Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2003

Intervenţii ale domnilor deputaţi:  

Şedinţa a început la ora 8,25.

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

   

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Începem şedinţa de astăzi cu intervenţiile domnilor deputaţi.

 
  Gheorghe Dinu - despre elaborarea unui statut al personalului feroviar;

Domnule Dinu Gheorghe, sunteţi înscris, poftiţi la microfon. Urmează domnul Cornel Popa.

Sunt 39 de înscrişi la cuvânt, tot foarte mulţi.

   

Domnul Gheorghe Dinu:

Declaraţia mea politică este legată de un fapt. Şi anume, de faptul că, deşi pentru alte activităţi s-au elaborat statute pentru personalul care lucrează în condiţii deosebite, pentru personalul feroviar, încă, la această dată, deşi în lege este trecută încă din 1996 obligaţia ca cei în măsură să-l elaboreze, acest statut nu s-a făcut.

În curând, va intra în vigoare noul Cod al Muncii, lege-cadru pentru reglementarea raporturilor ce se stabilesc între angajaţi şi angajatori în procesul muncii. Nu doresc să mă opresc asupra manierei deja cunoscute în care a fost adoptată această lege deosebit de importantă, cu blocarea de către Guvern şi majoritatea parlamentară a oricăror analize şi dezbateri în forul legislativ a proiectului Codului Muncii. Practica va demonstra cât de nocivă a fost adoptarea hei-rupistă a acestei adevărate "carte a muncii" în ţara noastră.

Intenţionez doar să relev faptul că, atât vechiul Cod, cât şi noul Cod al Muncii conţin prevederi privind posibilitatea ca pentru categoriile de salariaţi a căror activitate prezintă un anumit specific să fie elaborate statute de personal cu reglementări speciale pentru aceşti salariaţi. Aceste statute, ce conturează un drept social al muncii, se impun cu atât mai mult cu cât se afirmă economia de piaţă ce duce la creşterea varietăţii de specificităţi a raporturilor de muncă, a căror reglementare nu este posibilă în detaliu şi pentru toate domeniile, corespunzător cerinţelor aplicării concrete, doar prin legea-cadru, ce nu poate conţine decât dispoziţii generale. Astfel că, în ultimii ani, au fost elaborate statute privind personalul silvic, vamal, de poliţie, funcţionari publici etc.

Dar o importantă categorie profesională, ce lucrează într-un sector economic cu o specificitate deosebită, nu are până în prezent un statut. Este vorba de personalul feroviar, a cărui activitate în transportul feroviar are particularităţi generate de lucrul în regim continuu, pe şi lângă vehicule în mişcare, cu deplasări frecvente şi lungi, în orice condiţii atmosferice şi a cărui responsabilitate pentru siguranţa circulaţiei trenurilor, pentru integritatea călătorilor şi a mărfurilor impune un regim disciplinar strict.

De altfel, elaborarea unui statut al personalului feroviar are o tradiţie istorică încă din perioada interbelică, când a fost în vigoare Legea pentru Statutul personalului C.F.R. din 21 aprilie 1933. În perioada comunistă, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 360/1976 a fost aprobat Statutul disciplinar al personalului din transporturi, care, nefiind înlocuit cu alte reglementări de aceeaşi natură, se aplică şi în prezent în unităţile feroviare, deşi este complet inadecvat noilor realităţi sociale, economice şi politice.

Necesitatea elaborării şi adoptării unui statut al personalului feroviar a fost constant pusă în discuţie din 1990 încoace, cu ocazia tuturor negocierilor pentru încheierea contractelor colective de muncă în sectorul transportului feroviar, ceea ce s-a reflectat în referirile la un asemenea statut cuprinse în prevederile acestor contracte.

De asemenea, Legea nr. 129/1996 privind transportul pe Căile Ferate Române, la art. 39, dispunea că: "Personalul C.F.R. este supus prevederilor Statutului personalului Societăţii Naţionale a Căilor Ferate"" Din păcate, însă, un asemenea statut nu a fost elaborat şi adoptat (deşi încercări au existat), din motive pe care nu le cunosc, dar, oricum, explicabile numai prin indolenţa celor care au avut obligaţia să facă acest lucru.

Iată de ce, împreună cu un colectiv de specialişti, pornind de la experienţa practică a aplicării în transportul feroviar a prevederilor specifice privind raporturile de muncă cuprinse în contractele colective de muncă încheiate de-a lungul anilor şi în diferite reglementări speciale, am redactat proiectul unui asemenea statut. Deşi suntem partid de opoziţie, ne-am preocupat pentru această chestiune, rezolvând, zicem noi, o lege deosebit de importantă, şi anume, pentru cei care lucrează în transportul feroviar. Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
  Cornel Popa - punctarea câtorva probleme stringente cu care se confruntă agricultorii;

Îi dau cuvântul domnului deputat Cornel Popa, urmează domnul Ştefan Giuglea.

   

Domnul Cornel Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă voi referi la câteva probleme stringente cu care se confruntă agricultorii din ţara noastră.

1. Producătorii agricoli beneficiază de bonuri valorice reprezentând contravaloarea cotei unice de carburanţi auto necesară efectuării lucrărilor agricole. Potrivit actului normativ ce reglementează procedura acordării şi utilizării acestor bonuri valorice: Instrucţiunile nr. 195/1972/191239 din data de 17 mai 2002, emise de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Administraţiei Publice şi Ministerul Industriei şi Resurselor, destinaţia sumelor de bani aferente o constituie Fondul Special al Drumurilor Publice. Datorită faptului că prin Ordonanţa Guvernului nr. 3/2003 Fondul Special al Drumurilor Publice s-a desfiinţat, distribuitorii de motorină nu mai primesc bonurile valorice, fiind în imposibilitatea de a le înregistra fiscal-contabil. Astfel, producătorii agricoli au rămas cu bonurile valorice neutilizate, deoarece instrucţiunile nu au fixat vreun termen limită de valorificare a acestora.

Având în vedere că ne aflăm tocmai într-o perioadă calendaristică de maximă importanţă în efectuarea lucrărilor agricole, se impune ca membrii de specialitate ai Guvernului să ia de urgenţă măsuri de deblocare a sistemului.

2. În anul 2002, producătorii agricoli au beneficiat în realitate de o medie de 200.000 de lei pentru un hectar cultivat, cu titlu de susţinere financiară de la buget. În condiţiile în care costul pentru un hectar cultivat cu porumb a fost de 10 milioane de lei, iar pentru cel cultivat cu grâu între 10 şi 12 milioane de lei, rezultă în mod indubitabil că ajutorul financiar acordat de Guvern nu este decât o formalitate superfluă pentru producător.

Aşteptăm din partea Guvernului măsuri de sprijinire efectivă şi reală a agriculturii, la fel cum se întâmplă în ţările Uniunii Europene, la standardele cărora dorim să ne aliniem.

3. Prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 553/30 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 897/11 decembrie 2002, s-a adoptat Programul privind sprijinirea producătorilor agricoli din zonele de deal şi de munte precum şi a pescarilor profesionişti din zona Deltei Dunării. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va acorda alocaţii pentru achiziţionarea de dotări specifice noi din producţia internă din Fondul "Dezvoltarea agriculturii româneşti", pentru anul 2003 fiind destinată suma de 240 de miliarde lei.

Măsura, benefică pentru agricultorii cu resurse financiare modeste, dar şi pentru încurajarea producerii de tehnologie agricolă pe plan intern, este însă inaplicabilă, datorită blocării Fondului "Dezvoltarea agriculturii româneşti".

Având în vedere situaţiile expuse, ne întrebăm ce şanse reale de redresare sunt pentru agricultura românească, în condiţiile în care Guvernul elaborează proiecte neviabile din punct de vedere financiar? Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu pentru concizie.

 
  Ştefan Giuglea - declaraţie intitulată De ce un inspectorat regional pentru protecţia mediului la Constanţa?;

Îi dau cuvântul domnului Ştefan Giuglea, va urma domnul Adrian Moisoiu.

Repet, sunt 39 de înscrişi la declaraţii politice, îi rog pe toţi colegii să concentreze intervenţiile.

   

Domnul Ştefan Giuglea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează: "De ce nu inspectorat regional pentru protecţia mediului la Constanţa?"

În data de 12-13.02.2003, s-a desfăşurat la Curtea de Argeş un seminar organizat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi firma EPTISA (grupul de consultanţă europeană), în cadrul unui proiect Phare 2000. Proiectul care s-a derulat până în prezent a avut ca scop: fixarea limitelor regionale, stabilirea atribuţiilor inspectoratelor regionale de protecţie a mediului şi propuneri pentru localizarea inspectoratelor regionale de protecţie a mediului. Au participat reprezentanţi ai Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, echipa EPTISA, inspectorii şefi ai inspectoratelor de protecţie a mediului (42 de inspectorate) şi alţi participanţi.

S-au stabilit următoarele: limitele regionale să fie identice cu limitele regiunilor agenţiilor de dezvoltare regionale existente, în număr de opt; s-au făcut propuneri pentru atribuţiile inspectoratelor regionale; s-au făcut propuneri pentru localizarea inspectoratelor regionale de protecţie a mediului. Pentru acest ultim punct, toate cele 42 de inspectorate de protecţie a mediului au fost analizate, atât pe baza unor chestionare, cât şi pe baza vizitării acestora de către reprezentanţii EPTISA.

Regiunea de dezvoltare 2 sud-est este formată din judeţele Constanţa, Focşani, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Buzău. Au fost prezentate scorurile obţinute şi rezultatele evaluării inspectoratelor de protecţie a mediului în funcţie de criteriile selectate în Documentul Strategic (care cuprinde cerinţele Uniunii Europene). Constanţa este pe primul loc din punct de vedere al capacităţii manageriale, al aspectelor organizatorice, al clădirilor şi aparaturii, al aspectelor tehnice, al resurselor umane, al amplasamentelor şi activităţilor, al aspectelor financiare. Următoarele două judeţe clasate sunt Galaţi şi Brăila.

Se trece la cel de al doilea pas al analizei şi se utilizează trei criterii de selecţie (nu ştim cine a propus utilizarea acestor criterii pentru departajarea celor trei inspectorate, dar le considerăm atehnice şi nefundamentate, în acest mileniu al comunicării).

Primul criteriu spune aşa: sediul agenţiei de dezvoltare regională să fie în aceeaşi localitate sau la o distanţă mai mică de 50 de km de sediul inspectoratului regional de protecţie a mediului. Este un criteriu care nu poate fi îndeplinit de Constanţa şi, practic, scoate judeţul Constanţa din competiţie - este un criteriu atehnic şi total subiectiv.

Nu se mai discută celelalte criterii, şi anume: sediile regionale, bazinale sau naţionale ale Agenţiei naţionale "Apele Române" (în acest caz, Constanţa este în aceeaşi localitate cu sediul Direcţiei Dobrogea-Litoral, la Brăila este o secţiune de gospodărire a apelor, la Galaţi, la fel); şi la acest criteriu, Constanţa este pe primul loc.

La ultimul criteriu, şi anume: sediul unei aglomerări identificate pentru implementarea Directivei-cadru pentru calitatea aerului ambiental, la Constanţa este o aglomerare urbană şi la Brăila şi Galaţi, alte aglomerări urbane, un ultim criteriu, la care Constanţa este la egalitate cu celelalte două judeţe la un loc.

După acest set de criterii, EPTISA scoate din competiţie Constanţa, deci, numai pentru că este la o distanţă mai mare de 50 km de Brăila, unde este Agenţia regională de dezvoltare a Regiunii 2 sud-est.

În cel de al treilea set de criterii, care sunt criteriile tehnice de apreciere a activităţii de protecţie a mediului dintr-un judeţ, Constanţa este deja eliminată din competiţie, deşi este pe primul loc. Deci, nu mai sunt analizate decât Brăila şi Galaţi.

Propunerea finală pentru localizarea inspectoratului regional de protecţie a mediului este Galaţi, propunere pe care EPTISA o face Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. În procesul de luare a deciziei, totuşi, ministerul este cel care decide.

Solicităm reanalizarea propunerii EPTISA privind localizarea Inspectoratului regional de protecţie a mediului în Regiunea 2 sud-est la Constanţa, şi nu la Galaţi, având în vedere următoarele criterii: extinderea sediului I.P.M. Constanţa cu laboratoare fizico-chimice şi staţie de radioactivitate, conform ISO 17.025, lucru ce va permite acreditarea laboratorului de referinţă regional fără costuri suplimentare (extinderea va fi finalizată la 1.03.2003 şi a costat 11 miliarde de lei); I.P.M. Constanţa este dotat cu aparatură de monitorizare a calităţii factorilor de mediu de ultimă generaţie, conform legislaţiei europene; I.P.M. Constanţa dispune de un sistem informaţional intern şi extern, care poate asigura comunicarea cu agenţii economici fără costuri suplimentare; I.P.M. Constanţa are resursele umane necesare pentru formarea nucleului de specialişti necesar înfiinţării inspectoratului regional de protecţie a mediului; chiar dacă sediul Agenţiei regionale de dezvoltare în Regiunea 2 sud-est este la Brăila, dinamica dezvoltării acestei regiuni este predominant pozitivă în Constanţa, din toate punctele de vedere ale analizei socio-economice, faţă de Galaţi (conform raportului întocmit de Agenţia pentru dezvoltare regională a Regiunii 2 sud-est nr. 555/7.02.2003).

În concluzie, conform intereselor socio-economice şi strategice ale României, înfiinţarea unui inspectorat regional la Constanţa este mult mai eficientă, şi economic, decât la Galaţi, din punct de vedere al protecţiei mediului. Nu uitaţi că nu avem Marea Neagră la Galaţi, vara veniţi pe litoral şi vreţi să aveţi asigurate toate condiţiile de protecţie a mediului pentru dumneavoastră, copiii dumneavoastră, nepoţii dumneavoastră, iar noi, constănţenii, deşi nu avem timp de odihnă, încercăm să facem faţă unui aflux de populaţie de trei ori mai mare în trei luni de vară decât în restul anului; faptul că aici sunt bazele NATO, Canalul navigabil Constanţa-Rhin, uzinele nuclearo-electrice nr. 1 şi 2, trei porturi maritime, patru şantiere navale, patru zone libere, 40% din realizările bazelor turistice în zona litorală şi, pe de altă parte, eroziunea costieră, poluarea Mării Negre, două zone cu impact transfrontalier (Bulgaria şi Marea Neagră), oare, nu sunt suficiente argumente pentru a decide unde va fi localizat inspectoratul regional de protecţie a mediului? Sigur, la Constanţa!

Cred că nu trebuie uitat totuşi faptul că, Constanţa se situează pe locul al doilea privind contribuţia la realizarea produsului intern brut la nivel naţional. Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
  Adrian Moisoiu - intervenţie cu titlul Confortul minorităţii să însemne doar batjocorirea demnităţii majorităţii?;

Îi dau cuvântul domnului deputat Adrian Moisoiu, va urma domnul Napoleon Pop.

   

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea politică de astăzi este intitulată: "Confortul minorităţii să însemne doar batjocorirea demnităţii majorităţii?"

Am fost şi voi rămâne adeptul unei convieţuiri normale cu minorităţile, în condiţii de egalitate absolută a tuturor naţiilor care trăiesc în Transilvania, care trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi, dar şi de aceleaşi obligaţii faţă de Statul Român. Acesta este şi motivul pentru care sunt membru fondator al Partidului România Mare în judeţul Mureş, partid care, în dorinţa unei convieţuiri veşnice paşnice, refuză orice formă de xenofobie, precum şi excesele de naţionalism - pe care le consideră nocive.

Există însă o genă a hungarismului, generatoare de tensiuni şi neînţelegeri, care reprezintă un focar de ură şi care afectează centrul bătrânului nostru continent. De o mie de ani, de când s-au aşezat în Câmpia Panoniei, ungurii au făcut o fixaţie faţă de Transilvania şi locuitorii acesteia, contestându-ne Istoria naţională, limba, folclorul, portul sau cultura, pe care le-au persiflat şi înjosit.

Formele pe care le-au folosit în decursul timpului depăşesc orice imaginaţie diabolică.

După 1989, în loc să ia cunoştinţă de starea reală a lucrurilor şi să căutăm împreună rezolvarea problemelor pe care le ridică o societate nouă, s-au lansat în programe iniţiate după anul 1920, adică imediat după Tratatul de pace de la Trianon. În acest sens, este edificatoare declaraţia fostului preşedinte al Ungariei, Arpad Goncz: "Naţiunea maghiară încă din primul moment - înainte şi după tratatul trianonic -, hotărât şi ca un singur om, ţine la dreptul său de proprietate asupra Ardealului. Nu va exista nici o generaţie ungară, oricât de grea i-ar fi soarta, care să fie dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea e gata să ia arma în mână, în orice clipă, pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi până şi viaţa în luptă. Fără Transilvania, nu există statul ungar, nici misiune maghiară realizabilă, nici viaţă maghiară".

Înfierez politica mârşavă pe care o duce U.D.M.R.-ul, care mimează o oarecare loialitate faţă de statul român şi care, folosindu-se de naivitatea unora, ca să nu o definesc altfel, participă mai mult sau mai puţin direct la guvernare. În fapt, campania pentru introducerea inscripţionării bilingve în numeroase localităţi, utilizarea limbii maghiare în administraţia locală şi în justiţie, extinderea învăţământului în limba maghiară la toate nivelurile, terorismul şi maghiarizarea pe care o practică în anumite zone, răspândirea unor fluturaşi iredentişti, retrocedarea unor terenuri, imobile şi lăcaşuri de cult, atitudinea faţă de Ziua Naţională a României dorinţa pentru modificarea art. 1 din Constituţie prin care se defineşte că România este stat naţional unitar, are un singur scop: federalizarea Ţării.

Împărţirea U.D.M.R.-ului în două grupări, moderată şi radicală, este total falsă. Priviţi modul în care plâng o eventuală scindare şi veţi înţelege că de fapt ambele tabere au un acelaşi scop, doar modalităţile de a-l atinge diferind.

Interesul iresponsabil al P.S.D.-ului de a-l avea aliat la guvernare este exploatat la maximum şi pune în pericol însăşi siguranţa naţională.

Cum altfel s-ar putea explica întâmplarea din ziua de joi, 13 februarie 2003, când, pentru prima oară, în şedinţa Consiliului Judeţean Mureş s-a utilizat un sistem de traducere simultană din limba maghiară în limba română, o instalaţie achiziţionată cu suma de 806.293.275 lei de la firma S.C. Zoltek S.R.L. Cluj-Napoca? În acest fel, consilierii judeţeni UDMR, care, toţi, sunt vorbitori de limbă română, au avut intervenţii în limba maternă, sfidând majoritatea românească a consiliului judeţean.

Oare cele 806 milioane de lei nu puteau avea o destinaţie mai bună ? În clădirea Teatrului Naţional din Târgu Mureş plouă şi se necesită reparaţii de peste 200 milioane de lei. Pentru cultură nu se găsesc bani, pentru repararea drumurilor judeţene nu sunt bani, pentru plata datoriilor faţă de spitalele din judeţ nu sunt bani, pentru plata datoriilor la farmacii, motiv pentru care nu se mai eliberează medicamente compensate, nu sunt bani, pentru atâtea şi atâtea lucruri necesare de făcut nu sunt bani, dar pentru aşa-zisul confort al minorităţii, pentru inscripţionarea bilingvă a localităţilor, s-au găsit 1,6 miliarde lei!

Acuz U.D.M.R.-ul de iredentism, fiindcă numai astfel se poate explica de ce copii români şi maghiari nu se vrea să frecventeze aceeaşi unitate şcolară, nu pot să se joace împreună, să desfăşoare activităţi comune de cunoaştere; pentru că picură în sufletul tinerilor veninul urii şi pentru că, prin politica de a impune limba maghiară în administraţie şi justiţie, urmăreşte, fie învăţarea de către populaţia majoritară a limbii maghiare, fie izgonirea românilor din Transilvania.

Acesta este motivul pentru care nu se doreşte ca maghiarii să înveţe limba română, limba oficială a statului în care trăiesc şi, ca atare, să se poată reprezenta singuri, atât în administraţie, cât şi în justiţie.

Nu ştiu câtă credibilitate poate să aibă declaraţia ministrului de externe al Ungariei Laszlo Kovacs: "Ungurii din Ardeal nu îşi pot găsi fericirea decât împreună cu întreaga Românie", dar ştiu cât de periculoase sunt concesiile pe care P.S.D.-ul le face pentru a-i avea la guvernare!

Mitul Ungariei Mari sau cel puţin al unui mini-stat maghiar pe teritoriul României este deosebit de periculos.

Mă întreb: confortul minorităţii să însemne doar batjocorirea demnităţii majorităţii? Mulţumesc.

 
  Napoleon Pop - comentariu legat de inadecvata folosire a Fondului naţional pentru sănătate;

Domnul Corneliu Ciontu:

Îi dau cuvântul domnului deputat Napoleon Pop, va urma domnul Kandy Cătălin Popescu. Este? Nu. Atunci, domnul Cristian Sandache.

   

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O să mă refer la sistemul de sănătate.

Capacitatea sistemului sanitar naţional de a asigura obiectivul strategic declarat al Guvernului: "O Românie mai sănătoasă, cu o morbiditate scăzută şi mai puţine decese premature!" este pusă tot mai mult la îndoială, atât de prestatorii de servicii în domeniu - medicii, cât şi de beneficiari - cetăţenii acestei ţări.

An după an, actuala guvernare, printr-un comportament mai mult decât voluntar, dar exprimând o mentalitate de centralizare şi ingerinţă, a reuşit o şi mai mare degradare a stării de sănătate, situând România, din acest punct de vedere, pe ultimul loc în Europa şi printre ultimele în lume.

Indicatorii principali ai stării de sănătate, cum sunt: mortalitatea infantilă, decesele materne, mortalitatea prin boli cardiovasculare, accidente cerebrale şi cancer, boli grave, ca tuberculoza, sifilisul, SIDA, au redus durata medie de viaţă a românilor cu 3-10 ani faţă de media europeană, în condiţiile în care nu penuria de venituri, ci proasta gestionare a Fondului Naţional pentru Sănătate constituie principala cauză a acestei situaţii dramatice, care prejudiciază viitorul biologic al naţiunii, prin degradarea condiţiei umane.

Rând pe rând, s-a abdicat de la toate principiile unei corecte guvernări a politicii de sănătate într-un sistem democrat, inclusiv de la promisiunile actualului Guvern: descentralizarea şi eficienţa sistemului a fot înlocuită cu centralismul şi acţiunea la comandă; autonomia serviciilor de sănătate a fost înlocuită cu subordonarea administrativă a acestora, cu impact negativ asupra competiţiei şi calităţii actului medical; "Dintr-un bun social colectiv, accesibil tuturor cetăţenilor României, indiferent de capacitatea de a plăti", aşa cum a promis Guvernul în Programul său aprobat de Parlamentul României, sistemul de sănătate actual a redus considerabil accesul liber şi echilibrat al cetăţenilor la serviciile de sănătate; autonomia instituţiilor sanitare a fost înlocuită cu relaţii de subordonare administrativă şi, evident, politică; însă, cel mai grav lucru, este că un fond social de natură exclusiv privată, format pe principiul solidarităţii, este returnat trunchiat şi mult diminuat în servicii şi asistenţă medicală celor în suferinţă, printr-o brutală ingerinţă administrativă centrală, aşa cum se arată într-un recent raport al Băncii Mondiale.

Toate acestea au prevenit folosirea eficientă şi în totalitate a Fondului de Asigurări de Sănătate, creându-se surplusuri pentru a acoperi alte deficite şi deturnându-se sume importante în alte scopuri. Aşa-zisa gratuitate a sistemului public de sănătate, practic, nu mai are relevanţă pentru cei în suferinţă, o ultimă "găselniţă", expresie a recunoaşterii că nu se ştie ce se face cu fondurile de sănătate, fiind introducerea abuzivă a sistemului de coplată la spitale, scos imediat prin uşa din dos, chiar iniţiatorii dându-şi seama de magnitudinea aberaţiei.

Grupul parlamentar PNL solicită urgent Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate un raport privind utilizarea Fondului în anii 2000-2002, spre a fi analizat în comisiile permanente de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar concluziile acestora să fie dezbătute în plenul Camerelor reunite. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
  Cristian Sandache - intervenţie cu titlul: Traian Băsescu, clona lui Nichita Hruşciov;

Domnul Corneliu Ciontu:

Îi dau cuvântul domnului Cristian Sandache şi va urma domnul Damian Brudaşca.

Domnul Nicolăescu şi domnul Emil Rădulescu vor depune declaraţiile la secretariat.

   

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează: "Traian Băsescu, clona lui Nichita Hruşciov!"

Dorind să fie original pe orice cale, preşedintele Partidului Democrat, domnul Traian Băsescu, are obiceiul să se lanseze în cugetări cu valoare globală, vizând, printre altele, şi doctrina Partidului Social Democrat. Aici, confundând analiza cu castrarea maidanezilor, năvalnicul matroz demonstrează că nu se poate desprinde de limbajul lemnos al cursului scurt de istorie a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Marele "anti-comunist" Băsescu vede în Partidul Social Democrat un exemplu de partid comunist, căzând total în ridicol. Judecăţile sale îi trădează frustrările şi precaritatea informaţiilor. Ce-i drept, nu poţi ucide şi câini şi, în acelaşi timp, să consulţi tomuri ştiinţifice. Nici măcar primarul general al Capitalei nu o poate face.

Astfel de gesturi seamănă, mai curând, cu bufoneriile groteşti ale lui Hruşciov. Ca şi Băsescu, acela avea gustul gesturilor populiste şi predilecţia pentru sfidarea normelor comunicării.

Lipsit de rafinament, a amuzat, după care a decepţionat. Băsescu decepţionează, când, în loc de analiza câinilor, se face că analizează doctrine. Atunci, din interiorul său, un Hruşciov invizibil loveşte încă o dată cu pantoful într-un pupitru imaginar. Vă mulţumesc.

 
  Damian Brudaşca - despre istoria unui obiectiv ecologic de depozitare a deşeurilor din Cluj-Napoca;

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, şi pentru operativitate.

Domnul Damian Brudaşca. Va urma domnul Mircea Nicu Toader.

   

Domnul Damian Brudaşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Eu mă voi referi astăzi, în intervenţia mea, la situaţia destul de hazlie petrecută în ultima perioadă în judeţul Cluj şi în municipiul Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte găselniţele stupide ale reprezentanţilor actualei Puteri, pentru a nu face posibilă realizarea unui obiectiv de mediu de mare importanţă, respectiv, rezolvarea problemei platformelor şi rampelor de depozitare a deşeurilor în municipiul Cluj- Napoca şi în judeţul Cluj.

Una dintre problemele importante şi de actualitate ale locuitorilor judeţului Cluj şi în mod deosebit ale celor din municipiu este închiderea rampei de depozitare a deşeurilor, cunoscută pe plan european sub denumirea de "Patarât". Încă din anul 2001, au fost depuse o serie de eforturi importante, pentru ca, potrivit legislaţiei de protecţie a mediului, respectiv, Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, să se poată realiza acest obiectiv, ale cărui costuri se ridică la 210 miliarde de lei, costuri ce includ, între altele, şi sistemul de control şi urmărire a factorilor de mediu post-închidere pe o perioadă de 30 de ani.

Deşi toată lumea evidenţiază necesitatea realizării acestui obiectiv, există, ca şi în alte domenii, duplicitatea specifică actualei Puteri. Duplicitate care se manifestă, în primul rând, prin întârzierile nejustificate ale unor instituţii, în eliberarea avizelor pentru finalizarea lucrării, în vederea obţinerii de fonduri europene.

Astfel, menţionez faptul că încă din 12 decembrie 2002, Primăria municipiului Cluj-Napoca a înaintat documentaţia în vederea obţinerii referatului de specialitate de la C.N. Apele Române, Direcţia Someş-Tisa, care, de abia în 2002, după 1 an de zile, a reuşit să îşi dea avizul, deci, nu în 30 de zile, aşa cum prevede legea.

Totdeauna, în vederea obţinerii unui sprijin financiar din fondurile Uniunii Europene prin Programul ISPA, primăria a organizat o licitaţie publică deschisă, în luna aprilie 2002, pentru contractarea serviciului de întocmire a aplicaţiei ISPA pentru Obiectivul "Amenajarea Rampei ecologice "Patarât", închiderea şi pasivizarea actualei rampe", ofertă adjudecată de S.C. Intergrup Engineering S.R.L. Bucureşti. Documentaţia a fost depusă la minister încă din 6 decembrie 2002. După mai multe insistenţe, şi din partea reprezentanţilor acestei unităţi, s-a transmis un răspuns, care a surprins prin modificările şi completările ce sunt solicitate, completări şi modificări care elimină proiectele realizate anterior şi subordonează întregul plan Planului judeţean de gestionare a deşeurilor. Aceasta, evident, fără consultarea autorităţilor locale.

De altfel, se poate constata în ultima perioadă o încălcare gravă a Legii administraţiei publice locale, prin faptul că autorităţile judeţene îşi asumă, fără să aibă nici un fel de temei legal, responsabilităţi ce revin consiliului local sau primarului municipiului Cluj-Napoca.

Mai menţionăm încă o situaţie destul de nefericită. Precizam că în luna aprilie 2002 s-a organizat licitaţie, la care a fost invitat şi a participat reprezentantul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. Atunci, domnia sa nu a făcut nici un fel de obiecţii în legătură cu necesitatea realizării unei strategii de management al deşeurilor, care să acopere întregul municipiu.

Din rea-voinţă, acest reprezentant al ministerului, acum, s-a schimbat cu 180 de grade şi-şi permite să sfideze interesele celor 350 de mii de locuitori ai municipiului Cluj-Napoca, pentru că domnia sa a hotărât, în calitate de funcţionar public, din Bucureşti, fără a consulta pe nimeni, ce este bine şi ce nu este bine pentru locuitorii unuia din cele mai mari municipii ale ţării.

Subliniem că rolul reprezentanţilor MAPL, potrivit legii, este acela de a consilia comunităţile locale din România în vederea elaborării şi înaintării aplicaţiilor ISPA la Bruxelles, pe când proiectele ce apelează la fondurile ISPA sunt opţiuni proprii ale comunităţilor locale care îşi cunosc necesităţile şi, în consecinţă, solicită fonduri pentru realizarea lor.

Nu înţelegem de ce un funcţionar, indiferent de rangul acestuia din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, având lista comunităţilor care solicită fonduri, tergiversează verificarea, avizarea şi înaintarea documentaţiei la Ministerul Integrării în vederea expedierii acesteia la Bruxelles.

Pentru clarificarea dumneavoastră, domnilor guvernanţi, vă mai informăm că delegaţia Comunităţii Europene la Bucureşti, cunoscând existenţa proiectului de la Cluj-Napoca şi având experienţa altor proiecte ale comunităţilor locale din România, fără să ceară aprobarea filialei PSD Cluj, fiind o greşeală a domnului Scheele, care probabil că va fi tras de urechi din acest considerent, a transmis primăriei elementele pe care aceasta să le aibă în vedere la realizarea aplicaţiei, pentru scurtarea timpilor şi transmiterea acesteia la Comitetul de analiză de la Bruxelles.

Deci ne obligaţi prin aceste atitudini care sunt împotriva moralei şi legii să recurgem la organismele internaţionale, sesizând abuzurile şi, nu în ultimul rând, chiar şi incompetenţele de care se dă dovadă într-o problemă importantă, cum este protecţia mediului.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Mircea Nicu Toader - declaraţie politică intitulată: Cum pot fi deturnate fonduri de la o destinaţie stabilită prin lege;

Domnul deputat Mircea Nicu Toader este invitat la microfon. Va urma domnul Dan Coriolan Simedru.

   

Domnul Mircea Nicu Toader:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea voi arăta cum pot fi deturnate cu uşurinţă fonduri stabilite printr-o lege şi cum pot ajunge în cu totul altă destinaţie printr-o simplă ordonanţă de urgenţă.

După cum se cunoaşte, România a moştenit din regimul comunist o reţea de drumuri naţionale şi judeţene care se găseau, în marea lor majoritate, într-o stare jalnică, făcând ca ţara noastră să fie ocolită de transportatorii rutieri de mărfuri şi călători.

Din acest motiv, bazându-ne pe experienţa europeană, Ministerul Transporturilor, avându-l la conducere pe Traian Băsescu, a promovat o lege, Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului Special al Drumurilor Publice, prin care se stabilea o taxă pentru carburantul auto folosit de autovehiculele care utilizau drumurile publice, denumită taxa de drum, la care se adăuga o taxă pentru autovehiculele achiziţionate de pe piaţa internă sau externă.

Colectarea acestor sume a permis Ministerului Transporturilor să reabiliteze şi să repare o mare parte din drumurile naţionale şi judeţene, legea prevăzând o distribuţie a acestor fonduri către drumurile naţionale în procent de 65%, şi către drumurile judeţene, în procent de 35%.

Efectul aplicării acestei legi a fost vizibil în miile de kilometri de drumuri naţionale şi judeţene reparate şi reabilitate, aducând infrastructura de drumuri din România către un trafic rutier cât mai apropiat de cerinţele europene.

Legea prevedea contribuţia la acest fond numai a utilizatorilor de drumuri publice, anumite domenii de activitate fiind scutite de plata taxei de drum, cum este cazul transporturilor navale, feroviare, precum şi combustibilul utilizat pentru încălzire, agricultură, minerit, silvicultură etc.

O dată cu instalarea Guvernului Năstase, s-a început deturnarea sistematică a acestor fonduri cu destinaţie specială pentru acoperirea altor deficite din economia naţională, modificând în acest sens Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului Special al Drumurilor Publice. Astfel, printr-un proiect de lege şi două ordonanţe de urgenţă, s-a modificat art.4 din această lege, când, practic, toţi cumpărătorii de combustibili erau obligaţi să plătească taxa de drum, indiferent dacă utilizau sau nu în activitatea lor drumurile publice. Cu toate amendamentele încercate de deputaţii Partidului Democrat, nu am putut modifica aceste prevederi care, practic, făceau ca o mare parte din taxa de drum încasată de la agenţii economici care nu utilizează drumurile publice să nu mai poată fi returnată către aceştia, cu toate că legea prevedea ca pentru domeniile transporturilor navale, feroviare, apărării naţionale şi agriculturii să se poate recupera sumele corespunzătoare acestei taxe.

Sistemul de recuperare foarte greoi şi birocratic a făcut ca foarte mulţi agenţi economici şi persoane fizice care erau îndreptăţiţi să îşi recupereze taxa de drum să se lase păgubaşi, nesolicitând recuperarea acestor sume, rămânând astfel la dispoziţia Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei sume importante, care au fost colectate de la cei care nu au utilizat niciodată drumurile publice.

Dacă luăm ca exemplu numai agricultura, la nivelul anului 2001-2002, a fost recuperată o sumă de circa 70 miliarde de lei, din totalul de peste 3000 de miliarde de lei, cât ar fi reprezentat diferenţa de taxă de drum pentru combustibilul utilizat de lucrătorii din agricultură. Ne întrebăm unde au ajuns aceste sume. Teoretic, au ajuns la Fondul Special al Drumurilor, unde urmau să fie utilizate pentru întreţinerea şi reabilitarea drumurilor naţionale şi judeţene. Datorită sistemului de colectare şi returnare a taxei de drum, o mare parte din aceste sume nu a fost consumată, existând la nivelul Fondului Special un excedent, planificat de altfel la nivelul bugetului consolidat al statului.

Numai în anul 2002 excedentul se ridica la 3000 de miliarde de lei, realizându-se în acest mod un obiectiv al Guvernului Năstase pentru acoperirea prin orice mijloace a deficitului bugetar, având în vedere şi condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional.

Prin diverse întrebări şi interpelări, am încercat eliminarea acestor anomalii de colectare a taxei de drum de la cei care nu utilizează drumurile publice, insistenţă care a făcut, cât de cât, să se simplifice modalitatea de returnare a acestei taxe.

Cu toate că Partidul Democrat a propus găsirea altei modalităţi de a elimina posibilitatea utilizării combustibilului achiziţionat fără taxe de drum, de diverşi agenţi economici, prin fraudă, propunând şi soluţii concrete, după modelul european, Guvernul Năstase a găsit de cuviinţă să realizeze deturnarea prin lege a acestor fonduri, desfiinţând Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului Special al Drumurilor Publice.

Sub motivaţia necesităţii desfiinţării fondurilor speciale, ca aliniere la condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional, prin Ordonanţa Guvernului nr.3/2002 s-a hotărât abrogarea Legii nr.118/1996, iar taxa de drum să fie inclusă în accizele combustibilului care este achiziţionat de către orice utilizator.

În această ordonanţă se prevede ca, pentru anul 2003, taxa să fie de 20% din cuantumul accizelor, urmând ca Ministerul Finanţelor să colecteze aceste sume şi să le distribuie după buna dispoziţie, prin bugetul naţional pentru întreţinerea şi repararea unor drumuri.

Deoarece această taxă nu este încasată diferenţiat, ne îndoim că Ministerul Finanţelor va prevedea în bugetul naţional pentru repararea şi întreţinerea drumurilor publice sumele ce derivă din procentul stabilit la nivelul accizelor, o dată cu achiziţia combustibilului.

Ne îndoim şi mai mult că, în anul 2004, când nu se mai diferenţiază taxa de drum în accizele încasate, Ministerul Finanţelor va prevedea în mod corect sumele necesare pentru întreţinerea şi repararea drumurilor publice, corespunzătoare taxei impuse utilizatorilor de drumuri naţionale.

Totodată, această ordonanţă prevede că toţi utilizatorii de combustibili vor plăti taxa de drum, indiferent dacă folosesc sau nu drumurile publice, fără posibilitatea de a o recupera într-o formă sau alta; excepţie face agricultura, unde se prevede un mod de compensare, dar oricum arbitrar ales.

Mi se pare o măsură total eronată, care va duce la creşterea tarifelor de transport pe calea ferată şi căile navigabile, cu influenţă directă asupra întregii economii naţionale, sau la creşterea nemotivată a cheltuielilor pentru apărare naţională, deturnând astfel o importantă sumă de bani către altă destinaţie absolut necesară Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile aderării României la NATO.

Şi ca deturnarea de fonduri să fie complet realizată, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.147/2002 se prevede ca sumele rămase disponibile din colectarea taxei de drum la nivelul Fondului Special al Drumurilor, inclusiv pentru cele colectate până la 31 decembrie 2002, să fie utilizate pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale, deturnând cu bună ştiinţă şi acoperire legală, fonduri care au fost colectate cu o destinaţie precisă, respectiv pentru întreţinerea şi reabilitarea drumurilor naţionale şi judeţene, frustrând astfel pe utilizatorii de drumuri publice de o circulaţie în siguranţă şi în condiţii tehnice corespunzătoare.

Iată, domnule prim-ministru Adrian Năstase, ce înseamnă abuzul emiterii de ordonanţe ce modifică esenţial legi fundamentale, ce uşor se pot deturna fonduri, schimbându-le destinaţia printr-o simplă semnătură şi solicitare a ministrului de finanţe, Mihai Tănăsescu, mai ales că Ordonanţa Guvernului nr.3/2000 nu a fost semnată şi, sper eu, nici însuşită de ministrul transporturilor, Miron Mitrea.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Dan Coriolan Simedru - marcarea împlinirii a 50 de ani de la moartea patriotului român şi marelui om de stat Iuliu Maniu;

Dau cuvântul domnului deputat Dan Coriolan Simedru. Va urma domnul Raduly Robert.

Insist asupra conciziei. Vă rog frumos să vă încadraţi în timp, ca să poată vorbi toţi colegii noştri.

   

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În data de 5 februarie 2003, s-au împlinit 50 de ani de la moartea marelui om de stat şi patriot român - Iuliu Maniu.

Din păcate, nici Guvernul şi nici o altă instituţie românească, cu excepţia Academiei Civice, nu au considerat necesar să acorde acestui eveniment importanţa cuvenită.

Iuliu Maniu nu trebuie tratat în continuare ca un duşman politic, ca un duşman de clasă, el trebuie adus din zona periferică a istoriei - unde a fost aruncat de istoricii politruci - acolo unde îi este locul - printre figurile emblematice ale istoriei moderne. Atitudinile sale politice, decisive în momentele cruciale, au dăltuit figura politică a unui "Sfinx" ce poate fi dat exemplu multor politicieni de azi, pentru care interesul propriu sau de partid primează în faţa interesului naţional. Dacă ar fi să ne gândim numai la rolul lui Iuliu Maniu în timpul tratativelor din noiembrie 1918 cu reprezentantul guvernului maghiar Oszkav Iaszi, când a spus un "NU" hotărât oricăror oferte maghiare, sau la rolul jucat la 1 Decembrie, este suficient pentru a avea conturată statura unuia dintre puţinii oameni de stat ai României moderne.

Cei care nu s-au sfiit să-i pună la panoul de onoare a Parlamentului României pe Alexandru Drăghici, Gheorghe Apostol sau Ştefan Voitec nu pot trece peste resentimente, nu se pot elibera de mentalităţile trecutului, pentru a se împăca cu istoria şi a-i cinsti cum se cuvine pe cei care de 50 de ani i-au blamat pe nedrept, falsificând realitatea.

"Căuzaşii politici" de azi, orbiţi de ură faţă de "duşmanii poporului", nu înţeleg că Iuliu Maniu nu a fost doar un lider al Partidului Naţional Român, al Partidului Naţional Ţărănesc sau al Ardealului! Iuliu Maniu aparţine României şi de la înălţimea staturii sale istorice îi priveşte cu îngăduinţă pe cei care nu înţeleg că "istoria înseamnă a te elibera de trecut" (Goethe), şi că eleganţa în politică este o virtute.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc foarte mult.

 
  Robert Kalman Raduly - prezentarea unor aspecte legate de modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii;

Domnul Raduly Robert. Va urma domnul Sever Meşca.

   

Domnul Róbert Kálmán Ráduly:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Anul trecut, la sfârşitul lunii decembrie, am adoptat şi noi o lege care a apărut în Monitorul Oficial pe data de 3 februarie 2003. Este vorba de Legea nr.52, care se referă la transparenţa decizională în administraţia publică.

Aş vrea să vă citesc un singur pasaj din această lege. Alin.2 al art.6 sună în felul următor: "Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului, în condiţiile alin.1, cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare. Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare.", şi textul curge în continuare.

Aş vrea să mă opresc pe de o parte la această nouă lege şi aş vrea să mă refer, în acelaşi timp, la legile de abilitare şi, în special, la ultima Lege de abilitare, nr.680/2002, prin care am abilitat Guvernul spre a emite ordonanţe.

I-am dat, aşadar, Guvernului, din nou, un cec în alb, fără să îi cerem măcar expuneri de motive, fără să îi solicităm măcar anumite proiecte de modificări de text, fără să vedem nimic. Aşa s-a putut întâmpla că, pe perioada vacanţei parlamentare, în luna ianuarie, au fost adoptate o serie de ordonanţe, pe baza acestei legi de abilitare, ordonanţe care frizează de foarte multe ori ridicolul. Săptămâna trecută m-am referit la unul dintre aceste cazuri punctuale - era vorba de acest impozit generic pe televiziune şi radiodifuziune.

Astăzi, vă voi aduce punctual un alt exemplu pentru a vă arăta că a da cecuri în alb Guvernului este o greşeală. Este vorba de modificarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, şi aş vrea să vă spun că, prin modificarea care a fost adoptată în luna ianuarie, Guvernul a reuşit să facă un pas înapoi în timp, până în anul 1924, şi să relegifereze o situaţie care, cu greu, în anul 2000 a fost până la urmă înlăturată.

Aş vrea să vă citez dintr-o analiză făcută de Departamentul pentru analiză instituţională şi socială de pe lângă domnul prim-ministru Adrian Năstase în legătură cu acest subiect: "Reintroducerea avizului unui minister sau organ de specialitate pentru constituirea unei organizaţii neguvernamentale reprezintă o involuţie faţă de actuala reglementare în domeniu. Reprezentanţii societăţii civile, în cadrul discuţiilor premergătoare elaborării Ordonanţei Guvernului nr.26/2000, şi-au exprimat dezacordul faţă de practica instituită prin vechea lege, Legea nr.21/1924. Mediul asociativ din România recunoaşte acest punct din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 ca pe unul din cele mai liberale şi democratice drepturi câştigate în domeniu." Iată, aşadar că, un drept liberal şi democratic câştigat în anul 2000 este, după numai doi ani, în ianuarie 2003, înlăturat de actualul guvern.

Peste câteva zile, în momentul în care va intra în vigoare această ordonanţă apărută, se va reînvia o veche modalitate pe care eu am denumit-o "amendamentul sacoşa". Cei care doresc să facă organizaţii neguvernamentale, asociaţii sau fundaţii, se suie în tren sau în maşină cu sacoşa în mână, vin până la minister, predau sacoşa, iar în schimbul acelei sacoşe, iau un aviz de la un minister. Dacă sunt mai multe ministere care trebuie să acorde avizul, vor veni cu mai multe sacoşe pe care le vor preda. Practica ne-a arătat însă un lucru poate şi mai grav decât faptul că avizele care se luau până acum, nu de puţine ori erau luate pe căi aşa cum vi le-am descris mai devreme. Ministerele şi-au permis ca, până în anul 2000, să facă amendamente la statutele care au fost adoptate prin voinţa părţilor.

Noi credem că singura forţă de drept, pe baza separaţiei puterilor în stat, îndreptăţită să constate dacă acordul de voinţă al părţilor consfinţit este legal sau nu, trebuie să fie tribunalul, deci forţa justiţiei, nicidecum a Executivului. Drept urmare, voi solicita, şi sper că şi alţi colegi vor fi de acord, ca acest amendament să fie înlăturat cât se poate de repede, să revenim la spiritului mileniului III şi să nu avem spiritul retrograd din 1924.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Sever Meşca - precizare cu privire la declaraţia domnului Cornel Boiangiu, făcută în numele deputaţilor independenţi; consideraţii privind chestiunea dacă au sau nu voie parlamentarii să facă afaceri;

Dau cuvântul domnului deputat Sever Meşca. Va urma domnul Eugen Pleşa.

   

Domnul Sever Meşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să încep cu o precizare: cu ocazia ultimei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, un stimat coleg, domnul deputat Boiangiu, a afirmat că exprimă poziţia deputaţilor independenţi. Rog să se consemneze faptul că, fiind eu însumi deputat independent, nu am cunoştinţă de convocarea unei reuniuni a deputaţilor independenţi la care să se adopte un punct de vedere comun şi că domnul deputat Boiangiu nu a fost împuternicit să se pronunţe în numele meu în legătură cu problemele aflate atunci pe ordinea de zi şi legate de criza irakiană. Vă mulţumesc.

Şi, acum, subiectul declaraţiei mele politice.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se va referi la una din problemele importante faţă de care clasa politică românească şi opinia publică s-au divizat în ultima vreme. Cel mai afectat de problemă - dacă au sau nu voie parlamentarii să facă afaceri - pare a fi principalul partid de guvernământ, Partidul Social Democrat.

Aparent, nu ar trebui să fiu preocupat de deznodământul unei astfel de dispute, cu atât mai mult cu cât, personal, nu sunt implicat în afaceri - nici în firme proprietate de stat, nici în firma aflate în proprietate privată. Se pare că nu am calităţile necesare pentru a face afaceri în nume şi interes propriu, chiar dacă, cu mult timp în urmă, am făcut afaceri pentru ţară - am importat echipamente navale şi am exportat nave. Dar problema este de interes public şi trebuie rezolvată principial, fără ură şi prejudecată şi fără invidie, aş adăuga eu la sintagma cunoscută.

Am cunoscut în timp mulţi parlamentari din diferite ţări care făceau, mai la lumină sau mai discret, afaceri. Problema este ce ar trebui să facă parlamentarii români.

Cu mai mult de treisprezece ani în urmă, unii membri ai societăţii româneşti, în fond, au dărâmat un anume fel de organizare a societăţii în care statul era principalul proprietar şi majoritatea afacerilor se făceau în numele şi spre binele statului, cu intenţia declarată ca profitul să fie repartizat echitabil, într-o anume echitate tuturor membrilor societăţii. Membrii societăţii au considerat că, aşa cum se spune acum în mod curent, statul este un prost manager, că trebuie să se renunţe la economia centralizată şi că echitatea de atunci nu era tocmai o echitate veritabilă. Reprezentanţii acelui fel de economie, ai acelui fel de securitate socială, ai acelui fel de învăţământ, ai acelui fel de asistenţă medicală nu au sărit în ajutorul organizării sociale care dispărea; dimpotrivă, s-au bucurat, s-au declarat adepţii altui fel de organizare, s-au declarat partizanii economiei de piaţă, şi îi regăsim acum peste tot, inclusiv printre noi.

Trecerea de la o societate centralizată la o societate de piaţă liberă, tranziţia, cum o cunoaştem noi toţi, este lungă şi dificilă, prea lungă şi prea dificilă.

Ce vor, acum, unii conducători ai actualei societăţi româneşti care nu erau departe nici de vechii conducători ai societăţii? Ca aleşii poporului să nu facă afaceri nu numai cu bunurile statului, dar nici cu bunurile proprii, dobândite, aşa cum actuala societate le permite să o facă? Care ar fi baza legală pentru aşa ceva? Iarăşi revenim la metode dirijiste de conducere a economiei sau societăţii? Iarăşi ajungem să decretăm de undeva de sus că unii au voie să se îmbogăţească iar alţii nu?

Dacă era bun socialismul lui Ceauşescu, iar eu nu sunt printre aceia care spun că era în întregime rău, de ce nu a fost acel fel de socialism apărat, aducându-i-se modificări pe ici, pe colo? Dacă este bună economia de piaţă, de ce nu este ea lăsată să funcţioneze?

Dacă un om de afaceri de succes are o anume simpatie ideologică, se înscrie într-un partid, are şi calităţi politice şi este şi ales, cine poate să îi interzică respectivului să desfăşoare două munci profitabile pentru ţară? Şi cine va fi mai în măsură decât respectivul om de afaceri, om politic, să analizeze în Parlament provocările economiei de piaţă şi să dea răspunsuri legislative corecte?

Problema parlamentarilor oameni de afaceri este o problemă falsă. Problema adevărată este: sunt parlamentarii oameni de afaceri oameni cinstiţi, integri, îşi obţin ei profiturile prin mijloace legale? Dar această problemă o avem şi cu medicii, şi cu avocaţii, şi cu oamenii de cultură, şi cu sportivii, şi cu toţi membrii societăţii. Eu cutare cinstit sau nu? Ştii însă despre parlamentarul X că nu este? Ai şi probe? Atacă-l principial, legal, într-o luptă frontală pe acela, şi nu pe altul, generalizând facil şi periculos.

Este momentul ca acest criteriu să se aplice tuturor membrilor societăţii, iar numărul oamenilor de afaceri oneşti din Parlament să crească. Ei ar fi aici reprezentanţii economiei reale, nu iluzorii sau fanteziste.

Ideal ar fi ca Parlamentul să fie un model la scară redusă al societăţii şi să fie compus din buni profesionişti şi practicieni din toate domeniile; să aibă avocaţi buni, doctori buni, fermieri buni, ingineri buni, oameni de cultură buni, sportivi buni şi, de ce nu?, oameni de afaceri excepţionali. Altfel, vom construi mereu în necunoştinţă de cauză, nu vom avea orizont economic şi ne vom afla într-o permanentă tranziţie, ceea ce nu putem accepta.

Nu putem face din Parlament un Parlament de proletari. Nu mai putem face acest lucru, şi nici nu îl dorim.

Orice acţiune în forţă în acest sens, în plan real sau în declaraţii, nu poate fi pusă decât sub semnul unui populism dizgraţios şi păgubitor.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Eugen Lucian Pleşa - adresarea publică a întrebării: Când va începe ancheta fraudelor în justiţie?;

Dau cuvântul domnului Eugen Pleşa. Va urma domnul Mihai Baciu.

   

Domnul Eugen Lucian Pleşa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi fi foarte scurt. Doresc să reamintesc art.51 din Constituţie, care spune: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Amintesc acest articol deoarece în judecătorii şi tribunale se continuă fără nici o jenă restituiri de imobile după cum dictează orice judecător, indiferent de rang sau personalitate judecătorească cu experienţă.

De fapt, în palatele justiţiei se derulează cea mai veroasă corupţie, se manipulează cele mai multe şpăgi, iertaţi expresia, dar asta este, în valută, şi nimeni nu intervine pentru demascarea, pedepsirea şi stoparea acestui fenomen.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, este rugat să-şi îndrepte atenţia spre această zonă a corupţiei, indiferent de remarcile răutăcioase ale infractorilor şi profitorilor legate de limitele prerogativelor prezidenţiale.

Când va începe ancheta fraudelor din justiţie?

Întrebarea o adresez în egală măsură premierului Adrian Năstase.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Mihai Baciu - informare cu privire la cauzele şi efectele grevei cadrelor sanitare din judeţul Iaşi;

Domnul deputat Mihai Baciu, după care va urma domnul Tamas Sandor. Domnul Tamas Sandor este prezent? Nu. Va urma domnul Dezideriu Becsek-Garda.

Doamna Paula Ivănescu, de asemenea, domnul Paul Magheru şi domnul Nicolae Vasilescu au depus la secretariatul de şedinţă declaraţiile.

Poftiţi, domnule Baciu.

   

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş fi depus şi eu declaraţia la secretariat, dar este scrisă de mână; nu ştiu să scriu la calculator. Voi învăţa între timp şi o voi depune.

Onoraţi colegi,

"Îngrijirea sănătăţii trebuie să fie un bun social colectiv accesibil tuturor cetăţenilor, indiferent de capacitatea lor de a plăti, pe fondul asigurării unui acces liber şi echilibrat la serviciile de sănătate".

Veţi crede poate că aceste cuvinte le-am extras din vreun document al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sau al vreunei organizaţii care apără drepturile omului. În realitate, sunt cuvinte frumoase, pline de avânt umanist şi compasiune pentru cei aflaţi în suferinţă, şi pe care le găsim în Programul de guvernare 2001-2004 al PSD, cap. V.

De altfel, întreg acest capitol, cap. V, intitulat "Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, protecţia copilului", este alcătuit din astfel de propoziţii, care mai de care mai frumoase şi care, împreună, alcătuiesc un adevărat imn închinat luptei împotriva suferinţei oamenilor bolnavi. Realitatea este, după doi ani de guvernare a PSD-ului, foarte departe de promisiunile din campania electorală şi din programul de guvernare, atât de departe încât sistemul de sănătate din România se află în colaps sau, după o expresie dragă doctorilor, în stare de metastază.

Nu doresc însă să mă refer astăzi la bolile grave ale sistemului de sănătate în întregimea lui. Ele sunt cunoscute. Am mai vorbit despre ele, iar astăzi, la ora 11,00, vom dezbate chiar o moţiune simplă pe tema gravă a sănătăţii. Vreau doar să vă informez pe dumneavoastră, care reprezentaţi întregul popor român aici, în Parlament, despre un fapt care ilustrează grăitor criza sistemului sanitar şi consecinţele acestei crize. Este vorba, mai precis, despre greva cadrelor sanitare din judeţul Iaşi, oameni care au ajuns la limita răbdării şi au ieşit în stradă.

Greva a ţinut trei zile, ca o minune la români, între 15 şi 17 ale lunii în care ne aflăm. Am urmărit cu atenţie desfăşurarea ei. Cunosc foarte bine revendicările lor, dar şi cauzele mai adânci ale protestului lor disperat, şi atunci când spun disperat mă refer la faptul cunoscut că cei care lucrează în sănătate protestează foarte rar prin întreruperea muncii, pentru că munca lor nu este una oarecare, ci una răspunzătoare de viaţa oamenilor, a noastră, a tuturor. De aceea, la aceşti oameni, greva este întotdeauna un gest disperat.

Cei din Iaşi au ajuns la limitele răbdării şi au recurs la acest gest. Nu au cerut privilegii, ci doar respectarea legilor în domeniu, respectarea în spiritul şi litera lui a contractului colectiv de muncă şi o finanţare care să asigure o oarecare ameliorare a condiţiilor din spitale nu pentru ei, ci pentru bolnavi.

Stimaţi colegi,

Trebuie să ştiţi că Iaşiul are o puternică reţea de aşezăminte medicale, unele de veche tradiţie, are unităţi spitaliceşti de grad universitar, iar sistemul sanitar ieşean asigură asistenţă medicală de înaltă specialitate pentru o bună parte din Moldova, chiar şi din Moldova de dincolo de Prut.

În ultimii doi ani, însă, infrastructura medicală din Iaşi cunoaşte o degradare accelerată - unele clădiri stau să se prăbuşească, pereţii saloanelor sunt nevăruiţi de ani de zile, bolnavii stau câte doi în pat şi îşi aduc medicamentele de acasă, hrana lor seamănă cu cea din lagărele de concentrare, datoriile spitalelor faţă de diferiţii furnizori ating sume astronomice, iar gestionarea banilor de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa judeţeană are consecinţe pe care le cunoaşteţi cu toţii din judeţele dumneavoastră.

Trec peste revendicările greviştilor, pentru că le ştiţi, ele fiind comune cu cele ale cadrelor sanitare din toată ţara. Greva a ţinut însă doar trei zile, aşa cum v-am spus. Aşa cum m-am interesat de cauzele ei, la fel am dorit să aflu cauzele încetării ei. Iată ce am aflat: încă înainte de începerea grevei, iniţiatorii ei au fost supuşi mai direct sau mai voalat unor presiuni şi ameninţări, mijloc de altminteri clasic. Greviştii au fost intimidaţi cu eventuale disponibilizări, mai ales clonţoşii. În sfârşit, le-a fost milă de bolnavi, mai ales că mulţi dintre bolnavi erau în stare gravă, şi aceasta a fost una din cauzele pentru care a încetat greva.

Fără îndoială că s-au deplasat la Iaşi imediat două comisii, una de la Ministerul Sănătăţii şi alta de la Casa Naţională, care le-au promis satisfacerea revendicărilor şi altele asemenea. Prima măsură a celor două comisii, după încetarea grevei - reducerea cu 2000 a numărului de paturi din spitalele ieşene, în condiţiile în care şi până acum bolnavii stăteau câte doi în pat. De acum, vor sta câte trei, pentru a se împlini idealul politic al PSD - "Mai aproape de oameni, împreună cu ei!"

A doua măsură, urmare logică a primei, va fi disponibilizarea unei părţi a personalului, corespunzătoare celor 2.000 de paturi lipsă ş.a.m.d. După cum vedeţi, unde dai şi unde crapă: ce au cerut greviştii şi ce au înţeles autorităţile!

Ceea ce v-am spus azi aici vreau să fie un semnal de alarmă pentru responsabilii cu sănătatea din România şi pentru Guvern, în general. Dacă aşa se rezolvă o grevă, să nu se mire nimeni dacă data viitoare se vor umple străzile marilor oraşe cu halate albe. De altfel, dacă, până săptămâna viitoare, cele promise nu se vor îndeplini, cadrele sanitare din Iaşi vor relua greva, pe care nu o vor mai întrerupe după numai 3 zile.

Eu mă întrerup, şi eu, aici. Nu are rost să mai lungim cu criza sistemului sanitar, pentru că vom relua, la ora 11, dezbaterile pe această chestiune. De altfel, şi mass-media din ultimele săptămâni sunt pline, absolut pline cu relatările privind criza gravă din acest sistem fundamental al sănătăţii din România.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

 
  Becsek-Garda Dezideriu Coloman - despre jaful din pădurile ţării;

Dau cuvântul domnului Becsek-Garda Dezideriu Coloman. Va urma doamna Maria Lazăr.

   

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Efectele anului 2002 au constat în proteste în cinci zone ale ţării împotriva tergiversărilor nejustificate ale factorilor decizionali de punere în posesie a celor îndreptăţiţi, împotriva atitudinii Direcţiilor silvice care intentează procese lungi şi costisitoare proprietarilor de drept, cu scopul de a împiedica reîmproprietărirea lor conform Legilor nr.1/2000 şi nr.400/2002. Retrocedarea corectă asupra suprafeţelor împădurite ar putea duce la descoperirea jafului comis de către Ocoalele silvice aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor împreună cu clientela lor interesată în exploataţiile forestiere.

Pentru a fi mai explicit, aş cita o declaraţie a unui cetăţean din Gheorgheni: "Domnul Sándor Pongrácz a tăiat o mare cantitate de buşteni nemarcaţi la Lacul Roşu, în pădurile Lóduj şi Kisgyörgypataka. Când am reclamat la Ocolul Silvic din Gheorgheni, şeful de Ocol ne-a dat afară din birou strigând după noi că putem să depunem plângere chiar şi la Parlamentul României, tot ei o să aibă dreptate".

Efectele acestui jaf la Gheorgheni se văd cu ocazia retrocedării pădurilor, când cei îndreptăţiţi primesc cioate în loc de vegetaţie forestieră, iar reprezentanţii Comisiilor locale de fond funciar, în frunte cu primarul, secretarul şi şeful de Ocol, cu ocazia punerilor în posesie, contrar legii, refuză să facă inspecţie de fond.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu, şi pentru operativitate.

 
  Maria Lazăr - formularea unor concluzii legate de retragerea de la dialog a reprezentanţilor PNL şi PD;

Doamna deputat Maria Lazăr. Va urma doamna Mihaela Ionescu.

   

Doamna Maria Lazăr:

Teama de dialog exprimă cel mai bine gestul celor două partide, PNL şi PD, care, în ziua de 12 februarie a.c., prin reprezentanţii lor în Parlament s-au sustras cu laşitate de la o dezbatere care i-ar fi onorat.

Declaraţia primului-ministru, domnul Adrian Năstase, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului a însemnat un act de responsabilitate politică, în care, după doi ani, actualul Guvern a avut argumente şi curajul de a prezenta situaţia economico-socială a ţării cu ceea ce a fost bun, cu neajunsurile existente, precum şi strategii şi programe de dezvoltare până în anul 2004.

Părăsirea sălii de şedinţă a însemnat nu numai fuga de dialog, ci şi refuzul de recunoaştere a rezultatelor acestor doi ani de guvernare, dar mai ales invidia care îi macină, pentru că, timp de patru ani cât au stat la guvernare, cele două partide nu au fost în stare să prezinte măcar o dată în faţa Parlamentului situaţia din guvernarea la care au luat parte. Tot românul se dumerise de neputinţa lor şi aştepta, cu o nesfârşită răbdare şi speranţă, anul 2000 pentru a-i sancţiona.

Invocarea motivului de neconstituţionalitate pentru prezenţa primului-ministru în faţa Parlamentului, din partea PD, cât şi ridicola argumentare din partea PNL au arătat încă o dată că formaţiunile politice aflate în opoziţie nu au avut argumentele necesare să participe la o dezbatere deschisă şi să ofere soluţii constructive la bunul mers al ţării.

În ceea ce priveşte PSD, cu regret a putut să constate lipsa unor parteneri serioşi de dialog, care au arătat încă o dată că ceea ce îi interesează este o publicitate ieftină, şi nu o angajare într-un dialog democratic şi util.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

 
  Mihaela Ionescu - declaraţie adresată ministrului turismului legată de controversatul Dracula Park;

Dau cuvântul doamnei deputat Mihaela Ionescu. Va urma domnul Tamas.

   

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică este adresată atenţiei domnului ministru al turismului.

Turismul românesc ar trebui să constituie o alternativă la marasmul economic al ţării noastre, tot aşa cum, în perioade dificile, s-a întâmplat în Spania, Grecia, Thailanda sau în unele insule exotice, cum ar fi Seychelles şi Mauritius. Acestea din urmă şi-au clădit prosperitatea punând în valoare la maximum numai nisipurile şi scoicile. La noi, relansarea turismului s-a făcut numai la nivel declarativ. Noroc cu iniţiativele private ale agroturismului sau cu cele câteva hanuri şi hoteluri particulare care ies din şablon. În rest, ni se prezintă periodic câte o noutate veche de când lumea, de tipul Wine-tours, cu alte cuvinte trasee turistice agrementate cu degustări de vinuri româneşti. Numai că o asemenea noutate avea, încă din anii '80, o venerabilă vechime de peste 20 de ani. La sfârşitul anilor '60, suedezii, dar în special danezii, veneau regulat în lunile octombrie şi noiembrie la Valea Călugărească ori Murfatlar, la Alba Iulia sau Odobeşti. Scandinavii erau cunoscuţi, de asemenea, pentru interesul pe care îl manifestau pentru pachetele turistice ce includeau tratament la Băile Felix, Tuşnad, Sovata, Slănic-Moldova etc. pe tot parcursul anului. Pensionarii englezi considerau România ca pe o Elveţie mai convenabilă ca preţ şi tocmai de aceea de preferat în extrasezon, când firmele Saga şi Balkan Holidays abia făceau faţă cererilor. De referinţă a fost anul 1980, când numai turiştii englezi au fost în număr de peste 80.000, ocazie cu care un director de hotel din Braşov, excedat de numărul mare de turişti, se văita de mama focului că "au venit prea mulţi".

Dar astăzi ce ni se propune pentru relansarea turismului?

O singură alternativă: Dracula Park. Nu ştim cărui segment de populaţie i se va adresa parcul, pentru că, desigur, nu va fi un parc de distracţie pentru că, desigur, nu va fi un parc de distracţie pentru copii, pentru ca aceştia ar putea rămâne traumatizaţi pe viaţă dacă ar vedea scene cu vampiri, colţi, sânge, cruzime, moroi ieşiţi din morminte, fusuri împlântate în inimă etc.

Chiar circuitele Dracula, pe care le organiza Ministerul Turismului prin anii '70, prezentau un interes pe o scurtă durată de timp şi poveştile ce le transmiteau ghizii erau spirituale şi pline de umor.

Dacă parcul nu se adresează copiilor, este sigur că nu-i va amuza nici pe adulţi, în special pe cei vârstnici, deoarece aceştia nu sunt dispuşi să guste glumele macabre şi povestirile despre moarte şi cimitire. Probabil că va fi un parc de distracţie destinat exclusiv celor de la Ministerul Turismului şi familiilor lor.

Este cunoscut faptul că parcurile de distracţie tip Disneyland sunt mai adecvate gustului publicului american, care este mai naiv şi care nu respinge a priori kitsch-ul. Francezi înşişi zic despre Euro-Disneyland că "este de prost gust şi plin de sclipici american". Majoritatea turiştilor o constituie turiştii străini care oricum vizitau Franţa. În nici un caz, nimeni nu vine în Franţa numai pentru a vizita Euro-Disneyland. Un alt parc de distracţii din Franţa dedicat personajului Asterix suferă, şi el, de lipsa unui număr suficient de vizitatori. Nu are succesul scontat datorită numărului redus de personaje faţă de numărul mare de personaje din Disneyland-ul american. Din acest motiv, încasările şi perspectivele acestui parc nu sunt deloc roze. Cu atât mai mult în cazul Dracula Park, unde avem un singur personaj, cu numai câteva accesorii standard: colţii, mantia şi o privire sardonică. Acesta a fost şi motivul pentru care propunerea avansată în anii '70 părţii române, de a i se concesiona o parcelă în Disney Park - Florida, SUA, nu a avut finalitate, căci, numai cu un singur personaj, iniţiativa nu era viabilă şi nici veritabilă. Dacă nu a fost tentantă acum 30 de ani concesionarea unei singure parcele, ce viitor ar avea alocarea unui teren imens, antrenând cheltuieli foarte ridicate în sarcina organizatorilor? Dar transferarea proiectului la Sighişoara, la Braşov, la Bucureşti, la Snagov este ea rentabilă? Cine va suporta costurile proiectului de prefezabilitate, tocmai pentru că aceste diverse amplasamente s-au schimbat şi ne îndoim că societatea americană de consultanţă, care s-a ocupat de această problemă, face acte de filotimie şi nu pretinde nici un dolar?

Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Tamas Sandor - prezentarea unor acte de sfidare a legislaţiei în judeţul Covasna;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Tamas Sandor. Va urma domnul Vasile Suciu.

   

Domnul Tamas Sandor:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am cerut cuvântul ca să vă informez despre o serie de acte de sfidare a legislaţiei în vigoare care au loc în judeţul Covasna sau, mai frumos spus, să vă informez că, la prefectura judeţului Covasna, legislaţia din România are un alt înţeles decât cel apărut în "Monitorul Oficial al României" şi practicat - evident - în restul ţării. Este vorba despre contestarea constituirii ocoalelor silvice private de către autorităţile administraţiei publice locale împreună cu alţi proprietari de pădure.

Legislaţia în vigoare, adică Ordonanţa Guvernului nr.96/1998 modificată de Legea nr.75/2002, la art.12, alin.1, prevede, citez: "Pădurile proprietate publică, aparţinând comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi cele proprietate privată indiviză, aparţinând foştilor composesori, moşneni şi răzeşi, precum şi persoanelor aparţinând altor forme asociative, conform prevederilor legale sau moştenitorilor acestora se administrează de către proprietari prin structuri silvice proprii similare cu cele ale statului sau, la cerere, prin structuri silvice de stat existente".

E clar că autorităţile administraţiei publice locale, ori separat, ori împreună cu alte forme de proprietate, pot constitui structură silvică particulară pentru administrarea pădurilor. Deci legea regimului silvic creează cadrul legislativ, dă posibilitatea proprietarilor de păduri să administreze pădurile lor prin structuri silvice proprii.

Metoda de a constitui o structură silvică privată este prevăzută de Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor care poartă nr.116/2002, modificat prin Ordinul nr.577/2002.

Actul normativ respectiv, la art.19, alin.1, prevede, citez: "Constituirea structurilor silvice se face de către persoanele juridice care au în proprietate sau care deţin terenuri forestiere, adică unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii de proprietari, unităţi de cult, instituţii de învăţământ, precum şi de cele rezultate în urma asocierii acestora. "Subliniez încă o dată: "precum şi de cele rezultate în urma asocierii acestora."

Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, la art.38 alin.2, lit.x) prevede posibilitatea consiliilor locale pentru "cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali..."

Şi ca să aduc un argument şi din practică, în comuna Jina, judeţul Sibiu, consiliul local, composesoratul, două parohii ortodoxe şi şcoala generală din localitate au constituit o asociaţie şi au organizat un ocol silvic privat care, conform legilor ţării, a primit avizul ministerului de resort. Cu toate acestea, prefectul judeţului Covasna a declarat, în repetate rânduri, că el, personal nu este de acord cu constituirea structurilor silvice private. Mai nou, prefectul a atacat două hotărâri ale unor consilii locale privind asocierea acestora pentru a crea cadrul legal pentru gospodărirea pădurilor.

În consecinţă: la prefectura judeţului Covasna, nu legile şi alte acte în vigoare sunt baza activităţii, ci alte interese, străine de legislaţia românească şi de programul de guvernare al PSD, deşi Constituţia prevede clar că prefectul este reprezentantul Guvernului în judeţ.

Întreb: contează părerea personală a prefectului sau, şi în judeţul Covasna, este în vigoare legislaţia românească privind regimul silvic?

Trebuie să menţionez, totodată, că am întocmit o adresă către domnul ministru Octav Cozmâncă, prin care cerem cercetarea şi remedierea acestor ilegalităţi şi, totodată, sancţionarea celor care îngrădesc drepturile cetăţenilor ţării.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Vasile Suciu - declaraţie politică cu titlul: Obiective şi obiecţii;

Îl invit pe domnul deputat Vasile Suciu. Va urma domnul deputat Ştefan Baban.

   

Domnul Vasile Suciu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică am intitulat-o "Obiective şi obiecţii".

Săptămâna trecută, în data de 12 februarie, activitatea parlamentară a fost marcată de discursul premierului Adrian Năstase, în faţa celor două Camere reunite, privind bilanţul primilor doi ani de guvernare. Cu această ocazie, coaliţia PNL - PD s-a simţit deranjată şi a părăsit sala dezbaterilor.

Care sunt motivele refuzului, cu atâta îndârjire, a unei analize sincere care reflecta strădaniile Guvernului PSD, ce s-a angajat într-o bătălie ce, în urmă cu doi ani, părea o aventură? În primul rând, s-a căutat cu disperare lipsa de constituţionalitate, apelând la interpretări speculative, dovedind rea-credinţă ce anunţa epilogul scenariului care a demonstrat că nu şi-au putut stăpâni sentimentele primare de invidie faţă de reuşita guvernării PSD. În al doilea rând, timpul insuficient pentru studiu, motivându-se că nu suntem la o sesiune de examen şi că domniile lor nu pot parcurge aşa mult material. Materialele puse la dispoziţie, într-un mod elegant, îngrijit, erau o vedere de ansamblu a ceea ce s-a realizat din Programul de guvernare. Totul a fost cuantificat şi redat într-un mod obiectiv. Cifrele şi graficele reprezentau noua realitate din România, care nu putea fi contestată. Regretabil să nu ai curajul recunoaşterii că cei ce şi-au asumat guvernarea sunt buni, dovedind că ştiu nevoile poporului şi au aşezat România pe drumul cel bun, lucru recunoscut pe plan intern şi validat în exterior. În al treilea rând, epuizându-şi rapid argumentele subţiri şi neputând accepta confruntarea, a urmat ultimul act al scenariului dinainte pregătit.

Adevărul ne face liberi dacă-l acceptăm, dar colegii noştri au ales un spectacol infantil, dovedindu-se a fi daltonişti incapabili de a distinge între genţile într-adevăr de culoare neagră şi guvernarea responsabilă şi sinceră, care a avut curajul confruntării cu realitatea, chiar în condiţiile unei ierni lungi şi foarte geroase, care ridică multe probleme populaţiei.

Probabil că gestul părăsirii dezbaterilor, recomandat de mai marii coaliţiei PNL - PD, s-a vrut să fie un câştig de imagine. Ce amăgire! Pentru că poporul s-a săturat de certurile interminabile ale guvernării trecute, în care se făceau şi desfăceau guvernele şi de aroganţa şi mândria care au precedat marea lor prăbuşire.

Suntem la început de secol şi mileniu, când poporul s-a deşteptat şi nu mai doreşte spectacole politicianiste amăgitoare, ci vrea să ştie că cei ce sunt în frunte ştiu drumul şi că sunt responsabili de actul guvernării.

Guvernul nostru nu a vrut aplauze, nici elogii de la această dezbatere, a vrut o reflecţie obiectivă, critică şi responsabilă a celor doi ani de guvernare, a dorit să asculte glasul opoziţiei, pe care o respectă şi de la care aşteaptă păreri pertinente. Ştim ce am făcut şi ce mai avem de realizat: obiectivele precise cuprinse în materialele primite, viziunea Guvernului pe 2003 şi 2004. Sperăm că măcar aceste documente vor fi studiate şi e timp suficient pentru aprofundarea lor.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

 
  Ştefan Baban - intervenţie analizând realitatea cotidiană la doi ani de guvernare PSD;

Îl invit pe domnul deputat Ştefan Baban. Va urma domnul deputat Zoltan Kovacs.

   

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Doi ani de guvernare în realitatea cotidiană"

Guvernul a prezentat miercurea trecută, în faţa Parlamentului, bilanţul celor doi ani de guvernare. Pagini interesante din punct de vedere statistic, unde cifrele au arătat o creştere economică, o relansare a activităţii industriale, încurajarea firmelor mici şi mijlocii şi, în final, o sensibilă creştere a nivelului de trai al populaţiei. Cifrele statistice nu pot fi combătute, dar procedeul din care rezultă atrage critici, începând de la analiştii economici şi terminând cu cei care le interpretează.

Cum sunt percepute însă aceste date statistice de către populaţie? Vă voi prezenta adevărata realitate, a omului de rând.

În ultimii doi ani, cetăţeanul de rând nu a simţit nici o îmbunătăţire în viaţa lui, ba chiar a devenit din ce în ce mai sărac, banii din leafa decentă ajungându-i de la lună la lună pentru acoperirea cheltuielilor curente din gospodărie sau, în ultimul timp, fiind nevoit să se împrumute sau să amâne o parte din cheltuieli. Degeaba în acte are scris un salariu cu multe zerouri, dacă vede şi mai ales simte că o jumătate de oră de piaţă i-a golit buzunarul cu o sumă echivalentă cu o săptămână de lucru, iar sacoşa nu prea dă semne că ar fi plină. Nu mai vorbesc de acei oameni care nu au posibilitatea de a-şi cumpăra de ale gurii din piaţă decât cel mult o dată pe lună.

Tot cetăţeanul de rând a constatat că, în ultimii doi ani, a devenit un adevărat lux în a-şi procura câte ceva decent de îmbrăcat, o ultimă soluţie fiind magazinele de second-hand. Dar, în ultimul timp, nici aceste magazine nu mai sunt accesibile tuturor, pentru că deja preţurile sunt prea ridicate, iar produsele de o calitate îndoielnică.

Ce mai simte omul de rând după doi ani de guvernare social-democrată? Că s-a săturat să îngheţe de frig, pentru că sistemul de termoficare mănâncă banii degeaba, că nu-şi doreşte să se îmbolnăvească grav, deoarece numai plimbarea de la medicul de familie la medicul specialist, la Casa de asigurări şi, în final, la farmacie s-ar putea să dureze prea mult pentru boala lui, să-l mai ţină pereţii casei şi bunurile de folosinţă îndelungată pe care le are de peste 20 de ani, precum şi să-şi vadă copiii terminând şcoala, pentru a mai putea scăpa de ceva cheltuieli.

Ce nu-şi mai doreşte omul de rând după doi ani de guvernare pesedistă? Să nu mai audă de înfiinţarea atâtor comisii şi comitete pentru eradicarea corupţiei, deoarece experienţa ultimului deceniu i-a arătat că adevăraţii corupţi nu vor fi niciodată demascaţi, indiferent dacă sunt baroni locali sau naţionali, că toate programele şi proiectele de dezvoltare, trâmbiţate în mass-media nu sunt pentru el, ci tot pentru acei ce ştiu să tragă foloase din orice bănuţ al statului. Nu mai vrea să mai audă nici de incompetenţa managerială a celor desemnaţi de partid să conducă fie instituţiile statului, fie societăţile comerciale ale statului, nu mai vrea să mai audă nici de programele de pază şi ordine, prin care este apărat, nici de sistemul juridic, prin care, nici până în prezent, nu a reuşit să intre în posesia casei sau pământului lăsat de rudele lui.

Şi se gândeşte cetăţeanul de rând că, dacă vor mai urma încă doi ani de guvernare de acest fel, îşi va sfătui copiii că, nu întotdeauna acasă, unde te-ai născut, îţi este cel mai bine, ci acolo unde poţi duce un trai decent şi liniştit obţinut tot prin acelaşi efort fizic şi intelectual. Pentru că aceasta este, doamnelor şi domnilor, realitatea celor doi ani de guvernare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
  Kovács Zoltán - atenţionare asupra situaţiei oraşelor mici;

Dau cuvântul domnului deputat Zoltan Kovacs. Va urma domnul Florin Iordache.

   

Domnul Kovacs Zoltan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am parcurs doi ani de guvernare PSD, cu rezultatele adunate în Cartea albă, enumerate de domnul prim-ministru în faţa noastră, cu ocazia întâlnirii cu cele două Camere.

Nu contest rezultatele obţinute în unele sectoare, dar aş aminti o felie mică din acest tort mare, care abia vegetează. Este vorba despre orăşelele mici, de 5 până la 20.000 de locuitori şi comunele mari, ca şi centre de microregiuni. În aceste localităţi unde viaţa încă nu s-a oprit, dar nici nu are o culoare roză, localnicii îşi trăiesc zilele fără loc de muncă, fără infrastructură necesară, canalizare, drum de acces, alimentare cu apă, străzi nepietruite, cu concentrări urbane cu probleme grave de restructurare industrială, concentrări masive de forţă de muncă disponibilizată, lipsa investitorilor autohtoni şi străini, bugetele locale proprii abia reuşesc să finanţeze cheltuielile primăriilor şi iluminatul public, pentru dezvoltarea localităţii rămânând sume simbolice.

În nord-vestul României se pot enumera mai multe localităţi care au trăit şi trăiesc o subdezvoltare: Valea lui Mihai, Şimleul Silvaniei, Cehu Silvaniei, Tăşnad, Săcuieni, Diosig, Tinca, Biharia, Suplacul de Barcău. Oraşul Valea lui Mihai, aşezat la şosea şi calea ferată naţională, ca punct de trecere frontieră cu Ungaria, nu are nici un metru canalizare pluvială şi menajeră, 40% din străzi sunt de pământ, nepietruite, fără sistem de alimentare cu apă funcţională, fără judecătorie, fără spital orăşenesc. Lipsurile strategiei politicii de sănătate se simt şi în nord-vestul ţării: subfinanţarea sănătăţii, nefuncţionarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Bihor, lipsa medicamentelor compensate, lipsa asistenţei medicale la sfârşitul săptămânii. Direcţia de Sănătate Publică Bihor anunţă, cu adresa nr.1497 din 17 februarie 2003, transformarea Centrului de Sănătate Valea lui Mihai într-o unitate medico-socială. Suntem pentru înfiinţarea unei unităţi medico-sociale propusă de DSP Bihor, dar nu în detrimentul celor existente, care şi aşa sunt insuficiente pentru cei 30.000 de locuitori împreună cu localităţile limitrofe. Locuitorii zonei sunt îmbătrâniţi, provin din sistemul CAP, cu mari probleme de sănătate, dar şi financiare. Deci e necesară înfiinţarea unităţii medico-sociale, pentru care există şi spaţiul corespunzător.

Din aceste motive, cerem ajutorul Guvernului ca, în viitorul apropiat, aceste localităţi urbane, cât şi comunele mai mari să fie în atenţia ministerului de resort, să fie cuprinse în programele de investiţii. Altfel, aceste localităţi, care sunt şi centre de microregiuni, ajung la nivelul satelor, localităţilor subdezvoltate.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
  Florin Iordache - exprimarea dezacordului faţă de ostilitatea opoziţiei parlamentare faţă de realizările PSD;

Îl invit pe domnul deputat Florin Iordache. Va urma doamna Leonida Lari.

Domnul Mircea Costache depune la Secretariat.

   

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La 777 de zile de la învestitură, Guvernul României, prin vocea premierului Adrian Năstase, a prezentat, în faţa celor două Camere ale Parlamentului reunite în şedinţe comune, un bilanţ al guvernării PSD, într-un amplu discurs rostit de la tribuna Parlamentului. Primul-ministru a reuşit să prezinte, într-o sinteză bine structurată şi mai ales documentată, Cartea albă a guvernării PSD de la primirea mandatului şi până la data prezentării în faţa forului legislativ.

Bilanţul primilor doi ani de guvernare prezentat cu această ocazie a scos în evidenţă evoluţiile economice şi sociale ale societăţii româneşti, realizarea planului de acţiuni al programului de guvernare, precum şi realizarea programului legislativ, toate acestea cu părţile lor bune, mai puţin bune, cu greutăţile întâmpinate şi lipsurile care există după doi ani de guvernare.

Am ascultat cu atenţie şi problemele ridicate în discursul premierului privind obiectivele şi priorităţile Guvernului, planul de acţiuni pe anul 2003 şi 2004 al programului de guvernare PSD. Cu acelaşi interes, am audiat şi celelalte documente cuprinse în Cartea albă a guvernării PSD, precum Planul de măsuri prioritare în 2003 pentru integrare europeană şi Programul legislativ al Guvernului României.

În contrast cu aceste realizări evidente pentru orice om de bună-credinţă din această ţară şi nu numai, se situează atitudinea colegilor parlamentari din PNL şi PD care au părăsit aula Parlamentului în semn de protest, invocând faptul că numai preşedintele are dreptul să facă declaraţii în faţa senatorilor şi deputaţilor. Acest demers îi descalifică în faţa ţării, care aştepta din partea opoziţiei un demers constructiv, cu critici reale la adresa Guvernului, dar şi cu soluţii a căror transpunere în aplicare să contribuie la redresarea unor situaţii în diferite domenii de activitate.

În calitate de membru al Camerei Deputaţilor, nu pot să fiu de acord cu ostilitatea opoziţiei parlamentare, care a culminat cu depunerea genţilor în care Guvernul, în semn de respect faţă de Parlament, a înaintat cele patru volume. Era, oare, mai normal să primim aceste volume direct sau într-o plasă de 2.000 de lei? Este salutar gestul colegilor din Partidul Social Democrat, care şi-au dat genţile împreună cu cele ale opoziţiei, au completat zestrea copiilor de la casele de copii, care au mulţumit pentru asta şi pentru alte lucruri bune făcute în timpul guvernării Guvernului Adrian Năstase.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
  Leonida Lari Iorga - despre România, privită ca mediator între Vest şi Est; Dau cuvântul doamnei deputat Leonida Lari, va urma domnul deputat Kelemen Hunor.
   

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mai marii acestei lumi i-au recomandat României să fie mediatorul între Vest şi Est, să poarte basmaua albă a păcii şi concilierii cu cel mai mare şi mai puternic stat din est, Rusia. Toate bune şi frumoase. Poporul român, de felul său, e un popor paşnic, nu a luat un centimetru de pământ străin de la nimeni. Poporul rus este un popor înzestrat, a dat mari valori în teologie, filosofie, arte, dar este mai puţin paşnic, dacă e să ne amintim câte am avut de îndurat de-a lungul istoriei. Dar parcă numai noi? Toată ţările vecine cu Rusia au fost deformate în urma extinderii întâi a imperiului ţarist, apoi a celui sovietic, pentru că, indiferent de ce regim venea la putere în Rusia, poftele imperiale rămâneau aceleaşi.

Nici un român care se respectă nu poate uita genocidul produs de imperiul sovietic în Basarabia şi în Nordul Bucovinei după 1940, nu poate uita cei peste 1 milion de oameni care au semănat drumul cu oase până în Siberia.

Dar să ne întoarcem la acea recomandare cu pricina. Factorii de la putere, prin a lor portavoce, care este TVR1, s-au executat imediat, au pus într-o prăjină basmaua albă a păcii şi au trimis o echipă a televiziunii naţionale tocmai în Siberia cu un scop bine determinat: împăcarea între ruşi şi români. Scenariul acestei împăcări l-a făcut un oarecare domn, Marian Voicu, care a şi găsit stratagema concilierii: încrucişările prin sânge, prin căsătorie, căci, cam la asta se rezumă esenţa emisiunii "Români basarabeni în Siberia", adicătelea mariaje fericite, făcute de bunăvoie nu cu sila, coruri de femei, cântece şi strigături şi chiote, ce să mai vorbim, o veselie generală.

Sub ochii noştri trişti se iau nişte cazuri disparate de prin anii 60-70, se trece cu vederea drama cumplită a românilor din Basarabia şi Bucovina. În fond, se săvârşeşte o hoţie de timp şi o amnezie de suferinţă umană. Ştim cu toţii că până în Siberia e cale lungă şi se cheltuiesc banii statului român împotriva intereselor naţionale ale românilor, să încerci îndulcirea cursului amar al morţii cu nişte mariaje întâmplătoare, care au loc între toate etniile, nu numai de ruşi şi români. E pur şi simplu o sfidare a bunului simţ, a noţiunii de om! Şi când te gândeşti că TVR1 dispune de oameni pregătiţi care cunosc datele problemei, care au mai realizat până acum documentare serioase cu privire la destinele românilor din zonele ocupate şi semiocupate. Şi aici o am în vedere pe doamna Lucia Hossu Longin care, la sigur, ar fi găsit soluţii mai plauzibile întru închegarea unor punţi de comunicare între două popoare vecine. Uitând şi de dureroasele litigii istorice, de dezmembrarea României, care s-a făcut cu acceptul ţărilor aliate, pe vremea celui de al doilea război mondial, alegându-şi intervievaţii numai dintre înnemuriţii prin căsătorie, mai adăugând ceva port naţional rusesc pentru exotică, nişte cântecele de care am mai vorbit, echipa TVR1 consideră că a rezolvat problema concilierii între români şi ruşi ca răspuns cu brio recomandării făcute de mai marii lumii, din cancelariile americane şi europene. Dar ce ne facem cu românii deportaţi în vagoane pentru vite, parte dintre care au fost împuşcaţi în drum? Ce ne facem cu românii de rezistenţă naţională din Basarabia şi Bucovina, băgaţi în gropi cu var între anii 1940-1953? Ce ne facem cu românii din mişcarea de eliberare naţională accidentaţi, iradiaţi, împuşcaţi în războiul transnistrean între anii 88-93? Ce ne facem cu românii care mai zac şi acum în temniţele din Tiraspol din "mila" acelora pentru care fluturarea unei basmale albe a păcii înseamnă foarte mult.

Da, trebuie să spunem cu mâna pe inimă şi fără înconjur că şi scenariul şi realizarea sunt de un ridicol greu de suportat. Peste sângele românilor noştri care strigă la cer se trece cu nişte nuntiri, cam asta a făcut TVR1 cu emisiunea "Români basarabeni în Siberia" în primele două episoade. Dar, de altfel, la ce să ne mirăm, când întregul spirit al actualei conduceri este pentru uitarea unui trecut crâncen, pentru uitarea faptului că România mai are de recuperat nişte bucăţi de ţară şi atunci te întrebi: Oare nu e binevenit un partid ca România Mare care îşi ia în serios misiunea de reunificare a teritoriilor româneşti? Oare nu ar fi bine ca şi alte partide să conţină în programele lor aceeaşi misiune? Să stăm strâmb şi să judecăm drept. Pe de o parte, România trimite sprijin umanitar în Afganistan, trimite trupe în Afganistan, iar, pe de altă parte, nu întreprinde nimic pentru a-i scoate din puşcărie pe românii care au apărat hotarele ţării la margine de Nistru.

În cazul dat, ce avem noi a-i cere Rusiei? Rusia îşi apără interesele sale în sfera sa de influenţă, în care a căzut şi biata Basarabie, dar avem însă ce să-i cerem României care în urma unei recomandări a mai marilor lumii din aceleaşi cancelarii americane şi europene îi cântă în strună Rusiei, din păcate. Vorba aceea, "capul plecat, sabia nu îl taie", dar noi, românii, am păţit-o şi mai rău: am fost şi bătuţi, suntem şi umiliţi, pentru că să pierzi, în urma unui măcel, pur şi simplu de decenii, peste un milion de oameni, peste un milion de români la care fapte să răspunzi cu cântece de bucurie, este o blasfemie ce depăşeşte orice limită a omeniei. Acestea fiind spuse, aceasta nu însemnează că mă gândesc la eventuale conflicte, eu mă gândesc la o diplomaţie românească inteligentă şi neatinsă de morbul vânzării interesului naţional, undeva după culise, la o diplomaţie care ar putea ridica ţara asta din prăpastie şi care nu ar accede la putere cu orice preţ, chiar şi cu preţul vânzării de ţară.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
  Kelemen Hunor - comentariu pe marginea Ordonanţei Guvernului nr. 37 din 30 ianuarie 2003; Îl invit pe domnul deputat Kelemen Hunor să ia cuvântul şi, ultimul vorbitor, domnul deputat Raj Alexandru Tunaru.
   

Domnul Kelemen Hunor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Guvernul, după bunul său obicei, ne-a invadat cu ordonanţe care de care mai interesantă. Aceste ordonanţe sunt precum ouăle Kinder, fiecare conţine câte o surpriză, dar, din păcate, în cele mai multe cazuri aceste surprize sunt neplăcute. Aceasta este situaţia şi în cazul Ordonanţei nr.37 din 30 ianuarie 2003, prin care Guvernul modifică şi completează Ordonanţa nr.26 din 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Dar, înainte de toate, să ne amintim ce scrie Guvernul în cartea albă a guvernării. Dacă deschidem volumul III al acestui succes editorial, chiar la prima pagină vom putea citi despre planul de măsuri prioritare pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană.

Printre priorităţile pe anul 2003 amintim: accelerarea reformei în administraţia publică, reforma sistemului judiciar, lupta împotriva corupţiei. Toate bune şi frumoase, absolut necesare pentru realizarea căreia Guvernul merită să fie susţinut, dar, din păcate, aceste obiective sunt şi rămân vorbe goale. Dacă ne uităm la Ordonanţa nr.30 din 2003 vom vedea la pct.5 cum Guvernul introduce la art.7 şi 17 câte o nouă literă prin care înainte de înregistrarea asociaţiei sau a fundaţiei va deveni obligatoriu obţinerea avizului ministerului sau organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărei sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea.

Cu această completare a Ordonanţei nr.26 din 2000 ne întoarcem în timp, vreo 70 de ani, şi ne găsim în anii 20 ai secolului trecut, dar, după câte ştim, Guvernul nu ne-a propus, prin programul său de guvernare şi prin angajamentele internaţionale, să ne întoarcă în trecut. Lăsând gluma la o parte, această completare a actului normativ este lipsită de orice temei constituţional şi în acelaşi timp este restrictiv, nu poate fi justificat cu nici un argument raţional. Oare prin această ordonanţă, Guvernul accelerează reforma în administraţia publică? Oare prin această modificare şi completare va creşte transparenţa decizională? Nici vorbă. În schimb, va creşte birocraţia, va prelungi nejustificat procedura de dobândire a personalităţii juridice, va determina abuzuri şi discriminări din partea funcţionarilor care se vor pronunţa asupra oportunităţii de înfiinţare, aşa cum făceau înaintea apariţiei Ordonanţei 26 din 2000.

Prin introducerea avizului administrativ, Guvernul recentralizează această activitate, deschide o portiţă mică pentru şpagă la nivelul funcţionarilor, creează un haos total, dar acest pas al Guvernului mai are un mesaj important: reintroducerea acestui tip de control executiv reprezintă o dovadă de dispreţ faţă de puterea judecătorească, considerată probabil incapabilă de a decide singură cu privire la acordarea personalităţii juridice a unei organizaţii neguvernamentale.

Stimaţi colegi,

Sunt convins că Guvernul nu vrea nici creşterea birocraţiei, nici discriminare, nici prelungirea procedurii, nici creşterea corupţiei. Sunt convins că este vorba doar de o greşeală în această mare grabă a Guvernului de a ne invada cu ordonanţe şi prin aceste ordonanţe cu surprize. Cred că trebuie să-i ajutăm pe colegii noştri din Guvern şi vă rog, cu respect, să eliminăm aceste aberaţii, mai întâi în Comisia juridică, după care şi în plen.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
  Raj-Alexandru Tunaru - expunerea unui punct de vedere personal privind războiul, terorismul şi comunismul;

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu, îl invit pe domnul deputat Raj Alexandru Tunaru.

   

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimul timp au avut şi au loc mari frământări în interiorul NATO, trei dintre statele membre, Franţa, Germania, Belgia, încercând să-i convingă pe americani să mai amâne o perioadă de timp - două, trei săptămâni - atacul împotriva lui Saddam Hussein, pentru a-l convinge pe acesta să se dezarmeze şi să renunţe la dictatură. Nu, domnule Bush! Teroriştii şi comuniştii nu se vor schimba niciodată, nici după două-trei săptămâni, cum speră Franţa, Germania şi Belgia, nici după un an sau pentru mai mulţi ani. Niciodată! Cu cât acţionaţi mai repede, veţi evita alte acţiuni teroriste ca cele din 11 septembrie 2001, ca cele din Kenya, din Egipt şi alte multe locuri unde terorismul a lovit mişeleşte pe la spate şi a lăsat în urmă multe cadavre.

Revenind la Saddam Hussein, acesta este un terorist, un dictator şi un comunist la un loc, bun prieten cu Ben Laden, pe care îl susţine, îl ascunde şi îl finanţează, care nu este străin de actele teroriste ale acestuia, probabil nici din cele din 11 septembrie 2001.

Domnule Bush, eu sunt împotriva războiului, ca şi toţi cetăţenii care au ieşit pe străzile întregului mapamond, dar sunt mai mult decât atât împotriva terorismului şi comunismului şi cred că toţi cei care au demonstrat zilele acestea sunt de aceeaşi părere cu mine. De aceea, vă rog să interveniţi rapid, prompt şi foarte scurt pentru eliminarea teroriştilor sus-amintiţi, dar vă rog să folosiţi o strategie militară astfel încât să nu transformaţi această acţiune într-un război împotriva poporului irakian, împotriva cetăţenilor acestui stat care, în majoritatea lor, nu au nici o vină decât că s-au născut acolo într-un regim comunist totalitar în care se nasc monştrii terorişti şi care trebuie eliminaţi urgent din viaţa politică şi socială.

Domnule Bush, vă spun că altfel nu se poate şi, cu riscul de a mă repeta, vă spun că am trăit 30 de ani în interiorul acestui sistem bolnav care creează monştri şi aş ruga Franţa, Germania, Belgia să nu aştepte ca aceşti terorişti să facă şi alte victime. Ce bine era, domnule Bush, dacă introduceam şi noi, românii, punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara în Constituţia României. Poate că astăzi dispărea mentalitatea comunistă din sistemul politic-social, dar în special cel economic, poate că astăzi, după 13 ani de la sacrificiul suprem al unora dintre noi, nu mai eram în situaţia în care 70% dintre români au un salariu minim pe economia naţională, de 60 de dolari, în condiţiile în care în lunile de iarnă, în special, facturile utilităţilor pentru o persoană sunt aproape 50-55 de dolari, rămânând doar 5-10 dolari pentru alimente, haine, medicamente, informare, cheltuieli generale, distracţie, dacă mai putem vorbi despre distracţie.

Un sistem în care nu se respectă legile şi în special Constituţia României, cele mai grave încălcări fiind art.35 şi 37. Iată, domnule Bush, că noi, în 1989, am fost concilianţi şi buni cu unii conducători comunişti ai perioadei respective, să se ajungă azi la ce s-a ajuns datorită acestei "iarbă rea" care nu piere niciodată, se înmulţeşte până devine din nou puternică, iarbă pe care aş denumi-o "doctrina şi ideologia comunistă".

Ce spuneţi, domnule Iliescu, care aţi contribuit la atâtea schimbări în politica României în ultima perioadă, mai precis în ultimele 3 luni, nu lansaţi ideea pe care Guvernul Năstase ar prelua-o şi ar introduce în pachetul de legi pe care îşi va asuma răspunderea, şi anume să introducem în Constituţia României şi pct.8 din Proclamaţia de la Timişoara?

 
   

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
   

Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru atenţie. Vă urez o zi bună, că despre sănătate vom vorbi cu ocazia moţiunii. Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

 
  Nicolae Vasilescu - relevarea unor repere ale realităţii politico - sociale şi economice a ţării;

Domnul Nicolae Vasilescu:

Consultând statisticile oficiale, nu putem să nu remarcăm că economia a pierdut în ultimul an aproximativ 154.000 de locuri de muncă, fapt care se va traduce în 2003 prin scăderea nivelului de trai pentru cei care au rămas fără serviciu şi nu numai.

Creşterea preţului gazului metan cu aproximativ 10% în 2003, al benzinei şi păcurii, ca urmare a creşterii preţului petrolului pe plan internaţional vor umfla din nou factura la întreţinere, care şi aşa a ajuns să reprezinte aproape 50% din cheltuielile unei gospodării; inflaţia va mai roade şi ea din salarii şi pensii. La conferinţa susţinută de ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marian Sârbu afirma că "România are mai puţini săraci faţă de acum 2 ani, graţie politicilor sociale coerente", afirmaţie ciudată, nerealistă şi nedovedită în practică, atâta timp cât ziarele publică pe primele pagini nenumărate sinucideri din cauza sărăciei. Săracul român, presat de nevoi pecuniare, îşi pune capăt zilelor, lăsând în urma lui copii al căror viitor nu se arată a fi diferit. Tot mai mulţi români suferă de boli cauzate de sărăcie, de depresie sau de anxietate ca urmare a stresului, a lipsurilor materiale şi a neajunsurilor. Se conturează clar racilele de care suferă ţara îngenuncheată de egoismul guvernanţilor. Optimismul guvernamental, afişat cu nonşalanţă pe posturile de televiziune, nu ţine de foame. Salariile, cele din statistici, rămân indecent de mici pentru o ţară care aspiră să adere la UE. Situaţia nu este aşa de roz precum o vede Guvernul, lucru dovedit chiar de sondaje. Ultimul barometru de încredere al consumatorului, realizat de Institutul de Cercetare de Piaţă, GfK România, arată clar faptul că ponderea celor care cred că situaţia se va îmbunătăţi în 2003 este foarte mică.

Pe hârtie, legislaţia UE este adoptată în cea mai mare măsură iar economia este în plin avânt; în realitate românii rămân să se hrănească mai mult cu grafice. În realitate, amestecul politicului în toate instituţiile statului şi mai accentuat în justiţie, nu sunt de natură să netezească drumul către UE. Românii sunt nerăbdători să facă parte din marea familie a statelor membre, imaginându-şi că astfel primesc paşaportul pentru bunăstare. Greşit! Ne aflăm în cel mai costisitor an al negocierilor de aderare. Un an greu în care cei mulţi nu mai au ce sacrifica. Suntem nevoiţi să cheltuim anul acesta, 3,2 miliarde euro, cu peste 1 miliard mai mult decât în 2002, 2004, 2005, pentru închiderea capitolelor de aderare. Pe fondul deja tensionat de sărăcire a majorităţii populaţiei, cetăţenii sunt cei care suportă cea mai mare parte a acestor costuri. Ei scot din buzunare, sub forma taxelor şi impozitelor, în mare parte inutile, create doar în scopul de alimentare a bugetului public, 1,7 miliarde euro. Puţină lume ştie că în România numărul de taxe şi impozite, adevărate biruri ce nu-şi justifică existenţa, la sfârşitul anului trecut, erau de 220, un adevărat record pentru Europa, unde în ţările cu legislaţie dintre cele mai aspre şi cu democraţie tradiţională, acestea ajung doar la câteva zeci.

Cauzele crizei se regăsesc în interferenţa unor factori de natură atât obiectivă, cât şi subiectivă, vizând îndeosebi erori de politică economică, incompetenţă în politică, corupţie şi, nu în ultimul rând, cinism... Toate guvernările de după 89 s-au dovedit a fi impotente în rezolvarea problemelor economice ale României. Sprijinirea programelor de reformă numai pe sacrificiul populaţiei, distribuirea inechitabilă a costurilor economice şi sociale ale acesteia numai asupra anumitor categorii sociale, exprimă nu numai neştiinţă şi neprofesionalism, dar şi indiferenţă, chiar dispreţ profund pentru cei care reprezintă majoritatea populaţiei acestei ţări. Mulţi români împovăraţi de datorii s-au obişnuit cu mizeria politică şi cred că acesta este mersul normal al lucrurilor, că aşa este lumea, strâmb făcută, "pentru unii mumă, pentru unii ciumă". Dar cum spunea Tudor Arghezi, "Când cumpăna răbdării norodului se frânge..., nimic nu mai poate opri dezlănţuirea celor cărora nu le-a mai rămas nimic de pierdut...""

Realitatea politico-socială şi economică face aproape imposibil un echilibru relativ onest între ceea ce există concret în România şi ceea ce vrea Guvernul să creeze ca imagine a ţării în Occident. Cu greu vom reuşi să convingem de oportunitatea şi actualitatea integrării României în UE, atâta timp cât sărăcia atârnă de grumazul majorităţii românilor.

  Paula Maria Ivănescu - declaraţie politică cu titlul Somnul naţiunii naşte monştri!;

Doamna Paula-Maria Ivănescu:

"Somnul naţiunii naşte monştri!"

Guvernul PSD-ist ne-a obişnuit cu practica indecentă a vopsirii gardului, făcându-se că nu există leopardul dinăuntru.

Deşi, în iarna trecută, pentru prima dată în istoria postdecembristă, plata energiei termice furnizată centralizat a sărit de limita suportabilului, în această iarnă Guvernul Adrian Năstase, pur şi nevinovat ca o floare, află, pe data de 23 ianuarie 2003, că factura la căldură a depăşit cu mult veniturile unei familii decente şi că ar cam fi o problemă. Şi în bunul stil românesc, dă o ordonanţă, pentru a-şi dovedi grija neţărmurită faţă de cetăţenii de la bloc, ordonanţă care este praf în ochii amărâţilor.

Autorităţile locale din Ploieşti, asemenea multor altora din ţară, declară că nu pot acorda facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, conform Ordonanţei 6/2003, pentru că ar fi deja contorizate blocurile şi pe de altă parte reducerea cu 10% a sumelor datorate în cazul achitării în termen de 15 zile de la data facturării, ar induce pierderi la societatea furnizoare de căldură la blocuri.

Iată că facturile nu ajung niciodată în termenul prevăzut de legea gospodăriei comunale - 15 zile - la beneficiar, dar ce importanţă are problema în sine când interesul PSD-ului, în special a primului-ministru Adrian Năstase, este doar să apară pe ecrane ca tătucul din istorie şi să ne mai ofere 10 lei la alocaţie.

Şi ca meniul să fie complet, vestita ordonanţă prevede, aşa generic, acordarea unor ajutoare sociale de urgenţă, în vederea stingerii datoriei către distribuitorii de energie termică, care rămân la mâna şi la îndemâna autorităţilor locale, care autorităţi locale au trimis funcţionarii primăriilor în casele oamenilor să le facă inventarul, dacă nu cumva au radio, televizor, sau aragaz, vre-un preş mai arătos şi muşcate în fereastră.

Dacă nu au obiectele de mai sus, deschid dulapul şi încep numărătorile de căciuli, genţi, maiouri şi şosete necârpite.

Aceste aberaţii se întâmplă în 2003, ordonanţe date în dorul lelii, inaplicabile, duc la mascarada mimării grijii şi bunăvoinţei, intrând cu bocancii în viaţa omului, în casa omului, în demnitatea omului. "Somnul naţiunii naşte monştri"! Scăderea facturii la întreţinere se face atacând problemele de fond; creşterea randamentului producerii energiei, scăderea pierderilor pe reţeaua de distribuţie, menţionarea corectă a personalului, disciplinarea sectorului şi nu numai de contorizare sau acordarea de ajutoare de urgenţă (un fel de frecţie la piciorul de lemn).

  Grigore Emil Rădulescu - despre efectele reformei sanitare;

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Onorat auditoriu,

Anul 2003, pe care-l aşteptam ca anul în care efectele reformei sanitare să se arate, în sfârşit, şi să trecem cu încredere pragul spitalului sau al cabinetului agitând asigurarea ca pe un trofeu, atunci s-a găsit Guvernul să vină cu noi măsuri în numele reformei.

Asigurările sociale de sănătate de anul acesta nu-i mai oferă nimic românului bolnav, în schimb ne iau banii cu toate mâinile. Şi iau plata contribuţiei obligatorii la sănătate şi taxe de buzunar, pentru consultaţii, internări şi intervenţii chirurgicale, pe care Casa Naţională de Sănătate nu le mai poate finanţa. Şi mai iau dreptul la tratament, pentru că autorităţile au redus numărul medicamentelor eliberate gratuit sau cu plata parţială.

Dacă adăugăm criza farmaciilor şi a spitalelor aflate în faliment, putem spune că asigurările de sănătate îi iau românului dreptul la "... sănătate. Dar îi pot da un drept - dreptul la moarte! În timp ce autorităţile "transpiră" din greu pentru cauza reformei, an de an sistemul sanitar îşi întoarce, ca un făcut, ceasul înapoi la ora "O". Şi întreg angrenajul, cu medici şi pacienţi cu tot, o ia de la capăt: protestul medicilor de familie la poarta Ministerului Sănătăţii, criza financiară a farmaciilor, colapsul spitalelor "înglodate" în datorii, agitaţia disperată a pacienţilor.

Sărăcia s-a transformat anul acesta în rană vie. Bugetul asigurărilor de sănătate nu mai are excedent, care să intre în sacul fără fund al Ministerului Finanţelor.

Reprezentanţii CNAS ne fac să credem că suntem pe drumul cel bun: bugetul pe 2003 a crescut cu 15% faţă de anul precedent. Dar creşterea este şi descreştere, pentru că statul a redus fiscalitatea. Pensionarii nu mai achită asigurarea de sănătate, iar salariaţii varsă în visteria CNAS doar 6,5% (faţă de 7%) din veniturile lor. Nu-i nimic! Autorităţile au găsit o soluţie. Pentru că peste tot în lume, sănătatea costă, au apărut şi la români taxe pentru internarea în spital şi pentru urgenţele stomatologice, costuri mai mari pentru medicamentele scoase de pe listele de compensare şi gratuite, taxe pentru analize şi transplantul de organe. Sănătatea s-a ieftinit pe "fluturaş", dar s-a scumpit la buzunar. Românii nu o compară însă cu un concediu tropical sau cu o haină de Armani. O pun în balanţă cu întreţinerea la bloc. Ai sănătate, dar ce te faci cu ea dacă te-aruncă statul în stradă, pentru că n-ai mai plătit de trei luni apa caldă? Ai casă, dar cum să te bucuri de acoperiş când dă suferinţa peste tine. Şi apoi achiţi conştiincios taxele de sănătate, dar ce primeşti în schimb? Uşa trântită în nas de medicul de familie, nemulţumit că şi lui austeritatea i-a retezat elanul, refuzul răstit al farmacistului pe care-l paşte falimentul, un cuvânt aruncat cinic de specialistul din spital, care nu-şi primeşte încă salariul meritat.

Guvernul a găsit soluţia pentru degringolada din reţeaua medicală: schimbările din funcţie. Noul director CNAS (adus din SRI) vrea să facă ordine în farmacii şi a trecut la spionarea medicilor de familie care prescriu medicamente. Proaspătul secretar de stat al Ministerului Finanţelor, abia "dislocat" din Ministerul Apărării Naţionale, a anunţat reorganizare, redimensionare şi restructurare, ca şi când ar fi vorbit de ceva nou.

Ministerul Sănătăţii i-a anunţat pe medicii generalişti că cine nu are mulţi pacienţi, nu supravieţuieşte! S-a uitat că atâţia miniştri înaintaşi au vrut să facă din medicul de familie, medicul care are grijă de câteva familii, pentru că familia să nu mai asedieze spitalul.

Dar, între timp, principiile asigurărilor de sănătate au dispărut şi ele, precum banii, şi cred că a venit timpul ca responsabilii din sănătate, militari, economişti, medici, avocaţi şi alţii, să recunoască deschis că nu pot construi un sistem real şi viabil de sănătate.

  Gheorghe Eugen Nicolăescu - comentariu privind publicarea averilor demnitarilor;

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Minciuna este principala politică în care PSD şi Guvernul lui Adrian Năstase au devenit specialişti.

Un an de zile, PSD şi Guvernul mediocru al acestui partid de corupţi a ameţit o ţară întreagă privind declararea sau nedeclararea averii demnitarilor în Monitorul Oficial cu scopul de a îngropa averile în dosare şi declaraţii ascunse de ochii publicului.

Partidul Naţional Liberal, alte partide şi mass-media au criticat poziţia oscilantă şi, mai ales, nesinceră a Guvernului, însă acesta a băgat capul în nisip şi a tăcut, sperând că lumea va obosi şi atunci calculele perfide vor putea fi reluate.

La presiunea societăţii şi a părintelui PSD, acest mamut virtual - PSD - şi-a dat seama că este terestru şi că trebuie să mai răspundă măcar în faţa tătucului, dar şi să lanseze o nouă iniţiativă politică, care este de fapt ceea ce dorea întreaga societate.

PSD s-a înduplecat şi, în mărinimia sa, a acceptat teoretic să publice averile demnitarilor ca să dovedească că dacă el vrea se poate, uitând că un an întreg toată societatea a insistat şi a căutat să convingă că numai aşa se mai poate recâştiga încrederea oamenilor în clasa politică şi în Parlament.

Ne aflăm în perioada în care PSD ne îmbată cu realizările sale şi cu generozitatea trimiterii unui pachet de legi anticorupţie şi aşteptăm ca şi acest anunţ să fie îndeplinit, deşi a început să tot fie amânat.

Chiar dacă pachetul va fi poleit cu bune intenţii şi demagogii vom întreprinde toate măsurile pentru ca ambalajul să nu înlocuiască fondul şi atenţionăm că lupta împotriva corupţiei este a întregii populaţii care trăieşte prost şi care-şi vede interesele de integrare europeană periclitate de un partid - stat corupt şi inconştient.

  Paul Magheru - declaraţie politică ce are ca obiect situaţia patrimoniului Camerelor de Comerţ şi Industrie;

Domnul Paul Magheru:

Declaraţia noastră politică are ca obiect situaţia patrimoniului Camerelor de Comerţ şi Industrie în urma trecerii Registrului Comerţului din subordinea Camerelor de Comerţ şi Industrie în subordinea Ministerului Industriei. Ea a fost motivată şi de o întâlnire a reprezentanţilor a 23 Camere de Comerţ şi Industrie din ţară care sunt hotărâte să nu lase confiscat de către stat un patrimoniu realizat şi administrat timp de 12 ani.

În acest demers, vă supunem atenţiei situaţia de gravă nelegitate generată prin dispoziţiile OUG nr.156/2002 privind modificarea OUG nr.129/2002 referitor la preluarea de către Ministerul Justiţiei de la Camera de Comerţ şi Industrie a bazelor de date, a documentelor şi a bunurilor aferente activităţii de ţinere a Registrului Comerţului.

OUG nr.156/2002 stabileşte că:

1. Bazele de date, documentele şi bunurile aferente activităţii de ţinere a Registrelor Comerţului se preiau de către Ministerul Justiţiei de la Camera de Comerţ şi Industrie în baza unui protocol neoneros.

2. Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cele aflate în dotarea Oficiilor Registrului Comerţului Judeţene, şi a Birourilor Unice de pe lângă acestea constituie patrimoniu al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

3. Camerele de comerţ şi industrie sunt persoane juridice de drept privat, iar divizarea acestora nu poate fi decisă prin lege.

Potrivit art.1 şi art.2 din Decretul-Lege nr.139/1990, referitor la camerele de comerţ şi industrie din România, acestea sunt organizaţii obşteşti, autonome, neguvernamentale, persoane juridice constituie voluntar, din iniţiativa comercianţilor şi nicidecum a legiuitorului.

Respectând principiul simetriei actelor juridice, numai comercianţii, constituiţi în adunarea generală a membrilor (for suprem de conducere al CCI), pot decide reorganizarea (inclusiv divizarea) persoanei juridice.

De altfel, Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, stabileşte în mod imperativ, în art.44, că divizarea organizaţiilor obşteşti şi desprinderea unei părţi din patrimoniul acestora se fac în temeiul hotărârii organului de conducere chemat a le decide. Acest act normativ condiţionează, în art.49 şi 50, orice transmitere de drepturi şi obligaţii către o altă persoană juridică rezultată din divizare de aprobare a inventarului şi a bilanţului de către aceeaşi adunare generală a membrilor, ca organ competent a decide.

Este evident că, în cazul OUG nr.129/2002 şi al OUG nr.156/2002, statul se substituie abuziv adunării generale a constituenţilor CCI ca persoană juridică.

4. Este inadmisibil ca din divizarea unei persoane juridice neguvernamentale, de drept privat, să rezulte o persoană juridică de drept public (o instituţie publică).

În expunerea de motive, Guvernul recunoaşte că anterior OUG nr.129/2002, Oficiul Registrului Comerţului a funcţionat fără personalitate juridică în cadrul camerelor de comerţ şi industrie şi că, în noua sa structură, acesta este o "persoană juridică nou înfiinţată", cu statut de instituţie publică în subordinea Ministrului Justiţiei.

În acest caz, afectarea unui patrimoniu (condiţie esenţială pentru dobândirea personalităţii juridice) este în sarcina celui care are iniţiativa înfiinţării noii persoane juridice şi nicidecum a CCI, al cărui patrimoniu privat este intangibil şi care, prin această măsură, este naţionalizat în mod abuziv. Este dreptul statului să încredinţeze activitatea de administrare a registrului comerţului cui doreşte, dar nu pe seama patrimoniului privat al CCI. Din divizare nu poate rezulta o persoană cu altă natură juridică decât aceea a persoanei din care se desprinde.

5. Legea propusă ar avea ca efect transferul obligaţiilor persoanei juridice neguvernamentale către o instituţie publică nou creată, ceea ce este inadmisibil.

Potrivit art.48 din Decretul nr.31/1954, persoana juridică (în speţă, noul ORC) dobânditoare a bunurilor ca urmare a desprinderii şi transmiterii unei părţi din patrimoniul altei persoane juridice are răspundere faţă de creditori, "proporţională cu valoarea bunurilor dobândite". Cu alte cuvinte, obligaţiile şi datoriile CCI, rezultă din contracte în curs de executare (unele având valori de multe miliarde de lei) sau din alte fapte ori raporturi juridice, ar urma să fie preluate de ORC din subordinea Ministerului Justiţiei.

Dincolo de absurditatea unei asemenea perspective, mai trebuie amintit faptul că, potrivit art.49 şi 50 din Decretul nr.31/1954, drepturile şi obligaţiile s-ar putea transmite numai pe baza repartizării contractelor, aprobată de adunarea generală a membrilor CCI.

Multe dintre bunurile în discuţie sunt gajate sau ipotecate pentru garantarea unor obligaţii asumate în contracte de către CCI. Este abilitat statul să preia toate aceste obligaţii?

6. Participarea oficiilor registrului comerţului la obţinerea bunurilor mobile şi imobile ale CCI este un argument nefundamentat juridic.

OUG nr.129/2002 şi nr.156/2002 vorbesc de "bunuri cu care au fost dotate oficiile registrului comerţului şi birourile unice". Aceste structuri nu au avut niciodată personalitate juridică şi, în consecinţă, nici patrimoniu propriu.

În realitate, bunurile sunt proprietatea CCI şi au fost folosite în activitate de către ORC şi BU, atât separat, cât şi în comun cu alte compartimente funcţionale al CCI, deoarece ORC şi BU nu au avut niciodată un buget propriu şi contabilitate proprie.

Art.6 (1) şi art.12 (2) din Decretul-Lege nr.139/1990 stabilesc că sursele de finanţare ale camerelor de comerţ şi industrie se constituie din "cotizaţiile membrilor, taxe, tarife, comisioane, donaţii, legate şi orice alte venituri realizate din activitatea desfăşurată".

Tot ca argument de lege, invocăm art.10 (3) din Legea nr.26/1990, privind registrul comerţului, care prevede că toate cheltuielile necesare funcţionării şi fondului de salarizare pentru ORC "se asigură din bugetul camerelor de comerţ şi industrie teritorială".

De asemenea, art.11 (3) din aceeaşi lege stabileşte că taxele se fac venit la bugetul camerelor de comerţ şi industrie pe lângă care este organizat oficiul".

Taxele percepute de ORC nu au însemnat neapărat venituri pentru CCI. Ele au fost, în realitate sursele consumate pentru prestarea activităţii. ORC a antrenat şi cheltuielile generale imense, distincte de cele legate strict de funcţionarea acestuia (managementul general al CCI, contabilitate administrativ etc.).

Cine îşi poate asuma, în lipsa unei evidenţe separate, o delimitare corectă a veniturilor şi cheltuielilor ORC, atâta vreme cât CCI a investit în baza unui buget unitar, aprobat de adunarea generală a membrilor, la activitatea ORC, concurând, în diverse moduri, toate celelalte compartimente?

Ne putem aştepta ca, pe aceeaşi linie de gândire, CCI să fie deposedate şi de celelalte activităţi (târguri, misiuni economice, informare comercială etc.), împreună cu bunurile procurate din acestea?

Camerele de comerţ au investit miliarde de lei (din bugetul propriu) în anul 2001 pentru a crea condiţii materiale necesare funcţionării Biroului Unic (inclusiv pentru reprezentanţii celor 5 ministere avizatoare cărora li s-a pus la dispoziţie gratuit tehnică de calcul, mobilier, copiatoare, faxuri, servicii etc.). CCI nu au recuperat nici până în prezent cheltuielile făcute la înfiinţarea Biroului Unic, în timp ce Guvernul susţine că Biroul Unic a contribuit la realizarea de venituri.

La fel s-a întâmplat şi cu "punerea pe picioare" a ORC (înfiinţarea ulterior constituirii CCI). Condiţiile materiale de funcţionare au fost create de CCI prin efort investiţional propriu, deoarece statul (prin prefecturi) nu a respectat obligaţia de a participa la înregistrarea fără plată cu tehnică de calcul şi spaţii a registrului comerţului (art.50 din Legea nr.26/1990).

Cum poate legiuitorul să atenteze la proprietatea privată a CCI, când acestora nu li s-au restituit nici în prezent, în baza Legii nr.10/2001, fostele bunuri imobile preluate abuziv de către stat?

7. Guvernul face confuzie între controlul legalităţii înregistrărilor şi administrarea registrului comerţului. În expunerea de motive, Guvernul argumentează trecerea ORC la Ministerul Justiţiei prin faptul că, oricum, operaţiunile se efectuează în baza încheierii judecătorului delegat de tribunal.

Prin reorganizarea ORC, controlul legalităţii se exercită tot prin acelaşi judecător. Activitatea ORC nu constă, însă, doar în înregistrările efectuate, ci într-un complex de operaţiuni informatice, de gestiune a reţelelor informatice, de prelucrări statistice, de lucrări de sinteză, de diseminare a informaţiei de afaceri, care contrastează cu activitatea judecătorească şi care nu pot fi încredinţate organelor puterii judecătoreşti.

8. Justificarea trecerii registrului comerţului la Ministerul Justiţiei pentru eliminarea "deficienţelor constatate" nu este reală. În expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a OUG nr.129/2002, Guvernul motivează că reorganizarea se justifică prin "necesitatea eliminării imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neîncrederii comercianţilor în eficienţa actualului mod de organizare".

Atâta vreme cât nu s-a efectuat vreun control tematic asupra derulării operaţiunilor la ORC şi atâta vreme cât toate acestea s-au făcut sub autoritatea judecătorului delegat, afirmaţia este subiectivă. Dimpotrivă, controalele efectuate de reprezentanţii Ministerului IMMC la Birourile Unice, în baza OUG nr.76/2001, au relevat şi consemnat organizarea foarte bună a CCI judeţene şi respectarea termenelor pentru formalităţi.

Deşi nu sunt evidenţiate în expunerea de motive, mai atragem atenţia asupra altor aspecte criticabile din OUG nr.129/2002. La art.11, pct.3 din OUG nr.129/2002 (textul modificat al art.4, alin.1 din OUG nr.76/2001), se prevede desfăşurarea activităţii de consultanţă în cadrul structurii nou create în subordinea Ministerului Justiţiei, conturându-se un conflict de interese.

Cu alte cuvinte, aceeaşi structură va putea, concomitent:

  • să redacteze actele agenţilor economici;
  • să propună tarifele şi condiţiile concrete în care se desfăşoară asistenţa juridică;
  • să aprecieze legalitatea propriilor acte;
  • să dispună înscrierea lor în registrul comerţului.

Conflictul de interese este evident, mai ales că, potrivit art.10 (4) din Legea 26/1990, în forma modificată, se propune ca directorul ORC să poată fi şi magistrat detaşat.

La acest aspect, se mai adaugă şi distorsiunile concurenţiale generate de practicarea serviciilor de consultanţă şi de o instituţie publică (ORC), şi de către alţi operatori, dar în regim diferit de aplicare a TVA, conform Legii nr.345/2002.

  Costache Mircea - declaraţie politică intitulată Efectul Mogoşoaia;

Domnul Costache Mircea:

"Efectul Mogoşoaia"

Acolo unde caracatiţa mafiei a cuprins cu tentaculele ei vorace întreaga viaţă economico-socială, acolo unde instituţiile statului sunt doar instrumente ale abuzului şi fărădelegii, acolo unde Puterea nu guvernează, ci jefuieşte, acolo unde oamenii nu trăiesc ci supravieţuiesc, acolo unde mijloacele de informare fac doar intoxicare şi manipulare, acolo unde cetăţenii sunt lăsaţi pradă deznădejdii, foamei, mizeriei şi lipsei de sens, acolo unde infractorii se înfrăţesc cu conducătorii, apare până la urmă, de obicei târziu, foarte târziu şi destul de timid, un mic semn al redeşteptării.

Un astfel de semn este aşa-numitul "efect Mogoşoaia". Aici, mafioţii, traficanţi de droguri au corupt copiii sătenilor. Devenind dependenţi în număr mare, au început să fure din casă, de la vecini, de la rude, să se împrumute, să apeleze cu disperare la fel de fel de tertipuri. Din ce în ce mai mulţi săteni au început să se lămurească ce se întâmplă cu amărâtele lor vieţi şi cu destinul copiilor lor. Când au ajuns la concluzia că traficanţii le sug vlaga şi îi supun exterminării, s-au plâns autorităţilor. Dar stai că România nu e orice stat, aici nu mai ştii care e conducător şi care infractor. Aici e raiul hoţilor de toate calibrele. Aşa au înţeles cei din Mogoşoaia că traficanţii de droguri le nenoroceau copiii şi le drenau bruma de bani, lăsându-i fără pâine, fără haine şi medicamente, cu complicitatea instituţiilor plătite din bani publici să-i protejeze. Atunci s-a întâmplat un lucru neaşteptat pentru aceste vremuri de perplexitate şi de leşin naţional. Oamenii s-au strâns, s-au sfătuit, au elaborat un plan, au stat la pândă şi când au venit coioţii corupători ai copiilor toxicomani, au pus mâna pe bâte, pe alte unelte agricole şi le-au aplicat puşlamalelor o corecţie de o violenţă extremă. Cică au luat-o pe coajă şi unii jandarmi şi poliţişti care mimând pacifismul îi cam ocroteau pe derbedei încercând să-i facă scăpaţi. Dar nu le-a mers.

Sătenii au dat întregii Ţări semnalul că fără teatrul de paiaţe al PNA, fără canaliile din judecătorii, tribunale ori parchete, fără corupţii din alte instituţii, pot să-şi facă singuri dreptate. "Efectul Mogoşoaia" le poate aminti impostorilor pseudodemocraţi că până la urmă, mai există o soluţie. Când vom pune parul pe hoţi, pe criminali, pe infractocraţii îmbuibaţi şi nesimţiţi, vom readuce Dreptatea pe meleagurile celui mai blând, mai credul şi mai răbdător popor din lume.

Prezentarea şi dezbaterea moţiunii simple Sănătatea (supunerea la vot; respingerea moţiunii).  

- pauză -

(După pauză, şedinţa a fost condusă de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.)

   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă luaţi locurile dumneavoastră în primire, pentru a putea începe şedinţa de astăzi.

Încă o dată, vă rog să vă reluaţi locurile! Aduc aminte şi reprezentanţilor presei de protocolul pe care îl avem încheiat.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 318, sunt absenţi 26.

Ordinea de zi a acestei şedinţei: votul final şi dezbaterea moţiunii. În urma unor consultări cu liderii grupurilor parlamentare, v-am ruga să fiţi de acord să începem şedinţa cu prezentarea şi dezbaterea moţiunii şi după ce aceasta va fi supusă votului, să parcurgem şi lista proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Vă anunţ că, potrivit înţelegerii pe care am adoptat-o în Biroul permanent şi care a devenit şi o practică de dezbatere a moţiunilor, aceasta se va desfăşura după următoarea procedură. Întâi va prezenta moţiunea Grupul parlamentar al PRM, apoi va avea cuvântul Guvernul, pentru un răstimp de 45 de minute, iar grupurilor parlamentare li se alocă câte 20 de secunde de deputat care, dacă doresc, pot purta şi căciula moldovenească a domnului Baciu, Grupului parlamentar al PSD i se alocă 58 de minute, Grupului parlamentar al Partidului România Mare 24 de minute, Partidului Democrat 9, UDMR-ului 9, Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal 9, Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale 6.

Înainte de a da cuvântul reprezentanţilor Partidului România Mare, îmi fac datoria regulamentară de a întreba pe semnatarii acesteia dacă vreunul dintre dumnealor doresc să-şi retragă semnătura. În aceste condiţii, dau cuvântul reprezentantului PRM, înţeleg că este domnul chestor Nicolae Vasilescu. Aveţi cuvântul.

 
   

Domnul Nicolae Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Din analiza stadiului actual al stării de sănătate a populaţiei, al implementării asigurărilor sociale de sănătate şi al performanţei serviciilor specifice, rezultă în mod evident scăderea capacităţii sistemului sanitar de a asigura condiţiile necesare unei bune stări de sănătate.

Incapacitatea sistemului sanitar este datorată, în primul rând, deficienţelor de strategie şi politică sanitară, problematica sănătăţii fiind considerată doar la modul declarativ o prioritate naţională şi, în al doilea rând, neasumării din punct de vedere politic a punerii în practică a programelor multisectoriale din domeniile sociale, economice, educaţionale, de mediu şi comunicare care să ducă în final la ameliorarea stării de sănătate.

Urmare a lipsei unei politici de sănătate globală şi a unei strategii concrete vizând îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, aceasta s-a degradat continuu, deşi, în programul de guvernare pe anii 2001-2004 la capitolul V "Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, protecţia copilului", se arată că îngrijirea sănătăţii "trebuie să fie un bun social colectiv, accesibilă tuturor cetăţenilor României, indiferent de capacitatea lor de a plăti, pe fondul asigurării unui acces liber şi echilibrat la serviciile de sănătate".

Obiectivul strategic declarat "O Românie mai sănătoasă, cu o morbiditate scăzută şi mai puţine decese premature", nu s-a realizat nici pe departe. Astfel, analiza stării de sănătate a populaţiei arată faptul că ne situăm pe ultimul loc în Europa şi printre ultimele din lume.

Putem să exemplificăm acest fapt cu principalii indicatori ai stării de sănătate: mortalitatea infantilă se cifrează la 18,4 la mie, în timp ce ţările europene au indicatori de 4 până la 6,8 la mie; decesele materne: 0,34 la mia de nou născuţi vii în timp ce în ţările europene între 0,03-0,08 la mie; decesele prin boli ale aparatului circulator: 710,6 la suta de mii de locuitori, în timp ce în Europa, indicatorul este cuprins între 70 şi 190 la suta de mii de locuitori; mortalitatea este de 190,8 la suta de mii de locuitori, în timp ce în Europa este cuprinsă între 120-140 la suta de mii de locuitori; tuberculoza este de 115,3 la suta de mii de locuitori, situându-ne pe ultimul loc în Europa; sifilisul este în creştere cu 56 la suta de mii de locuitori, precum şi la noi născuţi, într-un singur an înregistrându-se 306 cazuri; cazurile de HIV - Sida la copii sunt în număr de 6.445 reprezentând jumătate, subliniem jumătate din numărul copiilor bolnavi de SIDA din Europa; durata medie a vieţii este de 66,3 ani la bărbaţi şi 67,8 ani la femei, în Europa, indicatorul situându-se între 69 şi 76 de ani.

Faţă de ţările candidate la aderare în Uniunea Europeană, România se găseşte, conform evaluării Biroului regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa, pe ultimul loc sau mai bine zis pe primul loc la mortalitatea prin boli cardiovasculare, accidente cerebrale vasculare, cancere, accidente şi traumatisme. Asociind aceste cauze de mortalitate şi morbiditate cu îmbătrânirea populaţiei şi cu modelul morbidităţii în care predomină bolile cronice, trebuie elaborate strategii preventive de îngrijiri medico-sanitare şi comunitare, având în vedere şi faptul că aproape jumătate din populaţia ţării trăieşte în mediul rural, adică 45,2%, iar rata mortalităţii este aici de 1,65 ori mai mare ca în mediul urban, strategii care au fost complet neglijate şi nefinanţate.

În ceea ce priveşte finanţarea sistemului de sănătate în anii 2001-2002-2003 menţionăm următoarele: în anul 2001 s-au alocat pentru sănătate 42,409 mii miliarde lei, respectiv 4,1% din p.i.b., dintre care 41.434 reprezintă venituri colectate de fondul de asigurări sociale de sănătate de la populaţie şi deci, un bun privat, iar 8.204 mii miliarde venituri de la bugetul de stat, astfel încât fondurile de la populaţie reprezintă 80,7% din buget, iar fondurile de la stat 19,3%. În aceste condiţii, bugetul global pentru sănătate este de 4,1% din p.i.b., în fapt, din bugetul de stat este doar 0,82% din p.i.b.

În anul 2002 s-au alocat sănătăţii 62,562 mii miliarde, respectiv 4,2% din p.i.b., din care 50.000 miliarde reprezintă venituri colectate de la populaţie prin casele de asigurări, iar 11,699 mii venituri de la bugetul de stat, astfel încât 81,3% din buget este colectat de la populaţie, iar 18,7% este de la bugetul de stat. Valoarea p.i.b. a acestui buget este raportată drept 4,2 din p.i.b., dar în mod real, ceea ce alocă statul este de 0,98% din p.i.b., restul fiind banul privat al populaţiei.

În anul 2003 s-au alocat prin Legea bugetului global al sănătăţii 73,086 mii miliarde lei, dintre care, 56,741 mii miliarde sunt ale fondului asigurărilor sociale de sănătate, iar 16,345 mii miliarde din bugetul de stat.

Procentul bugetului pentru sănătate pe anul 2003 reprezintă 3,8% din p.i.b., deci, mai mic decât în anii precedenţi, ceea ce ne situează pe ultimele locuri din Europa. Mai mult, contribuţia statului prin bugetul alocat Ministerului Sănătăţii şi Familiei este de numai 20%, respectiv 0,8% din p.i.b., restul de 80%, respectiv 3,0% din p.i.b. reprezintă bugetul asigurărilor sociale de sănătate constituit din contribuţia asiguraţilor. Această alocare insuficientă din bugetul de stat s-a repercutat negativ asupra sănătăţii publice a acţiunilor de promovare a sănătăţii de profilaxie şi control al bolilor, componenta profilactică din medicină situându-ne în coada Europei. Astfel, în anul 2003, finanţarea sistemului sanitar a continuat în aceeaşi manieră: subfinanţare şi alocare nejudicioasă a resurselor la nivel regional şi naţional, s-a păstrat tendinţa de a aloca resursele spre îngrijire terţiare şi curative în dauna îngrijirilor primare, preventive de sănătate publică.

Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost astfel structurat încât veniturile să fie mai mari decât cheltuielile, iar în aceste condiţii, la sfârşitul anului 2001, soldul a fost de 9.000 miliarde lei pe care sistemul de sănătate l-a colectat, dar nu a avut dreptul să le cheltuiască, iar spitalele au rămas cu datorii de 6,6 mii miliarde lei, deşi, în structura bugetului, prin reportare era obligatorie trecerea acestor sume pentru anul 2002 ca şi venituri certe. Mai mult, titlurile de creanţe care devin titluri executorii nu sunt luate în evidenţele contabile, ci în cele extracontabile, astfel încât venituri certe nu sunt evidenţiate, ceea ce este complet nelegal, iar la sfârşitul anului 2002, în afară de excedent au mai rămas circa 20 de mii de miliarde din creanţe, care nu au fost înregistrate şi folosite de sistemul sanitar, fiind redirecţionate şi deturnate de la scopul pentru care au fost colectate. Pentru anul 2002, nivelul aprobat al cheltuielilor faţă de venituri a fost cu 2431 miliarde lei mai mic decât venitul din spitale, având datori de 12.400 miliarde lei.

Tot în acest context arătăm că în alte ţări valoarea din p.i.b. alocată sănătăţii este cu mult mai mare, precum: Polonia 4,8%, Ungaria 6,9%, Bulgaria 6,7%, Cehia 6,7%. Media în ţările est-europene fiind de 5,9%, iar în cele ale Uniunii Europene de 8,8%, spre exemplu: Germania 10,6%, Franţa 9,5%, Olanda 8,1%, Austria 8%. De asemenea, cheltuielile pentru sănătate per locuitor an în Ungaria sunt de 400 de dolari, în Polonia de 290 de dolari, în Bulgaria de 95 de dolari, în timp ce România îi revine ultimul loc, cu 70 de dolari. Ne situăm astfel printre ţările candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană privind alocarea de fonduri pentru sănătate şi în acelaşi timp suntem, conform indicatorilor de sănătate, pe ultimul loc privind starea de sănătate a populaţiei.

Rămânând în sfera bugetului şi a alocării resurselor financiare, semnalăm deficienţe grave care au fost constatate de controlul Curţii de Conturi efectuat la Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind exerciţiul financiar bugetar pe anul 2001. Astfel, neefectuarea plăţilor nete de casă de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, conform prevederilor iniţiale, cât şi a celor definitive a condus la imobilizarea unui volum important de credite de 415,5 miliarde lei faţă de prevederile definitive cu un grad de realizare de 96% şi respectiv 125,6 miliarde lei faţă de prevederile iniţiale cu un grad de realizare de 98,7%.

Ministerul Sănătăţii şi Familiei avea obligaţia analizării lunare şi trimestriale a creditelor bugetare şi să cedeze suma de 415,5 miliarde lei la fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului în scopul redistribuirii sumei pentru activităţi ce necesitau fonduri din credite bugetare, evitându-se imobilizarea acestora.

De asemenea, din datele înscrise în contul de execuţie şi bilanţul contabil întocmite de minister, s-a constatat că acestea nu corespund cu situaţia reală a elementelor patrimoniale şi cu cele înscrise în evidenţa contabilă, astfel: cheltuielile de capital raportate prin contul de execuţie pentru aparatul central sunt în sumă de 274 miliarde, în loc de 213,9 miliarde lei, majorate nejustificat cu suma de 59,9 miliarde lei, reprezentând viramente efectuate de minister în contul a 9 instituţii aflate în subordinea sa şi pentru care instituţia nu deţine documente care să justifice aceste cheltuieli.

În postul "mijloace fixe" înscris în bilanţul centralizat nu au fost înregistrate mijloace fixe finanţate din credite externe în sumă de 834 miliarde lei şi împrumuturi externe BIRD în sumă de 110 miliarde lei, deşi ministerul avea obligaţia transmiterii la unităţile beneficiare a valorii de inventar a mijloacelor fixe recepţionate şi obţinerii copiilor notelor contabile de înregistrare în contabilitate pentru toate mijloacele fixe recepţionate şi înregistrate la unităţile sanitare.

În bilanţul aparatului central, la posturile "mijloace fixe", "obiecte de inventar în folosinţă" şi "materiale" nu au fost înregistrate bunuri materiale în valoare de 7,3 miliarde lei, reprezentând aparatură şi instrumentar medical din rezerva de mobilizare, bunuri materiale primite în cadrul programelor de finanţare finanţate de PHARE.

Constituirea resurselor financiare ale bugetului asigurărilor sociale de sănătate s-a efectuat pe baza contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice la fondul asigurărilor sociale de sănătate, fără a se lua în calcul potenţialul structurilor teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în recuperarea restanţelor care, la 31.XII.2000, erau în volum de 9.201,5 miliarde lei.

Acest fapt a condus la subdimensionarea cu aceeaşi sumă a indicatorului "venituri totale" înscris în bugetul pe anul 2001.

Raportarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a unui grad de realizare a veniturilor sistemului de asigurări sociale de sănătate de 99,9% se referă numai la prevederile definitive înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli centralizat, în care nu au fost cuprinse creanţele restante ale contribuabililor la fondul asigurărilor sociale de sănătate care, la 31.XII.2000, erau de 9.201,5 miliarde lei.

În acest context, gradul de realizare a veniturilor a fost de 81,9%, ca urmare a neîncasării creanţelor.

Dimensionarea cheltuielilor din fondul asigurărilor sociale de sănătate, în volum de 37.520,9 miliarde lei şi repartizarea acestora pe ordonatorii secundari şi destinaţii s-a efectuat în concordanţă cu obiectivele şi priorităţile prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli centralizat la nivelul veniturilor de încasat în anul 2001, fără a se avea în vedere nivelul disponibilităţilor financiare ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate care, la 31.XII.2000, erau în sumă de 4.778,3 miliarde lei.

De asemenea, la fundamentarea volumului de cheltuieli al bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate, la nivelul structurilor teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu s-a avut în vedere nivelul arieratelor înregistrate de unităţile sanitare care, la 30.XI.2001, au fost în sumă de 6.423,6 miliarde lei.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a subdimensionat prevederile bugetare la partea de cheltuieli, luând în calcul costurile prestaţiilor realizate în anul 2000, neactualizate cu indicii de inflaţie pe anul 2001, ceea ce a condus la neasigurarea finanţării cheltuielilor privind serviciile medicale furnizate de unităţile sanitare.

În bilanţul contabil întocmit la 31.XII.2001, nu a fost înscrisă suma de 16.058 miliarde lei, reprezentând creanţe din contribuţii la fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel că aceasta nu oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţelor financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi structurile teritoriale au aprobat, în perioada noiembrie-decembrie 2001, înlesniri la plata contribuţiilor pentru 245 de contribuabili, în sumă totală de 536,4 miliarde lei, stabilindu-se perioade de recuperare cuprinse între 12 şi 60 de luni.

Prelungirea perioadei de încasare a creanţelor în alte exerciţii bugetare decât cele în care contribuţia devenise exigibilă la plată a condus la neîncasarea veniturilor estimate la buget şi la neconstituirea resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor angajate de unităţile sanitare.

Contabilitatea stocurilor în valoare de 46,3 miliarde lei din rezerva de mobilizare şi rezerva pentru situaţii speciale nu a fost organizată şi condusă analitic, cantitativ şi valoric pe fiecare categorie de bunuri.

În aceste condiţii de subfinanţate şi de utilizare nejudicioasă a resurselor, şi aşa limitate, asistăm la un proces de distrugere continuă a sănătăţii naţiunii.

Deşi anual se strâng de la populaţie aproape 2 miliarde de dolari, contribuţia pentru Sănătate, această contribuţie nu se întoarce la populaţie sub forma serviciilor de sănătate acordate.

Din această cauză, apreciem că nu se poate asigura tratamentul bolnavilor. Medicamentele compensate, datorită limitării bugetelor medicilor de familie, nu ajung nici pentru copii, care au gratuitate absolută.

Spitalele se confruntă cu dificultăţi imposibile, dat fiind datoriile mari pe care le au.

Furnizorii de echipamente şi medicamente nu mai pot elibera spitalelor ceea ce este absolut necesar pentru funcţionarea acestora.

De asemenea, programul de transplant complet subfinanţat face ca pe listele de aşteptare să existe sute de bolnavi care în ultimă instanţă îşi pierd viaţa, deşi medicina românească are posibilitatea, cu nimic mai prejos decât alte ţări, de a salva aceşti bolnavi.

Tot ca strategie politică, în Programul de guvernare este prevăzut: "Ministerul Sănătăţii şi Familiei va emite şi aplica acte normative care să înlocuiască sistemul centralizat şi de comandă printr-un sistem descentralizat şi eficient în favoarea cetăţeanului. Creşterea autonomiei serviciilor de sănătate va stimula competiţia şi calitatea serviciilor medicale, Ministerul Sănătăţii şi Familiei va fi ferm şi corect, restabilind autoritatea instituţiei de stat, dezvoltând strategia şi punând în practică politica Guvernului în domeniul sănătăţii populaţiei, prin aplicarea principiilor moderne de satisfacere a asistenţei medicale, de protecţie şi susţinere a stării de sănătate colective şi individuale".

Vom arăta că, dimpotrivă, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a procedat exact invers, revenind prin actele normative emise la o centralizare excesivă şi la pierderea autonomiei instituţiilor sanitare.

Astfel, din punct de vedere instituţional, după ce s-a încercat înfiinţarea unei agenţii naţionale de colectare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat, care să colecteze în comun fondurile pentru sănătate, şomaj, pensii, iniţiativă care a fost stopată de intervenţia fermă a Comisiei pentru sănătate şi familie, s-a subordonat Ministerului Sănătăţii şi Familiei, printr-o ordonanţă de urgenţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, preşedintele ei devenind secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Familiei, deci un subordonat politic al partidului de guvernământ, ceea ce prejudiciază autonomia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi gestionarea transparentă a fondurilor.

Se poate accepta faptul că nu sunt fonduri suficiente pentru Sănătate de la bugetul de stat, deoarece p.i.b-ul este cel existent şi are cauzalitatea lui complexă. Dar, cum este posibil să se modifice legislaţia astfel încât 2 miliarde de dolari adunaţi de la populaţie pentru Sănătate, şi care sunt bani privaţi, să nu fie folosiţi exclusiv pentru Sănătate, fără acţiuni coercitive din partea statului, care foloseşte o parte din aceşti bani în alte scopuri. Cu atât mai mult cu cât casele de asigurări de sănătate din ţările Uniunii Europene sunt real autonome, având un control parlamentar asupra gestiunii legale a banilor, care sunt folosiţi exclusiv pentru Sănătate şi cu care, dacă există posibilitatea, se pot face diferite afaceri ce aduc, de asemenea, profit utilizat numai pentru activităţi sanitare.

Menţionăm în acest context că în Raportul Băncii Mondiale pe anul 2002 privind situaţia din România, la Capitolul III, intitulat "Îmbunătăţirea alocării resurselor în sectorul de sănătate", se arată că: "Guvernul, în etapa de aprobare a bugetului defineşte limitele de cheltuieli totale pentru fondul naţional al asigurărilor de sănătate.

Acest lucru are ca scop prevenirea sistemului de sănătate de la cheltuirea întregului venit rezultat din contribuţiile la asigurări de sănătate, astfel încât surplusurile care rezultă să fie folosite pentru a stabili deficitele necesare pentru alte bugete de asigurări naţionale, şi anume, pentru fondul de pensii.

Acest lucru a creat tensiuni în cadrul sistemului, slăbind răspunderea şi controlul financiar, deoarece practica de a avea cheltuielile încă definite de autoritatea centrală este inconsecventă cu modelul referitor la contribuţiile de asigurări sociale adoptat de România.

Trebuie, de asemenea, clarificată responsabilitatea cu privire la veniturile din cadrul sistemului de asigurări de sănătate, dat fiind faptul că Ministerul Sănătăţii şi Familiei a asigurat controlul asupra surplusului veniturilor pentru a ajuta la închiderea deficitului fiscal cronic guvernamental".

Menţionăm că scutirea de contribuţie la fondul de asigurare de sănătate a pensionarilor este de fapt o deturnare a banilor de la Sănătate spre fondul de pensii care, de asemenea, din start este insuficient, deşi banii din contribuţia pentru pensia cetăţeanului ar trebui să existe.

Recent, preşedintele C.N.A.S. a afirmat pe posturile de radio şi televiziune că banii de la fondul de sănătate au fost folosiţi pentru acoperirea fondului de pensii.

În aceste condiţii, un grup de parlamentari din toate partidele au iniţiat un proiect de lege privind asigurările de sănătate, prin care se asigură autonomia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, şi care dă posibilitatea ca banii colectaţi de la populaţie, în valoare de 14% din venitul salarial al fiecăruia şi care însumează aproape 2 miliarde de dolari pe an, să se poată folosi conform principiului solidarităţii şi subsidiarităţii, exclusiv pentru sănătate.

Conform acestui proiect, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este subordonată Parlamentului şi se va supune controlului Curţii de Conturi.

În fapt, acest proiect de lege nu face altceva decât să transpună experienţa majorităţii statelor care au sisteme de asigurări de sănătate solide, reuşind astfel să ieşim din situaţia de criză gravă în care se află starea de sănătate la noi în ţară.

De asemenea, proiectul de lege vine în întâmpinarea a ceea ce Banca Mondială a constatat şi necesită o urgentă remediere.

Proiectul de lege a fost analizat şi votat de Comisia pentru sănătate, tineret, ecologie şi sport a Senatului şi, în acelaşi timp, votat pe articole de plenul Senatului. Actualmente, însă, acest proiect legislativ este în permanenţă obstrucţionat de către structurile guvernamentale care văd că, o dată cu aprobarea acestui proiect, deturnarea banilor colectaţi de la oameni pentru sănătate nu se va mai putea face.

Probabil că raţiunea celor care obstrucţionează este legată de faptul că se consideră că este mult mai benefic să deturneze spre alte goluri fiscale aceşti bani, decât să rezolve problemele complexe legate de starea de sănătate a naţiunii.

Incontestabil că bugetul de stat, prin care a fost finanţat sistemul de sănătate înainte de 1989, dacă este comparat cu situaţia de criză în care s-a ajuns astăzi în sistemul sanitar, atestă faptul că acest buget de stat este net superior finanţării actuale, care nu este nici buget de stat, nici casă de asigurări de sănătate, conform modelului altor ţări, ci o combinaţie nefericită care a condus la o situaţie gravă în care ne aflăm şi astăzi în domeniul sănătăţii.

Este suficient să amintim doar faptul că în timpul bugetului de stat nu a existat nici o situaţie în care copiii între 0 şi 16 ani să nu aibă medicamente gratuite, iar actualmente acestora să nu le putem asigura în realitate gratuitatea tratamentelor nici până la vârsta de un an.

Subordonarea de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în condiţiile în care se derulează proiectul Consensus 3 de dezvoltare a capacităţii instituţionale a caselor de asigurări de sănătate, în colaborare cu experţi ai Casei de Asigurări din Germania - AOK, duce în mod cert la pierderea credibilităţii externe în ceea ce priveşte programul de reformă şi de armonizare cu structurile Uniunii Europene.

Se menţine, prin această subordonare, administrarea fondului de asigurări sociale de sănătate de către Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce exclude autonomia financiară a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Modificarea structurii şi organizării sistemului de asigurări de sănătate prin ordonanţa de urgenţă menţionată a atras modificarea condiţiilor de acordare a asistenţei medicale. Astfel, bugetul alocat asistenţei medicale primare, în noile condiţii este de numai 7,6% din totalul fondurilor de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar duce la scăderea valorii punctului faţă de anul 2002 cu aproximativ 1.000 de lei, aceasta ducând la imposibilitatea funcţionării cabinetelor de medicină ale familiei.

De asemenea, alte reglementări, cum sunt: lista de medicamente compensate şi gratuite pentru anul 2003, întocmită arbitrar şi necorespunzător, acordarea dreptului farmacistului de a înlocui medicamentele prescrise de medic cu altele, neachitarea datoriilor din sistemul sanitar, de aproximativ 13 mii de miliarde din fondul asigurărilor sociale de sănătate, excluderea unor bolnavi, cum sunt imobilizaţii la pat după accidente vasculare cerebrale, cu insuficienţă cardiacă, cu infarcte de miocard şi cu alte boli, din categoria persoanelor cu handicap, neîntocmirea la timp a normelor de aplicare a contractului-cadru care nu au fost trimise la Monitorul Oficial decât cu întârziere, excluderea Colegiului medicilor de la avizarea normelor contractului-cadru şi acordarea acestui drept doar Ordinului asistenţilor medicali, generează o şi mai mare criză şi degringoladă în sistemul sanitar.

La aceasta, se adaugă decizii aberante privind structura organizatorică sau chiar desfiinţarea unor unităţi sanitare de excelenţă. Structura organizatorică a instituţiilor furnizoare de servicii medicale a rămas rigidă, neadaptată atât schimbărilor induse de asigurările de sănătate, cât şi managementului modern administrativ şi financiar. Se remarcă şi lipsa integrării funcţionale între componentele sistemului de sănătate, spitale, unităţi ambulatorii de specialitate, medici de familie, sub sistemul de urgenţă. Au fost desfiinţate unităţi sanitare de elită, cum este Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică "Daniel Danielopolu", sau altele, care au fost restructurate, sau care au o structură care nu mai seamănă cu nimic din ceea ce aveau ele în trecut. Şi este exemplul cel mai important Institutul de Geriatrie şi Gerontologie "Prof.dr. Ana Aslan", care a fost trecut în subordinea Regiei Autonome a Protocolului de Stat, iar conducerea prestigioasă de specialitate a fost, bineînţeles, înlocuită.

În sfera politicilor sanitare şi a managementului, pe lângă coordonarea intersectorială ineficientă, menţionată anterior, este de remarcat faptul că promovarea sănătăţii a fost considerată neprioritară, la fel ca şi îngrijirile medicale primare şi cele profilactice. Managementul este necompetitiv şi necorespunzător, Ministerul Sănătăţii şi Familiei practicând în continuare un management operaţional, în loc de cel strategic.

Menţionăm faptul că, în urmă cu doi ani, chiar a fost desfiinţat Institutul de Perfecţionare al Medicilor şi Farmaciştilor, sarcinile lui fiind preluate de o direcţie din minister, pentru ca în prezent să fie reînfiinţat, fiind absolut necesar pentru integrarea în structurile europene.

În ceea ce priveşte politica resurselor umane, ea este contrară tuturor cerinţelor de integrare europeană şi a contribuit din plin la degradarea sistemului sanitar. Deşi numeric aproape de normele Uniunii Europene, resursele umane sunt distribuite neraţional între diverse categorii profesionale şi specialităţi, ca şi la nivel regional, urban şi rural.

La aceasta se adaugă instruirea necorespunzătoare, mai ales în domeniul managementului şi al administraţiei, şi subfinanţarea cercetării ştiinţifice medicale.

Sunt de menţionat fluctuaţia şi desele schimbări ale personalului de conducere din administraţia sanitară centrală şi locală, personal care a beneficiat de instruire în cadrul unor programe cu finanţare externă prin Banca Mondială sau PHARE.

Exemplificăm cu desele schimbări din eşaloanele 2 şi 3 ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care ar fi trebuit să asigure stabilitatea şi continuitatea. Actualmente, spre exemplu, în Secretariatul General al Ministerului Sănătăţii şi Familiei a fost angajat cu responsabilităţi importante un medic proaspăt absolvent al facultăţii, care nu a promovat examenul de rezidenţiat şi care ar trebui să aibă rol în coordonarea acestui sector.

În acelaşi timp, schimbarea celor doi secretari de stat - un distins profesor doctor, cu o mare experienţă, şi o juristă cu o reală competenţă profesională - nu are nici o legătură cu dificultăţile din sistemul sanitar.

La aceasta se adaugă noile reglementări privind condiţiile de admitere la rezidenţiat pentru cadrele didactice universitare, care blochează pur şi simplu activitatea universităţilor de medicină şi farmacie. Chiar, mai mult, se încearcă modificarea legii care stabileşte că pregătirea asistenţilor medicali se face, după caz, atât prin şcolile postliceale sanitare, cât şi prin colegii universitare, invocându-se cerinţele Uniunii Europene, deşi acest fapt nu este real, Parlamentul ratificând Convenţia de la Strasbourg cu puţin timp în urmă.

Salarizarea personalului medical este mai mult decât umilitoare. Valorile salariului mediu prevăzute de Legea bugetului pe 2003 sunt inacceptabile, deoarece nu reflectă importanţa şi impactul social al activităţii desfăşurate de medici.

Pe de altă parte, salariile sunt inadmisibil de mici în comparaţie cu alte sectoare bugetare, cu funcţii echivalente. Astfel, dacă facem o analiză comparativă a salariilor minim/maxim în sectorul bugetar, rezultă următoarele: justiţia are un coeficient de minim 1 şi maxim 7,83; medicina - minim 1, maxim 2,83; învăţământul universitar - minim 0,83, maxim 2,26. Dacă ne raportăm la alte ţări, în Statele Unite ale Americii justiţia are un minim 1, maxim - 2,16; învăţământul universitar - minim 1, maxim 2,1; medicina - minim 1,07, maxim 7,71. Austria: justiţie - minim 1, maxim 3,6; medicină - minim 0,85, maxim 1,88; învăţământ - minim 0,87, maxim 2,84.

Totodată, salarizarea sectorului bugetar trebuie să pornească de la stabilirea funcţiilor echivalente minime şi maxime în toate domeniile sectorului bugetar, astfel încât acestora să li se atribuie un salariu de bază aproximativ egal. Aşadar, funcţiile maxime echivalente pentru diverse sectoare bugetare ar putea fi: profesor universitar, medic primar, cercetător ştiinţific gr.I, judecător la Curtea de Apel, general de armată şi altele.

Declarând Sănătatea o prioritate naţională şi dorind creşterea calităţii actului medical, aceasta trebuie să fie susţinută şi prin motivaţia salarială corespunzătoare a personalului sanitar.

A crede că un medic primar şef de secţie poate să-şi păstreze profesionalitatea, participând la congrese şi achiziţionând cărţi de specialitate, cu suma de aproximativ 200 de dolari pe lună, iar un medic rezident poate trăi şi poate să se dezvolte profesional din aproximativ 60 de dolari pe lună, la care mai adăugăm aberaţia că un profesor universitar medic are salariul mai mic decât medicul primar, este mai mult decât nociv şi subminează profund funcţionarea întregului sistem de sănătate.

Reiterăm faptul că statul, respectiv Guvernul şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei, sunt responsabili de starea de sănătate a naţiunii şi trebuie să ia decizii politice juste şi ferme care să ducă la performanţa sistemului sanitar şi la ameliorarea stării de sănătate.

Concluzionăm asupra celor prezentate că tot ceea ce se întâmplă cu sănătatea populaţiei reprezintă, din nefericire, un program lent de distrugere a condiţiei umane în ţara noastră şi necesită o urgentă soluţionare.

Ca urmare, deputaţii PRM semnatari ai acestei moţiuni, ne adresăm celorlalţi colegi ca, în urma dezbaterilor exprimate de fiecare grup parlamentar, Camera Deputaţilor să-şi exprime poziţia prin votul său în această problemă vitală pentru poporul român - sănătatea -, solicitând Guvernului următoarele:

1. Retragerea Ordonanţei de urgenţă nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, astfel încât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să rămână sub control parlamentar.

2. Asigurarea unei salarizări decente pentru personalul medico-sanitar, aşa după cum s-a propus cu ocazia aprobării bugetelor în anii 2000, 2001 şi 2002, cu un salariu minim de circa 6 milioane lei pentru medicul rezident şi pentru medicul primar un minim de 20 de milioane lei pe lună.

3. Asigurarea unei finanţări corespunzătoare a medicilor de familie care, actualmente, sunt în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea, în condiţiile scăderii valorii punctului.

4. Achitarea de urgenţă a datoriilor pe care le au spitalele din fondurile anului 2002 şi o finanţare corespunzătoare a acestora, astfel încât furnizorii de medicamente să poată asigura cele necesare sistemului sanitar şi să iasă din starea de faliment în care există.

5. revederea de urgenţă a contractului-cadru şi a modalităţii de finanţare a acestuia, întrucât actualmente sistemul sanitar se găseşte în imposibilitatea de funcţionare.

6. Acordarea de tichete de masă pentru personalul unităţilor sanitare, în concordanţă cu legea aprobată de Parlament cu 6 luni în urmă.

7. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, conform cerinţelor Uniunii Europene, să fie autonomă şi auditată financiar de una dintre marile firme de audit internaţional, astfel ca să se realizeze folosirea banilor în mod optim, exclusiv pentru Sănătate.

8. Eliberarea din funcţie a persoanelor incompetente din sistemul managerial sanitar şi stoparea unor schimbări de tipul celor menţionate, prin care persoane fără competenţă profesională sunt numite în demnităţi publice de mare răspundere în sistemul sanitar.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule coleg, pentru operativitatea dumneavoastră. A fost un bun exerciţiu fizic pentru călătoria în jurul lumii, pe care o preconizaţi în vară.

Stimaţi colegi,

S-au înscris la cuvânt, până în prezent, din partea Partidului Social Democrat - Ovidiu Brânzan, Liviu Bara, Horia Neamţu, Lucia Lepădatu, Gheorghe Popescu; din partea colegilor noştri de la PRM - Ifrim Mircea, Abiţei Ludovic şi Bolcaş Lucian. N-am primit, încă, din partea Partidului Democrat, Partidului Naţional Liberal.

Aştept, în continuare, lista celor care doresc să intervină.

Dau cuvântul Guvernului.

Aveţi cuvântul, doamnă ministru.

 
   

Doamna Daniela Bartoş (ministrul sănătăţii):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi, vă rog, să afirm, cu toată convingerea, de la bun început, că Guvernul Năstase respectă întru totul drepturile constituţionale şi regulamentare ale membrilor Parlamentului de a iniţia moţiuni pe diferite teme de larg interes public, cetăţenesc, cum este şi cazul Moţiunii "Sănătatea", promovată de Grupul parlamentar al PRM din Camera Deputaţilor.

De aceea, considerăm bine venite dezbaterile care vizează aspecte ale sectorului sanitar, domeniu cu mare impact asupra populaţiei, pentru că, printr-un dialog profesionist, bazat pe argumente şi date concrete, opinia publică va fi astfel corect informată asupra eforturilor pe care Guvernul nostru le-a întreprins, precum şi asupra programului pe care dorim să-l aplicăm în continuare în domeniul ocrotirii sănătăţii.

Dorind o dezbatere deschisă şi fundamentată pe motivaţii solide, vreau să afirm totodată că Guvernul respinge calificativele negative nuanţate în mod global, nefondate şi având o tentă pronunţată politicianistă, care sunt de natură să inducă atât în rândurile opiniei publice, cât şi ale specialiştilor din domeniu, confuzie şi neîncredere în capacitatea de operare corespunzătoare a sectorului sanitar.

Astfel, nu putem împărtăşi afirmaţiile din cuprinsul moţiunii conform cărora strategia şi politica sanitară promovate în ultimii doi ani sunt deficitare.

Din contră, dorim să informăm pe distinşii parlamentari şi pe dumneavoastră, stimaţi colegi, cu toată fermitatea, că Guvernul Năstase, în concordanţă cu doctrina social-democrată, care stă la baza Programului nostru de guvernare, aprobat de Parlament, acordă un rol principal politicilor sociale, în cadrul cărora ocrotirea sănătăţii reprezintă o prioritate, fapt demonstrat şi de fondurile consistente alocate în anii 2001 şi 2002 prin bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Considerăm că sunt mai mult decât edificatoare în sensul acestor afirmaţii următoarele date: în perioada de după 1998, de când a început să se aplice noul sistem de finanţare, preponderent prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în completare de la bugetul statului, până în anul 2000, media alocaţiilor pentru sectorul sanitar a fost de circa 1,3 miliarde dolari.

Faţă de aceasta, în anii 2001 şi 2002, sumele repartizate cu această destinaţie au crescut în termeni comparabili cu 38%, ajungându-se la o medie anuală de 1,8 miliarde de dolari, pentru ca, prin bugetul pe 2003, să se prevadă alocaţii de circa 2 miliarde de dolari, cu aproximativ 8% mai mult decât în anul 2002.

Conştienţi de faptul că în unele situaţii utilizarea fondurilor publice alocate sectorului sanitar nu s-a făcut corespunzător şi că se manifestă în continuare imperfecţiuni în acest domeniu, Guvernul, ministerul sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au conceput şi aplicat o serie de măsuri având ca scop îmbunătăţirea situaţiei din sfera ocrotirii sănătăţii. Astfel, pentru început, s-a trecut la reorganizarea de fond a asistenţei medicale atât prin transferarea competenţelor de administrare a sistemului ocrotirii sănătăţii la nivelul comunităţilor locale, care cunosc mai bine nevoile cetăţenilor, cu asigurarea la un nivel corespunzător a fondurilor aferente, cât şi prin redimensionarea şi reprofilarea spitalelor, în raport cu nevoile reale ale populaţiei.

O serie de capacităţi spitaliceşti care nu erau utilizate la parametrii eficienţi au fost adaptate cerinţelor de tratament operativ al pacienţilor, ţinându-se seama şi de practicile pe plan mondial, organizându-se, astfel, alternative de spitalizare, saloane de spitalizare cu condiţii deosebite, saloane de spitalizare pentru diagnostic şi tratament de o zi şi altele.

S-au extins şi modernizat dotările de la camerele de gardă a peste 100 de spitale, aceste unităţi transformându-se în structuri moderne pentru primirea urgenţelor.

s-a acţionat ferm pentru creşterea transparenţei şi îmbunătăţirea metodelor de utilizare la toate nivelele a fondurilor alocate, prin: trecerea de la sistemul de achiziţii prin metoda de selecţie a ofertelor la nivel de spital, la achiziţii pe bază de licitaţii publice la nivelul întregii ţări pentru programele naţionale de sănătate; adoptarea sistemului de achiziţie prin licitaţie electronică pentru procurarea de medicamente, reactivi, materiale sanitare, hrană şi alte bunuri, în cazul tuturor spitalelor din ţară.

S-a perfecţionat cadrul legal şi metodologic de elaborare şi aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare, în sensul stabilirii unor reguli şi priorităţi clare pentru angajarea şi utilizarea fondurilor alocate acestora în scopul evitării acumulării de plăţi restante către diverşi furnizori, cât şi pentru evitarea unor decizii subiective sau a unor acte de corupţie la nivelul factorilor de conducere a unităţilor respective.

S-au identificat acţiunile de control, atât din partea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cât şi din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ocazie cu care au fost constatate numeroase deficienţe şi abateri de la normele legale şi procedurile regulamentare săvârşite în unităţile spitaliceşti, dar şi la nivelul asistenţei medicale primare.

Faţă de aceste situaţii au fost adoptate măsurile prevăzute de lege pentru sancţionarea persoanelor vinovate, inclusiv recuperarea sumelor cheltuite nejustificat pentru anii 2001 şi 2002, astfel: au fost aplicate 717 sancţiuni administrative; s-au recuperat 322 de miliarde de lei, reprezentând prejudicii create fondurilor alocate sănătăţii; a fost hotărâtă destituirea unor persoane având funcţii de conducere în unităţile sanitare; au fost reziliate un număr de 73 de contracte; au fost întocmite şi înaintate organelor competente un număr de 246 de dosare conţinând fapte de natură penală.

În vederea îmbunătăţirii calităţii actului medical au fost întreprinse următoarele măsuri. Redistribuirea, conform unor criterii obiective, în raport cu nevoile populaţiei, a echipamentelor şi aparaturii medicale cumpărate din credite externe de către puterea de dreapta în anii 1999-2000, achiziţii care s-au dovedit în unele cazuri ineficiente şi inoportune faţă de nevoile unităţilor spitaliceşti. Asigurarea de fonduri suplimentare, în valoare totală de aproximativ 156 de miliarde de lei, în perioada 2001-2002, unităţilor cărora li s-au repartizat echipamente medicale noi în vederea instalării şi punerea în funcţie a acestora. Revizuirea listei medicamentelor compensate şi gratuite în scopul îmbunătăţirii structurii acesteia pentru a răspunde mai bine specificului patologiei din ţara noastră, precum şi pentru promovarea medicamentelor din producţia autohtonă, fabricate conform standardelor internaţionale şi având aceleaşi efecte ca medicamentele străine, dar înregistrând preţuri substanţial mai reduse decât cele ale produselor din import. S-au creat astfel premisele unor economii importante la fondurile alocate cu această destinaţie, care au fost în mod operativ utilizate tot pentru satisfacerea nevoilor pacienţilor, crescând ca efect accesul acestora într-un număr mai ridicat la medicamente, comparativ cu soluţiile oferite de vechea listă de medicamente gratuite şi compensate.

A crescut gradul de compensare a medicamentelor pentru pacienţi prin suportarea de către stat a 65% din preţul de vânzare cu amănuntul a medicamentelor prescrise de către medici, comparativ cu compensarea a 70% din preţul substanţei de bază a medicamentului similar la preţul cel mai scăzut. Prin această schimbare majoră în politica medicamentului, în general, a sistemului de compensare în acest domeniu, în special, sprijinul acordat pacienţilor beneficiari de medicamente compensate a crescut cu circa 40%, ceea ce a condus la creşteri substanţiale ale alocaţiilor bugetare cu această destinaţie. S-au promovat şi noi programe naţionale de sănătate astfel. În vederea îmbunătăţirii asistenţei acordate mamei şi copilului nou născut, s-a introdus asigurarea de lapte praf gratuit pentru copiii de până la un an, precum şi acordarea de asistenţă medicală pre şi postnatală mamelor. Au fost cuprinse în sfera programelor naţionale de sănătate toate persoanele cu afecţiuni cronice specifice, spre deosebire de perioada 1997-2000 când, din lipsa fondurilor şi în multe cazuri datorită administrării defectuoase a sectorului sanitar, mulţi dintre bolnavii eligibili nu au primit tratamentul necesar.

Iată, deci, stimaţi colegi parlamentari, că numai prin enumerarea acestor acţiuni concrete şi vizibile la nivelul reţelei sanitare se poate constata dacă există bună credinţă. Importanţa pe care Guvernul nostru o acordă sectorului sanitar, atât prin acţiuni de alocare prioritară a unor fonduri, cât şi prin măsuri ferme de creştere a transparenţei şi întăririi disciplinei financiar contabile în utilizarea fondurilor publice alocate acestui domeniu. Ca urmare a acestor decizii, starea de sănătate a înregistrat îmbunătăţiri la o serie de indicatori, ceea ce contrazice afirmaţiile nefondate şi tendenţioase a iniţiatorilor moţiunii, referitoare la această problematică, astfel. Mortalitatea infantilă a scăzut de la 18,6 la mie în anul 2000, la 16,9 la mie în anul 2002 şi nu la 18,4 cum este afirmat eronat de către semnatarii moţiunii. Decesele materne au scăzut de la 0,33 la mie în 2000 la 0,22 la mie în anul 2002, nesituându-se la valoarea de 0,34 la mie cât se afirmă în moţiune. Speranţa de viaţă la naştere este, conform ultimelor evaluări, de 69,7 ani din care 66,05 ani pentru bărbaţi şi 73,67 ani pentru femei şi nu de, respectiv, 66,3 ani pentru bărbaţi şi 67,8 ani pentru femei cum se afirmă în moţiune. Sunt de menţionat, de asemenea, scăderi semnificative la unele boli infecţioase şi parazitare, cum ar fi tetanosul şi tusea convulsivă, existând, totuşi, şi unii indicatori de stare de sănătate care prezintă înrăutăţiri faţă de anii precedenţi. Dorim să subliniem faptul că interpretarea acestei situaţii ca o înrăutăţire a stării de sănătate a populaţiei reprezintă o eroare deoarece, ca efect al îmbunătăţirii dotării cu echipamente şi aparatură medicală, se reuşeşte o depistare mai bună a unor maladii concomitent cu adoptarea măsurilor adecvate pentru tratarea corespunzătoare a pacienţilor respectivi. Referitor la afirmaţiile din moţiune privind structura finanţării sistemului de sănătate, în sensul că veniturile colectate de fondul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă bani privaţi, dorim să subliniem că o astfel de interpretare a Legii finanţelor publice precum şi a reglementărilor legale şi juridice privind finanţele sectorului sanitar dovedeşte fie necunoaşterea situaţiei şi a noţiunilor specifice finanţării ocrotirii sănătăţii, fie rea credinţă din partea semnatarilor moţiunii. Astfel, domniile lor trebuie să cunoască faptul că, potrivit legii, contribuţiile pentru asigurările de sănătate suportate atât de angajatori cât şi de salariaţi reprezintă fonduri publice, având acelaşi conţinut economic ca şi impozitul pe salariu care are, de exemplu, ca destinaţie satisfacerea unor nevoi publice ale cetăţenilor prin intermediul bugetului de stat.

Nefiind fonduri private, aşa cum afirmă semnatarii moţiunii, administrarea contribuţiilor pentru sănătate se efectuează în concordanţă cu prevederile Legii finanţelor publice, al cărui principal instrument de operare îl reprezintă bugetul consolidat al statului, format din suma bugetelor publice constituite în conformitate cu prevederile legale. Chiar dacă în anii 2001-2002 bugetul fondurilor asigurărilor sociale de sănătate a fost programat cu anumite excedente, sumele utilizate efectiv în sistemul sanitar au fost în creştere de la un an la altul, evoluând de la 1,5 miliarde de dolari în 2000, la 1,86 miliarde de dolari în 2002 şi la aproape 2 miliarde de dolari în 2003. Subliniem faptul că excedentele respective au fost reportate de la un an la altul având ca destinaţie tot finanţarea ocrotirii sănătăţii.

Totodată, începând cu anul 2002, ratele dobânzilor acordate de trezoreria statului pentru aceste excedente s-au situat la nivelul ratei dobânzii practicate pe piaţa bancară.

Dorim să precizăm faptul că pentru anul 2003 bugetul fondului de asigurări de sănătate este echilibrat, nemaifiind prevăzut nici un excedent. Practic, toate veniturile colectate în cadrul acestui fond vor putea fi utilizate în anul curent exclusiv pentru satisfacerea nevoilor de finanţare ale sectorului sanitar.

Aşadar, din cele prezentate se poate deduce cu uşurinţă, faptul că în anii 2001 şi 2002 nu au avut loc nici un fel de deturnare a fondurilor alocate, conform Legii ocrotirii sănătăţii şi nici nu s-a înregistrat erodarea, în perioada menţionată, a puterii de cumpărare a sumelor destinate sectorului sanitar.

Desigur, cu toţii ne-am dori ca procentul din p.i.b. alocat sănătăţii să fie cât mai mare, apropiat de nivelul ţărilor cu un grad de dezvoltare economico-socială mai mare decât al României, dar opţiunea pentru astfel de soluţii ar echivala cu diminuarea concomitentă a alocaţiilor pentru alte domenii economico-sociale cum ar fi: agricultura, apărarea naţională, educaţia, ordinea publică, asistenţa socială, etc.

Creşterea calităţii actului medical se va rezolva, după opinia Guvernului, atât prin creşterea alocaţiilor bugetare, o dată cu sporirea anuală a p.i.b. cât şi prin o mai eficientă utilizare a fondurilor repartizate, întărirea disciplinei şi a responsabilităţii întregului personal medico-sanitar.

În ceea ce priveşte unele comentarii preluate din Raportul Curţii de Conturi privind execuţia bugetară pe 2001 la Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dorim să menţionăm că aspectele redate sunt preluate din rapoarte şi verificări care nu sunt definitive sub aspectul metodologic al Curţii de Conturi, iar, pe de altă parte, toate aspectele citate în moţiune au fost între timp soluţionate de către specialiştii Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în concordanţă cu prevederile legale şi în deplină cooperare cu specialiştii Curţii de Conturi.

Referitor la situaţia creanţelor Casei Naţională de Asigurări de Sănătate în raport cu diverşi debitori rău platnici, este de menţionat faptul că această instituţie urmăreşte în mod constant şi serios îmbunătăţirea colectării veniturilor ce i se cuvin, potrivit legii, pentru aceasta având întocmite programe de control cu o ritmicitate şi o dispersie teritorială foarte riguroase. În unele cazuri există, însă, un grup de debitori cu datorii substanţiale care nu dispun de lichidităţi băneşti pentru achitarea plăţilor restante către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ceea ce, ţinând seama de penalităţile şi majorările care se calculează potrivit legii, majorează în mod artificial volumul sumelor de încasat de către bugetul fondurilor de asigurări de sănătate. Afirmăm aceasta, întrucât marea majoritate a contribuabililor înregistrează îmbunătăţiri privind modul de achitare a obligaţiilor către bugetul de sănătate şi ca efect al unei intensificări a activităţii de control din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce priveşte măsura adoptată de Guvern referitoare la includerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, aceasta nu a avut la bază dorinţa Executivului de creşterea centralizării sistemului sanitar şi de reducere a autonomiei acestei instituţii. S-a procedat de o asemenea manieră în scopul unei mai bune articulări a deciziilor din domeniul ocrotirii sănătăţii, precum şi pentru asigurarea unei coerenţe sporite în privinţa stabilirii priorităţilor şi a modului de utilizare a fondurilor destinate sectorului sanitar, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate păstrându-şi toate atributele de independenţă, prevăzute de Legea privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii.

Faţă de propunerea autorilor moţiunii, de trecerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din subordinea Guvernului şi coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în subordinea Parlamentului, considerăm că o asemenea soluţie, pe lângă faptul că nu este oportună, din punct de vedere al acţiunii Executivului pe linia întăririi capacităţii sale administrative şi de sporire a eficienţei fondurilor utilizate în acest domeniu, această variantă ar constitui şi o măsură ce intră în contradicţie flagrantă cu prevederile Constituţiei României. Aceasta, la art.101 alin.1, stabileşte că: "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice."

Acţiunea propusă de autorii moţiunii încalcă, aşadar, un principiu de bază al Constituţiei, cel al separării puterilor în stat, respectiv, puterea legislativă, puterea executivă şi cea judecătorească. Referitor la afirmaţia din moţiune, în legătură cu aşa-zisa desfiinţare a Institutului de Fiziologie Normală şi Patologică "Danielopolu" sau aşa-zisa restructurare a Institutului de Geriatrie şi Gerontologie profesor doctor "Ana Aslan" dorim să reliefăm faptul că, în primul caz, s-a procedat la menţinerea secţiei de cercetare a institutului, dar cu includerea activităţii medicale în Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie ca secţie de recuperare neuromotorie, iar în privinţa Institutului de Geriatrie "Ana Aslan" s-a luat decizia trecerii acestei instituţii de elită ştiinţifică şi profesională în structura Regiei Autonome a Protocolului de Stat, aceasta ca urmare a asigurării dorinţei de a asigura un acces sporit al instituţiei la fondurile necesare extinderii şi modernizării acesteia, acţiune care se poate realiza într-o mai bună măsură de către Regia Autonomă a Protocolului de Stat, decât prin ministerul nostru, activitatea medicală a institutului rămânând, însă, în continuare, în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

O altă afirmaţie nefondată a autorilor moţiunii constă în aceea că Ministerul Sănătăţii şi Familiei a desfiinţat Institutul de Perfecţionare Postuniversitară al Medicilor şi Farmaciştilor când, de fapt, ministerul a acţionat în acest caz pentru reorganizarea acestei structuri şi activităţii acestei unităţi în scopul asigurării unei eficienţe sporite, institutul funcţionând în prezent la parametrii corespunzători.

În ceea ce priveşte modificarea Legii privind modul de pregătire a asistenţilor medicali prin stabilirea desfăşurării acestei activităţi în cadrul unor colegii de specialitate cu durata de 4 ani, în locul şcolilor postliceale cu durata de 3 ani, dorim să menţionăm că aceasta constituie o cerinţă de racordare a acestui domeniu la standardele europene, nefiind deci, în nici un caz în contradicţie cu cerinţele acquis-sului comunitar.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Analizând cu atenţia şi respectul cuvenite propunerile înaintate de semnatarii moţiunii, doresc să vă informez următoarele pe marginea măsurilor sugerate de distinşii deputaţi în finalul demersurilor domniilor lor.

În ceea ce priveşte sistemul de salarizare în domeniul sanitar, vă informăm, stimaţi colegi, că în strategia Guvernului Năstase este cuprinsă şi măsura mai bunei corelări a veniturilor personalului medico-sanitar cu volumul şi calitatea prestaţiilor efectuate de acesta pentru pacienţi, precum şi o mai bună aliniere a nivelului salariilor din sectorul ocrotirii sănătăţii comparativ cu alte domenii de activitate, finanţate din bugetul de stat.

Această măsură s-a aplicat deja în cazul medicilor de familie care vor fi plătiţi într-o mai mare măsură în raport cu volumul şi calitatea actelor medicale, efectiv prestate, ceea ce va conduce atât la creşterea calităţii consultaţiilor, cât şi la intensificarea activităţii acestora în domeniul medicinii preventive.

Conţinutul şi structura contractelor cadru pentru asistenţa spitalicească şi medicina de familie, corespunzător anului 2003, au fost îmbunătăţite în sensul punerii accentului pe volumul şi calitatea serviciilor prestate, către beneficiarii actului medical, faţă de criteriile cantitative globale ce erau preponderente în trecut. Desigur, asemenea decizii pot genera anumite insatisfacţii imediate din partea personalului medico-sanitar, dar, pe termen scurt şi mediu, măsurile se vor dovedi benefice prin generarea unei creşteri a calităţii şi responsabilităţii actului medical în raport cu cetăţenii, precum şi, implicit, la sporirea eficienţei utilizării fondurilor publice alocate ocrotirii sănătăţii. Acordarea tichetelor de masă este o acţiune pe care Guvernul a sprijinit-o şi legalizat-o, aplicarea efectivă a acestei măsuri fiind la latitudinea fiecărei unităţi sanitare pentru personalul propriu, decizie dependentă atât de calitatea actului medical efectuat, cât şi de eficienţa administrării şi conducerii unităţilor respective.

Referitor la ultima propunere din moţiune privind eliberarea din funcţie a personalului necorespunzător din sistemul de management al sectorului sanitar, vă informăm că aceasta reprezintă o preocupare principală şi constantă, atât a conducerii Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cât şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Pe măsura constatării deficienţelor şi a abaterilor de la lege, prin controalele intensificate ale celor două instituţii şi în raport cu gravitatea faptelor, procedându-se la sancţionarea sau chiar înlocuirea din funcţie a persoanelor răspunzătoare.

Stimaţi colegi,

Asigurându-vă de întreaga disponibilitate a Guvernului pentru un dialog şi pentru dezbateri constructive privind problematica sistemului sanitar, precum şi pentru identificarea unor soluţii viabile de îmbunătăţirea activităţii în acest domeniu, doresc să subliniez în faţa dumneavoastră că ocrotirea sănătăţii va constitui şi în continuare un domeniu prioritar în activitatea Executivului, alocaţiile substanţiale stabilite pentru acest domeniu, în creştere de la un an la altul, precum acţiunile de perfecţionare a organizării şi funcţionării sistemului, fiind o dovadă elocventă în acest sens.

În încheiere, considerând nefondat conţinutul moţiunii, raportat la explicaţiile şi argumentele prezentate în faţa dumneavoastră prin răspunsul Guvernului, vă propun, doamnelor şi domnilor deputaţi, ca moţiunea iniţiată de Grupul parlamentar al PRM să fie respinsă prin votul dumneavoastră negativ.

Vă mulţumesc pentru atenţia pe care mi-aţi acordat-o. (Aplauze)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, doamna ministru.

Are cuvântul, cum am anunţat deja domnul deputat Ovidiu Brânzan din partea Partidului Social Democrat şi Umanist şi se pregăteşte domnul Ifrim Mircea, preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Aveţi cuvântul, domnule Brânzan.

 
   

Domnul Ovidiu Brânzan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Unul dintre dictoanele clasice în medicină este "mens sana in corpore sano". Colegii de la PRM par cam bolnăvicioşi prin prisma acestuia, dacă e să ne uităm la abordarea halucinantă a problemelor sănătăţii din România. Este adevărat că avem multe probleme în sistemul românesc de servicii de sănătate. Este absolut fals că aceste probleme sunt specific româneşti şi că ele sunt ieşite din comun.

La ora actuală există probleme în serviciile de sănătate ale tuturor ţărilor europene, nu doar la noi, deoarece reforma în sănătate este un proces permanent. Acesta este şi motivul pentru care Consiliul Europei a cerut un raport intitulat "Reforma sistemelor de sănătate în ţările membre ale Consiliului Europei".

A fost necesară iniţierea unui astfel de studiu, deoarece s-a constatat că toate cele 43 de state ale Consiliului Europei, atât de diferite între ele, au o mare trăsătură comună: sunt toate profund nemulţumite de sistemele lor de sănătate, oricât de bine le-ar merge economia. Deci, a transforma un proces viu, cel al reformei în sănătate, cu minusurile inerente ale tranziţiei, într-o problemă naţională, vezi atacurile şi prezentarea din media a ultimelor zile, este o exagerare periculoasă care, din păcate, pune pe gânduri chiar şi pe oamenii sănătoşi.

Vorbim foarte mult despre reformă, ce înseamnă, de fapt, reforma în sănătate în România de astăzi şi în accepţiunea europeană. Reforma înseamnă în primul rând conştientizarea cetăţenilor pentru a fi mai atenţi cu propria sănătate, înseamnă un accent pe prevenirea bolilor şi pe medicina primară, deci, medicii de familie.

De asemenea, înseamnă transferul resurselor dinspre spitale spre medicina preventivă şi spre medicina de familie. Astfel, vom cheltui mai mulţi bani în domeniile menţionate, dar economiile în timp vor fi cu mult mai mari, pentru că se cheltuie un dolar pentru prevenire, dar 3 dolari pentru tratarea unei boli.

Principiile de bază după care se organizează toate sistemele de sănătate moderne sunt următoarele: calitate, solidaritate, deci, echitate şi eficienţă, deci, costuri utile pentru ceea ce vrem să obţinem. Pe lângă aceşti 3 piloni mai există unul şi anume suportabilitatea financiară, sustenabilitatea sistemului. Cele 4 principii sunt ca şi picioarele de la un scaun, dacă tai unul scaunul devine foarte incomod. Colegii de la PRM ne recomandă să neglijăm principiul sustenabilităţii financiare, deci, să tăiem un picior de la scaun. România poate suporta la ora actuală circa 4% din p.i.b. pentru sănătate, asta este puterea noastră acum, în funcţie de ea se fac celelalte calcule, respectând principiile anterior enunţate. Dacă nu vom ţine cont de asta întregul sistem şi sanitar şi, implicit, al economiei naţionale ar începe să se clatine. Noi nu trebuie să investim acum mai mult în sănătate, trebuie să investim în economia naţională pentru a avea o creştere economică sănătoasă şi continuă, pentru a avea mai mulţi bani pentru sănătate. Avem nevoie de mai mulţi bani, dar aceasta este singura ordine a priorităţilor prin care îi putem obţine. Iar cu banii pe care îi avem, fie ei mulţi sau puţini, putem face lucruri mult mai bune dacă suntem lăsaţi în pace să continuăm reforma. Practic, moţiunea de astăzi ne cere să îngheţăm sistemul şi să cheltuim tot mai mulţi bani cu eficienţă tot mai scăzută, spre a da satisfacţie celor interesaţi. Problema majorităţii sistemelor de sănătate europene, şi România de astăzi nu face excepţie, este că ele nu pot să absoarbă şi să utilizeze corect şi cu eficienţă resursele financiare care le sunt alocate. Trebuie să ne concentrăm să folosim mai eficient banii pe care îi avem, iar când vom fi pregătiţi să utilizăm cu randament mai multe resurse, vă garantez că ele se vor găsi. Însă, pentru a putea folosi fondurile cu maximum de eficienţă, este nevoie de pace socială pentru a putea continua reforma. Presiunile la care suntem supuşi zilele acestea nu au ca scop final un sistem de sănătate mai bun pentru cetăţenii români, ci vor să creeze haos pentru ca banii să fie folosiţi în interese personale, aşa cum s-a mai întâmplat.

Doamnă ministru Bartoş, se pare că aţi supărat multă lume, aţi încurcat multe interese financiare, fiindcă altfel nu se explică această campanie concertată de denigrare a sănătăţii din ultimele zile.

Nu vă lăsaţi intimidată, deoarece drumul pe care aţi pornit e bun, chiar dacă nu aţi găsit, poate, întotdeauna soluţia perfectă într-un domeniu unde nu există soluţii perfecte.

În concluzie, din aceste motive, vă propun, stimaţi colegi, şi susţin respingerea prezentei moţiuni.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Ifrim Mircea şi se pregăteşte doamna deputat Ivănescu Paula din partea PD-ului.

 
   

Domnul Ifrim Mircea:

Stimate domnule preşedinte,

Stimată doamnă ministru,

Distinşi colegi,

Aş dori să încep alocuţiunea mea spunând şi citând pe Dante care spune că "şi Iadul este pavat cu intenţii bune". Nu ne îndoim de bunăvoinţă, nu ne îndoim de bunele intenţii, de asemenea, dacă este să facem o paralelă, sigur, toate statele din Uniunea Europeană şi din lume au probleme cu sănătatea, numai că sunt la alt nivel. Datele noastre privind indicatorii de sănătate sunt din rapoartele OMS care nu sunt din ultimul an. Nu contest că în loc de 18 la mie mortalitate infantilă, luate din datele OMS, este 16 la mie, cum spunea doamna ministru, dar mortalitatea infantilă în ţările Uniunii Europene este între 4 până la 6,8 la mie, faceţi dumneavoastră comparaţia. Au probleme. Mortalitatea maternă 0,34 la suta de mii, nu contest că este 0,22 la ultima citire, dar în ţările Uniunii Europene este 0,03 la mie până la 0,08 la mie. Deci, problemele sunt, depinde de nivelul la care se găsesc. Eu aş dori să subliniez o primă idee, că actualul document a fost întocmit pe date obiective, printre care menţionez: Raportul Băncii Mondiale pentru România din anul 2002, Capitolul V - Stare de sănătate; Raportul Curţii de Conturi privind execuţia bugetară a Ministerului Sănătăţii şi Familiei în anul 2001; datele publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, amendamentele care au fost discutate aici şi motivate de senatori şi deputaţi din toate partidele, cu ocazia discutării bugetului pentru anii 2001, 2002 şi 2003.

De asemenea, moţiunea reprezintă o concluzie a ceea ce numeroase alte forţe ale societăţii civile şi organisme profesionale medicale au semnalat cu competenţă şi mare responsabilitate în ultimul an, văzând starea de degradare a sănătăţii populaţiei, cităm: "Declaraţia Colegiului Medicilor din România" din februarie 2003, "Petiţia Colegiului Farmaciştilor" din februarie 2003, "Declaraţia Blocului Naţional Sindical şi Cartel Alfa", "Declaraţia Partidului Naţional Liberal", "Declaraţia Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor", "Declaraţia furnizorilor de medicamente", etc., astfel încât, această moţiune este o concluzie şi de-a dreptul nu ne putem socoti autorii ei.

Ea este, practic, expresia realităţilor şi a societăţii civile care este alarmată de ce se întâmplă.

Sigur, sunt foarte multe de spus. Aş vrea să subliniez doar câteva idei: necesitatea retragerii Ordonanţei de urgenţă 150/2002 care nu face altceva decât să naţionalizeze sistemul de asigurări de sănătate; este necesară promovarea iniţiativei legislative făcută de 12 senatori şi deputaţi din toate partidele politice, care a fost votată pe articole în Senat şi aşteaptă votul final. Această iniţiativă rezolvă problema de fond: întoarcerea banilor la sănătate.

Incontestabil s-a spus că nu este ban privat şi că utilizăm un termen cum nu trebuie. Ei bine, preşedintele Curţii de Conturi, privind acest fond, a afirmat: "Este ban privat administrat public". Deci, este banul contribuabilului. Este o declaraţie a unui om de specialitate.

S-a spus că s-a realizat problema venituri egal cheltuieli. Este o realitate şi este un succes al Parlamentului României că s-a realizat acest lucru. Că sunt dobânzi la fondul de asigurări este, de asemenea, succesul Parlamentului României, dar nu este lăsată Casa să adune banii.

Tot raportul Curţii de Conturi arată că excedentul nu a fost reportat pe anul următor şi cheltuit. El nu apare nicăieri. De aici, datoriile spitalelor, apar 29.000 din creanţe şi nu vă reţin atenţia, citând din raportul Curţii de Conturi, veţi vedea ce se întâmplă cu banii. Mai mult decât atât, privind aparatura achiziţionată din fondurile PHARE, la fel, sunt probleme foarte serioase puse în raportul Curţii de Conturi, astfel încât această lege este necesară, europeană şi în toată lumea, Casa de asigurări de sănătate este autonomă şi îşi gestionează banii în mod corespunzător. Cerem audit extern, cerem autonomia Casei în acord cu descentralizarea.

De asemenea, aş vrea să spun că, în acest context, exemplific un lucru ilariant şi absolut inadmisibil: prin normele de aplicare ale contractului-cadru din Monitorul Oficial nr.78 bis din 6 februarie 2003, care, până la ora actuală, este o broşură inexistentă în sistem, prin numărul de exemplare redus, se stipulează o taxă între 50.000 până la 100.000 lei pentru fiecare internare în spital, ceea ce este absolut în dezacord cu faptul că avem asigurări de sănătate.

De asemenea, impunerea la farmacii a unui plafon la medicamente, obligarea acestora de a-şi da taxele la stat în momentul emiterii facturii, deşi statul nu-şi plăteşte datoriile, adaosul comercial unic, stabilit de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, care nu acoperă nici rata inflaţiei, neplata producătorilor de medicamente eliberate în ambulatoriu, vorbesc de cei români, încă din anul 2002, fac, în fapt, ca medicamentele gratuite şi compensate să devină o iluzie pentru mulţi dintre contribuabili.

De asemenea, este stupefiantă eliminarea Colegiului medicilor de la elaborarea acestui contract-cadru şi includerea doar a Ordinului asistenţilor.

Doresc, de asemenea, să menţionez salarizarea total indecentă a personalului medical. A crede că un rezident poate trăi cu 1,8 milioane, iar un medic primar cu 7 milioane, este expresia unui dispreţ total faţă de slujitorii sănătăţii. Propunem 6 milioane la rezidenţi, 20 milioane la medicul primar şi vă spun că de curând am semnat un protocol de cooperare cu Universitatea din Debreţin, acolo, salariul profesorului universitar medic este de 2100 dolari S.U.A. pe lună şi a medicului primar de 1800 de dolari.

Consider că soluţia managerială actuală nu este hăituirea personalului medical cu controale care să ateste risipa, prin găsirea unor cazuri izolate de medici care, în mod ilegal, obţin mari sume de bani, sau de spitale în care există unele cazuri de risipă, ci să privim cu răspundere de ce România este ţara care alocă cele mai mici fonduri pe cap de locuitor, din toate ţările est-europene, nemaivorbind de vestul Europei. Aceste lucruri trebuie să ne dea de gândit.

Privind Institutul de fiziologie, soluţia - dacă veţi merge să vedeţi cum arată actualmente Institutul de fiziologie, vă veţi convinge: aparate adunate în cameră, stoparea cercetării, stoparea schimbului de reviste la un institut înfiinţat în 1911 de marele Paulescu.

În ce priveşte Institutul de geriatrie, convulsii privind comanda, scoaterea unor specialişti de mare valoare, ca şi profesorul Şerbănescu, şi trecerea unui institut medical în administrarea unei regii.

Sigur, sunt foarte multe de spus. Privind tichetele de masă, la fel, se pot face comentarii, ele nu se pot da.

În concluzie, fac un apel la raţiune şi consider că este un moment deosebit de grav în care se găseşte starea de sănătate a naţiunii române, urmare, pe de o parte, a subfinanţării sistemului şi a centralizării excesive, iar pe de altă parte, a unui manageriat care lasă extrem de mult de dorit.

Îmi exprim convingerea că logica faptelor prezentate va preleva asupra orgoliilor, chiar cele legislative, lăsând iniţiativele legislative bune să meargă şi neluptând pentru paternitatea de autori, că nu suntem autori la legile statului, şi ştiu la ce mă refer, astfel încât să avem în minte mereu că "somnul raţiunii naşte monştri", iar sănătatea nu este un teren pentru lupta politică, ci însăşi condiţia indispensabilă a existenţei umanităţii.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Are cuvântul doamna deputat Paula Ivănescu.

 
   

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Acum un an, tot cam pe această vreme, Partidul Democrat iniţia o moţiune care se numea "Criza în sistemul de sănătate". Dovadă că un alt partid a iniţiat şi anul acesta o moţiune pe aceeaşi temă înseamnă că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic.

Faţă de cele semnalate de Partidul Democrat în moţiunea "sănătatea" de anul trecut, se constată că guvernarea Adrian Năstase, departe de a atenua problemele existente, a adăugat în plus altele noi. Şi anume: alocarea unor sume din ce în ce mai mici pentru sănătate, prin bugetul naţional şi gestionarea defectuoasă a acestora; deturnarea banilor colectaţi de Casa de sănătate spre acoperirea găurilor negre apărute din gestionarea incompetentă a economiei naţionale precum şi din marile fraude şi speculaţii financiare care caracterizează guvernările P.S.D.; revenirea la comanda centralizată, la dirijismul etatist; politizarea tuturor structurilor implicate în actul de sănătate publică; anularea penalităţilor şi reeşalonarea datoriilor către casele de asigurări de sănătate, ale marilor societăţi comerciale, în special a celor cu capital privat aparţinând clienţilor politici importanţi ai P.S.D.; stoparea restructurării sistemului de sănătate.

Pentru anul 2002, bugetul sănătăţii alocat de Guvernul P.S.D. era de numai 11.000 de miliarde, ceea ce plasează din nou România pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte banii cheltuiţi anual pentru sănătatea fiecărui locuitor.

Pentru anul 2003, bugetul alocat sănătăţii este de 18.000 de miliarde de lei, ceea ce face ca această situaţie să se menţină, să se agraveze. Chiar şi în Bulgaria se cheltuiesc anual pentru sănătate 140 de dolari pentru fiecare locuitor, în timp ce în România cifra este de 70 de dolari, din care numai 8 sunt alocaţi de la bugetul de stat, restul fiind reprezentaţi de contribuţia angajatorilor şi angajaţilor la fondul de asigurări de sănătate, de banii din creditele externe nerambursabile şi din cheltuielile directe pentru sănătate ale populaţiei.

Această situaţie inadmisibilă este agravată prin faptul că banii colectaţi de Casa de sănătate sunt prost gestionaţi şi, chiar mai grav, sunt deturnaţi către cu totul alte destinaţii pe care oamenii nu le cunosc. În doi ani de guvernare, fondul de asigurări de sănătate a fost spoliat prin folosirea pentru alte destinaţii a unei sume de peste 12.000 de miliarde de lei.

Subordonarea politică a Casei de sănătate faţă de Guvern şi preluarea sumelor colectate de la asiguraţi la Trezoreria statului a fost folosită de Guvernul Năstase pentru a da acestor fonduri alte destinaţii decât pentru destinaţiile care au fost plătite.

Existenţi numai pe hârtie, banii Casei de sănătate lipsesc efectiv din Trezoreria statului, şi aceşti bani, ca multe alte mii de miliarde de până acum, au fost dirijaţi pentru acoperirea incompetenţei Guvernului Năstase de a conduce treburile ţării. Cetăţeanul, fără a fi întrebat, plăteşte şi astăzi din buzunarul propriu inclusiv prin sumele cu care contribuie la fondul de sănătate, pentru scandaloase afaceri de corupţie.

În timp ce banii sunt astfel deturnaţi de la destinaţia lor legală, casele judeţene de asigurări de sănătate continuă să aibă datorii enorme faţă de spitale. Aceleaşi datorii le au casele judeţene şi către farmacii, situaţie care duce la limitarea eliberării medicamentelor gratuite şi compensate, în unele cazuri doar în primele două zile din lună.

Neplata la timp a sumelor restante către spitale şi farmacii se tot întoarce împotriva bolnavilor. Furnizorii de medicamente şi materiale sanitare refuză acum să mai aprovizioneze unităţile sanitare în aceste condiţii. Rezultatul este că, în spitale, pacienţii trebuie să ceară familiilor să aducă de acasă medicamente şi alimente, iar în faţa farmaciilor se formează sistematic cozi pentru ca bolnavii să poată obţine medicamentele compensate prescrise.

Guvernul, prin intermediul Casei exercită o presiune continuă asupra bugetelor din care îşi desfăşoară activitatea cabinetele medicilor de familie. Medicii de familie, cei de care depinde, în fapt, sănătatea celor mai mulţi dintre noi, sunt prinşi în acest moment între două constrângeri de natură total diferită. Pe de o parte, sunt obligaţi să-şi desfăşoare activitatea după regulile economiei de piaţă, fiind obligaţi să plătească toate cele necesare pentru funcţionarea cabinetului, pe de altă parte, acest buget se stabileşte centralizat de către Casa de sănătate, aplicându-se uniform pentru toate activităţile medicale.

Practic, lucrurile se petrec astfel: Guvernul întocmeşte bugetul de stat ştiind dinainte că anumite găuri negre vor trebui astupate şi din banii daţi de fiecare pentru sănătate şi, pentru ca aceasta să fie posibil, se planifică un buget cu excedent, un buget la sănătate pentru excedent.

Finanţele decid ce sume se pot elibera pentru sectorul sanitar. Se eliberează deliberat sume mai mici decât necesarul pentru a rămâne cu cât mai mulţi bani în trezorerie, astfel încât sumele alocate medicinii primare să se împartă la un număr de asiguraţi mult mai mic şi mult mai prost decât este necesar.

În 2002, faţă de 16.000 de lei acordaţi pentru fiecare pacient aflat pe lista unui medic de familie cât a cerut patronatul, Casa a propus doar puţin peste 8000 de lei. Pentru ca, în final, să se ajungă numai la 10.000 lei pentru fiecare pacient. Cam la atât apreciază Guvernul Năstase preţul sănătăţii fiecăruia dintre noi.

Situaţia se repetă, mult agravată la începutul acestui an. Medicilor de familie li se oferă pentru un punct, adică pentru fiecare pacient înscris pe listă, suma de 9560 de lei care, luând în consideraţie şi rata inflaţiei, reprezintă cu aproximativ 25% mai puţin din valoarea punctului din anul 2002.

În ciuda promisiunilor făcute, atât în manifestul electoral, cât şi în programul de guvernare al P.S.D., personalul din sistemul de sănătate publică continuă să aibă cea mai mică salarizare din Europa, necorelată în nici un fel nici cu specializarea şi cu performanţa acestuia, nici cu numărul sau cu complexitatea manevrelor prestate. Preocupat să ia cât mai mult din banii de sănătate pentru a acoperi datoriile clienţilor săi politici, Guvernul P.S.D. nu se mai îngrijeşte şi nu-şi mai face griji câţi bani mai rămân pentru sănătatea cetăţeanului.

Nu mai contează cât de mulţi oameni sunt bolnavi şi cât de grav. Guvernul acordă o sumă fixă, simbolică, din care medicul de familie trebuie să se descurce. Ce înseamnă un buget de 18 milioane pentru un medic de familie care are 2500 de arondaţi? Înseamnă aproximativ 2200 de lei pe lună şi analize de 750.000 de lei pe lună pentru fiecare cetăţean. Cam atât primim fiecare dintre noi înapoi pentru sănătate din ceea ce am dat statului.

În timp ce banii destinaţi sănătăţii capătă tot felul de destinaţii ilicite, Guvernul bagă încă o dată mâna în buzunarul cetăţeanului introducând noi taxe numite impropriu coplăţi. În realitate, sunt impozite suplimentare pe sănătate.

Reforma sistemului sanitar s-a împotmolit în spitale, în care intră în continuare sume uriaşe, fără ca eficienţa actului medical să crească corespunzător. Transferarea spitalelor de interes local către autorităţile administrative locale s-a făcut fără alocarea sumelor aferente, astfel încât renovarea şi întreţinerea acestora pică tot în sarcina comunităţilor.

Din cauza lipsei banilor deturnaţi de către Guvern şi datorită stagnării reformei în sistemul sanitar, frigul, foamea şi lipsurile de tot felul care caracterizează societatea românească s-au mutat şi în spitale.

Enumerăm câteva din promisiunile neonorate de Guvernul P.S.D.: atragerea personalului medical superior şi mediu în zone izolate sau defavorizate, prin oferirea de facilităţi. Pentru ameliorarea indicatorilor de mortalitate şi morbiditate în populaţia generală se vor aplica 32 de programe naţionale şi se va dezvolta reţeaua serviciilor de sănătate publică prin schimbarea raportului sectoarelor spitaliceşti- extraspitaliceşti; Ministerul Sănătăţii va emite şi aplica acte normative care să înlocuiască sistemul centralizat şi de comandă; fondurile de asigurări de sănătate vor finanţa serviciile de sănătate primară, ambulatorie, spitalicească, de urgenţă, stomatologică, reabilitare, produse farmaceutice compensate; Casa va defini clar pachetul de produse de sănătate oferite populaţiei; stimularea producţiei autohtone de aparatură şi instrumentar medical modern şi competitiv; acordarea de către stat a unor facilităţi pentru acces la credite ieftine medicilor şi farmaciştilor; salarizarea personalului sanitar superior şi mediu, atât în medicina primară, cât şi în cea de specialitate, se va face în funcţie de prestaţiile efectuate, de eficienţa şi calitatea actului medical; renovarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură de înaltă performanţă a spitalelor reprezentative.

Repet, acestea sunt promisiuni făcute şi neonorate. Partidul Democrat nu deţine soluţia miracol de azi pe mâine, dar propune nişte soluţii pentru ieşirea din situaţia dezastruoasă. Ele sunt în principal următoarele:

Modificarea Legii asigurărilor de sănătate în următorul sens: realizarea unei autonomii reale a Casei de sănătate; utilizarea fondurilor colectate exclusiv pentru prestaţiile prevăzute în Legea asigurărilor de sănătate şi condiţii de transparenţă totală; prezentarea trimestrială a unui raport a situaţiei financiare şi a funcţionării Casei de sănătate în faţa comisiilor de sănătate ale Parlamentului; cuprinderea reprezentanţilor beneficiarilor de servicii în consiliile de administraţie ale Casei.

De asemenea, mai sunt necesare: modificarea legii spitalelor în sensul scoaterii de sub comanda politică a conducerii acestora; iniţierea şi adoptarea Legii asistenţei de sănătate publică; sporirea numărului responsabilităţii şi specializării inspectorilor financiari care să realizeze colectarea contribuţiilor restante la fondul de sănătate; trecerea cât mai urgentă în patrimoniul primăriilor a imobilelor în care-şi desfăşoară activitatea spitalele şi policlinicile, aplicându-se astfel prevederile Legii patrimoniului public; încetarea politicii falimentare de ştergerea penalităţilor şi datoriilor societăţilor comerciale restanţiere şi de satisfacere prin această metodă a intereselor clienţilor politici ai P.S.D.

Având în vedere faptul că morbiditatea a crescut alarmant, că numărul decedaţilor în 2002 a fost numai în primele şase luni, mai mare cu circa 40.000 de persoane, faţă de 2001, că nu există, practic, medicină preventivă, denumirea corectă a ministerului ar trebui să fie "ministerul bolii".

Partidul Democrat va vota pentru revigorarea sistemului sanitar, pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, pentru întoarcerea cu faţa spre cetăţean şi spre nevoile sale.

(Aplauze din partea Opoziţiei)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Ion Luchian, din partea Partidului Naţional Liberal.

 
   

Domnul Ion Luchian:

Domnule preşedinte,

Doamna ministru,

Aş vrea să încep înainte de prezentarea materialului cu o chestiune legată de afirmaţia colegului meu, doctorul Brânzan. Nu cred că există o acţiune concertată împotriva Ministerului Sănătăţii. Faptul că această moţiune a fost depusă de Partidul România Mare sau poate foarte bine să fie depusă de Partidul Naţinal Liberal sau Partidul Democrat sau oricare alt partid, eu ştiu, U.D.M.R., nu are relevanţă. Are relevanţă faptul că sănătatea nu are culoare politică şi noi trebuie să apreciem ca atare starea de fapt în România de astăzi. (Aplauze din partea Opoziţiei)

Ce mă surprinde pe mine, şi domnul preşedinte de şedinţă nu a luat nici o măsură, este faptul că sala în care ne desfăşurăm şi discutăm această moţiune, este aproape goală, iar în timpul discursului, chiar a doamnei ministru, care dădea explicaţii la ceea ce este în sănătate astăzi, sau ce crede dumneaei că este bine în sănătate, murmurul era mai mare din partea colegilor dânsei de partid.

(Din sală i se strigă că greşeşte)

Poate greşesc. M-am şi gândit dacă să prezint...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, o să vă pierdeţi în amănunte din acestea care n-au legătură cu fondul şi o să vă consumaţi timpul fără să spuneţi problemele de fond pe care doriţi să le exprimaţi.

 
   

Domnul Ion Luchian:

Domnule preşedinte, dacă vreţi vă prezint materialul şi nu-l mai citesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu! Eu v-am recomandat colegial să vă referiţi la problemele de fond.

 
   

Domnul Ion Luchian:

România, anul 2003. Sistemul de sănătate: imobilism, tensiuni sociale, neglijenţe manageriale, dezechilibre structurale. Şi peste toate acestea un avânt centralizator foarte greu de înţeles şi imposibil de acceptat.

Aşa arată sistemul sanitar din România la peste doi ani de zile de când P.S.D. şi-a asumat, cel puţin declarativ, sarcina de a îmbunătăţi actul medical şi starea generală de sănătate a populaţiei. Este un fapt uşor de probat că sistemul sanitar din România se află în cel mai grav dezechilibru din ultimii 13 ani.

Degradarea continuă a stării de sănătate a populaţiei, ineficienţa cronică şi în creştere a utilizării fondurilor pentru sănătate, măsurile contradictorii, pripite şi prost fundamentate sunt lucruri pe care statisticile le cuprind, iar noi, toţi, le vedem în jurul nostru. Să fie clar însă, nu vorbim aici doar despre vină, pentru că vinovaţi se pot găsi. Recentele demiteri de secretari de stat din mai toate ministerele arată că Guvernul Năstase poate produce oricând două duzini de ţapi ispăşitori pentru situaţia dificilă în care se află România, inclusiv sistemul ei sanitar.

Dacă nu vorbim despre vină, nu putem totuşi să nu vorbim despre responsabilitate. Există doi responsabili şi mă refer la ministrul sănătăţii, doamna ministru Bartoş şi secretarul de stat, preşedintele Casei Naţionale, domnul Eugen Ţurlea.

Stimaţi colegi din P.S.D.,

Programul de guvernare al cabinetului dumneavoastră specifică în clar că necesitatea îngrijirii sănătăţii care - citez din programul de guvernare - "trebuie să fie un bun social, colectiv, accesibil tuturor cetăţenilor României, indiferent de capacitatea lor de a plăti pe fondul asigurării, unui acces liber şi echilibrat la serviciile de sănătate."

Astăzi, după doi ani de guvernare P.S.D., sănătatea în România nu mai este un bun social, ea a devenit bun de stat, împărţit după criterii obscure, planificat în mod neinteligent, achiziţionabil de pe piaţă după reguli, altele decât cele declarate de sistem.

Partidul Naţional Liberal consideră că aceasta este o bună ocazie pentru trecerea în revistă a măsurilor ilogice, a stângăciilor, a falselor soluţii şi a blocajelor practice de care Ministerul Sănătăţii şi Guvernul sunt responsabile în ultima perioadă.

Spolierea fondului asigurărilor sociale de sănătate, prin renunţarea nejustificată la uriaşa sumă de 12.000 de miliarde lei, ar fi un exemplu.

Amputarea bugetului Ministerului Sănătăţii a fost prost plasată din punct de vedere al momentului şi neconvingător justificată. Centralizarea constantă, implacabilă şi finalmente contraproductivă a sistemului sanitar şi a deciziei în sănătate. Ordonanţa de Guvern nr.150/2002 este actul antireformist prin excelenţă, caracteristic liniei generale promovate acum în sistemul de sănătate.

Evitarea, am putea spune chiar neglijarea definirii cu claritate a pachetului minim de servicii din sănătate, un alt exemplu. Această neglijenţă merge mână în mână cu neimpunerea standardelor de calitate. Pe scurt, nu se spune ce şi cum se garantează în materie de servicii de sănătate, lăsându-se actul medical la voia întâmplării.

Introducerea unor taxe suplimentare nejustificate, impropriu numite coplăţi, fără o pregătire adecvată a cetăţeanului contribuabil, parcă doar pentru a ne contrazice, sau a se contrazice, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a emis acte normative consecutive Ordonanţei de urgenţă 150/2002 care introducea această coplată, acte normative care anulau această taxă pentru bolnavii care se internează lăsând la latitudinea consiliilor judeţene dacă sau nu să o impună.

Abordarea total eronată a plăţii serviciilor medicale oferite medicilor de familie, specialiştii Ministerului Sănătăţii nu vor să recunoască faptul că este imposibil să acoperi cheltuielile unui cabinet de medicină de familie cu 1500 de asiguraţi dacă stabileşte o valoare a capitaţiei mai mică în 2003 decât cea din 2002.

Doamnelor şi domnilor deputaţi ai majorităţii,

În momentul în care aţi preluat guvernarea, dumneavoastră, cei din P.S.D., aţi făcut o serie de promisiuni. În cazul în care programul de guvernare nu vă este la îndemână şi nu vă este, pentru că acţiunea - proiect de la P.S.D. are doar o vagă legătură cu ceea ce aţi zis acum doi ani. Vă reamintim că aţi promis câteva lucruri pe care, până la urmă, nu le-aţi făcut: renovarea şi modernizarea spitalelor; înfiinţarea de centre medico-sociale pentru persoane cu venituri mici; stimularea producţiei naţionale de aparatură şi instrumentar medical cu acordarea de facilităţi de creditare personală şi de afaceri pentru profesioniştii actului medical, iată numai câteva puncte din lunga listă de promisiuni a P.S.D.-ului.

Domnule prim-ministru Adrian Năstase,

Doamna ministru Bartoş,

Aceste promisiuni ne-au convins de două lucruri în doi ani de zile: atunci când le-aţi formulat, promisiunile ne-au convins de faptul că înţelegeţi o mare parte din problemele sistemului sanitar din România. Astăzi, când le-aţi uitat, ele ne conving că nu puteţi genera o conducere eficientă şi nu puteţi îndrepta sistemul spre modernizare, competitivitate şi calitate. Degeaba aţi pus degetul pe unele probleme dacă nu aţi fost în stare să găsiţi şi soluţia.

Onorat guvern,

Degeaba aveţi diagnosticieni buni dacă nu v-aţi impus manageri buni! E o palidă consolare când diagnosticul este perfect dar actul medical este de slabă calitate.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Există câteva măsuri care se pot lua pentru ca sistemul de sănătate să se îmbunătăţească.

Partidul Naţional Liberal propune o filosofie diferită, un alt mod de raportare la sistemul sanitar românesc.

Cerem despărţirea totală şi definitivă a sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate de orice administrare de tip ministerial. Fondul de asigurări sociale de sănătate trebuie să se raporteze exclusiv la individ în ceea ce priveşte contribuţia sa la creare, ca şi returnarea către individ sub formă de servicii şi asistenţă medicală la standardele europene.

Cred că doamna ministru Bartoş sau orice alt ministru al sănătăţii ar putea să vină, sau ar fi putut să vină atât în 2001, în 2002, dar şi în 2003, şi să spună: "Ministerul Sănătăţii are 0,8% din p.i.b.". Acesta este fondul pe care trebuie să-l gestioneze Ministerul Sănătăţii şi doamna ministru. Restul, sunt banii contribuabililor şi trebuie să-i gestioneze altcineva.

Solicităm simplificarea legislaţiei de colectare şi administrare a fondului de asigurări de sănătate şi conferirea unui caracter privat social şi individual, în ceea ce priveşte destinaţia, valorificarea şi gestionarea acestui fond.

Credem că este necesar să se facă distincţia între instituţia de administrare a fondului de asigurări sociale şi între banii care constituie fondul propriu-zis. Instituţia administrării trebuie să ia forma unui consiliu de încredere, propus de Parlament, iar banii trebuie să iasă din sistemul bugetului consolidat al statului.

Cei care administrează fondul asigurărilor sociale de sănătate trebuie să se comporte precum nişte bancheri cu bani care nu sunt ai lor şi pentru care sunt responsabili în cel mai înalt grad.

De asemenea, credem că fondul asigurărilor sociale de sănătate trebuie să funcţioneze ca un fond privat de investiţii, care îşi poate mări valoarea prin gestionare eficientă.

Credem în nevoia practică de apropiere a actului medical de cetăţean, acordând prioritate medicului de familie, activităţii ambulatorii şi a medicinii preventive.

În fine, cerem privatizarea accelerată a unităţilor sanitare şi mă refer la medicina de familie, medicina primară, medicina ambulatorie, precum şi a unităţilor ineficiente.

Stimaţi colegi, între majoritatea PSD şi între noi, cei din Opoziţie, stă lunga listă a promisiunilor călcate sau neîmplinite. Sunt lucruri care ne despart şi lucruri pe care noi le dorim făcute altfel. Ne trebuie un sistem de sănătate care să funcţioneze. Aceasta este necesitatea din sănătate astăzi. În numele acestei necesităţi, cerem descentralizarea sistemului sanitar, introducerea privatizării şi plata adecvată a actului medical. Şi, de asemenea, mai cerem demiterea tuturor acelor manageri din sănătate, şi ca oameni politici, care au dat greş atât în plan central, cât şi în teritoriu. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Arpad Marton, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Se pregăteşte doamna Ana Florea, din partea Grupului parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

 
   

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor,

Într-un interval destul de scurt, iată-ne discutând o nouă moţiune, legată de situaţia grea în care se află sănătatea. În acest răstimp, nu numai că nu s-a îmbunătăţit această stare de fapt, ci, din contră, s-a agravat. Mai mult, nici măcar nu s-ar putea susţine că măsurile luate ar contura o îmbunătăţire în timp real a acesteia.

Trebuie să fiu de acord cu semnatarii moţiunii, că principala cauză o reprezintă o colectare necorespunzătoare a fondurilor, amânarea, eşalonarea plăţilor, în principal ale marilor datornici, şi nefolosirea integrală a sumelor care, totuşi, au fost colectate în scopul sănătăţii, sau cheltuirea defectuoasă a acestora.

Trebuie să adaug încă o cauză la fel de importantă. Existenţa a trei case de asigurări de sănătate, ceea ce permite ca tocmai acele persoane care au venituri mai mari să cotizeze separat, necontribuind la asigurarea comună a tuturor cetăţenilor. Tocmai Ordonanţa nr.150/2002 face o încercare, adevărat, firavă, de aducere sub acelaşi acoperiş a celor trei fonduri, prin crearea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, dar ea nu a fost dusă până la capăt.

S-ar putea întâmpla ca tocmai unii semnatari ai moţiunii, de exemplu, să nu fi solicitat virarea celor 13,5% din salariul lor către casele de asigurări de sănătate a judeţelor din care provin. Sunt convins că trebuie să fie o reglementare legală, prin care aceste case să contribuie la nivelul asistenţei primare, a asistenţei de urgenţă şi compensare de medicamente, măcar la nivelul serviciilor acordate de sistemul general de asistenţă sanitară. Mai mult, sunt convins că adevărata soluţie ar fi plata unui procent într-o casă, şi a unei alteia într-o casă specială.

Sunt de acord cu semnatarii moţiunii că este inacceptabilă diminuarea sumei aferente punctului per/capital într-o situaţie de inflaţie, chiar dacă se preconizează că această inflaţie va scădea. Sunt convins că este greşită tendinţa de diminuare de la an la an a procentului ce se acordă asistenţei medicale primare. Tocmai crearea unei asistenţe primare din ce în ce mai puternice, având competenţe din ce în ce mai mari va duce la descreşterea sumei necesare sănătăţii.

Dintre cauze aş mai enumera una: lipsa de dialog social. Însăşi existenţa contractului-cadru impune un astfel de dialog prealabil, între casă şi Colegiul medicilor. Se poate pune întrebarea justificată: ce a făcut conducerea acesteia din urmă când s-a semnat contractul?

Însă, dacă totuşi s-a greşit sau există o astfel de suspiciune, nu cred că ministrul trebuie să incite populaţia împotriva medicilor de familie sau a farmaciştilor, vehiculând sume care par a fi astronomice, ori să facă propuneri hazardate, ca cea de a introduce încă o taxă descurajatoare pentru internarea în spital, ci, din contră, să caute calea dialogului.

Cu toate acestea, am anumite rezerve faţă de această moţiune. Ea cuprinde doar anumite deziderate, unele chiar populist-irealizabile şi nu soluţii. Jongleria cu procente de p.i.b. este interesantă, dar orice propunere de acest fel trebuie să fie argumentată cinstit. De unde se ia procentul în plus? De la un alt sector? Şi anume, care? Sau o impozitare în plus? Deci, din buzunarul contribuabilului? Pentru că, altă cale nu există.

Iar despre cea care ni se sugerează pe pag.12, de a se reveni la situaţia dinainte de 1989, pentru că atunci copiii sub vârsta de 16 ani aveau gratuitate la medicamente, pot să spun: într-adevăr, gratuitatea exista, numai medicamentele lipseau.

Noi suntem convinşi că numai crearea unui cadru unitar privind sănătatea conform acquis-ului comunitar, înfiinţarea caselor de asigurări şi fonduri de asigurări private, continuarea descentralizării serviciilor medicale, adică acţiuni legislative coerente, şi nu ca cea de a depune pentru modificarea fiecărui articol al unui cod de lege, câte o lege separată, cum procedează PRM-ul. Numai astea pot duce la ameliorarea situaţiei.

Nici o moţiune populistă, fără soluţii viabile, chiar băgată pe o situaţie reală, nu va fi susţinută niciodată de noi, pentru că ea are harul de a crea numai confuzie, şi nu ar rezolva situaţia. Mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Are cuvântul doamna Ana Florea. După aceea, trecem la următorul tur al intervenţiilor, dându-i cuvântul domnului deputat Liviu Bara, din partea Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, doamnă Ana Florea.

 
   

Doamna Ana Florea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îmi revine sarcina deosebit de dificilă de a aborda acest subiect, moţiunea "sănătatea". Căci sănătatea este o problemă care interesează pe toţi cei 21.698.181 de cetăţeni ai României, fără deosebire de rasă, naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială (art.4 din Constituţia României). Şi, conform art.33 tot din Constituţia României, "dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat".

Sănătatea, definită de om ca stare de bunăstare fizică, psihică şi socială, şi nu simpla absenţă a bolii sau a infirmităţii, este un deziderat individual, social şi politic. Termenul de sănătate se referă la o stare, fie a unei persoane, fie a unei comunităţi. Starea de sănătate poate fi influenţată de o serie de factori, unul dintre aceştia fiind şi asistenţa sanitară. Totuşi, există numeroşi alţi factori care influenţează semnificativ sănătatea, precum: factorul genetic, sărăcia, nivelul de educaţie, obiceiurile alimentare, accesul la apa potabilă şi salubritate, condiţiile de locuit.

Sintetizând, se poate spune că sănătatea are determinanţi biologici, comportamentali, de mediu, fizic şi social, şi sanitar. Sănătatea individului sau a comunităţii priveşte nu numai starea fizică sau psihică, dar şi relaţiile economice şi sociale, ţinând cont de ponderea determinanţilor stării de sănătate.

Când este vorba despre menţinerea sănătăţii, majoritatea resurselor se îndreaptă spre serviciile medicale, deşi acestea influenţează doar cu maximum 25% starea de sănătate la nivel populaţional. Sănătatea este, în opinia unora, un drept analog cu justiţia sau cu libertatea politică.

Constituţia OMS, din 1981, precizează că: "beneficierea de cel mai ridicat standard de sănătate posibil reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale fiecărei fiinţe umane, fără deosebire de rasă, religie, convingeri politice, stare economică sau socială".

După 1989, România este scena reformelor, inclusiv a celei din sistemul sanitar. Furnizorii, cadrele medicale, ca şi beneficiarii, pacienţii, şi-au pus speranţe mari în această reformă. Dacă înainte cetăţenii nu ştiau cât plătesc pentru sănătate (unii nici nu se gândeau că plătesc), astăzi ştiu exact cu cât contribuie. Înainte se credea că sănătatea este gratuită, iar acum, când şi plătesc, adică ştiu cât plătesc, şi nici nu primesc toate serviciile pe care şi le doresc, sunt nemulţumiţi. Şi, pe drept cuvânt, căci mentalitatea nu se schimbă atât de repede.

Starea de sănătate a populaţiei s-a înrăutăţit în această perioadă de tranziţie. Stresul datorită schimbărilor, îmbătrânirea populaţiei, sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, creşterea consumului de alcool, tutun, droguri, toate contribuie la creşterea consumului de servicii medicale, şi, implicit, a necesarului de resurse financiare pentru acest sector.

Trecerea de la sistemul "BEVERIGE", care avea avantajul acoperirii generale şi costului redus de administrare, la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, tip "BISMARCK", presupune costuri mari, avantajele fiind evidente când deja funcţionează.

Noi beneficiem doar de dezavantajele introducerii acestui sistem, care sunt: costuri administrative substanţial crescute faţă de sistemul bazat pe impozitare generală, căci este necesară realizarea infrastructurii, asigurării sociale de sănătate, sunt o formă de taxă pe muncă şi un cost adiţional pentru firme care duce la creşterea costului muncii pentru firme, şi se poate ajunge la introducerea acestor prime de asigurare în costul produselor. Necesită acoperirea din alte fonduri a celor care nu sunt salariaţi (şomeri, copii, pensionari), fapt dificil în perioada de recesiune economică. Dificultatea de a stabili primele ce trebuie plătite de cei ce lucrează pe cont propriu.

Deşi în 2002 s-au alocat 4,2% din p.i.b., faţă de 2,6% - 3,8% în perioada 1997 - 2000, se dovedeşte a fi insuficientă. Costurile asistenţei medicale au crescut prin importul de tehnologie de înaltă performanţă, a medicaţiei de ultimă generaţie, a căror preţuri sunt ca în Europa de Vest sau chiar mai mari.

Pacienţii ştiind că plătesc, doresc să beneficieze de investigaţiile şi de tratamentele cele mai noi în domeniu. Avem cadre medicale foarte bine pregătite, care sunt competitive cu specialişti din întreaga lume. Din păcate, munca lor continuă să nu fie răsplătită la nivelul competenţei şi responsabilităţii pe care o au. Venitul unui medic începător este doar pentru supravieţuire. Atunci, cu ce să-şi plătească abonamentele la reviste, cărţi, accesul la INTERNET, participarea la conferinţe, congrese, cursuri de perfecţionare, toate indispensabile pentru formarea lui profesională. Este o investiţie, nu în acel om, ci în sistemul în care funcţionează.

Mulţi medici lucrează în două, trei locuri, iar ceea ce câştigă investesc în propria pregătire. De fapt, sponsorizează sistemul sanitar. Cu toate că medicina de familie şi cea de specialitate din ambulatoriu ar trebui să fie baza, locul unde să se rezolve majoritatea cazurilor, iar resursele financiare să fie alocate în consecinţă, situaţia este diferită. Dotarea insuficientă, la nivelul cabinetelor medicale ale medicilor de familie şi ambulatoriilor de specialitate, neonorarea reţetelor compensate şi gratuite împing bolnavii spre spitale, unde, cei care nu au bani să-şi cumpere medicamente, găsesc şi medicamente şi un loc cald şi ceva de mâncare, dar cresc şi costurile asistenţei medicale.

Se afirmă că resursele financiare nu sunt gestionate corespunzător. Într-un procent mic acest fapt, probabil, este real. Dar procentul recuperat oricum ar fi insuficient pentru ca sistemul să poată funcţiona mulţumitor cu bugetul alocat. În orice sistem, resursele alocate pentru sănătate sunt limitate. Totuşi, se impune întrebarea: unde este limita?

Majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană au acceptat câteva principii de bază pentru politicile lor de sănătate şi consideră ca rezonabil alocarea între 7 şi 9% din p.i.b., aceasta pe lângă accesul universal şi echitabil la un pachet minim de servicii de sănătate.

Guvernul a luat unele măsuri care, indirect, contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate, cum ar fi: ajutorul social, ajutoare de urgenţă, ajutorul pentru încălzirea locuinţei, programul de asigurare gratuită de produse lactate şi de panificaţie, toate având efect benefic în situaţia celor aflaţi în sărăcie extremă, dar toate acestea sunt insuficiente pentru a compensa subfinanţarea cronică a sistemului sanitar care datează de zeci de ani.

Având în vedere că politica de sănătate este foarte dificilă şi totdeauna, în orice sistem politic, extrem de controversată, membrii Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale vor vota fiecare cum le dictează propria conştiinţă.

Eu, personal, voi vota moţiunea privind situaţia din perspectiva momentului actual, fiind solidară cu toţi colegii din sistemul sanitar, cu toţi asiguraţii disperaţi care deschid uşa farmaciei şi nu-şi primesc reţeta gratuită sau compensată atunci când sunt bolnavi.

De asemenea, votez împotriva modului cum a fost gestionată sănătatea poporului român în ultimele decenii. Apreciez deosebitul curaj al doamnei ministru, de a accepta să gestioneze un minister pe care oricine l-ar conduce în perioada actuală, n-ar putea să fie învingător. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii ")

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi Umanist mi se comunică faptul că o să ia cuvântul în continuare doamna Lucia Lepădatu.

 
   

Doamna Lucia Lepădatu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Asistăm astăzi la dezbaterea moţiunii "Sănătatea", iniţiată de Grupul parlamentar al PRM, prima, de altfel, din această sesiune.

Problematica abordată de această moţiune se referă la un domeniu de mare importanţă şi interes, deopotrivă pentru cetăţeni, personalul medico-sanitar şi oameni politici.

Şi, tocmai, având în vedere aceste aspecte, nu putem fi de acord cu încercarea semnatarilor moţiunii de a face aprecieri globale, insuficient fondate, menite să inducă în eroare populaţia, să genereze partizanate, precum şi neîncredere în reforma din sistemul sanitar.

Se vorbeşte în moţiune despre aşa-zisul dezinteres al guvernării faţă de starea de sănătate a populaţiei, despre deficienţe în strategia şi politica sanitară, ignorându-se că, în fapt, şi nu declarativ, am avut şi avem, printre priorităţi în programul de guvernare, sectorul medical şi al îngrijirilor de sănătate.

Dovadă în acest sens sunt acţiunile întreprinse de Guvernul PSD în aceşti doi ani de guvernare, dintre care menţionez doar câteva: creşterea fondurilor alocate sănătăţii, de la o medie anuală în perioada 1998-2000 de circa 1,3 miliarde dolari, la circa 1,8 miliarde dolari în anii 2001 şi 2002, şi la circa 2 miliarde dolari, cum este prevăzut pentru anul 2003.

Implicarea comunităţilor locale în administrarea sistemului sanitar, îmbunătăţirea modului de gestionare a fondurilor şi asigurarea unor proceduri transparente în această privinţă, un exemplu în acest sens fiind licitaţiile organizate pentru medicamente, reactiv, materiale sanitare, alimente care au condus la achiziţionarea acestora la preţuri chiar şi de cinci ori mai mici decât cele practicate anterior, includerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a medicamentelor din producţia indigenă, mult mai ieftine decât cele din import, finanţarea programelor naţionale de sănătate şi cuprinderea tuturor bolnavilor cronici în cadrul acestora.

Pentru a reda o imagine mai corectă asupra modului de utilizare a fondurilor publice, accentuez publice, de asigurări sociale de sănătate, trebuie menţionat faptul că, pentru anul 2003, se prevede o creştere a cheltuielilor cu serviciile medicale, de la 24.816,8 miliarde lei, cât era nivelul acestora în 2000, la 54.722,4 miliarde lei, deci, mai mult decât dublul acestora.

Modificările survenite în finanţarea serviciilor de sănătate, pe categorii de asistenţă medicală, au avut în vedere aplicarea reformei în sistemul sanitar, respectiv dezvoltarea ambulatoriului de specialitate şi creşterea rolului medicului de familie. În acest sens, este edificatoare scăderea ponderii cheltuielilor spitaliceşti din totalul cheltuielilor cu serviciile medicale, de la 63,9% în anul 2000, la 57,1% în anul 2001 şi la 56,3 cât este prevăzut în acest an.

Recentele măsuri întreprinse de Guvernul PSD, de transformare a unor unităţi spitaliceşti în centre medico-sociale, precum şi reducerea numărului de zile de spitalizare vor conduce la reducerea numărului de paturi, de la 24 de paturi la mia de locuitori, la 9 - de la 9 la 22 paturi la mia de locuitori, precum şi la reducerea duratei medii de spitalizare, de la 8,8 zile la 3,4 zile, conform standardelor internaţionale.

Toate acestea, precum şi dezvoltarea îngrijirilor la domiciliu, pentru care, pentru prima oară, în anul acesta, există finanţare, vor face posibile economii importante ce pot fi orientate în scopul creşterii volumului şi calităţii serviciilor medicale.

Suntem conştienţi că reforma din sistemul sanitar este abia la început, că sunt încă multe de făcut, dar prin programe coerente, lucide şi pragmatice angajamentele asumate de Guvernul PSD pot deveni realitate. Ca urmare, vă propun să votaţi împotriva acestei moţiuni.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamnă colegă.

Are cuvântul domnul Abiţei Ludovic, din partea Grupul parlamentar al PRM.

 
   

Domnul Ludovic Abiţei:

Domnule preşedinte,

Doamnă ministru,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi invitaţi,

Ne aflăm astăzi în faţa celei de-a doua moţiuni simple care se referă la acest subiect arzător, şi anume sistemul sanitar din România şi accesul românilor la serviciile de sănătate de calitate.

Problema esenţială este, în general, subfinanţarea pentru unele sectoare de activitate din acest sistem, de multe ori o acţiune deliberată a actualei guvernări, cu motivaţii fanteziste, nerealiste, care dovedesc că nu au o imagine clară asupra acestei activităţi, că nu ştiu încă ce vor, că nu stăpânesc situaţia din teren, luând măsuri şi emiţând hotărâri care încalcă, de fapt, principiul solidarităţii şi subsidiarităţii, de satisfacere a asistenţei medicale, de protecţie şi susţinere a stării de sănătate colective şi individuale.

Apar în presă semnale că spitalele rămân fără medicamente, fără hrană pentru bolnavi, fără consumabile dar răspunsul ministerului este scurt: medicii sunt vinovaţi, vorbesc prea mult la telefon. Nu se mai aminteşte de faptul că ministerul a trecut la administraţia publică locală spitalele pentru a scăpa de o parte din cheltuieli, lăsând în acest fel fără finanţare unele unităţi, sau că la conducerea acelor unităţi cu datorii foarte mari au fost numiţi şefi pe criterii politice, deci, din echipa actuală de guvernare, fără a se verifica anterior capacitatea lor managerială.

Dar, cel mai grav este faptul că finanţarea deficitară se datorează tot criteriului politic. Am să dau un exemplu pe care-l cunosc: deşi bolile cardiovasculare sunt principala cauză a morbidităţii şi mortalităţii în România, finanţările spitalelor se fac după criterii doar de Ministerul Sănătăţii cunoscute. Este cazul centrelor de cardiologie din ţară. Dacă la programe au primit bani suficienţi, acoperitori pentru nevoile centrelor respective, la investiţii şi cheltuieli materiale nu au primit nimic. Este cazul Centrului de cardiologie - Iaşi, care deserveşte Bucovina şi toate judeţele Moldovei, cu o populaţie numeroasă, iar rezultatele nu sunt cu nimic mai prejos, comparativ cu celelalte centre de profil, pe când, ca exemplu, cel din Tg.Mureş are suficienţi bani dar deserveşte o populaţie numeric mai mică.

Să se datoreze cumva aceasta faptului că şeful Centrului de cardiologie de la Tg.Mureş este secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Familiei? În mod sigur, da.

Specialiştii prezenţi în sală vă pot spune că incidenţa bolilor cu o simptomatologie atipică este în creştere. Aceasta înseamnă un număr crescut de investigaţii suplimentare, investigaţii necesare diagnosticului diferenţial, diagnostic care defineşte în final un tratament corect, eficient şi economic, ori aceste investigaţii înseamnă bani, care nu prea se văd acordaţi de la buget.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În aceeaşi notă de subfinanţare se găseşte şi medicina preventivă. Degeaba s-a solicitat suplimentarea voturilor pentru programele comunitare de sănătate, pentru ocrotirea mamei şi copilului, pentru persoanele cu handicap, bani care puteau fi luaţi de la rezerva Guvernului. Însă, reprezentanţii Guvernului, susţinuţi de Comisia pentru buget-finanţe şi bănci, cu ajutorul votului majorităţii, au respins aceste cereri, fiind convinşi că nu este necesar, pentru că atunci PSD-ul bâzâia a anticipate.

Dar, realitatea din teren, din viaţa de zi cu zi este alta. Probabil, pentru faptul că la mai multe manifestări ştiinţifice medicale se afirmă că este mai ieftin să previi decât să tratezi, s-a considerat că din acel 0,8%, acordat efectiv de la bugetul de stat, este necesară o sumă infimă, ca să nu spunem nesemnificativă. Dar, prevenţia se face totuşi cu bani. Chiar şi tratarea corectă a unei afecţiuni acute este o măsură de prevenire, de împiedicare a apariţiei unei boli cronice.

Medicina şcolară a fost redusă mai mult la inspecţiile de igienă în şcoli. Nimeni nu mai urmăreşte dezvoltarea psiho-somatică a copiilor şi tinerilor, medicii şcolari având arondate câte două, trei şcoli, iar rezultatele se văd: mor copiii în şcoli, copii care nu au fost consultaţi, supravegheaţi şi trataţi la timp, pentru că, ori şcoala nu are medic, ori medicul are program în acel moment la o unitate şcolară mai în apropiere. Şi acesta este doar un aspect, pentru a nu mai vorbi de faptul că posturile de medicină şcolară, de multe ori, nu se ocupă, datorită proastei salarizări şi dotări de la aceste cabinete, deoarece ministerul nu înţelege că vremea medicinii bazate doar pe stetoscop şi tensiometru a apus.

Alimentaţia raţională, sănătoasă, ştiinţifică, ca un factor de mediu foarte important, este lăsată pe seama revistelor săptămânale, gen "FORMULA AS", în loc să fie predate în şcoli, încă de la vârste fragede, când percepţia este cu totul alta.

Protecţia muncitorului faţă de agresiunea factorilor de mediu nociv de la locul de muncă este complet neglijată. Medicii din medicina muncii nu mai au nici o autoritate. Au fost transformaţi în simpli funcţionari, iar recomandările lor profesionale nu mai sunt luate în seamă de unităţile cu risc pentru sănătatea lucrătorilor. Iar legislaţia le îngrădeşte tot mai mult activitatea. Contează doar profitul, iar grija pentru om este pe un plan mai îndepărtat. Se preferă doar acordarea de sporuri pentru locurile de muncă periculoase, în loc să se solicite, prin autorizaţiile care se acordă, tehnologii nepoluante şi nepericuloase pentru muncitori.

În direcţiile de sănătate publică există specialişti în departamentele de reglementare, dar autorizaţiile sanitare de funcţionare sunt tot mai absente în unele sectoare de activitate. Se protejează consumatorii sau proprietarii activităţilor respective? Personalul din inspecţie, puţini, ce-i drept, din aceleaşi direcţii este absent din viaţa publică, auzind frecvent de controalele efectuate de către protecţia consumatorului, unitate structurată mai mult pe sistemul fostului control obştesc, de medicii veterinari ce controlează şi iau măsuri în diferite sectoare de activitate, sectoare care ar putea pune în pericol starea de sănătate publică.

Dar de inspectorii sanitari, specializaţi cu ani mulţi de şcoală, angajaţi ai unităţilor descentralizate ale statului, respectiv direcţiile sanitare, nu auzim nimic. Tăcere totală. Să se datoreze acest lucru faptului că în minister, la acest departament important este şef un nespecialist? În mod sigur, da. Pentru că, este ştiut, ca un lucru să meargă bine este necesar totuşi de omul potrivit la locul potrivit.

Anul trecut, când s-a analizat moţiunea "Criza sănătăţii în România" un coleg afirma de la această tribună că: "În faţa bolii şi a morţii suntem singuri". Eu aş completa, eventual înconjuraţi de o echipă de profesionişti, dar legat la mâini de lipsa dotărilor de intervenţie necesară.

Stimaţi colegi,

Mereu se apelează la justificări de tipul: "integrare, aliniere a legislaţiei". Nu ştim care din acestea sunt adevărate pentru că până acum tot ce s-a întreprins în sistemul sanitar nu respectă aproape nimic din recomandările Uniunii Europene. Am să citesc câteva din recomandările întâlnite în documentele acestei uniuni mult clamate: "Asigurarea unor servicii de calitate pentru toţi cetăţenii, cu reducerea inegalităţilor existente în accesul populaţiei la serviciile medicale şi adaptarea serviciilor oferite la nevoile reale ale populaţiei, pentru că sănătatea trebuie să devină o prioritate, în ciuda oricăror constrângeri politice sau financiare".

De aceea, credem că se impune ca de această dată să vă aplecaţi mai mult asupra acestui aspect important al vieţii şi să votaţi moţiunea prezentă, căci de sănătate avem nevoie cu toţii.

Un alt coleg, din echipa majorităţii, de această dată, afirma că: "Sănătatea tocmai a început să respire". Însă, adaug eu: "Respiră, dar în plină criză astmatică".

În orice caz, din cele 3.000 şi ceva de pagini care ne-au fost date ca mari realizări ale Guvernului, pentru sănătate sunt alocate doar 4 pagini. Atât! Puteţi să le priviţi, de la 217 la 220, în care sunt trecute câteva ordonanţe care nu fac prea mult lucru în sănătate.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg, pentru că manifestaţi grijă pentru acele programe, prin care, dacă le mai păstraţi, o să găsiţi şi alte referiri. O să vă dau o mapă care mi-a rămas de la actualii şi viitorii dumneavoastră aliaţi pentru păstrarea acelor documente.

Are cuvântul domnul deputat Horia Neamţu.

 
   

Domnul Horia Ion Neamţu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Este ştiut faptul că adevărul spus pe jumătate sau incomplet se transformă în cele din urmă în opusul noţiunii de adevăr. Suntem în această situaţie, în cazul moţiunii pe care o dezbatem astăzi, cel puţin în segmentul ei care se referă la aşa-zisele deficienţe grave care au fost constatate în rapoartele de control ale Curţii de Conturi.

În economia moţiunii pe care o dezbatem astăzi acest segment deţine o pondere însemnată, de circa 20%, şi am impresia că el a fost redactat pe baza principiului: "mulţi văd, puţini înţeleg!"

Deci, ne revine misiunea să restabilim adevărul în ceea ce priveşte aceste "grave deficienţe", care, aşa cum a spus şi doamna ministru în expunerea sa, pot fi cel mult considerate abateri de la regulile contabile, deci abateri de natură contabilă, şi care multe dintre ele au fost reglate între timp pe baza procedurilor Curţii de Conturi, respectiv prin deciziile pe care aceasta le-a adoptat şi au şi fost duse la îndeplinire până în momentul în care dezbatem această moţiune.

Nu aş vrea să vă reţin timpul cu aspecte tehnice, dar m-aş opri doar la două chestiuni, şi anume, la precizarea că în bilanţul pe 2001 nu au fost trecute creanţe în valoare de 16 miliarde lei. Dar acest lucru trebuie măsurat prin faptul că bilanţul contabil nu-l întocmeşte fiecare aşa cum vrea el, ci pe baza unor norme. Deci, normele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice la data respectivă, privind închiderea exerciţiului financiar, prevedeau ca aceste creanţe să fie trecute în afara bilanţului şi nu puteau fi trecute de Casa de Asigurări din proprie iniţiativă în bilanţ. Deci, prin această precizare se îndeamnă cumva la încălcarea legislaţiei actuale.

De asemenea, se precizează, în această moţiune, la un alt paragraf, că s-a asigurat sau s-a acordat de către Casa Naţională de Asigurări un număr de înlesniri pentru 245 de contribuabili, dar nu văd ce este rău în aceasta, fiindcă marea majoritate a acestora aveau probleme de natură socială, şi în acest mod s-a rezolvat poate, parţial, ce-i drept, un segment din marea problemă pe care o au agenţii noştri economici.

Deci, aceste scutiri, aceste reeşalonări sunt prevăzute în cadrul actual legal şi nu văd de ce au fost menţionate ca o chestiune nelegală sau ca o acţiune care ar încălca actualul cadru legal.

Evident, tot aici se face o menţiune legată de faptul că aceste creanţe depăşesc mai multe exerciţii bugetare. Aceasta este o opinie pe care au elaborat-o unii finanţişti, că nu ar trebui să depăşim durata unui exerciţiu bugetar, dar această opinie nu este prevăzută în nici o lege, aşa încât, actualul cadru legal permiţând acordarea acestor facilităţi, acestor amânări, acestor reeşalonări, nu văd de ce am incrimina dacă ele s-au făcut cu respectarea legii.

În concluzie, aş vrea să menţionez că acest segment al moţiunii pe care o discutăm astăzi are, în mare parte, după cum am văzut, scopuri politicianiste, a fost elaborat în opinia mea în ideea de a crea o imagine apocaliptică, de dezastru în ceea ce priveşte respectarea cadrului legal de către cei care sunt puşi în aceste funcţii şi care îşi îndeplinesc misiunea pe care o au şi, în consecinţă, vă rog să votăm împotriva acestei moţiuni.

Evident că unele lucruri trebuie puse la punct, şi nu sunt puţine, dar îmi exprim convingerea că instituţiile şi persoanele îndreptăţite să facă acest lucru, o s-o facă cu competenţă, în termen foarte scurt.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul Lucian Bolcaş, din partea Grupului parlamentar al PRM-ului, ultimul vorbitor din partea acestui partid.

 
   

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimată doamnă ministru,

Onoraţi invitaţi şi distinşi colegi,

Cred că tot ceea ce trebuia spus astăzi s-a spus. Aş vrea numai să menţionez că o moţiune privind starea de sănătate a naţiunii nu este numai un act politic, ci este un act de conştiinţă şi de responsabilitate. Pe această linie vreau să subliniez prezenţa acelora care, independent de coloratura noastră politică, şi-au dat seama de gravitatea acestui moment. Nu este vorba de alianţe conjuncturale şi resping orice fel de ironie din partea oricui ar veni, este vorba de împrejurarea că distincte doctrine şi distincte politici nu ne pot separa în momentul grav în care însăşi viitorul acestei naţiuni este în pericol.

Din acest punct de vedere, daţi-mi voie să resping acuzele de politicianism aduse acestei moţiuni care s-a dorit în primul rând tehnică, adresate chiar de doamna ministru doctor Bartoş.

Vreau să resping în acelaşi timp şi ironia grosieră a domnului doctor Brânzan Ovidiu, care a caracterizat, printr-o sintagmă venită de la o persoană absolut necunoscută în Parlamentul României, ca bolnăvicioasă, susţinerea PRM-ului.

Dacă m-aş coborî la nivelul unei atari gândiri, care vine din partea unui doctor, ar trebuie să spun: mai bine bolnăvicios decât putred, dar nu acesta este obiectul moţiunii noastre.

Aş vrea să mai subliniez aici consecvenţa reprezentanţilor UDMR-ului în ceea ce priveşte distrugerea sistemului de sănătate românesc, începută sub ministeriatul pe care l-au deţinut în fosta guvernare şi pe care încearcă să-l continue, sprijinind actuala guvernare, e drept, cu anumite tente de abilitate, ca să nu se dezică de propriul electorat.

Vreau să menţionez în faţa dumneavoastră că un singur lucru trebuie spus: nu am cerut demisia unui ministru, nu am cerut înlăturarea unor persoane, ci am cerut reformarea unui sistem greşit conceput încă din anii '90, poate şi din vina parlamentarilor majorităţii, care au votat automat legi ce se exclud reciproc şi au creat un haos în sistemul sanitar, care au dus la situaţia de astăzi, când cârpelile şi protezele nu mai pot să ajute la nimic.

Eu vreau, în primul rând, să amintesc domnului doctor Brânzan Ovidiu şi colegei noastre, doamna deputat doctor Bartoş Daniela, că jurământul lui Hipocrat se îndeplineşte nu numai prin actul medical, ci şi prin actul politic, dacă ai această calitate. Sunteţi responsabili, suntem responsabili pentru soarta naţiunii! Şi dacă vreţi să ştiţi de ce este falimentară politica, gestiunea în domeniul sanitar, nu trebuie să facem contabilitatea mărunţişurilor, ci să spunem un singur lucru: spor negativ de populaţie! Acesta este falimentul politicii în domeniul sanitar! Dispariţia treptată a naţiunii! Spre aceasta vreţi să ne îndreptăm? De aceasta trebuie să reformăm sistemul sanitar, de aceasta am iniţiat această moţiune şi de aceasta ne bucurăm de sprijinul colegilor parlamentari ce au înţeles gravitatea ei. Aş vrea să voteze conştiinţa dumneavoastră, şi nu apartenenţa dumneavoastră politică.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Partidului România Mare)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul Liviu Bara, din partea Partidului Social Democrat, şi apoi va răspunde problemelor ridicate doamna ministru Bartoş.

 
   

Domnul Radu Liviu Bara:

Domnule preşedinte,

Doamnă ministru,

Stimaţi colegi,

În întreaga sa activitate Parlamentul trebuie să militeze pentru legalitate, pentru ordine şi linişte socială.

Pentru consolidarea statului de drept aceste elemente, alături, sau, mai bine zis, împreună cu măsurile menite să readucă România la starea economică, conform standardelor europene, trebuie să creeze o nouă perspectivă, să aibă un nou loc în climatul politic european.

A nu ştiu câta moţiune iniţiată de către o parte din opoziţie, de această dată de Partidul România Mare, încearcă să speculeze stări necorespunzătoare din sănătate, provocate de atâţia ani de slaba administrare şi conducere a acestui domeniu, inclusiv de un membru marcant al partidului dumneavoastră.

Guvernarea ţării într-un sistem democratic, bazat pe pluripartidism, implică răspunderi politice la fel de importante atât pentru majoritatea parlamentară, cât şi pentru opoziţie, lucru, de fapt, spus şi de către antevorbitor, dar din punct de vedere teoretic.

Starea sănătăţii populaţiei, pe care toţi o dorim mai bună, este un deziderat care se urmăreşte în cele mai dezvoltate ţări. Drept urmare, dintr-un studiu recent efectuat de către reprezentanţii Uniunii Europene s-a constatat că o problemă comună a tuturor ţărilor membre este problema sănătăţii, starea în care se află şi modul de îmbunătăţire a ei.

Tot ca un exemplu, ce se spunem despre dezvoltarea Germaniei care şi ea, din punct de vedere a natalităţii, are un coeficient negativ. Probabil că nici ea nu intră în rândul Uniunii Europene.

După 13 ani de la Revoluţie şi cei mai rău voitori dintre colegi îşi dau seama că adevărata reformă în sănătate a început în anul 2000. Ei sunt cei care au criticat în 1992, în 1996, în 2000, în 2003, fiindcă un partid aşa puternic şi cu o priză puternică la populaţie a reuşit splendida performanţă să fie tot timpul în opoziţie. Oare nu le place puterea? S-ar putea!

Vă întreb: când s-a realizat adevărata transferare a competenţelor din administrarea sistemului ocrotirii sănătăţii la nivelul comunităţilor locale? Trecerea la sistemul de achiziţii prin licitaţii publice la nivelul întregii ţări? O laborioasă activitate de revizuire a listei de medicamente compensate, crescând gradul de compensare a medicamentelor, prin suportarea de către stat a 65% din preţul de vânzare? În câte ţări europene este un asemenea procent? Acestea nu se văd? Sigur, măsurile au fost multe, dar lucrul cel mai important este că pentru prima dată, dragi colegi, s-a realizat o strategie unitară pe durată scurtă şi medie a ceea ce trebuie făcut în sănătate.

În moţiunea de 17 pagini 8 pagini sunt cu date statistice. Şi îmi cer scuze, dar cei care le-au luat, nu ştiu de unde, nu s-au uitat pe coloana bună sau probabil datele nu se refereau la anii 2001 - 2002, lucru, de fapt, arătat şi de către doamna ministru.

Stimaţi colegi,

Nu mai puneţi să facă asemenea moţiuni lungi pe cei obosiţi! Maxim două pagini, că altfel se uită titlul! Am spus "obosiţi" pentru că sunt oameni care sunt în permanent la spital, la Parlament şi la facultate, în acelaşi timp, şi datorită oboselii încurcă cifrele.

Restul moţiunii ne pune în faţa unor probleme într-adevăr mari, probleme punctuale, cu un institut de cercetare, o secţie de la un spital. Cam acesta este nivelul gândirii de ansamblu, viziunile de perspectivă a celor ce au semnat moţiunea.

În ceea ce priveşte câteva din elementele care duc la concluzia că nici de data aceasta PRM nu a venit cu lecţia învăţată şi nu poate primi notă de trecere le-a spus şi le-a enunţat şi doamna ministru, nu le mai enunţ.

În consecinţă, rog colegii să voteze împotriva moţiunii.

Da, într-adevăr, avem probleme în sănătate, în reorganizarea armatei, în creşterea economică, în învăţământ, în minerit, probleme pe care Guvernul Năstase le ştie şi încearcă, aşa după cum sunt sigur că vedeţi, să le rezolve. Nu este o treabă uşoară, dar decât să staţi drept şi să judecaţi strâmb, mai bine staţi strâmb şi judecaţi drept, dacă altfel nu se poate, şi veniţi cu propuneri care într-adevăr să ducă la prosperitatea acestui popor, şi nu vă cheltuiţi în zadar energia, că este păcat.

Vă mulţumesc.

(Text neprezentat la microfon, consemnat după materialul depus la secretariatul de şedinţă)

 
   

Domnul Gheorghe Popescu:

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să vă fac cunoscut faptul că am constatat, încă o dată, cu neplăcere, reaua voinţă a reprezentanţilor Opoziţiei şi lipsa acestora de iniţiative pozitive, de intervenţii constructive în Parlament şi de munca susţinută pentru realizarea cauzei pentru care au fost investiţi, aceea de consolidare şi perfecţionare, prin munca comună, a sistemului legislativ din România, de susţinere a interesului public la nivel naţional.

Dar, salut, la rândul meu, alături de doamna ministru Daniela Bartoş, exercitarea dreptului de a iniţia moţiuni de cenzură, reglementate prin drepturile constituţionale şi cele prevăzute în Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În domeniul sanitar, Strategia de reformă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei a identificat ca prioritate patru arii de intervenţie strategică, după cum urmează: organizarea şi conducerea sistemului sanitar, finanţarea sistemului sanitar, sănătatea populaţiei şi serviciile de sănătate, raţionalizarea resurselor fizice şi umane.

Pe aceste criterii s-a consolidat, până acum, la jumătatea mandatului guvernamental, o structură administrativă care să permită "reaşezarea" sistemului sanitar din România şi ridicarea standardelor calitative la nivelul aşteptărilor naţionale şi internaţionale, intrarea într-un sistem de normalitate la nivelul sistemului sanitar pe plan naţional.

Numai pentru conducerea şi reglementarea sistemului sanitar, a fost nevoie de emiterea unui număr de 15 acte normative, care clarifică printre altele: exercitarea profesiunii de asistent medical, înfiinţarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali din România, completarea legislaţiei în domeniu; Statutul medicului de medicină generală, stomatologului şi farmacistului; Regulamentul de organizare şi efectuare a stagiaturii de către absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, stomatologie şi farmacie; statutul stagiarului; asistenţa medicală gratuită a preşcolarilor, elevilor, studenţilor; stabilirea listei cuprinzând bolile pentru care asiguraţii beneficiază în tratamentul ambulatoriu de medicamente eliberate fără contribuţie personală, decontate din Fondul de asigurări sociale de sănătate; achiziţia unor medicamente ce se acordă în spital şi în ambulatoriu, a unor vaccinuri, materiale sanitare şi a altor materiale necesare derulării programelor de sănătate; reglementări privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a băuturilor alcoolice şi a consumului de droguri.

Toate aceste reglementări nu fac decât să acopere golurile lăsate de guvernele anterioare şi să facă funcţional un sistem extrem de dificil care este acesta, al sănătăţii.

În ceea ce priveşte simplificarea modului de finanţare a serviciilor de sănătate, au fost întreprinse o serie de măsuri, care facilitează următoarele:

Colectarea contribuţiilor de asigurări de sănătate de către un singur fond (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate).

Repartizarea Fondului naţional unic către casele de asigurări, în funcţie de numărul persoanelor asigurate şi de structura de riscuri a populaţiei asigurate.

Ministerul Sănătăţii şi Familiei a definit pachetul de îngrijiri de bază acoperit de contribuţiile de asigurări de sănătate şi un indicator asociat structurii de riscuri.

S-a stabilit o cotă de contribuţie de 6,5% din venitul realizat de angajaţi, iar pensionarii, militarii, elevii şi studenţii nu mai contribuie la crearea Fondului de asigurări.

Asiguratul are libertatea să-şi aleagă casa de asigurări.

Acordarea de asistenţă medicală gratuită pentru populaţia din mediul rural cu venituri mici sau fără venituri, din zonele defavorizate.

Aceste măsuri, stabilite prin acte normative care, evident, au trecut şi prin mâinile dumneavoastră - contează însă dacă le-aţi citit sau nu - , nu face decât să faciliteze o serie de servicii pentru populaţie şi intrarea într-un ritm normal de dezvoltare a sistemului sanitar.

Totodată, prin reglementările juridice din domeniu, au fost clarificate o serie de prevederi privind raţionalizarea resurselor fizice, astfel:

Organizarea şi funcţionarea spitalelor pentru creşterea eficienţei din punct de vedere tehnic a modului de funcţionare a serviciilor medicale oferite prin unităţile sanitare cu paturi.

Reducerea îngrijirilor spitaliceşti prin efectuarea unui control medical anual pentru asiguraţii de peste 30 de ani şi controlul efectuării vaccinărilor de către direcţiile de sănătate publică.

Controlul cheltuielilor globale pentru servicii de sănătate, prin: negocierea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalelor, de către conducerea spitalului, cu conducerea direcţiei de sănătate publică şi cu conducerea casei de asigurări de sănătate, monitorizarea utilizării fondurilor contractate, conducerea spitalului pe bază de contract de administrare.

Raţionalizarea resurselor fizice, prin aprobarea structurilor unităţilor sanitare în toate judeţele, corelându-se numărul paturilor cu indicele lor de utilizare pentru creşterea cost-eficienţă.

Pentru redresarea sistemului sanitar, în bugetele pe anii 2001 şi 2002 s-au alocat fonduri reprezentând 4,2% din P.I.B., comparativ cu anii 1997 - 2000, când cifra alocată din P.I.B. a fost de 2,2 - 3,8%, ceea ce evidenţiază, fără dificultate, intenţia Guvernului de modernizare şi eficientizare a sistemului sanitar din România.

Stimaţi colegi,

Prin moţiunea iniţiată de dumneavoastră, ne acuzaţi, printre altele, de deficienţe de strategie politică sanitară, neţinând cont nici măcar de faptul că, raportat la intenţiile tuturor forţelor politice şi a majorităţii populaţiei, prin aderarea României la structurile Uniunii Europene suntem obligaţi, cu toţii, la reformarea şi reabilitarea sistemului sanitar. Iar măsurile întreprinse până acum, şi cele care vor fi luate, nu fac decât să ducă la reformă în sistemul sanitar, tocmai în baza unei strategii politice sanitare.

Aşa cum este definit şi din Planul de acţiuni pe anii 2003 şi 2004 al Programului de Guvernare, şi care a fost votat de Parlament, în domeniul ocrotirii sănătăţii, sunt cel puţin 7 obiective majore care trebuiesc finalizate, iar dacă dumneavoastră nu le-aţi parcurs până acum, sau dacă le-aţi parcurs şi nu le-aţi înţeles, daţi-mi voie să vi le prezint pe scurt:

  • conducere şi reglementare;
  • finanţare;
  • simplificarea modului de finanţare a serviciilor de sănătate;
  • completarea reglementărilor cu privire la finanţarea costurilor de capital;
  • furnizarea serviciilor;
  • reorientarea serviciilor medicale către prevenire, asistenţă primară şi asistenţă ambulatorie, fără a afecta calitatea îngrijirilor;
  • raţionalizarea resurselor fizice;
  • dezvoltarea resurselor umane şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor;
  • creşterea rolului statului în furnizarea bunurilor publice cu externalităţii pozitive.

Priorităţi legislative: un număr de 15 proiecte de acte normative cu finalizare pentru sfârşitul anului 2003.

Toate aceste obiective conduc la un număr semnificativ de acţiuni majore ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, peste 40, care au termene de realizare până în trimestrul IV al anului 2004.

V-am reţinut atenţia cu acest punctaj de măsuri luate până acum, şi care vor fi luate pentru perioada imediat următoare, în speranţa că, poate, veţi da citire încă o dată Programului de Guvernare, veţi fi mai atenţi la măsurile şi iniţiativele Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi, ţinând cont de priorităţile politice şi administrative pe plan naţional şi internaţional, vom colabora mai strâns, la modul constructiv, reuşind împreună să realizăm ceea ce este mai bine pentru ţară, în plan limitat pentru domeniul sănătăţii, şi să ne respectăm angajamentele date în faţa oamenilor şi în faţa reprezentanţilor forurilor internaţionale similare.

Vă mulţumesc şi vă propun respingerea acestei moţiuni.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul doamna ministru Bartoş, pentru a răspunde unor probleme ridicate de către dumneavoastră.

Poftiţi, doamna ministru.

 
   

Doamna Daniela Bartoş:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am ascultat cu mare atenţie dezbaterile de astăzi din Parlament legate de problemele din sănătate şi ne-am reamintit care au fost dezbaterile în momentul când Parlamentul a votat Legea asigurărilor sociale de sănătate în 1997.

S-a votat atunci un sistem de asigurări sociale de sănătate care fusese aplicat în Germania, un model pe care l-am adoptat noi, ca ţară, fără să gândim că noi nu suntem, totuşi, nemţi. Şi că la noi, acest sistem care presupunea mare corectitudine şi multă implicare din partea contribuabililor, nu va funcţiona la fel de bine cum a funcţionat în perioada respectivă în Germania.

Legea asigurărilor sociale de sănătate a devenit operaţională din 1998. De atunci am fost retroactiv acuzaţi că fondurile prevăzute cu excedent la Casa de Asigurări au fost luate, au fost folosite cu alte destinaţii.

Este adevărat că la începutul anului 2003 exista un excedent al Casei de Asigurări cifrat la aproximativ 15.000 de miliarde, excedent care azi se află în Trezoreria Statului, care n-a fost folosit pentru acoperirea găurilor negre din economie, aşa cum s-a afirmat.

Pentru a nu mai fi acuzaţi în continuare că se programează cu excedent, că acest excedent este folosit pentru a acoperi găuri în diverse alte locuri ale economiei, Guvernul a luat hotărârea ca la proiectul de buget pe 2003, care a fost prezentat Parlamentului şi care a fost votat de dumneavoastră la sfârşitul anului trecut, Casa de Asigurări să nu mai aibă prevăzut excedent pentru sănătate, lucru care este la îndemâna oricui să-l vadă.

Este foarte adevărat că ne-am dori un procent mai mare din p.i.b., este foarte adevărat că anumite state europene au un procent mai mare din p.i.b., dar comparaţi şi puterea economică a acelor state.

Dacă vom solicita mai mult şi vom impune un procent mai mare din p.i.b. va trebui să spunem de la ce sector trebuie să luăm acest procent, care este sectorul care are suficienţi bani acum să-i dea spre sănătate.

Nouă ne revine sarcina de a gestiona mai bine fondurile pe care le avem în momentul de faţă în sistemul de sănătate.

Pe de altă parte, nu trebuie să faceţi sănătatea răspunzătoare de toate nemulţumirile şi de toate insatisfacţiile. Nu uitaţi că numărul mare de accidente care apar ca urmare a gropilor din şosele, care sunt la îndemâna primarilor sau a altor autorităţi locale, fac ca accidentatul respectiv să consume sute de milioane de lei pe ziua de îngrijire în unităţile spitaliceşti.

A afirma aici, în faţa întregului Parlament şi a întregii ţări, că sistemul de sănătate este falimentar este a fi de acord că în momentul de faţă bolnavii nu-şi găsesc îngrijirea în sistemul de sănătate, că ei nu-şi primesc ceea ce trebuie.

Şi cu toate acestea, uitaţi-vă numai prin presă ce se spune despre sistemul de sănătate. Sunt acte medicale de înaltă performanţă, se fac transplante, se fac operaţii pe cord în mod curent, lucruri pe care acum câţiva ani nici măcar nu ne gândeam că am putea să le facem cu aceeaşi uşurinţă cu care noi astăzi le cerem şi le facem.

Se vorbea despre faptul că s-au folosit bani pentru aparatură medicală din fonduri Phare. Nu, domnilor parlamentari, aceşti bani au fost din credite externe pe care noi astăzi le plătim şi suntem obligaţi să le plătim, să le rambursăm ratele. Deci, nu au venit prin fonduri nerambursabile aceste echipamente medicale care în multe locuri stau încă neutilizate, deşi noi am făcut eforturi 2 ani la rând pentru a le da fondurile necesare instalării şi punerii în funcţiune ale acestor echipamente.

Nu am mai acuzat faptul că aceste echipamente unele au fost luate în guvernarea 1999 - 2000, fără să se vadă care este necesarul real, care este numărul de specialişti capabil să lucreze cu aceste echipamente medicale şi care va fi împovărarea asupra bugetului Ministerului Sănătăţii în perioada pe care acum o traversăm şi în care dumneavoastră ne acuzaţi că nu folosim banii şi că nu reuşim să gestionăm aşa cum trebuie problemele din sănătate.

S-a ridicat problema medicilor de familie. Anul acesta am încercat şi vom merge mai departe în a-i finanţa, mai puţin pentru simplul fapt că au pe listă un cetăţean al acestei ţări şi mai mult pentru serviciile pe care ei trebuie să le facă în folosul asiguraţilor.

N-aş îndrăzni să vă întreb câţi dintre dumneavoastră vă cunoaşteţi medicul de familie, pentru că sunt convinsă că mulţi dintre dumneavoastră nu numai că nu l-aţi văzut, dar nu v-aţi dus la controlul obligatoriu anul pe care trebuie să-l facă orice asigurat după vârsta de 30 de ani, la medicul său de familie.

În schimb, medicul a primit bani pentru simplul fapt că vă avea pe listă pe unul dintre dumneavoastră.

Sunt convinsă că banii nu sunt suficienţi, că ar trebui să aibă cu mult mai mulţi, dar în momentul de faţă mai mult nu putem să le asigurăm. Nu exclud, însă, posibilitatea de a dialoga cu medicii de familie în continuare, în vederea creşterii posibilităţii de a acorda servicii medicale în plus şi de a le acorda finanţe suplimentare pentru acest tip de servicii, în funcţie de competenţele pe care dânşii reuşesc să le ia, în aşa fel încât să poată intra într-un adevărat sistem concurenţial între medicii de familie. Pentru că nu trebuie să privim în mod egalitarist, că toţi medicii trebuie să aibă aceleaşi venituri. Ei trebuie să aibă venituri în funcţie de calitatea muncii lor şi de prestaţiile pe care le fac către populaţie.

S-a ridicat problema medicinii şcolare. Doresc să vă informez, domnule deputat, că după ce în 1998 această reţea a medicinii şcolare a fost practic decapitată prin trecerea unui număr de medici şcolari în sistemul de medicină de familie, de acum doi ani am început revigorarea reţelei de medicină şcolară; este un proces care nu se face peste noapte, s-au scos posturi la concurs, iar în ultimii doi ani, prin programele ministerului s-a asigurat şi dotarea cabinetelor de medicină şcolară, iar de anul acesta s-a intrat într-un proces de pregătire a medicilor şcolari, pregătire postuniversitară continuă, prin centrul de perfecţionare, program la care medicii şcolari vor accede, fără a plăti taxe foarte mari sau fără a plăti nişte taxe care să-i împiedice să acceadă la sistemul de informare şi la sistemul de pregătire profesională, pentru a nu mai exista probleme în şcolile noastre.

Legat de natalitate, că aţi acuzat Guvernul de scăderea natalităţii, este un fenomen general. În întreaga Europă se constată în momentul de faţă în fenomen de îmbătrânire a populaţiei şi de reducere a natalităţii şi aş recomanda: poate reuşiţi dumneavoastră să creşteţi mai mult natalitatea decât o vom putea face noi.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Aş ruga liderii grupurilor parlamentare să-şi invite toţi colegii în sală pentru a proceda la votarea moţiunii şi v-aş ruga şi pe dumneavoastră să încetaţi foiala prin sală, pentru a putea număra corect. V-aş ruga, de asemenea, să rămâneţi în continuare pentru a parcurge şi lista cu voturi finale, ca să nu fim obligaţi să modificăm programul de lucru al acestei săptămâni, stabilind o zi de vot final joi.

Stimaţi colegi,

Încă o dată respectuos vă rog să luaţi loc.

Supun votului dumneavoastră moţiunea colegilor noştri de la PRM.

Cine este pentru? Am o rugăminte: nu vă suspectaţi stânga cu dreapta, toţi votaţi în mod unitar. Deci, nu vă ridicaţi în picioare pentru a vă uita peste PSD. Vă rog să rămâneţi în scaunele dumneavoastră, cei de la PRM! 95 voturi pentru.

Împotrivă?

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Aşa votau şi ţărăniştii acum doi ani, mulţi! Dar acum nu mai sunt!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

179 voturi împotrivă.

Abţineri? 9 abţineri.

Stimaţi colegi,

Moţiunea a fost respinsă cu 179 voturi împotrivă, 95 pentru şi 9 abţineri.

 
Supunerea la votul final:  

V-aş ruga pe toţi să rămâneţi în continuare, pentru a parcurge lista votului final.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2002 privind punerea în valoare a plantaţiilor vitipomicole abandonate (adoptat);

Începem cu pct. 1 înscris pe ordinea de zi, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2002 privind punerea în valoare a plantaţiilor vitipomicole abandonate. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 174 voturi pentru.

Împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Dar foarte multe voturi neexprimate.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate (adoptat);

Pct. 2, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 182 voturi pentru.

Împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Din nou, multe voturi neexprimate.

  Proiectul de Lege pentru acceptarea Codului pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase (Codul BCH), adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională pentru Rezoluţia MEPC.20 (22) a Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin la Londra, la 5 decembrie 1985, astfel cum a fost modificat prin amendamentele ulterioare, precum şi pentru acceptarea amendamentelor din 1990, 1996, 1999 şi 2000 referitoare la acesta (adoptat);

Proiectul de Lege pentru acceptarea Codului pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase (Codul BCH), adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională pentru Rezoluţia MEPC.20 (22) a Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin la Londra, la 5 decembrie 1985, astfel cum a fost modificat prin amendamentele ulterioare, precum şi pentru acceptarea amendamentelor din 1990, 1996, 1999 şi 2000 referitoare la acesta. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 181 voturi pentru.

Împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

  Proiectul de Lege pentru acceptarea Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase (Codul IBC), adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.4(48) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra, la 17 iunie 1983 şi, respectiv, prin Rezoluţia MEPC.19(22) a Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin la Londra, la 5 decembrie 1985, astfel cum a fost modificat prin amendamentele ulterioare, precum şi pentru acceptarea amendamentelor din 1990, 1999 şi 2000 referitoare la acesta (adoptat);

Pct. 4, Proiectul de Lege pentru acceptarea Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase (Codul IBC), adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.4(48) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra, la 17 iunie 1983 şi, respectiv, prin Rezoluţia MEPC.19(22) a Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin la Londra, la 5 decembrie 1985, astfel cum a fost modificat prin amendamentele ulterioare, precum şi pentru acceptarea amendamentelor din 1990, 1999 şi 2000 referitoare la acesta. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 182 voturi pentru.

Împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

  Proiectul de Lege pentru acceptarea Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (Codul IGC), adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională prin rezoluţia MSC.5(48) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra, la 17 iunie 1983, astfel cum a fost modificat prin amendamentele din 1992, precum şi pentru acceptarea amendamentelor din 1990, 1994, 1996 şi 2000 referitoare la acesta (adoptat);

La pct. 5, Proiectul de Lege pentru acceptarea Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (Codul IGC), adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională prin rezoluţia MSC.5(48) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra, la 17 iunie 1983, astfel cum a fost modificat prin amendamentele din 1992, precum şi pentru acceptarea amendamentelor din 1990, 1994, 1996 şi 2000 referitoare la acesta. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 182 voturi pentru.

Împotrivă? Nici un vot.

Abţineri? Nici un vot.

  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare (adoptat);

Pct. 6, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare. Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. Tot 182 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt voturi.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (adoptat);

Pct. 7, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor. Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 182 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nici o abţinere.

  Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/1999 pentru modificarea art.3, alin.3 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr.108/1996 (adoptat);

Pct. 8, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/1999 pentru modificarea art.3, alin.3 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr.108/1996. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 182 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare (adoptat);

Pct. 9, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. tot 182 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri?

S-a aprobat.

  Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 211/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare (adoptat);

Pct. 10, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 211/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 182 de voturi.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului (adoptat);

Pct. 11, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 182 voturi pentru.

Împotrivă? 8 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.173/2002 pentru modificarea art.10 din Legea nr.66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni (adoptat);

Pct. 12, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.173/2002 pentru modificarea art.10 din Legea nr.66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 182 voturi pentru.

Împotrivă? 35 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Aprobat.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care prestează servicii de reparaţie, reglare şi/sau desfăşoară activităţi de reconstrucţie a vehiculelor rutiere (adoptat);

La pct. 13, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care prestează servicii de reparaţie, reglare şi/sau desfăşoară activităţi de reconstrucţie a vehiculelor rutiere. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 182 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.170/2002 pentru modificarea art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.44/1997 privind transporturile rutiere (adoptat);

Pct. 14, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.170/2002 pentru modificarea art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.44/1997 privind transporturile rutiere. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 182 de voturi.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.171/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Melana IV - S.A. sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor (adoptat);

Pct. 15, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.171/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Melana IV - S.A. sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 182 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere. Domnule Borbely, vă rog să nu vă "mascaţi" colega dumneavoastră, că nu am văzut când s-a abţinut!

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.172/2002 privind constituirea Comisiei de privatizare la Societatea Naţională a Petrolului PETROM - S.A (adoptat);

Pct. 16, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.172/2002 privind constituirea Comisiei de privatizare la Societatea Naţională a Petrolului "PETROM" - S.A. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 182 de voturi.

Împotrivă? 35 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Aprobat.

Poftiţi, domnul deputat Boc doreşte să explice votul Partidului Democrat.

   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Partidul Democrat a votat împotriva acestui Proiect de lege de aprobare a Ordonanţei Guvernului cu privire la privatizarea "PETROM", întrucât, în cadrul lucrărilor din comisie nu s-a acceptat punctul de vedere al Partidului Democrat, potrivit căruia, în cadrul acestei comisii de privatizare trebuiau să fie incluse şi persoane care să reprezinte Opoziţia. Primul ministru a promis că procesul care vizează privatizarea în România va fi unul transparent şi va milita pentru includerea membrilor Opoziţiei în aceste comisii de privatizare.

Or, această promisiune, făcută în mod public de Premierul Adrian Năstase, n-a fost respectată de către membrii Comisiei pentru industrie şi servicii, care a analizat pe fond acest proiect de lege, iar, în condiţiile acestea, în care transparenţa este doar la nivel declarativ şi nu la nivel legislativ, Partidul Democrat a votat împotriva acestui act normativ. Vă mulţumesc.

 
  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2002 privind industria de apărare (adoptat);

Domnul Valer Dorneanu:

La pct. 17, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2002 privind industria de apărare. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 195 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2000 pentru stabilirea şi sancţionarea unor fapte contravenţionale în operaţiunile de transport feroviar şi cu metroul (adoptat);

Pct. 18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2000 pentru stabilirea şi sancţionarea unor fapte contravenţionale în operaţiunile de transport feroviar şi cu metroul. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 187 de voturi.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 568/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive (adoptat);

Pct. 19. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 568/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 184 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru înfiinţarea comunei Traian, judeţul Ialomiţa, prin reorganizarea comunei Griviţa (adoptat);

20. Proiectul de Lege pentru înfiinţarea comunei Traian, judeţul Ialomiţa, prin reorganizarea comunei Griviţa. Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 210 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege privind promovarea culturii scrise (adoptat);

21. Proiectul de Lege privind promovarea culturii scrise. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 181 voturi pentru.

Împotrivă? 34 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Domnul deputat Bălăeţ doreşte să justifice votul negativ al Partidului România Mare. Aveţi cuvântul.

   

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Stimaţi colegi,

Deputaţi Partidului România Mare au votat împotriva acestei legi, datorită faptului că este vorba de o lege incompletă pentru domeniul respectiv, care s-a promovat în condiţii destul de dificile. Noi am participat cu un proiect în acest sens, care nu a fost luat în discuţie. Vicierea a venit de la Senat, în acest sens şi legea prevede numai împărţirea alocaţiilor bugetare, care se face în sistem clientelar, în cuprinsul ei.

Sunt motivele pentru care noi am refuzat un vot pozitiv pentru această lege, incompletă şi clientelară, aşa cum am spus. Mulţumesc.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.179/2002 privind demilitarizarea unităţilor aparatului central al Ministerului de Interne şi a structurilor subordonate acestuia (adoptat);

Domnul Valer Dorneanu:

Pct. 22. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.179/2002 privind demilitarizarea unităţilor aparatului central al Ministerului de Interne şi a structurilor subordonate acestuia Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 190 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice (adoptat);

Pct. 23. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie. Rog doamnele să fie atente la vot!

Cine este pentru? Mulţumesc. 210 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernului României şi Guvernului Republicii Bulgaria privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave, semnat la Sofia la 10 iulie 2002 (adoptat);

Pct. 24. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernului României şi Guvernului Republicii Bulgaria privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave, semnat la Sofia la 10 iulie 2002. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 210 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor, semnat la Bucureşti la 17 iulie 2002 (adoptat);

Pct. 25. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a străinilor, semnat la Bucureşti la 17 iulie 2002. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 200 voturi. Unii colegi nu votează!

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru ratificarea protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenţia privind diversitatea biologică (semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro), adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000 (adoptat);

Pct. 26. Proiectul de Lege pentru ratificarea protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenţia privind diversitatea biologică (semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro), adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 210 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.167/2002 pentru ratificarea Acordului de împrumut suplimentar între România, în calitate de Împrumutat , Banca Naţională a României, în calitate de Agent al Împrumutatului, şi Comunitatea Europeană, în calitatea de Împrumutător, semnat la Bruxelles la 11 noiembrie 2002 (adoptat);

Pct. 27. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.167/2002 pentru ratificarea Acordului de împrumut suplimentar între România, în calitate de Împrumutat , Banca Naţională a României, în calitate de Agent al Împrumutatului, şi Comunitatea Europeană, în calitatea de Împrumutător, semnat la Bruxelles la 11 noiembrie 2002. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 192 pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/1999 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/1998 (adoptat);

Pct. 28. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/1999 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/1998. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 192 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.162/2002 privind acordarea de către Ministerul de Interne a unui avans în valoare de 72,6 miliarde lei pentru finalizarea obiectului contractului comercial nr.110/2002 încheiat cu Societatea Comercială ARO-S.A. Câmpulung (adoptat);

Pct. 29. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.162/2002 privind acordarea de către Ministerul de Interne a unui avans în valoare de 72,6 miliarde lei pentru finalizarea obiectului contractului comercial nr.110/2002 încheiat cu Societatea Comercială ARO-S.A. Câmpulung. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 192 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

  Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.43/1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.8/1998 privind constituirea Fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului (adoptat);

Pct. 30. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.43/1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.8/1998 privind constituirea Fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 192 de voturi pentru.

Împotrivă? 6 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Aprobat cu 192 de voturi pentru, contra 6 voturi împotrivă şi 1 abţinere.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.185/2002 pentru modificarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (adoptat);

Pct. 31. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.185/2002 pentru modificarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 182 voturi pentru.

Împotrivă? 36 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Roşiori, judeţul Bihor (adoptat);

Pct. 32. Proiectul de Lege privind înfiinţarea comunei Roşiori, judeţul Bihor. Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 210 voturi pentru.

Împotrivă? 32 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

  Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Horodnic de Sus, judeţul Suceava (adoptat);

Pct. 33. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Horodnic de Sus, judeţul Suceava. Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 186 voturi pentru. Văd că simpatiile merg de la un judeţ la altul...

Împotrivă? 32 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

  Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Păuleşti, judeţul Vrancea (adoptat);

Pct. 34. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Păuleşti, judeţul Vrancea. Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 186 voturi pentru.

Împotrivă? 33 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat.

  Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Popeşti, judeţul Vrancea (adoptat);

Pct. 35. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Popeşti, judeţul Vrancea. Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 186 voturi pentru.

Împotrivă? 33 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat.

  Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Ploscuţeni, judeţul Vrancea (adoptat);

Pct. 36. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Ploscuţeni, judeţul Vrancea. Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 186 voturi pentru.

Împotrivă? 33 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Adoptat.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2002 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (adoptat);

Pct. 37. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2002 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Lege ordinară, se votează în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi! 182 voturi pentru.

Împotrivă? 36 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Aveţi cuvântul, domnule deputat, să vă exprimaţi punctul de vedere al Partidului Democrat.

   

Domnul Alexandru Pereş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Există trei motive pentru care Partidul Democrat a votat împotriva acestui proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134, şi anume: nu vedem cazul de excepţionalitate invocat prin art. 114 alin. 4, pentru a interveni printr-o ordonanţă de urgenţă şi a modifica o lege organică.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că este a treia oară când Guvernul are această iniţiativă, de a interveni prin ordonanţe de urgenţă, asupra acestui art. 6 dintr-o lege organică, Legea nr. 268/2001 privind privatizarea fostelor IAS-uri.

Şi, nu în ultimul rând, părerea noastră este că nu aşa rezolvăm nişte probleme financiare de management defectuos la Societatea naţională de îmbunătăţiri funciare, luând din capitolul subvenţii pentru agricultură (şi aşa, destul de mic) şi distribuindu-le acolo unde, poate, din vina noastră, din vina Guvernului, s-au produs nişte imperfecţiuni financiare. Vă mulţumesc foarte mult.

 
  Propunerea legislativă privind deţinerea câinilor de rasă în România (adoptarea propunerii de respingere);

Domnul Valer Dorneanu:

Pct. 38. Propunerea legislativă privind deţinerea câinilor de rasă în România. Se propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru soluţia respingerii? Mulţumesc. 182 voturi pentru.

Împotrivă? 5 voturi împotriva respingerii.

Abţineri?

S-a adoptat soluţia de respingere a proiectului.

  Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 555/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (adoptarea propunerii de respingere);

Pct. 39. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 555/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. Se propune, de asemenea, respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru această soluţie? Mulţumesc. 182 voturi pentru.

Împotrivă? 37 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

S-a adoptat soluţia de respingere.

Domnul Mardari doreşte să justifice votul Partidului România Mare. Poftiţi.

   

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Semnatarii propunerii legislative respinse anterior au dorit să ajute persoanele cu handicap, în sensul ca acestea să poată circula gratuit şi cu accelerat, rapid sau intercity, nu numai cu tren de persoane. Cetăţenii în cauză nu fac deplasări de plăcere, ci doar în scopul efectuării unor tratamente, prezentării la noi controale sau examinare medicală.

Prin respingerea propunerii legislative anterioare, oamenii cu handicap vor fi nevoiţi, în mod frecvent, să utilizeze mai multe trenuri pentru a ajunge la destinaţie, aşteptând prin staţiile C.F.R. câte două sau trei ore, între legături. Aceasta, deoarece, potrivit organizărilor şi dezorganizărilor succesive din sistemul transportului feroviar, trenurile personale mai pot fi întâlnite doar pe rutele de scurt parcurs.

Din această cauză, în situaţiile în care un cetăţean cu handicap trebuie să se deplaseze spre un centru universitar...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să mă scuzaţi. Stimaţi colegi, v-aş ruga foarte mult să mai rămâneţi 10 minute în sală, ca să putem epuiza ordinea de zi! Vă rog din suflet să rămâneţi în sală, să putem parcurge toată lista votului final!

Poftiţi, domnule deputat.

 
   

Domnul Ludovic Mardari:

...unde, de obicei, se află marii specialişti, acesta nu numai că are nevoie de un timp îndelungat, ci este condamnat şi la inconfort şi suferinţe, adeseori, greu suportabile. Toate acestea, datorită miopiei de care dă dovadă actuala putere, inclusiv prin decizia de respingere anterior aprobată. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

 
  Propunerea legislativă privind creşterea cuantumului pensiei tuturor pensionarilor agricoli la nivelul venitului minim garantat, stabilit prin Legea 416/2001 (adoptarea propunerii de respingere);

La pct. 40, Propunerea legislativă privind creşterea cuantumului pensiei tuturor pensionarilor agricoli la nivelul venitului minim garantat, stabilit prin Legea 416/2001 Lege organică, se votează în condiţiile art. 74 alin. 1 din Constituţie. Se propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru soluţia respingerii? Mulţumesc. 186 voturi pentru.

Împotrivă? 31 voturi împotriva respingerii.

Abţineri? 2 abţineri.

Se respinge propunerea.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2002 pentru modificarea art. 138 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate (adoptarea propunerii de respingere);

Pct. 41. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2002 pentru modificarea art. 138 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate. De asemenea, se propune respingerea ordonanţei.

Cine este de acord cu această soluţie? Mulţumesc. 182 voturi pentru.

Împotrivă? Nici un vot.

Abţineri? 31 de abţineri.

S-a respins propunerea.

  Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.523/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 158/2001 privind regimul accizelor (adoptarea propunerii de respingere);

Pct. 42. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.523/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 158/2001 privind regimul accizelor. Se propune, de asemenea, respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc. 182 voturi pentru respingere.

Împotrivă? 31 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea.

Poftiţi, domnule Mardari, aveţi cuvântul, să vă explicaţi votul.

   

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea nr. 523/2002 prevede ca producătorii, importatorii şi procesatorii, dar şi comercianţii en-gros să utilizeze documentaţii fiscale speciale: facturi şi avize, în cazul mărfurilor supuse accizării. Dacă pentru primele trei categorii de agenţi economici: producători, importatori şi procesatori se justifică utilizarea documentaţiei fiscale speciale, deoarece sunt plătitori de accize, în cazul comercianţilor en-gros acest lucru devine un nonsens. Aceştia din urmă sunt nevoiţi să utilizeze facturi şi avize fiscale mai scumpe şi mai greu de procurat, pentru că aşa prevede legea, deşi rubricile referitoare la accize rămân necompletate.

Noi am propus să fie înlăturată din lege această eroare. Ni s-a răspuns, prin raportul comisiei, că trebuie păstrată de frica evaziunii fiscale.

Acest argument nu are nici o valoare, din moment ce, de la 1 ianuarie 2003, a fost introdusă utilizarea documentaţiei fiscale cu elemente de securizare. Diminuarea evaziunii fiscale se poate realiza prin controale sistematice efectuate de instituţiile abilitate, care trebuie să nu se lase mituite.

Prin respingerea propunerii legislative anterioare, singurul câştig îl reprezintă creşterea inutilă şi contraproductivă a birocraţiei şi sporirea nejustificată a obligaţiilor de plată pentru unele categorii de agenţi economici. În nici un caz nu este stimulată activitatea întreprinzătorilor.

Constatăm, fără nici o surpriză, că şi atunci când se propune înlăturarea unor greşeli legislative, Puterea nu renunţă la principiul: "Nu se adoptă nimic din ceea ce vine de la Opoziţie!" Vă mulţumesc.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.27/1994, privind impozitele şi taxele locale (adoptarea propunerii de respingere);

Domnul Valer Dorneanu:

La pct. 43, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.27/1994 privind impozitele şi taxele locale. Se propune, de asemenea, respingerea acestea.

Cine este pentru? soluţia respingerii? 182 de voturi pentru. Mulţumesc.

Împotrivă? 31 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a respins propunerea.

  Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 144/2000 cu privire la acordarea de facilităţi persoanelor care au domiciliul în localităţile rurale aflate în zonele montane (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.44, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 144/2000 cu privire la acordarea de facilităţi persoanelor care au domiciliul în localităţile rurale aflate în zonele montane. Se propune de către comisie respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru această soluţie? Vă mulţumesc. 182 de voturi pentru respingere.

Împotrivă? 36 de voturi împotriva respingerii.

Abţineri? 3 abţineri.

Aveţi cuvântul, domnule deputat, să explicaţi votul Partidului Democrat.

   

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Prin Legea nr.33/1996, ca de altfel şi prin Legea nr.144/2000, Parlamentul României consfinţea pentru locuitorii zonelor montane anumite facilităţi. Printre ele erau şi facilităţi care se dădeau tinerelor familii, ceea ce înseamnă 25 de m3 de lemn cu plata la jumătate pentru a-şi întemeia o gospodărie.

Iniţiatorul modificării pe care o discutăm a venit în sensul de a extinde pe cât posibil aceste facilităţi şi în sensul ca aceste tinere familii care domiciliază în zonele montane să aibă posibilitatea şi a unor activităţi economice specifice zonei, şi era vorba despre agroturism.

Sigur că am solicitat tot o facilitate: 100 de m3 de lemn cu jumătate de preţ pentru acele familii care dovedesc capacităţi de a închega o asemenea afacere - de a-şi construi şi conduce o pensiune agroturistică. Se pare că, pentru moment, partidul de guvernământ şi, categoric, Guvernul şi comisiile care au analizat această propunere nu au fost de acord şi au respins această iniţiativă legislativă.

Eu cred, totuşi, că am putea să revedem şi să revenim pentru că în aceste zone există sărăcie multă, există familii tinere a căror singură posibilitate de a se realiza este să părăsească aceste zone montane, aceste locuri într-adevăr mirifice, şi care, şi prin această iniţiativă legislativă, puteau să fie mai bine puse în valoare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.45, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Se propune respingerea.

Cine este pentru această soluţie? 180 de voturi pentru respingere.

Împotrivă? 23.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins proiectul.

  Proiectul de Lege privind modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.46, Proiectul de Lege privind modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? 23 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

  Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art. 121 din Codul penal (Adoptarea propunerii de respingere.)

La pct.47, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art. 121 din Codul penal. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie. Se propune respingerea.

Cine este pentru soluţia de respingere? Vă mulţumesc. 174 de voturi pentru.

Împotrivă? 23 de voturi.

Abţineri? Nu sunt.

  Propunerea legislativă privind ortografierea numelor şi prenumelor persoanelor ale căror acte de stare civilă au fost traduse în altă limbă decât cea maternă (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.48, Propunerea legislativă privind ortografierea numelor şi prenumelor persoanelor ale căror acte de stare civilă au fost traduse în altă limbă decât cea maternă. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 176 de voturi pentru respingere.

Împotrivă? 23 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea.

  Propunerea legislativă privind interpretarea autentică a art.17 lit.B.a) din Ordonanţa de urgenţă nr.17 din 14 martie 2000, privind taxa pe valoarea adăugată publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr.113/15 martie 2000, aprobată prin Legea nr.546 din 17.10.2001, publicată în Monitorul Oficial nr.676/25.10.2001, Partea I (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.49, Propunerea legislativă privind interpretarea autentică a art.17 lit.B.a) din Ordonanţa de urgenţă nr.17 din 14 martie 2000, privind taxa pe valoarea adăugată publicată în Monitorul Oficial Partea I-a, nr.113/15 martie 2000, aprobată prin Legea nr.546 din 17.10.2001, publicată în Monitorul Oficial nr.676/25.10.2001, Partea I-a. Se propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? 22 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/1998 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.50, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/1998 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? 22 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins proiectul.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/1999 privind stimularea plăţii obligaţiilor faţă de bugetul de stat (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.51, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/1999 privind stimularea plăţii obligaţiilor faţă de bugetul de stat. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 178 de voturi pentru.

Împotrivă? 22 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 64/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.52, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 64/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale. Se propune respingerea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 176 de voturi pentru.

Împotrivă? 24 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.64/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.53, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.64/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? 27 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea.

  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie cu modificările ulterioare (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.54, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie cu modificările ulterioare. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea.

  Propunere legislativă privind reglementarea relaţiilor de muncă (Codul Muncii) (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.55, Propunerea legislativă privind reglementarea relaţiilor de muncă (Codul Muncii). Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? 21 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea.

  Propunerea legislativă pentru modificarea art. 180 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (adoptarea propunerii de respingere);

La pct.56, Propunerea legislativă pentru modificarea art.180 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie. Se propune respingerea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 174 de voturi.

Împotrivă? 22 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea.

  Proiectul de Lege privind aprobarea necesităţilor de infrastructură de transport de interes naţional şi european (adoptat);

La pct.57, Proiectul de Lege privind aprobarea necesităţilor de infrastructură de transport de interes naţional şi european. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 180 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

S-a adoptat proiectul.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 104/1999 pentru modificarea şi completarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie (adoptat);

La pct.58, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.104/1999 pentru modificarea şi completarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.20/1992 privind activitatea de metrologie. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 176 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române (adoptat);

La pct.59, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 176 de voturi pentru.

Împotrivă? 21 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Aveţi cuvântul, domnule deputat, să explicaţi votul PRM-ului.

   

Domnul Gheorghe Dinu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ordonanţa zace la Parlament din 1999. Noi am votat împotrivă pentru că o considerăm imorală. După atâţia ani cât a stat în Parlament, iese un act normativ de genul că reprezentanţii Ministerului Transporturilor, Locuinţei, Lucrărilor Publice, dar şi salariaţii Metrorex au drept de călătorie gratuită pe calea ferată sau permise de călătorie gratuită pe calea ferată pentru membrii familiilor lor, în schimb, cele cinci Grupuri şcolare de material rulant de la Bucureşti, Cluj, Simeria, Roşiori de Vede, Paşcani sunt din nou omise de către cei care au întocmit actul normativ.

Am protestul sindicatelor de la învăţământul feroviar, prin care sunt total nemulţumiţi pentru că atât reprezentanţii ministerului, dar şi cei din Comisia pentru industrii şi servicii i-au asigurat că, de data aceasta măcar, se va face dreptate şi vor fi trecuţi şi ei în rândul celor care au drept de călătorii de serviciu sau în interes personal gratuite pe calea ferată.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

 
  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului (adoptat);

La pct.60, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? 22 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a admis raportul.

Am rugămintea adresată colegilor să rămână totuşi în sală pentru că mai sunt doar puţine proiecte de adoptat.

Domnul Szekely Ervin doreşte să explice votul UDMR-ului.

Aveţi cuvântul.

   

Domnul Ervin Zoltan Szekely:

Grupul nostru parlamentar a votat împotriva acestui act normativ pentru că considerăm că introduce nişte restricţii inadmisibile în ceea ce priveşte libertatea judecătorilor sindici, introducând obligativitatea că ei, la cererea unei autorităţi de stat, să suspende o procedură judecătorească deja începută. Bizarul situaţiei este că tocmai la cererea datornicului o procedură judiciară poate să fie suspendată în mod obligatoriu.

Pe de altă parte, considerăm că ordonanţa, în forma în care a fost adoptată de Parlament, este neconstituţională pentru că, deşi este o ordonanţă simplă şi acest caracter nu se schimbă nici după adoptarea de către Parlament, conţine prevederi care ar putea să fie reglementate numai de către o lege organică.

Vă mulţumesc.

 
  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor (adoptat);

Domnul Valer Dorneanu:

La pct.61, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 173 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2002 pentru punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare (adoptat);

La pct.62, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2002 pentru punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 173 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază (adoptat);

La pct.63, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/1998 privind statutul personalului vamal (adoptat);

La pct.64, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.16/1998 privind statutul personalului vamal. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 174 de voturi.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

Adoptat.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare (adoptat);

La pct.65, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi (adoptat);

La pct.66, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 174 de voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Raportul a fost adoptat.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2003 pentru aprobarea amendării Protocolului referitor la definirea noţiunii de produse originare şi metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (adoptat);

La pct.67, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2003 pentru aprobarea amendării Protocolului referitor la definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 174 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2002 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de combustibili pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice Termoelectrica  - S.A., Societatea Comercială Electrocentrale Deva - S.A. şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale (adoptat);

Pct.68, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2002 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de combustibili pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice Termoelectrica S.A., Societatea Comercială Electrocentrale Deva S.A. şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 174 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

Adoptat.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (adoptat);

La pct.69, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Lege ordinară, se votează în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 174 de voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2002 pentru completarea art. 58 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (adoptat).

La pct.70, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.169/2002 pentru completarea art.58 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare. Lege organică, se votează în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 176 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

   

Vă mulţumesc pentru participare.

Cu aceasta, am parcurs întreaga listă a votului final.

Vă doresc o după-amiază plăcută.

Miercuri şi joi este activitatea în comisiile permanente. V-aş ruga insistent să vă întâlniţi pentru a depune rapoartele care au termenele depăşite.

Ne vom vedea luni în plen.

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,35.