Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 decembrie 2003

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.161/2003
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 decembrie 2003

  Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.  

Şedinţa a început la ora 16,40.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Borbély László, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să declar deschisă şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor de astăzi.

Vă anunţ că, din cei 345 de deputaţi, şi-au anunţat prezenţa 300, 45 sunt absenţi, 15 participă la alte acţiuni parlamentare.

Îl rog cu această ocazie şi pe domnul secretar Borbely să vină la prezidiu.

Potrivit unei cutume, la începutul fiecărei şedinţe de luni, înainte de a intra în dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi, o să vă prezint o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent, care sunt transmise comisiilor permanente pentru întocmirea raportului.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la "Mecanismul Comunitar de facilitare a întăririi cooperării în intervenţiile de asistenţă în domeniul protecţiei civile", semnat la Bruxelles, la 28 noiembrie 2002, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 15 decembrie 2003.

Cameră decizională: Senatul.

2. Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentelor aduse la Aranjamentul stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin schimb de scrisori între Bucureşti şi Washington prin scrisoarea din 17 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi a Băncii Naţionale a României şi răspunsul din 31 octombrie 2001 al Fondului Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, prin Memorandumul suplimentar de politici economice şi financiare şi prin Memorandumul tehnic de înţelegere suplimentar, convenit la Bucureşti şi la Washington, prin Scrisoarea Părţii române din 3 octombrie 2003 şi Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internaţional din 15 octombrie 2003, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 15 decembrie 2003.

Cameră decizională: Senatul.

3. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Bălteni prin reorganizarea comunei Perieţi, judeţul Olt, iniţiată de domnii deputaţi Florin Georgescu şi Florin Iordache.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 15 decembrie 2003.

Cameră decizională: Senatul.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare între România şi Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Durată Medie, semnat la Bucureşti la 21 mai 2003, şi a Acordului între România şi Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici (EUMETSAT) privind statutul de stat cooperant, semnat la Cheia la 17 iulie 2003 (amânarea votului final).  

Primul proiect înscris pe ordinea de zi de astăzi este Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare între România şi Centrul Român pentru Prognoză Meteorologică pe durată medie, semnat la Bucureşti la 21 mai 2003, şi Acordul dintre România şi Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici.

Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect. Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Stadiu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După trei ani de zile, am reuşit compatibilizarea sistemului nostru de meteorologie şi hidrologie cu cerinţele Uniunii Europene.

În martie şi iunie 2003, am semnat acordurile de compatibilizare cu două instituţii de prestigiu ale Uniunii Europene: EUROMERSAT - ul şi EUMET - ul, pe scurt, Centrul de transmisiuni meteosat prin satelit şi Centrul de programe europene pentru meteorologie.

Dat fiind aprecierea de care ne-am bucurat din partea celor două instituţii, avem rugămintea să fiţi de acord cu proiectul de lege prezentat dumneavoastră, aşa cum a fost şi raportul comisiilor sesizate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule vicepreşedinte Grigoraş, vă rog să prezentaţi raportul comisiei de buget. Nu e al dumneavoastră? Nu. V-am văzut prezent şi am crezut că dumneavoastră sunteţi.

Domnule Bara, aveţi un acord internaţional. Raportul a fost prezentat de iniţiator şi acum prezentaţi dumneavoastră raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Radu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu adresa nr.703 din 17 noiembrie, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea dezbaterii şi avizării în fond a Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare între România şi Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe durată medie, semnat la Bucureşti la 21 mai 2003.

Comisia, la întocmirea raportului, a avut în vedere avizul Comisiei pentru politică externă, avizul Comisiei pentru buget, avizul Consiliului Legislativ.

Prezentul proiect de lege are ca obiect reglementarea, ratificarea Acordului de cooperare între România şi Centrul European pentru prognoze.

Având în vedere importanţa acestui acord, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului, echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege. Acest proiect a fost aprobat în unanimitate de către comisie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să se înscrie la dezbateri generale. Nu doreşte.

Trecem atunci la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul proiectului, stimaţi colegi, dacă aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.1 care cuprinde dispoziţia de ratificare a acordului. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.2. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Vom supune mâine votului final acest proiect în şedinţa destinată votului final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectelor de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară - anul 2001 şi 2002, semnate la Bucureşti, la 12 mai 2003 (amânarea votului final).  

La pct.3: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară pe anul 2001.

Comisia pentru buget să fie pregătită.

Din partea iniţiatorului, domnul ministru Andrei Popescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Popescu (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene):

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În cadrul asistenţei tehnice şi economice acordate României de statele membre ale Uniunii, Germania este unul dintre cei mai importanţi donatori. Baza legală a acestei asistenţe o reprezintă acordul-cadru aprobat prin Legea 17 din 1995.

În temeiul acestui acord-cadru, România încheie anual acorduri guvernamentale de colaborare financiară. Pentru anul 2001, prin acordul bilateral, guvernul federal german a pus la dispoziţie pentru cooperarea bilaterală cu România în domeniul financiar şi tehnic, fonduri în valoare totală de 7,66 milioane euro, destinaţi astfel: 1,53 milioane euro pentru programul de renovare urbană în oraşe vechi istorice, în concret, Sibiu, şi 6,13 milioane euro pentru programul de credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Domnule preşedinte, îngăduiţi-mi să prezint şi următorul acord pe 2002 pentru că ambele sunt în strânsă conexiune.

Prin Acordul pentru anul 2002, Guvernul federal-german a alocat pentru cooperarea financiară cu România 6 milioane euro care vor fi distribuiţi astfel: împrumuturi de 3,2 milioane euro pentru proiectul infrastructură comunală, împrumuturi de 2,5 milioane euro pentru programul de credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii, 0,3 milioane euro pentru crearea unui fond de studii pentru specialişti.

Ambele acorduri au fost semnate la Bucureşti pe 12 mai 2003. Implementarea tehnică a programelor menţionate în acordurile pe 2001 şi 2002 va fi realizată exclusiv de către partea germană în directă cooperare cu beneficiarii finali: autorităţile locale sau instituţiile bancare când ne referim la schemele de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule vicepreşedinte Grigoraş, v-aş ruga să prezentaţi şi dumneavoastră ambele rapoarte, dar dezbaterile le vom face separat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat ambele proiecte de lege respectiv Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară a anului 2001, semnat la Bucureşti, la 12 mai 2003 şi Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară pe anul 2002, semnat, de asemenea, la Bucureşti, la 12 mai 2003.

În ambele cazuri, a întocmit raport favorabil. A avizat, de asemenea, favorabil ambele proiecte de lege şi comisiile: juridică, de disciplină şi imunităţi, industrii şi servicii, administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, respectiv, Consiliul Legislativ, comisia propunându-vă în acest caz dezbaterea şi adoptarea în forma prezentată de iniţiator a ambelor proiecte de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să se înscrie la dezbaterea primului proiect. Poftiţi, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock:

Domnule preşedinte,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Foarte pe scurt aş dori să ridic câteva probleme vizavi de ambele proiecte de lege.

Consiliul Legislativ, în avizele sale, a semnalat nişte probleme de formă, a arătat de exemplu că cele două acorduri nu au titlu, pe de o parte; pe de altă parte, a semnalat că între cifrele cuprinse în expunerile de motive şi cifrele cuprinse în acorduri sunt nişte neconcordanţe.

Explicaţia este următoarea: au fost confundate cele două expuneri de motive care au fost difuzate şi, se pare, şi Consiliului Legislativ şi nouă. Poate reprezentantul Guvernului ne dă nişte explicaţii în legătură cu aceste probleme semnalate de Consiliul Legislativ în avizele sale.

Dincolo de aceste probleme de formă, grupul nostru parlamentar, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, este pentru adoptarea legilor care prin aceste acorduri vor fi ratificate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

L-aş ruga pe domnul vicepreşedinte Grigoraş dacă aţi urmărit...

Domnule ministru, Andrei Popescu, vă rog să-i răspundeţi şi dumneavoastră, după ce vă consultaţi şi cu vicepreşedintele Comisiei pentru buget.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Popescu:

Sigur, este regretabil că s-a întâmplat această inversare. La ora actuală nu mai sunt probleme.

Eu mulţumesc pentru sprijinul acordat şi sper, pe viitor, să nu se mai repete asemenea probleme.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă mai sunt intervenţii la dezbateri generale. Nu.

Trecem întâi la Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului pe anul 2001.

La titlul proiectului dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate.

Cuprinsul art.unic care conţine dispoziţiile de ratificare a acordului, acord pe care-l aveţi anexat. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate.

Următorul proiect de ratificare: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară pe anul 2002.

Dacă sunt discuţii prealabile. Nu sunt.

La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La cuprinsul art.unic care conţine dispoziţia de ratificare. Nu sunt obiecţiuni. Votat articolul în unanimitate.

Vom supune votului final şi acest proiect în cursul zilei de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind instituirea voluntariatului în armată (amânarea dezbaterilor).  

Propunerea legislativă privind instituirea voluntariatului în armată.

Unul dintre iniţiatori, domnul Boc, ne-a cerut să amânăm discuţia pentru mâine, pentru că astăzi se lucrează în Comisia juridică.

Dacă sunteţi de acord cu această amânare. Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru formularea unei rezerve la Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontieră a Consiliului Europei, adoptată la Strasbourg la 5 mai 1989, şi pentru desemnarea, în conformitate cu prevederile acestei Convenţii, a autorităţilor competente (amânarea dezbaterilor).  

La pct.6: Proiectul de Lege pentru formularea unei rezerve la Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontieră a Consiliului Europei, adoptată la Strasbourg, la 5 mai 1989 şi pentru desemnarea, în conformitate cu prevederile acestei convenţii, a autorităţilor competente.

Comisia de cultură este? Da. Vă rog să prezentaţi timpii de dezbatere, fiind în procedură de urgenţă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Noi vă propunem cinci minute, cu un minut pentru fiecare intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Există, stimaţi colegi, o intervenţie prealabilă a reprezentantului Guvernului la acest proiect.

Domnul ministru Bobiş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Teodor Bobiş (secretar de stat, Relaţia cu Parlamentul):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pe acest proiect v-am ruga să-mi permiteţi să facem două observaţii. Una, de ordin formal, şi a doua, de fond.

Cea de ordin formal ar consta în faptul că această rezervă a fost trimisă Parlamentului pentru a fi aprobată prin decret al domnului preşedinte.

În momentul de faţă, ca urmare a amendamentelor pe care comisia de specialitate le-a adus acestei rezerve, noi nu putem să punem nici un fel de concluzie, nici de admitere a amendamentului şi nici de respingere a amendamentului, întrucât competenţa de apreciere a lor nu ne revine nouă, Guvernului, ci revine preşedintelui.

Pe fond, aş vrea, de asemenea, să observaţi că, prin amendamentele care s-au adus, atât la prima poziţie, cât şi la a doua, se restrânge sfera de aplicare a convenţiei. Or, şi pe fond, trebuie să se pronunţe tot domnul preşedinte.

În aceste condiţii, noi vă propunem, domnule preşedinte, să fiţi de acord ca să rediscutăm amendamentele cu Comisia juridică şi bineînţeles cu comisia de specialitate, Comisia de cultură.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Marton Arpad.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Árpad-Francisc Márton:

Domnule preşedinte,

Sunt obligat să iau cuvântul pentru că am mai fost o dată la o şedinţă în care domnul secretar de stat a intervenit susţinând punctul de vedere al Guvernului care, ulterior, s-a dovedit nefiind punctul de vedere al Guvernului.

Ambele restricţii vin, deci ambele puncte, vin ca un proiect de lege venit de la Guvern. Deci restrângerile făcute au fost propuneri ale Guvernului şi nu înţeleg atunci pe cine reprezintă domnul care a luat cuvântul aici dacă nu este de acord cu proiectul depus de Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Domnul ministru se referea la amendamentele care au fost formulate în comisii. Având în vedere că la dezbateri nu participă acum membrii Comisiei juridice, şi se ridică o problemă de strictă specialitate, v-aş propune să amânăm discuţia până marţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Árpad-Francisc Márton:

Nu vă supăraţi! Una din modificările propuse a venit din partea acelei comisii care cică n-a participat şi am preluat amendamentul domnului Olteanu. Deci, asta este prima. Iar cea de a doua, este o mică modificare şi de restrângere şi una mare de extindere a unor prevederi, la o altă discuţie legată de Ministerul Culturii care, iarăşi, a fost prezent.

Deci, nu se susţine ceea ce a fost enunţat de la acest microfon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, ne războim aici şi, în final, o să ajungem la aceeaşi concluzie. Eu v-aş ruga să reţineţi că ar fi cu totul imprudent din partea noastră să adoptăm un proiect de lege pentru ratificarea unei convenţii internaţionale şi să greşim decât să mai verificăm încă o dată.

Vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Eu admit punctul dumneavoastră de vedere, am rugămintea să reluăm această dezbatere în plen mâine, dar trebuie să atrag atenţia că prevederea despre care face vorbire domnul ministru îmi sună straniu sau, în orice caz, cred că nu ne-am confruntat cu ea până acum în plen. În ceea ce priveşte amendamentul adus de domnul Ionel Olteanu de la Comisia juridică, îl considerăm şi noi oarecum restrictiv şi am avea un text să-l propunem, însă, având în vedere faptul că, ştiu eu, doriţi să reluăm discuţia mâine, suntem de acord.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră amânarea dezbaterii acestui proiect până mâine, urmând să fie înscris primul pe ordinea de zi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitate. Vă mulţumesc.

Cu 5 voturi împotrivă, reprezentând voturile comisiei avizate, adică cea care a întocmit raportul în fond, s-a amânat dezbaterea proiectului până mâine dimineaţă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.47/2002 de modificare şi completare a Legii minelor nr.61/1998 şi a Legii petrolului nr.134/1995 (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.47/2002 de modificarea şi completarea Legii minelor. Suntem şi aici în procedură de urgenţă. Comisia de industrii.

Stimaţi colegi, deci este vorba de un proiect pe care îl dezbatem în continuarea şedinţei de data trecută.

Am ajuns la pct.4. Eram la un amendament respins? Da. Amendamentul 4 a fost votat? Nu.

Aştept punctul de vedere al iniţiatorului. Doamna ministru Manolescu, poftiţi! Doriţi să-l mai prezinte o dată domnul preşedinte Antal sau îl ştiţi? Vă rog să-i şi explicaţi de ce, că dânsul a motivat amendamentul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ne menţinem punctul de vedere pe care l-am exprimat atunci când amendamentul respectiv a fost formulat, pe următoarele considerente: redevenţa pentru concesionarea bunurilor proprietate publică urmează regimul juridic al bunurilor. În consecinţă, concesionarea unui bun public al statului nu poate fi făcută şi de administraţia publică locală care să beneficieze de redevenţa aferentă.

De asemenea, Legea minelor nr.61/1998 reglementează şi defineşte resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental ca bunuri proprietate publică care aparţin statului român.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Aţi ascultat în şedinţa trecută argumentele domnului preşedinte Antal cu privire la amendamentul care i-a fost respins, iar acum aţi ascultat explicaţiile iniţiatorului.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins al domnului preşedinte Antal.

Cine este pentru amendament? Două voturi pentru.

Împotrivă?

Cu 4 voturi pentru, marea majoritate împotrivă, s-a respins amendamentul domnului Antal.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 4 al comisiei care propune abrogarea art.I.

Cine este pentru? Vă rog să fiţi prezenţi la vot şi să vă manifestaţi poziţia faţă de amendamentul comisiei. Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 3 abţineri, majoritatea pentru amendament, s-a adoptat amendamentul 4.

Art.II. Comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu sunt. Votat în unanimitate art.II.

De fapt, a fost preambulul art.II, pentru că prin amendamentul 6, comisia propune modificarea lit.f) şi m). Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Se aprobă amendamentul 6, se modifică literele f) şi m) ale art.II.

La pct.7 din raport, cel potrivit căruia iniţiatorul abrogă art.29, comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Adoptat pct.2 cu privire la abrogarea art.29.

Pentru punctul 3, cel referitor la art.30, comisia vă propune modificarea acestuia prin amendamentul 8. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 8. Nu aveţi. Modificat pct.3 cu privire la art.30 în mod corespunzător.

Pct.4, cel cu privire la art.32, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul.

La pct.4, cel cu privire la art.32, comisia nu are amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat textul în unanimitate, în formula iniţiatorului.

La pct.5, urmăriţi amendamentul de la pct.10, cel cu privire la art.II, alin.3 al art.43. Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate.

La celelalte texte dacă mai sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votate în unanimitate în formularea iniţiatorului.

Vom supune votului final acest proiect în cursul zilei de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale (amânarea dezbaterilor).  

La pct.8 este Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi solicită amânarea discutării acestui proiect pentru mâine. Dacă sunteţi de acord.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor (amânarea votului final).  

La pct.9 este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Suntem în procedură de urgenţă.

Din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, domnule Bara, aveţi cuvântul pentru a propune timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Liviu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propun pentru fiecare articol 2 minute şi în total 20 de minute. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere. Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă doreşte cineva să facă vreun comentariu prealabil. Nu.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege.

Vă rog să urmăriţi în paralel proiectul de lege şi raportul comisiei.

La titlul legii, în formula adoptată de Senat, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate în formularea Senatului.

Preambulul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Pct.1. Votat în unanimitate.

La pct.2, urmăriţi amendamentul de la pct.1 al comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat amendamentul, şi pct.2 se elimină.

La pct.3, urmăriţi amendamentul de la pct.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul şi se modifică textul.

La pct.4, urmăriţi amendamentul de la pct.3. Comisia propune eliminarea art.6. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.3. Adoptat în unanimitate.

La pct.5, 6 şi 7 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Textele sunt adoptate în varianta Senatului.

La pct.8, urmăriţi amendamentul de la pct.4. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul şi se modifică pct.8.

Pct.9, 10, 11 şi 12 din formularea Senatului. Adoptate în formula prezentată.

Pct.13 şi 14. Adoptate în unanimitate.

Pct.15. Adoptat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.1, 2 şi 3. Dacă aveţi obiecţiuni. Votate în unanimitate în formularea din ordonanţă.

La art.4 din ordonanţă am adoptat textul de la pct.1 din legea de aprobare primită de la Senat.

Art.5. Dacă mai aveţi obiecţiuni la alin.1 şi 3, pentru că alin.2 l-am modificat prin pct.2 din legea Senatului. Nu sunt. Votate în formularea din ordonanţă.

După alin.3, prin pct.3, am introdus alin.4.

La art.6, prin pct.3, de fapt am eliminat acest text.

La art.7, la textul din ordonanţă, dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat textul iniţial.

La art.8, după textele actuale - alin.1 şi 2, Senatul, prin pct.5, adoptat şi de noi, a introdus un alineat nou, alin.3. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Rămâne textul votat de către Senat.

La art.9, după alin.4, am introdus un alineat nou, dar vă întreb dacă la art.9 alin.1, 2, 3 şi 4 aveţi obiecţiuni. Nu. Textele din ordonanţă sunt votate în unanimitate.

La art.10 din ordonanţă dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat textul din ordonanţă.

La art.11, urmăriţi pct.8 din lege. Noi am votat formularea din amendamentul de la pct.4. În consecinţă, doar pentru alin.2 vă întreb dacă mai aveţi obiecţiuni. Alin.2 rămâne în formularea Guvernului.

La art.12 dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în formularea din ordonanţă.

Art.13. Dacă la alin.1 şi 2 aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în unanimitate.

Vă amintesc că prin pct.9 din proiectul de lege am introdus la art.13 un alineat nou, care se include în cuprinsul art.13.

La art.14, urmăriţi amendamentul de la pct.5, care se referă la pct.3 din alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.5. Admis amendamentul de la pct.5, şi se modifică pct.3.

La pct.8, urmăriţi amendamentul de la pct.6. Admis amendamentul şi se modifică pct.8.

La celelalte puncte de la lit.a) alin.1 al art.14 dacă mai aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în formularea din ordonanţă.

La lit.b) şi c) dacă aveţi obiecţiuni. Votate în formularea din ordonanţă.

Alin.2. Votat în formularea din ordonanţă.

La art.14, vă amintesc că, prin pct.10, 11, 12, 13 şi 14, au fost introduse unele modificări de către Senat, pe care le-am votat şi noi. În consecinţă, supun votului dumneavoastră art.14 în alcătuirea rezultată din amendamentele noastre şi din cele votate de către Senat.

 
     

Domnul Gheorghe Dinu (din sală):

Am un amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La art.14 aveţi dumneavoastră probleme?

 
     

Domnul Gheorghe Dinu (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să interveniţi.

Domnul deputat Dinu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dinu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La art.14, PRM-ul şi PNL-ul au avut un amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La care din puncte?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dinu:

La art.14 alin.1 lit.a) pct.10.

Textul este "Ministerul Administraţiei şi Internelor elaborează şi supune spre aprobare strategia de dezvoltare a parcurilor industriale", şi noi am cerut abrogarea, întrucât Ministerul Administraţiei şi Internelor nu se poate implica în dezvoltarea parcurilor industriale. Aceasta este o treabă care ţine de Ministerul Industriilor eventual, de APAPS, dar nicidecum de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule vicepreşedinte Bara, vă rog să prezentaţi punctul de vedere al comisiei cu privire la argumentele pe care ni le aduce suplimentar domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Liviu Bara:

Da, domnule preşedinte. Această discuţie am avut-o şi în comisie, prezentându-i-se colegului Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64 din 2003, prin care Ministerul Administraţiei şi Internelor a preluat activităţile privind parcurile industriale de la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. Că este bine sau că nu este bine, nu discutăm acum despre acest lucru, şi nu este cazul acestei legi, ci, prin ordonanţa respectivă, s-a hotărât ca de la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei aceste parcuri să treacă la Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi eu cred că s-a hotărât bine, având în vedere că dezvoltarea acestor parcuri este strâns legată de tot ceea ce înseamnă şi administraţia şi de tot ce înseamnă relaţiile, fiindcă într-un parc industrial, după cum ştiu colegii, sunt implicaţi nu numai cei din judeţul respectiv, ci sunt implicaţi şi cei din construcţii şi din tot ceea ce înseamnă relaţiile şi din judeţele învecinate.

Deci, acesta a fost motivul pentru care comisia a respins propunerea.

 
     

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Domnule preşedinte...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, nu am observat să nu fi votat pentru repartizarea timpilor de dezbatere, având în vedere că suntem în procedură de urgenţă.

Câte minute s-a votat pentru dezbaterea unui text?

Vă rog, spuneţi, numai că v-aş ruga să ne încadrăm în timpii aprobaţi pentru dezbaterea fiecărui text.

 
     

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Nici nu am apucat să vorbesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Păi Grupul dumneavoastră depăşise demult timpul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

Mulţumesc oricum pentru generozitatea pe care o dovediţi faţă de mine. Un singur lucru ţin să spun: în momentul în care se realizează această chestiune, se va asigura cu certitudine o stare de haos pe care nu ştiu ce ordonanţă o va rezolva în viitor.

Atâta vreme cât avem un minister care este abilitat să se ocupe de dezvoltarea industrială, să se ocupe de resurse şi economie, această ingerinţă, prin ordonanţa de urgenţă evocată ca motiv pentru anularea acestui amendament, mie mi se pare că este cu totul şi cu totul neavenită.

Pe de altă parte, există riscul ca instituţiile subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv prefecturile, să preia treptat şi pe uşa din dos atribuţiile fostelor judeţene de partid. Sper că nu se doreşte să se ajungă la această revitalizare a intervenţiei politicului în administraţie şi economie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Dinu, care a fost respins de către comisie, şi aţi înţeles şi argumentele.

Cine este pentru? 25 de voturi pentru.

Împotrivă? 40 de voturi împotrivă.

Abţineri dacă sunt. Nu sunt, dar foarte mulţi nu votează.

Oricum, amendamentul a fost respins cu 40 de voturi împotrivă, 25 pentru.

Supun din nou art.14, aşa cum a rezultat din modificările aduse la Senat, votate şi de noi, cât şi din amendamentele noastre.

Cine este pentru art.14? 46 de voturi pentru.

Împotrivă? 25.

Abţineri? Nu sunt.

Art.14 a fost votat cu 46 de voturi pentru, 25 împotrivă, nici o abţinere.

La art.15 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate.

Titlul cap.IV şi art.16. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Titlul cap.V. Votat în unanimitate.

La art.17 nu sunt obiecţiuni, nici amendamente. Votat în unanimitate.

Art.18, 19, 20, 21 şi 22. Nu sunt obiecţiuni. Votate în formularea din ordonanţă.

Art.23. Votat în formularea din ordonanţă.

La art.24, urmăriţi amendamentul de la pct.7. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul de la pct.7, şi se modifică art.24.

Vă rog să constataţi că am parcurs textele proiectului de lege şi ale ordonanţei de urgenţă.

Vom supune proiectul de lege votului final în cursul zilei de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului (amânarea votului final).  

La pct.10 este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului.

Din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, domnule vicepreşedinte Bara, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere, fiind în procedură de urgenţă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Liviu Bara:

Având în vedere modificările şi amendamentele respinse, propun pentru fiecare articol câte 2 minute şi în total 20 de minute pentru întreaga ordonanţă. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi pentru. Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei de urgenţă.

Vă rog să urmăriţi în paralel raportul şi textul proiectului de lege.

La titlul proiectului dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La articolul unic, urmăriţi amendamentul de la pct.1. Adoptat amendamentul de la pct.1, şi se modifică textul articolului unic, ca urmare a propunerilor de modificare a ordonanţei.

La titlul ordonanţei de urgenţă nu sunt obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Votat în unanimitate.

Art.I, pct.1, 2, 3 şi 4. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Pct.5, 6, 7 şi 8. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Pct.9, 10 şi 11. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

La pct.12, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.2, care vizează modificarea alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni.

Domnul Dan Brudaşcu. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Mă bucură modificarea făcută, dar în amendamentul aprobat s-a strecurat totuşi o greşeală. Având în vedere că "organizarea şi desfăşurarea" sunt două noţiuni distincte, era corectă formularea iniţială "ale cărui organizare şi desfăşurare pentru fiecare categorie". Deci, articolul trebuie să fie la plural - "ale cărui", şi să revenim la forma iniţială a acestui document.

Cealaltă formulare "să absolve" este corectă, şi nu "să absolvească", aşa cum a fost iniţial.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Liviu Bara:

Îmi pare foarte rău, dar, citind fraza întreagă, este vorba de "curs de capacitate". Astfel, formularea corectă este "a cursului", nu "ale cursului".

Eu nu sunt profesor de română, dar cred că este bine aşa cum a hotărât comisia. Deci, este vorba despre curs, nu despre organizarea şi desfăşurarea ale cursului.

Astfel, propun ca textul să rămână aşa cum l-a votat comisia.

 
     

Domnul Dan Brudaşcu (din bancă):

Dar sunt două noţiuni distincte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Şi organizarea şi desfăşurarea se referă la curs, stimate domn deputat.

Dacă sunt obiecţiuni la amendamentul de la pct.2, care vizează modificarea alin.2 de la pct.12. Nu sunt. Votat în unanimitate.

La pct.13, 14 şi 15 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votate în unanimitate.

Pct.16. Urmăriţi amendamentul de la pct.3, care se referă la modificarea alin.3 şi 4 ale art.19. Dacă aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Alin.1 şi 2 rămân nemodificate, iar alin.3 şi 4 se modifică potrivit amendamentului de la pct.3.

Pct.17. Urmăriţi amendamentul de la pct.4. Dacă aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate amendamentul de la pct.4, şi se modifică în mod corespunzător pct.17.

Pct.18, 19 şi 20. Votate în unanimitate.

Pct.21, 22 şi 23. Votate în unanimitate în formularea din ordonanţă.

Pct.24 şi 25. Votate în unanimitate în formularea din ordonanţă.

La pct.26 urmăriţi amendamentul de la pct.5, care vizează modificarea art.371. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul şi se modifică textul.

Pct.27, 28 şi 29. Votate în formularea din ordonanţă.

Pct.30, 31 şi 32. Votate în formularea din ordonanţă.

Pct.33, 34 şi 35. Votate în formularea din ordonanţă.

La pct.36 urmăriţi amendamentul de la pct.6, care vizează modificarea art.61 alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul şi se modifică pct.36.

Pct.37. Urmăriţi amendamentul de la pct.7, care se referă doar la modificarea alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul de la pct.7, şi se modifică în mod corespunzător alin.2 al art.65.

Pentru alin.3 comisia nu a mai avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Votat alin.3 în formularea din ordonanţă.

Pct.38 şi 39. Votate în formularea din ordonanţă.

Pct.40. Urmăriţi amendamentul de la pct.8, care se referă practic la modificarea unei singure litere, lit.c). Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul de la pct.8, şi se modifică lit.c).

La celelalte litere nu aveţi obiecţiuni. Votate toate în formularea din ordonanţă.

La pct.41 dacă aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea din ordonanţă.

Prin amendamentul de la pct.9 comisia propune la art.71 alin.1 ca lit.a) de la acest alineat să fie modificată potrivit celor menţionate la ultimul punct din raport. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.9. Admis amendamentul de la pct.9 şi se modifică lit.a) de la art.71.

La pct.42, 43 şi 44 dacă aveţi obiecţiuni. Votate în formularea din ordonanţă.

La pct.45 dacă aveţi obiecţiuni.

Domnul Brudaşcu.

Cum nu mă uit la dumneavoastră, cum veniţi cu un amendament. V-am scăpat doar puţin din vedere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Ce să fac dacă partea aceea este mai umbrită deocamdată, domnule preşedinte?

Daţi-mi voie să vă spun că formularea "Poliţiei de Frontieră Române" nu mi se pare fericită. Eu aş sugera să fie "Poliţiei Române de Frontieră". Mi se pare că este mai corect aşa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule coleg, avem o denumire consacrată printr-un act- cadru.

Care este denumirea corectă, domnule ministru?

Vă rog să îi răspundeţi domnului deputat şi să spuneţi şi care este actul-cadru care dă denumirea acestui organism.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Pe tot cuprinsul Statutului Poliţistului se foloseşte sintagma "Poliţiei de Frontieră Române", ceea ce este corect. Şi în Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei de Frontieră Română de asemenea s-a folosit această sintagmă, cum este şi Inspectoratul General al Poliţiei Române în Legea de organizare şi funcţionare a instituţiei respective.

Prin urmare, pentru consecvenţă, s-a folosit această sintagmă tot timpul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, se pare că la dezbaterea legii-cadru şi a statutului v-a trimis partidul în misiune. Acum, trebuie să acceptaţi denumirea consacrată prin actul-cadru.

Dacă sunt alte obiecţiuni la pct.45. Votat în unanimitate în formularea din ordonanţă.

Pct.46 şi 47. Votate în unanimitate în formularea din ordonanţă.

Art.II. Votat în unanimitate.

Vom supune votului final acest proiect de lege pentru aprobarea ordonanţei în cursul zilei de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice (amânarea dezbaterilor).  

La pct.11, cine este iniţiatorul? Nu este aici iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dat fiind faptul că la Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, numai puţin, vă rog.

Iniţiatorul m-a rugat să amânăm dezbaterea acestui proiect până mâine dimineaţă, şi este corect şi colegial să procedăm aşa.

Vă supun, totuşi, votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind exercitarea profesiunii de kinetoterapeut înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România (amânarea dezbaterilor).  

La punctul 12: Propunerea legislativă privind exercitarea profesiunii de kinetoterapeut, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului kinoterapeuţilor din România.

Iniţiatorul cine este? Este iniţiatorul aici?

Poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Burnei:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunem amânarea, deoarece iniţiatorul este plecat şi nici din partea Executivului nu este nimeni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această cerere. Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Unanimitate.

S-a amânat pentru mâine.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2003 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995 (amânarea dezbaterilor).  

La punctul 13: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2003 pentru modificarea Legii învăţământului - procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorului... Din partea Ministerului Educaţiei este cineva? Nici Comisia pentru învăţământ nu o văd prezentă.

Amânăm dezbaterea pentru mâine, ...din lipsă de combatanţi.

Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2003 pentru reglementarea unor măsuri financiare (amânarea votului final).  

14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2003 pentru reglementarea unor măsuri financiare - procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget este, Ministerul Finanţelor este.

Propuneţi timpii de dezbatere, domnule Grigoraş.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Neculai Grigoraş:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2003 pentru reglementarea unor măsuri financiare, a întocmit raport favorabil, propune dezbaterea şi adoptarea în forma adoptată de Senat.

Fiind în procedură de urgenţă, propunem timp total 5 minute, un minut pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Cine este pentru această repartizare? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă este vreo intervenţie prealabilă? Dacă nu, trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate.

Art.1, 2, 3, 4 - votate în unanimitate.

Art.5 - votat în unanimitate, în formularea prezentată.

Vom supune votului final acest proiect mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (amânarea votului final).  

La punctul 15: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate - procedură de urgenţă.

Domnule vicepreşedinte Grigoraş, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Neculai Grigoraş:

Cu privire la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci s-a pronunţat în mod favorabil. Propunem dezbaterea şi adoptarea în forma adoptată de Senat.

Timp total de dezbatere 10 minute, un minut pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Mulţumesc.

Dacă e cineva împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate, în formularea Senatului.

Cuprinsul articolului unic, preambul. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Punctul 1. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate.

Punctul 2. Votat în unanimitate.

Punctul 3. Votat în unanimitate.

Punctul 4. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate.

Art.1. Votat în unanimitate în formularea din ordonanţă.

La art.2, vă semnalez că s-a adoptat forma modificată de către Senat a acestuia.

La art.3 nu sunt făcute modificări de către Senat, nici la 4.

Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Votate amândouă în formularea din ordonanţă.

La art.5, vă semnalez că alin.2 a fost modificat de către Senat şi am acceptat, şi noi, acelaşi lucru. Întreb dacă la alin.1 aveţi obiecţiuni. Votat alin.1 în formularea din ordonanţă.

La art.6 alin. 2, vă semnalez că, prin punctul 3 din legea votată de Senat, am modificat acest alineat.

Dacă la alin.1 şi 3 aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate, amândouă, în varianta din ordonanţă.

Art.7 votat în varianta din ordonanţă.

Art.8 din ordonanţă a fost abrogat prin punctul 4 din legea de aprobare.

Cu aceasta, vă rog să constataţi că am parcurs textele proiectului de lege şi ale ordonanţei.

Vom supune proiectul votului final în cursul zilei de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind Codul de conduită a funcţionarilor publici şi Propunerea legislativă privind Codul de conduită al funcţionarilor publici (amânarea votului final).  

Urmează Proiectul de Lege privind Codul de conduită al funcţionarilor publici şi Propunerea legislativă privind Codul de conduită al funcţionarilor publici.

Comisia pentru administraţie propune adoptarea primului proiect şi respingerea celui de al doilea.

Rog iniţiatorul, domnul Postelnicu.

Poftiţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Romeo Paul Postelnicu (preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Codul de conduită al funcţionarilor publici este un act deosebit de important, care trebuie să întregească cadrul legislativ existent aferent funcţiei publice.

Guvernul a elaborat acest proiect şi susţinem amendamentele care au fost făcute în Comisia pentru specialitate şi vă rugăm să-l aprobaţi aşa cum a ieşit el de la comisie.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul vicepreşedinte Bara.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Liviu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum spunea şi domnul iniţiator, de fapt, iniţiativa legislativă făcută de către un grup de deputaţi de la PNL, în urma discuţiilor care au avut loc la nivelul comisiei, s-a căzut de acord asupra raportului transmis plenului Camerei, în aşa fel încât şi propunerile făcute de către Guvern şi cele din iniţiativa legislativă s-a căutat ca, în raportul respectiv, să se ţină cont de aceste propuneri. Prin cele două iniţiative, de fapt, s-a urmărit constituirea unui adevărat Cod etic pentru funcţionarii publici, prin consacrarea valorilor şi principiilor etice care guvernează conduita ce trebuie urmată de aceştia în exercitarea funcţiei publice.

Comisia, în urma discuţiilor avute, supune aprobării plenului Camerei Deputaţilor, iar din totalul de 26 de membri ai comisiei, prezenţi 23, s-a votat în unanimitate raportul comisiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale?

Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Urmăriţi, vă rog, în paralel, proiectul de lege şi raportul comisiei.

La titlul proiectului, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Votat în unanimitate titlul iniţial.

Titlul Cap. I. Votat în unanimitate.

La art.1, ce să înţeleg, stimate domnule vicepreşedinte, din amendamentul 1? Se modifică numai alin.1, şi alin.2 rămâne în formularea iniţială?

 
     

Domnul Radu-Liviu Bara (din loja comisiei):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La alin.2 nu aveţi nici o intervenţie.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1? Admis amendamentul 1, se modifică alin.1 de la art.1.

La alin.2, nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea iniţială.

Art.2, urmăriţi amendamentul 2.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte, permiteţi-mi să fac, totuşi, nişte corecturi acestui amendament, pentru mai marea coerenţă a exprimării sale.

Sunt de acord că a fost bine venită schimbarea aceasta, în sensul: "Obiectivele prezentului Cod de conduită urmăresc", dar, de aici încolo, aş dori să facem să fie pe înţeles - "urmăreşte să asigure creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, precum şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică". Dacă l-am lăsa în varianta în care este, el este modificat, în prima parte, textul iniţial, dar, în partea a doua, nu s-a mai acordat atenţie asupra lui.

De asemenea, vă supun atenţiei şi lit. a). Aş vrea să fiţi de acord cu următoarele intervenţii: "creării şi menţinerii, la nivel înalt", apoi "a prestigiului instituţiei funcţiei publice şi al funcţionarilor publici", pentru că este vorba de prestigiul - "al funcţionarilor publici".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia este de acord? Sunt propuneri de mai bună redactare şi articulare a textelor.

Supun votului dumneavoastră formularea art.2 din amendamentul 2, art.2 preambul şi lit. a), potrivit celor propuse de domnul deputat Dan Brudaşcu.

Cine este pentru? Vă rog să mai şi votaţi, că, altfel, trebuie să deduc logic acest lucru.

Împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri?

Votat în unanimitate textul propus de domnul Dan Brudaşcu.

Lit. b) a alin.2. Dacă mai aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate textul, în formularea iniţială.

La art.3, vă rog să urmăriţi amendamentul 3 şi să-l ascultăm, în prealabil, pe domnul Dan Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

V-aş ruga să fiţi de acord că atât lit. a), cât şi lit. b), trebuie luate în mod individual şi să avem în vedere faptul că aceste substantive sunt feminine şi să facem corelările corespunzătoare: "Supremaţia Constituţiei şi a legii conform căreia funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta" şi, apoi, "prioritatea interesului public, conform căruia..." ş.a.m.d., curge textul corespunzător. Pentru că înţeleg că domniile lor au avut în vedere ideea de principiu, dar aici avem enumerările concrete, cele două, ambele, reprezintă principiile la care se referă partea din începutul acestui articol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul vicepreşedinte Bara.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Liviu Bara:

La lit.a), observaţia făcută de către domnul coleg "supremaţia Constituţiei şi a legii conform căreia funcţionarii publici", de acord, dar, la punctul 2, nu: "prioritatea interesului public conform căruia", conform interesului public, conform căruia funcţionarii publici... Deci, cu lit.a) da, dar cu lit.b) nu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Îmi pare rău, dar dumneavoastră vă referiţi la principiul priorităţii interesului public, nu vă referiţi la interesul public luat în general. Ca principiu este prioritatea interesului public şi, deci, accentul cade pe prioritate şi, atunci, trebuie să facem corelarea corespunzătoare şi în restul textului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mai citiţi, încă o dată, textul propus de dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Noi ne referim la cele două principii: primul principiu "supremaţia Constituţiei şi a legii" şi al doilea "prioritatea interesului public". Noi ne referim la prioritate, nu ne referim la interesul public.

 
     

Domnul Valer Dorneanu:

Citiţi mai departe.

 
     

Domnul Dan Brudaşcu:

"...conform căreia", prioritatea aceasta "conform căreia funcţionarii publici au îndatorirea" ş.a.m.d.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Liviu Bara:

Eu aş dori, pe domnul coleg, nu am să intru în dispută cu dânsul, dar o să îl rog să urmărească şi în continuare, că este vorba de nişte principii: deci principiul prioritatea interesului public, principiul, mai departe, "conform căruia", conform acestui principiu, "căruia" principiu.

Sigur, cu lit. a) sunt de acord, dar cu lit. b) nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La lit. a), cum aţi spus?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Liviu Bara:

La lit. a) "supremaţia Constituţiei şi a legii, conform căreia funcţionarii publici".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Nu sunteţi consecvent, nu vă supăraţi.

 
     

Domnul Radu-Liviu Bara:

Cum?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

O dată raportaţi la principiu şi o dată raportaţi la...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Liviu Bara:

Peste tot ne-am raportat la principiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Atunci, nu are dreptate nici la lit. a).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Liviu Bara:

Exact, domnule preşedinte. Eu sunt de acord cu ce spuneţi dumneavoastră şi e mai bine aşa: "căruia". Peste tot e "căruia", "căruia" principiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vedeţi că mai sunt, în continuare, până la lit. f), h).... peste tot.

 
     

Domnul Radu-Liviu Bara:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Deci totul se referă la principii, domnule Dan Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Eu sunt de acord că dumnealor au enumerat principiile, până la lit. i), pe care au introdus-o, dar aici avem definirea principiilor. Ce înţeleg dumnealor: "supremaţia Constituţiei şi a legii". Deci corelările se fac în raport de genul acestor substantive, nu în raport de principiu, pentru că noi nu punem, aici, în cântar, principiul. Suntem de acord cu el, principiul este reprezentat de: după caz "supremaţia Constituţiei şi a legii, conform căreia"; următoarea: "prioritatea interesului public, conform căreia": Mai departe, la punctul c): "asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor, conform căreia", "profesionalismul conform căruia" - aici este corect, "imparţialitatea şi independenţa conform cărora", pentru că sunt două, "integritatea morală conform căreia", "libertatea gândirii şi a exprimării", este una singură, "conform căreia", "cinstea şi corectitudinea conform cărora", "deschiderea şi transparenţa conform cărora". Aceasta este formularea corectă, în acest caz.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul vicepreşedinte Bara.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Liviu Bara:

Vă asigur că vom ajunge...

Domnule preşedinte, noi, la punctul c), dacă observaţi, am zis "asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, principiu conform...". Probabil că cel mai corect ar fi aşa, la lit. a): "supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia", la lit. b): "prioritatea interesului public, principiu conform căruia", probabil că am ales acea variantă ca să nu ne repetăm. Deci "principiul conform căruia", "principiul conform căruia", la fiecare punct în parte. Cred că sunteţi de acord şi dumneavoastră, da?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Numai dacă se introduce "principiul conform...".

 
     

Domnul Radu-Liviu Bara:

Exact, "principiul conform căruia".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Ne repetăm la nesfârşit.

Stimaţi colegi,

Vă rog să mandataţi aparatul tehnic să vă consulte pe toţi şi pe alţi colegi lingvişti, consultaţi şi Academia şi puneţi textul corect, că nu o să facem, aici, dezbateri pe modul de articulare a două texte, să ne certăm pe limba română.

De acord? Deci adoptăm textul art.3, potrivit amendamentului 3, urmând ca specialiştii să utilizeze tehnologia corectă.

La art.4, vă rog să urmăriţi amendamentul 4. Adoptat amendamentul, modificat textul art.4.

La art.5, nu sunt obiecţiuni, nici la titlul Cap. II. Dacă aveţi dumneavoastră? Votate în unanimitate, în formularea din lege.

La art.6, urmăriţi amendamentul 5. Votat amendamentul, modificat art.6.

Art.7, 8. 9 şi 10. Nu sunt obiecţiuni. Votate, toate, în formularea iniţiatorului.

Art.11, 12, 13, 14, 15, 16 - votate, toate, în formularea iniţiatorului.

Art.17 - Votat în unanimitate.

Art.18 şi 19 - Votate în unanimitate.

Titlul Cap. III şi art.20. Votate în unanimitate.

Art.21, 22, 23 - Votate în unanimitate.

Cap. IV, titlul, şi art.24 - Votate în unanimitate, în formularea iniţiatorului.

Art.25, 26, 27 - Votate în unanimitate.

Am parcurs textul acestui proiect de lege, îl vom supune mâine votului final.

 
Video in format Flash/IOS Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului de către deputaţii.  

Stimaţi colegi,

În continuare, trecem la partea a doua.

Video in format Flash/IOS   Mircea Toader

Începem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări cu o întrebare pe care a adresat-o domnul Mircea Toader, Ministerului Administraţiei şi Internelor, referitor la Statutul funcţionarilor publici.

Domnule Alexandru Mircea, aveţi cuvântul.

(În continuare, şedinţa este condusă de domnul vicepreşedinte Corneliu Ciontu)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Stimate domnule deputat,

În legătură cu întrebarea dumneavoastră prin care solicitaţi să vi se precizeze dacă anumite funcţii sunt considerate funcţii publice şi în ce categorie de funcţionari publici se încadrează potrivit legii, am onoarea să vă comunic următoarele.

Potrivit art.2 alin.1 şi 2 din Legea nr.188, în forma modificată, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii, cu scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală, iar funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.

Dumneavoastră cereţi concret mai multe funcţii dacă sunt de funcţie publică. Eu fac precizarea că este un răspuns amplu, întrucât aşa a solicitat întrebarea.

Nu ştiu dacă am timpul necesar să răspund la toate, dar am răspunsul scris şi l-aş putea prezenta, dar v-am transmis, oricum, răspunsul scris. Aveţi un exemplar pe care vi l-am transmis?

 
     

Domnul Mircea Nicu Toader (din sală):

Nu am primit.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Vi-l las pe acesta acum, dacă sunteţi de acord cu această variantă.

 
     

Domnul Mircea Nicu Toader (din sală):

Numai să văd şi să vă pot da un răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Sigur. E un răspuns amplu, întrucât vă referiţi la multe... (Domnul deputat Mircea Nicu Toader citeşte răspunsul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Doriţi să luaţi cuvântul, domnule deputat?

Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Nicu Toader:

În primul rând, mulţumesc domnului ministru pentru răspuns. Este chiar ceea ce doream, pentru fiecare funcţie se dă şi explicaţia, dacă au calitatea sau nu au calitatea de funcţionari publici. Dar, acum, vreau, totuşi, să-l întreb: în condiţia în care aceşti funcţionari publici care sunt trecuţi conform Legii nr.161 au şi calitatea de funcţii de conducere în partidele politice, ce trebuie să facă: să-şi dea demisia din funcţia politică sau din funcţia de funcţionar public? Aici este nodul gordian. Eu am ridicat această problemă la Galaţi şi mi s-a spus că nu sunt funcţionari publici şi ei bineînţeles că pot să-şi desfăşoare aceste funcţii politice, sunt preşedinţi, vicepreşedinţi, sunt secretari executivi în diferite foruri de conducere.

Întrebarea, pentru mine este ce trebuie să facă, cine ia măsura clară de a-i demite din funcţia publică, pentru că aia politică nu poate s-o ia administraţia. Dacă puteţi să-mi răspundeţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Poftiţi, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Având în vedere calitatea de funcţionar public şi calitatea de om politic, cred că trebuie să opteze pentru una din ele.

 
     

Domnul Mircea Nicu Toader (din sală):

Dacă nu optează, cine trebuie să ia măsuri?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Trebuie să opteze, în mod normal.

 
     

Domnul Mircea Nicu Toader (din sală):

Nu optează, este aşa de 6 luni!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Rămâne de văzut, de analizat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Să consider încheiat dialogul între dumneavoastră sau mai aveţi ceva de completat?

 
     

Domnul Mircea Nicu Toader (din sală):

Nu mai avem. Am înţeles că nu pote să dea răspunsul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

E în ordine.

Bine, vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Liana Elena Naum

Doamna deputat Liana Naum s-a adresat Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

Am să rog pe domnul ministru Dan Nica să formuleze răspunsul la întrebarea doamnei deputat. Şi, de asemenea, domnul Dan Brudaşcu a avut o întrebare, să-i răspundeţi şi domnului deputat şi, pe urmă, dacă dânşii au ceva de completat, le dăm cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Nica (ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Întrebarea care a fost adresată de către doamna deputat Liana Naum se referă la modalitatea de funcţionare a noului Cod poştal.

Această apariţie a noului Cod poştal era o necesitate pe care noi am adoptat-o la nivelul României, pentru că modificările care au apărut atât în structura administrativă, cât şi în cea urbanistică, au necesitat o nouă numerotare care să permită un flux mai rapid şi coerent al corespondenţei poştale, al mesageriei, al mandatelor poştale şi sigur că acest lucru era necesar, pentru că vechiul Cod poştal deja era depăşit de noua situaţie economică şi socială a României.

Costurile generate de implementarea noului Cod poştal se ridică la 2,267 de miliarde de lei, deci 2,2 miliarde de lei, aferente celor 15 mii de seturi complete de volume puse la dispoziţia cetăţenilor României şi a salariaţilor poştali. O mare parte din aceste cheltuieli au fost deja amortizate, prin vânzarea de seturi tipărite şi 4.500 de CD-uri, astfel încât, din acest punct de vedere, considerăm că introducerea noului Cod poştal a fost un succes deosebit.

Ca avantaje, aş dori să menţionez crearea perspectivelor pentru sortarea automată a trimiterilor poştale, dezvoltarea de noi produse şi servicii pe suport informatic, sortarea trimiterilor poştale prezentate de marii clienţi - Romtelecom, Metro, Connex, Orange, precum şi o facilitate a activităţii salariaţilor din poştă, care, în acest fel, nu vor mai fi nevoiţi să accepte apariţia unor erori care, la un moment dat, puteau apare datorită modalităţilor vechi şi depăşite.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Brudaşcu

Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi să răspund şi la cea de a doua întrebare, adresată de domnul deputat Dan Brudaşcu din Circumscripţia electorală Cluj, închirierea Canalului Satelit, singura instituţie în măsură să dea un răspuns, domnule deputat, la această întrebare este Societatea Română de Televiziune, contractul, de altfel, existent între Societatea Română de Televiziune şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii cuprinde şi serviciul de difuzare prin satelit a programului de televiziune România Internaţional, pentru care se foloseşte staţia de sol de satelit de la Cheia, care asigură recepţia acestuia în Statele Unite ale Americii şi Canada prin instalaţii de recepţie şi satelit comerciale.

Precizăm că acest semnal nu este codat. Pentru difuzarea programelor Societăţii Române de Televiziune în străinătate sunt încheiate contracte de difuzare cu societăţi străine de difuzare cu privire la care nu avem detalii şi care se încadrează în politica de difuzare a respectivelor societăţi. Deci, singura instituţie în măsură să răspundă la absolut toate aceste detalii este Societatea Română de Televiziune, România 1, România Internaţional sau TVR 2 în destinaţiile pe care le-aţi solicitat dumneavoastră: Europa, Africa, Orientul Mijlociu etc.

Deci, singurul contract la ora actuală se referă la transmiterea acestor programe în Statele Unite şi Canada şi aceste transmiteri nu sunt codate, ele pot fi codate doar dacă societăţile de televiziune prin cablu din ţările respective codează semnalul respectiv. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul deputat Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Mulţumesc, domnule ministru, pentru răspuns, dar eu aş dori să-i spun domniei sale că, întâmplător, românii din Canada şi din Statele Unite ale Americii care doresc să urmărească programele România Internaţional trebuie să cumpere o cartelă, o cartelă care este folosită ca mijloc de decodare a programelor transmise prin satelit. Am stat în cursul acestei veri la nişte prieteni în Canada, în zona Toronto şi obţineau transmisia TVR Internaţional numai în această manieră.

Conţinutul întrebării pe care v-am adresat-o se referea însă la nişte observaţii care au fost cuprinse în "închiriere - Canal Satelit" din Legea bugetului de stat pe anul 2004 şi pe mine mă nelămureau nişte aspecte care ţin de valorile care sunt prevăzute. Deci, nu scade suma de închiriere pe 2004, dar lipseşte din referirile textului respectiv orice trimitere spre TVR 1 şi TVR 2 şi atunci, nedumerirea mea pe care am supus-o atenţiei dumneavoastră se referea la ce se va întâmpla cu aceste două posturi. Pe de altă parte, un alt element pe care dumneavoastră îl susţineţi, este vorba de acea problemă a necodării. Eu trebuie să vă spun că, din informaţiile pe care mi le-au pus la dispoziţie specialiştii care m-au solicitat să fac o asemenea interpelare, rezultă că este codat în sistemul power-view şi că, în consecinţă, aceste programe nu pot fi decodate pentru recepţia pe teritoriul României, spre exemplu. Ele nu pot fi decodate de către beneficiarii interni. În felul acesta, dacă s-ar realiza această decodare, ar fi existat posibilitatea renunţării la sistemele terestre de transmisie şi s-ar asigura evident şi o economie substanţială la buget. Aceasta este opinia pe care v-o transmit cu respect din partea celor care m-au solicitat să vă supun atenţiei problemele din întrebarea adresată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Poftiţi, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Nica:

Deci, repet. Transmisia pe satelit pentru Statele Unite şi Canada se realizează necodat. Preluarea respectivului program de către societăţile de distribuţie din Statele Unite şi Canada se poate face codat sau necodat. Codat înseamnă că respectiva societate cere o taxă de la cel care vrea să vadă respectivul program. Aceasta este o opţiune pe care o au societăţile din oraşele respective din Statele Unite sau din Canada, deşi există situaţii în care aceste societăţi de distribuţie prin cablu preiau semnalul necodat şi îl transmit necodat mai departe şi atunci intră pachetul de programe normal oferit de către societăţile din Statele Unite şi Canada, iar pe de altă parte, alţii vor să se ceară bani şi atunci, evident că trebuie să plăteşti această sumă de bani. Este cam cum este cu HBO la noi.

Al doilea aspect, am spus că în România există programe transmise prin satelit care sunt codate, foarte probabil să fie aşa, asta am spus şi eu. Societatea Română de Televiziune nu are cu televiziunea română contract decât pentru transmiterea pe satelit în Statele Unite şi Canada. Pentru alte transmisii prin satelit nu utilizează serviciile acestei societăţi, iar acestea pot fi codate sau necodate în funcţie de politica pe care o are Societatea Română de Televiziune. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mai aveţi vreo problemă, domnule deputat?

Mulţumesc şi eu, domnule ministru. Constat că domnii deputaţi Tiberiu Csaba Kovács şi Metin Cerchez nu sunt prezenţi, deci, o să primească din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor răspunsul în scris, îl rog pe domnul Alexandru Mircea, secretar de stat la acest minister să-i dea răspuns domnului deputat Dan Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Stimate domnule deputat,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră referitoare la unele sesizări ale unui grup de consilieri din cadrul Consiliului local al comunei Mica, judeţul Cluj privind abuzurile săvârşite de primarul acestei comune, am onoarea să vă comunic următoarele. La Inspectoratul de poliţie al judeţului Cluj a fost înregistrată sub nr.423/2001 o sesizare a mai multor consilieri prin care se semnalează abuzuri săvârşite de primarul comunei Mica, judeţul Cluj, domnul Guţă Ovidiu.

Aspectele semnalate de către consilieri au fost verificate de către organele abilitate ale statului cu privire la toate acuzaţiile aduse primarului. Astfel, în privinţa reclamaţiei referitoare la modul în care a fost folosită suma de 90 de milioane de lei, colectată pentru introducerea telefoanelor, cu privire la intabularea abuzivă a unei magazii de cereale şi a unei suprafeţe de circa un hectar de teren şi cu privire la organizarea unei licitaţii legale, Poliţia municipiului Dej a stabilit, în urma cercetărilor, că faptele sesizate nu se confirmă, motiv pentru care dosarul 1817/2001 a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, soluţie validată de către această instituţie.

În urma reluării reclamaţiilor aceloraşi consilieri, cauza a fost examinată din oficiu de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj care, prin rezoluţia 355/2 din 30.IX.2002, a procedat la infirmarea soluţiei, dispunând reluarea cercetărilor. Totodată, prin Ordonanţa 780/P/2001 din 13.XII.2002 s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, care a stabilit neimplicarea primarului în nici una dintre activităţile ilegale ce i-au fost imputate. Faţă de această situaţie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, investit cu recercetarea cauzei, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru majoritatea faptelor sesizate în ceea ce-l priveşte pe primarul Guţă Ovidiu, iar prin disjungerea cauzei a fost reţinut în sarcina primarului modul defectuos în care acesta, alături de consilierii locali, 4 dintre ei, a organizat licitaţie pentru introducerea gazului metan în comună. Această disjungere s-a materializat în Dosarul penal 87.031 din 27.X.2003, aflat în lucru la Poliţia municipiului Dej, care urmează a fi înaintat din nou Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, acesta fiind singurul în măsură să stabilească dacă în sarcina domnului Guţă Ovidiu poate fi reţinută vreo faptă care să întrunească elementele constituite ale vreuni infracţiuni.

Vă anexăm, urmează să vă remitem odată cu răspunsul oficial o notă cu aspectele principale care rezultă din raportul de expertiză financiar-contabilă, dispus prin ordonanţa invocată anterior de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc. Domnul Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Mulţumesc domnului secretar de stat pentru răspuns. Aş dori însă să fac câteva precizări. Eu nu mă îndoiesc că verificările au ajuns la concluziile pe care domnia sa le-a menţionat aici. Este însă un lucru foarte grav, pentru că presa din judeţul Cluj, atât cea scrisă cât şi cea audiovizuală, continuă să se refere la activitatea infracţională a acestui primar.

În aceste condiţii, nu vă revine decât, domnule secretar de stat, ori să împingeţi lucrurile până la descoperirea adevărului, mai presus de orice fel de ingerinţe politice, ori să-i arestaţi pe cei care atentează la renumele acestui primar.

Declaraţiile din ultima perioadă ale acestui primar sunt următoarele, domnule secretar de stat. V-aş ruga să le reţineţi: "Atâta vreme cât eu sunt primar aici, eu fac legea, eu sunt legea. Toate denunţurile pe care le faceţi, sunt fără nici un efect. Nu se poate atinge nimeni de mine, pentru că eu am dat mâna cu preşedintele Iliescu şi cu preşedintele Bush." Acestea sunt lucrurile.

Pe de altă parte, eu v-am pus la dispoziţie documente oficiale. Este vorba de un extras din cartea funciară din care rezultă că acest domn primar, împreună cu soţia sa, şi-a intabulat unul dintre grajdurile CAP-ului. În ce condiţii a intrat el în această posesie? Deci, aceste chestiuni care sunt elemente concrete, palpabile. Or, mai este cealaltă problemă. Aceşti consilieri locali inventează, nu spun adevărul. Nu se poate ca ei să revină mereu şi mereu şi inclusiv să vină în audienţă la noi, parlamentarii de Cluj, indiferent de culoarea politică a consilierilor respectivi in corpore să ne sesizeze cu aceste materiale, să ne depună aceste memorii pe care le-au mai înaintat altor autorităţi şi de acest primar să nu se poată atinge nimeni, numai şi numai pentru că el se bucură de protecţie politică.

Eu cred că ministerul din care faceţi parte, trebuie să facă justiţie şi adevăr, indiferent de culoarea politică a celui care este în cauză. Până nu se va ajunge la această situaţie, există serioase semne de întrebare în legătură cu modul în care ministerul dumneavoastră rezolvă problemele. Mai vreau să vă mai spun un lucru. El se laudă că atâta vreme cât ministrul de Interne este domnul Rus, vecin acolo cu domnia sa, putem noi să strigăm în pustiu, pentru că nu i se va mişca un fir de păr.

V-aş ruga să confirmaţi dacă acest lucru reprezintă şi angajamentul domnului ministru pentru protejarea corupţilor care, întâmplător, deţin funcţii pe linie de partid şi administraţie în PDSR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Da, poftiţi, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Eu nu pot să comentez acuma afirmaţiile pe care le face un primar. Este până la urmă, treaba lui cu ce se laudă, însă în legătură cu toate aspectele pe care dumneavoastră le-aţi precizat, eu am o notă, extras din procesul-verbal de verificare, răspunde punctual la 8 puncte, rămâne la latitudinea dumneavoastră dacă vreţi să vă citesc acum pe puncte toate acuzaţiile care sunt formulate şi care este motivarea sau care este rezultatul concret al acestora. Dacă nu, eu, oricum vă transmit, deci, Ministerul Administraţiei şi Internelor vă transmite Nota de constatare cu privire la toate aspectele care sunt semnalate. Fără discuţie că, dacă un primar locuieşte într-o comună învecinată sau într-un judeţ învecinat sau într-o regiune administrativ-teritorială învecinată cu un demnitar public şi invocă prin aceasta că este vecin cu acel demnitar, noi care suntem oameni responsabili şi serioşi, cred că nu trebuie să luăm în calcul aceste afirmaţii şi să socotim că pe această cauză el ar fi protejat. Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Mai aveţi ceva probleme? Ar mai fi, dar continuăm dialogul. Bine, mulţumesc frumos.

Tot domnul deputat Dan Brudaşcu s-a adresat Autorităţii Naţionale de Control, domnul Marin Popescu, secretar de stat v-a încerca să dea un răspuns acestei solicitări şi pentru domnul Brudaşcu. Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman nu este prezent, însă o să primească în scris răspunsul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Popescu:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

La interpelarea nr.1637/2003 a domnului deputat Dan Brudaşcu care solicită precizări privind măsurile luate pentru recuperarea datoriilor la buget de circa 11 miliarde lei, înregistrate la Clujana, vă precizez următoarele:

Datoriile lui Clujana, la un moment dat, au reprezentat 9.693.540 de dolari, aceasta de fapt reprezenta un credit pe care Societatea Clujana l-a luat de la Bancorex, dar până la această dată, din această sumă, s-au achitat 5.377.514 dolari.

În luna august 1999, să fac un mic istoric, Adunarea generală a acţionarilor a decis închiderea operaţională a societăţii. În perioada 1999 - 30.VI.2000, în baza Hotărârii de Guvern 563/1999 şi Hotărârii de Guvern 798/2000, AVAB-ul a suspendat executarea silită a garanţiilor constituite în favoarea sa, APAPS-ul, urmând a analiza posibilităţile de privatizare a societăţii. Nefiind identificat nici un investitor strategic care să preia societatea, după 30.VI.2000, AVAB a reluat procedura de executare silită a S.C.Clujeana S.A., prin comunicarea titlului executoriu şi aplicarea sechestrului asigurator asupra activelor societăţii. În procesul de executare silită, AVAB-ul a urmărit vânzarea activelor neproductive ale societăţii şi valorificarea în bloc a nucleului productiv în vederea menţinerii specificului de activitate şi implicit a mărcii Clujeana. În perioada 8.IV.2002-10.V.2003, AVAB-ul a valorificat prin licitaţii publice, conform Ordonanţei de Urgenţă nr.51/1998, 19 active din patrimoniul Societăţii Clujeana, încasând suma de 1.719.663 dolari. În baza Hotărârii Guvernului nr.339/2002, AVAB a valorificat clădirea administrativă din Cluj-Napoca, Piaţa 1 Mai în valoare de 495.000 de dolari prin trecerea din patrimoniul S.C.Clujana în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Conform Hotărârii Guvernului nr. 47/2003, pachetul de acţiuni deţinut la S.C.Clujana de APAPS, care reprezenta 63,79 acţiuni cu capitalul social a fost transferat în proprietatea privată şi administrarea Consiliului judeţean Cluj, urmând ca în urma solicitării acestora, AVAB să procedeze la conversia de acţiuni a soldului creanţei rămasă de recuperat, conform prevederilor Legii nr.137/2002.

S.C.Clujana avea o datorie la Ministerul de Finanţe în sumă de 2.256.151 lei, stabilită prin procesul-verbal de verificare nr.1500 din 2001 din care s-a achitat 58 de milioane de lei. Pentru diferenţa de 2,197 miliarde a fost emis titlu executoriu şi evitată poprirea bancară pe conturile societăţii la Banca Română de Dezvoltare, Sucursala Cluj. Această sumă a fost însă exonerată la plată în urma contestaţiei depuse de societate prin Sentinţa Civilă nr.140 din 25.IV.2002 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr.2338 din 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.

Motivaţia: s-a plătit suma de bază, diferenţa reprezentând dobânzi şi penalităţi la impozitul pe salariu. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

În marea majoritate a informaţiilor pe care domnul secretar de stat ni le-a comunicat ne erau cunoscute şi nu mă refeream la ele, mă refeream la o iniţiativă de la sfârşitul lunii noiembrie prin care se anunţa organizarea de către AVAB a unei licitaţii pentru vânzarea unor active în valoare de 700.000 de dolari, din câte am reţinut eu, într-o primă etapă cele în valoare de 11 miliarde de lei. Existau chiar o serie de loviri cu cărămida în piept a preşedintelui Consiliului judeţean Cluj prin care acesta avertiza că nu va permite AVAB să-şi realizeze competenţele în materie, lucru care se pare că s-a confirmat. Nu am reuşit să înţeleg din răspunsul primit dacă aceşti bani sunt trecuţi la datoria publică. Ce modalităţi vor avea în continuare domniile lor pentru recuperarea acestor sume datorate de o societate comercială. Formula găsită nu ni se pare deloc a fi fezabilă, cu atât mai mult cu cât ea este însoţită deja de o serie de abuzuri din partea administraţiei publice judeţene şi din motivul că nu sunt asigurate nici prin buget, bugetul central, nici prin bugetul vreunui minister sumele necesare reluării şi relansării activităţii respective, pentru ca marca de care se poartă atâta grijă în momentul de faţă să producă şi efecte economice favorabile.

Deci, eu nu am înţeles până la urmă care este modalitatea. Aceşti bani când se vor recupera? Ei reprezintă o datorie clară către bugetul de stat, iar eu ştiu că AVAB a fost gândit şi conceput şi realizat tocmai pentru recuperarea acestor sume spre a nu se îngreuna în mod nejustificat datoria publică cu aceste sume rezultate din proasta conducere managerială a acestor unităţi economice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Poftiţi, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Popescu:

În finalul precizării am menţionat că, conform Ordonanţei de Urgenţă nr.47/2003, pachetul de acţiuni, 891, deţinut de Clujana la APAPS a fost transferat în proprietatea privată şi administrarea Consiliului judeţean Cluj. Acesta trebuie să ceară AVAB-ului să procedeze la conversia în acţiuni la soldul creanţei rămasă de recuperat. Până la această dată nu a solicitat. Deci, acesta este răspunsul pe care l-am primit de la AVAB şi acestea sunt modalităţile. Ei sunt proprietari şi numai ei au dreptul să solicite aceasta.

 
     

Domnul Dan Brudaşcu (din bancă):

Ei nu au interes să ceară să se rezolve problema.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mai dialogaţi dumneavoastră dacă mai este ceva neclar.

 
Video in format Flash/IOS   Becsek-Garda Dezideriu Coloman Domnule secretar de stat, pentru că a venit între timp şi domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu, am să vă rog să formulaţi şi răspunsul la întrebarea domniei sale.
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Popescu:

La interpelarea formulată de domnul deputat Dezo, am onoarea să vă informez următoarele. O echipă compusă din membri ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai Gărzii Financiare şi Inspectoratului General de Poliţie au efectuat un control în zona Ocolului silvic Gheorgheni, cu această ocazie constatându-se numeroase încălcări de lege, respectiv: şeful Ocolului silvic Gheorgheni a eliberat autorizaţiile de exploatare şi a dispus întocmirea foilor de însoţire a materialului lemnos către Asociaţia proprietarilor de păduri Lazarea fără ca aceasta să fie proprietara pădurii respective.

În felul acesta, până la data controlului au fost expediaţi 16.262 mc în baza foilor de însoţire care aveau înscrise în fals datele privind beneficiarul mărfii şi numele delegatului asociaţiei de proprietari. Aceste nereguli au avut ca scop de a favoriza persoane fizice care au dobândit ilegal pădurea şi au comercializat masa lemnoasă fără a deţine autorizaţie în acest sens.

Datele primare evidenţiate de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au fost preluate de comisarii Gărzii Financiare care, până la data actuală, au stabilit un prejudiciu care se cifrează la peste 17 miliarde de lei constând îndeosebi din taxa pe valoarea adăugată, impozit pe profit sau venit ce trebuia achitat de persoanele fizice care au desfăşurat nelegal operaţiunea de exploatare şi comercială a masei lemnoase din pădurea proprietate privată aflată pe raza comunei Lazarea. Controlul a scos în relief de asemenea, că punerea în posesie a pădurilor de către persoane fizice nu s-a făcut în urma unui control de fond, aşa cum ar fi fost legal, şi numai scriptic prin semnarea documentelor la birou. A fost încălcată Legea nr.1/2000, iar vinovăţia aparţine şefului Ocolului silvic Gheorgheni şi membrilor Comisiei locale Gheorgheni de aplicare a legilor fondului funciar.

S-au constatat abateri şi în fondul forestier de stat gestionat de Ocolul silvic Gheorgheni referitor la punerea în valoare a masei lemnoase din doborâturile de vânt, licitarea şi valorificarea acesteia, iar vinovăţia aparţine de asemenea, şefului ocolului silvic. Ca urmare a abaterilor menţionate au fost stabilite următoarele: prin adresa nr.3496 din 2 decembrie 2003, actul de control a fost transmis la parchet pentru a se stabili faptele cauzatoare de prejudiciu şi abateri cu caracter financiar şi a se lua măsurile care se impun.

De asemenea, prin adresa nr.4181 din 17.XI.2003 s-a solicitat Regiei Naţionale a Pădurilor luarea de măsuri, respectiv schimbarea din funcţie a şefului Direcţiei silvice Harghita, a şefului Biroului fondului forestier pentru ocolul silvic şi a altor persoane care sunt stabilite vinovate prin procesul-verbal de control.

De asemenea, pentru constatările efectuate de Garda de Mediu au fost anunţate organele de cercetare penală prin adresa 4841 din 2.XII.2003. La această dată, am luat legătura cu directorul general al Regiei pădurilor care mi-a transmis că efectuează un control pentru a stabili şi alte fapte cauzatoare de prejudiciu, a stabili mărimea prejudiciului şi bineînţeles a lua măsuri, în afara celor dispuse de către noi, şi a altor măsuri dacă se constată răspunderi şi la alte persoane decât cele care au fost precizate în actele de control.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule deputat Becsek-Garda Dezideriu Coloman, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş vrea să mulţumesc pentru conştiinciozitatea celor de la Garda de Mediu şi de la Garda Financiară, dar, din păcate, am presimţirea şi m-am obişnuit cu aceste lucruri că aceste cazuri vor fi muşamalizate de funcţionarii Regiei Naţionale a Pădurilor şi de către organele abilitate ale statului. Chiar astă seară am fost avertizat prin telefon să nu mă ocup de această problemă că mă vor lichida fizic.

Se întâmplă asemenea cazuri şi eu cred că aceste cercetări trebuiesc continuate şi aprofundate, dar totuşi s-a făcut o cercetare corectă din partea Autorităţii Naţionale de Control. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc. Aveţi vreo completare, domnule ministru?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Popescu:

Până la sfârşitul lunii decembrie, noi am solicitat prin adresă Regiei Naţionale a Pădurilor să ne dea un răspuns la aplicarea măsurilor solicitate de către noi prin procesul-verbal de control şi dacă domnul deputat o să-mi permită, o să le prezint dânsului în scris măsurile care au fost luate de Regia Naţională a Pădurilor. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Brudaşcu Am să-l rog pe domnul secretar de stat George Pavelescu să încerce să formuleze răspunsul la întrebările domnilor deputaţi Dan Brudaşcu care are două asemenea probleme şi pentru domnul deputat Ioan Mogoş care nu este prezent în sală, probabil că o să-l trimiteţi în scris. Vă rog.
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Mulţumesc. Referitor la întrebarea domnului deputat Brudaşcu în ceea ce priveşte controlul gestiunii farmaceutice în spitale şi în general în sistemul de sănătate.

După cum vă este cunoscut, de aproximativ 60 de zile au început să se desfăşoare controale în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Control şi Ministerul Sănătăţii în unităţile sanitare vizavi de gestionarea fondurilor destinate asigurărilor sociale de sănătate. În speţa pe care dumneavoastră aţi formulat-o ca şi interpelare, trebuie să recunoaştem că există deseori situaţii în care fondurile destinate achiziţionării de medicamente sau calitatea medicamentelor achiziţionate de către unele spitale, intrate în gestiunea spitalelor, sunt uneori folosite neeficient.

După 1990 când a avut loc privatizarea centrelor farmaceutice zonale, cele 19 centre farmaceutice, acestea s-au privatizat şi s-au organizat ca şi societăţi comerciale farmaceutice şi ulterior s-au înfiinţat şi funcţionează în prezent peste 6.500 de farmacii. Acestea sunt societăţi comerciale sau societăţi cu răspundere limitată pe Legea 31, achiziţionează şi vând materiale farmaceutice de uz uman pe baza unor relaţii contractuale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Orice farmacie poate intra într-o relaţie contractuală dacă are autorizaţie de funcţionare şi dacă îndeplineşte unele criterii stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Ca urmare, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este singura care poate să controleze modul în care banii prevăzuţi în contractul de furnizare de produse medicamentoase sunt folosiţi pentru medicamentele compensate sau cele gratuite. Şi presa a mediatizat o serie de aspecte negative derulate în această relaţie contractuală şi chiar unele măsuri luate în ultimul timp în judeţul Bacău, Dolj şi Mehedinţi.

Cele sesizate de dumneavoastră sunt reale şi ne bucurăm că, şi din mass-media şi din ceea ce dumneavoastră ne aduceţi la cunoştinţă în urma întâlnirii cu alegătorii în cabinetele senatoriale sau în cabinetele dumneavoastră din teritoriu, avem datele necesare pentru a face astfel de verificări.

Vis-a-vis de gestiunea produselor farmaceutice în spitalele din teritoriu, aproximativ 450 de spitale şi aproximativ 100 de centre de diagnostic, respectiv fostele policlinici, sunt farmacii cu circuit închis. Aici, evidenţa gestionării acestor medicamente este mai simplă - sunt programe de gestiune cantitativ-valorică, medicamentele au un circuit foarte clar şi Curtea de Conturi, sau auditul intern al direcţiilor de sănătate publică au posibilitatea să controleze.

Este adevărat, vă daţi seama, la această imensitate de farmacii, de lucrători în sistemul farmaceutic, este foarte adevărat că pot exista anumite interese între farmaciile private, anumiţi medici din sistemul sanitar în ceea ce priveşte prescripţia şi eliberarea medicamentelor.

Este foarte greu să putem realiza un control la un asemenea număr de agenţi comerciali.

Totuşi, ne propunem ca farmaciştii din spitale să-şi declare, pe proprie răspundere, interesele pe care le au în domeniu într-o eventuală relaţie cu alte farmacii din teritoriu.

Recomandarea şi sugestia de a deschide linii telefonice directe cu asiguraţii o considerăm de bun augur şi o vom analiza împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Direcţia de Sănătate Publică, pentru ca ea să funcţioneze.

Vă mulţumesc.

Tot domnul deputat Brudaşcu mai are o interpelare referitoare la relaţiile către care există între România şi Republica Populară Chineză în ceea ce priveşte existenţa unui acord sau înţelegeri în baza cărora medicii chinezi de medicină tradiţională să poată avea drept de liberă practică în România.

Între România şi Republica Populară Chineză există Acordul de cooperare în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale, între Ministerul Sănătăţii al României şi Ministerul Sănătăţii al Republicii Populare Chineze. A fost semnat la Beijing în 4 iulie 1995. În aplicarea acestuia a fost semnat, tot la Beijing, la 20 decembrie 2002, un plan de cooperare între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii din Republica Chineză, pentru anii 2002-2006. Acesta a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.417 din 10 aprilie 2003, care este publicată în Monitorul Oficial nr.265 din 16 aprilie 2003.

Printre domeniile de cooperare prevăzute în plan, se numără şi medicina tradiţională, iar ca formă de cooperare sunt prevăzute schimburi de specialişti pentru vizite de studiu, precum şi colaborarea directă şi schimburile între instituţiile medicale şi unităţile sanitare din cele două ţări.

De altfel, există medici în baza acestui plan de cooperare, care au urmat studii de medicină tradiţională chineză, studii de acupunctură şi care au revenit în ţară şi-şi desfăşoară activitatea în diferite structuri sanitare.

Menţionăm, însă, că aceste aspecte nu vizează dreptul de liberă practică în exercitarea profesiei de medic în România, care cade sun incidenţa Legii nr.74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile art.1 din legea pe care v-am menţionat-o, exercitarea profesiunii de medic este un drept al oricărei persoane fizice, cetăţean român, sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, posesoare a diplomei de medic, eliberată de o unitate de învăţământ universitar din România, ori din străinătate, echivalată potrivit legii.

Exercitarea profesiei este avizată de Colegiul Medicilor şi autorizată de Ministerul Sănătăţii.

În acest sens, medicii care nu îndeplinesc condiţia de cetăţenie stipulată de lege, pot exercita profesia în România după dobândirea cetăţeniei române şi echivalarea diplomei de medic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, sau pe bază de reciprocitate stabilită prin convenţii la care România este parte, în conformitate cu prevederile art.5 din Legea nr.74/1995.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu m-aş referi numai la prima intervenţie. Pentru cea de a doua nu am nici un fel de nelămuriri.

O singură nelămurire pe care o exprim aici este aceea că fostul ministru al sănătăţii, doamna Daniela Bartoş, spunea la o interpelare anterioară, încă din anul 2002, că problemele vor fi soluţionate definitiv în baza contactelor şi acordurilor directe între cele două ministere de profil.

Văd că nici până în momentul de faţă problema nu este soluţionată, ea fiindu-mi ridicată de o Asociaţie de prietenie româno-chineză, care şi-a propus, printre altele, şi stimularea schimburilor concrete de specialişti în medicină tradiţională chinezească, pentru a se deservi pacienţii interesaţi din zona Transilvaniei.

În ce priveşte al doilea aspect, domnule secretar de stat, eu nu m-am referit la farmaciile care sunt societăţi comerciale, le recunosc dreptul de a stabili acea politică financiară care să le asigure beneficii conform statutului lor de societăţi comerciale.

Eu m-am referit la farmaciile cu circuit închis, care se găsesc în cadrul spitalelor, unde se practică aceste lucruri, care sunt total ilegale.

Şi aş vrea să vă spun că există cazuri atât pe razele judeţelor Cluj, Sălaj, Mureş şi Maramureş, în care şefi ai unor secţii de spitale şi şefi ai unor asemenea farmacii au relaţii cu producătorii şi distribuitorii mandataţi de aceştia, pentru a introduce şi folosi în general medicamente scumpe şi foarte scumpe, în detrimentul producţiei indigene, sau pentru afecţiuni care pot fi tratate şi la un nivel mult mai scăzut.

Şefii de secţie, de asemenea din aceste spitale, sunt cei care manipulează aceste sume uriaşe şi solicitarea pe care am făcut-o eu a fost aceea de se încerca verificarea aceasta a condicilor, pentru că de aici rezultă oglinda clară a malversaţiunilor financiare care se fac, în detrimentul fondurilor per ansamblu, care diminuează capacităţile instituţiilor sanitare de a-şi asigura funcţionalitatea pe parcursul unui întreg an şi creează, evident, probleme şi ministerului pe care domnul secretar de stat îl reprezintă.

Achiziţiile de aparatură, de echipamente, de medicamente, în ultima perioadă se fac - dovezile concrete sunt vizitele, excursiile plătite de către diverşii furnizori pentru medici sau farmacişti din diverse zone pentru chiar concedii care au fost plătite, cazuri concrete la Spitalul din Tg.-Mureş, puteţi să verificaţi acest lucru, care sunt plătite tocmai ca un fel de comisioane pentru ceea ce se achiziţionează şi se plăteşte în mod absolut neprofesional de către cei care au putere de decizie în materie.

Deci, sunt aspecte care vor să vină în sprijinul curăţeniei pe care ministerul dumneavoastră şi-a propus s-o facă, curăţenie începută pozitiv, dar care ne temem să nu se fractureze înainte de a-şi fi văzut victoria terminată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Aveţi ceva de completat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Sigur că multe dintre aspectele prezentate de către domnul deputat sunt reale, dar măsura pe care o va lua Ministerul Sănătăţii, pe lângă acest control, este foarte greu acum, pentru că aici trebuie verificată fişa de observaţie, ce tratament s-a prescris, care a fost evoluţia la 72 de ore, dacă a fost diagnosticul bine stabilit, dacă tratamentul a fost corect stabilit. Sunt astfel de situaţii şi noi am găsit astfel de situaţii pe care dumneavoastră le-aţi ridicat aici.

Este adevărat că se lucrează într-un sistem organizat cu medicul de familie, dar nu cu farmacia spitalului.

Ministerul Sănătăţii, având nişte concluzii în urma controalelor care s-au făcut, intenţionăm - şi avem un proiect de hotărâre care deja a fost în prima citire în şedinţa de Guvern - să organizăm achiziţii prin licitaţii publice centralizate zonale, pe 6 centre zonale.

Se lucrează, sunt deja identificate 2.499 de medicamente cu frecvenţă mai mare în tratamentul spitalicesc, şi acestea vor face obiectul unor achiziţii centralizate prin licitaţie de grup.

Se va stabili preţul maximal, după care se vor comunica celor 6 centre universitare care coordonează această activitate de licitaţie, astfel încât să eliminăm din circuitul ăsta medicii de spital, farmaciştii din spital. Ei nu vor face altceva decât semnează contractele pe cantitatea şi la preţul pe care-l transmitem noi în urma licitaţiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea pe scurt a întrebărilor adresate membrilor Guvernului de către deputaţii:  

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Prima parte a şedinţei se seară a luat sfârşit, din lipsă de combatanţi. Trecem la a doua parte.

Fără a lua în nume de rău, în seara asta nu avem transmisie în direct la Radio România - şi este bine când avem, că şi vocea dumneavoastră poate fi auzită. Deci, încercaţi o sinteză a prezentării.

Video in format Flash/IOS   Paul Magheru

Vă rog. Domnul Paul Magheru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Magheru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima interpelare este către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi are ca obiect încălcarea drepturilor unor asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav.

Contrar hotărârilor de Guvern - două la număr - şi al metodologiei de aplicare, în comuna Chişlaz din judeţul Bihor, trei asemenea asistenţi s-au adresat nouă cu rugămintea să li se facă dreptate şi să li se asigure drepturile băneşti pe care, din păcate, primarul comunei, fără nici un fel de justificare, nu le acordă.

A doua interpelare este adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor şi are ca obiect intrarea în legalitate a amplasării Statuii prinţului transilvan Gabriel Betlem într-un parc din oraşul Oradea.

Mania statuilor personalităţilor maghiare din România este agravată, din păcate, de sfidarea şi încălcarea legislaţiei în vigoare, în ciuda unor intervenţii, amenzi, avertismente din partea instituţiilor abilitate. Inclusiv noi am mai făcut o interpelare pe această temă, având documente noi, date noi - le vom prezenta în scris, cu rugămintea să ni se comunice răspunsul oficial, care se lasă de mult aşteptat.

Revenim asupra unei interpelări, pentru că nu am primit, din 27.X., de când am prezentat-o, nici un fel de răspuns din partea Ministerului Afacerilor Externe, care avea ca obiect stabilirea circumstanţelor decesului cetăţeanului român Durnea Gavril, în Italia, şi întocmirea corectă a actelor de deces, pentru ca familia cu doi copii să poată să beneficieze de ajutoarele legal cuvenite.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Onisei a depus în scris, domnul Ioan Rus a depus în scris, doamna Liana Naum a depus în scris, Metin Cerchez - trei interpelări - a depus în scris, Dorin Popescu a depus în scris, Radu Stroe a depus în scris, domnul Iancu Holtea a depus în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Costache Mircea

Domnul Costache Mircea. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelările mele sunt adresate: prima - domnului Ioan Rus, ministrul administraţiei şi internelor şi se referă la situaţia unui număr de 71 de cetăţeni care semnează un tabel şi care ne anexează un set de documente de pe Str.Urziceni şi Str.D.Filipescu din Buzău, care sunt supuşi unui tratament inuman de către Firma CONSTANT S.R.L. şi BOROMIR, care tranzitează pe străzile respective cu maşini de mare tonaj, transportând materiale de construcţii şi alte materiale grele şi care duc la avarierea imobilelor, a locuinţelor. Anexăm şi fotografii şi expertize şi articole de presă şi alte memorii şi demersuri, pe care cetăţenii în cauză le-au făcut, fără nici un ecou. Aşteptăm de la domnul ministru să întreprindă verificările ce se impun şi măsurile legale.

Cea de a doua interpelare este adresată deopotrivă doamnei ministru Elena Dumitru, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, şi domnului Ioan Rus, ministrul administraţiei şi internelor, şi se referă la situaţia unei familii - Nicolae Emil şi Nicolae Mara Luminiţa, din Buzău, subinginer şi respectiv ingineră, oameni cu multiple calificări făcute prin diferite cursuri de calificare, în afară de profesiile de bază, care nu-şi găsesc locuri de muncă şi considerăm că situaţia lor este grăitoare, mai ales prin documentele pe care ni le anexează.

De asemenea, domnul Bănică Constantin, din sat Mărunţişu, comuna Pătârlagele, reclamă o serie de abuzuri ale primarului Sârbu Valeriu, din Pătârlagele, care i-a suspendat dosarul de ajutor social şi care a comis încă o întreagă serie de abuzuri.

De asemenea, anexăm memoriul cetăţeanului şi adresele pe care dânsul le-a adresat diferitelor autorităţi, neprimind nici un răspuns, până în acest moment, satisfăcător.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Sonea

Domnul deputat Ioan Sonea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului ministru Ioan Rus şi se referă la o situaţie conflictuală între două consilii locale, ca urmare a creării, prin împărţire, prin departajare, a unei noi comune. Comuna iniţială a reuşit, prin înţelegeri politice, să-şi facă parte din drepturile comunei nou înfiinţate şi, nu numai atât, reuşeşte să atribuie şi altei comune, datorită faptului că primarul nou ales n-a mai fost din partidul de la Putere, o suprafaţă de 375 de hectare cadou. Deci, face cadou unei alte comune această suprafaţă, pentru că dorinţa prefecturii a fost ca să fie sancţionată noua comună înfiinţată. Culmea este că suprafaţa aceasta, de fapt, în realitate, trebuie s-o primească o comună acolo, dar pe un alt amplasament. Este un pic mai dificil terenul, dar, iată că se găsesc modalităţi de a răsplăti, sau de a sancţiona, pe criterii politice, oamenii care nu au ales reprezentanţii Puterii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Eugen Pleşa

Domnul Eugen Pleşa.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Lucian Pleşa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată primului-ministru, domnului Adrian Năstase, şi se referă, în două cuvinte, la viitorul situaţiei APAPS, care se spune că va fi desfiinţată la sfârşitul anului curent.

Cine va prelua competenţa de reprezentare a acestuia, în cazurile de contestaţie a demersurilor făcute de până acum - a privatizărilor, vânzărilor de acţiuni şi aşa mai departe? Am dat şi un exemplu. Deci, aceasta este interpelarea mea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Coifan a depus în scris, domnul Eugen Nicolăescu a depus în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Moisoiu

Domnul Adrian Moisoiu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am trei interpelări.

Prima este adresată domnului Alexandru Athanasiu, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului şi care se compune din două interpelări.

Prima. În urmă cu câteva luni, mass-media prezenta situaţia de la Colegiul Naţional Alexandru Papiu din Tg.-Mureş, în care profesorul de fizică, Fekete Dorin, racolat de controversatul personaj care este Gregorian Bivolaru, conducător al Grupului "Mişcarea de integrare spirituală în absolut", discută în cadrul orelor de fizică despre amorul tantric. Deoarece Inspectoratul şcolar judeţean Mureş nu a demarat nici o anchetă, fapta fiind deosebit de gravă, întreb Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului dacă nu crede de cuviinţă că trebuie să se implice.

A doua. În urma Protocolului de colaborare în Parlament PSD-UDMR, profesorul Andras Arpad a fost numit la Şcoala generală nr.7 din Tg.-Mureş, având catedra la o şcoală generală din oraşul Luduş, situat la 45 km de Tg.-Mureş.

În acest caz, numirea este corectă şi legală, în condiţiile în care dânsul îşi realizează obligaţia de catedră la şcoala din care a provenit, adică la o distanţă de 45 km, lipsind, astfel, de management şcoala pe care o conduce?

Acest director a închiriat, fără nici un contract scris, o sală de clasă în suprafaţă de 48 m. p., încasând în perioada ianuarie 2001 - iunie 2003, o sumă de 17.814.850 lei. Suma nu a fost înscrisă în contabilitatea exerciţiului bugetar şi nici în bilanţul contabil. De asemenea, nu există documente privind modul de cheltuire a sumei încasate.

Deoarece Inspectoratul şcolar judeţean Mureş nu a luat nici o măsură, fapta fiind notorie, invit Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să demareze o anchetă, al cărui rezultat să fie făcut public.

Cea de a doua interpelare este adresată domnului Ioan Rus, ministrul administraţiei şi internelor.

În comuna Tăureni, judeţul Mureş, primarul Ovidiu Olteanu, membru PSD, are o serie de abateri, materializate printr-o serie de dosare penale, dar care nu s-au materializat prin măsurile cuvenite. Ultima abatere a avut loc în seara zilei de 18 noiembrie 2003, când preşedintele PRM din comună a fost agresat pe drumul judeţean Tăureni-Luduş, când i-a fost aţinută calea şi ameninţat cu moartea.

Pentru a evita orice interpretare politică, rog Ministerul Administraţiei şi Internelor să se implice corespunzător, conform indicaţiilor făcute public de premierul Adrian Năstase.

Şi aceeaşi interpelare, domnule preşedinte, este adresată doamnei Rodica Stănoiu, ministrul justiţiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Emil Crişan

Domnul Emil Crişan. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Crişan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată doamnei ministru Elena Dumitru, ministrul muncii şi solidarităţii sociale.

Obiectul interpelării: "Doamnă ministru, am primit un memoriu al doamnei lector universitar Irina Ionescu Vâlceanu, prin care se arată că, la data de 18 martie 2001, a obţinut decizia de pensionare cu nr.211.496, conform Legii nr.3/1977. Din lipsă de cadre didactice, dânsa şi-a continuat activitatea până la 1 octombrie 2003, fără a i se desface contractul de muncă, astfel încât în perioada 19 martie 2001 - 1 octombrie 2003, nu a beneficiat de pensia care i s-a stabilit.

În mod logic şi normal, doamna Irina Ionescu Vâlceanu a solicitat, prin mai multe demersuri rămase fără rezultat, amânarea deciziei respective, care, aşa cum s-a arătat, nu a fost pusă în aplicare şi emiterea unei noi decizii de pensionare, conform situaţiei actuale, care operează momentul ieşirii efective la pensie, adică 1 octombrie 2003.

Rog rezolvarea favorabilă a situaţiei petentei, în spiritul dreptăţii şi legii".

Anexez prezentei şi memoriul respectiv.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Paul Şnaider a depus în scris, doamna Anca Boagiu a depus în scris două interpelări.

 
Video in format Flash/IOS   Mihaela Mîndrea-Muraru

Dau cuvântul doamnei deputat Mihaela Muraru.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mihaela Mîndrea-Muraru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Interpelarea mea este adresată domnului ministru Dan Ioan Popescu, de la Ministerul Economiei şi Comerţului.

Obiectul interpelării este: concesionarea distribuţiei de gaze în oraşul Chişinău-Criş din judeţul Arad.

Rog pe domnul ministru, dacă este posibil, să ne informeze asupra măsurilor de urgenţă ce trebuie luate în oraşul Chişinău-Criş, ţinând cont că 60% dintre locuitori nu beneficiază în acest moment de gaze, cu toate că instalaţiile sunt efectuate.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că în oraşul Chişinău-Criş sunt derulate investiţii străine de către investitori japonezi, italieni, francezi, de peste 29 de milioane de euro, asigurându-se, astfel, 2.000 de locuri de muncă.

Drept pentru care, concesionarea distribuţiei de gaze trebuie rezolvată extrem de urgent. Ea trenează de trei ani.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Dan Coriolan Simedru a depus în scris, domnul Emil Boc a depus în scris patru interpelări, doamna Ana Florea a depus în scris, domnul Nicolae Vasilescu a depus în scris trei interpelări, domnul Dan Brudaşcu a depus în scris patru interpelări, domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman a depus în scris, domnul Puiu Haşotti a depus în scris, domnul Ştefan Baban a depus în scris două interpelări, domnul Ioan Miclea a depus în scris patru interpelări, doamna Mona Muscă, de asemenea, a depus în scris, domnul Călin Popescu Tăriceanu a depus în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Marinache Vişinescu

Dau cuvântul domnului deputat Marinache Vişinescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marinache Vişinescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Interpelarea se adresează ministrului administraţiei şi internelor, ministrului sănătăţii şi familiei, ministrului educaţiei şi cercetării.

Ridică două probleme legate de comuna Borduşani, situaţia locuitorilor din satul Lăteşti aparţinând comunei Borduşani, judeţul Ialomiţa, şi situaţia a 60 de elevi nevoiţi să facă naveta la liceu, abonamentul lunar fiind de 500.000 lei. Pentru a suporta aceste preţuri, multe din familii nu sunt în stare să susţină şi, atunci, cerem Ministerului Învăţământului implicarea în rezolvarea acestor probleme, întrucât s-ar putea ca mulţi dintre aceştia să abandoneze şcoala.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mihaela Ionescu

Doamna deputat Mihaela Ionescu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mihaela Ionescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea se adresează domnului prim-ministru şi domnului ministru al integrării, Farkaş, şi are ca obiect Raportul Oficiului european antifraudă OLAF, care clasează România pe culmile negative ale anchetelor şi investigaţiilor, cu un număr de 49 de investigaţii de fraudă, faţă de numai 9 în Bulgaria şi două în Turcia.

Am vrea să fim informaţi de măsurile imediate, luate în cadrul ministerelor unde s-au identificat cazurile de fraudă şi de proiectele imediate de contracarare a posibilelor iviri ale unor noi abuzuri de tipul celor semnalate în raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Gheorghe Dinu a depus în scris, domnul Iulian Mincu a depus în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Ludovic Mardari

Dau cuvântul domnului deputat Ludovic Mardari

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Mardari:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, îmi exprim protestul că nu am primit răspuns la întrebarea înregistrată cu nr.1638 A din 25 noiembrie 2003, adresată ministrului administraţiei şi internelor, referitoare la unele nereguli comise de primarul comunei Peciu Nou, din judeţul Timiş. Acesta a colectat sute de milioane de lei de la săteni, în 1997, cu promisiunea că vor beneficia de gaz metan. Suntem în 2003 şi sătenii nu au gaz metan, dar nici n-au primit banii înapoi.

Vă rog, domnule preşedinte, să interveniţi pentru a primi răspunsul în scris.

Miercuri, se împlinesc cele 15 zile regulamentare, după care voi fi nevoit să solicit demiterea domnului ministru Rus.

Pentru astăzi, am o interpelare adresată domnului prim-ministru. Se referă la încălcarea prevederilor constituţionale privind proprietatea, de către prefectul judeţului Timiş şi ELECTRICA Banat, în cazul cetăţeanului Costel Bălţoiu, din Lugoj.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Ultimul înscris, domnul Nicu Cojocaru, două interpelări depuse în scris.

Vă urez o seară liniştită şi cu unii dintre dumneavoastră ne revedem mâine la prima oră.

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,10.