|
|
Domnul Ion Iliescu: Domnilor preşedinţi ai Camerelor legiuitoare, Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Distinşi membri ai Corpului Diplomatic, Distinşi participanţi, Dragi compatrioţi, În virtutea art. 88 din Constituţia României, privitor la dreptul şi datoria preşedintelui în funcţie, de a prezenta mesaje în faţa Parlamentului, am solicitat să mă prezint în faţa dumneavoastră acum, când se apropie de sfârşit cel de al doilea mandat constituţional de şef al statului. Acest mandat nu poate fi judecat în afara evoluţiilor României din ultimii 15 ani, perioadă în care ţara noastră a cunoscut schimbări structurale, profunde. Revoluţia română din decembrie 1989 a avut drept obiectiv strategic ,,instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român", aşa cum se proclama în comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale din seara zilei de 22 decembrie 1989. Acestui obiectiv strategic trebuiau să-i răspundă cele trei componente ale planului de acţiune în zece puncte. Componenta politică pleca de la imperativul ,,abandonării rolului conducător al unui singur partid" şi urmărea ,,statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească". Acest lucru însemna demontarea tuturor instituţiilor şi mecanismelor partidului-stat totalitar, renunţarea la practicile lui şi construirea statului de drept în România. Componenta economică avea drept finalitate ,,restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei, eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative, a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice, inclusiv restructurarea agriculturii, sprijinirea micii proprietăţi cetăţeneşti", printre altele. Aceste prevederi configurau conţinutul şi amploarea reformelor structurale care vor schimba o economie hipercentralizată, etatizată şi în care resursele se alocau arbitrar, după criterii subiective, într-o economie funcţională de piaţă, supusă exigenţelor legate de eficienţă, productivitate, profitabilitate şi competitivitate. În planul politicii externe, prioritare erau acţiunile care priveau înlăturarea izolării internaţionale a României, care devenise o povară în ultimii ani ai regimului totalitar ceauşist şi deschiderea ţării către lume. Ulterior, proiectul de transformare a României a fost completat cu două obiective strategice majore: integrarea în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi în Uniunea Europeană. Nu trebuie să uităm că libertatea şi dreptul nostru de a trăi într-o societate democratică au fost obţinute prin luptă şi prin jertfa de sânge a celor care au făcut supremul sacrificiu, în numele credinţei lor în destinul luminos al României, un destin asumat de fiecare dintre noi. Ei merită recunoştinţa noastră, nu doar pentru că ne-au deschis drumul care ducea către libertate, ci şi pentru că ne reamintesc permanent că există valori şi idealuri pentru care merită să lupţi şi, la nevoie, să-ţi dai viaţa. România nu a ieşit din totalitarism printr-un complot sau printr-o lovitură de stat, ci printr-o uriaşă explozie socială, rezultat al anilor de lipsuri, de suferinţe şi de umilinţe. Declanşată la Timişoara, susţinută de întregul popor român, Revoluţia Română a fost finalizată prin acţiunea decisivă a cetăţenilor Capitalei. Victoria Revoluţiei nu ar fi fost posibilă fără sprijinul nemijlocit al Armatei Române, care a fraternizat cu populaţia revoltată, într-un gest de patriotism şi de responsabilitate. În acest fel, ea şi-a respectat datoria de a apăra statalitatea României. Revoluţia română a fost opera poporului român, reprezentând un act de mare curaj şi de demnitate al naţiunii române. Ea a fost semnalul redeşteptării naţionale, un moment unic, de care avem toate motivele să fim mândri. Doamnelor şi domnilor, Ştiam că nu ne va fi uşor pe drumul transformării din temelii a României. Totul trebuia schimbat: Constituţie, legi, instituţii, mecanisme economice şi sociale, valori politice şi morale dar, mai ales, mentalităţi. Ştiam că aceste schimbări vor avea importante costuri economice şi sociale, că reformele pe care doream să le promovăm nu vor avea doar susţinători, ci şi opozanţi, că inerţia socială şi rezistenţa la schimbare sunt considerabile într-o societate în care dependenţa de stat era atât de mare. Ştiam, mai ales, că sărăcia va fi principalul obstacol în calea schimbării rapide şi profunde a României. Acest lucru ne-a determinat să considerăm că în România anilor '90 nu era posibilă o abordare de tipul terapiei de şoc, pentru că suportabilitatea socială a reformelor a reprezentat principala constrângere căreia am fost obligaţi să-i găsim răspunsuri. Şi acum, la 15 ani de la declanşarea reformelor, sărăcia şi suportabilitatea socială a schimbărilor structurale din economie se dovedesc a fi aceleaşi constrângeri inevitabile în proiectarea oricăror politici publice, indiferent de natura ideologiei dominante a celor care exercită guvernarea. Ofertele electorale şi programele de guvernare ale forţelor politice aflate în competiţia pentru Parlament şi pentru Preşedinţie din toamna acestui an care pun, toate, accentul pe măsuri de protecţie socială, confirmă acest fapt. Ca şef al statului, alături de Guvern şi de Parlament, de partidele politice, de reprezentanţii societăţii civile şi de partenerii sociali, am încercat permanent să construiesc un consens în privinţa marilor obiective strategice ale tranziţiei, obiective subsumate integrării europene şi euroatlantice a României. Am edificat împreună instituţiile democraţiei şi ale statului de drept, consfinţite în corpul Constituţiei României din 1991. Am început un lung proces de schimbare a cadrului legislativ, am redefinit, pe baze moderne, europene, raporturile între instituţiile statului care exercită puterea în numele poporului suveran. Am pus în centrul acestui efort de schimbare a României, cetăţeanul, purtătorul valorilor democratice, cu drepturile, libertăţile şi obligaţiile sale. Personal m-am considerat, în toţi aceşti ani, şi atunci când am fost şef al statului, şi atunci când am fost lider al unui partid aflat în opoziţie, un slujitor al interesului public, al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Conştiinţa existenţei acestui contract civic între mine, ca persoană publică, şi cetăţeni, mi-a condus toate acţiunile în calitate de lider politic sau de om de stat. Am acţionat cu bună credinţă şi cu dorinţa sinceră de a fi cu adevărat preşedintele tuturor românilor, nu numai pentru că aşa îmi cere Constituţia, ci pentru că aşa cred şi simt. De aceea, am făcut din problema reconcilierii naţionale o prioritate a programului meu politic. Trebuie să recunoaştem că. în istoria sa, naţiunea română a cunoscut o mulţime de falii, de rupturi, şi că numai evenimente excepţionale, fie ele întemeietoare, fie tragice, au reuşit să facă uitate pentru prea puţin timp, din nefericire, aceste divizări şi vrajba dintre noi. Reconcilierea naţională a fost, alături de democratizare, imperativul acestor ani în plan politic şi social. Reconcilierea impune cunoaşterea trecutului în întregul său, asumarea lui conştientă şi recuperarea memoriei. Gesturile politice, dar nu numai, pe care le-am făcut faţă de mari personalităţi ale trecutului, precum Majestatea Sa Regele Mihai, faţă de românii din afara graniţelor nu au fost gesturi de oportunitate, ci exprimă convingerea mea profundă că, pentru a-şi asigura un viitor pe măsura aspiraţiilor sale, România are nevoie de toţi fiii ei. Acum, la 15 ani de la revenirea la democraţie şi în condiţiile noului statut al României, putem privi cu mai multă linişte şi obiectivitate către evenimente istorice care ne-au marcat istoria, cum a fost actul de salvare naţională de la 23 august 1944. Avem, în acelaşi timp, datoria morală să ne asumăm faptele acelui trecut istoric, pentru a înţelege unde am greşit şi de ce. Instituirea unei zile a Holocaustului, în care să comemorăm victimele din rândul concetăţenilor noştri evrei, răspunde acestei necesităţi de a ne raporta critic la trecut şi de a ni-l asuma. În acelaşi spirit, am abordat toate subiectele trecutului nostru totalitar, acordând cinstirea cuvenită celor care, în anii totalitarismului comunist, ne-au oferit temeiuri pentru a spera, adică dizidenţilor, luptătorilor anticomunişti, inclusiv jurnaliştilor de la postul de radio ,,Europa Liberă". Regret faptul că situaţia tulbure de la începutul anilor '90 şi încrâncenarea din viaţa politică m-au împiedicat să fac unele din aceste gesturi mai devreme. Am învăţat din lecţiile trecutului, am încercat - şi cred că am reuşit - să repar acele erori, convins fiind că aveam datoria morală să contribui, ca şef al statului, la creşterea coeziunii naţiunii române. Doamnelor şi domnilor, După prăbuşirea regimului comunist, am plecat pe drumul reformelor politice, economice şi sociale cu handicapul inexistenţei unei viziuni, a unui proiect de viitor pentru România. Privind retrospectiv, trebuie să fim cu toţii de acord că mai grea decât înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu a fost elaborarea unui proiect de viitor coerent şi consistent pentru România, care să asigure temeiurile unei tranziţii democratice în condiţii de stabilitate politică, economică şi socială. Construcţia unui astfel de proiect a fost doar în parte o reuşită. Personal, am crezut şi cred cu tărie că cele mai performante economii şi societăţi sunt acelea care, în marile decizii strategice privind viitorul lor, dau prioritate căutării consensului şi resping abordările conflictuale. Liniilor de fractură existente în perioada comunistă li s-au adăugat altele noi: ,,comunişti - anticomunişti",,,cei care muncesc" versus ,,cei care gândesc", ,,republicani" versus ,,monarhişti" şi enumerarea poate continua. Am risipit energie şi am irosit timp în astfel de bătălii lipsite de orizont, în loc să ne concentrăm asupra marilor probleme ale tranziţiei, cele care priveau restructurarea aparatului productiv, crearea unui puternic sector privat al economiei, construcţia instituţională, reformarea sistemelor publice de protecţie socială, de sănătate şi educaţional. Abia odată cu adoptarea Constituţiei, în decembrie 1991, putem spune că România a intrat într-un proces de lentă şi deloc uşoară normalizare, naţiunea română putându-se, în sfârşit, concentra asupra proceselor esenţiale de care depindea viitorul ei. Primul meu mandat constituţional de şef al statului a fost dedicat, în plan intern, asigurării condiţiilor necesare unei transformări economice de sistem care să conducă la crearea instituţiilor şi mecanismelor economiei concurenţiale de piaţă, concomitent cu consolidarea funcţionării democratice a statului de drept, iar în plan extern apropierii de NATO şi de Uniunea Europeană. Ca urmare a acestor eforturi, România a devenit membră a Consiliului Europei, a fost prima ţară care a semnat Parteneriatul pentru pace, a devenit membru-asociat al Uniunii Europene şi a început demersurile necesare pentru aderarea cu drepturi depline la Uniune. Fidel convingerilor mele, am acţionat pentru construirea unui larg consens politic şi naţional în privinţa integrării României în Uniunea Europeană şi în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Acest consens şi-a găsit expresia în ,,Declaraţia de la Snagov", care însoţea ,,Strategia Naţională de Pregătire a Aderării României" la Uniunea Europeană. ,,Spiritul de la Snagov" exprima, în cel mai înalt grad, noile elemente care definesc solidaritatea naţională şi noile valori care stau la baza construcţiei identităţii noastre naţionale, după ieşirea din totalitarism. Ceea ce am realizat împreună cu toate forţele politice, cu organizaţiile societăţii civile, în perioada 1992 - 1996, se constituie în adevărate motoare ale unei schimbări ample şi profunde a României, motoare care acţionează şi astăzi. Apreciez drept pozitive şi benefice, în plan politic şi democratic, cele două alternanţe la putere, petrecute în noiembrie 1996 şi la sfârşitul anului 2000. Ele au dovedit că România a reuşit în eforturile ei sincere şi susţinute de a edifica o democraţie funcţională, sprijinită de un stat de drept ale cărui instituţii sunt funcţionale şi îşi ocupă locul lor firesc în societate, devenind partenerii normali ai cetăţenilor care, la rândul lor, sunt tot mai conştienţi de drepturile, libertăţile şi obligaţiile care le revin. Când am adoptat ,,Strategia de Pregătire a Aderării României la Uniunea Europeană am structurat-o ca pe un veritabil program de dezvoltare a spaţiului politic, a democraţiei, a economiei şi societăţii româneşti. Din păcate, renunţarea la aplicarea prevederilor şi calendarului ,,Strategiei", a fost un mare handicap în procesul de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, care a generat întârzieri şi mari costuri economice şi sociale. Sunt convins că, în condiţiile păstrării consensului în privinţa obiectivelor transformării de sistem din România în perioada 1997 - 2000, nu doar am fi evitat 3 ani şi mai bine de declin şi de agravare a problemelor economice şi sociale, ci am fi reuşit să ne atingem mai rapid scopul esenţial, acela de integrare în Uniunea Europeană. De aceea, în perioada în care am fost şef de partid în Opoziţie, am militat pentru corectarea politicilor economice şi sociale ale guvernării, pentru reconstruirea consensului naţional şi pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare a României care să răspundă imperativelor integrării europene şi euroatlantice. Doamnelor şi domnilor, Am pus cel de-al doilea mandat constituţional de şef al statului sub semnul accelerării proceselor de integrare europeană şi euro-atlantică a României, atât prin îmbunătăţirea performanţelor interne în plan politic, economic, social şi cultural, inclusiv prin reluarea procesului de reconciliere naţională şi de asumare a trecutului istoric, cât şi prin creşterea vizibilităţii şi credibilităţii României în plan extern. Am continuat fără ezitare acele iniţiative ale fostului şef al statului, care au fost necesare şi utile României. Nu am crezut niciodată că lumea începe şi se termină cu un personaj politic, oricât de charismatic ar fi el. Performanţa unei naţiuni şi, în consecinţă, cea a liderilor ei, se măsoară în capacitatea ei de a genera şi pune în operă proiecte pe termen lung, de a urmări realizarea lor cu tenacitate şi determinare. Dacă ar fi să răspund la întrebarea: care a fost cea mai mare realizare a mandatelor mele ca şef al statului, dincolo de revenirea la democraţie, integrarea în NATO şi finalizarea cu succes a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, aş spune că ea priveşte elaborarea unui proiect de viitor pentru România, bazat...(Aplauze) Vă mulţumesc. ...bazat pe valorile şi principiile europene, proiect care are ca idee centrală faptul că socialul determină atât politicul, cât şi economicul. Aceasta este esenţa acţiunii lansate, cu 2 ani în urmă, pentru elaborarea unei Strategii a dezvoltării durabile a României, în următoarele decenii - ,,România 2025". Obiectivul strategic major al acestui proiect este reducerea în timp a marilor decalaje care despart România de ţările dezvoltate ale Europei. Spre deosebire de programele de guvernare care trebuie, în mod fatal, să se rezume la un segment de timp limitat - 4 ani de mandat şi care sunt marcate de opţiuni politice, de partid - strategia pe termen lung permite reunirea tuturor forţelor vitale, active, ale naţiunii, indiferent de opţiunea lor politică şi ideologică, în jurul unui proiect comun, de interes naţional. Acest proiect de viitor ia în calcul marile mutaţii care au avut loc în lume în ultimele decenii, sfidările cărora trebuie să le facem faţă în deceniile care vin şi răspunde câtorva întrebări esenţiale: ce fel de societate dorim să construim, care îi sunt valorile şi cum se construieşte noua identitate naţională în context european şi euroatlantic? Primul răspuns priveşte tipul de societate pe care dorim să-l construim. O societate mai echitabilă, o societate a drepturilor şi obligaţiilor egale, a recunoaşterii depline şi a meritelor fiecăruia şi nu una a privilegiilor pentru profitorii sistemului. Acest tip de societate implică asigurarea tuturor condiţiilor de natură instituţională, legală şi economică, necesare pentru ca toţi cetăţenii români să aibă acces egal la serviciile publice, de sănătate, educaţie, protecţie socială, la justiţie, să aibă şanse egale atât în viaţa publică, în spaţiul politic, cât şi în viaţa economică şi socială a ţării. Justiţia şi solidaritatea socială sunt valorile determinante ale acestui model românesc de societate, care răspunde exigenţelor modelului social european. Societatea viitorului va fi o societate a cunoaşterii, a înaltei tehnologii, iar principala sa resursă va fi capitalul uman. Plecând de la aceste premise, am acordat, în timpul mandatului meu, o atenţie specială educaţiei şi cercetării ştiinţifice şi tehnologice. Am susţinut toate acele măsuri destinate modernizării şcolii româneşti de toate gradele, echipării ei cu tehnică informatică, facilitării contactelor cu mediile intelectuale şi universitare din ţările europene dezvoltate şi din Statele Unite ale Americii. România a devenit parte a unor programe care se desfăşoară la nivel continental sau global atât în cadrul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, cât şi al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor pentru structurarea elementelor constitutive ale ,,Societăţii Informaţionale" şi pentru reducerea a ceea ce se numeşte ,,Digital Divide", adică decalajul la nivelul cunoaşterii, accentuat de noile tehnologii, la scară globală. România a fost organizatoarea Conferinţei Regional Europene care a precedat Summit-ul Mondial pentru Societatea Informaţională, de la Geneva, de anul trecut. Am militat pentru definirea şi operaţionalizarea în România a unui sistem al ,,educaţiei permanente" care să ofere cetăţenilor acces la cunoştinţe şi la formare profesională pe întreaga perioadă a vieţii lor active. Doar astfel ei vor putea răspunde cerinţelor de pe piaţa muncii, aflate într-o dramatică şi rapidă schimbare. Am susţinut refacerea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare, în special a aceluia care are drept suport marile universităţi româneşti. Am încurajat cooperarea cercetătorilor români cu colegii lor din străinătate, participarea lor la proiecte transnaţionale. Am încercat să fac din acest mandat unul al promovării active, în ţară şi în lume, a tradiţiilor şi valorilor culturale româneşti, a realizărilor ştiinţifice şi artistice ale gânditorilor şi creatorilor români. Promovarea marilor talente ale creatorilor de cultură şi artă, a uriaşului patrimoniu cultural al României, este şi scopul înfiinţării Institutului Cultural Român şi a reorganizării, pe baze noi, a Institutelor Culturale din străinătate. Acest moment de referinţă, ca şi manifestările patronate de Academia Română şi de Ministerul Culturii, ,,Anul Eminescu", ,,Anul Brâncuşi", ,,Anul Caragiale", ,,Anul Irimescu", ,,Anul Ştefan cel Mare" pot oferi o imagine culturală normală a ţării noastre la începutul acestui mileniu. M-am străduit ca două dintre componentele esenţiale ale identităţii şi ale coeziunii noastre naţionale - Biserica şi Armata - să se bucure de prestigiul pe care îl merită, pe care l-au câştigat prin rolul pozitiv jucat, de-a lungul timpului, în procesul de făurire şi de afirmare a unităţii noastre naţionale. Apreciez contribuţia pe care Biserica Ortodoxă Română a avut-o la normalizarea vieţii noastre sociale, prin implicarea ei în proiecte majore ale societăţii româneşti. Am încercat să sprijin, atât cât am putut, iniţiativele cărora Prea Fericitul Teoctist şi alţi înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române le-au conferit credibilitate şi consistenţă. De asemenea, am apreciat preocuparea constantă a ierarhilor şi credincioşilor catolici şi greco-catolici, precum şi a celorlalte confesiuni de a păstra identitatea naţională şi culturală, ataşamentul faţă de valori, precum democraţia, libertatea, toleranţa, respectul demnităţii umane. În toţi aceşti ani , Armata Română a traversat un dificil proces de restructurare şi modernizare, care s-a derulat în paralel cu cel al desfăşurării acţiunilor pentru aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. Reforma armatei corespunde în primul rând nevoilor de apărare ale României şi opţiunilor noastre de integrare. Prin profesionalizarea armatei am urmărit realizarea unei forţe militare reduse, eficiente şi flexibile, care să fie capabilă să răspundă nevoilor naţionale de securitate, să desfăşoare o gamă tot mai diversificată de misiuni, iar în contextul actual să răspundă şi aşteptărilor pe care NATO le are faţă de România. La cea de a doua întrebare, care sunt valorile noii societăţi, răspunsul este simplu: valorile comune întregii Europe - democraţia, ca regim politic, respectul strict al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, responsabilitatea individului şi a societăţii faţă de viitorul comun al umanităţii, toleranţa, căutarea consensului, rezolvarea crizelor şi conflictelor prin dialog şi negocieri, respectul identităţilor grupurilor minoritare, echitatea şi justiţia socială, solidaritatea indivizilor şi a naţiunilor. Aceste valori nu construiesc doar noua identitate a României, ca stat european, ci şi identitatea europeană a fiecăruia dintre noi. Cea mai bună dovadă că aşa stau lucrurile o reprezintă capacitatea de adaptare a românilor care, profitând de libertatea de a circula în spaţiul Schengen, au răspuns extrem de pozitiv şi de repede la cerinţele societăţilor şi economiilor în care au ales să se exprime, pe termen mai lung sau mai scurt. Nu idealizez lucrurile, dar lucrul esenţial pe care îl vor învăţa românii din contactul lor nemijlocit cu lumea occidentală este asumarea responsabilităţii. Eu cred că asumarea responsabilităţii, în familie şi în societate, reprezintă motorul schimbării în bine a mentalităţilor româneşti, al dinamizării societăţii şi al adaptării la noile sfidări. Doamnelor şi domnilor, Această enunţare, fatalmente sumară şi selectivă, nu ar fi completă dacă nu s-ar referi şi la neîmplinirile, dar şi la slăbiciunile societăţii noastre. Referindu-mă la ele, îmi asum şi partea mea de răspundere în privinţa neîmplinirilor din aceşti ani. O mare slăbiciune a noastră, ca naţiune, o reprezintă lipsa de consecvenţă în urmărirea obiectivelor pe care singuri ni le-am propus. Nu vom putea fi consideraţi parteneri egali şi respectaţi de către celelalte naţiuni dacă nu vom da dovadă de consecvenţă în îndeplinirea angajamentelor şi dacă nu ne vom respecta cuvântul dat. O altă slăbiciune esenţială este legată de incapacitatea noastră de a lucra împreună pentru realizarea unor proiecte de viitor. Suntem prea divizaţi, dăm prea adesea dovadă de indiferenţă faţă de ceilalţi, nu înţelegem pe deplin nevoia de solidaritate, ca liant social. O naţiune este mult mai mult decât suma indivizilor care o compun. Regret că acţiuni importante privitoare la reconcilierea naţională şi la întărirea solidarităţii tuturor românilor nu au fost susţinute tocmai de aceia care se prezintă drept exponenţi ai ,,societăţii civile". Este inacceptabil ca măsuri de natură economică, destinate creşterii coeziunii sociale, reducerii marginalizării unor grupuri sociale excluse din cauza sărăciei, să fie criticate pe nedrept şi respinse, să fie ridiculizate sau considerate ,,pomană electorală". Există în atitudinea celor care practică un astfel de demers un dispreţ profund faţă de oameni, care are la bază convingerea că banul, şi nu meritele personale, este singurul criteriu de selecţie şi unic indicator al succesului în societate. România trebuie să producă permanent mai multă bogăţie, pe care, prin mecanisme specifice, comune întregii lumi civilizate, să o redistribuie la nivelul întregii societăţi. În caz contrar, o altă slăbiciune importantă a societăţii româneşti, grava polarizare socială şi, mai nou, educaţională, va afecta iremediabil viitorul nostru. Nu mai putem gândi capitalismul ca la începutul secolului XIX. Regret că mijloacele pe care economia în tranziţie le-a pus la dispoziţia statului nu ne-au permis o mai rapidă şi substanţială reducere a sărăciei. Lupta cu sărăcia va rămâne o constantă a acţiunii oricărui şef de stat şi a oricărui guvern al României pentru mulţi ani de aici înainte. Sistemele de protecţie socială, fie că se referă la sănătate, la pensii, la ajutoare de şomaj, sunt sisteme de solidaritate, inclusiv de solidaritate între generaţii. Refuzând să ne asumăm răspunderi pentru cei inactivi - pensionari, şomeri, copii, tineri, elevi şi studenţi - prin neplata asigurărilor sociale, le refuzăm acestora drepturi
fundamentale. Iată de ce sunt periculoase evaziunea fiscală, corupţia, neplata impozitelor şi a taxelor, refugiul unora în paradisuri fiscale. Ca preşedinte al României, am avut permanent în atenţie problemele categoriilor celor mai defavorizate, în special pe cele ale pensionarilor şi persoanelor în vârstă. Ştiu că pensiile sunt mici, că ele nu ajung să acopere nevoile materiale ale unui trai decent. De câte ori a fost posibil, din punct de vedere economic, am convenit, împreună cu Guvernul, să acordăm cu prioritate resursele suplimentare, indexării, recorelării şi măririi pensiilor. Ca şef al statului, am acordat, în egală măsură, atenţie problemelor tuturor copiilor României, cu o preocupare specială pentru copiii instituţionalizaţi. Multe dintre problemele lor de natură materială, dar şi legală, au fost rezolvate, iar viaţa lor s-a îmbunătăţit, într-o oarecare măsură. Avem încă multe lucruri de făcut pentru toţi copiii noştri şi nu le putem realiza decât unindu-ne eforturile şi dând dovadă de simţ civic şi de sensibilitate socială. Egalitatea şanselor nu poate rămâne un simplu enunţ, o prevedere constituţională lipsită de relevanţă. Ea trebuie pusă consecvent în practică, prin măsuri adecvate, prin politici publice inteligente şi realiste. În viitor, trebuie să ne concentrăm atenţia asupra familiei, pentru a o repune în centrul mecanismelor de solidaritate socială şi pentru a reda cetăţenilor un anume simţ al responsabilităţii, pe care începem să-l ignorăm. O altă slăbiciune, relevată şi în recentele rapoarte de ţară privitoare la România, este cea legată de capacitatea administrativă redusă a statului nostru atât la nivelul instituţiilor centrale, cât şi la nivelul colectivităţilor locale. Această slăbiciune priveşte şi justiţia în toate aspectele ei esenţiale. Pe fondul acestei slăbiciuni, instituţionale şi legale, totodată, s-a dezvoltat fenomenul corupţiei. În conformitate cu atribuţiile mele constituţionale şi legale, am contribuit la crearea instituţiilor şi a cadrului legal necesar combaterii eficiente a fenomenului corupţiei. Măsurile pe care le-am luat, inclusiv prin înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, au început să dea unele rezultate. Dar, desigur, ele rămân să-şi dovedească pe deplin eficienţa în lunile şi în anii care vin. Ele singure, însă, instituţiile, nu vor putea face faţă sarcinilor care le revin, fără un sprijin ferm din partea cetăţenilor. Combaterea corupţiei, a capitalismului de cumetrie este nu doar lupta statului, ci este cauza fiecăruia dintre noi. Am încurajat forţele politice să-şi construiască mecanisme de protecţie, care să ducă la excluderea din viaţa publică a politicienilor corupţi. Apreciez, în acelaşi timp, iniţiativele sincere şi dezinteresate ale organismelor societăţi civile. Am încercat, în toţi aceşti ani, ca prin exemplul personal, să-i sprijin moral pe toţi aceia care şi-au asumat răspunderi în lupta împotriva corupţiei, fie ei oameni politici, lideri de opinie sau membri ai organizaţiilor societăţii civile. Cea mai mare eroare ar fi, însă, să continuăm politizarea luptei anticorupţie. Nu există corupţii noştri, care sunt buni, şi corupţii lor, care sunt răi. Corupţia este un flagel al societăţii româneşti, care zdruncină încrederea oamenilor în democraţie. Nu doresc să închei acest capitol, fără a mă referi la slăbiciunile democraţiei româneşti, deşi nu împărtăşesc opiniile celor care afirmă că avem o democraţie de faţadă. Sunt conştient de faptul că trebuie să facem eforturi susţinute pentru consolidarea democraţiei şi a statului de drept în România. Este adevărat că există încă mult formalism în abordarea acestei probleme. Esenţa succesului unui regim democratic constă în transformarea individului în cetăţean conştient de drepturile, libertăţile şi obligaţiile sale, un cetăţean capabil să se raporteze critic la realităţi şi să-şi asume responsabilităţi. Acest proces presupune, pe de o parte, existenţa unei educaţii civice adecvate scopului propus, iar pe de altă parte, extinderea formelor democraţiei participative, care să compenseze slăbiciunile democraţiei reprezentative. Lumea viitorului, dominată de societatea cunoaşterii, pune în faţa naţiunilor sarcina găsirii de noi soluţii pentru o bună guvernare şi o creştere economică de calitate, care implică sustenabilitate, durabilitate, folosirea raţională a resurselor şi protecţia mediului. Această sarcină aduce în prim plan calitatea dezbaterii publice. Una dintre realizările esenţiale ale Revoluţiei Române o reprezintă garantarea libertăţii de exprimare, respectiv, a libertăţii presei. Nimeni şi nimic nu pot justifica atingerile aduse libertăţii presei şi libertăţii de exprimare, nici măcar eventualele excese ale unei prese mai exuberante sau mai puţin profesioniste. Am sprijinit modificările aduse Codului penal, care dezincriminează insulta şi exclud condamnarea la închisoare a jurnaliştilor. Sunt convins că, pe măsură ce mass-media va beneficia de mai multe resurse de natură financiară, ea va reuşi să-şi consolideze independenţa şi să-şi păstreze libertatea de a critica ceea ce este de criticat, şi de a sprijini acele acţiuni ale puterii publice care servesc interesului general al societăţii. Ţin să-mi exprim, şi cu acest prilej, solidaritatea cu jurnaliştii care au avut de suferit de pe urma unor agresiuni în exercitarea meseriei lor. Aceste practici sunt inacceptabile, iar autorii lor trebuie pedepsiţi cu toată severitatea. Instituţiile specializate ale statului au încă datorii faţă de mediile de informare în privinţa tragerii la răspundere a vinovaţilor. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că nu putem avea o dezbatere publică de calitate, atâta vreme cât vom ceda tentaţiei de a ne concentra nu asupra problemelor de fond, ci asupra unor subiecte periferice, care ţin mai degrabă de faptul divers, chiar şi atunci când este vorba de lucruri importante, cum ar fi dezvoltarea, integrarea europeană şi euro-atlantică. Ca şef al statului, am promovat, în limitele atribuţiilor mele constituţionale, teme importante pentru dezbaterea publică privitoare la proiectul de viitor al României, privitoare la obiectivele şi consecinţele integrării europene şi euro-atlantice privind valorile societăţii româneşti. Trebuie să constat, cu amărăciune, că mulţi formatori de opinie au ignorat sau au tratat superficial aceste teme, preferând teme minore, fără miză. Ca om care a cunoscut atât sistemul politic interbelic, cât şi pe cel din perioada totalitară, m-am străduit, în anii care au urmat Revoluţiei din Decembrie 1989, să contribui la formarea şi afirmarea unui sistem de partide cu adevărat pluralist şi responsabil. Nu există democraţie în absenţa unor partide politice puternice, bine definite ideologic şi promotoare ale unor viziuni şi proiecte de viitor, ale unor sisteme de valori pozitive. Partidele trebuie să-şi asume sarcina recrutării, pregătirii şi promovării elitelor politice ale acestei ţări. Este de apreciat efortul forţelor politice care, în ultima vreme, şi-au pus mai hotărât problema democratizării lor interne, a primenirii elitelor şi a reformulării programelor lor politice, în acord cu realităţile României, cu noul său statut şi cu exigenţele apartenenţei la Uniunea Europeană şi la N.A.T.O. În acelaşi timp, apreciez întărirea organismelor societăţii civile, care se constituie, alături de alte forţe sociale, în veritabile contraputeri, capabile să corecteze excesele instituţiilor statului. Ar fi, însă, o mare greşeală ca între instituţiile statului de drept, purtătoarele interesului public, în special între cele care au legitimitatea democratică a scrutinului electoral, şi organismele societăţii civile, care sunt purtătoarele unor interese punctuale şi limitate, să înceapă o luptă pentru supremaţie în exercitarea puterii. Această luptă nelegitimă şi imorală reprezintă, din punctul meu de vedere, un grav pericol pentru democraţie. Puterea suverană a poporului se împarte şi este exercitată, transparent şi responsabil, de instituţiile statului de drept, care au legitimitatea votului cetăţenilor. În caz contrar... (Aplauze.) În caz contrar, cetăţenii vor refuza, în număr tot mai mare, să participe la viaţa politică, erodând, astfel, încrederea în democraţie, ca sistem politic. Aceste consideraţii nu sunt teoretice. Ele exprimă o stare de fapt, pe care trebuie să o conştientizăm şi căreia trebuie să-i dăm răspunsuri adecvate. Distinşi participanţi, Doamnelor şi domnilor, România anului 2004 este o ţară profund transformată în bine faţă de România anului 1989. Când facem bilanţul ultimilor 15 ani, contează nu doar unde am ajuns, ci, mai ales, de unde am plecat. De la România autarhică, izolată a ultimilor ani ai ceauşismului, la România membră a N.A.T.O. şi viitoare membră a Uniunii Europene, am parcurs, în condiţii dintre cele mai grele, un drum care altora le-a luat mult mai mult timp. Putem fi mândri de ceea ce am înfăptuit, putem fi mândri că suntem parteneri respectaţi ai statelor comunităţii europene şi euro-atlantice, că noul nostru statut confirmă succesul eforturilor noastre de a transforma societatea şi economia, de a întreprinde un lung şir de reforme, cele mai multe cu adevărat radicale, care ne-au permis să fim compatibili cu instituţiile şi valorile civilizaţiei occidentale. Suntem o ţară care, folosind cele două ancore: integrarea în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană, exercită o influenţă pozitivă în spaţiul geopolitic căreia îi aparţine, zona central-sud europeană. Pe aceia cărora, într-un fel sau altul şi din motive diferite, le place să sublinieze în permanenţă excepţionalismul României, mai ales în contexte negative, afirmaţia următoare le va produce mari decepţii: România este o ţară normală, cu o economie normală, cu valori normale, cu probleme normale şi cu cetăţeni normali. (Aplauze.) Existenţa decalajelor de dezvoltare, cu rădăcini adânci în istoria mai îndepărtată şi mai apropiată, este o realitate care ne obligă să facem eforturi pentru a le micşora. Principalul instrument, pe care îl putem folosi pentru micşorarea decalajelor de dezvoltare, este creşterea economică susţinută pe termen îndelungat, în ritmuri mult mai mari decât media europeană. Trebuie să remarcăm, cu satisfacţie, îmbunătăţirea vizibilă a performanţelor economiei româneşti în ultimii 4 ani, iar Guvernul - împreună cu Banca Naţională a României şi cu toţi cei implicaţi în definirea şi aplicarea politicilor economice, financiare, monetare, industriale, agricole şi comerciale - merită aprecierea şi felicitările noastre. Analiza cauzelor şi mecanismelor care au condus la menţinerea, timp de mai bine de 4 ani, a unei creşteri economice, în ritmuri superioare valorii de 5% din produsul intern brut relevă schimbările structurale din economie. Păstrarea echilibrelor macroeconomice, stabilizarea şi predictibilitatea monedei naţionale, creşterea la valori fără precedent a rezervelor valutare ale ţării, scăderea deficitelor bugetare, a inflaţiei şi a şomajului, creşterea producţiei industriale şi agricole, a investiţiilor, a exporturilor, a productivităţii muncii sunt realităţi incontestabile, confirmate de obţinerea statutului de economie funcţională, dar şi de creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, deşi încă modestă. Va trebui să menţinem ceea ce am realizat în materie de performanţă economică, prin continuarea reformelor şi a politicilor care ne-au permis aceste bune performanţe. Nu este momentul unor noi experimente de genul terapiilor de şoc, care ne-au aruncat, în 1997, într-o gravă recesiune. Prin politici prudente... (Discuţii în Grupurile parlamentare P.N.L. şi P.D.) Acestea sunt realităţi şi statistice, şi sociale. Nu aveţi ce să contestaţi. Aici nu este vorba de nici un fel de politică şi de politizare, este vorba de o realitate obiectivă, şi economică, şi statistică. (Aplauze.) Prin politici prudente, prin păstrarea echilibrelor macroeconomice, prin stimulente de natură fiscală, dar şi prin crearea condiţiilor necesare creşterii volumului şi calităţii investiţiilor interne şi externe, să consolidăm ceea ce am realizat în aceşti ultimi 4 ani. Trebuie să facem un mare efort naţional... (Aplauze.) Trebuie să facem un mare efort naţional pentru a ne pregăti cum se cuvine pentru aderarea la Uniunea Europeană. Următorii doi ani sunt decisivi pentru felul în care se va integra ţara noastră în Uniunea Europeană. Important mi se pare faptul că, în acest efort, nu mai suntem singuri, că solidaritatea prietenilor şi partenerilor noştri este o realitate palpabilă. (Aplauze.) La rândul nostru, avem obligaţia să răspundem la solidaritate cu solidaritate. În virtutea acestei datorii morale suntem în Afganistan, în Irak, în Bosnia, Kossovo şi acolo unde participarea noastră este necesară. În numele valorilor în care credem, ne-am alăturat Statelor Unite ale Americii şi ţărilor membre N.A.T.O. în lupta împotriva terorismului. În numele aceloraşi valori, contribuim, după puterile noastre, la eforturile O.N.U. şi ale organismelor sale specializate pentru reducerea sărăciei la nivel global, pentru crearea condiţiilor ca procesul de mondializare să aducă beneficii tuturor naţiunilor lumii. Cred sincer că, în acest proces de normalizare a României, instituţia prezidenţială a jucat un rol important, alături de legislativ, executiv, de puterea judecătorească şi de cetăţenii acestei ţări. Ceea ce am încercat în aceşti ani, ca şef al statului, a fost să impun în conştiinţa oamenilor imaginea unei instituţii responsabile, conştientă de rolul său constituţional şi preocupată permanent de construirea consensului în marile teme de politică internă şi externă, o instituţie deschisă dialogului cu toate forţele politice, cu cetăţenii, apărătoare şi promotoare a interesului naţional în faţa partenerilor externi ai României. În momente grele pentru societatea românească, instituţia prezidenţială şi-a îndeplinit rolul de mediator, contribuind la dezamorsarea conflictelor şi la evitarea confruntărilor. Am făcut un efort considerabil pentru a comunica direct şi cât mai transparent cu cetăţenii României, cei faţă de care avem obligaţiile pe care le implică contractul social, care ne leagă de ei pe noi toţi, responsabili politici, demnitari sau înalţi funcţionari ai statului. I-am ascultat şi, pe cât posibil, am contribuit la rezolvarea unora dintre problemele lor. Am încercat să înţeleg care sunt slăbiciunile statului şi ale instituţiilor sale centrale şi locale, pentru a contribui la remedierea lor şi a face mai eficiente şi mai responsabile instituţiile statului faţă de cetăţeni. Adesea am reuşit ceea ce ne-am propus. Uneori am dat greş. Am învăţat şi din erori şi din succese. Nu există bucurie şi satisfacţie mai mare decât atunci când poţi să faci bine oamenilor. Sunt conştient că România nu este o ţară perfectă, că ne rămân multe încă de făcut pentru a ne bucura de bunăstarea şi prosperitatea ţărilor dezvoltate. Am făcut, însă, paşi esenţiali în direcţia bună, mai ales în planul construcţiei democratice. Cu cât vom fi o ţară mai democratică, cu atât performanţele noastre economice şi sociale vor fi mai bune. 1 ianuarie 2007 va fi, pentru România, un moment istoric, la fel de important ca şi 1 Decembrie 1918 şi 22 Decembrie 1989. Atunci, România va încheia un lung proces de evoluţie, de modernizare instituţională, de construcţie identitară, care a fost inclus începând cu generaţia paşoptistă în programul politic al naţiunii române. Integrarea în Uniunea Europeană şi în N.A.T.O. semnifică faptul că România intră într-o nouă fază a dezvoltării în care, pentru a progresa, trebuie să-şi armonizeze interesele şi să-şi împartă suveranitatea cu alte state, care doresc să ofere lumii un exemplu de succes al unui proiect unificator realizat prin mijloace paşnice. Ne aşteaptă noi încercări, vor fi greutăţi, dar şi realizări importante, iar românii vor avea, cu certitudine, un viitor mai bun, mai sigur şi mai prosper. Îmi închei acest mandat cu satisfacţia lucrului împlinit şi mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în efortul de reconstrucţie democratică a României. Mulţumesc cetăţenilor români, care mi-au acordat încrederea lor şi care au văzut în instituţia prezidenţială un reper şi un partener. Mulţumesc prietenilor şi partenerilor României, care ne-au ajutat să trecem peste greutăţi şi ne-au încurajat în eforturile noastre de îndeplinire a condiţiilor de aderare la comunitatea europeană şi euro-atlantică. Mulţumesc tuturor partidelor politice şi tuturor foştilor prim-miniştri ai României, cu care am colaborat în cele mai bune condiţii, în aceşti ani. Nu în ultimul rând, mulţumesc Parlamentului României, care a ştiut să fie o instituţie-far a democraţiei româneşti şi care merită aprecieri şi o imagine publică pe măsura importanţei şi responsabilităţilor sale. (Aplauze.) Cei care mă vor urma la conducerea statului vor avea de rezolvat alte tipuri de probleme şi de mediat alte forme de conflict. Să nu uite, însă, un lucru esenţial: încrederea cetăţenilor se câştigă extrem de greu şi se pierde uşor. Fără încrederea cetăţenilor, le va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să-şi ducă la bun sfârşit mandatul. Ne aflăm într-un moment crucial al istoriei noastre şi nu avem dreptul să ne ratăm viitorul. România nu a avut, în istoria ei, un moment mai favorabil pentru a-şi împlini destinul şi pentru a se afirma ca o ţară modernă, apărătoare şi promotoare a unor valori şi idealuri generoase. Pentru aceasta, trebuie să ne asumăm, fiecare în parte, misiunea care ne revine, să dăm dovadă de curaj, de inteligenţă, de generozitate, să lucrăm împreună pentru binele personal, dar şi pentru binele naţiunii. Să continuăm împreună ceea ce am început în vâltoarea Revoluţiei Române. Să lăsăm de-o parte dezbinarea, să ne reconciliem cu noi, cu trecutul nostru. Să ne apărăm valorile şi să le facem cunoscute lumii. Să intrăm în dialog cu celelalte culturi şi civilizaţii, cu conştiinţa faptului că suntem deţinătorii unui patrimoniu acumulat de generaţii succesive, care ne defineşte ca naţiune şi ca popor, că avem ceva de spus lumii despre noi, dar şi despre mersul lumii. Să învăţăm de la alţii ceea ce ni se potriveşte şi ne poate ajuta să progresăm. Naţiunea română trebuie să-şi facă din vocaţia construcţiei un crez al existenţei ei. Am demolat destul şi nu întotdeauna cu folos. A venit vremea construcţiei, a întemeierii şi, după puterile mele, voi promova - şi de aci înainte - un demers constructiv. Consider de datoria mea să contribui la împlinirea proiectului european al României, la construirea consensului în privinţa marilor obiective ale interesului naţional. Văd în împlinirea lor... (Aplauze.) Văd în împlinirea lor suprema răsplată, la care poate aspira un lider politic şi un om. Vă mulţumesc pentru atenţie! (Aplauze puternice şi îndelungi.)
|
|
