Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2002
|
Şedinţa a început la ora 10,00. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu şi Borbély László, secretari. |
|
||
|
Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din cei 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 246. Sunt absenţi 98, din care 54 participă la alte activităţi parlamentare. Suntem în cadru legal. Stimaţi colegi, pe ordinea de zi de astăzi sunt Proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse şi Proiectul de Lege privind agenţii comerciali permanenţi. Din partea Comisiei juridice se va putea difuza Legea partidelor politice, să vedem dacă o putem difuza astăzi sau mâine. Proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse. Din partea Ministerului Justiţiei, cine prezintă? Domnul Alexandru. |
||||
|
Domnul Ioan Alexandru (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Pentru înfăptuirea unei politici penale corecte, proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse oferă posibilitatea persoanelor condamnate care au săvârşit infracţiuni ce nu prezintă pericol social ridicat şi care în timpul executării pedepsei au făcut dovada faptului că pot beneficia de clemenţa legiuitorului, în sensul graţierii pedepselor. Se urmăresc mai multe obiective prin această lege, şi anume: în primul rând, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani; în al doilea rând, cu excepţia recidiviştilor, evident, şi unor anumite categorii de infracţiuni cu violenţă; în al doilea rând, cei care execută pedeapsa la locul de muncă; în al treilea rând, cei pedepsiţi cu închisoare contravenţională, precum şi minorii împotriva cărora s-a luat măsura internării într-un centru de reeducare. Pe lângă aceste considerente de politică penală şi socială, graţierea, ca mijloc de individualizare a pedepsei, contribuie la reducerea numărului persoanelor condamnate care vor rămâne pe mai departe în penitenciare, situaţie care influenţează în bine procesul de instruire şi educare a acestora. Vrem să vă informăm că, în prezent, în unităţile din sistemul penitenciar, este depăşită capacitatea legală de cazare în medie cu 40%, ceea ce contravine normelor europene în domeniu. Pentru diminuarea supraaglomerării unităţilor din sistemul penitenciar şi a implicaţiilor acestora în vederea realizării programelor de reabilitare a comportamentului deţinuţilor şi pregătirea lor pentru reintegrare, precum şi pentru crearea posibilităţii de aplicare strictă a regimurilor diferenţiate în raport cu natura infracţiunilor, situaţia juridică, durata pedepselor, şi aşa mai departe, se justifică punerea în libertate a acestor deţinuţi care au fost condamnaţi pentru fapte cu pericol social relativ redus. Faţă de cele pe care le-am prezentat, a fost elaborat acest proiect de lege privind graţierea unor pedepse pe care îl supunem aprobării dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule ministru. Din partea Comisiei juridice, domnul vicepreşedinte Boc. |
||||
|
Raport asupra proiectului de Lege privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni. Cu adresa nr.419/2002 din 4 aprilie 2002, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată cu proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni spre dezbatere în fond, în vederea reexaminării. Proiectul de lege are ca obiect reglementarea graţierii unor pedepse şi înlăturarea unor sancţiuni contravenţionale, acordând posibilitatea persoanelor condamnate care au săvârşit infracţiuni ce nu prezintă un grad de pericol social ridicat şi care în timpul executării pedepselor au dat dovezi temeinice de îndreptare să beneficieze de clemenţă în sensul graţierii pedepselor aplicate de instanţa de judecată. Acest proiect de lege a fost o dată adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 decembrie 2001 şi înaintat Senatului în vederea dezbaterii şi adoptării. În şedinţa din 28 martie 2002, Senatul a respins proiectul de lege, şi, în conformitate cu prevederile art.75 din Constituţia României, l-a restituit Camerei Deputaţilor spre o nouă dezbatere. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La comisie, au fost depuse în termen şi înregistrate amendamente la proiectul de lege, formulate de domnii deputaţi: Emil Boc, Grupul parlamentar al P.D., Octavian Dumitru Mitu şi Cornel Bădoiu, Grupul parlmentar al P.S.D. În conformitate cu prevederile art.60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a reexaminat proiectul de lege menţionat mai sus finalizând dezbaterile în şedinţa din 18 iunie 2002. La dezbaterea proiectului de lege au participat ca invitaţi, în conformitate cu prevederile art.51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul ministru Costache Alexe Ivanov, secretar de stat la Ministerul Justiţiei, precum şi doamna Nicoleta Iliescu, director general la acelaşi minister. La discutarea articolelor asupra cărora s-au formulat amendamente au luat cuvântul pentru a-şi exprima punctele de vedere, autorii amendamentelor, ceilalţi membri ai comisiei şi reprezentanţii ministrului justiţiei. Supuse la vot, toate amendamentele au fost respinse. La lucrările comisiei au fost prezenţi 20 de deputaţi din totalul de 23 de membri ai comisiei. Ca urmare a punctelor de vedere exprimate de către membrii Comisiei juridice, s-a hotărât cu majoritate de voturi, 12 pentru, 4 împotrivă şi o abţinere, ca proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni să fie supus spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în forma votată de plenul acestei Camere, la 18 decembrie 2001. Amendamentele respinse sunt prevăzute în anexa la prezentul raport. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. La dezbateri generale dacă doreşte cineva să intervină. Domnul deputat Moiş, din partea Grupului P.R.M. |
||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Iniţiativa de a graţia unele pedepse este salutară. Ea este necesară, din timp în timp, pentru diferite considerente şi, în principiu, Grupul parlamentar al Partidului România Mare a şi fost de acord să voteze un astfel de proiect de lege. Din nefericire însă, acest proiect are o deficienţă majoră: încalcă prevederile Constituţiei în ceea ce priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Prin faptul că această lege va graţia pedepsele aplicate prin hotărâri definitive, se creează o mare nedreptate. Vor fi situaţii în practică de-a dreptul hilare, când persoane care au săvârşit aceleaşi fapte, au primit aceleaşi pedepse, cei ce şi-au urmat calea în justiţie atacând cu recurs soluţia dată de către instanţă şi, deci, hotărârea nerămânând definitivă, îşi va agrava situaţia propriului recurs, ceea ce este inadmisibil din punct de vedere al dreptului penal. Dacă nu se acceptă în final modificarea termenului pentru care intră în vigoare această lege, respectiv, graţierea să se refere la pedepsele pentru infracţiuni săvârşite până la data publicării, noi nu vom putea vota acest proiect de lege. Repet, în principiu, suntem pentru un astfel de proiect de lege dar nu putem accepta să se facă o mare nedreptate unor categorii de oameni numai pentru faptul că a urmat calea recursului, sperând că-şi vor uşura situaţia dar, în realitate, în propriul lor recurs, îşi vor agrava situaţia. |
||||
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină. Domnule deputat Boc, poftiţi! Presupun că de data aceasta vorbiţi în numele P.D.-ului. Poftiţi! |
||||
|
Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al Partidului Democrat apreciază că actul de graţiere este un act firesc care face parte din logica juridică şi constituţională, numai că el trebuie să fie exercitat în conformitate cu această logică juridică. Obiecţiile Partidului Democrat cu privire la acest proiect de lege sunt de natură juridică şi, în primul rând, obiectează faptul că nu sunt precizate şi n-au fost precizate de către Ministerul Justiţiei măsurile de reintegrare socială a infractorilor care urmează a fi eliberaţi pe baza acestui act de graţiere. Doi: în actul de graţiere se menţionează faptul, şi chiar în expunerea de motive, că vor beneficia de actul de graţiere acele persoane care au dat dovezi temeinice de îndreptare pe parcursul executării pedepsei. Din nefericire, în conţinutul proiectului de lege nu găsim nici un indiciu, n-avem nici un criteriu, n-avem nici un fel de referire la modul în care sunt evaluate aceste dovezi temeinice de îndreptare. Şi, pe bună dreptate, ne întrebăm: care sunt aceste dovezi care vor sta la baza aplicării actului de graţiere. În al treilea rând, în cursul dezbaterilor din Comisia juridică, amendamentele Grupului Partidului Democrat care vizau îmbunătăţirea acestui proiect de lege au fost respinse. Şi mă refer aici la două dintre ele, şi anume, este vorba de o propunere a Partidului Democrat potrivit căreia persoanele graţiate care în decurs de trei ani, cu rea credinţă, nu au acoperit prejudiciul sau despăgubirile la care au fost obligate, să execute pedeapsa ce le-a fost graţiată. Era o măsură prin care urmăream să asigurăm nu numai protecţia şi favorizarea aceluia care iese din închisoare, ci şi protecţia celui vătămat, persoanei vătămate care a suferit un prejudiciu. Şi, nu în ultimul rând, atât de mult disputata problemă a intrării în vigoare a acestei legi. Noi, am spus-o de la început, încă de la dezbaterile din luna decembrie, că nu se poate ca un act de graţiere să se aplice doar hotărârilor judecătoreşti definitive, pentru că asta compromite logica juridică a actului de graţiere încălcând flagrant atât un principiu constituţional, menţionat de colegul meu, art.16, alin.2, cât şi o normă şi o regulă fundamentală a dreptului procesual penal, acea regulă potrivit căreia nimeni nu-şi poate agrava situaţia în propria lui cale de atac. Nu în ultimul rând, vrem să subliniem bâlbâiala cu care Guvernul a gestionat acest proiect de lege. În mod normal, un act de graţiere nu se discută un an de zile, aşa cum s-a întâmplat acum, proiectul a fost anunţat de către Guvern în 26 iulie 2001 şi, uitaţi, suntem aproape la 1 iulie 2002 şi proiectul se află în dezbatere, proiect care, în mod normal, poate, de data aceasta, s-ar fi justificat să fie promovat printr-o ordonanţă de urgenţă, precis pentru a nu crea în penitenciare dezbateri, probleme şi alte complicaţii. Este o bâlbâială nepermisă care a indus în opinia publică, în penitenciare, şi, în general, în societate, un curent de nesiguranţă şi de instabilitate. Vreau să mai menţionez că niciodată până acum, nici un act de graţiere nu a fost aplicat pedepselor definitive şi mă refer la ultima lege de graţiere din 1997 care se aplica faptelor săvârşite până la o anumită dată. Aceasta a fost logica tuturor actelor de graţiere aplicate până în prezent în România. În consecinţă, sub rezerva acestor amendamente formulate de Partidul Democrat, ne vom preciza poziţia finală în funcţie de dezbaterile din acest moment din Camera Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai doreşte cineva să intervină. Domnul deputat Székely, din partea U.D.M.R. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Graţierea unor pedepse este un demers legislativ constituţional şi reglementat în legislaţia noastră şi Grupul parlamentar U.D.M.R. este de acord cu adoptarea acestei măsuri. În ceea ce priveşte noutatea acestui proiect de lege faţă de celelalte este aceea pe care colegii mei au menţionat-o, şi anume, că leagă momentul sau aplicabilitatea actului de graţiere de hotărârile judecătoreşti definitive şi nu de o dată fixă care a fost până acum în practica în această materie. Noi credem că aceste observaţii şi aceste temeri ale reprezentanţilor opoziţiei sunt justificate şi trebuie analizate cu maximă atenţie de către corpurile legiuitoare. Pe de altă parte, nu credem că o poziţie partizană, în acest caz, ar fi de bun augur pentru că trebuie să menţionez că, în condiţiile în care intenţia Guvernului de a graţia anumite pedepse a fost intens mediatizată, este foarte dificil a alege o dată după care efectul graţierii să fie valabil şi care să nu fi fost posibil speculată de unii infractori. Credem că riscul de a aplica măsuri sancţionatorii diferite pentru aceeaşi faptă este reală dar, în aceeaşi măsură, este reală şi un alt risc de a alege o dată nepotrivită de la care actul de graţiere să fie aplicabil. Credem că nu sunt două soluţii legislative care se pot aşeza pe o scară a valorilor şi una să fie mai bună decât cealaltă. Ambele variante comportă anumite avantaje şi ambele variante comportă anumite riscuri. De aceea, noi sperăm că, în Camera Deputaţilor, în plenul Camerei Deputaţilor, va avea loc un dialog real şi de substanţă între Majoritate şi Opoziţie şi, până la urmă, vom găsi o soluţie care nu este politicianistă, care nu este manifestare a dreptului forţei, ci va fi una raţională. Credem că soluţia pentru care a optat iniţiatorul are anumite avantaje, mai ales din punct de vedere teoretic şi acest lucru ar trebui să cântărim în ceea ce priveşte alegerea noastră sau opţiunea noastră între cele două variante. În fine, credem că excepţiile formulate în articolul 4, în ceea ce priveşte infracţiunile faţă de care nu se aplică actul graţierii, sunt totuşi limitative. S-ar putea ca aceste excepţii să conţină şi alte infracţiuni care, prin pericolul social deosebit pe care îl au, nu ar trebui să beneficieze de clemenţa legiuitorului. Având în vedere aceste aspecte, Grupul parlamentar al U.D.M.R. va vota favorabil proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt intervenţii. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului pe textele sale. La titlu dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. La art.1, nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.2. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art. 3 şi 4. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Aveţi la art.4? Nu. La art.5 are o intervenţie domnul deputat Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte, La art.5, la pct.3 din cadrul amendamentelor respinse din raport figurează un amendament al Grupului parlamentar al Partidului Democrat şi care constituie, practic, punctul nevralgic al acestei legi. Aşa cum a fost menţionată această problemă şi în cadrul dezbaterilor generale, noi trebuie să decidem aici, cum, cui - am stabilit - cum aplicăm acest act de graţiere? Aplicăm actul de graţiere doar sentinţelor rămase definitive la data publicării în Monitorul Oficial a acestei legi sau aplicăm actul de graţiere faptelor săvârşite până la o anumită dată. Şi o să încerc pe scurt să vă prezint ambele variante. În varianta iniţială înaintată de către Guvern în 26 iulie 2001, actul de graţiere se aplica faptelor săvârşite până la data de 26 iulie 2001. Aşa era în forma iniţială a proiectului de lege. În cadrul dezbaterilor din Comisia juridică, din toamna anului trecut, Ministerul Justiţiei a revenit cu un amendament şi a modificat această optică spunând că nu trebuie să se mai aplice actul de graţiere faptelor săvârşite până la o anumită dată, ci să se aplice numai hotărârilor judecătoreşti rămase definitive. Schimbarea de optică îi aparţine Ministerului Justiţiei. Noi ne menţinem punctul de vedere că varianta iniţială este cea mai bună şi sub raport juridic şi sub raportul oportnităţii. Juridic, este pentru prima dată în România când un act de graţiere se aplică, după ştiinţa noastră, hotărârilor judecătoreşti rămase definitive. Care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărei soluţii? Dacă mergem pe varianta actuală propusă de către Guvern hotărârilor judecătoreşti rămase definitive, este posibil ca două persoane care au săvârşit aceeaşi faptă, să zicem fapta care să intre sub incidenţa graţierii, o lovire simplă sau un furt simplu, săvârşesc aceeaşi faptă dar sunt judecate în locuri diferite, o persoană să fie judecată la Cluj şi una la Bucureşti, dacă persoana de la Cluj a avut beneficiul ca rolul instanţei de acolo să nu fie foarte aglomerat şi să parcurgă toate căile de atac - judecătorie, tribunal, curte de apel - şi sentinţa să fi rămas definitivă, va beneficia de actul de graţiere, iar cea care a săvârşit aceeaşi faptă, dar a săvârşit-o la Bucureşti, şi a intrat pe rolul instanţelor de la Bucureşti unde, să spunem că este mai aglomerat rolul instanţelor, termenele fiind mai lungi s-ar putea, cu foarte multă siguranţă ca aci, la Bucureşti, sentinţa să nu fi parcurs cele trei căi de atac. Să fie, să zicem, în faza la Curtea de Apel. Ei! Acestei persoane care are termen, să spunem, după data publicării în Monitorul Oficial a acestei legi, această persoană nu va benefica de actul de graţiere. Şi, atunci, se pune pe bună dreptate întrebarea: nu încălcăm principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor? Adică, cetăţenii, faţă de aceeaşi situaţie, trebuie să beneficieze de acelaşi tratament. E vorba de principiul egalităţii de tratament. Acesta este viciul major al actualei formule propuse de ministrul justiţiei. Deci, este posibil ca, pentru aceeaşi faptă, cu aceeaşi încadrare juridică, săvârşită în locuri diferite şi judecată în locuri diferite, o persoană să beneficieze de actul de graţiere, iar alta să nu beneficieze de actul de graţiere. Formula pe care am propus-o în cadrul comisiei se referea, aşa cum a făcut-o iniţial Guvernul, să aplicăm actul de graţiere faptelor săvârşite până la o anumită dată. Evident că aici începe discuţia. Până la ce dată? Nu putem lăsa data de 26 iulie, aşa cum a fost în forma iniţială a Guvernului. Eu am propus, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, să avem în vedere data de 18 decembrie 2001, dată la care acest proiect de lege a trecut prin Camera Deputaţilor, când lumea ştia de existenţa lui că a trecut. Şi, cu alte cuvinte, până la acea dată, să avem în vedere faptele săvârşite de către persoanele ce vor intra sub incidenţa actului de graţiere. Mai există un amendament al colegului Bădoiu pe care, la fel de bine, aş fi dispus să-l susţin, tot cu privire la acest subiect, dânsul propune ca actul de graţiere să se aplice acelor săvârşite până la data de 31 mai 2002. Cu alte cuvinte, până când urma să reintre în dezbaterea Camerei Deputaţilor acest proiect de lege. Personal, sunt de acord cu ambele formule, atât cu a mea, evident, cât şi cu cea propusă de domnul Cornel Bădoiu. Ideea este că trebuie să stabilim un termen fix la care să raportăm actul de graţiere. A menţine formula amendată de către Ministerul Justiţiei va crea mari probleme în practică, va crea mari disfuncţionalităţi, va produce inegalităţi de tratament şi, chiar dacă mai repet o dată, încalcă acel principiu fundamental al dreptului procesual penal, potrivit căruia o persoană nu-şi poate agrava propria situaţie în calea lui de atact. Cu alte cuvinte, dacă o persoană exercită calea de atac, recurs, atunci el va putea să nu intre sub incidenţa actului de graţiere. Or, este cunoscut faptul că unei persoană care-şi exercită o cale de atac nu i se poate înrăutăţi propria ei situaţie în propria ei cale de atac. Având în vedere aceste argumente, vă propunem dumneavoastră să acceptaţi şi amendamentul 18 decembrie 2001, fie cel cu 31 mai 2002, şi poate, domnule preşedinte, ar trebui să tranşăm problema în primul rând principial. Dacă suntem de acord cu varianta Ministerului Justiţiei de a merge pe hotărâri definitive, sau varianta de a merge pe un termen fix şi dacă se va decide să mergem pe un termen fix putem discuta atunci dacă rămânem pe 31 mai sau rămânem pe 18 decembrie, pentru operativitatea desfăşurării lucrărilor. Dar credem noi că aceste argumente ar fi susţinute de logica juridică pe care v-am prezentat-o. Vă mulţumesc. |
||||
|
Cine mai doreşte să intervină? Domnul deputat Timiş. |
||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Începe să devină o plăcere deosebită să-l contrazic pe colegul nostru Boc, plăcerea este intelectuală, evident, şi juridică în acelaşi timp, nu de alt gen. Şi aş vrea să comentez în felul acesta ce a spus domnul Boc: dumnealui are dreptate atunci când îşi argumentează logica pe care a prezentat-o aici în legătură cu doi infractori şi aceeaşi faptă, sau trei infractori şi aceeaşi faptă. E adevărat. Dar până aici e adevărat, pentru că, în continuare, dumnealui uită o chestie sau un amănunt esenţial: însăşi esenţa instituţiei graţierii. Graţierea intervine atunci când statul, în acest caz, Parlamentul, doreşte să ierte, în totalitate sau în parte, o pedeapsă aplicată. În cazul prezentat de colegul nostru cu multă rigoare, statul nu poate aştepta pe temeiul egalităţii de tratament până infractorul îşi termină procesul penal. El doreşte să ierte o pedeapsă pe care consideră că o poate ierta sau care vrea s-o ierte. Nu poate aştepta până când infractorul îşi termină toate cele trei grade de jurisdicţie şi după aceea să fie iertat. Mai este o chestiune. Acest proiect de lege durează de foarte mult timp în Parlament. Regula e că aceste legi să fie date foarte rapid. În acest interval se puteau produce tot felul de fapte penale în ideea sau în aşteptarea unei viitoare graţieri, pentru că noi discutăm această lege de foarte multă vreme. Aşa că, în acest caz, statul a dorit să ierte pedepsele aplicate şi aşa este corect. Mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Poftiţi, domnule deputat! |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De la început vreau să spun că Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine amendamentul propus de domnul Boc. Vreau să vă spun că, pe marginea acestui amendament, au avut loc discuţii foarte aprinse încă de la prima dezbatere în Cameră. De fapt, o parte din parlamentarii Grupului P.S.D. au susţinut acest amendament, nu s-au înţeles la Senat şi acesta este principalul motiv pentru care Senatul a respins acest proiect de lege şi, ca urmare, a fost retrimis Camerei noastre. Cred că orice discuţie pe marginea firescului şi logicii juridice a amendamentului propus este de prisos. Este foarte clar că pentru faptele săvârşite până la o anumită dată este necesar să se aplice aceeaşi măsură şi nu vedem decât un orgoliu al Ministerului Justiţiei, al reprezentanţilor Puterii de a menţine textul aşa cum a fost formulat. Aceasta, de fapt, este adevărata cauză a respingerii acestui amendament. Ca urmare, cred că puteţi înţelege şi se poate admite acest amendament în plenul Camerei Deputaţilor, cu condiţia să nu rămânem prizonierii proiectului făcut de Guvern şi Camera Deputaţilor să fie apendicele care votează numai aşa cum spune Guvernul. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Boc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Toată aprecierea pentru distinsul meu coleg Timiş, pe care ştie dânsul că-l apreciez profesional pentru ceea ce face, dar, de data aceasta, a folosit câteva subterfugii, a încercat să folosească câteva chichiţe avocăţeşti, ca să mă exprima aşa, şi câteva argumente de oportunitate care nu rezistă în cadrul dezbaterii de faţă. În primul rând, tergiversarea acestui proiect de lege nu se datorează opoziţiei, ci se datorează faptului că majoritatea parlamentară nu a reuşit la Senat să se mobilizeze, pentru a trece acest proiect de lege. Deci, nici într-un caz nu este vina opoziţiei sau a altcuiva. Pur şi simplu este problema puterii. În al doilea rând, s-a menţionat aici faptul că, dacă am lăsa proiectul de lege cu amendamentul pe care l-am formulat, infractorul va decide când şi cum să i se aplice actul de graţiere. Nimic mai fals decât aceasta! Am spus-o şi în cadrul Comisiei juridice, oricum, chiar şi în cazul în care vom stabili o dată până la care se va aplica actul de graţiere, sentinţa se va aplica tot hotărârilor judecătoreşti rămase definitive. Acest lucru nu s-a înţeles de către Ministerul Justiţiei şi de aici sunt de acord cu domnul deputat Ştirbeţ, care a pus punctul pe i. Este vorba de un orgoliu personal al Ministrului Justiţiei care doreşte, spunând elegant, să revoluţioneze instituţia graţierii, dându-i pentru prima dată o altă conotaţie în România. În fapt, ce se întâmplă? Şi în cazul în care fixăm o dată precisă: 31 mai, să spunem, pentru aplicarea actului de graţiere, judecata continuă. Nu se opreşte acolo judecata procesului, ea merge, se duce până la forma finală. Şi când suntem în prezenţa hotârârii judecătoreşti, judecătorul va aprecia: intră sau nu pedeapsa aplicată sub incidenţa actului de graţiere? Dacă intră sub incidenţa actului de graţiere, va aplica actul de graţiere, dacă nu, persoana în cauză va executa pedeapsa penală. Deci, încă o dată vrem să menţionăm şi să accentuăm un lucru: noutatea ministrului justiţiei nu este o noutate. Şi în cazul în care vom fixa o dată, actul de graţiere se aplică hotărârilor judecătoreşti definitive, numai că judecata trebuie să continue. În cazul în care noi mergem pe formula actuală, rămân în discuţie numai acele hotărâri judecătoreşti definitive care sunt definitive la data publicării în Monitorul Oficial al legii. Noi mergem pe ideea că se aplică faptelor săvârşite până la o anumită dată, judecata continuă în cazul acestor fapte săvârşite, iar judecătorul, după ce aplică pedeapsa dată de Codul Penal, se va uita în actul de graţiere: intră sau nu intră sub incidenţa actului de graţiere? Este vorba de o pedeapsă de până la 5 ani? Nu este cumva vorba de o infracţiune pentru care nu se aplică actul de graţiere? Şi dacă ajungem la concluzia că se aplică actul de graţiere, atunci el aplică, în consecinţă, actul de graţiere. Îmi cer scuze pentru aceste precizări, dar pentru corecta informare a dumneavoastră trebuie să ştiţi că întotdeauna actul de graţiere s-a aplicat faptelor, infracţiunilor săvârşite până la o anumită dată şi nu infracţiunilor rămase prin hotărâri judecătoreşti definitive, la data publicării în Monitorul Oficial al legii de graţiere. În consecinţă, vă solicităm dumneavoastră să votaţi pentru egalitate de tratament, pentru a evita greutăţile aplicării acestei legi de către instanţele judecătoreşti şi pentru a răspunde unui imperativ social, anume acela al egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor. |
||||
|
Domnul deputat Moiş mai doreşte şi domnul deputat Székely. V-aş ruga să fiţi de acord ca după domnul deputat Székely să încheiem dezbaterile şi să dăm cuvântul şi iniţiatorului. |
||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Grupul parlamentar al Partidului România Mare susţine amendamentul propus de către domnul deputat Boc, cu următoarele precizări: graţierea se referă întotdeauna la pedeapsă. Dacă ar fi vorba de amnistie, aceasta s-ar referi la faptă. Deci, ceea ce discutăm noi astăzi este graţierea unor pedepse. Problema care se pune, de principiu, care pedepse se graţiază? Cele stabilite prin hotărâri definitive sau pedepsele primite de către infractori, pentru nişte fapte penale săvârşite până la un anumit termen? Din punctul nostru de vedere, considerăm că este corect, constituţional şi în concordanţă cu principiile dreptului penal, graţierea pedepselor pentru fapte săvârşite până la un anumit termen. Termenul este discutabil. Practica pe care o avem la dispoziţie până acum era că aceste decrete de graţiere care au fost iniţiate şi publicate se refereau la pedepsele pentru nişte fapte săvârşite până la data apariţiei decretului. Noi suntem de acord astăzi, ca prin acest proiect de lege să se stabilească o dată care poate fi 31 decembrie - 31 mai, funcţie de cum va decide majoritatea din Camera Deputaţilor, dar, nici într-un caz acest proiect de lege să nu se refere la pedepsele rămase definitive prin hotărâri judecătoreşti, ci să se refere la pedepse pentru fapte săvârşite până la un anumit termen. Numai aşa respectăm Constituţia şi principiile fundamentale ale Dreptului Penal. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul deputat Székely. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În ceea ce priveşte cerinţa de a aplica un tratament egal pentru faptă egală, trebuie să menţionez că pentru aplicarea acestui principiu este necesar ca toate condiţiile şi toate circumstanţele cauzelor să fie identice. Deci, atunci putem să vorbim despre un tratament egal, când sunt fapte egale şi sunt săvârşite în aceeaşi condiţie, în aceeaşi circumstanţă şi au aceeaşi poziţie. Pentru că aplicând acest principiu la cazul de faţă, eu cred că se respectă egalitatea de tratament, din moment ce aceeaşi soluţie se aplică tuturor hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi tuturor faptelor care sunt în fază de judecată şi nu există încă o hotărâre judecătorească definitivă. Nu putem compara situaţii diferite, nu putem compara fapte care se află în diferite faze ale procesului penal. De aceea, eu cred că soluţia propusă de Ministerul Justiţiei nu încalcă acest principiu al egalităţii de tratament. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte filozofia graţierii, ca actul de clemenţă al statului, statul iartă anumite infracţiuni, prin graţiere, iartă executarea pedepsei. Dar statul nu poate să ierte decât atunci când există o infracţiune şi există o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Altminteri, când cauza este doar în fază de judecată statul nu are ce să ierte. Încă nu există o condamnare pe care statul să o ierte şi să spună infractorului că nu mai trebuie să o execute. Din aceste considerente, noi credem că soluţia propusă de Ministerul Justiţiei este corectă şi, vă rog să o aceeptaţi pe aceasta, respingând amendamentul propus. |
||||
|
Din partea iniţiatorilor, domnul ministru Alexandru şi apoi domnul ministru Gaspar. |
||||
|
Domnul Ioan Alexandru: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Să încercăm să ieşim din dilemele care, pare că ne terorizează în anumite momente. Aş vrea să fac două precizări prealabile, şi anume: în primul rând că acest proiect de lege a mai fost încuviinţat şi aprobat de Camera Deputaţilor, în al doilea rând că au fost discuţii ample, teoretice, la nivelul Comisiei juridice şi că toate aceste amendamente au fost respinse de către Comisia juridică, pe baza unor argumentări juridice corecte. Să încerc să răspund la câteva din aceste chestiuni. În primul rând este de observat că întrebarea şi chestiunea principală se învârte în jurul problemei dacă noi graţiem fapte sau pedepse. Potrivit art. 120 din Codul Penal, în vigoare, acesta este actul normativ în vigoare la acest moment, graţierea are ca efect înlăturarea în total sau în parte a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară. Prin urmare, putem ieşi din această nedumerire, făcând apel la textul din Codul Penal şi care ne clarifică. Există, însă, şi argumente de politică penală, dacă vreţi, argumente de logică care ne-ar împiedica să găsim o soluţie de tipul să graţiem în acest moment, sub o asemenea reglementare faptele şi nu pedepsele. În primul rând, este vorba, de fapt, de un aspect care ar dăuna, să zicem, proceselor în curs. Vă daţi seama ce presiune s-ar exercita asupra instanţelor de judecată, pentru a se obţine pedepse sub 5 ani, în situaţia în care ar apărea un act normativ care ar statua că tot ce este sub 5 ani va fi graţiat. În al doilea rând, este de observat şi consecinţa. Şi anume, că s-ar înscrie în acest perimetru un număr mult mai mare de persoane, ceea ce poate ar crea o reacţie negativă din partea societăţii, mai ales datorită faptului că nu ştim care este gravitatea şi soluţia finală în proces. De altfel, cred că s-ar ajunge la situaţii paradoxale, de exemplu, să graţiem o persoană care urmează să fie achitată, ceea ce ar contrazice orice logică juridică şi care nu cred că ar fi un punct de laudă, să zicem, pentru noi. Orgoliile nu intră în practica Ministerului Justiţiei, ci încercări reuşite sau mai puţin reuşite de a face o politică penală corespunzătoare etapei pe care noi o parcurgem. Aş mai vrea să mai fac o precizare în legătură cu pregătirile pe care le-am făcut, în vederea aplicării acestui act normativ. S-a afirmat că nu există asemenea pregătiri, există un ordin al Ministrului Justiţiei, în legătură cu acest lucru, prin care se prevăd măsurile care trebuie luate în vederea aplicării Legii privind graţierea unor pedepse şi sprijinirea persoanelor eliberate în vederea resocializării. Există un plan de măsuri pentru aplicarea acestor prevederi, s-au luat măsurile de logistică şi absolut toate măsurile necesare pentru a întâmpina un asemenea eveniment. Am credinţa că va fi votat proiectul de lege în formula în care a fost prezentată de iniţiator. Vă mulţumesc. |
||||
|
Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră, au fost dezbateri suficient de clare pentru ca dumneavoastră să puteţi trage o concluzie. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Boc. Cine este pentru? 29 voturi pentru. Împotrivă? 48 voturi împotrivă. Abţineri? 1 abţinere. Cu 48 voturi împotrivă, 29 pentru, 1 abţinere, amendamentul domnului Boc a fost respins. |
||||
|
Domnule preşedinte, Cu tot respectul pe care vi-l purtăm, v-aş ruga să procedaţi la repetarea votului. Patru persoane am numărat de sus şi nici într-un caz nu am putut 48 sau patruzeci şi ceva de voturi, câte aţi spus dumneavoastră pentru şi, în consecinţă, vă rugăm să procedaţi la repetarea votului, domnule preşedinte. Mulţumesc. |
||||
|
Stimaţi colegi, Vă rog, domnule Boc, să rămâneţi aici în picioare şi să număraţi şi dumneavoastră. Încă o dată: cine este pentru amendamentul domnului Boc? 33. |
||||
|
Doamna Paula Maria Ivănescu (din sală): 36! |
||||
|
Doamna Ivănescu, v-aş ruga să schimbaţi locul cu secretarul de şedinţă dacă ".. 33 voturi pentru. Împotriva amendamentului domnului Boc? 43 voturi împotrivă. Abţineri? 1 abţinere. Cu toată adunarea forţelor din sală care să schimbe cvorumul... 43 voturi împotrivă, 33 pentru, 1 abţinere, s-a respins amendamentului domnului Boc. Mai există la acelaşi articol un amendament al domnului Bădoiu. Poftiţi, domnule Bădoiu. |
||||
|
Stimaţi colegi, De fapt, amendamentul meu vizează acelaşi principiu, şi anume, că acest act de clemenţă să fie aplicat tuturor faptelor care sunt comise până la o anumită dată şi nu numai celor care au rămas definitiv condamnaţi. Îmi permit să spun că dacă veţi fi de altă părere, comiteţi două greşeli: una referitor la echitate şi care intră în conflict cu prevederile constituţionale potrivit cărora legea este egală pentru toţi şi se aplică deopotrivă tuturor. Şi o a doua, care după părerea mea, se poate exprima prin aberaţie juridică. Pentru că nu poate fi taxată altcumva, decât o aberaţie juridică. Ce exemple să vă mai dau, decât că este foarte posibil ca doi infractori să fie judecaţi, nu concomitent pentru aceeaşi faptă, ci în mod diferit, datorită intervenţiei mecanismului juridic referitor la căile de atac sau pentru că anumite organe de urmărire penală sau instanţe de judecată mai puţin aglomerate să dea verdictul, deci, să rămână definitivă hotărârea pentru aceeaşi faptă, acelaşi gen de faptă, iar o alta, vezi cea din Bucureşti, să dea un verdict după 2 ani. Întrebarea este: e drept? Dacă pentru aceeaşi faptă persoane cu situaţii juridice identice nu pot beneficia de clemenţa legiuitorului. Teoria expusă astăzi, aici, de domnul ministru adjunct pe care-l respect, şi ştie foarte bine, cum că ar fi o avalanşă de condamnaţi care vor răbufni din închisorile României şi prin aceasta s-ar crea un pericol public, nu rezistă. De ce? Pentru că, în primul rând, cei care vor fi în curs de judecată şi vor rămâne condamnaţi după aceea nu vor mai intra în puşcării, prin aplicarea decretului de graţiere, şi vă rog să reţineţi ce vă spun acum, şi 2) cei care deja sunt acolo vor beneficia în proporţia propusă de Ministerul de Justiţie. De fapt şi la urma urmei, dacă aţi urmărit presa, televiziunile, radioul, aţi aflat şi dumneavoastră că, în mai multe puşcării din România, condiţiile sunt neomeneşti, total neregulamentare, pe metru pătrat sunt 10 - 15 deţinuţi. Nu ştiu dacă este omeneşte, dacă este uman, chiar dacă aceşti oameni au încălcat legea, să-i tratăm de această manieră. Vă rog să reţineţi şi opinia organismelor internaţionale, vizavi de condiţiile de deţinere. De fapt, dacă vă veţi fi uitat în expunerea de motive, aţi fi aflat că acest act de clemenţă se dă tocmai în ideea de a depopulariza sau descongestiona puşcăriile care sunt supraaglomerate. Deci, haideţi să lăsăm deoparte considerentele de ordin politic care, după mine, sunt greşite, determinându-vă să votaţi împotriva acestor amendamente şi, de fapt, să constataţi că logic este, firesc este ca această lege să se aplice deopotrivă tuturor celor care sunt în situaţii asemănătoare sau chiar identice. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Boc. V-aş ruga, totuşi, să aveţi în vedere că este acelaşi tip de argumentaţie şi să nu repetaţi... |
||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală): Domnule preşedinte, Ori îl lăsaţi să vorbească... |
||||
|
Domnule Chiliman, dacă aveţi ceva de spus, v-aş ruga să poftiţi la tribună şi să încetaţi cu manifestările de tribună din altă parte! |
||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală): V-am rugat să respectaţi Regulamentul! |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să spun din start că susţin amendamentul domnului deputat Cornel Bădoiu. În al doilea rând, aş vrea cu ocazia aceasta să corectez, probabil, o scăpare şi nu altceva din partea domnului ministru, din partea reprezentantului Ministerului Justiţiei, care ne spunea că dacă am accepta amendamentul acesta, precum şi acela care a fost respins, am putea ajunge în situaţia în care vom avea de-a face cu graţierea unei persoane achitate. Domnule ministru, Eu am făcut o facultate de drept, am mai citit nişte manuale, dar asemenea revoluţii în domeniul dreptului nu am auzit: ca un act de graţiere să se aplice unei persoane achitate. Prin excelenţă, un act de graţiere înseamnă că se aplică pentru o pedeapsă aplicată, pentru o infracţiune săvârşită şi condamnată definitiv de către o instanţă de judecată. O persoană achitată nu este condamnată, domnule ministru. Cum ne putem permite să facem asemenea afirmaţii care pot induce în minte colegilor, care nu sunt specialişti jurişti, inconsistenţa argumentelor şi amendamentelor noastre. O persoană achitată este o persoană nevinovată. În schimb, o persoană care beneficiază de graţiere a fost condamnată şi urmează să i se graţieze o parte din pedeapsă sau în întregime pedeapsa. Deci, credeam că este necesar să facem această corectură. În al doilea rând, în susţinerea amendamentului domnului deputat Bădoiu, m-aş adresa dumneavoastră, domnilor deputaţi, cu următoarea întrebare: ce le veţi răspunde acelor oameni care vor veni la birourile dumneavoastră parlamentare, şi fiţi convinşi că vor fi mulţi, şi vă vor întreba: eu de ce nu beneficiez de actul de graţiere, pentru că Văsălie, care a săvârşit aceeaşi faptă, condamnată ".. unde s-a aplicat de către instanţa de judecată aceeaşi pedeapsă, de 3 ani de zile, la judecătorie, are acelaşi grad de pericol social, de ce lui i s-a aplicat actul de graţiere şi mie nu mi s-a aplicat actul de graţiere? Ce veţi răspunde, domnilor colegi, ce le veţi răspunde acelor oameni care vor veni la birourile dumneavoastră parlamentare şi vă vor spune asemenea probleme? Ce legi faceţi dumneavoastră în Parlamentul României? Adică, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, nu?! Gândiţi-vă, pentru că noi mergem în teritoriu şi nu ministrul justiţiei să dea faţă cu cei care vin la birourile noastre parlamentare şi ne cer răspunsuri precise la legile pe care le adoptăm aici. Gândiţi-vă că vor veni acei oameni şi care vor spune: sunt la judecătorie, nu este definitivă sentinţa, dar nu ştiu ce înseamnă aceasta să fie definitivă! Tot 3 ani am luat şi eu ca şi celălalt coleg de-al meu, Ionescu, să nu mai avem probleme?! El de ce să beneficieze şi eu nu de actul de graţiere? Este vorba de aceeaşi faptă: furt simplu, cu acelaşi grad de pericol social. Ce sunt eu de vină că judecătorul a fost în concediu şi nu mi-a pus cauza pe rol ca să ajung la sentinţa definitivă. Care este vina mea? îmi va spune cetăţeanul. Şi eu ce o să-i răspund? O să-i răspund că aşa a decis ministrul justiţiei. Acesta va fi răspunsul pe care îl voi da, dacă dumneavoastră veţi accepta amendamentul domnului deputat Bădoiu. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Gheorghiof. |
||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Rar mi-a fost dat să aud motivaţiile care s-au spus astăzi pentru un act de clemenţă; dacă este un act de clemenţă graţierea. Pentru că m-am întors în trecut, în 78, atotputernicul legiuitor a încercat şi el să revoluţioneze înstituţia graţierii şi instituţia amnistiei, dacă bine îmi amintesc, domnule ministru. Atunci era cât pe-aci, de fapt, s-a şi împlinit, printr-o voinţă unică şi de neluat atunci în considerare şi ca să poată fi criticată. Dar astăzi, aici, printr-un act de clemenţă, în motivaţie, ni s-a spus în felul următor: graţierea este un act de clemenţă pentru oamenii care se comportă frumos, băieţi cuminţi în puşcărie. Graţierea noi trebuie să o dăm, acest act de graţiere, pentru că sunt suprapopulate. Monitorul european vine şi ne spune: ce faceţi voi? În puşcării sunt oameni care trăiesc în condiţii inumane. Este adevărat. Condamnarea înseamnă privatizare de libertate. Luăm libertatea omului şi nu-l ducem la o condiţie subumană, aşa cum se petrece astăzi în România. Dacă aceste două motive sunt motivele care au împins iniţiatorul să solicite Parlamentului României un act de graţiere, atunci nu văd de ce acum, când noi vrem să facem un act de clemenţă, când noi vrem să nu mai fie aglomerate, supraaglomerate şi duşi oamenii la un tratament inuman şi numai să-i privăm de libertate, noi rămânem cantonaţi acum un an şi jumătate sau un an în urmă, de un an ne chinuim să dăm un act de clemenţă, noi, care suntem, practic, legiuitorii acestei ţări. S-a mai pus şi o problemă: cum să lăsăm un om care poate să i se achite fapta pe care a făcut-o şi să i se aplice, practic, un act de clemenţă care este graţierea? Şi atunci, mă întreb şi eu, oare nu cumva omul acela, care ar fi achitat pentru faptă, ar prefera să intre în puşcărie, poate să fie graţiat pentru că în puşcărie este mai bine decât afară?! Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Szekely. |
||||
|
Intervenţia mea este doar procedurală. Domnule preşedinte, eu cred că dezbaterile în ceea ce priveşte principiul acestui amendament s-au purtat deja la momentul anterior, nu cred că problema a fost data de la care să se aplice actul graţierii, ci principiul dacă aceasta să se aplice hotărârilor rămase definitive sau trebuie fixată o dată. De aceea, vă rog să sistaţi discuţiile la acest amendament şi să trecem la vot,pentru că s-au spus deja toate argumentele care s-au putut spune în acest caz. |
||||
|
Stimate coleg, Aveţi perfectă dreptate, domnule Szekely, dar eu am încercat să explic acest lucru colegilor şi am fost penalizat de la tribună că influenţez dezbaterile. Poftiţi, domnule deputat Moiş. |
||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Eu nu doresc să repun în discuţie argumentele pe care le-am adus, doresc să vin cu un argument nou. Vă rog să observaţi că acest act de clemenţă are o condiţie dărâmătoare, şi anume, dacă în 3 ani de zile cel care a fost graţiat nu îndeplineşte condiţiile restrictive prevăzute de acest act de clemenţă, practic, el va trebui să execute pedeapsa. Aşadar, nu vă uitaţi la câţi li se va aplica acest act de clemenţă, să vă uiaţi la efectele lui şi condiţiile în care vor fi aplicate prevederile acestui act de clemenţă. Pentru că el are nişte condiţii draconice, până la urmă, stipulate. Aşadar, toate argumentele aduse până acum în ceea ce priveşte data până la care să se aplice acest act de clemenţă rămân în picioare şi sunt susţinute cu atât mai mult de aceste condiţii draconice de aplicare a actului de clemenţă. Susţinem, prin urmare, amendamentul propus de către domnul deputat Bădoiu, eu şi Grupul parlamentar al Partidului România Mare. |
||||
|
Domnul ministru Gaspar, din partea iniţiatorului. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ca unul care am scris Legea graţierii şi procedura graţierii, lege care a fost dezbătută în ambele Camere şi, pentru nişte chestiuni de, nu pot să spun de oportunitate, de tehnică legislativă, a fost restituită de Preşedintele României, apoi a trecut la Senat şi au fost îndreptate aceste probleme, legea, sigur, se va întoarce la promulgare, deci, din acest punct de vedere, consider că stăpânesc instituţia graţierii, cel puţin în măsura în care am reuşit să scriu o lege, care să-şi găsească aprobarea de către Parlament. Nu mă despart de ceea ce colegul meu, domnul deputat Cornel Bădoiu, a spus aici, însă vreau să-i arăt un singur lucru şi o fac şi pentru toată lumea: există în drept un principiu, că cine poate mult, poate şi mai puţin. Graţierea este un act politic, iar cel care iniţiază acest act politic poate să stabilească în ce măsură îl dă şi cum să se aplice. Ne găsim în faţa unei graţieri, aş putea spune, restrictive, se vrea să fie graţiate numai acele pedepse care au fost aplicate prin hotărâre definitivă. Atunci când legiuitorul va vrea să-i graţieze şi pe cei care au săvârşit faptele până la o anumită dată şi se află în curs de judecată, va insera în lege un astfel de text. Dar, în momentul de faţă, aprecierea politică este aceasta: să graţinem numai pe aceia care au fost condamnaţi prin hotărâri definitive până la data intrării în vigoare a legii. |
||||
|
Supunem votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Bădoiu. Cine este pentru? 39 voturi pentru. Împotrivă? 60 voturi împotrivă. |
||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală): Câte? Domnule preşedinte, haideţi să fim serioşi! |
||||
|
Domnule Chiliman, văd că sunteţi specialist în contestări, vă rog să poftiţi la tribună şi să mai număraţi o dată! |
||||
|
Cerem măcar o minimă corectitudine! |
||||
|
Domnul Gaspar are o problemă de procedură. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cunosc activitatea parlamentară din 1990, dar ce se întâmplă în legislatura actuală sub aspectul exprimării votului şi al anunţării rezultatului votului, pur şi simplu, mă uimeşte! Adică, se pune la îndoială corectitudinea celor doi secretari, colegii noştri, că ar număra în mod greşit! Eu, în locul dânşilor, m-aş ridica şi aş părăsi acel loc, atâta timp cât se pune la îndoială buna credinţă! |
||||
|
Domnul Chiliman. |
||||
|
Domnule preşedinte, Ştim foarte bine câţi suntem în sală, dumneavoastră aţi spus 60, probabil că sunt 60... |
||||
|
Domnule Chiliman, înainte de a vorbi pentru presă, vă rog să număraţi voturile de aici, din faţă, ca să nu mai vorbiţi în principiu! |
||||
|
Eu nu vă mai spun nimic, domnule preşedinte. O voce din sală: Câţi suntem în sală, domnule Chiliman? Spuneţi numărul! |
||||
|
V-am spus că, probabil, sunt 60. Eu spun cu totul altceva, noi, aici, suntem cam 85-90 de oameni în sală, dumneavoastră, sigur, aveţi un număr total de 56, probabil.... |
||||
|
60 şi cu 39 câţi sunt, domnule deputat? |
||||
|
Probabil, cu dânşii de acolo ceva mai mult şi, cu dumneavoastră, probabil că sunt 61 de voturi. Problema e cu totul alta, domnule preşedinte. Noi am fost nu 39, ci am fost 41. Eu atâta am vrut, nu vreau să vă spun că dumneavoastră aţi numărat incorect pe partea de 60, ci pe partea cealaltă, pe partea de 39, au fost 41, atâta vreau să vă spun. În momentul în care se numără, eu cred că trebuie numărat corect fiecare om care este în sală, nu am contestat cifra de 60 pe care aţi spus-o. Cred că este 61 cifra corectă, însă. |
||||
|
Stimaţi colegi, Consider absolut rău-voitoare intervenţiile dumneavoastră! Cele mai multe voturi pentru amendamente le-au exprimat colegii noştri de la PRM, unde a numărat distinsul nostru coleg Leonăchescu, care exprimă tocmai voinţa acestui partid! Şi aţi văzut că am numărat de două ori voturile şi a ieşit tot aşa! Vă spun, înţeleg să dau o turnură absolut democratică dezbaterilor, dar constat foarte multă rea-credinţă şi constat foarte multă jignire la adresa colegilor mei care numără! |
||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală): Să numere corect! |
||||
|
Corect au numărat! Deci, cu 60 de voturi împotrivă şi 39 pentru, amendamentul domnului Bădoiu a fost respins. La art. 6? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art. 7. Domnul deputat Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doar o frază despre incidentul procedural. Probabil că soluţia va fi şi la Camera Deputaţilor votul electronic, care ne-ar scuti de orice alt comentariu şi probabil că din toamnă am rezolva această problemă serioasă. |
||||
|
Şi puţin mai multă bună-credinţă şi constructivitate, alături de aceasta. |
||||
|
Atunci, toate lucrurile s-ar rezolva. De ce să nu aibă şi Camera Deputaţilor, la fel ca la Senat, vot electronic? Domnule preşedinte, la pct. 5 din cadrul amendamentelor respinse, la art. 7, există un amendament formulat de Grupul parlamentar al Partidului Democrat şi, chiar dacă este la un alt articol, mai există un amendament pe aceeaşi linie al domnului deputat Cornel Bădoiu. La art. 7, după alin. 1, noi am propus un nou text, care să sune în felul următor: "Persoanele graţiate care, în decurs de 3 ani, cu rea-credinţă, nu au acoperit prejudiciul sau despăgubirile la care au fost obligate, vor executa pedepsele ce le-au fost stabilite". Acest amendament urmăreşte să dea satisfacţie şi persoanei vătămătate şi nu numai infractorului, prin actul de graţiere. O persoană, când este condamnată, are prin sentintă, de cele mai multe ori, obligaţia de a repara un prejudiciu pe care l-a produs prin săvârşirea infracţiunii. Vom avea următoarea situaţie: un infractor a fost condamnat la 3 ani de închisoare, a produs un prejudiciu de 100 de milioane de lei. După publicarea în Monitorul Oficial a acestei legi, el va ieşi din închisoare şi se va întâlni pe stradă cu acela căruia i-a produs prejudiciul de 100 de milioane de lei şi va spune: "Ei, ai văzut cum este legea? Ai văzut că nu contează prejudiciul pe care ţi l-am produs?" Şi, etalând faptul că nu va putea să recupereze prejudiciul, el va fi bine-mersi în libertate şi va sfida în continuare cetăţeanul cinstit, plătitor de impozite şi taxe. Îl va sfida pur şi simplu! Şi atunci, nu este, oare, corect ca şi celui care beneficiază de clemenţa statului, de clemenţa noastră, nemenţinându-l în închisoare, să-i dăm şi o obligaţie corelativă, şi anume, ca în decurs de 3 ani de zile să recupereze prejudiciul? Am spus "cu rea-credinţă", dacă nu recuperează prejudiciul, că s-ar putea să fie o persoană, într-adevăr, în imposibilitate, materială, fizică, cum doriţi, să recupereze prejudiciul, nu cu acele persoane ne batem noi, ci cu acelea care, cu rea-credinţă, într-un termen de 3 ani de zile, nu vor recupera prejudiciul pe care l-au produs părţii vătămate. Credem noi că actul acesta de graţiere, dincolo de faptul că este un act politic, trebuie să fie şi un act moral, de a introduce o minima moralia în această activitate legată de graţiere. Şi să-i creăm şi o obligaţie aceluia căruia îi dăm un drept, pe lângă dreptul de a fi graţiat, să-i dăm şi o obligaţie corelativă, dreptul de a-l despăgubi pe acela pe care l-a păgubit. În speranţa că veţi accepta amendamentul nostru, sub rezerva celor prezentate, vă mulţumesc. |
||||
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu. Din partea iniţiatorului, domnul ministru Alexandru. |
||||
|
Domnul Ioan Alexandru: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Credem că nu există suficiente argumente pentru a modifica textul iniţial, din următoarele motive. În primul rând, vă rog să observaţi că art. 7 deja condiţionează, deci, stabileşte că: "Persoanele graţiate care, în decurs de 3 ani săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită, şi restul de pedeapsă". Propunerea de a se adăuga un nou alineat ar însemna să repetăm, deoarece, substanţial, se repetă aceeaşi condiţie, şi anume că: "Persoanele graţiate care în decurs de 3 ani, cu rea-credinţă, nu au acoperit prejudiciul..." Se introduce numai conceptul de "rea-credinţă". În opinia noastră este un termen vag, care ar crea mari posibilităţi de arbitrat în activitatea de justiţie. Este recomandabil ca în actele normative să fie evitate asemenea sintagme, care ar deruta. Ce înseamnă "reaua credinţă", cum poate fi stabilită? Avem experienţa bunei credinţe în unele procese de pe Legea nr. 10 şi rezultatele care s-au consemnat acolo. Prin urmare, cred că ar trebui evitate asemenea precizări, care nu ar fi benefice pentru un act normativ solid. Mulţumesc. |
||||
|
Aţi ascultat şi argumentele iniţiatorilor amendamentului şi răspunsul ministerului. Mai doriţi să interveniţi? Domnul ministru Gaspar. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prin amendamentul propus se încearcă să se introducă o a doua condiţionare la graţiere. În alin. 1 se are în vedere situaţia în care, în decurs de 3 ani, cel care a fost graţiat, dacă săvârşeşte o infracţiune şi este condamnat, va executa şi pedepasa care face obiectul graţierii. Aici, se introduce o a doua condiţionare, legată de faptul că cel graţiat, cu rea-credinţă, nu a acoperit despăgubiri la care a fost obligat. Or, noi cunoaştem foarte bine că hotărârea definitivă de condamnare la pedeapsă şi la despăgubiri constituie titlu executoriu, iar punerea în executare se face pe căile cunoscute. Nu am nevoie să introduc într-o lege de graţiere modul de a pune un executare un titlu pe care îl am, există procedură specială cu privire la punerea în executare, pentru recuperarea daunelor care mi s-au produs prin fapta infracţională. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul deputat Bădoiu. |
||||
|
Şi vă promit că nu am să mai iau cuvântul la amendamentul de la art. 8 alin. 1 şi 2. Domnilor colegi şi stimate colege, Trebuie să ştiţi că procesul penal are două componente. aspectul penal şi latura civilă. Vă amintesc că, încet-încet, în România se instaurează economia de piaţă. Deci, cu alte cuvinte, componenta materială, latura civilă a procesului penal capătă o importanţă deosebită. Dacă până astăzi aspectul penal avea prioritate, apoi, trebuie să fiţi de acord cu mine că în egală măsură trebuie să-i dăm importanţă şi celui referitor la repararea pagubei. Pentru că, stimaţi colegi, pe cel care a fost prejudiciat, la urma urmei, îl interesează mai puţin dacă respectivul execută sau nu execută pedeapsa, pe el îl interesează să recupereze paguba. Gândiţi-vă inclusiv la marii, cât şi la micii întreprinzători, ce se întâmplă dacă într-o perioadă de nu vor recupera acest prejudiciu? Povestea că, vezi, Doamne, în legislaţia românească nu sunt definite cu mai multă exactitate criteriile după care putem stabili dacă a existat sau nu rea-credinţă... Îi combat pe colegii mei din Executiv, pentru că expresia "cu rea-credinţă" este întâlnită în toată legislaţia românească şi nimeni nu s-a mai legat de aspectul că nu sunt criteriile bine precizate. Păi, domnilor colegi, treaba aceasta e la latitudinea judecătorului, nu a politicului. Se stabileşte dacă cu rea-credinţă nu a acoperit prejudiciul şi, în acest context, e firesc şi normal, dacă în decurs de 3 ani - poftim, eu am zis 2, revin şi spun 3 - nu acoperă paguba, firesc este să execute pedeapsa. Ce satisfacţie morală, până la urma urmei, are cel prejudiciat? Dacă scapă de pedeapsă, fiind iertat, şi pe parcursul a ani şi ani de zile trage de acoperirea acestui prejudiciu? Şi, apoi, stimaţi colegi din Executiv, câţi au furat din patrimoniul acesta al României? Oare nu trebuie să găsim un mijloc juridic prin care să-i determinăm pe aceşti oameni, care au scăpat într-un fel sau altul de executarea pedepsei, să acopere măcar pagubele create? Atât, vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor din opoziţie.) |
||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Foarte logic! Bravo! |
||||
|
Poftiţi. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Îmi pare foarte rău, văd că nu se pot împărtăşi nişte lucruri care sunt bine venite şi care duc la rezolvarea ambelor aspecte, aşa cum au spus şi colegii mei antevorbitori. Domnule, vorbim de latură penală, înţelegem clemenţă, dar pe latură civilă înţelegem să nu executăm? Nu se poate! Şi în instanţă, în momentul în care cineva beneficiază de circumstanţe atenuante, până nu a acoperit prejudiciul, nici nu se poate pune în discuţie o asemnea problemă! Deci, vreau să vă spun că este absolut necesar, măcar aici, acum, când înţelegem să luăm o măsură de clemenţă, să ţinem cont de acest lucru, care este bine venit şi nu văd de ce atâta înverşunare, să nu acceptăm aşa ceva? Nu pot să înţeleg! Cel puţin, din partea colegilor jurişti. |
||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală): Eee...! |
||||
|
De ce, domnule Chiliman? În termeni de 3 ani, nu mă interesează pe mine dacă mai săvârşeşte... |
||||
|
Nu a spus, stimată colegă, decât "eee...", nu v-a combătut. |
||||
|
Cel puţin pentru jurişti e un lucru arhicunoscut. Dar, să nu vrei să recuperezi prejudiciul, mă face să mă gândesc la cu totul altceva, nu vreau să spun acum la ce, dar este un lucru inadmisibil, după părerea mea şi a colegilor antevorbitori, nu vă supăraţi. |
||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală): Sprijinim amendamentul! |
||||
|
Bun, dacă îl sprijiniţi, şi eu înţeleg să sprijin amendamentul colegului nostru Boc. Aici, eu zic că este vorba de a ieşi o lege bună, nu este vorba că vine amendamentul din partea PD-ului, a PNL-ului, a indiferent cui. Nu trebuie să sprijinim ceea ce este bine, ceea ce este în folosul legii cu pricina? Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Timiş mai doreşte să intervină. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, De această dată, trebuie să vă spun că sunt de acord cu amendamentul... (aplauze din partea opoziţiei) Mulţumesc de aplauze, nu erau necesare. Deci, sunt de acord cu amendamentul propus de domnul Boc, pentru un simplu motiv, eu vă invoc aici un motiv foarte simplu. Dacă vrem să iertăm pe cineva pentru o faptă penală, pentru o pedeapsă stabilită de instanţa de judecată, nu îl putem ierta în acelaşi timp şi în totalitate pentru neacoperirea prejudiciului cauzat. Adică, până la urmă, graţierea se aplică, domnilor, faptelor penale, nu faptelor civile! Nu putem, în acelaşi timp, să-l iertăm în totalitate pe infractor, este suficient că nu îl mai ţinem în închisoare pentru motivele invocate în actul de graţiere şi pentru situaţiile de acolo, dar nu putem să-l iertăm şi de plata prejudiciului. Felul în care se pune problema: bună-credinţă, rea-credinţă, aceia sunt termeni juridici. Cine stabileşte reaua credinţă, buna credinţă? Cine stabileşte şi dacă infractorul, în termen de 3 ani, a mai săvârşit o faptă penală? Există instituţii ale statului care să facă ordinea aceasta. Deci, nu putem, pentru nişte temeiuri total nejustificate, să iertăm un infractor în totalitate! Aşa că v-aş ruga să votaţi acest amendament, pentru ca să iertăm doar fapta penală, nu şi prejudiciul material. Mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.) |
||||
|
Domnul ministru Gaspar, din partea inţiatorului. |
||||
|
Cine spune că-l iartă de latura civilă? Domnule, obiectul graţierii este pedeapsa privativă de libertate, în măsura în care prin fapta penală a adus şi un prejudiciu, el, prin hotărârea judecătorească, va fi obligat la plata despăgubirilor, aşa cum va fi stabilită de instanţă. Şi în baza hotărârii judecătoreşti, se va trece la executare. De unde aţi scos dumneavoastră că prin graţiere se iartă infractorul care beneficiază de graţierea pedepsei, de latura civilă? Uitaţi-vă ce spune textul amendamentului! Ambele au aceeaşi redactare, chestiunea diferă între domnii deputaţi Boc şi Bădoiu, numai în ceea ce priveşte timpul înlăuntrul căruia, dacă nu a plătit despăgubirile şi nu a acoperit prejudiciul, cu rea-credinţă, cum se spune: 3 ani la domnul Boc, 2 ani la domnul Bădoiu. Dar aceasta este în afară şi am spus, înseamnă să mai adăugăm o condiţionare la actul de graţiere, care ţine de latura civilă a procesului şi care îşi are o altă cale de rezolvare decât latura penală. |
||||
|
Domnul deputat Timiş. Drept la replică sau...? Poftiţi. |
||||
|
N-am să fac aici o lecţie de drept, dar vreau să vă spun ferm că nu sunt în eroare! Deci, nu sunt în eroare! Pentru că, au explicat colegii noştri, procesul are două laturi: una civilă şi una penală. În cazul acesta, dacă, pentru pedeapsa aplicată cu caracter penal, există o condiţionare de 3 ani ca infractorul să nu mai săvârşească o faptă penală, de ce să nu las şi o a doua condiţionare, ca să-şi repare prejudiciul pe care nu l-a reparat cu bună-credinţă? De ce să nu-l condiţionez? Trebuie să-l las pe infractor să facă ce vrea, să execute sau să nu execute o hotărâre judecătorească? Deci, poate să fie şi o a doua condiţionare, stimaţi colegi, ca el să-şi plătească prejudiciul pe care l-a cauzat. Şi să ştiţi că, din acest punct de vedere, cel căruia i s-a cauzat un prejudiciu este mai puţin interesat dacă infractorul răspunde sau nu răspunde penal. Tragerea la răspundere penală este obligaţia statului, pe când pe mine, ca cetăţean, mă interesează dacă îmi recuperez prejudicul sau nu. Şi aceasta este important pentru cetăţenii acestei ţări! Treaba aceasta, cu tragerea la răspundere, este a statului, până la urmă, indiferent al cui este acest stat sau cine conduce acest stat! Mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Domnule coleg, în afara acestei pledoarii teoretice, poate explicaţi sălii dacă sunt mai multe argumente pentru a se acoperi prejudiciul, introducându-l înapoi în închisoare pe cel căruia dumneavoastră vreţi să-i revocaţi sancţiunea? Acum înţeleg că aveţi o problemă cu recuperarea prejudiciului, se recuperează mai sigur? |
||||
|
Înţeleg că suntem la întrebări şi răspunsuri. Lăsaţi-mă să îmi exprim punctul de vedere la ce mă intresează. Problema aceasta nu este problema mea. Dar, dacă totuşi doriţi, dacă îl las liber, ce garanţii am eu că îşi plăteşte aceste obligaţii faţă de cel căruia i-a cauzat un prejudiciu, dacă nu îl condiţionez printr-un text de lege? S-a răspuns cu o întrebare. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PD.) |
||||
|
Domnul Szekely. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş dori să îl asigur pe colegul nostru Timiş că nimeni nu se îndoieşte de competenţa lui. Dimpotrivă, el este un jurist eminent, şi nu este vorba despre faptul că nu ar fi înţeles esenţa acestei discuţii. Însă, şi din punct de vedere moral, eu sunt de acord cu acest amendament. Pe undeva, este firesc să îl pedepsim pe acela care, după ce nu a mai executat o pedeapsă privativă de libertate, nici să nu recupereze prejudiciul cauzat. Dar, după părerea mea, nu putem amesteca aspectele civile cu aspectele penale. Nu putem condiţiona aplicarea unei măsuri penale de executarea unei îndatoriri civile. Dacă dorim să facem acest lucru, este posibil, dar recuperarea prejudiciului are o procedură exclusiv civilă şi bine stabilită în legislaţia civilă şi în dreptul procesual civil, iar în ceea ce priveşte aspectele penale, cred că actul de graţiere trebuie să se rezume la acestea, şi nu să stabilească noi modalităţi de recuperare a prejudiciului în dreptul civil. Acesta este riscul. Şi riscul este teoretic în primul rând, fiind totuşi important ceea ce comportă acest amendament. Deci nu este vorba că legiuitorul ar încuraja sustragerea de la executarea obligaţiilor civile, dar aceasta este o lege cu caracter penal, şi trebuie să se rezume la soluţionarea aspectelor penale ale graţierii. |
||||
|
Domnul ministru Alexandru. |
||||
|
Domnul Ioan Alexandru: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, De jumătate de secol s-a desfiinţat închisoarea datornicilor. Dacă vrem să reiterăm această instituţie, putem transforma sau metamorfoza mijloacele de executare silită din civil şi să le aducem în plan penal. Vă mulţumesc. |
||||
|
Stimaţi colegi, V-aş ruga să vă astâmpăraţi puţin orgoliile profesionale şi disponibilitatea de explicare teoretică. Aţi vorbit fiecare de câte două ori. Domnul Boc. |
||||
|
Două precizări doar. În primul rând, aici nu este vorba de închisoarea datornicilor, şi comparaţia nu îşi are rolul în contextul de faţă. În al doilea rând, chiar dacă pe domnul Timiş îl paşte o sancţiune disciplinară pe linie de partid, după poziţia pe care a avut-o astăzi, argumentele pe care le-a avut în susţinerea amendamentului pe care eu l-am formulat sunt corecte, în sensul că este absolut necesar ca această dublă condiţionare să existe, pentru a da, cel puţin printr-un articol de lege, şi o minimă satisfacţie persoanei vătămate din procesul penal. Procesul penal are o persoană care săvârşeşte infracţiunea, infractorul, şi o persoană care suferă un prejudiciu, persoana vătămată. Toată această lege pe care noi o dăm astăzi vine în favoarea persoanei care beneficiază de clemenţa statului, prin actul de graţiere. Dar nu ne gândim, oare, puţin şi la acela care a suferit prejudiciul? Acesta este mesajul pe care noi dorim să îl dăm prin această lege: că ne pasă şi de aceia care au suferit un prejudiciu, şi care prejudiciu nu a fost recuperat, pentru că, dacă s-ar recupera prejudiciul, articolul nu intră în cauză, nu se aplică. Dar haideţi să dăm un semnal că ne pasă şi de oamenii cinstiţi, de oamenii corecţi, de oamenii care îşi plătesc impozitele şi taxele, de oamenii care duc o viaţă normală şi respectă legile acestei ţări. Acesta este mesajul pe care noi îl dăm prin acest amendament. Nu este vorba despre altceva, ci de a da un mesaj că ne pasă şi de aceia care, repet, sunt oneşti şi cinstiţi în această ţară. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Bădoiu. Şi, după aceea, propun sistarea discuţiilor. Cine este pentru sistarea discuţiilor? Mulţumesc. Împotrivă? Repetăm votul, ca să nu existe iar contestaţii. Cine este pentru sistarea discuţiilor? Să ştiţi că este un vot la etaj - domnul deputat Popescu Kanty. 75 de voturi pentru. Împotrivă? Stimaţi colegi, Sunt unii dintre dumneavoastră care de doi ani vorbesc din sală şi niciodată nu ies la tribună. I-aş ruga foarte mult să vină la tribună dacă au să exprime ceva. 25 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu 75 de voturi pentru, 25 împotrivă, s-au sistat discuţiile după intervenţia domnului Bădoiu. Aveţi cuvântul. |
||||
|
În primul rând, aş vrea să fac o precizare: eu vorbesc ca specialist în domeniu; nu am în vedere nici un fel de criteriu politic. Aceasta să fie clar pentru toată lumea. În al doilea rând, sunt foarte multe persoane prejudiciate care nu aleg calea acţiunii în comercial sau în civil, ci pe cea din penal, pentru că, potrivit legii penale, lucrurile se rezolvă cu mai multă celeritate. Şi, atunci, îi întreb eu pe domnii colegi: dacă nu am pune condiţia vizată de mine şi de domnul Boc prin acel amendament - cum că, dacă în trei ani, cu rea-credinţă, nu acoperă prejudiciul, reintră de unde a plecat, atunci îmi pun şi eu o întrebare: nu credeţi că acest om nu ar mai fi meritat clemenţa, iertarea de executarea pedepsei? Păi, domnilor, cu atât mai mult, scopul pe care l-aţi învederat în expunerea de motive s-ar împlini prin acceptarea acestui amendament, pentru că cel care a ieşit din puşcărie şi care a fost iertat să nu mai execute pedeapsa va şti că, dacă trage de timp cu rea-credinţă, este pasibil să reintre la închisoare. Deci nu îmi faceţi trimire la executorul judecătoresc, stimaţi colegi, pentru că aceasta înseamnă bani pentru persoana prejudiciată. Deci acesta, odată, a fost furat, după aceea trebuie să facă faţă la n procese (vezi: contestaţie la executare, strămutări etc.), într-un final ajunge la un executor judecătoresc care îi ia 10%, başca Vlaşca şi Teleormanul, ca să facă evaziune fiscală, şi pune în executare hotărârea. După câţi ani? După zece-cincisprezece ani, adică după ce acela a reuşit să plece sau să ajungă bătrân şi să nu mai aibă ce lua de la el. În al treilea rând, domnule ministru Gaspar, îmi pare rău că aici nu aţi explicat plenului că prin legea cadru privind procedura graţierii iniţiată de dumneavoastră, trecută prin cele două Camere, aflată la promulgare, restituită pentru nimica toată, dar nu pentru ce vă spun acum, şi anume că graţierea urmează să se aplice nu numai condamnaţilor definitiv, ci şi celor în curs de urmărire sau judecată care au comis fapte până la o anumită dată. |
||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din loja destinată Guvernului): Nu aţi fost în sală. |
||||
|
Îmi pare rău. Îmi cer scuze în cazul acesta. În al patrulea rând, domnilor, gestiunea frauduloasă, cel puţin până la ora aceasta, se pedepseşte cu închisoare până la doi ani, deci automat va intra în legea de graţiere. V-aţi întrebat câte miliarde au fost păpate prin astfel de fapte? Deci nici măcar atât nu înţelegeţi: că trebuie să recuperată paguba de la aceşti oameni care din start au fost de rea-credinţă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Stimaţi colegi, Cred că cei care nu sunteţi jurişti aţi devenit deja, ascultând atâtea intervenţii de specialitate. Să trecem la vot. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnilor deputaţi Boc şi Bădoiu. Cine este pentru? 42 de voturi pentru. De la balcon s-a exprimat un vot regulamentar. Îl aştept şi pe al doilea. (Vociferări din partea Grupului parlamentar al PSD.) Atunci, au fost 41 de voturi pentru, dacă contestaţi votul de la balcon. Împotrivă? 69 de voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Cu 69 de voturi împotrivă, 41 pentru, amendamentul domnilor deputaţi Boc şi Bădoiu a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.7 în formularea votată de Camera Deputaţilor în prima şedinţă. Cine este pentru? 70 de voturi pentru. Împotrivă? 41 de voturi împotrivă. Abţineri? Cu 70 de voturi pentru, 41 împotrivă, art.7 a fost votat în formula pe care v-am prezentat-o. La art.8 dacă sunt obiecţiuni. Domnul deputat Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte, Nu voi relua toate argumentele, pentru că aici, la art.8, avem de-a face cu o formă asemănătoare cu cea a amendamentului de la art.5 şi, în consecinţă, nu mă voi rezuma decât la noi argumente. De aceea, înainte, aş vrea să constat o poză pe care am văzut-o în plenul Camerei Deputaţilor în acest moment: la această masă erau opt membri ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; din cei opt, şapte se pronunţă pentru un amendament, iar plenul Camerei Deputaţilor se pronunţă exact invers. Cred că este o poză de "Guinnes Book". Când specialiştii, experţii, cei care redactează legile care trec prin comisie... |
||||
|
Stimate coleg, nu este prima dată când pretindeţi că distinşii noştri colegi din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi decid în locul Camerei Deputaţilor. Aici suntem toţi deputaţii egali şi decide plenul. |
||||
|
Eu am făcut o constatare, domnule preşedinte. Judecăţile de opinie nu se condamnă. |
||||
|
Dar nu mai jigniţi pe ceilalţi colegi care nu sunt jurişti şi care nu fac parte din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. |
||||
|
Domnule preşedinte, Dumneavoastră, care sunteţi un eminent jurist şi un fin observator al vieţii juridice, ştiţi că, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, judecăţile de valoare nu pot fi sancţionate. Eu am emis o judecată de valoare cu care puteţi fi de acord sau nu puteţi fi de acord. Aceasta este esenţa dezbaterii democratice. Am vrut numai să spun că este o constatare, bazându-ne pe voturile care au stat în faţa voturilor dumneavoastră. Repet: o poză cu care nu ne putem mândri, spunem noi, în acest moment. Revenind la amendamentul formulat, acesta se leagă de ultimul articol din lege: "În forma amendată de către Guvern, urmează ca dispoziţiile prezentei legi să fie aplicate hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei legi." La art.5 vorbeam de sancţiunile contravenţionale. Acum, la art.8, vorbim de pedepse, de măsuri şi sancţiuni aplicate de către instanţele judecătoreşti. Vorbim de tot, de ansamblu. Problema este aceeaşi ca la art.5: aplicăm în totalitate prevederile prezentei legi doar la hotărârile judecătoreşti rămase definitive sau le aplicăm faptelor săvârşite până la o anumită dată? Un singur argument mai trebuie adăugat aici: şi într-un caz şi în celălalt, graţierea se realizează şi se aplică pedepselor stabilite şi aplicate de instanţa de judecată. Şi în cazul în care vom aplica actul de graţiere faptelor până la o anumită dată, tot va continua judecata, se va aplica o pedeapsă de către instanţa de judecată, şi după aceea va fi avut în vedere actul de graţiere. De doriţi sau de ce nu dorim să înţelegem acest lucru? Domnul ministru Gaspar ne spunea că actul de graţiere este un act politic. Da, este un act politic de clemenţă al legiuitorului, dar el nu poate fi în contradicţie cu textul Constituţiei, cu normele fundamentale ale dreptului. S-a subliniat de nenumărate ori de la acest microfon că, în această formă, acest act politic de clemenţă al Parlamentului este contrar art.16 din Constituţia României, care încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi nu mai reiau argumentaţia. Oricât am dori să facem acte politice, ele trebuie să se subsumeze actului suprem fundamental care ne coordonează, Constituţia României. Iată de ce acum, în ceasul al doisprezecelea, avem ocazia să îndreptăm erorile pe care le-am făcut până acum şi să aplicăm actul de graţiere faptelor săvârşite până la o anumită dată, în cazul de faţă 18 decembrie 2001. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Brudaşca. |
||||
|
Domnule preşedinte, Eu nu vorbesc aici ca şi jurist, pentru că nu am această pregătire, însă eu îmi exprim o nedumerire. Am constatat că distinşii colegi dintr-o anumită parte a acestei Camere au rămas total indiferenţi în faţa argumentelor logice pe care le-au pus în undă şi în faţa noastră specialiştii din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Indiferent de seriozitatea şi profunzimea acestor argumente, votul a fost numai unul singur. Deduc de aici că, probabil, şi această lege este inclusă în acordul dintre PSD şi UDMR, şi el va trebui să apară în forma finală numai într-un anumit sens care este agreat de UDMR. Dacă este adevărat, este din ce în ce mai grav. Constatăm că acordurile politice bat Legislativul în competenţele ce îi sunt stabilite de lege. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Procedură! |
||||
|
Comisia pentru apărare cere procedură. |
||||
|
Vă mulţumesc, dar nu sunt comisie! Eu sunt deputat. Domnule preşedinte, Vă asigur încă odată de tot respectul meu, dar nu pot să nu constat faptul că dumneavoastră, în modul în care conduceţi şedinţa, vă raliaţi, de la bun început, partizan asupra ideii cu care vine Guvernul - să impună un proiect de lege. Lucrul acesta mă deranjează, şi vi-l spun franc, cinstit. Dacă aveţi un punct de vedere personal în sensul unui articol, cobărâţi aici şi spuneţi-ni-l la fel cum facem noi, de la pupitru, pentru că, influenţând decizia parlamentarilor care vă sunt subordonaţi în PDSR, datorită rangului, gradului pe care îl purtaţi în acest partid, dumneavoastră nu faceţi să meargă în mod democratic votul Camerei Deputaţilor. Acum, vă rog să îmi răspundeţi mie la o eventuală întrebare: cum voi răspunde eu, acum, când ies afară, ziariştilor care mă vor întreba de ce am ajuns să fac legi în avantajul meu, ca parlamentar, în ideea că voi putea vreodată să răspund de nişte fapte dar numai penal, cu graţieri, fără importanţă, şi să nu mai răspund şi civil, atâta timp cât în bugetul statului nu se recuperează aproape nici măcar jumătate, dacă nu chiar mai puţin, din datoriile unor oameni, unor societăţi, unor întreprinderi către stat? Şi ne mirăm de ce bugetul apărării este aşa de mic şi de ce un procent pentru apărare, aşa cum l-am discutat astăzi, de 2% şi ceva, este insuficient, în final, ca să ne acopere ceea ce am crezut că, prin acest buget, va fi acoperit. Eu nu ştiu ce să le răspund. Nu cumva am căzut în plasa aceasta să facem legi care ne protejează pe noi într-un eventual necaz în care vom intra ulterior? Vă mulţumesc. |
||||
|
Dacă dumneavoastră, acum sau altă dată, îmi veţi da un exemplu de frază prin care eu am influenţat votul, atunci îmi voi cere scuze în faţa plenului. Până atunci, vă răspund că există mai multe modalităţi de a te face remarcat şi de a încerca să te vadă presa, printre care şi cel utilizat de dumneavoastră. Supun votului dumneavoastră, în aceste condiţii, amendamentul domnului Boc. Cine este pentru? 40 de voturi pentru. Împotriva amendamentului? 67 de voturi împotrivă. Abţineri? Cu 67 de voturi împotrivă, 40 pentru, a fost respins amendamentul domnului Boc. Supun votului dumneavoastră art.8 în formula pe care v-am prezentat-o. Cine este pentru? |
||||
|
Domnul Cornel Bădoiu (din sală): Domnule preşedinte, mai sunt două amendamente la art.8. |
||||
|
Eu nu am nici un amendament să îl susţin. Cine are amendamente să le susţină. |
||||
|
Domnul Cornel Bădoiu (din sală): Tocmai. Vreau să le susţin. |
||||
|
După ce am votat articolul? |
||||
|
Domnul Cornel Bădoiu (din sală): Sunt două amendamente cu un conţinut asemănător. |
||||
|
Mulţumesc foarte mult că mă ajutaţi să respect Regulamentul şi să revin la un vot pe care l-am exprimat cu privire la un articol, pentru că dumneavoastră nu sunteţi atenţi la desfăşurarea votului. |
||||
|
Domnule preşedinte, Să ştiţi că sunt foarte atent. S-a discutat amendamentul domnului deputat Boc. |
||||
|
Şi după aceea am supus votului art.7. Trebuia să vă opuneţi să supun votului art.7. |
||||
|
Este vorba de art.8 alin.1. |
||||
|
Şi pe acesta l-am votat. |
||||
|
Nu. S-a discutat amendamentul domnului Boc. |
||||
|
Poftiţi, susţineţi-vă amendamentul. |
||||
|
Eu doar atât vroiam să vă rog: să supuneţi la vot amendamentele de la art.8 alin.1 şi 2 pe care le-am formulat eu. |
||||
|
Doreşte cineva să intervină cu privire la acest amendament? Domnul Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte, Noi susţinem amendamentul de la pct.9 din raport formulat de domnul deputat Bădoiu, regulamentar, corect. Suntem în procedură, şi susţinem acest amendament, cu argumentele pe care le-am expus până acum. Vă mulţumesc. |
||||
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Cornel Bădoiu, susţinut de domnul deputat Boc. Cine este pentru? 43 de voturi pentru. Împotrivă? 68 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 68 de voturi împotrivă, 43 pentru şi o abţinere, amendamentul domnului Cornel Bădoiu a fost respins. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră art.8 în formularea pe care v-am prezentat-o, care este şi ultimul din lege. Cine este pentru? 68 de voturi pentru. Împotrivă? 41 de voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Cu 68 de voturi pentru, 41 împotrivă, art.8, ultimul, a fost votat. Vom supune legea votului final mâine, la ora 12,00. |
||||
|
Stimaţi colegi, V-aş ruga să vă păstraţi încă păţină răbdare, ca să putem parcurge şi acest singur proiect pe care îl mai avem pe ordinea de zi de astăzi. Proiectul de Lege privind agenţii comerciali permanenţi. Rog Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare să ia locul destinat comisiilor permanente. Cine prezintă proiectul din partea iniţiatorului? Domnul Ioan Alexandru. |
|
||
|
Domnul Ioan Alexandru: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de Lege privind agenţii comerciali permanenţi nu face altceva decât să transpună Directiva Consiliului Uniunii Europene nr.653 din 1986 privitoare la armonizarea conţinutului drepturilor agenţilor comerciali independenţi din statele membre ale Uniunii Europene. Proiectul pune un accent deosebit pe protecţia juridică a agenţilor comerciali, stabileşte pentru agenţi anumite drepturi de la care părţile nu pot deroga prin convenţie contrară, şi anume: anumite drepturi legate de plata comisionului, dreptul la indemnizaţie. De asemenea, proiectul de lege reglementează, practic, un contract comercial special, şi anume o specie a contractului de mandat. Caracteristic contractului de agenţie comercială este caracterul permanent al raporturilor juridice dintre cele două părţi, respectiv comitentul şi agentul comercial. Principalele dispoziţii ale proiectului vizează: domeniul de aplicare a legii, drepturile şi obligaţiile agentului comercial, respectiv ale comitentului (în cap.II), remunerarea agentului comercial, în cap.IV se are în vedere încheierea şi încetarea contractului de agenţie şi, de asemenea, reglementează încetarea contractului prin expirarea termenului. În cap.VI, Dispoziţii finale, se regăsesc normele juridice deja consacrate în tehnica legislativă în privinţa completării, în măsura compatibilităţii, a prevederilor proiectului cu dispoziţiile legale. Vă mulţumesc. |
||||
|
Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Domnule preşedinte al Comisiei economice, vă rog să prezentaţi raportul. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege care va fi supus dezbaterii de astăzi a fost adoptat de către Senat, ca prima Cameră, în şedinţa din data de 23 mai. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a examinat şi, în unanimitate de voturi, a dat aviz favorabil, în şedinţa din 12 iunie 2002. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Un singur amendament a fost însuşit de comisie. În aceste condiţii, propun spre dezbatere şi plenului Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu. Doriţi să interveniţi la dezbateri generale? Domnule deputat Napoleon Pop, poftiţi. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În legătură cu acest Proiect de Lege privind agenţii comerciali permanenţi, Grupul parlamentar al PNL ar vrea să sublinieze faptul că această lege este necesară nu numai din punct de vedere al armonizării noastre cu aquisul comunitar, ci este o lege absolut necesară pentru o economie de piaţă funcţională, întrucât ea vine să definească un nou actor pe piaţa bunurilor, raporturile juridice ale acesteia concomitent şi evident uşurează foarte mult soluţionarea contenciosului în domeniu. Trebuie să arătăm, de asemenea, că această lege vine, practic, să completeze, în teoria economiei de piaţă, intermediarul aşezat pe canalele de distribuţie, atunci când sunt vehiculate în special bunuri, sfera serviciilor fiind cuprinsă şi reglementată într-un alt domeniu şi trebuie de reţinut două elemente, şi anume că acest intermediar, care a fost denumit agent comercial permanent, acţionează exclusiv în numele comitentului, fie în sensul negocierii, fie în sensul negocierii şi încheierii unui contract între un comitent şi terţ, iar lucrul cel mai important este faptul că remuneraţia principală constă în comision. Se introduce astfel, prin legislaţia noastră, această noţiune de comision, aducându-se o remuneraţie de acest tip în legalitate şi în transparenţă. În plus, apreciem că legea vine să uşureze foarte mult practica tribunalelor comerciale, întrucât definiţiile utilizate fac o legătură consistentă între prevederile Codului comercial şi practica comercială modernă, asigurând celeritatea unui proces privind un contencios legat de acest tip de contract de agent. Din acest punct de vedere, Grupul parlamentar al PNL susţine această lege, o va vota şi aş încheia menţionând că Comisia economică şi-a făcut un titlu de glorie, prin modul conştiincios, serios şi aprofundat prin care a analizat acest proiect de lege. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Nu mai sunt alte intervenţii. Trecem la dezbaterea pe texte. La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La art.1. Poftiţi. Domnul Vida are o precizare la amendamentul pe care îl făcuse iniţial comisia. |
||||
|
Comisia, iniţial, a propus un amendament pentru completarea textului art.1 alin.1. în urma consultărilor făcute, renunţă la acest amendament, întrucât noţiunea contractului de agenţie rezultă, în mod clar, din textele capitolelor IV şi V din proiectul de lege. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nemaifiind amendamente, vă întreb pe dumneavoastră dacă aveţi obiecţiuni l a art.1. Votat în unanimitate. La art.2? Votat în unanimitate. Titlul capitolului 2. Aveţi o obiecţiune? Mulţumesc foarte mult. Art.3 - 9. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votate în unanimitate. Capitolul III, art.10 - 17. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Capitolul IV, titlul şi art.18 - 21. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Capitolul V, art.22 - 25. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votate în unanimitate. Capitolul VI, titlul şi art.26 şi 27. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Vă rog să constataţi că am parcurs proiectul de lege. Îl vom supune votului final mâine, la ora 12. V-aş ruga insistent, ar exista şanse, dacă vă mobilizaţi şi votăm, să încheiem şedinţele în plen mâine, dacă ne vin toate rapoartele de mediere. Mergeţi să lucraţi în comisiile de mediere şi în comisiile permanente, cei care mai aveţi rapoarte. Cu aceasta, declar închisă şedinţa în plen pentru ziua de astăzi. Vă mulţumesc pentru participare. Membrii Biroului permanent ne întâlnim peste 10 minute în sala de şedinţe. Şedinţa s-a încheiat la ora 12,05. |
||||
![]() |



