justifica respingerea acestei legi. Doar simplul fapt că s-a constituit o comisie de dialog între cele două Biserici nu este o garanţie că problemele cu care se confruntă Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică vor fi rezolvate. Se ştie principiul acesta al tergiversării, al amânării sine die a rezolvării acestor probleme. În consecinţă, ca deputat al unei zone unde această problemă este foarte prezentă, permanent prezentă, unde sunt frecvente frecuşuri şi diferende între reprezentanţii celor două Biserici, consider că atât Guvernul cât şi Parlamentul României sunt direct responsabile de modul în care soluţionează această problemă. Nu o putem lăsa la voia întâmplării! Chiar dacă apreciaţi că acest proiect de lege este perfectibil, chiar dacă credeţi că de la data iniţierii sale şi până în momentul de faţă au apărut elemente noi, care modifică datele ce trebuie supuse aprobării şi dezbaterii, nu putem renunţat definitiv, numai şi numai pentru faptul că există o asemenea comisie de dialog interbisericesc. Este nevoie ca problemele să se rezolve prin lege emisă de un organ al puterii statului, pentru că tot statul este cel care a creat aceste probleme deosebit de grave, care fac ca românii să se lupte împotriva românilor. Doamnelor şi domnilor, Nu uitaţi că de la acest microfon aţi pledat pentru restituirea proprietăţilor unor biserici minoritare, a unor biserici aparţinând minorităţilor etnice. Dacă s-a găsit soluţie pentru rezolvarea problemelor bisericilor minorităţilor etnice, nu suntem, oare, capabili să găsim soluţie şi pentru una din Bisericile noastre naţionale? Nu ne este, oare, ruşine, faţă de prezent şi viitor, că n-am fost capabili să rezolvăm această problemă a unei Biserici româneşti? În plus faţă de aceasta, cunoaşteţi relaţiile pe care Biserica Greco-Catolică le are cu străinătatea, cu Vaticanul, ştiţi importanţa diplomatică excepţională pe care Vaticanul o joacă în lumea de astăzi. Rezolvând această problemă, vom atrage asupra României şi o altă atitudine, mai pozitivă, a Vaticanului şi a instituţiilor internaţionale bisericeşti. Nu doriţi, oare, ca, din acest punct de vedere, România să fie favorizată? Sunt convins că doriţi cu toţii acest lucru. În consecinţă, nu apreciez că punctul de vedere al celor două comisii reprezintă realitatea şi vrerea acestui Parlament. În consecinţă, vă rog, domnule preşedinte, să retrimitem această lege, ea să fie completată, să fie actualizată şi să se găsească o soluţie, printr-un act normativ care să rezolve cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă, astăzi, Bisericile româneşti din Transilvania. Să nu rămânem indiferenţi faţă de această situaţie, pentru că este vorba, dacă vreţi, de liniştea socială şi de posibilitatea poporului român să se ocupe în tihnă de celelalte probleme, multe şi grele, ce-i stau în faţă. Mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Din partea celorlalte grupuri parlamentare, dacă se doreşte participarea la dezbateri generale? Nu doreşte nimeni. Nu am motive regulamentare pentru care să retrimit pentru reexaminare această propunere la comisie. Pe de altă parte, v-aş ruga, în general, să avem, totuşi, o atitudine colegială faţă de cei care sunt în diverse comisii. Nu putem sugera că ei nu cunosc problematica, că habar n-au, că iau decizii cu totul aiurea, că neglijează realităţile. În fiecare dintre comisiile noastre parlamentare sunt colegi deputaţi din toate zonele ţării, din toate partidele; sunt structuraţi, evident, şi după profesiunile lor, după ocupaţiile lor, după competenţa lor şi nu putem sugera că o comisie a Camerei Deputaţilor ia, totuşi, decizii fie arbitrare, fie în totală necunoştinţă de cauză. Proiectul de lege urmează să fie supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2000 privind aprobarea efectuării unei donaţii către Muzeul memorial "Pour la Paix" din Caen, Franţa. Este o ordonanţă de urgenţă. Trebuie să ni se propună şi timpi de dezbatere. Poftiţi, domnule preşedinte. |
|
|||
|
Domnul Mihai Adrian Mălaimare: Domnule preşedinte, Proiectul de lege a fost reexaminat la comisia noastră, şi am ajuns la concluzia că el trebuie dezbătut şi adoptat cu amendamentele anexate. Noi vă propunem 3 minute, cu câte un minut pentru fiecare intervenţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, mulţumesc. Din partea iniţiatorului? Nu. Grupurile parlamentare? Nu au nimic de comentat. Atunci, să trecem la dezbatere. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţi? Nu sunt obiecţii. Art.1. Sunt obiecţi? Nu sunt obiecţii. Art.2. Vă rog să priviţi în raport la pag.1, pct.2. Se propune o modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat în forma modificată de comisie. Art.3. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.4. Tot la pct.3 din raport este o modificare. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. Ordonanţa în general. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptată. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul unic, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Va fi supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.228/2000 privind protejarea monumentelor istorice. Suntem, de asemenea, în procedură de urgenţă. Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Domnul Mihai Adrian Mălaimare: Vă propunem, la fel, 3 minute, cu câte un minut pentru fiecare intervenţie, dar semnalăm că această ordonanţă de urgenţă, de fapt, a acoperit palierul monumentelor istorice până la apariţia legii, astfel încât, în momentul de faţă, este firească respingerea acestei ordonanţe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Am înţeles. Din partea Guvernului, dacă doreşte cineva să spună câteva cuvinte. |
|||||
|
Domnul Dumitru Pâslaru: Acelaşi lucru ca şi comisia. Deoarece între timp a fost elaborată o lege specială care a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial privind protejarea monumentelor istorice, această ordonanţă nu mai are obiect de activitate şi trebuie respinsă prin adoptarea proiectului de lege pentru respingerea ordonanţei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Grupurile parlamentare. Nu doresc să participe. Deci, vom supune proiectul de lege votului dumneavoastră într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.123/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice. Din partea iniţiatorului. |
|
|||
|
Domnul Dumitru Pâslaru: Doamnelor şi domnilor, Legea nr.35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice reglementează modul de stabilire şi aplicare a categoriilor respective de timbre, precum şi modul de utilizare a sumelor încasate. De aceea, Ministerul Finanţelor a emis, normal, normele metodologice privind perceperea, încasarea, virarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului respectiv. La data emiterii ordonanţei, era însă necesară corelarea dispoziţiilor acestor norme cu dispoziţiile actelor normative în domeniu emise ulterior, având în vedere relaţiile cu organizaţiile de creatori care beneficiază de aceste timbre. Scopul instituirii timbrelor este ca sumele colectate din valorificarea unor bunuri şi servicii culturale să fie folosite exclusiv pentru sprijinirea activităţii organizaţiilor de creatori, organizate sub forma unor persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ. De aceea, vă rugăm să aprobaţi această ordonanţă, cu amendamentele formulate de către comisie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, mulţumesc. Comisia sesizată în fond. Domnul preşedinte. |
|||||
|
Domnul Mihai Adrian Mălaimare: Domnule preşedinte, Ordonanţa de urgenţă care completează Legea nr.35/1994 a produs câteva măsuri reparatorii. Unele le-am adăugat şi noi, şi vă propunem să adoptaţi raportul comisiei, aşa cum a fost el redactat. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, vă mulţumesc. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La art.I avem 12 puncte. Vă rugăm să urmăriţi şi raportul, pentru că sunt propuse mai multe modificări. La pct.1, vă rog să observaţi că titlul legii se modifică. Vedeţi şi în raportul comisiei la pct.2. Sunt obiecţii faţă de aceste modificări propuse? Nu sunt. Pct.1 a fost adoptat. La pct.2 din ordonanţă, vă rog să observaţi în raport pct.3. Dacă, faţă de modificările propuse de comisie, sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat şi pct.2. Pct.3. La pct.4 al raportului sunt produse modificări. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptat. La pct.4, pct.5 din raportul comisiei, se propun nişte modificări pe care vă rog să le vedeţi. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La pct.5 este propusă o completare, prin pct.6 al raportului. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.6 din ordonanţă, de la art.I, pct.7 al raportului. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. De asemenea, tot la acest punct din ordonanţă, observaţi şi pct.8 şi 9 din raport. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii faţă de propunerile comisiei. Pct.6, în integralitate, adoptat. Pct.7. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.8. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.9. Vă rog să priviţi în raportul comisiei la pct.10. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.10. Este o abrogare. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Pct.11. Sunt şi nişte propuneri de modificare din partea comisiei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Pct.11 a fost adoptat. Pct.12. Sunt propuse modificări din partea comisiei. Sunt obiecţii la pct.12 şi la modificările comisiei? Nu. Pct.12 a fost adoptat. Art.I în totalitate. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.II. Vă rog să priviţi la pct.13 al raportului. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Deci, art.II a fost adoptat. Art.III, pct.14 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Titlul legii. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. La articolul unic, pct.1 din raport, sunt propuse modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Votul final va fi într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind instituirea premiilor naţionale anuale pentru literatură, arte şi ştiinţă. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Poftiţi, domnule Brudaşca. |
|
|||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Sunt iniţiatorul acestui proiect de lege a cărui dezbatere în comisie nu mi-a fost comunicată, deci nu cunosc motivele pentru care propunerea de respingere a fost stabilită. De altfel, în ce priveşte comisia în cauză, la nici unul dintre proiectele care mi-au aparţinut şi care au trecut pe la această comisie nu mi s-a semnalat data la care s-a planificat dezbaterea lor. Probabil că este tot o manieră de tratament a parlamentarilor Opoziţiei. În ceea ce priveşte motivul esenţial pentru care am propus acest proiect de lege, este situaţia din ce în ce mai îngrijorătoare a exodului de creiere care, după 1990, nu numai că a continuat, dar s-a şi intensificat. O serie de personalităţi ale vieţii literare, artistice şi ştiinţifice, care sunt într-o situaţie materială deosebită, au preferat să părăsească teritoriul naţional, în lipsa unor semne din partea reprezentanţilor puterilor vremelnice, că activitatea pe care aceştia o desfăşoară este de interes pentru ei. În paralel, însă, în vreme ce profesorii universitari, scriitori, artişti, plasticieni şi alţii au părăsit sau sunt pe cale să părăsească ţara, autorităţile, tot vremelnice, de după 1990 au acordat şi acordă, uneori justificat, iar alteori exagerat, o atenţie cu totul şi cu totul specială sportivilor şi altor categorii care sunt, evident, importante pentru imaginea ţării în interior şi în afara ei, dar nu cred că trebuie să opunem de fiecare dată pe unii altora. Nu cred că este bine ca pentru unii să fii mumă şi pentru ceilalţi să manifestăm indiferenţă. Am iniţiat acest proiect de lege şi datorită necesităţii de a sprijini actul de creaţie, indiferent că este în domeniul literaturii, al artelor sau al ştiinţei. Fără ca această creaţie să fie stimulată prin mijloace specifice, asemenea premii ar da posibilitatea unei emulaţii în rândul creatorilor acestei ţări. Nu cred că bugetul naţional ar fi văduvit sau ar fi împietat de alte proiecte care sunt în atenţia Executivului, dacă anual s-ar oferi circa un miliard şi jumătate drept premii naţionale celor care se disting în domeniile respective. Respingerea unui asemenea proiect de lege este semnalul clar. Chiar dacă s-au găsit tot felul de alte motive, explicaţii, justificări etc. pe care probabil că le vom auzi în raportul comisiei de specialitate, nu consider că aceasta este soluţia. Cred că este nevoie să se instituie asemenea premii naţionale, care se regăsesc şi la alte ţări civilizate, şi sunt dovada că activitatea creatorilor noştri se bucură de preţuire şi respect. Nu cred că este suficient să le dăm doar medalii sau diplome de excelenţă. Cred că trebuie să depăşim această fază şi trebuie să contribuim şi financiar, să dăm o speranţă că nu a scăzut definitiv şi pentru totdeauna interesul pentru activitatea pe care o desfăşoară. În consecinţă, cred că este şi în interesul Puterii actuale ca faţă de creatori să se manifeste o altfel de atitudine decât ale guvernelor anterioare, care sunt vinovate de acest exod al creierelor şi al persoanlităţilor reprezentative pentru perioada pe care o trăiesc. În consecinţă, cunoscând faptul că premierul Adrian Năstase dovedeşte chiar şi prin manifestările recente sprijinirea elevilor merituoşi care ne-au reprezentat cu cinste ţara la competiţii olimpice internaţionale, cred că, dacă faţă de copii putem avea o asemenea manifestare, cu aceeaşi măsură trebuie să acţionăm şi pentru maeştrii lor. Şi nu numai pentru maeştrii lor; pentru toţi maeştrii artei, culturii, literaturii şi ştiinţei acestui popor. Sper, din acest punct de vedere, că plenul Camerei Deputaţilor va manifesta înţelegere şi nu va considera că un miliard şi jumătate, cât am preconizat să reprezinte totalizat aceste premii, ar prejudicia fundamental economia noastră naţională. Mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul deputat Mihai Mălaimare, preşedintele comisiei. |
|||||
|
Domnul Mihai Adrian Mălaimare: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru cultură a găsit de cuviinţă să vă propună respingerea acestei iniţiative legislative din mai multe motive. În primul rând, ţinând cont de avizele primite de la Consiliul Legislativ şi din partea Guvernului, care semnalează o sumă de prevederi confuze, dar şi de faptul că propunerea colegului nostru, practic, se suprapune peste premiile Academiei Române, şi noi am dori, dacă este posibil, să mărim cuantumul acestor premii, nu să le dublăm. Vreau doar să-l asigur pe distinsul nostru coleg că am dispus anunţarea domniei sale. Este foarte adevărat, şi aceasta nu se va mai întâmpla, s-a petrecut doar telefonic. Am verificat dacă a fost anunţat la secretara grupului, şi mi s-a spus că a fost anunţat. Înseamnă că sunt nişte disfuncţii la dumneavoastră în grup, şi ele ar trebui rezolvate, mai cu seamă că nu este prima iniţiativă legislativă din partea colegilor de la PRM, şi am colaborat excelent până în prezent. Având în vedere că, la comisie, noi am introdus un sistem de lucru deosebit de transparent şi colectiv, vă invit să discutăm posibilitatea în perspectivă a oricărui tip de ajutor pentru lumea culturală. Până atunci, însă, ţinând cont de faptul că noi discutăm o propunere legislativă, nu o chestiune de principiu, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, între care au fost şi membri PRM, Comisia pentru cultură vă propune respingerea acestui proiect legislativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, vă mulţumesc. Dacă alte grupuri parlamentare au comentarii de făcut, participă la dezbateri. Nu participă la dezbateri. Vreau să fac un foarte scurt comentariu. Într-adevăr, problema trebuie rezolvată, mai ales în ceea ce priveşte şi majorarea acestor premii ale Academiei care sunt modice ca sumă şi nu sunt stimulative. Pe de altă parte, domnul preşedinte al comisiei a propus să discute această problemă. Dar, din punct de vedere procedural, vreau să vă spun că art.52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în actuala formulare, nu presupune obligativitatea invitării deputaţilor care au propuneri legislative. Aş dori să rog membrii Comisiei de Regulament, când vom modifica, şi sperăm să modificăm în curând Regulamentul în totalitatea lui, să ia în considerare faptul că discutarea unui proiect de lege sau discutarea unei propuneri legislative făcute de un parlamentar să nu mai fie posibilă în absenţa iniţiatorului. La comisii, la dezbatere, prezenţa iniţiatorului este vitală, chiar dacă, la ora actuală, Regulamentul nu presupune în mod obligatoriu o asemenea prezenţă, pentru că, altfel, este regulamentar, este legal, dar suntem undeva în domeniul absurdului, şi este bine să corectăm această problemă în viitor. Nemaifiind doritori din partea grupurilor parlamentare să participe, propunerea legislativă va fi supusă votului într-o şedinţă specială de vot. Propunerea legislativă privind constituirea şi utilizarea fondului special pentru ajutorarea teatrelor naţionale. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu mai este membru al Parlamentului. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul deputat Mălaimare. |
|||||
|
Domnul Mihai Adrian Mălaimare: Domnule preşedinte, Noi propunem respingerea acestei iniţiative legislative din mai multe motive. Şi avizele pe care le-am primit sunt negative, iar, chiar în momentul în care propunerea legislativă a fost făcută, un astfel de ajutor ar fi fost extrem de greu de realizat. În prezent, intenţia Ministerului Culturii, după cum aţi aflat, este de descentralizare inclusiv a instituţiilor cu caracter naţional. Mă refer la teatrele naţionale. Sigur, este o intenţie discutabilă, dar, în condiţiile acestea, prevederile acestei propuneri legislative ar fi absolut imposibil de dus la îndeplinire. Ca atare, noi vă propunem respingerea iniţiativei legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare, cineva doreşte să prezente un punct de vedere. Nu doreşte. Vom supune respingerea într-o şedinţă specială de vot. Urmează nişte proiecte în care trebuie să avem Comisia pentru învăţământ. Este cineva de faţă din conducerea Comisiei pentru învăţământ? Deci domnul profesor Mincu este din partea Comisiei pentru învăţământ. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/1998 pentru abrogarea art.27 din Ordonanţa Guvernului nr.25/1995. Poftiţi. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a reluat în discuţie Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/1998 pentru abrogarea art.27 din Ordonanţa Guvernului nr.25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare în şedinţa din 13 iunie 2001. Propunem ca acesta să fie supus, spre dezbatere şi adoptare, cu următoarele amendamente: articolul unic al ordonanţei va avea următorul cuprins: "Termenul prevăzut în art.27 din Ordonanţa Guvernului nr.25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare şi publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.194 din 25 august 1995, astfel cum a fost aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.51/1996, prin Ordonanţa Guvernului nr.8/1997, prin Ordonanţa Guvernului nr.58/1997 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.91/1997, se prorogă până la data de 31 decembrie 2001". |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Din partea iniţiatorului. |
|||||
|
Domnul Radu Damian: Sunt Radu Damian, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Domnule preşedinte, Stimaţi deputaţi, Această modificare a ordonanţei este justificată prin faptul că efectele modificării sunt în concordanţă cu planul de acţiuni al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, referitor la cercetarea universitară şi cu programul de guvernare. Prorogarea termenului nu face decât să permită punerea în aplicare a unei strategii de dezvoltare a cercetării. Sigur că ministerul, Guvernul, susţin adoptarea în forma pe care aţi auzit-o. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, şi eu vă mulţumesc. Titlul ordonanţei. Veţi vedea modificări în raportul comisiei, la pct.2. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul unic al ordonanţei. În raport, la pct.3, sunt propuse modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Titlul legii. Sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Articolul unic. Sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat. Va fi supus procedurii votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Acum, trecem la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.138/2000 privind măsuri de susţinere a învăţământului privat. Poftiţi. |
|
|||
|
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a reluat în discuţie Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.138/2000 privind măsuri de susţinere a învăţământului privat în şedinţa din 13 iunie 2001. În urma dezbaterilor, comisia a hotărât menţinerea raportului iniţial şi propune ca acesta să fie supus, spre dezbatere şi adoptare, în următoarele amendamente: articolul unic, text aprobat de comisie: "Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr.138 din 31 august 2000 privind măsuri de susţinere a învăţământului privat, adoptat în temeiul art.1, lit.1, pct.3 din Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicate în Monitorul Oficial, partea I, nr.431 din 2 septembrie 2000, cu următoarele modificări:..." Se propune introducerea ca pct.1 în legea de aprobare a următorului text: "1. Titlul ordonanţei va avea următorul cuprins: Ordonanţă privind unele reglementări ale învăţământului." Text nou: art.1 va avea următorul cuprins: "Statul sprijină şi coordonează învăţământul particular, în condiţiile legii, respectând în întregime drepturile acestuia. 2. În cadrul acestor competenţe, statul are următoarele contribuţii: a) să asigure sprijinul pedagogic necesar funcţionării sale efective, precum şi acces gratuit la documentele curiculare de bază, elaborate pentru învăţământul de stat; b) să garanteze standardele pedagogice şi ştiinţifice ale curriculumului propriu alternativ învăţământului universitar, în acord cu orientările generale de politică educaţională, ce poate să acorde subsidii prin bugetul central şi/sau bugetul local pentru învăţământul preşcolar." Art.2 va avea următorul curpins: "1. Personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul particular beneficiază de drepturile şi îndatoririle ce decurg din exerciţiul funcţiei prevăzute în statutul personalului didactic şi în legislaţiile muncii..." Consideraţi că nu este nevoie să-l citesc pe tot? |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu, nu este nevoie să-l citiţi, pentru că îl au colegii. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Acestea sunt punctele pe care le-am propus noi. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Deci sunteţi de acord. Ordonanţa de urgenţă. Titlul ordonanţei. Vă rog să observaţi că sunt nişte modificări propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.1 al ordonanţei. Sunt propuneri de modificare la pct.3 în raportul comisiei. Vă rog să priviţi cu atenţie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.2. La pct.4 al raportului, sunt propuse modificări. Sunteţi de acord? Da. Nu sunt obiecţii. Deci, art.2 a fost adoptat. Art.3. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.4. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.5. Vă rog să observaţi că la pct.5 din raport sunt propuse modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.6. La pct.6 al raportului, sunt nişte propuneri de modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.7. La pct.7 al raportului, referitor la acest pct.7 al ordonanţei, sunt prevăzute nişte propuneri de modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.8. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Deci am parcurs ordonanţa în integralitate. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul unic al legii. La pct.1 al raportului, sunt propuse modificări de către comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Urmează ca votul final să fie dat într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.60/1998 privind înfiinţarea de extensiuni universitare ale României în străinătate. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul. Poftiţi. |
|
|||
|
Domnul Radu Damian: Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Acest proiect de lege este deosebit de important pentru asigurarea prezenţei învăţământului superior românesc în străinătate, prin aceste extensiuni universitare care funcţionează în prezent în ţări cum sunt Republica Moldova şi ele sunt, după părerea ministerului, cea mai bună soluţie pentru a asigura spiritualitatea şi prezenţa românească, prin educaţie, în afara graniţelor, în zonele locuite de populaţie românească. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Comisia îşi păstrează punctul de vedere şi susţine raportul, da? |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În urma dezbaterilor, comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, ca prezentul raport suplimentar să fie înaintat plenului Camerei Deputaţilor, înlocuind astfel raportul transmis anterior cu nr.540/12 noiembrie 1998. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, vă mulţumim. Deci să privim în raport, să începem cu ordonanţa. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La art.1, vă rog să priviţi la punctul 2 al raportului. Sunt obiecţii faţă de propunerea de modificare? Nu sunt. Adoptat. Art.2, punctul 3 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.3. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptată varianta modificată de comisie. Art.4. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.5. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.6. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Deci am parcurs întreaga ordonanţă, cu modificările propuse în raportul comisiei, la fiecare punct pe care le-aţi văzut şi dumneavoastră. Acum trecem la titlul legii. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul unic. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Urmează ca legea, în integralitate, să fie supusă votului dumneavoastră într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Poftiţi. Procedură. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, În art.94 din Regulamentul nostru, scrie aşa: "Dezbaterea generală a proiectului de lege sau propunerii legislative este precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum şi a raportului comisiei permanente de către preşedintele acesteia sau de un raportor desemnat de comisie". Este clar că din partea Comisiei de învăţământ nu este prezent nici un membru al conducerii acestei comisii. Până acum, au existat legi pentru aprobarea unor ordonanţe în vigoare fără prea mari probleme şi nu am intervenit să blochez discuţia acestora, dar următoarele două proiecte de lege se propun a fi respinse. Mai ales în poziţia 68, sunt două rapoarte: un raport iniţial de adoptare şi un raport suplimentar de respingere. Eu consider că, pentru aceste două poziţii, ar fi necesar ca măcar un membru al Biroului acestei comisii să fie prezent, să ne explice, de exemplu, cum s-a ajuns de la propunerea de adoptare la propunerea de respingere. Ca atare, eu propun să lăsăm cele două proiecte de respingere pentru o şedinţă în care măcar un membru al acestui Birou de comisie să fie prezent şi să trecem la punctele următoare de pe ordinea de zi. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, e vorba de punctele 68 şi 69. Bun. Având în vedere că avem un set foarte consistent de legi privind administraţia locală şi domnul secretar de stat Fleşariu este aici şi chiar are nişte probleme, le amânăm pe cele două, dacă faceţi asemenea obiecţii. |
|||||
|
Şi trecem la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală. Dacă iniţiatorul doreşte? Doriţi? |
|
|||
|
Domnul Ionel Fleşariu: Nu am nimic de adăugat. Suntem de acord cu raportul. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu aveţi nimic de adăugat. Sunteţi de acord cu raportul. Din partea comisiei. |
|||||
|
Comisia de administraţie, ţinând cont şi de avizele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Consiliului Legislativ, a întocmit raportul supus azi dezbaterii. Datorită faptului că, Comisia de muncă a dat avizul ulterior întocmirii raportului, noi am ţinut cont de avizul Comisiei de muncă şi am schimbat titlul anexei nr.2, pentru că, de fapt, era singura şi de aceea a apărut şi un raport suplimentar. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterior generale? Nu doreşte nimeni. Dacă nu doreşte, intrăm în dezbatere. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.1 al ordonanţei. Vă rog să priviţi: la pag.2 a raportului, la punctul 2, sunt propuse nişte modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.2 la punctul 3 al raportului, sunt propuse modificări de către comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.3 vă rog să observaţi că la punctul 4 al raportului sunt propuse nişte modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.4. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.5. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.6. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.7. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.8. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.9 vă rog să priviţi în raport, la punctul 5, sunt propuse nişte modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat art.9, cu modificările propuse. Art.10. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.11. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.12. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.13. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Vă rog să observaţi că sunt şi două anexe. La anexa 1, la punctul 6 din raport, sunt propuse modificări. Dacă aveţi observaţii, obiecţii? Nu sunt. Adoptată anexa 1. Anexa 2 - la raportul complementar, vedeţi că sunt nişte propuneri de modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptată şi anexa 2. Titlul legii. După ce am parcurs toată ordonanţa şi am adoptat articolele, titlul legii. Nu sunt obiecţii. La articolul unic, observaţi, la punctul 1 al raportului, sunt propuneri de modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Rămâne ca votul final asupra acestui proiect de lege să fie dat într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea temporară a locuinţelor de serviciu necesare personalului ministerelor, celorlalte organe de specialitate, administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice. Suntem în procedură de urgenţă. Vă rog să ne propuneţi timpi de dezbatere din partea comisiei. |
|
|||
|
Propun, pentru dezbaterea acestei ordonanţe de urgenţă, 10 minute, pentru fiecare articol 2 minute. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Cine e de acord cu aceşti timpi? Vă mulţumesc. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Avem un raport al comisiei, unde se propun diverse modificări. Vă rog să vă pregătiţi raportul la această lege, ca s-o puteţi urmări. Titlul ordonanţei de urgenţă. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.1. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat, cu modificările, bineînţeles, de la punctul 2 al raportului. La art.2, se propun nişte modificări, la punctul 3. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.3. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.4. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.5. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.6. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.7. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. După ce am parcurs ordonanţa, aprobând fiecare articol, cu modificările propuse de comisie, trecem la lege. Titlul legii. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul unic vedeţi, la punctul 1 al raportului, pag.1, sunt modificări. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Urmează ca proiectul de lege, în totalitatea lui, să fie votat într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2001 privind transmiterea temporară a unor imobile situate în municipiul Bucureşti, din administrarea Regiei autonome LOCATO în administrarea consiliilor locale ale municipiului Bucureşti. Suntem în procedură de urgenţă. Propuneţi timpi de dezbatere. |
|
|||
|
Ţinând cont şi de avizul Consiliului Legislativ, eu propun, şi la această lege, tot 10 minute, domnule preşedinte de şedinţă. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi pentru fiecare... |
|||||
|
Şi pentru fiecare articol câte 2 minute. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Cine este pentru acest timp de dezbatere? Vă mulţumesc. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat acest timp de dezbatere. Dacă doreşte cineva doreşte să facă comentarii dezbaterea generală? Nu doreşte. Titlul ordonanţei. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.1 al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.2 al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.3 al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Am parcurs ordonanţa. Titlul legii. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul unic. Obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Votul final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind schimbarea denumirii comunei Unirea, judeţul Hunedoara. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? |
|
|||
|
Domnul Ionel Fleşariu (din loja Guvernului): Nu am nimic în plus faţă de cele din expunerea de motive. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Nu e nimic în plus faţă de ce s-a arătat în expunerea de motive. Din partea comisiei, vă rog. Domnul deputat Oltean Ioan. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Raportul întocmit de către comisie a avut în vedere şi faptul că el a trecut prin Senat, în mod favorabil, solicitarea este una rezonabilă şi de aceea comisia a şi întocmit un raport favorabil şi, drept consecinţă, solicităm plenului Camerei să dea un vot în concordanţă cu raportul întocmit de către comisia de specialitate. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doresc. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.1. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.2. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Votul final la lege într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind declararea ca municipiu a oraşului Salonta, judeţul Bihor. Dacă din partea iniţiatorului se doreşte o intervenţie? Nu se doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aceleaşi concluzii ca şi la proiectul anterior. Şi această lege a trecut prin Senat, raportul este favorabil, vă rugăm, deci, să acordaţi votul în concordanţă cu raportul întocmit de către comisie. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Am înţeles. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri generale? Nu doresc. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.2. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Votul final asupra legii într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind schimbarea denumirii satului Schela, comuna Trivalea Moşteni, judeţul Teleorman în Deparaţi şi declararea acestuia comună. Dacă iniţiatorul doreşte? Nu doreşte. Din partea comisiei. |
|
|||
|
Domnul Ionel Fleşariu (din loja Guvernului): Cine propune! |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Păi, propunerea a făcut-o cineva. Da, cineva, cel care a făcut propunerea putea să ia cuvântul. Nu doreşte. |
|||||
|
La analiza Proiectului de lege privind schimbarea denumirii satului Schela, comuna Trivalea, judeţul Teleorman, comisia a avut în vedere avizul negativ al Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului care, de asemenea, nu susţine promovarea acestei iniţiative legislative. În consecinţă, şi comisia s-a comportat ca atare şi raportul a fost încheiat în acest sens. v-aş ruga să aveţi în vedere acest lucru şi să votaţi în consecinţă. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Deci dumneavoastră propuneţi respingerea acestei legi, da? |
|||||
|
Da. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Bun. Grupurile parlamentare dacă doresc să participe la dezbateri, să-şi exprime punctul de vedere? Nu doresc. Atunci, propunerea de respingere să fie supusă într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind declararea ca municipiu a oraşului Moineşti, judeţul Bacău. Dacă iniţiatorul doreşte? Nu doreşte. Din partea comisiei. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Având în vedere că, la acest proiect de lege, atât din partea Consiliului Legislativ, cât şi din partea Guvernului, au existat avize favorabile, având în vedere că legea a fost adoptată în cadrul Senatului, comisia a propus un raport favorabil şi vă roagă să îi acordaţi votul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc şi eu. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doresc. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.2. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Urmează ca proiectul de lege să fie supus votului final într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Iaslovăţ, judeţul Suceava. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte. Comisia. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Urmează un set de propuneri legislative privind înfiinţarea unor noi comune, acte normative care au fost luate în dezbatere de către comisia de specialitate şi, în urma dezbaterilor şi în urma avizelor primite de la Guvern şi de la Consiliul Legislativ care, în marea majoritate, s-au dovedit a fi negative, comisia a propus respingerea acestora, pentru următoarele motive. În general, motivele pe care le voi enumera acum sunt valabile pentru toate proiectele de lege sau pentru toate iniţiativele legislative ce vizează transformarea sau constituirea unor noi comune. În primul rând, în cazul acestor iniţiative legislative nu s-a organizat referendumul local, condiţie obligatorie prevăzută de către actul normativ ce vizează reţeaua de localităţi, planul naţional de dezvoltare teritorială, reţeaua de localităţi. De asemenea, în programul de guvernare, există iniţiativa Guvernului privind înfiinţarea a 1000 de noi comune. În punctul de vedere pe care Guvernul l-a exprimat, s-a propus ca toate aceste localităţi să fie preluate şi analizate la nivelul Guvernului şi actul normativ ce va viza o asemenea decizie să le cuprindă. Având în vedere necesitatea unei reglementări unitare a acestei situaţii, având în vedere că înfiinţarea unor noi comune presupune o serie de cheltuieli suplimentare, am considerat că este bine ca această problemă să fie rezolvată unitar, printr-un proiect de lege iniţiat de către Guvern. Drept consecinţă, comisia a propus respingerea acestei iniţiative legislative, iar eu vă rog să votaţi în consecinţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Da, poftiţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, V-aş ruga să aveţi în vedere că noi, parlamentarii din judeţul Suceava susţinem acest proiect de lege şi aş dori să informez plenul Camerei Deputaţilor că, în cazul comunei Iaslovăţ, s-a făcut referendum şi cetăţenii din această localitate sunt de acord. Este vorba despre o comunitate în care trăiesc peste 9.000 de oameni, serviciile administrative pe care le face, în momentul de faţă, consiliul local nu sunt în măsură să asigure nevoile cetăţenilor. Şi satul Iaslovăţ a fost comună şi cred că, având în vedere şi faptul că Parlamentul a mai aprobat înfiinţarea altor comune, vă rog să fiţi de acord, domnilor deputaţi, cu aprobarea acestui proiect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă alte grupuri parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doresc. Deci considerăm dezbaterile generale încheiate. Urmează ca vot final, în ceea ce priveşte respingerea sau admiterea să fie dat într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Braniştea, Mehedinţi. Ni s-a spus punctul de vedere al comisiei, deja, care propune respingerea. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte. Dacă grupurile parlamentare doresc să ia cuvântul? Nu doresc. Deci aceasta înseamnă încheierea dezbaterilor generale. Va fi supus votului proiectul de lege pentru respingere într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Ţipar, judeţul Arad. Comisia şi-a spus punctul de vedere, a formulat un raport de respingere. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul să susţină proiectul? Nu doreşte. Dacă grupurile parlamentare doresc să-şi prezinte poziţia? Nu doresc. Deci, dezbaterile generale fiind încheiate, vom supune propunerea de respingere formulată de comisie într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru schimbarea denumirii satului Cuciulata, judeţul Braşov în Aron Pumnul şi declararea acestuia comuna Aron Pumnul. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte. Comisia şi-a spus punctul de vedere, în sensul respingerii. Dacă grupurile parlamentare doresc ca să participe la dezbateri să-şi spună cuvântul? Nu doresc. În acest caz, considerăm dezbaterile generale încheiate. Va fi supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Cerneţi, judeţul Mehedinţi. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte. Comisia a făcut raport de respingere. Dacă grupurile parlamentare doresc ca să participe la dezbateri să-şi spună punctul de vedere? Nu doresc. Va fi supus proiectul de lege votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind declararea satului Mina Altîn-Tepe, judeţul Tulcea, comună. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia, prin raportul ei, a formulat propunerea de respingere a acestui proiect de lege. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri ca să-şi spună punctul de vedere? Nu doresc. Am încheiat dezbaterile generale. Deci va fi supus proiectul de lege votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind reînfiinţarea comunei Fântânele, judeţul Teleorman. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia a propus respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri generale? Nu doresc. Am încheiat dezbaterile generale. Urmează să fie supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Crivina, judeţul Mehedinţi. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia propune respingerea. Grupurile parlamentare dacă doresc să participe la dezbateri? Nu doresc să participe la dezbateri. Atunci înseamnă că am încheiat dezbaterile generale. Urmează să supunem la vot proiectul de lege cu propunerea de respingere a sa într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind declararea satului Filia, judeţul Covasna comună. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere? Nu doresc să participe la dezbatere. Am încheiat dezbaterile generale. Va fi supus proiectul votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Hosman, judeţul Sibiu. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia propune respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere? Nu doresc să participe la dezbatere. Vom supune votului într-o şedinţă specială de vot proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiect de Lege pentru înfiinţarea comunei Tămăşeu, judeţul Bihor. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia a făcut raport de respingere. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere? Nu doresc să participe. Am încheiat dezbaterea generală. va fi supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Boiţa, judeţul Sibiu. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia a făcut raport de respingere. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere? Nu doresc să participe. Am încheiat dezbaterea generală. va fi supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Bistriţa, judeţul Mehedinţi. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia a făcut raport de respingere. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere? Nu doresc să participe. Am încheiat dezbaterea generală. va fi supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru declararea Municipiului Alba-Iulia, oraş-martir al Revoluţiei din decembrie 1989. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Dumneavoastră sunteţi iniţiatorul? Da. Poftiţi! O chestiune de procedură. |
|
|||
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, E vorba de o chestiune de procedură. Acest proiect a ajuns la Comisia pentru administraţie publică. Celelalte două proiecte pentru declararea oraşului-martir Reşiţa şi Hunedoara au ajuns la Comisia juridică. Nu ştim pe ce considerente şi nu vrem să facem comparaţie între cât de martir a fost oraşul Reşiţa, cât de martir a fost oraşul Hunedoara sau Alba-Iulia, însă punctul meu de vedere este ca aceasta să se trimită la Comisia juridică pentru că... nu ştiu pe ce considerente a fost trimis la Comisia pentru administraţie publică. Sunt şi vicepreşedinte al Comisiei pentru verificarea Legii 42, legea care este pentru revoluţionari şi pentru revoluţie, iar această comisie, care este o comisie mixtă Senat-Camera Deputaţilor, nu a fost înfiinţată în nici un caz de aceste solicitări pentru declararea oraşelor-martir Reşiţa, Hunedoara şi Alba-Iulia. Însă pentru o chestiune unitară ar trebui ca această propunere, acest proiect de lege să fie trimis tot la Comisia juridică. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Eu vă înţeleg, dar aici sunt nişte probleme care sunt legate tot de Regulament. În clipa în care în plenul Camerei se citeşte sesizarea către o anumită comisie, deci, cu proiectul de lege cutare a fost sesizată comisia X sau Y, reprezentanţii unei comisii care se consideră că ar fi trebuit să fie sesizată, trebuie să intervină. Există, de asemenea, un termen de 10 zile în care reprezentanţii comisiei care se consideră în drept să facă un raport în fond pot încă interveni la Biroul permanent pentru repartizarea acestui proiect de lege. Această procedură nu a fost îndeplinită după câte ştiu eu şi chiar dacă ceea ce spuneţi dumneavoastră este justificat în mare măsură nu aduce într-un fel vreo nulitate asupra raportului elaborat de o altă comisie. Dacă plenul va decide printr-un vot final respingerea proiectului, dumneavoastră puteţi să-l introduceţi într-o altă sesiune sau poate fi introdus la Senat. Domnul preşedinte al Comisiei de administraţie. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Este adevărat că la nivelul Comisiei juridice când a fost vorba de analiza unei iniţiative legislative ce viza declararea ca oraş martir a oraşului Reşiţa sau a oraşului Hunedoara, se pare că deşi argumentele nu erau mai puternice decât cele în cazul oraşului Alba-Iulia, ei au manifestat mai multă toleranţă, dacă vreţi, şi au dat un aviz favorabil. Acest lucru a determinat o anumită reacţie din partea iniţiatorului şi chiar din partea unor membri ai Comisiei de administraţie publică care la vremea respectivă s-au pronunţat pentru un aviz, pentru un raport favorabil. V-aş ruga, domnule preşedinte, sigur cu acordul colegilor din Cameră, să fiţi de acord cu retrimiterea acestei iniţiative la comisie pentru o nouă analiză, să vedem dacă nu cumva exigenţa noastră a fost mult prea mare în raport cu condiţiile solicitate pentru ca oraşul respectiv să fie declarat oraş-martir, cu atât mai mult cu cât Alba-Iulia nu este un oraş oarecare al României, cu atât mai mult cu cât se apropie ziua de 1 decembrie, când cu certitudine manifestările care vor fi organizate acolo vor fi puţin umbrite de faptul că la nivelul Camerei Deputaţilor această iniţiativă a fost respinsă, cu atât mai mult cu cât prin Senat ea a trecut. De aceea, v-aş ruga să fiţi de acord ca să fie retrimis comisiei pentru o analiză suplimentară, domnule preşedinte. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă dumneavoastră, ca preşedinte al comisiei, doriţi să vă reexaminaţi poziţia, să v-o refurmulaţi, eu sunt de acord. Deci, să considerăm că acest proiect este retrimis comisiei. Numai dacă dumneavoastră ca preşedinte al comisiei sunteţi de acord cu chestiunea aceasta. |
|||||
|
Domnul Dumitru Bălăeţ (din sală): Supuneţi propunerea la vot. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Cine este pentru această soluţie? |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Mai avem voie să luăm cuvântul? |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Acum sunt în timpul votului, nu mai aveţi voie! 24 voturi pentru. Cine e contra? Un vot contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu majoritatea celor prezenţi s-a admis retrimiterea la comisie. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind trecerea satului Mănerău de la comuna Pestişu Mic, ca sat aparţinător Municipiului Hunedoara. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Poftiţi! |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În numele iniţiatorului care, este domnul senator Gaită, în legislatura trecută a fost senator, acum, în momentul de faţă, nu mai face parte din Parlament, am o propunere dacă o acceptaţi şi... |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule deputat, dumneavoastră nu sunteţi iniţiator. |
|||||
|
Nu. Nu sunt iniţiator. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă nu sunteţi iniţiator, nu sunteţi, nu vorbiţi! Comisia... |
|||||
|
Sunt din Hunedoara şi vreau să fac o propunere legată de reanalizarea raportului... |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dumneavoastră puteţi să vorbiţi să spunem din partea Grupului dumneavoastră parlamentar. |
|||||
|
Da. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Bun! Poftiţi! |
|||||
|
Mulţumesc. Fac propunerea şi solicit distinsului preşedinte al comisiei să fie de acord cu reanalizarea raportului ţinând cont de faptul că Senatul a adoptat legea în forma în care a fost ea propusă, deci trecerea satului Mănerău la Municipiul Hunedoara şi între timp să fie organizat şi referendumul necesar. Există doar semnăturile locuitorilor satului Mănerău. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Preşedintele comisiei. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Motivul principial pentru care majoritatea acestor iniţiative legislative ce vizau noi comune, am avut în vedere la respingerea acestora, nerespectarea condiţiilor impuse prin lege, condiţii obligatorii în această privinţă, în special referendumul, existenţa referendumului atât la nivelul comunei sau localităţii din care se desprinde, cât şi la nivelul comunei care se înfiinţează. Am fost informat că în ce priveşte această iniţiativă legislativă, această localitate există procedurile de organizare a referendumului într-o fază avansată şi că el ar putea în maximum 10 zile două săptămâni să fie finalizat. În această situaţie, sigur, ar fi îndeplinite toate condiţiile pe care legea le prevede referitor la înfiinţarea unei noi comune. Supun atenţiei dumneavoastră dacă, la cererea antevorbitorului, această iniţiativă ar putea fi retrimisă comisiei pentru a fi reanalizată în temeiul ultimelor documente ce se vor prezenta, evident, la comisie, referitor la evenimentele de derulare, de executare a referendumului local. Noi nu avem nimic împotrivă, nu ne opunem unei asemenea soluţii, lăsăm însă aceasta la aprecierea dumneavoastră. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Sunteţi de acord totuşi, în principiu? Da. Deci, sunteţi de acord în principiu, ca preşedinte al comisiei. Din partea ministerului de resort, domnul secretar de stat Fleşariu. |
|||||
|
Domnul Mihai Fleşariu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Şi noi suntem de acord cu restituirea proiectului la comisie pentru a fi reanalizat. Vreau să informez Camera Deputaţilor că, săptămâna aceasta, la Senat, cu acordul Guvernului, am făcut o asemenea operaţiune la Târnăveni, când satul Cuştelnic care se afla la o distanţă de un kilometru de Târnăveni şi la 14 kilometri faţă de comuna de reşedinţă, a trecut de la comuna respectivă la Municipiul Târnăveni. Deci, asemenea operaţii, asemenea corecţii care se aduc Legii împărţirii administrativ-teritoriale din 1968, Guvernul le apreciază ca fiind corecte şi este de acord cu promovarea lor. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Guvernul este de acord. Preşedintele comisiei e de acord. S-a cerut din partea unui grup parlamentar. Retrimitem această propunere legislativă la comisie. Propunerea legislativă pentru declararea ca oraş a comunei Murgeni, judeţul Vaslui. Iniţiatorul. Nu este. Comisia propune respingerea. Grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere? Nu doresc să participe. Am încheiat dezbaterile generale, vom supune votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru declararea ca oraş a comunei Dăbuleni, judeţul Dolj. Iniţiatorul dacă doreşte să ia cuvântul. Nu doreşte. Comisia a propus respingerea. Grupurile parlamentare dacă doresc să participe la dezbateri. Nu doresc să participe la dezbatere. Am încheiat dezbaterile generale. Va fi supus votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru declararea ca oraş a comunei Bechet, judeţul Dolj. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia a propus respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să ia cuvântul. Da. Poftiţi! Din partea Grupul parlamentar al P.R.M., domnul deputat Bălăeţ. |
|
|||
|
Eu vreau să vorbesc despre comuna aceasta Bechet şi pentru că sunt oltean şi pentru că o cunosc ca fiind o aşezare foarte veche şi foarte importantă şi că statutul de oraş i se cuvine. Dar problema este şi de principiu. Îmi pare rău că sala este aşa cum este şi că nu avem oameni cu care să putem discuta problema respectivă şi problema de principiu. Aici se află şi două propuneri de-ale mele pentru judeţul Călăraşi şi mi se pare că trebuie să vedem în toată complexitatea dreptul deputaţilor de a face astfel de propuneri. Ei sunt cei care cunosc localităţile, cunosc problemele. Atunci când va veni rândul proiectelor mele, am să demonstrez că sunt nişte lucruri absolut absurde care se întâmplă în cadrul forului nostru legislativ. Dar, în principiu, socotesc că comuna Bechet merită să capete un alt statut şi să se dezvolte după un urbanism absolut necesar. Are toate condiţiile, este aşezată la Fluviul Dunărea, are port, are tot ceea ce trebuie, are o dezvoltare urbană destul de înaintată şi cred că problema, din punct de vedere juridic, ar obliga oamenii de acolo să fie mai exigenţi cu ei şi să se comporte în cadrul unei vieţi urbane mai bine dezvoltate. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Şi eu vă mulţumesc. Alte grupuri parlamentare doresc să participe? Nu doresc. Eu aş dori să privim puţin în raportul comisiei la acest proiect de lege şi la pct.2 al raportului, în ultimul alineat se spune urmăltorul lucru: în documentaţia care însoţeşte proiectul de lege nu sunt prezentate decât puţine elemente de susţinerea promovării acestei iniţiative legislative. Probabil că, în momentul în care s-a întocmit documentaţia pentru acest proiect de lege nu s-au adus suficiente elemente care probabil există sau nu există, eu n-am de unde să cunosc, dar nu s-au adus suficiente elemente care să convingă colegii noştri care sunt în această comisie că localitatea Bechet poate fi declarată oraş. Dacă domnul preşedinte al comisiei vrea să facă nişte precizări speciale în legătură cu acest lucru. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Este de avut în vedere că majoritatea iniţiativelor legislative ce constituie astăzi obiect de dezbatere sunt înregistrate sau sunt depuse în Cameră în vechea legislatură înainte de apariţia actului normativ ce stabileşte condiţiile minimale pentru ca o localitate să poată să fie trecută într-un grad superior. E vorba de o comună care să fie trecută într-un grad superior, acela de oraş. În actul normativ ce reglementează acest lucru sunt stabiliţi câţiva indicatori cantitativi şi calitativi minimali care sunt obligatorii. Or, în ce priveşte aceşti indicatori, iniţiativa legislativă este extrem de deficitară. Ea nu cuprinde şi nu defineşte în mod exact în aşa fel încât comisia să fi avut convingerea că aceste condiţii minimale sunt îndeplinite. E vorba de o populaţie ocupată în activităţi, e vorba de dotarea locuinţelor, e vorba de dotări culturale şi sportive, de locuri în hoteluri, de străzi modernizate, de străzi cu reţele de distribuţie a apei, străzi cu conducte de canalizare, străzi cu reţele de hidranţi exteriori, spaţii verzi, de pomi şi aşa mai departe. Deci, sunt aceste condiţii minimale prevăzute în mod expres într-un act normativ pe care noi l-am adoptat. Or, nu putem doar de dragul unei iniţiative legislative, ţinând cont doar de dorinţa unui parlamentar ca o localitate anume să fie declarată oraş. Chiar dacă una dintre condiţiile minimale prevăzute, aceea de minimum 5000 de locuitori, este îndeplinită. În mod absolut conştient şi într-un mod absolut justificat, comisia nu s-a exprimat favorabil în această privinţă şi orice fel de motivaţie adusă contrară nu poate fi întemeiată, nu poate fi justificată. De aceea, susţinem punctul de vedere al comisiei, acela de a respinge respectiva iniţiativă legislativă. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Acestea fiind spuse, consider dezbaterile generale încheiate. Urmează ca propunerea să fie supusă votului într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru declararea ca oraş a comunei Pleniţa, judeţul Dolj. Iniţiatorul nu este deputat, nu este de faţă. Comisia propune respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu dkoresc. Atunci, consicderăm dezbaterea generală încheiată şi urmează să fie supusăvotului această propunere într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind declararea ca oraş a comunei Cetate, judeţul Dolj. De asemenea, iniţiatorul nu mai este parlamentar, nu e prezent. Comisia a propus respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc să participe. Considerăm dezbaterile generale încheiate şi propunerea legislativă va fi votată într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind declararea ca oraş a comunei Poiana Mare, judeţul Dolj. Este aceeaşi situaţie. Iniţiatorul nu mai este parlamentar, deci nu poate să susţină punctul de vedere. Comisia propune respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc să participe la dezbateri. Considerăm dezbaterea generală încheiată. Urmează să fie supus votului acest proiect într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Negreni, judeţul Cluj. Iniţiatorul este domnul deputat Damian Brudaşca. Dacă doreşte să ia cuvântul. Nu doreşte. Comisia propune respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc să participe la dezbateri. Încheiem cu aceasta dezbaterea generală şi propunerea legislativă va fi votată într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Valea Drăganului, judeţul Cluj. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu. Comisia a propus respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc să participe la dezbateri. Considerăm dezbaterile generale încheiate. Urmează ca propunerea să fie supusă votului într-o şedinţă specială. |
|
|||
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea satului Hemieni, comuna Pârjol, judeţul Bacău. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia propune respingerea. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu participă la dezbateri. Considerăm dezbaterea generală încheiată. Propunerea va fi supusă votului într-o şedinţă specială de vot. |
|
|||
|
Propunerea legislativă privind ridicarea la rang de oraş a comunei Dragalina, judeţul Călăraşi. Dacă iniţiatorul doreşte săia cuvântul. Poftiţi, domnule Bălăeţ! Dumneavoastră sunteţi iniţiatorul? Da. |
|
|||
|
Stimaţi colegi, Comuna Dragalina, pe care eu propun să o aprobăm cu statut de oraş, nu este alta decât gara Ciulniţa din mijlocul Bărăganului, cunoscutul nod de cale ferată între Bucureşti-Constanţa şi Călăraşi şi Slobozia. De asemenea, este un nod de drumuri care de mii de ani s-au realizat în această localitate. De la Drumurile Oii la autostrada Bucureşti-Constanţa şi drumurile naţionale care leagă cele două judeţe, judeţul Ialomiţa şi judeţul Călăraşi. Din punctul de vedere al fişei localităţii, ea prezintă absolut toate prevederile Legii privind aprobarea planului de amenajarea teritoriului naţional, Secţia a IV-a, reţeaua de localităţi. Are drumuri asfaltate în interiorul localităţii patru kilometri, are alimentaţie cu apă pe lungimea de 3,5 kilometri în reţea, îi lipseşte canalizarea. Este una din contradicţiile pe care le prezintă în mod specific această localitate şi care a generat inundarea ei cu vreo trei ani în urmă, ceea ce s-a prezentat şi la Televiziunea română şi s-a făcut un mare caz din situaţia aceasta. Este tocmai datorită faptuliu că această localitate, din punct de vedere administrativ, nu este nici cal, nici măgar. Este jumătate oraş şi jumătate sat. Un lucru absolut paradoxal. Se începuse urbanizarea ei în timpul vechiului regim şi schimbările care s-au produs au dus la situaţia paradoxală în care se află, încât mi se pare că o rezolvare normală ar fi ca în momentul de faţă ea să capete statut urban şi procesul de completare a urbanizării să se petreacă în mod firesc. Are un număr mare de agenţi economici şi poate să devină într-adevăr o localitate, un oraş agroindustrial pentru că are aproape 20.000 de hectare de pământ arabil de cea mai bună calitate în mijlocul Bărăganului. O mare parte din acest teren a fost în condiţii foarte bune pentru agricultură şi el ar putea să revină cu irigaţii, cu tot ceea ce trebuie pentru ca în zona aceasta să se producă foarte mult şi foarte bine. Din punctul de vedere al reţelei şcolare, avem aproape 1300 de elevi, cu patru şcoli elementare, cu un liceu, cu un număr de 558 de elevi la liceu, avem două dispensare cu 8 medici dispensarul uman, şi cu 4 medici dispensarul veterinar. Localitatea are trei biserici ortodoxe, una adventistă, una baptistă, are agenţie C.E.C., are poştă, are bancă de credit, are cooperativă meşteşugărească, încât eu nu mai enumăr toate celelalte, dar aş putea să spun că are şi un efectiv foarte mare de animale care sunt o bogăţie a localităţii respective. Încât toată problema este de a avea voinţă politică şi de a rezolva problema în acest fel. În legătură cu aspectul negativ pe care îl propune Guvernul, adică avizul negativ al Guvernului, eu am de făcut următoarele observaţii: În primul rând că vine în contradicţie cu dreptul nostru, al deputaţilor şi al senatorilor, de a avea iniţiativă legislativă. În al doilea rând, vreau să precizez că nimeni, decât un deputat şi un senator legat de problematica judeţului în care se află, nu poate cunoaşte mai bine localitatea respectivă dacă merită şi dacă într-adevăr poate să se ridice la un grad mai înalt. În al treilea rând, în propunerea Guvernului se spune că 200 de localităţi ar trebui să devină oraşe printr-o hotărâre intempestivă pe care ar putea-o lua Guvernul. Pentru aceasta, sigur, trebuie fonduri uriaşe de la Guvern, pe când o propunere legislativă făcută cu răspundere şi examinată cu atenţie în cadrul forului legislativ, nu implică probleme bugetare deosebite, ci, realmente, o reaşezare la anul care vine a bugetului localităţii respective în cadrul bugetului judeţean pentru că localitatea ca atare are probleme foarte mari şi urbanizarea ei specifică trebuie să fie continuată oricium. Altfel, totul se degradează acolo, am văzut blocuri care sunt făcute dar care datorită faptului că au intervenit schimbări, şomajul este încă foarte mare în localitate, nu există posibilităţi materiale pentru a plăti gigacaloria la preţul actual, ele tind să nu mai fie locuite, unele sunt locuite, altele nu. Dar urbanizarea şi o iniţiativă locală mai bună poate aduce Dragalinei o situaţie realmente de civilizaţie urbană. În ceea ce priveşte legea aceasta a amenajării teritoriului... |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule deputat, fiţi mai sintetic, că depăşim timpul alocat şedinţei. |
|||||
|
Nu-i nimica! Acum, dacă dumneavoastră sunteţi de acord cu trimiterea la comisie a propunerii respective şi cu aprobarea ei şi nu respingerea propunerii, eu sunt de acord să scurtez imediat. Dacă nu, aduc argumente timp de două-trei ore, cât e posibil. Dar o continuăm data viitoare. Eu vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie şi sper să găsesc înţelegerea necesară pentru Dragalina şi pentru acest mare nod de comunicaţii din mijlocul Bărăganului, care trebuie să aibă o altă soartă şi să-l ridicăm la nivelul cuvenit de oraş. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Dacă preşedintele comisiei admite această propunere de retrimitere? |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Comisia îşi menţine punctul de vedere exprimat prin raport, aceea de respingere a acestei iniţiative legislative şi aş mai preciza doar faptul că în opinia noastră declararea ca oraşe trebuie în sfârşit să se facă într-o viziune integrată, într-o viziune unitară, la nivelul întregii ţări, astfel încât selecţia localităţilor ce urmează a fi trecute, promovate în categorii superioare din punct de vedere urbanistic să se bazeze pe criterii unitare, pe criterii ştiinţifice, dacă vreţi, eliminându-se ingerinţele de ordin subiectiv. Nu cred că doar cunoaşterea noastră palpabilă, dacă vreţi, este un element suficient de puternic pentru a declara, pentru a promova o localitate într-o categorie superioară din punct de vedere urbanistic. De altfel, fişa comunei Dragalina, care ne-a fost pusă astăzi la dispoziţie, uitându-mă doar peste ea rezultă în mod cert că nu sunt îndeplinite decât în parte condiţiile minimale, nu mai vorbesc, domnule preşedinte, de faptul că din punct de vedere al tehnicii juridice, al tehnicii de redactare a proiectului, acesta nu îndeplineşte prevederile Legii nr. 24/2000. În consecinţă, noi ne menţinem punctul de vedere. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Altceva despre proiectul acela de lege? Ziceaţi că vreţi să faceţi o menţiune. |
|||||
|
Îl supuneţi la vot. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Păi, nu supun la vot, supun într-o şedinţă specială de vot. Dacă alte grupuri parlamentare au ceva de spus. N-au. |
|||||
|
Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Urmează să supunem proiectul acesta cu Dragalina într-o şedinţă specială de vot. |
|||||
|
Domnilor colegi, V-aş cere îngăduinţa să revin la pct. 75 de pe ordinea de zi cu o rectificare. Este vorba de Legea privind schimbarea denumirii satului Schela, Comuna Trivalea-Moşteni, judeţul Teleorman, în Deparaţi şi declararea acestua comună. Am susţinut raportul în sensul respingerii acestui proiect de lege, scăpându-mi mie că această lege are două capete de cereri, ca să mă exprim juridic. Un prim capăt: referitor la schimbarea denumirii şi un al doilea capăt de cerere privind la promovarea acesteia într-un rang superior, aceea de comună. Comisia, în analiza ei, a admis primul capăt de cerere, în sensul că a admis schimbarea denumirii acestei localităţi, dar a respins cererea care priveşte promovarea acesteia într-un grad superior. De aceea, domnule preşedinte, domnilor colegi, daţi-mi voie să cer un nou vot în baza acestui raport, în sensul admiterii raportului Comisiei administraţiei publice, aşa cum a fost el redactat şi vă cer scuze pentru scăparea pe care eu am avut-o. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Eu nu pot să cer un vot acum pentru că deja am depăşit timpul, dar să considerăm acest proiect ca fiind înscris pe ordinea de zi în continuare şi într-o altă şedinţă vă rog să rediscutaţi această problemă. Deci, nu-l mai considerăm în procedura de vot final, rămâne să mai rediscutaţi şi să spuneţi chestia aceasta într-o altă şedinţă, într-o altă dezbatere. Încheiem aici şedinţa noastră de astăzi.
Şedinţa s-a încheiat la ora 12,37. |
|||||
![]() |



