Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 iunie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 iunie 2005

  Intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,20.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor-Viorel Ponta şi Titu Nicolae Gheorghiof, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem şedinţa de intervenţii ale deputaţilor

 
Video in format Flash/IOS   Emil Strungă - declaraţie politică cu titlul Legea cultelor religioase;

Dau cuvântul domnului Emil Strungă. A fost mai vrednic. Este şi pe locul unu aici. Şi va urma domnul Bentu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Legea cultelor religioase".

Pe acest final de sesiune parlamentară, Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, a definitivat proiectul de lege care urmează să reglementeze activitatea cultelor religioase şi garantează libertatea de conştiinţă în România.

Este un eveniment important întrucât, în sfârşit, un segment extrem de delicat al societăţii îşi găseşte reglementarea legislativă, ţinând cont de configuraţia spirituală, de tradiţie şi de normele moderne, europene, care delimitează cadrul legislativ în acest domeniu.

Proiectul de lege menţionat este rodul voinţei politice a actualului Guvern, dar şi al deschiderii spre dialog a cultelor legal constituite şi recunoscute în ţara noastră, culte ai căror reprezentanţi au dovedit spirit irenic, în sensul unei deosebite responsabilităţi pentru consacrarea păcii sociale în România.

Nu trebuie, de asemenea, uitat faptul că, până în momentul de faţă, cel puţin formal, activitatea cultelor religioase şi relaţia statului cu acestea a fost reglementată de prevederile unui decret emis de Guvernul Petru Groza, în anul 1948, care a reprezentat armătura legislativă a intervenţiei brutale a statului totalitar în viaţa internă a cultelor religioase, a încălcării fără egal a libertăţii religioase şi de conştiinţă şi care a constituit premisa prigoanei comuniste de pe urma căreia sute de mii de credincioşi şi slujitori ai cultelor şi-au pierdut libertatea şi viaţa în închisori şi lagăre de muncă forţată.

Adoptarea unei legi a cultelor, modernă şi democratică, reprezintă încă un fapt care contribuie la despărţirea definitivă de trecutul comunist. În consecinţă, susţinem iniţiativa Guvernului şi felicităm reprezentanţii cultelor pentru spiritul constructiv de care au dat dovadă în dezbaterea acestui proiect de lege.

De asemenea, rog şi pe colegii din celelalte grupuri parlamentare să susţină adoptarea proiectului de lege a cultelor religioase, întrucât problematica reglementată de acest proiect transgresează cu mult clivajele politice care separă puterea de opoziţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Bentu - declaraţie politică cu titlul Xerox;

Îl invit la microfon pe domnul Dumitru Bentu.

Va urma domnul Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Xerox".

"Teoria catastrofelor" a lui Georges Cuvier se confirmă nu în domeniul în care a fost lansată, geologia, ci în domeniul social, astăzi, în România anului 2005.

A fost cândva o guvernare - "cederistă" parcă îi spunea - şi pentru modul în care ea s-a relaţionat faţă de popor a fost aspru sancţionată. Unele dintre partidele de atunci au ajuns într-o anumită ladă a istoriei, chiar dacă noţiunea prin care este definit respectivul depozit se numeşte, modern, europubelă.

După guvernarea PSD, reuşită şi orientată spre marile obiective de politică internă şi externă ale României, am fost "blagosloviţi" cu o nouă putere aglutinată.

Suntem sub guvernare "coaliţistă" şi după cum merg lucrurile, periodicitatea amintitului Cuvier se îndreaptă spre axiomă. Ne sunt furnizate elemente de nemulţumire din toate domeniile vieţii social-economice cu o generozitate demnă de cauze mult mai nobile.

Vom zăbovi însă asupra "învăţământului", prioritatea priorităţilor. Motivul care a creat masa critică a acestei intervenţii a fost un moment definitoriu din viaţa şcolii, sfârşitul anului şcolar cu toate festivităţile conexe.

Cum s-a desfăşurat el în majoritatea şcolilor româneşti? Putem afla citând opiniile cadrelor didactice evazioniste, în viziunea guvernului Tăriceanu, şi "beneficiare" ale "dublării" salariilor, în imaginaţia aceluiaşi guvern.

"Pentru mine, festivitatea de premiere e o zi tristă. Mai bine n-ar mai fi. Copilul dă bani ca să-mi aducă mie flori şi eu îi dau o hârtie şi aceea xeroxată" - învăţătoarea Lidia Cană.

"Nu avem bani să le dăm copiilor premianţi cărţi. Nici măcar bani pentru diplome nu am primit. Am multiplicat la xerox o diplomă care ne-a rămas din anii trecuţi" - Viorica Rateş, Murgeşti - Gorj.

"Noi nu mai dăm cărţi premianţilor, ci doar diplome de foarte multă vreme" - Marcela Aelenei, Şcoala nr.134, Ferentari - Bucureşti.

"La noi, profesorii nu au primit nici banii pe salarii din luna mai" - secretara şcolii din Vânători - Mureş.

În acest timp, "mentorii" străbat satele patriei în jeepuri "Subaru Forester" al căror preţ trece binişor de 30.000 de dolari per/unitate, iar în ministerul care chiar aşa se numeşte, al "Educaţiei", secretarul de stat de la preuniversitar şi secretarul general al ministerului se luptă aprig pentru propulsarea protejatului în funcţia de director la Direcţia reţea şcolară şi politici de personal.

Domnule ministru Mircea Miclea, acum este limpede că Estul nu-i ca Vestul.

Ce ne facem însă cu acest "brevet" al Alianţei - xeroxarea tristeţii în şcoala românească?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Valeriu Tabără - declaraţie politică referitoare la preţul de valorificare a grâului din recolta anului 2005;

Dau cuvântul domnului Valeriu Tabără.

Va urma domnul Ştefan Baban.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se referă la preţul de valorificare a grâului din recolta anului 2005, element esenţial în realizarea agriculturii României.

Se apropie campania agricolă de vară când se văd roadele unei activităţi de aproape un an de zile. Este momentul în care producătorul agricol, ţăranul fermier visează la câştigul rezultat din valorificarea celui mai important produs al momentului, grâul.

În mod obişnuit, se numără şi se cântăresc boabele obţinute cu multă trudă şi cheltuieli. În realitate, ar trebui ca, în acest moment, să se numere banii obţinuţi după efortul depus şi investiţia făcută. Dar, în loc să se bucure, producătorul agricol român, mare sau mic, individual sau asociat, ajunge să se plângă pentru faptul că a realizat producţii bune, de calitate, care creează, după recoltare, mari griji şi nu de puţine ori umilinţe.

Suntem la un pas de integrarea în Uniunea Europeană şi nu se vede că numai alocaţiile şi subvenţiile pentru un anumit produs din agricultura României, fără a-i asigura spaţiul de piaţă, nu va duce la o aşezare în normalitate a producătorului agricol român ca să-şi asigure în continuare toate riscurile producţiei.

În toate ţările care-şi respectă gospodarii pământului pentru produsele agricole realizate, nu numai pentru preţurile minim garantate cu un an înainte de obţinerea producţiei şi posibilităţi sigure de valorificare a acesteia, ca şi un anumit grad de rentabilitate al produselor realizate, care să-i permită să aibă siguranţa preluării procesului de producţie la un nivel ridicat de tehnicitate şi calitate.

Niciodată fermierul european nu rămâne cu recolta la o valorificare întâmplătoare, aşa cum se întâmplă la noi, înainte cu una-două săptămâni de recoltare, începe aşa-zisa negociere asupra preţului de vânzare a grâului, orzului, florii-soarelui, fără ca aceasta să aibă şi siguranţa că va fi respectat.

Se vorbeşte că producţia de grâu din acest an este estimată a fi de peste 7 milioane de tone. Eu, personal, mă îndoiesc de această cifră. Dar chiar dacă cele 7 milioane de tone de grâu ar fi reale, în felul în care această producţie este tratată acum, ea nu poate fi decât o mare povară pentru producătorul român. Aceasta se datorează unei pieţe distorsionate, alimentată fiind cu cantităţi mari de grâu şi făină din import, dar şi din rezerva de stat.

Este nepermis ca recolta nouă de grâu să se suprapună peste cea a anului anterior, care rămâne nevândută. Stabilirea preţului grâului, orzului şi altor produse, cu una-două săptămâni înaintea recoltării, care nu oglindesc de fapt cheltuielile de producţie, dar care de cele mai multe ori nu se respectă şi de cele mai multe ori nu se respectă, fac din producătorul de cereale să-şi vândă producţia pe nimic, câştigător fiind cei care speculează în agricultură de ani de zile.

Stabilirea arbitrară a preţului grâului din acest an, sub presiunea stocului de grâu din anul 2004, a importurilor şi a rezervei de stat scoasă pe piaţă, fără a ţine seama de costurile reale ale producţiei date de preţurile din amonte de agricultură, va duce sigur şi în acest an la falimentarea a multor producători agricoli români.

Trebuie ştiut că, faţă de 1 iunie 2000, la 1 iunie 2005, costurile unor materii şi materiale folosite în agricultură au crescut de sute de ori. Astfel, motorina a crescut de la 5.640 de lei pe litru, la 30.500, de circa 541 de ori mai mult; uleiurile minerale de 248 de ori, anvelopele de tractor de 186 de ori, anvelopele de autocamion de 261, set-motor tractor de 256 de ori, azotatul de amoniu de 393 de ori, îngrăşămintele complexe, de 332.000 de ori, erbicidele de 208 ori, energia electrică de 475 de ori, pompele de injecţie de 230 de ori, arborele cotit de 220 de ori.

Sunt numai câteva dintre preţurile care fac şi care contribuie la realizarea produselor din agricultură. Preţurile de mai sus sunt cele care constituie circa 70-80% din cheltuielile care se fac cu un hectar de grâu la nivelul unei producţii de circa 4000 de kg/ha şi care fac ca aceasta să coste circa 12 milioane de lei, cu un preţ de 2700-2800 pe kg cât separe că s-a fixat în acest an, producătorii agricoli nu numai că nu câştigă, ci sunt într-o pierdere semnificativă.

Iată de ce este necesară o intervenţie energică din partea Ministrului Agriculturii şi a Guvernului atât în stabilirea preţului corect pentru grâul din recolta anului 2005, cât şi prin măsuri de piaţă care să facă posibilă valorificarea producţiei de grâu realizată în anul 2005. Fără aceste măsuri, este greu de crezut că în anii următori vom avea garanţia realizării producţiei de grâu necesară consumului intern al României.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban - declaraţie politică cu titlul Sezonul estival începe cu scumpiri;

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban.

Va urma domnul Alexandru Mocanu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Sezonul estival începe cu scumpiri"

Luna iulie pregăteşte o surpriză total neplăcută românilor: scumpirile de vară, care le afectează atât bugetele de vacanţă cât şi bugetele anuale, planificate pe termen scurt şi termen lung, ca să nu mai vorbim de disconfortul pe care-l vor resimţi când vor scoate mai mulţi bani din buzunare.

Începând de la biletele de tren, doar vine vacanţa, şi terminând cu electricitatea, gazul metan, energia termică etc, toate vor mai câştiga ceva procente la preţ, iar populaţia va mai pierde ceva din banii consideraţi ca economii după achitarea tuturor dărilor către stat.

Aşa după cum se laudă oficialii români, aceasta este ultima majorare de preţuri la utilităţi, dar cred, de exemplu, că începutul noului an şcolar va aduce iar majorări, dar de data asta impuse din exterior, scuză perfect valabilă şi oricând pertinentă. Toate aceste creşteri de preţuri vor atrage după sine, gen suveică, şi o majorare a tuturor preţurilor de pe piaţa românească, începând de la produsele alimentare şi sfârşind cu cele privitoare la vacanţele noastre.

Adevărul este că românii s-au învăţat, în cei cincisprezece ani de "pură" democraţie, mai mult cu creşteri de preţuri şi scăderi ale nivelului de trai decât cu realizări economice şi mai ales cu economie de piaţă. Acum sunt perfect conştienţi că viitoarele majorări de preţuri, inclusiv cele ale biletelor de tren, se vor regăsi atât în preţul medicamentelor, dar şi al verdeţurilor pe care le cumpără zi de uzi de pe piaţă.

S-au învăţat de cincisprezece ani cu acest lucru şi au scuză că ne cer alţii aceste sacrificii, deşi sunt perfect conştienţi că, dacă economia românească duduie, duduitul ei nu poate acoperi toate pierderile ascunse sau vizibile, prin care reprezentanţii societăţilor de resort încearcă, şi reuşesc prostind pe toţi, să-şi acopere ineficienţa managementului practicat.

Este adevărat că trebuie să ne aliniem la standardele impuse de U.E. Dar oare numai când plătim? Atunci când trebuie să fim plătiţi, când trebuie să ne vindem forţa de muncă aflăm cu surprindere că nu îndeplinim standardele europene şi, în acest caz, nu putem avea pretenţii prea mari. Deşi, dacă am fi realişti, am sesiza că forţa de muncă românească este totuşi solicitată în străinătate, deci putem să ne comparăm şi în acest domeniu cu cerinţele Uniunii Europene.

Scumpirile lunare, trimestriale sau chiar săptămânale, ca în cazul carburanţilor, au devenit o chestiune cotidiană. Românii vociferează, comentează, strigă cu disperare, dar în cei 15 ani de democraţie au învăţat că nu prea mai au ce face cu cei 50.000, 100.000 sau 500.000 lei, fiecare dintre aceste bancnote devenind foarte repede ineficientă, făcând loc alteia şi acoperind, în mod real, cheltuielile curente ale unei familii obişnuite.

Îngrijorarea cetăţenilor români se manifestă vizavi de momentul când nu vor putea achita cheltuielile, pentru că, după ultimele pronosticuri, sistemul de pensii va fi în aer, agricultura primitivă nu va putea asigura nici măcar minimul subzistenţial, iar industria fie va fi falimentată, nefăcând faţă cerinţelor europene, fie va deveni o sursă de minim câştig pentru o mică parte a populaţiei.

Poate că ceea ce am prezentat mai sus reprezintă perspectiva sumbră a zilei de mâine. Dar, de multe ori, realitatea bate ficţiunea, astfel că s-ar putea să fim puşi în faţa unui fapt împlinit: imposibilitatea unei mari majorităţi a populaţiei de a face faţă coşului minim de consum sau chiar mai rău, categoria săracilor de a depăşi peste 50% din totalul populaţiei României. Şi atunci singura salvare care ar rămâne, ar fi doar munca în ţările civilizate, dar şi acolo deja concurenţa e acerbă, iar cei ce rămân aici vor fi doar săracii şi pensionarii. În aceste condiţii, nici nu mai poate fi vorba de creştere economică sau standarde europene.

Scumpirile din luna iulie, şi mai ales modul lor de aplicare, în special cele de la energie electrică, sunt sigur că au un fundament dar în acelaşi timp şi o motivaţie. Şi, totuşi, populaţia, pentru cota unică de impozitare de 16%, a suferit deja 3 creşteri de preţuri, dar despre "să trăiţi bine" nici nu poate fi vorba.

Poate doar pentru acei care în aceste momente, sunt pe val, astfel că afacerile lor, mai mult sau mai puţin oneroase, au devenit în doar 6 luni înfloritoare. Problema se pune pentru cei mulţi, majoritari, care, de la o lună la alta, au ajuns să dispere şi să înjure actuala guvernare. Guvernare care a criticat practicile şi metodele folosite de cei pe care i-au detronat, dar pe care le aplică cu brio.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Alexandru Mocanu - declaraţie intitulată Dovedind că au obrazul gros, hoţii strigă hoţii!;

Dau cuvântul domnului deputat Alexandru Mocanu.

Va urma domnul Kerekes Karoly.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică pe care v-o prezint am intitulat-o "Dovedind că au obrazul gros, hoţii strigă hoţii!"

La începutul lunii iunie, la Strasbourg, s-au desfăşurat lucrările celei de a 12-a sesiuni a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa (C.P.L.R.E.). Delegaţia României a fost condusă de binecunoscutul baron P.S.D., Liviu Nicolae Dragnea, preşedintele Uniunii Naţionale a consiliilor judeţene din România, şi preşedintele Consiliului judeţean Teleorman.

Cu această ocazie, preşedintele C.P.L.R.E., domnul Giovani Di Stasi, a primit din partea domnului Dragnea o scrisoare prin care era informat despre aşa-zisele "presiuni pe care guvernarea actuală le face asupra primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi şefilor serviciilor deconcentrate, toţi membri P.S.D., pentru a demisiona din funcţiile publice pe care le deţin".

Desconsiderându-l pe oficialul european şi bănuindu-l că uită de la mână până la gură, arogantul Dragnea se plânge în scrisoarea amintită că, vezi Doamne, aşa-zisele "presiuni" la care sunt supuşi astăzi unii membri P.S.D. ar fi de natură "să amplifice migraţia politică, aspect care este monitorizat de către C.P.L.R.E."!

O astfel de afirmaţie poate crea ceva compasiune, eventual celor din Laponia, unde poate n-au ajuns ştirile din România ultimilor ani. Dar pentru noi, ca de altfel şi pentru oficialii europeni, această pârâciune PSD-istă nu reprezintă nimic nou sub soare. Ceea ce surprinde cel mai mult la acest demers PSD-ist nu este atât conţinutul, cât, mai ales "calitatea" semnatarilor, şi asta pentru că, în opinia tuturor analiştilor, PSD şi, mai ales, Liviu Nicolae Dragnea ar fi trebuit să fie, eventual, ultimii care să ridice această piatră! De ce au făcut-o totuşi, mai ales că o moţiune pe această temă a fost respinsă categoric în Parlament şi a stârnit zâmbete, inclusiv în mediile europene?! Au făcut-o, cred eu, din aroganţă şi din desconsiderarea tuturor celor cărora li se adresează.

Dar cine este acest Dragnea care reclamă Guvernul României de amplificarea migraţiei politice şi, prin aceasta, de subminarea democraţiei şi a autonomiei locale? Ei bine, în opinia mea, Dragnea este "inventatorul" migraţiei politice ca fenomen de masă! De altfel, referindu-se la pâra amintită la început, cotidianul "Teleormanul" din 16 iunie titrează cum nu se poate mai nimerit: "Liviu Dragnea denunţă o practică pe care aproape că a inventat-o!"

În finalul jelaniei, lipsit de bun simţ şi nefamiliarizat cu elementare formule diplomatice de adresare, arogantul Dragnea concluzionează imperativ: "...vă solicităm organizarea şi trimiterea în România a unei misiuni de observare pentru a identifica şi stabili măsurile de întreprins pentru stoparea acestei acţiuni. Considerăm că ar fi util dacă aţi exprima un punct de vedere oficial în sprijinirea iniţiativei noastre".

Pentru ca domnul Giovani Di Stasi să înţeleagă bine "iniţiativa" sus-zisă, îi aduc la cunoştinţă câteva pasaje interesante care lipsesc din C.V.-ul domnului Dragnea:

  • în perioada 1996-2000 a fost prefect P.D. de Teleorman, numit de Petre Roman peste capul organizaţiei judeţene, dar cu binecuvântarea Mioarei Roman;
  • candidând pe lista P.D. în alegerile locale din 2000, ajunge preşedintele Consiliului judeţean Teleorman. Drept recunoştinţă faţă de colegii pe spinarea cărora a ajuns prefect şi preşedinte de consiliu judeţean, în iulie 2001, imediat după ce Traian Băsescu ajunge preşedintele P.D., sare în barca P.S.D. aflat la guvernare. Şi, ca orice baron arogant a simţit nevoia să nu plece cu mâna goală, aşa că a luat cu sine 21 de primari de municipii şi comune care au candidat şi câştigat pe listele P.D., ameninţându-i că altfel nu vor primi fonduri publice.

Procedând aşa, în scurt timp, la Teleorman, P.S.D. a reuşit să adune la cei 19 primari ai lor obţinuţi în 2000, alţi 50 de primari racolaţi de la alte partide. Şi atunci, nu-i aşa că hoţul strigă: hoţii!?

Totodată, adresez rugămintea respectuoasă domnului Preşedinte Giovani Di Stasi ca, ocazionat de eventuala trimitere în România a comisiei solicitate de P.S.D., să analizeze oportunitatea ca aceasta să verifice şi cum a reuşit guvernul Năstase ca, în prima ună de guvernare (decembrie 2000 - ianuarie 2001), prin 14 ordonanţe de urgenţă să schimbe nu mai puţin de 11.000 de angajaţi cu statut de funcţionari publici, la care s-au adăugat alţi 2000 de aleşi locali, racolaţi aşa cum am arătat mai sus!

Culmea neruşinării este că cei 11.000 de PSD-işti "instalaţi" în 2001, au uitat subit cum au ajuns în acele funcţii şi astăzi urlă ca din gură de şarpe când li se arată obrazul şi sunt invitaţi să probeze că mai deţin măcar un dram de demnitate. Asta e situaţia! Românul spune că: "Cine seamănă vânt, culege furtună!"

În încheiere, doresc să-l asigur pe domnul Dragnea că "De ce te fereşti, de aia nu scapi!", în sensul că, nu peste mult timp, se va modifica legea administraţiei publice locale de care îi este atât de teamă. Cu alte cuvinte se va legifera, printre altele, că preşedinţii consiliilor judeţene vor putea fi revocaţi din funcţie cu aceeaşi majoritate simplă cu care sunt numiţi. Este un principiu al simetriei de care nici C.P.L.R.E. nu este străin.

Şi chiar dacă unele gesturi sau acţiuni ale actualilor guvernanţi vor fi interpretate ca fiind "presiuni politice de natură să destabilizeze...etc.", sunt de părere că pentru a scăpa ţara de hoţi, este de preferat aplicarea zicerii lui nenea Iancu: "Curat neconstituţional! Da, umflaţi-i!"

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Kerekes Károly - intervenţie referitoare la aplicarea incorectă a Legii nr.189/2000;

Dau cuvântul domnului deputat Kerekes Karoly.

Va urma domnul Ioan Ţundrea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de azi se referă la aplicarea incorectă a Legii nr. 189/2000.

Legea nr. 189/2000 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, după o perioadă de aplicare de 5 ani în continuare se loveşte de greutăţi de natură interpretativă din partea caselor judeţene de pensii, abilitate cu aplicarea legii.

De reamintit faptul că ordonanţa în discuţie a fost iniţiată de ministrul delegat pe lângă primul ministru pentru minorităţi naţionale cu scopul evident de a repara persecuţiile suferite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale din România în perioada septembrie 1940 - martie 1945, care de altfel rezultă clar din expunerea de motive a ordonanţei.

Cu excepţia judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna, unde se aplică corect legea, în alte judeţe ardelene se dă legii o interpretare denaturată, contrarie literei şi spiritului legii. De exemplu, casele judeţene de pensii din Alba Iulia, Hunedoara, Braşov şi Cluj resping cererile etnicilor maghiari - pe baza precizărilor primite de la Casa Naţională de Pensii - cu motivul că la data de 1 septembrie 1944, prin Decretul-lege nr. 1627/1944, au fost abrogate toate legile cu caracter discriminatoriu care vizau persecuţii etnice. Dacă aşa stau lucrurile, totuşi, cum se explică faptul că la 3 noiembrie 1944, deci cu două luni mai târziu, este publicat în Monitorul Oficial nr. 258 Regulamentul pentru înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de internare? După cum se ştie, în aceste lagăre au fost internaţi etnici maghiari şi germani de pe teritoriul Ardealului de Nord. Un astfel de lagăr de tristă amintire a fost cel de la Feldioara, Judeţul Braşov, unde mii de oameni au fost deţinuţi, unde sute de oameni şi-au pierdut viaţa. Sau cum se explică existenţa în toamna anului 1944 a lagărului de internaţi din Târgu Jiu unde au fost internaţi intelectuali maghiari, precum şi tineri maghiari sub 18 ani? Adeverinţa cu nr. 11686 din 7 decembrie 1944 adevereşte că o fată de 14 ani de naţionalitate maghiară cu numele Szarka Viorica a fost internată în acest lagăr în 28 septembrie 1944 şi a fost eliberată în 7 decembrie 1944. Acest act oficial infirmă în mod evident teoria falsă că după 1 septembrie 1944 nu au avut loc persecuţii etnice pe teritoriul României.

Cea mai dură denaturare a literei şi spiritului ordonanţei o face Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara care susţine că ordonanţa, prin însuşi domeniul de aplicare determinat strict în titlul său "Regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940", face trimitere directă la perioada ocupaţiilor unor teritorii româneşti ca o consecinţă directă a declanşării celui de al 2-lea război mondial, adică regimul sovietic şi regimul hortist. Celor din Casa Judeţeană de Pensii nici nu le trece prin cap că ordonanţa s-a referit la regimul naţional legionar şi cel antonescian, instaurate în România, care au avut o politică duşmănoasă faţă de evrei, maghiari, romi şi alte minorităţi naţionale. Aceste afirmaţii ale casei judeţene de pensii se regăsesc în actele de procedură din dosarele aflate pe rol la Curtea de Apel Alba Iulia ce au ca obiect contestaţiile etnicilor maghiari vizaţi.

Nu sunt de mirare aceste poziţii ale caselor judeţene de pensii, dacă luăm în considerare poziţia total greşită a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în răspunsul dat la întrebarea formulată de mine, înregistrată cu nr. 243A/2005, legată de aplicarea incorectă a legii prin care se afirmă că, în perioada de referinţă, persecuţiile pe criterii etnice au fost exercitate de autorităţile române numai împotriva populaţiei de etnie romă şi evreiască. Deci să înţeleg că împotriva populaţiei maghiare nu s-au comis acte de persecutare. Atunci care este situaţia cu lagărele de la Feldioara şi Târgu Jiu? Ministerul face această afirmaţie după 5 ani de la aplicarea ordonanţei, perioadă în care mai multe persoane deţinute în aceste lagăre au beneficiat de drepturile prevăzute de ordonanţă.

În numeroasele mele intervenţii am obiectat, în primul rând, de neacordarea drepturilor prevăzute de lege pentru refugiaţii din Ardealul de Sud în Ardealul de Nord. În afara celor trei judeţe amintite, cererile acestor refugiaţi sunt respinse în mod sistematic, casele judeţene de pensii acordând în schimb fără probleme aceste drepturi românilor refugiaţi din Ardealul de Nord în Ardealul de Sud, ceea ce contravine legii şi deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca un leac la problemele sesizate de mine, ministerul, în acelaşi răspuns la întrebarea mea, oferă soluţia generoasă a valorificării pretenţiilor prin mijloace procesuale prevăzute de Codul de Procedură Civilă. Deci ministerul, în loc să aibă grijă de aplicarea corectă a legii, trimite pe oameni la instanţe în condiţiile în care acestea sunt şi aşa supraîncărcate, neţinând cont nici de faptul că pentru persoanele în vârstă vizate calea judecătorească este anevoioasă.

Solicit şi de această dată o mai mare atenţie în tratarea acestei probleme ce creează tensiuni într-un segment al populaţiei pe care îl reprezint.

Anexez declaraţiei documentele pe care le-am amintit.

Solicit ca textul acestei declaraţii împreună cu anexele depuse, să fie aduse la cunoştinţa atât a Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cât şi secretarului de stat din Departamentul Pentru Relaţii Interetnice.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Ţundrea - declaraţie intitulată Greva CFR şi mineriada;

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Ţundrea. Va urma domnul deputat Mircia Giurgiu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Ţundrea:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică este adresată ministrului Gheorghe Dobre, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului. Obiectul declaraţiei politice: Greva CFR şi mineriada.

Domnule ministru al transporturilor, trasând o paralelă în timp, între mineriada din iunie '90 şi greva începută acum 12 zile de ceferişti, observăm regizori şi personaje comune ambelor momente.

  1. Prima asemănare este faptul că dumneavoastră sunteţi şi aţi fost coparticipant al acestor evenimente.
  2. Şi atunci, şi acum "erijaţii" conflictelor sunt liderii de sindicat.
  3. Victimele, şi atunci, şi acum, sunt cetăţenii ţării.
  4. În pierdere de imagine, şi acum, şi atunci, sunt România şi primul-ministru.
  5. Ministerul Transporturilor pe care îl conduceţi acum, dar şi cel condus de altcineva atunci, sunt în afara oricărei culpe.

Surprinzător, nu? Nu mai continuu cu această asemănare, pentru că "prietenii ştiu de ce!".

Am constatat, totuşi, şi unele diferenţe între mineriadă şi greva ceferiştilor de acum.

  1. Atunci l-aţi destituit pe inginerul Ioan Manucu pentru nerespectarea dispoziţiilor date de dumneavoastră; acum, surprinzător, nu cunosc să fi luat vreo decizie de acest fel.
  2. Atunci, mineriada sfârşea într-o baie de sânge, acum regia pare a fi de catifea.
  3. Daunele mineriadei, atât cele morale, cât şi cele materiale, par să fi fost incalculabile; acum suntem informaţi că zilnic statul român pierde 40 de miliarde. Nu ştim cine a făcut aceste calcule şi pe ce criterii, ştim doar că întregi sectoare ale economiei se apropie rapid de colaps. Şi am să vă dau doar exemplul unei societăţi miniere din Caraş-Severin, care zilnic înregistrează pierderi de 900 milioane lei. Adresa cu situaţia dramatică în care se găseşte Întreprinderea Minieră Banat Anina o anexez la această declaraţie.
  4. Mineriada s-a produs post alegeri; acum această grevă pare un fel de preludiu al mult-doritelor anticipate.
  5. Atunci, atât sindicatele, cât şi clasa politică erau "sărace şi cinstite şi lipsite de exerciţiul democratic"; acum, evident, Nicolae Filimon ar scrie şi în completare romanul modern al arivismului românesc.
  6. Atunci, termenii "negociere" şi "compromis" ne sunau străin; acum, aceste noţiuni sunt practicate artistic. Tocmai de aceea, aşteptăm ca aceste tehnici, combinate cu experienţa de 30 de ani pe care o aveţi, domnule ministru, în domeniul transportului feroviar, să descongestioneze această criză.

Situaţia pare fără ieşire. Deoarece milioane de cetăţeni disperaţi şi alte milioane de muncitori din sectorul economic nu-şi vor lua nici măcar salariul minim, îmi permit să vă propun câteva sugestii.

  1. Nu mai porunciţi angajaţilor CFR să-şi reia lucrul, dacă doriţi să soluţionaţi această grevă!
  2. Nu abuzaţi de bunul simţ şi eleganţa primului-ministru, în capul căruia se sparg nedrept toate crizele reale sau prefabricate ale acestei ţări.
  3. Citiţi cartea "Arta negocierii", pe care v-o împrumut până la sfârşitul mandatului.
  4. Acceptaţi invitaţia pe care v-o adresez, de a veni la Hanul lui Manuc, după ce greva va înceta.

Până atunci, sper din tot sufletul că versurile din celebrul cântec al lui Mircea Vintilă, pe care mi-am permis să le actualizez, "nu sunt trenuri, n-ai cum să pleci", vor deveni o amintire tristă.

Vă mulţumesc.

Anexă: S.C. Minieră Banat S.A. Anina

Către SNTFM "CFR MARFĂ" S.A. Bucureşti

În atenţia domnului director general SNTFM "CFR MARFĂ" - Sucursala Timişoara

Prin prezenta, vă informăm asupra problemelor create de greva din sistemul feroviar în activitatea economico-financiară a societăţii noastre.

Începând cu data de 10.06.2005, din cauza grevei declanşate în sistemul feroviar, SC. Minieră Banat SA Anina nu a mai putut face livrări de cărbune la termocentrale, conform contractelor de livrare încheiate cu acestea.

Încă din data de 10.06.2005, au fost întreprinse demersuri, atât către conducerea SNTFM "CFR MARFĂ" SA Bucureşti şi Sucursala Timişoara, cât şi la Comitetul de grevă. În acest sens, în data de 10.06.2005, directorul general al societăţii s-a deplasat la Sucursala Timişoara şi au fost înaintate adresele din 10.06, 14.06, 17.06 şi 20.06, atât din partea societăţii, cât şi a sindicatului, la Comitetul de grevă, conducerea SNTSFM "CFR MARFĂ" SA Bucureşti şi Sucursala Timişoara, adrese prin care arătăm problemele pe care ni le creează întreruperea livrărilor de cărbune, rugându-i a ne asigura măcar acea treime, conform Legii nr.168/1999 privind conflictele colective de muncă.

Cu toate demersurile făcute, nu ne-au fost puse la dispoziţie decât 24 de vagoane în data de 16.06.2005, în staţia Reşiţa, şi 24 de vagoane în data de 17.06.2005, în staţia Orşova, fără ca vagoanele încărcate să fie transportate la beneficiar, la ora actuală având marfă încărcată şi nelivrată la beneficiar de aproximativ 2 miliarde lei şi marfă în stoc, în cantitate de 3.300 tone huilă energetică şi 6.449 tone cărbune energetic din carieră.

În toată această perioadă, societatea şi-a desfăşurat activitatea şi a produs pe stoc, dar lipsa de surse financiare, ca urmare a nelivrării acesteia, nu ne dă posibilitatea de a mai aproviziona locurile de muncă cu materialele necesare, plata energiei electrice şi a salariilor personalului pentru continuarea procesului de producţie.

Pentru data de 21.06.2005 au fost convocate conducerile exploatărilor şi ale sindicatului, în vederea analizării oportunităţii opririi activităţii. Prin oprirea activităţii, societatea va înregistra pierderi, ca urmare a imposibilităţii asigurării evacuării apei din subteran, a aerajului şi a pazei.

În această perioadă, societatea a analizat şi posibilitatea transportării auto a cărbunelui. În acest sens, s-a primit accept de la SC. Electrocentrale Deva S.A. de a se transporta auto de la E.M.Anina în staţia CFR Reşiţa unde se încarcă în vagoane, înregistrându-se astfel costuri suplimentare de aprox. 100000 lei/tonă transportată. Toate aceste demersuri sunt însă fără rezultat, deoarece vagoanele nu pleacă nici din staţia Reşiţa datorită acţiunii la nivel de ţară a CFR.

Conform contractelor existente între SC Minieră Banat SA Anina şi beneficiari SC Electrocentrale Deva SA şi Complexele energetice Craiova şi Turceni, valoarea producţiei nelivrate pe zi se ridică la 900 milioane. Director general, Ing.ec.Călămariu Nicolae Director comercial Ec.Imbrescu Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu - declaraţie legată de Protestele sindicale din calea ferată;

Îl invit pe domnul Mircia Giurgiu. Va urma domnul Mihai Apostolache.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Protestele sindicale din calea ferată".

Mai ales că, aşa cum s-a spus de la acest microfon, deocamdată, nici administraţia, conducerea companiilor din calea ferată, nici Ministerul Transporturilor se pare că nu doresc să găsească o soluţie şi de pe urma acestui conflict suferă atât populaţia, cât şi salariaţii de acolo. Dar ceea ce este mai grav, aşa cum se amintea, în fiecare zi se produc mari pierderi şi nu ştim când vor fi recuperate şi cum.

Cine este răspunzător? Probabil că, în afară de cei de la putere, care ar trebui să ia decizii clare, concrete, nu pot să fie făcuţi răspunzători salariaţii de acolo, care nu fac decât să-şi ceară şi să-şi apere drepturile.

Vă mulţumesc.

(Text consemnat conform materialului depus la secretariatul de şedinţă)

Luna aprilie a însemnat începutul conflictului de muncă al angajaţilor din CFR. Protestele declanşate în cursul lunii aprilie şi cele din această perioadă au la bază o serie de nemulţumiri. Principala revendicare se referă la majorarea salariilor, în condiţiile în care toate preţurile cresc în fiecare lună şi se aliniază la cele europene, în timp ce salariile rămân la acelaşi nivel, adică foarte scăzut.

Mecanicii de locomotivă şi angajaţii din depouri au intrat din 8 iunie 2005 în grevă generală, în condiţiile în care negocierile cu Guvernul au eşuat şi continuă să fie la fel de sterile în ceea ce-i priveşte pe sindicalişti. Greviştii au o serie de revendicări: majorarea salariilor, acordarea tichetelor de masă şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

În sprijinul mecanicilor de locomotivă şi angajaţii din depouri, cele patru federaţii sindicale din domeniul infrastructurii feroviare - Federaţia Mişcare - Comercial, Federaţia Naţională Drum de Fier, ELCATEL şi USIFER Atlas - au anunţat că intenţionează să intre în grevă de la începutul acestei săptămâni, asigurând, la fel ca şi colegii lor, o treime din servicii.

Dată fiind importanţa acestor ramuri ale economiei - pierderile înregistrate zilnic se ridică la 35 miliarde lei - este nevoie ca solicitările sindicaliştilor să fie onorate pentru a preîntâmpina alte mişcări de protest.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Cristian Apostolache - invitaţie la vizionarea filmului halucinant al prezentului;

Dau cuvântul domnului deputat Mihai Apostolache. Va urma domnul deputat Grigore Crăciunescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Stimaţi colegi,

În ultima perioadă, şi mă refer mai ales la ultimele trei luni, am senzaţia că România s-a transformat într-o uriaşă sală de cinematograf, în care intrarea fiind liberă, ne-am grăbit să prindem fiecare un loc pentru a viziona un film halucinant "..

Scenariul este relativ simplu: într-o ţară în care nu se petrecea mai nimic ieşit din comun, încep dintr-o dată să se întâmple o sumedenie de evenimente încărcate de dramatism.

Exact în ziua în care şeful statului vizita forţele armate din Irak, se află că trei jurnalişti români sunt luaţi ostatici acolo. Valuri de cerneală tipografică şi sute de ore de emisie curg numai şi numai pentru mediatizarea acestui eveniment. Happy-end: acelaşi şef de stat îi eliberează pe ostatici aproape personal. Acelaşi se ceartă cu presa română. Hayssami şi Munafi ne populează gândurile şi conversaţiile, ne bântuie somnul şi ne trezesc apuse vigilenţe. Frişca pe tort: ziarista din Franţa, care ba a fost, ba n-a fost colegă de beci cu ai noştri. Bomboana de final: implicarea agenţilor fostei securităţi, aflaţi în adormire în Irak "..

În paralel, de parcă ar fi fost un zefir de primăvară, undeva, în fundalul filmului naţional se întrezăresc sate întregi potopite de ploi şi furtună, oameni rămaşi fără gospodării.

Tocmai când acţiunea se cam subţiase şi intriga nu ne prea mai ţinea cu sufletul la gură, revine în atenţie Miron Cozma, eliberat şi el, absolut întâmplător, chiar la momentul împlinirii a 15 ani de la mineriadă "..

Un alt zefir de primăvară: greva ceferiştilor trece aproape neobservată.

Ar mai fi meritat amintită şi avalanşa de arestări şi eliberări pe infracţiuni economice, lacrimile protagoniştilor şi declaraţiile emonţionante, făcute de către unii dintre ei "..

Iar un zefir de primăvară: deriva în care pare să se afle Uniunea Europeană, o dată cu rezultatul referendumurilor din Franţa şi Olanda şi al eşecului adoptării bugetului.

Între timp, pentru că, nu-i aşa, în ţară nu prea sunt probleme, parlamentarii români se cam plictisesc, învârtind pe toate părţile bruma de material de lucru sosit de la Guvern, Executiv, care, iată, prin recenta sa asumare a responsabilităţii pe un pachet de legi esenţiale pentru prezentul şi viitorul României, ne arată clar că puţin îi pasă de existenţa puterii legislative!

Stimaţi colegi,

Oricât de mult v-ar plăcea să urmăriţi acest film, în calitate de spectatori, cred că a sosit momentul, până nu ajungem la genericul de final, să schimbăm măcar puţin, adică prin părţile esenţiale, scenariul şi distribuţia.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Grigore Crăciunescu - marcarea a 15 ani de la mineriada din iunie 1990;

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Grigore Crăciunescu. Va urma doamna Angela Buciu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Declaraţie politică: "15 ani de la Mineriada din iunie 1990".

Domnule preşedinte,

Doamnelor si domnilor deputaţi,

Anul acesta s-au împlinit 15 ani de la evenimentele din iunie 1990. Privind la televizor cele întâmplate atunci, ne consternăm şi astăzi, rămânem stupefiaţi de ceea ce s-a petrecut, iar sentimentele de groază ne stăpânesc şi astăzi cu aceeaşi intensitate.

Reluările zilnice ale acelor violenţe de neimaginat de către toate televiziunile, pe perioada 13-15 iunie 2005, ne-au făcut să simţim un sentiment de ruşine pentru că asemenea fapte s-au petrecut la noi, în România şi, mai mult, ne sunt cugetul şi conştiinţa încărcate de faptul că nici până astăzi justiţia nu a găsit responsabilii morali ai acelor evenimente. Suntem cu toţii de acord că acei oameni cu feţele negre de praful de cărbune, îmbrăcaţi jalnic şi cu privirile încărcate de ură, cu bâte şi târnăcoape în mâini, oameni veniţi la Bucureşti direct din măruntaiele pământului, nu-şi dădeau seama că erau manipulaţi şi participau la evenimente de care astăzi le este ruşine, inconştienţi la acea vreme de răul pe care şi-l fac lor şi în acelaşi timp ţării. România a fost aruncată înapoi cu mulţi ani, iar simpatia cu care eram priviţi după Revoluţie de o lume întreagă a dispărut. Faptul că Liga minerilor din Valea Jiului şi-a cerut scuze în aceste zile pentru ororile pe care le-au săvârşit minerii în 1990, este un fapt de asumare a responsabilităţii, dar acest lucru nu este suficient, trebuie făcut următorul pas şi anume acela de a-i nominaliza pe cei ce i-au chemat şi i-au condus prin Bucureşti la adrese precise de persoane, redacţii de ziare şi sedii ale partidelor politice.

Faptul ca responsabilii politici de la acea vreme, în frunte cu dl. Ion Iliescu, o dau din colţ în colţ găsind o serie de justificări, nu-i absolvă de responsabilitate. După înregistrările existente în dosarele de anchetă de la procuratură, purtate de cei ce conduceau acţiunile în teren, rezultă clar implicarea conducătorilor ţării de la acea vreme şi că aceştia aveau la cunoştinţă modul în care se desfăşurau evenimentele. O lege a lustraţiei la acea vreme ar fi putut să împiedice o asemenea tragedie, care a lăsat în urmă răniţi, morţi şi traume morale care nu s-au vindecat nici până astăzi. Această lege putea la acea vreme bara calea spre funcţii de conducere a acelora care au pus la cale mineriada, pentru a frânge prin frică şi teroare elanul şi bucuria scăpării de totalitarism si comunism. Nici astăzi oamenii vechii nomenclaturi, atâţia câţi au mai rămas prin funcţii, n-au înţeles că poporul român a dat la coş comunismul ca formă de organizare socială, şi nu doar un dictator. De aceea, o lege a lustraţiei este bine venită chiar şi după 15 ani de la Revoluţie.

Responsabilii cu organizarea şi punerea în practică a mineriadei din 1990 trebuie să răspundă în fata justiţiei pentru ceea ce au făcut, indiferent de câţi ani au trecut de atunci. Trebuie ca orice cetăţean al acestei ţări să fie conştient că braţul justiţiei pământeşti îi va găsi până la urmă pe cei fărădelege, pe cei ce au folosit funcţia şi puterea în interes propriu sau de grup şi vor răspunde pe măsura faptelor săvârşite. Vor pune unii întrebarea, care va fi câştigul pentru societate când oameni care au avut funcţii la nivel înalt vor fi traşi la răspundere. În acest caz, nu se pune problema de câştig sau pierdere, aici este vorba de dreptate şi adevăr. Au murit oameni, au fost schilodite trupuri şi conştiinţe pe viaţă şi cine a făcut acest lucru trebuie să răspundă. Mai presus de privaţiunile materiale, poporul român este dornic de cunoaşterea adevărului şi de instaurarea dreptăţii în societatea românească.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Angela Buciu - evocarea unor momente eroice din istoria Maramureşului;

O invit la microfon pe doamna deputat Angela Buciu. Urmează domnul deputat Becsek-Garda Dezso-Kalman.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Angela Buciu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În vremuri tulburi, când norii furtunoşi ameninţau hotarele ţării, iar la Bucureşti conduceau politicienii lipsiţi de patriotism, salvarea a venit de la rezistenţa populară, adesea spontană. Aşa s-a întâmplat şi în Maramureş acum exact 60 de ani, fapte pe care doresc să le prezint astăzi în Parlament. Vreau să evoc acel moment, pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de cei care au salvat judeţul atunci, oameni al căror exemplu de patriotism trebuie să-l urmăm şi noi.

În 1944 - 1945, s-a încercat o secesiune a Maramureşului în favoarea URSS. În acel moment, din cei 135.013 locuitori ai judeţului, 99.796 erau români, 23.790 ucraineni, 9.174 unguri. Neputând să se impună singuri, ungurii au format o coaliţie cu ucrainenii, susţinând tendinţele secesioniste ale acestora, astfel se acţiona conform ideii larg răspândite în acel moment între maghiarii transilvăneni: "Este acceptabilă orice stăpânire, numai cea românească nu!". Aflate sub protectoratul Armatei sovietice de ocupaţie, cele două minorităţi au acaparat conducerea judeţului şi, la 27 ianuarie 1945, l-au declarat unit cu URSS. Românii au fost alungaţi din funcţiile administrative, steagul României a fost interzis şi liderii românilor au fost arestaţi. Drept răspuns, românii au adunat peste 70.000 de semnături ce au însoţit un memoriu, trimis la Bucureşti, prin care cereau realipirea Maramureşului la România. Neprimind răspuns, la 5 martie 1945, s-a organizat o mare manifestaţie naţională la Sighet, unde au participat peste 30.000 de oameni. Coloanele veneau de pe Valea Izei, Valea Vişeului, Valea Marei şi Valea Tisei. Constatând că o masă imensă de ţărani se îndreaptă spre Sighet, comandantul sovietic i-a somat pe intelectualii români organizatori să oprească imediat coloanele, în caz contrar va interveni Armata Roşie. Cum un conflict cu URSS ar fi micşorat şansele ca Maramureşul să rămână României, intelectualii au dat curs somaţiei, cerând ţăranilor să se întoarcă. Cu toată această contramandare, poliţia, formată din ucraineni şi unguri, a omorât doi români şi a rănit peste o sută. Manifestaţia a avut un ecou la Moscova, de unde a venit ordinul anulării secesiunii, pentru că ruşii nu aveau nevoie de un conflict militar în spatele frontului, Maramureşul fiind astfel salvat.

Acţiunile secesioniste ucrainene, sprijinite de unguri, au continuat totuşi, obligându-i pe români să fie permanent în alertă. Vă citesc un pasaj din Memoriul populaţiei Maramureşului, trimis la 15 octombrie 1945 autorităţilor de la Bucureşti: "Vrem să rămână alipit judeţul Maramureş pe vecie la România, Patria Mamă, din care am fost samavolnic rupţi prin mârşavul Diktat de la Viena, şi de această hotărâre a noastră nici o forţă de pe lume nu ne va clinti. Suntem gata să apărăm această voinţă a noastră cu sângele celor 140.000 locuitori ai Maramureşului Voievodal ".. Am întocmit şi semnat acest document solemn - se scria în încheiere - ca să rămână urmaşilor noştri o pildă a voinţei noastre de granit, un răspuns categoric acelora care vor să falsifice voinţa noastră, un sprijin acelora care conduc destinele noastre, iar celor ce vor hotărî soarta popoarelor în viitor, o piatră fundamentală la baza păcii europene şi mondiale".

Datorită dârzeniei şi patriotismului maramureşenilor, Maramureşul este şi astăzi parte a României. Acum, când conducătorii bucureşteni arată a nu avea sentimente patriotice şi vor să aprobe o Lege a minorităţilor naţionale care fi primul pas spre federalizarea Ţării şi spre ruperea unor regiuni, în beneficiul revizionismului maghiar, este cazul să ne aducem aminte de acţiunea patriotică a românilor maramureşeni din urmă cu 60 de ani, nu doar pentru a le aduce mulţumiri, ci mai ales pentru a le urma exemplul de apărători ai României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Becsek-Garda Dezso-Kalman - comentariu legat de reglementări nedorite din domeniul silviculturii;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Becsek-Garda Dezső-Kálmán.

Va urma domnul deputat Mihai Dumitriu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Becsek-Garda Dezső-Kálmán:

Domnule Preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Într-un articol din 13 iunie a.c., publicat în ziarul "Adevărul", se afirmă că conducerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale vrea să modifice în cursul acestei veri legislaţia din domeniul silviculturii, printr-o ordonanţă de urgenţă privind modul de administrare a pădurilor. După declaraţia domnului ministru Gheorghe Flutur "va fi creată o singură structură de administrare într-un bazin cu mai multe categorii de proprietari cu contabilităţi diferite. Această structură va fi obligată să dea socoteală fiecărui proprietar în parte şi anual, va negocia transparent cheltuielile şi veniturile întregului bazin".

Poate n-am înţeles eu bine, un ministru liberal vrea să renunţe la cele 55 de ocoale particulare şi vrea să revină la sistemul centralizat, prin care personalul silvic, în ultimul deceniu, a distrus o parte a pădurilor care trebuiau să fie retrocedate foştilor proprietari. Mai concret, în loc de liberalism, să fie introdus centralismul excesiv! În loc de regim silvic şi gospodărire eficientă a pădurilor, să preferăm jaful şi batjocorirea prin defrişări a proprietarilor de păduri.

Situaţia mizerabilă din pădurile României o recunoaşte chiar ministrul, când afirmă că "pădurarii sunt în cârdăşie cu hoţii de lemne". Domnia sa recunoaşte clar îngâmfarea şi reaua voinţă a silvicultorilor faţă de proprietari: "Mai avem de lucrat la dispreţul şi aroganţa de care dau dovadă unii dintre oamenii noştri din teritoriu".

Domnul ministru Gheorghe Flutur nu doreşte să aplice sancţiuni împotriva acelor silvicultori, care, în ultimii ani, au contribuit la distrugerea fondului forestier naţional, fapt dovedit prin susţinerea mafiei din Gheorgheni, care a defrişat munţi întregi şi a realizat împăduriri fictive. "Legea prevede executarea silită a celor care au defrişat şi nu au reîmpădurit, dar, din păcate, această măsură nu a fost luată în ultimii ani" - afirma domnul ministru al agriculturii în articolul din ziarul "Adevărul".

Domnule ministru Gheorghe Flutur,

Ce v-a oprit ca în aceste şase luni, de când conduceţi ministerul agriculturii, să nu luaţi măsuri împotriva acelora care au defrişat şi nu au reîmpădurit? N-ar fi mai bine să impuneţi ocrotirea pădurilor şi pedepsirea mafioţilor? În loc de ordonanţe de urgenţă, prin care încercaţi să menţineţi în continuare privilegiile silvicultorilor şi ale vechilor structuri neocomuniste în domeniul silviculturii, proprietarii de păduri aşteaptă din partea dumneavoastră să-i ajutaţi în redobândirea şi ocrotirea proprietăţii lor forestiere, faţă de blocajul impus de societatea silvicultorilor, faţă de războiul pădurarilor şi inginerilor silvici de la ocoalele de stat, faţă de integritatea pădurilor, faţă de proprietatea lor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Dumitriu - declaraţie cu titlul Demagogul Emil Boc;

Dau cuvântul domnului deputat Mihai Dumitriu. Va urma domnul deputat Tiberiu Bărbuleţiu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Demagogul Emil Boc".

Cu toate că magistraţii din toate judeţele Moldovei, ale Transilvaniei şi sudul ţării şi-au exprimat prin vot direct şi hotărât opinia, potrivit căreia modificările actualului cadru legislativ (statutul magistraţilor, organizarea şi funcţionarea instanţelor, modul de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii) încalcă principiul fundamental al independenţei magistratului, sunt în contradicţie cu Constituţia şi cu Codul civil, doamna ministru Macovei nu a luat în considerare.

Criticile vehemente din partea magistraţilor a vizat modificările propuse de Macovei Monica, crescută, educată şi instruită în perioada regimului totalitar ceauşist, ce permite amestecul politicului în actul de justiţie. Mai mult, doamna ministru a indus acreditarea ideii că magistraţii care şi-au exprimat dezacordul sunt o frână în calea reformei şi a integrării în Uniunea Europeană, ceea ce nu este adevărat.

Astfel, ministrul de justiţie va fi cel care propune preşedintelui României numirea în funcţie, dar şi revocarea procurorului general al României, procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţilor acestora, şefilor de secţie. Se încalcă cea mai importantă obligaţie asumată de România în negocierile cu Uniunea Europeană în acest domeniu.

Această operaţiune a Monicăi Macovei, de subordonare politică a justiţiei, a fost susţinută public de Emil Boc, liderul Partidului Democrat, partid care deţine, de altfel, portofoliul justiţiei, în cadrul algoritmului guvernamental, Guvern patronat de preşedintele Băsescu. Domnul Boc a sfătuit-o pe doamna Macovei să nu mai aştepte avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii şi să supună direct aprobării Guvernului, în regim de urgenţă, modificări legislative privind sistemul judiciar, sistem ce va institui dictatura ca mod de guvernare.

Atitudinea domnului Emil Boc este mai mult decât surprinzătoare, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai fervenţi apărători ai independenţei justiţiei, până a ajuns la putere. Vă prezentăm în continuare câteva citate din dezbaterile parlamentare din anul 2002. La vremea respectivă, domnul Boc, care acum o sfătuieşte pe Monica Macovei să treacă peste Consiliul Superior al Magistraturii, făcea următoarele afirmaţii referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii: "instituţie profesională", "forul superior al magistraţilor", "instituţie sustrasă influenţelor politice", "printre atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii se află şi aceea de a veghea, asigura promovarea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor etc." Dar mai tranşante au fost părerile domnului Emil Boc referitoare la implicarea ministrului justiţiei în numirea procurorului general. La vremea aceea, demagogul Emil Boc s-a opus numirii procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie de către ministrul justiţiei, adică exact ce vrea să facă acum ministrul Macovei: "În condiţiile în care va rămâne tot ministrul justiţiei, ca factor principal, decisiv în desemnarea procurorului naţional anticorupţie, repet, nu am rezolvat nimic cu această lege", spunea domnul.

"Haideţi să scoatem influenţa politicului din numirea procurorului naţional anticorupţie, pentru că, dacă îl vom menţine în continuare - repet, cuvintele dumnealui - nu se justifică o asemenea instituţie, supusă aceloraşi influenţe politicianiste, aceloraşi imixtiuni în treburile justiţiei, cum se întâmplă în momentul de faţă", spunea atunci. "Legea nu ne împiedică să stabilim desemnarea lui de către preşedinte, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii."

Tot domnul Boc spunea: "Care este independenţa faţă de Executiv a procurorului, adică, a magistratului, în sensul legii române, în condiţiile în care el este numit de ministrul justiţiei, om politic şi membru al Guvernului?" Cuvântare rostită de domnul Boc în 2002.

Consemnez părerea magistraţilor din reţea referitor la modificarea celor trei legi privind sistemul judiciar, asumate de Guvernul totalitar Tăriceanu: "Deplângem faptul că a fost scos articolul care stipula: "Magistraţii nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor politice". Alta: "Acest proiect de modificare este un cal troian, o aplicare a principiului: "Împarte şi stăpâneşte!" O altă afirmaţie a lor: "Nici Ceauşescu nu numea în funcţii şefii de instanţe!"

"Legile votate anul trecut - spun magistraţii -, în 2004, sunt cele mai bune pe care le avem de 15 ani încoace, fiind acceptate de către organismele europene şi constituind cadrul legislativ al reformei reale în justiţie."

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Tiberiu Bărbuleţiu - semnalarea unui minus de imagine a României în Occident datorat stării drumurilor;

Îi dau cuvântul domnului Tiberiu Bărbuleţiu, va urma domnul Kiraly Andrei Gheorghe.

Deputaţii Viorel Pupeză, Vasile Puşcaş, Petru Tărniceru, Mihaela Rusu, Florin Iordache, Ioan Oltean, Cezar Preda, Romeo Raicu, Mircea Ciopraga, Viorel Oancea, Eugen Nicolăescu, Mihai Sandu Capră, Mircea Coşea, Claudius Zaharia, Vlad Hogea şi Miron Ignat au depus la secretariat declaraţiile.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Judeţul Alba a fost şi el, în ultimul timp, victima inundaţiilor care s-au abătut asupra aproape întregii ţări. Deşi de mai mici proporţii, revărsările de ape din Alba s-au aflat mai multe zile în atenţia populaţiei, deoarece a fost afectat un renumit locaş de cult. Mânăstirea Râmeţ a fost izolată pentru patru zile de restul lumii, drumul judeţean de acces fiind şters de pe faţa pământului pe o porţiune de circa 800 de metri. În acel moment, la mănăstire se aflau şi 10 turişti belgieni, dar şi mai bine de 40 de turişti români.

Acest eveniment nefericit şi nedorit a produs prejudicii de imagine statului român. Presa străină a relatat dur subiectul, ajungându-se chiar până la a se spune că degeaba se alocă fonduri europene României, din moment ce unele dintre ele nu sunt cheltuite sau iau alte căi.

În acest caz nu era vorba de nici un ban venit de la UE, dar impactul a fost negativ, deşi autorităţile judeţene au rezolvat problema în deplină siguranţă şi într-un timp record.

Trebuie să ne întrebăm, cum s-a ajuns în această situaţie? Drumul judeţean în cauză este un drum construit în anii '70, care, de atunci, nu a fost reparat niciodată. Deşi făcea legătura cu un obiectiv turistic important, dar aşezat într-o zonă sălbatică şi mai puţin populată, acest drum a fost ignorat de autorităţile PSD, în favoarea lucrărilor "electorale".

Lucrări electorale care au făcut ca şi firma DPL SA, firmă din subordinea Consiliului judeţean Alba, ce a reparat acum drumul, să ajungă în stare de faliment din cauza managementului defectuos. Firma era folosită pentru lucrările politice ce erau subcontractate de PSD sau efectua lucrări pe teritoriul primăriilor PSD. Astfel, s-a ajuns ca drumuri importante din judeţul Alba să fie ignorate, pentru simplul motiv că primarul făcea parte din alt partid, drumuri care s-au deteriorat continuu în ultimii patru ani, rezultând situaţii ca cea de acum.

Judeţul Alba deţine peste 1.000 de kilometri de drumuri judeţene şi dispune de un buget anual de circa 125 de miliarde de lei pentru întreţinerea lor, la un preţ mediu de 4 miliarde de lei/kilometrul de covor asfaltic. Faceţi un calcul simplu şi veţi ajunge la 30 de kilometri de drum refăcut anual, în condiţiile în care, timp de patru ani, PSD a băgat banii în drumuri comunale şi în buzunarul propriilor firme.

În această situaţie, fac apel la ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, domnul Traian Dobre, să analizeze posibilitatea suplimentării fondurilor pentru calamitate acordate drept ajutor judeţului Alba.

Acest judeţ are nevoie de bani pentru a-şi repara şi a aduce la condiţii de trafic sigur drumurile uitate de vechea guvernare sau pentru a repara drumurile refăcute scump şi prost de firmele PSD, atunci când conducea judeţul. Altfel, s-ar putea să dăm din nou ocazia occidentalilor să se întrebe la ce bun Uniunea Europeană mai acordă fonduri României sau să constatăm că banii cetăţenilor sunt aruncaţi pe "apa sâmbetei".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Kiraly Andrei Gheorghe - opinie în privinţa unor atitudini antimaghiare;

Îl invit la microfon pe domnul Kiraly Andrei Gheorghe, va urma domnul Cosmin Nicula.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Király Andrei Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne, stimaţi domni deputaţi,

Guvernul Tăriceanu a depus un pachet de legi pe masa Parlamentului şi şi-a asumat răspunderea pentru actele legislative cuprinse în acest pachet. Suntem de acord cu tot ce este cuprins în ele şi votul nostru în privinţa lor va fi unul aprobativ, deoarece prevederile lor le considerăm necesare, oportune şi acceptabile din perspectiva oricărui curent politic sau a oricărei ideologii.

Cu atât mai mult nu pot fi acceptate însă manifestările antimaghiare generate de iminenţa adoptării pachetului de legi. Aceste manifestări s-au materializat chiar şi în declaraţii politice rostite recent de la această tribună, cerând ca retrocedarea averilor comunitare şi bisericeşti maghiare să fie condiţionată de disponibilitatea Guvernului Ungariei de a rezolva definitiv problema "Moştenirii Gojdu".

Unii colegi de ai noştri par să uite că bunurile - a căror situaţie legea în cauză o va reglementa - se vor retroceda nu Guvernului Ungariei sau Republicii Ungare, ci unor persoane juridice sau biserici care au luat naştere sau îşi desfăşoară activitatea în România. Uită că religiile - inclusiv cea ortodoxă - nu au naţionalitate. Religiile romano-catolică, reformată sau evanghelică nu sunt numai ale maghiarilor, aşa cum nici religia ortodoxă nu este doar a românilor.

Sentimentele colegului nostru - fie ele de adversitate faţă de o ţară vecină şi aliată României - ar merita să fie respectate, ca orice sentiment sau părere al unui om de rând. Fiind vorba însă de un politician, personalitate a unui partid parlamentar din România, această atitudine ridică cel puţin trei întrebări.

Prima întrebare: oare cât de "politicianistă" este această atitudine faţă de o ţară care ne este vecină, împreună cu care suntem membri în Alianţa Nord-Atlantică şi care, cu fiecare ocazie, şi-a manifestat şi şi-a dovedit disponibilitatea - dorinţa chiar - de a face tot ce este posibil pentru aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană?

A doua întrebare: oare cu câtă bucurie priveşte asemenea manifestări Parlamentul European, care de la cooptarea reprezentanţilor României speră foloase politice, dorind să apeleze la profesionalismul noilor membrii? Va afla cu consternare că în locul beneficiilor sperate importă atitudini de certăreţ, atitudine de care unii, se vede treaba, nu se pot lepăda.

Şi, ultima întrebare, una care nu mai ridică aspecte politice, ci morale: cu ce drept şi în baza cărei logici luxate ar trebui să dorească România să-şi pedepsească proprii cetăţeni pentru o presupusă vină a Ungariei ori să uzeze de ei ca mijloc de şantaj împotriva unei ţări vecine? Acest drept şi această logică nu pot exista!

Sunt sigur că însuşi Parlamentul României, prin votul lui de respingere a moţiunii de cenzură, va dovedi că maghiarii din România nu pot fi trataţi ca cetăţeni de rang inferior.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Cosmin Vasile Nicula - apel pentru susţinerea economică şi fiscală a Văii Jiului;

Dau cuvântul domnului Cosmin Nicula şi va urma ultimul vorbitor, domnul Nicolae Popa. Este ora 9,30.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cosmin Vasile Nicula:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În calitate de deputat, am considerat şi consider că trebuie să păstrăm continuă comunicarea cu electoratul pe care îl reprezentăm.

Poate pentru că sunt tânăr şi, să-i spunem, mai energic, mă concentrez mai mult asupra problemelor comunităţii pe care o reprezint în Parlament.

Revin şi de data aceasta la tribuna Camerei Deputaţilor şi reamintesc Guvernului Tăriceanu şi Alianţei D.A. că au promis oamenilor o viaţă mai bună şi că vor face dreptate şi vor aduce adevărul în patria noastră. În virtutea acestor sloganuri, solicit rezolvarea problemelor oamenilor care şi-au dat votul pentru aceste dorinţe ce trebuiesc îndeplinite, musai, pentru a trăi bine, ca directivă imperativă prezidenţială!

Aduc în discuţie problema Văii Jiului, menţionez că am înaintat deja şi o interpelare Primului Ministru referitor la situaţia Văii Jiului şi doresc să reamintesc actualei puteri că România are mari dezechilibre sociale şi că o politică excesiv liberală nu va rezolva problemele românilor, ba din contra le vor adânci şi presiunea socială în zonă va creşte! De aceea trag un semnal de alarmă în privinţa acestei Văi, cunoscând situaţia. Nu se poate ca în acest timp, când fiscalitatea a fost bulversată total, inechităţile sociale să ajungă la rang de politică de stat (nu reamintesc decât anularea unor gratuităţi la medicamente pentru categorii defavorizate, prin modificarea OUG 150/2002).

În acest sens, doresc să solicit Guvernului Tăriceanu măsuri fiscale, economice şi de protecţie socială care să conducă la susţinerea acestei zone, întrucât oamenii sunt la limita suportabilităţii şi riscăm tulburări sociale majore pe viitor! Doresc şi vreau să reamintesc Guvernului pe care domnul Tăriceanu îl conduce că în zona Văii Jiului, zonă calamitată social, trebuie încurajaţi investitorii şi să se găsească facilităţi fiscale reale pentru zona aceasta.

Nu este suficient ca Guvernul să trateze problemele decât politic, eu consider că actuala Putere a făcut destul rău prin măsurile de epurare politică, fără precedent în România postdecembristă.

Au trecut 6 luni de la alegeri şi consider că actuala Putere trebuie să iasă măcar acum din campania electorală prelungită şi să se apuce de treabă, să nu uite domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi Guvernul domniei sale că după vară vine toamna şi iarna şi, după cum spunea bine domnul Băsescu: "Iarna nu-i ca vara!".

Vă multumesc. (Aplauze ale deputaţilor PSD.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae Popa - prezentarea principalelor puncte de însănătoşire a agriculturii;

Îl invit pe domnul deputat Nicolae Popa.

Domnii Ioan Aurel Rus şi Maté Andras au depus la secretariat declaraţiile.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Agricultura este şi va fi pentru orice guvernare piatra de încercare şi singurul domeniu economic, cel mai sensibil, care poate crea cele mai multe probleme, dacă acestea nu sunt tratate cu toată responsabilitatea.

De 15 ani am tot făcut experimente dintre cele mai nefericite, sărăcia producătorilor agricoli a devenit proverbială, ca să nu folosim un termen mai dur, un fel de bătaie de joc la adresa acestor minunaţi ţărani, care ne oferă nouă lucrul cel mai minunat pe lume: pâinea cea de toate zilele.

Aşa se face că pe fondul indiferenţei şi deciziilor, care mai de care greşite, s-a ajuns astăzi la ingrata performanţă ca peste 30% din suprafaţa arabilă a ţării, adică peste 3 milioane de hectare, să rămâne nelucrate. Un fel de paragină, un fel de rai al buruienilor şi bălăriilor!

Şi, ca acest tablou sinistru să fie complet, anul acesta, producţia de grâu, estimată la 6,5 milioane tone, ce se preconizează, se are în vedere a se vinde la un preţ derizoriu de 2.700 de lei/kg. Pentru că aşa doresc procesatorii! Aşa doresc samsarii de pe piaţa neagră a grâului!

Stimaţi colegi,

Trebuie să intervenim, până nu este prea târziu, altfel vom avea parte doar de ţărani şi producători falimentari, aruncaţi în braţele disperării şi desnădejdii. Costurile de anul acesta se ridică la 15 milioane de lei/ha, în medie, se realizează cam 3,5 milioane de tone, rezultând un preţ de cost pe kg de grâu de 4.300 de lei/kg. Nicicând nu s-a mai văzut ca cineva să vândă în pierdere sau să-l arunce pe apa sâmbetei!

În calitate de membru al Comisiei pentru agricultură şi de vicepreşedinte al Asociaţiei Fermierilor din România, împreună cu asociaţiile patronale, vom lupta prin toate mijloacele de care dispunem ca Guvernul să aloce un preţ de intervenţie de 4.500 de lei/kg la grâu, pentru acoperirea tuturor cheltuielilor, dar şi pentru a da posibilitatea producătorilor să-şi reia ciclul de producţie în toamna acestui an.

Tot un paradox, anul acesta, datorită importurilor necontrolate şi scoaterii de la rezervele statului a unor mari cantităţi de grâu, România se găseşte, ca niciodată, cu un stoc de grâu, la ora actuală, de 2 milioane de tone, existând riscul de a nu fi valorificat pe piaţă. De aceea, este nevoie de o intervenţie urgentă din partea Guvernului, de a prelua la rezervele statului o parte din această cantitate, pentru a crea condiţii de depozitare a noii producţii din anul acesta.

Mai toate guvernele de până acum s-au înfruptat din acest tort mare, numit "agricultura". S-au săvârşit atâtea abuzuri şi ilegalităţi încât ne trebuie mult timp să le descoperim şi mai mult timp să-i tragem la răspundere pe cei vinovaţi. Dar, mai devreme sau mai târziu, vor răspunde cu vârf şi îndesat!

Un domeniu în care s-au înstrăinat suprafeţe şi în care nu se ştie exact starea juridică a terenurilor, circulaţia acestora, este cel al cercetării, unde domnul ministru Flutur trebuie să facă ordine. Dacă analizăm ce s-a întâmplat cu zecile, sutele şi chiar miile de hectare de la Staţiunile de cercetare Timiş, Bucureşti, Iaşi ş.a., vom constata că mulţi din clientela politică şi acoliţii acestora au dobândit suprafeţe mari de terenuri, în condiţii suspecte.

De aceea, solicit urgent domnului ministru Flutur demararea unei anchete guvernamentale la toate staţiunile de cercetare şi institutele din subordinea Academiei Agricole şi Silvice, pentru a clarifica şi lămuri situaţia existentă în aceste unităţi, dar şi pentru a-i trage la răspundere pe cei care, pe căi legale, s-au împroprietărit cu pământul acestora. Este un act de justiţie, un act de reparaţie, un act de dreptate pentru cei cărora li se cuvine de drept acest pământ.

Legile proprietăţii cred că vor scoate la suprafaţă multe din abuzurile săvârşite până acum şi vrem să fie puşi în drepturile fireşti cei care au fost desmoşteniţi pe nedrept.

Sunt deosebit de satisfăcut că prin legile proprietăţii funciare s-a renunţat la aberantele taxe privind scoaterea terenurilor agricole din intravilan, ceea ce reprezintă, să recunoaştem, pentru investitorii străini o încurajare, dar şi o atracţie mai mare pentru a investi şi pentru a crea noi locuri de muncă. Satisfacţia este mare şi pentru că noi, cei de la Partidul Conservator, am fost primii care am sesizat aceste anomalii la Legea nr. 18/1991 şi primii care am depus un proiect de lege pe această temă.

Mai marii noştri înaintaşi, stimaţi colegi, doreau binele naţiunii. Aşa cum a fost şi Avram Iancu, care a lăsat acel minunat testament: "Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită!"

Tot aşa şi noi, parlamentarii, trebuie să gândim, să nu avem linişte în suflet, până când nu vom vedea ţărani şi fermieri fericiţi. Dacă vom realiza acest deziderat, putem considera că ne-am îndeplinit misiunea faţă de poporul român.

Vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor Partidului Conservator.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună!

 
     

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă)

 
    Claudius Mihail Zaharia - apel pentru aflarea adevărului cu privire la represiunea revoltei muncitorilor de la Braşov din 1987, la revoluţia din 1989, la evenimentele de la Târgu Mureş din 1990 şi mineriadele (1990, 1991, 1999);

Domnul Claudius-Mihail Zaharia:

Prin declaraţia de astăzi vreau să vă aduc la cunoştinţă apelul pe care societatea civilă l-a făcut, pe 14 iunie, către instituţiile statului responsabile pentru aflarea adevărului cu privire la represiunea revoltei muncitorilor de la Braşov din 1987, la Revoluţia din '89, la evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990 şi ale mineriadelor (1990, 1991, 1999).

Astfel, sub titlul "Apel pentru România", 22 din cele mai reprezentative organizaţii ale românilor care au luptat pentru ca noi toţi să ne bucurăm astăzi de o ţară care funcţionează în baza principiilor democratice, s-au unit pentru a cere ca Dreptatea şi Adevărul să fie scos la suprafaţă.

Ca cetăţean al României şi locuitor al Bucureştiului, care a participat la Revoluţia din '89 şi care a cunoscut îndeaproape ororile mineriadei din '90, vreau ca solicitările celor care doresc să afle adevărul şi care cer să li se facă dreptate celor care au plătit scump pentru câştigarea libertăţii să se aducă şi de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Solicitările poporului român sunt:

  1. Declararea crimelor şi abuzurilor regimului comunist, în baza dovezilor existente, ca fiind crime împotriva omenirii şi, în consecinţă, imprescriptibile juridic.
  2. Anularea pe cale legislativă a sentinţelor de condamnare politică emise de justiţia comunistă, după principiile luptei de clasă, între anii 1945-1989.
  3. Prezentarea de către preşedintele României, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, şi adoptarea de către acestea a unei declaraţii de condamnare a comunismului ca fiind ilegitim şi criminal.
  4. Adoptarea Legii lustraţiei, în spiritul punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.
  5. Finalizarea cercetărilor în dosarele represiunii revoltei muncitorilor de la Braşov din 1987, ale Revoluţiei din Decembrie 1989, ale evenimentelor de la Târgu Mureş din martie 1990, ale mineriadelor (1990, 1991, 1999), precum şi ale celor care privesc modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România.
  6. Accelerarea şi radicalizarea luptei împotriva corupţiei, verificarea corectitudinii privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă, care a acaparat fraudulos puterea economică în România.
  7. Deschiderea arhivelor, predarea integrală a arhivelor securităţii şi a altor servicii secrete către CNSAS.
  8. Prezentarea adevărului referitor la perioada comunistă şi postcomunistă în manualele şi cursurile universitare de istorie.

Îmi manifest pe această cale şi deschiderea totală pentru implicarea în rezolvarea acestor solicitări şi îmi voi folosi toate prerogativele pe care le am ca deputat ales în mod democratic în Parlamentul României pentru a începe "Procesul Comunismului", acum, după 15 ani de la Revoluţie.

Vă mulţumesc.

    Adina Ioana Vălean - intervenţie cu tema Rolul şi contribuţia politică a României în configurarea viitorului politicilor Uniunii Europene;

Doamna Adina Ioana Vălean:

"Rolul şi contribuţia politică a României în configurarea viitorului politicilor Uniunii Europene"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Recent, încheiatul summit al Consiliului European de la Bruxelles a reconfirmat poziţia pe care România o are în clubul statelor Uniunii Europene şi statutul său de ţară respectată de partenerii noştri occidentali. Mai mult, faptul că în documentele de lucru şi în concluziile acestui Consiliu European se vorbeşte de "Europa celor 27", incluzând aici România şi Bulgaria, ne oferă garanţii că Bucureştiul va fi capitală europeană la 1 ianuarie 2007, în condiţiile în care angajamentele asumate vor fi duse la îndeplinire.

Progresele înregistrate în ultimele luni şi accelerarea reformelor necesare aderării sunt în mod evident apreciate de Uniune, iar dezbaterile aprinse pe tema unor eventuale noi extinderi ale Europei nu mai pun în discuţie aderarea României.

Totuşi, acest summit a prilejuit discuţii intense cu privire la viitorul instituţiilor europene, iar disputa franco-britanică pe tema bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013 reprezintă în fond o dezbatere asupra modului în care Uniunea poate să-şi ducă la îndeplinire obiectivul strategic de creştere a competitivităţii economice.

Strategia de la Lisabona, care a fundamentat acest obiectiv european, are în mod evident nevoie de relansare. În acest sens, liberalii europeni susţin ideea creşterii competitivităţii europene ca o garanţie a dezvoltării economice, sociale şi a securităţii Uniunii Europene.

Succesul politicilor de relaxare fiscală din multe ţări europene, printre care şi România, arată forţa politicilor economice liberale. Din acest motiv, credem că o economie europeană competitivă trebuie să înglobeze soluţii liberale. Astfel, va fi realizată o construcţie europeană care va aduce bunăstare pentru cetăţeni, dezvoltare şi progres, o economie deschisă şi liberă, precum şi o funcţionare competitivă a pieţelor într-o uniune economică extinsă.

Consider că este necesară lansarea unei dezbateri publice în România cu privire la poziţia ţării noastre în privinţa principalelor direcţii pe care va trebui să se dezvolte Uniunea Europeană în următorii ani. Cred că suntem direct interesaţi, atât clasa politică, cât şi societatea civilă românească, de modul în care atuurile economice, sociale şi culturale ale României pot fi folosite la justa lor valoare în viitor pentru a întări construcţia europeană şi pentru a consolida poziţia ţării noastre în acest concert de valori.

Vă mulţumesc.

    Miron Ignat - intervenţie având ca subiect 22 iunie - ziua invadării Rusiei de către armatele hitleriste;

Domnul Miron Ignat:

"22 iunie - ziua invadării Rusiei de către armatele hitleriste"

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Secolul XX a fost unul marcat de evenimente devastatoare pentru întreaga omenire. La început de secol, vechiul continent european a trăit coşmarul primei conflagraţii mondiale, care prin semnarea Tratatului de la Versailles, în 28 iunie 1919, a pregătit omenirea pentru cel mai devastator război mondial din toate timpurile - cel de-al doilea război mondial.

Începutul celui de-al doilea război mondial nu a fost o surpriză pentru liderii statelor europene, căci sfârşitul primului război mondial a constituit doar întreruperea ostilităţilor dintre marile puteri, Franţa şi Germania. A fost poate nevoie doar de apariţia pe scena politică a lui Adolf Hitler pentru ca Europa, şi mai apoi întregul mapamond, să retrăiască coşmarul şi drama unui război.

Prin invadarea Poloniei, la 1 septembrie 1939, Hitler îşi propusese un război rapid. Au urmat ocuparea pe rând a Danemarcei, Norvegiei, Belgiei, Olandei şi Franţei. Războiul în vestul Europei s-a soldat cu eşec o dată cu rezistenţa aviaţiei engleze. Astfel, pe data de 22iunie,Hitler a atacat Uniunea Sovietică, naţiune devastată şi în primul război mondial de războaie, naţiune care a rezistat nu numai ambiţiilor politice şi expansioniste ale lui Napoleon, dar în final a decis soarta celui de-al doilea război mondial, prin victoria împotriva armatelor germane. Armata Uniunii Sovietice de atunci, alcătuită din oameni care îşi apărau ţara, pământul şi familiile, a înfrânt armatele germane, punând astfel capăt celui de-al doilea, şi sperăm ultimul, război mondial.

Să nu uităm, stimaţi colegi, că în focul distrugător al acestui conflict au murit peste 50 de milioane de oameni, din care mai mult de 27 de milioane soldaţi ruşi, care s-au jertfit nu numai pentru eliberarea pământului lor străvechi, dar şi pentru eliberarea teritoriilor a zeci de ţări din Europa.

Mâine, pe data de 22 iunie 2005, se împlinesc 64 de ani de la invadarea Rusiei de către armatele germane. Atât noi cât şi urmaşii noştri nu trebuie să uităm această dată când România a fost târâtă în război - război care a adus suferinţe grele poporului român.

România a fost forţată să intre în acest război după ce a pierdut o treime din suprafaţa ţării şi din populaţie, prin cedarea către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei (notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940), prin pierderea părţii de nord-vest a Transilvaniei către Ungaria, prin Tratatul de la Viena din 30 august 1940, şi prin cedarea părţii de Sud a Dobrogei către Bulgaria, după Tratatul de la Craiova din 7 septembrie, acelaşi an.

Poate datorită acestor circumstanţe politice nefavorabile, România a fost forţată să treacă de partea Axei (Germania-Italia-Japonia) şi să lupte împotriva Uniunii Sovietice în perioada 1941-1944.

Însă interesul naţional a primat, România trecând de partea Alianţei, începând cu 23 august 1944 şi până la sfârşitul războiului, pe 9 mai 1945.

Cel de-al doilea război mondial a marcat întreaga omenire prin amploarea forţelor angajate în conflict, prin duritatea şi intensitatea confruntărilor desfăşurate pe pământ, în aer, pe întinderile oceanelor şi mărilor şi în adâncimile lor, prin enormele pierderi umane şi imensele distrugeri materiale, prin multitudinea şi profunzimea consecinţelor asupra evoluţiei ulterioare a lumii.

Stimate doamne, stimaţi domni, secolul XX s-a încheiat, am trecut cu multă speranţă în mileniul III. În ultimii 60 de ani, întregul mapamond a cunoscut o dezvoltare economică constantă, iar ritmul uluitor al evoluţiei tehnologice şi informaţionale ne permite să analizăm şi să prevenim cu maturitate tragediile secolului trecut.

Am sărbătorit, anul acesta, 60 de ani de la victoria împotriva fascismului, victorie care a pecetluit soarta întregii lumi, care ne-a îndrumat, încet şi sigur, pe drumul democraţiei.

România are în faţa ei viitorul. În curând vom intra în marea familie europeană şi vom deveni membri cu drepturi depline în această familie. Depinde de noi toţi să aducem prosperitate, dezvoltare şi pace durabilă ţării noastre încercate de prea multe suferinţe.

Celebrarea victoriei înseamnă şi celebrarea păcii. Să lăsăm istoria să-şi scrie capitolele negre şi să privim cu speranţă şi optimism în viitor.

Vă mulţumesc.

    Dan Mihai Marian - declaraţie politică: Amânarea adoptării bugetului UE forţează regândirea construcţiei europene;

Domnul Dan Mihai Marian:

"Amânarea adoptării bugetului UE forţează regândirea construcţiei europene"

Nici nu se uscase bine cerneala în urma semnării Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană şi o criză fără precedent avea să se declanşeze după respingerea Constituţiei Europene în Franţa şi Olanda.

Vineri noaptea, după negocierile intense purtate între liderii ţărilor membre, în special cei ai Marii Britanii, Franţei, Olandei, Germaniei, Italiei şi Spaniei, preşedintele în exerciţiu al UE, Jean-Claude Junker, a anunţat eşecul acestor negocieri şi amânarea adoptării bugetului UE. La absenţa unui acord pentru proiectul de buget pentru perioada 2007-2013 se adaugă şi nesiguranţa provocată de respingerea Constituţiei UE în urma referendumurilor din Franţa şi Olanda.

În momentul de faţă, Uniunea Europeană se confruntă cu una din cele mai grave crize din istoria sa. Blocajul instituţional actual nu face decât să dovedească necesitatea redefinirii proiectului extinderii europene, precum şi cel al instituţiilor menite să gestioneze această extindere. Această criză era previzibilă. Barometrele de opinie publică efectuate în ţările membre au arătat cu mult timp înainte de organizarea referendumurilor că cetăţenii, nemulţumiţi de performanţele guvernelor din ţările proprii, vor respinge Constituţia UE. Se vede treaba că cei care au gândit construcţia europeană actuală s-au îndepărtat destul de mult de ceea ce doresc cetăţenii din ţările membre de la proiectul european. Noua construcţie europeană va trebui să ţină cont mai mult decât înainte de realităţile sociale, economice, culturale şi politice, atât de diverse şi complexe, din ţările membre şi cele în curs de aderare. Proiectele birocratice care ignoră aceste realităţi vor trebui abandonate.

Această criză europeană va avea cu siguranţă urmări şi asupra procesului de integrare a României, planificată pentru anul 2007. Politicieni şi analişti, comentatori şi simpli cetăţeni vorbesc despre o mărire a exigenţelor Comisiei Europene în ceea ce priveşte reformele pe care ţara noastră trebuie să le îndeplinească. Important este faptul că amânarea adoptării bugetului UE, precum şi amânarea organizării referendumurilor pentru adoptarea Constituţiei UE în celelalte ţări membre, nu reprezintă şi o decizie de stopare a procesului de aderare a României şi Bulgariei în 2007.

În urma încheierii lucrărilor Consiliului European de Vără, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu s-a întors de la Bruxelles cu asigurări ferme din partea liderilor europeni în privinţa continuării calendarului de aderare a României şi Bulgariei. În documentele care au fost pe masa de lucru se vorbeşte despre UE formată din 27 de membri. Prin urmare, nu există nici un dubiu în privinţa continuării procesului de extindere a UE prin integrarea României şi Bulgariei.

Guvernul Tăriceanu îşi exprimă toată încrederea că pachetul de legi privind reglementarea definitivă a proprietăţii şi reforma justiţiei va fi apreciată pozitiv de Comisia Europeană în raportul de ţară pe anul 2005. Desigur, în anumite domenii, precum afacerile interne, concurenţa şi protecţia mediului, trebuie accelerat ritmul implementării reformelor prevăzute în negocierile încheiate de România cu UE. Însă, pentru acest lucru, trebuie că întreaga clasă politică românească să lucreze pentru obţinerea unui raport de ţară favorabil şi evitarea clauzei de salvgardare. De pildă, PSD a avut ocazia să-şi dovedească buna-credinţă în proiectul european dacă nu ar fi depus o moţiune de cenzură împotriva pachetului de legi pentru care Guvernul Tăriceanu şi-a asumat răspunderea în Parlament. Însă, în locul reglementării definitive a regimului proprietăţii şi a reformei justiţiei, PSD preferă mocirla confuziei legislative care lasă loc abuzurilor şi corupţiei de pe urma cărora îşi trag beneficii băneşti foştii clienţi ai regimului comunist şi apărătorii lor postcomunişti. PSD nu trebuie să uite nici un moment că instituirea clauzei de salvgardare se datorează Guvernului Adrian Năstase, corupţiei şi întârzierilor înregistrate în ceea ce priveşte finalizarea negocierilor cu UE.

    Gheorghe Eugen Nicolăescu - exprimarea dezacordului faţă de atitudinea antireformistă regretabilă a opoziţiei;

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Stimaţi colegi,

Forţat de necesitatea reglementării unor aspecte sensibile legate de independenţa justiţiei şi de reforma în domeniul proprietăţii, Guvernul Tăriceanu şi-a angajat răspunderea asupra unui pachet legislativ menit să îndrepte câteva dintre problemele grave din aceste domenii, conform articolului 114 din Constituţia României. Presiunile exercitate în aceste direcţii de către Uniunea Europeana au obligat Executivul la acest act constituţional, venit să repare ceea ce, cu indiferenţă totală, sau poate chiar rea-voinţă, guvernarea din 2000 - 2004 a omis să facă.

Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat înaintează acum moţiunea de cenzură intitulată "Dictatura şi incompetenţa Guvernului Tăriceanu împotriva integrării europene a României", blamând şi criticând pachetul de legi privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

Asistăm, astfel la încercarea social-democraţilor de a manipula opinia publică şi de a crea o imagine defavorabilă actualei guvernări, acum, în pragul integrării europene, criticând chiar măsuri cerute de Uniunea Europeană.

Pare-se că tocmai aceştia se dovedesc a fi împotriva integrării europene a României!

"Dictatura şi incompetenta": o sintagmă ce se potriveşte perfect. Numai că este greşită continuarea. Corect ar fi fost: "Dictatura şi incompetenţa Guvernului Adrian Năstase", dar probabil că atunci nu s-ar mai fi putut numi moţiune de cenzură, ci realitatea crudă a guvernării precedente.

Semnatarii moţiunii, sau creatorul acesteia, pentru că de-a lungul expunerii, ca o scăpare, lucru ce a caracterizat şi guvernarea pesedistă, este folosită persoana I a verbelor, atât la plural, cât şi la singular.

Ipocrizia şi perfidia sunt cele doua caracteristici principale ale semnatarilor.

Pot oare dânşii vorbi despre încercarea de subordonare politică a justiţiei, când se ştie foarte bine cum a funcţionat aceasta până în prezent?

Au uitat oare de clauza de salvgardare lăsată moştenire actualei puteri? Pot oare critica măsurile referitoare la restituirea proprietăţii, când, timp de 15, ani nici măcar nu au încercat să reglementeze situaţia dezastruoasă din acest domeniu?

Pot, cu siguranţa, aroganţa cu care s-au prezentat în faţa electoratului şi care i-a penalizat în toamna anului trecut, conferindu-le încă această putere.

PSD-ul încearcă încă o dată să se ascundă în spatele doctrinei social-democrate, cu influenţe socialiste, afişând o atitudine antireformistă regretabilă faţă de care dorim să ne exprimăm dezacordul.

Vă mulţumesc.

    Filip Georgescu - apel pentru ajutor în ceea ce priveşte înlăturarea urmelor lăsate de inundaţii în judeţul Argeş;

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La sfârşitul săptămânii trecute, mai precis duminică seara, am participat, ce-i drept ca spectator, la un eveniment deosebit. Despre ce este vorba. Două instituţii mass-media centrală şi locală au organizat la Timişoara un spectacol de muzică populară, cu participarea unor solişti de primă mărime, spectacol de binefacere pentru copiii din localitatea Ionel, judeţul Timiş. Aceşti copii, peste o sută la număr, au rămas fără sălile de clasă deoarece le-au fost distruse de inundaţiile din primăvara acestui an.

Pe parcursul celor mai bine de două ore de spectacol, transmis în direct de televiziunea naţională şi de radiodifuziune, cei binevoitori să ajute şcoala din Ionel au donat sume impresionante. Şi cred că au fost foarte mulţi români solidari cu locuitorii din Ionel, pentru că numai aşa se explică sutele de milioane de lei intrate în contul şcolii. Ba, mai mult, reprezentantul unei firme străine puternice cu sediul în Bucureşti a donat acestei şcoli un miliard de lei, iar un altul s-a angajat să utileze cu tot ce este necesar, laboratorul de chimie.

Luni, adică aseară, aflu tot pe canale audio-video că în Banat se vor construi 735 de case afectate de viituri din fonduri guvernamentale, iar în total în zonele afectate de inundaţii se vor ridica circa 900 de noi case.

Ambele fapte amintite de mine până acum sunt lucruri lăudabile care vin să aline durerea celor loviţi de furia apelor.

Ca deputat de Argeş, însă, nu pot să nu vă reamintesc că şi în judeţul pe care-l reprezint în Camera Deputaţilor, au avut loc inundaţii care au afectat aproape 140 de case, zeci de gospodării, mii de hectare de teren agricol. Valoarea pagubelor depăşesc suma de 120 de miliarde de lei. Am înţeles şi ne străduim ca, pe plan local, să facem tot ce ne stă în putinţă să înlăturăm urmele lăsate de inundaţii. Dar, cum vă spuneam mai înainte, valoarea pagubelor este destul de mare, peste posibilităţile financiare ale localităţilor afectate de ploile abundente.

Având în vedere situaţia critică ce se iveşte, mai ales pe anumite tronsoane de drum şi a unor case distruse, precum şi cerinţele insistente ale cetăţenilor din localităţile afectate de inundaţii, consider că este necesar să se intervină din partea Guvernului cu sprijinul material şi financiar necesar pentru demararea tuturor lucrărilor de reparaţie şi reabilitare a obiectivelor distruse de furia apelor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

    Gheorghe Dragomir -intervenţie cu tema Iunie 1990, un subiect sensibil al societăţii;

Domnul Gheorghe Dragomir:

15 ani reprezintă o bună parte din viaţă. 15 ani înseamnă aproape toată perioda de şcolarizare completă a unui om. 15 ani poate constitui o perioadă de încarcerare pentru un delict grav şi exemplele pot continua.

Ne-au trebuit 15 ani pentru ca justiţia română să demareze procedurile de anchetare a evenimentelor din decembrie 1989 şi ale mineriadei din iunie1990.

În privinţa primului, istoricii au emis mai multe ipoteze pe baza informaţiilor ce le-au fost oferite sau la care au avut acces, insuficiente de altfel, pentru concluzii definitive. Decembrie 1989 a intrat deja în cărţile de istorie, dar asupra întregului fenomen planează încă, din păcate, un nor speculativ. Suntem datori opiniei publice, revoluţionarilor şi mai ales celor care nu mai sunt, ca la terminarea cercetării să oferim poporului român un raport integral, aşa cum am promis în campania electorală, care să facă lumină asupra unor aspecte ale revoluţiei. Acest document trebuie să reflecte adevărul, cât mai aproape de adevărul absolut.

Dacă pentru decembrie 1989 unele lucruri s-au spus, au existat procese, inculpaţi şi pedepse, pentru mineriada din 1990, eveniment ce în opinia mea a îngreunat cu mult dezvoltarea ţării şi a întârziat integrarea în structurile Uniunii Europene, nu au existat, iar consecinţele s-au văzut. Ei bine, aici trebuie şi suntem, o spun din nou, datori ca adevărul să iasă odată pentru totdeauna la suprafaţă. Adevărul integral, indiferent de consecinţe.

Iunie 1990 reprezintă încă o pată întunecată a istoriei recente româneşti, un subiect sensibil al societăţii, asupra căruia trebuie făcut în sfârşit lumină.

    Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică intitulată Lustraţia - un bun necesar societăţii şi clasei politice româneşti;

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Lustraţia - un bun necesar societăţii şi clasei politice româneşti"

Domnilor parlamentari,

Colegii mei liberali au depus în urmă cu o săptămână o iniţiativă legislativă referitoare la limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist. Cunoscută şi sub numele de Legea lustraţiei, iniţiativa legislativă a Partidului Naţional Liberal, bazată pe principiile Proclamaţiei de la Timişoara, este momentan supusă dezbaterii publice.

Am primit de la numeroşi cetăţeni ai judeţului Cluj, pe care îi reprezint în Parlament, semnale pozitive şi încurajări pentru a promova acest proiect. Am observat că cetăţenii României privesc Legea lustraţiei ca pe o detaşare utilă de comunism, ca pe o speranţă de debarasare a clasei politice româneşti de clasa politrucilor comunişti instalaţi după 1990 în posturile cheie ale administraţiei şi ale justiţiei româneşti.

Am primit informaţii că Legea lustraţiei a primit, de asemenea, un important sprijin din partea mai multor lideri ai societăţii civile şi ai partidelor politice, care au subliniat faptul că este necesar ca foştii activişti să lase actul politic pe mâinile unei noi generaţii, mai energice şi mai sincere.

Îmi dau seama că este destul de târziu şi foarte greu să-i eliminăm pe tovarăşii transformaţi peste noapte în domni care de 15 ani continuă să ia decizii în funcţie de propriile interese, blocând evoluţia României şi procesul de integrare europeană. Domnul Ion Iliescu, acest veşnic tovarăş al politicii româneşti, care şi acum se simte ca la 45 de ani, a declarat cu nonşalanţă că Legea lustraţiei este "inacdevată şi nedemocratică". Domnul Adrian Năstase, urmaşul domnului Iliescu, a spus, de asemenea, că nu va vota Legea lustraţiei, pe motiv că nu ar fi utilă. Şi, culmea ironiei, domnul Corneliu Ciontu o declară anticonstituţională şi nedemocratică, pentru că ar încălca drepturile omului.

Stimaţi colegi, vreau să punctez faptul că dacă domnul Iliescu ar fi lăsat în 1990 puterea în mâna tinerilor, România ar fi acum, cu siguranţă, mai evoluată cu 15 ani, iar domnul Iliescu nu ar fi rămas în istorie cu "deosebita realizare" de a-l fi graţiat pe Miron Cozma. Deşi e greu de imaginat, sunt convins că dacă s-ar fi aplicat la timp punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, PSD nu ar mai fi avut în rândurile sale zeci de baroni şi foşti nomenclaturişti, persoane cu care îşi identifică imaginea, iar PRM nu ar fi existat pe scena politică.

Celor sceptici sau care invocă nerespectarea drepturilor omului doresc să le menţionez faptul că Legea lustraţiei a intrat în vigoare fără probleme în Cehia din anul 1991, în Ungaria din 1994 şi în Polonia din 1997, iar aceste ţări sunt deja membre ale Uniunii Europene.

Deşi târzie, Legea lustraţiei este, fără îndoială, utilă. Ea reprezintă un act de justiţie pe care noi, cei nepătaţi de trăirile comuniste, îl datorăm celor care şi-au pierdut încrederea în clasa politică. Trebuie să le demonstrăm că, deşi târziu, poate exista şi o Românie fără Ion Iliescu. Trebuie să le arătăm celor care ne-au ales că România poate fi condusă de oameni curaţi şi că nu depinde de dorinţele unui "tătucă" depăşit de vremuri.

Din aceste motive, consider că este de datoria noastră, a celor care suntem aici pentru a schimba în bine societatea românească, să promovăm şi să susţinem iniţiativa colegilor mei liberali, pe care îi felicit pentru curajul de a lupta pentru cauza curăţării clasei politice româneşti.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

    Ioan Hoban - declaraţie politică intitulată Restituirea proprietăţilor - o prioritate pentru România;

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţie politică intitulată "Restituirea proprietăţilor - o prioritate pentru România"

Legile privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, cu care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, trebuie înţelese în esenţa lor de către electorat, cu atât mai mult cu cît PSD nu face altceva decât să inoculeze în rândul cetăţenilor ideea că modificările legilor proprietăţii şi a celor din domeniul justiţiei reprezintă o sfidare la adresa Parlamentului.

Guvernul, prin instituţiile sale deconcentrate, are datoria să lămurească oamenii că nu vor fi puse sub semnul întrebării investiţiile în exploataţiile agricole sau bazinele piscicole amenajate, în sere sau plantaţii pomicole sau viticole. Spun asta întrucât am fost în teritoriu şi am simţit că oamenii nu sînt lămuriţi în legătură cu ceea ce se întâmplă şi ce se vrea cu modificarea legilor proprietăţii.

Se acreditează ideea, de către PSD, că modificările propuse la Legea nr. 10/2001 duc la dublarea costurilor retrocedării, iar restitutio in integrum în ceea ce priveşte proprietăţile preluate abuziv va crea haos şi dezordine.

Tocmai de aceea, este nevoie ca oamenii să înţeleagă că acest pachet legislativ va ajuta România să facă paşii necesari pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În locul conflictelor şi proceselor, folosite ca argumente de opoziţie, Guvernul trebuie să explice clar ce înseamnă fondul "Proprietatea", prezentat de către PSD mai degrabă ca un fond de investiţii de risc decât o formă de despăgubire a celor deposedaţi de bunuri în perioada comunistă.

Modificările legislative care survin nu trebuie să dea naştere la decizii arbitrare sau să declanşeze conflicte în rândul cetăţenilor şi aşa derutaţi de ceea ce se întâmplă în interiorul Uniunii Europene.

Guvernul, Parlamentul, coaliţia aflată la putere, forţele politice democrate trebuie să facă eforturi suplimentare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România la încheierea negocierilor cu Uniunea Europeană. Iar reforma în domeniul justiţiei şi în domeniul proprietăţii sînt priorităţi. Şi trebuie receptate de cetăţeni ca atare.

    Liviu Câmpanu - declaraţie politică intitulată Cenzurita;

Domnul Liviu Câmpanu:

Declaraţie politică intitulată "Cenzurita";

După ce s-au antrenat dându-şi la picioare unul altuia în propriul partid, cei de la PSD, prinzând gustul "săritului la gât" şi pentru a se menţine în formă, au pus-o de o moţiune de cenzură.

Cu o ură proletară şi-au prezentat ieri moţiunea "înfierând" legile proprietăţii şi cele ce vizează justiţia. Cum să înţeleagă ei "moftul" proprietăţii dacă nu este vorba despre averea lor?... Sau ce justiţie e aceea care nu-i scoate pe ei din necazuri, făcându-i "mai curaţi...mai uscaţi"?

Se plânge PSD de starea agriculturii, dar uite că n-au făcut nimic pentru ţăranii români, încercând doar să-i mituiască în campaniile electorale de la locale şi de la generale de anul trecut.

Au mai făcut ceva pentru agricultură... Au făcut preţul de depozitare al producţiei agricole în toate bazele de recepţie subvenţionând din bugetul statului - din banul public - această acţiune "..şi poate ne spun ei în buzunarul cui s-au dus aceşti bani.

Domnilor de la PSD, după ce aţi dezbrăcat, violat şi jupuit bugetul sănătăţii în piaţa publică, căutaţi vinovaţi în coaliţie?!....

După ce aţi ridicat aroganţa "pe cele mai înalte culmi", vă plângeţi de aronganţă?!...

După ce aţi făcut din instituţiile statului adevărate cluburi de familie şi aţi ridicat noţiunea de capitalism de cumetrie la rangul de politică de stat, ne acuzaţi pe noi de clientelism politic?!...

Se plâng colegii noştri din PSD că asumarea răspunderii Guvernului lasă Parlamentul fără dezbateri legislative.

Dar cine vă împiedică, stimabililor, să veniţi cu proiecte legislative care să-şi urmeze cursul firesc şi procedural al dezbaterilor parlamentare?

Se plâng....cine?....cei care au trecut de la "Daciade" la "Mineriade", au transformat reclama comunistă "nici o masă fără peşte" în faimosul "nici un judeţ fără baronii săi locali".

Sunt convins că în PSD există tineri care vor într-adevăr să facă politică social-democrată, şi nu căpătuială social-democrată.

Ajutaţi-i pe cei din eşalonul 2 şi 3 ai Partidului Comunist să-şi cumpere o ţărişoară printr-un colţ al lumii, că bani au (n-au jumulit degeaba ţara asta 11 ani), unde să transforme vânătoarea în sport naţional şi să facă afaceri între ei pe comisioane grase.

    Mate Andras-Levente - exprimarea unui punct de vedere asupra unor declaraţii ale domnului Emil Boc;

Domnul Máté András-Levente:

Declaraţie politică

În declaraţia mea politică de astăzi aş vrea să revin asupra declaraţiilor domnului Emil Boc, care au marcat sfârşitul săptămânii trecute şi în legătură cu care aş dori să-mi exprim punctul de vedere.

După cum ştiţi şi dumneavoastră, sâmbătă, preşedintele interimar al PD, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a cerut liderilor Partidului Conservator (PC) şi ai UDMR "să stabilească definitiv alternativa pe care şi-o doresc, la putere sau în opoziţie". Motivul invocat a fost refuzul constant al acestora de a pune umărul la îndepărtarea lui Adrian Năstase şi a lui Nicolae Văcăroiu din fruntea Camerelor Parlamentului.

Duminică, Boc a revenit cu un mesaj şi mai explicit, avertizând: ori cele două formaţiuni amintite guvernează alături de Alianţa DA, ori "facem alegeri anticipate", şi a mai adăugat că PC si UDMR au timp de gândire până în luna iulie pentru a lua decizii în legătură cu poziţia pe care vor s-o ia.

Ţin să vă informez însă despre un fapt petrecut tot săptămâna trecută la şedinţa Consiliului Judeţean Cluj, care nu poate fi ignorat, cu atât mai mult după aceste afirmaţii. La fel ca şi colegii mei din UDMR, am luat la cunoştinţă cu surprindere că la dezbaterea unei hotărâri privind locuinţele ANL, reprezentanţii Alianţei DA au votat împreună cu cei ai PSD şi PRM, şi implicit împotriva partenerilor de coaliţie, a căror atitudine a fost ţinta reproşurilor lui Boc.

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să-mi exprim dezamăgirea faţă de aceste două aspecte în legătură cu care se impune automat întrebarea: oare în aceste condiţii cât de legitimă poate fi o avertizare de genul aceleia pe care domnul Emil Boc a adresat-o partenerilor de coaliţie?

Eu personal cred că înainte de o astfel de declaraţie, ar fi mult mai oportun ca formaţiunea politică reprezentată de dânsul să-şi clarifice propria poziţie. Numai astfel va fi credibilă afirmaţia dânsului - cu care, de altfel, în contextul unei alianţe politice putem fi de acord - "Nu mi se pare normal ca cineva din coaliţie să îşi bea cafeaua dimineaţa cu Tăriceanu, iar ceaiul după-amiaza cu Năstase şi Văcăroiu".

Vă mulţumesc pentru atenţie.

    Mihai Sandu-Capră - despre succesul lucrărilor de reparare a străzilor în municipiul Suceava;

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Putem afirma fără putinţă de tăgadă că autorităţile sucevene îşi fac din plin datoria, demonstrând că sprijinul acordat de cetăţeni poate fi, şi este, respectat şi răsplătit.

Anul acesta, în municipiul Suceava, zeci de mii de metri pătraţi de străzi au fost asfaltaţi, lucrările de reparare a străzilor cunoscând o mare amploare. Primăria Suceava a atribuit lucrările de asfaltare unei firme locale care, pana în prezent, s-a achitat cu brio de sarcinile contractate.

Desigur, gurile rele au încercat să critice modul de execuţie, însă acesta este doar un scurt episod din lungul serial al luptelor politice, urmărindu-se, astfel, acuzarea indirectă a Primăriei municipiului Suceava. Sunt chestiuni ce ţin de etica, morală şi de fair-play, lucruri despre care o mare parte a contestatarilor nu are prea vaste cunoştinţe.

Calitatea lucrărilor nu poate fi contestata de nimeni, specialişti ai Primăriei, precum şi ai Inspecţiei în Construcţii exprimându-se favorabil referitor la reparaţiile în discuţie. Mai mult decât atât, executantul oferă o garanţie a lucrărilor timp de un an de zile, dublu fata de cat se acorda de obicei pentru acest tip de lucrări.

Având în vedere condiţiile meteorologice neprietenoase din ultima vreme - ploile abundente cu care ne-am confruntat, evoluţia lucrărilor şi profesionalismul cu care sunt efectuate trebuie salutate.

Seriozitatea cu care Primăria municipiului Suceava a tratat acest aspect extrem de important pentru locuitorii oraşului nu trebuie trecută cu vederea. In condiţiile în care în 2007 vom face parte din marea familie europeana, problema infrastructurii rutiere trebuie să fi fost deja rezolvată, în Suceava existând deja premisele acestui succes.

Sperăm ca şi alte instituţii publice să urmeze exemplul judeţului nostru, pentru că principalii beneficiari sunt cetăţenii, cei care în 2004 le-au acordat încrederea.

    Mircea Ciopraga - comentarii privind moţiunea de cenzură depusă de PSD;

Domnul Mircea Ciopraga:

Am asistat, ieri, la prezentarea moţiunii de cenzura de către PSD.

Prin moţiunea prezentata în plenul Parlamentului României, fostul partid de guvernământ, aflat acum pe banca opoziţiei şi care se doreşte a fi un partid reformat, demonstrează, pentru a nu ştiu câta dată, orientarea sa antireformă, uitând că drumul României este cel către Uniunea Europeana.

România se afla astăzi în aceasta situaţie de excepţie datorită faptului că timp de patru ani PSD s-a făcut că face reforma, în realitate edificând un cadru juridic caracterizat prin ambiguitate, realizat prin înscenarea unor măsuri spectaculoase menite să inducă în eroare opinia publica şi să favorizeze clientela politică a PSD.

După ce timp de patru ani, PSD a fost incapabil să administreze ţara, să apere şi să servească interesele acestei ţări, după ce a guvernat abuziv şi clientelar, sfidând cu aroganţă instituţiile statului, cetăţenii acestei ţări, statul de drept, valorile şi principiile democraţiei, se transformă, peste noapte, prin demagogismul prea bine cunoscut, într-un apărător al democraţiei.

Fostul partid de guvernământ nu este capabil să înţeleagă, nici măcar acum, într-un moment de răscruce pentru România, că interesul acestei ţări trebuie să fie mai presus de convingerile personale şi că nu putem merge mai departe şi privi spre viitor într-o stare de ambiguitate, fără respectarea valorilor şi principiilor fundamentale ale democraţiei.

PSD a dat din nou dovadă de imaturitate politică, uitând că drumul României este către Uniunea Europeana şi că avem nevoie de rezolvarea problemelor în materia proprietăţii şi în domeniul justiţiei, pentru a putea face parte din familia europeană.

Să nu uităm că va veni luna octombrie, luna scadenţei, când vom fi judecaţi aspru de către Comisia Europeană dacă vom avea insuccese în domeniul reformei.

    Ovidiu Brînzan - intervenţie cu tema Autoritatea farmaciilor devine o afacere profitabilă pentru ministrul sănătăţii, Mircea Cinteză;

Domnul Ovidiu Brînzan:

"Autorizarea farmaciilor devine o afacere profitabilă pentru ministrul sănătăţii, Mircea Cinteză"

Criza şi haosul din sistemul sanitar se adâncesc fără ca Guvernului Tăriceanu să îi pese.

Doar câteva farmacii mai eliberează astăzi medicamente gratuite şi compensate şi sunt judeţe unde nu mai există nici una. La cele câteva farmacii care mai au fonduri, pensionarii stau la cozi interminabile, la care se aşează cu noaptea în cap, fără să aibă garanţia că li se vor onora reţetele.

În lipsa medicamentelor de care au nevoie ei sunt condamnaţi la boală, suferinţă şi moarte, căci nu au bani necesari ca să le cumpere.

În aceste condiţii dramatice, ministrul sănătăţii, Mircea Cinteză, spune cu seninătate că nu are nici bani, nici soluţii şi caută vinovaţii oriunde, numai în propria ogradă nu.

Şi întrucât de bolnavi nu-i pasă, Mircea Cinteză a găsit o metodă pentru a satisface măcar interesele clientelei politice, schimbând procedura de autorizare a farmaciilor. Dacă până acum autorizaţia se elibera cu avizul Colegiului Farmaciştilor din România după criterii obiective, de acoperire teritorială şi în funcţie de numărul de locuitori, de acum înainte Ministerul Sănătăţii va decide singur ce farmacii se vor deschide, fără nici un alt criteriu în afară de relaţiile personale.

Această procedură este lipsită de transparenţă, ceea ce naşte multe semne de întrebare şi va fi atacată în justiţie de către Colegiul Farmaciştilor din România.

Este cinic şi iresponsabil să scoţi la mezat deschiderea de noi farmacii, de parcă nu ar fi destule, în loc să te ocupi de cele existente, să elibereze din nou medicamente gratuite şi compensate. Dar probabil că aceasta este politica liberală, a interesului personal, care primează în faţa interesului general.

    Ovidiu Ioan Silaghi - comentarii asupra unor declaraţii făcute de domnul Mihai Nicolae Tănăsescu;

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Rolul oricărei Opoziţii este să critice Puterea atunci când greşeşte. Aşa am făcut şi noi în perioada 2001-2004. Numai că am făcut-o constructiv, şi nu am apelat la fantezii. Am spus concret lucrurilor pe nume. Am să dau doar un singur exemplu: pomposul şi prapagandistul program al construirii celor 400 de săli de sport. S-a văzut că am avut dreptate. Nu a existat lună fără ca la jurnalele de ştiri ale televiziunilor să nu apară primari sau profesori care să acuze nefuncţionalitatea respectivelor săli de sport, sau, mai corect spus, săli de educaţie fizică. Acum, PSD atacă absolut orice mişcare a actualei puteri. Stau să mă gândesc dacă nu cumva domnii din Kiseleff cred că sunt unicii deţinători ai realizărilor perfecte. Duminică, domnul fost ministru al finanţelor, Mihai Tănăsescu, a declarat într-o conferinţă de presă: "Dacă analizezi aceste prime şase luni de guvernare ale acestui patrulater liberalo-democrat-maghiaro-conservator, trăieşti senzaţia că ai mai văzut acest film. Un film prost, din păcate, fiindcă începi să te plictiseşti văzând aceleaşi greşeli care sunt făcute ca şi în perioada '96-2000".

Domnul Tănăsescu uită două lucruri: 1. Respectiva guvernare a avut de suportat un mare handicap: a venit după guvernarea Văcăroiu, şi acest lucru a costat-o enorm; 2. Parcă în structurile respectivei guvernări s-a aflat şi domnia sa. Deci, dacă a fost vorba de un film prost, şi domnia sa a avut atunci un rol în distribuţie.

Dar să revenim în prezent. O să vedem că în "filmul" care "rulează" acum, domnul Tănăsescu deţine un rol principal. "Există un buget mai sărac decât în perioada anilor trecuţi", a mai declarat duminică domnia sa. Da, aşa este. Domnul Tănăsescu are perfectă dreptate. Dar cine este autorul bugetului pe 2005? Nu PSD? Cine a fost ministru de finanţe în fostul Cabinet Năstase? Nu domnul Tănăsescu? Crede cineva că puţinii parlamentari ai PNL şi PD din legislatura trecută au avut vreun cuvînt în alcătuirea bugetului pe 2005? Evident că nu. PNL a avut 80 de amendamente în toamna trecută la proiectul de buget. Doar unul cred că a fost admis. Iată deci cum PSD încearcă să transfere marile erori ale guvernării sale spre actuala Putere, care încă mai este nevoită să lucreze cu "materialul clientului", adică al PSD. Este foarte greu de spus dacă declaraţiile domnului Tănăsescu reprezintă simptomul unei amnezii sau este pur şi simplu vorba de indecenţă.

    Rareş Şerban Mănescu - consideraţii pe marginea Raportului de activitate al SRI pe anul 2004;

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Iată că potrivit Raportului SRI pe 2004 cancerul corupţiei s-a extins din zona politică pâna în lumea afacerilor.

Altfel, în raport sunt trecute mai multe tipuri de acţiuni care au afectat diferite sectoare ale vieţii economice, politice, sociale.

Am să mă refer totuşi în declaraţia mea de astăzi la acţiunile de la nivel central şi local care au fost în defavoarea interesului public.

La capitolul din raport dedicat "apărării valorilor constituţionale" autorii raportului fac referire la "obstrucţionarea activităţii unor instituţii ale statului ori deturnarea în sensuri neconforme cu interesul general, ca urmare a agregării şi consolidării unor grupuri de interese dispunând de conexiuni în mediile de decizie".

Astfel, au fost identificate situaţii în care factori de decizie din administraţia publică centrală şi locală au utilizat abuziv prerogativele funcţiei pentru: aplicarea discriminatorie a cadrului normativ ori iniţierea unor reglementări destinate promovării unor interese oneroase; acordarea nejustificată a unor facilităţi, scutiri şi eşalonări la plata taxelor şi impozitelor; organizarea de licitaţii trucate pentru atribuirea unor lucrări sau servicii de interes public; deturnarea fondurilor disponibile în beneficiul personal sau al unor grupuri de interese agregate la nivel central/local, inclusiv în cadrul unor proiecte şi programe de finanţare (nerambursabilă) externă, prin acte ilicite sau încheierea de contracte dezavantajoase comunităţii; gestionarea frauduloasă a patrimoniului public, materializată în subevaluarea preţului unor terenuri şi imobile scoase la vânzare ori trecerea abuzivă a acestora din domeniul public în cel privat, concesionarea ilegală ori dezavantajoasă a unor spaţii comerciale sau terenuri; utilizarea informaţiilor la care au acces în virtutea atribuţiilor de serviciu pentru satisfacerea unor interese personale sau de grup. Toate aceste lucruri ne sunt foarte cunoscute, exemplele fiind multiple la fiecare dintre aceste situaţii.

De asemenea, în anul 2004 au fost elaborate 4.947 de documente integrate, în baza cărora - prin difuzare simultană - au fost puse la dispoziţia factorilor de decizie 12.528 de informări. Circa 82% din totalul documentelor de informare au fost destinate Guvernului, iar la Preşedinţia României au ajuns 14% din total.

De asemenea, SRI a asigurat satisfacerea nevoilor de informare a factorilor de decizie la nivel local, transmiţând către acestia 2.344 de documente - 1903 destinate prefecţilor, iar 441 preşedinţilor de consilii judeţene.

Ce concluzie putem trage din cele expuse mai sus? Putem concluziona că au ştiut şi domnul Ion Iliescu, şi domnul Adrian Năstase, şi baronii locali şi că aceştia s-au complăcut în aceaste situaţiicel puţin dubioase!

    Relu Fenechiu - câteva lămuriri în legătură cu pachetul legislativ depus de Guvern la Parlament;

Domnul Relu Fenechiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

PSD se opune categoric ideii că Guvernul va trece un pachet legislativ prin Parlament şi îşi justifică poziţia - şi totodată depunerea moţiunii de cenzură - prin faptul că legile privind reforma justiţiei sunt "antireformiste". Problema legată de legile justiţiei este însă rezolvată prin numeroase semnale venite din partea oficialilor Uniunii Europene, şi mă limitez doar să citez o ultimă declaraţie a comisarului european pentru extindere, Olli Rehn: "Monica Macovei este o persoană cu un rol esenţial în reformarea justiţiei româneşti".

Şi cei din PSD sunt conştienţi de acest lucru, dar nu-şi schimbă tactica, pentru că dacă şi-ar arăta adevăratele nemulţumiri faţă de pachetul legislativ, atunci cu siguranţă eticheta de partid antireformist i-ar fi atribuită chiar şi de o parte a propriului electorat.

Am să vă demonstrez cu adevărat ceea ce îi doare pe reprezentanţii PSD.

PSD este speriat de unele noutăţi din legislaţia restituirii proprietăţii, pentru că vizează o parte din clientela sa politică şi poate chiar unii membri ai partidului. În cele ce urmează, nu este vorba de un simplu eseu politic, ci de prezentarea intenţiilor concrete pe care PSD le-a avut vis-a-vis de legislaţia restituirilor. Argumentele sunt reprezentate prin o serie de amendamente pe care PSD le-a propus la pachetul legislativ.

PSD a cerut eliminarea alin. 2 al art. 4 din Legea nr. 10/2001 care spune: "De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite". Ce însemna dacă amendamentul era acceptat? Se reducea cu peste 60% numărul celor care mai puteau beneficia de restituiri în natură şi în echivalent. Practic, Legea 10/2001 devenea pe jumătate o legumă. Calculul PSD a fost unul simplu: numărul foştilor proprietari aflaţi în viaţă este relativ redus. Grosul îl reprezintă urmaşii acestora. Dacă aceşti urmaşi sunt scoşi din prevederile legii, atunci o mare parte dintre cei care locuiesc şi acum în casele celor abuziv deposedaţi rămâne fără probleme în ele. Ceea ce mi se pare interesant este faptul că prevederile acestui articol existau şi în varianta iniţială a Legii nr. 10/2001- (modificarea adusă acum este doar de ordin etnic) - şi oricine se poate întreba de ce PSD nu l-a anihilat la momentul adoptării legii. Răspunsul este simplu. PSD era la guvernare, şi eliminarea acestui articol (pentru cine nu îşi aduce aminte, articolul este opera fostului deputat PNL, Andrei Chiliman) l-ar fi etichetat fără echivoc, în UE, ca un duşman clar al retrocedărilor. PSD nu putea să-şi rişte atunci cariera europeană. Acum, cînd este în Opoziţie, nu mai reprezintă nici un risc să încerce să provoace amputarea masivă a legii.

PSD nu agreează nici varianta restituirii în natură a imobilelor care în acest moment aparţin partidelor politice, misiunilor diplomatice sau sunt la momentul actual transformate în şcoli, grădiniţe, unităţi medicale, muzee etc. Evident, nu spune acest lucru pe faţă, cum a făcut-o PRM, cerând eliminarea noilor prevederi ale art. 16 din lege. PSD se opune restituirii în natură a acestor imobile mult mai subtil, cerând eliminarea unui articol nou, care dă dreptul persoanelor care au primit decizii administrative de obţinere a despăgubirilor pentru aceste imobile de a ataca în justiţie aceste decizii. Ce vrea PSD este simplu. Persoanele care ar trebui să primească despăgubiri băneşti pentru, să zicem sediul unui partid politic, să nu aibă posibilitatea prin intermediul justiţiei, să primească în natură respectivul imobil.

Acestea sunt doar două exemple flagrante ale intenţiilor pe care le-a avut PSD şi din aceste motive se opune adoptării pachetului legislativ. Pachet legislativ care repară tot ce a omis şi a amputat PSD în perioada 2000-2004.

    Romeo Marius Raicu - declaraţie politică intitulată Criza sistemului sanitar;

Domnul Romeo Marius Raicu:

Declaraţie politică intitulată "Criza sistemului sanitar"

Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2005, copiii, studenţii, gravidele şi lăuzele sărace, persoanele cu handicap şi veteranii de război nu vor mai primi medicamente gratuite. Noile prevederi introduc un preţ de referinţă la toate categoriile de medicamente. Acest preţ de referinţă va reprezenta preţul cel mai mic pentru substanţa activă, care este componenta principală din preţul medicamentului. Pe lângă acesta, preţul medicamentului mai cuprinde şi costul altor ingrediente, al ambalajului, cât şi costul de producţie. Cu toate că unii pacienţli beneficiază de o compensare de 100%, ei vor fi nevoiţi să suporte toate aceste costuri. Chiar dacă substanţa activă reprezintă circa 80-90% din preţul medicamentului, conform noii ordonanţe, şi la medicamentele ieftine, bolnavii vor trebui să plătească restul de 10-20% din valoarea medicamentului. Acest lucru se datorează faptului că gratuitatea - sau compensarea totală - se aplică numai preţului de referinţă al substanţei active. Printre categoriile defavorizate de această ordonanţă vor fi şi copiii, elevii şi studenţii, gravidele, care beneficiau până acum de gratuitate la medicamentele cu prescripţie medicală.

Aceste medicamente au fost şi ele introduse pe lista de compensate şi li se va aplica acelaşi preţ de referinţă.

Noul sistem nu susţine în nici un fel categoriile sociale defavorizate. Decizia acestei modificări a fost luată, conform notei de fundamentare, "Ţinând cont de situaţia de criză creată în sistemul sanitar", dar fără a se ţine cont de componenţa socială pe care trebuie să o aibă orice guvernare.

Este adevărat că Guvernul PSD a adus sistemul sanitar în cea mai gravă criză pe care sistemul de sănătate a înregistrat-o de la revoluţie încoace.

Principalele cauze ale crizei din sănătate sunt determinate de managementul defectuos al guvernului trecut, care a subfinanţat sistemul de sănătate, a deturnat sume din fondul asigurărilor sociale de sănătate şi a utilizat aceste fonduri pentru alte scopuri. În acea perioadă au fost introduse metodologii nejustificate economic, precum şi folosirea practicii de schimbare permanentă a normelor de compensare a medicamentelor.

Pentru ca România să nu se mai regăsească, conform evaluării Biroului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa: printre primele locuri la bolile cardiovasculare, pe primul loc la mortalitate infantilă în maternităţi, TBC infantil, SIDA infantilă, bolnavi de sifilis, cât şi având cea mai mică speranţă de viaţă la naştere, Guvernul Tăriceanu şi ministrul sănătăţii trebuie să-şi revizuiască politica privind sistemul sanitar şi de protecţie socială.

În orice stat democratic, Guvernul - prin Ministerul Sănătăţii - este responsabil de starea de sănătate a naţiunii şi ar trebui să ia decizii politice juste şi ferme, care să conducă la performanţa sistemului sanitar şi la ameliorarea stării de sănătate a populaţiei.

Vă mulţumesc.

    Mihai Tudose - declaraţie politică intitulată Curcubeul;

Domnul Mihai Tudose:

Declaraţie politică intitulată "Curcubeul".

Stimaţi colegi,

La sfârşitul săptămânii trecute ne-a fost oferită o mostră de gândire PD-isto-portocalie.

A fost stabilit un termen (sfârşitul lunii iunie), până la care tot ceea ce înseamnă funcţie, indiferent dacă este ocupată prin concurs, numire sau chiar funcţie aleasă, toate dar toate, trebuie să devină portocalii. Altfel, PD-ul îşi ia jucăriile şi pleacă de la Guvern, şi mai face şi alegeri anticipate.

În acest sens, reamintesc şi pe această cale portocaliilor PD-işti că în Decembrie '89, printre altele a fost câştigat şi dreptul la opinie, şi deci nu mai poate fi incriminat şi pedepsit delictul f. f. grav de a nu fi portocaliu!

Sugestii pentru o linişte deplină şi o guvernare şi o ţară în care "portocaliii" să "trăiască mai bine":

  1. Iniţierea de către Guvern a unui proiect de lege care să anuleze cele 7 culori ale spectrului solar (ca fiind de sorginte neocomunistă), acestea fiind înlocuite cu una singură, portocaliu intens;
  2. Modificarea drapelului naţional, acesta menţinându-şi structura de 3 culori, dar acestea să fie nuanţe de portocaliu;
  3. Organizarea unui concurs de creaţie în urma căruia să fie desemnat noul imn naţional, tema principală fiind: "portocalie este viaţa noastră".

Eventual toate acestea trei să fie legate împreună într-un pachet de legi pe baza căruia Guvernul să-şi asume răspunderea.

Sau, o variantă mai simplă: toţi românii să poarte ochelari cu lentile portocalii, prin care să vadă portocaliu cât de bine, frumos şi temeinic nişte tipi portocalii, distrug o ţară care nu are nici o vină că deasupra ei, că deasupra noastră, din când în când, poate mai mult decât ar dori ei - omuleţii portocalii - apare un curcubeu care, neavând nici o vină şi neparticipând la şeidnţele PD-ului, are mai multe culori!!!

Vă mulţumesc.

    Ioan Oltean - despre necesitatea democratizării justiţiei;

Domnul Ioan Oltean:

Democratizarea justiţiei, ca parte integrantă a procesului de reabilitare şi întărire a statului de drept în România, depolitizarea întregului sistem judiciar, prin numirea în funcţie a magistraţilor şi promovarea acestora numai pe baza competenţei profesionale şi a calităţii morale, au fost numai două din obiectivele prioritare ale reformei în domeniul justiţiei pe care Guvernul şi le-a propus.

Lupta Guvernului împotriva criminalităţii, în deplinul respect al legii şi fără conotaţii politice, precum şi combaterea corupţiei prin diminuarea substanţială a fenomenelor de evaziune fiscală, de contrabandă şi de spălare a banilor, implicit a economiei subterane, au fost alte două obiective înscrise în Programul de Guvernare. Şi mă opresc aici cu enumerarea.

Stimaţi colegi,

Ceea ce am redat până acum se regăseşte în Cap. VII - "Întărirea statului de drept şi reconsiderarea reformei în justiţie", capitol cuprins în Programul de Guvernare pe perioada 2001-2004 al Cabinetului Năstase.

Ce s-a realizat din ce s-a propus? Simplu: Nimic, criza din justiţie atingând cote specifice statelor totalitare.

La sfârşitul celor patru ani de guvernare PSD-istă starea justiţiei este mai mult decât lamentabilă, Guvernul Adrian Năstase promovând o imixtiune fără precedent a politicului, sfidarea principiului separaţiei puterilor în stat, numirea şi promovarea la comandă politică, pe baza criteriilor de simpatie politică faţă de PSD, care au culminat cu declaraţia premierului de atunci, domnul Adrian Năstase: "Nu trebuie să exagerăm cu corupţia din magistratură. Magistraţii sunt şi ei oameni, sunt şi ei români". Sau, altfel spus, România este o ţară coruptă, iar noi toţi suntem nişte corupţi. Atunci nu trebuie să ne mai mire de ce capitolul "Justiţie şi Afaceri Interne" a putut fi închis foarte greu, fiind pusă în pericol integrarea României în marea familie europeană în anul 2007.

Iată de ce necesitatea unei reale reforme în justiţie este mai actuală ca oricând, aceasta fiind unul dintre motivele pentru care actuala guvernare a făcut acest pas, de ce să nu recunoaştem, riscant, al asumării răspunderii pe un pachet de legi ce vizează, printre altele, accelerarea reformei din justiţie.

Înclin să cred că dacă Guvernul PSD ar fi înfăptuit ceea ce şi-a propus la începutul guvernării, privitor la reformarea justiţiei, astăzi, Guvernul Alianţei "DA" poate că nu ar mai fi fost nevoit să uzeze de procedura asumării răspunderii guvernamentale pe acest capitol.

Şi cum să nu fie nevoie de reformarea actului de justiţie când efecte ale defunctei guvernări Năstase s-au resimţit în zilele trecute, prin punerea în libertate a unui cunoscut personaj, ale cărui acţiuni ne-au dezvăluit faţa schimonosită a unui partid corupt până în măduva oaselor.

Iată încă un motiv pentru care o reformă adevărată a justiţiei este stringentă.

Moţiunea de cenzură a PSD nu trebuie să surprindă pe nimeni, este firească, reliefând încă o dată, deşi nu mai era nevoie, imaturitatea sa politică, caracterul său profund nedemocrat.

Parafrazând una din personalităţile acestui partid, am înţeles semnificaţia acestui gest: partidul se află într-un plin proces de "puştimizare", ce ar trebui urmat, ş cum ar fi firesc, de perioada adolescenţei.

Domnilor, nu vă grăbiţi, aveţi viitorul în faţă!

Vă mulţumesc.

    Vasile Puşcaş - declaraţie politică intitulată Amestecul politicului în actul de justiţie, o procedură instituţionalizată a Guvernului D.A.;

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică: "Amestecul politicului în actul de justiţie, o procedură instituţionalizată a Guvernului D.A."

Doamnelor şi domnilor colegi,

Mă adresez astăzi dumneavoastră nu pentru a vă reaminti recenta "surprindere" şi comentariile actualului Guvern pe marginea unei decizii judecătoreşti, ci pentru a încerca să înţelegem situaţia în care se află astăzi justiţia din România.

Stimaţi colegi,

După şase luni de guvernare a patrulaterului portocaliu, putem constata că principiul separaţiei puterilor în stat, clamat de liderii Alianţei D.A., a dispărut cu desăvârşire. Dezbaterea parlamentară a fost eliminată aproape în totalitate. Executivul preferă procedurile de urgenţă şi asumarea răspunderilor politice, iar justiţia este din ce în ce mai mult golită de atribuţii.

În perioada 2001-2004 s-a creat un cadru legislativ şi instituţional menit să garanteze independenţa justiţiei. La finalizarea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană, Comisia Europeană sublinia faptul că avem cadrul legislativ şi instituţional care să asigure buna desfăşurare a actului judecătoresc. Mai era necesară doar aplicarea legilor adoptate.

Prima măsură luată de către actualul Guvern, şi în numele reformei, a fost tocmai modificarea acestui cadru instituţional şi legislativ, în sensul de a întări rolul politicului. Statutul magistratului este un exemplu elocvent în acest caz.

Recent, observăm că nu doar ministrul justiţiei emite opinii cu privire la unele decizii judecătoreşti, dar şi alţi lideri ai Alianţei "DA", şi însuşi şeful Executivului.

Devine tot mai evident faptul că Alianţa D.A. confundă puterea judecătorească cu "serviciile deconcentrate" sau cu o "autoritate de reglementare în domeniu", crezând că şi aceasta trebuie să facă politica Guvernului, principiu susţinut de specialiştii în drept constituţional ai Guvernului cvadripartid.

Faţă de această situaţie, înregistrăm tot mai multe voci din rândul magistraţilor care se opun ingerinţelor actualei puteri în Justiţie. Astfel, membrii Asociaţiei Magistraţilor din România - Filiala Cluj, au protestat la sfârşitul săptămânii trecute printr-o scrisoare deschisă împotriva imixtiunii politicului în realizara actului de justiţie, acuzând doi membri marcanţi ai Coaliţiei guvernamentale de încercări de discreditare a sistemului de justiţie.

Este inadmisibil ca într-o perioadă de pregătire internă a României pentru aderare, să ne mai permitem a juca baba-oarba cu elementele fundamentale ale statului de drept. Pentru a câta oară actuala putere politică desconsideră independenţa justiţiei?

În care stat de drept, un ministru, premier sau Guvern răspunde pentru o hotărâre judecătorească?

Oare ce vor face guvernanţii noştri când vor avea la dispoziţie şi cadrul legal pe care-l susţin prin asumarea răspunderii în Parlament?

În acest context, nu rămâne decât să ne aşteptăm la alte "anomalii ale statului de drept"!

Rugăm, încă o dată, membrii Guvernului, membrii Parlamentului să respecte legea, să întărească statul de drept şi să creeze toate condiţiile pentru funcţionarea Justiţiei independente, credibile şi eficiente în România!

Vă mulţumesc.

    Vasile Pruteanu - semnalarea încheierii proiectului Centrul Social Crizantema, în sprijinul persoanelor în vârstă din municipiul Piatra Neamţ;

Domnul Vasile Pruteanu:

Stimaţi colegi,

Aşa cuştim cu toţii, vârstnicii reprezintă una dintre cele mai defavorizate categorii sociale. Pensiile mici, care un nu reuşesc uneori să acopere nevoile ce nu înseamnă doar utilităţi şi hrană, ci şi cumpărarea de medicamente, abandonul familial, sunt aspecte care îi transformă în victime sigure. Cum fondurile sunt insuficiente, o modalitate de rezolvare a problemelor sociale rămîne atragerea finanţărilor străine, bineînţeles, în baza unor proiecte bine fundamentate. Ceea ce s-a şi întâmplat la Piatra Neamţ. La începutul acestei săptămâni, a fost marcată încheierea proiectului Centrul Social "Crizantema", iniţiat şi implementat printr-un parteneriat încheiat între Primăria Piatra Neamţ, Fundaţia de Îngrijiri Comunitare Bucureşti, Fundaţia de Îngrijiri Comunitare din Piatra Neamţ şi Sindicatul Liber al Pensionarilor.

Proiectul a fost susţinut de Uniunea Europeană, sprijinul financiar nerambursabil avînd o valoare de 200 mii de euro. Finalul implementării acestei iniţiative venite în sprijinul persoanelor vârstnice defavorizate a fost transformat într-un moment de sărbătoare la restaurantul Hotelului Central, unde a fost organizată acţiunea de binefacere "Adoptaţi un bătrân!" la care, alături de autorităţi şi asistaţii centrului Crizantema, au fost invitaţi numeroşi oameni de afaceri, fondurile donate - circa 60 milioane de lei - urmând să fie folosite în sprijinul bătrânilor asistaţi. Această sumă ar putea creşte până la 80 milioane de lei, cu donaţia promisă de reprezentanţii BRD. O mână de ajutor întinsă bătrînilor în nevoie.

Durata de implementare a proiectului Centrul Social "Crizantema" a fost de 18 luni, adresându-se persoanelor în vârstă, singure, cu venituri mici, care au diverse afecţiuni ce le cauzează dependenţa şi izolarea la domiciliu, persoanelor care reprezintă cazuri sociale, aflate în situaţii disperate - singure, fără venituri, cu familii numeroase şi care nu se pot întreţine pentru că au dependenţe socio-medicale, persoanelor cu handicapuri fizice, paralizii sau scleroză în plăci, izolate la domiciliu în urma dependenţei de boală şi care nu sunt incluse în programe de ajutorare, precum şi altor cazuri sociale aflate în situaţii limită, pe care nu le pot rezolva singure.

Aş dori să salut astfel sprijinul oferit de conducerea Primăriei Piatra Neamţ, care a conştientizat ce înseamnă acest demers important pentru această categorie de oameni.

Sper ca iniţiativele de acest gen să se repete şi să vină în sprijinul celor în nevoie din ce in ce mai des.

Va mulţumesc!

    Horia Victor Toma - marcarea finalizării celei de-a doua etape a procesului recalculării pensiilor;

Domnul Horia Victor Toma:

Unul din cele mai mediatizate puncte ale Programului de Guvernare al Alianţei D.A. în campania electorală a anului 2004 a fost cel al recalculării pensiilor. Iată că acum, în iunie 2005, ne aflăm aproape de finalizarea celei de a doua etape a acestui program.

Apreciez, în acest sens, efortul depus în această perioadă de Ministerul Muncii, care a reuşit să finalizeze prima etapă a recalculării în luna martie 2005, conform planului stabilit şi, de asemenea, finalizarea celei de a doua etape în această lună. Este o muncă demnă de lăudat, având în vedere că actualul Guvern a reuşit să se ţină de cuvânt faţă de electorat şi, începând din luna iulie, mai mult de jumătate din populaţia pensionată până în anul 1990 îşi va primi pensia majorată.

Desfăşurarea eficientă şi rapidă a procesului de recalculare a pensiilor a presupus angajarea unui număr considerabil de persoane la Casa Naţională de Pensii, aproximativ 4.000, ceea ce înseamnă un număr de cinci ori mai mare faţă de personalul Casei de la începutul anului 2005. Cele 7.045 miliarde de lei acordate costurilor bugetare pentru recalcularea pensiilor, sumă estimată numai pentru anul 2005, reprezintă, de asemenea, un efort considrabil al actualului Guvern, cu atât mai mult cu cât aceste costuri se vor mări în viitor.

Apreciind, aşadar, că primele două etape ale proiectului au fost încheiate, îmi exprim convingerea că programul de recalculare a pensiilor va fi finalizat cu succes la sfârşitul anului 2005 şi pentru persoanele pensionate începând cu anul 1991 şi, astfel, să reprezinte o garanţie pentru populaţie că obiectivele exprimate de Alianţa D.A. în campania electorală a anului 2004 pot fi realizate cu succes de către actualul Guvern al României.

    Petru Tărniceru - referire la presiunile politice împotriva organelor locale ale PSD;

Domnul Petru Tărniceru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Au trecut 6 luni de la instalarea noii Puteri şi constatăm în continuare că se fac presiuni politice, materializate prin diverse forme, împotriva organelor locale ale PSD şi a oamenilor de afaceri simpatizanţi PSD. Anumite persoane cu funcţii politice din aşa-zisa Alianţă dau comenzi organelor judeţene şi centrale la anumite instituţii ale statului, pentru a regiza tot felul de "infracţiuni".

Mă întreb, domnilor de la guvernare, acesta este programul dumneavoastră? Aşa credeţi că trebuie să procedaţi? Acestea sunt promisiunile din campanie?

Sunteţi neputincioşi şi aţi ales cea mai murdară metodă şi, în stil mafiot, aţi trecut la reglare de conturi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

    Nini Săpunaru - aducerea la cunoştinţă a neseriozităţii moţiunii de cenzură depusă de PSD;

Domnul Nini Săpunaru:

Mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a vă aduce la cunoştinţă neseriozitatea moţiunii de cenzură depusă de PSD.

După 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989, moment care ar fi trebuit să marcheze trecerea într-o nouă etapă a politicii româneşti, iată că stilul adoptat de PSD, partid, până nu demult, aflat la guvernare, este în continuare unul neserios şi ipocrit. Acest fapt este demonstrat încă o dată prin textul moţiunii depus de acest partid.

Simpla lecturare a acestui document care, în viziunea PSD, este unul cu o înaltă încărcătură europeană şi democratică, creează o stare de revoltă, nu numai pentru un politician responsabil, dar şi pentru oricare cetăţean al României. În primul rând, moţiunea este îndreptată împotriva modului în care Guvernul Tăriceanu a ales să adopte un ansamblu de legi esenţiale pentru momentul actual al dezvoltării societăţii româneşti. Ţin să reamintesc semnatarilor moţiunii faptul că pe vremea "Guvernului de tristă amintire de la Cornu" a fost adoptată aceeaşi soluţie pentru promovarea unui pachet legislativ, ba, mai mult, la acea vreme PSD-ul nu a dat posibilitatea parlamentarilor să formuleze amendamente.

De asemenea, reprezentanţii PSD consideră că pachetul legislativ în discuţie nu ar avea legătură cu integrarea europeană. Nimic mai fals. Problematica justiţiei, reglementată cu această ocazie, este unul din punctele slabe ale României în procesul de integrare europeană, domeniu în care ţara noastră a obţinut "note slabe". De aceea, noile modificări sunt absolut necesare, mai ales în contextul în care PSD s-a jucat ani de zile cu soarta justiţiei, aducând-o într-o situaţie de criză.

În ceea ce priveşte problematica proprietăţii, este necesar ca o ţară care, în scurt timp, va face parte din marea familie europeană să soluţioneze în mod echitabil această rană a societăţii româneşti. Aceasta, în condiţiile în care, ani la rând, puterea pesedistă din România a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a putea tergiversa şi chiar uita aspectele legate de adevărata retrocedare a proprietăţilor către foştii deţinători. De altfel, mă aşteptam ca un partid ca PSD-ul, are se doreşte unul cu aspiraţii europene, să fie primul care să susţină un astfel de proiect legislativ şi nu să încerce prin toate mijloacele blocarea sa.

Prin documentul depus de către reprezentanţii PSD se aduc acuze grave la adresa Guvernului Tăriceanu: încălarea Constituţiei, totalitarism, încercarea de aservire a Parlamentului etc. Nimic mai neadevărat.

Reprezentanţii fostului partid de guvernământ, însă, aduc în discuţie o astfel de temă, având în vedere propria experienţă. Acestea au fost mijloacele politice pe care ei le-au folosit, iar logica lor politică nu poate concepe un alt mod de conducere a ţării, fără aceste "ingrediente". O dovadă în acest sens este faptul că, la un moment dat, în textul moţiunii se solicită primului ministru utilizarea pe scară largă a ordonanţelor de Guvern. Acest aşa-zis "sfat" nu poate să aibă la bază decât o puternică campanie de aservire a Legislativului de către Executiv, practicată de PSD în perioada 2000-2004.

Un alt aspect demn de semnalat este momentul expunerii acestei moţiuni, adică la exact 15 ani de când semnatarii acestui document, astăzi europeni convinşi, instaurau democraţia cu bâta, reuşind atunci aruncarea României într-un con de umbră, la mare distanţă de ceea ce numim Europa civilizată.

Faţă de aceste aspecte, îmi exprim întregul dezacord şi rog colegii de la PSD ca, pe viitor, să uite "experienţele" dobândite în timp, să conştientizeze momentul crucial în care se află ţara şi să pună umărul în mod constructiv la atingerea obiectivelor naţionale propuse.

    Mircea Dumitru Gheorghe Coşea - declaraţie politică: Compatibilizarea politicii sociale cu cerinţele integrării;

Domnul Mircea Dumitru Gheorghe Coşea:

Declaraţie politică: "Compatibilizarea politicii sociale cu cerinţele integrării".

Politica eocnomică a anului 2005 iese din monotonia anilor precedneţi prin o serie de elemente, nu numai cu caracter de noutate, dar şi de risc. 2005 este atât anul reformei fiscale liberale, al flotării libere a monedei naţionale, al liberalizării contului de capital, cât şi al începerii procesului de recalculare a pensiilor şi al creşterii de preţuri şi tarife. Este şi anul trecerii la leul greu şi al luării în calcul a procentelor de contribuţie la bugetul comunitar.

Noutăţile anului 2005 au fost deseori prezentate ca fiind expresia unei noi concepţii de guvernare, promovată de o alianţă politică bazată pe principiile liberalismului modern, caracterizat prin îmbinarea mecanismului pieţei libere cu un sistem activ de politici sociale. O astfel e prezentare este însă numai pe jumătate valabilă, deoarece nu se menţionează condiţiile în care a fost elaborată şi urmează să fie aplicată această nouă concepţie. Dacă aceste condiţii ar fi specificate, atunci s-ar putea ajunge la concluzia că noua concepţie de guvernare, înainte de a fi o rezultantă doctrinară, este o încercare pragmatică de a soluţiona gravele întârzieri pe care le avem în planul pregătirii economiei româneşti pentru aderare.

Astfel, ar fi bine să nu se uite stadiul relaţiei României cu Uniunea Europeană la preluarea mandatului de către noul Guvern. Este adevărat că negocierile erau încheiate, dar obligaţiile ce rămâneau de îndeplinit erau multe şi dificile. Mai mult, se acceptase o clauză de salvgardare extrem de periculoasă, ca şi angajamentul îndeplinirii, pe parcursul unui singur trimestru - până la data semnării tratatului de aderare -, a unor criterii de performanţă pe care România nu reuşise să le îndeplinească pe întreg parcursul celor patru ani anteriori.

Noutăţile anului 2005 trebuie, deci, să fie puse în legătură directă nu numai cu necesitatea îndeplinirii unor criterii esenţiale din punctul de vedere al compatibilităţii cu structurile Uniunii Europene, dar şi cu necesitatea unei extrem de rapide viteze de reacţie în îndeplinirea acestor criterii, fără de care pericolul decuplării de Bulgaria sau chiar al unei amânări a datei de integrare ar fi real. Integrarea este un proces reciproc, în sensul în care ţara candidată nu numai că respectă criteriile de compatibilitate cu Uniunea Europeană, dar şi în sensul în care aceste criterii de compatibilitate creează ţării candidate posibilitatea creşterii potenţialului de competiţie în relaţia cu Uniunea Europeană. În lipsa unei astfel de reciprocităţi, putem fi acceptaţi cu aplauze la 1 ianuarie 2007 de către Uniunea Europeană ca membru deplin, dar imediat după acest moment de euforie să înregistrăm o situaţie economică şi socială dramatică, atorată incapacităţii noastre de a face faţă unei concurenţe libere.

Se punea, deci, problema trecerii de la politica negocierilor pentru integrare la politica de integrare reală, ceea ce însemna crearea unor condiţii în care, după integrare, România să poată beneficia de avantajele intrării pe o piaţă liberă comunitară. Concepţia care era caracteristică precedentei guvernări se pare că nu avea şansa trecerii de la faza de politică de negociere la cea de politică de integrare, şi datorită rolului în care era înţeles rolul şi structura protecţiei sociale în ansamblul politicilor dezvoltării. Principala explicaţie a acestei situaţii nu trebuie căutată în principiile şi natura doctrinei social-democrate, ci în maniera specifică pe care fostul partid de guvernământ a înţeles aplicarea acestei doctrine.

Părerea mea este că protecţia socială a fost concepută în precedenta guvernare mai mult ca element al politicilor electorale decât al politicilor de guvernare economico-socială. În consecinţă, interesele electorale şi de clientelism politic au transformat protecţia socială dintr-un instrument cu caracter stimulativ, pe care Uniunea Europeană îl consideră specific cadrului mai larg al politicilor de dezvoltare prin coeziune economică şi socială, într-un instrument de tip egalitaristo-colectivist, care a condus, pe de o parte, la întărirea intervenţiei şi rolului statului în economie, iar, pe de altă parte, la pierderea interesului pentru dezvoltare al unei populaţiei devenită asistată în proporţie de peste 80%.

Într-o atare situaţie, nici simplul cetăţean şi nici agentul economic nu găseau motivaţia necesară trecerii la o altă fază a existenţei lor, caracterizată prin eforturi suplimentare de restructurare, iniţiativă particulară şi inovaţie. În acelaşi timp, deşi statul devenise finanţatorul, nu numai al cornului şi al laptelui cotidian, dar şi al consumurilor personale de utilităţi, nu putea să facă nimic altceva decât să ne asigure supravieţuirea, nicidecum dezvoltarea şi progresul în accepţiune europeană. Aceasta, deoarece, atunci când protecţia sociaă este o componentă a politicii electorale, se uită acele axiome economice prin care se statuează raportul de dependenţă directă dintre nivelul productivităţii şi nivelul veniturilor.

Noua guvernare a dorit ca, în cele câteva luni care au mai rămas până la 1 ianuarie 2007, să creeze condiţiile prielnice unui proces mai rapid şi mai amplu de restructurare, care să ridice gradul de competitivitate al economiei româneşti. Pentru aceasta, s-a considerat că o nouă politică fiscală ar putea mări gradul de acumulare internă de capital şi ar mări atractivitatea pentru capitalul străin. În gama măsurilor ce ar trebui să ducă la accelerarea ritmului restructurării se pot înscrie şi creşterile de preţuri şi tarife, ca şi flotarea mai liberă a leului.

Actuala concepţie guvernamentală înţelege protecţia socială în mod activ, în sensul construcţiei unui mediu economic favorizant acumulării de capital şi iniţiativei antreprenoriale, capabil nu numai să acorde protecţie prin crearea de noi locuri de muncă, dar şi prin stimularea interesului cetăţeanului de a ieşi de sub tutela statului. Întrebarea este dacă nu cumva protecţia socială va deveni o victimă colaterală a acestor măsuri şi politici.

Desigur, există acest risc. Există un risc al orizontului de timp şi un risc al orizontului de cunoaştere. Pe termen scurt, există riscul unor deprecieri ale sistemului precedent de protecţie socială, ce s-ar putea manifesta prin ieşirea unor importante categorii ale populaţiei asistate din zona protecţiei sociale. Pot fi generate nu numai nemulţumiri şi frustrări, dar şi dezechilibre în balanţa de venituri şi cheltuieli a populaţiei, cu consecinţe importante în planul consumului şi al puterii de cumpărare.

Orizontul cunoaşterii este apanajul guvernării. Specialiştii de nivel guvernamental (şi de la nivelul Băncii Naţionale) au o imensă responsabilitate, legată nu numai de necesitatea cunoaşterii permanente şi corecte a modului cum reacţionează economia reală, dar şi de necesitatea cunoaşterii perfecte a modului în care trebuie corelate, secvenţializate şi monitorizate diversele măsuri şi instrumente economice. Improvizaţia şi inspiraţia de moment (atât de dragă politicianului şi specialistului român) nu mai sunt permise, datorită multitudinii şi imprevizibilităţii apariţiei de efecte perverse, care pot compromite întreg ansamblul de politici economice.

Cred cu sinceritate că noua concepţie privind protecţia socială este cea corectă şi cea necesară României în pragul integrării europene, dar sper din tot sufletul că această nouă concepţie nu va însemna o scădere a gradului de protecţie socială, ci doar punerea ei pe baze mai solide şi mai echitabile.

    Viorel Oancea - despre lupta de denigrare a actualului Guvern;

Domnul Viorel Oancea:

"Sabotaj" - substantiv neutru; acţiune de împiedicare sau de frânare intenţionată a unei acţiuni sociale, politice, a unui proces de producţie. (Dicţionarul explicativ al limbii române.)

Lupta de denigrare a actualului Guvern continuă asiduu, susţinută din răsputeri de "lupii moralişti" social democraţi. Cu toţii s-au unit şi, profitând de situaţia jalnică din CFR - de ei creată, de altfel - încearcă să-şi creeze capital politic.

Uită, însă, că CFR-ul se află pe lista societăţilor monitorizate pentru că ei l-au plasat acolo, la fel ca şi Poşta Română, în urma înţelegerilor semnate cu Fondul Monetar Internaţional. Deci orice majorare de salariu contravine obligaţiilor asumate de Guvernul Năstase.

Tăcerea cu care liderii de sindicat au tratat anul trecut trecerea CFR pe lista de monitorizare ne face să credem că, în momentul de faţă, această grevă nu este altceva decât un "mic" aranjament al PSD. Doar, doar l-or da jos pe Tăriceanu, poate chiar pe Băsescu.

Domnii Adrian Năstase, Miron Mitrea şi alţii stau la pândă. O flacără de speranţă tot licăre pe undeva şi trebuie exploatată la maxim.

Aceleaşi probleme le avea CFR-ul şi anul trecut, când era păstorit de domnul Miron Mitrea. Se ştia încă de anul trecut că bugetul nu prevede măriri de salariu. Atunci nu s-a făcut grevă.

Protestele angajaţilor CFR aflaţi în grevă ar trebui să se îndrepte spre liderii de sindicat care, în momentul în care se hotăra sistemul de salarizare, au tăcut complici.

Toate acestea ne duc cu gândul la acţiuni concertate de stopare a cursului firesc al măsurilor ce trebuie luate în eficientizarea întregii societăţi româneşti, care se vrea europeană, ne duc cu gândul la acţiuni premeditate de sabotare a integrării României în structurile europene, doar de dragul de a câştiga câteva procente în plus în sondaje.

    Florin Iordache - scurt comentariu asupra performanţelor economice ale Guvernului Tăriceanu şi perspectiva integrării europene;

Domnul Florin Iordache:

Lucrările ultimului Consiliu European desfăşurat la Bruxelles s-au soldat cu un eşec, bugetul pentru perioada 2007-2013 fiind respins.

Acest eşec s-a datorat faptului că atât Anglia, cât şi Franţa au avut poziţii inflexibile faţă de modul de constituire al viitorului buget european.

Din nefericire pentru noi, performanţele economice înregistrate de România, în urma conducerii Guvernului Tăriceanu, nu sunt cele mai favorabile.

Este îngrijorător, mai ales că în toamnă urmează raportul Comisiei asupra României, un raport strict tehnic, dar cu implicaţii privind data intrării noastre în Uniunea Europeană.

O eventuală amânare nu poate fi imputată poporului român care a făcut toate eforturile pentru a fi compatibil cu statele europene, ci Guvernului Tăriceanu care nu reuşeşte, la şase luni de la învestire, să intre într-un ritm normal de lucru atât cu Parlamentul, cât şi cu ţara.

Nu trebuie uitate eforturile deosebite ale Guvernului Adrian Năstase, cel care a încheiat practic capitolele de negociere cu Uniunea Europeană, eforturi care nu au fost confirmate în acelaşi ritm şi cu aceeaşi calitate de Guvernul Tăriceanu.

    Vlad Gabriel Hogea - revenire asupra situaţiei Filialei Iaşi a PRM;

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Anunţăm, şi pe această cale, că am aflat care este unul din motivele pentru care Anghel Stanciu şi complicii săi refuză cu obstinaţie să predea arhiva, actele contabile şi inventarul mobil aparţinând PRM Iaşi: banii Filialei judeţene a partidului nostru au fost tocaţi de către membrii clanului Stanciu, iar acum aceşti indivizi încearcă să zădărnicească anchetarea, de către organele în drept, a infracţiunilor comise. Luni, 13 iunie 2005, PRM Iaşi a reuşit să recapete controlul asupra contului bancar deschis la Sucursala judeţeană a BRD. Am avut, însă, parte de o surpriză neplăcută: mai este disponibilă doar o sumă infimă - cca 1,1 milioane lei! De notat că, pe parcursul anului curent, nu au fost efectuate nici depuneri, nici retrageri din contul PRM Iaşi, ceea ce indică faptul că banii încasaţi din cotizaţii, donaţii, alocaţii bugetare, contribuţii ale parlamentarilor sau aleşilor locali ai partidului etc. erau, imediat, dirijaţi către destinaţii necunoscute.

În orice caz, aceste sume importante de bani (mai ales pentru un partid sărac, cum este al nostru) nu au ajuns niciodată acolo unde le era locul, adică în contul bancar al PRM Iaşi.

Solicităm instituţiilor statului să-şi facă datoria şi să intervină pentru predarea imediată, de către grupul Stanciu, a arhivei şi bunurilor PRM Iaşi către noua conducere a Filialei judeţene.

De asemenea, se impune declanşarea cercetărilor penale împotriva lui Anghel Stanciu şi a complicilor săi, pentru furt calificat şi delapidare.

    Cezar Florin Preda - intervenţie cu tema Profesorii din judeţul Buzău pleacă în concediu cu buzunarele goale;

Domnul Cezar Florin Preda:

"Profesorii din judeţul Buzău pleacă în concediu cu buzunarele goale"

După un an de activitate, în condiţii dintre cele mai vitrege, dascălii buzoieni au aflat zilele trecute că nu vor primi în avans, aşa cum prevede legea, banii pentru lunile iunie, iulie şi august.

În această situaţie, sunt aproape 5000 de cadre didactice pentru care autorităţile judeţene au cerut, fără succes până acum, sprijin la Guvern pentru alocarea sumei de 128 de miliarde de lei, necesară pentru plata acestui drept.

Potrivit Legii învăţământului, bugetele de venituri şi cheltuieli aferente cheltuielilor de personal au fost aprobate în 2004 în proporţii inegale, pe diferite perioade ale anului şcolar. Potrivit acestei repartizări, până pe 20 iunie, dascălii ar fi trebuit să primească, în avans, trei salarii.

Autorităţile buzoiene au mai solicitat Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului de Finanţe ca fondurile de pe trimestrul IV să fie alocate acum, tocmai pentru ca plata respectivă să poată fi făcută. Acum, depinde numai de cele două ministere dacă profesorii din judeţul Buzău îşi vor primi drepturile.

Prin această declaraţie politică doresc să trag un semnal de alarmă responsabililor şi factorilor de decizie din cadrul celor două ministere.

Consider că aceştia trebuie să găsească, în regim de urgenţă, o soluţie pentru ca toate cadrele să-şi primească drepturile.

După cum se ştie, această categorie profesională a fost una dintre victimele fostei guvernări. Salariile mici şi lipsa unor privilegii, normale într-o ţară civilizată, i-au plasat nepermis pe dascăli la limita de jos a societăţii.

A sosit momentul să facem ceva pentru ei, iar acest mic gest al guvernanţilor ar putea însemna o mare bucurie pentru mii de oameni care au dreptul la concediu după un an de muncă asiduă.

    Cornel Popa - despre asumarea răspunderii şi exerciţiul de imagine al PSD;

Domnul Cornel Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se pare că nici acum, în al doisprezecelea ceas, pesediştii nu se pot descotorosi de obiceiurile bine împământenite în mentalităţi, ce nu au cum să mai fie schimbate, şi nu înţeleg că azi politica nu se mai face cu ajutorul abuzurilor şi lozincilor defăimătoare.

După ce şi-au desfăşurat activităţile ce ţin de bucătăria interioară a partidului, de organizare şi reaşezare pe poziţii, ba chiar şi de schimbare a culorii reprezentative, PSD-ul şi-a ascuţit suliţele şi a ieşit din nou la atac împotriva actualului Guvern.

PSD-ul depune moţiunea de cenzură numită mai mult decât ostentativ "Dictatura şi incompetenţa Guvernului Tăriceanu împotriva integrării europene a României" în care nu ezită să considere "târg politic" ceea ce reprezintă reglementarea a două dintre componentele fundamentale în procesul de modernizare a României şi de construcţie a proiectului european.

Pachetul de legi depus de Guvernul Tăriceanu doreşte să-şi atingă principalele obiective în materie juridică, începând cu pedepsirea cazurilor de corupţie, mai ales a celor care au tangenţă cu sfera politicului şi a căror amplificare poate aduce pierderi enorme în procesul de aderare.

În ceea ce priveşte legile proprietăţii, acestea au ca principiu de bază restituirea integrală pe vechile amplasamente şi plata de despăgubiri fără vreo limită maximă. Asumarea răspunderii asupra acestui pachet de legi are o importanţă deosebită, iar Guvernul doreşte astfel să dea un răspuns în ceea ce priveşte angajamentele privind rezolvarea retrocedărilor şi să înlăture consecinţele unor nedreptăţi istorice care au supravieţuit dictaturii comuniste.

Gestul PSD-ului nu este decât un exerciţiu de imagine, un gest politicianist, fără nici o şansă de succes, ba, mai mult, este un gest ce reflectă opoziţia PSD-ului faţă de reforma în justiţie şi a proprietăţii şi de pregătirea României pentru integrarea în cadrul Uniunii Europene.

    Viorel Pupeză - declaraţie adresată ministrului agriculturii: Poate vă găsiţi timp şi pentru împlinirea nevoilor din agricultură;

Domnul Viorel Pupeză:

"Poate vă găsiţi timp şi pentru împlinirea nevoilor din agricultură". Declaraţia este adresată domnului Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.

Domnule ministru,

Promisiunile din campania electorală par să se dizolve sub lumina realităţilor instaurate de o guvernare prăbuşită sub greutatea nevoilor românilor.

Sunt multe motivele dezamăgirii populaţiei, sunt numeroase întrebările celor care nu găsesc logica măsurilor izvorâte, când la întâmplare, când parcă dintr-o rea-voinţă lipsită de morală.

Mă întreb care să fie raţiunile după care se conduce destinul agriculturii în România pentru că nu îmi dau seama dacă domneşte mai mult incompetenţa sau lipsa de interese. Să fie oare de vină managementul prost sau interesele unor grupări politice aservite, în defavoarea omului simplu? Parcă v-aţi unit forţele să găsiţi calea de distrugere a sectorului de procesare a laptelui şi, prin crearea programului "ASAL", sunteţi foarte aproape de reuşită. Sunt declaraţii oficiale venite de la direcţiile agricole care susţin că există o comandă pentru închiderea câtorva sute sau chiar mii de unităţi ce nu vor face decât să elimine competiţia şi să bulverseze sistemul în care există deja contracte negociate.

Ocupaţi cu fabricarea scenariilor de anihilare a competiţiei, aţi întârziat elaborarea programului de monitorizare a producţiilor de lapte la crescătorii de animale.

Înţelegem că e prioritară deservirea clientelei politice, însă era chiar aşa importantă încât să lăsaţi toate celelalte aspecte din agricultură nerezolvate? Fermierii încă nu ştiu, după 3 luni, că trebuie să îşi declare producţiile în realitate sau că trebuie să ţină evidenţe stricte privind valorificarea acestora. Am fost acuzaţi că nu informăm destul populaţia despre măsurile necesare integrării în Uniunea Europeană, dar dumneavoastră nu faceţi absolut nimic în această direcţie, ca să nu mai vorbim că momentul aderării bate la uşă.

Şi, dacă tot vorbeam despre promisiuni, încă răsună în mintea alegătorilor înălţătorul proiect de susţinere a fermierilor prin acordarea de 15 mii de euro celor care vor să îşi facă ferme, proiect, repet, înălţător, care, vorba lui nenea Iancu, "este sublim dar lipseşte cu desăvârşire". Totuşi, observăm singura nouă formă de susţinere aplicată în domeniu, cea a "Cuponiadei II", măsură de care majoritatea ţăranilor se ruşinează, fiind inutilă faţă de nevoile reale ale înfiinţării culturilor agricole.

În doar 6 luni aţi reuşit, pe lângă performanţele mai sus amintite, şi scăderea interesului crescătorilor de animale, riscând astfel să nu acoperiţi cotele negociate cu Uniunea Europeană. Dar ce mai contează aceste amănunte?

V-aţi atins scopul suprem, aţi reuşit plantarea oamenilor dumneavoastră în înalte posturi de conducere fără a mai testa profesionalismul lor, din moment ce au culoarea politică potrivită. Acum că aţi reuşit crearea tuturor posturilor pentru clientela politică, care înţelegem că trebuia "răsplătită", poate vă găsiţi timp şi pentru împlinirea nevoilor din agricultură, domeniu pentru care sunteţi plătiţi.

O mare pacoste aţi pus pe capul ţăranului român care şi-a pierdut şi puţinele drepturi pe care le avea, mulţi dintre ei văzând în asta o răzbunare faţă de opţiunile lor politice. Cu ce îi veţi mai convinge de bunele intenţii dacă le-aţi tăiat toate subvenţiile fără a reuşi să le oferiţi o alternativă?

Aţi pus deja în pericol aderarea şi e foarte probabil să ieşiţi curând de pe scena politică românească, lăsând o pată neagră pe istoria unei ţări căreia i-aţi spulberat drumul spre Europa.

Gândurile expuse nu aparţin numai membrilor PSD, ci sunt gânduri ale majorităţii agricultorilor, mulţi dintre ei regretând încrederea pe care v-au acordat-o.

E un semnal de alarmă pe care dacă nu îl luaţi în serios, dincolo de faptul că vă puneţi în pericol existenţa politică, va duce la dezastru societatea românească, oprindu-i evoluţia.

Chiar nu vă pasă?

    Ioan Aurel Rus - declaraţie Chemare pentru combaterea terorismului şi apărarea omenirii;

Domnul Ioan Aurel Rus:

"Chemare pentru combaterea terorismului şi apărarea omenirii"

Conferinţa Internaţională "Contra Terorismului, pentru adevăr şi justiţie" a întrunit în zilele de 2, 3 şi 4 iunie 2005 la Havana, în Cuba, 681 de participanţi provenind din 67 de ţări, cele mai multe din America Latină, chemate la promovarea mişcării contra terorismului, denunţarea şi condamnarea terorii instaurate de răufăcătorii planetei.

Mărturiile emoţionante ale victimelor şi familiilor, precum şi rapoartele documentate ale unor jurişti recunoscuţi, oameni de stat, ziarişti, economişti şi alţi intelectuali angajaţi în apărarea drepturilor omului au reliefat şi reconstruit structura terorismului implementat în Conul Sud, america Centrală şi Caraibe.

Din materialele dezbătute se desprinde ideea clară că nu se poate trece cu vederea legăturile dovedite cu probe şi documente ale teroriştilor internaţionali cu Casa Albă, Departamentul de Stat şi serviciile de spionaj nord americane. Nu poate fi uitat rezultatul atroce al operaţiunii Condor, acea internaţională a terorii, cum o califică laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Adolfo Perez Esquivel, dar nici războiul murdar din America Centrală şi Caraibe.

Este imperios necesar să fie dezvăluită esenţa teroristă, iar Cuba acuză dinastia Bush de legături cu mafia de la Miami şi consideră că acestea aduc ofensă memoriei victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001 şi a celor căzuţi în numele unui faraudulos război contra terorismului. Opinia publică din Statele Unite care s-a mobilizat contra nazi-fascismului şi a contribuit decisiv la terminarea războiului din Vietnam, care a sprijinit lupta pentru drepturi civile şi întoarcerea în Cuba a copilului Elian Gonzalez trebuie să fie informată prin toate mijloacele despre caracterul criminal al guvernului său.

În continuare, Cuba spune că impunitatea teroriştilor nu mai poate continua. Nici o crimă nu poate rămâne nepedepsită şi cei prezenţi la reuniune au decis înfiinţarea unui Tribunal Emisferic "Contra terorismului şi în apărarea omenirii", format din jurişti de prestigiu, intelectuali şi luptători pentru drepturile omului.

Lucrările acestui tribunal se vor organiza prin patru comisii: Comisia de Recopilare a mărturiilor şi probelor documentate; Comisia de cercetare şi analiză; Comisia tehnico-juridică şi Comisia de informare şi difuzare.

Angajamentul asumat de cei prezenţi la lucrările Conferinţei Internaţionale de la Havana în lupta contra terorismului şi apărarea omenirii vine ca un mesaj transmis popoarelor şi cere acestora să li se alăture.

În lupta pentru combaterea terorismului, indiferent din ce parte a lumii ar veni, Partidul România Mare se angajează să apere valorile etice şi demnitatea naţională în faţa forţei brute şi a terorii şi să impună în drepturi justiţia. Toate glasurile trebuie să se ridice împotriva crimei. Denunţarea va continua până ce asasinii vor fi judecaţi şi condamnaţi. Tăcerea convine numai teroriştilor şi protectorilor lor. A se vedea cazul răpirii ziariştilor români. Nu vom avea odihnă până când adevărul nu-şi va face loc. Acum când omenirii îi este sete de justiţie, Partidul Popular România Mare susţine toate mişcările pentru apărarea vieţii, a demnităţii şi drepturilor omului.

    Mihaela Adriana Rusu - declaraţie politică cu titlul ANRGN, repetentă la operaţii aritmetice.

Domnul Mihaela Adriana Rusu:

"ANRGN, repetentă la operaţii aritmetice"

Guvernul are grijă să strice vacanţa de vară a românilor, anunţând majorări importante de preţuri şi tarife la utilităţi. Deşi, iniţial, Guvernul vorbea de o scumpire a gazelor naturale de aproximativ 5-6% de la 1 iulie, anunţul făcut de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor naturale a luat pe toată lumea prin surprindere - majorarea este de 10,2%.

Ca de obicei, explicaţiile sunt lăsate în coadă de peşte, oficialii se spală pe mâini cu explicaţii de genul: "Preţul gazelor naturale va creşte la 1 iulie în medie cu 10,2% ca urmare a obligaţiilor asumate prin acordul negociat cu Fondul Monetar Internaţional şi a majorării preţului gazelor din import în prima parte a anului". Scumpirea va afecta, ca de fiecare dată, populaţia care va avea de plătit facturi mai mari la întreţinere.

Noua măsură va avea ca efect desfiinţarea multor locuri de muncă în industrie şi în special în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, care nu vor putea să-şi păstreze piaţa din cauza scumpirilor. Agricultura, industria alimentară, industria chimică, transporturi şi metalurgia sunt puternic afectate de scumpiri. La fel este afectată şi populaţia datorită regăsirii acestor majorări în preţul produsului. Mai mult, scumpirile ce vor avea loc de la 1 iulie vor îngreuna şi mai mult situaţia financiară a furnizorilor de utilităţi, pentru că rata de încasare a facturilor va cunoaşte din nou o curbă descendentă.

Nu este posibil ca, într-o economie funcţională, preţul gazelor naturale să se modifice de la 1 ianuarie cu 5%, apoi de la 1 aprilie cu 20%, urmând ca, de la 1 iulie, modificarea să fie ajustată iar cu 10,2%, deci, în decurs de 6 luni, majorările să ajungă la 35,2%. Acelaşi lucru se întâmplă şi la energia electrică, modificându-se de la 1 ianuarie cu 4,6%, de la 1 aprilie cu 6,8%, urmând ca, de la 1 iulie, majorarea în plus să fie de 5%, deci pe 6 luni, 16,4%.

Preşedintele ANRGN, convocat la premierul Tăriceanu a promis şi a realizat recalcularea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea abonamentului, stabilind noile tarife valabile de la 1 iunie a.c., evident, "greşind în plus".

Astfel, pentru grupa I de consumatori casnici, cei mai numeroşi, conform tarifului cu abonament, suma ce trebuia plătită (fără TVA) pe un an de zile la un consum de 2400 mc este de 13.182.396 lei (4808,29 - 2400 mc + 4500 - 365 de zile), însă conform noilor tarife la acelaşi consum va plăti 15.246.379 lei (6.352,658 - 2400) adică cu 2.063.983 lei în plus, respectiv cu 15,65% mai mult decât tariful cu abonament. Dacă adăugăm şi TVA suportat de populaţie, diferenţa în plus se ridică la 2.456.140 lei, tariful corect calculat printr-o simplă operaţie aritmetică este de 5.492.665 lei/1000 mc (13.182.396 împărţit la 2400). De ce? Ale cui interese sunt în joc? Evident ale noilor investitori şi bineînţeles şi a Guvernului care mai încasează în plus 392.157 lei c/v TVA (2.063.983 ori 19%).

Decât aşa, mai bine cu abonament! Ne reamintim sloganul preşedintelui: "Să trăiţi bine!" Cineva ar trebui să-şi dea demisia de onoare!!!

Iarna la bloc cu 28% mai scumpă! Românii care locuiesc la bloc vor avea parte de noi surprize atunci când administratorul va afişa la avizier lista de întreţinere pentru luna iulie.

Autorităţile ne-au mai pregătit o scumpire: Cea a gigacaloriei. Adevărata lovitură va veni în toamnă, când locuitorii vor fi obligaţi să suporte o altă majorare a preţului gigacaloriei, dată de eliminarea unei bune părţi din subvenţia pentru căldură. În acest fel, întreţinerea va creşte, numai pentru apă caldă şi căldură, cu cel puţin 20%.

Dacă în luna decembrie a anului trecut, întreţinerea unui apartament cu 3 camere, locuit de 3 persoane, era de 2.900.000 lei, aceeaşi locuinţă va figura la iarnă cu 3.700.000 lei. O creştere cu 28% în 12 luni!

Populaţia plăteşte acum 896.000 lei gigacaloria, în timp ce preţul ei real este de 1.560.000 lei. Diferenţa este acoperită dintr-o subvenţie de 700.000 lei. Din acest an, statul a redus subvenţia cu 33%, iar de la anul cu încă 33%. Pentru a menţine preţul actual, subvenţia trebuia preluată de bugetele locale.

În majoritatea oraşelor mari nu au fost găsite fonduri pentru acoperirea acestor sume. Astfel, diferenţa de subvenţie va ajunge pe factura fiecărei asociaţii de proprietari.

Dacă ţinem cont de majorarea tarifului gigacaloriei, de la 1 iulie, cu 9%, dar şi de lipsa fondurilor de la bugetul local pentru acoperirea diferenţei de subvenţie, majorările vor fi cu cel puţin 20% a facturilor.

La prima estimare, dacă în iulie sau august, pentru 3 camere întreţinerea va ajunge la 1.875.000 lei, în decembrie aceasta va urca la peste 3.700.000 lei.

Pentru a-şi plăti cheltuielile de bloc, românii vor trebui să îşi dea tot salariul şi vor trebui să asculte de domnul prim-ministru Tăriceanu, atunci când, o dată cu introducerea codului fiscal, i-a îndemnat pe români să aibă mai multe locuri de muncă, dar mulţi dintre ei nu reuşesc să fie angajaţi la o societate economică.

     

- Pauză -

 
  Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.  

(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor Viorel Ponta şi Titu Nicolae Gheorghiof, secretari.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Vă anunţ că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 246. Sunt absenţi 85, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 15.

Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint Informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Cameră şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente:

1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială;pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Comisia Comunităţilor Europene care modifică Acordurile Anuale de Finanţare 2000, 2001, 2002, 2003 şi Acordul Multianual de Finanţare, semnat la Bruxelles şi, respectiv, la Bucureşti la 24 decembrie 2004, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 28 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de securitate între Guvernul României şi Guvernul Republicii Italiene privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2005, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 28 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

4. Proiectul de Lege pentru modificarea lit.i) a alin.(1) al art.45 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; entru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 28 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

5. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.481/2004 privind protecţia civilă, iniţiată de domnii senatori Gheorghe Funar, Verginia Vedinaş, Ilie Ilaşcu, Petru Stan, Dan Claudiu Tănăsescu, Valentin Dinescu, membri ai Grupului parlamentar al P.R.M.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 28 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

6. Propunerea legislativă privind organizarea oficiilor locale de specialitate, iniţiată de domnii deputaţi Dan Ştefan Motreanu, Relu Fenechiu, membri ai Grupului parlamentar al P.N.L.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 28 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, adoptat de Senat în şedinţa din data de 9 iunie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru sănătate şi familie;entru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi,Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, adoptat de Senat în şedinţa din data de 9 iunie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond,Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

9. Proiectul de Lege privind stimularea investiţiilor în agricultură, adoptat de Senat în şedinţa din data de 9 iunie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci,Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

10. Reexaminareaprevederilor art.I pct.2dinLegea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu referire la art.13 alin.(1) lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.235 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.462 din 31 mai 2005.

Cu această lege a fost sesizată, în vederea reexaminării, în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

11. Proiectul de Lege privind ratificarea Protocolului Adiţional la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a ţine cont de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia şi Republicii Slovace la Uniunea Europeană, semnat la Bruxelles la 4 mai 2005, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică externă; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

12. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut între România şi Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională, privind Proiectul de reducere a poluării la Termocentrala Turceni, semnat la Bucureşti la 31 martie 2005, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci;pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.52/2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005, pentru finanţarea Proiectului de restructurare a transporturilor, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci;pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

14. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă;pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

15. Propunerea legislativă pentru completarea art.40 din Legea nr.41/1994, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, iniţiată de doamna deputat Monica Iacob-Ridzi, doamna deputat Anca Boagiu, domnii deputaţi Cristian Rădulescu, Constantin Traian Igaş, Laurenţiu Mironescu, membri ai Grupului parlamentar al P.D., doamna deputat Raluca Turcan, domnul deputat Dan Ştefan Motreanu, membri ai Grupului parlamentar al P.N.L.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii:în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă;pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc în bănci! Fac lectura aceasta nu pentru mine, ci pentru dumneavoastră!

16. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, adoptat de Senat în şedinţa din 13 iunie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

Procedură de urgenţă.

17. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, adoptat de Senat în şedinţa din data de 13 iunie 2005.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art. 108 din Regulament, textul va fi dezbătut în procedură de urgenţă.

18. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2005 pentru completarea art. 10 din Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, adoptat de Senat în şedinţa din data de 13 iunie.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 23 iunie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

Procedură de urgenţă.

19. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată, adoptat în Senat în şedinţa din data de 13 iunie 2005.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize: Comisia pentru industrii şi servicii.

Termen de depunere a raportului: 6 septembrie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

20. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iniţiată de domnii deputaţi Ion Dumitru şi Filip Georgescu, membri ai Grupului parlamentar al PSD, respinsă de Senat în şedinţa din data de 13 iunie 2005.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize: Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice;

Termen de depunere a raportului: 6 septembrie 2005.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

21. Propunerea legislativă privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, elaborată de Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, iniţiată de domnul deputat Titu Nicolae Gheorghiof.

Amendamentele se depun la Comisia specială a Camerei şi Senatului, pentru elaborarea propunerii legislative privind statutul deputaţilor şi senatorilor, până la data de 30 iunie 2005.

Stimaţi colegi, voi insista asupra ultimului anunţ. Cred că aici este vorba de un interes evident. De 12 ani, aproape, nu am reuşit să elaborăm o lege privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Acum avem un proiect realizat de Comisia comună. Domnul deputat Gheorghiof a înaintat acest text celor două birouri. Avem, repet, un text bun, pe care se poate lucra, dar vă rog să vă uitaţi cu atenţie, până în 30 iunie se mai pot depune amendamente şi cred că este în interesul tuturor să avem o lege solidă, care să reglementeze toate zonele de interes, să elimine ambiguităţile şi, de aceea, vă rog şi insist să acordaţi atenţie acestui text. Termenul de depunere pentru amendamente, încă o dată, 30 iunie.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:  

Vă informez că vă puteţi exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi:

  1. Legea pentru ratificarea acordului de sediu între Guvernul României şi Biroul coordonatorului Special al pactului de stabilitate pentru Europa de sud-est, semnat la Bucureşti la 16 iulie 2003;
  2. Legea privind punerea în aplicare a unor sancţiuni internaţionale;
  3. Legea pentru ratificarea acordului cu privire la privilegiile şi imunităţile Curţii Penale Internaţionale, adoptat la New York la 9 septembrie 2002.
Video in format Flash/IOS Aprobarea componenţei comisiei de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite la proiectul de lege privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din nordul Moldovei ca obiectiv de interes naţional.  

De asemenea, vreau să supun aprobării dumneavoastră componenţa unei comisii de mediere. Este vorba de deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la proiectul de lege privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din nordul Moldovei ca obiectiv de interes naţional: Gabriela Creţu - PSD, Sorin Dan Mihalache - PSD, Radu Podgorean - PSD, Emilian Valentin Frâncu - PNL, Adrian Mihai Mălaimare - PNL, Cosmin Gabriel Pop - PD, Dumitru Avram - PRM.

Dacă sunt observaţii?

Dacă nu, supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (retrimis comisiei).  

Trecem acum la desfăşurarea propriu-zisă a şedinţei noastre. Aş vrea să vă propun să fiţi de acord cu o modificare, de fapt, o rectificare în ordinea de zi de astăzi. Noi am convenit, la Biroul permanent, ca în şedinţa de astăzi dezbaterea textelor legislative să înceapă cu proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Este vorba de o procedură de urgenţă. Am convenit asupra acestui lucru, însă, din păcate, această decizie a Biroului permanent nu a fost preluată în noul proiect al ordinii de zi. Deci, este mai curând o rectificare şi vă rog să începem cu acest proiect de lege.

Vă propun ca, după aceea, la ora 11, să acordăm voturile finale şi, de asemenea, după voturile finale să desfăşurăm procedura de vot referitoare la solicitarea Grupului parlamentar al PRM de retragere, de revocare, de fapt, a vicepreşedintelui desemnat de acest grup parlamentar.

Ştiu că mai era o chestiune de procedură în legătură cu punctul 3. Domnule Nicolăescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, era o problemă de procedură. Am discutat-o şi cu preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, domnul Tănăsescu, în sensul în care, la codul de procedură fiscală, după o deplasare la Bruxelles a unor înalţi demnitari din Ministerul Finanţelor Publice, s-a ajuns la concluzia că, în textul final, ar mai trebui aduse câteva corecturi, drept pentru care voiam să vă propunem retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege. Comisia, în şedinţa sa de astăzi, să facă analiză şi raport suplimentar şi, în şedinţa de plen, de joi dimineaţă, să dăm votul pentru acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Cred că este o solicitare care poate fi acceptată.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.  

Vă mulţumesc şi trecem deci la dezbaterea proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Suntem în procedură de urgenţă.

Invit Biroul Comisiei juridice să facă propunerile regulamentare.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Propun 15 minute total şi trei minute de fiecare intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Dacă sunt observaţii?

Dacă nu, supun votului aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate. Cu unanimitate de voturi, propunerile au fost acceptate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, doamna Georgeta Ionescu, secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În practica parlamentară au fost adoptate, de regulă, legi de abilitare, înainte de încheierea sesiunilor parlamentare ordinare, Guvernul fiind împuternicit să emită ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare în domenii limitativ prevăzute de actul normativ, domenii care nu fac obiectul legilor ordinare, stabilite de art. 73 din Constituţia României, republicată.

Potrivit art. 115 alin. 2 din Constituţia României, republicată, legea de abilitare stabileşte, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţele.

Prin proiectul de lege alăturat se stabilesc următoarele domenii în care Guvernul va putea emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, în lunile iulie şi august 2005: domeniul buget finanţe, transporturi, construcţii şi turism, agricultură, sănătate, muncă şi solidaritate socială, educaţie şi cultură, apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, administraţie publică.

Guvernul a elaborat acest proiect de lege prin care, la propunerea ministerelor interesate, se solicită Parlamentului abilitarea prin legiferare prin ordonanţă, pe perioada menţionată. Guvernul este, de asemenea, de acord cu amendamentele propuse la Comisia juridică din Camera Deputaţilor, de introducere a noi capitole.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, mai doreşte cineva să ia cuvântul? Da, vă rog, domul deputat Cristian Dumitrescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Doresc, în primul rând, să spun că noi, Grupul parlamentar al PSD, suntem de acord, în principiu, cu o lege de abilitare. Este o prevedere constituţională şi considerăm că, în limitele legii, această procedură de mandatare a Guvernului de a emite ordonanţe în perioada de vacanţă este corect.

Principiile de la care pornim sunt, însă, următoarele: în primul rând, extinderea acestei abilitări a Guvernului trebuie să fie corect şi precis circumscrisă unui ansamblu de obligaţii pe care le are Guvernul şi pe care trebuie să şi le îndeplinească într-o perioadă în care legislativul se află în vacanţă; în al doilea rând avem obligaţia să precizăm, în prezentarea proiectului de lege, a domeniilor şi a actelor normative care urmează a fi propuse spre a fi elaborate de Guvern în această perioadă şi să urmărim cu foarte mare atenţie două lucruri, să nu extindem foarte mult aria acestei delegări legislative dincolo de nevoile clare, concrete şi bine precizate ale Guvernului. Un alt argument este acela ca niciodată atunci când abilităm Guvernul de a emite ordonanţe în perioada de vacanţă să nu se întâmple să încalce o prevedere constituţională fundamentală potrivit căreia această abilitare nu trebuie să intre în domeniul legilor organice.

Contextul general în care este prezentată această lege este, însă, următorul: la şase luni de la învestirea Guvernului Tăriceanu, în toată această perioadă am constatat o lipsă foarte mare de proiecte legislative. Adică iniţiativa guvernamentală a fost foarte, foarte scăzută.

Ne confruntăm cu un alt aspect al vieţii noastre parlamentare. Suntem într-o procedură specială, de asumare a răspunderii pe un pachet de 17 legi, deci 17 legi pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea. Acest lucru înseamnă că s-au scos din dezbaterea parlamentară legi extrem de importante, un număr de 17 legi. Dacă adăugăm la inactivitatea Guvernului în a promova proiecte de legi la această introducere a asumării răspunderii pentru un număr important de legi şi având în vedere numărul mare de domenii în care solicită Guvernul abilitare pentru a emite ordonanţe, putem să tragem următoarea concluzie, la care se adaugă, înainte de a trece la concluzie, faptul că deja se vehiculează ideea că, din toamnă, din nou, Guvernul vrea să-şi asume răspunderea, se desprinde clar o anumită tendinţă: o tendinţă clară de eludare a activităţii legislative de către Guvernul prin proceduri, este adevărat, constituţionale, dar de care se foloseşte în mod abuziv.

Este un abuz, cum se spune, de drept. Este un abuz pe care îl acordă Constituţia de a folosi în cazuri excepţionale şi bine precizate de lege aceste modalităţi. Din această perspectivă, proiectul actual este foarte stufos, foarte dezvoltat, mai mult decât atât sunt domenii clare, pe care o să le precizăm la momentul respectiv, în care se încalcă domeniul constituţional al legilor organice şi, de asemenea, încă o anomalie care s-a întâmplat foarte rar, sau niciodată până acum în Parlamentul României, legea de abilitare a Guvernului, care este cenzurată prin votul nostru, deci noi urmărim, prin dezbaterea noastră, să asigurăm limita corectă a domeniului de legiferare, de data aceasta a fost îmbogăţită cu peste 17 amendamente, deci domenii de legiferare de către un parlamentar, în condiţiile în care eu întreb cum poate, un parlamentar, prin amendament, fără să aibă cunoştinţă de ceea ce este politica precisă a Guvernului în domeniul legiferării, să propună o serie de capitole, aşa cum vom arăta, sau domenii care sunt de mare amploare şi nu ştim dacă Guvernul doreşte sau nu doreşte să facă acest lucru, decât este o voinţă parlamentară.

Ţinând cont însă, de toate aceste aspecte, deci în primul rând de faptul că este vorba despre o lege obligatorie şi pe care o respectăm, vom cenzura prin votul nostru, acolo unde vom considera că este necesar şi vom cere explicaţii şi, bineînţeles, nu vom fi de acord sub nici o formă să încălcăm domeniul legilor constituţionale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt comentarii?

Un singur reprezentant al grupului. Deci este vorba de procedură de urgenţă, de reprezentanţii grupurilor. Vă rog.

vă rog, domnul deputat Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Popa:

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se datorează, în principal, a două obiecţiuni cu referire a ceea ce spunea antevorbitorul meu. În primul rând, că nu poate fi catalogată procedura abilitării Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada cât legislativul nu poate normativiza în mod primar ca un abuz de drept. Abuzul de drept are, clar, o altă definire.

Nu pot fi de acord, de asemenea, cu antevorbitorul meu, precum că legislativul trebuie să stabilească domeniile şi actele normative care urmează să fie adoptate de Guvern pe perioada delegării legislative.

Parlamentul stabileşte doar domeniile, domnule Dumitrescu, nu şi actele normative care urmează să fie adoptate.

Sigur, delegarea legislativă este o practică europeană şi se încadrează în prevederile constituţionale.

Este adevărat, în ultimii 15 ani, de fiecare dată, executivul, din nefericire, forţează nota vizavi de această delegare legislativă. Dar, acest lucru, pentru numele lui Dumnezeu, trebuia să-l rezolvaţi prin Constituţie şi nu de facto atunci când se dezbate legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe.

Aşadar, cred că este o practică normală, firească, să se legifereze şi, o ultimă referire, şi cu aceasta închei, evident că legislativul va putea să ia în tărbacă nu numai la pornire, la plecare, deci în momentul când stabilim domeniul legilor organice, dar vom putea şi ulterior controla activitatea executivului de aşa natură încât vom putea penaliza situaţiile de exces, eventual de normativizare a unor domenii care pot fi de apanajul legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Având experienţa mai multor legi de abilitare, vin în faţa domniilor voastre pentru a contabiliza plusurile şi minusurile acestei legi ce vă este propusă.

Există un plus faţă de toate celelalte. Deşi constituţional se vorbeşte de domenii de reglementare pentru această delegare legislativă, de data aceasta, spre deosebire de toate celelalte legi anterioare, se merge până la amănuntul multora dintre actele normative ce suportă modificări în aceste domenii. Şi eu spun că este bine. Ştim ce se urmăreşte, ştim ce să facem, putem cenzura care dintre aceste acte normative sunt de domeniul legilor organice şi să votăm în consecinţă. Avem un plus.

Există, însă, o problemă pe care domnul deputat Ştirbeţ numai a enunţat-o, dar care este foarte complexă. Noi dăm o delegare legislativă Guvernului care doreşte, este voinţa sa politică de a emite acte normative în timpul perioadei vacanţei parlamentare. Putem noi să aducem amendamente în sensul de a complini a ceea ce Guvernul a propus? Punctul meu de vedere este că nu. Delegarea legislativă este permisivă şi, în aceste condiţii, putem să-i permitem Guvernului să emită în domeniile pe care le-a propus, sau putem să-i restrângem aceste domenii. Dar, delegarea nu este o obligaţie şi, în aceste condiţii, nu putem să-i dăm Guvernului ceea ce nu a cerut. În aceste condiţii, toate amendamentele de completare, poate utile şi poate legate de textele care sunt propuse, sunt nule şi neavenite constituţional. Nu putem să extindem ceea ce Guvernul a cerut.

Din acest punct de vedere votul nostru va fi nuanţat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi, punctul de vedere al comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Consiliul legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Potrivit art. 75 din Constituţia României, competenţa decizională în cazul acestui proiect de lege revine Camerei Deputaţilor. Prin proiectul de lege se abilitează Guvernul de a emite, pe perioada vacanţei parlamentare, ordonanţe care nu fac obiectul legilor organice, potrivit art. 115 alin. 1 din Constituţia României, republicată. În conformitate cu prevederile art. 60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat proiectul de lege menţionat mai sus în şedinţa din 15 iunie 2005. După dezbateri, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să se supună spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, cu amendamentele admise, care sunt redate în Anexa nr. 1 la prezentul raport.

Amendamentele respinse sunt redate în Anexa nr. 2.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Proiectul de lege este un proiect de lege ordinar.

Vă propun să începem dezbaterea. În ceea ce priveşte titlul legii.

Nu sunt amendamente din partea comisiei. Supun votului titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Stimaţi colegi, vă rog să luaţi loc în bănci şi vă rog să urmăriţi votul.

Art. 1, este o corectare de punctuaţie pe care a făcut-o cu înţelepciune comisia. Supun votului dumneavoastră art. 1 în varianta comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

(adresându-se Grupului parlamentar al PRM). Iertaţi-mă. Abţineri, da?

Vă rog să număraţi voturile împotrivă.

Vă rog să observaţi o propunere din partea comisiei, la pct.3 din raport, introducerea unui text nou.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere a comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Iertaţi-mă, voturi împotrivă? 19 voturi împotrivă.

Cu majoritate de voturi, această propunere a comisiei a fost aprobată.

În ceea ce priveşte punctul I, vă rog să observaţi modificările propuse de comisie. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră pct. I, care devine II, cu titlul "Economie, buget, finanţe". Observaţii?

Da, domnul deputat Cristian Dumitrescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aici, la acest capitol, "Economie, buget, finanţe" avem, paradoxal şi pentru prima oară în opinia mea în Parlamentul României, 3 amendamente. Amendamente care angajează în mod precis Guvernul României pentru efectuarea unor plăţi - mari, mici - dar presupun destul de importante. Aceste amendamente nu sunt ale Guvernului, sunt amendamentele unui coleg al nostru, domnul deputat Ştirbeţ. Şi am să vă dau numai un exemplu după poziţia 4, poziţia 5: "Reglementări privind rambursarea ratelor de capital pentru cota parte din creditul acordat de Guvernul SUA în baza Legii publice nr.480 din 1992 pentru achiziţionarea de bumbac - fibre din SUA". Daţi-mi voie să am cel puţin nevoie din partea executivului, ca pentru aceste trei amendamente, noi ştim că o condiţie fundamentală a unui amendament sau a unui proiect de lege este ca să aibă avizul Guvernului, mai ales atunci, în situaţia în care se face într-un fel atingere bugetului, deci este vorba de o finanţare. Aici sunt angajamente precise, importante şi masive şi vrem să ştim dacă Guvernul, pentru că am tot respectul pentru domnul deputat Ştirbeţ, se poate şi vrea să se angajeze pentru a rezolva aceste probleme, în care caz vom decide prin vot, dacă putem fi de acord ca angajamente guvernamentale să poată fi luate prin propuneri de amendamente a unui deputat. În principiu, se poate. Dar cu condiţia, din partea Guvernului, dacă aceste angajamente, într-adevăr, se doreşte a fi susţinute la plată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Da. Vă rog, domnule deputat Ştirbeţ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să lămuresc problema amendamentelor care s-au făcut la prezentul proiect de lege. În primul rând, cred că este o discuţie prin care se încearcă să nu se recunoască realitatea. Acest proiect de lege a fost înaintat Senatului ca primă Cameră sesizată, încă din 19 mai. Parte din reglementări, propuse de Guvern, au fost modificate în Senat şi noi am dezbătut forma aprobată de Senat în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei.

Ca urmare, parte din amendamente au fost preluate din cele făcute iniţial de Guvern. Cele care nu au fost făcute iniţial de guvern, evident că le-am făcut, nu din proprie iniţiativă, ci la sugestia şi după discuţia cu ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul şi cu ministerele implicate, având, evident, în vedere, nevoia stringentă de a reglementa în perioada vacanţei parlamentare. Deci, chiar la discuţiile din comisie a participat reprezentantul Guvernului, care a susţinut şi el aceste amendamente.

În fapt, nu este vorba de amendamente susţinute numai de un deputat, este vorba de colaborarea cu Guvernul şi preluarea acestor amendamente pentru a respecta procedura legală de amendare a proiectelor în comisie. Şi domnul coleg Dumitrescu se face că nu înţelege această procedură, dar cred că s-a practicat în toată perioada 2000-2004 şi nu cred că în aceeaşi perioadă s-a respins vreunul din amendamentele făcute chiar şi în această situaţie. Deci, cred că este cazul să adoptăm acest proiect de lege în forma care s-a prezentat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Da. Domnul deputat Dumitrescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte, şi mai ales mă adresez colegului meu, domnului deputat Ştirbeţ.

Să fiţi convins că niciodată de la această tribună şi cel puţin eu nu îmi amintesc că fac intervenţii în care nu cred. Cred în această intervenţie. Nu am pus niciodată sub semnul întrebării posibilitatea ca un parlamentar să facă un amendament, şi acest amendament să fie însuşit de către plen. Este crezul meu că este funcţia noastră principală de a legifera şi face parte din acest crez. Dar, eu sunt obligat ca atunci când acest amendament aduce într-un fel sau altul o responsabilitate financiară, cunoscând prevederile constituţionale, să întreb în faţa plenului, Guvernul dacă susţine aceste angajamente. Au fost nenumărate cazuri în activitatea parlamentară când, în dorinţa noastră de parlamentari de a face poate lucruri pozitive, lucruri bune, dar care au adus, din punct de vedere financiar, atingere bugetului de stat, să ne întâlnim cu opoziţia Guvernului sau în orice caz cu poziţia Guvernului. Mai ales că este vorba de angajamente financiare precise, aşa cum au fost subliniate aici, aş dori să am poziţia Guvernului, fără ca în acest fel să doresc să reduc dreptul colegului nostru de face astfel de amendamente, fie prin procedura amintită: au fost însuşite de către domnia sa de la Guvern, de la partid, de la majoritate, de unde doreşte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi, vreau să vă reamintesc că suntem în procedură de urgenţă şi am stabilit 15 minute pentru dezbateri pentru acest proiect de lege.

În al doilea rând, vreau să vă informez că Guvernul trăieşte, există, cel puţin până mâine, şi din acest punct de vedere, eu cred că lucrul cel mai simplu este să-l întrebăm pe Guvern, care este prezent aici, reprezentat prin doamna secretar de stat, dacă este de acord cu aceste lucruri, dacă cumva domnul deputat Ştirbeţ a fost doar un agent al guvernului în cadrul comisiei şi vectorul care a completat, de fapt, forma iniţială a legii sau mergem pe formula clasică, vita cet con sentire videtur. Dacă tace Guvernul, înseamnă că este de acord. Deci fiind prezent aici eu vă propun, pentru a încheia această dezbatere, dar, fără îndoială, nu fără participarea domnului deputat lider al Grupului parlamentar al Partidului România Mare care ne va spune, în final, domnul deputat Bolcaş, care este interpretarea corectă a acestei situaţii, iar după aceea, vă propun să o ascultăm pe doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă voi da interpretarea mea, nu interpretarea corectă. Corectitudinea o stabiliţi dumneavoastră.

Vreau să ştiţi că problema rămâne efectiv foarte interesantă, şi domnul deputat Ştirbeţ a ridicat un alt aspect care este esenţial. Noi suntem Camera decizională. Prima Cameră sesizată au fost Senatul. În aceste condiţii, mi se pare normal, fiind vorba de o lege de abilitare, care îi dă Guvernului ceea ce a cerut sau mai puţin, ca să se poată păstra forma iniţială a proiectului de lege. Dar, în aceste condiţii, este necesară refacerea raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în sensul că să se precizeze la fiecare amendament făcut de un deputat, căci numai el are dreptul să facă, dacă solicită menţinerea formei iniţiale a proiectului, revenirea la forma iniţială a proiectului, şi asta o putem pune la vot. Ceea ce a gândit fiecare deputat că ar trebui să facă Guvernul, şi Guvernul nu a cerut, nu putem pune la vot, chiar dacă la ora actuală Guvernul achiesează, prin tăcere sau prin prezenţă fermecătoare, evident.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Doamna secretar de stat, vă rog să ne luminaţi, să ne explicaţi ce vrea, de fapt, Guvernul de la Parlament, în legătură cu abilitarea pe timpul verii.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Domnule preşedinte,

Domnilor şi doamnelor deputaţi,

Daţi-mi voie mai întâi să vă spun ce vrea Parlamentul aprobând această lege.

Parlamentul este deplin de acord să trimită Guvernul la muncă timp de două luni în care Parlamentul se află în vacanţă. În ceea ce priveşte amendamentele pe care le-a făcut Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi pe care, aşa cum am precizat încă în prima intervenţie, Guvernul le acceptă, pot să fac precizarea că acest Guvern fiind, într-adevăr, un Guvern foarte capabil îşi asumă şi aceste responsabilităţi suplimentare.

Referitor la cele trei amendamente puse în discuţie de reprezentantul Grupului parlamentar al PSD, pot să fac chiar completarea că sunt angajamente nu doar ale actualului Guvern, ci inclusiv ale guvernelor anterioare, dacă ne referim cel puţin la punctul V, introdus suplimentar, şi care reglementează rambursarea unor credite angajate încă din 1992 de Guvernul României care, indiferent de cine era condus, era acelaşi guvern al României.

Aş mai vrea să fac o completare sau să dau un răspuns intervenţiilor anterioare, pentru a nu utiliza de mai multe ori microfonul. S-a pus în chestiune lentoarea cu care actualul Guvern ar fi trimis proiecte către Parlament. Nu voi face decât câteva precizări, şi anume: actualul Guvern a trimis până la această dată în Parlament un număr de 147 de proiecte, dintre care 51 sunt ordonanţe de urgenţă, în comparaţie cu 98 de ordonanţe de urgenţă emise în aceeaşi perioadă a anului 2001 de Guvernul de la acea dată, 23 de ordonanţe simple şi 73 de proiecte de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Am impresia că dacă aţi vrut o stilizaţi o parte din Parlament, atunci aţi reuşit. Şi reflectam dacă există sinonimie între abilitare şi abilitate. Probabil că nu.

Stimaţi colegi,

Ca să fie foarte clar, Guvernul, într-un anumit moment, a considerat că temele de activitate pentru vară erau cele cuprinse în formula iniţială, dar sigur că, reflectând pe perioada dezbaterilor de la Senat, a descoperit că mai sunt şi alte zone care ar trebui să fie acoperite prin abilitarea Guvernului. Neavând posibilitate, din punct de vedere procedural, să intervină în activitatea Parlamentului prin completări ulterioare, a confiat această sarcină unui om de încredere, care a fost domnul deputat Ştirbeţ. Acesta este un secret pe care îl cunoaşteţi cu toţii şi pe care îl intuiţi.

Guvernul, înţeleg că nu a considerat că este vorba de nişte sarcini speciale pe care domnul Ştirbeţ, în înţelepciunea sa, le-a stabilit pentru activitatea Guvernului şi, în aceste condiţii, eu cred că trebuie să preluăm aceste solicitări venite pe această filieră ca fiind de fapt solicitările Guvernului. Şi vă rog să ne pronunţăm asupra lor pe fond sau, altfel spus, fără să facem această diferenţiere în legătură cu solicitarea în sine.

În ceea ce priveşte opiniile legate de caracterul, de zona în care ar intra unele dintre aceste iniţiative în domeniul legilor organice sau nu, acest examen nu va putea fi făcut decât ulterior, după ce vor fi adoptate legile referitoare la ordonanţele respective, şi atunci se poate face controlul firesc la Curtea Constituţională.

În aceste condiţii, vă propun să examinăm punctele din legea de abilitare. Începem deci cu punctul 4 din raport, care vizează Titlul I, devenit II, "Economie, buget şi finanţe", în varianta comisiei.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Da. Trecem la titlul III. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul III din raport, la pct.5.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul IV "Agricultură" , practic sunt câteva modificări în final, le aveţi pe toate, la pct.6 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul V. Dacă sunt observaţii? Nu sunt? A, iertaţi-mă, doamna secretar de stat. Este în raport la pct.7 la "Sănătate". Da, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

Guvernul nu este de acord cu eliminarea acestei poziţii referitoare la modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Această Ordonanţă a Guvernului nr.150 din 2002 nu a fost încă aprobată prin lege, dar a suferit mai multe modificări, inclusiv pe calea delegării legislative de ordin legal. Astfel, în temeiul Legii de abilitare nr. 291/2004 publicată în Monitorul Oficial nr.569 din 2004, Guvernul a emis Ordonanţa Guvernului nr. 93/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150 din 2002 care a fost aprobată de către Parlament prin Legea nr. 583/2004, în condiţiile art.76 alin.2 din Constituţie, deci ca lege ordinară.

De asemenea, pe fond, în cadrul procesului de negociere în vederea integrării europene, Ministerul Administraţiei şi Internelor a elaborat planul cuprinzând principalele măsuri şi acţiuni pe linia integrării europene pentru lunile iunie - decembrie 2004 care, la poziţia 51, cuprinde aplicarea de programe de reintegrare socială a persoanelor returnate, în special a victimelor traficului de persoane.

În vederea realizării acestei acţiuni a fost constituit un grup de lucru la activitatea căreia au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii. În cadrul reuniunilor acestui colectiv s-a stabilit necesitatea cuprinderii persoanelor returnate sau expulzate, inclusiv a victimelor traficului de persoane, aflate în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii, în prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Apare astfel necesitatea modificării şi completării prevederilor art.6 şi 54 din actul normativ sus-menţionat, în sensul asigurării pentru aceste persoane a serviciilor medicale prevăzute pentru toţi asiguraţii, plata contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate urmând a fi efectuate de la bugetul de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Da. Punctul de vedere al comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Având în vedere argumentele invocate suntem de acord cu menţinerea acestui articol, mai ales că şi în comisie a fost un vot de 6 la 6 şi restul abţineri, aşa că eu cred că putem achiesa la punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, iertaţi-mă, v-aţi întâlnit cu ceilalţi colegi din comisie? Deci acesta poate să fie, eventual, un punct de vedere personal. Dar deocamdată aici noi discutăm despre un raport al comisiei, indiferent de faptul că propunerea aparţine unui coleg din comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Am precizat că în comisie voturile au fost egale: 6 la 6. Admiterea acestui amendament s-a făcut în condiţiile pe care le-am spus. Sigur, putem discuta dacă asta ar presupune o întrunire a comisiei, dacă "..

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Nu, nu, am vrut numai să arătaţi foarte clar că nu este vorba de un amendament al unui coleg, ci este un amendament al comisiei, care a fost considerat admis.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Stirbeţ:

Nu, este amendamentul unui coleg, este vorba de amendamentul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Da, dar care este aprobat de către comisie, de aceea figurează la amendamente admise din partea comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Stirbeţ:

Deci dumneavoastră supuneţi la vot amendamentul şi dacă se...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Ştiu ce am de făcut. Vă mulţumesc.

Domnul Dumitrescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu pot să-l acuz de rea intenţie pe domnul coleg Ştirbeţ, am fost în aceeaşi comisie, la acest amendament am votat şi a fost admis de comisie, în condiţiile... n-a fost nici o egalitate, n-a fost ".. a fost foarte clar că în afară de da şi pentru au fost abţineri, care au făcut ca acest amendament să fie adoptat de comisie.

Deci el a fost propus de domnul deputat Sergiu Andon, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, considerentele pentru care aţi făcut acest amendament este că legea respectivă reglementează foarte clar în domeniul organic, conform prevederilor constituţionale se interzice în mod expres să abilităm Guvernul în domeniul legilor organice, acest amendament a fost însuşit la vremea respectivă de către comisie prin vot. Nu am să mai aduc alte argumente de natură constituţională în legătură cu această susţinere, dar vă spun încă o dată şi amintesc că domnul preşedinte Andon este preşedintele Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi puterea argumentelor ne-a convins pe toţi că este vorba de domeniul organic. Mai mult decât atât, nu vreau să fac o intervenţie de natură politică, domnia-sa a spus foarte clar public că în condiţiile în care acest amendament va fi respins, el se va alătura celor care vor sesiza Curtea Constituţională pentru neconstituţionalitatea acestui text.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Brânzan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Brânzan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ca o completare la cele discutate, conţinutul amendamentului aflat în discuţie face de fapt obiectul Ordonanţei Guvernului nr. 38/2005, de modificare a Legii nr.150, ordonanţă care se află în dezbaterea Comisiei pentru sănătate şi familie şi care cred că este îndrituită să clarifice acest punct, fiindcă el face parte din corpul respectivei ordonanţe. Este mai bine să rămână la Comisia pentru sănătate şi familie, care va discuta chiar astăzi şi o să prezinte raportul plenului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Domnul deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Problema este foarte simplă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi solicită eliminarea, pentru neconstituţionalitatea textului. Scurt, daţi-mi voie să creditez Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi care a votat în acest sens. Peste neconstituţionalitate nu se mai poate adăuga nimic. Împrejurarea că la ora actuală este un proces legislativ în derulare, tocmai în legătură cu o atare modificare este un argument în plus şi bine că a fost sesizat, nu putem permite Guvernului, şi asta iarăşi este neconstituţional, să oprească printr-o ordonanţă un proces legislativ care se desfăşoară.

De aceea, vom vota pentru raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Avem pe de o parte propunerea Comisiei, pe de altă parte aţi ascultat argumentele Guvernului, care ar dori menţinerea acestui text. Comisia sugerează, pentru raţiuni de neconstituţionalitate, arătând faptul că ar fi încălcat art.73 din Constituţie, alin.3 lit.p) care vizează "regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială". Deci acest domeniu de reglementare propus pentru abilitare ar fi în această zonă şi, ca atare, propunerea ar fi neconstituţională. Deci, supun "..iertaţi-mă, deja suntem în afara timpului pe care l-am alocat.

Din acest moment, Parlamentul se va pronunţa cu da sau nu, în ceea ce priveşte textele următoare. În legătură cu acest punct din raportul comisiei, la Titlul V - "Sănătate", primul aspect vizează alin.1, şi aceasta este propunerea conţinută în raportul comisiei cu amendamentele admise, pct.7 din raport.

Repet, propunerea de eliminare a acestui punct din Legea de abilitare, propunerea comisiei, la care, sigur veţi ţine seama de faptul că Guvernul a avut un punct de vedere contrar, şi anume de menţinere a acestui punct.

Cine este pentru propunerea comisiei, de eliminare a acestui punct? Vă rog să număraţi. 131 de voturi pentru. Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă rog să număraţi. Vă rog, voturile împotrivă, vă rog să mai ridicaţi încă o dată mâna? Nu vă enervaţi. 133 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

În aceste condiţii, propunerea comisiei, de respingere, nu a fost votată şi, ca atare, textul acesta rămâne în zona de abilitare până la votul final, sigur, o să decidem în final, dar, deocamdată, acest text...nu. Deci, din acest moment intrăm pe voturi. Am depăşit timpul alocat şi, ca atare, intrăm pe ghilotină. Trebuie să continuăm, dar acum, fără comentarii...

Supun votului titlul V, în propunerea comisiei, dar sigur cu modificarea faţă de varianta propusă în raportul comisiei, pe care aţi votat-o, respingând propunerea de eliminare a primului punct din titlul respectiv.

Supun acum tot titlul V "Sănătate", repet, însă, ţinând seama de modificarea operată prin votul anterior.

Cine este pentru? E vorba de titlul V.

137 voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să număraţi. 118 voturi împotrivă.

Abţineri?

Titlul V a fost aprobat.

Titlul VI. Propunerile comisiei, varianta comisiei.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 137 voturi pentru.

Împotrivă?

Domnule Hrebenciuc, avem nevoie de un lider de grup la P.S.D. Pentru că nu ştim...(Rumoare, aplauuze) Domnule Stanciu, poate faceţi conversaţie după aceea, că trebuie să numărăm acum şi ne grăbim, suntem în...Nu vă supăraţi! Trebuie să numărăm şi nu mai ştiu cum numărăm aici.

Încă o dată. Deci, voturile împotrivă. Vă rog să număraţi. 118 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu majoritate de voturi, titlul VI a fost aprobat.

Titlul VII, "Educaţie şi cultură".

Nu mai sunt observaţii, că am spus că trecem direct la vot, pentru că am terminat timpul alocat de 15 minute.

Supun votului dumneavoastră titlul VII, în formularea comisiei.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 139 voturi pentru.

Împotrivă? 118 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Titlul VII a fost aprobat.

Titlul VIII în varianta comisiei. Îl supun la vot.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 165 voturi pentru.

Împotrivă? 90 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu majoritate de voturi, titlul VIII a fost aprobat.

Titlul IX. Varianta comisiei.

Aveţi vreo observaţie?

 
     

Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu:

A fost renumerotat greşit.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Da. De aceea, am şi spus IX. Era X şi este renumerotat IX. Da. Am anunţat IX.

Titlul IX "Administraţie publică".

Cine este pentru? 165 voturi pentru.

Împotrivă? 91 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu majoritate de voturi, titlul IX a fost aprobat.

Se introduce Titlul X, este propunerea comisiei.

Cine este pentru? 139 voturi pentru.

Împotrivă? 117 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu majoritate de voturi, Titlul XII din raport referitor la un titlu X propus de comisie, a fost aprobat.

Şi art.2, text nemodificat, ultimul text al legii de abilitare.

Supun votului dumneavoastră acest text.

Cine este pentru? 165 voturi pentru.

Împotrivă? 92 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu majoritate de voturi, propunerea referitoare la art.2 a legii de abilitare a fost aprobată.

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră textul final al Proiectului de Lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 166 voturi pentru.

Împotrivă? 91 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Cu 166 voturi pentru, 91 voturi împotrivă şi o abţinere, proiectul de lege a fost aprobat.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Sunt dator cu o explicaţie a votului, întrucât pe parcurs la anumite articole am votat împotrivă, dar pe final am votat pentru această lege de abilitare.

Am votat pentru această lege de abilitare, pentru că este o normalitate ca Guvernul să funcţioneze şi totdeauna Parlamentul a admis această normalitate.

Am avut numai nişte obiecţiuni care ţin de tehnica şi, mai ales, de constituţionalitatea adoptării acestor legi. Avem tot timpul să le cenzurăm, nu neapărat printr-un atac la Curtea Constituţională, dar prin legile care trebuie să aprobe aceste ordonanţe.

Dacă Guvernul nu va ieşi din sfera legilor ordinare şi dacă aceste ordonanţe vor reprezenta ceea ce dorim cu toţii, interesul naţional, desigur că le vom aproba şi atunci.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Trecem la voturile finale.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare publice (adoptat);

1. Proiectul de Lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare publice.

Este o lege cu caracter organic.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 258 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri?

Am o rugăminte la colegii care au o tendinţă să rămână cu mâna ridicată. Nu este obligatoriu pentru procedura parlamentară.

Şi vă rog să luaţi loc în bănci. Suntem în procedură de vot final. Vă rog foarte mult să luaţi loc în bănci.

Video in format Flash/IOS   Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (adoptat);

2. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Este un vot cu caracter organic.

Cine este pentru? 258 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu majoritate de voturi, raportul comisiei a fost aprobat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înfiinţarea satelor Nicoleşti, Foi şi Ciba prin reorganizarea comunei Crăciuneşti, judeţul Mureş (adoptată);

3. Propunerea legislativă privind înfiinţarea satelor Nicoleşti, Foi şi Ciba prin reorganizarea comunei Crăciuneşti, judeţul Mureş. Este din nou vorba de o propunere legislativă cu caracter organic.

O supun votului final.

Cine este pentru? 258 voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri?

Stimaţi colegi, am o rugăminte: în timp ce vorbiţi obosiţi dacă staţi cu mâna ridicată.

Abţineri? Nici o abţinere.

258 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere.

Cu unanimitate, propunerea legislativă a fost aprobată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei de urgenţă nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie (adoptată propunerea de respingere).

4. Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie.

Propunere legislativă cu caracter organic.

V-o supun votului.

Cine este pentru?

Iertaţi-mă. Trebuie să fac o precizare. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Deci, ca să fie foarte clar.

Supunem votului propunerea comisiei, de respingere a propunerii legislative. Şi supun această propunere a comisiei votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 232 voturi pentru.

Împotrivă? 26 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu majoritate de voturi, propunerea legislativă a fost respinsă în baza propunerii comisiei noastre.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS Cererea Grupului parlamentar al PRM privind revocarea mandatului unui vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ales în funcţie la propunerea acestui grup parlamentar (nu a întrunit majoritatea pentru revocare).  

Stimaţi colegi,

Trecem acum la ultima parte a programului nostru de astăzi. Este vorba de cererea Grupului parlamentar al P.R.M. privind revocarea mandatului unui vicepreşedinte al Camerei ales în funcţie la propunerea acestui grup parlamentar.

Este vorba de o solicitare care a fost făcută de liderul acestui grup. Vă rog, domnule deputat Bolcaş, să prezentaţi această solicitare Camerei Deputaţilor, după care vom trece la desfăşurarea votului secret cu bile.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Solicitarea noastră este urmare a retragerii sprijinului politic acordat domnului deputat Cornel Ciontu care nu mai face parte din grupul nostru parlamentar.

În aceste condiţii, noi am apelat la prevederile art.64 alin.2 din Constituţia României care permite revocarea membrilor Biroului permanent şi, în acelaşi timp, la prevederile art.20 alin.3 al Regulamentului nostru care specifică că Biroul permanent se alcătuieşte reprezentând configuraţia politică a Camerei aşa cum rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.

Este evident că un deputat independent, care nu face parte din nici un grup parlamentar, nu poate să facă parte din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Este evidenţa regulamentară.

În ceea ce priveşte procedura de urmat, aşa cum este ea prevăzută de art.25 din regulamentul nostru, s-a ridicat incidentul, recunosc cu onestitate, privind inaplicabilitatea acestui text în lumina Deciziei nr.62 din 2005 a Curţii Constituţionale. Numai că lectura atentă a acestei decizii demonstrează că procedura revocării la cererea grupului parlamentar este constituţională şi ea se extinde şi asupra procedurilor de revocare a preşedintelui. Ceea ce nu mai este în vigoare ca urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, este acea prevedere procedurală din art. 25 care se referă la revocarea preşedintelui şi nu se referă la revocarea membrilor Biroului permanent.

Vreau să vă spun, în încheierea solicitării noastre, pe care v-am enunţat-o aşa cum am formulat-o în scris, un singur lucru: votul pe care vi-l cerem pentru aprobarea acestei solicitări este un vot de normalitate şi constituţionalitate. A nu da curs acestei solicitări, înseamnă practic a bulversa şi acum şi pentru viitor structura Parlamentului, care este, în primul rând, o structură politică.

În aceste condiţii, vă rog să vă asumaţi responsabilitatea votului ca atare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Rog chestorii să organizeze votul. Vă rog să aduceţi urnele.

Rog chestorii să vină la prezidiu. Domnul Kelemen Hunor, Nicolicea Eugen şi Ioan Oltean.

Stimaţi colegi, sensul votului este următorul: pentru cei care sunt obişnuiţi cu votul cu bile, probabil că nu trebuie să mai explic, poate pentru ceilalţi puţin. Deci, bilă albă în urnă albă şi bilă neagră în urnă neagră înseamnă vot în favoarea cererii de revocare. Bilă albă în urnă neagră şi bilă neagră în urnă albă înseamnă vot împotriva solicitării de revocare.

Începem votul. Vă rog să faceţi linişte în sală. Cei care îşi aud numele, rugămintea mea este să spună prezent sau aici, sau da, în orice caz să-şi anunţe cumva prezenţa pentru a fi trecuţi în lista de prezenţă, astfel încât la final cei care n-au răspuns prezent să poată fi strigaţi încă o dată, să se mai poată striga o dată lista celor care n-au fost prezenţi în sală pentru vot.

(Domnul deputat Anghel Stanciu doreşte să intervină)

Am început deja votul. Veniţi până aici, vă rog. Dar procedura de vot a început, deci nu pot să vă mai dau cuvântul pe procedură.

Interpretarea votului o vom face la revocare în mod simetric cu procedura de numire. Aceasta era observaţia, dar este o chestiune pe care o vom interpreta în final şi până atunci însă vă rog să începem procedura de vot.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Viorel Ponta:

- Adomnicăi Mirela Elena - Absent
- Adomniţei Cristian Mihai - Absent
- Albu Gheorghe - Prezent
- Almăjanu Marin - Prezent
- Almăşan Liviu - Prezent
- Amarie Constantin - Prezent
- Amet Aledin - Prezent
- Anastase Roberta Alma - Prezentă
- Andea Petru - Prezent
- Andon Sergiu - Absent
- Andronescu Ecaterina - Prezentă
- Andreica Romică - Prezent
- Ántal Árpád-András - Absent
- Ántal István - Prezent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - Absent
- Apostolache Mihai Cristian - Prezent
- Ardelean Cornelia - Prezentă
- Asztalos Ferenc - Prezent
- Avram Dumitru - Prezent
- Baban Ştefan - Prezent
- Bara Nicolae - Prezent
- Barbu Gheorghe - Absent
- Bardan Cornel Ştefan - Prezent
- Bădălău Nicolae - Prezent
- Băeşu George - Prezent
- Bănicioiu Nicolae - Prezent
- Bărbuleţiu Tiberiu - Prezent
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - Prezent
- Becşenescu Dumitru - Prezent
- Bejinariu Eugen - Prezent
- Bentu Dumitru - Prezent
- Bivolaru Ioan - Prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - Prezent
- Boagiu Anca-Daniela - Prezentă
- Bobeanu Răzvan-Petrică - Prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - Absent
- Bolcaş Lucian Augustin - Prezent
- Bonis Istvan - Prezent
- Borbély László - Absent
- Boureanu Cristian Alexandru - Prezent
- Brânză William Gabriel - Prezent
- Brînzan Ovidiu - Prezent
- Bruchental-Pop Ionela - Prezentă
- Buciu Angela - Prezentă
- Buda Daniel - Prezent
- Buda Ioan - Prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - Prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - Prezentă
- Buşoi Cristian Silviu - Prezent
- Buzatu Dan Horaţiu - Prezent
- Buzea Cristian Valeriu - Prezent
- Calimente Mihăiţă - Prezent
- Canacheu Costică - Absent
- Cantaragiu Bogdan - Prezent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - Prezent
- Călian Petru - Prezent
- Călin Ion - Prezent
- Câmpanu Liviu - Absent
- Chiper Gheorghe - Prezent
- Chiş Filonaş - Prezent
- Cindrea Ioan - Prezent
- Ciocâlteu Alexandru - Prezent
- Ciontu Corneliu - Prezent
- Ciopraga Mircea - Prezent
- Ciucă Liviu Bogdan - Prezent
- Cliveti Minodora - Absentă
- Cocrea Olguţa - Prezentă
- Codîrlă Liviu - Prezent
- Constantinescu Anca - Absentă
- Constantinescu Viorel - Prezent
- Corlăţean Titus - Prezent
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - Prezent
- Crăciunescu Grigore - Prezent
- Creţu Gabriela - Prezentă
- Cutean Vasile Emilian - Prezent
- Dan Iosif - Prezent
- Diaconescu Marin - Prezent
- Diaconescu Renică - Prezent

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Domnule Victor Ponta, vă rog o clipă, şi aş vrea să mă asculte toţi colegii. Atenţie! Avem o procedură ceva mai specială. Vă rog să vă uitaţi la art.23, procedura de numire pentru membrii Biroului presupune că în primul tur de scrutin este necesară majoritatea din numărul total al deputaţilor.

Dacă nu se obţine majoritatea din numărul total al deputaţilor, atunci se face un al doilea tur de scrutin, pe majoritatea din cei prezenţi.

Ca atare, sub rezerva unei discuţii cu membrii Biroului permanent, interpretarea mea este că dacă la votul care va avea loc nu se va obţine o majoritate din numărul total, deci 167 de voturi pentru cererea de revocare, pentru că revocarea trebuie făcută cu o procedură simetrică, atunci va trebui să facem un al doilea tur de scrutin, pentru a se ajunge la majoritatea simplă.

Am făcut această precizare, vă rog să vă uitaţi pe Regulament, la art.23. Deci, v-am anunţat aceste lucruri, pentru că, dacă va fi nevoie de un al doilea tur de scrutin, îl vom face imediat după acest vot.

De aceea, vă rog să nu plecaţi din clădirea Parlamentului.

Aveţi cuvântul, domnule secretar Ponta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Viorel Ponta:

- Dida Corneliu Ioan - Prezent
- Dobre Traian - Absent
- Dorneanu Valer - Prezent
- Dragomir Dumitru - Prezent
- Dragomir Gheorghe - Prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - Prezent
- Dreţcanu Doina Micşunica - Prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - Prezent
- Dumitrescu Liana - Prezentă
- Dumitrescu Zamfir - Prezent
- Dumitriu Dragoş Petre - Prezent
- Dumitriu Mihai - Prezent
- Dumitru Ion - Prezent
- Duşa Mircea - Absent
- Duţu Stelian - Prezent
- Erdei-Dolóczki István - Prezent
- Eserghep Gelil - Prezent
- Faina Constantin - Prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - Prezent
- Fenechiu Relu - Absent
- Firczak Gheorghe - Prezent
- Florea Damian - Absent
- Fotopolos Sotiris - Absent
- Frâncu Emilian Valentin - Prezent
- Furo Iuliu Ioan - Prezent
- Gabor Gheorghe - Prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - Prezent
- Găleteanu Monalisa - Prezentă
- Georgescu Filip - Absent
- Gerea Andrei Dominic - Prezent
- Gheorghe Valeriu - Prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - Prezent
- Ghiorghioni Ionesie - Prezent
- Ghişe Ioan - Prezent
- Giurescu Ion - Prezent
- Giurgiu Mircia - Prezent
- Glăvan Ştefan - Absent
- Godja Petru - Absent
- Gonţea Ion - Prezent
- Grigore Dan - Prezent
- Grosaru Mircea - Prezent
- Gubandru Aurel - Prezent
- Guşă Cozmin Horea - Absent
- Gvozdenovici Slavomir - Prezent
- Hanganu Romeo Octavian - Prezent
- Hellvig Eduard Raul - Prezent
- Hoban Ioan - Prezent
- Hogea Vlad Gabriel - Prezent
- Hoinaru Marian - Prezent
- Hrebenciuc Viorel - Prezent
- Iacob Ridzi Monica Maria - Prezentă
- Iancu Iulian - Prezent
- Ibram Iusein - Prezent
- Ifrim Mircea - Prezent
- Igaş Traian Constantin - Prezent
- Ignat Miron - Prezent
- Iliescu Valentin Adrian - Prezent
- Ionescu Daniel - Prezent
- Iordache Florin - Prezent
- Iordache Graţiela Denisa - Prezentă
- Iriza Marius - Prezent
- Iustian Mircea Teodor - Prezent
- Jipa Florina Ruxandra - Absentă
- Kelemen Attila Béla Ladislau - Absent
- Kelemen Hunor - Prezent
- Kerekes Károly - Prezent
- Király Andrei-Gheorghe - Prezent
- Kónya-Hamar Sándor - Prezent
- Kovacs Attila - Prezent
- Lakatos Petru - Prezent
- Lambrino Radu - Prezent
- Lari-Iorga Leonida - Prezentă
- Lificiu Petru - Prezent
- Liga Dănuţ - Prezent
- Longher Ghervazen - Absent
- Luchian Ion - Prezent
- Macaleţi Costică - Prezent
- Magheru Paul - Prezent
- Man Mircea - Prezent
- Manda Iulian Claudiu - Prezent
- Manolescu Oana - Prezentă
- Manta Pantelimon - Prezent
- Marian Dan Mihai - Prezent
- Marinescu Marian-Jean - Absent
- Martin Eduard-Stelian - Absent
- Márton Árpád-Francisc - Absent
- Máté András-Levente - Absent
- Matei Cătălin Lucian - Prezent
- Mazăre Alexandru - Prezent
- Mălaimare Mihai Adrian - Prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - Absent
- Mănescu Rareş Şerban - Prezent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - Absentă
- Mătuşa Tudor - Prezent
- Meir Nati - Prezent
- Merce Ilie - Prezent
- Merka Adrian-Miroslav - Prezent
- Micula Cătălin - Absent
- Mihalache Sorin Dan - Prezent
- Mihăilescu Teodora Dorina - Prezentă
- Mihei Andrian-Sirojea - Prezent
- Mircea Costache - Prezent
- Mircovici Niculae - Prezent
- Mironescu Laurenţiu - Prezent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - Prezent
- Mitrea Manuela - Prezentă
- Mitrea Miron Tudor - Prezent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - Prezent
- Mînzînă Ion - Prezent
- Mocanu Alexandru - Prezent
- Mocanu Vasile - Absent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - Prezent
- Mocioalcă Ion - Absent
- Mohora Tudor - Prezent
- Moisoiu Adrian - Prezent
- Moldovan Emil Radu - Prezent
- Momanu Corneliu - Prezent
- Motreanu Dan Ştefan - Prezent
- Movilă Petru - Prezent
- Munteanu Ioan - Prezent
- Muscă Monica Octavia - Absentă
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - Absent
- Nassar Rodica - Prezentă
- Năstase Adrian - Prezent
- Nechita Aurel - Prezent
- Nedelcu Gabriela - Absentă
- Nica Dan - Prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Prezent
- Nicolicea Eugen - Prezent
- Nicula Vasile Cosmin - Prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - Prezent
- Nistoran Dorin-Liviu - Prezent
- Niţă Constantin - Prezent
- Niţulescu Teodor - Prezent
- Nosa Iuliu - Absent
- Oancea Viorel - Prezent
- Olărean Aurel - Prezent
- Oltean Ioan - Prezent
- Olteanu Bogdan - Absent
- Oprea Gabriel - Prezent
- Ovidenie Costel - Prezent
- Palăr Ionel - Prezent
- Pambuccian Varujan - Prezent
- Pardău Dumitru - Prezent
- Pascu Bogdan - Prezent
- Paşcu Ioan Mircea - Absent
- Pavelescu Aurelian - Absent
- Paveliu Marian Sorin - Prezent
- Păun Nicolae - Absent
- Petrea Constantin - Prezent
- Plumb Rovana - Prezentă
- Podgorean Radu - Prezent
- Ponta Victor-Viorel - Prezent
- Pop Claudiu Adrian - Prezent
- Popa Cornel - Prezent
- Popa Daniela - Prezentă
- Popa Nicolae - Prezent
- Popeangă Petre - Prezent
- Popescu Dan Ioan - Absent
- Popescu Florin Aurelian - Prezent
- Popescu Ionica Constanţa - Prezentă
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Absent
- Popp Cosmin Gabriel - Prezent
- Preda Cezar Florin - Prezent
- Preda Ion - Prezent
- Pruteanu Vasile - Prezent
- Puchianu Ioan Dumitru - Prezent
- Pupeză Viorel - Prezent
- Purceld Octavian-Mircea - Prezent
- Puşcaş Vasile - Prezent
- Puşcă Mircea Valer - Prezent
- Puzdrea Dumitru - Prezent
- Racoceanu Viorel - Absent
- Radan Mihai - Prezent
- Radu Octavian-Claudiu - Absent
- Raicu Romeo Marius - Prezent
- Rădulescu Cristian - Prezent
- Rogin Marius - Prezent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - Prezent
- Rus Ioan Aurel - Prezent
- Rusu Mihaela Adriana - Prezentă
- Ruşanu Dan Radu - Absent
- Sanda Victor - Prezent
- Sandu Gabriel - Prezent
- Sandu-Capră Mihai - Prezent
- Sasu Ion - Prezent
- Săniuţă Marian Florian - Prezent
- Săpunaru Nini - Prezent
- Sârb Gheorghe - Prezent
- Sârbu Daciana Octavia - Prezentă
- Sârbu Marian - Prezent
- Sârbu Mugurel Liviu - Prezent
- Scutaru Adrian George - Absent
- Semcu Adrian Emanuil - Prezent
- Seres Dénes - Absent
- Severin Adrian - Absent
- Silaghi Ovidiu Ioan - Prezent
- Sireţeanu Mihail - Prezent
- Sóki Béla - Prezent
- Soporan Vasile Filip - Absent
- Stan Ioan - Prezent
- Stan Ion - Prezent
- Stanciu Anghel - Prezent
- Stănescu Cristian - Prezent
- Stănescu Mircea - Prezent
- Stănişoară Mihai - Prezent
- Stoica Ion - Prezent
- Străchinaru Petre - Prezent
- Strungă Emil - Prezent
- Szekely Levente Csaba - Prezent
- Şandru Marcela Lavinia - Absentă
- Ştirbeţ Cornel - Prezent
- Ştireanu Octavian - Absent
- Ştiucă Alecsandru - Prezent
- Tabără Valeriu - Prezent
- Tamás Sándor - Absent
- Tămagă Constantin - Prezent
- Tănăsescu Mihai Nicolae - Prezent
- Tărniceru Petru - Prezent
- Tcaciuc Ştefan - Absent
- Teodorescu George Alin - Prezent
- Timar Liviu - Prezent
- Timiş Ioan - Absent
- Todoran Pavel - Prezent
- Toma Florentina Marilena - Prezentă
- Toma Horia-Victor - Prezent
- Toró Tiberiu - Prezent
- Tudor Constantin - Prezent
- Tudor Marcu - Prezent
- Tudose Mihai - Prezent
- Turcan Raluca - Prezentă
- Ţundrea Ioan - Absent
- Uioreanu Horea Dorin - Prezent
- Ujeniuc Dragoş - Prezent
- Ungureanu Petre - Prezent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - Prezent
- Ursărescu Dorinel - Prezent
- Vainer Aurel - Prezent
- Varga Attila - Prezent
- Vasile Aurelia - Prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - Prezentă
- Vălean Adina Ioana - Absentă
- Văsioiu Horia - Prezent
- Vlase Petru Gabriel - Prezent
- Vlădoiu Aurel - Prezent
- Voicu Cătălin - Prezent
- Voicu Mihai Alexandru - Absent
- Voinea Florea - Prezent
- Zaharia Claudius Mihail - Prezent
- Zamfir Gabriel Sorin - Absent
- Zamfirescu Dan Dumitru - Prezent
- Zegrean Augustin - Absent
- Zgonea Valeriu Ştefan - Prezent

Am să mai citesc o dată absenţii. Dacă a venit cineva dintre aceştia, vă rog să-mi confirmaţi.

- Adomnicăi Mirela Elena - Absentă
- Adomniţei Cristian Mihai - Absent
- Andon Sergiu - Absent
- Antal Árpád-András - Absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - Absent
- Barbu Gheorghe - Absent
- Boeriu Valeriu-Victor - Absent
- Borbély László - Absent
- Câmpanu Liviu - Absent
- Canacheu Costică - Absent
- Cliveti Minodora - Absentă
- Constantinescu Anca - Absentă
- Dobre Traian - Absent
- Duşa Mircea - Absent
- Fenechiu Relu - Absent
- Florea Damian - Absent
- Fotopolos Sotiris - Prezent
- Georgescu Filip - Absent
- Glăvan Ştefan - Absent
- Godja Petru - Absent
- Guşă Cozmin Horea - Absent
- Jipa Florina Ruxandra - Absentă
- Kelemen Attila Béla Ladislau - Absent
- Longher Ghervazen - Absent
- Marinescu Marian-Jean - Absent
- Martin Eduard-Stelian - Absent
- Márton Árpád-Francisc - Absent
- Máté András-Levente - Prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - Absent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - Absentă
- Micula Cătălin - Absent
- Mocanu Vasile - Absent
- Mocioalcă Ion - Absent
- Muscă Monica Octavia - Absentă
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - Absent
- Nedelcu Gabriela - Absentă
- Nosa Iuliu - Absent
- Olteanu Bogdan - Absent
- Paşcu Ioan Mircea - Absent
- Pavelescu Aurelian - Absent
- Păun Nicolae - Absent
- Popescu Dan Ioan - Absent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Absent
- Racoceanu Viorel - Absent
- Radu Octavian-Claudiu - Absent
- Ruşanu Dan Radu - Absent
- Scutaru Adrian George - Absent
- Seres Dénes - Absent
- Severin Adrian - Absent
- Soporan Vasile Filip - Prezent
- Şandru Marcela Lavinia - Absentă
- Ştireanu Octavian - Absent
- Tamás Sándor - Absent
- Tcaciuc Ştefan - Absent
- Timiş Ioan - Absent
- Ţundrea Ioan - Absent
- Vălean Adina Ioana - Absentă
- Voicu Mihai Alexandru - Absent
- Zamfir Gabriel Sorin - Absent
- Zegrean Augustin - Absent

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

A votat toată lumea? Bun.

Rog chestorii să ia urnele. Mergem la numărat, în sala Biroului permanent.

După aceea, în funcţie de rezultatul votului, rog membrii Biroului permanent să facem o scurtă şedinţă de birou. Dar membrii Biroului oricum reprezintă Comisia pentru numărarea voturilor.

 
     

- După pauză -

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Vă rog, să ascultăm procesul-verbal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului cu privire la revocarea mandatului unui membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

În temeiul prevederilor art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Biroului permanent au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu bile asupra cererii Grupului parlamentar al PRM privind revocarea mandatului de vicepreşedinte al domnului deputat Corneliu Ciontu, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. 2 din Constituţie şi ale art. 25 din Regulament, şi au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor - 331.
  • Numărul deputaţilor prezenţi - 269.
  • Numărul total de voturi exprimate - 269.
  • Numărul de voturi anulate - 68.
  • Numărul de voturi valabil exprimate - 201, din care:
    • voturi pentru revocare - 82;
    • voturi contra revocării - 119.

Ca urmare a faptului că din totalul de 331 de deputaţi au votat valabil - pentru 82, iar 119 contra, majoritatea voturilor deputaţilor cerute de Rregulament pentru revocare nu a fost întrunită.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc.

Rog membrii Biroului permanent şi liderii grupurilor parlamentare să vină, pentru o scurtă şedinţă, la Sala Biroului permanent.

Voci din sală:

Şi noi ce facem, aşteptăm aici?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Năstase:

În mod evident, astăzi nu vom mai putea să organizăm în nici un caz alt vot, dacă s-ar lua o astfel de decizie. Astăzi programul este, deci, încheiat, este ora unu fără un sfert.

Vom decide, însă, la Biroul permanent, în funcţie de rezultatul votului, cum vom proceda în continuare.

Deci, rog colegii din Biroul permanent şi liderii de grupuri să vină la sala Biroului permanent.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,45.