Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 iunie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 iunie 2005

  Aprobarea, cu modificări, a ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 9,25.

Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii George Sabin Cutaş, vicepreşedinte al Senatului, Paula Maria Ivănescu, secretar al Senatului, şi Petru Popeangă, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună de dimineaţă a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă anunţ că, din cei 468 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 356, sunt absenţi 112. Cvorumul legal este de 235.

Rog un secretar de la Senat, doamna Paula Ivănescu, da? Bun.

Birourile permanente ale celor două Camere au întocmit proiectul ordinii de zi şi al programului de lucru pentru şedinţa comună de dimneaţă. Acestea sunt distribuite parlamentarilor.

Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi? Domnul deputat Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La ordinea de zi propusă de Birourile permanente doresc să vă fac următoarele propuneri de modificare, având în vedere că sunt o chestiune care reprezintă, până la urmă, o parte de organizare şi o parte de procedură.

Aş dori ca pct. 1 şi 2, care se referă la voturi de persoane, să fie trecute la sfârşitul ordinii de zi, înaintea votării membrilor din Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, astfel încât să grupăm voturile de persoane la sfârşitul acestei şedinţe.

De asemenea, v-aş propune ca pct. 4, textele aflate în divergenţă la Proiectul de Lege privind Statutul funcţionarului public parlamentar, deci, acest proiect de lege să fie eliminat de pe ordinea de zi. Având în vedere că am avut o discuţie ieri cu mai multe persoane, cu mai mulţi deputaţi, cu lideri ai grupurilor parlamentare şi am constatat că aceste texte în divergenţă nu sunt foarte bine cunoscute de grupurile parlamentare, că ele transcend, de fapt, peste mai multe legislaturi şi că este nevoie de un punct de vedere aprofundat şi corect pe acest proiect de lege, şi, ca atare, cred că este bine să ne aplecăm asupra lui şi să-l introducem pe ordinea de zi atunci când vom avea un punct de vedere foarte clar.

Astfel încât, ordinea de zi să fie în final astfel: pe pct. 1 - Raportul Instituţiei Avocatului Poporului; pe pct. 2, 3, 4 şi 5 - rapoartele de activitate, aşa cum sunt ele trecute: la Televiziune, pe anii 2002, 2003, 2004, şi la Radio, pe 2004; după aceea, modificările în componenţa Comisiei pentru integrare europeană, în NATO şi, în final, CNSAS.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt observaţii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră aceste propuneri pentru modificarea ordinii de zi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri?

Cu majoritate de voturi, modificările au fost acceptate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de ordine de zi în formă modificată.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri?

Cu majoritate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată.

În legătură cu programul de lucru, dacă sunt observaţii? Dacă nu, îl supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea Raportului Instituţiei Avocatul Poporului privind activitatea desfăşurată în anul 2004.

Stimaţi colegi,

La primul punct al ordinii de zi avem de evaluat activitatea Instituţiei Avocatului Poporului, este vorba de activitatea pe anul 2004. Raportul acestei instituţii va fi prezentat de către domnul profesor Ioan Muraru, Avocatul Poporului.

Domnule profesor,

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Muraru:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului României,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Anul 2004, la care se referă prezentul raport, a constituit pentru Instituţia Avocatul Poporului un an de finalizare a măsurilor constituţionale şi legale, care să permită funcţionarea sa ca o veritabilă instituţie statală, autonomă şi independentă.

În baza dispoziţiilor constituţionale, revizuite în anul 2003, Parlamentul a modificat Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului, iar Birourile permanente parlamentare au aprobat modificările la regulamentul instituţiei.

În aplicarea noilor dispoziţii constituţionale şi legale, au fost numiţi adjuncţii Avocatului Poporului, specializaţi pe domenii (deocamdată, există doar doi adjuncţi, din cei patru); personalul Instituţiei a fost asimiliat juridic cu cel din aparatul parlamentar; s-au mai creat birouri teritoriale, în anul 2004 la Braşov şi Constanţa, urmând ca acţiunea să continue şi în anul 2005, şi ea deja a continuat în acest an.

Cât priveşte regulile noi privind atribuţiile Avocatului Poporului în controlul constituţionalităţii legilor, menţionăm că a fost sesizată Curtea Constituţională cu o obiecţie de neconstituţionalitate la Legea contenciosului administrativ. Deşi obiecţia de neconstituţionalitate a fost respinsă de către Curte, cu majoritate de voturi, considerăm că problema va rămâne în continuare în discuţie.

Desigur, am continuat să formulăm puncte de vedere în procesele de neconstituţionalitate privitoare la drepturile omului. În anul 2004 am formulat 621 de puncte de vedere.

S-au continuat eforturile în vederea realizării compatibilităţii cu reglementările europene în domeniul protecţiei datelor personale, după îndelungate consultări şi discuţii, inclusiv cu autorităţile de la Bruxelles, aceste eforturi s-au concretizat printr-un Proiect de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Trebuie să subliniez că la ora la care se prezintă în faţa dumneavoastră acest raport legea a fost deja votată de către Parlamentul României.

Cât priveşte volumul de muncă, el poate fi apreciat ca exprimând un spor cantitativ, dar şi calitativ faţă de anul anterior. Astfel, au fost primiţi în audienţă 5971 de cetăţeni; s-au înregistrat 4621 de petiţii; s-au primit la dispecerat 2305 comunicări; s-au realizat 38 de anchete; au fost formulate opt recomandări; au fost înaintate Camerei Deputaţilor şi Senatului două rapoarte speciale.

În anul 2004, instituţia a acţionat pe două direcţii mari: prima - rezolvarea curentă a petiţiilor şi solicitărilor; a doua - implicarea în rezolvarea unor probleme care priveau segmente sau grupuri mari de populaţie. În această a doua direcţie ne-am implicat şi putem afirma că am sprijinit eficient rezolvarea problemelor delicate privind reparaţiile datorate de stat persoanelor care au efectuat muncă forţată între anii 1950-1960; clarificarea unor probleme privitoare la cetăţenii români care lucrează în Spania; rezolvarea unor solicitări referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.

O atenţie deosebită s-a acordat îndeplinirii atribuţiilor de autoritate de supraveghere în domeniul prelucrării datelor personale, ceea ce înseamnă, de fapt, protecţia vieţii familiale, intime şi private.

Trebuie să informăm Parlamentul României că, deşi prin Legea nr. 677/2001, Avocatul Poporului a fost declarat autoritate naţională de supraveghere în domeniu, autorităţile executive nu au pus la dispoziţie şi mijloacele umane şi financiare necesare unei asemenea activităţi. Ca atare, eforturile şi realizările în acest domeniu s-au înfăptuit prin personalul clasic al instituţiei, din care am creat o direcţie aparte.

Cifrele din raport exprimă, fără îndoială, un mare volum de muncă. Această informare este de mare utilitate, deoarece în programul de integrare în structurile Uniunii Europene, partea masivă se referă la protecţia datelor personale. Este şi motivul pentru care am solicitat şi Parlamentul a răspuns în elaborarea legii. Aşteptăm ca Senatul României să ia măsurile de aplicare a acestei legi, în speţă de desemnare a preşedintelui acestei autorităţi centrale.

În mod firesc, s-a pus şi se pune problema eficienţei activităţii Instituţiei Avocatul Poporului. Ca instituţie de tip ombudsman, Avocatul Poporului încearcă deblocarea conflictelor dintre cetăţeni şi autorităţile administrative prin mediere, prin solicitarea de regândire a unei soluţii. Eficienţa unei asemenea modalităţi de lucru este direct proporţională cu calitatea profesională şi gradul de implicare al celor implicaţi.

Avocatul Poporului nu dispune şi nu trebuie să dispună de mijloace de constrângere: amenzi, anulări de acte. Dacă ar dispune de asemenea mijloace, nu ar mai fi o instituţie de tip ombudsman. Eficienţa sa poate fi comparată cu cea a mass-mediei. De altfel, şi la nivelul mediatorului european, ca şi a ombudsman-ilor, în general, problemele se pun la fel. Eficienţa instituţiei depinde, în mare măsură, şi de mediatizarea sa. În această direcţie, deşi nu s-au înregistrat progrese, nu putem vorbi încă de realizări deosebite, pentru că mijloacele ce stau la dispoziţia instituţiei sunt încă modeste.

Receptarea instituţiei de către cetăţeni şi autorităţile publice a sporit. Contactele cetăţeni-instituţie au sporit dacă avem în vedere totalitatea acţiunilor realizate.

Cât priveşte ecuaţia instituţii-autorităţi publice, trebuie să arătăm că, şi în anul 2004, un sprijin aparte am primit din partea Parlamentului României. Autotărităţile administraţiei publice au fost, şi ele, mai receptive, mai ales că şi instituţia a utilizat mai des anchetele şi recomandările. O frumoasă colaborare s-a realizat în domeniul controlului constituţionalităţii legilor, iar aceasta se exprimă clar prin numărul mare de puncte de vedere trimise Curţii Constituţionale.

În anul 2004, a continuat schimbul de experienţe şi colaborare cu instituţiile similare din străinătate. Menţionăm, îndeosebi, vizita Mediatorului European, vizita Apărătorului Public din Spania, schimbul de experienţă cu specialişti ombudsman-ului olandez, vizita membrilor Comisiei de petiţii din Bundestagul german.

Volumul de activitate expus pe larg în raportul prezentat exprimă, fără îndoială, o capacitate sporită a Instituţiei Avocatul Poporului şi ne permite să sperăm că în anul 2005 vom putea realiza mai eficient protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Are cuvântul în continuare domnul senator Eckstein, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, pentru a prezenta raportul comun al celor două comisii juridice ale Parlamentului.

Domnule senator, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cele două comisii reunite au luat în discuţie, în data de 8 martie 2005, Raportul Avocatului Poporului. A fost prezentat de domnul Vasile Burtea, adjunct al Avocatului Poporului. Nu voi relua din ceea ce a spus aici domnul profesor Muraru.

În orice caz, cele două comisii, respectiv cei care au luat cuvântul, au recomandat necesitatea îmbunătăţirii cadrului legislativ care să permită întărirea rolului instituţiei Avocatului Poporului, au recomandat să se ia măsuri pentru o vizibilitate mai mare a activităţii acestei instituţii, au recomandat o implicare mai accentuată a instituţiei în vederea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti faţă de abuzurile administraţiei.

De asemenea, s-a hotărât formarea unui grup din trei parlamentari, domnul senator Nicolae Vlad Popa şi domnii deputaţi Dragoş Ujeniuc şi Augustin Zegrean, care au primit misiunea ca, după analizarea activităţii desfăşurate de Avocatul Poporului, să prezinte celor două Comisii juridice propuneri cu privire la îmbunătăţirea organizării şi funcţionării acestei instituţii.

În concluzie, cele două comisii juridice propun plenului adoptarea Raportului Avocatului Poporului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Începem dezbaterea asupra Raportului Instituţiei Avocatul Poporului privind activitatea pe anul 2004.

Cine doreşte să ia cuvântul?

În primul rând, vă rog din nou să luaţi loc în bănci.

Cine doreşte să ia cuvântul la această dezbatere?

Înţeleg că nu doreşte nimeni să comenteze raportul. Elementele au fost prezentate amplu de către domnul profesor Muraru.

În aceste condiţii, Parlamentul României ia act de prezentarea Raportului.

Există cineva care doreşte să ia cuvântul? Da, vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pantelimon Manta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Raportul a fost destul de cuprinzător. Sigur, domnul Moraru, aici, a sintetizat ceea ce noi am avut în mapă mai de mult timp. Realitatea este că în raport de prevederile legislative care reglementează activitatea, fără îndoială atribuţiile au fost realizate pe măsură.

Doar o jumătate de minut, aş vrea totuşi să subliniez faptul că, după părerea mea, instituţia ar trebui să se implice mai mult în analizarea şi cercetarea efectivă a unor situaţii în care sunt încălcate flagrant drepturile omului şi acest lucru se întâmplă, în principal, pe linia administraţiei publice, dar şi la justiţie.

Eu ştiu hotărâri judecătoreşti care au rămas definitive şi irevocabile în vreo trei rânduri. Un aranjament cu un judecător de la o judecătorie locală a dat peste cap toate aceste soluţii. Sigur, eu sunt jurist de meserie, am fost şi studentul domnului Muraru şi ştiu bine că dumneavoastră nu aveţi, într-adevăr, decât un rol de mediere şi de sensibilizare a instituţiilor statului să rezolve în mod corespunzător problematica.

Dar, în măsura în care veţi cerceta un anumit caz de abuz flagrant al judecătorului, nu puteţi interveni, într-adevăr, nici în sancţionarea judecătorului, nici în remedierea din punct de vedere formal juridic a acestei situaţii, dar dumneavoastră puteţi sensibiliza fie şi prin intermediul opiniei publice, a mass-media cu câteva exemple care şochează.

Şi, prin aceasta, cred că rolul dumneavoastră ar fi mult mai vizibil în viaţa socială şi v-aţi realiza, poate într-o măsură mai mare, atribuţiile pe care le aveţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi,

Parlamentul a luat act de prezentarea raportului conform obligaţiilor pe care Instituţia Avocatul Poporului le are faţă de cele două Camere şi, în aceste condiţii, vă propun să trecem la următoarele puncte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea rapoartelor comune ale comisiilor pentru cultură la rapoartele de activitate şi conturile de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pentru anii 2002, 2003 şi 2004.

La punctele 2, 3 şi 4 avem înscrise rapoartele de activitate ale Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi conturile de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pe anii 2002, 2003 şi 2004.

Pentru operativitate, vă propun să fie prezentate toate aceste rapoarte şi conturi de execuţie bugetară, după care să urmeze dezbaterile comune asupra lor şi apoi supunerea la vot, separat, pentru fiecare an.

Dacă aveţi comentarii în legătură cu această procedură? Dacă nu, o supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, procedura a fost aprobată.

Stimaţi colegi, insist să luaţi loc în sală. Vă rog foarte mult să luaţi loc în bănci. Rog, de asemenea, să rămână în sală, în bănci, doar cei care sunt membri ai celor două Camere. Vă rog să luaţi loc în bănci.

Deci, vom folosi această procedură.

Am încercat să mă consult cu colegii noştri. În mod normal, ar fi trebuit să dau cuvântul preşedintelui Televiziunii pentru a prezenta aceste rapoarte. Înţeleg că nu este prezent în sală.

Rog să fie prezentate punctele de vedere din partea comisiilor parlamentare. Comisiile de cultură, în principal, iar pentru contul de execuţie bugetară, desigur, comisiile de specialitate.

Deci aţi fost de acord să unificăm procedurile, în sensul de a nu prezenta distinct fiecare dintre rapoarte, ci să fie prezentate pe ansamblu, dar votul se va exprima în mod firesc, distinct, pentru fiecare dintre ele.

Dau cuvântul domnului deputat Marton Arpad.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Cu o mică corectură, dacă-mi permiteţi, eu voi încerca să fac, dar vom face în acelaşi interval de timp prezentarea pe scurt a 2002, 2003 şi domnul vicepreşedinte pentru 2004 la Televiziune.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Este convenabil, sigur, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor,

Raportul de activitate al Televiziunii publice a primit, din partea celor două comisii, un raport favorabil. Raportul pe care l-aţi primit dumneavoastră conţine elementele pe care s-a structurat acest raport depus de Consiliul de Administraţie pe de o parte.

Pe de altă parte, elemente concrete legate de execuţia bugetară, unde s-au constatat unele nereguli, deci apare că s-au constatat unele nereguli de către Curtea de Conturi, dar aceste nereguli ar fi fost remediate.

În final, voi citi doar două fraze din acest raport:

"Parlamentarii au făcut observaţii cu privire la grila de programe şi la conţinutul emisiunilor informative şi de divertisment. S-au emis opinii contrare cu privire la echidistanţa postului public şi s-a solicitat creşterea numărului şi calităţii programelor culturale în ansamblul grilelor posturilor administrative de Societate Română şi de Televiziune.

Comisiile au avizat favorabil Raportul Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi contul de execuţie bugetară al Societăţii Române de Televiziune pentru anul 2002, cu 14 voturi pentru, opt voturi împotrivă şi o abţinere.

Faţă de această situaţie, în 2003, cele două comisii au dat un vot negativ la acest raport. Opiniile parlamentarilor au fost împărţite între critici şi aprecieri.

În cele din urmă a fost remarcat nivelul calitativ ridicat al unor emisiuni, cu regretul că, mai ales, canalul TV Cultural nu este încă recepţionat prin toate reţelele de cablu.

În ceea ce priveşte criticile aduse, a fost menţionat faptul că artizanatul politic al unor emisiuni informative şi lipsa de echidistanţă politică, reprezentanţii Partidului România Mare apreciind că acest partid nu este suficient reprezentat, în timp ce parlamentarii Partidului Social Democrat consideră că, la dezbaterile televizate, sunt invitaţi cu preponderenţă exponenţi ai curentelor de dreapta şi ai opoziţiei politice.

De asemenea, a fost criticată difuzarea unor emisiuni destinate unui public ţintă, de exemplu: "Viaţa satului", la ore la care telespectatorii interesaţi nu pot să le urmărească.

Totodată, s-a constatat slaba reprezentare în grilele de programe a postului naţional de televiziune a emisiunilor de promovare a valorilor şi idealurilor naţionale.

Parlamentarii au criticat în mod vehement vulgaritatea unor emisiuni, cu precădere cele de divertisment care, în dorinţa de a capta audienţă, fac tot mai des rabat de la bunul gust.

Preşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului a imputat conducerii SRTV faptul că repetate cereri ale Parlamentului pentru o reflectare mai largă a activităţii acestei instituţii a statului au rămas fără răspuns.

După încheierea dezbaterilor, Comisia a hotărât să propună plenului Parlamentului respingerea Raportului de activitate şi a Contului de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pe anul 2003, cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votului: nouă voturi pentru, şapte voturi contra şi o abţinere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Domnule vicepreşedinte, vă rog să prezentaţi avizul asupra raportului pe 2004.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Străchinaru:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, respectiv comisiile pentru buget, finanţe şi bănci s-au reunit în şedinţe comune pentru a dezbate documentele sus-menţionate. Este vorba de Raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pe anul 2004.

Şedinţa Comisiilor pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a avut loc în ziua de 31 mai 2005. În redactarea prezentului raport comun, comisiile pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a celor două Camere au ţinut cont de avizul comun al comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

Acest aviz a fost negativ. La dezbaterea Raportului de activitate al Consiliului de Administraţie a Societăţii Române de Televiziune, pe anul 2004, a fost prezent domnul Valentin Nicolau, preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general al Radio Televiziunii Române şi dezbaterea s-a făcut în prezenţa unor membri ai Consiliului de Administraţie şi ai Consiliului Director.

Opiniile membrilor celor două comisii au fost împărţite între critici şi aprecieri.

În ceea ce priveşte aprecierile, s-a remarcat o evoluţie pozitivă a activităţii Societăţii Române de Radio Televiziune, în special, pe unele domenii, cum ar fi îmbunătăţirea conţinutului unor emisiuni din perspectivă profesională.

Referitor la criticile aduse, a fost menţionat faptul că reflectarea opiniilor de natură politică s-a făcut dezechilibrat în cadrul emisiunilor şi programului Societăţii Române de Radio Televiziune prin prezentarea liderilor politici ai puterii în jurnale informative şi a liderilor de opinie din dreapta eşichierului politic în emisiunile cu audienţă, fără a se oferi posibilitatea unei competiţii reale, între valorile de dreapta şi de stânga, prin exprimarea unor opinii în confruntare directă cu scopul informării obiective a publicului. În acelaşi sens, a fost subliniată slaba reprezentare, în programele Societăţii Române de Televiziune, a activităţii forului legiuitor al ţării, un loc al confruntărilor reale pentru întreg spectrul politic.

Programarea emisiunilor culturale şi cu caracter educativ în tronsoane orare care nu permit publicului să le urmărească, în special în ce priveşte postul TVR 1, precum şi o depăşire a limitelor decenţei până la vulgaritate în modul de prezentare şi în vestimentaţie, în special în cadrul emisiunilor de divertisment.

După încheierea dezbaterilor, comisiile reunite au procedat la votarea Raportului de activitate pe anul 2004 al Societăţii Române de Televiziune, rezultatul fiind următorul: şapte voturi pentru şi 17 voturi împotrivă. Prin exprimarea votului majoritar negativ, comisiile pentru cultură ale celor două Camere au hotărât să propună Parlamentului respingerea Raportului de activitate şi a Contului de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pe anul 2004.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vom face proceduri distincte pentru televiziune, vom face voturile pentru televiziune, după aceea prezentarea rapoartelor pentru radio şi voturile succesive pentru radio.

Începem dezbaterile asupra rapoartelor şi contului de execuţie bugetară prezentate.

Cine doreşte să ia cuvântul?

Am o rugăminte. Pentru bună ordine, dacă puteţi să ne daţi aici, la prezidiu, lista cu vorbitorii.

Da, vă rog, domnule deputat să luaţi cuvântul, iar pe ceilalţi colegi îi rog să ne transmită înscrierile respective ca să putem organiza dezbaterea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doresc, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, să vă prezint un punct de vedere asupra activităţii desfăşurate de televiziunea publică între anii 2002-2003, rugându-l pe colegul meu, domnul profesor Străchinaru, să intervină din partea grupului pe partea anului 2004.

Înainte de toate, vreau să-mi exprim regretul că o problemă atât de importantă care, dacă vreţi, este răspunsul la una din problemele ridicate în toate rapoartele de ţară, din 2002, 2003, 2004, respectiv independenţa presei. Iată, vine în dezbaterea Parlamentului, şi mă refer, în special, la raportul pe 2002 cu atât de mare întârziere.

Poate că dacă această dezbatere ar fi avut loc corect şi obiectiv, la momentul potrivit, am fi ajuns să luăm, la momentul respectiv, deciziile cele mai bune.

Revenind la punctul nostru de vedere, legat de anul 2002, trebuie să spunem din capul locului că numirea noului Consiliu de Administraţie la SRTV şi a domnului Valentin Nicolau ca preşedinte director general al Televiziunii publice a vizat subordonarea politică a acestei instituţii fostului partid de guvernământ şi transformarea ei în cea mai importantă pârghie de propagandă politică a PSD.

Graţie relaţiei foarte apropiate dintre Valentin Nicolau, numit în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi ulterior ales preşedinte director general al acestei instituţii, şi domnul Adrian Năstase, prim ministru şi preşedinte al Partidului Social Democrat, chiar din prima zi, cu prima măsură luată în noua calitate, domnul Valentin Nicolau a dovedid un dispreţ evident faţă de lege.

Fostul consilier al primului ministru, domnul Nicolau, a ignorat prevederile Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, respectiv art.23 alin.2 care spune: "Directorul general al SRTV, precum şi al SRR, primesc un salariu brut lunar asimilat funcţiei de ministru".

Ei bine, chiar prin prima măsură, domnul Nicolau şi-a asigurat un salariu practic dublu faţă de prevederile legale, ştiind că, de fapt, nu i se poate întâmpla nimic, beneficiind de o protecţie politică la cel mai înalt nivel, care l-a făcut să nu fie niciodată pasibil de vreo sancţiune.

După care, domnul Nicolau, în fruntea unui consiliu de administraţie, eu aş spune, aproape decorativ, fără nici un fel de putere, a trecut la acapararea tuturor pârghiilor politice de putere din televiziunea publică şi le-a transformat în instrumente de propagandă politică în favoarea PSD. Practic, anul 2002 a însemnat începutul acaparării tuturor pârghiilor decizionale şi desemnarea în aceste poziţii a unor persoane de orientare pro PSD care să asigure în 2002 şi în anii care veneau, 2003, 2004, aplicarea pas cu pas a programului de subordonare politică a acestei instituţii. Este relevant, în acest sens, un pasaj al Raportului IREX 2002 care spune aşa: "Televiziunea Publică favorizează Guvernul, de vreme ce Guvernul stabileşte conducerea. Managerii din televiziune sunt numiţi având obedienţa ca unic standard".

Ce a urmat, se ştie foarte bine. La început mai puţin, dar apoi din ce în ce mai pregnant şi, în mod evident, în anul 2004 a urmat acea campanie de dezinformare, manipulare, omisiune de ştiri, eliminarea tuturor ştirilor critice la adresa Guvernul Adrian Năstase şi a PSD-ului, supralicitarea tuturor informaţiilor fizice la adresa Opoziţiei şi a liderilor acestora, limitarea drastică a accesului acestora la apariţiile în direct, fabricarea de ştiri în folosul liderilor PSD pe subiecte neimportante. Aveau restricţii pentru a apare în emisiuni în direct lideri importanţi ai Opoziţiei: Traian Băsescu, Teodor Stolojan, Corneliu Vadim Tudor. Evident, toate aceste aspecte au dus la vicierea obiectivităţii şi imparţialităţii TVR.

Legat de raportul pentru 2002, vreau să spun că, deşi aceste lucruri au fost foarte clare, considerăm că ele au o mult mai mică importanţă faţă de lucrurile care s-au întâmplat în 2003 şi în 2004, grupurile parlamentare PD vor vota raportul de activitate pe 2002 şi raportul de execuţie bugetară pe acest an, pentru anii următori partidul nostru având un punct de vedere de respingere.

Aş vrea să-mi întăresc susţinerea în ceea ce spune, să-i spunem noi, că a fost o încercare de acaparare a pârghiilor televiziunii în folos politic pentru PSD şi prin câteva pasaje importante din rapoarte care au stat la baza, până la urmă, şi a rapoartelor de ţară pentru România.

Raportul asupra guvernării în România realizat de Societatea Academică Română în mai 2003, prin înlocuirile abuzive şi presiunile transparente, televiziunea şi radioul publice au primit lovituri de credibilitate. Fiind recunoscute ca surse cvasi-oficiale, ele nu mai sunt eficiente în ceea ce ar trebui să fie primul lor obiectiv, informarea cetăţeanului în chestiuni de interes public.

Un alt raport al Agenţiei de monitorizare a presei pe 2003, raport asupra libertăţii presei în România, spune aşa: "Considerăm că toate prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare şi ale statutului ziaristului de televiziune din SRTV limitează dreptul de exprimare a opiniilor fizice la adresa postului public de televiziune şi sunt abuzive şi contravin interesului public".

Un alt raport, la începutul anului 2004, care se referea la activitatea din 2003, şi anume raportul lui Reporters sans frontieres, repet, întocmit la începutul lui 2004. Televiziune Publică din România este acuzată de o puternică atitudine părtinitoare pro-guvernamentală. TVR, astfel, exercită o influenţă considerabilă asupra populaţiei României, aproape jumătate din gospodării sunt lipsite de cablu care le-ar da posibilitatea de a urmări programele televiziunilor private.

Nu în ultimul rând, un raport, National in transit, elaborat de Freedom House, spune cam aşa: "Televiziune Publică oferă mai multă informaţie politică dar, în general, fără o prezentare critică la adresa primului ministru sau a guvernului. Prezentarea ştirilor evită de obicei partidele de Opoziţie şi anumiţi lideri de opinie cunoscuţi pentru atitudinea lor critică faţă de partidul de guvernământ. Partidul de guvernământ controlează în mod direct televiziunea şi radioul publice, unde majoritatea membrilor conducerii sunt desemnaţi de majoritatea parlamentară.

Reglementările interne din cadrul TVR, Televiziunea Publică din România, specifică faptul că un angajat care divulgă presei detalii despre problemele interne ale TVR poate fi concediat. Datorită unor astfel de reglementări draconice, presa are acces restrâns la un număr foarte mic de informaţii despre operaţiunile interne ale televiziunii publice.

De asemenea, doresc să afirm faptul că, începând cu anul 2003, această instituţie s-a transformat nu numai într-o trompetă a Puterii cu efecte majore asupra intenţiei de vot a celor care, în special din mediul rural, nu aveau surse de informare, ci şi o puşculiţă importantă pentru gaşca clientelară a PSD-ului.

Din acest punct de vedere şi cu regret trebuie să o spun că astăzi nu se dezbate în plenul Camerelor reunite şi raportul comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea radioului şi televiziunii, noi, cei care am făcut parte din această comisie am identificat foarte multe cazuri în care banul public a fost jefuit. Şi trebuie să spun că acest lucru s-a întâmplat, din păcate, cu complicitatea Curţii de Conturi şi a Ministerului de Finanţe din perioada anterioară.

Aş vrea să închei intervenţia mea reafirmând punctul de vedere al grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, de aprobare a raportului de activitate pe 2002 şi de respingere pentru anul 2003.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Dan Mihalache, Grupul parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Mihalache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie ca în intervenţia mea să mă refer deopotrivă la raportul pentru televiziune, cât şi la raportul pentru radio, cred că punctul de vedere al colegului Valentin Iliescu ne-a arătat că, de fapt, nu ne aflăm în faţa unei dezbateri, ne aflăm în faţa unei formalităţi, pentru că decizia politică de a schimba pe criterii politice conducerea radioului şi conducerea televiziunii publice a fost deja luată, aşa cum am putut citi din presă, inclusiv numele pe care dumneavoastră, coaliţia majoritară, doriţi să le instalaţi în fruntea celor două instituţii.

Vom vedea cum veţi vota astăzi, după cum vom vedea cum veţi concilia această opţiune pentru schimbarea conducerii radioului şi televiziunii cu ceea ce v-a spus luni într-un ziar central şeful dumneavoastră spiritual, domnul preşedinte Traian Băsescu.

Şi domnul Traian Băsescu v-a explicat luni că, din punct de vedere moral, schimbarea celor două consilii de administraţie, pe care n-o decidem astăzi în plen, aţi decis-o dumneavoastră în CO CO PO sau în alte organisme ale coaliţiei, este un abuz. Şi, aş mai cita, pentru ştiinţa membrilor coaliţiei, şi a membrilor Partidului Democrat, în principal, din ceea ce spunea domnul Traian Băsescu: "Întrerupem din nou mandatul celor două consilii de administraţie, înainte de a se termina legal. Ar fi trebuit să facem aceste schimbări la anul, în mai, atunci când le expira mandatul. Nu creăm decât premisele, spune domnul Traian Băsescu, nu o spune Partidul Social Democrat, ca după alegerile din 2008, dacă se va schimba Puterea, iarăşi să avem abuzuri prin aşezarea consiliilor de administraţie, pe criterii clientelare. Aparent, spune domnul preşedinte Traian Băsescu, s-a găsit forma legală, dar este clar că perpetuăm acel sistem când venim noi, ne aducem oamenii noştri".

Cred că domnul preşedinte a găsit poate cea mai bună definiţie a situaţiei în care ne găsim astăzi şi a opţiunilor dumneavoastră la nivelul coaliţiei majoritare. Oricum, decizia e în mâna dumneavoastră.

Stimaţi colegi,

Dincolo de argumentele care s-ar putea aduce, realitatea este că ne aflăm practic la sfârşitul unui proces care durează de câteva luni, proces care a avut un mandat foarte clar: preluarea controlului politic asupra televiziunii publice şi asupra radioului public de către clientela actualei coaliţii. Acest proces a început încă din campania electorală, când au fost instrumentate politic o serie de aşa-zise grupuri de contestatari, formate din angajaţi care aveau afilieri politice foarte clare.

Mai vreau să vă amintesc un lucru. Aţi pus Parlamentul României într-o situaţie de-a dreptul hilară, pentru că tot noi am decis aici formarea unei comisii speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului de anchetă asupra Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune. La vremea aceea, noi, Partidul Social Democrat, am subscris acestui demers, pentru că pe de o parte el era cerut chiar de preşedintele Radioului, iar pe de altă parte am crezut de bună credinţă că o asemenea comisie ar putea să ne dea o viziune mai complexă, mai amplă asupra proceselor care au loc în cele două instituţii. Şi, de asemenea, am crezut că o asemenea comisie ar putea să ne conducă şi la modificări legislative care sunt necesare în cazul ambelor societăţi. Nu a fost să fie aşa. Datorită comportării coaliţiei guvernamentale suntem astăzi în ipostaza penibilă în care discutăm rapoartele anuale de activitate ale celor două instituţii, deci urmăm o procedură normală, fără a fi în stare însă să luăm în discuţie şi concluziile comisiei de anchetă.

De ce? Pentru că această anchetă nu a fost făcută cu bună credinţă şi ea s-a dorit mai degrabă a fi un instrument de justificare ideologică a demersului dumneavoastră de a prelua controlul politic asupra celor două societăţi. Au fost irosite zeci de ore de audieri, am reuşit să creăm tensiune în cele două instituţii, s-au consumat tone de hârtie, fără să fim capabili, Putere şi Opoziţie, să ajungem la concluzii comune în interesul publicului. Şi aceasta, pentru că obiectivul coaliţiei nu a fost să ajungem la o asemenea viziune, ci mai degrabă ea a vrut să demonstreze, cu orice preţ, că conducerile celor două instituţii trebuie schimbate.

Putem spune că în cursul audierilor, putea să treacă şi un tramvai prin faţa colegilor din coaliţie şi ei tot vedeau scris pe el demisia lui Dragoş Şeuleanu şi Valentin Nicolau. Această anchetă este un eşec pentru dumneavoastră, pentru că oricât v-aţi fi străduit nu aţi putut demonstra nici una dintre tezele cu care aţi pornit la drum. Nici controlul politic asupra celor două instituţii, nici deficienţă de management, nici nereguli financiare majore.

Dimpotrivă, aţi arătat lipsă de bună credinţă şi dispreţ faţă de eforturile oamenilor din cele două instituţii de a le aduce pe un făgaş de normalitate şi de modernitate. Eu nu vreau să intru în detalii, pentru că Partidul Social Democrat nu este nici avocatul celor doi preşedinţi, directori generali, nici a consiliilor de administraţie. Însă sunt câteva realităţi care nu pot fi ignorate şi pe care oamenii din cele două instituţii le cunosc. Faptul că ele au parcurs în aceşti ani un proces de transformare pozitivă, de profesionalizare, de restructurare internă, de adaptare la cerinţele unei realităţi în schimbare. Faptul că şi-au îndoit baza tehnică, faptul că au organizat proceduri interne de natură să limiteze arbitrarul. Faptul că pentru prima dată, după foarte mulţi ani, Televiziunea Română este astăzi o instituţie care produce profit şi nu pierderi.

Stimaţi colegi,

Iată tot atâtea motive pentru care noi susţinem să nu respingem astăzi rapoartele celor două consilii de administraţie. Prin acest vot negativ, pe care l-aţi anunţat zilele trecute, vă asumaţi o foarte mare responsabilitate. Aceea de a ignora realitatea, aceea de a ignora ceea ce spun salariaţii celor două instituţii, aceea de a ignora ceea ce spun în premieră sindicatele, aceea de a ignora ceea se spun organismele europene care grupează televiziunile publice. Nu în ultimă instanţă, ignoraţi şi ceea ce v-a spus preşedintele României, domnul Traian Băsescu, anume că intenţionat creaţi premisele unei situaţii în care după 2008 să asistăm din nou la schimbarea consiliilor de administraţie pe criterii politice. Aţi susţinut de-a lungul timpului libertatea presei şi independenţa politică a mass-media publică.

Astăzi, procedaţi exact invers, încercând să vă subordonaţi politic cele două instituţii. Atitudinea faţă de presă se adaugă şirului de promisiuni neonorate pe care le aveţi deja la activ.

De fapt, nu doriţi o televiziune şi un radio naţional independent, ci o maşină infernală de propagandă care să mascheze tensiunile sociale pe care proasta guvernare le generează deja. Cea mai bună dovadă a faptului că posturile publice nu le mai doriţi ale cetăţenilor, ci, de fapt, în proprietatea politicului aflat la putere, este şi faptul că v-aţi gândit să puneţi preşedinţi interimari pe bază de algoritm. Înţelegem că PNL şi-a adjudecat conducerea televiziunii publice, în vreme ce radioul naţional va intra în proprietatea Partidului Democrat.

Stimaţi colegi,

O asemenea situaţie înseamnă şi o dovadă de slăbiciune din partea Parlamentului. Misiunea noastră nu este de a împărţi instituţiile după algoritm, ci de a legifera în interesul publicului, de a crea televiziunii şi radioului un statut modern. Am convenit cu toţii în cursul dezbaterilor pe care le-am avut, că e nevoie de modificări legislative în ceea ce priveşte radioul şi televiziunea. E nevoie inclusiv de un alt mecanism de desemnare a consiliului de administraţie şi de o separare a ceea ce înseamnă zona de administraţie de managementul efectiv.

De aceea, Partidul Social Democrat consideră că actualele consilii de administraţie ar trebui lăsate în continuare să lucreze, iar după aceea, după ce vom conveni, Putere şi Opoziţie, un alt mecanism de desemnare şi o nouă legislaţie pentru radio şi pentru televiziune putem să desemnăm şi alte consilii de administraţie pentru că un interimat, aşa cum îl planificaţi dumneavoastră astăzi, nu va însemna decât bulversarea celor două instituţii, nu va însemna decât o nouă zonă gri, în care cele două instituţii vor intra. (Aplauze)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul... Vă rog să luaţi loc în bancă.

 
   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Am un drept la replică, domnule preşedinte. Bine, atunci la sfârşit.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Dreptul la replică nu se acordă acum, la sfârşit. Sunteţi parlamentar vechi, credeam că ştiţi regulile astea, măcar.

Domnul deputat Emilian Frâncu, din partea PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emilian Frâncu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din punctul nostru de vedere, neprezentarea din partea conducerii SRTV a rapoartelor anuale este o sfidare inacceptabilă la adresa Parlamentului României şi demonstrează dispreţul cu care această conducerea a tratat populaţia României. Din punctul nostru de vedere, raportul de activitate pe 2004 al SRTV conţine numeroase exagerări, greşeli şi omisiuni. Încercarea de a folosi acest raport ca un instrument de radiografiere a realităţilor televiziunii publice se transformă într-o adevărată muncă de detectiv.

Astfel, încă din partea introductivă a raportului prezentat, pagina 10, sunt precizate date statistice referitoare la numărul categoriilor de persoane scutite de plata taxei TV, precum şi la numărul total al acestor persoane.

În acelaşi timp, nu sunt prezentate cifre referitoare la numărul plătitorilor de taxă, fapt care nu permite formarea unei imagini asupra numărului beneficiarilor serviciului public de televiziune. Acest mod de prezentare a informaţiei poate conduce la ideea că telviziunea publică întâmpină unele dificultăţi financiare, având în vedere numărul mare de persoane scutite de plata taxei TV, 2279 de mii în 2004, şi surpriza apare atunci când se observă că 74% din veniturile societăţii sunt venituri din taxa pentru serviciul public de televiziune.

Câţi plătitori de taxă sunt în România nu putem afla din raport, deşi ar fi fost normal ca televiziune publică să spună cum îşi îndeplineşte mandatul faţă de atâtea milioane de beneficiari.

La Capitolul al II-lea, Studiouri teritoriale, sunt prezentate date eronate, pag. 33-36. Suma procentelor pe categorii de programe în loc să fie, cum ştim din şcoala primară, 100%, este 101,5% la TVR Timişoara, sau 100,3% la TVR Craiova, ceea ce demonstrează superficialitatea raportului. Chiar şi prezentarea categoriilor de programe, reglementată precis de CNA, este neuniformă şi dezlânată. Astfel, la TVR Cluj apare categoria publicistică. La TVR Timişoara, reportaj plus documentar, lipsind aici complet ştirile, ceea ce este foarte grav, se pare că au uitat de această categorie domnii de acolo, iar la TVR Craiova şi Iaşi apare sintagma "Emisiuni de actualitate şi interes".

Acest lucru a dus la raportări pompieristice şi haotice, făcute doar să impresioneze. Şi pentru că suntem la structurile teritoriale, deşi raportul laudă aşa-zisa preocupare pentru echidistanţa ştirilor, vreau să relatez un amănunt care vi se va părea poate hilar, dar el este, din păcate, dramatic. Şi spune mult despre mentalitatea celor de la TVR. La o vizită efectuată de un ministru al fostei guvernări într-o localitate vâlceană, cameramanul TVR m-a rugat să mă dau mai la o parte, pentru că altfel îi stric ştirea.

Din raport, Capitolul XIII, pag. 143 reiese că TVR este de ani de zile în litigiu cu organismele colectoare ale drepturilor de autor. Este grav că tocmai Nava "Amiral" a audiovizualului românesc nu vrea să respecte legile naţionale şi internaţionale. Chiar dacă există un diferend privind baza de calcul, TVR trebuia să achite ceea ce considera că este legal, pentru că, prin procesele pe care le are, riscă să plătească penalizări enorme de întârziere din banii noştri, ai tuturor.

Din 2002, deşi e atenţionată de Ministerul de Finanţe să-şi clarifice statutul juridic, conducerea TVR nu a întreprins nimic, în 2003, societatea apărând după modul de vărsare al capitalului social de instituţie publică, iar în 2004 drept societate comercială.

Din raport, Capitolul XV, pag.168, reiese şi un management definitar în zona Departamentului de publicitate. Este inadmisibil ca veniturile din publicitate strânse într-un an de toate posturile regionale, subliniez, toate posturile regionale, ale SRTV, adică circa 10 miliarde de lei, să fie la nivelul veniturilor unui singur post local de televiziune privat dintr-un judeţ oarecare. Acest lucru demonstrează suficienţa actualei conduceri care nu s-a preocupat să se bată pe piaţa publicităţii, singurul criteriu care i-ar fi putut demonstra dorinţa de a ieşi din nişte tipare învechite, dar şi reala audienţă.

Lauda actualei conduceri, cu profitul obţinut, este cel puţin ciudată, atunci când TVR beneficiază de taxa de abonament care îi acoperă aproape 80% din venituri. De asemenea, indicatorii de audienţă sunt deformaţi atâta timp cât TVR este încă singurul post care pătrunde masiv în mediul rural.

Din discuţiile purtate la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă s-au desprins şi numeroase alte nereguli ascunse sau diluate în raportul laudativ prezentat nouă: nerespectarea repetată a reglementărilor legale privind achiziţiile publice, interesul scăzut faţă de dinamica vieţii politice, conflictele majore între conducere şi salariaţi, neefectuarea unor studii proprii, legate de nevoile şi dorinţele populaţiei, gestionarea defectuoasă a arhivei, lipsa totală de implicare în cercetarea tehnologică, conform Legii nr.42/1994, art.15 alin.h), programarea necorespunzătoare a emisiunilor culturale, lipsa emisiunilor pentru copii la TVR-1 şi multe altele.

Toate acestea reprezintă numai o pare a minusurilor ce se pot prezenta legate de acest raport, care nu face altceva decât să încerce să ascundă adevărul. La TVR a existat un management mediocru, o ruptură vizibilă între conducere şi salariaţi şi o politizare nepermisă a informaţiei prezentate.

Şi, ce este mai grav, conducerea TVR a folosit postul public ca pe un bun propriu, declanşând adevărate campanii de presă în 2004 împotriva senatorului Adrian Păunescu şi acum, în 2005, împotriva unor membri ai Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea SRTV şi SRL.

Propun de aceea Parlamentului României să respingă prin vot acest mod defectuos de gestionare a problematicii Societăţii Române de Televiziune.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Kelemen Hunor, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kelemen Hunor:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Conform Legii nr.41 din 1994, Camerele reunite dezbat rapoartele de activitate ale societăţilor de televiziune în radiodifuziune în cadrul activităţii de control parlamentar. Dar, din păcate, noi constatăm că, din 4 în 4 ani, aceste dezbateri, în mod regulat, se transformă într-o dispută politică între Putere şi Opoziţie.

Vrând, nevrând, o mulţime de aspecte ale activităţilor consiliilor de administraţie şi echipei manageriale trec în planul secund şi sunt luate în discuţie, în primul rând, aspectele editoriale, politica editorială şi sunt căutaţi vinovaţii pentru greşelile mai mici sau mai mari, sunt căutaţi oameni care într-un fel sau altul au răspuns de politica editorială a societăţilor de radio şi difuziune.

Şi cum nu există, nu poate exista obiectivitate deplină, fiecare parte, orice participant la aceste dezbateri va găsi argumente pentru susţinerea poziţiei pro şi contra, pentru formularea concluziilor despre activitatea echipelor manageriale. Şi, cum nu avem criteriul obiectiv şi calitativ în ceea ce priveşte prezenţa puterii şi prezenţa opoziţiei în emisiunile de la Radio şi Televiziune, toată lumea poate să aibă dreptate, dar, în acelaşi timp, poate să nu aibă nimeni dreptate. Adevărul trebuie să fie tot timpul undeva la mijloc. S-au făcut lucruri absolut necesare în televiziune, au făcut investiţii în infrastructură, în tehnologie, s-a făcut o restructurare internă, o eficientizare a producţiei, dar s-au întâmplat şi lucruri regretabile.

Au fost nişte greşeli în politica editorială, au fost încheiate contracte comerciale discutabile, dar cum priorităţile societăţii sunt stabilite în consiliul de administraţie, şi nu în Parlament, discuţiile despre oportunităţi, despre priorităţi nu pot fi făcute într-un for eminamente politic.

Stimaţi colegi,

Trebuie să constatăm că majoritatea problemelor îşi au originea în modul de organizare a Societăţii Române de Televiziune, mai bine zis în modul de numire a preşedintelui - director general la cele două societăţi.

Preşedintele consiliului de administraţie, consiliu de administraţie care este forul decizional al societăţii va deveni automat şi managerul societăţii, va deveni directorul general, va deveni executantul deciziilor luate în consiliul de administraţie.

Cum bine ştim cu toţii, membrii consiliului de administraţie, majoritatea lor, sunt propuşi de grupurile politice din Parlament, de Guvern şi de Preşedinţie. Este inevitabil ca preşedintele-director general să nu aibă în spate o forţă politică, de obicei, forţa cea mai semnificativă din Parlament. Şi preşedintele-director general va ceda relativ uşor presiunilor politice şi va fi răspunzător pentru acest lucru în faţa Parlamentului, sau nu va ceda, va încerca să nu răspundă la sugestiile politice şi va fi pedepsit, tot în Parlament, pentru această nesupunere.

Vă dau un singur exemplu: în 2002, Raportul de activitate al Societăţii Române de Televiziune a fost votat în comisiile reunite, a avut un vot favorabil, dar raportul era 9 pentru, 8 împotrivă.

Pentru anul 2003, Raportul de activitate al televiziunii a primit un vot negativ, 14 împotriva raportului de activitate şi 9 voturi pentru. Comisiile reunite erau conduse de doi colegi, doi reprezentanţi ai P.S.D.-ului din vremea respectivă. Asta înseamnă că au avut şi ei nemulţumiri în ceea ce priveşte activitatea televiziunii. În 2004, Raportul de activitate pentru 2004 a fost respins, şi raportul de forţe a fost 17 la 7.

Deci, vedem că şi în 2003 şi în 2004, am constatat noi, în Comisiile pentru cultură, nişte probleme, nişte nereguli şi am dat un vot negativ pentru raportul de activitate.

În acest moment, pentru noi, mult mai important este cum vom corecta cadrul legislativ, cum vom ieşi din acest cerc vicios. În momentul de faţă, nu mai are importanţă cum va fi votul de astăzi. Dacă votul Parlamentului va fi negativ, vom trece la desemnarea membrilor consiliului de administraţie, urmată de numirea preşedintelui-director general şi putem fi aproape siguri că la o schimbare de putere în 2012 sau mai degrabă în 2016, ne vom întoarce aici şi iarăşi vom discuta despre schimbarea consiliului de administraţie.

Noi credem că acest cerc vicios trebuie rupt, trebuie să ieşim din această situaţie. Şi există o soluţie simplă, trebuie separate cele două funcţii: preşedintele consiliului de administraţie de directorul general al societăţii.

Consiliul de administraţie este forul decizional, directorul general trebuie numit pe bază de concurs, şi nu de Parlament, ci de consiliul de administraţie, trebuie să fie un om profesionist care va răspunde de politica editorială şi dacă sunt nereguli, înainte de toate, directorul general va răspunde pentru aceste nereguli, şi nu consiliul de administraţie.

Consiliul de administraţie trebuie să aibă o stabilitate pentru patru ani de zile, trebuie să aibă posibilitatea de a corecta eventualele greşeli, directorul general, în schimb, trebuie să răspundă pentru ceea ce înseamnă managementul instituţiei.

Stimaţi colegi, noi, astăzi, vom vota împreună cu Coaliţia, vom vota conform votului din comisiile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi suntem convinşi că noi cu toţii vom găsi o soluţie în viitor pentru corectarea acestor situaţii care din patru în patru ani se întorc şi ne confruntăm cu aceeaşi problemă permanent din 1994.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul doamna deputat Olguţa Vasilescu, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Voi fi cât se poate de concisă şi asta pentru că antevorbitorii mei au adus aici o serie de argumente şi m-aş referi în principal la domnul Valentin Iliescu, care mi-a fost şi coleg în Comisia de anchetă asupra SRR şi SRTV. Eu am fost unul dintre parlamentarii care s-a opus înfiinţării unei comisii de anchetă, dar acum consider că detaliile pe care le-am putut afla despre cele două instituţii, în urma acestor anchete, sunt cât se poate de bune şi fie şi pentru acest argument, că am putut să ne informăm direct de la sursă, cred că a fost un bun exerciţiu.

Ca vicepreşedinte în Comisia de anchetă am putut constata că banul public s-a cheltuit total nejustificat, şi aţi avut aici foarte multe exemple, că au fost cenzuraţi anumiţi lideri politici şi anumite partide parlamentare, că managementul a fost defectuos, chiar dacă se afirmă că instituţia a avut profit. Bineînţeles că a avut profit, atât timp cât se hrăneşte din trei surse, de la bugetul statului, direct de la cetăţeni - prin taxă, şi din publicitate.

Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare vor vota pentru respingerea Rapoartelor de activitate pe 2003 şi 2004.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Domnul deputat Eugen Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Este evident că este o procedură astăzi de execuţie politică a celor doi directori preşedinţi ai societăţilor respective, domnul Nicolau nu a aşteptat să aibă loc această execuţie, ştiind în mod clar, atât din declaraţiile politice ale celor de la putere, cât şi din ceea ce a văzut la Comisia de anchetă, că acest lucru nu poate fi înlocuit.

Ei, bine, s-a dorit subordonarea acestor societăţi şi în mare grabă. Pentru aceasta, s-a instituit o aşa-zisă comisie de anchetă, şi spun aşa-zisă pentru că nu s-a comportat ca atare. În comisia respectivă au fost încălcate cele mai elementare reguli de audiere a martorilor, comisia s-a comportat, de fapt unii membrii ai comisiei s-au comportat ca în perioada stalinistă, în anchetarea martorilor şi ceea ce este mai grav este că, spre final, preşedinta comisiei şi secretarul comisiei au comis fals intelectual, cu scopul de a dezinforma Parlamentul şi a susţine că raportul a fost votat în plenul comisiei.

Pentru aceasta, evident că a trebuit să sesizez Parchetul General şi este o premieră că, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale deputaţilor, se comit infracţiuni.

Neputând să îi execute la timpul respectiv, au urgentat procedura aşa-zisă normală de dezbatere a rapoartelor de activitate, încercând ca această execuţie să fie făcută astăzi.

Exponentul principal al acestei execuţii, domnul Valentin Iliescu, care se mira de dispreţul faţă de legi al celor doi preşedinţi, uită că el însuşi este un falsificator care a manifestat dispreţ faţă de legi şi faţă de colegii noştri.

Evident că această execuţie nu s-a făcut curat, este o treabă murdară şi nu putea s-o facă altcineva decât un renegat, pentru că, în general, renegaţii, răspopiţii, excomunicaţii sunt cei care sunt cei mai zeloşi în a se pune în slujba noilor stăpâni. În perioada pe care o incriminează făcea parte din Partidul Social Democrat şi în perioada aceea nu l-am auzit nici în şedinţele de grup, nici public, să incrimineze ceea ce a incriminat astăzi.

O treabă murdară nu poate fi făcută decât de un astfel de personaj. Când vorbea de "gaşca clientelară", probabil, că-şi făcea autocritica. Pasajele pe care le-a selectat din cele două rapoarte sunt nesemnificative şi este evident că graba aceasta de a discuta un raport de activitate a două instituţii într-o singură zi nu arată că această treabă a fost o treabă serioasă, ci de fapt doar un pretext pentru a continua execuţia.

În concluzie, este o execuţie politică, se caută să se pună stăpânire cât mai rapid pe aceste două instituţii, în speranţa unora că vor izbuti, în cazul unor alegeri anticipate, să-şi îndrepte imaginea deja şifonată. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Domnul deputat Iliescu, pentru dreptul la replică.

Înţeleg că nu mai este altcineva care să dorească să participe la dezbateri. Eu n-am mai primit alte solicitări. Aşa că, în încheierea dezbaterilor, îi dau cuvântul domnului deputat Iliescu, pentru dreptul la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu ştiu dacă este colegul care a invocat pentru prima dată numele meu, spunând că noi, de fapt, reprezentanţii puterii, încercăm astăzi o execuţie politică a conducerii celor două instituţii.

Aş vrea să-i aduc aminte, i-a spus-o şi colegul Kelemen Hunor de la UDMR, că Raportul de activitate pe 2003 a fost respins anul trecut, când PSD-ul era la putere, şi atunci acest lucru a fost posibil prin faptul că parlamentari aparţinând PSD-ului au votat pentru respingerea raportului de activitate.

În al doilea rând, să ne aducem foarte bine aminte de rapoartele de ţară privind România. Eu cred că...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, iertaţi-mă că vă întrerup. V-am dat cuvântul într-un drept la replică care vizează chestiuni de ordin personal. Nu este vorba de o dezbatere în legătură cu argumente...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Ştiu că vă deranjează foarte mult punctul meu de vedere. Dumneavoastră sunteţi de fapt principalul beneficiar a ceea ce s-a întâmplat în radioul şi televiziunea publică în ultimii ani şi aveţi interesul să blocaţi tot ceea ce trebuie spus aici, ceea ce trebuia spus în 2003, în 2004 şi astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, eu vă atrag atenţia că trebuie să...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Încercarea dumneavoastră, domnule preşedinte, de a ne închide gura...(În acest moment, domnul preşedinte închide microfonul domnului deputat Valentin Adrian Iliescu; vociferări, vacarm.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Rugămintea mea pentru toţi colegii este să respecte Regulamentul. Dreptul la replică se oferă în mod firesc pentru aspecte care ţin de persoană. Nu este vorba de a angaja dezbateri, discuţii între colegii care sunt în sală. Unii au spus lucruri care sunt convenabile pentru unii, lucruri convenabile poate pentru alţii.

Vă repet, procedura, foarte clar prevăzută în Regulament, arată în mod evident că un parlamentar poate să mai ia cuvântul după aceea numai în măsura în care are de prezentat anumite aspecte privitoare la persoana sa. Art.27 este foarte clar: "Preşedintele va da cuvântul oricând unui deputat sau senator pentru a răspunde într-o chestiune ce implică persoana sa, limitând timpul acordat în acest scop."

Nu fac decât să aplic Regulamentul. Şi, de aceea, îi rog pe toţi colegii să respecte, împreună cu mine, prevederile din Regulament. În rest, sigur, fiecare poate să aibă punctul de vedere personal în legătură cu aspectele care sunt prezentate aici.

De aceea, vă rog să nu amestecăm lucrurile şi sub diferite pretexte să luăm cuvântul pentru a angaja diferite discuţii aici, în contradictoriu. Nu acesta este rostul dezbaterilor de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la vot a Raportului de activitate şi Contului de execuţie bugetară pe anul 2002 ale Societăţii Române de Televiziune. (Aprobate.)

Stimaţi colegi,

Aşa cum am stabilit de la început, urmează să supunem votului Raportul de activitate al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune pe anul 2002 şi Raportul privind rezultatele financiare şi Contul de execuţie bugetară la 31 decembrie 2002 ale Societăţii Române de Televiziune.

Comisiile pentru cultură au dat aviz favorabil.

Rog toţi colegii să ia loc în bănci, în aşa fel încât să putem număra într-un mod cât mai eficient şi cât mai corect voturile.

Supun, deci, votului dumneavoastră Raportul de activitate şi Contul de execuţie bugetară pe anul 2002.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi.

Stimaţi colegi, vă rog să ridicaţi mâna. Domnul secretar nu a reuşit să numere în partea stângă. Vă rog, pentru zona de stânga, încă o dată să vă arătaţi opţiunea de vot, ca să vă poată număra domnul secretar.

Cine este pentru? 233 voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să număraţi.

Abţineri? Vă rog să număraţi. 103 abţineri.

Cu majoritate de voturi, Raportul de activitate şi Contul de execuţie bugetară au fost aprobate.

Video in format Flash/IOS Supunerea la vot a Raportului de activitate şi Contului de execuţie bugetară pe anul 2003 ale Societăţii Române de Televiziune. (Aprobată propunerea de respingere.)

În continuare, supun votului Raportul de activitate şi Contul de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pe anul 2003.

Comisiile pentru cultură ale celor două Camere au propus respingerea Raportului de activitate şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2003.

Supun votului raportul de respingere.

Deci, supun votului dumneavoastră propunerea de respingere, conţinută în raportul comisiilor în legătură cu raportul pe 2003.

Cine este de acord cu propunerea comisiilor? Vă rog să număraţi. 243 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să număraţi.

Abţineri? 103 abţineri.

Cu majoritate de voturi, propunerea comisiilor, de respingere a raportului, a fost aprobată.

Video in format Flash/IOS Supunerea la vot a Raportului de activitate şi Contului de execuţie bugetară pe anul 2004 ale Societăţii Române de Televiziune. (Aprobată propunerea de respingere.)

Comisiile pentru cultură ale celor două Camere au propus, de asemenea, respingerea Raportului de activitate şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2004.

Supun votului propunerea comisiilor pentru cultură de respingere a Raportului de activitate şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2004.

Cine este pentru această propunere? Vă rog să număraţi. 244 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să număraţi. 104 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Rezultatul votului: 244 voturi pentru, 104 voturi împotrivă şi o abţinere.

Cu majoritate de voturi, propunerea comisiilor, de respingere a raportului, a fost aprobată.

Respingerea raportului atrage demiterea de drept a consiliului de administraţie.

De fapt, înţeleg că a fost demis de două ori consiliul de administraţie. Nu ştiu dacă votul acesta după votul anterior mai avea sens, dar l-am mai demis încă odată, pentru siguranţă.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În aceste condiţii, am să consider că la nivelul Birourilor permanente, înainte poate de şedinţa comună de luni, poate să luăm o decizie în legătură cu etapele ulterioare, cu măsurile care vor trebui luate, în baza legii.

Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea raportului comun al comisiilor de cultură la Raportul de activitate şi Contul de execuţie bugetară pe anul 2004 ale Societăţii Române de Radiodifuziune. (Aprobată propunerea de respingere.)

Trecem la pct.5 al ordinii de zi, după modificarea pe care am operat-o. Şi, în mod normal, rapoartele trebuie prezentate de către preşedintele Consiliului de administraţie şi, sigur, raportul comisiilor după aceea adăugat. Pentru televiziune, pentru că domnul Nicolau nu a fost prezent, nu am putut să-i dau cuvântul, în mod evident. Aici, însă, am să-i dau cuvântul domnului Dragoş Şeuleanu, care este prezent, este preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru a prezenta Raportul de activitate şi Contul de execuţie bugetară pe anul 2004.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Ştefan Şeuleanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Sunt deosebit de onorat să fiu în faţa dumneavoastră pentru a prezenta raportul consiliului de administraţie.

În primul rând, aş vrea să afirm că mi-am manifestat întreaga încredere în Parlamentul României, solicitând o comisie de control pentru a elucida toate eventualele lucruri care ar putea să stârnească neclarităţi.

Apoi, aş vrea să vă spun că postul public de radio, în anul 2004, şi-a îndeplinit misiunea de serviciu public. Şi acest lucru este dovedit de faptul că în anul 2004, pentru prima oară după cinci ani, a crescut audienţa serviciului nostru, în condiţiile în care, în mod normal, într-un an electoral, audienţa scade la un post public de radio.

De asemenea, a crescut credibilitatea postului public de radio, şi aceasta demonstrează că, cetăţenii, cei care ne plătesc, au încredere în serviciul nostru. Am acordat mai mult timp dezbaterilor politice şi, în special, dezbaterilor în care cetăţenii au putut să vină să-şi spună cuvântul în direct, să-şi întrebe aleşii în legătură cu opţiunile pe care aceştia le fac în timpul mandatului.

De asemenea, a crescut rolul cultural al Societăţii Române de Radiodifuziune, devenind unul dintre promotorii culturii naţionale. Suntem, printre altele, unul din cei importanţi plătitori de drepturi de autor şi drepturi conexe din România.

Radio România a reprezentat în anul 2004 o platformă comunicaţională, prin reţeaua de corespondenţi externi pe care a creat-o, cea mai puternică reţea de corespondenţi externi a unei instituţii media din ţara noastră, prin emisiunile de tip duplex pe care le-am realizat împreună cu posturi similare, în special din spaţiile învecinate, Bulgaria, Polonia, Ungaria, apoi cu state mai îndepărtate: Israelul, în aşa fel încât interesele româneşti să fie reprezentate şi în acele zone.

Şi, nu în ultimul rând, am insistat să fim o platformă comunicaţională în societatea românească, prin prezentarea şi promovarea valorilor minorităţilor etnice din ţara noastră.

În ceea ce priveşte utilizarea fondurilor publice, domnule preşedinte, aş dori să afirm, cu toată tăria, că în anul 2004, Societatea Română de Radiodifuziune a utilizat legal fondurile care au fost puse la dispoziţie de către societate.

De asemenea, am utilizat cu eficienţă fondurile, şi acest lucru se dovedeşte prin faptul că principala noastră investiţie pe care am făcut-o a dus la creşterea audienţei, deci investiţia în resursele umane a dus la creşterea audienţei, şi acesta este criteriul cel mai important.

Ceea ce poate fi pus, eventual, în discuţie, reprezintă oportunitatea. Dar, după cum ştiţi, fiecare dintre noi poate fi contestat atunci când decide. Ceea ce este important este că deciziile noastre au fost legale.

Nu în ultimul rând, dar nu doresc să consider că acesta este un element de succes deosebit, şi în acest an Societatea Română de Radiodifuziune a încheiat cu un profit rezonabil.

În ceea ce priveşte salariul preşedintelui - director general, pentru că mi-aş îngădui să anticipez o afirmaţie care va urma, acesta este legal, pentru că Legea nr.41 a fost amendată de o lege ulterioară.

În anul 2004 am terminat reorganizarea, în aşa fel încât Radio România se aliniază la standardele europene în ceea ce priveşte sistemul de organizare. Această reorganizare a generat tensiuni la un nivel acceptabil, la un nivel normal, pentru că majoritatea angajaţilor susţin reorganizarea pe care tocmai am încheiat-o.

Desigur, în Radio România, după cum ştiţi, a existat în anul 2004 un grup de presiune, care după părerea noastră a fost orchestrat din afară, câţiva colegi care şi-au exprimat neîncrederea în administraţie. Este şi normal, pentru că suntem o instituţie democratică. Ar fi fost anormal să nu fie nimeni împotriva administraţiei. Deci, eu apreciez că acest demers al colegilor noştri, până la urmă şi-a dovedit partea bună.

Ultimile două remarci: am fost acuzaţi, chiar de aceşti colegi, apoi au existat şi alte voci, din alte spaţii, de acte de cenzură.

Aş vrea să vă reamintesc, doamnelor şi domnilor parlamentari, că în anul 2004 Societatea Română de Radiodifuziune aproape nu a primit contestaţii din partea partidelor politice, exact în timpul campaniei electorale. Deci, revenirea - după un an de zile - la subiectul "cenzură", mi se pare tardivă.

În al doilea rând, Clubul român de presă şi Uniunea ziariştilor profesionişti au considerat că cele treizeci şi ceva de acuzaţii privind aşa-zisa cenzură nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi cotate drept cenzură. Adică, tocmai instituţiile profesionale au declarat: "Nu este cenzură".

Aş vrea să închei, făcând un apel la dumneavoastră, pentru a realiza un demers conjugat, bipartizan, în vederea modificării Legii nr.41. Desigur, votul dumneavoastră poate să conducă la demiterea Consiliului de Administraţie. Ne aşteptăm şi la o asemenea situaţie, dar important este ca noi să avem o instituţie publică puternică, care să existe dincolo de ciclurile electorale, şi să ne încadrăm în standardele europene. Am toată încrederea în votul dumneavoastră.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Din partea comisiilor pentru cultură, are cuvântul domnul senator, domnul vicepreşedinte Cioroianu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Mihai Cioroianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună ziua, doamnelor şi domnilor.

Permiteţi-mi să încep prin a mulţumi în numele dumneavoastră, domnului Şeuleanu, pentru prezenţă astăzi aici. Cred că este un semn de civilitate şi un semn de respect faţă de Parlamentul României şi faţă de Senat.

Evident, poate că nu cu toate ideile pe care vi le voi prezenta, nu va fi de acord cu ele, dar poate că asta arată complexitatea lumii în care trăim.

Aşadar, raportul comun privind activitatea şi contul de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2004. Potrivit prevederilor legale, raportul de activitate al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2004 şi raportul privind contul de execuţie bugetară la 31 decembrie 2004 au fost depuse în Parlament în vederea avizării lor de către Comisia pentru cultură, arte, şi mijloace de informare în masă a Senatului, Comisia pentru cultură, arte, şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, şi Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere.

Comisia pentru cultură, arte, şi mijloace de informare în masă, comisiile Senatului şi Camerei Deputaţilor, respectiv Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere s-au reunit în şedinţe comune pentru a dezbate documentele mai sus-menţionate.

Şedinţa comună a Comisiilor pentru cultură, arte, şi mijloace de informare în masă a avut loc în ziua de 31 mai 2005.

În redactarea prezentului raport comun, cele două comisii au ţinut seama de avizul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

Raportul de activitate al Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2004 se referă în principal la următoarele probleme. Stimaţi colegi, sunt 11 puncte, şi vi le prezint pe scurt:

  1. prezentarea unei sinteze cu caracter introductiv, în care sunt evidenţiate conţinutul raportului, istoricul societăţii;
  2. caracteristicile generale, în anul 2004, ale Societăţii Române de Radiodifuziune;
  3. concluziile manageriale;
  4. prezentarea poziţionării Radio România pe piaţa media;
  5. redescoperirea dimensiunii culturale la Radio România;
  6. producţia editorială;
  7. activităţile complementare ale Societăţii Române de Radiodifuziune;
  8. managementul resurselor umane;
  9. programele de dezvoltare tehnică;
  10. informaţii cu privire la cooperările şi înţelegerile bilaterale ale Societăţii Române de Radiodifuziune cu organisme din Franţa, Statele Unite, Germania, Olanda, Austria, Israel, Slovacia, Algeria, Macedonia ş.a.m.d.;
  11. situaţia financiară a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere s-au întrunit în şedinţă comună în data de 31 mai şi au analizat contul de execuţie bugetară al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Evident, aici au apărut câteva probleme pe care mă văd obligat să vi le prezint.

Analizând raportul de audit întocmit de Curtea de Conturi, având ca temă "Performanţa managementului în administrarea şi utilizarea veniturilor proprii realizate de Societatea Română de Radiodifuziune, precum şi raportul comisiei parlamentare de anchetă privind evaluarea activităţii Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune, comisiile au constatat următoarele.

La fundamentarea bugetului nu s-au avut în vedere obiectivele structurilor Societăţii Române de Radiodifuziune, adică departamente, posturi teritoriale, iar depăşirea bugetului pe parcursul execuţiei s-a produs din cauza neurmăririi încadrării cheltuielilor în limitele aprobate, la nivelul fiecărei structuri.

Apoi, pe parcursul execuţiei bugetare, cheltuielile cu plata drepturilor de autor nu s-au încadrat în nivelul cheltuielilor aprobate prin bugetul iniţial, fapt care a necesitat rectificarea bugetului la sfârşitul anului.

Cheltuielile de asistenţă juridică, reprezentând onorarii pentru mai multe societăţi de avocaţi, în sumă de 4,2 miliarde lei, au crescut faţă de anul precedent cu 1,7 miliarde lei, ca urmare a creşterii numărului de contracte, precum şi a tarifelor negociate.

Din verificările contractelor, a rezultat că Societatea Română de Radiodifuziune a plătit din eroare suma de 176,1 milioane lei în contul unei firme de avocaţi; suma nu reprezintă contravaloarea unor servicii efectuate în scopul desfăşurării activităţii proprii, şi a fost ulterior, în întregime recuperată.

Apoi, nereguli în ceea ce priveşte respectarea reglementărilor cu privire la licitaţiile publice pentru servicii de curăţenie, cu referire la contractul adjudecat de firma "CASA NOVA" S.R.L.

Nereguli cu privire la licitaţia şi derularea contractului pentru executarea de lucrări de construcţii, adjudecat de firma "IRIDEX GROUP CONSTRUCŢII" S.R.L.

Nereguli în ceea ce priveşte derularea contractului cu firma de reprezentare americană Greenberg.

Încălcarea prevederilor legale, în cazul majorării plafonului de cheltuieli pentru sistemul informatic.

Organizarea defectuoasă a controlului financiar preventiv.

Nu a fost organizată evidenţa contabilă analitică a persoanelor fizice şi juridice plătitoare de taxe radio.

Nu s-au luat măsuri pentru executarea silită a creanţelor din taxa radio.

Nu s-au întreprins toate demersurile necesare pentru emiterea de către Guvern a normelor privind efectuarea controlului, constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor în cadrul sustragerilor de la plata taxelor de către deţinătorii receptoarelor radio.

Permiteţi-mi să ajung la concluzie: având în vedere cele de mai sus, în şedinţa comună din data de 31 mai 2005, Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului au hotărât cu 15 voturi pentru, 9 voturi împotrivă şi o abţinere, avizarea negativă a raportului cu privire la contul de execuţie bugetară pe anul 2004 al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Şi, în fine, stimaţi colegi, raportul Consiliului de Administraţie a fost prezentat de preşedintele Consiliului de Administraţie, domnul Dragoş Ştefan Şeuleanu, în prezenţa unor membri ai Consiliului de Administraţie şi ai Consiliului Director.

La dezbaterile pe marginea raportului au luat parte: doamna senator Viorica-Georgeta Pompilia Moisiuc, domnii senatori Adrian Mihai Cioroianu, Vasile Dâncu, Ion Mihai Dumitrescu, Adrian Păunescu, Petru Nicolae Ioţcu, doamnele deputat Raluca Turcan, Gabriela Creţu, domnii deputaţi George Băeşu, Cătălin Micula, Dumitru Avram, Aledin Amet, Petre Străchinaru, Radu Podgorean, Marton Arpad Francisc, Emilian Valentin Frâncu.

Evident că opiniile parlamentarilor au fost împărţite între critici şi aprecieri. În ceea ce priveşte aprecierile, s-a remarcat o anumită evoluţie pozitivă a activităţii Societăţii Române de Radiodifuziune, în special cu referire la încercarea de realizare a emisiunilor şi programelor de către profesionişti.

Referitor la criticile aduse, a fost menţionat faptul că nu sunt clare criteriile obiective care au stat la baza departajărilor salariale între diferite categorii de salariaţi şi între aceştia şi colaboratorii externi.

De asemenea, a fost imputată concentrarea eforturilor manageriale pe principalele posturi din Bucureşti, cu neglijarea posturilor locale.

A fost evidenţiat faptul că nu s-a reuşit realizarea unei corelaţii între audienţa posturilor de radio ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi publicul acestora, reprezentat de plătitorii taxei pentru serviciul public de radio.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După încheierea dezbaterilor, comisiile reunite au procedat la votarea raportului de activitate pe anul 2004 al Societăţii Române de Radiodifuziune, rezultatul fiind următorul: 8 voturi pentru, 15 voturi împotrivă şi 2 abţineri.

Prin exprimarea votului majoritar negativ, comisiile au hotărât să propună plenului Parlamentului, adică dumneavoastră, respingerea raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetar al Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2004.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Trecem la dezbateri.

Are cuvântul, pentru început, domnul deputat Străchinaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Străchinaru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Faptul că în perioada guvernării anterioare, puterea a devenit dominatoare în spaţiul media, a devenit un truism. Forma în care s-a manifestat aservirea Radioului şi a Televiziunii publice, în special cu prilejul pregătirii şi derulării campaniei electorale pentru actuala legislatură parlamentară şi prezidenţială a fost cea de protecţie a imaginii pentru vârfurile politice aflate la putere şi de manipulare a opiniei publice în privinţa imaginii opoziţiei.

În seara zilei de 13 decembrie 2004, în timp ce întreaga ţară frământa în aşteptarea ştirilor referitoare la rezultatele parţiale ale celui de-al doilea tur de scrutin din alegerile prezidenţiale, informaţia de la Biroul electoral central, de la sediile partidelor aflate în competiţia electorală şi mai apoi din Piaţa Universităţii circula doar pe canalele media private. Canalul România Actualităţi, Canalul Radio România Actualităţi, anticipând câştigarea alegerilor de către Traian Băsescu, difuza o emisiune de şansonete, conform grilei de programe pe care raportul de activitate pe anul 2004, supus aprobării noastre de către actuala conducere a Societăţii Române de Radiodifuziune, o apreciază drept: "Deschisă, cu mare forţă de adaptabilitate la specificul actualităţii".

În ciuda celor afirmate, vreau să spun că au existat numeroase rapoarte internaţionale care au consemnat această manipulare şi practică cotidiană a cenzurii faţă de activitatea liderilor opoziţiei şi a organizaţiilor politice pe care aceştia le reprezentau. După cum au existat glasuri, în special din interiorul Societăţii Române de Radiodifuziune, care au acuzat cazuri concrete de aservire politică a acestei instituţii faţă de putere, în ultimii doi ani.

Într-o scrisoare deschisă, adresată nouă, parlamentarilor, de unele organizaţii ale societăţii civile, împreună cu jurnaliştii protestari din Televiziunea şi Radioul public, se spunea: "Încălcarea misiunii publice de către cele două instituţii, cenzura care a afectat grav independenţa editorială a jurnaliştilor, disfuncţiile manageriale, abuzurile şi ilegalităţile nu pot fi trecute cu vederea, nici folosite ca monedă de schimb în negocieri politice.

Toate acestea au dus la cumularea unor puncte negative în rapoartele de ţară ale celor mai importante organisme europene şi americane privind situaţia libertăţii presei în România.

Dar, în primul rând, pentru noi, contribuabilii, există amărăciunea cu care am receptat deformarea realităţii social-politice româneşti şi încălcarea dreptului nostru elementar la informare corectă de către conducerea actuală a Radioului public, aservită unei guvernări pe care tot noi, contribuabilii, nu am mai dorit-o, dovadă că am amendat-o prin vot, în pofida eforturilor mediatice obediente.

De aceea, a continua în actuala formulă de conducere, ar accentua şi ar determina pierderea de către această instituţie a oricărui credit moral şi a oricărui prestigiu, câştigate pe parcursul anilor, prin verticalitatea adevăraţilor ei profesionişti.

Radioul public are nevoie să fie încredinţat unei echipe manageriale şi unei personalităţi din lumea profesioniştilor, care să nu stea în umbra puterii, care să nu se implice în lupta efemeră a politicii, şi care să se dedice devotat educaţiei şi binelui public.

În acest sens, vă cer să amendaţi, prin votul dumneavoastră, activitatea Societăţii Române de Radiodifuziune din anul 2004.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat o va face, votând pentru respingerea raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară al Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2004.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Eugen Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Este foarte bine că s-au dezbătut toate aceste rapoarte unul după altul, pentru că se vede foarte clar că este vorba de o dublă execuţie, iar la Televiziune a fost chiar una inutilă, în sensul că am demis de câteva ori Consiliul de Administraţie.

Aş vrea să informez colegii că activitatea Comisiilor pentru cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în ceea ce priveşte analiza raportului de activitate al Radioului, a fost dezbătut în condiţii, care zic eu că se încalcă puţin legea, având în vedere că s-au folosit documente care nu existau.

A invocat domnul Cioroianu un raport al Comisiei de anchetă, raport care nu există. Dar ceea ce este mai grav este că dânsul ştia că acest vot al comisiei nu s-a dat pe acest raport.

Comisia de anchetă şi-a întrerupt activitatea datorită faptului că, din lipsă de cvorum, s-a suspendat şedinţa la votarea unui amendament. Nu-l pot bănui pe domnul Cioroianu că nu ştie atâta lucru, că după ce s-a dat votul final, nu se mai votează nici un fel de amendament. Dacă nu este aşa, să mă contrazică.

Nedându-se votul final, nu există nici un raport al comisiei, iar raportul acesta, aşa-zis al comisiei, la care dânsul este coautor, a fost folosit în ceea ce priveşte raportul comisiilor reunite. Pornind de la o premisă falsă, adică de la un document care nu există, evident că şi concluzia poate fi eronată.

În concluzie, vreau să vă spun că asistăm, în continuare, la o altă execuţie politică, şi sunt convins că după ce veţi vota propunerile comisiilor, care evident s-au dat la foc automat, într-o jumătate de zi discuţi activitatea unei instituţii, după ce veţi vota să destituiţi şi acest Consiliu de Administraţie, vom intra probabil într-o mascaradă de numiri de oameni de încredere, oamenii fideli ai actualei puteri, tocmai pentru a arăta că aceste instituţii nu sunt, absolut deloc, politizate. Mai precis, dacă punem oameni de încredere de la PNL şi PD, am rezolvat depolitizarea instituţiilor. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Marton Arpad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor,

Acum aproape patru ani, s-a pus în discuţie un raport de activitate a Radiodifuziunii. Trecându-se la vot, s-a propus un vot secret, care s-a votat cu majoritate de voturi, decizie după care opoziţia de atunci a părăsit sala.

Rezultatul votului e deja cunoscut: majoritate de voturi pentru respingerea acelui raport şi 2 voturi împotrivă. Erau reprezentanţii UDMR-ului, care au rămas în sală şi au votat împotrivă. Am votat împotrivă pentru că şi atunci eram convinşi că aceste două instituţii trebuie să aibă o activitate curentă, fără imixtiunea politicului, care într-adevăr, pe baza legii poate fi impus.

Am avut acest punct de vedere chiar şi atunci când ştiam că foarte multe elemente ne împingeau spre un vot negativ, că din punct de vedere managerial, din păcate, conducerea de atunci nu a fost prea strălucitoare. Totuşi, când s-a ajuns la un vot în plen, noi am votat pentru demiterea acelui Consiliu de Administraţie, tocmai din cauza acelei situaţii care s-a creat deja în Radiodifuziune, o situaţie de tensiune care a trebuit să fie cât mai repede curmată şi să se impună un manageriat care să continue puţinul bun care s-a realizat până atunci.

N-am fost nici sigur, prea mult, dacă manageriatul care urma va fi unul bun. Actualmente, trebuie să vă spun că, într-adevăr, a urmat din punct de vedere managerial o activitate, din punctul nostru de vedere, bună.

În sfârşit, Radiodifuziunea a fost, din punct de vedere economic, pusă pe picioare; au intervenit nişte restructurări; chiar dacă, într-adevăr, mai lasă de dorit descentralizarea, ponderea posturilor teritoriale, dar în acest interval a crescut semnificativ atât banul care s-a dat pentru aceste posturi, cât şi activităţile pe frecvenţele radio care s-au obţinut: extinderea acestor frecvenţe, extinderea orelor de emisie a acestor posturi, inclusiv pentru minorităţile naţionale.

Totuşi, a existat în această perioadă şi un moment destul de tensionat, cu care iarăşi nu am fost de acord. Era acel moment de impunere a taxei Radio-TV, la care noi am propus câteva amendamente, având în vedere problemele sociale. Unele au fost admise, altele nu.

Deci, inclusiv perioada despre care vorbeşte acest raport, din punctul nostru de vedere a constat într-o activitate managerială bună, zicem noi. Au existat, totodată, şi semne de întrebare; semne de întrebare pentru că au existat contestaţii referitoare la aşa-zisa cenzură şi intervenţie politică în activitatea redacţională.

Din raport reiese că ar fi existat nişte nereguli în derularea licitaţiilor publice, şi evident există şi nişte prevederi cu care, din punct de vedere juridic trebuie să fim de acord, din punct de vedere al restricţiilor bugetare, dar din punct de vedere uman, poate, poate că noi am fi avut o severitate mai redusă, că nu s-a trecut la executarea silită a acelor taxe cu care nu am fost de acord, şi nici opoziţia de atunci n-a prea fost de acord, mai ales cu mărimea acestor taxe.

Iată-ne în ipostaza în care s-a repetat aceeaşi situaţie referitoare la Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii, situaţie în care am avut dubii, situaţie în care reprezentanţii UDMR-ului, cum a reieşit din acest vot, s-au abţinut, făcând o diferenţiere netă între punctul nostru de vedere faţă de activitatea Consiliului de Administraţie al Televiziunii, şi în primul rând, a preşedintelui - director general, care şi-a permis şi în 2003 şi în 2004 să facă din Televiziunea publică vocea proprie de atac la persoană, chiar dacă era nevoie, faţă de oricine şi-a permis să spună un cuvânt rău despre domnia sa.

Însă, istoria se repetă. Din păcate, în cadrul instituţiei, iarăşi, au crescut aceste semnale de tensiune internă, şi având în vedere şi faptul că oricum acest Consiliu de Adminsitraţie ar fi avut un mandat destul de scurt încă în faţă, grupul nostru parlamentar va vota respingerea acestui raport, pentru a se trece cât mai urgent la numirea unui Consiliu de Administraţie responsabil şi cu speranţa că acest Consiliu de Administraţie va continua tot ceea ce s-a făcut bun în Radiodifuziune şi, evident, va corecta acele elemente faţă de care şi noi am avut nişte suspiciuni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Are cuvântul, în continuare, domnul Emilian Frâncu, din partea grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Cineva care citeşte superficial raportul Societăţii Române de Radiodifuziune ar putea să creadă că această instituţie a atins perfecţiunea. Din păcate, este o laudă grosieră de la un capăt la altul, şi nu apare nici măcar o umbră de neîmplinire.

De fapt, lucrurile nu stau deloc aşa. Toate minusurile, toate punctele slabe au fost ascunse cu grijă sub preşul unui noian de cifre şi informaţii laudative. Doar în urma discuţiilor pe care le-am purtat la comisie, mi-am putut da seama de manipularea la care eram supuşi.

Iată câteva exemple: la raportul financiar, Cap.IX, pag.121, nu sunt defalcate procentual sursele veniturilor. Abia în dialog direct am aflat că ele provin aproape în proporţie de 85% din abonamente, iar radiourile regionale îşi aduc un aport de 0,8%, subliniez, 0,8% din veniturile totale.

Asta înseamnă că nu există nici un fel de preocupare pentru atragerea de publicitate, iar lauda că există profit mare în urma activităţii, este o afirmaţie care nu se bazează pe efort propriu, ci provine - evident - din taxele colectate de la populaţie.

Legat de aşa-zisa echidistanţă redacţională, vă fac cunoscut faptul că la Vâlcea, în ultimii 2 ani, aproape nici o manifestare culturală, expoziţie filatelică, lansare de carte, simpozion sau dezvelire de bust, acţiune umanitară sau socială organizată de lideri ai opoziţiei nu a fost prezentată de Radio- Oltenia şi cu atât mai puţin de România Actualităţi.

În schimb, zilnic, erau prezentate acţiuni, chiar şi banale, ale prefectului, ale primarului de Râmnic, ale preşedintelui Consiliului judeţean, întâmplător, cu toţii lideri ai P.S.D.-ului local, cu referiri extrem de favorabile.

La întrebarea mea firească despre această discriminare mi s-a răspuns că s-a primit indicaţia ca să se evite pe cât posibil temele legate de politică. Adică ce făceam noi, opoziţia de atunci, era politică, iar reprezentanţii puterii puteau să "zburde" în voie pe undele Societăţii Române de Radio, sub acoperirea funcţiilor din administraţie.

Apare evidentă slaba implicare a Departamentului juridic, cheltuindu-se sume mari pentru contracte cu firme de consultanţă juridică ce dublau, practic, activitatea angajaţilor proprii.

Comunicarea în interiorul instituţiei şi între preşedinte şi alţi membri ai Consiliului de administraţie a fost defectuoasă. Chiar şi în discuţiile de la Comisia de cultură a reieşit că exista un stil dictatorial de conducere, cei care se opuneau fiind persecutaţi şi marginalizaţi.

O carenţă majoră a actului managerial de la Societatea Română de Radio mi se pare a fi şi slaba preocupare pentru dezvoltarea postului Antena Satelor şi în Moldova sau obţinerea frecvenţelor FM pentru Radio România Tineret, transformat printr-o decizie discutabilă într-un post cu emisie integrală pe internet.

În acest fel, mandatul de serviciu public al Societăţii Române de Radio nu este îndeplinit decât parţial, neasigurându-se accesul egal al tuturor potenţialilor ascultători la toate programele oferite.

Radioul public este cel mai bogat radio din ţară, dar are în continuare cea mai înapoiată tehnologie, ajungându-se la situaţii incredibile. Într-adevăr, în radio se taie în continuare banda cu foarfeca. Şi chiar atunci când editarea reportajelor se face pe calculator, materialul se transpune încă pe banda care este la mâna a doua şi care se refoloseşte de mult prea multe ori.

Deşi apreciez o creştere a potenţialului SRR în ultimii ani, consider că sunt suficiente motive pentru a nu fi de acord cu stilul de management dictatorial şi politizarea excesivă a Societăţii Române de Radio. De aceea, vă solicit un vot negativ faţă de acest raport.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc.

Domnul deputat Amet Aledin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Amet Aledin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România, în ceea ce priveşte Societatea Română de Radiodifuziune se pronunţă pentru găsirea unei soluţii care să ducă la normalizarea unei situaţii, a unei activităţi de reală importanţă.

Programele de radio ale minorităţilor naţionale există. Este necesară, însă, câteodată, creşterea calităţii acestora, este necesară câteodată creşterea timpului alocat acestor comunităţi naţionale.

Comisia de anchetă, în ceea ce priveşte Radiodifuziunea Română şi-a desfăşurat în mod normal activitatea, constatând plusurile şi minusurile.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România va sprijini, în mod cert, orice demers benefic pentru activitatea Societăţii Române de Radiodifuziune.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România va vota pentru respingerea raportului de activitate a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul senator Adrian Cioroianu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Mihai Cioroianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Evident că nu bănuiam vreo clipă că voi interveni, dar mă văd obligat, datorită celor spuse de distinsul coleg deputat de Mehedinţi.

De altfel, n-am înţeles foarte bine pentru că dânsul a spus ceva foarte grăbit şi apoi a plecat într-un loc în care, probabil, se simte mai bine decât în această sală. În esenţă, amendamentul despre care dânsul vorbea, nu a fost supus la vot, pentru că nu mai era cvorum în acel moment. Dânsul era acolo şi ştie foarte bine, dar el fusese depus în scris în timp util la comisie şi a fost acceptat ca atare.

Evident, nu voi intra în competiţie cu distinsul coleg deputat, dar eu cred că dânsul intră în competiţie cu omul invizibil, făcând parte două luni dintr-o comisie despre acum spune că n-a existat. Nu ştiu dacă este cumva masochist, pentru că dânsul a accceptat să facă parte din ceea ce domnia sa numea "aşa-zisa comisie parlamentară".

Acum, fie invizibil, fie masochist, eu cred că domnul Nicolicea rămâne mereu acelaşi, inconfundabil şi egal cu sine.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Domnul deputat Radu Podgoreanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Podgoreanu:

Stimaţi colegi,

De fapt, cu sau fără voia noastră, participăm astăzi la ritualul preluării puterii politice asupra celor două instituţii publice media.

Nu există nici o îndoială! Faptul că avem această coincidenţă, la scurt timp după alegeri, şi raportul de la Televiziune şi raportul de la Radio sunt respinse, faptul că acest lucru nu este surprinzător, ci a fost anunţat destul de clar într-un mod public, prin demersurile făcute de către un consilier prezidenţial, încă la scurt timp după câştigarea alegerilor, pentru găsirea unor înlocuitori la conducerea celor două instituţii politice, ne dovedeşte că, de fapt, avem de-a face cu o execuţie care era planificată şi gândită dinainte.

De altfel, dezbaterile pe marginea celor două rapoarte, în comisii, au fost formale. Mă mir că aici, în faţa dumneavoastră, în sală, au fost reluate acuzaţii şi întrebări la care conducerea celor două instituţii au dat răspunsuri clare şi convingătoare.

Nici un asemenea răspuns nu a fost luat în seamă, pentru că ordinul politic era acela de a trânti conducerile respective, de a le scoate, pentru a face loc clienţilor politici ai actualei puteri.

Este grav că Parlamentul României, în loc să constituie un suport al democraţiei româneşti, în acest mod loveşte într-unul din principiile democraţiei, respectiv libertatea de expresie în presă.

Pentru că ceea ce facem acum este preluarea controlului politic al celor două puternice instituţii media.

Şi vom vedea în perioada următoare ce înseamnă politizare. Vom ţine cont de toate lucrurile şi acuzaţiile aduse aici şi vom verifica în ce măsură noile administraţii se vor abate sau nu de la principiul controlului politic.

În acelaşi timp, vreau să vă spun că dacă tot vom fi puşi în faţa faptului împlinit, pentru că regula numerelor mari spune că cei care sunt majoritari, indiferent de logică, de adevăr, câştigă şi în acest fel vom avea de-a face şi cu demiterea conducerii de la radio, trebuie să ne gândim că vom fi, probabil, martorii unui scenariu pe care l-am mai trăit în perioada 1996 - 2000, adică se va aduce un interimat, un interimat pe care noi nu-l vom mai putea controla, cu mijloacele democratice ale Parlamentului.

Din acest punct de vedere cred că este imperios necesar ca, la scurt timp după această şedinţă, Parlamentul să ia în discuţie, în mod normal, conform legii care există în acest moment, formarea în mod corect a consiliilor de administraţie.

Cu cât vom avea interimat mai prelung, cu atât situaţia din cele două instituţii va fi mai dăunătoare şi pentru instituţii şi pentru informarea corectă a publicului.

În acelaşi timp, trebuie să spunem că acest cerc vicios, acest ritual al preluării controlului politic asupra Televiziunii şi Radioului trebuie curmat printr-o reformă a legislaţiei în domeniu.

Atâta timp cât legea ne permite o asemenea mascaradă, cum este cea a dezbaterii unor rapoarte politice, cu voinţă politică de a vedea numai ceea ce este negativ, vom avea un control politic prelungit şi vom fi departe de ceea ce cere democraţia în domeniul acesta.

Cred că toţi cei care vor vota astăzi împotriva raportului de la Radio nu fac decât să fie contradictorii cu ceea ce susţineau în perioada când se aflau în opoziţie şi când criticau - spuneau ei - controlul politic. Ceea ce fac ei astăzi este preluarea a ceea ce contestau.

Mulţumesc. (Aplauze din partea P.S.D.-ului).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Dreptul la replică al domnului deputat Nicolicea. Domnule deputat, aveţi un minut pentru chesstiuni care vizează strict chestiunile legate de persoană.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Nu sunt deloc masochist, nu mi-am produs absolut nici un fel de durere povestind, durerea era a dânşilor, care nu s-au comportat ca o comisie de anchetă, ci s-au comportat ca o divizie stalinistă.

În ceea ce priveşte calificativul care mi-a fost adresat, din nou, domnule Cioroianu, se dovedeşte formă fără fond, adică foloseşte cuvinte pe care nu le cunoaşte şi nu are nici o motivaţie să mă facă masochist, câtă vreme eu nu l-am făcut homosexual.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Vă rog să revenim la fondul chestiunii.

Am rugămintea la liderii grupurilor să revină în sală, iar cei care sunt în sală să facă apel la colegii din grupurile parlamentare, pentru a veni să participe la vot.

Urmează, deci, exprimarea votului asupra raportului de activitate şi asupra contului de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2004. Comisiile pentru cultură au propus respingerea.

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc în bănci! Domnule Hrebenciuc? Domnule Andon? Şi Guvernul să ia loc!

Vă repet, am să supun votului dumneavoastră propunerea Comisiilor pentru cultură, de respingere a raportului.

Cine este pentru această propunere de respingere a raportului? Vă rog să număraţi. 243 voturi pentru.

Împotrivă? 116 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Rezultatul votului: 243 voturi pentru, 116 împotrivă şi 2 abţineri.

Cu majoritate de voturi, raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2004 au fost respinse.

Ca urmare a respingerii raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară, Consiliul de administraţie este demis de drept, potrivit art. 46 alin. 7 din Legea nr. 41/1994.

O să vă propunem, este, de fapt, o sugestie pentru Birourile permanente şi o convocare din partea preşedinţilor celor două Birouri permanente, ca la ora 14,30 să ne întâlnim, deci cu o jumătate de oră înainte de şedinţa de după-amiază a celor două Camere, pentru a decide în legătură cu procedura de urmat, în condiţiile în care va trebui să găsim soluţiile regulamentare şi legale pentru a completa, pentru a decide asupra conducerii celor două instituţii, în perioada următoare.

Vă reamintesc că cele două consilii de administraţie au fost demise de drept, prin voturile exprimate asupra rapoartelor prezentate astăzi în plen.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea unei modificări în componenţa nominală a Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană.

Stimaţi colegi,

Revenim la punctul iniţial 1, care a devenit punctul nr. 6 în ordinea de zi, modificată.

Este vorba de modificarea componenţei nominale a Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană.

Grupul parlamentar Dreptate şi Adevăr P.N.L.-P.D. din Senat propune desemnarea în calitatea de membru al acestei comisii parlamentare a domnului senator Mario Ovidiu Oprea, care să-l înlocuiască pe domnul senator Daniel Iluşcă.

Dacă sunt comentarii în legătură cu această propunere? Nu sunt.

Supun această propunere votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi propunerea a fost aprobată.

Video in format Flash/IOS Aprobarea unei modificări în componenţa nominală a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

La pct. 7 al ordinii de zi avem modificarea componenţei nominale a delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Grupul parlamentar al P.N.L. din Camera Deputaţilor şi Grupul parlamentar Dreptate şi Adevăr P.N.L.-P.D. din Senat propun înlocuirea domnului deputat Tiberiu Bărbuleţiu cu domnul senator Mihai Lupoi, în calitatea de membru titular al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi, propunerea a fost aprobată.

Video in format Flash/IOS Numirea a doi membri ai Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

La pct. 8 al ordinii de zi este înscrisă numirea a doi membri ai Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Rog Comisiile juridice să ne prezinte raportul comun al celor două comisii în legătură cu aceste propuneri.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte. Domnul preşedinte Sergiu Andon.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

De fapt este vorba de două rapoarte comune, dar formează obiectul aceluiaşi punct al ordinii de zi. Existenţa celor două rapoarte se datorează faptului că respectivii doi candidaţi au fost discutaţi în şedinţe diferite, în funcţie de calendarul sesizării noastre.

În ordine cronologică, Comisiile juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului şi juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor au luat în discuţie candidatura domnului Dorin Dan Lazea, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, pentru a ocupa locul de membru în Colegiul C.N.S.A.S., devenit vacant prin demisia domnului Andrei Gabriel Pleşu.

Potrivit art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune, cele două comisii s-au întrunit la data de 8 martie 2005, au analizat documentele prezentate de grupurile parlamentare ale P.D. pentru candidatul propus, au ascultat candidatul, i-au pus întrebări, au ascultat curriculum vitae şi în urma audierii şi analizei documentaţiei prezentate au hotărât că domnul Dorin Dan Lazea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei de membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Al doilea raport comun corespunde şedinţei celor două comisii reunite amintite, desfăşurate ieri, 13 iunie 2005, ca urmare a învestirii de către Birourile permanente de a se analiza propunerea grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, de a-l recomanda pe domnul Laurenţiu Tănase pentru ocuparea locului devenit vacant în acelaşi Colegiu CNSAS, prin demisia domnului Mihai Gheorghe, conform algoritmului.

Şi în acest caz a fost vorba de o convocare regulamentară, comisiile s-au întrunit ca şi în cazul precedent în cvorum statutar, au examinat actele depuse în susţinerea candidaturii, au constatat că ele corespund cu cerinţele legii, în sumarul lor, adică în totalitatea lor şi în conţinut, au ascultat curriculum vitae pe care şi l-a prezentat candidatul, impresionant, ca activitate ştiinţifică, în special de cercetare istorică şi i-au pus întrebări şi în final au votat în unanimitate pentru a recomanda să se supună plenului Camerelor reunite şi aprobarea candidaturii domnului Laurenţiu Tănase pentru numirea în funcţia de membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru studierea arhivelor securităţii statului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Urmează să trecem la vot pentru numirea celor doi candidaţi, pentru care comisiile juridice au dat aviz favorabil: domnul Dorin Dan Lazea, propus de Grupul parlamentar al P.D. din Camera Deputaţilor, în locul devenit vacant, ca urmare a demisiei domnului Andrei Gabriel Pleşu, şi domnul Laurenţiu Tănase, propus de Grupul parlamentar al P.S.D. din Camera Deputaţilor, în locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Mihai Gheorghe.

Vă reamintesc faptul că, potrivit art. 8 alin. 6 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, votul asupra listei de candidaţi se exprimă prin apel nominal. În acest scop, unul dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor şi senatorilor, fiecare deputat şi senator răspunde "pentru" sau "contra".

După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele deputaţilor şi senatorilor care nu au răspuns.

Începem cu Senatul pentru că suntem gazde.

Stimaţi colegi,

Vreau să vă mai atrag atenţia asupra unui aspect de procedură. Putem eventual să facem apelul nominal de două ori, pentru cei doi candidaţi sau putem să facem apelul o singură dată, dar atunci va trebui să spuneţi de două ori "pentru". Deci, în momentul în care vă auziţi numele, puteţi să spuneţi "pentru" - "pentru", sau "pentru" - "contra", sau "contra" - "pentru", sau "contra" - "contra". Deci, am dat toate variantele posibile.

Vreau să vă consult dacă sunteţi de acord cu această propunere, pentru că altfel ar trebui să facem apelul nominal de două ori.

Cine este pentru această procedură? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Deci, "pentru" - "pentru", de două ori. Bine!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog frumos ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog să reţineţi, iertaţi-mă! Vă rog să reţineţi ordinea propunerilor: Dorin Dan Lazea şi Laurenţiu Tănase. Deci, dacă veţi răspunde, răspundeţi în această ordine la votul nominal pe care-l organizăm.

În continuare o rog pe doamna senator să facă lectura membrilor Senatului. Vă rog, însă, insistent, să faceţi linişte în sală, în aşa fel încât dânsa să-i poată nota pe cei care sunt prezenţi, să noteze şi opţiunea fiecăruia, iar la sfârşit să repetăm numele şi prenumele deputaţilor şi senatorilor care nu au răspuns, pentru a avea o situaţie foarte clară din punctul de vedere al prezenţei şi, bineînţeles, şi al opţiunii.

Vă rog, doamna senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

- Antonie Ştefan - Mihail - pentru-pentru
- Apostol Neculai - pentru-pentru
- Arcaş Viorel - pentru-pentru
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - pentru-pentru
- Athanasiu Alexandru - pentru-pentru

Vă rog să vă ridicaţi şi în picioare, că nu se vede, este foarte multă lume!

- Basgan Ion - pentru-pentru
- Berceanu Radu Mircea - pentru-pentru
- Bindea Liviu Doru - pentru-pentru
- Blaga Vasile - absent
- Bobeş Marin - pentru-pentru
- Cazacu Cornelia - pentru-pentru
- Câmpeanu Radu - Anton - pentru-pentru
- Cârlan Dan - pentru-pentru
- Chelaru Ioan - pentru-pentru
- Cinteză A. Mircea - pentru-pentru
- Ciornei Silvia - pentru-pentru
- Cioroianu Mihai Adrian - pentru-pentru
- Cismaru Ivan - pentru-pentru
- Copos Gheorghe - absent
- Cozmâncă Octav - absent
- Creţu Corina - absentă
- Creţu Ovidiu Teodor - absent
- Cucuian Cristian - pentru-pentru
- Cutaş George Sabin - pentru-pentru
- Daea Petre - pentru-pentru
- David Cristian - pentru-pentru
- David Gheorghe - pentru-pentru
- Diaconescu Cristian - pentru-pentru
- Dina Carol - absent
- Dinescu Valentin - pentru-pentru
- Dîncu Vasile - pentru-pentru
- Duca Viorel Senior - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - pentru-pentru
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - pentru-pentru
- Dumitru Constantin - pentru-pentru
- Eckstein Kovacs Peter - pentru-pentru
- Fekete Szabó Andras Levente - pentru-pentru
- Filipescu Teodor - pentru-pentru
- Florescu Ion - pentru-pentru
- Flutur Gheorghe - pentru-pentru
- Frunda György - absent
- Funar Gheorghe - pentru-pentru
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - absent
- Haşotti Puiu - pentru-pentru
- Ilaşcu Ilie - absent
- Iliescu Ion - absent
- Iluşcă Daniel - pentru-pentru
- Ion Vasile - pentru-pentru
- Iorga Nicolae - absent
- Iorgovan Antonie - absent
- Ioţcu Nicolae Petru - pentru-pentru
- Ivănescu Paula Maria - pentru-pentru
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - pentru-pentru
- Lupoi Mihail - absent
- Maior George Cristian - pentru-pentru
- Mardare Radu Cătălin - pentru-pentru
- Marinescu Marius - absent
- Markó Bela - pentru-pentru
- Meleşcanu Teodor Viorel - pentru-pentru
- Mereuţă Mircea - pentru-pentru
- Mihăiescu Eugen - pentru-pentru
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - pentru-pentru
- Moraru Ion - pentru-pentru
- Morţun Alexandru Ioan - pentru-pentru
- Neagu Nicolae - pentru-pentru
- Neagoe Otilian - pentru-pentru
- Nemeth Csaba - pentru-pentru
- Nicolae Şerban - absent
- Nicolai Norica - pentru-pentru
- Novolan Traian - pentru-pentru
- Onaca Dorel-Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - pentru-pentru
- Oprescu Sorin Mircea - pentru-pentru
- Pascu Corneliu - pentru-pentru
- Păcuraru Nicolae Paul Anton - pentru-pentru
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru - pentru-pentru
- Pete Ştefan - pentru-pentru
- Petre Maria - absentă
- Petrescu Ilie - pentru-pentru
- Popa Aron Dan - absent
- Popa Dan Gabriel - pentru-pentru
- Popa Nicolae-Vlad - pentru-pentru
- Popescu Ionel - pentru-pentru
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Prodan Tiberiu Aurelian - pentru-pentru
- Puskas Valentin Zoltan - pentru-pentru
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - pentru-pentru
- Rădulescu Cristache - pentru-pentru
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - pentru-pentru
- Sârbu Ilie - pentru-pentru
- Silistru Doina - pentru-pentru
- Simionescu Aurel Gabriel - pentru-pentru
- Sogor Csaba - pentru-pentru
- Solcanu Ion - pentru-pentru
- Stan Petru - pentru-pentru
- Stănoiu Mihaela Rodica - pentru-pentru
- Stoica Ilie - pentru-pentru
- Strătilă Şerban-Cezar - pentru-pentru
- Stroe Radu - pentru-pentru
- Szabó Karoly Ferenc - absent
- Şerbănescu Verginia - pentru-pentru
- Şerbu Gheorghe Vergil - pentru-pentru
- Şereş Ioan-Codruţ - absent
- Ştefan Viorel - pentru-pentru
- Şter Sever - pentru-pentru
- Talpeş Ioan - pentru-pentru
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - pentru-pentru
- Theodorescu Emil Răzvan - pentru-pentru
- Terinte E. Radu - pentru-pentru
- Tîlvăr Angel - absent
- Toma Ion - pentru-pentru
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - pentru-pentru
- Ţicău Adriana Silvia - pentru-pentru
- Ţîrle Radu - pentru-pentru
- Ungheanu Mihai - absent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - pentru-pentru
- Vasilescu Gavrilă - pentru-pentru
- Văcăroiu Nicolae - absent
- Vărgău Ion - absent
- Vedinaş Verginia - pentru-pentru
- Verestóy Attila - absent
- Voiculescu Dan - absent
- Vosganian Varujan - pentru-pentru
- Vraciu Jan - pentru-pentru

Reiau strigarea absenţilor.

- Ardelean Aurel - absent
- Blaga Vasile - absent
- Copos Gheorghe - absent
- Cozmâncă Octav - absent
- Creţu Corina - absentă
- Creţu Ovidiu Teodor - pentru-pentru
- Dina Carol - absent
- Duca Viorel Senior - absent
- Frunda Gyorgy - absent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - absent
- Ilaşcu Ilie - absent
- Iliescu Ion - absent
- Iorga Nicolae - absent
- Iorgovan Antonie - absent
- Jurcan Dorel - absent
- Lupoi Mihail - absent
- Marinescu Marius - absent
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Nicolae Şerban - absent
- Onaca Dorel-Constantin - absent
- Păunescu Adrian - absent
- Petre Maria - absentă
- Popa Aron Dan - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Rădoi Ion - absent
- Roibu Aristide - absent
- Szabo Karoly Ferenc - absent
- Şereş Ioan-Codruţ - absent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tîlvăr Angel - absent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Unghianu Mihai - absent
- Văcăroiu Nicolae - absent
- Vărgău Ion - absent
- Verestoy Attila - absent
- Voiculescu Dan - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte mult.

Are cuvântul acum domnul secretar Popeangă, pentru a citi lista deputaţilor.

Vă rog să luaţi loc în sală! Vă rog să vă ridicaţi în momentul în care vă auziţi numele, ca să puteţi să fiţi identificaţi, să fiţi notaţi ca prezenţi şi, de asemenea, să se noteze foarte clar opţiunea dumneavoastră de vot! Vă rog încă o dată să luaţi loc în bănci!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Popeangă:

- Adomnicăi Mirela Elena - pentru-pentru
- Adomniţei Cristian Mihai - absent
- Albu Gheorghe - pentru-pentru
- Almăjanu Marin - pentru-pentru
- Almăşan Liviu - pentru-pentru
- Amarie Constantin - pentru-pentru
- Amet Aledin - pentru-pentru
- Anastase Roberta Alma - pentru-pentru
- Andea Petru - pentru-pentru
- Andon Sergiu - pentru-pentru
- Andronescu Ecaterina - absentă
- Andreica Romică - pentru-pentru
- Antal Árpád-András - absent
- Antal István - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - pentru-pentru
- Apostolache Mihai Cristian - absent
- Ardelean Cornelia - pentru-pentru
- Asztalos Ferenc - pentru-pentru
- Avram Dumitru - pentru-pentru
- Baban Ştefan - pentru-pentru
- Bara Nicolae - pentru-pentru
- Barbu Gheorghe - absent
- Bardan Cornel Ştefan - pentru-pentru
- Bădălău Nicolae - pentru-pentru
- Băeşu George - pentru-pentru
- Bănicioiu Nicolae - pentru-pentru
- Bărbuleţiu Tiberiu - absent
- Becsek-Garda Dezso-Kalman - pentru-pentru
- Becşenescu Dumitru - pentru-pentru
- Bejinariu Eugen - pentru-pentru
- Bentu Dumitru - pentru-pentru
- Bivolaru Ioan - pentru-pentru
- Bîrsan Iulian-Gabriel - pentru-pentru
- Boagiu Anca-Daniela - absentă
- Bobeanu Răzvan-Petrică - pentru-pentru
- Boeriu Valeriu-Victor - absent
- Bolcaş Augustin Lucian - pentru-pentru
- Bonis Istvan - pentru-pentru
- Borbely Laszlo - pentru-pentru
- Boureanu Cristian Alexandru - pentru-pentru
- Brînzan Ovidiu - pentru-pentru
- Brânză William Gabriel - pentru-pentru
- Bruchental-Pop Ionela - pentru-pentru
- Buciu Angela - pentru-pentru
- Buda Daniel - absent
- Buda Ioan - pentru-pentru
- Buhăianu Obuf Cătăin Ovidiu - pentru-pentru
- Buruiană Aprodu Daniela - pentru-pentru
- Buşoi Cristian Silviu - pentru-pentru
- Buzatu Dan Horaţiu - pentru-pentru
- Buzea Cristian Valeriu - pentru-pentru
- Calimente Mihăiţă - pentru-pentru
- Câmpanu Liviu - pentru-pentru
- Canacheu Costică - pentru-pentru
- Cantaragiu Bogdan - pentru-pentru
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - pentru-pentru
- Călian Petru - pentru-pentru
- Călin Ion - pentru-pentru
- Chiper Gheorghe - pentru-pentru
- Chiş Filonaş - pentru-pentru
- Cindrea Ioan - pentru-pentru
- Ciocâlteu Alexandru - pentru-pentru
- Ciontu Corneliu - pentru-pentru
- Ciopraga Mircea - pentru-pentru
- Ciucă Liviu Bogdan - pentru-pentru
- Cliveti Minodora - pentru-pentru
- Cocrea Olguţa - pentru-pentru
- Codîrlă Liviu - pentru-pentru
- Constantinescu Anca - absentă
- Constantinescu Viorel - pentru-pentru
- Corlăţean Titus - pentru-pentru
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - pentru-pentru
- Crăciunescu Grigore - pentru-pentru
- Creţu Gabriela - pentru-pentru
- Cutean Vasile Emilian - pentru-pentru
- Dan Iosif - pentru-pentru
- Diaconescu Marin - pentru-pentru
- Diaconescu Renică - pentru-pentru
- Dida Corneliu Ioan - pentru-pentru
- Dobre Traian - pentru-pentru
- Dorneanu Valer - pentru-pentru
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragomir Gheorghe - pentru-pentru
- Drăguş Radu-Cătălin - pentru-pentru
- Dreţcanu Doina-Micşunica - pentru-pentru
- Dumitrescu Cristian Sorin - pentru-pentru
- Dumitrescu Liana - pentru-pentru
- Dumitrescu Zamfir - pentru-pentru
- Dumitriu Dragoş Petre - pentru-pentru
- Dumitriu Mihai - pentru-pentru
- Dumitru Ion - pentru-pentru
- Duşa Mircea - pentru-pentru
- Duţu Stelian - pentru-pentru
- Erdei-Doloczki Istvan - pentru-pentru
- Eserghep Gelil - absent
- Faina Constantin - absent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - pentru-pentru
- Fenechiu Relu - pentru-pentru
- Firczak Gheorghe - pentru-pentru
- Florea Damian - pentru-pentru
- Fotopolos Sotiris - pentru-pentru
- Frâncu Emilian Valentin - pentru-pentru
- Furo Iuliu Ioan - pentru-pentru
- Gabor Gheorghe - pentru-pentru
- Ganţ Ovidiu Victor - pentru-pentru
- Găleteanu Monalisa - pentru-pentru
- Georgescu Filip - pentru-pentru
- Gerea Andrei Dominic - pentru-pentru
- Gheorghe Valeriu - pentru-pentru
- Gheorghiof Titu Nicolae - pentru-pentru
- Ghiorghioni Ionesie - pentru-pentru
- Ghişe Ioan - pentru-pentru
- Giurescu Ion - pentru-pentru
- Giurgiu Mircia - pentru-pentru
- Glăvan Ştefan - pentru-pentru
- Godjia Petru - pentru-pentru
- Gonţea Ion - pentru-pentru
- Grigore Dan - pentru-pentru
- Grosaru Mircea - pentru-pentru
- Gubandru Aurel - pentru-pentru
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - pentru-pentru
- Hanganu Romeo Octavian - pentru-pentru
- Hellvig Eduard Raul - absent
- Hoban Ioan - pentru-pentru
- Hogea Vlad Gabriel - absent
- Hoinaru Marian - pentru-pentru
- Hrebenciuc Viorel - pentru-pentru
- Iacob Ridzi Monica Maria - pentru-pentru
- Iancu Iulian - pentru-pentru
- Ibram Iusein - pentru-pentru
- Ifrim Mircea - absent
- Igaş Traian Constantin - pentru-pentru
- Ignat Miron - pentru-pentru
- Iliescu Valentin Adrian - pentru-pentru
- Ionescu Daniel - absent
- Iordache Florin - absent
- Iordache Graţiela Denisa - pentru-pentru
- Iriza Marius - pentru-pentru
- Iustian Mircea Teodor - pentru-pentru
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Attila Bela Ladislau - pentru-pentru
- Kelemen Hunor - pentru-pentru
- Kerekes Károly - pentru-pentru
- Király Andrei-Gheorghe - pentru-pentru
- Kónya-Hamar Sandor - pentru-pentru
- Kovács Attila - pentru-pentru
- Lakatos Petru - pentru-pentru
- Lambrino Radu - absent
- Lari-Iorga Leonida - pentru-pentru
- Lificiu Petru - pentru-pentru
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - pentru-pentru
- Luchian Ion - pentru-pentru
- Macaleţi Costică - pentru-pentru
- Magheru Paul - pentru-pentru
- Man Mircea - pentru-pentru
- Manda Iulian Claudiu - pentru-pentru
- Manolescu Oana - pentru-pentru
- Manta Pantelimon - pentru-pentru
- Marian Dan Mihai - pentru-pentru
- Marinescu Marian-Jean - pentru-pentru
- Martin Eduard-Stelian - pentru-pentru
- Márton Árpád-Francisc - pentru-pentru
- Máté András-Levente - pentru-pentru
- Matei Cătălin Lucian - pentru-pentru
- Mazăre Alexandru - pentru-pentru
- Mălaimare Mihai Adrian - pentru-pentru
- Mănăstireanu VladimirAlexandru - pentru-pentru
- Mănescu Rareş Şerban - absent
- Mărculeţ Petrescu Mira AncaVictoria - absentă
- Mătuşa Tudor - absent
- Meir Nati - pentru-pentru
- Merce Ilie - pentru-pentru
- Merka Adrian-Miroslav - pentru-pentru
- Micula Cătălin - pentru-pentru
- Mihalache Sorin Dan - pentru-pentru
- Mihăilescu Teodora Dorina - pentru-pentru
- Mihei Andrian-Sirojea - pentru-pentru
- Mircea Costache - pentru-pentru
- Mircovici Niculae - pentru-pentru
- Mironescu Laurenţiu - absent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - pentru-pentru
- Mitrea Manuela - pentru-pentru
- Mitrea Miron Tudor - pentru-pentru
- Miuţescu Gheorghe Adrian - pentru-pentru
- Mînzînă Ion - pentru-pentru
- Mocanu Alexandru - pentru-pentru
- Mocanu Vasile - pentru-pentru
- Mocănescu Coloros Dan Costantin - pentru-pentru
- Mocioalcă Ion - pentru-pentru
- Mohora Tudor - pentru-pentru
- Moisoiu Adrian - pentru-pentru
- Moldovan Emil Radu - pentru-pentru
- Momanu Corneliu - pentru-pentru
- Motreanu Dan Ştefan - pentru-pentru
- Movilă Petru - pentru-pentru
- Munteanu Ioan - pentru-pentru
- Muscă Monica Octavia - pentru-pentru
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - pentru-pentru
- Nassar Rodica - pentru-pentru
- Năstase Adrian - pentru-pentru
- Nechita Aurel - pentru-pentru
- Nedelcu Gabriela - absentă
- Nica Dan - pentru-pentru
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - pentru-pentru
- Nicolicea Eugen - pentru-pentru
- Nicula Vasile Cosmin - pentru-pentru
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - pentru-pentru
- Nistoran Dorin-Liviu - pentru-pentru
- Niţă Constantin - pentru-pentru
- Niţulescu Teodor - pentru-pentru
- Nosa Iuliu - pentru-pentru
- Oancea Viorel - pentru-pentru
- Olărean Aurel - pentru-pentru
- Oltean Ioan - pentru-pentru
- Olteanu Bogdan - absent
- Oprea Gabriel - pentru-pentru
- Ovidenie Costel - pentru-pentru
- Palăr Ionel - pentru-pentru
- Pambuccian Varujan - pentru-pentru
- Pardău Dumitru - pentru-pentru
- Pascu Bogdan - pentru-pentru
- Paşcu Ioan Mircea - pentru-pentru
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - pentru-pentru
- Păun Nicolae - pentru-pentru
- Petrea Constantin - pentru-pentru
- Plumb Rovana - pentru-pentru
- Podgorean Radu - pentru-pentru
- Ponta Victor-Viorel - absent
- Pop Claudiu Adrian - pentru-pentru
- Popa Cornel - pentru-pentru
- Popa Daniela - absentă
- Popa Nicolae - pentru-pentru
- Popeangă Petre - pentru-pentru
- Popescu Dan Ioan - pentru-pentru
- Popescu Florin Aurelian - pentru-pentru
- Popescu Ionica Constanţa - pentru-pentru
- Popescu-Tăriceanu Călin - absent
- Popp Cosmin Gabriel - pentru-pentru
- Preda Cezar Florin - pentru-pentru
- Preda Ion - pentru-pentru
- Pruteanu Vasile - pentru-pentru
- Puchianu Ioan Dumitru - pentru-pentru
- Pupeză Viorel - pentru-pentru
- Purceld Octavian-Mircea - pentru-pentru
- Puşcaş Vasile - pentru-pentru
- Puşcă Mircea Valer - pentru-pentru
- Puzdrea Dumitru - absent
- Racoceanu Viorel - pentru-pentru
- Radan Mihai - pentru-pentru
- Radu Octavian-Claudiu - pentru-pentru
- Raicu Romeo Marius - pentru-pentru
- Rădulescu Cristian - pentru-pentru
- Rogin Marius - pentru-pentru
- Romanescu Marcel Laurenţiu - pentru-pentru
- Rus Ioan Aurel - pentru-pentru
- Rusu Mihaela Adriana - pentru-pentru
- Ruşanu Dan Radu - pentru-pentru
- Sanda Victor - pentru-pentru
- Sandu Gabriel - pentru-pentru
- Sandu-Capră Mihai - pentru-pentru
- Sasu Ion - pentru-pentru
- Săniuţă Marian Florian - pentru-pentru
- Săpunaru Nini - pentru-pentru
- Sârb Gheorghe - pentru-pentru
- Sârbu Daciana Octavia - absentă
- Sârbu Marian - pentru-pentru
- Sârbu Mugurel Liviu - pentru-pentru
- Scutaru Adrian George - pentru-pentru
- Semcu Adrian Emanuil - pentru-pentru
- Seres Dénes - pentru-pentru
- Severin Adrian - pentru-pentru
- Silaghi Ovidiu Ioan - pentru-pentru
- Sireţeanu Mihail - pentru-pentru
- Sóki Béla - pentru-pentru
- Soporan Vasile Filip - pentru-pentru
- Stan Ioan - pentru-pentru
- Stan Ion - absent
- Stanciu Anghel - absent
- Stănescu Cristian - pentru-pentru
- Stănescu Mircea - pentru-pentru
- Stănişoară Mihai - pentru-pentru
- Stoica Ion - pentru-pentru
- Străchinaru Petre - pentru-pentru
- Strungă Emil - pentru-pentru
- Szekely Levente Csaba - pentru-pentru
- Şandru Marcela Lavinia - absentă
- Ştirbeţ Cornel - pentru-pentru
- Ştireanu Octavian - absent
- Ştiucă Alecsandru - pentru-pentru
- Tabără Valeriu - pentru-pentru
- Tamás Sándor - pentru-pentru
- Tămagă Constantin - pentru-pentru
- Tănăsescu Mihai Nicolae - absent
- Tărniceru Petru - pentru-pentru
- Tcaciuc Ştefan - pentru-pentru
- Teodorescu George Alin - pentru-pentru
- Timar Liviu - pentru-pentru
- Timiş Ioan - absent
- Todoran Pavel - pentru-pentru
- Toma Florentina Marilena - pentru-pentru
- Toma Horia-Victor - pentru-pentru
- Tóro Tiberiu - pentru-pentru
- Tudor Constantin - pentru-pentru
- Tudor Marcu - pentru-pentru
- Tudose Mihai - pentru-pentru
- Turcan Raluca - pentru-pentru
- Ţundrea Ioan - pentru-pentru
- Uioreanu Horea Dorin - pentru-pentru
- Ujeniuc Dragoş - pentru-pentru
- Ungureanu Petre - pentru-pentru
- Ungureanu Valeriu Alexandru - pentru-pentru
- Ursărescu Dorinel - pentru-pentru
- Vainer Aurel - pentru-pentru
- Varga Attila - pentru-pentru
- Vasile Aurelia - pentru-pentru
- Vasilescu Lia Olguţa - pentru-pentru
- Vălean Adina Ioana - pentru-pentru
- Văsioiu Horia - pentru-pentru
- Vlase Petru Gabriel - pentru-pentru
- Vlădoiu Aurel - pentru-pentru
- Voicu Cătălin - pentru-pentru
- Voicu Mihai Alexandru - absent
- Voinea Florea - absent
- Zaharia Claudius Mihail - pentru-pentru
- Zamfir Gabriel Sorin - pentru-pentru
- Zamfirescu Dan Dumitru - pentru-pentru
- Zegrean Augustin - absent
- Zgonea Valeriu Ştefan - pentru-pentru

O să reiau absenţii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog să reluaţi absenţii şi vreau să-i rog pe colegi să rămână totuşi în sală, cei doi candidaţi, în măsura în care vor obţine votul favorabil, vor trebui să-şi depună jurământul în faţa celor două Camere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Popeangă:

Adomniţei Cristian Mihai - absent
- Andronescu Ecaterina - pentru-pentru
- Antal Árpád-András - pentru-pentru
- Antal Istvan - absent
- Apostolache Mihai Cristian - absent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bărbuleţiu Tiberiu - pentru-pentru
- Boagiu Anca-Daniela - pentru-pentru
- Boeriu Valeriu-Victor - absent
- Buda Daniel - absent
- Constantinescu Anca - absentă
- Dragomir Dumitru - absent
- Eserghep Gelil - absent
- Faina Constantin - absent
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Hellvig Eduard Raul - absent
- Hogea Vlad Gabriel - absent
- Ifrim Mircea - absent
- Ionescu Daniel - absent
- Iordache Florin - absent
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Lambrino Radu - absent
- Liga Dănuţ - absent
- Mătuşa Tudor - absent
- Mănescu Rareş Şerban - pentru-pentru
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca - absentă
- Mironescu Laurenţiu - absent
- Nedelcu Gabriela - absentă
- Olteanu Bogdan - absent
- Pavelescu Aurelian - absent
- Ponta Victor-Viorel - absent
- Popa Daniela - absentă
- Popescu-Tăriceanu Călin - absent
- Puzdrea Dumitru - absent
- Sârbu Daciana Octavia - absentă
- Stan Ion - absent
- Stanciu Anghel - absent
- Şandru Marcela Lavinia - pentru-pentru
- Ştireanu Octavian - absent
- Tănăsescu Mihai Nicolae - absent
- Timiş Ioan - absent
- Voicu Mihai Alexandru - absent
- Voinea Florea - absent
- Zegrean Augustin - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte mult. Aşteptăm rezultatul votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Stimaţi colegi,

Vă anunţ că au fost exprimate 395 de voturi, toate în favoarea celor doi candidaţi. Sau, altfel spus, cei doi candidaţi au fost aprobaţi de către cele două Camere cu câte 395 de voturi pentru, fiind votaţi în unanimitate. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS Depunerea jurământului de către cei doi membri numiţi ai Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Ei au fost numiţi în calitatea de membri ai CNSAS şi potrivit art.8 alin.10 din Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, la învestirea în funcţie, membrii colegiului depun jurământul în faţa Parlamentului.

În acest scop, membrii numiţi astăzi în Colegiu, se vor deplasa la tribună, în ordinea Dorin Dan Lazea întâi şi apoi Laurenţiu Tănase. Cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie vor da citire jurământului individual, după care îl vor semna şi-l vor depune la preşedintele şedinţei.

Domnul Dorin Dan Lazea.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorin Dan Lazea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

"Eu, Dorin Dan Lazea, membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să-mi îndeplinesc cu conştiinciozitate, onoare şi fără părtinire îndatoririle ce îmi revin în calitate de membru al Colegiului Consiliului.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Vă rog să semnaţi jurământul.

Îl rog pe domnul Laurenţiu Tănase să procedeze în acelaşi mod.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu Tănase:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

"Eu, Laurenţiu Tănase, membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului să-mi îndeplinesc cu conştiinciozitate onoare şi fără părtinire îndatoririle ce îmi revin în calitate de membru al Colegiului Consiliului.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog să semnaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Stimaţi colegi,

Şedinţa noastră de dimineaţă s-a încheiat. Ne revedem la ora 15.00

Vă mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a incheiat la ora 13,00.