Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.88/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2003
|
Şedinţa a început la ora 9,20. Lucrările au fost conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Borbely Laszlo, secretari. |
|
||
|
Stimaţi colegi, Deschidem lucrările şedinţei noastre de astăzi. Îl rog pe unul dintre domnii secretari să facă prezenţa. Vă mulţumesc. |
||||
|
(Domnii deputaţi care au intrat în sală ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretariatul de şedinţă.) |
||||
|
Stimaţi colegi, Vreau să vă anunţ că, din totalul celor 344 de deputaţi, sunt prezenţi 276. Sunt absenţi 68, dintre care 19 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul de lucru este de 229 de persoane. Continuăm dezbaterile asupra Propunerii legislative de revizuire a Constituţiei. Vom începe cu pct.6 de la amendamente admise, care se referă la art.27 din Constituţie. Domnul Brudaşca. Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, Pentru evitarea exprimării redundante, vă propun următoarea modificare de redactare la acest punct: "De la prevederile alin.1 se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:", şi apoi urmează enumerarea "lit.a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti, lit.b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa...", iar pentru aceasta am şi eu o modificare de propus, la lit.b) "înlăturarea unei primejdii privind viaţa sau integritatea fizică a unei persoane şi securitatea bunurilor sale; lit.c) apărarea securităţii naţionale sau ordinii publice; lit.d) prevenirea răspândirii unei epidemii". Introducând în locul prepoziţiei "în" "pentru" eliminăm apoi de la enumerări, de la lit.a), b), c) şi d) acest "pentru", în felul acesta exprimarea având mai mare fluenţă. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule Brudaşca. Comisia cred că îşi însuşeşte punctul de vedere. Supun votului dumneavoastră amendamentul admis de la pct.6, cu alin.2 modificat la propunerea colegilor noştri Stan şi Gheorghiof. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Cu 29 de voturi împotrivă şi 220 pentru, amendamentul a fost admis. Vă mulţumesc. În continuare, dacă la pct.10 din Proiectul de Lege aveţi observaţii. Domnul Boc. Vă rog. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La art.27 alin.3 din Constituţie, cel cu referire la percheziţii, dorim să tratăm într-o manieră unitară cele două instituţii - arestarea şi percheziţia, în sensul că ambele vor fi dispuse, după revizuirea Constituţiei, numai de către judecător. Existând un amendament la pct.39, din cadrul amendamentelor respinse, cel al domnului deputat Stoica şi al Partidului Naţional Liberal, domnul Stoica rugându-mă să insist asupra acestui amendament, pentru a realiza în primul rând o corelare şi o tratare unitară, o simetrie a textelor, vă propunem ca, la art.27 alin.3, să adoptăm următoarea formulă: "Percheziţia se dispune numai de judecător, în formele prevăzute de lege". A fost un text pe care l-am pomenit şi cu distinşii colegi din comisie, repet, pentru a realiza această simetrie a textelor cu privire la măsura percheziţiei şi arestării şi a sublinia încă odată, în plus, că măsura percheziţiei poate fi dispusă exclusiv de către judecător, procurorul nemaiavând această posibilitate după revizuirea Constituţiei. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Comisia. Vă rog, domnule profesor. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum sublinia şi domnul deputat Boc, pentru simetrie şi perfectă simetrie în reglementare, este bine să spunem "numai de judecător", cu precizarea că, în continuare, se elimină un alt "numai" care vizează formele prevăzute de lege, şi vom spune: "Percheziţia se dispune numai de judecător, în formele prevăzute de lege". Deci, dispare "numai" din prima redactare. |
||||
|
Am înţeles, vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul, în forma prezentată. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 29 de voturi împotrivă şi 221 pentru, amendamentul a fost admis. În continuare, trecem la art.27, 28 şi 29. Dacă aveţi amendamente respinse. Domnul Moiş. Vă rog. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Aveam un amendament: după art.29 se introduce un nou articol, art.291, care va avea denumirea "Libertatea economică". Raţiunea acestui amendament: printre drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute de Constituţie ar trebui să existe şi libertatea economică. Acest principiu este acceptat de numeroase Constituţii din Europa. De aceea, am propus următorul articol: "Libertatea economică a fiecărui cetăţean este garantată. Ea presupune accesul liber la o activitate economică lucrativă, precum şi exercitarea liberă a acesteia." Comisia a motivat neacceptarea acestui amendament prin aceea că se propune la art.1341 un text care ar acoperi libertatea economică. Vă redau textul propus de către comisie: "Economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă." După părerea noastră, acest text nu acoperă libertatea economică, un principiu fundamental al economiei de piaţă. În primul rând: amendamentul este propus la capitolul "Drepturile şi libertăţile fundamentale", şi se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului, ale cetăţeanului, ale omului, pe când articolul propus de către Comisie intră la capitolul "Economia şi finanţele" şi se referă la economia României, ca fiind o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă. Aici este vorba de macroeconomie, de economia naţională, pe când amendamentul vizează o libertate fundamentală a cetăţeanului, libertatea economică. Această libertate economică trebuie garantată de către stat. Aceasta este noutatea pe care o aduce amendamentul propus, precum şi liberul acces la o activitate economică lucrativă şi exercitarea acesteia fără nici un fel de oprelişti. Principiul pe care vi-l propunem este un principiu de sorginte liberală. Sigur că nu este apanajul unui partid politic pentru că, de acum, acest principiu a devenit o manieră de a aborda problemele economice. Dacă noi vom clama în continuare drepturile şi libertăţile, dar fără să aibă o reprezentare constituţională una dintre libertăţile fundamentale ale individului, cea economică, şi statul să garanteze această liberate şi să asigure accesul liber la o activitate economică lucrativă şi exercitarea acesteia liber, sigur vom avea o lipsă de reglementare în materie constituţională. Pentru aceste considerente, vă rugăm să acceptaţi amendamentul propus. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule Moiş. Domnul Bolcaş. Vă rog. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Un minut în susţinerea acestui amendament, pentru că merită o susţinere. După opinia mea, este unul dintre cele mai frumoase şi de substanţă amendamente ce au fost aduse acestui Proiect de revizuire. Mă voi distanţa de autorul lui pentru că amendamentul nu este de sorginte liberală sau numai de sorginte liberală. În primul rând, este un amendament esenţialmente social-democrat, care este absolut necesar în realizarea unei economii de piaţă funcţionale. Accesul liber la o activitate economică înseamnă posibilitatea nu numai de a desfăşura activităţi de natură comercială, ci şi activităţi de natură lucrativă, care înseamnă pur şi simplu să munceşti. Este o expresie directă a libertăţii la muncă. Sub acest aspect, şi mă adresez în primul rând colegilor din Partidul Social Democrat, trebuie privită această situaţie. În al doilea rând, este o sorginte liberală pentru că numai în aceste condiţii o economie de piaţă funcţională şi concurenţială este garantată. Argumentul Comisiei, de respingere, şi cu aceasta voi încheia, nu poate să subziste. Libera iniţiativă priveşte un segment îngust şi are conotaţii directe numai asupra unui anume mecanism al economiei de piaţă, libera iniţiativă. Libera iniţiativă aparţine tuturor întreprinzătorilor, pe care îi respectăm, de la asociaţiile de familie până la marii acţionari, dar munca aparţine omului. |
||||
|
Domnule Bolcaş, ne-aţi lămurit. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Repet: este unul dintre cele mai frumoase amendamente şi, dacă am reuşit să îl lămuresc şi pe domnul preşedinte, nu am avut o zi pierdută. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Dobre. Comisia, în principiu, este de acord, aşa că vă rog să nu mai susţineţi în plus. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vroiam numai să precizez că economia de piaţă nu este nici social-democrată, nici liberală. Poate nu este economie de stat, dar încă mai avem până acolo. Cred, de asemenea, că argumentarea comisiei nu este corectă. Cred că acest articol merită să fie cuprins în Constituţie întrucât este un drept fundamental, şi noi îl sprijinim. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul profesor Muraru, din partea Comisiei. Vă rog. |
||||
|
Domnul Ioan Muraru: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vreau să observ că amendamentul propus este un amendament necesar, fiind o idee care trebuie acceptată. Din punct de vedere al rigorilor constituţionale, însă, dacă domnii deputaţi de la PRM ar fi de acord, aş propune o perfecţionare a redactării. În acest sens, v-aş propune ca denumirea să rămână "Libertatea economică", iar textul ca atare să fie formulat în felul următor: "Accesul liber la o activitate lucrativă, precum şi exercitarea liberă a acesteia, în condiţiile prevăzute de lege, este garantat." Sigur, dumneavoastră votaţi, eu nu am drept de vot. De ce fac această propunere: în general, textele noastre constituţionale nu definesc conţinutul. Aşa cum este formulată, ideea este extraordinară, dar, din punct de vedere juridic, s-ar părea că, la un moment dat, definim ce este această activitate lucrativă, şi este mai bine să lăsăm legiuitorul ca, în funcţie de desfăşurarea vieţii economice, să decidă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Cred că domnul Moiş, ca iniţiator, acceptă reformularea. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Moiş, admis de comisie, reformulat. Cine este pentru? Numai o clipă, vă rog. Domnul Chiliman. Vă rog. |
||||
|
Sigur, perfecţionarea textului este necesară. Mie mi se pare că sună ca dracu' "activitate lucrativă". Să îi spunem "activitate economică", pentru că, de fapt, asta este. Nu sună ca lumea "activitate lucrativă". Inventăm cuvinte. Este o activitate economică. Activitatea lucrativă poate este o activitate în care gândeşti numai, din care câştigi bani. Nu acoperă ca lumea gama aceasta. O activitate economică cred că este mai acoperitoare, ca termen. Ar trebui să găsim termenul cel mai corect. După mine, nu este bine să fie numai lucrativă, pentru că există şi alt gen de activităţi. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule Chiliman. Domnul Baciu, după care va urma domnul profesor Constantinescu. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sigur, ideea este foarte bună, generoasă. Nu este nici liberală, cum spunea cineva, nici social-democrată, ci este de-a dreptul democrată. Este, pur şi simplu, democrată. Noi suntem de acord întru totul cu această idee şi suntem de acord cu reformularea prezentată de dumneavoastră, pentru că "activitate economică" sau "libertatea economică" este un concept de acum prea vag şi sună cumva comunist. "Activitatea lucrativă" acoperă perfect intenţia autorului amendamentului. Vreau să mai subliniez ceva: să votăm acest amendament pentru că, introducând în Constituţie o asemenea prevedere, eu sunt convins că se vor simplifica şi barierele birocratice care împiedică în acest moment accesul liber al cetăţeanului român la activitatea aceasta de tip lucrativ. Sunt convins că acest amendament va avea şi această consecinţă pozitivă. PD-ul este de acord cu formularea "activitate lucrativă". Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul profesor Constantinescu. |
||||
|
Domnul Mihai Constantinescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu ştiu cum să fac să vă conving că cuvântul "lucrativ" este o limitare. Activitatea economică se poate realiza şi în scop de profit, sigur, aceasta fiind activitatea lucrativă, dar activitatea economică se realizează şi de către fundaţii care, de principiu, nu au scop lucrativ. Activitatea economică se realizează şi de către cei care muncesc, dar nu au profit, aceştia muncind pentru a-şi realiza venitul necesar desfăşurării vieţii, aşa cum foarte bine s-a exprimat aici. Termenul general în alte Constituţii este "droit d' antreprize", şi noi am exprimat acest lucru prin sintagma "activitate economică", pe care este păcat, acum, să o restrângem numai la ideea de realizare de profit. Şi ar fi nu numai păcat, ci este şi profund inexact, pentru că majoritatea activităţilor economice, din nefericire, nu sunt subordonate ideii de profit, ci sunt legate de exemplele pe care vi l-am dat - cu fundaţiile, sunt şi multe asociaţii, de asemenea v-am dat exemplul celor care muncesc ca să aibă din ce trăi, cum sunt majoritatea gospodăriilor ţărăneşti, şi v-am dat şi exemplul muncitorilor. Deci, dacă ştergem cuvântul "lucrativ" realizăm exact ceea ce susţinătorii amendamentului au exprimat în momentul în care l-au argumentat. De aceea, eu cred că ar fi bine să îl ştergem. Pentru că acesta nu este un text, sub denumirea de "Libertatea economică", care să privească exclusiv ideea de profit, fiindcă "lucrativ" vine de la "lucrum", adică profit. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Moiş. |
||||
|
În primul rând, doresc să mulţumesc tuturor pentru că aţi acceptat ideea că în Constituţie trebuie să fie un text de acest gen, prin care să se garanteze libertatea economică, dar aş dori să fac două sublinieri: Prima este că am dorit ca acest amendament să fie la capitolul "Drepturi şi libertăţi fundamentale", ceea ce înseamnă că acesta se referă la individ, la persoană, nu la fundaţii, asociaţii, întreprinderi, societăţi comerciale şi aşa mai departe. Deci, prima idee este aceasta: libertatea economică a fiecărui cetăţean să fie garantată de către stat. Sunt de acord cu orice fel de reformulare, pentru că, până la urmă, important este să iasă textul, dar nici să nu denaturăm sensul şi locul unde a fost propus acest amendament. El se referă la individ, iar statul trebuie să garanteze libertatea economică a individului. În al doilea rând, sigur că sunt de acord cu propunerea făcută de domnul profesor Muraru. Formularea poate fi regândită, rearanjată. Oricum, vreau să vă spun că texte similare există în foarte multe Constituţii, nu numai în Constituţiile ţărilor care au trecut recent la sistemul democratic, ci şi în ţările cu o democraţie îndelungată, spre exemplu în Constituţia Elveţiei. De aceea, v-aş ruga, dacă este posibil, să nu se uite aceste două comandamente ale amendamentului propus: libertatea economică a fiecărui cetăţean să fie garantată şi, în al doilea rând, accesul liber la o activitate economică lucrativă, din moment ce "economică" acoperă totul, iar "lucrativ" produce, sigur, beneficiu. |
||||
|
Domnul Firczak. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu cred că amendamentul, aşa cum a fost formulat, este foarte bine formulat, şi poziţia pe care o ocupă în Constituţie corespunde exact formulării pe care a propus-o iniţiatorul. Astfel, părerea mea este că orice modificare am aduce acum amendamentului schimbă sensul acestuia şi, atunci, nu mai are rost să îl acceptăm. Eu vă propun să îl acceptăm în forma în care l-a prezentat iniţiatorul. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Mai doreşte cineva? Domnul profesor Muraru. Vă rog. |
||||
|
Domnul Ioan Muraru: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Eu am mers pe ideea de bază de a respecta conţinutul amendamentului, aşa cum a fost propus. Intervenţia mea a fost o chestiune de redactare şi de rigoare constituţională. Având în vedere aceste discuţii privind sensurile, semnificaţiile cuvântului "lucrativ" şi faptul că "activitatea economică" le cuprinde, îmi permit să vă propun formularea care s-ar putea accepta: Denumirea să rămână "Libertatea economică", este clar, fiind un drept la capitolul "Drepturi". Şi atunci, mergând pe textul propus de domnul deputat Văsălie Moiş, să spunem aşa: "Accesul liber la o activitate economică, precum şi exercitarea liberă a acesteia, în condiţiile legii, este garantat." |
||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din bancă): Sunt garantate! |
||||
|
Domnul Ioan Muraru: Accesul este garantat. |
||||
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din bancă): "Accesul liber la o activitate economică, precum şi exercitarea liberă a acesteia, în condiţiile legii, sunt garantate". |
||||
|
Domnul Ioan Muraru: Cred că aici trebuie să îl consultăm pe domnul Cazimir, până la urmă. Dar textul ca atare cred că acoperă şi cerinţele din amendament şi observaţiile care s-au făcut aici, deci să numai denumim activitatea economică dacă este lucrativă, dacă este comercială. Aceasta este o propunere. Repet textul, urmând ca dumneavoastră să îl corectaţi: denumirea este "Libertatea economică", textul fiind: "Accesul liber la o activitate economică, precum şi exercitarea liberă a acesteia, în condiţiile legii, este garantat." |
||||
|
Doamna Monica Octavia Muscă (din bancă): Accesul şi libertatea sunt două subiecte, deci formularea este "sunt garantate". |
||||
|
Domnul Ioan Muraru: Eu merg pe ideea că accesul este garantat, dar, în sfârşit, dacă domnul deputat Cazimir ne sprijină, este foarte bine. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Moiş. Vă rog. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Vă cer scuze că revin pentru aceleaşi motive. Încă odată subliniez: ideea fundamentală a acestui amendament este ca libertatea economică a fiecărui cetăţean să fie garantată. Cum o reformulăm, cum o punem în pagină este o altă chestiune, de redactare, dar să nu se denatureze sensul. Nu este vorba ca accesul la o activitatea economică să fie garantat, ci însăşi libertatea economică să fie garantată. |
||||
|
Vă mulţumesc. Daţi-mi voie să citesc articolul aşa cum am înţeles eu că ar conveni tuturor: titlul, denumirea să fie "Libertatea economică", apoi: "Libertatea economică a fiecărui cetăţean este garantată.", şi am stabilit un principiu, după care urmează, în continuare: "Ea presupune accesul liber la o activitate economică, precum şi exercitarea liberă a acesteia." Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? În unanimitatea celor 272 de colegi prezenţi, amendamentul a fost admis. Vă mulţumesc. În continuare, din raport, la "Amendamente admise", la pct.7, cu referire la art.31 alin.3 din Constituţie, se admite şi amendamentul formulat de domnii Titu Gheorghiof şi Ion Stan. Dacă sunteţi de acord cu amendamentul admis de la pct.7, cu adăugirile celor doi colegi ai noştri. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate, 272 de voturi. În continuare, avem pct.8, în care există un amendament admis al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi al Guvernului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor 272 de voturi. În continuare, la pct.11 din Proiectul de Lege avem alin.5 al art.32, care se modifică. De fapt, l-am votat la pct.7, la "Amendamente admise", şi este aprobat. Pct.11. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor 272 de voturi. Vă mulţumesc. Urmează punctul 12 de la amendamente admise. Vă rog. Amendamentul UDMR-ului. Deci, la 43, amendamentul respins iniţial. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Grupul parlamentar al UDMR propune introducerea unui nou articol, după art.33, şi anume din domeniul protecţiei mediului înconjurător. În textul Constituţiei actuale în vigoare, domeniul referitor la protecţia mediului este reglementat în cadrul art.134, alin.2, lit.e), unde se menţionează: "Refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic". Se cunoaşte că, de foarte multă vreme, echilibrul natural a devenit fragil datorită omului, care a generat transformări iremediabile, distrugând condiţiile de interdependenţă existente în natură. Începând cu anii 1960, deteriorarea naturii se discută la nivel regional şi naţional, ceea ce a determinat conturarea unei ramuri noi a ştiinţei dreptului, şi anume a dreptului privind protecţia mediului înconjurător. Astăzi însă, odată cu globalizarea crizei ecologice, protecţia mediului nu mai este doar un scop în sine, ci ea trebuie să răspundă mai ales unor nevoi sociale, ceea ce forţează o nouă viziune, chiar şi asupra dreptului constituţional. În această nouă viziune, dreptul constituţional la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic trebuie să fie legat de drepturile fundamentale, pentru că el este un asemenea drept, un drept nou, reflectat în lume în foarte multe constituţii moderne, asemenea dreptului la viaţă, dreptului la apărare, dreptului la libera circulaţie, dreptului la informaţie, la sănătate ş.a.m.d. În acest context, propunem inserarea, în textul Constituţiei, a unui articol nou în care precizăm dreptul la un mediu sănătos, iar în cuprinsul articolului enumerăm trei teze. Prima teză: statul recunoaşte şi asigură dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic; în teza a doua enunţăm obligaţia statului să asigure cadrul legislativ necesar şi adecvat pentru exercitarea acestui drept, iar în teza a treia, îndatorirea persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi ameliora mediul înconjurător. Propunem acest text, deoarece considerăm că, spre deosebire de motivaţia respingerii, ea acoperă o cerinţă reală, în condiţiile socio-economice ale României, şi anume dezvoltarea unei societăţi bazate pe respectul valorilor ecologice, ceea ce, în opinia noastră, trebuie să se realizeze în cel mai scurt timp posibil. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul profesor Muraru. |
||||
|
Domnul Ioan Muraru: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Este un amendament al UDMR-ului privind introducerea unui text privitor la dreptul la mediu. Cred că, sigur, nu vă spun o noutate, dreptul la un mediu sănătos este unul din drepturile celei de-a treia generaţii. În general, el s-a realizat la nivelul anilor '70. Protecţia mediului este una din marile probleme contemporane, aici asistăm la o dezvoltare a instituţiilor şi reglementărilor, ca atare credem că se impune ca şi Constituţia noastră să ţină pasul cu aceste realităţi. În legătură însă cu textul propriu-zis, în realizarea unor rigori constituţionale, aş propune unele perfecţionări. Comisia, în principiu, este de acord cu acest text, dar am ruga deputaţii UDMR să fie de acord ca acest text să aibă, sigur, următoarea redactare juridică, denumirea să fie dreptul la un mediu sănătos, în ce priveşte cuprinsul articolului, punctul 1 să fie formulat astfel: "Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic". la cel de-al doilea alineat - "Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept". Cel de-al treilea rămâne în formularea dată de deputaţii UDMR. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da, domnule Moiş, vă rog. |
||||
|
Grupul parlamentar al Partidului România Mare susţine acest amendament aşa cum a fost reformulat de către domnul profesor Muraru. Îl considerăm necesar şi binevenit, ca text constituţional. |
||||
|
Vă mulţumesc. Iniţiatorii sunt de acord cu reformularea. Domnul Ştefan Cazimir. |
||||
|
Pe marginea reformulării prezentate de domnul profesor Muraru, l-aş întreba dacă nu ar fi de acord cu eliminarea epitetului "înconjurător", pentru că sintagma "mediu înconjurător" sună vag pleonastic. |
||||
|
Domnule profesor, spuneţi. Domnii Damian Brudaşca şi Văsălie Moiş (din sală): Ambiant! |
||||
|
Domnul Ioan Muraru: Domnul deputat Cazimir a făcut o propunere, sigur, aş spune literară. Cuvântul "mediu", şi în accepţiunea obişnuită, dar mai ales în accepţiunea juridică, are mai multe semnificaţii, mai multe sensuri. Atunci când spun "mediul înconjurător", mă refer, de fapt, la natură, ştiu eu, la râuri, la munţi, la cutare. Din punctul meu de vedere, cred că e bine să păstrăm textul aşa cum a fost propus, de altfel, de către deputaţii UDMR şi, sigur, el va mai fi discutat şi la Senat, mai văd şi alţii, dar chestiunea, din acest punct de vedere, mi se pare importantă, repet, din punct de vedere juridic. Vreau să vă spun un lucru: noi, românii, în general, suntem foarte speculativi, iar juriştii, în activitatea judecătorească, sunt mai speculativi decât credem noi. Şi atunci când apare, pur şi simplu, cuvântul "mediu" s-ar putea să se spună "mediu familial", la un moment dat. Există foarte multe implicaţii, mi se par mie, de ordin juridic. Eu aş păstra acest text, aşa cum a fost formulat. Vă mulţumesc. |
||||
|
Acum, domnule profesor, numai puţin, vă rog să nu plecaţi. Ţin să vă spun că amendamentul UDMR-ului înlocuieşte textul de la art.46, unde aveţi, în schimb, "dreptul la un mediu sănătos", nu la "mediu înconjurător sănătos". Ăsta e titlul. Vă rog, domnule Brudaşca. |
||||
|
Şi eu apreciez că este binevenit un asemenea articol, dar vreau, la punctul 3 al acestuia, să atrag atenţia asupra următoarei formulări mai corecte: "Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja mediul înconjurător", nu "mediu înconjurător". |
||||
|
Da, corect. Supun votului dumneavoastră amendamentul UDMR-ului admis de comisie şi cu adăugirea pe care a făcut-o domnul Brudaşca. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? În unanimitatea celor 272 de voturi, amendamentul a fost admis. Încă o dată vă precizez că acest articol reformulat înlocuieşte art.46 pe care-l avem la punctul 15 din proiectul de lege. În continuare, avem punctul 12 din amendamentele admise. Este şi un amendament al domnului Moiş, dacă nu mă înşel, la art.34, amendament respins. Vă rog, domnule Moiş, să vi-l susţineţi. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Acest amendament se referă la participarea la vot. La art.34, alin.1, am propus completarea acestui text cu următorul text: "Participarea la vot este obligatorie, sub sancţiunea prevăzută de lege". Există ţări în Europa unde este obligatorie participarea la vot, aşa cum există ţări în care participarea la vot este la dispoziţia cetăţeanului. Având în vedere absenteismul care s-a înregistrat la toate alegerile care au avut loc din 1990 încoace, ne-am gândit să introducem, în Constituţie, un text prin care acest drept să devină şi o obligaţie a fiecărui cetăţean. Având în vedere însă motivaţia comisiei că, faţă de textele constituţionale pe care le avem la dispoziţie, obligarea cetăţeanului la vot ar însemna o involuţie, stau în dubiu dacă să susţin acest amendament sau să nu-l susţin. |
||||
|
Hotărâţi-vă, vă rog eu frumos. |
||||
|
Renunţ la acest amendament, m-a convins comisia. |
||||
|
Vă mulţumim pentru înţelegere, domnule Moiş. Domnul Boc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La punctul 45, este un amendament respins al Partidului Democrat, care vizează pragul de vârstă pentru a candida la funcţia de senator. Din start, vreau să menţionez că, în comisie, am pus mai multe variante şi, pentru a păstra spiritul care ne-a animat, de la începutul acestei dezbateri astăzi, aş vrea să vă menţionez că am renunţat la varianta de a susţine 21, 22, 23, 25 de ani şi vă propunem dumneavoastră, direct, 30 de ani pentru a fi vârsta minimă pe care s-o îndeplinească o persoană pentru a candida la funcţia de senator. Şi, în condiţiile acestea, textul pe care vi-l propunem dumneavoastră este următorul: "Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale, vârsta de cel puţin 30 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de preşedinte al României". Cu alte cuvinte, coborâm cu 5 ani pentru senatori, de la 35 la 30, menţinând, potrivit cadrului constituţional actual, toate celelalte limite de vârstă: 23 de ani pentru deputaţi, pentru candidaturile în alegeri locale, primari, consilieri locali judeţeni, şi 35 de ani pentru funcţia de preşedinte al României. Acest amendament se susţine şi pe câteva date comparative. În Europa, unde dorim să ne integrăm, doar două ţări - Republica Cehă şi Italia - au o vârstă superioară celei de 30 de ani şi Franţa, unde este 35 de ani, în rest toate celelalte ţări din Europa au o vârstă cuprinsă între 18 şi 21 de ani. 18 pentru a candida la Senat, se află în Germania, Olanda, Spania, Elveţia, Iugoslavia, 21 de ani în Belgia, Irlanda, Polonia, Federaţia Rusă, Marea Britanie şi 30 de ani în Belarus. Cred că şi noi, coborând cu 5 ani, ne aliniem standardelor europene, permiţând, pe de o parte, accesul mai rapid al tinerilor, iar în condiţiile votului uninominal acest lucru ar fi salutar şi binevenit. Deci, în aceste condiţii, vă propunem direct acest amendament, renunţând la celelalte variante cu 21 sau cu 25 de ani. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Am înţeles că membrii comisiei sunt de acord cu amendamentul propus de domnul Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte, vă rog să-mi permiteţi să lămuresc: pentru funcţia de preşedinte al României, rămâne vârsta de 35 de ani şi, atunci, textul pe care l-am propus este următorul, care a fost şi în comisie: "Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale, vârsta de cel puţin 30 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de preşedinte al României". Deci rămâne, aşa cum am spus, pentru preşedintele României, 35 de ani. Evident că o persoană scrupuloasă ar putea spune: ce se întâmplă în cazul în care vine interimatul la funcţia de preşedinte al României? Preşedintele Senatului este acela care asigură interimatul şi ar avea 30 de ani şi nu ar avea 35 de ani, situaţie ipotetică. Dar vreau să vă spun că, şi acum, este posibil ca funcţia de preşedinte interimar să fie deţinută de o persoană care să aibă 23 de ani, pentru că, în condiţiile în care preşedintele Senatului nu poate asigura interimatul, vine preşedintele Camerei Deputaţilor, care, teoretic, ar putea avea 23 de ani, deşi, în actuala situaţie, nu am rezolvat această situaţie, repet, pur ipotetică, dar interimatul, oricum, are o durată limitată, 3 luni de zile până la organizarea noilor alegeri. Deci, din acest punct de vedere, nu am vedea un impediment major constituţional pentru a reglementa vârsta de 30 de ani pentru a candida la Senat. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Am înţeles că membrii comisiei sunt de acord. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? În unanimitatea celor 271 de deputaţi prezenţi, amendamentul a fost admis. Vă mulţumesc. În continuare, avem, în raport, la punctul 9, un amendament PNL admis de comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Tot un amendament al PNL-ului avem, în continuare, la punctul 10 din capitolul de amendamente admise şi ce e interesant este că ieri am discutat dacă sunt primordiale sindicatele sau patronatele şi amendamentul admis de comisie, care este şi al domnului deputat Valeriu Stoica, începe cu: "În partide, sindicate", după care urmează "patronatele". Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc. În continuare, avem punctul 11 de la amendamentele admise. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc. Trecem la punctul 13 din proiectul de lege. Dacă aveţi observaţii? Vă rog, domnule Cazimir. |
||||
|
La alin.31, care sună astfel: "Este interzisă trecerea silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei etnice, religioase, politice sau de altă natură a titularilor", propun înlocuirea cuvântului "baza", în sintagma "pe baza apartenenţei", prin cuvântul "criteriul", "pe criteriul apartenenţei etnice, religioase" etc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Comisia este de acord. Alte observaţii, dacă aveţi? Dacă nu, supun votului dumneavoastră punctul 13. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
||||
|
Domnul Ludovic Mardari (din sală): Care? |
||||
|
Punctul 13 din proiectul de lege, asta am votat. |
||||
|
Domnul Ludovic Mardari (din sală): Aveam un amendament! |
||||
|
V-am întrebat, stimaţi colegi, am întrebat: aveţi observaţii? Nu ştiu ce faceţi! Îmi pare rău, data viitoare, de acum! Deci trecem la punctul 12 din raportul comisiei, la capitolul amendamente admise, în care este vorba de un amendament al PD-ului pe care comisia l-a acceptat. Dacă aveţi observaţii? Domnul Buzatu. Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Rog pe colegii de la Partidul Democrat care au făcut amendamentul, comisia să accepte ca termenii "handicapat", "cu handicap" să fie înlocuiţi şi eu aş ruga dacă se poate accepta ca, întreg cuprinsul Constituţiei, acolo unde apar termenii aceştia, cu termenii de "dizabilitate" sau "persoană cu dizabilităţi". Literatura de specialitate actuală, dar nu numai..., practica a eliminat din discursul de specialitate termenul de "handicap", care consider că ar fi şi peiorativ şi discriminatoriu şi l-a înlocuit cu acela de "dizabilitate" şi cred că ar trebui să procedăm şi noi în consecinţă. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Brudaşca. |
||||
|
În primul rând, ţin să-l informez pe domnul Buzatu că dizabilitate înseamnă o traducere după ureche a expresiei englezeşti "disability" şi nu este încă încetăţenit în limba română, decât, eventual, în nişte texte birocratice. Atrag însă atenţia, aici, din nou, asupra unei redundanţe: "Statul acordă alocaţii de stat". Statul nu poate acorda alte alocaţii decât de stat. De aceea, având în vedere cine este alocatorul, propun celor care sunt autorii amendamentului admis să fie de acord să scoată sintagma "de stat": "Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap". Pledez pentru rămânerea în continuare a expresiei "cu handicap", întrucât ea se regăseşte şi în texte străine, în general anglo-saxone. |
||||
|
Vă rog, domnule Cazimir. |
||||
|
Nu fac decât să reiau argumentarea colegului Buzatu. Termenul de "handicap" are o puternică încărcătură peiorativă, pe care nu o putem ignora. Pe de altă parte, vocabularul se îmbogăţeşte continuu cu noi termeni şi un antonim posibil, în limba română, al lui "abilitate" este "dizabilitate". Sunt numeroase alte cuvinte în care antonimul este construit cu acest prefix. Ca atare, "dizabilitate" este un cuvânt asimilabil limbii române şi deja acreditat într-o serie de lucrări de specialitate. |
||||
|
Da, vă rog. Cine mai doreşte? Comisia, vă rog. |
||||
|
Domnul Valer Dorneanu (din loja comisiei): De acord cu "dizabilităţile" |
||||
|
Deci comisia este de acord cu dizabilităţile peste tot. La microfon, domnul Brudaşca. |
||||
|
Eu am supus atenţiei dumneavoastră, domnule preşedinte de şedinţă, şi eliminarea sintagmei "de stat", având în vedere că statul este cel care acordă alocaţiile. Deci nu se justifică repetiţia respectivă. Este redundantă. |
||||
|
Domnul Dumitru Buzatu (din sală): Pot fi şi private! |
||||
|
Staţi o clipă, statul nu poate aloca, el, alocaţii private! Statul alocă alocaţii, face alocaţiile respective şi, deci, nu se mai justifică să spunem "de stat". |
||||
|
Vă rog, domnule Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte, Cred că formula aceasta "Statul acordă alocaţii pentru copii" este binevenită. Formula "alocaţii de stat" este depăşită, este o chestiune redundantă şi care se inspira, poate, din trecut şi formula corectă este: "Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu dizabilităţi". Şi noi am propus, la textul următor, un termen alternativ "persoane cu dizabilităţi sau cu nevoi speciale". Dar, în condiţiile în care există un consens pentru termenul de "dizabilităţi", susţinem, şi noi, acest termen de "dizabilităţi" propus de către dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Domnule Mardari, aveţi cuvântul. Domnul Mardari are un amendament respins la punctul 13 din proiectul de lege pe care l-am aprobat, dar vrea să şi-l susţină, totuşi. Vă rog. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. S-a trecut foarte uşor peste actualul art.41 din Constituţia în funcţiune. Constituţia în funcţiune prevede, la art.41, alin.2: "Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor". Comisia de revizuire propune ca terenurile din România să poată fi vândute cetăţenilor străini şi apatrizilor. După părerea mea, vânzarea ar fi posibilă atunci când venitul pe cap de locuitor al cetăţenilor români va fi cel puţin egal cu venitul pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Formularea amendamentului meu este următoarea. Art.41 se modifică astfel, alin.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită, în mod egal, de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor prin moştenire legală, iar prin cumpărare numai când în România venitul pe cap de locuitor va fi cel puţin egal cu venitul pe cap de locuitor din Uniunea Europeană". Bineînţeles, comisia a respins acest amendament, nu a luat în considerare că, datorită sărăciei existente în ţara noastră, preţul de vânzare a terenurilor în România ar putea fi cel mai mic din Europa, iar consecinţele ar fi total defavorabile nouă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Dorneanu. |
||||
|
Stimaţi colegi, Colegul nostru cred că nu a citit propunerea legislativă până la capăt, pentru că, dacă făcea acest lucru, observa, în capitolele destinate integrării europene, faptul că acest lucru se va face şi potrivit Tratatului de aderare. În Tratatul de aderare, România va putea face, asemenea altor ţări, o precizare cu privire la termenul în care se aplică acest lucru, aşa cum a făcut Polonia, Ungaria şi acolo vom avea grijă să stabilim un termen, 5 - 6 - 7 ani. În orice caz, nu vom putea stabili, pentru că nu ar fi corect, acea condiţie cu corelarea veniturilor. Vă mulţumesc. Deci propunem să rămână textul aşa cum este. |
||||
|
Da. Dat fiind faptul că am votat punctul 13, de-acum, nu mai supun încă o dată la vot această chestiune. Domnule Dorneanu, nu mai supunem la vot. Vă rog, domnule Mardari. |
||||
|
Este valabil ceea ce a spus domnule preşedinte al Comisiei de revizuire, domnul Dorneanu în condiţiile în care în 5, 6, 7 ani venitul pe cap de locuitor în România va fi apropiat de cel din Uniunea Europeană. Contrar, vă daţi seama ce se va întâmpla. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Boc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În acest caz am convenit ca acolo unde au fost textele adoptate, amendamentele doar au fost prezentate, ele nemaifiind necesar a fi supuse la vot întrucât s-a adoptat textul comisiei. Domnule preşedinte, la pct.59 din amendamentele respinse, la art.46 dar şi cel următor care urmează celui pe care l-am discutat anterior, la protecţia persoanelor handicapate, prin excelenţă, trebuie să operăm acum o modificare terminologică, o corelare "protecţia persoanelor cu dizabilităţi" dacă am acceptat termenul, dar amendamentul Partidului Democrat pe care, repet, îl regăsim la pct.59 sună aşa, să înlocuim art.46 prezent cu următoarea formulă: "egalitatea de şanse a persoanelor cu dizabilităţi" şi textul propus este următorul: "Persoanele cu dizabilităţi au garantată egalitatea de şanse cu ceilalţi cetăţeni. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalizare a oportunităţilor şi de participare socială deplină pentru persoanele cu dizabilităţi. Drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi structurilor sunt respectate". Credem că este un text care ar răspunde exigenţelor momentului şi ar asigura integrarea deplină a acestor persoane, subliniind, repet, principiul egalităţii de şanse al acestora. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Comisia? |
||||
|
Evident sunt de acord cu înlocuirea termenului "persoanei cu handicap" în "persoane cu dizabilităţi". În ceea ce priveşte restul textului, credem că el este deja rezolvat şi nu putem crea o impresie că am egaliza de data aceasta persoane cu dizabilităţi cu drepturile şi obligaţiile celorlalte persoane. Deci, vă rugăm să menţineţi textul actual, dar cu înlocuirea sintagmei "persoane handicapate" cu "persoane cu dizabilităţi". |
||||
|
Vă mulţumesc. Alte observaţii? Domnule profesor Constantinescu, vă rog. |
||||
|
Domnul Mihai Constantinescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Partidul Democrat vă cere astăzi să votaţi un lucru imposibil, probabil că, în fine, a reuşit să vă convingă că o traducere englezească pe care nu o înţelege poporul român, merită să fie în Constituţie şi sigur că asta i-a dat avânt ca să vă ceară şi mai mult acum, ca să vă ceară şi anume că un orb este egal cu un văzător, că o persoană care este şchioapă este egală cu unul care ar merge perfect, are aceeaşi egalitate de şanse. Este absurd. Dacă are aceeaşi egalitate de şanse, atunci nu are rost să-l ajut. Deci, tocmai fiindcă şansele nu sunt egale prin natura lui, mai vrea să fie egalitate de şanse deplină. Bun. Asta este o putere divină care, oricum, nu aparţine oamenilor şi după părerea mea cu atât mai puţin domnului Boc şi Partidului Democrat. De aceea v-aş ruga foarte mult, haideţi să păstrăm cel puţin structura aceasta, texte realiste, nu dorinţe fantastice. |
||||
|
Vă mulţumesc. Dacă mai sunt observaţii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră amendamentul respins al Grupului parlamentar al PD. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Deci, cu 13 voturi pentru, 5 abţineri şi 221 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc. după art.46 am votat amendamentul UDMR-ului care înlocuieşte practic pct.15 din proiectul de lege, trecem în continuare la pct.16 din proiectul de lege. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră pct.16 din proiectul de lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc. În continuare trecem la pct.13 din raportul comisiei cu privire la "amendamente admise". Domnul Brudaşca. |
||||
|
Domnule preşedinte, Aş dori să propun plenului şi colegilor din comisie următorul lucru. Domniile lor au omis să se refere la situaţiile provocate şi de asemenea, au uitat sau n-au ţinut cont de faptul că în general se vorbeşte despre calamităţi, dezastre şi sinistre, această categorie de dezastre, nefiind în atenţia domniilor lor. Prin urmare, aş dori să fiţi de acord cu următoarea reformulare a părţii finale a acestui articol: "Prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale sau provocate, unui dezastru ori ale unui sinistru". Sinistru este în general deosebit de grav, nu există sinistre amuzante ca să putem face o comparaţie cu ele. Deci, propun introducerea, după "naturale sau provocate, apoi unui dezastru ori ale unui sinistru". Mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Comisia, domnul preşedinte Dorneanu. |
||||
|
Stimaţi colegi, vă rog să observaţi că am păstrat aproape integral textul actual al Constituţiei, am înlocuit doar terminologia "siguranţă naţională" cu "securitate naţională", celelalte noţiuni "dezastru", "sinistru" sau "calamităţi naturale" sunt definiţii conforme cu Codul Civil şi cu restul legislaţiei interne. Noi nu am dorit să înlocuim în acest text decât sintagma "siguranţă naţională" cu "securitate naţională". |
||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din bancă): Ce facem în condiţiile calamităţilor perfecte? |
||||
|
Domnule Brudaşca, vă rog, încă o dată! |
||||
|
Eu aş dori să supun, cu respect, atenţiei domnului Dorneanu faptul că aceste calamităţi sunt fie naturale, rezultatul forţelor naturii, fie unele care sunt provocate. Ce se întâmplă în situaţia în care, spre exemplu, iau aleatoriu un exemplu, un dig sau în sfârşit, o instituţie de interes, se pune o bombă acolo care afectează viaţa mai multor indivizi. Nu se iau asemenea măsuri? Asemenea situaţii nu afectează securitatea naţională sau securitatea teritoriului unde se produce respectivul eveniment? eu cred că ar fi necesar să precizăm, este vorba de consecinţele unei calamităţi naturale, deci, este intervenţia forţelor divine sau forţelor supranaturale sau provocate în condiţiile în care se întâmplă şi evoluţia vieţii ne demonstrează că trebuie să luăm măsuri şi pentru asemenea situaţii care se pot întâmpla într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. |
||||
|
Domnule Brudaşca, calamităţile provocate le încadrăm la un sinistru deosebit de grav, deci, nu văd de ce nu ar fi încadrate acolo. |
||||
|
Aş vrea să vă reamintesc că dicţionarul explicativ al limbii române menţionează că sinistrul înseamnă calamitate sau dezastru, deci, este oricum o exprimare redundantă. |
||||
|
Domnule preşedinte, vă menţineţi punctul de vedere? Da. Supun votului dumneavoastră pct.13 de la "amendamente admise" cu adăugirea pe care a făcut-o domnul Stan şi Titu Gheorghiof. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 28 de voturi împotrivă, o abţinere şi 210 pentru, pct.13 a fost admis. Deci, pe cale de consecinţă, amendamentul domnului Brudaşca a fost respins. Domnule Vasilescu vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Noi nu am votat împotrivă din spirit de frondă sau pentru că nu am fi de acord cu colegii noştri, dar vă reamintesc şi dânşii cunosc şi drept dovadă au amintit mai târziu, mai în spate, undeva la un alt amendament, că, cunosc acest termen, ce înseamnă acest termen de "securitate naţională". Şi vă reamintesc, securitatea naţională include şi siguranţa naţională şi ordinea publică şi apărarea, iar modul în care a fost trecut aici "apărarea securităţii naţionale, a ordinii", atâta timp cât ordinea este inclusă în securitate, este o greşeală de formulare, zic eu, pe care o putem lăsa aşa cum a fost anterior, adică dacă comisia a spus "apărarea siguranţei naţionale, a ordinii publice" era foarte corect. Aici, noţiunea de "securitate" a fost introdusă să spunem aşa, doar de formă sau ca să ne aliniem la anumite principii, dar era mai corect aşa cum a stabilit-o comisia, zic eu. |
||||
|
Domnule Vasilescu, este tardiv, intervenţia dumneavoastră este tardivă. Acum am votat termenul de "securitate naţională", este schimbat şi de CSAT, este altă terminologie. |
||||
|
Era de corectitudine, putem lăsa aşa şi putem să... |
||||
|
Este părerea dumneavoastră, deci, vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Trecem la pct.17 din proiectul de lege care se referă la alin.2 al art.49. Dacă aveţi observaţii? Domnul Ştefan Cazimir. Vă rog. |
||||
|
Alin.2 al art.49 este propus sub această formă: "restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie făcută în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii". Mi se pare că, pentru o mai bună adecvare a limbajului în sens juridic, am putea înlocui enunţul "să fie făcută în mod nediscriminatoriu" cu "să fie aplicată în mod nediscriminatoriu". |
||||
|
Comisia? Este de acord comisia. Alte observaţii dacă aveţi? Dacă nu, supun votului dumneavoastră pct.17, adică alin.2 al art.49 cu modificarea propusă de domnul Ştefan Cazimir. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 28 de voturi împotrivă, nici o abţinere şi 211 voturi pentru articolul a fost aprobat. Trecem în continuare la pct.18 din proiect, prin care art.51 se abrogă. Dacă aveţi observaţii sau...? |
||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Nu se abrogă, că a fost mutat în altă parte. S-a mutat în altă parte, nu se abrogă, prevederile au fost preluate de alt articol. |
||||
|
Aici, la mine scrie "se abrogă". Deci, l-am votat în altă parte, vorba domnului Moiş. Cine este pentru pct.18? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 28 de voturi împotrivă, o abţinere şi 209 voturi pentru, pct.18 a fost aprobat. În continuare, trecem la pct.19 din proiectul de lege şi ne oprim la amendamentul admis de la pct.14 din raport, capitolul "Amendamente admise" în care comisia a admis un amendament al Guvernului şi al domnului deputat Ioan Timiş, deci, pct.14 din raport. Dacă aveţi observaţii? Nefiind, supun votului dumneavoastră pct.14 din capitolul "Amendamente admise". Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu o abţinere, 27 de voturi împotrivă şi 209 pentru, pct.14 a fost aprobat. În continuare avem pct.15 din raport la capitolul "Amendamente admise". Domnul Brudaşca. Vă rog. |
||||
|
Tot de reformulare, domnule preşedinte, daţi-mi voie să propun o inversare în sensul următor: "În condiţiile legii organice, cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani inclusiv, cu excepţia voluntarilor". Dacă nu se precizează acest "inclusiv" rezultă că posibilitatea încorporării este până cel mult la vârsta de 34 de ani, pentru că 35 de ani este limita maximă care se precizează aici. |
||||
|
Vă mulţumesc. Vă rog domnule Chiliman. |
||||
|
Cred că ne batem un fel de cuie în talpă cu alineatul acesta 3 şi vă spun de ce cred că facem lucrul acesta. Alin.2 spune: condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică. Aici vin şi pomenesc de cetăţeni care pot fi încorporaţi de la vârsta de... până la vârsta de..., cu excepţia nu ştiu ce. Or, noi ne îndreptăm, cel puţin aşa bănuiesc eu, către o armată de profesionişti şi cred că trebuie să lăsăm alin.2 aşa cum este şi să nu mai introducem alin.3, pentru că dacă se stabilesc prin lege organică, acolo se spune şi vârsta şi de la ce vârstă şi cum este cu voluntarii şi cum este cu profesioniştii ş.a.m.d. şi cred că nu o să ne apucăm să mai modificăm articolul acesta din Constituţie peste 2 ani de zile dacă trecem la o armată de profesionişti. Eu aş propune să nu ne batem cuie în talpă cu acest alin.3. Cred că face mai mult rău. Vom fi obligaţi peste 2-3 ani de zile să-l scoatem. |
||||
|
Domnule preşedinte Dorneanu. |
||||
|
Stimaţi colegi, trecerea la o armată profesionistă se va face într-o perioadă etapizată în timp, cred că toţi puteţi să înţelegeţi acest lucru, nu se poate realiza dintr-o dată. Şi atunci, precizarea aceasta din alin.1 "condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică", tocmai aceasta s-a dorit ca prin lege organică să se stabilească modalitatea în care se va realiza tranziţia de la armata actuală la armata profesionistă. Dacă noi nu punem acest text de la alin.3 s-ar putea ca prin lege organică să se depăşească restricţia de acum, care este între 20 şi 35, din Constituţie şi atunci am intrat sub imperiul interdicţiilor de la art.148 care îngrădeşte posibilitatea limitării drepturilor fundamentale ale omului. Deci, alin.3 de acum trebuie preluat practic din actuala Constituţie pentru a nu permite ca prin lege organică să se stabilească o altă limită de vârstă pentru încorporare. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Chiliman. Vă rog. |
||||
|
dacă prin lege organică se stabilesc lucruri care contravin unui articol din Constituţie, ce se întâmplă? |
||||
|
Ce stabilesc, asta-i problema. |
||||
|
Trebuie să nu se poată stabili. |
||||
|
Ăsta este rostul textului domnule Chiliman. |
||||
|
Mie mi se pare că textul acesta, vă spun, este superfluu în Constituţie. Legea organică trebuie să stabilească nişte lucruri şi acolo se stabilesc, iar dacă în Constituţie sunt anumite limite mai încolo care trebuie să fie respectate, să fie respectate. Trebuie chiar să băgăm textul respectiv? Numai prin prima frază acolo se spune clar că în armată, cei care vin, vin ca fiind chemaţi de stat, nu? |
||||
|
Domnule Chiliman, vă rog acuma, totuşi vă lămuriţi la microfon cu... |
||||
|
cuvântul încorporare presupune o obligaţie. Deci, armata de profesionişti presupune nu o obligaţie, aici este problema. Ar trebui să eliminăm cuvântul "încorporaţi" în cazul acesta şi să găsim o altă formulă. Mie mi se pare că ne băgăm, vă spun, în Constituţie o prevedere pe care va trebui să o eliminăm peste ceva timp, peste 2, 3 ani de zile. Nu ştiu dacă este bine să facem lucrul acesta. Cuvântul "încorporare" este o obligaţie. |
||||
|
Domnul Boc şi pe urmă domnul Ráduly. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnul profesor Dorneanu a explicat cred că extrem de sintetic şi de precis poziţia comisiei, pe care o susţin şi eu, pe două argumente. Prin acest text de la art.52 este clar că în viitor nu vom mai avea o barieră constituţională pentru eliminarea stagiului militar obligatoriu. Lucrul acesta l-am stabilit. 2. Domnul profesor Dorneanu spunea foarte bine că avem o garanţie cu privire la un drept al cetăţenilor ca aceştia, printr-o lege organică, să nu poată fi încorporaţi până la 40 de ani, până la 50 de ani, pentru că ar exista această posibilitate dacă noi nu menţinem în continuare o garanţie constituţională. Art.148 alin.2 spune că dispoziţiile prezentei Constituţii nu pot afecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile acestora. Dacă am accepta eliminarea textului propus de dumneavoastră, ar însemna să înlăturăm o garanţie constituţională, ceea ce ar intra în contradicţie flagrantă cu art.148 alin.2 din Constituţie. Iată de ce credem că menţinerea în continuare a acestui text este benefică, stagiul militar rămâne facultativ după revizuirea Constituţiei şi am pus aici un text ca, cu excepţia voluntarilor, în cazul în care cineva chiar dacă are mai mult de 35 de ani, dar dacă doreşte să facă armată profesionistă, să poată fi încorporat, dar pentru ceilalţi care nu doresc să facă armată, repet, să nu existe niciodată posibilitatea de a fi încorporaţi peste vârsta de 35 de ani. Termenul de încorporare nu are nimic şi nu înseamnă stagiul militar obligatoriu, dacă aceasta este temerea. Am discutat în comisie cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, cu toţi membrii comisiei şi toată lumea a fost de acord că actualul text constituţional nu mai impune stagiul militar obligatoriu şi nici o conotaţie cu privire la acesta. De aceea, cred că textul comisiei este corect. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Ráduly. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, M-aş adresa prima dată dumneavoastră, domnule preşedinte, şi aş dori să vă felicit pentru modul larg în care conduceţi şedinţa, aş spune chiar foarte larg, pentru că totuşi dezbatem Constituţia României. Nu mi se pare normal, nici firesc, pentru că nu am început dezbaterea acestei Constituţii de 2 zile sau de 8 zile ca cineva acum să vină să citească în plen raportul sau proiectul de modificare şi să apară la microfon cu amendamente de fond care nu au fost depuse, nici măcar cu amendamente de redactare, pentru că toată lumea avea posibilitatea ca de la bun început, prin grupurile parlamentare, să-şi susţină, să-şi promoveze ideile, după aceea să depună amendamente, să citească din timp, să fie informat, nu dezbatem un proiect de lege oarecare care poimâine poate fi modificat printr-o ordonanţă. Dezbatem totuşi Constituţia şi nu mi se pare firesc să vină oricine să elimine un punct, fie 523, pentru că a susţine că nu mai este nevoie de la acest microfon, înseamnă amendament de fond, de eliminare a unui articol care există deja. Drept urmare, v-aş ruga, domnule preşedinte, pentru seriozitatea şi rigurozitatea textului şi a dezbaterii să încercăm să intervenim numai asupra amendamentelor, să ne pronunţăm asupra acelor texte şi să ne susţinem textele pe care le-am depus în timp, nu, nici măcar amendamente de redactare, pentru că veţi vedea la final un amendament care este făcut pe picior, negândit, decât de două, trei persoane, chiar distinşi, foarte distinşi jurişti, poate să ducă la contrariul ca efect decât dorim noi. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule Róbert Ráduly. Supun votului dumneavoastră pct.15. Domnule Brudaşca, vă rog. Domnul Brudaşca, după care urmează domnul Chiliman. Vă rog. |
||||
|
Deci, eu am supus atenţiei comisiei o inversare şi includerea acestui cuvânt "inclusiv". Vă rog să îi consultăm dacă sunt de acord cu modificarea pe care am propus-o. |
||||
|
Domnule Dorneanu, vă rog. |
||||
|
Stimaţi colegi, tehnica legislativă are totuşi regulile ei şi deşi urmăreşte respectarea exactă a limbii române, în terminologia juridică, niciodată nu se începe cu "în condiţiile legii se va face aşa..." întotdeauna se dă reglementarea şi apoi în final, "în condiţiile legii". |
||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din bancă): Ce facem cu "inclusiv"? |
||||
|
Da, vă mulţumesc. Domnul Chiliman. |
||||
|
Un coleg mai tânăr, adineaori, a spus că în plen nu se pot introduce amendamente de fond cum ar fi eliminarea. Este într-o oarecare eroare, pentru că procedura prin care se votează această modificare, această revizuire a Constituţiei, este o procedură atipică. A venit un text de la comisie, la textul acesta s-au făcut amendamente, unele au fost primite, unele nu au fost primite. Amendamentele primite, pentru că de ele este vorba, nu au mai putut să primească alte amendamente din partea celor care suntem aici în sală. Şi eu rămân la părerea că o lege şi cu atât mai mult legea de bază trebuie să fie votată într-o formă cât mai bună în aşa fel încât cei care o vor citi şi vor încerca să o înţeleagă să aibă în faţă un text corect. Cred că intervenţia domnului deputat care a încercat să bage un pumn în gură celor care vor să scoată o lege mai bună este neavenită datorită modului în care s-a admis ca procedură dezbaterea acestui proiect. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc, domnule Chiliman. Domnul Brudaşca, vis-á-vis de chestiunea cu "inclusivul", statistic, când se spune până la 35 de ani, înseamnă 35 de ani împliniţi, nu 34. Supun votului dumneavoastră pct. 15 din raportul cu amendamente admise. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu o abţinere, 28 de voturi împotrivă şi 209 pentru, pct.15 a fost aprobat. Trecem în continuare la pct.20 din proiectul de lege. Dacă aveţi observaţii. Domnul Moiş. |
||||
|
Grupul nostru are un amendament la art.55, în sensul eliminării din text a trimiterii la adjuncţii Avocatului poporului. Raţiunea: acest text constituţional, art.55, reglementează două aspecte: pe de o parte, instituţia Avocatului poporului, şi, pe de altă parte, funcţia de avocat al poporului. Instituţia presupune Avocatul poporului cu adjuncţii, cu toţi funcţionarii, toată instituţia, iar funcţia presupune Avocatul poporului. Din punctul nostru de vedere, şi-mi cer scuze profesorului Muraru, senzaţia a fost că această reglementare a fost făcută intuitu personae. Suntem de acord să fie reglementată funcţia de avocat al poporului, dar nu suntem de acord să se prindă într-un text constituţional şi adjuncţii Avocatului poporului. |
||||
|
La ce amendament vă referiţi, domnule Moiş? |
||||
|
Este vorba de art.55, amendamentul pe care l-am depus. |
||||
|
Ce punct este în raport? |
||||
|
64. |
||||
|
64. Vă mulţumesc. |
||||
|
L-aţi găsit, domnule preşedinte, da? |
||||
|
Eu l-am găsit. Nu vedeam treaba cu adjuncţii, de asta... |
||||
|
Da. Revenind la amendamentul nostru. Suntem de acord să se reglementeze activitatea instituţiei "Avocatul poporului", să se prevadă drepturile şi incompatibilităţile avocatului poporului, dar să nu agăţăm printr-un text constituţional obligativitatea adjuncţilor "Avocatului poporului". Numărul adjuncţilor, specialitatea acestora şi ce funcţii urmează să îndeplinească, de ce să răspundă, sunt reglementată prin legea organică, alin.3: "Organizarea şi funcţionarea instituţiei "Avocatul poporului" se stabilesc prin lege organică. Aşadar la alin.1 şi la alin.2, propunem eliminarea trimiterii la adjuncţi. Rămâne instituţia "Avocatul poporului" şi funcţia de avocat al poporului. Nu ne apucăm să reglementăm şi problemele adjuncţilor, pentru că atunci ar trebui la toate ministerele, la toate funcţiile să discutăm şi de şeful instituţiei şi de adjuncţi. |
||||
|
Comisia. |
||||
|
Vă mărturisesc că nu l-am prea înţeles pe colegul meu pentru că la amendamentul 64, susţinut de dânsul, de fapt se împotriveşte unor precizări strict necesare în legătură cu compatibilităţile sau incompatibilităţile avocatului poporului. Şi aici chiar am senzaţia că este o notă personală, însă trebuia să facem această precizare pentru că acum incompatibilităţile pentru funcţia de avocat al poporului erau mult mai drastice decât celelalte, nefiind cuprinse nici măcar activităţile didactice. Şi atunci, a fost necesară o precizare care să pună în concordanţă incompatibilităţile celorlalte funcţii cu ale avocatului poporului. Cât priveşte precizarea avocaţilor adjuncţi, iarăşi am o mică nedumerire. Toată lumea doreşte întărirea autorităţii avocatului poporului, toată lumea îşi dă seama că un singur ombusman este insuficient pentru a cuprinde vastitatea problemelor cu care se confruntă această instituţie extrem de importantă pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, dar când noi dorim să aducem o îmbunătăţire, spunem că nu e nevoie în Constituţie să instituţionalizăm avocaţii adjuncţi ai poporului. Eu cred că este nevoie şi de un semnal politic extrem de favorabil pentru creşterea autorităţii acestei instituţii, pentru creşterea importanţei ei, pentru eficientizarea activităţii. De aceea, nu este inutilă precizarea constituţională că avocatul poporului poate avea adjuncţi. Va fi de menirea legii organice să stabilească domeniile acestora şi atribuţiile lor. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Moiş. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Vă cer scuze că s-a înţeles greşit amendamentul nostru. Nu avem nimic cu instituţia Avocatului poporului, din contră, am susţinut-o. Ea a fost reglementată în Constituţia de la 1991 şi cu sprijinul subsemnatului, ca parlamentar la acea vreme. Contăm în continuare pe această instituţie. Ceea ce ne deranjează pe noi este cuprinderea într-un text constituţional a prevederii "adjuncţii avocatului poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate". Nu este de esenţa Constituţiei să reglementeze un astfel de domeniu, să prevedem într-un text constituţional că adjuncţii avocatului poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. Legea organică este cea care urmează să detalieze activitatea acestei instituţii, structura organizatorică, obligaţii şi toate celelalte. Din contră, am o consideraţie deosebită pentru profesorul Muraru. Dar profesorul Muraru nu înseamnă că va rămâne definitiv şi pentru totdeauna avocatul poporului. Noi reglementăm o instituţie, nu pregătim o instituţie pentru o persoană. Încă o dată îi cer scuze profesorului Muraru. Am toată consideraţia pentru dânsul, dar astăzi discutăm despre Constituţia României, care trebuie să reziste şi este un text constituţional inutil. |
||||
|
Da. Domnul Bolcaş. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnilor colegi, S-a preluat această instituţie a Avocatului poporului din sisteme constituţionale străine. Poate s-a făcut bine, poate s-a făcut rău, şi acum trebuie să cumpănim. Până la ora actuală nu s-a dovedit o instituţie eficientă, ultimul raport ce ne-a fost înfăţişat s-a referit la circa 700 de petiţii care au fost rezolvate într-un an de zile. |
||||
|
Domnule Bolcaş, aveţi un amendament, sau acum dumneavoastră discutaţi instituţia Avocatul poporului? |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: La amendament. Numai la amendament, domnule preşedinte! |
||||
|
Vă rog! |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: În aceste condiţii, apare pragmatic absolut inutil prevederea unor adjuncţi specializaţi, la un ritm de activitate pe care-l cunoaştem. Nu trebuie să mai afirm în public - dar e bine s-o fac - respectul pe care îl am pentru colegul, profesor Muraru, dar vreau să spun că eficientizarea activităţii şi structurarea ulterioară a instituţiei, ulterioară spun, după eficientizare, depinde în primul rând de domnia sa. În aceste condiţii, evident că prevederea în textul constituţional este inutilă. La amendament a fost punctul meu de vedere. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Boc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, din nefericire, amendamentul colegilor de la P.R.M. nu este la art.55 alin.1. La art.55 alin.1 se face menţiunea cu privire la faptul că adjuncţii avocatului poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. Deci, amendamentul formulat nu este la alin.1, este la alin.2. Iar referirea cu privire la adjuncţii care sunt specializaţi se află la alin.1, din punct de vedere procedural. Amendamentul de la pct.64 este la alin.2, amendamentul P.R.M, domnule Moiş, nu? |
||||
|
Aşa este, dar nu ne-am mai formalizat acum. Am o rugăminte, vă puneţi de acord nu la microfon... |
||||
|
Noi avem raportul. În raport nu figurează nici un fel de amendament la alin.1. Asta este sub raport procedural, dar e bine să ne punem de acord. |
||||
|
Aici era şi nedumerirea mea, domnule Boc, de-asta am avut probleme! Spuneţi! |
||||
|
Pe fond însă nu putem fi de acord cu aprecierea formulată de domnul deputat Bolcaş, pentru că această instituţie a Avocatului poporului, şi acum nu discutăm de persoane, este extrem de utilă şi necesară în sistemul politic românesc, şi-a demonstrat utilitatea şi viabilitatea. Aş vrea doar să vă amintesc poziţiile exprimate de Avocatul poporului cu privire la bugetul asigurărilor sociale de stat, la problema administrării banilor din sănătate, au fost poziţii extrem de curajoase în sistemul politic românesc, pe care nu le-a exprimat nici o altă entitate publică, iar numărul în creştere al cererilor adresate Avocatului poporului demonstrează faptul că această instituţie este credibilă şi este din ce în ce mai bine cotată pe scena politică românească, în condiţiile în care n-am avut o tradiţie a unei asemenea instituţii în România, iar necesitatea specializării pe domenii a avocaţilor poporului este absolut necesară. Amintiţi-vă că avem nevoie de un avocat al copilului, am tot discutat şi discutăm despre acest lucru. Dacă noi nu facem această modificare constituţională, nu vom putea avea temeiul, după aceea, prin care unul dintre adjuncţii avocatului poporului să fie specializat în problemele copiilor. Am dat un exemplu. Mai sunt şi alte domenii. Militarii, de exemplu, cum este în alte sisteme, dar nu ştiu dacă la noi va fi necesar. Deci trebuie să creăm temeiul constituţional ca această instituţie să se extindă şi să răspundă nevoilor cetăţenilor, pentru a da posibilitatea ca pe domenii de activitate să urmărim respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în raporturile pe care cetăţenii le au cu administraţia şi cu puterea în ansamblu. Iată de ce trebuie să susţinem acest amendament. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Mihai Constantinescu. |
||||
|
Domnul Mihai Constantinescu: Bineînţeles că n-o fac pentru domnul Moiş. Dânsul a fost membru al Adunării Constituante. O fac însă pentru cei care n-au fost. Atunci instituţia n-a putut fi croită cum trebuie. N-a putut fi croită cum trebuie mai ales datorită unei opoziţii foarte greu de înţeles, dar extrem de violentă şi extrem de fermă, a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, care a insistat în toate felurile ca această instituţie să nu apară. Văd că acum rolul de atunci este luat de P.R.M. Mă rog! Aşa se întâmplă în istorie. Rolurile pendulează. Şi greşeala care atunci nu s-a putut corecta datorită faptului că P.N.Ţ.C.D. s-a opus cu o violenţă greu, comparabilă numai cu opoziţia sa la Curtea Constituţională, dar parcă şi mai violentă a fost aici, greşeala aceea, dacă n-o corectăm astăzi, nu înţeleg de ce revizuim Constituţia. Pentru că Avocatul poporului, e adevărat, este o instituţie europeană. N-a fost o instituţie în cadrul regimului nostru politic dinainte de '89, dar ea se caracterizează peste tot în Europa prin faptul că există avocaţi ai poporului specializaţi. Că există, cum v-a spus domnul Boc, de avocatul poporului pentru copii, asta e altceva. Dar mai există pentru penitenciare, pe diferite domenii, ele se pot schimba. Deci, din acest punct de vedere, ideea de a-l trece numai pe temeiul legii organice, este un lucru practic imposibil. Eu trebuie să am, în ce priveşte Avocatul poporului, o concepţie constituţională, e absolut necesară, pentru că funcţia principală a Avocatului poporului că este o garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor. Această garanţie atunci n-a putut să fie bine configurată şi ar fi păcat să pierdem astăzi ocazia de a o configura aşa cum este ea în general în lume şi în aşa fel încât să nu i se mai se poate aduce învinuirea care i s-a adus, şi care în parte are dreptate, că nu şi-a dovedit suficient eficienţa. Evident că nu şi-a dovedit suficient eficienţa, dar nu uitaţi că e imposibil să-ţi dovedeşti eficienţa dacă eşti împiedicat s-o faci. Or, tocmai asta încercăm să facem prin această revizuire, ca aceste piedici să fie înlăturate. Şi una din piedicile fundamentale este lipsa de specializare. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Bolcaş. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Apreciez în mod deosebit contribuţia specialiştilor la dezbaterile noastre. În acelaşi timp, le aduc mulţumiri pentru problemele tehnice pe care le rezolvă împreună cu noi, dar daţi-mi voie să protestez şi vă solicit în mod formal ca să nu îngăduiţi ca domniile lor să se pronunţe în probleme politice. Forul de dezbatere politică rămâne Parlamentul şi este circumscris numai parlamentarilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc şi eu. Alte observaţii dacă mai sunt. Domnul Cristian Dumitrescu. |
||||
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la intervenţia distinsului antevorbitor, aş dori să spun şi eu că dacă ne aflăm la discuţii în legătură cu textele, nu trebuie să ne referim la fond. Şi domnia sa, ca un distins jurist, ştie foarte bine acest lucru. Vreau să insist asupra necesităţii acestui text, şi nu altfel decât din experienţa pe care am parcurs-o împreună. În fosta legislatură, mă aflam în Senat când a fost această instituţie pusă în operă, cu foarte mare întârziere. De asemenea, doresc să rememorez faptul că această instituţie a început să funcţioneze cu mari dificultăţi. La început nu a avut sediu, mai târziu funcţionarea şi schema de funcţionare au fost aprobate cu dificultate şi aşa mai departe. Or, părerea noastră a fost atunci, în legătură cu aceste dificultăţi, că textul constituţional era insuficient de explicit pentru a contura instituţia ca atare, fiind practic numai enumerată ca instituţie, de fapt acesta este subiectul şi, bineînţeles, spunând modalitatea prin care este înfiinţată instituţia şi cine desemnează Avocatul poporului. Din acest punct de vedere, consider că de aceea modificăm astăzi Constituţia, de aceea ne aflăm la acest moment al reconsiderării anumitor aspecte legate de funcţionarea sau funcţionabilitatea Constituţiei, pentru a îndrepta lucrurile. Or, acest lucru îl facem astăzi. Iată unul din motivele, alături de cel pe care-l menţionam pentru a nu ştiu câta oară şi ieri, care este viziunea noastră cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, de armonizare şi punere în concordanţă a realităţii, după o perioadă de aproape 12 ani, cu textul ca atare. Deci nu este extensiv textul faţă de noţiunea însăşi, ci este explicativ şi cred că este binevenit în această formulare. |
||||
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Moiş. Cine este pentru? Stimaţi colegi, votăm. Cine este pentru amendamentul domnului Moiş? Nici dumneavoastră nu-l susţineţi, domnule Moiş!? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 28 de voturi pentru, 11 abţineri şi 192 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră punctul 20 din proiectul de lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 28 de voturi împotrivă, 211 pentru, pct.20 a fost aprobat. Vă mulţumesc. Trecem, în continuare, la pct.21 din proiectul de lege. Dacă până aici aveţi observaţii sau amendamente respinse la care vreţi să faceţi referire. Nefiind, supun votului dumneavoastră pct.21 din proiectul de lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 28 voturi împotrivă, 211 pentru, pct.21 a fost aprobat. Stimaţi colegi, eu nu pot conversa cu dumneavoastră în maniera asta. Aveţi vreo problemă, veniţi la microfon. V-am întrebat dacă aveţi amendamente respinse, dacă aveţi de comentat, n-aţi avut de comentat, trecem la pct.22 din proiectul de lege. Trebuie să aveţi în faţă trei materiale: proiectul de lege, capitolul de amendamente respinse şi capitolul de amendamente admise. Şi eu de fiecare dată fac referire la punctul la care mă refer. Acum mă refer la pct.22 din proiectul de lege. Vă rog, domnule Chiliman, aveţi 30 de secunde. |
||||
|
Este o chestiune de procedură. Materialele astea au fost întocmite într-un mod foarte complicat, dacă vreţi, cam aşa, cu scărpinatul. (Arată semnificativ.) Şi se lucrează foarte greu pe ele. Lucrându-se greu pe ele şi trebuind să sărim de la unul la altul, o să vă rugăm ca de câte ori se trece la un punct să aşteptaţi puţin, nu să îl supuneţi imediat la vot, ca să vedeţi dacă intervine cineva. Pentru că e într-adevăr greu să lucrezi pe ele. În mod normal trebuia să se refacă un material cu tot textul, cu amendamentele admise în faza a doua de amendamente, în aşa fel încât să le ştii toate care sunt şi amendamentele respinse să rămână numai ele pe o listă, eventual separată. |
||||
|
Da. Domnule Chiliman, v-am întrebat foarte clar dacă sunt amendamente respinse la care vreţi să faceţi referire înainte de a supune la vot şi voi face acest lucru în continuare. Domnul Dorneanu. După care domnul Meşca. |
||||
|
Aş vrea să-i dau un răspuns distinsului nostru coleg Andrei Chiliman. Deci noi nu suntem în procedura de dezbatere a unei legi, a unui proiect de lege care să fie dat unei comisii permanente şi care să facă raportul obişnuit. Suntem în dezbaterea propunerii legislative de modificare a Constituţiei. N-aveam cum să refacem propunerea iniţială, incluzând deja în textul legii, fără ca textele amendamentelor să fie omologate de către dumneavoastră, să le punem deja în propunerea legislativă. Este foarte fluent dacă avem puţină bunăvoinţă să urmărim în paralel propunerea legislativă, amendamentele admise şi amendamentele respinse, să parcurgem această propunere. Repet, nu suntem într-o procedură obişnuită la un proiect de lege oarecare. |
||||
|
Domnul Meşca. Vă rog! |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu sunt în situaţia neplăcută de a avea un amendament respins la art.59 alin.2 al Constituţiei. Am fost foarte atent la ceea ce aţi spus dumneavoastră şi aşteptam, pentru că înaintea mea mai sunt două-trei amendamente respinse ale U.D.M.R.-ului, aşteptam să se pronunţe domniile lor, ca după aceea să cer cuvântul, să intervin pe art.59 alin.2. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea ca de fiecare dată să faceţi referire şi la poziţia dumneavoastră din lege, dar şi la poziţia din amendamentele respinse şi amendamentele acceptate, în aşa fel încât fiecare să poată urmări cu uşurinţă dacă s-a ajuns la un amendament pe care eventual l-a făcut. |
||||
|
Domnule Meşca, dacă-mi permiteţi! De fiecare dată am atras atenţia, am făcut pauze inconştient. Chiar m-am uitat la dumneavoastră, că văzusem că aveţi un amendament, şi am fost convins că aţi renunţat la el, cum a renunţat domnul Timiş sau alţi colegi de-ai noştri. Pentru că mai sunt colegi care au avut amendamente respinse, domnul Dobre, de la liberali, şi domnia sa, care nu şi le-au susţinut. De-asta mă uit în sală. |
||||
|
De acord. Domnule preşedinte, s-a sărit de la Avocatul poporului, care era la art... |
||||
|
Asta era ordinea firească. Am întrebat: sunt amendamente respinse pe care vreţi să le susţineţi? Vreţi să vă întreb nominal pe toţi? |
||||
|
Domnule preşedinte, Să nu ne inflamăm. Problema era că înaintea mea erau două sau trei amendamente... |
||||
|
Problema care este? Vă rog să spuneţi problema care vă doare, domnule Meşca. Ce era înaintea dumneavoastră, după, nu contează. Deci, care este problema care vă doare? Amendamentul de la pct.61, da? |
||||
|
Nu. Problema care mă doare este amendamentul la art.59 alin.2 din Constituţie. |
||||
|
Unde este respins? La ce punct din capitolul "Amendamente respinse"? |
||||
|
La 69. |
||||
|
Mai aveţi unul şi la 61. Deci nu la el faceţi referire? |
||||
|
La 61 s-a rezolvat printr-un articol care a fost votat şi am înţeles acest lucru şi n-am mai intervenit. Deci, sunt la pct.69, la art.59 alin.2, unde am un amendament. |
||||
|
Da. Vă rog susţineţi-l! N-am ajuns la 69. De-asta nu înţeleg. vă rog, domnule Meşca, susţineţi-l! |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Permiteţi-mi să susţin un amendament care probabil că va produce multe discuţii şi care îmi va atrage şi multe antipatii. Pur şi simplu la acest art.59 alin.2 din Constituţie, eu am solicitat eliminarea. Acest alineat se referă pur şi simplu la reprezentarea minorităţilor din Parlament. Vreau de la început să spun că nu am nici o problemă specială cu minorităţile sau cu colegii pe care îi avem în Parlament şi care aparţin minorităţilor. Sunt toţi oameni cu totul şi cu totul respectabili care îşi fac datoria foarte bine, dar constatăm cu toţii că această problemă care datează din 1992 a ajuns să aibă nişte dimensiuni şi nişte aspecte inacceptabile pentru cei care respectă logica şi care respectă, până la urmă, democraţia, adică dreptul celor mulţi. La ce mă refer, în speţă? În 1992, sub impresia admiterii în Consiliul Europei, care urma să vină şi a şi venit în 1993, printr-un exces de zel legislatorii au introdus în Constituţie această prevedere ca fiecare organizaţie culturală a minorităţilor să fie în mod automat reprezentată în Parlament dacă realizează un număr minim de voturi, în pofida faptului că pentru cetăţenii care nu aparţineau minorităţilor era nevoie de nişte praguri destul de mari pentru realizare. În 1992, la alegerile din 1992, au existat 13 reprezentanţi ai minorităţilor aleşi în Parlament cu 1500 şi aşa mai departe voturi, mult mai puţin decât era media pentru cetăţenii de etnie română. În 1996, numărul de reprezentanţi ai minorităţilor în Parlament a ajuns la 15. Anumite minorităţi au început să se divizeze special pentru ca să poată să trimită fiecare câte un reprezentant în Parlament. În anul 2000, s-a ajuns la 18 reprezentanţi ai minorităţilor în Parlament. Tot aşa, s-a produs o diviziune a minorităţilor prin sciziparitate, în aşa fel încît să fie cât mai multe structuri care să poată să trimită în Parlament câte un reprezentant. Vă atrag atenţia tuturor, stimaţi colegi, că în urma recensământului recent, au apărut noi minorităţi în ţara românească, printre care minoritatea ceangăiască şi minoritatea chineză. În felul acesta, există o perspectivă foarte serioasă ca la următoarele alegeri să avem 30 sau 40 de reprezentanţi ai minorităţilor în Parlament, şi nimeni nu le va putea opri să recurgă la o prevedere constituţională, aşa cum se află ea acum. Eu spun că această prevedere constituţională este ilogică. Mai mult decât atât, există câteva articole în Constituţie, aşa cum a fost ea concepută din 1991, care se bat cap în cap, se contrazic. Într-un articol al Constituţiei se clamează că toţi cetăţenii României sunt egali şi că nu există nici o discriminare, nici o deosebire de nici o natură între ei, ca puţin mai târziu să se spună că pentru cetăţenii minorităţilor se poate intra în Parlament, chiar dacă nu se realizează pragul. Eu apelez la gândirea dumneavoastră, la logica dumneavoastră, la respectul dumneavoastră pentru cifre şi pentru ceea ce până la urmă înseamnă democraţie, adică puterea celor mulţi, să regândiţi această prevedere a Constituţiei, care nu mai există în nici o altă Constituţie, din câte ştim noi, şi să respingeţi această prevedere a Constituţiei, adică să perfecţionăm Constituţia din 1991, care a fost aşa cum a fost făcută, în perspectivele acelea, când trebuia să demonstrăm că la noi nu există nici o problemă cu minorităţile, ci că, dimpotrivă chiar, le-am acordat mult mai mult decât ar accepta orice alt stat din lume să acorde minorităţilor naţionale. Încă o dată vreau să vă spun că am cea mai mare stimă pentru colegii noştri care sunt aici în Parlament. Pot să spun că toţi colegii care reprezintă minorităţile în Parlament ar putea foarte bine să reprezinte orice partid politic şi că nimănui nu i s-ar face vreo obstrucţie ca să intre într-un partid politic. Nu cred că un coleg cum este Dorel Dorian sau cum e stimabila Ileana Stana Ionescu nu şi-ar găsi loc în oricare partid politic. Eu cred că minorităţile etnice nu au vocaţie politică, ele trebuie să se ocupe de problemele culturale şi problemele lingvistice. Din cauza aceasta, vă rog să analizaţi foarte bine această propunere, şi mă adresez plenului care până la urmă este decidentul suprem în ceea ce ne priveşte, cu rugămintea de a elimina din Constituţie această prevedere a reprezentării automate, cu numai 1.500 de voturi, a minorităţilor. Pentru că până la urmă nici minorităţile nu au prea mult de câştigat, au de câştigat câţiva lideri ai acestor minorităţi care până la urmă puteau să intre în Parlament şi pe listele partidelor politice. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Wittstock. |
||||
|
Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock: Domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Evident, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu poate fi de acord cu acest amendament al domnului deputat Sever Meşca, pentru eliminarea art. 59 alin. 2 din Constituţie. Ne însuşim pe deplin argumentul de respingere a amendamentului, cuprins în raport: "Reprezentarea organizaţiilor minorităţilor naţionale este una din cuceririle Revoluţiei din decembrie 1989, iar eliminarea sa ar avea semnificaţia unei evoluţii negative a regimului politic, de natură a crea artificial situaţii conflictuale şi este contrară art. 6 din Constituţie". Evident, domnul deputat Meşca are dreptate când observă această evoluţie, creşterea numărului minorităţilor reprezentate în Parlamentul României. Grupul nostru parlamentar crede că aici ar trebui să intervină anumite reglementări, dar nu prin eliminarea acestui articol, eventual prin adoptarea unei legi a minorităţilor naţionale, a unui statut al minorităţilor naţionale, unde să fie definit termenul de minoritate naţională, unde să apară criteriul istoric al prezenţei unui grup etnic pe teritoriul României, unde să fie enumerate minorităţile naţionale, unde să se facă deosebirea între minorităţi naţionale şi ".. |
||||
|
Domnule Wittstock, o să facem o adăugire în Legea electorală în legătură cu minorităţile naţionale tradiţionale. |
||||
|
Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock: Nu vreau să lungesc, vreau doar să spun că grupul nostru parlamentar respinge acest amendament. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Dorneanu. |
||||
|
Stimaţi colegi, Mi-ar fi plăcut ca distinsul nostru coleg să renunţe la acest amendament, mi-ar fi plăcut să nu aud un discurs pe care l-a pronunţat aici şi nici să fi scris acea carte intitulată "Democraţia etnică". Sunt de-a dreptul uimit că după 1989, când minorităţile au fost incluse în toate organismele revoluţionare de atunci, şi acest lucru a fost privit de toată comunitatea internaţională ca un factor de mare progres, aş fi vrut ca atunci când minorităţile naţionale au pornit alături de noi în reconstruirea societăţii, în reclădirea ei pe principii democratice, să ne fi convins pe toţi că locul lor este aici. Eu nu ştiu ce credibilitate vor avea declaraţiile de dragoste ale domnului Meşca către toţi componenţii grupului parlamentar, în condiţiile în care doreşte să desfiinţeze activitatea acestora şi să-i trimită să se ocupe de probleme etnice, de probleme culturale sau de bucătărie. Eu cred că locul minorităţilor naţionale este aici, eu cred că toate documentele internaţionale care acordă protecţie minorităţilor trebuie să-şi găsească reflectare şi în Constituţia noastră şi în legislaţia internă. I-aş aduce aminte distinsului nostru coleg şi de o decizie a Curţii Constituţionale, care a definit clar Grupul minorităţilor naţionale ca fiind un grup politic. Nu putem restrânge reprezentarea minorităţilor naţionale doar la un organism care să le apere identitatea culturală, care să-i ajute, eventual, să-şi organizeze dansuri populare şi aşa ceva. Ei trebuie să fie prezenţi în Parlamentul României. Sigur că putem, printr-o lege organică, să stabilim mai clar care minorităţi vor fi reprezentate, ce grad de reprezentare le trebuie şi aşa mai departe. Dar locul acestui text în Constituţie este aici, el a fost un câştig extraordinar, care a fost unanim apreciat şi pe plan intern şi pe plan internaţional. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Chiliman. Se pregăteşte domnul Baciu. |
||||
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Grupul nostru parlamentar nu poate să accepte un asemenea amendament de eliminare a unui drept câştigat, a unui drept care, de fapt, ne-a făcut să fim primiţi cu braţele deschise în structurile europene, pentru că el reprezintă, într-adevăr, un mod modern, corect de tratare a cetăţenilor români care sunt membri ai unor minorităţi naţionale. Noi nu putem primi acest amendament, vă rugăm chiar să-l respingeţi prin vot şi considerăm că e, într-adevăr, necesar ce s-a spus, un statut al minorităţilor, o mai bună definire a noţiunii de minoritate tradiţională în România, în aşa fel încât să nu apară o multiplicare nedorită sau, în fine, forţată a acestei denumiri, însă, nu putem accepta să se elimine din Parlament reprezentanţii minorităţilor. Ei trebuie să fie reprezentaţi în Parlament. |
||||
|
Mulţumesc. Domnule Baciu, un minut. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnul Meşca are dreptate, în sensul că propunerea sa va stârni discuţii, dar aici se termină dreptatea lui. Grupul P.D. are următoarea părere în legătură cu această chestiune: este foarte adevărat că noi, ieri, ne-am opus unor amendamente care propuneau introducerea în Constituţia noastră a unor concepte cum ar fi "comunitate naţională" sau "autonomie teritorială pe criterii etnice", aducându-se în sprijinul acestor amendamente şi invocarea unor documente europene, documente care nu conţin nimic în acest sens; când vor conţine aşa ceva, vom fi de acord. Dar, revenind la chestiunea de astăzi, noi suntem total împotriva eliminării din Constituţie a acestui alineat, pentru că suntem şi noi cu ceva unici în Europa: suntem unici cu această prevedere constituţională, care dă dreptul minorităţilor naţionale să fie reprezentate în Parlamentul nostru. Această reprezentare, care datează de la începutul Parlamentului nostru democratic, a dat numai rezultate bune. Bune în sensul că, pe de o parte, minorităţile sunt reprezentate în Parlament. În al doilea rând, minorităţile s-au făcut auzite, şi relaţiile dintre majoritatea română şi minorităţile reprezentate s-au ameliorat simţitor, au devenit tot mai bune, între altele şi datorită acestei reprezentări pe care ele o au de atâţia ani la noi aici. În afară de aceasta, România, în organismele internaţionale, îndeosebi în cele europene, a fost întotdeauna şi este şi în prezent apreciată la modul superlativ pentru această prevedere constituţională, pentru această prezenţă a reprezentanţilor lor în Parlamentul nostru. Vă daţi seama ce s-ar întâmpla dacă noi am scoate din Constituţie o asemenea prevedere?! Efectiv Europa ar sări în sus, iar unele organisme europene şi unii factori din Europa abia aşteaptă să facem o asemenea greşeală. Să nu o facem! Să păstrăm ceea ce avem în Constituţie, că este bine. Mai ales că există şi un principiu de drept, un bun câştigat, şi este un bun câştigat, prin Constituţia originală din 1991, nu poate fi luat înapoi! Nu avem cum să fim de acord, nu putem sprijini aşa ceva! Putem, însă, să fim mai atenţi când vom elabora Legea electorală şi să definim atunci, la modul mai corect, mai strict, exhaustiv, ce e minoritate, dimensiunile lor, cine are dreptul, în ce condiţii să fie reprezentat în Parlament. Asta da, o putem face şi trebuie să o facem! Dar ca să scoatem din Constituţie asemenea prevedere generală, în nici un caz noi, Partidul Democrat, nu putem fi de acord. Din această cauză, domnule Meşca, vă spun că noi, P.D.-ul, cu entuziasm vom respinge propunerea dumneavoastră. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.) |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Moiş. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Articolul 4 alin. 2 din Constituţie prevede că: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială". Aşadar, minorităţile fac parte nu numai din peisajul etnic al României, ci fac parte integrantă din poporul român. Noi, Partidul România Mare, suntem pentru reprezentarea lor în Parlamentul României, considerăm că ar fi o involuţie din punct de vedere al reglementării constituţionale eliminarea acestui text şi de aceea Grupul parlamentar al Partidul România Mare va vota împotriva amendamentului. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Zsolt Szilágyi. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În mod evident nu pot să susţin propunerea domnului Meşca, nu numai pentru faptul că ar contraveni principiului ca un drept câştigat, în ceea ce priveşte tratamentul minorităţilor, un drept câştigat nu se ia înapoi, dar şi pentru faptul că experienţa din ultimii 13 ani ne arată că reprezentarea grupurilor naţionale şi etnice în Parlamentul României a fost un beneficiu. De multe ori se accentuează că am câştigat foarte mult pe plan intern şi pe plan extern. Într-adevăr, a fost un atu, a fost un as pentru diplomaţia românească faptul că minorităţile sunt reprezentate în Parlament. Nu trebuie să cădem, însă, în capcana superficialismului. Şi anume, prin simpla reprezentare a grupurilor naţionale nu se rezolvă încă problema. Modelul european, practica europeană, dar şi trendul care se observă, de exemplu, prin raportul domnului Gross în Consiliul Europei, discuţiile din cadrul Uniunii Europene, practica, realitatea existentă în ţările Uniunii Europene ne arată că o rezolvare definitivă nu există, nu este posibilă şi ne arată, totodată, că numai prin practicarea diferitelor forme de autonomie se poate rezolva această problemă într-un mod satisfăcător, acceptabil atât pentru minoritate, cât şi pentru majoritate. Deci, la fel ca şi în cazul ţărilor vest-europene, noi nu trebuie să inventăm cioara spaniolă, trebuie să preluăm numai modelul existent în ţările Uniunii Europene. Minorităţile din România vor fi, după părerea mea, satisfăcute, şi acea stabilitate durabilă, despre care vorbeşte şi domnul preşedinte Ion Iliescu că este necesară pentru dezvoltarea durabilă, se va atinge atunci când minorităţile vor avea instituţii proprii, cu buget propriu şi competenţe proprii, conform legislaţiei acestor ţări, drepturi conferite prin legi organice, drepturi ce ţin de competenţe autonome. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Gvozdenovici. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Motivele pe care le invocă domnul Meşca pot fi, de fapt, argumentele noastre. De ce spun acest lucru? Avem probleme culturale, avem şi altele lingvistice, avem şi probleme de învăţământ, ele se pot soluţiona numai în baza unor legi, în baza altor reglementări, pe baza acestor legi. Deci, prezenţa noastră este necesară în acest Parlament, să nu mai vorbim de experienţa pozitivă a ţării noastre, apreciată ca atare de instituţiile internaţionale. Toate acestea ne îndreptăţesc să vă rugăm să nu fiţi de acord cu domnul Sever Meşca şi să încercăm să înţelegem minorităţile şi să le sprijinim şi în felul acesta. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Meşca. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mă aşteptam la această reacţie, mă aşteptam mai puţin la o reacţie, să zicem, hormonală a unor onorabili membri ai Parlamentului şi mai ales nu mă aşteptam ca domnul preşedinte Dorneanu să încerce să controleze sau să spună cine ce carte poate să scrie, dacă are dreptul sau dacă nu are dreptul să scrie o carte. Eu am scris o broşură şi aici mi-e prieten Platon, dar mai prieten e adevărul, o broşură în care am pus date, nimic altceva, pe care le-am comentat. Din datele pe care le-am pus în această broşură şi care pot fi regăsite în toate documentele de referinţă, rezultă că la ultimele alegeri un număr de 2.374.881 de cetăţeni au votat partide care nu s-au regăsit în Parlament, şi aceste voturi toate au fost repartizate în altă parte. Deci, n-au introdus nici un parlamentar în Parlament. În acelaşi timp, minorităţile etnice, cu un total de 294.364 de voturi au introdus 18 parlamentari. Acestea sunt date, vă las pe dumneavoastră să le comentaţi. Am reţinut faptul că s-a spus aici că de-a lungul celor trei legislaturi colaborarea a fost profitabilă cu acest grup al minorităţilor. Eu sunt de acord că a fost profitabilă pentru partidele aflate la guvernare, pentru că de fiecare dată acest grup al minorităţilor a votat cu cei care se aflau la guvernare. Ei nu au avut o ideologie, ei nu au avut puncte de vedere comune. Oameni care sunt acum în acest Parlament, sunt colegii noştri, au votat în legislatura trecută foarte bine cu ţărăniştii, cu liberalii şi cu cine mai era la guvernare, cu P.D.-ul şi cu U.D.M.R.-ul şi sigur că aceştia trebuie să fie mulţumiţi de colaborare şi votează acum cu cei care sunt acum la guvernare, ceea ce îi face şi pe aceştia de acum să fie mulţumiţi de această colaborare. Eu vreau să vă spun că nicăieri şi nimeni nu mi-a răspuns aici, dintre corifeii dreptului constituţional, dacă în alte Constituţii există asemenea prevederi, şi nu mi-a răspuns nimeni care este logica şi dacă într-adevăr Constituţia aşa rezultată este o Constituţie coerentă, când la un articol spune că toţi suntem egali şi puţin mai încolo ne arată că, de fapt, nu suntem deloc egali şi că cei care se află într-un fel de apartheid în România sunt majoritarii. Nu mă surprinde nici oportunismul unor colegi care nu au pierdut ocazia de a arăta că nu sunt extremişti şi că sunt foarte democraţi, nu mă surprinde nici oportunismul altor colegi care m-au felicitat pentru această lucrare în particular şi care acum nu au nici curajul să iasă, să ia o atitudine, şi vă mulţumesc pentru votul pe care îl veţi da, indiferent cum va fi el, pentru că acesta va arăta, într-adevăr, valoarea, calitatea unor oameni, logica care ne-a motivat pe noi în realizarea acestei modificări a Constituţiei. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu domnule Meşca. Dacă mai doreşte cineva să vorbească? Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnul Meşca are o părere pur personală, cuvântarea şi opinia partidelor politice a fost clară şi amintim domnului Meşca faptul că un deputat al minorităţilor naţionale, dincolo de ideologiile politice, este un reprezentant care apără din toate punctele de vedere o minoritate naţională. Pe când un deputat care se află într-un partid politic, bineînţeles că în primul rând trebuie să acţioneze în direcţia intereselor partidului respectiv şi a ideologiei respective. Faptul că Grupul minorităţilor naţionale, de-a lungul celor 13 ani a colaborat sau a fost în relaţii de colaborare cu diferite partide politice, mai mult sau mai puţin aflate la putere, este un lucru normal, fiindcă aceste colaborări nu au fost necondiţionate. Dumnealui a adus acuzaţii asupra diferitelor partide. Deci, colaborările cu aceste partide sunt în cadru bine stabilit, de colaborare şi respect reciproc şi de apărare a intereselor minorităţilor naţionale. Atragem atenţia, domnule Meşca, că acest drept este un drept normal şi noi vom colabora cu toate partidele care sprijină minorităţile naţionale. Vă mulţumim. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă mai doreşte cineva? Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Meşca. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu un vot pentru şi 11 abţineri, amendamentul a fost respins. |
||||
|
Vă rog, domnule Gheorghiof. |
||||
|
Domnul Titu Nicolae Gheorghiof: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Onorată Cameră, Onorată Comisie constituantă, Este adevărat, modalitatea în care se desfăşoară revizuirea Constituţiei, cel puţin în dezbaterea Camerei Deputaţilor, poate să fie una atipică. Noi am şi achiesat la ideea de a avea un cvorum de două treimi şi un vot de 173 pentru aprobarea fiecărui amendament sau articol din iniţiativa legislativă. Dar, potrivit art. 99 şi 101 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modul în care se abordează orice dezbatere, şi mai ales atunci când sunt şi amendamente de substanţă care au fost respinse, este cu totul altceva, domnule preşedinte. Eu vă admir perspicacitatea şi inteligenţa de a conduce Camera Deputaţilor. E adevărat, dumneavoastră ne-aţi spus că aveţi trei instrumente. Sigur, mulţi dintre noi nu ştiu să cânte la trei instrumente deodată, poate la flaşnetă, dar nu merge, domnule preşedinte. Şi anume, ce? Potrivit art. 101 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dumneavoastră aveaţi obligaţia de a pune în discuţie amendamentele. Nu spune amendamente respinse sau admise, dar se pun cu prioritate în discuţie amendamentele din raport. Pentru că iniţiativa legislativă cu care a fost sesizată Camera Deputaţilor este una, iar raportul final la iniţiativa legislativă este cu totul altceva. Noi am lucrat în permanenţă pe raportul final. Şi atunci nu s-ar fi ajuns la o situaţie în care să fie trecute o serie de amendamente respinse şi admise, şi să ne trezim în situaţia că sunteţi la un punct, 23, care înseamnă 73, la amendamente respinse, şi 14, la amendamente admise, 21 la numărul curent de la iniţiativa legislativă. Asta, printr-un simplu calcul aritmetic, înseamnă că noi joi terminăm revizuirea Constituţiei. Admir modalitatea în care se lucrează, este adevărat că şi noi dorim să terminăm, o parte din noi sau, cum se spunea de către sanctitatea sa atunci când a fost învinuită armata romană că fură operele de artă din Italia, iar Napoleon era foarte iritat şi a spus: "Păi, toată lumea?" şi a spus: "Nu, numai buona parte!" Eu nu vreau să învinuiesc "buona parte" că trece prea repede prin revizuirea Constituţiei, dar cred că ar trebui să luăm raportul cu amendamentele admise, pe număr curent, domnule preşedinte, şi nu aşa cum s-a procedat pe, ştiu eu, pct. 21 din iniţiativă sau pct. 23, pentru că se lucrează în Camera Deputaţilor, pe număr curent amendamente admise şi amendamente respinse. Dar, pentru a ne clarifica, pentru că în modalitatea în care aţi abordat, am trecut peste competenţele Camerei Deputaţilor şi a Senatului, Camera Deputaţilor va deveni Senat în accepţiunea de revizuire a Constituţiei, iar Senatul va deveni... |
||||
|
Domnule Gheorghiof, nu a trecut, e la pct. 26 din iniţiativa legislativă... |
||||
|
Domnul Titu Nicolae Gheorghiof: Nu, domnule preşedinte, avem şi un amendament respins, al Partidul Naţional Liberal, care practic, e adevărat, dintr-o nebăgare de seamă, nu vă învinuiesc, domnule preşedinte, de situaţia aceasta deloc, dar pentru a ne clarifica ce competenţă dorim să aibă Camera Deputaţilor şi Senatul, Grupul Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor vă solicită o pauză de consultare, să vedem dacă s-a încălcat sau nu Regulamentul şi ce dorim cu privire la competenţa celor două Camere. Vă mulţumesc. |
||||
|
Înainte de a acorda pauza de consultare, vreau să vă citesc art. 101 din Regulamentul la care aţi făcut referire şi în virtutea căruia eu am condus şedinţa până acum. La alin. 2 se spune aşa: "În cursul dezbaterilor deputaţii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisie". Eu am tot întrebat: aveţi amendamente respinse? M-am uitat la unii din colegii care vedeam că erau nominalizaţi, sunt foarte mulţi colegi de la noi, de la Grupul P.S.D. care nu şi le-au mai susţinut. În momentul în care nu-ţi susţii amendamentul respins, normal este că trec mai departe. De ce lucrez pe cele trei materiale? Nu pentru a vă arăta cât de perspicace sunt, ci pentru că efectiv urmez înşiruirea logică a articolelor care urmează. Câteodată amendamentul respins este la art. 50, la iniţiativa legislativă sunt la art. 49 şi la amendamente admise sunt la art. 48. Normal că pornesc cu amendamentul admis, ca să merg în ordinea logică a articolelor. Perspicacitatea constă în faptul că urmăresc numărul de articole din Constituţie, în ordinea lor firească. Avem pauză de consultare un sfert de oră şi ne vedem la ora 14,00. La ora 14,00, nu altă oră, vă rog frumos! Vă mulţumesc. |
||||
|
După pauză |
||||
|
Stimaţi colegi, Vreau să vă informez despre rezultatele consultărilor care au avut loc între grupurile parlamentare, dat fiind faptul că au apărut o serie de discuţii între atribuţiile celor două Camere: mă refer la Camera Deputaţilor şi Senat. Am căzut de acord ca, începând cu art. 62 până la 77 din vechea Constituţie, să amânăm discuţia lor pentru vineri dimineaţă, urmând să mergem la departe cu celelalte. Sigur, aceasta în eventualitatea că vom termina totul în afară de aceste articole, pe care să discutăm vineri dimineaţă, având loc încă o şedinţă în care să ne punem de acord mâine după-amiază, după plenul celor două Camere. Aceasta, în funcţie şi de maniera în care vom reuşi să dezbatem celelalte articole în cursul zilei de azi şi mâine dimineaţă. Dacă vom termina mai repede, putem să mai revenim la programul acesta pe care l-am pus de acord. Domnule Moiş, vă rog să luaţi loc, ca să putem începe? |
||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Sărut mâna, boierule! (Râsete.) |
||||
|
Stimaţi colegi, Acum, vreau să vă informez de unde vom continua dezbaterile: din raportul la proiectul de lege, începem dezbaterile de la pct. 31, deci, de la art. 78; din capitolul din raport de "amendamente admise", începem de la pct. 18 (deci, pct. 16 şi 17 le sărim); iar de la "amendamente respinse" începem de la pct. 92. Stimaţi colegi, Din Proiectul de Lege de revizuire a Constituţiei vă supun atenţiei pct. 31, care se referă la art. 78, care se modifică şi va avea cuprinsul care este trecut în proiectul de lege. Dacă aveţi obiecţiuni? Domnul Moiş. |
||||
|
Domnule preşedinte, În principiu, noi suntem de acord cu textul prevăzut la art. 31, respectiv, art. 78, dar mi se pare că redactarea suferă şi de aceea v-aş propune eliminarea cuvântului "ulterioară". Şi textul corect ar fi: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la data prevăzută în textul ei". Fără să punem epitetul "ulterioară". |
||||
|
Vă rog, domnule preşedinte Dorneanu. |
||||
|
Este mai corect cum am spus noi, ca să se înţeleagă clar că data prevăzută de lege poate fi "ulterioară" aceleia a publicării ei. |
||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Există şi "dată anterioară"? |
||||
|
Domnule Brudaşca, v-am spus că în afara Dicţionarului explicativ al limbii române există o lege cu privire la normele de tehnică legislativă, lăsaţi totuşi specialiştii în materia aceasta să se pronunţe cu exactitate. |
||||
|
Vă mulţumesc. Alte observaţii, dacă aveţi? Dacă nu, supun votului dumneavoastră pct. 31 din iniţiativa legislativă privind modificarea Constituţiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 29 voturi împotrivă. Abţineri? 1 abţinere. Cu 29 de voturi împotrivă, 1 abţinere şi 210 voturi pentru, pct. 31 a fost aprobat. Stimaţi colegi, În continuare, din raportul comisiei la "amendamente admise", la pct. 18, la art. 83, există un amendament al domnului Iorgovan şi al PNL-ului şi al PD-ului, pe care vi-l supun atenţiei. Dacă aveţi observaţii? Nefiind observaţii, supun votului dumneavoastră textul adoptat de comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 29 voturi împotrivă şi 211 pentru, pct. 18 din raport, de la "amendamente admise", a fost aprobat. În continuare, trecem la pct. 32 din Proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei. Domnul Ştefan Cazimir. Vă rog. |
||||
|
Fraza a doua din acest enunţ sună astfel: "Prevederile alin. 1 al art. 69 se aplică în mod corespunzător". Pentru consecvenţă în redactare şi pentru respectarea normelor din Legea privind actele normative, propun să reformulăm astfel: "Prevederile art. 69 alin. (1) se aplică în mod corespunzător". |
||||
|
Comisia? Da. Supun votului dumneavoastră pct. 32 din proiectul de lege, cu amendamentul pe care l-a propus domnul Ştefan Cazimir. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 27 voturi împotrivă şi 209 pentru, pct. 32 a fost aprobat. Domnul Boc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În ordinea cronologică pe Constituţie, ne aflăm acum la art. 84, unde am discutat chestiuni legate de imunitatea preşedintelui şi urmează art. 85. Şi în cadrul amendamentelor respinse, la pag. 25, la pct. 98, există un amendament respins al Partidului Democrat. Ce se doreşte prin acest amendament? Partidul Democrat vă propune o înlocuire a actualului sistem de desemnare a premierului şi a obţinerii de către acesta a votului de învestitură din partea Parlamentului, în sensul că noi apreciem că nu este nevoie, pentru a avea un Guvern coerent şi consistent, ca în Parlament să se voteze toţi membrii Cabinetului, ci, după modelul german, extrem de eficient şi pragmatic, Partidul Democrat propune modelul potrivit căruia primul ministru este acela care vine în faţa Parlamentului şi obţine votul de încredere asupra persoanei sale şi asupra programului de guvernare, după care îşi alcătuieşte echipa guvernamentală, cu care şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului. Este sistemul, repet, inspirat din modelul german, care permite după aceea şi adoptarea unei alte instituţii extrem de eficiente în sistemul constituţional german şi mă refer aici la "moţiunea constructivă de neîncredere". În sensul că atunci când premierul în exerciţiu, cu echipa guvernamentală, nu dă randament şi se doreşte demiterea cabinetului, demiterea primului ministru, nu este nevoie să cadă întregul cabinet, este nevoie să cadă primul ministru, ca, automat, întreaga echipă să fie schimbată, potrivit sistemului "moţiunii constructive de neîncredere". De ce este "constructivă"? Pentru că nu numai dărâmă, ci şi construieşte, pune ceva în loc. Adică, în această şedinţă, când are loc demiterea cancelarului, respectiv, a premierului în exerciţiu, se alege şi noul premier, respectiv, noul cancelar. Cu alte cuvinte, avem continuitate în activitatea guvernamentală: un premier părăseşte mandatul, celălalt intră în exerciţiul lui, iar activitatea guvernamentală nu este întreruptă, noul premier putând să-şi schimbe echipa guvernamentală, dacă doreşte să facă acest lucru, pentru că el este acela care angajează răspunderea pe un program de guvernare concret în faţa Parlamentului. Avantajul acestui sistem este că, pe de o parte, asigură stabilitate guvernamentală, pe de altă parte, confirmă locul şi rolul pe care primul ministru, de fapt, îl are şi în sistemul constituţional românesc, primul ministru fiind cel mai important membru al cabinetului, de departe; acest lucru noi l-am lăsat reglementat la nivel de lege organică şi acest sens, potrivit Legii nr. 90/2001 cu privire la organizarea şi funcţionarea Guvernului, acolo se precizează faptul că deciziile în cabinet se iau prin consens (hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens), iar dacă nu există acest consens decide primul ministru, deci, oricum, primul ministru este cel mai important om din sistemul guvernamental românesc. Şi atunci, dacă această situaţie este oricum de fapt, la nivel constituţional vă propunem această formulă de inspiraţie germană, pe care v-o citesc: "Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi îl numeşte după votul de încredere acordat de Parlament. Parlamentul acordă votul de încredere pentru persoana primului ministru şi pentru programul guvernamental". Cu alte cuvinte, după ce a primit votul de învestitură din partea Parlamentului, formal, Preşedintele României numeşte primul ministru, ca act care să marcheze începutul mandatului Guvernului. Este o soluţie care schimbă puţin arhitectonica actuală, dar, având în vedere argumentele de pragmatism şi de eficienţă pe care sistemul german le-a dovedit în perioada postbelică, vă supunem atenţiei acest amendament. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
||||
|
Domnul Mihai Constantinescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Astăzi, sunteţi din nou în faţa unei opţiuni fundamentale, într-adevăr, care priveşte modificarea regimului nostru politic. Deci, soluţia care vi s-a preconizat a fost soluţia din tezele elaborate pentru elaborarea Constituţiei din 1991 şi care, în vremea respectivă, după dezbateri care au ţinut vreo 2 săptămâni, în legătură cu problema aceasta, au fost respinse. Pentru că aceasta ar însemna o extraordinară preeminenţă a primului ministru. Aceasta s-a spus atunci şi aşa e! Tot ce vi s-a spus de către domnul Boc cu privire la formula germană, aşa este: ea asigură o mare stabilitate, ea însă presupune şi "moţiunea de cenzură constructivă", care, şi atunci, a fost respinsă în mod tranşant şi presupune (ca să ştiţi asta!) că între dumneavoastră şi un ministru nu mai e nici o legătură: primul ministru mediază orice legătură între membrii cabinetului şi parlamentari. Pentru că Parlamentul nu este cel care alege membrii cabinetului, ci cel care numai îl învesteşte pe primul ministru. Sigur că aceasta este o schimbare fantastică, cu privire la regimul nostru constituţional. Foarte mare! Este o schimbare pe care noi am încercat-o atunci şi am pierdut. Dacă, acum, o acceptaţi... Însă asta presupune: să acceptaţi neapărat o preeminenţă a cărei importanţă este foarte greu de imaginat, a primului ministru; să acceptaţi că între dumneavoastră şi miniştri numai primul ministru mediază (deci, nu mai aveţi nici un fel de posibilitate de a media treaba aceasta); să încălcaţi această opţiune fundamentală şi îndelung dezbătută a Adunării Constituante originale (ceea ce puteţi să faceţi, după părerea mea, dar numai să ştiţi precis la ce vă aşteptaţi). Iar după aceea, în mod logic, să aşteptaţi să configurăm "moţiunea de cenzură constructivă", care atunci a fost respinsă, pentru că ea asigură... Pentru că, în Germania, o singură dată, Parlamentul a reuşit, datorită moţiunii de cenzură constructivă, să înlăture Guvernul, şi anume când a venit Cancelarul Kohl, atât! O singură dată! Niciodată, altfel, nu a reuşit! Pentru că e foarte uşor ca nişte oameni să se coalizeze, chiar cum se întâmplă în experienţa dumneavoastră, ca să zică: "Nu!" Poziţiile pot fi diferite, fiecare zice: "Nu!" pe anumite consideraţiuni, dar la moţiunea constructivă trebuie să spună ceva mult mai înfricoşător, de care s-a speriat şi atunci Parlamentul, trebuie să zică: "Da!"/ "Nu, încă îl vrem pe ăsta!" Deci, trebuie, înainte, să convină asupra celui pe care îl vrea. Ei, treaba aceasta, în Germania, s-a întâmplat, în istoria ei, o singură dată! Şi nu ştiu dacă, în aceste condiţii... Controlul parlamentar..., toate se schimbă! Şi în ce priveşte relaţia dintre Executiv şi parlamentari şi în ce priveşte controlul parlamentar... Toate se schimbă! Cum să vă spun eu? E alt regim! Deci, aici trebuie să fiţi foarte atenţi. Eu nu zic să nu-l acceptaţi, dimpotrivă, am fost dintre cei care l-au gândit la început aşa, dar, datorită acestor consecinţe (şi cine nu mă crede n-are decât să citească în geneza Constituţiei, să vadă argumentele care s-au ciocnit acolo), nu a fost acceptat. S-a spus atunci: "Să mai stăm! Să ajungem să fim nemţi!" Aşa s-a spus. Nu ştiu dacă s-a spus bine sau s-a spus rău, eu cred că de datoria mea e să vă spun asupra principalelor consecinţe pe care le implică adoptarea acestui amendament, care înseamnă schimbarea regimului politic, asigurarea preeminenţei (deci, vom avea un cancelar, cum e Cancelarul Germaniei) şi asupra rolului pe care îl veţi mai avea de acum încolo. În Germania, ştiţi prea bine, cancelarul poate, foarte bine, să dispună o urgenţă legislativă, numai Bundestagul hotărăşte şi nu poate să zică decât da sau nu, asupra propunerilor cancelarului ş.a.m.d. E altceva, e un alt sistem, pe care nemţii l-au imaginat, luându-se după Constituţia bavareză şi pe care nemţii l-au imaginat în situaţia geopolitică în care erau. Şi aveau absolută nevoie, cum să vă spun eu, de un Executiv extraordinar de ferm. Pentru că, în fond, marea lor problemă era unificarea. Să vedeţi şi dacă noi avem nevoie de asta. Dacă îl veţi accepta, eu, personal, nu în numele Preşedintelui României, ci în numele meu absolut subiectiv, eu am să fiu bucuros! Chestia este să vă gândiţi dacă şi dumneavoastră veţi fi! |
||||
|
Domnule preşedinte, Dumneavoastră aţi prezentat aici părerea dumneavoastră personală, nu a comisiei. Îl rog pe domnul preşedinte Dorneanu să spună părerea comisiei. Dar, mai înainte, domnul Firczak ia cuvântul, până una alta. Şi, pe urmă, domnul Moiş. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor, Nu ştiu dacă o să vă lămuresc sută la sută, încerc şi sper să şi reuşesc. Din punctul meu de vedere, poate că formula aceasta de republică semiprezidenţială nu este chiar cea mai fericită. Eu personal aş fi optat fie pentru republica prezidenţială fie pentru cea parlamentară. Dar în situaţia în care această reformă de republică semiprezidenţială există, cred că acest sistem de desemnare şi alegere a primului ministru şi a Guvernului nu poate, din păcate, socotit viabil. În consecinţă, cred că e mai bine să rămânem la formula prezentă, la formula actuală pe care o prevede Constituţia. Mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Moiş. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Vreau să vă spun foarte sincer că în urma lecturării amendamentelor respinse am reflectat foarte mult la acest amendament propus de colegii noştri de la PD. Vreau să vă spun că în 1990-1991 chestiunea echilibrului dintre Preşedinte - Guvern - Parlament a fost intens dezbătută, cu ocazia elaborării tezelor constituţionale. Ideea care s-a degajat atunci şi care a stat la baza elaborării actualei Constituţii a României a fost instaurarea unui echilibru între cei trei: Preşedinte - Parlament - Guvern. Şi toată Constituţia, dacă veţi avea răbdarea sau curiozitatea să o studiaţi, este construită pe această idee, a echilibrului dintre Preşedinte - Guvern şi Parlament. Acest amendament este un exerciţiu foarte interesant, dacă vreţi, juridic, dacă vreţi, politic, dar nici într-un caz nu poate fi luat în considerare cu ocazia amendării Constituţiei, cu ocazia revizuirii Constituţiei. Pentru că, dacă am accepta acest amendament, ar însemna să restructurăm întreaga Constituţie, întreaga Constituţie să o regândim şi se pune în discuţie, esenţial, echilibrul dintre cei trei: Preşedinte - Parlament - Guvern. Dacă se acceptă acest amendament, înseamnă că trebuie regândită întreaga Constituţie: trebuie regândite atribuţiile preşedintelui, trebuie regândite atribuţiile parlamentului, trebuie regândite atribuţiile guvernului. De aceea, în această fază, a revizuirii Constituţiei, părerea noastră este că acest amendament nu este de acceptat. Într-adevăr, există o singură ţară unde funcţionează un sistem bazat pe acest statut al primului ministru: Germania. Dar trebuie să ţineţi cont de evoluţia istorică a Germaniei, unde, întotdeauna, administraţia a avut un anumit cuvânt de spus, o anumită poziţie, un anumit rol în evoluţia istorică a statalităţii germane. Or, în 1990-1991, problema fundamentală care s-a pus pentru Adunarea Constituantă a fost ca nici unul dintre cei trei să nu poată să-şi impună propria lui voinţă: nici parlamentul să nu poată să-şi instaureze propria lui dictatură, nici preşedintele, nici guvernul. Cei trei să existe într-un echilibru, dacă nu perfect, cel puţin acceptabil, şi să se intercondiţioneze cele trei puteri. Dacă acceptăm acest amendament, acest echilibru, avut în vedere la Constituţia din 1990-1991, s-a terminat! Deja se dezechilibrează puterile şi trebuie regândit întregul sistem constituţional românesc. De aceea, părerea mea personală şi, sunt convins, şi a Grupului parlamentar al Partidului România Mare, pe care îl reprezint la acest microfon, este împotriva acestui amendament, pentru că ar complica foarte mult lucrurile. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnule Boc, renunţaţi la amendament, am înţeles? |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doar pentru a avea în ecuaţie toate elementele necesare, aş vrea să subliniez faptul că eu cred că se greşeşte atunci când se spune că se schimbă echilibrul instituţional, dacă acceptăm acest amendament. Când spun că nu se schimbă echilibrul instituţional mă bazez pe următoarele argumente: nu este eliminat Preşedintele României din schema desemnării unui candidat la funcţia de prim-ministru! Rămâne în continuare textul actual, care spune: "Preşedintele României desemnează un candidat la funcţia de prim-ministru, după consultarea partidului care are majoritatea absolută a locurilor în Parlament sau dacă nu există o asemenea majoritate, după consultarea tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament". Lucrul acesta rămâne! Ceea ce noi propunem pentru a fi schimbat este ca nu întregul Guvern să vină în faţa Parlamentului, ci numai primul ministru. Atât se schimbă! Primul ministru vine singur şi cu programul de guvernare şi spune: "Acesta este programul de guvernare pe care vi-l propun, eu sunt acela care mă oblig să-l îndeplinesc!" În rest, toate celelalte raporturi instituţionale rămân neatinse: Preşedintele României rămâne cu aceleaşi prerogative, moţiunea de cenzură rămâne cu aceleaşi prerogative, cu observaţia că este "moţiune constructivă de neîncredere" şi, când schimbăm, nu trebuie să schimbăm întregul guvern, schimbăm doar primul ministru, atât. Primul ministru care vine, următor, poate să-şi menţină vechea echipă sau să o schimbe, imediat, nu este o chestiune care să ne intereseze, pentru că el îşi asumă responsabilitatea, premierul. Aceasta, repet, oricum se întâmplă în viaţa publică din România, în viaţa noastră instituţională: premierul este, de fapt, capul guvernului şi, prin poziţia pe care o are prin lege stabilită în interiorul guvernului, oricum, el este "primus inter pares" - "primul dintre egali," aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate. Deci, din acest punct de vedere, cred că se exagerează atunci când se spune că s-ar schimba întreaga arhitectonică a sistemului nostru constituţional, dacă am accepta. Da, s-ar schimba două instituţii: instituţia formării Guvernului şi instituţia moţiunii de cenzură. Celelalte aspecte legate de practica întrebărilor şi interpelărilor nu schimbă. Articolul constituţional care spune că: "Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului" nu se schimbă. Obligativitatea membrilor Guvernului de a răspunde la întrebările şi interpelările formulate de deputaţi şi senatori nu se schimbă, ci rămâne la fel. Este vorba doar de a stabili acest raport între premier, pe de o parte, Parlament, şi preşedinte. Totul rămâne la fel, nu se schimbă nimic. După ce primeşte votul de învestitură, premierul, votat de Parlament, merge la preşedinte şi doar este numit în funcţie. Aşa se întâmplă şi acum. Preşedintele României nu poate refuza numirea primului-ministru după ce a obţinut votul de încredere din partea Parlamentului. Deci, de aceea spun că se exagerează spunându-se că nu poate fi acceptat amendamentul, întrucât ar schimba complet arhitectonica sistemului nostru constituţional; schimbă doar două instituţii - numirea Guvernului şi procedura moţiunii de cenzură. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumim şi noi, domnule Boc. Domnul preşedinte Dorneanu. |
||||
|
Stimaţi colegi, Distinsul meu coleg de comisie, cu jocul său de cuvinte, care mă duce cu gândul la o piesă din Caragiale - "Să se schimbe, primesc, dar să nu se schimbe nimic", spune că nu se schimbă nimic, doar că, faţă de acum, când Parlamentul este cel care adoptă şi lista Guvernului şi programul de guvernare, dânsul vrea să se aprobe numai primul- ministru şi programul de guvernare, urmând ca primul-ministru să dobândească practic o preeminenţă. Nu ştiu de ce domnul Boc îl critică pe domnul Moiş atunci când domnul Moiş spune, pe bună dreptate, că se schimbă absolut un echilibru constituţional gândit şi care a funcţionat bine până acum, dându-se o preeminenţă instituţiei primului-ministru, lăsând prerogativele preşedintelui mai puţine şi, mai mult, lăsând Parlamentul cu o jumătate din competenţa sa. Din acest punct de vedere, eu cred că distinsul nostru coleg şi partidul său au o mică inconsecvenţă pentru că, uneori, atunci când într-o remaniere simplă care, după Constituţia actuală, nu necesită aprobarea Parlamentului, s-a criticat foarte mult această tendinţă că se exclude din competenţa Parlamentului acest lucru, iar acum vine şi ne sugerează ca întreaga listă a Guvernului să fie scoasă şi din competenţa preşedintelui, şi din competenţa Parlamentului. Cât priveşte actualul echilibru dintre preşedinte, Parlament şi Guvern, eu aş vrea să vă amintesc faptul că, la diverse sondaje, la diverse propuneri ale opiniei publice, ale partidelor politice, societatea civilă a reacţionat clar şi a optat pentru actualul sistem - pentru unul semiprezidenţial, şi nu parlamentar, pentru păstrarea actualului echilibru, care şi-a demonstrat buna funcţionalitate. Deci, opinia majorităţii Comisiei, inclusiv a domnului profesor Constantinescu, care s-a lăsat furat de trimiterea la Bismarck, dânsul fiind un mare iubitor de istorie şi, astfel, s-a lansat într-un expozeu lung, suntem pentru păstrarea actualului text constituţional. |
||||
|
Domnul Cristian Dumitrescu. Am rugămintea faţă de membrii Comisiei să susţină punctele de vedere ale Comisiei. Câteodată, domnul Boc vorbeşte în calitate de reprezentant al Grupului PD, având un amendament respins, şi noi facem diferenţa aceasta, iar ceilalţi membri ai comisiei vorbesc în numele comisiei atunci când le dau cuvântul. Vă rog, domnule Cristian Dumitrescu. |
||||
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Voi fi foarte scurt, domnule preşedinte. Nu pot spune că astfel de discuţii sunt discuţii inutile, dar pot spune că nu înţeleg modul cum unii membri ai Comisiei au gândit sau au văzut acest întreg proces. Noi nu ne aflăm în faţa unei Constituante, nu ne aflăm în faţa unei noi Constituţii, ci ne aflăm în faţa unei revizuiri a unei Constituţii. În condiţiile în care nu ne aflăm în faţa unei Constituante şi nu ne aflăm în faţa unei noi Constituţii, nu au fost schimbate tezele. Orice specialist în drept constituţional ştie că nu au fost schimbate tezele blocului de constituţionalitate şi optica Constituţiei respective. Din această perspectivă, sunt întru totul de acord cu domnul Moiş, care ne-a reiterat, pentru cei care nu ştiam sau nu am studiat acest aspect, care a fost geneza actualei Constituţii. Bună, rea, noi credem că totuşi este o Constituţie bună, a avut o anumită geneză bazată, aşa cum este corect, pe anumite teze. În cadrul acestor teze, avem o republică semiprezidenţială, nu o republică parlamentară şi aşa mai departe. S-a venit însă în faţa Parlamentului şi s-a susţinut un amendament care răstoarnă, pentru că nu pot să cred că cel care a făcut acest amendament, care are cunoştinţe juridice, nu înţelege că, în felul acesta, intră într-o altă logică constituţională, şi nu poate să îmi spună mie că ce se întâmplă în Constituţia germană, unde există o republică prezidenţială, poate să se întâmple aici, şi nu schimbăm decât o singură manieră. Dau numai un singur exemplu, între paranteze: se spune în Constituţia germană că cei care propun un prim-ministru îl stabilesc în interiorul Parlamentului, prin negociere. Păi, atunci, rolul preşedintelui, care desemnează un prim-ministru, dispare! Deci, este o contradicţie totală în termeni. Să nu facem totuşi amendamente şi să le mai şi susţinem în faţa evidenţei şi în faţa unor colegi, care, iată, au argumentele studiului şi ale cunoaşterii domeniului respectiv, numai de dragul de a le face. Eu am tot respectul. Nu este o intervenţie pe fond, ci este pur şi simplu o intervenţie pe procedură, dacă vreţi, de bun simţ politic. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnule Cristian Dumitrescu, data viitoare să veniţi cu haina. Domnul Boc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Măcar, dacă moare, să moară frumos acest amendament, şi, pentru asta, sunt dator doar cu câteva completări, pentru a fi în cunoştinţă de cauză. În primul rând, cu tot respectul pentru distinsul coleg care a vorbit mai înainte, Germania nu este o republică prezidenţială, ci este o republică parlamentară, pentru că acolo preşedintele este ales de către Parlament. Nu este o republică prezidenţială, după modelul american. Acest lucru l-aţi spus dumneavoastră, textual. Probabil că a fost o regretabilă eroare. |
||||
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu (din bancă): Este parlamentară. |
||||
|
Dacă doriţi, vă aduc banda. A fost o regretabilă eroare. În al doilea rând, aş vrea să îl întreb pe domnul profesor Dorneanu care atribuţie a preşedintelui este afectată dacă acceptăm acest amendament. Domnul profesor spunea că vor fi mai puţine atribuţii ale preşedintelui. Nu am găsit nici una care ar fi afectată, pentru că schema instituţională rămâne. Deci, nici o atribuţie a preşedintelui nu este afectată. În al treilea rând, sistemul nostru constituţional se apropie mai mult de regimul parlamentar decât de regimul prezidenţial. Chiar se vorbeşte că România ar fi o republică parlamentară cu un preşedinte ales. Singurul element care ne face să ne apropiem de un regim semiprezidenţial este acela că preşedintele este ales de către întregul popor, şi nu de către Parlament. În rest, toate prerogativele şi toate actele sistemului nostru constituţional sunt fundamentate pe regimul parlamentar. Deci, nu există o incompatibilitate constituţională pentru a putea accepta un asemenea amendament care ţine de esenţa regimului parlamentar, pentru că, în afară de acel aspect care ţine de desemnarea preşedintelui de către corpul electoral, şi nu de către Parlament, România are un regim parlamentar. S-a mai spus aici că se propune ceva ce nu ar trebui să poată fi propus pentru că nu există, potrivit Constituţiei, posibilitatea aceasta. Din fericire, în cadrul art.148, la limitele revizuirii Constituţiei, nu este scris că nu se poate modifica acest capitol consacrat formării Guvernului. Nu există acolo! Zona pietrificată, aşa cum se numeşte, se referă la cu totul şi cu totul altceva. Deci, din acest punct de vedere, amendamentul este perfect posibil. Faptul că introduce o noutate sau că ar schimba raporturile din Parlament şi Guvern, iarăşi cred că este greşită această formulare. În consecinţă, probabil că amendamentul va rămâne pentru altă modificare constituţională, sunt convins că nu va trece, dar măcar merită să medităm asupra lui. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumim. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Boc. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 11 voturi pentru, 9 abţineri şi 216 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc. Domnul Văsălie Moiş. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Dacă tot am făcut un exerciţiu de stil cu amendamentul propus de către colegii noştri de la Partidul Democrat, vă rog să observaţi că la pct.97 din amendamentele respinse există un amendament propus de către grupul nostru parlamentar, cu privire la titlul art.85 - "Numirea şi demiterea Guvernului", nu numai "Numirea". Noi considerăm că acolo unde există numire trebuie să existe şi demitere. Unde există măsură trebuie să existe şi contramăsură. Unde există incrementa trebuie să existe şi decrementa. În actuala Constituţie nu există reglementată problema demiterii Guvernului. Din nefericire, fiind luaţi de vârtej şi neavând timpul suficient să gândim acest amendament, el este numai la jumătate, lăsând neatins art.85, care trebuia să prevadă şi procedura demiterii Guvernului. Oricum, dacă vă aduceţi aminte, acum câteva zile, cu ocazia discutării modificării Guvernului, s-a ivit această discuţie legată de art.85 alin.2, şi ne-am izbit de lipsa unui text constituţional care să reglementeze foarte precis această instituţie a demiterii Guvernului. Nu zic şi nu afirm că actualul Guvern este în pericol de a fi demis vreodată pentru că aveţi o majoritate confortabilă în Parlament. Dar, pentru că vă gândiţi la modificarea Constituţiei, la amendarea ei, la revizuirea ei, trebuie să avem în vedere şi această măsură a demiterii Guvernului, dacă tot discutăm de complinirea unor deficienţe ale actualei Constituţii. De aceea, cel puţin parţial, vă rugăm să acceptaţi amendamentul nostru - să schimbăm denumirea art.85 din "Numirea Guvernului" în "Numirea şi demiterea Guvernului", dând preşedintelui şi posibilitatea constatării demiterii Guvernului, şi nu numai a numirii lui. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul general Bădoiu. |
||||
|
Parţial, sunt de acord cu amendamentul susţinut de domnul Moiş, în sensul că denumirea marginală trebuie să fie completată, dar nu cu "demiterea Guvernului", ci cu "revocarea Guvernului", pentru că în alin.2 al art.85 se face vorbire de revocarea Guvernului. Aşa încât, eu vă propun să admitem amendamentul modificat, în sensul că este vorba de "Numirea şi revocarea Guvernului". Fac precizarea că alin.2 de la art.85 a rămas intact. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul profesor Constantinescu. |
||||
|
Domnul Mihai Constantinescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog foarte mult să mă iertaţi pentru adineauri. Eram dator să vă explic, şi de ce cred că domnul Boc nu a avut dreptate: pentru două raţiuni foarte simple. În primul rând, după părerea mea, orice om ar trebui să îşi ţină cuvântul dat. Or, ceea ce a propus dânsul ieşea din acordul politic, fiind singurul care a susţinut treaba aceasta. Deci, în principiu, dacă era să respecte cuvântul dat, nu ar trebui să invoce aşa ceva. În al doilea rând, a spune că o asemenea propunere nu modifică regimul politic înseamnă a nu o înţelege. Acum, problema este că articolul la care se propune să se treacă că preşedintele ar avea dreptul să şi demită Guvernul vine în totală contradicţie cu prevederile art.109 din Constituţie, care se referă la ipotezele în care Guvernul este demis - atunci când mandatul a încetat, când au avut loc alegeri generale, fiind cu totul altceva. Primul-ministru nu poate fi demis, nici revocat, nici nimic. Dacă ar fi să introduceţi această prevedere, ar înseamnă să introduceţi un cuvânt care nu are nici o acoperire. |
||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Am acceptat revocarea! |
||||
|
Domnul Mihai Constantinescu: Nu se poate să fie revocarea Guvernului, pentru că nu scrie aşa ceva. Dacă acceptaţi revocarea înseamnă că acceptaţi acelaşi lucru, ca şi "Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba". Deci, este acelaşi lucru dar spus cu alte cuvinte. Nu se poate! Este imposibil ca preşedintele să revoce Guvernul. El poate să revoce, la propunerea primului-ministru, un membru sau altul, în anumite condiţii care mai încolo se vor lămuri. Asta poate să facă. Dar, fiind învestit de către Parlament, el nu poate să treacă peste această învestitură şi să îl demită sau, mă rog, acum într-o formă care este şi mai greu de înţeles, să îl revoce, atâta timp cât art.109 ne arată clar când Guvernul este demis. |
||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Discutăm de art.85 alin.2. |
||||
|
Domnul Mihai Constantinescu: Art.85 alin.2 este consecinţa alin.1, care spune că, dacă te numeşte, şi cel care este primul-ministru propune să numească pe un altul, în prealabil trebuie să te revoce. Este o simplă consecinţă. El nu poate să revoce pur şi simplu, decât la propunerea primului-ministru şi cu condiţia să numească pe un altul. În plus, problema va fi discutată mai încolo. Constituţia trebuie interpretată sistematic. Există o propunere în sensul că, dacă se depăşesc limitele învestiturii, trebuie aprobare parlamentară prealabilă pentru ca preşedintele să poată purcede la un asemenea lucru, ceea ce s-a întâmplat în legătură cu remanierea anterioară. Deci, oricum, propunerea făcută nu se încadrează în nimic din ceea ce s-a propus, în nimic din ceea ce intră în acordul politic pe care l-a semnat şi PRM-ul, şi ar veni în contradicţie cu toate instituţiile care privesc echilibrul în legătură cu acest Guvern, inclusiv, mai ales cu art.109. |
||||
|
Vă mulţumesc mult, domnule profesor. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Moiş. Cine este pentru? Numai o clipă. Domnul general. Vă rog. |
||||
|
Domnul Cornel Bădoiu (din sală): Mă văd obligat să iau cuvântul, şi vă rog să mi-l daţi un minut. |
||||
|
Aveţi un minut. |
||||
|
Am înţeles de la domnul profesor Constantinescu că, dacă a existat un acord politic, noi nu mai putem discuta nimic. Atunci, mă întreb de ce mai stăm aici! Să ridicăm doar mâna sau să o lăsăm acolo unde stă de obicei?! Aşa că să mă ierte domnul profesor, dar nu sunt de acord. În al doilea rând, atâta vreme cât alin.2 din textul art.85 spune: "În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri", atunci este firesc ca titulatura marginală a acestui articol să poarte denumirea "Numirea şi revocarea Guvernului", nu numai "Numirea". Cu alte cuvinte, titlul trebuie să reflecte conţinutul textului. Asta este toată povestea, şi nu este nici o filosofie, de fapt şi la urma urmei. Vă mulţumesc. |
||||
|
Nu reflectă, domnule general. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Moiş. |
||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Amendamentul este al Grupului parlamentar al PRM. |
||||
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul Grupului parlamentar al Partidului România Mare, reprezentat de domnul Moiş. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 25 de voturi pentru şi 208 împotrivă, amendamentul a fost respins. Trecem mai departe la pct.33 din Proiectul de lege, care se referă la textul de după alin.2 al art.85. Dacă aveţi observaţii, amendamente respinse sau admise. Nu sunt. Supun votului dumneavoastră pct.33 din Proiectul de Lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 23 de voturi împotrivă şi 209 pentru, pct.33 a fost aprobat. Supun votului dumneavoastră pct.34. Dacă sunt amendamente respinse. Domnul Boc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Pct.102 din cadrul amendamentelor respinse vizează art.89 din Constituţie, cu privire la dizolvarea Parlamentului. Potrivit actualului text constituţional: "după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură". Potrivit acestui text sau în baza acestui text, practic, preşedintele României niciodată nu va putea dizolva Parlamentul. Experienţa constituţională de 12 ani ne-a demonstrat acest lucru. Dacă teoretic este posibil, practic este imposibil să se întrunească aceste condiţii pentru ca Parlamentul să poată fi dizolvat. Cu alte cuvinte, o armă, pe care, în sistemul constituţional al echilibrului şi al contragreutăţilor, preşedintele ar avea-o, este lipsită de eficienţă. S-a spus aici că România are un regim semiprezidenţial. Prototipul regimului semiprezidenţial este Franţa. Dacă ne uităm cu atenţie în Constituţia franceză, vom putea observa, potrivit art.9, şi sper că nu greşesc, că preşedintele Franţei poate dizolva Adunarea Naţională fără nici un fel de altă restricţionare, condiţie explicită sau implicită impusă în textul Constituţiei. Doar atât este: preşedintele Franţei poate dizolva Adunarea Naţională. Amintiţi-vă că Jacques Chirac, în 1997, a dizolvat Adunarea Naţională cu dorinţa de a avea o majoritate parlamentară de dreapta şi, din nefericire pentru el atunci, s-a trezit în Adunarea Naţională cu majoritatea parlamentară de stânga, Lionel Jospin fiind noul premier. Dar a putut dizolva imediat după alegeri Adunarea Naţională. Cu alte cuvinte, dorim, pe de o parte, să oferim preşedintelui, în sistemul nostru constituţional, o armă care să îi corespundă legitimităţii democratice pe care o are. La fel ca şi Parlamentul, preşedintele este ales prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat. Dacă vrem să facem din România un regim semiprezidenţial real, aşa cum s-a dorit, atunci trebuie să îi dăm această prerogativă - ca el să poată dizolva Parlamentul. Evident că acest lucru nu se poate întâmpla în fiecare zi. Avem mecanismele constituţionale prin care îl oprim pe preşedinte ca el să abuzeze de acest drept. Chiar şi potrivit textului constituţional actual, pe care îl menţinem, în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului preşedintelui, nici în timpul stării de asediu sau al stării de urgenţă. Având în vedere aceste considerente, textul pe care vi-l propunem este următorul: "Preşedintele României poate, după consultarea preşedinţilor celor două Camere, să pronunţe dizolvarea Parlamentului". Preşedintele ar avea la îndemână o modalitate prin care, în cazul unui blocaj instituţional, să rezolve conflictul instituţional care ar apărea, de exemplu, pe de o parte, între Parlament şi Guvern. În anumite situaţii ar tranşa acest conflict. Dacă preşedintele ar abuza de acest drept şi ar dizolva Parlamentul într-o manieră abuzivă, riscă să-şi piardă pielea, pentru că textul Constituţiei mai are consacrată o instituţie - este vorba de instituţia suspendării din funcţie a preşedintelui, care, la cererea unei treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor şi cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, adică cu 243 de voturi, poate fi suspendat din funcţie şi trimis corpului electoral spre judecată şi demis din funcţie. Deci, avem şi arma pentru a ne asigura că preşedintele nu va abuza de acest drept al dizolvării Parlamentului într-o manieră arbitrară şi abuzivă, pentru că Parlamentul se poate întoarce împotriva lui cu măsura suspendării şi, evident, poate să îl trimită în faţa corpului electoral care l-a desemnat, în vederea demiterii, pentru că numai cel care numeşte are dreptul să revoce, or, corpul electoral este acela care alege preşedintele. Deci, pentru a asigura acest echilibru instituţional, care în acest moment este dezechilibrat, Parlamentul are toate drepturile şi practic este inatacabil, şi ar trebui să lăsăm, în jocul instituţional, preşedintelui posibilitatea de a utiliza acest baston pe care să îl ţină în dulap şi să îl arate Parlamentului din când în când - că ar putea dizolva, în anumite situaţii, forul legislativ. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Moiş. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Propunerea de amendament este foarte importantă. Ea reprezintă o noutate în peisajul constituţional românesc pentru că textul iniţial, la art.89, prevedea posibilitatea dizolvării Parlamentului numai dacă este respins Guvernul de cel puţin două ori la învestitură. Vrem să dăm dovadă de spirit constructiv şi să nu ne exprimăm o poziţie pro sau contra amendamentului înainte de a ne consulta cu colegii noştri de la PD şi de la PNL. De aceea, vă cer cu tot respectul permisiunea unui time out de 15 minute pentru a ne consulta şi noi, Grupul parlamentar al Partidului România Mare, cu colegii noştri de la PNL şi de la PD. |
||||
|
Îl rog şi pe domnul preşedinte Dorneanu să spună poziţia PSD-ului, după care dăm voie să se consulte PRM-ul cu colegii lor din Opoziţie - PD-ul şi PNL-ul. |
||||
|
Stimaţi colegi, Propunerea colegilor noştri de la PD a fost una dintre propunerile care a suscitat cele mai mari controverse, atât în discuţiile dintre partide, cât şi în comisie. Noi nu am putut adopta o soluţie pozitivă, neîntrunind cele 2/3. Din acest motiv, eu nu pot vorbi în numele comisiei şi să schimb votul comisiei, ci voi vorbi în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Stimaţi colegi, Actualul text cu privire la dizolvarea Parlamentului s-a născut dintr-o dorinţă a Parlamentului de a controla într-un fel situaţia. Ea a fost născută atunci dintr-o teamă ce s-a acumulat în decursul a 40 de ani - faptul ca o persoană să poate acumula putere şi, mai ales, să se poată atinge de organul reprezentativ suprem, al Parlamentului. De aceea, a fost prevăzută această modalitate care, practic, este aproape imposibil de rezolvat. Textul actual nu se regăseşte aproape în nici o Constituţie din Europa. În toate Constituţiile, pentru rezolvarea unei crize politice care să rişte să blocheze activitatea unui stat, există texte mai fluente, texte mai permisive, texte mai aplicabile care respectă şi principiul separaţiei puterilor şi al echilibrului dintre ele. Repet: actualul text este aproape blocant, imposibil de realizat. Şi, atunci, dintre propunerile pe care noi le-am avansat, unele din ele au fost trimise şi Comisiei de la Veneţia, care a agreat un text apropiat de cel formulat de domnul deputat Boc. La propunerea distinsului coleg, noi am adăuga însă o formulare completă, care să pună în valoare mai mare componenta politică a Parlamentului. Domnul Boc propune ca dizolvarea Parlamentului să poată fi decisă de preşedinte, după consultarea preşedinţilor Camerelor Parlamentului. Preşedinţii Camerelor Parlamentului reprezintă poate o singură componentă politică, a partidului majoritar. Cred că este obligatoriu ca preşedintele să consulte, pe lângă preşedinţii Camerelor, liderii grupurilor parlamentare reprezentate în Parlament şi, de asemenea, este firesc să consulte, repet, să consulte şi primul-ministru, care este implicat ca şi componentă a Executivului. În acest fel, textul cu privire la dizolvarea Parlamentului se şi deblochează, se respectă echilibrul dintre puteri, preşedintele, niciodată, singur nu va putea să decidă dizolvarea Parlamentului, primul-ministru, nici el, nu va putea să decidă acest lucru şi nici Parlamentul nu va putea bloca, din dorinţa de a-şi conserva locurile sau dintr-o ambiţie, dintr-un orgoliu, un proces constituţional care este menit să stingă o criză politică. De aceea, noi propunem ca preşedintele României să poată dizolva Parlamentul, după consultarea preşedinţilor Camerelor Parlamentului, a liderilor grupurilor parlamentare şi a primului-ministru, dacă a eşuat medierea dintre forţele politice participante, dintre grupurile politice participante la această consultare. |
||||
|
Da, vă rog. Domnul Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte, Principiul, corecturile şi amendamentele aduse de către domnul profesor Deleanu pot fi luate în considerare şi pot fi avute în vedere. Trebuie însă să menţionăm un lucru, pentru simetrie, că, în cazul în care acest amendament va intra în analiză, în vederea adoptării, el trebuie să fie corelat, la fel ca şi cu mandatul preşedintelui, pentru a elimina orice ambiguitate şi orice scenariu politic, că acest text constituţional intră în vigoare începând cu următorul mandat prezidenţial, aşa cum este şi cazul duratei mandatului, de 5 ani, pentru a elimina orice suspiciuni că am avea în vedere un text actual pentru cineva sau pentru ceva. Deci să corelăm cu acel articol de finalul Constituţiei, când se referă la mandatul preşedintelui, că se aplică începând cu mandatul următor, şi acest text se aplică începând cu mandatul următor, pentru a elimina orice ambiguitate şi orice scenariu care ar putea fi avut în vedere. Aici ne-a interesat şi ne interesează, în primul rând, mecanismul constituţional şi de aceea să fim feriţi de alte elemente care ţin de natură politică. Mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Gheorghioff. |
||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege şi stimaţi colegi, Domnul preşedinte Valer Dorneanu a exprimat un punct de vedere de o sinceritate dezarmantă. Nici în Comisia constituantă nu s-a putut ajunge la un acord şi s-a transpus dezacordul din Comisia constituantă pe umerii deputatelor şi deputaţilor care sunt prezenţi acum în sală. Or, atunci când s-a iniţiat revizuirea Constituţiei, a existat un acord politic. Vrem, nu vrem, a fost un acord politic. Dacă acordul politic a ajuns în consens în Comisia constituantă şi acum am dori să-l încălcăm, încălcând şi una din prevederile Regulamentului că, în plenul Camerei Deputaţilor, nu pot fi aduse amendamente de fond, pentru că e un amendament de fond, mergând şi la ideea de a introduce şi acordul primului-ministru, chiar dacă este consultat, noi considerăm că şi acest articol îmbracă atât haină politică, cât şi haină de redactare, practic, de respectare a Regulamentului. Şi, atunci, va trebui, domnule preşedinte, să fiţi de acord cu noi, şi susţinem şi punctul de vedere al domnului deputat Văsălie Moiş, va trebui să avem o consultare politică, exact cum s-a discutat pentru competenţa celor două Camere. |
||||
|
Deci, atunci, haideţi să amânăm discutarea acestui amendament, să-l punem în discuţia partidelor, exact ca la amendamentele pe care le-am depăşit şi mai înainte, cu separaţia atribuţiilor celor două Camere şi, după ce ne facem un punct de vedere între partide, să venim cu el în faţa plenului, dacă sunteţi de acord aşa. Da? |
||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Mulţumim. |
||||
|
Bine. Trece mai departe. Deci, la punctul 34 din proiectul de lege, alin.1 al art.91 se modifică şi va avea următorul cuprins. Dacă aveţi observaţii sau amendamente respinse? Domnul Chiliman. |
||||
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Suntem în faţa unui text care introduce o imprecizie, prin formularea în care este făcut, şi anume: "Preşedintele încheie tratate internaţionale, în numele României, negociate de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil". Vă pot spune că, astăzi încă, sunt tratate care au fost semnate, de ani buni, care n-au ajuns spre ratificare Parlamentului, pentru că nu au fost trimise. Motivele pot fi destul de multe şi, atunci, noi considerăm că formularea asta nefericită, "într-un termen rezonabil", în România, nu este o treabă care să funcţioneze. Termenul ăsta "rezonabil" se poate întinde de la oră la ani de zile. Noi am făcut o propunere, un amendament pentru precizarea unui termen şi considerăm că este necesar să existe un termen în care preşedintele să supună spre ratificare Parlamentului aceste documente, aceste tratate. Noi am făcut o propunere de termen 90 de zile, asta înseamnă 3 luni. În cazul în care comisia consideră că termenul poate să fie mai larg, să fie 4 luni sau 5 luni, eu zic, totuşi, că este necesar să avem acest termen. Noi am propus 3 luni, rugăm să se introducă acest termen, pentru că, altminteri, lucrurile pot să rămână aşa, între două ape, cum sunt o serie de tratate încheiate, la ora actuală, rămase neratificate şi pentru care nici nu întrevedem, la ora actuală, vreo posibilitate să le primim spre ratificare. Deci cred că asta este soluţia: cei care le încheie le trimit preşedintelui, acolo pot să mai întârzie cu trimiterea, deci nu este un termen, dar preşedintele cred că trebuie să ni le trimită nu într-un termen rezonabil, ci într-un termen precis. Noi vă propunem cele 3 luni şi vă rugăm să fiţi de acord cu acest termen. |
||||
|
Domnule Chiliman, nu ne lăsaţi să facem diplomaţie deloc! Sunt momente când, poate, ţara are interes să trimită într-un termen rezonabil, şi nu în 3 luni. Domnul Moiş. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Textul iniţial al Constituţiei, art.91 alin.1 prevedea că: "Preşedintele încheie tratate internaţionale, în numele României, negociate de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului în termen de 60 de zile". Pe baza asta, sigur, s-a elaborat şi Legea încheierii tratatelor etc., etc. Acum, avem două alternative: o propunere a comisiei, din care termenul de supunere spre ratificare Parlamentului este la dispoziţia preşedintelui, adică preşedintele decide când urmează să fie supus spre ratificare Parlamentului un tratat semnat de domnia sa şi soluţia propusă de colegii noştri liberali, care măresc termenul de 60 de zile la 90 de zile. Grupul parlamentar al Partidului România Mare consideră că, de esenţa Constituţiei, trebuie să fie un termen foarte precis. Termenul de "rezonabil" poate să fie de un an, poate să fie de doi. Dacă termenul propus de colegii noştri liberali, de 90 de zile, vi se pare prea scurt, sunt de acord să-l mărim la 120 de zile, dar, nici într-un caz, să nu prevedem, într-un text constituţional, "un termen rezonabil". Să respectăm spiritul Constituţiei de la 1991 şi să prevedem un termen cu mare precizie, pentru că există următorul pericol: preşedintele să fie de altă orientare politică decât primul-ministru şi decât majoritatea, în Parlament, şi să apară discuţii, tocmai datorită apartenenţelor politice. Or, interesul ţării este mai presus de disensiunile dintre preşedinte, Parlament şi primul-ministru şi de aceea textul constituţional trebuie să fie foarte precis, cu termene foarte precise. Grupul nostru este de acord să se discute termenul de 90 de zile sau de 120 de zile, dar, nici într-un caz, nu suntem de acord cu termenul "rezonabil". |
||||
|
Domnul Dorneanu. |
||||
|
Stimaţi colegi, Dacă apreciem încheierea unui tratat şi semnarea, ratificarea acestuia ca o procedură strict tehnică, ca o oportunitate, atunci, într-adevăr, putem simţi nevoia de operativitate. Dacă ne gândim la faptul că un tratat se negociază după criterii politice, semnarea lui poate avea, de asemenea, motivaţii politice pentru semnarea imediată, pentru un timp de reflecţie, dacă ne gândim la dificultatea unor negocieri şi dacă ne gândim şi la riscurile unui termen împlinit şi nerezolvat, atunci vom avea mai multe motive de îngrijorare. Au fost cazuri într-o legislatură, nu vreau să o numesc, în care două, trei tratate nu au fost semnate doi ani şi le-a primit actualul preşedinte. Nu vreau să pun în discuţie acest lucru, dar vreau să întreb iniţiatorii unui termen fix ce se întâmplă dacă în termen de 60 de zile, dacă în termen de 90 de zile, tratatul nu este supus ratificării, din motive care pot fi întemeiate, ca urmare a evoluţiilor internaţionale, a unor circumstanţe deosebite, ca urmare a unei nevoi de reflecţie. Deci vom compromite un tratat care a fost amânat spre semnare din motive bine întemeiate, pentru că ne-am stabilit, în Constituţie, un termen de decădere? Cred că nu este bine. De altfel, nu sunt de acord nici cu domnul Moiş, care spune că este de esenţa Constituţiei prestabilirea unor termene fixe. Avem, cu privire la justiţie, care dânsului îi este dragă, făcând parte din ea, obligaţia soluţionării unor cauze şi au obligaţia judecării proceselor într-un termen rezonabil. Ce ar fi, domnule Moiş, dacă am spune, şi acolo, un termen fix?! Se pot încadra, în ele, instanţele sau nu? Dar nu sunt situaţii, totuşi, comparabile. V-am dat numai un exemplu, în care, vedeţi, Constituţia a avut grijă să folosească un termen maleabil care să poată fi îndeplinit, în condiţii care să nu presupună atâtea implicaţii negative. Deci Comisia, în majoritatea alcătuirii ei, şi-a menţinut punctul de vedere cu privire la trimiterea spre ratificare într-un termen rezonabil. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Moiş. |
||||
|
Eu vă cer scuze tuturor, dar este vorba de trimiterea spre ratificare a unui tratat semnat de preşedinte. Nu se pune problema negocierii unui tratat de către preşedinte sau de către Guvern şi să impunem un anumit timp pentru negocierea tratatului. Este vorba din momentul semnării tratatului de către preşedinte, un termen în care preşedintele să-l trimită spre ratificare Parlamentului. Asta nu impietează cu absolut nimic negocierea care este la dispoziţia preşedintelui, poate negocia oricât acest tratat, sau Guvernul. Problema este să nu se mai tergiverseze ratificarea tratatului, din momentul semnării lui de către preşedinte. Asta este esenţa acestui text. |
||||
|
Am înţeles perfect, dar v-am spus, adică poate să fie o chestiune de diplomaţie, în care semnează tratatul şi, pe urmă, cu ratificarea, îl mai amână, că se mai întâmplă ceva a doua zi, nu ştiu. Nu vreau să dau exemple celebre. Domnul Timiş. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să spun că, în faza de gândire în care se află domnul Moiş, m-am aflat şi eu, atunci când am văzut, pentru prima dată, ".. |
||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Când erai copil, nu?! |
||||
|
Nu, când am văzut proiectul de modificare a Constituţiei. Şi chiar am făcut o propunere legată de scurtarea termenului în care preşedintele supune spre ratificare tratatele internaţionale. Între timp, am reflectat, pentru că am văzut că şi procesul legislativ se scurtează, am crezut că şi lucrul acesta ar trebui scurtat în ceea ce priveşte prezentarea la Parlament a tratatelor internaţionale. Dar, acum, daţi-mi voie să susţin teza contrară, pentru că ceea ce propune Comisia de revizuire a Constituţiei este important. Nu avem nevoie de termene, aici. Aici este vorba de faptul că preşedintele reprezintă statul în relaţiile internaţionale. Voinţa preşedintelui este mai importantă, scuzaţi-mă, în această fază, decât voinţa Parlamentului. Preşedintele ştie ce trebuie şi ce nu trebuie pentru statul român. În momentul în care a încheiat tratatul, s-a semnat tratatul, tot preşedintele va stabili când va veni la Parlament. Aici nu suntem în procesul legislativ. Aici, Parlamentul va aproba sau nu va aproba ceea ce a făcut preşedintele, în calitate de titular al puterii executive. Recent, aţi introdus, în Constituţie, chestiunea cu separaţia puterilor. E vorba de nişte atribuţii care ţin absolut de puterea executivă şi nu pot să cer preşedintelui să vină la Parlament că vrea Parlamentul. Parlamentul îşi va spune punctul de vedere atunci şi în momentul în care preşedintele vine şi supune un tratat internaţional spre ratificare. Motivele sunt multe pentru care preşedintele poate amâna, dar, vă repet, este voinţa exclusivă a preşedintelui, ca reprezentant al puterii executive. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Domnul Brudaşca. |
||||
|
Menţinerea acestei formule vagi în conţinutul acestui articol, alin.1 al art.91, dă, desigur, posibilitatea preşedintelui, aşa cum s-a mai evocat de la această tribună, să folosească aceste tratate internaţionale, care sunt în interesul naţional, nu în interes de partid, să amâne semnarea sau ratificarea lor şi în raport de situaţia politică. S-a evocat posibilitatea ca, la un moment dat, preşedintele să fie de altă culoare politică decât majoritatea guvernamentală sau parlamentară şi, atunci, el poate folosi aceste pârghii cu sprijinul nostru. Pentru că spunem "termen rezonabil", el poate invoca orice termen, orice motiv, pentru a-şi susţine această întârziere a semnării, creând dificultăţi Executivului, poate uneori şi Parlamentului, în îndeplinirea obligaţiilor sale. Menţionarea acestui termen, în termen de 90 de zile, poate cu completarea, sau la altă dată, sau o dată convenită de părţi, poate că ar rezolva şi temerile pe care le-au exprimat unii dintre antevorbitori. |
||||
|
Domnul Gheorghiof. |
||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, E adevărat, se pun în discuţie chiar prerogativele preşedintelui, indiferent din ce culoare politică provine acel preşedinte, chiar dacă, pe urmă, este independent şi nu are nici un apendice vizavi de un partid. Dar eu am înţeles că prevederile art.80 din Constituţia României nu au fost modificate. Nefiind modificate prevederile din Constituţia României, nu văd cum putem veni, acum, în faţa Parlamentului să susţinem că, de fapt, politica externă a României o face preşedintele. Nu am înţeles aspectul ăsta de ce ştie el mai bine ce politică externă vrea România, de vreme ce Constituţia, la art.80, alin.1 şi 2, nu vorbeşte de o situaţie de genul ăsta, dar poate să se întâmple, dacă noi dorim ca, în România, să existe un Executiv bicefal. Ştim ce s-a întâmplat, atunci când preşedintelui, chiar de aceeaşi culoare politică, nu i-au plăcut ochii unui om şi cum noi am fost pe marginea prevederilor constituţionale. Ca să evităm o astfel de situaţie, în care preşedintele, după ce un Guvern care, de fapt, face Executivul, execută, ca atare, şi face politica externă a României, negociază doi ani de zile un tratat, să ne trezim că, deşi majoritatea parlamentară, care a dat votul de încredere acelui Guvern, aşteaptă ratificarea unui tratat negociat de către Guvern, să ne trezim că preşedintele, "independent" fiind el, nu doreşte să-l supună, "în termenul rezonabil", pe care nimeni nu va înţelege cât e, ratificării Parlamentului. Ce e mai grav pentru România, atunci? Doi ani de zile se consumă timp, energie umană, diplomaţie şi vrerea unui om care este mai presus de lege, în cazul ăsta, sau voinţa politică a unui Guvern care slujeşte interesele României, Guvern care provine dintr-o majoritate parlamentară, majoritate parlamentară care a fost acreditată şi căreia populaţia României i-a dat votul respectiv. Haideţi să lăsăm, într-adevăr, să facă diplomaţia şi politica externă a României Guvernul care provine din majoritate, şi nu un preşedinte care poate, în unele momente, să aibă, ştiu eu, idei care converg cu majoritatea şi cu Guvernul care conduce, la data respectivă, România. Am dori să nu se întâmple, dar ca să evităm o situaţie de genul ăsta, e bine ca să stabilim. Nu se doreşte 90 de zile, se doreşte 100 de zile sau, poate, ".. în nici un caz, nu putem face 500 de zile, aşa cum am înţeles unele explicaţii, acum, când s-a făcut un Guvern, că mai sunt 500 de zile. |
||||
|
Nu, lăsăm 200 de zile... |
||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Două sute de zile e cu ghinion, domnule preşedinte, dar să lăsăm un termen în care, într-adevăr, Parlamentul României să poată să ratifice un tratat negociat de Guvernul care a primit votul de încredere al Parlamentului. |
||||
|
Domnul Chiliman, vă rog. (Rumoare în Grupul PSD) |
||||
|
Nu vreau să discutăm, aici, chestiunea unui forum din ăsta cum e şpriţul de vară, adică mai diluat. Deci haideţi să discutăm lucrurile, totuşi, serios. S-a pus, aici, în discuţie chestiunea unor influenţe politice legate de momentul în care se ratifică un anumit tratat. În primul rând, sunt mai multe faze, e faza negocierii pe care o face Guvernul, Guvernul poate să-l trimită preşedintelui, cu oarecare întârziere, problema este că preşedintele, după ce l-a semnat, şi aici e o chestiune de timp, din momentul în care îl primeşte de la Guvern, până îl semnează, după aia îl trimite Parlamentului. Şi nu-s de acord cu cele spuse de colegul Timiş, de domnul deputat Timiş că politica se face acolo, sus, undeva. În cazul ăsta, nu ar mai trebui ratificate de Parlament, toate aceste tratate. Trebuie însă ratificate de Parlament, deci Parlamentul îşi spune cuvântul. Problema noastră este următoarea: preşedintele l-a semnat şi nu vrea să-l trimită Parlamentului şi poate să nu vrea ani de zile, "termenul rezonabil", ăla care scrie acolo. Dar dacă îl trimite în 3 luni de zile, pe noi nu ne obligă nimeni ca, din dezbateri pe care să le avem cu factorii interesaţi şi în interesul României, să amânăm noi dezbaterea acelui tratat, aici, pentru că putem să facem acest lucru, în condiţii justificate, dar nu cred că este bine, şi de aceea am şi făcut acest amendament, ca preşedintele să nu aibă nici un fel de termen în care să trimită acest document Parlamentului spre ratificare. Deci insistăm pentru acest termen pe care-l considerăm obligatoriu. Vă rog foarte mult să uitaţi clişeul actual, când preşedintele, Guvernul, preşedinţii celor două Camere ş.a.m.d., majorităţile în cele două Camere sunt ale unei singure formaţiuni politice. Pot să apară situaţii diferite. Or, noi trebuie să facem o Constituţie valabilă în orice situaţie, nu numai în situaţii simple, cum este cea de acum. Deci insistăm şi vă rugăm să aprobaţi acest amendament. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Brudaşca. Şi trecem la vot. Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, Chiar dumneavoastră invocaţi, la un moment dat, faptul că un tratat s-ar putea să întâmpine anumite dificultăţi, anumite condiţii speciale care să întârzie semnarea lui. |
||||
|
Vorbeam de după semnare, când semnăm, dintr-un punct de vedere şi rezolvăm o problemă cu ţara respectivă, după care interesul spune că nu trebuie ratificat imediat. Nu ştiu, sunt atâtea cazuri. |
||||
|
Eu ţin de faptul că avem, în general, o diplomaţie inteligentă, o diplomaţie care analizează fiecare detaliu pro sau contra şi nici nu produce semnarea de documente cu risc şi nici nu produce promovarea mai departe a procedurilor legale pentru ratificare. Deci, având în vedere aceste considerente care ţin de competenţele celor care semnează, stabilesc condiţiile de semnare şi celelalte proceduri, consider însă că nu se poate crea această breşă, prin care munca, poate, de ani de zile sau de foarte lungă durată a unei echipe de negociere să fie compromisă printr-o decizie arbitrară, personală, din motive absolut personale, a unei persoane care poate întârzia sine die ratificarea şi, prin urmare, şi punerea în valoare a acestor negocieri. |
||||
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul PNL-ului. (Comentarii în Grupul PNL) Cine este pentru? Împotrivă? Domnule Chiliman, dacă aveţi vreo problemă, vă rog să poftiţi la microfon. Sau aveţi o anumită doleanţă, vă rog s-o spuneţi în clar! Vă mulţumesc. Abţineri? Nu din bancă, la microfon. 29 de voturi pentru, o abţinere şi 210 împotrivă. Dacă Grupul Liberal are ceva de comentat, îl poftesc la microfon. Vă mulţumesc. Trecem mai departe la raportul cu amendamentele admise la pag.5 pct.19. Dacă aveţi observaţii? Domnul Brudaşca. |
||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Aveam un amendament înainte peste care s-a trecut la pct.100. |
||||
|
Nu, sunt la amendamente admise, domnule Moiş. Care, domnule? Spuneţi, domnule! Vă tot invit, domnule Moiş, aveţi o problemă, veniţi şi spuneţi ce problemă aveţi. Vă frământă ceva? Ia să vedem, ce amendament vreţi să respingem? |
||||
|
Domnule preşedinte, sunt convins că îl veţi respinge, pentru că tăvălugul dumneavoastră funcţionează ireproşabil. Este vorba de punctul 100. Înainte de aceasta, vă rog să mă scuzaţi, poate că ar fi bine să mai strigaţi o dată catalogul pentru colegii dumneavoastră. |
||||
|
Da, eu gândesc că ar fi cazul să vă uitaţi şi la proprii dumneavoastră colegi, eu vi-i număr, sunt 22, dumneavoastră sunteţi al 23-lea. |
||||
|
Luaţi măsuri împotriva lor. |
||||
|
Deci, împotriva colegilor dumneavoastră, dacă asta doriţi, o să le tăiem salariul pe ziua de azi, nici un fel de problemă. |
||||
|
Da, dar vă rog prima dată să începeţi cu colegii dumneavoastră. |
||||
|
Prerogativa mea este cu cine încep, domnule Moiş, deocamdată... |
||||
|
Dar numai să nu faceţi excepţii. |
||||
|
Acum ce vreau să vă spun. Apropo de amendamentele respinse. Noi am discutat până acuma amendamentul PNL-ului care era la pct.103. Înainte de a-l discuta, v-am tot întrebat. Aveţi amendamente respinse? Nu aveţi. Am ajuns la 103 şi acum dumneavoastră veniţi la amendamentul 100. Logic ar fi să nu vă mai dau cuvântul, domnule Moiş. |
||||
|
Domnule preşedinte, este dreptul dumneavoastră. |
||||
|
Bun, deci, v-am dat cuvântul un minut. Vă rog. |
||||
|
Este dreptul dumneavoastră să daţi cuvântul sau să-l luaţi, pentru că aveţi butonul, acuma. |
||||
|
Nu, deocamdată nu vă puteţi plânge, vi l-am dat tot timpul şi nu am folosit butonul în a nu vă da cuvântul. Deci, aveţi un minut. Vă rog. |
||||
|
Nu-i nici un fel de problemă, puteţi începe cu mine. |
||||
|
Din clipa asta sunteţi pe timpul dumneavoastră. Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, nu aţi întrebat înainte de amendamentul de la pct.100 dacă sunt amendamente, ci aţi propus să se discute nişte amendamente aşteptate. |
||||
|
Domnule Moiş, am întrebat de fiecare dată, am făcut o obsesie din a vă întreba, mai ales pe dumneavoastră. |
||||
|
Apreciez gentileţea dumneavoastră, domnule preşedinte, aveţi o "slăbiciune" pentru stânga sălii. Da, amendamentul este al grupului parlamentar şi se referă la art.85, alin.3. După acest alin.3, ar trebui din punct de vedere al grupului parlamentar să se introducă un alineat nou, 4 cu următorul cuprins. Vreau să vă spun că acest amendament dacă s-ar accepta, ar fi o noutate constituţională. "Preşedintele poate solicita Camerelor reunite ale Parlamentului demiterea primului-ministru şi a Guvernului printr-o procedură similară moţiunii de cenzură". Prin aceasta am da posibilitatea şi preşedintelui să promoveze o acţiune de genul moţiunii de cenzură pentru demiterea Guvernului. Este o chestiune politică prin excelenţă şi vă stă la dispoziţie dacă doriţi să o introduceţi în Constituţie sau nu. |
||||
|
Vă mulţumim. Comisia, vă rog. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. De data aceasta am mandatul domnului preşedinte să expun punctul de vedere al comisiei care se pronunţă pentru respingerea acestui amendament. Domnul Moiş, cel care are o eleganţă şi profesională şi politică, acum nu putem să îl înţelegem. Mai înainte, domnia sa ne explica să nu schimbăm raporturile instituţionale, să nu atingem cumva cu un gram raporturile care există între preşedinte şi Guvern pe de o parte, Parlament şi preşedinte pe de altă parte şi după aceea vine cu un tun, cu un AG puternic şi sparge tot sistemul constituţional pe care îl avem, propunând o struţo-cămilă demnă de inspiraţie în privinţa aceasta. |
||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Este un amendament al grupului nostru, nu al meu. |
||||
|
Noi ne legăm cu susţinătorul, întotdeauna. Acest amendament nu poate fi acceptat pe de altă parte, întrucât, potrivit articolului 108 din Constituţie care spune aşa: "Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului", dacă i-am da posibilitatea preşedintelui să demită primul-ministru şi Guvernul ar însemna per a contrario că Guvernul răspunde politic în faţa preşedintelui României, or, toată arhitectonica noastră constituţională este alcătuită pe următorul schelet. Guvernul în România răspunde numai în faţa Parlamentului, singurul care îl poate demite prin intermediul unei moţiuni de cenzură. Acceptarea acestui amendament izolat chiar că ar pulveriza întregul raport instituţional care există între Guvern pe de o parte, Parlament pe de altă parte şi preşedinte, în acelaşi timp. Având în vedere aceste argumente vă rugăm să respingeţi acest amendament al Grupului PRM. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Supun votului dumneavoastră amendamentul PRM-ului susţinut de domnul Vasile Moiş. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu o abţinere, 23 de voturi pentru şi 209 împotrivă, amendamentul a fost respins. Până la 108 avem la pag.5 pct.19. Din raportul comisiei "amendamente admise" ne aflăm acum la pct.19, la pag.5. Domnul Brudaşca. |
||||
|
Numai o clipă, domnule Brudaşca. Vă rog, domnule Boc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Amendamentul nostru este înainte, întrucât cel din textul dumneavoastră este la art.93, noi suntem la art.92 cu amendamentul propus. Este vorba de punctul 108 de la "amendamentele respinse", este un amendament de formă dar care, pentru frumuseţea textului suntem convinşi că dumneavoastră veţi accepta şi un amendament elegant, în ce sens? Noi propunem ca această titulatură a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să fie schimbată. În termeni populari este prea pompoasă, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi având în vedere că noi am schimbat în general în Constituţie, la propunerea Comisiei S.R.I. peste tot, acolo unde au fost chestiuni legate de apărare cu sintagma "securitate naţională", noi vă propunem ca acest Consiliu Suprem de Apărare a Ţării să se numească Consiliul Naţional de Securitate, formulă frumoasă care ar răspunde exigenţelor europene, euroatlantice ş.a.m.d. Vă mulţumesc. Sau Consiliul de Apărare a Ţării, fără formula aceasta Consiliul Suprem care are o inspiraţie mai mult din trecut. Consiliul de Securitate Naţională, după formula colegei mele Mona Muscă pe care o luăm coautor la acest amendament. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Moiş. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, nu vreau să plătesc poliţe, nu vreau să se interpreteze în acest sens. Eu am o consideraţie deosebită pentru colegul nostru domnul Boc, dar propunerea dânşilor seamănă perfect cu Komitet gasudarstvenâi bez opasnosti. Şi atunci, fie şi pentru acest motiv, v-aş propune să păstrăm Consiliul Suprem de Apărare a Ţării care sună mai româneşte decât Comitetul Securităţii Naţionale care este de tristă amintire, ne aduce aminte de Beria şi de toţi ceilalţi şi de suita de crime comise de către acest KGB, care reprezintă o pagină neagră în istoria Rusiei în primul rând şi a statelor aliate. Poate nu este de perspectivă, s-ar putea să fie de actualitate propunerea colegilor noştri de la Partidul Democrat, este un exerciţiu democratic la îndemâna fiecăruia, dar nu este momentul acum să schimbăm, pentru că este prea proaspătă amintirea ororilor săvârşite de către acest Comitet al Securităţii Statului. De aceea, vă propun să rămânem la vechea denumire. |
||||
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Boc. Cine este pentru? Mulţumesc. Cine este împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 9 voturi pentru şi 221 împotrivă, amendamentul a fost respins. Trecem la pct.19 "amendamente admise", domnul Brudaşca. |
||||
|
Chiar dacă risc ca domnul Dorneanu să-mi mai aducă aminte că sunt capabil doar de a citi dicţionarul explicativ al limbii române, propun totuşi o modificare a finalului acestui amendament admis. Pentru corectitudine gramaticală, după "unităţi administrativ teritoriale" va trebui să se pună virgulă şi în continuare sugerez următoarea formulă: "şi solicită în cel mult 5 zile încuviinţarea Parlamentului pentru măsura luată" pentru că avem "luare" şi "anterior adoptată" şi în felul acesta se rezolvă, zic eu, mai elegant această problemă. |
||||
|
Da, comisia cred că este de acord. Comisia este de acord, v-am spus. Deci, pag.5 pct.19. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cu amendamentul pe care l-a făcut şi domnul Brudaşca. Aveţi vreo problemă, doamna Muscă? Vă rog poftiţi la microfon. Dacă nu aveţi nimic... Cine este împotrivă? Abţineri? O abţinere, domnul Valeriu Gheorghe de la Bacău, nu putea decât să se abţină şi doamna Mona Muscă cu gramatica. Deci, cu 2 abţineri amendamentul a fost aprobat. Stimaţi colegi, Mi s-a atras atenţia de către un coleg de la liberali că nu am supus la vot pct.34 din proiectul de lege. Îmi însuşesc critica şi supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 27 de voturi împotrivă. Cu 27 de voturi împotrivă, pct.34 a fost aprobat. Trecem la pct.35 din proiectul de lege şi vă întreb dacă aveţi observaţii sau amendamente respinse. Domnule Moiş, aveţi amendamente respinse? Nu. Supun votului dumneavoastră pct.35. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Deci, cu 23 de voturi împotrivă, o abţinere şi 210 voturi pentru, pct.35 a fost aprobat. Dacă la pct.36 aveţi observaţii sau amendamente respinse? Domnul Boc are o chestiune simplă. Vă rog, domnule Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte, la pct.110 din raport... |
||||
|
Pct.10 "amendamente respinse". |
||||
|
"Amendamente respinse" pct.110, având în vedere faptul că acel amendament pe care l-am formulat mai înainte şi viza votul de încredere acordat doar primului-ministru şi nu întregului cabinet a fost respins, pe cale de consecinţă şi celelalte amendamente de la 110 şi 111 vor trebui să aibă aceeaşi soartă. Noi dorim să spunem că le retragem, pentru că a fost respins amendamentul anterior, dar pentru frumuseţea textului, le reamintim ce frumos era dacă s-ar fi adoptat acel text. Uitaţi: "Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la semnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului Guvernului". Şi alin.3: Programul se dezbate de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună. Parlamentul acordă votul de încredere primului-ministru cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor". Am vrut să spun numai şi pentru a sublinia încă o dată că nu s-ar fi schimbat echilibrul instituţional, dar înţelegem să retragem aceste amendamente, pentru că nu a fost acceptat primul de care era strâns legat acest text. |
||||
|
Mulţumim domnului Boc pentru acest intermezzo şi dăm cuvântul domnului Moiş. |
||||
|
Domnule preşedinte, noi susţinem pct.36 din propunere cu o precizare. Corect, româneşte nu este "preşedintele României nu poate revoca primul-ministru", ci "preşedintele României nu-l poate revoca pe primul-ministru". Dacă sunteţi de acord cu această modificare şi puneţi textul într-o română corectă, votăm propunerea dumneavoastră. |
||||
|
Ar trebui numai aşa, că ne faceţi favoarea să votaţi, să fim de acord cu gramatica doamnei Mona Muscă. Comisia? Domnul Ştefan Cazimir ce părere are? |
||||
|
Domnul Ştefan Cazimir (din bancă): De acord. |
||||
|
Bine. Deci, supunem votului dumneavoastră pct.36 cu adăugirea pe care a avut-o PRM-ul. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la pct.37. Vă rog. Da, poftiţi domnule Titus. Domnule Boc, aveţi amendament respins, da? Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, celelalte amendamente ale noastre au fost frumoase şi au fost respinse, acum vă propunem un amendament mai puţin frumos, dar pe care sperăm să-l adoptaţi. Este la pct.114 "amendamente respinse" şi vizează art.111, alin.1. Alin.1 actual din Constituţie de la art.111 sună în felul următor: "Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau senatori". Având în vedere practica noastră instituţională, practica ce s-a impus, hai să spunem, în ultimii 12 ani, pentru a perfecţiona actualul cadru legislativ vă propunem amendamentul în felul următor: "Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă personal la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau senatori". Există precedente. Nu vrem să ne referim la cadrul constituţional actual, la actualul Guvern, la primul-ministru, nu vrem să facem referiri politice, am spus că este vorba de o practică politică constantă şi în consecinţă, avem în vedere amendarea textului constituţional pentru a îmbunătăţi funcţionarea sistemului nostru parlamentar şi, în condiţiile acestea, după modelul britanic, când, o dată pe săptămână, premierul britanic vine în faţa Parlamentului şi răspunde la întrebările şi interpelările formulate de parlamentari, la aşa-numita oră ministerială, inspirată de acolo, propunerea noastră doreşte să readucă spiritul parlamentar la locul lui, adică aici în Parlamentul României şi să facem cu adevărat din Parlament motorul vieţii politice din România, centrul principal de dezbateri politice încât dezbaterile noastre să nu aibă loc pe la colţuri, ci, dimpotrivă, aici în Parlament, având în faţă Puterea şi Opoziţia, Guvernul şi Parlamentul în acelaşi timp. Urmează ca dacă acest amendament ar fi acceptat, să fie perfecţionat prin textul Regulamentului, instituind ora ministerială, dar, repet, trebuie să spunem acest lucru cu privire la obligativitatea prezenţei membrilor Guvernului, a primului-ministru la întrebările şi interpelările formulate de deputaţi şi senatori. Altfel, funcţia de control parlamentar rămâne fără eficienţă practică. Controlul Parlamentului, practic, în acest moment, este ineficient. Un coleg de al meu, cred că este aici, de la Comisia juridică, spunea că dacă doreşti să ai cea mai ineficientă formă de control în România, este să pui o autoritate sub controlul Parlamentului, pentru că este cea mai ineficientă formă de control. Dacă dorim să facem din Parlament, aşa cum este în democraţia parlamentară autentică, un adevărat element al vieţii politice, trebuie să adoptaţi acest amendament. Nu este frumos, dar este sănătos. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Vă rog. Domnul Stroe. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, Având în vedere că noi, la acest alineat, avem un punct de vedere oarecum diferit, deşi, în esenţă are multe elemente comune, cred că şi PRM-ul are de asemenea un punct de vedere diferit, vă propun, domnule preşedinte, aşa cum am procedat şi la articolul privind atribuţiile Camerei Deputaţilor, să-l amânăm până mâine seară, astfel încât grupurile politice, printr-o decizie politică şi printr-o negociere elegantă, să ajungă la soluţia cea mai bună şi de necontestat de întreg Parlamentul. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnule Stroe, nu vreau acum să amânăm dezbaterea întregii Constituţii, vă rog frumos. |
||||
|
Era vorba de al doilea articol, domnule preşedinte. |
||||
|
O să supun propunerea dumneavoastră votului Camerei. |
||||
|
Eu vroiam doar să apelez la bunăvoinţa dumneavoastră, domnule preşedinte. |
||||
|
Domnul Brudaşca sau domnul Moiş. Vă rog, vă rog. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul parlamentar al Partidului România Mare optează pentru formula propusă de către Partidul Naţional Liberal. Vă rog să observaţi că în formula propusă de colegii noştri de la Partidul Democrat, Guvernul şi fiecare din membrii săi, Guvernul ar însemna totalitatea Guvernului, toţi miniştrii să se prezinte pe banca ministerială sub cupola Camerei Deputaţilor. În varianta propusă de colegii noştri liberali, primul-ministru şi fiecare din membrii Guvernului, individual luat, este obligat să se prezinte personal şi să răspundă etc. la întrebări, interpelări ş.a.m.d. Având în vedere practica de la adoptarea Constituţiei şi până în prezent, când am întâmpinat numeroase disfuncţionalităţi, ca să le numim cu un eufemism, când au fost invitaţi unii membrii ai Guvernului şi nu s-au prezentat, de această dată, mi se pare textul propus de colegii noştri liberali ca fiind complet, un text constituţional fără nici un fel de posibilitate de interpretare în sensul că primul-ministru şi fiecare membru al Guvernului trebuie să se prezinte personal la interpelări şi la întrebări. De aceea, grupul nostru va vota pentru amendamentul propus de colegii noştri liberali care să înlocuiască actualul text de la 111, alin.1, care s-a dovedit în practică ca fiind deficitar, datorită aceloraşi considerente pentru care nu suntem de acord cu amendamentul propus de colegii noştri democraţi: Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă. |
||||
|
Domnul Brudaşca. Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, nu înseamnă că este o poziţie dizidentă, dar aş vrea însă să vă propun o altă formulă, pentru că şi primul-ministru este membru al Guvernului. Deci, nu cred că se impune o precizare directă asupra sa. De aceea, aş propune următoarea formulare: "Fiecare dintre membrii Guvernului este obligat să răspundă personal la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori", pentru că primul-ministru nu este în afara Guvernului, el este capul Guvernului, deci membru al Guvernului. |
||||
|
Da. Domnul Timiş. Vă rog. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În legătură cu "ora guvernamentală" propusă de domnul deputat Boc, nu sunt convins că domnia sa a văzut cum se desfăşoară asemenea "oră guvernamentală", iar dacă a văzut este foarte bine. Am văzut lucrul acesta, este un adevărat show, dar oamenii aceia acolo se distrează uneori, pentru că Anglia este o altfel de ţară, situaţia economică îi permite să facă o asemenea chestiune. Scuzaţi-mi expresia "se distrează". În legătură cu ceea ce se propune aici, în primul rând aş face o precizare. Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştrii şi miniştrii delegaţi, în cazul recent, ori, aşa cum prevede Constituţia la art.103, alţi membrii ai Guvernului. Eu cred că o asemenea soluţie care poate să fie frumoasă, atractivă din punct de vedere teoretic nu este pragmatică. Imaginaţi-vă că în România, Guvernul trebuie să facă mult mai mult sau mult mai multe lucruri decât trebuie să facă Guvernul Marii Britanii. Imaginaţi-vă că pe agenda Guvernului este o şedinţă de guvern. Imaginaţi-vă că va fi o "oră guvernamentală", unde, cu bunăvoinţa Opoziţiei noastre, în fiecare luni sau marţi, tot Guvernul va fi prezent aici. Mai sunt şi alte probleme de rezolvat la ministere, probabil şi la Senat, mă ajută un coleg şi aici. Chiar dacă este frumoasă, chiar dacă este atractivă, chiar dacă este democratică şi este un exerciţiu fantastic de democraţie, în acest moment nu cred că putem introduce o oră guvernamentală, chiar dacă şi mie mi-ar place şi dumneavoastră v-ar place, nu putem să introducem aceste momente. |
||||
|
Mulţumim, domnule Timiş. Are cuvântul domnul Vasilescu. |
||||
|
Stimaţi colegi, Există câteva argumente în favoarea acestui amendament, şi anume dacă învestirea cu atribuţiunile pe care şi le exercită fiecare dintre miniştri şi primul-ministru este apanajul Parlamentului. Dacă Legea de organizare şi funcţionare a fiecărui minister este aprobată de către noi, dacă bugetul fiecărui minister este aprobat de către Parlament, de ce atunci răspunderea fiecăruia să nu îi revină şi să nu şi-o expună în faţa acelei instituţii care i-a pus în funcţie? Eu nu cred că există impedimente, pentru că doar ministrul este singurul competent să răspundă şi să găsească nişte soluţii împreună cu noi, pentru că în acea interpelare scrisă nu putem aminti toate anexele şi toate lucrurile pe care noi le cunoaştem şi le putem expune verbal în faţa acestui om. Este în favoarea lui şi poate cunoaşte cât mai multe lucruri pe care, probabil, nu le cunoaşte. Mai departe, există o continuitate a conducerii care-i permite ca săptămânal, timp de câteva ore, să vină aici şi altcineva să-i poată prelua atribuţiunile pe care şi le exercită în mod normal. Nu cred că există un impediment ca o dată pe săptămână, 2-3 ore, un ministru să vină aici în faţa noastră şi să răspundă astfel încât să-şi demonstreze faptul că este responsabil în faţa Parlamentului. Altfel, vom discuta cu oameni care nu au competenţa să ne răspundă. |
||||
|
Domnul Gheorghiof. |
||||
|
Domnul Nicolae Titu Gheorghiof: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, stimaţi colegi, Dacă aş fundamenta toată pledoaria pe ceea ce un antevorbitor a susţinut cu privire la distracţiile mari pe care le fac englezii, ei n-au unde să se distreze decât în Camera Comunelor, în sensul că Guvernul are atâta de muncă încât nici nu poate să vină aici şi ideea care susţine, aş spune numai atât: pe frontispiciul unui imperiu-stat era o lozincă, care acuma, dacă încercăm să o adaptăm susţinerilor pe care dumneavoastră vreţi să le faceţi acuma aici, ar trebui să spun: "pereat mundus, fiat Guvernul". (Rumoare.) Mulţumesc. Cred că ştiu toţi colegii mei, pentru că latină, la şcoală am făcut cu toţii. Deci, domnule preşedinte, nu cred că aşa trebuie să privim situaţia, chiar dacă privim în viitor şi eu cred că dumneavoastră priviţi şi în viitor. Dacă pe acest Guvern nu-l putem vedea, cel puţin hai să ne gândim, domnule preşedinte, să-l vedem pe celălalt care va veni, dar eu îmi amintesc foarte bine şi ştiu apetitul pentru imagine în media sau pe sticlă şi atunci mă întreb de ce să nu vină aici la noi în Parlament Guvernul României, indiferent de unde ar veni, pentru că, domnule preşedinte, atunci când s-a dat votul de învestitură, domnul prim-ministru, pe care noi, liberalii, îl respectăm şi-l admirăm în felul în care ştie să susţină cu argumente logice şi juridice, bine fundamentate şi pertinente guvernării, să nu vină aici? Să susţină în continuare ce a spus la învestitură: Ori de câte ori Parlamentul mă va chema, eu voi fi prezent. Haideţi să satisfacem dorinţa primului-ministru, sau înţeleg că nu mai conduce PSD-ul? Aveţi alt preşedinte executiv? Atunci spuneţi-ne şi nouă, să ştim. Pe această situaţie domnule preşedinte, cred că amendamentul nostru este susţinut şi de prevederile art.106 din Constituţia României. Nu ştiu şi nu înţeleg, nu cred că l-am modificat, în care spune: (108, mă iertaţi!) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Nu mai răspunde? Şi atunci, domnule preşedinte, revin la altă situaţie, şi nu cred că este greşeala comisiei, este greşeală de redactare, pentru că nu cred că, onor, Comisia constituantă poate să motiveze la pct.2, la acest amendament, spunând că: "Răspunsul la o asemenea întrebare sau interpelare se poate face în orice Parlament printr-o persoană împuternicită". Deci Guvernul poate să dea împuternicire portarului de la Guvernul României sau de la alt guvern, să vină în faţa noastră, pentru că, aşa scrie aici: "O persoană împuternicită..." |
||||
|
Nu e chiar aşa, domnule. |
||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Problema cu prostia am spus-o o dată, domnule Bara. Calitatea dumneavoastră este că nu ştiţi niciodată cum sunteţi... în această situaţie... Domnule preşedinte, Sunteţi cel care trebuie să modereze discuţiile din Parlamentul României... |
||||
|
Ţin să vă amintesc că... |
||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Expresiile atipice, ţinând nu de regnul uman, ci de alte regnuri, nu vegetal, vă rog să le calmaţi... |
||||
|
Calmaţi-vă, vă rog eu. |
||||
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Eu sunt foarte calm. Vin în sprijinul dumneavoastră, pentru că nu vreau şi nici nu doresc, şi eu sunt sigur că şi dumneavoastră vă doriţi ca să aveţi viitorul Guvernul în faţa dumneavoastră şi să răspundă împreună cu prim-ministrul la toate interpelările. Pentru că a mai fost cineva care a spus că Dumnezeu este PSD şi noi vom fi cât va fi şi Dumnezeu. Şi Dumnezeu le-a întors faţa. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Borbély. Nu, vreau decât să vă amintesc că în acest guvern de ministere sunt secretarii care răspund exact de relaţia cu Parlamentul care ar putea fi împuterniciţii miniştrilor respectivi, ei există şi vin la interpelări, deci nu ne e frică decât de faptul că i-aţi hărţui prea mult pe miniştri. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu cred că este o problemă importantă şi trebuie să o recunoaştem cu toţii, indiferent de guvernările care s-au succedat după 1990, că, într-adevăr, de multe ori au venit secretarii de stat în locul miniştrilor sau miniştrii în locul primilor-miniştri. Deci este o cutumă care, de fapt, a caracterizat toate guvernele de după 1990. Dar eu cred că aici se spune foarte clar şi există textul constituţional pe baza căruia, evident, Parlamentul şi aceia care trebuie să ţină legătura cu Guvernul pot să ia la rost, în cazul în care nu vin personal miniştrii sau primul-ministru, pentru că spune foarte clar, "Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la aceste întrebări". Eu vreau să ridic o altă problemă şi, evident, nu în Constituţie trebuie să o rezolvăm, ci prin regulamentul nostru, şi am tot tărăgănat modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor, prin care să existe declaraţii la Capitolul "Declaraţii politice", o zi anume, să zicem marţi, când, într-adevăr, în probleme importante de politică externă, internă, fiecare grup parlamentar are un anumit timp, dacă are o asemenea problemă să o ridice, vine Guvernul, în frunte cu primul-ministru, şi este o dezbatere politică timp de o oră. Aşa se procedează şi în alte parlamente şi, atunci, e problema interpelărilor, întrebărilor care au un anumit specific local sau, să zicem de altă natură, dar în fiecare săptămână vine Guvernul şi există o dezbatere politică. Eu cred că asta putem să o rezolvăm atunci când negociem modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, şi textul acesta din Constituţie, eu cred că este acoperitor pentru spiritul a ceea ce dorim la aceste răspunsuri din partea Guvernului. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Brudaşca. |
||||
|
Domnule preşedinte, Motivul invocat, într-adevăr, în respingerea celor două amendamente, mie mi se pare că nu este convingător, având în vedere că prin practica de până acum, de delegare de competenţe unor secretari de stat, mai nou consilieri sau chiar directori generali din ministere, nu se asigură calitatea corespunzătoare a răspunsurilor ce se dau întrebărilor sau interpelărilor. Ca unul care am făcut până acum vreo 400 de asemenea întrebări şi interpelări pot să apreciez că multe din aceste răspunsuri au un caracter extrem de superficial, nu răspund problemelor ridicate şi, mai ales, nu vin cu soluţii la problemele pe care nu le ridicăm noi, ci le ridică viaţa, pe lângă care aceşti funcţionari, simpli funcţionari trec indiferenţi. De aceea, insist asupra necesităţii ca la aceste răspunsuri să fie chiar titularii de ministere, poate în cazuri excepţionale, când aceştia nu sunt în ţară sau sunt la alte activităţi mult mai importante decât întâlnirea cu Parlamentul, să vină, dar nu cu titlul de regulă generală, şi secretarii de stat însărcinaţi cu relaţia cu Parlamentul, pentru că, altfel, o activitate deosebită, care ar putea fi utilă însuşi Guvernului în soluţionarea unor probleme care ţin de capacitatea sa managerială nu vor putea fi rezolvate şi vor crea în final o imagine necorespunzătoare Guvernului, care poate astăzi să fie PSD-ist, altă dată poate să aibă o altă structură şi conducere. De aceea, este foarte importantă prezenţa personală a titularilor de ministere, o văd aici pe doamna ministru Bartoş, multe interpelări adresate la care s-a răspuns de către secretarii de stat, doar cu răspunsuri, şi niciodată cu soluţii. Deci este un caz concret pe care dumneavoastră îl puteţi verifica şi care subliniază importanţa pentru însăşi imaginea Guvernului ca el să ştie ce se discută în Parlament, şi nu prin reprezentanţi la nivel de secretari de stat sau directori generali sau, eventual, consilieri de miniştri. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Baciu. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este clar că ne aflăm în faţa unei probleme foarte importante. Foarte importante, pentru că nemulţumirea este legitimă la adresa Guvernului şi nu este vorba de o nemulţumire numai a celor din Opoziţie, mulţi colegi de la Putere au pus întrebări, au adresat interpelări, şi nu au primit răspuns, sau au primit răspunsuri vagi, sau au primit alte întrebări în loc de răspunsuri, sau au venit oameni, cum spunea aici un distins coleg, necalificaţi să dea un răspuns convingător. Deci chestiunea este foarte, foarte importantă şi nu putem să o lăsăm aşa, în nici un caz. Înainte de a vă propune chestiunea la care m-am gândit, vă rog să vă uitaţi pe text, optăm pentru textul al doilea, "Primul-ministru şi fiecare dintre membrii Guvernului," pentru că Guvernul, sigur, nu poate răspunde direct personal, "sunt obligaţi să răspundă personal la întrebările", nu "sau la interpelările...", că poate să răspundă şi la altele. Trebuie să răspundă şi la una şi la alta. Propun în loc de "sau", "şi" "la întrebările şi interpelările formulate de deputaţi şi senatori." Dar pentru că această chestiune, vă rog să reţineţi, este extrem de importantă, foarte importantă, propun să amânăm pentru mâine seară dezbaterea ei nu râdeţi şi să cădem de acord grupurile parlamentare pe o formulă. Aşa, tranşăm prin vot acum, cam bănuiesc despre ce este vorba, şi rămâne aşa. Nu e bine să rămână aşa situaţia, raportul acesta între membrii Guvernului, Parlament şi noi. Nu vă gândiţi numai pentru perioada aceasta, un an, cât mai e până la alegeri, gândiţi-vă în perspectivă. Aşa că am făcut această propunere, adică două. Pe amendamentul acesta nu "sau" pentru că e "şi - şi", şi hai să avem o perioadă, un relache, să gândim, poate găsim o soluţie. Poate găsim o soluţie. (Domnul deputat Bara vociferează în bancă.) Domnule Bara, nu v-am întrerupt niciodată... |
||||
|
Domnule Baciu, am rugămintea să nu conversaţi cu sala. Domnul Chiliman şi apoi domnul Cristian Dumitrescu. |
||||
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Aici vă spun că sunt de acord cu ceea ce a spus colegul Timiş. Într-adevăr, orele de interpelări, de răspunsuri la interpelări şi întrebări sunt penibile şi sunt penibile dintr-un singur motiv, pentru că în loc să vină cei care ar trebui să dea răspunsuri, vin nişte, cum scrie aici frumos la pct.2 la art.115, vin nişte persoane împuternicite care vin şi dau nişte răspunsuri în doi sau trei peri, dar care în momentul în care sunt puse în faţa unor întrebări pertinente spun de multe ori că n-au mandat, adică sunt împuternicite numai ca să care hârtia, răspunsul până la Parlament şi atât. Or, noi considerăm că funcţia principală a acestui Parlament de control a Guvernului, nu numai a acestuia, a oricărui parlament democratic, de control al Guvernului trebuie să se manifeste şi prin întrebări şi interpelări. Deci nu sunt adresate interpelările şi întrebările respective unor, hai să nu zic chiar portari, directori din ministere. Sunt adresate unor miniştri. Normal este ca ei să răspundă, pentru că ei sunt cei care sunt controlaţi prin aceste întrebări şi interpelări pentru activitatea pe care o depun instituţiile pe care le conduc. Ca atare, dacă aici s-ar fi ştiut că vine primul-ministru, că vin miniştrii să dea personal răspunsuri şi, evident, dacă am fi avut inteligenţa să punem aceste lucruri la o oră la care şi presa să fie interesată şi prezentă, pentru că, evident, a doua zi presa nu mai poate să dea nimic din ce se întâmplă la ora 6, 7, 8 seara, sigur că atunci interesul pentru aceste dezbateri ar fi cu totul altul şi nu ar fi situaţiile penibile care se întâmplă la orele respective aici în Parlament. E o chestiune de imagine. Dacă avem imaginea pe care o avem ca Parlament în rândul electoratului este şi din cauza acestor lucruri. Aveţi o majoritate. Vă spun că... Vă mulţumesc, domnule preşedinte, că mi-aţi tăiat microfonul. |
||||
|
Nu l-am tăiat, vă avertizez că ar trebui să încheiaţi luarea de cuvânt. |
||||
|
Deci, mie mi se pare că cerinţa pe care o facem noi este în spiritul Constituţiei, este în spiritul democraţiei, şi că eludarea ei, pentru a-i feri pe nişte miniştri care temporar ocupă astăzi nişte funcţii, poate unii din ei şi mâine, poate numai astăzi, poate or să fie alţii, e o mare greşeală. Uitaţi numele şi persoanele care ocupă astăzi funcţiile respective, gândiţi-vă că sunteţi parlamentari, chiar ai unei majorităţi, şi că trebuie să controlaţi Guvernul pe care noi toţi îl avem la ora actuală în fruntea ţării. Trebuie să-l controlăm împreună. Ca atare, eu vă propun aprobarea, iar în cazul în care dumneavoastră aveţi alte gânduri, trimiterea acestui amendament, aşa cum a propus domnul deputat Radu Stroe, la comisia politică. Constituţia se votează cu o anumită majoritate şi cred că e bine să ne gândim şi la majoritatea cu care se votează la un moment dat această Constituţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Domnul Cristian Dumitrescu. |
||||
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Indubitabil această problemă a preocupat toate parlamentele în legislaturile care au fost de când funcţionează în noua sa structură Parlamentul României şi este o problemă reală. Exercitarea controlului asupra executivului de către Parlament se realizează inclusiv prin instituţia întrebărilor şi interpelărilor. Dar nu putem şi nu trebuie, şi cred că nimeni nu doreşte să privească această funcţie de control a Parlamentului, exclusiv prin această formulă. Ea este una din formele prin care se exercită controlul Parlamentului asupra Executivului. Să nu uităm că există instituţiile unde se răspunde intuitu personae, a moţiunilor simple şi, bineînţeles, moţiunea de cenzură. Acestea fiind formele şi superioare ale exercitării controlului, în afară de funcţiile pe care le au comisiile etc. Cred că esenţa întrebărilor şi interpelărilor este următoarea: conţinutul, adică dacă se răspunde sau nu se răspunde la problema respectivă. Sigur că niciodată nu o să existe echivalent între răspunsurile pe care le primeşte sau mulţumire, şi cel care a lansat întrebarea. Problema care se pune este a prezenţei la aceste întrebări şi interpelări a membrilor executivului. Eu vreau să reamintesc colegilor mei că am avut şi situaţii în care, de ce să nu privim şi jumătatea cealaltă a paharului, în care aveam miniştrii prezenţi în tribuna de la care se răspunde la întrebări şi interpelări şi 5, 6, 10 sau 20 de parlamentari în sală. Deci, sigur că problema există. Nu putem, cred eu, să o rezolvăm cu atâta radicalitate cu cât se solicită de către colegii noştri din Opoziţie. Sigur că în opoziţie, vrem totdeauna să fie primul-ministru, vrem totdeauna dacă s-ar putea să fie toţi miniştrii şi eventual să fie şi televizate, şi eu aş zice să fie televizate. Iată un argument, şi aici am să revin asupra modului în care cred că se poate rezolva o astfel de problemă, ca să se realizeze ceea ce dorim din punct de vedere calitativ. Este, şi mă raliez punctului de vedere al experimentatului coleg Borbély, este o problemă de aplicare a regulamentului, a modului în care se aplică regulamentul. Ştiţi foarte bine că la întrebări, chiar dacă vin secretarii de stat cu ele, la ele se răspunde, când se răspunde în scris, sub semnătura ministrului sau chiar a primului-ministru. Problema care se pune este a interpelărilor, pentru că atunci trebuie să răspundă în timp real, pentru că asta este noţiunea de interpelare, presupune o întrebare care se pune şi un răspuns care se dă imediat şi are un caracter mult mai politic decât cel al întrebărilor, care, în general, privesc probleme din teritoriu, cel puţin în practică, dacă nu şi în teorie. Din acest punct de vedere, eu cred că nu putem să exercităm o astfel de presiune asupra Constituţiei, textului constituţional, încât să devenim atât de radicali, încât să spunem că numai în prezenţa primului-ministru sau a ministrului respectiv, există şi imposibilităţi fizice, şi atunci excepţia ce ar însemna? Textul constituţional tale quale ar însemna că dacă nu este ministrul respectiv, o să-i punem întrebarea peste două săptămâni, că e plecat în străinătate, nu poate, poate veni un secretar de stat. Dar dacă e o întrebare la care tocmai răspunsul în termeni reali are conotaţie politică, adică rapid, înainte să se dezumfle problema respectivă? Deci, iată câte elemente sunt şi trebuie luate în discuţie atunci când analizăm acest text, lucru pentru care eu cred că, aşa cum a prevăzut Constituţia în textul iniţial, sigur, fără să fie perfect şi să fie suficient de acoperitor, este mulţumitor din acest punct de vedere, eu însumi fiind unul din acei parlamentari care am pledat totdeauna pentru prezenţa la cel mai înalt nivel, dacă se poate, adică a ministrului, fie la susţinerea proiectelor de lege, fie... Dar să nu ducem acest exces dincolo de ideea de funcţionalitate, nu uitaţi că spre deosebire de ora englezească, care nu e chiar aşa de distractivă, vreau să spun că se transpiră foarte mult acolo, la tribuna aceea, şi nici nu e un exerciţiu foarte uşor, noi ar trebui să avem două, vedeţi, de două ori primul-ministru, ministrul, adică haideţi să fim realişti şi să privim lucrurile în această conexiune. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Doamna Mona Muscă. |
||||
|
Domnule preşedinte, Haina şi cravata prin reprezentanţi le port. Aş vrea să vă aduc aminte... |
||||
|
Nu, la doamne, o să le rog să vină în fustă de acum. (Aplauze) |
||||
|
Veţi introduce limitări ale exprimării... |
||||
|
Dumneavoastră vorbiţi din fustă sau din pantaloni? Nu cred. |
||||
|
Limitări ale exprimării? Ca să nu spun mai mult... Da. Mă rog, dacă fusta revine şi bărbaţilor de acum înainte, de acord. |
||||
|
Numai la scoţieni, nu aici, încă nu ne-am propus chiar aşa de mult să intrăm în Europa. |
||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă şi stimaţi colegi, Sigur că dacă veţi supune votului, ştim foarte bine treaba asta, că va trece, pentru că sunteţi majoritari. Totuşi, aş vrea să ne aplecăm un pic asupra conţinutului pe fond al acestei chestiuni, pentru că dacă tratăm chestiunea doar de la Putere la Opoziţie, nu cred că este benefic nici pentru Constituţie, nici pentru bunul mers al relaţiilor dintre Parlament şi Guvern de acum înainte. Vă aduc aminte că art. 111 alin.1, care spune: "Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori." s-a dovedit clar insuficient. Şi s-a dovedit insuficient pentru că, din păcate, aşa cum au mai spus şi alţi colegi de ai mei de aici, ştiţi foarte bine că acele interpelări sau întrebări au nişte răspunsuri absolut formale. Cred că nu este unul dintre noi care să nu fi trecut prin această procedură şi să nu fi rămas cu un gust amar, că este o chestiune absolut formală. Nu întâmplător, primul-ministru Adrian Năstase, atunci când a fost învestit Guvernul, a spus clar şi răspicat că va veni să răspundă la toate întrebările în Parlament. Ştiţi de ce ? Pentru că a trecut şi domnia-sa prin acelaşi formalism idiot prin care am trecut toţi, indiferent că suntem la putere sau în opoziţie. Şi atunci, adaug la aceste lucruri faptul că dumneavoastră aţi simţit după experienţa Opoziţiei, necesitatea de a avea un minister al colaborării cu Parlamentul. Ba, mai mult, câte un secretar de stat la fiecare minister pentru relaţia cu Parlamentul. Ei bine, s-a dovedit şi acest lucru la fel de formal, la fel de ineficient ca şi celelalte. Şi atunci, fac apel la înţelepciunea noastră a tuturor, fac apel la faptul că toţi suntem aici parlamentari şi avem această experienţă, nu în ultimul rând la faptul că atunci când noi, parlamentarii, venim cu o interpelare sau cu o întrebare, nu sunt chestiuni personale ale noastre, sunt efectiv întrebări, îngrijorări, nemulţumiri ale electoratului. Drept urmare, nu e vorba că ne răspunde nouă direct ministrul sau nu, ci dacă răspunde sau nu şi ia în seamă problemele electoratului sau nu cu care venim noi aici. Drept urmare, dacă nu ţineţi cont de faptul că ar trebui să existe un control efectiv şi eficient al Parlamentului asupra Guvernului, am rugămintea să ţineţi cont că trebuie să existe un control eficient al electoratului asupra Guvernului. Cred că în loc să tratăm problema ca pe o chestiune, cine câştigă, Puterea sau Opoziţia, cred că ar trebui să câştige electoratul şi, drept urmare, fac apel la înţelepciunea dumneavoastră de a admite că art.111 alin. 1 din Constituţie, de până acum, nu a fost eficient, şi să acceptaţi să adăugăm acel "personal" care, în sfârşit, ar trece din formalism în eficienţă, relaţia dintre Parlament şi Guvern, relaţia dintre electorat şi Guvern. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Mohora. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Vreau să spun de la început că sunt dintre cei care susţin că trebuie să întărim, într-adevăr, controlul parlamentar asupra tuturor autorităţilor publice care sunt în subordinea Parlamentului şi inclusiv asupra Guvernului. Personal, în urmă cu un an şi jumătate, în acest sens am şi promovat un proiect de hotărâre care e pe undeva pe la Comisiile juridice, sper să-şi aducă aminte de acel proiect, care viza întărirea şi chiar construirea unui sistem de control asupra autorităţilor publice din subordinea sau sub control parlamentar. Însă, în acelaşi timp, sunt şi membru al Biroului permanent, unul dintre cei care am participat la multe dintre şedinţele de adresare a întrebărilor şi interpelărilor şi de primire de răspunsuri. Vreau să vă spun că dacă la început interesul miniştrilor a fost manifest şi prezenţa lor destul de frecventă aici, ea s-a diluat pe parcurs şi cred că una dintre cauze este aceea că noi înşine, cei care adresăm întrebări şi interpelări, eludăm prevederile propriului regulament care precizează, de pildă, că o întrebare, interpelare trebuie să fie adresată într-o problemă importantă de politică internă sau externă a Guvernului. Păi, dacă este o problemă importantă, eu nu cred că un singur deputat se poate lăuda cu 400-500 de întrebări şi interpelări. Mai este o prevedere în regulament care precizează că un grup parlamentar are dreptul să adreseze o singură întrebare şi, dacă timpul o permite, două, iar unii colegii adresează 7-8 întrebări sau sunt grupuri parlamentare care vin cu 20. Ce vreau să spun prin asta? Că se coboară la nivelul unor chestiuni punctuale pentru care ar fi şi păcat să-şi piardă vremea miniştrii să vină aici şi cred că nici un secretar de stat practic nu trebuie să-şi rupă din timpul lui pentru a răspunde unor întrebări. Însă fondul problemei cred că este altul. În definitiv, ce urmărim noi prin acest control? Să ne exhibăm orgoliul nostru de parlamentar ca la orice chemare ministrul să vină aici, sau mă interesează calitatea răspunsului primit de la Guvern sau de la minister. Şi eu vreau să vă spun aici foarte cinstit, şi vorbesc despre acest Guvern, nu despre Guvernul trecut, că am participat la răspunsuri la întrebări foarte bune, date, transmise de un consilier sau de un secretar de stat şi la răspunsuri extrem de şerpuitoare pe care le-au formulat unii miniştri plini, care au probabil chiar mai multă abilitate pentru a pune astfel problemele, încât să nu răspundă în mod corespunzător. Împreună cu colegul Chiliman am participat, de asemenea, în Austria la o aşa-numită oră de dezbatere parlamentară. Eu aş vrea să spun, stimaţi colegi, că acolo practica este extrem de restrictivă din punct de vedere al numărului de probleme care se ridică. E adevărat că primul-ministru vine o dată pe lună şi răspunde, face dialog pe o problemă pe care o ridică un grup parlamentar. Şi, prin rotaţie, sigur le vine rândul tuturor grupurilor din Opoziţie. Nu vine ca o morişcă să răspundă, cum am vrea noi, la 100-200 sau 15 sau 20, câte întrebări se adună pe adresa sa. Deci se face cu adevărat, am asistat la acea dispută care există, ştiţi, între Austria şi Cehia, în legătură cu centralele atomice de la graniţa dintre ele, pe care le construiesc cehii, şi a fost într-adevăr o dezbatere extrem de interesantă. Dar o problemă a fost, nu mai multe. Deci trebuie să fim atenţi în legătură şi cu o anumită restrângere, până la urmă, a ariei problematicii pe care noi ne vom situa dacă gândim şi regândim, şi eu sunt de acord să regândim altfel relaţia de control a Guvernului de către Parlament. Şi aş mai vrea să spun încă ceva. Stimaţi colegi, De la începutul acestei legislaturi, tot aud criticile acestea legate de modul în care se desfăşoară, din partea Opoziţiei, evident, în care se desfăşoară aceste şedinţe de întrebări şi răspunsuri. Şi preşedintele Camerei şi noi, cei de la Putere, am avansat ideea, sugestia colegilor noştri din Opoziţie să vină cu o propunere a dumnealor de modificare a regulamentului care să fie convenabilă, sigur, în primul rând, Opoziţiei, pentru că Opoziţia doreşte acest lucru şi vom fi deschişi la acest lucru. Din păcate, nu am primit nimic. Deci, iată, noi dorim ca să rezolvăm prin Constituţie ceea ce nu am soluţionat, n-am reuşit să soluţionăm printr-o amenajare mai bună a regulamentului, a prevederilor regulamentului Camerei Deputaţilor. Părerea mea este că, înainte de a modifica Constituţia, ar trebui să ne aplecăm şi să vedem împreună şi cu reprezentanţii Guvernului, care ar fi cea mai bună soluţie pe care s-o adoptăm în această materie şi cred că este posibil să ajungem la un compromis. Şi mai propun, domnule preşedinte, pentru că s-a făcut această propunere de amânare, cred că au fost dezbateri suficiente astăzi încât să nu mai fie nevoie s-o luăm de la capăt vineri dimineaţa, eventual, şi să încheiem aici şi să dăm votul. Mulţumesc. |
||||
|
Da. Domnul Dorneanu. |
||||
|
Stimaţi colegi, Eu înţeleg interesul politic şi mediatic al dezbaterilor asupra acestui punct. Pot înţelege şi multe nemulţumiri în legătură cu modul cum se desfăşoară procedura întrebărilor şi interpelărilor. Multe dintre nemulţumiri pot fi justificate, dar nu cred că de la o supărare noi trebuie să modificăm Constituţia şi trebuie să creăm un mecanism blocant al întrebărilor şi interpelărilor. Exemplul care s-a tot vehiculat aici, cel din Marea Britanie, nu prea poate fi comparabil, cel puţin din două motive: în primul rând, că acolo, interpelările se desfăşoară numai într-o zi şi numai în Camera Comunelor. Nu există interpelări în ambele Camere ale Parlamentului, pentru ca Guvernul să se perinde la aceeaşi oră, în aceeaşi zi sau zile concomitente de la o Cameră la alta, pentru a-şi bloca câte o zi pentru fiecare în această activitate. Eu cred că actualul text constituţional care obligă guvernul, primul-ministru şi membrii săi să se prezinte şi să răspundă la interpelări, este suficient. Dacă cineva nu este mulţumit de modul cum se derulează această procedură, are alte două căi constituţionale pentru a contracara. Chiar Constituţia prevede, cel nemulţumit de interpelare poate introduce o moţiune. Guvernul are o răspundere politică pentru felul cum vine să răspundă în faţa Parlamentului. Răspunderea asta politică poate atrage introducerea unei moţiuni de cenzură. Stimaţi colegi, nu sunteţi mulţumiţi!? Utilizaţi aceste căi prevăzute de Constituţie. În nici un Parlament nu se prevede o imposibilitate ca un prim-ministru sau ca un ministru să fie reprezentat printr-un împuternicit al său în faţa Parlamentului. Ni s-a spus aici că un minister, mai ales acum, după restructurarea lor, care poate avea trei-patru secretari, poate să se prezinte prin unul din ei, mai ales prin cel care răspunde de domeniu. Sigur, nu avem aici în vedere reprezentantul personal al domnului Gheorghiof, adică dacă dânsul va ajunge prim-ministru va trimite probabil un paznic, cum a spus. Eu mă refer strict la un lucru serios, la un împuternicit al primului-ministru respectiv la un ministru sau la un împuternicit al ministrului, un secretar de stat. Dacă noi am pune această prevedere, am putea bloca activitatea Guvernului. Deci, Guvernul trebuie să se prezinte în două locuri: la Senat şi la Cameră. Dacă Opoziţia ar depune câte o interpelare în fiecare luni, acel membru al Guvernului, Guvernul în ansamblu, ar trebui să stea fixat în aceste zile în Parlament. Gândiţi-vă la obligaţiile nu numai interne ale membrilor Guvernului care-i pot ţine obligatoriu în guvern pentru rezolvarea unor probleme foarte stringente, dar şi obligaţiile internaţionale. Nu mă refer la vizita într-o ţară străină pentru a încheia un tratat. Mă refer în special la obligaţiile care vor reveni din ce în ce mai mult pe linia Uniunii Europene, când şi primul-ministru şi foarte mulţi miniştri vor fi obligaţi să meargă acolo. Ei vor putea fi împiedicaţi să se ducă dacă vor şti că sunt obligaţi să se prezinte în acea zi în faţa Parlamentului. Deci, repet, puteţi avea dreptate în legătură cu modul cum se desfăşoară procedura interpelărilor şi a întrebărilor, aveţi căile constituţionale de a vă manifesta împotriva ei, dar nu putem schimba un text constituţional funcţional, un text constituţional care este asemănător altor prevederi din constituţiile ţărilor democratice. Majoritatea membrilor comisiei au votat pentru respingerea acestui amendament şi susţinem acelaşi punct de vedere. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Gheorghiof. Se pregăteşte domnul Dobre. Urmează domnul Popescu de la liberali şi pe urmă domnul Sassu. Domnul Baciu, la sfârşit. El e caimacul de pe... |
||||
|
Domnul Titu Nicolae Gheorghiof: Domnule preşedinte, Domnule preşedinte, mă adresez preşedintelui Comisiei Constituante. Domnule preşedinte, cred că ştiţi. A existat un filosof mare care a spus că - numele lui era Seneca. El a spus odată în felul următor: "Cea mai mare plăcere nu este cea de a fi rău. Există o plăcere mult mai mare decât aceea de a fi rău, aceea de a fi bun." Nu prea am văzut din discursurile de astăzi ceea ce a spus acest om. Dimpotrivă. Lăsaţi scaunul să nu stea jos la partea dorsală, să stea la partea capului, pentru că aşa e bine să ne caracterizeze aici, în Parlamentul României. Deşi noi stăm cam mult şi scaunul nostru este în altă parte. Dar să dăm dovadă că avem scaunul la cap. Cât priveşte problema de a încurca Guvernul în activitatea sa, da, aveţi perfectă dreptate, domnule preşedinte, îl încurcăm în a da ordonanţe de urgenţă. Cred că la asta v-aţi referit, sumedenia de ordonanţe de urgenţă şi atunci vă este teamă că nu va putea da atâtea ordonanţe de urgenţă. Pentru că altfel, nu văd de ce cel puţin din democraţia pe care tot timpul o clamăm, că o avem, că suntem şi buni creştini, nu am ceda un punct de vedere. Haideţi să discutăm, să vedem între grupurile politice dacă se poate ajunge la un consens. Dacă nu se poate ajunge la un consens, atunci trecem la tăvălug. De câte ori n-aţi invocat în legislatura trecută tăvălugul votului dumneavoastră: nu sunteţi democraţi, deşi clamaţi că sunteţi. De ce acum nu învăţăm nimic din ceea ce s-a întâmplat în legislatura trecută. Domnule preşedinte, mai fac o trimitere la un alt filosof care a spus că: "Orgoliul rănit nu se răzbună pentru că este rănit, se răzbună pentru că este orgoliu". Nu lăsaţi să credem acest lucru. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Dobre. |
||||
|
Domnule preşedinte, având în vedere intensitatea dezbaterilor şi opiniile care au fost expuse, Grupul P.N.L. vă cere o consultare a liderilor de grup. Vă mulţumesc. |
||||
|
O consultare de 10 minute, în biroul domnului Dorneanu. Vă mulţumesc. 10 minute pauză. vă invit în biroul domnului Dorneanu, liderii de grup. |
||||
|
- după pauză - |
||||
|
Stimaţi colegi, Vreau să vă informez ce am stabilit la reuniunea liderilor grupurilor parlamentare: luând act de faptul că, într-adevăr, maniera în care se fac întrebările şi interpelările de către noi, pe de o parte, iar pe de altă parte, maniera formală în care răspund câteodată reprezentanţii Guvernului la aceste interpelări şi întrebări, fac în faţa dumneavoastră promisiunea fermă că vom modifica regulamentul, în sensul că membrii Guvernului şi primul-ministru să fie prezenţi la Parlament, să dea răspunsul la întrebări şi interpelări cel puţin o dată pe lună, şi în acest fel, am deblocat această chestiune. În acest moment, fiind deblocată chestiunea, supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct.114, amendamentul P.D.-ului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 13 voturi pentru, 21 de abţineri şi 212 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Supun în continuare votului dumneavoastră amendamentul P.N.L.-ului de la pct.115, amendamente respinse. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 35 de voturi pentru, 3 abţineri şi 192 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Procedură. |
||||
|
Procedură. Vă rog! |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă, îl consider pe colegul nostru, domnul deputat Boc şi vicepreşedinte al comisie, multipotent, de a vota pentru şi amendamentul P.D.-ului, pentru şi amendamentul P.N.L.-ului şi împotrivă la amendamentul P.N.L.-ului. Nu este o eroare. V-aş ruga ca să reconsideraţi numărătoarea votului. |
||||
|
Să reconsider votul... |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Să reconsideraţi numărătoarea votului, excluzând o asemenea plenipotenţă în plenul Parlamentului. |
||||
|
Da, am luat act. Scădem cu un vot numărul voturilor pentru. Mulţumesc. Stimaţi colegi, Trecem mai departe la pct.37 din proiectul de lege. Dacă aveţi amendamente respinse pe care vreţi să le susţineţi la acest punct. Nefiind, supun votului dumneavoastră pct.37. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Cu 21 de voturi împotrivă şi 210 pentru, pct.37 a fost adoptat. Domnul Boc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nouă ne pare rău că unii colegi care la fel au ochelari ca şi noi, datorită distanţei, sunt în prezenţa unei iluzii optice, se întâmplă. A confundat mâna preşedintelui comisiei cu mâna unui membru al comisiei, dar se mai întâmplă şi la case mari?! Nu facem un caz din asta. Domnule preşedinte, la pct.117 din raport, există un amendament respins al Partidului Democrat. Potrivit textului actual de la art.112 alin.1 care sună în felul următor: "Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor". Este textul clasic al moţiunii de cenzură. Cu alte cuvinte, dacă cineva este nemulţumit de activitatea unui ministru, în acest moment, potrivit sistemului nostru constituţional, nu poate prin intermediul Parlamentului să-l demită decât dacă demite întregul guvern, prin intermediul unei moţiuni de cenzură. Este păcat uneori să cadă un cabinet pentru un ministru. Este contraproductiv să faci o moţiune de cenzură prin care să demiţi întregul guvern când, în fapt, să spunem un membru al cabinetului sau unii membrii din cabinet ar trebui doar să fie demişi. Amendamentul pe care vi-l propunem este şi sună în felul următor: "Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului sau unui membru al acestuia, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor". Soluţia este practică şi ne-ar oferi posibilitatea să înlăturăm, în cazul în care într-o echipă guvernamentală există un ministru care, prin acţiunea pe care o întreprinde, se situează în afara jocului politic, a cadrului constituţional sau a programului de guvernare, să înlăturăm doar acel ministru şi nu întregul cabinet care şi-ar putea continua activitatea. Este o soluţie, repet, pragmatică, pe care dorim să v-o supunem atenţiei dumneavoastră şi aprobării. |
||||
|
Domnule Boc, rămâne valabil faptul că este o singură moţiune de cenzură pe sesiune, nu? Nu câţi miniştri avem, atâtea moţiuni de cenzură. |
||||
|
Nu! Potrivit textului de la art.112 alineatul final, deputaţii şi senatorii care au semnat o moţiune de cenzură respinsă, atenţie! nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, program sau declaraţie de politică generală. Dacă moţiunea este admisă, mai pot semna încă una. Dacă nu e admisă, într-adevăr, rămân legaţi de acest articol, iar ei trebuie să analizeze foarte bine când îşi utilizează glonţul împotriva întregului Guvern sau împotriva unui membru al cabinetului. Este sarcina Opoziţiei să analizeze cum utilizează glonţul constituţional pe care-l are la îndemână. |
||||
|
Domnul preşedinte Dorneanu. Vă rog! |
||||
|
Daţi-mi voie să fac o pauză ca să scap de ameninţarea glonţului domnului Boc. Dumnealui, câteodată, se lasă furat de frumuseţea unor texte şi uită de faptul că mai înainte am votat altceva sau că textul pe care-l propun acum nu se corelează cu alt text. Vă amintiţi că am avut o dispută prietenească şi ştiinţifică, aici, cu privire la propunerea dânsului ca preşedintele să aprobe şi Parlamentul, implicit, să aprobe doar primul-ministru şi lista Guvernului. Acum vine să spună, în contradictoriu cu ce a spus, ".. amendamentele le-aţi făcut o dată. Lăsând această speculaţie pe care am făcut-o, aş vrea să vă spun că aşa cum este organizată acum arhitectura textelor privind învestirea Guvernului, acesta fiind învestit la propunerea primului-ministru, atât programul, cât şi lista întregului guvern, nu mai există prin simetrie o altă soluţie care să permită ca, printr-o moţiune de cenzură, numai un membru al Guvernului să poată fi demis. Ca să nu mai spunem despre efectele practice pe care le-a sesizat preşedintele de şedinţă, că un asemenea text ar încuraja introducerea în mod succesiv pentru fiecare ministru a câte unei moţiuni de cenzură. Eu cred că aşa cum sunt acum textele organizate, sunt bine şi, în numele majorităţii comisiilor, vă rugăm să respingeţi amendamentul domnului Boc. |
||||
|
Domnul Boc. |
||||
|
Domnule preşedinte al Comisiei constituţionale, Domnule preşedinte de şedinţă, Cred că în acest moment dumneavoastră sunteţi într-o mare dificultate politică, nu juridică. Este adevărat că m-am lăsat furat în formularea acestui amendament de programul de guvernare al cabinetului pe care-l reprezentaţi. În programul de guvernare al cabinetului pe care dumneavoastră îl susţineţi, la cap.VII - Întărirea statului de drept şi reconsiderarea reformei în justiţie, se spune textual: "Guvernul îşi propune prin reforma constituţională elaborarea unor proceduri unitare în cazul actelor de remaniere guvernamentală, inclusiv prin promovarea unei moţiuni de cenzură împotriva unuia sau mai multor membri ai Guvernului". Ce să înţeleg din acest lucru acum, ce să mai înţeleg eu? Venim Opoziţia constructivă în Parlament să susţinem cabinetul Adrian Năstase şi ne lovim de împotrivirea preşedintelui comisiei, a preşedintelui de şedinţă. Noi am dorit, aşa ca întotdeauna, să susţinem constructiv un cabinet, să-i susţinem programul de guvernare. Acum, sunt eu sunt curios cum veţi vota dumneavoastră. Veţi vota conform poziţiei ridicate de colegii, distinşii noştri colegi de aici, sau veţi vota conform programului de guvernare, amintindu-vă că la ora 20, când mergeţi la întâlnirea cu domnul premier, va trebui să explicaţi votul pro sau contra unei soluţii. Deci, recunosc, acest amendament nu-mi aparţine în exclusivitate, autorul acestui amendament este cabinetul Adrian Năstase. Dumneavoastră votaţi în consecinţă. |
||||
|
Noi va trebui să ne supunem deciziei comisiei care a făcut Constituţia şi în această comisie fiind reprezentate toate partidele, ne supunem declaraţiei pe care am dat-o fiecare. Vă rog, domnule Dorneanu. |
||||
|
Speculaţiile teoretice sunt frumoase, dar până la urmă trebuie să tragem linie şi să tragem concluzii. Ceea ce am scris noi acolo în programul de guvernare era legat de un ansamblu constituţional pe care nu l-am putut promova după viziunea noastră, pentru că în Comisia constituţională şi în cadrul dialogului cu partidele, acesta a căzut. Noi suntem ceva mai democraţi cu dumneavoastră şi acceptăm întotdeauna să pierdem, să ni se respingă un amendament, respingându-se acel ansamblu pe care l-am prevăzut atunci şi este evident că nu putem să împănăm Constituţia cu texte disparate pe care pe urmă să constataţi cu plăcere că nu sunt coordonate. Deci, să lăsăm speculaţiile şi să urmărim totuşi coerenţa ansamblului Constituţiei. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul P.D.-ului, propus de domnul Boc. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 12 voturi pentru, 5 abţineri şi 218 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Domnul Varga Attila. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Onorată Cameră, Propunerea noastră se referă la art.113 alin.1 din textul actual al Constituţiei şi amendamentul nostru figurează la poziţia 118, la amendamente respinse. Textul se referă la angajarea răspunderii guvernamentale şi noi propunem eliminarea ultimelor trei cuvinte şi anume: "sau pentru un proiect de lege". Suntem de acord ca acest instrument constituţional să funcţioneze. Deci, angajarea răspunderii guvernamentale pentru o declaraţie politică sau pentru un program politic, dar suntem împotrivă ca să funcţioneze şi pentru un proiect de lege. Considerăm că aceasta ar fi un instrument deosebit, şi este un instrument deosebit de puternic în mâna Guvernului pe seama legislativului. În argumentarea noastră invocăm un aspect teoretic, cu implicaţii practice, în special cu privire la procesul legislativ şi un aspect, un argument pragmatic sau practic. Cel teoretic se referă la faptul că prin existenţa acestui instrument la îndemâna Guvernului, practic, se elimină, se ocoleşte legislativul, chiar dacă Guvernul îşi asumă un risc deosebit prin provocarea unei moţiuni de cenzură; oricum practica a dovedit că aceste moţiuni de cenzură nu trec prin Parlament şi, astfel, printr-o astfel de asumare a răspunderii guvernamentale se introduc în legislaţia în vigoare anumite legi care, practic, nu au fost dezbătute în Parlament. Considerăm că dacă într-adevăr, cum spunea şi domnul coleg Boc, sistemul nostru este mai apropiat de un sistem parlamentar, atunci este inacceptabil ca să apară în legislaţia în vigoare nişte acte normative cu putere de lege care, pur şi simplu, nu au fost dezbătute nici măcar ulterior în faţa Parlamentului. Argumentul practic pe care-l invocăm se referă la faptul că, indiferent cine a fost la guvernare, guvernele au cam abuzat de această posibilitate, de acest instrument constituţional şi nu numai că au adoptat un proiect de lege, dar chiar au adoptat nişte pachete de legi la care nici măcar nu se referea textul iniţial al Constituţiei. Am putut constata în decursul anilor că guvernele au folosit în mod abuziv acest instrument constituţional şi au adus Parlamentul într-o situaţie, dacă mă pot exprima aşa, de frustrare, întrucât au fost răpite atribuţiile sau atribuţia principală a Parlamentului, şi anume funcţia principală a Parlamentului, şi anume cea de legiferare. În concluzie, noi solicităm să aprobaţi eliminarea ultimelor cuvinte din acest text, deci, angajarea guvernamentală să se refere doar la declaraţii politice şi la un program politic şi mai puţin să fie eliminată posibilitatea de a angaja răspunderea guvernamentală pentru un proiect de lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Domnule Vasilescu, vă rog! |
||||
|
Este acceptabil punctul de vedere al U.D.M.R.-ului cu privire la acest amendament, dar numai până la un punct. Adică dânşii acceptă să elimine asumarea răspunderii pe un proiect de lege, dar noi nu suntem de acord, eu nu sunt de acord cu asumarea pe un proiect de lege, iar P.R.M. nu este de acord nici cu asumarea pe o declaraţie de politică generală, pentru că dacă această declaraţie de politică generală iese din cadrul programului de guvernare, înseamnă că trebuie să formeze alt program de guvernare care trebuie avizat de Parlament, cu o altă echipă care să-l pună în practică. Şi atunci nu putem fi de acord nici cu amendamentul dânşilor şi nici cu modificarea propusă de comisie. |
||||
|
Domnul preşedinte Dorneanu. |
||||
|
Sunt plăcut surprins de rapiditatea cu care colegul nostru a deprins subtilităţile răspunderii guvernamentale, asumării răspunderii, n-am ce să-i răspund la întrebare, pentru că a spus pur şi simplu că nu este de acord cu textul. Sunt obligat, în schimb, să răspund motivării amendamentului propus de colegii de la UDMR. Există în practica parlamentară din aproape toate ţările, procedura asumării răspunderii, nu numai asupra unui program politic, asupra unei declaraţii politice, dar şi asupra unui proiect de lege. Este o modalitate cunoscută şi deplin democratică, prin care Guvernul îşi asumă un risc deosebit al provocării unei moţiuni de cenzură. Îşi asumă un risc în măsura în care, altminteri, Parlamentul ar putea bloca o anumită lege care să-l împiedice să-şi continue actul de guvernare, să-şi continue punerea în aplicare a Programului de guvernare aprobat de către Parlament. Nu văd de ce n-ar trebui respins acest text, pentru că, repet, asumarea răspunderii asupra unui proiect de lege este un act de curaj, un act democratic, pentru că el poate să presupună dezbateri asupra motivării textului, în cazul în care opoziţia îşi asumă, la rândul ei, curajul de a depune o moţiune de cenzură. V-aş ruga să vedeţi şi următorul text pe care vi-l propune comisia, acela al posibilităţii pe care Guvernul îl are ca în cele 3 zile în care Parlamentul poate depune o moţiune de cenzură, să depună propuneri legislative de modificare a textului, pe care Guvernul să şi le poată însuşi. Deci, este un text deplin constituţional şi în consonanţă cu practica altor ţări democratice. |
||||
|
Domnul Bolcaş. Urmează domnul Drăgănescu. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vedeţi, aici sunt două lucruri: una este textul constituţional, pe care trebuie să-l adoptăm în viziunea unei viitoare, să sperăm, aplicări corecte; şi alta este practica actuală, care ne face temători. Categoric, este necesară asumarea răspunderii. Pentru un proiect de lege, argumentele domnului preşedinte Dorneanu, inclusiv paralelismul cu alte sisteme constituţionale sunt corecte. Problema este alta: avem noi dreptul să cerem eliminarea acestei instituţii - pentru că e instituţie constituţională separată - numai pentru că până acum pentru legile pentru care şi-a asumat răspunderea Cabinetul Năstase au trebuit să intervină zeci de modificări succesive după asumarea acestei răspunderi? Eu spun că nu. Sper că se va termina cu această asumare de răspundere fără responsabilitate şi se va intra într-o normalitate constituţională, astfel că acest amendament, ca să zic al prudenţei sau al temerii, nu-şi are locul. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Drăgănescu. |
||||
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Susţinem amendamentul formulat de colegii de la UDMR, deoarece considerăm că, prin acest articol, noi încălcăm principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Ceea ce este cel mai grav, mult mai grav decât în cazul ordonanţelor, este că aceste legi pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea, nu mai sunt discutate niciodată în Parlament. Deci, iată cum noi, de fapt, dăm dreptul Guvernului să emită legi, pe care după aceea nici nu le mai putem controla, nu le mai putem corecta. Mergând pe un raţionament, aşa, mai larg, am putea spune că ar trebui ca Guvernul să-şi asume responsabilitatea pe întregul pachet legislativ la momentul în care primeşte mandatul din partea Parlamentului, şi atunci 4 ani Parlamentul poate să stea în vacanţă. De aceea, noi susţinem ca acest lucru să dispară din Constituţia românească, deoarece nu putem să dăm noi, Parlamentul, dreptul altei instituţii din ţară să hotărască de unul singur care este legislaţia în România. |
||||
|
Cine mai doreşte? Domnul Duvăz, vă rog. |
||||
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz: Vă mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Asumarea răspunderii Guvernului nu înseamnă altceva decât ceea ce spune titlul: asumarea răspunderii. Guvernul, de obicei, este iniţiatorul proiectelor de legi, în toate ţările, şi în toate sistemele democratice care folosesc Parlamentul ca instituţie legiuitoare. El iniţiază, să zicem 90% din proiectele de legi, le supune Parlamentului, dezbaterii lor, şi aceste dezbateri stabilesc în ce mod aceste gânduri, aceste intenţii de legiferare se materializează, astfel încât o majoritate, care îi conferă Guvernului dreptul de a guverna, este de acord ca acesta să decidă asupra actelor normative cu caracter de lege. În anumite cazuri speciale, Guvernul este obligat, determinat sau pur şi simplu are voinţa să ceară ca o lege să fie adoptată exact aşa cum a gândit-o, sub riscul că el va fi demis. Acesta este sensul. Deci, după părerea mea, înaintea unei declaraţii, dacă vreţi, înaintea altor mesaje pe care Guvernul le transmite Parlamentului, un proiect de lege - şi aici rămâne de văzut dacă este vorba de un proiect de lege sau un pachet de legi (este o discuţie pe care nu vreau s-o deschid acum) - un proiect de lege este adoptat aşa cum Guvernul are dorinţa de a fi adoptat. Şi, dacă nu, acest Guvern părăseşte scena. V-aş ruga să înţelegeţi că asumarea, din punctul acesta de vedere, este asumarea cea mai semnificativă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Attila Varga, UDMR. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 25 voturi pentru şi 208 împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc. Domnul Boc, are la punctul 119 amendamente respinse. Vă rog. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La pct.119 avem un amendament care vizează alin.2 de la art.113. În actuala Constituţie se spune: "Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură depusă în termen de 3 zile de la prestarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege nu a fost votată în condiţiile art.112". Altfel spus, dacă Guvernul vine şi îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, program sau declaraţie de politică generală opoziţia are ca unică soluţie de răspuns o moţiune de cenzură. De aceea, în practică această moţiune se mai numeşte şi "moţiunea provocată", întrucât Guvernul vine şi provoacă Parlamentul, impunându-i în faţă un proiect de lege, un program sau o declaraţie de politică generală. Moţiunea de cenzură trebuie să fie adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, adică cu 243 de voturi pentru. Asta înseamnă că opoziţia este aceea care să vină şi să răstoarne voinţa exprimată de către Guvern. Noi am apreciat că fiind vorba în ultimă instanţă de un vot de încredere implicit, atunci când Puterea vine cu un proiect de lege în faţa Parlamentului, pe care nu doreşte să-l dezbată. Prin procedura angajării răspunderii, de fapt ce se urmăreşte? Promovarea unui proiect de lege, fără ca el să fie dezbătut prin Camerele Parlamentului. Pleacă direct la preşedinte, care poate decide să-l retrimită sau să-l promulge şi să-l trimită la Monitorul Oficial al României. Şi atunci, soluţia pe care v-am propus-o, şi este una - o să vedeţi - constructivă, este de a inversa mecanismul. Recunoaştem dreptul Guvernului de a veni cu un proiect de lege pe care să-l supună Parlamentului prin procedura angajării. Numai că modul de raportare al Parlamentului trebuie să fie invers: nu să iniţiem o moţiune de cenzură, unde opoziţia să fie obligată să vină să demonstreze că are 243 voturi împotrivă, ci - dimpotrivă - Guvernul trebuie să vină şi să susţină şi să demonstreze că are susţinere parlamentară pentru un asemenea proiect de lege. Asta înseamnă că doreşte un vot de încredere. Dorind un vot de încredere, acesta trebuie manifestat explicit, şi nu implicit. Cum se poate manifesta explicit? Solicitându-i să voteze acel proiect de lege prin procedura asumării răspunderii. Din acest punct de vedere, textul pe care vi-l propunem sună în felul următor, deci: "După ce Guvernul vine şi-şi angajează răspunderea, Guvernul este demis dacă programul, proiectul de lege sau declaraţia de politică generală nu a fost adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor". Adică, inversăm sarcina probei, cum ne-am exprima în termeni juridici. Obligăm majoritatea parlamentară să demonstreze că susţine pozitiv acest proiect de lege, prin obligativitatea existenţei celor 243 voturi pentru, arătate de către majoritatea parlamentară, şi nu prin obligarea opoziţiei să demonstreze că nu există 243 de voturi pentru. Întrucât la moţiunea de cenzură, ştiţi bine, cei absenţi se consideră că au votat pentru Guvern, pentru că în vederea demiterii Guvernului, trebuie să ai 243 de bile albe în urma albă, şi 243 negre în urna neagră. Deci ai o majoritate constructivă, pe care trebuie s-o demonstrezi. Şi este mai uşor pentru Guvern. Or, el dacă doreşte o reconfirmare a încrederii, şi să demonstreze, aşa cum a solicitat, de fapt aşa se spune şi în lucrările de specialitate, că atunci când vii cu un proiect de lege pe procedura asumării, doreşti, practic, un vot de încredere. Acela trebuie să fie explicit, şi nu implicit. De aceea, propunem ca să se supună la vot, şi dacă există 243 de voturi pentru, adică jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, proiectul de lege să se considere adoptat, fiind vorba de o procedură excepţională. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnule preşedinte Dorneanu. |
||||
|
N-am să repet ceea ce este înscris în raportul dumneavoastră cu privire la experienţa interbelică, cu privire la instabilităţile care au creat un argument forte împotriva sistemului pe care domnul Boc vrea să-l promoveze. Actuala Constituţie reglementează votul de încredere la învestirea Guvernului. În ceea ce priveşte modalitatea de provocare, prin asumarea răspunderii asupra unui proiect de lege, este evident că nu pot fi inversate lucrurile. Este ceea ce se practică şi în alte ţări şi de aceea noi ne menţinem punctul de vedere. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Bolcaş. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: S-ar părea că spunem vorbe multe pentru lucruri foarte simple. Ne aflăm în prezenţa a două instituţii constituţionale, care se aplică în acelaşi domeniu, dar care au o structură diferită. O instituţie este a moţiunii de cenzură, cu consecinţele posibile, a demiterii Guvernului; a doua instituţie este a votului de încredere, cu aceleaşi consecinţe posibile. Trebuie să optăm pentru una dintre ele. Şi s-ar părea că, votând textele anterioare, aţi şi optat pentru una dintre ele. Daţi-mi voie să spun că şi eu cred mai mult în moţiunea de cenzură, pentru că atunci pot să spun ce am pe suflet, iar votul se exprimă în cunoştinţă de cauză a tuturor argumentelor şi pro din susţinerea Guvernului, şi contra din moţiunea de cenzură. Votul de încredere este o ghilotină. Ca orice fel de ghilotină, după ce a tăiat capul, nu mai putem judeca cine a fost vinovat sau nu. Optez pentru sistemul adoptat în proiectul de lege. |
||||
|
Vă mulţumesc. Vă rog, domnule Boc. |
||||
|
N-aş vrea să se înţeleagă greşit, aşa cum s-a sugerat în ultima intervenţie, că prin expunerea explicită a Guvernului, la un vot pozitiv n-ar avea loc o dezbatere în plenul celor două Camere ale Parlamentului, pe marginea proiectului de lege, a programului sau a declaraţiei de politică generală. Nu s-au schimbat deloc celelalte articole de la 113, care vizează angajarea răspunderii. Guvernul vine în faţa celor două Camere, are loc dezbaterea asupra proiectului de lege, programului sau declaraţiei de politică generală. Deci ai ocazia explicită să-ţi prezinţi punctele de vedere, să spui de ce votezi pentru sau de ce votezi împotrivă. Numai că modul de raportare la angajarea răspunderii trebuie să fie unul explicit, şi nu implicit. Nu vreau să mai reiau celelalte argumente, ci doar să accentuez faptul că nu exclude dezbaterea pe fond asupra proiectului, iar finalitatea ei ar fi una explicită, şi una implicită. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Tokay Gheorghe. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Mă tem că mă veţi considera un chiţibuşar. Avem aici instituţia constituţională a votului de încredere, adică a moţiunii de cenzură provocată. Închipuiţi-vă următorul scenariu. Având în vedere că nu este reglementat - de câte ori poate un Guvern folosi acest instrument pentru legiferare, îmi permit să spun că este un instrument de legiferare - vine cu un pachet de legi sau vine cu câte o lege. Astăzi cu una, opoziţia nu este de acord, depune o moţiune de cenzură, şi bine, aici datorită majorităţii deţinute de un Guvern, pierde. Mâine urmează o altă situaţie, numai că avem o altă prevedere constituţională, care spune că nu poţi face, nu poţi semna moţiuni de cenzură dacă ai semnat una într-o sesiune şi a fost respinsă. Acum, eu nu pornesc de la ideea de culpabilitate. Eu vorbesc din punctul de vedere al garanţiilor democraţiei. Ori reglementăm că această măsură excepţională - pentru că este excepţională, pentru că ocoleşte procedura normală - poate fi folosită o singură dată, ori spunem, domne, foloseşte-o de câte ori vrei, ceea ce mi se pare o aberaţie, dar atunci trebuie să fac o altă modificare în ceea ce priveşte admisibilitatea semnării moţiunilor de cenzură de către cei care iniţiază. În caz contrar, dăm puteri prea mari, stricăm acel echilibru fragil care trebuie să existe între Executiv şi Legislativ, pe de o parte, şi cea de a treia putere. Eu, pentru aceste motive, sunt pentru soluţia propusă de domnul Boc. |
||||
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Boc. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 17 voturi pentru, o abţinere şi 218 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc. În continuare, supun votului dumneavoastră pct.38 " " " Domnule Cazimir, vă rog. |
||||
|
Enunţul de la poziţia 38 sună astfel: "Dacă Guvernul nu a fost demis, potrivit alin.2, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar programul sau declaraţia de politică generală devine obligatorie pentru Guvern". Vă daţi seama cu uşurinţă că aici intervine un dezacord. Declaraţia de politică generală devine "obligatorie", dar programul nu poate să devină "obligatorie". Pentru a înlătura acest dezacord, vă propun următoarea modificare a celei de a doua jumătăţi a frazei: " " " " iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern". |
||||
|
Comisia este de acord. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Ştefan Cazimir. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate, amendamentul a fost admis. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acum pct.38 în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 22 voturi împotrivă şi 218 pentru, pct.38 a fost aprobat. Trecem la pct.39. Domnul Stroe. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal vă roagă să fiţi de acord cu amânarea discuţiei, până mâine seară, a art.114 alin.4, cel care se referă la ordonanţe, precum şi art.119 alin.3, care se referă la "cetăţenii aparţin unei etnii care într-o unitate administrativă nu au o pondere semnificativă au dreptul de a fi reprezentate în Consiliul Local sau judeţean, în consiliile prevăzute de legea organică". Considerăm că este necesară o discuţie politică pe această temă. Mulţumesc. |
||||
|
Suntem de acord. A fost o discuţie între liderii de grup şi să amânăm aceste chestiuni cu ordonanţele de urgenţă, ca să nu blocăm. Vă rog, domnule Bolcaş. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Amânarea se referă la întreg punctul 39 şi la întreg punctul 42 din proiect, nu numai la alineatul care a provocat discuţia, da? Deci, întreg punctul. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă rog, domnule Arpad. |
||||
|
Încă o precizare: sperăm că se referă la toate amendamentele care vizează întreg articolul 118 " " ", inclusiv de la primul alineat. |
||||
|
Absolut de acord. Toate amendamentele aferente acestor puncte sunt amânate şi ele, bineînţeles. Vă mulţumesc. Practic, acum trecem la raport, la pag.6 pct.20 din amendamente admise. Înainte de 40 este treaba asta? Este art.117 alineatul " " " Da, aveţi dreptate. La pct.40 " " " La art.117 - dacă aveţi amendamente respinse pe care vreţi să le susţineţi. Nu sunt. Atunci trecem în raport la amendamente admise pct.20. Supun votului dumneavoastră amendamentul admis al comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă. Abţineri? Cu 5 voturi împotrivă şi 231 voturi pentru, amendamentul a fost admis. Supun votului dumneavoastră pct.21 din cadrul amendamentelor admise, din raport, pag.6. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 24 voturi împotrivă şi 210 voturi pentru, amendamentul de la pct.21 a fost admis. Supun votului dumneavoastră pct.40 din proiectul de lege, în ansamblu. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? 23 voturi împotrivă. A, a venit domnul Saulea, deci 24 voturi împotrivă. Deci, cu 24 voturi împotrivă şi 210 voturi pentru, pct.40 a fost aprobat. În continuare, trecem la pct.41. Dacă aveţi amendamente respinse aici? Domnul Marton Arpad. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, La începutul dezbaterilor la această Lege de revizuire a Constituţiei, un coleg de-al nostru a susţinut ideea introducerii principiului subsidiarităţii (la una din primele articole ale Constituţiei). S-a propus pct.41, nu? |
||||
|
Nu, nu, la pct.41 suntem, domnule Arpad, nu la pct.42. |
||||
|
Mă scuzaţi. |
||||
|
Puţină răbdare! Domnul Babiuc. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Reiau o discuţie care a mai fost într-un fel şi mai devreme, în legătură cu denumirea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Partidul Democrat consideră că această denumire nu este cea mai fericită. Ea ne aduce aminte de vremurile când, tot ce era legat de preşedintele ţării, conţinea adjectivul "suprem". Cred că am putea renunţa la acest adjectiv, fără să pierdem nimic din substanţa acestui Consiliu de Apărare a Ţării, mai ales că, pe lângă acest "suprem", noi avem altul sub el, şi dacă ne uităm la alte ţări, mult mai importante decât România, din o mulţime de alte criterii, au consilii de securitate, au consilii de apărare, au consilii naţionale de apărare, dar fără această sintagmă "suprem", care după cum vă spuneam are rezonanţă uşor, ca să nu spun mai mult, neplăcută pentru urechile noastre, atunci când legăm denumirea aceasta de preşedintele ţării. De aceea, susţinem încă o dată să se abandoneze cuvântul "suprem" şi să spunem, ori "Consiliul Naţional de Apărare", ori "Consiliul Naţional de Securitate" sau ceva de genul acesta, care să înlăture acest adjectiv uşor compromis în ochii românilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Comisia îşi menţine punctul de vedere care a fost menţionat într-o fază anterioară, astfel încât supun votului dumneavoastră ".. Era amendament respins la domnul Babiuc, că nu văd? Supun votului dumneavoastră pct. 135 de la "amendamente respinse". Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 11 voturi pentru, 221 împotrivă şi o abţinere amendamentul a fost respins. Avem în raport, la "amendamente admise" pct. 22, la pagina 6. Supun votului dumneavoastră pct. 22. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 20 voturi împotrivă şi 214 pentru pct. 22 a fost aprobat. pct. 42 sunteţi de acord să-l amânăm cu totul? Bine. Tot pct. 42 este amânat şi îl discutăm mâine după-amiază. Trecem la pct. 43. Avem în raportul cu amendamente admise, la pagina 1, pct. 3, care a fost de acum aprobat. Practic, la pct. 43 am mai aprobat amendamentul admis de la pct. 3 pagina 1 din raport, "amendamente admise", care se adaugă la art. 120. Astfel încât, supun votului dumneavoastră pct. 43. Cine este pentru? |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Avem amendament la 43. |
||||
|
Vă rog, domnule Bolcaş, dacă aveţi amendamente, să vi le prezentaţi. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Aşteptam să se voteze cel admis. |
||||
|
Cel admis a fost votat o dată. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La pct. 43 noi avem un amendament de eliminare, de aceea am stăruit să se discute cu prioritate, pentru că acest text care spune: "În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii etc." şi aşa mai departe, reprezintă şi juridic, şi faptic, o condiţie potestativă care nu poate să facă parte dintr-un text constituţional. Nu este o previziune pentru viitor, în ideea că noi proiectăm această Constituţie în aplicarea sa viitoare. Dimpotrivă, este o condiţie a cărei împlinire nu depinde de noi, cei care suntem subiectele acestei Constituţii, ci de o voinţă străină. Recunosc, este o voinţă chibzuită, recunosc că ea, acceptându-ne, se conjugă şi cu voinţa noastră, dar este o voinţă pe care noi nu o putem prevedea în acest moment. Răspunsul comisiei la cererea de eliminare a unei asemenea situaţii este legat de dreptul cetăţenilor Uniunii Europene de a participa la... care Uniune Europeană?! care cetăţeni?! Deocamdată suntem în faza unui proces de aderare! Semnarea tratatului de aderare înseamnă, cu prioritatea pe care o au tratatele internaţionale faţă de prevederi constituţionale, imediata lor aplicare şi, eventual, atunci modificarea Constituţiei. Poziţia morală, dacă vreţi, pe care o văd eu - poate interpretarea mea e subiectivă, vă rog să o cenzuraţi -, poziţia morală a unuia care tinde să ajungă într-o anume structură, într-o anume situaţie şi care în mod public şi ostentativ prevede de pe acum ce va face când va ajunge în această structură, este cel puţin îndoielnică, şi nu vreau ca o asemenea poziţie să fie cuprinsă în textele constituţionale. Nu pentru a arăta public cât de pregătiţi suntem noi pentru aderare, ce se va accepta sau nu la un moment dat, modificăm textele constituţionale. Acesta este motivul pentru care am propus amendamentul de eliminare. Vă mulţumesc. |
||||
|
Având în vedere că am adoptat de acum pct. 3 de la pagina 1, supun, totuşi, votului dumneavoastră propunerea P.R.M.-ului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 24 de voturi pentru şi 218 împotrivă, amendamentul a fost respins. În consecinţă, pct. 43 din proiectul de lege va fi eliminat. Trecem la pct. 44 din proiectul de lege. Dacă aveţi amendamente respinse la acest punct? Domnule Dobre, vă rog, vă aşteptăm cu drag aici. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal are un amendament la alin. 2, respectiv să rămână numai "prefectul este reprezentatul Guvernului pe plan local" şi se elimină din text "conduce serviciile publice desconcentrate" şi aşa mai departe. Permiteţi-mi să vă spun câteva cuvinte. Sunt un om care a avut onoarea de a avea această funcţie şi nu cred că prefectul poate conduce Direcţia de sănătate publică, nu cred că prefectul poate conduce Direcţia sanitar-veterinară, nu cred că prefectul poate conduce, în acelaşi timp, Inspectoratul de mediu şi aşa mai departe. Credem că formularea: "prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local" acoperă competenţele acestuia, îi dă suficientă greutate în structura administraţiei publice locale, îi permite, ca reprezentant al Guvernului, să ia deciziile care se impun, conform răspunderilor pe care le are pe diferite capitole de lege, dar considerăm exagerat să prevedem acest lucru, că prefectul conduce cele aproape 50 de servicii publice descentralizate. Este imposibil, deja legislaţia, de fapt, nu-i permite nici măcar numirea şefilor serviciilor publice. Aceştia sunt numiţi de ministere sau instituţiile similare. Prefectul dă numai un aviz consultativ care rămâne, ca reprezentant al Guvernului, dar mi se pare excesiv şi în fapt şi în realitate imposibil de aplicat textul "conduce serviciile desconcentrate". De aceea, Grupul parlamentar al P.N.L. vă propune să ne oprim imediat după "reprezentantul Guvernului pe plan local". Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Bolcaş. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Un singur cuvânt în susţinere, pentru că se prefigurează conturarea unui activist de partid, secretar general care se pricepe la toate. Se întâmplă, însă, şi o altă nenorocire: intervine o interferenţă de competenţe a ministrului, a structurii ministerului, care îşi conduce şi coordonează unităţile descentralizate, şi ale prefectului, care înţelege să le manevreze, în sensul bun al cuvântului, pe plan local. Sigur că autorii textului iniţial s-au gândit şi la un lucru pozitiv: să-i dea prefectului instrumentele de lucru. Dar noţiunea de "conduce", ca reprezentant al Guvernului, şi noi o considerăm suficient de acoperitoare. De aceea, noi vom vota pentru acest amendament. |
||||
|
Domnul Drăgănescu. |
||||
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Amendamentul P.N.L.-ului l-aţi auzit. Personal, eu aş crede de cuviinţă să dispară această instituţie, instituţia prefectului, deoarece, la ora actuală, în ceea ce am văzut în ultimii 12ani de la adoptarea Constituţiei, prefectul, de fapt, nu coordonează activitatea acestor servicii descentralizate. Aceste servicii descentralizate sunt o extensie în teritoriu a ministerelor şi este normal să fie aşa. Prefectul este, de fapt, un fel de lider politic al Guvernului, un fel de băgător de seamă, dacă nu un pol de trafic de influenţă. Şi nu vorbesc doar de guvernul actual, ci de toate guvernele care s-au succedat după ce am adoptat această Constituţie. Nu am văzut niciunde un prefect care să aibă anumite opinii vizavi de ce se întâmplă în direcţia de sănătate, vizavi de ce se întâmplă în agricultură, deci prefectul este un reprezentant politic, care atunci când cineva este supărat pe Guvern are un loc unde să meargă să demonstreze, în faţa prefecturii, aşa cum, de exemplu, se întâmplă de vreo două săptămâni la Timişoara. Prefectul, după părerea mea, ar trebui să dispară, după părerea Partidul Naţional Liberal, doar să restrângem unele din atribuţiile lui, şi de aceea vă rugăm să aveţi în vedere ceea ce se întâmplă în mod real în judeţe, atunci când votaţi acest amendament. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnule Barbu, vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Aş începe prin a vă spune vorba unui preot mai hâtru din judeţul Arad care spunea: "Domnule prefect, eu am crezut că dumneavoastră sunteţi reprezentatul teritoriului în Guvern, nu reprezentantul Guvernului în teritoriu". Luând-o altfel decât a spus-o preotul, aş vrea să susţin amendamentul Partidul Naţional Liberal şi, în cea mai rea situaţie, dacă nu-l acceptaţi, v-aş propune ca în loc de "conduce serviciile publice" să existe sintagma "coordonează serviciile publice". Aş vrea să fim conştienţi toţi de faptul că prefectul în teritoriu ar trebui să aibă o singură însărcinare importantă, aceea a controlului legalităţii actelor emise de autorităţile locale. Aceasta este susţinerea pe care Partidul Democrat o face şi susţinem în continuare acest amendament al Partidului Naţional Liberal. Mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. Cine mai doreşte? Vă rog, domnule Vasilescu. |
||||
|
Sigur, colegul dinaintea mea are perfectă dreptate şi trebuie să argumentăm faptul că, în ceea ce priveşte ştiinţa conducerii, conducerea înseamnă atât planificarea, cât şi organizarea, cât şi participarea directă, precum şi controlul şi îndrumarea anumitor activităţi. Or, în teritoriu au rămas atât de puţine servicii descentralizate şi ale ministerelor şi alte organe şi organizaţii ale administraţiei publice centrale prin privatizare, încât nu ştiu ce ar putea să controleze, să conducă? Iar coordonarea nu este definită atât de bine, iar un prefect care coordonează, nu ştiu de ce mai stă acolo, atâta timp cât există şi un şef al Consiliului local, există primari. Deci, practic, se suprapun o grămadă de funcţii, de atribuţiuni şi, în definitiv, până la urmă se calcă mulţi oameni pe picioare, rezultatul fiind neasigurarea funcţiunilor pentru care aceşti oameni au fost învestiţi de către Guvern, decât din punct de vedere politic, să aplice linia politică şi programul de guvernare al partidului aflat la putere. |
||||
|
Doamna Mihaela Muraru Mândrea. |
||||
|
Doamna Mihaela Mândrea-Muraru: Observ că apare o neînţelegere, probabil din pricina necunoaşterii exacte a termenului de "desconcentrare" şi "descentralizare", a diferenţei dintre aceşti doi termeni. Aş dori să vă spun că desconcentrare, şi nu descentralizare, pentru că dumneavoastră la acest lucru v-aţi referit, este un cuvânt de acum consacrat în ştiinţa administraţiei şi reprezintă desconcentrarea în teritoriu a puterii Guvernului şi nu are de-a face cu descentralizarea, cea la care v-aţi referit dumneavoastră anterior. De aceea, mie mi se pare corect că prefectul, pe plan local, conduce serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi aşa este corect să rămână. |
||||
|
Domnul Duvăz. |
||||
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Cred că suntem pe cale să trecem oarecum pătimaş într-o situaţie care trebuie rezolvată din punct de vedere constituţional favorabil oricărei administraţii, şi nu uneia. Din păcate, acest lucru s-a petrecut şi în Constituţia din 1990 - 1991, în anumite secţiuni ale ei, şi aş dori mult ca această modificare a Constituţiei, această revizuire să ne scape de acest păcat şi să dăm o soluţie pentru orice fel de guvernare. Fără îndoială că prefectul este reprezentantul Guvernului şi asta este confirmat inclusiv de dorinţa opoziţiei de a restrânge sintagma, pur şi simplu, la această expunere. Gândiţi-vă, însă, într-o perspectivă normală, într-o perspectivă chiar de integrare europeană, că Ministerul de Interne trebuie să fie un minister de interne complet, cum deja a reieşit, aşa cum restructurarea Guvernului actual prefigurează. Şi anume, Ministerul de Interne, care nu mai este un minister al poliţiei şi al pompierilor, ci un minister al problemelor interne, pur şi simplu. Cu siguranţă că există servicii descentralizate ale ministerelor în teritoriu, privind educaţia, privind sănătatea şi alte secţiuni, asistenţă socială şi aşa mai departe. O parte dintre aceste atribuţii, prin subsidiaritate se duc către comunităţile locale sau consiliile judeţene. O parte nu se vor duce, şi ele trebuie să fie conduse armonios, pentru că, din acest punct de vedere, un guvern trebuie să facă o politică corectă şi armonizată din punct de vedere al educaţiei, al sănătăţii, al asistenţei sociale şi a tot ce doriţi dumneavoastră, inclusiv a ordinii publice sau chiar a problemei siguranţei naţionale. Din acest punct de vedere, prefectul are atribuţii şi trebuie să aibă. Spuneţi-le cum vreţi: de coordonare sau conducere. Nu mă leg de cuvinte! Dar trebuie să înţelegem că există această nevoie şi există acest precedent în situaţiile democratice, în ţările care au instituţia prefecturală - şi nu sunt puţine - şi mai ales în cele de la a căror administraţie noi ne-am inspirat. Sigur există în subsidiaritate atribuţiile consiliilor judeţene, a celor aleşi la nivelul judeţului şi a celor aleşi la nivelul comunei. În afară de faptul că prefectul trebuie să controleze legalitatea actului administrativ, el are obligaţia, fiind mai aproape decât orice guvernare de teritoriul local, judeţean - pentru moment să spunem judeţean - să coordoneze aceste politici, ca ele să fie coerente. Eu cred că trebuie să gândim în acest spirit şi să-i lăsăm prefectului ce e al prefectului. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Raj Tunaru. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu cred că s-a ajuns după o jumătate de oră de discuţii la o concluzie care trebuia spusă încă de la început, şi atunci cred că şi colegii mei de la P.N.L. erau de acord cu această situaţie. Şi anume, prefectul nu reprezintă Guvernul în plan local şi nu se ocupă cu lobby pentru partidul care l-a numit. Prefectul, după părerea mea - şi aşa este corect - este primul-ministru în teritoriu. Deci, este o diferenţă foarte mare. De aceea, el trebuie să conducă serviciile publice desconcentrate. Vă mulţumesc. Propun să treceţi şi la vot. |
||||
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul P.N.L.-ului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 36 de voturi pentru, 3 abţineri şi 192 împotrivă, amendamentul a fost respins. Trecem mai departe. Domnul Tóro Tiberiu. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Amendamentul meu, sprijinit de Grupul U.D.M.R., se referă la art. 122 din Constituţie, tot la instituţia prefectului, şi anume la alin. 4. În acest alineat se precizează, pe de o parte, obligaţia prefectului de a veghea asupra legalităţii actelor emise de autorităţile publice locale, respectiv dreptul şi posibilitatea prefectului de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ aceste acte, dacă le consideră ilegale. Din păcate, în 1991 Adunarea constituantă cred că a dat prea multe prerogative prefectului şi a dat un caracter suspensiv de drept al prefectului în a ataca aceste acte considerate de el ilegale. Cred că a venit momentul să reparăm această greşeală făcută acum 10 ani şi să ne gândim dacă ar fi bine eliminarea ultimei fraze din acest alineat, şi aceasta este esenţa propunerii mele, şi anume, să eliminăm din acest alineat propoziţia: "Actul atacat este suspendat de drept". Justificarea amendamentului. În primul rând, comisia, când a respins acest amendament, a arătat o grijă faţă de cetăţeanul contribuabil: "Caracterul suspensiv de drept este o măsură de protecţie a cetăţenilor care ar putea fi în situaţia să sufere prejudicii materiale şi juridice nemeritate, dacă actul este anulat de justiţie". Argumentul meu este următorul: în primul rând, nu se poate justifica o diferenţă de tratament între prefect şi cetăţeanul "lezat" prin actul administrativ ilegal. Orice contribuabil, dacă consideră acest act ilegal şi consideră că îi sunt lezate interesele poate să se adreseze instanţei de judecată şi instanţa poate să suspende acest act. Prefectul nu are nici o competenţă specială de a aprecia legalitatea sau ilegalitatea actului. Prin urmare, atacarea actului ilegal de către prefect nu poate, într-un stat de drept, determina suspendarea de drept a acestui act considerat ilegal. O atare prevedere, de fapt, nu face altceva decât să transforme această competenţă a prefectului într-un instrument politic, aş putea spune chiar de şantaj politic, un amestec în activitatea unui organ sau a unei instituţii alese a administraţiei publice centrale. Stimaţi colegi, Onorată Cameră, Propun să votaţi pentru eliminarea acestei fraze din acest alineat. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Bolcaş. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Voi fi foarte scurt. Problema nu este absolut deloc politică, este pur tehnică şi pur juridică, şi domnul deputat Tóro Tiberiu are dreptate. Categoric, procedura suspendării, de data aceasta constituţională, în condiţiile introducerii unei acţiuni, nu este corespunzătoare sistemului de drept european şi nici sistemului - şi asta mă interesează mai mult - procedural românesc, nici în materie penală, nici în materie civilă şi nici în materie de contencios. Nu putem să-i creăm prefectului în contencios o figură aparte, el trebuie să se supună procedurii care acum este reglementată de Legea nr. 29, dar este un sistem frumos şi european care porneşte de la Legea nr. 1, în care suspendarea se dă la cerere, de către instanţa de contencios învestită cu acţiune. Vom susţine acest amendament care este judicios. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Oltean. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Şi Grupul parlamentar al Partidului Democrat susţine amendamentul deputatului Tóro Tiberiu, apreciind că el răspunde unor realităţi pe care România le are în acest moment, şi dacă ne raportăm şi la faptul că prefectul, mai nou, tinde, conform Legii nr. 161, să devină un înalt funcţionar public, a-i atribui un atribut care în opinia noastră trebuie să fie exclusiv al justiţiei, mi se pare a fi absolut de neacceptat, pentru că un asemenea atribut a creat şi e de natură să creeze în continuare numeroase abuzuri în actele administrative care cad sub incidenţa acestor prevederi. Credem că fiecare parte din procesul administrativ, din procesul de contencios administrativ este în măsură să ceară instanţei de judecată, administrând probele adecvate, pentru a face dovada că se impune sau nu suspendarea actului respectiv, până la pronunţarea instanţei printr-o soluţie judecătorească definitivă şi irevocabilă. De aceea, credem că transformând prefectul într-un înalt funcţionar public, un asemenea atribut nu i-l mai putem lăsa şi, în consecinţă, credem că este absolut acceptabil amendamentul pe care colegul nostru l-a susţinut. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Tudor. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Daţi-mi voie să vă argumentez şi eu, din punctul meu de vedere, susţinerea pe care o avem pentru amendamentul făcut de domnul deputat Tóro Tiberiu, ca fiind perfect justificat. Este un lucru de lăudat, deoarece domniile lor fac parte din puterea actuală, indiferent dacă zic că fac sau că nu fac, atâta timp cât ai subprefecţi şi secretari de stat, faci parte din Guvern. Dar, altul este subiectul. De ce susţin neapărat eliminarea acestui text: "Actul atacat este suspendat de drept."? În ţara aceasta nimeni nu e mai presus de lege, ca şi în alte ţări democrate. În această ţară, însă, după sintagma, licenţa poetică pe care a lansat-o Orwell în "Ferma animalelor", "Unii oameni sunt mai egali decât alţii", e cazul prefectului, care e mai important în stat chiar decât primul ministru! Chiar decât oricare din miniştri! Deoarece orice cetăţean, inclusiv miniştri, dacă atacă în justiţie o hotărâre, aşteaptă hotărârea justiţiei. Numai justiţia poate decide dacă se suspendă sau nu derularea evenimentelor până la rezolvarea pe cale juridică a plângerii. Motivaţia pe care a făcut-o aici Comisia juridică este cel puţin necompletă, dacă nu, ştiu eu, superficială. Deoarece, iată ce se spune, că ar putea cetăţeanul să sufere prejudicii materiale şi juridice, dacă actul este anulat în justiţie. Să înţeleg de aici că orice act care este anulat în justiţie, 99,9% din toate actele solicitate a fi anulate în justiţie, cetăţeanul suferă prejudicii până la rezolvarea actului în justiţie? Chiar noi, în Parlament, denigrăm rezolvarea unui act în justiţie prin această formulă, că "suferă" cetăţeanul până la rezolvare? N-avem decât să introducem o rezolvare mai rapidă, dar, în nici un caz, să dăm drepturi de justiţie unui prefect, numit de un ministru, care ministru, nici el, nu are drepturile pe care i le dăm noi prefectului. De fapt, de ce să ne ascundem după deget, în ultimii ani am văzut foarte bine, singura motivaţie a existenţei prefectului în anumite judeţe este aceea de a anula hotărârile consiliile judeţene care nu sunt majoritare ale partidului de guvernământ, în ultimii 13 ani, indiferent care a fost partidul la putere sau partidele la putere, şi ale primarului, dacă este în conflict cu acesta. Şi aveţi exemple foarte multe. Noi nu ne mai putem face părtaşi la o asemenea aberaţie, nedemocratică, inexistentă în toate ţările occidentale, ca un prefect să capete drepturi, mai mult chiar decât şeful statului. Pentru că nici şeful statului nu poate anula cu de la sine putere o decizie, decât prin hotărâre judecătorească. E şi el cetăţean, are alte drepturi. De ce să fie prefectul primul ministru în teritoriu? A doua aberaţie! Mi-e simpatic Raj Tunaru, dar nu pot să socotesc că a judecat corect în sensul acesta. Dar chiar dacă ar fi premierul în judeţ, nici premierul nu are drepturile pe care i le dăm lui. Vă rog, deci, să analizaţi, că este corectă această propunere a domnului Toro, o susţinem. Şi încă o dată vă rog, în nume personal, acum, să fiţi atenţi la ce votaţi (mă refer la ai mei, şi nu la ceilalţi; "ai mei"..., la deputaţii din partidul nostru), deoarece mulţi, iertaţi-mă, nici nu ştim ce votăm! A trecut un amendament, extrem de pertinent, numai printr-o afirmaţie a preşedintelui de şedinţă, căruia îi fac aici observaţie, din calitatea pe care o am, de deputat, că intervine în decizia de vot a fiecăruia, prin afirmaţii care nu intră în competenţa unui preşedinte de prezidiu. Adică: "Păi, dacă am votat aia, nu mai merge asta! Hai, totuşi, să o punem la vot!" Păi, bineînţeles că oamenii nu mai votează! Lăsaţi, fiecare să gândească cu capul lui! Mulţi dintre cei de aici sunt mai deştepţi decât noi, chiar dacă noi conducem, temporar, periodic, o perioadă scurtă, o şedinţă! Nimeni nu-mi conferă un plus de inteligenţă, dacă m-a pus cineva aici, printr-un concurs de împrejurări, să conduc o şedinţă! De aceea, lăsaţi oamenii să gândească aşa cum vor! Toţi sunt oameni cu capul de umeri, n-au nevoie de dădăceală de la tribună! De aceea, fac apel la conştiinţa dumneavoastră, de oameni cu un nivel intelectual superior, care permite o înţelegere corectă, apolitică, a unei asemenea intervenţii. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Gubandru. |
||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă vorbesc în calitatea pe care am avut-o, de aproape 6 ani, de prefect al judeţului Buzău. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Se cunoaşte! |
||||
|
Instituţia prefectului, pe care România a adoptat-o odată cu Constituţia din 1991, are ca model instituţia prefectului din administraţia franceză. Am participat la nenumărate simpozioane şi întruniri în Europa, cu prefecţi din teritoriu, deci, cu instituţia prefectului din Italia, din Franţa, din Germania, din Spania, din Olanda (chiar dacă în unele ţări el poartă un alt nume, de exemplu, în Olanda se numeşte "comisarul reginei", dar este tot reprezentantul guvernului în teritoriu). Ce vreau să vă spun dumneavoastră este faptul că una dintre atribuţiile de bază ale prefectului este aceea de a controla actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Dar nu o contestăm! |
||||
|
Sigur, s-a pus problema că un act atacat la contencios să nu fie de drept suspendat. Dar vreau să urmăriţi, că, şi în statele despre care am vorbit, se întâmplă acelaşi lucru. România nu a inventat această suspendare de drept, ci a împrumutat-o, odată cu elaborarea Constituţiei din 1991, de la aceste state democratice. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Inexact! |
||||
|
Vă rog să verificaţi în administraţia franceză! În al doilea rând, practica din 1991 până astăzi a demonstrat că acest atribut al prefectului a adus beneficii conducerii administraţiei publice în România, cu excepţia... |
||||
|
Domnul Tiberiu Toro (din sală): Beneficii politice! |
||||
|
Politice, pe rând, pentru că unii au guvernat până în 1996, alţii între 1996 şi 2000, alţi acum ş.a.m.d., deci, noi nu vorbim de care partid are beneficii politice sau care nu are. Cine s-a opus suspendării de drept a actelor atacate la contencios de prefect? Sunt câţiva primari, pe care aproape toată lumea îi ştie, care nu au dorit ca actele emise de instituţia primarului sau de consiliile locale respective să fie controlate. Deci, noi nu putem să venim acum să acceptăm eliminarea acestui pasaj privind eliminarea acestui pasaj privind suspendarea de drept a actului atacat la contenciosul administrativ pentru câteva excepţii din administraţia românească, din practica din 1991 şi până astăzi. De aceea, eu şi Partidul Social Democrat vă solicităm să votaţi menţinerea acestei atribuţii fundamentale a prefectului. Mai am şi un alt argument. Vreau să vă spun că, de cele mai multe ori, prefectul, care are o direcţie juridică, deci are jurişti specialişti în administraţie, în situaţia când o hotărâre se constată că este ilegală, poartă discuţii, înainte de a ataca la contenciosul administrativ, cu autoritatea locală sau cu primarul, respectiv, preşedintele consiliului judeţean, şi, de cele mai multe ori, la bună înţelegere, fără să meargă la contenciosul administrativ, autoritatea locală îşi retrage hotărârea sau o adoptă în următoarea şedinţă în conformitate cu legea. Voci din opoziţie: Este altceva! |
||||
|
Este altceva, dar este un mod elegant de a evita atacul în instanţa de contencios administrativ care se practică. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Barbu. Se pregăteşte domnul Dobre şi pe urmă urmează domnul general Bădoiu şi domnul profesor Neagu. Şi domnul Babiuc. |
||||
|
Domnilor, Un coleg de aici îl făcea pe prefect un fel de "prim-ministru al judeţului", în aceste condiţii, să înţelegem că, din moment ce prefectul poate să suspende de drept o hotărâre a autorităţilor locale, de ce nu ar putea şi primul ministru să suspende hotărârile şi deciziile altor autorităţi? Eu cred că este incorect, din acest punct de vedere, să lăsăm acest atribut prefectului, pentru că el, după ce nu discută, cum a spus colegul care a vorbit anterior, ci scrie autorităţii locale, cu argumente, de ce este ilegală hotărârea respectivă sau decizia respectivă, iar aceasta are obligaţia, în timp de 10 zile, să-i răspundă, dacă este nemulţumit de răspuns o atacă în contencios şi poate cere judecătorului ordonanţă prezidenţială sau cum se cheamă ea pentru suspendare imediată. Dacă este nevoie să nu treacă o anumită perioadă de timp, atunci, în actele de procedură putem să discutăm ca ea să fie judecată cu celeritate sau, în sfârşit, într-un termen foarte scurt, pentru a nu avea efecte. Faceţi comparaţie, vă rog, cu ce înseamnă ordonanţe de urgenţă şi ordonanţele emise de Guvern, pe care noi le judecăm după un anumit timp şi care fac efecte foarte mari şi pe o perioadă destul de îndelungată, până când noi le aprobăm prin lege sau le respingem. De aceea, vă solicităm, în modul cel mai serios cu putinţă, să acceptaţi acest amendament. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Dobre. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Şi noi ne alăturăm amendamentului propus de colegul nostru, domnul Toro, întrucât aplicarea acestei reguli de suspendare automată duce la abuzuri. Şi primarii dumneavoastră... Şi eu îmi aduc aminte de un municipiu unde consiliul local dăduse o hotărâre pentru un sens unic pe o stradă, a atacat-o prefectul (că le-a atacat pe toate, că aşa era regula politică) şi 3 ani de zile s-au judecat... Există proceduri în justiţie, există cererea de suspendare. Acest mecanism de suspendare automată duce la abuzuri. Şi sunt zeci de procese. Nu mai vorbesc de Capitală, fiindcă sunt în multe alte oraşe. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): În Bucureşti, suferă cetăţenii, că se ceartă primarul cu prefectul! |
||||
|
Prefectul se bucură, în acest caz, de un statut aparte, favorizant, faţă de orice altă instituţie. Există mecanismul în justiţie şi eu propun să votăm acest amendament, foarte important pentru buna funcţionare a administraţiei publice locale, care trebuie, în principal, să fie condusă de cei aleşi, pentru că aceasta este singura reprezentativitate: votul popular şi nu numirea în funcţie de către un guvern sau altul. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. Domnul Babiuc. Domnule Babiuc? A, bun, dacă nu doriţi, atunci nu o să vă mai dau cuvântul. |
||||
|
Domnul Victor Babiuc (din sală): Există o ordine! Domnule Bădoiu, vă rog. |
||||
|
Stimaţi colegi, Se pierde un amănunt foarte important din vedere, din partea autorilor acestui amendament, şi anume că prefectul are sarcina să examineze orice decizie sau hotărâre a consiliului, primarului etc. prin prisma legii în vigoare. În măsura în care constată că ar contraveni acestei prevederi legale, legii respective, el este dator să o atace în contencios. Drept urmare, este firesc ca această hotărâre să nu-şi producă efectul, până când justiţia nu-şi spune cuvântul. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): De 3 ani, în Bucureşti, sunt procese neterminate! |
||||
|
Pentru că, de fapt, doar justiţia hotărăşte, este singura care poate hotărî şi spune: "Hotărârea este corectă, în concordanţă cu legea, sau nu!" Aşa stând lucrurile şi pentru a preveni consecinţe neplăcute, dacă s-ar aplica imediat acea hotărâre, consecinţe care, de multe ori, nu se mai pot repara (gândiţi-vă şi la situaţia aceasta), este normal şi firesc să apară această posibilitate, dată de lege, adică, de Constituţie, de a se suspenda aplicabilitatea acelei hotărâri. Mai departe, vă rog să nu uitaţi că în materia contenciosului administrativ este prevăzută o procedură de urgenţă şi nu există calea apelului. Deci, două grade de jurisdicţie: fond şi recurs. Atât şi nimic mai mult. Aşa că eu vă rog să fiţi de acord să nu votaţi amendamentul propus. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Căşunean. |
||||
|
Stimaţi colegi, Şi eu sunt categoric împotriva amendamentului formulat de domnul deputat Toro. Vă rog să aveţi în primul rând în vedere faptul că prefectul, atunci când atacă în contencios administrativ un act al consiliilor locale, o dispoziţie a primarului, un act al consiliului judeţean, are în vedere legalitatea acestor acte. El nu operează după liberul său arbitru, are în spate un aparat de funcţionari, care sunt grupaţi în acel serviciu de contencios din cadrul prefecturii, care nu fac politică, vreau să vă spun, şi care-i prezintă prefectului un referat asupra legalităţii hotărârilor şi dispoziţiilor emise de consiliile locale sau de primari. Prefectul, deci, verifică dispoziţia consiliului local şi a primăriilor numai din punctul de vedere al ilegalităţii. De ce consider că este normal ca o asemenea hotărâre, atacată în contencios administrativ, să fie suspendată de drept? Eu o să vă dau două exemple şi judecaţi dumneavoastră dacă e normal sau nu să fie aşa. Mai multe consilii locale din judeţul Covasna, când am fost eu prefect, au dat hotărâri ale consiliilor locale în care au elaborat norme privind modul în care să se desfăşoară un referendum în localităţile respective, în care cetăţenii urmau să răspundă la următoarea întrebare: "Este normal ca statul să numească un prefect român în judeţul Covasna?" Asemenea hotărâri, dacă nu ar fi fost suspendate de drept în momentul în care le-am atacat în justiţie, gândiţi-vă ce efecte ar fi putut produce! Voci din sală: De ce? |
||||
|
Pentru că s-ar fi făcut referendumul, populaţia ar fi dat răspunsul pe care l-ar fi dat, hotărârile, deci, s-ar fi putut judeca în două sau trei luni de zile şi urmau efectele. O a doua chestiune. Vă rog să vă gândiţi foarte bine! Nu demult, mai multe consilii locale au hotărât înfiinţarea unor microregiuni (că aici bate domnul Toro!) în judeţul Covasna. Prefectul le-a atacat imediat în justiţie, iar justiţia, abia după 4 luni de zile, până a ajuns la Curtea Supremă, a desfiinţat aceste hotărâri. Ce s-ar fi întâmplat în ipoteza în care nu s-ar fi suspendat hotărârile respective şi 4 luni ar fi fost în fiinţă microregiunile respective? Eu vă las pe dumneavoastră să judecaţi! |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Un minut, vă rog, drept la replică! Sunt foarte scurt! |
||||
|
Domnul Babiuc, întâi, şi pe urmă dumneavoastră, vă rog frumos. |
||||
|
Domnule preşedinte, Aici, sunt două sau trei lucruri care mi se pare că se neglijează. Unul dintre ele este abuzurile care s-au produs din partea prefecţilor sub toate guvernările, nu este un lucru pe care îl constatăm numai astăzi, chiar dacă astăzi îl constatăm într-o măsură mai mare decât înainte. (Rumoare în majoritate.) Al doilea lucru, prefectul are la dispoziţie un instrument exorbitant, de care nu se bucură nici un alt funcţionar, superior sau nesuperior, în statul român, de a suspenda o hotărâre a unui organ colectiv de conducere, ales de către colectivităţile locale. Al treilea lucru, urgenţa. Eu pot să înţeleg şi înţeleg foarte bine că uneori este urgent să se suspende o anumită hotărâre a consiliului judeţean sau a primarului, care a luat o hotărâre greşită. Vreau să vă spun că există instrumente pentru ca justiţia să se pronunţe, nu în 4 luni, cum spunea colegul nostru la un moment dat, ci poate să se pronunţe în 24 de ore. Iar dacă ni se pare că regulile de procedură nu sunt suficiente în acest sens, până acum, se pot modifica şi să obligăm judecătorul român ca atunci când prefectul cere suspendarea unui act al consiliului judeţean sau al primarului, în 24 de ore să se pronunţe asupra cererii de suspendare, urmând ca după aceea să meargă mai departe judecata în legătură cu fondul acestei lucrări. Deci, nu ar trebui să ignorăm motivaţia de fond a acestei propuneri şi să o soluţionăm cu seriozitate. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Arpad Marton. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Colegul nostru, domnul Căşunean, iarăşi, a venit cu: "Bau-bau, vin cei din judeţele Covasna-Harghita şi vezi ce fac!" Da, într-adevăr, în judeţul Covasna s-au întâmplat foarte multe lucruri interesante. E singurul judeţ unde prevederile Legii administraţiei publice locale sunt categorisite ca fiind "nelegale"! Adică, ca aceste consilii, care au un anumit scop, să se unească pentru această activitate. Domnia sa... şi domnul prefect, şi juriştii domnului prefect cred că microregiunile sunt interzise în ţara aceasta, deşi în alte judeţe există microregiuni. Mai mult, pentru a beneficia de anumite surse financiare din Uniunea Europeană, chiar se cere existenţa acestor microregiuni. Eu sper că aceste proces, în sfârşit, vor fi câştigate, într-o altă instanţă, cea de la Strasbourg, şi atunci, se va vedea cine a avut câştig de cauză. Se pune, însă, întrebarea: paguba pe care produs-o acest domn prefect, care, timp de 3 ani, a blocat activitatea aproape a tuturor consiliilor locale şi judeţene, cine o va plăti, când se va dovedi că, într-adevăr, a fost o activitate păguboasă? Eu cred că justiţia este singura în măsură, care, chiar cu celeritate, la solicitarea prefectului, în 24 de ore, poate să ia o hotărâre de suspendare a aplicării hotărârii respective. Este soluţia cea mai corectă şi orice abuz de putere din partea consiliilor locale şi judeţene, prin această intervenţie a instanţei, poate fi oprită. Şi încă o treabă. Dacă tot s-a vorbit despre acest domn prefect, să ştiţi că acesta, la un moment dat, a spus că pentru el nici măcar părerea secretarului de stat nu este importantă, pentru că este doar o părere. |
||||
|
Domnul Vlad Adrian Căşunean (din sală): Are legea, domnule! |
||||
|
Pentru el este doar o părere... Deci, nu mai ştiu pe cine reprezintă un astfel de prefect, dacă nu Guvernul, aşa cum spune Constituţia? Eu cred că exemplul a fost rău ales şi nu ar fi trebuit să intrăm în această discuţie, problema de fond este dacă să lăsăm sau să nu lăsăm în seama instanţelor de judecată ca, într-adevăr, într-un sistem foarte accelerat, să hotărască ele dacă să suspende sau să nu suspende acea hotărâre. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, că mi-aţi dat cuvântul a doua oară. Vreau numai o scurtă replică. Nu toate argumentele care s-au adus aici au ţinut de esenţa problemei. Domnul prefect a spus ceva, ca şi cum noi am fi fost împotriva drepturilor pe care le are prefectul. Nu! Numai a unui singur drept pe care i-l conferim noi suntem împotrivă: ca să fie el justiţie. El nu poate fi justiţie, numai tribunalul poate fi justiţie! Chiar dacă dumneavoastră aţi zis, de bună-credinţă, că el se înarmează în spate cu nişte specialişti jurişti, care îi analizează corectitudinea intervenţiei lui şi îi spun: "Da!" sau "Ba!" Şi el, de obicei, zice: "Da!", dacă juriştii îi spun: "Da!" Deci, nici măcar el nu este cel care decide, ci nişte jurişti, care nu sunt judecători. Iată fondul problemei: aceşti jurişti înlocuiesc judecătorii! Ei sunt nişte funcţionari, cum le dăm noi dreptul acesta? Al doilea lucru. Noi ne facem că uităm, în ideea de a argumenta corectitudinea din anumite privinţe a unei asemenea intervenţii a prefectului, de alte multe incorectitudini, prin abuz. A amintit ceva domnul Babiuc. Nu fac politică, deloc, nu sunt pedist şi nu sunt nici pedeserist! Constat, însă, că, dintr-o neînţelegere, în Bucureşti (fără să mai zic şi în alte judeţe) între prefect şi primar (fără să spun cine are dreptate sau nu), durează, de peste 2 ani de zile, soluţionarea unor intervenţii ale prefectului în justiţie, blocându-se până atunci toate fondurile. (Preşedintele de şedinţă îi închide microfonul.) Am înţeles. E important, domnule preşedinte, nu stăm mare brânză aici, mai stăm 5 minute, dar e foarte important, nu-mi închideţi microfonul! Să vă spun de ce (nu fac politică, încă o dată, v-am zis): toţi cetăţenii Capitalei suferă din cauza acestei neînţelegeri, indiferent cine are dreptate! Mai bine facem altfel, să nu lăsăm justiţia, cu de la sine putere, să tergiversează - aşa cum vrea şi cum, de obicei, fac unele instanţe - hotărârea, ci să o punem, aşa cum a zis şi domnul Bădoiu au nu ştiu cine, în 24 de ore sau în 3 zile, ca să poate, într-adevăr, să aibă justificare juridică. Pentru că, până atunci, noi constatăm că justiţia în teritoriu o fac nişte jurişti, funcţionari angajaţi de prefect. Aceasta este una. Şi, a doua. Nu vreau să dau naştere unor supoziţii de genul următor: dacă un primar vrea să facă un abuz, face abuzul, prefectul vrea să-l oprească, de bună credinţă, că e ilegal, şi-i opreşte acel abuz; dar, dacă dăm noi dreptul justiţiei, cum e normal, să repare acest abuz, justiţia e tot a acelui primar, dacă el face parte dintr-un teritoriu în care justiţia din acel teritoriu, este reprezentativ pentru politica pe care o face primarul. Sper că m-aţi înţeles. (I se întrerupe microfonul.) Termin, ultima frază. Ca să nu cădem în această capcană, există posibilitatea ca aceste rezolvări în justiţie să nu le facă judeţul în care s-a introdus acţiunea în justiţie, ci să le facă alt judeţ, care nu are implicaţii politice directe în problemă. Este posibil să facem acest lucru şi, în felul acesta, împăcăm toate animozităţile. Eu spun că este mai bine să îl trimitem puţin pe acesta pentru a fi judecat împreună cu cei din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pentru a găsi o formulă de a înlocui această frază privind intervenţia juridicului în nişte termeni corecţi, legali, normali, civilizaţi şi democraţi. În felul acesta am împăca toate situaţiile. |
||||
|
Vă rog să reveniţi la subiect, domnule Tudor. |
||||
|
Da. Sunt conştient de spinozitatea unei asemenea intervenţii pe care am făcut-o noi aici, dar se poate rezolva. Haideţi să lăsăm juriştii, care sunt superdotaţi în sensul acesta, să rezolve dânşii problema mai bine şi să vină data viitoare cu acest amendament spre rezolvare - da sau ba. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Vasilescu. |
||||
|
Accept că această prevedere vine dintr-o tradiţie care a existat între cele două războaie mondiale, şi a fost bine. Accept că se poate ataca şi suspenda un act, dar numai în condiţiile în care revenim la aceeaşi situaţie de dinainte de cel de-al doilea război mondial, când vă reamintesc faptul că prefectul era general şi că atribuţiunile lui erau altele. În momentul de faţă, o atare situaţie care ar corespunde şi care ar trebui atacată şi suspendată, nu ar fi decât una dintre cele care aduc atingere siguranţei naţionale, ordinii publice şi apărării naţionale. Dacă extindem şi la alte decizii, atunci pornim de la o premisă greşită, anume că primarul sau cel care a fost ales, preşedintele consiliului local, sunt vinovaţi sau doresc neapărat să facă altceva decât ceea ce şi-au propus să facă. De aceea, dacă vreţi cu adevărat să faceţi aceste lucruri şi ca realitatea de acum să corespundă cu cea de dinainte de cel de-al doilea război mondial, atunci asiguraţi o pregătire militară şi prefecţilor. Pentru că eu vă întreb câţi dintre prefecţii dumneavoastră au habar şi au parcurs o ierarhie militară încât să-şi dea seama dacă, din punct de vedere al siguranţei naţionale, ordinii publice şi apărării naţionale, consecinţele unei decizii a unui primar sau a administraţiei publice locale ar putea aduce atingere acestor lucruri. |
||||
|
Domnul Oltean, vor urma domnul Toro şi domnul Neagu, după care vom trece la vot. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, În primul rând, se impune să precizăm că sistemul care este pus în discuţia noastră acum este un sistem de provenienţă franceză. Doar în Franţa reprezentantul Guvernului în teritoriu are acelaşi atribut. În ţările enumerate aici mai înainte actul prefectului sau al reprezentatului Guvernului în teritoriu nu duce automat la suspendarea actului administrativ atacat. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere şi următorul lucru: un act administrativ produce efecte negative sau, prin ilegalitatea lui, aduce atingere interesului unei persoane fizice sau unei persoane juridice care, în temeiul Legii nr.29, a contenciosului administrativ, are posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată pentru a cere anularea actului respectiv. Însă, acest act juridic nu este de natură să ducă la suspendarea actului administrativ atacat. În felul acesta, se creează o discriminare între efectele intervenţiei prefectului şi actul persoanei fizice sau al persoanei juridice. Or, mi se pare absolut incorect să avem un tratament totalmente diferit, în funcţie de persoana care iniţiază actul juridic ce contestă actul juridic administrativ. De aceea, cred că, la argumentele care au fost invocate aici şi care susţin amendamentul propus de către domnul deputat Toro, acest amendament vine să le completeze şi să susţină necesitatea unui asemenea demers. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Toro Tibor. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Eu mulţumesc colegilor din Opoziţie că au venit cu o serie de argumente şi exemple foarte pertinente în sprijinul acestui amendament. Totodată, mulţumesc şi colegilor din partea Majorităţii, ai partidului de guvernământ, că au abordat cu maximă seriozitate acest amendament pe care l-am dezbătut în timp, în fond şi în adâncime. Domnule preşedinte de şedinţă, Aş veni cu următoarea propunere: dacă am putea să ataşăm şi acest amendament acelui pachet de articole pe care le-am amânat, pentru ca specialiştii şi eventual liderii grupurilor noastre să mai poarte discuţii, după care să revenim cu votul în şedinţa de mâine sau poimâine. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul profesor Neagu. |
||||
|
Aşa îmi vine mie rândul - de regulă, la 19,30, dar încep prin a mărturisi surprinderea extraordinară privind această chestiune. Stimaţi colegi jurişti, pe care vă apreciez în mod deosebit, în materie funcţionează un principiu în drept. Nu este o aberaţie juridică. În materia căilor de atac, indiferent care ar fi acestea, funcţionează efectul suspensiv. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Cu excepţie. |
||||
|
Îmi permiteţi, domnule Bolcaş, nu v-am întrerupt, şi vă dau şi excepţie pe loc. Dumneavoastră aţi spus că nici în penal, nici în civil. Şi, dacă nu interveneaţi, vă iertam. În procedura penală am efect suspensiv, devolutiv, extensiv, neagravant. (Aplauze ale Grupului parlamentar al PSD.) Citesc 370 de lege lata: "Apelul declarat în termen este suspensiv de executare". Adică nu discutăm. Este cale de atac. Eu discut de căi de atac. Şi aceasta este tot o cale de atac, şi eu discut de principiu, îmi permiteţi. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă): De principiu vă iert. |
||||
|
"Recursul este suspensiv de executare". Vă rog să îmi permiteţi să vorbesc. Nu ştiu dacă aţi observat, dar eu nu scot o silabă, din respect pentru cei care sunt în bănci. (Aplauze ale Grupului parlamentar al PSD.) Eu nu vorbesc atunci când vorbeşte cineva, stimaţi colegi care veniţi din joi în Paşte pe aici şi mă întrerupeţi pe mine. Nu vă refer la dumneavoastră, îmi cer scuze. Măcar, dacă veniţi foarte rar, vă rog să aveţi această eleganţă şi decenţă să nu îi întrerupeţi pe cei de la microfon, mai ales că, în acest domeniu, sunt nişte chestiuni care trebuie citite. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din bancă): Cred că v-aţi referit mai mult la cei care aplaudă, nu la noi. |
||||
|
Continui: dacă funcţionează regula suspensiv, eu nu ştiu de ce este atâta mirare, că şi la această cale de atac s-a introdus. Nu este o eroare. Problema este alta: dacă suntem de acord sau nu. Şi vreau să lămuresc un lucru pe care îl sesiza domnul Tudor: poate ar trebui să spunem "calea de atac este suspensivă de executare", pentru că, altfel, dă impresia că chiar prefectul suspendă. Nu! Calea de atac exercitată este suspensivă de executare. Merg mai departe, şi nu prelungesc discuţia. Este adevărat, stimate coleg, domnule Bolcaş, pe care vă apreciez în mod deosebit, că sunt numeroase excepţii, şi anume: atunci când nu exerciţi în termen calea de atac prevăzută de lege, efectul nu se manifestă ope legis, ci rămâne la facultatea organului de jurisdicţie dacă suspendă sau nu. Aici vorbim de o cale de atac probabil exercitată în termen şi, de ce nu, suspendă executarea, nu anulează actul. Nu îi dau voie să producă efecte juridice până când instanţa se va pronunţa asupra legalităţii. Şi s-ar putea ca domnul prefect să nu aibă dreptate, şi actul rămâne în picioare. Dar îngăduiţi-mi ca, atâta vreme cât se soluţionează calea de atac exercitată de domnul prefect, efectele să nu se producă. Poate este greşită calea de atac, poate este întemeiată. Acest lucru ni-l va spune instanţa, pe bună dreptate, cum procedează întotdeauna, stimaţi colegi. De aceea, principial, şi cu aceasta plec de la microfon, nu este o aberaţie juridică. Că este cazul să aibă acest efect acest atac al prefectului este o chestiune pe care o apreciem noi. Suspendarea este întâlnită în numeroase texte ale legislaţiei româneşti în vigoare. Vă mulţumesc. (Aplauze ale Grupului parlamentar al PSD.) |
||||
|
Vă mulţumesc. Trecem la vot. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Un minut. |
||||
|
Vă rog. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Pe scurt, eu vă voi explica ce înseamnă abilitatea unui avocat. Noi discutăm despre o instituţie juridică, iar dumneavoastră vi se pledează despre altceva. Prefectul nu foloseşte o cale de atac; el este titularul unei acţiuni împotriva unei hotărâri, ca orice titular de acţiune în contencios. De abia după ce acţiunea este rezolvată intrăm în procedura căilor de atac. Aceasta a fost abilitatea avocaţială a colegului meu. |
||||
|
Şi dumneavoastră sunteţi tot avocat. |
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Eu, care nu folosesc asemenea abilităţi în meserie, accept iertarea dânsului. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Drept la replică! |
||||
|
Haideţi, domnule Tudor, vă rog frumos. Domnul Babiuc. |
||||
|
Nu vreau decât să întăresc ceea ce a spus colegul nostru Bolcaş, pentru că această confuzie pe care o face profesorul Neagu este reală. Acţiunea prefectului este o acţiune de fond. Nu a fost nici o acţiune înainte pe care el să o atace în faţa justiţiei. De aceea, el nu ar trebui să aibă acest drept exorbitant. De putut, poate, din păcate. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Domnule preşedinte... |
||||
|
Dumneavoastră, ca element de culoare, la sfârşit. Domnul profesor Neagu. |
||||
|
Stimaţi colegi, Orice manifestare de voinţă, v-am spus, lato senso, o considerăm cale de atac, şi aşa este intitulată aici. Se spune "atacă", şi nu "acţiune", stimate coleg. Atenţie, acţiunea este o cerere, un mijloc legal prin care deduc spre soluţionare un conflict. Aceasta este noţiunea de acţiune în drept. Şi, îmi permiteţi să termin, acţiunea poate fi de drept civil, penal, contencios etc. Nu confundaţi acţiunea cu dreptul la acţiune şi căile de atac. Îmi pare foarte rău, domnule Bolcaş, dar putem sta de vorbă într-un dialog cu dumneavoastră, subliniam, pentru că ştiu că ştiţi puţină carte. La dânsul mă adresez; în alte părţi nu mă adresez pentru că nu putem dialoga. Şi, atunci, haideţi să supunem la vot. Mi-aş permite să ţin un curs despre acţiuni, dreptul la acţiune şi cererea în justiţie, fiind foarte interesant, dar este greu şi timpul ne presează din alte motive. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.) |
||||
|
Domnul Marcu Tudor. Aveţi un minut. |
||||
|
Vă mulţumim, domnule viitor ministru. Să ştiţi că am o uriaşă consideraţie faţă de dumneavoastră (referindu-se la domnul deputat Ion Neagu), ştiţi foarte bine, şi nu este o vorbă de complezenţă. Dar eu nici o clipă nu am vrut să pun la îndoială buna justificare, argumentare a hotărârilor pe care le-aţi luat în comisie. Eu am vrut să atrag atenţia că, la infinit, un prefect poate ataca hotărâri ale primarului, şi în continuu blochează activitatea primăriei. |
||||
|
Nu poate decât dacă este Funar, atât. |
||||
|
De doi ani, acest lucru se întâmplă în Bucureşti, şi nimeni nu îi zice nimic prefectului. La infinit prefectul poate ataca, are dreptul, se opresc toate hotărârile consiliului judeţean, ale primarului, şi dânsul nu este tras la răspundere cu nimic. Aici este chestiunea, nu de intimităţi sau de fineţuri juridice în care sunteţi super... Eu v-am spus, şi nu înţeleg de ce nu mi-aţi răspuns. Vă rog să trimitem încă o dată dumneavoastră această hotărâre, pentru ca să o analizaţi pe toate feţele. Sunteţi la fel, de bună-credinţă, ca şi mine. Aveţi mai multă capacitate să înţelegeţi tehnic cum se poate rezolva problema. Eu vă semnalez numai efectul, fenomenul din Bucureşti şi din alte oraşe - din Cluj, de exemplu, unde a generat repetarea la infinit a atacului în justiţie, cu suspendarea activităţii consiliului judeţean. Să nu ne facem că nu înţelegem. (Preşedintele de şedinţă întrerupe microfonul.) Numai pe mine mă opriţi! Staţi puţin, am dreptul la o procedură! |
||||
|
Dar dumneavoastră bateţi câmpii. |
||||
|
Am dreptul la o procedură, şi vă rog să mă lăsaţi! (Preşedintele de şedinţă întrerupe microfonul.) V-am spus că nu vă respect dacă nu mă lăsaţi să-mi termin cuvântul. |
||||
|
Dar reveniţi la subiect, vă rog frumos. |
||||
|
Procedura mea este următoarea: cum se face, domnule preşedinte de şedinţă, că, de când conduceţi dumneavoastră şedinţa, numai pe mine sau pe Bolcaş ne întrerupeţi? Eu vă atrag atenţia să nu transformaţi această şedinţă în acţiune politică, pentru că nu aveţi decât de pierdut în privinţa mea. Eu nu am nimic de pierdut! Dumneavoastră, da! Şi vă asigur că da! Uitaţi-vă aici, în ochii mei mari şi luminoşi! Nu eu am de pierdut într-o dispută cu dumneavoastră! Acum nu glumesc. Lăsaţi-mă să termin. Nu permit ca, de fiecare dată când ating un subiect tehnic, şi nu politic, dumneavoastră, din considerente pur particulare, să mă opriţi numai pe mine, şi uneori şi pe Bolcaş! De ce nu îi opriţi pe cei din UDMR? Că sunt la guvernare?! De ce nu îi opriţi şi pe alţii, care vorbesc din PDSR?! Gata! De data aceasta, vă rog să tăceţi şi să mă lăsaţi pe mine să vorbesc, ca să putem avea un dialog! (Preşedintele de şedinţă întrerupe microfonul.) Altfel, dumneavoastră aveţi dialogul cu degetul, adică mă opriţi pe mine. Eu am dialogul cu vorba şi cu argumentul. Vă rog încă odată să luaţi în serios acest lucru. Haideţi să îl dăm la aceşti oameni deosebiţi, superprofesionişti, pentru a analiza şi argumentele noastre, care nu sunt aiurea, ci sunt de bună-credinţă, pentru a debloca activitatea primăriilor. Gândiţi-vă şi la anul, când nu veţi mai fi dumneavoastră prefecţii, ci noi. Vă vom bloca permanent! (Vociferări puternice din partea Grupului parlamentar al PSD.) |
||||
|
Stimaţi colegi, Supun la vot amendamentul domnului Toro Tiberiu. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 64 de voturi pentru, 3 abţineri şi 175 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. |
||||
|
|
În încheiere, vă propun să aprobăm o comisie de mediere. La Comisia de mediere la Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român sunt propuşi următorii deputaţi: Voicu Mădălin, Moldovan Carmen Ileana, Moldoveanu Eugenia, Nicolicea Eugen, Bălăeţ Dumitru, Onisei Ioan, Muscă Monica Octavia. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Stimaţi colegi, Încheiem şedinţa aici. Mâine, vom începe programul cu discutarea Constituţiei la ora 9,00. După-amiază avem şedinţă comună. Vreau să mulţumim şi celor doi colegi de la presă - de la "Evenimentul zilei" şi de la "Adevărul" - care au avut răbdarea să stea alături de noi, de dimineaţă şi până acum, sus, la balcon. Aplauze. (Aplauze.) Şedinţa s-a încheiat la ora 19,45. |
|
||
 |
