Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 februarie 2005
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.19/2005
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 februarie 2005 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 februarie 2005
|
Şedinţa a început la ora 16,40. Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor-Viorel Ponta şi Nicolae Titu Gheorghiof, secretari, şi, în partea a doua, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor " Vă anunţ că din totalul celor 332 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 246. Sunt absenţi 86, din care participă la alte acţiuni parlamentare mai mulţi parlamentari. Nu mi-au notat aici câţi anume, dar bănuiesc că o să primim informaţia în curând. Intrăm în ordinea de zi. Vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Cameră şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. La Biroul permanent al Camerei au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative: 1. Propunerea legislativă pentru completarea art.19 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, iniţiată de domnii senatori Ion Moraru, Petru Şerban Mihăilescu, membri ai Grupului parlamentar al PSD. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic: pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 8 martie 2005. Camera decizională - Senatul. 2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, adoptat de Senat în şedinţa din data de 21 februarie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Termen de depunere a raportului - 3 martie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, adoptat de Senat în şedinţa din data de 21 februarie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 3 martie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. Acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, adoptat de Senat în şedinţa din data de 21 februarie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 martie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2005 pentru reglementarea unor aspecte financiar - contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2003 pentru România, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003, în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontalieră între Bulgaria şi România pentru anul 2003, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003, în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontalieră între Ungaria şi România pentru anul 2003, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003, în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul "Iniţiativa Graniţe Externe 2003 pentru România", semnat la Bucureşti la 19 decembrie 2003, şi în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul 2003 pentru sprijin comunitar în domeniul securităţii nucleare pentru România, semnat la Bucureşti la 16 ianuarie 2004, adoptat de Senat în şedinţa din data de 21 februarie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 martie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2005 pentru reglementarea unor aspecte financiar - contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în memorandumurile de finanţare încheiate între Guvernul României şi Comisia Europeană referitoare la Programul Naţional PHARE 2004 pentru România, la Programul 2004 pentru sprijin comunitar în domeniul securităţii nucleare pentru România şi la programele 2004 de cooperare transfrontalieră şi de vecinătate - cooperare transfrontalieră a României cu Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, Moldova şi Ucraina, adoptat de Senat în şedinţa din 21 februarie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 martie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2005 pentru modificarea alin.1 al art.6 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, adoptat de Senat în şedinţa din data de 21 februarie. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 martie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţa Guvernului nr. 13/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, adoptat de Senat în şedinţa din data de 21 februarie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 martie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, adoptat de Senat în şedinţa din data de 21 februarie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru politică externă, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 martie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 10. Reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Legea a fost reexaminată de Senat la data de 21 februarie 2005. Cu această lege a fost sesizată în fond - Comisia pentru politică externă. Termen de depunere a raportului - 8 martie 2005. |
|||||
|
|
|
În continuare, vă informez că vă puteţi exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi:
|
|
|||
|
|
|
Vă mai informez în legătură cu unele modificări în componenţa comisiilor permanente ale Camerei. Este vorba, de fapt, de o notificare din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat care propune trecerea doamnei deputat Ionela Bruchenthal-Pop de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale la Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Dacă sunt observaţii în legătură cu această propunere de modificare a componenţei comisiei? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, modificarea propusă de Grupul parlamentar al Partidului Democrat a fost acceptată. |
|
|||
|
|
|
În continuare vom lua în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi. Raportul asupra rezultatelor Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2003 privind finalizarea procesului de privatizare la Societatea Comercială "Tepro" - S.A. Iaşi. Stimaţi colegi, Vă rog să urmăriţi în raportul distribuit de către secretariat textele în divergenţă şi propunerea Comisiei de mediere. La primul punct din raport, referitor la articolul unic, se sugerează acceptarea variantei de la Camera Deputaţilor. Este o propunere din partea comisiei de privatizare care este realizată în unanimitate. (Gălăgie în sală.) Stimaţi colegi, poate aveţi ceva de discutat în sală şi poate noi vă deranjăm, deci, vă rog, ori luaţi loc în bănci, ori dacă nu, mergeţi şi continuaţi discuţiile afară din sală. Supun votului dumneavoastră textul propus de Comisia de mediere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? O abţinere. Cu o abţinere, textul Comisiei de mediere a fost acceptat. La pct.2 din raport, de asemenea, Comisia de mediere sugerează să acceptăm textul votat la Camera Deputaţilor. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră această propunere a Comisiei de mediere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi, textul a fost aprobat. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră raportul în ansamblu. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Mergem mai departe. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.80/1997 pentru ratificarea Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, şi a protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978. Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte cineva să ia cuvântul? Da, aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Marian Eftimescu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei.): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă numesc Mihai Marian Eftimescu, sunt extrem de emoţionat, mă aflu în faţa forului legiuitor pentru prima oară, sunt nou în funcţie, secretar de stat la Ministerul Justiţiei. Sper să fiţi îngăduitori cu mine pentru stângăcii. Stângăciile sper să fie ale mele, nu ale textului de lege pe care îl susţin. Este, de fapt, o lege care încheie un proces legislativ complex, început prin modificarea unui articol din Constituţie, este vorba despre o derogare de la principiul din art.19 care interzice extrădarea cetăţenilor români. O dată cu revizuirea Constituţiei s-a introdus un alineat, al doilea, care permite derogări, în condiţii stricte prevăzute de lege şi în măsura în care există o reglementare şi la nivel convenţional. A urmat un pas legislativ marcat prin apariţia Legii nr. 302/2004, care stabilea condiţiile legale, repet, restrictive în care se poate opera extrădarea cetăţenilor români, iar acum, prin această lege pe care o supunem adoptării dumneavoastră, se ameliorează declaraţia care a însoţit ratificarea Convenţiei europene de extrădare încheiată la Paris, la 13 decembrie 1957. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a adus câteva ameliorări justificate textului iniţial, Ministerul Justiţiei susţine acest text de lege şi vă roagă să-l adoptaţi, cu modificările operate de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul deputat Sergiu Andon. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ şi-a dat avizul cu nr.62 din 31 ianuarie a.c. Proiectul a fost dezbătut în fond de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, dar a mai fost avizat favorabil şi de către Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Comisia l-a dezbătut în şedinţa din 16 februarie 2005, făcând unele propuneri de tehnică legislativă, câteva mici modificări; după cum se pronunţa adineauri domnul secretar de stat, iniţiatorul îşi însuşeşte aceste propuneri. Într-adevăr, şi comisia a ajuns la concluzia că aceste modificări corespund atât răspunderilor pe care Parlamentul le are faţă de protecţia propriilor cetăţeni, cât şi unor condiţii legate de obligaţii asumate de statul român în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Ca atare, votul unanim al comisiei a fost de a supune plenului Camerei spre dezbatere şi adoptare admiterea proiectului, cu modificările de tehnică legislativă care figurează în materialul difuzat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbaterile generale? Dacă nu, trecem la dezbaterea pe articole. În legătură cu titlul dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă rog să observaţi în paralel textul legii şi amendamentele propuse de comisie. Practic sunt două modificări la articolul unic. Unul vizează punctul 1 al art.2 şi, de asemenea, la pct.4 din raport, o modificare pentru pct. 3 la art.2. De aceea, o să-mi permit să supun examinării dumneavoastră cele două amendamente. Deocamdată, amendamentul de la pct.3 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Şi acum, amendamentul, tot de tehnică legislativă, de la pct.4 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră articolul unic al proiectului de lege, cu modificările deja acceptate prin amendamentele propuse de către comisie şi aprobate de plen. Deci, vă rog să votaţi în legătură cu articolul unic. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi, articolul unic a fost aprobat. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal. Este prezent la lucrările noastre şi domnul profesor Ioan Muraru, avocatul poporului, iar iniţiatori sunt împreună Guvernul şi Avocatul poporului. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Doriţi? Vă rog, dacă din partea Guvernului doreşte cineva? Ministerul Integrării Europene sau... Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Adrian Ciocănea (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene): Domnule preşedinte, Numele meu este Adrian Ciocănea, secretar de stat la Ministerul Integrării Europene. Stimate doamne, stimaţi domni deputaţi, Iată de ce am venit în faţa dumneavoastră. România s-a angajat, în cadrul Capitolului 3 de negociere cu Uniunea Europeană, "Libera circulaţie a serviciilor", să elimine până la data aderării toate barierele de nivel central şi local în calea liberei circulaţii a serviciilor, care stabilesc discriminări între prestatorii de servicii din România şi din Uniunea Europeană. Cum astăzi, conform art.21 din Legea nr.677/2001, activitatea de monitorizare şi control sub aspectul legalităţii, a prelucrării de date cu caracter personal, revine instituţiei Avocatului Poporului, iar menţinerea acestor atribuţii nu este în concordanţă cu menirea acestei instituţii care prin funcţiile sale constituţionale, are răspundere diferită, am promovat acest proiect de lege, noul proiect propunându-şi crearea unei autorităţi de supraveghere pe deplin independentă din punct de vedere juridic şi organizaţional, nu numai în raport cu autorităţile şi celelalte organisme publice, dar şi în relaţia cu sectorul privat, şi care să aibă forţa şi mijloacele pentru a îndeplini răspunderile ce-i revin. Legea asigură prin conţinutul său implementarea Directivei 95/46 a Comisiei Europene, referitoare la protecţia persoanelor fizice cu privire la preluarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, precum şi a Convenţiei europene pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981 şi ratificată de România prin Legea nr.682/2001. Faţă de cele prezentate, a fost elaborat proiectul de lege alăturat, pe care îl supunem Parlamentului spre adoptare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Domnul preşedinte Sergiu Andon, din partea comisiei sesizate în fond. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Guvernul României, printr-o adresă din 24 ianuarie 2005, Adresa nr.123, susţine continuarea procedurii iniţiate anterior. Proiectul a mai fost avizat de 3 comisii ale Camerei Deputaţilor, şi anume de Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi de către Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Zicând avizaţi bineînţeles că mă refer al aviz favorabil, toate referindu-se la avizarea favorabilă a proiectului în forma prezentată de iniţiator. Avizul Consiliului Legislativ a fost dat la data de 10 noiembrie 2004, deci în legislatura anterioară, cu nr.1827. În mare, proiectul răspunde la două necesităţi, şi anume: implementarea Directivei nr.95/46 a Comisiei Europene, precum şi a Convenţiei europene pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, convenţie ce a fost adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981 şi a fost ratificată de ţara noastră prin Legea nr.682/2001. La lucrările Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au luat parte din partea iniţiatorilor domnul profesor Ioan Muraru - Avocatul Poporului, şi domnul secretar de stat Adrian Ciocănea - de la Ministerul Integrării Europene. Comisia a hotărât cu unanimitate de voturi ca proiectul să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei, în forma propusă de iniţiator. Repet, proiectul face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc foarte mult. Dacă doreşte cineva să participe la dezbaterile generale? Da. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Considerăm că acest proiect de lege este extrem de important, dar avem anumite obiecţiuni legate de atribuţiunile care ar reveni acestei autorităţi naţionale. Ele sunt prevăzute, practic în Legea nr.677, dar considerăm că era nevoie de o lege unitară. De asemenea, imunităţile care sunt prevăzute în acest proiect de lege sunt în afara Constituţiei. De aceea, solicităm returnarea la comisie pentru că acest proiect de lege, repet, extrem de important, poate să fie mult îmbunătăţit. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Iertaţi-mă! Suntem la dezbateri generale. Câte un singur reprezentant din partea grupurilor parlamentare. (Se adresează domnului deputat Tudor Marcu, care doreşte să ia cuvântul) Deci, deocamdată, este această propunere, înţeleg că este o propunere de procedură. Atunci, să vedem punctul de vedere al comisiei. Domnule preşedinte Andon, un răspuns la această propunere de retrimitere la comisie, pentru că s-a spus că sunt unele prevederi care depăşesc cadrul constituţional. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte... |
|||||
|
|
Doar o clipă! Încă o chestiune de procedură din partea domnului deputat şi le răspundeţi la amândoi după aceea. Vă rog! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Iată despre ce e vorba: acest proiect de lege despre care toţi suntem foarte conştienţi că este foarte necesar, a fost trimis în fond numai la trei comisii, dar exact la cea mai importantă dintre comisii, aceea care supraveghează autorităţile care ar putea face abuzuri în sensul ăsta, adică Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, nu a fost trimisă. Noi credeam că eram primii în situaţia de a explica unde şi cum trebuie protejate drepturile omului. Vă solicit, în completare, la prima propunere, să o trimiteţi înapoi la comisie, dar şi la Comisia de apărare, deoarece avem şi noi puncte de vedere extrem de importante. Nu e prima lege în domeniul ăsta pe care o analizăm în comisie Şi, în plus de asta, am solicita iniţiatorului să aducă nişte comparaţii între ţările Uniunii Europene, deoarece numai un exemplu verbal pe care ni l-a dat cineva, că numai în Slovacia este la fel ca la noi şi în rest e altfel, nu ne mulţumeşte. Trebuie să ştim cum anume altfel. Vrem să facem o lege bună şi, din cauza asta, vă suplimentez propunerea făcută iniţial de a trece înapoi la comisie, dar şi la Comisia de apărare, în ideea pe care v-am propus-o anterior. Vă mulţumesc pentru înţelegere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. În ceea ce priveşte propunerea dumneavoastră, vreau să vă reamintesc că textele acestea legislative nu vin în Parlament şi încep să se plimbe pe culoare şi găsesc undeva deschisă uşa, la o comisie, şi intră acolo. Deci, noi trimitem, prin votul nostru, se face această repartizare. la începutul şedinţelor, eu stau şi vă plictisesc cu aceste notificări... Dumneavoastră, la momentul respectiv, dacă consideraţi că un proiect de lege trebuie să meargă şi la o altă comisie, puteţi interveni. De aceea, acest aspect de procedură nu poate fi acceptat. În legătură însă cu primul aspect, dacă se poate să răspundeţi, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule preşedinte, dacă-mi îngăduiţi, m-aş pronunţa asupra ambelor aspecte. În ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate formulată, de altfel, fără indicarea unui text constituţional exact, incident, în cauză, punctul de vedere al comisiei este acela care a fost exprimat prin votul unanim al membrilor ei, după ce a analizat, aşa cum este în competenţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, poate chiar în primul rând, aspectul constituţional al reglementării. Şi, dacă este nevoie de o precizare constituţională, chiar în condiţiile în care nu ni s-a precizat textul constituţional incident, aş evoca textul constituţional conform căruia prevalează înţelegerile internaţionale atunci când există conflict de reglementări, dacă acel conflict ar exista. În ceea ce priveşte a doua excepţie de procedură, aş evoca şi eu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, care stipulează că orice comisie care se consideră implicată prin competenţa sa într-un proiect de lege difuzat parlamentarilor spre studiu şi spre pregătirea dezbaterilor, cum este cazul şi al acestui proiect de lege, aşa cum specificaţi şi dumneavoastră, domnule preşedinte, deci orice comisie se poate sesiza şi poate cere să participe la avizarea proiectului, lucru care nu s-a întâmplat din partea comisiei respective, iar domnii deputaţi care o compun, desigur, pot participa la dezbaterea generală. Îngăduiţi-mi însă să ridic şi eu o chestiune de procedură, şi anume că, totuşi, proiectul este supus procedurii de urgenţă şi îmi cer scuze că nu am avut iniţiativa eu să propun timpii de dezbatere, dar dacă preşedintele Camerei... |
|||||
|
|
Iertaţi-mă! Nu este în procedură de urgenţă. |
|||||
|
|
Atunci înseamnă că e greşit consemnat în materialele mele. Scuzaţi! |
|||||
|
|
Deci este procedură obişnuită. Vă rog, domnule deputat Marcu Tudor. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, vă cer iertare! Nu obişnuiesc să intru în polemici şi, mai ales, că vreau să vă încredinţez faptul că nimeni nu vă invidiază în Biroul Permanent atunci când vă vine vraful de proiecte legislative în faţă şi trebuie să decideţi, în scurt timp, unde să fie sesizat în fond, unde în aviz, şi unde mai trebuie să se mai plimbe, cum ziceaţi dumneavoastră. Dar noi tocmai de aceea discutăm şi avem posibilitatea să refacem o asemenea scăpare pe care, mai mult ca sigur, că nu o sesizez eu primul şi va mai fi şi altă dată. Şi, nu e vina nimănui că, abia ulterior, vezi că e şi de competenţa altcuiva. Deci, nu am făcut nici un reproş la adresa Biroului permanent. Am altele dacă e nevoie, dar aici nu e cazul. Şi vă rog să înţelegeţi că şi acesta poate fi un moment de procedură în care să poată fi returnat, ca să poată intra pe un făgaş normal, de competenţă, acest proiect de lege. Nu vrem să fie hei-rup-ist făcută legea. Avem competenţa necesară unei bune reglementări a propunerilor domniilor lor şi vă solicităm să o facem şi noi. Este termen până la 14.III., dacă o luăm în discuţie lunea viitoare, e suficient termen să intre şi la comisia de fond, dar şi nouă, ca să putem da avizul necesar. Nu poţi să ştii întotdeauna din miile de proiecte legislative care intră şi în competenţa mea. Există momente ca acestea în care se pot constata. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, art.62 din Regulament spune foarte clar: "Orice comisie permanentă care se consideră competentă pentru a-şi da avizul asupra unui proiect de lege, unei propuneri legislative sau unui amendament trimis de Biroul permanent altei comisii îl informează pe preşedintele acestuia că doreşte să-şi dea avizul. În caz de refuz din partea Biroului permanent, Camera hotărăşte prin vot." Procedurile noastre sunt foarte bine cunoscute. Eu vreau să vă rog să respectăm aceste reguli, pentru că altfel, de fiecare dată când intrăm într-o dezbatere pe fond, riscăm să ne blocăm, poate, unele comisii dorind, pe drept cuvânt, să intervină pentru a-şi formula avizul. Dar eu am o rugăminte: în momentul în care vom discuta pe fond articolele respective, dumneavoastră veţi putea prezenta observaţiile dumneavoastră în legătură cu temele respective. |
|||||
|
N-am înţeles cum e cu comparaţia cu alte ţări... |
||||||
|
|
Domnule deputat, sunt convins că dacă există astfel de lucruri, dumneavoastră, care sunteţi cel mai autorizat reprezentant al comisiei, o să le prezentaţi şi o să decidem. |
|||||
|
Nu am materialul, dânşii îl au... |
||||||
|
|
Noi am anunţat dezbaterea... Îmi pare rău! Deci, această chestiune de procedură nu poate fi admisă. Iar în ceea ce priveşte aspectele de constituţionalitate, nu cred că putem să acceptăm, în general, că sunt probleme de constituţionalitate. În momentul în care vom examina textele, unul câte unul, vom vedea dacă sunt astfel de aspecte şi vom judeca la momentul respectiv. La dezbaterile generale dacă mai doreşte cineva să intervină. Domnul deputat Cristian Dumitrescu. Sau, doamna deputat, aţi dorit la un moment dat să participaţi, sau mi s-a părut? Nu. (Se adresează doamnei Sârbu Daciana Octavia) Domnul deputat Cristian Dumitrescu. |
|||||
|
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul Partidului Social Democrat, în momentul în care a început această sesiune, a spus că va urmări îndeaproape toate acele legi sau acele proiecte de lege care privesc integrarea României în Uniunea Europeană şi că va urmări cu foarte mare atenţie ca aceste texte de lege să fie în conformitate cu angajamentele pe care România şi le-a asumat, angajamente potrivit cărora noi o să reuşim să intrăm în Uniunea Europeană în 2007. Proiectul de Lege pe care-l aveţi în faţă este un proiect extrem de important în configuraţia cu privire la integrarea României în Uniunea Europeană, priveşte autoritatea naţională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal. Este şi foarte importantă şi este o necesitate absolută de a intra în concordanţă cu tot ceea ce priveşte acest domeniu în Uniunea Europeană. Proiectul de Lege ca atare nu a apărut fără o dezbatere atentă. Noi, ţin minte că, în Comisia juridică, chiar l-am amânat, pentru a fi prezent, de data aceea, un reprezentant al Guvernului, a fost chiar ministru integrării. Acest proiect de lege sau la acest proiect de lege şi-a dat un concurs important şi Avocatul Poporului, aici de faţă, domnul profesor Moraru, pentru că, într-adevăr, este o lege primordială în ceea ce priveşte paşii pe care trebuie să-i îndeplinească România în procesul integrării. În comisie, noi am analizat-o. Vreau să cred că noi, membrii comisiei, atunci când a fost vreo problemă de constituţionalitate, am fi sesizat, sau am fi sesizat dacă ar fi existat o astfel de problemă. Noi, cel puţin, la nivelul nostru de pregătire, sau dacă vreţi al atenţiei acordate, nu am găsit probleme care să pună în discuţie un aspect de constituţionalitate. Reamintesc însă colegilor noştri, pentru că a greşi este omenesc, în conformitate cu procedurile şi regulamentele noastre, după ce acest proiect de lege va fi dezbătut, există posibilitatea sesizării, dacă se constată o flagrantă neconcordanţă cu textele constituţionale, a Curţii Constituţionale. Din aceste considerente, noi susţinem acest proiect de lege şi cred că putem să-l luăm şi în dezbatere, aşa cum de altfel şi propune comisia şi cum m-aş fi aşteptat ca şi reprezentanţii Guvernului să susţină...sau cel puţin ai majorităţii. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă propun să trecem, dacă nu mai sunt alte comentarii în cadrul dezbaterilor generale, la dezbaterea proiectului de lege. Începem cu titlul legii. Dacă sunt observaţii. Dacă nu, supun votului titlul legii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 2 abţineri. Cu două abţineri, titlul legii a fost aprobat. Stimaţi colegi, articolele din acest proiect sunt organizate pe mai multe alineate. În măsura în care nu sunt observaţii la un articol în bloc, îl voi supune în bloc votului dumneavoastră. Dacă apar observaţii pentru vreunul dintre alineate, vom discuta alineatul respectiv, vom rezolva problemele referitoare la alineatul respectiv şi, după aceea, vom organiza votul pentru articol, în ansamblu. Acum, vă propun să discutăm despre art.1 al proiectului de lege. Dacă sunt observaţii. Nu sunt observaţii. Îl supun votului dumneavoastră, în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? 8 abţineri. Cu 2 voturi împotrivă şi 8 abţineri, art.1 a fost aprobat. Art.2. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.2 a fost aprobat. Art.3. Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră art.3, în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.3 a fost aprobat. Art.4. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.4 a fost aprobat. Art.5. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.5 a fost aprobat. Cap.II. Art.6. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 7 abţineri. Cu 7 abţineri, art.6 a fost aprobat. Art.7. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.7 a fost aprobat. Art.8. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 9 abţineri. Cu 9 abţineri, art.8 a fost aprobat. Art.9. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 9 abţineri. Cu 9 abţineri, art.9 a fost aprobat. Cap.III. Art.10. Observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului art.10. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Art.10 este aprobat cu 11 abţineri. Art.11. Îl supun votului. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Art.12. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.12 a fost aprobat. Art.13. Îl supun votului. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Cu 11 abţineri, art.13 a fost aprobat. Art.14. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.14 a fost aprobat. Cap.IV. Art.15. Dacă sunt observaţii. Nu sunt observaţii. Supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.15 a fost aprobat. Art.16. Îl supun votului. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Cu 11 abţineri, art.16 a fost aprobat. Art.17. Îl supun votului. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 11 abţineri. Cu 11 abţineri, art.17 a fost aprobat. Art.18. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? (Domnul deputat Marcu Tudor doreşte să intervină) Da, poftiţi! Dacă este o întrebare interioară n-am cum să răspund la ea. Veniţi la microfon! |
|||||
|
|
Aveam mai multe de întrebat pe drum, dar mă tot chinui acolo cu domnul Bolcaş să găsim logica unei asemenea forţări de votare. Încă o dată spun, noi am vrut s-o facem bine, nu suntem refractari, dar sunt multe întrebări care apar pe parcurs şi pe care n-am putut să le discutăm deoarece n-am fost în măsură să cunoaştem cum fac şi alţii. De exemplu, aici, ce înseamnă "funcţii similare din aparatele celor două Camere, care sunt la fel cu..." similare, la fel cu?! În fine! Cu ale acestei autorităţi. Unde există similitudinea? E o vorbă în vânt. Şi câte altele nu sunt... Eu vă rog să nu treceţi chiar aşa uşor, e totuşi o lege. |
|||||
|
|
Rog pe domnul profesor Muraru să răspundă la această chestiune. |
|||||
|
|
Domnul Ioan Muraru: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cred că unele informaţii suplimentare vor fi de natură să lămurească situaţiile în care, sigur, n-au fost parcurse documentele. Doresc să vă informez că acest proiect de lege, în forma care v-a fost prezentat şi avizat de Comisia juridică, şi de celelalte comisii, a fost discutat în repetate rânduri de către autorităţile de la Bruxelles şi reprezentanţii Guvernului nostru. Fac parte din criteriile de integrare capitolul "Jai" şi capitolul "întreprinderi mici". Doresc să vă informez că experţii de la Bruxelles au dat avizul asupra proiectului până la virgulă, există rapoarte de la Bruxelles, ca atare, aceste redactări au fost agreate numai după ce s-a creat convingerea la Bruxelles că această autoritate va fi total autonomă, total independentă, iar această autonomie şi independenţă, până la urmă, a fost aprobată, ca să spun aşa, numai în măsura în care preşedintele şi vicepreşedinţii vor fi numiţi de către o adunare parlamentară, pentru ca să nu există nici un fel de subordonare faţă de Guvern şi faţă de ministere, iar această asimilare priveşte asimilarea salarizării, aşa cum se practică şi la alte instituţii care există. Această asimilare de salarizare asigură instituţiei, aş spune, ştiu eu, un plus de receptivitate. Iată de ce în lege deseori se vorbeşte că există şi funcţionari şi personal contractual, dar pentru că salarizarea să nu rămână până la urmă la îndemâna Guvernului sau a Ministerului Finanţelor, pe ideea autonomiei, ea se corelează cu salarizarea de la Parlament. Fără îndoială că dumneavoastră puteţi aduce, ştiu eu, îmbunătăţiri, amendamente. Repet, în raportul care ni s-a transmis de la Bruxelles, şi care există la documentele prezentate de Guvern Parlamentului, se arată foarte clar, uneori, repet, până la virgulă, cum trebuie să arate un asemenea proiect. Este o condiţie care ţine, dacă pot să mă pronunţ, sigur e o chestiune care pe undeva mă depăşeşte, de admiterea noastră în Uniunea Europeană Ca atare, n-am nimic împotrivă să aduceţi amendamente, dar la Comisia juridică s-au discutat şi aceste lucruri şi s-a discutat şi terminologia folosită, pentru că dumneavoastră foarte mult aţi fost în discuţiile cu autorităţile de la Bruxelles şi acolo se foloseşte un dicţionar specific Uniunii Europene. Ne-au impus acest dicţionar şi în această lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Domnul deputat Marcu Tudor. |
|||||
|
|
Vă rog să mă iertaţi că nu am rămas impresionat până la lacrimi de argumentul că funcţionarii de la Bruxelles au văzut proiectul de lege şi l-au văzut până la virgulă şi l-au acceptat. În primul rând, nu ştiu dacă e aşa. Toată lumea zice aşa. Nu mă îndoiesc de buna credinţă a domniei sale, dar am auzit treaba asta de atâtea ori în comisie şi de cele mai multe ori s-a dovedit a fi o marotă ca să ne impresioneze şi să votăm, caz în care nici n-ar mai fi trebuit să fim aici, ar trebui să fie numai Guvernul, pune de acord cu nişte funcţionari de la Bruxelles, nici nu ştiu ce funcţionari, care sunt şi ce hram poartă şi ce demnităţi au, şi noi trebuie să acceptăm tot ce zic ei. V-aş ruga să ne respectaţi, cum vă respectăm şi noi pe dumneavoastră. Noi facem legea, nu Bruxelles-ul. Nici dumneavoastră. Faceţi un proiect. Şi nici direct dumneavoastră, ci prin Guvern. Ca atare, v-aş ruga pe toţi cei care veniţi invitaţi, voi sesiza treaba asta cu mare vehemenţă, nu ne mai puneţi pumnul în gură, "faceţi aşa că aşa am hotărât eu", cu un funcţionar de la Bruxelles, până la virgulă?! Ne jigniţi! Trec peste această jignire pe care eu am sesizat-o, vă cer iertare dacă şi în numele dumneavoastră, şi trec totuşi la consideraţia că domnia sa nici nu a răspuns la ce l-am întrebat. Impresia pe care a vrut s-o introducă este că totul e bine, nu mai faceţi nimic! Dacă vreţi, mai aduceţi nişte amendamente, dar în rest e bine! E prima dată când vine domnia sa aici. Îl asigur că dacă se va mai repeta o astfel de situaţie, voi sesiza mai dur punctul meu de vedere asupra atribuţiilor pe care le avem noi ca parlamentari, nu în nume propriu, ci în numele celor care ne-au votat. eu am întrebat care este funcţia similară din Parlament. Dumneavoastră aţi zis că noi facem cum vrem noi salarizarea. Dar dacă aici scrie "funcţii similare", unde să mă duc eu să asimilez funcţia de controlor al unei activităţi cu aceea de funcţionar în Parlament?! La SRI? La SIE? La consilieri? La ce anume? Aţi făcut o lege, ziceţi că e până la virgulă. Eu nu văd virgula aici, dar măcar aici unde am mai avut timp printre picături să sesizez...eu sesizez faptul că nici nu ştiţi ce aţi vrut să scrieţi! Explicaţi-mi, că nu mi-aţi explicat! Trec peste vehemenţa mea, eu socotesc că votul meu este suficient de matur încât să explice faptul că nu sunt împotriva unui asemenea proiect de lege, dar sunt împotriva hei-rup-ismului care în armată duce oameni la moarte. Avem responsabilităţi de când am venit aici. Din păcate, unii dintre noi trec foarte uşor peste momentele astea de început în care "lasă că votează şeful aşa, votez şi eu aşa". Fac apel cu cea mai mare bună-credinţă şi prietenie, toţi îmi sunteţi prieteni, la fel cum sper să vă fiu şi eu. Să ne aplecăm atent, fiecare cu competenţa lui, nici unul nu e mai grozav ca altul, toţi avem cunoştinţe despre un domeniu sau altul, mai mult sau mai puţin adânci, şi să vedem cum e mai bine să fie desfăşurată o lege. Nu să cădem pe spate când vine cineva şi spune: "Aşa vrea Bruxelles-ul!" Ştiţi bine că ne revoltă o asemenea idee. Foarte bine că vrea! Vrea titlul, vrea proiectul de lege să treacă, dar modul în care e făcut aici diferă la 14 ţări ale Uniunii Europeane. Pe cine iau eu model? Am eu un model să văd că aşa vrea Bruxelles-ul? Deci, dacă toate au o diferenţă mare şi vă asigur că au, uitaţi-vă în comisii să vedeţi, solicitaţi-le la comisii proiectele de lege ale altor ţări, să vedeţi câte diferenţe sunt?! Germania, Anglia, Franţa, niciodată nu seamănă proiectele de legi. Atunci, pe cine iau eu de la Bruxelles drept model? Sunt iritat de un asemenea punct de vedere care mă jigneşte. Vă rog să mă iertaţi! Şi dumneavoastră, domnule preşedinte, că am abuzat de bunăvoinţa dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Nu, eu vă mulţumesc, fiindcă a fost interesant ce aţi spus. Şi acum supun votului art.18. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? Vă rog să număraţi. 12 abţineri. Cu 2 voturi împotrivă şi 12 abţineri art. 18 a fost aprobat. Sigur că, în aplicarea acestui articol vor trebui văzute, cu atenţie, detaliile, pentru că domnul deputat Marcu Tudor a sesizat că este nevoie, într-adevăr, de o foarte bună asimilare a posturilor respective. Este o chestiune pe care, sigur, legea nu poate să o realizeze, dar va fi nevoie, probabil, de texte subsecvente care să rezolve această chestiune. Şi probabil că Ministerul de Finanţe va avea grijă ca lucrurile să se facă în mod corespunzător. Capitolul V. La art. 19 dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 14 abţineri. Cu 14 abţineri, art. 19 a fost aprobat. Articolul 20. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 14 abţineri. Cu 14 abţineri, art. 20 a fost aprobat. Articolul 21. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 14 abţineri. Cu 14 abţineri, art. 21 a fost aprobat. Articolul 22. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 14 abţineri. Cu 14 abţineri, art. 22 a fost aprobat. Articolul 23. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 14 abţineri. Cu 14 abţineri, art. 23 a fost aprobat. Articolul 24. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Vă rog să număraţi. 14 abţineri. Cu 14 abţineri, art. 24, şi ultimul, al legii a fost aprobat. Stimaţi colegi, Este vorba de o lege organică, aşa că vă propun ca votul final să-l exprimăm joi, pentru că mâine vom avea şedinţă comună a celor două Camere, joi, probabil, în momentul în care vom organiza şedinţa în plen şi avem fixat momentul respectiv pentru voturile finale. Stimaţi colegi, În legătură cu această lege, o singură observaţie. Au fost luni întregi în care am discutat - şi acesta este un comentariu pentru domnul Tudor Marcu - despre această lege, care este, într-adevăr, foarte importantă. Faptul că ea nu este perfectă, e posibil. Dar, vreau să vă asigur că, împreună cu domnul profesor Muraru, am căutat cea mai bună soluţie. Nu ştiu dacă am reuşit pe deplin, dar este important, repet, ca această lege să existe şi ea reprezintă o parte din angajamentele noastre în relaţia cu Uniunea Europeană. Vă mulţumesc. Domnule profesor, vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
|
Continuăm dezbaterile cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2004 pentru modificarea art. 11, precum şi pentru prorogarea termenelor prevăzute la art. 9 alin. 1 şi 4 din Legea recunoştinţei faţă de eroii- martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, nr.341/2004. Este o lege în procedură de urgenţă. Invit Biroul Comisiei juridice să facă propunerile regulamentare. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Pentru dezbaterile generale propunem 5 minute şi pentru dezbaterile pe articole, câte 2 minute pentru fiecare articol. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt observaţii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră aceste propuneri. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 5 abţineri. Cu 5 abţineri, propunerile au fost aprobate. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Îmi cer scuze, domnule preşedinte, dar este procedură de urgenţă, deci nu avem dezbateri generale, trecem direct pe text. |
|||||
|
|
Eu aşa am interpretat, că este vorba de intervenţia pentru un singur text şi intervalul acordat în totalitate pentru dezbaterea legii. Deci, aceasta este, fără îndoială, interpretarea. Dar, am o rugăminte: în continuare, dacă se poate, să punem nişte difuzoare şi aici la prezidiu, pentru că altfel vom avea din ce în ce mai mult probleme, mai ales datorită felului în care unii dintre colegi vorbesc la microfon, să nu auzim exact formulările care se fac la tribună şi, ca atare, aceste reacţii pe care colegii din sală le pot face mai uşor... Poftim? Voci din sală: Nici în sală nu se aude! |
|||||
|
|
Nici în sală n-aţi auzit! De aceea, rugămintea mea este să punem, totuşi... Dacă nu vă descurcaţi aici cu investiţiile, îmi spuneţi şi vorbesc eu cu cineva să aducă şi să pună două difuzoare aici. Da? Mă informaţi şi mă ocup eu, că am mai spus acum două săptămâni. Sigur, pentru sonorizarea sălii va trebui să aşteptăm până când se vor face cablajele pentru votul electronic şi atunci sper ca în următoarele săptămâni acest lucru să se poată face, Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Este vorba de o problemă de procedură. Distinsul nostru coleg a spus în faţa domniilor voastre că fiind vorba de o procedură de urgenţă, nu se fac dezbateri generale. Aceasta nu este o literă de regulament, în primul rând, pentru că regulamentul nostru la Secţiunea a IV-a, "Procedura de urgenţă", nu prevede eliminarea expresă a dezbaterilor generale, ci este o prejudecată care s-a încetăţenit până acum şi care a fost escamotată, sub ideea că la titlul legii se pot face dezbateri generale. Nu este corect nici într-un fel, nici în altul. În timpul acordat se pot face dezbateri generale, în procedura de urgenţă făcându-se trimitere numai la art. 111, la art. 100, procedură normală. În aceste condiţii, obiecţiunea nu se susţine. Nu este cazul să facem dezbateri generale aici, aşa că vă mulţumesc numai pentru problema de procedură. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru această precizare şi pentru faptul că, în alte ocazii, aţi folosit discutarea titlului legii pentru a realiza pe fond dezbaterea generală... Probabil că, în anumite zile, facem dezbaterea generală la titlul legii, altă dată facem dezbaterea generală ca atare. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Shakespeare are dreptate: cum vă place!? |
||||||
|
|
Eu vă mulţumesc foarte mult. Ceea ce este important, este să notăm că dezbaterea va fi limitată şi cu cât vom trece mai repede la examinarea textelor, cu atât vom avea posibilitatea să discutăm, poate, şi alte proiecte de lege astăzi. Începem cu dezbaterea proiectului.... Da, domnule deputat, vă rog să ne luminaţi. |
|||||
|
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte şi domnilor colegi, Această modalitate de a face dezbateri generale chiar când este vorba de o lege aflată în procesul dezbaterilor de urgenţă, în mod procedural s-a putut realiza printr-o manevră procedurală, aşa cum a invocat-o şi colegul nostru, domnul deputat Bolcaş. Dar eu cred că ar fi momentul, dacă tot am ajuns la acest subiect, să încercăm să reintrăm în litera regulamentului. Ce înseamnă "dezbatere în regim de urgenţă"? Dezbaterea în regim de urgenţă nu înseamnă eliminarea unor proceduri din procedurile parlamentar obligatorii, nici amendamente, ci reducerea termenelor. Deci, eu propun ca de acum încolo, dacă consideraţi sau trebuie făcută o analiză în acest sens sau luată o decizie în alt for al Parlamentului, ca atunci când avem dezbateri în procedură de urgenţă, să invocăm şi posibilitatea dezbaterilor generale, tot prin scurtarea termenului de realizare a acestora o anumită perioadă de timp, după care o anumită perioadă de timp pentru dezbaterile pe articole. Şi în felul acesta reintrăm în procedura uzuală şi normală. Am profitat de acest prilej să fac această menţiune şi îmi cer scuze, domnule preşedinte, n-am încercat să luminez pe nimeni. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Dacă regulamentul este neclar, eu vă rog să faceţi propuneri pentru precizări în viitorul regulament. Deocamdată există o anumită cutumă şi eu vă rog să o respectăm. În ceea ce priveşte dezbaterile generale, daţi-mi voie să vă spun că pare uşor neserios să vorbim de dezbaterea unei legi, în totalitate, în 5 sau 10 minute şi să ne gândim că în acest interval de timp vom face şi dezbateri generale. Deci, acceptând acest interval de timp foarte limitat, după părerea mea, într-un fel sugerăm că nu facem o dezbatere generală mai amplă. Dar, sunt de acord cu observaţia domnului deputat Dumitrescu, dar lucrul acesta va trebui precizat în Regulament. Procedură de urgenţă nu înseamnă neapărat că nu mai discutăm elementele care ţin de oportunitatea unei legi, de aspectele politice, ci avem nevoie doar să finalizăm, prin vot, o anumită reglementare, pentru anumite raţiuni. Dar, îi rog pe membrii Comisiei pentru regulament să reţină acest aspect pentru soluţionare în viitorul text al regulamentului. Acum, trecem la titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Cine este pentru?Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Vă rog să număraţi. 7 abţineri. Cu 7 abţineri, titlul legii este aprobat. Supun votului dumneavoastră acum articolul unic. Iertaţi-mă, sunt două articole, de fapt. Ar trebui, totuşi, făcută precizarea respectivă. Vă rog, este, într-adevăr, o chestiune de tehnică legislativă. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Nu este o chestiune de tehnică legislativă, este o chestiune de superficialitate şi noi facem legi. Nu este posibil aşa ceva. Deci, avem lege, articol unic: "Se aprobă Ordonanţa de urgenţă... etc.", normal, cum se scrie. Articolul II va avea următorul cuprins: "Termenele prevăzute în articolul 9 din lege cu completările se prorogă cu 12 luni". Eu nu înţeleg! Cred că ar trebui restituită comisiei, ca până joi să ne facă o altă redactare. |
|||||
|
|
Am o rugăminte, domnule preşedinte Sergiu Andon. Dacă se poate să luaţi textul acesta, să-l mai "coafaţi" puţin şi să ni-l mai aduceţi o dată. |
|||||
|
|
Este o eroare materială... |
|||||
|
|
Nu vă auzim, dacă nu vorbiţi în microfoane. |
|||||
|
|
Este o eroare materială, poate impardonabilă, dacă nu poate fi îndreptată decât prin restituirea la comisie, o preluăm. Altminteri, pare clar că este vorba de art. I şi II. Dar, solicităm restituirea la comisie pentru înlăturarea acestei greşeli. |
|||||
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Nu se poate decât prin restituire la comisie, pentru că acest proiect de lege a fost aprobat de Senat în această variantă. Deci, vor trebui făcute amendamente ale comisiei, care să fie supuse votului nostru. Aceasta a făcut Senatul. Este bine ca noi să nu repetăm eroarea. |
|||||
|
|
Eu sunt de acord să trimitem înapoi la comisie şi se poate corecta rapid. Vă rog. |
|||||
|
|
Cu scuzele de rigoare, că pe moment m-am lăsat furat de deruta exprimată, în realitate proiectul este corect, în opinia noastră, pentru că proiectul de lege care vă este supus dezbaterii şi adoptării are un singur articol: "articolul unic". Iar acel articol unic modifică art. II din ordonanţa de urgenţă a Guvernului, care face obiectul acestei legi de aprobare. Deci, este vorba de o lege cu un articol unic. Grafic, fură puţin acel articol II, deşi este scris cu alte caractere. Legea are un singur articol, articolul unic, care propune modificarea unui alt cuprins al unui singur articol din ordonanţă, plus aprobarea întregii ordonanţe, aşa cum a fost propusă de Guvern. |
|||||
|
|
Practic, ordonanţa sugera o prorogare de 6 luni. La Senat s-a sugerat ca această prorogare să fie de 12 luni. Şi în felul acesta s-a operat o modificare a art. II din ordonanţă. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Ordonanţa nu are art. II. |
||||||
|
|
Are art. II pe pagina următoare. Mai daţi o pagină. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Aşa este! |
||||||
|
|
Este adevărat că textul se putea redacta mai bine, dar eu vă propun, totuşi, să trecem peste această chestiune şi să aprobăm articolul unic, aşa cum a venit el de la Senat, pentru că, de fapt, aceasta era problema noastră, articolul unic al proiectului de lege, cum a venit de la Senat, ţinând seama de modificarea pe care ei deja au operat-o faţă de ordonanţă. Supun votului articolul unic al proiectului de lege, aşa cum a venit de la Senat. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 14 abţineri. Cu 14 abţineri, articolul unic a fost aprobat. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 14 abţineri. Cu 14 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat. |
|||||
|
|
|
Ultimul proiect de lege pentru astăzi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2004 pentru modificarea titlului capitolului II din anexa nr.Ib la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică. Suntem în procedură de urgenţă. Invit biroul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială să facă propunerile regulamentare. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, În spiritul considerentelor deja prezentate anterior, propun pentru dezbateri generale 5 minute şi pe articole 1 minut. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Observaţii? Supun votului dumneavoastră aceste propuneri. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la discutarea proiectului direct pe articole. Titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi titlul legii a fost aprobat. Articolul unic. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi articolul unic a fost aprobat. Este o lege ordinară. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Vă mulţumesc pentru participarea la dezbaterile de astăzi pe proiecte legislative. Urmează secţiunea finală a programului de astăzi, primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului. Reîncepem activitatea în plen în trei minute. |
|
|||
|
(În continuare, şedinţa a fost condusă de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor). |
||||||
|
|
|
Bună seara, stimaţi colegi. Începem al doilea tronson al şedinţei de astăzi, şedinţă consacrată răspunsurilor orale la interpelări. La întrebarea domnului deputat Paul Magheru de la Grupul parlamentar al P.R.M. răspunde domnul ministru al educaţiei şi cercetării, Mircea Miclea. Vă rog, domnule ministru, dacă sunteţi în sală. Poftiţi, domnule deputat, prezentaţi pe scurt interpelarea. |
|
|||
|
|
Stimată doamnă preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Stimate domnule ministru, La început de mandat şi la început de legislatură, mă rog lui Dumnezeu să vă ţină obiceiul, să veniţi, să răspundeţi categoric, când se va putea, la întrebările şi interpelările adresate de către deputaţi. Vă felicit! Sunteţi printre puţinii miniştri care onoraţi, respectaţi forul suprem legislativ, prezentându-vă personal pentru răspunsuri la întrebări şi la interpelări. Există prejudecata că interpelările şi întrebările, de regulă, au rostul ca să şicaneze, ca să ia în răspăr puterea. Nu am făcut-o şi nu am să fac niciodată lucrul acesta, indiferent cine va fi la putere. Am citit răspunsul dumneavoastră, răspunsul ministerului. Aş vrea să vă spun că, din păcate, nu mi s-a răspuns punctual la întrebările pe care le-am pus, încât, îmi permit ca să retrimit la minister interpelarea mea, cu rugămintea ca, la timpul potrivit, la termenul obişnuit, care va fi peste două săptămâni, să mi se răspundă complet la interpelarea pe care am făcut-o. Cu atât mai mult cu cât o interpelare asemănătoare, dar nu identică, am făcut-o şi Ministerului Justiţiei, pentru că obiectul interpelărilor mele atinge o problemă destul de sensibilă a funcţiilor nici măcar publice, ci a funcţiilor de demnitate publică, a incompatibilităţilor, mai exact, unor funcţii de demnitate publică ale magistraţilor şi ale parlamentarilor, încât, aşa cum se obişnuieşte între profesori, sunt sigur că voi primi de la ministerul pe care-l conduceţi un răspuns profesionist, bine documentat, în interesul respectării Legii nr. 161/2003, care este menită să ne uşureze încheierea, mai bine zis, o prezentare mai fericită a capitolului justiţie, în ceea ce priveşte intenţia noastră de integrare în Uniunea Europeană. Aş vrea doar să vă spun că, în "Cotidianul" de astăzi, fără să vreau, am citit ceva în legătură cu aceste incompatibilităţi. Nu sunt un fanatic al informaţiilor din presă, dar, totuşi, presa este, trebuie să recunoaştem, a patra putere, şi fără presă probabil că democraţia din România s-ar poticni de mai multe ori şi mai rău. Vă mulţumesc şi aştept răspunsul, dacă se poate, peste două săptămâni. |
|||||
|
|
De acord, domnule ministru, da? |
|||||
|
Domnul Mircea Miclea (ministrul educaţiei şi cercetării): De acord. Deşi am făcut foarte clar răspunsul, sunt de acord cu orice clarificare. |
||||||
|
|
Este în regulă. |
|||||
|
|
|
Tot domnul ministru Mircea Miclea, ministrul educaţiei şi cercetării, trebuie să-i dea răspuns domnului deputat Mircia Giurgiu. Domnule deputat, doriţi să dezvoltaţi interpelarea? Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Mulţumesc şi domnului ministru că a venit personal să răspundă la această interpelare, fiindcă este de o importanţă deosebită problema cu care se confruntă cadrele medii sanitare care sunt nevoite acum să-şi reconstituie foaia matricolă pe banii lor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Miclea: Stimată doamnă vicepreşedintă, Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am formulat răspunsul scris, el este detaliat. Decizia pe care am luat-o la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nu face altceva decât să vină în sprijinul celor care au făcut aceste cursuri de echivalare. Pentru că, în momentul de faţă, reglementările în vigoare nu permit eliberarea actelor de studiu fără susţinerea examenului de reconstituire a situaţiilor şcolare. Prin urmare, ceea ce am făcut noi nu a fost altceva decât să creăm cadrul legal pentru eliberarea actelor de studii absolvenţilor cursurilor de echivalare la nivelul studiilor postliceale. În al doilea rând, vreau să vă aduc la cunoştinţă că această decizie a noastră a fost în urma consultărilor pe care noi le-am avut, atât cu Ministerul Sănătăţii, cât şi cu Ordinul Asistenţelor Medicali, al Moaşelor din România şi cu Federaţia SANITAS. Toţi aceşti parteneri sociali au înţeles că, de fapt, este spre binele absolvenţilor să facem acest lucru. Şi, în fine, în legătură cu situaţia referitoare la judeţul Cluj, vreau să spun că în perioada 1991-1992 nici un curs de echivalare din această perioadă nu s-a finalizat cu calificative, aşa cum s-a menţionat în interpelare, ci s-a finalizat cu note. Deci, decizia noastră vine în sprijinul celor care au participat la aceste cursuri, tocmai pentru a oferi baza legală pentru ca dânşii să poată primi aceste certificate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnule deputat, mulţumit cu răspunsul? |
|||||
|
|
Da, mulţumesc pentru răspuns. Şi vreau să fac precizarea că Federaţia SANITAS judeţul Cluj a fost cea care ne-a atras atenţia să intervenim pentru această problemă. Probabil că a fost o neînţelegere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnule deputat Adrian Moisoiu, de la Grupul parlamentar al PRM, doriţi să vă dezvoltaţi interpelarea sau domnul ministru poate să dea răspunsul imediat? |
|
|||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din sală): Vă mulţumesc. Aştept, după, pentru că eu nu cunosc răspunsul domnului ministru. |
||||||
|
|
Poftiţi, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Miclea: Noi am trimis şi răspunsul scris, dar răspunsul nostru la interpelarea domnului deputat pot să-l rezum în cele ce urmează. Domnul deputat a semnalat o situaţie a unor copii din mai multe sate, care sunt nevoiţi să parcurgă o lungă distanţă pe jos pentru a ajunge la şcoală. Noi recunoaştem dificultatea acestei situaţii. Vreau să vă spun următorul lucru, şi anume că nici în bugetul din 2004, nici în bugetul din 2005 nu avem prevăzut nici un leu pentru a achiziţiona autobuze sau mijloace de transport. În al doilea rând, în cazurile pe care dumneavoastră le-aţi menţionat, comasarea elevilor la şcoala din centrul de comună s-a făcut înainte de a începe programul de cumpărare de mijloace de transport, deci, în mod normal, asigurarea unui mijloc de transport intră acum în competenţa consiliului local. Ceea ce, însă, vreau să vă spun este că noi recunoaştem că este o situaţie dificilă pentru copii să meargă pe jos 15 km, reţinem solicitarea dumneavoastră şi încercăm diverse soluţii posibile, astfel încât să rezolvăm situaţia lor. Poate că una dintre alternative ar fi, am înţeles că Parlamentul îşi va reconsidera parcul auto, poate că un microbuz-două ajung şi pe la Ministerul Educaţiei, ca să le dăm la aceşti copii. Dar, încă o dată, noi reţinem solicitarea dumneavoastră, din păcate, nu avem bani în buget. Iar aşa cum s-a constituit situaţia acolo, este, practic, de datoria consiliului local ca să asigure aceste mijloace de transport. Dar noi facem tot ce putem, să găsim soluţii. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru. Dacă doriţi să interveniţi, domnule deputat? Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Mulţumesc şi domnului ministru pentru răspunsul pe care l-a dat, însă, partea proastă a lucrurilor este că acest răspuns nu rezolvă problemele. Domnul ministru este lângă mine şi poate să vadă un memoriu semnat de şase persoane din localitatea Ogra, la care mă refeream într-una din interpelări. În acelaşi timp, am o situaţie de la inspectoratul şcolar, unde, la Ogra, sunt în clipa de faţă 16 cazuri de abandon şcolar, exact din această situaţie sau poate una din aceste situaţii, şi în care se spune că: "Primăria din comuna Ogra", într-un răspuns dat locuitorilor din aceste localităţi, "motivează că ei au trimis cererea inspectoratului de învăţământ al judeţului Mureş, dar care nu şi-a găsit rezolvarea". Şi, pe de altă parte, domnul prefect, care era înainte de 1 ianuarie a.c., a răspuns verbal că cunoaşte starea acestor copii, dar aceştia vor trebuie să insiste prin părinţi, care să suporte costul carburanţilor. Iar părinţii, săracii, spun că ar suporta, dacă ar avea din ce, cei mai mulţi dintre ei nu au nici un fel de venit în afară de alocaţia copiilor. Şi, bineînţeles, oamenii întreabă unde sunt acele autobuze aprobate de Guvern, nădăjduind, domnule ministru, că competenţa dumneavoastră va putea să aibă un efect favorabil asupra rezolvării situaţiei. Deci, copiii şi părinţii n-au nici o vină că în urmă cu trei ani de zile Ministerul Educaţiei şi Cercetării a demarat acest program de ameliorare a activităţilor de învăţământ prin crearea unor şcoli centralizate. Eu spun că este o treabă bună, este o treabă necesară, pentru că aşa se poate, de bine, de rău, face un învăţământ cu cadre didactice titulare sau cât de cât pregătite. Mai ales că localitatea Ogra nu este atât de departe de Târgu - Mureş, deci, oamenii pot să facă şi navetă în aceste condiţii. Dar nu e vorba de profesori, de cadre didactice, e vorba de aceşti copii mici. Poftim, ne găsim în Bucureştiul clipei de astăzi, vedeţi şi dumneavoastră ce viscol este afară, ce zăpadă este afară, iar aceşti copii trebuie să facă zilnic aceşti 7 km sau 7,5 km încolo, 7,5 km încoace. O situaţia similară este şi la localitatea Suplac. Personal, am fost la directorul direcţiei financiare a consiliului judeţean, nu au bani. Am discutat cu primarul de dincolo, din Ogra, care spune: "Nu avem fonduri nici să ne plătim salariile pentru noi, pentru cei din primărie, de unde să mai plătim carburanţi, de unde să mai putem asigura un program prin care să vină cineva şi să facă acest transport al copiilor?" Soluţia propusă de dumneavoastră mi se pare o glumă, pentru că prin redistribuire vor fi redistribuite maşinile noastre, deci, o Dacie 1300, o Dacie supernova, nu-i văd pe nişte drumuri de ţară, transportând nişte copilaşi cu supernova sau cu dacia 1300. Celelalte, microbuzele la care v-aţi referit, din păcate, nu sunt şi nu vor fi dirijate acolo unde lipsesc. Deci, sper, domnule ministru, şi cu aceasta închei, că, probabil, dacă veţi interveni cu ocazia rediscutării bugetului, probabil se va face o rectificare de buget în luna care urmează sau în luna aprilie, s-ar putea eventual să se rezolve această situaţie. Eu vă mulţumesc însă pentru înţelegere şi sper să fie trecută pe primul loc în ţară această situaţie din judeţul Mureş, de la cele două localităţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule ministru, dacă aveţi replică? |
|||||
|
|
Domnul Mircea Miclea: Doar câteva chestiuni trebuie spuse.
Dar, subliniez, socotim că situaţia este reală şi că trebuie să găsim o soluţie pentru ea şi reţinem solicitarea dumneavoastră. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnule ministru Mircea Miclea, mai aveţi un răspuns de dat, domnului deputat Ioan Stan, de la Grupul parlamentar al PSD. Domnule deputat, dezvoltaţi interpelarea? Aşteptaţi răspunsul. Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
|
|||
|
|
Domnul Mircea Miclea: Răspunsul l-am trimis în scris, rezum răspunsul pe care l-am trimis. Rezumat, răspunsul este acesta. Noi avem nişte angajamente cu Banca Europeană pentru Investiţii, pentru derularea proiectului de reabilitare a infrastructurii şcolare. Pe baza acestor angajamente, iniţial s-a elaborat o listă de şcoli care urmau să fie reabilitate. Această listă a fost trimisă băncii şi a fost aprobată de bancă. După aceea, s-au făcut o serie de, să le numesc, intervenţii, de diverse tipuri, şi lista iniţială a fost mereu modificată, adăugându-se, la diverse sugestii sau presiuni, alte şcoli. La începutul anului 2005, banca şi coordonatorii programului respectiv ne-au solicitat să intrăm în legalitate, ceea ce am şi făcut de fapt, am reluat lista care iniţial a fost trimisă băncii, pe baza unor criterii foarte riguroase. Această situaţie a fost adusă în atenţia şi a prefectului de la judeţul dumneavoastră, care a acceptat situaţia, spunând că aşa este legal. Şi, în momentul de faţă, sunt 17 unităţi şcolare din judeţ care beneficiază de acest program, dar, care, repet, au fost pe lista inţială şi care respectă regulile jocului. Ceea ce vreau să spun este că noi, practic, înţelegem că nişte angajamente asumate trebuie respectate, că regulile jocului trebuie respectate cu stricteţe şi facem încă o dată un apel, să nu mai fie intervenţii de diverse tipuri, pentru a suplimenta sau modifica liste. Angajamentele luate la un moment dat trebuie respectate întocmai. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc, domnule ministru. Domnule deputat, dacă vreţi să interveniţi? De la microfon. |
|||||
|
Domnul Ion Stan (din sală): Nu, de aici. De acord cu dumneavoastră, domnule ministru. Dar dacă a fost ilegal, de ce s-au început aceste finanţări cu finanţarea insituţiei internaţionale respective? Şi acum găsim 17 localităţi fără 17 şcoli, pentru că nu sunt finalizate? Pentru că sunt 17 şcoli cu investiţii în diverse stadii de realizare, toate peste 80%. Şi atunci, domnule ministru, explicaţia dumneavoastră nu cred că îşi are un suport obiectiv. |
||||||
|
|
Domnul Mircea Miclea: Ba da, şi are un suport foarte obiectiv, explicaţia mea se referă la lege şi la reguli foarte clare, care derivă din angajamentele noastre asumte. Noi nu facem alteceva decât să respectăm aceste angajamente asumate. Vom vedea şi cine a greşit când a început aceste şcoli, încălcând angajamentele noastre internaţionale. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează răspunsul la interpelarea domnului Petru Călian, din Grupul parlamentar al PRM. Răspunsul îl va da domnul Marius Bălu, secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale. Poftiţi, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Marius Bălu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Doamnă preşedintă de şedinţă, Dragi colegi, Doamnelor şi domnilor, Răspuns la interpelarea domnului deputat Petru Călian, referitoare la poluarea fonică şi impactul negativ al acesteia asupra comunităţii comunei Luna şi a satului Călăraşi Gară, comuna Călăraşi, din judeţul Cluj. Unitatea militară aflată în vecinătatea comunei Luna şi a satului Călăraşi Gară, comuna Călăraşi, judeţul Cluj, este Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, înfiinţată în anul 1982 pentru apărarea spaţiului aerian în zona centrală a teritoriului României. În prezent, unitatea de aviaţie în cauză reprezintă una din structurile de bază, în curs de operaţionalizare, ale forţelor aeriene, destinată să execute misiuni în cadrul NATO, şi este, totodată, notificată partenerilor din Alianţă ca o unitate destinată să faciliteze executarea misiunilor de luptă de către Forţele Aeriene NATO. La amplasarea aerodromului în acea zonă s-a ţinut cont, în primul rând, de impactul pe care activitatea specifică îl va avea asupra localităţilor învecinate, stabilindu-se astfel o zonă de protecţie dimensionată la 2,5 km faţă de localitatea Luna şi, respectiv, 1,75 km, faţă de comuna Călăraşi. Dispunerea unităţilor în zona respectivă a avut la bază, pe de o parte, raţiuni de ordin militar-strategic, raportate la interesul naţional de apărare a României, iar, pe de altă parte, motive de ordin social-economic, respectiv asigurarea unui important număr de locuri de muncă pentru locuitorii din localităţile învecinate, în condiţiile în care, din punct de vedere economic, zona nu oferă posibilităţi de ocupare a forţei de muncă. Trebuie menţionat faptul că, până în prezent, nu au fost înregistrate reclamaţii referitoare la impactul zgomotului produs de aeronave asupra populaţiei din zonele limitrofe şi nici solicitări de despăgubire ca urmare a unor accidente aviatice. Totuşi, dacă, din nefericire, asemenea evenimente tragice vor avea loc, Ministerul Apărării Naţionale va despăgubi potrivit legii toate persoanele afectate, aşa cum a făcut întotdeauna. Referitor la nivel zgomotului produs de aeronave la decolare şi aterizare, precizez că, pe baza măsurătorilor efectuate de Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare şi Ecologie în anul 2002, în zonele limitrofe s-a stabilit că nivelul zgomotului este de maxim 84 de decibeli - buletinul de analiză este anexat -, în timp ce valoarea admisibilă la nivelul zgomotului la limita zonei funcţionale din mediul urban este de 90 de decibeli - conform standardelor. În conformitate cu normele în vigoare şi ordinului ministrului apărării naţionale, axa de decolare şi de aterizare a aeronavelor este orientată la 330 de grade pe direcţia nord-sud, tocmai ca să nu deranjeze cele două localităţi, Luna şi Călăraşi, şi au fost interzise zboruri de antrenament deasupra localităţilor. Este însă necesară aplicarea cu stricteţe a prevederilor legale referitoare la respectarea distanţei minime de siguranţă faţă de obiectivele militare, cu ocazia eliberării autorizaţiilor pentru construirea de noi imobile. Semnalăm şi faptul că Guvernul se preocupă constant de ameliorarea condiţiilor de trai ale cetăţenilor, în această direcţie înscriindu-se şi iniţiativa Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor de a promova o hotărâre a Guvernului privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, al cărei proiect va fi supus în curând analizei Executivului. Prin acest act normativ se va reglementa abordarea unitară la nivel naţional a măsurilor ce se iau pentru evitarea, prevenirea şi reducerea efectelor dăunătoare, inclusiv a disconfortului, provocate de zgomotul ambiental. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule secretar de stat. Înţeleg că domnul deputat Petru Călian vrea să intervină. Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Mulţumesc, în primul rând, domnului secretar de stat, dar nu pot să spun că sunt mulţumit de răspunsul pe care l-am primit. Am să fiu foarte simplist, tocmai pentru a fi înţeles, că se pare că nu am fost înţeles. Verificările pe care organele abilitate le-au efectuat în anul 2002, din câte am înţeles, acolo, referitor la poluarea fonică, spun eu că sunt fictive. Nu aveţi sesizări în acest sens? Dacă doriţi, o să vă pun la dispoziţie două rapoarte, prezentate de către două consilii locale comunale: cel al comunei Călăraşi, respectiv, cel al comunei Luna. Vreau să vă precizez faptul că zborurile, chiar şi zboruri de antrenament, se efectuează fără nici o rezervă, puteţi verifica, şi eu vă garantez acest lucru. Mai mult decât atât, cea mai gravă problemă este că se efectuează zboruri inclusiv pe timp de seară, pe timp de noapte. Cetăţenii din aceste zone nu pot dormi; copiii, bătrânii, cardiacii sunt în permanenţă agitaţi. Şi, de asemenea, vă dau un exemplu foarte clasic, foarte simplu. Dacă puneţi dumneavoastră, dacă mergţi acolo, sau persoanele abilitate, o farfurie cu supă sau cu lapte pe masă şi trece un MIG, efectiv, tremură, zboară mâncare pe masă! Iertaţi-mă, dar cetăţenii din această zonă au ajuns în pragul disperării. Eu am promis şi mă ţin de cuvânt şi aştept să fie reverificate, să fie reluate aceste analize. Ba, mai mult, dacă se pot face şi analize suplimentare, chiar vă rog, în acest sens, să luaţi măsuri, astfel încât să se afle adevărul. Pentru că, spun eu şi spun cetăţenii din acea zonă, adevărul este efectiv muşamalizat. Sunt oameni bolnavi, foarte mulţi, datorită poluării fonice, sunt oameni, care, efectiv, datorită faptului că au fost şi accidente, chiar dacă ei nu au reclamat aceste pagube care s-au produs în urma accidentelor, ele au existat totuşi. De aceea, rugămintea mea este să aprofundaţi şi să se deplaseze la faţa locului o comisie care să verifice toate aceste aspecte. Dacă doriţi, vă pot pune la dispoziţie rapoartele celor două consilii locale. Mai mult de atât, puteţi să verificaţi inclusiv situaţia imobilelor din acea zonă, majoritatea sunt crăpate. Mai mult de atât, vă spun că am fost personal acolo, am asistat la o decolare şi la o aterizare în zonă şi, efectiv, ceea ce spun cetăţenii eu vă garantez că se confirmă. În acest sens, vă rog respectuos să-mi acordaţi răspunsul cuvenit, dar numai după ce veţi relua verificările de rigoare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule secretar de stat, aveţi drept la replică două minute. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Am rugămintea să-mi trimiteţi cele două rapoarte şi în mod sigur se va deplasa o comisie. Să-mi daţi rapoartele consiliilor locale de care vorbeaţi, ca să vedem exact ce... Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează răspunsul dat domnului deputat Mircea Costache, Grupul parlamentar al PRM, dat de domnul secretar de stat Alexandru Mircea, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Domnule deputat, dezvoltaţi interpelarea? Poftiţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Am formulat o interpelare, pe care, probabil, mulţi dintre colegi şi dintre cetăţenii României, pe care îi reprezentăm, o aşteaptă. Aşteaptă multă lume un răspuns la întrebarea dacă alegerile din 28 noiembrie 2004 au fost sau nu corecte. Pentru că, recent, o delegaţie a OSCE a învederat, între altele, şi faptul că dânşii deţin informaţii clare, certe, privind fraudarea alegerilor din 28 noiembrie 2004. De altfel, principalele forţe politice, atât PSD, PD, PNL, şi PRM, în perioada imedat de după alegeri, au acuzat faptul că s-au comis, de către unii sau de către alţii, fraude electorale. Aştept răspunsul domnului secretar de stat, după care îmi rezerv dreptul de a face comentarii asupra răspunsului. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Alexandru Mircea (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimate domnule deputat Mircea Costache, În legătură cu interpelarea dumneavoastră, prin care sesizaţi faptul că anumite formaţiuni politice: "Au acuzat existenţa evidentă a unor fraude electorale" şi solicitaţi să vi se comunice măsurile întreprinse de Ministerul Administraţiei şi Internelor pe linia verificării acestora, vă comunic următoarele. Până la data de 24 februarie 2005, la unităţile de poliţie au fost primite un număr de 191 de sesizări privind faptele de natură penală prevăzute de Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, din care: 109 sesizări au fost formulate de către reprezentanţii formaţiunilor politice; 14 au fost primite din partea preşedinţilor sau a membrilor comisiilor de votare; 15 au fost semnalate de mass-media; 11 au fost primite din partea unor organizţii; 19 au fost primite de la persoane fizice; 23 fiind constatate din oficiu. Din totalul de 191 de sesizări, de fapt, lucrări penale înregistrate, într-un număr de 51 de dosare s-a dispus începerea urmăririi penale, după efectuarea actelor premergătoare, fiind deja soluţionate şi înaintate la Parchet, cu următoarele soluţii: 31 cu propunere de sesizare a instanţelor de judecată; 10 cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ; 6 cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală; în 2 cazuri s-a dispus declinarea competenţei; într-un caz, încetarea urmăririi penale şi într-un alt caz clasarea. În 87 dintre aceste sesizări s-a constatat că faptele reclamate nu sunt de natură penală ori nu se confirmă, propunându-se neînceperea urmăririi penale. În prezent, se află în lucru un număr de 53 de dosare penale. Soluţionarea dosarelor sus-amintite a presupus identificarea şi cercetarea unui număr de 296 de persoane, urmând a fi extinse cercetările şi cu privire la alte persoane, în dosarele care se mai află în lucru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi? Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc încă o dată. Cunoştinţă mai veche, domnul ministru secretar de stat Alexandru Mircea ne-a dat un răspuns care vrea să convingă prin date statistice. Situaţia este ceva mai complexă. Eu mă aflu printre cei care au sesizat organele Ministerului de Interne în legătură cu fraude în timpul exercitării scrutinului din 28 noiembrie, la care n-am primit un răspuns până în ziua de astăzi. În schimb, îi voi da domnului ministru, după ce le voi multiplica, liste cu persoane: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cartea de identitate, care au votat în municipiul Buzău, la Secţia nr. 38 şi la Secţia nr. 39, din localul Liceului pedagogic, spre exemplificare, să vadă şi dânsul de unde sunt persoanele şi să le urmărească, în câte localităţi au mai votat în aceeaşi zi. Pentru că, în judeţul Buzău s-au înregistrat 32.500 de votanţi pe liste speciale; şi, tot atunci, 20.000 de voturi nule; şi, tot atunci, foarte multe abateri de la lege, care ţin de sfera fraudei. Dacă domnia sa consideră că alegerile au fost corecte, e bine să existe în această ţară şi un punct de vedere de această natură. Numai să nu fie singular, pentru că impresia unanimă este că s-au comis fraude grosolane. Eu o să-i pun dânsului la dispoziţie şi procese-verbale modificate în mod grosolan, cu câte 5, 6, 7 ştampile şi alte probe, pe care nu le deţin numai eu, le deţin foarte mulţi oameni, care, până la urmă, vor trage probabil semnalul de alarmă care trebuie tras, şi de la tribuna Parlamentului, aşa cum o fac acum, dar şi în alte împrejurări, pentru a ajunge o dată şi o dată la un proces de maturizare a societăţii româneşti, care să curme furturile din economie şi să curme şi furtul furturilor, votul de conştiinţă al cetăţeanului! |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule secretar de stat Alexandru Mircea, doriţi să mai interveniţi la această interpelare? Poftiţi. |
|||||
|
Domnul Mircea Costache (din sală): Ce să-mi mai spună domnul Mircea? |
||||||
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Pentru formularea răspunsului la această întrebare am făcut o documentare mai amplă şi, în momentul de faţă, mă aflu în posesia tuturor dosarelor al căror număr statistic l-am precizat mai devreme. Îl informez pe domnul deputat că în momentul de faţă, la Inspectoratul de poliţie al judeţului Buzău s-au finalizat sau se află în curs de cercetare mai multe dosare penale. Şi dacă timpul dumnealui sau timpul dumneavoastră vă permite acest lucru, eu pot să dezvolt în mod convingător, în legătură cu această chestiune. |
|||||
|
|
Nu. Conform regulamentului, nu aveţi voie decât la două minute. Dar, după ce expuneţi răspunsurile la celelalte interpelări, puteţi să staţi... |
|||||
|
Domnul Mircea Costache (din sală): Nu mai intervin, aştept răspunsul scris şi formulez atunci. |
||||||
|
|
Răspuns scris? Bine, mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
Tot domnul secretar de stat Alexandru Mircea dă răspuns domnului deputat Ştefan Baban, de la Grupul parlamentar al PRM. Dezvoltaţi interpelarea sau aşteptaţi răspunsul? Răspunsul. Domnule secretar de stat, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Stimate domnule deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr.41/B adresată domnului Romeo Paul Postelnicu, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici prin care semnalaţi modul defectuos de acordare în ultimii 3 ani a avizelor de promovare pentru funcţionarii publici, cu referire la unele situaţii neprecizate din anul 2004, vă comunicăm următoarele. Domnul Romeo Paul Postelnicu a fost preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, numit în această funcţie de demnitate publică, avea rangul de secretar de stat, de către fostul domnul prim ministru Adrian Năstase. După cum cunoaşteţi foarte bine, în urma alegerilor generale din noiembrie 2004, s-a constituit o altă guvernare. Există un alt executiv. Este foarte posibil ca şi neajunsuri de genul celor semnalate de dumneavoastră în interpelare cu privire la politicile privind funcţia publică să fi fost sancţionate prin votul popular. Cert este că prin decizia actualului prim-ministru al Guvernului României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, domnul Romeo Paul Postelnicu a fost eliberat din funcţie. Prin urmare, actuala guvernare nu poate fi făcută responsabilă de neajunsurile manifestate în politicile vizând funcţia publică şi funcţionarii publici. Referitor la întrebarea dumneavoastră privind procedura promovării în clasă, vă comunicăm următoarele: în anul 2004, în conformitate cu prevederile art.28 alin.4 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003, promovarea funcţionarilor publici care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea se realiza prin transformarea postului pe care aceştia erau încadraţi într-un post de nivel superior. La stabilirea gradului profesional corespunzător noii clase de încadrare era necesar avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Pentru anul 2005 reglementarea posibilităţii de promovare în clasă a funcţionarilor publici s-a realizat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2004 şi, în conformitate cu aceasta, funcţionarii publici care îşi termină studiile în cursul anului 2005, o formă de învăţământ superior de lungă durată sau scurtă durată, încadraţi pe funcţii publice cu un nivel de studii inferior, se numesc, prin examen, într-o funcţie publică de execuţie cu grad profesional pe o treaptă de salarizare care să le asigure acestora o creştere până la 15%. Sigur că eliberarea avizului de transformare a posturilor este direct condiţionată de comunicarea de către autoritatea sau instituţia publică a unor documente necesare verificării legalităţii promovării în clasă a funcţionarilor publici, iar o corespondenţă mai îndelungată cu autoritatea sau instituţia publică este uneori necesară, în vederea obţinerii tuturor acestor documente. Şi sunt prevederile legale. răspunsul este mai amplu, e un răspuns scris şi, zic eu, documentat pe care îmi permit să vi-l transmit imediat chiar după această şedinţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, poftiţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc frumos. La momentul când am făcut interpelarea, desigur că m-am adresat domnului Romeo Postelnicu, că ştiam că dumnealui este titular la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Vă mulţumesc pentru răspuns. Cer scuze că nu am putut să dau numele celor care mi-au scris şi care mi-au cerut să intervin la tribuna Parlamentului pentru a reglementa nişte lucruri care nu sunt prea normale, iar acum în epoca internetului, nu cred că pentru a transmite nişte informaţii de la o instituţie la alta trebuie să treacă nouă luni. Oricum, mulţumesc frumos pentru răspuns. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Dragoş Dumitriu de la Grupul parlamentar al PRM. Doriţi să dezvoltaţi interpelarea? Aşteptaţi răspunsul. Răspunsul este dat tot de domnul secretar de stat Alexandru Mircea. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Stimate domnule deputat, în legătură cu interpelarea dumneavoastră prin care solicitaţi punctul de vedere al Ministerului Administraţiei şi Internelor referitor la modul în care prefectul judeţului Braşov, domnul Aurelian Leonard Danu a înţeles "să analizeze dar şi să finalizeze cercetarea unui caz sesizat de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii", vă comunicăm următoarele. În concret, în interpelare se apreciază că răspunsul prefectului la sesizarea din 25 ianuarie 2005, primită de la comisie, este superficial, întrucât la nici o săptămână de la primire, respectiv la data de 1.II, acesta s-a grăbit să comunice comisiei că a solicitat primăriei verificarea aspectelor sesizate şi, drept dovadă, se trimite o adresă acestei instituţii, către prefectură care datează din 30 noiembrie 2004. Deci anterior cu 3 luni. Din analiza situaţiei expuse şi a documentelor existente cu privire la acest aspect, formulăm punctul de vedere solicitat, după cum urmează: problema sesizată era cunoscută la nivelul prefecturii, întrucât petentul, o societate comercială din Braşov, reclamase acelaşi aspect prefectului, anterior sesizării comisiei parlamentare. Fiind în cunoştinţă de cauză, prefectul judeţului Braşov a informat în scris cu promptitudine întrucât se documentase ca urmare a sesizării anterioare pe care o primise. O dată cu informarea, a transmis comisiei parlamentare şi o adresă a primăriei din 30.XI.2004 cu privire la aspectul semnalat. Adresa prefectului judeţului Braşov către comisia parlamentară are nr.60 din 1.II, a fost expediată cu ştampila de expediţie 3 februarie 2005 şi prezintă situaţia de fapt, rezultată ca urmare a verificării atât a reclamaţiei depuse de petentă la comisia de cercetare a abuzurilor, cât şi anterior, la 1 noiembrie la prefectură. Prin urmare, apreciem că prefectul a răspuns solicitării unei comisii parlamentare cu promptitudine şi în cunoştinţă de cauză, anexând şi documente oficiale în susţinerea informării sale. Dincolo de aspectele de formă, criticate în interpelare, precizăm că petiţia are ca obiect un litigiu de natură contractuală. Deci de natură civilă. Respectiv, rezilierea de către o parte, de către primărie a unor contracte ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către pârâtă. Litigiile de această natură nu sunt de competenţa prefectului şi nici a Ministerului Administraţiei şi Internelor, orice intervenţie a acestor autorităţi în astfel de litigii fiind ilegale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat, înţeleg că vreţi să interveniţi. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Răspunsul primit de la minister mi se pare complet deplasat, nu vizează nicicum fondul problemei şi anume faptul că prefectul a primit o reclamaţie care îl viza pe primar şi a cerut tot acestuia, primarului, să se autoverifice. Mi se pare absurd. Şi, repet, dacă noi suntem trataţi, noi Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii suntem trataţi în acest mod, nu ştiu ce se întâmplă cu alţi cetăţeni. Nu mă interesează, deci nu este vorba aici în interpelare de natura contractului verificat iniţial de primar şi pentru care era reclamat primarul, ci de atitudinea în sine a prefectului. Iar în ceea ce priveşte scrisoarea trimisă către comisie, ea se referă la faptul că de la primărie a sosit o verificare, deci nu se referă nicicum la o verificare efectuată de prefect, aşa cum li s-a cerut de către comisie. Nu ştiu ce vi s-a spus dumneavoastră, probabil că vi s-a spus verbal, dar nu are nici o legătură cu situaţia pe care am reclamat-o. Deci, vă rog frumos aştept din nou răspunsul la această interpelare, la care consider că nu mi s-a răspuns în mod satisfăcător. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule secretar de stat, daţi răspunsul acum? |
|||||
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Domnule deputat, Aş vrea să fac precizarea că nu sunt absolut de acord cu termenul "deplasat" sau cu calificarea acestui răspuns ca "fiind deplasat", întrucât Ministerul Administraţiei şi Internelor formulează răspunsuri la întrebarea sau la interpelarea care este formulată. Am în faţă interpelarea şi în interpelare despre aceasta se vorbeşte, despre modul superficial în care prefectul de Braşov a înţeles să analizeze, dar să şi finalizeze cercetarea unui caz solicitat de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi se invocă superficialitatea prin faptul că pe 1 februarie prefectul se grăbeşte să răspundă , precizându-ne că a solicitat primăriei verificarea aspectelor sesizate, şi că trimite, drept dovadă a superficialităţii, o adresă din 30 noiembrie primită de la primărie. Fac precizarea că nu-mi permit să vin în faţa Parlamentului şi să răspund în baza unor afirmaţii verbale trimise din teritoriu, deci eu am aici şi adresa către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi am şi o adresă a prefectului de acum, un punct de vedere pentru Guvernul României şi, de asemenea, am şi adresa în discuţie, adresa criticată de la Primăria Braşov. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Viorel Pupeză de la Grupul parlamentar al PSD. Dezvoltaţi interpelarea sau aşteptaţi răspunsul? Domnule secretar de stat Alexandru Mircea, din nou răspuns domnului deputat Viorel Pupeză. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Stimate domnule deputat, În referire la interpelarea dumneavoastră înregistrată la Camera Deputaţilor, adresată ministrului administraţiei şi internelor prin care solicitaţi să se dispună un control şi să se stabilească măsuri legale care se impun pentru punerea în legalitate a raporturilor dintre consilierii Alianţei "Dreptate şi Adevăr" şi consilierii Partidului Social Democrat şi ai Partidului Umanist Român, din cadrul Consiliului judeţean Bistriţa Năsăud, precum şi dintre aceştia şi preşedintele şi vicepreşedintele acestei autorităţi publice administrative, vă aducem la cunoştinţă următoarele. Potrivit prevederilor art.2 alin.2 al Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are competenţa legală de a interveni în activitatea aleşilor locali, respectiv a consiliilor locale sau judeţene, întrucât autorităţile administraţiei publice locale sunt autorităţi administrative autonome care se organizează şi funcţionează în temeiul principiului autonomiei locale, legea conferindu-le dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi de a gestiona treburile publice. Potrivit art.120 alin.1 şi art.123 alin.4 din Constituţia României, precum şi din dispoziţiile art.12 din Legea privind instituţia prefectului, nr.340 se statuează că între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primarii, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. Totodată menţionăm că potrivit atribuţiilor şi competenţelor care sunt stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, ministrului administraţiei şi internelor nu-i revin obligaţii, atribuţii sau competenţe de genul celor care fac obiectul interpelării. Alianţele politice care se fac între consilieri sau interesele de natură politică invocate în interpelare care ar influenţa adoptarea unei hotărâri a consiliului judeţean exced dreptul de control al prefectului sau al ministrului administraţiei şi internelor. De asemenea, în ceea ce priveşte folosirea unor metode de şantaj, despre care se vorbeşte în interpelare, de către grupul de consilieri ai Alianţei "Dreptate şi Adevăr" faţă de unii consilieri ai Partidului Social Democrat şi Partidului Umanist Român, menţionăm că infracţiunea ca atare de şantaj este prevăzută în art.211 din Codul penal şi constă, ce scrie acolo în: "Constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţare să dea, să facă sau să nu facă, să sufere ceva dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul şi se pedepseşte cu închisoarea strictă de la 1 la 5 ani". Iar competenţa de cercetare în astfel de cazuri revine Parchetului. Am dori să aducem în atenţie aceste reglementări care stabilesc raporturile generale între instituţiile administraţiei publice centrale şi autorităţile publice locale pentru a sublinia faptul că nu sunt posibile interferenţe la nivel decizional în activitatea acestora. În legătură cu hotărârile exemplificate de dumneavoastră, precizăm faptul că prefectul ca reprezentant al Guvernului în judeţ are responsabilitatea verificării legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, dar nu se poate pronunţa cu privire la oportunitatea lor, potrivit art.24 lit.f) din Legea nr.340 privind instituţia prefecturii. Cu toate acestea, vă informăm, domnule deputat, că Ministerul Administraţiei şi Internelor a adus la cunoştinţa prefectului judeţului Bistriţa Năsăud aspecte semnalate în interpelare cu recomandarea de a reverifica şi a analiza legalitatea actelor administrative emise de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi de a dispune măsurile legale ce se impun. Din verificările întreprinse de prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud cu privire la Hotărârea consiliului judeţean nr.16 privind constituirea comisiei speciale de analiză şi verificare a modului de respectare a legalităţii proiectării, execuţiei, recepţionării şi decontării unor lucrări cuprinse în lista de investiţii, aprobate de consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud, rezultă că aceasta a fost constituită în temeiul art.56 alin.7 din Legea administraţiei publice locale nr.215 cu modificări şi completări, iar hotărârea a fost semnată de către preşedintele consiliului judeţean şi contrasemnată pentru legalitate de către secretarul general al consiliului judeţean. Referitor la alte hotărâri adoptate de consiliul judeţean, în şedinţa din 10 februarie 2005, cu privire la înlocuirea sau desemnarea reprezentanţilor consiliului judeţean în unele consilii de administraţie, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud a precizat că fost necesară intervenţia sa pe lângă consiliul judeţean în vederea corectării hotărârilor pentru ca încadrarea acestora în prevederile legii. De precizat că hotărârea consiliului judeţean nr.15 din 10 februarie 2005 privind înlocuirea împuterniciţilor consiliului judeţean Bistriţa la Societatea Comercială "Lucrări Drumuri şi Poduri" - S.A. Bistriţa nu contravine legii. Hotărârea a fost semnată de către preşedintele consiliului judeţean Bistriţa şi contrasemnată, pentru legalitate, de către secretarul general. Menţionăm că nu au fost semnate de către preşedintele consiliului judeţean, aşa cum prevede art.109 alin.2 din Legea administraţiei publice locale, şi nici nu poartă sigiliul consiliului judeţean un număr de 5 hotărâri care sunt numite în interpelare. În urma verificării legalităţii acestor hotărâri, instituţia prefectului a solicitat prin adresa nr.1712 din 17 februarie reanalizarea hotărârilor consiliului judeţean nr. 10-14 în vederea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, doriţi să interveniţi? Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Stimate domnule secretar de stat, În primul rând, vă mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut să analizaţi interpelarea pe care v-am prezentat-o şi am transmis-o domnului ministru. Aş vrea să vă spun că în judeţul Bistriţa-Năsăud şi mai ales la nivelul consiliului judeţean există o dispută în afara legii între consilierii care reprezintă la această dată majoritatea în cadrul consiliului judeţean, este vorba de Alianţa D.A. şi UDMR-ul şi care fac să blocheze activitatea consiliului judeţean de la constituirea acestuia din luna iunie anul 2004. Sigur că mobilul acestor discuţii este legat în primul rând de atitudinea consilierilor faţă de preşedintele consiliului judeţean care, până în anul 2002, a fost membru al Partidului Democrat, în 2002 a trecut la Partidul Social Democrat şi a fost reînvestit în funcţie de preşedinte al consiliului judeţean. Este vorba de profesorul Marinescu. I se aduc tot felul de acuze vizavi de activitatea pe care a desfăşurat-o, i se aduc tot felul de acuze în legătură cu nerespectarea legislaţiei şi din acest punct de vedere, ultimele hotărâri care au fost adoptate în consiliul judeţean consider eu că nu sunt în temeiul legilor în vigoare şi nici a Legii organice nr.215. Sub acest aspect, v-aş ruga foarte mult să-mi transmiteţi răspunsul şi în scris şi, sigur, voi reveni cu o altă interpelare în aşa fel încât măsurile la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud să poată fi foarte bine clarificate în perioada care urmează. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule secretar de stat, o replică. |
|||||
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Sigur că în mod automat, obligatoriu, voi remite domnului deputat răspunsul scris. în măsura în care este necesar de a aprofunda sau de discutat în continuare pe această temă, Ministerul Administraţiei şi Internelor este interesat să facă ceea ce este legal, ceea ce este posibil legal, ca lucrurile să meargă cât mai bine, inclusiv şi în plan teritorial, inclusiv la Bistriţa-Năsăud. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, şi mulţumesc şi pentru participare. Domnul deputat Victor Ponta, Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Aurel Vlădoiu, Grupul parlamentar al PSD, sunt mulţumiţi cu răspunsul scris din partea Ministerului Economiei şi Comerţului. |
|||||
|
|
|
Domnul secretar de stat Demeter Attila are un răspuns dat domnului deputat Petru Călian, de la Grupul parlamentar al PRM. Dezvoltaţi interpelarea, da? |
|
|||
|
|
Am primit răspunsul scris de la Ministerul Economiei şi Comerţului care confirmă ceea ce eu am prezentat luni în interpelare, situaţia foarte grea din platforma chimică de la Râmnicu Vâlcea, dar este numai o prezentare a situaţiei de fapt. Eu cred că Ministerul Economiei nu este în măsură să dea un răspuns favorabil, de aceea rog pe domnul secretar de stat şi pe domnul ministru Sereş să ia legătura rapid cu AVAS-ul, pentru că şi AVAS-ul trebuia să vină să dea răspunsul astăzi, să găsim soluţii urgente pentru platforma chimică vâlceană, pentru că răspunsul de astăzi nu mă satisface pentru că este exact ceea ce eu am prezentat luni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule secretar de stat Demeter Attila, aveţi replică la această interpelare sau trecem la următoarea interpelare? Replică aici. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Demeter Attila: Pot să spun replică, şi AVAS-ul a promis că până în 10 martie o să vă dea răspunsul, asta mi-a promis. |
|||||
|
|
Daţi şi răspunsul domnului deputat Petru Călian de la Grupul parlamentar al PRM. |
|||||
|
|
Domnul Demeter Attila (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Comerţului): Referitor la interpelarea domnului deputat Petru Călian, privind intenţia Autorităţii naţionale de reglementare în domeniul gazelor naturale de a constitui abonamente la gaze naturale pentru persoane fizice. Necesitatea implementării unui nou sistem de tarifare a gazelor naturale a fost prevăzută în toate acordurile încheiate de Guvernul român cu instituţiile financiare internaţionale şi a fost făcută publică încă din decembrie 2003. în acest sens, ANRGN a elaborat o nouă metodologie de calcul al preţurilor şi tarifelor reglementate. Această metodologie a fost aprobată prin decizia ANRGN 1078/decembrie 2003 şi publicat în Monitorul Oficial nr.40/2004. În textul acestui document se prevede că abonamentul la gazele naturale acoperă exclusiv costurile fixe ale reţelei de distribuţie, costul necesar pentru rezervarea de capacitate în sistemul de distribuţie, continuitatea furnizării cu gaze naturale şi asigurarea siguranţei în exploatare. Abonamentul este atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, se plăteşte lunar conform facturii la termenele prevăzute în contractele cadru de furnizare a gazelor naturale. Valoarea abonamentului nu include contravaloarea vreunei cantităţi de gaze naturale şi nu presupune nici o plată în avans. Preţul final reglementat pentru fiecare categorie de consumatori este constituit astfel: abonamentul zilnic exprimat în lei pe zi, pe consumator şi componenta volumetrică pentru consumul de gaze naturale exprimat în lei pe o mie de metri cubi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi? |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Domnule secretar de stat, Răspunsul dumneavoastră nu mă mulţumeşte. Şi vă spun de ce. Pentru că este total greşit. Vreau să vă spun dumneavoastră că astăzi nu sunt abonamente nici pentru persoanele fizice, nici pentru persoanele juridice, aşa cum încercaţi dumneavoastră să mă convingeţi prin acest răspuns. De asemenea, prin ceea ce dumneavoastră aţi spus că prevede un abonament şi aici mă refer la costuri fixe, costuri necesare pentru rezervarea de capacitate, continuitatea furnizării, reprezintă preţul gazului, efectiv. Veniţi mai jos în următorul alineat şi spuneţi că preţul efectiv al gazului nu este inclus în abonament. Deci, nu există abonamente şi nici nu dorim să existe, pentru că practic instituirea abonamentelor înseamnă plata în avans a gazelor naturale în baza unui consum estimat în perioada similară a anului precedent. De asemenea, dumneavoastră nu faceţi nici o referire în acest sens, deci răspunsul nu este deloc acceptat. În consecinţă, v-aş ruga să reveniţi şi să ştim concret dacă se vor introduce sau nu abonamentele. Mai fac o ultimă precizare, prin abonament se înţelege, aşa cum este inclusiv la Romtelecom, de exemplu, unde sunt impulsuri, aici sunt cantităţi de gaz care, practic, în baza abonamentului s-ar plăti în avans. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule secretar de stat, aveţi dreptul la replică două minute. |
|||||
|
|
Domnul Demeter Attila: Cum am zis prima dată, abonamentul nu conţine preţul gazului, ci nişte costuri fixe. Asta ştiu, deci reprezintă un fel de siguranţă pentru investitorul care a făcut investiţie, nu în gaz, ci în conducte, în reţele. Aici, cum să spun, dacă vrem să vină investitori străini vrem să investească oamenii, trebuie să dăm o siguranţă ca să poată să facă un calcul economic şi prin acest abonament, undeva ajutăm pe investitori să vină şi să investească la reţelele de gaze. În momentul de faţă nu avem. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule secretar de stat. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor? Doamna secretar de stat Lucia Varga să dea răspunsul la doi deputaţi, doamnei deputat Monica Maria Iacob Ridzi - Grupul parlamentar al PD şi domnului deputat Dan Iosif - Grupul parlamentar al PSD. Domnii deputaţi nefiind în sală, doamna secretar de stat, vă rog să predaţi răspunsurile în scris. Vă mulţumesc pentru participare. |
|||||
|
|
|
Domnul secretar de stat Virgil Niţulescu de la ministerul Culturii şi Cultelor, răspuns pentru domnul deputat Marius Iriza - Grupul parlamentar al PRM. Domnul deputat e în sală, da? Vă mulţumesc. Poftiţi, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Virgil Niţulescu (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Cultelor): Doamna vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimate domnule deputat Marius Iriza, aţi pus 4 întrebări. La prima întrebare referitoare la concluziile comise de contraexpertiză în legătură cu exportul celor două locomotive, pot să vă spun că în ziua de 15 februarie 2005, la sediul Ministerului Culturii şi Cultelor a fost depus raportul de contraexpertiză, raport care confirmă integral raportul de expertiză. Ca atare, potrivit prevederilor Legii nr.182/2000 şi a Normelor de clasare 2035 din 2002 aprobate prin ordin al ministrului culturii din 2002, cele două bunuri culturale, mă refer la locomotivele cu numerele 50212 şi 50855 nu pot clasate în patrimoniul cultural naţional, deoarece nu sunt susceptibile de clasare. Nu întrunesc criteriile prevăzute în Normele de clasare. La a doua dumneavoastră întrebare, în ce a constat nerespectarea procedurilor de clasare, pot să vă spun că am verificat şi am constatat că există mai multe motive care ne-au determinat, în ultimă instanţă, să revocăm ordinul de clasare. Potrivit prevederilor legale, clasarea se face fie din oficiu, în cazul în care bunul cultural este propus pentru export definitiv sau temporar sau se află în proprietatea unei instituţii publice, fie se face la cererea proprietarului respectivului bun. În cazul în speţă, cele două locomotive nu se aflau în proprietatea statului, ele se află în proprietatea unei societăţi comerciale cu capital privat, rezultată în urma procesului de reorganizare şi restructurare a SNCFR din perioada 1997-2000. În consecinţă, potrivit legii, cei care erau îndreptăţiţi să solicite procedura de clasare erau proprietarii celor două locomotive. Ordinul de clasare a fost însă emis în urma unei proceduri cu totul ilegale, deoarece aceasta a fost declanşată de domnul Nicolae Diaconescu, directorul Muzeului Naţional Tehnic care nu avea nici un drept să declanşeze o asemenea procedură, deoarece el ar fi trebuit, eventual, dacă ar fi fost cazul, să se adreseze Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional al Municipiului Bucureşti. Vă amintesc faptul că nu este vorba doar despre două locomotive, ci despre 34 de locomotive. Şi aici am mai descoperit o neregularitate, domnul Nicolae Diaconescu a depus solicitarea de clasare pentru cele 34 de locomotive fără să fi văzut vreuna dintre ele. Aşa încât, noi am ajuns la concluzia şi asta este o concluzie tristă că din cele 34 de locomotive este posibil ca unele să nu mai existe fizic. Pe de altă parte, trebuie să precizez faptul că în perioada 1997-2000, atunci când s-a privatizat o parte din SNCFR, inclusiv partea care deţinea în administrare aceste locomotive, au fost clasate 71 de locomotive cu abur. La vremea respectivă trebuie să vă spun că au fost printre primele bunuri culturale clasate în România. După sculpturile de Brâncuşi, primele bunuri culturale clasate au fost exact aceste 71 de bunuri, deoarece era de îndeplinit o procedură de urgenţă. La vremea respectivă s-a făcut, aşadar, evaluare a tuturor locomotivelor şi din toate locomotivele au fost alese aceste 71, iar cele 34 despre care vorbim noi, nu au fost preferate pentru clasare din cauza stării lor extrem de proaste. În consecinţă, constatându-se faptul că nu a fost respectată în nici un fel procedura de clasare, ordinul a fost revocat în ziua de 6 ianuarie 2005. La a treia dumneavoastră întrebare, de ce Direcţia pentru cultură a Municipiului Bucureşti a solicitat clasarea acestor bunuri, s-a grăbit să elibereze autorizaţia de export a celor două locomotive, aş vrea să precizez faptul că a fost emisă o cerere de emitere a certificatului de export în ziua de 9 iunie 2004, iar Direcţia pentru cultură a eliberat certificatele în ziua de 11 octombrie. În cele patru luni, din câte ne-am informat, au fost făcute cercetări cu privire la situaţia celor două locomotive, constatându-se că nu este necesară declanşarea procedurii de clasare din oficiu, aşa cum prevede legea. În această situaţie, răspunsul la întrebarea dumneavoastră nr.4 privind viciile de procedură, are din partea noastră un răspuns pe care îmi permit să-l citesc, aşa cum vă va fi transmis pe larg, apropo de întrebarea dumneavoastră. Pentru toate celelalte întrebări, veţi primi răspunsul în scris până cel mai târziu în ziua de 8 martie şi vă citesc din ceea ce veţi primi ulterior: "Ulterior emiterii Ordinului 2002 din 6 ianuarie 2005 al ministrului culturii şi cultelor, Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional a Municipiului Bucureşti a solicitat la 10 ianuarie 2005, printr-o notă înregistrată în aceeaşi zi, la Ministerul Culturii şi Cultelor, analizarea pe lângă aspectele de ordin procedural şi a aspectelor care au fundamentat emiterea certificatelor de export, în sensul întemeierii legale şi profesionale. Prin rapoartele de expertiză întocmite de un expert atestat..., ne referim la expertul care a făcut contraexpertiza, desemnat de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, pentru că a fost desemnat, în mod direct, de către comisie, se confirmă expertizele iniţiale şi se stabileşte definitiv că bunurile în cauză nu sunt susceptibile de clasare." În acest context, în opinia noastră, nu se poate susţine că revocarea Ordinului nr.2779 din 2004 al ministrului culturii şi cultelor ar acoperi lipsa de responsabilitate a Direcţiei pentru cultură a Municipiului Bucureşti. |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul! |
|||||
|
|
Domnule secretar de stat, vă mulţumesc pentru răspuns, şi dacă eu am înţeles bine, cele două locomotive care fac obiectul interpelării sunt nişte epave care pot să părăsească ţara fără nici un fel de problemă. Vă mulţumesc. Aştept răspunsul dumneavoastră. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Pentru Ministerul Sănătăţii au fost trei interpelări: din partea domnului Mircea Costache, deputat P.R.M., este mulţumit cu răspunsul scris; pentru domnul Mihai Stănişoară, Grupul parlamentar P.D., nu este în sală, veţi preda răspunsul în scris; pentru domnul deputat Ştefan Baban de la Grupul parlamentar al P.R.M. poftiţi, domnul secretar de stat, Ervin Zoltan Szekely, de la Ministerul Sănătăţii. |
|
|||
|
|
Domnul Székely Ervin Zoltán (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Doamna preşedinte, Stimaţi deputaţi, Referitor la interpelarea depusă de domnul deputat Ştefan Baban, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.42 B din 2005, privind situaţia Spitalului judeţean Mavromat din Botoşani, vă comunicăm următoarele: Sistemul de finanţare pe caz rezolvat drG nu finanţează spitalele în funcţie de tipul acestora, ci în funcţie de numărul şi tipul pacienţilor trataţi. Încadrarea Spitalului judeţean de urgenţă Mavromat Botoşani în categoria "spital de urgenţă" nu implică o suplimentare automată a veniturilor acestuia. Spitalul va obţine venituri suplimentare din tratarea mai multor cazuri şi din tratarea unor cazuri mai complexe care până acum erau îndrumate probabil către alte unităţi sanitare. Mai mult, încadrarea ca şi spital de urgenţă presupune dezvoltarea, reorganizarea unor structuri dedicate primirii urgenţelor, structuri care să finanţează separat şi nu prin sistemul drG. Bugetul total al spitalului nu se limitează la suma primită prin sisemul DRG, ci este o sumă care include şi fondurile contractate pentru serviciile furnizate în structurile de primiri urgenţă, serviciile furnizate prin spitalizare de o zi, medici rezidenţi şi stagiari, derularea programelor naţionale etc. Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat Spitalului judeţean Botoşani în anul 2004 pentru activitatea curentă a fost în sumă de 194,6 miliarde de lei. Tariful pe caz ponderat în anul 2004 a fost de 5839 mii de mii lei, cu un case-mix index de 0,7641. În anul 2005 este prevăzut cu suma de 212,1 miliarde lei, cu un tarif pe caz ponderat de 6882 mii lei, şi cu un case-mix index de 0,7572. Din datele de mai sus rezultă că, în anul 2005, bugetul prevăzut pentru Spitalul judeţean Botoşani reprezintă o creştere de 9% faţă de anul 2004, în condiţiile în care indicele de inflaţie prognozat pe anul 2005 este de 7%. Totodată, se poate constata că, faţă de anul 2004, tariful pe caz ponderat în anul 2005 este mai mare cu 1043 mii lei, ceea ce reprezintă o creştere de 18%. Această creştere de 18% a tarifului pe caz ponderat plasează Spitalul judeţean de urgenţă Mavromat Botoşani pe locul 21 din totalul celor 278 de spitale finanţate pe caz rezolvat, ca şi creştere procentuală faţă de anul 2004. În acelaşi timp, în categoria spitalelor judeţene, Spitalul judeţean de urgenţă Mavromat, Botoşani, ocupă locul 3 ca şi creştere a tarifului pe caz ponderat, faţă de anul 2004. În aceste condiţii, considerăm pentru început că spitalul are o prevedere bugetară satisfăcătoare, urmând ca, în cursul anului 2005, în cadrul rectificărilor bugetare ce vor avea loc, să se aibă în vedere solicitarea spitalului şi să se majoreze fondurile în mod corespunzător. Semnează ministrul sănătăţii, prof.dr.Mircea Cinteză. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul! |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Din păcate, răspunsul dat de domnul secretar de stat este total necorespunzător, este un răspuns dat din birou. Rugămintea mea este ca ministerul să facă o analiză foarte serioasă la ce se întâmplă în sistemul sanitar din Botoşani, au dispărut spitale, au dispărut policlinici. Acest Mavromat, cum se cheamă Spitalul de urgenţă din Botoşani, şi n-aş vrea să aduc acum în discuţie şi necazurile care le are Maternitatea din Botoşani, tot legată de bani. De-asta solicit în continuare şi un răspuns stabilit în urma unor analize foarte corecte la faţa locului, tot de la acest microfon, pentru a afla cu adevărat ce vrea Ministerul Sănătăţii dacă vrem într-adevăr să fie adevărata schimbare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule secretar de stat, dacă doriţi să interveniţi. Poftiţi, aveţi cuvântul! |
|||||
|
|
Domnul Székely Ervin Zoltán: Aş vrea să fac două precizări: prima că, dacă domnul deputat doreşte putem să completăm acest răspuns cu unele prevederi care intenţionează Ministerul Sănătăţii să facă pentru îmbunătăţirea situaţiei din Spitalul judeţean Botoşani. Pe de altă parte, introducerea sistemului de finanţare pe caz rezolvat, aşa numit sistem DRG, nu aduce mai mulţi bani în sistemul de sănătate, dar asigură o mai mare echitabilitate în distribuţia sumelor. Acele unităţi spitaliceşti care vor lucra mai mult, care vor rezolva probleme mai complexe, vor beneficia de finanţare mai mare. Şi acest lucru spun cu titlu general. Aceasta este soluţia şi în această direcţie ar trebui să acţioneze cei de la Spitalul judeţean Botoşani, de a îmbunătăţi performanţele medicale şi atunci sigur că şi finanţarea ar fi mai bună. De altfel, Spitalul judeţean Mavromat, Botoşani, nu stă rău faţă de celelalte spitale. În acelaşi timp, recunoaştem că sistemul sanitar este subfinanţat şi, din păcate, banii pe care poate să-i asigure Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu acoperă toate necesităţile justificate ale spitalelor şi ale sistemului de sănătate, dar credem că aceasta este o altă problemă şi aşteptăm sprijinul şi a domnului deputat atunci când vom stabili bugetul pe anul 2006. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Întrebările şi interpelările adresate Ministerului Justiţiei: din partea domnului deputat Lucian Augustin Bolcaş, Grupul parlamentar al P.R.M.; domnul deputat Adrian Moisoiu, Grupul parlamentar P.R.M.; domnul deputat Paul Magheru, Grupul parlamentar P.R.M.; domnul deputat Florin Iordache, Grupul parlamentar P.S.D.; domnul deputat Adrian Moisoiu, din nou, Grupul parlamentar P.R.M., şi domnul deputat Mircea Costache, Grupul parlamentar al P.R.M., au fost amânate, prin solicitarea doamnei ministru al justiţiei, până la data de 14.III.2004, ca urmare a participării dânşii la întrunirea cu comisarul Uniunii Europene pentru Extindere, aflat în vizită oficială la Bucureşti. Amânăm pentru aceeaşi dată şi celelalte răspunsuri la întrebări şi interpelări, datorită orei înaintate. |
|||||
|
|
|
Nu închidem şedinţa până nu dau citire unei note, şi anume: În conformitate cu prevederile art.15 alin.2 şi 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:
Cu aceasta, încheiem şedinţa de astăzi. Mulţumesc pentru participare. O seară bună! |
|
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,45. |
||||||
![]() |



