Dezbateri parlamentare

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de către domnul Puiu Haşotti, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de către domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Laszlo Borbely, secretari "

Domnul Puiu Haşotti:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum cunoaşteţi şi vi s-a adus la cunoştinţă, astăzi, de la orele 15 până la orele 16, au loc declaraţiile politice care ar fi trebuit să se desfăşoare dimineaţă.

Pentru a nu pierde deloc vremea, sunt destul de mulţi colegi care şi-au anunţat dorinţa de a face declaraţii politice şi pentru că la orele 16 trebuie neapărat să încheiem această primă parte a ordinii de zi, pentru că urmează moţiunea simplă iniţiată de mai mulţi colegi de-ai noştri.

Dau cuvântul domnului Dan Brudaşcu. Nu este.

Domnul deputat Iulian Mincu. Nu este.

De asemenea, vă reamintesc că dacă vreţi să depuneţi declaraţiile politice la secretariat, o puteţi face şi ar fi chiar indicat, dat fiind că numărul vorbitorilor înscrişi este destul de mare.

Domnul Ştefan Baban.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Repetenţia învăţământului românesc"

Numai patru candidaţi din cei peste 700 au luat concursul de admitere din magistratură desfăşurat în luna noiembrie a.c. Şi asta în condiţiile în care au avut cel puţin 5 ani vechime în practica juridică, desfăşurând activităţi care implicau respectarea legii şi aplicarea ei corectă.

La acest test s-a demonstrat fără echivoc că atât aplicarea teoretică, dar şi practică a legilor în România rămâne în continuare un domeniu delicat care impune multă responsabilitate şi multe cunoştinţe, dar foarte puţini reuşesc să îndeplinească simultan aceste condiţii.

De ani buni, concursurile de titularizare pentru profesori lasă în urma lor sute de posturi neocupate, cu toate că numărul candidaţilor este mult mai mare decât numărul posturilor vacante. Concursul de rezidenţiat pentru medici, care a avut loc recent, cu peste 7 mii de candidaţi, a generat în ultimii ani mari scandaluri, ce au dus la anchete judiciare şi la refacerea examenului, la mijloc aflându-se subiectele date şi faptul că fie prea puţini au reuşit să le rezolve, fie le-au rezolvat marea majoritate, deoarece erau deja de ceva timp pe internet.

Toate aceste tipuri de concursuri sunt precedate, înconjurate şi urmate de mari suspiciuni asupra corectitudinii desfăşurării lor. Nu există element general sau specific pentru aceste concursuri care să nu fie incriminat: că s-au ştiut subiectele dinainte, că s-au vândut răspunsurile pe bani grei, că anumiţi candidaţi au primit rezolvările chiar de la supraveghetori, că baremurile de notare au fost încălcate şi că în fond posturile sunt deja aranjate contra unor sume importante. Toate acestea arată că în domenii importante pentru funcţionarea societăţii româneşti ca educaţia, sănătatea, justiţia sunt practicate metode neortodoxe care aduc în rândurile practicienilor oameni prost pregătiţi profesional, apţi pentru fraudă şi scandal.

Care sunt cauzele care au determinat toate aceste incorectitudini?

Toate domeniile enunţate mai sus au cunoscut după decembrie 1989 o explozie universitară cantitativă, explicabilă prin faptul că facultăţile respective, precum şi numărul de locuri aferente erau foarte puţine, ceea ce determină o concurenţă acerbă la concursul de admitere. Profilul pentru care s-au creat cele mai multe facultăţi, particulare sau chiar şi de stat, au fost juridic şi economic. În formarea absolvenţilor nu a existat un echilibru între cererea de pe piaţa muncii şi studiile absolvite. În cazul facultăţilor de medicină, apărute ca ciupercile după ploaie, nu s-a ţinut cont de faptul că teoria trebuie îmbinată cu o practică riguroasă, aşadar existenţa acestora este imperios legată de existenţa unor unităţi spitaliceşti care sunt dotate atât cu aparatură, cât şi cu specialişti la nivel universitar.

O altă cauză care a dus la degringolada din aceste domenii, este reprezentată de cadrele didactice care au fost angajate pentru a pregăti aceşti specialişti. Dacă pentru învăţământul de stat au existat nişte criterii mai exigente de încadrare a profesorilor, pentru învăţământul particular au fost titularizaţi şi foşti propagandişti de la şcolile judeţene de partid, inspectori şcolari, diverşi activişti mărunţi. Din mâna unor asemenea profesori au ieşit absolvenţi slab pregătiţi, care la examenele serioase cu profesori adevăraţi au demonstrat că în cei 4, 5 sau chiar 6 ani de facultate nu au acumulat cunoştinţe nici măcar la un nivel mediu.

Rezultatele slabe la concursurile de competenţă şi de responsabilitate profesională sunt cauzate şi de faptul că mulţi candidaţi nu au urmat facultatea pentru care aveau aptitudini şi nici nu au urmărit dobândirea competenţelor profesionale şi asumarea responsabilităţilor ce decurg din calitatea de specialişti. Ei au ajuns la facultatea respectivă fie după anumite eşecuri, fie că este de "bon ton" să fii student la acea facultate, fie că trebuiau să urmeze şi alte studii, la cererea părinţilor, cu bani.

Eşecul masiv la concursurile pentru intrarea în profesie consfinţeşte nereuşita sistemului de învăţământ românesc. Promoţii întregi ratează atestarea profesională sau ocazii de angajare în urma studiilor încheiate, pentru că au trecut printr-un sistem şcolar fără cap şi coadă.

Şcoala românească nu ştie nici până acum ce fel de specialist trebuie să pregătească pentru piaţa muncii, deoarece elementul primordial este cantitatea: număr de studenţi şi taxe şcolare şi nu calitatea. Ca urmare, absolvenţii acestor facultăţi sunt total nepregătiţi şi aleg una din cele două variante oferite de economia de tranziţie: fie rămân anonimi la locurile lor de muncă mărunte, fie plătesc bani grei care să le asigure propulsarea în lumea celor bine pregătiţi, a adevăraţilor profesionişti.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi. Dacă aveţi marea amabilitate să vă restrângeţi declaraţiile la maximum 3 minute. Îi rog pe ceilalţi colegi care urmează să citească declaraţiile.

Domnul deputat Pavel Tărpescu.

Poftiţi, domnule deputat. Urmează domnul deputat Iulian Mincu.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este intitulată "Drumul nostru spre valorile europene".

Asimilarea adevăratelor valori europene este un proces complex şi dificil, care presupune timp şi eforturi. Partidul Social Democrat consideră că toate aceste sacrificii vor trebui făcute în condiţiile în care rezultatul final va fi acceptarea definitivă a ţării noastre în marea familie a naţiunilor europene dezvoltate.

Ştim că drumul nostru spre prosperitate nu este uşor. Există încă mulţi oameni săraci care supravieţuiesc cu greu de la o zi la alta. Pentru această categorie de cetăţeni, Guvernul "Adrian Năstase" a instituit un sistem de protecţie socială care să aibă în vedere ameliorarea situaţiei materiale precare în care se află. Suntem siguri însă că numărul acestor oameni săraci se va diminua pe măsura realizării unei creşteri economice reale şi durabile. Pentru realizarea acestui obiectiv ar trebui să muncim inteligent şi eficient, să învingem toate obstacolele, să dovedim tenacitate în luptă cu toate provocările prezente şi viitoare pe care le vom avea de înfruntat.

Să punem mai presus de orice interesul naţional. Suntem siguri că vom reuşi. Guvernul, Partidul Social Democrat, are soluţii la toate marile şi complicatele probleme ale României, aşa cum, de altfel, partidul nostru s-a angajat cu ocazia alegerilor din 26 noiembrie 2000.

După cum am demonstrat până în prezent, promisiunile au devenit fapte de temelie ale ţării, concretizate într-o creştere economică reală şi continuă în ameliorarea nivelului de trai prin diminuarea sărăciei, prin reformele înfăptuite în toate domeniile. Mai sunt multe de făcut, dar drumul ţării noastre spre prosperitate este ireversibil. Rezultatele guvernării noastre demonstrează că suntem singura soluţie viabilă pentru integrarea economico-instituţională deplină a României în marea familie a Europei. Noi ne respectăm cuvântul. prin fapte am dovedit că suntem un partid al rezultatelor bune în interesul ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, mai ales pentru concizia declaraţiei.

Domnul deputat Iulian Mincu.

Se pregăteşte doamna deputat Paula Ivănescu.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

În declaraţia mea politică de astăzi mă voi referi la probleme de cultură şi la studiile cadrelor de conducere ale României.

În România există în prezent 343 de mii persoane în posturi de conducere.

1. După o statistică calculată, pe date controlate, din punct de vedere al pregătirii intelectuale, rezultă următoarele: 173.765 sunt absolvenţi ai unor facultăţi, 109.115 elevi de liceu, 29.452 - şcoală profesională; 17.389 - studii postliceale; 14 mii gimnaziu; 1545 - absolvenţi de şcoală primară - 4 clase; 143 fără nici un fel de şcoală, 4 nedeclaraţi. Dintre cei 120 de mii de funcţionari existenţi în prezent în România sunt peste 50% fără studii superioare. În Uniunea Europeană nu se admite ocuparea unei funcţii de conducere dacă candidatul nu este absolvent al unei facultăţi.

2. După statistica UNESCO, publicată recent, România are în 2003 unul dintre cele mai mici procente de studenţi pe cap de locuitori din Europa, 24 de studenţi la mia de locuitori. Comparativ dăm următoarele situaţii: Bulgaria - 30, Ungaria - 30, Polonia - 47, Slovenia - 46, Letonia - 43, Estonia - 42, ca să nu continuu cu ţările din Uniunea Europeană, care au în medie 35,2 la mia de locuitori.

3. Nu întâmplător, aşa cum reiese din cele subliniate de realităţile expuse în această declaraţie, există lipsa de preocupare a cadrelor de conducere pentru dezvoltarea învăţământului românesc.

4. Din cele 1,7 milioane de persoane din forţa de muncă a României, cel puţin o persoană din 900 de mii de gospodării lucrează legal sau ilegal în această perioadă în străinătate.

În prezent, sunt încă 3 milioane de cereri care aşteaptă să fie rezolvate. Printre aceştia sunt foarte mulţi, chiar foarte mulţi dintre cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor noastre, care şi-au părăsit ţara sau doresc să-şi părăsească ţara, în cea mai mare parte pentru todeauna. Majoritatea sunt între vârstele de 25 şi 35 de ani.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Doamna deputat Paula Ivănescu. Urmează domnul deputat Cristian Sandache.

Doamna Maria Paula Ivănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Săptămâna trecută, mai precis pe 27 noiembrie, am crezut că, printr-o întâmplare nefericită din anul 2003, am aterizat în anul 1953. În acel moment, când am crezut că am picat cu tunelul timpului în perioada în care comuniştii îşi alergau opozanţii politici, îi scoteau din casele lor, înfundau puşcăriile marcând nefericit atâtea destine, pur şi simplu, nu mi-a venit să cred cu câtă uşurinţă Partidul Social Democrat, aflat astăzi la guvernare, atât cea centrală, cât şi la guvernarea locală, îşi bate joc de legile ţării, îşi bate joc sau încearcă să-şi bată joc de opozanţii politici, încearcă să facă o feudă dintr-un judeţ ca Prahova, o feudă personală pentru binele lor şi al acoliţilor lor politici.

Conform Legii 90/2003 privind achiziţiile publice prin care partidele politice îşi pot cumpăra sediile deţinute cu chirie dacă îndeplinesc câteva condiţii, şi anume să aibă un contract de închiriere, valabil cel puţin cu 3 luni înainte de formularea cererii, să fie reînscris, conform noii Legi a partidelor politice, deci conform acestei legi, Partidul Democrat, organizaţia judeţeană Prahova, a solicitat prima dată la 1 iulie 2003 şi apoi a doua oară la 15 septembrie 2003 cumpărarea acestui sediu.

În loc să ne răspundă la cererea formulată corect, în temeiul legii, şi având toate formalităţile îndeplinite, consiliul judeţean, prin semnătura întâiului pesedist al Prahovei, Mircea Cosma, ne trimite o scrisoare în care ne spune să evacuăm sediul până la 31 decembrie 2003, pentru că vrea să o închirieze la alţi chiriaşi. Este inadmisibil să încerci aceste tururi de forţă, complet nelegale, cu un partid legal înfiinţat, legal reînfiinţat, un partid care activează în Prahova din anul 1990 şi, mai ales, de fapt, ce este mai îngrijorător, că acţionează în dispreţul legii, al legilor din România, arătând că dreptatea şi justiţia şi legea sunt numai pentru alţii şi nu pentru toată lumea şi în nici un caz pentru ei, care vremelnic se află acum la conducerea judeţului şi a ţării.

Eu, în acest moment, nu vreau decât să spun, în numele colegilor mei şi al meu, un protest asupra acestei mârşăvii politice şi sper că populaţia nu se va lăsa înşelată şi să mai aducă cumva la putere asemenea persoane car vor să reînvie trecutele vremi din anii 1950.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, doamna deputat.

Domnul deputat Cristian Sandache are cuvântul.

Ţin să vă informez că domnii deputaţi Ioan Sonea, Emil Boc şi Emil Rădulescu au depus declaraţiile politice.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează "Basarabia de lângă noi".

Diplomaţia şi contextul internaţional actual sunt argumente puternice în favoarea raţiunii de stat, în conformitate cu care delicata problemă a frontierelor şi a minorităţilor etnice trebuie tratată cu rigoare, realism şi echilibru.

Pe de altă parte, ca români nu putem rămâne insensibili la drama conaţionalilor noştri de peste Prut, care, în ultima vreme, se confruntă cu blestemul imperialismului, indiferent de titulatura sau metamorfozele prin care acesta a trecut. Unii compatrioţi ai noştri au afirmat că românii basarabeni merită abandonaţi definitiv, fiind singurii vinovaţi pentru soarta lor actuală, în special, pentru faptul de a fi acordat prin vot un credit serios comuniştilor. Simplist şi superficial, poate aşa ar sta lucrurile. La scara istoriei însă, o astfel de judecată este sterilă şi meschină. Nu trebuie să fim patetici pentru a afirma din nou că Basarabia nu e un ţinut oarecare, o fata morgana geografică plutind în eter ca o umbră. Nu trebuie să fim acuzaţi de revizionism pentru a declara răspicat că nu există moldoveni, ci români, compatrioţi ai noştri, pe care zadarnic i-am ignorat şi zadarnic i-am privit de sus, atâta vreme cât trecutul secular ne marchează profund şi pe unii şi pe ceilalţi.

Un om politic basarabean a afirmat, prin 1991, că această parte a României este braţul amputat al patriei mamă care zvâcneşte ca un blestem udat de apele înspumate ale Nistrului. Unii basarabeni ni se par greu de asimilat mentalităţii europene, măcinaţi de complexe sau clişee iritante. Să judecăm însă prin ceea ce Tache Ionescu numea, profund, "politica instinctului naţional" şi să admitem faptul că Basarabia umilită, torturată, crucificată, minţită şi sărăcită este o altă parte din vatra noastră, iar glasul ei rănit trebuie să devină insomnia noastră colectivă.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Adrian Moisoiu. Urmează domnul deputat Codrin Ştefănescu. În acest moment, domnul deputat Eugen Nicolaescu îşi depune declaraţia politică. Ar fi bine să-l urmeze şi alţi colegi, pentru a ne încadra în timpul prevăzut de hotărârea pe care am luat-o.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Ipocrizie de tip PSD şi UDMR".

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul ipocrizie drept prefăcătorie, făţărnicie sau falsitate. De fapt, acesta este şi sensul în care doresc să definesc politica partidului de guvernământ, adică a Partidului Social Democrat, politică pe care am să o ilustrez prin câteva aspecte.

În urmă cu peste 2 ani, PSD-ul a încheiat un protocol de colaborare în Parlament cu UDMR de care acesta din urmă a profitat din plin. Şi-a atins, fără a se lăuda şi fără a face un prea mare tam-tam, aproape toate obiectivele pe care şi le-a propus: oficializarea limbii maghiare în administraţie şi în justiţie, separatism în cultură, separatism şcolar realizat prin alungarea elevilor români din grădiniţele, şcolile şi liceele unde învăţau împreună cu elevii de etnie maghiară, ceea ce înseamnă practic că maghiarii în România nu trebuie să cunoască limba română.

Vă rog pe dumneavoastră să numiţi articolul din Constituţia României în care se prevede că cei care trăiesc pe teritoriul patriei noastre sunt obligaţi să cunoască limba oficială a statului. Dacă acest lucru este obligatoriu pentru americani sau pentru nemţi, nu acelaşi lucru se poate spune despre noi. Se ştie doar că nimeni nu se poate stabili în SUA sau în Germania fără a promova, în prealabil, un examen de limbă.

Înţelegând în mod greşit necesitatea acestui protocol, maghiarii au profitat, au încercat şi, ca să mă exprim exact, încearcă în continuare să realizeze o enclavă pe teritoriul României, să-şi realizeze dezideratul lor sfânt, la care nu vor renunţa niciodată, şi anume anularea Tratatului de la Trianon şi, respectiv, crearea mult doritei Ungarii Mari.

Atât pentru radicalii, cât şi pentru moderaţii din UDMR, scopul nedeclarat public, dar urmărit cu asiduitate, este acesta, modalităţile propuse pentru realizare fiind diferite. Fără a fi încurajaţi de partidul de guvernământ, care închide ochii şi se face că nu observă, udemeriştii nu ar fi creat Consiliul Naţional al Secuilor şi nu ar încerca să înfiinţeze această enclavă etnică care este ţinutul secuiesc. De fapt, un ţinut care nu există. Un ţinut aparţinător evului mediu, fiindcă, potrivit datelor ultimului recensământ din anul 2002, în teritoriul judeţelor vizate sunt înregistraţi 60 de secui în judeţul Mureş, 64 de secui în judeţul Covasna şi 119 secui în judeţul Harghita, adică în total 243 de secui dintr-o populaţie de 1.127.927 de locuitori. şi, adică 579.682 în judeţul Mureş, 222.274 în judeţul Covasna şi 326.020 în judeţul Harghita, adică o proporţie de 0,02%.

Doresc însă, să arăt că în aceste judeţe trăiesc 420.937 români, adică 37,3%, pe care nimeni nu i-a întrebat dacă doresc o politică de apartheid, să nu mai fie consideraţi români şi să fie declaraţi secui.

Iată pentru ce apreciez drept ipocrit atât comunicatul PSD Mureş, cât şi declaraţia vicepreşedintelui PSD, Nicolae Văcăroiu, de joi, 27 nov, de la Tg.Mureş şi declaraţia preşedintelui Ion Iliescu făcută în Parlament la şedinţa solemnă dedicată zilei naţionale a României, privitoare la proiectele "separatiste care au ca principală miză crearea unei enclave pure din punct de vedere etnic."

Se apropie anul electoral 2003 şi în Transilvania, ca urmare a multelor şi diverselor intenţii pe care le are protocolul de colaborare PSD-UDMR, românii ardeleni nu mai au încredere în pesedişti.

Şi, cum şi credibilitatea peneliştilor este îndoielnică, având în vedere neconcordanţa dintre declaraţiile pe care le dă deputatul Eugen Nicolăescu la Bucureşti cu cele pe care le dă la Tg.Mureş, singurul partid politic pe care de aproape 13 ani a avut o poziţie fermă în ceea ce priveşte problema naţională şi care se bucură de încrederea lor este PRM.

Cu această ocazie, doresc să protestez faţă de modul obedient în care prefectul pesedist Ovidiu Natea dispune asupra protocolului de depunere a coroanelor la diverse ocazii la Tg.Mureş, unde, la 1 decembrie, UDMR a depus o coroană înaintea celui mai mare partid din opoziţie, Partidul România Mare, care la alegeri a avut de peste 3 ori mai multe voturi decât UDMR-ul.

Subliniez că o situaţie asemănătoare a avut loc cu regularitate şi cu alte ocazii. mă întreb, oare agronomii pricep mai greu cum se stabileşte protocolul sau astea sunt ordinele primite de la preşedintele partidului, Adrian Năstase?

Doresc să amintesc recomandarea preşedintelui Marko Bella privind modul în care maghiarii să cinstească ziua naţională a României: "maghiarii au o altă percepţie privind ziua de 1 Decembrie, pentru că la 1918 maghiarii ardeleni şi-au pierdut calitatea, iar românii şi-au dobândit-o".

Ca urmare, de Ziua naţională a României, la Tg.Mureş, udemeriştii au depus la Statuia Latinităţii o coroană de garoafe albe, dar fără panglică tricoloră, ceea ce poate semnifica şi doliul, motiv pentru care cetăţenii din Tg.Mureş, după depunerea de coroane, au inserat-o cu steguleţe şi eşarfe tricolore în culorile atât de dragi lor: roşu, galben şi albastru. Gestul românilor semnifică dorinţa lor de convieţuire paşnică cu maghiarii şi ar trebui să se constituie drept o lecţie pentru extremişti, iar dacă cineva doreşte să caute extremişti, atunci să-i caute în rândul udemeriştilor, indiferent dacă se declară moderaţi sau radicali.

Felicitări, dragi români mureşeni, pentru spontaneitatea de care aţi dat dovadă.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc. Vă rog încă o dată să vă restrângeţi la cele 3 minute, nu la 5 minute.

Domnii deputaţi Bentu Dumitru şi Becsek Garda Dezideriu au depus declaraţiile politice.

Domnul deputat Codrin Ştefănescu. Lipseşte.

Domnul deputat Ioan Miclea. Lipseşte.

Domnul deputat Emil Rus. Vă rog, domnule deputat. Urmează domnul deputat Mircea Costache.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea politică vreau să mă refer la condiţia cererilor, scrisorilor şi memoriilor cetăţenilor adresate organelor administrative şi juridice ale ţării, care sunt tratate necorespunzător şi oamenii sunt nevoiţi să se adreseze forurilor internaţionale, punându-se astfel sub semnul întrebării statutul credibilităţii politice a României.

Sunt tot mai frecvente situaţiile în care cetăţenii români dispun de hotărâri ale Curţii Europene ale Drepturilor Omului prin care li se dă câştig de cauză în procesul lor cu statul român şi urmează să fie despăgubiţi cu sume considerabile în euro, la care se adaugă şi cheltuielile de proces, iar banii nu se iau din altă parte, ci tot, în ultimă instanţă, din buzunarul oropsitului contribuabil.

În acest sens, prin această declaraţie vreau să mă adresez birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului pentru sprijinirea activităţii celor două comisii pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, respectiv de la Camera Deputaţilor şi de la Senat.

Eu, personal, mă bucur că aceste două comisii există, că nominalizarea preşedinţilor acestora aparţine opoziţiei şi că ele au o activitate susţinută. Eficienţa lor ar fi cu mult mai mare dacă Parlamentul ar solicita pentru fiecare comisie câte un reprezentant sau un reprezentant pentru amândouă din partea Parchetului General al României, cu care să se ţină legătura, să se consulte şi să participe la activitatea acestor comisii în analizarea solicitărilor şi necazurilor oamenilor. Memoriile şi plângerile venite din ţară sunt cu miile, nedreptăţile nu o dată sunt strigătoare la cer, nu de puţine ori solicitanţii sunt contrariaţi de hotărârile date de instanţe, prin care unele articole de lege sunt speculate avocăţeşte, din interese oculte, alte ori sunt date contradictorii articolele, ori se trece cu uşurinţă peste expertize şi aşa mai departe.

Presa a sesizat şi sesizează în permanenţă modul defectuos cum îşi exercită funcţia instanţele de judecată, însă şi o instanţă superioară o acuză pe cea inferioară de încălcare a legii.

Într-un interviu, doamna ministru al justiţiei, Rodica Stănoiu, a afirmat că va înfiinţa un birou special unde să se analizeze dosarele celor nemulţumiţi. iniţiativa o considerăm salutară dacă în cadrul Ministerului Justiţiei s-ar proceda la înfiinţarea acestui birou şi în bilanţul anual ar putea fi evidenţiate greşeli cu urmări grave asupra cetăţenilor.

Multe din memoriile, plângerile şi solicitările oamenilor ar putea fi rezolvate cu multă uşurinţă, chiar de către comisiile pentru cercetarea abuzurilor ale celor două Camere şi, astfel, demersurile cetăţenilor pe la autorităţi, în afara ţării, s-ar reduce dacă ar exista această legătură cu Parchetul General al României.

Ştiu că se poate ridica obiecţia separării puterilor în stat, principiul fundamental al democraţiei, prevăzut în Constituţia României din 2003 în art.1 alin.4 pe care îl citez: "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească, în cadrul democraţiei constituţionale."

Eu nu cred nicidecum că, prin această simplă conlucrare în scopul binelui şi al adevărului, al respectării legii, ar fi afectată democraţia românească ci, dimpotrivă, aceasta şi-ar dovedi existenţa şi tăria cu mai multă vigoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Da. Vă mulţumim şi noi.

Are cuvântul domnul deputat Costache Mircea.

Se pregăteşte domnul deputat Metin Cerchez. Domnul deputat Dan Coriolan Simedru a depus declaraţia politică.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă opresc astăzi asupra unei iniţiative deosebite pe care eu o numesc "O iniţiativă stranie - cutia milei pentru pensionari".

Iniţiatorul acestei cel puţin ciudate iniţiative dovedeşte o abilitate diabolică, trebuie s-o recunoaştem. El nu urmăreşte cum s-ar crede la prima vedere să ajute efectiv o categorie năpăstuită de cetăţeni, nu urmăreşte nici să demonstreze că salariile demnitarilor ar fi prea mari, el urmăreşte un obiectiv subtil şi deosebit de perfid, şi anume amestecarea la grămadă a deputaţilor şi senatorilor, a altor demnitari cinstiţi care îşi onorează mandatul şi-şi respectă jurământul dat de a face tot posibilul pentru înfăptuirea binelui public, cu respectarea legilor şi dovedind un comportament civic onest, decent şi auster, amestecare lor, deci, cu baronii de mucava, cu milionarii în dolari, cu miliardarii de carton, cu profitorii ruinării economiei româneşti, cu cei ce trenează în conturile proprii banii publici, cu patronii gaterelor ilegale, cu patronii firmelor de export al industriei române la fier vechi şi cu alte ingenioase aplicaţii numite inginerii financiare.

Iniţiatorul cutiei milelor pentru pensionari, care a donat el însuşi vreo trei milioane, mă amestecă intenţionat în oala cu Iacoboi, cu Sechelarii, cu Hrebenciuci şi alte răpitoare autohtone, să creadă lumea că toţi suntem de aceeaşi teapă?!

Ale mele or fi vilele câte sunt, ale mele or fi lanţurile de farmacii de au ajuns medicamentele de trei ori mai scumpe decât în străinătate? Nu sunt ale mele, eu nu mă ocup cu comercializarea medicamentelor. Dar, apropo de lanţuri, pot face la nevoie rost de unele!

Filosofia iniţiatorului pare inspirată din cartea lui Matei Călinescu despre imperiul prostiei. În cartea amintită, autorul prefigura societatea ideală ca având doar două categorii de oameni: hoţi şi cerşetori. Hoţii îi furau pe cerşetori, iar cerşetorii cerşeau de la hoţi. Nimeni nu ieşea în pagubă.

Cred că de aici s-a inspirat iniţiatorul cutiei milelor pentru pensionari şi, mergând pe aceeaşi linie, cred că ne mai putem aştepta şi la alte dovezi de iraţionalitate şi de cinism cras.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Metin Cerchez.

Domnul deputat Cristian Nechifor nu este. Domnul deputat Petre Posea nu este. Domnul deputat Eugen Pleşa nu este. Domnul deputat Vlad Hogea este. Urmaţi, domnule deputat, dumneavoastră.

Domnul Metin Cerchez:

Doamnelor şi domnilor,

N-aş fi avut această intervenţie politică dacă în cursul săptămânii trecute n-ar fi avut loc un seism la vârf în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, datorat poate unor dezvăluiri pe care le-am făcut, iar la vremea respectivă singurul poliţist cu coloana vertebrală dreaptă a fost chestorul principal Sandu Florin, şeful Poliţiei Române, care a recunoscut că privatizarea a două mari întreprinderi din România - Nitramonia şi Colorom Codlea - date unui membru al unei organizaţii teroriste care a scos din ţară 100 de milioane de dolari şi are pe rol încă vreo opt dosare penale, deci, datorită dezvăluirilor domnului chestor principal, această privatizare frauduloasă s-a anulat şi la conferinţa de presă pe care am avut-o atunci, cineva din sală m-a întrebat, un ziarist: "Ce credeţi că se va întâmpla?" Eu am spus: "Domnul chestor principal Sandu va fi înlocuit".

Iată, mafia care a penetrat şi politicul, din păcate, în România, şi-a atins scopul. Singurul poliţist care a putut să demonstreze şi a avut curajul să vină în faţa presei şi să spună adevărul, să pună degetul pe rană, conform unui principiu mai vechi, "Avansează-l şi dă-l la o parte", a fost înlocuit.

Am primit între timp două răspunsuri la interpelările mele de la domnul ministru al administraţiei, Ioan Rus, căruia în continuare îi cer demisia, o demisie de onoare, dar se pare că acest lucru nu este cunoscut de domnia sa, care-i protejează în continuare pe cei care fac contrabandă în România. deşi datele sunt exacte, sunt recunoscute toate aceste returnări ilegale de t.v.a., tot acest trafic de combustibil din judeţul Constanţa, toată această contrabandă cu ţigări din judeţul Constanţa, nu se iau nici un fel de măsuri pentru că, bineînţeles, la anul vin alegerile şi cineva trebuie să-i sponsorizeze pe cei care-i protejează acum pe aceşti infractori.

săptămâna trecută, în data de 27 noiembrie, infractorii care au sustras mii de tone de combustibil din conductele PETROTRANS au obţinut o "victorie", schimbând judecătorii din instanţă. Deci, au ajuns infractorii în judeţul Constanţa să-şi bată joc de populaţie şi de ceea ce mai înseamnă poate justiţie, respectiv judecătoarea Deliu, au reuşit la Curtea de Apel s-o schimbe într-un mod cel puţin ciudat, recuzând judecătoarea nu într-o şedinţă publică, cum era normal, ci într-o şedinţă ascunsă de ochii presei şi a cetăţenilor.

Este a nu ştiu câta oară când cer demiterea tuturor factorilor de decizie din sistemul de siguranţă naţională de la Constanţa, pentru ca aceste cadouri care se fac, de patru mii de miliarde de la RAFO Oneşti, de mii de miliarde de lei din returnările ilegale de t.v.a., mai mult ca sigur se vor regăsi la anul în cadouri electorale de sponsorizare a unui partid care foloseşte în continuare mafia.

Şi nu în ultimul rând, solicit demiterea preşedintelui Băncii Naţionale Române, domnul Mugur Isărescu, pe care în 14 ani nimeni nu l-a clintit de acolo, pentru faptul că-şi permite să-şi bată joc de sărmanii României, care puteau să-şi cumpere în rate până acum acele bunuri atât de necesare.

Vedeţi ce înseamnă ciocoii în România?! Dacă ei îşi pot permite să-şi cumpere vreo opt-nouă case, nu ştiu câte vile şi nu ştiu câte televizoare late, de ce bietul de român să-şi poată cumpăra un televizor sau o maşină de spălat în rate? Există o mafie în România, o mafie care, din păcate, de 14 ani n-o schimbă nimeni.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Domnii deputaţi Iordache Florin şi Eugen Pleşa au depus declaraţiile politice.

Îl rog pe domnul deputat Vlad Hogea să citească declaraţia politică. Urmează domnul deputat Adrian Mărăcineanu.

Vă rog, domnule deputat!

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

Ne vom referi astăzi la campania de manipulare a opiniei publice organizată de structurile puterii în preajma referendumului privind revizuirea Constituţiei.

Demersul nostru nu este deloc întâmplător. Acest studiu de caz ne indică de fapt proporţiile la care a ajuns mecanismul de tip dezinformator care acţionează asupra electoratului român. În mod evident, populaţia nu a fost informată corect cu privire la necesitatea sau, dimpotrivă, inutilitatea modificării Constituţiei.

Singurei formaţiuni parlamentare care s-a opus revizuirii, Partidul România Mare, i s-a interzis practic accesul pe posturile de radio şi televiziune, iar intervenţiile în presa centrală au fost aspru cenzurate şi deformate. Acest boicot mediatic a făcut ca masele largi ale populaţiei numai o singură voce să fie auzită, aceea oficială care deţinea chipurile adevărul absolut.

Prin cointeresarea materială a instituţiilor mass-media, P.S.D. a reuşit să-i convingă pe patronii acestora că unicul mesaj care trebuia răspândit până în zilele referendumului era acela obedient de acceptare în necunoştinţă de cauză a unor modificări absurde care nu aduceau nici un folos viitorului României.

Trebuie să precizăm în acest context că au fost alocate 800.000 de euro pentru publicitatea în mass-media privată, iar managementul campaniei a fost atribuit fără licitaţie unei firme apropiate puterii. Cele trei canale ale televiziunii publice au fost obligate să promoveze gratuit campania propagandistică a Guvernului.

De remarcat că în aceste condiţii, e limpede că s-a ajuns la vicierea gravă a procesului electoral, cu atât mai mult cu cât la toate talk-schow-urile şi emisiunile informative lipseau poziţiile critice la adresa referendumului, iar revizuirea Constituţiei era prezentată ca un dat firesc.

S-a uzat, de asemenea, de identificarea reuşitei referendumului cu integrarea euroatlantică. Sloganul "Da, pentru Constituţie, da, pentru Europa", a fost unul al disperării guvernanţilor, nevoiţi să recurgă la o astfel de soluţie jenantă, doar pentru a ascunde fondul problemei.

De fapt, niciodată, în săptămânile dinaintea votării, nu s-au discutat punctele de revizuire ca atare, ci doar chestiuni secundare, aşa că, pe 18 şi 19 octombrie, cetăţenii care au mers la vot nu au avut habar pentru ce se exprimaseră prin acel "Da". Mulţi erau convinşi că îl votaseră pe Ion Iliescu pentru un nou mandat prezidenţial. P.S.D. nu avusese nici cea mai mică intenţie de a supune Constituţia unei dezbateri publice, pentru ca românii să cunoască ce prevederi ar trebui modificate şi din ce motive.

Totul a fost o perdea de fum, a manipulării grosolane, a deturnării simpatiei pentru Europa civilizată spre suportul dat revizuirii legii fundamentale a României: pagini întregi care "omagiau" noua Constituţie; montaje televizate sau radiodifuzate care salutau marea schimbare; intervenţia tuturor instituţiilor statului în obligarea cetăţenilor să meargă la vot; mii de afişe în limba maghiară, tipărite în culorile statului ungar, roşu-alb-verde, răspândite îndeosebi în judeţele Covasna şi Harghita, iată doar câteva "amănunte" reprobabile.

Este inadmisibil ca până şi la şedinţele cu părinţii să li se traseze sarcina unor oameni maturi ce să facă în zilele referendumului, iar salariaţilor unor regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat chiar să li se condiţioneze plata chenzinei pe votul dat pentru revizuirea Constituţiei.

Avem o Constituţie ilegală şi imorală, necunoscută marii majorităţi a populaţiei, votată în condiţiile unei absenteism masiv, dublat de o fraudă electorală de proporţii. Mecanismele infernale ale manipulării opiniei publice sunt cele care peste un an ar putea afecta grav campania pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale.

Pentru P.S.D., referendumul a fost o repetiţie generală. Pentru noi, cei care mai credem în valorile democraţiei, a fost momentul adevărului şi, totodată, sfârşitul iluziilor.

În faţa nemulţumirilor populare crescânde, a valului uriaş de aderenţă la P.R.M., şi a dorului românilor de normalitate, în 2004, vechile şi noile diversiuni nu vor valora prea mult. Primele semne se văd deja: jumătate din electorat nu a ieşit la vot pe 18 şi 19 octombrie. Românii care, prin absenţa lor, prin refuzul de a face jocul oligarhiei, s-au împotrivit tendinţelor de înfeudare şi de federalizare a ţării pe criterii etnice, merită din toată inima felicitaţi.

La fel şi aceia care s-au prezentat şi au votat contra revizuirii legii fundamentale. Aceşti patrioţi autentici, aceşti cetăţeni responsabili, aceşti stâlpi ai României viitorului, care privesc cu maximă seriozitate problemele grave ale ţării au înţeles care este semnificaţia şi puterea reală a votului fiecăruia dintre noi.

Peste un an sunt toate şansele ca preşedintele României să fie domnul senator Corneliu Vadim Tudor, iar P.R.M. să deţină o confortabilă majoritate parlamentară.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Adrian Mărăcineanu.

Domnul Adrian Mărăcineanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Ziua naţională a P.S.D.".

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am asistat ieri la un sacrilegiu: transformarea Zilei Naţionale a României în ziua naţională a P.S.D.

Peste tot nu s-a dat voie să se vorbească şi reprezentanţilor opoziţiei, ci doar acelora ai P.S.D. Posturile de televiziune au avut sarcina de a tăia din cadru toate lozincile sau alte înscrisuri ale partidelor de opoziţie, cum s-a făcut la Alba-Iulia, cu lozincile P.R.M., în schimb, erau scoase în prim-plan inscripţiile P.S.D.

Peste tot s-a repetat obsesiv ideea marilor succese ale P.S.D. în integrarea euro-atlantică şi europeană. Şi ca să se încununeze această goană furibundă după capital electoral, prin toată mass-media a fost anunţat poporul că partidul de guvernământ dă la 1 decembrie, cârnaţi, fasole, sarmale, ţuică.

Toate acestea subliniază încă o dată caracteristicile principale ale P.S.D. Ca urmaşi al vechiului P.C.R., foloseşte metodele acestuia pentru înăbuşirea vocilor care nu-i convin. Adept al democraţiei în vorbe, pentru auzul Occidentului, în fapt, P.S.D.-ul a instaurat o cenzură deplină, prin mijloace economice, asupra presei scrise şi vorbite.

Cu cât realitatea românească este mai vitregă pentru majoritatea populaţiei, cu atât P.S.D.-ul strigă mai tare că totul e bine, că el ne conduce bine şi dacă vrem să ne fie bine în continuare, trebuie tot el să rămână la conducere şi după 2004. Iar cârnaţii, sarmalele, fasolea şi ţuica nu dovedesc altceva decât vulgaritatea liderilor P.S.D., vulgaritate ce se revarsă peste simbolul sfânt al Zilei Naţionale a României.

Atragerea oamenilor prin asemenea mijloc la manifestaţii de glorificare a P.S.D., este o impietate şi o lipsă de decenţă. În anul 2002, un baron local P.S.D.-ist din Bacău a făcut la fel: i-a atras pe concetăţenii săi înfometaţi în parcul oraşului promiţându-le bere şi mici. În schimb, aceştia trebuiau să-i ureze cu entuziasm "La mulţi ani!" Atunci, preşedintele Ion Iliescu a spus: "Acesta este un comportament de ciocoi, de geambaşi detestabili!" Iată că eticheta dată de preşedinte se poate aplica acum asupra întregului partid de guvernământ.

Ce se ascunde în spatele acestei acţiuni în forţă a P.S.D.? Se ascunde disperarea. P.S.D.-ul ştie că sondajele publicate de cei care i-au plătit sunt false. Ştie că riscă să ajungă chiar partid de mâna a doua. Ştie că nu va mai putea minţi mult Occidentul şi mai ales ştie că majoritatea românilor îşi îndreaptă speranţele către P.R.M. Pentru că nu este corupt şi pentru că are o atitudine naţională corectă.

După demonstraţia făcută de ziua de 1 Decembrie 2003, după ce ne-a arătat ce poate, ce vrea, şi cum vrea să ajungă la ţelurile sale, o singură urare este normal să fac românilor: Ziua Naţională a României din 2004 să-i găsească pe români scăpaţi de dictatura P.S.D.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Doamnelor şi domnilor,

Domnul deputat Petre Posea a depus declaraţia politică.

Ţin să vă informez că nouă colegi au depus declaraţia politică, în timp ce opt colegi au fost absenţi, nici n-au depus declaraţia politică, nici n-au prezentat-o în plenul Camerei.

Ca atare, prima parte a şedinţei noastre de astăzi s-a încheiat. Lucrările Camerei se reiau la orele 16,00.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Consider că este justificată respingerea de către membrii Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor a propunerii legislative a Partidului Democrat privind instituirea voluntariatului în armată. Cred că această respingere este justificată prin faptul că alegerea sistemului de completare a efectivelor forţelor armate este dependentă de o multitudine de elemente aferente politicii militare promovate de statul român.

Fără îndoială că integrarea în structurile militare moderne pretinde înnoiri în serviciul militar românesc. Natura actuală a războaielor pune tot mai mult preţ pe educaţie, pricepere, inteligenţă, şi mai puţin pe forţa brută a militarilor. Armata română are nevoie de militari care să fie inteligenţi să poată trata cu o diversitate de oameni şi culturi, să poată lua iniţiative.

Ştim cu toţii că, mai ales în ultimele două decenii, în ţările occidentale s-a impus tot mai mult, alături de recrutarea obligatorie, voluntariatul, metoda adoptată în diverse forme şi considerată drept criteriu fundamental pentru definirea statutului unei armate de profesionişti.

Iniţiativele pentru profesionalizarea armatei române trebuie însă să ţină cont de o multitudine de elemente: resursele demografice şi economice, caracteristicile socio-profesionale ale populaţiei şi atitudinea cetăţenilor faţă de problematica armatei şi a apărării. Forţa unei armate va depinde, în ultimă instanţă, de profesionalismul fiecărui militar, iar din acest motiv este evident faptul că pregătirea trebuie direcţionată mai mult pe individ şi nu pe structurile colective.

Însă acest lucru presupune un ansamblu complex de transformări care nu pot avea loc de azi pe mâine, cum ar dori membrii Partidului Democrat, întrucât ele se vor produce la nivelul organizării şi instruirii organismului militar şi vor determina înlocuirea totală sau parţială a sistemului de recrutare obligatorie.

Desigur că ne dorim cu toţii ca România să dispună de o armată profesionistă şi bine dotată. În acest sens, deja s-au întreprins un şir de paşi concreţi, dacă ne gândim în special la adoptarea noii Constituţii. Însă a crea peste noapte o armată formată numai din profesionişti şi a completa unităţile militare numai pe bază de contract este o dovadă de nerealism politic din partea opoziţiei. În primul rând, situaţia economică nu ne permite să facem acest lucru. Vă dau un exemplu: în Statele Unite ale Americii, trecerea la armata profesionistă a durat circa 13 ani.

Iată de ce cred că nu mimetismul automat e soluţia, ci adaptarea inteligentă, conform cu realităţile noastre, a standardelor occidentale.

Domnul Ion Mocioalcă:

Iată, a fost şi 1 Decembrie 2003. Un reper de glorioasă Istorie Naţională, pe care toţi românii l-au serbat (sau ar fi trebuit să-l onoreze!) pentru a 85-a oară în acest an.

Nu spun o noutate afirmând că sărbătorirea zilei noastre naţionale a fost marcată, în anii de după Decembrie 1989, de o nejustificată, să-i spunem, sfială. Rând pe rând, anii aceştia de după Revoluţie ne-au readus însă în conştiinţe adevărurile istoriei, abil estompate în anii de totalitarism, pentru a face loc în faţa sărbătorilor comuniste.

Aniversând acest eveniment copleşitor în devenirea României moderne, mulţi prea mulţi români încă mai păcătuiesc, raportându-l adesea doar la momentul apoteotic al desăvârşirii lui, unirea Ardealului şi a Banatului cu Ţara, şi lăsând nemeritat în penumbră întregul an eroic 1918, cu celelalte două superbe etape ale reîntrupării României - unirea Basarabiei cu Patria Mamă (9 aprilie 1918) şi apoi a Bucovinei (28 noiembrie 1918).

Nu reuşim îndeajuns să cuprindem complexitatea acestui demers nobil, în care, acum 85 de ani, ne-am găsit un ţel comun şi ne-am aflat ca fraţi buni, toţi, fără excepţie: social-democraţi, ţărănişti, liberali, impresionante mase populare, cu uriaşa lor forţă şi, încă văduvită adesea de nepieritoare merite în Marea Unire, Armata Română.

Solemnitatea clipelor de rememorare, invocarea sacrificiului înaintaşilor noştri pentru ca azi România să existe, întreagă cât ne-au permis vitregiile vremurilor, nu este demagogie, nici van şi găunos spirit patriotard!

Cu stupoare şi, am convingerea, cu îndreptăţită indignare, ieri, de ziua noastră cea mai însemnată, posturi private de televiziune naţională au arătat întregii naţii, după emoţionanta manifestare de la Arcul de Triumf din Bucureşti, o altă "manifestare", care s-a dorit originală: mânând o căruţă zdravănă cu doi cai bine hrăniţi şi în care se aflau mai mulţi, să le spunem, lăutari, Mircea Dinescu. Poetul? Omul de afaceri? Demnitarul? Măscăriciul? Cum să-l numim? În zarvă de tobă de bâlci, scălămbăindu-se ca un vechil beat, dirijând nişte zdrahoni cu pălării de paie, cu boruri mexicane, care lălăiau un cântec deochiat, de mahala... Şi aceasta în imediata apropiere a Arcului de Triumf, pângărind acest adevărat altar al jertfei pentru Patrie, pe sub care trecuseră mândri şi demni oştenii noştri, feciorii ţării, doar cu puţin timp în urmă, dând solemn onorul eroilor Reîntregirii! Cu tupeu de neam prost, Dinescu declara reporterilor că protestează astfel împotriva demagogiei patriotarde, opinând că la sărbătoare oamenii trebuie să se distreze!

Cum să se distreze? Batjocorind solemnitatea unei asemenea manifestări ca aceea a Onorului? Persiflând sentimentul naţional?

Iată, aşa se dă apă la moară intrigilor şi frământărilor pentru toţi, în văzul unei naţii stupefiate.

Noi toţi, sute de mii de cetăţeni români care au asistat cu religiozitate la manifestările aniversare de la Alba-Iulia, dar şi în toate oraşele României, găsind prilej fericit de concordie şi de nouă hotărâre de a ne reînălţa patria acolo unde îi este locul, noi suntem demagogi şi patriotarzi! Patrioţi ar fi Mircea Dinescu şi lăutarii lui de la moşie! Ce patrie slujeşte Dinescu?.

O fătucă de pe bulevardele Capitalei declară unui reporter TV că îi e milă de soldaţi. "Ar trebui să facem sărbătoare vara, când e cald, să nu le fie frig!..." Un tânăr cu aer de şmecher nici nu recunoaşte că ar fi vreo sărbătoare. Sărbătoare este - zice el - când îşi serbează ziua de naştere... Îi place să hoinărească prin Europa. Dar cine îi spune lui, acestui uşuratic, că fără o conştiinţă a propriei identităţi nu va exista niciodată multiculturalitatea europeană, că Europa este un reper unic de spiritualitate, bazată pe spiritualitatea însumată a naţiunilor europene?

Apăsând pe pedala unui populism jenant, oameni care se cred mari (dar nu dovedesc) din conducerea unor partide de opoziţie, cer deja public socoteală pentru sumele cheltuite la sărbătoarea naţională a României. Vezi-Doamne, să fii sărbătorit fără cheltuieli... S-a dat prea multă iahnie de fasole cu cârnaţi din banul public! Nici nu merită să mai comentăm această nedreaptă răutate.

Evenimentul de ieri ne obligă să subliniem câtă importanţă are cunoaşterea temeinică a adevărului nostru naţional, a istoriei României. Să ne regăsim pe noi înşine, să ne recăpătăm încrederea în valenţele şi în potenţialul poporului român de a rezista cu demnitate în mijlocul furtunilor istoriei, de a rămâne el însuşi unit şi dăruit cu abnegaţie patriei comune făurite cu atâtea jertfe.

Doar munca noastră, gândirea noastră pozitivă, sentimentele pe care le avem faţă de România vor fi garanţii pentru un viitor prosper. În Europa vom ajunge doar pe picioarele noastre, abandonând mentalităţile de perdant şi cu o ţinută demnă a tuturor cetăţenilor, indiferent de apartenenţă politică.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Cred că este cât se poate de clar că domnul Andrei Pleşu interpretează într-un mod absolut răuvoitor comentariul premierului Adrian Năstase cu privire la unele informaţii furnizate de CNSAS.

Vreau ca, personal, să-l asigur pe Andrei Pleşu că, probabil, în mod cu totul bizar pentru dumnealui, ne dorim cu toţii o informare corectă, fără ca aceasta să presupună din partea CNSAS rea-intenţie sau rea-credinţă. De altfel, această instituţie nu trebuie să se transforme într-un obiect extrem de nociv, cu adevărat periculos, în situaţia în care unele grupuri de interese îl pot manevra după dorinţe proprii.

De aceea, consider total greşită afirmaţia domnului Pleşu potrivit căreia ia în discuţie cazuri şi candidaţi; această instituţie ar trebui să analizeze fenomenul şi să dispună de garanţii, de dovezi incontestabile şi de netăgăduit înainte de a face publică o afirmaţie care pretinde că este şi reală.

Cam acesta este de fapt sensul celor spuse de către domnul Adrian Năstase, însă, domnul Pleşu a interpretat în mod cu totul eronat mesajul premierului, aşa cum de nenumărate ori şi tot în mod eronat, interpretează anumite date şi fapte din cadrul activităţii pe care o desfăşoară la CNSAS.

Ceea ce cred că nu este bine!

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

1) Guvernarea pesedistă s-a tot lăudat cu măreţe realizări, unele dintre ele chiar apropiindu-se de realitate, ca urmare a unor eforturi susţinute de reformă din 1997 încoace.

În schimb, Adrian Năstase nu a spus niciodată că aceşti paşi importanţi în îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici se vor întoarce împotriva populaţiei, atât timp cât nu au la bază restructurarea reală a economiei.

Prezenţa capitalului de stat, a unor privatizări dubioase, a indisciplinei financiare pentru clientela politică, acum obligă BNR, singura instituţie cu adevărat responsabilă, să găsească măsuri suplimentare de combatere a inflaţiei din lipsa unei reforme profunde.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost susţinut de domnul Năstase să aibă curaj în încercarea de a limita posibilitatea de contractare a creditelor de către populaţie. Pe motivul că aceste credite sunt datorate lăcomiei bancherilor de a avea un profit cât mai mare şi că ele în final vor duce la o inflaţie căreia economia României nu îi poate face faţă, primul-ministru uită că acesta este singurul mod prin care majoritatea românilor îşi pot permite o serie de bunuri la care altfel rămân doar să viseze.

De asemenea, domnul Năstase uită că inflaţia preconizată are ca principală cauză politicile economice implementate în ultimii ani şi nu creşterea volumului creditelor pentru populaţie. Astfel, el ar trebui să realizeze că este în principal vina unei proaste guvernări faptul că astăzi în România populaţia nu îşi poate permite o serie de bunuri, nu de lux, ci bunuri care în Uniunea Europeană sunt considerate stricte necesităţi, fără de care un trai civilizat nu ar putea fi conceput.

În acelaşi timp, cred că domnului Năstase ar trebui să i se aducă aminte că aceste credite sunt motorul unei economii viabile şi una dintre caracteristicile atât de discutatei economii de piaţă funcţionale. Se observă şi de aici că România nu are o economie de piaţă funcţională.

Soluţia la această teamă de inflaţie ar putea fi una mult mai simplă şi cu efecte mult mai puţin tragice asupra populaţiei, respectiv recuperarea datoriilor la bugetul statului, datorii de mii de miliarde, de la clienţii politici ai P.S.D. de genul domnului Iacobov. Şi toate acestea ar putea fi realizate fără ca guvernul să se facă vinovat de un Moş Crăciun mult mai sărac în acest an.

Totodată, soluţia pentru obţinerea unor rezultate concrete este demisia unui guvern incapabil de măsuri reale de reformă.

2) De Ziua Naţională a României, Guvernul Năstase a pregătit românilor numai surprize şi cadouri. Păstrând tradiţia care pare că a fost implementată în ultima perioadă, manifestarea de la Alba-Iulia a reuşit să iasă în evidenţă prin fast şi falsitate. După o paradă militară, pe care autorităţile locale au pregătit-o până la cele mai mici detalii, oamenilor li s-a făcut o surpriză mult aşteptată, fiindu-le oferite sarmale şi vin gratis.

Urmând acelaşi exemplu şi primarii sectoarelor bucureştene şi ai multor localităţi din ţară, au oferit celor prezenţi la manifestările organizate de autorităţi, mâncare şi băutură. Ideea unei mese gratis i-a încântat atât de mult pe români încât i-a făcut să uite de faptul că această masă le-a fost oferită din bani publici, adică tot din banii lor.

În loc să se sperie de mulţimea de oameni disperaţi şi să realizeze că o astfel de manifestare reflectă mai degrabă sărăcia şi nivelul foarte scăzut de trai cu care se confruntă majoritatea românilor, membrii partidului de guvernământ s-au umflat în pene, mândri de bunătatea lor, bătându-se fericiţi pe umăr şi felicitându-se pentru succesul de care se vor bucura în campania electorală atâta timp cât vor oferi populaţiei "fasole cu costiţă".

Ziua de 1 Decembrie cade de fiecare dată în postul Crăciunului. Guvernanţii participă cu dezinvoltură la evenimente religioase, îşi fac cruci, sărută icoane, însă uită că atunci când se declară credincioşi trebuie chiar să o şi facă, pentru a crede că între vorbe şi fapte nu sunt diferenţe.

Din păcate, în pesedişti nu se poate avea încredere: ei oferă cârnaţi, costiţă şi sarmale şi se înfruptă din ele, deşi ne aflăm în postul Crăciunului.

Fără comentarii...

Domnul Iosif Armaş:

Am sărbătorit, cu o zi în urmă, 85 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Este pentru a 14-a oară când o facem în deplină libertate, amintindu-ne clipele unice de atunci. Fără îndoială, este un moment jubiliar care se cuvine să fie marcat în mod special. Nu cred că o altă zi ar fi fost mai potrivită pentru a exprima puterea naţiunii noastre de a făuri statul naţional, voinţa de a trece peste piedicile unei istorii mereu zbuciumate în această parte de lume.

Urmând exemplul înaintaşilor noştri, Ziua Naţională trebuie să fie un moment în care clasa politică să arate românilor ce înseamnă unitate naţională şi solidaritate. Acest moment solemn trebuie să ne aducă aminte că avem obligaţia de a judeca înţelept faptele istoriei, pentru a ne putea înţelege mai bine pe noi, cei de astăzi.

Ziua de 1 Decembrie este cel mai potrivit prilej pentru fiecare dintre noi să-şi înalţe o clipă privirea deasupra cotidianului, către valorile fondatoare ale naţiunii române moderne, o naţiune de cetăţeni mândri de trecut şi încrezători în viitor, care merită să trăiască în libertate, democraţie şi prosperitate.

La ce ar trebui să ne uităm mai întâi dacă ne întoarcem la anul de hotar 1918? Poate la faptul că la 1 decembrie, când la Alba Iulia se hotăra unirea cu România a Transilvaniei, Banatului şi părţilor ungureşti, regele Ferdinand se întorcea la Bucureşti. Am putea apoi să ne gândim că Transilvania unită a rămas o vreme autonomă, condusă de un consiliu diligent, până în momentul în care Constituţia din 1923 a desfiinţat toate urmele străine, a unificat pe deplin ţara şi a transformat-o în stat naţional, unitar şi indivizibil, aşa cum este şi astăzi, prin prevederile noii Constituţii.

Iată încă un exemplu care ne-ar putea fi de folos când discutăm prea grăbiţi despre tot felul de autonomii. Nu sunt oare acestea semne pe care ni le face istoria, că unitatea poporului şi instituţiile prin care acesta trăieşte au acelaşi timp şi acelaşi ritm şi că lipsind una, va lipsi şi cealaltă?

Să nu uităm că la Alba Iulia a avut loc un act de autodeterminare a unui popor care nu a revendicat teritorii ce nu erau ale lui şi care era şi atunci majoritar în teritoriul în care trăia. Actul de autodeterminare a fost actul primordial pe care s-au bazat apoi toate negocierile diplomatice, toate tratatele şi toate actele politice care i-au urmat. Unirea de atunci nu a fost făcută de un partid sau de o confesiune religioasă, unirea a fost făcută de toţi românii şi tocmai acest fapt i-a dat legitimitate.

Astăzi avem nevoie din nou de această unire în trăire a românilor. La fel ca în 1918, anul 2004 va fi anul în care ne vom reîntregi, de data aceasta ca parte a familiei europene. Unitatea şi solidaritatea tuturor românilor sunt din nou necesare. În 1918, intrarea în normalitate însemna Marea Unire, astăzi intrarea în normalitate înseamnă aderarea la Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Lecţia".

A fost şedinţa festivă comună a celor două Camere ale Parlamentului dedicată împlinirii a 85 de ani de la Marea Unire a românilor de la 1 Decembrie 1918.

Cifră importantă, dar nu rotundă.

Dar ce importanţă mai are acest lucru, când fiecare an care trece ne îndepărtează în timp de acel moment astral al istoriei noastre, trebuie să primească aceeaşi încărcătură de emoţie, respect şi recunoştinţă. Nici de data aceasta n-a fost să fie aşa; n-a fost să fie prezent absolutul acestor trăiri.

De fapt, liderii politici care s-au prezentat la microfon au ţinut câte o lecţie în manieră personală şi conformă cu viziunea proprie asupra aceluiaşi eveniment.

Domnul Preşedinte Ion Iliescu a avut acelaşi discurs dens, coerent, cu interesante conexiuni între diferite alte momente care au jalonat parcursul istoriei noastre până la capitolul "Alba-Iulia - 1918.

O lecţie clasică, de recapitulare a cunoştinţelor cu o componentă euristică.

În manieră personală, baleind între discursul consistent şi poezia patriotică, neuitând să recurgă la teatralitatea specifică, uşor recognoscibilă, dar agreabilă până la un punct, a urmat preşedintele P.R.M., domnul Cornel Vadim Tudor.

O lecţie de predare a noilor cunoştinţe cu un evident suport în behaviorism.

Şi au venit la "catedră" cei din Partidul Democrat, prin doamna senator Maria Petre. A fost clar pentru toţi cei prezenţi că au venit cu lecţia neînvăţată. Nu au ştiut scopul întâlnirii deputaţilor şi senatorilor, nu au înţeles, întinând de fapt, semnificaţia Zilei Naţionale a României.

Au crezut că se află la o moţiune de cenzură, sau poate la "declaraţii politice", la întrebări şi interpelări. Lipsită de conţinut, ternă, fără nici un fior emoţional, într-un stil care a declanşat dezavuarea întregii asistenţe, alocuţiunea s-a acoperit de toate calificativele eşecului.

Interesant şi demn de subliniat este faptul că pe chipurile celor puţini oneşti şi serioşi care au mai rămas în acest partid, se citeau atât consternarea cât şi dezaprobarea. Le mulţumesc acestor colegi pentru protestul mut, dar nu le dau numele pentru a-i menaja de mânia preşedintelui lor. Ba, mai mult, într-un gest ieftin şi elocvent, maestrul şi-a îmbrăţişat Margareta, sub privirile complezente ale celor din Modrogan.

O lecţie ratată şi totuşi utilă, bazată pe un principiu pedagogic pe care îl credeam revolut, "educaţia prin contrast".

Cel care a coborât solemnitate peste asistenţă a fost admirabilul om politic Mircea Ionescu Quintus, preşedinte de onoare al P.N.L. Domnia sa n-a predat, a oficiat o lecţie de aleasă simţire patriotică, de eleganţă stilistică şi mesaj profund.

A fost, alocuţiunea sa, o bijuterie de retorică în montura a ceea ce romanii numeau "ars benedicendi" şi "ars ornandi". N-a fost o lecţie, n-a fost un curs, ci o teză de doctorat la care a lucrat toată viaţa. Îi mulţumim!

Domnul Emil Boc:

"Război cu cetăţenii, pace cu Pepenel şi Iacobov"

Nu mai daţi bani cetăţenilor să-şi poată cumpăra frigider sau fier de călcat, daţi-i bani lui Pepenel, că poate cotizează la partid, şi lăsaţi-l pe Iacobov în pace, că 7000 de miliarde de lei nu înseamnă chiar aşa de mult!

Cam aşa se rezumă filosofia primului-ministru Adrian Năstase în ceea ce priveşte funcţionarea economiei şi rolul pe care trebuie să îl joace băncile comerciale. Primul-ministru Adrian Năstase aplaudă decizia BNR de limitare a împrumuturilor către populaţie, fără să înţeleagă că această măsură se impune tocmai datorită lipsei de eficienţă a guvernării şi datorită inexistenţei celei mai mici voinţe politice de a recupera sumele uriaşe datorate bugetului de stat de abonaţii politici ai Puterii.

Cu cinism, primul-ministru Adrian Năstase afirmă că aceste credite pentru populaţie reprezintă "aspiratoare de bani". Evident, premierul este familiarizat cu acest domeniu, având în vedere faptul că domnia sa se întâlneşte zi de zi cu probleme ale aspiratoarelor de bani care sunt firmele îmbuibaţilor care gravitează în jurul partidului de guvernământ.

Primul-ministru se sperie de consecinţele pe care le au asupra economiei creditele mărunte acordate cetăţeanului de rând pentru cumpărarea unui aparat casnic (oricum gospodăriile româneşti se plasează pe unul din ultimele locuri din Europa în privinţa dotării cu astfel de aparate) fără să gândească la posibilele consecinţe ale unui credit de două milioane de euro pe care îl solicită cu seninătate, pe firul scurt, pentru Pepenel din Râmnicu-Vâlcea, apropiat al partidului de guvernământ. "Două milioane de euro nici nu e aşa de mult", i-ar fi spus, potrivit presei, domnul Năstase lui Pepenel.

Primul-ministru nu e prea îngrijorat nici de ce se întâmplă la RAFO Oneşti, puşculiţa P.S.D., care datorează bugetului de stat 7000 de miliarde de lei, adică cu 2000 de miliarde mai mult decât suma prevăzută în bugetul de stat pe anul 2004 pentru recorelarea pensiilor, şi asta după ce în anul 2001 a beneficiat, prin ordonanţă de urgenţă, de generozitatea Guvernului, care i-a şters datoriile. Atitudinea guvernanţilor faţă de firma P.S.D.-istului Iacobov: "RAFO nu se va închide", garantează vicepreşedintele P.S.D., Viorel Hrebenciuc, care uită că RAFO datorează bani cetăţenilor.

Adrian Năstase uită şi faptul că falimentul Bancorex, datorat jumulirii fără milă a băncii de către fostul P.D.S.R., a fost suportat de către cetăţeni, care au plătit fiecare ca urmare a preluării pierderilor la datoria publică, contravaloarea unei rate practicate în ziua de azi pentru o maşină de spălat.

În acelaşi timp, Guvernul Năstase refuză să vadă că o parte importantă a importurilor o constituie produsele agricole: în primele luni ale anului 2003 am importat mai mult de o treime din carnea consumată, costul acesteia fiind de 110 milioane de euro. Tot în primele nouă luni, importurile de cereale au fost de nouă ori mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, suma totală plătită fiind de 170 de milioane de euro.

Unde sunt măsurile Guvernului pentru încurajarea producţiei interne în acest domeniu? Dacă răspunsul este subvenţia electorală de două milioane de lei la hectar, iată că şi rezultatele sunt pe măsură.

În concluzie, nu este vorba despre a menţine un anumit entuziasm pentru consum în niveluri rezonabile, cum spune primul-ministru, ci de a stopa corupţia şi risipa, care secătuiesc economia. Iar dacă e vorba despre strânsul curelei, să o strângă întâi Iacobov şi Pepenel, nu cetăţenii, în timp ce ţeparii P.S.D. prosperă pe banii lor.

Domnul Ioan Sonea:

"Arbitrii internaţionali"

La două săptămâni după marea declaraţie de la Bruxelles, ecoul nu s-a stins. În marşul triumfal spre visul european, România a depăşit realul. Dar am depăşit şi momentul. Nu se aud paşi spre economia de piaţă funcţională, pentru că o avem prin Constituţie, adică prin vorbe nu prin fapte, dar se aud laude şi arogări de misiuni strălucit îndeplinite. Nu se văd urme. Rămâne vorba. Şi vorba englezească nu e tot una cu vorba românească. "Romania can be considered as a functioning market economy once the good progress made has continued decisevely", zicea englezul, dar sufletul românului prin glasul premierului spunea: "România este considerată o economie de piaţă funcţională şi acest statut va fi confirmat prin măsurile pe care le luăm în continuare". Partidul s-a felicitat pentru victorie, într-o unanimitate de monolit. Doar că aceste păreri nu concordă cu forma reală a raportului.

Dar cum în meciurile internaţionale arbitrii sunt din tabăra adversă , omul cu fluierul, Enrico Pasquarelli, negociatorul-şef pentru România, a citit din carneţelul său că "România nu a primit statutul de economie funcţionala pentru acest an". Jonathan Scheele, reprezentantul Comisiei Europene la Bucuresti, vorbea despre ,,Absenţa statutului de economie de piaţă funcţională". Agenţia Reuters: ,,România cade la testul Uniunii Europene privind economia de piată"; ,,România nu obţine de la Uniunea Europeană statutul de economie de piată". Agentia France Presse: ,,Economia de piată functională - România trebuie să mai astepte"; ,,Financial Times": ,,Raportul Uniunii Europene privind România dezamăgeste"; ,,România nu are statut de economie de piată functională"; ziarul ,,The New York Times": ,,Coruptia din România continuă să fie foarte răspîndită şi afectează toate nivelurile societătii. România nu e încă în stadiul de a fi considerată o economie de piată functională".

Acum, Guvernul român şi PSD se răzbună pe opoziţie. Fără să ştie ce se întâmplă în realitate sau, mai degrabă ascunzând de ochii lumii realitatea sulemenită " Ni se spune că raportul confirmă justeţea politicii PSD şi validează reforma săvârşită. Între timp, mare sărbătoare peste tot în România. Şampanie aleşilor, focuri de artificii pentru prostime, toate din banii contribuabililor.

Desigur, Ziua Naţională merită totul, dar nu orice. Densitate înaltă de feţe de politicieni pe metrul patrat, de tehnica militară şi de mii de cetateni. Surpriză în programul de la Alba Iulia. Premierul şi preşedintele PSD, Adrian Nastase, a renuntat sa-si mai prezinte discursul politic pregătit special pentru a fi prezentat celor adunati la sarbatorirea Zilei Nationale.

Era ocazia ca opoziţia să compenseze, dar opozitia nu a fost prea invitată. Ca şi când la sărbătoarea poporului tău trebuie să fi invitat. Capricii politicianiste. Te duci pur şi simplu dacă simţi cu adevărat "chemarea neamului". 1 Decembrie este ziua tuturor şi nu aştepţi invitaţia Puterii, care s-a obişnuit să spună că nu confiscă nimic, doar că ocupă locurile din faţă. Dar erau şi locuri goale, lăsate de către aliaţii şi prietenii Puterii.

Organizatia UDMR Covasna, cu primarul şi preşedintele CJ Covasna, a boicotat fără explicaţii şi fără fasoane toate manifestările dedicate Zilei Nationale a Romaniei. Pe deplin în ton cu declaraţia preşedintelui UDMR , făcută în Parlament , că organizaţia pe care o conduce a înţeles că este momentul reconcilierii. Una e declaraţia şi alta practica. Doar românul nu ştie şi nu aude ca şi când ceea ce există depinde de cei ce văd şi aud. Nu puteau lipsi primarii pesedişti care în marile oraşe au oferit poporenilor câte o porţie de fasole si un pahar cu ţuică fiartă în parcuri şi pieţe.1 Decembrie, Ziua Nationala a Romanilor, s-a dovedit a fi o mare ocazie de întrecere festivistă între judeţele patriei. Fiecare dintre acestea, prin prefecţii PSD, au incercat, punându-şi imaginaţia la încercare, sa puncteze momentul în albumul de istorie a partidului de guvernamant, dar şi în condicuţa cu puncte pentru promovare. Unii au pregătit deja şi Pomul de iarnă. Ca să înmoaie inimile încrâncenate ale pensionarilor datori la stat din cauză că li s-a calculat greşit pensia şi nu vor scapa de povara datoriei decit dupa saăbatori. Amânarea este mama uitării.

În altă ordine de idei, tot în aceste zile, Primul-ministru Adrian Năstase a atacat CNSAS, printr-o declaraţie, acuzându-i pe membrii consiliului ca "joacă un rol politic extrem de periculos" şi că această instituţie funcţionează "cu întârziere". Se vrea o lichidare paşnică a acestui organism pentru ca fondurile să fie utilizate în reorganizarea cercetării ştiinţifice, după cum cere Comisia europeană ţărilor candidate ? Că doar tot cercetare făceau şi unii dintre membrii Consiliului, dar de dosare, şi apoi scriau romane de spionaj care au trecere.

După toate acestea ne putem întoarce la Raportul de ţară. Urmează angajamentul politic al Guvernului şi partidului în faţa cetăţenilor că la anul vor duce-o şi mai bine, iar în 2004 va curge lapte şi miere şi se va întâmpla împlinirea tuturor obiectivelor stabilite. Să dea Domnul, că doar este an electoral şi campania de semănat promisiuni a început. O să răsară minciunele şi-o să plivim ani buni la ele.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Se spune că Europa se opreşte acolo unde se termină autostrăzile. Anul acesta, Europa pare că se împiedică şi de pragul inexistenţei serviciilor publice de utilitate garantată. De aceea, autorităţile române au decretat 2004 anul serviciilor publice, stabilind, cel puţin la nivel teoretic, că li se va acorda prioritate în dezvoltare, în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană.

Ce trebuie făcut pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi mai ales pentru dezvoltarea acestora la nivelul întregii ţări sunt preocupările pe care autorităţile române trebuie să le aibă în următorii trei ani, presupunând că în 2007 vom adera la Uniunea Europeană.

Însuşi preşedintele ţării, Ion Iliescu, a recunoscut în discursul pe care l-a rostit la Forumul Naţional al Serviciilor Publice de Interes General, că la nivelul serviciilor publice ne situăm printre ţările slab dezvoltate, pentru că statul este sărac şi nu-şi permite să investească fonduri imense necesare, iar privaţii nu riscă să-şi bage banii într-un domeniu care, după cum susţine preşedintele, nici nu returnează investiţiile în câţiva ani.

Prin fostele regii de stat care au încăput de câţiva ani pe mâinile unor privaţi (de regulă investitori străini) sunt totuşi câteva care nu numai că funcţionează la fel de prost ca înainte, dar aduc şi profituri frumuşele investitorilor care nu s-au grăbit să cheltuiască prea mulţi bani pe ele.

În domeniul apă-canal, de exemplu, cazul Apa Nova din Bucureşti este binecunoscut. Privatizarea nu a adus, neapărat şi o îmbunătăţire a serviciilor sau o rentabilizare a lor. Cel puţin la nivelul populaţiei nu s-a simţit până acum o îmbunătăţire a raportului calitate-preţ. Românii plătesc pentru condiţii minime de trai sume fabuloase, adesea acestea depăşind veniturile unei familii modeste.

Conform statisticii date publicităţii de către autorităţi, în România anului 2003, numai 52% din populaţie beneficiază de apă şi canalizare, 16% au doar apă, iar 32% dintre români nu au nici apă curentă, nici canalizare.

Necesarul investiţiilor în acest domeniu este, numai în mediul urban, de 3,8 miliarde de euro în canalizare şi 2,5 miliarde de euro în aducţiuni de apă. În total, investiţiile pentru staţii de epurare a apei şi canalizare în mediul rural şi urban ar trebui să fie de peste 13 miliarde de euro şi de 6 miliarde de euro pentru alimentare cu apă.

Fondurile existente pentru perioada 2003-2007, deşi par mari, sunt totuşi descurajante comparativ cu necesarul. Se dau ca sigure împrumuturi de 150 milioane de euro pe an, alte 115 milioane provenite din parteneriate public-private, 300 de milioane din granturi europene (fonduri nerambursabile) şi cele mai mici sume: 20 şi 40 milioane de euro de la bugetele locale şi respectiv central.

Cu aceste sume e puţin probabil să atingem standardele europene, cerute pentru integrare, chiar presupunând că banii se vor folosi judicios.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

"1 Decembrie, sărbătoarea tuturor românilor (membri P.S.D.)"

Programul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 85 de ani de la Marea Unire din 1918 dovedeşte evident că domnii Iliescu şi Năstase continuă aceeaşi politică de mistificare a istoriei practicată de comunişti. Depunerea de coroane la statuia lui Mihai Viteazul în loc de statuile celor mai importanţi oameni politici ai momentului 1918, Ionel Brătianu şi Iuliu Maniu, confecţionarea şi comercializarea cănilor cu chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, arată hotărârea P.S.D. de a nu recunoaşte meritele partidelor istorice în înfăptuirea unirii.

Dacă va rămâne la putere, nu peste mult timp P.S.D., ca partid-stat, va scoate din cărţile de istorie orice referire la marii oameni politici ai istoriei noastre, desigur dacă aceştia nu au făcut parte din Partidului Comunist Român. Probabil că dacă domnii Năstase şi Iliescu s-ar fi apropiat de statuile celor care au contribuit la înfăptuirea unirii s-ar fi obserevat şi mai bine diferenţele existente între aceştia, nişte pitici politici, şi Ionel Brătianu şi Iuliu Maniu, uriaşii politicii româneşti în perioada interbelică şi nu numai.

1 Decembrie, împlinirea a 85 de ani de la Marea Unire, a constituit un nou prilej pentru putere de a-şi satisface nevoia de "baie de mulţime".

1 Decembrie 2003 a fost mult diferit faţă de sărbătorile organizate în anii trecuţi depăşind la festivism până şi "epoca de aur". Vinovată de aceasta nu a fost cifra "rotundă" aniversată, ci apropierea anului electoral şi, mai ales, pierderea de viteză a actualei puteri în ochii electoratului.

P.S.D. nu a rezistat tentaţiei de a face din nou "pomeni publice", şi, ca un adevărat partid social-democrat european, aplicând "modelul" Sechelariu în toată ţara, a organizat adevărate chermeze cu mititei, cârnaţi, sărmăluţe, vin, ţuică etc. Nu că ar fi ceva rău în asta, dar, din nefericire, pentru milioanele de săraci ai României pesediste, 1 decembrie nu este decât o dată pe an. În rest, aceştia se uită cu jind prin galantare.

În altă ordine de idei, premierul-minune, vrând să-şi schimbe porecla în renume, a avansat ideea ca demnitarii să doneze în luna decembrie între 1 şi 3 milioane de lei, în funcţie de rang, pentru a îndulci viaţa celor mai săraci pensionari.

Şi noi care credeam că doar domnul Iliescu are reminiscenţe ale trecutului său de activist comunist şi are alte idei despre solidaritatea socială decât vest-europenii. Dar tot premierul, într-un acces de realism, a afirmat că aceşti bani nu sunt suficienţi. Îi sugerăm să găsească ceva surse alternative, de exemplu, să reducă cabinetele demnitarilor, să oblige baronii locali şi centrali ai P.S.D. să-şi plătească cheltuielile de transport efectuate pe banii instituţiilor publice în interes propriu sau de partid şi, nu în ultimul rând, să ceară P.S.D. să achite costurile integrale ale deplasării în Brazilia.

P.N.L. este preocupat de situaţia pensionarilor, dar o îmbunătăţire a nivelului de trai al acestora nu se poate face cu măsuri populiste şi hei-rupiste. P.N.L. consideră că numai prin recalcularea pensiilor se pot elimina inechităţile din actualul sistem şi numai prin dezvoltarea sistemelor alternative de asigurări sociale actualii salariaţi pot spera la un trai decent la vârsta pensionării.

Domnul Florin Iordache:

"1 Decembrie 2003 - un punct de referinţă pentru noua generaţie"

În acest an, la 1 Decembrie se împlinesc 85 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia.

Pentru a marca acest moment, 50 de tineri din cadrul Organizaţiei P.S.D. Caracal au ţinut să fie prezenţi acolo.

Ce lecţie de istorie poate fi mai convingătoare decât aceea de a fi prezent în locul unde înaintaşii noştri au împlinit un vis mai vechi al românilor, acela de Unire.

Un sincer bravo acestor tineri minunaţi care au marcat 85 de ani de Unitate, dar şi un exemplu pentru noi cei mari care în momentele aniversare trebuie să dăm exemplu de mai multă unitate, toleranţă şi înţelegere.

Pentru că numai dacă vom fi uniţi vom putea trece examenele importante care ne aşteaptă în viitor acelea privind integrarea în NATO şi U.E.

Vă mulţumesc.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ziua de 1 decembrie 1918 la aşa numita Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a declarat deplina libertate naţională şi egalitatea în drepturi pentru naţionalităţile conlocuitoare. În realitate însă, evenimentele celor 85 de ani referitoare la politica naţională a guvernelor româneşti reprezintă un şir de discriminări în direcţia tuturor comunităţilor etnice din România. Politica de deznaţionalizare a resimţit-o în special comunitatea maghiară.

Reformele agrare din 1921 şi cea din 1945 au avut ca scop distrugerea bazei materiale funciare, individuale şi colective a comunităţilor maghiare. Politica de deznaţionalizare s-a afirmat atât pe plan cultural, cât şi în domeniul educaţiei publice. Mă refer la legile Anghelescu, la crearea aşa numitelor zone culturale din Ardeal, precum şi la dezmembrarea sistemului de învăţământ în limba maghiară.

În prezent, construirea mănăstirilor de rit ortodox şi în secuime vizează continuarea politicii de deznaţionalizare şi intimidare a populaţiei maghiare din această zonă.

Un caz special, care se manifestă în această direcţie, îl reprezintă articolul publicat în Cotidianul Formula A.S. nr.584 din luna septembrie 2003, semnat de Blaga Lupescu. În acest articol se precizează: "De la revoluţie încoace, extremiştii unguri din România nu obosesc să trâmbiţeze în toată lumea purificarea etnică a maghiarilor din Ardeal. În spatele zgomotului iscat de trompetele lor, cei "purificaţi" nu sunt ungurii, ci românii, maghiarizaţi, prin vreme, cu forţa, reduşi la un pumn de minoritari. Ceardaşul jucat de guvernele României cu partidul maghiarilor s-a transformat în coşmar: neantizarea românilor din Covasna şi din Harghita. Am fost acolo, am văzut şi povestim."

Intregul articol nu reprezintă altceva decât o instigare naţională faţă de maghiari într-o comună unde, potrivit ultimelor statistici, sunt 6 români, iar pentru 2 elevi a fost creată o clasă specială cu predare în limba română.

Nu înţeleg pe autorul articolului cu ce drept numeşte întreaga comunitate sătească din Joseni extremişti unguri? Cum are curajul să afirme că ceardaşul jucat de guvernele României cu partidul maghiarilor s-a transformat într-un coşmar al românilor din Covasna şi Harghita, atunci când ei au o situaţie privilegiată în localităţile unde sunt minoritari?

Populaţia din Joseni protestează împotriva unei asemenea denaturări a realităţii ! Cetăţenii de la "polul frigului" cer ca aceşti ziarişti care prin intermediul presei vor să creeze conflicte etnice în secuime să fie pedepsiţi pentru calomnie.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Petre Posea:

"Spirala teroarei şi consecinţele sale"

Domnilor colegi,

Creatorii şi executanţii tragicelor atacuri teroriste din inima Americii, de pretutindeni şi, mai recent, din capitala Turciei, Istanbul, nu puteau să-şi închipuie că omenirea va privi fără să reacţioneze, cum inexplicabil şi-ar fi dorit unii aşa-zişi pacifişti, că ei ar putea distruge atât Statele Unite ale Americii, cât şi Occidentul, ieşind victorioşi.

Toate aceste atacuri pot fi explicate doar ca un produs al nebuniei, omucid şi suicid în acelaşi timp, o fundătură în care numai minţi rătăcite, pradă unui delir colectiv, s-ar putea strecura. Un delir suicid, aproape o beţie fără sens, de autodistrugere, dar nu fără ca mai întâi să fie sacrificate mii de vieţi; tineri, militari, civili, femei, copii, bătrâni, bolnavi, sărmani, incapabili chiar să-şi găsească o scăpare prin fugă.

Dorinţa acestora de moarte se poate observa în îndemnurile fanaticilor conducători terorişti, care lansează mesaje ordonând luptătorilor să se sinucidă decât să cadă în mâinile adversarului.

După ce a promis victoria Jihadului şi înflorirea Islamului, paralel cu distrugerea Americii şi a statelor care o susţin în oarecare măsură, în filmul care îl înfăţişează cu o mitralieră în braţe, pe care o mângâie ca pe un copil, şeicul terorii este silit să fugă cu disperare prin grotele şi stâncile Afganistanului meridional, împreună cu alaiul de talibani feroci, cărora, din păcate, le-au căzut victime recent şi doi militari români.

Memoria istorică ne trimite cu gândul la scene similare ale altor deşeuri ale umanităţii şi reevocă ultimele zile ale lui Hitler, în buncărul în care îşi aştepta sfârşitul. Şi el sfidase lumea civilă, visând în delirul său cucerirea lumii făcând victime nevinovate invadând Europa şi pregătind arme de distrugere în masă. Şi el a recurs la sinucidere ca să nu cadă în mâinile celor care, cu preţul vieţii lor, juraseră salvarea umanităţii, a libertăţii şi dreptăţii. Nobilul sacrificiu al acestora din urmă era dedicat luminii, speranţei pe drumul vieţii, al civilizaţiei, al păcii.

Şi Stalin îşi clădise despotismul pe masacre şi persecuţii, impunând milioanelor de oameni suferinţe nemaiîntâlnite, ucigând pentru simpla bănuială, sufocând libertatea şi drepturile elementare ale semenilor săi. Şi, în acest caz, triumfa obscura dorinţă de moarte care îşi devora victimele în gulaguri, temniţe şi execuţii capitale.

Stalin nu şi-a luat viaţa, dar a murit într-un mod urât, chinuit de diete devastatoare administrate de medici dubioşi, sfârşind pradă până şi lipitorilor, folosite ca remediu extrem.

În istoria dureroasă a umanităţii se nasc aceşti monştri, mai mult sălbăticiuni decât fiinţe umane. Mai rău chiar, căci fiarele nu se fac vinovate, se supun instinctelor imediate şi nu rafinamentului, perversă logică a minţilor omicide. Iar umanitatea, nu numai că trebuie, dar are datoria să se apere de aceşti monştri şi să le prevină acţiunile criminale.

Chiar dacă lovind, în primul rând, Statele Unite, nu numai americanii sunt cei vizaţi ci este ameninţat întregul ansamblu al lumii occidentale.

Războaiele islamice izbucnite după 1990 nu sunt rezultatul principal al sărăciei, ci al problemelor geopolitice complexe, al demografiei galopante a popoarelor musulmane, dorinţei acestora de a fi recunoscute ca puteri şi de a juca un rol pe eşichierul internaţional, revolta lor împotriva claselor dominante, corupe, a regimurilor politice susţinute de Occident, care în loc să le redistribuie enorma bogăţie a petrolului, o deturnează tot în profitul lor în conturi străine în bănci occidentale.

Islamul este exploatat ca un "ghiveci", fanatismul se înrădăcinează într-o confuzie de fond, între religie, politică şi război. Mare parte dintre aceste ţări sunt pe cale de a-şi pregăti arme atomice şi bacteriologice pentru distrugerea sistematică a omenirii, ieri New-York şi Istanbul, dar mâine poate fi Londra, Paris, Moscova sau Bucureşti, situaţie pe care opinia publică se pare că nu o realizează în adevăratul ei dramatism.

Ce trebuie luat serios în seamă este faptul că Europa se află la momentul unei cotituri fundamentale a istoriei sale, în faţa unor opţiuni cruciale care se impun şi care pot decide viitorul său. Vom asista oare la un declin, sau la o întărire a prezenţei sale pe scena mondială?

În contextul dat, se impun două alternative: varianta unui parteneriat stabil cu S.U.A., sau automulţumirea, cu un rol de auxiliar.

În prima variantă, se impune ameliorarea coeziunii interne, întărirea mecanismelor decizionale, care să-i permită intervenţia rapidă în cazuri de criză la nivel internaţional. De asemenea, trebuie întărit sistemul de apărare comun, perfecţionarea forţelor armate din fiecare stat, plasarea acestora sub un comandament unic, stabil şi puternic, care, primordial, să capete o viziune clară a destinului său, a proiectelor atât la nivel european, cât şi internaţional. A doua variantă nici nu poate fi luată în calcul.

Pentru a contribui din plin la apusul terorismului, vor fi poate necesare alte acţiuni militare, va fi necesară pacea israeliano-palestiniană, precum şi o evoluţie economică şi culturală a ţărilor islamice, o conversie a Islamului spre modernism, o dezvoltare a sa spre democraţie şi o ridicare a nivelului de trai al popoarelor sale.

Dar nimeni nu poate nega faptul că şi în viitor, intervenţiile militare anglo-americane susţinute ca şi în prezent de cât mai multe state, vor comporta un însemnat potenţial de descurajare a terorismului şi al fanaticilor, care nu vor nici libertatea dezvoltării, nici bunăstarea umanităţii, nici triumful propriei credinţe. Dar cred doar în ideologia sinuciderii şi a morţii.

În cele din urmă, omenirea va avea câştig de cauză.

Vă mulţumesc.

(După pauză, şedinţa este condusă de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Laszlo Borbely, secretari.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, vă rog să vă reluaţi locurile în sală. Vreau să vă anunţ în această a doua parte a şedinţei de astăzi că din cei 345 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 289 şi sunt absenţi 56 deputaţi.

Astăzi avem două puncte la ordinea de zi: în primul rând, discutarea cererii de înfiinţare a unei comisii de anchetă în legătură cu desfăşurarea referendumului cu privire la aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei; şi, la al doilea punct, dezbaterea moţiunii simple, iniţiată de 55 de deputaţi, cu privire la violenţa în familie.

Înainte de a începe dezbaterea primului punct de pe ordinea de zi, daţi-mi voie să-i dau cuvântul domnului deputat Bahrin, care doreşte să facă o declaraţie personală.

Domnul Dorel Bahrin:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Mă numesc Bahrin Dorel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.23 - Ialomiţa.

Vă aduc la cunoştinţă că-mi dau demisia din calitatea de membru al Partidului Umanist din România şi din funcţia de vicepreşedinte al partidului. La baza deciziei mele stă dezacordul faţă de comportamentul politic al partidului din care am făcut parte.

Cu aceeaşi dată solicit conducerii Grupului parlamentar al P.S.D. aprobarea reînscrierii mele în evidenţa Grupului parlamentar al P.S.D., fost grup parlamentar P.D.S.R., pe a căror liste am candidat, am participat la campania electorală şi am fost ales deputat. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate colega. Am luat notă de declaraţia dumneavoastră.

Trecem la dezbaterea primului punct al ordinii de zi: cererea grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, Partidului Democrat şi Partidului Naţional Liberal cu privire la constituirea unei comisii de anchetă în legătură cu modul de desfăşurare a referendumului.

Domnul Valer Dorneanu:

Cine doreşte să ia cuvântul primul?

Domnul deputat Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare, ale Partidului Naţional Liberal şi ale Partidului Democrat, sub semnătura tuturor membrilor acestor grupuri, au solicitat Camerei Deputaţilor constituirea unei comisii de anchetă privind modul în care s-a organizat şi desfăşurat referendumul naţional pentru aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei, elaborând în acest scop un proiect de hotărâre.

Problema este şi rămâne în actualitatea noastră imediată. Ne aflăm în prezenţa unor semnalări ale partidelor politice, pe care nu le dorim să rămână sterile. Ne aflăm în prezenţa semnalărilor tuturor organizaţiilor cetăţeneşti şi ale mass-mediei cu privire la modul în care s-au derulat procedurile acestui referendum, care nu vrem să rămână fără nici un fel de ecou.

Trebuie să răspundem tuturor suspiciunilor care s-au ridicat cu privire la respectarea legilor în toate procedurile de desfăşurare ale referendumului, şi în modul concret de derulare a procedurilor de votare. Am spus, trebuie să răspundem, pentru că nu pornesc prezumţios de la ideea că s-au făcut neapărat ilegalităţi fundamentale, nu pornesc de la ideea de a vă propune demascarea unor situaţii, ci pornesc de la ideea lămuririi unor situaţii.

Dacă nu avem nimic de ascuns, dacă aceste situaţii pot să fie limpezite, nimeni nu se poate opune constituirii unei asemenea comisii. Se pune legitimă întrebarea, dacă după avizul Comisiei constituţionale, era să spun, repetând eroarea domnului Stolojan, după avizul Curţii Constituţionale, care a fost prezentat în faţa Camerelor reunite cu privire la validarea rezultatelor referendumului, se mai poate constitui o asemenea comisie. Şi eu spun că da. Acest aviz al Curţii Constituţionale nu reprezintă altceva decât stabilirea împrejurărilor, că după datele obiective nu au existat neregularităţi fundamentale, care să afecteze, să vicieze rezultatele referendumului. Nici comisia nu-şi propune răsturnarea rezultatelor acestui referendum. Ea îşi propune numai clarificarea a tot ce s-a petrecut pe parcursul celor două zile stabilite legal sau nu pentru plimbarea cu urnele volante.

Este normal ca să ne preocupăm de acest lucru din două considerente. ne aflăm în faţa unui an electoral. Păstorel Teodoreanu spunea, şi eu îl iubesc foarte mult: la ce s-o fi repetând istoria, dacă asta nu serveşte la nimic?! Eu vreau ca istoria să nu se mai repete. Vreau ca să nu existe suspiciuni cu privire la desfăşurarea procedurilor electorale, din punctul de vedere al constituirii sistemului legislativ şi acum lucrează Comisia pentru elaborarea propunerilor de modificare a Legii electorale; dorim în continuare să nu se mai repete disfuncţionalităţi (am folosit, evident, un eufemism) practice, care să ducă la nemulţumiri şi la suspiciuni. Este posibil, trebuie, şi acesta este rolul Parlamentului.

Actualitatea se păstrează, pentru că aţi văzut, opinia publică, oamenii chemaţi la urne, în condiţiile violentării directe a voinţei lor, au reacţii imprevizibile, şi lecţia gruzină nu trebuie uitată. Nu dorim să se repete asemenea lucruri şi tocmai pentru evitarea lor, lămuririle pe care le dă o comisie parlamentară de anchetă pot să vină în ajutorul stabilirii şi stabilizării democratice a României.

Mai este un aspect: se va spune, şi vedeţi că nu fug de greutăţi, că această comisie de anchetă poate să fie un paralelism cu anchetele penale care se desfăşoară în cazurile izolate de sesizări privind încălcarea dispoziţiilor legale ce se sancţionează penal. Dar aceste anchete privesc numai cazurile care se sancţionează penal, nu şi tot ansamblul legislativ, precum şi ansamblul de proceduri care se clamează la această oră că au fost încălcate.

Nu mai puţin vreau să ţin, şi cu aceasta închei, vreau să ţin şi să respect în mod deosebit demnitatea Constituţiei României, care nu poate să fie maculată de bănuieli, de zvonuri sau de fapte reale care sunt condamnabile. Dacă sunt aceste fapte condamnabile, să le condamnăm. Dacă sunt lucruri de limpezit, să le limpezim. Şi, mai ales, este răspunderea Parlamentului dacă este necesar să construim un sistem legislativ mai adecvat, să-l facem.

Sub aceste auspicii am iniţiat proiectul de hotărâre, pe care l-am supus dezbaterii domniilor voastre. Vă mulţumesc şi sper că cei care nu au nimic de ascuns, să voteze pentru constituirea acestei comisii. (Aplauze.)

Domnul deputat Boc, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat susţine constituirea unei comisii de anchetă cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.

Înainte de a trece la fond, două chestiuni preliminare:

1. Prin această comisie de anchetă nu am dorit şi nu dorim să punem sub semnul îndoielii legitimitatea noii Constituţii a României şi care a intrat în vigoare în 29 octombrie 2003. Noi am recunoscut şi am acceptat decizia Curţii Constituţionale, prin care a fost validat referendumul naţional, decizie în care s-a menţionat că neregulile existente nu au fost de natură să conducă la invalidarea rezultatelor referendumului. Deci, repet, această comisie de anchetă nu a dorit şi nu doreşte să pună sub semnul îndoielii rezultatul referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.

2. Această comisie de anchetă este o formă de control parlamentar, o formă a controlului pe care Parlamentul îl exercită asupra Guvernului. În orice ţară democratică, o comisie de anchetă, odată legal constituită şi care se află în faţa votului plenului, practic nu mai poate fi refuzată. Vă dau exemplul Germaniei: în Germania, orice comisie de anchetă propusă de către reprezentanţii Opoziţiei, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor legate de număr (în cazul nostru este vorba de o treime din numărul deputaţilor), nu poate fi refuzată de către majoritatea parlamentară. Este o exigenţă a democraţiei parlamentare, un mod prin care această democraţie parlamentară respiră şi se afirmă în viaţa publică.

3. Practic, prin această comisie de anchetă, noi dorim să identificăm acele lacune în organizarea şi desfăşurarea referendumului, care pot fi repetate în viitor şi pot pune sub semnul întrebării legitimitatea unui proces electoral. Această comisie de anchetă, subliniez, nu are finalităţi specifice unei anchete penale. Comisia parlamentară de anchetă nu are asemenea atribuţii. Noi nu trimitem pe nimeni la închisoare, noi nu condamnăm pe nimeni, nu reţinem pe nimeni. Această comisie parlamentară, repet, doar face analiza lacunelor legislative, dacă există, investighează neregulile care s-au desfăşurat în zilele referendumului, face propuneri comisiei care elaborează legile electorale, pentru îmbunătăţirea legislaţiei. Este un demers constructiv, este un demers pozitiv.

Nu cred că există cineva în Parlamentul României care să nu dorescă desfăşurarea unui proces electoral şi corect, mai ales în condiţiile în care, în noua Constituţie, am introdus sintagma de a avea în România "alegeri libere şi corecte". Desfăşurarea referendumului ne-a arătat faptul că în România se pot întâmpla lucruri care pot afecta alegerile libere şi corecte.

Nu este cazul să intrăm în detalii, vă amintesc doar de regimul utilizării urnelor volante; vă amintesc despre sistemul mitei electorale; despre sistemul tombolelor organizate în zilele referendumului, tombole care au depăşit cadrul legal prevăzut de lege; să nu mai vorbim, de asemenea, de dificultăţile legate de utilizarea cărţii de alegător, de posibilitatea de a vota cu mai multe documente de identitate. Repet, sunt acte şi fapte legale care ne pot afecta pe toţi, ca membri ai Parlamentului. Şi dacă dorim cu toţii să prevenim aceste lucruri, ele pot fi efectuate în cadru instituţionalizat. De aceea avem o democraţie, care în ultimă instanţă este un ansamblu de proceduri, ca în cadru instituţional să rezolvăm aceste probleme.

Repet, această comisie de anchetă urmăreşte doar să identifice aceste lacune, să sesizeze organele competente, în cazul în care, din analiza rezultatelor comisiei, vom observa că existe persoane care ar trebui să fie răspunzătoare de cele întâmplate, să facem propuneri comisiei parlamentare care se ocupă de revizuirea legilor electorale, pentru un proces electoral liber şi corect. Nu mai dorim ca, în viitor, urna volantă să se transforme în pomana porcului, în condiţiile în care alegerile din 2004 se preconizează a fi în preajma sărbătorilor de iarnă. Dorim cu toţii să avem, aşa cum am menţionat, un proces electoral corect.

Dacă doriţi, acea prevedere de la art.3 din proiectul comisiei de anchetă, prin care spuneam să fie câte un reprezentant de la fiecare grup parlamentar, putem schimba, dacă doriţi să aveţi majoritate şi în acea comisie (mă refer la majoritatea parlamentară PSD), putem discuta şi acest lucru, dar important este ca această comisie să se constituie. Dincolo de rezultatele acesteia, reprezintă un important semnal politic pentru toţi românii, că ne interesează procesul electoral, că nu dorim să mai avem tentativă de fraudă, nu dorim să mai avem o legislaţie incompletă şi ne preocupă un viitor democratic al acestei ţări.

Iată de ce Grupul parlamentar al Partidului Democrat vă solicită să votaţi pentru constituirea unei asemenea comisii de anchetă, repet, comisie care nu urmăreşte altceva decât să repună democraţia în locul şi la locul ei firesc. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, doamna deputat Mona Muscă.

Doamna Monica - Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi şi invitaţi,

Ţin să spun foarte clar că noi, liberalii, nu numai că am contribuit foarte mult la proiectul noii Constituţii, respectiv la noua Constituţie, dar am şi susţinut votarea ei public, făcând o campanie în privinţa adoptării Constituţiei, pentru că ea este, într-adevăr, mai bună decât vechea Constituţie, şi în acelaşi timp armonizează anumite intenţii europene.

Drept urmare, ne bucurăm că a trecut Constituţia. Nu ne bucurăm, însă, că această Constituţie a trecut prin încălcarea unei alte legi, Legea referendumului.

Există la ora actuală suspiciuni privind încălcarea legii. Există chiar dovezi clare pentru încălcarea legii. Este suficient să amintim de urna mobilă, care a umblat în acele zile prin pieţe, prin magazine care erau pline de persoane indisponibile, care erau, aşa cum spune legea, netransportabile, imobilizate la pat. Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva. Vă aduc aminte că în Vrancea s-au dus cu urna mobilă pentru 19 voturi şi au venit înapoi cu o urnă mobilă care conţinea 545 voturi.

Am fost uluită, şi trebuie să recunosc, şi revoltată, când preşedintele ţării, cu multă uşurinţă - el, care este garantul respectării legilor în România, a calificat protestele încălcării referendumului ca fiind exagerate. Cum poţi să exagerezi atunci când protestezi că se încalcă legea?

Din perspectiva obligativităţii respectării legilor, în toate situaţiile şi cu orice risc, susţinem constituirea comisiei de anchetă. În perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare, dacă - şi nu am încă motive să mă îndoiesc - nu există intenţia de a repeta încălcările legii, daţi curs solicitării opoziţiei privind constituirea unei comisii de anchetă. Cine nu se sperie de o analiză, nu văd de ce nu ar accepta-o? Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi-a exprimat dorinţa şi domnul Arpad Marton, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Trebuie să vă spun că cel puţin mă miră anumite susţineri de la acest microfon. Una, de exemplu, ne propune ca să înfiinţăm o comisie de anchetă, care îşi va derula activitatea într-un interval de timp oarecare, cam ştim de aceste comisii, cum lucrează, cât timp lucrează, pe urmă mai dăm o amânare, mai dăm o amânare, după care această comisie va veni cu nişte propuneri pe care, cică, va trebui să le ia în considerare cealaltă comisie, care este deja în amânare, privind propunerile de modificare a legilor electorale.

S-ar putea să intrăm, de fapt, în plină campanie electorală pentru cele locale şi să nu primim raportul de la această comisie care trebuie să spună celui care va face propunerea de modificare a Legii electorale pentru alegerile locale, ce să facă.

Ca atare, iată că este improductivă, din acest punct de vedere, această idee.

Cealaltă problemă, care mă pune iarăşi pe gânduri: cum adică, am nişte suspiciuni că acest referendum a fost legal, totuşi nu contest legitimitatea referendumului, adică a Constituţiei. Păi, dacă eu cred că referendumul nu s-a desfăşurat conform legii, înseamnă că nu consider că acest referendum a avut succes, nu consider că are o legitimitate cerută de lege şi de Constituţie, această revizuire a Constituţiei.

Şi a treia problemă, care iarăşi mă pune pe gânduri. De la acest microfon, doi jurişti mi-au propus să facem o comisie de anchetă, prin care să verificăm ce, practic? Să vedem cum îşi face justiţia treaba. Mi se pare că nu avem o astfel de competenţă parlamentară.

Ca atare, grupul nostru parlamentar va vota împotriva acestei hotărâri. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Sali Negiat, din partea Grupului parlamentar al Minorităţilor Naţionale. Domnule Sali Negiat, v-aţi exprimat dorinţa de a vorbi. Aţi renunţat.

Domnul Alexandru Sassu, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

Domnul Alexandru Sassu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Sigur că astăzi este o zi de referinţă pentru Parlamentul României. Iată că opoziţia unită, P.R.M., P.N.L. şi P.D. ne propune două momente succesive interesante: o comisie de anchetă şi o moţiune împotriva Guvernului.

Aş vrea de la bun început să spun că, în ceea ce priveşte respingerea sau nerespingerea unei comisii propuse de opoziţie, ceea ce a spus domnul Boc mi se pare corect, şi anume că, în principiu, nu este bine să respingi şi nu este corect să respingi o astfel de cerere venită din partea unei opoziţii care reprezintă, aşa cum spunea dânsul, o treime din Parlament, cu condiţia însă ca ea să fie utilă şi regulamentară şi această cerere de a constitui o comisie să fie pusă corect.

Din păcate, trebuie să constat că se face o confuzie gravă de către iniţiatorii acestui proiect de hotărâre, între ceea ce priveşte activitatea unei comisii parlamentare, care este în esenţă politică, şi nu este în nici un caz de esenţă penală, şi activitatea justiţiei şi a celorlalte organe abilitate să facă anchetă. Se spune în text că se consideră că este sarcina Parlamentului să elucideze toate aceste aspecte. greşit. Este sarcina justiţiei şi, repet, a tuturor celorlalte organe abilitate să facă acest lucru.

Din nefericire pentru colegii noştri, deja există două, să zic aşa, sentinţe definitive, cea a Biroului electoral central şi cea a Curţii Constituţionale care sunt un lucru judecat, şi care arată deja cu claritate o anumită poziţie, şi anume, că nu au fost, aşa cum s-a spus, nu au fost fraude de natură să vicieze rezultatul.

Există, în acelaşi timp, în anchetă, câteva, repet, două-trei cazuri, deci câteva cazuri în anchetă la nivelul organelor abilitate. Ceea ce trebuie să facă Parlamentul, este să aştepte ca aceste rezultate să vină şi să se pronunţe asupra lor şi asupra importanţei lor, şi să ia în considerare ceea ce ar trebui făcut ca lucrurile să fie schimbate.

Se vorbeşte în text despre nereguli. M-am uitat pe tot ceea ce s-a spus de către partide, de către societatea civilă. Neregulile semnalate sunt discutabile. Este vorba de un timbru, este vorba de prezenţa la vot în diferite localităţi a celor care sunt, fără a avea domiciliul în localitatea respectivă ş.a.m.d., nereguli care sunt discutabile dacă sunt nereguli, atâta vreme cât ele sunt permise de lege. Se discută de ameninţări şi promisiuni. Nu este problema Parlamentului. Repet, este problema instituţiilor abilitate pentru a da un astfel de răspuns, ca şi problema urnei volante.

Ce rămâne, însă, din acest text? Rămâne un singur lucru, şi anume, că anumite lucruri ar trebui luate în considerare de către o comisie parlamentară, care să schimbe, în funcţie de rezultat, legislaţia.

Domnilor, avem o astfel de comisie. Nu are rost să mai înfiinţăm una. Abia am înfiinţat comisia care să se ocupe de revizuirea legilor electorale. Orice problemă de această natură, comisia respectivă este datoare s-o ia în considerare.

Iată de ce nu cred că o astfel de comisie de anchetă este utilă, nu este nici corectă, nu este nici regulamentară şi, în consecinţă, vom respinge prin vot această constituire de comisie. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Aţi ascultat şi argumentele pro şi cele contra.

Supun votului dumneavoastră cererea de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la modul de desfăşurare a referendumului pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei.

Cine este pentru? 85 de voturi pentru.

Împotrivă? 148 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 148 voturi împotrivă, 85 voturi pentru, cererea de constituire a unei comisii parlamentare a fost respinsă.

Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi, cel destinat dezbaterii moţiunii. Până când se pregăteşte şi doamna ministru, daţi-mi voie să vă prezint o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

1.Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Arcuş prin reorganizarea comunei Valea Crişului, judeţul Covasna, iniţiată de domnii parlamentari Marton Arpad, Tamas Sandor, Puskas Valentin şi Nemeth Csaba, membri ai Grupului parlamentar al UDMR.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize:Comisia pentru buget, finanţe şi băncişi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 11 decembrie 2003.

Camera decizională: Senatul.

2.Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Mereni prin reorganizarea comunei Lemnia, judeţul Covasna, iniţiată de domnii parlamentari Marton Arpad, Tamas Sandor, Puskas Valentin şi Nemeth Csaba, membri ai Grupului parlamentar al Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize:Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 11 decembrie 2003.

Camera decizională: Senatul.

3.Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Dalnic prin reorganizarea comunei Moacşa, judeţul Covasna, iniţiată de domnii parlamentari Marton Arpad, Tamas Sandor, Puskas Valentin şi Nemeth Csaba, membri ai Grupului parlamentar al UDMR.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 11 decembrie 2003.

Camera decizională: Senatul.

4.Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, iniţiată de domnii deputaţi Emil Boc, Ioan Oltean, Vasile Bran, Ion Cârstoiu, Gheorghe Albu, Nicolae Nan, Romeo Raicu, Mihai Stânişoară, Sorin Frunzăverde, Liviu Negoiţă, Mircea Man, Mircea Toader, Ştefan Popescu Bejat, Alexandru Pereş, Vasile Nistor, Adrian Valentin Iliescu, membri ai Grupului parlamentar al PD.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 11 decembrie 2003.

Camera decizională: Senatul.

5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 48/2003 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, iniţiată de doamna deputat Doina Micşunica Dreţcanu (PSD).

Cu această propunere legislativă au fost sesizate, în vederea avizării, următoarele comisii:în fond - Comisia pentru administraţie public, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

6. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, adoptat de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:

în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 8 decembrie 2003.

Camera decizională: Camera Deputaţilor.

7. Proiectul de Lege pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat, adoptat de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:

în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 5 decembrie 2003.

Camera decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

8. Proiectul de Lege privind modificarea unor dispoziţii ale Legii nr.53/2003 - Codul muncii, adoptat de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 5 decembrie 2003.

Camera decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

9. Proiectul de Lege privind tratatele, adoptat de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:

în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz: Comisia pentru politică externă "

Termenul de depunere a raportului: 5 decembrie 2003.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

10. Proiectul de Lege privind Codul fiscal, adoptat de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:

în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize -Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Mâine se va stabili, după consultarea Comisiei pentru buget, termenul pentru depunerea raportului.

11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, adoptat de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:

în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize: Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 5 decembrie 2003.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2003 pentru modificarea Legii nr.15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor, adoptat de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:

în fond - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 5 decembrie 2003.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

13.Propunerea legislativă pentru organizarea şi exercitarea profesiei de tehnician din medicina modernă şi complementară, iniţiată de doamna deputat Mihaela Muraru-Mândrea.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

14.Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Gârdani, judeţul Maramureş, prin reorganizarea comunei Sălsig, iniţiată de domnii parlamentari Petru Godja, Petre Moldovan, Luca Ştefănoiu, Liviu Bindea, membri ai Grupului parlamentar al PSD, şi doamna deputat Bondi Gyongyike, membră a Grupului parlamentar al UDMR.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

15.Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Onceşti, judeţul Maramureş, prin reorganizarea comunei Bârsana, iniţiată de domnii parlamentari Petru Godja, Petre Moldovan, Luca Ştefănoiu, Liviu Bindea, membri ai Grupului parlamentar al PSD.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

16.Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunelor Coaş şi Coltău, judeţul Maramureş, prin reorganizarea comunei Săcălăşeni, iniţiată de domnii parlamentari Petru Godja, Petre Moldovan, Luca Ştefănoiu, Liviu Bindea, membri ai Grupului parlamentar al PSD, şi doamna deputat Bondi Gyongyike, membră a Grupului parlamentar al UDMR.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

7.Propunerea legislativă pentru declararea ca oraş a comunei Ulmeni, judeţul Maramureş, iniţiată de domnii parlamentari Petru Godja, Petre Moldovan, Luca Ştefănoiu, Liviu Bindea, membri ai Grupului parlamentar al PSD, şi doamna deputat Bondi Gyongyike, membră a Grupului parlamentar al UDMR.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

18.Propunerea legislativă pentru declararea ca oraş a comunei Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, iniţiată de domnii parlamentari Petru Godja, Petre Moldovan, Luca Ştefănoiu, Liviu Bindea, membri ai Grupului parlamentar al PSD, şi doamna deputat Bondi Gyongyike, membră a Grupului parlamentar al UDMR.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

19.Propunerea legislativă pentru declararea ca oraş a comunei Tăuţii-Măgherăuş, judeţul Maramureş, iniţiată de domnii parlamentari Petru Godja, Petre Moldovan, Luca Ştefănoiu, Liviu Bindea, membri ai Grupului parlamentar al PSD, şi doamna deputat Bondi Gyongyike, membră a Grupului parlamentar al UDMR.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

20.Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Drăguş prin reorganizarea comunei Viştea, judeţul Braşov, iniţiată de domnul deputat Gheorghe Roşculeţ, membru al Grupului parlamentar al PSD.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 23 decembrie 2003.

21.Propunerea legislativă pentru abrogarea şi modificarea unor dispoziţii din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, iniţiată de domnul deputat Emil Boc, membru al Grupului parlamentar al PD.

Cu această propunere legislativă a fost sesizată, în fond: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 5 decembrie 2003.

Camera decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Vă prezint, pentru a termina problemele acestea procedurale, şi nota cu privire la proiectele care sunt depuse la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea sesizării de către dumneavoastră a Curţii Constituţionale, evident în ipoteza în care doriţi.

• Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România;
• Legea pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului montan SUPER-SCHI ÎN CARPAŢI;
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.53/2003 privind subvenţionarea dobânzilor aferente creditelor ipotecare acordate pentru construcţia de locuinţe prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităţilor administrativ - teritoriale;
• Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 76/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei;
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător;
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 111/1999 privind reglementarea transferului unor echipamente specifice sectorului de drumuri, achiziţionate din împrumutul acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, către societăţile comerciale înfiinţate prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România";
• Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.161/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor;
• Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare;
• Legea pentru modificarea Legii nr.53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României;
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2003 privind transferul pachetului de acţiuni al Societăţii Comerciale "Clujana" - S.A., Cluj-Napoca, din proprietatea privată a statului şi din administrarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în proprietatea privată a judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj;
• Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.208/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării;
• Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională;
• Legea privind Medalia Bărbăţie şi Credinţă;
• Legea privind Ordinul Meritul Sanitar şi Medalia Meritul Sanitar;
• Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.73/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice;
• Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2003 pentru modificarea art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune;
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor veterinare, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele veterinare ale animalelor vii şi produselor provenind din ţările terţe;
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2003 pentru instituirea unor măsuri speciale privind producţia, importul şi comercializarea uleiurilor minerale;
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom - S.A. Bucureşti, precum şi pentru modificarea şi completarea cadrului legal în domeniul privatizării pentru societăţile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului.

Intrăm în dezbaterea moţiunii simple. Biroul permanent a stabilit că după prezentarea acesteia de către unul dintre iniţiatori, dezbaterile vor urma în felul următor: se rezervă Guvernului 45 de minute pentru a răspunde şi pentru a lua cuvântul şi la sfârşitul dezbaterilor, grupurilor parlamentare li se alocă timpul corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 20 de secunde. Deputaţii care nu fac parte din grupurile parlamentare au la dispoziţie tot câte 20 de secunde. Urmare a acestui algoritm, P.S.D.- ul va avea la dispoziţie 54 de minute, P.R.M.- ul - 24, P.D. - 10, P.N.L. - 9, U.D.M.R. - 9, minorităţile naţionale - 6, cei fără apartenenţă la grupuri parlamentare - 4 minute.

Dau cuvântul unuia dintre iniţiatori. Cine prezintă moţiunea simplă? Doamna deputat Mona Muscă, aveţi cuvântul.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Subsemnaţii deputaţi, menţionaţi în anexele la prezenta moţiune, membri ai Camerei Deputaţilor în legislatura 2000 - 2004, în temeiul art. 112 din Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, şi în temeiul art. 148 şi 153 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23 din 11 noiembrie 2003, înaintăm prezenta moţiune simplă cu tema: "încălcarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie".

Obiectul prezentei moţiuni simple îl constituie încălcarea cu bună ştiinţă de către Guvern a Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi proasta gestionare a politicii guvernamentale privind problematica violenţei în familie, de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi implicit de ministrul Elena Dumitru.

Încălcarea Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie este încă o dovadă a incapacităţii Guvernului Năstase de a aplica legile.

Neaplicarea legilor şi schimbarea lor a devenit politica oficială a Guvernului Adrian Năstase. P.S.D. şi-a făcut un prost obicei din neaplicarea legilor, instaurând astfel o practică periculoasă pentru relaţiile dintre putere, opoziţie şi cetăţeni, precum şi pentru integrarea europeană a României.

Guvernul P.S.D. bifează legile ca într-un calendar, dar nu le aplică.

Slaba capacitate administrativă şi instituţională a autorităţilor de la Bucureşti de a pune în practică legile adoptate şi armonizate cu legislaţia europeană este evidenţiată ca bilă neagră în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene din ultimii ani privind România, precum şi în rapoartele Departamentului de stat al S.U.A. pe anii 2001, 2002, 2003, asupra respectării drepturilor omului în România.

În Raportul de ţară al Comisiei europene pe anul 2003 se arată, într-o traducere cu suflet, că într-un număr de sectoare importante continuă să existe un decalaj serios între progresele înregistrate în domeniul armonizării legislative şi capacitatea limitată, pe ansamblul ei, a administraţiei publice de a aplica şi pune în practică legislaţia nou adoptată.

În această dinamică păguboasă a guvernării pesediste se înscrie şi neaplicarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Violenţa în familie este o problemă a societăţii româneşti.

Perioada de tranziţie din România s-a caracterizat printr-o amplificare fără precedent a violenţei în familie, iar numărul de infracţiuni a crescut constant an de an.

Numeroase acte de violenţă au fost comise ca urmare a degenerării unor conflicte între autori şi victime, a deteriorării unor relaţii familiale sau apariţiei unor circumstanţe în care agresiunea s-a declanşat ca efect al consumului de alcool.

Începutul de violenţă domestică merge, însă, dincolo de violenţa fizică, el poate să însemne şi şantaj emoţional, distrugerea proprietăţii, izolare faţă de prieteni, familie, ameninţarea copiilor, control asupra accesului la surse financiare, obiecte personale, telefon etc.

Din această perspectivă, organizaţiile mondiale de specialitate definesc violenţa domestică ca fiind "un mod de abuzare şi control, exercitate de o persoană asupra altei persoane cu care se află în relaţie intimă: partener-parteneră, sau de apropiere, copii".

În România fenomenul violenţei în familie a atins cote alarmante, mai ales în rândul minorilor. Numărul copiilor care cad victime violenţei în familie este în creştere. 75% dintre ei au suferit măcar o dată o formă de violenţă, 85% recunosc că au fost bătuţi, iar 47% dintre părinţi admit că au recurs la bătaie pentru a-şi educa copii.

Statisticile arată că abuzul emoţional în rândul copiilor înregistrează o amploare fără precedent. 90% în mediul familial, 70% în mediul şcolar şi 84% în mediul social.

Fenomenul violenţei în familie produce victime mai ales în rândul femeilor, dar şi printre bărbaţi. Conform unei statistici internaţionale 90% dintre victime sunt femei, 7% copii, restul fiind bărbaţi.

În România, potrivit unui raport O.N.U., 45% dintre femei au fost abuzate verbal, 30% fizic, iar 7% sexual. Nu mai puţin de 35% dintre femei declară că au fost victimele diverselor forme de violenţă intrafamilială. Toate aceste cifre reclamă necesitatea şi importanţa unei legi speciale care să protejeze victimele violenţei în familie, fapt evidenţiat atât de rapoartele de ţară ale Comisiei Europene, cât şi de rapoartele Departamentului de Stat al S.U.A. privind respectarea drepturilor omului.

Legea nr. 217/2003 oferă o soluţie modernă pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Cercetările în domeniul violenţei în familie se află la început în România, datând numai de câţiva ani, o dată cu recunoaşterea faptului că acest fenomen este una dintre problemele cu care se confruntă societatea românească în tranziţie.

Implicarea instituţională în combaterea violenţei intrafamiliale a fost, însă, puţin vizibilă, programele dezvoltate până în prezent fiind concentrate pe intervenţia locală, strict focalizată, fără a se insista în mod deosebit pe latura de educaţie sau pe tratarea acestui fenomen în complexitatea sa, prin crearea unui aparat instituţional de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

Prevederile din legislaţia penală care sancţionează unele fapte de violenţă s-au dovedit insuficiente pentru diminuarea consecinţelor acestui fenomen.

Întârzierea elaborării unei legi de prevenire şi de combatere a violenţei în familie a oferit suficient oxigen agresorilor, în detrimentul victimelor.

Raportul Departamentului de Stat al S.U.A. pe anul 2000 şi Raportul Human Rights Development, din acelaşi an, avertizau că violenţa în familie rămâne o problemă nerezolvată, iar răspunsul statului pentru combaterea acestui fenomen a fost inadecvat.

Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost gândită ca un răspuns instituţional la problematica violenţei în familie.

Scopul legii este acela de a ocroti victimele violenţei în familie, fără a face discriminare între acestea, având ca reper Recomandarea nr. 5/2002 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care "Recomandă statelor membre să adopte o legislaţie de combatere a violenţei ce apare în familie sau în mediul domestic, incluzând printre altele agresiunea fizică şi mentală, abuzul emoţional şi psihologic între soţi, parteneri stabili sau ocazionali şi coabitanţi".

Legea nr. 217/2003 aduce cu sine şi o serie de noutăţi de ordin instituţional şi educaţional, şi anume:

• recunoaşterea şi a altor forme de violenţă în afara celei fizice, şi anume: psihologică, sexuală, economică;
• înfiinţarea unui aparat instituţional, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu centre judeţene care să elaboreze o strategie de prevenire şi combatere a violenţei în familie;
• recunoaşterea asistenţilor familiali, ca o nouă categorie de profesionişti, specializaţi pe asistenţa victimelor violenţei în familie;
• introducerea medierii în scopul rezolvării conflictelor şi evitării recurgerii la instanţele de judecată;
• protejarea victimelor de repetarea violenţei, prin îndepărtarea agresorului, până la rezolvarea crizei.
• înfiinţarea de adăposturi publice sau private pentru ocrotirea victimelor.

În faza de proiect, legea a fost elaborată de parlamentari ai Puterii şi Opoziţiei, cu sprijinul puternic al organizaţiilor neguvernamentale din domeniu, dintre care cele mai active au fost: Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară din Iaşi şi Asociaţia pentru Promovarea Femeilor din România, de la Timişoara.

Pentru susţinerea proiectului s-a constituit Coaliţia organizaţiilor neguvernamentale privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Iniţiatorii legii au avut în vedere sesizările opiniei publice privind cazurile de violenţă în familie, statisticile care arată o creştere a violenţei în familie, mai ales în rândul copiilor, precum şi datele furnizate de Institutul de Medicină Legală.

La baza fundamentării proiectului au stat Recomandările Consiliului Europei 1450/2000 şi 5/2002, iniţiatorii dorind astfel să reglementeze problematica violenţei în familie în acord cu legislaţia europeană, care a adus la modificarea şi modernizarea în acest domeniu a legislaţiei specifice în 45 de ţări.

Promovată pe cale parlamentară, legea a fost negociată cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne şi ai Ministerului Educaţiei şi a întrunit consensul actualului Guvern în încercarea de a reglementa un subiect delicat, dar important al relaţiilor dintre membrii unei familii, unii dintre ei afectaţi de violenţă.

Prin votul acordat în cele două Camere, Parlamentul şi-a dat girul pentru aplicarea acestei legi, ca o soluţie instituţională modernă de prevenire şi combatere a violenţei în familie, fapt salutat atunci de reprezentanţii Guvernului.

Prin neaplicarea şi încălcarea termenelor legii, Guvernul însă, încurajează violenţa în familie.

Legea a fost adoptată în 29 mai 2003 şi a intrat în vigoare la data de 25 august 2003, în termen de 90 de zile de la promulgare.

Potrivit legii, instituţia care are rolul de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei în familie este Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei.

Potrivit art. 8 alin. 3 din lege: "Sediul agenţiei, organizarea, funcţionarea şi finanţarea acesteia se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului".

De asemenea, art. 31 alin. 1 prevede: "În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi Guvernul va aproba prin hotărâre, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, acum a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, standardele şi normele metodologice prevăzute la art. 10 alin. 2".

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 64 din 28 iunie 2003, pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor şi aşa mai departe, Guvernul Năstase a trecut Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, transferând implicit gestionarea problematicii violenţei în familie la acest minister.

Guvernul a omis, însă, să modifice şi să coreleze prevederile de la art. 10 alin. 3 şi de la art. 11 alin. 1, astfel încât, în locul ministrului sănătăţii şi familiei să apară ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, cum era firesc, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003.

Ca atare, în loc să aplice legea şi să respecte termenele ei, Guvernul a modificat-o prin Ordonanţa de urgenţă nr. 64/2003 şi a făcut-o prost.

La 24 octombrie 2003, termenul pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi pentru aprobarea normelor de aplicare a legii a expirat.

Agenţia nu a fost înfiinţată şi, ca atare, nu funcţionează.

Normele nu au fost elaborate şi aprobate prin hotărâre de Guvernului, iar în bugetul pe 2004 nu sunt prevăzute fonduri pentru activitatea agenţiei.

Guvernul Năstase a ignorat şi a încălcat cu bună ştiinţă prevederile Legii nr. 217/2003, refuzând să înfiinţeze instituţia care trebuie să sprijine şi să ocrotească victimele violenţei în familie.

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi implicit ministrul Elena Dumitru, care ar fi trebuit să gestioneze acest domeniu, după modificarea legii prin ordonanţă de urgenţă, se fac vinovaţi de nerespectarea prevederilor legii.

În baza acestei legi şi potrivit legislaţiei privind responsabilitatea ministerială, Guvernul Adrian Năstase se face vinovat de încălcarea şi neaplicarea termenelor de înfiinţare a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi de aprobare a normelor metodologice.

Prin refuzul de a înfiinţa Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, Guvernul este solidar cu agresorii, în loc să fie solidar cu victimele violenţei.

Refuzul Guvernului, şi implicit al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Elena Dumitru, de a aplica legea şi de a proteja victimele violenţei în familie este un gest de iresponsabilitate publică.

Guvernul Năstase este solidar cu agresorii, în loc să fie solidar cu victimele violenţei.

Partidul de guvernământ ignoră problemele membrilor de familie afectaţi de violenţă, în special situaţia copiilor care cad zilnic victime acestui fenomen, sfidează iniţiatorii legii, parlamentarii şi organizaţiile neguvernamentale, şi calcă în picioare eforturile societăţii civile care a contribuit la elaborarea legii.

Prin neaplicarea legii, Guvernul Năstase încalcă principiul constituţional al egalităţii de şanse şi ignoră recomandările Consiliului Europei 1450/2000 şi 5/2002, care au stat la baza legii.

Prin tergiversarea şi nerespectarea termenelor din lege, Guvernul Năstase încalcă prevederile constituţionale referitoare la supremaţia legilor şi obligativitatea respectării şi aplicării acestora.

Executivul subminează rolul Parlamentului şi al Administraţiei prezidenţiale privind adoptarea şi promulgarea legilor, ceea ce constituie un precedent periculos pentru democraţie.

Semnalul de alarmă tras în rapoartele de ţară de Comisia Europeană, privind creşterea fenomenului violenţei în familie şi incapacitatea administrativă a autorităţilor de la Bucureşti de a pune în practică legile armonizate cu legislaţia europeană, nu a fost auzit, din păcate, de actuala putere.

Raportul de ţară al Comisiei Europene pentru România pe anul 2003 menţionează: "În mai 2003 a fost adoptată legislaţia pentru prevenţia şi combaterea violenţei domestice. Legea este o dezvoltare pozitivă şi oferă protecţie îmbunătăţită pentru victimele violenţei. Pentru a implementa legea, Agenţia Naţională pentru Protejarea Familiei trebuie făcută operaţională, cât mai curând posibil".

În loc să aplice legea şi să ţină cont de evaluările din raportul de ţară, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Elena Dumitru, şi-a permis să manipuleze opinia publică despre cum va modifica legea printr-un alt proiect de ordonanţă de urgenţă, aflat pe site-ul ministerului, text care prevede înfiinţarea agenţiei după 1 ianuarie 2004 şi aprobarea normelor metodologice în termen de 6 luni de la această dată, între timp în termen de 12 luni.

Modificarea legii prin ordonanţă de urgenţă, fără consultarea iniţiatorilor şi a societăţii civile, ar însemna şi ocolirea dezbaterii parlamentare şi a forului legislativ care şi-a pus semnătura pe acest act normativ.

Este, însă, clar pentru opinia publică, pentru organizaţiile neguvernamentale care au sprijinit legea, că bunele intenţii ale Guvernului nu mai sunt credibile,

Guvernul Adrian Năstase şi-a dovedit incapacitatea şi incompetenţa în aplicarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar ministrul Elena Dumitru, responsabil de gestionarea problematicii violenţei în familie, nu mai are autoritatea morală de a vorbi în numele Guvernului despre o lege pe care a încălcat-o cu bună ştiinţă.

Parlamentul şi-a făcut temele, Guvernul nu!

Potrivit Constituţiei, Guvernul României are obligaţia de a pune în practică legile ţării. În situaţia în care Guvernul încalcă dispoziţiile constituţionale şi termenele de aplicare ale unei legi, el este tras la răspundere de Parlament, instituţie abilitată, de controlare a activităţii Executivului.

Având în vedere încălcarea flagrantă a dispoziţiilor Legii nr. 217 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, de către Guvernul Adrian Năstase, iniţierea unei moţiuni simple reprezintă mecanismul democratic pentru a determina actualul Guvern să aplice legea.

Prin încălcarea termenelor legii privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi aprobarea normelor metodologice, prin refuzul de a aplica o lege votată de Parlament, Guvernul Năstase sabotează activitatea şi rolul Parlamentului, ca principal for de dezbatere şi adoptare a legilor, transformându-l, din nou, într-o anexă a guvernării.

Adoptarea moţiunii simple, ultima soluţie pentru aplicarea legii!

Având în vedere argumentaţia prezentei moţiuni simple, care demonstrează faptul că actualul Guvern a încălcat dispoziţiile legii prevăzute la art. 8 alin. 3 privind înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, prin Hotărâre de Guvern, precum şi prevederile art. 31, referitoare la aprobarea normelor metodologice prin hotărâre de Guvern, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, având în vedere că acest termen a expirat la data de 24 octombrie 2003 şi nici până azi agenţia nu a fost înfiinţată şi, ca atare, nu funcţionează, normele nu au fost elaborate prin Hotărâre de Guvern, iar bugetul pe 2004 nu prevede fonduri pentru activitatea agenţiei, având în vedere că Guvernul este responsabil solidar în faţa Parlamentului pentru activitatea sa, având în vedere faptul că Parlamentul a adoptat prin vot Legea nr. 217 privind prevenirea şi combaterea violenţei şi tot Parlamentul sau una din Camerele sale poate remedia prin vot abuzul Guvernului privind încălcarea acestei legi, în calitate de iniţiatori ai prezentei moţiuni cerem colegilor noştri parlamentari din Camera Deputaţilor să adopte moţiunea simplă, pentru a determina Guvernul să aplice Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Să demită imediat ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei pentru încălcarea cu bună ştiinţă a prevederilor legii şi incapacitatea dovedită în aplicarea legislaţiei privind violenţa în familie.

Să înfiinţeze imediat, în spiritul şi litera legii, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu rol de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

Să aprobe Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2003.

Mulţumesc frumos.

(Rumoare. Aplauze ale deputaţilor din opoziţie.)

Domnul Valer Dorneanu:

Dau cuvântul doamnei ministru Elena Dumitru, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului, drept răspuns la moţiunea iniţiată de colegii noştri parlamentari.

Aveţi cuvântul, doamnă.

Doamna Elena Dumitru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iată-ne astăzi sub semnul paradoxului! Nimeni din această sală nu neagă gravitatea domeniului social reprezentat de violenţa domestică. Toţi suntem de acord că victimele trebuie să fie protejate şi agresorii pedepsiţi.

O cultură milenară a exercitării puterii în familie, inclusiv prin metode violente, rezistă încă în faţa unei mult mai tinere culturi, a drepturilor fundamentale ale omului, a egalităţii, justiţiei şi libertăţii. La nivel global, oamenii încă nu au învăţat să gestioneze corect conflictele dintre ei şi acest lucru îl vedem zi de zi în comunităţi mai largi sau mai restrânse, inclusiv în familii.

Datele statistice din domeniu sunt îngrijorătoare, dar nesistematice şi foarte diferite, în funcţie de sursa lor. Ceea ce se ştie însă cert este că suferă de violenţa intrafamilială mai ales femeile, bătrânii şi, oricât ar fi de trist de acceptat, copiii.

Ultimele rapoarte indică faptul că 29% din femeile din Canada au fost maltratate fizic de către partenerii lor. În Statele Unite, 28% dintre femei declară acest lucru, iar în Japonia 59%. 60% din polonezele care divorţează invocă motivul violenţei fizice, în condiţiile în care 25% din femeile din această ţară raportează violenţe fizice repetate. Estonienele declară că au suferit violenţe fizice din partea partenerilor lor în proporţii cuprinse între 29%, cele mai tinere, şi 52%, cele care au depăşit vârsta de 65 de ani.

Am putea spune că femeile din România, cele mai frecvente victime ale violenţei partenerilor lor, sunt într-o tristă companie. Violenţa în familie este prezentă în toate ţările, indiferent de cultură, de clasă, de educaţie, de venit, de origine etnică sau de vârstă. Dimensiunile mondiale sunt alarmante şi justifică pe deplin atenţia cu totul particulară de care beneficiază, din partea organizaţiilor internaţionale, regionale şi statale.

Care sunt cauzele violenţei în familiile din România şi de pretutindeni? Cele general valabile: culturale, economice, juridice şi politice.

Cea mai importantă este însă acceptarea violenţei ca mod de rezolvare a conflictelor. Analiza datelor existente arată că şi în România, ca peste tot în lume, cauzele violenţei domestice sunt foarte diferite: model cultural, sărăcie, modificarea bruscă a statutului social sau profesional, alcoolism, alte fenomene de dependenţă. Aceştia sunt factorii generatori de tensiune şi violenţă intrafamilială.

De aceea, dacă este adevărat faptul că acest fenomen este una dintre problemele cu care se confruntă societatea românească în tranziţie, nu este deloc adevărat că fenomenul este un efect al tranziţiei. Dimpotrivă, adevărul este că abia în ultimii ani - adică, anii acestei guvernări - s-au efectuat studii mai sistematice privind fenomenul şi paşi concreţi în cunoaşterea şi reprimarea sa.

Subiectul violenţei intrafamiliale, multă vreme tabu, ca atâtea alte subiecte legate de evoluţii negative sau cel puţin conservatoare din domeniul social, a devenit tot mai prezent. Deloc întâmplător, acest Guvern, atent la preocupările societăţii civile, susţinute de media, a trecut subiectul violenţei intrafamiliale pe agenda sa politică.

De altfel, problematica privind violenţa a reprezentat o mult mai veche preocupare a Partidului Social Democrat. Primele acţiuni concrete pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie au fost adoptate tot de un Guvern PSD, prin adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 816/1995 şi 852/1996.

Atunci a început să funcţioneze Centrul pilot de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei în familie. Departamentul pentru promovarea drepturilor femeii, condus de doamna Rodica Stănoiu, a preconizat, în acea perioadă, extinderea acestei forme de protecţie a victimelor agresate intrafamilial sub forma unei reţele naţionale de astfel de centre.

Din păcate, în perioada 1996-2000, când a guvernat o coaliţie foarte vocală astăzi pe această temă, nu s-a mai făcut absolut nimic. Tot o iniţiativă a doamnei senator Rodica Stănoiu, de modificare şi completare a unor dispoziţii din Codul Penal, aprobată prin Legea nr. 197 din noiembrie 2000, a fost ultima mare realizare în domeniu, până acum.

Legea nr. 217/2003, generoasă şi modernă ca principii, fără îndoială, necesară pentru reglementarea prevenirii şi combaterii violenţei în familie, a fost elaborată fără a se ţine seama de evoluţiile din construcţia instituţională şi financiară a domeniului asistenţei sociale din România sau de varietatea, noutatea şi prudenţa soluţiilor juridice din alte ţări. Soluţiile instituţionale enunţate nu sunt suficient de bine definite, corelaţia cu sistemul naţional de asistenţă socială este incompletă, cu alte cuvinte, textele legii nu reuşesc o abordare integrată a fenomenului şi a instrumentelor de intervenţie şi control.

Din acest motiv am dorit să modificăm legea, împreună cu iniţiatorii săi. Avem convingerea că este mult mai bine să ameliorăm un text legislativ incomplet elaborat şi excesiv de risipitor cu resursele fizice, instituţionale şi financiare, decât să constatăm că prin aplicare oarbă el produce efecte îndoielnice în societate.

Voi reveni asupra acţiunilor pe care le-a întreprins Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru consultarea celor care au fost implicaţi în elaborarea legii şi asupra dificultăţilor de colaborare.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nici în ţările cu vechi sisteme democratice reglementarea prin lege a unor fenomene care ţin de familie şi de viaţa personală a cetăţenilor nu a pătruns de multă vreme şi s-a făcut cu multă, foarte multă prudenţă, după ani de dezbateri. Noi vrem să ne grăbim şi să reglementăm mai repede, dar graniţa dintre efectele pozitive ale imixtiunii legale în viaţa familială şi efectele sale negative este foarte fragilă.

Deşi cazuistica este diversă în România, ca oriunde în lume, totuşi, sărăcia este un factor important al celor mai multe cazuri de violenţă familială. Tocmai din acest motiv, abordarea prevenirii şi combaterii fenomenului de violenţă familială nu poate fi făcută doar din perspectiva punitivă sau cea de izolare a victimei, cele care duc cel mai des la destrămarea familiei, ci dintr-o perspectivă socială globală, îmbinând aspectele punitive aplicate agresorilor cu măsuri de ocrotire a victimelor şi cu măsuri de rezolvare a cauzelor sociale care produc victime şi agresori.

Neglijat de puterea comunistă, sistemul de asistenţă socială a fost reglementat după 1990 de mai multe legi, unele modificând direct sau indirect aplicarea altora şi împingând sistemul în direcţii confuze şi câteodată chiar contradictorii. Acest stil de reglementare nu a dat posibilitatea unei evaluări complete a sustenabilităţii măsurilor promovate şi nici a efectelor asupra întregului sistem şi, mai ales, asupra beneficiarilor.

Spre exemplu, sistemul de ajutoare sociale, iniţiat cu mare entuziasm la mijlocul deceniului trecut, nu a mai fost capabil, în 2000, să ofere sprijin, decât la cel mult 90 de mii de beneficiari, în condiţiile în care cea mai pronunţată sărăcire a familiilor româneşti s-a produs în perioada 1997-1999, şi a trebuit să legiferăm venitul minim garantat pentru ca aproximativ 400 de mii de familii, anual, să primească suportul financiar aşteptat.

Dat fiind acest tablou de fragmentare şi slabă performanţă a asistenţei sociale pe care Guvernul l-a găsit în decembrie 2000, o reformă în domeniu s-a dovedit a fi absolut necesară. Analiza sistemului a dus la constatarea că în domeniul serviciilor sociale stabilite ca responsabilitate la nivel local dezvoltarea este inegală, realizându-se îndeosebi prin organizaţiile neguvernamentale, susţinute financiar atât prin subvenţii acordate de ministerul nostru, cât şi prin programe internaţionale.

Am constatat că există dificultăţi în sistemul de relaţionare a modului de abordare a cazurilor sociale, care sunt tratate fragmentar, de regulă, în regim de urgenţă, că structura organizatorică şi numărul de personal nu sunt corelate cu problematica socială la nivel local şi judeţean, că există probleme de specializare a personalului implicat şi prea puţine măsuri active pentru reinserţie socială. Deci, am accelerat ritmul de reglementare în domeniu, în paralel cu pregătirea personalului şi o mai eficientă utilizare a fondurilor.

De-a lungul ultimilor ani, a devenit caracteristică sistemului de asistenţă socială participarea tot mai amplă a organizaţiilor neguvernamentale la soluţionarea cazurilor sociale, evoluţie normală şi benefică în condiţiile structurării tot mai clare a societăţi civile şi, deci, a creşterii gradului său de participare. Această evoluţie pozitivă a fost luată în calcul în legiferarea furnizării de servicii sociale în august 2003 şi va fi luată în calcul în domeniul specific al serviciilor sociale oferite victimelor violenţei în familie, dar şi agresorilor care se declară pregătiţi să colaboreze cu specialiştii în domeniu pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă şi care constituie fundalul declanşării episoadelor violente.

Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială stipulează ce structuri administrative au responsabilităţi, de la ce nivel, are sunt aceste responsabilităţi şi pe ce surse financiare se bazează, precizând totodată sau mai ales drepturile sociale garantate şi obligaţiile asistaţilor sociali, precum şi colaborarea cu societatea civilă organizată.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doar reforma infrastructurii sociale, o reformă silenţioasă şi tenace, va asigura condiţiile necesare pentru o intervenţie eficientă în problemele sociale cu care se confruntă cetăţenii şi comunităţile, inclusiv problema violenţei intrafamiliale. Servicii locale de asistenţă socială, profesionişti specializaţi în multiple domenii şi subdomenii ale asistenţei sociale, servicii sociale competente pentru victime ale sărăciei, violenţei, abandonului, dependenţelor, discriminării, toate acestea s-au înfiinţat deja şi funcţionează sau sunt pe cale să se înfiinţeze. Resurse importante, publice şi private, centrale şi locale, sunt dedicate acestei reforme.

Dacă în anul 2000, din bugetele publice se cheltuiau 12.581 de miliarde de lei, reprezentând 1,6% din p.i.b.-ul momentului, adică, 40 de miliarde de euro, pentru protecţia familiei şi a copilului, în anul 2004, am alocat pentru protecţia familiei şi a copilului 43.512 de miliarde de lei, reprezentând 2% dintr-un p.i.b. pe care îl estimăm la peste 53 de miliarde de euro. Una peste alta, doamnelor şi domnilor deputaţi, practic, suma exprimată în euro pentru asistenţa familiei şi copilului s-a dublat din 2000 până astăzi.

Aceste cheltuieli sunt, în cea mai mare parte, asigurate din bugetul de stat şi din transferurile către bugetele locale. Ceea ce reprezentanţii Opoziţiei identifică deseori în bugetele pentru anul 2004 ca fiind cheltuieli sociale excesive, noi, social-democraţii, care avem responsabilitatea guvernării, ştim că reprezintă doar resurse absolut necesare dezvoltării sociale şi protecţiei sociale a familiilor din România.

În 2000, am găsit un sistem social imatur, costisitor din punct de vedere administrativ şi ineficient din punct de vedere al beneficiarilor. Din păcate, exact această slăbiciune în atenta folosire a resurselor instituţionale şi financiare am constatat-o în textul Legii nr. 217/2003.

Măsurarea cu precizie a nevoilor, realismul în faţa constrângerilor bugetare măresc responsabilitatea faţă de adoptarea şi aplicarea soluţiilor juridice din textele de lege. Etica socială obligă la circumscrierea cu precizie a drepturilor şi obligaţiilor.

Centrele de adăpostire a victimelor, centrele de recuperare şi centrele de asistenţă destinate agresorilor sunt furnizori publici de servicii sociale şi, ca atare, decizia pentru înfiinţarea lor revine autorităţilor locale. În textul Legii nr. 217, adăposturile pentru victimele violenţei în familie se bucură de o oarecare atenţie, însă centrele de recuperare şi centrele de asistenţă destinate agresorilor sunt enunţate doar şi abandonate imediat.

Reforma administrativă din domeniul asistenţei sociale răspunde şi asigurării respectării drepturilor sociale, potrivit prevederilor instrumentelor europene ratificate de România, dar şi direcţiilor de acţiune identificate prin programele de aderare la Uniunea Europeană.

De asemenea, reforma urmăreşte eliminarea suprapunerilor din legislaţia existentă, introducerea controlului în domeniul prestaţiilor familiale şi al serviciilor sociale, observarea evoluţiilor din domeniul social.

Ţinând seama de evoluţiile sociale din România, Guvernul a plasat în centrul atenţiei familia. Considerând necesară abordarea problematicilor privind familia şi sub aspect social, nu doar medical, Guvernul, în cadrul reorganizării ministeriale, a plasat politicile privind familia în responsabilitatea ministerului care elaborează politicile de solidaritate socială, inclusiv pe cele de asistenţă socială.

Toate aceste modificări în abordarea sistemului de asistenţă socială şi din domeniilor politicilor privind familia sunt susţinute financiar într-o manieră fără precedent în România, inclusiv de mai multe programe internaţionale ale Uniunii Europene şi ale Băncii Mondiale.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Asistenţa socială instituţionalizată prin lege este prin excelenţă domeniul urgenţelor sociale şi, fără îndoială, violenţa familială este o urgenţă. Totuşi, pentru a fi eficiente, investiţiile sociale trebuie să ducă la incluziunea socială a asistaţilor.

Deşi, aparent, toţi suntem de acord că serviciile sociale trebuie acordate mai ales la nivel comunitar, din voinţa comunităţii, iar la nivel judeţean trebuie să ajungă numai cazurile sociale complexe, care depăşesc capacitatea financiară şi competenţa micilor comunităţi, totuşi, la elaborarea şi aprobarea Legii nr. 217 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie s-a uitat, din păcate, de principiul descentralizării, atât de important pentru autonomia locală, de dreptul comunităţii locale de a decide.

Aşa cum am mai spus, reorganizarea ministerelor a urmărit, înainte de orice, o mai eficientă utilizare a banilor publici, o mai bună utilizare a resursei umane administrative. În acest sens, au fost trecute în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi a fost preluată activitatea de asistenţă a familiei de la Ministerul Sănătăţii.

Guvernul a urmărit o mai bună coordonare a sistemului de asistenţă socială pentru principalele categorii de beneficiari, dar, mai ales, a urmărit o politică integrată privind familia. Din 2001, s-au înfiinţat în România 506 servicii alternative, destinate prevenirii şi ocrotirii copilului în familie; 153 de servicii comunitare şi 138 de servicii integrate în comunitate. Unele dintre ele privesc chiar copilul şi mama sa, abuzaţi în familie. Toate acestea reprezintă un sprijin masiv acordat, atât copilului aflat în dificultate, cât şi familiei sale.

Din 2004, peste 1 milion de familii sărace din România vor beneficia de un sistem de alocaţii familiale pentru care s-au prevăzut în buget peste 5.000 de miliarde de lei. Şi acest tip de sprijin de care vor beneficia familiile va contribui, nu ne îndoim, la limitarea violenţei domestice, pentru că va contribui la limitarea sărăciei.

Este nevoie, însă, de coordonarea tuturor măsurilor de intervenţie şi suport pentru familie de către o singură instituţie. De aceea, noi suntem decişi să organizăm Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei şi dorim să-i atribuim în timp funcţia mai complexă de coordonare a întregii politici privind familia.

În cadrul Direcţiei pentru familie din minister s-a creat un colectiv special pentru această lege, pentru că atunci când statul îşi asumă reglementarea unui domeniu social atât de important şi dificil, întreaga construcţie instituţională şi financiară, răspunderile, costurile şi rezultatele trebuie evaluate cu multă precizie. Am identificat chiar resurse de finanţare extrabugetară pentru primul an de funcţionare a Agenţiei pentru Protecţia Familiei.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De ce, totuşi, Grupurile parlamentare ale PD şi PNL au considerat necesar să iniţieze această moţiune? Credem că din convingerea absolută că, aşa cum au menţionat în textul moţiunii, legea oferă o soluţie modernă pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi că ea reprezintă un răspuns instituţional la problematică. Cu siguranţă, legea oferă o perspectivă modernă asupra domeniului de reglementare, chiar dacă incompletă, dar nu oferă soluţii aplicabile şi nici o construcţie instituţională integrată şi sustenabilă.

Dacă am fi putut crede că 3 ani de opoziţie au fost îndeajuns ca PD şi PNL să înţeleagă gravele greşeli de guvernare comise în perioada 1997-2000, ei, bine, ne-am înşelat! Acum, ca şi atunci, aceste partide consideră neesenţial să raţionalizeze costurile de administrare extravagante!

Iată, chiar Legea nr. 217/2003 prevede o construcţie instituţională costisitoare şi ambiguă, costurile de administrare riscând să depăşească beneficiile sociale. Astfel, în construcţia instituţională se prevede constituirea la nivelul fiecărui judeţ şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, prin hotărârea Guvernului, de structuri în subordinea Agenţiei, fără să se specifice dacă sunt structuri autonome faţă de administraţia locală şi direcţiile deconcentrate ale ministerului sau structuri create în interiorul acestora, fiecare dintre aceste opţiuni reprezentând alte costuri, alt personal şi asumarea altor responsabilităţi şi tipuri de colaborări.

În mod cel puţin surprinzător, Agenţia ar trebui să fie condusă de un director cu rangul de secretar de stat. De-a lungul timpului, s-au adus nenumărate acuze acestui guvern, pentru numărul pretins prea mare de demnitari şi iată că, pentru coordonarea unui singur aspect privind familia, PNL şi PD pretind numirea unui secretar de stat! Noi suntem adepţii unei guvernări responsabile cu banul public şi cu demnităţile şi vom modifica această dispoziţie din textul legii.

Acum, ca şi atunci, PNL şi PD consideră că important este să se mărească numărul celor salarizaţi din banul public, fără să fie clar care le sunt răspunderile şi misiunile. Iată, în textul legii apar asistenţii familiali, care sunt asistenţi sociali autorizaţi de Agenţie pentru asigurarea asistenţei specifice relaţiilor familiale, dar nu se arată nicăieri în textul legii în cadrul căror instituţii lucrează şi, deci, cine îi plăteşte şi la ce nivel.

De altfel, în condiţiile în care reforma funcţiei publice are ca primă condiţie o bună şi continuă pregătire profesională, textul de lege are lacune şi din acest punct de vedere.

Dincolo de imperfecţiunile de altă natură din lege, construcţia instituţională implică, prin aplicarea atât a Legii nr. 217, cât şi a Legii nr. 161/2003, apariţia unui personal foarte numeros pentru agenţie, aproape 1.000 de noi funcţionari publici. Guvernul consideră că este necesară utilizarea mai intensă a structurilor deja existente în ţară, a resurselor direcţiilor judeţene ale ministerului, urmând ca resursele financiare cele mai importante să fie dedicate direct serviciilor sociale specializate de care beneficiază cetăţenii. În acest sens, vom modifica legea.

Legea nr. 217 mai stipulează şi că prevenirea situaţiilor conflictuale şi medierea dintre membrii familiei se realizează prin intermediul consiliului de familie sau de către mediatorii autorizaţi. Unde lucrează însă aceşti mediatori, cine îi autorizează, cine îi plăteşte? Legea nu ne luminează, iar moţiunea ne descumpăneşte şi mai tare. Suspansul, ca metodă de guvernare, dragă dramaticei coaliţii PNL-PD nu este deosebit de apreciat de acest Guvern, deloc dispus să experimenteze pe pielea şi banii cetăţenilor.

Acum, ca şi în perioada 1997-2000, PNL şi PD au convingerea că discriminarea este cea mai nobilă ilustrare a progresului şi modernităţii. Nu ne este clar dacă sunt preferaţi tinerii, adulţii sau vârstnicii. Mirarea noastră a atins cotele stupefacţiei în faţa prevederilor din art. 12 alin. 2: "Agenţia stabileşte criterii de vârstă, pregătire profesională, sănătate fizică şi mentală, precum şi de moralitate pentru ocuparea funcţiei de asistent familial".

Potrivit acestei legi, dacă nu o modificăm, se instituie criterii de vârstă pentru exercitarea unei profesiuni. Guvernul nu-şi poate asuma o asemenea discriminare inacceptabilă, legea trebuie să fie modificată.

Semnatarii moţiunii au convingerea că această dispoziţie legală trebuie să fie aplicată ca atare, că este democratică şi modernă. Guvernul nu! Vom modifica legea înainte de a o aplica.

Acum, ca şi atunci, parlamentarii PNL şi PD apără cu consecvenţă confuzia ca metodă de guvernare. Dacă la nivel discursiv sunt adepţii descentralizării, la nivel concret şi legislativ lucrurile se schimbă. La art. 9 lit. d, se stipulează că: "Agenţia înfiinţează adăposturi pentru victimele violenţei în familie". La art. 23 alin. 4: "Organizarea şi funcţionarea lor se stabileşte prin hotărârea consiliilor locale cu avizul Agenţiei".

Pentru spiritele luminate ale semnatarilor moţiunii, această observaţie poate să pară minoră, puţină confuzie face viaţa mai palpitantă, se pare. Dar pentru Guvern este important ca infrastructura de aplicare a Legii nr. 217 să fie compatibilă şi coerentă cu tot sistemul de asistenţă socială. Confuziile şi suprapunerile de competenţă determină, aşa cum ne-a demonstrat guvernarea precedentă, fie costuri instituţionale şi financiare inutile şi excesive, fie conflicte interinstituţionale ale căror victime devin cetăţenii şi finanţele publice. Guvernul va modifica legea, pentru a clarifica foarte bine aceste aspecte şi pentru a integra instituţiile specifice domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în structura complexă a instituţiilor asistenţei sociale.

În ceea ce priveşte înfiinţarea de centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie şi de centre de asistenţă destinate agresorilor, nu se specifică prin lege nici cine decide organizarea şi funcţionarea acestora, nici cine plăteşte, nici, cel puţin, care sunt atribuţiile principale ale acestor centre.

Semnatarii moţiunii au convingerea fermă că cea mai bună metodă de guvernare este cea pe care au demonstrat-o deja: atribuţii confuze, risipă bugetară, responsabilităţi difuze. Această metodă de guvernare vor să o impună prin această moţiune pentru că au rămas convinşi de validitatea ei încă din perioada trecutei guvernări. Guvernul Partidului Social Democrat poate suporta ideea de a modifica o lege pentru a evita construcţia instituţională neeficientă şi risipa banului public; Opoziţia nu!

Încă o dată vă asigur, doamnelor şi domnilor deputaţi, că suntem hotărâţi să aplicăm această lege. Pentru acest lucru, am considerat că ea necesită câteva modificări şi un timp rezonabil pentru pregătirea personalului şi pentru elaborarea standardelor şi protocoalelor în domeniu, în mare dezbatere chiar şi la nivelul ţărilor Uniunii Europene.

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a găsit, prin modificarea legii, resursele umane şi financiare necesare aplicării, din resursele proprii, încadrând problematica violenţei domestice în cea generală, privind familia. Pentru ca prevenirea şi combaterea violenţei în familie să fie cât mai completă şi cât mai competentă, victimele violenţei trebuie să fie nu doar izolate de agresor, ci şi ajutate să se reintegreze social, atunci când violenţa este însoţitoarea sărăciei sau a unor forme de dependenţă.

Ministerul Muncii a iniţiat un proiect de ordonanţă pentru modificarea legii.

Procedurile necesare pentru respectarea Legii nr.52/2002 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi avizările necesare din partea partenerilor sociali, inclusiv a Federaţiei Consiliilor Judeţene, nu au reprezentat în nici un caz, cum spun semnatarii moţiunii, o formă de manipulare a opiniei publice, şi nici o ocolire a consultării iniţiatorilor şi a societăţii civile.

Desigur, societatea civilă a acţionat deja în aceşti ani, înfiinţând adăposturi cu ajutorul programelor internaţionale, iar personalul organizaţiilor neguvernamentale implicat a căpătat experienţă în domeniul violenţei intrafamiliale.

În domeniul protecţiei copiilor există şi funcţionează centre de consiliere pentru copilul maltratat, abuzat, neglijat şi centre pentru mama şi copilul supuşi violenţei domestice.

Trebuie să mulţumim acestor organizaţii pioniere într-un domeniu dificil pentru curajul şi dăruirea cu care au acţionat şi acţionează.

Tocmai pentru că le-am apreciat realizările şi dorim să împărtăşim experienţa lor, imediat după preluarea de către minister a problematicii privind familia, reprezentanţi ai ministerului au participat la toate reuniunile organizate pe tema violenţei intrafamiliale, la care a fost invitată şi coaliţia acestor organizaţii neguvernamentale. Ultima consultare a acestor organizaţii pe marginea proiectului de modificare a legii a avut loc cu circa două săptămâni în urmă.

Avem convingerea că majoritatea organizaţiilor şi o parte a iniţiatorilor parlamentari au înţeles necesitatea de a modifica şi completa Legea nr.217, aşa cum a înţeles acest lucru şi Guvernul. În fapt, după numeroase consultări cu organizaţiile neguvernamentale implicate, atât modificarea legii prin ordonanţă, cât şi hotărârea de guvern pentru înfiinţarea agenţiei se află deja în proceduri de avizare, iar la direcţiile noastre teritoriale au început procedurile de identificare şi nominalizare a persoanelor responsabile în domeniul violenţei în familie.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Fără îndoială, fenomenul violenţei în familie este tot mai cunoscut pentru că tot mai multe cazuri sunt aduse la cunoştinţa opiniei publice, dar fenomenul a existat mereu, şi nu există studii despre creşterea acestuia, ci doar despre monitorizarea sa tot mai precisă.

Desigur, indiferent de interpretările statistice, un asemenea fenomen, amestec provenit dintr-un model cultural şi nesiguranţele vieţii, inclusiv din perioada de tranziţie, necesită programe instituţionalizate pentru prevenirea şi combaterea sa, dar nici o lege, nici o instituţie nu poate suplini ceea ce se poate face în principal prin educaţie. O spuneţi de altfel şi în moţiune, numai că viziunile noastre diferă. Dacă noi considerăm necesar un aparat instituţional eficient, care să trateze fenomenul în complexitatea sa, în colaborare continuă cu alte instituţii şi organizaţii, dumneavoastră, autorii moţiunii, consideraţi că, instituind prin lege un răspuns parţial şi costisitor la fenomenul violenţei, răspundeţi cel mai bine problematicii.

În textul moţiunii, în mod voit se face un amestec între victimele violenţei. Cazurile de violenţă împotriva copiilor, atât de des amintite în moţiune, au deja un tratament juridic în toată legislaţia elaborată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor.

În ceea ce priveşte acuzaţia că Guvernul României tratează cu dispreţ problemele membrilor de familie afectaţi de violenţă şi în special situaţia copiilor care cad zilnic victimele acestui fenomen, aş aminti iniţiatorilor moţiunii că nici un guvern postdecembrist nu s-a implicat mai mult în reglementarea situaţiei copiilor, că nici un guvern din România nu a investit atât în copii, cât se implică şi investeşte Guvernul din care am onoarea să fac parte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În dorinţa de a modifica această lege împreună cu iniţiatorii săi parlamentari şi printr-o consultare adecvată a societăţii civile, am considerat necesare mai multe etape de dialog şi dezbatere publică. Dată fiind natura delicată a subiectului, o asemenea consultare implică atenţie şi timp.

Am parcurs deja etapele necesare în elaborarea proiectului de modificare a legii şi suntem pregătiţi să îl adoptăm în cel mai scurt timp ca ordonanţă de Guvern.

Deoarece Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a considerat că se impune amendarea legii, pentru a putea fi aplicată, am organizat o întâlnire la sediul Direcţiei pentru politici familiale în data de 28 august cu iniţiatorii parlamentari ai proiectului legii. Din păcate, aceştia nu au demonstrat prea mult interes; ba chiar unii dintre iniţiatorii moţiunii pe care o dezbateţi astăzi au respins public orice efort al ministerului de a stabili o formă funcţională şi civilizată de dialog şi colaborare. Organizaţiile neguvernamentale au ales însă calea dialogului şi colaborării, şi atât modificările pe care le vom propune la textul Legii nr.217, cât şi normele secundare de aplicare sunt rezultatul pozitiv al acestei colaborări.

În încheiere, voi arăta că Amnesty International trage un semnal de alarmă asupra pericolului reglementării incomplete a domeniului: "Încurajarea femeilor să-şi denunţe agresorii, dacă nu este urmată de măsuri concrete care să le asigure protecţia, inclusiv măsuri de inserţie socială şi care să le garanteze securitatea, este o greşeală pentru că expune femeile unor agresori umiliţi public."

Acest avertisment dat publicităţii în 25 noiembrie acest an, cu prilejul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, solicită în fapt tratarea violenţei contra femeilor într-un pachet complet juridico-social, adică exact în spiritul în care dorim şi noi să abordăm prevenirea şi combaterea violenţei în familie, inclusiv prin modificarea Legii nr.217.

Chiar şi în condiţiile acestei moţiuni, noi nu renunţăm la dialogul cu Opoziţia. Continuăm să sperăm într-o atitudine responsabilă şi constructivă a semnatarilor moţiunii.

Pentru a obţine rezultate bune într-un domeniu atât de sensibil şi complicat este nevoie de participarea tuturor celor ataşaţi valorilor democraţiei, modernităţii şi libertăţii.

Oare, pentru parlamentarii PD şi PNL, dificila şi dureroasa problemă a violenţei în familie a devenit doar un banal combustibil politic?

Votul de astăzi va da cel mai elocvent şi sincer răspuns; să sperăm, fără violenţă.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbateri generale, la care s-au înscris următoarele doamne deputate şi următorii domni deputaţi:

Din partea Grupului parlamentar al PSD: doamna Minodora Cliveti, domnul Ionel Marineci, doamna Mihaela Muraru Mândrea, doamna Maria Lazăr.

Din partea Grupului parlamentar al PRM: domnul Lucian Augustin Bolcan şi doamna Mihaela Ionescu.

Din partea Grupului parlamentar al PD: doamna Paula Maria Ivănescu...

Domnul Octavian Constantin Petruş (din sală):

Vă rog, domnule preşedinte...

Domnul Valer Dorneanu:

Îmi permiteţi să citesc lista celor care s-au înscris până acum?

Domnul Octavian Constantin Petruş (din sală):

Sigur.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al PD: doamnele Paula Maria Ivănescu şi Anca Daniela Boagiu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Monica Octavia Muscă.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR: Arpad-Francisc Marton.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: Negiat Sali.

Domnul Octavian Constantin Petruş (din sală):

Doresc să iau şi eu cuvântul din partea independenţilor.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Vă mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Minodora Cliveti.

Până vine dumneaei, v-aş ruga pentru toţi cei înscrişi la cuvânt să vă partajaţi corect timpul care a fost alocat grupurilor parlamentare, pentru a nu fi nevoit să vă întrerup.

Vă rog, doamna Cliveti.

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În urmă cu ceva vreme mi-am pus semnătura pe o iniţiativă legislativă de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Tocmai se discutase în cadrul Comisiei egalităţii de şanse a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei un raport pe această temă, raport care a fost votat de Consiliul Europei, devenind un instrument de lucru important al acestui organism, ceea ce demonstrează că violenţa domestică este o problemă de actualitate a lumii contemporane. De altfel, în luna noiembrie există o zi mondială de luptă împotriva violenţei în familie, în special a violenţei exercitate împotriva femeii.

Iniţiativa aceea a avut un drum paralel cu o alta asemănătoare, având drept autori deputaţi aparţinând mai multor partide, spre deosebire de cea dintâi, care era exclusiv PSD-istă.

La Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi s-au întâlnit aşadar cele două propuneri cu cea de-a treia care devenise proiect de lege pentru că fusese votată de Senat, şi pe structura acesteia din urmă s-a construit forma finală.

Aş vrea să reamintesc că la acel moment era deja în vigoare, cum este şi în prezent, Legea nr.197/2000, prin care Codul Penal fusese semnificativ modificat în domenii legate de violenţa în familie - lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor de familie, infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, aşa-zisul viol conjugal, abandonul de familie, relele tratamente aplicate minorului, înscrierea printre circumstanţele agravante legale a săvârşirii de infracţiuni prin acte de cruzime ori violenţă asupra membrilor familiei, obligarea la tratament medical ori la internare medicală a agresorului etc. Era, de asemenea, în vigoare, cum este şi în prezent, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.89/2001 de modificarea a Codului Penal cu privire la infracţiuni de natură sexuală săvârşite asupra minorului membru al familiei.

S-a simţit însă nevoia elaborării unei legi de sine stătătoare care să reglementeze problematica violenţei în familie. Noua lege a avut un efect de prevenire a violenţei în familie încă înainte de a intra în vigoare, dacă pot să spun aşa, datorită mai ales campaniei de presă care s-a făcut în jurul procesului său de adoptare şi datorită prezenţei extrem de active a societăţii civile la discuţiile care aveau loc între iniţiatori.

În noua lege şi-au găsit loc principii europene extrem de moderne - introducerea în sfera violenţei domestice a ideii de violenţă structurală, acea formă de violenţă care se exercită împotriva femeii, lărgirea sferei de subiecţi ai acestei legi şi la persoanele între care există relaţii asemănătoare acelora dintre membrii de familie, introducerea măsurii interzicerii revenirii agresorului în locuinţa familiei printre măsurile preventive ce se pot lua de judecător.

Legea defineşte violenţa în familie, încurajează familia însăşi să îşi rezolve problemele prin acordarea unui rol esenţial consiliului de familie, ivită comunităţile locale să se implice în soluţionarea acestor cazuri prin înfiinţarea de adăposturi publice ori private pentru victime, preia cadrul sancţionator din Codul Penal în vigoare, individualizând mai bine sfera infracţiunilor ce privesc violenţa în familie şi pedepsirea acestora şi, într-adevăr, prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protejarea Familiei.

Adoptată la 6 mai 2003, legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 mai 2003, termenul de intrare în vigoare fiind de 90 de zile de la publicare. Cu alte cuvinte, legea a devenit operaţională la sfârşitul lunii august 2003. În termen de 60 de zile de la această dată, Guvernul ar fi trebuit să aprobe prin hotărâre, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, standardele şi normele metodologice prevăzute la art.10.

Prin însăşi textul moţiunii se recunoaşte interesul major al Guvernului în punerea în aplicare a legii, deoarece Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei a fost trecută în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, minister care are în atribuţii domeniul problematicilor familiei.

Departe aşadar de a ignora această problemă, încă din iunie 2003 Guvernul adoptă un act normativ care are menirea de a acorda agenţiei locul dictat de noua organizare ministerială.

Ne aflăm astăzi, când dezbatem această moţiune simplă, la 39 de zile de la data când ar fi trebuit elaborate norme pentru aplicarea parţială a legii. Ce efect are această întârziere "atât de consistentă" asupra problematicii violenţei în familie?

Avem o statistică din care să aflăm că infracţionalitatea în acest domeniu a cunoscut o creştere alarmantă în perioada 24 octombrie - 2 decembrie?

A încetat cumva Codul Penal să funcţioneze, iar agresorii nu mai pot fi sancţionaţi, obligaţi la tratament medical, internaţi sau ţinuţi departe de casa familiei?

Oare nu se organizează în întreaga ţară, cu aceeaşi perseverenţă, dezbateri despre violenţa în familie de către organizaţii nonguvernamentale, dar şi de către organizaţii politice, mai ales de către organizaţiile de femei din cadrul partidelor, de către şcoli, poliţie, diferite organisme publice ori private de ocrotire a minorilor?

"Cu siguranţă că Agenţia Naţională pentru Protejarea Familiei, care nu are oricum atribuţii în domeniul sancţionării efective a agresorilor şi care nu poate decide asupra măsurilor pe care le iau Poliţia, Justiţia sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, va fi operaţională cât de repede posibil." Citez din Raportul de ţară al Comisiei Europene pentru România pe anul 2003.

A afirma că Guvernul refuză să înfiinţeze Agenţia şi devine astfel solidar cu agresorii ori că încurajează violenţa în familie demonstrează că autorii moţiunii sunt într-o mare criză de subiecte pentru asemenea exerciţii parlamentare.

A afirma că Guvernul încurajează violenţa în familie este o manifestare de violenţă parlamentară.

Cererea demisiei ministrului de resort pentru că acesta se ocupă de punerea în aplicare a legii într-un termen rezonabil şi propune soluţii pentru ca legea să devină operabilă este ceea ce în limbaj popular s-ar numi "a căuta nod în papură".

Nu îmi amintesc ca în cursul celor 39 de zile să se fi adresat Guvernului vreo întrebare ori interpelare pe tema întârzierii înfiinţării agenţiei, pentru că nu se pune problema neaplicării legii în restul său, toate celelalte dispoziţii fiind operabile de la data intrării în vigoare.

Dacă s-ar fi urmărit cu adevărat un efect constructiv, cu siguranţă că o astfel de metodă ar fi fost utilizată mai întâi, dar s-a dorit numai un efect de imagine, s-a dorit să se mai critice încă o dată Guvernul pentru o chestiune speculativă, uzând de artileria grea a unei moţiuni.

Strămoşii noştri latini spuneau Acvila non captat muscas, ceea ce pe româneşte ar trebui tradus cam aşa: "Nu ar trebui să punem vulturii să vâneze muşte".

Moţiunea, fie ea şi simplă, este o armă de calibru mare, de care nu ar trebui să se uzeze decât în situaţii deosebite. Altfel, depusă în fiecare lună, analizând fiecare gest al vreunui ministru ori fiecare act uzual care emană de la vreun minister, o moţiune riscă să nu mai producă nici o emoţie. Iar, atunci când este total nefondată şi contraproductivă, destinată doar a produce efecte publicitare, moţiunea cade în derizoriu.

Rezumând, aşadar, vă invit să constatăm împreună că violenţa în familie este reglementată şi sancţionată în România la nivelul standardelor europene, prin crearea cadrului legislativ adecvat, prin crearea instrumentelor necesare de lucru pentru organe cu atribuţii în acest domeniu, iar Legea nr.217/2003 este în vigoare şi funcţionează, reglementând acele domenii în care aplicarea sa nu a pus probleme deosebite.

Pentru aceste considerente, vă invit, stimaţi colegi, să votăm împotriva acestei moţiuni.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată colegă, aţi vorbit două minute.

În continuare, din partea Grupului parlamentar al PRM, are cuvântul liderul acestui grup, domnul Lucian Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am reţinut o problematică comună acestei moţiuni şi răspunsului dat de către doamna ministru. Nimeni nu poate să nege importanţa acestei probleme, daţi-mi voie să o subliniez, şi eu şi să pun punct acestei discuţii.

Ceea ce vreau eu să vă relev este însă o altă problemă, care se leagă intim de această moţiune simplă, de obiectul ei şi de finalitatea ei, şi anume respectul pentru instituţiile parlamentare şi caracterul constructiv al acţiunilor Opoziţiei.

S-a formulat o moţiune cu privire la o problematică importantă, în condiţiile în care se clamează grava culpă a Guvernului prin aceea că nu a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, aşa cum a fost ea prevăzută în Legea nr.217 şi pentru că până la această oră, deşi termenele s-au împlinit, vezi Doamne, de o lună de zile, nu s-au elaborat normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Vă rog să mă iertaţi, dar, în ciuda problematicii importante care trebuia să comporte o tratare serioasă, autorii moţiunii se află într-o eroare: nu Guvernul trebuia să înfiinţeze această agenţie, pentru că această agenţie, le reamintesc semnatarilor care se numără şi printre iniţiatorii Legii nr.217, a fost înfiinţată prin art.8 al legii, care spune: "Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei". A, că această agenţie înfiinţată prin efectul legii nu este funcţională, aceasta este o problemă pe care o puteam discuta, dar nu pot să reproşez Guvernului, căruia am să îi reproşez foarte multe, că nu a înfiinţat ceva ce nu era de competenţa sa să înfiinţeze şi ceea ce era deja înfiinţat.

În al doilea rând, se vorbeşte în continuare de impactul şi necorelarea considerată total nefericită a prevederilor Legii nr.217, care este din mai 2003, cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64 din iunie 2003 care, restructurând nişte ministere, dă în competenţa Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei competenţele de a avea în structura sa această agenţie. Păi, iertaţi-mă, nu pot corelez o lege anterioară cu o ordonanţă ulterioară, ci, pur şi simplu, se omite faptul că s-a emis şi o hotărâre de guvern care a reglementat organizarea şi funcţionarea ministerului restructurat, hotărâre de guvern în care se regăseşte structura acestei agenţii. Iarăşi, nu pot să reproşez Guvernului ceea ce nu este de reproşat. Şi, chiar dacă ar fi aşa, prin ce s-a dovedit nefuncţională această pretinsă necorelare?

Acum, în continuare, se mai vorbeşte, printr-o regretabilă scăpare, care nu este de demnitatea unei moţiuni, că, prin aceasta, Executivul subminează rolul Parlamentului şi al Administraţiei Prezidenţiale privind adoptarea şi promulgarea legilor. De când Administraţia Prezidenţială, care este o structură juridică independentă de instituţia constituţională a Preşedinţiei, are vreo atribuţie în materie legislativă şi în legătură cu Parlamentul? Iertaţi-mă, dar acestea sunt pentru mine greşeli impardonabile într-o moţiune ce se doreşte serioasă. Pentru că toată această moţiune, din păcate, nu este decât un joc de imagine, expresie directă a goanei după impresie publică, în condiţiile în care nu există un fond care să fie dezbătut.

Este rolul Opoziţiei să critice erorile, greşelile sau reaua-credinţă a Executivului, dar nu să le inventeze.

Este rolul Opoziţiei să se manifeste unit, aşa cum a făcut-o de multe ori, prin consultări corecte şi colegiale, pentru a promova probleme importante pentru ţară, dar niciodată nu am achiesat şi nu vom achiesa la simple jocuri de imagine pornite din intenţii mai mult sau mai puţin răzbunătoare.

Alta este însă problema. Am spus că este o problemă deosebit de gravă pentru că o critică adusă Guvernului aici se bazează pe un alt fundament, nu pe aceste artificii juridice şchioape. Cauza violenţei în familie, şi refuz să o numesc domestică... Unde aţi mai văzut "violenţă domesticită"? Cauza violenţei în familie nu o reprezintă sărăcia. Personajul lui Dostoievki, Marmeladov, spunea: "Sărăcia are demnitatea ei. Mizeria este mama tuturor viciilor."

Da, doamnelor şi domnilor, aceasta este cauza violenţei în familie: mizeria în care trăieşte la ora actuală poporul român, şi de aceasta Guvernul este vinovat, şi acesta este un obiect al unei moţiuni ce se propune Parlamentului.

Cauza este, nu aşa cum a lăsat să treacă uşurel doamna ministru, aici, într-un răspuns care numai la obiect nu a fost, o lipsă de educaţie şi aşa mai departe. Cauza este reprezentată de lipsa conştiinţei de sine dobândită prin credinţă, prin religie dacă vreţi şi prin demnitatea umană a fiecăruia, care trebuie călăuzit pe drumul cel bun.

Sigur că trebuie să luăm măsuri ca acest fenomen să nu ia amploare, dar niciodată nu vom reuşi să îngrădim măcar un fenomen dacă nu îi secătuim izvoarele. Şi, atunci, acest minister al şomajului şi mizeriei sociale aceste măsuri ar trebui să le ia în primul rând, nu să înfiinţeze agenţii mai mult sau mai puţin fantomă. Pentru că aici este o altă problemă pe care iniţiatorii, parte din ei iniţiatori ai Legii nr.217, s-au ferit să o spună: legea are multiple carenţe şi aplicarea ei practică s-a dovedit imposibilă.

Legea are multe carenţe pentru că s-au copiat, lucru asupra căruia v-am mai avertizat, din legislaţii străine prevederi care nu sunt aplicabile la momentul actual de dezvoltare a societăţii româneşti, ce trebuie de abia îndrumată spre acest făgaş.

Legea are multe carenţe, şi este rolul nostru, al Parlamentului, să le îndreptăm.

Dacă moţiunea are un lucru bun, este această avertizare pe care îmi permit şi mă alătur şi eu să o aduc doamnei ministru: să nu se încerce să se modifice printr-un act de autoritate - prin tot soiul de ordonanţe, ordonanţe de urgenţă sau alte ordonanţele - o lege votată de Parlamentul României.

Avem nevoie de modificări. Este rostul nostru să le facem şi să le dezbatem aici. Nu vom primi nici un fel de ordonanţă şi nici un fel de iniţiativă de autoritate în acest sens.

Guvernul are vreo propunere, să-şi depună iniţiativa legislativă la Parlament, spre cenzură. Aşa este constituţional şi aşa este democratic.

Mai reproşează în final moţiunea că nu s-au elaborat norme metodologice care să facă funcţională o lege. Eu vreau să vă spun că o lege care are nevoie de norme metodologice ca să funcţioneze este o lege proastă. Normele metodologice, moşteniri ale concepţiei vechi cu privire la drept, fac întotdeauna modificări de conţinut, de structură, îngrădind sau canalizând într-un sens nedorit aplicarea legii.

Legea trebuie să fie bună, să fie explicită, şi nu are nevoie de norme metodologice.

Dacă s-a creat o Agenţie, ea trebuie să aibă propria sa formă de organizare şi funcţionare. Acest lucru este altceva, şi nu este o normă metodologică a legii.

În aceste condiţii, pentru că nu achiesăm la un simplu joc de imagine şi pentru că noi considerăm că doamna ministru Dumitru are multe alte păcate, şi nu mă refer la cele lumeşti, pentru că suntem în postul Crăciunului, dar care pot să fie amendate într-o moţiune, dar nu pe acestea prevăzute în această moţiune, personal mă voi abţine de la votarea ei şi din respect pentru calitatea de partid de Opoziţie pe care o avem.

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.)

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi vorbit 11 minute, domnule Bolcaş. Din partea Grupului parlamentar al PD are cuvântul doamna Anca Daniela Boagiu.

Doamna Anca Daniela Boagiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Trebuie să recunosc, cu maximă sinceritate, că astăzi am fost martorii unei declaraţii şoc, cel puţin pentru noi, iniţiatorii acestei moţiuni, pentru un partid de opoziţie, pentru Partidul Democrat care urmăreşte în ultimii trei ani modul în care Guvernul României tratează instituţia parlamentară. Un ministru se prezintă în faţa Parlamentului României şi ne spune, presupun cu mandat, doamnă ministru, că Guvernul României nu va aplica o lege. Şoc, asta este. Ne-am obişnuit cu astfel de atitudine, trebuie să recunosc că v-aţi integrat repede, doamna ministru, în spiritul partidului din care faceţi parte şi vă doresc din toată inima ca pledoariile pe care le faceţi pentru susţinerea diverselor măsuri pe care partidul de guvernământ le ia să nu vă conducă acolo unde, din păcate, au fost conduse destul de multe femei ministru din Guvernul Adrian Năstase. Nu ştiu dacă este de bine sau de rău faptul că deşi doamnele ministru au preluat ministere care trebuiau să se ocupe de partea socială, au avut o soartă nu tocmai bună, şi asta din lipsă de susţinere, crezând în ceea ce li se spune, dar asta este.

Am mai asistat la un al doilea şoc, o pledoarie vizavi de violenţa pe glob.

Vă informez, doamnă ministru, că ne aflăm în România şi discutăm despre fenomenul violenţei domestice în România. Dacă spuneţi că nu aveţi statistici, atunci vă anunţ că dacă aţi fi fost de acord să înfiinţaţi agenţia, cu siguranţă, aţi fi avut şi statisticile. Era unul din rolurile acesteia, să monitorizeze fenomenul şi să elaboreze într-un final şi aceste statistici pe care spuneţi că nu le aveţi, dar cu siguranţă, cu puţină străduinţă, le-aţi fi avut.

Există şi a treia declaraţie şoc şi iată că există şi momente de sinceritate ale reprezentanţilor Guvernului. Una dintre cauzele care produce violenţa domestică în România este sărăcia crasă, n-am spus-o eu, dacă o spunem eu, m-aţi fi acuzat, pentru că fac parte dintr-un partid de opoziţie, dar a spus-o un reprezentant al partidului de guvernământ, şi nu unul oarecare, ci ministrul care ar trebui să fie implicat în combaterea acestui fenomen. Este o a treia recunoaştere şi cred că noi, reprezentanţii partidelor de opoziţie, putem să ne mândrim că astăzi am făcut Guvernul să aibă, prin miniştrii săi, câteva momente de sinceritate. Dar, dacă aţi fi stat un pic între cetăţeni şi aţi fi discutat un pic cu ei, aţi mai fi aflat un lucru, doamnă ministru, că deşi până acum s-a discutat despre femei, faptul că ele sunt principalele victime ale fenomenului violenţei domestice, există un lucru mult mai alarmant care se întâmplă în România, tocmai ca o consecinţă, ca o altă consecinţă a acestui fenomen, şi anume acela că violenţa a început să se manifeste foarte mult în rândul copiilor. Copiii preiau modelele negative din familie, le preiau şi le aplică. Mergeţi în şcoală, doamnă ministru, chiar dacă s-ar părea că ministerul dumneavoastră nu se ocupă cu acest domeniu, aveţi legături, da? agenţia ar putea, ar fi putut să aibă, să-şi preia informaţiile şi de acolo şi veţi afla faptul că ceea ce copiii văd acasă, deseori, aplică la şcoală. Este unul dintre motivele de îngrijorare al părinţilor, un mare motiv, domnule coleg, chiar dacă vi se pare hazliu, s-ar putea să vă pocnească şi pe dumneavoastră fiul dumneavoastră într-o zi şi să vă pară rău că nu există agenţia la care să vă duceţi să cereţi puţină consiliere, v-ar fi de mare folos.

Această necunoaştere a fenomenului şi necunoaştere a implicaţiilor pe care el le are, duce şi la o necunoaştere a faptului că deşi în motivaţia pe care dumneavoastră aţi transmis-o public, spunând că înfiinţarea agenţiei înseamnă costuri suplimentare şi o creştere excesivă a birocraţiei, de fapt, vorbim despre o diminuare a costurilor, o diminuare privind combaterea fenomenului, prevenirea acestuia pe termen lung, o diminuare a costurilor pe care le necesită asistenţa medicală, o diminuare a costurilor pe care, chiar dacă dumneavoastră spuneţi că Guvernul pe care îl preaslăviţi puţin, îl preaslăviţi mai devreme s-a ocupat foarte tare, o diminuare a costurilor cu întreţinerea copiilor aflaţi în căminele de copii instituţionalizaţi.

Una dintre măsurile sau una dintre rezultantele fenomenului este şi aceasta, abandonarea copiilor de către femei, mame, victime ale soţilor care, luptându-se cu un sistem, luptându-se cu neputinţa de a aduce cele de trebuinţă într-o familie, se revarsă asupra soţiei şi asupra copilului.

Prin urmare, doamnă ministru, este inutil să veniţi în faţa Parlamentului şi să ţineţi pledoarii de genul celei pe care am ascultat-o până acum. Este inutil să ridicaţi osanale Guvernului, este inutil şi este jenant să veniţi să ne spuneţi că pentru o problemă legată de familie..., este aberant să cerem ca un ministru sau un secretar de stat să conducă această agenţie. Sunt zeci de secretari de stat care conduc doar căi de drenat bani dinspre bugetul României către clienţii politici ai partidului.

Cred că familia şi copilul în România merită un tratament corespunzător, dacă chiar pretindeţi că sunteţi social-democraţi. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea stângă şi dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi vorbit 7 minute, grupul dumneavoastră parlamentar mai are 2. Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna Monica Octavia Muscă.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Prin această moţiune i-am oferit prilejul Guvernului Adrian Năstase, reprezentat aici de doamna ministru, pentru un răspuns coerent privind neaplicarea legii.

Din păcate, domnia sa nu a reuşit să ne convingă, nici măcar nu a dat răspuns la moţiune. De ce nu a aplicat legea, conform prevederilor?

Din punctul meu de vedere, stimată doamnă, aţi greşit şi sala. Nu vorbim aici de o lege a asistenţei sociale, ci de o lege specială în cadrul asistenţei sociale.

Aş vrea, înainte de a trece la răspunsuri punctuale adresate doamnei ministru, să spun colegilor mei că a existat o interpelare pe care am adresat-o primului-ministru, drept urmare, am făcut acest pas, după aceea, am cerut demisia doamnei ministru, crezând că până la urmă va aplica legea. Nu a făcut-o, este a treia cale, moţiunea pe care v-am prezentat-o astăzi.

În privinţa agenţiei, îi spun colegului meu că agenţia se înfiinţează prin hotărâre de guvern; organizarea, înfiinţarea se fac prin hotărâre de guvern. Şi îl rog să se uite la art.8 alin.3. Drept urmare, este în sarcina actualului guvern de a înfiinţa agenţia, ceea ce nu a făcut.

Şi acum, trec la răspunsurile punctuale. Pe site-ul ministerului, aşa cum ne-a spus şi doamna ministru acum aici, se spune că agenţia este o prioritate a actualului Minister al Muncii Solidarităţii şi Familiei. Cum Dumnezeu poate fi o prioritate agenţia, atâta vreme cât dumneavoastră aţi încălcat toate termenele legale privind înfiinţarea agenţiei? Spuneţi, la un moment dat, că importanţa fenomenului violenţei în familie implică o regândire a activităţii de prevenire şi combatere a violenţei. Nu vă supăraţi! Nu trebuia să o regândiţi, trebuia doar să o aplicaţi, era mult mai bine, eraţi acuma în legalitate şi dumneavoastră şi Guvernul PSD.

Mă îndoiesc că cineva care nu a gândit legea o poate regândi. Şi aici aş vrea să vă spun, stimată doamnă, în primul rând că nu cunoaşteţi nici acuma legea, după atâtea luni, după 6 luni, şi vă contraziceţi în repetate rânduri. Şi am să vă spun de ce. Dumneavoastră spuneţi că aveţi motive pentru modificarea legii, şi anume: scăderea costurilor administrative şi a birocraţiei excesive - angajare de sute de funcţionari publici, autoturisme, etc.

Doamnă ministru, este clar că nu cunoaşteţi legea. Legea nu prevede nici număr de persoane angajate, nici maşini, nu prevede nimic din toate acestea, legea reglementează pe fond problema violenţei în familie şi nu prevede nici o structură birocratică. Normele trebuie să prevadă organizarea şi funcţionarea agenţiei, aparatul organizatoric cu rol în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar normele trebuiau aprobate prin hotărâre de guvern. Nu putem vorbi de birocraţie, de cheltuieli excesive atâta vreme cât aceste norme nu au fost emise, legea nu prevede nimic din toate acestea, în schimb, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că pe site-ul ministerului dumneavoastră aţi promovat, la un moment dat, un proiect de Hotărâre de Guvern privind costurile acestei agenţii şi mai ales ce ar implica organizarea agenţiei şi vorbiţi acolo de serviciul coordonare şi administraţie, unde trebuie să aveţi: personal de conducere, director, contabil şef, psiholog, asistent social, medic, personal administrativ, contabil, funcţionar economic, inspector resurse umane, funcţionar administrativ, operator calculator, casier, administrator, magazioner, kinoterapeut, asistent social sociolog, soră medicală, maseur, maseur, infirmier, la bucătărie: bucătar, ospătar, muncitor necalificat la bucătărie, asistent medical, dietetician, infirmier, la bucătărie.

Doamnă, este ca la Hilton, nu vă supăraţi. Dacă aşa gândiţi dumneavoastră să modificaţi legea, dacă aveţi nevoie de frizer, lenjereasă, croitoreasă ş.a.m.d., cum aţi propus în proiectul de hotărâre de guvern, stimată doamnă, atunci într-adevăr costurile sunt aberante, într-adevăr, este mai bine să nu se înfiinţeze agenţia decât în forma aceasta. Este rizibil, este rizibil să propuneţi asemenea chestiuni (Vociferări.), ceea ce înseamnă că dumneavoastră, într-adevăr, nu cunoaşteţi legea, nu înţelegeţi care este spiritul şi nu pricepeţi litera acestei legi. Nu de maseur şi de coafor şi de... nu de maseur are nevoie o victimă. Mai departe...

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puţin, stimată colegă.

Doamna Mona Muscă, dacă doriţi să nu vă trateze colegii în acest fel, v-aş ruga un ton mai...

O voce din sală:

Un ton mai puţin agresiv!

Domnul Valer Dorneanu:

Ca să nu fie agresiune la microfon!

Doamna Monica Octavia Muscă:

Democraţia înseamnă, stimate coleg, în primul şi în primul rând aplicarea, respectarea legilor, în primul rând.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun, dar lucrul acesta se poate spune şi fără să zbieraţi la microfon.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnilor, eu înţeleg că sunteţi revoltaţi, dar nu înţeleg de ce nu vă revoltaţi că nu se aplică legile în România. Asta ar trebui să vă revolte. (Rumoare.)

Domnul Constantin Niculescu (din bancă):

Ne revoltăm cu decenţă!

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mai departe, stimată doamnă. Legea a beneficiat de un consens, aş spune, între societatea civilă, parlamentari de la toate grupurile parlamentare şi Guvern, Guvernul din care acum dumneavoastră faceţi parte.

Domnul Constantin Niculescu (din bancă):

Este treaba noastră!

Doamna Monica Octavia Muscă:

Cu toate acestea, dumneavoastră ignoraţi toată această colaborare şi acest consens. Pe de altă parte, nu înţelegeţi necesitatea unei legi speciale şi înfiinţarea agenţiei şi aici v-aş aduce la cunoştinţă că agenţia este un aparat instituţional care nu exista până la apariţia legii. Agenţia este cerută de Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară, prin Recomandarea 1450: "În toate statele membre, violenţa a constituit cel mai important obstacol în obţinerea unei egalităţi reale între femei şi bărbaţi. Organizarea, încurajarea înfiinţării şi sprijinirea activităţilor agenţiilor a căror scop este de a ajuta şi de a asista victimele situaţiilor familiale violente este obligatorie".

Este trist că dumneavoastră vorbiţi despre o lege fără să o cunoaşteţi. Este trist, în acelaşi timp, că dumneavoastră, care sunteţi Executiv şi sunteţi obligată să puneţi în aplicare legile, nu o faceţi. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că noi toţi, inclusiv dumneavoastră, suntem şi sunteţi plătită din bani publici. Nu vă supăraţi, sunteţi plătită din bani publici ca să aplicaţi legile, nu ca să le încălcaţi, nu pentru asta vă plăteşte contribuabilul.

Drept urmare, dumneavoastră ar trebui acum, pentru cele 6 luni în care nu aţi pus în aplicare legea, să restituiţi aceşti bani contribuabililor, şi pentru că nu se poate acest lucru, ar trebui să donaţi acel salariu pe care l-aţi ridicat lunar, să-l donaţi viitoarei agenţii pe care nu aţi înfiinţat-o încă. (Rumoare.)

Aţi avut la dispoziţie, doamnă, 5 luni în termene legale şi încă o lună în afara legii. Parlamentul şi-a făcut datoria în momentul în care, în conformitate cu standardele internaţionale şi europene, a definitivat legea. Societatea civilă şi-a făcut temele şi în practică, şi aici, daţi-mi voie să vă spun că legea funcţionează, "avant la lettre", în câteva locuri din ţara asta, în primul rând, de câţiva ani în Iaşi funcţionează aşa cum ar trebui să funcţioneze legea, respectiv lucrează împreună oameni de la Ministerul de Interne, specializaţi pe violenţa în familie, de la Ministerul Sănătăţii, specializaţi pe violenţa în familie, din Administraţia Publică Locală, de la Ministerul Justiţiei, specializaţi pe violenţa în familie ş.a.m.d. cu asistenţi familiali, cu mediatori cu tot ce trebuie. Dumneavoastră nici nu ştiţi acest lucru. Păi dacă acolo poate funcţiona fără să existe încă lege, prin bună-voinţa tuturor celor implicaţi, de ce nu puteţi dumneavoastră să puneţi în aplicare legea? Părerea mea este că nu ştiţi să o faceţi.

În acelaşi timp, societatea civilă şi-a mai făcut datoria şi printr-o campanie socială, prin mai multe spoturi sociale pe această temă, aşa cum prevede Recomandarea 1450/2000. Tot societatea civilă a elaborat proiectele de lege, două dintre ele, dintre cele care au dat naştere până la urmă legii, împreună cu iniţiatorii. Singurul, stimat Guvern, absent aici...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată colegă, vreau să vă amintesc că aţi depăşit deja timpul, v-aş ruga să conchideţi.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Da, am încheiat. Singurul care nu şi-a făcut temele este Guvernul României. (Vociferări.) În concluzie, este posibil să fie vorba de indiferenţă, e posibil să fie vorba de lipsă de respect pentru oameni, e posibil să fie vorba de nepricepere sau de încălcarea cu bună ştiinţă a legii, de una din acestea sau de toate la un loc. Indiferent că este vorba de una din acestea sau de toate la un loc, responsabil pentru încălcarea Legii nr. 217/2003 este Guvernul României şi, drept urmare, cerem demisia ministrului muncii şi "nesolidarităţii" şi, ca atare, cererea de respingere a moţiunii, pe care au făcut-o unii parlamentari aici, din partea PSD-ului, din partea Puterii, nu este altceva, stimaţi colegi, decât o cerere şi o solicitare în continuare la încălcarea legii. Nu ştiu dacă aţi realizat acest lucru, dar acestea sunt consecinţele unui vot negativ dat acestei moţiuni, votaţi în acelaşi timp nerespectarea legii în România. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Niculescu.

Domnul Constantin Niculescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Procedură vreau să invoc, pentru că ".. (Domnul deputat Emil Boc vociferează.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Boc, dumneavoastră când ridicaţi 70 de proceduri pe şedinţă, v-am împiedicat vreodată? A cerut dreptul la o intervenţie de procedură. Lăsaţi-l să vorbească!

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Discutăm o lege importantă, care vorbeşte de violenţa în familie.

Stimate domnule preşedinte, vă rog să curmaţi aducerea violenţei în Parlamentul României! Nu se poate să fim agresaţi verbal în acest mod! (Aplauze.)

Dacă vreţi să vorbesc tare (şi ridică tonul) cade cupola pe noi. Vă rog să mă iertaţi, stimată doamnă, nu v-aţi comportat aşa cum vă este genul din care faceţi parte. Vă mulţumesc. (Vociferări, proteste.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, a cerut, să vedem ce procedură are.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă cumva în Regulamentul Camerei este introdus vreun articol privind tonul, da?, sau volumul vocii, atunci aţi avea dreptate. Atâta vreme cât nu este aşa şi atâta vreme cât atunci când se vorbeşte de la microfon, de unde vorbeşte domnul preşedinte, nu se aude în banca întâi, să ştiţi că tot aşa de tare voi vorbi, din respect pentru dumneavoastră, ca să mă auziţi ce spun. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată colegă, chiar dacă nu există un text de lege, există o cutumă a decenţei şi a colegialităţii, şi ca o manifestare a acestei colegialităţi este şi respectul care ni-l datorăm unii altora, fără a încerca obsesiv să provocăm pe cei din faţa dumneavoastră.

Domnul Márton Árpad Francisc, din partea Grupul parlamentar al UDMR.

Domnul Márton Árpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Mă aflu într-o situaţie foarte neplăcută. Am în mână o moţiune simplă, de 10 pagini, din care 5 pagini sunt de fapt o expunere de motive a unei legi, deci, un text care ne vorbeşte de ce este nevoie de Legea nr. 217. Asta am citit-o şi, ca atare, fiindcă am fost convinşi, am votat o lege, deşi această lege are unele prevederi cu care nu am fost de acord, chiar eu am susţinut ca întregul Capitol V să fie eliminat, pentru că este absurd, mă rog, majoritatea a decis astfel, legea a ieşit aşa. Ca atare, legea există, am votat-o şi, într-adevăr, există o problemă mare în această societate pe care trebuie să o rezolvăm. De aceea am făcut această lege. Cu aceasta suntem de acord.

Mergem mai departe să vedem ce este în această moţiune. Această moţiune ne atrage atenţia că Guvernul şi de fapt două ministere la rând nu s-au ţinut de ceea ce a prevăzut această lege, nerespectând termenele, şi cu aceasta iarăşi suntem de acord că această practică a guvernelor, a tuturor guvernelor şi a tuturor miniştrilor, inclusiv cei din Partidul Democrat şi Liberal când erau la guvernare, de a nu da până la termenele prescrise în lege, acele acte normative, normele de aplicare care erau solicitate prin lege, este o practică păguboasă, şi ca parlamentari nu putem fi de acord. Mai mult, ceea ce a reieşit din această discuţie, nu putem fi de acord nici cu faptul că atunci când guvernelor nu le place un act legislativ ieşit de pe băncile Parlamentului, imediat se scoate o ordonanţă de urgenţă prin care se modifică acel act legislativ. Nici cu această practică nu suntem de acord. Este adevărat că dacă am ascultat cu atenţie cele spuse de doamna ministru, chiar dacă a făcut o greşeală spunând că domnia ei va modifica legea, nu, Guvernul va da o ordonanţă de urgenţă şi noi o vom aproba sau nu, deci, în fond, Parlamentul va modifica legea, dar cele susţinute de domnia sa ca fiind greşeli destul de mari din această lege, trebuie să ne dea de gândit, mie, cel puţin, mi-au dat. Dar să ajung în final, pentru că celelalte probleme de ordin juridic nu le mai invoc, pentru că domnul Bolcaş le-a făcut atât de strălucitor pe înţelesul tuturor încât cred că ar fi trebui să discut degeaba.

Ce ne propune ultima parte a acestei moţiuni. Pe de o parte, schimbarea ministrului abia numit, pe de altă parte, ce ne propune, să spunem noi, Parlamentul, că Guvernul trebuie să respecte legea, adică să dăm o lege, să dăm o hotărâre prin care să spunem că legea trebuie să fie respectată. Aceasta am mai făcut-o o dată prin Constituţie. Noi nu suntem de acord cu astfel de practici parlamentare de a spune că legile sunt făcute ca să fie respectate, acestea trebuie să fie cunoscute. Ca atare, nu putem să votăm o astfel de moţiune, într-adevăr, neserioasă din păcate, pe o problemă foarte serioasă. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea centrală a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Sali Negiat, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Negiat Sali:

Domnule preşedinte,

Doamnă ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Moţiunea simplă cu privire la încălcarea cu bună ştiinţă de către Guvern a Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi proasta gestionare a politicii guvernamentale privind problematica violenţei în familie de către Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei şi implicit de ministrul Elena Dumitriu aduce la ordinea zilei încă o problemă care îşi are rădăcinile într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat sau cauze care sunt legate în mod diferit de nivelul de trai, nivelul de cultură, apartenenţa la diferite culturi, comunităţi etnice sau religioase ş.a.m.d.

Cine a crezut că un anumit mod de relaţie într-o familie, respectiv violenţa în familie, va fi reglementat cât ai bate din palme, printr-o simplă apariţie a unei legi şi a unor reglementări şi instituţii în conformitate cu necesităţile de rezolvare a acestei spinoase probleme, credem că în mod sigur s-a înşelat.

Această moţiune este cel mai bun exemplu.

Abia cu câţiva ani în urmă, înainte de 1989, multe cazuri de violenţă în familie se rezolvau cu participarea statului, în special a miliţiei, care recomanda părţilor să se împace, ca să nu fie înregistrate ca evenimente care să le afecteze imaginea şi rezultatele muncii de educaţie, chiar existând cazuri când se recomanda confidenţial chiar o bătaie a partenerului sau partenerei, după caz, cu lovituri care să nu lase semne în zone ale corpului la vedere sau în zone ruşinoase, mai puţin dispuse pentru expunere.

De secole, în educaţia familială în cadrul multor comunităţi, religii, a stat la bază şi principiul că bătaia este ruptă din rai, că o anume rezolvare a diferitelor situaţii în familie se pot face cu violenţă. Nu este uşor să scoţi din arsenalul diferitelor segmente ale diferitelor comunităţi etnice sau religioase această facilă modalitate de acţiune.

Am considerat necesar să reamintesc aceste lucruri, pentru a sublinia că violenţa în familie are puternice rădăcini în educaţie. Statisticile de orice fel, cu referire la această problemă arată că familiile cu educaţie solidă, oamenii care au un nivel de educaţie suficientă nu apelează la metode violente de rezolvare.

Celelalte cauze enumerate în motivarea existenţei violenţei în familie sunt colaterale şi toate sunt în directă relaţie cu nivelul de educaţie a fiecărui individ.

Un singur exemplu vreau să dau. Toţi cunoaştem foarte multe familii sărace, sau provenim din ele, unde n-au existat sau nu există violenţă. Considerăm că această lege a venit la timp şi este un mare pas înainte pentru reglementarea unei vechi probleme a celulei de bază a societăţii omeneşti, a familiei.

Este şi condiţie de îndeplinire pentru accedere la Comunitatea Europeană. De aceea, suntem convinşi că Guvernul va lua măsuri urgente de aplicare a Legii nr.217 din 2003, de protejare a familiei, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, de elaborare a normelor metodologice, acţionând ferm pentru eliminarea cauzelor şi conotaţiilor sociale ale acestui fenomen.

Vă mulţumim. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Petruş Octavian, în numele independenţilor.

Domnul Octavian Constantin Petruş:

Domnule preşedinte,

Prea nobili şi stimaţi colegi parlamentari,

Am urmărit la televiziune prestaţia doamnei ministru în legătură cu tema în discuţie.

În esenţă, această doamnă spunea, într-o duioasă naivitate: mie nu-mi place această lege, chiar dacă a fost votată de Parlamentul României, chiar dacă a fost votată de PSD. PSD-ul a făcut o lege proastă, aşa că n-o voi aplica şi am să fac eu o altă lege.

Stimaţi colegi,

Dacă suntem cu picioarele pe pământ, dacă avem un epsilon de responsabilitate, nu ne putem prezenta în faţa Uniunii Europene cu un asemenea comportament ministerial, pueril şi nedemocratic. Ce Dumnezeu?! Anii '50 au trecut demult. Suntem în secolul XXI. Astăzi, moda în politică constă în proceduri democratice, şi nu în voluntarism sau bunul plac al conducătorilor.

Din c.v.-ul doamnei ministru am reţinut că este o absolventă a Facultăţii de fizică. Şi eu sunt fizician - şi unul serios. Şi cineva care acţionează precum doamna Elena Dumitru, cred că nu face cinste breslei fizicienilor. Eu o sfătuiesc să se gândească bine la ce am spus eu astăzi şi să acţioneze în consecinţă.

Nu sunt de acord nici cu prestaţia de astăzi a doamnei Mona Muscă. Doamnă Muscă, strigătele nu mă impresionează, nu sunt argumente!

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Al doilea tur de intervenţii.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Marineci Ionel.

Domnul Ionel Marineci:

Domnule preşedinte,

Doamnă ministru,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi participanţi la lucrările Camerei Deputaţilor,

Sunt onorat astăzi să particip la dezbaterea unei moţiuni care este mai degrabă un text de exerciţiu politic şi, probabil, de lectură cu voce tare.

Mă simt, însă, dezonorat tocmai de faptul că, din cei 27 plus 29 de semnatari ai moţiunii, unii au fost atât de pătrunşi de text şi de conţinut, că nici nu se află în sală. Spun aceasta, pentru că, din lecturarea textului, rezultă existenţa unei ţinte precise pentru autori. Este vorba de Guvernul Partidului Social Democrat, condus de primul-ministru Adrian Năstase, şi de doamna ministru Elena Dumitru.

Reuşesc semnatarii moţiunii să mai inventeze o temă. Eu am acum posibilitatea să afirm că Guvernul Partidului Social Democrat, condus de primul-ministru Adrian Năstase, şi-a dovedit capacitatea şi competenţa în aplicarea legilor, iar doamna ministru Elena Dumitru este responsabilă de gestionarea problematicii violenţei în familie şi are autoritatea morală de a vorbi în numele Guvernului despre această lege.

Voi prezenta, în sprijinul afirmaţiilor mele, măsurile concrete întreprinse la nivelul direcţiilor de protecţie a copilului din întreaga ţară, sub îndrumarea şi coordonarea Autorităţii Naţionale de Protecţie a Copilului şi Adopţie, din subordinea ministerului condus de doamna ministru Elena Dumitru.

Este vorba de servicii specializate pentru protecţia copilului împotriva abuzului, neglijenţei şi exploatării.

Există, la ora actuală, 18 servicii, centre specializate, dintre care în cinci din aceste centre - în Teleorman, Vaslui, Giurgiu, Brăila şi sectorul 2 -, se acordă, pe lângă consiliere, şi adăpost mamelor şi copiilor supuşi diferitelor forme de violenţă domestică, cu finanţare de la bugetele consiliilor judeţene.

Există, la ora actuală, 29 de servicii telefonice de tip permanent şi 8 servicii telefonice obişnuite.

Consecinţa măsurilor legislative şi sociale promovate de Guvernul Partidului Social Democrat, condus de primul-ministru Adrian Năstase, o reprezintă evoluţia numărului de copii protejaţi în sistem familial şi rezidenţial. Şi, ca să dau răspuns unei stimate doamne care a pus în discuţie acest element, vreau să-i spun că numai în anii 2001 şi 2002, numărul copiilor protejaţi în familie a crescut de la 30.572 la 41.782, luându-se în considerare interesul superior al copilului. În timp ce numărul copiilor protejaţi în centre de plasament a scăzut - şi se numesc centre de plasament, stimată doamnă, - de la 57.181 la 43.703; a crescut numărul de servicii alternative, de la 131 la 309; numărul de asistenţi maternali profesionişti a crescut de la 3.200 la 8.600; au fost închise sau restructurate 47 de instituţii publice de tip vechi.

Există un concurs apreciat şi de cei care monitorizează România - Concursul "Floare de colţ", dedicat tocmai acestor copii.

Comparativ - şi vreau să vă spun acum şi rezultatele unui sondaj intitulat "Copilul abuzat şi neglijat în familie", care a fost lansat public în martie 2003 şi care spune aşa: "Prevalenţa abuzului în familiile din România este similară cu cea existentă în alte state. Abuzul sexual are chiar o prevalenţă aflată la limita inferioară a valorilor furnizate de studiile efectuate în aceste state. În schimb, prevalenţa abuzului fizic se află la limita superioară a valorilor menţionate de experţii străini, explicaţia fiind de ordin cultural, prin care bătaia considerată ca mijloc de disciplinare a copilului este aplicată şi prin folosirea de obiecte".

Având ca elemente principale de reper pentru intervenţie, Programul de guvernare şi strategia în domeniu, Guvernul Partidului Social Democrat, condus de primul-ministru Adrian Năstase, a demonstrat, prin măsurile legislative, administrative şi financiare întreprinse până acum, angajamentul politic ferm de a gestiona problematica violenţei în familie şi-i îndemn pe colegii deputaţi să spună "nu" moţiunii.

Profit de ocazia pe care o am în acest moment, să vă adresez îndemnul, domnilor colegi, ca, mâine, 3 decembrie 2003, Ziua internaţională de solidaritate a persoanelor cu handicap, din Anul european al persoanelor cu handicap, să fim cu toţii alături de cei pe care soarta i-a înzestrat cu dizabilităţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, doamna deputat Mihaela Ionescu.

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Doamnă ministru,

Obiectul moţiunii în discuţie astăzi îl constituie încălcarea, cu bună ştiinţă, de către Guvern, a Legii nr.217 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi proasta gestionare de către acesta a problematicii violenţei în familie, cu referire directă la ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, respectiv doamna ministru Elena Dumitru, care, astăzi, s-a disculpat, promiţând că proasta gestionare va fi remediată într-un termen rezonabil - adică o zi, adică un an, adică la anul, când o să vină Partidul România Mare la putere, probabil.

Încălcarea legii şi aplicarea defectuoasă a politicii guvernamentale a devenit axiomatică în România şi ea nu se limitează numai la problema violenţei în familie, devenită deja o realitate îngrijorătoare a României în tranziţie. Conform statisticilor dâmboviţene, adică de pe site-ul www.poliţiaromână.ro, ea reprezintă 7,8% din cele 29.890 infracţiuni cu violenţă, adică 2.115.

Se poate spune că acest număr este mare, că acest număr este mic; este, oricum, un număr îngrijorător de infracţiuni cărora le cad victimă soţiile, soţii sau rudele apropiate.

Partidul România Mare consideră că este mult mai îngrijorătoare acutizarea formelor de violenţă în familie, agravarea consecinţelor, cruzimea actelor de violenţă pe care le consideră rezultate directe ale unei politici sociale şi economice iresponsabile, condusă de toate guvernele care s-au succedat în ultimii 14 ani. Fiecare dintre aceştia a neglijat fenomenul violenţei în familie, nu a căutat să identifice cauzele sale sociale sau morale, nu a emis legile necesare îngrădirii şi pedepsirii celor vinovaţi, deşi au avut succesiv la îndemână frâiele Ministerului Justiţiei, ale celui de Interne, ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ceea ce ar fi putut preveni amploarea fenomenului acum 7 ani, acum 5 ani, acum 2 ani. O fac astăzi, în criză totală de comunicare cu propriul electorat care chestionează ce s-a făcut pe linie socială, pentru securizarea graniţelor, inclusiv pentru prevenirea intrării în ţară a drogurilor, a băuturilor contrafăcute, care au contribuit în mare măsură la agravarea fenomenului violenţei în familie.

Ce au făcut aceştia pentru a asigura un climat de pace socială pe linia creării de noi locuri de muncă? Acestui electorat îngrijorat i se răspunde acum cu o moţiune asupra încălcării de către Guvern a Legii prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Moţiunea propune, probabil în mod paradoxal, o altă definiţie a violenţei în familie decât cea adoptată în propriul act legislativ, unde avem o definiţie mai apropiată realităţilor româneşti.

Cauzele violenţei în familie s-ar limita, conform moţiunii, numai deteriorării relaţiilor familiale, sau apariţiei unor circumstanţe în care agravarea s-a declanşat ca efect al consumului de alcool. Se exemplifică violenţa în familie numai prin cota alarmantă a fenomenului în rândul minorilor, dintre care 75% ar fi suferit, măcar o dată în viaţă, de violenţă, contorizându-se, probabil, şi chelfănelile aplicate de către părinţi atunci când copiii au întârziat de acasă sau au luat-o razna.

Alt exemplu este cel al femeilor care au suferit în urma violenţei familiale care, conform Raportului ONU, s-ar situa la 35% din numărul total al femeilor, în timp ce tot Poliţia Română vorbeşte numai de 6,8%. Omorurile şi loviturile cauzatoare de moarte, abuzurile şi perversiunile de tot felul nu sunt contorizate şi nu sunt considerate ca a fi menţionate, măcar, în moţiune.

Partidul România Mare consideră că fenomenul violenţei în familie nu mai poate fi ascuns sub preş. Nu se mai poate spune că aşa ceva nu există în România, că relaţiile familiale sunt un teritoriu tabu, pentru că, tot conform statisticilor de pe site - ul Poliţiei, România se află pe primul loc în topul negativ al violenţei în familie, din rândul ţărilor foste comuniste.

Sigur că romanele Agathei Christie, pline de crime conjugale, nu au fost scrise în România. Sigur că nici povestirile lui Hitchock cu hecatombe de neveste îngropate în grădina din spatele casei n-au fost scrise pe malurile Dâmboviţei. Asta nu înseamnă că noile condiţii economico-sociale precare, care au împins peste jumătate din populaţia ţării sub pragul minim al sărăciei, obligând mamele sau taţii să plece la muncă în străinătate, rezultatul direct fiind o dezagregare a familiilor, o schimbare a relaţiilor între părinţi şi copii, ducând la incesturi, la copii lăsaţi pradă abuzurilor de tot felul, la copii fără exemple morale familiale, educaţi de filme de o cruzime fără seamăn, care vin din alte modele culturale, opuse creştinismului ortodox şi care au devenit, volens nolens, unice exemple, adeseori urmate de tinerii care vor să vadă dacă pot şi ei să fie la fel de cruzi cu cei din filme.

Moţiunea nu atinge cauzele, ci numai forma, cerând să se sancţioneze o întârziere - ce-i drept de neiertat - în aplicarea unei legi, care, şi aşa, nu rezolvă decât pedepsirea violenţelor, nu şi cauzele sociale: şomajul, consumul alcoolului contrafăcut, intrat fraudulos în ţară sau alambicat în distilăriile clientelei politice.

Ce-i drept, s-a obţinut acum şi aici o recunoaştere din partea ministrului, a cauzei exacte a acestui fenomen, şi anume sărăcia, sărăcia la care a adus-o guvernul actual, guvernul de acum 5 ani, guvernul de acum 7 ani şi de acum 14 ani.

Simpla monitorizare a fenomenelor, precum şi crearea de adăposturi care ar rezolva doar câteva cazuri care îndrăznesc să apeleze la autorităţi, nu vor rezolva fondul problemei. S-ar impune o implicare efectivă a organelor de poliţie care, în prezent, se reduce numai la înregistrarea reclamaţiilor victimelor ori la amendarea celui care este foarte violent, tocmai pentru că nu are bani; este violent pentru că nu are unde să se ducă din casă la un loc de muncă, pentru că nu poate să-şi aline oful decât cu un alcool contrafăcut.

Conform studiului "Femeia în criminalitate", publicat de Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, poliţistul poate intra oriunde, în scopul de a preveni o infracţiune sau o serioasă tulburare a ordinii publice, dacă, de exemplu, aude strigând: "Crimă! Viol!", sau dacă se aud zgomote care conduc la concluzia că are loc o luptă în plină desfăşurare.

Dar, dacă vătămătorul îşi bate pe înfundate victima şi acesteia îi este ruşine de vecini, de societate, atunci se autosesizează cineva? Ce face Puterea? Dar ce face şi Opoziţia, care depune astăzi o moţiune în privinţa violenţei în familie, pentru a sancţiona, de exemplu, mass-media ce mediatizează cu precădere aspectele scandaloase, încălcând adeseori dreptul victimei la confidenţialitate, nemergând aproape niciodată la sursele sociale şi economice care au generat, fără excepţie, săvârşirea violenţei.

Fenomenul violenţei în familie este o realitate dureroasă a României în tranziţie, dar el este numai o componentă a coşmarului poporului român care este violentat de factura la lumină, de cea la căldură, de preţul alimentelor de bază, de preţul hainelor, altele decât second - hand.

Dacă Guvernul nu se arată responsabil faţă de rezolvarea celorlalte fenomene menţionate mai sus, alt fel decât formal, pe o hârtie, cel puţin acum s-a recunoscut cauza, putea el, oare, Guvernul, să gestioneze fenomenul violenţei în familie? Este bine să vorbim despre răul cauzat de neaplicarea Legii privind violenţa în familie, dar ne întrebăm: ce lege a fost respectată de către poliţiştii care fură, de către autorităţile statului care se lasă mituite, de justiţia care împarte dreptate cu dublă măsură, acum, acum 5 ani, acum 7 ani, acum 14 ani, de 14 ani încoace.

Iată de ce Partidul România Mare se abţine să voteze această moţiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Partidului Democrat, doreşte domnul Boc să vorbească, pentru restul de două minute plus un minut de la PSD, că ştiu precis că dumneavoastră doriţi să încălcaţi termenul acesta.

Domnul Emil Boc:

Îl refuz, domnule preşedinte, chiar dacă vă mulţumesc pentru generozitate.

Doamnă ministru,

Doamnelor şi domnilor,

Mă voi opri doar la o simplă afirmaţie extrem de gravă, cu implicaţii constituţionale, juridice şi politice, făcută de către doamna ministru: "Nu voi aplica legea", spunea doamna ministru referindu-se la Legea cu privire la protecţia şi prevenirea victimelor violenţei în familie.

O simplă analiză a textului constituţional, art.1 alin.5, ne spune: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." - fără să facă distincţie între demnitari şi cetăţeni.

Art.16 alin. 2 din Constituţie ne spune, în acelaşi timp: "Nimeni nu este mai presus de lege".

Art.52 precizează că în cazul în care un magistrat ar săvârşi, cu rea-credinţă sau din culpă, prejudicii aduse cetăţenilor, i s-ar atrage răspunderea directă materială.

Dar iată că în Parlamentul României, un ministru al Cabinetului îşi permite să sfideze textul constituţional, să sfideze legea, să sfideze prevederile Codului penal. Dacă un cetăţean ar fi făcut o asemenea afirmaţie şi ar fi aplicat-o, ar fi fost trimis în închisoare. Dar un ministru este aplaudat la scenă deschisă.

Fie şi pentru asemenea afirmaţii se impune demiterea unui ministru care încalcă textul Constituţiei şi legile în vigoare, fără a mai intra în celelalte detalii legate de Agenţia Naţională pentru Protejarea Familiei. O asemenea afirmaţie ar trebui sancţionată de către o clasă politică responsabilă. Nu ne putem juca cu aplicarea legilor în România. Nu putem face şi transforma Parlamentul într-un club, într-un club de discuţii. Dacă tot ceea ce facem noi aici se rezumă la nivelul unui club de discuţii, atunci nu ne merităm leafa pe care o primim.

Doamnelor şi domnilor,

Dacă dorim ca responsabilitatea să fie întronată, repet, fie şi numai pentru asemenea afirmaţie, un ministru ar trebui să-şi dea demisia, dacă nu, să fie demis.

Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PD şi PNL)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat renunţă la restul minutelor pe care le are la dispoziţie, dar dăm cuvântul doamnei ministru, pentru a răspunde unor probleme suplimentare care s-au ridicat în dezbateri.

Aş ruga şefii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală, pentru a putea vota.

Poftiţi.

Doamna Elena Dumitru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu am să vă reţin foarte mult timp.

Aş vrea să fac câteva consideraţii pe marginea celor pe care dumneavoastră le-aţi spus astăzi aici.

În primul rând, aş vrea să vă mulţumesc pentru interesul arătat pentru acest domeniu foarte sensibil şi de care orice femeie se simte foarte ataşată.

Am spus, în textul pe care am avut onoarea să-l prezint în faţa dumneavoastră, că femeile sunt principalele victime şi copiii.

Ca femeie, vă mulţumesc foarte mult pentru interesul pe care l-aţi arătat de pe o baricadă sau de pe alta.

Cu siguranţă, vom îmbunătăţi această lege, pentru a o face aplicabilă. Dorim să limităm, să combatem, să prevenim violenţa în familie. Efectele asupra comportamentului individual şi asupra societăţii se văd încă.

Să nu ne închipuim că violenţa în familie a apărut imediat după revoluţie. Cineva aici evoca o relaţie directă în privinţa violenţei în familie cu miliţianul. Aş vrea să vă reamintesc că duhovnicul cel mai des căutat era secretarul de partid, din acest punct de vedere. Acolo nevestele bătute se duceau să-şi caute dreptatea.

Ceva s-a schimbat în democraţie. În primul rând, cunoaştem mai bine dimensiunile fenomenului, din ce în ce mai bine. Din ce în ce mai bine ştim ce avem de făcut.

Am spus aici şi am recunoscut: sărăcia este o cauză importantă a violenţei. Dar sărăcia n-a inventat-o acest guvern. Aş vrea să vă reamintesc că acum vreo două săptămâni Banca Mondială a dat publicităţii un raport care arată că din 2000 în 2002 rata sărăciei a scăzut cu 6 puncte procentuale, nu a crescut.

Avem foarte mult de lucru împreună: politicieni, oameni de afaceri, care au responsabilitatea socială a companiilor de rezolvat; cetăţeni, familii, adulţi şi cei care au bunăvoinţa să se aplece asupra acestui subiect.

Eu cred că nu este o temă pe care o vom rezolva numai prin această lege.

Urmează să consolidăm un adevărat aparat legislativ-normativ pentru a rezolva, măcar în bună parte, violenţa în familie. Am evocat exemplele unor state unde există bunăstare, unde există dezvoltare economică, pentru a arăta care sunt rădăcinile complexe şi diverse ale fenomenului.

În privinţa violenţei, atenţiei pe care Guvernul o acordă familiei şi copilului şi asistenţei sociale, în general, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că, lângă mine, în faţa dumneavoastră, se află doamna Marta Nora Ţărnea, care este primul secretar de stat din Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, din ultimii 15 ani, care se ocupă direct de această chestiune, de problematica familiei, a asistenţei sociale.

În ceea ce priveşte un îndemn pe care l-am auzit astăzi, că nu trebuie să gândim, aş vrea să vă spun că eu eram într-o sală, într-o aulă parlamentară şi în 1990 şi nu-mi aduc aminte cu foarte multă plăcere de un anumit îndemn despre cei care gândesc şi cei care muncesc. Aş vrea să vă cer permisiunea ca, totuşi, Guvernul să gândească. Cred că este util tuturor. (Comentarii, vociferări în Grupurile parlamentare ale PD şi PNL)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Doamna ministru v-a ascultat pe dumneavoastră când aţi vorbit. Vă rog frumos să-i permiteţi să termine intervenţia.

Doamna Elena Dumitru:

În ceea ce priveşte excesiva birocraţie, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că există şi alte legi care reglementează în materie. Există Legea nr.161, care stabileşte normative foarte clare de personal; ca să traducem într-o limbă populară şi accesibilă tuturor - câţi cu sapa şi câţi cu mapa.

Dacă ţinem cont de toate legile, nu numai de Legea de prevenire şi combatere a violenţei în familie, un calcul sumar şi simplu arată că este nevoie de aproximativ 1.000 de noi posturi în administraţie. Acest lucru poate fi demonstrat.

Cât despre ceea ce este de făcut în continuare, în cel mai scurt timp posibil această agenţie va funcţiona. Va funcţiona cu toate resursele administrative pe care le are în acest moment Guvernul la dispoziţie şi le poate în continuare înfiinţa.

Trebuie să folosim resurse financiare, instituţionale, umane într-un mod chibzuit şi înţelept, fără risipă. Alţii au risipit. Noi nu ne mai putem permite acest lucru.

Această lege va fi aplicată, pentru că va deveni aplicabilă prin modificare şi completare.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Colegii mei, domnii secretari, îmi confirmă că avem cvorumul în sală. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră moţiunea.

Cine este pentru? 27 voturi pentru moţiune.

Voturi împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abţineri? 23 abţineri.

Deci, moţiunea a fost respinsă cu 135 de voturi împotrivă, 27 pentru şi 23 abţineri.

Numai puţin, stimaţi colegi, pentru că mâine e zi de comisii, daţi-mi voie să supun votului dumneavoastră aprobarea a două comisii de mediere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

A doua comisie de mediere se referă la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Sunt propuşi: Smaranda Dobrescu, Pavel Tudoran, Gheorghe Suditu, Maria Apostolescu, Emil Crişan, Paula Ivănescu, Böndi Gyöngyike.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Vă aduc, de asemenea la cunoştinţă că la secretarul general al Camerei Deputaţilor se află în depozit Legea pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltarea referitor la Proiectul privind piaţa de electricitate, semnat la Bucureşti la 15 iulie 2003, în vederea exercitării de către dumneavoastră a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.

Cu aceasta, declar închisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Lucrările s-au încheiat la ora 19,30.