Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 martie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 martie 2002

Intervenţii ale domnilor deputaţi:  

Şedinţa a început la ora 8.30.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Borbély László, secretari.

   

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa! Vă propun să începem secvenţa intervenţiilor.

 
  Cristian Sandache - enunţarea unor atribute ale artei de a guverna; Domnul Cristian Sandache, se pregăteşte domnul Moisoiu.
   

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este cu mult mai simplu să critici şi să construieşti tot felul de scenarii posibile decât să iei cea mai bună decizie, în limitele unui anumit context social-economic şi istoric. Arta de a guverna reclamă diplomaţie, echilibru, toleranţă, fermitate şi nu în ultimul rând, patriotism al lucidităţii.

Guvernul României condus de către domnul prim-ministru Adrian Năstase se confruntă cu un sumum de critici venite din partea Opoziţiei. Nu vom contesta şi nu avem voie să contestăm dreptul Opoziţiei de a se exprima, însă înţelegem să purtăm un dialog de substanţă, axat pe argumente raţionale, evitându-se pe cât posibil calomnia sau injuria.

Noi, cei din Partidul Social Democrat, nu avem memoria scurtă şi, în consecinţă, nu putem uita că la finele perioadei 1996-2000, peste 40% dintre cetăţenii României trăiau într-o teribilă stare de pauperitate. Nu dorim să ne raportăm mereu la trecut, însă suntem uneori obligaţi a face aceasta datorită retoricii demagogice a unora dintre reprezentanţii Opoziţiei.

Nu acuzaţi Partidul Social Democrat, în special de absenţă a sentimentului naţional, distinşi reprezentanţi al unui anumit segment al actualei Opoziţii politice. Guvernul face eforturi deosebite pentru a menţine necesarul echilibru într-o societate influenţată încă din multe puncte de vedere de anumite prejudecăţi, reflexe spectrale ale groteştii epoci de aur.

Partidul Social Democrat nu-şi strigă patriotismul în pieţele publice, nu cheltuie inutile energii prin demonstraţii patriotarde cu iz de carton presat, iar reprezentanţili noştri nu se vor bate niciodată cu pumnii în piept, scoţând din mâneci panglici tricolore. Noi ne purtăm dragostea de ţară în minte şi în inimă, iar datoria oricărui om politic responsabil constă în aceea de a chibzui cu inspirat realism cum anume trebuie procedat pentru mai binele comunităţii, pentru mai binele României. Noi nu suntem şi nu putem fi perfecţi, dar credem în capacitatea Guvernului Social Democrat al premierului Adrian Năstase de a coordona mersul lucrurilor către o zodie colectivă fastă. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Adrian Moisoiu - intervenţie intitulată Stopaţi jaful la drumul mare!; Îl invit pe domnul Moisoiu Adrian, se pregăteşte doamna Liana Naum.
   

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc domnule preşedinte şi spun cinstit, încântat de cuvântul domnului deputat Sandache. Îi promit pentru săptămâna viitoare o mică discuţie pe tema unei replici.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Nu se dau replici la declaraţii politice, vă rog frumos!

 
   

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi s-ar putea intitula "Stopaţi jaful la drumul mare!"

Din 1990 şi până acum, zootehnia a reuşit trista contraperformanţă de a ajunge încet, dar sigur, "cenuşăreasa" economiei naţionale.

Ca şi în perioadele precedente, când toată lumea avea senzaţia că acest sector poate merge din inerţie, fără schimbări reale, fără măsuri clare care să fie prevăzute în Programul de guvernare 2001-2004, ci doar cu preocupări,... rezultatele se văd!

Degeaba se mimează o schimbare a opticii la Bucureşti, dacă în satele şi comunele Ţării, în pieţele agroalimentare nu se observă nimic!

Degeaba se fac declaraţii sforăitoare despre relansarea zootehniei, dacă efectivul de animale continuă să scadă, nimeni nu se interesează de lâna românească, preţurile la carne şi produsele lactate sunt într-o creştere continuă iar lâna necesară industriei textile se aduce din import!

Intervenţia mea de astăzi se referă la o societate comercială care în ultimii 30 de ani a fost o unitate de referinţă în ceea ce priveşte zootehnia şi producţia de nutreţuri concentrate, asigura circa 1.200 de locuri de muncă, avea o bază materială modernă de excepţie şi care astăzi a ajuns o jalnică ruină. Este vorba de S.C. Zooind Ardealul (fost S.C.Nutrimur) din Iernut, judeţul Mureş, care livra la fondul pieţei anual peste 10.000 t de carne şi produse derivate, era organizată în sistem holding (ca şi cele mai moderne complexe similare din străinătate), având ferme de reproducţie, de creşterea şi îngrăşarea porcinelor, sectoare de abatorizare şi prelucrare a cărnii, o fabrică de producere a 52.000 t de nutreţuri combinte dotată cu linii de producţie obţinute de la cele mai prestigioase firme în domeniu din Germania, Olanda sau Italia, cu un proces tehnologic computerizat şi care în 1997 realiza o cifră de afaceri de 250 miliarde de lei.

Începând însă cu semestrul II al anului 1997 şi cu "ajutorul" domnului ministru Ioan Avram Mureşan, Fondul Proprietăţii de Stat vinde pachetul majoritar de acţiuni firmei S.C.Romagra S.A.Bucureşti, firmă cu capital integral privat, condusă de directorul general Ioan Aurel Moldovan.

Din cei 80.000 de porci existenţi în 1999, în ianuarie 2000 au mai rămas circa 3.100, s-au lichidat cele peste 1.000 capete de tineret bovin, iar prin reprofilările propuse, în locul planului de reorganizare al societăţii, pentru care s-au cheltuit peste 10 mld.lei, utilajele se dezafectează şi se valorifică la preţ de fier vechi, motoare, dozatoare, transportoare, ba chiar şi cântare electronice au fost tăiate bucăţele şi vândute Combinatului Siderurgic Hunedoara pentru retopire.

Dintr-un patrimoniu de circa 270 mld.lei, astăzi societatea are datorii de peste 100 mld.lei, iar AVAB-ul nu schiţează nici un gest pentru recuperarea creanţelor.

Pe de altă parte, structura acţionariatului a fost modificată, în componenţa acesteia, pe lângă acţionarul principal Ioan Nelu Mirea, un oltean domiciliat în Italia, făcând parte specialişti români recunoscuţi ca domnul secretar de stat Ovidiu Natea, dr.Liviu Preda, dr.Cornel Podaru, ec.Radu Rădoi şi alţii.

Oare toţi aceştia care după cum le-au cerut interesele au fost când "ţărănişti", când "peunerişti" şi care, în urmă cu câţiva ani îl înjurau vârtos pe domnul preşedinte Ion Iliescu, deveniţi cât ai bate din palme "pesedişti" convinşi, cu poziţii sociale, case în Bucureşti şi vile în provincie, nu ar fi cazul să răspundă?

Adresez, pe această cale, Ministerului de Interne şi Parchetului General, solicitarea să considere această intervenţie drept o sesizare, pentru ca să constate, să întocmească şi să propună măsuri pentru stoparea acestui jaf la drumul mare, care mărturisesc mi-ar face mare plăcere să le audiez.

În fond, premierul Adrian Năstase a propus să fie înfiinţat un Parchet Naţional Anticorupţie, motiv pentru care făcând parte din "opoziţia cu adevărat constructivă", îi ofer fără nici o pretenţie o primă temă de lucru! Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
  Liana-Elena Naum - relatarea efectelor situaţiei financiare precare cu care se confruntă SC Sârme şi cabluri din Hîrşova; O invit la cuvânt pe doamna deputat Liana Naum, se pregăteşte domnul Vlad Hogea.
   

Doamna Liana-Elena Naum:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea se referă la o situaţie din judeţul Constanţa, judeţ pe care îl reprezint în Parlament.

În Hârşova, oraş ce a primit statutul de zonă defavorizată în decembrie 2001 funcţionează şi Societatea comercială Sârme şi Cabluri, societate care asigură locuri de muncă pentru o foarte importantă parte din populaţia activă a oraşului. Firma s-a confruntat cu dificultăţi în păstrarea personalului angajat datorită situaţiei financiare precare în care se găsea în urma acumulării penalităţilor la sumele datorate bugetului.

În urma sesizării pe care am primit-o din partea salariaţilor şi a patronatului ai căror reprezentanţi s-au prezentat la cabinetul meu parlamentar din oraşul Hârşova, am înaintat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale cererea acestora de a aviza favorabil dosarul pentru scutirea de plată a majorărilor de întârziere aferente sumelor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat.

Ca urmare a atitudinii raţionale şi realiste a ministerului, fapt pentru care doresc să transmit Guvernului Năstase mulţumirile locuitorilor Hârşovei, situaţia financiară a firmei s-a redresat, iar sumele datorate, fără penalităţi, au fost deja virate către buget.

De asemenea, consider salutară implicarea Guvernului în pregătirea forţei de muncă, acţiune ce s-a soldat deja cu şcolarizarea a 24 de muncitori ce au fost ulterior angajaţi la firmă, acţiune care va fi continuată în lunile următoare. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Vlad-Gabriel Hogea - semnal de alarmă asupra stadiului catastrofal în care se află ţara noastră; Îl invit pe domnul deputat Vlad Hogea să ia cuvântul, se pregăteşte domnul Valeriu Stoica.
   

Domnul Vlad-Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Situaţia de criză generalizată, declanşată de creşterea exponenţială a costurilor materiilor prime, energiei, carburanţilor, cheltuielilor de transport, fiscalitate, credite cu dobânzi incompatibile cu rata profitului la care se adaugă tendinţa de restrângere permanentă a pieţelor de desfacere interne şi externe a adus populaţia pe culmele disperării, iar societatea românească în pragul colapsului.

La Iaşi, Consiliul municipal a luat o hotărâre extremă, respectiv eliminarea totală a subvenţiei pentru încălzire de la bugetul local. Aceasta atrage după sine şi eliminarea totală a subvenţiei de la bugetul de stat, conducând pe cale de consecinţă la realitatea că, în acest oraş, costul energiei termice este suportat integral de către populaţie.

În condiţiile unei ierni foarte grele care implică un consum mare de energie şi respectiv de combustibil, costul încălzirii apartamentelor a devenit o povară care nu poate fi suportată de marea majoritate a locuitorilor din blocuri. Filialele ieşene ale principalelor confederaţii sindicale consideră că situaţia economică şi socială a judeţului a ajuns la limita suportabilităţii, existând oricând premisele unor ample manifestări de protest.

Pentru o familie cu 4 persoane, necesarul lunar de produse alimentare pentru a atinge nivelul minim de trai decent, 2700 calorii/persoană, poate fi acoperit cu o sumă de 5 milioane 174.820 lei. Costul întreţinerii este de 2.622.176 lei, iar igiena personală impune cheltuieli de minim 250.000 lei. Se ajunge la un total de 8.046.996 de lei, sumă care raportată la salariul mediu net la nivelul judeţului Iaşi, 3.180.000 de lei, dă măsura mizeriei crunte în care se zbate marea majoritate a populaţiei şi aceasta fără a cuantifica şi necesarul de bani pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, cultură, medicamente, telefon, energie electrică, abonament radio-tv etc.

Oricâte discursuri găunoase ar rosti actualul premier al României, domnia sa nu poate explica de ce ieşenii trebuie să plătească la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice nu mai puţin de 775.031 lei pentru o gigacalorie.

Crede liderul Partidului Social Democrat că foamea românilor poate fi astâmpărată numai cu promisiuni pedagogice şi cu iluzionarea că vom sorbi lapte şi miere din conductele NATO şi ale Uniunii Europene?

Partidul România Mare trage un semnal de alarmă asupra stadiului catastrofal în care se află ţara noastră în drumul sinuos de integrare în structurile vest-europene şi nord-atlantice. Când milioane de oameni aduşi la sapă de lemn de către regimurile post-decembriste îşi vor cere drepturile nesocotite atâţia ani, noi vom veni la judecata istoriei cu inima plină şi cu sentimentul datoriei împlinite.

Ne-am opus dezastrului şi am avertizat asupra consecinţelor pe care acesta le poate avea. Din păcate, demersul nostru naţional şi justiţiar a fost în mai toate rândurile o inutilă predică în pustiu.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Valeriu Stoica - despre o problemă a cetăţeanului cu venituri mici - plata întreţinerii; Îl invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Stoica, se pregăteşte domnul Ştefan Baban.
   

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Pentru majoritatea cetăţenilor României, venirea primăverii nu reprezintă un moment de bucurie, ci doar un alt motiv de îngrijorare. Aceasta pentru că familiile cu venituri mici şi medii continuă eforturile de a găsi o soluţie pentru achitarea facturilor referitoare la plata întreţinerii. Dacă până nu de mult aceasta reprezenta o cheltuială uzuală normală pentru orice român, la începutul anului în curs, sumele datorate la întreţinere au atins cote alarmante. Disperarea a făcut ca, în mai multe oraşe ale ţării, oamenii să depună proteste faţă de modul de facturare a întreţinerii. Este suficient un singur exemplu. În urmă cu două săptămâni, locuitorii cartierului Dârste din Braşov au organizat un protest de stradă pe această temă.

Ca răspuns la problemele semnalate, reprezentanţii Guvernului, la nivel central şi local, au adoptat tactica deja învechită, dar binecunoscută de ei, a răspunsurilor vagi şi fără conţinut, iar atunci când premierul a propus o soluţie, aceasta se dovedeşte a nu avea legătură cu realităţile din România. Prin propunerea aberantă care vizează plata în avans, în rate lunare egale a facturii pentru energia termică, Guvernul dovedeşte că este în continuare preocupat doar de găsirea unor noi modalităţi de a susţine întreprinderile care generează pierderi economiei naţionale.

Regiile de stat se transformă astfel în copii preferaţi ai premierului, care depune toate eforturile pentru a le susţine, chiar dacă acest lucru este aproape de fiecare dată în detrimentul cetăţeanului.

În viziunea premierului, contribuabilul, ţinta preferată a guvernanţilor pentru aplicarea unor taxe şi impozite, ar trebui, probabil să se simtă măgulit de resturile aruncate de la bugetul de stat prin indexarea pensiilor cu 6% sau a salariilor cu 8%.

De la înălţimea Palatului Victoria, primul ministru nu observă însă disperarea unui pensionar când trebuie să plătească o factură lunară de întreţinere ce depeşeşte de cele mai multe ori pensia sa, iar în condiţiile în care şi rata şomajului a crescut la 12,4%, fiind cu 4% mai mare decât la sfârşitul anului trecut, putem trage concluzia că o mare parte a cetăţenilor României se află la limita subzistenţei.

PNL cere Guvernului României şi premierului Adrian Năstase instituirea unei comisii de anchetă pentru a verifica modaliltăţile de facturare a cheltuielilor pentru întreţinere, precum şi găsirea unor soluţii adaptate la realităţile româneşti pentru stoparea furtului practicat de către regiile de stat pentru camuflarea pierderilor din sistemul energetic. Nu este suficient să apari o dată pe an în emisiunile de ştiri, mirându-te şi plângându-te de sumele imense înghiţite de salariile, maşinile şi sediile regiilor de stat. Poate că, la un moment dat, primul-ministru va descoperi şi voinţa şi curajul de a face ceva în privinţa unui sistem de furt din buzunarele cetăţenilor României, patronat chiar de partidul său.

Liberalii resping promovarea unor soluţii aberante, precum plata în avans, rata lunară a energiei termice care nu protejează cetăţenii României, ci ajută doar la creditarea din buzunarul cetăţenilor a regiilor furnizoare neperformante. Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Ştefan Baban - despre fenomenul criminalităţii economice şi părţile sale cunoscute şi necunoscute; Îl invit pe domnul deputat Ştefan Baban. Va urma domnul Becsek Garda Dezideriu.
   

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Fenomenul criminalităţii economice şi părţile sale cunoscute şi necunoscute, prezentarea ca act de corupţie a scandalului între aşa-zişii capitalişti Vântu şi Iacob, dezlănţuit probabil în cadrul luptei oarbe pentru supremaţie şi pentru a pune mâna pe cât mai mult, este o eroare, deoarece nu întruneşte cele trei condiţii necesare pentru a fi încadrate în această categorie: monopol, putere de decizie, obligaţia de a da socoteală.

Direcţionarea poliţiei şi a procuraturii pe acest traseu seamănă cu un act de diversiune la care s-a apelat probabil pentru a nu se descoperi ceva care este mai grav, cum ar fi o infracţiune economică. Cine ne asigură că ceva asemănător nu s-a produs şi în 1999 în cazul păgubiţilor FNI? A verificat cineva dacă banii care au dispărut din acest fond nu au fost folosiţi pentru încercarea "norocului" în speculaţii bursiere? sau dacă nu cumva devalorizarea, aceea de astăzi, de mâine nu a pregătit o spălare de bani? Este nevoie oare să fie căutată de indolenţi sau de corupţi şi Banca Naţională? sau a fost o neglijenţă a cărei răspundere ar trebui să şi-o asume cineva până nu intervine Parlamentul?

Prea multe instituţii de credit s-au prăbuşit pentru a mai putea crede că a fost doar o întâmplare. Ar fi foarte interesant ca opiniei publice româneşti şi mai ales cetăţeanului de rând să i se spună, de exemplu, cine l-a propus şi cine a dat acceptul pentru numirea directorului Băncii de Scont. De ce Bancorex-ul şi Banca Agricolă au mai acordat credite după februarie 1997, când, oficial, a apărut acuzaţia de pagube. Nu cumva pentru a mări creditele nerecuperabile şi pentru a devaliza cu bună ştiinţă aceste două instituţii? Ar fi interesant de aflat cine au fost beneficiarii şi mai ales cei de după schimbarea conducerilor. A verificat cineva vreodată cum s-au făcut creşterile de capital la societăţi care au fost vândute la un preţ de două ori mai mare decât valoarea reală? sau în cazul diminuării artificiale a capitalului la fostele întreprinderi de stat pentru a putea fi achiziţionate la un preţ infim, dar pentru a putea obţine câştiguri incomensurabile din vânzarea la bucată a halelor, a instalaţiilor, a maşinilor unelte etc.? Toate aceste fonduri nu provin cumva din profiturile SRL-urilor care lucrează pentru firma mamă la care sunt acţionari şi alţii şi care au fost plătite serios pentru diminuarea profitului? Sigur că este bine ca prezumţia de nevinovăţie să fie acordată tuturor, inclusiv de societatea civilă. Şi câte întrebări se mai pot pune pentru a releva cele două aspecte ale criminalităţii economice, dar fie că nu ştim să le repunem sau, mai grav, nu avem curajul să le punem celor care sunt plătiţi din banii contribuabililor pentru a stăvili acest fenomen. ba chiar, spre deziluzia cetăţeanului de rând, onest şi binevoitor, tocmai aceştia fac parte din rândul angrenajului care întăreşte acest fenomen.

Un vechi proverb românesc spune că mai uşor este să previi decât să vindeci. Şi în cazul criminalităţii economice poate ar fi mai uşor şi mai ieftin prevenirea cauzelor care duc la apariţia lui decât prinderea şi pedepsirea făptaşilor pentru infracţiunile cu caracter economic. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Becsek-Garda Dezideriu Coloman - prezentarea câtorva elemente legate de susţinerea corupţiei în domeniul forestier; Îl invit la microfon pe domnul deputat Becsek Garda Dezideriu, se pregăteşte domnul Ioan Sonea.
   

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În viaţa politică românească, la începutul acestui an, s-a relansat ideea luptei împotriva corupţiei, idee mult vehiculată atât în legislatura precedentă, cât şi la începutul anului 2001. Am sperat în sinceritatea acestei intenţii. Am crezut că organele de ordine ale statului român vor fi interesate în lupta împotriva hoţiei şi se va stopa prejudiciul adus statului român prin promovarea corectă a legalităţii.

Pe baza acestor considerente, Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi petiţiilor din Camera Deputaţilor a organizat o anchetă la Ocolul silvic Gheorgheni şi Direcţia silvică Miercurea Ciuc la care au mai participat doi ofiţeri superiori de la IGP.

în ziua de 4 iulie 2001, membrii comisiei au prins în flagrant pe hoţii de păduri. În zilele de 5 şi 6 iulie s-a dovedit, în mod concret, că elementele mafiote din domeniul silviculturii sunt sprijiniţi de către unii ofiţeri de poliţie din oraşul Gheorgheni şi din cadrul judeţului Harghita, fapt ce a dus la blocarea anchetei parlamentare. Văzând că mafia lemnului este susţinută de unii ofiţeri de poliţie, cum ar fi domnul colonel Şandor Eugen, Grigore Sabău şi Ion Dobrescu, m-am adresat şefului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Harghita, cerând sprijinul domnului general Ioan Negruşa. Din partea domniei sale am primit următorul răspuns, la data de 17 august 2001: "La sesizarea dumneavoastră, înregistrată la numărul de mai sus, cu respect, vă comunicăm: documentele la care faceţi referire au fost ridicate de Compartimentul poliţiei economico-financiare din Poliţia oraşului Gheorgheni în vederea efectuării cercetărilor penale în cauză. Actele contabile sunt necesare pentru soluţionarea cauzei acesteia, constituind mijloace de probe în dosar. La finalizarea cercetărilor urmează să vi se comunice soluţia legală propusă organului local de parchet".

Domnule general, au trecut peste 8 luni de la data scrisorii dumneavoastră. Se pare că prin tergiversarea cazului Ocolului silvic din Gheorgheni se amână soluţionarea, aşteptându-se împlinirea termenelor de prescripţie pentru a se clasa aceste cazuri. Această atitudine dovedeşte susţinerea corupţiei în domeniul forestier. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Ioan Sonea - despre românii care sunt blamaţi pentru votul dat în anul 2002; Îl invit pe domnul deputat Ioan Sonea şi va urma domnul deputat Napoleon Pop.
   

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

A trecut mai mult de un an de la alegerile generale. Fiecare formaţiune politică angajată în competiţia electorală a făcut campania cum a ştiut şi cum a putut. Cei care nu au avut bani mulţi au mers din localitate în localitate şi s-au expus riscului de a fi alungaţi cu pietre, ouă clocite sau s-au expus dialogului deschis şi sincer, asumându-şi erori şi merite. Cei cu bani mulţi, cu milioane, cu sute de milioane, cu miliarde au mers cu spectacole grandioase, cu pachete de promisiuni şi bunuri cu termene de garanţie, nu întotdeauna neexpirate. Coloane de zeci de maşini şi sute de însoţitori aplaudaţi, mai mulţi decât alegători sau spectatori minori, finalizau fiecare etapă prin chefuri pantagruelice la fel ca datoriile încă neplătite şi promisiunile electorale neonorate. Unii le-au crezut, alţii nu. Vai celor care nu le-au crezut şi nu au dat votul lor învingătorilor! Nici până astăzi, răzbunările nu contenesc şi nu este vorba decât de câteva persoane, sute, mii. Este vorba de un judeţ întreg, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Desigur, mulţi factori au făcut ca rezultatele să fie favorabile Partidului România Mare în judeţ. Poate că un element important l-a constituit modul decent şi realist de a face campanie, poate nevoia de a vedea şi pe alţii la putere. Din nenorocire, la un an de la luarea puterii în judeţ de către PSD, PUR şi UDMR, bătălia continuă. Românii din judeţ sunt blamaţi pentru votul dat în noiembrie 2000. Pentru că au votat cu PRM, partea de buget alocată judeţului este infimă. pentru că au votat cu PRM, primăriile nu au bani, pentru că au votat cu PRM, drumurile nu sunt asfaltate. pentru că au votat cu PRM, nu vin în judeţ investitorii străini. pentru votul lor, cetăţenii trebuie să plătească impozite mai mari, nu se pot bucura de drepturi constituţionale, nu-şi pot redobândi proprietăţile, nu-şi primesc la timp salariile şi pensiile, nu au căldură, nu au una, nu au cealaltă. Culmea, pentru votul în procent de 29% în favoarea PRM, deci, 71% în favoarea celorlalţi, lucrurile merg prost în economia judeţului, în administrarea judeţului, în Partidul Social Democrat, în Partidul Umanist Român, poate şi în UDMR.

De ce spun toate acestea? Pentru că exact aceste lucruri se mediatizează la emisiuni televizate, emisiuni radio ale unor posturi locale, interviuri în presă ale unor politicieni ai puterii sau aşa-zişi analişti politici şi gazetari care fac spume la gură şi sunt la un pas de infarct când îi consideră pe alegătorii judeţului oameni subinstruiţi, tâmpiţi, înapoiaţi, naţionalişti, extremişti şi altele asemenea, acuzându-i şi făcându-i responsabili de toate ponoasele şi necazurile din acest judeţ. Nimic despre matrapazlâcurile marilor afacerişti din structurile actualei puteri, nimic despre incompatibilităţile reprezentanţilor actualei puteri cu prevederile legale, nimic despre interesele reprezentanţilor puterii, rezolvate pe rând prin jocul votului şi al majorităţilor formate prin promisiuni şi compensaţii fel de fel, fără o minimă decenţă şi morală. Din cauza partidului România Mare, care nu are nici o posibilitate de a interveni şi influenţa structurile de puteri locale, fiind în minoritate şi în opoziţie, nu se pot găsi cele mai bune soluţii economice şi sociale în judeţ. Din cauza noastră nu se mai sfârşesc intrigile şi sforăriile şi luptele pentru putere în cadrul organizaţiei PSD Bistriţa-Năsăud, conflictele dintre organizaţiile PSD din judeţ, dintre PSD şi PUR, cam pătat, precum şi reacţiile şefilor de la Bucureşti faţă de Organizaţia judeţeană PSD.

Am aşteptat mult şi bine ca un reprezentant al puterii să spună că s-a sfârşit campania electorală, că la putere se află cine se află, că votul în România este liber şi opţiunea nu se poate pedepsi, că un Guvern care-şi spune democrat nu pedepseşte un judeţ pentru modul cum a votat o parte dintre cetăţenii săi şi că, dimpotrivă, are preocupări pentru a-i atrage de partea sa pe aceia care nu i-au acordat votul la un moment dat. Aşa cum i-aţi văzut dumneavoastră, aşa i-am văzut şi eu.

Am tot tăcut în speranţa că luptele vor intra pe făgaşul normalităţii, dar cu îmbuibaţii şi analfabeţii, deveniţi înţelepţi cu diplome date prin gardul puterii, care dau lecţii la TV la radio sau în scris tuturor, de la opincă până la vlădică, fără bun simţ şi fără nici o jenă, ne vedem nevoiţi a proceda ca atare, adică să le spunem că prostia nu are nici vârstă şi nici ruşine, că oricâţi bani primesc pentru ceea ce fac astăzi, cum s-au vândut şi ieri se vor vinde şi mâine, prostituate ale oricărei puteri, şi că într-o bună zi se vor înceca în propria lor mizerie.

Sunt sigur că, acei care au fost alături de noi, au forţa morală de a suporta lecţiile moralizatoare făcute pe dolari ale tuturor politrucilor şi ideologilor de doi bani şi că vor rămâne alături de noi în încercările la care suntem supuşi de inamicii comuni. Realitatea nu iartă! Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Napoleon Pop - referire la corelaţia între lupta anticorupţie în România şi ordonanţele guvernării; Dau cuvântul domnului deputat Napoleon Pop, se pregăteşte doamna Leonida Lari.
   

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea politică am să mă refer la corelaţia între lupta anticorupţie în România şi ordonanţele guvernării.

Acceptând corupţia ca o prezenţă cvasiindependentă, dar însoţind permanent dezvoltarea economică, socială şi politică a societăţii umane, niciodată acest fenomen nu a fost tratat ca ceva implacabil şi necontrolabil. Menirea luptei împotriva corupţiei a fost întotdeauna limitarea acestui flagel, iar semnificaţia acesteia este recunoaşterea că expansiunea acestui rău peste anumite limite pune într-un total pericol prezentul şi viitorul unei societăţi.

Tranziţia în România a fost un teren fertil corupţiei, la nivel oficial fiind recunoscut faptul că aceasta a evoluat spre limite critice reprezentând o ameninţare grav㠖 în conformitate cu convenţiile civilă şi penală privind corupţia, adoptate de Consiliul Europei – pentru supremaţia dreptului, a democraţiei şi a drepturilor omului, echităţii şi justiţiei sociale, dezvoltării economice şi funcţionării corecte şi echitabile a economiei de piaţă.

Credibilitatea sincerităţii acestei recunoaşteri oficiale, în toate guvernările, ar fi fost dată de o preocupare instituţională continuă, tăcută, fermă, cu persuasiune şi rezultate constante pentru limitarea şi ţinerea sub control a fenomenului corupţiei. Din păcate, percepţia opiniei publice a fost şi este că autorităţile descoperă din când în când, cu o candoare nedisimulată, pericolul corupţiei, se lansează triumfal în lupta cu acest flagel, cu măsuri interne şi externe, în stil de campanie electorală şi de imagine. Pe moment mai cad şi capete, aducându-se electoratului mici şi imediate satisfacţii, după care se aşterne uitarea până la o nouă revigorare programată a luptei împotriva corupţiei.

Opţiunea integrării euro-atlantice a României a ajuns şi a depăşit orizontul unor decizii chiar favorabile ţării din partea partenerilor occidentali, iar, din această perspectivă, fără a minimaliza rezultatele luptei anticorupţie obţinute de guvernele de până acum, cred că a continua în aceeaşi manieră lupta periodic exaltată împotriva corupţiei înseamnă să ne furăm singuri căciula.

Într-o atare situaţie, a menţiona că România împărtăşeşte aceleaşi valori ale democraţiei occidentale devine o frază tot mai puţin credibilă pentru partenerii occidentali.

Din perspectiva legislativă, trebuie să admitem cu responsabilitate că ofensiva împotriva corupţiei Executivul a instrumentat numai efectele acesteia, în timp ce adresarea cauzelor corupţiei rămâne fie în afara preocupărilor autorităţilor, fie tributară unui comportament care le alimentează. În mod direct, mă refer la faptul că proiectele de legi nu sunt trecute prin aşa-numitul filtru anticorupţie, după cum Legislativul este supus unui tir de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă care-şi produc efectele şi deschid conştient sau inconştient noi portiţe corupţiei.

Tendinţa Executivului spre măsuri de tip administrativ, care sporesc numărul de ghişee la care trebuie să bată contribuabilul, nu face decât să stimuleze liberul arbitru, subiectivismul, voluntarismul funcţionarilor publici şi implicit slăbiciunile acestora la tentaţiile corupţiei.

Avalanşa ordonanţelor nu poate fi în interesul guvernării PSD, dacă doreşte într-adevăr să ia taurul de coarne în ceea ce priveşte corupţia în acest an 2002, al deciziilor de invitare la negocieri a noi candidaţi NATO. Un posibil cerber al observării acestor ordonanţe din punct de vedere al cauzelor, care alimentează corupţia – respectiv Parlamentul – este în mod deliberat eliminat din joc de peste un an de zile, iar perspective de a se intra în normalitate nu se întrevăd.

Când este vorba de o luptă anticorupţie sinceră, cred că toate puterile în stat trebuie să coopereze la limita maximă a competenţelor tocmai pentru a anihila cauzele şi a limita efectele acestui fenomen, Parlamentului asigurându-i-se rolul de a amenda şi corecta orice construcţie instituţională, politică, mecanism predispuse să-l alimenteze. Partenerii noştri externi, investitorii străini şi interni, cetăţenii aşteaptă de la noi o acţiune concertată şi eficace în lupta anticorupţie, rezultatele scontate putând fi asigurate printr-un proces de legiferare corect şi conştientizat de pericolul unei corupţii în expansiune. Orice comandă politică trebuie cenzurată de către parlamentari atunci când este vorba de corupţie, verticalitatea noastră determinând în final o asanare morală şi a vehiculului politic care, prin votul electoratului, ne-a adus în această Cameră a Parlamentului României.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Leonida Iorga Lari - comentarea recentelor evenimente din Basarabia din perspectiva luptelor şi suferinţelor pentru păstrarea fiinţei naţionale;

O invit la microfon pe doamna deputat Leonida Lari şi ultimul vorbitor prezent înscris pe listă domnul Ráduly Róbert.

   

Doamna Leonida Iorga Lari:

Stimaţi colegi,

Recent, în ţară, cât şi în afara hotarelor ei, au avut loc evenimente care nu trebuie să ne scape atenţiei. Continua pregătire a României pentru Summitul de la Praga, ceea ce sună bine, deci premierul Năstase ne preîntâmpină să nu facem o obsesie cu NATO. Continua împingere a Basarabiei în braţele CSI, ceea ce sună rău, iau amploare demonstraţiile tinerilor basarabeni, iar Preşedintele Iliescu ne declară că e o treabă care priveşte Republica Moldova, că România nu are nici un amestec. Da, acum nu are de ce să se amestece. E corect gestul de reţinere din punct de vedere politic, pentru ca ţara să-şi atingă obiectivele propuse. Dar în 1991, pe când în Basarabia era un Guvern proromânesc, în frunte cu Mircea Druc, cu care se putea coopera frăţeşte, conducerea din Ţara-Mamă putea să se amestece, liber, Imperiul Sovietic fiind în agonie. Dar Ţara-Mamă de atunci încerca să încheie tratat cu muribunda Uniune Sovietică peste capetele românilor-basarabeni, după care a urmat războiul pe Nistru, după care a fost înăbuşită mişcarea de eliberare naţională, după care prezentul ne oferă astăzi revolta justificată a copiilor împotriva puterii comuniste, de fapt filoruse, pentru limba română şi istoria românilor.

Dar vă imaginaţi că ei, fiind copii, au scăpat de anchete, interogatorii, la fel şi profesorii! În şcolile, liceele din Chişinău a început o întreagă teroare. Se încearcă depistarea micilor patrioţi. Bine măcar că nu sunt ucişi, precum prin 1988-’89, erau persecutaţi patrioţii adulţi, cărora li se aplica un tratament mult mai sever. Dacă ne-am lua după puterea de gândire a Preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Ghenadi Selezniov, apoi echipa Voronin ar trebui la nevoie să folosească şi forţa. Dar Voronin, de pe când era ministru de interne, ştie că asta nu miroase a bine. Tocmai de aceea evită să vină cu arme peste mulţimi, însă intenţionează altceva – să facă un referendum, la care să participe şi Transnistria, deci şi Armata a 14-a, dar cine ştie, şi alte trupe străine dizlocate pe acolo.

În privinţa aceasta, colonizatorii sunt maeştrii marilor manevre. Nu în van, la comemorarea combatanţilor căzuţi în Transnistria pe 2 martie a.c., expreşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a declarat fără umbre de echivoc în ce priveşte acel război inegal, mai degrabă măcel, că totul s-a organizat la indicaţiile Moscovei, că s-au deschis depozite de armament ale Armatei a 14-a şi cazacii, mai bine zis puşcăriaşii veniţi de pe aiurea, au constituit o armată mai mare şi mai bine înzestrată ca armata naţională a Moldovei.

În acelaşi context, eu vreau să spun că nu e bine când doi oameni, care luptă pentru aceleaşi idei, sunt într-o relaţie de animozitate. Am în vedere cazul de la Antena 1, de la Tucă-show, altercaţia dintre Iurie Roşca şi Ilie Ilaşcu.

E trist că s-a întâmplat aşa ceva, dar ţin să menţionez că Ilie Ilaşcu a fost membru al FPCD, actual PPCD, a stat nouă ani în puşcărie – el, şi nu Iurie Roşca – şi ruşii nu ţin la zdup un om din mare simpatie. Aşadar, nu era cazul ca Iurie Roşca să-l atace pe Ilie Ilaşcu, precum l-a atacat, precum i-a atacat de altfel în presă şi pe alţi scriitori şi luptători care l-au promovat şi l-au susţinut.

Faptul că unii dintre intelectualii din Basarabia au fost nevoiţi să se refugieze în ţară, nu este numai din cauza pericolului de a fi răpuşi în Basarabia, cum au fost răpuşi şi alţii. Pericol care pe Iurie Roşca nu-l păştea pe atunci. Poate abia acum îl va paşte pentru organizarea acestor manifestaţii.

Deci, nu atât teama de moarte ne-a adus în Ţara-Mamă, cât interesul pur naţional de a afla ce oare se întâmplă la centru, că, oricât am lupta noi în Basarabia, totul se îneacă în sânge şi în suferinţă. Putem lupta încă 100 de ani, dacă ne dă viaţă Dumnezeu, şi tot la represalii în sânge ajungem.

Aşa că, e timpul s-o încheiem cu atacurile unii împotriva altora. În loc să dăm unii în alţii, acum ar fi cazul să ne strângem rândurile, căci destinul nu ne surâde deloc la porţile cetăţii. Să ne amintim, de exemplu, că acest domn Selezniov, cu ultimele sale declaraţii, a pus lumea pe gânduri.

De fapt, ştiam ce hram poartă încă acum un an. Într-o discuţie cu el la Ambasada Rusiei, unde am fost trimisă de către senatorul Corneliu Vadim Tudor cu un mesaj în privinţa eliberării lui Ilaşcu, la un moment dat, i-am zis: "proorocii ruşi spun că a fost o greşeală a Rusiei de a se extinde pe teritorii străine şi că, oricum, odată şi odată le va întoarce teritoriile ţărilor păgubite". La care frază, mi-a răspuns negru de supărare: "Eu nu ştiu ce spun proorocii, dar ştiu că în 10 ani vom federaliza Republica Moldova şi, adio, unirea cu România".

Atenţie, atenţie mare, stimaţi politicieni români! Odată ce a indicat şi termenul de 10 ani, înseamnă că au deja o strategie de luptă, iar noi, măcar una de apărare nu avem.

Totuşi, consider că Vladimir Putin e un tip inteligent şi instruit şi nu se va porni iarăşi cu cotropirile, precum predecesorii săi.

Aşadar, ce reiese de aici? Dacă România se îndrepta spre U.E. şi NATO încă prin 1991, atunci, altă făină se măcina la moară. Dacă eram mai hotărâţi în alegerea noastră, acum, poate, ar fi mai aproape de aceste structuri împreună cu Basarabia.

Un înalt demnitar occidental a spus zilele acestea că Republica Moldova este o problemă a Europei. Orice ar spune comisarii europeni care conduc destinele ţărilor, problema dată este şi a României; ba, în primul rând a României. Că acum, odată cu posibilitatea intrării în U.E. şi în NATO e tardiv să mai vorbim pe această temă, este o altă chestiune.

Iar la Bucureşti, duminică, 3 martie a.c., domnul Brucan spunea că acţiunea de protest de la Chişinău a uluit întreaga Europă, că l-a impresionat chiar şi pe dânsul, din cauza amplorii pe care a luat-o. Asta-i amploare? I-aş zice eu domnului Brucan. 80 de mii, 100 de mii de oameni? Păi, în 1989-’90, mişcarea de eliberare naţională din Basarabia adunase în centrul Chişinăului peste un milion de oameni, care cereau unirea cu România. Şi Ţara-Mamă nu s-a sincronizat în timp cu Basarabia, pentru că, mă rog, avea probleme cu fosta URSS.

Acestea sunt erorile trecutului, pe care trebuie să le recunoaştem cu toţii, ca să putem merge mai departe.

De altfel, domnul Brucan, în mod indirect, îmi dă dreptate.

La întrebarea domnului Mândruţă: care ar fi condiţia decisivă pentru intrarea României în NATO? a răspuns fără înconjur: fireşte, formula de colaborare cu Rusia. Şi conducerea României ce va face atunci?

Deja, din declaraţiile liderilor PSD transpare clar că va spune din nou: renunţăm la Basarabia, o lăsăm în zonă de influenţă rusească. Altă cale nu e. astfel, declaraţia domnului Selezniov, că în 10 ani Rusia va federaliza Basarabia şi populaţia românească de acolo se va topi într-o masă de oameni fără limbă, istorie, etnie, nişte români, nişte ruşi, vedem că prinde contur.

Ei, bine, fraţi români de la PSD, câteva generaţii de români basarabeni au fost de acum nimicite. O nimiciţi pe această nouă generaţie, care în 12 ani de zile a învăţat şcoală românească, s-a adăpat la cultura românească, credeţi dumneavoastră că vă va ierta Dumnezeu şi pentru asta?

Dacă tot ţineţi de sfaturile diferiţilor demnitari, atât ruşi, cât şi europeni, vă rog, mai sfătuiţi-vă încă o dată cu dânşii să fie găsită o altă soluţie!

O Europă bătrână şi civilizată mai are resurse analitice pentru a o găsi, pentru că nu se cuvine să scape de moarte împingându-i în braţele ei pe fraţii tăi de suflet şi de sânge. Păcatul atrage după sine pedeapsa, spune Biblia.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Raduly Robert Kalman - o evaluare punctuală a mişcării sportive din România după Jocurile Olimpice 2002;

Ultimul vorbitor – domnul deputat Ráduly Róbert.

   

Domnul Ráduly Róbert Kálmán:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Duminica trecută s-a încheiat la Salt Lake City, în America, Olimpiada de iarnă.

Marţea trecută, acum o săptămână, seara, la orele 23,35, a aterizat cursa Air France, cu care a revenit în ţara delegaţia olimpică a României. Puţină presă şi puţini demnitari autohtoni români care au aşteptat această delegaţie; domnul Popper, secretarul general al COR, şi cu mine – şi atât. Nici un demnitar din partea Guvernului, ministerului, care este un prim semnal, un semnal interesant.

Bineînţeles că ştim cu toţii că la o olimpiadă important este să participi, dar, deopotrivă, este important ca, în momentul când revii, indiferent de rezultate, să fii primit cum se cuvine.

Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, din nefericire, reacţiile presei sportive au fost, în opinia mea, total deplasate, au catalogat participarea delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Salt Lake City ca fiind un eşec total. Şi n-au mers mai departe acolo unde trebuia şi trebuie mers, şi anume la a analiza de ce nu mai suntem la foarte multe ramuri de sport hibernale, unde am fost odată. Ştim foarte bine că Panţâru, de exemplu, echipajul condus de Panţâru a fost campion mondial la bob sau că nu mai puţin la ultima olimpiadă, găzduită de Statele Unite ale Americii, la Lake Placid, echipa de hochei a României a fost pe locul 7 din lume, ceea ce a fost cam demult, acum 22 de ani şi acum ne batem undeva în subsolul Diviziei mondiale la acest sport.

Permiteţi-mi să vă aduc în atenţie câţiva sportivi, puţini, e adevărat, care au reuşit să se califice pe merit, după concursul de calificare la această olimpiadă de iarnă.

Este vorba în primul rând de Tofalvi Eva, portdrapelul delegaţiei României la aceste jocuri, în opinia mea, cea mai bună sportivă, în ramură de sporturi hibernale, din ultimul deceniu, singura care a reuşit un loc 6 anul trecut, în 2001, la Campionatul Mondial.

Kristo Katalin, o patinatoare în vârstă de 18 ani, la shorttrack dublu la bob - Kovacs Erika-Ispirescu Maria, Antal Zsolt – un brav sportiv de 30 de ani care participă la ski fond, Gheorghe Chiper – la patinaj artistic şi Marian Blaj – la biatlon.

Atâţia au fost – 7 sportivi – care au obţinut calificarea după concursuri de calificare la aceste jocuri olimpice; Luca Roxana a fost al 8-lea sportiv, tot la patinaj artistic, care a reuşit, cu puţin noroc, să se califice. Însă, din nefericire, delegaţia noastră olimpică a fost compusă din mult mai mulţi sportivi şi, astfel, resursele puţine care au fost afectate acestor sporturi de iarnă, s-au dus într-o direcţie de masă, ca să spunem aşa. Totuşi, noi credem – şi eu cred – că visul oricărui sportiv este să participe la olimpiadă şi puţini au această ocazie şi de aceea trebuie să-mi scot pălăria şi să ne scoatem cu toţii pălăria şi să-i tratăm cu respectul cuvenit, indiferent dacă s-au calificat sau s-au dus, din alte considerente, au fost nominalizaţi, din alte considerente, la această olimpiadă.

Faptul că au ajuns acolo, la Salt Lake City, a însemnat o serie de renunţări şi cred, cu toată convingerea, că e un rezultat deosebit, mai ales că, din păcate, ramurile de sport hibernale din România sunt subfinanţate.

Citesc în continuare, dau citire tuturor acelor sportivi care au reuşit să participe într-o probă olimpică sub culorile României, dincolo de cei 7 pe care i-am menţionat deja. Dana Cojocea şi Alexandra Rusu, la biatlon; Florian Enache, Adrian Duminicioiu, Teodor Demetriad şi Iulian Pocioianu – la bob, Cristian Stanciu, Marian Tican, Eugen Radu şi Robert Deleanu – la sanie, Iakob Endrio şi Daniela Oltean – la patinaj viteză, Alexandra Munteanu – la ski şi atât.

Şi permiteţi-mi ca să nominalizez şi pe cei mai buni antrenori la sporturile de iarnă în momentul de faţă din România, Marton Simon la biatlon şi Csiszer Judit shorttrack, la patinaj pe pistă redusă, şi Hodos Laszlo la bob.

În încheiere, aş vrea să fac câteva consideraţii, pornind de la declaraţia antrenorului Marton Simon, antrenorul celei mai bune sportive din România la sporturile de iarnă. Domnul Marton Simon a explicat astfel participarea delegaţiei noastre la olimpiadă. COR a asigurat asistenţă medicală. Pe baza deciziei Comitetului Olimpic Român, din păcate, această asistenţă a fost asigurată în loc de un medic, de o asistentă medicală, aceasta neavând nici măcar medicamentele necesare. În starea în care au ajuns mai mulţi sportivi, pentru că s-au îmbolnăvit de gripă la olimpiadă, ar fi trebuit o medicaţie, dar acest lucru nu a fost asigurat şi, astfel, rezultatele au lăsat de dorit.

Totuşi, sportivii noştri au fost trataţi, dar de un medic american, cu o anumită bunăvoinţă. Îmi pare rău că, astfel, s-a dus pe apa sâmbetei, munca noastră de mai mulţi ani.

Concluziile faţă de participarea noastră la această olimpiadă, dincolo de părţile bune, ar fi cam următoarele: trebuie neapărat ţinută o analiză, trebuie neapărat regândită politica sportivă şi mai ales politica vis-a-vis de sporturile de iarnă.

Stăm foarte prost, avem lacune, carenţe deosebite în ceea ce priveşte medicaţia sportivă. Şi dacă medicina sportivă din România nu va reuşi să revină în elita medicinii sportive, vom avea foarte mari probleme.

În Salt Lake City, îmi povesteau sportivii şi antrenorii la aeroport, după revenirea în ţară, delegaţiile serioase – Germania, Norvegia, Statele Unite şi aşa mai departe – aveau controale zilnice din partea medicilor proprii. Se preleva sânge, se analiza acea probă de sânge şi, pe baza ei, în fiecare moment ştia antrenorul situaţia, starea în care era sportivul, modul în care trebuie administrată medicaţia, modul în care trebuie făcută pregătirea sportivă, pentru ca rezultatul să fie optim, ciclul de pregătire să-şi atingă vârful, exact în momentul concursului.

Din păcate, la noi, metodele sunt arhaice, fără să se facă apel la medicina modernă, la tehnica de vârf în acest domeniu. Şi nu mă gândesc la dopaj, ci la medicina permisă de mişcarea olimpică, de mişcarea sportivă.

A doua problemă este legată de bazele sportive. Dacă ne uităm în ţară, de exemplu, mergem la Sinaia, găsim acolo o pistă de bob, membră de orice muzeu al satului. Este una dintre ultimele piste artificiale. Acest lucru n-ar fi foarte rău, pentru că la Saint Moritz este singura pistă practic artificială din lume, pe care se fac concursuri de cupă mondială. Însă, la Sinaia, această pistă este în paragină, n-a mai fost reparată, reînnoită de câţiva ani buni, prezintă adevărate pericole şi chiar nu demult a avut loc acolo un accident într-o curbă, un echipaj de-al nostru a părăsit suprafaţa pistei.

Dar, putem să mergem mai departe şi să constatăm că nu există în România astăzi nici o pistă artificială de patinaj viteză, sau că există numai 5 patinoare artificiale, din care 4 sunt acoperite şi unul este descoperit şi, bineînţeles că, astfel, este foarte greu, cu o bază de selecţie minimă, să ai un sport de performanţă, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, pentru a avea rezultate într-un sport, trebuie să ai foarte mulţi copii, speranţe, juniori 2, juniori 1, tineret şi aşa mai departe.

Nu în ultimul rând trebuie regândită întreaga politică sportivă şi eu aici m-aş opri, în final, la un singur detaliu, şi anume politica de imagini a Televiziunii Române, care este o televiziune publică. În opinia mea, este o gravă greşeală că Televiziunea publică se concentrează doar asupra fotbalului în ceea ce priveşte campionatul naţional. Este un monopol pe care se bat deopotrivă televiziunile private şi Televiziunea publică şi ele, spre deosebire de alte ţări care au un tratament echitabil al sporturilor, fotbalul domină totul în România.

În opinia mea, dacă forurile, Guvernul, respectiv ministerul de resort, dar şi conducerea Televiziunii care, încă o dată vă spun, este o televiziune publică şi ar trebui să se ghideze şi după alte principii, nu reuşeşte o distribuţie echitabilă a timpilor afectaţi transmisiunilor sportive, în afară de fotbal care, din nefericire – şi acesta este într-un regres vizibil -, nu prea o să avem nici un alt sport de echipă.

Trebuie să găsim un echilibru, să avem şi meciuri de handbal, şi meciuri de baschet, de volei, de polo pe apă şi de hochei, de ce nu, transmise în mod regulat pe posturile Televiziunii naţionale.

Desigur, puteţi să spuneţi că la hochei se mai transmite din când în când, da, pentru că acolo facem un lobby incredibil şi, din fericire, sponsorul Ligii naţionale – Connex – pune întotdeauna bani frumuşei pentru ca respectivul post de televiziune să transmită un meci sau altul.

În concluzie, sporturile de iarnă, participarea noastră olimpică, este într-adevăr într-un regres, dar acest regres nu se datorează sportivilor, nu se datorează acestor tineri talentaţi, care muncesc, care lucrează într-un mod total neimaginabil, sau inimaginabil pentru noi, muritorii de rând, şi au performanţe de excepţie.

Eu v-aş ruga pe dumneavoastră, sau aş ruga pe cei care pot să facă, să ia măsuri în acest sens, să sprijinim sportul, să sprijinim aceşti tineri, pentru că merită, să sprijinim în interesul lor, în interesul nostru, al tuturor.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Ionel Olteanu - demers pentru reprezentarea mandatată de Parlamentul României la lucrările Convenţiei europene asupra reformei constituţionale a Uniunii Europene.

Între timp, a venit şi domnul deputat Ionel Olteanu. Aşa că îl invit la microfon.

S-ar putea, între timp, să ne onoreze Delegaţia Parlamentului din Maroc şi o să vă întrerup în acel moment, ca să salutăm prezenţa domniilor lor în sala noastră. O să vă anunţ eu.

   

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Perioada actuală este dominată, în mod evident, de transformări majore, concentrate pe accelerarea schimbărilor la nivelul mecanismelor societăţii, în planul funcţionării instituţiilor statului şi chiar în ceea ce priveşte comportamentul individual.

O dinamică nouă îşi face deja resimţite efectele, ca urmare a unor provocări simultane, determinate de marile tendinţe economice, tehnologice, financiare şi socio-culturale, care conturează fenomenul mondializării.

După 50 de ani, iată, în care construcţia europeană a generat multiplicarea structurilor şi a instituţiilor, dar în primul rând civilizaţie şi progres, Uniunea Europeană se află în plin proces de reflecţie în faţa unor provocări – multe dintre ele fără precedent -, pentru a identifica răspunsurile la întrebările privind un viitor încă neclar şi nesigur.

Lucrările Convenţiei europene asupra reformei constituţionale a Uniunii Europene au început pentru a sistematiza o arhitectură normativă şi instituţională, prolifică şi costisitoare, dar mai ales pentru a răspunde necesităţii unei eficienţe sporite a structurilor comunitare.

Nu întâmplător, reforma politică şi instituţională din România, obiectiv prioritar, stabilit de Guvernul Adrian Năstase pentru acest an, se înscrie în contextul preocupărilor celor mai multe state europene de a se adapta la cerinţele progresului de integrare, la exigenţele cetăţenilor, la imperativele modernităţii.

Prin propunerile de revizuire a Constituţiei, Partidul Social Democrat relansează practic dezbaterea asupra actualizării unor dispoziţii din Legea fundamentală, în raport de obiectivele naţionale de integrare europeană şi euro-atlantică, o dezbatere naţională asupra prezentului şi viitorului României, într-o Europă integrată, care se doreşte a fi un dialog flexibil, dar mai ales eficient.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule Olteanu, vă rog să-mi permiteţi. Vrem să salutăm, în numele tuturor celor prezenţi, delegaţia Parlamentului marocan, condusă de domnul Mustapha Oukacha.

Le urăm un "Bun venit în Parlamentul României!" (Aplauze)

(Membrii Delegaţiei Parlamentului marocan iau loc în loja de la balcon)

Continuaţi, domnule Olteanu.

 
   

Domnul Ionel Olteanu:

Unele dintre propunerile formulate se referă la stabilirea unor atribuţii distincte pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi modificarea corespunzătoare a procedurii parlamentare de dezbatere şi adoptare a legii, creşterea eficienţei activităţii legislative prin reducerea numărului parlamentarilor, reducerea stării de cuprindere a legilor organice, posibilitatea Guvernului de a interveni în procesul legislativ, Statutul parlamentarilor, depunerea Jurământului, imunitatea parlamentarilor, care ar urma să primească în principal votul sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, sancţionarea neparticipării parlamentarilor la lucrările şi activităţile parlamentare, având ca efect renunţarea la mandat, în condiţiile prevăzute de legea organică.

De asemenea, alte modificări se referă la garantarea proprietăţii private, la atribuţiile Curţii Constituţionale, aceasta din urmă urmând să aibă competenţa controlului tratatelor internaţionale înainte de ratificarea lor de către Parlament, la sesizarea preşedintelui Senatului, iar, de asemenea, excepţia de neconstituţionalitate să poată fi invocată în faţa oricărui organ de jurisdicţie, precum şi de către Avocatul Poporului.

Altă propunere de revizuire se referă la lărgirea cadrului constituţional de protecţie a identităţii minorităţilor naţionale.

În sfârşit, din acest scurt rezumat, aş mai menţiona şi propunerile de revizuire referitoare la întărârea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, propuneri destinate să consolideze independenţa justiţiei, să facă din justiţie, o justiţie responsabilă şi apropiată de cetăţean.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În condiţiile unui orizont de aşteptare specific unei societăţi româneşti prea mult şi prea greu încercată de o tranziţie care pare interminabilă, modernizarea democraţiei în România nu înseamnă doar armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană inclusiv revizuirea corespunzătoare a Constituţiei, ci şi asigurarea funcţionării eficiente a instituţiilor statului, pentru ca toţi românii să poată participa la construcţia noii Europe.

Desigur, reforma cere tenacitate şi metodă. Pentru că nu există o altă cale practicabilă decât aceea a democraţiei participative, a căutării solidare a concluziilor utile care fac posibil ceea ce este necesar. Ea presupune nu numai un efort de imaginaţie ori de voinţă a clasei politice, dar şi încurajarea exercitării de către cetăţeni a drepturilor lor şi asumarea responsabilităţilor corelative atât la nivel decizional cât şi pe plan individual. Pentru că este mereu imperfectă, democraţia este totdeauna susceptibilă de ameliorări reprezentând, fără îndoială, scena potrivită pe care pot evolua toţi actorii, oameni politici, magistraţi, funcţionari, societatea civilă sau, pur şi simplu, cetăţenii.

Din această perspectivă, menţinerea unor teme de dezbatere ancorate exclusiv în trecut, ca şi a unui climat artificial a unei culturi a conflictului nu servesc, fără îndoială, construcţiei funcţionale a viitorului fie şi pentru că semnificaţia simbolului specific nu poate schimba prin ea însăşi realitatea.

De aceea, în contextul în care Convenţia Europeană va discuta, va dezbate viitorul Europei, viitorul Constituţiei Europene, dar şi viitorul României, credem că delegaţia care va reprezenta Parlamentul României trebuie în mod necesar să susţină interesele României, interesele Europei, pe baza unui mandat care trebuie să fie aprobat de către Parlament. Un asemenea mandat exercitat, bineînţeles, ar urma să fie examinat în legătură cu îndeplinirea sa cel puţin trimestrial de către Camerele reunite ale Parlamentului.

Cred că într-un asemenea demers solidar, atât pe plan european, cât şi pe plan naţional, în legătură cu reforma sistemului politic şi instituţional, atât pe plan intern, repet, cât şi pe plan european, cred că ne putem solidariza în legătură cu un demers care trebuie să fie al nostru, al tuturor.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

 
   

Cu aceasta, prima parte a şedinţei s-a încheiat.

Vă mulţumesc pentru participare.

 
Dezbaterea şi adoptarea Propunerii legislative privind graţierea şi procedura acordării graţierii.  

După pauză

   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, cu anunţul tradiţional privind prezenţa. Din cei 345 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 285, fiind absenţi 60, din care participă la alte acţiuni parlamentare 25 deputaţi.

Permiteţi-mi ca până la ora 11,00 când vom începe operaţiunea de vot final la proiectele înscrise pe lista de vot final, să parcurgem Propunerea legislativă privind graţierea şi procedura acordării graţierii.

V-aş ruga să urmăriţi în raportul comisiei, în finalul raportului, după lista amendamentelor anexe, aveţi practic forma finală a proiectului, aceea care include şi amendamentele adoptate de comisie.

Pentru fluidizarea parcurgerii textelor, vă propun să mergem direct pe forma finală. Aşadar, la titlul legii, dacă aveţi vreo obiecţiune. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.1, astfel cum a fost amendat de către comisie. Dacă aveţi vreo obiecţiune. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.2 nu au fost amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Titlul Cap.II, astfel cum a fost menţionat în raportul comisiei de fond. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Art.3. Dacă aveţi obiecţiuni. Comisia nu a avut obiecţiuni. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate.

La art.4, urmăriţi textul prezentat în proiectul final care cuprinde şi amendamentele comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.5, de asemenea, textul reformulat. Textul final prin adoptarea amendamentelor. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.6, la alin.1 nu au fost obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate.

La art.6 alin.2, text amendat de comisie. Dacă aveţi obiecţuni. Nu. Votat în unanimitate.

Art.7. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.8. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.9, alin.1, nu a fost amendat. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Alin.2, 3 şi 4, urmăriţi-le reformulate prin adoptarea amendamentelor de către comisie. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în unanimitate.

Art.10. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.11 a fost reformulat de comisie. Urmăriţi-l în proiectul prezentat în raport. Nu aveţi obiecţiuni. Admis în unanimitate art.11.

Titlul Cap.III. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.12, 13, comisia nu a avut nici un fel de obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate.

Art.14 alin.1 nu există nici o intervenţie în text. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate.

Art.14 alin.2. Urmăriţi textul reformulat de către comisie. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.15, urmăriţi textul reformulat de către comisie. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate forma amendată a textului.

Art.16, urmăriţi, de asemenea, forma reformulată de către comisie. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat art.16 în formula amendată de către comisie.

Titlul Cap.IV. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Un reprezentant al Comisiei juridice să vină totuşi în banca ce i se rezervă. Domnul preşedinte al Comisiei juridice nu este? Domnul deputat Bădoiu! Sau domnul profesor Neagu, careva dintre dumneavoastră, sau amândoi mai bine ca să vă ţineţi de urât unul altuia şi să vă consultaţi. Vă rog să veniţi în faţă, în banca comisiei.

Art.17, în forma iniţială. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.18, în forma finală. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.19. Urmăriţi textul amendat de către comisie. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.20. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.21. Forma finală amendată de către comisie. Nu aveţi amendamente nici dumneavoastră respinse, nici obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Titlul Cap.V. Dispoziţii finale. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.22, în forma prezentată de comisie. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.23. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Parcurgând toate textele legii şi adoptându-le, supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu, cu precizarea că sunt aplicabile prevederile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat cu unanimitatea celor 285 de colegi care şi-au înregistrat prezenţa.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.98/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM S.A.  

Trecem la următorul proiect, cel privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.98/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM" S.A.

Urmăriţi, vă rog, raportul comisiei.

Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect.

   

Domnul Dan Banciu:

Privatizarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" a reprezentat unul din obiectivele majore ale politicii româneşti, reflectat ca atare în strategia naţională de privatizare a anului 1999.

Pentru realizarea acestui obiectiv, Guvernul României a elaborat la vremea respectivă şi, mai târziu, în anul 2000, Ordonanţa nr.98 care modifica ordonanţa de înfiinţare nr.45/1997 a TAROM-ului.

Principalul motiv al modificării l-a reprezentat faptul că actul normativ, respectiv Ordonanţa 45/1997, conţinea o serie de derogări de la principiile legislaţiei privatizării şi ale legislaţiei comerciale în general. Astfel, dispoziţiile Ordonanţei 45 a căror modificare a fost realizată prin Ordonanţa 98/2000, se referă la cuantumul capitalului social, respectiv actualizarea acestuia, cota parte din acţiunile deţinute de stat în Compania TAROM care ar putea fi scoasă la vânzare, regulile de organizare şi funcţionare a Companiei TAROM ulterior procesului de privatizare, regulile privind majorarea capitalului social şi impozitarea în România prin reţinerea la sursă a veniturilor realizate de rezidenţi din Statele Unite din contractele de leasing cu TAROM-ul.

Modificarea Ordonanţei 45/1997, inclusiv a anexei, are ca efect, pe de o parte, armonizarea acestui act cu legislaţia comercială în vigoare, iar pe de altă parte, sporeşte atractivitatea societăţii TAROM în procesul de privatizare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea comisiei, domnul preşedinte Antal.

 
   

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Încep prezentarea raportului prin a menţiona că acest proiect de lege a fost adoptat de Senat în forma prezentată de Guvern, în şedinţa din 31 octombrie 2001. În conformitate cu prevederea art.60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru industrii şi servicii a examinat proiectul de lege, în şedinţa din 20.02.2002, şi a hotărât cu 20 de voturi pentru şi 2 voturi împotrivă, să avizeze favorabil proiectul de lege cu amendamente admise prezentate în anexă, şi propune supunerea spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor.

Amendamentele admise se referă la completarea titlului ordonanţei, la eliminarea din articolul unic a prevederii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, înlocuirea în toate articolele şi alineatele ordonanţei a sintagmei "Ministerul Transporturilor", cu sintagma "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei", respectiv a sintagmei "ordin al Ministrului transporturilor", cu sintagma "ordin al Ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei".

Totodată, asigurarea controlului statului la Societatea Comercială TAROM, companie de interes naţional, aplicarea cu precădere a convenţiilor şi acordurilor internaţionale, semnate de România faţă de prevederile ordonanţei, necesitatea republicării Ordonanţei Guvernului nr.45 din 1997 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.136 din 1998 şi prin prezenta lege.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă doreşte cineva să intervină la discuţii generale. Dacă nu sunt doritori pentru intervenţii generale, trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi vreo obiecţie. Comisia nu a avut. Votat în unanimitate.

Cuprinsul art.unic reformulat de comisie, potrivit amendamentului 2. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 2. Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul 2, deci noul cuprins al art.I.

Titlul ordonanţei. Urmăriţi amendamentul 3. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate amendamentul 3, deci noul titlu al ordonanţei.

Art.I al ordonanţei. Urmăriţi amendamentul 4. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art.2 din ordonanţă, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni la alin.1. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Pentru art.2 alin.2, urmăriţi amendamentul 6. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat amendamentul 6 şi, în consecinţă, noul alin.2 al art.2.

Pentru alin.3 al art.2, nu a avut obiecţiuni comisia. La art.2 alin.3, dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate.

Art.2, în ansamblu. Votat în unanimitate.

La art.3 alin.1, formula introductivă. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art.3 alin.1 lit.a), urmăriţi vă rog amendamentul 9. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat amendamentul 9 şi, în consecinţă, noua lit.a).

Lit.b), c) şi d), de la alin.1, comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate.

Art.3, alin.2, urmăriţi amendamentul 13. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. S-a admis în unanimitate amendamentul 13, deci noua formulă a alin.2 din art.3.

La pct.15 aveţi amendamentul comisiei cu privire la introducerea unui nou alin.4. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Admis amendamentul 15 şi, în consecinţă, se introduce alin.4.

La art.6 dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate art.6 potrivit amendamentului 16.

La art.7 alin.1, comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La alin.2 comisia n-a avut amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.7 alin.3, urmăriţi amendamentul 18. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art.7 comisia ne propune, prin amendamentul 19, un nou alin.4. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.8, comisia ne propune prin amendamentul 20 abrogarea. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 20. Nu. Admis amendamentul, abrogat textul.

La art.9 alin.1, comisia propune să rămână în aceeaşi formulă. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Nu. Admis în unanimitate.

Art.9, alin.2, de asemenea, nemodificat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.9, în ansamblu. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art.10, urmăriţi amendamentul 23. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Deci se abrogă alin.1 al art.10.

Art.11 rămâne nemodificat. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.12 care se abrogă. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.13, 14, de asemenea, urmează să se abroge. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.15 rămâne în formula iniţiatorului.

Art.16 şi 17, de asemenea, urmează să se abroge. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votate în unanimitate.

Art.18, 19 rămân în aceeaşi formulă.

Art.20, urmăriţi pct.30. Comisia propune să rămână în aceeaşi variantă.

La pct.31, urmăriţi vă rog alin.6 şi 7. Aş ruga Comisia de industrii care face cele mai grele rapoarte să încerce să se orienteze după raportul tip, pentru că este foarte greu să urmărim care sunt textele în care aţi intervenit, care sunt cele unde n-aţi intervenit. La unele menţionaţi "nemodificat". Ce să înţeleagă, de pildă, colegii noştri cu privire la art.18 şi 19?

La pct.31, cele două alineate ale art.20, să rămână în aceeaşi formulă. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La pct.32 din raport, alin.1 al art.21 urmează să fie abrogat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La pct.33 cu privire la pct.19, anexă la Ordonanţa 45/1997, comisia propune să rămână nemodificat. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.II. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Unanimitate.

Art.III. alin.1. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.III alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Art.III alin.3. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Anexa de la pct.38 din raport. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votată în unanimitate.

Introducerea în anexă a unui nou art.II. Urmăriţi-l la pct.39. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Parcurgând textele raportului şi ale proiectului de lege, urmează să supunem acest proiect votului dumneavoastră final în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

 
Supunerea la votul final:  

Stimaţi colegi, vă rog să urmăriţi în continuare lista pentru votul final şi să parcurgem aceste proiecte.

  Propunerea legislativă privind creditul agricol (adoptată).

Punctul 1: Propunerea legislativă privind creditul agricol, ce urmează a fi votată în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi, 285 de deputaţi.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (adoptat).

Punctul 2: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, lege de asemenea care urmează să fie votată în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri dacă sunt.

Adoptat cu 266 voturi pentru, 19 împotrivă, nici o abţinere.

Domnul deputat Boc doreşte să justifice votul negativ.

Poftiţi, domnule deputat.

   

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat a votat împotriva proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2001 pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe.

Am votat împotriva acestei legi, întrucât n-a fost acceptat în plen amendamentul potrivit căruia Serviciul de Informaţii Externe ar avea dreptul să înfiinţeze persoane juridice sub acoperire, cu acordul Parchetului General, pe o durată determinată şi pentru un scop precis şi prin reevaluarea periodică a utilităţii acestor persoane juridice sub acoperire.

În acest moment, nu există nici un fel de control asupra acestui serviciu secret cu privire la posibilitatea utilizării persoanelor juridice sub acoperire.

Noi am apreciat şi apreciem că, într-o societate democratică, serviciile secrete trebuie să fie supuse unui control, că şi într-o societate democratică, inclusiv în România, maxima lui Montesquieu este permanent în actualitate, în sensul că oricine deţine puterea, are tendinţa de a abuza de ea. Iar în acest moment, prin prerogativele pe care le-am conferit Serviciului de Informaţii Externe, i-am dat chiar ustensilele, uneltele prin care să abuzeze de puterea conferită de lege.

Sperăm ca acest lucru să fie îndreptat la Senat pentru a face din această lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe o lege democratică şi nu o lege bazată pe secretomanie exclusă oricărui control din partea societăţii civile.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
  Proiectul de Lege privind adoptarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2002 pentru modificarea şi completarea art.4 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (adoptat).

La pct.3: proiectul de Lege privind adoptarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2002 pentru modificarea şi completarea art.4 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, lege ce urmează a fi votată în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă. 33 de voturi împotrivă.

Abţineri dacă sunt. 2 abţineri.

Cu 251 voturi pentru, 33 împotrivă şi 2 abţineri, s-a votat proiectul de lege.

Domnul Oltean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat doreşte să-şi explice votul.

   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Democrat a votat împotriva acestui act normativ, apreciind că prin votul pe care astăzi majoritatea l-a acordat, nu se realizează aplicarea principiului descentralizării locale, a principiului descentralizării deciziei administrative ca un principiu fundamental al autonomiei locale, ci dimpotrivă, astăzi, se realizează un transfer abuziv de atribuţii de la primarul general al Capitalei la primarii de sectoare.

Prin votul dumneavoastră de astăzi nu aţi făcut altceva decât să încălcaţi prevederile constituţionale şi prevederile Legii 215/2001.

Partidul Democrat, consecvent principiului descentralizării locale, ca un principiu fundamental al autonomiei locale, a militat şi militează pentru aplicarea acestuia. Dar, în situaţia dată, prin votul de astăzi, ceea ce s-a reuşit este un transfer de putere, un transfer prin care primarii de sectoare vor putea mult mai bine să servească clientela politică.

Ceea ce Consiliul general al Municipiului Bucureşti nu a reuşit prin Hotărârea nr. 245/2002, care a fost anulată de către Curtea Supremă de Justiţie, ca fiind nelegală şi netemeinică, a reuşit astăzi Guvernul, prin mâna lungă a majorităţii parlamentare existente în Camera Deputaţilor.

Astăzi, domnilor colegi, s-a produs un abuz; un abuz pentru care într-un fel sau altul dumneavoastră vă veţi face responsabili. Începând de astăzi, primarii de sectoare vor putea să emită autorizaţii liniştiţi, iar constructorii din Municipiul Bucureşti, susţinători ai puterii, vor putea să construiască fără grija că vor fi depistaţi că încalcă în mod flagrant legea.

Vreau să vă spun – şi o fac cu toată responsabilitatea – ca unul dintre parlamentarii care are o vechime considerabilă în Parlamentul României, că n-am mai întâlnit de-a lungul anilor mei atâta abuz, atâta încălcare de lege, atâta uşurinţă de modificare a legii, atâta dorinţă de a servi clientela politică, prin acte normative.

Îmi exprim de la acest microfon îngrijorarea pentru modul în care actuala putere doreşte să-şi servească clientela, pentru modul în care puterea actuală instituţionalizează abuzul, instituţionalizează ilegalitatea.

De aceea, Partidul Democrat va vota întotdeauna împotriva acelor acte normative prin care vor fi consacrate ca principii abuzurile şi ilegalităţile. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doreşte şi reprezentantul Partidului Naţional Liberal să explice votul.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Una din cele mai importante, poate cea mai importantă atribuţie a unui primar este eliberarea autorizaţiilor de construcţie. Prin această ordonanţă, Guvernul transformă Municipiul Bucureşti, dintr-un municipiu împărţit pe sectoare, într-o federaţie de oraşe.

Prin această ordonanţă, la nivelul Municipiului Bucureşti, se va crea un haos, în detrimentul cetăţenilor şi aceasta motivat de o eventuală răfuială politică, legat de viitorul politic al acestui municipiu.

Credem că s-a încălcat, atât Constituţia, cât şi în mod evident Legea administraţiei publice locale, motiv pentru care Partidul Naţional Liberal a votat în contra acestui proiect.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mai doreşte cineva să intervină?

Stimaţi colegi,

Am văzut că se verifică numărul deputaţilor prezenţi. Întreb dacă există vreo contestaţie cu privire la deputaţii care şi-au înregistrat prezenţa, pentru a face apel nominal. Nu există.

Poftiţi.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog ca la voturile finale să se precizeze exact câţi au votat pentru, câţi au votat împotrivă şi câţi s-au abţinut, să nu mai scădeţi din totalul celor care au semnat listele pe cei care votează într-un fel sau în altul, pentru că adineauri, la un vot precedent, aţi afirmat că sunt 251 voturi pentru. Am numărat, de curiozitate, câţi suntem în sală şi suntem aproape 200. Deci, probabil că între timp au mai intrat doi, trei colegi, deci poate suntem 200.

Ca atare, 251 plus 33 care votaseră împotrivă, erau vreo 280. Lipsesc 80 din cei 280, la ora aceasta în sală.

Ca atare, vă rog foarte mult, să aplicaţi în mod corect regulamentul. La voturile finale să anunţaţi numărul de voturi pentru, contra şi împotrivă, aşa cum este normal, să nu mai folosiţi lista de prezenţă a celor care au semnat pentru prezenţă, pentru că nu este suficient, în acest moment. Legile trebuie aprobate cu o majoritate clară, care să fie cea statutată de Constituţie şi de Regulamentul nostru şi trebuie să anunţaţi aceste cifre aşa cum este normal.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Am anunţat cifrele, aşa cum este normal. Eu nu comentez deducţiile logice pe care cineva le face în legătură cu o situaţie dată. Am întrebat explicit dacă cineva contestă numărul celor prezenţi în sală şi doreşte să facem apelul nominal; n-am întâmpinat o asemenea intervenţie.

În consecinţă, ţinând cont de sfaturile pe care domnul deputat Chiliman mi le dă, trecem în continuare la votul pentru celelalte proiecte de legi.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (adoptat).

Punctul 4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Cine este pentru? Am rugămintea să vă exprimaţi cu toţii voturile, pentru că, în altă variantă, suntem număraţi din sală, pe prezenţă, nu pe ridicat de mâini şi sunt destui care vor să facă deducţii logice cu privire la diferenţele de numărătoare.

216 voturi pentru.

Împotrivă? Sunt voturi împotrivă? 16 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Cu 216 pentru, 16 împotrivă şi o abţinere, s-a adoptat proiectul de lege.

Vă reamintesc, acest proiect a fost votat în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale (adoptat).

Punctul 5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, care se adoptă conform art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 215 voturi pentru.

Împotrivă? 41 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Cu 215 pentru, 41 împotrivă, 4 abţineri s-a adoptat proiectul de lege.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.170/2000 privind sursele de rambursare a creditelor externe, a dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumuturilor contractate de Societatea Comercială Termoelectrica S.A (adoptat).

La pct. 6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.170/2000 privind sursele de rambursare a creditelor externe, a dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumuturilor contractate de Societatea Comercială "Termoelectrica" S.A. Se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 214 voturi pentru.

Împotrivă? 34 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 214 pentru, 34 împotrivă, nici o abţinere, s-a adoptat proiectul de lege.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/1998 privind activitatea de standardizare naţională în România (adoptat).

Punctul 7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională în România, care se adoptă conform art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 248 voturi pentru.

Împotrivă? 15 împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

   

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Contestăm numărătoarea! Vă rog să mai număraţi încă o dată voturile împotrivă.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Am o rugăminte pentru reprezentanţii Grupului PRM. În Parlamentul României comentariile se fac la tribună! Dacă cineva doreşte să exprime o obiecţie, să ridice o problemă de procedură, îl invit să o facă civilizat, de către cei care reprezintă grupul în mod legitim.

 
   

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte,

În numele Grupului parlamentar al PRM-ului, protestez împotriva felului în care se numără voturile împotrivă, fotografii se mişcă tot timpul printre noi, ne ecranează, nici măcar nu puteţi să număraţi voturile. Vă rog să faceţi ordine în sală!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc foarte mult pentru recomandare. Rog fotografii să rămână la locurile lor pentru a nu perturba numărătoarea voturilor şi pentru a nu ecrana vizibilitatea prezidiului către sala de şedinţă.

Domnul deputat Chiliman doreşte să explice votul la proiectul de la punctul 7, aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu voi ridica problema numărului de deputaţi aflat în sală, care oricum nu este cel pe care-l anunţaţi dumneavoastră, domnule preşedinte. Dar, aceasta este o altă problemă, este lume pe sus, pe acolo, sunt ziarişti care, dacă numără, o să-şi dea seama exact câţi suntem în sală şi diferenţele se pot deduce.

Problema, însă, pe care vreau să v-o spun este că acest proiect de lege, împotriva căruia grupul nostru a votat, conţine o prevedere care nu este în regulă, am spus lucrul acesta şi când s-a dezbătut săptămâna trecută, şi anume, această instituţie care se ocupă de standardizare în România, ar fi trebuit să rămână o instituţie autonomă, din toate punctele de vedere şi nu să fie subordonată, aşa cum este în momentul de faţă, unuia dintre ministere. Pentru că, prin buget, prin modul în care primeşte banii de la stat, poate fi constrânsă o instituţie din aceasta, de importanţă enormă pentru integrarea României în Uniunea Europeană. Poate fi constrânsă să abdice de la anumite prevederi de standardizare, pentru ca temporar să permită anumite lucruri cu nişte standarde mai scăzute, în interesul unei puteri care este trecătoare acolo, în fruntea Guvernului.

Această ordonanţă a fost adusă în perioada când noi eram la putere şi atunci am avut o poziţie foarte clară faţă de ea, am în continuare, pentru că subordonarea acestei activităţi, aşa cum s-a făcut, nu este corectă. Trebuia, cel puţin pe plan bugetar, să i se lase acestei instituţii posibilitatea să rămână autonomă. În momentul de faţă ea este complet subordonată şi toate aceste agenţii, de importanţă naţională, care sunt subordonate bugetar, de fapt, devin sclavii instituţiilor care le coordonează. Nu contează cine este ministru, interesele sunt întotdeauna mari şi conflictele de interese sunt prezente, în această situaţie, şi absolut vizibile.

Motivul pentru care noi am votat împotrivă, considerând că această chestiune trebuie schimbată şi va fi un amendament al nostru la această lege pe care-l vom promova cât se poate de rapid în Parlament.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

 
  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2001 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (adoptat).

La pct. 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2001 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor. Se adoptă conform art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 246 voturi pentru.

Împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 246 pentru, 4 împotrivă, 2 abţineri, s-a adoptat proiectul de lege.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.190/2001 pentru modificarea art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.75/2001 privind cazierul fiscal (adoptat).

Punctul 9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2001 pentru modificarea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind cazierul fiscal, lege pentru care sunt aplicabile prevederile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 236 voturi pentru.

Împotrivă? 23 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 236 pentru şi 23 împotrivă, s-a adoptat proiectul de lege.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru diminuarea datoriei publice (adoptat).

Punctul 10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru diminuarea datoriei publice.

Cine este pentru? 198 voturi pentru.

Împotrivă? 39 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

198 voturi pentru, 39 voturi împotrivă, 4 abţineri şi vreo 25 nu au votat deloc.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2002 pentru completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat (adoptat).

Punctul 11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2002 pentru completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat. Se adoptă conform art.74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 204 voturi pentru.

Împotrivă? 36 împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu 204 pentru, 36 împotrivă şi 3 abţineri s-a adoptat proiectul de lege.

  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (adoptată propunerea de respingere).

Punctul 12. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Comisia a propus respingerea acesteia.

Cine este pentru respingerea propunerii legislative? 197 voturi pentru respingere.

Cine este împotriva respingerii? 40 împotrivă.

Abţineri? 19 abţineri.

Cu 197 pentru, 40 împotrivă, 19 abţineri s-a respins propunerea legislativă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război (adoptată propunerea de respingere).

Următoarea propunere legislativă pentru care se propune, de asemenea, respingerea, este cea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război. Urmăriţi-o la pct. 13.

Cine este pentru? 210 pentru.

Împotrivă? 65 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 210 pentru, 65 împotrivă s-a respins propunerea legislativă.

Vă rog. Domnul deputat Chiliman doreşte să explice votul.

   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt iniţiatorul acestui proiect de lege. Vroiam să le mulţumesc celor care au votat împotriva respingerii şi cred că eroii acestei naţiuni, veteranii de război, cei care au făcut ca România să arate cum arată ea astăzi, pe hartă, cei care şi-au sacrificat viaţa, şi care astăzi mai sunt în viaţă într-un număr foarte mic, numărul lor descrescând în fiecare zi, având în vedere că dumneavoastră aţi votat împotriva recorelării corecte a avantajelor minimale materiale pe care urmau să le primească, urmare a acestei legi, cred că şi ei vă vor mulţumi. Aţi fi fost, poate, mai mulţumiţi ca ei astăzi să fie toţi la doi metri sub pământ, pentru ca să aveţi conştiinţa împăcată pentru modul în care aţi votat. Vă mulţumesc.

 
  Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni (adoptată).

Domnul Valer Dorneanu:

Punctul 15. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni, lege ce urmează a fi aprobată în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 243 pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Propunerea legislativă privind constituirea şi utilizarea Fondului Special de Solidaritate pentru construcţia de locuinţe pentru tineri (adoptată propunerea de respingere).

V-aş ruga să-mi permiteţi să mă reîntorc la pct. 14, pe care l-am omis. Propunerea legislativă privind constituirea şi utilizarea Fondului Special de Solidaritate pentru construcţia de locuinţe pentru tineri. Comisia a propus respingerea acestei propuneri.

Cine este pentru respingere? 186 voturi pentru respingere.

Împotrivă? 40 voturi împotrivă.

Abţineri?

   

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Suntem 42, domnule preşedinte!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

V-am spus că aveţi tot timpul tribuna la dispoziţie pentru a vă exprima democratic aici, stimaţi colegi de la PRM.

Cu 186 pentru, 40 împotrivă s-a respins propunerea legislativă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.8 şi 12 ale Legii nr.33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni (adoptată propunerea de respingere).

Punctul 16. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 8 şi 12 din Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni.

Se propune respingerea acestei propuneri, ca urmare a votului favorabil la cealaltă.

Cine este pentru? 247 voturi pentru respingere.

Voturi împotrivă? 36 voturi împotriva respingerii.

Abţineri? 2 abţineri.

Aveţi vreo problemă, domnule Moiş? Vă rog. Pentru explicaţia votului domnul deputat Moiş.

   

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Această propunere legislativă a fost făcută de către unul dintre deputaţii Partidului România Mare, domnul deputat Brudaşca. Ea a avut raţiunea să pună în practică, de fapt, această Lege nr. 33/1996 care s-a născut literă moartă. Pentru că legea prevede nişte facilităţi pentru locuitorii din Munţii Apuseni, de fapt, nu inventează facilităţi, ci îi repune în drepturi în ce priveşte unele drepturi pe care le-au avut între cele două războaie. Însă, fără mecanismul financiar, Legea nr. 33/1996 a rămas literă moartă, nu a fost aplicată.

Raţiunea pentru care a fost făcută propunerea legislativă de către domnul deputat Brudaşca a fost tocmai această idee, de a pune în practică Legea nr. 33. Din nefericire, propunerea a fost respinsă, astfel că, pe mai departe, Legea nr. 33/1996 devine neaplicabilă.

Aceasta este raţiunea pentru care grupul nostru a votat împotriva respingerii propunerii legislative. Noi doream să fie acceptată, pentru ca legea să poată fi aplicată, nu să fie numai un motiv de propagandă electorală.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate (adoptat).

Stimaţi colegi,

Urmează ultimul proiect înscris pe lista votului final: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate. Lege ce urmează a fi votată în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 214 voturi pentru.

Împotrivă? 37 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 214 voturi pentru, 37 împotrivă şi 1 abţinere, a fost adoptat proiectul de lege.

Domnul deputat Bălăiţă..., Bălăeţ, din partea Grupului parlamentar PRM.

   

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Nu-i nimic, domnule preşedinte, că mi-aţi greşit numele, se apropie Paştele şi mielul mi se cuvine, din partea dumneavoastră.

Vreau să fac unele observaţii, în legătură cu ceea ce am votat noi astăzi, aici, şi să motivez într-un fel de ce, în principiu, Grupului parlamentar al Partidului România Mare a mers pe vot împotrivă.

Avem 17 legi, care au fost propuse la votul final, astăzi. Dintre acestea, 11 sunt ordonanţe ale Guvernului şi, dintre acestea 11, 6 sunt ordonanţe de urgenţă ale Guvernului şi nu ştim motivaţia acestor urgenţe, pe care ni le propune acest vot final. Dintre elaborările legislative normale, parlamentare, 6; dar 4 sunt respingeri. Deci, numai 2 propuneri legislative au fost acceptate de către Putere.

Daţi-vă seama de raporturile care se creează prin această "oglindă" între Guvern şi Parlamentul. Poate domnul Gaspar, care reprezintă aici relaţia Guvern-Parlament ne va da unele explicaţii cu privire la această situaţie şi la această subordonare clară a Parlamentului în faţa Guvernului. Şi această ocolire sistematică a procedurilor parlamentare normale de elaborare legislativă.

Ar fi un subiect care ar trebui să dea de gândit tuturor deputaţilor, indiferent că sunt în opoziţie sau la putere. Un principiu este călcat în picioare! Şi pentru acest principiu ar merita să fim mult mai atenţi în Parlament. Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Cu aceasta, vă rog să îmi permiteţi să suspend şedinţa ordinară, pentru a trece la şedinţa festivă.

(Şedinţa ordinară se suspendă între orele 11,40-12,40, pentru desfăşurarea Şedinţei solemne de depunere a jurământului de către unii deputaţi.)

 
Aprobarea componenţei nominale a comisiilor de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la:  

După pauză

   

Domnul Valer Dorneanu:

Deschidem şedinţa obişnuită. Îl rog pe domnul secretar Borbely să vină la prezidiu.

Până când vor reveni toţi colegii în sală, v-aş ruga să fiţi de acord să aprobăm câteva comisii de mediere.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice;

Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice. Sunt propuşi domnii deputaţi: Băncescu Ioan, Neamţu Horia, Ioan Selagea Constantin - PSD, Ionescu Daniel - PRM, Săpunaru Nini - PNL, Winkler Iuliu - UDMR, Sali Negiat - minorităţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război;

Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Sunt propuşi colegii noştri: Andrei Ioan, Motoc Marian, Suditu Gheorghe - PSD, Crişan Emil - PRM, Mărăcineanu Adrian - PRM, Barbu Gheorghe - PD, Kerekeş Karoly - UDMR.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul Legii grădinilor zoologice şi acvariilor publice;

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere la Proiectul Legii grădinilor zoologice şi acvariilor publice sunt: Florescu Ioan, Cipercă Vasile, Lazăr Maria - PSD, Pleşa Eugen şi Puzdrea Dumitru - PRM, Nan Nicolae - PD, Dobre Victor Paul - PNL.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.152/2000 pentnru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/1997 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Cinematografiei şi constituirea Fondului Cinematografic Naţional;

Comisia de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.152/2000 pentnru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/1997 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Cinematografiei şi constituirea Fondului Cinematografic Naţional. Sunt propuşi colegii noştri: Moldovan Carmen, Moldoveanu Eugenia, Nicolicea Eugen - PSD, Duţu Constantin şi Bălăeţ Mitică - PRM, Kelemen Hunor - UDMR, Gvozdenovici Slavomir - minorităţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/1998 pentru modificarea art.1 alin.1 al Legii nr.51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din Justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1952;

Comisia de mediere pentru soluţionarea divergenţelor la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/1998 pentru modificarea art.1 alin.1 al Legii nr.51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din Justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1952. Sunt propuşi colegii noştri: Todoran Pavel, Motoc Marian, Suditu Gheorghe - PSD, Apostolescu Maria - PRM, Barbu Gheorghe - PD, Mogoş Ioan - PNL, Kerekeş Karoly - UDMR.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Propunerea legislativă privind reorganizarea grupurilor şcolare (retrimisă comisiei).
 

Rog şefii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală.

Următorul proiect înscris pe ordinea de zi de astăzi este Propunerea legislativă privind reorganizarea grupurilor şcolare, lege cu caracter organic.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propune respingerea acestui proiect, întrucât Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află într-un stadiu avansat de elaborare a unui Proiect de Lege privind învăţământul preuniversitar. Comisia îşi susţine acest punct de vedere.

Domnul deputat Moisoiu, din partea iniţiatorului.

   

Domnul Adrian Moisoiu:

Stimaţi colegi,

Legea pe care am propus-o privind reorganizarea grupurilor şcolare noi considerăm că este de o deosebită importanţă. Nu am înţeles, deşi s-au primit reacţii favorabile din partea judeţelor, de ce în clipa de faţă există un raport negativ împotriva acestei legi.

Nu vreau să insist asupra conţinutului acesteia, pentru că dumneavoastră toţi aţi primit-o la casetă şi probabil că aţi studiat-o, dar este absolut necesar ca în clipa de faţă să se facă o distincţie între grupurile şcolare industriale şi liceele de cultură generală. Prin existenţa acestor grupuri şcolare, baza materială necesară pentru formarea viitorilor specialişti poate să fie asigurată. De asemenea, în afară de baza materială, care este absolut necesară, şi sublinez încă o dată această idee, este nevoie de introducerea, de găsirea, de existenţa în Consiliul profesoral a unor cadre de specialitate – ingineri, profesori, economişti şi aşa mai departe, în funcţie de specificul acestei unităţi şcolare.

Bazându-ne pe experienţa pe care am acumulat-o în decursul timpului privind învăţământul şcolar şi profesional, noi am considerat că astăzi este absolut necesar, pentru un învăţământ de calitate în continuare, ca această lege să fie aprobată.

Sper să nu existe nici un fel de raţiuni politice, dacă se poate numi astfel o raţiune, care să oprească iniţiativa noastră şi, în consecinţă, să aveţi amabilitatea, eventual cerând anumite precizări, pentru a vota o lege care este deosebit de importantă în clipa de faţă. Este Legea reorganizării grupurilor şcolare, în care copiii dumneavoastră, ai noştri, vor putea astfel să se pregătească cât mai bine, în condiţii optime, în condiţii în care să aibă la dispoziţie o bază materială corespunzătoare, în condiţii în care cadrele didactice care vor lucra în aceste şcoli să aibe posibilitatea să fie rodate, să fie special pregătite cu o destinaţie corespunzătoare.

Eu, în numele iniţiatorilor, vă mulţumesc pentru înţelegerea dumneavoastră, şi cred că veţi accepta. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Petre Moldovan, din partea comisiei.

 
   

Domnul Petre Moldovan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea care a fost propusă de către un grup de deputaţi din cadrul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport este în sine o lege interesantă şi vizează o mai bună reglementare a unui domeniu care este într-o oarecare suferinţă, şi anume cel al funcţionării grupurilor şcolare. Având însă în vedere faptul că în programul Ministerului Educaţiei Naţionale, respectiv în programul de guvernare, există intenţia de a prezenta în timpul cel mai scurt Parlamentului legi separate pentru organizarea învăţământului preuniversitar, respectiv pentru organizarea învăţământului universitar, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a apreciat că aprobarea acestei propuneri legislative ar introduce distorsiuni într-o viziune de ansamblu, într-o viziune generală pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării ne-o va prezenta într-un timp cât se poate de scurt.

Comisia a hotărât cu majoritate de voturi ca acest proiect de lege să fie respins, iar elemente din el să fie preluate şi utilizate în momentul în care se va elabora Proiectul de Lege privind învăţământul preuniversitar din România.

În consecinţă, vă solicităm să fiţi de acord cu hotărârea comisiei, şi anume cu aceea de a respinge acest proiect de lege. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Pleşa.

 
   

Domnul Eugen-Lucian Pleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doar o frază. Colegul meu a făcut un proiect de lege. Comisia apreciază că vor face alţii o lege într-un viitor. Care viitor?! Eram de acord cu comisia dacă spunea: "Noi avem programat ca peste 30 de zile să apară nu ştiu ce." Este nedrept, este necinstit să amân o iniţiativă legislativă pentru o dată apriori, care nu ştie nimeni când va fi. Vă rog frumos să se ţină cont de această situaţie.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă este apriori, atunci nu este chiar aşa cum spuneţi dumneavoastră, distinse coleg.

Poftiţi, domnule deputat.

 
   

Domnul Niculae Napoleon Antonescu:

Aşa cum a arătat şi domnul Moldovan, în comisia am dezbătut mult şi am cerut multe informaţii privind această lege. Vreau să vă spun că toată lumea este de acord că aceste grupuri şcolare au avut, au şi trebuie să aibă un rol important în sistemul de educaţie preuniversitară din România. Deci, nimeni nu se îndoieşte de acest lucru. Dar eu, şi nu numai eu, ci majoritatea din comisie am susţinut ideea că nu poate să fie făcută o lege specială pentru o anumită categorie de şcoli din sistemul preuniversitar, pentru că, atunci, putem să venim să mai facem una pentru liceele de o anumită categorie, pentru gimnazii şi aşa mai departe. Vreau să spun că unele din prevederile propuse de colegii noştri, corectate după discuţii cu cei din teritoriu, sunt de luat în considerare. Deci toate acestea trebuie să se regăsească într-o lege unitară, şi nu putem să scoatem legi separate pentru fiecare domeniu. Acesta a fost motivul esenţial.

Eu apreciez în mod deosebit munca făcută de colegii noştri, domnul Moisoiu şi domnul Ionescu, şi eu cred că, nu aşa cum a spus domnul Pleşa, nu ştiu în ce termen va fi, dar va fi într-un termen foarte scurt, eu bănuiesc că în legislatura aceasta vom avea, dacă nu cel mai târziu în toamnă, aceste legi în care să precizăm clar poziţia faţă de aceste grupuri şcolare, poziţie care, repet, este de susţinere şi de ridicare a activităţii acestora la un nivel corespunzător învăţământului preuniversitar din România.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg.

Domnul Anghel Stanciu, din partea comisiei. Sau interveniţi în nume propriu, domnule deputat?

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Din partea tuturor.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Chiar pe toţi nu îi puteţi reprezenta!

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

În primul rând, vreau să îmi cer scuze. Nu s-a mai întâmplat o astfel de situaţie, dar noi eram într-o şedinţă de analiză cu domnul vicepreşedinte Duvăz, aşa cum a dispus Biroul permanent. Pot să vă anunţ, spre a nu avea emoţii, că am ieşit bine la controlul pe care l-a efectuat domnul vicepreşedinte şi care a rămas cu ceilalţi colegi ai mei din birou la analiză.

În ceea ce priveşte această lege, domnule preşedinte, lucrurile pot fi şi simple, pot fi şi complicate. Spunem acest lucru pentru că ideea în sine nu este rea, şi aceasta s-a văzut din analiza materialelor care au venit din teritoriu de la domnii inspectori generali, şi cred că, cu puţină disponibilitate din partea ministerului, se putea găsi o formulă pentru aceste grupuri şcolare care sunt într-o anumită suferinţă în acest moment, pentru că toţi vrem să ne facem preoţi, vrem să ne facem contabili, economişti, brokeri şi aşa mai departe, şi nu mai are cine să tragă cizma. Ele au fost gândite într-o anumită perioadă, sunt exagerări ca să le facem cum au fost atunci, dar trebuie menţinute, pentru că vor asigura, până la urmă, acea forţă de muncă, acea manualitate de care începe să se simtă din ce în ce mai mult nevoie.

Cred că, dacă ministerul ar fi disponibil şi ar renunţa la acest argument, că vom face noi alta şi mai frumoasă, şi mai drăgăstoasă şi aşa mai departe, care este un argument, evident, dar nu cred că este cel de bază, ar fi de acord distinsa noastă colegă, pentru că eu o consider întâi membru al comisiei şi apoi ministru, ca să-l mai trimitem odată la comisie, să-l mai "periem" împreună cu ministerul şi să găsim o anumită formă. Altfel, ideea ca numai ceea ce vine de la minister să se aprobe va crea în această comisie, pe care o conduc de cinci ani, o disensiune care nu a existat nici pe vremea ţărăniştilor şi o falie şi, din aceasta, va pierde legea ca atare. Noi le vom trece exact în forma în care vin de la Guvern şi cu o viteză fantastică, şi nu ne mai puteţi critica că am întârziat. Dar veţi pierde acel laborator care a funcţionat şi încă funcţionează cu grijă spre soarta învăţământului românesc, modificând ceea ce este de modificat şi colaborând fără a ne asuma, domnule preşedinte, şi vă rog să luaţi toate legile de la învăţământ, şi veţi vedea puţine cazuri în care amendamentele aparţin domnului deputat Marineci, domnului deputat Napoleon Antonescu şi aşa mai departe, pentru că îi văd în faţă, ci ele sunt toate contopite şi asimilate ca amendamente ale comisiei.

De aceea, aş sugera, pentru că nu este nici un capăt de ţără, să ne lăsaţi să ne mai aplecăm odată, pentru că am înţeles că au plecat şi cei din minister care nu agreau, poate vine alt secretar de stat care agreează, şi vom scoate sau vom prelua ideile în noua lege care se va face.

Deci, rugămintea mea ar fi, pentru că am trimis atâtea la comisie, haideţi să o mai trimitem şi pe aceasta, că nu este un capăt de ţară.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru înţelegere.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna ministru Andronescu.

Vă rog să vă exprimaţi şi în calitate de membru al comisiei şi ca ministru al învăţământului, dacă puteţi.

 
   

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, aş vrea să îmi permiteţi să îi asigur pe cei doi distinşi colegi, pe domnii profesori Ionescu şi Moisoiu, că nu este vorba de nici un fel de conotaţie politică. În acelaşi timp, îl asigur şi pe domnul preşedinte Stanciu, dacă mai era nevoie, pentru că ne cunoaştem de prea multă vreme ca cineva să-i poată da dreptate domniei sale că aici nu se acceptă decât punctele care vin de la minister, şi este o acuzaţie, după părerea mea, care nu poate fi susţinută cu argumente, că nu este vorba de a impune neapărat un punct de vedere al ministerului, dacă nu am avea şi suficiente argumente pentru acest lucru.

Eu cred că, aşa cum este Legea învăţământului în acest moment, aceasta asigură cadrul de funcţionare normală pentru grupurile şcolare la care se referă acest proiect de lege. În acelaşi timp, v-am informat şi în comisie şi informez şi plenul Camerei Deputaţilor că liceele industriale, grupurile şcolare sunt cuprinse într-un program PHARE din care noi vrem să le dotăm şi să le aducem la standardele anului 2002 în care ne aflăm. Sperăm să realizăm chiar începând din anul acesta cât mai multe din cele pe care le avem în reţeaua şcolară. În al treilea rând, această dotare presupune, evident, şi o restructurare a reţelei de învăţământ tehnologic.

În al patrulea rând, poate că este anul în care extrem de serios punem problema implicării autorităţilor locale în definirea cifrei de şcolarizare pentru aceste licee, în aşa fel încât această cifră de şcolarizare să corespundă necesităţilor de pe plan local. Sigur, cu această ocazie a restructurării cifrelor de şcolarizare, se va produce şi o restructurare automată a acestor grupuri şcolare - unele vor rămâne, altele nu vor mai rămâne, pentru că este firesc să răspundem cu şcoala dinamicii pieţei muncii pe care o întâlnim în judeţele ţării. Şi poate că, în ultimul rând, este vorba de acest proiect de lege a învăţământului preuniversitar, pe care l-am convenit împreună, noi toţi, în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, şi domnul preşedinte Stanciu ştie foarte bine, aşa cum majoritatea membrilor comisiei cred că ştiu, că acest proiect se află în faza de finalizare, şi vom veni cu el în faţa comisiei, unde evident că toate amendamentele pe care dumneavoastră le veţi găsi de cuviinţă puteţi să le adăugaţi şi să le votaţi.

De aceea, ţinând seama de toate aceste argumente cu care am venit în faţa dumneavoastră, vă adresez rugămintea de a vota hotărârea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să mai intervină.

Poftiţi, domnule deputat.

 
   

Domnul Costel Marian Ionescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule preşedinte,

Stimată doamnă ministru,

Stimaţi colegi,

Acest proiect pe care l-am propus şi pe care l-am lucrat cu mult sârg şi cu multă experienţă, având-o în spate atât eu, cât şi domnul Moisoiu, a venit să încununeze experienţa unei categorii mari de cadre didactice, şi anume a acelora care lucrează în învăţământul preuniversitar. Acest proiect este un proiect concret şi coerent care vine în sprijinul reformei pe care o doreşte absolut orice Guvern care ar fi la putere. De asemenea, acest proiect, vreau să vă spun, nu ştiu dacă este singurul, dar cred că are şi acoperire juridică, deoarece comisia a hotărât ca acest proiect să fie trimis în toate judeţele ţării, şi acest proiect a fost dezbătut, şi accentuez, dezbătut, în fiecare unitate şcolară cu specialiştii, în fiecare inspectorat şcolar şi, din cele 41 de judeţe, ni s-au trimis avize favorabile din 30 de judeţe. Avizele acestea favorabile care s-au trimis au avut în ele şi o serie întreagă de amendamente de care noi am ţinut cont, şi am "îmbrăcat" vechiul proiect şi l-am supus discuţiei în comisie în continuare. Acest proiect care a venit şi pe care l-am supus comisiei cu amendamentele cred că are suficient sprijin şi moraliceşte şi legal, pentru că are în spate un argument juridic puternic, deoarece are consensul naţional. În fond şi la urma urmei, oamenii din învăţământul preuniversitar au studiat acest proiect şi ne-au trimis avizele dânşilor, cu avizele inspectoratelor şcolare, sub iscălitura inspectorilor generali.

Motivaţia a fost, şi vă rog să mă iertaţi că vă mai reţin câteva secunde, este următoarea: în urma examinării, comisia a hotărât cu 12 voturi împotrivă şi 9 pentru să fie respins pentru motivul că la Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află într-un stadiu avansat elaborarea Proiectului de Lege privind învăţământul preuniversitar. Eu aş vrea să facem un cumul de idei şi de asocieri, pentru că noi într-adevăr dorim să venim în sprijinul populaţiei şi dorim ca aceste idei care au fost prinse aici şi care reprezintă un cumul dintr-o anumită experienţă să fie prezentate, pentru că necesitarea reformei în învăţământul preuniversitar este deosebită la ora actuală, deoarece, după Revoluţie, să ştiţi că în multe unităţi şcolare există la ora actuală, şi acesta a fost leit motivul principal, un conglomerat de profiluri şi meserii pe cele trei filiere – filiera teoretică, tehnologică şi vocaţională. Am găsit aşa ceva în multe unităţi şcolare. Directorii şi-au adunat toate cele trei filiere în scopul realizării planului de şcolarizare. Şi, atunci, noi punem problema: este normal şi moraliceşte corect să aprobăm aşa ceva, când nu există bază materială suficientă pentru instruirea normală, la standardele cerute atât de noi, cât şi de Uniunea Europeană?

Deci eu vreau să spun că acest proiect vine în sprijinul oriecărui tip de reforme, având în spate o experienţă a cadrelor didactice din toată ţara şi cu aportul juridic, aşa cum am exprimat anterior, care are în spate vocaţia şi puterea juridică a unui referendum naţional.

Am uitat să îmi cer scuze pentru că eram cu domnul ambasador al Ucrainei şi nu am putut să fiu de la prima prezentare, dar am înţeles că domnul preşedinte Stanciu a cerut retrimiterea la comisie, motiv pentru care şi eu doresc acest lucru, dacă dânsul a argumentat, ca să nu se piardă nişte idei valoroase şi să fie într-adevăr încorporate, dar într-adevăr să fie acceptate, pentru că este o experienţă. Noi dorim să lucrăm constructiv, şi nu distructiv.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină.

Doamna ministru Andronescu.

 
   

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule profesor,

Dacă aţi făcut referire la experienţa mea în ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar, eu aş îndrăzni, deşi nu îmi stă în general în fire, să vă invit la o discuţie despre problemele învăţământului preuniversitar şi, dacă veţi constata că ele îmi sunt necunoscute, atunci eu nu am decât să vin la aceleaşi microfoane şi să susţin că aţi avut dreptate.

Încă o dată vă mărturisesc că această lege chiar nu cred că, aşa cum este ea redactată, era necesară, şi vă voi argumenta pe fiecare articol pe care dumneavoastră l-aţi prezentat aici. Spuneţi în art.1: "În cadrul grupurilor şcolare industriale şi al liceelor industriale vor funcţiona, de regulă, clase de specialitate tehnologică pentru care există bază materială.", dar, cu această precizare pe care dumneavoastră aţi făcut-o, "de regulă", nu facem decât să ne racordăm la realitatea de astăzi, aşa cum este ea. De regulă, funcţionează în grupurile şcolare clase din filiera tehnologică.

Art.2: "Clasele de filieră teoretică din cadrul grupurilor şcolare...", spuneţi dumneavoastră, "...trebuie să funcţioneze numai în liceele de cultură generală." Eu cred că acest lucru nu este potrivit, şi nu am face, dacă am accepta o asemenea propunere, decât să trimitem, dacă vreţi, şi mai aproape de margine aceste grupuri şcolare, pentru că acele clase care sunt de informatică, de ştiinţe etc. nu fac decât să ridice nivelul de ansamblu al elevilor care optează pentru aceste grupuri şcolare şi, în ansamblul său, grupul şcolar este avantajat de prezenţa unei asemenea clase. Cu atât mai mult, chiar şi în interiorul liceului, după ce opţiunea a fost exprimată, eu cred că prezenţa unor astfel de clase nu reprezintă decât, dacă vreţi, ţinta către care pot să tindă şi cei care nu au reuşit să intre în aceste clase, să recunoaştem, mai căutate decât cele din filiera tehnologică.

În art.3 vorbiţi despre dimensionarea şi comasarea unităţilor şcolare din grupul celor industriale, "...în funcţie de cerinţele comunităţii locale." Vă spuneam că, pentru prima dată anul acesta, autorităţile locale chiar sunt implicate direct în stabilirea cifrelor de şcolarizare pentru toate meseriile care sunt neceare pe teritoriul respectivei autorităţi. Deci, iată, aici, noi, dacă vreţi, am şi răspuns acestui deziderat. De aceea, art.4, prin care introduceţi posibilitatea de transferare a cadrelor didactice, pentru că realizăm această mişcare de clase, nu şi-ar mai justifica, după părerea mea, rolul şi nu ar face decât să creeze perturbaţii de care sistemul de învăţământ are din ce în ce mai rar nevoie.

Vă mulţumesc foarte mult, şi mă bazez pe înţelegerea dumneavoastră şi pe înţelegerea faptului că nu este pornirea faţă de o lege a unui iniţiator care nu face parte din partidul de guvernământ, ci, pur şi simplu, este, dacă vreţi, convingerea mea, cu experienţa mea de şcoală şi cu simţul realităţii sistemului de învăţământ pentru zona aceasta pe care dumneavoastră încercaţi să o reglementaţi prin acest proiect de lege.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul preşedinte Stanciu.

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Vin cu o chestiune de procedură, în sensul că, practic, acest proiect de lege având amendamentele rezultate din teritoriu şi, practic, reformulat faţă de forma sa iniţială, nu are avizul Consiliului Legislativ.

Eu v-aş solicita, domnule preşedinte, să o retrimitem şi la comisie, şi la Consiliul Legislativ, să vedem ce spune şi Consiliul Legislativ şi cred că este o soluţie de compromis.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Costel Marian Ionescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu vreau ca să mărim aria de discuţie. Atâta vreau să punctez: faptul că există o mică diferenţiere între modul cum a prezentat doamna ministru, aşa cum înţelege dânsa, deci arhitectura acestor grupuri şcolare şi aşa cum o înţeleg eu, problema de fond care se pune, pe care am înţeles-o eu şi cu colegul meu şi cu ceilalţi din teritoriu care se ocupă de învăţământul preuniversitar, este următoarea: calitatea învăţământului, pe filieră teoretică, indiferent pe ce grup şcolar am spune noi, să luăm, de exemplu, profilul filologie dintr-un grup şcolar industrial de metalurgie, de petrol sau de mine, faţă de ceilalţi care absolvă acelaşi profil, la un liceu de cultură generală sau un colegiu naţional, cu acelaşi titlu, cu aceeaşi diplomă, sunt total diferite, nivelul calitativ este foarte mare. Din cauza aceasta, eu vin cu argumente puternice şi clare, în favoarea creşterii calităţii, atât a învăţământului teoretic, care trebuie să se facă acolo unde el se face, cât şi a învăţământului tehnologic, pentru crearea unor baze materiale coerente şi concrete, pentru realizarea unor muncitori cu bune deprinderi, care să facă faţă în procesul de producţie. Aici era problema, pentru că, după revoluţie, preocuparea pentru învăţământul preuniversitar a fost mai diminuată decât faţă de alte tipuri de învăţământ şi, iată, s-a diminuat foarte clar calitatea.

Sunt atâtea şi atâtea sondaje în care acest lucru pe care eu l-am reliefat, în faţa dumneavoastră, este net în favoarea spuselor de către mine, deoarece calitatea învăţământului teoretic, aşa cum am argumentat, este net diferit faţă de unităţile care fac, într-adevăr, învăţământ teoretic şi au aceeaşi diplomă, în definitiv şi la urma urmei. Aici este problema. Problema de fond este în sensul creşterii calităţii învăţământului atât la cel teoretic, cât şi la cel industrial.

Şi, încă o dată, marşez pe linia pe care a propus-o domnul profesor Stanciu, să mergem şi să-l mai, eu ştiu, discutăm încă o dată, împreună cu colaboratorii noştri din Ministerul Educaţiei, împreună cu doamna ministru, şi să vedem şi avizul Consiliului Legislativ. Şi cred în coerenţa şi în gândirea corectă a cadrelor care slujesc învăţământul, deoarece eu cred că este un interes major general pentru toate cadrele din învăţământ, în sensul creşterii calităţii. Acest proiect, în esenţă, vine clar în sensul creşterii calităţii învăţământului.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Problema pe care a ridicat-o domnul Stanciu întrerupe, practic, orice dezbatere pe fond, pentru că, potrivit Legii de organizare a Consiliului Legislativ, orice proiect trebuie trimis acestuia pentru obţinerea avizului. Chiar dacă, pe substanţă, avizul este consultativ, Consiliul Legislativ este, în mod obligatoriu, consultat.

Ca atare, nu pot decât să mă întreb cum a ajuns în plen.

 
   

Domnul Asztalos Ferenc (din loja comisiei):

A avut avizul!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

A, a avut avizul iniţial. (Discuţii în loja comisiei)

Poftiţi. Doamna ministru Andronescu.

 
   

Doamna Ecaterina Andronescu:

Domnule preşedinte,

Eu sunt de acord s-o întoarcem înapoi la comisie, pentru că sunt convinsă că vom găsi acolo, într-un cerc mai restrâns, suficiente argumente, la rândul nostru, să-i convingem pe cei doi colegi ai noştri iniţiatori că nu avem alte intenţii decât acelea de a găsi cele mai potrivite forme. Aşa încât, dacă propuneţi întoarcerea la comisie, cred că nu este lucrul cel mai rău.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Sunteţi cu toţii de acord pentru restituirea la comisie? Mulţumesc.

Aş vrea să adaug, şi eu, la ce a spus distinsa noastră colegă, sfatul pentru iniţiator de a da concreteţe bunelor intenţii, pentru că, aşa cum este alcătuit, în prezent, proiectul nu prea are substanţă.

Deci toată lumea este de acord să-l restituim comisiei.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul internaţional Bucureşti Otopeni.  

Următorul proiect, cel pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportului internaţional Bucureşti Otopeni.

Dau cuvântul iniţiatorului.

Poftiţi, domnule ministru.

   

Domnul Dan Banciu (consilier MLPTL):

Aeroportul internaţional Bucureşti Otopeni este un obiectiv de interes naţional şi strategic, cu o importanţă deosebită în sistemul de transport al României, el concentrând o gamă largă de activităţi cu implicaţii majore în domeniile economic, politic, social.

Master planul Aeroportului internaţional Otopeni, proiectat la nivelul anilor 2010, se fundamenta pe necesitatea creşterii capacităţii de transport pasageri la circa 6 milioane pe an şi la circa 300.000 de tone marfă.

Programul strategic de dezvoltare pe termen lung trebuie însă să asigure realizarea unei noi zone terminale pentru pasageri, aerogări şi platforme de îmbarcare – debarcare capabile să prelucreze peste 15 milioane de pasageri anual, iar un sistem de căi de rulare, care va asigura conexiunea între noile capacităţi la cele două piste şi la celelalte elemente de infrastructură aeroportuare existentă, noi accese rutiere dinspre Bucureşti – Ploieşti, la terminalele de pasageri de mărfuri, accesul actual pe DN-1, după cum ştiţi, fiind din ce în ce mai aglomerate. De asemenea, se preconizează drumuri interioare, platforme auto, clădiri tehnologice, platformă multimodală de prelucrare a mărfurilor şi poştei, parc tehnologic pentru dezvoltarea activităţilor industriale – ITP, ale căror produse pot fi transportate pe cale aeriană.

Finanţarea programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare Aeroportul internaţional Bucureşti Otopeni se poate asigura din surse proprii, credite bancare şi în completare de la bugetul de stat, prin bugetul MLPTL.

Faţă de cele de mai sus, a fost introdus proiectul de lege alăturat, în vederea aprobării acestei ordonanţe.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia pentru industrii! Cine este prezent din partea Comisiei pentru industrii?! Un reprezentant al Comisiei pentru industrii să prezinte raportul la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr.64/1999.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Raportul asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.64 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul internaţional Bucureşti Otopeni.

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru avizare şi dezbatere în fond cu proiectul de lege pe care l-am amintit. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în forma propusă de Guvern, la Comisia de industrie a Camerei, în şedinţa din 19 februarie 2002, s-a hotărât, cu 23 de voturi pentru, să avizeze favorabil proiectul de lege cu amendamente admise şi amendamente respinse prezentate în anexă.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

La dezbateri generale, cine doreşte să intervină?

Rog Comisia pentru învăţământ să ceară voie plenului pentru o şedinţă separată.

Dacă doreşte cineva să intervină la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.64/1999? Dacă nu, trecem la dezbaterea proiectului pe texte.

Vă rog să urmăriţi, în paralel, raportul cu proiectul de lege şi cu ordonanţa.

La titlul legii, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La textul articolului unic, vă rog să urmăriţi amendamentul 2. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 2? Nu aveţi. Admis amendamentul 2. În consecinţă, articolul unic al legii de aprobare va avea conţinutul rezultat.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

Art.1 alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Alin.2. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.1 votat în unanimitate, neexistând obiecţiuni.

La art.2, urmăriţi, vă rog, amendamentul 6. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi obiecţiuni. Admis, în unanimitate, amendamentul 6 şi, în consecinţă, noua formulare a art.2.

La art.3 alin.1, urmăriţi amendamentul 7. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.3 alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nu aveţi nici dumneavoastră. Votat în unanimitate.

Art.3, în ansamblu. Votat în unanimitate.

Art.4. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.5. Urmăriţi amendamentul 10. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul 10 şi noua formulare a art.5.

Art.6. Urmăriţi amendamentul 11. Comisia propune abrogarea. Dacă sunteţi de acord cu acest text? Da. În unanimitate.

La art.7, cel cu privire la anexe, vă rog să urmăriţi amendamentul 12. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 12? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul 12.

La punctul 13, vă rog să urmăriţi amendamentul comisiei cu privire la Anexa 1, pe care îl găsiţi în pag.2 îngroşat. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 13 cu privire la Anexa 1? Nu aveţi. Admis amendamentul. Anexa 1 va avea alcătuirea rezultată din votarea amendamentului.

Anexa 2. Există vreo modificare la Anexa 2, la planşă? Vă rog să urmăriţi cu atenţie modificarea care a intervenit la planşă. Dacă sunteţi de acord cu modificarea adusă de comisie Anexei 2? Nu există nici o obiecţiune. Votat în unanimitate.

La punctul 14, vă rog să urmăriţi, în raport, comisia introduce un art.II nou care cuprinde, de fapt, dispoziţia de republicare a ordonanţei. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Vă rog să constataţi că au fost parcurse textele proiectului de lege şi ordonanţei.

Fiind vorba de o lege care caracter ordinar, o supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Cu unanimitatea celor prezenţi, s-a adoptat proiectul de lege.

 
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior.  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2001 privind unele măsuri de îmbunătăţire a finanţării învăţământului superior.

Rog iniţiatorul să o prezinte.

   

Domnul Petru Andea (din loja comisiei):

Procedură de urgenţă?

Da.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Rog comisia, atunci, să propună timpii de dezbatere.

 
   

Domnul Petru Andea:

Comisia propune câte 3 minute pentru fiecare intervenţie şi un timp total nu mai mare de 30 de minute.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnă ministru, sunteţi de acord, da?

Trecem, atunci, la dezbaterea proiectului, urmărind, în paralel, împreună cu dumneavoastră, raportul comisiei şi textele proiectului.

La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

La textul articolului unic, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

De fapt, v-aş ruga să urmăriţi textul articolului unic al Proiectului de Lege de aprobare. Urmăriţi raportul, amendamentul 1 prevede o modificare, respectând cele ce se operează în cuprinsul ordonanţei, modificări, aşadar, în textul articolului unic de aprobare, aprobarea urmează a fi dată cu următoarele amendamente. Deci urmăriţi amendamentul 1. Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat în unanimitate amendamentul 1 şi noul cuprins al articolului unic.

La titlul Ordonanţei de urgenţă, vă rog să urmăriţi amendamentul 2. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul 2 şi se modifică titlul ordonanţei, în mod corespunzător.

Comisia vă propune, prin amendamentul 3, ca, înaintea actualului articol unic din ordonanţă, să fie înscris art.1 propus de comisie. Urmăriţi amendamentul 3. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul 3 şi se introduce, aşadar, art.1.

Pentru art.2, în locul celor existente, comisia vă propune, prin amendamentul 4, un nou text. Urmăriţi-l. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 4? Nu aveţi. Admis în unanimitate. În consecinţă, se introduce un nou art.2, în textul ordonanţei.

Cu privire la actualul art.1 din ordonanţă, comisia ne propune să-l renumerotăm 3, fără modificări. Urmăriţi amendamentul 5. Nu aveţi obiecţiuni. Admis. Şi, în consecinţă, art.1 va deveni 3.

La art.2 actual din ordonanţă, comisia propune abrogarea acestuia. Vă rog să urmăriţi amendamentul 6. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis.

Domnule deputat Stanciu, unde aveţi obiecţiuni? La poziţia 6, sunteţi împotriva abrogării art.2?

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această ordonanţă are o anumită structură, în sensul că ea a venit cu un text de la Guvern şi, în acel text, s-a modificat art.1, s-a modificat titlul, în comisie, s-a modificat art.1 şi, în continuare, art.2, 3 ş.a.m.d. sunt într-o formulare, la amendamente respinse, diferită de cea care a venit de la Guvern.

În consecinţă, se întâmplă următorul lucru. Cu art.1, în formularea comisiei şi cu textul care va curge în continuare, al ordonanţei, încep să apară contradicţii. De aceea eu voi susţine, în continuare, amendamentele pe care le-am făcut în comisie şi care dau o anumită coerenţă ordonanţei.

La amendamentul meu, la poziţia 4, la respinse, spune că, anual, în perioada 15 – 25 septembrie, institutele de învăţământ superior şi particular din fiecare centru universitar, cu asistenţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării, încheie un protocol, prin care stabilesc numărul de locuri de cazare necesare, numărul de locuri de cazare funcţionale care pot fi oferite studenţilor, precum şi condiţiile de plată ale cazării. Ideea acestui protocol a fost acceptată şi de doamna ministru, la momentul respectiv, dar într-o formulare mai restrânsă, fără a preciza chestiunile de locuri de cazare ş.a.m.d., ci ideea de protocol între ele a fost acceptată.

De ce noi am completat cu numărul de locuri de cazare? Pentru că noi considerăm, domnule preşedinte, şi dumneavoastră aveţi căderea, prin excelenta pregătire juridică, că această ordonanţă este neconstituţională, aduce atingere autonomiei universitare şi, ca atare, am acceptat ideea de a lua 10% de la universităţile particulare şi a le da la stat printr-un parteneriat. Adică particularii dau banii, 10%, cu care se întreţin, repară sau se fac noi investiţii de cămine, iar statul dă locuri în cămine. Şi am considerat că, în felul acesta, se poate găsi o soluţie spre a nu fi declarată, peste 20 şi ceva de zile, neconstituţională.

Noi rugăm, stimaţi colegi, să mergem, de acum încolo, pe varianta amendamentelor respinse în comisie şi să dăm coerenţă acestei ordonanţe, astfel încât ea să fie cât de cât un parteneriat între stat şi particulari, şi nu o naţionalizare a fondurilor particulare. Aceasta s-a făcut în 1948 sau când s-a făcut şi acum ne chinuim să dăm înapoi. Să nu ajungem să dăm înapoi şi banii pe care-i luăm de la particulari pentru stat!

Deci v-aş ruga să votaţi poziţia 4, la amendamente respinse.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi. Domnul profesor Andea şi apoi doamna profesor Andronescu.

 
   

Domnul Petru Andea:

În esenţă, domnul deputat Stanciu are dreptate, cu menţiunea că, discutând în două şedinţe succesive, comisia a reţinut, sub o altă formă, şirul acesta de amendamente respinse iniţial, în sensul că ideea ca aceste fonduri să fie destinate pentru cămine şi cantine, într-o manieră judicioasă, este reluată, la un alt articol ulterior, unde se prevede ca repartizarea acestor fonduri să se facă pe baza unor protocoale încheiate de minister cu unităţile de învăţământ.

În consecinţă, cred că detalierea, în foarte multe articole de lege, a modului în care se alocă aceste resurse, ar încălca, după părerea mea, legea şi ar transforma într-un fel de Regulament de alocare a fondurilor pentru cămine şi cantine. Eu consider că fondul propunerii domnului Stanciu este pe deplin realizat într-unul din articolele următoare. În consecinţă, consider că putem merge pe forma adoptată de comisie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna ministru Andronescu.

V-aş ruga să indicaţi şi textul la care a făcut referire domnul Andea, text care ar prelua, practic, ideea domnului Stanciu.

 
   

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum aţi constatat deja, faţă de proiectul de ordonanţă, comisia vine, în faţa dumneavoastră, cu două articole pe care le-a introdus şi care nu au fost în ordonanţă şi pe care ni s-a părut că trebuie să le acceptăm şi le-am acceptat ca atare, întrucât ele creează, prin lege, dreptul studenţilor de a sta în cămine, chiar şi a celor din învăţământul particular, drept pe care nu l-au avut până acum, deşi au "beneficiat", să spunem între ghilimele, de locuri în căminele de stat, fără contribuţii corespunzătoare din partea universităţilor unde sunt studenţi. De aceea eu cred că, odată stabilit acest drept, prin cele două articole renumerotate acum şi cuprinse în textul legii, la punctele 1 şi 2, este suficient pentru a crea şi cadrul pentru încheierea unor astfel de protocoale între universităţi.

Legea învăţământului, aşa cum este ea în vigoare acum, creează, prin conţinutul său, dreptul la autonomie, pe care fiecare universitate îl are. În baza acestui drept la autonomie şi, evident, rezultă clar şi din lege, universităţile pot să încheie protocoale între ele. De aceea nu cred că este cazul să precizăm, aici, un astfel de demers. De aceea vă rog să analizaţi şi să acordaţi, prin votul dumneavoastră, dreptul de a trece spre votul final propunerii comisiei, aşa cum a fost ea votată de majoritatea membrilor săi.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule coleg.

 
   

Domnul Márton Árpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Având în vedere că este vorba despre o ordonanţă care este în vigoare şi se aplică şi care, probabil, va necesita o modificare, pentru că, cel puţin din punctul meu de vedere, este o problemă esenţială cu această ordonanţă, conform legilor în vigoare până la apariţia acestei ordonanţe, activitatea învăţământului superior particular era încadrată într-un domeniu care nu produce profit, adică se ia 10% din totalul venitului de la un domeniu care are zero profit. Ori s-a impus o soluţie, de exemplu, pentru întreprinzătorii mici şi mijlocii, de 1,5% din totalul venitului, pentru acel segment care produce profit.

Să iei 10% dintr-un segment neprofitabil, din totalul venitului, cel puţin, mi se pare prea mare şi, oricum, este o contradicţie între termeni. Deci trebuie să se găsească o modalitate, poate nu acum, dar va trebui să se modifice, pe parcurs, acest text de lege, pentru că, oricum, va împovăra studentul din sectorul privat, pentru că, în mod evident, dacă sectorul respectiv era fără profit, de unde să dai 10%? Pui cele 10% pe taxa studentului, pentru că altundeva nu poţi să pui şi, deocamdată, nu se ştie ce va primi, în plus, acest student, pentru această sumă în plus.

Ca atare, cred că ar fi fost, poate, bine să se discute mai atent, chiar şi în comisie, şi mai mult ca sigur că va trebui să fie modificată această normă, deoarece contravine mai multor principii constituţionale, cel puţin în forma actuală şi cred că nu va produce acele efecte benefice pe care şi le-a propus iniţiatorul.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Andea.

 
   

Domnul Petru Andea:

Domnule preşedinte,

Aş dori să asigur pe toţi colegii că, în comisie, s-a avut, pe deplin, în vedere şi argumentul care a fost invocat aici. Fără îndoială că, evident, s-a pus întrebarea pentru ce şi către ce este îndreptată această taxă sau suprataxă de 10%.

Aş vrea să se reţină, din întreg cuprinsul textului adoptat de comisie, că această sumă se îndreaptă numai şi numai către căminele studenţeşti, deci recunoscând faptul că este o manieră de a dirija nişte sume provenite din universităţi, în aceleaşi universităţi sau în ansamblul sistemului de învăţământ, pentru a îmbunătăţi condiţiile de cazare ale studenţilor, cazare şi cantină. Ca atare, sursa acestor fonduri este clară, iar destinaţia este realocarea lor către subiecţii ordonanţei, către universităţi, respectiv studenţii care sunt şcolarizaţi cu taxă.

După opinia noastră, este limpede că este corectă această alocare sau realocare a sumelor şi cred că acesta este răspunsul la problema care a fost ridicată.

Deci noi propunem, în continuare, ca să votăm textul, aşa cum a fost trecut prin comisie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule coleg.

 
   

Domnul Niculae Napoleon Antonescu:

Sigur că problema ridicată de colegul de la UDMR este şi, mă rog, merită să fie discutată, dar merită să discutăm şi ce înseamnă a nu avea profit, pentru că, cu tot respectul pe care-l am pentru realizările unor universităţi particulare, pe care le-am sprijinit şi le sprijin, şi declar că le voi sprijini pe toate care vor îndeplini standardele, atunci cum le putem explica, e uşor să nu faci profit, dacă banii respectivi... şi aceasta au învăţat şi întreprinderile, nu numai fundaţiile.

În primul rând, nu au fost universităţi, au fost fundaţii. Deci, ele devin universităţi prin legea pe care o facem noi şi apoi eu v-aş întreba, încă o dată, fără să dau nume, cum se explică sutele sau miile de miliarde din bănci la unele dintre acestea, dacă nu există profit? Banii aceia de unde vin? Repet, recunosc că unele dintre ele au făcut lucruri deosebite, spaţii de învăţământ şi laboratoare şi chiar cămine, unele dintre aceste universităţi, dar sunt şi altele care... sub această mască că nu au profit, au totuşi conturi cu sume uriaşe în unele bănci. Deci, chestia cu profitul este foarte discutabilă.

Eu, încă o dată, susţin ce a spus şi colegul Andea, eu cred că este, mă rog, o măsură care, în momentul de faţă se impune şi sunt de acord şi cu ce a spus domnul de la UDMR că ar trebui să discutăm, să vedem ce înseamnă acest profit şi eventual şi procentul dacă se constată că acest procent este destul de mare. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog. Domnul preşedinte al comisiei, Anghel Stanciu, doreşte o chestiune de procedură.

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

De mult nu am mai venit la acest microfon cu chestiuni de procedură. Am înţeles că suntem în zona unei proceduri de urgenţă, am înţeles că se iau în dezbatere articolele din raportul comisiei vizavi de amendamentele pe care colegii le-au făcut, fie acceptate, fie respinse. Constat că distinşii mei colegi vorbesc în afara procedurii, nu au amendament la acest articol. Ca atare, vă rog să adăugaţi timpul pe care dânşii l-au utilizat la timpul aprobat iniţial, pentru că, altfel, este posibil ca dânşii să folosească acest timp integral şi cei care avem amendamente să nu le putem susţine. Deci, nu am nimic împotrivă ca dânşii să vorbească, deşi este pe lângă procedură, dar nu aş vrea să mănânce timpul alocat. Cred că 10 minute s-au adăugat cu intervenţiile domniilor lor. În mod normal, ministrul poate să intervină, conform regulamentului, de câte ori consideră necesar, aşa spune regulamentul, şi cei care au amendamente şi le susţin, după care se votează. Vă mulţumesc pentru înţelegere, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc. Vom avea în vedere propunerea dumneavoastră dacă se va epuiza timpul votat.

Stimaţi colegi, cu aceasta trecem la vot şi o facem după regulament. Prima oară sunt dator să supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei, deci amendamentul 6, cel care propune abrogarea art.2, pe motiv că textul se regăseşte în altă parte la art.4 nou introdus.

Cine este de acord cu amendamentul comisiei? Vă rog să vă exprimaţi prin vot! Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? 6 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 6 voturi împotrivă, 2 abţineri şi marea majoritate pentru se admite amendamentul 2.

Supun totuşi votului dumneavoastră şi amendamentul respins al colegilor noştri Anghel Stanciu şi Iulian Mincu, de la pct.4, de la "amendamente respinse".

Cine este pentru? 8 voturi pentru.

Împotrivă?

Da, evident, marea majoritate împotriva admiterii acestui amendament care astăzi este respins.

La art.3, stimaţi colegi, urmăriţi amendamentul 7. Vă rog.

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimată doamnă ministru,

Stimaţi colegi,

Amendamentul nostru la art.3 cuprinde de fapt 3 alineate: 3.1, 3.2 şi 3.3. Logica pe care s-a mers este cea de parteneriat. Deci, dacă 3.1, domnule preşedinte, se găseşte la art.1 în aceeaşi formulare, adică "institutele de învăţământ superior particulare au obligaţia să plătească o taxă în cuantum de 10% din sumele realizate din încasarea taxelor şcolare şi taxelor de şcolarizare în raport cu numărul de locuri de cazare repartizate, potrivit protocolului anual încheiat.

Uitaţi că noi nu am băgat mâna în buzunarul particularului şi nu i-am dat nimic. Noi am spus aici că, în baza acestor sume, el va avea nişte locuri repartizate în baza protocolului care se încheie. La alin.2 am precizat, domnule preşedinte, că institutele de învăţământ superior de stat au obligaţia să plătească taxa prevăzută la alin.1 pentru studenţii şcolarizaţi cu taxă, pentru că am considerat că se face o discriminare pe bază de proprietate.

Deci, cu taxă intră şi la particular, cu taxă intră şi la stat. Cel de la particular trebuie să dea 10% din aceste taxe şi cel de la stat nu trebuie să dea, dar în schimb trebuie să beneficieze de banii de la particular. Este o logică pe care noi, de la Partidul România Mare, ca partid democrat ce suntem, nu o înţelegem. Unde este ocrotirea, într-un fel, a proprietăţii? De aceea, am zis, domnule preşedinte, dacă este să luăm, să luăm de la toată lumea, iar la art.3, am spus, domnule preşedinte, că institutele de învăţământ superior particular care au locuri proprii de cazare pentru studenţi sau în construcţie cămine studenţeşti sunt scutiţi de la plata taxei prevăzute. Deci, eu dacă la particular am un cămin în construcţie sau căminul meu, în loc să mi-l întreţin pe al meu, dau bani să întreţin căminul de la stat. Să ştiţi că eu am făcut propunerea aceasta şi vecinului meu de la parter care are... şi este mai bogat ca mine să-mi văruiască şi mie apartamentul cu 10% din veniturile lui şi nu a fost de acord. Am înţeles, că i-am arătat uite o logică.

De aceea, domnule preşedinte, aceasta este susţinerea mea şi rog să supuneţi la vot, după intervenţia de rigoare a distinsei noastre colege. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna ministru Andronescu.

 
   

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Îmi pare rău că trebuie să am aici o discuţie în contradictoriu cu domnul preşedinte al comisiei. De altfel, eu cred că şi domnia sa ştie în legătură cu universităţile de stat că îşi subvenţionează studenţii, inclusiv pe cei cu taxe în ceea ce priveşte cheltuielile de cămin. Deci, o contribuţie suplimentară nu se mai justifică atâta vreme cât, oricum, universităţile de stat, din venituri proprii, alocă pentru acoperirea cheltuielilor de cămin o foarte importantă parte, cea mai mare parte a cheltuielilor din cămin subvenţionate sunt subvenţionate din veniturile proprii ale univesităţilor.

În acelaşi timp, nu putem să nu ne uităm la ceea ce se întâmplă în realitatea sistemului de învăţământ superior românesc.

Învăţământ particular avem din 1990 încoace. Putem să constatăm cu foarte mare uşurinţă şi numărul studenţilor care urmează o formă de învăţământ particular şi care este de aproximativ 150.000. În acelaşi timp, tot din ‘90 încoace putem să vedem câte cămine s-au construit pentru cei 150.000 studenţi care funcţionează în învăţământul particular. Ar rezulta de aici – şi această simplă deducţie ne-ar pune în situaţia de a face erori – ar rezulta faptul că majoritatea studenţilor din învăţământul particular sunt din familii cu venituri foarte mari şi îşi pot asigura cazarea în centrele universitare, plătind o gazdă în oraş, ceea ce nu se întâmplă în realitate. O foarte bună parte din studenţii din învăţământul particular locuiesc în căminele univestităţilor de stat.

Prin bugetul pe care dumneavoastră l-aţi aprobat, Ministerul Educaţiei subvenţionează, în bună parte, cheltuielile în aceste cămine. O altă parte de contribuţie în acoperirea acestor cheltuieli revine univesităţilor din venituri proprii. Ni s-a părut normal, atâta vreme cât locuiesc studenţi din învăţământul particular în căminele univesităţilor de stat, să existe şi o asemenea cotă de contribuţie.

Şi ca să îl asigur pe domnul Árpad de la UDMR, aş vrea să dau şi eu o cifră. O analiză pe care noi am făcut-o pe parcursul anului 2000, ne-a arătat că o universitate, nu are importanţă care, obţinea în acel an până la momentul analizei, din taxele studenţilor, exclusiv din taxele studenţilor, subliniez acest lucru, aproximativ 140 de miliarde de lei. În aceeaşi perioadă, salariile plătite reprezentau 33 de miliarde de lei. Sigur, nu putem vorbi de profit, pentru că sunt cuprinse în categoria fundaţiilor, dar de un venit putem să vorbim şi aceste venituri nu sunt mici.

Sigur, există nişte reglementări legale în baza cărora aceste instituţii funcţionează, dar în acelaşi timp nu putem să negăm realitatea pe care v-am prezentat-o ceva mai devreme în legătură cu studenţii acestor universităţi şi cu modul în care ei locuiesc în căminele studenţeşti subvenţionate din bugetul ministerului şi din veniturile proprii ale universităţilor de stat. Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Domnul deputat Dumitrescu şi apoi domnul Baciu.

 
   

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte, să nu ne facem iluzii că dacă nu vorbim nu putem să gândim. Doresc, pe de o parte, să îmi exprim un punct de vedere faţă de amendamentele care au fost aduse aici în discuţie şi pe de altă parte, cu permisiunea către doamna ministru pentru argumentaţia domniei sale şi am să încep, în primul rând, cu ceea ce spune doamna ministru...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

V-aş ruga însă să aveţi în vedere că suntem în procedură de urgenţă, dumneavoastră nu eraţi aici când am votat-o şi intervenţia dumneavoastră trebuie să dureze un minut.

 
   

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Păi dacă dumneavoastră aţi făcut această intervenţie, am şi terminat intervenţia mea.

Domnule preşedinte, eu zic că este bine totuşi să discutăm câteva lucruri aici şi dacă o să depăşesc 3 secunde, cred că o să am înţelegerea colegilor mei, pentru că este o problemă foarte importantă.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mai dau un minut în plus.

 
   

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Dacă îmi daţi dumneavoastră, dacă îmi daţi dumneavoastră... Uitaţi, că le-am şi epuizat.

În primul rând, argumentaţia potrivit căreia învăţământul privat nu a alocat fonduri pentru construcţia de cămine, nu se susţine, pentru că legislaţia actuală a obligat învăţământul privat, şi foarte bine a făcut, să-şi creeze o bază materială. Şi trebuie să recunoaştem că în termen de 10 ani de zile s-a reuşit de către unele instituţii, fapt apreciat inclusiv de către Ministerul Educaţiei, să realizeze o importantă bază materială. Dacă le vom lăsa, resurse îşi vor asigura şi aceste cămine de care au nevoie. Dacă ne interesează soarta studenţilor, indiferent că ei sunt la învăţământul privat sau la învăţământul de stat, atunci trebuie să creăm condiţii egale pentru aceşti studenţi.

Deci, eu aş fi zis că, la un moment dat, doamna ministru şi Ministerul Învăţământului să fi venit cu o normă care este posibil să o introducă, potrivit căreia să oblige, aşa cum a obligat învăţământul privat să-şi construiască clădiri, bază materială, laboratoare, inclusiv cămine, însă trecerea aceasta dintr-o bază de proprietate în altă bază de proprietate este foarte dificilă. Spuneţi că o mare parte din resursele pe care le deţine învăţământul de stat, universităţile le alocă pentru cămine. Foarte bine, dar de ce nu lăsaţi şi învăţământul privat să aloce o astfel de parte către construcţia de cămine.

Dacă vrem să fim echilibraţi într-o abordare şi eu cred că acest proiect de lege vine din grija pentru studenţi şi pentru ca să aibă condiţii mai bune trebuie să nu facem ca printr-o nedreptate să creăm o inechitate, ci, printr-un echilibru, să creăm condiţii egale, adică există această posibilitate ca să se ceară şi probabil că aşa o să şi facă prin natura lucrurilor. După ce au construit clădiri, laboratoare, baze de învăţământ ş.a.m.d., sigur că era undeva la un orizont mai îndepărtat problema căminelor; întâi trebuie să aibă unde să înveţe, condiţii foarte bune de învăţat, profesori care să le predea la nivelul pe care-l solicită comisia de evaluare şi Ministerul învăţământului şi bineînţeles, în subsidiar cea de a doua condiţie.

Pe bază de reciprocitate ar accepta oare învăţământul de stat care deţine în proprietate căminele, în proporţie egală, dacă participă la finanţarea lor, să stea şi studenţii? ceea ce este mult mai complicat şi mai greu. Deci, nu vreau să dau soluţii, dar cred că ideea ca, cel puţin, acele instituţii de învăţământ superior, universităţi care dedică fonduri pentru construcţia de cămine să nu mai fie impuşi cu asemenea intervenţii financiare este de salutat. Nu am vorbit mult, domnule profesor.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

V-am stimulat eu. Îmi cer scuze că v-am întrerupt la început, dar uite că întreruperea a fost pozitivă.

Stimaţi colegi,

Sunt colegi de ai noştri care au stat în sală de la începutul dezbaterilor. Cei care veniţi, intraţi în ritmul respectiv, nu veniţi direct la microfon. Domnul Baciu.

 
   

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi cer scuze că nu am fost de la început, lucrăm sus la o amendare a Legii sporturilor şi am auzit dezbaterea la monitor, la televizor şi sunt dator să vin, pentru că eu am amendamente aici, un amendament de fond şi acest amendament pe care l-am prezentat în comisie şi a fost...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu la dumneavoastră m-am referit, ci la domnul Dan Ruşanu care vroia să vă ia microfonul.

 
   

Domnul Dan Ruşanu (din bancă):

Un drept la replică aş dori.

 
   

Domnul Mihai Baciu:

Nu, nu am fost atent cu cine vă certaţi, eu mă gândeam la chestiunile mele aici.

Am depus acest amendament, poziţia PD-ului am exprimat-o, adică este vorba de Grupul PD, şi această poziţie pe care am exprimat-o în amendament şi am cerut eliminarea art.1 din varianta iniţială, textul iniţial al ordonanţei. Am trecut, dar suntem la pct.5 aici, nu? Despre acesta este vorba, unde scrie "text fără modificări" şi nu apare aici că eu am pus amendament, pentru că nu ştiu, s-a făcut o greşeală tehnică.

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din loja comisiei):

Este amendamentul meu, nu este nici o greşeală.

 
   

Domnul Mihai Baciu:

Bun, ne împărţim amendamentele, mă rog.

Nu are importanţă originea amendamentului, este o chestiune de fond acuma. Avem noi dreptul, avem noi, Camera, dreptul să votăm un articol de lege, de ordonanţă, de cum vreţi dumneavoastră care este neconstituţional? Pentru că vă rog, nu ştiu dacă aveţi în casetă, nu aţi avut, Comisia juridică a dat aviz de respingere din motive de neconstituţionalitate acestui articol, aceasta cu 10%. Sunt cel puţin 3-4 articole ale Constituţiei încălcate prin această prevedere, cel puţin 3-4, aşa încât, vă rog să meditaţi la această chestiune, nu mai intru în detalii că după aceea mă lungesc, domnul preşedinte îmi taie microfonul, apasă de buton.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

V-aş ruga să întrerupeţi...

 
   

Domnul Mihai Baciu:

Tocmai, eu ce am zis? Deci, închei.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, avem o vizită la balcon, domnul parlamentar, domnul deputat Ráduly ne salută de acolo. (Domnul deputat Ráduly se află la balcon.)

 
   

Domnul Mihai Baciu:

Nu am înţeles. Ce este cu Ráduly? Ráduly coboară, că oricum vei coborî până la urmă.

Eu pun întrebarea. Putem noi să votăm ceva neconstituţional şi calificat ca atare de Comisia juridică? Aceasta este întrebarea mea şi vă rog să meditaţi. Nu mai intru în detalii că, sigur nu este chiar atât de legal să luăm bani de la ceva care nu are profit, de la instituţii care sunt declarate non-profit. Că au bani mulţi, treaba lor, că i-au obţinut cum i-au obţinut, trebuia să găsim alte metode, să găsim căi legale să le luăm banii, nu putem aşa să le luăm banii pe un articol neconstituţional. Vă rugăm să vă gândiţi la această chestiune.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Márton.

 
   

Domnul Márton Árpad Ferenc:

Voi încerca să răspund, conform dreptului la replică, pentru că de două ori am fost invocat. Trebuie să vă spun că, într-adevăr, există această certitudine de neconstituţionalitate din moment ce domeniului privat i se impune o taxă care nu i se impune domeniului de stat, chiar şi nici pentru acele situaţii în care se plăteşte taxă. Eu, cel puţin, cum cunosc, studenţii care plătesc taxă nu au acces la cămine, deci, nici în domeniul învăţământului de stat sau a majorităţii universităţilor nu sunt atâtea locuri de cazare.

Pe de altă parte, în majoritatea situaţiilor, cel puţin pe care eu le cunosc, taxele care se plătesc la învăţământul de stat sunt mai mari decât cele care se plătesc în învăţământul privat.

Mi s-a pomenit numele referitor la situaţia de non-profit, dar, doamnelor şi domnilor, trebuie să vă gândiţi că aceste universităţi au sursă mare de venit din taxele plătite de studenţi, adică la începutul anului sau trimestrial şi trebuie să aibă şi au cheltuieli curente, ei nu primesc bani, precum cei de la stat, permanent. Evident că banii colectaţi trebuie să fie administraţi şi ţinuţi în bancă şi dacă mai vor să şi construiască ceva, aşa cum s-a spus aici că s-a construit, evident că trebuie să-şi strângă nişte bani. Iată de ce au nişte sume. Şi nu de aceasta ar trebui să ne fie mare grija, ci să ne punem întrebarea: Oare dacă la învăţământul de stat se plăteşte taxă, se plăteşte o taxă mai mare, se primeşte ceva şi de la bugetul de stat, cum este administrată acea sumă care se dă? Şi mi se pare că astăzi nu vom putea rezolva. Chiar şi de aceea aţi văzut cum am votat şi probabil că nu vom putea soluţiona printr-un vot într-un sens sau altul, dar mai mult ca sigur, mai mult ca sigur că această problemă trebuie să fie discutată, pentru că în primul rând este neconstituţional şi nejust.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, de ce nu aţi încheiat? Vă rog încheiaţi-vă fraza! V-am atenţionat doar. Nu v-am închis microfonul, nu nimic. Vă rog să vă încheiaţi fraza!

 
   

Domnul Márton Árpad Ferenc:

Am încheiat. Este neconstituţional şi nejust.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Deşi timpul pe care dumneavoastră l-aţi votat a expirat de mult, vă propun să-i dăm cuvântul şi domnului deputat Dan Ruşanu ca să-l încurajăm să stea mai mult în sală.

 
   

Domnul Dan Ruşanu:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte, sunteţi foarte drăguţ. Am şi eu un drept la replică, că mi-aţi pronunţat de două ori numele.

Doamna ministru, am ascultat cu atenţie intervenţia dumneavoastră vizavi de acel 10% luat de la universităţile particulare şi dat pentru universităţile de stat pentru construcţia de cămine studenţeşti. Deci, aceasta înseamnă practic o suplimentare a bugetului Ministerului Învăţământului.

În cei 10 ani de zile, 12 chiar, dacă mă refer la antevorbitorii mei, de când a apărut învăţământul universitar particular, presiunea creată pe Ministerul Învăţământului, pe fondurile alocate de Ministerul Învăţământului de către subvenţionarea învăţământului post-universitar s-a diminuat datorită celor 150.000 de studenţi care se pregătesc în învăţământul privat. În toată această perioadă, diminuarea acestei presiuni pe Ministerul Învăţământului nu s-a regăsit nicăieri nici înainte şi nici acuma în bugetul Ministerului Învăţământului. Este o diminuare a presiunii pe care acest învăţământ privat a luat-o, a preluat-o, an de an de la dumneavoastră.

În aceste condiţii în care învăţământul privat post-universitar a preluat o parte din obligaţiile Ministerului Învăţământului fără a se revedea, fără a se regăsi în bugetul ministerului, dumneavoastră veniţi acuma să suplimentaţi în continuare acest buget cu acel 10% luat de la învăţământul universitar particular.

Rugămintea mea ar fi dacă puteţi să ne arătaţi pentru anul 2001 numai, cum s-a regăsit această diminuare a presiunii prin preluarea de către învăţământul privat post-universitar a celor 150.000 de tineri pe care-i pregăteşte şi cum se va regăsi în mod concret acel 10% care vreţi să-l luaţi în continuare. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna ministru, vă rog să răspundeţi.

 
   

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş încerca să îi răspund domnului, fost ministru adjunct la Finanţe, că abia acum înţeleg de ce atunci când a fost domnia sa ministru adjunct la Finanţe, Ministerul Învăţământului nu a beneficiat de nici un leu în plus. A fost o chestiune de neînţelegere. Nu se poate vorbi despre scăderea presiunii pe învăţământul de stat, pentru că, stimate domnule deputat, dacă în anii ‘90, până în ‘90, în învăţământul românesc, în învăţământul superior românesc aveam aproximativ 150.000 de studenţi, astăzi avem 350.000 de studenţi. Acestor 350.000 li se adaugă cei 150.000 din învăţământul particular. Deci nu poate fi vorba în nici un fel de o scădere a presiunii asupra bugetului universităţilor de stat.

Sigur, o să spun un lucru care, de regulă, nu îmi place: există interese şi interese. Important este cum justificăm aceste interese. Eu vreau să vă spun că toate aceste sume care ar fi vizate de această ordonanţă, nu înseamnă decât o suplimentare de aproximativ 200 de miliarde la bugetele căminelor studenţeşti. Trebuie să recunoaştem că nu este un efort extraordinar de mare.

În acelaşi timp, din poziţia pe care o am acum şi din realitatea sistemului, vă spun că această sumă înseamnă foarte mult pentru căminele studenţeşti, pentru nivelul de confort pe care trebuie să-l asigurăm studenţilor în aceste cămine. Sigur, nu aş susţine aici, dacă nu ar fi pornit această ordonanţă de la realitatea sistemului, aşa cum v-am prezentat-o ceva mai devreme. În căminele universităţilor de stat locuiesc studenţi din învăţământul particular şi acum sigur, l-aş întreba pe domnul deputat care aici spunea puţin mai devreme altceva, de ce, a existat vreo piedică pentru universităţile particulare ca în timp de 10 ani să-şi construiască cămine? Nu. Cred că nu au existat aceste piedici şi atunci explicaţi-mi şi mie, ca să pot să înţeleg, de ce din taxe… un exemplu pe care vi l-am dat, o universitate strânge 140 de miliarde şi investeşte în procesul didactic doar 33. Este drept faţă de studentul plătitor de taxe?

Eu nu aş avea nimic împotrivă dacă ar fi vorba de un ban obţinut din venituri pe care această universitate şi le obţine, este dreptul ei, este proprietate privată şi este obligaţia noastră să recunoaştem acest lucru, dar în momentul în care studentul este cel care plăteşte taxă, iar taxa aceea nu i se întoarce în beneficiul lui, atunci daţi-mi voie să spun că este mai mult decât constituţional, este chiar şi moral să susţin, de la această tribună, conţinutul legii, aşa cum v-o propune comisia. Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu (din bancă):

Un drept la replică, vă rog.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, un drept la replică... Domnule Dumitrescu, vi s-a pronunţat numele? De către cine?

 
   

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Da, de către doamna ministru.

Doamna ministru, vă rog foarte mult să înţelegeţi că nu am făcut nici un fel de apreciere decât în sprijinul a ceea ce susţineţi dumneavoastră, că este vorba de reglementare, să nu fiu interpretat greşit. Luaţi-o ca un ajutor pe care vreau să-l fac în sprijinul dumneavoastră.

Am spus atât. Până acum – şi cred că este clar – învăţământul privat, pentru că aşa i-a cerut Legea de acreditare, Legea 88, a făcut eforturi extraordinare, unii, ăia pe care dumneavoastră i-aţi apreciat, dându-le, cum se spune, dreptul să fie astăzi în baza legii înfiinţaţi. Da? Au făcut eforturi extraordinare să-şi facă o bază materială: clădiri, săli de cursuri, clădiri noi, de miliarde, şi investiţii care se văd.

Eu nu vorbesc de ăia care stau într-un apartament şi au băgat banii în buzunar, doamnă. Eu vorbesc de ăştia, care au făcut investiţii majore. Când faci o clădire care are mii de metri pătraţi cu săli de curs, este greu să poţi să faci şi un cămin în acelaşi timp şi imposibil, pornind de la aceste taxe. De ăştia vorbeam, doamnă. Daţi-le posibilitatea ca banii care vor să se ducă către cămine, să-şi facă aceste cămine şi pe urmă, după 5-6 ani, nu ştiu când s-o întâmpla, au şi cămine, să începem să ne gândim la altceva.

Dar, dacă vrem să aplicăm o normă prin care să sancţionăm tocmai pe aceia care nu fac treabă, care n-au fost acreditaţi de dumneavoastră, care nu i-aţi apreciat că sunt din punct de vedere legal, în conformitate, care nu bagă, nici nu ştiu, banii în învăţământ şi în procesul de învăţământ, ei, atunci, înseamnă că facem un lucru care nu este …

Acest lucru am vrut să-l spun eu şi vă spun cu toată onestitatea. Daţi-le acestor, câteva, pentru că asta e situaţia, ca banii ăştia să-i bage în cămine, tot în bază de învăţământ, şi veţi vedea că aceste universităţi peste 5 ani vor avea cămine la nivelul sălilor de curs pe care le au acum şi clădirilor, iar ăilalţi, care n-au nici până acum sedii şi au făcut altceva cu banii, tot nu le vor avea. Mă scuzaţi. Deci, n-a fost nici un fel de interpretare greşită, doamnă ministru. Din contră.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aveţi cuvântul pentru problemă de procedură, însă, am rugămintea să respectăm hotărârile pe care noi le luăm. Deci, am votat timpul de dezbatere total în procedură de urgenţă şi timpul fiecărei intervenţii.

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Vă ştiu un om de onoare şi că, implicit, vă ţineţi de cuvânt. Am sesizat, la momentul respectiv, un anumit derapaj al discuţiilor într-o zonă în care nu existau amendamente. Am înţeles acest lucru, pentru că problema în discuţie este de o extraordinară importanţă şi chiar mi-am permis …

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule coleg, aceasta nu-i o problemă de procedură…

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Da, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte, ţin să vă spun că dumneavoastră aţi promis că măriţi timpul cu 10 minute, ca urmare a intervenţiilor unor colegi, care nu aveau amendamente.

Ca urmare, vă rog, domnule preşedinte, şi vorbesc într-un ritm alert, ca să nu consum timpul, să vă ţineţi de cuvânt şi să puneţi cele 10 minute, iar nouă să ne daţi posibilitatea să ne susţinem amendamentele.

În ceea ce priveşte legea în ansamblu, nu-i nici o problemă, domnule preşedinte.Noi o contestăm, pentru că ea este anticonstituţională şi noi suntem un partid democrat. Cine vrea să calce Constituţia, este dreptul lor.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi văzut că se poate?

Vă mulţumesc foarte mult.

Poftiţi, domnule deputat.

 
   

Domnul Asztalos Ferenc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De fapt, continuăm această dezbatere privind această taxă de 10%, putem continua până la infinit şi de fapt chiar şi în cadrul Comisiei de învăţământ am discutat foarte mult. Îmi pare foarte rău că de fapt nu am putut să ajungem la un consens. Antevorbitorii mei vorbeau că ar fi o discriminare faţă de instituţiile particulare, dacă percepem ca doar ei au obligaţia de a plăti 10%.

Colegii au vorbit şi despre anticonstituţionalitatea acestei prevederi, dar nu s-a discutat despre o altă problemă şi despre asta aş dori să vorbesc foarte scurt.

Conform Legii învăţământului, instituţiile particulare pot fi susţinute de la bugetul de stat doar atunci când sunt acreditate, iar dacă, conform acestui articol, instituţiile de învăţământ superior particulare au obligaţia să verse la bugetul de stat o taxă în cuantum de 10% din veniturile realizate, asta înseamnă că 10% vor fi luate şi de la universităţile acreditate, şi de la cele care nu sunt acreditate, ci doar funcţionează provizoriu. Iar din această taxă, care ajunge la bugetul de stat, nici un procent nu se va mai întoarce la acele universităţi care deocamdată nu sunt acreditate.

De aceea, eu cred că ar trebui să mai zăbovim înainte de a decide la acest articol şi, aşa cum am făcut de nenumărate ori, ar trebui să retrimitem din nou la comisie şi să avem o nouă dezbatere asupra acestor principii.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, stimate coleg.

 
   

Domnul Costel Marian Ionescu:

Stimate domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Eu cred că trebuie înţeleasă foarte clar problema că la învăţământ se vorbeşte mai mult decât în alte sectoare şi dumneavoastră, fiind cadru didactic, trebuie să acceptaţi această teză.

Eu de la început vreau să-mi exprim nedumerirea şi faptul că am fost, o parte dintre noi, împotrivă nu datorită unor criterii politice, ci datorită faptului că trebuie să fim echidistanţi faţă de învăţământul de stat, cât şi faţă de cel particular şi să privim corect aceste probleme. Este împotriva Constituţiei, cred eu, şi nu numai împotriva Constituţiei, împotriva spiritului european. Deci, noi dorim, venim şi facem declaraţii că vrem să ne integrăm atât în NATO, cât şi în Uniunea Europeană, şi venim şi luăm din punga unor instituţii care s-au dezvoltat într-adevăr şi au ajuns la nivelul la care au ajuns, motiv pentru care noi am apreciat acest lucru şi am votat cele 6 instituţii de învăţământ superior ieri, le-am acreditat.

Din acest punct de vedere, eu consider că nu trebuie să facem o confuzie şi să generalizăm, de la acest microfon, faptul că, dacă am găsit nişte studenţi de la universităţile particulare că stau într-adevăr în nişte cămine la universităţi de stat, acesta ţine de micul bussines care are loc în fiecare ţară, în orice societate şi între studenţi. Eu cred că nu trebuie să ne coborâm, stimaţi colegi, la a discuta şi a generaliza, s-o introducem ca argument forte şi de facto şi de iure în această lege, că acesta ar fi argumentul principal pentru care, vezi Doamne, universităţile particulare trebuie să verse cele 10%.

Deci, eu consider că problema trebuie privită cu echidistanţă, cu normalitate şi moralitate, în acelaşi timp, dacă vrem să fim priviţi în lume ca nişte oameni care dorim să ne integrăm, şi nu dorim să încălcăm proprietatea privată, pentru că şi eu ştiu, ca şi dumneavoastră, că şi PSD-ul este foarte de acord cu promovarea proprietăţii private.

Deci, acest 10% cred că este inechitabil şi cred că n-ar strica să trimitem, într-adevăr, înapoi, deci în comisie, să rediscutăm aceste probleme, pentru că putem să venim cu alte argumente şi să ajungem într-adevăr la un consens, în care să nu ne facem de râs faţă de lumea europeană.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna ministru Andronescu.

 
   

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Îmi pare nespus de rău, stimate domnule profesor, că, de fiecare dată, când nu avem argumente, sau când interesele ne-o cer, invocăm aşa-zisul europenism către care ne uităm şi aşa mai departe. Deci, nu este vorba în nici un fel de o îndreptare a noastră într-o altă direcţie decât în aceea în care ne-am angajat.

În acelaşi timp, ar trebui să spună fiecare de la acest microfon care sunt interesele pe care le promovează, pentru că trebuie să ţinem seama că acest Minister al Educaţiei încearcă să se uite cu aceiaşi ochi şi la învăţământul de stat şi la învăţământul privat. Şi, atâta vreme cât învăţământul de stat este subvenţionat din banul public şi în ceea ce priveşte căminele şi subvenţionat şi din veniturile proprii ale universităţilor şi atâta vreme cât nu constatăm mici bussinesuri, cum spuneţi dumneavoastră, ci că este un fenomen pe care, dacă nu-l recunoaştem, nu înseamnă că nu există, eu pot să vi-l dovedesc cu cifre, stimate domnule deputat, există acest fenomen al locuirii căminelor de stat de către studenţii din învăţământul privat, mi se pare cât se poate de normal şi universităţile private să subvenţioneze căminele. Nu este vorba să treacă a cest ban decât în folosul public, pentru că şi universităţile particulare sunt de utilitate publică, nu sunt de utilitate privată. Ele nu beneficiază de nişte fonduri private obţinute din veniturile lor proprii, ci aceste fonduri, la care noi ne referim, sunt cele care derivă din taxele pe care studenţii le plătesc şi nu plătesc taxe mici, aşa cum, îmi pare rău, în necunoştinţă de cauză s-a spus aici. Pentru că, uneori, se practică un sistem de taxe anuale mici şi taxe foarte mari la fiecare examen. Şi, dacă o să faceţi calculul pe ansamblu, o să vedeţi că studentul, din păcate, îşi plăteşte îngrizitor de scump şcoala pe care o face. Sigur, este opţiunea lui şi este cât se poate de înţeles acest lucru. Dar, atâta vreme cât timp de 10 ani n-au găsit de cuviinţă să investească în cămine şi în tot acest timp studenţii au stat, în cea mai mare parte a lor, în căminele subvenţionate din banul public, mi se pare firesc să aibă o cotă de contribuţie, în continuare, şi ele la subvenţionarea acestor cămine.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Regret că nu putem decide asupra acestei soluţii foarte controversate, pentru că, din păcate, timpul destinat programului a expirat.

Închidem şedinţa de astăzi şi ne întâlnim joi dimineaţă.

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,00.