Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002
|
Şedinţa a început la ora 8,25. Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Borbely Ladiszlau, secretari. |
|
|||
|
Bună dimineaţa. Nu am încă nota aici, să văd cine este primul înscris de la PSD, ca să-i dăm drumul, fiindcă am înţeles că sunt vreo 36 de doritori. Voci din sală: Domnul Suciu. |
|||||
|
Secretariat există, poftiţi, domnule Suciu. Şi urmează domnul Moisoiu sau domnul Brudaşca, care sunteţi înainte? Domnul Moisoiu. Domnule Suciu, mă scuzaţi. Vă informez că sunt 36 de înscrişi la cuvânt, am rugămintea să prezentaţi concentrat şi textul se poate da la secretariat, apoi. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
Am înţeles, domnule preşedinte, concentrat şi la subiect. Declaraţia mea politică se intitulează: "Vremea normalităţii". E o vreme pentru toate şi orice lucru de sub soare îşi are vremea lui. Tranziţia societăţii româneşti de la dictatura comunistă spre o democraţie autentică, funcţională, cu instituţii democratice, care să asigure mult râvnitul nivel de trai decent şi libertăţi cetăţeneşti a fost lungă, împovărătoare pentru cei mulţi, precum şi sursă de îmbogăţire până la opulenţă pentru cei fără de lege şi corupţi. Toţi aşteptăm să intrăm în normalitate, să ne simţim cu adevărat cetăţenii unei Românii prospere. Partidul Social Democrat şi-a asumat guvernarea printr-un program realist şi coerent, care pentru mulţi părea de nerealizat. Şi, totuşi, suntem în grafic cu promisiunile făcute, datorită unei abordări pragmatice a problemelor societăţii. Fiind un partid serios şi credibil, am câştigat simpatia şi sprijinul unui segment foarte important din populaţia ţării, care vede şi azi, după aproape 2 ani de guvernare, că împlinim ce am făgăduit că vom face. Acţiunea noastră politică se întemeiază pe valorile tradiţionale ale social-democraţiei: libertate, dreptate, justiţie şi solidaritate. Aceste valori sunt perene, ele nu şi-au pierdut actualitatea şi reprezintă fundamentul social-democraţiei de la care ne revendicăm. Iată câteva repere care ne consolidează credinţa că suntem pe drumul cel bun al normalităţii. Noi, social-democraţii, am avansat mult mai rapid şi eficient în constituirea economiei de piaţă decât au făcut-o partidele de dreapta: noi am privatizat activele din economie cu rezultate mult mai bune; am făcut reforma, am consolidat mai sistematic ordinea de drept capitalistă şi am dat proprietăţii private ceea ce i se cuvenea. Reformă înseamnă lege, iar noi am legiferat în 2 ani cât au legiferat adversarii noştri politici în 4 ani. Am obţinut pentru români o libertate la care aspirau fără şanse de mult timp - libertatea de a circula în spaţiul Uniunii Europene fără discriminarea vizelor. Am reluat procesul integrării în NATO de la un orizont care nu mai dădea speranţe, iar azi suntem mai aproape decât oricând de acest obiectiv. Creşterea economică constantă şi consistentă, diminuarea accentuată a inflaţiei, reducerea şomajului, progesul în domeniul integrării europene sunt garanţii că România se află într-o etapă de post-tranziţie şi că normalitatea e destinul nostru. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu şi urmează domnul Gheorghe Roşculeţ. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Intervenţia aş numi-o "Parţiala generozitate". "Rănit în război, soldatul căzuse,/ Şi-n puţine clipe, chinuit, muri/ Departe de-o mamă, care-l crescuse/ Departe de Ţara, pe care-o iubi." Sunt versuri dintr-o poezie închinată celor peste 370 de mii de ostaşi români căzuţi pe câmpurile de luptă în est, vest sau la noi acasă în cel de al doilea război mondial. Sunt versuri închinate celor care au luptat pe front, care au căzut prizonieri în teribilele încleştări de la Cotul Donului, Stalingrad, Oarba de Mureş, Munţii Tatra sau în atâtea alte locuri şi care s-au întors, totuşi, acasă. Sunt cei care, în urmă cu 58 de ani, îmbrăcaţi în haine militare, au eliberat prin lupte grele şi jertfe pământul României, cotropit vremelnic în urma odiosului Diktat de la Viena. Sunt cei care, la 28 septembrie 1944, au eliberat Târgu Mureşul, la 11 octombrie Clujul, iar la 25 octombrie ultima brazdă de pământ românesc, în zona Carei-Satu Mare şi pe care sfârşitul războiului i-a prins în apropiere de Praga. În semn reparatoriu pentru cele petrecute, la 1 iulie 1994, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 44 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Dar, dacă, pe câmpul de luptă, în tranşee, în faţa gloanţelor sau schijelor duşmane, toţi au fost expuşi, legea amintită introduce o serie de discriminări, pe care avem datoria să le înlăturăm. Primul adevăr de la care trebuie să plecăm este constatarea că cei care mai trăiesc au astăzi în jur de 80 de ani. Datorită condiţiilor grele de trai, bolile nu-i mai ocolesc şi speranţa lor de viaţă este foarte mică. Pentru dânşii, viitorul înseamnă azi şi eventual mâine, iar noi le facem o lege de perspectivă, de parcă vor trăi la infinit. Dar să fiu concret. Se spune în lege că au dreptul să fie împroprietăriţi, fie cu 1 ha de teren agricol, fie cu 500 de metri pătraţi, în muncipiul, oraşul sau comuna unde domiciliază. Se poate pune semnul egal între aceste alternative? 1 ha de pământ în extravilan înseamnă în jur de 6 până la 10 milioane de lei, în timp ce 500 de metri pătraţi în intravilanul marilor oraşe ajunge la peste 300 de milioane de lei. Se spune că veteranii de război şi văduvele de război beneficiază de 12 până la 14 călătorii simple, anual, pe calea ferată. Dar la cei 80 de ani ai lor mai utilizează acest drept? Câţi se mai deplasează pe o distanţă de circa 600 de km (Satu Mare-Constanţa), câţi se deplasează, eventual, pe o distanţă de 20-50 de km? De aceea, teancul de bilete gratuite pentru călătorie pe care îl primesc rămâne neatins, iar acest gest este numai de formă La o valoare de numai 200 de mii de lei o călătorie pe calea ferată, aceasta înseamnă, de fapt, 200 până la 400 de mii de lei aruncaţi la gunoi Legea spune: "Acordarea anuală a unui bilet de tratament gratuit în staţiuni baleno-climaterice", dar "în limita posibilităţilor existente". Dar câte sunt aceste locuri acordate şi câţi beneficiază de această posibilitate? Iată, alţi circa 3,6 milioane de lei, adică 300 de mii de lei lunar, practic, neacordaţi. Scutiri de impozite şi de taxe locale pentru bunuri imobile etc. Dar, dacă nu posedă bunuri imobile? Alţi 1,2 milioane lei anual, deci, circa 100 de mii de lei lunar. Asigurarea cu medicamente gratuite, din care cele mai uzuale nu se regăsesc în Nomenclatorul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, adică, un alt minimum 400 de mii de lei lunar. Scutirea de plata abonamentului telefonic. Dar câţi au telefon, dat fiind că majoritatea lor sunt foarte săraci şi nu au ce mânca? Altă sută de mii de lei lunar. Şi aşa mai departe: scutire de taxă de staţiune, de bilete de intrare la muzee etc. adică li se acordă o serie de drepturi de care nu se pot bucura. Încercând să facem o sumă a tuturor drepturilor acordate, dar pe care nu le pot valorifica, se ajunge la incredibila concluzie că veteranilor de război nu li se acordă circa 1,5 milioane de lei lunar. Propun ca această sumă să suplimenteze indemnizaţia lunară pe care veteranii o primesc, ca să se simtă onoraţi pe pământ şi nu în cer Eroii nu mor niciodată! Existenţa poporului român se datoreşte lor, celor care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă, iar poporul român va dăinui numai dacă îşi va cinsti şi respecta eroii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Roşculeţ. Va urma domnul Ştefan Baban. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Recent, Opoziţia a mai lansat o diversiune. Se spune că preferinţele electoratului s-ar împărţi astfel: aproximativ 50% ar vota în prezent partidul de guvernământ - PSD, iar 50% din sufragii s-ar îndrepta spre o alianţă PD-PNL. "Gogoaşa" s-a dezumflat zilele trecute, când au fost date publicităţii două sondaje de opinie, realizate de INSOMAR şi CURS. Ce evidenţiază aceste sondaje? Confirmă, într-adevăr, că PSD ar obţine un procent apropiat de 50% (47,2% şi 46%), însă, în ceea ce priveşte procentajul PD-PNL, apare surpriza: în ambele sondaje, voturile cumulate ale PD şi PNL nu depăşesc 25% (22,5%, respectiv 24%). Mai mult, un lider democrat a declarat că PSD ar încerca să deturneze de la parcursul normal alianţa PNL-PD. Noi nu ducem grija adversarilor noştri politici, deşi ei ne sufocă cu grija lor. Fariseismul politic de care dau dovadă reprezentanţii Opoziţiei se dovedeşte, dacă mai era nevoie, încă o dată. Există un curent de opinie care postulează caracterul depăşit şi ineficient al unei vieţi politice ce are ca actori principali partidele. Se încearcă astfel inocularea ideii că partidele reprezintă cauza principală a disfuncţionalităţilor societăţii noastre. Aşa cum remarca şi preşedintele PSD, domnul Adrian Năstase, lipsa identităţii ideologice face posibil mimetismul doctrinar pe care îl practică unii dintre adversarii noştri. Ei oferă electoratului dezbateri sterile pe teme minore sau false ori supralicitează imaginea liderilor lor. Lupta politică se transformă într-un conflict centrat pe persoane şi nu pe idei, alterându-se astfel sensul democraţiei. Falimentul unei asemenea perspective este dovedit de eşecul guvernării anterioare, care nu a permis programe coerente, din cauza amalgamului doctrinar oferit de coaliţia respectivă. În perspectiva alegerilor din 2004, se încearcă o nouă formulă de algoritm politic. Dispare astfel doctrina, ţinta devenind doar cucerirea puterii. Membrii Opoziţiei uită sau se fac că uită că electoratul are nevoie de criterii stabile pentru a-şi exprima opţiunile politice. Iar faptul că suntem în continuare pe primul loc în opţiunile electorale arată că valorile social-democraţiei sunt împărtăşite de un număr mare de alegători. PSD este un partid care-şi respectă promisiunile electorale, respectându-şi astfel blazonul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Ce mai "blazon", ce să spun... |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu, şi pentru concizie. |
|||||
|
Domnul deputat Ştefan Baban, urmează domnul Tudor Baltă. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, "Reintroducerea vizelor, noua opţiune a Occidentului." La mai puţin de un an de la ridicarea obligativităţii vizelor, cerşetorii, prostituatele, rromii, spărgătorii de bancomate şi aparate de taxat, made în România ne fac din nou probleme în Europa. Astfel, ţara cantoanelor ne returnează cât se poate de rapid un lot de ţigani, Franţa ne trimite sub escortă o ceată de cerşetori handicapaţi şi hoţi versaţi, în timp ce alte ţări europene, precum Olanda, solicită propriului parlament luarea în discuţie a reintroducerii obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Europei de Est, în special pentru români şi bulgari. Această idee nu este nouă, deoarece după afluxul de cerşetori handicapaţi, Franţa a încercat discret să propună ca măsură de forţă reintroducerea obligativităţii vizelor. Dar aliatul nostru etern şi frate întru latinitate a hotărât că nu este cazul ca sancţiunea să fie atât de drastică în acest moment. Cu toate acestea, discuţii pe această temă au fost în mai toate ţările europene, care au vrut să oprească afluxul de imigranţi ilegali din Europa Răsăriteană către Occident. Cele mai multe probleme le au însă ţările care nu au încheiat un acord de readmisie cu România sau a căror politică faţă de imigranţi a fost, până nu de mult, foarte permisivă. Autorităţile de la Bucureşti, obişnuite cu acest gen de reclamaţii, au reacţionat imediat, arătându-şi veşnica şi incompetenta disponibilitate de a trimite emisari în ţările care au aceste probleme, pentru a nu înrăutăţi şi mai mult relaţiile existente, uitând că aceasta îşi are rădăcini adânci în România. Nivelul scăzut de trai, lipsa locurilor de muncă, viitorul sumbru pe care-l întrevăd tinerii, i-au făcut pe mulţi români să ia drumul Occidentului şi să-şi încerce norocul. Unii o fac muncind onest, lucrând în diverse domenii, iar alţii prin mijloace oculte, creând o imagine proastă despre acest popor. Atâta timp cât autorităţile româneşti nu vor lua măsuri reale pentru redresarea economiei şi nu vor crea şi aplica programe credibile pentru reinserţia socială, imigraţia ilegală va fi greu de controlat. Rezultatul va fi dezastruos şi în acelaşi timp umilitor: românii vor sta din nou la cozile interminabile pentru obţinerea mult doritelor vize, vom fi cunoscuţi ca un popor de handicapaţi, leneşi şi hoţi şi nu ca purtătorii unei spiritualităţi şi istorii străvechi, iar străinii care până în decembrie 1989 ne-au considerat persecutaţi şi umiliţi vor fi convinşi că ne meritam soarta şi că doar aşa putem fi cunoscuţi în Europa şi în lume. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit pe domnul deputat Tudor Baltă, va urma domnul Ioan Sonea. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Guvernul Adrian Năstase demonstrează încă o dată că îşi respectă programul e guvernare cu care s-a angajat în faţa Parlamentului. Acum câteva zile, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a fost depus la Parlament proiectul de buget pe anul 2003. Acest lucru ne va da posibilitatea ca, după aprobarea lui, la începutul anului, fiecare minister, administraţie publică locală, companie naţională, regie naţională sau locală să-şi cunoască resursele de care dispune şi, în acelaşi timp să-şi stabilească cu claritate nivelul cheltuielilor în care trebuie să se încadreze. În aceste momente nu putem trece cu vederea că în anii anteriori, respectiv 1997, 1998, 1999, proiectele de buget se discutau şi aprobau în lunile mai-iunie ale anului respectiv, acest lucru dând peste cap orice planificare economică. Aş dori ca de la tribuna Parlamentului, în calitatea mea de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, să aduc în atenţia dumneavoastră câteva din principalele repere ale proiectului de Buget pe anul 2003. Proiectul de Buget pe anul 2003 are drept coordonate în primul rând evoluţia prognozată a principalilor indicatori macroeconomici, obiectivele politicii fiscale şi bugetare. Principalii indicatori macroeconomici prognozaţi pentru anul 2003, comparativ cu cei din anul 2002, se prezintă astfel: - O creştere economică, în anul 2003, de 5,2%, faţă de 4,5% în anul 2002, ceea ce ar însemna o creştere economică pe primii 2 ani de guvernare de aproximativ 9,7%, faţă de, ştiţi dumneavoastră ce se întâmpla în perioada dinainte de 2000. - O inflaţie preconizată de 14% faţă de 19,5%. - O rată a şomajului de 8,9% faţă de 9,2%. Estimarea evoluţiei economice româneşti în anul 2003 are în vedere următoarele: îmbunătăţirea structurii cererii totale, revigorarea producţiei interne, modificarea structurii exporturilor în favoarea produselor cu prelucrare superioară, consolidarea procesului de dezinflaţie. Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la 30,1% din p.i.b., cheltuielile la 32,7% din p.i.b., iar deficitul la 2,65% din p.i.b. Principalele coordonate ale politicii fiscale pe baza cărora au fost exprimate veniturile bugetului consolidat sunt: reducerea presiunii fiscale pe forţa de muncă prin diminuarea contribuţiei de asigurări sociale cu 5 procente începând cu luna ianuarie 2003; reducerea taxei de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice cu un punct procentual în vederea reducerii costurilor de producţie în sectorul respectiv; îmbunătăţirea transparenţei fiscale prin cuprinderea în bugetul de stat ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială a fondurilor pentru dezvoltarea sistemului energetic şi cel al drumurilor publice precum şi includerea unor venituri care erau reţinute de unii ordonatori principali de credite; consolidarea disciplinei fiscale şi intensificarea controlului fiscal. La dimensionarea cheltuielilor bugetului general consolidat s-a avut în vedere orientarea fondurilor publice către protecţie socială, învăţământ, sănătate, agricultură, protecţia mediului. Aş exemplifica în acest domeniu: În domeniul protecţiei sociale şi în concordanţă cu obiectivele programului social al Guvernului fondurile propuse a fi alocate vizează în principal acordarea de ajutoare sociale în funcţie de venitul lunar minim garantat la peste 600 de mii de persoane şi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei pe timpul iernii. Continuarea recolerării pensiilor precum şi indexarea acestora. Finanţarea programelor de protecţie socială, finanţarea programelor de susţinere a sistemului de protecţie a copilului, stimularea ocupării forţei de muncă şi reducerea şomajului. În domeniul sănătăţii, se au în vedere următoarele: extinderea substanţială a programului comunitar de sănătate publică, pentru care se propune alocarea a peste 1.300 miliarde lei; continuarea acordării de lapte praf gratuit pentru copiii cu vârstă sub un an - peste 500 miliarde lei. În domeniul educaţiei şi cercetării se are în vedere alocarea pentru bugetele locale a unor sume de 1.200 miliarde pentru programul de alimentaţie pentru elevi din învăţământul primar. În domeniul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei se vor aloca fonduri pentru modernizarea transportului feroviar, public, de călători şi de transport rutier, realizarea a peste 29 de mii de locuinţe destinate închirierii, realizarea programului de construcţie de săli de sport - se vor finaliza, în acest sens, peste 100 de săli de sport în anul 2003. Se are în vedere ca, începând cu ianuarie 2003, la bugetele locale ale autorităţilor administraţiei publice locale să apară noi resurse băneşti. Acestea vor fi: taxe judiciare de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997, taxe de timbru prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind activitatea notarială, taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991. De menţionat este faptul că de la bugetul de stat se vor aloca importante sume la bugetele locale. De asemenea, vor beneficia bugetele locale de sume defalcate pentru asigurarea ajutorului social, ajutor pentru încălzirea locuinţei, susţinerea sistemului de protecţie a copilului şi a persoanelor cu handicap, precum şi sume pentru finanţarea insituţiilor de cultură şi cult. Aş menţiona, în încheiere, totala transparenţă a întocmirii acestui proiect de buget şi prin faptul că în perioada 20-25 septembrie Ministerul Finanţelor Publice a purtat o serie de discuţii de grupurile parlamentare din Senat, Camera Deputaţilor, reprezentanţi ai Federaţiei autorităţilor locale din România, Asociaţiei directorilor economici din consiliile judeţene, Asociaţia municipiilor, oraşelor, comunelor din România şi o serie de confederaţii sindicale şi patronale la nivel naţional. La nivelul Camerei Deputaţilor sperăm într-o discuţie operativă, eficientă şi constructivă, astfel încât să reuşim, în cel mai scurt timp posibil, să aprobăm acest buget. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Sonea, va urma doamna Liana Naum. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Intervenţia mea se intitulează: "Paritate în aritmetica maghiară". România a fost onorată, nu demult, de vizita preşedintelui Republicii Ungare, Madl Ferenc. Credem că relaţiile româno-maghiare trebuie să aibă la bază cunoaşterea şi respectul reciproc. Atât al istoriei celor două popoare, cât şi al realităţilor actuale din cele două state. Ne bucură orice semnal care arată că ne apropiem de normalitate. Dar oricâtă bunăvoinţă am avea noi şi oricât am dori să înţelegem anumite componente ale logicii unor reprezentanţi ai maghiarimii, lucrurile nu se potrivesc. Şi nu din vina noastră. Presa română este luată în derâdere, citez: "Modul unilateral în care comentează presa de limbă română vizita, ne face să zâmbim", am încheiat citatul. O spune un ziarist maghiar - Magyari Lajos, care se arată indignat de faptul că oficialităţile române solicită o serie de drepturi pentru românii din Ungaria. Consideră că reprezentarea parlamentară a românilor este o solicitare care ar necesita modificarea Constituţiei Ungariei, dar că, citez din nou: "Problema privind reprezentanţa, Ungaria a soluţionat-o în mod exemplar la nivelul autoguvernărilor, iar dacă totuşi mai apar unele probleme nu este din vina statului ungar, ci din vina "românilor, slovacilor şi a altor profitori, care bagă în buzunar forinţii proveniţi de la bugetul ungar, (iar) cei cu adevărat revoltaţi ar trebui să fie maghiarii, pe care îi buzunăresc tot felul de escroci, care se bucură de binefacerile discriminării pozitive". Acelaşi afirmă că doar în România autorităţile "plătesc atunci când un ceangău (...) se bate cu pumnul în piept, susţinând că este român sau că este dac". Referitor la Fundaţia Gojdu, care revendică bunurile românului trăitor în Ungaria monarhică, ziaristul nostru spune că: "Pretenţia părţii române poate fi una îndreptăţită, dacă se face o paritate şi se arată că averea foştilor comercianţi maghiari din Transilvania, bunurile mobile şi imobile ale magnaţilor maghiari, castelele, moşiile, pădurile, bibliotecile, şcolile, teatrele şi alte clădiri publice se cuvin poporului maghiar". Guvernul nostru tace. Adică, face. Modifică Constituţia, pentru satisfacerea dorinţelor unor minorităţi, retrocedează bunuri şi terenuri, castele şi titluri nobiliare, face discriminare pozitivă, se lasă şantajat de minoritari (detestăm termenul, dar aşa apare mai evidentă forţa acestora), ba, chiar, acceptă acuzaţia de a-şi fi plătit cetăţenii pentru a se "recunoaşte" români, când nu ar fi, acceptă chiar şi "paritatea ungurească" - pentru bunurile unui român din Ungaria, măcar 99% din Transilvania. Un nou citat: "Episcopii noştri revendică peste 1.500 de clădiri care au aparţinut bisericilor (...), dar se aleg doar cu promisiuni. Este clar că guvernul nu intenţionează să renunţe la uriaşa avere furată în urmă cu 94 de ani de către comunişti, la bunurile noastre", spune o bună maghiară, Simo Erzsebet, (ziaristă). Bună rânduială, rea tocmeală. Dar Guvernul nostru este mai aproape de Budapesta decât de Ardeal şi mai apropiat de UDMR decât de tot poporul român (din care excludem, bineînţeles, profitorii, vânzătorii şi partidele antiromâneşti clasice şi moderne). "Va ieşi scandal mare!" a afirmat Albert Almos, preşedintele UDMR Trei Scaune, referindu-se la tratativele dintre conducătorii filialelor judeţene ale UDMR şi PSD. Miza este mare: o mulţime de posturi, dar principalul fiind postul de conducător al viitorului organism guvernamental de gospodărire a localităţilor, pentru că, citez din nou: "Guvernul doreşte să domnească şi peste instituţiile subordonate autoguvernărilor", fapt care nu convine UDMR-ului. Ştiaţi că în România există "autoguvernări"? Tratativele se vor relua. Chici, cine va pierde? Oricum, se pare că UDMR va câştiga, pentru că trebuie să se reabiliteze, după declaraţiile pastorului Tökes: "Este fără precedent ca un maghiar să se adreseze Tribunalului din Bucureşti împotriva organizaţiei pentru apărarea intereselor maghiare", spune domnul Marko Bela. Alt citat: "Pe mine mă umple de tristeţe şi de îngrijorare declaraţia domnului episcop", spune domnul Gyorgy Frunda. Sunt declaraţiile fruntaşilor maghiari, ca urmare a faptului că preşedintele de onoare al Uniunii Laszlo Tökes, a dat în judecată UDMR deoarece nu recunoaşte legitimitatea Consiliului Reprezentanţilor. Tökes a declarat că actuala conducere a UDMR a amânat în mai multe rânduri organizarea alegerilor interne, care nu ar mai fi avut loc de aproape zece ani. Conform legilor romîneşti în vigoare, este clar că UDMR nu mai există, dar cine să constate acest lucru, dacă puterea are nevoie de acest aliat? Bătălia din Uniunea fantomă ne interesează mai puţin pe noi. Încă un citat: "Mă umple de ingrijorare faptul că am ajuns în situaţia incredibilă ca, în prezent, UDMR să fie atacată, pe un front, de către preşedintele său de onoare, pe celălalt front, de către PRM. PRM, care cere scoaterea UDMR în afara legii, pentru că funcţionarea acesteia este anticonstituţională, iar activitatea ei este antiromânească, iar preşedintele de onoare confirmă ceea ce susţine PRM, adică faptul că funcţionăm ilegal. Este foarte trist că UDMR trebuie să reziste pe două fronturi total opuse", recunoaşte gura păcătosului G.F. Întrebat dacă, din punct de vedere juridic, se poate cere tribunalului să se amestece în viaţa internă a unui partid, celebrul avocat spune că acest lucru nu se poate. Deci, din punct de vedere juridic, cererea domnului Tökes Laszlo ar fi nejustificată. Răspuns bun pentru UDMR. Dar pentru respectul legii cine trebuie să acţioneze? Acest aspect nu mai apare în logica maestrului. Şi domnul Marko Bela a subliniat că împotriva UDMR are loc la Bucureşti un proces, citez: "Reclamantul fiind PRM, partidul lui C.V. Tudor, partid extremist şi care pretinde ca Tribunalul să declare UDMR ilegitimă", am încheiat citatul. Preşedintele Uniunii a mai spus că, prin gestul său, episcopul Tökes, preşedintele de onoare al Uniunii, a ajuns pe aceeaşi platformă cu PRM. Păi, acesta este un citat din domnul Adrian Năstase. Este clar că UDMR şi PSD îşi fac lecţiile împreună. Deci, PRM, "renumit - din nou citat - pentru extremismul şi antimaghiarismul său", cum ne spune Marko Bela, avea şi are dreptate. Deci, cine salvează onoarea românilor din Ungaria şi cine se pronunţă asupra legitimităţii aliatului PSD la guvernare? Domnul avocat G.F. a scos un criminal din puşcărie cu mâna Preşedintelui României şi cum să nu scoată Uniunea curată ca lacrima? Ghici cine va pierde? Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul doamnei deputat Liana Naum, va urma Damian Brudaşca. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Intervenţia mea politică de astăzi se referă la o situaţie din judeţul Constanţa, pe care îl reprezint în Parlament. Este vorba de dorinţa simplă, dar atât de îndreptăţită, a unor copii, a părinţilor şi dascălilor acestora de a avea la dispoziţie în şcoala lor - Şcoala cu clasele I-VIII Gala Galaction din Mangalia - o sală de sport în care să-şi desfăşoare atât orele de educaţie fizică cât şi activităţi de recreere şi terapie prin sport. Am primit la biroul meu parlamentar din Mangalia o scrisoare semnată de reprezentanţii şcolii amintite, adresată domnului prim-ministru Adrian Năstase, căreia aş dori să-i dau citire: "Stimate domnule prim-ministru, vestea despre construirea unei săli de sport a creat o adevărată stare de efuziune în rândurile elevilor din şcoala noastră, care nu mai sperau ca acest deziderat să se împlinească. Conform dictonului mens sana in corpore sano, şi dumneavoastră aţi subliniat necesitatea întăririi organismului prin intensificarea activităţii sportive din învăţământ. A crea condiţiile necesare desfăşurării optime a educaţiei fizice şi sportive este, credem, pasul hotărâtor spre reuşită. Vă promitem că sportul va continua să fie promovat în şcoala noastră, ca model de toleranţă şi fair-play pentru societatea în care trăim, indifirent de categoria socială din care provenim sau de etnia căreia îi aparţinem. Români, turci, tătari, rromi vom convieţui în înţelegere, încercând să consolidăm şi prin activitatea sportivă atitudinile pozitive de prietenie, generozitate, respect reciproc, acceptarea diversităţii. Realizarea acestui obiectiv ne face să fim mai încrezători în viitorul acestei ţări, la care suntem datori să contribuim cu ceea ce avem mai bun şi sperăm să fim la înălţime. Vă adresăm mulţumirile noastre sincere şi calde şi am fi extrem de onoraţi dacă am putea să o facem personal, cu ocazia inaugurării acestei săli. Semnează Consiliul de administraţie al Şcolii generale cu clasele I-VIII "Gala Galaction" din Mangalia." O dovadă în plus, dacă mai era nevoie, că Guvernarea PSD, acţionând conform programului de guvernare, oferă soluţii concrete la probleme concrete, încurajând atât formarea şi dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii cât şi condiţii pentru asigurarea climatului de prietenie şi colaborare între tineri aparţinând tuturor etniilor şi categoriilor sociale din Dobrogea. Vă mulţumesc. Deputaţi PD şi PNL (din sală): Bravo!! |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Îi dau cuvântul domnului Damian Brudaşca, va urma domnul deputat Ioan Olteanu. |
|
|||
|
Domnul Damian Brudaşca (în drum spre microfon): Bravo! Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Cam devreme s-a mutat emisiunea de divertisment în locul declaraţiilor politice! Declaraţia mea mpolitică de astăzi se intitulează: "Drapelul tricolor împotriva semeţiei şi dispreţului unguresc". La sfârşitul săptămânii trecute, la Cluj-Napoca au avut loc două evenimente deosebite, care au reţinut atenţia opiniei publice şi mass-media din întreaga ţară. Astfel, vineri, 11 octombrie a.c., la Cimitirul Central, s-a adus prinos de recunoştinţă eroilor şi martirilor căzuţi în luptele date în urmă cu 58 de ani pentru eliberarea Clujului de sub ocupaţia nazisto-horthystă. Evenimentele, evocate cu emoţie şi echilibru de distinsul academician Camil Mureşan, au o semnificaţie deosebită pentru locuitorii capitalei de suflet a Ardealului. Prin alungarea trupelor horthysto-naziste de ocupaţie, s-a pus capăt suferinţelor şi dramelor cauzate de odiosul dictat de la Viena prin care o parte a Ardealului de Nord-Vest fusese cedată revizionismului unguresc. În cei 4 ani de ocupaţie, românii ardeleni au dat nenumărate jertfe de sânge sau au fost alungaţi de pe pământul moşilor şi strămoşilor lor. Crimele odioase petrecute la Ip, Treznea, Oradea, Huedin, Sărmaş etc., cărora le-au căzut victime sute de români, evrei şi ţigani, ca şi deportările masive de evrei, cu sprijinul autorităţilor şi al armatei ungare în lagărele morţii din Germania şi din alte zone aflate sub vremelnica lor ocupaţie vor rămâne pentru totdeauna dovezi de netăgăduit ale urii sadice şi pustiitoare a ocupanţilor maghiari împotriva unor fiinţe umane fără apărare. Prin aceste fapte criminale împotriva umanităţii, naţiunea maghiară se înscrie incontestabil în rândurile autorilor Holocaustului din timpul celui de-al doilea război mondial. Reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene clujene, ai partidelor politice şi ai unor ligi, asociaţii şi fundaţii au depus jerbe şi coroane de flori la mormântul ostaşului necunoscut. Singura excepţie a constituit-o UDMR, prin aceasta confirmând că, în ciuda declaraţiilor contrare repetate, această uniune acceptă şi tolerează crimele săvârşite de înaintaşi, uneori chiar de părinţi şi rude apropiate ale unora dintre liderii săi actuali. Al doilea eveniment major l-a constituit marcarea centenarului dezvelirii monumentului dedicat lui Matei Corvin. Autorităţile de la Budapesta şi coloana a V-a a revizionismului unguresc au vrut să transforme evenimentul într-un nou prilej de falsificare a istoriei şi de umilire a românilor băştinaşi. Este ştiut faptul că, în 1902, dezvelirea monumentului a fost un prilej de afirmare a semeţiei ungureşti. Atunci românii au fost împiedicaţi să ia parte la eveniment. Ridicarea acestei statui s-a vrut resuscitarea sentimentelor naţionaliste şi de mândrie oarbă a ungurilor conştienţi că, în ciuda eforturilor lor disperate, ceasul dreptăţii este aproape şi că supremaţia lor e pe sfârşite. Numai că nu şi-au ales prea inspirat personajul care să-i reprezinte deoarece Matei Corvin a fost şi rămâne dovada de necontestat că cele mai ilustre momente din istoria Ungariei se datorează unui rege de origine română. De altfel, chiar la ceremonia de inaugurare, Prinţul Francisc August de Habsburg, reprezentantul personal al împăratul austro-ungar, a subliniat cu claritate originea românească a celui mai strălucit rege al Ungariei. Cuvintele prinţului au ofensat atunci grav asistenţa maghiară, în frunte cu primul-ministru Szell şi numeroşi alţi înalţi demnitari, care, drept răzbunare, au încurajat şi tolerat mişcări de protest împotriva austriecilor. Nici după 100 de ani, guvernanţii unguri şi valeţii lor din UDMR n-au învăţat lecţiile istoriei. Ei au încercat să reediteze acele momente punând la cale sfidarea şi umilirea românilor. Mai mult, ei au dovedit că, în ciuda întrecerii a 1100 de ani de la venirea triburilor lor în Europa şi a creştinării în timpul Regelui Ştefan, sunt încă adepţi ai credinţei primitive pe care au avut-o străbunii lor înaintea migrării spre Europa. Altfel nu ne putem explica motivul întreruperii brutale, lipsită de orice raţiune, dar şi consideraţie şi respect, a slujbei de pomenire oficiată de un preot român. Atât de tare să-i fi orbit ura şi dispreţul faţă de români, încât au ajuns de au batjocorit până şi cele sfinte? Prin faptele petrecute la Cluj-Napoca, ungurii au dovedit că, în realitate, ei nu doresc marcarea onestă şi respectuoasă a evenimentului petrecut în urmă cu un secol, ci manifestarea, încă o dată, a dispreţului lor multisecular faţă de români. Acest fapt ar trebui să dea serios de gândit celor ce s-au grăbit să integreze Ungaria în structurile europene şi euro-atlantice. Prin atitudinea şi comportamentul lor de acum, ei contravin principiilor şi spiritului european, promovând ura, discordia şi pretenţiile teritoriale la adresa vecinilor, nerenunţând nici o clipă, în ciuda declaraţiilor contrare, la revizionism şi modificarea frontierelor. Sutele de români prezenţi sâmbătă în Piaţa Unirii din Cluj Napoca au simţit direct şi personal nu doar semeţia ungurească, ci şi ură şi dispreţ. Iar singura lor pavăză a fost tricolorul naţional. Ce este regretabil este faptul că în rândurile celor ce subminează consecvent statul român s-au aflat acum şi reprezentaţii actualei Puterii. Chiar dacă, aparent, aceştia erau liberi, nu era prea greu să se vadă că la mâinile şi picioarele lor erau lanţuri, chiar dacă acestea erau de aur. Nimic mai grav pentru un partid căruia electoratul român, indus în eroare, îi încredinţase conducerea destinului României. În plus, liderii UDMR, vicepreşedintele Consiliului judeţean Cluj şi viceprimarul maghiar al Clujului au depus jerbe la statuia marelui rege român exclusiv cu tricolorul unguresc. Ce altă dovadă de trădare a intereselor poporului român mai sunt necesare? Mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Oltean. Va urma domnul Eugen Nicolaescu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Înainte de a intra în declaraţia politică, îmi exprim, dacă vreţi, stupefacţia, pentru că, pentru câteva minute, mai înainte, am avut senzaţia sinceră că mă aflu la o plenară a partidului de guvernământ, la un congres al partidului de guvernământ, în care membrii ridică osanale pentru construcţia unei modeste săli de sport într-un judeţ oarecare, Constanţa. Este incredibil şi este îngrijorător dacă, de la tribuna Parlamentului nostru, facem declaraţii politice cu un asemenea conţinut. Vă rog, stimaţi colegi, să vă îngrijoreze o asemenea stare de fapt ce se petrece la tribuna Camerei Deputaţilor. Recent încheiatul Colocviu asupra regionalizării desfăşurat la Sinaia săptămâna trecută a readus în atenţia opiniei publice şi se pare a actualei puteri problematica împărţirii României în regiuni, ca noi forme de organizare administrativ-teritorială a ţării. Tema nu este nouă, ea a fost lansată în urmă cu aproape un an de un grup de intelectuali din Transilvania şi Banat, când, la Cluj, au făcut public Memorandumul pentru construcţia regională a României, document prin care se propuneau pentru dezbatere ideile referitoare la construcţia politică şi administrativă a unei Românii, a regiunilor, în consens cu dezbaterea care se desfăşura la nivel european, despre viitorul Europei unite. Memorandumul a fost repede pus la zid de către actuala putere, care a asociat sintagma "regionalizarea României" termenilor de enclavizare şi federalizare sau segregare etnică, semănând un sentiment de suspiciune la adresa societăţii civile, memorandiştii fiind etichetaţi, de către domnul prim-ministru Adrian Năstase, ca nişte rătăciţi, iar ministrul de interne spunea că ideea regionalizării este o tâmpenie. A trebuit să mai treacă încă un an, din timpul cui ne întrebăm noi, pentru ca actualii guvernanţi, prin gura aceluiaşi personaj, să relanseze ideea regionalizării României, însuşindu-şi nu numai paternitatea acesteia, ci şi conţinutul în sine. Atunci, pe bună dreptate, se naşte un semn de întrebare: cine este rătăcitul, domnule prim-ministru? Nu cumva Guvernul pe care-l prezidaţi este rătăcit în marasmul puterii sau conduce destinele unui popor rătăcind pe căi numai de el ştiute? Puşi faţă în faţă cu perspectiva integrării noastre în structurile Uniunii Europene, guvernanţii s-au văzut nevoiţi să promită Europei regionalizarea României, dezvăluind astfel duplicitatea PSD-ului, un discurs extern, un dialog european favorabil şi împărţirii ţării pe regiuni şi discurs de atitudine internă pentru electorat cu caracter profund populist, în care regiunile nu sunt forme de reorganizare administrativ-teritorială. Să ne amintim, domnilor, că în 1999, în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic s-au purtat discuţii pe marginea împărţirii teritorial-administrative a ţării, susţinută de coaliţia aflată atunci la guvernare, dar negată puternic de reprezentanţii PSD-ului. În anul 1998, aceiaşi reprezentanţi au votat împotriva adoptării Legii nr.151/1998 privind dezvoltarea regională a României. Iată două din motivele pentru care demersul guvernamental pe tema regionalizării trebuie tratat cu foarte mare atenţie, cu atât mai mult cu cât acest demers a născut deja pasiuni în rândul guvernanţilor pentru care tema regionalizării poate deveni, peste noapte, dintr-o problemă naţională, o problemă de partid. Nevoia României de a adera la Uniunea Europeană impune, în mod obligatoriu, nu numai armonizarea legislaţiei interne cu cea comunitară, dar şi cu structura administrativă flexibilă, capabilă să o implementeze. Regionalizarea înseamnă nu numai o aliniere la standardele internaţionale, ci şi o respectare a principiilor autonome locale, a descentralizării administrative şi o autonomie financiară care să stimuleze dezvoltarea economică a fiecărei zone. Pentru România, problema regionalizării este una extrem de sensibilă şi complexă. Ea trebuie pusă în discuţia societăţii civile cu foarte multă atenţie, pentru a nu crea impresia că o nouă organizare administrativ-teritorială este impusă contrar voinţei sale. Partidul Democrat a pledat şi pledează pentru organizarea administrativ-teritorială compatibilă standardelor europene, dar capabilă să asigure progresul economic şi autoguvernarea locală, elemente fundamentale pentru o reformă autentică a administraţiei României. De aceea cere puterii actuale să aibă aceeaşi atitudine, atât în relaţia cu Comunitatea Europeană cât şi în cea cu electoratul, să elimine comportament duplicitar, slugărnicia şi obedienţa faţă de instituţiile internaţionale şi să pună mai presus decât interesele conjuncturale ale PSD-ului pe cele ale naţiunii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Eugen Nicolaescu. Va urma domnul deputat Vekov Károly. |
|
|||
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolaescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Ca reprezentant al judeţului Mureş în Parlamentul României, mă văd nevoit să atrag atenţia asupra faptului că, în acest judeţ, politica PSD este făcută mai nou de către funcţionarii publici. Astfel, pe firmamentul stelelor politice pesediste s-a înscris domnul Lucian Savu, directorul Direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului Mureş. De luni de zile, acest director a acaparat massmedia locală, povestind despre binefacerile guvernării social-democrate, în loc să se ocupe de o mai bună administrare a finanţelor publice ale judeţului. Datorită mentalităţii şi competenţei profesionale, mai multe firme de prestigiu din judeţ au hotărât abandonarea judeţului Mureş, unde îşi aveau sediul social, preferând să se mute în alte părţi ale ţării. Aceste mari companii, dintre care unele cu caracter multinaţional, s-au săturat de abuzurile săvârşite de angajaţii domnului Savu, dar şi de modul arbitrar în care aceştia îşi fac datoria. În schimb, în loc să fie alertat de acest fenomen, preşedintele pesedist şi directorul general la finanţe, Lucian Savu, se ocupă cu propaganda pentru partid în propriul judeţ. Cine pierde? Pierd cetăţenii, pentru că, prin plecarea acestor firme, se pierd venituri importante la bugetele locale, dar, mai grav, într-un judeţ slab dezvoltat, se pierd şi aşa puţinele locuri de muncă care există. Cu toate că funcţia de preşedinte PSD este incompatibilă cu cea de director general, conform Statutului funcţionarului public, ministrul finanţelor publice, Mihai Tănăsescu, nu a luat măsura demiterii domnului Savu din funcţie, chiar dacă beneficiază de două motive întemeiate: incompetenţa profesională şi incompatibilitatea legislativă. Dacă domnul Savu vrea să fie preşedinte al Organizaţiei locale a PSD, trebuie să facă politică pe banii lui, şi nu pe banii statului, aşa cum se întâmplă acum. În judeţul Mureş, reprezentanţii PSD duc politica de sărăcire a finanţelor publice, dar probabil şi de umplere a buzunarelor proprii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Vekov Károly. Va urma domnul Cătălin Popescu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, După ani buni pierduţi, România încearcă azi - prin eforturi susţinute - să reducă din decalajul acumulat de-a lungul anilor şi să schimbe părerea negativă ce se asociază numelui ei, dovedind că acum merită să fie cooptată în structurile euro-atlantice. Efortul conjugat al factorilor responsabili ai ţării este onorat de declaraţiile laudative ale viitorilor parteneri. Într-o asemenea situaţie, orice acţiune care ar impieta în sens negativ asupra imaginii ţării poate fi catalogată ca fiind una iresponsabilă, urmărind interese politice mai mult decât dubioase. Şi, totuşi... Sâmbăta care a trecut, ne-am aflat la un pas de izbucnirea unui conflict, ce s-ar fi putut numi şi interetnic, şi care - nu este exclus - ar fi impietat în mod direct asupra şanselor României în a accede în structurile euro-atlantice. Numai cine nu vrea nu realizează acest lucru! După cum n-ar fi lipsit de sens a analiza dacă n-a figurat cumva şi acesta printre scopurile urmărite de primarul de mult faimos al Clujului. Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la dezvelirea la Cluj, oraşul de baştină a statuii regelui Matia Corvinul, realizată de János Fadrusz, sub pretextul comemorării actului dezvelirii, dar şi a marelui rege, primarul de acum celebru al oraşului şi-a permis să organizeze, simultan cu serbările de aniversare ale comunităţii maghiare a Clujului, o acţiune proprie de "serbare", voind astfel să împiedice sau măcar să conturbe acţiunea preconizată cu mult timp înainte (dovadă participarea reprezentanţilor guvernelor român şi maghiar la aceste festivităţi). Nu i-a păsat primarului nici de bunul simţ, nici de atenţionare, nici de protocol, nici de nimica. Cu o mână de oameni, el a încercat să conturbe o serbare, jignind sentimentele unei comunităţi naţionale din România, despre care a avut, de nenumărate ori, numai cuvinte de ocară. Nu i-a păsat de nimeni şi de nimic. Nu i-a păsat de memoria marelui fiu al oraşului, nici de reprezentantul Guvernului român, nici de cel al Guvernului maghiar, nici de sutele de persoane care au ieşit din biserică dorind să serbeze. El a ţinut morţiş să-i fie după cum îi era voia şi să lase din nou o pată de ruşine pe obrazul ţării, de care - iată - nu-i pasă. Oare poate fi acceptată o asemenea lipsă crasă de simţ politic, care implică întreaga ţară? Oare trebuia riscat periclitând pacea internă a urbei transilvane, dar şi renumele ţării? Oare nu ar fi fost mai corect punerea la punct de către Guvern a năbădăiosului teribilist? Nu era mai corect ca Guvernul să facă ordine şi să primeze interesul ţării? Nu era mai corect ca Guvernul să vegheze asupra respectării dreptului la identitate, declarată prin Constituţie? Nu valorează mai mult ca orice pacea internă? Este nevoie, oare, de revenirea situaţiilor tensionate interetnice? De ce doresc unii un astfel de deznodământ? Cine îşi asumă pentru toate acestea responsabilitatea? Şi oare acela va plăti de se va întâmpla sau de s-ar fi întâmplat ceva? Este oare permis a da cu piciorul în capitalul politic acumulat de România până acum? Ca post-scriptum, aş atrage atenţia celor care încearcă să ţină ore de istorie că numelui fiului comandantului de oşte Ioan de Hunedoara, devenit ulteritor rege al Ungariei, personaj de seamă al istoriei Transilvaniei dar şi a Moldovei şi Ţării Româneşti, este Matia Corvin, şi nu Matei Corvin, chiar dacă s-a încetăţenit astfel numele său, atât în limba română, cât şi în opinia publică română. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Cătălin Popescu are cuvântul. Va urma domnul Nicolae Enescu. |
|
|||
|
Tema declaraţiei politice este "Circulaţia în Bucureşti, imaginea omului politic Traian Băsescu, primarul capitalei". Această declaraţie politică o fac atât în calitate de absolvent al Facultăţii de hidrotehnică, căi ferate, drumuri, poduri şi geodezie, cât şi de fost director al unei regii judeţene de drumuri şi poduri şi nu în ultimul rând de cetăţean obligat să suporte condiţiile mizere de trafic din capitala ţării, Bucureşti. Stilul pompieristic, tot de la apă, cu care primarul general al capitalei acţionează atât în viaţa politică, cât şi în funcţiile administrative, campaniile câinilor vagabonzi sau chioşcarii, decedata flotă a României sunt câteva din temele care l-au făcut celebru. Ultima mare descoperire o reprezintă acţiunea de reabilitare a arterelor de circulaţie din centrul capitalei, cea mai înjurată, cea mai nepotrivită şi cea mai caracteristică acţiune a primarilor câinilor vagabonzi. În loc să eşaloneze lucrările pe toată perioada propice unor lucrări de investiţii, mai - septembrie, în loc să folosească perioada vacanţelor şi concediilor, iulie - august, în loc să stabilească un calendar şi un mod de atacare a lucrărilor astfel încât fazele intermediare să se succeadă cu o mai mare viteză, nelăsând străzile dezgolite pline de denivelări, cu capacele gurilor de canal ca nişte jetoane într-un poligon, a ales perioada cea mai proastă, septembrie - octombrie, ştiind că este o perioadă cu precipitaţii deosebite, ştiind că reţeaua de canalizare este proastă şi se va inunda, ştiind că această lucrare va avea costuri mult mai mari decât prognozatul, ştiind că nervii conducătorilor auto vor fi excitaţi la maxim, ştiind că posibilităţile bucureştenilor de a ajunge la timp la serviciu se vor micşora. Iată campania constructivă a unui partid de opoziţie - PD, de sprijinire a eforturilor Guvernului de integrare euro-atlantică! Probabil îşi aminteşte doar de marea realizare a lui şi a oamenilor lui, citiţi ce vreţi, respectiv autostrada Bucureşti - Piteşti. Dacă motivul acestui comportament îl reprezintă faptul că numele Traian Băsescu şi numele partidului pe care îl reprezintă - PD să fie pomenite de cât mai mulţi cetăţeni ai Bucureştiului, îi transmit că trebuie să fie mulţumit, această campanie reuşindu-i complet. Aceste nume sunt pe buzele întregii populaţii a Bucureştiului, şi nu de puţine ori pe zi. Problema este că sunt asociate cu părinţi, cu lideri spirituali sau cu alte cuvinte, recunoscut fiind talentul românilor în acest sens. După ce a lansat un slogan care l-a făcut celebru, citiţi iar ghilimelele, "Iarna nu-i ca vara", lansează acum un altul, respectiv "Drumul nu-i ca apa". (Aplauze în Grupul PSD) |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul Nicolae Enescu. Va urma domnul deputat Viorel Coifan. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea se intitulează "Din isprăvile superoamenilor partidului de guvernământ". Cazul pe care vreau să-l prezint face parte din serialul consacrat celor care conduc destinele ţării noastre şi se referă la faptul că, prin grija edilului oraşului Cisnădie, Dan Bârzu, singura librărie din localitate a fost dezafectată, în locul ei fiind sădit un nou lăstar al puterii, şi anume sediul PSD, urmând să-l cumpere printr-o lege pe care o vor emite ulterior. Primarul Dan Bârzu, cu pretenţii atestate de licenţa în medicină, dar rămas la descifrarea anevoioasă a buchiilor abecedarului culturii generale, a hotărât, convingând probabil membrii consiliului local că este timpul să iasă la rampă în faţa şefilor de la Bucureşti cu o faptă măreaţă demnă de nişte superoameni, a radiat, pur şi simplu, librăria din oraş, privând populaţia de dreptul la informare şi lipsind acea pătură socială defavorizată, pensionarii, pe care PSD-ul îi invocă atât de des şi pentru care face atât de puţin, de bucuria intimităţii pe care ţi-o oferă răsfoirea unei cărţi ce a văzut lumina tiparului, pentru că la atât se rezumă posibilităţile lor materiale asigurate prin grija celor aflaţi vremelnic la putere. Stimaţi colegi, Nu ştiu cum catalogaţi dumneavoastră această faptă, dar eu o consider ca un atentat la cultura românească apărută prin neputinţa celor desemnaţi să apere moştenirea culturală a poporului român. Ca un gest ce ne aduce aminte de iniţiativele aşa-zisei revoluţii culturale care au destrămat în loc să construiască, lăsând pământ sterp în care au încolţit subcultura şi literatura de faţadă a unei cohorte de paraziţi lipsiţi de cel mai elementar bun simţ, din păcate istoria se repetă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit pe domnul Viorel Coifan. Va urma domnul deputat Becsek Garda Dezideriu. |
|
|||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În raportul de ţară pe anul 2002, document elaborat de Uniunea Europeană la Bruxelles, poziţia României este consolidată pe ultimul loc în clasamentul ţărilor candidate la aderare în uniune. Cele mai slabe performanţe sunt înregistrate în domeniul administraţiei publice, agriculturii şi protecţiei mediului. Descentralizarea efectuată haotic constă într-un proces de transferare succesivă de competenţe şi responsabilităţi către autorităţile locale, fără asigurarea resurselor financiare necesare susţinerii acestora. Se încalcă astfel principiul conexităţii, aducând grave prejudicii funcţionării administraţiei publice la nivel local. În ultimă instanţă, însuşi conceptul de descentralizare este compromis. O responsabilitate a autorităţilor locale şi judeţene ale administraţiei publice stabilită în mod expres prin Legea nr.215/2000 o constituie întreţinerea, repararea şi modernizarea infrastructurii rutiere de interes local. Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice, la articolul 9, prevede o cotă de 35% ce trebuie repartizată pentru drumurile judeţene şi comunale. De la apariţia legii şi până în prezent, Ministerul Transporturilor, actualmente MLPTL, a repartizat discreţionar sumele din această cotă. Deşi Legea nr.189/1997 a finanţelor publice locale prevede ca sumele provenite din cota de 35% să constituie surse pentru bugetele locale, niciodată un primar sau un preşedinte de consiliu judeţean nu a putut să se bazeze pe existenţa de facto a acestor sume în structura bugetului propriu al unităţilor administrativ teritoriale, unde îşi desfăşoară activitatea. În anul 2003, acest fond special a cărui utilitate nu a contestat-o nimeni va fi încorporat în bugetul de stat ca şi capitol distinct şi gestionat de Ministerul Finanţelor. Transferul de la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei la Ministerul Finanţelor s-a efectuată după principiul "aceeaşi Mărie cu altă pălărie", nu s-a reglementat însă modalitatea ca cei 35% din sumele colectate să rămână la nivel local, pentru a putea dezvolta infrastructura rutieră locală, inclusiv construcţia de drumuri agricole atât de necesare în acest moment. De fapt, nu s-a rezolvat o problemă de fond, cea a descentralizării financiare. Iată de ce credem că, din păcate, nu s-au tras concluziile corecte din raportul de ţară pe anul 2002, iar la finele lui 2003 vom lectura un alt raport similar. Prin urmare, solicităm Guvernului o abordare coerentă a modificărilor legislative care să ţină cont atât de recomandările Fondului Monetar Internaţional, cât şi de cele ale Uniunii Europene şi asta nu spre binele PSD, ci spre binele întregului popor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Becsek-Garda Dezideriu. Va urma domnul Ion Florescu. |
|
|||
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Înfiinţarea şi funcţionarea cercurilor de maşini agricole din România se leagă de experienţa organizaţiilor similare din Europa occidentală, unde se evită, în mod intenţionat, folosirea noţiunii de prestaţie pentru că lucrările efectuate de ei se bazează pe servicii mecanizate realizate pe bază de reciprocitate. Funcţionarea acestor cercuri contribuie la ridicarea economică a exploataţiilor agricole mici, de tip familial. Se pare că unele organe financiare judeţene, cum este şi în cazul judeţului Mureş, încearcă să impoziteze veniturile realizate prin serviciile mecanizate în sfera agricolă. Această intenţie se izvorăşte într-o suprapunere nefericită de noţiuni economice, aceea de prestare de serviciu cu serviciul mecanizat agricol. Bineînţeles, din punct de vedere financiar, nu este nici o diferenţă între prestaţii industriale şi cele de mică industrie, faţă de cea mecanizată agricolă. Chiar şi prestaţia mecanizată agricolă trebuie tratată diferenţiat de serviciile de tip întrajutorativ efectuate de producători între ei sau lucrările efectuate pe bază de reciprocitate, în cadrul organizat al cercurilor de maşini sau ale cercurilor gospodăreşti. Ar fi de preferat ca aceste organe financiare să cunoască experienţa acestor cercuri din Europa occidentală, unde se evită, în mod intenţionat, folosirea noţiunii de prestaţie pentru serviciile mecanizate efectuate. Ei consideră că aceasta este o atitudine justă, dat fiind faptul că, privit în globalitate, în cazul unei comunităţi, nu se creează valori de natura veniturilor impozabile, decât prin valorificarea produselor. Or, lucrările efectuate, pe bază de reciprocitate, de către micii producători, chiar dacă se decontează valoric în bani, în aceeaşi măsură, reprezintă venit dar şi element de cheltuială directă aferentă produsului principal. Or, supunerea impozitării elementului venit înseamnă o impozitare majorată a venitului obţinut prin valorificarea produsului finit. acest lucru îi defavorizează şi mai mult pe micii producători. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Domnul deputat Ion Florescu. Va urma domnul Ştefan Lăpădat. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Moralitatea criticii opoziţiei democrato-liberală". Vrednica noastră opoziţie democrato-liberală, de când a fost scoasă în afara terenului de joacă de-a puterea, respectiv din anul de graţie 2000 încoace, gura nu-i mai tace! Critică întruna tot ce-i trece pe sub ochi, tot ce-i iese în cale, plânge cu lacrimi de crocodil pe umerii poporului şi de mila ţărişoarei noastre, ţinând, cu tot dinadinsul, să realizăm în permanenţă cât de actual a rămas nenea Iancu. Nu i-au ajuns 4 ani pentru a realiza că circul duce şi nu aduce voturi. Sunteţi buni, sunteţi puternici şi pricepuţi, aveţi soluţii pentru toate problemele grele, pentru tot ce mişcă în ţara asta. Ştiţi să rezolvaţi foarte bine şi economicul, şi socialul şi politicul. Stai şi te cruceşti, rămâi blocat de atâta pricepere, nerămânându-ţi altceva de făcut decât să te întrebi de ce oare nu aţi aplicat nimic din tot ce vreţi să arătaţi că ştiţi, în perioada cât aţi condus foarte dibaci, este adevărat, această ţară. În tentativa de a vă tăia măcar puţin din elanul critic, vă readuc în memorie, dovadă că noi nu am uitat, câteva aprecieri ale organismelor internaţionale pentru cele două perioade. Pentru 1997 - 2000, vă citesc din raportul Comisiei Europene în anul 1998, autorităţile au eşuat în accelerarea reformelor structurale şi în restructurarea întreprinderilor de stat. Aceeaşi comisie, din raportul pe anul 1999: la mijlocul anului 1998, situaţia românilor a rămas foarte fragilă. Performanţa economică dezamăgitoare a fost cauzată de: politici macroeconomice nepotrivite, care au eşuat constant în a rezolva dezechilibre macroeconomice şi doi: ritmul ezitant al restructurării marilor întreprinderi de stat şi ca rezultat încrederea internă şi internaţională în mare scădere. Raportul Comisiei Europene pe anul 2000: pe ansamblu, restructurarea rămâne departe de a fi completă şi reprezintă încă una dintre cele mai presante provocări pentru autorităţi. Pentru perioada 2001 - 2002, prin comparaţie, iată care sunt aprecierile actuale făcute de FMI privind economia românească cu ocazia recentei aprobări a tranşelor a doua şi a treia, în Acordul stand-by: România a obţinut, din programul său, o performanţă macroeconomică deosebită, inclusiv o rată mai mare de creştere sprijinită de o redresare a agriculturii şi a exportului, un progres în reducerea inflaţiei şi a deficitelor bugetare şi de cont curent, o sporire a rezervelor oficiale şi un acces îmbunătăţit pe pieţele financiare internaţionale. Strategia autorităţilor de a reduce inflaţia va fi sprijinită de limitarea deficitului bugetar la sub 3% din p.i.b. în 2002 şi 2003. Legile aprobate recent ale t.v.a. şi impozitul pe profit vor îmbunătăţi structura sistemului fiscal şi mediul de afaceri. Semestrul I 2002, rezultatele din primul semestru confirmă caracterul sustenabil şi de durată al creşterii economice, majorarea în termeni reali a produsului intern brut însoţită de o îmbunătăţire semnificativă a echilibrelor macroeconomice. Pentru mine un lucru este sigur, se confundă marfa cu ambalajul şi folosiţi, stimaţi colegi, critica în loc de autocritică. Şi dată tot sunteţi totuşi aşa de buni în Opoziţie, având soluţii pentru toate, rămâneţi cu bine şi "La mulţi ani" unde sunteţi, căci, la Putere, aţi demonstrat exact contrariul. Mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Ştefan Lăpădat, va urma domnul Cornel Ştirbeţ. |
|
|||
|
Vă mulţumesc domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică "Condamnaţi la frig". Regia autonomă "Lotus" din municipiul Drobeta Turnu Severin care gestionează agentul termic pentru populaţie şi asociaţiile de proprietari şi chiriaşi au fost asaltate de solicitările locatarilor pentru debranşarea caloriferelor de la sistemul centralizat de termoficare ca urmare a creşterii gigacaloriei de la 600.000 lei la 800.000 lei, motivată fiind de degradarea echipamentelor energetice şi de amânarea restructurărilor din acest sector. Astfel, din totalul de 28.307 apartamente, s-au debranşat un număr de 1132, iar pe masa directorului de la Regia Autonomă Lotus se mai află încă 2500 de cereri în acelaşi scop. În această iarnă, 40% din severineni vor fi condamnaţi la frig pentru că nu vor avea posibilităţi financiare să achite facturile pentru încălzirea apartamentelor şi pentru apa caldă menajeră. Pentru un apartament cu două camere, cheltuielile pentru agentul termic se vor ridica la 1,2 milioane lei. Dacă, la aceste obligaţii se mai adaugă scumpirea preţurilor la alimente cu 0,1%, la mărfurile nealimentare cu 1,1%, iar la tarifele de servicii cu 0,9 faţă de luna august (potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică), datoriile cetăţenilor vor creşte şi vor avea implicaţii negative în viaţa socială. Instanţele de judecată vor avea serios de lucru, urmare proceselor ce vor fi declanşate de comitetele asociaţiilor de bloc împotriva celor care nu reuşesc să-şi achite la termen datoriile, urmând fie evacuarea, fie punerea în vânzare a locuinţelor. Subvenţiile ce vor fi acordate de guvern prin Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii nr.416/2001, vizând încălzirea locuinţei în perioada 1 noiembrie 2002-31 martie 2003, precum şi cele 200.000 lei promise de către consiliul local vor ameliora parţial situaţia, dar nu vor rezolva problema frigului în general. Instalarea de microcentrale termice de apartament sau alte instalaţii electrice sau cu gaze improvizate, vor duce implicit la creşterea riscului de declanşare a incendiilor, exploziilor şi a altor forme de degradare. Soluţiile sunt altele, numai că Guvernul se face că nu le ştie. Creşterea substanţială a salariilor, combaterea şomajului prin implicarea mai hotărâtă a consiliului local şi a agenţilor economici în crearea de noi locuri de muncă, eliminarea pierderilor de agent termic de pe reţeaua de distribuire, care sunt suportate de populaţie, instalarea de microcentrale avizate de stat, vor rezolva problema încălzirii locuinţelor, problemă care dăinuie de aproape 20 de ani. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit pe domnul deputat Cornel Ştirbeţ, va urma domnul Cristian Sandache. |
|
|||
|
Mulţumesc domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Decizii istorice". Preluarea puterii în anul 2000 de către Guvernul Năstase a însemnat şi momentul istoric al schimbării direcţiei de dezvoltare a României, tranziţia de la socialism la capitalism devenind tranziţia de la socialism la feudalism. Primul obiectiv stabilit de premier şi de proaspătul preşedinte al PSD a fost acela al acaparării integrale a activităţii economice, şi, pe această bază, stabilirea clară a diferenţelor dintre adevăraţii stăpâni şi amăgiţii pe calea social-democraţiei. Luând exemplul şefului, miniştrii, preşedinţi de filiale, senatori, deputaţi, directori şi susţinători importanţi, frustraţi o scurtă perioadă de privilegiile puterii, au năvălit hulpav în sfera afacerilor şi au pus stăpânire pe toate bunurile mişcătoare şi nemişcătoare. S-a creat astfel cu sprijin politic, prin forţă, şantaj şi hoţie, noua clasă socială a baronilor parveniţi care au împărţit România în adevărate feude şi au înlocuit firavele reguli ale economiei de piaţă cu regulile bunului plac ale stăpânului absolut. După doi ani, experţii europeni au sesizat adevărata direcţie de dezvoltare a economiei româneşti, şi, firesc, i-au stabilit locul în ierarhia ţărilor candidate. Sigur că domnul Năstase a venit cu explicaţia moştenirii din perioada 1996-2000, însă, cu toată obişnuinţa sa de a sfida evidenţa, trebuie să recunoască faptul că, în anul 2000, economia de piaţă a Bulgariei era mult sub nivelul celei a României şi nu invers, ca acum. Guvernarea 96-2000, cu toate neîmplinirile, nu a schimbat opţiunea fundamentală spre capitalism şi economia de piaţă, însă înclinaţiile actualilor guvernanţi şi dragostea lor pentru moşii, păduri, ferme, manufacturi şi alte asemenea au condus la economia de tip feudal actuală, realizată prin voinţa politică a elitei PSD, fără grija pentru România sau pentru Europa. Justiţia, care ar trebui să vegheze la respectarea legii, la înlăturarea abuzurilor şi eliminarea corupţiei, s-a transformat în protector al afacerilor membrilor de familie, cocoţaţi în scaune guvernamentale sau în alte funcţii de demnitate publică. Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, Parchetul General şi celelalte instanţe superioare sunt conduse de soţii, soţiile, copiii sau nepoţii miniştrilor, secretarilor de stat şi parlamentarilor PSD, adevărate clanuri care propun legi, le adoptă şi judecă împricinaţii, supunându-se doar propriilor conştiinţe de baroni. Din păcate, la Bruxelles nu este apreciată această independenţă. În administraţia publică, întreaga reformă a fost subordonată luptei PSD împotriva primarului general al Capitalei, iar celebrele videoconferinţe au scos în evidenţă doar expresivitatea premierului şi calităţile de vătaf ale indispensabilului ministru Cozmâncă. Aceiaşi baroni fac şi desfac totul în administraţia locală, folosind din plin sprijinul politic şi apartenenţa la castă. Creaţia dumneavoastră, domnule premier, nu era perfectă dacă nu cuprindea şi mijloacele de informare în masă. Ca urmare, cu banii baronilor s-a rezolvat şi această problemă. Aveţi acum totul la dispoziţie, puteţi glorifica persoane obscure, puteţi influenţa sondaje, statistici, puteţi desfiinţa sau întări Opoziţia după interesele imediate sau de largă perspectivă. Trebuie să recunoaştem că, împreună cu baronii, aţi devenit o forţă politică greu de schimbat cu mijloace democratice obişnuite şi, chiar în situaţia în care dumneavoastră înşivă aţi dori acum să schimbaţi regulile jocului, acest lucru nu mai este posibil. Din păcate, aşa cum constataţi, un astfel de model social nu are nici o şansă să ajungă în Europa şi, în consecinţă, a sosit momentul adevărului pentru dumneavoastră: România sau baronii. Domnule premier, săptămâna trecută aţi comandat posterele cu domnul Iliescu şi aţi dispus afişarea lor în toate sediile PSD din ţară, lansând şi dorinţa implicită a rămânerii domniei sale în filele istoriei românilor cu faptele sale bune şi rele. Decizia dumneavoastră ar deveni cu adevărat istorică dacă ar fi dusă până la capăt şi aţi sugera cuiva din anturaj să comande postere cu domnul Adrian Năstase, fost prim-ministru şi preşedinte al PSD, care să fie expuse după momentul Praga 2002 chiar şi în sediile partidelor de Opoziţie. Suntem siguri, domnule premier, că toţi românii, cu excepţia baronilor, evident, ar aprecia gestul şi v-ar rămâne rescunoscători pentru eternitate. Vă rugăm, domnule premier, să daţi o şansă integrării României în structurile europene şi să aveţi în vedere o asemenea soluţie, acţionând astfel în numele libertăţii, democraţiei şi economiei de piaţă. Vă mulţumim. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Cristian Sandache, va urma domnul Costache Mircea. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Mai bine cornuri cu lapte decât nimic", a fost inspirată de ironiile lansate în ultima vreme la adresa programului guvernamental "Cornul şi laptele" de unii reprezentanţi ai fostei puteri ai anilor 96-2000 dar nu numai. Domniile lor nu doresc să vadă pădurea din cauza câtorva copaci scorburoşi şi s-au refugiat sub faldurile unui sarcasm gros, devenit din ce în ce mai deplasat; ba că laptele e prea îngheţat, ba că unele cornuri sunt tari sau vechi, ba că transportarea produselor este deficitară. Alţi critici aştrii spumegă şi afirmă că iniţiativa guvernamentală nu ar fi decât o umilinţă la adresa copiilor. Într-adevăr, supărările adversarilor noştri au un temei. Nu putem uita grija neţărmurită pe care o aveau faţă de elevii acestei ţări atunci când populau cabinetele ministeriale şi administraţiile. Laptele, cornurile şi mierea curgeau în valuri, aşa cum, de altfel, încearcă să ne convingă şi fostul şef al statului, domnul Emil Constantinescu, în memoriile sale de dimensiuni ciclopice, scoase recent pe piaţă. Guvernul Adrian Năstase încearcă să ofere ceva concret. Dumneavoastră, domnilor, care vă indignaţi cu o sfântă mânie proletară, aţi oferit, într-adevăr, cu mult mai mult: şuvoaie de cuvinte, promisiuni, panseuri prolixe şi în final, iluzii. Nu aveţi dreptul moral de a ridiculiza atâta timp cât ridicolul propriei guvernări v-a ucis de mult, în rest, totul este tăcere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Costache Mircea este invitat să ia cuvântul, va urma domnul Ionel Marineci. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Şi demolatorii au sentimentul istoriei". Asistăm în ultima vreme la un spectacol politic halucinant. Tocmai când credeam că dezastrul românesc al anilor 1990-2000 este opera unor firi limitate, fatalmente epicureice, mânate de egolatrul "Carpe diem" spre aglomerarea ilicită de averi nemăsurate, spre perdiţie şi desfrânare, ni se relevă, iată, că ariviştii cleptocraţi au şi sentimentul istoriei. După ce i-au înfierat pe aceia care se încăpăţânau să creadă că un popor nu rămâne în istorie prin ceea ce consumă la un moment dat, ci prin ceea ce lasă urmaşilor, după ce au declanşat atacul furibund asupra economiei şi prin aceasta asupra culturii şi a nivelului general de viaţă, după ce au pus în mişcare iniţiative şi pârghii infernale de pulverizare a patrimoniului public, culminând cu apoteotica lege (primită recent la casetă) a dezafectării macaralelor ce vor lua, desigur, drumul exportului de fier vechi ca o încununare simbolică a epocii pe care o edifică guvernările postrevoluţionare, aflăm stupefiaţi că întreaga operă de ruinare şi de barbarizare a societăţii româneşti împreună cu personalităţile (numite şi nenumite) care au desfăvârşit-o reprezintă o "parte a istoriei noastre". Tartorii dezastrului nu erau, cum credeam până azi, supuşi conjuncturilor, târâţi de valul prefacerilor mondiale, ci oameni cu conştiinţa lucrului pentru un anume viitor, oameni cu sentimentul istoriei, dacă nu cumva chiar cu vanitatea perenităţii. Dacă e pe aşa, le recomand ca, alături de portretele domnilor Ion Iliescu şi Adrian Năstase, să aşeze la loc de cinste şi portretele marilor corifei ai reformismului care au dat Ţara la reformă, Petre Roman, Adrian Severin, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Gabriel Bivolaru, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc şi compania, iar sub portretele lor să realizaţi un fotomontaj pe două coloane: "România până în 1989" şi "România după 1989". Să puneţi acolo imagini cu flota, cu complexele zootehnice, SMA-urile, sistemele de irigaţii, staţiunile de cercetare, fabricile, iar în dreptul perioadei pe care o edificaţi dumneavoastră cu sentimentul că sunteţi "parte a istoriei României", şi, din nefericire, sunteţi, dar la capitolul "Risipitorii", să aşezaţi pozele României de azi, blocurile neterminate, bălăriile crescând prin hale industriale dezafectate, date la topit, miile de gatere care defrişează codrii imenşi trimişi la export, flota navigând pe apa Sâmbetei, câmpurile nearate, ucise de secetă ori distruse de inundaţii, băncile devalizate, gloatele flămânde stând la cozi la şomaj, la economate, ori înghesuindu-se să prindă din zbor cârnatul lui Sechelariu. Ca să nu ziceţi că sunt rău intenţionat şi nu văd şi realizările regimurilor dumneavoastră, puneţi acolo şi poze cu vilele, palatele, castelele, pagodele, hotelurile, limuzinele, pontoanele şi sediile băncilor străine în care aveţi conturile. În ce mă priveşte, aştept ziua când, pentru toţi românii, Corupţia şi Mafia, Decadentismul generalizat al acestor vremuri de cumplită îngenunchere naţională, vor fi de domeniul trecutului, vor fi, ca să vă citez, "parte a istorie", iar, Ţara noastră scăpată de sub gheara aventurierilor români şi străini, să-şi regăsească specificul bazat pe muncă, cinste şi omenie, aşa cum ne-a cunoscut lumea de când e ea şi cum ne-a lăsat Dumnezeu. Mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Ionel Marineci, va urma domnul Gheorghe Dinu. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte de a face declaraţia politică, vă rog să-mi permiteţi domnule preşedinte, să fac trei propuneri. În primul rând, cred că ar fi nevoie să propuneţi Biroului permanent dotarea, cu un metronom, poate reuşesc antevorbitorii mei, şi nu mă refer la cei din partidul de guvernământ, să se încadreze în timp pentru a da posibilitatea la cât mai mulţi să intervină. În al doilea rând, domnule preşedinte, aş vrea să solicitaţi şi celorlalţi colegi ai dumneavoastră care conduc şedinţele de marţi dimineaţă, să înlocuiască acest egalitarism al intervenţiei la tribună cu algoritmul reprezentării, să vorbească fiecare partid în funcţie de cât i-a dat dreptul alegătorul. În al treilea rând, aş vrea să vă spun, domnule preşedinte, că nu ridicăm osanale, noi prezentăm o stare de fapt ca rezultat al acţiunii Guvernului, Partidului Social Democrat. Şi de o parte şi de alta a sălii pe care o privesc, celor din dreapta vreau să le spun, parafrazând titlul unei cărţi recent apărute, că ei încă sunt în timpul dărâmării, timp pe care îl continuă acum şi în Opoziţie, şi să le amintesc unora dintre băieţii de aici, din dreapta, că au fost la guvernare mai mult de jumătate din acest timp, mai bine de 7 ani, iar domnilor din stânga, să-i rog să nu mai dea cu pietre în pomul care face roade, să-l cultive, să-l îngrijească pentru că astfel vor avea şi dumnealor hrana. Declaraţia mea politică priveşte programul social pe perioada 2000-2002-2003, program în care, ca de altfel în toate hotărârile şi acţiunile sale, Guvernul României aplică principiul de bază al politicii sociale a Uniunii Europene: consolidarea rolului politicii sociale ca factor productiv, pornind de la ideea că cea mai mare parte a cheltuielilor sociale destinate educaţiei şi sănătăţii înseamnă investiţii în resurse umane cu efecte economice pozitive. Sigur că despre programul social se pot spune foarte multe lucruri, mă alătur şi eu intervenţiei colegului meu Sandache, punând în discuţie acţiunea "Cornul şi laptele", cum mai este denumită în limbaj uzual, parte a programului social al Partidului Social Democrat, poate cea mai amplă acţiune socială din ultimii 50 de ani de care beneficiază peste un milion de elevi ai ciclului primar din cele 20.000 de şcoli din România, costul ridicându-se la peste 1.200 de miliarde. Nu acest lucru m-a determinat să iau cuvântul, ci faptul că zilele trecute, trecând prin şcolile teleormănene, un grup de părinţi m-au rugat să transmit, şi fac acest lucru într-o declaraţie, faptul că familiile lor au fost ajutate să rezolve problema pachetului de hrană pe care şi-l ia copilul la şcoală dimineaţa. Şi au spus: pentru cine are copii, ştie ce înseamnă această grijă. Sigur că mai sunt probleme legate de distribuţie, de depozitare, de calitate, dar începutul demonstrează că se poate, că mesajul a fost bine primit de copii şi părinţi. Răuvoitori mai sunt, şi aceştia ori nu au stat de vorbă cu părinţii şi copii, şi, dacă vreţi, zâmbind, ori n-au mâncat suficient lapte când au fost mici, au ocazia să o facă acum şi îşi pot demonstra în faţa evidenţelor buna-cuviinţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Gheorghe Dinu, va urma Victor Bercăroiu. Aş vrea să fac următoarea precizare în legătură cu propunerile făcute, mă scuzaţi, domnule Dinu, sunt binevenite. Şi eu solicit de la acest microfon mai multă concentrare ca toţi colegii înscrişi să poată să-şi prezinte declaraţiile, dar în situaţia în care constat că în ultimele şedinţe din ce în ce mai mulţi colegi de ai noştri de la PSD se înscriu, haideţi să facem un front comun, să mutăm această instituţie parlamentară foarte importantă de declaraţii politice la o oră rezonabilă pentru a participa şi presa şi să afectăm 2 ore, nu 50 de minute, 1 oră cât este acuma. Haideţi să ne susţinem reciproc să modificăm Regulamentul. Vă mulţumesc pentru înţelegere. Domnul Dinu. |
|
|||
|
Declaraţia mea politică se intitulează "Cum se desfăşoară lupta împotriva corupţiei când prin Ordonanţe de Guvern se legiferează corupţia?!" Recentul raport de ţară prin care România este luată în calcul în vederea integrării în Uniunea Europeană după anul 2007, evidenţiază, printre altele, că motivul este, în primul rând, corupţia instituţionalizată. Decizia forurilor Uniunii Europene nu trebuie să surprindă pe nimeni, pentru că orice am spune, în ciuda eforturilor guvernanţilor de a ascunde modul cum se însuşesc bunuri comune de către anumite cercuri de influenţă, există raportori care nu se lasă păcăliţi doar de discursuri sforăitoare sau de înfiinţări de organisme care să mimeze lupta împotriva corupţiei. Un exemplu edificator în acest sens îl reprezintă Ordonanţa Guvernului nr.19/2002 din ianuarie 24 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", ordonanţă care a făcut obiectul dezbaterilor în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor în ultimele săptămâni, în vederea aprobării acesteia prin lege. Deşi se încearcă abaterea atenţiei de la adevăratul scop al ordonanţei, prin includerea unui capitolul I - Constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol - care reglementări se regăsesc în alte acte normative ca: Legea locuinţei; H.G.nr.854/2000 privind organizarea şi funcţionarea Regiei cu modificările şi completările ulterioare, se ajunge, de fapt, acolo unde trebuia, adică la Capitolul II - Vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat". Pentru cei neavizaţi este vorba de terenurile şi casele de odihnă, vilele, hotelurile care au aparţinut vechiului regim şi care, se ştie, în fiecare judeţ sunt ca număr foarte mare, iar din punct de vedere al dotărilor, îngrijirii lor, n-au concurenţă. Ordonanţa spune că vânzarea se realizează prin licitaţie sau, după caz, prin negociere directă, în condiţiile prezentei ordonanţe, dar are grijă ca la articolul 18, 19 şi 31 să scrie că se vor scoate la licitaţie doar acele imobile care nu au contracte de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune sau prestări de servicii, adică, de fapt nici unul! Cu alte cuvinte, aceste imobile se vor vinde în baza unor negocieri directe între actualii deţinători şi regia mai sus amintită, iar în caietul de sarcini se scrie că preţul de ofertă nu poate fi mai mic decât valoarea contabilă a imobilului. Altfel spus, vile, hoteluri, restaurante, ce ar valora la piaţa liberă zeci de miliarde de lei, se vor vinde la preţuri modice de câteva zeci sau sute de milioane de lei, evident către acei potentaţi care le-au exploatat şi până acum, iar pentru ca aceştia să nu "sufere prea tare", în conformitate cu art.22 din prezenta ordonanţă, se face o derogare de la dispoziţiile Legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat, preţul de vânzare se poate achita în rate! Ca tacâmul să fie complet, veniturile obţinute din aceste imobile se fac venituri la Regia Autonomă "Administrarea Patrimoniului şi Protocolului de Stat" şi nu la bugetul de stat aşa cum ar fost moral şi normal. Mă adresez dumneavoastră, domnule prim-ministru Adrian Năstase şi dumneavoastră, domnule preşedinte Ion Iliescu, cu rugămintea de a retrage acest proiect de lege, respectiv de a nu o promulga, în prealabil, printr-o altă ordonanţă, de a opri aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002, de "a da de pământ" cu cei care iniţiază astfel de acte normative, în acest fel veţi putea convinge atât opinia publică românească, dar şi organismele internaţionale că lupta împotriva corupţiei a trecut de la vorbe la fapte. Obligaţi-i pe cei care vor reface acest act normativ să vândă la licitaţie publică aceste imobile, cu mediatizare internă şi internaţională susţinută, legea să aibă şi o anexă în care aceste imobile să fie nominalizate, doar Regia Autonomă "Administrarea Patrimoniului şi Protocolului de Stat" posedă o situaţie exactă a acestora, iar veniturile obţinute să fie făcute venituri la bugetul statului, eventual pentru construcţii de locuinţe sociale sau pentru despăgubiri la Legea 10/2001, iar dacă veţi face astfel cu noi, cei de la P.R.M., totul este O.K, în caz contrar, vom ataca legea la Curtea Constituţională pentru că este de departe anticonstituţională, iar termenul de începerea negocierilor în vederea integrării s-ar putea muta de la 2007 la "..2050 (nici o legătură cu anul când un regretat membru PDSR intuia că PDSR va ieşi de la guvernare)! Mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Victor Bercăroiu, va urma domnul Emil Rădulescu. Ne apropiem de ora 10.00, ora limită, vă rog concentrare. Cine nu mai are timp, să depună la secretariat declaraţia. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Festivalul toamnei la Vălenii de Munte". Oraşul Vălenii de Munte a trecut pe sub arcadele istoriei în ipostaze care l-au onorat deopotrivă: capitală de judeţ, saat, punct vamal, centru al învăţământului în forme moderne, şi, nu în ultimul rând, citadela culturii româneşti. Lansat pe plan naţional şi aievea prin marea personalitate a lui Nicolae Iorga care a reuşit să dea posterităţii operă inegală în domeniul care l-a consacrat istoria, urbea Vălenii de Munte fusese cunoscută până la începutul secolului trecut prin ţuica sau licoarea de Văleni. Timpurile au trecut, vechile atribute au rămas în urmă, alte preocupări ale locuitorilor au ieşit în faţă. Personalităţi marcante ale culturii şi ştiinţei româneşti i-au imprimat individualitatea şi când se credea că acest ultim val va rămâne singular, cetatea culturii, conducerea primăriei, prin neobositul Stelian Manolescu, membru marcant al Partidului Social Democrat, cel mai longeviv primar din istoria oraşului, a găsit şi a descoperit o mai veche preocupare a locuitorilor din zonă. Şi astfel, cu 5 ani în urmă, au fost înviate serbările toamnei la Vălenii de Munte, un generic care cuprinde mai multe acţiuni. Până la ediţia a V-a, într-un spaţiu bine ales, au fost amenajate festivitatea propriu-zisă, a fost precedată de parada portului şi dansului popular cu participarea formaţiunilor de pe Valea Sălajului şi nu numai. O adevărată paradă a costumelor specifice zonei, aşa cum se obişnuia şi pe vremea lui Nicolae Iorga, cu cântece şi jocuri devenite tezaur, a încântat pe locuitorii şi vizitatorii veniţi în număr foarte mare. Momentul central l-a reprezentat târgul cu produse agricole, dintre care ţuica, sub toate formele ei, a fost atracţia tuturor vizitatorilor. Pe lângă producătorii din depresiunile Văleni, Draşna, Sarchioi, au fost prezenţi şi locuitori din Bertea, Aluniş, Vărbilău din zona Slănicului, dar au venit şi fabricanţi din nordul României. Expoziţia a cuprins laolaltă şi alte produse agricole, dar şi maşini agricole şi produse meşteşugăreşti din ce în ce mai variate şi performante. Aici s-au încheiat contracte, s-au pus la cale raporturi între producători şi consumatori. Serbările toamnei au ca prim rol unul economic, de valorificare a produselor de peste an, nu numai din zona apropiată oraşului Vălenii de Munte. Festivitatea este însă completată de evaluarea creaţiilor folclorice. Formaţii din toată aria prahoveană au ţinut spectacole în aer liber încheiate cu concursul devenit tradiţional de muzică populară. Anul acesta, primarul şi consilierii locali, cu sprijinul sponsorilor, a Consiliului judeţean Prahova, Camera de Comerţ şi Industrie, Direcţia generală pentru agricultură şi industrie alimentară, Centrul judeţean al tradiţiei şi creaţiei populare, organizatorii acestei acţiuni au dat o nouă dimensiune acestei manifestări. Manifestarea a beneficiat de participarea unor înalte oficialităţi străine, dintre care amintesc: ambasadorul Republicii Peru, consulul Republicii India, şeful Misiunii economice şi comerciale a Republicii Ucraina, secretarul I al Ambasadei Belarus, reprezentanta autorităţilor locale şi oameni de afaceri din oraşul Suzono , Japonia, care şi-au manifestat intenţia înfrăţirii între cele două autorităţi locale. Iată deci, faptele petrecute toamna la Vălenii de Munte au devenit tradiţie, ele vor intra, fără rezerve, în panoplia de manifestări spirituale a locuitorilor acestei urbe. Mulţumesc mult. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Are cuvântul domnul Emil Rădulescu, va urma domnul Ilie Neacşu. |
|
|||
|
Domnul Grigore Emil Rădulescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Eu nu o să dau cu pietre în "pomul care face roade", eu o să-l scutur puţin şi o să încerc să vă spun două poveşti. Domnul prefect de Prahova spunea că va monitoriza Lukoil Petrotel Ploieşti ca să-şi facă programul de investiţii, datorită faptului că a obţinut Lukoil-ul nişte facilităţi de la Guvern. Într-adevăr, eu le-am spus facilităţi tardive. Am fost foarte fericit că domnul prefect Georgică Diaconu are asemenea putere ca să monitorizeze o societate privată cum este Lukoil-ul. În acelaşi timp, domnul Georgică Diaconu a vrut să meargă până la Societatea Mecanică Fină Sinaia, unde se întâmplă un lucru foarte grav şi foarte rău, dar nu a fost primit. O societate de stat nu a avut timp să primească pe un prefect? Am rămas foarte mirat. Domnul Georgică vroia să facă o intervenţie tot tardivă, cum se vede, s-au învăţat guvernanţii. Când s-a făcut caietul de sarcini de privatizare a acestei societăţi s-a băgat şi baza sportivă. În oraşul Sinaia nu există un centimetru pătrat pe care să poţi să desfăşori vreo activitate. Primăria ceruse să nu fie trecută baza sportivă în cadrul patrimoniului de privatizat, să fie dată primăriei ca să poată să beneficieze tot oraşul. Se vede că domnul Georgică a scăpat să facă diligenţele necesare ca această bază sportivă să ajungă la Primăria oraşului Sinaia. Spuneţi-mi şi mie, eu nu am putut, până acum, să-mi formez o părere despre acest domn prefect, deoarece n-a binevoit niciodată, de când este pus acolo, în funcţie, să cheme pe Pe mine, unul, nu m-a chemat, sunt din opoziţie, înţeleg, dar măcar să ne cunoaştem ca oameni şi să ne dăm mâna, ca concetăţeni. Ce face domnul Georgică Diaconu? Demagogie! Când el nu este primit la o întreprindere de stat, să încerce să repare o greşeală? În schimb va reuşi să monitorizeze PETROTEL-ul, care va face nişte investiţii fantastic de mari, după cum le-a făcut şi până acum, dând toţi oamenii afară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Are cuvântul domnul Ilie Neacşu. Va urma domnişoara Lia Olguţa Vasilescu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Din lipsă de activitate, sau de interes doar de el ştiut, Guvernul României îşi pune amprenta pe o ordonanţă de urgenţă prin care se oficializează trecerea Societăţii Naţionale Caii de Rasă în patrimoniul Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA. Cine a fost cu ideea, nu mai contează acum. Îmi este greu să pricep, însă, cum 25 de miniştri aprobă o iniţiativă legislativă care l-ar fi umplut de ridicol până şi pe frizerul de la Palatul Victoria, dacă acesta ar fi subscris unui astfel de demers bizar. Care să fie legătura dintre pădure şi pădurar, pe de o parte, şi fondul genetic cabalin al României, compus din peste 2.000 de cai repartizaţi în 17 herghelii? Silvicultorii se ocupă de fondul forestier, de flora şi fauna existente în păduri. Animalele din pădure sunt încă sălbatice, pe când caii de rasă reprezintă rezultatul unor cercetări ştiinţifice de zeci de ani, de sute de ani, în unele cazuri. Fondul genetic al unei specii de animale se află în îngrijirea şi sub protecţia unor specialişti din domeniul cercetării zootehnice, iar silvicultorii noştri, oameni de toată isprava în meseria lor, nu au nici în clin, nici în manşetă, cu sectorul de elită al cabalinelor. Dacă problema banilor i-a împins pe iniţiatorii ordonanţei de urgenţă spre această soluţie stupidă, mă întreb: de ce nu şi-ar găsi adăpost, sub umbrela Regiei profitabile a Pădurilor, Ministerul, atât de sărac, al Agriculturii şi Alimentaţiei, sau chiar Guvernul, în întregul său?! Este probabil ca vânătorii din Guvern să aibă atâta treabă, după ce se deschide sezonul, încât vor utiliza caii de cursă la unele partide. Lăsând gluma la o parte, consider că iniţiativa legislativă cu pricina este o gafă de proporţii a Guvernului, o recunoaştere a neputinţei Ministerului Agriculturii de a rezolva problemele fondului genetic cabalin, transferând o problemă care aparţine în totalitate zootehniei în curtea unei unităţi cu profil total diferit. Această ordonanţă trebuie respinsă de Parlament, tot în regim de urgenţă, pentru a nu ne trezi mâine cu un alt act normativ propus de Guvern, care să ne propună trecerea Curţii de Conturi a României în subordinea Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. A doua problemă pe care o abordez astăzi în plenul Camerei Deputaţilor se referă la propunerea Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, de a se permite cetăţenilor străini şi apatrizilor să cumpere terenuri agricole. Personal, cred că stimaţii noştri colegi din această comisie nu se pricep nici la agricultură, şi nici la politică. În urmă cu un an, am prezidat un seminar internaţional pe teme de agricultură, la care a participat comisarul european pe domeniu, Franz Fischler. L-am avertizat pe domnul Franz Fischler că Parlamentul României nu va vota o lege, în următorii 15-20 de ani, care să permită cetăţenilor străini cumpărarea de terenuri agricole, deoarece există o diferenţă crasă între posibilităţile financiare ale investitorilor din afară şi cele ale oamenilor de afaceri autohtoni. Când potenţialul investitorilor români va fi la nivelul celor din Vest, se poate vota o astfel de lege; până atunci, nu. Comisarul european pentru agricultură a fost receptiv şi a lăsat să se înţeleagă că o astfel de problemă poate fi înţeleasă şi negociată, dar - adaug eu - negociatorii români să nu fie aleşi din rândul clubului "Cocoşaţilor", al celor care au dus servilismul şi umilinţa la rangul de politică internaţională de succes, ci din trupa politicienilor demni, care apără interesele ţării înainte de buzunarele proprii. Stimaţi colegi, Ar trebui să luăm o lecţie în acest sens de la fostul premier al Ungariei, Viktor Orban. Acum 10 zile, premierul ungar a declarat răspicat că, în cazul în care Uniunea Europeană impune Ungariei o lege care să permită vânzarea de terenuri agricole cetăţenilor străini, acesta va solicita cetăţenilor maghiari să renunţe la ideea de aderare la Uniunea Europeană. Scurt şi la obiect: există la Bucureşti un om curajos, pragmatic şi realist ca Viktor Orban? Există, cu siguranţă, dar nu în actualul Guvern şi nici în cel de dinaintea acestuia. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnişoarei Lia Olguţa Vasilescu şi, ultimul vorbitor, domnul Valentin Vasilescu. Îi rog să concentreze că mai avem puţin până la ora 10,00. |
|
|||
|
Domnişoara Lia Olguţa Vasilescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte de a trece la declaraţia mea politică, aş vrea să le reamintesc colegilor noştri de la PSD, care au lăudat aici programul guvernamental "Laptele şi cornul" că acesta este de fapt un plagiat. De fapt, atunci când Grupul parlamentar al Partidului România Mare a propus anul trecut un proiect de lege care se referea exact la acest lucru, s-au înghesuit să voteze contra. Şi iată că, după ce premierul a prins din zbor ideea şi şi-a însuşit-o fără a plăti drepturi de autor, acum ea este genială. Hotărâţi-vă, stimaţi colegi de la PSD, când aveţi dreptate! Securities and Exchange Commission - arbitrul pieţei de capital din Statele Unite - a deschis recent o investigaţie în legătură cu datoriile Mediapro International, societatea care deţine PROTV. În acest context, pentru a verifica dacă Ministerul Finanţelor a luat măsurile care se impun, am depus, pe data de 1 octombrie, o interpelare adresată ministrului Mihai Tănăsescu, în care i-am cerut să explice de ce nu se aplică legea şi în cazul PROTV şi care este cuantumul datoriei acestui post de televiziune faţă de statul român. Două săptămâni la rând am aşteptat o declaraţie a domnului ministru ori a vreunui secretar de stat, însă în zadar. Menţionez că atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, au mai fost introduse interpelări pe această temă, dar totdeauna s-a invocat secretul fiscal. Cum ordonanţa de urgenţă care acoperea marii datornici a fost abrogată prin Legea accesului la informaţiile de interes public, aştept cu nerăbdare să mi se răspundă, totuşi, la întrebare, pentru că suma de 1.800 de miliarde, cât se vehiculează în presă, afectează grav bugetul de stat. Este, totuşi, vorba de bani publici, iar, pentru a acoperi această imensă gaură, Ministerul Finanţelor Publice fie născoceşte noi biruri, adică pune în spinarea cetăţeanului român alte taxe şi impozite, fie se tot împrumută şi alimentează, astfel, inflaţia. În condiţiile în care firmele de stat, sau private, sunt constrânse să-şi achite debitele, deşi sumele sunt cu mult mai mici, ne întrebăm de ce excepţia este Mediapro International, care, culmea, mai şi beneficiază anual de facilităţi fiscale. Dacă Securities and Exchange Commission, una dintre cele mai puternice instituţii din S.U.A., se interesează de trustul de presă românesc, iar, în raportul de ţară al Comisiei Europene, i se reproşează Executivului că nu a luat măsuri în cazul Mediapro International, care nu şi-a plătit datoriile către stat, înseamnă că subiectul nu este tocmai lipsit de importanţă, aşa cum îl tratează Ministerul Finanţelor Publice. Când va hotărî Guvernul să ia măsuri? 1.800 de miliarde reprezintă, totuşi, bugetul unui minister pe un an întreg. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Valentin Vasilescu. |
|
|||
|
În Raportul de ţară al Uniunii Europene există un singur capitol la care România se poate spune că a fost lăudată. Acesta este cel care analizează situaţia ţării noastre din punctul de vedere al criteriilor politice. Un element esenţial în emiterea acestor aprecieri pozitive l-a constituit crearea condiţiilor unei alternanţe pe cale democratică la guvernare, înregistrată ca urmare a rezultatelor alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2000, în care PRM s-a situat pe locul doi, iar candidatul său în cursa prezidenţială s-a calificat în turul doi. Ascensiunea postelectorală a PRM în sondaje, considerată de reprezentanţii PSD, PNL, PD şi UDMR drept extrem de nocivă, iată că este salutată de autorii raportului, ca un fapt pozitiv pentru viaţa politică. Partea neplăcută, vă reamintesc, a Raportului se referă la vizibila subordonare a deciziilor Justiţiei, funcţie de interesele guvernanţilor, la dezinteresul manifestat în limitarea şi combaterea corupţiei şi la anularea datoriilor multor firme private, în princial din mass-media, cu intenţia angrenării lor în propriile acţiuni cu scopuri propagandistice. Concluzia Raportului este aceea că utilizarea intensă şi pe scară largă a acestor practici a condus la singurul rezultat previzibil, anume absenţa unei economii funcţionale de piaţă, condiţie primordială pentru admiterea României în Uniunea Europeană. Aceste practici situate în afara legii au fost inventate imediat după decembrie 89 şi de efectele lor au profitat tot cei care s-au aflat la guvernare în ultimii 12 ani, fie că s-au numit FSN, PDSR, PSD, sau PD, sau PNL, sau PNŢCD, sau UDMR. Partidul România Mare, în calitatea sa de partid justiţiar, care nu s-a aflat niciodată la guvernare, şi-a făcut o datorie de onoare din a aduce la cunoştinţa opiniei publice formele concrete ale promovării acestor practici devenite politică de stat cu scopul declarat al stopării lor. Acesta este probabil motivul pentru care electoratul românesc a votat PRM în proporţie de 21% şi, cu certitudine, dacă acest partid ar fi câştigat alegerile din toamna lui 2000, România ar fi intrat în Uniunea Europeană chiar înainte de 2004. Prin înseşi aprecierile conţinute de capitolul dedicat vieţii politice româneşti, Uniunea Europeană infirmă etichetările de extremism făcute la adresa PRM de liderii PSD, PNL, PD şi UDMR. Aşadar, orice strategie elaborată cu scopul combaterii unui aşa-zis extremism, prin izolarea, sau chiar scoaterea de pe scena politică a PRM şi a liderului său, vine în flagrantă contradicţie cu prevederile Raportului Uniunii Europene. Încălcarea prevederilor constituţionale privind accesul neîngrădit la exprimarea opiniilor politice în ceea ce-i priveşte pe parlamentarii PRM, nu face decât să demonstreze, încă o dată, opiniei publice că adevăraţii adversari ai democraţiei şi ai integrării europene au fost şi sunt de fapt membrii partidului de guvernământ. De altfel, recenta suspendare abuzivă a emisiei postului OTV, singurul la care avea acces şi PRM, a fost percepută ca o încercare de a împiedica alternanţa la guvernare la viitoarele alegeri şi acest act nu va trece neobservat la Consiliul Europei, constituind o altă bilă neagră pentru România în raportul de anul viitor. În acest context, planul de măsuri întocmit de Guvernul Adrian Năstase, cu scopul urgentării creării condiţiilor pentru admiterea României în Uniunea Europeană nu este, în opinia mea, decât tot apă de ploaie. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Pentru stenogramă, domnii deputaţi Ion Miclea, Emil Rus, Ştefan Păşcuţ, Vlad Hogea şi Corneliu Ciontu vor depune declaraţiile în scris. Cu aceasta, vă mulţumesc pentru participare şi vă urez o zi bună! (Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul tehnic.) |
|||||
|
Pe data de 12 octombrie 2002, a fost organizată la Cluj- Napoca comemorarea regelui Matei Corvin, precum şi celebrarea împlinirii unui secol de la ridicarea statuii acestuia în centrul municipiului. Primarul Gheorghe Funar a propus conducerii UDMR ca la aceste manifestări să participe la un loc locuitorii maghiari şi români ai municipiului " UDMR a răspuns negativ acestei invitaţii, pe motiv că ora propusă de către Primărie nu este potrivită cu programul lor. În această situaţie, la ora 10.00, în ziua de sâmbătă 12.10.2002, un grup masiv de cetăţeni români din Municipiul Cluj-Napoca s-a adunat în faţa statuii lui Matei Corvin unde a început o slujbă religioasă de pomenire a marelui rege. Pe la mijlocul slujbei din Biserica Sfântul Mihai, care se găseşte în spatele statuii, au început să iasă un mare număr de cetăţeni români de etnie maghiară, în frunte cu domnul Marko Bella şi oficiali maghiari prezenţi la Cluj. Oameni de ordine maghiari au îndrumat pe cei ce ieşeau din biserică să treacă prin faţa mesei la care se oficia slujba religioasă. Imediat ce oficialii maghiari s-au aşezat în stânga statuii, din difuzoarele aşezate pe un microbus cu numere de Ungaria, a început să se reverse muzică populară maghiară (ceardasuri) iar clopotele de la Biserica Sfântul Mihai au început să răsune. În acest fel, slujba religioasă a românilor a fost tulburată definitiv, ea trebuind să fie întreruptă, spre marea satisfacţie a asitenţei de naţionalitate maghiară. Apoi s-a intonat imnul de stat al Ungariei şi ceremoniile au continuat în limba maghiară, fără ca discursurile să fi fost traduse, spre ofensa marii majorităţi a celor prezenţi. Modul în care conducerea UDMR-ului a refuzat propunerea ca sărbătoarea la care mă refer să fie ţinută împreună cu români şi maghiari la un loc, modul sfidător, provocator şi arogant în care slujba religioasă ţinută în limba română a fost perturbată şi întreruptă, dovedeşte încă odată, dacă mai era cazul, că politica de cedare, pas cu pas, a actualului Guvern în faţa pretenţiilor UDMR, a dat roade din plin. Capitala Ardealului nu mai este românească. La Cluj Napoca, românii trebuie să ceară voie oficialităţilor de la Budapesta şi conducătorilor UDMR să se manifeste public. Sfidarea maghiarilor, la această ceremonie, depăşeşte orice închipuire. Cred că nici în secuime, unde nu se mai vorbeşte de mult limba română, nu se întâmplă asemenea cazuri. Întrebarea pe care mi-o pun şi vi-o pun şi Dvs stimaţi colegi este aceasta: ce trebuie să facem noi, românii din Cluj Napoca, pentru a ne simţi în oraşul nostru acasa, în România? Actualul Guvern ne-a abandonat, politica lui de cedare a dus la situaţia care am explict-o în prezenta declaraţie. Teamă mi-e că lucrurile nu se vor opri aici. Puneţi peste toate acestea faptul că noi , cei din PRM, atunci când vrem să apărăm elementarele drepturi ale românilor din Ardeal, conducerea ţării şi partidul de guvernămînt ne etichetează drept extremişti. Nu avem decît un singur răspuns. Dacă domnul Năstase şi ai lui doresc să stea în genunchi, nu au decît. Noi, cei din Partidului România Mare vom veghea la integritatea ţării şi la demnitatea poporului român. Dacă în această situaţie, pe care am relatat-o, Guvernul nu va lua o atitudine hotărâtă, tranşantă şi fermă suntem ferm hotărîţi să ne adresăm forurilor europene şi mondiale pentru ca noi românii din Ardeal să fim liberi în propria noastră ţară să ne organizăm sărbătorile în limba română. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Declaraţia mea se referă la resursele bugetului pe anul 2003. Doamnelor şi domnilor, la recentul Consiliu Naţional al PSD-ului, în final, a ieşit pe posturile de televiziune, controlate în totalitate de actualul regim, un domn care, în stilul inconfundabil al activistului Guşă, a făcut cunoscut poporului, cu vanitatea învingătorului pe faţă, că la Consiliul social-democrat n-au căzut capete, "că nu s-a vărsat sînge", că treburile merg mai bine decît oricînd, ce dacă "Vodă zice da şi Hîncu ba" ? Partidul să trăiască, el le dă de toate şi totul merge ca pe... invers. Proiectul de lege şi bugetul sunt pe cale de a fi puse în discuţia Parlamentului, aşa cum ne-am obişnuit de doi ani de zile, ce-i drept, sigur, cu bugetul de austeritate ne-am obişnuit ! Îi răspundem domnului demnitar în loc de "în drept la replică televizată" îi răspundem zic, pe această cale, că suntem pe deplin lămuriţi cu bivolarii, gheorghii şi dinu-păturicii de la Guvern şi din judeţe, cu afacerile lor şi afacerile neamurilor, neamurilor lor. Aşa că ştim, fără îndoială, că nu va curge sînge ! Ceea ce nu ştim este dacă d-lui senator Văcăroiu Nicolae, preşedintele Senatului României, atunci cînd lua trei mii de dolari pe lună de la BID, se percepea impozit pe această sumă ? Nu vrem sînge ! Vrem să vă respectaţi cuvîntul ! Vrem să vă respectaţi promisiunile electorale. Şi dacă veni vorba de bugetul pe 2003, atunci să ne îngăduiţi să facem amendamente în interesul electoratului, al ţării, şi să le mai şi aprobaţi măcar o treime din ele dacă nu două şi să nu ne închideţi gura cu "indicarea surselor". Sursele le găsiţi d-voastră mereu atunci cînd interesele politice sau de altă natură vi le impun, în mod imperios. "Nu sînge vrem să curgă" prin urmare, ci bani la buget de acolo de unde se fac şi nu se dau după legile ţării sau să fie luaţi de acolo de unde se fac pe nedrept - vezi televiziunile particulare de cîţi bani au fost iertate ! Vezi afacerile vătafilor de pe proprietatea statului şi chiar "micile economii" din afacerile nevestelor acestora. Nu "sînge vrem să curgă", ci bani la buget, dar bani cinstiţi din creşterea economiei româneşti. Asta vrem ! |
|
|||
|
Stimaţi colegi, Nenumărate sunt viciile de care suferă societatea românească. Sărăcia tranziţiei şi deriva morală a epocii comuniste ne-au deposedat de responsabilitate, de profesionalism, de onoarea lucrului bine făcut şi de satisfacţia câştigului cinstit. Totuşi, oricât de multe dezertări de la deontologia profesională am întâlnit în perioada post-decembristă, nicicând nu am simţit o stupefacţie similară celeia resimţite în faţa derivei sociologiei româneşti. Sociologia este o ştiinţă. În optica întemeietorilor săi, ea ar trebui să reprezinte o veritabilă fizică aplicată societăţii. Cu alte cuvinte, sociologia nu are slăbiciuni, prieteni şi adversari, obiective politice. După cum un fizician nu poate combate legea gravitaţiei doar pentru că face parte dintr-o ligă care militează împotriva acesteia, în aceeaşi măsură un sociolog nu poate să deformeze imaginea societăţii în funcţie de interese sau convingeri personale. Or, în România, tocmai acest lucru se produce: oamenii de ştiinţă care ar trebui să fie sociologi sunt plătiţi pentru a spune că 2 cu 2 fac cinci, că soarele se învârte în jurul pământului, că atacul de cord înseamnă sănătate curată. Coborând de la catedră, sociologii au devenit un soi de îmbălsămători, de cosmeticieni de cadavre. Atunci când toată lumea ştie că un lucru merge prost, este chemat un sociolog care, în urma unui sondaj de opinie, va demonstra că, de fapt, toate merg bine. În perioada electorală a anului 2000, institutele de sondare a opiniei publice au reuşit performanţe fără precedent, anunţând rezultate aberante, care se depărtau cu cinci sau şase procente de realitate, cu mult peste marja de eroare. Antologic rămâne momentul în care un candidat la prezidenţiale pe care nimeni nu-l mai lua în calcul a comandat un sondaj conform căruia urma să intre în turul doi, cu 18 procente. Tot ce a putut obţine a fost un glorios 2%. S-a crezut, până în anul 2000, că societatea trăieşte şi se ghidează după sondajele de opinie. Că românii nu au ochi să vadă ceea ce-i înconjoară. S-a crezut că dacă li se spune acestora că sunt fericiţi, ei chiar vor fi fericiţi, votând într-o înflăcărată unanimitate pe cei care comandau sondajele. S-a crezut în ultimă instanţă - şi scuzată-mi fie francheţea - că românii sunt infantili şi proşti. S-a dovedit însă că nu era aşa. Paradoxal însă, nimic nu s-a schimbat de atunci. Televiziunile continuă să preamărească puterea - chiar dacă aceasta s-a schimbat - crezând că dacă realitatea va fi ocultată şi înfrumuseţată, aceasta chiar va deveni respirabilă. Sondajele de opinie consemnează, în continuare, o expansiune uluitoare a partidului de guvernământ, insensibil la erodare; astfel, deşi guvernul nu are încă cu ce se lăuda în privinţa principalilor factori de vot - cum este nivelul de trai - el creşte în popularitate pe zi ce trece în timp ce, în premieră mondială, partidele de opoziţie îşi pierd din electorat. Toată lumea implicată în viaţa politică a României ştia că rezultatele sondajului de opinie efectuat în urmă cu câteva săptămâni sunt nemulţumitoare şi că se lucrează din greu la înjumătăţirea cotei electorale a Partidului România Mare. Dar nimeni nu se aştepta la ultima performanţă a sociologilor noştri, care, recent, au reuşit să facă din cuplul Băsescu-Stolojan un cocktail electoral exploziv. Scenariul este atât de transparent, încât el poate fi ghicit punctual. După ce s-au atacat în nenumărate rânduri, cei doi lideri - liberal şi democrat - aveau nevoie de un impuls popular pentru reconciliere şi pentru a-şi lansa oferta electorală. Un sondaj de opinie era, din acest punct de vedere, extrem de potrivit. Un sondaj care este prezentat presei fără enunţarea întrebărilor, despre care se ştie că sunt decisive pentru formularea răspunsurilor. Un sondaj care transformă o întrebare de oportunitate şi simpatie într-una care priveşte intenţia de vot. Un sondaj comandat de un analist politic care trudeşte de luni bune pentru antamarea cuplului Băsescu-Stolojan. În fine, un sondaj obscur, neprofesionist, îmbibat de obiective politice. Domnilor! E timpul să ne trezim la realitate! Sondaje de opinie putem comanda cu toţii, demonstrând orice. PNŢCD poate avea într-o săptămână la dispoziţie un sondaj conform căruia românii îl regretă şi îl vor vota masiv. PSD poate ajunge, în curând, la unanimitate în opţiunile de vot. Fiecare dintre cei prezenţi în sală pot demonstra mâine, cu un sondaj în mână, că sunt mari favoriţi ai prezidenţialelor din 2004. Dar în felul acesta nu păcălim pe nimeni. Ţara îşi continuă viaţa reală şi grea, despre care noi nu mai ştim nimic, pentru că cei pregătiţi să o studieze şi să o diagnosticheze - sociologii - nu fac decât să-i deformeze imaginea de pe azi pe mâine, în funcţie de beneficiarii următorului sondaj. Şi mulţi dintre politicienii zâmbesc astăzi orgolios, cocoţaţi pe valul anchetelor sociologice, se vor trezi în 2004 aruncaţi la periferia vieţii politice. Şi vor relua atunci, scârbiţi de poporul român, placa demodată şi falsă a extremismului" şi a xenofobiei", fără a mai convinge sau păcăli pe nimeni. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, "Vine iarna!" Ne aşteaptă o iarnă grea care, iată, a început să-şi facă simţită prezenţa. Ne aşteaptă o iarnă grea, dar nu neapărat datorită gerului, temperaturilor scăzute sau zăpezilor troienite. Ne aşteaptă o iarnă grea, pentru că raportul leu/gigacalorie s-a dezechilibrat dramatic în favoarea celei de a doua şi în defavoarea românului. Totuşi, o veste bună. Guvernul a găsit soluţii şi pentru această problemă, aşa cum a găsit soluţii salvatoare în diverse probleme; exemplu, cazul Treptow, sau soluţia cornul cu laptele, sau datoriile SNTR. Deşi preţul gigacaloriei creşte mereu şi de multe ori nejustificat, deşi beneficiarii agentului termic au venituri din ce în ce mai neîndestulătoare, totuşi, Guvernul va cheltui mai puţin pentru achiziţionarea de combustibil pentru centralele termice. Dar să vedem care este această genială soluţie. Aceasta se poate exprima într-un singur cuvânt: debranşarea. Cu înalt avânt revoluţionar şi neţărmurită recunoştinţă pentru realizările actualei guvernări, vă amintim că a apărut primul oraş pe harta ţării debranşat total de la căldură - oraşul Orşova. Pe linia acestor geniale realizări se înscriu şi alte zone ale ţării, cum ar fi şi Valea Jiului, unde aproape jumătate din consumatorii casnici s-au debranşat de la căldură, în condiţiile în care Valea Jiului stă pe munţi de cărbune. Şi, ca situaţia să fie chiar fără nici o ieşire, S.C. Electrica S.A. a trecut la debranşarea de la alimentarea cu energie electrică a celor care nu şi-au plătit datoriile. Oare pentru că nu au vrut, aşa, ca şi ţiganii zlătari care locuiesc în palate cu turnuleţe, sau pentru că nu au cu ce? |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am neplăcuta misiune de a vă readuce în atenţie faptul că, după 1989, sub oblăduirea guvernelor care s-au perindat la putere, pe teritoriul ţării noastre au izbucnit numeroase scandaluri de pedofilie în care au fost implicaţi cetăţeni străini. Cazul Treptow este, aşadar, numai vîrful aisbergului. 1) În anul 1999, cetăţeanul turc Erugrui Vahit, şofer pe un TIR aflat în tranzit prin România, a ademenit 3 copii ai străzii din Zalău, cu vârste cuprinse între 10 si 15 ani, pe care i-a supus la perversiuni sexuale (orale şi anale) în cabina TIR-ului. Drept recompensă, le-a oferit cîte 10 mărci germane şi 5.000 de lei. Turcul a fost prins în plin act sexual cu una dintre victime, copilul declarînd că, de durere, a încercat să apese pe claxonul maşinii, însă pedofilul turc l-a lovit în cap. 2) În anul 1996, cetăteanul francez Michel Paul Albenque (49 de ani), a fost condamnat de către Tribunalul Bucureşti la 5 ani de închisoare pentru întreţinerea de relaţii pedofile, de tip homosexual, cu mai multi băieţi, copii ai străzii. Instanţa a hotărât ca pedofilul să fie expulzat din România după executarea pedepsei. Deoarece Albenque este şi autorul unor infracţiuni contra vieţii sexuale, comise în ţara sa de origine, în anul 1999, Justiţia franceză a solicitat extrădarea pedofilului, însă, acesta şi-a exprimat dorinţa de a rămâne în închisorile româneşti, unde condiţiile sînt mult mai bune. În al doilea rând, Codul penal francez prevede pentru infracţiunile săvârşite de Albenque o pedeapsă mai mare decât în România, mergând pînă la 15 ani de detenţie. Michel Albenque era capul unei reţele internaţionale de pedofili, formată din zeci de persoane, arestate în 2002 pentru violuri şi molestări sexuale. Poliţia a găsit la domiciliul lui Albenque însemnări ce dezvăluiau organizarea recrutării copiilor, din 1989, precum şi reţeaua alcătuită din zeci de persoane care îşi căutau victimele la periferia marilor oraşe din Franţa, România si Germania. În urma unei percheziţii efectuate în garajul lui Albenque, s-au găsit carnete cu liste complete, cuprinzând numele a sute de copii, dintre care foarte mulţi recrutaţi din România. Ispitiţi de uşurinţa cu care îşi puteau practica viciul în ţara noastră, unii pedofili străini s-au mutat cu totul în România, sub pretextul desfăşurării unor activităţi comerciale, beneficiind şi de avantajele oferite de statul român investitorilor străini! 3) Pedofilii englezi care îşi caută victime în afara ţării se orientează cu precădere spre statele europene, cel mai frecvent spre România, Cehia, Spania si Portugalia. În ianuarie 2000, cetăţeanul britanic Andrew John Robert Badler (30 de ani), pastor al Bisericii Internaţionale Penticostale, a fost reţinut în Bucureşti sub acuzaţia de pedofilie, după ce fusese surprins într-un apartament din sectorul 4, împreună cu doi minori de 15 ani cu care întreţinea, periodic, relaţii sexuale. Nu şi-a recunoscut faptele, susţinând că i-a ajutat pe minori cu bani şi mâncare, prezenţa sa în România fiind justificată de un scop caritabil. 4) Alt britanic, Bob Sutton (49 de ani), angajat al Societăţii de Caritate Bartimaens", trăia, în anul 2000, în concubinaj, în Timişoara, cu o minoră de 15 ani. Pedofilul se dezvinovăţea prin faptul că fetele din România cresc mai repede" (sic!). Nu a fost anchetat şi nici condamnat. 5) Mason Neal Jeeffrey (54 de ani), cetăţean britanic, a fost arestat în anul 2001 în Braşov pentru pedofilie şi deţinere ilegală de armament şi muniţie, fiind condamnat un an mai târziu la 12 ani de închisoare. Poetul englez a corupt şi supus la perversiuni sexuale 10 copii (majoritatea băieţi), cărora le făcea cadouri în bani (50.000 - 100.000 de lei) şi îmbrăcăminte. Pentru a obţine viză de şedere în România, Jeeffrey a înfiinţat o firmă, SC Mason Service" SRL, la care era unic asociat. Pe lista obiectelor de activitate figura şi îngrijirea corporală" a copiilor din ţara noastră. Scopul real era pervertirea unor fiinţe nevinovate. Poliţiştii au reuşit să-l surprindă în flagrant pe infractorul englez, la capătul câtorva luni de urmărire informativă (inclusiv prin instalarea unei camere video în apartamentul pedofilului). Jeeffrey a încercat, fără succes, să se sinucidă prin spânzurare, în arestul Poliţiei braşovene. Motivaţia era următoarea: Ştiam că într-o bună zi va ieşi la iveală ce am făcut aici cu copiii. ( ) Mi-e teamă de regimul de detenţie". 6) În 2001, poliţiştii din Capitală au vizionat câteva zeci de casete video şi dischete aparţinând înrăitului pedofil american David Raimond Anderson, veteran al războiului din Vietnam, acuzat de părinţii unor fetiţe că ar fi întreţinut cu acestea relaţii sexuale. Împotriva sexagenarului vicios s-a produs o tentativă de asasinat în luna februarie a anului trecut. Nu se cunoaşte urmarea cursului evenimentelor. 7) În anul 2001, soţii Kevin si Luminiţa Schaffer (el american, ea româncă) s-au aflat în centrul unui scandal de presă, fiind acuzaţi că au înfiat copii ai străzii din Braşov, pe care îi creşteau izolaţi într-o casă din Munţii Harghitei, rulându-i periodic în folosul mafiei traficanţilor de organe. Ei îi chinuiau pe copii, punându-i să muncească de dimineaţă pînă seara, supunîndu-i la un regim de înfometare dacă nu-şi făceau norma". Suspiciunile se bazează pe un suport real. E greu de crezut că, în România, un străin ar putea lua în grijă câţiva copii nenorociţi fără să aibă vreun interes. Autorităţile nu au luat, însă, atitudine. 8) În 1994, norvegianul Stein Bjorge Hangland (42 de ani), şi danezul Echolm Herluf (58 de ani), au venit în România, cu ajutoare pentru Casa de copii handicapaţi din Mediaş, judeţul Sibiu. Aparent, se urmărea instituţionalizarea, în zonă, a unui sistem alternativ de şcolarizare a absolvenţilor cu handicap, din ciclul gimnazial, precum si unul de ocrotire a copiilor străzii. În 1997, cei doi au fost acuzaţi de pedofilie (întreţinerea de relaţii sexuale orale si anale), fiind sfătuiţi de către autorităţile locale să părăsească urgent ţara. Danezul s-a conformat, dar, din cauza presiunii psihice, a sucombat în 1998. Norvegianul Hangland a fost arestat şi inculpat într-un proces care s-a soldat, însă, cu achitarea sa, în 1999! Pedofilul a ameninţat că va solicita statului român despăgubiri în valoare de 1 milion de dolari! Este, evident, o muşamalizare incredibilă, dublată de formidabila impertinenţă a infractorului. 9) Cetăţeanul german Jürgen Dieter Henk (56 de ani) a racolat, în perioada iulie-decembrie 2000, mai mulţi copii ai străzii, cu vârste cuprinse între 15 si 17 ani, cu care a întreţinut relaţii sexuale anale si orale. În locuinţa sa din Timişoara, Henk avea un studio audio-video, difuzând pe Internet peste 200 de filme şi 12.000 de fotografii pornografice cu minori. Bolnav de SIDA, pedofilul care i-a infectat pe numeroşi aurolaci timişoreni cu virusul imunodeficitar, a decedat un an mai târziu pe patul unui spital din Târgu Mureş. 10) În august 2002, pedofilul german Andreas Ernest Maria a fost cercetat pentru molestarea a 3 minori proveniţi din rândul copiilor străzii din Bucureşti, pe care îi obliga să facă sex oral şi apoi îi fotografia. Infractorul venea în România încă din 1991, sub pretextul unor afaceri cu soft pentru calculatoare. Din apartamentul unde locuia s-au confiscat mai multe CD-uri şi filme fotografice. 11) Alţi pedofili transfrontalieri aflaţi în atenţia Poliţiei: John Taylor (pastor englez) si Günter Wiman (cetăţean german), ultimul adoptându-l pe minorul B.C., pe care l-a dus în Germania, pentru a-l supune la perversiuni sexuale. Amândoi pedofilii făceau parte din filiera internaţională Necro Pedo", cu ample ramificaţii, inclusiv pe Internet. 12) În anul 2000, cetăţeanul american Michael Dean Garvey (46 de ani), condamnat în SUA pentru molestare şi abuz sexual asupra unor minori, a fost arestat în România, unde se refugiase pentru a scăpa de pedeapsă. 13) Olandezul Jon de Boer Hendrik (27 de ani), finanţatorul Fundaţiei Mişcarea Creştină Română", a fost arestat în anul 2000 sub acuzaţia de corupţie sexuală şi rele tratamente aplicate minorilor. Pedofilul a întreţinut relaţii sexuale cu doi fraţi orfani, noapte de noapte, în perioada noiembrie 1999 - mai 2000, supunându-i pe aceşti copii la cele mai oribile perversiuni. Poliţiştii au declarat presei că victimele ţin la pedofil, chiar îl iubesc" (sic!). 14) Kurt Treptow (40 de ani), istoric american imigrat în România, s-a aflat în centrul unui scandal declanşat în urma demascării sale ca pedofil. Suspectat de a fi agent dublu (CIA şi SIE), Treptow a fost finanţat substanţial pentru activităţi de spionaj, stăpânii săi exploatându-i viciile pentru a-l manipula mai bine. Relaţiile strânse cu Ion Iliescu (care l-a decorat şi i-a acordat cetăţenia română) şi Ioan Talpeş (naşul său de cununie) i-au furnizat protecţia politică necesară. Sutele de casete, dischete şi CD-uri pornografice confiscate de la Treptow au dispărut fără urmă. Mărturiile copiilor abuzaţi vor da, însă, credibilitate demersurilor menite să evidenţieze legăturile strânse dintre Regimul PSD şi unul dintre cei mai monstruoşi pedofili străini care au acţionat în România. Acest adevăr nu poate fi negat. 15) Matthew Jude Hanrahan, cetăţean american, fost profesor de limba engleză la Liceul internat Costache Negruzzi" din Iaşi, a racolat, încă din 1992-1993, numeroşi copii abandonaţi, aflaţi în orfelinatele ieşene, de care, pentru unele avantaje materiale (bani, dulciuri, haine, încălţăminte), a abuzat sexual. Pedofilul a venit în România cu ajutorul Fundatiei Sörös", al cărui agent de influenţă a fost pe tot parcursul şederii în ţara noastră. Ancheta abia a început. 16) Cetăţeanul danez Jack Kim Dyhr (36 de ani), este cercetat de procurorii constănţeni pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu minori şi corupţie sexuală. Dyhr, ofiţer de marină, nu recunoaşte acuzaţiile care i se aduc, susţinând că este victima unei înscenări datorate orientării sale homosexuale. În realitate, există probe concludente potrivit cărora danezul a racolat, în perioada 1999-2001, opt copii ai străzii, cu care a întreţinut relaţii sexuale orale si anale. Am prezentat numai câteva exemple semnificative, lista completă a pedofililor străini din România fiind mult mai amplă. |
|
|||
|
În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Borbély László, secretari. |
|
|||
|
Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să declar deschisă a doua parte a şedinţei de astăzi, destinată dezbaterii proiectelor de legi. Prezenţa înregistrată este de 279 de deputaţi din cei 344; 65 absenţi, 26 participă la alte acţiuni parlamentare. Voi prezenta, în continuare, proiectele care urmează să le dezbatem. Aţi rămas ieri la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile proprietate privată a statului, aflată în administrarea Regiei Autonome Administraţia Protocolului de Stat. Comisia, o rog să ia locul în sală. Şi insist să vină şi domnul secretar Borbély, ca să putem desfăşura lucrările în bune condiţiuni. Titlul proiectului de lege. N-au fost obiecţiuni nici în sală, nici prin raportul ce s-a prezentat. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat titlul legii în unanimitate. Preambulul articolului unic, în formularea Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La pct.1 din proiectul de lege, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.4 de la pag.4 din raport. Stimaţi colegi, La pct.1 era o eroare, aici, în raport. Practic, comisia n-a propus nici o modificare. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Adoptat în unanimitate. La pct.2 din proiectul de lege, cel cu privire la art.22 alin.2, de asemenea, comisia nu propune nici o modificare. Dacă dumneavoastră propuneţi modificări? Nu. Votat în unanimitate. La pct.3, cel cu privire la art.23 alin.1 lit.a), vă rog să urmăriţi amendamentul nr.7. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul nr.7, se modifică pct.3, cel cu privire la art.23 alin.1 lit.a), potrivit amendamentului. La pct.4, cu privire la art.24 alin.1 lit.b), comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate, în formula de la Senat. Pct.5, cel privitor la art.38. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Nici comisia nu a avut amendamente. Adoptat în formularea Senatului. Trecem la dezbaterea ordonanţei. Vă rog să urmăriţi, de asemenea, potrivit raportului, amendamentele comisiei. La titlul acesteia, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.1, Capit.I. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut; nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Art.2, art.3 şi art.4. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.5, art.6 şi art.7. Dacă sunt obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Votat în unanimitate. Art.8, art.9 şi art.10. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Comisia nu a avut amendamente. Titlul Capit.II şi art.11, art.12 şi art.13. Nu sunt obiecţiuni. Nici comisia nu a avut amendamente. Votat în unanimitate, în formularea Guvernului. Poftiţi? |
|||||
|
Domnul Gheorghe Dinu (din sală): Am un amendament la art.12. |
|||||
|
Poftiţi. Aveţi amendament? |
|||||
|
Da, am un amendament la art.12. Deci, la art.12, iniţiatorul propune ca "Sumele obţinute din vânzarea imobilelor prevăzute la art.11 rămân la dispoziţia RAPPS pentru " Propun - am propus la comisie, comisia nu a fost de acord - ca sumele obţinute din vânzarea acestor imobile, prevăzute la art.11, să fie în procent de 50% - şi vor fi folosite - la dispoziţia RAPPS pentru investiţii în construcţii noi sau pentru amenajări la standarde de confort superior ale unor imobile în scopul modernizării bazei materiale aflate în administrare, iar 50% se vor constitui ca venituri la bugetul de stat. Fac precizarea că aceste venituri sunt inestimabile şi este păcat ca aceşti bani să treacă la latitudinea, să fie folosiţi de Regia de Protocol de Stat, care, oricum, are profituri uriaşe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul vicepreşedinte Bara, din partea comisiei sesizate în fond. Poftiţi. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisiile nu au fost de acord, deci, membrii comisiilor reunite nu au fost de acord cu această propunere a colegului nostru, deoarece esenţa acestei ordonanţe este tocmai pentru a crea nişte fonduri la RAPPS pentru a rezolva problemele mari pe care le are cu imobilele pe care şi unele dintre ele trebuie reamanajate, iar unele dintre ele chiar trebuie refăcute datorită , chiar şi structura de rezistenţă. Deci, noi am considerat - şi membrii comisiilor reunite - am considerat că aceste fonduri sunt obligatoriu să rămână la RAPPS pentru a repune în circulaţie, conform standardelor în vigoare construcţiile care rămân la el. Deci, nu suntem de acord cu propunerea. |
|||||
|
Nici Guvernul nu este de acord cu acest amendament. Supun la vot, în aceste condiţii, art.14, potrivit amendamentului nr.1 din raportul comisiei. Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi votul, stimaţi colegi. Deci, cine este pentru amendamentul comisiei la art.14? Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Gheorghe Dinu (din sală): Domnule preşedinte, dar suntem la art.12! |
|||||
|
Art.14! Am spus de 7 ori. |
|||||
|
Domnul Gheorghe Dinu (din sală): Domnule preşedinte, dar nu am depăşit art.12! |
|||||
|
Am repetat de mai multe ori că am supus votului art.14, potrivit amendamentului nr.1 din raportul comisiei. Cine este împotrivă? Scuzaţi-mă. Revenim la art.12, dar supun votului art.14. Nici un vot împotrivă. Adoptat în unanimitate. La art.12. Aţi auzit amendamentul colegului nostru de la PRM, explicaţiile comisiei şi ale Guvernului. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Gheorghe Dinu. 13 voturi pentru. Împotrivă? Marea majoritate a voturilor - împotrivă. A fost respins amendamentul domnului Dinu, cu marea majoritate a voturilor. Supun votului dumneavoastră art.12, în formularea Guvernului. Cine este pentru? Împotrivă? 11 voturi împotrivă. Insuficient. A fost adoptat art.12 în formularea Guvernului, cu marea majoritate a voturilor. Art.13. Poftiţi, domnule deputat. |
|||||
|
Iniţiatorul propune ca vânzarea imobilelor să se facă prin licitaţie sau, după caz, prin negociere directă, în condiţiile prezentei ordonanţe. Am propus, pentru obţinerea unor sume cât mai mari din vânzarea acestor imobile, dar mai ales pentru crearea unei transparenţe în acest proces de privatizare, am considerat că este util să se facă numai prin licitaţie, în condiţiile legii. |
|||||
|
Am înţeles, domnule deputat. Domnul vicepreşedinte Bara. |
|||||
|
În acest caz, comisiile n-au fost de acord cu propunerea făcută de către domnul Dinu. Sigur că la propunerea pe care a făcut-o domnul Dinu, şi anume "numai prin licitaţie", sunt foarte multe, sunt foarte multe imobile la care deja există, conform actelor normative - şi asta am discutat-o şi atunci -, la care contractele sunt în derulare. Or, acestea nu mai pot fi rediscutate sau să între sub incidenţa acestei ordonanţe şi, din cauza acestui motiv, s-a găsit soluţia, pentru anumite imobile, în funcţie de cum se va considera de către comisia făcută de RAPPS, ca aceste imobile să se vândă nu numai prin licitaţie, ci şi, aşa cum este în capitolul respectiv, şi prin negociere directă. Deci, comisia a respins, cu majoritatea voturilor, această propunere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Guvernul susţine acelaşi punct de vedere. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Gheorghe Dinu. Aţi auzit explicaţiile comisiei. Cine este pentru? 13 voturi pentru. Împotrivă? Marea majoritate a voturilor - împotrivă. Deci, amendamentul domnului Dinu a căzut. Supun votului dumneavoastră art.13, în formularea Guvernului. Cine este pentru? Vă rog să fiţi atenţi, stimaţi colegi. Vă mulţumesc. Împotrivă? 6 voturi împotrivă. Abţineri? Cu 6 voturi contra, două abţineri şi marea majoritate pentru, s-a adoptat art.13, în varianta Guvernului, adică aşa cum a fost formulat de Guvern. Art.14 - l-am votat. Art.15. Vă rog să urmăriţi amendamentul nr.2 şi amendamentul nr.3 ale comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat amendamentele nr.2 şi nr.3. Art.15 va avea alcătuirea rezultată din acest amendament. Art.16, art.17, art.18 şi art.19. Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votat în formularea din ordonanţa Guvernului. Art.20. Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.5. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.5? Nu aveţi. Adoptat amendamentul. Art.20 va avea alcătuirea rezultată din amendament. Art.21, art.22 şi art.23. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea din ordonanţă. Art.24. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în formularea din ordonanţă. La art.25, urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.11. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.11? Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul. Art.25 se modifică în mod corespunzător. Vă rog să-mi permiteţi să revin la art.23, unde, în raport există un amendament şi mie nu mi se făcuse aici semnul respectiv. Deci, la art.23, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.7 cu privire la lit.a) şi lit.b). Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.7, pag.4? Nu aveţi. Admis amendamentul nr.7. Art.23 se va modifica în mod corespunzător pentru lit.a) şi b); celelalte rămân în formularea Guvernului. Art.26. Urmăriţi amendamentul nr.12. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.12? Nu aveţi. Admis amendamentul. Modificat art.26. Art.27 alin.1. Nu sunt obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi? Comisia nu a avut. Adoptat în formularea din ordonanţă. Art.27 alin.2. Urmăriţi amendamentul nr.13 şi amendamentul nr.14. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul nr.13 şi amendamentul nr.14. Se modifică alin.2 de la art.27. Art.27 alin.3. Nu sunt obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu sunt. Adoptat în formularea Guvernului. Art.28. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Adoptat în formularea Guvernului. Pentru alin.2 şi alin.4, vă rog să urmăriţi amendamentele nr.15 şi nr.16. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi, sunt adoptate amendamentele 15 şi 16. Alin.2 şi 4 se modifică în mod corespunzător. Art.28 alin.3, comisia nu are obiecţiuni, nici dumneavoastră. adoptat în formularea Guvernului. Art.28 va avea, ca atare, alcătuirea rezultată din votarea alin.1 şi 3 în formularea Guvernul şi alin.2 şi 4 potrivit amendamentelor 15 şi 16. Art.29, urmăriţi amendamentul 17. Nu aveţi obiecţiuni? Este admis amendamentul şi se modifică art.29 în mod corespunzător. Art.30, comisia nu a avut amendamente, nici dumneavoastră, votat în formularea iniţiatorului. Art.31, urmăriţi amendamentul 18. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi, adoptat amendamentul şi se modifică art.31 în mod corespunzător. La art.32, comisia nu a avut amendamente; dacă aveţi dumneavoastră? Votat în formularea Guvernului. Art.33 alin.1 şi 2 comisia nu a avut amendamente, votat în formularea Guvernului. Art.33 alin.3, urmăriţi amendamentul 19, unde se modifică practic doar partea introductivă... Poftiţi, domnule Dinu. |
|||||
|
În sfârşit, am avut un amendament admis de comisie, şi anume, ca solicitantul să aibă dreptul de deducere a valorilor lucrărilor de investiţii în preţul de vânzare negociat, numai dacă acestea îndeplinesc cumulativ următoarele elemente. Altcumva se putea înţelege că ar fi fost posibilă numai a) sau b). Au fost efectuate cu acordul proprietarului sau au fost executate în faza unor autorizaţii. Deci, comisia a fost de acord cu amendamentul legat de trecerea celor două condiţii cumulative în legi. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Deci, stimaţi colegi, există obiecţiuni împotriva acestui amendament care a fost explicat şi de domnul coleg Dinu? Nu există. Adoptat amendamentul 19, art.33 alin.3 se modifică în privinţa părţii sale introductive. La art.33 alin.4. Dacă aveţi obiecţiuni? Domnule Dinu, poftiţi. |
|||||
|
La alin.4 am avut următorul amendament, considerând că valoarea investiţiilor deduse în condiţiile alin.2, pot fi subiectiv umflate sau mărite de către cel care doreşte să achiziţioneze, am considerat că valoarea acestor investiţii deduse în condiţiile alin.1 să nu poată depăşi 25% din valoarea totală stabilită prin raportul de evaluare. Altcumva, să ştiţi că cel care doreşte să rămână proprietar în continuare şi, iată, că legea prevede această stupizenie, după părerea mea, ca să se vândă prin negociere directă celui care şi până acum a avut contract de locaţiune văduvind pe undeva statul de foarte multe bunuri sau valori, aşa, reuşeşte şi printr-o escrocherie, să nu-i spun altfel, să zică că a investit foarte mulţi bani aici, să nu dovedească, să nu poată dovedi decât pe baza unui raport de evaluare care, ştim cu toţii cum se va face şi am zis că totuşi să-i punem o frână la 25% din valoarea totală stabilită prin raport de evaluare. Altfel, cumva, dacă acceptăm sau nu acceptăm acest amendament este posibil ca valoarea acestor imobile să fie cumpărate la câteva zeci de milioane şi ele valorează miliarde de lei. |
|||||
|
Domnul vicepreşedinte Bara, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la acest amendament? |
|||||
|
Sigur, şi pe marginea acestui amendament din cadrul celor două comisii s-a discutat destul de mult, referirile pe care le face domnul coleg Dinu privind lucrările de investiţii sau lucrările de reparaţii care s-au executat la un imobil, sigur, asta se va dovedi prin acte, se face pe baza unor situaţii de lucrări. Deci, nu poate cineva să aprecieze că s-a executat 25 sau 50% în urma lucrărilor care se execută sau care s-au executat, sunt ferm convins, la unele, de exemplu, au apărut discuţii pentru că la unele a fost obligat actualul proprietar sau nu, actualul chiriaş datorită unor fisuri sau datorită unor degradări a structurii de rezistenţă, el a fost obligat să facă nişte lucrări care, probabil, depăşesc 25% şi, atunci unii dintre aceşti chiriaşi ar fi fost neîndreptăţiţi datorită lucrărilor. Păi, dacă, de exemplu, nu executau lucrările respective s-ar putea clădirea să fie demolată. Deci, cele două comisii au respins acest amendament şi rog şi colegii să fie de acord cu propunerea făcută de către comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Guvernul este de acord cu punctul de vedere al comisiei. Cu aceste explicaţii, supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Dinu cu privire la art.33 alin.4. Cine este pentru? 21 de voturi pentru. Voturi împotrivă? Vă rog să urmăriţi cu atenţie lucrările. 67 de voturi împotrivă. Abţineri? Cu 67 voturi împotrivă, 21 pentru, s-a respins amendamentul domnului deputat Dinu. Cine este pentru art.34 în formularea existentă în ordonanţă? 67 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 21 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu 67 voturi pentru, 21 de voturi împotrivă, s-a adoptat art.34 în formularea Guvernului. Titlul Capitolului III şi art.35. Comisia n-a avut obiecţiuni. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Art.36, 37 şi 38. Comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Votate în unanimitate, în formularea Guvernului. La art.39, vă rog să urmăriţi amendamentul 21 şi 22. Dacă aveţi obiecţiuni la cele două amendamente. Nu sunt. Au fost adoptate amendamentele 21 şi 22. Art.39 se modifică în mod corespunzător. Vă rog să constataţi că am parcurs acest proiect de lege, îl vom supune votului final în şedinţa destinată votului final de astăzi. |
|||||
|
Stimaţi colegi, În continuare, avem hotărârile Camerei cu privire la adoptarea contului de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe 2000 şi pe 2001. Îl rog pe domnul secretar Niţă să prezinte rapoartele. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Câteva elemente din raportul explicativ privind contul de execuţie a bugetului Camerei pe anul 2001. Bugetul Camerei Deputaţilor în sumă de 994.463.791 mii lei a fost aprobat prin Legea nr.216/2001 privind bugetul de stat pe anul 2001. Ulterior, bugetul a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2001 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2001, precum şi potrivit prevederilor art.42 alin.1 din Legea finanţelor publice nr.72/1996 privind anularea unor credite bugetare, volumul total al creditelor definitive fiind de 881.079.946 mii lei. Din alocaţiile totale aprobate, suma de 6.274.400 mii lei a fost repartizată Institutului Român pentru Drepturile Omului, al cărui buget este cuprins în bugetul Camerei Deputaţilor, conform legii. Plăţile totale efectuate în anul 2001 au fost de 789.678.029 mii lei, din care 5.741.811 mii lei pentru Institutul Român pentru Drepturile Omului. Din totalul plăţilor, la finele anului 2001, suma de 638.124.046 mii lei reprezintă cheltuieli curente, iar suma de 151.553.983 mii lei cheltuieli de capital. Cheltuielile curente au reprezentat 99% faţă de creditele bugetare aprobate şi s-au efectuat pentru plata drepturilor de personal, cheltuieli materiale şi servicii şi transferuri, după cum urmează: cheltuieli de personal în sumă de 529.364.042 mii lei, reprezentând 99% din prevederi s-au efectuat pentru plata indemnizaţiilor deputaţilor şi salariilor personalului din Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, al colaboratorilor externi şi pentru celelalte obligaţii, respectiv contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, cheltuielile pentru constituirea fondurilor pentru plata ajutorului de şomaj şi a fondului asigurărilor sociale de sănătate. Tot la acest capitol sunt cuprinse şi cheltuielile cu diurna de deplasare, cazarea şi transportul deputaţilor - suma forfetară destinată desfăşurării activităţii în circumscripţiile electorale şi alte drepturi acordate, conform prevederilor legale. În cheltuielile de personal au fost evidenţiate şi plăţile aferente deplasărilor în străinătate, efectuate conform programelor activităţilor de relaţii externe ale Parlamentului României în anul 2001. Cheltuielile, materialele şi serviciile în sumă de 106.003.004 mii lei, reprezentând 99,1% din prevederi, s-au efectuat pentru asigurarea funcţionării şi întreţinerii sediului Camerei Deputaţilor, pentru materialele necesare desfăşurării activităţii legislative, precum şi alte cheltuieli autorizate de lege. De asemenea, s-au efectuat cheltuieli de protocol pentru primirea în ţară a delegaţiilor străine şi pentru întreţinerea caselor de oaspeţi destinate cazării acestora, potrivit H.G.nr.854/2000 modificată. Transferurile în sumă de 2.757.000 de mii lei reprezintă plata contribuţiilor şi cotizaţiilor Parlamentului României la organismele internaţionale. Din totalul cheltuielilor curente s-au efectuat cheltuieli în sumă de 5.741.811 mii lei pentru Institutul Român pentru Drepturile Omului. Cheltuielile de capital. Acestea au fost în sumă de 151.553.983 mii lei, reprezentând 64% din creditele bugetare aprobate şi s-au efectuat pentru continuarea lucrărilor la obiective de investiţii, Palatul Parlamentului - 46 de miliarde şi definitivarea şi amenajarea parcajului subteran de pe platforma Palatului Parlamentului, 23 de miliarde, precum şi pentru dotări independente şi alte cheltuieli de investiţii - 81 de miliarde. Detalierea pe articole a contului de execuţie a bugetului Camerei finanţate de credite bugetare este prevăzută în anexă, cine doreşte poate să o consulte. La activitatea extrabugetară, veniturile obţinute în anul 2001 au fost de 35 miliarde 227 milioane de lei, faţă de 30 de miliarde 231 de milioane cât era prevăzut. Plăţile efectuate au fost în sumă de 25 de miliarde, disponibilul fiind de 17,7 miliarde. Veniturile realizate provenite din activităţi specifice, desfăşurate de Centrul Internaţional de Conferinţe din activitatea de alimentaţie şi altele. Detalierea pe articole este prevăzută, de asemenea, într-o anexă pe care dumneavoastră puteţi să o consultaţi. Deci, vă propun să aprobaţi acest cont de execuţie, evident după ce Comisia pentru buget-finanţe şi bănci îşi va spune şi ea părerea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Grigoraş din partea Comisiei pentru buget-finanţe şi bănci, aveţi cuvântul. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat proiectul de hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2000 şi separat pe anul 2001, au fost întocmite rapoarte favorabile, s-a reţinut că plăţile efectuate şi în anul 2000 şi în anul 2001 de către Camera Deputaţilor şi de Institutul Român pentru Drepturile Omului s-au încadrat în prevederile bugetare aprobate, au fost, de asemenea, respectate prevederile Legii nr.72/1996 privind finanţele publice şi prevederile celorlalte acte normative în vigoare în ce priveşte utilizarea mijloacelor financiare. Faţă de acestea, Comisia pentru buget-finanţe şi bănci propune Camerei Deputaţilor dezbaterea şi adoptarea celor două proiecte de hotărâre, respectiv cu privire la contul de execuţie al bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2000 şi cu privire la contul de execuţie al bugetului Camerei Deputaţilor pe 2001 să fie supuse spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă cineva dintre dumneavoastră doreşte să participe la dezbateri cu privire la textele celor două hotărâri? Nu. Trecem atunci să analizăm pe fiecare în parte. Hotârârea privind contul de execuţie a bugetului Camerei pe anul 2000. Dacă la titlul hotărârii aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La preambul, domnul deputat Grigoraş. |
|||||
|
Vă propunem, stimaţi colegi, domnule preşedinte, la preambul să facem o corectură, în loc de "Regulamentul Camerei Deputaţilor modificat" să spunem "Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat" şi textul, în continuare, rămâne nemodificat. Deci "republicat" în loc de "modificat" şi aceeaşi intervenţie şi la proiectul de hotărâre pentru 2001. |
|||||
|
Dacă sunteţi de acord, stimaţi colegi, cu această precizare? Vă mulţumesc. În consecinţă, preambulul hotărârii se modifică potrivit propunerii făcute de domnul Grigoraş. La art.unic, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La Anexa nr.1, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. Stimaţi colegi, am omis să pun în discuţia dumneavoastră şi raportul explicativ, crezând că acesta nu trebuie supus votului, dar, după cum observaţi, cuprinsul art.unic face trimitere şi la acest raport. Dacă aveţi obiecţiuni la raportul explicativ? Nu. Adoptat în unanimitate. Anexa nr.1. Nu sunt obiecţiuni. Adoptată în unanimitate. Anexa nr.2. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Am parcurs textul proiectului de hotărâre şi textele la proiectul de hotărâre. O supunem votului la sfârşitul şedinţei de astăzi. |
|||||
|
Contul de execuţie pe anul 2001. La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La preambul, aceeaşi propunere de modificare, respectiv "republicat" în loc de "modificat". Dacă aveţi obiecţiuni la această propunere? Nu. Adoptat în unanimitate. Textul art.unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Raportul explicativ. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Anexa nr.1. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Anexa nr.2. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. |
|
|||
|
Următorul proiect înscris pe ordinea de zi. Este vorba, mai degrabă, de reexaminarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat, reexaminare ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.28/2000. Rog Comisia juridică de disciplină şi imunităţi să ne prezinte raportul. Domnule profesor Neagu, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia juridică de disciplină şi imunităţi a întocmit prezentul raport asupra Deciziei Curţii Constituţionale nr.98/2001, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat. Au fost expuse considerente legate de decizia Curţii Constituţionale şi comisia, faţă de aceste considerente şi de punctele de vedere exprimate în timpul dezbaterilor, membrii comisiilor au constatat că procedura de legiferare referitoare la Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat, adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 14 octombrie 1999 şi de Senat în şedinţa din 26 februarie 2001, a fost finalizată ulterior publicării în Monitorul Oficial al României - partea I - nr.267 din 14 iunie 2000 a Deciziei Curţii Constituţionale nr.15/2000 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/1999. În consecinţă, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cu unanimitate de voturi, au hotărât ca în conformitate cu prevederile art.124 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor să propună plenului Camerei Deputaţilor admiterea obiecţiunii de neconstituţionalitate a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat, astfel cum a fost constatată de Curtea Constituţională prin Decizia nr.98/2001. Potrivit prevederilor art.145 din Constituţia României, precum şi ale art.124 alin.4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, obiecţia de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale este înlăturată numai în cazul în care atât Camera Deputaţilor, cât şi Senatul adoptă legea în aceeaşi formă cu o majoritate de cel puţin de 2/3 din numărul membrilor fiecărei camere. În raport de obiectul şi conţinutul său ce vizează abrogarea unei legi organice, Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri cu privire la punctul de vedere al comisiei care, practic, nu face decât ceea ce este firesc să facă, să ne conformăm deciziei de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale. Vă supun votului dumneavoastră acest raport la sfârşitul şedinţei, fiind vorba de o lege organică. |
|||||
|
În continuare, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2002 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.1 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale. Tot Comisia juridică de disciplină şi imunităţi? Timpii de dezbatere, domnule profesor. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Propunem 15 minute şi 2 minute pentru fiecare luare de cuvânt. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Dacă doreşte cineva să facă vreo precizare prealabilă? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlul acesteia dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. Art.unic al proiectului de lege? Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate, în formularea iniţiatorului. Titlul ordonanţei de urgenţă? Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Textul art.unic care cuprinde, practic, dispoziţia de prorogare a termenului? Nu sunt obiecţiuni, adoptat în unanimitate. Vom supune votului final acest proiect de lege la sfârşitul şedinţei. |
|||||
|
Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România. Comisia pentru agricultură? Domnule preşedinte al Comisiei pentru agricultură, vă rog să vă luaţi locul şi să propuneţi mai întâi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Propunem 10 minute, un minut pe intervenţie. |
|||||
|
Bun. Vă mulţumesc. Dacă sunteţi de acord cu această repartizare. Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să facă vreo precizare prealabilă intrării în dezbaterea pe texte? La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. Textul art.unic al proiectului de lege. Urmăriţi amendamentul 1. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat amendamentul 1 şi se modifică în mod corespunzător cuprinsul art.unic. Titlul ordonanţei de urgenţă, nu sunt amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu sunt. Votat titlul în unanimitate. Art.1. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 2 care introduce, practic, un singur cuvânt în preambul - "următoarele acţiuni". Dacă aveţi obiecţiuni? Adoptat amendamentul 1 şi se modifică redacţional cuprinsul art.unic, potrivit acestui amendament. La art.2 şi 3. Comisia n-a avut amendamente, dacă aveţi dumneavoastră? Nici dumneavoastră. Adoptat în formularea din ordonanţa de urgenţă. Art.4 alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 3? Deci, la art.4 alin.1 comisia formulează un amendament 3, îl găsiţi la pag.3. Dacă aveţi obiecţiuni? Este admis amendamentul 3 şi se modifică art.4 alin.1 în mod corespunzător. La art.4 alin.2, urmăriţi amendamentul 4. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Este admis amendamentul şi se modifică alin.2 în mod corespunzător de la art.4. Art.5 alin.1. Urmăriţi amendamentul 5. Dacă aveţi obiecţiuni? Este admis amendamentul şi se modifică art.5 alin.1 în mod corespunzător. Art.5 alin.2. Comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Adoptat în formularea Guvernului. Art.6 alin.1, 2 şi 3. Comisia n-a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votat amendamentul 5; se modifică alin.4 de la art.6 în mod corespunzător. Art.6 alin.5. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia n-a avut amendamente. Votat în formularea Guvernului. Art.7 alin.1, 2, 3. Comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nici dumneavoastră. Adoptat în formularea Guvernului. Art.7 alin.4, urmăriţi amendamentul 7. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat amendamentul 7 şi se modifică art.7 alin.4 în mod corespunzător. Art.8 alin.1 şi 2. Vă rog să urmăriţi amendamentul 8 de la pag.5. Dacă aveţi obiecţiuni? Este admis amendamentul 8 şi se modifică cele două alineate ale art.8 în mod corespunzător. Art.8 alin.3, 4, 5. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia n-a avut. Votate toate în formularea Guvernului. Deci, art.8 va avea cuprinsul final, rezultat din modificarea alin.1 şi 2 şi adoptat în forma Guvernului, alin.3, 4, 5. Art.9, 10, 11, 12. Dacă aveţi obiecţiuni. Comisia n-a avut amendamente. Nu. Adoptat în formularea Guvernului. Art.13. Urmăriţi amendamentul 9. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul şi se modifică art.13 în mod corespunzător. Art.14 până la lit.h). Comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nici dumneavoastră. Adoptat în formularea Guvernului. Art.14 lit.h), urmăriţi amendamentul 11. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi... Pardon, la lit.h) este amendamentul 10. Dacă aveţi obiecţiuni la 10? Nu aveţi. Admis amendamentul 10, se modifică lit.h) de la art.14 în mod corespunzător. Art.15, urmăriţi amendamentul 11. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul 11 şi se modifică art.15 în mod corespunzător. Art.16 şi 17. Comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votate în unanimitate, în formularea Guvernului. Art.18 şi ultimul. Urmăriţi amendamentul 12. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Dar vă aduc aminte de observaţiile repetate ale domnului ministru Gaspar, care acum nu ne ascultă... "Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică după 30 de zile". "După" este un termen nedefinit şi aş ruga comisia să propună un nou amendament "se aplică la 30 de zile de la data publicării". Stimaţi colegi, dacă sunteţi de acord cu această modificare? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. S-a adoptat art.18 potrivit propunerii care tocmai am votat-o. Am parcurs şi textele ordonanţei de urgenţă. Vom supune legea de aprobare votului dumneavoastră la sfârşitul şedinţei de astăzi. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/1995 privind reglementarea, organizarea şi finanţarea activităţii de cercetare-dezvoltare. Comisia pentru învăţământ propune respingerea proiectului de lege. Cine este din partea Comisiei de învăţământ? Nu este nimeni. Domnul Andea nu este? Nu este. Cineva din partea Comisiei de învăţământ, rog să-mi prezinte raportul cu propunerea de respingere. Rog staful tehnic să anunţe Comisia de învăţământ să se prezinte cineva să ne explice raportul de respingere. |
|||||
|
Punctul 27. Tot un raport de respingere pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 189/2000. Doamna preşedinte Smaranda Dobrescu este prezentă ca întotdeauna. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia de muncă propune plenului respingerea acestei propuneri legislative pentru următoarele considerente, dintre care voi enumera doar câteva. Condiţia ca cetăţeanul român să aibă domiciliul şi să locuiască efectiv în România pentru a beneficia de drepturile respective, este discriminatorie în raport cu dispoziţiile celorlalte acte normative care au obiect acordarea de drepturi reparatorii. În propunerea legislativă tot a domnului deputat Damian Brudaşca, care este iniţiatorul acestei propuneri, propunere înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.62/2002, aflată în prezent în procedură de mediere, au fost deja cuprinse persoanele refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, nemaijustificându-se o altă reglementare cu acelaşi obiect. Mai mult, moştenitorii persoanei strămutate, alungate sau exilate fac oricum parte din categoria persoanelor la care se referă ordonanţa, astfel încât acestea vor putea solicita acordarea de drepturi ca urmare a persecuţiilor din motive etnice suferite personal, nu ca urmare a faptului că au fost fiul sau fiica persoanei strămutate, alungate sau exilate. Prin urmare, o astfel de prevedere nu poate fi acceptată. Şi, mai mult, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.242/2000 pentru modificarea Ordonanţei 105/1999, s-a stabilit cuantumul indemnizaţiei la 300.000 de lei, astfel că prevederile propunerii legislative sunt mai slabe, dezavantajoase şi nejustificate. Vă mulţumesc. Mă opresc aici cu enumerarea. |
|||||
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Dacă doreşte cineva să intervină în dezbateri cu privire la propunerea comisiei. Nu doreşte nimeni. În aceste condiţii, neexistând dorinţa de dezbateri, o să supunem raportul de respingere al comisiei votului final în şedinţa de astăzi. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind compensaţiile acordate cetăţenilor români persecutaţi din motive politice de regimurile de dictatură din perioada 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989. Tot Comisia pentru muncă. Doamna preşedinte Smaranda Dobrescu. |
|
|||
|
Comisia de muncă propune plenului, de asemenea, respingerea acestei propuneri legislative din următoarele motive: între titlu şi conţinut există o gravă neconcordanţă. Cea mai mare parte din măsurile reparatorii care fac obiectul iniţiativei legislative sunt deja reglementate prin următoarele acte normative în vigoare: Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; Legea fondului funciar nr.18/1991; Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere. În ceea ce priveşte problema despăgubirii persoanelor refugiate din Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Guvernul a iniţiat proiectul de lege privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării tratatului de pace între România şi puterile aliate şi asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947. De asemenea, despăgubirea cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în temeiul Tratatului de la Craiova din 1940, este reglementată prin Legea 9/1998. Degradările totale sau parţiale ale unor bunuri imobile sau mobile în Ardealul de Nord, de la cedare până la retrocedare, puteau proveni şi ca urmare a stării de război care a existat pe acest teritoriu sau a săvârşirii unor fapte penale de către unii dintre locuitori, caz în care cei păgubiţi puteau să se adreseze organelor de urmărire penală, în condiţiile legii. Mai mult, acordarea de despăgubiri pentru diferite bunuri, culturi, presupune crearea unui aparat birocratic şi probatoriu greu de susţinut moral şi financiar. Având în vedere toate aceste argumente, Comisia de muncă a hotărât respingerea acestei propuneri legislative cu 11 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi o abţinere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. În consecinţă, o să supunem propunerea comisiei de respingere a acestei propuneri legislative, la sfârşitul zilei de astăzi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind asigurarea încadrării în muncă a persoanelor cu handicap. Tot Comisia de muncă. Doamna preşedinte, susţineţi-vă propunerea de respingere. |
|
|||
|
Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune plenului respingerea acestei propuneri legislative din următoarele considerente: - Primul considerent. Soluţiile legislative ale textului reiau în mare majoritate tezele cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/1999 determinând astfel o reglementare paralelă cu cea existentă, încălcându-se dispoziţiile din Legea 24/2000 privind normele legislative. Al doilea motiv: propunerea legislativă conţine dispoziţii de fond şi de formă ce contravin atât legislaţiei în materie, cât şi normelor de redactare a actelor normative, în felul următor: "Instituie obligativitatea fiecărui angajator, persoană juridică, să încheie contracte comerciale ferme cu unităţi protejate, normă ce contravine atât legislaţiei naţionale privind libera circulaţie a mărfurilor pe piaţă, cât şi cele comunitare." Iar prevederile privind pensionarea persoanelor cu handicap nu fac obiectul de reglementare ale unei legi- cadru a persoanelor cu handicap. Acestea există şi sunt definite în cuprinsul legii-cadru a pensiilor nr.19/2000. Având în vedere aceste argumente, membrii comisiei au hotărât, cu 15 voturi pentru şi 2 abţineri, respingerea acestei propuneri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri. Nu. Vom supune propunerea de respingere votului final astăzi. |
|||||
|
La pct.30 - Propunerea legislativă privind ajutorarea familiilor aflate în situaţia de sărăcie extremă. Comisia pentru buget, domnul Grigoraş. Comisia propune respingerea. Aş ruga liderii grupurilor parlamentare să-şi invite toţi colegii în sală pentru a putea desfăşura şedinţa de vot final. Deocamdată, cvorumul pentru vot nu este întrunit. Poftiţi, domnule Grigoraş! |
|
|||
|
În urma examinării propunerii legislative privind ajutorarea familiilor aflate în situaţii de sărăcie extremă, precum şi a celor cu mai mult de patru copii minori ale căror venituri nu depăşesc salariul minim pe economie, prin reducerea costurilor de către regiile autonome şi societăţile comerciale prestatoare de servicii comunitare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a hotărât ca acesta să fie propus Camerei Deputaţilor pentru respingere pe următoarele considerente: - Prin intrarea în vigoare începând cu 1 ianuarie 2002 a Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat pentru persoanele şi familiile fără venituri sau cu venituri reduse, beneficiarii de ajutor social se garantează, în perioada sezonului rece, respectiv 1 noiembrie-31 martie, a unui ajutor pentru încălzirea locuinţei pentru toate tipurile şi sistemele de încălzire. Pentru perioada 1 ianuarie 2002-31 martie 2003, în vederea sprijinirii familiilor cu venituri reduse, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.6/2002 pentru completarea Legii 416 prin care s-a asigurat protecţia socială a unui număr mult mai mare de familii sărace comparativ cu cele beneficiare de ajutor social. Totodată, începând cu data de 21 iunie 2002, a intrat în vigoare Legea 116/2002 pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. În aceste condiţii, comisia propune respingerea iniţiativei respective. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale. Poftiţi, doamna deputat! |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iniţiativa legislativă a noastră a apărut ca urmare a aplicării Legii 416 a venitului minim garantat, începând cu ianuarie anul curent, dar înainte de a fi emisă Ordonanţa de urgenţă nr.6 din februarie 2002 care completa această lege şi privea acordarea de ajutoare populaţiei sărace, ajutoare pentru încălzire, pentru trei luni din 2002. Iniţiatorii s-au gândit ca familiile aflate în sărăcie extremă şi severă, ca şi cele cu mai mult de patru copii, să beneficieze de ajutor la plata utilităţilor casnice pe întreaga perioadă a anului şi nu numai pe perioada rece, întrucât ne-am gândit ca ajutorul să se refere la apa potabilă şi menajeră, la curentul electric şi la energia termică. Adică, ajutorul acesta să constea în plata la tariful de producţie a acestor utilităţi şi nu la preţul de distribuţie, diferenţa urmând să fie suportată de consiliile locale din bugetele locale. După ce iniţiativa noastră a fost lăsată la uitare timp aproape de opt luni, ea a fost adusă în discuţie exact la cinci zile după ce a fost lansat planul de antisărăcie, plan lansat de Guvern care, după cum se cunoaşte, este foarte "cuprinzător" şi tot atâta de limitativ. Deci, Guvernul s-a inspirat, să zicem, din iniţiativa noastră, a mai aranjat-o şi, natural, că acum este în situaţia de a fi respinsă. Dar noi nu suntem supăraţi pe guvernanţi. Din contră, ne bucurăm că ideile noastre, ale Opoziţiei, constituie surse de inspiraţie şi, în acelaşi timp, ajută ca Guvernul să mai dea nişte ordonanţe de urgenţă care să îndulcească viaţa amară a populaţiei, fie chiar şi temporar. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină în dezbateri. Nu. Vom supune propunerea de respingere votului final la sfârşitul şedinţei de astăzi. |
|||||
|
La pct.31 - Propunerea legislativă privind despăgubirea deponenţilor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni care au depus diverse sume de bani până la data de 1.XI.1990, în vederea achiziţionării de autoturisme. Comisia de buget, domnule Grigoraş, vă rog să vă susţineţi propunerea de respingere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat propunerea legislativă pentru despăgubirea deponenţilor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni care au depus diverse sume de bani până la data de 1.XI.1990, în vederea achiziţionării de autoturisme "Dacia" şi a hotărât cu unanimitate de voturi respingerea acesteia din următoarele considerente: - Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare despăgubirea deponenţilor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni care au depus diverse sume de bani pînă la data de 1 noiembrie 1990, în vederea achiziţionării de autoturisme "Dacia". Menţionăm că aceştia nu sunt singurii deponenţi care nu au înregistrat venituri la nivelul scontat în anii care au trecut după 1989, şi, prin urmare, acordarea de despăgubiri numai unora dintre persoanele păgubite, ar reprezenta o încălcare a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrate în art.16 alin.1 din Constituţia României. Subliniem, de asemenea, faptul că cererile de despăgubiri formulate de persoanele care au depus sume la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru achiziţionare de autoturisme "Dacia", au fost respinse de instanţele judecătoreşti, iar în anul 2001, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a respins, de asemenea, acţiunea formulată de Asociaţia pentru protecţia cumpărătorilor de autoturisme. Prevederile referitoare la instituirea obligativităţii constituirii de către Banca Naţională a României a unui fond de despăgubiri din impozitul pe profit datorat, reprezintă o ingerinţă în atribuţiile Băncii Centrale, stabilite prin Legea 101/1998 privind statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările ulterioare, contravenind astfel legislaţiei şi practicii comunitare. În aceste condiţii, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci susţine respingerea acestei iniţiative legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Numai puţin, domnule preşedinte! |
|||||
|
Stimaţi colegi, la pct.37, avem o propunere legislativă asemănătoare cu aceeaşi soluţie. Fiţi, vă rog, de acord să prezentăm rapoartele succesiv... |
|
|||
|
Parcursul iniţiativei legislative de la pct.37 este unul original, în sensul că el a fost făcut...această iniţiativă a fost făcută încă în legislatura trecută de aceiaşi autori care au iniţiat şi propunerea la care m-am referit anterior, a fost retrasă şi refăcută exact în ideea pe care eu am enunţat-o cu privire la proiectul de lege pe care comisia îl propune pentru respingere. În aceste condiţii, propunerea de la pct.37 nu mai are obiect de reglementare şi pe acest motiv se propune respingerea ei. |
|||||
|
Din partea iniţiatorilor, domnul Pécsi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În calitatea mea de iniţiator al propunerii legislative, Lege privind despăgubirea deponenţilor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, care au depus diverse sume de bani până la data de 1 noiembrie 1990, în vederea achiziţionării de autoturisme "Dacia", vă rog să-mi permiteţi să vă supun atenţiei o serie de informaţii care nu au fost luate în considerare la întocmirea raportului de respingere de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor. 1. În şedinţa de Guvern din data de 30 aprilie 1998, s-a stabilit ca reprezentanţii Ministerului Finanţelor, Ministerului Privatizării şi Ministerului Industriei şi Comerţului să elaboreze un punct de vedere comun în legătură cu despăgubirea deponenţilor la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme "Dacia". Aşa cum rezultă din adresa Ministerului Finanţelor nr.480 din 24 iunie 1998, în final, comisia interministerială a considerat necesară elaborarea unui proiect de lege sugerând una din următoarele variante de despăgubiri: suma de 166.400 de lei, contravaloarea unui autoturism "Dacia" 1300, la data de data de 1 noiembrie 1990, suma indexată la zi la data plăţii sau la un anumit termen stabilit de lege. Totodată, reprezentanţii celor trei ministere au indicat ca sursă de acoperire a valorii ce va rezulta din aplicarea măsurilor de despăgubire profitul propriu al Băncii Naţionale a României. Din cele de mai sus rezultă foarte clar că Guvernul României, în urmă cu patru ani, a recunoscut temeinicia şi necesitatea despăgubirii deponenţilor la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme "Dacia". Un punct de vedere al Guvernului dat în 19 mai 2000 se arată, printre altele, că la data respectivă mai aveau sume un număr de 37.024 titulari, cu valoarea depunerilor de 8.759,1 milioane lei, din care 28.693 titulari cu o depunere de 70.000 de lei şi 8.331 titulari cu avansuri cuprinse între 35.305 şi 64.846 lei. 2. Consiliul Legislativ, la data de 29 aprilie 2002, a avizat favorabil propunerea legislativă " 3. Schimbarea regimului politic în România, după data de 22 decembrie 1989, nu a atras după sine încetarea obligaţiilor statului asumate înainte de această dată faţă de deponenţii la CEC de a pune la dispoziţia lor autoturisme "Dacia" în aceleaşi condiţii ca şi înainte. În conformitate cu prevederile legilor aflate în vigoare la data depunerii banilor la CEC, depunătorii au dobândit dreptul de proprietate asupra unui bun determinabil, respectiv un autoturism "Dacia" 1300. În baza acestor legi, statul român s-a obligat să livreze un autoturism "Dacia" 1300, iar obligaţia efectivă de punere în executare a acestor obligaţii i-a revenit IDMS, în numele şi pentru statul român în conformitate cu reglementările H.C.M. nr.1187 din 1962. În legătură cu afirmaţia din raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, potrivit căreia cererile de despăgubire formulate de persoanele care au depus sume la CEC pentru achiziţionarea de autoturisme "Dacia", au fost respinse de instanţele judecătoreşti, precizez următoarele: Decizia Curţii de Apel Bucureşti are data de 27 iunie 1996, iar Adresa Ministerului Finanţelor prin care se face cunoscută propunerea Comisiei interministeriale privind elaborarea unui proiect de lege pentru despăgubirea deponenţilor la CEC, are data de 24 iunie 1998. Se pune întrebarea: când avea Guvernul României o poziţie temeinic justă faţă de deponenţii la CEC, în anul 1998 sau în ultimii doi ani? În încheiere, aş dori să vă informez că marea majoritate a deponenţilor la CEC care nu au obţinut autoturisme "Dacia" sunt la ora actuală pensionari care duc o viaţă grea din cauza nivelului scăzut al pensiilor şi despăgubirea acordată pe baza propunerii legislative ar fi contribuit la ameliorarea traiului acestui grup de cetăţeni ai ţării. Dragi colegi, înainte de a vota propunerea de respingere a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, vă rog să reflectaţi dacă Camera Deputaţilor nu va săvârşi o nedreptate pentru aceşti cetăţeni. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Domnul deputat Garda, pentru a doua propunere legislativă de la pct.37. |
|||||
|
Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Iniţiativa legislativă depusă de noi vine în sprijinul unor cetăţeni nedreptăţiţi de statul român care înainte de anul 1990 au depus banii pentru cumpărarea de autoturisme "Dacia 1300" într-un cont cu destinaţie specială, contul nr.8000 deschis la CEC la ordinul Ministerului de Finanţe, Ministerului Industriei şi Comerţului şi care, în prezent, datorită poziţiei intransigente a Guvernului, nu au avut şanse nici teoretice să intre în posesia acelor autoturisme pentru care au lucrat o viaţă întreagă. Aceste sume depuse la CEC, reprezentând preţul autoturismelor, erau depuse zilnic la Banca Naţională a României, iar de aici erau direcţionate în circuitul economico-financiar, aducând statului mari profituri, iar cei care au lucrat o viaţă întreagă pentru a avea o maşină nu puteau intra în posesia unui autoturism. Aş dori să ascultaţi măcar câteva persoane dintre cei păgubiţi să vă spună cu lacrimi în ochi cât de greu au agonisit banii, cât au muncit şi în ce condiţii pentru a avea cei 70.000 de lei necesari cumpărării autoturismului "Dacia". Toate partidele politice şi reprezentanţii de bază ai formaţiunilor politice le-au recunoscut dreptul pentru despăgubire. Domnul prim-ministru, Adrian Năstase, când P.S.D.-ul nu era la guvernare, a afirmat că n-a ştiut de această problemă a autoturismului, că nu era mare lucru să se rezolve şi problema autoturismului. Domnul preşedinte, Ion Iliescu, de asemenea, a promis satisfacerea acestei cereri. Asemenea promisiuni au făcut aproape toţi liderii partidelor politice, însă, când îi puteau ajuta pe aceşti oameni nedreptăţiţi, au invocat fel de fel de pretexte. În punctul de vedere al Guvernului se precizează că iniţiativa noastră ar fi în contradicţie cu hotărârile judecătoreşti. La Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, avocatul statului român, Cornel Bârsan a dus în eroare instanţa europeană când aceasta a analizat dosarul celor nedreptăţiţi, afirmând că ei ar fi cerut despăgubiri pentru librete de CEC pentru economii, iar avocatul Adrian Vasiliu, din partea celor păgubiţi, n-a fost ascultat. La Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg nu s-a dat o hotărâre, o sentinţă oarecare, numai nu s-a admis judecarea cauzei. Stimaţi colegi, Parlamentul României se poate mândri cu crearea cadrului legal pentru retrocedarea pământurilor şi pădurilor, a bunurilor naţionale de către stat, a bunurilor bisericeşti. Ar fi bine să acorde despăgubiri şi pentru acele persoane care au plătit cei 70.000 de lei, valoarea unui autoturism "Dacia". Prin urmare, vă rog să votaţi pentru adoptarea acestei iniţiative legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai doreşte cineva să intervină. Vom supune votului final la sfârşitul şedinţei de astăzi cele două propuneri legislative de la pct.31-la pct.37. |
|||||
|
Stimaţi colegi, sărisem Comisia de învăţământ cu propunerea de la pct.26. Văd că între timp preşedintele acestei comisii este aici, dar eu am o nedumerire: am impresia că e sosia dumnealui, pentru că din presă reiese că dumnealui este la meci. Deci, cine e prezent aici, domnule deputat, dumneavoastră, personal, sau sosia dumneavoastră? M-aţi indus în eroare şi ieri, la Iaşi, la slujba de la Sfânta Parascheva, când văd că tot v-aţi dedublat!? Poftiţi! |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Vă rog să-mi permiteţi să transmit de la Luxemburg asupra proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare. Proiectul de lege a fost examinat de comisie la data de 6 februarie 2002, şi, pe baza raportului întocmit, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor. Trimis Senatului, acesta l-a respins şi a fost trimis Camerei Deputaţilor pentru reexaminare. Cu adresa nr.727 din 2002, respectiv din 17 septembrie, Biroul permanent a trimis comisiei în vederea reexaminării proiectul legii menţionate. Comisia, în şedinţa din 2 octombrie 2002, constată că, prin Ordonanţa Guvernului nr.57 din 16 august 2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Ordonanţa nr.25/1995 la care făcea referire proiectul de lege trimis spre examinare, a fost abrogat. În consecinţă, comisia a respins proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare, cu votul majorităţii deputaţilor. La şedinţa comisiei a participat ca invitat domnul Adrian Câmpurean, secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Ca urmare, vă rugăm să susţineţi votul comisiei, respectiv de respingere. Încheiată, domnule preşedinte, încheiată corespondenţa noastră de la lotul de fotbal din Luxemburg!? Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri. Nu. Vom supune... Domnule Márton, poftiţi! |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Am venit la acest microfon folosind prilejul respingerii acestei ordonanţe la care s-a purces întocmai, aşa cum prevede Constituţia, adică ordonanţa aprobată de Camera Deputaţilor, trecută la Senat, a fost respinsă la Senat şi a fost retrimisă pentru o nouă dezbatere la Camera Deputaţilor. Aşa prevede Constituţia, dacă noi o respingem devine respinsă. Din păcate, deocamdată, Camera Deputaţilor nu procedează în acelaşi fel. Ar fi bine să procedăm şi noi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină? Vom supune votului final această propunere de respingere la sfârşitul şedinţei de astăzi. Insist pe lângă şefii grupurilor parlamentare şi pe lângă fiecare coleg de a se prezenta în sală pentru şedinţa de vot final, pentru a nu fi obligat să facem apelul nominal, cu riscurile de rigoare. |
|||||
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit. Comisia pentru buget-finanţe şi bănci, domnul Grigoraş; tot propunere de respingere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget-finanţe şi bănci, examinând propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit, propune Camerei Deputaţilor respingerea acesteia, din următoarele considerente: În primul rând, se apreciază că noul text ar introduce o dublă discriminare, pe de o parte faţă de persoanele care realizează venituri dintr-un singur loc de muncă; şi, în al doilea rând, faţă de persoanele care au vârsta de peste 29 de ani. În ceea ce priveşte completarea art.24 cu un nou alineat 41 se consideră că această propunere de scutire de la plata contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj nu face obiectul Ordonanţei Guvernului nr.7/2001, întrucât obligaţia angajatorilor de a reţine şi vira această contribuţie este reglementată prin Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Având în vedere că impozitul pe veniturile din salarii şi pe cele asimilate salariilor reprezintă o sursă de venituri pentru bugetul de stat, iar estimarea veniturilor bugetare pentru 2002 a fost realizată pe baza proiecţiei indicatorilor macroeconomici, considerăm că majorarea deficitului bugetar nu se justifică nici pentru 2002 şi nici pentru anii următori. În aceste condiţii, comisia propune respingerea iniţiativei amintite. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Poftiţi, domnule deputat. Sunteţi iniţiatorul, sau vă pronunţaţi pur şi simplu? Sunteţi iniţiatorul propunerii? Poftiţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Ideea generoasă a acestei legi era aceea de a veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă tinerii din România între 18 şi 29 de ani, de a încerca să limităm exodul în acest moment, în care avem nevoie de puterea creatoare a acestor tineri. Ce pot să vă spun este că, conform cercetărilor care s-au făcut, tinerii între 18 şi 29 de ani sunt cei mai loviţi de reformă, supuşi sărăciei şi excluderii sociale. 77% din cei care emigrează anual sunt tineri între 18 şi 35 de ani. La terminarea studiilor tinerii nu găsesc loc de muncă. În general, ei sunt angajaţi pe piaţa de muncă neagră şi nu beneficiază de drepturile prevăzute de către legislaţia muncii. După părerea mea, fiecare partid are prinsă în platforma-program, în programul politic cu care s-a prezentat în faţa alegătorilor, această intenţie de a rezolva problemele tinerilor. Guvernul, în Planul Naţional Antisărăcie, vorbeşte despre modificarea şi completarea legislaţiei actuale, cu privire la angajarea tinerilor absolvenţi şi la stimularea angajării tinerilor. Colegii din Comisia pentru buget-finanţe şi bănci, prin acest motiv, pentru care au respins legea, nici măcar nu ne-au invitat acolo, ca să discutăm, dublă discriminare, în special faţă de persoanele care au peste vârsta de 29 de ani. Mă gândesc că dacă facem discriminare pentru cei peste 29 de ani, atunci cum venim cu rezolvarea problemei pentru tineret? De ce mai vorbim despre ea? - pentru că orice lege care ar veni pe zona rezolvării problemelor de tineret, îi va exclude pe ceilalţi. Mulţumesc. |
|||||
|
Dacă mai doreşte cineva? Nu. Vom supune acest proiect votului final, la sfârşitul şedinţei. |
|||||
|
Propunerea legislativă pentru completarea alineatului 1, art.11 din Legea 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată. Tot domnul Grigoraş. Vă rog să vă susţineţi propunerea de respingere. |
|
|||
|
În urma examinării propunerii legislative pentru completarea alineatului 1 al art.11 din Legea 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, Comisia pentru buget-finanţe şi bănci a hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea acestei propuneri legislative, din următoarele considerente. Propunerea de acordare a scutirii cu drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile desfăşurate în ţară conduce la anularea impozitării anumitor bunuri livrate şi servicii prestate, fapt ce ar distorsiona desfăşurarea unei concurenţe normale. În ipoteza adoptării acestei iniţiative legislative de scutire de taxă pe valoarea adăugată se încalcă directiva a şasea a Consiliului Comunităţii Economice Europene, care cere ca legislaţia naţională privind taxa pe valoarea adăugată să se armonizeze cu aceasta până la data aderării României la Uniunea Europeană. În aceste condiţii, Comisia pentru buget-finanţe şi bănci propune respingerea iniţiativei amintite. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă iniţiatorul sau altcineva doreşte să participe la dezbateri? Poftiţi. |
|||||
|
Stimate domnule preşedinte, stimaţi colegi, Sunt iniţiatorul acestui proiect de lege şi ţin să precizez, dintr-un început, că nu am contact cu transportatorii locali. Deci, nu mă aflu în relaţii preferenţiale cu dânşii. Am făcut această iniţiativă totuşi, la apelul unui grup din Oradea, şi consider că ar fi necesară promovarea legii, întrucât mulţi dintre cei care produc accidente majore pe şoselele patriei sunt cei care ar avea nevoie de montarea acestor instrumente, numite tafografe, pentru a evita astfel alte şi alte tragedii soldate în ultima vreme cu numeroşi morţi şi însemnate pagube materiale. Contrar celor afirmate de către Comisia pentru buget-finanţe, vă rog să acordaţi un vot favorabil acestui proiect de lege. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule coleg. Dacă mai doreşte cineva? Nu. Vom supune propunerea de respingere votului final, la sfârşitul şedinţei de astăzi. Mai sunt trei respingeri, stimaţi colegi, şi v-aş propune să le luăm şi acestea. |
|||||
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului 3 al art.49 din Legea nr.27/1994 privind impozitele şi taxele locale. Tot Comisia pentru buget-finanţe şi bănci, domnul Grigoraş. |
|
|||
|
Comisia pentru buget-finanţe şi bănci a examinat propunerea legislativă pentru modificarea alineatului 3 al art.49 din Legea 27/1994 privind impozitele şi taxele locale şi propune respingerea acesteia, din următoarele motive. Legea nr.27/1994 privind impozitele şi taxele locale a fost modificată prin Ordonanţa nr.36/2002 privind impozitele şi taxele locale, care la art.73 prevede: "Consiliile locale sau judeţene, după caz, pot majora anual cu până la 50% impozitele şi taxele locale", prevedere agreată de reprezentanţii autorităţilor Administraţiei Publice Locale, consultaţi în prealabil emiterii ei. Legea nr.27/1994, potrivit art.80 din Ordonanţa nr.36, urmează să-şi înceteze aplicabilitatea la 1 ianuarie 2003. Ca urmare, taxele locale pentru 2003 şi în continuare vor fi stabilite potrivit actului normativ amintit. Iar pentru perioadele respective consiliile locale pot uza de prevederile art.73 şi 74 din Ordonanţa nr.36, cu modificările şi completările ulterioare pentru a rezolva problema propusă de iniţiator. Faţă de acestea considerăm că iniţiativa legislativă nu se mai justifică şi susţinem respingerea ei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină, stimaţi colegi. Nu. Vom supune propunerea de respingere votului final. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind acordarea unor drepturi persoanelor care dovedesc eroism în acţiuni de salvare a unor vieţi omeneşti sau de recuperare a unor bunuri aparţinând patrimoniului public sau privat. Propunere de respingere întocmită de către Comisia pentru buget-finanţe şi bănci. |
|
|||
|
Comisia pentru buget-finanţe şi bănci propune respingerea iniţiativei legislative privind acordarea unor drepturi persoanelor care dovedesc eroism în acţiuni de salvare a unor vieţi omeneşti ori de recuperare a unor bunuri aparţinând patrimoniului public privat. Întrucât Guvernul a transmis un punct de vedere faţă de această iniţiativă legislativă, iar iniţiatorul ei nu a luat în considerare aceste propuneri, şi ca atare comisia susţine respingerea acesteia, fiindcă Guvernul a avut o anumită poziţie: era de acord cu susţinerea ei, sub rezerva însuşirii de către iniţiator a poziţiei Guvernului; întrucât aceasta nu a fost agreată, comisia propune respingerea acestei iniţiative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri? Nu. Vom supune propunerea de respingere votului final de astăzi. |
|||||
|
Ultimul proiect: proiect de Lege privind organizarea şi funcţionarea jocurilor de noroc. Tot Comisia pentru buget-finanţe şi bănci ne propune respingerea. Vă rog, domnule Grigoraş. |
|
|||
|
Comisia pentru buget-finanţe şi bănci propune respingerea proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea jocurilor de noroc, din următoarele motive: această activitate este reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.69/1998 privind regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc, aprobată prin Legea nr.166/1999, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.36/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr.69/1998. De asemenea, Hotărârea Guvernului nr.671/2000 privind actualizarea nivelului taxelor pentru eliberarea documentelor de autorizare a activităţilor jocurilor de noroc reglementează această activitate, ca şi Hotărârea nr.251/1999 privind condiţiile de autorizare şi exploatare a jocurilor de noroc, emise în aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.69/1998. Având la bază aceste acte normative, activitatea jocurilor de noroc este suficient reglementată şi, ca atare, Comisia pentru buget-finanţe şi bănici propune respingerea proiectului de lege amintit. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă doreşte cineva să intervină? Poftiţi, domnule deputat Bolcaş. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Nu mi-aş fi permis să intervin dacă nu s-ar fi născut o problemă de mare generalitate. Eu, în faţa domniilor voastre, îmi permit să-mi exprim părerea, şi v-aş ruga s-o apreciaţi şi să o judecaţi, că o comisie de specialitate nu are dreptul să respingă un proiect de lege, cu argumentarea că prin ordonanţe de urgenţă sau nu ale Guvernului, domeniul este deja reglementat. În măsura în care aceste ordonanţe nu au fost aprobate prin lege şi au căpătat rang de lege, ele nu constituie un impediment în desfăşurarea procesului legislativ. Altfel, am asista la o altă formă a dictatului Guvernului, a primatului ce se acordă actelor Guvernului în ierarhia actelor juridice, în raport de legea pe care o votăm. Dacă există şi argumente de fond, mi-ar fi plăcut să le aud. Dar, cum nu au fost, regret. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă doreşte cineva să intervină? Domnul deputat Grigoraş răspunde la această obiecţie. |
|||||
|
Când am prezentat motivele care au stat la baza deciziei comisiei de respingere, am avut în vedere şi avizul Guvernului, transmis în 9.10.2002, care în final susţine respingerea acestui proiect de lege, exact pe motivaţia pe care eu am prezentat-o. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Aveţi şi alte precizări de făcut? Nu. Vom supune votului final şi acest lucru. Stimaţi colegi, din numărătoarea pe care secretarii de şedinţă o fac, rezultă că nu avem cvorum. În aceste condiţii, îmi pare foarte rău că trebuie să recurg la apelul nominal, dar o fac în numele celor prezenţi aici, care sunt conştiincioşi şi care nu prea sunt bucuroşi de faptul că foarte mulţi din colegii noştri lipsesc. Deci, îl rog pe domnul secretar Borbely să înceapă apelul nominal. |
|||||
|
- Abiţei Ludovic - Prezent Dintre cei care au fost absenţi la prima strigare şi au venit între timp: Chiriţă Dumitru - prezent, Bar Mihai - prezent, Antonescu George Crin Laurenţiu - prezent, Gvozdenovici Slavomir - prezent, Ionescu Costel Marian - prezent, Purceld Octavian Mircea - prezent, Rus Emil - prezent, Tărâţă Culiţă - prezent, Mircea Nan - prezent. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Cei care aţi răspuns prezent vă rog să nu părăsiţi sala, ca să parcurgem repede lista proiectelor supuse votului final. Vă rog să vă luaţi locurile în sală. Stimaţi colegi, S-a împuţinat numărul celor din sală, în raport cu cei care şi-au înregistrat prezenţa, dar oricum suntem 261, deci în cvorumul de vot. |
|
|||
|
Punctul 1 din lista de vot final: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2002 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Lege ordinară, art. 74 alin. 2 din Constituţie. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri, dacă sunt? 251 voturi pentru, nici un vot împotrivă şi 6 abţineri. |
|
|||
|
La pct. 2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale. Art. 74 alin. 2 din Constituţie, lege ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă, dacă sunt? Nu sunt. Abţineri? 260 voturi pentru, 1 abţinere. |
|
|||
|
3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2002 pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti. Art. 74. alin. 1 - lege organică. Cine este pentru? Împotrivă, dacă sunt voturi? Abţineri? 261 voturi pentru. Unanimitatea celor prezenţi. |
|
|||
|
4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2002 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar. Articolul 74 alin. 2, lege ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă, dacă sunt? Abţineri? 261. Unanimitatea celor prezenţi. |
|
|||
|
5. Propunerea legislativă privind înfiinţarea unor burse de consiliu local pentru asigurarea învăţământului preşcolar şi primar din mediul rural cu personal calificat. Articolul 74 alin. 2 din Constituţie. Lege ordinară. Cine este pentru? Vă rog. O intervenţie, am înţeles, de la domnul Gaspar. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să învederez plenul Camerei Deputaţilor că în legătură cu această propunere legislativă punctul de vedere care a fost cerut Guvernului în temeiul art. 110 alin. 1 din Constituţie a fost negativ, întemeiându-ne pe faptul că art. 135 şi art. 137 alin. 5 din Constituţie spune că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 189 privind finanţele publice. N-am vrut decât să atrag atenţia că această propunere legislativă vine în conflict cu textul din Constituţie pe care l-am enunţat. |
|||||
|
Domnul deputat Sassu, problemă de procedură sau răspuns la intervenţie? |
|||||
|
Domnule preşedinte, Protestez în faţa acestei intervenţii a Guvernului, care nu are nici o bază regulamentară. Este prima oară când Guvernul vine să ne atragă atenţia cum trebuie să votăm şi să ne spună punctul lui de vedere. Nu trebuia să-i daţi voie să facă acest lucru. Este totalmente împotriva Regulamentului şi vă rog în consecinţă să ştergeţi această intervenţie. Dacă dorea să aibă un punct de vedere, singurul era ca deputat să explice votul după terminarea votului. În al doilea rând, a întrerupt o procedură de vot. |
|||||
|
Încă o intervenţie a domnului deputat, pentru a-şi explica intervenţia. |
|||||
|
Dacă doriţi, pot să vorbesc şi în calitate de deputat, dar afirmaţia dumneavoastră nu-şi găseşte corespondentul în Regulament, pentru că în Regulament se spune că membrii Guvernului pot să intervină în orice fază a procesului legislativ. Deci, am intervenit să explic o problemă legată de punctul de vedere care a fost dat de către Guvern la această propunere legislativă. |
|||||
|
Domnul Sassu. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Aceasta este o explicaţie extinsă. Nici un membru al Guvernului nu are în sala Parlamentului alte drepturi sau mai multe drepturi decât orice parlamentar. Nu avem dreptul nici unul dintre noi să amintim nimic înainte de vot, să spunem puncte de vedere înainte de vot, nici Guvernul nu are acest drept. Este sala Parlamentului, nu este sala de şedinţă a Guvernului! (Aplauze din partea Partidului România Mare şi Partidului Democrat) |
|||||
|
Stimaţi colegi, Proiectul a fost înscris pe ordinea de zi la vot... Poftiţi, domnule deputat. V-aş ruga câte unul de grup, dacă vreţi să mai interveniţi, ca să nu transformăm şedinţa în dezbateri generale. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aici cred că este o eroare pentru că iniţial aşa s-au pus lucrurile, cum le-a prezentat domnul secretar de stat Acsinte Gaspar. Dar, ulterior, atunci când a fost discutată în comisie, la amendamente, s-a stabilit şi sursa de finanţare care s-a găsit că este punctuală şi este valabilă. Cred că domnul secretar de stat nu cunoaşte acest lucru şi în felul acesta a făcut propunerea ca atare. Mulţumesc. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Eu sunt dator să mă supun hotărârii pe care a luat-o Biroul permanent şi Comitetul ordinii de zi, pe baza dezbaterilor care au avut loc şi a raportului Comisiei de învăţământ. Cine este pentru această propunere legislativă? Propunerea de pe locul 5; înfiinţarea unor burse de consiliu local pentru asigurarea învăţământului preşcolar şi primar din mediul rural cu personal calificat. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. 72 voturi pentru. Împotrivă? Voci din sală: S-a votat! Votaţi de două ori?! |
|||||
|
175 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Legea a fost respinsă cu 175 voturi împotrivă, 72 pentru, 3 abţineri. Doamna deputat Ivănescu. |
|||||
|
Cu regrete trebuie să constat că un Guvern care se proclamă social-democrat, prin reprezentanţii săi în Parlament respinge o iniţiativă care este extraordinar de bună pentru a egaliza şansele între cei care locuiesc în mediul rural şi cei care locuiesc în mediul urban. Nu înţeleg ce a avut greşit această iniţiativă care a fost susţinută în comisie, inclusiv de reprezentanţii PSD, ce este greşit în a încuraja a crea burse locale pentru ca mai mulţi tineri de la sate să meargă să studieze, să se întoarcă înapoi în locurile natale, pentru a învăţa copii carte ca lumea. Sigur, domnul prim-ministru Adrian Năstase ne-a explicat că nu prea are rost să mai cheltuim noi bani cu învăţământul rural, pentru că numai 1% din copii de acolo ajung să facă învăţământ superior. Iată, această iniţiativă legislativă vroia să crească acest proces şi Guvernul PSD şi Partidul Social Democrat s-a pronunţat contra. Noi, Partidul Democrat, am votat pentru această lege, pentru că avem încredere în uriaşul potenţial de inteligenţă şi energie care se naşte la sat. (Aplauze din partea Partidului România Mare şi Partidului Democrat) |
|||||
|
Domnul deputat Stanciu, în numele Grupului parlamentar al PRM. Am mai văzut doritori de la dumneavoastră. După Regulament, numai dumneavoastră vă pot da cuvântul pentru explicarea votului. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Colegul meu a fost înaintea exprimării votului. |
|||||
|
A trecut votul, şi acum aveţi cuvântul pentru a explica votul. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Am asistat astăzi la un fapt incredibil: o iniţiativă legislativă a colegilor de la PRM şi respectiv PD, care a ţinut seama de toate prevederile Consiliului Legislativ, de tot ceea ce Guvernul ne-a transmis ca punct de vedere, deci toate acestea fiind înglobate în textul legii prin amendamente, a fost respinsă. Obiectul, stimate domnule ministru, nu era de a obliga Guvernul sau de a obliga consiliile locale să dea burse. Deci nu era o chestiune imperativă, ci era o chestiune de voinţă a legislativului local, spre a ieşi din zona, am putea noi spune, puţin obtuză a controlorilor de la Curtea de Conturi care vor să vadă întotdeauna dacă scrie în lege, iar, dacă nu scrie în lege, să te întrebe "de ce". Iniţiativa venea să umple un gol, respectiv pentru educatori, pentru învăţători, pentru institutori, în acele zone în care este foarte greu de ocupat un post didactic prin titulari şi personal calificat şi, atunci, lăsam, prin descentralizare, iniţiativa locală să dispună a permite unor tineri să studieze "sub această sancţiune", să revină în comună pe postul respectiv şi să se titularizeze. Guvernul, prin vocea dumneavoastră, domnule ministru, se opune. Mă îndoiesc că Guvernul s-a opus. Cred că nişte chestiuni strict birocratice au determinat acest lucru. Este regretabil că vorbim de egalitatea şanselor, şi promovăm neşansa noi, care suntem aici. Este regretabil ca o Comisie pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport alcătuită din profesori a trecut de barierele de partid şi a mers pe interesul naţional, respectiv pe şcolarizarea unor tineri şi întoarcerea lor în comune. De aceea, votul s-a exprimat. Ne pare foarte rău, dar sper că vă veţi reabilita prin reluarea acestei iniţiative în sesiunea viitoare, de comun acord şi cu toţi colegii de la PSD din comisie, pentru că vrem să demonstrăm că, dincolo de partide, suntem profesori. Regret că unii dintre colegii mei s-au abţinut; în comisie au votat pentru. Închei, domnule preşedinte, cu rugămintea de a înţelege că timp de patru ani am făcut opoziţie alături de PDSR, am iniţiat proiecte de lege, am iniţiat moţiuni, şi nu credeam niciodată că voi vedea PSD-ul fiind CDR. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.) |
|||||
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL. Poftiţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Mă alătur celor spuse de colegii mei de dinainte. Eu făcând partea din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, îi felicit pe cei care au elaborat această iniţiată legislativă şi îmi exprim mirarea extremă că, în această sală, Guvernul nu a înţeles efectiv sensul acestei legi. După ce un minister întreg şi Guvernul se zbate ca să aducă îmbunătăţiri învăţământului, în special acestuia preuniversitar, iată, un grup de colegi găsesc o soluţie, soluţie care descentralizează, deci scade presiunea financiară asupra Guvernului, lasă consiliilor comunale să rezolve problema burselor, să îmbunătăţească calitatea învăţământului la sate, şi, în faţa noastră, Guvernul se opune acestei iniţiative. Pur şi simplu, la ora acesta, nu se mai poate înţelege. Este un Guvern social-democrat?! Este un Guvern extremist?! Ce se întâmplă la ora aceasta?! Deci noi am votat pentru, deoarece considerăm că această iniţiativă legislativă rezolvă o problemă a învăţământului preuniversitar. Şi dacă, de data aceasta, această iniţiativă a căzut, mă alătur ideii domnului preşedinte Stanciu şi cred că, împreună cu Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, o vom relua în viitoarea sesiune, pentru că este o lege bună şi trebuie să fie promovată. Vă mulţumesc. (Aplauze ale Grupurilor parlamentare ale PNL şi PRM.) |
|||||
|
Stimaţi colegi, Următorul proiect este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2002 privind reglementarea unor datorii ale societăţilor comerciale aflate în proces de privatizare, reprezentând penalităţi şi majorări de întârziere aferente serviciilor de furnizare a energiei electrice, gazelor naturale şi energiei termice. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 174 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 54. Abţineri? 7 abţineri. Au fost 174 de voturi pentru, 54 împotrivă şi 7 abţineri. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.64/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistanţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. 2 voturi împotrivă. Abţineri? 16 abţineri. Cu 240 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 16 abţineri, s-a adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Dacă ne daţi cuvântul, domnule preşedinte. |
|||||
|
Domnul deputat Bolcaş, şeful Grupului parlamentar al PRM, doreşte să explice votul. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Grupul nostru parlamentar a votat pentru această lege, deoarece este o lege reparatorie şi justificată. Mi-am permis un punct de vedere personal, o abţinere, pentru că acurateţea juridică a legii lasă extraordinar de mult de dorit, ceea ce nu înseamnă că nu sunt alături de ideea sa generoasă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.75/1996 privind stabilirea zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 201 voturi pentru. Voturi împotrivă? 5. Abţineri? 6. Cu 201 voturi pentru, 5 împotrivă, 6 abţineri şi foarte multe voturi neexprimate, a fost adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.72/2002 privind unele măsuri pentru finalizara procesului de privatizare a Societăţii Comerciale "Şantierul Naval S.A. Constanţa". Cine este pentru? 176 voturi pentru. Voturi împotrivă? 61. Abţineri? 2. Cu 176 de voturi pentru, 61 împotrivă şi 2 abţineri, s-a votat proiectul de lege. Domnul deputat Bolcaş doreşte să explice votul Partidului România Mare. |
|
|||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Doamnelor şi domnilor colegi, Scurte cuvinte: legea, pe ansamblul ei şi pe structura sa economico-financiară, este, ca toate legile privatizării, şchioapă, favorizând în mod nepermis anumite situaţii şi anumite persoane bine determinate. Dar problema mai este şi alta: ceea ce aţi votat dumneavoastră acum, poate din nebăgare de seamă, poate din neştiinţă sau poate din rea-credinţă, este anticonstituţional. Art.12 al legii prevede obligaţia creditorilor să suspende acţiuni de recuperare - la alin.2 se prevede ca, în anumite condiţii, să renunţe la acţiunile în justiţie. Nu se poate ca printr-o lege să se reglementeze în acest mod dreptul oricărei persoane de a se adresa în justiţie. Noi vom ataca la Curtea Constituţională, sub acest aspect, această lege care depăşeşte limitele bizareriei juridice. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.49/2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul PHARE 2001 de cooperare transfrontalieră dintre România şi Ungaria - RO 0102, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Două voturi împotrivă. Abţineri? 10 abţineri. Cu 242 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 10 abţineri s-a votat proiectul de lege. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului, destinate sediilor partidelor politice. Potrivit art.74 alin.1 din Constituţie, legea este cu caracter organic. Cine este pentru? 182 de voturi pentru. Împotrivă? 29 de voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Cu 182 de voturi pentru, 29 împotrivă şi 4 abţineri s-a adoptat raportul comisiei de mediere. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 243 de voturi pentru. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri Cu 243 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 abţineri s-a votat raportul comisiei de mediere. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.1 lit.b) al art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/1998 privind regimul zonelor defavorizate. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 185 de voturi pentru. Împotrivă? 54 de voturi împotrivă. Abţineri? 11. Cu 185 de voturi pentru, 54 împotrivă şi 11 abţineri s-a adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România asupra lăcaşurilor de cult, cimitirelor şi altor bunuri destinate activităţilor Cultului Mozaic. Potrivit art.74 alin.1 din Constituţie, legea este organică. Cine este pentru? 251 de voturi pentru. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere pronunţată. Multe voturi neexprimate. Au fost 251 de voturi pentru, un vot împotrivă, nici o abţinere. S-a adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2002 privind încheierea de către Regia Naţională a Pădurilor a contractelor de vânzare-cumpărare pe termen lung privind masa lemnoasă. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 180 de voturi pentru. Împotrivă? 66 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 180 de voturi pentru, 66 împotrivă şi o abţinere s-a adoptat proiectul de lege. Poftiţi, domnule deputat. Vă rog să explicaţi votul PD-ului. |
|
|||
|
Domnul Ştefan Marian Popescu-Bejat: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Partidul Democrat a votat împotriva acestei reglementări, întrucât este o reglementare absolut centralistă. Niciodată în istoria silviculturii nu s-a făcut o asemenea centralizare, în sensul că 20% din masa lemnoasă, deci cea mai bună masă lemnoasă, pe care agenţii economici din teritoriu, respectiv ocoalele silvice, inspectoratele silvice şi direcţiile silvice le contractau până în prezent să fie contractată prin această modalitate pe termen lung de către organismele la nivel central, respectiv de Regia Naţională a Pădurilor. Prin această măsură se încalcă grav principiile economiei de piaţă, fiind înlăturaţi anumiţi agenţi economici de la posibilitatea de a participa la aceste licitaţii de masă lemnoasă. Mai mult decât atât, gospodăria silvică va fi afectată, neputând să-şi valorifice restul de masă lemnoasă, care în structură este inferioară şi nimeni nu o poate exploata, fiindcă nu este rentabilă. De aceea, Partidul Democrat a votat împotriva acestui demers legislativ, şi cred că este una dintre legile care va fi abrogată în primul rând atunci când vom avea posibilitatea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Bolcaş, din partea Grupului parlamentar al PRM. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Nu vreau să vă răpesc timpul, şi înţeleg să intervin numai atunci când consider că este o problemă într-adevăr gravă asupra căreia trebuie să medităm şi după votul dat şi numărat aici, în faţa domniilor voastre. Este vorba de o problemă gravă, în primul rând, şi, dacă vreţi, constituţională, de construcţie statală, pentru că a reglementa într-o Românie a anului 2002 modalitatea de încheiere a contractelor pe piaţa liberă este anticonstituţional, într-un stat care se întemeiază pe economia de piaţă. De ce se ajunge la această extremă? Se ajunge pentru a se crea un mecanism care să permită în mod evident pentru oricine este de bunăcredinţă crearea unor favoruri pe termen îndelungat, chiar şi pentru cealaltă legislatură, pentru că este foarte simplu: prin aceasta, se creează un monopol al unor societăţi care, adjundecând 20% nivelul maxim al masei lemnoase, vor avea beneficiul materiei prime asigurat pentru zece ani, timp în care concurenţa nu se poate dezvolta sub nici o formă şi sub nici un aspect. În al doilea rând, societăţile acestea, deşi foarte pompos denumite a fi alese prin licitaţii publice, sunt de fapt numite de Guvern şi de actualul Guvern. Acesta este interesul legii, pentru că participanţii la licitaţie sunt condiţionaţi la această participare de îndeplinirea unor criterii tehnice care sunt aprobate prin hotărâre de Guvern. Îmi pare rău, dar este o lege a ciubucului. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.) |
|||||
|
Mai doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul deputat Ianculescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Poftiţi. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu voi justifica votul pentru dat de Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Vă spun sincer că am rămas surprins de poziţia Partidului Democrat, care se declară pentru investiţii în România, pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, şi a venit cu explicaţia în faţa Parlamentului că acest proiect de lege de aprobare a ordonanţei Guvernului este total neavenit. Vreau să vă spun că această ordonanţă care a devenit proiect de lege şi care va deveni lege este extrem de importantă pentru dezvoltarea mediului de afaceri în România în domeniul prelucrării lemnului. Nici un investitor nu vine să-şi realizeze o afacere pe o resursă de materie primă la care are acces în fiecare an. De aceea, s-a găsit această modalitate de a avea acces la resursa de materii prime lemnoase, în speţă materie primă lemnoasă, tocmai pentru a-şi fundamenta planul de afaceri pe o perioadă de până în zece ani. Cred că soluţia dată de Guvernul Adrian Năstase, prin această ordonanţă de urgenţă, vine tocmai în sprijinul dezvoltării mediului de afaceri în România şi în domeniul prelucrării lemnului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2002 privind industria de apărare. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 245 de voturi pentru. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu 245 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri s-a adoptat proiect de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.52/2002 privind stabilirea unui sistem de compensare de către transportorii aerieni pentru pasagerii cărora li s-a refuzat îmbarcarea pe curse aeriene regulate. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 246 de voturi pentru. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Au fost 246 de voturi pentru, un vot împotrivă şi nici o abţinere. A fost adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.111/1999 privind reglementarea transferului unor echipamente specifice sectorului de drumuri, achiziţionate din împrumutul acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, către societăţile comerciale înfiinţate prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România". Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 240 de voturi pentru. Împotrivă? 6 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Cu 240 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 4 abţineri s-a adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.116/2002 privind modificarea Legii nr.373/2002 pentru aprobarea finanţării repatrierii personalului navigant, debarcat sau aflat la bordul unor nave maritime de transport, achitarea drepturilor restante şi pentru menţinerea în siguranţă a navelor din patrimoniul Companiei de Navigaţie Maritimă "Romline" S.A. Constanţa. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 235 de voturi pentru. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu 235 de voturi pentru, 2 împotrivă, 3 abţineri şi voturi neexprimate s-a aprobat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.59/2002 pentru modificarea Legii nr.202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? 236 de voturi pentru. Împotrivă? Nici un vot. Abţineri? 4 abţineri. Au fost 236 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, 4 abţineri şi voturi neexprimate. A fost adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 240 de voturi pentru. Împotrivă? Nici un vot împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Au fost 240 de voturi pentru, nici un vot împotrivă şi nici o abţinere. A fost adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2002 pentru modificarea alin.1 al art.5 din Legea nr.469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 180 de voturi pentru. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Au fost 180 de voturi pentru, un vot împotrivă, 3 abţineri şi foarte multe voturi neexprimate. A fost adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.62/2002 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.70/1997 privind controlul fiscal. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 179 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 50. Abţineri? Nici o abţinere. Cu 179 de voturi pentru, 50 împotrivă şi nici o abţinere, s-a adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2002 privind achiziţionarea dintr-o singură sursă a produselor şi serviciilor necesare asigurării uniformelor, însemnelor distinctive, insignelor şi documentelor de legitimare ale poliţiştilor. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 174 de voturi pentru. Împotrivă? 63 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Au fost 174 de voturi pentru, 63 împotrivă şi o abţinere. PD-ul doreşte să explice votul. Poftiţi. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am încercat ieri să conving Majoritatea să voteze împotriva acestei ordonanţe şi nu am reuşit. Colegul nostru, vicepreşedintele Cameliu Petrescu, a fost chiar spiritual şi un număr important dintre colegii din Majoritate s-au amuzat de felul în care au respins propunerea mea. Această adoptare de astăzi în Camera Deputaţilor, sperând că Senatul va respinge acest proiect, are două atribute foarte clare: această lege reprezintă un model. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Mai sunt 15 minute, şi vă rog să rămâneţi în sala de şedinţă. |
|||||
|
Când nu putem să avem acoperire legală pentru a acorda un contract din banii publici, atunci scoatem o ordonanţă. Aceasta a fost explicaţia reprezentantului Ministerului de Interne la întrebare mea "Există acoperire legală în Legea achiziţiilor publice?". Pentru că art.12 din această Lege a achiziţiilor prevede prin zece posibilităţi de a achiziţiona din unică sursă. Răspunsul a fost foarte onest: "Nu, nu există acoperire legală în Legea achiziţiilor publice" şi, atunci, am rugat Guvernul să emită o ordonanţă. Aceasta este definiţia clientelei. Am mai aflat că un corp de experţi din cadrul Ministerului de Interne evaluase deja un număr de companii şi selecţionase trei dintre ele, şi am întrebat dacă nu cumva uniformele sunt deja pe umeraş în magaziile acstor societăţi. Mi s-a răspuns: "Nu, nu ştiu dacă nu este aşa." Vom avea surpriza să descoperim că acele companii sunt în aceşti ani trecute şi la datornici şi la ordonanţe speciale de iertare a datoriilor. |
|||||
|
Stimate coleg, v-aş ruga să îmi permiteţi să vă întrerup. |
|||||
|
Şi eu îmi cer scuze. Dar luaţi-mi mie cuvântul şi daţi-l doamnei Afrăsinei. Pentru că vorbim aici de definiţia clientelei. Am rugat Guvernul să dea o ordonanţă, ca să dăm un contract direct la trei societăţi. De aceea, noi am votat împotrivă, pentru că Legea achiziţiilor publice spune ce se face cu banii publici: licitaţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
V-am întrerupt pentru a atrage atenţia şefilor grupurilor parlamentare să roage colegii să rămână în sală. Este inadmisibil să nu puteţi rămâne nici măcar o oră în sala de şedinţă. De ce v-au trimis alegătorii aici?! Poftiţi. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă voi răpi puţin din timp, pentru că ştiu că sunteţi nerăbdător să mergeţi în comisii şi să purtaţi discuţii referitoare la proiectele de lege pe care le aveţi de discutat. Partidul România Mare a votat împotriva acestei legi din următoarele considerente: în primul rând, pentru că este, aşa cum se exprima un distins coleg al nostru, sub o formă mascată, o lege a ciubucului. Este mai mult decât evident pentru toţi cei de bună-credinţă că atunci când faci cu o motivaţie copilărească, fără licitaţie, achiziţii dintr-o singură sursă, aceasta dă naştere cel puţin la întrebări, dacă nu la justificări, pentru că această acţiune este o acţiune în interes clientelar. Prima întrebare ar fi următoarea: nu vă spune nimic faptul că, în ultimii ani, Ministerul de Interne este singura instituţie pblică care trăieşte din banii bugetului care face aproape în permanenţă achiziţii fără licitaţii? Este vorba de autoturisme fără licitaţii, de motociclete fără licitaţii, de permise de circulaţie fără licitaţie, de fotografii fără licitaţii, de insigne, şepci, bocanci, haine, cravate, cămăşi fără licitaţie, de orice altceva. Ni se spune că trebuie ca această treabă să fie făcută repede, dar eu vă spun că de un an de zile se perpetuează situaţia, şi licitaţia putea fi făcută până acum. Ca să nu mai spun că, dacă se vroia să fie rapidă, făcea analiză de ofertă de la fiecare furnizor în parte un colectiv din Ministerul de Interne şi alegea pe cea care i se părea mai pertinentă, mai bună, mai ieftină. Nu se face nimic din acestea. S-a dorit întâi să se ia din Anglia direct, fără nici o ofertă din alte părţi. A căzut, pentru că reacţia a fost foarte mare în cadrul Ministerului de Interne asupra clientelismului politic al unor oameni care decid în această situaţie. După aceea s-a spus: "Haideţi să facem din ţară, ca să nu mai ţipe lumea!" Dar din ţară pare şi mai rău, pentru că s-a creat o reacţie extrem de virulentă din partea cooperatorilor, care ar fi vrut şi ei să participe la asemenea sursă de câştig destul de mare, pentru că sunt banii noştri pe care Ministerul de Interne îi dirijează cum vrea împotriva oricărei legi. Această ordonanţă de urgenţă este tot ceea ce ilustrează mai mult clientelismul politic pe care îl au unii oameni din Guvern şi unii chiar din Ministerul de Interne. Şi eu sunt de acord că poate izbutim în Senat să reparăm această lege urâtă, cu atât mai mult cu câtchiar în comisie, având PDSR-ul majoritar, am fost 8 la 8 împotriva ei. Ca să nu se creeze 9 la 8, unul dintre cei de la PDSR a ieşit afară ca să rămână un balotaj, şi de aceea nu s-a votat propunerea domnului Canacheu ca legea să fie respinsă. Până la urmă, s-a votat cu 9 la 5. Vă spun că şi dintre membrii PDSR au votat împotrivă pentru că şi ei au problemele acestea în judeţ, tot fiind întrebaţi: "Voi, în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de ce permiteţi să se facă fără nici o analiză de ofertă, fără nici o licitaţie?", fără să se respecte măcar Legea privind achiziţiile cu furnizorul unic, pentru că şi acest lucru era posibil. Exista o lege în sensul acesta, dar ar fi presupus ca acel furnizor să fie într-adevăr unic, adică un singur furnizor din această ţară să facă şepci. Pentru că nu se putea aşa ceva, au făcut o lege anume pentru Ministerul de Interne. Nu este posibil! Timp era destul să se facă licitaţie. De aceea am votat împotrivă, şi vom vota împotriva tuturor legilor care se dau în beneficiul conturilor bancare ale unor oameni din Ministerul de Interne şi din Guvern. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Popescu din partea Grupului social-democrat explică votul. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să spun că, în cadrul comisiei, într-adevăr s-a discutat mult asupra acestui punct. Chestiunile de ordin procedural au fost rezolvate în ceea ce priveşte obiecţia domnului deputat PD, dar aş vrea să mai spun aici şi ceea ce nu este foarte bine cunoscut şi nu a reieşit din cuvântul colegilor mei. S-a adoptat această procedură de licitaţie, şi s-a întărit prin legea pe care tocmai am votat-o, pentru că există un termen foarte scurt până la 1 decembrie de procurare a acestor uniforme, şi se doreşte de fapt ca un prim lot să se doteze prin această procedură, şi nu întreaga poliţie română. Deci este o chestiune pe durată foarte scurtă pentru un prim lot care să poată participa de ziua naţională echipat cu aceaste uniforme. Pe de altă parte, aş vrea să ne reamintim şi faptul că, dacă Legea Statutului poliţistului ar fi ieşit mult mai repede din Camera Deputaţilor, şi nu la timpul la care a ieşit, ar fi fost într-adevăr timpul necesar să se adopte o procedură de licitaţie normală - ar fi fost câteva luni de zile. În momentul de faţă, după adoptarea Legii Statutului poliţistului, până la 1 decembrie nu a mai rămas timpul material pentru adoptarea unei astfel de proceduri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din bancă): De jumătate de an s-au făcut uniformele. |
|||||
|
Domnule Tudor, aţi avut cuvântul şi v-aţi exprimat în mod democratic. |
|||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile proprietatea privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 171 de voturi pentru. Împotrivă? 39 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Au fost 171 de voturi pentru, 39 împotrivă şi o abţinere. A fost adoptat proiectul de lege. |
|
|||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Procedură! |
|||||
|
Aveţi cuvântul. Poftiţi. |
|||||
|
Vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat cuvântul să invoc două motive de procedură: în primul rând, să încheiem discuţiile, pentru că ordinea de zi pe care noi am primit-o s-a încheiat la ultimul punct - cel cu achiziţiile dintr-o singură sursă de la Ministerul de Interne. Văd că dumneavoastră veniţi cu alte puncte pe care noi nu le avem pe ordinea de zi. Şi, în al doilea rând, este deja ora 13,10, şi nu mai avem timp să facem programul pe care de altfel l-a votat Biroul permanent. Vă rog să suspendaţi şedinţa. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Boc doreşte să explice votul, şi apoi ne vom pronunţa şi cu privire la excepţia invocată de dumneavoastră. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Partidul Democrat a votat împotriva acestui proiect de lege de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr.19/2002. Forma supremă a corupţiei este aceea când, prin acte normative, se elaborează legi specifice unui grup de persoane, unui grup de interese. Aceasta este corupţia instituţionalizată. Astăzi, am avut ocazia, prin mai multe proiecte de lege, să vedem acest lucru - a fost cazul proiectului de lege privind masa lemnoasă, a fost cazul proiectului de lege privind uniformele poliţiştilor, este cazul acestei legi când, printr-o ordonanţă, se stabileşte modalitatea de trecere în proprietatea unor persoane a unor imobile din proprietatea privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patromoniului Protocolului de Stat. Primul argument: un asemenea lucru trebuia să se desfăşoare prin lege. Nu s-a dorit acest lucru, ci s-a făcut printr-o ordonanţă a Guvernului emisă în perioada vacanţei parlamentare, dar atenţie când: în perioada vacanţei parlamentare din luna ianuarie a acestui an. Cu alte cuvinte, pe de o parte, Guvernul a evitat Parlamentul, prin nesupunerea unui proiect de lege care să treacă prin Parlament, şi a ales calea ordonanţei simple. În al doilea rând, această ordonanţă a fost emisă în luna ianuarie, şi noi suntem în luna octombrie. Este inadmisibil ca un asemenea proiect de lege să fie supus aprobării după trecerea a nouă luni de zile, adică după ce, practic, efectele acestui proiect de lege s-au produs - imobilele sunt vândute şi rezultatele sunt produse. În al treilea rând, este inadmisibil ca printr-un asemenea act normativ să se realizeze vânzarea acestor imobile prin negociere directă, şi nu prin licitaţie. Am spus-o de ieri: dacă nu se va remedia acest lucru - ca toate aceste imobile să se vândă numai şi numai prin licitaţie, şi nu prin procedura negocierii directe, adică prin acea procedură care de fapt deschide calea colaterală a actelor de influenţă şi de corupţie, ne vom opune acestui proiect de lege. Din nefericire, astăzi, plenul Camerei Deputaţilor nu a fost de acord ca toate aceste imobile să se vândă prin licitaţie. Noi, astăzi, am dat un vot prin care am legalizat o acţiune de corupţie desfăşurată pe parcursul a celor nouă luni de la adoptarea acestei ordonanţe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Cu privire la excepţia ridicată de domnul deputat Tudor, eu vreau să vă reamintesc faptul că nu este prima dată când proiectele de lege pe care le-am adoptat marţi au fost totuşi înscrise pe ordinea de zi, cu un accept tacit al sălii şi al dumneavoastră. Pentru că aţi ridicat această problemă şi pentru că se apropie şi ora 13,30, sunt de acord să suspendăm şedinţa, dacă şi dumneavoastră sunteţi de acord. Nu mai supun votului, pentru că reacţia mi se pare semnificativă. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Îmi permit libertatea de a anticipa un acord al membrilor Comitetului ordinii de zi pentru a modifica programul pentru ziua de joi şi a o afecta activităţilor în comisii şi pentru examinarea bugetului. Mai mulţi colegi au venit la mine şi mi-au spus că ar dori un timp suplimentar. Rămâne ca totuşi să fie omologată anticipaţia mea de către Comitetul ordinii de zi. Şedinţa s-a încheiat la ora 13,15. |
|||||
![]() |



