Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 septembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 septembrie 2003

Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.  

Şedinţa a început la ora 16,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor de astăzi, anunţându-vă că, din totalul celor 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 273; 71 sunt absenţi. Participă la alte acţiuni parlamentare 18; cvorumul legal de lucru este de 173 deputaţi.

Voi începe prin a vă prezenta Informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2003 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării societăţilor comerciale la care Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. sunt acţionari majoritari, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize - Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 septembrie 2003.

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2003 privind modificarea art.4 alin.(1) din Legea nr.118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 septembrie 2003.

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2003 pentru acceptarea de către România a Amendamentelor la Anexa Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, 1974, amendată şi a Codului internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare, adoptate la Conferinţa Organizaţiei Maritime Internaţionale, la Londra, în perioada 9 - 13 decembrie 2002, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia de industrii şi servicii; pentru avize - Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 septembrie 2003.

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

4. Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind învăţământul rural, semnat la Bucureşti la 23 mai 2003, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

5. Proiectul de Lege privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a infrastructurii şcolare din România, semnat la Bucureşti la 11 iulie 2003, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

6. Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea infrastructurii şcolare din România, semnat la Bucureşti la 11 iunie 2003, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

7. Propunerea legislativă cu privire la adoptarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, iniţiată de domnul deputat Gheorghe Pribeanu (PRM).

Cu această propunere legislativă a fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 octombrie 2003.

8. Propunerea legislativă pentru modificarea art.10 din Ordonanţa Guvernului nr.36/2003 privind taxele şi impozitele locale, iniţiată de domnii deputaţi Emil Rus (PRM), Nicolae Enescu (PRM), Ştefan Păşcuţ (PRM) şi Costel Marian Ionescu (PRM).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 20 octombrie 2003.

9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.345/2002 privind privind taxa pe valoare adăugată, iniţiată de domnii deputaţi Nicolae Enescu (PRM), Damian Brudaşca (PRM)şi Emil Rus (PRM).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 20 octombrie 2003.

10. Propunerea legislativă pentru completarea art.20 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, iniţiată de domnii parlamentari Mircea Ifrim (PRM), Ana Florea (minorităţi), Sorin Oprescu (PSD), Constanţa Popa (PRM), Petre Naidin (PSD), Gheorghe Popescu (PSD), Liviu Dragoş (PNL), Ilie Ilaşcu (PRM), Corin Penciuc (PNL), Ion Iliescu (PSD), Ioan Pop de Popa (PSD) şi Iulia Pataki (UDMR).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia de sănătate şi familie, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 20 octombrie 2003.

11. Propunerea legislativă privind încurajarea tinerilor întreprinzători, prin acordarea de facilităţi în desfăşurarea actelor şi faptelor de comerţ, iniţiată de domnii deputaţi Codrin Ştefănescu (PSD), Romeo Marius Raicu (PD) şi Mihai Stănişoară (PD).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

12. Propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr.491 din 11 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40 din 28 martie 2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, iniţiată de domnii deputaţi Daniel Ionescu (PRM), Costache Mircea (PRM) şi Ioan Sonea (PRM).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

13. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.416/2001, privind venitul minim acordat, iniţiată de domnii deputaţi Ştefan Păşcuţ (PRM) şi Emil Rus (PRM).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

14. Propunerea legislativă pentru aprobarea scutirii de la plata taxelor vamale a medicamentelor de uz uman provenite din import precum şi a unor bunuri provenite din import destinate industriei farmaceutice din România, iniţiată de domnii parlamentari Mircea Ifrim (PRM), Ana Florea (minorităţi), Sorin Oprescu (PSD), Constanţa Popa (PRM), Petre Naidin (PSD), Gheorghe Popescu (PSD), Liviu Dragoş (PNL), Ilie Ilaşcu (PRM), Corin Penciuc (PNL), Ion Iliescu (PSD), Ioan Pop de Popa (PSD) şi Iulia Pataki (UDMR).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia de industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

15. Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Văleni, judeţul Neamţ, prin reorganizarea comunei Boteşti, iniţiată de domnii parlamentari Ţibulcă Alexandru (PSD), Leonard Cazan (PSD), Culiţă Tărâţă (PSD) şi Sorin Vornicu (independent).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 20 octombrie 2003.

16. Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Unguriu, prin reorganizarea comunei Măgura, judeţul Buzău, iniţiată de domnul deputat Petre Posea (PSD).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 20 octombrie 2003.

17. Propunerea legislativă privind declararea satului Boiţa în comună prin reorganizarea oraşului Tălmaciu din Sibiu, judeţul Sibiu, iniţiată de domnii deputaţi Dionisie Bucur (PSD), Mircea Bucur (PSD), Radu Podgoreanu (PSD) şi Gheorghe Suditu (PSD).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

18. Propunerea legislativă privind declararea ca oraş a comunei Săcuieni, judeţul Bihor, iniţiată de domnii parlamentari Szekely Ervin-Zoltan (UDMR), Teodor Cladovan (PD), Cornel Popa (PNL), Mihai Bar (independent), Ştefan Pete (UDMR) şi Teodor Maghiar (PSD)(423/2003)

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 20 octombrie 2003.

19. Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei Guvernului nr.70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.64/1999, iniţiată de domnul deputat Dorel Bahrin (PUR).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

20. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit, iniţiată de domnii deputaţi Iuliu Winkler (UDMR) şi Bondi Gyongyike (UDMR).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

21. Propunerea legislativă privind stabilirea destinaţiei cotei de 1% din impozitul pe venitul anual global aflată la dispoziţia contribuabililor persoane fizice, iniţiată de domnii deputaţi Iuliu Winkler (UDMR) şi Bondi Gyongyike (UDMR).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

22. Propunerea legislativă privind stimularea constituirii şi sprijinirea activităţii formelor asociative de exploatare şi gospodărire agricole, zootehnice şi silvice, iniţiată de domnii parlamentari Becsek Garda Dezso Kalman (UDMR), Tamas Sandor (UDMR) şi Verestoy Attila (UDMR) şi Kelemen Atilla Bela Laszlo (UDMR).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 noiembrie 2003.

23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.57/2003 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii spitalelor nr.270/2003, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia de sănătate şi familie; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.76/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia de industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

25. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.67/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

26. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.91/2003 privind stingerea unor obligaţii de plată ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România şi ale personalului acestora, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru politică externă, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

27. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Uniunea Europeană cu privire la participarea României la Misiunea de Poliţie a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia-Herţegovina (BiH), semnat la Bruxelles la 16 decembrie 2002, şi a Înţelegerii financiare între Ministerul de Interne din România şi Şeful Misiunii/Comisarul Misiunii de Poliţie a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia - Herţegovina, semnată la Sarajevo la 6 decembrie 2002, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci,Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

28. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.58/2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul orizontal pentru asistenţă comunitară în domeniul securităţii nucleare pentru anul 2002 pentru România, semnat la Bucureşti la 23 ianuarie 2003, adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 6 octombrie 2003.

29. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, iniţiată de domnii deputaţi Mihai Nicolescu (PSD), Ioan Bâldea (PRM), Victor Neagu (PSD), Alexandru Pereş (PD), Ion Bozgă (PSD), Atilla Kelemen (UDMR), Dorel Crăciun (PSD) şi Valeriu Gheorghe (PNL).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 25 septembrie 2003.

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

30. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Creditului Agricol pentru producţie nr.150/2003, iniţiată de domnii deputaţi Mihai Nicolescu (PSD), Ioan Bâldea (PRM), Victor Neagu (PSD), Alexandru Pereş (PD), Ion Bozgă (PSD), Atilla Kelemen (UDMR), Dorel Crăciun (PSD) şi Valeriu Gheorghe (PNL).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond -Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 25 septembrie 2003.

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

 
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:  

În conformitate cu prevederile art.17 alineatele (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

  • Legea pentru declararea ca oraş a comunei Sărmaşu, judeţul Mureş;
  • Legea privind înfiinţarea comunei Tomeşti, prin reorganizarea comunei Cârţa, judeţul Harghita;
  • Legea pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei;
  • Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate;
  • Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2003 privind majorarea pensiilor din sistemul public provenite din sistemul de asigurări sociale ale agricultorilor;
  • Legea pentru înfiinţarea comunei Coşna, prin reorganizarea comunei Dorna Candrenilor, judeţul Suceava;
  • Legea pentru înfiinţarea comunei Cazasu, prin reorganizarea comunei Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila;
  • Legea pentru înfiinţarea comunei Malu, prin reorganizarea comunei Vedea, judeţul Giurgiu.
Dezbaterea şi adoptarea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române.  

Stimaţi colegi,

Intrăm în ordinea de zi şi vă supun dezbaterii Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Intrăm pe raportul comisiei.

La pct.1 este textul Camerei Deputaţilor.

Art.2 - textul Camerei Deputaţilor; art.3 - textul Camerei Deputaţilor, art.4 - textul Camerei Deputaţilor, art.5, art.6, art.7 - textele Camerei Deputaţilor; art.8 - textul Camerei Deputaţilor, art.9, art.10, art.11, art.12, art.13, art.14, art.15 şi art.16 - sunt toate textele Camerei Deputaţilor.

Supun proiectul de lege votului în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Dezbaterea şi adoptarea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2003 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991.  

Supun dezbaterii Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2003 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991.

Trecând de la raportul comisiei, la pct.1 avem textul Camerei Deputaţilor; la pct.2 avem textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.3 avem un text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.4 avem textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri? O abţinere, a domnului Gheorghiof.

Împotrivă?

La pct.5 avem textul Camerei Deputaţilor.

Supun votului dumneavoastră raportul Comisiei de mediere în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri? O abţinere, domnul Dobre.

Împotrivă?

Dezbaterea şi adoptarea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.  

Supun dezbaterii dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Din raportul comisiei, la pct.1 avem textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.2 - textul Camerei Deputaţilor, nu sunt probleme.

La pct.3 - text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Pct.4 - varianta Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.3 mai este un paragraf al Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.5 - varianta Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.6 - varianta Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Pct.7, de asemenea varianta Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Dezbaterea şi adoptarea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 privind modificarea şi completarea Legii nr. 10/2002 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002.  

Supun atenţiei dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acestora şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobate cu modificări şi completări prin Legea nr.501/2002.

Din raportul comisiei avem un singur punct - pct.1, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Dezbaterea şi adoptarea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002.  

Supun în continuare atenţiei dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002.

Din raportul comisiei, la pct.1 avem un text comun, la alin.5.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Următorul punct - tot pct.1 alin.7, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Tot la pct.1 avem alin.8 - textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.2 - textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Pct.3 - textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Pct.4 - text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Pct.5 - textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Pct.6 - text comun, la art.951.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Alin. a - text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Apoi, avem textul Camerei Deputaţilor; nu-l discutăm.

La pct. c) şi pct. d) - textele Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.7 - text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Text Senat.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Text comun - la alin.c).

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

La pct.8 - text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Pct.9 - text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei de mediere în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Comerţ Liber între România şi Republica Albania, semnat la Tirana la 21 februarie 2003.  

Supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de comerţ liber dintre România şi Republica Albania.

Vă rog, domnule Bivolaru.

   

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest acord prevede crearea progresivă, în decursul unei perioade de tranziţie, care se încheie la 1 ianuarie 2007, a unei zone de comerţ liber între cele două părţi, cu respectarea prevederilor în materie ale Acordului general pentru tarife şi comerţ în 1994, Gatt, 1994, precum şi a Acordului privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Comisia a aprobat această prevedere. Raportul este favorabil. Rugăm să-l supunem spre aprobare, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun atenţiei dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Comerţ Liber între România şi Bosnia şi Herţegovina, semnat la Sarajevo la 8 aprilie 2003.  

Supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de comerţ liber dintre România şi Bosnia-Herţegovina, semnat la Sarajevo la 8 aprilie.

Domnul Bivolaru. Vă rog.

   

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În acelaşi context, avem aceeaşi reglementare privind acest Acord de comerţ liber între România şi Bosnia-Herţegovina.

Rugămintea este să dispuneţi dezbaterea şi aprobarea acestui raport.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Comerţ Liber între România şi Republica Macedonia, semnat la Skopje la 7 februarie 2003.  

Vă supun atenţiei Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de comerţ liber între România şi Republica Macedonia.

Vă rog, domnule Bivolaru.

   

Domnul Ioan Bivolaru:

În aceeaşi variantă este şi acest Acord de comerţ liber între România şi Republica Macedonia, semnat la Skopje la 7 februarie 2003; aceleaşi prevederi, similare ca şi în cazul acordurilor anterioare. Rugăm să aprobaţi acest raport al comisiei noastre.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Budapesta la 7 aprilie 2003.  

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Budapesta la 7 aprilie 2003.

Domnul Virgil Popescu. Vă rog.

   

Domnul Virgil Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată pentru dezbatere şi avizare în fond, în procedură obişnuită. Este o lege ordinară; a beneficiat de avizele favorabile de la Consiliul Legislativ şi Comisia pentru politică externă şi, cu unanimitatea voturilor celor 23 de deputaţi prezenţi, a hotărât supunerea spre adoptarea Camerei în varianta Senatului.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2002 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru realizarea Proiectului de finanţare rurală, semnat la Washington DC la 30 aprilie 2001.  

Supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2002 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru realizarea Proiectului de finanţare rurală, semnat la Washington D.C. la 30 aprilie 2001.

Domnule Grigoraş, aveţi un minut.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2002. A întocmit raport favorabil. Propune dezbaterea şi adoptarea în forma prezentată de Senat.

Vă propunem timp total de dezbatere 10 minute; un minut pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Dacă la art.1 aveţi observaţii? Vă mulţumesc.

Dacă la alin.1 aveţi observaţii? Vă mulţumesc.

Nu sunt.

Dacă la pct.2 aveţi observaţii? Vă mulţumesc.

Nu sunt.

Pct.3, aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Pct.4 aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Pct.5 aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Pct.6 aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Pct.7 aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Pct.8 aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Art. II.

Dacă aveţi observaţii? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 31 ianuarie 2003, pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare forestieră.  

Supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 31 ianuarie 2003 pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare forestieră.

Domnul Grigoraş; un minut.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 31 ianuarie 2003 pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare forestieră. A întocmit raport favorabil. Obiectivele proiectului vizează menţinerea unei administrări durabile din punct de vedere al mediului, a resurselor silvice aflate în proprietatea de stat şi privată şi îmbunătăţirea acestei administrări în scopul creşterii contribuţiei pe care resursele silvice ale ţării o duc la dezvoltarea economiei naţionale şi rurale.

Propunem, aşadar, Camerei Deputaţilor discutarea şi adoptarea în forma prezentată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Dacă la art.1, sunt observaţii? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Art.2, dacă aveţi observaţii? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Art.3 aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Art.4 aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Art.5 aveţi observaţii?

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Amendamentului convenit prin schimb de scrisori, semnate la Bruxelles la 30 ianuarie 2003 şi la Bucureşti la 28 martie 2003, între Guvernul României şi Comisia Europeană, la memorandumurile de finanţare ISPA pentru proiectele aprobate de Comisia Europeană în anii 2000, 2001, 2002 şi încă nefinalizate.  

În continuare, supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Lege pentru ratificarea Amendamentului convenit prin schimb de scrisori semnat de la Bruxelles la 10 ianuarie 2003 şi la Bucureşti la 28 martie 2003 între Guvernul României şi Comisia Europeană, la memorandumurile de finanţare ISPA pentru proiectele aprobate de Comisia Europeană în anii 2000, 2001 şi 2002 şi încă nefinalizate.

Domnul Grigoraş; un minut.

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Este vorba despre un proiect de finanţare şi reabilitare a infrastructurii de mediu şi transport în conformitate cu obiectivele parteneriatului pentru aderare şi cu prevederile legislaţiei comunitare în domeniu.

Aşadar, propunem pentru dezbaterea Camerei Deputaţilor şi adoptarea, în forma prezentată de Senat, a proiectului de Lege pentru ratificarea amendamentului convenit prin schimb de scrisori, semnate la Bruxelles la 30 ianuarie 2003 şi la Bucureşti la 28 martie 2003, între Guvernul României şi Comisiei europeană, la memorandumurile de finanţare ISPA pentru proiectele aprobate de Comisia europeană în anii 2000, 2001, 2002 şi încă nefinalizate.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Domnule Brudaşcu, vă rog.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

Eu am o nelămurire şi rog iniţiatorul să mă lumineze pentru ca să nu fie şi alţii în întunericul în care zac.

Avem de-a face cu un proiect de "Lege pentru ratificarea...", vă rog să fiţi atenţi, "...amendamentului convenit prin schimb de scrisori", numai că amendamentul respectiv este "semnate la Bruxelles".

Acum, ori este "schimb de scrisori", ori este "amendament semnat". Deci, dacă este vorba de amendament, atunci trebuie să corelăm corespunzător şi adjectivul care îl defineşte, dacă este schimb de scrisori, atunci nu văd cum le semnăm şi colo şi colo. Le trimitem acolo şi colo, dar nu le semnăm de maniera în care se precizează în această formulare. Cer, cu umilinţă, explicaţii la acest titlu pe care nu-l înţeleg.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc. Domnul Andrei Popescu.

 
   

Domnul Andrei Popescu (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene):

Domnule preşedinte,

Îngăduiţi-mi numai să prezint extrem de scurt proiectul de lege, este vorba, într-adevăr, de schimb de scrisori, întrucât obiectul acestui memorandum priveşte corelarea programelor aflate în curs de derulare, cu modificarea pe care a operat-o Comisia europeană regulamentului din 1999 privind ISPA, respectiv prin Regulamentul 1386 din 2002 a fost modificată această Anexă 3.4 care are incidenţă asupra tuturor memorandumurilor de finanţare aflate în curs de derulare, deci nefinalizate încă în România - 31 de memorandumuri. Într-adevăr, amendamentul este convenit prin schimb de scrisori. Este procedura obişnuită, Uniunea Europeană, în cazul nostru, ne-a înaintat această anexă care are impact asupra celor 31 de proiecte încă nefinalizate în România, sigur, finalizarea lor se poate întinde până în anul 2007, iar pe 28 martie s-a comunicat acordul părţii române. în consecinţă, cred că trebuie să facem cuvenita rectificare - schimb de scrisori.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Staţi, în ce sens, domnule, să înţeleg exact... Domnul Brudaşcu a pus o întrebare, domnule Popescu.

Domnule Brudaşcu, încă o dată, vă rog, vă ascultăm.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Eu am înţeles că este vorba de schimb de scrisori, este foarte clar, dar nu am înţeles "amendamentul e semnate" sau "scrisorile sunt semnate".

Prin urmare, dacă e vorba de schimb de scrisori,

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

e virgulă, semnat, e amendamentul semnat, domnule deputat.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Staţi numai o clipă, cu respect vă rog să mă ascultaţi. Dacă este vorba de schimb de scrisori, acestea le trimitem. Trimise de la Bruxelles la 30 ianuarie 2003 şi de la Bucureşti la 28 martie 2003. Ele n-au fost semnate, pentru că numai pe rând s-au trimis, din câte înţeleg eu. Întâi a trimis Bruxelles-ul şi după aceea am trimis noi scrisoare de răspuns pe baza celor precizate în scrisoarea iniţială. Păi, dacă sunt trimise, nu sunt semnate la datele respective, nu? Au fost trimise de la Bruxelles la 30 ianuarie 2003 şi de la Bucureşti la 28 martie 2003. Aici este neclaritatea, nu putem avea dezacordurile acestea, "amendamentului convenit prin scrisori" şi, după aceea, "semnate..."

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu, fiecare în parte, când a trimis scrisoarea, a semnat-o, domnule Brudaşcu, eu aşa înţeleg.

Deci, eu vă trimit scrisoarea în România, o semnez, o primiţi, sunteţi de acord cu amendamentul şi o semnaţi şi dumneavoastră şi mi-o trimiteţi înapoi. Deci amendamentul este semnat, e unul singur, convenit prin schimb de scrisori.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Mai clar este că nu se trimite nici o scrisoare anonimă, numai în scrisoarea pierdută, eventual, se trimit scrisori anonime. În documente oficiale şi diplomatice, toate scrisorile, toate documentele sunt asumate de către cel care le semnează şi, în general, este şeful instituţiei în cauză. În cazul de faţă doamna ministru Puwak, bănuiesc.

Prin urmare, cred că nu putem merge pe acest element că au fost semnate. Evident că au fost semnate. Trebuie să facem o lege care să corespundă şi din punct de vedere al exprimării, clarităţii pe care o aşteaptă cetăţeanul de la noi.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Popescu.

 
   

Domnul Andrei Popescu:

Domnule preşedinte,

Îngăduiţi-mi să reflectez puţin pentru ". şi să mă pun de acord cu dumnealui spre a vedea sensul exact al... mărturisesc că eu nu înţeleg, am mai procedat în această manieră prin schimb de scrisori.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Bine, puneţi-vă de acord cu domnul Brudaşcu şi continuăm pe urmă.

Domnule Brudaşcu, lămuriţi-vă, vă rog frumos.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2003 pentru ratificarea Acordului - cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 14 mai 2003 şi la Paris la 22 mai 2003.  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2003 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 14 mai 2003 şi la Paris la 22 mai 2003.

Domnule Grigoraş?

   

Domnul Neculai Grigoraş:

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2003 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 14 mai 2003 şi la Paris la 22 mai 2003, a fost examinat de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, s-a întocmit raport favorabil, propunem dezbaterea şi adoptarea în forma prezentată de Senat, având în vedere că se dezbate în procedură de urgenţă propunem timp total 10 minute şi un minut pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Numai puţin, domnule Popescu.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Domnule Popescu, revenim acum la proiectul dumneavoastră de lege.

 
   

Domnul Andrei Popescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Într-adevăr, am înţeles acum obiecţia. Vă propun să eliminăm cuvântul "semnate". Deci se poate preciza: "Amendamentului convenit prin schimb de scrisori, la Bruxelles la 30 ianuarie 2003 şi la Bucureşti la 28 martie 2003".

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul legii, cu modificarea propusă de domnul Brudaşcu şi domnul Andrei Popescu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Voturi împotrivă?

Unanimitate.

La art.1.Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Art.2. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule Boc.

 
   

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Vă rog să-mi permiteţi, în calitate de lider de grup, să invoc excepţia votului final, care potrivit regulamentului se face în şedinţă specială consacrată votului final, în prezenţa cvorumului de cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor.

În condiţiile acestea, domnule preşedinte, vă rugăm ca aceste proiecte de lege să le trimiteţi spre vot final în ziua programată, potrivit Biroului permanent şi Comitetului ordinii de zi.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, domnule Boc, aveţi dreptate, dar fiind acorduri de împrumut, am zis că nu este un proiect de lege de, eu ştiu, de o importanţă care să necesite discuţii. Suntem de acord cu toţii în unanimitate şi de aici mi-am permis, altfel nu îndrăzneam, vă daţi seama. Aşa, vă mulţumesc pentru înţelegere.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2003 pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul Comunitar de Acţiune în domeniul Sănătăţii Publice (2003-2008), semnat la Bucureşti, la 11 februarie 2003, şi la Bruxelles, la 3 aprilie 2003.  

Supun atenţiei dumneavoastră proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2003 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere între România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar de acţiune în domeniul sănătăţii publice (2003-2008), semnat la Bucureşti la 11 februarie 2003 şi la Bruxelles la 3 aprilie 2003.

Vă rog, din partea comisiei pentru sănătate.

   

Doamna Ana Florea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu adresa nr.505/04.09.2003 Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată cu dezbaterea şi avizarea în fond în procedură de urgenţă a proiectului de Lege privind ratificarea Memorandumului de înţelegere între România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la programul comunitar de acţiune în domeniul sănătăţii publice (2003-2008), semnat la Bucureşti la 11 februarie 2003 şi la Bruxelles la 3 aprilie 2003.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, precum şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Prezentul proiect de lege, supus atenţiei Parlamentului spre aprobare, are drept scop ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar de acţiune în domeniul sănătăţii publice din 2003-2008, semnat la Bucureşti la 11 februarie 2003 şi la Bruxelles la 3 aprilie 2003.

Cele trei arii de acţiune şi implicit în care se pot elabora şi propune proiecte sunt: îmbunătăţirea informaţiilor din domeniul sănătăţii publice, creşterea capacităţii de răspuns rapid şi coordonat împotriva agresiunilor aduse sănătăţii, promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor, prin includerea determinanţilor stării de sănătate în toate politicile şi activităţile.

Prin prezentul proiect de lege se are în vedere ca un număr cât mai mare de proiecte ce vor fi propuse comunităţii europene spre aprobare şi finanţare să fie agreate de către Ministerul Sănătăţii, în concordanţă cu priorităţile sanitare actuale.

Contribuţia financiară anuală a României la Bugetul general al Uniunii Europene pentru participarea la program este de 265 432 de euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Sănătăţii 185 432 de euro, precum şi din Programul PHARE - 80 de mii de euro.

Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor admiterea, fără modificări, a proiectului de lege. Fiind procedură de urgenţă, propun 10 minute în total pentru dezbatere, câte un minut pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2003 privind interzicerea realizării de clădiri pe suprafeţele din fondul forestier naţional afectate de incendii (amânarea votului final).  

Supun atenţiei dumneavoastră proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2003 privind interzicerea realizării de clădiri pe suprafeţele din fondul forestier naţional afectate de incendii.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, vă rog, domnule Bâldea.

   

Domnul Ioan Bâldea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de ordonanţă are ca obiectiv de reglementare instituirea interdicţiei realizării de clădiri pe suprafeţe din fondul forestier naţional afectate de incendii şi/sau alte practici care conduc la uscarea arborilor şi sancţionarea contravenţională a nerespectării acesteia.

În şedinţa comisiei, proiectul de lege a fost votat cu 2 abţineri. Ca timpi propunem 5 minute în total, 3 minute pe intervenţie.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră timpii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Domnule Brudaşca, vă rog.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

E adevărat că este o lege foarte importantă, foarte utilă, având în vedere indisciplina extraordinară care se poate constata în toate zonele ţării în privinţa modului în care se ridică peste noapte construcţiile în zone care ar trebui protejate, cum sunt cele sub incidenţa legii în cauză.

Eu aş avea însă întrebări, pentru că legea în sine nu-mi clarifică câteva nedumeriri.

Ce se întâmplă cu cei care deja şi-au construit asemenea construcţii şi au ridicat asemenea construcţii pe suprafeţele din fondul forestier afectat de incendii, şi dacă noi facem legi scut pentru abuzivi şi pentru tâlhari.

Rog, fie iniţiatorul, fie preşedintele comisiei să încerce să explice acest aspect pentru ca să înţeleg şi eu de ce votez o asemenea lege.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Deşi excede regulamentul cererea dumneavoastră, adică nu suntem nici la interpelări, noi dezbatem proiectul de lege, aveaţi timp să vă lămuriţi nedumerirea când s-a discutat la comisie etc.

Totuşi rog pe domnul Bâldea să vă clarifice, fiind în cadrul aceluiaşi partid, nu pot să-mi permit să-l refuz.

 
   

Domnul Ioan Bâldea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Permiteţi-mi să vorbesc în calitate de deputat, membru al Grupul parlamentar al PRM. În cadrul lucrărilor comisiei am insistat ca în această ordonanţă care devine lege să prevedem un articol în care să se ia o anumită atitudine şi faţă de cei care au efectuat astfel de practici până acum. Neavând succes, cu două abţineri, aşa cum am menţionat şi în raport, eu raportul l-am prezentat în calitate de preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, în calitate de deputat sunt de aceeaşi părere cu domnul Brudaşcu.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Supun atenţiei dumneavoastră raportul comisiei.

la pct.1, dacă aveţi observaţii. Nu sunt.

La pct. 2, dacă aveţi observaţii? Nu sunt.

Pct.3. Vă mulţumesc.

Pct.4. Vă mulţumesc.

Pct.5. Vă mulţumesc.

Pct.6. Vă mulţumesc.

Pct.7. Vă mulţumesc.

Pct.8. Vă mulţumesc.

Nu avem amendamente respinse, deci nu este cazul să le susţină cineva. Proiectul de lege îl trimitem la votul final la ziua de vot final. Nu mai este memorandum.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2003 pentru modificarea art. 15 alin. (8) din Ordonanţei Guvernului nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România (amânarea votului final).  

Supun atenţiei dumneavoastră proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2003 pentru modificarea art.15 alin.8 din Ordonanţa Guvernului nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.

Domnule Popescu, vă rog.

   

Domnul Virgil Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată pentru dezbatere şi avizare în fond cu acest proiect de lege, în procedură de urgenţă, şi cu unanimitatea celor 20 de deputaţi prezenţi a hotărât supunerea spre dezbatere şi adoptare Camerei, în forma înaintată de iniţiator. Propun 3 minute de dezbatere, un minut pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Legea merge la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 390/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (amânarea votului final).  

Supun atenţiei dumneavoastră proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.390/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine. Are cuvântul domnul Marin, din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi pentru privatizare.

   

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.390/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine.

În urma dezbaterii comisia a hotărât ca proiectul de lege să fie aprobat în forma adoptată de Senat. Fiind o procedură de urgenţă, propun 5 minute pentru dezbatere şi un minut de intervenţie.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Voturi împotrivă?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Unanimitate.

Legea merge la votul final.

 
Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.  

Supun atenţiei dumneavoastră proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

Domnule preşedinte Mălaimare, vă rog.

   

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.31 alin.5 din Constituţia României. El a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votării, iar noi vă rugăm să aprobaţi raportul comisiei, aşa cum a fost el redactat.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Supun atenţiei dumneavoastră, dacă aveţi observaţii la pct.1 din raportul comisiei? Nu sunt. Vă mulţumesc.

La pct.2. Vă rog, domnule Onisei.

 
   

Domnul Ioan Onisei:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Împreună cu o serie de alţi colegi avem câteva amendamente la acest proiect de lege, practic la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71, şi mă voi referi fireşte la amendamentele respinse. Aş vrea să remarcaţi, întâi de toate, la alin.2 al art.40 noi am propus ca persoanele fizice şi juridice cu domiciliul în România, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine să plătească taxa radio-tv doar pentru sediul social, pentru că acum, în ordonanţa de urgenţă a Guvernului, este vorba şi de sucursale şi de filiale, practic unităţi care nu au personalitate juridică, în condiţiile în care ordonanţa vorbeşte de persoane fizice, familii şi persoane juridice care, cu excepţiile prevăzute, trebuie să plătească taxa radio-tv. Şi, invit pe colegi să fie de acord cu acest amendament pentru că este vorba aici şi de un tratament juridic egal pe care noi trebuie să-l aplicăm persoanelor fizice, respectiv familiilor, şi persoanelor juridice.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Mălaimare.

 
   

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Noi am înţeles propunerea domnului Onisei, dar în discuţiile din comisie a revenit, şi destul de des, un exemplu al unor firme foarte mari, care au şi filiale destul de importante, de exemplu McDonald's, în întreaga ţară şi, atunci este inechitabil ca o astfel de firmă să plătească doar pentru sediu social. Noi vă rugăm să aprobaţi raportul comisiei.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Onisei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 8 voturi pentru şi 55 de voturi împotrivă, amendamentul domnului Onisei a fost respins.

Domnule Onisei, vă rog.

 
   

Domnul Ioan Onisei:

Din aceleaşi raţiuni la care m-am referit şi adineauri, şi anume un tratament juridic egal între persoane fizice, familii şi persoane juridice, am propus la alin. 3 al art.40 un amendament potrivit căruia persoanele juridice sunt obligate să plătească taxa radio, respectiv taxa tv, cu excepţia celor care declară pe proprie răspundere că nu deţin receptoare radio, respectiv receptoare tv.

Veţi remarca faptul că în ordonanţa Guvernului la alin. 2 există această excepţie pentru persoanele fizice, respectiv pentru familii.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Mălaimare, vă rog.

 
   

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Noi am avut în vedere aici, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, un element legat de protecţia socială. Deci, noi vă rugăm totuşi să acceptaţi propunerea noastră.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Brudaşcu, vă rog.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

Eu înţeleg foarte mult dorinţa dumneavoastră de protejare a celor două instituţii care, se vede că sunt politic angajate, prin activităţile pe care le fac. Regret că unul dintre conducătorii acestei instituţii a crezut că suntem la cort, eventual la picnic, şi a venit îmbrăcat ca atare. Nu a avut pic de respect faţă de Camera Deputaţilor. Dar, nu văd, de vreme ce am discutat anterior o lege pentru Agenţia Investiţiilor Străine care vizează atragerea de investitori, de ce să ne dăm picioare în fund singur, iertaţi-mă de expresia neacademică, încercând, cu o zgârcenie absolut nejustificată, să luăm câţiva lei de la aceste societăţi comerciale, numai şi numai să satisfacem dorinţele de bani ale celor aflaţi în conducerea celor două instituţii.

Cred că ar fi mai firesc şi mai normal să rezolvăm problema manifestând înţelegere şi să încurajăm şi printr-o asemenea, dacă vreţi, facilitate, atragerea de investitori străini. Nu văd cum bugetul naţional sau bugetul celor două instituţii ar spori uluitor, prin menţinerea acestei taxe care mie mi se pare aberantă şi total nejustificată. Cred că dacă este să încurajăm atragerea de investitori străini trebuie să fim, şi din acest punct de vedere aparent minor, atenţi la reacţiile posibile ale celor pe care îi obligăm la plată printr-o asemenea decizie cu caracter de partid.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Chiliman şi pe urmă domnul Mălaimare.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Justificarea pe care a prezentat-o aici preşedintele comisiei este cel puţin ciudată. Este vorba de protecţia socială, motivul pentru care se bagă în mâna în buzunarul unor societăţi comerciale care n-au televizoare, n-au aparate de radio, ca să se facă protecţia socială a cui? A celor două societăţi naţionale? Sau a conducerilor celor două societăţi naţionale care trăiesc din nişte indemnizaţii care au fost larg mediatizate, de 80 de milioane... bănuiesc că sunt mult mai mari, din ceea ce am auzit însă, cu celelalte sporuri, asta înseamnă vreo două mii de contribuabili care plătesc această taxă ca să-i susţină pe dânşii pe fotoliile respective.

Deci, ca să mă întorc la subiect, este absolut lipsit de moralitate să bagi mâna în buzunarul unei societăţi comerciale a unei persoane pentru a lua o taxă, când persoana respectivă nu beneficiază de serviciul respectiv. Este şi neconstituţional, între altele.

Or, justificarea cu protecţia socială nu ţine, căutaţi să daţi o explicaţie mai logică, adică vă spun foarte sincer, eu rămân surprins că de la tribuna Parlamentului ne-aţi trântit sec protecţia socială. Eu nu cred în protecţie socială prin taxa radio-tv. Nu cred în acest lucru! Taxa radio-tv are cu totul alt scop. Iar ce impuneţi dumneavoastră prin acest paragraf, prin această literă este de fapt un impozit pentru toate societăţile comerciale, ceea ce este imoral.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Vreau să salutăm prezenţa în mijlocul nostru a preşedintelui Senatului Republicii Italiene, domnul Marcello Pera, care se află în vizită oficială în România. (Aplauze.)

Încă o dată vă mulţumim.

Domnul Mihai Mălaimare.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Nu am vrut să intru foarte mult în amănunt pentru că noi am discutat suficient pe marginea acestui subiect la comisie şi îmi cer scuze, domnule Chiliman, pentru că am prezentat într-o propoziţie doar cu subiect şi predicat.

Pe de altă parte, nu cred că discuţia pe marginea acestui proiect de lege trebuie să ne ofere şansa unor declaraţii politice, şi unele dintre ele, cele legate de cort, mi se pare că sunt chiar periculoase, şi-l rog pe domnul deputat să aibă amabilitatea să mă creadă pe cuvânt când spun acest lucru.

Noi considerăm că punctul de vedere al comisiei este acceptabil, mai cu seamă în contextul faptului că am trecut de la un tip de filosofie la altul. N-a mai fost vorba de o taxă de solidaritate ci de o taxă în urma unei declaraţii privind posesia acestor aparate. Şi noi considerăm normal că putem scuti de aceste taxe persoanele fizice care comit declaraţia în legătură cu posesia aparatelor, dar nu ni se pare normal să producem acelaşi tip de scutire faţă de persoanele juridice.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Onisei.

 
   

Domnul Ioan Onisei:

Stimaţi colegi,

Vă amintesc că impactul fostei Ordonanţe nr.18 care stabilea taxa obligatorie radio-t.v. pentru persoane fizice, familii şi persoane juridice, impactul social a fost deosebit de mare, au fost situaţii absolut aberante care au fost semnalate de mass-media, presa scrisă şi audiovizuală şi să vă gândiţi la faptul că practic, printr-un text de lege de genul acesta, fiecare atelier, fiecare sucursală, filială care are abonament la Societatea comercială "Electrica", deci abonament pentru electricitate, va fi obligată să plătească taxa radio-t.v. Cuantumul la taxa t.v. este destul de important. Este uşor să vă imaginaţi că există foarte multe ateliere, alte tipuri de activităţi care nici pomeneală să aibă în cadrul respectiv radio sau cu atât mai puţin televizor.

Este nejustificat să aplicăm o asemenea taxă, mai cu seamă cu cât ştiţi foarte bine, cele două societăţi publice au ca sursă de venit şi bugetul de stat şi alte activităţi, inclusiv publicitatea care, ce-i drept, la radioul public s-a redus cumva.

Insist foarte mult pe aceste idei pentru că mi-e teamă că iarăşi o să votăm o lege şi după aceea cazurile sociale vor fi numeroase şi s-ar putea ca Guvernul Năstase să trebuiască din nou să corecteze un asemenea act normativ care, cu dispoziţii de genul acesta, devine aberant.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule Mardari.

 
   

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnul preşedinte al comisiei vorbea de o schimbare a filosofiei legii. După părerea mea, nu este vorba de aşa ceva. S-ar fi putut vorbi de o schimbare a filosofiei legii dacă şi în cazul instituţiilor de radio şi televiziune s-ar fi procedat ca şi în cazul tuturor celorlalte posturi private de televiziune şi radio. Adică, trecând peste faptul că aceste instituţii sunt finanţate de la bugetul de stat, în rest, ar trebui să-şi obţină veniturile la fel ca oricare alt agent economic care-şi desfăşoară activitatea în aceste domeniu. Mă refer la radiourile şi televiziunile particulare.

În ceea ce priveşte protecţia socială de care spunea domnul preşedinte al comisiei că doreşte s-o realizeze prin aceste taxe, vă spun eu că se va produce fenomenul invers. Tendinţa ar trebui să fie ca şi în cazul societăţilor comerciale, toate aceste taxe care sunt acum într-un număr foarte mare, să fie reduse, atât din punct de vedere al sumelor care se plătesc, cât şi al numărului acestora.

Astfel, am putea să atragem o serie de investitori, întreprinzători să desfăşoare o activitate economică în România, mă refer atât la persoanele autohtone, cât şi din exterior.

Bineînţeles că mai sunt şi multe alte aspecte de luat în considerare referitor la acest subiect, dar eu zic că am atins câteva aspecte destul de importante.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Mardari, la ce amendament v-aţi referit dumneavoastră? La ce amendament exact, la amendamente respinse, la admise?

 
   

Domnul Ludovic Mardari:

Nu am făcut nici un amendament, domnule preşedinte, dar am observat că în ultima vreme se acordă posibilitatea de a discuta mai mult grupurilor parlamentare. Aşa că...

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul doamna Monica Octavia Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi invitaţi,

În primul rând, acum chiar ne punem întrebarea, la ce-a folosit o ordonanţă ilegală şi neconstituţională, nemaivorbind că era şi imorală, dacă ajungem până la urmă la ce era în lege? Că asta s-a întâmplat. Ajungem la ce era în legea care guvernează radioul şi televiziunea publice.

În situaţia asta, chiar că am chinuit Societatea "Electrica", am chinuit oamenii, am chinuit pe toată lumea, pentru ca după aceea să se dovedească ilegalitatea şi neconstituţionalitatea acelei ordonanţe.

În privinţa societăţilor comerciale, eu mă întreb de ce Dumnezeu trebuie o societate comercială să plătească altfel decât persoanele fizice? De ce persoanele juridice trebuie să aibă un alt tratament decât persoanele fizice? Chiar că nu există nici un motiv.

A mai fost odată cineva în Comisia de cultură şi cerea bani, un procent foarte mare 8%, de la cablişti pentru o anumită activitate. Întrebat de ce cere de la cablişti 8% a răspuns cu nonşalanţă: "Pentru că aceştia au bani!" Nu este un argument, după cum nu e un argument nici la societăţile comerciale să le luăm bani pentru simplul fapt că ei au bani.

Drept urmare, mi se pare incorect ca acel cuantum să fie stabilit pe urmă, cuantumul abonamentului sau al taxei, cum vreţi să-i spuneţi, al societăţilor persoanelor juridice să fie mai târziu prin hotărâre de Guvern rezolvat.

Vă aduc la cunoştinţă că, şi-mi permit să intru în următorul alineat, alin.3, am propus ca următoarele alineate 31 şi 32 să spună foarte clar că, şi era un amendament respins, de-asta îndrăznesc să-l susţin aici, valoarea taxei de abonament pentru serviciul public de radio, respectiv alineatul următor, pentru televiziune, este aceeaşi valoare cu cea a persoanelor fizice.

Dacă îmi daţi un singur argument pentru care aţi respins acest amendament, un singur argument pentru care societăţile comerciale să fie tratate altfel decât persoanele fizice, cu atât mai mult cu cât în obiectul lor de activitate, nu vă supăraţi, nu stă privitul la televizor şi ascultatul la radio. Drept urmare, au dreptul, dacă nu au radio şi televizor în societate, să nu plătească, iar dacă au, pe proprie răspundere, să plătească dar să plătească doar atât cât plăteşte orice persoană fizică din România. Nu vede nici mai mult, nici mai bine, nici alte emisiuni decât toţi ceilalţi.

Drept urmare, vă rog foarte mult, susţin în continuare cele două amendamente 31 şi 32, le-am numerotat eu, la art.40 alin.3, cu privire la cuantumul pe care să-l stabilim prin această ordonanţă, ca fiind acelaşi cu cel al persoanelor fizice.

Mulţumesc frumos.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Bolcaş. Dumneavoastră susţineţi amendamentul doamnei deputat Lia Olguţa Vasilescu. Da?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da. Sunt coautor al amendamentelor.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi invitaţi,

Voi fi scurt pentru că problema de data aceasta mi se pare tehnică. Viciul fundamental de fond, nu de formă, al ordonanţei ce a fost declarată neconstituţională, constă în faptul că instituie o taxă unică pentru toţi cetăţenii, excepţie făcând neposesorii.

Prin toate amendamentele inclusiv cel pe care-l discutăm aici, noi structurăm altfel lucrurile pentru a stabili de la bun început cadrul de aplicare şi pentru a nu trezi revolta justificată a cetăţenilor. Cadrul este: nu toţi cetăţenii; şi vor fi scutiţi cei fără aparate. Cadrul este altul: toţi posesorii de aparate. Sistemul este acelaşi: declaraţie pe proprie răspundere, dar concepţia este alta.

Am baladat şi eu, trebuie să recunosc, între ideea de taxe şi contract de prestare de serviciu. Dar foarte puţin timp pentru că mi-am adus aminte de puţinele mele cunoştinţe de drept financiar în care taxele sunt instrumentul de plată a unor prestări de servicii făcute de către instituţii publice. Şi este normal să ne aflăm în domeniul taxelor. În aceste condiţii, sintagma "taxe de abonament" este total ajuridică pentru că abonamentul priveşte un raport contractual, şi nu taxele. Este bine făcut aşa. Dar amendamentele propuse, repet, merg pe ideea că numai posesorii plătesc, nu sunt scutiţi, ceea ce mie mi se pare esenţial.

Aş vrea să mă refer la motivaţia Comisiei de cultură pentru respingerea amendamentului nostru de la alineatul al doilea, şi anume, în esenţă, prevederile sunt similare cu cele din text.

Domnilor colegi din Comisia de cultură, nu sunt similare, sunt fundamental deosebite, după cum vi le-am propus!

Acelaşi sistem este propus şi pentru alin.3, în care persoanele juridice enumerate aici trebuie să plătească o taxă pentru receptoarele înregistrate, cu excepţia celor care declară pe proprie răspundere că nu deţin receptoare radio, respectiv receptoare t.v. Este iarăşi înfăţişarea celei de-a doua concepţii. Plătitori sunt posesorii de receptoare radio-t.v. capabile să capteze emisiunile Radiodifuziunii române şi a Televiziunii române. Pentru că sunt şi alte categorii de receptoare.

Această schimbare de optică reprezintă o schimbare de mentalitate. Eu nu impun întreaga populaţie. Eu impun pe cei care într-adevăr beneficiază de un anume serviciu.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Bolcaş.

Domnul Marton Arpad. Vă rog! Se pregăteşte domnul Chiliman.

 
   

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

N-am vrut să intervin în această discuţie. Am discutat destul de mult în comisie. Am avut şi noi un amendament de introducere a unei similitudini şi pentru persoanele juridice care n-au aparate radio şi t.v. M-a îndemnat însă la discuţie una din frazele ultime ale domnului Bolcaş care a enunţat ceva foarte important şi să ştiţi că în comisie a fost ridicată această problemă mare: "aparate capabile să recepţioneze." Şi aici am ajuns într-o situaţie foarte gravă, pentru că prin cablu se pot recepţiona toate emisiunile de radio şi televiziune. Dacă persoana respectivă nici cablu nu are, dar are un calculator şi este conectat la Internet, poate să recepţioneze emisiunile transmise prin Internet. Mai mult, din când în când, şi nevoit, pot să recepţionez în loc de ton o emisiune radio prin telefon. Şi am ajuns la situaţia în care n-am putut să definim ce înseamnă aparate prin care se pot recepţiona una sau alta dintre emisiuni.

Mai mult, s-a încercat să se acrediteze ideea că, în fond, şi prin radio se poate asculta semnalul sonor de la televiziune şi invers. Ca atare, că trebuie să se plătească ambele taxe, indiferent dacă am aparat de radio şi televiziune.

Iacătă deci, eu cred că este, varianta la care am ajuns, este una modificată în comisie. O variantă prin care am ajuns la o explicare concretă a ceea ce înseamnă persoană juridică care va plăti, o persoană care are filiale, sucursale etc., o variantă în care am introdus toate acele persoane care sunt scutite în lege şi nu am lăsat la îndemâna Guvernului numai să lărgească această sferă. Deci, iată, o altă soluţie momentan mai bună n-am găsit. Şi de aceea am votat această variantă, faţă de care şi noi avem anumite dubii. Dar mai bună n-am găsit.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul domnul Chiliman.

 
   

Domnul Andrei-Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Avem de-a face aici la această taxă pentru societăţile comerciale cu o dublă discriminare: o dată, o discriminare privind faptul că vor fi puse să plătească şi cele care nu deţin asemenea aparate, iar a doua este prin valoarea pe care o plătesc.

Or, dacă tot zicem că vrem să fim europeni, trebuie să ne lepădăm de aceste rămăşiţe socialist-ştiinţifice şi să încercăm să adoptăm şi limbajul dar şi metodele de acolo. Iar dacă doriţi cu orice preţ să impuneţi această taxă pentru toată lumea, făceţi-o fraţilor, impozit! Şi atunci noi nu mai avem ce discuta de aici. E un nou bir pus pe populaţie.

Aşa aţi ajuns la concluzia că-l puneţi mai mic pentru cetăţenii care nu au...deci îi scutiţi pe ei şi, în schimb, vă scoateţi pârleala de dincolo, de la societăţile comerciale. Deci, e o dublă discriminare pe care o introduceţi care nu este în mentalităţi europene, ci în mentalităţi dinainte de 1989.

Şi v-o spun cu tristeţe, pentru că sunteţi aici, în faţa unui Parlament, avem aici deputaţi cărora le cereţi votul, chit că veniţi îmbrăcaţi cum veniţi îmbrăcaţi aici, cu o lipsă totală de respect pentru această instituţie. şi vă rog, domnule preşedinte, să cereţi Ministerului pentru relaţia cu Parlamentul, să-i anunţe pe cei care vin aici că trebuie să vină într-o anumită ţinută, le cereţi votul acestor colegi de-ai dumneavoastră de partid sau actualei majorităţi şi ei, pe urmă, trebuie să se ducă să dea explicaţii pentru asemenea aberaţii în teritoriu, unde o să-i ia lumea şi o să-i pună să dea explicaţii, cum de aţi putut vota o asemenea tâmpenie. Şi dânşii ce-o să spună: că eram obligaţi, că asta este majoritatea parlamentară. Noi trebuie să facem legi morale şi drepte. Prevederea asta este o lege imorală şi nedreaptă.

Ca atare, vă spun, eu nu înţeleg cum poate astăzi în Parlamentul României să vină cineva să susţină o asemenea chestiune. Şi pe urmă să mai stea şi să se uite în ochii celor cărora le cere aceşti bani pe nedrept.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumim, domnule Chiliman, pentru grija ce ne-o purtaţi.

Domnul Brudaşca.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

S-a vorbit de la acest microfon despre discriminare, evidenţiindu-se această formă de spoliere sau de taxă, de impozit mascat. Eu aş vrea să vă atrag cu respect atenţia şi asupra unui alt aspect. Patronii pe care noi îi obligăm la această plată, în calitatea lor de şefi ai unor instituţii private, ei nu sunt, la rândul lor, şi persoane fizice şi nu mai plătesc încă o dată acest abonament, această taxă, sau spuneţi-i dumneavoastră cum doriţi, că n-am înţeles până la urmă dacă este taxă sau este abonament.

Deci, în această calitate nu este din nou o discriminare? O dată plătesc ca persoane fizice şi a doua oară plătesc ca şi patroni, ca şi persoane juridice.

Totuşi, consider utile argumentele aduse de către toţi cei care au vorbit de la acest microfon, chiar dacă iniţiatorul acestui nefericit amendament nu a ţinut decât să dea explicaţii în legătură cu aparatele capabile să recepţioneze programele. Eu vă dau şi un alt exemplu, domnule Marton. Vă dau exemplul acelora care au sistem de televiziune cu circuit închis, care nu folosesc reţeaua publică, dar folosesc sistemul de televiziune cu circuit închis pentru paza obiectivelor respective, sau folosesc receptoarele pentru transmiterea diferitelor dispoziţii. În evidenţele lor, se menţionează faptul că deţin asemenea aparate dar ei nu folosesc sistemul naţional de televiziune sau sistemul de cablu. Şi totuşi noi îi obligăm, le băgăm mâna adânc în buzunar numai şi numai pentru a satisface pretinsa protecţie socială a salariilor de peste 80 de milioane de lei, evidenţiată de la acest microfon.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Doamna Monica Octavia Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Îmi pare rău, domnule preşedinte, că nu mai aveţi încă un prenume, că l-aş folosi cu mare plăcere de data asta.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă uitaţi la amendamentele admise...

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Doamna Muscă, staţi să ne înţelegem. Am pornit cu amendamentele admise, am fost de acord să trec la cele respinse, acuma mă luaţi şi mă purtaţi înapoi la admise. Haideţi să terminăm cu cele respinse.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Nu vă supăraţi, lăsaţi-mă să argumentez!

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

argumentaţi!

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Nu pot argumenta altfel, nu? Sunt exact la amendamentele respinse, dar vă aduc în atenţie că la alin.3 al art.40, aţi admis, deci intră la amendamente admise următorul alineat 3: "Persoanele juridice cu sediul în România inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentantele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească -, deci au obligaţia să plătească - o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune până aici e în ordine - în calitate de beneficiari ai acestor servicii". Păi, nu vă supăraţi, ori sunt beneficiari, şi atunci au radio şi televizor şi pe proprie răspundere declară că au sau nu au şi plătesc în funcţie de această declaraţie, ori nu sunt beneficiari şi atunci, nu vă supăraţi, dacă nu au radio sau televizor, nu sunt beneficiari ai acestor servicii, nu se regăsesc la alin.3 art.40, drept urmare, nu plătesc. Păi, ori una, ori alta. Ori suntem consecvenţi şi în cazul în care beneficiem de un serviciu plătim, ori nu suntem consecvenţi şi unii beneficiază şi plătesc; alţii nu beneficiază şi nu plătesc. Hotărâţi-vă!

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Mihai Mălaimare, vă rog să daţi un răspuns tuturor acestor amendamente respinse.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

O să fie mai complicat să dau un răspuns la multe amendamente care au fost amestecate unele cu altele pentru că era firesc să mergem cu un amendament respins să-l discutăm şi să-l votăm. Dar eu atrag atenţia că în corpul legii prevederea este că plăteşte toată lumea şi se face o excepţie doar pentru persoanele fizice care vor declara pe proprie răspundere dacă au sau nu au aparat de recepţie. Discuţia de aici ne duce către un sistem poliţienesc, să intrăm în întreprinderi, să verificăm câte aparate au, dacă au, dacă ascultă. Mi se pare extrem de complicat şi nefuncţional în acest moment.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Doamna Monica Octavia Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

În situaţia asta, revin cu întrebarea: cei care nu au, societăţile comerciale care nu au radio şi televizor, sunt beneficiari? Drept urmare, se includ în acest articol şi plătesc sau nu? Pentru că dacă nu au radio şi televizor, nu sunt beneficiari. Sunt lucruri simple şi clare. Da?

Drept urmare, eu cred că ar trebui să revenim la acest amendament respins, să-l acceptăm şi cei care declară pe propria răspundere că nu deţin aparate radio-televizor, nu au ce căuta ca plătitori de taxă la radio şi la televiziunea publice.

E clar ca bună ziua. Nu sunt beneficiari.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Mălaimare.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Stimaţi colegi,

Toţi cetăţenii acestei ţări suntem beneficiari ai acestui tip de servicii. Doar că am realizat acest tip de excepţie pentru persoanele fizice care declară, ele pot declara că au sau nu au aparate de recepţie.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Doamna Monica Octavia Muscă.

 
   

Doamna Monica Octavia Muscă:

Există în Constituţie art.16 alin.1 care spune că toţi sunt egali în faţa legii. Înţeleg că unii sunt mai egali, alţii mai puţin egali.

Cum adică, persoana fizică are dreptul să facă pe propria răspundere declaraţia că are sau nu are televizor sau radio şi, în funcţie de asta, plăteşte sau nu plăteşte taxa, iar persoana juridică nu are voie.

Care este motivul, care este pretextul, dacă vreţi, puneţi măcar un pretext dacă nu un motiv pentru care nu se respectă egalitatea în faţa legii a persoanelor fizice cu persoanele juridice. Care este motivul pentru care aceia trebuie să plătească şi dacă nu beneficiază de aceste servicii şi credeţi-mă că nu beneficiezi de ele dacă nu ai radio şi televizor şi care este motivul pentru care persoanele fizice pot să declare pe proprie răspundere. De ce faceţi această discriminare? Noi vrem să ne integrăm în Europa. Există un principiu pe care trebuie să-l respectăm, principiul nondiscriminării. Noi mergem cu discriminarea peste tot numai să adunăm bani de la cei care au.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Mardari.

 
   

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Am cerut cuvântul pentru o intervenţie scurtă. Soluţia este simplă: societăţile comerciale n-ar mai trebui să plătească deloc. Colegul Brudaşcu a sugerat această posibilitate, dar se pare că n-a fost luată în considerare.

Toţi beneficiarii serviciilor de radio şi de televiziune sunt persoane fizice. Societăţile comerciale sunt alcătuite din persoane fizice care, la rândul lor, plătesc acasă aceste taxe de radio şi de televiziune. De ce să mai plătească şi în cadrul societăţii comerciale? Nu? Şi chiar dacă ar fi vorba de hoteluri.

 
   

Domnul Alexandru Sassu (din bancă):

De ce să mai plătească şi firma?!

 
   

Domnul Ludovic Mardari:

Păi, n-are nici o importanţă. Ar trebui să stea acasă, să nu meargă la serviciu, să se uite la televizor şi la radio. Aşa consideraţi dumneavoastră!

Deci, ideea este că societăţile comerciale n-ar mai trebui să plătească deoarece sunt compuse din persoane fizice şi s-ar ajunge practic la o taxă dublă, la o impozitare dublă. Că, practic, vorbim de impozitare. Aceasta este varianta şi rămân numai persoanele fizice, iar cele care declară cu nu au aparate de televiziune şi radio, nu vor plăti, conform celor menţionate în proiectul de lege.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Daţi-mi voie, în foarte scurt timp, să motivez şi eu necesitatea votării unui asemenea amendament, indiferent de cine ar fi fost făcut, de altfel, din mai multe motive. Motivaţia respingerii, îmi pare rău de comisia al cărei preşedinte este unul dintre amicii mei pe care-l preţuiesc foarte mult, dar nu este posibil să spui că e redundant. De fapt, este redundant numai un rând sau două, au intrat în plus faţă de proiectul iniţial.

Redundant înseamnă că dă mult mai multe explicaţii pentru aceeaşi informaţie, sau mult mai multe argumente pentru o singură informaţie. Deci, e inutil, în afară de prima, restul sunt redundante. Or, aici e cu totul altă idee pe care o introduce în amendament cel care a propus, adică domnul Bolcaş şi cu doamna Vasilescu. Deci, cuvântul redundant, ori nu-l cunosc cei care l-au folosit, şi chiar dacă-l cunosc, nu se lipeşte deloc în motivaţia aceasta.

Cât priveşte motivaţia a doua, că este greu de receptat, de adunat plătitorii, să se facă listele, aici într-adevăr este puţin de discutat. Şi aş veni, dacă-şi aduce aminte domnul Şeuleanu, la o propunere a mea mai veche, în care (motivaţia o s-o dau ulterior) trebuiau rupte cele două instituţii în propunerea de lege în două paragrafe separat: unu era paragraful care se lega exclusiv de posesorii aparatelor de radio, care pot fi alimentate de la reţea, alimentate de la baterii sau pur şi simplu alimentate de la baterii solare, prin vârful munţilor, dar ei tot beneficiază de emisia pe care o asigură serviciul pe care-l conduce domnia sa, pe când cei de la televiziune nu pot decât să fie în situaţia să stea să se uite la televizor. Nu pot lucra în acelaşi timp, nu pot opera în acelaşi timp. Cu totul alta este situaţia la aparatul de radio. Aici parcă, parcă am înţelege că nu se poate face o diferenţiere între unul care are (un posesor de aparat mic, de 4 cm2) şi ascultă emisiunile de radio, şi un altul, de aparat de staţie de amplificare. Aceeaşi emisie intră şi acolo şi acolo. La televiziune este cu totul altceva.

Eu cred că dacă făceaţi, şi nu m-a ascultat domnia sa, dacă făcea o astfel de separare, noi astăzi nu am fi avut atât de multe argumente de adus împotriva celor care susţineau necesitatea introducerii unei taxe pentru posesorii de radio, deoarece nu există aproape om pe undeva, pe aici prin ţară, să nu aibă un acces la o emisie de radio, de recepţie, la un receptor, indiferent în ce situaţie (şi la ţară, prin difuzoare ş.a.m.d.) Dar, cu totul alta este situaţia la televiziune.

Ce s-a dorit însă? Şi aici a căzut într-o capcană domnul Şeuleanu. Ca pe baza unor argumentări de această natură, pe care eu am adus-o acum, să beneficieze şi televiziunea, care nu are absolut nici o justificare într-o asemenea lege. nu mai zic că la radio este vorba de câteva mii, zeci de mii de lei, o nimica toată, pe care nici nu aveam prea multe argumente ..., şi s-o anulez, pe când la televiziune taxele sunt mult mai mari. încă nu este timpul pierdut să faceţi o astfel de diferenţiere şi să le judecăm separat, cu sumele lor, cu argumentele lor pe fiecare şi să le votăm separat. Poate trece una, decât să nu treacă deloc.

Al doilea: motivaţiile acestea trebuie refăcute, deoarece denotă superficialitate, în analiza propunerii domnului Bolcaş.

Şi al treilea: eu cred că numai cineva care nu este bine intenţionat nu poate găsi o argumentare în justificarea sau o justificare în argumentarea faptului că este bine ca cel care-şi asumă responsabilitatea declarând că are sau nu are un aparat de radio sau de televizor, şi fiind conştient că mai mult decât o taxă îl va costa o amendă (poate şi penală pentru declaraţie falsă), atunci toţi îşi vor declara, în special la radio. Nu este timpul pierdut să rupeţi în două acest paragraf şi să acceptaţi propunerea domnului Bolcaş, foarte, foarte pertinentă, care scoate complet din criza actuală acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Marton Arpad.

 
   

Domnul Francisc Marton Arpad:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Am venit aici ca să apăr munca experţilor noştri şi să atrag atenţia domnului coleg, care se pare că a citit în pripă acest text, pentru că această explicaţie este la un amendament al domnului Ioan Onisei. Iar un amendament, tot al domnului Onisei, de la alin.2, zice: "...cu excepţia celor care declară pe propria răspundere că nu deţin receptoare radio şi sau receptoare TV".

Şi dacă spunem asta şi în alin.2, şi pe urmă mai spunem şi în alin.3 că: "...cu excepţia celor care declară pe propria răspundere că nu deţin receptoare radio, respectiv receptoare TV", nu vi se pare cam redundant?

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Onisei, deputat de Piatra Neamţ.

 
   

Domnul Ioan Onisei:

Stimaţi colegi,

S-a remarcat foarte bine un lucru, şi anume că în redactarea de acum, alin.3 art.40, se vorbeşte de beneficiari ai acestor servicii, în legătură cu persoanele juridice, filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţii acestora. Tocmai pentru că în terminologie şi din punct de vedere instituţional ne aflăm într-o mare contradicţie, eu v-am propus posibilitatea pentru persoanele juridice, ca şi ele să declare pe proprie răspundere că deţin sau nu receptoare radio sau receptoare tv.

Trebuie să vă spun, pentru cei dintre dumneavoastră care n-aţi fost foarte atenţi în legătură cu această ordonanţă, că practic în baza ei s-au dat două hotărâri de Guvern şi că există un regim sancţionatoriu pentru cei care dau declaraţii eronate, în sensul că sunt în posesia sau nu a receptoarelor radio-tv. Lucrul acesta, deci, ar fi valabil dacă aţi fi admis amendamentul şi pentru persoanele juridice.

De ce spun că ne aflăm într-o mare contradicţie? Pentru că veţi fi de acord, sper, să vă aduceţi aminte că "taxă", şi definiţia este dată inclusiv în Legea finanţelor, legea în vigoare, înseamnă de fapt contravaloarea pentru un serviciu prestat. Or, nu poţi să spui despre toate persoanele juridice că sunt beneficiarii acestui serviciu, câtă vreme unele dintre acestea nu deţin receptoare radio sau receptoare tv.

Eu dacă m-aş afla în ipoteza unui manager (firmă cu capital privat, care nu deţine receptor şi aş fi obligat), vă spun că pe acest text m-aş adresa justiţiei şi cred că ar fi şanse foarte serioase să câştig. Vă spun că acest text, dacă nu-şi primeşte corelarea cu posibilitatea acestor persoane juridice de a declara pe proprie răspundere faptul că nu deţin receptoare, este un text plin de contradicţii şi oricând atacabil în justiţie.

Pe de altă parte, pentru că în dezbateri au apărut elemente cu totul deosebite, interesante şi cred că ar trebui să ne aplecăm cu mai mare atenţie asupra legii de aprobare a acestei ordonanţe, eu vă propun să returnăm ordonanţa la comisie (ar trebui la coş, dar asta este!), şi să vedem în funcţie şi de propunerile care s-au formulat aici şi care, după părerea mea, sunt pertinente, unele nu se regăsesc în amendamente ca atare, şi atunci cred că este raţional să fim de acord să returnăm la comisie.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Doamna Monica-Octavia Muscă.

Urmează domnul Lucian Bolcaş.

 
   

Doamna Monica-Octavia Muscă:

Vreau doar să dau definiţia exactă, care este în lege, cu privire la taxă. Deci, în lege se spune aşa:

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

La ce amendament vă referiţi dumneavoastră?

 
   

Doamna Monica-Octavia Muscă:

La amendamentul respins, cu privire la aceeaşi ... "pe propria răspundere", şi instituţiile, şi persoanele juridice să poată să nu plătească taxa radio-tv.

Apropo de ceea ce spunea domnul Onisei, vă dau definiţia: "Taxă - suma plătită de o persoană fizică sau juridică pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică (în cazul nostru) sau un serviciu public". Drept urmare, dacă este taxă pentru un serviciu de care beneficiază cineva, repet, nu putem lua taxă obligatorie de la persoanele juridice; ele au aceleaşi drepturi ca şi persoanele fizice, pe propria lor răspundere să declare dacă au sau nu au. În cazul că au, plătesc, în cazul că nu au, nu plătesc.

Repet: întrebarea mea, este a treia oară când o pun aici în sală, vreau să ştiu pe baza cărei motivaţii, mă mulţumesc şi cu un pretext, sunt tratate diferit persoanele fizice de persoanele juridice, din acest punct de vedere al taxei către radioul public, televiziunea publică.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc.

Domnul Lucian Bolcaş. Se pregăteşte domnul Marcu Tudor.

 
   

Domnul Lucian-Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă. Colegul meu, domnul deputat Marcu Tudor, e pregătit întotdeauna, aşa că...

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

A spus, că vorbeşte prin gesturi!

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

S-a făcut o propunere, şi eu cred că suntem exact în ipoteza prevăzută de regulament, când din dezbateri se nasc probleme deosebite, care necesită restituirea la comisie pentru a se obţine o nouă discuţie şi o nouă avizare.

Evident că toate argumentele în consistenţa lor sunt pertinente. Daţi-mi voie să adaug la aceasta, că am înfăţişat şi o altă imagine asupra modului în care se pot percepe aceste taxe şi stabilirea sferei de beneficiari care poate să fie însuşită de iniţiator, pentru că este în favoarea sa. Mai există două amendamente respinse, cu o motivaţie despre care nu-mi permit să fac glume în faţa unei comisii de cultură; nu-i contest valoarea, dar cultură juridică nu prea are. Şi, în aceste condiţii, rog, dacă se acceptă propunerea de restituire a domnului deputat Onisei, pe care o susţin, să se ceară şi avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, conform prevederilor regulamentului, nu?

Domnul Mihai Mălaimare, vă rog, aveţi cuvântul.

 
   

Domnul Adrian Mihai Mălaimare:

Există un aviz de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, îmi permit să vă informez, şi el este pozitiv, cu o sumă de amendamente, şi noi le-am respectat.

Pe de altă parte, sigur, o să vorbesc aici în calitate de deputat, dar nu pot, din păcate, să fac abstracţie şi de calitatea mea de actor, învăţat cu un alt tip de discurs. Eu am pronunţat un text într-o seară, când am jucat, şi a doua seară am fost obligat să-l pronunţ la fel, acelaşi. Nu m-am dezis de textul pe care l-am pronunţat în prima seară.

Întoarcerea la comisie a acestei legi ar fi, în opinia mea, o pierdere de vreme. Trebuie să acceptăm cu toţii că trebuie să vorbim despre servicii publice, şi nu despre cum este îmbrăcat preşedintele unei comisii, şi nu despre acum, ce salariu are preşedintele unei comisii, nu acum despre ce salarii au nişte directori generali, şi poate nu acum, dar foarte curând, despre ce înseamnă sintagma "instituţie publică". Noi avem în vedere toate aceste lucruri, pentru că, într-adevăr, motive de a fi nemulţumiţi de o instituţie sau alta, de o emisiune sau alta sunt suficiente.

N-am vrut să ridic aici un punct de vedere legat de mecanismul acestei discuţii. S-au amestecat declaraţii politice cu amendamente respinse şi cu amendamente acceptate, încât s-a dorit în mod clar şi evident crearea unei impresii de haos, de incorectitudine, de necunoaştere a unor cuvinte din limba română, în aşa fel încât să se ajungă - la ce? - la trimiterea înapoi, spre rejudecare în cadrul comisiei, acolo unde am dezbătut de luni şi luni de zile această lege, acest proiect de lege, care poate avea şi aspectele lui negative, dar evident trebuie să avem în vedere faptul că avem în faţă un serviciu public, care trebuie susţinut.

O parte din colegii noştri au susţinut cândva, şi au uitat acest tip de discurs, că aceste instituţii trebuie eliberate de sub forţa, impactul banului venit de la Guvern, de la buget, pentru că atunci se presupune că un guvern poate exercita un anume tip de presiune asupra lor. Am încercat acest lucru. Nu neg, şi am fost printre cei care au semnalat ezitările şi erorile unei prime variante a acestei legi, dar nu cred că este eficient să discutăm acum dacă avem aparatele, voinţa pentru a intra în instituţiile din România, să le verificăm la sânge dacă au sau nu au aparate, dacă ascultă radioul pe telefoanele mobile sau nu.

Eu cred că munca făcută la comisie este corectă şi v-aş ruga să aplicaţi prevederile regulamentare şi să supuneţi la vot amendamentele, aşa cum ele au fost prezentate.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Deci aplic prevederile regulamentare şi întrerup şedinţa aici, pentru că este ora 18,30 - depăşită -, şi continuăm mâine dezbaterea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Prezentarea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului de către deputaţii:  

Trecem la şedinţa considerată "răspunsuri orale" la întrebările care au fost puse ministerelor, şi dau cuvântul domnului Boc pentru a pune o întrebare Ministerului Apărării Naţionale, domnului Encuţescu.

  Emil Boc

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi apreciez "titlul nemţesc" de începere a şedinţei consacrate întrebărilor şi interpelărilor.

Domnule preşedinte, întrebarea mea este adresată domnului ministru Mircea Paşcu, şi vizează următorul subiect: eliberarea adeverinţelor necesare aplicării Legii nr.309/2002, adică acea lege care acordă o serie de drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, în perioada 1950-1961.

În vederea obţinerii acestor drepturi, prevăzute de Legea nr.309, persoanele îndreptăţite, ale căror înscrisuri din livretele militare sunt incomplete, au nevoie pentru a primi drepturile de o adeverinţă eliberată de Arhivele Naţionale - Bucureşti, sau UM 02405 Piteşti.

Vreau să vă menţionez faptul că, poate nu sunt singurul, şi mulţi dintre colegii mei au fost puşi în situaţia de a avea la cabinetele parlamentare foarte mulţi cetăţeni, care pentru a-şi putea completa documentaţia necesară obţinerii acestor drepturi au făcut multiple adrese la UM02405 Piteşti, pentru a obţine un înscris din care să rezulte, şi pe care să se bazeze în vederea obţinerii drepturilor conferite de Legea nr.309/2002.

Din nefericire, această unitate militară nu a răspuns în cele mai multe cazuri, sau, dacă răspunde, răspunde cu o foarte mare întârziere. Şi, având în vedere că legea nr.309 are nişte termene scadente, foarte mulţi cetăţeni vor fi puşi în situaţia, pe de o parte, dacă nu primesc răspuns, să piardă drepturile, iar dacă le primesc târziu să fie tardiv.

Iată de ce am rugat Ministerul Apărării Naţionale să ne precizeze care sunt motivele acestei întârzieri. Principiul am înţelege, dar totuşi termenele sunt nejustificat de lungi, şi ce măsuri întreprinde Ministerul Apărării Naţionale pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor, în sensul ca aceştia să poată beneficia de un drept prevăzut de lege, cu alte cuvinte, să primească aceste adeverinţe în timp util, şi în consecinţă să beneficieze de drepturile consacrate.

Menţionez faptul că foarte multe din persoanele care apelează la aceste drepturi sunt în vârstă, la o vârstă înaintată, şi amânarea acestor drepturi poate chiar determina situaţia ca cel în cauză să nu mai poată fizic beneficia de drepturile conferite de către Parlament prin Legea nr.309. Vă mulţumesc.

   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Encuţescu, vă rog.

 
   

Domnul Aurel-Sorin Encuţescu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De la acest microfon noi am mai oferit răspunsuri la aceste întrebări. Ne-a preocupat şi pe noi problema rezolvării eliberării acestor adeverinţe.

Referitor la dificultăţile întâmpinate de cetăţeni în obţinerea adeverinţelor din partea UM 02405 Piteşti, pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr.309/2002, Ministerul Apărării Naţionale a analizat aspectele sesizate şi vă comunicăm următoarele:

Unitatea menţionată a primit în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003 peste 102.085 de cereri. Pe baza răspunsului trimis de unitate petenţilor, 27.800 dintre aceştia au intrat în posesia documentelor necesare şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege.

De asemenea, s-a clarificat situaţia militară pentru alţi 11.950 de solicitanţi, urmând ca adeverinţele întocmite în acest sens să fie expediate după ce aceştia vor achita tarifele corespunzătoare serviciului prestat, potrivit prevederilor art.21 din Legea arhivelor naţionale nr.16/96.

În situaţiile în care înscrisurile nu au fost suficiente sau clare pentru a se putea stabili dacă cel în cauză a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei generale a serviciului muncii, petenţilor li s-a recomandat să se adreseze Arhivelor Naţionale.

În prezent mai sunt de soluţionat circa 21.000 de cereri, iar zilnic sunt înregistrate peste 100 de noi solicitări. Cu toate acestea, nu a existat nici un caz de refuz nejustificat din partea UM 02405 Piteşti pentru a elibera adeverinţele solicitate de cetăţeni.

În vederea reducerii disfuncţionalităţilor generate de numărul mare de scrisori, care în prezent a crescut la peste 400/zi, din care circa 100 numai referitoare la aplicarea Legii nr.309/2002, Ministerul Apărării Naţionale, prin unităţile specializate, a luat succesiv măsuri atât de reorganizare internă a activităţii, prin diminuarea sarcinilor specifice de prelucrare arhivistică, cât şi de suplimentare a personalului şi de alocare a unor fonduri mai mari pentru timbre, hârtie, echipamente de procesat date, precum şi de multiplicat.

Totodată, prin colaborarea nemijlocită cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii, au fost identificate soluţii care să reducă atât numărul de cereri adresate arhivelor militare, cât şi timpul până la care cetăţenii respectivi pot deveni beneficiari ai drepturilor pretinse.

În acest sens, s-a intervenit ca dosarele care conţin înscrisuri neconcludente, înainte de a fi respinse din acest considerent, să fie trimise de comisiile la care sunt analizate, prin casele teritoriale de pensii şi cea a Municipiului Bucureşti, UM 02405 Piteşti. Aceasta din urmă va verifica şi va confirma, sau după caz va infirma veridicitatea documentaţiei comisiilor menţionate, înainte ca acestea să decidă dacă trebuie să respingă sau să accepte dosarele respective. Vă mulţumim.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnule Boc, vă rog.

 
   

Domnul Emil Boc:

Eu, sincer, vreau să mulţumesc Ministerului Apărării Naţionale pentru răspunsul documentat pe care mi l-a oferit, şi-mi exprim convingerea că împreună - Parlament-minister-Guvern - vor întreprinde aceste măsuri, sau vor continua aceste măsuri care sunt extrem de utile pentru cetăţean, întrucât suplimentarea personalului, despre care s-a vorbit că este absolut nevoie pentru a pune în practică o lege adoptată de Parlamentul României.

Probabil, domnule ministru, nu ştiu cum ar putea fi făcută cunoscut sau mai uşor mediatizată această taxă pe care trebuie s-o plătească foarte mulţi cetăţeni au fost surprinşi că trebuie să plătească această taxă inclusă în Legea Arhivelor, eventual printr-un material promoţional sau printr-un departament al informaţiilor publice, cetăţenii să nu mai piardă acest termen, să adreseze cererea, să i se spună de acolo să plătească, după aceea s-o trimită din nou, să ştie din start că trebuie să plătească o taxă, care este modică oricum, pentru a salva timp în obţinerea documentaţiei necesare. Vă mulţumesc, şi-mi exprim convingerea într-adevăr că aceste demersuri îşi vor găsi finalitatea despre care s-a vorbit aici. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

 
  Gheorghe Popescu

Dau cuvântul domnului Gheorghe Popescu.

   

Domnul Gheorghe Popescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Întrebarea este adresată domnului Ilie Sârbu, şi subiectul ei este: "Campania - centre mobile de consultanţă". Deci, cum a finalizat Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă campania centre mobile de consultanţă.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnule Crăciunescu, vă rog.

 
   

Domnul Adam Crăciunescu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Referitor la răspunsul domnului deputat Gheorghe Popescu, pot să vă informez că caravana "Centre mobile de consultanţă" s-a desfăşurat sub sloganul "Un sfat bun pentru un trai mai bun". Ea a fost realizată de trei echipaje care au avut punct de plecare Bucureştiul, în ziua de 25 august, şi s-a finalizat la Carei, în judeţul Satu-Mare, pe 7 septembrie.

Centrul mobil de consultanţă unu a parcurs un traseu prin judeţele Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, oprindu-se prin 44 de localităţi. Centrul mobil de consultanţă doi a parcurs traseul prin Dâmboviţa, Prahova, Braşov, Harghita, Mureş, Sibiu, Alba, Cluj, Satu-Mare, oprindu-se în 40 de localităţi; iar Centrul mobil de consultanţă trei a parcurs un traseu prin judeţele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu-Mare, oprindu-se în 42 de localităţi.

La nivelul fiecărui judeţ au fost constituite şi alte centre mobile de consultanţă, care şi-au desfăşurat activitatea în această perioadă, sub directa îndrumare a centrelor judeţene de consultanţă agricolă, pentru a acoperi zonele în care caravana organizată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nu a ajuns.

La campania centrelor mobile de consultanţă au participat reprezentanţi ai ministerului, Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă, direcţiilor agricole şi dezvoltare rurală, direcţiilor sanitar-veterinare, societăţi naţionale, îmbunătăţiri funciare, SAPARD, consilii judeţene, care în luările de cuvânt au oferit răspunsuri la problemele ridicate de participanţi.

La aceste întâlniri au fost prezentat programul guvernamental de sprijin pentru zona rurală, care în esenţă cuprinde stoparea declinului, redresarea treptată şi asigurarea condiţiilor pentru relansarea agriculturii, industriei alimentare şi silviculturii, în scopul asigurării securităţii alimentare a populaţiei, pentru crearea de disponibilităţi destinate schimburilor economice internaţionale şi pentru pregătirea în vederea integrării în structurile Uniunii Europene.

S-au dezbătut o serie de acte normative. Eu le-am prezentat toate, dar cred că doar am să le enumăr: Ordonanţa nr.72/2003, Hotărârea de Guvern nr.187/2003 privind acordarea sprijinului direct al statului, Hotărârea nr.865/2003, Hotărârea nr.1566, Ordinul ministrului agriculturii nr.70 prin aprobarea normelor metodologice şi aplicarea Hotărârii de Guvern nr.1556/2002, Ordonanţa de urgenţă nr.29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte.

S-a pus un accent deosebit pe implicaţii în agricultură legate de procesul de integrare a României în Uniunea Europeană. Majoritatea problemelor ridicate au fost legate de aplicarea Ordonanţei nr.72, condiţie de finanţare prin programul SAPARD, cofinanţarea proiectelor SAPARD prin leasing, cu o durată de 3 ani, aplicarea cât mai rapidă a Legii creditului agricol, sprijin pentru micile asociaţii, neacordarea la timp a subvenţiilor de produse şi valoarea mică a acestora, preţul mic garantat, valoarea produselor agricole prin bursa de mărfuri, refacerea sistemelor de irigaţii, reînfiinţarea centrelor de însămânţare pentru ameliorarea raselor, asigurarea cu personal de specialitate la nivel de localitate pentru camerele agricole şi centrele locale de consultanţă şi dotarea adecvată a acestora. Cam ăsta este răspunsul. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Crăciunescu.

 
  Petre Posea

Are cuvântul domnul Petre Posea.

Se pregăteşte domnul Florin Iordache.

   

Domnul Petre Posea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Doresc să mulţumesc domnului ministru Mitrea pentru răspunsul calificat şi profesional pe care mi l-a dat.

De asemenea, doresc să le mulţumesc celor doi miniştri pentru lucrările calificate şi profesionale pe care le-au făcut pentru Drumul Naţional 10. De asemenea, să-i rog ca, în continuare, având în vedere că există documentaţie, să rezolvăm şi problema D.N. 10, respectiv: Vipereşti-Buzău. Şi, încă o dată, atenţie deosebită pentru dislocările de pietre care cad pe D.N. 10 în zona Barajului Siriu. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Posea.

 
  Florin Iordache

Are cuvântul domnul Florin Iordache, se pregăteşte domnul Bentu.

   

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Tot pentru mulţumiri?

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Întrebarea mea îi era adresată domnului ministru Miron Tudor Mitrea şi prevedea să ne spună, sub coordonarea ministerului dânsului, câte construcţii pentru tineri s-au desfăşurat şi, în special, câte în judeţul Olt?

Vreau să vă spun că am primit un răspuns foarte documentat din partea domnului secretar de stat Sergiu Sechelariu, în care se precizează că la nivelul judeţului Olt, în curs de execuţie sunt 346 de obiective pentru tineri şi, de asemenea, în această perioadă, deja au fost recepţionate 230 de apartamente.

Vreau să precizez, în continuare, că judeţul Olt a beneficiat, vineri, 19 septembrie, de vizita domnului Miron Mitrea, care, împreună cu câţiva din colaboratorii săi, a vizitat şantierele de construcţii din Caracal şi Slatina. S-a urmărit modul în care se execută lucrările, de bună calitate, atât la construcţia de locuinţe, cât şi la sălile de sport şi la obiectivele de reabilitare drumuri naţionale.

Nu pot decât să felicit profesionalismul de care dă dovadă întreaga conducere a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

 
  Dumitru Bentu

Are domnul Bentu cuvântul.

   

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Masa şi dansul, unde sunt?

 
   

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am avut o întrebare pentru domnul ministru al economiei şi comerţului, în care îl rugam să precizeze care sunt domeniile de excelenţă, considerate viabile şi, deci, abordabile de către ministerul respectiv, în contextul portofoliului de specificităţi ale spaţiului industrial românesc. Şi vă menţionez că am primit răspunsul respectiv, care are un înalt nivel de edificare, fapt pentru care îi mulţumesc şi eu ministerului.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

 
  Anton Miţaru

Are cuvântul domnul Miţaru.

   

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Dânsul este după mine, domnule preşedinte!

 
   

Domnul Anton Miţaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am avut o întrebare adresată domnului ministru Ioan Rus, de la care am primit răspunsul cuvenit şi pot să vă spun că s-au făcut şi unele precizări, în afară de cele prezentate în ordonanţă, fapt pentru care sunt mulţumit şi mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

 
  Mihai Nicolescu

Domnul Mihai Nicolescu.

   

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

A, este faza de mulţumiri întâi! Ce am de spus eu nu "dă bine" în fotografie!

 
   

Domnul Mihai Nicolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Întrebarea vizează programul operativ al campaniei agricole din această toamnă şi lucrările pentru primăvara anului viitor şi se referă la volumul de lucrări şi stadiul realizării acestora la zi, privind: recoltarea culturilor, eliberarea terenului, transportul-depozitarea produselor, arături şi pregătirea terenului pentru însămânţările din toamna anului 2003 şi primăvara anului 2004. Şi, în egală măsură, măsuri pe care le întreprinde Ministerul Agriculturii, în vederea susţinerii producătorilor agricoli pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi cele din primăvara anului 2004.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnule Crăciunescu, vă rog să daţi răspunsul, documentat, domnului deputat.

 
   

Domnul Adam Crăciunescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Referitor la întrebarea domnului deputat Mihai Nicolescu, pot să vă informez că, referitor la programul de toamnă al ministerului:

  • la recoltarea la floarea-soarelui, porumb, soia, din suprafaţa în cultură de 1.179.000 ha, s-a recoltat de pe suprafaţa de 770.000 ha, respectiv, de pe 65% din suprafaţă. S-a estimat o producţie medie de 1.252 kg/ha, s-a realizat o producţie de 1.292 kg/ha. Producţia totală estimată este de 1.477.186 t, s-au realizat până în data de 18 septembrie 994.641 t;
  • la porumb şi sorg, suprafaţa în cultură a fost de 3.143.00 ha, suprafaţa recoltată este de 1.314.000 ha, respectiv, 42% din suprafaţă, s-a estimat o producţie medie de 2.800 kg/ha, s-au realizat până în prezent 2.759 kg/ha.; producţia totală estimată este de 8.826.126 t. S-au realizat, până în 18 septembrie, 3.618.045 t;
  • la soia, suprafaţa în cultură a fost de 125.000 ha, suprafaţa recoltată este de 5.666 ha, respectiv, 5%; se estimează o producţie medie de 1.653 kg, realizat până acum, la ha - 1.455 ha; producţia totală estimată este de 206.672 t.

Nu ştiu dacă este cazul, am prezentat în scris şi locul depozitării?

 
   

Domnul Mihai Nicolescu (din sală):

Nu.

 
   

Domnul Adam Crăciunescu:

Referitor la arături: pentru însămânţarea de toamnă, programul este de 2.166.000 ha, s-au realizat până în prezent 1.005.129 ha, respectiv, 46%; pentru însămânţări de primăvară, s-au executat arături pe o suprafaţă de 155.738 ha.

Motorina este în stoc, în jur de 68.000 t, asigurată.

De asemenea, s-a asigurat sămânţa pentru toamna lui 2003, în cantitate de 425.000 t de grâu sămânţă certificată oficial, faţă de un necesar de 395.000 t.

A început semănatul culturilor de toamnă: pentru rapiţă, e un program de 64.160 ha, din care s-a realizat o suprafaţă de 19%; la culturi furajere, iar, un program de 22.000 ha; în general, sunt procente peste 20% din realizări, până în prezent.

Referitor la programul de măsuri privind înfiinţarea culturilor din toamna lui 2003 şi primăvara lui 2004, Ministerul Agriculturii, Pădurii, Apelor şi Mediului a întocmit un program pe probleme. Şi pot să parcurg principalele puncte, şi anume:

  • principalele lucrări care se execută în campania de toamnă, de la recoltarea culturilor prăşitoare, transport-depozitare, până la asigurarea furajelor;
  • la recoltarea culturilor prăşitoare, în toamna lui 2003, suprafaţa de recoltat este de circa 5.000.000 ha, din care principalele culturi sunt: la porumb - 3.000.000 ha; la floarea-soarelui - 1.179.000; - la soia - 125.000 ha şi la sfecla de zahăr - 39.000 ha; 246.000 ha la cartof şi 242.000 ha la legume de câmp;

Având în vedere dotarea fiecărui judeţ, se apreciază că, în funcţie de zonele de cultură, floarea-soarelui se va recolta în 19 zile, porumbul, în 35, soia, în 16, sfecla de zahăr în 15 zile, iar cartofii de toamnă în 27 de zile.

Eliberarea terenului de resturi vegetale şi amplasarea culturilor de toamnă. După recoltarea culturilor de toamnă, este necesară eliberarea terenurilor de resturi vegetale, pe circa 4.400.000 ha.

În program e consemnată şi fertilizarea culturilor, nu mai intru în detaliu.

Înfiinţarea culturilor de toamnă. Sunt consemnate toate acţiunile care se întreprind.

La executarea arăturilor pentru însămânţările de toamnă, pot să informez că se vor efectua pe o suprafaţă de 2.168.000 ha, la care vor participa 98.000 de agregate pentru arat, viteza zilnică fiind de 266.997 ha.

Asigurarea seminţelor pentru cultura de toamnă. Seminţele necesare înfiinţării culturilor de toamnă vor fi pregătite în unităţile specializate, cu respectarea normelor de sămânţă, şi trebuie însoţite de: semănatul în perioada optimă, asigurarea apei pentru răsărire, în cazul suprafeţelor amplasate în sisteme de irigare; calitatea patului germinativ, respectarea adâncimii de semănat.

La însămânţarea culturilor de toamnă, suprafaţa programată a se însămânţa în 2003 este de 2.166.000 ha.

Grâu plus secară, pot să vă informez că este de 1.793.000 ha.

Acţiunile programate a fi întreprinse în această perioadă ar fi: eliberarea terenului de resturi vegetale, recoltarea la timp a tuturor suprafeţelor cultivate, să se accentueze ritmul arăturilor pentru însămânţările de toamnă.

 
   

Domnul Mihai Nicolescu (din sală):

Vă rog, partea financiară! Ultima parte!

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Partea financiară, domnule Crăciunescu!

 
   

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Dar insist să spuneţi tot, domnule ministru, că e foarte interesant! Sau veniţi şi data viitoare?

 
   

Domnul Adam Crăciunescu:

La partea financiară, la ce vă referiţi?

 
   

Domnul Mihai Nicolescu (din sală):

Cea care vizează susţinerea producătorilor agricoli!

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Explicaţi că v-au venit bani de la buget pentru toate lucrările, că nu aveţi probleme deosebite!

 
   

Domnul Adam Crăciunescu:

Păi, nu sunt probleme deosebite, programul se face.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

De nu ne-ar încurca opoziţia, am şi ara! Deci, nu avem o problemă!

Mulţumesc.

Domnul Nicolescu.

 
   

Domnul Mihai Nicolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte, şi vă rog să-mi permiteţi să-i mulţumesc şi domnului ministru pentru răspunsul foarte amplu. Este un volum foarte mare de lucrări în această perioadă şi, prin situaţia, de regulă, care se realizează toamna, în fiecare an, dar şi prin faptul că lunile iulie şi august au fost luni secetoase, în care nu s-au putut efectua lucrări de arat şi pregătit teren pentru campania de toamnă, pentru culturile de toamnă, în foarte multe zone ale ţării. De aceea, într-adevăr, în perioada care a rămas, va trebui să ne concentrăm foarte mult, pentru a ne înscrie cu lucrările în perioada optimă.

Şi, în legătură cu finanţarea, Guvernul, aşa cum cunoaştem, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 72, a făcut un efort extraordinar pentru susţinerea producătorilor, de asemenea, prin Hotărârea de Guvern nr. 817.

Cred că va trebui, în continuare, să milităm să punem în funcţie creditul agricol, pentru ca, la sfârşitul anului acesta şi în mod deosebit începând din primăvara anului viitor, agricultura României să fie susţinută şi finanţată prin creditul agricol, cu deschidere pentru producători, în relaţia normală bancă-producători, şi spre Comunitatea Europeană, care, practic, aplică acest sistem de finanţare în agricultură.

Încă o dată, mulţumesc pentru răspuns.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

 
  Dan Brudaşcu

Are cuvântul domnul Brudaşcu.

   

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Nu pot decât să mulţumesc şi eu, la rândul meu, domnului ministru, pentru răspunsurile foarte ample date în şedinţa de partid la care am asistat anterior. Regret sincer că nu am fost avertizat, să vin să-mi iau notiţie sau, eventual, şi să înregistrez.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Dar, data viitoare, vă rog să o faceţi!

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Data viitoare, vă asigur că voi veni cu o stenografă, să înregistrez toate aceste chestiuni!

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă punem noi la dispoziţie stenograma, nu vă frământaţi prea mult!

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Mulţumesc, sunteţi foarte amabil, ca întotdeauna.

Poate că, datorită acestui elan hei-rupist de lucru, duduitului tractoarelor şi fumului pe care acestea îl scot, n-au observat, domnii de la Ministerul Agriculturii, că mai sunt şi restanţe. Ei, una dintre aceste restanţe este cea vizată prin întrebarea pe care le-am adresat-o: ce se face pentru plătirea, totuşi, cât de cât aproape de data livrărilor, a subvenţiilor pentru cantităţile de lapte pe care cetăţenii, şi din judeţul Cluj, şi din alte părţi ale ţării, le-au făcut? Pentru că în judeţul Cluj, spre exemplu, acestea erau, la data la care am adresat întrebarea, încă din luna martie.

Sunt convins că datorită preocupării pentru reuşită şi succese remarcabile s-a uitat acest neînsemnat element, care, desigur, înseamnă viaţa oamenilor, ştiut fiind că, datorită bogăţiei excesive pe care o avem, mulţi dintre ei trăiesc din acest lapte şi din subvenţiile aferente.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnule Crăciunescu, vă rog frumos!

 
   

Domnul Adam Crăciunescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Referitor la întrebarea domnului deputat Dan Brudaşcu, putem să vă spunem că în cadrul bugetului Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, pe anul 2003, la capitolul "prime", a fost aprobată suma de 1.371,1 miliarde lei, sumă împărţită pe trimestre astfel: în trim. I - 450 miliarde lei; în trim. II - 225 miliarde lei; în trim. III - 360 miliarde lei şi în trim. IV - 336 miliarde lei.

Judeţului Cluj i-a fost repartizată suma de 48,8 miliarde lei. Până la această dată, s-au efectuat plăţi în cadrul acestui capitol, care se referă la perioada decembrie 2002-mai 2003.

Achitarea subvenţiilor se face în mod regulat de către minister, pe măsură ce se depun şi se verifică deconturile către direcţiile judeţene pentru agricultură şi dezvoltare. În final, se vor achita sumele alocate fiecărui judeţ, în baza documentaţiilor cerute.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Oricum, ţin să-i mulţumesc mult domnului Brudaşcu, pentru aprecierile pozitive la adresa Ministerului Agriculturii. Cu atât mai mult cu cât vin din partea unui partid de opoziţie, e foarte bine.

 
   

Domnul Dan Brudaşcu:

Da, "sună bine" şi în stenogramă, domnule preşedinte.

Eu vă mulţumesc pentru faptul că aţi anticipat că doresc să adresez mulţumiri, dar, în acelaşi timp, să-mi exprim şi o nedumerire: de ce naiba nu ştiu şi vacile cât au alocat cei de la minister pentru laptele subvenţionat, că, poate, atunci, ar da mai puţin şi n-ar crea atâtea probleme?

Rugămintea mea este, totuşi, să încercăm să abordăm chestiunea cu seriozitate, pentru că, la data la care v-am adresat întrebarea, domnule secretar de stat, vă informez cu tot respectul că se plătise până în luna martie. Poate că, de atunci, prin eforturile concertate ale dumneavoastră, celor de la minister, s-au achitat diferenţele până în luna mai, dar nu mi se pare corect ca oameni cu o stare materială precară, care, adeseori - şi nu spun lucruri patetice aici - nu au cu ce să-şi cumpere o pâine, să aştepte, totuşi, două-trei luni, birocraţia care este instaurată la multe direcţii agricole. Şi o spun cu toată responsabilitatea şi, de data aceasta, pe un ton serios.

Vă rog respectuos să încercaţi să reduceţi aceste termene, de la data depunerii cantităţilor de lapte şi până la data achitării subvenţiilor stabilite prin lege. Pentru că nu cred că dumneavoastră nu sunteţi conştienţi de ce înseamnă acel bănuţ, indiferent cât de puţin este, pentru ameliorarea traiului celor în cauză.

Mulţumesc pentru înţelegere.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi noi vă mulţumim şi vă asigurăm că vom lua toate măsurile astfel încât crescătorii de animale din judeţul Cluj să nu mai sufere.

 
  Dumitru Bentu

În continuare, îi dau cuvântul domnului Dumitru Bentu, pentru întrebarea adresată Ministerului Administraţiei Publice.

   

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să-mi permiteţi să reiterez întrebarea în integralitatea ei.

Este cunoscut faptul că în cadrul procesului de reformă din administraţia publică Partidul Social Democrat optează pentru o strategie românească, strategie capabilă să reflecte elementele istorice şi culturale ale administraţiei publice româneşti. V-am ruga, domnule ministru, să precizaţi care sunt aceste elemente şi modul lor de corelare cu cele determinate de integrarea României în structura funcţională a Uniunii Europene.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Bentu, că vă declaraţi mulţumit cu răspunsul în scris pe care l-aţi primit.

 
Prezentarea pe scurt a interpelărilor adresate Guvernului de către deputaţii:  

Dacă mai sunt colegi care au interpelări şi nu le-au depus în scris şi vor să le susţină? Ţin să le mulţumesc colegilor de la PRM, care şi le-au depus. Şi mă refer la: domnul Ioan Sonea, domnul Pleşa, domnul Dinu, domnul Brudaşcu, care sunt prezenţi aici şi şi le-au depus.

  Ştefan Baban

Domnul Baban vrea să şi-o susţină. Vă rog, domnule Baban.

   

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima interpelare este adresată Guvernului României şi domnului ministru al finanţelor şi aş vrea, dacă se poate, ca domnul ministru să vadă cum e cu caruselul împrumuturilor. Pentru că noi am trăit, în '99, un moment, pe care l-aţi trăit şi dumneavoastră, cu vârful de sarcină la plata datoriilor externe, şi n-am vrea să ne trezim din nou ca în '99.

A doua interpelare este adresată doamnei ministru al muncii Elena Dumitru şi este vorba despre cei 10 ani de tranziţie şi locurile de muncă din România. Am să o dezvolt la momentul potrivit.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Baban.

 
  Francisc Marton Arpad

Domnul Marton Arpad.

   

Domnul Francisc Marton Arpad:

O interpelare adresată domnului ministru Ioan Rus, ministrul administraţiei şi al internelor. Obiectul acesteia este situaţia creată în judeţul Covasna, ca urmare a activităţii prefectului de a împiedica înregistrarea oricăror asociaţii cu personalitate juridică din consiliile locale, fapt care a dus la respingerea unui proiect, în cadrul Programului SaMtiD, cu motivarea lipsei personalităţii juridice a acestora. Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

 
  Costache Mircea

Are cuvântul domnul Mircea Costache şi se pregăteşte domnul Sonea.

   

Domnul Mircea Costache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Foarte pe scurt:

O primă interpelare este adresată domnului prim-ministru Adrian Năstase şi se referă la exporturile de fier vechi şi masă lemnoasă.

Cea de a doua este adresată domnului ministru Miron Mitrea şi se referă la publicitatea în unele cotidiane centrale, pentru Societatea comercială Transport Marfă CFR.

Şi încă una, pe adresa domnului ministru Mihai Tănăsescu şi pe adresa doamnei Elena Dumitru, ministrul muncii şi solidarităţii sociale, care se referă la ideea de a găsi nişte modalităţi de exonerare de la plată şi de la executare silită a celor care cumulează datorii la plata întreţinerii, în timp ce alte persoane juridice sunt iertate de datorii cu mult mai mari la bugetul de stat.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

 
  Ioan Sonea

Are cuvântul domnul Sonea.

   

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima interpelare este adresată domnului ministru Ioan Rus, este vorba de repunerea în drepturi a unui consilier municipal care a fost declarat incompatibil.

A doua se adresează domnului ministru Ilie Sârbu, este vorba de reglementarea datoriilor unui consiliu local din Josenii Bârgăului, faţă de direcţia judeţean silvică, nişte nereguli care ar trebui constatate.

Următoarea se adresează domnului Miron Mitrea, este vorba de reglementarea situaţiei şoferilor profesionişti, foarte mulţi, aproximativ 3.000 de persoane plecate din judeţul Bistriţa-Năsăud în Spania, şi care întâmpină greutăţi datorită inexistenţei unor reglementări în ce priveşte recunoaşterea permisului.

Şi, tot domnului Miron Mitrea, ultima interpelare, este vorba de abuzuri constatate în ce priveşte disponibilizarea care are loc în cadrul programului de restructurare la SNT CFR.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumim, domnule Sonea. Vă asigurăm că veţi primi răspunsurile într-un timp util.

 
   

Vă mulţumesc. Cu aceasta, declar închisă şedinţa noastră de astăzi.

Şedinţa s-a încheiat la ora 19.10.