Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2002

Intervenţii ale domnilor deputaţi:  

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor şi Ladislau Borbely, secretari.

  Liana-Elena Naum - comentariu legat de articolul intitulat Puiu Haşotti cere demisia Florenţei Marinescu;

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Să începem. O invit pe doamna deputat Liana Naum. Se pregăteşte domnul Ştefan Baban.

   

Doamna Liana-Elena Naum:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

În ziua de 30 martie 2002, am citit cu consternare titlul unui articol din Ziarul "Ziua" de Constanţa: "Puiu Haşotti cere demisia Florenţei Marinescu".

Florenţa Marinescu este directorul Direcţiei judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional Constanţa, care, din luna mai 2001, se află la conducerea instituţiei, pe baza ordinului ministrului culturii şi cultelor, acad. Răzvan Theodorescu, în urma unui exigent concurs susţinut la Bucureşti şi cu o concurenţă demnă de invidiat.

Este vorba despre soprana Florenţa Marinescu, doctorand în muzicologie, profesor al Facultăţii de muzică din cadrul Universităţii Ovidius, autor de cărţi şi articole de specialitate.

Înainte de toate acestea, este un ambasador al culturii româneşti peste hotare, bursieră a regretatului mare dirijor Georg Solti şi cu o excepţională carieră de operă pe scenele româneşti.

O dată cu venirea la conducerea acestei instituţii, Florenţa Marinescu a deschis larg porţile presei şi a declarat că de acum înainte aceasta îi va deveni aliat. Aşa s-a şi întâmplat.

În mai puţin de un an de zile, toate ziarele au salutat fiecare manifestare culturală organizată de direcţie, dintre ele, unice în ţară: "Târgul naţional al ceramiştilor populari", "Marea gală a laureaţilor festivalurilor şi concursurilor naţionale şi internaţionale", "Hamangia", "Pontica" şi altele.

Mai mult ca oricând, numele direcţiei a început să fie prezent zilnic în paginile ziarelor, iar preocuparea deosebită pentru patrimoniul cultural naţional dobrogean i-a determinat pe ministrul culturii şi cultelor, acad. Răzvan Theodorescu şi pe ministrul secretar de stat prof. univ. dr. Ioan Opriş să fie mai prezenţi ca oricând în siturile judeţului Constanţa, în viaţa culturală tomitană.

Din iniţiativa doamnei Florenţa Marinescu, ministrul culturii a reunit la o masă rotundă pe toţi factorii responsabili din domeniul istoriei şi al arheologiei, dar şi pe reprezentanţii cultelor, pentru prima oară aflându-se faţă în faţă Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, Monseniorul Ghenţa şi cu muftiul Şengherai.

Direcţia s-a transformat într-o instituţie vie, implicată zilnic în viaţa constănţenilor cu diverse preocupări şi niveluri de cultură, o instituţie modernă, europeană, cu un program coerent, în perfectă concordanţă cu Programul naţional de guvernare.

Relaţiile internaţionale culturale încep să cunoască noi dimensiuni. Numai în acest an sunt promovate două evenimente culturale de excepţie, în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze şi Consulatul Republicii Populare Chineze la Constanţa, "Patrimoniul Mondial în China" şi "Rezonanţe ale artei tradiţionale din China".

Zilele istorice ale României nu mai sunt marcate prin manifestări formale, ci, prin eforturile direcţiei, iau conotaţii reale, demne de o instituţie care reprezintă idealuri culturale şi apără patrimoniul naţional.

Primarii judeţului o cunosc bine, Florenţa Marinescu aflându-se permanent în zonele cu patrimoniu arheologic, sau acolo unde se intervine neautorizat asupra monumentelor istorice. Dumneaei conlucrează foarte bine cu organele abilitate să apere patrimoniul şi este o prezenţă activă în toate comisiile de specialitate solicitate de administraţia locală şi cea centrală; într-un cuvânt, omul potrivit la locul potrivit.

Până la venirea dumneaei în funcţie, direcţia a fost condusă de un arheolog. Prezenţa acestuia nu a fost observată nicicum, ca, de altfel, nici activitatea acestuia. A fost suficient să fie membru PNL, ca să nu se observe nimic, mai ales inerţia acestuia şi dezinteresul total pentru cultura constănţeană. La polul opus, Florenţa Marinescu construieşte un edificiu nou, îl prezintă presei şi publicului ca pe o instituţie demnă de numele pe care-l poartă şi-l dinamizează printr-o activitate susţinută şi de fond.

Raţionamentul intervenţiei deputatului Haşotti este firesc. Este greu să accepţi ceva atât de constructiv şi de frumos, dacă tu însuţi nu ai fost în stare niciodată să faci aşa ceva, conform principiului că este mai uşor să distrugi, decât să construieşti. Numai că Florenţa Marinescu, în acest timp, este felicitată public pentru toate demersurile sale, de persoane oficiale şi de foruri competente, primeşte onoruri şi diplome şi oferă în schimb responsabilitate, muncă, seriozitate. Poate unica direcţie din ţară care a reuşit să creeze un climat tolerant şi constructiv în dialogul permanent cu toate cultele recunoscute de lege, cu toate etniile, cu toate organizaţiile guvernamentale sau neguvernamentale.

Domnul Haşotti face dovada că nu cunoaşte prea bine nici legislaţia. Altfel, ar fi aflat că direcţiile judeţene de cultură nu sunt nici proprietari, nici administratori de situri. În cazul acesta, dacă ar fi avut bunăvoinţă, s-ar fi interesat corect şi legal asupra demersurilor făcute de Direcţia Constanţa şi de Ministerul Culturii în cazul situaţiei de la Histria.

După patru ani de inexplicabilă distrugere a unei direcţii descentralizate a Ministerului Culturii şi Cultelor, este greu pentru domnul deputat Haşotti să se abţină de la comentarii penibile. Actuala direcţie renaşte din propria cenuşă.

Opinia Ministerului Culturii în ceea ce o priveşte pe Florenţa Marinescu este mai mult decât favorabilă, iar constănţenii, consumatori de cultură, au avut parte de peste 12 evenimente culturale în anul 2001, cu un buget de numai 250 de milioane de lei, restul fondurilor fiind obţinute prin eforturi deosebite, de la agenţi economici şi persoane particulare interesate să sprijine iniţiativele omului de cultură Florenţa Marinescu.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Vreau să vă informez că sunt 23 de înscrieri. Deci, am rugămintea, puţină concentrare la toţi colegii, ca să poată interveni toţi cei înscrişi.

 
  Ştefan Baban - declaraţie referitoare la promovarea sistemului privat de pensii;

Îl invit pe domnul Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Florea Voinea.

   

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sindicatele se opun aplicării sistemului privat de pensii. După ce, ani de zile, aplicarea Proiectului de Lege privind introducerea fondurilor universale de pensii a fost tergiversată, acum apare o altă problemă, şi anume, contestarea lui de către sindicate. Aceasta, în condiţiile în care sistemul actual de pensii se apropie tot mai mult de marginea prăpastiei, dovedindu-se incapabil să susţină în continuare plata pensiilor.

Sindicatele susţin reformarea sistemului de pensii după modelul european, şi nu după cel sud-american. Varianta prezentată de Guvern şi realizată după modelul sud-american propune ca o treime din contribuţia angajatului la asigurările sociale să fie transferate în mod obligatoriu în administrarea unor fonduri private care presupun, totuşi, şi nişte costuri de administrare şi supraveghere destul de importante.

Modelul european nu presupune obligativitatea vărsării unui anumit procent prin contribuţiile la fondurile private. Această schemă se bazează pe trei componente de bază.

Una – dintre care doar la una participarea este obligatorie, cea de stat. În cazul acesteia, finanţarea se face în sistem de solidaritate socială. Fondul este garantat de stat şi administrat de o instituţie publică.

Cea de a doua componentă grupează aşa-numitele scheme legate de procesul de muncă, sau de exercitarea unei profesii, scheme de pensii ocupaţionale. Acest sistem nu este garantat de stat, iar administrarea fondului se face de către o instituţie privată, participarea la el nefiind obligatorie.

În fine, cea de a treia componentă o constituie conturile individuale contractate direct cu un furnizor de astfel de produse, în general cu o companie de asigurări de viaţă.

Avantajele şi dezavantajele celor două modele sunt greu de pus în balanţă, mai ales că, în fostul lagăr socialist, au fost adoptate ambele scheme. Polonia şi Ungaria au optat pentru sistemul sud-american, în timp ce Cehia şi Slovenia au promovat modelul european.

Este timpul ca şi în România toate forţele politice, sociale şi civice să se aşeze la masa dialogului pentru a promova un sistem privat de pensii oportun pentru condiţiile specifice ţării şi economiei noastre, deoarece, inconsecvenţa şi bâlbâielile autorităţilor nu fac decât să adâncească şi mai tare regimul unui sistem care s-a dovedit a fi falimentar şi nu mai poate suporta plata pensiilor prin contribuţiile unui număr din ce în ce mai mic de salariaţi.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Florea Voinea - exprimarea protestului faţă de respingerea solicitării PUR de a constitui grup parlamentar;

Are cuvântul domnul deputat Florea Voinea. Se pregăteşte doamna Paula Ivănescu.

   

Domnul Florea Voinea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În numele parlamentarilor Partidului Umanist din România (social-liberal), folosesc acest prilej pentru a exprima protestul nostru faţă de hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind respingerea solicitării partidului de constituire a unui grup parlamentar propriu.

Considerăm că această decizie, deşi se încearcă a fi motivată în temeiul Regulamentului Camerei, este una eminamente politică şi se bazează pe omisiuni ale regulamentului în definirea deputaţilor independenţi şi a statutului celor care demisionează din partidele pe listele cărora şi-au dobândit mandatele.

Este cunoscut faptul că Partidul Umanist a participat la alegerile legislative din toamna anului 2000 în cadrul Polului Democraţiei Sociale din România, alianţă politică constituită împreună cu Partidul Democraţiei Sociale şi Partidul Social Democrat Român, formaţiuni politice care au fuzionat ulterior, formând Partidul Social Democrat. Exprimarea voinţei electoratului a avut drept consecinţă şi constituirea în fiecare Cameră a Parlamentului a unui grup parlamentar social-democrat şi umanist, la care partidul nostru a contribuit iniţial cu 4 senatori şi 6 deputaţi. Dinamica vieţii politice a făcut apoi ca unii parlamentari să demisioneze din partidele în care activaseră anterior şi să se înscrie în alte formaţiuni politice, în care au considerat că-şi găsesc afilieri doctrinare adecvate stadiului şi perspectivelor de evoluţie socială şi economică a ţării. Astfel, numărul deputaţilor membri ai Partidului Umanist a ajuns la 11 şi am solicitat, în consecinţă, constituirea unui grup parlamentar propriu la Camera Deputaţilor.

Dincolo de argumentul numeric, considerăm că am fost îndreptăţiţi în demersul nostru de art.66 din Constituţia României care stabileşte că în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt exclusiv în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ este nul.

Examinând o speţă similară, Curtea Constituţională a emis, la 8 iunie 1993, Decizia nr.44 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I-a nr.190/10 august 1993, în care precizează: "… deputatul are facultatea constituţională de a adera la un grup parlamentar sau altul, în funcţie de opţiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul, sau de a se declara independent faţă de toate grupurile parlamentare. Nici o altă normă juridică legală sau regulamentară nu poate contraveni acestor dispoziţii constituţionale. Întrucât Regulamentul Camerei Deputaţilor nu se ocupă şi de această transferare de la un grup parlamentar la altul, suntem mai degrabă în faţa unui gol de reglementare la nivel de regulament, şi nu în faţa unui caz de neconstituţionalitate".

Din nefericire, au trecut aproape 9 ani şi Regulamentul Camerei Deputaţilor nu cuprinde nici astăzi prevederi explicite pentru asemenea situaţii care, nu numai că s-au arătat a fi posibile, dar au şi fost confirmate în repetate rânduri de realitate. Ne-a surprins cu atât mai mult în aceste condiţii refuzul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în baza unor contraargumente elaborate de Departamentul pentru activităţi parlamentare al Camerei.

Avem tot respectul pentru munca oamenilor din acest departament, dar considerăm că ei au fost reţinuţi de la îndeletnicirile care le revin şi li s-a dat o temă faţă de care n-au nici o competenţă.

Avem, de asemenea, un infinit respect faţă de colegii noştri din Biroul permanent al Camerei, oameni politici de cea mai aleasă calitate şi amplă anvergură, dar ne temem că nici Biroul permanent, încărcat cu nenumărate obligaţii prin regulament, inclusiv cu asigurarea pazei şi a accesului în Palatul Parlamentului, nu este instanţa cea mai competentă să se pronunţe asupra unei chestiuni atât de delicate, cu atingeri constituţionale atât de importante.

Vă prezint aici o singură situaţie din cele numeroase, pe care membrii Biroului permanent, confruntaţi cu o varietate infinită de probleme administrative sau de altă natură, au neglijat sau au refuzat să le analizeze, participarea deputaţilor la comisiile de mediere intercamerale. Desemnarea se face de către grupurile parlamentare conform regulamentului. Deci, deputaţii care au demisionat dintr-un grup parlamentar şi nu au putut adera la altul, pentru că le-o interzice acelaşi regulament, nu mai pot astfel face parte din nici o comisie de mediere. Nu este acesta un caz strigător la cer, de limitare administrativă a mandatului unui parlamentar?

De aceea, stimaţi colegi, considerăm că avem o adevărată misiune de onoare, mai presus de ceea ce a fost iniţial un obiectiv de partid, în a vă solicita să reanalizăm împreună Regulamentul Camerei. Adresez, astfel, Biroului permanent cererea oficială de a supune solicitarea Partidului Umanist, de constituire a unui grup parlamentar propriu, analizei Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi a plenului Camerei, prilejuri care vor genera dezbateri fundamentate şi extrem de utile pentru îmbunătăţirea cadrului de reglementare a statutului şi activităţii parlamentarilor. Doar astfel vom fi în măsură să aducem regulamentul la eficienţa şi cuprinderea pe care le presupune poziţia noastră în societate. Acest lucru este deplin posibil, pentru că solicitarea noastră este perfect constituţională, ea neavând drept obiect constituirea unui grup care să reprezinte în Parlament un partid care nu a reuşit, prin alegeri, să-şi trimită nici un candidat în forul legislativ, ceea ce ar fi, evident, neconstituţional.

În încheiere, doresc să vă asigur din nou, stimate colege şi stimaţi colegi, că demersul nostru nu este unul îndreptat împotriva vreunui partid sau grup parlamentar. El a început prin a fi unul înscris în politica oricărui partid de afirmare, prin toate mijloacele constituţionale şi democratice, a identităţii proprii, de reprezentare cât mai largă şi concretă a intereselor electoratului propriu subsumate interesului general. Constatăm acum că am ajuns la interesul general mai repede decât ne aşteptam, din moment ce vă invităm la o dezbatere menită să îmbunătăţească Regulamentul Camerei, în folosul tuturor deputaţilor prezenţi sau viitori şi, prin aceasta, în folosul tinerei noastre democraţii parlamentare.

De aceea, vă asigurăm că, în conformitate cu toate regulile jocului democratic, ne vom supune necondiţionat verdictului pe care-l veţi da, indiferent care va fi acela.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Paula Maria Ivănescu - prezentarea diverselor victorii ale acordului cu FMI;

O invit pe doamna deputat Paula Ivănescu. Urmează domnul Vlad-Gabriel Hogea.

   

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Considerată ca o victorie extraordinară, încheierea Scrisorii de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional, a fost prezentată într-un moment festivist şi cu totul neadecvat. Iată că, de mâine, încep primele urmări. De mâine, curentul electric va fi mai scump cu 14%. Ce victorie am obţinut? În loc de 16%, am scumpit curentul cu 14%; numai 14%.

O altă victorie, să scumpim numai de la 1 iunie energia termică cu 30%, după ce ea se dublase în cursul anului trecut. Iată o victorie asupra populaţiei României! Nu avem nici nimic de reproşat Fondului Monetar Internaţional. Sunt specialişti în macroeconomie. Ei judecă după criterii. Dorim bani, trebuie să le îndeplinim.

Ceea ce nu se întâmplă corect în această ţară, nu se întâmplă reforma economică. Guvernanţii n-au grijă decât cum să mai sustragă din banii publici, să-i dosească în buzunare personale sau în afaceri care au depăşit demult graniţele ţării.

De mâine începând, 44% din populaţia României, care are contract cu furnizorul de energie electrică, a optat pentru tariful social. Ce înseamnă tariful social? 60 de kilowaţi pe lună înseamnă un bec – şi acela chior -, din când în când, probabil, o oră, maxim două, de televizor, fără frigider, fără aspirator, fără maşină de spălat. Iată, că 44% din familiile din România nu mai pot avea nici minimum de indicatori pentru un trai decent, un trai corespunzător.

Guvernanţii noştri se ţin de panglici, se ţin de prezentări festiviste în televizor, că te şi saturi văzând atâţia guvernanţi triumfalişti, iar populaţia sărăceşte din zi în zi mai tare.

Trebuie, odată şi odată, să înceapă reforma adevărată. Să se mai termine cu furtişagurile şi dosirea banilor publici, să se meargă acolo unde se creează produs intern brut, să crească veniturile populaţiei şi, totodată, va trebui odată şi odată un Guvern – dacă nu acesta, cel care urmează, şi cât mai repede dorim să urmeze altul – care să privatizeze managementul serviciilor acestea publice, că monopolul în utilităţile publice a dus la sărăcirea românilor.

Doamnelor şi domnilor colegi, cred că este mult prea serioasă problema sărăciei în România, ca s-o tratăm de pe poziţii partizane. Trebuie odată şi odată făcut ceva, în aşa fel încât oamenii să nu-şi mai dorească să plece din România.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Vlad-Gabriel Hogea - pledoarie pentru modificări politice fundamentale;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vlad-Gabriel Hogea. Se pregăteşte domnul Valeriu Stoica.

   

Domnul Vlad-Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nici nu mai ştim de câtă vreme liderii partidului de guvernământ n-au mai spus un adevăr. Pentru ei, minciuna devine atât o necesitate, cât şi o obişnuinţă, în încercarea de a nu se clinti prea curând de pe jilţurile în care s-au cocoţat în urma marii fraude din noiembrie-decembrie 2000.

Un preşedinte bătrân şi resemnat, care, de la o zi la alta, nu mai poate să ţină pasul cu realităţile contemporane, şi un premier pentru care cultul personalităţii s-a transformat într-un drog de care nu va mai scăpa niciodată, sunt oamenii în care populaţia disperată începe să nu mai aibă încredere. În definitiv, ce mai doresc aceşti domni şi cei din subordinea lor, de la ţara în care trăiesc? Au avut de toate pe vremea comunismului, iar schimbarea de sistem din 1989 le-a adus tot lor beneficiile cele mai substanţiale.

La porţile ingratei străinătăţi ei s-au închinat şi în vremea sovietelor şi în anotimpul nenorocit al globalizării.

Bicisnicii vătafi ai României săpunesc şi şmotruiesc un popor care, printr-o eroare istorică, şi-a pus speranţele de mai bine într-un clan care prosperă dominator şi cinic, asimilând doctrine, direcţii politice şi programe economice de faţadă, construindu-şi piramida bogăţiei pe umerii sclavilor abrutizaţi de muncă şi chinuri. Lozinci patriotarde şi demagogice pavoazează mesajele propagandei oficiale ale regimului de la Bucureşti, care nu poate fi considerat nici românesc, nici naţional, nici popular, nici progresist, nici democratic, pentru că promovează o linie retrogradă şi totalitaristă, al cărei punct terminus este dictatura plutocratică a unei grupări minuscule de indivizi certaţi cu legea, cu moralitatea şi cu bunul simţ.

Împotriva acestei stări de fapt, care nu poate să mai dureze, a militat permanent Partidul România Mare, al cărei drum trebuie să se încheie firesc la cârma ţării.

După 12 ani de involuţie, subdezvoltare şi sărăcie, a venit timpul ca România să-şi aleagă conducătorii pe care-i merită, şi nu pe aceia hărăziţi de caiafele străine, spre a-i dirija destinele pe căi numai de ei ştiute.

Puterea coruptă şi discreţionară rânjeşte sigură pe sine şi pe eternitatea perpetuării unui sistem injust şi inechitabil. Aroganţii noştri guvernanţi lasă să se înţeleagă faptul că şederea lor în fruntea Statului Român va mai dura mult şi bine, numai că aceşti inşi mult prea mediocri pentru înaltele demnităţi pe care le deţin uită un lucru esenţial: nevoia de normalitate a societăţii româneşti.

Mai devreme sau mai târziu roata istoriei se va întoarce şi le va frânge oasele celor care nu ştiu să se ferească din cale.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Valeriu Stoica - luare de poziţie faţă de declaraţiile de presă ale Preşedintelui Iliescu;

Are cuvântul domnul deputat Valeriu Stoica. Se pregăteşte domnul ministru Ioan Mircea Paşcu.

   

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

În ultima săptămână am asistat, alături de întreaga ţară, la spectacolul oferit de caravana prezidenţială ce străbate oraşele ţării. Se pare că Preşedintele României, prins în iureşul întâlnirilor politico-electorale, s-a debarasat de orice reţinere, exprimându-se public în legătură cu subiectele de interes naţional. Totuşi, pentru a nu părea că liberalii doresc doar să critice, trebuie să recunosc anumite merite incontestabile ale Preşedintelui Iliescu. Astfel, la o simplă privire asupra declaraţiilor de presă, putem observa că Ion Iliescu a evoluat de la abordarea dură de tipul "măi, animalule" la exprimări mai subtile. Totuşi, uimirea noastră apare atunci când observăm că atacurile Preşedintelui nu se îndreaptă, aşa cum ne-am fi aşteptat, împotriva partidelor de opoziţie, ci către politica guvernamentală şi, implicit, împotriva partidului pe care l-a condus până acum, de curând. Gafele prezidenţiale, cu care ne-am obişnuit, dealtfel, încă de la începutul anilor ’90, continuă într-un ritm alarmant. La data de 2 aprilie 2002, Preşedintele Iliescu declara la Cluj că F.M.I. a sărăcit România, sugerând, chiar, că standardele impuse de F.M.I. pot duce la moartea totală a României. Mai mult decât atât, după numai o zi, acelaşi Preşedinte Iliescu sugerează Alianţei Nord-Atlantice să nu se implice în treburile interne ale României, mai ales atunci când este vorba de eliminarea foştilor securişti din structurile statului.

În urma acestor declaraţii, concluzia prezidenţială a fost: este treaba noastră cum ne rezolvăm treburile la noi în ţar㠖 frază ce ne-a adus aminte de celebrul slogan din vremea în care acelaşi Preşedinte Iliescu se afla la cârma ţării, la începutul anilor ’90, "Nu ne vindem ţara".

Astfel, după ce cataloghează privatizarea drept un moft, primul om în stat, Preşedintele României, Ion Iliescu, lansează o serie de critici virulente la adresa unora dintre cele mai importante instituţii internaţionale. Se pare că eforturile de reformă personală a actualului Preşedinte au dat greş, acesta revenind la linia caracterizată printr-un populism meschin şi un discurs virulent împotriva organizaţiilor internaţionale pe care ne străduim să le convingem că le împărăşim valorile şi principiile.

Eforturile de reformă, paşii spre integrare în NATO şi Uniunea Europeană, par a fi, în viziunea Preşedintelui, doar elemente fără sens şi fără importanţă pentru o Românie care încearcă de 12 ani să dovedească faptul că aparţine Europei.

PNL atrage atenţia Preşedintelui României asupra faptului că declaraţiile sale, care exprimă propria dramă interioară, ce poate fi sintetizată în cuvintele "a fi sau a nu fi democrat", nu trebuie să afecteze interesele noastre generale de reformă şi de integrare în structurile euro-atlantice.

Pericolul limbajului dublu, practicat în trecut de Ion Iliescu, a fost unul dintre factorii care au afectat în mod negativ imaginea externă a României. De aceea, PNL atrage atenţia Preşedintelui Iliescu asupra prejudiciilor majore pe care comportamentul său le poate aduce ţării într-o perioadă de importanţă capitală pentru admiterea României ca membru cu drepturi depline în Alianţa Nord-Atlantică.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Ioan Mircea Paşcu - reiterarea subiectului legat de restructurarea industriei de apărare;

Îl invit la microfon pe domnul ministru Ioan Mircea Paşcu. Se pregăteşte domnul Damian Brudaşca.

   

Domnul Ioan Mircea Paşcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Răspund în acest mod unui coleg din Cameră, domnul Marian Ionescu, care a ridicat această problemă, legată de industria de apărare.

Am considerat că formula unei declaraţii politice are, să spunem aşa, o anumită greutate comparativ cu formula răspunsului prin această chestiune a interpelării.

Sectorul producţiei de apărare, aşa cum a fost el dezvoltat înainte de 1990, a devenit supradimensionat după această dată, deoarece comenzile de la Ministerul Apărării Naţionale s-au micşorat în limita bugetelor aprobate anual prin Legea bugetului de stat. Diminuarea comenzilor a fost necesară, întrucât şi dimensiunile forţelor armate s-au redus ca urmare a proceselor de restructurare.

De asemenea, exportul de tehnică de luptă s-a redus foarte mult, întrucât România a trebuit să întrerupă comerţul cu arme în zone supuse embargoului de către ONU şi Uniunea Europeană. Totodată, nu trebuie omis faptul că unele din întreprinderile româneşti au fost înfiinţate, sau au fost dezvoltate înainte de anul 1989, pentru a răspunde cerinţelor cantitative ce existau în interiorul fostului CAER, piaţă care a dispărut practic după anul 1990.

Ca urmare, toţi agenţii economici din acest sector au resimţit un recul în ceea ce priveşte producţia specială, fiind necesare măsuri de redimensionare, precum şi conversia la producţie economică.

Intreprinderea mecanică Mija şi Întreprinderea Mecanica Moreni au fost întotdeauna în coordonarea Ministerului Industriei şi Resurselor care a luat măsuri pentru protecţia personalului şi inventarului sectorului industriei de apărare. Măsurile luate de actualul Guvern prin înfiinţarea parcurilor industriale, constituie o dovadă a preocupărilor de a găsi soluţii de relansare a producţiei în aceste societăţi comerciale.

Trebuie să menţionăm şi faptul că, din punct de vedere calitativ, produsele realizate în industria noastră de apărare nu mai corespund în totalitate noilor cerinţe de înzestrare ale armatei. Produsele necesare astăzi forţelor armate trebuie să fie interoperabile cu cele din înzestrarea armatelor ţărilor NATO. Unii agenţi economici autohtoni au înţeles faptul că trebuie să se adapteze cerinţelor beneficiarilor şi nu să impună vânzarea produselor lor, indiferent de calitatea, performanţele sau gradul de interoperatibilitate ale acestora.

Ca urmare, au fost luate măsuri pentru realizarea de produse în colaborare cu firme de prestigiu de pe piaţa internaţională, prin transfer de tehnologie la agenţi economici din România. Alţi agenţi economici au înţeles acest lucru mai puţin.

La solicitarea categoriilor de forţe armate, s-a trecut la stabilirea unor programe majore de achiziţii care să fie realizate de agenţii economici din România în colaborare cu parteneri externi binecunoscuţi pe plan mondial, care au fost de acord cu transferul de tehnologie şi care să asigure asistenţa tehnică necesară.

Speculaţiile care se fac astăzi că a fost importată tehnică de luptă care ar fi putut fi realizată de către întreprinderile româneşti fără tehnologie şi asistenţă externă, sunt luări de poziţie facile, cu iz politicianist. Adevărata stare de lucruri, aşa cum am descris-o mai sus, este şi poate fi controlată de Parlament, prin comisia de specialitate.

Specialiştii Ministerului Apărării Naţionale vă stau la dispoziţie pentru a răspunde tuturor întrebărilor în vederea clarificării punctuale a problemelor. Lansarea de ipoteze sau exprimări generale în acest domeniu nu fac decât să creeze, voit sau nu, o stare de confuzie, iar acum mai mult ca oricând numai de astfel de probleme armata României nu are nevoie. Cu atât mai mult cu cât, de la 1 ianuarie 2001, industria de apărare nu se mai află în responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Damian Brudaşca - intervenţie intitulată Cumularzii pesedişti;

Îl invit pe domnul Damian Brudaşca. Se pregăteşte domnul Puiu Haşotti.

   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Textul pe care doresc să-l prezint astăzi se intitulează "Cumularzii pesedişti".

Având ca strălucit model cazul domnului Adrian Năstase, care este în acelaşi timp şi preşedinte al P.S.D şi prim-ministru al Guvernului, marea majoritate a membrilor marcanţi ai acestui partid, crezându-se probabil cu drepturi depline, sunt ocupanţii de cele mai multe ori, contrar legilor în vigoare, ai mai multor funcţii simultan.

Este de acum celebru cazul celor peste 900 de consilieri locali care sunt în conflict cu Legea administraţiei publice locale, refuzând cu obstinaţie să renunţe la bănoasa calitate de membri ai unor consilii de administraţie.

Cu toate că atât premierul Adrian Năstase, cât şi ministrul Octav Cosmâncă susţin sus şi tare, şi când sunt întrebaţi şi când nu, că ei sunt ostili încălcării legilor, corupţiei şi intereselor mafiote, tot ei tratează cu indiferenţă asemenea cazuri în care membri ai propriului partid subminează din interior credibilitatea declaraţiilor oficiale ale liderilor P.S.D.

Din păcate, nici judeţul Cluj nu face excepţie în acest sens. Avem încă proaspătă în minte atitudinea unor consilieri municipali ai P.S.D. care, încălcând prevederile Legii 215/2001, nu au renunţat sub nici o formă la calitatea de membri în consiliile de administraţie ale unor regii sau la funcţii publice incompatibile cu calitatea pe care o aveau.

Un astfel de exemplu l-a constituit şi domnul Constantin Corega. Cazul domniei sale este însă un pic mai complicat. Din câte se ştie, domnia sa nu s-a mulţumit doar cu a cumula calitatea de consilier cu aceea de inspector general şcolar. Astăzi, domnia sa a fost promovat ca secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dar nu a renunţat la celelalte funcţii deţinute anterior.

Dânsul este profesor titular la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", încă probabil şi director al aceluiaşi liceu şi, evident, inspector general şcolar al judeţului Cluj. Spuneam că este probabil şi director al colegiului respectiv, întrucât deşi a trecut destulă vreme de la promovarea domnului Corega ca inspector general şcolar, domnul profesor Tiberiu Cerghi este şi la această oră doar director cu delegaţie.

Încă de la instalarea sa ca inspector general şcolar, domnul Constantin Corega anunţa triumfalist, în spiritul partidului desigur, o serie de reforme menite a schimba din temelii starea învăţământului clujean. Numai că, la fel ca şi la partid, domnul Corega a rămas doar la nivelul declaraţiilor, pentru că dacă ar fi să judecăm după măsurile luate, ar trebui să ne punem serios întrebări în legătură cu calităţile sale manageriale.

Totuşi, pentru ca opinia publică să cunoască adevărul, precizăm că una dintre primele măsuri ale inspectorului Constantin Corega, în acelaşi timp şi preşedinte al Filialei Municipiului Cluj-Napoca al P.S.D., a fost de a înfiinţa la nivelul Inspectoratului şcolar judeţean funcţia de inspector cu imaginea. Probabil, după modelul strălucit al domnului Vasile Dâncu, ministru care face cunoscutele eforturi şi giumbuşlucuri politice pentru a ne determina să credem că albul este negru şi negrul este alb.

În naivitatea noastră ne întrebăm: ce specialitate este imaginea şi unde se predă în şcoală? De asemenea, am dori să ştim dacă nu cumva munca propriu-zisă este imaginea cea mai adecvată şi convingătoare a activităţii desfăşurate de către Inspectoratul şcolar judeţean. Noi ştiam că rolul unui inspector şcolar îl constituie îndrumarea şi controlul pe specialităţi a procesului instructiv-educativ, dar domnul Constantin Corega pare să fie de altă părere. Şi în vederea marilor reforme pe care le avea în vedere s-a gândit că nu strică să se doteze şi cu un inspector de imagine pentru a compune ditirambii pe care ar fi vrut probabil să-i audă şi care să acopere corul protestelor personalului didactic adus la sapă de lemn de politica indiferentă a actualei guvernări.

Dar reforma domnului Corega nu s-a limitat doar la atât. Domnia sa a considerat că dacă dânsul este cumulard, şi un inspector de specialitate ar putea să-i urmeze exemplul şi, astfel, a înfiinţat funcţiile de inspector de limbi străine în care unul şi acelaşi inspector se ocupă de două-trei sau mai multe limbi. Spre a ilustra această afirmaţie precizâm că, spre exemplu, inspectorul de limbă engleză este şi inspector de germană şi rusă, deşi el însuşi nu are cunoştinţele de germană sau rusă minime pentru a-şi putea desfăşura în mod calificat această muncă.

În schimb, domnul Constantin Corega a mărit numărul inspectorilor de matematică aducând, cu discreţie, pe uşa din dos, inspectori pe criterii politice, cel mai grăitor exemplu în acest sens fiind ginerele unui fost inspector general şcolar.

Cum domnul Constantin Corega şi-a văzut împlinite speranţele, cu ajutorul unor membri ai actualului Guvern şi a fost promovat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, domnia sa şi-a găsit un înlocuitor şi el celebru nu doar prin trecutul politic, ci şi prin pasiunea pentru cumul de funcţii. Aceasta, pentru că domnul Valentin Cuibus este titular la un liceu clujean ca profesor de chimie, deţine funcţia de director la Palatul Copiilor şi este un prosper om de afaceri. Dar, credem că cea mai deosebită calitate a lui este aceea că, în prezent, este ginerele senatorului Grigore Dan. Din câte suntem informaţi, întrucât domnul Valentin Cuibus urmează să-şi prelungească mandatul de director al Palatului Copiilor, delegarea sa în funcţia de inspector general şcolar este deocamdată amânată pentru a nu-i periclita şansa siguranţei cumulului.

Mai mulţi interlocutori mi-au atras atenţia că noul inspector general şcolar ar fi varianta pesedistă a domnului Săsărman, fost inspector general şcolar demis de către fostul regim CDR-UDMR, pentru abuzurile incalificabile şi ilegalităţile fără de număr comise.

Am arătat în mai multe rânduri că guvernarea PSD-UDMR va asigura reinstaurarea nostalgicilor regimului comunist. Încă un pas în această direcţie îl constituie tocmai domnul Valentin Cuibus pe care evenimentele din decembrie 1989 l-au prins în postura de prim-secretar al UTC pe judeţul Cluj.

Aşadar, pentru P.S.D. rîmâne valabilă sintagma "La vremuri noi, tot noi!".

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

 
  Puiu Haşotti - o ilustrare concretă a procesului de distrugere a patrimoniului cultural naţional - obiectivele arheologice din judeţul Constanţa;

Îl invit pe domnul deputat Puiu Haşotti. Se pregăteşte domnul Valeriu Ştefan Zgonea.

   

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Doar întâmplarea face ca, astăzi, eu şi distinsa mea colegă, doamna deputat Diana Naum, deputat de Constanţa, să vorbim aproximativ despre aceeaşi chestiune, dar dacă domnia sa a vorbit doar în calitate de deputat, permiteţi-mi să spun că eu vorbesc şi în calitate de om de cultură şi de arheolog. Aşadar, sunt în acest domeniu.

Despre ce este vorba? La nenorocirile care sunt în această ţară, la furt, minciună, corupţie, demagogie, se mai adaugă încă ceva: distrugerea patrimoniului cultural naţional. Şi dacă de trecutul nostru nu sutnem interesaţi şi-l desconsiderăm, mă îndoiesc că suntem demni de a avea un viitor.

Dacă ne gândim că o serie de situri în România, situri istorice, arheologice sunt în paragină, este un dispreţ total faţă de acestea, dacă ne gândim că de aproape un an şi jumătate, actualul Minister al Culturii nu binevoieşte să elaboreze normele de aplicare ale Legii patrimoniului cultural mobil, motiv pentru care în continuare există o hemoragie de patrimoniu din România, se adaugă la toate acestea nişte chestiuni concrete. Una dintre ele o voi prezenta astăzi.

După ce anul trecut, exact în luna aprilie, o companie, o societate comercială "Duty Free", în spatele căreia se pare că stau mari boşi P.S.D., a distrus câteva zeci de tumuli, morminte antice din necropola tumulară a Istriei, care este Pompeiul României, şi, după ce acolo a venit o delegaţie condusă de însuşi domnul ministru Răzvan Teodorescu, şi după ce s-a promis că se va face lumină, de un an de zile, nimeni nu mai ştie nimic. Cum evoluează acest proces, unde este acel dosar, la ce Parchet? Nimeni nu mai ştie nimic, totul este îngropat, aşa cum bine ne-am obişnuit.

După ce acum două luni de zile a început demontarea Valului mare de pământ, momnument istoric arheologic unic în sud-estul Europei, nu se face absolut nimic.

Lipsa de reacţie a Direcţiei judeţene de cultură, patrimoniu şi culte, în fruntea căreia se află o distinsă doamnă, fostă soprană, care nu are nici un fel de rea-voinţă, este doar profund incompetentă, este această lipsă de reacţie, cum spuneam, este dăunătoare, este mai mult decât gravă. În fruntea acestui inspectorat trebuia să stea în mod obligatoriu un arheolog în judeţul Constanţa. Asta este cel puţin opinia mea. Şi încă o dată spun: nu este vorba despre rea-voinţă. Este incompetenţă. Este cel puţin la fel de grav.

Lucrurile însă au evoluat în asemenea măsură încât foarte curând, acum câteva săptămâni, însuşi ministrul culturii şi-a pus semnătura pe distrugerea unui sit istoric arheologic de cea mai mare importanţă. Este evident că nu mai trebuie să discutăm prea mult despre lipsa de reacţie a Direcţiei judeţene de cultură, culte şi patrimoniu.

Despre ce este vorba? În oraşul Mangalia, fostul oraş grecesc şi roman Callatis, strălucita Callatidă, cum se spune în documentele antice, s-au executat un proiect de construcţie. În mod absolut normal, comisia monumentelor istorice, secţiunea teritorială Dobrogea, a pus următoarea rezoluţie: "Conservarea obiectivului arheologic descoperit şi adaptarea proiectului noii construcţii în funcţie de această importantă descoperire, conform legii."

Aşadar, beneficiarul de investiţie trebuia să modifice acest proiect, să facă aşadar alt proiect, şi, în mod obligatoriu, trebuia prevăzută conservarea acestui monument arheologic din interiorul oraşului Callatis, a oraşului antic, aşa cum prevede legea.

Adresa de înaintare a raportului de cercetare arheologică poartă data de 7 februarie. Numai că serviciul de arheologie din Ministerul Culturii şi Cultelor a fost foarte operativ. Pe 29 martie acordă aviz favorabil sub semnătura domnului ministru Răzvan Teodorescu. Acordă aviz favorabil construcţiei, primei construcţii, aşadar, primului proiect. Şi nu aşa cum ar fi trebuit, unui viitor proiect care să fi conservat situl arheologic.

În acest moment, în oraşul Mangalia, ziduri de la monumente antice de epocă elenistică şi de epocă romană sunt distruse cu ranga, cu barosul, cu escavatorul. Ziduri de la monumente de o deosebită importanţă. Evident, nu voi cere demisia nimănui. Nu voi cere demisia nimănui pentru că a cere demisia cuiva este aflare în treabă. Iar a-ţi da demisia este o chestie de onoare. Şi aceasta nu există.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie cu titlul Amnezia neruşinării;

Îl invit pe domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea. Se pregăteşte domnul Iulian Mincu.

Insist asupra celor trei minute. Mai sunt foarte mulţi colegi înscrişi.

   

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se va numi "Amnezia neruşinării".

Sunt momente în care tot ceea ce rămâne despre un om este valoarea sa. Problema asta înseamnă moralitatea sa, raportată la realizări. Când prima tinde spre zero...?!

În ultima perioadă, aşa cum ne-am obişnuit, un cetăţean ales primar de capitală vorbeşte despre moralitate, vulgar, ca de obicei. Dar nu despre a lui. Viteazul, a se reţine acest cuvânt, viteazul marinar din Tulcea – apa chiuvetei – tratează cu dispreţ informaţiile sosite prin presă despre compania domniei sale S.C. Saf S.A. Da! A domniei sale, pentru că aceasta a fost o invenţie menită să producă bani negri şi găuri albe. Sau poate mandatul directorului general al SAF SA din perioada 18-23 mai 1999 nu a fost semnat de ministrul transporturilor de la acea dată. Şi nici raportul Ministerului Finanţelor Publice nu era de competenţa unui minisru. Nu!

Domnia sa era ministru joia şi atunci tăia bilete la trenurile accelerate. Sau la reparaţiile cu ridicare pe roţi, ca să fiu în domeniu.

Cum poţi întreba un ministru a cărui privire transforma vagoanele şi locomotivele în fier vechi, active feroviare de bază ale căii ferate. Poate că domnului Băsescu, distins cetăţean născut în localitatea Basarabi, în anul de graţie 1951, curenţii anonimi marini i-au afectat definitiv memoria şi a venit timpul ca noi, cei ce priveam la televizor cum flota intra în triunghiul Bermudelor, a se citi buzunarul Băsescu, să-i reîmprospătăm amintirile cu celebre inginerii financiare care au distrus calea ferată.

Înfiinţat împotriva naturii, SAF SA a fost o găselniţă bălsesciană de a transforma vagoane şi locomotive în fier vechi care, transformate în resurse financiare, să ia apoi drumul unor conturi ale firmelor prietene.

Ghinionul contribuabilului? Peste 1000 de miliarde pierderi pentru SAF şi transformarea căii ferate într-un morman de...ştiţi dumneavoastră!

Domnul Băsescu, în derivă la acea dată, nu înţelege astăzi asemănarea cuvintelor K.E.G – ineficienţă economic㠖 14 locomotive L.D.2100 şi deficit 47 miliarde lei. Dar cum să le înţeleagă viteazul Băsescu care repara nava cu acelaşi nume la firma domniei sale? Pardon! Nu dânsul, ci ministerul pe care-l conducea era acţionar majoritar, a se citi proprietatea statului, la compania ce avea ca activ şalupa "Viteazul". O chestiune în special accidentală, după cum erau şi acţiunile domnului T.B. născut în localitatea Basarabi, la firma "Triton Company" SA. Ei, şi? ar spune cetăţeanul acela haios ce în week-end este şi preşedinte de partid. "Am centrat şi am dat cu capul tot eu. Ce e rău în asta? Sunt polivalent!". Sau poate nu a ştiut. Amnezia, bat-o vina!

Domnule T.B., să nu le spui consilierilor locali de partid că nu-i frumos. Se simt părăsiţi şi bate la ochi.

În anul 1999, statul – a se citi Ministerul Transporturilor – era acţionar unic la o societate comercială, SAF SA, care pierde 3 milioane de dolari într-un contract cu iranienii. Ministrul? Nu ştia, că era dus cu pluta. Unii spun că avea de avizat darea de seamă la S.C. "Triton Company" SA pentru repararea navei "Rovinari 21" de la AFDJ Galaţi. AFDJ? Societate privată cu capital integral de stat. Privată? Da, stimaţi colegi. Pentru că el centra, el da cu capul!

"Curată justiţie, coană Joiţică!" ar spune Caragiale. Pardon! Justiţiei, se numea strada care, la nr.18, domnul Băsescu era invitat la adunarea generală a acţionarilor a firmei "Triton Company" SA. Că ministerul nu are consiliu de administraţie, cum chiar dânsul spunea într-un jurnal bucureştean. Să ne ierţi, nene Băsescule, că am greşit! Dar dacă Grupul parlamentar P.D. propune AGA şi CA la primaria Bucureştilor, noi votăm că te iubim!

Tot pe vremea piratului Băsescu, un cetăţean, preşedinte al Consiliului de administraţie al SC, SAF SA, companie din patrimoniul Ministerului Transporturilor, era la fel, tot preşedintele Consiliului de administraţie la S.C. "Vagon Leasing" SA, companie cu capital mixt. Dar domnul Băsescu nu ştia, că era la Vaslui în circumscripţii".

Ce tot întreabă presa de licitaţiile la lucrările oferite de companiile din patrimoniul ministerului? Ce, scrie undeva că ministrul urmăreşte traseul resurselor financiare alocate prin bugetul de stat la ministerul pe care-l coordonează? Ce e aceea viză de control financiar-preventiv? Aveţi tupeu!.

Domnia sa nu avea nici timp, căci pe strada Justiţiei nr.18 din Constanţa se pregătea o activitate de clearing, adică se selecţionau viitorii consilieri locali care să-şi dea demisia din consiliile de administraţie şi acţionariatele firmelor private, căci "unul e ca el şi acesta-i primărel."

Justiţia? Ce e justiţia? Înseamnă ce este al tău este şi al meu, iar ce este al meu nu te interesează. Aşa că toţi consilierii să demisioneze, ca totul să fie al meu.

Tupeu? Ce-i acela tupeu? Tupeu înseamnă să-ţi dai singuri lucrări.

Neruşinare? Neruşinare înseamnă ceea ce tu făceai când conduceai un minister, să le interzici tuturor colegilor de partid.

Obrăznicie? Înseamnă să transformi găuri de 1000 de miliarde în realizări importante.

Mârlănie? Înseamnă să-ţi trimiţi prietenii în deplasări în străinătate în calitate de angajaţi sau colaboratori la societăţile comerciale din subordinea ministerului – a se citi S.C. SAF SA.

Ruşine? Înseamnă diferenţa dispărută de 345 de miliarde între capitalul social al S.C. SAF SA din 1998 şi cel din iunie 1999.

Toate poartă girul moral, şi nu numai, al domnului Traian Bălsescu. Navigând ca în ape din ce în ce mai mici ca şi popularitatea partidului său, un cetăţean bruiază liniştea ţării. Distanţa dintre domnia sa şi legalitate este aproximativ zero. Distanţa dintre cetăţeanul Băsescu şi inculpatul Băsescu este aproape identică. Jocurile mediatice nu te fac să scapi de braţul lung al justiţiei, ci, ca într-un banc macabru, te mai pârpolesc niţel.

Domnule Traian Băsescu, mă tem că direcţia şi sensul dumneavoastră sunt stabilite aşa cum dumneavoastră aţi stabilit pentru S.C. SAF SA. – dezastru!

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Iulian Mincu - declaraţie politică intitulată Ce doreşte premierul?;

Îl invit pe domnul deputat Iiulian Mincu. Se pregăteşte domnul Napoleon Pop.

   

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ce doreşte premierul?"

Ca răspuns la întrebarea unui jurnalist ce va face după Praga, premierul Năstase surprinde pe toată lumea prin declaraţia sa din 27 martie 2002: "În cazul unei decizii pozitive favorabile României, meritele sunt ale românilor. În cazul unei decizii de neinvitarea României, opţiunea noastră va rămâne neschimbată, fermă în favroarea NATO. ...Eşecul are costuri, iar acestea sunt ale Guvernului." Prin urmare, acest Guvern ar putea să plece.

Momentul Praga constiltuie pentru P.S.D. şi pentru Adrian Năstase un element cheie. Dacă lucrurile sunt pozitive, atunci problemele sunt simple. Şi, după comportamentul premierului, semnalele exterioare primite de el aşa par. P.S.D. va profita de euforia generală care va face uitate insuccesele reformei economice, gestiunea deficitară şi suferinţele sociale, precum şi deficienţele administrative şi accentuarea corupţiei.

P.S.D., dar, mai ales, premierul îşi dau seama că un alt moment mai propice unor alegeri generale anticipate decât momentul Praga, care să le aducă prelungirea mandatului, nu va mai exista. Este exact ceea ce s-ar aştepta pentru a putea fi uitată incompetenţa celor care au deţinut frânele puterii şi au dus la eşecul tranziţiei.

Peste 62% din populaţia ţării, aşa cum arată un raport al Societăţii Academice Române, recent, consideră Guvernul, ca şi Guvernul anterior, ca vinovate de stagnarea economică şi mizeria socială existentă în prezent.

Aşa se explică de ce Executivul a luat recent un plan de măsuri care urmează a fi supus pe 10 aprilie 2002 în discuţia Parlamentului. Acest plan de măsuri ar trebui să facă în şase luni pentru NATO ceea ce nu s-a reuşit în 12 ani în materie de corupţie, de securizare a informaţiilor, reforme economice, reforme militare. Astfel, legea informaţiilor, dezbătută de peste un an, va trebui aprobată rapid. Privatizarea a peste 400 de societăţi comerciale în următoarele luni, când de la începutul anului 2002 nu s-a reuşit decât privatizarea a 10 astfel de societăţi.

Va deveni o sarcină realizabilă. Se vor suprima legăturile guvernamentale cu fosta securitate şi va da acces liber publicului la controlul averilor demnitarilor. Se va repara greşeala inexistenţei unei legi împotriva conflictului de interese pe perioada mandatului.

De asemenea, trebuie să menţionăm aici legi importante pentru intrarea în NATO ca: Legea pentru eradicarea corupţiei, Legea pentru implementarea legalităţii privind adopţiile, Legea protecţiei martorilor, Legea organizării poliţiei, Legea privind drepturile copilului, un Cod de conduită al funcţionarilor publici şi altele.

Vor putea fi toate acestea duse la îndeplinire înaintea Summitului de la Praga din noiembrie 2002? Pentru Guvernul P.S.D. este o luptă contra cronometru, pe care nu au dreptul s-o piardă. Aşa consideră, cel puţin, premierul.

Problema care-l preocupă cu adevărat pe domnul Năstase, aşa cum reiese din această declaraţie, este găsirea formulei optime de gestionare a eşecului în cazul în care România nu va fi invitată să se alăture alianţei NATO.

Consider că două ipoteze referitoare la această preocupare pot fi puse în discuţie. Unu. Fie mesajul primit personal de premier cu ocazia recentei reuniuni de la Bucureşti îl determină să aibă îndoieli cu privire la invitaţia de la Praga, iar declaraţia este făcută pentru a pregăti opinia publică asupra unui viitor incert. Doi. Fie cota de siguranţă a crescut simţitor cu privire la rezultatul pozitiv şi favorabil României, iar afirmaţiile făcute nu sunt decât expresia unui joc de cuvinte, aşa cum îl defineşte de altfel şi preşedintele Iliescu, care urmăreşte un efect al surprizei pozitive de la Praga, cu scopul bine definit de a impresiona populaţia.

Din punct de vedere politic, doar prima variantă interesează cu adevărat, gestiunea insuccesului legată de faptul că Guvernul ar putea pleca.

Punctual, conform Constituţiei, Guvernul nu poate pleca pur şi simplu. El poate primi un vot de neîncredere în Parlament, cu o majoritate ce va susţine o moţiune de cenzură. În acest caz, se vor organiza noi alegeri.

După aceleaşi prevederi, Guvernul mai poate fi remaniat şi schimbat. Atunci ar putea supravieţui un nou Guvern Năstase dar cu alţi miniştri.

În procedura românească, premierul nu are opţiunea depunerii mandatului sau al demisiei şi nu nici nu poate fi demis de preşedinte. Puterea acestuia se limitează la schimbarea miniştrilor. Ar dori Guvernul actual şi P.S.D. alegeri anticipate în cazul unui eşec ca acela de la Praga? Acesta este coşmarul de care se tem cel mult. Alegerile înseamnă campanie electorală, neîndeplinirea unor angajamente interne, dar mai ales externe. Lipsa de gestionare a problemelor curente ale cetăţenilor ar agrava şi mai mult lipsa de încredere a populaţiei într-un viitor Guvern P.S.D.

În cazul în care Guvernul nu pleacă însă, deşi a suferit un eşec dinainte anunţat, îi rămâne alternativa remanierilor, ceea ce nu va aduce mari schimbări. Lipsa de schimbare în situaţia existentă a ţării va fi categoric defavorabilă partidului de guvernământ la alegerile din 2004.

De asemenea, varianta prin care Guvernul Năstase ar ataca nucleul dur al reformei, în anul dinaintea alegerilor, îl face extrem de vulnerabil în faţa alegătorilor. Nu este exclus o astfel de atitudine, care este destul de improbabilă.

În fond, ce doreşte premierul? Un lucru simplu: să se menţină cât mai multă vreme la putere, deşi până în prezent P.S.D. nu şi-a respectat promisiunile făcute electoratului la alegerile din anul 2000. Un moment Praga, pozitiv, i-ar fi extrem de favorabil pentru eventualele alegeri pe care le-ar putea declanşa în acest caz cât mai repede cu putinţă.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Napoleon Pop - intervenţie referitoare la sprijinul PNL pentru opţiunea NATO;

Îl invit pe domnul deputat Napoleon Pop. Se pregăteşte domnul Aurel Daraban.

   

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Optimismul general în creştere privind invitarea României să se alăture Alianţei Nord Atlantice, printr-o decizie politică favorabilă ţării la Summit-ul de la Praga, este un semn bun al primei părţi al acestui an.

Nu cred că cineva de bună credinţă, cu responsabilitate politic㠖 la putere sau în opoziţie – este capabil să arunce o umbră asupra acestui optimism. Din contră, toţi cei cărora le este dragă opţiunea euro-atlantică vor încerca un comportament echilibrat şi credibil ca şansele României pentru intrarea în NATO să se consolideze.

Pe acest drum însă există multe capcane şi chiar interese de captare a atenţiei în ceea ce priveşte atribuirea succesului la momentul cheie. O înfierbântare pe această temă trebuie evitată din timp şi acest lucru este posibil tocmai datorită faptului că forţele politice şi chiar guvernul au reuşit să nu isterizeze ţara de maniera momentului Madrid 1997.

Obiectivul NATO este privit la rece şi cu responsabilitate, este adevărat, şi într-o conjunctură post 11 septembrie 2001 mai propice.

Totuşi, faţă de această abordare, România trece prin două realităţi incontestabile. Una se referă la economie, unde există probleme majore de sistem şi de politică specifică. Cealaltă realitate este reprezentată de fenomenul apăsător şi agravant al corupţiei, de asemenea legate de sistem şi politică.

Creşterea P.I.B.-ului cu circa 5% atât în 2001 şi cea prezumată pe 2002 rămâne un simplu reper, poate luminos, într-un trend oscilant, dar ea nu atenuează sărăcia, ci anunţă noi valuri de scumpiri. Apropiindu-ne mai sigur decât altădată de NATO constatăm că numărul celor care apelează la ajutorul social şi tarife sociale pentru utilităţi este în creştere, că în general puterea de cumpărare absolută şi relativă scade. Pe de altă parte, resurse adunate cu greu din cea mai mare impozitare înregistrată de România vreodată sunt epuizate ca apa în deşert, creşterea economică nefiind consolidată de o dezvoltare structurată, având la bază proprietatea privată, o clasă mijlocie în expansiune, o competiţie bazată pe calitate şi profesionalism, o piaţă egal permeabilă pentru toţi actorii, măcar din punct de vedere al egalităţii şanselor la oportunităţile apărute.

Cu alte cuvinte, funcţionalitatea pieţei rămâne tributară reformelor duse cu jumătate de măsură, iar criteriul economic al integrării euro-atlantice poate fi din nou estompat, întrucât decizia cu privire la aderarea României la NATO va fi una politică. Deci, pentru reforma economică rămâne încă timp, iar euforia eventualei invitări să devenim membri NATO – aşteptată de mai mult de 2/3 din populaţie – pentru acest sfârşit de an, ar putea chiar să o amâne.

Am temerea că pentru putere, referitor la brutalitatea cu care au fost respinse de către aceasta toate moţiunile simple iniţiate de opoziţie, nu există probleme economice şi că totul este normal. Oare cum pot fi judecate eforturile de totală şi triumfală demolare a oricăror argumente, dar mai ales evidenţe susţinute de opoziţie că lipsa unui trend mult mai susţinut în reforma economică va fi fatală chiar şi firavei creşteri a P.I.B.-ului? Iar fără economie, cu responsabilităţile unui membru NATO în devenire nu aş dori să ne oprim imediat după poarta NATO, ca un candidat epuizat tocmai la începutul noului drum pe care ni-l dorim.

Ajung astfel la cheia acestei declaraţii politice şi anume că sprijinul necondiţionat al PNL pentru opţiunea NATO şi implicit eforturile executivului ca aceasta să se desăvârşească, nu înseamnă omiterea continuă, distantă şi aproape totală, de către putere, a oricărei orientări de mai largă deschidere a accelerării reformelor economice şi care evident au o tentă liberală.

Sprijinul PNL pentru opţiunea NATO este un sprijin structurat care are în vedere toate faţetele acestui demers. Acesta nu se poate rezuma la a striga lozinca "vrem şi vom sprijini intrarea României în NATO" şi atât. Din contră, cel puţin în tot comportamentul nostru parlamentar prin iniţiativele legislative, amendamente, interpelări şi moţiuni am considerat că România trebuie să intre în NATO şi cu un bagaj economic consistent, care să dea o bază solidă tocmai exerciţiului post deciziei politice de intrare în NATO.

Să nu uităm că adevărata cursă pentru un membru de calitate NATO începe exact după trecerea porţii Alianţei, iar progresele în reforma economică ar fi adus suflul de care avem nevoie.

Din acest punct de vedere, cu atât mai mult succesul intrării în Alianţă va trebui atribuit implicării şi sacrificiilor suportate de cetăţenii României, cu sublinierea că toate forţele politice îşi asumă nu numai eforturile bune atât cât s-au făcut în ultimii 10 ani, dar mai ales responsabilităţile pentru limitele structurale şi de timp cu care au fost îndeplinite obligaţiile unei candidaturi vitale pentru securitatea României.

Dumnezeu să ne ajute să vedem desăvârşită această candidatură.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
  Aurel Daraban - intervenţie ce vizează luarea unor măsuri de urgenţă pentru refacerea sistemului de irigaţii din Dobrogea;

Îl invit pe domnul deputat Aurel Daraban; se pregăteşte domnul Ioan Sonea.

   

Domnul Aurel Daraban:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea, pe care o consider declaraţie de politică economică, vine să fundamenteze luarea unor măsuri de urgenţă pentru refacerea sistemelor de irigaţii din Dobrogea, unde intrăm în al patrulea an consecutiv de calamitate de 80% în agricultură.

În partea de sud-est a României, în zona judeţelor Constanţa şi Tulcea, s-a amenajat în anii 1998 – 1972 cel mai mare sistem de irigaţii din ţara noastră, sistemul de irigaţii Carasu, cu o suprafaţă totală de 220.000 de hectare. Amplasamentul este situat în cea mai secetoasă zonă a ţării, unde precipitaţiile medii anuale sunt de 400 de milimetri, iar cele minime scad până la 220 milimetri.

În timpul vegetaţiei s-au înregistrat perioade de secetă totală, care au depăşit trei luni fără precipitaţii. Aceste condiţii climaterice nu permit punerea în valoare a potenţialului productiv al solului şi, deci, dezvoltarea agriculturii fără folosirea eficientă a irigaţiilor.

Executarea lucrărilor de amenajare complexă Carasu s-a realizat într-o perioadă de mari economii, care au condus la darea în funcţiune a reţelelor de canale necăptuşite – circa 1.000 de Km - fără impermeabilizări sau utilizate ca agregate termice de udare, fără sistem centralizat de conducte cu staţii de pompare electrice; nu s-a realizat automatizarea, conducerea apei pe canale, nu s-a realizat sistemul de control şi dispecerare automată.

Dificultăţile majore pe care le întâmpină astăzi Societatea naţională de îmbunătăţiri funciare, ca furnizor de apă, cât şi consumatorii de apă, fermierii, sunt produse de pierderile mari de apă, (circa 40-50%), starea tehnică a lucrărilor de irigaţii, dezafectarea parţială sau totală a unor staţii de pompare, lipsa echipamentelor de udare.

Dificultăţile menţionate fac ca o parte din suprafeţe care sunt amenajate pentru irigaţii să rămână neutilizate, iar aceia care irigă să primească udări mai puţine şi cu cantităţi de apă mai mici, cu efecte negative asupra producţiei agricole. Lucrările de reabilitare devin oportune pentru că vor viza atât creşterea randamentului canalelor, cât şi celelalte lucrări menite să asigure o exploatare optimă a amenajărilor.

Din aceste considerente reabilitarea sistemului de irigaţii Carasu este necesar a fi introdus urgent în programul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi al Ministerului Dezvoltării şi Prognozei pe anul acesta şi pe anul viitor.

Atragerea unor fonduri externe rambursabile pentru această investiţie îşi va găsi justificarea prin marile producţii agricole care se obţin în această zonă, existând experienţa anilor ’80, când aici se realizau cele mai mari producţii agricole din România.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
  Ioan Sonea - intervenţie ce are ca temă liberalizarea vizelor - şansa românilor de a lua drumul străinătăţii;

Îl invit pe domnul Ioan Sonea. Se pregăteşte domnul Mircea Costache.

   

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În urmă cu câteva luni ni s-a făcut un bine. Cuiva i s-a făcut milă de românii închişi între graniţele României, constrânşi de modalitatea de eliberare a vizelor de a umbla prin lume.

Iată, deci, că binele a venit, românii pot pleca. Dar, se pare că binele nu vine întotdeauna singur, îl însoţeşte răul. La cine s-au gândit acei care le-au dat liber? Nu la români. Odată că ieşirea nu este cea estimată. Nu toţi cei care cereau libertatea de circulaţie mai pot pleca. Dintre cei care pleacă, prea puţini sunt cei care o fac de plăcere. Majoritatea pleacă scoşi din casă şi din ţară de sărăcie, de lipsa unui loc de muncă, prin care să se poată întreţine şi să-şi poată creşte copiii în mod decent. Deci, pleacă acei care îşi pot vinde forţa braţelor sau a minţii. Unii reuşesc, însă toţi se vând ieftin. Adică, binele este tot al celor care ni l-au dăruit. Nu se prea aud glasuri care să constate discriminarea la care sunt supuşi românii care trudesc pe ogoare străine.

Guvernanţilor le pare bine că au scăpat de câteva guri de hrănit şi de câteva contestaţii, de câţiva contestatari în stradă. Ba mai aşteaptă să câştige ceva de pe urma celor plecaţi, măcar în imagine.

Sunt sigur că se cunoaşte faptul că sunt prea mulţi care exploatează situaţia grea din ţară şi fac reclamă raiului de dincolo: firme de angajatori, de plasatori, de transport încasează bani buni. Românii şi româncele se văd în pâine. Unii sunt, totuşi, realişti, ştiu ce vor ajunge, dar pleacă spunându-şi că este mai bine să te batjocorească, eventual să te exploateze un străin, decât un frate. Dar, vorba aceea, fiecare este stăpân pe sine.

Ce face, însă, statul român, obligat prin Constituţie să aibă grijă de cetăţenii săi, pentru a preîntâmpina şi elimina abuzurile şi înşelăciunile de tot felul? Din judeţul Bistriţa-Năsăud, aproximativ 50.000 de persoane au luat drumul străinătăţii. În Spania au ajuns cei mai mulţi.

Dacă la început lucrurile păreau normale, s-a ajuns ca românii să nu mai aibă loc de români, nu mai sunt locurile de muncă promise, nu sunt condiţiile normale de locuit, preţul muncii a scăzut. Tot mai mulţi se văd nevoiţi să plece aiurea, în speranţa unui alt loc.

Credem că o convenţie între două state nu este suficientă pentru a asigura oamenilor o viaţă normală.

Nu vreau să credem că în spatele unei liberalizări se află o formă subtilă şi abilă de neoscalvagism, adică cu acte în regulă. Umblă reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale prin lume, căutând plantaţii pentru viitorii şomeri români, ca un semn că alte şi alte întreprinderi din România vor fi vândute sau tăiate la fier vechi. Când vor înflori căpşunii şi pe plantaţiile din România? Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
  Costache Mircea - intervenţie referitoare la continua degradare a nivelului de trai, infracţionalitate şi tâlhărie;

Îl invit pe domnul Mircea Costache. Se pregăteşte doamna Popa Constanţa.

   

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

A devenit un truism să afirmi că la noi, de mai multă vreme nu mai merge nimic. Însuşi preşedintele ţării, într-o recentă evaluare privind starea naţiunii, constata cam acelaşi lucru, folosind expresii impersonale, de tipul: "este adevărat că situaţia din agricultură s-a deteriorat, că sistemele de irigaţii s-au degradat, că dalele canalelor şi hidranţii s-au furat, că economia a înregistrat un curs descendent" şi aşa mai departe.

Responsabil de această situaţie? Nimeni. Probabil că am avut cu toţii ghinion.

La fel de impersonal declara şi domnul prim-ministru, că în această perioadă, în ţara noastră are loc un transfer de proprietate care ar genera inevitabil corupţie.

Cine poate fi făcut răspunzător pentru efectele unor acţiuni pe care nu le ordonă nimeni, nu le girează şi nu le execută nimeni, ci pur şi simplu acestea au loc, ducând la continua degradare a nivelului de trai. Singura realizare cu care ne consolează impersonalii noştri conducători ar fi, zice-se, democraţia. Uite, ne putem exprima liber opiniile, le putem perora, facem exerciţii oratorice... Slabă consolare, mai ales că suntem cu toţii foarte departe de adevărata democraţie, de democraţia care să dea şi pâine.

De fapt, singurul lucru care merge bine la noi, atât de bine că am speriat mapamondul, nu este democraţia, ci infractocraţia. Încăpută pe mâna unei faune de naturi infracţionale care nu iartă nimic, de la extracţia aurului la rafinarea petrolului şi de la bănci la hoteluri şi la combinate, ţara geme sub povara fărădelegilor şi hoţiilor de tot felul. Ne-am obişnuit atât de mult cu ingineriile cele mai infernale, cu pulverizarea patrimoniului public, că nimic nu ne mai miră, ne-a murit mirarea, cum se spune! Nici ce treabă are domnul Blair cu SIDEX-ul, nici ce caută arabii cu securea prin pădurile noastre, nici de ce se vinde industria română la fier vechi. Şi dacă la niveluri înalte se trag comisioane, se primesc şpăgi şi alte acareturi, cei mai mici în ierarhia administrativă, superpolitizată, nu se lasă nici ei mai prejos. S-a ajuns până acolo cu găinarocraţia, încât primarul unei comune din judeţul Buzău, condamnat la 9 ani închisoare pentru furtul a 21.500 metri cubi de masă lemnoasă, a 200 de cupoane agricole şi pentru alte abuzuri incalificabile funcţionează bine merçi, nederanjat de nimeni. Ba, mai mult, pe perioada de 3 luni cât a fost reţinut în beciurile poliţiei, a semnat statele de plată, luându-şi leafa ca şi cum acolo, în arest, ar fi lucrat în folosul obştii care s-a procopsit alegând un asemenea specimen.

Şi ca să ne fie clar că în materie de banditocraţie depăşirea oricăror limite este emblematică pentru România postrevoluţionară, vă aduc la cunoştinţă, stimaţi colegi, dumneavoastră şi opiniei publice, că putem intra în cartea neagră a recordurilor, tâlharocraţiei, întrucât se fură chiar şi de unde nici cu gândul nu gândiţi, adică de la gura celor mai oropsite fiinţe pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pământ, de la cantina săracilor.

Am crezut iniţial că ziarele "Ultima oră" şi "Expresul de Buzău" exagerează în goana după senzaţional, dar controlul efectuat recent de Camera de Conturi Buzău, la primăria municipiului, a descoperit că numai în cursul anului 2001, de la cantina săracilor s-a furat suma de 2 miliarde lei. Dacă se fură în halul acesta şi de la supa săracilor, ca un corolar al jafului indescriptibil asupra patrimoniului public şi a banului public, întrebarea legitimă pe care ne-o punem este: "poate o societate să se prăbuşească mai jos de atât?". De precizat că firma care a prejudiciat cantina nefericiţilor rămaşi pe drumuri cu 1 miliard din cele două furate este prezentă în fiecare an pe ordinea de zi a consiliului local, pentru acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor fiscale către bugetul local, aşa cum s-a întâmplat şi în şedinţa din 28 martie a.c.

Cum îşi permit unii să comită asemenea fărădelegi, fără să fie traşi la răspundere de nimeni? Răspunsul ni l-a dat, în alt veac, fabulistul Grigore Alexandrescu: "Când mantaua domnească este din piei de oaie, atunci judecătorii, fiţi siguri, că despoaie!"

Şi întrucât toate condiţii marasmului sunt îndeplinite cu brio, nu ne-a mai rămas decât să strigăm şi noi la unison: Vivat, crescat, floreat nostra infractocraţia!

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Constanţa Popa - intervenţie ce vizează importanţa protecţiei mediului;

Doamna deputat Popa. Urmează domnul deputat Mircea Ifrim.

   

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ziua mondială a apei, pe care am sărbătorit-o recent a readus în discuţie o problemă care preocupă încă doar specialiştii şi uneori guvernele: importanţa protecţiei mediului. După fenomenul încălzirii globale, resimţită din plin şi la noi, o altă problemă gravă a apărut: reducerea cantităţii de oxigen din conţinutul oceanelor. Oceanul de sud, supranumit "plămânul planetei", care reprezintă un factor cheie în menţinerea echilibrului tuturor apelor lumii sărăceşte în mod constant în oxigen, cu reprecursiuni extrem de grave asupra mediului, în totalitatea lui.

Numeroase reglementări internaţionale, europene sau naţionale pledează pentru colaborarea între statele lumii, în vederea conservării mediului, pentru sensibilitatea guvernelor şi a publicului, în vederea soluţionării problemelor legate de mediul înconjurător şi în mod special de apă.

Conform raportului Fondului Naţiunilor Unite pentru populaţie, la nivel planetar anual mor 12 milioane de oameni din cauza folosirii apei insalubre. Câţi dintre aceştia sunt din România?

În Bucureşti se consumă anual 1,63 milioane metri cubi de apă, dar încă mai există străzi fără alimentare curentă de apă, care se aprovizionează cu apă din fântâni, fântâni de multe ori poluate.

Deşi suntem asiguraţi că apa distribuită la robinetele din casele noastre este potabilă, nu trebuie să fii specialist ca să observi că are suspensii solide de multe ori, un miros necorespunzător, insuportabil, de cele mai multe ori de clor, hiperclorurarea înlocuind alte etape de tratare a apei la noi.

În ţară, mai ales în mediul rural, în tot mai multe localităţi alimentarea cu apă este deficitară, atât cantitativ, dar mai ales calitativ.

Există circa 65.000 de substanţe chimice care poluează chimic apele lumii, una dintre cele mai periculoase substanţe fiind D.T.T.-ul, care se găseşte din abundenţă în solul şi apele din întreaga lume, dar şi la noi, iar relaţia dintre poluarea chimică a apelor şi sănătatea populaţiei a fost demonstrată şi, din nefericire, chiar probată.

Anul 2002 se anunţă a fi un an sărac în precipitaţii şi, de aceea, sunt necesare măsuri urgente pentru gospodărirea eficientă a resurselor de apă, protecţia calităţii apelor şi controlul permanent al calităţii apei.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Mircea Ifrim - despre inconsecvenţa ce se manifestă în mod concret, privind opţiunea statului la trecerea într-o economie de piaţă reală;

Îl invit pe domnul deputat Mircea Ifrim şi, ultimul vorbitor, Corneliu Ciontu.

   

Domnul Mircea Ifrim:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se referă la inconsecvenţa ce se manifestă în mod concret, privind opţiunea statului la trecerea într-o economie de piaţă reală.

La ora actuală doresc să semnalez faptul că nu se face distincţie între banul public şi cel privat, nerespectându-se integritatea acestor două categorii de fonduri. Banul privat, de foarte multe ori trece în domeniul public şi invers.

În acest context am să dau un exemplu: ştergerea datoriilor la fondul de sănătate la SIDEX Galaţi, odată cu privatizarea, a atras grave prejudicii în sistemul asigurărilor de sănătate.

Ceea ce plătesc cetăţenii şi angajatorii, respectiv 14% din venit pentru fondul de sănătate este un ban privat. S-a înfiinţat Casa de Asigurări de Sănătate, tocmai pentru a trece de la bugetul de stat la un buget care să aparţină cetăţeanului şi care să revină integral cetăţeanului pentru păstrarea sănătăţii sale.

Faptul că acest ban privat este gestionat de stat – şi dădeam exemplul de mai sus – atrage după sine colapsul în care se găseşte finanţarea sistemului de sănătate.

Tot un exemplu reprezintă acordarea a 15 miliarde de lei la Reşiţa, din banul public, pentru plata salariilor unor muncitori care de acum lucrează în sistemul privat. Şi, de asemenea, încercarea de a realiza un hibrid între stat şi privat, pentru a se putea lua credite imense de la stat. Tot în acest context sunt şi cele 100 de milioane date instituţiei private a tutunului.

De asemenea, aş sublinia faptul că nu se respectă principiile concurenţei care într-o economie de piaţă dau competitivitatea.

TAROM-ul este subvenţionat în întregime de către stat şi se află, de fapt, într-o degringoladă. Dar nu numai atât! El nu permite altor companii concurenţa. De pildă, Angher Air Line nu are dreptul să facă decât un singur zbor: Oradea – Bucureşti, deşi s-a oferit să facă mult mai multe.

De asemenea, nu are dreptul să scadă preţurile la bilete sub TAROM. Trebuie să menţină aceste preţuri – şi vă dau doar exemplu Oradea – Bucureşti şi retur este 150 dolari, în timp ce drumuri externe până la Bruxelles sunt de 250 dolari.

Aceste aspecte aş dori să stea în atenţia autorităţii pentru privatizare şi a celorlalte foruri, întrucât ele, alături de corupţia care există, pun sub semnul întrebării dezvoltarea noastră economică şi incontestabil integrarea în structurile europene.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Corneliu Ciontu - intervenţie referitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat - transformarea Guvernului într-un veritabil corp legislativ.

(Domnul deputat Corneliu Ciontu coboară de la pupitrul prezidiului la tribună pentru a-şi prezenta intervenţia)

Nu mai avem preşedinte de şedinţă, da.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Voi începe această declaraţie, amintind un adevăr absolut al lumii civilizate, de la Montesquieu încoace: "Într-o societate democratică puterea politică are trei dimensiuni: legislativă, executivă şi judecătorească". Această construcţie tripartită garantează funcţionarea sistemului democratic, fiecare segment al puterii având dreptul şi totodată obligaţia de a le controla pe celelalte.

Însă, principiul separării puterilor în stat nu poate funcţiona, dacă una dintre puteri tinde să le subordoneze pe celelalte, acesta fiind cel mai scurt drum către dictatură.

De aceea a fost nevoie să enunţ acest veritabil ABC al statului de drept.

De aceea, în anul 2002, în Parlamentul României, trebuie reafirmate principii acceptate în Europa de peste un secol. Pentru că, din nefericire, în România postdecembristă s-a creat o tradiţie periculoasă. Executivul şi-a depăşit constant prerogativele constituţionale şi a încercat să-şi subordoneze legislativul. Iar cea mai folosită metodă a fost cea a ordonanţelor simple sau de urgenţă.

Dar dacă toate guvernele din 1990 până în prezent au folosit această metodă, în mandatul actualului Guvern ne confruntăm cu o adevărată explozie.

Ignorând rolul Parlamentului de deţinător al suveranităţii poporului, Guvernul PSD a reuşit performanţa de a emite 258 de ordonanţe de urgenţă în mai puţin de un an şi jumătate.

În acest mod s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, Guvernul transformându-se într-un veritabil corp legislativ.

Conform art. 114 alin. 4 din Constituţia României "numai în cazuri excepţionale Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă".

Este imposibil de susţinut că pe timp de pace, fără transformări sociale fundamentale au existat 258 de cazuri excepţionale care au cumulat toate prevederile constituţionale.

Un exemplu elocvent pentru abuzul guvernamental îl reprezintă Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Deficienţele acestui act normativ sunt multiple, atât în formă, cât şi în fond.

Se confruntă România cu o recrudescenţă frenetică a organizaţiilor şi simbolurilor fasciste? Evident că nu!

Atunci, ce caz excepţional justifică această ordonanţă de urgenţă?

Mai mult, Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002 instituie mai multe infracţiuni, completând astfel corpusul normativ penal.

În acest mod, reputaţii jurişti guvernamentali, unii având pretenţii paterne faţă de Legea fundamentală a statului, încalcă încă o dată prevederile constituţionale, deoarece, conform art. 72 alin. 3 lit. f) din Constituţie: "infracţiunile, pedepsele şi regimul acestora se reglementează prin lege organică".

Ignorarea Constituţiei, a drepturilor omului şi chiar a tehnicii de redactare a actelor normative nu se opreşte aici. Conform art. 6 din ordonanţa în discuţie: "contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi".

Fără a se defini termenii, aşa cum se procedează în orice normă juridică, se instituie o infracţiune care ne transformă pe toţi în potenţiali infractori.

Ce este holocaustul în contextul acestei ordonanţe? Pentru că orice cuvânt are o anumită arie semantică. Orice normă trebuie să prevadă sensul la care se referă. La ce semnatică a holocaustului se referă norma guvernamentală? Este holocaustul în viziunea evreilor, al americanilor, al ruşilor, al nemţilor, al arabilor? Este holocaustul istoricilor, al politicienilor? În consecinţă, care sunt efectele care nu trebuie contestate sau negate?

Această ambiguitate legislativă este o veritabilă încălcare a drepturilor omului. Dacă Guvernul hotărăşte că într-un loc sau altul a fost holocaust, că o personalitate sau alta a participat la holocaust, vor putea istoricii să demonstreze contrariul? Nu! Pentru că, astfel, în concepţia guvernamentală ar deveni infractori.

Să nu fiu greşit înţeles! Poporul evreu a fost victima nevinovată a industriei morţii, creată de nazişti. Este un adevăr istoric tragic, care împietează asupra condiţiei umane, în general.

Episodul sumbru din anii 1940 ai secolului trecut rămâne o pată neagră în istoria umanităţii şi datorită ferocităţii şi dimensiunilor sale nu va fi niciodată îndeajuns blamat.

Dar este la fel de adevărat că poporul român nu poate fi învinovăţit pentru holocaust. Românii nu au avut nici o legătură cu crimele naziste! Iar în România anului 2002, organizaţiile şi simbolurile fasciste, extremiste sau xenofobe sunt practic inexistente.

În consecinţă, Ordonanţa de urgenţă nr.31/2002 nu se justifică, nici constituţional şi nici prin prisma realităţilor sociale.

În final, recomand membrilor Guvernului să reziste tentaţiei de a rescrie istoria. Oamenii de ştiinţă, istoricii sunt aceia care stabilesc adevărul istoric, iar miniştrii sunt aceia care trebuie să aplice legea în spiritul şi litera sa şi cu stricta respectare a prevederilor constituţionale.

Amintesc o dată în plus, domnilor miniştri, că Parlamentul emite norma juridică, iar Guvernul doar o aplică. În consecinţă, torentul de ordonanţe de urgenţe trebuie să înceteze, pentru că doar în acest mod în România se poate instaura o normalitate instituţională, un veritabil stat de drept.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

   

Cu aceasta, prima parte a şedinţei s-a încheiat.

 
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a Legii privind protecţia informaţiilor clasificate.  

(În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Ladislau Borbely, secretari.)

   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să îmi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor cu anunţul obişnuit, cu privire la prezenţă: din cei 343 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 283, sunt absenţi 60, din care 25 participă la alte acţiuni parlamentare. Până la ora 10,30, când e stabilită şedinţa de vot final şi până când sper ca cei înregistraţi în listele de prezenţă să-şi manifeste şi prezenţa în sală, vom parcurge un proiect de lege.

Dar, nu înainte de a vă anunţa, potrivit art. 17 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, că la Secretarul general al Camerei Deputaţilor s-a depus, în vederea sesizării de către dumneavoastră a Curţii Constituţionale, dacă doriţi, desigur, Legea privind protecţia informaţiilor clasificate, adoptată în procedură de urgenţă.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României.  

Stimaţi colegi,

Vă propun să luăm în discuţie Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 29/2000 privind Sistemul naţional de decoraţii al României, care figurează pe lista ordinii de zi şi reprezintă punctul la care ne-am oprit ieri.

Din partea Guvernului, cine prezintă acest proiect? Poftiţi.

Rog, între timp, şefii grupurilor parlamentare de la PRM şi PNL să-şi anunţe colegii să vină în sală.

   

Domnul Ion Nicolae:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să îmi permiteţi să mă prezint, sunt colonelul Ion Nicolae, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului pentru coordonarea Oficiului pentru problemele veteranilor de război.

Medalia "Crucea comemorativă a celui de al doilea război mondial 1941-1945" a fost instituită prin Legea nr. 68/1994 şi se acordă tuturor veteranilor de război. Prin Legea nr. 29/2000 privind Sistemul naţional de decoraţii al României a fost menţinută decoraţia instituită prin Legea nr. 68/1994, însă denumirea a fost modificată, prin eliminarea din cuprinsul acesteia a referirii la anii 1941-1945.

Până în prezent, medalia a fost acordată unui număr de peste 350 de mii de veterani de război şi din estimările făcute împreună cu asociaţiile veteranilor de război reprezentative la nivel naţional mai trebuie conferită unui număr de aproximativ 35 de mii de persoane.

Brevetele şi însemnele aferente medaliei au fost confecţionate atât pentru cei decoraţi până în prezent, cât şi pentru cei care urmează să primească distincţia, folosindu-se denumirea din Legea nr. 68/1994, cheltuielile fiind suportate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale. În condiţiile în care distincţia ar urma să fie conferită folosindu-se denumirea din Legea nr. 29/2000, ar fi necesară confecţionarea unor noi brevete şi însemne pentru veteranii de război care nu au fost încă decoraţi, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat de peste 800 milioane de lei, cele deja confecţionate devenind inutilizabile.

Totodată, se constată o serie de disfuncţionalităţi în acordarea drepturilor de rentă, care au dus la neplata acestora, datorate neconcordanţelor din textele actelor normative sus-menţionate, disfuncţionalităţi care au generat deja nemulţumiri justificate în rândurile beneficiarilor.

Suntem de acord cu amendamentul propus de Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor şi vă rog să acordaţi votul dumneavoastră favorabil acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Care este comisia care a întocmit raportul? Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Domnule preşedinte Mihai Mălaimare?

Din partea Comisiei pentru cultură, nu este nimeni? Domnule Marton, vă rog frumos, prezentaţi dumneavoastră raportul comisiei la Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 29/2000.

 
   

Domnul Marton Arpad:

S-a dat un raport favorabil pentru aprobarea acestui proiect de lege, în unanimitate, în comisie. Deci, vă propun adoptarea ei, aşa cum o aveţi în raport.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să participe? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi vă rog să urmăriţi în paralel raportul comisiei şi textul proiectului.

La titlul proiectului, dacă aveţi obiecţiuni, comisia nu a avut amendamente? Nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

La preambulul articolului unic, dacă aveţi observaţii, comisia nu a avut? Nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

Pct. 1, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La pct. 2, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 1 din raport, de fapt, singurul amendament. Dacă aveţi obiecţii asupra lui? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, pct. 2, cu privire la art. 11 pct.V poz. 3, definirea Crucii comemorative, s-a adoptat în unanimitate, deci, textul va avea alcătuirea rezultată din votul dumneavoastră.

La pct. 3, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Vă rog, în consecinţă, să constataţi că am parcurs textele proiectului. Supunem proiectul votului dumneavoastră final în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

 
Dezbaterea şi adoptarea Propunerii legislative privind dreptul la rectificare şi dreptul la replică faţă de materialele publicate în presă.  

Întrucât, încă, prezenţa în sală nu este cea necesară, trecem la următorul punct: Propunerea legislativă privind dreptul la rectificare şi dreptul la replică faţă de materialele publicate în presă. Iniţiatorul este domnul deputat Paşcu.

Domnule deputat, vreţi să vă susţineţi propunerea?

   

Domnul Ioan Mircea Paşcu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să arăt considerentul principal pentru care am socotit necesar să am această iniţiativă legislativă şi el se bazează pe faptul că fiecare cetăţean are dreptul să se apere, atunci când este acuzat prin intermediul presei scrise. Or, acest lucru este în momentul de faţă o chestiune aflată la bunul plac al celor care iniţiază asemenea atacuri.

Din punctul acesta de vedere, consider că România este mai democratică cu o asemenea lege, care protejează cetăţeanul, decât fără o asemenea lege. Această chestiune este recunoscută internaţional, prin convenţii internaţionale, la care şi noi suntem parte, încă din 1974; cum această chestiune este reglementată satisfăcător pentru televiziune şi pentru radio, am considerat că este necesar, şi prin lumina a ceea ce se întâmplă în presa scrisă românească, să introducem şi aici acest standard de democraţie şi de respectare a drepturilor cetăţeneşti. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Marton, din partea Comisiei pentru cultură.

 
   

Domnul Marton Arpad:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Dacă în cazul legii pe care tocmai am votat-o lucrurile au mers mai uşor în comisie, recunosc că în cazul acestei legi au fost foarte multe discuţii în contradictoriu, probabil s-ar putea să fie şi în dezbaterea în plen.

Adevărul e că, într-adevăr, există în legile care s-au votat, din domeniul audiovizualului şi, în plus, în reglementările Consiliului Audiovizualului, norme care reglementează dreptul la replică. În presa scrisă, această normă, din păcate, nu există, ceea ce determină să se mai dea loc la abuz.

Ca atare, e bine să fie şi aici un astfel de document, o astfel de legiferare, însă trebuie să se găsească justul echilibru între libertatea presei şi drepturile persoanei lezate de această libertate.

În comisie s-a discutat mult, am căzut de acord cu această variantă, pe care o aveţi în faţa dumneavoastră, cu foarte multe amendamente, comisia a votat-o cu majoritate de voturi. Cred că pe această variantă se poate merge şi, într-adevăr, s-a găsit acel echilibru, care, pe de o parte, garantează în continuare libertatea presei (deşi, într-adevăr, şi aici, mai e o posibilitate de abuz), pe de altă parte, garantează şi drepturile persoanei, care, în anumite situaţii, sunt legate de această greşit înţeleasă libertate.

Vă mulţumesc şi vă rog să vă aplecaţi cu foarte multă atenţie asupra textelor pe care comisia vi le propune.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

La dezbateri generale, doreşte cineva să intervină? Domnul Damian Brudaşca.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În calitatea mea de membru al Uniunii ziariştilor profesionişti din România sunt tentat să consider că o asemenea lege este un atentat la libertatea presei şi ea nu confirmă intenţia bună pe care a avut-o iniţiatorul ei. Având, însă, în vedere modul de manifestare al multor reprezentanţi ai mass-media, indiferent că este vorba de presa scrisă sau cea audiovizuală, după 1990, consider că un asemenea act normativ vine în sprijinul presei profesioniste, al presei responsabile, al acelor ziarişti care îşi fac din meseria lor un lucru demn de toată consideraţia şi preţuirea publicului.

În Occident, presa este un element de referinţă, ceea ce se scrie în presă este considerat ca fiind adevărat, considerat ca fiind exact. Din păcate, multe dintre publicaţiile sau posturile de radio şi televiziune din România colportează o serie de ştiri, care nu îşi găsesc echivalentul în realitatea propriu-zisă.

Mai mult decât atât, în ultima perioadă, au fost realizate şi susţinute în mod concertat atacuri la adresa unor persoane, pe motive absolut neîntemeiate, pe motive adeseori inexacte. În ultima perioadă am constatat, totodată, cu părere de rău, că orice tentativă a celor care s-au simţit ultragiaţi sau jigniţi de asemenea referinţe de presă nu au avut posibilitatea să revină, prin dreptul la replică sau prin o serie de precizări, întrucât conducerile acestor publicaţii au refuzat sistematic să le acorde dreptul la rectificare sau replică.

În consecinţă, consider că în această etap㠖 şi precizez că în această etap㠖 până când presa românească nu va ajunge la gradul de profesionalizare şi de respectare a deontologiei profesiei sale, o asemenea lege este binevenită.Îmi doresc ca această lege să devină caducă în foarte scurtă vreme, în momentul în care reprezentanţii de marcă ai presei româneşti vor contribui la eliminarea acelora care şi-au făcut din presă un alt scop decât acela pe care această meserie nobilă îl constituie.

Îmi doresc să nu se încheie această legislatură şi această lege să devină inutilă, pentru că, în sfârşit, reprezentanţii presei şi-au asumat responsabilitatea ce le revine în societatea democratică pe care sperăm să reuşim să o construim. Mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege.

La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut, nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

La art. 1, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 1. Nu aveţi obiecţiuni.

Adoptat amendamentul nr. 1. Art. 1 se modifică în mod corespunzător.

La art. 2, urmăriţi amendamentul nr. 2. Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate, în consecinţă, art. 2 se modifică în mod corespunzător.

La art. 3, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente, nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

Titlul Cap. II? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La art. 4, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.3. Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate, se modifică în mod corespunzător art.4.

La art. 5, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.4. Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate. Se modifică în mod corespunzător art.5.

La art.6, urmăriţi amendamentul nr.5. Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate, se modifică art.6 în mod corespunzător.

La art. 7, urmăriţi amendamentul nr. 6.

Adoptat în unanimitate amendamentul nr.6, se modifică art.7.

La art. 8 amendamentul nr. 7? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate, art.8 se modifică în mod corespunzător.

Art. 9, urmăriţi amendamentul nr. 8. Nu aveţi obiecţiuni.

Adoptat în unanimitate, se modifică în mod corespunzător art.9.

După art. 9, urmăriţi amendamentul nr.9 al comisiei, care introduce un text nou. Poftiţi, îmi cer scuze că nu v-am văzut, doamnă deputat.

 
   

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

După art. 8, am propus un articol nou, care să apere publicaţiile de dreptul la replică ce nu s-ar limita la a corecta faptele incriminate şi ar leza interesele unei terţe persoane ori s-ar constitui ca ofensă la adresa redactorului sau unei terţe persoane. V-aş ruga să luaţi în calcul varianta că un redactor şef ar putea fi obligat să publice zilnic 100 de drepturi la replică, doar pentru că s-au amintit 100 de nume în ziar.

Astfel de prevederi există şi în legi din mai multe ţări europene, dar, dacă îmi permiteţi, aş avea un amendament chiar la amendamentul meu, pentru că am vorbit şi cu inţiatorul. Deci, aş dori să se elimine lit. e) de la articolul nou. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Iniţiatorul, sunteţi de acord cu această propunere? Da.

Şi comisia, restul? De acord.

Stimaţi colegi, supun atunci votului dumneavoastră amendamentul nr.9, fără lit.e), aşa cum a propus autorul amendamentului şi sunt de acord iniţiatorul şi comisia.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art.10, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 10.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art. 11 amendamentul nr. 11?

Adoptat în unanimitate.

Art. 12 amendamentul nr. 12? Poftiţi, domnule Szekely.

 
   

Domnul Székely Ervin Zoltan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La art. 12, comisia a modificat textul iniţial, schimbând cuantumul amenzii contravenţionale, dintr-o sumă care era raportată la veniturile publicaţiei, la o sumă fixă, între 5 şi 100 de milioane de lei. Consider că în condiţiile în care există o inflaţie galopantă şi fixarea unei amenzi poate să devină nesemnificativă după trecerea unui timp, varianta iniţială a legii era mai bună. La care eu, însă, am depus un amendament, pe care nu l-am regăsit între amendamentele respinse, probabil, din cauză că în comisie s-a modificat întregul articol, aşa că nu ar mai fi avut loc unde să fie inserată această modificare.

Cu toate acestea, eu aş susţine, în primul rând, să rămână forma propusă de către iniţiator, cu amendamentul, care să sune astfel: "Prin aceeaşi hotărâre, ori de câte ori instanţa constată nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 6, publicaţia va fi sancţionată cu o amendă calculată prin raportare la cifra de afaceri a anului precedent, respectiv, la cifra de afaceri înregistrată la data publicării materialului contestat, dacă se află în primul an de activitate, între 0,1 şi 3%". Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

 
   

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Noi am propus şi v-aş ruga să votaţi varianta votată şi în comisie. Am propus, deci, ca: "Persoana lezată să poată solicita instanţei aplicarea unei amenzi contravenţionale într-un cuantum cuprins între 5 şi 100 milioane de lei", deoarece nu ni se pare firesc ca un ziar să fie sancţionat cu o amendă calculată prin cifra de afaceri.

Gândiţi-vă, că, dacă nu se publică 20 de drepturi la replică, un ziar ar putea intra în faliment.

Să nu uităm, de asemenea, că o publicaţie poate aparţine unei societăţi comerciale care are şi o reţea de difuzare sau o tipografie proprie, iar prin amendarea societăţii cu un procent din cifra de afaceri s-ar putea petrece un fapt nefiresc. Fiindcă nu ni se pare normal să sancţionezi o societate doar pentru că un ziar nu a publicat un drept la replică. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamnă Olguţa Vasilescu.

Domnul Damian Brudaşca.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Din câte am înţeles eu, spiritul acestei legi este mai mult de disciplinare, nu de distrugere a presei sau a studiourilor de radio şi de televiziune. Mi se pare nefondată soluţia propusă de către unul dintre antevorbitori, întrucât, în felul acesta, transformăm această lege într-o chestiune de sperietoare.

Cred că formula găsită de către comisie, mai inspirat, zic eu (mai puţin inspirat în ceea ce priveşte plafonul maxim), este de preferat, întrucât noi dorim doar să atenţionăm, printr-o asemenea lege, nu să distrugem efectiv şansele publicaţiilor sau studiorilor de radio şi televiziune, de a-şi continua activitatea. De aceea, susţin varianta aleasă de comisie şi îmi pun speranţa că cei care vor decide se vor orienta mai mult spre pragul minim, având în vedere caracterul de avertisment şi nu de distrugere, cum spuneam, al celor care fac asemenea gesturi, care sunt sancţionabile. Mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Arpad şi, apoi, domnul deputat Paşcu, iniţiatorul legii.

 
   

Domnul Marton Arpad:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În primul rând, într-adevăr, în reglementările legate de domeniul audiovizual, pedeapsa care se poate da este legată de cifra de afaceri. Însă, este o problemă destul de mare cu această cifră de afaceri, pentru c㠖 o spun pentru cei care nu înţeleg ce înseamnă ea – aceasta include şi cheltuielile pe care şi le realizează cel în cauză.

Or, în acest domeniu, se realizează un profit între 7-15%. Dacă se plăteşte 5% din cifra de afaceri, vă daţi seama că, pentru două încălcări, persoana respectivă, deja, ajunge în faliment, ceea ce cred că nu se doreşte.

Nu se doreşte pentru că, în primul rând, Constituţia interzice ca prin diverse metode să eliminăm un organ de presă. Pe de altă parte, nu cred că aceasta este soluţia.

Deci, noi am căzut de acord că e bine să se fixeze o sumă fixă, însă, între limite mari. Pentru c㠖 şi aici, într-adevăr, apare a doua latur㠖 există ziare care un tiraj de 2 mii de exemplare, iar altele au un tiraj de 200 de mii de exemplare. Ultimele, uşor plătesc 5 milioane de lei şi mai încalcă o dată legea! Deci, pe ele, trebuie să le sancţionăm cu 100 de milioane de lei.

Iar instanţa este cea care va decide cât de gravă este încălcarea acestei prevederi. Într-adevăr, dacă se încalcă dreptul persoanei printr-un ziar care are un tiraj de 200 de mii de exemplare, e o încălcare mai gravă, pentru că aduce o mai mare prejudiciere onoarei.

Ca atare, varianta comisiei e mai acceptabilă decât cealaltă variantă.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Paşcu.

 
   

Domnul Ioan Mircea Paşcu:

Eu mulţumesc colegilor pentru că şi-au argumentat punctele de vedere, chiar dacă ele sunt diferite. Cred că trebuie să plecăm, pe de o parte, de la motivaţia pentru care am introdus acest proiect de lege şi, pe de altă parte, de la situaţiile reale.

În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta este, că, dacă, până acum, practica ar fi constatat că această obligaţie de a acorda dreptul la replică celui pe care îl ataci în ziarul respectiv sau despre care vorbeşti în ziarul respectiv şi care consideră că trebuie să i se facă o reparaţie în ceea ce priveşte informaţiile care au apărut, cu referire la persoana respectivă, s-ar fi respectat, nici nu mai aveam de ce să mai venim cu acest proiect de lege Dar, din moment ce constatăm că norma este să nu se acorde dreptul la replic㠖 şi aceasta este raţiunea pentru care a apărut acest proiect de lege – cred că trebuie să avem în vedere faptul că, de pildă, o sumă de 5 milioane de lei, pe care îi soliciţi în instanţă unui mare ziar, nu reprezintă nici un fel de element care să determine ziarul respectiv să acorde dreptul la replică.

Este ca o amendă de genul acesta – cât mă costă ca să încalc legea. Până la urmă, aceasta va fi chestiunea, dacă suma aceasta este mică. Şi colegul are dreptate când spune că, dacă luăm în calcul şi inflaţia, această sumă va ajunge exact cum au ajuns chiriile la apartamentele construite pe vremea lui Ceauşescu – 1000 de lei pentru un apartament de patru camere. Deci cred că, până la urmă, aceasta este adevărata problemă căreia trebuie să îi dăm astăzi un răspuns, dar nu vreau să mă pronunţ pentru o soluţie sau alta din cele concrete. Am vrut să intervin numai pentru a explica logica pe care am avut-o în vedere când am introdus acest articol în textul legii.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Potrivit Regulamentului, eu sunt obligat să supun întâi votului varianta comisiei.

Cine este de acord cu amendamentul de la pct.12? Vă rog să vă exprimaţi votul. Cine este pentru varianta comisiei? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă, vă rog. 8 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu opt voturi împotrivă şi două abţineri, s-a adoptat, cu marea majoritate, textul amendamentului de la pct.12, deci art.12 se modifică în mod corespunzător.

La art.13, comisia propune eliminarea, prin amendamentul de la pct.13. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.13. Da.

Poftiţi, domnule Szekely.

 
   

Domnul Ervin-Zoltán Szekely:

Art.13 în varianta iniţială reglementa posibilitatea persoanei care se consideră lezată în drepturile sale să se adreseze instanţelor judecătoreşti competente pentru acordarea de despăgubiri şi pentru constatarea săvârşirii unei infracţiuni. Deci se consideră că publicarea dreptului la replică nu înseamnă automat şi ştergerea sau eliminarea posibilităţii de a se adresa instanţelor judecătoreşti. Cred că era o reglementare binevenită, pentru că, având în vedere că această lege este o lege specială, s-ar putea interpreta că tot ce cade sub incidenţa acestei legi este exceptat de la regula dreptului comun şi persoanele lezate de drepturile lor nu ar mai putea să se adreseze instanţelor judecătoreşti, ceea ce ar fi o gravă încălcare a liberului acces la justiţie.

Amendamentul meu pe care l-am depus la comisie nu a vizat eliminarea acestui articol, doar eliminarea unei sintagme "şi/sau", întrucât, potrivit regulilor de tehnică legislativă, în acte normative nu se poate folosi această sintagmă, mai ales pentru că "şi" îl înglobează pe "sau". Deci eu propun să mergem pe varianta iniţială a proiectului de lege şi să eliminăm doar cuvântul "sau" din text.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Da, mulţumesc.

Stimate coleg, liberul acces la justiţie este evident şi nu mai trebuia menţionat în acest text.

Poftiţi, domnule Cazimir.

 
   

Domnul Ştefan Cazimir:

O modestă completare sau corectare la spusele antevorbitorului: "sau" îl înglobează pe "şi", nu "şi" pe "sau".

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct.13, deci eliminarea textului. Amendamentul comisiei propune eliminarea textului. Amendamentul domnului Szekely propune menţinerea textului. Potrivit regulii, eu trebuie să supun, din două motive, întâi votului amendamentul comisiei, pentru că este amendamentul comisiei şi pentru că se propune eliminarea.

Cine este pentru amendamentul comisiei? Mulţumesc. 28 de voturi pentru eliminare.

Împotrivă?

Evident, cu marea majoritate a voturilor, s-a eliminat amendamentul comisiei şi, în consecinţă, a rămas textul din propunerea legislativă, cu eliminarea sintagmei "şi/sau", rămânând doar "sau". Potrivit precizării domnului Ştefan Cazimir, rămâne doar "sau".

La titlul cap.III este amendamentul de la pct.14. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.15, respectiv amendamentul de la pct.15. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.15. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.15, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.16. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.16. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Vă rog să constataţi că am parcurs acest proiect de lege. Urmează să îl supunem votului dumneavoastră final, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitate.

 
Supunerea la votul final:  

Stimaţi colegi,

Începem şedinţa de vot final. Vă rog să urmăriţi rapoartele şi proiectele înscrise pe această listă.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2001 pentru modificarea Legii nr.82/1992 privind rezervele de stat, republicată (adoptat); Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2001 pentru modificarea Legii nr.82/1992 privind rezervele de stat republicată, vot în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/1999 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil care a aparţinut Bisericii Evanghelice C.A. din România, Comunitatea Evanghelică C.A. Sibiu (adoptat);

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/1999 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil care a aparţinut Bisericii Evanghelice C.A. din România, Comunitatea Evanghelică C.A. Sibiu, raport ce se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitate.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României (adoptat);

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României, vot în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole (adoptat);

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, raport ce urmează a fi votat în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/1999 pentru modificarea Legii bancare nr.58/1998 (adoptat);

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/1999 pentru modificarea Legii bancare nr.58/1998, lege ce se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru înfiinţarea comunei Şinca Nouă, judeţul Braşov (adoptat);

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru înfiinţarea comunei Şinca Nouă, judeţul Braşov, vot în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România (adoptat);

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domicilitate în România, vot în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

  Proiectul de Lege privind regimul juridic al precursorilor care pot fi folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor (adoptat);

Proiectul de Lege privind regimul juridic al precursorilor care pot fi folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, lege ce urmează a fi votată în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa; (Adoptată.)

Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa, vot în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.254/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale a unor bunuri provenite din import (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.254/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale a unor bunuri provenite din import, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2002 privind amânarea plăţii în vamă a taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri efectuate de firma Bombardier Transportation Sweden AB, precum şi amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii efectuate de persoane juridice române către această firmă pentru asamblarea a 18 trenuri noi de metrou (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2002 privind amânarea plăţii în vamă a taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri efectuate de firma Bombardier Transportation Sweden AB, precum şi amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii efectuate de persoane juridice române către această firmă pentru asamblarea a 18 trenuri noi de metrou, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 248 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 35 de voturi împotrivă.

Abţineri?

248 de voturi pentru, 35 împotrivă.

Domnul deputat Palade doreşte să explice votul PRM-ului.

   

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această ordonanţă de urgenţă de fapt este o continuare a unor acţiuni pornite încă din 1996, când BERD sau BIRD au finanţat un proiect de reabilitare şi dezvoltare a metroului din Bucureşti. La acea dată era Guvernul Văcăroiu. Ministerul Transporturilor era colegul nostru Novac. Am atras atenţia încă de atunci că, în acel moment, în 1996, România avea pregătite, fie omologate, fie în curs de elaborare trei tipuri noi de vagoane de metrou modernizat, un nou metrou, şi chiar un metrou pentru anul 2000.

Metroul care funcţionează în Bucureşti a fost realizat fără nici un fel de licenţe sau importuri din exterior. Este adevărat că multe lucruri au trebuit să fie completate, dar aceasta nu înseamnă că nu ştim să realizăm astfel de produse în România. Vreau să vă informez că existau suficiente posibilităţi ca cei care au negociat acel contract să aibă furnituri de la import absolut necesare, dar nu vagoane în întregime. Noi am mutat şomajul de la ei la noi, şi aceasta se şi vede.

Ceea ce se încearcă prin actuala ordonanţă este o continuare a unor facilităţi date acestei firme, ca să se facă importuri de subansamble şi noi, în fond, să montăm aceste subansamble, aşa cum lucrează întreaga industrie de confecţii în lohn. Am început să lucrăm în lohn şi în industrie. Din acest motiv, Grupul parlamentar al Partidului România Mare nu poate vota o asemenea lege.

Vă mulţumesc.

 
  Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.505/2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.109/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii (adoptată);

Domnul Valer Dorneanu:

Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.505/2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.109/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, lege ce se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobare Ordonanţei Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.163/2000 privind reglementarea unor măsuri financiare, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 247 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 36 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 247 de voturi pentru, 36 împotrivă, s-a adoptat proiectul de lege.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2002 pentru reglementarea unor măsuri fiscale (adoptat);

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2002 pentru reglementarea unor măsuri fiscale, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 247 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 36 împotrivă.

Abţineri?

Acelaşi scor: 247 de voturi pentru, 36 de voturi împotrivă.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.59/1997 cu privire la finanţarea, în sistem descentralizat, în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării (adoptat);

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.59/1997 cu privire la finanţarea, în sistem descentralizat, în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă dacă sunt.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă dacă sunt.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare al acestora (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2002 privind recapitalizarea Băncii de export-import a României EXIMBANK S.A (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2002 privind recapitalizarea Băncii de export-import a României EXIMBANK S.A., vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? 33 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 243 de voturi pentru, 33 împotrivă, nici o abţinere, s-a adoptat proiectul de lege.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte (adoptat);

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Din partea PRM-ului, se doreşte explicarea votului favorabil.

   

Domnul Octavian Sadici:

La Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2002 am votat totuşi, pentru că am venit cu nişte amendamente în care am cerut ca preţurile să fie majorate, la această primă, şi la şes şi la munte – 1600 la şes şi 1700 la munte.

Am votat favorabil pentru ca să nu facem diferenţieri. Totuşi, rămâne în final ordonanţa cu discriminare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2002 privind publicarea, în exclusivitate, de către Ministerul Justiţiei în ediţie oficială a codurilor şi a altor legi complexe (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2002 privind publicarea, în exclusivitate, de către Ministerul Justiţiei în ediţie oficială a codurilor şi a altor legi complexe, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua libertăţii României (adoptat);

Proiectul de Lege privind declararea zilei de 22 decembrie "Ziua libertăţii României", vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.169/2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării şi reorganizării agenţilor economici din sectorul producţiei de apărare (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.169/2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării şi reorganizării agenţilor economici din sectorul producţiei de apărare, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii arhivelor naţionale, nr.16/1996 (adoptat);

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii arhivelor naţionale, nr.16/1996, vot în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă dacă sunt.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege privind acordarea despăgubirilor în caz de dezastre, calamităţi naturale şi alte catastrofe în agricultură (adoptat);

Proiectul de Lege privind acordarea despăgubirilor în caz de dezastre, calamităţi naturale şi alte catastrofe în agricultură, vot în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Propunerea legislativă privind dreptul consiliilor locale de a vinde tinerilor terenuri din domeniul privat al statului (adoptată propunerea de respingere);

Propunerea legislativă privind dreptul consiliilor locale de a vinde tinerilor terenuri din domeniul privat al statului. Se propune respingerea acestei propuneri.

Cine este pentru respingere? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Propunerea legislativă privind amenajarea complexă a râului Argeş în aval de Bucureşti, şi reluarea lucrărilor la canalul navigabil Dunăre-Bucureşti (adoptată propunerea de respingere);

Propunerea legislativă privind amenajarea complexă a râului Argeş în aval de Bucureşti, şi preluarea lucrărilor la canalul navigabil Dunăre-Bucureşti. Se propune respingerea.

Poftiţi?

   

Domnul Mitică Bălăeţ (din sală):

Aş vrea să spun câteva cuvinte.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Suntem la vot, distinse coleg. După vot, vă voi da cuvântul, dacă vreţi să vă explicaţi votul.

Cine este pentru respingerea acestei propuneri legislative? Mulţumesc. 249 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 34 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

249 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă, nici o abţineri.

Are cuvântul domnul Bălăeţ, pentru a explica votul Grupului PRM.

 
   

Domnul Mitică Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am votat împotrivă din câteva motive bine întemeiate, zic eu, şi vreau să le explic aici, în faţa dumneavoastră.

Canalul navigabil Dunăre-Bucureşti a fost înfăptuit în proporţie de peste 70% în timpul regimului trecut. Ca deputat de Călăraşi, unde figurează cea mai mare parte a acestui canal, m-am văzut obligat să cercetez mai în amănunt problema şi să observ ce probleme se ridică acolo. Trebuie să vă spun că această lucrare figurează în documentele Uniunii Europene privind navigabilitatea continentală în rândul lucrărilor realizate. Domnul deputat Bivolaru cunoaşte lucrul acesta şi, în Parlamentul trecut, adică în legislatura anterioară, a fost prezent un aviz favorabil al acestei lucrări.

Dacă cumva se va cerceta cu atenţie documentele Uniunii Europene, s-ar putea ca acesta să fie un semn de respingere a noastră în cadrul acestui for internaţional.

Eu spun că şi pentru noi şi pentru prezenţa noastră în lume trebuie să facem ceva ca, la lucrarea aceasta de mare anvergură care se situează în dezvoltarea capitalei noastre, bine ar fi să reluăm lucrările, evident cu o corectare a ceea ce a fost rău sau depăşit în legătură cu realizarea ei înainte de 1989.

Îmi pare foarte rău că această comisie nu a procedat corect în discuţia acestei propuneri legislative. Adică eu, pur şi simplu, nu am fost invitat la comisie. Aceasta s-a discutat în afara omului care a iniţiat-o, şi mi se pare un semn de rău augur.

În orice caz, voi căuta ca, prin intermediul unor ingineri cunoscători ai problemei, să adaptăm propunerea la situaţia actuală şi să vedem ce se poate prelua din ea în condiţii noi. Oricum, ar fi fost mai bine să se întoarcă la comisie, dar, dacă nu s-a putut, eu mi-am explicat votul şi explic de ce trebuie neapărat să ne gândim ce vom face cu această lucrare în viitor.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor (adoptat);

Ultimele două legi înscrise la şedinţa de vot final.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă (adoptat).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, vot în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

   

Cu aceasta, epuizând şedinţa destinată votului final, trecem în continuare la parcurgerea ordinii de zi pentru şedinţa de astăzi.

Îl rog pe domnul vicepreşedinte Ovidiu Petrescu să preia frâiele şedinţei.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti.  

Urmează Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti.

(În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

   

Domnul Alexe Costache Ivanov (secretar de stat, Ministerul Justiţiei.):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Crearea cadrului legal care să asigure părţilor din proces posibilitatea de a recomanda un expert care să asiste expertul oficial la efectuarea expertizei criminalistice a devenit o necesitate în urma pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr.143/1999.

Prin decizia menţionată, au fost declarate neconstituţionale prevederile art.120 alin.5 din Codul de procedură penală în care se prevede că dispoziţiile alin.3 şi 4 referitoare la dreptul părţilor de a cere numirea şi a câte unui expert recomandat de ele care să participe la efectuarea expertizei nu se aplică în cazul expertizei prevăzută la art.119 alin.2, şi anume expertiza medico-legală şi criminalistică. Astfel, urmează ca părţile să aibă acest drept în toate cazurile, indiferent că, potrivit legii, urmează să se efectueze expertiza.

Pornind de la această decizie, prin Ordonanţa Guvernului privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, cu modificările ulterioare, a fost creat cadrul juridic necesar întocmirii listelor de experţi din rândul cărora părţile interesate pot solicita experţi care să asiste la efectuarea anumitor activităţi medico-legale.

În mod corespunzător, este necesară şi crearea cadrului legal pentru autorizarea şi întocmirea listelor cu experţi criminalişti din rândul cărora părţile pot alege un expert care să asiste la efectuarea expertizei criminalistice.

Pentru aceste considerente, a fost elaborată Ordonanţa Guvernului privind autorizarea experţilor criminalişti.

În concepţia ordonanţei, calitatea de expert criminalist autorizat se dobândeşte pe bază de examen într-una din următoarele specialităţi: expertiza grafică şi tehnică a documentelor, expertiza dactiloscopică, expertiza traseologică, expertiza balistică judiciară, expertiza fizico-chimică a produselor materiale, expertiza criminalistică în accidente de trafic, expertiza criminalistică în explozii şi incendii, expertiza vocii şi a vorbirii, expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video. Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi este întocmit de către Ministerul Justiţiei, iar experţii autorizaţi numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, vor participa la efectuarea expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acesteia, verificarea şi completarea materialelor necesare efectuării expertizei, precum şi obiecţii la raportul de expertiză adresat organului judiciar.

Participarea experţilor autorizaţi numiţi de organele judiciare se consemnează în partea introductivă a raportului de expertiză întocmit de către expertul oficial.

Potrivit ordonanţei, experţii criminalişti autorizaţi pot să-şi exercite activitatea individual sau în societăţi comerciale care, potrivit legii, au ca obiect de activitate participarea la efectuarea de expertize criminalistice.

Coordonarea activităţii de autorizare şi de evidenţă se realizează, potrivit ordonanţei, în cadrul Ministerului Justiţiei.

Vă rugă să fiţi de acord, pentru aceste considerente, cu această ordonanţă şi să o aprobaţi prin legea pe care vă rugăm să o votaţi. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, cine ia cuvântul? Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Avem un reprezentant al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi? Poftiţi, domnule Boc.

 
   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Comisia juridică a fost sesizată cu Ordonanţa Guvernului nr.75 privind autorizarea experţilor criminalişti, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul ordonanţei, Comisia pentru apărare a avizat favorabil proiectul de lege.

La comisie au fost depuse unele propuneri de îmbunătăţire a textului ordonanţei, formulate de Ministerul Justiţiei, însuşite şi susţinute, ca amendamente, de domnul deputat Acsinte Gaspar.

În aceste condiţii, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dezbătut proiectul de lege şi amendamentele formulate în şedinţa din 26 martie 2002, la lucrări participând atât reprezentanţi din partea Ministerului Justiţiei, cât şi deputaţii din Comisia juridică.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, ca Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti să fie supus plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, cu următoarele amendamente admise pe care dumneavoastră le aveţi în raport.

În consecinţă, domnule preşedinte, vă rugăm să propuneţi plenului aprobarea Ordonanţei Guvernului, cu amendamentele formulate în raportul comisiei.

Timp: 5 minute.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mulţumesc.

Dacă din partea Grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni.

Trecem la dezbteri.

Titlul ordonanţei. Vă rog să priviţi în raportul comisiei, la punctul 2.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat titlul.

Art.1. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.2. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.3. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.4. Vă rog să priviţi la pag.3 a raportului, la punctul 3. Sunt nişte modificări.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat art.4, cu modificările propuse în raportul comisiei, la punctele 3 şi 4.

Art.5. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.6. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.7. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.8. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.9. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.10. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.11. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.12. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.13. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.14. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Am parcurs ordonanţa.

Revenim la lege.

Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic, vă rog să observaţi, în raport, la pag.2, punctul 1, comisia a propus o modificare.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Proiectul de lege, în integralitate.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat în unanimitate.

 
Dezbaterea Proiectului Legii sindicatelor (amânarea votului final).  

Proiectul Legii sindicatelor.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul?

Poftiţi, domnule secretar de stat.

   

Domnul Ion Giurescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Prezentul proiect de lege a fost elaborat în scopul stabilirii unor raporturi mai clare, atât pe verticală cât şi pe orizontală, în planul organizaţiilor sindicale şi în raportul dintre acestea şi autorităţi, precum şi în scopul revizuirii legislaţiei naţionale, în conformitate cu Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Reglementările cuprinse în actualul proiect de lege au fost elaborate pornind de la următoarele principii generale: recunoaşterea dreptului de asociere în sindicate a tuturor lucrătorilor, armonizarea prevederilor legislaţiei naţionale, cu reglementările internaţionale în materie, instituirea unui mecanism mai eficient de garantare a exercitării dreptului la liberă asociere şi organizare sindicală, adaptate condiţiilor naţionale.

Prezentul proiect de lege aduce o serie de elemente de noutate, faţă de Legea nr.54/1991, cum sunt: posibilitatea asocierii în sindicate a lucrătorilor din unităţi diferite, ţinând seama de creşterea numărului unităţilor mici; eliminarea obligativităţii ca liderii de sindicat să fie salariaţi la respectivele unităţi; asigurarea unei protecţii sporite a membrilor de sindicat faţă de abuzurile angajatorilor; garantarea accesului lucrătorilor la totalitatea informaţiilor de interes sindical din cadrul unităţii; eliminarea condiţiei existenţei cetăţeniei române pentru persoana aleasă în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Faţă de cele prezentate, Ministerul Muncii susţine aprobarea Proiectului Legii Sindicatelor.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond.

Doamna preşedinte Smaranda Dobrescu.

Poftiţi.

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

În urma examinării proiectului Legii sindicatelor, în şedinţa din 13 martie a acestui an, Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare, cu amendamentele din raport.

Menţionăm că, la comisie, s-au depus, din partea unor colegi deputaţi, din partea diferitelor federaţii şi confederaţii, peste 200 de amendamente. Menţionăm, în acelaşi timp, că membrii comisiei s-au aplecat asupra tuturor acestor amendamente, le-au parcurs pe toate şi, beneficiind şi de prezenţa în rândul membrilor comisiei a unor actuali reprezentanţi ai sindicatelor, sperăm că vă propunem dumneavoastră, plenului Camerei Deputaţilor, un raport consensualizat.

Vă mulţumim.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupurilor parlamentare.

Din partea UDMR, domnul Domnul Márton Árpad. S-a înscris şi din partea PSD-ului, vă rog şi celelalte grupuri.

A, domnul Kerekes, scuzaţi. Din partea UDMR.

 
   

Domnul Kerekes Károly:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Schimbarea Legii sindicatelor, lege adoptată în anul 1991, după mai mult de 10 ani, este de actualitate, lucru pe care nu-l contestă nimeni.

Argumentele adoptării unei noi reglementări sunt prezentate pe larg în Expunerea de motive a proiectului de lege, proiect pe care, de altfel, domnul ministru ni l-a prezentat.

Poate cel mai puternic argument în favoarea schimbării îl constituie armonizarea legislaţiei naţionale cu reglementările internaţionale, mai cu seamă cu prevederile Cartei sociale europene, cu prevederile convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, toate ratificate şi de România. Totodată, s-a ţinut cont şi de evoluţia structurii forţei de muncă şi care este un alt argument la fel de puternic pentru schimbare.

Fără îndoială că şi sindicatele au exercitat o presiune puternică, menită să le asigure lărgirea drepturilor în privinţa organizării şi, nu în ultimul rând, în privinţa reprezentării membrilor de sindicat în faţa autorităţilor judecătoreşti.

Proiectul în forma actuală a fost însuşit şi de către organismul tripartit Consiliul Economic şi Social, ceea ce, trebuie să recunoaştem, ne uşurează munca, Parlamentului nerevenindu-i alt rol decât adoptarea sa în forma prezentată, eventual cu unele modificări neesenţiale. Acest lucru nu înseamnă că nu există rezerve faţă de unele prevederi ale proiectului de lege, pe care le găsiţi în raportul comisiei sesizate în fond. Astfel, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a obiectat faţă de interdicţia ca o persoană să facă parte din mai multe organizaţii sindicale, în condiţiile în care mobilitatea forţei de muncă este o realitate, iar structura pieţei de muncă permite cetăţenilor să aibă mai multe locuri de muncă, chiar în diferite ramuri.

Grupul nostru parlamentar a avut, şi el, rezerve faţă de unele prevederi ale proiectului de lege. Printre altele, am obiectat faţă de dispoziţia conform căreia numai persoanele încadrate cu contract de muncă pot adera la organizaţii sindicale. În condiţiile în care, potrivit Legii nr.130/1999 privind protecţia persoanelor încadrate în muncă, este permisă, în anumite situaţii şi pentru anumite categorii socio-profesionale, încadrarea în muncă având la bază convenţii civile de prestaţii, aceste persoane încadrate în muncă exclusiv sub această formă ar trebui să aibă acest drept de aderare la sindicat. De asemenea, am avut rezerve şi faţă de accesul persoanelor cu antecedente penale în funcţiile de conducere ale sindicatelor.

Proiectul de lege propune o formă de interdiţie mai puţin severă cu privire la accesul în astfel de funcţii. Iniţiatorii acestui proiect au considerat, probabil, că este o garanţie suficientă dacă interdicţia se referă doar la persoanele care execută pedeapsa complementară prevăzută în proiect. Dacă ne gândim doar la cazul Miron Cozma, cred că această problemă ar trebui să fie tratată cu mai multă responsabilitate.

În fine, luat proiectul în ansamblu, Grupul nostru parlamentar îl consideră acceptabil. Proiectul, într-adevăr, aduce îmbunătăţiri esenţiale faţă de reglementarea actuală.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Chiriţă, din partea Grupului PSD.

 
   

Domnul Dumitru Chiriţă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Astăzi este un moment important pentru mişcarea sindicală din România, întrucât dezbatem Proiectul de Lege cu privire la sindicate.

În legătură cu acest proiect de lege, este important să remarc faptul că, la elaborarea lui, Guvernul Adrian Năstase a colaborat, în permanenţă, cu organizaţiile sindicale reprezentative din România. Totodată, acest proiect de lege este rodul parteneriatului strategic încheiat între PSD şi organizaţiile sindicale reprezentative, în special CNSLR-Frăţia, prin care partidul nostru şi-a asumat rolul de a promova în parlament interesele profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor.

Acest act normativ şi modul în care a fost elaborat şi promovat sunt o dovadă a faptului că PSD-ul este un partid social-democrat autentic, care urmează pe deplin tradiţiile partidelor membre ale Internaţionalei Socialiste şi ale partidelor social-democrate şi socialiste europene, promovând o colaborare strânsă cu organizaţiile sindicale, la bine şi la rău, în interesul salariaţilor români.

În legătură cu conţinutul acestui proiect de lege, pot să remarc câteva elemente de noutate şi modernitate care se înscriu în direcţia garantării dreptului la liberă asociere, în conformitate cu prevederile Constituţiei române, Cartei sociale europene şi a convenţiilor OIM, ratificate de România.

În primul rând, acest proiect de lege garantează, în conformitate cu prevederile constituţionale, dreptul sindicatelor de a promova interese profesionale, economice şi sociale, alături de dreptul sindicatelor de a apăra garanţii individuale şi colective ale membrilor săi.

În al doilea rând, Proiectul de Lege cu privire la sindicate garantează dreptul salariaţilor de a se asocia în mod liber în sindicate, fără o autorizare prealabilă, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea în unităţi diferite, în condiţia în care fac parte din aceeaşi categorie profesională sau din aceeaşi ramură de activitate.

În al treilea rând, prin acest proiect de lege, se asigură membrilor de sindicat facilităţi fiscale legate de cotizaţia la organizaţia sindicală, în sensul în care aceasta, în cuantum de până la 1% din salariu, este deductibilă din punct de vedere fiscal.

Nu în ultimul rând, acest proiect de lege conduce la structurarea mişcării sindicale din România, pe baza principiilor europene, astfel încât, şi din acest punct de vedere, putem spune că suntem compatibili cu ţările membre ale Uniunii Europene.

În încheiere, vreau să mulţumesc membrilor Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, pentru faptul că mi-au acceptat o serie de amendamente la proiectul iniţial înaintat de Guvern şi să vă rog pe dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi, să votaţi acest proiect de lege, în forma propusă de către comisia de specialitate.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă celelalte grupuri parlamentare doresc să participe la dezbateri?

Poftiţi. Din partea PRM-ului.

 
   

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sâmbătă, 6 aprilie, am participat la o întâlnire cu sindicatele. A reieşit, din discuţiile avute, că există nemulţumiri faţă de acest proiect de lege, chiar dacă unele sugestii venite din partea lor au fost acceptate, aşa cum a afirmat şi doamna preşedinte Smaranda Dobrescu.

Importanţa acestei legi este foarte mare. În consecinţă, retrimiterea ei la comisie, pentru a se realiza încă o consultare a sindicatelor, ar fi binevenită.

Vă rog, domnule preşedinte, să supuneţi la vot această propunere.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule deputat,

Nu pot să supun la vot această propunere, numai pentru că unele sindicate nu doresc legea, pentru că sunt altele care o acceptă aşa cum este, la ora actuală. Nu aţi adus nişte argumente suficiente.

Poftiţi.

 
   

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Legea sindicatelor, proiectul de lege propus nouă astăzi, cred că aduce îmbunătăţiri substanţiale la vechiul act normativ, este un pas înainte în ceea ce priveşte reglementarea mişcării sindicale din România şi de aceea Partidul Democrat, chiar având unele lucruri pe care le voi pronunţa, va susţine adoptarea acestui proiect.

În primul rând, aş vrea să spun că ceea ce era expus în Expunerea de motive, recunoaşterea dreptului de asociere în sindicate a tuturor lucrătorilor şi eliminarea prevederilor care eliminau exercitarea acestuia de lucrători care nu au calitatea de salariat, prin proiectul de lege, aşa cum a fost adoptat în comisie, este, practic, eliminat şi deci este un obiectiv care nu se realizează şi este un lucru cu care nu suntem de acord, sperăm să se modifice, pe parcursul acestei dezbateri, legea stimulează organizarea sindicatelor şi în societăţile cu capital privat, în unităţile mici, prin faptul că pot să adere la sindicate nu numai lucrători din aceeaşi unitate, ci şi din alte unităţi şi să formeze un singur sindicat, aş spune că nu sunt rezolvate o serie de incompatibilităţi în ce priveşte pe demnitari şi cei cu funcţii în administraţia publică, în legătură cu aderarea la organizaţii sindicale şi reprezentarea în conducerea acestor organizaţii.

Cu toate acestea, sper ca, pe parcursul dezbaterii, ele să fie luate în considerare. Avem o serie de amendamente la acest text, pe fond, însă, legea este un lucru bun, care vine în sprijinul mişcării sindicale din România.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă alte grupuri doresc să participe la dezbateri? Nu doresc.

 
   

Domnul Ludovic Mardari:

Drept la replică!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi.

 
   

Domnul Ludovic Mardari:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am înţeles că nu este suficient argumentul că unele federaţii sindicale sunt nemulţumite de acest proiect de lege. Atunci, am să vin cu un alt argument. La o lege atât de importantă, era nevoie şi de avizul Comisiei juridice şi un astfel de aviz nu există. Vă rog, pentru acest motiv, să retrimiteţi proiectul de lege, pentru dezbatere, la comisie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Stimate coleg,

Dumneavoastră puteţi să propuneţi acest lucru numai în baza art.102. Art.102 cred că, dacă aveţi bunăvoinţă, îl puteţi citi şi o să vedeţi că este legat de amendamente care au fost depuse şi care se discută în plenul şedinţei. În cursul dezbaterilor, se discută nişte amendamente. Rezultă că există probleme de fond ridicate de aceste amendamente care se supun dezbaterii şi, atunci, preşedintele de şedinţă poate dispune retrimiterea la comisie.

Deci avem nevoie de amendamente, amendamente nu sunt sau nu s-a legat nimeni de nişte amendamente care să fi fost depuse la comisie.

În ceea ce priveşte sesizarea comisiilor, tot conform prevederilor regulamentare, orice comisie, într-un termen de 10 zile de la sesizarea făcută în plen, cu privire la un anumit proiect de lege sau propunere legislativă, are dreptul să solicite să fie sesizată, fie în fond, fie pentru aviz. Comisia juridică nu a cerut să fie sesizată în fond. Ca atare, nici acesta nu este motiv regulamentar.

Începem. Dacă doamna preşedinte a comisiei doreşte să spună ceva?

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Aş vrea, domnule preşedinte, să spicuiesc câteva lucruri din derularea discuţiilor pe această lege, în cadrul comisiei noastre.

În primul rând, colegii au fost de acord, de la bun început, ca, din multitudinea de amendamente trimise de către federaţiile sindicale, noi să nu le luăm în considerare, pentru că ele fac parte din confederaţii, acestea au grad de reprezentativitate, aceştia şi-au trimis amendamente şi, mai mult decât atât, au fost invitate toate confederaţiile, să avem o discuţie generală asupra legii, care a durat o şedinţă întreagă a comisiei. Mai mult, dacă s-au depus amendamente la comisie, din partea unor confederaţii sau a unor colegi deputaţi, acestea au fost însuşite de către membri ai comisiei, dacă s-a considerat necesar. Cu alte cuvinte, putem să trimtem înapoi la comisie, dar nu avem, procedural, de ce.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Brudaşca.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Stimulat de argumentele întotdeauna tonice ale doamnei preşedinte, eu am avut curiozitatea să urmăresc, în textul acestui raport, pe marginea proiectului Legii sindicatelor, şi să văd câte dintre propunerile despre care amintea domnia sa, la început, că ar fi venit din partea sindicatelor au fost reţinute sau respinse de către comisie, cu prilejul dezbaterilor. Şi constat, cum puteţi s-o faceţi, de altfel, şi dumneavoastră, că aceste puncte de vedere care provin din partea sindicatelor sunt ca şi inexistente.

Prin urmare, care este adevărul: sindicatele au fost prezente la dezbateri, s-a ţinut cont de punctele lor de vedere, iar dacă s-a ţinut în ce formă, aceste puncte de vedere, au condus la îmbunătăţirea textului şi la apropierea lui de interesele reale ale celor care urmează să se folosească de această lege?

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, şi din partea comisiei, şi din partea Grupului parlamentar PSD, şi din partea Guvernului, în final şi închidem această discuţie.

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunerea de retrimitere a Legii sindicatelor, care s-a dezbătut în şedinţa din 13 martie 2000, deci propunerea de retrimitere la comisie este o propunere care nu are nici un argument pentru susţinerea ei.

Dacă Grupul parlamentar al PRM-ului ar fi dorit să introducă în dezbaterile comisiei anumite amendamente, ar fi trebuit să fi trimis, în timpul regulamentar sau chiar şi după timpul regulamentar, noi am fi acceptat aceste amendamente, pentru a fi dezbătute în comisie. Ele ar fi fost menţionate, în cazul acesta, la amendamente respinse. Deci, atunci, ar fi existat un temei să se ceară, ca nefiind luate în considerare sau, eu ştiu, nefiind acceptate de comisie.

Ne aflăm, în momentul acesta, în faţa unui raport întocmit în mod regulamentar, am fost abilitaţi, conform prevederilor noastre regulamentare şi probabil că aceste propuneri nu au decât rolul de a întârzia dezbaterea sau, pur şi simplu, de a crea, eu ştiu, o anumită întârziere a apariţiei acestei legi, pe care confederaţiile sindicale au solicitat-o.

Faptul că anumite...

 
   

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Avizul Comisiei juridice!

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Nu e nevoie de nici un aviz al Comisiei juridice.

Faptul că amendamentele au fost acceptate sau n-au fost acceptate, ele sunt menţionate în raportul comisiei şi pot fi susţinute în plen. Dacă plenul Camerei va decide că unele dintre amendamentele respinse sunt de luat în considerare, atunci va vota pentru aceste amendamente.

Nu există, în momentul acesta, absolut nici un temei regulamentar, pentru a retrimite la comisie. Nu văd ce am putea să mai discutăm la comisie, în absenţa oricăror observaţii, în absenţa oricăror propuneri noi.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul Chiriţă.

 
   

Domnul Dumitru Chiriţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Îmi cer scuze că trebuie să revin la microfon şi, poate, prin intervenţia mea să mai întârzii procesul legislativ, dar cred că e necesară o precizare care trebuie făcută la adresa colegilor din partea stângă a mea, care au ţinut, cu tot dinadinsul, să amânăm dezbaterile în plenul Camerei Deputaţilor, asupra proiectului de Lege cu privire la sindicate.

Vreau să le reamintesc că, în conformitate cu repartizările pe care le avem fiecare în comisiile de specialitate, şi Grupul parlamentar al Partidului România Mare a avut prezenţi, la dezbaterile în Comisia pentru muncă şi protecţie socială, membri care, din păcate, fiind prezent acolo, nu au avut nici o opinie în legătură cu susţinerea unor amendamente la anumite articole ale proiectului de lege, ba, mai mult, pot să spun, fără teama de a greşi, poate că stenograma îmi va sta mărturie, unele amendamente ale sindicatelor, care au fost susţinute prin vocea mea şi a altor colegi membri ai Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, au fost respinse, şi prin vot şi prin susţinerea reprezentanţilor PRM-ului, aşa că mă simt obligat să spun că, din păcate, domniile lor nu promovează interesele salariaţilor organizaţi în sindicate reprezentative.

Şi mai pot preciza că, în sală, la balcon, sunt reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale, interesaţi să vadă modul în care noi dezbatem proiectul de Lege cu privire la sindicate.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Sindicatele de partid şi de stat, asta este!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul secretar de stat Giurescu. Şi cu asta am încheiat discuţiile şi trecem la dezbaterea proiectului.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte,

Nu insist asupra Regulamentului, pentru că nu este rolul meu.

Vreau să spun, însă, două cuvinte.

Eu sunt şi preşedintele Consiliului Economic şi Social şi cred că această lege este una dintre legile care s-au discutat foarte mult împreună cu confederaţiile sindicale şi este o lege care, nefiind perfectă, însă îndeplineşte aproape consensul colegilor din sindicate.

De altfel, s-a văzut că reacţia confederaţiilor sindicale, după ce legea a trecut de Guvern, nu a fost o reacţie de respingere, confederaţiile sindicale au avut câteva cereri de îmbunătăţire, care, însă, nu afectează fondul legii şi cred că este momentul ca această lege să treacă cât mai repede prin Camere, pentru că vechea lege deja are multe puncte caduce.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Titlul legii.

Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.1. Vă rog să priviţi, în raportul comisiei, la pag.1, pct. 1.

Dacă sunt obiecţii?

Da, poftiţi. Din partea Guvernului şi ... Nu, poftiţi întâi, domnule profesor Ştefan Cazimir.

 
   

Domnul Ştefan Cazimir (din sală):

Nu am la punctul 1.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea Guvernului.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Vă mulţumesc.

În cadrul comisiei, a fost adoptat un amendament, amendament care a fost susţinut de către un coleg al nostru deputat şi care elimină partea de legislaţie, să spun, pentru că, în art.9, spre exemplu, din Constituţie, se spune aşa: "Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii".

Dacă sunteţi de acord, domnule preşedinte, şi dacă, colegii vor fi de acord, eu am să propun o formulă de mijloc între ceea ce a propus Guvernul şi ce au propus colegii parlamentari, formulă care sună aşa: "Sindicatele..."

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Numai dacă este de redactare, domnule secretar de stat, că, dacă e de fond, nu pot să-l admit.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Este de redactare, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da, poftiţi.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

"Sindicatele denumite în continuare "organizaţii sindicale" sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora".

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da. Dacă comisia este de acord? Da.

Iniţiatorul, domnule Chiriţă poftiţi, cel care a făcut modificarea formei care a venit de la Guvern.

 
   

Domnul Dumitru Chiriţă:

Mulţumesc domnule preşedinte.

Aşa cum a făcut precizarea domnul secretar de stat şi cum a prezentat aici modul în care trebuie să fie redactat art.1, consider şi eu că este vorba de o redactare şi nu de o modificare pe fond a textului adoptat în comisie, deci, o redactare mai bună a textului şi cred că poate fi acceptat fără rezerve ceea ce s-a propus aici de către domnul secretar de stat. Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Bun. Comisia? Dacă şi comisia şi iniţiatorul sunt de acord pentru această formă şi cel care propusese modificarea, vă supun... domnul Brudaşca. Poftiţi! Aveţi vreo problemă? Nu.

 
   

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Nu. De acord.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da, poftiţi.

 
   

Domnul Romeo Raicu:

Stimaţi colegi, eu, la art.1, am propus ca să introducem şi în finalul articolului "şi în contractele colective şi individuale de muncă", datorită faptului că în sindicate au dreptul să intre şi persoane cu contracte individuale de muncă, iar sindicatele trebuie totodată să le apere drepturile. Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Iniţiatorul. Da, poftiţi.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cei care sunt angajaţi au şi contracte individuale de muncă. Problema se pune – contractele individuale de muncă nu fac obiectul negocierilor tripartite, patronat-sindicat-salariaţi, ele fiind negocieri directe între angajat şi angajator, iar aceste contracte individuale se sprijină în fond pe prevederile contractelor colective de muncă care sunt negociate tripartit. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da. Comisia?

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Comisia a respins toate amendamentele care aveau în vedere şi contractele individuale pe o motivaţie pe care a susţinut-o şi domnul ministru Giurescu şi mai mult, componenţa, structura unui contract individual de muncă care reprezintă legea părţilor se găseşte foarte clar detaliată în Codul muncii. Ca atare, nu este nevoie de un al treilea pentru conseiere. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră forma pe care v-a citit-o domnul secretar de stat şi agreată şi de comisie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Număraţi! 2 voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Art.2. Poftiţi. Vă rog să priviţi şi în raport, că şi în raport, probabil la art.2 sunt nişte modificări.

 
   

Domnul Kerekes Károly:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După cum rezultă din raport, la "amendamente respinse" am un amendament la art.2, alin.1. După cum puteţi observa, în acest articol, la alin.1 se prevede că persoanele încadrate cu contract individual de muncă, precum şi funcţionarii publici, denumite în continuare salariaţi, deşi este vorba de salariaţi cu contract individual de muncă, pot să adere la organizaţii sindicale, ceea ce înseamnă, în opinia mea, o interdicţie pentru alte categorii. De fapt, este vorba despre o dispoziţie restrictivă şi aş avea intenţia să lărgim această sferă, acest cadru. în ce sens?

După cum aţi putut observa din textul propus în proiect, pot adera la sindicat numai persoane încadrate în muncă cu contract de muncă, care poate fi, bineînţeles, cu durată limitată sau nelimitată, mai bine zis mai întâi nelimitată şi/sau pe perioada limitată, însă pe piaţa muncii – şi aceasta este o realitate de fapt – există şi persoane încadrate în muncă exclusiv, deci, subliniez "exclusiv", cu contracte civile de prestaţii, lucru ce este admis atât în Legea nr.130/199 privind protecţia persoanelor încadrate în muncă şi lucru ce este recunosc, de fapt, şi în Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii.

Deci, în opinia mea, această categorie care lucrează, activează este încadrată cu contracte civile de prestaţii, deci, în exclusiv cu acestea, având un singur loc de muncă, ar trebui să beneficieze de acest drept de a adera la sindicate. Altfel, ne-am lovi de neconstituţionalitate, am nega dreptul acestor persoane încadrate în muncă la dreptul de asociere la sindicat. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da. Poftiţi.

 
   

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

La art.2 alin.2 v-aş ruga să observaţi că modul în care a fost adoptat de comisie acest articol şi alineat practic s-a eliminat textul iniţial propus de Guvern şi aceasta face ca să nu li se recunoască dreptul de asociere lucrătorilor care nu au contract individual de muncă.

Pe acest considerent, vă rog să luaţi în considerare amendamentul pe care l-am făcut, şi anume: "Persoanele care exercită, potrivit legii, o meserie sau o profesie în mod independent, membrii cooperatori, precum şi persoanele în curs de calificare, se pot organiza în sindicate în condiţiile legii".

Şomerii şi pensionarii – un alineat nou – pot să adere la organizaţii sindicale".

Nu am făcut altceva decât să reparăm propunerea iniţiatorului în sensul că şomerii şi pensionarii nu au nici un fel de raporturi de muncă, în comparaţie cu ceilalţi.

În textul propus însă de comisie, deşi au fost destule discuţii, şi dacă îmi amintesc exact, nici măcar nu a fost o majoritate pentru eliminarea acestui text, în comisie a fost 6 la 6 numărul de voturi, v-aş ruga să luaţi în considerare textul iniţiatorului şi, sigur, propunerea noastră ca el să fie diferenţiat datorită absenţei raporturilor de muncă pentru şomeri şi pensionari, pentru a le da şi lor posibilitatea să adere la un sindicat. Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnul Brudaşca.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Din câte se poate constata din textul acestui articol, prin voinţa comisiei s-a eliminat într-un fel conţinutul alin.2, care este extrem de important pentru reglementarea raporturilor, acelor persoane care îndeplinesc o profesie în mod independent, a cooperatorilor, precum şi – cum se spune în faza final㠖 a persoanelor în curs de calificare, şomerilor şi pensionarilor.

Consider că prin eliminarea acestor precizări se sărăceşte de conţinut şi într-un fel se atentează la, inclusiv, esenţa sau scopul pentru care sunt înfiinţate sindicatele, aceea de apărare a drepturilor şi promovării intereselor cetăţenilor sau, cum se spune aici, ale membrilor de sindicat. De aceea eu susţin amendamentul care a fost făcut de către antevorbitor, întrucât apreciez că această lege trebuie să rezolve şi trebuie să vină şi în sprijinul categoriilor evidenţiate prin acest alineat care, în forma sa nouă, este absolut golit de conţinut. Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Dacă alţi colegi parlamentari doresc să ia cuvântul? Da, poftiţi. Domnul profesor Ştefan Cazimir.

 
   

Domnul Ştefan Cazimir:

Cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte, aş vrea să reintru în regulament, făcând un amendament de redactare. Toate cele pe care le-am auzit până acum erau amendamente de fond. În art.2 alin.1, rândurile 3 şi 4, ne întâmpină o greşeală de sintaxă. Verbul "a constitui" este un verb tranzitiv, deci cere sau admite complemente directe. Verbul "a adera" este un verb intranzitiv, care nu poate accepta decât complemente indirecte. Ca atare, legarea prin "şi" duce la o structură inacceptabilă, "să constituie şi să adere la organizaţii sindicale".

Remediul ar putea suna astfel: "să constituie organizaţii sindicale şi să adere la acestea". Cu permisiunea dumneavoastră, ca să nu revin la microfon, aş face şi o observaţie privitoare la alin.2. Forma literară este "profesiune" şi nu "profesie". Am intervenit în toate ocaziile similare de câte ori am avut, în diverse legi, cuvântul respectiv. El mai apare şi în art.41 la alin.1, 2 şi 3. Cred că această a doua propunere nu trebuie supusă la vot.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Bun. Cuvântul "profesiune" să fie în tot textul legii, în locul cuvântului "profesie" şi formularea de redactare cred că nu presupune nici o discuţie în plus.

Poftiţi vă rog.

 
   

Domnul Damian Brudaşca (din bancă):

Am şi eu ceva de redactare la 3 şi 4.

 
   

Domnul Romeo Raicu:

La art.2 propun un alineat nou: "Persoanele cărora li se desface contractul individual de muncă pentru motive pentru care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, păstrează calitatea de membru de sindicat cu toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acestea". Comisia a respins acest alineat, spunând că textele propuse nu sunt în concordanţă cu prevederile Codului Muncii şi cu recomandările misiunii OIM.

Eu vreau să vă citesc dintr-un text adoptat la Conferinţa Internaţională a Muncii, a 59-a sesiune, care spune că: după părerea comisiei, dispoziţiile de acest tip pot împiedica ca un conducător sindical care a fost concediat să îşi păstreze funcţia. Aceste dispoziţii pot, de asemenea, să lipsească sindicatele de experienţa anumitor conducători atunci când ele nu dispun în propriile rânduri de suficiente persoane calificate. În fapt, în astfel de cazuri concedierea unui lucrător, conducător sindical poate, făcându-l să-şi piardă calitatea din această cauză, să aducă atingerea libertăţii de acţiune a organizaţiei şi dreptului său de a-şi alege liber reprezentanţii şi chiar să favorizeze actele de ingerinţă din partea celui care angajează.

Eu v-aş propune să prindem acest amendament. Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da. Altcineva? Poftiţi.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Tot pentru supleţea textului, dacă se poate spune aşa, aş propune suprimarea câtorva cuvinte de la alin.3, respectiv formularea finală să aibă următoarea formă: "Nici o persoană nu poate fi constrânsă să facă sau să nu facă parte, să se retragă sau nu, dintr-o organizaţie sindicală". Iar la alineatul următor, permiteţi-mi să facem separarea prin virgule, "pot face parte, în acelaşi timp, din mai multe organizaţii sindicale".

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Comisia are ceva împotrivă la problema aceasta? Nu. Deci, aceasta este o propunere adoptată. Alte propuneri? Da. Poftiţi.

 
   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din capul locului doresc să fac precizarea că este singura intervenţie pe care o voi face la acest proiect de lege, considerând că, din foarte multe puncte de vedere, varianta aflată în dezbaterea Camerei Deputaţilor este una foarte bună.

Punctul de vedere pe care doresc să-l susţin şi care se regăseşte în lista amendamentelor respinse la nr.crt.6 este legată de posibilitatea pensionarilor de a se constitui în sindicate ale pensionarilor şi care, la rândul lor, să adere la sindicatele constituite în baza acestei legi.

Doresc să vă informez, şi punctul meu de vedere are în spate argumentul existenţei unor sindicate ale pensionarilor în România, încă din octombrie 1990 s-a constituit Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România care, în acelaşi an, s-a afiliat la CNSLR Frăţia, iar din 1995 este membră a Federaţiei Europene a Pensionarilor, care este, la rândul ei, organizaţie sindicală ce face parte din Confederaţia Europeană a Sindicatelor şi din care fac parte numai organizaţii naţionale sindicale ale pensionarilor, cum s-ar spune, peste tot în Europa, în Uniunea Europeană există sindicate ale pensionarilor. Au existat aşa cum v-am menţionat şi până acum, dar iată, prin această lege venită şi aflată în dezbaterea Camerei Deputaţilor, există o prevedere în art.2 alin.2 în care se spune în mod expres că pensionarii pot numai să adere la sindicate constituite din salariaţi.

Din acest punct de vedere şi adăugând un alt lucru, care cred că trebuie să stea în atenţia şi a domnului ministru şi a colegilor parlamentari, acela că prin afilierea acestei Federaţii naţionale a sindicatelor pensionarilor la această Confederaţie europeană care urmează să desfăşoare în luna mai o reuniune europeană aici la Bucureşti. Aş vrea să revedem acest text şi să luăm în discuţie amendamentul, aşa cum a fost reformulat, sigur, ţinând cont şi de observaţia făcută de domnul deputat Ştefan Cazimir, respectiv, "pensionarii de asigurări sociale au dreptul să constituie sindicate proprii şi să adere la organizaţiile sindicale". Vă mulţumesc frumos.

În plus, în măsura în care domnul ministru este de acord, îi pot pune la dispoziţie statutul mai multor asemenea sindicate ale pensionarilor din mai multe ţări europene care să confirme că aceste sindicate ale pensionarilor sunt în toată Europa şi, în plus, tocmai pentru că şi sub aspect numeric, pensionarii de asigurări sociale reprezintă un segment extrem de numeros, este vorba de câteva milioane, chiar dacă în această Federaţie naţională a sindicatelor pensionarilor din România sunt membri de sindicat doar 240.000, eu cred că trebuie să le oferim această şansă, această posibilitate şi vă mulţumesc frumos.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

şi eu vă mulţumesc. Din partea iniţiatorului, vă rog să clarificaţi anumite aspecte; problema aceasta cu pensionarii, problema contractelor celor cărora li s-a desfăcut contractul de muncă dacă pot să mai fie membri de sindicat sau nu, problema dacă se pot constitui organizaţii sindicale ale unor persoane care nu au raporturi de muncă, da? Poftiţi.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Vă mulţumesc.

În primul rând trebuie să stabilim un lucru; cei care nu au raport de muncă, care nu au contract individual de muncă se pot organiza în asociaţii; există Asociaţia avocaţilor ş.a.m.d. Deci, neavând raport de muncă, nu au de ce să se constituie în sindicat.

În al doilea rând, acum începem să încercăm să facem sindicate ale unor tipuri de organizaţii, cum sunt ale pensionarilor care, de asemenea, nu au raport de muncă şi nu apără... deci, sindicatul trebuie să apere drepturile angajaţilor. Ele sunt create tocmai de asta, în faţa patronilor ca să poată să negocieze acel contract colectiv de muncă şi din acest contract să poată ca să promoveze interesele celor pe care îi reprezintă, deci, interesele salariaţilor.

În principiu, din tot ce s-a spus aici, în afară de formele de redactare cu care s-a căzut de acord, cred că se poate admite ca şi cei care sunt numai pe convenţii civile, deci, să spunem "persoanele încadrate în muncă, precum şi funcţionarii publici, ş.a.m.d.", deci, şi cei care sunt cu convenţii civile, exclusiv pe convenţii civile, să poată să facă parte din sindicate. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnule secretar de stat, dar aceia sunt într-un raport civil de prestări servicii, tocmai că ei nu sunt încadraţi în nici un fel în muncă, ei prestează nişte activităţi profesionale pentru care, de fapt, nu ar trebui să li se perceapă decât impozitul pe profit, nimic altceva. Că noi aici le luăm şi taxe de şomaj, le luăm şi altele, este altă treabă. Trebuie clarificat.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte, aveţi dreptate, însă, la ora aceasta, cei care lucrează numai pe convenţii plătesc şomajul, plătesc pensia, cum este legislaţia actuală, şi eu cred că din această cauză poate ar fi bine ca şi pe aceştia să-i putem prinde, să le dăm dreptul de a fi membri de sindicat, pentru că până în momentul în care vedem exact ce vom face cu convenţiile, atunci vom hotărî dacă mai lăsăm convenţii, în ce mod le mai lăsăm, se poate abroga.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da, comisia, vă rog. (Domnul Damian Brudaşca doreşte să vină la microfon.)

Nu, vă rog, eu am insistat foarte mult. Toţi colegii care doresc să vorbească, să ia cuvântul. Doresc o sută, iau cuvântul o sută, nu este nici o problemă. În clipa în care s-a spus, s-au terminat intervenţiile, trebuie să tragem concluziile cu reprezentantul Guvernului şi reprezentantul comisiei, trebuie să avem o regulă.

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi am gândit iniţial când am respins ideea convenţiilor civile că acelea care sunt exclusive, deci purtătoare, şi sunt în momentul de faţă, conform legislaţiei, purtătoare de toate taxele sociale, se vor transforma în urma aprobării noului Cod al Muncii în contracte de muncă.

Pe de altă parte, cele care sunt de prestări servicii şi au un număr de 2, 3 ore zilnic sau pe săptămână sau conform înţelegerii, acelea probabil că sunt multiple şi nu au nici un interes de a se sindicaliza persoanele respective. Acesta este motivul pentru care noi am respins ideea convenţiilor civile.

Pe de altă parte, în momentul de faţă, funcţionează încă în România convenţiile civile, nu ştiu cât şi cum, dar legislaţia permite convenţii civile, chiar de 8 ore şi exclusive. Deci, nu putem, pe baza actualei legislaţii, şi este şi un raport de muncă, să nu le luăm în considerare. Ca atare, şi eu sunt de părere să acceptăm măcar până la apariţia Codului Muncii acest amendament al domnului Kerekes.

În privinţa celei de a doua probleme, pentru care domnii deputaţi Barbu, domnul deputat Raicu, domnul deputat Iliescu au avut amendamente, adică a sindicalizării şi a altor categorii în afara celor exclusive pe care le-am propus noi care reprezintă raporturile de muncă, noi ne-am bazat, pur şi simplu, pe convenţiile internaţionale care sunt ratificate de către România în momentul de faţă. La bază, bineînţeles, stă Convenţia OIM 87/1948 din care vă citesc: "Muncitorii şi patronii, fără nici o deosebire, au dreptul, fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze acestor organizaţii". Şi mai departe, art.5: "Organizaţiile de muncitori şi patroni au dreptul să constituie federaţii şi confederaţii, precum şi să se afilieze acestora." Deci, nu face vorbire despre nici o altă categorie, acea convenţie ratificată de ţara noastră care vorbeşte despre sindicalizare.

Există alte propuneri de convenţii sau ce ne-a citit domnul deputat Raicu, hotărâri ale unor şedinţe pentru ţara noastră, pentru alte ţări, acelea nu au caracter obligatoriu, întrucât nu sunt ratificate. De exemplu, pentru lucrătorii rurali există Convenţia 141 care nu a fost ratificată. Deci, nu există decât o anumită practică a unor state care doresc sau nu doresc să-şi facă, şi la noi este permisiv, dacă doresc să-şi facă sindicate, pot să-şi facă, dar în cazul pensionarilor vreau să vă reamintesc că dumnealor participă în Consiliul naţional al persoanelor vârstnice în calitatea pe care o au, chiar această federaţie, de care vorbea domnul deputat Iliescu, în aceeaşi calitate în care sunt toate celelalte organizaţii de pensionari, deci, dreptul de asociere, dreptul de reprezentare este prezent şi permisiv. Mai mult, un reprezentant al unei confederaţii, prezent la comisie, ne-a rugat, s-a manifestat şi am aici textual notat: "Scoaterea din unitate a sindicatelor, adică externalizarea sindicatelor şi în alte domenii de activitate decât aceea a raporturilor de muncă are riscuri". Sindicatele nu mai sunt profesionalizate, trebuie păstrate ca obiect al activităţii lor raporturile de muncă strict. Rolul lor este de a încheia contracte colective, nu să organizeze mitinguri de interes general pentru a cere mărirea cheltuielilor bugetare. Comisia acceptă punctul de vedere, amendamentul domnului Kerekes, reformulat cu ajutorul domnului deputat Brudaşcu şi atât. Vă mulţumim.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Doamnă, trebuie să daţi o formulare clară a acestui articol, să-l citiţi în integralitate, cu toate modificările acceptate, ca să pot să-l supun la vot. Da, o completare din partea comisiei. Poftiţi, domnule Buzatu.

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Când am dezbătut proiectul acesta de lege, am adus în faţa distinşilor colegi din comisie o sumedenie de materiale pentru a ne lămuri care este fundamentul, cum este definită organizaţia sindicală şi care este fundamentul organizării sindicale. Am adus atunci Codul Muncii francez, am adus în faţă Codul Muncii german, am adus studiul comparativ al organizaţiilor sindicale.

Deci, organizare sindicală nu poate exista în afara raportului dintre angajat-angajator, consfinţit printr-un raport juridic, care este contractul de muncă. Din punctul acesta de vedere, deci, nu putem lua în considerare propunerea de a constitui sindicate în rândul membrilor cooperatori, pentru că membrii coperatori nu au patroni, nu au angajator; prin propria lor voinţă, ei constituie o uniune din aceasta în care îşi reglementează activitatea potrivit statutelor lor. De asemenea, am luat în dezbatere ideea de a da liber celor care practică o profesiune liberală, denumită profesiune liberală să se asocieze, cum sunt avocaţii. Nu există nicăieri în lume sindicate ale avocaţilor, sunt persoane care nu au raport decât cu ei înşişi, deci, dacă se poate spune aşa, nu există o altă persoană cu care ei să intre în raport, cu care să poată negocia, cu care să poată să-şi apere drepturile şi interesele sau să şi le promoveze. Deci, practic, dacă am accepta aceste propuneri, intrăm undeva în domeniul absurdului.

De asemenea, dacă ne referim la categoriile de pensionari, sigur că pensionarii au dreptul la asociere, ei se pot asocia sub diverse forme, dar nu sub forma sindicatului, pentru că raporturile sale de muncă, ale pensionarului, raporturile de muncă ale pensionarului au încetat în momentul în care el îşi încheie activitatea; cartea lui de muncă este închisă, primeşte pensia şi celelalte lucruri şi celelalte drepturi care se cuvin ca urmare a muncii prestate.

Sunt aici câteva propuneri care dacă le-am accepta, am ajunge la ideea absurdă că sub forma aceasta a organizării sindicale ar trebui cuprinse practic toate persoanele. De ce să interzicem copiilor să se organizeze în sindicate, de exemplu?

A fost o dezbatere în Franţa, acum 20 de ani, în legătură cu organizarea sindicală a studenţilor. Urmare acestei dezbateri a fost că nu s-a permis organizarea lor sindicală decât în măsura în care studenţii sunt încadraţi cu un contract individual de muncă şi au raporturi cu un angajator, deci, ca oameni care lucrează se pot înscrie în sindicate, nu ca studenţi.

Eu v-aş ruga ca, ţinând cont de acele amendamente de redactare, stimaţi colegi, să adoptaţi propunerea în forma în care v-a fost prezentată. Vă mulţumesc foarte mult.

Poate că ar trebui să mai fac o precizare aici, pe care cred că a subliniat-o într-o măsură importantă domnul Ion Giurescu, domnul secretar de stat Ion Giurescu, dacă putem asimila contractele individuale de muncă. Aici este o problemă... abia acuma intervine o problemă de voinţă, dacă putem asimila convenţiile cu contractele individuale de muncă. Sub aspectul contribuţiilor, în acest moment, nu mai există nici o diferenţă între convenţie şi un contract individual de muncă; sub aspectul raportului juridic al conţinutului contractului respectiv sunt diferenţe semnificative şi poate pentru acele convenţii exclusive, pentru persoane care muncesc, deşi, potrivit legii române, aceste persoane nu pot să lucreze decât 3 ore pe zi o perioadă de 2 luni şi, eu ştiu, dacă este util să se afilieze la sindicat sau nu? Dar, ţinând cont deci că au o asimilare aproape perfectă contractului de muncă iar viitorul Cod al Muncii, actul care va reglementa aceste convenţii civile va introduce ordine în acest domeniu, am putea să acceptăm ideea propusă de domnul Kerekes. Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnule deputat, mulţumesc. Înainte de a da cuvântul altor colegi, vreau ca să vă informez că se află la balcon delegaţia Camerei Popoarelor din Adunarea Parlamentară a Bosniei-Herţegovina, condusă de domnul Sejfudin Tokic, preşedintele în exerciţiu ((Aplauze.), domnul Nikolas Piric, prim-vicepreşedinte, domnul Zedran Hajovic, secretar general (Aplauze.) şi funcţionari din Ministerul de Externe. (Domnii deputaţi se ridică în picioare, orientându-se spre balconul cu invitaţi, şi aplaudă.)

Deci, lucrurile sunt destul de delicate şi eu o rog pe doamna preşedinte a comisiei să gândească dacă nu ar fi bine să retrimitem acest text la comisie, pentru că văd că şi în cadrul comisiei sunt probleme.

Înainte doreşte domnul Brudaşca. Poftiţi. Sunt de clarificat nişte lucruri.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Eu îmi cer scuze. Nu vreau să se considere că sunt nepoliticos, însă voiam să-i dau posibilitatea doamnei preşedinte să se refere şi la cele ce urmează să le spun eu.

Eu consider că această lege, pe care noi ne zbatem s-o facem cât mai bună, să nu contribuie la reducerea forţei sindicatelor. Prin aceste exclusivisme pe care le imaginăm, unele dintre ele justificate, altele gândite cu scop politicianist, nu facem decât să reducem forţa şi posibilităţile sindicatelor.

De aceea, sunt de acord cu ideea că persoanele care au calitatea de pensionari nu se justifică să-şi continue şi calitatea de membri de sindicat decât în măsura în care, după încetarea activităţii de bază, se reangajează în diverse locuri de muncă pe bază de contracte individuale, sau pe bază de convenţii civile. Însă, nu consider că această lege este acoperitoare, în sensul apărării drepturilor şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive, în măsura în care persoanele care sunt beneficiare doar ale contractului de convenţie civilă nu sunt primite în sindicat, indiferent de durata pe care o are un asemenea contract. În această perioadă, persoanele respective trebuie să aibă siguranţa că drepturile lor sunt apărate de cineva. Şi cine mai bine, decât o organizaţie sindicală, se poate pronunţa în acest sens?

De aceea, susţin punctul de vedere al domnului secretar de stat privind necesitatea includerii şi acestei categorii de persoane în rândul persoanelor care au dreptul de a fi membri ai unor organizaţii sindicale.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei, vă rog, şi după aceea să vedem ce decidem.

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule preşedinte,

Vă rog să nu inducem idei false, care nici măcar nu s-au pronunţat.

Domnul secretar de stat Giurescu nu a susţinut ideea introducerii pensionarilor.

În raportul comisiei, după cum v-am spus, a fost votat cu o anumită majoritate. Confederaţiile prezente şi în momentul de faţă, care au citit raportul nostru, nu au avut obiecţii. Domnul deputat Buzatu, domnul deputat Kerekes, acei care au intervenit din partea comisiei, pentru că au dorit să ia loc ca reprezentanţi ai comisiei, şi cu mine, susţinem acelaşi lucru.

Deci, nu există nici un caz şi, dacă domnul deputat Brudaşca ar fi ascultat şi punctul de vedere al Grupului parlamentar social-democrat, reprezentat de către domnul deputat Chiriţă, acesta a spus că proiectul de lege nu vine să slăbească forţa sindicală ci, dimpotrivă, - şi a enumerat câteva criterii şi câteva argumente în acest sens.

Cu alte cuvinte, nu există, domnule preşedinte, nici un motiv să întoarcem la comisie acest proiect de lege.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Deci, să înţeleg că mergem pe textul comisiei, plus acceptaţi amendamentul domnului Kerekes. Bun.

Citiţi, vă rog, citiţi cum arată textul cu care sunteţi de acord acum, ca să ştim precis ce votăm.

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Alin.1 al art.2: "Persoanele încadrate în muncă, precum şi funcţionarii publici, denumite în continuare salariaţi, au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, să constituie organizaţii sindicale şi să adere la acestea".

Este o combinaţie a propunerii de redactare – domnul Cazimir, domnul Brudaşca.

Alin.2: "Pentru constituirea unei organizaţii sindicale, este necesar un număr de cel puţin 15 persoane, din aceeaşi ramură, sau profesiune …" – şi curge.

Alin.3 – amendarea făcută de domnul deputat Brudaşca: "Nici o persoană nu poate fi constrânsă să facă sau să nu facă parte, să se retragă sau nu dintr-o organizaţie sindicală".

Alin.4: "Persoanele care deţin mai multe locuri de muncă, în domenii diferite de activitate, pot face parte, în acelaşi timp, din mai multe organizaţii sindicale".

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Supun această variantă votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Număraţi. 42 de voturi pentru.

Contra, vă rog? Câţi sunt? Un vot contra.

Abţineri? Câţi sunt? Număraţi. 10 abţineri.

Deci, s-a adoptat această variantă a comisiei, la art.2.

Art.3. Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art.4. Sunt obiecţii?

Aveţi amendament respins, da?

Da, poftiţi.

 
   

Domnul Romeo-Marius Raicu:

La art.4, întrucât Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.87 din ’48, despre care vorbea doamna preşedinte, admite că pot exista excepţii de la prevederile sale doar în privinţa forţelor armate şi a poliţiei, extinderea excepţiei la salariaţii care deţin funcţii de conducere în cadrul persoanelor juridice care angajează salariaţi şi la procurori sau judecători, contravine prevederilor Convenţiei, precum şi la funcţii de demnitate publică, poate da naştere la abuzuri, atâta vreme cât nu există în cuprinsul legii o definiţie a funcţiei de demnitate publică, contravenind, de asemenea, prevederilor Convenţiei.

Organizaţia Internaţională a Muncii s-a pronunţat în mod constant în această privinţă, precizând că, în ceea ce priveşte dispoziţiile interzicând afilierea personalului de direcţie la sindicatele lucrătorilor, comitetul a considerat că termenul de "conducător" ar trebui să se limiteze doar la persoanele care reprezintă efectiv interesele angajatorilor.

Eu am propus reformulare; la art.4 am propus ca alin.1 să fie: "Personalul forţelor armate, precum şi personalul militar al Ministerului de Interne, nu poate face parte dintr-o organizaţie sindicală", iar alin.2 – "Miniştrii şi cei care ocupă funcţii asimilate celor de miniştri, senatorii şi deputaţii, precum şi persoanele care reprezintă efectiv interesele angajatorilor nu pot fi membri ai sindicatelor lucrătorilor".

Eu cred că trebuie precizat clar că aceste persoane nu pot face parte din sindicat, şi nu doar cum se precizează în textul adoptat de comisie, că nu pot constitui organizaţii sindicale.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Păi, atunci, se exclud prefecţi, subprefecţi şi mulţi alţii, care şi ei ar intra în categoria celor care nu pot să facă sindicate.

Alte obiecţii? Nu mai sunt alte obiecţii.

Din partea iniţiatorului, vă rog.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte,

Colegul nostru invocă tot timpul anumite prevederi ale OIM-ului.

Vreau să vă spun că această lege are auditul OIM-ului. A fost trimisă şi ne-a venit de acolo exact cu ce nemulţumiri ar fi existat faţă de această lege şi nu se referă deloc la ceea ce spune domnul deputat Raicu.

Eu cred că formularea dată de către proiectul de lege şi neamendată, deci cu amendament respins, cred că trebuie să adoptăm forma propusă de Guvern, pentru că este clar că angajatorul nu trebuie să aibă, deci cei care au funcţii de conducere nu trebuie să aibă acest drept şi cred că nici cei din Justiţie şi nici cei menţionaţi aici nu pot să organizeze sindicate. Acest lucru a fost discutat cu OIM-ului, sunt diverse formule în diverse ţări. Deci, nu este o încărcare a ceea ce OIM-ul gândeşte la ora asta despre organizarea sindicatelor.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Domnule preşedinte, vă rog!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Brudaşca, cred că ar trebui să rămână valabil principiul ăsta. Eu sunt dispus, având în vedere complexitatea legii, – şi aşa şi regulamentul îmi spune -, să dau cuvântul chiar tuturor deputaţilor, dacă doresc. Dar, înainte de concluziile iniţiatorilor şi ale preşedintelui comisiei. Pentru că, altfel, întotdeauna vom prelungi dezbaterea.

Poftiţi, dar, vă rog, tot ceea ce doriţi să spuneţi, spuneţi, dar spuneţi înainte de secvenţa asta, vă rog.

 
   

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte, dar astea n-au fost concluzii. Au fost nişte precizări făcute la interpelarea anterioară. Să nu confundăm precizările cu concluziile.

Eu voiam doar să atrag atenţia că este obligatoriu să facem o lege care să corespundă şi intenţiilor pe care le are Guvernul. Una dintre ele este aceea de demilitarizare parţială a Ministerului de Interne. În aceste condiţii, dacă o parte din personalul Ministerului de Interne va primi calitatea, sau se va bucura de drepturile ca oricare funcţionar public, de ce să nu aibă şi posibilitatea unei organizări în sindicate? Pentru că au calitatea de funcţionari publici şi în unul dintre articolele anterioare am menţionat că funcţionarii publici pot să se constituie în organizaţii sindicale.

Aceasta era dorinţa pe care voiam să v-o supun atenţiei, având în vedere că nici domnul secretar de stat nu a ţinut cont de această necesitate. Eu nu vreau decât să vin în sprijinul politicii Guvernului, de a realiza o lege care să fie în conformitate cu intenţiile viitoare ale acestuia.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Brudaşca, îmi pare rău că trebuie să spun: din păcate, nu faceţi o analiză logică a textelor la care vă referiţi. În clipa în care se spune: personalul militar din structurile X, Y, Z nu face parte din sindicate, rezultă cu o claritate extraordinară că absolut toţi civilii din aceste structuri – care pot să fie 99% la un moment dat, să spunem, într-o eventuală evoluţie – au dreptul să facă parte din sindicate.

Deci, dumneavoastră nu aduceţi absolut nou prin ce aţi spus şi vă rog, atunci când vorbiţi despre un text, să-l citiţi cu foarte multă atenţie şi să vă gândiţi la implicaţiile lui.

Deci, dacă Executivul are ceva de spus în sensul acesta?

Da. Comisia? Nu.

Eu supun, în primul rând, varianta comisiei.

Cine este pentru? Număraţi. 42 pentru.

Voturi contra? Număraţi. 15 voturi contra.

Abţineri, vă rog? Nu sunt abţineri.

S-a adoptat varianta comisiei la art.4.

Titlul Cap.II.

Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art.5. Obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Adoptat.

Art.6. Obiecţii? Vă rog să priviţi şi în raport, la pagina a doua, pct.3; sunt propuse nişte modificări.

Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat art.6, cu modificările făcute de comisie.

Art.7. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Titlul Secţiunii a 2-a. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art.8. Poftiţi. Vă rog să priviţi, de asemenea, şi în raport, la pag.3, pct.3, la modificările propuse de comisie.

 
   

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte,

La art.8 am propus un alineat nou, care a fost respins. El se referă la faptul necesităţii de a introduce unele incompatibilităţi. Aş vrea să menţionez că există o serie de categorii de persoane care pot, conform prezentului proiect de lege, aşa cum a fost adoptat în comisie, să ocupe funcţii de conducere în organizaţiile sindicale, chiar şi în condiţiile în care este posibil să se declanşeze un conflict de interese – şi mă refer aici la demnitari şi persoanele care deţin funcţii de conducere în structurile administraţiei publice.

Când un conducător al unei organizaţii sindicale este în acelaşi timp demnitar, sau are o funcţie în administraţia publică, el reprezintă interesul membrilor de sindicat, sau reprezintă interesul instituţiei pe care o conduce, respectiv al Guvernului? ţinând seama de faptul că în România, când vorbim de patronat, nu putem să eliminăm faptul că statul încă deţine un capital social deosebit de mare din economia naţională. Acest lucru face ca sindicatele, sau o mare parte a sindicatelor, în mod constant, să fie în negocieri directe cu reprezentanţii Guvernului şi, în principal, cu cei cu funcţii de conducere în administraţia publică.

Drept urmare, am propus un alineat nou – alin.2 – la art.8: "Demnitarii şi persoanele care deţin funcţii de conducere în structurile administraţiei publice nu pot face parte din structurile de conducere ale organizaţiilor sindicale".

Menţionez că în proiectul care vi se propune, aşa cum a subliniat aici domnul deputat Raicu, nu există nici o prevedere care să interzică acestor persoane pe care le-am enumerat, faptul de a fi membri de sindicat. Le interzice să nu constituie organizaţii sindicale, dar nu de a fi membri de sindicat; putând fi membri de sindicat, pot fi şi alese în organismele de conducere ale sindicatelor.

Acest lucru pe care l-am propus acum, însă, nu interzice reprezentanţilor sindicali desemnaţi de către organizaţiile respective şi care doresc să facă şi politică, să candideze, să fie alese sau numite în diverse funcţii, doar că trebuie să opteze pentru o funcţie sau alta în momentul în care au fost aleşi.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Deci, dumneavoastră consideraţi că art.4 nu presupune în nici un fel faptul că ei n-ar putea să aibă funcţii de conducere. Dacă nu sunt membri deloc, pot să aibă funcţii de conducere? Întreb şi eu.

 
   

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte,

Dumnealor nu pot constitui organizaţii, dar pot adera la o organizaţie. În textul legii se prevede clar că pot adera la oricâte organizaţii vor.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Din partea comisiei?

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După părerea mea şi a comisiei, propunerea domnului Barbu atentează grav la libertatea sindicală.

Deci, noi nu am introdus nici o restricţie în ceea ce priveşte alegerea conducătorilor de către organizaţia sindicală. Singura restricţie care a fost introdusă a fost aceea că nu poate să ocupe un post de conducere într-o organizaţie sindicală acela care a fost condamnat cu o pedeapsă complementară pentru o infracţiune pentru care a uzat de calitatea sa. Adică, domnule, eu, ca lider sindical, uzând de calitatea mea de lider sindical, am comis o infracţiune, am fost condamnat şi, atunci, sigur că nu pot să fiu ales. Este firesc să nu poată fi ales în această ipoteză, conform acestei ipoteze.

Dincolo de aceasta, organizaţiile sindicale sunt libere să-şi aleagă pe aceia pe care-i doresc. Nu putem, acum, să mergem pe calea acestor restricţii pas cu pas, în aşa fel încât, până la urmă, îngrădim absolut în totalitate libertatea sindicală; le spunem şi pe cine să aleagă, le putem şi nominaliza şi-i putem supune şi la vot pe lideri şi atunci rezolvăm problema, nu mai dăm nici o bătaie de cap nimănui.

Eu cred că cel mai bine este să adoptăm această propunere pe care a făcut-o comisia, în redactarea pe care a dat-o textului respectiv, fără să încercăm să mai introducem elemente suplimentare de constrângere sau de restrângere a libertăţilor sindicale.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Buzatu, ca să fie mai clar, dincolo de considerentele foarte teoretice: cei de la art.4, în opinia comisiei, pot să conducă organizaţii sindicale? Pot să fie membri în organizaţii sindicale, sau nu? Ca să fie clară treaba.

(Comentarii în Grupul parlamentar al PD)

 
   

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte, vă rog, mi s-a menţionat numele!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu, că nu v-am menţionat numele dumneavoastră. L-am întrebat pe domnul Buzatu.

 
   

Domnul Gheorghe Barbu:

Aşa cum interpretăm noi proiectul de lege înseamnă că domnul ministru al muncii poate să fie – deci poate să fie – conducător al unei organizaţii sindicale. În acelaşi timp, să negocieze cu sindicatele.

Domnul prefect din orice judeţ poate să fie lider de sindicat şi dumnealui este cel care, reprezentând Guvernul în teritoriu, este cel care negociaza, sau, în orice caz, cel în faţa căruia se manifestă toate organizaţiile sindicale, când sunt într-un conflict de muncă.

Aceasta este propunerea pe care o avem. Legea nu le interzice decât să constituie organizaţii de sindicat. Păi, una este să constitui organizaţia miniştrilor de sindicat, a prefecţilor, a parlamentarilor, dacă vreţi, care sunt 15 oameni, până la urmă, şi alta este să fiu membru de sindicat, ceea ce pot să fiu; am fost director, muncitor nu ştiu unde, mi s-a suspendat contractul de muncă pe perioada cât îndeplinesc funcţia de prefect, rămân membru de sindicat acolo.

În aceste condiţii, dacă nu menţionez o incompatibilitate, pot să fiu ales conducător. Unde este, atunci, conflictul de interese?

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Chiriţă. Să termine toţi deputaţii şi pe urmă iniţiatorul şi comisia.

 
   

Domnul Dumitru Chiriţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că lucrurile sunt foarte clare, aşa cum sunt ele enunţate în art.8 propus de iniţiator, acceptat de comisie şi-mi permit să citesc din textul propus de iniţiator şi acceptat de comisie: "Pot fi aleşi în organele de conducere membri ai organizaţiilor sindicale". Dacă este membru al organizaţiei sindicale, el are dreptul să aleagă şi să fie ales. Sunt lucruri foarte simple. Asta este valabil în organizaţiile care funcţionează în mod democratic; în organizaţii care funcţionează după alte reguli, propabil că nu-i valabil.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mai există vreun deputat care doreşte să ia cuvântul? Nu. Bun.

Atunci, din partea comisiei şi pe urmă din partea iniţiatorului.

 
   

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Considerentele acestea nu sunt deloc teoretice. Sunt nişte considerente practice, care izvorăsc din experienţa de 12 ani a sindicatelor din ţara noastră.

Dumneavoastră m-aţi întrebat dacă cei care sunt prevăzuţi la art.8 pot fi aleşi în organele de conducere? Dacă sunt de acord cu această prevedere? Sigur că suntem de acord – comisia -, din moment ce am adoptat această propunere.

Ideea aceasta că, să spunem, la conducerea unui sindicat se află ministrul muncii, este o idee, să zicem, realistă într-un anumit fel. Dar, dacă organizaţia sindicală de acolo, deci atâta experienţă sindicală are, încât să aleagă ca lider de sindicat pe ministrul muncii, atunci eu nu văd de ce trebuie să restrângem dreptul organizaţiei respective?!

Haideţi, să fim serioşi, că nu s-a întâmplat nici un caz din acesta, în care să fie ales un ministru. Dăm nişte exemple absurde … Miniştrii să fie şi şefii organizaţiilor sindicale! Eu cred că există suficient discernământ în cadrul organizaţiilor sindicale. Există şi o apreciere suficient de clară a oportunităţilor din partea acestor organizaţii şi nu cred că este cazul acum să introducem noi incompatibilităţi într-o lege care nu se ocupă, de fapt, cu acest lucru.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Eu am vrut să fie foarte clar, ca să ştim ce votăm. De asta am pus întrebările, nu din alt motiv.

Din partea iniţiatorului, vă rog.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Eu cred că colegii de la PD sunt un pic impacientaţi. Este un lucru care se întâmplă frecvent în toată lumea; a se vedea Germania, a se vedea Anglia şi aşa mai departe. Şi nicăieri nu s-au întâmplat aberaţii de care nouă ne-ar fi frică acum, cum a spus domnul deputat Buzatu, că ministrul nu ştiu care ar putea să ajungă lider de sindicat.

Deci, cred că trebuie să lăsăm autonomia organizaţiilor sindicale să-şi aleagă pe cine cred ei că-i reprezintă mai bine şi cred că trebuie să lăsăm şi demnitarii să poată să gândească dacă pot să reprezinte în fond sindicatul respectiv şi dacă este cazul să fie în fruntea unui sindicat.

Eu vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

După ce am clarificat lucrurile foarte bine, zic eu, toată lumea ştie la ce se referă acum acest articol, îl putem supune votului în formularea comisiei.

Cine este pentru? Număraţi. 33 de voturi pentru.

Voturi contra? Număraţi. 14 voturi contra.

Abţineri, vă rog? Nu sunt.

Deci, a rămas această variantă a comisiei pentru art.8.

Art.9. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art.10.

Da, poftiţi.

Iniţiatorul are o problemă.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte,

Art.10, în fond, creează dreptul reprezentanţilor aleşi, cât şi al celor care nu mai deţin această funcţie pe o perioadă de doi ani, să nu li se desfacă contractul de muncă individual pentru motive neimputabile lor, decât cu organul colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale şi al structurilor sindicale la care sunt asociaţi.

Rugămintea mea este următoarea: există o greşeală de virgulă aici, în sensul că din articolul iniţial rezultă că numai cei care au plecat din sindicate au această protecţie, nu şi cei care sunt în funcţie la momentul respectiv.

Deci, rugămintea mea este ca redactarea să fie: "Reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, precum şi persoanelor care au deţinut o astfel de funcţie, în termen de doi ani de la încetarea mandatului, …" – şi curge articolul.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia? Este de acord.

Deci, se operează această modificare.

Alte obiecţii?

Poftiţi.

 
   

Domnul Mihai Stanişoară:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În ceea ce priveşte art.10, împreună cu colegul Romeo Raicu am depus un amendament care a fost respins şi noi considerăm că pentru a da cu adevărat eficienţă măsurilor de protecţie şi pentru a garanta exercitarea liberă a drepturilor sindicale tuturor celor care au mandat sindical, se impune la alin.1 introducerea noţiunii "sancţiunea nulităţii absolute", întrucât practica a demonstrat că numai sancţiunea anulabilităţii este insuficientă, prevederea legală fiind practic ignorată de multe ori de către angajatori.

În fapt, această reglementare de principiu este ocolită de angajatori, militanţii sindicali incomozi fiind înlăturaţi prin recurgerea la desfacerea disciplinară a contractelor lor de muncă, situaţie pentru care actuala reglementare nu conţine o soluţie eficientă de prevenire sau de sancţionare şi în legătură cu care Organizaţia Internaţională a Muncii s-a pronunţat în mod constant, subliniind că existenţa normelor legislative fundamentale, interzicând actele, discriminarea antisindicală este insuficientă, dacă acestea nu sunt însoţite de proceduri eficiente care să asigure aplicarea lor în practică.

Astfel, de exemplu, pare a fi adesea dificil, dacă nu chiar imposibil pentru un lucrător să facă dovada că a fost victima unei măsuri de discriminae antisindicală. Acesta este sensul în care capătă importanţă art.3 din Convenţia 98, care prevede că organisme potrivite condiţiilor naţionale, dacă este necesar, să fie instituite pentru a asigura respectarea dreptului de organizare.

Noi propunem ca alin.1 să aibă următoarea formulare: "Sub sancţiunea nulităţii absolute, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor precum şi persoanelor care deţin o altă funcţie sindicală, nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă pentru motive neimputabile lor", pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, doar cu acordul organului colectiv de conducere sau sindicatului şi al structurii la care sunt afiliaţi.

Iar pentru a întări această protecţie, alin.2 să aibă forma următoare: "În cazul modificării sau desfacerii contractelor de muncă ale persoanelor prevăzute la alin.1, până la proba contrarie, se prezumă că acestea privesc activitatea sindicală."

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Asta este mai complicat.

Comisia şi pe urmă iniţiatorul.

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Comisia a luat în discuţie acest amendament, de fapt, propunerea Cartelului Alfa, dar şi a domnilor deputaţi de la P.D. A pus-o în balans cu textul care ne-a venit de la iniţiator, convenit se pare cu celelalte confederaţii şi a votat în consecinţă. Ne păstrăm punctul de vedere.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Giurescu, spuneţi şi dumneavoastră opinia iniţiatorului.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte,

Nulitatea absolută o dă până la urmă tribunalul. Noi suntem penrtu forma care am propus-o.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Referitor la această prezumţie că orice desfacere de contract de muncă, deci alin.2, să ne spuneţi ceva şi despre alin.2.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Da. Deja este o ingerinţă în ceea ce priveşte legătura dintre salariaţi şi angajator. Nu putem spune că numai...propunerea este efectiv o ingerinţă. Nu se poate aşa ceva, să spunem că un lider de sindicat în fond nu poate să greşească niciodată.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

În fond, aceste desfaceri de muncă sunt cenzurate de către o instanţă de judecată, oricine având dreptul să se adreseze instanţei.

În ceea ce priveşte formularea art.10, aţi ascultat şi argumentaţia celor care au avut amendamente respinse şi eu vă supun votului formularea în varianta comisiei.

Cine este pentru? Şi vă rog să număraţi. 36 voturi pentru.

Voturi contra? 15 voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

A trecut varianta comisiei.

Art.11. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.12. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.13. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Secţiunii a 3-a. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.14. Sunt obiecţii? Vă rog să priviţi şi în raport la pct.5 nişte modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în varianta comisiei.

Art.15. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.16. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.17. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.18. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.19. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.20. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Secţiunii a 4-a. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.21. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat în varianta comisiei.

Art.22. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în varianta comisiei.

Art.23. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.24. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.25. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.26. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Secţiunii a 5-a. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.27. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.28. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.29. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.30. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat în varianta comisiei.

Art.31. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Secţiunii a 6-a. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.32. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.33. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.34. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.35. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap.III. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.36. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.37. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.38. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.39. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.40 Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap.IV. Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.41. Reprezentantul Guvernului, domnul secretar de stat Giurescu.

Vă rog să priviţi şi la pct.10 din raport.

 
   

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte,

La art.41 alin.2 propun să se menţină varianta Guvernului care spune: "Două sau mai multe organizaţii sindicale, constituite la nivelul unor unităţi diferite din aceeaşi ramură de activitate sau profesie, se pot asocia în vederea constituirii unei federaţii sindicale."

De ce susţin acest lucru? Pentru că se poate crea o federaţie sindicală din două sindicate create în aceeaşi unitate, ceea ce ar fi aberant. Deci, rugămintea mea este cu această menţiune, cu menţinerea propunerii Guvernului, în rest sunt de acord cu ceea ce s-a spus la comisie.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Comisia e de acord, da? Bun. Comisia e de acord cu această variantă.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

S-a adoptat această variantă a art.41.

Art.42. Dacă sunt obiecţii la art.42. Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.43. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.44. Obiecţii? Vă rog să priviţi şi la pct.13 din raport. Nu sunt obiecţii. Adoptat cu modificarea propusă de comisie.

Art.45. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.46. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.47. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.48. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.49. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.50. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap.V. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.51. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.52. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.53. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap.VI. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.54. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.55. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.56. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Am parcurs întregul proiect de lege. Urmează ca el să fie supus votului final într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2002 pentru modificarea anexei nr.IV/1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.383/2001 (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2002 pentru modificarea anexei IV/1 la Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar aprobată prin Legea nr.383 din 2001.

Suntem în procedură de urgenţă. Rog reprezentanţii comisiei să ne facă propuneri pentru timpii de dezbatere.

   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule preşedinte,

Vă propunem 10 minute dezbateri generale şi un minut luări de poziţii.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulţumesc.

Cine este pentru aceşti timpi? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul ordonanţei. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Anexa IV pct. I. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct. II. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii.

Art.unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se va supune votului într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2002 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2002 pentru modificarea anexelor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi.

Suntem în procedură de urgenţă. Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Aceeaşi timpi. Un minut, total zece minute.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Cine este pentru aceşti timpi? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Să ştiţi că nu mi-e frică dacă rămân singur, dar nu cred că ar fi cazul. Vă rog să rămâneţi totuşi în sală.

Titlul ordonanţei. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Anexa. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se va supune votului într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2002 pentru modificarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2002 pentru modificarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului.

Suntem în procedură de urgenţă. Timpii de dezbatere, vă rog.

   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Vă propunem un minut pentru intervenţie şi zece minute, total.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.I. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.II. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.III. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.IV. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Anexa 1 A. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Anexa 1 B. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Anexa 2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Totul adoptat în varianta comisiei.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Anexa 1B şi celelalte adoptate în varianta modificată de comisie.

Am parcurs şi legea. Urmează să fie supusă dezbaterii într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.16/2002 privind contractele de parteneriat public - privat (amânarea votului final).  

Din partea Comisiei de învăţământ este cineva? Nu.

Trecem mai departe.

Din partea Comisiei pentru industrii avem reprezentanţi? Da.

Din partea iniţiatorului. Da.

Trecem la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2002 privind contractele de parteneriat public privat.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte. Din partea comisiei cine doreşte? Din partea comisiei, ne spune cineva ceva? Avem din partea comisiei reprezentanţi.

   

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să vă prezint raportul asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.16/2002 privind contractele de parteneriat public privat.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru avizare şi dezbatere în fond cu acest proiect de lege.

Proiectul de lege are drept scop stabilirea unui cadru juridic privind relaţiile dintre sectorul public şi sectorul privat, în scopul proiectării, finanţării şi construirii unor lucrări de utilitate publică, prin atragerea resurselor financiare şi a managementului privat.

În conformitate cu prevederile art.60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru industrii şi servicii a examinat proiectul de lege în şedinţa din 6 martie 2002 şi a hotărât cu 24 de voturi pentru avizarea favorabilă a proiectului de lege, cu amendamentele admise, respectiv neavizarea amendamentelor care sunt prezentate ca amendamente respinse în anexa la acest raport.

Precizăm că acest proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc.

Titlul ordonanţei. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap.I. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2. Vă rog să priviţi în raport. Sunt anumite modificări la art.2. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Titlul Cap.II. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.3. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.4. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Evident, cu toate modificările propuse în raport.

Art.5. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.6. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat, cu toate modificările propuse de comisie.

Art.7. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap.III. Sunt obiecţii? Vă rog să observaţi că în raport sunt propuse nişte modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.8, cu modificările comisiei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.9. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.10. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.11. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap.IV. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.12. Vă rog să mai priviţi şi în raport. Sunt modificări propuse de către comisie.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat art.12.

Art.13. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.14. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.unic. Sunt obiecţii? Unde? La poziţia 53 din raport? Dar asta este la lege.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.I. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Vă rog să observaţi la poziţia 53 din raport, se introduce un articol II. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

S-a adoptat întregul proiect de lege. Urmează să fie supus votului final într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind declararea oraşului Cugir - Oraş Martir al Revoluţiei din Decembrie 1989 (amânarea votului final).  

Propunerea legislativă privind declararea oraşului Cugir, oraş martir al Revoluţiei din Decembrie 1989.

Comisia juridică este? Da. Luaţi cuvântul, vă rog!

Iniţiatorul doreşte? Da. Dumneavoastră sunteţi? Întâi iniţiatorul, scuzaţi-mă.

   

Domnul Alexandru Pereş:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iniţiativa legislativă de faţă are dorinţa sinceră de a face dreptate şi lumină cu privire la mişcările revoluţionare din Decembrie 1989 din judeţul Alba, desfăşurate concomitent cu cele din întreaga ţară.

Cronologia evenimenelor precum şi violenţa confruntărilor poziţionează Cugirul înaintea altor localităţi, locul unde acţiunile revoluţionare au dus la pierderi de vieţi omeneşti, la un număr mare de răniţi.

Iată de ce iniţiatorii, împreună cu asociaţiile de revoluţionari, şi administraţia locală, au dorit şi doresc o reparaţie morală faţă de locuitorii Cugirului, supunând atenţiei dumneavoastră declararea ca oraş-martir a acestei localităţi.

În speranţa votului pozitiv al plenului Camerei Deputaţilor, menţionăm şi apreciem modul în care Guvernul şi comisiile permanente sesizate au analizat şi au acordat aviz favorabil prezentei iniţiative.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiilor.

 
   

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia a luat spre analiză Propunerea legislativă privind declararea oraşului Cugir ca oraş martir al Revoluţiei din Decembrie 1989. Ţinând cont de avizele favorabile date de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere favorabil exprimat de către Guvern.

Am găsit întemeiată propunerea respectivă şi raportul întocmit de către comisie este unul favorabil. Şi vă rugăm, stimaţi colegi, să-l votaţi în forma în care comisia l-a întocmit.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale doresc să participe grupurile parlamentare. Nu doresc.

La titlul legii. Vă rog să observaţi la pct.1 al raportului comisiei este propusă o modificare.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.unic. Vă rog să priviţi la pct.2 al raportului este propusă o modificare. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat.

Am parcurs întregul proiect de lege. Urmează să fie supus votului într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind declararea ca oraş a comunei Bălceşti, judeţul Vâlcea (amânarea votului final).  

Propunerea legislativă privind declararea ca oraş a comunei Bălceşti, judeţul Vâlcea.

Dacă din partea iniţitorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Din partea comisiei sesizate în fond.

   

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia a fost sesizată cu propunerea legislativă privind declararea ca oraş a comunei Bălceşti, judeţul Vâlcea. La dezbaterea care a avut loc la nivelul comisiei, au fost luate în considerare avizele favorabile din partea Consiliului Legislativ şi a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, precum şi punctul de vedere al Guvernului, care este unul de susţinere a acestei propuneri legislative.

De aceea, susţinem şi noi şi vă rugăm să votaţi această propunere în forma pe care comisia v-o supune atenţiei dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Dacă cineva doreşte să participe la dezbateri generale. Nu doreşte.

Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Am parcurs întregul proiect de lege. Urmează să fie supus votului într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2002 privind trecerea Spitalului Elias şi a Complexului Olăneşti din subordinea şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Academiei Române (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2002 privind trecerea Spitalului Elias şi a Complexului Olăneşti din subordinea şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în administrarea Academiei Române.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul. Avem iniţiator?

Din partea comisiei sesizată în fond, domnul deputat Mircea Ifrim, preşedintele comisiei.

   

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Privind Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2002 privind trecerea Spitalului Elias şi a Complexului Olăneşti din subordinea M.A.P.N. în administrarea Academiei, comisia a dezbătut şi avizat favorabil acest proiect.

Prin acest proiect, se va da posibilitatea ca Spitalul Elias care a fost în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, să poată intra în circuitul sanitar al României, să poată fi înfiinţate baze de învăţământ şi să se facă o selecţie mai bună a personalului de la acest spital, aşa încât absolut acest proiect nu face decât să ridice nivelul asistenţei medicale.

De asemenea, este făcut de comun acord cu Fundaţia Elias care e proprietara unei părţi din acest patrimoniu.

Vă rugăm ca să votaţi acest proiect de lege.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea grupurilor parlmentare dacă doreşte cineva.

Da. Poftiţi, domnule deputat.

 
   

Domnul Anton Miţaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se solicită a se amîna această dezbatere întrucât în Comisia juridică s-a făcut o mică greşeală, în sensul nestabilirii proprietăţii Fundaţiei Elias. De aceea, se solicită o amânare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul preşedinte al comisiei.

 
   

Domnul Mircea Ifrim:

Am avut în acest sens o discuţie cu domnul preşedinte al Comisiei juridice, domnul Olteanu. Proiectul a fost dezbătut de Comisia juridică şi avizat.

Ca atare, rugăm ca să nu mai revenim, nu suntem de acord cu această revenire, cu atât mai mult cu cât obiecţia pe care am discutat-o, atât cu iniţiatorul, care este Guvernul şi senatorul Sorin Oprescu, cât şi cu părţile în cauză, nu îşi are justificarea. Dorim să dezbatem acest proiect.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, vă rog să precizaţi totuşi care este obiecţia dumneavoastră.

 
   

Domnul Anton Miţaru:

Domnule preşedinte,

Din punct de vedere juridic, se ridică următoarea problemă: Spitalul Elias e format din două părţi componente. O componentă a Fundaţiei Elias, proprietate privată, şi o altă parte componentă construită în anii anteriori, care este proprietate în domeniul public. Din acest punct de vedere, nu s-a făcut o diferenţiere de patrimoniu al fundaţiei şi patrimoniul inventarului bunurilor publice.

De aceea, se solicită o amânare şi o rediscutare a acestei situaţii. Nu este o urgenţă această aprobare a Ordonanţei 39 şi hai să facem o treabă, zic eu, sănătoasă şi bună. Şi nici reprezentantul Ministerului Sănătăţii nu este ca să suţină ordonanţa.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul preşedinte al comisiei.

 
   

Domnul Mircea Ifrim:

În ce priveşte Ministerul Sănătăţii, are acest punct de vedere şi este pe drum reprezentantul, ajungând mai repede.

Eu vreau să vă spun următorul fapt: că în data de 21.03.2002 cu nr. 107 s-a dat avizul Comisiei juridice. În conformitate cu prevederile art. 89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere şi avizare cu proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei.

Potrivit prevederilor art. 60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisia a dezbătut proiectul menţionat mai sus în şedinţa din 21 martie. Membrii comisiei au examinat Ordonanţa Guvernului nr. 39/2002 supusă aprobării şi expunerea de motive la proiectul de lege, precum şi avizul favorabil al Consiliului legislativ. Menţionăm: avizul Consiliului legislativ nr. 112 din 26.01.2002.

În urma dezbaterilor membrii au hotărât cu majoritate de voturi să avizeze favorabil proiectul de lege, în forma adoptată de Senat în şedinţa din 28 februarie 2002.

În aceste condiţii, Comisia pentru sănătate consideră că este normal să continuăm discutarea acestui proiect şi să ne spunem cuvântul asupra lui, cu atât mai mult cu cât problema de patrimoniu este inclusă şi este foarte clară. Fundaţia Elias, vreau să vă spun, că a cedat acest patrimoniu şi l-a cedat de multă vreme, acest spital fiinţând fără a lua o chirie de 1 leu în decursul timpului de dinainte de 1989. Aşa încât, susţinem să luăm în considerare actele existente şi semnăturile existente la dosar.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu doriţi, totuşi, să aşteptăm iniţiatorul?

Bine, în momentul când vine iniţiatorul continuăm discuţia.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.54/2000 privind finanţarea din bugetul de stat, bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate şi bugetele locale a unor activităţi şi programe în domeniul sănătăţii publice, desfăşurate de organizaţii neguvernamentale (amânarea votului final).  

Trecem la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 54/2000 privind finanţarea din bugetul de stat, bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate şi bugetele locale a unor activităţi şi programe în domeniul sănătăţii publice, desfăşurate de organizaţii neguvernamentale.

Domnule preşedinte al comisiei, poftiţi.

   

Domnul Mircea Ifrim:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia, luând în dezbatere această ordonanţă a Guvernului nr.54/2000 a dezbătut-o şi a avizat-o favorabil, fiind un cadru legislativ care permite o mai bună finanţare a unor programe prioritare de sănătate.

Vă rugăm să ne daţi votul dumneavoastră.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc. Dacă cineva doreşte să participe la dezbateri? Nu doreşte.

Să trecem la dezbatere.

Titlul ordonanţei. Vă rog să priviţi o modificare.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 1. Obiecţii? Vă rog să priviţi şi în raport, sunt propuse nişte modificări. Nu sunt. Adoptat.

Articolul 2. Obiecţii? Cu modificările comisiei şi adăugirile comisiei, dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat cu forma prezentată în raportul comisiei la pct. 4 şi 5.

Articolul 3. Vă rog să priviţi la pct. 6 din raportul comisiei, cu modificările respective. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat şi art. 3 în forma modificată de către comisie.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptată forma comisiei. Am parcurs întregul proiect de lege. Urmează să fie supus votului final într-o şedinţă specială de vot.

 
Aprobarea componenţei nominale a comisiilor de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la:  

Vreau să vă supun aprobării şi constituirea unor comisii de mediere.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent şi stimularea economisirii energiei termice;

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent şi stimularea economisirii energiei termice: Florescu Ion, Popescu Kanty Cătălin, Lazăr Maria, Năstase Ioan Mihai - Grupul parlamentar P.S.D.; Pleşa Eugen, Dinu Gheorghe - Grupul parlamentar P.R.M.; Berceanu Radu - Grupul P.D.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat această componenţă a comisiei de mediere.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată;

Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată: domnul Căşunean Vlad Adrian, Cliveti Minodora, Timiş Ioan - Grupul parlamentar P.S.D., Bogea Angela - Grupul parlamentar P.D., Negoiţă Gheorghe Liviu - Grupul parlamentar P.D., Mogoş Adrian - Grupul parlamentar P.N.L., Tamas Sandor - Grupul U.D.M.R.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat această componenţă a comisiei de mediere.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2002 pentru ratificarea Acordului de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnată la Washington D.C. la 30 aprilie 2001 pentru finanţarea proiectului Dezvoltarea pieţelor financiare;

Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2002 pentru ratificarea Acordului de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnată la Washington D.C. la 30 aprilie 2001 pentru finanţarea proiectului "Dezvoltarea pieţelor financiare": Boajă Minică, Bercăroiu Victor, Selagea Constantin - Grupul parlamentar P.S.D.; Baban Ştefan, Holtea Iancu - Grupul parlamentar P.R.M., Winkler Iuliu - Grupul parlamentar U.D.M.R., Ana Florea - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat această componenţă a acestei comisii de mediere.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman;

Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman: Brânzan Ovidiu, Ionescu Dan, Naidin Petre - Grupul parlamentar P.S.D.; Ifrim Mircea, Popa Constanţa - Grupul parlamentar P.R.M.; Lepşa Sorin Victor - Grupul parlamentar P.D., Dragoş Liviu Iuliu -Grupul parlamentar P.N.L.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat componenţa comisiei de mediere.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.100/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman.

Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 100/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman: Brânzan Ovidiu, Ionescu Dan, Naidin Petre - Grupul parlamentar P.S.D.; Popa Constanţa, Abiţei Ludovic - Grupul parlamentar P.R.M., Dragoş Liviu Iuliu - Grupul parlamentar P.N.L., Sali Negiat - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat această componenţă a comisiei de mediere.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe (amânarea votului final).  

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci are reprezentanţi? Da. Perfect.

Trecem la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte.

Din partea comisiei? Poftiţi, domnule Bleotu.

   

Domnul Vasile Bleotu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ordonanţa Guvernului nr. 4 prevede modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, cu modificări şi completări ulterioare.

În principiu, acestea sunt: generalizarea principiului înregistrării fiscale prin depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală de către contribuabilii supuşi impozitului pe venitul global, pentru care plăţile anticipate se realizează prin reţinere la sursă.

A doua problemă: reglementarea procedurilor de înregistrare ca plătitor de t.v.a. şi accize a contribuabililor care desfăşoară activităţi cuprinse în sfera de aplicare a acestor impozite; crearea cadrului legal care să permită Ministerului Finanţelor Publice, prin unităţile sale teritoriale, angajarea de personal cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată, pentru desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier privind gestionarea impozitului pe venit, care presupune un volum mare de muncă şi care nu necesită o specializare strictă în domeniul economic, fiscal sau informatic.

În urma examinării proiectului de lege, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a hotărât, în unanimitate de voturi, ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi aprobare plenului Camerei Deputaţilor în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Doresc grupurile parlamentare să participe la dezbateri? Nu doresc.

Titlul ordonanţei. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 3. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 4. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 5. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 6. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Votul final asupra acestui proiect de lege se va da într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite pe titluri executorii.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte să se ia cuvântul? Poftiţi.

   

Doamna Oana Manolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor deputaţi,

Prin acest act normativ s-a reglementat obligaţia instituţiilor bugetare la plata voluntară a sumelor stabilite prin titluri executorii, prin creditele bugetare aferente titlurilor de cheltuieli la care se încadrează obligaţiile de plată respective, fără a exclude celelalte modalităţi de executare silită.

Acest act normativ a fost necesar pentru a fi evitată blocarea activităţii instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale şi locale, generate de popririle care sunt înfiinţate de executorii judecătoreşti asupra sumelor aflate în trezoreria statului.

Senatul a adoptat actul normativ în 11 martie 2002, comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor a întocmit raport de adoptare în forma Senatului, iar Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de iniţiator propune şi susţine adoptarea Proiectului de Lege de aprobare a Ordonanţei Guvernului în forma prezentată.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia, vă rog?

 
   

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, s-au avut în vedere şi avizele primite de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, precum şi avizul Consiliului legislativ.

Comisia a întocmit raport favorabil şi propune dezbaterea şi adoptarea în forma adoptată de Senat. Menţionez că Senatul a introdus un articol nou sub formă de amendament.

Menţionez că suntem în prezenţa unei legi ordinare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doresc.

Titlul ordonanţei.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 3. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Urmează să fie supus votului final într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/1999 privind constituirea fondurilor de garantare (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1999 privind constituirea fondurilor de garantare.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul sau din partea comisiei. Se propune respingerea.

Vă rog să motivaţi propunerea.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

În urma examinării Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1999 privind constituirea fondurilor de garantare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a hotărât în unanimitate să propună plenului respingerea, din următoarele motive: fondurile de garantare reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 23/1999 nu au funcţionat, întrucât nu s-au putut asigura subvenţii de la bugetul de stat, în vederea constituirii capitalului social.

Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 23 nu mai sunt de actualitate întrucât a fost creat un nou cadru juridic prin Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, articolele de la 28 la 35, cu modificările şi completările ulterioare. Faţă de acestea, comisia propune respingerea proiectului de lege, cu menţiunea că suntem în prezenţa unei legi ordinare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doresc. Considerăm dezbaterile generale încheiate şi urmează ca votul asupra acestei propuneri de respingere să fie date într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.232/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2000 privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestează servicii, pentru instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 232/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2000 privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestări de servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. Se propune respingerea. Suntem, de asemenea, în procedură de urgenţă.

Vă rog, din partea comisiei.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Examinând Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 232/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2000, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune respingerea, din următoarele motive: prevederile ordonanţei nu mai au obiect, acestea nu mai produc efecte deoarece se referă la perioada anului 1999 şi 2000, pentru care exerciţiul financiar a fost închis. În acest sens, Guvernul, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 295/2000 şi respectiv Legea de aprobare a acesteia, a suspendat aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 232/2000.

De asemenea, este în curs de dezbatere la Camera Deputaţilor Proiectul de Lege nr. 55/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care are drept obiect stabilirea principiilor, a cadrului general şi a procedurilor pentru derularea operaţiunilor compensatorii, pentru achiziţionarea de sisteme, produse, lucrări şi servicii.

Faţă de acestea, propunem respingerea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbatere? Nu doresc.

Considerăm dezbaterile încheiate. Urmează ca votul asupra propunerii de respingere să fie dată într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor. Suntem în procedură de urgenţă.

Rog biroul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare să facă propuneri de dezbatere.

   

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia a primit avizul Consiliului legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Propunem pentru dezbateri două minute de articol, cu 20 minute per total.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, cu modificări, în şedinţa din 20 decembrie.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Trecem la analiza proiectului.

Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 2. Vă rog să priviţi la pct. 8 din raport; sunt nişte propuneri de modificare şi la pct. 9, de asemenea. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Capitolului II. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 3, cu modificările propuse de comisie şi cu adăugirile propuse de comisie la punctele 10, 11, 12, 13, 14, 15 şi 16. Sunt obiecţii din partea dumneavoastră? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 4, cu propunerile de modificare făcute de comisie, de la punctul 20 până la punctul 24. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 5, cu propunerile de modificare făcute de comisii, de la pct. 25 la pct. 28 inclusiv. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 6, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 7, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 8, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Articolul 9, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 10, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Denumirea Capitolului III. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 11, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat art. 11.

Articolul 12, cu modificarea propusă de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Capitolului IV. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 13, cu modificarea propusă de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 14, cu modificările şi adăugirile propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Articolul 15, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 16. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 17, cu modificările propuse de către comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 18, cu modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Trecem la lege.

Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La preambulul articolului unic, cu modificarea propusă de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Punctul 1. Observaţi că la fiecare aliniat se propun nişte modificări de către comisie. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat cu modificările propuse de comisie.

Punctul 2, cu modificarea propusă de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat cu modificările propuse de comisii.

Punctul 4. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Aprobat cu modificările propuse de comisie.

Punctul 5, cu modificările propuse de comisie, inclusiv adăugirea. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct. 6 dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat cu modificarea propusă de comisie.

La pct. 7. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat cu modificarea propusă de comisie.

Punctul 8. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat cu modificarea propusă de comisie.

Punctul 9, cu modificarea şi adăugirea din partea comisiei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 10. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat cu modificările propuse de comisie.

Punctul 11. Sunt obiecţii? Nu sunt. Cu modificările propuse de comisie adoptat.

Punctul 12. Vă rog să priviţi şi la pagina 14 a raportului şi la pagina 15 până la pct. 41 modificările propuse de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat pct. 12 cu modificările propuse.

Punctul 13, cu modificarea propusă de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 14, cu modificările propuse de comisie; vă rog să le priviţi. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Punctul 15, cu modificarea propusă de comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 16, cu modificările propuse în raportul comisiei la pagina 20 până la pagina 23 inclusiv. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic în integralitatea sa. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în integralitate.

S-a parcurs întregul proiect de lege. Urmează ca votul final să se dea într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2002 privind trecerea Spitalului Elias şi a Complexului Olăneşti din subordinea şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Academiei Române (amânarea votului final).  

Revenim la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2002 privind trecerea Spitalului Elias şi a Complexului Olăneşti din subordinea şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Academiei Române.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Domnul senator Oprescu, care este directorul acestei unităţi. Poftiţi.

   

Domnul Sorin Mircea Oprescu:

Stimaţi domni,

În primul rând, vă mulţumesc pentru faptul că mă admiteţi să susţin această ordonanţă care va deveni lege, prin vot.

S-a născut următoarea problemă şi probabil, sigur, din necunoaşterea cronologiei faptelor, aş putea să spun.

De ce acolo scrie Spitalul Elias, proprietate a statului?

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vorbiţi la microfon.

 
   

Domnul Sorin Mircea Oprescu:

Eu vorbesc, dar mi-e nu ştiu cum să stau cu spatele. Nu sunt obişnuit. La Senat este pe partea dreaptă şi atunci am senzaţia că stau cu spatele la dumneavoastră şi la colegi, de aceea.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu vi se întâmplă nimic.

 
   

Domnul Sorin Mircea Oprescu:

Nu fiţi aşa de sigur. Mi-au mai promis unii în 2000 şi mi s-a întâmplat!

De ce este proprietate publică? Păi, este proprietate publică pentru că atunci când iniţiatorul, adică Academia Română, împreună cu Secretariatul general al Guvernului care are dreptul de a iniţia aceste proiecte au făcut ordonanţa, au scris în felul următor: "Spitalul Elias, proprietate a Academiei Române – a Fundaţiei Menahem Elias".

În momentul când am ajuns cu ordonanţa – spun am ajuns, pentru că am ajuns personal cu ordonanţa la Ministerul de Finanţe – am constatat că Spitalul Elias este trecut în registrul proprietăţii publice, iar Fundaţia Menahem - Elias nu are nici un act, nici un titlu de proprietate.

Am vorbit cu domnul profesor, domnul academician Cajal, i-am explicat, dânsul a înţeles perfect, urmând ca dânşii să facă toate demersurile necesare pe care nu le-au făcut 12 ani, din ce motive nu ştiu, mă depăşeşte, pentru a-şi obţine titlul de proprietate pe parte din Spitalul Elias.

În condiţiile acestea, am explicat adjunctului domnului profesor, domnului academician Cajal de la Fundaţia Elias, că nu putem să trecem din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în administrarea unei fundaţii, care este o formaţiune privată, chestiune cu care toată lumea a fost de acord.

În testamentul lui Elias, lucrurile s-au întâmplat aşa: Elias a murit, a lăsat un testament foarte clar, prin care numeşte legator universal Academia Română. După aceea s-a înfiinţat Fundaţia Menahem – Elias, care a venit lângă Academia Română, Academia Română fiind legator. Iată de ce, printre altele, Spitalul Elias trece la Academia Română, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Academiei Române.

În condiţiile acestea, ultima posibilitate a fost ca dânşii să se înscrie pe Legea nr. 10 şi să-şi facă notificarea respectivă. Eu am fost unul dintre oamenii care am insistat să-şi facă notificarea.

Aş vrea să înţelegeţi foarte bine că numai parte din Spitalul Elias este parte privată şi este construit din dorinţa lui Elias, restul sunt construcţii făcute după anii 1948, 1950, 1956, pentru care există acte. Cum au fost făcute, din ce fonduri şi aşa mai departe... Nu intru în amănunte, însă eu vă stau la dispoziţie dacă există întrebări.

Mergând mai departe, când a ajuns ordonanţa aceasta simplă în Senat, m-am prezentat în faţa Comisiei juridice şi am rugat să fie de acord să introducem în text cuvântul "parte" proprietate publică. Ce înseamnă acest lucru? Acest lucru înseamnă că încercam să conştientizez, pe viitor, că doar o parte e proprietate publică şi există o mică parte, o mare parte, cât vreţi dumneavoastră, nu ştiu, a Fundaţiei Menahem -Elias.

În condiţiile acestea, toată lumea a fost mulţumită. Am fost mulţumit şi eu personal şi ceilalţi, pentru că am anunţat prin acest lucru că există această posibilitate.

Dânşii, acum, sunt în derularea acţiunilor de revendicare pentru partea care aparţine şi a fost construită de Academia Română în anii 1929-30-31. Sincer să vă spun, este vorba de o jumătate de clădire, 100 de paturi, ca să ne înţelegem. Acolo sunt 780 de paturi.

Eu vă rog să fiţi de acord cu trecerea acestei ordonanţe, pentru simplul motiv că acolo este o problemă de bază şi aş vrea să mă înţelegeţi foarte bine. Ministerul Apărării Naţionale a preluat Spitalul Elias, în 1990, din motive tehnice, de sifilitism general, ce se întâmpla afară, vroiau să distrugă tot ceea ce era de distrus, după casa lui Ceauşescu, de pe Primăverii, s-au mutat în faţă la Elias, cunosc şi eu, am trăit şi eu clipele acelea, stând în cartier şi văzându-i. Şi, atunci, profesorul Cajal a cerut protecţia armatei, a intrat sub armată, iar armata a procedat în felul următor: a înscris la Registrul proprietăţii publice şi Spitalul Elias.

Deci aş vrea să înţelegeţi că nu este nimic dedesubt, nu este nici un dedesubt, nu este nimic abscons, este realitatea. Dorinţa de a fi trecut "Academia Român㠖 Fundaţia Menahem Elias" nu este operaţională din punct de vedere legislativ, mi-a explicat o comisie întreagă la Ministerul de Finanţe: "Domnule Oprescu, dacă este în Cartea proprietăţii publice, ce treabă aveţi, domnule, cu ei?" "Ce acte?" "Un act de vânzare-cumpărare a pământului de la Crucea Roşie, 1 ha, pe care s-a dezvoltat Spitalul Elias de-a lungul timpului".

Termin imediat, vă rog să mă iertaţi că v-am reţinut.

Mai mult decât atât, aş vrea să înţelegeţi că odată făcută activă această ordonanţă, deci, trecând şi de Camera Deputaţilor, eu pot să-mi plătesc personalul. Pentru că Ministerul Apărării Naţionale are particula aceea de 25% la salariu. Bun, eu nu am avut de unde să plătesc personalul cu 25% în plus şi de ce să nu discutăm, haideţi să discutăm foarte cinstit, indicele cost-eficienţă este prăbuşit, undeva, în jos. Din 760 de paturi, acum un an, când am venit eu, am găsit următoarea situaţie: 198 ocupate! Da? Din 700 de paturi... Deci, vă daţi seama cam în ce grad de subfinanţare a fost acest spital, dar asta este cu totul altceva.

Şi atunci, dacă eu mă lupt, împreună cu Casa de Asigurări Bucureşti – pentru că eu am deschis spitalul împreună cu colegii mei, la ora actuală este plin; el va deservi în continuare şi deputaţii şi senatorii şi Guvernul României şi Preşedinţia, dar asta este altă poveste – ca spitalul să fie plin, de ce să nu pot să-mi efectuez plata angajaţilor? Pentru că eu nu am temei legal pentru trecerea la 25% în plus la salariu şi nu doresc să dau naştere la convulsiuni sociale în micul cosmos de acolo. Mai ales că o serie întreagă de persoane sunt obişnuite ca la 1848..., când nu le convine ceva, ei nu ştiu să se adreseze, decât fie la preşedinte, fie la personalităţi marcante ale vieţii social-politice-culturale româneşti. Chestie care, pentru mine, nu e nici un fel de problemă... Dar eu, totuşi, trebuie să-i plătesc pe oamenii ăia!

În legătură cu Sanatoriul Olăneşti, două vorbe. Acesta a fost pendinte de Spitalul Elias de 30 de ani, de 40 de ani, el a fost lăsat în paragină. Deşi a fost luat la armată în 1992, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, numărul de internări în Sanatoriul Olăneşti a fost între 11 şi 16 persoane (fac afirmaţia cu toată responsabilitatea, în faţa dumneavoastră!) an de an.

Deci, eu am dorit să termin acolo cu "apartamentele de lux". "Apartamentele de lux" înseamnă că au apă la robinet şi la closet, ca să ne înţelegem. A trebuit să-l transform pentru moment într-o secţie exterioară a Spitalului Elias, ca să pot să dau drumul oamenilor, de oriunde vreţi dumneavoastră, inclusiv din Bucureşti (am încheiat contracte şi cu alte case de asigurări), să poată să se ducă şi să-şi facă procedurile respective.

Dacă sunt întrebări, eu vă stau la dispoziţie. Vă mulţumesc că aţi avut răbdarea să mă ascultaţi.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi noi vă mulţumesc.

Domnule profesor, dacă aveţi şi dumneavoastră ceva de adăugat?

 
   

Domnul Mircea Ifrim:

Eu, încă o dată, susţin acest proiect. Iniţiatorul a dat mai multe detalii, este un proiect, graţie căruia, aşa cum se spunea, vom finanţa, dar nu numai atât, devine bază de învăţământ, poate să folosească circuitului naţional al reţelei de sănătate, trece dintr-un sistem închis într-un sistem deschis. Este o lege absolut necesară pentru sistemul de sănătate.

Vă mulţumesc şi vă rog să o votaţi.

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Cred că suntem edificaţi şi putem să trecem la dezbateri.

Trecem la dezbateri.

Titlul ordonanţei, dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 1. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 2. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 3. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 4. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 5. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 6. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 7. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Titlul legii. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Articolul unic. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Am parcurs întregul proiect de lege, va fi supus votului final într-o şedinţă specială de vot. Şi să sperăm că n-o să fim, la spitalul acesta, pacienţi.

 
   

Domnul Sorin Mircea Oprescu (din sală):

Domnule preşedinte, pentru mine ar fi o onoare, dar vă doresc să fiţi sănătoşi şi să nu aveţi nevoie!

 
   

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Sănătate!

Suspend şedinţa, vă mulţumesc pentru participare.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,55.