Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 18,50.

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Constantin Niţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, secretar.

Domnul Valer Dorneanu:

Dau cuvântul, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, de data aceasta, doamnei Mona Muscă, care va prezenta textul moţiunii simple "Nu, subordonării media de către Guvernul Năstase, Da, libertăţii de exprimare"

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Subsemnaţii, deputaţi menţionaţi în anexele la prezenta moţiune, membri ai Camerei Deputaţilor în legislatura 2000 - 2004, în temeiul art.112 din Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.429/2003 cu privire la...

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Mona Muscă, vă rog să vă opriţi puţin, ca să nu întrerup iar şedinţa!

Aş ruga să eliminăm componenta de circ din cadrul acestei manifestări.

Stimate coleg, v-aş ruga frumos să luaţi acest obiect de acolo. (Se adresează domnului deputat Viorel Coifan, care, împreună cu artistul plastic Dan Perjovschi, a desfăşurat un afiş)

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Nu ştiţi despre ce este vorba. Componenta de circ, cum spuneţi dumneavoastră, este un afiş semnat de cel mai cunoscut şi renumit artist plastic, Dan Perjovschi, şi exprimă limitarea libertăţii de exprimare în România. Nu scrie nici PSD pe el, nu scrie nici Guvernul României, este un protest, dacă vreţi, al libertăţii de exprimare în România, este, dacă vreţi, o cauză dreaptă pe care ar trebui s-o sprijiniţi şi dumneavoastră. (Agitaţie în sală)

Arătaţi şi invers, ca să vedeţi că nu are absolut nimic de-a face cu PSD-ul sau cu Guvernul.

Domnul Valer Dorneanu:

Nici eu nu comentez conţinutul desenului şi îl felicit pe artist, şi pentru desen, şi pentru cuvintele exprimate acolo. Ceea ce comentez este că dumneavoastră apelaţi la alte mijloace de exprimare decât cele strict parlamentare.

Domnul Radu Podgoreanu (din sală):

Procedură!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Radu Podgoreanu, procedură.

Eu cred că aveţi, totuşi, cuvinte şi alte mijloace parlamentare de exprimare.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Exprimarea parlamentară este de multe feluri. Drept urmare, şi printr-un desen te poţi exprima şi este tot limitarea libertăţii de exprimare, dacă dumneavoastră nu acceptaţi un desen care este în favoarea libertăţii de exprimare.

Domnul Valer Dorneanu:

Continuaţi doamnă, vă rog frumos.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Bun, mulţumesc frumos, închideţi-l. (Se referă la afişul prezentat în sală. Rumoare.)

Dacă nu se poate accepta, în Parlamentul României, un protest şi, în acelaşi timp, o apărare cu privire la libertatea de exprimare, putem să ne retragem noi.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, v-aş ruga să-i permiteţi colegei noastre să citească moţiunea.

O să-l invităm pe distinsul artist în muzeul pe care-l avem aici, să-şi expună opera şi să nu creadă că avem ceva cu domnia sa. Ceea ce avem de comentat este că nu trebuie să apelăm la asemenea mijloace pentru a ne susţine punctele de vedere.

Vă rog.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Nu înţeleg cu ce e mai grav...

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să continuaţi...

(Şedinţa este condusă, în continuare, de domnul Constantin Niţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, secretar.)

Doamna Monica Octavia Muscă:

Ce e mai grav un desen decât cuvântul? Care-i problema? (Vociferări în sală)

Revin, dacă-mi permiteţi, stimaţi colegi, sau poate nu permiteţi libertatea de exprimare de la microfonul Parlamentului.

nu mai reiau, ca să nu pierdem timp, şi în temeiul art.148 - 153 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.23/11 noiembrie 2003, înaintăm prezenta moţiune simplă cu tema: "Nu subordonării media de către Guvernul Năstase, da libertăţii de exprimare". Moţiunea are şi un motto, citez din domnul Adrian Năstase: "Dacă un simplu articol ar fi motiv de bătaie, eu ar trebui să bat în fiecare zi un ziarist" - 23 decembrie 2003.

Una dintre involuţiile cele mai îngrijorătoare din România, în perioada 2001 - 2004, o reprezintă politica sistematică a Guvernului PSD condus de Adrian Năstase de monopolizare a discursului public, de limitare a libertăţii de expresie prin măsuri de ordin legislativ sau prin presiuni ori imixtiuni economico-financiare şi administrative, ca şi prin încercări de subordonare directă sau indirectă a presei scrise şi audiovizuale publice şi private. Prin ansamblul lor, aceste acţiuni riscă să afecteze grav însuşi procesul democratic din România.

După cum se ştie, garantarea şi asigurarea efectivă a libertăţii de exprimare sunt unele dintre criteriile politice fundamentale de a căror respectare depinde finalizarea calendarului de integrare a României în Uniunea Europeană.

În acest context, raportul Parlamentului European din februarie - martie 2004 privind stadiul integrării ţării noastre în Uniunea Europeană demonstrează că, prin politica sa autoritaristă şi discreţionară, actualul Guvern a adus România în situaţia de a nu mai îndeplini criteriul politic de aderare.

Încălcarea libertăţii de exprimare s-a situat, din 2001 şi până în prezent, printre criticile constante formulate de reprezentanţii instituţiilor europene la adresa Executivului din ţara noastră. Limitarea dezvoltării pieţei media prin intervenţii guvernamentale şi încălcarea principiului liberei concurenţe în acest domeniu au devenit o realitate în perioada 2001 - 2004.

Imixtiunea politic-guvernamentală pe piaţa de media s-a manifestat: în alocarea şi dirijarea de fonduri publice pentru publicitate - însuşi premierul Adrian Năstase a recunoscut că Executivul este cel mai mare plătitor de publicitate; în activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului; prin aplicarea unui tratament economico-financiar diferenţiat şi discriminatoriu în privinţa operatorilor de media şi în activitatea unor mijloace de informare în masă.

Lipsa de reacţie a actualilor guvernanţi în cazul jurnaliştilor agresaţi şi maniera de încurajare a acestor agresiuni, prin declaraţii ale primului-ministru Adrian Năstase, de genul: "Dacă un simplu articol ar fi motiv de bătaie, eu ar trebui să bat în fiecare zi un ziarist", ilustrează atitudinea arogantă şi de dispreţ a Guvernului la adresa presei româneşti.

Toate aceste acţiuni şi atitudini publice au avut ca rezultat limitarea şi încălcarea libertăţii de exprimare, ceea ce constituie un grav atentat pentru democraţia din România şi un obstacol de netrecut în calea integrării europene. Este motivul pentru care noi, semnatarii prezentei moţiuni, ne propunem să tragem un semnal de alarmă privind amploarea acestui fenomen, limitarea dezvoltării pieţei de media prin amestec guvernamental şi al serviciilor ministeriale deconcentrate, al multora dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi nerespectarea independenţei presei scrise şi audiovizuale de către Guvernul Năstase.

Imixtiunea guvernamentală pe piaţa media din România a fost criticată, în repetate rânduri, de reprezentanţii opoziţiei, de asociaţii ale ziariştilor şi organizaţii neguvernamentale care s-au adresat oficialilor europeni pentru a semnala şirul nesfârşit de abuzuri ale puterii actuale. Documentele acestor instituţii şi ale oficialilor occidentali, raportul baroanei Nicholson, rapoartele din ultimii ani elaborate de Departamentul de Stat SUA, de organizaţiile internaţionale "Freedom House" şi "Reporters sans Frontiere" au semnalat la unison limitarea libertăţii de exprimare a presei, precum şi a dreptului cetăţenilor de a fi corect informaţi asupra treburilor publice.

De curând, un articol publicat de "Financial Times" despre libertatea de exprimare din România a făcut înconjurul lumii: "La 15 ani după căderea lui Ceauşescu, libertatea de exprimare e din nou subiect de îngrijorare pentru jurnaliştii din România". În ultimele săptămâni, jurnaliştii de la două mari cotidiene naţionale i-au acuzat pe patronii străini că încearcă să împiedice difuzarea materialelor negative la adresa Guvernului român".

Dincolo de conjuncturi şi explicaţii neconvingătoare încercate de unii oficiali ai celor două patronate şi ai Guvernului, semnatarii acestei moţiuni îşi exprimă solidaritatea cu Petre Mihai Băcanu, Cornel Nistorescu, cu jurnaliştii de curaj şi demnitate de la "România Liberă" şi "Evenimentul zilei".

Guvernul Năstase a preferat să ignore avertismentele şi recomandările instituţiilor internaţionale privind respectarea libertăţii de exprimare şi a independenţei presei, punând în pericol procesul integrării României în Uniunea Europeană. Practic, prin "contribuţia" decisivă a Guvernului Adrian Năstase, libertatea de exprimare a scăzut în România, în ultimii ani, proporţional cu creşterea presiunii politice asupra mass-media. Astfel, potrivit criteriilor stabilite şi evaluărilor făcute de "Freedom House", mass-media din ţara noastră este apreciată ca parţial liberă, România situându-se, din acest punct de vedere, în aceeaşi categorie cu Burkina Faso, Croaţia, Republica Dominicană, Salvador, Mongolia, Namibia, Nicaragua, Panama, Togo.

De altfel, Comisia Uniunii Europene remarcă, în recentul raport de ţară, că libertatea de exprimare se află, în România, sub semnul întrebării. Mai dur decât anul trecut, capitolul privind libertatea de expresie consemnează că acumularea datoriilor marilor trusturi de presă, inclusiv a celor mai importante televiziuni private, speculate, aceste datorii, în mod interesat de Guvern, influenţează independenţa editorială şi duce la autocenzură. Studiile de monitorizare a presei remarcă faptul că buletinele de ştiri T.V. sunt mai puţin critice faţă de Guvern decât presa scrisă, iar oficiali locali folosesc funcţia publică pentru a influenţa politica editorială a mediilor locale, inclusiv prin alocarea selectivă a contractelor de publicitate.

Împreună cu organizaţiile de media şi alte organizaţii ale societăţii civile, noi, parlamentarii PNL şi PD, spunem astăzi cu glas tare: ajunge, domnilor guvernanţi! opriţi intervenţia guvernamentală pe piaţa de media şi în activitatea presei scrise şi audiovizuale!

-Limitarea dezvoltării pieţei de media şi încălcarea principiului liberei concurenţe. La nivel instituţional, atitudinea dispreţuitoare a PSD la adresa presei şi a opiniei publice s-a manifestat, încă din 2001, prin înfiinţarea de către cabinetul Năstase a unui Minister al Informaţiilor Publice care s-a dovedit mai degrabă un instrument de propagandă al Guvernului, decât o instituţie aflată în serviciul cetăţeanului. Dovada manipulării opiniei publice practicată de această instituţie este documentul intern al ministerului prezentat într-o şedinţă de Guvern din mai 2001 care, la capitolul "Sugestii", recomanda, printre altele, "distragerea atenţiei opiniei publice de la problemele din Ministerul Justiţiei", dar şi "restrângerea expunerii mediatice a premierului la acţiuni ce denotă fermitate şi intervenţii corectoare". Am citat din documentul respectiv. Practic, acest "Minister al propagandei", transformat între timp în "Departamentul propagandei", a slujit şi slujeşte, pe bani publici, interesele partidului de guvernământ. În plus, alături de aşa-zisul Departament al informaţiilor publice, mai există şi alte departamente, în cadrul Guvernului, însărcinate cu "campania de comunicare" care, împreună, formează o maşinărie de propagandă ce promovează un adevărat cult al personalităţii premierului Adrian Năstase, fără egal în perioada postdecembristă.

Un alt exemplu semnificativ îl reprezintă Rompres. Cazul Rompres, agenţie transformată pentru o perioadă de timp în departament guvernamental condus de un secretar de stat, este ilustrativ pentru lipsa oricărei disponibilităţi a partidului de guvernământ de a gândi în termeni de construcţie instituţională, în beneficiul interesului public, şi nu a celui de partid. Tentaţia de a absorbi resursele financiare şi umane pentru a întări maşinăria de propagandă a PSD a fost mult prea mare pentru a nu sacrifica o instituţie de presă de interes naţional trecută, în cele din urmă, sub control parlamentar, în urma iniţiativei legislative a partidelor parlamentare din opoziţie şi a intervenţiei societăţii civile.

Alte acţiuni ale partidului de guvernământ, cu efecte directe asupra libertăţii de expresie şi şanselor de supravieţuire a mass-media independente au apărut şi la nivel legislativ. Guvernul Năstase şi parlamentarii puterii au promovat proiecte de lege cu prevederi în flagrantă contradicţie cu principiul libertăţii de exprimare, cum ar fi Proiectul Legii informaţiilor clasificate, criticate şi respinse, la momentul respectiv, de societatea civilă şi de opoziţie. Sunt de tristă notorietate propunerile legislative privind dreptul la replică şi protecţia vieţii private iniţiate de deputaţii puterii Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării (împotriva presei) şi Ionel Olteanu.

-Intervenţie guvernamentală în activitatea CNA. Consiliul Naţional al Audiovizualului, instituţie publică care reglementează audiovizualul românesc, este permanent supus la presiuni, tocmai pentru a i se ştirbi din autoritatea şi prerogativele ce i-au fost consacrate prin lege. În acest sens, prin Legea nr.591/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, printr-o simplă "trăsătură de condei", toate atribuţiile importante în domeniul audiovizualului ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii se transferă Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor. Prin adăugarea la Ordonanţa de urgenţă nr.79/2002 a unui alineat care prevede: "În tot cuprinsul Legii Audiovizualului nr.504/2002, denumirea Autoritate Naţională de Reglementare în Comunicaţii se înlocuieşte cu denumirea Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor", spaţiul audiovizualului trecând, de sub controlul Parlamentului, în cel politic, al unui ministru membru al Guvernului.

Sunt, astfel, la latitudinea ministrului: avizul tehnic necesar eliberării licenţei audiovizuale, licenţa pentru difuzarea pe cale radioelectrică terestră a serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune, documentele necesare pentru obţinerea autorizării audiovizuale acordate de CNA, licenţe de emisie, monitorizarea şi controlul parametrilor prevăzuţi în licenţa de emisie, modificarea parametrilor tehnici prevăzuţi în licenţa de emisie, autorizaţiile tehnice pentru staţiile de emisie sau reţelele de telecomunicaţii. Se încalcă astfel, în mod flagrant, Directiva nr.2002/21 a Comisiei Europene a Consiliului şi Parlamentului European, care prevede clar separarea, în cadrul serviciilor de comunicare audiovizuală, a funcţiilor de reglementare de cele de exploatare, independenţa şi imparţialitatea deciziilor în domeniul audiovizualului.

În baza Legii audiovizualului nr.504/2002, art.67, Consiliul Naţional al Audiovizualului a elaborat "Strategia de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale" şi a trimis-o, conform legii, Ministerului Comunicaţiilor. Potrivit art.69, ministerul avea obligaţia de a elabora în termen de 6 luni "Planul destinat difuzării serviciilor de programe audiovizuale". Art.70 este şi mai explicit: "Planul va cuprinde toate frecvenţele, precum şi datele tehnice asociate pentru difuzarea serviciilor de programe audiovizuale destinate publicului, cu precizarea caracterului local, regional şi naţional al acestora". Nu numai că, până în prezent, deşi prins în strategia CNA încă de la începutul anului 2003, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor nu a elaborat acest plan, încălcând art.69, 70 şi 71 ale Legii nr.504/2002; a încălcat, în acelaşi timp, şi art.72, care prevedea publicarea planului în "Monitorul Oficial". Practic, Ministerul Comunicaţiilor nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale fundamentale, încălcând în continuare legea, prin adăugarea periodică, în funcţie de interesele clientelei politice a partidului de guvernământ, a noi frecvenţe de emisie oferite, apoi, acestora, prin intermediul CNA, în dispreţ total faţă de prevederile legii de a publica, în prealabil, toate frecvenţele disponibile.

Consecinţele nerespectării legii de către un minister, prin lipsă de transparenţă privind stabilirea frecvenţelor radioelectrice, împiedică C.NA să-şi îndeplinească responsabilităţile legale privind asigurarea unui raport echilibrat între serviciile naţionale, locale, regionale ori tematice de radiodifuziune, susţinerea liberei concurenţe, precum şi pluralismul surselor de informare publică.

Prevederea aparent democratică din noua Lege a audiovizualului privitoare la posibilitatea înstrăinării licenţelor audiovizuale şi de emisie a fost folosită, cu complicitatea CNA, la crearea unor monopoluri informaţionale, mai ales în provincie, ale unor grupuri de potentaţi ai partidului de guvernământ.

-Imixtiunile economico-financiare guvernamentale pe piaţa mass-media, amestecul guvernamental pe piaţa publicităţii. Directiva emisă de Eugen Bejenariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, potrivit căreia: "în conformitate cu cele stabilite de Guvern, toate ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiile sau agenţii economici aflaţi în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora, vor încheia contracte de publicitate pentru anul 2004 numai după prezentarea bugetelor aferente şi a contractelor corespunzătoare, în vederea" - atenţie - "obţinerii acordului prealabil al domnului Adrian Năstase, prim-ministru al României". Această directivă face parte din arsenalul puterii de subordonare a presei în ciuda apelurilor repetate ale Opoziţiei şi ale oficialilor europeni, Adrian Năstase a devenit astfel "tătucul" publicităţii de stat.

Raportul privind România, adoptat de Parlamentul European la începutul acestui an, pune în vedere Guvernului Adrian Năstase să acţioneze pentru a asigura "libertatea mass-media, în special prin măsuri hotărâte pentru stoparea controlului economic al informaţiilor de presă".

Declaraţia primului-ministru potrivit căreia "Guvernul este cel mai mare plătitor de publicitate din România" este dovada modului în care Cabinetul Năstase traduce recomandările europene în interes propriu, transformând fondurile pentru publicitate, adică banii publici, într-un instrument de şantaj şi presiune asupra mass-media, control economic al operatorilor de mass-media.

Dincolo de aceste elemente, o analiză atentă a activităţii guvernamentale din perioada 2001-2004 reliefează nu numai acţiunile directe, la "vedere", asupra mass-media actualei puteri, ci şi unele mai puţin vizibile. Un mediu economic etatist, în care majoritatea resurselor sunt alocate pe criterii clientelare şi politice, o economie şubredă fac mass-media extrem de vulnerabile la intervenţia politicului, la acţiunile Guvernului de aservire a presei independente.

Sistematic, Guvernul Năstase a utilizat şi utilizează toate instrumentele care îi stau la îndemână: presiuni fiscale şi administrative, controale şicanatorii asupra organismelor media neînregimentate şi asupra agenţilor economici care cumpără publicitate de la aceştia, oferte de dirijare preferenţiale a unor bugete de promovare de la instituţiile publice sau de la cele controlate de ministere sau APAPS, folosirea RODIPET ca pârghie de favorizare sau defavorizare a unor publicaţii prin felul în care se realizează distribuţia şi are loc ritmul plăţilor.

Deşi declară, la tot pasul, cât de importantă este mass-media independentă, autorităţile nu au luat nici un fel de măsuri de relaxare fiscală în favoarea acesteia, cum ar fi de exemplu un TVA redus la vânzarea ziarelor sau, pur şi simplu, un TVA zero la instituţiile de mass-media.

În absenţa oricăror facilităţi financiare, instituţiile media sunt supuse aceluiaşi regim de impozitare ca orice altă companie, în timp ce, în Europa, societăţile de media sunt scutite de TVA sau au TVA redus până la 50%. Absenţa protecţiei economice generează creşterea datoriilor instituţiilor media şi determină vulnerabilitatea lor faţă de presiuni politice sau ale altor grupuri de interese exercitate prin intermediul pârghiilor economice şi al publicităţii dirijate.

Monitorizarea alocării de bani publici pentru publicitatea guvernamentală este edificatoare. "Evenimentul Zilei", un cotidian cu atitudine critică la adresa autorităţilor, a primit în 2004 sume de zece ori mai mici decât în anul 2003, în timp ce altor cotidiene li s-au alocat aceleaşi fonduri, ori ele au fost dublate în acest an faţă de anul trecut. Dan Ioan Popescu şi Miron Mitrea conduc, după Adrian Năstase, în topul sponsorilor guvernamentali pe măsura poziţiei şi influenţei lor în Guvern şi în PSD.

Petrom, Distrigaz Sud, Hidroelectrica, Electrica, Tarom, Portul Constanţa, Aeroportul Otopeni sunt companii prin intermediul cărora guvernanţii îşi asigură o imagine binevoitoare în presa scrisă sau audiovizuală. CFR Marfă se ia la întrecere constant în machetele publicitare cu distribuţiile de gaze, iar săgeţile albastre se metamorfozează în funcţie de interes şi sezon în trenuri ale soarelui sau ale zăpezii, încercând prin reclamă să domine concurenţa atât de acerbă pe piaţa de călători pe calea ferată.

Unul dintre exemplele cele mai concludente de inginerii financiare prin care Guvernul Năstase intervine pe piaţa mass-media îl constituie cazul S.C.Maritime Training Center Televizion - MTC Constanţa, care a făcut obiectul unei moţiuni simple pe care noi am introdus-o la data de 7 mai 2002.

Practic, prin intermediul MTC Constanţa, la ordinul ministrului Miron Mitrea, companii naţionale ca: CFR Marfă SA, CNAPM Constanţa, CN Aeroportul internaţional Otopeni SA au vărsat peste 6 milioane de dolari în contul unei societăţi, GLOBAL MEDIA, al cărei principal acţionar, cu 65,4% dintre acţiuni, este Burci Cristian Ionel, patronul postului de televiziune PRIMA TV.

limitarea dreptului fundamental al cetăţenilor la informare corectă şi cenzura editorială.

Fenomenul cu cea mai mare influenţă negativă asupra libertăţii de exprimare şi de informare este limitarea şi distorsionarea informaţiilor referitoare la viaţa politică transmise de televiziuni.

O monitorizare a principalelor posturi de televiziune, efectuată de Agenţia de monitorizare a presei, în ultimii 3 ani de zile, indică o lipsă de echilibru în reflectarea vieţii politice. Astfel, în urma monitorizării a 5 posturi de televiziune naţionale, ştirile despre reprezentanţii partidului de guvernământ ocupă 78% în comparaţie cu 22% procente împărţite între reprezentanţii Opoziţiei.

Primul-ministru Adrian Năstase ocupă 47% din toate apariţiile liderilor politici la ştirile de audienţă maximă, în timp ce preşedintele Ion Iliescu ocupă 23% în aceeaşi sferă.

Transformarea televiziunii publice într-o televiziune de partid şi de stat, într-un canal de propagandă pentru Adrian Năstase şi partidul de guvernământ, face parte din strategia guvernamentală de subordonare a presei publice. Analiza efectuată asupra ştirilor prezentate în principalul jurnal al zilei relevă disproporţia uriaşă între moduri de reflectare a activităţii politice a puterii şi opoziţiei atât din punct de vedere al numărului de ştiri, cât şi al modului de prezentare a informaţiei.

Televiziunea publică, plătită din banii contribuabililor, a devenit instrumentul favorit al Guvernului PSD de manipulare şi dezinformare a publicului. Au dispărut aproape cu desăvârşire comentariile şi comentatorii independenţi din programele televiziunilor, iar spaţiul alocat partidelor din opoziţie a fost şi a rămas extrem de redus. Rapoartele independente de monitorizare a principalelor emisiuni informative semnalează o pondere de 88-90% pentru reprezentanţii actualei puteri, cu precădere a Guvernului în spaţiul programelor informative.

În perioada 2001-2004, cele două instituţii publice din audiovizual, Societatea română de Televiziune şi Societatea română de Radio, au suferit presiuni guvernamentale constante. Ameninţările permanente şi chiar impunerea unor schimbări în funcţii cheie, mai ales la televiziune, a generat în perioada amintită o permanentă stare de nesiguranţă, ceea ce a permis actualei puteri să influenţeze conţinutul principalelor programe informative.

Societatea română de Radio şi Societatea română de Televiziune au fost transformate în canale de propagandă ale Guvernului şi ale PSD. TVR 1 şi Radio România Actualităţi au devenit trâmbiţele lui Adrian Năstase, iar, mai nou, principalul jurnal de ştiri al televiziunii publice a fost transformat în instrumentul de luptă al lui Valentin Nicolau în disputa cu Parlamentul, preşedintele - director general al Societăţii române de Televiziune patronând înscenări şi demascări demne de anii 50.

Foarte gravă este situaţia de la România Actualităţi, Radio România Actualităţi, unde directorul general Dragoş Şeuleanu este acuzat că influenţează şi controlează politica editorială a postului în urma presiunilor guvernamentale, în special Jurnalul de la ora 7.00. "Atmosfera de la Radio România este grav deteriorată, una dintre "performanţele" actualului management este această degradare de climat, suspiciune, încordare, spaimă. Foarte multe dintre ediţiile Jurnalului de ora 7.00 îl au ca autor exclusiv pe domnul Şeuleanu. Subiectele sunt dictate de domnul Şeuleanu", închei citatul din Rodica Madoşa, fost redactor la Radio România Actualităţi, interviu din "Evenimentul Zilei" - 17 august 2003.

Climatul de suspiciune, încordare şi spaimă este în continuare cel în care îşi desfăşoară activitatea jurnaliştii de la Radio România Actualităţi. Mai mult, redactorilor de la postul Radio Bucureşti li s-a comunicat că "politica postului nu permite transmiterea de ştiri politice, ştirile politice sunt făcute doar la comandă, iar jurnaliştilor li se indică cu cine să facă interviuri. În perioada în care taxa Radio TV constituia una dintre principalele teme de dezbatere în presa română, redactorilor posturilor publice de radio li s-a comandat să prezinte favorabil în buletinele de ştiri această taxă atât de hulită de contribuabili şi la care Guvernul a fost nevoit să renunţe.

Independenţa posturilor publice locale de radio a fost afectată prin introducerea în 2002 a obligativităţii de a prelua integral buletinul de ştiri de la ora 7.00, realizat de Radio România Actualităţi.

Într-un referendum organizat de sindicatele din radio în cursul anului 2003, marea majoritate a salariaţilor consideră necesară schimbarea preşedintelui, directorul general Dragoş Şeuleanu.

Societatea Română de Radio şi Societatea Română de Televiziune continuă să ignore rolul constituţional şi legal de a fi mijloace publice de informare în masă şi de a asigura, prin întreaga lor activitate, "pluralismul, libera exprimare a ideilor şi opiniilor, libera comunicare a informaţiilor, precum şi informarea corectă a opiniei publice" (Legea nr.41 din 1994, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radio şi Societăţii Române de Televiziune).

Convenţia organizaţiilor de media din România (COM) şi-a exprimat la rândul ei îngrijorarea faţă de limitarea libertăţii de exprimare a publicaţiilor naţionale şi locale. Un exemplu semnificativ îl reprezintă tratamentul discriminatoriu la care a fost supus "Ziarul de Vrancea" de către administraţia locală dominată de PSD. Practic, modelul guvernamental de subordonare a presei şi delimitarea dezvoltării pieţei de media a fost transpus şi aplicat cu succes şi în teritoriu de baroni locali, precum Marian Oprişan. Cazul "Ziarului de Vrancea", prezentat în detaliu de către Raportul FreeEx - Libertatea presei în România, face parte din suita presiunilor politice şi administrative ale autorităţilor asupra mass-media independente care se manifestă la nivelul întregii ţări.

Încercările puterii de a folosi pârghiile administrative de care dispun pentru a elimina alternativa de informare liberă a cetăţenilor contravin prevederilor constituţionale şi legislaţiei europene la care România este parte. Mai mulţi ziarişti au fost nevoiţi să-şi părăsească locul de muncă din cauza cenzurii şi presiunii impuse de editorii lor: Rodica Culcer, Costel Prelipceanu, Nadina Forga, toţi având funcţii de conducere în cadrul Departamentului de ştiri al postului de radio Europa FM, şi-au dat demisia pe data de 5 aprilie, protestând împotriva presiunii exercitate asupra lor. După cum afirmă cei trei demisionari, conducerea administrativă a postului de radio le-a cerut să nu emită ştiri care ar putea deranja partidul de guvernământ. Europa FM aparţine Corporaţiei franceze "Lagardere", a cărei principală activitate este construcţia de avioane. Reprezentantul acestei corporaţii în România a declarat: "Europa FM este un post de radio care susţine puterea politică, pentru că trebuie să ne vindem avioane". În scurt timp, Guvernul României a semnat un precontract pentru achiziţionarea de avioane Airbus...

Cazurile de presiune asupra libertăţii de opinie şi exprimare, reprezentate de "Waz" România Liberă şi "Ringier" Evenimentul Zilei, par să aibă, la rândul lor, puternice conotaţii guvernamentale.

Prin toate aceste acţiuni, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale şi locale încalcă flagrant şi sistematic dreptul la informaţii al cetăţenilor, consacrat şi garantat de art.31 din Constituţie, informarea corectă a opiniei publice asupra treburilor publice, obstrucţionarea accesului la informaţiile de interes public.

Legea accesului la informaţiile de interes public, considerat a fi unul dintre puţinele succese în domeniu, nu este aplicată de autorităţi în spiritul şi litera ei. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind aplicarea Legii 544/2001 a devenit o regulă a autorităţilor publice (exemplu cazul SRI care refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească privind accesul la informaţiile de interes public).

Rapoartele prezentate de presă, de organizaţiile neguvernamentale şi de Agenţia de monitorizare a presei în programul privind libertatea de exprimare în anul 2003 sunt edificatoare. Amintim cazul prefectului de Hunedoara, Aurel Serafinceanu, care a ridicat în data de 7 aprilie 2003 acreditarea corespondentului local al cotidianului România Liberă, Carmen Cosman. Ziaristei i s-a comunicat oficial că motivaţia deciziei are la bază procesul penal şi civil intentat de prefect ziaristei în cauză.

Ameninţări şi agresiuni la adresa ziariştilor

În perioada 2001-2004, acţiunile guvernamentale de limitare a libertăţii de exprimare au luat forma hărţuielilor, ameninţărilor şi agresiunilor la adresa ziariştilor.

Cel mai important obstacol în calea libertăţii de exprimare care se manifestă la nivelul ziaristului este atacul în justiţie. Jurnaliştii independenţi sunt acţionaţi în justiţie şi condamnaţi, pentru că emit opinii critice la adresa activităţii guvernanţilor.

Una dintre concluziile proiectului "Cartea albă a presei" - februarie 2003, coordonator Centrul pentru jurnalism independent -, arată că 43,2% din redactori au fost ameninţaţi cu procese penale pentru insultă şi calomnie.

Oamenii actualei puteri recurg la ameninţări la adresa jurnaliştilor independenţi în încercarea de a-i intimida. "Dialogul" telefonic dintre Dan Matei Agathon, ministru al turismului din acea perioadă, şi ziarista Sânziana Ionescu de la cotidianul naţional "Adevărul" va rămâne cu siguranţă un exemplu negativ pentru toate relaţiile dintre puterea politică şi presă. Citez din acel dialog partea care-i aparţine domnului, ministru pe atunci, Dan Matei Agathon: "Bună seara Sânziana! Noi doi cred că avem o problemă. Te potoleşti, sau este nevoie să vorbesc cu Cristian Tudor Popescu? Vreţi să retrag publicitatea din ziarul vostru? Nu este prima oară când..." Mă scuzaţi! Nu pot să citesc ceea ce a spus domnul Matei Agathon.

Voci din sală (mai multe voci):

Ba, citiţi!

Doamna Mona Octavia Musca:

Cred că CNA-ul ne-ar amenda dacă am citi. Citez mai departe. "...şi eu nu sunt masochist. Altă dată când vrei să mai scri despre mine, să mă anunţi şi pe mine! că pot să o fac şi altfel, să ştii!"

Recent, ministrul Ioan Mircea Paşcu, cel care în susţinerea propunerii sale legislative privind dreptul la replică i-a avertizat pe jurnalişti că, citez din Ioan Mircea Paşcu, "viaţa este scurtă", a comis o nouă încercare de intimidare a presei. Ioan Mircea Paşcu l-a ameninţat pe Cornel Ivanciuc, jurnalist de investigaţii, sugerându-i să abandoneze anchetele în legătură cu posibila filieră prin care s-ar fi putut scurge dinspre M.Ap.N. un document otrăvit, utilizat împotriva liderului PD - Traian Băsescu. Tot mai mulţi ziarişti care critică puterea centrală sau locală cad pradă agresiunilor fizice. Cel mai grav caz a fost cel al jurnalistului timişorean Ino Ardelean - Evenimentul Zilei de Vest care a fost bătut de indivizi necunoscuţi.

În ultimii ani s-au înregistrat mai mult de 29 de cazuri de agresiune, intimidare şi ameninţare cu moartea la adresa ziariştilor, aşa cum rezultă din programul "FreeEx - Libertatea presei în România" în 2003.

Potrivit statisticilor rezultate din chestionarele aplicate în proiectul Cartea albă a presei - februarie 2003, coordonator Centrul pentru jurnalism independent, 52,9% dintre redactori au declarat că au blocat sub presiuni publicarea anumitor informaţii. Îngrijorată de înmulţirea cazurilor de violenţă fizică la adresa jurnaliştilor, Convenţia organizaţiilor de media din România a reacţionat de fiecare dată şi a cerut autorităţilor să ia măsuri ferme pentru identificarea, prinderea şi pedepsirea celor vinovaţi.

Din păcate, tergiversarea anchetelor privind agresiunile la adresa jurnaliştilor a devenit o realitate. Se constată că în ciuda declaraţiilor de bune intenţii ale guvernanţilor în privinţa pedepsirii vinovaţilor, investigaţiile decurg extrem de lent, iar cazurile în care se presupune că agresarea jurnaliştilor a fost comandată politic nu au primit încă o soluţionare de către organele competente.

Atitudinea unor înalţi demnitari şi a instituţiilor statului faţă de acest subiect nu a făcut decât să încurajeze aceste atacuri prin faptul că nu au condamnat ferm aceste acte de agresiuni şi nu au luat măsuri legale pentru prevenirea şi pedepsirea lor. Amintim din nou, în acest context, declaraţia premierului Adrian Năstase din data de 23 decembrie 2003: "Dacă un simplu articol ar fi motiv de bătaie, eu ar trebui să bat în fiecare zi un ziarist".

Voci din sală:

Aţi spus a treia oară!

Doamna Monica Octavia Muscă:

Şi a cincea oară!

Guvernul Adrian Năstase nu a înţeles nici până astăzi că libertatea de exprimare este la fel de importantă ca şi economia de piaţă funcţională, ca şi justiţia liberă sau administraţia eficientă pusă în slujba cetăţeanului, pentru ca ţara noastră să poată deveni membră a Uniunii Europene.

Da, moţiunii, da, libertăţii de exprimare.

Având în vedere argumentaţia prezentei moţiuni care demonstrează fără echivoc limitarea libertăţii de exprimare din România prin intervenţie şi presiuni guvernamentale, având în vedere imixtiunea guvernamentală pe piaţa de media şi politica sistematică a Guvernului de subordonare a presei scrise şi audiovizuale româneşti, având în vedere concentrarea aproape exclusivă, fără precedent, a proprietăţii asupra mijloacelor de comunicare în masă în mâinile unor grupuri de interese ale partidului de guvernământ, având în vedere dezechilibrele grave din teritoriu în ceea ce priveşte informarea corectă şi pluralistă, precum şi faptul că resursele de frecvenţe, de emisie radio-tv sunt pe sfârşite, având în vedere agresiunile şi hărţuielile la care sunt supuşi ziariştii şi tergiversarea de către autorităţile competente a soluţionării acestor cazuri, având în vedere că prin încălcarea libertăţii de exprimare, Guvernul Năstase pune în pericol integrarea României în Uniunea Europeană, fapt confirmat şi de recentul raport de ţară, în calitate de iniţiatori ai prezentei moţiuni,

cerem colegilor noştri parlamentari din Camera Deputaţilor să adopte această moţiune simplă, iar Guvernului îi cerem să înceteze acţiunile de ordin legislativ şi instituţional care au dus, aşa cum am arătat, la limitarea libertăţii de exprimare în România, să stopeze presiunile şi imixtiunile guvernamentale, economico-financiare şi administrative, care au dus la limitarea dezvoltării pieţei de media în România, să respecte principiul liberei concurenţe între operatorii de media, să pună capăt amestecului în activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului şi în politica editorială a presei scrise şi audiovizuale, publice şi private, să dispună Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor retragerea frecvenţelor scoase la concurs de către CNA şi sistarea acordării oricăror avize tehnice sau licenţe de emisie până când se va încadra Ministerul Comunicaţiilor în prevederile legii, elaborând şi publicând în Monitorul Oficial planul naţional al tuturor frecvenţelor radioelectrice, să dispună demersuri pentru realizarea urgentă de către o instituţie independentă de specialitate a unui audit privind nevoile de acoperire a teritoriului cu programe suplimentare de radio şi televiziune ale cărei rezultate să fie puse la dispoziţia CNA pentru alocarea corectă şi echilibrată a noilor frecvenţe în funcţie de necesităţile comunităţilor româneşti, să înceteze intervenţiile guvernamentale pe piaţa de media privind alocarea şi dirijarea de fonduri publice pentru publicitate, să prezinte o informare detaliată privind folosirea banilor publici în domeniul publicităţii, precum şi: lista instituţiilor, autorităţilor şi agenţilor economici ale căror bugete de publicitate pentru anul 2004 au primit aprobarea primului ministru, lista contractelor de publicitate cu menţionarea instituţiei, autorităţii sau agentului economic, a beneficiarului şi a sumelor prevăzute, aprobate de primul ministru, să respecte şi să aplice prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice în legătură cu principiul libertăţii de exprimare şi dreptului la informare corectă, să ia măsurile legale pentru a urgenta rezolvarea cazurilor de agresiuni asupra jurnaliştilor.

Vă mulţumim. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Răspunsul Guvernului va fi prezentat de domnul ministru Nicolae Şerban, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul.

Aveţi cuvântul, domnule ministru.

Domnul Şerban Nicolae:

Mulţumesc.

Răspunsul Guvernului României la moţiunea simplă "Nu, subordonării media de către Guvernul Năstase, Da, libertăţii de exprimare".

Moto: "Mulţumim pentru ultima oară presei înainte de a o lua la bătaie" - Traian Băsescu, ziarul Naţional, 6 octombrie 2004, pag.4.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi, (Aplauze din partea Grpului parlamentar al PSD.)

Înainte de a răspunde la problemele ridicate de textul moţiunii, permiteţi-mi să fac un mic comentariu în privinţa gestului colegilor noştri din opoziţie. Impresia noastră, a membrilor Guvernului şi a colegilor din PSD, este că avem de-a face cu o provocare demagogică şi populistă ce nu reuşeşte să camufleze intenţiile pur electorale ale semnatarilor moţiunii. Fac o precizare, nu aveam nimic împotriva reprezentării grafice, ea a arătat două lucruri, faptul că în subconştient se păstrează imaginea relaţiei dintre putere şi presă din 96-2000, iar pe de altă parte că nu există alte argumente decât semne grafice pentru această moţiune.

Vă rog să-mi permiteţi să comentez puţin afirmaţia lui Traian Băsescu, cel care inspiră atât de mult pe semnatarii moţiunii. "Mulţumim pentru ultima oară presei înainte de a o lua la bătaie", spune liderul Alianţei PNL-PD, citat de cotidianul Naţional în 6 octombrie 2004. Dacă ar fi să luăm în serios pe domnul Băsescu care este şeful unora dintre semnatarii moţiunii, este mai mult decât evident că avem de a face aici cu o intenţie explicită de a pune pumnul în gura presei şi de a limita libertatea de expresie atât de greu câştigată în Decembrie 1989. Nu există nici un dubiu că această intenţie trădează gândirea autoritaristă şi apucăturile totalitare ale celui care-i reprezintă pe distinşii parlamentari din opoziţie şi nu este singurul.

Să ne referim la motto-ul acestei moţiuni. "Dacă un simplu articol ar fi motiv de bătaie, eu ar trebui să bat în fiecare zi un ziarist". Semnatarii moţiunii n-au priceput nimic din acest mesaj care nu-l acuză, ci îl disculpă pe primul-ministru de orice ingerinţă sau încercare de limitare a libertăţii presei. Ca să înţelegeţi mai bine la ce se referă exact primul-ministru al României voi cita acum un pasaj dintr-un articol scris la acea vreme de cotidianul România Liberă. În opinia lui Năstase, simplu fapt că "ai fost subiect al unui articol de presă", nu conferă dreptul la folosirea bastonului, "în fiecare săptămână ar trebui să bat un ziarist", condamnând cu fermitate aceste practici.

Aşadar, doamnelor şi domnilor deputaţi, este o problemă de semantică. Avem în faţă un raţionament ipotetic sau o formulare care stă sub semnul condiţionalităţii "dacă ar fi, eu ar trebui", ceea ce înseamnă că nu este şi deci nu trebuie. Într-o interpretare păstrată în limitele bunului simţ, mesajul este foarte clar. Articolele din presă nu reprezintă un motiv de agresiune la adresa ziariştilor şi chiar dacă presa ne critică este dreptul ei să o facă. Mi se pare evident că un astfel de mesaj nu este altceva decât poziţia unui om care respectă şi apără libertatea presei.

Vrem să amintim că intenţia demagogică şi caracterul electoral al moţiunii nu au fost sesizate doar de noi, ci şi de reprezentanţii societăţii civile. Menţionăm în acest sens un fragment din declaraţiile pe care doamna Renate Weber, preşedintele Fundaţiei pentru o societate deschisă, le-a acordat într-o emisiune în limba română a postului de radio BBC în data de 11 octombrie a.c. Referindu-se la aşa-numita problemă a libertăţii presei, doamna Renate Weber consideră că "vocile care acuză acum acest aspect trebuiau să fie continue şi nu în momente în care se vânează capital electoral".

Este clar că în lipsa unor programe electorale consistente şi în plină criză de resurse umane, colegii noştri din Opoziţie inventează ameninţări şi încearcă aproape obsesiv să capteze atenţia publică. Nu este oare ciudat că în această presă despre care se spune că ar fi controlată de PSD, partidul de guvernământ este mult mai criticat decât erau colegii noştri din opoziţie în perioada 1996-2000, atunci când se aflau la guvernare? Despre ce control putem vorbi atunci când presa românească este plină de critici la adresa Guvernului şi a PSD? În fond, este normal ca într-o societate democratică, astfel de critici să existe şi chiar acest fapt este o dovadă vie că presa din România anului 2004 este liberă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În timp ce pregăteam răspunsul la această moţiune, am răsfoit puţin presa din ultimii ani ai guvernării CDR, PNL-PD şi am rememorat cazuri absolut cutremurătoare de intimidare a presei. Este de-a dreptul cinic ca oameni care au încercat explicit să intimideze jurnalişti, să vină astăzi şi să se erijeze în mari apărători ai libertăţii presei.

Ce credibilitate şi ce autoritate morală mai au semnatarii acestei moţiuni? Să ne reamintim cu toţii, oameni politici, jurnalişti şi simplii cetăţeni câteva fapte care se petreceau în România anilor 1997-2000. Şi pentru aceasta vă dau doar câteva exemple. În februarie 2000, invocând constatările unui control al Gărzii Financiare, Direcţia generală a vămilor, condusă la acea dată de domnul Nini Săpunaru, actual parlamentar PNL, semnatar al moţiunii, încearcă să confişte două maşini de tipărit offset aparţinând S.C.Tiporex S.A. Drept urmare, pentru câteva zile, apariţia publicaţiei Cotidianul a fost pusă în pericol.

În octombrie 1999, Ministerul de Interne a anunţat, printr-unul dintre consilieri, că intenţionează să propună Parlamentului "un regim sancţionator mai aspru" împotriva ziariştilor, o dată cu adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal.

Aşadar, în contradicţie cu Rezoluţia 1123, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei în aprilie 1997, care stipulează că "anumite dispoziţii ale Codului penal în vigoare sunt inacceptabile şi afectează în mod grav exercitarea unor drepturi fundamentale, în special articolele 205, 206, 238 şi 239, referitoare la insultă şi calomnie, care interferează cu libertatea presei", propunerile guvernului CDR-PD prevedeau creşterea pedepselor cu închisoarea pentru calomnie şi insultă.

"Adevărul" din 9 februarie 2000 atrăgea atenţia asupra faptului că "Puterea atacă iresponsabil libertatea presei." Este vorba despre puterea PNŢCD-PNL-PD. În acel articol, ziariştii "Adevărului" reclamau faptul că ministrul justiţiei Valeriu Stoica a susţinut adoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care toţi cei care intentau procese ziariştilor erau scutiţi de plata taxei de timbru. Această pârghie legislativă a amplificat valul de procese prin care demnitarii fostei puteri cereau despăgubiri foarte mari jurnaliştilor şi instituţiilor de presă care publicau articole critice la adresa lor.

Poate vă mai amintiţi, stimaţi deputaţi, de un caz care ne-a cutremurat pe toţi la acea dată. În luna septembrie 1999, Marian Tudor, şef al Secţiei de anchete speciale din cadrul publicaţiei "Jurnalul de Constanţa" (care între timp şi-a suspendat apariţia), a fost atacat de doi indivizi necunoscuţi şi aruncat din trenul rapid 636 Constanţa-Bucureşti. Ziaristul mergea către o tipografie din Bucureşti, unde urma să predea printurile unei investigaţii pentru noul număr al ziarului. Deşi Marian Tudor avea asupra sa şi alte valori, agresorii nu i-au furat decât plicul ce conţinea printurile.

În anul 2000, Ralu Filip, pe atunci redactor-şef la Curierul Naţional, a fost condamnat într-un proces intentat de Gheorghe Mocuţa, secretar de stat, adjunct al domnului Valeriu Stoica, în cadrul Ministerului Justiţiei.

"Jurnalul Naţional" din 8 august 2000 a publicat un material în care trăgea un semnal de alarmă asupra faptului că decizia proaspătului primar Traian Băsescu, de a elimina chioşcurile de pe străzile capitalei, a lovit în reţelele de distribuţie a presei. "Băsescu a lovit puternic în presă, ridicând toate tarabele de comercializare a ziarelor. Băsescu neagă practic dreptul bucureşteanului de a fi informat."

Aceste întâmplări au fost suficiente pentru ca, în mai 2000, cu ocazia Zilei Internaţionale a Presei, regretatul Dumitru Tinu, să declare în cadrul unui simpozion organizat de Clubul Român de Presă: "Există, la această oră, mii de procese intentate ziariştilor sub pretextul apărării demnităţii. Ca urmare, multora dintre noi şi în solidar instituţiilor de presă la care lucrăm ni se solicită sume exorbitante sub formă de despăgubiri, având de ales între acceptarea falimentului sau renunţarea la articolele critice". (Adevărul - 3 mai 2000)

Să ne reamintim că în cadrul colocviului "Condiţiile libertăţii de expresie în România anului 2000", organizat de Agenţia de Monitorizare a Presei - Academia Caţavencu, se menţiona faptul că presiunile economice şi corupţia îngrădesc libertatea de exprimare a jurnaliştilor. Tot cu această ocazie, se atrăgea atenţia încă o dată asupra faptului că atât timp cât Codul penal va incrimina insulta şi calomnia, ziariştii vor avea un motiv în plus de nesiguranţă.

Aflăm aşadar, în 2004, că agresiunile împotriva ziariştilor nu sunt o creaţie şi nu aparţin guvernării P.S.D., aşa cum vor semnatarii moţiunii să lase impresia.

Pe lângă cazurile foarte grave de agresare şi intimidare a ziariştilor, iniţiate de persoane cu funcţii importante în cadrul fostei Puteri, sau care doar tolerau acţiunile dure ale subalternilor lor, au existat şi măsuri administrativ-legale care vizau îngrădirea libertăţii presei. Ameninţărilor cu procese în care urmau să li să ceară despăgubiri exorbitante li s-a adăugat şi decizia de majorare a TVA pentru presă, introdusă de Ministerul Finanţelor în toamna anului 1998. Strangularea economică a instituţiilor de presă a fost doar una dintre măsurile prin care acuzatorii noştri de azi, - liberalii şi democraţii -, alături de colegii lor ţărănişti, încercau să "cuminţească" vocile contestatare din media.

Aceste atitudini ostile nu au luat însă sfârşit o dată cu pierderea puterii, fapt ce dovedeşte că năravurile adânc înrădăcinate în mentalitatea celor care au condus România între 1997 şi 2000 nu pot fi camuflate uşor. Conform ziarului "Adevărul" din 16 octombrie 2002, "Fotografiat într-un bar de striptease, deputatul Crin Antonescu este acuzat că şi-a pus haidamacii pe fotoreporteri". Iată că, după doi ani de la acest incident, acelaşi Crin Antonescu a semnat moţiunea pe care o dezbatem azi, în care atrage atenţia asupra pericolelor care pândesc mass-media. Demagogie, ipocrizie şi cinism sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie acest gest.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Atitudinea Guvernului faţă de presă nu se măsoară în presupoziţii şi interpretări demagogice şi nefiabile argumentativ, şi nici în posibilele nemulţumiri ale unor miniştri faţă de modul în care li se construieşte o anumită imagine în presă. În fond, într-o ţară liberă, şi miniştrii au dreptul la libertatea cuvântului. Însă toate aceste considerente ţin de ordinul individual, nu instituţional. Atitudinea Guvernului, ca instituţie care acţionează unitar în relaţia cu presa, se măsoară în fapte!

Dacă se analizează iniţiativele guvernării P.S.D. privind aprofundarea democratică în tot ceea ce ţine de domeniul libertăţii de exprimare şi al dreptului la informare, atunci se poate vorbi mai degrabă de o politică a actualului Cabinet, ce vizează instituirea unei relaţii de parteneriat cu presa, şi nu de conflict permanent, aşa cum a fost în cazul guvernărilor liberal-democrate.

Din această perspectivă, mi se pare oportun să amintesc cele mai importante măsuri luate de guvernarea P.S.D. pentru a sprijini şi consolida libertatea de expresie şi transparenţa în societatea românească:

1. au fost iniţiate şi adoptate: Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Legea transparenţei decizionale în administraţia publică centrală şi locală;

2. au fost cooptaţi doi membri ai Clubului Român de Presă în administraţia RODIPET, organism care a fost mai apoi privatizat;

3. a fost emisă o hotărâre de guvern care prevede posibilitatea cumpărării sediilor de către societăţile care îşi desfăşoară activitatea în spaţiile Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat";

4. s-a aprobat, prin trei hotărâri de Guvern, scoaterea hârtiei de la rezerva de stat, atunci când au existat situaţii de criză cauzate de problemele apărute la Fabrica Letea;

5. a fost aprobată reducerea de la 19% la 9% a taxei pe valoarea adăugată la distribuţia presei;

6. a fost eliminată taxa locală de 3% pentru publicitatea în presa scrisă;

7. retururile din presa scrisă au devenit deductibile (până la 15% din tiraj);

8. au fost operate modificări de substanţă în Codul penal, prin care au fost excluse infracţiunile de ultraj prin calomnie şi insultă;

9. în ultimii doi ani, Guvernul a înfiinţat Comitete de Transparenţă pentru monitorizarea utilizării fondurilor publice în acţiuni de importanţă majoră pentru societatea românească - referendumul naţional pentru votarea noii Constituţii, alegerile locale etc.;

10. Guvernul a manifestat deschidere faţă de criticile formulate în rapoartele şi evaluările organizaţiilor non-guvernamentale din România cu privire la libertatea de expresie şi a luat măsuri pentru a corecta deficienţele semnalate.

Insistăm asupra faptului că acest guvern şi majoritatea parlamentară care l-a susţinut au dezincriminat insulta şi diminuat drastic regimul sancţionator al calomniei, unul din principalele mecanisme legislative folosite frecvent de foştii guvernanţi aparţinând P.N.L.-P.D. pentru intimidarea ziariştilor şi implicarea lor în procese foarte costisitoare. Şi ne întrebăm unde se afla doamna deputat Mona Muscă, cea care se revendică acum, în pragul alegerilor, drept apărător al libertăţii de expresie, când ziariştii cereau insistent guvernării C.D.R., din care şi partidul domniei sale făcea parte, să dezincrimineze insulta şi calomnia?

Toate aceste aspecte infirmă ipoteza potrivit căreia ar exista atitudini ostile faţă de presă în cadrul Guvernului. Etichetarea anumitor tensiuni şi polemici, absolut fireşti într-un spaţiu democratic, drept îngrădiri ale drepturilor omului, este o mistificare păguboasă. Presa este o contraputere în stat, mai influentă decât grupurile de interese, de lobby sau chiar decât opoziţia politică. Presa creează şi demolează imaginea; în schimb, propriul său prestigiu nu poate fi atacat şi alterat de ingerinţele puterii politice. Este normal să existe nemulţumiri şi tensiuni, este normal să se producă polemici. Aceasta este cea mai sigură dovadă a existenţei dialogului şi a unui flux comunicaţional regulat între instituţii şi liderii de opinie.

Nu am fost şi nu suntem de acord cu o lege a presei, am înţeles şi am lăsat breslei jurnaliştilor posibilitatea de a-şi identifica formele de autoreglementare. Este în primul rând problema presei că nu s-a ajuns la un mecanism de autoreglementare unitar, care să asigure, de pildă, protecţia jurnaliştilor în faţa potenţialelor abuzuri ale patronatului din presă. Ceea ce nu mi se pare însă corect este ca, pe fondul unui vid de autoreglementare, să i se impute Guvernului şi P.S.D. politizarea unor conflicte de muncă existente în cadrul unor publicaţii.

Opinia noastră este foarte clară: dorim consolidarea libertăţii presei în România şi suntem deschişi la toate propunerile care pot asigura o mai bună informare a cetăţeanului despre treburile publice!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să răspund punctual la problemele ridicate în textul moţiunii.

Se afirmă că "Actualul Guvern a adus România în situaţia de a nu mai îndeplini criteriul politic de aderare". Cel mai bun răspuns la o asemenea acuzaţie îl dă ultimul raport de ţară al Comisiei Europene, în care se afirmă foarte clar că România îndeplineşte criteriul politic de aderare, "...şi-a consolidat şi aprofundat stabilitatea instituţiilor sale, garantând astfel democraţia, domnia legii, drepturile omului şi respectul şi protecţia minorităţilor. Această tendinţă a crescut în ultimul an. România continuă să îndeplinească criteriile politice." (Raportul de ţară 2004, pag. 30, Cap. 1.3. - Evaluare generală).

Aşadar, este deasupra oricărei îndoieli că cei care au formulat teza neîndeplinirii criteriului politic de către România au făcut-o fie din ignoranţă, fie din rea-voinţă.

De asemenea, în moţiune este folosit ca argument un articol publicat în ziarul "Financial Times", mizându-se probabil pe prestigiul acestuia ca mijloc de convingere. În extrasul din respectivul articol nu se precizează însă nimic despre intruziunea politicului în actul redacţional al unor ziare, vorbindu-se în fapt despre neînţelegerile dintre echipele redacţionale şi patronatul a două ziare româneşti.

În ceea ce priveşte afirmaţia cuprinsă în prima parte a raportului de ţară, potrivit căreia "Acumularea datoriilor marilor trusturi de presă, inclusiv a celor mai importante televiziuni private, speculate în mod interesat de Guvern, influenţează independenţa editorială şi duce la autocenzură", statisticile oficiale privind situaţia financiară a trusturilor de presă şi a celor mai importante televiziuni dovedesc contrariul, aşa cum reiese foarte clar din datele oferite publicităţii de Ministerul Finanţelor Publice. Afirmaţia conform căreia Guvernul ar profita de situaţia de pe piaţa media este o pură speculaţie. Vă reamintim că actualul Guvern a moştenit această situaţie de la guvernarea liberal-democrată din 1996-2000 şi că acumularea masivă a datoriilor de către trusturile de presă din România a avut loc până în anul 2001. În acest caz, soluţia optimă a fost aceea a transparenţei şi a reeşalonării datoriilor.

Dumneavoastră ştiţi foarte bine că aceasta este singura soluţie, iar dacă actualul Guvern ar fi executat silit trusturile de media cu datorii, atunci probabil că "aţi fi bătut tobele" cu mult mai multă vlagă pe această temă falsă legată de limitarea libertăţii de expresie.

Din 2001 şi până în prezent, instituţiile de media au încercat să-şi achite obligaţiile la bugetul de stat, împreună cu penalităţile care le-au fost impuse, unele dintre ele aflându-se acum în situaţia de a nu mai avea nici o datorie faţă de stat. La data de 30 septembrie 2004, posturile de televiziune PRO TV şi ANTENA 1 nu mai aveau obligaţii restante faţă de stat. Pentru recuperarea sumelor datorate de către posturile de televiziune B.1.TV şi PRIMA TV, Ministerul Finanţelor a dispus măsuri de executare.

Aşadar, este evident faptul că adevărata ingerinţă în libertatea de expresie a presei o faceţi dumneavoastră, prin faptul că forţaţi o anulare a datoriilor trusturilor de presă, ceea ce ar fi nedrept faţă de cetăţeni şi faţă de firmele care-şi plătesc în mod onest taxele şi impozitele. Reeşalonarea datoriilor este în acest moment cea mai bună soluţie.

În moţiune se face referire la Ministerul Informaţiilor Publice şi la transformarea lui într-un aşa-numit "Departament al Propagandei". Susţineţi că Ministerul Informaţiilor Publice este un "aşa-zis Departament al Informaţiilor Publice". Afirmaţia este mai mult decât aberantă şi dovedeşte că semnatarii moţiunii se lansează în supoziţii fără să aibă o informare minimală cu privire la subiectele pe care le abordează. Dacă nu aţi aflat până acum, vreau să vă anunţ că fostul Minister al Informaţiilor Publice (cel care a iniţiat de altfel Legea accesului la informaţiile de interes public şi Legea transparenţei decizionale) a fost desfiinţat, iar trei dintre departamentele care îl compuneau - cel al Purtătorului de Cuvânt, cel pentru Relaţii Interetnice şi Departamentul Relaţiei cu Românii de Pretutindeni - au devenit structuri cu competenţe distincte.

Să fi uitat, oare, semnatarii acestei moţiuni atât de repede faptul că un Departament al Informaţiilor Publice a existat doar în timpul Guvernelor Ciorbea şi Vasile, din 1996 până în martie 2000? Nu ştim dacă este vorba despre un lapsus, despre o insuficientă documentare sau despre rea-credinţă. Ştim însă că parlamentarii PNL-PD nu cunosc instituţiile guvernamentale, ceea ce este o dovadă în plus a lipsei de argumente serioase şi credibile.

Autorii moţiunii au construit un capitol întreg despre aşa-numita "intervenţie guvernamentală în activitatea C.N.A.". Reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului au infirmat în mod public aceste acuzaţii, apreciind relaţia cu Guvernul României ca fiind "una de parteneriat" şi bună cooperare. C.N.A. precizează faptul că Guvernul a sprijinit iniţiativa Consiliului de a creşte durata mandatelor de la patru la şase ani, fapt remarcat de Uniunea Europeană în Raportul de ţară pe 2004, ca măsură prin care se consolidează independenţa politică a membrilor C.N.A. Dacă nu s-ar fi modificat în acest sens Legea audiovizualului, astăzi C.N.A. ar fi avut mai puţin cu cinci membri propuşi de fosta Putere.

Prin afirmaţiile hazardate şi chiar iresponsabile din textul moţiunii, cele două partide semnatare dovedesc inconsecvenţă, după ce au apreciat în termeni favorabili rapoartele de activitate ale C.N.A. pentru anii 2002 şi 2003.

Vă reamintesc acum că, după câştigarea alegerilor, P.S.D. a moştenit de la guvernarea C.D.R. un sistem audiovizual "în genunchi". Două erau cauzele principale ale acestei stări de fapt: sistemul de măsurare a audienţei televiziunilor şi suprataxarea fiscală.

Introducerea people - metrelor în perioada 1997-1998 a condus la înjumătăţirea veniturilor din publicitate, simultan cu creşterea cheltuielilor. Consecinţa la nivelul radiodifuzorilor privaţi a fost creşterea datoriilor.

În ceea ce priveşte taxele, la sfârşitul anului 2000, radiodifuzorii plăteau şapte taxe: taxă de înscriere la concurs pentru licenţă, taxă de licenţă iniţială, taxă de autorizare (decizie de autorizare sau reautorizare), taxă anuală de licenţă, taxă pentru modificarea licenţei, taxă pentru modificarea deciziei de autorizare, taxă pentru modificarea grilei de program.

Toate acestea însemnau sute de milioane de lei plătite anual de radiodifuzori, mai ales de către cei locali. Pe lângă taxele mai sus prezentate, guvernarea din care au făcut parte semnatarii moţiunii pe care o dezbatem azi, a introdus şi taxa de 3% pentru publicitate, ceea ce a diminuat volumul încasărilor posturilor de radio şi televiziune.

C.N.A. a propus în noua Lege a audiovizualului ca taxele mai sus menţionate să fie eliminate. Deşi P.N.L. şi P.D. s-au opus acestei măsuri, prin vocea doamnei deputat Mona Muscă, sau a domnului Adriean Videanu, de exemplu, majoritatea parlamentară a P.S.D. a susţinut această iniţiativă.

În mod firesc se pune întrebarea: cine a limitat, cu adevărat, libertatea presei?

Acum, în România anului 2004, radiodifuzorii nu plătesc absolut nimic pentru utilizarea spectrului de frecvenţe, licenţieri sau autorizări. Guvernul PSD a anulat din proprie iniţiativă taxa de 3% pentru publicitate, contribuind la creşterea încasărilor posturilor de radio şi televiziune. Conform comunicatului C.N.A., în perioada 2002-2004, radiodifuzorii privaţi şi-au sporit veniturile cu 30-40%, anii 2003 şi 2004 fiind, din punct de vedere economic, cei mai buni ani din ultimii 10, aşa cum reiese din publicaţiile de specialitate şi din datele făcute publice de instituţii independente.

Guvernul României a susţinut, de asemenea, măsuri pentru reducerea costurilor de cablare la reţeaua TV în mediul rural, fapt care a făcut ca azi, aproape 80% din mediul rural să fie cablat şi să garantăm efectiv, în acest fel, accesul la informaţie şi pluralism informaţional.

Toate aceste măsuri au condus la diminuarea semnificativă a monopolului televiziunii publice în mediul rural şi la consolidarea situaţiei economico-financiare a posturilor private de radio şi televiziune din România.

Trebuie să observăm, în primul rând, că în perioada 1997-2000, au fost organizate şase concursuri pentru acordarea de licenţe de emisie, în vreme ce în perioada 2001-2004 au fost organizate doar trei.

În acelaşi timp, e demn de menţionat cazul domnului Aristotel Căncescu (în perioada guvernării CDR era senator PD, iar acum este preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov), care a reuşit performanţa ca, în mai puţin de doi ani, să obţină 20 de frecvenţe radio şi trei frecvenţe de televiziune, prin intermediul a şase societăţi comerciale. Alocarea discutabilă de frecvenţe în perioada guvernării C.D.R. a produs dezechilibre majore pe piaţa media, care s-au răsfrânt şi după anul 2000.

Posibilitatea de a înstrăina licenţele audiovizuale, introdusă prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost salutată de experţii străini şi de Comisia de la Bruxelles. Această măsură a asigurat intrarea în legalitate a unui număr mare de radiodifuzori, libera concurenţă şi funcţionalitatea pieţei audiovizuale.

Prin toate aceste măsuri, s-a ajuns ca, în momentul de faţă, să nu mai existe în România nici un oraş important sau regiune cu un singur radiodifuzor, sau care să aparţină unei singure persoane sau unui grup.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ceea ce priveşte aşa-zisele imixtiuni economico-financiare guvernamentale pe piaţa mass-media, precizăm următoarele.

Dacă alocarea de fonduri publice pentru publicitate are drept rezultat limitarea şi încălcarea libertăţii de exprimare, atunci situaţia este similară prin gravitate şi în ţări cu tradiţie democratică îndelungată, precum: Franţa, Germania, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii.

Ceea ce nu pricep semnatarii moţiunii este că publicitatea de stat nu a fost şi nu este un mijloc de influenţare a politicii editoriale a presei, ci pur şi simplu un instrument prin care publicul este informat asupra unor subiecte de interes public. De pildă, dacă nu am fi informat pensionarii despre programul social al guvernului privind turismul, milioane de pensionari nu ar fi putut beneficia de aceste servicii. Informarea publicului de către Guvern nu este o problemă de opţiune, e o datorie.

Publicitatea guvernamentală ocupă doar 8%, raportat la totalul bugetelor de publicitate, şi nu există nici o probă privind legătura dintre publicitate şi politica editorială. Când spui că libertatea presei este limitată de alocarea fondurilor de publicitate trebuie să ai dovezi concrete în acest sens. Or, autorii acestei moţiuni nu prezintă nici o dovadă. Aşa-zisa "directivă" emisă de Secretariatul General al Guvernului, care este invocată în textul moţiunii şi despre care se spune în mod tendenţios şi eronat că ar viza "amestecul guvernamental pe piaţa publicităţii", este de fapt o recomandare a Secretariatului General al Guvernului adresată ministerelor şi instituţiilor publice aflate în subordinea Guvernului, referitoare la supervizarea bugetelor de publicitate, care are la bază prerogativele legate de buna gestionare a banilor publici.

Respingem categoric acuzaţia privind implicarea Guvernului în piaţa publicităţii. Pe durata întregului mandat al Guvernului P.S.D., nu au existat fonduri centralizate de publicitate pentru activitatea de comunicare a ministerelor şi a celorlalte instituţii publice din subordinea Guvernului. Contractele de publicitate au fost semnate de fiecare instituţie în parte, în raport direct cu mass-media, fără să conţină avizul sau semnătura primului-ministru.

În textul moţiunii se lansează ipoteza că Guvernul foloseşte RODIPET "ca pârghie de favorizare sau defavorizare a unor publicaţii, prin felul în care se realizează distribuţia şi are loc ritmul plăţilor".

Semnatarii moţiunii ar fi trebuit ca, în prealabil, să se documenteze mai bine, înainte de a lansa această afirmaţie. Ţinem să le reamintim celor care au uitat, sau nici nu au ştiut vreodată, faptul că RODIPET a fost privatizată de Guvernul P.S.D. încă din anul 2003, dată de la care acesta funcţionează ca societate privată, după regulile stabilite de economia de piaţă. Privatizarea s-a făcut prin ofertă publică, deschisă tuturor firmelor care întruneau cerinţele prevăzute de legislaţia privatizării. Conform contractului, societatea care a achiziţionat RODIPET s-a angajat să respecte clauze precise, care vin în sprijinul instituţiilor de presă.

Mai mult: reamintim distinşilor deputaţi, semnatari ai moţiunii, că în acest an - la iniţiativa Guvernului P.S.D., în colaborare cu Clubul Român de Presă -, a luat fiinţă o reţea alternativă de difuzare a presei scrise - numită ACCES - sub conducerea Grupului editorilor de presă.

Se afirmă că "autorităţile nu au luat nici un fel de măsuri de relaxare fiscală în favoarea acesteia" (este vorba de mass-media). Avem de a face din nou cu o afirmaţie mincinoasă. Aşa cum am menţionat, cota TVA pentru distribuţia presei a fost redusă de la 19% la 9%, retururile din presa scrisă sunt deductibile (până la 15% din tiraj) şi a fost eliminată taxa locală de 3% pentru publicitatea în presa scrisă, taxă impusă de Guvernul C.D.R., împotriva voinţei instituţiilor mass-media, care au protestat la acea vreme.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ultimele studii realizate de Agenţia de Monitorizare a Presei şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului asupra principalelor emisiuni informative televizate au demonstrat poziţia obiectivă şi echilibrată a postului public în peisajul televiziunilor româneşti.

Prezentăm o serie de date care susţin această constatare: în perioada 1-15 septembrie 2004, TVR.1 a alocat, în Jurnalul de la ora 19,00, 35,9% din timp autorităţilor publice centrale, 27,7% opoziţiei, 23,5% majorităţii, 8,3% P.U.R. şi 4,4% U.D.M.R., conform monitorizării efectuate de C.N.A.

De altfel, în martie anul acesta, a intrat în vigoare şi Decizia C.N.A. nr. 40 privind asigurarea informării corecte şi a pluralismului, care reglementează explicit regula celor trei părţi în cadrul programelor de ştiri, care se aplică nu numai principalelor ediţii informative ale unui post, ci întregii durate de emisie a emisiunilor de ştiri ale unui post.

Există în textul moţiunii un paragraf care spune că "Rapoarte independente de monitorizare a principalelor emisiuni informative semnalează o pondere de 88-90% pentru reprezentanţii actualei Puteri, cu precădere a Guvernului, în spaţiul programelor informative". Probabil este vorba de rapoarte independente de adevăr. Conform monitorizărilor realizate de Direcţia Marketing din cadrul TVR, apariţiile politice în 2003 la TVR.1 s-au distribuit astfel: P.S.D., U.D.M.R. şi P.U.R. au întrunit un total de 507 apariţii, adică 43,9%; P.N.L., P.D. şi P.R.M. - un total de 632 de apariţii, adică 54,8%; minorităţi, altele decât U.D.M.R. - 13 apariţii, adică 1,1%.

Vă propun un exerciţiu de memorie. Haideţi să ne aducem aminte împreună care era proporţia mesajelor guvernamentale, în raport cu cele ale opoziţiei, în anii 1999-2000, pe posturile de televiziune. Vă ofer câteva exemple extrem de relevante.

În perioada 20-24 septembrie 1999, TVR aloca Puterii 60,99% din timpii de antenă din emisiunile informative şi cele de dezbateri. Opoziţiei îi reveneau 7,31%.

În intervalul 18-24 februarie 2000, 67,1% din timpul emisiunilor informative şi de dezbateri de la ROMÂNIA 1 era deţinut de mesajele partidelor guvernamentale, în timp ce partidele din opoziţie beneficiau de 18,1%.

Credem că orice alt exemplu în acest sens este de prisos, iar comentariile sunt inutile. Cifrele vorbesc de la sine.

Autorii moţiunii în discuţie consideră că, în perioada 2001-2004, "Societatea Română de Televiziune a suferit presiuni guvernamentale constante", impunându-se chiar schimbări în funcţii- cheie. Nu se menţionează care sunt aceste schimbări-cheie, poate pentru că ele nu există în fapt. Sau poate se au în vedere acele schimbări din funcţii-cheie care au avut loc în perioada guvernării de tristă amintire C.D.R.: Stere Gulea, Alina Mungiu Pippidi, Răsvan Popescu.

Reamintim celor care aruncă cu vorbele, fără a se documenta suficient, că în perioada decembrie 2000 - iulie 2002, Televiziunea Română a fost condusă de acelaşi Consiliu de Administraţie şi de acelaşi preşedinte-director general, numiţi în perioada guvernării C.D.R.

Televiziunea publică se află sub control parlamentar, prezentând anual un raport de activitate. Consiliul Naţional al Audiovizualului este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi are obligaţia să asigure respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În textul moţiunii se afirmă că "Legea accesului la informaţiile de interes public, considerată a fi unul din puţinele succese în domeniu, nu este aplicată de autorităţi în spiritul şi litera ei."

Reamintim semnatarilor moţiunii că actualul Guvern - şi nu altul - a fost iniţiatorul acestei reglementări, iar rapoartele anuale de monitorizare a implementării acestei legi sunt publice şi demonstrează o creştere semnificativă a transparenţei în administraţia publică.

În anul 2003 au existat 662.447 de cereri de informaţii de interes public, din care 97% au fost rezolvate favorabil. Sigur că există cazuri în care opacitatea instituţională este încă prezentă, dar nu este normal să se extrapoleze situaţiile singulare şi să se ignore progresele importante care s-au făcut în acest domeniu.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Condamnăm în modul cel mai ferm orice act de agresiune împotriva jurnaliştilor. Este îngrijorător faptul că astfel de acte se mai întâmplă în România. Cazurile de agresiune asupra jurnaliştilor sunt anchetate de poliţie. Conform informaţiilor date publicităţii de Ministerul Administraţiei şi Internelor, mai multe comisii aparţinând Grupului de Control al ministerului au verificat acţiunile poliţiei referitoare la plângerile depuse de ziarişti, în calitate de părţi vătămate.

Verificările au vizat ultimii cinci ani, respectiv perioada 1999 - 2004, când au fost înregistrate la Ministerul de Interne 71 de plângeri depuse de ziarişti.

Astfel, din totalul acestor plângeri, 41 constau în fapte de lovire sau vătămare corporală gravă, iar alte 30 reclamau furturi, tâlhării sau distrugere de aparatură. Până în prezent, au fost soluţionate 51 de cazuri, din care, în 32 de situaţii, autorii au fost identificaţi de către poliţie, iar în 19 cazuri făptuitorii au fost indicaţi de către părţile vătămate. În anul 2004, Poliţia Română a soluţionat 28 de cauze, rămânând în lucru 4 cauze cu autori neidentificaţi.

Subliniem faptul că obligaţiile instituţiilor statului faţă de cazurile de agresiune a ziariştilor sunt absolut aceleaşi ca în orice caz de agresiune, asupra oricărui cetăţean. Guvernul nu poate fi responsabil de cauzalitatea foarte diversă a situaţiilor individuale, în care ziariştii sunt agresaţi şi care, adesea, se referă la relaţii "bilaterale" între cele două părţi.

Referitor la situaţia de la "Evenimentul zilei" şi "România liberă", consider că nu este corect să atribuiţi Guvernului responsabilitatea unui conflict de muncă între patronat şi angajaţii săi. Adevărata politizare şi limitare a libertăţii presei o faceţi dumneavoastră, semnatarii acestei moţiuni, prin faptul că încercaţi să prezentaţi un conflict de muncă drept ingerinţă a politicului, încercând, în acest fel, să câştigaţi, probabil, bunăvoinţa jurnaliştilor şi să impuneţi în percepţia publică o temă falsă: limitarea libertăţii presei.

E de ajuns să răsfoim ziarele din ultimele zile, pentru a vedea că cele mai acide şi mai acuzatoare articole sunt îndreptate împotriva P.S.D. şi a Guvernului. Ce înseamnă acest lucru, dacă ar fi să urmăm logica colegilor din opoziţie? P.S.D. foloseşte copleşitoarea sa influenţă asupra mass-media pentru a se critica singur? Este aberant! Dacă ajungem la astfel de concluzii absurde, înseamnă că am pornit de la nişte premise false. Acest Guvern nu şi-a subordonat, nu îşi subordonează şi nu îşi va subordona niciodată presa.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi ca, în final, să aduc spre dezbatere publică o serie de propuneri prin care sperăm să se asigure o consolidare a libertăţii presei în România şi un cadru mai adecvat pentru protecţia drepturilor jurnaliştilor.

Propunerile noastre vizează: promovarea instituţionalizării unui Statut al jurnalistului şi a unui Cod deontologic al jurnalistului; susţinerea viabilităţii economice a organizaţiilor media; măsuri pentru evitarea intruziunii eventualelor constrângeri financiare în munca jurnaliştilor; continuarea procesului de reducere a arieratelor marilor companii de media.

Insist asupra faptului că Guvernul va dezbate propunerea la care ne-am referit cu reprezentanţii instituţiilor de media şi cu cei ai organizaţiilor societăţii civile.

Aceste instituţii şi organisme sunt cele care se vor pronunţa asupra oportunităţii şi validităţii propunerilor pe care noi le-am făcut, o primă serie de dezbateri pe această temă urmând să aibă loc în cursul zilei de marţi la Palatul Victoria.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înţelegem că este dreptul Opoziţiei să ne cheme în faţa Parlamentului pentru a da diverse explicaţii şi apreciem exercitarea acestui drept democratic. Ne aşteptam însă ca acest drept să fie folosit mai inteligent, iar problemele vizate să se afle într-adevăr pe agenda cetăţeanului. Nu a fost să fie aşa. Aşa cum am demonstrat, moţiunea pe care o dezbatem astăzi porneşte de la premise false, nu vizează o problemă reală, iar argumentele aduse în textul moţiunii sunt slab fundamentate. Vreau să asigur că Guvernul României respectă principiile de la Johannesburg privind libertatea presei, libertatea cuvântului scris şi rostit şi accesul la informaţie.

Noi considerăm că accesul persoanelor la informaţiile publice este absolut necesar în vederea monitorizării activităţilor autorităţilor publice şi a unei participări depline la viaţa unei societăţi democratice. Regula generală trebuie să fie cea a accesului la informaţie, limitarea să fie excepţia.

O presă liberă, aşa cum este cea română, îşi alege singură subiectele de mediatizat şi îşi exprimă propriile sale opinii. Guvernul sau oricare altă instituţie publică nu poate decât să manifeste o deplină transparenţă faţă de mass-media, pentru o informare cât mai bună a cetăţenilor asupra treburilor publice, dar nu poate, nu trebuie şi nu va interveni niciodată în politica editorială a presei. Subliniem că actualul guvern a optat pentru acordarea de înlesniri la plată a societăţilor de presă cu datorii, considerând că este dator să asigure cetăţenilor României mijloace de informare multiple şi cât mai diversificate.

În ce priveşte Opoziţia, Partidul Democrat prin vocea lui Cozmin Guşă, a anunţat deja că în cazul accederii la guvernare, va apela la o altă metodă, şi anume falimentarea şi închiderea ziarelor şi televiziunilor cu datorii. Din punct de vedere strict economic, poate fi considerată o măsură corectă. Din punct de vedere democratic şi social, cu siguranţă nu este. Este de-a dreptul comic, sau mai degrabă tragic, faptul că cei care se erijează în apărători ai presei îşi anunţă cu un cinism absolut stupefiant intenţia de a suprima existenţa unei instituţii de presă. Cred că este absolut firesc să ne întrebăm dacă nu cumva alianţa PNL minus PD pregăteşte liste negre cu ziare şi televiziuni care urmează să fie eliminate şi jurnalişti care trebuie încarceraţi.

Semnatarii moţiunii nu au nici o bază argumentativă reală, nici dreptul moral de a învinui Guvernul de încălcarea libertăţii de exprimare a opiniei şi presiuni asupra mass-media. Mult mai productivă ar fi lansarea unor dezbateri constructive în care autorii acestor acuzaţii să vină cu proiecte concrete destinate dezvoltării presei şi mai ales ameliorării procesului comunicaţional dintre corpul instituţional şi mass-media.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În faţa dovezilor incontestabile pe care le-am adus în sprijinul afirmaţiei că acest Guvern a încercat prin toate mijloacele avute la dispoziţie, pârghii legislative, administrative şi fiscale, să îmbunătăţească situaţia presei din România, considerăm că toţi parlamentarii de bună credinţă vor vota pentru respingerea moţiunii.

Vă mulţumesc. (Aplauze puternice din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Ţin să mulţumesc şi presei pentru că a rezistat până la această oră târzie. Îi invit şi mâine dimineaţă pentru că, vorba unui distins creator, "nici nu ştiţi ce veţi pierde dacă nu veţi fi aici".

Îmi exprim încă o dată public regretul faţă de distinsul grafician, autor al desenului, nu aveam de unde să ştiu, de aici, din poziţia aceasta, ce prezintă colegii mei care m-au obişnuit în alte dăţi cu alte corpuri.

Şedinţa s-a încheiat la ora 20,00.