Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2002

Aprobarea componenţei comisiei de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.149/2001 privind instituirea tarifului intern de călători în transportul feroviar.

Şedinţa a început la ora 15,00.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Borbély László, secretari.

 

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschid şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, cu anunţul tradiţional că, din cei 344 de deputaţi, sunt înregistraţi cu prezenţa, ca să nu spun sunt prezenţi, pentru că vom vedea la vot, un număr de 283 de deputaţi, fiind absenţi 61, din care 20 participă la alte acţiuni parlamentare.

Aş vrea să vă anunţ că doi dintre colegii noştri şi-au anunţat demisia din funcţiile pe care le-au ocupat: domnul deputat Sever Meşca, din funcţia de chestor, şi domnul deputat Ilie Neacşu, din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

În consecinţă, în ordinea de zi a acestei zile va lipsa punctul destinat revocării domnului Sever Meşca din funcţia de chestor şi vom trece direct la parcurgerea listei de vot final, după ce voi supune aprobării dumneavoastră constituirea unei comisii de mediere.

Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2001 privind instituirea tarifului intern de călători în transportul feroviar. Sunt propuşi domnii deputaţi: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Rădoi Ioan, Buzea Cristian Valeriu, Palade Doru Dumitru, Erdei Dolóczki István şi Manolescu Oana.

Dacă sunteţi de acord cu aceste propuneri? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu.

Cu unanimitate, s-a aprobat componenţa comisiei de mediere.

 
Apel nominal.

Consultându-mă cu colegii mei, secretari de şedinţă, constat că cvorumul pentru lege organică nu există. În consecinţă, vom face apelul nominal.

Am câteodată impresia că unii dintre dumneavoastră consideră facultative îndatoririle pe care şi le-au asumat faţă de electorat şi se prezintă în sala de şedinţe din când în când.

Îl rog pe domnul secretar Niţă să facă apelul nominal.

 

Domnul Constantin Niţă:
- Abiţei Ludovic - prezent
- Afrăsinei Viorica - prezentă
- Albu Gheorghe - prezent
- Ana Gheorghe - absent
- Anastasescu Olga Lucheria - prezentă
- Andea Petru - Prezent
- Andrei Ioan - Prezent
- Andronescu Ecaterina - Absentă
- Antal Istvá n - Prezent
- Anton Marin - Absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - Absent
- Antonescu Niculae Napoleon - Prezent
- Apostolescu Maria - Prezentă
- Arghezi Mitzura Domnica - Prezentă
- Ariton Gheorghe - Prezent
- Armaş Iosif - Prezent
- Arnăutu Eugenu - Prezent
- Asztalos Ferenc - Prezent
- Baban Ştefan - Prezent
- Babiaş Iohan-Peter - Absent
- Babiuc Victor - Absent
- Baciu Mihai - Absent
- Bahrin Dorel - Prezent
- Baltă Mihai - Prezent
- Baltă Tudor - Absent
- Bar Mihai - Prezent
- Bara Radu Liviu - Prezent
- Barbu Gheorghe - Prezent
- Bartoş Daniela - Absentă
- Bădoiu Cornel - Prezent
- Bălăeţ Mitică - Prezent
- Bălăşoiu Amalia - Absentă
- Băncescu Ioan - Prezent
- Bâldea Ioan - Prezent
- Becsek-Garda Dezideriu Coloman - Absent
- Bentu Dumitru - Prezent
- Bercăroiu Victor - Prezent
- Berceanu Radu Mircea - Absent
- Bereczki Endre - Prezent
- Birtalan Ákos - Prezent
- Bivolaru Ioan - Absent
- Bleotu Vasile - Prezent
- Boabeş Dumitru - Prezent
- Boagiu Anca Daniela - Absentă
- Boajă Minică - Prezent
- Boc Emil - Prezent
- Bogea Angela - Prezentă
- Boiangiu Cornel - Absent
- Bolcaş Augustin Lucian - Prezent
- Böndi Gyöngyike - Prezentă
- Borbé ly Lá szló - Prezent
- Bozgă Ion - Prezent
- Bran Vasile - Prezent
- Brînzan Ovidiu - Prezent
- Brudaşca Damian - Prezent
- Bucur Constantin - Prezent
- Bucur Mircea - Prezent
- Buga Florea - Prezent
- Burnei Ion - Prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - Prezentă
- Buzatu Dumitru - Prezent
- Buzea Cristian Valeriu - Prezent
- Calcan Valentin Gigel - Absent
- Canacheu Costică - Absent
- Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - Absent
- Cazimir Ştefan - Prezent
- Căşunean-Vlad Adrian - Absent
- Cerchez Metin - Absent
- Cherescu Pavel - Prezent
- Chiliman Andrei Ioan - Prezent
- Chiriţă Dumitru - Prezent
- Ciontu Corneliu - Prezent
- Ciuceanu Radu - Prezent
- Ciupercă Vasile Silvian - Prezent
- Cîrstoiu Ion - Prezent
- Cladovan Teodor - Prezent
- Cliveti Minodora - Prezentă
- Coifan Viorel-Gheorghe - Prezent
- Cojocaru Nicu - Prezent
- Crăciun Dorel Petru - Prezent
- Creţ Nicoară - Prezent
- Cristea Marin - Prezent
- Crişan Emil - Prezent
- Dan Matei-Agathon - Absent
- Daraban Aurel - Prezent
- Dinu Gheorghe - Prezent
- Dobre Traian - Absent
- Dobre Victor Paul - Prezent
- Dobrescu Smaranda - Absentă
- Dolănescu Ion - Prezent
- Dorian Dorel - Prezent
- Dorneanu Valer - Prezent
- Dragomir Dumitru - Prezent
- Dragoş Liviu Iuliu - Prezent
- Dragu George - Absent
- Drăgănescu Ovidiu-Virgil - Prezent
- Dreţcanu Doina-Micşunica - Prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - Absent
- Dumitriu Carmen - Prezentă
- Duţu Constantin - Prezent
- Duţu Gheorghe - Prezent
- Enescu Nicolae - Prezent
- Erdei Doló czki Istvá n - Prezent
- Eserghep Gelil - Prezent
- Fâcă Mihail - Prezent
- Firczak Gheorghe - Absent
- Florea Ana - Prezentă
- Florescu Ion - Absent
- Fotopolos Sotiris - Prezent
- Frunzăverde Sorin - Prezent
- Gaspar Acsinte - Absent
- Georgescu Florin - Absent
- Georgescu Filip - Absent
- Gheorghe Valeriu - Prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - Prezent
- Gheorghiu Adrian - Prezent
- Gheorghiu Viorel - Absent
- Gingăraş Georgiu - Absent
- Giuglea Ştefan - Absent
- Godja Petru - Absent
- Grădinaru Nicolae - Prezent
- Grigoraş Neculai - Prezent
- Gubandru Aurel - Prezent
- Gvozdenovici Slavomir - Prezent
- Haşotti Puiu - Absent
- Hogea Vlad Gabriel - Prezent
- Holtea Iancu - Prezent
- Hrebenciuc Viorel - Prezent
- Ianculescu Marian - Prezent
- Ifrim Mircea - Prezent
- Ignat Miron - Absent
- Iliescu Valentin Adrian - Prezent
- Ionel Adrian - Prezent
- Ionescu Anton - Prezent
- Ionescu Costel Marian - Prezent
- Ionescu Dan - Absent
- Ionescu Daniel - Prezent
- Ionescu Mihaela - Prezentă
- Ionescu Răzvan - Prezent
- Ionescu Smaranda - Prezentă
- Iordache Florin - Prezent
- Iriza Marius - Prezent
- Iriza Scarlat - Prezent
- Ivănescu Paula Maria - Prezentă
- Jipa Florina Ruxandra - Prezentă
- Kelemen Atilla Bé la Ladislau - Prezent
- Kelemen Hunor - Prezent
- Kerekes Károly - Prezent
- Kónya-Hamar Sá ndor - Prezent
- Kovács Csaba-Tiberiu - Prezent
- Kovács Zoltan - Prezent
- Lari Iorga Leonida - Prezentă
- Lazăr Maria - Prezentă
- Lăpădat Ştefan - Prezent
- Lăpuşan Alexandru - Prezent
- Leonăchescu Nicolae - Absent
- Lepădatu Lucia Cornelia - Prezentă
- Lepşa Victor Sorin - Prezent
- Loghin Irina - Prezentă
- Luchian Ion - Prezent
- Magheru Paul - Prezent
- Maior Lazăr Dorin - Prezent
- Makkai Grigore - Prezent
- Man Mircea - Prezent
- Manolescu Oana - Prezentă
- Marcu Gheorghe - Prezent
- Mardari Ludovic - Prezent
- Marin Gheorghe - Prezent
- Marineci Ionel - Absent
- Márton Árpád Francisc - Prezent
- Mălaimare Mihai-Adrian - Prezent
- Mărăcineanu Adrian - Prezent
- Mândrea-Muraru Mihaela - Prezentă
- Mândroviceanu Vasile - Prezent
- Mera Alexandru Liviu - Prezent
- Merce Ilie - Prezent
- Meşca Sever - Prezent
- Miclea Ioan - Prezent
- Micula Cătălin - Absent
- Mihalachi Vasile - Prezent
- Mihăilescu Petru Şerban - Absent
- Mincu Iulian - Prezent
- Mircea Costache - Prezent
- Mirciov Petru - Prezent
- Miron Vasile - Prezent
- Mitrea Miron Tudor - Absentă
- Mitrea Manuela - Absent
- Mitu Dumitru Octavian - Absent
- Miţaru Anton - Prezent
- Mînzînă Ion - Prezent
- Mocioalcă Ion - Prezent
- Mocioi Ion - Prezent
- Mogoş Ion - Absent
- Mohora Tudor - Prezent
- Moisescu George Dumitru - Prezent
- Moisoiu Adrian - Absent
- Moiş Văsălie - Prezent
- Moldovan Petre - Prezent
- Moldovan Carmen Ileana - Prezentă
- Moldoveanu Eugenia - Prezentă
- Moraru Constantin Florentin - Prezent
- Motoc Marian-Adrian - Prezent
- Muscă Monica Octavia - Prezentă
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - Absent
- Naidin Petre - Prezent
- Nan Nicolae - Absent
- Nassar Rodica - Prezentă
- Naum Liana Elena - Prezentă
- Nădejde Vlad-George - Prezent
- Năstase Adrian - Absent
- Năstase Ioan Mihai - Prezent
- Neacşu Ilie - Prezent
- Neagu Ion - Prezent
- Neagu Victor - Prezent
- Neamţu Horia Ion - Prezent
- Neamţu Tiberiu Paul - Prezent
- Nechifor Cristian - Prezent
- Negoiţă Liviu Gheorghe - Prezent
- Nica Dan - Absent
- Nicolae Ion - Prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Prezent
- Nicolescu Mihai - Prezent
- Nicolicea Eugen - Prezent
- Niculescu Constantin - Prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - Absent
- Nistor Vasile - Absent
- Niţă Constantin - Prezent
- Oltean Ioan - Prezent
- Olteanu Ionel - Absent
- Oltei Ion - Prezent
- Onisei Ioan - Prezent
- Palade Doru Dumitru - Prezent
- Pambuccian Varujan - Prezent
- Paşcu Ioan Mircea - Absent
- Pataki Iulia - Prezentă
- Patriciu Dinu - Absent
- Păduroiu Valentin - Prezent
- Păşcuţ Ştefan - Prezent
- Păun Nicolae - Absent
- Pécsi Ferenc - Absent
- Pereş Alexandru - Absent
- Petrescu Ovidiu Cameliu - Absent
- Petruş Octavian Constantin - Prezent
- Pleşa Eugen Lucian - Prezent
- Podgoreanu Radu - Absent
- Pop Napoleon - Prezent
- Popa Constanţa - Prezentă
- Popa Cornel - Absent
- Popa Virgil - Absent
- Popescu Ioan Dan - Absent
- Popescu Costel-Eugen - Prezent
- Popescu Dorin Grigore - Prezent
- Popescu Gheorghe - Prezent
- Popescu Kanty Cătălin - Prezent
- Popescu Virgil - Prezent
- Popescu Bejat Ştefan Marian - Prezent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Absent
- Posea Petre - Prezent
- Predică Vasile - Prezent
- Pribeanu Gheorghe - Prezent
- Priboi Ristea - Prezent
- Purceld Octavian-Mircea - Prezent
- Puşcaş Vasile - Absent
- Puwak Hildegard-Carola - Absentă
- Puzdrea Dumitru - Absent
- Radan Mihai - Prezent
- Ráduly Róbert Kálmán - Prezent
- Raicu Romeo Marius - Prezent
- Rasovan Dan Grigore - Prezent
- Rădoi Ion - Prezent
- Rădulescu Grigore Emil - Prezent
- Roşculeţ Gheorghe - Prezent
- Rus Emil - Prezent
- Rus Ioan - Prezent
- Ruşanu Dan Radu - Absent
- Sadici Octavian - Prezent
- Sali Negiat - Prezent
- Sandache Cristian - Prezent
- Sandu Alecu - Absent
- Sandu Ion Florentin - Prezent
- Sassu Alexandru - Prezent
- Saulea Dănuţ - Absent
- Savu Vasile Ioan - Prezent
- Săpunaru Nini - Prezent
- Sârbu Marian - Absent
- Sbârcea Tiberiu Sergius - Prezent
- Selagea Constantin - Prezent
- Sersea Nicolae - Prezent
- Severin Adrian - Absent
- Simedru Dan Coriolan - Prezent
- Sireţeanu Mihail - Prezent
- Sonea Ioan - Prezent
- Spiridon Nicu - Prezent
- Stan Ioan - Prezent
- Stan Ion - Prezent
- Stana-Ionescu Ileana - Prezentă
- Stanciu Anghel - Prezent
- Stanciu Zisu - Absent
- Stănescu Alexandru-Octavi - Absent
- Stănişoară Mihai - Prezent
- Stoian Mircea - Prezent
- Stoica Valeriu - Absent
- Stroe Radu - Absent
- Stuparu Timotei - Absent
- Suciu Vasile - Prezent
- Suditu Gheorghe - Prezent
- Székely Ervin-Zoltán - Prezent
- Szilágyi Zsolt - Absent
- Şnaider Paul - Absent
- Ştefan Ion - Prezent
- Ştefănescu Codrin - Prezent
- Ştefănoiu Luca - Absent
- Ştirbeţ Cornel - Prezent
- Tamás Sándor - Absent
- Tărâţă Culiţă - Absent
- Târpescu Pavel - Prezent
- Tcaciuc Ştefan - Prezent
- Teculescu Constantin - Absent
- Timiş Ioan - Prezent
- Toader Mircea Nicu - Prezent
- Todoran Pavel - Prezent
- Tokay Gheorghe - Prezent
- Toró Tiberiu - Absent
- Tudor Marcu - Prezent
- Tudose Mihai - Prezent
- Tunaru Raj-Alexandru - Prezent
- Ţibulcă Alexandru - Prezent
- Ţocu Iulian Costel - Absent
- Varga Attila - Absent
- Vasile Aurelia - Prezentă
- Vasilescu Nicolae - Prezent
- Vasilescu Lia Olguţa - Prezentă
- Vasilescu Valentin - Prezent
- Vekov Károly-János - Prezent
- Verbina Dan - Absent
- Vida Iuliu - Prezent
- Videanu Adriean - Absent
- Vişinescu Marinache - Prezent
- Voicu Mădălin - Absent
- Voinea Florea - Absent
- Winkler Iuliu - Prezent
- Wittstock Eberhard-Wolfgang - Absent
- Zăvoianu Dorel - Prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - Prezent

Voi relua absenţii. V-aş ruga să fiţi atenţi.

- Ana Gheorghe - absent
- Andronescu Ecaterina - absentă
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Babiaş Iohan-Peter - absent
- Babiuc Victor - absent
- Baciu Mihai - absent
- Baltă Tudor - absent
- Bartoş Daniela - absentă
- Bălăşoiu Amalia - absentă
- Becsek-Garda Dezideriu Coloman - absent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bivolaru Ioan - absent
- Boagiu Anca Daniela - absentă
- Boiangiu Cornel - absent
- Calcan Valentin Gigel - absent
- Canacheu Costică - absent
- Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - absent
- Căşunean-Vlad Adrian - absent
- Cerchez Metin - absent
- Dan Matei-Agathon - absent
- Dobre Traian - absent
- Dobrescu Smaranda - absentă
- Dragu George - absent
- Dumitrescu Cristian Sorin - absent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florescu Ion - absent
- Gaspar Acsinte - absent
- Georgescu Florin - absent
- Georgescu Filip - absent
- Gheorghiu Viorel - absent
- Gingăraş Georgiu - absent
- Giuglea Ştefan - absent
- Godja Petru - absent
- Haşotti Puiu - absent
- Ignat Miron - absent
- Ionescu Dan - absent
- Leonăchescu Nicolae - absent
- Marineci Ionel - absent
- Micula Cătălin - absent
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Mitrea Manuela - absentă
- Mitu Dumitru Octavian - absent
- Mogoş Ion - absent
- Moisoiu Adrian - Absent
- Nan Nicolae - Absent
- Năstase Adrian - Absent
- Nica Dan - Absent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - Absent
- Nistor Vasile - Absent
- Olteanu Ionel - Absent
- Paşcu Ioan Mircea - Absent
- Patriciu Dinu - Absent
- Păun Nicolae - Absent
- Pécsi Ferenc - Absent
- Pereş Alexandru - Absent
- Petrescu Ovidiu Cameliu - Absent
- Podgoreanu Radu - Absent
- Popa Cornel - Absent
- Popa Virgil - Absent
- Popescu Ioan Dan - Absent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Absent
- Puşcaş Vasile - absent
- Puwak Hildegard-Carola - Absentă
- Puzdrea Dumitru - Absent
- Ruşanu Dan Radu - Absent
- Sandu Alecu - Absent
- Saulea Dănuţ - Absent
- Severin Adrian - Absent
- Stanciu Zisu - Absent
- Stănescu Alexandru-Octav - Absent
- Stoica Valeriu - Absent
- Stroe Radu - Absent
- Stuparu Timotei - Absent
- Szilágyi Zsolt - Absent
- Şnaider Paul - Absent
- Ştefănoiu Luca - Absent
- Tamás Sándor - Absent
- Tărâţă Culiţă - Absent
- Teculescu Constantin - Absent
- Toró Tiberiu - Absent
- Voicu Mădălin - Absent
- Voinea Florea - Absent

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Afrăsinei are o intervenţie.

 
 

Doamna Viorica Afrăsinei:

Mulţumesc, domnule preşedintede şedinţă.

Grupul parlamentar al P.S.D. are rugămintea să ne permiteţi o pauză de consultări pentru că urmează un vot foarte important şi mai avem să ne punem la punct poziţia grupului.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Cererea dumneavoastră constat că este aplaudată cu căldură. Oricum, potrivit regulamentului, n-am cum să mă opun acestei pauze. Pauză 15 minute.

 
 

După pauză

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, constat din păcate că cvorumul nu este îndeplinit şi încheiem şedinţa. Domnule Sassu, daţi-mi voie să număr din nou câţi suntem în sală acum.

Sunt nevoit să declar închisă şedinţa de astăzi. Ne întâlnim mâine dimineaţă începând cu un moment solemn, respectiv, depunerea jurământului de către trei dintre colegii noştri care n-au avut această posibilitate.

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,00.