Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 martie 2002

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 martie 2002

Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru

Şedinţa a început la ora 9,35.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistat de domnii Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Constantin Niţă, secretar al Camerei Deputaţilor, precum şi de domnul Ion Vela, secretar al Senatului.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală.

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul de 483 de senatori şi deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 381 parlamentari, 102 fiind absenţi. Deci avem cvorumul legal pentru desfăşurarea lucrărilor.

Aţi primit ordinea de zi şi programul de lucru pe care vi le propun cele două Birouri permanente.

Sunt observaţii la ordinea de zi? Dacă nu sunt observaţii, vă rog să votaţi.

Cine este pentru ordinea de zi care v-a fost prezentată? Vă mulţumesc foarte mult.

Împotrivă? Abţineri? Nu sunt.

Deci, în unanimitate, s-a adoptat ordinea de zi.

Legat de programul de lucru dacă sunt comentarii?

Nu sunt. Vă rog să votaţi programul de lucru.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, a fost aprobat şi programul de lucru pentru această zi.

Intrăm în primul punct al ordinii de zi, care se referă la angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

 
Prezentarea de către domnul prim-ministru Adrian Năstase a proiectului Legii privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, asupra căruia Guvernul îşi angajează răspunderea politică

Vă rog să-mi permiteţi să dau cuvântul primului-ministru al României, domnul Adrian Năstase, pentru a face o prezentare a acestui proiect de lege.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul!

 

Domnul Adrian Năstase - prim-ministru al Guvernului:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimaţi invitaţi,

La trei luni după ce Executivul, din proprie iniţiativă, şi-a angajat răspunderea, potrivit Constituţiei, asupra declaraţiei de politică generală privind bilanţul primului an de guvernare, fapt unic în viaţa parlamentară postrevoluţionară, astăzi Cabinetul nostru face apel din nou la această prevedere constituţională a angajării răspunderii politice, de această dată cu privire la un proiect de lege.

Ţin să declar în faţa dumneavoastră, doamnelor şi domnilor parlamentari, că Guvernul, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 113 alin. (1) din Constituţie, îşi angajează astăzi răspunderea asupra proiectului Legii privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Am recurs la această procedură parlamentară excepţională deoarece problema pusă în discuţie, respectiv accelerarea privatizării, reclamă, în contextul actual, stabilirea de măsuri urgente pentru restructurarea şi eficientizarea economiei reale, precum şi aplicarea acestor acţiuni în condiţii de maximă celeritate.

Guvernul nostru, consecvent principiului potrivit căruia în economia de piaţă proprietatea privată reprezintă regula, iar proprietatea publică excepţia, a prevăzut în Programul de guvernare aprobat de Parlament că privatizarea constituie un obiectiv prioritar în acest domeniu, stabilindu-şi următoarele coordonate principale:

  • corectitudinea şi eficienţa procesului de privatizare;
  • elaborarea unor contracte de privatizare cu clauze care să asigure modernizarea, dezvoltarea şi eficientizarea activităţii societăţilor în urma privatizării;
  • urgentarea privatizării societăţilor aflate în curs de lichidare, în vederea reintroducerii acestora în circuitul economic;
  • aplicarea unor programe complexe de privatizare, cu asistenţă financiară internaţională, pentru societăţile mari, de importanţă deosebită pentru economia naţională;
  • elaborarea de programe specifice de privatizare pentru societăţile comerciale situate în zone cu impact social major;
  • inventarierea şi vânzarea, de urgenţă, a activelor neutilizate în cadrul societăţilor comerciale.

Ţinând seama de lacunele existente în legislaţia actuală atât la nivel de legi, ordonanţe ori de hotărâri guvernamentale, precum şi de unele întârzieri în derularea privatizării, Executivul a apreciat că actualul cadru legislativ trebuie perfecţionat, astfel încât să se asigure o deplină transparenţă şi coerenţă a întregului proces de privatizare, proceduri mai simple de privatizare, restructurare şi administrare a societăţilor comerciale, dezvoltarea şi consolidarea proprietăţii private, creşterea credibilităţii şi atractivităţii mediului de afaceri în faţa investitorilor români şi străini.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Actul normativ pe care îl prezentăm Parlamentului are, fără nici o îndoială, o importanţă deosebită pentru demararea în ritm accelerat, în viitor, a procesului de privatizare şi, în general, pentru dinamizarea reformei economice.

În concepţia Guvernului P.S.D., privatizarea nu constituie un scop în sine, ci un mijloc de modernizare şi de capitalizare a economiei reale, cu efecte pozitive asupra ocupării forţei de muncă, veniturilor bugetare şi, implicit, a îmbunătăţirii standardului de viaţă al cetăţenilor.

Analiza modului în care au fost realizate prevederile programului de guvernare cu privire la procesul de privatizare în anul 2001 ne-a determinat să concepem noi măsuri şi acţiuni pentru accelerarea acestui proces şi să decidem promovarea unui proiect de lege în acest scop, prin utilizarea procedurii constituţionale a asumării răspunderii Guvernului.

Subliniem faptul că demersul nostru a luat în considerare recomandările şi standardele necesare îndeplinirii condiţiilor privind asigurarea în România a unei economii de piaţă funcţionale, competitive, în scopul atingerii orizontului de timp propus pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană.

Totodată, Guvernul a ţinut seama de opiniile formulate de instituţiile financiare internaţionale care susţin, prin finanţare externă, procesul de reformă economică din România. De asemenea, proiectul de lege prezentat de Guvern este şi rezultatul consultării noastre cu comunitatea investitorilor din România, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, precum şi cu specialişti şi analişti în domeniul economico-financiar.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În continuare, vă prezint principalele elemente cu caracter de noutate ale proiectului Legii privind accelerarea privatizării.

În primul rând, instituirea administrării speciale în perioada de privatizare a societăţilor comerciale la care instituţia publică abilitată deţine pachetul majoritar de acţiuni.

Această procedură specifică presupune, în principal, următoarele:

- administrarea şi gestionarea societăţilor comerciale pe timp limitat, pe bază de mandat acordat de autoritatea competentă, care conţine criterii de performanţă concrete.

Această metodă include şi măsuri excepţionale, specifice perioadei premergătoare anunţului de ofertă pentru sporirea atractivităţii societăţii la privatizare, cum ar fi: divizări, fuziuni, vânzări de active, aplicarea unor programe de restructurare, externalizări şi transferări de activităţi sau active cu caracter social, conversia unor creanţe şi altele.

În perioada de derulare a acestei proceduri, furnizorii serviciilor de electricitate, gaze naturale şi apă nu au dreptul să schimbe, să refuze sau să întrerupă temporar o astfel de prestaţie, cu condiţia achitării de către societatea comercială în cauză a facturilor curente.

Totodată, în termen de 30 de zile de la data notificării de către instituţia publică implicată, creanţele deţinute de A.V.A.B. la societatea comercială respectivă se vor converti în acţiuni care vor fi transmise autorităţii competente, în vederea vânzării acestora.

Procedura administrării speciale încetează o dată cu transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat.

În al doilea rând, se prevede diversificarea metodelor de diminuare a implicării statului în economie prin introducerea, în mod explicit, alături de vânzarea de acţiuni, şi a altor tehnici de privatizare, respectiv majorarea de capital, transferul cu titlu gratuit al activelor cu caracter social către autorităţile publice locale şi altele.

Prin aplicarea unor asemenea modalităţi de privatizare răspundem intenţiilor unor investitori cu potenţial financiar substanţial, asigurând totodată creşterea atractivităţii societăţilor în cauză, prin externalizarea unor active costisitoare, neproductive.

În al treilea rând, se introduce pentru prima dată, în mod concret, ca metodă de retragere a statului din calitatea de gestionar în economie, vânzarea la un preţ simbolic a acţiunilor deţinute de acesta la societăţi comerciale neatractive, în condiţiile asigurării selectării cumpărătorului pe baza următoarelor criterii: volumul de investiţii şi infuzia de capital asumate şi crearea unui număr cât mai mare de locuri de muncă.

Considerăm că numai pe această cale se poate realiza retehnologizarea şi recapitalizarea societăţilor comerciale neatractive la privatizare, asigurându-se astfel relansarea activităţii economice a acestora.

În al patrulea rând, se instituie unele proceduri preliminare speciale, în vederea deblocării vânzării acţiunilor deţinute de autorităţile competente la societăţile comerciale declarate închise de către proprietari. Vânzarea acestor acţiuni se va realiza prin orice metodă de privatizare prevăzută de lege, în cazul în care acţionarii existenţi nu îşi vor exercita dreptul de primă opţiune în maximum 30 de zile de la notificarea lor de către instituţia abilitată.

În al cincilea rând, se va proceda la restructurarea datoriilor restante ale societăţilor către bugetele publice.

Aceste facilităţi se vor acorda, potrivit proiectului de lege, pentru obligaţiile restante la 31 decembrie 2001 către creditorii bugetari, pe baza unei grile cuprinzând un set de indicatori economico-financiari de performanţă, diferenţiaţi pe sectoare de activitate.

Înlesnirile fiscale vor constitui, în mod transparent, un capitol distinct în dosarele de privatizare, ceea ce va asigura un tratament egal, nediscriminatoriu, pentru toţi investitorii, eliminându-se astfel practicile arbitrare, subiective, potenţiale surse de corupţie.

Pe aceeaşi linie a stimulării procesului de privatizare, s-au reglementat modalităţile de atragere a capitalului privat în domeniul utilităţilor publice.

Astfel, se deschide în premieră accesul investitorilor privaţi pe piaţa utilităţilor publice, prin participarea lor la majorarea capitalului social al operatorilor din acest domeniu de activitate.

Instituţia publică abilitată va urmări atragerea de capital privat atât pentru finalizarea investiţiilor neterminate, cât şi pentru reabilitarea şi modernizarea unor obiective specifice, îndeosebi din domeniul energetic.

Această capitalizare se va efectua prin realizarea unui parteneriat între sectorul public şi cel privat, autoritatea competentă urmărind obţinerea unor efecte economicosociale pozitive, concretizate în reducerea, în termeni reali, a tarifelor la energia electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, servicii de apă şi canal, salubritate, transport local, comunicaţii, precum şi sporirea calităţii acestor prestaţii către populaţie.

În aceeaşi ordine de idei, proiectul de lege stabileşte judecarea cu celeritate a cauzelor care au ca obiect litigiile referitoare la privatizarea societăţilor comerciale.

Se prevede că acţiunile de chemare în judecată sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor şi se vor judeca de urgenţă şi cu precădere.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Guvernul consideră că, fără a interveni de urgenţă cu reglementări legislative clare şi eficiente, nu poate să-şi realizeze angajamentele asumate în domeniul privatizării societăţilor comerciale aflate încă în portofoliul statului.

Apreciem că acest demers este cu atât mai necesar cu cât, în momentul de faţă, se accentuează în ritm extrem de rapid competiţia în domeniul privatizării, desfăşurată între ţările foste socialiste, în timp ce economiile statelor cu potenţial investiţional ridicat se află într-o fază de încetinire a creşterii lor economice. De aceea, se impune ca mediul de afaceri românesc să devină tot mai atractiv din punct de vedere economic şi stabil din punct de vedere legislativ.

Prin noile reglementări suntem convinşi că vom fi în măsură să dinamizăm cu adevărat procesul de privatizare, asigurând totodată parametrii corespunzători privind transparenţa, calitatea şi performanţa acestui proces, cu efecte benefice pentru economie şi pentru populaţie.

Din cele prezentate se desprinde în mod evident concluzia că Guvernul nu a procedat la promovarea acestui proiect de lege de dragul privatizării cu orice preţ, ci numai în scopul realizării unei relansări economice durabile.

Aplicarea măsurilor preconizate în lege va fi de natură să contribuie la atragerea unor noi investitori autohtoni şi străini, la asigurarea finanţării externe de la organismele internaţionale, îndeosebi a celei provenite de la Banca Mondială, în cadrul Programelor PSAL 1 şi PSAL 2, şi de la Uniunea Europeană, prin Proiectul RICOP.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Am prezentat în faţa dumneavoastră principiile de bază ale proiectului Legii privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, faţă de care membrii Guvernului au decis, în unanimitate, să-şi angajeze răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Asumându-ne această responsabilitate politică asupra proiectului de lege suntem conştienţi că ne expunem riscului formulării de către opoziţie a unei moţiuni de cenzură. Folosind această procedură legislativă, Guvernul a condiţionat rămânerea sa în funcţie de acceptarea ca atare, de către Parlament, a acestui act normativ.

Este dreptul dumneavoastră constituţional, stimaţi colegi, de a uza sau nu de acest instrument al democraţiei parlamentare.

Demersul nostru exprimă, totodată, decizia actualului Cabinet de a-şi îndeplini cu responsabilitate misiunea încredinţată de electorat, precum şi prevederile Programului de guvernare adoptat de Parlament cu ocazia votului de încredere acordat la 28 decembrie 2000.

În încheiere, vă mulţumesc, doamnelor şi domnilor parlamentari, pentru atenţia acordată şi am credinţa că membrii tuturor grupurilor parlamentare vor susţine acest important demers legislativ al Guvernului menit să contribuie substanţial la accelerarea reformei sectoriale, la consolidarea mecanismelor economiei de piaţă, la reducerea decalajelor care ne separă de statele dezvoltate, cu consecinţe favorabile asupra condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor.

Vă mulţumesc încă o dată. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

Stimaţi colegi, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (2) din Constituţia României există un termen stabilit, de 3 zile, pentru depunerea unei moţiuni de cenzură. În condiţiile în care nu se depune această moţiune de cenzură, această lege intră în vigoare o dată cu publicarea în "Monitorul Oficial".

Mulţumim domnului prim-ministru şi domnilor miniştri pentru prezenţă.

 
Dezbaterea şi adoptarea proiectului Hotărârii privind suplimentarea participării României în cadrul Operaţiunii FINGAL din Afganistan cu 10 ofiţeri de stat-major din Ministerul Apărării Naţionale

Trecem la următorul punct al ordinii de zi, şi anume solicitarea preşedintelui României privind participarea României în cadrul Operaţiunii FINGAL din Afganistan cu 10 ofiţeri de stat-major din Ministerul Apărării Naţionale.

Permiteţi-mi să dau cuvântul domnului preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, domnul senator Sergiu Nicolaescu, pentru a prezenta raportul.

 

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost sesizate de către Birourile permanente spre a analiza solicitarea preşedintelui României, adresată Parlamentului, pentru a aproba sporirea contribuţiei României prin participarea cu 10 ofiţeri de stat-major din Ministerul Apărării Naţionale la Operaţia FINGAL. Aceşti ofiţeri îşi vor desfăşura activitatea la Comandamentul Forţei Internaţionale pentru Asistenţă de Securitate din Afganistan.

Din scrisoarea preşedintelui României comisiile au reţinut că rezolvarea favorabilă a acestei cereri ar spori considerabil credibilitatea României în faţa responsabililor NATO, constituind, totodată, atât o certificare a statutului ţării noastre de furnizor de securitate, cât şi un argument în plus pentru susţinerea candidaturii de accedere la această structură.

Finanţarea participării la această misiune se va asigura prin hotărâre a Guvernului României.

Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au analizat solicitarea Preşedintelui României şi au constatat că aceasta respectă prevederile art. 5 alin. 1 din Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994, modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2000, aprobată prin Legea nr. 398 din 10.07.2001.

Cu majoritate de voturi pentru, comisiile au avizat favorabil solicitarea preşedintelui României şi au hotărât să supună spre dezbatere şi aprobare plenului Parlamentului proiectul de hotărâre anexat.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aţi primit în mape şi proiectul de hotărâre.

Vă rog, la dezbateri generale, sunt luări de cuvânt?

Nu sunt. Vă rog să-mi permiteţi să trecem la votarea acestui proiect de hotărâre.

Dacă la titlul hotărârii sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Cu un vot împotrivă, s-a aprobat titlul hotărârii.

Dacă la preambul sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri? Nu sunt.

S-a votat în unanimitate.

La art. 1 sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

La art. 2 sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră hotărârea în ansamblu.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de către Parlamentul României.

 
Modificări în componenţa nominală a unor grupuri parlamentare de prietenie (Republica Libaneză şi Republica Argentina)

Stimaţi colegi, trecem la punctul următor: modificări în componenţa nominală a unor grupuri parlamentare de prietenie.

Dau cuvântul domnului preşedinte al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, domnul senator Ion Solcanu.

Văd că nu este.

Stimaţi colegi, se propun următoarele modificări: la Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Libaneză, în locul domnului deputat Vlad-George Nădejde este propus domnul deputat Ristea Priboi, iar cu Republica Argentina, în locul domnului Ristea Priboi este propus domnul VladGeorge Nădejde. Deci este vorba despre o rocadă.

Sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Împotrivă? Abţineri?

S-a votat în unanimitate.

Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a Comisiei parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, republicată

Trecem la punctul următor: modificări în componenţa nominală a Comisiei parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.

Stimaţi colegi,

Prin notele prezentate se propun două modificări.

Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat şi umanist) propune înlocuirea în componenţa nominală a comisiei a domnului senator Ilie Plătică-Vidovici cu domnul deputat Dorin Lazăr Maior.

Sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

S-a votat în unanimitate.

De asemenea, tot la această comisie, Grupul parlamentar al Partidului România Mare îl propune pe domnul deputat Gheorghe Pribeanu în locul domnului deputat Alexandru Tunaru.

Sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

Adoptarea textelor rămase în divergenţă la proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole

Avem trei proiecte de lege cu texte aflate în divergenţă. Primul se referă la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole.

Aveţi în mapele dumneavoastră aceste texte în divergenţă.

La numărul curent 1, referitor la art. 31, inclusiv alineatul 2, comisia de mediere propune formula adoptată de Senat.

Sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

La numărul curent 2, cu referire la art. 4, de asemenea, comisia de mediere propune textul adoptat de către Camera Deputaţilor.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate. (Discuţii la masa prezidiului.)

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să revenim... Deci la numărul curent... Au fost coloanele puse într-o formulă care... Deci la art. 31, inclusiv alineatul 2, s-a mers pe textul Camerei Deputaţilor.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

La numărul curent 3, textul Camerei Deputaţilor. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

La numărul curent 4, textul Camerei Deputaţilor.

Supun la vot textul Camerei Deputaţilor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

La numărul curent 5 dacă sunt observaţii? Se propune, de asemenea, textul Camerei Deputaţilor.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Împotrivă?

Votat în unanimitate.

De asemenea, la numărul curent 6 se propune textul Camerei Deputaţilor. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

Adoptarea textelor rămase în divergenţă la proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit

Trecem la punctul următor: texte aflate în divergenţă la proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit.

Stimaţi colegi, vă rog să urmăriţi, la numărul curent 1 comisia de mediere propune textul adoptat de Camera Deputaţilor.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi?

Cine este pentru?

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

De asemenea, la numărul curent 2, art. I, pct. 21, art. 66, comisia de mediere, în unanimitate, ne propune textul adoptat de Camera Deputaţilor.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Votat în unanimitate.

Adoptarea textelor rămase în divergenţă la proiectul Legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române

Texte aflate în divergenţă la proiectul Legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

În anexă aveţi cele două texte, Camera Deputaţilor,

Senat.

La numărul curent 1, referitor la art. 8 alin. 1, supun votului dumneavoastră textul adoptat de Camera Deputaţilor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Votat în unanimitate.

La numărul curent 2, referitor la art. 13 alin. 1 şi 2, de asemenea, comisia de mediere propune textul Camerei Deputaţilor.

Aveţi observaţii aici?

Vă ascultăm, domnule deputat Ştefan Cazimir.

 

Domnul Ştefan Cazimir:

Domnilor preşedinţi ai corpurilor legiuitoare,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

La art. 13, forma pe care o consider preferabilă este textul adoptat de Senat. Urmăriţi-le, paralel, şi vă veţi convinge. Dacă este necesar, pot să vi le citesc.

Textul adoptat de Camera Deputaţilor sună astfel:

Art. 13, alin. 1: „În cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează unităţi de poliţie ale sectoarelor, corespunzător organizării administrativ-teritoriale a acestuia", în timp ce în varianta Senatului se vorbeşte despre inspectorate de poliţie. Este clar că termenul este mai adecvat.

În ipoteza acceptării textului adoptat de Senat intervine necesitatea unui amendament redacţional, pe care îl supun atenţiei dumneavoastră.

În rândul ultim al textului trebuie să spunem „a acestora", nu „ale acestora", întrucât este vorba de organizarea administrativ-teritorială a sectoarelor, respectiv „a acestora". Articolul genitival „a" se acordă cu substantivul „organizarea". A cui organizare? A acestora.

Cred că această corectare nici nu trebuie supusă la vot, întrucât gramatica e mai presus de politică, iar cazul în speţă e prea simplu pentru a suscita vreo controversă.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da, mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi, vă rog să mă urmăriţi.

Vă rog, domnule senator, aveţi cuvântul!

 
 

Domnul Avram Filipaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să susţin acelaşi lucru pe care antevorbitorul meu l-a susţinut mai înainte. Denumirea de unitate de poliţie este o denumire generică. La urma-urmei toate formaţiunile poliţiei, ca şi ale armatei sunt unităţi. De aceea, mi se pare că definiţia specifică de inspectorat este mai potrivită.

Din acest punct de vedere cred că ne-am racorda şi la o tradiţie care exista între cele două războaie mondiale în legătură cu serviciile poliţiei şi în care inspectoratul, după cum bine se ştie, ocupa un loc pregnant, care se cuvine şi din punctul de vedere al etimologiei să îi revină şi în zilele noastre.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă mai sunt intervenţii?

Ca să clarificăm acest punct, daţi-mi voie să dau cuvântul domnului secretar de stat Pavel Abraham.

 
 

Domnul Pavel Abraham - secretar de stat în Ministerul de Interne:

Domnule preşedinte,

Domnilor parlamentari,

Referitor la punctul de vedere exprimat, noi opinăm pentru varianta Camerei şi avem următoarele argumente.

Între cele două războaie mondiale, organizarea Capitalei a fost cea pe care o conţine varianta Camerei, respectiv unităţi, structuri în cadrul Poliţiei Capitalei...

Direcţiei Generale de Poliţie a Capitalei...

În prezent, practica europeană este aceea că în toate capitalele există o organizare distinctă de cea a celorlalte unităţi teritoriale.

Şi, nu în ultimul rând, cel mai important argument este următorul: dacă am pune problema să constituim la nivelul Capitalei inspectorate de poliţie, ar însemna să divizăm Capitala şi să creăm unităţi cu personalitate juridică, ceea ce ar spori cheltuielile. Nici nu ar fi profitabil pentru desfăşurarea acţiunilor de o manieră globală la nivelul Capitalei, în sensul că ar trebui să acordăm asistenţă juridică, să suplimentăm efectivele la nivel de sectoare, logistică şi financiară.

Faţă de această situaţie, raliindu-se la concepţia, de fapt, românească, istorică, între cele două războaie mondiale, şi la practica europeană prezentă, propunem să fiţi de acord cu varianta Camerei Deputaţilor, care creează premise bune pentru desfăşurarea acţiunilor poliţieneşti.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Aţi ascultat explicaţiile, stimaţi colegi, deci punctul de vedere al Guvernului. Mergem pe formula Camerei Deputaţilor.

Supun la vot art. 13, în formula Camerei Deputaţilor.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu două voturi împotrivă şi 3 abţineri, deci cu marea majoritate, dacă nu mă înşel, 376 de voturi pentru, s-a votat această formulă.

Am încheiat şi acest punct, stimaţi colegi.

 
Numirea domnului Mihai Popescu ca membru al Curţii de Conturi

Permiteţi-mi să trecem la ultimul punct al ordinii de zi, şi anume procedura de numire a unui consilier de conturi, membru al Curţii de Conturi.

Vă informez că cele două Comisii juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări au făcut un raport care are în vedere faptul că domnul Crişu Atanasiu, care ocupa funcţia şi a fost votat de noi consilier de conturi, a fost numit procuror general financiar pe lângă Curtea de Conturi pe un termen de 6 ani.

În aceste condiţii s-au derulat audieri şi domnul Popescu Mihai a primit raport favorabil.

Conform prevederilor art. 184 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, după cum cunoaşteţi, votul este secret şi se exercită prin buletine de vot.

Stimaţi colegi, trecem la vot.

Să începem cu Camera Deputaţilor.

Buletinele de vot le avem? Rog să se dea citire catalogului.

Rog chestorii să împartă buletinele de vot.

 

Domnul Constantin Niţă:

Abiţei Ludovic - prezent
Afrăsinei Viorica prezentă

Îmi cer scuze, sunt câţiva colegi care trebuie să...

Grigoraş Neculai - prezent
Florea Ana - prezentă
Makkai Grigore - prezent

Reiau...

Albu Gheorghe - absent
Ana Gheorghe - prezent
Anastasescu Olga-Lucheria - absentă
Andea Petru - prezent
Andrei Ioan - absent
Andronescu Ecaterina - prezentă
Antal István - prezent
Anton Marin - prezent
Antonescu George Crin Laurenţiu - prezent
Antonescu Niculae Napoleon - prezent
Apostolescu Maria - prezentă
Arghezi Mitzura Domnica - prezentă
Ariton Gheorghe - absent
Armaş Iosif - prezent
Arnăutu Eugenu - prezent
Asztalos Ferenc - absent
Baban Ştefan - prezent
Babiuc Victor - absent
Baciu Mihai - absent
Bahrin Dorel - prezent
Baltă Mihai - prezent
Baltă Tudor - prezent
Bar Mihai - absent
Bara Radu-Liviu - absent
Barbu Gheorghe - prezent
Bartoş Daniela - absentă
Bădoiu Cornel - absent
Bălăeţ Mitică - absent
Bălăşoiu Amalia - absentă
Băncescu Ioan - prezent
Bâldea Ioan - prezent
Becsek-Garda Dezideriu Coloman - prezent
Bentu Dumitru - prezent
Bercăroiu Victor - prezent
Berceanu Radu Mircea - absent
Bereczki Endre - absent
Birtalan Akos - prezent
Bivolaru Ioan - prezent
Bleotu Vasile - prezent
Boabeş Dumitru - prezent
Boagiu Anca Daniela - absentă
Boajă Minică - absent
Boc Emil - prezent
Bogea Angela - prezentă
Boiangiu Cornel - absent
Bolcaş Lucian Augustin - prezent
Böndi Gyöngyike - prezentă
Borbély László - absent
Bozgă Ion - prezent
Bran Vasile - absent
Brânzan Ovidiu - absent
Brudaşca Damian - prezent
Bucur Constantin - prezent
Bucur Mircea - prezent
Buga Florea - absent
Burnei Ion - prezent
Buruiană-Aprodu Daniela - absentă
Buzatu Dumitru - prezent
Buzea Cristian Valeriu - prezent
Calcan Valentin Gigel - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - absent
Cazimir Ştefan - prezent
Căşunean-Vlad Adrian - absent
Cerchez Metin - prezent
Cherescu Pavel - prezent
Chiliman Andrei Ioan - absent
Chiriţă Dumitru - prezent
Ciontu Corneliu - prezent
Ciuceanu Radu - absent
Ciupercă Vasile Silvian - prezent
Cârstoiu Ion - absent
Cladovan Teodor - absent
Cliveti Minodora - absentă
Coifan Viorel-Gheorghe - absent
Cojocaru Nicu - prezent
Crăciun Dorel Petru - prezent
Creţ Nicoară - prezent
Cristea Marin - absent
Crişan Emil - prezent
Dan Matei-Agathon - absent
Daraban Aurel - prezent
Dinu Gheorghe - prezent
Dobre Traian - prezent
Dobre Victor Paul - prezent
Dobrescu Smaranda - prezentă
Dolănescu Ion - prezent
Dorian Dorel - prezent
Dorneanu Valer - absent
Dragomir Dumitru - prezent
Dragoş Liviu Iuliu - prezent
Dragu George - absent
Drăgănescu Ovidiu-Virgil - absent
Dreţcanu Doina-Micşunica - prezentă
Dumitrescu Cristian-Sorin - absent
Dumitriu Carmen - absentă
Duţu Constantin - absent
Duţu Gheorghe - prezent
Enescu Nicolae - absent
Erdei Dolóczki István - prezent
Eserghep Gelil - absent
Fâcă Mihail - absent
Fiţac Gheorghe - absent
Florea Ana - prezentă
Florescu Ion - prezent
Fotopolos Sotiris - prezent
Frunzăverde Sorin - prezent
Gaspar Acsinte - absent
Georgescu Filip - absent
Georgescu Florin - prezent
Gheorghe Valeriu - prezent
Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
Gheorghiu Adrian - prezent
Gheorghiu Viorel - absent
Gingăraş Georgiu - absent
Giuglea Ştefan - prezent
Godja Petru - absent
Grădinaru Nicolae - absent
Grigoraş Neculai - prezent
Gubandru Aurel - prezent
Gvozdenovici Slavomir - prezent
Haşotti Puiu - absent
Hogea Vlad Gabriel - prezent
Holtea Iancu - prezent
Hrebenciuc Viorel - prezent
Ianculescu Marian - prezent
Ifrim Mircea - prezent
Ignat Miron - prezent
Iliescu Valentin Adrian - absent
Ionel Adrian - prezent
Ionescu Anton - prezent
Ionescu Costel Marian - prezent
Ionescu Dan - absent
Ionescu Daniel - prezent
Ionescu Mihaela - prezentă
Ionescu Răzvan - prezent
Ionescu Smaranda - prezentă
Iordache Florin - absent
Iriza Marian - prezent
Iriza Scarlat - prezent
Ivănescu Paula Maria - absentă
Jipa Florina Ruxandra - prezentă
Kelemen Atilla Béla-Ladislau - absent
Kelemen Hunor - prezent
Kerekes Károly - prezent
Kónya-Hamar Sándor - prezent
Kovacs Csaba-Tiberiu - absent
Kovács Zoltán - prezent
Lari Iorga Leonida - prezentă
Lazăr Maria - prezentă
Lăpuşan Alexandru - absent
Leonăchescu Nicolae - prezent
Lepădatu Lucia Cornelia - prezentă
Lepădat Ştefan - prezent
Lepşa Sorin Victor - prezent
Loghin Irina - prezentă
Luchian Ion - prezent
Magheru Paul - prezent
Maior Dorin Lazăr - absent
Makkai Grigore - prezent
Man Mircea - absent
Manolescu Oana - prezentă
Marcu Gheorghe - prezent
Mardari Ludovic - prezent
Marin Gheorghe - prezent
Marineci Ionel - prezent
Márton Arpád-Francisc - prezent
Mălaimare Mihai Adrian - absent
Mărăcineanu Adrian - prezent
Mândrea-Muraru Mihaela - prezentă
Mândroviceanu Vasile - prezent
Mera Alexandru-Liviu - prezent
Merce Ilie - absent
Meşca Sever - prezent
Miclea Ioan - absent
Micula Cătălin - absent
Mihalachi Vasile - prezent
Mihăilescu Petru Şerban - absent
Mincu Iulian - prezent
Mircea Costache - absent
Mirciov Petru - prezent
Miron Vasile - prezent
Mitrea Manuela - prezentă
Mitrea Miron Tudor - absent
Mitu Dumitru Octavian - absent
Miţaru Anton - prezent
Mînzînă Ion - prezent
Mocioalcă Ion - prezent
Mocioi Ion - prezent
Mogoş Ion - absent
Mohora Tudor - prezent
Moisescu George Dumitru - prezent
Moisoiu Adrian - prezent
Moiş Văsălie - prezent
Moldovean Carmen Ileana - prezentă
Moldovan Petre - prezent
Moldoveanu Eugenia - prezentă
Moraru Constantin Florentin - absent
Motoc Marian-Adrian - prezent
Muscă Monica Octavia - absentă
Muşetescu Tiberiu Ovidiu - absent
Naidin Petre - absent
Nan Nicolae - prezent
Nassar Rodica - absentă
Naum Liana-Elena - prezentă
Nădejde Vlad-George - absent
Năstase Adrian - absent
Năstase Ioan Mihai - prezent
Neacşu Ilie - absent
Neagu Ion - prezent
Neagu Victor - prezent
Neamţu Horia-Ion - prezent
Neamţu Tiberiu-Paul - prezent
Nechifor Cristian - prezent
Negoiţă Liviu-Gheorghe - prezent
Nica Dan - absent
Nicolae Ion - prezent
Nicolaescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Mihai - prezent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculescu Constantin - absent
Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Nistor Vasile - absent
Niţă Constantin - prezent
Oltean Ioan - prezent
Olteanu Ionel - absent
Oltei Ion - prezent
Onisei Ioan - absent
Palade Doru Dumitru - prezent
Pambuccian Varujan - absent
Paşcu Ioan Mircea - absent
Pataki Iulia - prezentă
Patriciu Dinu - absent
Păun Nicolae - absent
Păduroiu Valentin - prezent
Păscuţ Ştefan - prezent
Pécsi Francisc - prezent
Pereş Alexandru - prezent
Petrescu Ovidiu Cameliu - prezent
Petruş Octavian Constantin - prezent
Pleşa Eugen-Lucian - absent
Pop Napoleon - absent
Podgoreanu Radu - absent
Popa Constanţa - prezentă
Popa Cornel - absent
Popa Virgil - absent
Popescu-Bejat Ştefan-Marian - prezent
Popescu Costel Eugen - prezent
Popescu Gheorghe - prezent
Popescu Dorin Grigore - absent
Popescu Ioan Dan - absent
Popescu Kanty Cătălin - absent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin - absent
Popescu Virgil - prezent
Posea Petre - prezent
Predică Vasile - prezent
Pribeanu Gheorghe - prezent
Priboi Ristea - prezent
Purceld Octavian-Mircea - prezent
Puşcaş Vasile - absent
Puwak Hildegard-Carola - absentă
Puzdrea Dumitru - absent
Radan Mihai - prezent
Ráduly Róbert-Kálmán - prezent
Raicu Romeo-Marius - prezent
Rasovan Dan Grigore - absent
Rădoi Ion - prezent
Rădulescu Grigore Emil - prezent
Roşculeţ Gheorghe - prezent
Rus Emil - prezent
Rus Ioan - prezent
Ruşanu Dan-Radu - absent
Sadici Octavian - prezent
Sali Negiat - absent
Sandache Cristian - prezent
Sandu Alecu - absent
Sandu Ion Florentin - prezent
Sassu Alexandru - absent
Saulea Dănuţ - absent
Savu Vasile Ioan - prezent
Săpunaru Nini - prezent
Sârbu Marian - absent
Sbârcea Tiberiu Sergius - absent
Selagea Constantin - prezent
Sersea Nicolae - prezent
Severin Adrian - absent
Simedru Dan Coriolan - prezent
Sireţeanu Mihail - prezent
Sonea Ioan - prezent
Spiridon Nicu - prezent
Stan Ioan - absent
Stan Ion - prezent
Stana-Ionescu Ileana - prezentă
Stanciu Anghel - prezent
Stanciu Zisu - prezent
Stănescu Alexandru-Octavi - absent
Stănişoara Mihai - prezent
Stoian Mircea - prezent
Stoica Valeriu - absent
Stroe Radu - prezent
Stuparu Timotei - prezent
Suciu Vasile - prezent
Suditu Gheorghe - prezent
Székely Ervin-Zoltán - prezent
Szilágy Zsolt - absent
Şnaider Paul - absent
Ştefan Ion - prezent
Ştefănescu Codrin - prezent
Ştefănoiu Luca - absent
Ştirbeţ Cornel - prezent
Tamás Sándor - absent
Tărâţă Culiţă - prezent
Târpescu Pavel - prezent
Tcaciuc Ştefan - prezent
Teculescu Constantin - absent
Timiş Ioan - absent
Toader Mircea Nicu - absent
Todoran Pavel - absent
Tokay Gheorghe - prezent
Toró Tiberiu - prezent
Tudor Marcu - prezent
Tudose Mihai - prezent
Tunaru Raj - prezent
Ţibulcă Alexandru - absent
Ţocu Iulian Costel - prezent
Varga Attila - prezent
Vasile Aurelia - prezentă
Vasilescu Lia-Olguţa - prezentă
Vasilescu Nicolae - prezent
Vasilescu Valentin - prezent
Vekov Karoly-Janos - prezent
Verbina Dan - absent
Vida Iuliu - prezent
Videanu Adriean - absent
Vişinescu Marinache - prezent
Voicu Mădălin - prezent
Voinea Florea - prezent
Winkler Iuliu - prezent
Wittstock Eberhard-Wolfgang - absent
Zăvoianu Ioan Dorel - prezent
Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

Voi striga absenţii, acum.

Albu Gheorghe - absent
Anastasescu Olga Lucheria - prezentă
Andrei Ioan - prezent
Ariton Gheorghe - absent

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să nu o luăm de la capăt. Este vreun coleg deputat care nu a votat?

 
 

Domnul Constantin Niţă:

Numai absenţii.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da? Vă rog.

 
 

Domnul Constantin Niţă:

Asztalos Ferenc - absent
Babiuc Victor - absent
Baciu Mihai - prezent
Bar Mihai - prezent
Bara Radu Liviu - prezent
Bartoş Daniela - absentă
Bădoiu Cornel - absent
Bălăeţ Mitică - prezent
Bălăşoiu Amalia - absentă
Berceanu Radu Mircea - prezent
Bereczki Endre - prezent
Boagiu Anca Daniela - absentă
Boajă Minică - prezent
Boiangiu Cornel - absent
Borbély László - absent
Bran Vasile - absent
Brînzan Ovidiu - prezent
Buga Florea - prezent
Buruiană Aprodu Daniela - absentă
Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - absent
Căşunean-Vlad Adrian - prezent
Chiliman Andrei Ioan - absent
Ciuceanu Radu - prezent
Cîrstoiu Ion - absent
Cladovan Teodor - prezent
Cliveti Minodora - prezentă
Coifan Viorel-Gheorghe - absent
Cristea Marin - prezent
Dan Matei-Agathon - absent
Dorneanu Valer - absent
Dragu George - absent
Drăgănescu Ovidiu-Virgil - absent
Dumitrescu Cristian Sorin - prezent
Dumitriu Carmen - absentă
Duţu Constantin - absent
Enescu Nicolae - prezent
Eserghep Gelil - absent
Fâcă Mihail - prezent
Firczak Gheorghe - absent
Georgescu Filip - prezent
Caspar Acsinte - prezent
Gheorghiu Viorel - prezent
Gingăraş Georgiu - absent
Godja Petru - prezent
Grădinaru Nicolae - absent
Haşotti Puiu - absent
Iliescu Valentin Adrian - prezent
Ionescu Dan - prezent
Iordache Florin - absent
Ivănescu Paula Maria - absentă
Kelemen Atilla-Béla-Ladislau - absent
Kovács Csaba-Tiberiu - absent
Lăpuşan Alexandru - absent
Maior Dorin Lazăr - prezent
Man Mircea - absent
Mălaimare Mihai-Adrian - absent
Merce Ilie - prezent
Miclea Ioan - absent
Micula Cătălin - absent
Mihăilescu Petru Şerban - absent
Mircea Costache - prezent
Mitrea Miron Tudor - absent
Mitu Dumitru Octavian - absent
Mogoş Ion - absent
Moraru Constantin Florentin - absent
Muscă Monica Octavia - prezentă
Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - absent
Naidin Petre - absent
Nassar Rodica - absentă
Nădejde Vlad-George - prezent
Năstase Ioan Mihai - absent
Neacşu Ilie - prezent
Nica Dan - absent
Niculescu Constantin - absent
Nistor Vasile - absent
Olteanu Ionel - absent
Onisei Ioan - absent
Pambuccian Varujan - prezent
Paşcu Ioan Mircea - absent
Patriciu Dinu - prezent
Păun Nicolae - prezent
Pleşa Eugen - prezent
Pop Napoleon - prezent
Podgoreanu Radu - prezent
Popa Cornel - absent
Popa Virgil - absent
Popescu Dorin Grigore - absent
Popescu Ioan Dan - absent
Popescu Kanty Cătălin - absent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin - absent
Puşcaş Vasile - absent
Puwak Hildegrad-Carola - absentă
Puzdrea Dumitru - absent
Rasovan Dan Grigore - absent
Ruşanu Dan Radu - absent
Sali Negiat - prezent
Sandu Alecu - absent
Sassu Alexandru - prezent
Saulea Dănuţ - absent
Savu Vasile Ioan - prezent
Sârbu Marian - absent
Sbârcea Tiberiu Sergius - prezent
Severin Adrian - absent
Stan Ion - absent
Stănescu Alexandru-Octavi - absent
Stoica Valeriu - absent
Silágyi Zsolt - prezent
Şnaider Paul - absent
Ştefănoiu Luca - prezent
Tamás Sándor - absent
Teculescu Constantin - absent
Timiş Ioan - absent
Toader Mircea Nicu - absent
Todoran Pavel - prezent
Ţibulcă Alexandru - absent
Verbina Dan - prezent
Videanu Adriean - absent
Wittstock Eberhard-Wolfgang - absent

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi, să fim un pic mai operativi. Domnule secretar Vela Ion, vă rog să citiţi lista senatorilor.

 
 

Domnul Ion Vela:

Acatrinei Gheorghe - prezent
Alexa Constantin - prezent
Alexandru Ionel - prezent
Apostolache Victor - prezent
Athanasiu Alexandru - prezent
Badea Dumitru - absent
Balcan Viorel - prezent
Bădulescu Doru-Laurian - prezent
Bălan Angela Mihaela - absentă
Bălălău Constantin - prezent
Belaşcu Aron - prezent
Belu Ioan - absent
Bichineţ Corneliu - prezent
Bindea Liviu-Doru - prezent
Bîciu Constantin - prezent
Brădişteanu Şerban Alexandru - prezent
Bucur Dionisie - prezent
Bunduc Gheorghe - prezent
Buzatu Gheorghe - prezent
Cârciumaru Ion - prezent
Ciocan Maria - prezentă
Ciocârlie Alin Theodor - prezent
Codreanu Dumitru - prezent
Constantinescu Dan - prezent
Constantinescu Eugen-Marius - prezent
Cozmâncă Octav - absent
Crăciun Avram - prezent
Cristolovean Ioan - prezent
Dina Carol - prezent
Dinescu Valentin - prezent
Dinu Marin - absent
Dobrescu Maria Antoaneta - prezentă
Dumitrescu Viorel - absent
Duţă Vasile - prezent
Eckstein-Kovács Péter - absent
Fabini Hermann Armeniu - absent
Făniţă Triţă - prezent
Feldman Radu Alexandru - absent
Filipaş Avram - prezent
Filipescu Cornel - prezent
Florescu Eugeniu Constantin - prezent
Flutur Gheorghe - prezent
Frunda György - prezent
Găucan Constantin - prezent
Gogoi Ion - prezent
Guga Ioan - prezent
Hanganu Romeo Octavian - prezent
Hîrşu Ion - prezent
Hoha Gheorghe - prezent
Honcescu Ion - prezent
Horga Vasile - prezent
Hriţcu Florin - prezent
Ilaşcu Ilie - prezent
Iliescu Ion - prezent
Ionescu-Quintus Mircea - prezent
Iorga Nicolae-Marian - absent
Iorgovan Antonie - prezent
Iustian Mircea Teodor - prezent
Kereskenyi Alexandru - absent
Leca Aureliu - prezent
Lupoi Mihail - prezent
Maior-Liviu - absent
Marcu Ion - absent
Marinescu Simona Anamaria - prezentă
Markó Béla - prezent
Matei Vintilă - prezent
Matei Viorel - prezent
Mărgineanu Ştefan Gheorghe - absent
Mihordea Mircea - prezent
Mocanu Vasile - prezent
Munteanu Tudor-Marius - prezent
Nedelcu Mircea - absent
Németh Csaba - prezent
Nicolaescu Ioan - prezent
Nicolaescu Sergiu - prezent
Nicolai Norica - absentă
Nicolescu Constantin - prezent
Novolan Traian - prezent
Onaca Dorel-Constantin - absent
Oprescu Sorin Mircea - absent
Opriş Octavian - prezent
Otiman Păun-Ion - absent
Paleologu Alexandru - absent
Pană Aurel - prezent
Pană Viorel Marian - prezent
Paştiu Ioan - prezent
Păcurariu Iuliu - prezent
Păcuraru Paul - absent
Pătru Nicolae - absent
Păunescu Adrian - absent
Penciuc Corin - absent
Pete Ştefan - prezent
Petre Maria - prezentă
Petrescu Ilie - prezent
Plătică-Vidovici Ilie - prezent
Pop Dumitru Petru - prezent
Pop de Popa Ioan - prezent
Popa Nicolae-Vlad - prezent
Popescu Dan-Mircea - prezent
Popescu Laurenţiu Mircea - absent
Predescu Ion - prezent
Prichici Emilian - absent
Pricop Mihai Radu - prezent
Prisăcaru Ghiorghi - prezent
Pruteanu George-Mihail - absent
Pujină Nelu - absent
Puskás Valentin-Zoltán - prezent
Radu Constantin - prezent
Rahău Dan Nicolae - prezent
Rebreanu Nora Cecilia - prezentă
Rece Traian - prezent
Roibu Aristide - prezent
Roman Petre - absent
Rus Ioan Aurel - prezent
Sârbulescu Ion - absent
Seche Ion - absent
Seres Dénes - prezent
Sin Nicolae - prezent
Sógor Csaba - prezent
Solcanu Ion - prezent
Sporea Elena - prezentă
Stănoiu Mihaela-Rodica - absentă
Stoica Fevronia - prezentă
Szabó Károly-Ferenc - prezent
Şelaru Rodica - prezentă
Ştefan Viorel - prezent
Tărăcilă Doru Ioan - prezent
Theodorescu Emil Răzvan - absent
Toma Constantin - absent
Tudor Corneliu Vadim - absent
Ungheanu Mihai - prezent
Vajda Borbala - prezentă
Vasile Radu - absent
Văcăroiu Nicolae - prezent
Vela Ion - prezent
Verestóy Attila - prezent
Voinea Melu - prezent
Vornicu Sorin Adrian - absent
Zanc Grigore - prezent
Zlăvog Gheorghe - absent
Reluăm absenţii. Badea Dumitru - absent
Bălan Angela Mihaela - absentă
Belu Ioan - absent
Cozmâncă Octav - absent
Dinu Marin - absent
Dumitrescu Viorel - absent
Eckstein-Kovács Péter - absent
Fabini Hermann Armeniu - absent
Feldman Radu Alexandru - absent
Iorga Nicolae-Marian - absent

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule secretar, numai o secundă! Este vreun coleg senator care nu a votat? Nu. Deci nu este cazul să citiţi mai departe.

Rog membrii Birourilor permanente să treacă în sala de Birou permanent a Camerei Deputaţilor pentru numărarea voturilor. Vă rog.

Stimaţi colegi, vă rog să aşteptaţi şi rezultatul votului.

Vă anunţ că pentru după-amiază programul este cel aprobat de fiecare Cameră. Spre exemplu, la Senat se va lucra în comisii. La Camera Deputaţilor, la fel, din câte înţeleg.

 
 

DUPĂ PAUZĂ

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Îl rog pe domnul secretar Bădulescu Doru Laurian să dea citire procesului-verbal referitor la rezultatul votului.

 
 

Domnul Doru-Larian Bădulescu:

Domnule preşedinte,

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui membru al Curţii de Conturi consilier de conturi la Secţia jurisdicţională.

În temeiul prevederilor articolului 32 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret, cu buletine de vot, de către deputaţi şi senatori, asupra candidatului propus pentru numirea în funcţia de membru al Curţii de Conturi consilier de conturi, la Secţia jurisdicţională, în baza art. 104 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată prin Legea nr. 77/2002, şi au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 483
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 363
  • Numărul total de voturi exprimate: 363
  • Numărul total de voturi valabil exprimate: 363
    • pentru: 361
    • contra: 2

Ca urmare a faptului că din totalul de 483 parlamentari au fost prezenţi 363 şi şi-au exprimat votul 363, din care 361 au fost pentru, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de art. 38 alin. 7 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Parlamentul României numeşte pe domnul Mihai Popescu în funcţia de membru al Curţii de Conturi, consilier de conturi la Secţia jurisdicţională.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, am epuizat ordinea de zi a şedinţei noastre comune.

Cu aceasta declar închisă şedinţa comună a celor două Camere. Îl rog pe domnul Mihai Popescu să depună jurământul în faţa celor 2 preşedinţi, în biroul domnului preşedinte Valer Dorneanu. Rog şi membrii Biroului permanent să fie prezenţi.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 11,30.