Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iulie 2005 (sesiune extraordinară)

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.104/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iulie 2005 (sesiune extraordinară)

  Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Şedinţa a început la ora 15,25.

Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor Viorel Ponta şi Gheorghe Albu, secretari.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei.

Vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, şi-au anunţat prezenţa la lucrări 214. Sunt absenţi 115 deputaţi, din aceştia, 6 participă la diverse acţiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi.

Vă prezint Informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Cameră şi care urmează a fi avizate de comisiile permanente:

1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru avize, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 26 iulie 2005, ora 10,00.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2005 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.34/1996 pentru ratificarea unor acorduri de împrumut şi de garanţie externe şi a unor amendamente la un acord de împrumut extern, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 26 iulie 2005, ora 10,00.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Vă mai informez că au fost înregistrate la Biroul permanent al Camerei şi urmează să fie înaintate comisiilor permanente pentru informare şi întocmirea avizelor sau rapoartelor următoarele iniţiativele legislative:

1. Proiectul de Lege privind suspendarea serviciului militar obligatoriu în armată şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 5 septembrie 2005.

Cameră decizională: Senatul.

În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Reexaminarea unor dispoziţii din Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical, constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr.418 din 18 iulie 2005.

Cu această lege a fost sesizată, în vederea reexaminării, în fond: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 15 septembrie 2005.

3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond: de la Camera Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; de la Senat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci;

pentru avize: de la Camera Deputaţilor: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru politică externă, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor;

de la Senat, Comisia economică, Comisia economică, Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi silvicultură, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate, ecologie şi sport, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi tineret, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru apărare, ordine publică şi securitate naţională, Comisia pentru politică externă; şi, de asemenea, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe.

Termen de depunere a raportului: s-a stabilit ca acest raport să fie finalizat la începutul lunii septembrie.

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2005 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond: de la Camera Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; de la Senat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: de la Camera Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, şi Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială de la Senat.

Acelaşi termen de depunere a raportului.

5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.33/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond: de la Camera Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; de la Senat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: de la Camera Deputaţilor, Comisia pentru politică externă, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; şi, de la Senat, Comisia pentru politică externă, Comisia pentru apărare, ordine publică şi securitate naţională, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi tineret şi Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului.

Acelaşi termen de depunere a raportului.

 
Video in format Flash/IOS Validarea mandatului de deputat al domnului Marian Constantin, Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova.

Stimaţi colegi,

Trecem la următorul punct al ordinii de zi, validarea unui mandat de deputat.

Dau cuvântul doamnei Florina Jipa, din partea Comisiei de validare, pentru a prezenta raportul comisiei.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia de validare a luat la cunoştinţă faptul că începând cu data de 29 iunie 2005 a devenit vacant un post de deputat în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, ca urmare a demisiei doamnei deputat Dorina Teodora Mihăilescu, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. 10 Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului cu modificările şi completările ulterioare, în caz de vacanţă a mandatului de deputat ales pe liste de candidaţi, supleanţii ocupă locurile devenite vacante în ordinea în care sunt înscrişi în liste, dacă până la data validării pentru ocuparea locurilor vacante partidele sau formaţiunile politice pe listele cărora au candidat supleanţii confirmă în scris că aparţin acestora.

Pe lista supleanţilor, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, la nr. 1/162/2004, pentru Uniunea Naţională PSD + PUR, în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, la nr. crt. 186, figurează ca prim supleant, care urmează să ocupe locul devenit vacant, domnul Marin M. Constantin, care este prezent aici, din partea Partidului Social Democrat.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ocuparea locului de deputat devenit vacant, Comisia de validare propune Camerei Deputaţilor validarea mandatului de deputat al domnului Marin Constantin, declarat supleant la alegerile din 28 noiembrie 2004, în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, pe listele Uniunii Naţionale PSD + PUR, din partea Partidului Social Democrat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt obiecţii la raportul Comisiei de validare? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră raportul Comisiei de validare.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi, raportul comisiei a fost aprobat şi, ca atare, a fost validat mandatul domnului deputat Marin Constantin, pe care îl invit să vină la tribună, pentru a depune jurământul.

Să lăsaţi mai jos microfoanele, ca să se poată auzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marin Constantin: (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor:

Eu, Marin Constantin, în calitatea de deputat, ales în Circumscripţia electorală nr. 31, Prahova,

"Jur credinţă patriei mele România.

Jur să respect Constituţia şi legile ţării.

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor.

Aşa să mă ajute Dumnezeu!"

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Nu plecaţi cu jurământul, vă rog să-l lăsaţi aici.

Mulţumesc foarte mult, felicitări.

Stimaţi colegi,

Avem mai multe texte, mai multe iniţiative legislative pe ordinea de zi de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2005 pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind readmisia persoanelor, semnat la Bratislava la 30 iunie 2005.

Începem cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2005 pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind readmisia persoanelor, semnat la Bratislava la 30 iunie 2005.

Suntem în procedură de urgenţă.

Invit Biroul Comisiei pentru apărare să facă propunerile regulamentare. Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Stănişoară:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În conformitate cu prevederile art. 89 şi 108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2005 pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind readmisia persoanelor, semnat la Bratislava la 30 iunie 2005.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace contribuie la prevenirea migraţiei ilegale a persoanelor, în conformitate cu principiile cooperării europene şi interesele reciproce şi reglementează cooperarea directă între părţile contractante referitoare la readmisia persoanelor care se află ilegal pe teritoriile statelor lor.

La lucrări au fost prezenţi un număr de 19 deputaţi, din totalul de 22 de membri ai comisiei.

Proiectul de lege, potrivit prevederilor art. 75 alin. 1 şi 3 din Constituţia României şi ale art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Senatului.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 20 iulie 2005, cu unanimitate de voturi pentru, comisia a hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma prezentată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte multe.

Dacă sunt observaţii faţă de propunerile de durată pentru dezbateri?

Dacă nu, supun votului dumneavoastră aceste propuneri ale comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Domnul preşedinte a prezentat şi raportul comisiei.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte să ia cineva cuvântul? Nu.

Dacă reprezentanţii grupurilor doresc să ia cuvântul? Nu este cazul.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul unic.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului articolul unic.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Este vorba de o lege ordinară.

O supun în totalitate votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2005 pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Estonia privind readmisia persoanelor, semnat la Bucureşti la 23 octombrie 2003.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2005 pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Estonia privind readmisia persoanelor, semnat la Bucureşti la 23 octombrie 2003.

Aceeaşi procedură, îl rog pe domnul preşedinte al comisiei să facă propunerile regulamentare pentru dezbatere.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Stănişoară:

Domnule preşedinte,

Propun un timp total de dezbatere de 10 minute, dacă e cazul.

Dacă îmi permiteţi să prezint raportul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog să prezentaţi şi raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Stănişoară:

Practic, proiectul de lege are un obiect identic cu cel anterior, numai că de această dată este vorba despre ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Estonia privind readmisia persoanelor, acord semnat la Bucureşti la 23 octombrie 2003.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă.

La dezbateri au fost prezenţi un număr de 19 deputaţi, din totalul de 22 de membri.

Proiectul de lege, potrivit prevederilor art. 75 alin. 1 şi 3 din Constituţia României şi ale art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Senatului.

Iar în urma dezbaterii, în şedinţa din 20 iulie 2005, cu unanimitate de voturi pentru, comisia a hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma prezentată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul?

Din partea grupurilor parlamentare? Nu.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat.

Iertaţi-mă, pentru bună ordine, am aprobat articolul unic, am să supun încă o dată votului dumneavoastră proiectul de lege, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2005 pentru ratificarea Protocolului privind combaterea terorismului, semnat la Atena la 3 decembrie 2004, adiţional la Acordul dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre privind combaterea criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998.

În continuare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2005 pentru ratificarea Protocolului privind combaterea terorismului, semnat la Atena la 3 decembrie 2004, adiţional la Acordul dintre guvernele statelor participante la cooperarea economică a Mării Negre privind combaterea criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998.

Procedură de urgenţă.

Invit preşedintele comisiei, pe domnul deputat Stănişoară, să facă propunerile regulamentare.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Stănişoară:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propun un timp total de dezbatere, dacă este cazul, de 10 minute.

Şi o să vă rog să-mi permiteţi să citesc raportul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Stănişoară:

De fapt, să prezint raportul.

Deci, în conformitate cu prevederile art. 89 şi 108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2005 pentru ratificarea Protocolului privind combaterea terorismului, semnat la Atena la 3 decembrie 2004, adiţional la Acordul dintre guvernele statelor participante la cooperarea economică a Mării Negre privind combaterea criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu observaţii şi propuneri.

Protocolul la care face referire textul proiectului conţine prevederi ce vor asigura cadrul juridic în ceea ce priveşte modul în care părţile vor coopera pentru prevenirea, descoperirea, reprimarea, divulgarea şi investigarea actelor de terorism.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă în conformitate cu art. 76 alin. (2) din Constituţia României.

La lucrări au fost prezenţi un număr de 19 deputaţi, din totalul de 22 de membri.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Senatului.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 20 iulie 2005, cu unanimitate de voturi pentru, comisia a hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma prezentată.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Supun votului durata de dezbatere propusă de comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă iniţiatorul doreşte să comenteze?

Grupurile parlamentare? Nu.

Supun votului titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul unic.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi respingerea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2005 pentru modificarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2005 pentru modificarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Suntem în procedură de urgenţă.

Invit Biroul Comisiei pentru administraţie publică să facă propunerile regulamentare. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Mulţumesc.

Comisia propune 3 minute, cu 1 minut pentru fiecare intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Supun votului aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Attila-Zoltan Cseke (secretar de stat, Secretariatul General al Guvernului):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că se cuvine să mă prezint, pentru că sunt prima oară în faţa în dumneavoastră. Sunt Attila Cseke, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.

Stimate domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2005 s-a urmărit reglementarea posibilităţii ca, pe perioada interimatului, Guvernul să poată interveni la nivel legislativ, adică ordonanţe, şi a iniţia proiecte de lege în trei situaţii a căror reglementare trebuie realizată în regim de urgenţă.

În prezent, potrivit art. 110 alin. 4 din Constituţia României, republicată: "Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2), respectiv, în perioada interimatului, îndeplineşte numai actele necesare pentru administarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern".

Art. 26 alin. 3 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor prevede că: "În perioada interimatului, Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege".

Pentru soluţionarea acestei situaţii, s-a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 76/2005, prin care se urmăreşte, ca pe perioada interimatului, Guvernul să poată emite ordonanţe şi iniţia proiecte de lege în trei situaţii excepţionale: când ele sunt necesare pentru respectarea angajamentelor asumate de România faţă de Uniunea Europeană şi alte organisme internaţionale; când ele sunt necesare în domeniul bugetar privind administrarea, repartizarea şi utilizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, precum şi în cazul producerii unor evenimente ale căror efecte nu pot fi înlăturate decât prin măsuri stabilite prin acte normative cu forţă juridică de lege.

Având în vedere cele menţionate, susţinem şi propunem spre aprobare proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă, în forma aprobată şi înaintată de Guvern.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog. Domnul deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iertaţi-mă că în această perioadă de vacanţă parlamentară avem de dezbătut un act atât de grav, pentru că în Parlamentul României au venit proiecte de lege; şi bune şi rele, unele chiar hazlii de rele sau altele, într-adevăr, solid de bune, dar un act care să sfideze într-o asemenea manieră Constituţia României nu am întâlnit în viaţa parlamentară! Este ceva inimaginabil! La un text constituţional, parţial reprodus şi uşor răstălmăcit, se adaugă de către Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, excepţii în propria sa favoare!

Este clar textul constituţional care prevede că un Guvern demisionar nu poate să îndeplinească decât acte de administrare. Nu o să vă ţin un curs despre ceea ce însemnează acte de administrare, pentru că toţi ştim, este elementar în activitatea noastră, nu şi în a Guvernului, care n-a ajuns la faza elementară, că actele de administrare exclud emiterea de acte juridice, deci ordonanţe de urgenţă, sau întocmirea de proiecte de lege, act de sesizare a Parlamentului cu o manifestare de voinţă. Cu toate acestea, Guvernul îşi creează această excepţie, adăugând la textul constituţional.

De ce spun că este grav? Să ne imaginăm pentru o secundă că nu se adaugă la acest text constituţional, ci se adaugă la altul, şi anume la art. 72 din Constituţie, tot o excepţie, pentru că Guvernul va spune: "Nu este nimic deosebit, se adaugă o excepţie". Art. 72 prevede că deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Şi vine Guvernul cu o ordonanţă de urgenţă, pune o virgulă, şi spune: "Cu excepţia parlamentarilor Opoziţiei, care pot să fie traşi la răspundere!"

Vă daţi seama că a crea excepţii pe textul constituţional însemnează un pas spre dictatură!

Prea des această guvernare se împiedică de Constituţie, ca să putem spune că este o guvernare democratică.

Acum, această bomboană otrăvită, care ni se serveşte este îmbrăcată într-o poleială frumoasă. Şi ce poleială poate să fie mai frumoasă decât eterna lozincă nu a construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ci cea a integrării europene. Pentru că, din păcate, a ajuns o lozincă fără valoare prin asemenea manifestări.

Se vorbeşte despre emiterea de ordonanţe în domeniul integrării europene. Domeniul este vag, este nelimitat. Prea des s-a abuzat de această integrare europeană pentru a mai fi credibil un act că îndeplineşte tocmai aceste condiţii. Şi, chiar dacă ar fi, excepţia nu este valabilă pentru că o Constituţie nu permite unui guvern demisionar să facă tocmai aceste acte care au dus la demisia sa, ce este o administrare păguboasă până atunci.

În final, se mai vorbeşte, şi ca să extind limitele acestui pericol, "precum şi a celor necesare în cadrul producerii unor evenimente a căror efecte nu pot înlăturate decât pe măsuri stabilite de acte normative". Sigur, ne duce cu gândul la calamităţi. Câte acte normative a emis Guvernul în domeniul calamităţilor? Iar, pentru acestea, nu avem nevoie de o lege specială pentru că avem o lege fundamentală care este aceea a stării de asediu şi a stării de necesitate, avem un comitet care are dreptul să gestioneze aceste treburi.

Eu vreau să vă spun că, dincolo de ridicolul acestei încercări de fraudare a Constituţiei, pentru că eu aşa numesc actul ce ni-l prezintă Guvernul: încercare de fraudare a Constituţiei, pluteşte pericolul totalitarismului. Pentru că, dacă-mi daţi voie să parafrazez, într-o democraţie dacă Constituţie nu este, nimic nu este; nici noi nu mai suntem legitimi.

Vă rog să votaţi împotriva acestei ordonanţe pentru legitimitatea Parlamentului României şi a mandatelor noastre.

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Domnul deputat Duşa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Duşa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De când fac parte din Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor n-am primit un act normativ sau un proiect de act normativ atât de important ca acest proiect de lege cu un articol şi care aprobă o ordonanţă tot cu un articol. De altfel, a fost cea mai amplă dezbatere în Comisia de administraţie.

Până acum, un proiect de lege se dezbătea într-o jumătate de oră. Acest proiect de lege cu un articol şi care aprobă o ordonanţă cu un articol s-a dezbătut în trei şedinţe, timp de două zile. Mare proiect de lege, cu o importanţă deosebită pentru ţară.

De aceea Comisia de administraţie i-a acordat atât de multă importanţă, pentru că vine să modifice Constituţia României.

Iată că printr-o ordonanţă de urgenţă, în România este posibil orice. De aceea, eu propun să nu modificăm Legea nr. 90, să modificăm art. 110 din Constituţie. Nu este posibil ca, în Parlamentul României, chiar acum 20 de minute am ascultat un jurământ prin care ne angajăm să respectăm legile şi Constituţia României, să încălcăm voit prevederile Constituţiei, pentru că aşa doreşte cineva.

De altfel, eu cred că obiectul acestei ordonanţe de urgenţă, pe moment, a şi dispărut şi, probabil că, dacă un alt guvern interimar vrea să se instaleze în România, va veni cu un alt proiect de ordonanţă, cu alt proiect de lege, să mai adauge atribuţii în plus, pe lângă Constituţie, unui guvern interimar care trebuie doar să gestioneze treburile publice în acea perioadă şi, de ce să nu recunoaştem, principala treabă publică pe care o gestionează un guvern interimar sunt alegerile pentru un nou Parlament.

De aceea, Grupul parlamentar al PSD va vota împotriva acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Alte comentarii?

Vă rog, pentru o întrebare, domnul deputat Ponta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu va fi retorică, va fi foarte la obiect. Cu întrebările retorice se ocupă domnul Nicolăescu.

În Constituţie spune, în art. 110 alin. 4, "numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice". Din punct de vedere juridic, "numai" implică o excludere.

Din moment de Guvernul dă hotărâri de guvern, acum vrea să dea şi ordonanţe? Ce anume nu va putea face un guvern demisionar? Asta voiam să-l întreb pe domnul secretar de stat. Sau, atunci, scoatem art. 110 din Constituţie.

Ce înseamnă "numai actele pentru administrare"? Înţeleg că puteţi să le faceţi pe toate acum.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Faţă de un guvern normal.

Vreţi să răspundeţi? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Attila Zoltan Cseke:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să vă spun, în legătură cu ceea ce a spus şi domnul deputat Bolcaş. Nu este vorba de adăugarea la Constituţie, este vorba de modificarea Legii nr. 90. Este chiar în titlul ordonanţei de urgenţă.

În ceea ce priveşte prevederea din Constituţie, unde se referă la administrarea treburilor publice, vreau să vă supun, spre atenţie, litera "b" de la această modificare, în care se spune: "cele necesare în domeniul bugetar privind administrarea, repartizarea şi utilizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare." Chiar cuvântul "administrare" este în acest aliniat.

Nu se adaugă în nici un fel la Constituţie. Este vorba de acte normative care au o anumită urgenţă şi care trebuie emise de orice guvern care ar fi interimar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Un minut replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Domnule Bolcaş, vă rog, dreptul la replică.

Stimaţi colegi, suntem în procedură de urgenţă. De aceea, ştiu că sunt foarte multe comentarii pe care aş dori să le faceţi, dar ştim cu toţii despre ce este vorba. Nu are rost să ne mai convingem unii pe alţii, că ştim să citim Constituţia fiecare în parte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Profit de acest drept la replică. Nu mă adresez persoanei domnului secretar de stat pe care-l asigur de stima mea în calitate de parlamentar. Mă adresez iniţiatorului şi spun: mi-e milă şi mi-e jenă de voi.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Dau cuvântul acum comisiei, pentru a prezenta raportul prin care, de fapt, se prezintă punctul de vedere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Traian Constantin Igaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea dezbaterii şi avizării în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea de urgenţă a Guvernului nr. 76/2005 pentru modificarea art. 26 alin.3 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege a fost dezbătut şi avizat în fond în procedură de urgenţă în şedinţa din 20 iulie 2005. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au fost prezenţi un număr de 25 de deputaţi din totalul de 27 de membri, iar votul a fost 12 pentru, 11 împotrivă.

În urma dezbaterii, comisia propune admiterea, fără modificări, a proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Vă propun să trecem la examinarea textului şi vă propun să vă exprimaţi prin vot mai întâi în legătură cu titlul legii.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 106 de voturi pentru. Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă rog să număraţi.

Vă rog să ţineţi mâinile ridicate cei care aţi votat pentru. Iertaţi-mă, este o sală nouă. Se vede destul de greu. Sala este mai prost luminată. 100 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră articolul unic.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 128 de voturi pentru.

Împotrivă? 104 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră acum proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 118 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să număraţi. 106 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Stimaţi colegi, este vorba de o lege organică. Ar fi fost nevoie de 166 de voturi pentru. În aceste condiţii, proiectul de lege nu a fost aprobat. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD şi PRM.)

Stimaţi colegi, nu vă bucuraţi, că s-ar putea ca viitorul Guvern să dea o altă ordonanţă de urgenţă pentru un alt guvern demisionar şi atunci va fi, probabil, majoritatea în plen. (Aplauze Grupul parlamentar al PRM.)

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare (retrimis comisiei) .

Stimaţi colegi, ultimul proiect de lege pentru astăzi este Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.

Ştiu că a avut loc o discuţie între membrii comisiei şi minister - şi domnul ministru.

Doamna preşedintă, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Voiam să vă cer permisiunea să se reîntoarcă la comisie acest proiectul de lege, pentru că vine în neconcordanţă cu alte legi care sunt: Legea nr. 288/2004, Statutul personalului didactic şi cu Legea nr. 84/1995.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Punctul de vedere al ministrului?

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Miclea (ministrul educaţiei şi cercetării):

Argumentele sunt multiple, dar susţin să fie retrimisă comisiei, pentru discuţie, această ordonanţă de urgenţă.

Mulţumesc. (Aplauze din partea Grupul parlamentar al PRM.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Noi mai avem mâine o ordonanţă care, într-un fel, va presupune un efort din partea Comisiei pentru învăţământ şi, probabil, aceasta este ideea de a se retrimite pentru a se revedea unele dintre texte şi pentru a se veni mâine cu un text care, eventual, să fie acceptabil pentru mai multă lume, în aşa fel încât să fie un vot util.

Mâine la ora 12, dar am impresia că domnul deputat Marton Arpad dorea să intervină pe această chestiune.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Aş fi vrut, într-adevăr, să pun această întrebare, dacă se gândeşte cumva comisia să dea un raport până mâine pentru că, în caz contrar legea, în 45 de zile, va fi adoptată prin aprobare tacită - 30 de zile va trece la Senat.

Deci nu ştiu dacă erau conştienţi de această situaţie cei care au solicitat retrimiterea la comisie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Dacă mâine nu vom avea un alt raport, atunci repunem în ordinea de zi raportul existent şi vom repune automat acest proiect de lege. Dacă, însă, comisia va veni cu un raport suplimentar, atunci vom lua în discuţie raportul suplimentar.

Deci, cu această înţelegere, supun votului dumneavoastră propunerea agreată de membrii comisiei şi de minister.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, propunerea a fost acceptată.

Vă mulţumesc.

Ne revedem mâine, la orele 12.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 16, 11.