Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 februarie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.10/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 februarie 2005

  Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.  

Şedinţa a început la ora 17,05.

Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Victor Ponta şi Nicolae Titu Gheorghiof, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor. Vă anunţ că din totalul celor 332 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 261; sunt absenţi 71 de deputaţi; participă la alte acţiuni parlamentare 7 colegi.

Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint Informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor, care urmează a fi avizate de comisiile permanente.

Deci, la Biroul permanent al Camerei au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative:

1. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.80/1997 pentru Ratificarea Convenţiei Europene de Extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, şi a protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru politică externă; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Termen de depunere a raportului: 22 februarie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2004 pentru modificarea denumirii şi clasificării mărfurilor din tariful vamal de import al României şi al taxelor aferente acestora, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniul personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.137/2004 referitoare la unele măsuri privind utilizarea profitului Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" pentru finanţarea unor obiective majore de investiţii, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2004 pentru modificarea art.11, precum şi pentru prorogarea termenelor prevăzute la art.9 alin.1 şi 4 din Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nr.341/2004, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.128/2004 pentru modificarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.73/1997 privind asigurarea şi creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamnă-iarnă destinate localităţilor izolate din Delta Dunării, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrului ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2004 privind unele măsuri pentru eliberarea şi înmânarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrului ecologic; pentru avize - Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.93/2004 pentru completarea alin.1 al art.79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3315/2004 privind dezvoltarea regională în România, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrului ecologic; pentru avize - Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.121/2004 privind unele măsuri pentru eficientizarea activităţii din domeniul sănătăţii, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.136/2004 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2003 pentru ratificarea acordurilor dintre Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Fondul global de combatere a SIDA, tuberculozei şi malariei privind racordarea a două credite nerambursabile pentru combaterea HIV, SIDA şi tuberculozei, semnate la Geneva la 6 iunie 2003, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.135/2004 pentru modificarea unor acte normative ce reglementează activitatea din domeniul sanitar, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi din valorificarea activelor bancare neperformante, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, urmând a elabora un raport comun, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

15. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.125/2004 privind instituirea unor măsuri speciale de reabilitare a unor blocuri de locuinţe situate în localităţi din zone defavorizate şi/sau monoindustriale, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.122/2004 pentru modificarea art.4 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic; pentru avize - Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2004 pentru completarea Codului penal, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizată, în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 17 februarie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2005 pentru modificarea alin.3 al art.54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrului ecologic, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 1 martie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

19. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2005 privind reorganizarea activităţii de consultanţă agricolă, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 februarie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 3 martie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:  

Stimaţi colegi,

Aceasta a fost informarea de la primul punct al ordinii de zi. În continuare vreau să vă informez că vă puteţi exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi:

Legea pentru înfiinţarea comunei Spulber privind reorganizarea comunei Paltin, judeţul Vrancea;

Legea privind schimbarea denumirii şi a satului de reşedinţă ale comunei Dorgoş, judeţul Arad;

Legea pentru Ratificarea acordului de împrumut, primul împrumut de ajustare programatică PAL1 dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 27 septembrie 2004.

Video in format Flash/IOS Aprobarea de modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente.  

Stimaţi colegi,

Câteva propuneri de modificări în componenţa unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor propuse de unele grupuri parlamentare:

Grupul parlamentar al PSD propune trecerea domnului deputat Ion Giurescu de la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare la Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi a domnului deputat Constantin Niţă de la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare la Comisia pentru industrii şi servicii.

Grupul parlamentar al PRM propune trecerea domnului deputat Ştefan Baban de la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Grupul parlamentar al PNL propune desemnarea domnului deputat Romică Andreica în calitate de membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi a domnului deputat Sorin-Gabriel Zamfir în calitate de membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Grupul parlamentar al PD propune trecerea domnului deputat Constantin Petrea de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială la Comisia pentru industrii şi servicii în locul domnului deputat Gheorghe Albu.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Supun în bloc aceste modificări de componenţă a comisiilor permanente votului plenului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, modificările au fost aprobate.

Video in format Flash/IOS Constituirea Comisiei de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale ROMPETROL RAFINARE S.A. - Constanţa.  

Avem să constituim o comisie de mediere. Iată deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale "ROMPETROL RAFINARE" S.A. - Constanţa: Vasile Cosmin Micula - grupul parlamentar al PSD; Petru Gojda - PSD; Mugurel Liviu Sârbu - PSD; Andrei Dominic Gerea - PNL; Dorinel Ursărescu - PNL; Nicolae Bara - PD; Octavian Mircea Purceld - PRM.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această comisie de mediere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru acceptarea de către România a unor documente reprezentând Poziţii Comune adoptate în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună a Uniunii Europene.  

Urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi.

Proiectul de Lege pentru acceptarea de către România a unor documente reprezentând poziţii comune adoptate în cadrul Politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene.

Potrivit art.108 din Regulamentul Camerei, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor art.100 şi 111 din Regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole şi durata de timp afectată dezbaterii acestui proiect de lege.

Invit preşedintele Comisiei pentru politică externă, sesizată în fond, să facă propunerile regulamentare.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Glăvan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia pentru politică externă a fost sesizată spre dezbatere şi avizare pe fond - în procedură de urgenţă - cu Proiectul de Lege pentru acceptarea de către România a unor documente reprezentând poziţii comune adoptate în cadrul Politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene.

Vă cer permisiunea a sublinia faptul că, potrivit Constituţiei, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, Senatul fiind Camera decizională.

În conformitate cu prevederile art.21 alin.1 din Legea nr.590 din 2003 privind tratatele, poziţiile comune adoptate de Uniunea Europeană trebuie supuse spre dezbatere Parlamentului.

Proiectul de lege conţine o serie de documente, poziţii comune ale statelor membre ale Uniunii Europene într-o serie de chestiuni de politică externă, iar România, care a închis provizoriu Cap.27 PES de negociere, are obligaţia de acceptare şi adaptare la legislaţia comunitară din domeniu.

În şedinţa din 8 februarie 2005, comisia a luat în dezbatere proiectul de lege menţionat, avându-l ca invitat pe domnul Anton Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

La lucrări au fost prezenţi toţi cei 21 de membri ai comisiei, iar avizarea favorabilă a fost decisă cu unanimitate de voturi.

În concluzie, comisia propune Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma propusă de iniţiator.

Domnule preşedinte,

Propun pentru dezbaterea generală timpul de 5 minute, iar pentru fiecare articol 1 minut. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Începem cu titlul proiectului de lege. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al proiectului de lege.

Iertaţi-mă, sunt două articole pe care aş vrea să le examinăm separat.

La art.1 dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.1.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.2.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Mai este un articol, 3, care este referitor la anexe. Dar şi acesta trebuie votat.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Este vorba de o lege ordinară, procedura de vot urmând să fie votul deschis, cu mâna ridicată.

Dacă sunteţi de acord cu această procedură de vot.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi proiectul de lege a fost aprobat.

Desigur, pentru cvorumul de şedinţă, în astfel de situaţii, contează anunţul iniţial în legătură cu prezenţa.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri (Grupul POMPIDOU) din cadrul Consiliului Europei.  

În continuare, Proiectul de Lege privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri, grup constituit în cadrul Consiliului Europei.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Da, aveţi cuvântul. Domnul Anton Niculescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Niculescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt Anton Niculescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, şi în calitate de iniţiator aş dori să solicit aprobarea acestui proiect, care vine în întâmpinarea eforturilor dumneavoastră de integrare în Uniunea Europeană, deşi este vorba de o iniţiativă a Consiliului Europei.

Din punct de vedere financiar nu este nici o problemă. Cotizaţia cu care trebuie să participăm este deja inclusă în Bugetul Agenţiei Naţionale "ANTIDROG" din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Deşi nu este un tratat în sensul Legii nr.590/2003, este numai o formă de cooperare, la care noi am consimţit să participăm. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Din partea comisiei sesizate în fond are cuvântul domnul preşedinte Ştefan Glăvan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Glăvan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu nr.51102/2 februarie 2005, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a trimis Comisiei pentru politică externă, spre dezbatere şi avizare în fond, Proiectul de Lege privind participarea României ca membru cu drepturi depline la grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri, Grupul POMPIDOU, din cadrul Consiliului Europei.

Permiteţi-mi a preciza faptul că Grupul POMPIDOU este o organizaţie interguvernamentală destinată cooperării multidisciplinare în domeniul prevenirii şi combaterii consumului şi traficului de droguri, iar România participă la lucrările Grupului prin Agenţia Naţională "ANTIDROG" din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Cu acest proiect de lege au mai fost sesizate şi au avizat favorabil Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, precum şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor. Există, de asemenea, un aviz favorabil al Consiliului legislativ.

În raport de obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La dezbaterea proiectului, susţinut din partea Guvernului de domnul chestor principal Pavel Abraham din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, toţi cei 21 de membri ai comisiei au votat favorabil avizarea sa.

Ca atare, Comisia de politică externă propune plenului adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de iniţiator.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu.

În aceste condiţii, trecem la dezbaterea pe articole.

Începem cu titlul legii. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 1. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 2 al legii. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun votului dumneavoastră art. 2.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 3 al legii. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun votului art. 3.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi proiectul de lege a fost aprobat.

Repet ceea ce am spus săptămâna trecută, propunerea de început, de vot deschis pentru proiectele de lege pe care le examinăm. Considerăm că este o procedură de rutină. În măsura în care există lideri de grup care solicită un alt tip de vot, o altă procedură de vot, vă rog, înainte de votul final să anunţe acest lucru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare între România şi Banca Europeană de Investiţii privind Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, etapa a II-a, semnat la Bucureşti la 15 martie 2004 şi la Luxemburg la 19 martie 2004.  

Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare între România şi Banca Europeană de Investiţii privind Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, etapa a II-a, semnat la Bucureşti la 15 martie 2004 şi la Luxemburg la 19 martie 2004.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul secretar de stat Dragoş Neacşu. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Neacşu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Onoraţi membri ai echipei guvernamentale. Acest act normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Contractului de finanţare între România şi Banca Europeană de Investiţii privind Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, etapa a II-a, în valoare de 29 de milioane de euro, destinat reabilitării infrastructurii municipale în domeniul alimentării cu apă în oraşele Buzău, Piatra Neamţ şi Satu-Mare.

Îndeplinirea condiţiilor de intrare în vigoare a contractului este necesară pentru accesul la fondurile ISPA, complementare finanţării proiectului.

Anterior acestui proiect a mai fost cofinanţat de către aceeaşi bancă, cu suma de 55 de milioane de euro, Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, etapa I, de care beneficiază municipiile Craiova, Brăila, Paşcani şi Cluj.

Beneficiarii finali ai proiectului în etapa a II-a sunt: Regia Autonomă Municipală Buzău, Regia Autonomă Comunală Satu Mare şi Compania Judeţeană Apa SerV S.A. Piatra Neamţ, iar obiectivele proiectului vizează reabilitarea infrastructurii în domeniul alimentării cu apă, al îmbunătăţirii sistemelor de canalizare şi al tratării eficiente a apelor uzate în cele trei oraşe.

Sursele de finanţare ale proiectului sunt: împrumutul din partea Băncii Europene de Investiţii, în sumă totală de 29 de milioane de euro, fonduri ISPA, în sumă totală de 79.402.840 de euro, şi sume alocate din resursele financiare proprii ale beneficiarilor finali sau, după caz, sumele alocate din veniturile proprii ale autorităţilor administraţiei publice respective, în valoare totală de 11.890.929 de euro. Împrumutul este denominat în euro şi este acordat pe 25 de ani, din care 6 ani perioada de graţie, pentru care se percepe dobândă practicată pe piaţa financiară, la data şi pentru valuta tragerii.

Banca Europeană de Investiţii are costuri reduse, fiind o bancă de rang AAA, care îşi procură resursele de finanţare la costuri foarte reduse, şi este o instituţie non-profit, astfel încât nu percepe comision de angajament sau alte comisioane aferente împrumutului.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a întocmit raport de adoptare în forma prezentată de Guvern, competenţa decizională aparţinând Senatului, conform art. 75 din Constituţia României, republicată, şi art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ în forma rezultată din raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte mult.

Din partea comisiei, domnul deputat Gubandru. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Gubandru:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor s-a întrunit în şedinţă în data de 2 februarie 2005 şi în unanimitate de voturi a hotărât supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma prezentată de Guvern.

Vreau să vă mai reamintesc faptul că proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituţia României, republicată, şi el este de competenţa decizională a Senatului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă doriţi să participaţi la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbaterile generale.

Trecem la examinarea proiectului de lege pe articole.

Începem cu titlul. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Supun votului titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dezbatem proiectul de lege pe articole.

Dacă sunt obiecţii în legătură cu art. 1? Nu sunt.

Supun votului art. 1.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 2.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun votului art. 2.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 3.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Îl supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 5.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (rămasă pentru votul final).  

Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Dacă doreşte să ia cuvântul cineva din partea iniţiatorilor? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, aveţi cuvântul domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin adresa nr. 301 din 20 octombrie 2004, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea reexaminării, la cererea preşedintelui României, a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21 din 2004 privind sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă.

Proiectul de lege a fost avizat şi dezbătut în fond în procedură obişnuită în şedinţa din 26 octombrie 2004.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea acestuia în forma adoptată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au participat 23 de deputaţi din 24. La dezbaterea proiectului de lege a fost invitat domnul secretar de stat Mircea Alexandru, din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Competenţa decizională este a Camerei Deputaţilor. Votul a fost dat în unanimitate de către comisie şi propunem adoptarea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Trecem la dezbaterea pe articole.

Titlul legii mai întâi. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul I.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun votului dumneavoastră art. I.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul II.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Rog liderii de grup să invite în sală toţi colegii. Este vorba de o lege organică şi va trebui să verificăm numărul de voturi.

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Nu e nevoie de vot!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Lăsăm pentru mâine votul final? Bine, de acord. Nefiind o chestiune controversată am crezut că putem să nu riscăm. Sunt de acord să mutăm votul final mâine la ora 11,00.

Stimaţi colegi,

Am adoptat titlul legii şi articolele proiectului de lege. Votul final îl vom realiza mâine în cadrul plenului, la ora 11,00.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2004 privind contractarea împrumuturilor externe de la instituţii financiare internaţionale pentru Programul de reabilitare a infrastructurii din oraşele mici şi mijlocii (SAMTID).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2004 privind contractarea împrumuturilor externe de la instituţii financiare internaţionale pentru Programul de reabilitare a infrastructurii din oraşele mici şi mijlocii (SAMTID).

Potrivit prevederilor art. 108 din Regulament acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor din Regulament urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole şi durata afectată dezbaterii în ansamblu.

Invit comisia să facă propunerile regulamentare.

Vă rog, domnule deputat Duşa.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

5 minute şi un minut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege direct pe articole.

Începem cu titlul proiectului de lege. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Este o lege ordinară.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2005 privind prorogarea termenului prevăzut la alin. (1) al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 46/2004 pentru modificarea art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere.  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2005 privind prorogarea termenului prevăzut la alin. 1 al art.II din Ordonanţa Guvernului nr.46/2004 pentru modificarea art.37 din Ordonanţa Guvernului nr.44/1997 privind transporturile rutiere.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog. Aveţi cuvântul, domnule ministru delegat László Borbély.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Borbély László (ministru delegat, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este vorba de o ordonanţă promovată de Guvern, fiind justificată promovarea acestui act guvernamental, în baza deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi a deciziei ARR şi Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, care au suspendat procedura de atribuire în sistem electronic a licenţelor pentru traseele judeţene, interjudeţene, între două judeţe limitrofe şi interjudeţene.

Articolul 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 46 din 2004 prevede ca termen de valabilitate a licenţelor pentru aceste trasee data de 31 decembrie 2004.

Datorită faptului că soluţionarea litigiilor aflate pe rolul Curţii de Apel a depăşit acest termen şi având în vedere necesitatea reglementării situaţiei operatorilor de transport, care, începând de la 1 ianuarie 2005 erau în imposibilitatea de a efectua transport de persoane, s-a decis, în urma sesizării Patronatului Român şi a Federaţiei Naţionale Patronale a Transportatorilor Rutieri, prin Ordonanţa Guvernului prorogarea termenului prevăzut la alin. 1 al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 46/2004, până la data de 30 iunie 2006. Rog să fiţi de acord cu aprobarea acestei ordonanţe.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte mult.

Din partea comisiei sesizate în fond, aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ţin să vă informez că ordonanţa în cauză a fost avizată favorabil de Consiliul legislativ, cu avizul nr. 1 din 5 ianuarie 2005, şi proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 3 februarie 2005, în forma propusă de iniţiator.

Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Comisia pentru industrii şi servicii a dezbătut în şedinţa sa din data de 9 februarie 2005 proiectul de lege şi l-a avizat fără modificări.

La fel vă informez că la dezbaterile asupra proiectului de lege au participat specialiştii din Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, sub conducerea domnului secretar de stat Alexandros Galiatatos.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei, în unanimitate, au hotărât aprobarea în forma prezentată şi adoptată de Senat.

La dezbateri au participat 21 de deputaţi din totalul de 25 de deputaţi, membri ai comisiei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu este cazul.

Trecem la dezbaterea pe articole. Începem cu titlul. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun votului titlul proiectului de lege.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La articolul unic dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun votului articolul unic.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Este o lege ordinară.

Vă informez, înaintea votului final şi vă consult în cadrul votului final asupra proiectului de lege, dacă sunteţi de acord cu acest text.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2004 pentru modificarea alin. (8) al art. 8 din Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.  

Ultimul text pe care îl dezbatem astăzi, înainte de a trece la următoarea fază a programului, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2004 pentru modificarea alin. 8 al art.8 din Legea nr.269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

Îl rog pe domnul preşedinte Stanciu să facă propunerile regulamentare, fiind în procedură de urgenţă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

După îndelungi consultări, biroul comisiei, conform regulamentului, a hotărât ca la acest unic articol să acordăm trei minute per total şi 65 de secunde pentru un articol. Vă mulţumesc. (Râsete în sală.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri înţelepte ale preşedintelui comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 2 abţineri propunerile au fost acceptate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege direct pe articole.

Titlul legii, dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

În ceea ce priveşte articolul unic, dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun votului dumneavoastră articolul unic.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Este o lege ordinară. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului:  

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc foarte mult. Trecem la următorul segment al programului nostru, este vorba de primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului şi o rog pe doamna vicepreşedinte Daniela Popa să continue această procedură, la prezidiul Camerei.

     

(In continuare, şedinţa a fost condusă de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Bună seara, stimaţi colegi.

Începem al doilea tronson al şedinţei de astăzi, şedinţă consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban

Domnul deputat Ştefan Baban, aparţinând Grupului parlamentar al P.R.M., dacă este în sală? A avut o întrebare referitoare la operaţiunea pentru recalcularea pensiilor. Doriţi să mai citiţi o dată...

     

Domnul Ştefan Baban(din sală):

Răspunsul!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Răspunsul.

Atunci îl rog pe domnul secretar de stat Mihai Şeitan să dea răspunsul la întrebare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Şeitan (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei):

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să-i mulţumesc domnului Baban pentru interpelarea făcută şi să încerc să răspund la aceasta, afirmând că am făcut-o şi în scris.

Vreau să vă spun că prin programul de guvernare pentru 2005 - 2008 Guvernul României şi-a propus adoptarea şi aplicarea unui set de măsuri care să asigure reforma sistemului public de pensii, în mod special în scopul eliminării inechităţilor existente între categoriile de pensionari, în funcţie de data pensionării.

Măsurile aplicate în acest scop şi în perioada 2002 - 2004, constând în recorelări, indexări diferenţiate a pensiilor nu au reuşit total să înlăture aceste inechităţi, motiv pentru care s-a pus problema acestei măsuri puternice de recalculare a pensiilor.

Recalcularea are în vedere tocmai eliminarea acestor inechităţi şi se bazează pe urgentarea recalculării tuturor pensiilor aflate în plată până la 1 ianuarie 2001, când a apărut noua lege a pensiilor.

Pentru aceasta, conducerea ministerului, potrivit Ordinului nr. 19/2005, a hotărât ca până la aprobarea unui act normativ de reglementare a acestei activităţi de recalculare a pensiilor să detaşeze, în condiţiile legii, la un număr de 9 case judeţene de pensii, deci nu la toate, care aveau un număr mai mic de personal, personal din structura Ministerului Muncii, adică din inspectoratele teritoriale de muncă şi agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, reprezentând un număr de 125 de persoane, adică între 3 şi 9 persoane pe judeţ. Aceste persoane au fost fie funcţionari contractuali sau personal contractual din aceste sisteme, fie funcţii publice.

De asemenea, s-a stabilit ca acest personal să fie suplimentat cu un număr de oameni, care să fie angajaţi prin intermediul Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei sociale, un număr de 15-20 de persoane pentru fiecare casă judeţeană.

Acestea, toate, au fost bazate pe prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004 privind operaţiunile, numai de evaluare a pensiilor.

Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 9/2005, la art. 14, privind creşterile salariale ş.a.m.d., un număr întreg de acte normative care au fost în vigoare, s-a aprobat ca ulterior să se majoreze numărul de posturi care urmează să facă exclusiv operaţii de recalculare anul acesta, cu un număr de 3.100 de posturi, dintre care 3.000 vor fi destinate exclusiv activităţii de recalculare.

De curând, în 10 februarie, în şedinţa Guvernului, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern, nr. 86, prin care s-a stabilit ca această redistribuire de posturi, necesare în plus, desfăşurării acestei activităţi de recalculare să se facă prin preluarea din posturile vacante, ca număr şi ca fond de salarii, a unui număr care să permită începerea acestei operaţiuni, pentru care s-au alocat, conform acestei hotărâri, un număr de 1.672 de posturi, care nu acoperă tot nivelul de 3.000 şi urmează să mai găsim încă structuri care să ne permită acest lucru.

Detaşarea care a fost făcută până la momentul în care aceste acte normative au intrat în vigoare s-a realizat prin înţelegerea între organismele componente ale Ministerului Muncii şi probabil că, aşa cum aţi sesizat şi dumneavoastră, au existat câteva cazuri în are persoanele detaşate au fost mai rapid transmise în sistem, ca să înceapă recalcularea, şi nu s-a urmărit exact procedura legală, dată de Codul Muncii, pentru a cere şi avizul lor în scris. Acele persoane care nu au fost mulţumite de acest lucru, cărora li se termină acum această detaşare (pentru că avem noul sistem de a prelua personalul în mod legal), se vor întoarce în sistemele lor şi îşi vor continua activitatea fără nici un fel de problemă. Dar, din semnalele pe care le avem, numărul celor care au ridicat problema aceasta a fost foarte mic, una sau două persoane.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, puteţi interveni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc pentru răspuns, domnule ministru.

Am aflat, şi din presă, şi din alte surse, că deja s-au luat măsuri, nu ştiu dacă nu şi datorită intervenţiei mele. Rugămintea mea este ca această acţiune să fie una responsabilă şi să nu ne trezim cu mari greşeli în recalcularea pensiilor.

Şi încă o chestiune asupra căreia vreau vă atrag atenţia este arhivarea, spaţiile de arhivare pentru dosarele de pensii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Cindrea

Domnul deputat Ioan Cindrea, de la PSD, întrebare referitoare la indexarea pensiilor în anul 2005, răspunde tot domnul secretar de stat Mihai Şeitan, de la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Şeitan:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Vreau să mulţumesc domnului deputat Cindrea pentru întrebarea pertinentă pusă şi, mai mult, pentru faptul că în interpelarea făcută susţine procedura de recalculare, care este o procedură necesară şi urgentă, dânsul, însă, ridicând problema indexării în acest an a pensiilor.

Aş vrea să scot în evidenţă faptul că, până în 2005, reglementările în vigoare prevedeau acoperirea creşterii indicelui prognozat al preţurilor de consum în luna decembrie a anului anterior (deci, decembrie pe decembrie), prin aplicarea, în ultima lună a fiecărui trimestru, a unei indexări egale cu produsul tuturor indicilor preţurilor din lunile trimestrului respectiv (deci, indexări trimestriale). Ţinând seama că inflaţia a scăzut substanţial în ultimii ani, începând cu 2005, s-a stabilit ca acoperirea acestui indice prognozat să se facă o dată pe an, la începutul anului. Această măsură nu conduce la diminuarea sumei de bani cuvenite pensionarului. Şi putem arăta cum.

În cazul în care creşterea indicelui prognozat, care este cunoscută - decembrie 2005, raportat la decembrie 2004 (prognozat, de fapt, pentru anul 2005), fiind de 7%, dacă s-ar fi aplicat metoda indexării trimestriale (cea practicată până în 2005), ar fi rezultat nişte indexări trimestriale: în martie, de 1,61%; în iunie, de 1,51%; în septembrie, de 1,81% şi în decembrie de 1,91%. Şi se poate arăta, pentru fiecare din aceste indexări, ce sumă, la 1 milion de lei pensie, ar fi reprezentat această creştere. Pe total, această creştere, făcută sub formă de indexare semestrială, ar fi reprezentat, în anul 2005, o sumă, la 1 milion de lei pensie, de 362.840 de lei. În timp ce, prin indexarea cu 3% a punctului de pensie începând cu luna ianuarie 2005, pentru fiecare milion de lei se câştigă 30 de mii de lei pe lună în fiecare din cele 12 luni, deci, în total, 360 de mii de lei. Ca atare, diferenţa este infimă între cele două sume.

Mai mizăm pe un lucru, şi anume faptul că nu trebuie uitat că indexarea din 2004 şi stabilirea punctului de pensie pentru anul acesta la 2.955.592, care include această creştere de 3%, a fost prevăzută ca o precondiţie în relaţia cu Fondul Monetar, pentru acceptarea măsurii de majorare a pensiilor din luna septembrie 2004, ca şi indexarea de 4%, din septembrie 2004, în locul celei de 2%, cât era normal. Această diferenţiere, care s-a practicat, a condus ca pensionarii să câştige, începând din august 2004, o sumă care se referă, pe intervalul septembrie 2004-decembrie 2005, la încă 51 de mii de lei peste. Deci, cu cei 360.000, chiar se sare peste indexarea cu 7%.

Acest calcul scoate în evidenţă faptul că indexarea cu 3% la început de an nu duce la sume în pierdere pentru pensionari, faţă de cea trimestrială.

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat, dacă doreşte să intervină două minute?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Cindrea:

Eu îi mulţumesc mult domnului secretar de stat. Cred că o problemă nu este rezolvată: în cazul în care indicele prognozat de inflaţie, de 7%, va fi depăşit, mecanismul şi fondurile necesare pentru acoperirea inflaţiei.

 
     

Domnul Mihai Şeitan:

Pot răspunde?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Sigur.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Şeitan:

Foarte succint, aş vrea să vă răspund, domnule deputat, că, sigur, dacă inflaţia realizată, faţă de inflaţia prognozată se va schimba, categoric, procedura care obligă să indexezi pensiile sută la sută cu inflaţia o să oblige corecţia indexării finale, cu surplusul sau cu diferenţa dintre cele două procente. Şi, în orice caz, pentru treaba aceasta trebuie găsiţi bani, pentru că este o lege şi indexarea trebuie să fie sută la sută cu inflaţia. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc mult, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS   Eduard Stelian Martin

Al treilea răspuns este pentru domnul deputat Eduard Stelian Martin, de la PSD. Răspunde secretarul de stat Eugen Ţapu Nazare, de la Ministerul Economiei şi Comerţului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Ţapu Nazare:

Bună seara.

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă numesc Eugen Ţapu, sunt secretar de stat la Ministerul Economiei şi Comerţulului, sunt mandatat să răspund la interpelarea domnului deputat Eduard Stelian Martin, de către domnul ministru al economiei şi comerţului, Ioan Codruţ Sereş.

Domnule deputat Eduard Stelian Martin,

Referitor la interpelarea dumneavoastră privind declaraţiile domnului ministru al economiei şi comerţului, Ioan Codruţ Sereş, cu privire la furtul a aproximativ 100 de mii de tone de combustibil din conductele Compet Petrotrans, vă comunicăm următoarele:

Ca ministru al economiei şi comerţului, ca senator şi ca om politic, am obligaţia de a continua mandatul preluat în spiritul legii, al moralei şi al responsabilităţii. La preluarea mandatului de ministru, am cerut să fiu foarte bine informat cu privire la ceea ce se întâmplă în minister.

Dincolo de aspectele vizibile, am anunţat de la început că nu voi tolera încălcarea legii şi, pentru cei care nu m-au crezut atunci, întăresc această afirmaţie. Nu sunt dispus să prelungesc acceptarea actelor de ilegalitate, care afectează economia ţării şi riscă să afecteze chiar interesul şi siguranţa naţională.

Corpul de control al ministrului, care este abilitat să organizeze controale în companiile, societăţile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea Ministerului Economiei şi Comerţului cu privire la respectarea reglementărilor legale a constatat dispariţia a 100 de mii de tone de produse petroliere din conductele Petrotrans. Cu siguranţă, mulţi ar fi dorit să tăcem asupra acestui subiect şi să-l ascundem de ochii opiniei publice.

Stimaţi colegi,

Sunteţi dintre aceia care aţi blamat, ca şi mine, în campania electorală, corupţia, hoţia, furtul din banul public. Nu cred că, acum, cineva din această sală se dezice de aceste declaraţii. Concluziile principale ale raportului întocmit de corpul de control au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice într-o conferinţă de presă şi au fost transmise la PNA şi IGP.

În cadrul conferinţei de presă, am menţionat că, din declaraţiile pe care le avem la dispoziţie, se desprinde ideea unei posibile filiere responsabile de sustragerea produselor petroliere din conducte. În acest context, am menţionat numele unor persoane la care s-a făcut referire în declaraţiile martorilor. Dintr-o eroare regretabilă, pentru care îmi cer scuze în mod public, am menţionat numele domnului Eduard Martin, ca frate al fostului prefect de Constanţa. Am precizat imediat, pentru opinia publică, faptul că este vorba despre domnul Dumitru Martin. Practic, această precizare am făcut-o în aceeaşi zi şi mă îndoiesc că domnul deputat Eduard Martin află acum de această retractare.

Recunosc că nu înţeleg motivele de supărare ale colegului deputat, pentru faptul că am pus în atenţia opiniei publice o problemă atât de importantă şi a cărei clarificare o considerăm cu toţii necesară. Ar fi preferat domnia sa să ascund această situaţie? Sau ar fi preferat ca opinia publică şi mass-media să nu fie informate despre neregulile cu bani publici?

Personal, consider că noua conducere a Ministerului Economiei şi Comerţului şi-a făcut datoria, de a semnala un eventual caz de fraudă şi de a-l supune spre anchetă instituţiilor abilitate. Acestea sunt singurele în măsură să stabilească vinovăţii. Ministerul Economiei nu a dat verdicte.

Menţionez că domnul deputat Eduard Martin face o afirmaţie incorectă în interpelarea sa, furtul a peste 100 de mii de tone de produse petroliere nu este asociat cu numele domnilor Eduard Stelian Martin, Nicuşor Constantinescu, Dumitru Martin şi Ion Draica. Conform declaraţiei făcute în cadrul conferinţei de presă, domnii Nicuşor Constantinescu, Ion Draica şi fratele fostului prefect de Constanţa au fost citaţi în legătură cu deţinere sau fosta deţinere a unor staţii de distribuţie a produselor petroliere, precum şi cu prestarea serviciilor de pază a conductelor. Această afirmaţie nu înseamnă incriminarea domnilor menţionaţi mai sus în eventuale sustrageri de combustibil din conducte.

Stimaţi colegi,

Vă rog să priviţi demersul meu şi al echipei din Ministerul Economiei şi Comerţului ca un demers responsabil, în care neregulile cu banii publici nu sunt tolerate, ci, dimpotrivă, sunt aduse la cunoştinţa opiniei publice, iar datele sunt puse la dispoziţia organelor de anchetă. Nu este vorba despre nici un fel de luptă politică sau de vendetă politică şi resping acreditarea unei astfel de idei.

După cum am spus la începutul intervenţiei mele, este vorba de asumarea a două principii: intoleranţa faţă de corupţie şi transparenţa actului administrativ.

Sperând că informaţiile furnizate aduc lămuriri necesare, referitoare la problema ridicată de dumneavoastră, vă asigurăm, domnule deputat, de disponibilitatea Ministerului Economiei şi Comerţului de a vă comunica în termen orice alt răspuns va fi solicitat de către dumneavoastră.

Semnat, ministru, Ioan Codruţ Sereş.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, dacă vreţi să interveniţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Stelian Martin:

Răspunsul meu o să fie foarte scurt. Vă mulţumesc pentru că aţi venit aici şi mi-aţi adus răspunsul domnului ministru Codruţ Sereş, consider că dânsul îşi asumă responsabilitatea pentru afirmaţiile sale şi-i doresc să fie mult mai convingător în instanţele judecătoreşti, unde se va întâlni cu cei pe care i-a acuzat de furt. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul deputat Bolcaş, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am de făcut o declaraţie, spre consemnare formală.

Am adresat o interpelare doamnei ministru Monica Macovei şi s-a fixat termenul de răspuns astăzi. Conform art. 112 din Constituţia României, Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă în faţa Parlamentului. La această oră, constat o încălcare flagrantă a unei obligaţii constituţionale, un dispreţ şi o sfidare a Parlamentului României. O sfidare şi datorită faptului că doamna ministru, din înălţimea funcţiei domniei sale, care crede că este mai importantă decât a reprezentanţilor aleşi, nu a binevoit să ne trimită nici măcar o scuză, care să-i permită amânarea răspunsului, conform regulamentului nostru.

În aceste condiţii, având în vedere că îmi rezerv dreptul de a cere formal domnului prim-ministru demiterea doamnei Monica Macovei, pentru sfidarea adusă Parlamentului, vă rog, doamnă preşedintă, să reprogramaţi acest răspuns. Aşteptând şi explicaţiile de rigoare, pentru un act neconstituţional şi lipsit de totală bunăcuviinţă! Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Aveţi dreptate, din păcate, ne confruntăm cu o situaţie regretabilă, cu care, cel puţin personal, nu credeam că o să ne confruntăm şi în această legislatură: lipsa reprezentantului ministerului, ministru sau secretar de stat, care trebuie să vină şi să dea răspunsuri la solicitările deputaţilor.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Cred că ne confruntăm cu un ministru regretabil!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

De aceea, rugăm ministrul justiţiei să-şi reconsidere poziţia referitoare la această stare de fapt.

 
Video in format Flash/IOS   Cornelia Ardelean

Şi trecem la următorul răspuns: pentru doamna deputat Cornelia Ardelean, de la Grupul parlamentar PUR, răspunde secretarul de stat Szekely Ervin Zoltan, de la Ministerul Sănătăţii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Szekely Ervin Zoltan:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Referitor la interpelarea doamnei deputat Cornelia Ardelean, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 210/2005, privind acordul Ministerului Sănătăţii în vederea înfiinţării unui centru de sănătate multifuncţional în localitatea Săvârşin, judeţul Arad, vă comunicăm următoarele:

În localitatea Săvârşin, judeţul Arad, se află în reabilitare şi reamenajare clădirea fostului centru de sănătate, care a fost deteriorată aproape în întregime într-un incendiu. Deoarece, pentru această localitate, s-a propus şi s-a avizat înfiinţarea unei unităţi de asistenţă medico-socială, aceasta a fost organizată iniţial cu un număr mai mic de paturi funcţionale, într-un spaţiu pus la dispoziţie provizoriu de către primărie, urmând ca în momentul finalizării-reabilitării clădirii să fie mutate în noua clădire.

În luna octombrie 2004, din dispoziţia conducerii Ministerului Sănătăţii, din partea Direcţiei strategie şi structuri sanitare, s-a făcut o deplasare la faţa locului, constatându-se următoarele:

Unitatea a primit fonduri pentru reabilitare din partea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, însă, finalizarea acesteia necesita, la acel moment, încă aproximativ 2 miliarde de lei, pe care consiliul local urma să le solicite de la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Spaţiul fiind generos, s-a discutat posibilitatea organizării unui centru de sănătate multifuncţional, deoarece localitatea se află la 90 de km de judeţul Arad, iar pentru populaţie va fi benefică oferirea şi a altor tipuri de servicii, discuţie transmisă Ministerului Sănătăţii şi agreată de către acesta.

S-a convenit, de comun acord, ca, odată cu finalizarea lucrărilor la această construcţie, în funcţie de spaţiul disponibil şi ulterior unui studiu de necesitate şi oportunitate, efectuat de către direcţia de sănătate publică, în colaborare cu autorităţile locale, care pot oferi date referitoare la morbiditate, solicitări de diverse servicii etc., să se revină cu propuneri concrete de structură pentru această unitate.

De asemenea, la momentul discuţiei, nu erau elaborate normele privind organizarea şi funcţionarea centrelor de sănătate multifuncţionale. În prezent, aceste norme au fost elaborate, urmând ca după aprobarea acestora, în funcţie de reglementări, de existenţa şi necesarul de servicii medicale şi de situaţia concretă din comunitatea respectivă, să fie analizate propunerile care vor fi înaintate de către Direcţia de sănătate publică a judeţului Arad la Ministerul Sănătăţii.

Semnează ministrul sănătăţii, profesor doctor Mircea Cinteză.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Doamnă deputat, doriţi să interveniţi? Regulamentar, aveţi dreptul la 2 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cornelia Ardelean:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Doresc să-i mulţumesc domnului secretar de stat şi vreau doar să-l informez că aveam cunoştinţă de toată această situaţie, dar, în urma vizitelor făcute în zonă şi a necesităţii acestui centru multifuncţional, am dorit să mă implic în a încerca să urgentăm aceste demersuri. Vreau să spun că este o zonă în care este o populaţie îmbătrânită, sunt peste 15 mii de locuitori, şi, aşa cum aţi menţionat, distanţa până la Arad este de 90 de km.

De aceea, am dorit să încerc să ajut la obţinerea acestui acord de principiu. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamnă deputat Cornelia Ardelean.

 
Video in format Flash/IOS   Mircea Giurgiu

Urmează răspunsul la întrebarea domnului Mircea Giurgiu tot din partea secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Szekely Zoltan.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Szekely Ervin Zoltan:

Referitor la interpelarea domnului deputat Mircea Giurgiu, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 8/2005, privind dotarea Centrului de diagnostic şi tratament Cluj cu trei aparate de radiodiagnostic, prevăzute cu două posturi, vă comunicăm următoarele:

În prezent, nu există un cadru legal care să stabilească regimul juridic privind dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanţă a centrelor de diagnostic şi tratament, care sunt unităţi sanitare fără paturi.

De asemenea, vă informăm că s-a luat act de cererea Centrului de diagnostic şi tratament Cluj, iar Ministerul Sănătăţii va găsi soluţiile legale ce se impun pentru rezolvarea acestei situaţii.

Semnează ministrul sănătăţii, profesor doctor Mircea Cinteză.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Dacă domnul deputat vrea să intervină? Are dreptul, conform regulamentului, la două minute. Poftiţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Giurgiu:

Vă mulţumesc pentru răspuns şi, având în vedere necesitatea urgentării rezolvării acestei probleme, fiindcă este un centru care se adresează tuturor cetăţenilor din zona Transilvaniei, vă rog să faceţi în aşa fel încât să se rezolve cât mai repede această problemă. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Moisoiu

Urmează răspunsul la interpelarea adresată de domnul deputat Adrian Moisoiu, de la Grupul parlamentar PRM, referitoare la situaţia Poştei Române. Răspunde secretarul de stat Florin Bejan, de la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Bejan:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând îmi cer scuze în numele domnului ministru Nagy, pentru că domnia sa reprezintă în momentul de faţă România în cadrul "Uni troica" a cepT, Comisia Europeană pentru Poştă şi Telecomunicaţii, la care am participat şi eu. Nu am dorit să amânăm răspunsul la interpelarea domnului deputat Adrian Moisoiu şi atunci m-am prezentat în calitate de secretar de stat pentru comunicaţii şi relaţia cu Parlamentul să răspund la această interpelare.

Stimate domnule deputat,

Cu privire la interpelarea nr.5B/2005, vă comunicăm următoarele. Referitor la privatizarea Poştei Române, preconizăm ca în aceşti 4 ani ai Guvernului Tăriceanu să perfectăm şi această privatizare. Am avut deja primele discuţii cu managementul Societăţii naţionale "Poşta Română" şi urmează să demarăm procesul de analiză şi consultanţă în vederea pregătirii pentru privatizare.

În conformitate cu Programul de guvernare, în Capitolul XX privind politica în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei, se stipulează ca obiectiv privatizarea totală a Romtelecom, Posttelecom, a Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii, până în 2006 şi privatizarea Poştei Române până în 2008.

Având în vedere aranjamentele stand-by încheiate cu Fondul Monetar Internaţional prin care Guvernul se obligă la o politică salarială prudenţială, precum şi faptul că Poşta Română este o companie cu un număr mare de salariaţi, peste 36 de mii, la momentul actual, din păcate, nu vă putem furniza o dată exactă cu privire la scoaterea acesteia de sub monitorizare. Compania Naţională "Poşta Română" funcţionează deja conform Legii nr.31/1990, fiind societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, având acelaşi regim juridic ca şi celelalte societăţi comerciale pe acţiuni. Semnează ministrul pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, Szolt Nagy.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi?

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

În primul rând, vreau totuşi să mulţumesc domnului secretar de stat că a binevoit să vină încoace. Credeam că nu o să mai vină, mai ales că se trecuse peste punctul meu şi, în acelaşi timp, ca surpriză, e că s-a adresat la toată lumea, mai puţin celui care a pus întrebarea.

Ce aş dori să specific? În Programul de guvernare sau de legislaţie pe care l-am primit din partea Guvernului se spune că privatizarea Poştei Române va fi până în anul 2006. Adineauri, domnul secretar de stat a rostit cuvântul 2008. Asta e ca o întrebare, pentru că se naşte, bineînţeles, un semn de întrebare asupra seriozităţii acestei privatizări.

Al doilea aspect la care vreau să mă refer este faptul că această monitorizare a Poştei Române are ca efect faptul că, pe de o parte, sarcinile poştei sunt din ce în ce mai mari, veniturile Poştei Române sunt din ce în ce mai mari, volumul de muncă al salariaţilor Poştei Române este din ce în ce mai mare, iar salariile bat pasul pe loc. În felul acesta, la poştă se plăteşte gazul metan, se plăteşte lumina electrică, se plăteşte telefonul etc. toate acestea, care nu fac distinct parte din sfera de activitate a Poştei Române, le realizează oamenii care au un venit minim pe economie, acele oficiante care sunt încadrate cu 2.800.000 lei salariul minim pe economie sau acum o să intre la 3.100.000 lei...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mă scuzaţi, domnule deputat, daţi un pic microfoanele mai jos ca să se poată auzi şi să se poată scrie şi în stenogramă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Da. Vă mulţumesc. Nu am observat, mă scuzaţi.

Şi, din păcate, cu motivaţia că este monitorizată Poşta Română prin acordul cu FMI, nu se pot ridica salariile, nu se poate ridica valoarea acestor bani care să fie plătiţi celor care muncesc mai mult, să nu trăiască cu un salariu foarte scăzut sau măcar să se majoreze numărul de angajaţi, pentru că şi acesta este limitat la cifra de 35 de mii de angajaţi.

Alt aspect la care vreau să mă refer este chiar şi al şefilor de ghişeu sau oficiantelor din mediul rural, care, în aceeaşi măsură, nu primesc nişte drepturi, deşi Poşta Română lucrează în profit şi cred că domnul secretar de stat ştie că în anul 2003 Poşta Română a avut un profit de 890 de miliarde, iar în anul 2004 a avut un profit de 570 de miliarde, ceea ce înseamnă profit net, iarăşi de ordinul a zecilor de miliarde, totuşi aceste oficiante sau şefe de ghişeu din mediul rural lucrează pe un program de 6 ore, reducându-se şi salariul de la 8 ore la 6 ore. Ştiţi acest lucru, domnule secretar de stat?

Ei, şi atunci întrebarea este: aşa cum toată lumea are pretenţie să fie plătit pentru cât munceşte, oare aceşti oameni care lucrează în poştă nu au dreptul să fie şi ei plătiţi după cât muncesc? Oare aceste femei, pentru că marea majoritate sunt femei care lucrează acolo şi care nu lucrează de plăcere, ci lucrează pentru ca să poată să reuşească să întreţină o familie. Multe dintre ele sunt divorţate, au copii, cresc aceşti copii şi-i cresc cu foarte multe greutăţi.

Această monitorizare, această blocare datorită Legii nr.31, dumneavoastră spuneţi că acţionează, dar nu acţionează, domnule secretar de stat, pentru că nu poate să acţioneze în clipa de faţă şi pentru că Guvernul are nişte obligaţii. Aş dori ca să revedeţi puţin acest răspuns.

Rugăminte, dacă s-ar putea, haideţi să amânăm răspunsul pentru încă o săptămână, în care să veniţi cu nişte treburi mai concrete şi mai exacte ca să putem să facem ceva, pentru că eu vreau să cred că Guvernul actual vrea, într-adevăr, să se ţină de promisiunile electorale, aşa cum spunea domnul Băsescu, "Să trăiţi bine!" sau poate "Să supravieţuiţi cu bine!" Vreau să văd şi eu aceasta că se manifestă acum şi nu până în anul 2008, cum aţi spus dumneavoastră adineauri.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Domnule secretar de stat, doriţi să interveniţi? Da. Poftiţi, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Bejan:

Vă mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră. Încerc să vă răspund la câteva dintre probleme.

Stimate domnule deputat, în primul rând precizez încă o dată că perioada, Orizontul 2006 se referă la privatizarea celorlalte, deci vorbim de SNR şi de vânzarea participaţiilor statului de la Romtelecom, Posttelecom şi că privatizarea Poştei Române este prevăzută până la finalul mandatului.

Pe de altă parte, în ceea ce spuneţi dumneavoastră referitor la problemele pe care le generează relativ la salariile oamenilor monitorizarea FMI, suntem întru totul de acord că oamenii de acolo muncesc din greu, cunoaştem foarte bine situaţia.

Din nefericire, o săptămână nu va fi suficientă ca să rezolvăm această problemă, strategia de privatizare încă nu este pusă la punct, deci ea va fi iniţial precedată de o analiză foarte atentă şi de un program de restructurare a acesteia de aşa natură încât să se poată ulterior încerca o scoatere de sub monitorizare.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte serviciile pe care domnia voastră spune că le fac cei de la ghişee, servicii suplimentare de tipul unor anumite plăţi şi aşa mai departe, este adevărat, dar acelea sunt generatoare de venituri pentru poştă, nu sunt nişte servicii fără valoare adăugată.

Deci, avem în vedere foarte atent problema socială pe care o implică poşta şi bineînţeles că vom trata cu toată seriozitatea acest lucru şi vă mulţumesc pentru sugestiile dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Trebuie să vă anunţ că răspunsurile la interpelările orale adresate de domnul deputat Adrian Moisoiu - Grupul parlamentar al PRM - referitor la cazul Bartha Ioan din Tg.Mureş, precum şi răspunsul la interpelarea adresată de domnul deputat Lucian Augustin Bolcaş, acelaşi grup parlamentar, referitor la realizarea auditului independent privind strategia anticorupţie, le amânăm pentru şedinţa viitoare din lipsa reprezentantului Ministerului Justiţiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu aceasta declar şedinţa de astăzi închisă. Vă mulţumesc tuturor pentru participare. O seară bună!

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.45.