Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2004
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2004
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2004 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2004
|
Şedinţa a început la ora 8,19. Lucrările au fost condus, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şi Gheorghe Albu, secretari. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa! Începem prima parte a şedinţei de astăzi cu intervenţiile deputaţilor. Domnul Stănescu nu este. |
|||||
|
|
|
Domnul Radu Liviu Bara. Va urma domnul Adrian Moisoiu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Intervenţiei mele de astăzi i-am dat titlul "Miza pe capitală". Este bine cunoscut faptul că alegerile din Bucureşti reprezintă cele mai importante alegeri din ţară, aici fiind cel mai numeros electorat din România, după cel al preşedintelui ţării. De asemenea, în ţările civilizate, nu de puţine ori, primarul capitalei poate ajunge prim-ministru la alegerile parlamentare următoare. Totodată, alegerile primarului general al capitalei reprezintă un important moment de percepere a forţei unui partid, încrederea populaţiei în acel partid, ceea ce reprezintă un puternic semnal dat întregii ţări înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. De cele mai multe ori, la alegerile locale contează mai puţin partidele pe care le reprezintă, contând foarte mult alte calităţi, spre exemplu a fi un bun gospodar. acest lucru nu este valabil însă în Bucureşti. Bucureştiul are un electorat atipic, aşa cum s-a demonstrat în 2000, când au ales Primarul General de o anumită culoare politică şi pe cei 6 primari de sectoare de o altă culoare politică. Aşadar, votul din Bucureşti este un vot cu pronunţat caracter politic. Având în vedere importanţa acestui vot, partidele au căutat şi şi-au desemnat candidaţii care consideră că reprezintă cel mai bine partidele respective sau care să poată atrage cât mai mult electorat indecis. Au fost aleşi ca viitori candidaţi oameni cu charismă, oameni mai gălăgioşi sau mai puţin gălăgioşi, oameni care au reuşit în afaceri, oameni care sunt cunoscuţi electoratului prin faptul că au avut mai multe funcţii publice sau pur şi simplu oameni care deocamdată nu spun nimic electoratului, dar care ar putea constitui o surpriză. Unele partide sunt convinse că cei care-i reprezintă nu au şanse reale de a câştiga, dar speră ca, prin prezenţa lor, să realizeze un impact care să le permită obţinerea celor 5%, procente suficiente accederii în consiliile locale şi de ce nu dătătoare de speranţe pentru alegerile parlamentare. Cunoscând o mare parte a candidaţilor lansaţi până în prezent, prevăd o bătălie politică dură, cu multe atacuri la persoană, cu invective, cu vorbe care vor viza mai mult partidele din care fac parte sau interesele personale şi mai puţin programe concrete de gospodărire a oraşului, programe care vor fi abordate de candidaţii ce concurează la funcţia de primar de sector. De altfel, săptămâna trecută, la un post de televiziune, am văzut doi dintre candidaţii care au avut o confruntare departe de a fi un dialog politic, confruntare presărată cu multe atacuri la persoană. PSD-ul şi-a desemnat un candidat care nu e gălăgios, nu e om de afaceri, dar care are charismă şi este un intelectual rasat, diplomat, ceea ce ar putea fi un atu în plus pentru cei care doresc ca într-adevăr Bucureştiul să fie condus de un om deosebit, care s-a validat în mod strălucit în afara graniţelor ţării. Eu nu cred în reuşita în alegeri a unei femei, indiferent de eforturile pe care le va face presa sau postul de televiziune ce deservesc partidul respectiv, după cum nu cred în reuşita candidatului unui partid neparlamentar. Analizând şansele fiecăruia şi partidele care îi susţin, consider că trei pot fi candidaţii serioşi, pentru că au în spate partide puternice, respectiv candidaţii PSD, PD şi PRM. Având în vedere că sunt convins de reuşita candidaţilor PSD la cele 6 sectoare ale Bucureştiului, consider că este bine pentru bucureşteni ca şi Primarul General să fie din acelaşi partid, pentru a se face o echipă care să elimine orice disensiuni şi disfuncţionalităţi, astfel încât Bucureştiul să redevină cu adevărat "Micul Paris". În încheiere, aş compara conducerea Bucureştiului din 2000 până în prezent cu dezastrul realizat în ţară de conducerea CDR - PD - PNL, în 1996 - 2000. Cred că, în sfârşit, bucureştenii vor dovedi că doresc un primar deosebit, un adevărat om politic de o cinste exemplară, care sunt ferm convins că, aşa cum a făcut atunci când a reprezentat la cel mai înalt nivel ţara noastră în Statele Unite, va reprezenta şi Bucureştiul în rândul capitalelor lumii, într-un mod ce va aduce câştig din toate punctele de vedere locuitorilor capitalei şi nu numai. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu. Va urma domnul Petre Posea. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Români, pedepsiţi trădarea şi pe trădători!" Ceea ce am declarat de la acest microfon al Camerei Deputaţilor, marţi, 20 aprilie a.c., din păcate, s-a confirmat! Miercuri, 28 aprilie, delegaţia conducerii Filialei PSD din judeţul Mureş a fost invitată la Bucureşti, la nivel de vârf, de conducerea centrală. Cu această ocazie, s-a perfectat o mârşavă trădare a românilor din Transilvania, mai exact din judeţele Mureş şi Cluj. Ca urmare a înţelegerilor şi protocolului încheiat între PSD şi UDMR, la alegerile din 6 iunie a.c., PSD va facilita ocuparea scaunului de primar în Tg.Mureş de către candidatul UDMR, deputatul Kelemen Attila şi respectiv a celui de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, de către un maghiar încă nenominalizat, cu condiţia de a primi în schimb ambele posturi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş. În replică, UDMR se obligă să voteze, la Cluj-Napoca, pe candidatul PSD pentru funcţia de primar, care de aseară este Ioan Rus - ministrul administraţiei publice şi de interne, şi să facă absolut totul pentru ca actualul primar, marele patriot Gheorghe Funar, să nu mai fie ales în fruntea municipiului fanion al Transilvaniei. Acesta este scenariul care îşi propune să pregătească condiţiile prin care să se materializeze fără probleme visul celor care doresc crearea artificială a unui Ţinut Secuiesc a cărui capitală să fie la Tg.Mureş. În acest caz, este normal ca atât preşedintele acestui Ţinut, cât şi primarul capitalei lui să fie maghiar. Aceasta este trădarea pe care PSD ne-o pregăteşte! De aici şi până la Ungaria Mare, a mai rămas doar un pas... mic! Şi pentru ca să fie ornată cu bomboane coliva de la înmormântarea României, Comisia de Retrocedare din cadrul Guvernului a hotărât ca Liceul Bolyai, Colegiul Naţional Unirea şi Liceul de Arte din Tg.Mureş să fie retrocedate proprietarilor, respectiv Bisericii Reformate şi celei Catolice. Deoarece parohiile şi-au manifestat intenţia ca unităţile şcolare amintite să fie transformate în colegii reformate şi catolice, mii de elevi români şi maghiari, peste 5 ani, nu vor mai avea acces pentru a studia în aceste licee de elită. Conduita unui Guvern este exprimată prin actele sale şi în primul rând prin modul în care respectă Constituţia, al cărui articol 1 prevede că: "România este un stat unitar şi indivizibil". Încurajarea tendinţelor şi proiectelor UDMR de dezlipire a Transilvaniei de la statul român şi asimilarea ei într-un alt stat este mai mult decât clară. Poziţia de slugărnicie faţă de Budapesta este evidenţiată prin recenta reinstalare a monumentului închinat Ungariei Mari de la Arad, care proslăveşte un eveniment militar şi politic care, folosindu-se de marile lozinci ale revoluţiei burgheze occidentale, a dus la uciderea barbară a peste 40.000 de români, la raderea de pe faţa pământului a peste 300 de sate şi biserici. "Vom avea Statuia Libertăţii la Arad, vom avea în curând şi Liceul Bolyai care va reintra în proprietatea Bisericii Reformate, nu mai avem voie să spunem că noi nu putem obţine nimic", a declarat săptămâna trecută Márkó Béla. Mare dreptate are! Dar pentru ca viaţa noastră de zi cu zi să fie mai bună, ca să trăim omeneşte pe pământul unde ne-am născut, să nu trebuiască să culegem căpşuni prin Spania şi portocale prin Grecia, să nu ne decuplăm de la căldură, UDMR ce-şi propune? În cei peste trei ani de când sunt deputat, tot timpul a votat după cum i-a cerut partidul de guvernământ, "s-a făcut preş" la picioarele acestuia, uitând de interesele maghiarului care l-a trimis în Parlament! Iată pentru ce, cu ştampila de vot în mână, aveţi datoria să sancţionaţi fără menajamente politica dezastruoasă dusă de guvernarea social-democrată a lui Adrian Năstase! Numai aşa acest plan de scindare a Ţării încă se mai poate contracara! Prezentaţi-vă la vot cu toţii şi nu daţi votul dumneavoastră candidaţilor PSD! Schimbarea se impune! Partidul România Mare reprezintă o ofertă care poate să vă îndeplinească toate doleanţele! România nu poate fi întreagă fără Transilvania, în totalitatea ei! Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Petre Posea. Va urmea domnul Longher Ghervazen. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi prezenţi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Anul electoral 2004, moment de bilanţ şi de perspectivă!" Într-un an electoral când scena politică românească este dominată de începutul sarabandei alegerilor - locale, parlamentare şi prezidenţiale - este firesc, ba aş spune chiar obligatoriu să se ia pulsul corpului electoral, pentru ca politicienii - candidaţii la orice nivel - porniţi la vânătoare de voturi să aibă cât de cât o vagă idee, încotro bate vântul înnoirilor. Cu alte cuvinte, la cumpăna dintre mandate, fiecare cu "armele" din dotare încearcă să facă un bilanţ al realizărilor sau neîmplinirilor, dar să-şi schiţeze şi unele dorinţe ce-şi aşteaptă materializarea în perioada care urmează. Cu această ocazie, indispensabile, sondajele de opinie au revenit în forţă în actualitatea politică, organizatorii lor străduindu-se să le facă oarecum credibile, pentru a nu deveni simple oglinzi care deformează realitatea. În context, deci, cu riscul că mă repet, toată lumea politică se pregăteşte de alegeri. Se fac calcule, se schiţează strategii, se angajează firme specializate în imagini electorale pentru a-i sfătui pe candidaţi cum să se îmbrace, cum să surâdă, ce subiecte să abordeze cu precădere. O asemenea agitaţie a fost stârnită desigur de dorinţa partidelor de a nu fi respinse de electorat şi de a se bucura, într-un fel, de sceptrul gloriei. De la această neostoită voinţă de afirmare porneşte şi ofensiva feluritelor partide, mai mici sau mai mari, de a se impune prin puterile proprii şi a cuceri acel minim de "captatio benevolentia" din partea cetăţenilor. Pretutindeni în lume, chiar şi în cele mai consolidate democraţii, se încropesc şi se desfac alianţe, se pun în circulaţie sforăitoare declaraţii politice, în mare parte platforme pline doar de promisiuni, în mai mică măsură şi mai rar, proiecte viabile. Un lucru nu ar trebui să scape din vedere candidaţilor, şi anume că, în acest gen de confruntare, surprizele nu lipsesc, chiar dacă sondajele de opinie comandate pe bani grei poleiesc realitatea în roz, cei din coadă ajungând în frunte uneori şi invers. Culmea este că unii oameni politici de la noi nu au tras nici un fel de învăţăminte din eşecurile răsunătoare pe care le-au suferit, din faptul că au fost azvârliţi la lada de gunoi a istoriei. Aşa este cazul fostului preşedinte Emil Constantinescu, resuscitat de trupa de trăgători de sfori din jur, al "struţo-cămilei" liberal-democrată şi mai recent al intrării în viaţa politică a fostului oier Becali, patronul echipei de fotbal Steaua. De asemenea, este strigător la cer cazul "faimosului" Cozmin Guşă, fostul secretar general al partidului de guvernământ, care şi-a schimbat cameleonic culoarea politică, devenind fidelul matrozului Băsescu, după ce se înjuraseră ca la uşa cortului. În aceste condiţii, ce să mai creadă bietul cetăţean uluit de atâtea şarade pe care trebuie să le dezlege. Mai poate avea încredere în promisiunile electorale ale oricui? Nici vorbă că nu. Altfel stau lucrurile în cazul Partidului Social Democrat, care se prezintă în campaniile electorale din acest an nu numai cu lecţia bine învăţată, dar şi cu un snop de împliniri atât pe plan intern, cât şi internaţional, amintind aici doar îmbunătăţirea mediului economic, menţinerea inflaţiei în parametri previzibili, intrarea în NATO şi drumul sigur către Uniunea Europeană. Ca partid cu prestanţă, ce se respectă, partidul nostru cheamă adversarii politici să adopte un fair-play desăvârşit şi un dialog civilizat pe perioada campaniilor electorale. În perioada următoare, PSD va pune un accent deosebit pe îndeplinirea promisiunilor electorale la nivel local, precum şi pe coordonarea acestor proiecte cu cele de la nivel central. Poate va fi cazul să folosim mai puţini fluturaşi sau cine ştie ce afişe, deoarece electoratul este interesat numai de realizări concrete, partidul nostru fiind singurul partid care, în campaniile electorale, negociază certitudini, şi nu doar speranţe şi promisiuni. Cu permisiunea dumneavoastră, apropo de adversarii noştri politici, îl citez pe Ion Heliade Rădulescu care spunea: "Faceţi, iar nu stricaţi, că naţia primeşte şi binecuvântează pe cel ce face şi blestemă pe cel ce strică". Va fi un an electoral dur, care va pune la grea încercare nu doar forţa de convingere a partidelor politice, ci, în primul rând, rezistenţa poporului. Oricât de artişti ar fi oamenii politici, a sosit vremea când scamatoriile electorale nu mai ţin. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Longher Ghervazen. Va urma domnul Pavel Târpescu. Domnii deputaţi Ioan Timiş, Ştefan Lăpădat şi Ioan Miclea au depus la Secretariat declaraţiile. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Declaraţia mea politică se intitulează "Uniunea polonezilor din România salută intrarea Poloniei în Uniunea Europeană". În zilele de 1 şi 3 mai 2004, s-a sărbătorit la Suceava intrarea Poloniei în Uniunea Europeană, Ziua Constituţiei Poloniei, Ziua diasporei polonezilor, inaugurarea Casei Poloniei din Vicşani. La această manifestare, au participat oaspeţi din Polonia, domnul senator Andrzej anulewicz, reprezentanţii Ambasadei Poloniei la Bucureşti, în persoana domnului consul Boris Sekala, reprezentantul Fundaţiei "Wspolnota Polska", domnul Kazimierz Jurczak, fostul consul al Ambasadei Poloniei la Bucureşti şi nu în ultimul rând reprezentanţi ai administraţiei publice locale, domnul Gavril Mârza, preşedintele Consiliului judeţean. În acest context, ne-a fost transmis mesajul domnului preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwazniewski, prin vocea domnului senator, de sprijinire a României pentru integrarea în Uniunea Europeană. a fost precizat că etnia polonă din România este o punte de legătură între România şi Polonia. Suntem în deplin acord cu deciziile adoptate la Consiliile Europene de la Copenhaga şi Salonic, decembrie 2002, iunie 2003, respectiv decembrie 2003, care netezesc calea României spre aderare la Uniunea Europeană în 2007 şi care condiţionează îndeplinirea obiectivelor fixate în procesul de aderare de capacitatea sa de a continua realizarea unor progrese semnificative în pregătirile interne. De asemenea, considerăm că, încă din în acest moment, România poate să aibă o contribuţie consistentă la politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene, printr-un management eficient al graniţelor externe, contribuind astfel la consolidarea ariei de libertate, respectarea drepturilor omului, securitate şi justiţie. În deplin acord cu mesajul preşedintelui Poloniei adresat minorităţii poloneze la manifestările desfăşurate sus-menţionate, ne declarăm un liant de colaborare între cele două ţări şi ne oferim să sprijinim în continuare dezvoltarea reciprocă a colaborării naţiunilor noastre pentru realizarea obiectivelor europene, în acord cu interesele naţionale, în general, şi ale minorităţii poloneze. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Pavel Târpescu. Va urma domnul Ştefan Baban. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi se numeşte "Partidul Social Democrat respectă valoarea muncii oneste". Credincios doctrinei sale social-democrate moderne europene, Partidul Social Democrat consideră munca drept valoare supremă. Munca onestă, continuă, fără preget trebuie să ne fie tuturor o adevărată emblemă. Vom fi mai buni, mai performanţi, mai patrioţi şi chiar mai europeni, în măsura în care vom munci cu inteligenţă, dăruire şi meticulozitate. Partidul Social Democrat vede, în muncitorii acestei ţări, adevăratul viitor al tuturor românilor, şansa noastră de a ne elibera de sărăcie, spaimă, obscuritate şi subdezvoltare. Prin maniera sa de guvernare, Partidul Social Democrat a demonstrat că sloganul din cadrul alegerilor din anul 2000 "Aproape de oameni, împreună cu ei" s-a transpus punctual în planul realităţii. Ziua de 1 Mai nu reprezintă o sărbătoare cu specific comunist, decât pentru cei ignoranţi sau răuvoitori. Partidul Social Democrat preţuieşte, cu adevărat, tradiţia istorică românească, precum şi valorile social-democraţiei europene. Prin muncă cinstită, vom învinge. E singura cale cu adevărat de urmat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, şi pentru concizie. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Promovarea unei strategii... deja aplicată" Săptămâna trecută, cu mare pompă şi alai, a fost lansată, de către actuala Putere, Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, adică o nouă structură guvernamentală care urmăreşte să plaseze la nivelul fiecărui liceu din ţara asta oamenii-problemă, adică cei care suferă crunt din cauza lipsurilor materiale, medicale, financiare etc. Această strategie, pentru a putea fi aplicată şi practic, constituie încă la nivel de teorie, o încrengătură stufoasă instituţională care implică cel puţin 4 ministere (al Sănătăţii, al Muncii, al Solidarităţii şi Familiei, al Educaţiei şi al Internelor) şi care generează funcţii noi pentru a putea realiza acţiunile comunitare şi de caritate, conferinţele de presă, descoperirea sponsorilor pentru ca ideile să capete contur şi să poată fi puse în practică. Tot ceea ce promovează această strategie, mai ales acum, în pragul luptei electorale, se face de ani de zile fie de organizaţiile nonguvernamentale, cărora, de multe ori, nici nu li se mulţumeşte pentru activitatea umanitară desfăşurată, fie de direcţiile pentru protecţia copilului sau unităţi de asistenţă socială care, din păcate, primesc întotdeauna prea puţini bani pentru a acoperi toate cheltuielile necesare. Dacă la aceste două categorii mai adăugăm inspectoratele şcolare, primari cu iniţiativă şi inimoşi, susţinători dezinteresaţi care au grijă constant de tineri, bătrâni, familii în dificultate, constatăm cu surprindere că strategia este lansată destul de târziu, după ce mecanismul care se doreşte a fi pus în mişcare funcţionează deja de mult timp. Ceea ce nu ştiu sau poate n-au aflat actualii guvernanţi este că acţiunea comunitară este o realitate dinaintea teoretizării şi considerării ei ca o salvare, că cea mai mare parte a persoanelor defavorizate sunt sprijinite, de ani buni, în existenţa zilnică, dinainte ca toate acestea să fie prezentate ca o strategie care vine acum, în pragul alegerilor, ca să spunem în ultimul ceas, să arate acestei categorii sociale că şi ea contează, după ce în ultimii 4 ani nu a prezentat prea mare interes. Ştiu oare, cei care au lansat această şaradă, care sunt problemele curente cu care se confruntă susţinătorii şi/sau beneficiarii acestor activităţi? Dacă nu, ar fi cazul să le enumerăm, poate astfel se vor rezolva. În primul rând, birocraţia greoaie prin care, de exemplu, centrele de zi din şcoli, unde elevii rămân să-şi facă temele, să servească masa, adică să fie supravegheaţi, nu pot cumpăra direct de pe piaţă alimentele, ci trebuie să aştepte să le fie repartizate de administraţia locală, achiziţionate de la anumite firme furnizoare, cliente fidele ale politicii locale şi care nu întotdeauna au un preţ convenabil, pentru că este normal ca diferenţa de preţ să intre în buzunarul patronului de firmă, care, la rândul lui, să o verse în contul celor care au facilitat contractele de furnizare. Şi lucrul acesta este valabil şi pentru cantinele de ajutor social şi pentru instituţiile speciale medicale, unităţile de asistenţă socială etc. Partea proastă este că tot acest carusel al "mulţumirilor" financiare obligă pe susţinători şi părinţi să scoată mai mulţi bani din buzunare, astfel încât actul de caritate nu-şi mai găseşte rostul. O altă problemă este reprezentată de obiectele necesare pentru ca aceste centre (de zi, de plasament, de asistenţă socială şi medicală) să poată funcţiona. Începând de la banalele cuie şi terminând cu scaunele, mesele, chiuvetele etc., totul se achiziţionează prin intermediul direcţiilor judeţene aflate, la rândul lor, în subordinea autorităţilor locale. Nu e de mirare că şi aici funcţionează principiul prieteniei politice, astfel că tot firmele agreate de aleşii locali sunt cele care stabilesc preţul de achiziţie, pentru că acest serviciu trebuie, la rândul lui, plătit. Nu întotdeauna sponsorii sau cei care ajută la îmbunătăţirea activităţii acestor unităţi sunt mulţumiţi de serviciile prestate, dar pentru a nu a avea probleme cu autorităţile locale şi pentru a-şi putea continua actele de caritate, preferă să tacă şi să-şi vadă de treburile lor. La toate acestea se adaugă o altă problemă reprezentată de îndepărtarea treptată, dar sigură, a asistenţei şi ajutorării sociale de domeniul educaţiei. După scoaterea instituţiilor de ocrotire de sub tutela educaţiei şi îndepărtarea dintre salariaţi a cadrelor didactice, urmează acum, conform strategiei sus-menţionate, trecerea pe prim plan în educaţia copiilor a asigurării unor servicii sociale, eventual sume de bani, obiecte de strictă necesitate, în defavoarea şcolarizării copiilor, a frecventării şcolilor, a prevenirii abandonului şcolar. Nici problemele altor categorii defavorizate nu par a avea prioritate. Nu se vorbeşte nimic despre găsirea unui loc de muncă şi/sau a unei locuinţe pentru tinerii care la majorat sunt obligaţi să plece din centrele sociale, despre acordarea unor ajutoare materiale şi financiare pentru persoanele care au fost disponibilizate şi au pierdut întreaga agoniseală în urma afacerilor ilegale ale unor aşa-zişi oameni bine intenţionaţi, care le-au promis un trai decent la bătrâneţe, pentru a le fura amărâta de casă, despre ajutorarea celor care au ajuns la o anumită vârstă fără acte sau statut social. Aceasta este Strategia Naţională pentru Acţiunea Comunitară. Fraze pompoase, cuvinte mari, dar acţiuni puţine şi care, nici într-un caz, nu le va uşura viaţa celor săraci şi amărâţi. În schimb, poate îi va câştiga ca electorat pentru alegerile ce vor să vină. Timp de 4 ani, vor fi iarăşi proscrişii societăţii, după care vor deveni din nou beneficiarii unei strategii naţionale care le va permite... cine mai ştie ce. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Becsek-Garda Dezideriu. Va urma domnul Dumitru Bentu. Deputaţii Minodora Cliveti, Iriza Scarlat, Gheorghe Dinu şi Gelil Eserghep au depus la Secretariat. |
|
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Susţinerea mafiei lemnului de către conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor şi de către noua conducere a Direcţiei Silvice Miercurea-Ciuc se observă în continuare. Cazul cel mai concret este menţinerea în funcţie a celor care au prejudiciat fondul forestier naţional, permiţându-se celor în culpă să întocmească acte fictive pentru muşamalizarea prejudiciilor aduse prin împăduriri fictive, lucrări neexecutate şi decontate. Mai mult chiar, persoana care a adus cele mai mari prejudicii la resortul de regenerări a fost transferată la Serviciul de cultură şi refacere a fondului forestier. Doamna juristă Mateiu Mariana, de la Direcţia silvică Miercurea-Ciuc, care a redactat textul contractelor pentru Asociaţia "Prosilvae", este în continuare în funcţie, având posibilitatea, în continuare, să dirijeze muşamalizarea tuturor fraudelor executate de mafioţi. Fosta directoare tehnică a fost transferată cu atribuţii pe linie profesională la Rezervaţia Parcului Naţional Lacul Roşu - Hăşmaş - Cheile Bicazului, deşi a fost implicată direct în distrugerea fondului forestier, lucru confirmat de controalele realizate de Autoritatea Naţională de Control. S-a dovedit şi implicarea ei în activitatea frauduloasă a Asociaţiei "Prosilvae", fapt ce face posibilă blocarea continuării verificărilor. Doamna ingineră Szabo Maria, responsabilă pentru fondul forestier, prin soţul său Czitrom Bela, poate, şi ea, bloca descoperirea adevărului, prin funcţia pe care o are. Domnule director general Ion Dumitru, ce interes aveţi în susţinerea acestor oameni? Nu observaţi că existenţa mafiei lemnului de la Direcţia Silvică Harghita lezează asupra imaginii dumneavoastră? Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Dumitru Bentu. Va urma doamna Leonida Lari. A mai depus la Secretariat domnul Emil Rădulescu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Lansare". Precampania, de fapt campania electorală se află în plină desfăşurare. Dacă ar fi să introducem o parafrază la titlul unui celebru film de la jumătatea secolului trecut "Toată lumea râde, cântă şi lansează". Prin comparaţie însă, câtă diferenţă între aceste acţiuni - eleganţă şi distincţie la PSD, spectacol periurban la ceilalţi şi mă refer în mod special la Alianţa PNL - PD. Am asistat, întâmplător, la oferta electorală pentru Bucureşti a respectivei alianţe, transmisă de un post de televiziune cu nume vitaminic. Senzaţia de consternare, de bulversare a fost totală. A deschis show-ul fratele mai mare care, cu o încrâncenare greu descriptibilă, făcând eforturi vizibile de a da coerenţă intervenţiei, a demonstrat că este un lider liberal extracomunitar, un surogat de Brătieni, care cu siguranţă s-au răsucit în criptele recunoştinţei naţionale. De fapt, cuplul capilor a fost capul de afiş al spectacolului propriu-zis, în cadrul căruia unul îngenunchea, altul scrâşnea, trupa răcnea, în timp ce animatorii portocalii agonizau lângă scena familiei Proconsul. Era evident, cei aproximativ 300 de participanţi la "marele eveniment" aşteptau apariţia trupei "Morometzii", care s-a încadrat firesc în nota lansării, debitând versuri "profunde", sperăm pe placul "lansaţilor". Iată o mostră din ceea ce credem că va deveni imnul alianţei - în concepţia artistică a unei alte trupe celebre în ţara noastră, prezentă, şi ea, pe scena ridicolului "Vecina mea are un crin. Îl ţine jos la mezanin!" În ceea ce priveşte echipa pentru primăriile de sector "unită" şi "reprezentativă", era alcătuită din cetăţeni care nu vor depăşi niciodată statutul de candidaţi. La sfârşit se putea declara moromeţian "aşa ceva nu există". Ba există, spunem noi, dar văzându-i şi mai ales ascultându-i, îţi dai seama de valoarea de adevăr a celebrului vers. Doamne, ocroteşte-i pe români! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul doamnei deputat Leonida Lari. Va urma domnul Radu Vasile Roşca. Domnul Emil Rus şi domnul Florin Iordache au depus la Secretariat declaraţiile. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Fiecare ţară are semnele sale convenţionale, distinctive care o caracterizează, cum ar fi stema, steagul. În dependenţă de evenimentele şi regimurile istorice, aceste semne simbolice se mai schimbă, dar în perioadele benefice pentru ţară ele reprezintă caracterul unitar şi naţional al statului respectiv. La fel a fost şi în România. După 1859, când s-a unit Ţara Românească şi Moldova au fost combinate simbolurile tradiţionale ale ambelor: vulturul de aur cruciat şi bourul, apoi, în 1872 a fost creată o stemă a tuturor provinciilor româneşti: Ţara Românească, Moldova, Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureşul, Crişana. În 1947 însă, o dată cu instaurarea jugului sovietic de ocupaţie, stema care corespunde structurii noastre naţionale, trecutului nostru istoric, configuraţiei geografice a ţării a fost înlocuită cu o stemă decorativă nesemnificativă impusă de ocupant care era inserată pe tricolor. Ştim cu toţii că după 1989, stema străină spiritului nostru naţional a fost scoasă din steag, iar alta nouă nu a fost inserată, în felul acesta tricolorul nostru confundându-se cu steagurile altor state. La sesiunea din 10 septembrie 1992, ambele Camere ale Parlamentului au adoptat noua stemă care ni se pare destul de reuşită, deoarece reprezintă toate elementele tradiţionale ale heraldicii româneşti şi cuprinde în sine toate provinciile istorice ale României: Ţara Românească, Moldova, Oltenia, Banatul, Transilvania, Maramureşul şi Crişana. Acum stau şi mă întreb. Odată ce ambele Camere au votat în consens noua stemă, de ce nu s-ar mai face un pas? Inserarea stemei pe steag, să nu ajungem de poveste cu Ciadul şi Andora. Ne dăm seama prea bine că nu era cazul să fie respins amendamentul Partidului România Mare cu privire la stemă, fiindcă era absolut oportun şi asta ne-o demonstrează timpul. Să ne imaginăm că peste 3 ani, România intră în Uniunea Europeană şi ce steag va flutura alături de steagurile statelor membre, al Ciadului, al Andorrei sau al României? Consider că trebuie să revenim de urgenţă asupra acestui subiect privind introducerea stemei pe steag, pentru că am ajuns deja în zona ridicolului. Sau poate clasa conducătoare din România nu mai întrevede posibilitatea reunificării ţării, unitatea statului român, or, stema actuală anume aceste elemente le reprezintă. Iată că Adunarea Naţională franceză, în raportul de informare al delegaţiei sale pentru U.E. cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană, raport din 3 martie 2004, menţionează că este necesară păstrarea relaţiilor regionale. În acest raport se mai stipulează că Moldova a avut o istorie complexă între Rusia şi România, cu aceasta din urmă întreţinând legături strânse. Contextul postcomunist a lăsat să se întrevadă posibilitatea alipirii Moldovei la România. Ei, vedeţi, stimaţi colegi, că Franţa s-ar părea că ştie mai bine istoria României decât înşişi românii. Acestea fiind spuse, cu atât mai mult este necesar ca România să-şi rezolve problema însemnului naţional - steagul, să insereze stema actuală, care este prezentă în toate instituţiile statului român şi chiar pe insignele noastre de parlamentari. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Radu Vasile Roşca, va urma doamna Liana Naum. Deputaţii Virgil Popescu, Valeriu Zgonea, Marian Motoc, Eugen Arnăutu, Mihai Tudose au depus la secretariat declaraţiile. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari prezenţi, Intervenţia mea se numeşte "Ţinta: anul 2007, anul integrării României în Uniunea Europeană". Voi începe prin a vă face o mărturisire. Ea priveşte emoţia pe care mi-a provocat-o revărsarea de bucurie ocazionată de intrarea "Celor zece" pe poarta principală a Uniunii Europene la 1 Mai. Stau şi mă întreb câtă lume poate înţelege la noi cu adevărat dimensiunea istorică a acestei zile, fixată în calendar şi pentru că marchează cea mai largă extindere a Comunităţii Europene. Nu spun asta pentru a supăra pe cineva, ci doar dintr-o convingere care nu mă părăseşte, luând aminte la ceea ce se întâmplă pe plaiurile noastre. Atenţi la tot felul de fleacuri de subiecte mărunte, de cazuistica de la colţul străzii, ne trezim că nu băgăm de seamă la evenimentele cu adevărat esenţiale pentru o anumită epocă. Ce vreau să spun. Zece ţări foarte apropiate nouă sau doar puţin depărtate de România, au devenit membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene. Pentru a trăi această zi, declarată de fiecare din ele şi de toate la un loc, istorică, au trebuit ani de muncă încordată pe toate fronturile. Ar trebui ca fiecare să-şi facă treaba la el acasă, iar în fiecare ţară în parte, lucrurile să funcţioneze ceas. Oamenii de afaceri să se chinuie să facă afaceri de succes, justiţia să-şi intre în rolul cerut de standardele europene, poliţia să se dovedească cu adevărat gardianul de toată ziua al intereselor cetăţeanului, Parlamentul să facă legi, Guvernul să transpire în a găsi formule potrivite şi imediate pentru a gestiona tranziţia spre platourile înalte, oxigenate şi ademenitoare ale Uniunii Europene. Echipei de negociatori i s-a pretins să nu aibă linişte până ce toate capitolele nu vor fi încheiate cu succes şi în graficul stabilit. Bucuria a fost şi a noastră la extinderea recentă a Uniunii Europene. Am salutat cu vigoare şi tandreţe lărgirea organizaţiei paneuropene cu vecinii noştri, zece la număr. O bucurie venită din suflet şi din dorinţa ca ea să ne privească cât mai curând şi cât mai adevărat şi pe noi toţi. Ştiţi bine ce am în vedere. La 1 ianuarie 2007 ne-am dori ca focurile de artificii ale acelui revelion să sigileze definitiv şi irevocabil apartenenţa noastră la Uniunea Europeană. Mă număr printre cei care cred cu toată convingerea în acest calendar promis la Bruxelles şi devenit pentru România un traseu angajant, plenar şi responsabil. Deviza sub care autorităţile de la Bucureşti şi din toată ţara trăiesc şi acţionează în prezent sună ca o chemare la luptă: 4 mai 2007. cunoaşteţi acest cod. Ne-am angajat să încheiem toate capitolele de negocieri în anul 2004, dorim şi putem semna tratatul de aderare împreună cu Bulgaria în 2005 pentru a ne şti, începând cu 1 ianuarie 2007 membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Lucruri cunoscute, îmi veţi spune. De acord cu dumneavoastră, dar vă întreb eu: se şi vede în comportamentul nostru acest lucru? Revin la serbările desfăşurate de curând pe întinsul continentului european. A fost ziua de 1 Mai, în fiecare din cele 10 ţări, o adevărată zi naţională. Liderii politici s-au repezit la microfon pentru a-şi exprima satisfacţia, dar mai ales pentru a-şi potrivi cuvintele de mulţumire adresate tuturor segmentelor societăţii care au înţeles să privească intrarea în Uniunea Europeană ca pe un obiectiv crucial şi să acţioneze astfel ca acest deziderat să devină realitate. Am putut înţelege din declaraţiile făcute cu acest prilej un adevăr care îmi dă fiori. Toată lumea s-a considerat în aceeaşi barcă pornită pe o anumită direcţie de mers şi datoare să vâslească pentru ca ţinta propusă să fie atinsă. Suntem noi la ora la care cineva, privindu-ne din afară, să aibă aceeaşi impresie cum că decizia 4 mai 2007 ne adună sub faldurile drapelului naţional cu gândul mărturisit de a nu slăbi strohul până ce linia de sosire desenată, promovată şi susţinută de Bruxelles nu va fi atinsă în graficul convenit? nu cred. Numai coeziune strategică şi unitate de acţiune nu poate fi numită harababura de sentimente şi gesturi ce caracterizează actualitatea românească. Înfierbântate peste măsură de vijelia campaniei electorale, unele partide se întrec în a trage din toate poziţiile în maşina puterii, doar-doar astfel, prin perforarea scuturilor, să-i întârzie parcursul şi graficul de înaintare. Când auzi cum vorbesc unii lideri, te iei cu mâinile de cap, ca şi cum intrarea în Uniunea Europeană ar fi o cauză a unei sau unor persoane, a unui singur partid politic, fie el şi adus de votul majoritar în fruntea ţării. Despre ce a reuşit Guvernul Năstase să facă în cei aproape 4 ani de guvernare nu trebuie să vă vorbesc acum, vorbeşte de la sine cronica acelei perioade de la alegerile din 2000, caracterizată de stabilitate politică şi socială, de creştere economică, de tendinţe pozitive, fie ele încă diferite prin amploare de ceea ce ne dorim în planul protecţiei cetăţeanului. Ar fi putut face altcineva mai mult? Poate, dar votul popular a configurat acest Parlament şi a mandatat acest Guvern să poarte povara gestionării treburilor ţării, să-şi însuşească traseele şi ţintele, să acţioneze pentru atingerea lor. Avem la îndemână o constatare stimulatoare: Europa ne vrea! Cunoaşteţi cu toţii afirmaţiile încurajatoare ale comisarului pentru integrare Günther Verheugen. De curând, la Dublin, el ţinea să spună în auzul întregii lumi: "construcţia europeană nu poate fi considerată completă fără România şi Bulgaria", dar, cum ştim foarte bine, soarta acestui proiect de mare ambiţie şi de o indiscutabilă importanţă pentru viitorul României şi al românilor se hotărăşte aici, acasă, la noi. El nu ne priveşte doar pe unii sau pe alţii, ci pe noi toţi. Atunci, stau şi mă întreb ce ne împiedică să gândim ca atare şi să acţionăm ca atare? Nu se mai termină o dată această păguboasă mentalitate a românului de a se trezi în altă parte decât acolo unde-i este locul? La adăpostul unor precepte democratice însuşite după ureche, lăsându-se ademeniţi de interese limitate şi de moment, iată-i pe unii alergând în stânga şi în dreapta pentru a putea vorbi şi pârî prin munţi la-nalte curţi, aprozi ai pluralismului trunchiat, exploatând cu pricepere şi fervoare demne de o cauză mai bună anumite sensibilităţi. Sunt destui cei cărora nu le tace gura doar, doar vor putea obţine din partea străinătăţii votul de blam care să ne plaseze alături de drum. Îi ştim de mult ca nărav, doar numele lor diferă, pentru că au ştiut să-şi distribuie între ei rolurile. Unii puteau fi văzuţi cândva pe drumurile Americii, cu grija ca nu cumva România să reprimească vestita clauză a naţiunii favorizate. I-am văzut pe alţii pe coridoarele Consiliului Europei, hotărâţi să spună cuvinte apăsătoare pe care să se întemeieze refuzul celor de acolo de am fi noi acceptaţi ca partener de dialog într-un registru de superioară însemnătate. Cârcotaşii s-au aflat la post şi pe vremea anticamerei la NATO, ştiţi bine. Se dau alţii acum de ceasul morţii. Neputincioşi în a construi, scot la iveală vocaţia de a veşteji orice. Nu îndrăznesc să cred că vocile apocaliptice la adresa democraţiei şi europenizării României se vor stinge curând. Din asta trăiesc aceşti voluptoşi avocaţi ai negativismului deşănţat. Îi pot înţelege pe editorialiştii în pană de subiecte care, sub presiunea graficului tipografic şi a nevoii de bani, scriu despre orice. Pot privi cu amuzament la analiştii ce nu şi-au găsit rostul în întreprinderile respectabile, dar seduşi de sume copioase, oferite de case mari, compun cu sârguinţă fraze mari ce din coadă vor să sune. Daţi-mi voie să nu înţeleg însă o seamă de oameni politici. fiecare are dreptul la opinie şi slavă Domnului că în ţara asta, oricine poate orice. dar insist: clasa politică este zămislită din nevoia de a guverna ţara şi a o conduce, întotdeauna în direcţia cea bună. Am convenit, majoritar, că Uniunea Europeană reprezintă direcţia în care să mergem. Atunci mă întreb ce ne opreşte să ne aşezăm alături, pentru ca astfel să avansăm mai grabnic şi mai sigur într-acolo. Sunt perioade faste în istoria oricărei ţări. Ne aflăm acum, recunoaştem sau nu, într-o astfel de zodie. Prin urmare, daţi-mi voie să cred în interesul naţional şi în nevoia de a fi devotaţi lui, indiferent de semnul nostru electoral şi indiferent de poziţia acelor de ceasornic pe cadranul alegerilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul doamnei Liana Naum, va urma Vasile Miron, deputaţii Cristian Sandache, Tiberiu Sbârcea, Gheorghe Marcu şi Puiu Haşotti au depus la secretariat declaraţiile. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "1 Mai - sărbătoare social-democrată". Trecutul are şi părţi bune şi părţi rele şi dacă cele rele trebuie înlăturate şi înlocuite cu altele noi, mai bune, tot ce e bun se cuvine a fi păstrat şi ocrotit. 1 Mai a devenit o sărbătoare controversată, deşi nu toţi cei care îi aduc acuze sunt buni cunoscători ai originii şi tradiţiei acesteia. Democraţia, o dată instaurată şi în ţara noastră a adus cu ea alte sărbători, alte tradiţii şi alte mentalităţi culturale sau intelectuale şi totodată a adus şi câteva libertăţi fundamentale printre care şi dreptul la libera exprimare şi la libertatea de opinie. Deci, ar fi just şi corect să respectăm părerile tuturor, mai ales când este vorba de tradiţii şi obiceiuri care lasă deschise tărâmuri de discuţie. 1 Mai este o sărbătoare a muncii, este o sărbătoare europeană, de factură social-democrată, consacrată şi recunoscută de majoritatea popoarelor. Este o sărbătoare a celor ce muncesc şi aici se includ toţi cei care chiar consideră că fac acest lucru. Este o sărbătoare însemnată cu roşu în calendar nu pentru a completa seria sărbătorilor naţionale, ci pentru a recunoaşte simplu omul care munceşte. Pentru a respecta o tradiţie, pentru a o valorifica şi a o evidenţia trebuie să fim lipsiţi de prejudecăţi şi să-i conturăm latura cu adevărat importantă, pentru că pentru a se transforma, societatea noastră românească trebuie, printre altele, să o interpreteze corect. Cel mai important rămâne totuşi actualul, contemporaneitatea, prezentul, deoarece se oglindeşte cel mai bine în noi şi noi în el, iar prin aceasta trebuie să privim aici, acum şi nu în trecutul îndepărtat căruia, cu siguranţă, îi vom găsi greşeli şi reproşuri. 1 Mai este o sărbătoare social-democrată pentru faptul că se adresează unei clase cu gradul de densitate cel mai ridicat, clasa oamenilor muncii, pentru faptul că are un mesaj direct de adresat, şi anume respectul şi grija pe care societatea trebuie să le poarte vizavi de aceasta, pentru faptul că este recunoscută la nivel naţional şi pentru că respectă anumite tradiţii, dar şi virtuţi general admise, cum ar fi recunoaşterea meritelor şi punerea în valoare a principiilor de viaţă sociale. În România, sărbătoarea de 1 Mai a prezentat mereu o deschidere din partea societăţii care a creat o tradiţie din această zi liberă. Este o sărbătoare fastuoasă, prietenească, liniştită, o sărbătoare căreia fiecare persoană îi pune în valoare semnificaţia. În acest fel, întrebarea "Cine este mai presus, sărbătoarea sau trecutul ei?" prezentat poate cu puţine exagerări spre negativism, nici nu ar trebui pusă. Din contră, ar trebui să privim obiectiv sensul acestei zile dedicate muncii şi să-i acordăm atenţia care i se cuvine, căci, căutând adevărul în trecutul semirecent, pare o întreprindere iluzorie şi paradoxală. Numai cu răbdare, calm, respect faţă de sine şi faţă de cel apropiat poţi atinge uneori exactitatea. Partidul Social Democrat şi-a manifestat întotdeauna atitudinea pozitivă pentru organizarea, aşa cum se cuvine, a sărbătorii de 1 Mai, care nu mai este doar o clipă izolată, ci este o tradiţie, o consacrare a muncii, a oamenilor care muncesc. 1 Mai este o sărbătoare de factură europeană, iar faptul că este preluată în unanimitate de alte naţiuni europene face ca poporul nostru să se manifeste nu numai în creaţiile ce-i aparţin exclusiv, ci şi în modul în care asimilează motivele de mare circulaţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Vasile Miron, va urma domnul Dumitru Bălăeţ. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Istoria se repetă". Stau câteodată şi îmi aduc aminte, parafrazându-l pe marele nostru povestitor Ion Creangă, cum marele nostru dramaturg Ion Luca Caragiale a dat naştere eroilor vremurilor sale: Caţavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Agamiţă Dandanache etc. din "o scrisoare pierdută" şi nu pot decât să le dau dreptate acelora care spun că istoria se repetă. Dacă "luceafărul poeziei româneşti", marele Eminescu, îl invoca pe Ţepeş pentru rezolvarea unor probleme grave ale aceleiaşi perioade din istoria poporului nostru, eu fac apel la un Caragiale al zilelor noastre care ar avea material suficient pentru o nouă capodoperă a dramaturgiei româneşti. Vedem cu toţii, stimaţi colegi, cum unii colegi sau unele colege de ale noastre vin din an în paşti la lucrările plenului sau ale comisiilor, îşi anunţă imediat prezenţa la microfon pentru a deplânge starea naţiunii, verifică dacă au fost semnaţi în lipsă de către colegi, dau interviuri, îşi beau liniştiţi cafeaua, după care mai vin pe la noi pentru a urca la etajul VI, de unde îşi vor primi răsplata pentru efortul depus în slujba cetăţeanului. Am văzut ieri, 3 mai 2004, cu ocazia moţiunii simple iniţiate de deputaţii PRM, un veritabil personaj caragialesc, care deşi nu a mai dat pe la comisia din care face parte de foarte mult timp şi nici prin plen, ne-a făcut teoria chibritului câteva minute bune despre poziţia partidului domniei sale pe marginea temei moţiunii cu pricina. Domnul coleg îi căuta disperat cu privirea pe cameramanii care, din păcate, au binevoit să plece înaintea venirii domniei sale. Mai nostim a fost faptul că de la partidul care cu surle şi trâmbiţe a anunţat poporul că vrea să cucerească toate primăriile, avându-i drept candidaţi pe colegii noştri parlamentari care sunt atât de numeroşi încât la semnat nu mai au nici grup, a fost un singur reprezentant. Domnul cu pricina, traseist veritabil, a făcut cândva parte din PSD, partid în care disciplina este la loc de cinste şi bineînţeles că a cuvântat şi domnia sa. Preocupat peste măsură de rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea noastră, a mai primit timp şi de la alţii pentru a-şi termina discursul, în urma căruia şi al altora care vor urma, speră la un loc onorabil pe listele de parlamentari. Ne-a fost tare dor ieri şi de o distinsă doamnă foarte preocupată de imaginea sa în presă şi pe micul ecran, care, atunci când vine la lucrări, are impresia că microfonul este numai al dumneaei. Dacă nu i se dă cuvântul, insistă şi iar insistă, iar atunci când i se dă, numai cât nu plânge. Acum le vede pe toate şi pentru toate are soluţii, încât dacă nu am şti că a făcut parte din guvernarea de tristă amintire 1996-2000, i-am da poate dreptate. Curaţi politicieni! Nu-i aşa, domnilor? Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Dumitru Bălăeţ, va urma doamna Mihaela Moraru Mândrea, domnii deputaţi Cristian Nechifor, Adrian Ionel, Constantin Niculescu au depus declaraţiile la secretariat. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Declaraţia mea de astăzi are un subtitlu, se numeşte "Aberaţia la putere". Pe data de 27 aprilie 2004, Guvernul domnului Adrian Năstase a publicat în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă prin care se spune că: "şi candidaţii la funcţia de consilier judeţean, consilier local sau primar au obligaţia să îşi declare averea", am citat din această ordonanţă. Citez în continuare: "Declaraţia de avere se depune la Biroul Electoral Central sau, după caz, la Biroul Electoral de Circumscripţie, o dată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare", iar în art.2 alin.1 se mai precizează: "Candidaţii care şi-au depus candidaturile pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 6 iunie 2004 până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, vor depune declaraţiile de avere - şi acuma cu atenţie, - în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă". Iată domnilor, cum sunt puşi pe drumuri doar cu 5 zile înainte de începerea campaniei electorale, când trebuie depuse dosarele de candidaţi, sute de mii de oameni din întreaga ţară, din partidele care vor să participe la alegerile locale, cu excepţia evidentă a partidelor de guvernământ (PSD şi UDMR) care ştiau de mult timp, după cum mi s-a spus la ureche, de clocirea acestei ordonanţe şi aveau, la modul secret, şi formularul tip de declaraţie de avere. Iată lovitura sub centură dată de putere partidelor din opoziţie cu doar 5 zile înainte de terminarea depunerii dosarelor de candidaţi. Şi la protestul partidelor de opoziţie parlamentare, prin glasul domnilor Corneliu Vadim Tudor, Traian Băsescu şi Teodor Stolojan, iese pe postul de televiziune domnul Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ şi ţipă: Uitaţi-vă cetăţeni, partidele din opoziţie nu vor să-şi declare averile, le este frică să-şi declare averile, pe când noi... Dăm şi o ordonanţă de urgenţă în acest sens! Să se spele pe cap cu ea partidele de opoziţie! Acum în prag de campanie electorală, doar cu 5 zile înainte de terminarea depunerii dosarelor! Ăsta este subtextul cinic al declaraţiei domnului Agathon. Pentru a ascunde cu cinism conţinutul aberant al ordonanţei guvernamentale, care-şi bate joc de legi, de adevăr, de Parlament. De legi, pentru că doar cu o lună înainte se publicase în acelaşi Monitor Oficial Legea pentru alegerile autorităţilor publice locale, în care nu se prevede obligaţia unei declaraţii de avere a candidaţilor. De Parlament, pentru că Parlamentul a elaborat şi aprobat această lege. De adevăr, căci adevărul ne arată că declaraţiile de avere ale candidaţilor la alegerilor locale n-au nici o valoare, câtă vreme aceştia nu sunt validaţi de alegeri. Prevederile legale anterioare în acest sens erau bune, dar Guvernul le calcă în picioare, numai şi numai pentru a pune Opoziţia în situaţia de nu-şi putea depune candidaturile la alegerile locale şi evident pentru a rămâne în continuare la putere. Mizerabilă atitudine! Mizerabili oamenii care o promovează! Să te apuce scârba, nu alta, de politica românească de astăzi! De faptul că partidul de guvernământ ridică aberaţia la rangul de putere şi o promovează diabolic. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul doamnei deputat Mihaela Muraru Mândrea, va urma ultimul vorbitor Corneliu Ciontu. |
|
|||
|
|
Doamna Mihaela Muraru-Mândrea: Declaraţie politică "La mulţi ani, Europa!" Pe data de 1 mai 2004 am participat la ceremonia de predare a ştafetei Uniunii Europene între localităţile Nagylak din Ungaria şi Nădlacul nostru arădean. Pe linia de demarcaţie dintre cele două vămi priveam feţele senine şi fericite ale delegaţiei maghiare, aureolată de albastrul înstelat al celor două steaguri europene, coşuleţele împletite pline cu flori albastre şi trandafiri albi pregătite pentru noi, ca un premiu de consolare pentru bucuria tristă pe care o trăiam în acea zi a aderării. Un gest minunat făcut de vecinii noştri europeni. Primarul Nădlacului l-a îmbrăţişat pe primarul «integrat» primind un drapel, eu am dat mâna cu deputatul maghiar, primind la rândul meu un drapel şi un coşuleţ cu flori, în timp ce-mi trecea prin minte Ana Ipătescu înfăşurată în tricolor. Eram probabil singurul parlamentar român ce primea în acea zi Drapelul Uniunii Europene. Preluând această ştafetă m-am gândit că pot să spun din tot sufletul: La mulţi ani, Europa! pentru că mâine, 5 mai, este ziua Europei iar peste câteva zile este Ziua Uniunii Europene, 9 mai, alături de Ziua Independenţei de Stat a României şi de Ziua Victoriei Asupra Fascismului! Aceste sărbători au un numitor comun: Libertatea! Ziua Europei a fost instituită de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în 1964 pentru a aniversa înfiinţarea acestei instituţii în 1949. Ziua Uniunii Europene, numită şi "Ziua Schuman" după numele celui care a propus la 9 mai 1950 planul pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, este cea care aminteşte de bazele actualei Uniuni Europene. Astăzi putem spune că Europa a trecut de la integrarea economică la integrarea teritorială şi politică. Uniunea Europeană şi-a propus să-şi creeze o lume a oamenilor, să fie aproape de cetăţenii săi, să înlocuiască treptat "cooperarea paşnică dintre statele europene" cu o construcţie care să respecte libertatea şi identitatea tuturor popoarelor născute şi crescute pe acest continent. La 26 februarie 2001 a fost semnat Tratatul de la NISA. Miniştrii de externe ai ţărilor Uniunii Europene au hotărât astfel reforma instituţiilor europene şi extinderea Uniunii prin admiterea a 12 noi state printre care şi România. Popoarele Europei, cu tradiţiile lor, specifice culturii în care s-au dezvoltat, au de organizat în aceste zile festivităţi comune într-o nouă Europă. Noi ne străduim în continuare să devenim competitivi, astfel încât sublinierea liderilor europeni - că lărgirea Uniunii Europene nu poate fi completă până când România şi Bulgaria nu vor fi integrate - să devină realitate. Această intenţie este în sensul creării unui spaţiu al conştiinţei şi identităţii europene, unde noul continent, într-o conotaţie ideală, să fie locul în care să se respecte libertatea şi identitatea tuturor popoarelor care-l locuiesc pentru că: "locuitorii săi, veniţi în valuri succesive de la începuturile umanităţii, au dezvoltat aici în mod progresiv valorile care stau la baza umanismului: egalitatea oamenilor, libertatea, respectarea raţiunii" aşa cum se afirmă în Preambulul Proiectului Constituţiei Europene, unde de asemenea "caracterul democratic şi transparent al vieţii politice să acţioneze în favoarea păcii, justiţiei şi solidarităţii în lume". Aceste principii, stimaţi colegi, trebuie să stea la baza doctrinelor noastre în plină desfăşurare şi aşezare, pentru ca partidele din care facem parte să poată construi cu discernământ, o lume nouă, complexă şi neagresivă, în care timpul să ne dăruiască 1000 de ani de pace, pentru ca astfel spirala Turnului Babel să se reînfăşoare într-un "punct de fugă" sacru, prin care să poată privi Dumnezeu pentru a ne putea dărui o lume nouă! La mulţi ani, Europa! |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Vă rog să-mi permiteţi, în încheierea primei părţi a şedinţei să prezint şi eu o declaraţie. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Am intitulat această declaraţie "Pocher guvernamental cu voinţa naţiunii". Cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor locale, România apare împărţită în două tabere: pe de o parte - PSD, de cealaltă parte - restul societăţii. În prima dintre tabere, PSD ameninţă că va da în judecată pe toţi cei care-i nesocotesc onoarea. Totuşi, spre surprinderea partidului de guvernământ, întreaga societate pare dispusă să pună sub semnul întrebării această onoare şi să fie deferită justiţiei. Perspectiva fraudării alegerilor din acest an este respinsă de PSD în mod agresiv. Şi, totuşi, întreaga Românie crede în acest scenariu. Ieri, unul dintre cele mai importante cotidiene naţionale constata că s-a oficializat furtul electoral. Mass-media a ajuns la această concluzie, observând faptul că nici una dintre gravele abateri survenite în timpul Referendumului pentru revizuirea Constituţiei nu a fost sancţionată. Să ne aducem aminte: în judeţul Bacău, secţiile de votare au fost transformate în cazinouri, unde aveau loc tombole. Acest fapt este, în orice interpretare posibilă, o infracţiune care se sancţionează penal, pentru că încalcă în mod flagrant dispoziţiile constituţionale. Ei, bine, acest fapt a rămas fără consecinţe! Statul român a găsit de cuviinţă să protejeze şi să se consacre o ilegalitate, devenind, astfel, un promotor al ignorării legilor. Tot cu ocazia referendumului din toamna anului trecut s-au înregistrat - mai ales în zona rurală - ameninţări la adresa electoratului: "cine nu se prezintă la vot îşi pierde pensia", sau "nu va fi externat din spital", sau "nu va primi subvenţia pentru agricultură". Nici unul dintre aceste cazuri nu a fost cercetat şi nu a produs consecinţe legale. Rezultatul acestei nepăsări vinovate este promovarea unui proces electoral corupt, în care ilegalităţile sunt fireşti şi nu miră pe nimeni. Nu numai presa vorbeşte în mod deschis despre frauda preconizată la alegerile din 2004. Rapoartele unor organisme internaţionale de prestigiu, aşa cum este Organizaţia Freedom House, menţionează perspectiva unei fraude specifice statelor din lumea a treia. Îngrijorarea devine evidentă în cadrul Uniunii Europene. Dacă alegerile din acest an nu vor fi corecte, România riscă să se autoexcludă din procesul de aderare, revenind la situaţia în care se afla în decembrie 1989. Trecând peste orice incompatibilităţi ideologice, opoziţia a arătat că are date care probează intenţia PSD de a aborda alegerile într-un mod incorect. Partidul România Mare, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat au susţinut la unison această idee, intenţionând să semneze un protocol care să împiedice Partidul Social Democrat să deturneze dezvoltarea democratică firească a României. Oare, toată lumea se înşeală? Oare societatea civilă, mass-media, opoziţia şi organismele internaţionale sunt în eroare? Este PSD deasupra oricărei suspiciuni? A făcut el, de-a lungul timpului, dovada cinstei şi a respectării ordinii legale? Răspunsul la această întrebare ne este oferit de o recentă ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care-şi propune în mod deliberat să împiedice prezentarea unor liste complete de candidaţi ai opoziţiei la alegerile locale de luna viitoare. La doar câteva zile după ce Legea nr.67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale a intrat în vigoare, prin chiar votul Partidului Social Democrat, Guvernul a emis în mod inexplicabil o ordonanţă de urgenţă, prin care modifică acest act normativ şi instituie pentru toţi candidaţii locali obligaţia de a depune, înainte de alegeri, declaraţii de avere. Acest demers este, în toată puterea cuvântului, o cacialma, o veritabilă şmecherie guvernamentală, pregătită cu atenţie pentru a descalifica partidele de opoziţie. Prin intermediul ei se urmăreşte ca reprezentanţii opoziţiei - în special cei din mediul rural - să nu beneficieze de timpul fizic necesar pentru depunerea actelor legale. În timp ce candidaţii PSD au fost informaţi din timp şi beneficiază şi de politica de recrutări forţate, care ar asigura partidului de guvernământ controlul asupra aproximativ 80% dintre primării, reprezentanţii opoziţiei sunt obligaţi să completeze, în doar câteva zile, circa 400 de mii de declaraţii de avere. Nu ar fi mai simplu ca aceste declaraţii să fie completate, ulterior, doar de cele aproximativ 30 de mii de persoane efectiv alese? Lista unui partid într-o singură comună presupune câteva zeci de candidaţi. La nivelul întregii ţări vorbim, aşadar, de un mecanism uriaş care nu poate deveni operaţional în cele câteva ore pe care le oferă, cu generozitate, Guvernul. Numai pentru a face cunoscut conţinutul acestei ordonanţe în fiecare sat din România ar fi necesare, probabil, câteva săptămâni. În al doilea rând, o declaraţie de avere nu se completează peste noapte. Ea presupune responsabilitate şi o cunoaştere a legislaţiei, care nu se obţine instantaneu, cel puţin în mediul rural. Prin această farsă descalificantă, care aminteşte mai degrabă de practicile jucătorilor de pocher decât de responsabilitatea unui for guvernamental, PSD dă dovada intenţiei sale de a folosi orice mijloace pentru câştigarea unui scor electoral nemeritat. Faptul că partidele de opoziţie sunt forţate să prezinte în alegeri liste incomplete, în timp ce numai PSD a avut răgazul necesar finalizării declaraţiilor de avere, constituie deja o formă de fraudă indirectă, care trebuie să atragă reacţia organismelor internaţionale. În consecinţă, Partidul România Mare solicită Executivului să renunţe la această fraudă mascată şi să-şi retragă ordonanţa care instituie tardiv şi abuziv o obligaţie ce împiedică partidele de opoziţie să depună liste complete, viciind, astfel, voinţa naţiunii române şi rezultatul votului liber exprimat. Totodată, Partidul România Mare propune ca declaraţiile de avere să fie completate şi depuse - după anunţarea rezultatelor scrutinului din 6 iunie - doar de cei care au obţinut mandatul de primar sau de consilier. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.) |
||||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iată cum toată populaţia ţării poate să aibă certitudinea că a ales în urmă cu aproape patru ani de zile un partid şi persoane care au realizat ceea ce propuneau ca şi obiective strategice la nivel naţional şi local. Iată că nimeni nu mai poate susţine afirmaţii care bălăcesc imaginea Partidului Social-Democrat. De ce? Pentru că se vede clar că liderii Partidului Social Democrat, conducerea executivă a ţării nu au pregetat nici un moment în a face tot posibilul pentru a realiza ce a promis. Partidul Social Democrat nu a ţinut cont de eforturile uneori supraomeneşti de care a fost nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor care au dus ţara noastră la un nivel de civilizaţie pe care îl doreau toţi românii. Guvernul Năstase este singurul guvern din ultimii 14 ani care a putut promite şi respecta coerent termenii unui contract nescris cu factorii sociali. Este singurul Guvern care a ştiut că cel mai important este să îţi doreşti binele ca naţiune şi că pentru aceasta este nevoie de eforturi. A ştiut acest lucru, îl ştie şi acum, dar s-a angajat să treacă peste interesele personale şi de grup şi să ajungă la ce îşi dorea majoritatea populaţiei. Pentru aceasta, trebuie apreciat Guvernul Năstase dar şi pentru coerenţa şi continuitatea în planurile pe care şi le-a propus. Totodată, ar trebui menţionat că acum s-a putut vedea clar că cei care au păşit greşit, chiar dacă erau membri cu funcţii importante în Partidul Social-Democrat, au fost excluşi, demişi şi lăsaţi pe mâna justiţiei şi instituţiilor abilitate să controleze fenomenul corupţiei sau alte aspecte ilegale. În acest context e evident că Guvernul Năstase este singurul guvern care a realizat cu adevărat obiective aşteptate de mult timp de întreaga naţiune. De aceea, sunt convins că populaţia va aprecia corect eforturile P.S.D. şi a conducerii executive a ţării, aşa cum sunt convins că va sancţiona ipocrizia şi falsitatea declaraţiilor făcute sau ce urmează a fi făcute de membrii altor partide care urmăresc scopuri insalubre şi cu caracter mafiot. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată. |
|
||||
|
1 Mai - Ziua Muncii, sărbătorită şi în judeţul Olt Sâmbătă, 1 Mai 2004, a fost o zi deosebită şi pentru locuitorii judeţului Olt. A fost deosebită datorită încărcăturii istorice a acestei zile, o zi în care oamenii muncii din întreaga lume se pot bucura datorită luptei începută cu ani în urmă la Chicago. În această frumoasă zi de primăvară, locuitorii Oltului au avut ocazia de a ieşi în păduri, parcuri, terase pentru a se întâlni cu cei dragi, pentru a se bucura şi destinde cu prietenii. A fost o zi şi de întâlniri politice în care partidele au încercat înainte de începerea campaniei electorale să ia "pulsul alegătorilor". P.S.D. Olt a dorit în această zi festivă să se afle în mijlocul oamenilor pentru a le afla dorinţele, nevoile, şi s-a dorit o continuare a întâlnirilor periodice de informare cât mai bună cu cea ce vor oamenii. Pentru că numai cu întâlniri cu cât mai mulţi oameni, factorii de decizie pot lua acele măsuri în folosul comunităţii. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În limita timpului ce-mi este alocat, vă rog să-mi permiteţi, stimaţi colegi, să vorbesc tot despre evenimentul major al lunii aprilie, care este aderarea României la NATO. Aş dori să subliniez astăzi doar câteva dintre implicaţiile intrării ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică şi să continui această temă săptămâna viitoare. Dincolo de aspectul festivist al evenimentului menţionat, se ştie, el a fost marcat cum se cuvine în întreaga ţară, Guvernul a dat o zi liberă şi Camera Deputaţilor a decis aprobarea propunerii legislative prin care Ziua NATO va fi sărbătorită în prima duminică a lunii aprilie, rămâne o realitate de nezdruncinat: aceea că intrarea României în structurile Alianţei Nord-Atlantice este una dintre cele mai importante victorii ale democraţiei post-decembriste, nu doar în planul asigurării siguranţei naţionale, ci şi al beneficiilor de ordin economic pe termen lung. Important este ca românii să conştientizeze această situaţie. În nici un caz ei nu trebuie să-şi închipuie că, odată cu intrarea în NATO, lucrurile se vor schimba peste noapte şi, mai ales, fără implicarea fiecăruia dintre noi. Este clar că, în calitate de membru al NATO, România va beneficia de o garanţie de securitate extrem de importantă şi va participa direct la luarea unor decizii politice esenţiale pentru securitatea Europei. Integrarea în NATO implică un efort financiar mult mai redus decât cel pe care România ar trebui să-l facă pentru a-şi asigura singură securitatea. Aderarea la NATO va avea şi implicaţii pe termen lung pentru prosperitatea şi bunăstarea economică a ţării, deoarece, la nivelul cercurilor politice şi de afaceri, România va fi percepută ca o ţară predictibilă, stabilă din punct de vedere politic şi, implicit, din punct de vedere economic. Anumite beneficii indirecte vor fi vizibile acum, imediat, după aderarea "de jure" a României la NATO. De exemplu, firmele româneşti de profil vor avea posibilitatea să participe la licitaţii pentru realizarea unor lucrări de infrastructură în alte state aliate, finanţate prin intermediul programelor NATO. Dar, principalul avantaj pe care România îl va avea este obţinerea unui plus de credibilitate pe plan internaţional, care se va reflecta asupra tuturor obiectivelor de politică externă, în primul rând asupra procesului de aderare la Uniunea Europeană. O parte din contribuţiile României la bugetele Alianţei vor fi recuperate, pe parcurs, sub diferite forme. Un exemplu îl constituie asistenţa nerambursabilă acordată de NATO statelor membre pentru activităţi de cercetare. Un alt exemplu îl constituie contribuţia la Programul de Investiţii pentru Securitate al NATO, care ar putea fi compensată, în timp, prin proiectele de infrastructură finanţate de NATO, care urmează a fi realizate în România. Săptămâna viitoare vă voi prezenta alte avantaje pentru România în urma aderării la Alianţa Nord-Atlantică. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Noi soluţii pentru dezvoltarea agriculturii". Guvernul României, prin Agenţia SAPARD, a găsit noi soluţii pentru dezvoltarea agriculturii. Pentru a intra în Uniunea Europeană, România trebuie să-şi modernizeze agricultura. Majoritatea abatoarelor, fabricilor de procesare, fermelor agricole trebuie retehnologizate şi adaptate noilor condiţii impuse de Uniunea Europeană. Acest lucru nu se poate face decât accesând programul SAPARD. Pentru acest program, agentul economic trebuie să aibă o contribuţie de 50% din valoarea investiţiei, bani pe care trebuie să-i împrumute de la una din băncile româneşti. Pentru a stimula şi mai mult oamenii de afaceri să investească în agricultură, Agenţia SAPARD a încheiat un protocol de colaborare cu 14 bănci comerciale. Astfel, s-a creat posibilitatea ca bunurile şi utilajele agricole achiziţionate prin acest program să fie folosite ca garanţii ale creditelor oferite beneficiarilor de către bănci pentru asigurarea cofinanţării proiectelor. Astfel, va creşte gradul de accesibilitate la fondurile nerambursabile SAPARD. Această facilitate se aplică în situaţia unei creditări de 100% a proiectelor de băncile comerciale şi doar pentru acei beneficiari care solicită o singură tranşă de plată, la finalizarea proiectului. În felul acesta, Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reuşeşte să găsească soluţii pentru modernizarea agriculturii. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "1 mai, ziua reîntregirii Europei" Pentru Europa, ziua de sâmbătă, 1 mai a.c., a avut o semnificaţie specială. A fost ziua Europei reunite, pentru că a avut loc intrarea în Uniunea Europeană a primului val de foste state comuniste. Aderarea simultană a celui mai mare grup de state din istoria noastră reprezintă doar o etapă a procesului de extindere, care "va continua şi cu alte state" aşa cum a declarat preşedintele Comisiei Europene. Conform lui Gunther Verheugen "unificarea continentului nu va fi completă cât timp regiunea Balcanilor nu va fi inclusă în construcţia europeană". Extinderea Uniunii Europene este un lucru benefic şi pentru România. România va şi ea acolo, în Uniune, pentru că românii îşi doresc acest lucru şi pentru că îl merită. Dar mai sigur decât orice este că românii sunt hotărâţi să intre. Şi mai este un lucru cert, că pe drumul integrării europene al Românei, actualul guvern este cel care a realizat progrese importante. Îmbunătăţirea Constituţiei, începutul reformei în justiţie şi administraţia publică, demilitarizarea poliţiei, crearea Parchetului Naţional Anticorupţie, care a început să îşi facă datoria, a Autorităţii Naţionale de Control, care a început să pună ordine în administrarea banilor publici, statutul de membru al Alianţei Nord Atlantice sunt semnele clare pe drumul construcţiei unei Românii prospere. Iată că Europa şi-a deschis porţile şi recunoaşte progresele unor naţiuni cărora le redă locul pe care îl merită. Nici România nu mai este departe de momentul integrării ei în familia Uniunii Europene. |
|
||||
|
Băsescu îşi trădează partidul!?! În prima parte a acestui an părea iminentă soluţionarea definitivă a celebrului dosar "Flota" de care se leagă, între altele, numele lui Traian Băsescu, actualul preşedinte al Partidului Democrat. Preşedintele Ion Iliescu se declara ferm hotărât, de această dată, să trimită dosarul la P.N.A. spre soluţionare şi, astfel, să pună capăt atitudinii excesiv de zgomotoase a lui Traian Băsescu. În mod subit, însă, şi, aparent, inexplicabil într-un stat de drept, pentru marea majoritate a opiniei publice, cercetarea penală, deşi finalizată, potrivit mai marilor de la Palatul Cotroceni, a dispărut de pe lista de priorităţi a PNA, cu tot zelul său iniţial preşedintele Ion Iliescu renunţând la lăudabila sa intenţie de a scăpa opinia publică românească de circul de prost gust al lui Traian Băsescu. Recent, din surse de încredere apropiate Palatului Cotroceni, am aflat şi explicaţia acestei subite schimbări de macaz prezidenţial. Potrivit surselor noastre, la începutul lunii februarie a.c. a avut loc, la Primăria generală a Capitalei, o întâlnire de taină între preşedintele Ion Iliescu şi Băsescu, prilej cu care s-au negociat condiţiile în care Preşedintele României a acceptat să facă, deocamdată, uitat dosarul "Flota". Astfel, preşedintele României, încălcându-şi în mod evident şi flagrant statutul şi competenţele constituţionale, care îi interzic implicarea directă şi nemijlocită în viaţa politică sau în activitatea PNA, i-a cerut lui Traian Băsescu, în schimbul renunţării la finalizarea dosarului şi trimiterea sa după gratii, să îl sprijine în confruntările sale personale, iniţiind şi susţinând atacuri la adresa primului ministru Adrian Năstase, a politicii Guvernului, a corupţiei de care se face vinovat acesta şi majoritatea membrilor Cabinetului său, arhicunoscute fiind relaţiile de ostilitate şi animozităţile existente de mai multă vreme între Ion Iliescu şi premier. Pe de altă parte, date fiind angajamentele asumate de Ion Iliescu pe plan internaţional de a rezolva problema existenţei în România a două partide social-democrate, unul la Putere iar celălalt în Opoziţie, preşedintele l-a convins pe Traian Băsescu să accepte dispariţia, după alegerile din acest an, a Partidului Democrat din eşechierul politic românesc. În acest sens, preşedintele Iliescu i-a "sugerat" interlocutorului său ca, eventual, PD să fuzioneze, după alegeri, cu PNL sau să revină în PSD. Pentru a evita discuţiile în contradictoriu la nivelul conducerii centrale a Partidului Democrat, Preşedintele i-a cerut lui Băsescu, iar acesta a acceptat, să-i oblige pe liderii tineri mai cunoscuţi ai acestei formaţiuni politice - Emil Boc, Anca Boagiu, Liviu Negoiţă - să candideze la apropiatele alegeri în judeţe sau în sectoarele Capitalei pentru funcţiile de primari sau consilieri locali şi judeţeni. Avem, în acest sens, cazul lui Emil Boc, pe care disciplina de partid l-a obligat la un gest sinucigaş, angajându-se în cursa pentru câştigarea Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Dar şi al Ancăi Boagiu sau Liviu Negoiţă aspiranţi la fotolii confortabile în primării de sector din Bucureşti. Drept compensaţie, preşedintele Iliescu şi-a asigurat interlocutorul că partidul de guvernământ îl va susţine, discret, în alegerile pentru reocuparea fotoliului de primar general al Capitalei, numind un candidat de paie, fără şanse de reuşită, ba chiar compromis ca traseist politic. După cum rezultă din evoluţia din ultima perioadă a situaţiei, Traian Băsescu acţionează consecvent pentru materializarea anagajamentelor pe care şi le-a luat faţă de preşedintele Ion Iliescu în scopul salvării pielii proprii. Nici Preşedintele Iliescu nu s-a lăsat mai prejos impunând, prin Niculescu-Duvăz, un candidat la Primăria Capitalei cu cele mai mici şanse dintre toţi candidaţii deja cunoscuţi. Din această cauză, tot mai mulţi reprezentanţi ai PD aleşi în anul 2000 părăsesc, pe ultima sută de metri, partidul din care fac parte pentru a se înscrie în formaţiunea politică încă la Putere, aşa cum, în judeţul Cluj, este cazul organizaţiei PD Gilău, urmată, în curând, de cele din comunele Negreni, Vultureni, Mănăstireni şi Călăţele, precum şi din municipiul Turda. PD se confruntă cu tot mai serioase dificultăţi, în perspectiva apropiatelor alegeri, în mai toate judeţele din Ardeal şi Moldova fiind confruntat, în multe localităţi, cu situaţia de a nu putea depune liste complete de candidaţi pentru 6 iunie 2004. În ce ne priveşte pe noi şi opinia publică rămâne o mare nedumerire în privinţa rolului şi atribuţiilor PNA. A fost el gândit, cu adevărat, ca un organism echidistant, nepolitic, menit a stopa degradarea ţării prin corupţie şi jaf sau, dimpotrivă, este o unealtă la dispoziţia Puterii pentru a obliga pe adversarii PSD să tolereze distrugerea economiei naţionale şi restauraţia partidului unic şi totalitar? Cerem ca explicaţia să nu o dea preşedintele Ion Iliescu, acest Pinochet al României, ci Pat Cox, Gunther Verheugen, Româno Prodi sau baroana Emma Nicholson. Ne surprinde faptul că nici unul dintre aceştia nu par deranjaţi de transformarea acestei instituţii, generoase ca intenţie, într-un organ de poliţie politică şi de teroare împotriva Opoziţiei româneşti. Cui prodest? În altă ordine de idei, să fi devenit oare Traian Băsescu, preşedintele unui PD tot mai anemic şi mai neconvingător în viaţa publică, dar şi în Parlament, care se agaţă cu disperare să câştige ceva la apropiatele alegeri din 6 iunie 2004 (inclusiv prin încălcarea legii, aşa cum s-a întâmplat la Cluj-Napoca, în zilele de 1-2 mai a.c., unde a distribuit gratuit - adică a mituit electoratul potenţial - cărbuni şi saci menajeri tuturor celor ieşiţi la iarbă verde la Făget şi Sfântu Ion) groparul acestuia şi căţeluşul de companie al marelui sforar politic naţional? Oricum, jalnic sfârşit politic pentru cel care se mai consideră al doilea om în stat! |
|
||||
|
"Început de campanie electorală" Începutul de campanie electorală în România a adus, cu o rapiditate mai mare decât toate mişcările de până acum a celor care au stat în "amorţire" politică, mai mulţi candidaţi şi mai multe partide politice decât îşi poate imagina un simplu membru al electoratului. Astfel, au fost prezentaţi tot felul de candidaţi, de la diferite partide, personalităţi notorii în a candida şi în a nu obţine niciodată mai nimic. Este cazul lui Victor Ciorbea, a lui Călin Cătălin Chiriţă, Emil Boc sau chiar Traian Băsescu. Aceştia se aruncă în campanii pompoase, oferind, ca de obicei, mai mult circ şi promisiuni deşarte decât fapte concrete şi realizabile. Este adevărat, fiecare poate să se manifeste, iar legea română permite oricărui cetăţean care îndeplineşte, desigur, câteva cerinţe legale, să se manifeste şi să candideze în funcţii publice. Cu toate acestea, electoratul se aşteaptă la discursuri competente, capabile să schimbe şi să realizeze ceva, aşa cum se întâmplă de patru ani încoace, de când guvernează Partidul Social Democrat. Din păcate, partidele din opoziţie nu reuşesc decât să conceapă o campanie falimentară, bazându-se pe vechile lor capacităţi de a minţi oamenii, populaţia acestei ţări şi a folosi tot felul de viclenii pentru a ieşi în evidenţă. Şi mai grav este faptul că toţi aceşti aşa zişi candidaţi încearcă să denigreze partidul de guvernământ pentru a induce în eroare pe cei cu drept de vot, prezentându-le lucrurile într-un mod eronat. Or, acest lucru se mai numeşte şi escrocherie politică şi nu face parte din regulile democraţiei. Cu toate aceste spectacole de denigrare şi de prezentare a feţei perfide a propriilor partide sau semi-partide, căci aproape nici nu au ajuns la acest statut prin activitatea pe care au avut-o, nu cred că vor reuşi să mintă într-atât de mult populaţia încât aceasta să creadă toate minciunile care îi vor fi prezentate. Îndrăznesc să spun că românii nici măcar nu au uitat dezastrul la care a reuşit să-i aducă fosta guvernare CDR, astfel încât nu este posibil nici să cadă din nou în plasa impostorilor, care şi-au luat diferite înfăţişări şi se prezintă acum ca cei mai în măsură să schimbe ceva în România. Partidul Social Democrat are cu ce se prezenta în electorală, activităţile şi evenimentele create pentru ţară vorbesc de la sine, iar situaţia îmbunătăţită de trai este certă şi sigură că va duce spre succese veritabile ale actualului partid de guvernământ. Situaţia jalnică în care se prezintă celelalte partide nu ne deranjează şi nici nu ar însemna nimic pentru noi dacă nu am fi direct implicaţi în denigrări şi minciuni, căci numai aşa s-au învăţat să lucreze adversarii noştri politici, prin denaturarea adevărului şi prin prezentarea situaţiei pe care vor ei să o vadă. Am încredere în electoratul românesc şi consider că acesta este destul de inteligent ca să facă diferenţa între ce e bine şi ce e minciună sau denaturare a adevărului. Prin urmare, fiecare îşi va face jocul aşa cum va hotărî de cuviinţă, iar acei candidaţi minusculi care apar de fiecare dată când sunt alegeri şi mai deloc când este vorba despre guvernare sau obţinerea posturilor pentru care candidează nu au decât să continue să se prezinte ca cei mai competenţă, atât timp cât sunt general recunoscuţi drept impostori şi trădători, care au reuşit să aducă ţara la limitele sărăciei atunci când au avut funcţii de decizie. |
|
||||
|
"Manipularea electoratului de către opoziţie" Fără a avea contribuţii reale, constructive, care să demonstreze o preocupare pentru transformările economice şi sociale din ţara noastră, opoziţia şi-a propus susţinerea unei imagini publice de aparentă implicare în teme majore ale politicii româneşti. Practicarea cu obstinaţie a unei poziţii duplicitare pe scena politică a condus, dincolo de rezultatul scontat, la dezvăluirea adevăratelor opţiuni şi intenţii, evident ascunse, ale opoziţiei. Atât şansele de convingere ale electoratului de unicitatea bunelor intenţii politice practicate de opoziţie, cât şi posibilităţile de menţinere a falselor imagini de corectitudine în faţa cetăţenilor s-au năruit şi continuă să se contureze adevăratele intenţii de păcălire a electoratului, de inducere a unor imagini avantajoase în mod nejustificat, de manipulare efectivă a electoratului. O lungă perioadă de timp, opoziţia, să-i spunem aşa, admiţând că întruneşte caracteristicele politice necesare, s-a prezentat în faţa electoratului ca susţinătoare a procedurii de vot uninominal, pretinzând că partidul de guvernământ nu este suficient de democratic pentru a accepta acest sistem de vot. Iată însă că atunci când PSD a venit cu propunerea concretă de modificare a legii electorale pentru introducerea votului uninominal, vajnica opoziţie şi-a dezvăluit adevăratul crez şi s-a opus votului uninominal. Oare electoratul a reuşit să vadă exact acest cameleonism ? Tot opoziţia a afirmat public, încercând chiar şi firave luări de poziţie în Parlament, că doreşte stoparea migraţiei politice, cerând impunerea unor sancţiuni administrative, pe lângă cele morale, general acceptate. Constatând că această poziţie este receptată pozitiv de către electorat, opoziţia şi-a multiplicat afirmaţiile privind susţinerea ideii. Imediat ce guvernul PSD, într-o manieră profesionistă, a emis propunerea legislativă pentru atingerea acestui scop, opoziţia a constatat subit că ar fi numeroase inconveniente, dezavantaje, încălcări ale unor drepturi şi multe altele. A fost, de fapt, încă o dovadă pentru electorat a seriozităţii politice a opoziţiei, a nivelului de credibilitate care i se poate acorda şi a manevrelor pe care le practică pentru derutarea electoratului. Declanşarea procedurilor de pregătire a campaniei electorale de către organismele guvernamentale a constituit pentru opoziţie, nici mai mult nici mai puţin, prilejul de a acuza frauda electorală, de a constitui o imagine de neîncredere, de a propaga suspiciunea cu aproape o lună înainte de declanşarea campaniei electorale, fără a mai pune la socoteală că se acuzau solidar toate echipele din birourile electorale ale secţiilor, circumscripţiilor, Autoritatea Naţională Electorală. Oare chiar crede opoziţia că aceste profeţii au reuşit să clatine încrederea electoratului în propria opţiune, în judecata sa sănătoasă, au reuşit să-i învinovăţească pe membrii secţiilor şi circumscripţiilor de votare cu o lună înainte de a se prezenta la misiunea pe care o au? Este interesant să examinăm şi comportamentul opoziţiei faţă de propriile iniţiative, prezentate cu zgomot în faţa electoratului. Dacă ne referim numai la moţiunile introduse de opoziţia în actuala legislatură la Parlament, constatăm că numărul de votanţi ai opoziţiei la moţiuni este întotdeauna mult mai mic decât cei care le susţin prin semnături la depunerea acestora. Aşadar, contează impresionarea electoratului cu imagini şi afirmaţii false, fără a mai avea respectul de a le demonstra şi susţine atunci când este cazul. Suntem convinşi, însă, că electoratul este nu numai matur politic dar şi abil în a desluşi manevrele de manipulare atât de transparente ale opoziţiei. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Parafrazând spusele unui ilustru cronicar, aş zice şi eu că vremurile nu mai sunt vremuri şi ţara nu este aşezată, că iernile sunt cu geruri, verile secetoase, toamnele sărace şi pline de inundaţii ca şi primăverile, şi sărăcia, care uscă întruna o dată de guvernările din cei aproape 15 ani din urmă, pe care lumea le-a suportat şi le suportă fiind victima ademenirilor viclene şi fără de capăt. Obiectul declaraţiei mele de astăzi îl constituie tocmai aceste ademeniri social-democrate în spatele cărora sunt: minciuna, hoţia, corupţia, incompetenţa, improvizaţia, injustiţia socială, clientelismul de tip fanariot, demagogia păguboasă, şantajele bugetare, lipsa de seriozitate în raport cu comunitatea internaţională, pentru că, fireşte, politica externă a unei ţări nu este alta decât expresia întocmai a celei interne. E dureros să vezi alte ţări, care în unele perioade, nu chiar îndepărtate, o duceau mai greu decât noi, astăzi sunt primite în marea familie a statelor europene, şi noi împreună cu vecinii bulgari mai avem de aşteptat. E dureros cum acest popor a fost mereu ademenit, mereu înşelat cu promisiuni de tot felul: măriri de salarii şi de pensii, ajutoare sociale, pentru care s-au dat bani obţinuţi prin îndatorirea internă şi externă. Aceste ajutoare sociale, indiferent de forma lor, se ridică la 5,5 miliarde de dolari pe an, "bani din nemuncă care se duc pe nemuncă", cum spune pe bună dreptate preşedintele Partidului România Mare, domnul Corneliu Vadim Tudor. Şi toate acestea pentru menţinerea la putere a social-democraţiei, a regimului Iliescu - Năstase. În mai puţin de trei ani şi jumătate, Guvernul Adrian Năstase a sporit datoria publică internă cu aproape 4 miliarde de dolari şi datoria publică externă cu 17 miliarde de dolari, ceea ce este enorm de mult. Iar promisiunile ademenitoare nu se opresc aici, propaganda pentru menţinerea puterii este de-a dreptul demenţială şi deznodământul se apropie. Lumea înţelege, lumea se retrage din faţa acestui val propagandistic şi îl trăieşte cu îngrijorare. Aşa că nici micii, nici berea, nici tocana de viţel sau de miel, oferite pomană de social-democraţia de la putere, cu prilejul sărbătorii de 1 mai, sau pentru alegerile din acest an nu mai au şansa de a convinge, cu atât mai puţin mascarada electorală care e în toi şi care atinge dimensiuni ce nimeresc şi depăşesc orice ţară cu tradiţii în acest sens, mă refer la lansările de candidaţi cu muzică şi foc de artificii, la agitaţia prin târguri a şefilor de partide pentru a da mâna cu alegătorii, cu toate că încă nu a fost declanşată oficial campania electorală. În fond, lumea doreşte schimbarea, doreşte revenirea la normalitate, în care fiecare om liber să aibă răsplata muncii sale, drepturile cuvenite şi nu pomană, nu umilirea prin pomană şi ademeniri, fiecare vrea ca ţara să fie ţară şi lumea aşezată. Demnitatea muncii, demnitatea de a fi român, de a trăi cinstit în România, în care să domnească legea şi nu arbitrarul, de a fi respectat în lume pentru ceea ce faci şi meriţi, nu o poate asigura decât o clasă politică şi un partid care nu au fost la guvernare, care nu sunt compromise şi care şi-au făcut din înălţarea ţării supremul ideal. |
|
||||
|
În mod cert, P.N.L. şi P.D. au demonstrat că preţuiesc ziua de 1 Mai, cu tot ceea ce semnifică aceasta, desconsiderând, aşadar, fără îndoială, întreaga muncitorime română. Este un lucru firesc pentru o alianţă ale cărei mesaje sunt îndreptate exclusiv către petrolişti, latifundiari ori marii proprietari îmbogăţiţi peste noapte şi care manifestă doar dezinteres faţă de celelalte categorii sociale. Iată de ce, criticile pe care P.N.L. şi P.D. ni le aduc, sunt rezultatul unei grave desconsiderări a muncitorilor, cei faţă de care P.S.D. comportă o atenţie deosebită şi care sunt fie membri, fie simpatizanţi ai partidului de guvernământ. 1 Mai a reprezentat pentru noi recunoaşterea rolului important pe care muncitorii îl au în cadrul societăţii şi exprimarea unei preocupări sporite pentru situaţia acestora. Regretabil este că Alianţa P.D.-P.N.L. declară aceeaşi ostilitate faţă de tot ceea ce este uman şi firesc, atitudine care dăunează, fără doar şi poate, politicii româneşti şi României, în general. Un lucru e sigur: Alianţa P.D.-P.N.L. este dăunătoare în întregul ei, reacţiile şi conduita permanent distructive ale acesteia confirmând pe deplin această teorie. Aşa s-a întâmplat şi la Piteşti, unde manifestările inoportune ale liderilor locali ai opoziţiei nu îşi găsesc nici o justificare la nivelul celebrării acestei zile, alături de oameni care ştiu ce înseamnă munca şi împărtăşesc bucuria sărbătoririi ei. |
|
||||
|
Domnul Grigore Emil Rădulescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În timp ce Guvernul iese la rampă cu tot mai multe declaraţii, legi şi ordonanţe care au drept scop combaterea corupţiei, 71% din cetăţeni consideră că Guvernul nu are nici un interes să lupte împotriva acestui fenomen. Un studiu publicat recent de către "GfK Group" în Europa Centrală şi de Est arată că, la sfârşitul anului 2003 şi începutul lui 2004, opinia publică consideră România în proporţie de 86% , un stat corupt. Acest procent a crescut cu 11% faţă de 2001. După cum arată datele din studiu, fenomenul corupţiei este deja o componentă firească a vieţii cotidiene, căreia aproape nu i se mai poate împotrivi nimeni. "Fără mită, nici măcar ceea ce funcţionează azi în aparatul guvernamental nu ar mai funcţiona", consideră 55% din populaţia României. "Bunele intenţii de combatere a corupţiei din 2001 se dovedesc în 2004 promisiuni neonorate. Oamenii percep din ce în ce mai acut generalizarea corupţiei şi devin resemnaţi: 71% din cetăţeni, dacă ar fi martorii unei situaţii de luare de mită, ar închide ochii sau ar povesti rudelor şi prietenilor apropiaţi. Mai mult, corupţia a devenit regula, şi nu excepţie în societate", spune Radu Nicolae, coordonatorul Programului de Integrare Publică la Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Mai grav este că 54% consideră că nu mai are nici un rost să lupţi împotriva corupţiei fiindcă ea a existat şi va exista întotdeauna. Paradoxal, cu toate acestea, nu trece nici măcar o săptămână fără ca primul-ministru sau preşedintele ţării să nu mai facă vreo declaraţie despre iniţiativele în acest sens. Nu cu mult timp în urmă, premierul se lăuda că va institui o "toleranţă zero faţă de corupţie". Ministerul Justiţiei a lansat cu mare pompă o "provocare societăţii civile" - de a aduce observaţii măsurilor incluse în documentul "Idei şi direcţii de acţiune privind prevenirea şi combaterea corupţiei în anul 2004". Mult discutata Lege nr.161/2003, care modifica şi completa un act normativ mai vechi, Legea nr.115/1996, nu prea a avut nici un efect concret. Institutul pentru Politici Publice, Centrul de Resurse Juridice şi Fundaţia pentru o societate deschisă au scos la iveală imprefecţiunile Legii nr.161/2003 şi neaplicarea acestora. Centrul de Resurse Juridice a dovedit că cercetarea averii demnitarilor în România este nulă. De curând, Ministerul Justiţiei a lansat încă o ordonanţă de urgenţă care, aşa cum declară politicienii, mai mult încurcă decât descurcă. Potrivit acestora, în două săptămâni, toţi candidaţii pentru alegerile locale trebuie să îşi facă publice averile. Dat fiind că nici măcar declaraţiile de avere ale actualilor demnitari nu au putut fi controlate în mod real, aceasta poate fi complet inutilă, mai ales că nu precizează sancţiuni pentru că nu respectă aceste prevederi. Cert este că aşa cum arată studiul CRJ, "impactul controlului averilor în combaterea corupţiei este zero". În opt ani de zile de când există legea, Parchetele nu au folosit-o în activitatea lor. Mai mult, a existat o singură sesizare de control a averii, care şi ea a fost respinsă. |
|
||||
|
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Daţi-mi voie să-mi exprim dezaprobarea faţă de modul în care Partidul Social Democrat înţelege să abordeze şi în acest an campania electorală pentru alegerile locale din 6 iunie. Într-o manieră agresivă şi lipsită de orice bun-simţ, cu aceeaşi aroganţă faţă de cetăţean, care devine mai pronunţată cu fiecare zi, şi mizând pe acţiunea în forţă a primarilor şi consilierilor locali pe care i-a asimilat în beneficiul său prin cele mai neortodoxe mijloace, prin presiune şi şantaj, actualul partid de guvernământ întreprinde acţiuni ce sunt departe de a ne linişti în privinţa onestităţii apropiatelor alegeri. În acest fel, el face să crească bănuiala, exprimată şi de electorat, că alegerile din acest an vor fi fraudate, ca şi precedentele. Peste tot, în comune şi în oraşe, oamenii ne atrag atenţia că, după cum se desfăşoară scenariile preelectorale legate de lansarea candidaţilor PSD-işti în cursa pentru ocuparea funcţiilor de primari şi de consilieri, stafurile din teritoriu ale acestui partid sunt în stare să transforme un număr de 200 de voturi în 2000, uzând de orice tertipuri pentru a-şi adjudeca, pe orice cale şi cu toate mijloacele, victoria. Mass-media informează pe toate canalele despre coruperea prealabilă a electoratului prin donaţii şi recompense în bani şi în produse de consum sau în servicii plătite din banul public. Fastul deşănţat, cu formaţiuni costisitoare, perturbarea activităţilor din unităţile productive, din aparatul administrativ şi din şcoli, unde muncitorii, funcţionarii şi elevii sunt mobilizaţi şi instruiţi să poarte tricouri, şepci şi alte accesorii vestimentare cu sigla trandafirilor, să fluture steaguri şi steguleţe ori să strige lozinci propagandistice, toate acestea amintesc de daciadele şi de cântările de altă dată, reiterând un violent cult al personalităţii marilor baroni. Se împart miei de Paşti, se distribuie pachete şi bani, se fac liste cu cetăţeni constrânşi în diferite moduri să voteze PSD, se confiscă sărbători locale, laice şi religioase, iar ajutoarele sociale asigurate de stat se acordă condiţionat. Oamenii de influenţă ai PSD acţionează cu aceleaşi mijloace ilegale şi asupra candidaţilor partidelor din Opoziţie, exercitând presiuni ca aceştia, mulţi dintre ei fiind absolut eligibili şi dezavuând atât politica PSD, cât şi guvernarea Năstase, fie să nu mai candideze, retrăgându-se din cursă, fie să treacă pe listele PSD. În acelaşi timp, acţiunile noastre sunt spionate şi monitorizate, iar participanţii la ele, dacă nu sunt obstrucţionaţi dinainte, sunt intimidaţi, după aceea, de organele administrative, şicanaţi în rezolvarea problemelor curente şi ameninţaţi cu sistarea ajutoarelor sociale. Se aruncă peste tot bani cu nemiluita, şi este dreptul nostru să întrebăm de unde. Noi înţelegem spaima PSD de a pierde alegerile, înţelegem iritarea domnului Adrian Năstase la acuza de posibilă tentativă de fraudă electorală, dar avertizăm asupra pericolului real ca manipularea violentă a electoratului şi a sondajelor de opinie să ducă la explozia necontrolată a uriaşei tensiuni naţionale acumulate în ultimii ani. Avertizăm şi asupra hotărârii noastre neclintite de a acţiona în orice consecinţă ca alegerile din acest an să se desfăşoare cinstit, după preferinţele reale ale electoratului. |
|
||||
|
"Scrisoare deschisă către duşmanii presei independente". Stimaţi domni, Nu veţi reuşi niciodată să salvaţi aparenţele şi să păreţi la infinit ceea ce de fapt n-aţi fost şi nu veţi putea fi nicicând: democraţi autentici. Presa este o instituie esenţială a democraţiei care s-a legitimat pe sine în timp şi a plătit un greu tribut prostiei, dictaturilor, abuzurilor, violenţelor, cenzurii. Au încercat nenumăraţi factori oculţi s-o transforme într-o slujnică nevertebrată a unor interese punctuale şi nu întotdeauna ideale. Când părea cu totul anihilată sau compromisă, a renăscut din propria-i cenuşă asemenea unui Phoenix din hârtie şi cerneală prin cei mai demni reprezentanţi ai săi. O presă obedientă este o gazetă de perete penibilă, un surogat ruşinos, un simplu evantai cu care despotul "cutare" îşi face vânt plictisit. Un ziarist în genunchi este un slujbaş mărunt care nu mai este nici măcar o fiinţă umană, ci un automat impersonal. Omul politic care confundă un ziarist cu un lăutar ce trebuie neapărat să-i cânte la ureche melodia preferată este fundamental corupt şi imoral. Scârba sau sila de presă sunt simtomele absenţei democraţiei din noi. Politicienii care fac alergie la ideea de presă ar trebui scoşi la pensie din oficiu. Ei şi-au greşit momentul apariţiei pe acest pământ şi nu mai sunt vrednici decât să rătăcească prin ungherele vieţii publice. |
|
||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Are domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu dreptul moral să arunce cu noroi în Parlamentul României?" Domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu, în ultima vreme, perseverează în postura de denigrator al Parlamentului României. Astfel, în plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 15 martie a.c., a declarat că "Parlamentul, din păcate, a fost adus la stadiu de simplă maşinărie de vot prin excesul de ordonanţe de urgenţă...", iar printr-un interviu acordat la Iaşi şi publicat în numărul din 22 aprilie 2004 al cotidianului "Cronica Română" afirma, nici mai mult, nici mai puţin, că "În momentul de faţă, Parlamentul României a devenit o instituţie pur decorativă", declarând totodată că dezbaterile politice şi controlul puterii executive lipsesc cu desăvârşire din activitatea acestuia. Cu astfel de afirmaţii rupte de realitate, cu tentă de campanie electorală de proastă calitate, domnul Popescu-Tăriceanu se descalifică din calitatea sa de parlamentar, de membru al Camerei Deputaţilor şi de vicepreşedinte ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, dând dovadă de ignoranţă în materie sau chiar de rea-voinţă. Această atitudine a domnului Popescu-Tăriceanu se manifestă prin faptul că domnia-sa vine din an în Paşti la activităţile Camerei Deputaţilor şi nici nu dă dovadă că se documentează în legătură cu acestea. El ignoră, de asemenea, faptul că în actuala legislatură centrul de greutate al dezbaterii proiectelor de legi s-a mutat la comisiile permanente, ceea ce a permis ca votarea lor în plen să se desfăşoare într-un ritm mai alert. Această măsură a fost aprobată la începutul acestei legislaturi şi cu acordul deputaţilor PNL. Dacă domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu ar fi manifestat o minimă bună-credinţă, atunci ar fi putut recunoaşte că:
În cadrul activităţii de control parlamentar, în ultimii trei ani au fost înregistrate 1681 întrebări adresate în general membrilor Executivului, din care 1408 au primit răspuns. Numărul interpelărilor a fost de 1269, iar numărul intervenţiilor deputaţilor asupra unor probleme de actualitate s-a ridicat la 2011. În actuala legislatură, la Camera Deputaţilor au fost depuse două moţiuni de cenzură şi 20 de moţiuni simple. Ele au condus la ample dezbateri politice. În cadrul funcţiei sale de control, Parlamentul a depus un efort considerabil pentru dezbaterea rapoartelor de activitate ale autorităţilor şi instituţiilor publice supuse controlului parlamentar, pe baza unui număr de 32 rapoarte comune ale comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Nici aceste activităţi parlamentare importante, la care au participat şi deputaţii liberali, nu sunt luate în considerare de deputatul liberal Popescu-Tăriceanu, care reprezintă, între altele, Alianţa Dreptate şi Adevăr. Domnia sa perseverează în ideea fixă că din activitatea parlamentară "lipseşte cu desăvârşire" controlul puterii executive şi dezbaterea politică şi, ca atare, nu-l interesează decât lansarea unor "bombe" propagandistice nedrepte şi neadevărate. În perioada ultimilor trei ani, Guvernul Adrian Năstase a avut realizări notabile prin creşterea în medie cu 5% a p.i.b.-ului, stabilizarea macroeconomică, reducerea inflaţiei şi ameliorarea puterii de cumpărare a veniturilor băneşti ale populaţiei. Putem considera că, la aceste realizări, o contribuţie a avut şi Camera Deputaţilor, atât prin deputaţii de la Putere, cât şi prin cei ai Opoziţiei, care s-au manifestat ca participanţi activi la lucrările acesteia. Nu este, fireşte, vorba de domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu. Din datele, argumentele şi faptele expuse rezultă că domnul Popescu-Tăriceanu nu are dreptul moral să arunce cu noroi în Parlamentul României, instituţie din care încă face parte. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Codul Muncii - între "capitalism sălbatic" şi "dictatura angajatului" Nu demult s-a împlinit un an de când relaţiile de muncă sunt reglementate de un nou Cod al Muncii, adaptat în maniera hei-rupistă de legiferare practicată de PSD-ul aflat la putere. Un asemenea cât normativ, extrem de important pentru soarta milioanelor de angajaţi din România, nu trebuia adoptat în procedura sumară a asumării răspunderii Executivului în Parlament fără o dezbatere a lui articol cu articol. Discutarea în Parlament ar fi putut duce la o serie de amendamente care să nuanţeze, să echilibreze şi să clarifice cu rigurozitate multe din articolele Codului Muncii. Adoptarea lui prin "asumarea răspunderii" ascunde, în fapt, un act politicianist al Guvernului Năstase, şi anume impunerea unui Cod al Muncii pe placul sindicatelor, pentru a cumpăra pacea socială atât de necesară în lupta actualilor guvernanţi pentru câştigarea definitivă a Puterii. Şi astfel se face că acum, la mai bine de un an de când se aplică în practică, prevederile Codului Muncii fac obiectul unor aprige controverse, reflectate şi în Parlament prin dezbaterile pe marginea numeroaselor propuneri legislative de modificare a acestui important act normativ. Analiza critică şi comentariile celor mai avizaţi analişti economici, a juriştilor specializaţi în dreptul muncii califică noul Cod fie "un act de un capitalism sălbatic", fie o lege ce ne reîntoarce la "dictatura proletariatului". Unele voci autorizate consideră noul Cod al Muncii ca fiind favorabil patronilor din cauza prevederilor referitoare la responsabilitatea sindicatelor pentru pagubele cauzate de o grevă nejustificată, precum şi a salariaţilor în cazul unei greve aşa-zis "spontane". Tot în acest context, favorabil patronatului, se situează şi prevederile ce fac posibilă eliminarea plăţilor compensatorii în cazul concedierilor colective generate de restructurarea întreprinderilor de stat. Pe de altă parte, sunt numeroase luări de poziţie din rândurile patronatului, inclusiv din partea Consiliului investitorilor străini, care apreciază că dispoziţiile Codului Muncii dezechilibrează puternic balanţa raporturilor de muncă în defavoarea angajatorilor, puşi în postura de a tremura ori de câte ori se pune problema unei decizii privind politica de personal. Codul impune, de asemenea, angajatorilor o serie de obligaţii privind concediile sau privind constituirea "comitetelor de securitate şi sănătate" care nu pot fi susţinute în economia reală. Dar, indiferent cine are dreptate, un lucru este cert: Codul Muncii continuă să genereze opinii contradictorii, dar mai ales profunde nemulţumiri atât în rândul salariaţilor, cât şi al patronatului. Dacă nu ar fi prevalat interesele politicianiste ale maşinii de vot PSD-UDMR, şi Codul Muncii ar fi urmat procedura firească de adoptare, cu o analiză riguroasă şi cu dezbateri în Parlament, iar toate aceste nemulţumiri, ce mai devreme sau mai târziu, vor determina numeroase modificări ale Codului, ar fi fost evitate. |
|
||||
|
"Analfabetismul - un spectru ce revine?" Actuala guvernare discută într-una de integrare europeană, de armonizarea legislaţiei româneşti în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, de pregătirea noastră pentru a deveni cetăţeni europeni cu drepturi depline. În această încercare a executivului de a le arăta cetăţenilor români raiul pe care partidul de guvernare îl poate oferi prin integrare, ei aduc românilor pe tavă numai reuşite şi împliniri externe. Însă, această viziune feerică este umbrită de realitatea sumbră a situaţiei interne. Suntem cu toţii copleşiţi de corupţia care a cuprins totul. Sărăcia în România este cronică. Lipsa unei strategii viabile şi concrete de dezvoltare economică ne situează pe ultimele locuri în mult visata Europă. Însă una din cele mai triste realităţi ale momentului în ţara noastră în clipa de faţă este analfabetismul. Este trist, pentru că nu suntem o naţiune de oameni mediocri. Ba, dimpotrivă, suntem o ţară ai cărei tineri, an de an, câştigă olimpiade internaţionale la diferite discipline, ai cărei locuitori au dat lumii inventatori celebri, oameni de valoare, chiar laureaţi ai premiului Nobel. Marele umanist olandez Erasmus a afirmat încă din secolul al XVII-lea că "viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul". Analfabetismul este consecinţa lipsei de preocupare pentru pregătirea tineretului a celor care au puterea de decizie în această privinţă. Degeaba trâmbiţează partidul de guvernământ despre integrare şi acquis communitaire. Au dovedit şi îşi mai dovedesc încă incapacitatea de a produce prin fapte şi rezultate schimbarea în bine a societăţii româneşti, a eradicării sărăciei, a mult promisei dezvoltări economice şi a ridicării nivelului de trai. Rezultatele concrete sunt creşterea alarmantă a analfabetismului, a abandonului şcolar, cifra neoficială atingând valoarea de 20%. Ştim cu toţii că sărăcia şi şomajul sunt cauzele principale ale abandonului şcolar. Iar sărăcia este lipsa unei dezvoltări economice durabile, a unor strategii eronate (sau lipsa strategiei corecte) de lansare economică. E greu de crezut că în secolul XXI mai sunt în România tineri şi copii care nu ştiu să scrie şi să citească. Este şi mai greu de crezut că cifra celor care abandonează şcoala este în creştere. Din acest punct de vedere, ca şi în multe alte aspecte sociale româneşti, se merge în direcţia opusă, adică spre mai rău. Este nevoie de un sistem educaţional concret. Este nevoie de alocarea unor fonduri mult mai mari pentru educaţie. Cadrele didactice, de care depinde în cea mai mare măsură educaţia tinerei generaţii, trebuie să fie stimulate, mult mai bine pregătite şi impulsionate în a împiedica acest fenomen. Este practic nevoie de o schimbare majoră în toate structurile educaţionale româneşti, aşa cum este nevoie de o strategie nouă, de un suflu nou în impulsionarea dezvoltării economice a ţării. Dezvoltarea pozitivă a economiei româneşti va duce la o educaţie sănătoasă a tinerei generaţii şi implicit la eradicarea abandonului şcolar şi a analfabetismului. Numai atunci integrarea României în structurile europene va deveni un imperativ firesc. Şi să nu uităm că Europa nu vrea copii analfabeţi şi inculţi, nemaivorbind de cei handicapaţi sau retardaţi. |
|
||||
|
"România - parcul de vânătoare al premierului Năstase" Reuniunea celei de-a 51 a ediţiei Consiliului Internaţional al Vânătorii şi Conservării Vânatului la Bucureşti, în perioada 27 aprilie - 1 mai -a.c., a constituit un nou prilej pentru premierul Adrian Năstase de a ieşi la rampă. Îmbrăcat în tunică vânătorească, în evident contrast cu ţinuta respectabilă a participanţilor străini, Primul Vânător al ţării şi-a început jalnicul spectacol de imagine, lansând mesaje despre "necesitatea reglementărilor privind păstrarea armoniei naturii", despre "protejarea mediului înconjurător" şi "eforturile de a preîntâmpina confuziile, excesele şi pentru recunoaşterea acestei activităţi". Dacă nu aş fi trăit în România în ultimii trei ani şi jumătate, poate aş fi luat ca bune intenţiile primului-ministru. Numai că, din 2001 şi până în prezent, România a devenit parcul de vânătoare al primului-ministru Adrian Năstase şi al PSD. Cu girul şi participarea premierului, reprezentanţii PSD din toate eşaloanele au transformat vânătoarea dintr-un sport nobil într-o distracţie de lux. Regulile confruntării dintre vânător şi vânat au fost înlocuite cu adevărate cruciade împotriva animalelor, organizate în multe din judeţele ţării de baronii locali ai PSD pentru plăcerea primului ministru. Mai mult, de trei ai de zile, premierul Năstase şi-a desăvârşit această îndeletnicire şi în spaţiul politic. Presa şi nenumărate organizaţii neguvernamentale au vorbit despre o formă de "vânat politici" pe care PSD o practică în rândul primarilor Opoziţiei, al ziariştilor şi oamenilor de afaceri. Singurele trofee ale partidului de guvernământ sunt însă corupţia din instituţiile statului, înfometarea cetăţenilor şi agresiunea asupra adversarilor politici şi a ziariştilor. Ca atare, deghizarea premierului cu ocazia reuniunii celei de-a 51-a ediţii a Consiliului Internaţional al Vânătorii şi Conservării Vânatului de la Bucureşti nu mai surprinde pe nimeni. De trei ani încoace, poporul român vede în premierul Năstase un personaj deghizat ba în tipul justiţiarului, ba în tipul europeanului, ori al suporterului înfocat al naţionalei de fotbal doar când aceasta câştigă, ba în tipul muncitorului sau al vânătorului. Poveştile sale despre creşterea economică, despre privatizare, despre nivelul de trai al românilor fac parte doar din arsenalul poveştilor vânătoreşti, fără legătură cu realitatea. În Evul Mediu, vânătoarea reprezenta un sport nobil la care participau regi şi aristocraţi. Vânătoarea aristocrată proteja vânatul şi nu îl distrugea. Dintr-un complex de inferioritate, Ceauşescu şi acoliţii săi au practicat şi ei vânătoarea, masacrând animalele, aşa cum obişnuieşte astăzi regimul pesedist. Oare, de unde provine plăcerea şi îndeletnicirea premierului de a vâna: ca şeful baronilor locali sau ca personalul care continuă tradiţia şi epoca de dinainte de 1989, prin comportamentul şi mentalitatea sa? Se crede premierul cumva vreun marchiz sau conte? Cum îşi propune Năstase să ducă România în rândul ţărilor civilizate europene dacă vânătorile organizate de baronii PSD sunt un prilej de distracţie şi masacrare a animalelor? Cunoaşte oare Adrian Năstase vreun premier dintr-o ţară europeană care distruge vânatul şi compromite vânătoarea, aşa cum se obişnuieşte pe meleagurile dâmboviţene? Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Cea de-a 110-a Adunare Generală a Uniunii Interparlamentare. În perioada 17-23 aprilie 2004 a avut loc în Mexico City, cea de-a 110-a Adunare Generală a Uniunii Interparlamentare, organizaţie mondială a parlamentelor din peste 130 de ţări. Grupul român al Uniunii Interparlamentare a fost reprezentat la eveniment de o delegaţie formată din deputaţi şi senatori, iar subsemnatul, vicepreşedinte al Comitetului Director al Grupului, am fost şeful delegaţiei. Adunarea Generală a fost deschisă oficial de preşedintele Statelor Unite Mexicane, domnul Vicente Fox Quesada, ocazie cu care a fost prezentat şi un mesaj din partea Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Domnul Kofi Annan. În cadrul temei generale a Adunării "Reconciliere şi parteneriat" am prezentat în plen o intervenţie în care am reliefat evoluţiile din spaţiul central şi sud-est European, raportul dintre procesele de reconciliere şi de integrare europeană şi euro-atlantică; participarea Parlamentul României la dezvoltarea cooperării în scopul promovării stabilităţii în plan regional; contribuţia României în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate, la adoptarea Declaraţiei Prezidenţiale a Consiliului, din luna martie a.c., privind situaţia din Kosovo; angajamentele şi responsabilităţile ce revin ţării noastre în noua sa calitate de membru al NATO. La şedinţele comisiilor permanente care au avut loc în paralel cu Adunarea Generală, parlamentarii români au prezentat preocupările actuale şi de perspectivă ale ţării noastre în domeniile păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării durabile, drepturilor omului şi participarea femeilor la procesele decizionale. În cadrul primirii oficiale a şefilor de delegaţii ale celor peste 100 de parlamente participante, Preşedintele Statelor Unite Mexicane, domnul Vicente Fox Quesada, a exprimat interesul pentru dezvoltarea legăturilor bilaterale româno-mexicane, bazate pe originea latină comună. Cu ocazia întrevederii delegaţiei române cu domnul Enrique Jackson Ramirez, preşedintele Senatului Mexican şi preşedintele celei de-a 110-a Adunări Generale a UIP, au fost abordate aspecte ale cooperării româno-mexicane, cu accent pe dimensiunile ei parlamentară şi economică. În ultima zi a Adunării Generale au fost adoptate prin consens rezoluţiile pentru cele patru teme ale ordinii de zi. Prima dintre rezoluţii, referitoare la reconcilierea internaţională şi reconstrucţia post-conflict, include şi două amendamente propuse de GRUI (precizez că România s-a numărat printre cele 11 ţări, din peste 100 membre ale UIP, care au contribuit cu propuneri concrete la elaborarea rezoluţiei). Astfel, la propunerea GRUI, care porneşte de la experienţa şi obiectivele Parlamentului României, rezoluţia UIP face apel la parlamente să susţină şi să promoveze dimensiunea parlamentară a structurilor, mecanismelor şi proceselor inter-guvernamentale care promovează stabilizarea, reconcilierea şi dezvoltarea paşnică, în plan regional şi sub-regional Totodată, România a propus o implicare mai mare a UIP în promovarea cooperării, a schimburilor de experienţă şi de soluţii optime de lucru între organismele parlamentare cu atribuţii în domeniul drepturilor omului şi îndeosebi dintre acestea şi mecanismele specializate din sistemul Naţiunilor Unite. Cu ocazia prezenţei în Mexic, am primit comunicarea preşedintelui Camerei Deputaţilor din Statele Unite Mexicane cu privire la constituirea Grupului Parlamentar de prietenie Mexic-România. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că aţi remarcat faptul că ultima săptămână a adus cu ea reprezentanţii de acum celebre în aproape toată ţara, adevărate bâlciuri politice, de fapt, un imens ocean de declaraţii politice contradictorii şi nefondate, într-un cuvânt o babilonie cu scop definit. Definiţia poate fi dată numai de dorinţa macabră, sumbră, perversă a unor lideri de partide politice care îşi doresc, în continuare, ca şi scop final doar satisfacerea intereselor proprii sau a grupurilor din care fac parte. Aţi văzut, sunt sigur, lansările de candidaţi din cadrul Partidului Democrat sau al Partidului Naţional Liberal. Aţi citit în presa naţională sau locală despre adevăratele bâlciuri cu iz electoral sau aţi auzit de întâmplările care nu pot decât să stârnească hazul şi care s-au produs cu ocazia lansării candidaturii pentru primăriile oraşelor din ţară sau pentru primăria Capitalei. Este cel puţin ironică situaţia de faţă. De ce? Pentru că cele două partide care au optat la un moment dat să se alieze candidează separat pentru ocuparea funcţiilor de interes local pentru ca mai apoi să meargă împreună la alegerile parlamentare. Nu ar trebui să se uite în acest context faptul că în ultimele luni liderii unor filiale de la PD au trecut la PNL şi invers tocmai pentru a-şi face loc cu coatele pe listele pentru alegerile locale. Credeţi că la alegerile parlamentare lucrurile vor lua o altă turnură? Credeţi că seriozitatea este o chestiune de care se poate face abstracţie pentru perioade definite de timp? Nu!!! E clar că cele două partide, sau acea alianţă contra naturii (oricum ar fi numite, reprezintă acelaşi nimic) sunt interesate doar de acapararea unor posturi în administraţia locală sau naţională. Eu sunt convins că toate ceste mutări din ultimele săptămâni au reliefat caracterul acestei alianţe şi au aşezat pe baze reale şi sigure căderea şi autoeliminarea ei din peisajul politic. Cât despre ceea ce urmează să se producă în campania electorală din partea acestor măscărici politici nu pot decât să sper că cetăţenii acestei ţări vor privi, se vor delecta cu micile glume şi, în final, vor sancţiona drastic lipsa de coerenţă şi anarhismul pe care îl pregăteşte structura menţionată mai înainte în cazul în care ar ajunge să acceadă la funcţiile strategice care să îi permită acest lucru. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată. |
|
||||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule preşedinte de şedinţă, Doresc să prezint în faţa dumneavoastră o temă de mare actualitate: "Speranţele şi obligaţiile României pentru integrarea în Uniunea Europeană" Sărbătorirea Zilei internaţionale a muncii, 1 mai a coincis pentru Europa cu un eveniment de o deosebită însemnătate: extinderea Uniunii Europene de la 15 state la 25 de state, însumând aproape o jumătate miliard de locuitori. În felul acesta, Europa unită devine a treia mare organizaţie statală si piaţă de desfacere din lume, după China şi India. În cadrul festivităţilor care au însoţit acest excepţional eveniment istoric, cele mai autorizate voci ale Uniunii Europene au subliniat sprijinul ce se va acorda României şi Bulgariei pentru aderarea, începând cu 1 ianuarie 2007, la marea familie europeană. O condiţie fundamentală pentru această aderare constă în obligaţia României de a finaliza în cursul acestui an cele 8 capitole în curs de negociere, dintre care se remarcă dosarele cele mai dificile referitoare la: agricultură, mediu, reforma în administraţie şi justiţie etc. Finalizarea acestor negocieri este strâns legată de asistenţa financiară substanţială acordată ţării noastre de Uniunea Europeană: 800 milioane de euro în 2004, cu 20% mai mult faţă de 2003, creşterea acestor fonduri cu 30%, respectiv cu 40% în anii 2005 şi 2006, ajungându-se la 2,2 miliarde de euro pe an în perioada 2007-2009. Pe lângă avantajele evidente ale aderării la Uniunea Europeană, ea are însă şi un volum important de obligaţii rezultate din prevederile capitolelor încheiate, precum şi din cele ce se vor încheia în cursul acestui an, şi anume : sporirea încasărilor bugetare prin combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei sub toate aspectele; ridicarea nivelului calitativ al produselor şi serviciilor la cel din ţările membre ale Uniunii Europene; asigurarea cotelor părţi la investiţiile finanţate prin programele Uniunii Europene: ISPA, SAPARD etc. Consecinţele respectării obligaţiilor asumate vor conduce şi la unele fenomene mai puţin plăcute: intrarea în faliment a întreprinderilor ineficiente care nu vor reuşi să asigure standardele cerute de piaţa comunitară şi nu vor rezista concurenţei acerbe pe această piaţă; creşterea preţurilor la carburanţi, gaze naturale şi energia electrică etc. O condiţie esenţială pentru depăşirea unor astfel de consecinţe constă în depunerea unui efort maxim din partea tuturor factorilor politici şi economici pentru o creştere economică durabilă, în măsură să asigure nu numai reducerea decalajelor economice care ne despart de ţările mai dezvoltate economic din Uniunea Europeană, dar şi crearea sporită de noi locuri de muncă, precum şi ameliorarea calităţii vieţii pentru cetăţenii României. Ca deputat de Gorj, îmi asum obligaţia de a explica cât mai clar posibil electoratului meu marile avantaje pe care ni le conferă aderarea la Uniunea Europeană, dar mai ales obligaţiile care ne revin tuturor să contribuim, prin munca noastră, la ridicarea ţării noastre la nivelul exigenţelor cerute de comunitatea europeană. Totodată, este necesar ca cetăţenii României să înţeleagă că elementul cel mai important şi cel mai hotărâtor, legat de această integrare europeană, constă în mai multă muncă de calitate, bine organizată şi apropierea de nivelul productivităţii muncii pe plan european. Realizarea obiectivelor prevăzute pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană trebuie privită cu optimism. Progresele realizate în ultimii trei ani de către Guvernul Adrian Năstase pe baza Programului Partidului Social Democrat, creşterea economică de 5% în medie pe an a produsului intern brut; stabilitatea macroeconomică; evoluţia pozitivă obţinută în direcţia reducerii inflaţiei; sporirea investiţiilor de capital intern şi străin pentru dezvoltarea producţiei şi a infrastructurii, precum şi ameliorarea puterii de cumpărare a veniturilor populaţiei, conferă o bază reală acestui optimism. Sunt convins că locuitorii judeţului Gorj vor înţelege avantajele şi obligaţiile ce ne revin prin aderarea la Uniunea Europeană şi vor contribui alături de întregul popor român la realizarea acestui mare salt calitativ în istoria României. |
|
||||
|
"Trocul româno-maghiar, un târg păgubos pentru România" Cu surle şi trâmbiţe, cu discursiuni festiviste, dar şi cu huiduieli, s-a redezvelit, duminică, 25 aprilie 2004, statuia celor 13 generali criminali habsburgi, la Arad. Sub egida aşa-zisei "reconcilieri" româno-maghiare, guvernanţii noştri au cedat presiunilor UDMR şi au dispus reinstalarea zisei statui în Piaţa Pompierilor din Arad. Partidul meu nu a fost şi nu este împotriva reconcilierii româno-maghiare, chiar şi după modelul franco-german, dar este împotriva jignirii şi batjocuririi simţămintelor milioanelor de români transilvăneni care s-au împotrivit acestei reamplasări, pentru motivul că cei 13 generali habsburgi pe care îi simbolizează această statuie sunt călăii a 40.000 de oameni, omorâţi la 1948 pentru singurul motiv că erau români. Ştiam că PSD va ceda insistenţelor UDMR în această chestiune, dar tot aşa de bine ştiam că zisa "reconciliere" este doar un bluf, o minciună sfruntată. În cadrul unei reconcilieri fiecărei părţi trebuie să i se satisfacă o anume cerere, să i se repare o anumită nedreptate. Maghiarii au impus PSD reamplasarea unei statui care de fapt nu-i reprezintă. Zece din cei treisprezece generali criminali erau austrieci, iar ceilalţi trei, care se spune că erau maghiari, nu prea ştiau limba maghiară. Singurul scop al UDMR în această problemă a fost acela de a ne reaminti nouă, românilor, că am fost învinşi, că am fost aduşi la tăcere. PSD-ul, în schimb, nu a cerut nimic. Aveau oare ce să ceară? Desigur. Dacă nu altceva, măcar scuze de la românii care nu doresc reamplasarea statuii celor 13 generali, care au ucis 40.000 de români şi au şters de pe suprafaţa pământului 300 de sate româneşti. Apoi, poate că partea maghiară ar fi trebuit să-şi ceară iertare pentru cei 500 de ani în care a ţinut în robie pe românii transilvăneni, considerându-i o naţiune tolerată, refuzându-le orice drept civic şi politic. Nu în ultimul rând, partea maghiară trebuia să facă un gest de complezenţă şi să cedeze Statului Român moştenirea Gojdu, la care prin lege suntem îndreptăţiţi. Ce am obţinut, în această aşa-zisă reconciliere: o plăcuţă pusă pe una din casele Gojdu din Budapesta, plăcuţă instalată în cel mai deplin anonimat, fără nici o participare oficială. Această plăcuţă nu obliga statul maghiar la nimic. Deci nu am obţinut nimic. Ba da, totuşi am obţinut ceva: multă umilinţă, durere şi batjocură. Dacă aţi urmărit discursurile de la Arad, aţi remarcat satisfacţia cu care doamna vicepreşedinte al Parlamentului maghiar declara că urmările Trianonului vor fi şterse odată cu intrarea României în UE, când vor dispare graniţele şi se vor restabili drepturile milenare. La Cluj-Napoca, UDMR şantajează din nou PSD-ul. Deşi li s-a cerut insistent să sprijine candidatul PSD la Primăria Clujului, UDMR şi-a desemnat un candidat propriu şi promite sprijinirea PSD doar în turul doi şi aceasta dacă:
Eu cred că Dumnezeu nu ne va părăsi chiar de tot şi aceste vise revanşarde şi nu se vor înfăptui. Nu ne ajunge blestemul Arad, mai vrem şi blestemul Cluj-Napoca? Am cerut domnului prim-ministru, în două interpelări pe care i le-am adresat în acest an, că în cazul în care va ceda şantajului UDMR şi va aproba reinstalarea statuii celor 13 generali criminali, în compensaţie să construiască, în acest aşa-zis parc al "reconcilierii" un memorial închinat victimelor celor 13 generali, adică celor 40.000 de români ucişi de către aceştia. Din păcate, la această interpelare, nici măcar nu mi s-a răspuns. În schimb, se va construi, în acel "parc", un arc de triumf cu efigiile conducătorilor români ai Revoluţiei de la 1848. Nu se putea un gest de o mare ruşine decât aceasta. Ce legătură are Avram Iancu, de exemplu, care şi-a închinat întreaga viaţă eliberării românilor de sub robia maghiară, cu cei treisprezece criminali habsburgi, care i-au măcelărit pe cei 40.000 de conaţionali? Nu are nici o legătură sau poate are. Acel arc de triumf este închinat triumfului crimei împotriva patriotismului. De acum, până când sperăm de la Dumnezeu vremuri mai bune şi conducători mai luminaţi, nu ne rămâne decât să depunem, în fiecare an, în ziua de 15 martie, o cunună de flori şi să aprindem o lumânare, pentru ca sufletul răscolit şi memoria întinată a celor 40.000 de români morţi la 1848 de sabia străină să-şi găsească odihna şi pacea. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Săptămâna trecută am asistat la o dezbatere publică iniţiată de reprezentanţii partidelor de opoziţie cu privire la ştergerea datoriilor Petrom. După ce plenul Senatului a adoptat, cu majoritate de voturi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, reprezentanţii opoziţiei s-au lansat într-o serie de atacuri pe care le consider cel puţin neprincipiale. Datoriile actuale de 9.000 de miliarde au fost acumulate în decursul unei lungi perioade de timp, datorită, în special, blocajelor apărute în industrie, în perioada 1996 - 2000, sub "înaltul patronaj" al unor reprezentanţi de marcă ai opoziţiei. Mi se pare imoral ca cei care se fac vinovaţi de această situaţie dezastruoasă să critice măsura Guvernului care nu face altceva decât să ajute compania să încheie cu succes procesul de privatizare. De asemenea, aş vrea să subliniez faptul că situaţia actuală a apărut ca o consecinţă a datoriilor pe care diverse companii publice şi private le au faţă de PETROM. În aceste condiţii, la datoria bugetului de stat s-au adăugat majorări, penalizări de întârziere etc. pe care compania nu le-ar fi acumulat dacă ar fi încasat la timp sumele datorate de debitori. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în perioada imediat următoare, prilej cu care vom asista, probabil, la un nou spectacol de prost gust, făcut în scop electoral de aceşti "gropari ai industriei româneşti". Dacă privatizarea PETROM ar fi fost făcută în perioada 1996 - 2000, când au existat numeroase oferte, dar nu a existat voinţa politică, nu am fi asistat acum la toate aceste discuţii fără sens. Privatizarea PETROM este o prioritate pentru Guvernul Adrian Năstase. De soarta acestei companii depinde viitorul zecilor de mii de familii ale angajaţilor şi ale partenerilor PETROM. În acelaşi timp, o privatizare de succes poate aduce în conturile statului o sumă considerabilă, poate cea mai mare încasată de România din procesul de privatizare. Stimaţi colegi, timpul pentru vorbe a trecut. Este anul hotărâtor pentru privatizarea PETROM şi de aceea vă rog să trataţi cu cea mai mare seriozitate această problemă şi să dezbateţi cum se cuvine acest proiect de lege. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Criticii de pe şanţ" Orice afirmaţie incriminatorie referitoare la procesul de integrare al României în Uniunea Europeană, venită din partea liderilor de opoziţie, este total nefondată, numai şi dacă se compară cele două perioade ale guvernării CDR-iste şi cea prezentă. Eşecul guvernării CDR, care trebuie asumat nu doar selectiv, ci de toţi cei care au participat atunci la guvernare, este uşor de constatat fie şi numai dacă ne amintim de cursa pentru integrarea formală în NATO - o campanie de propagandă şi imagine - care s-a încheiat cu un politicos refuz diplomatic. Cât priveşte cursa pentru integrarea formală în Uniunea Europeană a avut parte de acelaşi răsunător eşec. În materie de integrare europeană, performanţele guvernării precedente se reduc la deschiderea a doar 6 capitole de negociere. Dar aceasta nu-i împiedică pe foştii guvernanţi să se erijeze în cei mai avizaţi critici, critici pentru care gestionarea proastă a economiei româneşti şi a negocierilor de aderare sub guvernarea lor au aruncat România într-o dificilă recesiune economică. Guvernarea trecută s-a complăcut într-o luptă sterilă pentru poziţii de putere şi influenţă, pentru împărţirea unor resurse şi câştigarea de capital electoral, atenţia ei s-a îndreptat prea puţin sau chiar deloc asupra procesului de aderare. Aşa că, dacă în prezent în mesajul trimis de Günter Verheugen cu ocazia Zilei extinderii UE, se arată foarte clar că din noua Uniune Europeană lipsesc două piese importante, România şi Bulgaria, iar Comisia Europeană va ajuta ţara noastră să închidă negocierile, pentru ca aderarea să poată avea loc în 2007, este un merit incontestabil al celor care s-au concentrat cel mai mult asupra demersului european, al celor care de aproape patru ani se străduiesc să ofere românilor o viaţă mai bună. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "ONU - cadrul privilegiat al ordinii mondiale democratice". În această vară, România va prelua preşedinţia Consiliului de Securitate - organism ONU de importanţă primordială. Ne aflăm într-un moment în care divizările specifice războiului rece au fost înlocuite cu intensificarea eforturilor pentru instaurarea unei noi ordini mondiale. Organizaţia Naţiunilor Unite nu mai este prizoniera confruntărilor ideologice. Noile sfidări ale Mileniului III aduc necesitatea redefinirii unor noţiuni precum "neutralitate" sau "nealiniere". Sintagma "alianţa împotriva terorismului" tinde să devină un element comun al limbajului politic la nivelul global. O altă sfidare cu care ne confruntăm cu toţii este aceea de a crea condiţiile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiei umane la nivel global. În calitate de stat care va asigura conducerea Consiliului de Securitate într-o perioadă de mari tensiuni internaţionale, România trebuie să îşi reafirme ataşamentul la cauza combaterii tuturor focarelor de terorism, pentru victoria cauzei democraţiei, păcii şi civilizaţiei. De altfel, vocaţia românească pentru toleranţă - o condiţie sine qua non a democraţiei - a constituit una dintre principalele surse ale ataşamentului nostru ferm la ţelurile supreme ale existenţei umane. Pe de altă parte, preţul plătit în şi înainte de 1989 pentru libertate trebuie să ne determine să ne apărăm, hotărât, opţiunea ireversibilă pentru democraţie, demnitate şi legalitate. România dispune deja de cadrul legislativ şi instituţional pentru a funcţiona alături de statele cu democraţii "mature" din Europa şi din lume. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că situaţia noastră economică şi financiară lasă loc pentru mult mai bine. Funcţionarea noilor mecanisme încă nu s-a soldat cu rezultatele scontate. Se manifestă încă rezistenţe, reţineri şi, din păcate, neîncredere în realizarea procesului consolidat de reformă. Guvernul este conştient de riscurile şi dificultăţile deosebite ale perioadei actuale. Costurile economice şi sociale sunt, inevitabil, ridicate, aşa cum a recunoscut şi comunitatea internaţională. Ele vor trebui însă suportate, întrucât nu există formule miraculoase de natură să ofere succes garantat în acest domeniu. Guvernul trebuie să-şi continue şi să-şi intensifice eforturile pentru menţinerea stabilităţii sociale în cadrul unui mediu dinamic, impus de procesul reformator multiplu. Invit toţi colegii parlamentari ca, dincolo de disputele fireşti între "culori politice", să contribuie, în beneficiul României, la punerea în operă a acestui demers dificil. Succesul final este neîndoielnic, cu atât mai mult cu cât ni se acordă încredere şi sprijin extern substanţial. Totuşi, contribuţia cea mai importantă este a noastră, şi este firesc să fie aşa. Suntem membri NATO. Suntem în curs de a finaliza negocierile cu UE pentru a fi admişi în prestigiosul club european. Calificarea pentru această poziţie nu este, însă, o sarcină uşoară. Trebuie însă să fim convinşi că, odată ce această posibilitate a fost statuată, energiile individuale ale românilor au fost stimulate şi se vor găsi, rapid, soluţii viabile pentru multitudinea problemelor cu care se confruntă în prezent ţara noastră. Revenind la prestigiosul statut pe care îl va dobândi România în iulie 2004 în cadrul Consiliului de Securitate, este bine de precizat că sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi organismele sale nu constituie un scop în sine, ci doar un mijloc pentru protejarea şi promovarea demnităţii umane pe plan internaţional, iar examinarea şi identificarea unor căi cât mai eficiente pentru realizarea scopurilor ONU trebuie să fie o preocupare de prim rang. Afirm acest lucru cu atât mai hotărât cu cât terorismul nu mai este doar o ameninţare potenţială la nivel global. De aceea, ne revine tuturor răspunderea de a impulsiona acţiunile pozitive şi de a imprima efectelor acestora un caracter ireversibil. Pe deplin conştienţi de răspunderea ce le revine, membrii Executivului şi parlamentarii români s-au angajat, în ultima perioadă, într-o activitate diplomatică intensă. Va trebui să explorăm, cu asiduitate, toate eforturile posibile, complementare celor deja întreprinse şi să propunem recomandări valoroase pentru anularea ameninţărilor la adresa lumii democratice. În timp ce contribuim şi vom continua să contribuim la stingerea cât mai rapidă a focarelor de conflict, este deosebit de important să contribuim şi la întărirea procedurilor şi mecanismelor ONU pentru reglementarea paşnică a diferendelor. Ca şi în medicină, este mai uşor să previi decât să vindeci. Diplomaţia preventivă trebuie să dobândească mai multă vigoare. Pe de altă parte, operaţiunile de menţinere a păcii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite trebuie întărite în acţiunile de soluţionarea conflictelor. În acest ultim sens menţionat, rolul Consiliului de Securitate - a cărui conducere va reveni curând României - trebuie să fie mai activ. |
|
||||
|
Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea: Declaraţie politică: "Agresiunea împotriva zonelor verzi trebuie oprită de urgenţă în localităţi". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mare mi-a fost mirarea când în una din zilele trecute am citit într-un ziar că spaţiile verzi ale capitalei noastre după 1990 s-au redus la jumătate, respectiv azi Bucureştiul are o suprafaţă de 1.700 ha de zone verzi. De la această informaţie am făcut o inventariere a ceea ce am văzut şi ascultat pe unde am umblat, ajungând la concluzia că această situaţie se poate generaliza pe tot teritoriul României. Având în vedere contextul în care capitolul Mediu este unul sensibil în procesul de negociere cu Uniunea Europeană, este necesar să se adopte măsuri optime pentru prevenirea poluării şi respectării limitelor impuse de mediul natural şi protecţia mediului. Ca fiinţe raţionale, care, în parte, am reuşit să descifrăm mecanismul universului, trebuie să fim foarte recunoscători firului de iarbă şi frunzei de copac de lângă noi. Sunt un dar suprem al naturii, recunoscători fiind faptului că existăm. Este bine să reţinem că plantele sunt singurele producătoare de oxigen de pe planetă şi consumatoare de bioxid de carbon. Lor le datorăm viaţa noastră biologică. Prin absorbţia căldurii în perioadele cu radiaţii solare excesive şi absorbţia prafului atmosferic se contribuie în mod hotărâtor la asigurarea unei vieţi normale. Necesarul optim de spaţii verzi pe un locuitor este de 30 - 40 m.p., faţă de care fiecare localitate să-şi facă inventarul, dar mai stringent în localităţile urbane, iar conjugarea efortului tuturor să se realizeze în dezvoltarea spaţiilor verzi, îndeosebi sporirea numărului de arbori şi îngrijirea corespunzătoare a lor. Culturile de specii forestiere în general s-au realizat sub formă de aliniamente de străzi, alei în parcuri sau pe liziere, sau sub formă de grupuri în parcuri, scuaruri, în jurul blocurilor sau altor ansambluri arhitectonice intravilane. Acţiunea de toaletare a arborilor care se realizează în fiecare an, trebuie să fie una de înfrumuseţare, prin păstrarea cât mai naturală a coronamentelor realizată de adevăraţii specialişti, care prin ceea ce realizează să contribuie la îmbinarea necesarului cu frumosul, să nu se lase la voia întâmplării, lăsând unora posibilitatea să dispună discreţionar de soarta lor. În acest sens, doamna Speranţa Ianculescu, ministrul mediului, a solicitat reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să oprească agresiunile asupra zonelor verzi şi să elaboreze cu seriozitate planuri regionale de protecţie a mediului. Să medităm, să luăm măsuri, că încă nu este prea târziu. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Ziua de 9 Mai se cuvine a fi evocată ca una din zilele glorioase ale neamului românesc, cu dubla ei semnificaţie: declararea Independenţei de Stat a României, la 1877, şi capitularea Germaniei naziste, la 1945. Când ministrul de externe al României, Mihail Kogălniceanu, proclama cu fermitate în faţa Adunării Deputaţilor, la 9 mai 1877, că "suntem o naţiune liberă şi independentă", cuvintele nu exprimau doar o realitate militară şi politică. Ele confirmau esenţa excepţională a tânărului stat naţional care, după reformele lui Alexandru Ioan Cuza, desăvârşită cu pragmatism de Carol I, a intrat în conştiinţa europeană. România îşi modernizase structurile social-economice şi administrative, în pas cu exigenţele cancelariilor occidentale, aşa încât desprinderea de sub suzeranitatea turcească devenise un act firesc şi necesar, uşor de acceptat de către marile puteri din Europa. Piatră de hotar în câştigarea demnităţii statale, ziua de 9 Mai 1877, s-a impus în memoria colectivă ca un moment astral, evenimentul transformându-se într-o veritabilă sărbătoare populară, cu ecouri imediate în folclorul poetic şi nu numai. A urmat campaniile militare din Bulgaria, unde bunii noştri oşteni, chiar dacă foarte mulţi cu hainele lor de acasă, lipsiţi adesea de hrană şi de asistenţă sanitară, s-au acoperit de glorie. Cine nu-şi aminteşte, oare, de "Peneş Curcanul", poezia lui Vasile Alecsandri, poezie fără egal a epocii Independenţei? Data de 9 Mai este şi Ziua victoriei aliaţilor împotriva Germaniei lui Hitler. În acea zi a anului 1945 la Berlin, SUA, Anglia, Franţa şi Rusia consfinţeau capitularea rămăşiţelor armatei Reich-ului, prilejuind o imensă bucurie în toată lumea, în pofida faptului că pentru multe ţări europene sfârşitul războiului a însemnat intrarea într-o altă etapă a istoriei: comunismul cu dominaţie economică şi ideologică a URSS. Astăzi, după ce pe altarul libertăţii noastre a trebuit să mai curgă sânge românesc în decembrie 1989, putem, în fine, să ne bucurăm iar de sărbătorile atât de dragi nouă, tuturor românilor. Să ne amintim mereu că locul pe care-l ocupăm acum în Europa şi în lume are la temelia sa de jertfă, speranţă şi triumf şi o zi românească de 9 Mai. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
"Raport către alegători" Aşa cum am promis, pe lângă raportul pe care în mod firesc îl fac către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, raportez celor interesaţi felul în care am muncit în perioada în care am fost plecată în misiune peste hotare: 1. În ziua de 21 aprilie a.c., am participat la o audiere organizată la Parlamentul European de euro-parlamentara franceză Hermange pe tema adopţiilor de copii români în străinătate. Au participat un număr de parlamentari europeni din Spania, Franţa, Slovacia etc., precum şi numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile franceze interesaţi de situaţia copiilor din România. Împreună cu colegii din delegaţie, am făcut o serie de precizări în legătură cu noul pachet de legi privind copilul, noutăţile aduse de acestea, am prezentat proiectele de legi privind drepturile copilului, Oficiul Naţional al Adopţiilor, noua structură a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Copilului şi regimul adopţiilor. Deşi invitată, baroana Emma Nicholson nu a participat la audiere. Cu acest prilej, am avut întrevederi cu reprezentante ale unor organizaţii nonguvernamentale care sunt de mai mulţi ani interesate de copiii români şi care au dorit să cunoască detalii despre activitatea parlamentară în acest domeniu. Am avut discuţii separate cu euro-deputatul spaniol Robles, nemulţumit de noua reglementare din acest domeniu. Am pus bazele unei colaborări cu o organizaţie nonguvernamentală din Strasbourg, "L'étoil de l'espoir", care, împreună cu UNICEF, organizează la 6 mai a.c., în sediul Parlamentului European, sesiunea "Parlamentului copiilor", la care participă copii din ţările membre ale Uniunii Europene. Urmare a discuţiilor din cadrul audierii, organizatorii mi-au propus să fac posibilă deplasarea a doi copii din România la acest eveniment, fapt care se va produce dacă se vor găsi bani pentru deplasarea acestora. 2. Am participat la sesiunea de primăvară a APCE în perioada 26-30 aprilie a.c.
|
|
||||
|
Atentatele de la Madrid din 11 martie 2004 semnifică nu doar confruntarea dintre barbarism si civilizaţie in contextul unor acte de cruzime la adresa umanităţii, însă atrag atenţia si asupra unui aspect important pentru noi, românii. Este vorba despre faptul că din ce în ce mai mulţi români sunt nevoiţi să părăsească ţara pentru a-si găsi un loc de muncă în Occident. Mărturii ale ziariştilor care au transmis de la Madrid subliniază faptul ca mulţi dintre conaţionalii noştri aflaţi la lucru în Spania s-ar reîntoarce in ţara dacă ar avea un loc de muncă care să le asigure un trai decent lor si familiilor lor. Din păcate, acest lucru nu este posibil. Mulţi dintre românii din ţară se regăsesc într-o luptă zilnică pentru supravieţuire. Migraţia forţei de muncă nu reprezintă în România, spre deosebire de alte state civilizate, o alternativă la o situaţie de fapt, si anume să se plece din ţară nu din disperare şi pentru supravieţuire, ci pentru că se doreşte ceva mai bun. Pentru mulţi dintre români, emigrarea nu constituie o alternativă, ci singura soluţie. Această realitate crudă şi tristă mă face să mă întreb dacă statul român mai poate fi numit un stat modern, având în vedere că nu reuşeşte să răspundă nici măcar unor provocări sociale minime prin creşterea nivelului de trai al populaţiei în cadrul unui program viabil si transparent de dezvoltare economică şi creare de locuri de muncă, prioritaţi incluse în orice program al unui guvern dintr-un stat modern. Ce ne facem cu tinerii, care, după terminarea unor studii laborioase, îşi pierd sentimentul demnităţii sociale datorită şomajului prelungit; ce ne facem cu persoanele de peste 40 de ani, care, din cauza unor discriminări neacoperite, devin muritori de foame, sau cu pensionarii pentru care fiecare zi reprezintă un supliciu. Migraţia forţei de muncă are aspecte pozitive, de necontestat. Intră mulţi bani în ţară, scade nivelul şomajului, se diminuează sărăcia, românii se intorc mai bine calificati, cu experientă profesională pozitivă, dar şi cu fonduri pentru investiţii locale. Însă, repet, migraţia reprezintă un lucru pozitiv în măsura în care este o alternativă şi nu singura soluţie. |
|
||||
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Parlamentul României a ajuns să fie o simplă maşină de vot, fapt afirmat de nenumărate ori de când actuala putere pesedistă gestionează treburile ţării. Dacă la începutul acestei legislaturi a existat o aparenţă de democraţie parlamentară, de peste un an Parlamentul României funcţionează ca o anexă a Executivului şi total ignorat de PSD. Premierul nu a venit nici odată să dea un răspuns la o interpelare sau întrebare, nu s-a prezentat să dea socoteală de ceea ce face Guvernul şi se adresează Parlamentului când are chef, când doreşte să mai facă o demonstraţie de forţă, să mai pună la punct adversarii politici sau să facă exces de autoritate personală ori politică. Parlamentul nostru este o biată clădire care parcă are impregnată în ea dictatura, totalitarismul, lipsa de respect pentru cetăţean, pentru principii şi reguli democratice, o instituţie care se luptă cu mentalitatea comunistă, slujită de actualii pesedişti, proveniţi din nomenclatura a doua şi a treia din fostul partid comunist. Cred că trebuie să se înţeleagă că democraţia este afectată, este încă în pericol cu asemenea comportamente, cu asemenea slujbaşi care nu pun preţ pe nimic, în afara propriilor interese necinstite, clientelare. Parlamentul este în prezent ceva ce nu poate fi explicat: o încăpere în care se află tot felul de oameni, care se întreabă uneori ce caută acolo atât timp cât nu pot vorbi, nu pot discuta, nu pot aduce argumente pentru că votul maşinii pesediste funcţionează ca pumnul în gură. Libertatea de exprimare este cel mai grav afectată în Parlament, unde algoritmul politic impune timpi de vorbire prin care opoziţia are posibilitatea să se exprime câteva minute, iar o parte a presei controlată de PSD slujeşte mediatic PSD. Această stare de lucruri arată că, în România, libertatea de exprimare este invers proporţională cu cota electorală a PSD şi a preşedintelui acestui partid. Este un act patriotic înlăturarea de la conducere a PSD şi a guvernului condus de Adrian Năstase. |
|
||||
|
Ultimele zile au adus în atenţia autoritaţilor naţionale si a cetăţenilor atât din România, cît şi din Ungaria un moment important pentru relaţiile dintre cele două ţări. Este vorba despre momentul inaugurării parcului reconcilierii româno-maghiare si a redezvelirii statuii generalilor maghiari si despre zilele creştinătăţii ortodoxe din Ungaria la care a participat şi ministrul român de externe, prilej pentru a readuce în atenţia publicului anumite chestiuni de interes pentru România şi pentru viitorul relaţiilor cu Ungaria. Parcul reconcilierii româno-ungare ar fi trebuit să fie inaugurat acum cîţiva ani, ca urmare a unei decizii guvernamentale din 1999. In timpul comemorării a 150 de ani de la moartea celor 13 generali maghiari, 150-200 de români au protestat pe strazile din Arad, strigînd sloganuri naţionaliste. Se pare că aceste mişcări de stradă erau motivate în acel moment prin cererea oficialităţilor maghiare de a amplasa în parc statuia Libertăţii, simbol al Marii Ungarii. Ziarele din Ungaria din acea perioadă au criticat dur guvernul de la Bucureşti pentru faptul de a nu fi participat, cu excepţia ministrului justitiei, la acest eveniment. S-a scris că guvernul român ignora in mod intenţionat şi din motive populiste electorale importanţa reconcilierii româno-ungare. E adevărat că a fost o stîngăcie diplomatică din partea guvernului român, dar cerinţa de a amplasa statuia Libertaţii în parcul reconcilierii nu ar fi putut fi percepută altfel decît ca afirmarea voinţei iredentiste a guvernului maghiar. De altfel, ziarul Magyar Hîrlap sublinia necesitatea modificării frontierelor în favoarea Ungariei. Trebuie menţionat faptul că România si Ungaria sînt semnatarele unui tratat de prietenie, cooperare si bună vecinătate din 1996. Mai mult, alinierea politicii externe a celor două tari la cerinţele europene şi nord-atlantice prevede buna vecinătate şi reconcilierea între state vecine. In acest context, amplasarea statuii Libertăţii în parcul reconcilierii şi consolidarea relaţiilor româno-ungare reprezinta un compromis necesar pentru viitorul relaţiilor dintre cele două ţări. Ministrul român de externe aflat în Ungaria pentru participarea la sărbătorirea zilelor creştinătăţii a atras atenţia supra acestui lucru şi a subliniat că începînd de acum este rîndul Ungariei să demonstreze buna-credinta şi o deschidere reală fată de relaţiile de prietenie cu România. Ministrul Geonă a spus că aşa cum România a rezolvat, la solicitările "uneori insistente ale părtii maghiare", multe chestiuni sensibile pentru români, recuperarea moştenirii Gojdu, o moştenire comună româno-maghiară, reprezintă un gest minim de "recompensare" din partea Ungariei. De asemenea, el a cerut opiniei publice maghiare să-i protejeze pe puţinii români care se mai află în Ungaria. Mă preocupă totuşi o chestiune. Mîine, 1 mai 2004, Ungaria va deveni membru al Uniunii Europene, alături de alte 9 state. Situaţia României, deocamdată, este incertă în privinţa datei de integrare. Beneficiem de sprijinul autorităţilor europene pentru a reuşi această performanţă în 2007, dar, pe de altă parte, se vehiculează şi posibilitatea amînării pînă în 2009. De altfel, studii de specialitate, ca de exmplu cel din The Economist, indică faptul că 2009 reprezintă o dată mai realistă pentru integrarea României în UE. Or, pînă în acel moment, Ungaria va fi deja un stat cu experienţă în ceea ce priveşte UE. Mai mult, Comisia Europeană dar şi Consiliul Uniunii Europene, insituţiile europene responsabile de procesul de integrare vor include şi membri maghiari. Este important pentru România să beneficieze de sprijinul acestora. Totuşi, dată fiind istoria relaţiilor româno-ungare şi practicile înrădăcinate de sute de ani, mă întreb dacă nu ne vom afla la un moment dat în faţa unei relaţii de neegalitate şi neechitate, în sensul că România să fie nevoită să facă sau să existe presiuni pentru compromisuri şi mai importante. Să nu uităm că avem deja de-a face cu un Consiliu al Secuilor din România, că am avut de-a face cu o situaţie de genul legitimaţiei de maghiar-declarată de altfel ilegitimă de către Comisia de la Viena- şi reticenţa populaţiei României faţă de relaţiile româno-maghiare, dat fiind trecutul sensibil al Ardealului. Pînă în acest moment, România a dovedit a fi un partener de bună-credinţă pentru Ungaria. Să nu uităm faptul că modificarea Constituţiei din 1991 cuprinde prevederi şi în avantajul minorităţilor naţionale, şi prin urmare, a minorităţii maghiare. Toate acestea, precum şi deschiderea actuală impun ca începînd de acum să regăsim în atitudinea partenerilor maghiari aceeaşi bunăvoinţă ca şi cea din partea noastră. |
|
||||
|
Vă mulţumesc pentru atenţie, |
||||||
|
|
Cu aceasta, prima parte a zilei de lucru de astăzi s-a încheiat. |
|||||
|
După pauză (În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Nicolae Leonăchescu, secretari.) |
|
||||
|
|
Începem lucrările în plenul Camerei Deputaţilor de astăzi, cu precizarea că din cei 345 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 292; sunt absenţi 53 de deputaţi, iar 9 deputaţi participă la alte acţiuni parlamentare. Ieri am ajuns la poz.12, dar a fost amânată propunerea legislativă de la pct.7 - cea cu privire la modificarea alin.1 al art.93 din Legea administraţiei publice locale. Domnul deputat Ioan Oltean, iniţiatorul acestei propuneri. Nu am spus că este şi preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, pentru că propunerea este a dumnealui, nu a comisiei. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Mă simt astăzi nevoit să susţint în faţa plenului Camerei Deputaţilor Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.215, pentru că, din motive absolut obiective, comisia încă nu s-a putut pronunţa în vederea întocmirii unui raport şi, având în vedere prevederile constituţionale, astăzi se impune cu necesitate o dezbatere pe marginea acestei legi, fără prezentarea unui raport al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Odată cu adoptarea Legii nr.215/2001, Legea privind administraţia publică locală, legiuitorul a apreciat că, la nivelul Primărei Generale a Capitalei, nu se mai justifică existenţa a patru viceprimari generali, iar la nivelul primăriilor de sector, nu se mai justifică existenţa decât a unui viceprimar, în loc de doi viceprimari. La vremea respectivă, însă, Guvernul a apreciat că, datorită complexităţii activităţilor desfăşurate la nivelul primăriilor de sector, la nivelul Primăriei Generale a Capitalei, o activitate eficientă nu poate fi desfăşurată în absenţa unui număr de patru viceprimari şi de doi viceprimari la sectoare. În consecinţă, chiar în ziua în care a intrat în vigoare Legea nr.215/2001, Guvernul a adoptat Ordonanţa Guvernului nr.74, prin care stipula că, pe întreg mandatul perioadei 2000-2004, atât la nivelul Primăriei Generale a Capitalei, cât şi la nivelul sectoarelor, numărul de viceprimari să rămână nemodificat. La vremea respectivă, se explica - şi în mod absolut corect - că există o complexitate de activităţi la nivelul primăriilor de sectoare, iar la nivelul Primăriei Generale a Capitalei există o multitudine de probleme care cad în sarcina acestor autorităţi şi că, în mod evident, se impune cu necesitate rămânerea sau păstrarea numărului de viceprimari existenţi. La vremea respectivă, prin Legea de adoptare a acestei ordonanţe, Parlamentul a găsit întemeiată propunerea Guvernului şi ordonanţa a fost validată în forma emisă de către Guvern. Iată că se apropie sfârşitul mandatului aleşilor locali şi, odată cu acest mandat, prevederile Ordonanţei nr.74 ies din vigoare, iar art.93 din Legea nr.215 va intra în vigoare în sensul că, începând cu mandatul 2004, la Primăria Generală a Capitalei vor exista doar doi viceprimari, iar la primăriile de sector - un viceprimar. Consider că motivaţiile care au stat la baza emiterii Ordonanţei nr.74/2001 a Guvernului Năstase sunt şi astăzi de luat în calcul şi că, în consecinţă, complexitatea activităţii desfăşurate la nivelul Primăriei Generale a Capitalei şi la nivelul primăriilor de sector nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut; că şi astăzi există o multitudine de probleme, la care doar primarul general sau primarii de sector nu ar putea face faţă fără ajutorul viceprimarilor. Este cunoscut faptul că, din moment ce la primăriile din municipiile reşedinţă de judeţ există doi viceprimari pe lângă primarul general, o primărie de sector - care are populaţie cât un judeţ - nu poate să rămână cu un viceprimar. Este inadmisibil ca o primărie de comună, cu 1.500 de locuitori, să aibă un primar şi un viceprimar, iar o primărie de sector, cu 5-6 sute de mii de locuitori, să aibă tot un primar şi un viceprimar. Din aceste considerente, domnule preşedinte şi doamnelor şi domnilor parlamentari, am apreciat că art.93 alin.1 din Legea nr.215 ar trebui modificat în sensul menţinerii în continuare, la nivelul Primăriei Generale a Capitalei, a unui număr de patru viceprimari generali, iar la nivelul sectoarelor - a doi viceprimari. Toate considerentele pe care Guvernul le-a avut în vedere până acum rămân în continuare în picioare, la ceea ce ar mai putea fi adăugate chiar multe altele. De aceea, eu apreciez, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, că nu există nici un element care să conducă la respingerea acestei propuneri legislative şi v-aş ruga să fiţi de acord să o susţineţi în forma în care ea a fost redactată şi prezentată de către subsemnatul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Nu avem raport de la comisie. Domnul deputat Bara doreşte să intervină. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Eu aş dori să arăt plenului Camerei Deputaţilor că am avut discuţii la comisie, şi nu mai intru în amănunte spre a arăta motivul pentru care s-a ajuns să nu avem raport. Aş vrea să arăt câteva observaţii, ca cel puţin să încerc să-i lămuresc pe colegii din Cameră să nu susţinem această propunere legislativă, deoarece, prin acceptarea acesteia, s-ar crea în mod nejustificat cheltuieli suplimentare pentru autorităţile publice locale. Şi acesta nu este singurul aspect. De asemenea, precizez şi faptul că, potrivit Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, primarul este autoritatea executivă, acestuia revenindu-i toate atribuţiile stabilite de lege privitoare la funcţionarea autorităţii publice locale. Iar, pentru viceprimar, legea prevede doar faptul că îndeplineşte atribuţiile ce-i sunt delegate de către primar. Practica anilor precedenţi, din 2000, a demonstrat faptul că şi în Bucureşti sau în alte oraşe mari nu este nevoie de un număr suplimentar de viceprimari faţă de cel prevăzut iniţial de Legea nr.215. Aceasta, aşa cum arăta şi colegul de dinainte, a fost şi raţiunea pentru care, după alegerile locale din acest an, Ordonanţa Guvernului nr.74 îşi încetează efectele, numărul viceprimarilor fiind cel stabilit iniţial prin art.93 din Legea nr.215. La nivelul sectoarelor, sunt direcţiile de specialitate, cu atribuţii directe, sarcini care, de fapt, le-ar avea aceşti viceprimari. O verigă în plus între locul de decizie şi cel de execuţie nu cred că este necesară. Cred că prin această iniţiativă, iniţiatorii au vrut să-şi pregătească un post de conducere la nivelul sectoarelor, care ar fi ocupat de un viceprimar. Mă îndoiesc că pentru aceasta trebuie să facem o iniţiativă legislativă. Sigur, aş avea şi alte argumente, nu cred că este cazul să le mai arăt aici. În final, aş vrea să arăt, totuşi, că cele două comisii de specialitate sesizate pentru aviz - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - au hotărât să avizeze negativ propunerea legislativă în discuţie. Din aceste câteva motive arătate, rog, domnule preşedinte, să propuneţi plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei iniţiative legislative şi sper ca să rămân în continuare tot coleg cu domnul deputat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă mai doreşte cineva dintre domnii deputaţi? Vrea şi Guvernul să intervină. Poftiţi, domnule Alexandru. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Fac precizarea, din capul locului, că Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Motivarea nesusţinerii acestei iniţiative legislative rezultă atât din considerente de ordin legislativ, cât şi din considerente de oportunitate. În plan legislativ precizăm că, în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr.214/2001, autoritatea executivă este primarul. Acestuia îi revin toate atribuţiile stabilite de lege privitoare la buna funcţionare a autorităţilor publice locale. Viceprimarii nu au atribuţii stabilite prin lege, aceştia aducând la îndeplinire atribuţiile care sunt delegate de primari, atribuţii pe care le execută sub îndrumarea şi controlul direct al primarilor. În planul oportunităţii, precizăm că practica celor 12 ani de aplicare a prevederilor referitoare la exercitarea atribuţiilor de către autorităţile publice locale a dovedit că este suficient ca în unităţile administrativ-teritoriale mai mari, inclusiv la sectoarele municipiului Bucureşti, primarul să fie ajutat de un viceprimar, în loc de doi, iar la municipiul Bucureşti sunt suficienţi doi viceprimari, aşa cum iniţial s-a şi stabilit prin Legea nr.69/1991, abrogată ulterior prin Legea nr.215/2001. Reducerea numărului de viceprimari, potrivit art.93 alin.1 din Legea nr.215, are drept consecinţă şi reducerea, în mod substanţial, a cheltuielilor de funcţionare a acestor unităţi publice locale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Oltean, iniţiatorul propunerii. A mai cerut o dată cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este necesar să precizez că domnul deputat Bara n-a vorbit în numele comisiei, adică s-a reţinut acest aspect, că a vorbit în nume personal. Comisia nu a avut un punct de vedere şi, în consecinţă, nu putea să-l prezinte domnul Bara. În al doilea rând, este pentru mine surprinzător cum Guvernul poate susţine - sigur, în doi timpi diferiţi, este adevărat, în 2001 şi în 2004 - două puncte de vedere diferite în raport cu aceeaşi situaţie de fapt. Pentru că, sub aspectul complexităţii activităţii la nivelul municipiului Bucureşti şi la nivelul sectoarelor, 2004 nu înseamnă o diminuare a activităţii, o diminuare a complexităţii desfăşurate la nivelul primăriilor de sector şi la nivelul Primăriei Generale a Capitalei, ci, dimpotrivă, o creştere de sarcini, o creştere a complexităţii acestor fapte. Pe de altă parte, domnule secretar de stat, v-aş ruga să constataţi că în Legea nr.215 există anumite atribuţii exprese, care sunt ale viceprimarului, şi că, pe lângă acestea, primarul are posibilitatea să-i încredinţeze şi alte atribuţii. În al treilea rând, justificarea că la nivelul primăriilor de sector, sau la nivelul Primăriei Generale a Capitalei există directori de departament, şefi de serviciu, care ar fi în măsură să execute, sau să îndeplinească o parte din sarcinile care ar cădea în atributul viceprimarului, este o afirmaţie nesusţinută de realitate, pentru că şi la nivelul primăriilor mici, cu 3.000 de locuitori, există şefi de serviciu, există salariaţi care şi ei pot să îndeplinească aceleaşi atribuţii. Dar, dacă în opinia dumneavoastră, domnule ministru, domnule secretar de stat şi domnilor deputaţi, primăria din localitatea X, cu 1.500 de locuitori, este comparabilă cu o primărie de sector, care are 600.000 de locuitori, sub aspectul complexităţii activităţii, şi puteţi să susţineţi că, dacă acolo este suficient un primar şi un viceprimar - ca şi la nivelul primăriei de sector, cu 600.000 de locuitori -, daţi-mi voie să am mari rezerve în ce priveşte cunoaşterea exactă a problematicii cu care se confruntă o comună şi un sector, precum şi a complexităţii de probleme pe care aceştia sunt puşi să le rezolve. Sigur, probabil că luaţi în calcul un element ce este de natură a nu mai fi dumneavoastră la guvernare, pentru că, altfel, sunt convins că, dacă aţi bănui că viitorul primar general ar fi membru PSD, cu certitudine nu aţi avea o asemenea reacţie. De aceea, rămâne mingea în curtea dumneavoastră. În orice caz, eu susţin cu certitudine, cu certitudine, că se impune cu necesitate modificarea Legii nr.215/2001 sub aspectele prevăzute, indiferent cine va fi primarul general sau primarii de sector. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. A solicitat cuvântul şi domnul secretar Leonăchescu. Poftiţi, domnule secretar. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Discutăm o problemă foarte interesantă şi decizia ar trebui s-o luăm făcând o analiză de structură. Noi avem astăzi, la nivelul unor structuri, asemenea poziţii: preşedinte, vicepreşedinţi. Dar, între preşedinte şi vicepreşedinţi se interpune prim-vicepreşedintele. Deci, preşedintele are un singur înlocuitor, iar, mai departe, structura se dezvoltă după numărul de probleme şi numărul de locuitori, numărul de subalterni, de responsabilităţi. Haideţi să încercăm o transpunere şi aici, la nivelul administraţiei publice locale şi la nivelul municipiului Bucureşti. Existenţa unui primar impune, prin măsură de forţă, prin cazurile de preîntâmpinare a unor situaţii neprevăzute, existenţa unui viceprimar; a unui viceprimar. Dacă introducem mai mulţi viceprimari, avem două variante: se introduce şi termenul de prim-viceprimar. Nu? Primarul, în caz de absenţă, transmite sarcinile lui unei anumite persoane, nu mai multor persoane care, între timp, să-şi dispute între ele responsabilităţile şi să lase problemele nerezolvate, ci unei persoane. Va trebui să introducem într-o variantă "prim-viceprimarul" sau, dacă gândim invers şi acceptăm existenţa viceprimarilor, ar trebui ca fiecare viceprimar să aibă un primar, să introducem mai mulţi primari. Iată cum se dezvoltă o structură inadecvată proceselor reale şi fragmentar gândită. De aceea, eu consider că atât legea existentă, care prevede un anumit număr de viceprimari, să zicem doi, cât şi proiectul de lege propus, ambele suferă. Va trebui să avem un primar şi un viceprimar peste tot, iar structurile, în continuare, cu departamente să se dezvolte în funcţie de numărul de locuitori, de responsabilităţi, de realităţi până la urmă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Poftiţi, domnule deputat Dinu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Eu personal, vorbesc în nume personal, dar consultându-mă, de altminteri, şi cu o parte din membrii Grupului parlamentar al PRM, eu cred că iniţiativa este bună. Nu se poate ca la un număr de 600 de mii de oameni să ai doi viceprimari. Gândiţi-vă că în perioada concediului de odihnă a primarului general, pe perioada în care, ce ştiu eu, sunt foarte multe lucrări în Bucureşti, mai are şi calitatea de reprezentare primarul general, doi viceprimari sunt insuficienţi. E normal ca într-o urbe precum Bucureştiul, într-un mare municipiu, în capitala ţării, să existe încă doi viceprimari, aşa cum a propus. Noi vom susţine treaba aceasta, gândind că administraţia din Bucureşti va putea mult mai bine să fie deservită. Nu aici trebuie să facem economie, avem foarte mulţi consilieri guvernamentali, câte 12-13 la fiecare ministru, consilieri personali, acolo nu ne-am gândit să facem economie de personal, dar aici, într-o mare capitală, într-un mare oraş ne-am gândit să economisim forţa de muncă. Eu, sau noi, susţinem punctul de vedere al iniţiatorului, respectiv al domnului Oltean. |
|||||
|
|
Vom supune la sfârşitul acestei zile, la ora votului final propunerea de respingere judecăţii dumneavoastră. Domnul iniţiator, domnul deputat Ioan Oltean. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Este pentru prima dată când suntem puşi în situaţia de a dezbate în plenul Camerei Deputaţilor un proiect sau o propunere legislativă care nu are un raport al comisiei de specialitate, comisiei permanente. Or, în situaţia aceasta, domnule preşedinte, eu nu cred că, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, propunerea unui deputat de respingere a propunerii legislative echivalează cu raportul întocmit de o comisie de specialitate. E propunerea unui deputat de respingere a propunerii legislative. Un deputat nu are puterea unei Comisii administrative care întocmeşte un raport pe fond, care să ducă la supunerea legii, în plenul Camerei Deputaţilor, la votul final. De aceea, cred că soluţia asupra acestei situaţii nu poate fi echivalată şi nu poate fi aceeaşi ca pentru un act normativ ce vine cu asemenea propunere de la o comisie permanentă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Distinse coleg, eu cred că dumneavoastră nu aţi pus o întrebare fără să aşteptaţi un răspuns, pentru că v-aţi referit la regulament, nu ştiu dacă e prima sau nu-i prima propunere pe care o supunem dezbaterii fără raport, în orice caz, dumneavoastră ştiţi foarte bine că temei regulamentar avem. Vă citesc art.80 alin.2, potrivit căruia: "Biroul permanent poate include în proiectul ordinii de zi dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative la care termenul de depunere a raportului a fost depăşit". Acum eu ştiu că după intrarea în vigoare a Constituţiei, unii iniţiatori trag de timp în comisie pentru a nu fi dezbătut şi pentru ca să fie împlinit termenul de 45 de zile ca proiectul să fie aprobat tacit. Deci, avem şi o obligaţie constituţională de a dezbate proiectele de lege în cadrul termenului respectiv, obligaţia asta priveşte în primul rând comisiile, în cazul de faţă comisia cu onoare o prezidaţi dumneavoastră şi trebuia să vă străduiţi să convocaţi comisia şi să faceţi raportul. Deci, avem temei regulamentar, sunt chiar obligat să supun propunerea făcută de unul din colegii noştri votului, pentru a ne încadra în termenul constituţional prevăzut. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, În primul rând, vreau să precizez că eu nu am contestat temeiul legal care dă posibilitatea Biroului permanent de a include pe ordinea de zi o propunere sau un proiect de lege care nu a fost dezbătut la nivelul comisiei şi se riscă pierderea timpului de 45 de zile. Din capul locului n-am contestat o asemenea prevedere. De asemenea, ţin să precizez că dacă aţi insinuat că în calitatea mea de preşedinte al acestei comisii am tergiversat dezbaterea pe fond, vă înşelaţi amarnic. A fost de trei ori pe ordinea de zi a comisiei, de trei ori nu am avut cvorum din cauza partidului de guvernământ. O să vă prezint prezenţa şi o să vedeţi că membrii partidului de guvernământ n-au fost prezenţi la şedinţa Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Or, aceasta este o lege organică şi nu putea fi adoptată fără o prezenţă, fără un cvorum necesar. Deci nu mi se poate imputa mie nici un moment o asemenea chestiune, domnule preşedinte. Eu contest faptul că domnul deputat Bara a propus respingerea acestei propuneri legislative şi că o asemenea experienţă, o asemenea propunere nu este echivalentă cu un raport negativ din partea comisiei. Dacă ar fi să o luăm corect, întâi ar trebui propusă spre adoptare, pentru că e propunerea mea, e propunerea pentru vot şi, doar dacă nu se admite urmează, în mod firesc, susţin eu, conform regulamentului, propunerea domnului Bara, de respingere a acestei propuneri legislative. Deci, aş vrea ca lucrurile să fie foarte clare, domnule preşedinte, şi să nu dea loc la nici un fel de interpretare în privinţa aceasta. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimate coleg... Poftiţi, domnule Bara. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Sigur, eu, aşa cum vă spuneam, nu am vrut să intru în amănunte în legătură cu felul cum s-a discutat această iniţiativă în comisie, dar acum mă văd obligat totuşi să-i spun colegului că această iniţiativă s-a discutat având cvorum, nu săptămâna trecută, acum două săptămâni, şi s-a considerat că să amânăm această discuţie până să avem şi punctul de vedere al Guvernului sau... nu contează motivul acum Deci atunci am avut. Şi noi am amânat, ştiind că mai avem timp, încă două săptămâni. Săptămâna trecută sigur că nu am avut cvorum. Eu aş dori să arăt că obligaţia, nu numai a celor din partidul de guvernământ este să facă cvorumul, eu cred că dacă suntem aici în sală şi suntem deputaţi, chiar nu mai contează din ce partid facem parte, când lucrăm în comisie. Pentru că, dacă numai noi o să putem să facem cvorumul în Comisia pentru administraţie, probabil că va fi foarte greu să realizăm cvorumul, pentru că nu avem atâţia deputaţi şi reprezentanţi în comisie. Deci, spuneam că nu cred că e cazul să intrăm în amănunte, de ce s-a amânat şi cum s-a amânat. Eu aş dori să arăt, şi am vrut să o spun foarte frumos, fără să aduc nici o acuzaţie, indiferent cine e, nu cred că cele două comisii care au dat avize negative, nici ele n-au fost în cvorum?, şi au dat avize negative la o iniţiativă legislativă: şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, avizul negativ al Guvernului, de asemenea. Din toată discuţia pe care am purtat-o astăzi, deci cele două comisii, în nici una nu sunt profesionişti, habar nu au ce se discută în Parlamentul acesta, poziţia Guvernului nu este profesionistă şi singurul profesionist din tot Parlamentul acesta este iniţiatorul. Asta e problema! Şi asta nu cred că nu pot să n-o înţeleagă. Deci nu se pune problema că Bara a propus respingerea acestei iniţiative. Ţinând cont de avizele negative ale celor două comisii, de discuţiile pe care le-am avut în comisie, de avizul negativ al Guvernului am propus respingerea. Asta este problema şi eu cred că trebuie să o înţeleagă, nu e vorba de nici o ambiţie, nu e vorba de nimic. La momentul respectiv, şi când am discutat în comisie, am considerat că nu este normal. Sigur că au fost păreri şi pro şi contra. Şi asta e motivul pentru care am cerut respingerea. Nu un alt motiv. Şi acum o susţin şi chiar dacă se discuta în comisie, cum trebuia s-o discutăm acum două săptămâni, tot acelaşi era rezultatul, deci un raport negativ mai venea şi din partea comisiei noastre. Asta era clar. Fiindcă şi în comisie au fost trei susţinători sau patru. Şi îl rog să nu se încrânceneze aşa tare, pentru că nu are rost. Sunt nişte discuţii care mi se par normale, trebuie să le purtăm în limita fairplay-ului, suntem oameni care nu am avut probleme, cred că în comisie am dat rapoarte cum trebuie, dar ţinând cont de avizele celorlalţi, de asta am propus. Vă mulţumesc. Chiar cred că nu mai e cazul să mai discutăm ce se întâmplă în comisie sau ce se întâmplă în alte comisii. Eu propun... |
|||||
|
|
Am înţeles. Stimaţi colegi, eu trebuie să acţionez după regulament. După regulament, atunci când o comisie nu depune raportul la termen, Biroul permanent poate înscrie pe ordinea de zi orice proiect, orice propunere legislativă. Nu este chiar exactă afirmaţia colegului nostru Oltean că numai comisia ar putea face propuneri de respingere. Chiar dacă avem un raport cu propunere de adoptare, când încep dezbaterile generale, şi un deputat poate face o asemenea propunere. Deci au început dezbaterile generale, aţi prezentat proiectul, şi un coleg deputat a propus respingerea. Eu sunt obligat să supun propunerea de respingere după ce a fost dezbătută şi comentată, sunt obligat să o supun votului dumneavoastră. Nu cred că este important aici de a stabili ce jocuri politice s-au făcut în comisii, ştiţi foarte bine că se fac asemenea lucruri într-o activitate parlamentară şi dumneavoastră aţi făcut, nu dumneavoastră personal, un coleg de-al dumneavoastră, la alte propuneri legislative. Acesta e jocul activităţii parlamentare. Rezultatul este supunerea la vot a unei propuneri făcute din sală. Vă rog. |
|||||
|
|
Cred că mă credeţi că nu e rea voinţă şi nici dorinţa de a şicana. Dar eu nu am găsit nici o normă în Regulamentul Camerei Deputaţilor care să ne spună exact cum se procedează în situaţia în care comisia nu s-a pronunţat asupra unei propuneri sau a unui proiect de lege şi suntem puşi să o dezbatem în plenul Camerei Deputaţilor. Eu nu am mai întâlnit încă o practică de acest fel, de aceea, pentru mine... |
|||||
|
|
Vă rog să-mi traduceţi în interpretarea dumneavoastră dispoziţiile imperative ale art.80 alin.2. Să le traduceţi până la capăt. Am înscris pe ordinea de zi, avem dreptul, Biroul permanent, dacă comisia n-a făcut raport? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Este corect până aici. Problema care se pune este următoarea: eu susţin adoptarea acestei propuneri legislative în forma în care am prezentat-o. E o propunere de vot pozitiv. Colegul meu Bara vine şi propune respingerea acestei propuneri legislative. Dumneavoastră aţi spus: încheiem dezbaterile şi vom supune la şedinţa de vot final respingerea acestei propuneri legislative. Această chestiune, pentru mine este de neînţeles şi n-o găsesc explicată în Regulamentul de funcţionare a Camerei Deputaţilor. De aceea, eu am dubii că este procedura cea corectă în raport cu starea de fapt în care noi ne aflăm acum. |
|||||
|
|
Dumneavoastră aveţi dreptul să aveţi dubii, eu sunt obligat să supun votului o propunere făcută cu privire la propunerea legislativă a dumneavoastră şi o voi face la sfârşitul zilei la capitolul vot final. |
|||||
|
|
|
La pct.12 - Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei. Domnul secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi ne prezintă raportul suplimentar, cerut în cadrul plenului Camerei. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este vorba numai de art. 2 al proiectului de lege. Art.2 pct.3 s-a discutat în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi eu vă supun dumneavoastră spre adoptare amendamentul admis de comisie, practic armonizarea echivalentului de 300 de euro cu 200 de euro. |
|||||
|
|
Din partea iniţiatorului? Domnul ministru Gaspar. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Într-o şedinţă anterioară a plenului Camerei Deputaţilor s-a decis retrimiterea la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, sesizată în fond, a art.2 alin.3, în vederea punerii de acord cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.365/27 aprilie 2004, sub aspectul modificării cuantumului valorii bunurilor primite cu titlul de cadouri. Deci în loc de 300, cât se prevedea în reglementarea anterioară, potrivit ordonanţei, s-a trecut că valoarea cadourilor care trebuie, sigur, declarate, este cea de 200 de euro. Ca atare, comisia a examinat acest amendament şi a decis aprobarea lui şi supunerea spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor. V-aş ruga, stimaţi colegi, să adoptaţi amendamentul în forma în care a fost însuşit de comisia sesizată în fond. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul secretar Leonăchescu are o propunere redacţională. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să-l asigur pe domnul ministru Acsinte Gaspar de toată preţuirea mea, şi de tot profesionalismul de care dă dovadă, are respectul meu. Este un amendament care a fost acceptat de comisie, discutat. Eu m-aş referi la faptul că s-a trecut rapid cu vederea peste redactare, şi limba română este o limbă bogată. Iată, suntem în faţa a două fraze, prima începe cu 4 cuvinte: "În cazurile în care..." A doua frază începe la fel, "În cazule în care..." Eu v-aş propune ca la a doua frază, începutul să fie doar cu un cuvânt: "Dacă valoarea bunurilor stabilite de ".." şi limba română sună mai bine. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Deci propuneţi ca a doua frază să înceapă - "Dacă valoarea bunurilor stabilite de..." Domnule Gaspar? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Se poate şi aşa, şi eu propun şi altfel: "Atunci când valoarea bunurilor, stabilită de comisie, este sub echivalentul a 200 de euro, acestea se păstrează de către primitori". Deci "Atunci când" ori "Dacă". Bun, de acord cu "dacă". |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei cu privire la art.2 alin.3, amendament reformulat redacţional în a doua ipoteză. "Dacă valoarea bunurilor stabilite de (...) este sub...." Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat amendamentul în unanimitate. Vă reamintesc că restul textelor proiectului de lege au fost adoptate. Vom supune legea în ansamblu votului final la sfârşitul programului de lucru. |
|||||
|
|
|
Pct.13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2000 pentru modificarea anexei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/1997. Suntem în procedură de urgenţă. Rog reprezentantul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale să propună timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock: Domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Într-adevăr, ne aflăm în faţa unui raport suplimentar. Deci pe marginea acestui proiect de lege au avut deja loc discuţii cu 3 ani în urmă, nu mai ţin timpii pe care i-am propus atunci, dar, având în vedere că este vorba de nişte amendamente strict tehnice, de tehnică legislativă, propun 10 minute pentru dezbatere şi câte un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu aceste propuneri? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. V-aş ruga să urmăriţi în paralel amendamentele comisiei, cu proiectul de lege. La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Articolul unic: Semnalez şi iniţiatorului şi dumneavoastră faptul că, propunând amendamente în textul ordonanţei, textul "de aprobare" nu poate să fie "aprobare" pur şi simplu, ci "cu următoarele modificări şi completări". Domnul Gaspar. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, E corectă observaţia dumneavoastră că, într-adevăr, prin raportul suplimentar se propun unele modificări şi chiar la titlul ordonanţei. Deci la articolul unic al legii trebuie: "Se aprobă ordonanţa (...), cu următoarele modificări" şi se intră pe amendamentele din raportul suplimentar. |
|||||
|
|
Domnule deputat Wittstock, poftiţi. |
|||||
|
|
Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock: Este corect ce a spus şi domnul ministru, ce aţi spus şi dumneavoastră, domnule preşedinte, dar trebuie să fac observaţia că în raportul care a fost difuzat colegilor, dintr-o eroare de redactare lipseşte acest amendament şi, dacă îmi permiteţi, pentru stenogramă o să dau citire... |
|||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock: ... formulării respective. Deci articolul unic va suna în felul următor: "Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2000 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/1997 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România şi a anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.311/5 iulie 2000, cu următoarele modificări". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun textul articolului unic în această formulare votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La titlul ordonanţei de urgenţă, vă rog să urmăriţi amendamentul 1. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat amendamentul, modificat titlul ordonanţei. La art.1 din ordonanţa de urgenţă, vă rog să urmăriţi amendamentul 2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat amendamentul, modificat art.1. La art.2 comisia n-a avut amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate textul ordonanţei, în formularea Guvernului. Am parcurs şi votat... A, mulţumesc foarte mult, domnule ministru. Există şi două anexe. Dacă aveţi obiecţiuni la Anexa 1. Nu sunt. Votat textul din ordonanţă. La Anexa 2 nu sunt obiecţiuni. Votat textul din ordonanţă. Deci vom supune votului final acest proiect de lege la ora votului final. |
|||||
|
|
|
Pct.14. Proiectul de Lege privind Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru învăţământ. Comisia pentru decoraţii? Domnule deputat Ciuceanu, poftiţi. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Este îndeobşte cunoscut şi cred că nu este un secret pentru nimeni activitatea marelui dascăl Spiru Haret. În 1 octombrie 1898 instituie Medalia Răsplata muncii pentru învăţământul primar. Acum, şi trec peste, să zic, detalierea acestor fapte, acum importanţa domeniului şi numărul mare de personal didactic, cercetători ştiinţifici şi alte categorii de personal - peste 350 de mii de persoane din cadrul actualului sistem naţional de învăţământ - a impus ca o necesitate instituirea Ordinului şi Medaliei "Meritul pentru Învăţământ", cuprinse în legea - cadru nr.29, care în fond a stat la temelia activităţii acestei comisii onorabile şi cu activitate prestigioasă, pur şi simplu, privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, care să răsplătească meritele personalului sus-menţionat, la toate nivelurile şi tipurile de învăţământ. Actuala decoraţie împrumută forma generală a Ordinului şi Medaliei Meritul Cultural, din 1931 lit. f) pentru şcoală, la care au fost inserate elemente esenţiale din Medalia Răsplata muncii pentru învăţământ model - 1907. În concluzie, propunem. comisia, promovarea acestei iniţiative, în fond, privind Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru Învăţământ spre dezbatere parlamentară. Precizez că pe 1 aprilie a.c. proiectul a fost dezbătut la Senat, s-a aprobat, iar la noi, într-o şedinţă, în 21 aprilie - au fost nişte amendamente depuse. Deci, supunem discuţiei acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să intervină la dezbateri generale? Nu doriţi. Trecem la dezbaterea textelor proiectului. Vă rog să urmăriţi, în paralel, proiectul de lege în forma adoptată de Senat şi amendamentele comisiei noastre. La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. La art.1, 2 - dacă sunt observaţii? Votate în unanimitate, în formula Senatului. Art.3, 4, 5. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în formularea Senatului. Art.6, 7 şi 8. Votate în formularea Senatului. La art.9, vă rog să urmăriţi amendamentul 1. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Admis amendamentul, modificat art.9. La art.10, urmăriţi amendamentul 2, nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul, modificat art.10. Art.11, 12, 13, 14, comisia nu a formulat amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Nu. Votate în formularea adoptată de către Senat. Art.16, urmăriţi amendamentul 3. Admis amendamentul, modificat textul. Art.17, urmăriţi amendamentul 4. Admis amendamentul, modificat textul. Art.18, urmăriţi amendamentul 5. Admis amendamentul, modificat art.18. Art.19. Comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Votat textul Senatului. Art.20. Urmăriţi amendamentul 6. Admis amendamentul, modificat art.20. La anexa 1, dacă sunt obiecţiuni. Domnul secretar Leonăchescu. Dacă altcineva are obiecţiuni la regulament. Nu. Votat în unanimitate, în formula adoptată de Senat. Numai puţin, pentru că la anexa 1, văd că există totuşi un amendament la art.9 din anexă. Dacă aveţi comentarii la amendamentul 7 de la pag.4 cu privire la regulament. Nu sunt obiecţii. Votat amendamentul, modificat art.9 din anexa 1. De asemenea, la art.10, vă rog să urmăriţi amendamentul 8 de la pag.5. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat art.10. Art.11 şi 12 din regulament. Comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în formularea Senatului. La art.13 din anexa 1, urmăriţi amendamentele 9 şi 10, ambele de la pag.5. Dacă aveţi obiecţiuni la vreunul din acestea. Nu. Admis cele două amendamente, modificat textul art.13. La art.14 şi 15 din anexa 1 nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. La anexa nr.2, dacă până la art.9 aveţi obiecţiuni. Votată în formularea Senatului. La art.9 din anexa 2, urmăriţi amendamentul 11. Admis amendamentul, modificat art.9. Art.10, 11 şi 12 din anexa 2. Nu sunt obiecţiuni. Votate în formularea Senatului. La anexa 3 cu privire la modelul desenat. Domnul Leonăchescu. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Eu am primit un material alb-negru, nu color, privind modelul desenat al Ordinului "Meritul pentru învăţământ", obiectul anexei nr.3, şi anexa nr.4 care este referitoare la medalia "Meritul pentru învăţământ". Aici, sunt prezentate ordinele sau medaliile respective, panglica sau funda pentru doamne şi rozetele. În ce priveşte ordinul respectiv, dacă observaţi, în unele imagini avem aversul, nu avem reversul. La anexa nr.3, reversul nu există, în două situaţii cel puţin. Şi prima de sus, la gradul de cavaler, e o imagine foarte difuză. N-am înţeles. Dar la gradul de ofiţer şi de comandor nu avem imagine pentru revers. În ce priveşte anexa nr.4, privind modelul desenat al medaliei "Meritul pentru învăţământ", avem aversul şi reversul pentru clasa a III-a şi a II-a, iar la clasa I nu avem nimic, dar jos scrie: avers şi revers. Nu cred că se referă la fonda pentru persoanele de sex feminin. Aici lipseşte imaginea medaliei, este o inscripţie acolo, "Meritul pentru învăţământ 1898-2000", dar nu văd desenul medaliei respective, avers şi revers. Doresc explicaţii, eventual completare dacă e o scăpare. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Domnule profesor Ciuceanu, vă rog să explicaţi colegului dumneavoastră asupra obiecţiilor pe care le-a făcut. |
||||||
|
Răspunsul este scurt şi clar, cred eu: există color, evident, şi la comandă, acest lucru se va executa conform acestor hotărâri, dispoziţii şi aprecieri pe care le-a făcut comisia. |
||||||
|
Domnul ministru Gaspar doreşte să intervină. |
||||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Observaţia pe care a făcut-o domnul secretar Leonăchescu este corectă. Orice însemn al unei decoraţii, ordin, medalie are un avers şi un revers. În anexa nr.3 o să observăm că la "gradul de cavaler" avem aversul, n-avem reversul. Ea lipseşte şi la celelalte grade. Ca atare, domnule preşedinte, eu propun ca să fie restituit la comisie şi să se clarifice această situaţie. |
||||||
|
Mai aveţi vreo explicaţie de dat? |
||||||
|
În originale există şi avers şi revers, la xerox n-a ieşit. |
||||||
|
|
Prezentaţi-ne originalul dacă n-a ieşit la xerox. Domnule profesor, aduceţi aici originalul, să vedem că există reversul şi atunci vă credem că n-ar fi ieşit la xerox. Domnule director Popescu, dumneavoastră care conduceţi Departamentul xerox, certificaţi că n-a ieşit la xerox? Nu. Stimaţi colegi, nu concluzionăm cu privire la obiecţiunile domnului secretar Leonăchescu până când comisia nu ne-aduce exemplarul original să vedem dacă există într-adevăr pentru fiecare model şi aversul şi reversul. Lăsăm deocamdată acest proiect până când vine originalul anexei şi vă propun să trecem la următorul proiect. |
|||||
|
Mai avem şi alt proiect de lege. |
||||||
|
|
|
La poziţia 19?! La pct.15, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Iniţiatorul îl rog să prezinte acest proiect. Poftiţi! |
|
|||
|
|
Propunerea legislativă are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor... |
|||||
|
|
Staţi puţin, că am început cu proiectul de lege, nu cu propunerea legislativă. Domnule Gaspar, cine prezintă raportul la pct.15? Stimaţi colegi, la pct.15 există trei propuneri legislative. Prima a fost adoptată de către Senat şi următoarele două se propune, de către Comisia pentru administraţie publică, respingerea lor. Probabil, ca urmare a regăsirii textelor în primul proiect. Dau cuvântul unuia dintre iniţiatorii proiectului de lege adoptat de Senat. |
|||||
|
Propunerea legislativă are ca obiect modificarea şi completarea Legii 91 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii vizând în principal introducerea unei excepţii de la prevederile alin.8, art.6, care condiţionează emiterea autorizaţiei de construire, de inexistenţa unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, în sensul că această condiţionare să nu se aplice pentru lucrările de consolidare la clădirile mult etajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public. De asemenea, o modificare la art.24 care urmăreşte ca instituţia arhitectului şef a judeţelor să beneficieze de o mai mare autoritate în teritoriul administrativ al judeţului, prin acordarea unor atribuţii de control privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii, precum şi respectarea disciplinei în urbanism şi în amenajarea teritoriului. Avem aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, avizul favorabil al Guvernului şi, totodată, a fost adoptată şi de Senat această propunere legislativă şi v-aş ruga să o adoptăm şi noi. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Mulţumesc. Domnul preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, Ioan Oltean. |
||||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea examinării dezbaterii în procedură obişnuită şi avizării în fond a trei iniţiative legislative. E vorba de Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, propunere pe care Senatul a adoptat-o şi a venit proiect de lege; Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr.50/1991 şi Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.401/oct.2003 privind modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii. La dezbateri, comisia a luat în calcul avizele Consiliului Legislativ, avizele Comisiilor pentru cultură, pentru buget finanţe, avizul Comisiei juridice. În ce priveşte proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, toate avizele sunt pozitive, inclusiv punctul de vedere al Guvernului a fost de susţinere a acestei iniţiative. În ce priveşte celelalte două propuneri legislative, avem avizele negative din partea comisiilor de specialitate, avem avizul negativ sau punctul de vedere al Guvernului care nu susţine, şi mai precizez că Senatul a respins cele două propuneri în şedinţele din 25 respectiv 29 mai. În consecinţă, comisia a hotărât întocmirea unui raport comun, prin care să propună plenului Camerei Deputaţilor să susţină prin vot favorabil Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Dacă doreşte cineva să intervină cu privire la acest proiect în cadrul dezbaterilor generale. Nu. Trecem la dezbaterea proiectului în formula adoptată de Senat. Urmăriţi totodată şi raportul comisiei cu privire la amendamentele admise. Titlul legii. Dacă sunt obiecţii la titlul legii. Nu sunt. Votat în unanimitate. Preambulul art.unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctele 1 şi 2, dacă sunt obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate în formula Senatului. La pct.3, urmăriţi amendamentul 1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1. Nu aveţi. Admis amendamentul, modificat textul pct.3. La art.II dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Vom supune proiectul votului final astăzi. Vă întreb însă la celelalte două propuneri legislative menţionate la pct.15 cu propunerea de respingere, dacă aveţi vreo obiecţiuni, vreo intervenţie. Nu. Vom supune votului final cele două propuneri odată cu proiectul admis de către Senat. |
||||||
|
|
|
La pct.16, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165/2002. Suntem în procedură de urgenţă. Rog Comisia economică. Poftiţi, domnule vicepreşedinte, Gheorghe Marin, să propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propun 5 minute per total şi un minut de intervenţie. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere. Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni în forma adoptată de Senat. Nu. Votat în unanimitate. La textul introductiv al art.unic, vă rog să urmăriţi amendamentul 1. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. Modificat preambulul art.unic. Prima linioară de la art.unic, urmăriţi vă rog amendamentul 2. Comisia propune eliminarea. Dacă aveţi obiecţiuni la amendament. Nu. Admis amendamentul, eliminat textul propus de către comisie. La proiectul de lege nu mai sunt alte puncte în afară de cel amendat din amendamentul 2. La titlul ordonanţei de urgenţă dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Preambulul art.I. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Pct.1, cel cu referire la art.138, dacă mai sunt obiecţiuni în afară de cea pe care am adoptat-o la proiectul de lege. Nu sunt. Votat în unanimitate în această formulă. La pct.2, nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.II. Votat în unanimitate. Vom supune acest proiect votului final în această zi. |
|||||
|
|
|
V-aş ruga în legătură cu proiectul de lege privind ordinul "Meritul pentru învăţământ" şi medalia "Meritul pentru învăţământ", să luaţi act că există într-adevăr în formula originală şi revers şi avers, ele sunt de culoare galbenă şi n-au putut fi prinse în culoare. De asemenea, şi la anexa 3 şi la anexa 4. În aceste condiţii, nemaifiind alte obiecţiuni, urmează să constatăm că am dezbătut textele proiectului de lege şi-l vom supune votului final. |
|
|||
|
|
|
La pct.17, Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.165/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002. Comisia economică a propus respingerea. Vă rog să vă susţineţi această propunere, domnule vicepreşedinte Gheorghe Marin. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165 din 2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului. Această propunere legislativă vizează modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165/2002, ordonanţă pe care tocmai noi am aprobat-o. În aceste condiţii, fiind aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.165, propunerile de modificare a acestei ordonanţe fac ca această propunere legislativă să nu poată fi adoptată şi rămâne o singură soluţie: respingerea. De aceea, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate. |
|||||
|
|
Dacă doreşte cineva să intervină cu privire la propunerea comisiei. Nu. Vom supune propunerea de respingere votului final, astăzi. |
|||||
|
|
|
La pct.18, Proiectul de Lege privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii. S-a cerut un raport suplimentar Comisiei pentru agricultură. Domnule profesor, aveţi cuvântul! |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate şi stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, transmis în 29 martie 2004 şi înregistrat sub nr.24/149 din 30.III.2004. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, punctul de vedere al Guvernului şi avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. În şedinţa din data de 27.IV.2004, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea la comisie a proiectului de lege sus-menţionat, pentru a reexamina partea introductivă, respectiv alin.1 al art.1 în vederea întocmirii unui raport suplimentar. S-a întocmit raportul suplimentar, raportul comisiei a fost adoptat cu 20 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi o abţinere, în şedinţa din 28.IV.2004. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 18 martie 2004. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.86 alin.3, pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, vă reamintesc că proiectul a fost dezbătut, aprobat şi la votul final s-a cerut restituirea în legătură cu acest amendament, mai exact în legătură cu art.1 alin.1. Vă întreb dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul propus de comisie. Nu. S-a admis amendamentul, modificat textul art.1 alin.1. Vom supune în consecinţă votului final şi acest proiect. |
|||||
|
|
|
La pct.19, Comisia pentru decoraţii, domnul profesor Radu Ciuceanu. |
|
|||
|
|
Domnule prezident, Stimaţi colegi, Instituirea semnului onorific "Vulturul României" continuă în esenţă tradiţia interbelică în domeniu. Considerându-se esenţială activitatea parlamentară pentru edificarea unei Românii moderne, semnul onorific "Vulturul României", fondat în anul 1933, era conceput asemănător unui ordin, chiar dacă conferirea lui se făcea după criteriile specifice semnelor onorifice, adică după numărul de legislaturi în care era ales un deputat sau un senator, precum şi după funcţiile ocupate în cadrul celor două Camere. Modelul 1933 al "Vulturului României" avea 5 grade: cavaler, ofiţer, comandor, comandor clasa a II-a, comandor a I-a, şi Mare ofiţer, adoptându-se pentru mai multe decoraţii create de Regele Carol sistemul de ierarhie anglo-saxon. Legea noastră de acum, Legea nr.29 a restituit şi semnul onorific destinat parlamentarilor "Vulturul României", menţinând cele 5 grade, dar adaptând gradele ierarhiei tradiţionale româneşti, faţă de reglementările existente în perioada interbelică, când numărul de legislaturi pentru accedarea la un nivel superior era simţitor mai mare (de exemplu, pentru un parlamentar erau necesare 12 legislaturi pentru a obţine gradul maxim al semnului onorific, cu toate că în acea perioadă existau destul de des legislaturi, precum ştim şi noi, incomplete). S-a apreciat acum că în condiţiile actuale de stabilitate politică - Deie Domnul! - este posibilă şi utilă o scădere a numărului de legislaturi pentru accederea la un grad superior, până la maximum 5 legislaturi efectuate, pentru a obţine gradul maxim. Conform regulilor şi principiilor privind acordarea decoraţiilor, semnul onorific se acordă unor categorii socio-profesionale (funcţionari publici, parlamentari, militari) apreciate a avea răspunderi în buna funcţionare a mecanismului statului, la un anumit număr de ani serviţi în categoria respectivă, spre deosebire de ordinele şi medaliile care se acordă pentru a răsplăti meritele excepţionale din toate domeniile de activitate. Criteriul de bază în acordarea semnului onorific "Vulturul României" este criteriul vechimii în Parlament, având la bază premisa că un deputat cu mai multe mandate efectuate acumulează o mai mare experienţă parlamentară, criteriul funcţiei ocupate la un moment dat, în Cameră, reprezentând excepţia. Urmează o serie întreagă de detalii pe care cred că timpul nu-mi permite să vi le dau. În plus, pentru parlamentarii care îndeplinesc diferite funcţii în cele două Camere s-au stabilit următoarele criterii: pentru secretarii şi chestorii din cele două Camere - o derogare de un mandat în avans, începând cu gradul de Mare ofiţer; pentru vicepreşedinţii din cele două Camere - o derogare de două mandate în avans, începând cu gradul de comandor; pentru preşedinţii celor două Camere - o derogare de trei mandate în avans. Pentru categoriile a) şi b) derogarea se acordă o singură dată la funcţiile echivalente. Evident că şi Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie reprezentată prin domnul academician Dan Berindei, şi-a adus aportul. La Senat a trecut fără probleme, iar la noi am avut o şedinţă în 28 aprilie 2004. Comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, supunerea spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat, cu amendamente admise. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte Bahrin doreşte să intervină, preşedintele Comisiei de decoraţii. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimate şi stimaţi colegi, O singură observaţie: raportul a fost trimis spre examinare la comisie pentru a se reanaliza art.14, care prevedea nişte echivalări sau nişte derogări de la principiul că vechimea este baza acordării semnului onorific pentru secretari, chestori, vicepreşedinţi, restul legii fiind votat. Deci, este vorba de art.14 şi o modificare la un al doilea articol care rezulta din modificarea art.14. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Staţi numai puţin. Art.18, alin.2, da? |
|||||
|
|
Art.18, alin.2, care este ... |
|||||
|
|
Lămuriţi-mă, de ce apar aici nu două amendamente, cum spuneţi dumneavoastră, ci trei. S-a greşit. De fapt amendamentul nr.3 este amendamentul nr.2? , cel cu privire la art.18, alin.2. |
|||||
|
|
Nu, este vorba de art.14 (tot art.14), şi al doilea amendament este la art.18, alin.2. |
|||||
|
|
Dar eu văd aici, la art.18, amendamentul nr.3. Este o eroare de ..., o greşeală materială? |
|||||
|
|
Da, da, este o greşeală materială. |
|||||
|
|
Bine. Stimaţi colegi, Aţi auzit explicaţia dată de domnul preşedinte al comisiei. Practic, avem a ne pronunţa doar asupra celor două amendamente, restul textelor au fost deja aprobate. Deci, la amendamentul nr.1 cu privire la art.14, dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul şi s-a modificat acest text. La amendamentul nr.2, cel cu privire la art.18, alin.2, nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul şi modificat textul. Vom supune proiectul de lege votului final. |
|||||
|
Urmează pct.20, Proiectul de Lege privind completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Domnul secretar al Comisiei juridice, vă rog să prezentaţi raportul. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, |
||||||
|
Numai puţin, domnule secretar, întâi trebuie să intervină reprezentantul iniţiatorului. Eu am crezut că este vorba de un raport suplimentar, dar n-a fost dezbătut. |
||||||
|
Doamna Rodica Constantinovici (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, propune transpunerea în legislaţia română a două directive sectoriale ale Comunităţii Economice Europene, nr.77/249 privind facilitarea exercitării efective de către avocaţi a libertăţii de a presta servicii, directiva nr.98/5 privind facilitarea exercitării în mod permanent a profesiei de avocat în alt stat membru decât cel în care a fost obţinută calificarea, precum şi directiva nr.89/48 privind recunoaşterea calificărilor profesionale obţinute în urma finalizării studiilor superioare, cu o durată de minim 3 ani, în ceea ce priveşte recunoaşterea în România a diplomei de avocat. Această finalitate se va realiza potrivit proiectului, prin introducerea în Legea nr.51/1995 a unui capitol referitor la exercitarea în România a profesiei de către avocaţii care au obţinut calificarea profesională într-unul din statele membre ale Uniunii Europene. Intrarea în vigoare, potrivit proiectului, este prevăzută la data aderării României la Uniunea Europeană, când, potrivit principiului reciprocităţii, aceleaşi facilităţi vor opera şi în favoarea avocaţilor din România. Vă mulţumesc. |
||||||
|
Comisia juridică, rog să prezinte raportul. |
||||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege a fost dezbătut şi adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil această iniţiativă legislativă. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, a hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege privind completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma adoptată de Senat, cu menţiunea înlocuirii în cuprinsul legii a denumirii Uniunea Avocaţilor din România, cu Uniunea Naţională a Barourilor din România. Vreau să completez decât faptul că proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. |
||||||
|
|
Dacă doreşte cineva să intervină la dezbaterile generale? Nu. Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege, în forma adoptată de către Senat. Titlul proiectului de lege. Adoptat în unanimitate. Preambulul art.I. Adoptat în unanimitate. În continuare, o să mă refer la textele legii modificate, şi nu la linioare sau alte forme de prezentare, pentru ca dumneavoastră să puteţi urmări cu exactitate. Titlul Cap.VII1. Votat în unanimitate. Art.801, 2, 3, 4 Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votate toate în formula adoptată de către Senat. Art.805, 6, 7, 8 şi 9 Votate în unanimitate în formularea Senatului. Art.8010, 11, 12, 13 Votate în unanimitate în formularea Senatului. Art.8014 Votat în unanimitate în formularea Senatului. Art.8015, 16 Votate în formularea Senatului. Art.II. Votat, în unanimitate, în formularea Senatului. Vom supune votului final şi acest proiect de lege. |
|||||
|
|
|
La pct.21, Proiectul de Lege privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, proiect adoptat de către Senat. Raport comun: Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ. Din partea iniţiatorilor, poftim, domnule ministru. |
|
|||
|
|
Domnul Radu Damian (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării): Domnule preşedinte, Stimaţi membri ai Camerei Deputaţilor, Acest proiect de lege privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, reprezintă modul prin care se armonizează legislaţia internă cu Directiva nr.89/48 a Comunităţii Europene privind recunoaşterea calificării profesionale obţinute în urma finalizării studiilor superioare, cu o durată minimă de 3 ani, şi cu Directiva nr.92/51 a Comisiei Europene referitoare la calificările profesionale obţinute prin învăţământul profesional secundar, postliceal şi prin programe de studii superioare, cu o durată mai mică de 3 ani, potrivit documentului de poziţie, aprobat de Guvernul României, pentru Cap.2 de negocieri cu Uniunea Europeană privind libera circulaţie a persoanelor. Legea este extrem de complexă. Are un caracter foarte tehnic. Transpunerea acestor directive a impus o activitate de identificare a profesiilor reglementate şi de creare a organismelor de reglementare. Ea nu se referă la profesiile reglementate prin legi speciale, aşa cum a fost reglementarea anterioară privind avocaţii, cum sunt profesiile din domeniul medical, ci la o listă de 36 de profesii reglementate, care este cuprinsă în anexă. Legea are anexe, care sunt extrem de detaliate. Ele conţin, pentru identificarea cu uşurinţă a referirilor din lege, chiar şi terminologia din ţările Uniunii Europene, care toate au legi asemănătoare. Vreau să spun că această lege face ca, în momentul în care România devine membru al Uniunii Europene, orice intrare în România a unui profesionist din Uniunea Europeană, să se facă în condiţiile respectării acestei legi. Deci, este o chestiune de armonizare absolut obligatorie. Textul a fost definitivat împreună cu reprezentanţii Uniunii Europene, printr-un proiect de Twining PHARE, pe care l-am utilizat cu specialişti din Franţa. De aceea, rugămintea este să fie adoptată în forma respectivă. Au fost la Comisia pentru învăţământ câteva corecturi, ale unor reluări de scriere, în raport cu textul adoptat de Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Din partea comisiilor comune (muncă şi învăţământ), doamna preşedintă Smaranda Dobrescu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cele două comisii propun plenului adoptarea proiectului de lege, întrucât realizează armonizarea legislaţiei interne cu Directiva nr.89/48 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, obţinute în urma finalizării studiilor superioare cu o durată minimă de 3 ani, şi armonizare cu Directiva nr.92/51 referitoare la calificările profesionale, obţinute prin învăţământul profesional secundar, postliceal şi prin programe de studii superioare, cu o durată mai mică de 3 ani, potrivit documentului de poziţie aprobat de Guvernul României, pentru Cap.II de "Negocieri cu Uniunea Europeană" privind libera circulaţie a persoanelor. Plenul celor două comisii reunite au votat în unanimitate acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Dacă cineva dintre dumneavoastră doreşte să se înscrie la cuvânt pentru dezbateri generale? Trecem atunci la dezbaterea proiectului de lege. Vă rog să urmăriţi, în paralel, raportul comisiilor cu proiectul adoptat de Senat. Dacă la titlul proiectului de lege aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Cap.I, titlul şi art.1, 2, 3, 4. Nu sunt obiecţiuni Votate în unanimitate. La art.5, urmăriţi amendamentul nr.1. Adoptat amendamentul, modificat art.5. Art.6. Nu sunt amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în formula Senatului. Titlul Cap.II şi art.7, 8. Dacă sunt obiecţiuni? Votate în unanimitate în formula Senatului. Art.9, 10, 11, 12. Votate în unanimitate în formula Senatului. Titlul Cap.III şi art.13. Votate în formularea Senatului. La art.14, urmăriţi amendamentul nr.2. Poftiţi, doamna preşedintă Smaranda Dobrescu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Înainte de art.14(2), care a făcut obiectul unui amendament, aş vrea să semnalez o greşeală care ne-a scăpat, şi anume: la art.14(1), alin.b), în penultimul rând "Dacă în statul membru de origine", şi nu "Dacă în statut membru de origine". |
|||||
|
|
Am înţeles. Dacă în afară de amendamentul nr.2 şi corectura propusă de către doamna Smaranda Dobrescu, mai aveţi obiecţiuni? Nu. Votat amendamentul, propunerea doamnei preşedintă, şi, în consecinţă, art.14 va avea alcătuirea rezultată din cele două propuneri. Art.15, 16 şi 17. Votate în unanimitate. La Secţiunea a II-a "Recunoaşterea în cazul în care în România se solicită reţinerea unei diplome", urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.3. S-a propus corectarea textului. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.3? Votat în unanimitate, modificat textul. Art.18, 19, 20, 21. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a III-a. Urmăriţi amendamentul nr.4. Admis amendamentul şi s-a modificat titlul. Art.22. Votat în formularea Senatului. Titlul Secţiunii a IV-a. Urmăriţi amendamentul nr.5. Aprobat amendamentul, modificat titlul. Art.23. Votat în unanimitate, nefiind obiecţiuni Titlul Secţiunii a V-a şi art.24. Votate în unanimitate, în formularea Senatului. Cap.IV. Urmăriţi amendamentul nr.6 la titlu. Adoptat amendamentul, modificat titlul. La art.25, urmăriţi amendamentul nr.7. Admis amendamentul, modificat articolul. Art.26, dacă aveţi obiecţiuni? |
|||||
|
|
Ne cerem scuze. Sunt nişte greşeli care, probabil, provin din traducere şi le-am observat mai tîrziu. Vă propun la art.25, alin.4 şi 5, să înlocuim "sistemul naţional român de securitate socială", cu "sistemul de asigurări sociale de sănătate", atât la alin.4, cât şi la 5. |
|||||
|
|
Da, este o corectură necesară. Revin la art.25, şi supun votului acest articol în formularea rezultată din adoptarea amendamentului nr.7, şi din cele două propuneri făcute de către doamna preşedintă a comisiei de muncă, la alin.4 şi 5. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu. Unanimitate. La art.26, comisia de învăţământ. Am să vă critic pe ambele comisii, că nu aţi rezolvat aceste lucruri, şi, uite, acum ne, dar mai bine de corectat, decât de greşit. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Radu Damian a prezentat faptul că la comisie am formulat o serie de corecturi asupra textului, mai mult de formă (câteva totuşi ne-au scăpat şi sunt nevoit să le prezint acum plenului): la alin.4, este vorba de "autoritatea română competentă îşi stabileşte metodologia şi modalităţile particulare de derulare a examinării corespunzătoare prezentului articol" şi nu ". " " dispoziţiilor art.37". Deci "prezentului articol". |
|||||
|
|
Da, este o corectură necesară. Supun votului dumneavoastră art.26, în formularea rezultată din propunerea domnului profesor Andea. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.27, urmăriţi amendamentul nr.8. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul nr.8, modificat art.27. Art.28, 29, 30. Adoptate în formularea Senatului. Art.31, 32. Domnul profesor Andea. |
|||||
|
|
La art.30, în partea finală se spune: "Asiguratorul s-a conformat prescrierilor legale". În loc de "prescrieri" este vorba de "prevederilor legale şi reglementărilor în vigoare în România". |
|||||
|
|
Supun art.30 votului dumneavoastră, în formularea rezultată din propunerea domnului profesor Andea. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.31 şi 32. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. La art.33, urmăriţi amendamentul nr.9. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.9? Nu. Votat amendamentul, modificat art.33. Art.34, 35. Domnul profesor Andea. |
|||||
|
|
La art.35 este o formulare redundantă; în finalul alin.1 se spune "se face de către autoritatea compententă română". Propunem să punem punct şi să tăiem "care este responsabilă de profesia respectivă". Se subînţelege că autoritatea competentă este responsabilă. Deci, punct după "română" şi se taie restul. |
|||||
|
|
Propun votului dumneavoastră art.35, în formularea rezultată din propunerea domnului profesor Andea. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.36 şi la titlul Cap.V, urmăriţi amendamentul nr.10. În afară de amendament, mai aveţi şi alte observaţii, domnule Andea? |
|||||
|
|
O ultimă corectură la art.36, alin.1, în finalul alineatului: "Autoritatea română competentă eliberează solicitantului o adeverinţă", nu "o atestare". Deci, o "adeverinţă, care ...", ş.a.m.d. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră art.36, în formularea rezultată din amendamentul nr.10 şi din propunerea domnului profesor Andea. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.37, 38 şi 39. Dacă sunt obiecţiuni? Votate în unanimitate. Anexele nr.1-6, dacă aveţi obiecţiuni la vreuna din aceste anexe? Domnul profesor Leonăchescu. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, O lege bogată în informaţie "grea", cum zicem noi, foarte pretenţioasă. Vreau să mă refer la un singur aspect. S-au folosit aici două substantive: nivelă, care este un instrument de lucru şi face la plural nivele, şi nivel, substantiv masculin, care la plural face niveluri. Am în faţă pag.70 şi 71 din anexe. Pag.71 se referă la anexa nr.5, iar pe pag.70 avem: "Aceste nivele sunt definite după cum urmează:". Aici este vorba de cuvântul "niveluri" la plural, şi propun o asemenea redactare corectă, şi în spiritul a ceea ce urmează, pentru că urmează nivelul trei, care cere pluralul niveluri, nivelul 4. La fel şi în anexa nr.5, pe pag.71 se foloseşte incorect substantivul "nivelele trei şi patru", mai jos "aceste nivele". Deci, propun, în loc de "nivele" "nivelurile" în concordanţă cu ceea ce urmează la singular "nivelul trei, nivelul patru". Vă mulţumesc foarte mult. Cred că este o scăpare, pur şi simplu. |
|||||
|
|
Şi iniţiatorul şi comisia sunt de acord cu aceste propuneri de reformulare. Dacă mai sunt alte observaţii la anexele nr.1-6. Adoptate în unanimitate, cu propunerile de reformulare ale domnului secretar Leonăchescu. Mai există vreo intervenţie cu privire la ultimele articole? Iniţiatorul şi domnul ministru Gaspar. Nu mai sunt intervenţii. Vom supune votului final acest proiect, la sfârşitul programului de astăzi din plen. |
|||||
|
|
|
La pct.22, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2004 pentru completarea Legii nr.44/1994. Suntem în procedură de urgenţă. Doamna preşedintă Smaranda Dobrescu ne propune timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Vă propunem 5 minute total discuţii, cu 1 minut pentru fiecare luare de poziţie. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă sau se abţine cineva? Unanimitate. Trecem la dezbaterea proiectului în timpii adoptaţi de către dumneavoastră. Titlul proiectului de lege. Adoptat în unanimitate. Articolul unic. Adoptat în unanimitate. Titlul Ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Articolul unic al Ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Vom supune proiectul votului final. |
|||||
|
|
|
La pct.23, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2004 pentru completarea art.26 din Legea nr.130/1996. Tot în procedură de urgenţă suntem. Doamna preşedintă Smaranda Dobrescu, vă rog să ne propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propunem aceiaşi timpi: 5 minute per total discuţii, şi 1 minut luări de cuvânt. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord? Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt. Unanimitate. Trecem la dezbaterea pe texte. La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Articolul unic al ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Stimaţi colegi, V-aş ruga să vă anunţaţi liderii grupurilor parlamentare că se apropie ora votului final, şi n-aş dori să începem această procedură cu un apel nominal. Vă rog să vă invitaţi toţi colegii în sală, după cum vă rog să luaţi act, înainte de a continua, de faptul că mâine, la ora 15,00 avem şedinţă comună, potrivit comunicării care vi s-a făcut deja, dar o repet, pentru a fi sigur că aţi înţeles. |
|||||
|
|
|
Punctul 24 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2004. Şi aici suntem în procedură de urgenţă. Din partea Comisiei pentru administraţie, domnul vicepreşedinte Bara. Propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Având în vedere că această ordonanţă a sosit de la Senat şi există un singur amendament respins, propun două minute şi cinci minute pentru întreaga ordonanţă. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la dezbaterea proiectului, în forma adoptată de către Senat. La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate în forma Senatului. Cuprinsul articolului unic. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Votat în unanimitate. Am parcurs textele acestui proiect de lege, îl vom supune votului final azi. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Comisia pentru agricultură să fie prezentă. Iniţiatorul cine este? Poftiţi, domnule ministru. |
|
|||
|
|
Domnul Florin Stadiu (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Evoluţia în ultimii patru ani a activităţii de meterologie, cooptarea ca membru a două activităţi de prestigiu a Uniunii Europene, Euronetul şi Eurosatul, precum şi toate directivele Uniunii Europene pe domeniu, au dus la necesitatea modernizării instituţionale a activităţii de metrologie. Mulţumind pentru profesionalismul cu care s-a discutat legea în Comisia pentru agricultură, vă rugăm să fiţi de acord cu adoptarea ei, cu amendamentele comisiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Poftiţi, domnule preşedinte al Comisiei pentru agricultură, să prezentaţi raportul comisiei. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, La întocmirea raportului comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înfiinţarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cu statut de regie autonomă, prin reorganizarea Companiei Naţionale Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie, Gospodărirea Apelor S.A., care se desfiinţează. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituţia României, republicată. La dezbaterea proiectului a participat ca invitat, în conformitate cu prevederile art. 51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Florin Stadiu, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 21 aprilie 2004. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 18 martie 2004. Proiectul de lege, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă dintre dumneavoastră doreşte cineva să intervină? Poftiţi, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, O primă constatare, prezentul text de lege are un caracter mai mult tehnic. Faţă de varianta sosită de la Senat, am considerat că se impun două categorii de modificări, o primă categorie care vizează o mai bună clarificare a structurii organizatorice a viitoarei administraţii şi o a doua categorie, de modificări care vizează activitatea acestei noi instituţii. Mulţumesc colegilor de la Comisia pentru agricultură pentru acceptarea amendamentelor propuse de mine şi rog şi plenul Camerei Deputaţilor să adoptăm textul de lege, cu variantele şi cu modificările propuse şi acceptate de comisie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu. Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege. La titlul acestuia dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. La art. 1 urmăriţi amendamentul 2. Poftiţi, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. După ce am parcurs cu atenţie textul acestui raport am constatat unele inconsecvenţe de redactare şi ne aflăm în faţa uneia dintre ele, cu o mare frecvenţă pe parcursul întregului text şi nu doresc să revin. Este vorba de denumirea corectă şi din punct de vedere grafic a ministerului tutelar al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. |
|||||
|
|
Titlul propus de către domnul deputat este corect şi nu cred că trebuie să supun votului, atrag doar atenţia comisiei şi staffului tehnic să înlocuiască pe tot cuprinsul legii titlul, potrivit propunerii făcute, de fapt potrivit realităţii. Dacă sunt alte intervenţii, obiecţiuni la amendamentul 2, cu privire la art. 1? Votat amendamentul, modificat corespunzător textul. La art. 2, cu privire la alin. 1, comisia nu are obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate. La alin. 2 urmăriţi amendamentul 3. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat amendamentul, modificat alin. 2 de la art. 2. Articolul 3. Comisia nu are obiecţiuni la alin. 1. Dacă aveţi dumneavoastră? Poftiţi, domnule deputat. |
|||||
|
|
Tot ceea ce numim o greşeală materială, la art. 3 lit. k). |
|||||
|
|
Litera k) este la alin. 2. La alin. 1 dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. La alin. 2 urmăriţi amendamentul 4. Dacă la acest amendament, în afară de intervenţia pe care o s-o facă distinsul nostru coleg la lit. k), mai există alte obiecţiuni? Dar întâi să vă ascult pe dumneavoastră, domnule coleg. |
|||||
|
|
Mulţumesc. La lit. k) este vorba de "organizarea şi coordonarea sistemului naţional de formare şi pregătire profesională în domeniul meteorologiei, climatologiei şi fizica atmosferei". |
|||||
|
|
L-aţi găsit. S-a pierdut un "i", spune domnul preşedinte, l-a găsit domnul deputat, aşa că s-a restabilit echilibrul. Dacă sunt alte obiecţiuni la amendamentul 4? Votat acest amendament, modificate textele în mod corespunzător, inclusiv prin adăugarea literei "i" la lit. k). Articolul 4. Pentru alin. 1 nu sunt obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate. Pentru alin. 2 urmăriţi amendamentul 5. Admis amendamentul, modificat art. 4 alin. 2. La art. 5 dacă aveţi obiecţiuni, la alin. 1? Votat în unanimitate. Pentru alin. 2, 3, nou introdus, şi 4, urmăriţi amendamentul 6. Admis amendamentul, modificat art. 5, începând cu alin. 2, potrivit propunerii comisiei. La art. 6, urmăriţi amendamentul 7. Admis amendamentul, modificat art. 6. La art. 7 comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Votat textul iniţial în unanimitate. La art. 8 urmăriţi amendamentul 9. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat art. 8. La art. 9 comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate în forma iniţială. La art. 10 urmăriţi amendamentul 11. Votat amendamentul, modificat art. 10. La art. 11, pentru alin. 1 şi 2 comisia nu a avut amendamente. Votate textele iniţiale. Alineatul 3. Urmăriţi amendamentul 12. Admis amendamentul 12, modificat alin. 3 de la art. 11. Pentru alin. 4 comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat textul iniţial. La art. 12, urmăriţi, vă rog, amendamentul 13. Admis amendamentul, modificat art. 12, mai exact modificat în partea introductivă şi cu privire la pct. 6. Dar se şi introduc, urmăriţi pagina 14 din raport, trei puncte noi: 8, 9 şi 10. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificate şi completate aceste texte. La art. 13, urmăriţi amendamentul 14. Admis amendamentul, modificat art. 13. Articolul 14, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Votat textul în forma Senatului. Articolul 15. Urmăriţi amendamentul 16. Admis amendamentul 16, modificat art. 15, cu privire la pct. 2 al Anexei nr. 2. Articolul 16. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Adoptat textul iniţial. Articolul 18. Dacă sunt obiecţiuni? A rămas textul iniţial, dacă nu aveţi obiecţiuni. Anexa nr. 1. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Anexa nr. 2. Aş ruga şi comisia şi stafful tehnic, la Anexa nr. 1, să respecte literele numelor proprii: o dată le-a scris cu literă mare, o dată cu literă mică! Şi mai sunt multe corecturi de făcut acolo, nu gramaticale, ci greşeli materiale. Dacă alte obiecţiuni sunt la Anexele nr. 1 sau nr. 2? Nu. Votate în unanimitate. Stimaţi colegi, Insist să vă prezentaţi în sală, pentru că altminteri va trebui să citim catalogul. La proiectele sau propunerile de la pct. 26 şi 27 lipsesc iniţiatorii, deci amânăm dezbaterea propunerilor de respingere ale acestora. La pct. 28, dacă sunt iniţiatorii la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor. Nu sunt, o amânăm. Propunerea legislativă privind acordarea unui procent de minimum 10% din construcţiile realizate prin A.N.L. Dacă sunt aici iniţiatorii? Nu sunt, amânăm dezbaterea propunerii. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului. Iniţiatorii dacă sunt aici? Amânăm dezbaterea acestei propuneri. Propunerea legislativă pentru abrogarea şi modificarea unor dispoziţii din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Dacă sunt prezenţi iniţiatorii? Poftiţi. Voci din sală: Comisia! |
|||||
|
|
Poftiţi? Păi comisia, dar trebuie să fie şi iniţiatorul. Nu sunt prezenţi. Următorul. Punctul 32 - Propunerea legislativă privind completarea art. 15 din Legea nr. 571. Nici aici nu sunt iniţiatorii, fiind aceeaşi. |
|||||
|
|
|
La următorul, de la 33. Sunt aceeaşi iniţiatori? Poftiţi. Propunerea legislativă privind completarea art. 201. Poftiţi. |
|
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman: Propunerea legislativă se referă la scutirea de taxă pentru creşe, pentru şcoli de stat şi şcoli confesionale. În punctul de vedere al Guvernului se prevede că indirect se acordă acest lucru. Însă, dacă nu este scris explicit în textul legii, există posibilitatea de corupţie, pentru că cei de la finanţe pot să spună că "Dacă nu este scris concret în textul legii, nu acordăm această scutire". Eu cer plenului Camerei Deputaţilor să aprobe această iniţiativă, pentru că este necesară pentru şcoli şi grădiniţe, este foarte importantă, pentru că ştim foarte bine cu ce greutăţi se luptă şcolile noastre în timpul iernii. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Domnul vicepreşedinte Grigoraş. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Această iniţiativă legislativă a fost dezbătută la Senat şi a fost respinsă. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a fost de acord cu soluţia Senatului, respectiv de respingere, motivaţia fiind următoarea: art. 201 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede că "Este scutit de la plata accizelor orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţii economici producători sau importatori, utilizat pentru producerea de agent termic şi apă caldă", deci inclusiv cel achiziţionat de creşe, grădiniţe, şcoli generale şi licee de stat sau confesionale. În acest caz, potrivit art. 23 de la Titlul VII, din Normele metodologie menţionate mai sus, scutirea se acordă indirect, prin achiziţionarea combustibilului la preţuri de accize şi restituirea ulterioară a accizelor plătite. În aceste condiţii, ne menţinem punctul de vedere, respectiv de adoptare a soluţiei Senatului, de respingere a acestei iniţiative. |
|||||
|
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu. Vom supune votului final propunerea de respingere. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, La pct. 28 iniţiatorii n-au solicitat să fie prezenţi. Este vorba de Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului privind regimul paşapoartelor. Domnule vicepreşedinte Bara, al Comisiei pentru administraţie publică. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia a analizat modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului, iniţiativa legislativă privind regimul paşapoartelor şi a hotărât respingerea acestei iniţiative, în unanimitate. Şi am să spun numai două motive care au dus la aceasta: introducerea prevederilor de la art. 14 alin. 1 lit. d) nu se justifică, deoarece conţinutul acestora se regăseşte în art. 14 alin. 1 lit. e). Iar propunerea legislativă nu aduce noi reglementări, noi soluţii suplimentare, ci practic divizează textul de la lit. e), de la alin. 1, art. 14, în patru părţi, propunând pentru fiecare din situaţiile prevăzute de acestea o durată fixă a măsurii luate de organele abilitate, respectiv 5 ani, 2 ani, 6 luni sau 1 an. Deci, propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea, raport care s-a discutat şi în cadrul comisiei şi s-a aprobat în unanimitate, aşa cum spuneam. |
|||||
|
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină? Vom supune propunerea de respingere votului final. |
|||||
|
|
|
La pct. 29 - Propunerea legislativă privind acordarea unui procent de minimum 10% din construcţiile realizate prin A.N.L. Rog Comisia pentru administraţie să-şi susţină propunerea de respingere. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Ţinând cont de avizele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru buget, a Consiliului Legislativ şi de punctul de vedere al Guvernului, această iniţiativă are ca obiect, de fapt, acordarea unui procent de minim 10% din construcţiile realizate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe angajaţilor din toate domeniile siguranţei naţionale. În conformitate cu aceste prevederi legale ce vizează exclusiv sprijinirea tinerilor în vederea închirierii unor locuinţe, iniţiatorii propunerii legislative extind această facilitate la toţi angajaţii din domeniul siguranţei naţionale. În consecinţă, această iniţiativă a fost analizată în cadrul Comisiei pentru administraţie şi s-a propus respingerea acestea. În urma votului, această propunere de respingere a fost votată în unanimitate de către toţi membrii comisiei prezenţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul secretar Leonăchescu doreşte să intervină cu privire la această propunere. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doresc să susţin propunerea făcută, de respingere a acestui proiect de lege, şi pentru faptul că iniţiatorul, încă din titlu nu ştie ce vrea. Ia gândiţi-vă la titlu: "Propunerea legislativă privind acordarea unui procent", deci 1%, "de minimum 10%". Să se hotărască, vrea 10% sau un procent? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vom supune propunerea de respingere votului final. |
|||||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 32 din 30 ianuarie 1998 privind organizarea cabinetului demnitarului. Tot Comisia pentru administraţie a propus respingerea. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Prezenta iniţiativă legislativă are ca obiect de reglementare completarea Anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 32. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, din următoarele motive: cabinetul secretarului de stat a funcţionat de la data apariţiei Ordonanţei Guvernului nr. 32 din 1998 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 76 din 2001 prin care s-au aprobat şi modificările acestei ordonanţe. Având în vedere că prin înfiinţarea cabinetului demnitarului sunt implicate cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat, era necesar ca în conformitate cu prevederea art. 138 din Constituţie şi art. 5 din Legea finanţelor publice, nr. 500, să se indice şi sursa de finanţare, aspect netratat în această propunere legislativă. Deci, Comisia pentru administraţie, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune respingerea acestei iniţiative legislative, respingere care a fost votată în unanimitate de voturi în cadrul comisiei. |
|||||
|
|
Dacă dintre dumneavoastră doreşte cineva să intervină la această propunere a comisiei? O vom supune votului final, dacă nu există obiecţii. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Până începem procedura votului final, dacă nu va fi cazul să începem apelul, vreau să vă informez că la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost înregistrat Proiectul de Lege privind unele măsuri privind combaterea migraţiei politice. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru drepturile omului. S-a fixat termen pentru raport 3 iunie. |
|
|||
|
|
|
Stimaţi colegi, Văd că ameninţarea cu apelul nominal a dat roade, trecem la exprimarea votului dumneavoastră cu privire la proiectele dezbătute şi înscrise pentru vot final astăzi. |
|
|||
|
|
|
Raportul Comisiei de mediere Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind asigurările private de sănătate. Lege organică. Cine este pentru? 182 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentelor la Convenţia referitoare la Regulamentul internaţional din 1972 pentru prevenirea abordajelor pe mare, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia Adunării A.910(22), la Londra la 29 noiembrie 2001. Lege ordinară. Cine este pentru? 183 de voturi. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere între România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar în domeniul schimburilor electronice de date între administraţii (IDA), semnat la Geneva la 10 decembrie 2003, şi pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare aferente participării la acest Program în anul 2004. Lege ordinară. Cine este pentru? 183 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., pentru finanţarea Proiectului de construire a autostrăzii Arad - Timişoara - Lugoj, etapa I, semnat la Bucureşti la 24 decembrie 2003. Lege ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. Tot 182 de voturi. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale. Lege organică. Cine este pentru? Mulţumesc. 181 de voturi. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară. Lege ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. 181 de voturi pentru. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare. Lege ordinară. Cine este pentru? 183 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin. 1 al art. 93 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001. S-a propus respingerea acesteia. Cine este pentru? 175 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei. Lege ordinară. Cine este pentru? 181 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2000 pentru modificarea anexei Ordonanţei de urgenţă nr.21/1997 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România şi a anexei Ordonanţei de urgenţă nr.83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Lege organică. Cine este pentru? 182 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Lege organică. Cine este pentru? 182 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 4 din Legea nr.50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. S-a propus respingerea acesteia. Cine este pentru? 179 de voturi pentru. Împotriva propunerii de respingere? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Respinsă propunerea. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 401 din 7 octombrie 2003, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Cine este pentru propunerea de respingere? 179 de voturi pentru respingere. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Respinsă propunerea. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165/2002 pentru modificarea art.138 şi art.139 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate. Lege organică. Cine este pentru? Mulţumesc. 181 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru Învăţământ. Lege ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. 181 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.165/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate. Şi aici, s-a propus respingerea, de către Comisia pentru buget. Cine este pentru propunerea de respingere? Tot 181 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. A fost respinsă propunerea. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii. Lege ordinară. Cine este pentru lege? Tot 181 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind Semnul onorific Vulturul României. Cine este pentru? Tot 181 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Lege organică. Cine este pentru? 181 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România. Cine este pentru? 181 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2004 pentru completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Lege organică. Cine este pentru? 183 de voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2004 pentru completarea art.26 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă. Lege organică. Cine este pentru? 179 de voturi pentru. Împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere. Lege ordinară. Cine este pentru? 180 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea Administraţie Naţionale de Meteorologie. Lege organică. Cine este pentru? 181 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă privind completarea Art.201 alin.1 lit.i) din Legea Nr.571 din 2003 privind Codul fiscal. S-a propus respingerea. Cine este pentru această propunere? 179 de voturi pentru. Împotrivă? 5 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Adoptată propunerea de respingere. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.65 din 28 august 1997 privind regimul paşapoartelor în România. S-a propus respingerea. Cine este pentru? 179 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă privind acordarea unui procent de minimum 10% din construcţiile realizate prin ANL angajaţilor din toate domeniile siguranţei naţionale. S-a propus respingerea. Cine este pentru această propunere? 181 de voturi pentru respingere. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptată propunerea de respingere. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.32 din 30 ianuarie 1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală. S-a propus, de asemenea, respingerea. Cine este pentru această soluţie? 178 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. S-a aprobat propunerea de respingere. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Am încheiat procedura votului final. Vreau să vă anunţ că după-amiază se va lucra în comisii. Rog Comisia juridică să facă audierile până mâine la o oră rezonabilă, ca să putem comunica celor două Camere raportul. Vă amintesc că mâine, la ora 15,00, este şedinţă comună cu Senatul. Până la ora 15,00, sunt activităţi în comisie. Vă reamintesc, de asemenea, că, întrucât, pentru joi, au rămas pe ordinea de zi doar propuneri de respingere, cred că este mult mai oportun să se lucreze în comisii şi am avut consultări în acest sens cu şefii grupurilor parlamentare şi cu membrii Biroului Permanent. Deci, se va lucra în comisii. Mâine după-amiază, însă, nu lucraţi în comisii sau în teritorii, veniţi la şedinţa comună a celor două Camere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12,50. |
||||||
![]() |



