Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.143/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2005

  Dezbateri asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Şedinţa a început la ora 9,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Titu Nicolae Gheorghiof şi Victor-Viorel Ponta, secretari.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 224. Sunt absenţi 107, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 11.

Stimaţi colegi,

Eram la numărul curent 24, art. 9 în discuţie. (Continuă dezbaterile asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

Domnul Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule preşedinte,

Se discuta la art. 9 şi datorită pauzei de consultări cerute de colegii de la U.D.M.R. s-a întrerupt discutarea aceasta şi bine a fost, pentru că ieri am fost în totalitate de acord cu tot ce au spus colegii de la P.D. şi P.N.L. şi neputând să iau cuvântul aseară îl iau acum şi bine este, pentru că deja nu mai sunt de acord cu dânşii.

Vroiam să discutăm despre faptul că această comisie de validare nu ar face parte din Camera Deputaţilor, pentru că nu este legal constituită.

Parţial, colegul meu are dreptate, aceasta până când se întruneşte legal prima dată Camera Deputaţilor şi se validează mandatele.

Discuţia aceasta porneşte de la faptul că preşedintele are un vot hotărâtor, poate înclina balanţa în caz de paritate, şi, în cazul în care acest lucru se întâmplă la Comisia de validare, noi solicitasem ca acest drept să fie extins şi la celelalte comisii, şi la plen şi la Biroul permanent.

Argumentul colegului că această comisie nu este o comisie a Camerei Deputaţilor, parţial este adevărat, deci până la constituirea Camerei, dar să nu se uite că această comisie lucrează şi după ce Camera Deputaţilor este legal constituită şi începe să lucreze. Ca să vă dau un exemplu, domnul Crin Antonescu poate să confirme: în perioada 1992 - 1996 această comisie de validare a lucrat din plin. P.L. '93 a adoptat o tactică foarte bună, şi anume, pe lista comună de candidaturi, unde era un deputat ţărănist mai în vârstă, imediat sub listă era un candidat de la P.L.'93 mai tânăr, şi prin cauze naturale, prin plecarea în nefiinţă a unor membri P.N.Ţ.C.D., P.L.'93 aproape devenise cel mai tare partid din cadrul Convenţiei.

Deci, Comisia de validare a lucrat şi în timpul sesiunilor, în perioada 1992-1996. Aş mai da un exemplu chiar din această perioadă. Dacă această comisie nu ar fi lucrat şi după constituirea Camerei, nu am fi avut ocazia ca domnul deputat Zamfir să fie validat şi rămâneam nedispreţuiţi.

Deci, faptul că această comisie lucrează în continuare, cred că ar trebui să ne gândim acolo unde discutăm de comisiile permanente, despre rolul şi modul de lucru al acestei comisii şi să nu considerăm că nu este o comisie a Parlamentului.

De asemenea, trebuie să discutăm despre rolul preşedintelui şi dacă acesta poate avea un vot hotărâtor.

Domnul Bolcaş a arătat că această prevedere ar putea să fie neconstituţională, şi argumentele pe care le-a adus sunt nişte argumente foarte bune. Posibilitatea ca să scăpăm de acest blocaj, în caz de paritate, ar fi doar să ne reîntoarcem la articolul în care se vorbea de numărul membrilor acestei comisii, la care nu ştiu de ce Camera Deputaţilor a adoptat un număr de 30, deci un număr par, ceea ce nu s-a întâmplat la nici un fel de comisie până acum şi, deci, aceasta ar fi soluţia cea mai bună, decât să discutăm şi să aprobăm o hotărâre în privinţa rolului preşedintelui, să-i atribuim nişte puteri care ar putea să fie neconstituţionale, aşa cum a susţinut domnul Bolcaş.

Domnule preşedinte, propunerea mea este ca şi art. 9, reiterez, că, de fapt, această propunere am mai făcut-o şi aseară, să fie trimisă înapoi la comisie, pentru discutare, alături de articolele celelalte, pentru că am spus că până la art. 12 inclusiv, toate sunt legate de art. 6 care a fost trimis la comisie.

Deci, rugămintea mea este ca şi acest art. 9 să fie trimis la comisie, să se discute unitar cu celelalte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Dan Nica.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Nica:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş fi vrut să iau cuvântul aseară, când Grupul U.D.M.R. a cerut pauză de consultări, pentru că un coleg de la P.N.L. a intervenit aseară şi a spus că această comisie nu este o comisie a Parlamentului României, pentru că ea funcţionează înainte de a se constitui Parlamentul.

Şi eu vrea să-l întreb pe preşedintele Comisiei pentru regulament dacă această comisie, care are puterea să invalideze mandatul unui deputat sau să întârzie prezenţa la lucrările Parlamentului a unui membru al Parlamentului care a fost ales şi acest lucru a fost validat de Biroul Electoral Central, are această putere, atunci cum de această comisie nu este o comisie a Parlamentului? Şi dacă nu este o comisie a Parlamentului, este o comisie a cui? Este o comisie a Curţii Constituţionale? Este o comisie a Guvernului? Este o comisie a Biroului Electoral Central? Deci, vreau să vă spun că această teză care a fost lansată ieri este o teză extrem de periculoasă din acest punct de vedere, pentru că se acreditează ideea că membrii Parlamentului se pot reuni pentru a crea un organ care este extraparlamentar şi care ia decizii în legătură cu funcţionarea Parlamentului.

Deci, din acest punct de vedere, aş ruga ca preşedintele Comisiei pentru regulament, care nu a avut ieri posibilitatea să dea răspuns la această teză lansată de domnul deputat ieri seară, să vină şi să facă precizările necesare pentru că, de fapt, problema nu se ridica doar în ceea ce priveşte modul în care preşedintele de şedinţă îşi poate exercita sau nu votul, ci faptul că această comisie de validare nu este o comisie a Parlamentului României. Şi atunci, cred că lucrurile trebuie precizate mult mai clar, din acest punct de vedere, pentru că nu vrem să ne aflăm în situaţia în care mandatul unui deputat este invalidat de către un organ care nu este al Parlamentului României, deşi Regulamentul se referă în mod exclusiv la funcţionarea comisiilor care sunt constituite în cadrul Parlamentului României, respectiv a Camerei Deputaţilor, în cazul nostru.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc. Domnul Iordache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Lucrurile cred că sunt puţin mai simple. Noi suntem sesizaţi şi discutăm în plen un proiect de modificare a actualului Regulament, unde avem amendamente admise şi amendamente respinse.

În actualul Regulament, adoptat în 2004, la art. 3 alin. 2, şi alin. 2 nu a fost modificat în proiectul de modificare a actualului Regulament, spune foarte clar: "Comisia de validare funcţionează pe întreaga durată a mandatului Camerei Deputaţilor". Ceea ce trebuie să clarificăm noi este dacă această comisie o putem include între cele 15 comisii permanente. Dar acest articol 3 şi alin. 2 este deja adoptat şi nu a fost modificat, spune foarte clar că această comisie este prima comisie care lucrează şi este o comisiei aleasă pe întregul mandat al Camerei Deputaţilor. Ceea ce trebuie să hotărâm şi într-adevăr este o problemă, vizavi de votul preşedintelui. Aseară, în expunerea sa, domnul Bolcaş spunea foarte clar că printr-o decizie a Curţii Constituţionale votul preşedintelui este votul hotărâtor. Ceea ce trebuie să hotărâm este dacă această decizie o extindem la toate comisiile şi atunci... Pentru că este anormal, în Comisia de validare preşedintele să aibă un vot hotărâtor şi în celelalte comisii preşedinţii să nu aibă acelaşi vot. Pentru că sunt preşedinţi şi la celelalte comisii permanente şi poate ar fi o temă pe care am putea-o extinde inclusiv la preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru că de foarte multe ori în Biroul permanent şi în Comitetul ordinii de zi, în caz de paritate, mi se pare foarte normal ca votul preşedintelui să fie cel hotărâtor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă bucur că am cui să-i mulţumesc acum pentru luarea la cuvânt şi trebuie să vă mărturisesc că ieri am fost scăpat de pauza de consultări cerută. Pentru că în privinţa acestui articol mi-am expus punctul de vedere în calitate de deputat, iar apoi urma să iau o decizie discreţionară, pe care o poate adopta preşedintele, în conformitate cu Regulamentul. Evident, aş fi trebuit oricum să amân luarea acestei decizii, pentru altă preşedinţie.

Deci, problema acestui articol o reiau: este neconstituţionalitatea sa. Principiul egalităţii voturilor, stabilit de Constituţie, este un principiu de respect pentru individualitatea fiecărui parlamentar, pentru dreptul său de opţiune. Calităţile, hai să le spunem, administrative, dar mai corect, funcţionale, nu dau în nici o situaţie o valoare mai mare, dublă, în cazul nostru, în ceea ce priveşte votul unei funcţii, pentru că ne raportăm la calitatea de deputat.

Este clar că este neconstituţional a acorda această valoare. O spune Curtea Constituţională în Decizia nr. 45/1994, o spune în încă 11 decizii, legate de această situaţie.

Şi atunci avem în faţă două probleme la fel de periculoase. Avem o propunere de rediscutare a unui articol gata votat, deja votat, şi o să vă rog atenţie, pentru că de hotărârea dumneavoastră depind foarte multe în continuarea discutării Regulamentui, avem soluţia de a repune în discuţie un articol deja votat, pentru a se realiza un număr impar de membri ai comisiei, care să deblocheze situaţia acestui articol.

Să nu mai fie necesar ca votul preşedintelui să devină hotărâtor, ceea ce, repet, este neconstituţional, să nu mai trebuiască să se găsească alte forme. Eu consider că repetarea votului este la fel de neconstituţională, dar aceasta este o părere proprie, nu a Curţii Constituţionale, şi nu îndrăznesc decât să v-o propun, aşa cum nici această situaţie nu poate să deblocheze practic activitatea comisiei, pentru că multiple repetări nu dau nici un soi de soluţie, ca în fotbal, până nu intervine golul de aur.

Adică, ar trebui ca după repetarea votului să fie o prevedere, în sensul că, în condiţiile în care paritatea se menţine, se va vota cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, ceea ce duce la altă inconsecvenţă, în raport de principiul votului calificat, ce se cere în această situaţie. Vedeţi, toate se rostogolesc într-o avalanşă.

Deci, a repune în discuţie art. 5 este foarte bine. Am putea debloca printr-o simplă modificare: 31 în loc de 30, şi nu s-ar întâmpla nimic. Dar deschidem cutia Pandorei. Aceasta ar însemna ca, pe considerente de corelare, să repunem mereu în discuţie alte articole care au fost votate, cu bună intenţie sau, eventual, abuziv. Şi acesta cred eu că este pericolul cel mai mare care ne paşte aici.

În aceste condiţii, propunerea mea este că singura soluţie pentru a nu viola un vot deja acordat, este ca acest text care este caracterizat drept neconstituţional, să fie retrimis la comisie, pentru a se găsi formula de vot care să impună soluţia, hotărârea, fără ca să se apeleze la instituţia votului preşedinţial.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Tudose.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tudose:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă bucur că am ocazia astăzi să-i mulţumesc domnului Bolcaş pentru dreptatea pe care mi-o dă astăzi, după ce m-a tamponat ieri toată ziua! Că se pare că altfel se văd lucrurile, în funcţie de ce unghi priveşti tribuna. Mă scuzaţi că ieri am stat cu spatele la dumneavoastră şi poate nu m-am făcut bine înţeles, dar astăzi îmi daţi dreptate.

Ieri v-am propus să discutăm în bloc, fără să votăm, şi aţi spus că nu se poate. Astăzi veniţi şi-mi daţi dreptate.

În fapt, domnule preşedinte de şedinţă, vă supun atenţiei următorul aspect: suntem la art. 9, iar din nouă am votat patru şi am retrimis la comisie patru şi unul avem o dovadă clară că este anticonstituţional.

Daţi-mi voie să mă întreb şi să vă întreb dacă chiar este în regulă raportul Comisiei pentru regulament, dacă chiar este în regulă raportul Comisiei juridice. Fiindcă la un asemenea procentaj de nereuşite, ca să spun, cred că avem o problemă imensă. Şi ar trebui, cu responsabilitate, să trimitem înapoi tot Regulamentul şi de data aceasta, Comisia juridică, împreună cu Comisia pentru regulament, poate chiar îl citesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Bolcaş, drept la replică, un minut.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu este o replică, ci este o explicaţie, în legătură cu unghiul din care se văd lucrurile. Pentru un om care nu se schimbă realmente, pentru că sintagma a mai fost folosită şi în alte împrejurări, unghiul rămâne acelaşi, însă demnitatea funcţiei te obligă să îndeplineşti această funcţie cu corectitudine. Or, peste această corectitudine pe care mi-o dă cinstea de a prezida o şedinţă, nu o să trec niciodată. Ar fi bine ca un asemenea îndemn să fie urmat şi de alte personalităţi ale statului român.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc. Domnul Anghel Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne,

Stimaţi domni deputaţi,

Doamnelor miniştri,

Nu, lipseşte domnul Bogdan Olteanu.

Sunt două chestiuni, domnule preşedinte; una de procedură. La art. 137 alin. 1 se precizează: - vă rog să-mi permiteţi să citesc - "Secretarii întocmesc liste cu deputaţii care se înscriu la cuvânt. Deputaţii vor lua cuvântul în ordinea înscrierii pe listă, cu încredinţarea preşedintelui Camerei".

Îmi cer scuze, domnule preşedinte, că nu am pus aici şi alte atribuţii ale domnilor secretari: citesc presa, răspund la telefon, se uită în cu totul altă parte decât în cea care trebuie.

Deşi este o încălcare a Regulamentului, cred că s-ar desfăşura mai bine lucrările dacă l-am lăsa pe distinsul coleg Ponta să-şi vadă de ocupaţiile curente, zilnice şi nu să ocupe un loc de secretar, în care sunt convins că trece prin chinuri mai mari decât ale facerii. De aceea, poate găsim o înţelegere pentru domnia sa!

Cea de-a doua chestiune... (Vociferări în partea dreaptă a sălii) Nu, că dacă mă instigaţi, să ştiţi că declar grevă japoneză şi nu mai iau cuvântul până la sfârşitul Regulamentului! (Râsete în sală).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, vă rog, la chestiune.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Eu nu dialoghez cu sala, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Dar nici chestiunea în discuţie nu este secretarul, ci este art. 9 din Regulament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Şi, ca să arăt, domnule preşedinte, că nu este bine să-ţi enervezi colegii, eu cred că chestiunea pusă în discuţie este rezolvată. Şi ea este rezolvată dată ne uităm la art. 53 alin. 2: "Hotărârile comisiilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi".

În consecinţă, din articolul pus în discuţie nu avem decât să eliminăm chestiunea care este declarată neconstituţională, cu votul decisiv al preşedintelui, iar articolul devine în felul acesta constituţional, iar blocajul este eliminat, pentru că este o chestiune de aritmetică simplă. Hotărârile se iau cu jumătate plus unu. Deci, chiar dacă sunt 30, supune la vot ceva: să se invalideze unul din deputaţi. Dacă este 15 la 15, înseamnă că el n-a fost validat, pentru că nu întruneşte jumătate plus unu sau viceversa. Deci, chiar la paritate de voturi, lucrurile sunt clare.

De aceea, propun, domnule preşedinte, să luăm în calcul eliminarea ultimei părţi a textului: "votul preşedintelui este decisiv", şi în acest caz cred că chestiunea este lămurită. Dacă nu acceptăm această variantă, înseamnă că tot ceea ce am făcut noi din 1992 până acum este neregulamentar şi, ca urmare, nu întruneşte condiţiile legale.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc. Aş face o singură precizare pentru colegii care iau cuvântul: Comisia de validare nu validează nimic. Comisia de validare propune plenului spre validare sau spre invalidare. Cel care ia decizia finală, în funcţie de raport, este plenul şi se poate întâmpla ca plenul să decidă altfel decât a decis raportul. Deci, o să vorbim de propunerea pe care o face comisia, nu de validarea parlamentarilor. Comisia nu validează nimic, doar plenul validează.

Domnul Ponta, drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi utiliza acest drept la replică ca să fac o propunere constructivă, că se pare că tot suntem într-o situaţie ridicolă, ca şi miniştrii pe care-i salută domnul Stanciu.

Eu vroiam să-i rog pe colegii din P.R.M. să-l primească înapoi pe domnul Stanciu, să-i dea comisia, ca să-l ţină ocupat, sau, dacă nu, să ne punem mână de la mână să-i luăm o găletuşă cu nisip, o trotinetă, tot ceea ce-i trebuie, pentru că "..

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, vă rog să nu jigniţi pe nimeni în sală!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Nu jignesc pe nimeni, spun doar un singur lucru: că dacă domnul Stanciu este mai bun decât oricare din cei de la prezidiu, suntem gata să-i lăsăm locul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Eu nu sunt gata, domnule deputat! (Aplauze şi râsete în sală).

Eu nu sunt gata să dau locul nici domnului Stanciu, nici altcuiva. Domnul Stanciu, drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Credeam şi îmi exprimam speranţa că, în timp, unii colegi, inclusiv distinsul nostru coleg Ponta, au făcut pasul de la găletuşă la leptop. M-am înşelat! Dânsul vrea să-mi dea jucăria domniei sale preferată: găletuşa, trenuleţul şi aşa mai departe. Daţi-mi voie, distinse coleg, să le refuz. Eu ţi-aş oferi un leptop. E drept că nu-i pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte! Şi vei descoperi alte jocuri decât cel în nisipurile mişcătoare în care matale faci paşi din ce în ce mai repezi spre a te scufunda.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Ponta, dreptul la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Stimate domnule Stanciu, chiar dacă nu faceţi parte din prezidiu, am venit doar să anunţ că accept cadoul dumneavoastră, acel leptop. Mă gândesc, însă, că dacă sunteţi la fel de parolist ca până acum, o să trebuiască să-mi cumpăr singur.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Doamna Cliveti.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Minodora Cliveti:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Adevărul este că am şi eu un reproş să-i fac domnului Stanciu, că de câte ori se adresează băncii ministeriale nu spune şi "doamnelor ministre", aşa că nu pot să-l iert pentru chestiunea aceasta.

Domnule preşedinte,

Acum câteva zile, nu mai ţin minte, când începusem noi să discutăm Regulamentul, am propus, cred că era domnul Bolcaş preşedinte de şedinţă, ca ori de câte ori apare o chestiune legată de constituţionalitate, de drept pur, dacă vreţi, Comisia juridică, cea care a dat un aviz pe care spun şi acum, cum spuneam atunci, îl acceptăm, pentru că nu avem ce face, ar trebui să vină în plen, prin reprezentantul sau reprezentanţii săi, în fine, şi să explice, să dea explicaţii juridice cu privire la textul respectiv.

Mie mi se pare că această chestiune a dreptului de vot, dreptului decizional al preşedintelui Comisiei de validare este extrem de importantă, şi atunci, de vreme ce colegul nostru domnul Bolcaş vine cu un text emanând de la Curtea Constituţională, prin care acest drept este contestat, iar Comisia juridică spune că Regulamentul corespunde Constituţiei, nu avem altă soluţie, decât, fie preşedintele Comisiei juridice să explice, să ne convingă că textul este constituţional şi/sau raportul să se întoarcă la Comisia juridică, pentru această lămurire.

Aş vrea să vă aduc doar un argument care nu este pe linia celor susţinute de domnul Bolcaş, - dar, nu-i aşa, aici discutăm -, şi anume, vă voi invoca regulile de procedură ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în care, la pct. 466 se spune foarte clar că "Preşedintele unei comisii poate să ia parte la dezbaterile comisiei, el sau ea (iată cum se vorbeşte la Consiliul Europei) nu participă la vot decât atunci când există paritate".

Cu alte cuvinte Consiliul Europei, unde România este deja membră, are această manieră de a proceda.

Şi atunci, ne gândim că textul trebuie neapărat să revină Comisiei pentru regulament, care, împreună cu Comisia juridică, să decidă cu privire la această chestiune. Pentru că, să nu uităm, nu i se acordă un drept în plus preşedintelui, în conformitate cu aceste regulamente, ci este compensat pentru faptul că el nu participă la dezbateri, tocmai pentru că poziţia sa i-ar putea acorda o poziţie, în fine, un ascendent asupra celorlalţi membri.

Iar în situaţia, şi cu aceasta închei, în care putem vorbi despre repetarea votului, pentru că s-a discutat şi despre această chestiune, mie mi se pare că ar trebui ca textul să prevadă că în această comisie de validare nu se poate lucra decât în totalitate, deci cu toţi membrii, pentru ca repetarea votului să se facă numai când plenul este întrunit, respectiv, fără să se accepte nici un fel de absenţă, pentru că numai aşa, voinţa deja exprimată a unui membru al Comisiei de validare poate să fie respectată. Pentru că dacă repetăm votul, în situaţia în care avem acelaşi cvorum, nu facem altceva decât îl obligăm pe unul dintre colegi sau mai mulţi să-şi schimbe punctul de vedere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, doamna deputat.

Domnul Claudiu Manda.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Claudiu Manda:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am venit, în primul rând, pentru a spune că cei de la putere, care au majoritatea în Biroul permanent şi în Comitetul ordinii de zi, au stabilit pentru săptămâna aceasta să discutăm vreo 18 ore despre regulament şi vreo 6 ore despre problemele importante ale României. Judecând acest lucru în miliarde de lei, cum vedeam aseară la ştiri, că pe români îi costă un miliard de lei o oră de discuţii în plen, cred că ar trebui să ştie românii că problema cea mai importantă şi banii lor sunt cheltuiţi pentru a-l schimba pe preşedintele Adrian Năstase, 18 miliarde pe săptămâna aceasta.

Acum revin la art. 9. Vreau să vă spun că nu sunt de acord cu ceea ce spunea colega mea, doamna Cliveti, pentru că dumneaei a propus, la un moment dat, să se trimită la Comisia juridică acest art. 9 şi să fie discutat acolo. În conformitate cu prevederile Regulamentului art. 102 spune foarte clar că, atunci când sunt modificări de fond, ele vor fi trimise la comisia sesizată în fond. Or, din câte ştiu eu, comisia sesizată în fond este Comisia pentru regulament. Şi, oricum, dacă am fi trimis-o la Comisia juridică, probabil, domnul "Pristanda", în 15 secunde, ar fi rezolvat această problemă.

De pe altă parte, eu sunt de acord cu ce spunea domnul Bolcaş, şi anume, că nu ar trebui ca votul preşedintelui să fie decisiv, pe de o parte invocând, ceea ce spunea şi dumnealui - neconstituţionalitate, însă un om cu atâta experienţă, nu înţeleg de ce atunci când s-a discutat atâta timp despre Regulament, nu a făcut acest amendament cu argumentaţia necesară atunci când putea s-o facă. Sigur, probabil că i-a scăpat, şi atunci putem să-l înţelegem.

Însă, încă un motiv pentru care nu aş fi de acord ca votul preşedintelui să fie decizional este că, atunci când desemnezi pe cineva în calitate de preşedinte de comisie, îl desemnezi, mai degrabă, pentru a prezida acea şedinţă sau acele şedinţe, pentru a da cuvântul, pentru a modera, nu neapărat pentru a fi cel care decide în condiţiile în care votul este împărţit.

Prin urmare, domnule preşedinte, eu propun retrimiterea la Comisia pentru regulament a acestui art. 9 şi fac şi amendamentul pe care l-au făcut şi colegii mei (şi domnul Stanciu l-a făcut) şi anume să se elimine ultima parte în care spune că votul preşedintelui este hotărâtor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc. Ultima intervenţie. Nu, mai am două, domnul Oancea şi domnul Muntean şi, după aceea, opresc. Domnul Oancea, poftiţi la microfon.

După aceea trecem să decidem.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Oancea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Fac parte din Comisia de validare şi am văzut ce se întâmplă în Comisia de validare. Comisia de validare este o acţiune formală, pe care Parlamentul o face pentru a da un gir celor care au fost aleşi.

Vreau să vă spun că, în afară de atunci, prima şedinţă când a fost constituirea Parlamentului nu am mai fost invitat la nici o altă şedinţă şi nu a mai avut loc nici o altă şedinţă a Comisiei de validare, cu toate că, între timp, au mai venit unii deputaţi în Cameră, în locul altora. Deci, ca să vedeţi importanţa acestei comisii de care discutăm de vreo trei zile, batem apa în piuă pentru tot felul de chestiuni care nu au nici o relevanţă. Pentru că noi nu hotărâm nimic. Sunt alte organe care au hotărât şi au dreptul legal să hotărască. Noi luăm numai act de un rezultat. Atât.

Dacă pe tema aceasta, discutăm de patru-cinci zile, care este o treabă minoră şi rolul comisiei, cum a spus şi domnul preşedinte, că de fapt plenul hotărăşte şi nu a fost niciodată vreun caz în care să invalidăm pentru că am fi fost atacaţi în alte instanţe, atunci să discutăm ore în şir degeaba mi se pare un lucru fără folos. Şi, într-adevăr, cum spunea şi mai tânărul coleg, că tocăm banii contribuabililor degeaba.

De aceea, rog să fim foarte serioşi pentru că suntem puşi să facem o treabă. Chiar dacă unora le convine sau nu, aceasta este democraţia. Mergem mai departe şi vedem ce se întâmplă, că altfel dacă nu, putem să rămânem aici încă două luni, zece luni, nu contează cât, dar cei care vor avea de suferit vor fi cetăţenii acestei ţări.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

O singură corectură. Au fost cazuri destule de colegi care au fost invalidaţi dintr-un motiv sau altul de-a lungul timpului. Este adevărat că nu în legislatura aceasta. Dar, în acelaşi timp, sigur că plenul a fost cel care a votat invalidarea, la propunerea comisiei. N-am să revin la această decizie, aceea ce am spus, că este foarte important.

Domnule Munteanu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În şedinţa de ieri, pe care a condus-o domnul deputat Bolcaş, ne vorbea de o nouă cutumă pe care ar dori-o în Cameră ca, imediat după o pauză de consultări, liderul formaţiunii sau unul dintre reprezentanţii formaţiunii politice respective să ne spună care sunt concluziile acestei pauze, acestei consultări.

Sunt convins că domnul Hunor sau domnul Márton pot veni aici să ne spună care sunt concluziile acestor consultări, mai ales că, poate, aseară şi la Cotroceni li s-a mai spus ce trebuie să spună. Să vedem, poate dezlegăm acest articol la care astăzi suntem împiedicaţi de fel de fel de vorbitori.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimate coleg,

Domnul Hunor nu poate să ne spună pentru că nu este în sală.

Domnule Stanciu, v-am văzut. Conform Regulamentului, la acelaşi articol o singură intervenţie, dacă nu este vorba de drept la replică. V-am dat şi dreptul la replică, n-am cum să vă dau două intervenţii pe acelaşi articol. Îmi pare rău.

Avem în faţă trei posibilităţi din ceea ce a rezultat.

Una să retrimitem la comisie şi am să supun votului toate posibilităţile votului dumneavoastră, să retrimitem articolul la comisie, art. 9, pentru a se vedea şi deciziile Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea. Să facem noi operaţia de a înlătura partea a doua a articolului: "în caz de paritate, votul preşedintelui este hotărâtor". Acest lucru trebuie, în mod evident, tratat în lumina celor pe care le-a spus Curtea Constituţională şi voi propune să votăm articolul fără această sintagmă şi a treia soluţie, sigur, să votăm articolul aşa cum este, încălcând decizia Curţii Constituţionale, lucru pe care nu cred că putem să-l facem.

Aş face o singură observaţie înainte de a supune la vot, o observaţie de bun simţ. Indiferent ce scrie într-un articol, indiferent că o comisie este formată din cinci, din zece, din 30 sau 40, în timpul funcţionării ei ea poate să ajungă într-o situaţie de paritate. Nimeni nu poate obliga pe toată lumea să fie prezentă. Repet: punctul de vedere al Comisiei de validare este o propunere pentru Cameră. Cel care va valida sau invalida un parlamentar este plenul şi acest lucru nu poate fi discutat.

De asemenea, Comisia de validare este o comisie a Parlamentului. Parlamentul se constituie în momentul în care este convocat. Aceasta nu înseamnă că Parlamentul nu există în momentul în care este votat, iar comisia este o comisie a Parlamentului, mai ales că ea funcţionează, după aceea, pe toată perioada de funcţionare a Parlamentului.

Dar, revin la ceea ce am spus. Am să supun votului dumneavoastră cele trei soluţii care s-au desprins.

  1. Să retrimitem la comisie.
  2. Să votăm fără sintagma: "În caz de paritate, votul preşedintelui este hotărâtor".
  3. Voi supune votului articolul aşa cum este el.

Sigur, a mai fost o propunere, cea a domnului deputat Bolcaş, însă şi dânsul a spus că, dacă m-aş întoarce la vot, aş deschide o Cutie a Pandorei, aş spune că, aşa cum spunea şi domnia sa, nu ne-am întors niciodată la vot, nu ne întoarcem nici astăzi, ca să nu creăm o nouă cutumă în Parlament.

Deci prima propunere: retrimiterea art. 9 la Comisia pentru regulament.

Cine este pentru? Vă rog număraţi. 83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 83 de voturi pentru, 98 de voturi împotrivă, s-a respins propunerea de a se trimite la comisie.

Voi supune votului dumneavoastră a doua soluţie: "raportul este aprobat de Comisia de validare cu votul majorităţii membrilor acesteia. - punct. Deci cu eliminarea sintagmei pe care domnul Bolcaş ne-a arătat că a fost declarată neconstituţională.

Cine este pentru această formulă? Mulţumesc.

Cine este împotrivă? Avem două voturi împotrivă.

Abţineri? Nu avem.

Cu două voturi împotrivă s-a adoptat art. 9 în formula: "Raportul este aprobat de Comisia de validare cu votul majorităţii membrilor acesteia".

Trecem la art. 10, unde avem un amendament de admis.

Domnul deputat Moldovan.

Numărul curent 25 din raport, deci 10, paragraful 1.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Radu Moldovan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

În perioada de când discutăm regulamentul au fost aduse de foarte multe ori în discuţie Comisia pentru regulament şi Comisia juridică pentru greşelile pe care le-am regăsit în articolele discutate până acum. Domnul deputat Tudose spunea, de dimineaţă, că din nouă articole pe care le-am discutat, sigur, cu votul de astăzi avem cinci votate, patru retrimise la comisie.

V-aş ruga, domnule preşedinte, să mă ascultaţi, urmărind art. 10, textul în vigoare: "Camera Deputaţilor se întruneşte în şedinţă, de drept, în a cincea zi de la constituirea Comisiei de validare pentru dezbaterea raportului acesteia." Avem un amendament acceptat, cu o motivare de completare necesară pe care eu nu o regăsesc, pentru că amendamentul acceptat sună în felul următor: "Camera Deputaţilor se întruneşte în şedinţă, de drept, în a cincea zi de la constituirea Comisiei de validare pentru dezbaterea raportului acesteia." Deci nu există nici o completare, eventual o corectură. La textul în vigoare comisia de validare este scris cu "c" mic, la amendament cu "C" mare, dar atunci nu mai există motivarea, completarea necesară.

Deci, reiese foarte clar că graba cu care distinsul domn Ştirbeţ, care văd că lipseşte acum, a discutat raportul, ne aduce pe noi în situaţia de a face acum diferite corecturi. Sigur că şi Comisia pentru regulament e supusă presiunilor şi, într-un timp foarte scurt, a trebuit să se prezinte în faţa noastră cu acest proiect de hotărâre şi constatăm că, din nouă articole, patru le-a retrimis la comisie şi, din punctul meu art. 10 ar trebui retrimis la comisie, la Comisia juridică pentru că nu avem nici o completare necesară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Este în sală domnul Ştirbeţ. Vă rog să nu induceţi în eroare. Este în dreapta, eu îl văd. A semnat şi este prezent chiar.

 
   

Domnul Ioan Munteanu (din bancă):

Nu este la locul lui.

 
   

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Sunt aici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Dacă eraţi atent aţi fi văzut că am făcut prima precizare că domnul Ştirbeţ este în sală. N-aş fi vrut să rămână în stenogramă că este absent, când domnia-sa este prezent. Este adevărat, nu-i la locul lui. A îndrăznit să-şi schimbe locul.

Deci este vorba, este adevărat, de un amendament, practic de ortografie la art. 10. Nu este vorba de un amendament de fond, de aceea poate că motivaţia "completare necesară" este excesivă. Sunt de acord cu dumneavoastră.

Domnul Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule preşedinte,

A existat o propunere ca toate articolele, până la art. 12, având legătură cu articolele trimise la comisie, să fie şi acestea trimise la comisie pentru a se discuta în mod unitar şi, aşa cum spune Comisia pentru regulament, să fie corelate. Această propunere de trimitere în bloc a fost respinsă şi ni s-a propus de către domnul preşedinte Bolcaş, să argumentăm la fiecare articol în parte dacă dorim această trimitere. Or, este evident că art. 10 are legătură cu art. 6 alin. 5 pentru că, observaţi, vorbeşte că întrunirea se face în a cincea zi pentru dezbaterea raportului acesteia, dar raportul acesteia se discută în funcţie de acele cereri nesoluţionate, contestaţii nesoluţionate. Nu ştim soluţia din partea aceea şi s-ar putea ca la art. 10 să fie nevoie de anumite amendamente care să ne arate ce se întâmplă cu raportul respectiv, pentru că o să observaţi că pot să existe următoarele situaţii, chiar propuneri de validare, chiar de invalidare, propuneri de amânare. Ba mai mult, după ce am adoptat art. 9, există şi o situaţie indecisă. Şi anume, o paritate în care nu se propune nici validarea, nici invalidarea, nici amânarea şi plenul trebuie să decidă.

Deci, pentru corelare şi pentru a rezolva o chestiune unitară, propun trimiterea art. 10 alin. 1, conform înţelegerii de ieri, la Comisia pentru regulament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Am reţinut.

Alte intervenţii?

Deci am două situaţii la art. 10 alin. 1 şi anume aceea de a supune votului dumneavoastră retrimiterea articolului, poziţie de fapt, este 10 cu 1 la comisie, sau supun amendamentul votului dumneavoastră.

Cine este pentru retrimiterea 10 cu 1 la comisie?

Voturi pentru. Vă rog, număraţi. 83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 94 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 83 de voturi pentru, 94 de voturi împotrivă, propunerea a fost respinsă.

Voi supune votului dumneavoastră textul comisiei propus la 10 cu 1, aflat la numărul curent 25 din raport amendamente admise.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Avem două voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu două voturi împotrivă, 10 cu 1 a fost adoptat.

Procedură, vă rog, domnule deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Într-o interpretare pe care o dăm art. 217, consider că această dispoziţie de modificare nu a fost adoptată.

Şi iată de ce. Am votat modificarea dispoziţiilor art. 10, alin. 1. În conformitate cu 217, dispoziţiile, deci ceea ce am votat noi, prezentului Regulament pot fi modificate - potrivit procedurii de elaborare şi adoptare a legilor prevăzute de art. 80 - 144 - cu votul majorităţii deputaţilor.

Acum, sunt două probleme. Noi am aplicat automat şi nu ştiu dacă am făcut bine, procedura de adoptare a legilor. În sensul că la dispoziţiile pe care le-am modificat, am considerat că este suficientă majoritatea celor prezenţi. Problema este că, atunci când există dispoziţii speciale, chiar dacă textul privind adoptarea modificărilor dispoziţiilor Regulamentului trimite la procedura legii, prin existenţa unor dispoziţii contrare, exprese, acestea nu se pot aplica. Este cazul expres al procedurii de urgenţă care, deşi este prevăzută între aceste articole 80-144, nu se poate aplica pentru că, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, procedura de urgenţă se aplică numai proiectelor de lege.

În aceste condiţii, eu apreciez că art. 217 conţine o altă limitare a prevederilor art. 80-144, la care face trimitere. În sensul că modificarea fiecărei dispoziţii din prezentul Regulament trebuie făcută cu votul majorităţii deputaţilor, cu votul unei majorităţi calificate. În acest sens, neavând majoritatea de 166 la adoptarea acestui articol, consider că el nu a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, la acest articol am avut majoritatea dar, se pare, că la cel dinainte nu am avut. Nu am numărat niciodată în această direcţie şi este foarte interesant modul în care dumneavoastră aţi prezentat acest articol din Regulament.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Este vorba de majoritatea calificată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Cred că majoritatea colegilor nu au fost foarte atenţi, discutând Regulamentul, nu sunt foarte atenţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Este vorba de majoritatea calificată din numărul total al deputaţilor care trebuie să existe pentru fiecare articol, conform lui 217. Că, întâmplător, aici a existat, iertaţi-mă, nu am fost prea atent - este vina mea - la numărul de voturi pentru anunţat. Sau poate a fost o omisiune de anunţare a numărului. Dar problema rămâne, de principiu, pentru adoptarea fiecărui articol.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Da, domnul Cristian Rădulescu.

Eram sigur că nu aţi fost foarte atent, că altfel aţi fi sărit imediat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Am fost foarte atent, domnule preşedinte, însă aşteptăm să vedem interpretarea dumneavoastră în această privinţă. Ştim că dumneavoastră cunoaşteţi bine Regulamentul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimate coleg,

Interpretarea mea poate fi importantă atunci când eu decid. Acum este o interpretare care este supusă plenului. Este foarte interesantă observaţia domnului deputat. Prevăzute în articolul... cu votul majorităţii deputaţilor. Interesant.

Domnul Bogdan Duvăz.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnul vicepreşedinte Bolcaş a ridicat o problemă care ne pune sub semnul întrebării cea mai mare parte din dezbaterile pe care le-am avut acum şi, mai ales, cea mai mare parte din adoptările pe care le-am produs prin vot.

Deşi unii colegi par sceptici, realitatea este mai mult decât clară: "Dispoziţiile prezentului Regulament - şi dispoziţii sunt fiecare articol în parte, chiar şi fiecare aliniat, aş spune, în anumite cazuri - pot fi modificate potrivit procedurilor de elaborare şi adoptare a legilor, prevăzute la art.80 - 144, cu votul majorităţii deputaţilor". Deci este fără echivoc.

Eu cred că această chestiune trebuie discutată foarte serios şi luată în considerare într-o discuţie ceva mai amplă, inclusiv de către Biroul permanent şi comisii.

Vă propun să reflectăm şi sigur că grupurile se vor exprima în legătură cu aceasta pentru că, practic, tot ce adoptăm noi, tot ce adoptăm noi pe articole trebuie să fie cu un vot al majorităţii calificate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Da, eu sunt de acord cu această interpretare. Vreţi să nu fiţi de acord?

Domnul Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Îmi exprim preţuirea pentru domnul Bolcaş care, din nou, a dat o temă foarte importantă de discutat. Reamintesc că tot dânsul este acela care a precizat faptul că, de fapt, ne aflăm în faţa votării a două acte. Unul este hotărârea Camerei, care s-ar aplica art. 217, proiectul de hotărâre privind Regulamentul şi al doilea este anexa acestei hotărâri, care înseamnă chiar prevederile, dispoziţiile prezentului Regulamentul.

Deci când aplicăm art. 217, dispoziţiile respective se referă la această anexă şi nu se aplică acea chestiune cu proiectul de hotărâre. Deci este evident că 217 ne obligă la această anexă s-o votăm articol cu articol, cu votul majorităţii deputaţilor şi-i mulţumesc domnului Bolcaş că a lămurit o chestiune foarte importantă.

Sper ca şi celelalte grupuri să fie de acord, în aşa fel încât să nu dea posibilitatea ca acest Regulament să fie atacat ulterior, iar toată munca pe care am depus-o să fie inutilă. Se vorbeşte de miliarde, dar pentru miliardele consumate pentru timpul pierdut aici ar trebui să fie trimisă nota de plată la Cotroceni, de unde se dau indicaţiile ca să stăm aici, să discutăm Regulamentul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul secretar Titu Gheorghiof, vă rog, aveţi microfonul. (Domnul secretar Titu Nicolae Gheorghiof vine la tribună.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi şi colege,

Admir întotdeauna modul în care colegul meu şi am mai spus-o, bunul meu amic şi coleg şi de profesie, ridică de multe ori, să zic aşa, între ghilimele, "chichiţele" avocăţeşti în problemele noastre.

Este adevărat, 217 reglementează sau încearcă să facă o trimitere de normă generală asupra prevederilor din Regulament. V-aş ruga să observaţi că există o normă specială care face trimitere exact la obiectul muncii noastre şi anume 103, alin. 3: "se supun dezbaterii şi votului Camerei numai articolele la care s-au făcut amendamente." textele articolelor şi amendamentelor se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi".

Eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul deputat Ungureanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul petre Ungureanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Petarda este, de fapt, fumigenă. Să revenim la 120, pentru că nu este nevoie de votul majorităţii pe fiecare articol decât la adoptarea hotărârii la votul final. Şi acolo, într-adevăr, domnul Bolcaş are dreptate. În rest, se aplică regulile de la 120 alin. 2 şi citez: "Legile organice şi hotărârile privind Regulamentul Camerei se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor." Deci, mergem pe procedură şi coborâm. Trei: "Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi."

Deci nu avem nici un fel de problemă ca, atunci când votăm pe articole, să mergem pe votul deputaţilor prezenţi, iar la votul privind hotărârea, votul final, mergem pe votul de la 217.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Bogdan Duvăz.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Stimaţi colegi,

Sigur că există, în actuala majoritate parlamentară, o anumită problemă, deşi n-ar trebui să fie în ceea ce priveşte votul calificat.

Dar aici, să nu ne facem că nu înţelegem. 103 se referă la procedurile de a vota articole privind legile pe care noi le adoptăm. Deci este procedura legislativă ordinară, ca să spun aşa, între art. 80 şi 144. La aceasta se referă, nu-l invocaţi. 217 se referă , în mod expres, la dispoziţiile prezentului Regulament în caz de modificare. Dispoziţiile sunt fiecare articol care dispune ceva. A ne face că nu înţelegem această deosebire care este limpede ca bună ziua, înseamnă să ne învârtim în jurul cozii. Eu cred, stimaţi colegi, că ar trebui, mai degrabă, să găsim o soluţie comună valabilă, pentru că adoptarea unui regulament, ca a oricărei reguli, de altfel, cu atât mai mult a Regulamentului acestei Camere, care să fie pusă oricând şi în orice moment sub semnul întrebării că ar fi fost adoptată în mod neregulamentar la data respectivă va crea mari efecte şi greu de prevăzut.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Dorneanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aş vrea să vă avertizez că cei care îi apreciaţi numai frumuseţea şi stilul limbajului domnului Bolcaş, şi nu-i apreciaţi rigoarea ştiinţifică a analizei sale vă înşelaţi şi eu sunt uşor surprins de faptul că unii vin să spună sentinţe pornind de la interesul grupului respectiv în mod oarecum uşuratic, fără a pătrunde sensul textului. Aş vrea să vă duceţi la text şi să-l analizaţi sistemic, să faceţi o interpretare logică în cursivitatea acestuia, pentru că textul spune aşa: "Dispoziţiile prezentului regulament pot fi modificate potrivit procedurii de elaborare şi adoptare a legilor prevăzute la art.80-144" şi, uitaţi-vă că texte incidente acolo sunt 102 şi 120, dar după ce face trimiterea la 80-144 adaugă: "cu votul majorităţii deputaţilor". Dacă sintagma aceasta ar fi fost trecută înainte de trimiterea la 80-144, atunci vă dau dreptate că ar fi fost aplicabile prevederile art. 102, care se referă la votarea amendurilor cu majoritatea celor prezenţi. Din moment ce sintagma "cu votul majorităţii deputaţilor" este ultima, înseamnă că aceasta prevalează şi aceasta este esenţa textului, şi ea are şi o anumită logică, oricare din textele regulamentului are o importanţă deosebită, el vizează modul cum noi desfăşurăm activitatea, şi atunci era firesc ca orice modificare, la orice text, să nu poată fi adopată decât cu votul majorităţii deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Ujeniuc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Ujeniuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Fără îndoială că aparent ne ia faţa acest text şi mai ales finalul acestui text al art. 217, în care se arată clar că este vorba de votul majorităţii deputaţilor. Se face referire însă la procedura de elaborare şi adoptare a legilor, prevăzută între art.80 şi 144. Mă întreb cu ce este mai lege regulamentul decât legile ordinare sau legile organice pentru ca să fie nevoie ca, pe articole, să se voteze cu majoritatea deputaţilor, şi nu cu majoritatea deputaţilor prezenţi.

Toate legile organice, toate legile ordinare care au fost supuse discuţiei, dezbaterii plenului pe articole, s-au votat pe articole cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, ceea ce dă sens, fără îndoială, art. 103 alin. 3, invocat de domnul Ghiorghiof , şi care nu poate fi ignorat.

În această idee vreau să vă spun că nu cred că cineva dintre cei care au susţinut contrariul celor susţinute de noi va aduce un argument valabil, care să conducă la ideea că regulamentul e mai lege decât legile organice sau legile ordinare. Este un act normativ, are însemnele, caracterele unei legi, şi de aceea se supune regulilor de votare pe articole ale acestor legi.

Deci faceţi legătura, vă rog, comparaţi cu toată practica plenului Camerei Deputaţilor, cel puţin de când sunt eu în acest forum.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Tudor.

Vă înscriu pe listă în ordine.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Tudor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Lăsând la o parte jocul nostru politic care, aşa cum s-a spus de multe ori aici, are o ţintă, trebuie să fim totuşi parlamentari adevăraţi şi să citim aşa cum se cuvine un text. Eu nu sunt jurist, am scris, în schimb, şi citesc mult. Îi dau dreptate domnului fost preşedinte Valer Dorneanu în ceea ce priveşte 217, în sensul că "dispoziţiile prezentului regulament pot fi modificate..." dar, stimaţi colegi, când le modificăm ?

O voce din sală:

Cu majoritatea deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Tudor:

Cu majoritatea deputaţilor, corect. Când le modificăm, când am trecut articole pe procedura prevăzută de regulament şi când supunem plenului, numai plenul hotărăşte la votul final dacă o dispoziţie se modifică sau nu. Toate articolele pe care le trecem noi pot fi invalidate la final de votul plenului. Numai atunci dispoziţiile se modifică, cum spune regulamentul, cu majoritate. Până atunci aplicăm procedura. Altfel vom crea în presă şi la specialişti motive de discuţie în afara textului corect al regulamentului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu mulţumesc, domnule deputat.

Procedură, domnul Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Consultându-mă cu mai mulţi colegi în această problemă, din diverse grupuri parlamentare, am ajuns la concluzia îndreptăţită că este o problemă mult prea serioasă ca să o putem lăsa fără o soluţie. Eu regret că de abia aseară, astă noapte am reuşit să desluşesc această problemă ce se pune în faţa Camerei. Dacă aveam ideea mai devreme, v-o expuneam mai devreme. de aceea, în numele grupului parlamentar al Partidului România Mare vă solicit o pauză pentru consultări. Vă rog să apreciaţi dumneavoastră, domnule preşedinte, timpul necesar. (În sală discuţii, rumoare).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Liderii grupurilor parlamentare şi membrii Biroului permanent sunt rugaţi să vină la sala de şedinţe a Biroului permanent.

20 de minute pauză.

 
   

Şedinţa s-a întrerupt la ora 10,43.

- pauză -

Lucrările au fost reluate la ora 12,05.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Decizia Biroului permanent la întâlnirea cu liderii este că la ora 15,00 toate grupurile sunt invitate la birourile grupurilor, la sălile de şedinţă, până la l5,30, şi fiecare lider de grup va prezenta înţelegerea la care am ajuns referitor la problema ridicată. Este o chestiune tehnică mai delicată, din punct de vedere juridic, nu e nici un secret, şi de aceea au hotărât liderii de grup să vă informeze pe fiecare la grup.

Deci vom începe la 15,30, conform deciziilor grupurilor parlamentare, iar acum vom continua cu art. 10 alin.2, şi anume numărul curent 26.

Există un amendament care este adoptat la 10 alin.2.

Doamna Vasilescu mă rugase să-i dau cuvântul, înainte de pauză, referitor la articol cred, nu ? sau am ţinut minte greşit ?

 
   

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Nu, nu mai este cazul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu mai e cazul.

De la comisie este doar doamna Olguţa Vasilescu. dacă mai vor ceilalţi colegi s-o ajute.

O voce din sală:

A venit şi domnul Bivolaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

A venit şi domnul Bivolaru.

Domnul Bivolaru, 10 alin.2 - punctul de vedere al comisiei, textul comisiei "Raportul comisiei de validare se prezintă Camerei Deputaţilor de către preşedintele acesteia.

Dacă există discuţii pe acest text.

Dacă nu, supun votului dumneavoastră textul propus de comisie. Cine este pentru ? Voturi pentru ?

Am nevoie de un secretar, mă iertaţi. Domnul Albu, vreţi să mă ajutaţi ?

Deci, reluăm votul.

Numărul curent 26, art. 10 alin.2 - voturi pentru.

Vă rog număraţi voturile pentru.

Voturi împotrivă ?

Abţineri ? O abţinere.

Cu 190 de voturi pentru şi două abţineri, art. 10 alin.2 a fost adoptat.

Numărul curent 27, art. 11 paragraful 1 există un amendament acceptat.

Intervenţii ?

Da, domnul Florin, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Două probleme aş ridica în faţa dumneavoastră. În primul rând aş propune retrimiterea la comisie a acestui articol pentru că se face referire la art. 7. Aşa cum am votat aseară în plenul Camerei Deputaţilor articolele 6 şi 7 am convenit să fie retrimise la Comisia pentru regulament care, împreună cu Comisia juridică, să aibă un punct de vedere şi, ţinând cont de implicaţiile pe care le are art. 7 eu v-aş propune să le retrimitem la Comisia pentru regulament.

Dacă nu sunteţi de acord să îl retrimitem, v-aş propune, la alin. 2: "în cazul deputaţilor..."

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Suntem la alin. 1, stimate coleg.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Nu, nu, la paragraful 2 din alin. 1.

"În cazul deputaţilor la care" eu v-aş propune, pentru acurateţe "în cazul deputaţilor pentru care a fost propusă invalidarea mandatului...".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia, pentru a doua... domnul Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Reiau propunerea de a fi trimis la comisie şi acest articol, având în vedere faptul că e în legătură cu art. 7, cum a susţinut şi colegul meu, şi mai dau încă un argument. Se înţelege că deputaţii cărora li se amână validarea mandatelor sunt validaţi. Deci observaţi că numai pentru cei care s-a propus invalidarea nu sunt trecuţi pe lista şi deci lista înseamnă că îi conţine pe cei cărora li s-a propus validarea şi pe cei cărora li s-a propus amânarea. Deci nu există o corelare între acest articol şi art.7 şi art.6 şi cred că argumentul meu este suficient pentru ca să trimitem la comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Da, domnul Bivolaru pentru formularea: "în cazul deputaţilor pentru" în loc de "la". Ce punct de vedere are comisia ?

 
   

Domnul Ioan Bivolaru:

Suntem de acord.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Sunteţi de acord cu această formulare? Deci "în cazul deputaţilor pentru care a fost propusă invalidarea" va suna textul la paragraful 2 din alin. 1 al art. 11. Am reţinut până acum propunerea de retrimitere a art. 11 alin.1 la comisie. Dacă există alte propuneri ?Nu.

Am să supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie a art. 11 alin.1.

Cine este pentru, vă rog ? Număraţi.

61 de voturi pentru.

Voturi împotrivă ? 93 de voturi împotrivă.

Abţineri ? 9 abţineri.

Deci, cu 61 de voturi pentru, 93 împotrivă şi 9 abţineri propunerea de retrimitere la comisie a căzut.

Procedură.

Domnul Niţă, procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu cred că aţi greşit supunând la vot acest articol pentru că la art. 7 noi am prevăzut foarte clar că Comisia pentru regulament trebuie să se pronunţe asupra unei chestiuni legate de dosarele primite de la Biroul electoral Central, şi atunci, coroborat art. 7, cu art. 6, cu art. 11 alin. 1, trebuia să aşteptăm ca Comisia să se pronunţe în acest sens, iar dumneavoastră, conform lui 102, trebuia să retrimiteţi acest articol la comisie, fără să supuneţi aprobării plenului. Noi dezbatem aceste articole de jumătate de zi şi în mod firesc trebuia ca acest lucru să se întâmple, iar supunând ghilotinei votului toate aceste articole, vom avea o mare problemă, legată de unele articole care nu vor fi nici constituţionale şi nu vor fi nici în concordanţă cu ceea ce dorim noi să facem în Cameră.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, deocamdată eu conduc şedinţa şi eu decid, nu dumneavoastră, când şi cum supun la vot. Este valabil şi pentru dumneavoastră, şi în stânga ca şi în dreapta. Asta a fost şi discuţia pe care am avut-o în pauză. Care sunt sarcinile preşedintelui de comisie..., preşedintelui de şedinţă.

Domnul Nicolicea, dar pe procedură, sper.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule preşedinte, art. 11 alin. 1 prevede "În cazul deputaţilor pentru care nu există motive de invalidare (...) - şi în această categorie sunt cei care sunt validaţi, au motive de validare, şi cei care au motive să fie amânaţi - se întocmeşte o listă". Deci, practic, aici ajungem să băgăm în această listă şi pe cei care sunt amânaţi. Bun, chestiunea s-a tranşat, dar acum problema aceasta trebuie să o rezolvăm şi ca să o rezolvăm trebuie să discutăm de situaţia celor amânaţi, ceea ce ar necesita un amendament cu consecinţe grave, deci un amendament făcut în plen, pentru că situaţia asta trebuie reglementată. Deci, practic, validăm şi amânaţii, şi atunci este evident că fiind nevoie de un amendament în plen, de exemplu: "lista respectivă nu cuprinde deputaţii pentru care s-a propus amânarea". Bun, atunci e clar că trebuie să ajungă la comisie acest articol şi nu trebuie să ajungem la alin. 2 până când nu facem trimiterea la comisie. Altfel o să vedeţi că data viitoare, cei amânaţi trebuie incluşi pe lista asta, pentru că n-au motive de invalidare, au motive de amânare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, am supus la vot acest lucru.

 
   

Domnul Eugen Nicolicea:

Asta este suplimentar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu, nu e nimic suplimentar. Deci am terminat cu problemele de procedură pe art. 11 alin.1. dacă mai sunt pe procedură. Pe fond am discutat şi mi-aţi mai propus această soluţie.

Domnul Mihai Tudose.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tudose:

Domnule preşedinte, nu ştiu dacă este în mod cert o problemă de procedură, dar o problemă de logică la ce am vorbit şi la ce va veni este. La art.9 am eliminat clar posibilitatea de a avea în mod cert un raport. fiindcă aşa cum spunea colegul Nicolicea mai devreme, există posibilitatea parităţii. În condiţii de paritate, comisia de validare nu poate face sub nici o formă un raport, fiindcă nu se ajunge nici la propuneri de validare, nici la propuneri de invalidare, nici la propuneri de amânare.

În condiţiile păstrării acestei parităţi la nesfârşit, în mod cert, tot ceea ce vorbim de la art. 9 încoace despre acel raport care se prezintă, putem fi în situaţia în care nu avem ce prezenta, nici de validare, nici de invalidare, nici de amânare, cum spunea domnul Nicolicea. Atâta timp cât nu am rezolvat problema, a avut dreptate domnul Bolcaş, este neconstituţional, dar era o soluţie de a rezolva o anumită problemă. Am rezolvat Constituţia, dar am păstrat problema, şi acum rămânem cu problema. Poate ne explică Comisia pentru regulament ce se întâmplă în această situaţie şi poate că înainte de articolul acesta ar trebui înserat un nou articol, care să rezolve această poblemă. În regulă, nu vin 30, vin 28 sau vin 30, votează 14 pentru, 14 impotrivă şi 2 se abţin. Avem o paritate care nu dă posibilitatea prezentării nici unui raport, nici de validare nici invalidare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Da, domnule deputat, mi-aţi mai spus acest lucru şi v-am mai răspuns înainte de pauză şi am să vă răspund acelaşi lucru, că nu este singurul caz în care s-ar putea să vină în Parlamentul României un punct de vedere al comisiei într-un fel sau altul sau un punct de vedere indecis. Parlamentul decide. Deci validarea sau invalidarea o face Parlamentul, comisia doar propune. şi propune pe o listă, pe cei pe care-i propune spre validare, pe o listă, pe cei pe care-i propune spre nevalidare, pe altă listă..., avem un exerciţiu, eu sunt la al treilea mandat, dumneavoastră la al doilea. Pierdem vremea cu o discuţie care mie mi se pare inutilă.

Vă mulţumesc.

Am discutat această chestiune, dacă există pe procedură vreo propunere.

Domnul Niţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Domnule preşedinte, noi nu suntem mulţumiţi de modul cum se pune problema la acest articol şi de aceea grupul parlamentar vă solicită o pauză de consultări.

Mulţumesc foarte mult.

Am uitat să vă spun minutele. 45 de minute, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

OK, pauză de consultare de 30 de minute.

 
   

Şedinţa s-a întrerupt la ora 12,21.

- pauză -

Lucrările au fost reluate la ora 12,55.

 
   

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi, este evident că nu avem un număr de parlamentari ca să continuăm şedinţa noastră, mai sunt 5 minute. Ne vedem la l5,30.

La ora 15,00, toate grupurile parlamentare sunt convocate la sălile de grup.

 
   

Şedinţa s-a întrerupt la ora 12,57.

- Pauză -

 
  Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Lucrările au fost reluate la ora 15,45.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Secretarii să poftească în sală.

Informare cu privire la iniţiativa legislativă înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie înaintată comisiilor permanente pentru examinare şi întocmirea avizelor sau rapoartelor în termenele stabilite.

La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a fost înregistrată următoarea iniţiativă legislativă: Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor de pe lângă acestea, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize: Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Termen de depunere a raportului - 11 octombrie 2005.

Camera decizională - Senatul.

În conformitate cu prevederile art. 108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea unei modificări în componenţa unei comisii permanente a Camerei Deputaţilor.

Modificarea componenţei nominale a unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor.

Grupul parlamentar al Partidului naţional Liberal propune trecerea domnului deputat Mihai Alexandru Voicu de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, în calitatea de membru.

Are cineva comentarii referitor la această propunere ? Nu.

Voturi pentru, vă rog. Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă ? 2 voturi împotrivă.

Abţineri ? Nu avem, domnul Voicu şi-a schimbat comisia.

Video in format Flash/IOS Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Stimaţi colegi, rog grupurile parlamentare care nu sunt prezente în sală sau care sunt foarte puţin prezente să vină în sală. UDMR-ul, PNL-ul are 2 colegi. Vă reamintesc că am o interpretare de alt gen. Încă două minute.

Liderii de grup, vă rog.

Stimaţi colegi, vă rog să luaţi loc în sală.

Suntem la art.11, nr.crt.27. Au avut loc discuţiile, a fost o propunere de trimitere care a fost refuzată de plen, de trimitere la comisie, a fost o propunere de modificare, "în cazul deputaţilor la...", "în cazul deputaţilor pentru care..." a fost modificarea propusă de către un coleg din Cameră şi adoptată de către comisie.

Da, domnule Niţă.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Domnule preşedinte,

Din sală lipseşte Grupul parlamentar al P.N.L. Nu putem să reluăm dezbaterile în condiţiile în care nu e acest grup extrem de important, şi să nu fim colegiali cu ei şi să dezbatem acest proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, nu am dat drumul la lucrări până n-am văzut colegii de la Grupul liberal că au intrat şi ei în sală, nu am obiceiul, dacă un grup lipseşte majoritar, să încep lucrările, chiar dacă a trecut timpul, am aşteptat, a venit Grupul UDMR-ului înainte, a venit după aceea Grupul liberal sigur, sunt jumătate. Asta e! E vina dânşilor dacă vin mai mulţi sau nu.

Domnul Mihai Tudose.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tudose:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am discutat la art.7 despre frauda electorală. V-am propus s-o uităm, nu s-a întâmplat. La art.11, ne întoarcem din nou şi vorbim despre frauda electorală. Se face trimitere la art.7. "În cazul deputaţilor pentru care nu există motive de invalidare, potrivit art.7", deci despre fraudă.

Tot ieri v-am spus despre ce am primit - şi am găsit hârtiile -, ce am primit noi la comisia de validare la începerea mandatului. Sunt şapte pagini, de un ridicol sublim, unele dintre ele, deci comisia de validare, secţiunea la care suntem, trebuie să verifice dacă candidatul respectiv este cetăţean cu drept de vot.

Pct.2, să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România, să dispună de dreptul de a se asocia în partid politice etc., ca şi cum treburile astea n-au mai trecut prin trei filtre.

Şi ajungem la II, unde ni se explică că această onorată comisie de validare trebuie să aibă un anumit tip de comportament în cazul invalidării mandatului pentru motiv de fraudă electorală. Şi vă citez din aceste instrucţiuni: "Invalidarea mandatului pentru motiv de fraudă electorală presupune existenţa unor manopere frauduloase care nu ţin neapărat de persoana deputatului, dar care au dus la deformarea rezultatului alegerilor."

Se face apoi trimitere în următorul paragraf la lege. Următorul paragraf e sublim şi vine în susţinerea a ceea ce v-am spus, că toată această parte ar trebui eventual ori trimisă la comisie, ori efectiv scoasă din regulament.

"Frauda electorală nu se stabileşte de către comisia de validare, ci trebuie să fie stabilită de o instanţă judecătorească printr-o hotărâre rămasă definitivă, prin care s-a constatat săvârşirea..." şi textul curge.

Şi atunci, domnule preşedinte, dacă deputatul respectiv, al cărui mandat este supus judecăţii comisiei de validare, chiar pentru un motiv de presupusă fraudă electorală, fiindcă o prezumţie de fraudă electorală... funcţionează sau nu prezumţia de nevinovăţie? Nu ar trebui ca noi, în aceste cazuri, să propunem comisiei de validare să facă un referat, sau, ştiu eu, o adresă prin care să propună validarea?

Unde acţionează? Este un principiu de drept unanim recunoscut în toată lumea, poate ar trebui chiar şi în România - prezumţia de nevinovăţie. Cu atât mai mult cu cât se face referire certă că sunt manopere frauduloase care nu ţin neapărat de persoana deputatului.

Şi aş ruga preşedintele Comisiei pentru regulament, ştiu eu, preşedintele Comisiei juridice, dar nu este, sau cineva să facă o interpretare, alta decât poate o spun eu, fiindcă eu insist... toate acestea...iar facem retrimitere la fraudă electorală în art.11.

Poate domnul preşedinte Bivolaru ne explică cum trebuie să luăm noi o decizie la Comisia de validare, în condiţiile în care nu noi suntem cei care facem această anchetă. Evident, când preşedintele comisiei de validare va veni în sală.

(I se spune din sală că nu preşedintele Comisiei de validare, ci preşedintele Comisiei pentru regulament.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, v-am ascultat cu multă atenţie, şi acum, şi înainte, când aţi ridicat această problemă. Am declarat încă o dată că la art.11 alin.1 discuţiile pe fond sunt încheiate. Am ascultat, ca să readuceţi, fiindcă a fost o pauză destul de lungă, în faţa colegilor problematica.

Dacă cineva mai are vreo problemă de ridicat privind probleme de procedură, cu plăcere. Dacă nu, vă aduc aminte că suntem între votul de retrimitere şi votul pentru aprobarea acestui text.

Referitor la problema cu frauda, se va rezolva la art.7, cel care a fost retrimis la comisie.

Pe procedură, dacă mai sunt, dacă nu, am să supun votului dumneavoastră nr.crt.27, art.11 alin.1.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt. (Domnul deputat Constantin Niţă întreabă pentru ce să voteze.)

Am mai spus de ce. N-am...eu conduc şedinţa cu o singură expresie.

Este cineva împotrivă? Nu.

Abţineri? O abţinere.

Cu o abţinere şi cu restul voturilor pentru, art.11 alin.1 a fost aprobat.

Trecem la nr.crt.28, art.11 alin.2, unde avem un amendament acceptat. Nu avem amendamente respinse.

Dacă sunt intervenţii. Nu.

Am să supun votului dumneavoastră propunerea comisiei, textul comisiei. Pct.28 din raport, art.11 alin.2.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Două abţineri.

Cu două abţineri şi restul voturilor împotrivă, art.11 alin.2 a fost adoptat. Deci, avem art.11 adoptat.

Art.12. Comisia ne propune adoptarea textului din actualul regulament. Deci, text nemodificat.

Există intervenţii, observaţii.

Domnule Bolcaş, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

În mod judicios, grupurile parlamentare ale P.S.D. şi P.R.M. au introdus art.121 "după validare, deputaţii depun jurământul, în condiţiile legii".

Este corect, este în conformitate cu legea jurământului, aşa că nu avem probleme. Problema este însă de corelare a acestui art.121, cu art.12, şi anume, momentul legalei constituiri a Camerei Deputaţilor este momentul validării sau momentul depunerii jurământului? Având în vedere consecinţele nedepunerii jurământului pentru fiecare deputat în parte, ideea pe care v-o propun este ca textul art.12, prin corelare cu 121, să fie reformulat, în sensul că: "este legal constituită după validarea a două treimi din mandatul deputaţilor şi după depunerea jurământului acestora".

Pentru că numai depunerea jurământului le dă calitatea de demnitari.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Deci domnul deputat propune ca în loc de 121, păstrând aceeaşi idee de 121, să o adăugăm la art.12, şi mie mi se pare extrem de judicios modul în care domnia sa propune.

Comisia, sunteţi de acord cu propunerea domnului deputat? Da. Comisia este de acord ca în loc de art.121, teza din acest articol nou să fie adăugat la art.12. "Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputat şi după depunerea jurământului de către aceştia". E textul pe care l-aţi propus dumneavoastră, da? OK.

Domnul Radu Moldovan, după aceea, domnul Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Radu Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În condiţiile în care comisia a fost de acord cu modificarea propusă de domnul deputat Bolcaş, am considerat că trebuie să intervin pentru că la 121 avem un amendament respins. Şi eu cred că la ceea ce adăuga domnul Bolcaş, ar trebui să găsim o soluţie şi pentru o parte din amendamentul respins, următorul paragraf: "Deputaţii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi. Refuzul depunerii jurământului se constată de către preşedintele de şedinţă."

Ce facem în cazul în care unul dintre deputaţi refuză să depună jurământul? Şi dacă tot am căzut de acord, comisia pentru regulament a căzut de acord să accepte ca la art.12 să se facă completarea de la 121 a amendamentului respins, l-aş ruga pe domnul preşedinte sau pe altul din colegii din Comisia pentru regulament, să vină şi să încercăm să găsim o soluţie pentru a rezolva şi această situaţie, în momentul de faţă neclară, ce se întâmplă cu deputaţii care nu depun jurământul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Domnule vicepreşedinte, vă rog să ne spuneţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Teodor Iustian:

În condiţiile adoptării textului propus de domnul deputat Bolcaş, comisia îşi poate reconsidera poziţia faţă de amendamentul depus de dumneavoastră. De ce? Pentru că art.121 spunea "în condiţiile legii". Şi de aceea a fost respins amendamentul depus de dumneavoastră, pentru că toate celelalte decurgeau din sintagma "în condiţiile legii".

În condiţiile acceptării de către noi, dacă plenul acceptă amendamentul propus de domnul Bolcaş, atunci sigur că se justifică amendamentul respins de comisie şi completează articolul actual 12. Deci, comisia este de acord cu eliminarea actualului 121, formularea pe care a făcut-o domnul deputat Bolcaş, şi articolul eliminat, care îl completa pe 121.

 
   

Domnul Emil Radu Moldovan (din bancă):

"...deputaţii care refuză depunerea jurământului..."

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Teodor Iustian:

Da. Exact. E corect aşa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Am o rugăminte. Domnule Bolcaş, dacă doriţi să mergeţi un pic la comisie să formulaţi, să îmi daţi un text. înţeleg că vorbim de texte care au fost depuse, luaţi cuvântul, vă rog, spuneţi-ne despre ce e vorba, şi, după aceea, vreau un text ca să pot să-l propun.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Ideea este foarte simplă. 121 admis de către comisie se ridică şi intră în alineatul 1 al art.12, care va avea următoarea redactare: "Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului de către aceştia."

Urmează apoi amendamentul respins. De ce? Nedepunerea jurământului totdeauna este sancţionată prin neprimirea funcţiei care implică depunerea acestui jurământ. Însă sancţiunile trebuie expres prevăzute în legea care reglementează însăşi funcţionarea instituţiei aceleia, în speţă este Camera Deputaţilor.

În al doilea rând, invalidarea reprezintă o sancţiune specifică proprie numai regulamentului nostru de organizare şi de funcţionare. Şi, în aceste condiţii, şi ea trebuie prevăzută ca atare în mod expres.

Susţin amendamentul care urmează să devină alin.2 al art.12.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia.

Eu sunt de acord, pentru mine aţi fost foarte clar, dar am nevoie de punctul de vedere al comisiei. (Comisia pentru regulament aşteaptă pe domnul preşedinte al comisiei, Ioan Bivolaru.)

30 de secunde vă mai dau, stimaţi colegi.

Comisia. Domnule preşedinte, domnule vicepreşedinte. Mergem pe 12 în formularea propusă de domnul Bolcaş, şi 121, partea a doua a amendamentului respins, care este în concordanţă, îmi spune domnul secretar, cu art.70 din Constituţie.

Deci, comisia e de acord, da? Da.

Stimaţi colegi, art.12, pe care-l supun votului dumneavoastră, sună în felul următor: "Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputat şi după depunerea jurământului de către aceştia."

Acesta fiind alin.1 al art.12.

Cine este de acord cu această formulare? Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Alin.1 al art.12 a fost adoptat în formularea pe care v-am prezentat-o.

Comisia ne propune pentru alin.2 al art.12 următorul text: "Deputaţii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi. Refuzul depunerii jurământului se constată de către preşedintele de şedinţă."

Cine este de acord cu această formulare? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Două abţineri.

Vă mulţumesc.

Cu două abţineri, textul a fost adoptat.

Sigur, preşedintele de vârstă este preşedintele de şedinţă, în momentul respectiv. Deci, e vorba de cel care conduce şedinţa.

Deci art.12 a fost adoptat în această formă.

Domnul Duvăz. Procedură, înainte să intrăm în Secţiunea a 2-a.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă rog, domnule preşedinte, doar să luaţi notă că aţi omis să-mi daţi cuvântul, asta era motivaţia de procedură, deşi mi-aţi făcut semn că eram înscris la cuvânt, înainte să treceţi la vot, dar vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că de fapt era amendamentul...alin.2 derivă din amendamentul care-mi fusese respins. Iată că l-am adoptat şi iată ce înseamnă de fapt să discutăm cu seriozitate fiecare articol, să ajungem la cea mai bună concluzie.

Vă mulţumesc încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, îmi cer scuze. Aveţi dreptate. Îmi cer scuze.

Stimaţi colegi, Secţiunea a 2-a. "Grupurile parlamentare".

Titlul secţiunii. Dacă există intervenţii la titlul secţiunii.

Domnul Stanciu are intervenţii la titlul secţiunii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

La o iniţiativă a distinsului nostru coleg, domnul deputat Cristian Rădulescu, care, dintr-un spirit democratic de excepţie, a propus ca înaintea fiecărei secţiuni, comisia, printr-un reprezentant al său, în speţă, domnul preşedinte, să prezinte liniile directoare care au determinat fie modificarea, fie nemodificarea unui articol.

Aici ne găsim într-o situaţie deosebită, în sensul că acest articol 13, care a fost art.2 al Adunării Parlamentare din 9 iunie 1990, cuprinde teze de esenţă, care n-au fost schimbate, deşi regulamentul s-a schimbat de vreo şapte-opt ori.

Deci, am ruga, domnule preşedinte, la această secţiune foarte importantă, şi de fapt de aici începe dezbaterea efectivă pe regulament, de aici vom avea implicaţii asupra a ceea ce dorim să facem din Parlamentul României, să ne spună care sunt principalele teze care au reieşit din cercetarea regulamentelor celorlalte ţări din Uniunea Europeană, şi am înţeles că au fost la comisie circa 18 regulamente, şi care sunt motivele pentru care nu s-au făcut modificări de către comisie şi explicaţia asupra faptului că nu s-a admis la acest articol nici un amendament.

Deşi articolul a fost contestat de circa 7-8 ori de Grupul P.N.L., de Grupul P.D., şi de alte grupuri, în decursul existenţei sale, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Şi aştept cu interes expunerea distinşilor noştri colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, îmi pare rău că de data asta am să vă dezamăgesc, mi se rupe inima, dar decizia Camerei a fost la începutul fiecărui capitol, nu fiecărei secţiuni. Iar la începutul acestui capitol, comisia a făcut o prezentare. Sigur, însă, că cererea dumneavoastră ca şi la începutul acestei secţiuni comisia să facă o prezentare, eu nu pot decât s-o supun plenului. Şi dacă plenul va fi de acord, lucru care mie mi s-ar părea important, sigur că şi comisia va trebui să se supună şi sunt convins că sunt pregătiţi. (Domnul deputat Anghel Stanciu doreşte să mai intervină.)

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Nu doresc să intru într-o polemică cu dumneavoastră bazată pe capacităţile de memorare ale unuia sau altuia dintre noi sau a colegilor. Dar, dacă-mi permiteţi să fac un recurs la memoria mea de cadru didactic, mi-aduc aminte că domnul preşedinte a citit, într-adevăr, aşa cum s-a spus aici, la începutul capitolului, informarea respectivă, dar a fost oprit tocmai la această secţiune, în care n-a citit absolut nimic.

Dacă greşesc, să confirme domnul preşedinte. Şi, la vremea respectivă, la solicitările şi din sală să continue, sau dacă dorim să continue, o parte au spus nu, altă parte au spus, domnule, lăsaţi, că la secţiunea respectivă va interveni.

Îl rog pe domnul preşedinte Bivolaru, şi ca vecin de judeţ, să confirme sau să infirme dacă nu s-a întâmplat la vremea respectivă un astfel de lucru. este prea importantă această secţiune ca s-o expediem, cum a fost expediată 15 ani. Bineînţeles că o putem expedia, nu ne doare pe nimeni, şi n-am auzit pe nimeni să ţipe deoarece a căzut un amendament. Dar cred că e interesant să dezbatem liniile, principiile de funcţionare, de constituire de criterii ale grupurilor parlamentare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, nu am de loc de gând să vă contest memoria excepţională, aşa a fost. Deci decizia Camerei a fost cum am spus eu referitor la zece minute prezentare la începutul fiecărui capitol. La începutul Cap.I, domnul deputat, preşedintele comisiei, domnul Bivolaru, în 14 minute, după care sala mi-a cerut să-l opresc, a ajuns la această secţiune a doua pe care n-a prezentat-o. E adevărat. Aici aveţi dreptate.

De aceea, am şi spus că eu nu pot încălca de la mine putere decizia Camerei ca această prezentare să aibă loc doar la începutul capitolului. În acelaşi timp, plecând de la faptul că la secţiunea a 2-a nu a prezentat nimic comisia, am să cer Camerei să fie de acord cu propunerea pe care aţi făcut-o dumneavoastră. Asta după ce am să-i dau cuvântul domnului Moldovan, care a dorit să intervină pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Radu Moldovan:

Domnule preşedinte,

Acelaşi lucru vroiam să-l spun şi eu şi mulţumesc. Renunţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Bun.

Pentru toţi colegii, noi am votat că la începutul fiecărui capitol zece minute comisia poate prezenta sau trebuie să prezinte situaţia comparată din diferite alte ţări în domeniul respectiv.

La Cap.I, comisia n-a reuşit să treacă, în cele zece minute, decât de secţiunea 1, nu de secţiunea a 2-a.

În acest moment, domnul deputat Stanciu, sprijinit de domnul Moldovan şi de alţi deputaţi care-mi fac semn, ar dori să ceară comisiei ca în zece minute să facă prezentarea şi pe secţiunea a 2-a. Comisia sigur că este pregătită, că avea materialul pregătit în momentul respectiv. Îl aveţi în continuare, nu? Da.

S-a şi distribuit materialul respectiv. Deci, eu pot doar să supun votului Camerei propunerea domnului deputat Stanciu.

Cine este pentru ca în acest moment comisia să ne prezinte o informare privind Secţiunea a 2-a, "grupurile parlamentare".

Voturi pentru? Vă rog număraţi. 11 voturi pentru.

Voturi împotrivă ? 238 voturi împotrivă.

Abţineri? 11 abţineri.

Deci, cu 11 voturi pentru, 238 voturi împotrivă şi 11 abţineri, propunerea domnului deputat Stanciu a fost refuzată.

Secţiunea a 2-a - "grupurile parlamentare". Dacă sunt observaţii la titlu.

Domnul Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi colegi,

Mă bucur că materialul scris, difuzat de distinsul coleg Bivolaru în numele comisiei, a fost suficient pentru informarea dumneavoastră.

Dacă aş repeta ce văd pe sticlă, nici nu ştiţi ce pierdeţi.

De aceea, aş vrea să stabilim măcar atât. Grupul parlamentar este grup politic, şi atunci îi spunem grup politic, cum se spune la Uniunea Europeană? Sau rămânem pe ideea grupului parlamentar?

Deci, aici este o chestiune de conţinut, domnule preşedinte. Şi o să vedem de fapt la primul alineat, la art.13 cu 1, elementele de conţinut. Aş dori să pun în discuţie titlul prin prisma a ceea ce reprezintă un grup parlamentar. Este o reprezentare a partidului în Parlament? Este o expresie a politicului în Parlament? Este o reuniune benevolă a deputaţilor? Ce este grupul?

Pentru că sunt câteva ţări în care în regulamentele lor - Finlanda, Norvegia, Danemarca - în care nu se fac referiri la grupuri. Şi mai există pe scară ierarhică, să spunem, a timpului, când grupurile recunoscute ca atare în regulamente au apărut foarte târziu.

De aceea, cred că ar fi bine să stabilim ce sunt grupurile şi, prin prisma aceasta, dacă le numim "grupuri parlamentare", şi vor avea un statut prin prisma art.13, sau le numim "grupuri politice", cum sunt exprimate la Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia. Un punct de vedere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

S-a pornit pe principiul constituţional al constituirii grupurilor parlamentare în conformitate cu configuraţia politică a Camerei Deputaţilor.

În consecinţă, grupul parlamentar nu poate fi decât un grup de esenţă politică. S-a acceptat, şi asta a fost derogarea care în fond derivă şi aceasta din prevederi constituţionale, pentru grupul minorităţilor naţionale, iar în consecinţă pentru statutul de deputat independent nu s-a prevăzut decât posibilitatea afilierii acestuia la unul din grupurile existente.

Acestea sunt în mare principiile care au guvernat Regulamentul existent până acum, şi pe care comisia a considerat să le menţină în continuare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Mulţumesc.

Domnule deputat Bolcaş, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Cred că este bine să discutăm ceea ce este un grup parlamentar. Pentru că nelămurirea acestei probleme, chiar în deciziile Curţii Constituţionale, dă naştere la foarte multe confuzii.

Domnul deputat Stanciu vorbea despre existenţa grupului politic sau a grupului parlamentar, făcând o demarcaţie netă între aceste două noţiuni. Această demarcaţie netă cred că nu se poate face, întrucât, dacă vorbim de un sens al grupului politic, ajungem la concluzia constituirii şi posibilităţii de constituire a unor grupuri care nu au reprezentat partide care au figurat pe listele electorale, ceea ce este interzis, categoric.

Problema este următoarea: caracterul politic al unui grup parlamentar, pentru că despre aceasta vorbim, derivă din actul alegerii, şi anume: sistemul nostru de vot, deocamdată, şi n-are importanţă ce părere avem despre acest sistem de vot, este cel existent, este al votului pe liste. Iar Camera şi Senatul - Parlamentul - trebuie să exprime prin reprezentare voinţa electoratului. Şi atunci, pe aceste liste, se regăsesc partide politice cu candidaţii lor; se regăsesc reprezentanţii minorităţilor naţionale, independent, dacă pe uniuni, cum este cea maghiară, sau în alte forme.

Noi avem, în această situaţie, următoarea configuraţie politică, pentru că aceasta este noţiunea constituţională, nu de grup politic, ci de configuraţie politică a Camerei, în sensul că, avem, pe de o parte, reprezentanţii aleşi pe listele partidelor politice; avem deputaţii care au candidat în calitate de independenţi, şi această idee de candidat în calitate de independent n-a fost bine delimitată până acum de deputaţii deveniţi independenţi, şi avem, ca reprezentare specială, reprezentanţii minorităţilor naţionale.

Aici lucrurile sunt foarte simple: a introduce noţiunea de grup politic, poate să ducă - pe cale de consecinţă - şi acesta este scopul urmărit de domnul profesor Stanciu, la schimbarea configuraţiei politice stabilite prin votul electoratului. Or, asta noi nu avem voie să schimbăm, din momentul în care s-au validat rezultatele votului, prin validarea mandatelor deputaţilor, şi până la încheierea legislaturii respective, noi n-avem voie să schimbăm voinţa electoratului.

Şi atunci va trebui, sigur, să avem o atenţie specială, şi cred că prevederile actualului regulament, cu textele care au fost preluate de comisie, fac o remarcă cu privire la situaţia deputaţilor care au candidat în calitate de independenţi. Dar ce se întâmplă? S-a întâmplat şi în legislaturile anterioare, s-a întâmplat şi în această legislatură, la diferite grupuri parlamentare, se mai poate întâmpla şi la alte grupuri parlamentare aceeaşi situaţie. Sunt deputaţi care, pe configuraţia politică a Camerei, au venit în această calitate pe o listă de partid, fiind votată lista partidului respectiv. Prevalându-se de caracterul mandatului reprezentativ, prin propria lor voinţă, deci nu prin voinţa electoratului, s-au pus în situaţia de a fi excluşi dintr-un grup politic, sau s-au pus în situaţia de a părăsi acel grup parlamentar care are sorgintea politică a votului electoratului.

Putem noi permite ca voinţa unui om care nu reprezintă decât expresia atributului său de exercitare a unui mandat reprezentativ, dar putem să-i dăm posibilitatea să schimbe configuraţia politică a întregii Camere, astfel cum a fost dată de electorat? Putem să le permitem să schimbe practic voinţa votului? Deci, să schimbe alegerile, balanţa alegerilor?

Actualul Regulament are în textul preluat şi în modificări, are o prevedere care este foarte constituţională, că de-acolo îşi trage sorgintea, şi anume: nu se pot constitui grupuri parlamentare prin reunirea unor deputaţi care nu fac parte din partidele care au candidat pe aceste liste, pe listele depuse la alegeri. Pentru că, în condiţiile în care au existat candidaţi pe listele partidului "a", "b", şi "c", dintr-o dată, trei sau patru deputaţi, exercitându-şi mandatul reprezentativ, să spună nu, noi suntem partidul "d", şi venim în Parlament pentru că am fost aleşi. Pe ce? Pe listele altor partide. Nu se poate acest lucru!

În aceste condiţii, v-aş ruga să reţineţi că noţiunea de grup parlamentar, care teoretic este bine axată pe reprezentarea votului populaţiei, are o structură politică care nu mai trebuie să fie explicitată.

A, că există posibilitatea, totuşi, şi în practică s-a văzut, ca anumiţi deputaţi să părăsească aceste grupuri politice sau să fie excluşi din ele, este o situaţie de fapt, nu o situaţie politică a Camerei Deputaţilor, pentru că aceştia nu mai fac politică, nu mai intră în sfera politicului, nu mai sunt pe structura politică a Camerei. Ei există în virtutea unui mandat pe care l-au avut. Desigur, ei trebuie să-şi continue activitatea în modul cel mai civilizat cu putinţă, prin posibilitatea de a avea, şi care li s-a oferit şi până acum, de a avea o anume logistică, de a-şi putea desfăşura în continuare activitatea de deputaţi. Dar ei nu au reprezentat şi nu mai reprezintă pe nimeni acum, pentru că nu se poate spune că îi reprezintă pe alegătorii lor, din moment ce numai un partid reprezintă pe alegătorii de pe acea listă electorală.

Pentru aceste considerente, apreciez că definirea de grup parlamentar este acoperitoare şi practic, şi teoretic, şi propun menţinerea structurii, începând cu titlul acestui capitol, în parametrii în care a fost adoptată de Comisia pentru regulament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Domnul deputat Márton Árpad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpad Fráncisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aceste discuţii sunt foarte interesante şi nu contest că parlamentarismul constă în faptul că putem dezbate nişte probleme destul de importante sau chiar foarte importante.

Totodată, avem un regulament deocamdată în vigoare. Şi, având în vedere rigurozitatea cu care încercaţi să aplicaţi acest regulament, vă propun să citiţi art.99, 100 şi 101, din care rezultă clar că dezbaterea se axează pe acele articole, titluri, referitor la care s-au depus amendamente, există amendamente adoptate sau respinse, sau cineva contestă, că ar fi depus un amendament care nu a fost luat în considerare.

Vă rog să observaţi că la acest titlu nu există nici un amendament, nici admis, nici respins, nici nimeni nu a contestat cum că ar fi depus un amendament care nu a fost luat în considerare, toate aceste discuţii foarte bine se pot dezbate la amendamentul domnului Stanciu, după art.13, sau la art.13.

Ca atare, cred că locul acestor dezbateri este la articolele care vizează problema respectivă, şi să votăm acest titlu, să intrăm în articol, şi acolo, poate toată ziua vom dezbate acel articol.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Domnul deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

La observaţia judicioasă a colegului Márton Árpad, vreau să spun că ceea ce am susţinut acum a fost o prefaţă care mă scuteşte de repetarea unor teze teoretice. Din punctul meu de vedere am făcut o economie de timp. Îl asigur că pe amendamente voi fi ca de obicei, direct pe problemă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Domnul deputat Moldovan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Radu Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să contrazic ceea ce spunea domnul deputat Marton Arpad, că nu ar fi nici un amendament admis sau respins. Avem la art.131, aşa cum avem la textul în vigoare, un amendament respins, al Grupului parlamentar al P.S.D., care sună în felul următor: "După prima întrunire a Camerei Deputaţilor se constituie grupurile parlamentare, aşa cum rezultă din configuraţia politică iniţială, conform prevederilor art.13".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Titlul, domnule deputat. Vă rog, reveniţi la titlu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Radu Moldovan:

Îmi cer scuze, am greşit.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Este în regulă, se acceptă.

La titlu, dacă mai sunt intervenţii?

Domnul deputat Timiş. Vă rog nu vă enervaţi, domnule deputat. Sunteţi un hunedorean aşezat, din Haţeg.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru aprecieri, dar constat că daţi cu o anumită preferinţă dreptul la cuvânt. Sunt aşezat acolo, în partea din spate a sălii, şi de vreo jumătate de oră încerc să intru în corespondenţă cu dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Aţi intrat, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Timiş:

Sper să nu mă uitaţi acolo, în spatele sălii. Dacă nu, ne aşezăm aici, în faţă, ca să avem o reacţie mai rapidă.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am auzit aici discutându-se despre grupul parlamentar. Dacă acesta este sau nu grup politic. Sau dacă el reprezintă ceea ce Regulamentul şi Constituţia ne învederează, acea configuraţie politică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Grupul parlamentar este un grup politic. El este extensia a ceea ce în doctrina constituţională se vorbeşte despre domnia partidelor, despre o lume a partidelor, şi dacă vreţi, domnule Stanciu, despre o Europă a partidelor. Pentru că, de aceea, aşa cum menţiona domnul Stanciu, în Parlamentul European se vorbeşte despre grupuri politice.

Vreau să vă spun că parlamentarul care a fost ales, are dreptul, în baza mandatului reprezentativ, la liberă opţiune de a se înscrie într-un grup politic sau nu. Legătura lui cu partidul care l-a înscris pe liste şi l-a lansat în alegeri este o legătură pur politică, nu este o legătură juridică. Vă rog să nu faceţi această confuzie. Legătura politică înseamnă filiaţia de la care se trage parlamentarul respectiv şi are în vedere înscrierea lui pe liste în următorul mandat sau în următoarea legislatură.

Aceasta este teoria pe care majoritatea autorilor români şi străini o recunosc.

În ceea ce priveşte legătura juridică între parlamentar şi partid, ea nu există. Nu există, pentru mandatul este reprezentativ. Mandatul reprezentativ are efect şi asupra celui care trimite în Parlament, adică a aceluia care deţine puterea: poporul. Pentru că se prezumă că mandatul reprezentativ are efect şi asupra lui.

Se spune, în teoria şi practica constituţională, că mandatul reprezentativ este perfect, pentru că poporul prezumă că alesul său va face ceea ce el gândeşte. Şi, în această situaţie, îi dă un mandat perfect. Mandatul perfect înseamnă că el va face ceea ce crede că trebuie să facă.

Am vrut să spun lucrurile acestea, pentru ca să nu existe nici o confuzie, pentru că atunci când se constituie un grup parlamentar, aţi văzut, situaţiile au fost prezentate aici foarte bine, cum se constituie un grup, de ce se constituie grupuri ale minorităţilor naţionale? ş.a.m.d., atunci când se constituie un grup parlamentar, el se constituie pe baza liberei alegeri a parlamentarului. Pentru că, altfel, am intra în contradicţie flagrantă cu mandatul reprezentativ.

De aceea, cred că nu există nici un dubiu de a afirma că grup parlamentar înseamnă acelaşi lucru cu grupul politic. Este o chestiune doar de denumire. Este o chestiune pe care, pentru frumuseţea expresiei, o numim într-un fel sau altul, dar în fapt el înseamnă acest lucru.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Da, domnule deputat, am reţinut.

Aţi vorbit la subiectul ăsta.

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Solicit dreptul la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Dreptul la replică, un minut, domnule deputat Stanciu. Am greşit, un minut şi jumătate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitatea dumneavoastră de a-mi da 30 de secunde. Mai tac puţin, şi vă spun: "Bună seara, oameni buni!"

Domnule preşedinte, cei care n-au avut nici un amendament au vorbit 15 minute. Cei care au 8 amendamente vorbesc un minut şi jumătate.

Regret, dar trebuie să fiu foarte concis.

S-au făcut confuzii regretabile de către oameni cu o anumită pregătire juridică asupra sensului, scopului, încredinţării mandatului de către electorat.

Domnilor colegi, vă citesc un singur lucru, pe care Curtea Constituţională l-a precizat, şi un distins domn, nu-i dau numele, care spunea că nu va vota niciodată împotriva Curţii Constituţionale, a spus că mandatul este dat de alegători, nu putem trăda alegătorii, şi, uite-aşa, a ţinut aproape un sfert de oră.

Decizia Curţii Constituţionale nr.44/1993 - atenţie! - la sesizarea Grupului parlamentar liberal, din care făcea parte şi distinsul domn Crin Antonescu, "Deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nici o răspundere juridică faţă de alegătorii din circumscripţia care l-au ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegătorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut să îndeplinească vreo obligaţie faţă de acesta. El este obligat numai poporului".

Domnilor, trec cuvintele pe lângă dumneavoastră, ca apa aceasta pe lângă oficialităţile Primăriei. Pentru a fi, însă, în serviciul poporului, cum spune art.69 alin.1 din Constituţia României, pentru a acţiona în interesul acestuia şi spre binele său, deputatul are o datorie elementară, prima datorie, să fie independent, să-şi asigure propriul cadru, regulamentul, pentru independenţa opiniilor şi de acţiune.

Aceasta este consecinţa şi esenţa mandatului reprezentativ. Or, noi, aplicăm în fapt mandatul imperativ. Noi, ce-a spus aici şi distinsul coleg, facem o Europă a partidelor. Noi avem de ales, astăzi, între două lucruri: între democraţie, care este puterea poporului, şi prin mandatul reprezentativ vă este încredinţată fiecăruia câte o părticică, dar răspundeţi în numele naţiunii; sau, partidocraţie. Acestea sunt cele două opţiuni: între democraţie şi partidocraţie, în care obedienţa este la rang înalt, în care interesul, oportunismul şi - de ce nu? - teama, ne ţin pe toţi la un loc, şi nu cunoaşterea, transparenţa, corectitudinea, onestitatea cu care să fie tratat fiecare deputat în cadrul grupului.

Vom interveni la amendamente şi vom susţine în continuare. Nu suntem convinşi că vom avea câştig de cauză. Nici nu am plecat la acest război, dar orice drum de 1.000 de mile începe cu un pas. Fac pasul eliberării dumneavoastră de propria conştiinţă astăzi, să deveniţi adevăraţi reprezentanţi ai naţiunii române. Mă veţi însoţi unii, astăzi, unii, peste ani. Dar sigur se va ajunge aici, în tot ceea ce este Uniunea Europeană, şi am să vă citesc articolul la timpul respectiv. Am încredere în puterea dumneavoastră de a vă debarasa şi a vă arunca lanţurile listei de partid. (Aplauze)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Mulţumesc domnule deputat.

Secţiunea a 2-a, titlu.

Voturi pentru?

 
   

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Aşa cum e.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Bineînţeles, aşa cum e, că n-am nici un fel de ... Au fost observaţii, dar n-au fost propuneri de modificare.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? 3 abţineri.

Art.13 alin.1. Nu sunt amendamente admise, nu sunt amendamente respinse.

Art. 13 alin. 1, dacă sunt intervenţii, observaţii?

Domnul deputat Dida.

Am înţeles, domnule deputat Marton, că vreţi să interveniţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Ioan Dida:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am ţinut să am această intervenţie pentru a vă semnala ceea ce eu cred că este o scăpare şi o inadvertenţă a regulamentului încă în vigoare.

În substanţă, este vorba ca, pentru o mai bună şi - cred eu - necesară corelare a regulamentului cu Legea electorală actualmente în vigoare, la 13 cu 1, ar trebui să se spună că numărul minim necesar pentru alcătuirea unui grup parlamentar este de 16 deputaţi", şi nu "de 10 deputaţi".

Domnule preşedinte, dacă-mi îngăduiţi, într-un minut - două, aş putea să şi argumentez.

Aşa cum ştiţi, grupurile parlamentare, prin denumirea şi orientarea lor ideologică şi politică, prin dimensiunea lor numerică, şi chiar prin numărul lor, alcătuiesc configuraţia politică a Camerei. Această configuraţie politică derivă, în principal, din votul popular.

În subsidiar, însă, Legea electorală fasonează cumva această configuraţie politică, iar actuala Lege electorală, din acest punct de vedere, are un principiu care ne interesează, şi anume: este vorba de scrutinul proporţional pe listă cu prag minimal pentru partide, de 5%. Din aceşti 5% derivă numărul amintit anterior, de 16 deputaţi pentru un grup parlamentar, minim.

După cum ştiţi, Camera are 332 de membri. Dintre aceştia, 18 colegi sunt aleşi în afara logicii pragului minimal de 5%. Este vorba de colegii care reprezintă minorităţile naţionale altele decât cea maghiară. Prin urmare, numai 314 deputaţi sunt aleşi pe baza logicii pragului minimal. Or, 5% din 514 înseamnă 15,7 - rotunjit - 16. La rigoare, s-ar putea rotunji şi în jos, respectiv 15.

Iată de ce eu cred că acest articol conţine o inadvertenţă şi reprezintă o scăpare. Depinde de noi, de dumneavoastră de fapt, dacă perpetuăm şi în noul regulament această inadvertenţă, repetând scăparea.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat Dida.

Domnul Marton Arpad, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpad Fráncisc:

Am intervenit pentru că antevorbitorul a uitat o parte din Legea electorală, cea referitoare la Coaliţie, unde participă mai multe partide, şi care partide, conform acestui regulament, pe urmă, ajunse în Parlament, pot să aibă grupuri parlamentare separate. E uşor de socotit că la un prag de 5%, cu încă un procent în plus, suntem la 6%; dacă se despart două partide, suntem la 3%; deci, nu este un grup parlamentar din 16 persoane; este o teorie, pentru că s-a putea să fie un grup parlamentar, adică o coaliţie de alegeri chiar, în care să intre cu 8%, să fie compusă din patru partide: unul să fie mai mare, trei mai mici, s-a mai întâmplat, şi unele dintre acestea pot forma un grup parlamentar cu 10 persoane. Nu au mai mulţi.

Este un prag aleatoriu, nu rezultă din Legea electorală, putem să punem şi pragul de 16, pe noi nu ne deranjează, pentru că oricum avem nevoie de cele 5 % pentru a intra în Parlament; orice alt prag. La Senat, de exemplu, este de 6-7 senatori.

Tot din această logică, acele partide care au intrat în Parlament, să poată forma separat grupuri parlamentare. Aceasta este explicaţia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Domnul deputat Stanciu.

Domnule Dida, la acelaşi subiect, este voie o singură intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi deputaţi,

Domnilor ... nu sunt...

Voi interveni la amendamentul pe care, cu sudoare, l-am redactat pentru dumneavoastră, care veţi avea, probabil, ca şi mine, patru mandate consecutive.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Care amendament, domnule deputat? Că la art. 13 alin. 1 nu avem.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte, la art.13 alin. 1 am amendament, domnule preşedinte. Şi vă rog să vă ajutaţi de distinşii secretari, am 8 amendamente la art. 13. Dacă vreţi să le recunoaşteţi. Dacă nu, să căutăm procedura din Regulament, unde se recunosc amendamentele nerecunoscute de necunoscuţi.

Deci, la art. 13 alin. 1 am amendament. La respinse, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

La respinse, nu aveţi, domnule deputat.

Unde, domnule, arătaţi-mi-l şi mie!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Cu cea mai mare plăcere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Articolul 13 alin. 1. Vă rog să vă puneţi de acord cu comisia, eu cum abordez aceste amendamente. Vă rog, două minute pauză, să se pună de acord, pentru că eu pe raport nu am amendamente respinse la art. 13 alin. 1 şi îmi apar nişte amendamente suplimentare, 131 şi eu nu ştiu cum să le supun la vot.

Sunt la art. 13 alin. 1, nu sunt la art. 13 alin. 1?!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Acest art. 13 are mai multe alineate. După art. 13, după epuizarea art. 13, colegul Stanciu a înaintat o propunere Comisiei pentru regulament, de introducere a unui nou articol, 131, în numerotarea pe care noi o folosim de obicei.

Deci, după ce se epuizează toate discuţiile pe alineatele art. 13, înainte de a se trece la art. 14 "amendamente admise", domnul Stanciu are dreptul să solicite discutarea, punerea în dezbatere a amendamentelor respinse, respectiv art. 131, 132 şi aşa mai departe, că sunt mai multe articole propuse de domnia sa, de a fi introduse între art. 13 şi art. 14.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog, domnule Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

După ton simt că aţi revenit pe calea recunoaşterii contribuţiei noastre esenţiale.

Aici este o chestiune de tehnică, pentru că amendamentele mele au venit, poate înainte sau după cele ale domnului Hrebenciuc şi ceilalţi.

Deci, puteau să fie dânşii la art. 131 şi eu să fiu dincolo. Deci, este o chestiune pur şi simplu de tehnică. Deci, şi eu am făcut amendament la art. 13 alin. 1, care are ca sediu, ca obiect, constituirea grupului. Că este notat 131 sau este notat altfel, este o chestiune de tehnică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Ba da, domnule...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu, domnule deputat. Eu, ca şi preşedinte de şedinţă ştiu să citesc acest raport astfel: la art. 13, la 131 nu am nici un amendament. La art. 132 nu am nici un amendament. La art. 133 nu am. La art. 134 încep să am amendamente... De fapt, nu, greşesc... La art. 132 încep să am amendamente, după care mi se propune de către Grupul parlamentar P.S.D. şi de către dumneavoastră un art. 131, care înseamnă articol nou. După care este propus de dumneavoastră 132, 133, 134, 135, 137, care înseamnă articole noi. Aşa se citeşte ceea ce am eu în faţă. Uitându-mă, însă, la conţinutul amendamentelor, rezultă oarecum că aveţi şi dumneavoastră dreptate. De aceea, v-am rugat, puneţi-vă de acord cu comisia, cum sunt aceste articole, noi sau nu? Pentru că dacă vom accepta 131, după aceea comisia vine şi spune: "domnule Stanciu, am acceptat alt punct de vedere decât propuneţi dumneavoastră", dar amendamentul este ca şi amendament pentru articol nou. Rugămintea mea rămâne valabilă: puneţi-vă, vă rog, v-am dat două, trei minute, cu comisia de acord, care este textul acestor amendamente. Vă rog mult, comisia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Sunt două variante. Având în vedere că sunt două microfoane aici la pupitru, vorbeşte domnul preşedinte la unu şi eu la unul şi ne punem de acord, ori, în cele două minute stăm amândoi pe bancă, alături, cu scuzele de rigoare pentru distinşii colegi ai noştri şi stabilim cum intervenim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Aceasta este rugămintea mea: să vă deplasaţi până la banca comisiei, datorită faptului că raportul este făcut cum amendamentele dumneavoastră sunt amendamente pentru articole noi, dar o parte din ele se referă la materia care este art. 13 pct. 1. Vă dau trei minute să vă puneţi de acord cu comisia cum să abordez această chestiune.

 
   

Pauză între orele 16,57 - 17,02

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia, care este soluţia pe care o preferaţi? Avem două soluţii: trimit art. 13 la comisie şi veniţi mâine sau poimâine cu el sau vă dau un sfert de oră pauză, împreună cu domnul Stanciu să vă puneţi de acord asupra modului de abordare? Cum doriţi? De acord, da? 15 minute pauză să se pună de acord comisia cu domnul Stanciu, pe amendamente.

 
   

Pauză între orele 17,03 - 17,35.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi, comisia şi cu domnul Stanciu s-au pus de acord asupra modului în care trebuie interpretate amendamentele respinse ale domnului Stanciu, de fapt unde trebuie ele discutate.

Suntem la Secţiunea a 2-a - "Grupurile parlamentare", la art. 131. Domnul Stanciu are un amendament. Îl găsiţi în raportul de amendamente respinse, la nr. curent 13. Şi anume: "Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona prin asocierea liberă a deputaţilor, exprimată în scris, dacă cuprinde cel puţin 10 deputaţi care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice, alianţe electorale, aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi". Vă rog să vi-l "sprijiniţi", domnule deputat. Dacă doriţi, sigur! Înţeleg că doreşte. Mai doresc să vină un secretar, vă rog! Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă, vă comunic în mod oficial că doresc, deoarece lucrez pentru cei care vin, nu pentru cei care sunt şi vor fi reformaţi odată cu clasa politică românească.

Sunt două teze în acest articol, foarte importante. Aceste teze pleacă de la faptul care este prevăzut în Constituţie, că deputaţii se pot asocia şi, în consecinţă, nu grupurile se constituie. Deci, este o chestiune de esenţă.

În actualul Regulament se spune aşa: "Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor". Neg acest lucru!

Ar fi singurul tip de structură, cum e Biroul permanent, cum sunt comisiile permanente, comisiile de anchetă şi aşa mai departe, unde plenul, Camera, nu-şi spune cuvântul, sub nici un fel. Şi atunci ce structură poate fi? A unui întreg în care întregul nu are nici un cuvânt de spus. Deci, este clar că aceasta trebuie scoasă, eliminată.

A doua chestiune: ele se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid. Nu ele se constituie, ci parlamentarii se pot constitui în grupuri parlamentare. Deci, se pot sau nu se pot! Aceasta este o chestiune facultativă, opţională. Deci, este clar că această chestiune imperativă nu-şi are rostul.

Din aceste două considerente, noi am precizat, domnule preşedinte, că un grup parlamentar poate fi constituit. De cine? De parlamentari. Cum? Prin asocierea liberă a deputaţilor, exprimată în scris.

Domnule preşedinte,

Am aici sinteza din ţările europene şi aproape în toate ţările această chestiune se precizează. Exemplu, la Grecia: "Deputaţii care doresc să se constituie, conform condiţiilor prevăzute la articolul precedent, un grup parlamentar, înaintează preşedintelui Camerelor declaraţii în acest scop, conţinând numele partidului, a membrilor grupului, numele preşedintelui. Această declaraţie este semnată de toţi membri grupului parlamentar şi este adusă la cunoştinţa Camerei şi înregistrată într-un proces verbal".

Acelaşi lucru este şi la Spania: notificarea semnată de către toţi membrii grupului trebuie să conţină numele grupului, a membrilor săi, precum şi componenţa nominală a organelor de conducere.

Acelaşi lucru la Italia: "în termen de două zile de la constituirea Camerei, deputaţii trebuie să declare secretarului general cărui grup parlamentar aparţin". Dacă nu declară, vor intra automat în grupul mixt.

În Franţa, un grup se formează valabil în momentul în care este transmisă preşedintelui Camerei o listă cu semnăturile membrilor. Nu o mai citesc.

Chiar şi în Bulgaria spune clar că fiecare grup înaintează preşedintelui Parlamentului o declaraţie referitoare la înfiinţarea grupului, ce va conţine numele şi semnăturile tuturor membrilor, precum şi componenţa nominală a organelor de conducere.

Deci, în baza celor prezentate, domnule preşedinte, cred că acest alineat trebuie admis, deoarece dincolo de o aşa numită parte formală, prin semnătura celui care doreşte să facă parte dintr-un grup, el îşi încredinţează şi prin votul său, la alegerea liderului şi viceliderilor, partea de putere şi acceptul de a fi reprezentat în Biroul permanent, în Comitetul ordinii de zi şi aşa mai departe, în plenul Camerei, prin intervenţiile liderilor.

În lipsa unei astfel de declaraţii de accept sau de opţiune, cred că nu respectăm formula constituţională şi nu are legitimitate nici un lider să vorbească în numele grupului, care nu este constituit legal. Aceasta este argumentaţia, se bazează pe ceea ce v-am prezentat şi pe nominalizările, practic, din toate ţările Uniunii Europene, unde grupul se înfiinţează prin reunirea de bunăvoie a deputaţilor. Ei îşi exprimă în scris opţiunea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mă pronunţ împotriva acestui amendament care se dovedeşte, pe de o parte neconstituţional, periculos şi nociv, pentru că introduce o serie de noţiuni cu consecinţele pe care le urmăreşte domnul deputat, care nu sunt acceptate de Constituţia noastră.

Constituţia are o prevedere pe care eu o consider de principiu. Articolul 64 alin. 5, care se referă la Birourile permanente şi comisiile parlamentare "se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a Camerei".

Amendamentul domnului deputat independent Stanciu urmăreşte să "pulverizeze" acest text constituţional, înlăturând ideea de configuraţie politică a Camerei, pe simplul considerent că domnia sa la această oră se află în poziţia de independent. Iertaţi-mă, dar majestate, aceasta nu se poate! Nu se poate, pentru că ceea ce nu se cunoaşte, în logica formală pe care v-a expus-o domnul deputat, este faptul că grupurile parlamentare nu constituie o asociere în sens juridic. Deci, noţiunea de asociere, care se vrea introdusă, este pe de o parte neconstituţională şi pe de altă parte respinsă în teoria clasică a dreptului public şi nu o să fac trimitere acum la autori care sunt cunoscuţi de jurişti.

În aceste condiţii, nefiind vorba de o asociere, nu se poate vorbi de libera asociere a deputaţilor.

Dacă vreţi să fiu pragmatic şi astăzi am mai spus-o de două ori: în viaţa mea n-am reuşit să fiu pragmatic în ceea ce priveşte propriile mele interese, aceasta ar însemna ca în Camera Deputaţilor să fie o continuă vânzoleală. Ne asociem cum vrem şi facem din grupurile parlamentare S.R.L.-uri de interese. Or, grupurile parlamentare sunt menite să reprezinte ceva de maximă importanţă pentru democraţie, care este votul ce se dă la noi, pe liste de partid.

În aceste condiţii, această liberă asociere nu există.

De altfel, nici deciziile Curţii Constituţionale invocate, pentru că deciziile Curţii Constituţionale, obligatorii pentru textele la care se referă, pot să ne fie şi o călăuză teoretică, prin considerentele sale, nu vorbesc de acest celebru drept de asociere, care nu se aplică în domeniul dreptului public, în care suntem noi acum. Dreptul de asociere priveşte cu totul alte domenii.

În aceste condiţii, ceea ce Regulamentul şi textul adoptat de comisie prevede este şi constituţional şi pragmatic. M-am pronunţat împotriva amendamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Márton Arpád.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Arpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În mod evident, această problemă, din păcate, zic eu, există în Camera Deputaţilor şi la Senat la fel, de când avem Parlament. Şi, într-adevăr, nu avem prevederi regulamentare clare.

Mai mult, regulamentul actual vorbeşte despre posibilitatea partidelor politice care nu au un număr necesar pentru a se constitui în grup, ele constituind un grup comun cu independenţii, care în momentul intrării în Parlament au intrat indepdendenţi, dar nu vorbeşte despre situaţia acelor grupuri parlamentare, care din cauza plecării unor membri din grupul respectiv, nu mai au numărul necesar de membri. Ştim că şi aceasta s-a mai întâmplat.

Şi avem şi o cutumă parlamentară. Şi vă propun eu, citesc acest text, îl depun la comisie, cu solicitarea de a retrimite întreaga problematică la comisie, care în înţelepciunea ei să o rezolve, pentru ca, într-adevăr, aceşti deputaţi independenţi şi nu un grup parlamentar, deci, independenţi, conform Constituţiei, să aibă posibilitatea şi nişte drepturi de a-şi exercita mandatul, aşa cum a rezultat, ori din vot, ori din acţiunea lor proprie.

Dau citire articolului propus: "Deputaţii independenţi, deputaţii partidelor politice, formaţiunilor politice, alianţelor politice sau alianţelor electorale, care la constituirea Parlamentului nu au putut constitui grup parlamentar, conform prevederilor art. 13 alin. 4, respectiv membrii grupurilor parlamentare care nu mai întrunesc criteriile prevăzute la art. 13 alin. 1 şi care nu s-au afiliat la un grup parlamentar, precum şi deputaţii care au devenit independenţi prin părăsirea unui grup parlamentar sau excluderea din acesta, au următoarele drepturi: (deci, sunt drepturi ale deputaţilor independenţi) să intervină la dezbateri generale, respectiv dezbaterea moţiunilor, într-un interval de 20 de secunde, având posibilitatea să-şi cumuleze aceste secunde pentru o singură intervenţie, realizată printr-un reprezentant comun; să delege un reprezentant comun, în calitate de observator, fără drept de vot, la lucrările Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, să participe la delegaţiile în străinătate a grupurilor de prietenie, ale comisiilor permanente sau pe bază de invitaţii personale, cu acordul Biroului permanent".

Alineatul 2: "Deputaţilor prevăzuţi la alineatul precedent li se pune la dispoziţie comună, prin grija secretariatului general, pe baza deciziei Biroului permanent, o sală de şedinţă, logistica adecvată, un autoturism şi un personal compus dintr-un şofer şi o secretară".

Depun acest amendament şi solicitarea de a retrimite art. 13 la comisie.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Pe acest amendament!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat Bolcaş, noi avem un amendament pe care nu-l pot accepta. Pot să trimit la comisie, dacă doriţi, sigur că vă dau cuvântul...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Aceasta este problema de procedură, dacă doriţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog, de procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Problema de procedură este, dacă un atare amendament mai trebuie să fie trimis la comisie sau poate să fie supus la vot. Pentru că distinsul nostru coleg nu a făcut decât să rezume ceea ce, în fapt, cu demnitate şi colegialitate am acceptat cu toţii. Şi acestea sunt maximum de drepturi normale ce se pot acorda deputaţilor deveniţi independenţi. Pentru că situaţia deputaţilor care au candidat în calitate de independenţi poate să fie alta şi aici este la voinţa dânşilor, pentru că ei s-au născut independenţi, nu sunt făcuţi independenţi de propria lor voinţă. Ei se pot afilia la grupurile politice existente, dar numai ei. Acesta este textul bun din Regulamentul nostru.

Dar, dacă nu au această voinţă, ei pot să beneficieze de aceste drepturi care, hai să le spunem, sunt omeneşti.

În aceste condiţii, amendamentul fiind formulat clar şi concis, reprezentând o sinteză a practicii noastre, consider că nu mai este cazul să fie trimis textul la comisie şi poate să fie pus la vot în acest mod.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul deputat Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Câteva consideraţii. Iată că nu este singura dată, ştiţi bine că de mai multe ori am susţinut amendamentele sau proiectele de lege ale U.D.M.R.-ului, în pofida unor răuvoitori din presă, care spun că noi suntem pe poziţii antagonice aproape permanent. Nu este adevărat! Eu socotesc că şi acum, ca şi altă dată, domnul Arpád are dreptate, în sensul în care a lărgit deja atributele pe care le-a dat până în prezent Parlamentul acestui grup de independenţi, cu bunăvoinţă şi a limitat constituţional şi reglementat pretenţiile de drepturi exagerate pe care aceştia le au în continuare.

De ce am intervenit? Noi nu suntem în procedură de urgenţă, domnule preşedinte şi, ca atare, se pot aduce astfel de modificări, să zic sau structurări de altă natură a propunerilor anterioare, fără teama de a nu fi în regulă cu acestea şi de a nu le putea pune la vot. Ele sunt perfect reglementate. De altfel, noi am şi făcut treaba aceasta până acum de mai multe ori.

În altă ordine de idei, de fapt în aceeaşi idee, dar cu altă consideraţie, eu vă propun un exerciţiu. Dacă dumneavoastră socotiţi că este viabilă propunerea domnului Stanciu de a forma din grupuri de independenţi grupuri de sine stătătoare, cu aceleaşi atribute ca grupurile politice alese de electorat, închipuiţi-vă că am vrea P.D.S.R.-ul, P.R.M.-ul... P.D.S.R.-ul ar putea să facă vreo patru astfel de grupuri de independenţi, se declară fiecare independent şi face patru grupuri. P.R.M.-ul face vreo două, P.N.L.-ul vreo două, P.D. vreo două şi tot aşa, facem peste 10 grupuri... Şi P.A.C.-ul poate face! Facem peste 10 grupuri de astfel de ".. nici nu ştiu cum să le mai zic, asocieri cu toate atributele pe care le au grupurile de sine stătoare, alese prin voinţa electoratului.

Ce fel de brambureală este într-un Parlament care şi aşa întruneşte nenumărate critici, că nu este funcţional suficient de bine şi pentru aceasta se doreşte să se restructureze, să se micşoreze, să se facă mai rapid, să se facă nu mai ştiu cum, când noi formăm în loc de patru sau cinci grupuri, facem 10 - 12 astfel de grupuri, pentru că nimeni nu poate opri, prin propunerile făcute de domnul Stanciu, posibilitatea fiecărui grup parlamentar să se dividă în câte îi poate permite numărul de 10. Şi în felul acesta are şi secretare, şi camere, şi maşini, şi vot, şi vicepreşedinte de Biroul permanent şi chestor, şi secretar şi ne bramburim de nu ne mai vedem!

Atunci, chiar că are dreptate domnul Preşedinte Băsescu, să desfiinţeze de tot Parlamentul.

Eu sper că nu ne-a căzut mintea de tot, în gură, că ne exprimăm fără să judecăm, până la urmă, unii dintre noi.

Şi, ca atare, eu socotesc, în concluzie, domnule preşedinte, că este perfect constituţională propunerea domnului Márton Árpad, este şi foarte inteligent pusă - nici nu mă îndoiam, domnia sa este un om deosebit. Şi, ca atare, noi toţi susţinem această propunere. Ea îmbrăţişează voinţa aproape unanimă a celor cu care am stat de vorbă şi înlătură rezervele pe care le aveam cu privire la propunerea domnului Stanciu, care este luată în considerare - iată! -, dar sub această formă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Drept la replică, domnule Stanciu, pentru că vi s-a spus numele?

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Mi s-a pomenit numele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vi s-a pomenit, vi s-a spus, cum doriţi. Vă rog, luaţi cuvântul.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Dar l-am pomenit pozitiv, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

În regulament nu se spune pozitiv, sau negativ.

Domnule deputat Stanciu, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Dacă nu aş fi fost crescut cum trebuie şi nu aş simţi nevoia unei anumite eleganţe, poate mi-aş permite să spun că cineva a bătut câmpii, pentru că nu-i subiectul acesta! Noi suntem la art.13 alin.1. Deci, la art.13 alin.1 nu se discută despre grup parlamentar independent. Da, se discută la art.13 alin.6. Şi, dacă se discută la art.13 alin.6, trebuia să facă tensiune de 22 cu 14?! Nu cred că era cazul. (Râsete)

Deci, noi suntem la art.13 alin.1. Şi la art.13 alin.1, domnule preşedinte, problema era dacă grupul se constituie prin asocierea deputaţilor, sau se naşte ... aşa ..., venim într-o sală şi eu sunt şef. Bine! Mai vreţi ceva? Tacaa ... ca democraţie ...

Domnilor, eu vă rog, domnule preşedinte, să supuneţi la vot acest alineat. El este perfect constituţional, pentru că decizia Curţii Constituţionale, pe care distinsul meu coleg o respectă când o respectă şi n-o respectă, că n-o respectă - şi este Decizia nr.46 din 1993, Colecţia de decizii şi hotărâri, pag.103-104, - spune, într-adevăr, treaba cu asocierea în sens juridic. Dar, spune şi următorul lucru: rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituie o facultate, nu o obligaţie; conform articolului din Constituţie, care se referă la dreptul parlamentarilor de a constitui grupuri parlamentare, consacrând acest drept subiectiv. Deci, este un drept al parlamentarului, nu al partidului. Nu au fost alese partide; aţi fost ales dumneavoastră - Popescu, Georgescu, Vasilescu şi aşa mai departe. (Rumoare, vociferări)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Închei, solicitându-vă să supuneţi la vot. Şi vă mai spun o chestiune ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Am să supun la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Atât, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Ceea ce susţin distinşii mei foşti colegi este sistemul unicameral - Marea Adunare Naţională, partide cu comportamente totalitare şi, respectiv, votul uninominal. Asta a fost în comunism. Doresc asta, îi las acolo. Care-i problema? Dar noi nu putem accepta aşa ceva.

Vă mulţumesc. (Rumoare, vociferări)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi ...

Domnul deputat Bolcaş, dreptul la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Domnule preşedinte, nici grup, nici persoană n-am pomenit. (Rumoare, vociferări)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vedeţi, de fapt, domnul deputat Stanciu ne-a explicat sorgintea situaţiei sale de independent, la această oră.

Domnia sa trăieşte cu iluzia că a fost ales dânsul, şi nu Partidul România Mare, pe lista căruia a candidat.

Nu, domnilor! Trebuie să fim conştienţi că noi toţi suntem aici datorită orientării noastre politice, pe care trebuie - să avem demnitatea! - s-o reprezentăm până la capăt. Că, datorită acestei orientări, noi ne bucurăm de anumite drepturi în cadrul mandatului reprezentativ, este tot din cauza faptului că populaţia a votat partidul din care facem parte. Este nu numai o problemă juridică, este o problemă de demnitate. Vă explic dumneavostră, şi nu domnului profesor Stanciu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ioan Pop. Domnule deputat Pop, aveţi cuvântul, vă rog. Aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am ascultat prezentarea făcută de domnul deputat Stanciu şi ne explica ce se întâmplă în parlamentele europene. Am primit şi noi această informare, dar dânsul nu s-a dus până la capăt, ca să spună ce se prevede aici.

Situaţia defavorabilă în care se găsesc independenţii se datorează faptului că în toate statele europene parlamentele sunt constituite pe baza legilor în care principalii actori sunt partidele politice. Nu ne-a citit acest lucru distinsul domn coleg. N-a mai spus că în Bundestag un deputat independent, membru într-o comisie permanentă, nu are nici un drept de vot. Nu a mers mai departe, ca să ne spună că în Portugalia, când un deputat ajunge independent, el se consideră demisionar din parlament. Dacă şi aceste lucruri le spunea, înţelegeam că, într-adevăr, vrea să spună un lucru real.

Altfel, atunci când o parte a lucrurilor care-ţi convine o spui şi cealaltă o ascunzi, se pare că se ascunde un şiretlic acolo. Şi acest lucru noi îl înţelegem astăzi. Şi, în consecinţă, sigur că nu putem fi de acord cu dânsul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat Rus, aveţi dreptate, dar mielul se dă pentru numele mic. Îmi cer scuze. Domnul deputat Rus.

Domnule Stanciu, dreptul la replică, da?

Voci din sală:

Sunt prieteni!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu sunt chiar prieteni ei între ei. Daţi-mi voie să cred că, de data aceasta, nu chiar aşa, un joc cum credem noi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte, să te ferească Dumnezeu de prieteni, că eu nu m-am ferit la timp. (Râsete)

Aş vrea să precizez un lucru foarte scurt. Nu mă voi referi la demnitatea la care făcea referire un coleg. E treaba dânsului şi ştiu că-l deranjează; că unii o au, alţii nu o au. Dar, există o chestiune foarte clară: democraţia - ştim cu toţii, nu? - înseamnă puterea poporului, nu a partidului.

Dacă aş fi ca domnul Varujan Pambuccian, un actor desăvârşit, v-aş fi cântat melodia aia ... partidul e-n toate, în cele ce sunt ... şi aşa mai departe; poate o ştiu cei mai tineri şi vor s-o implementeze.

Deci, chestiunea este clară: mandatul reprezentativ separă partidul, care a jucat un rol de mediator între electorat şi cel ales. Nu are decât obligaţii morale. Dar, vă-ntreb eu: la P.N.L., poftiţi, vă dă afară pe toţi, cu excepţia a 10 inşi. Aşa-i vine! Nu mai pui ... Te dă afară, prin telefon ... Ce faceţi? Aceia păstrează toate drepturile? Nici nu mai au număr de posturi, funcţii ... Nu vedeţi că-i o aberaţie? Spunea aici un distins coleg că n-am citit din Parlamentul german. În toate materialele care sunt, ponderea este cea iniţială, adică cea care se reevaluează la fiecare sesiune. Dar nu acesta-i subiectul aici! Aici avem art.13 alin.1, dacă aceia au dreptul să se asocieze, sau nu să se asocieze şi să semneze acele liste. Asta-i problema! Deci, asta supunem la vot. Le e frică, ce? Că ne facem noi grup şi rămân numai doi inşi. Treaba dânşilor! Trebuie să stingă cineva lumina.

Vă mulţumesc. (Rumoare, vociferări)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Doamnă deputat, aveţi cuvântul. Doamna Jipa, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin tot ce facem acum, prin tot ce facem acum, nu facem decât să călcăm în picioare Constituţia. Ce vreţi să vă spun mai mult? Dreptul la asociere, prevăzut de art.40 din Constituţie spune clar: "cetăţenii se pot asocia liber în partide politice".

Eu vă-ntreb: dânşii, în ce partide politice sunt asociaţi? Le facem noi partid acum? Vi se pare normal? Mie mi se pare cu totul anormal şi eu ştiu că în această sală şi în legislatura trecută, s-au pronunţat foarte multe persoane împotriva traseismului politic. Dacă la ora aceasta acceptaţi traseismul politic, este treaba celor care-l acceptă. Dar eu zic că nu este cazul şi că nu reprezintă pe nimeni. Dânşii singuri şi-au făcut-o cu mâna dânşilor. Să nu mai vorbim de faptul că au fost aleşi de un electorat care era al Partidului România Mare, şi nu era al domnului Stanciu, sau al nu ştiu cui. Dacă domnul Stanciu avea, aşa, o putere pe teritoriul acela unde se crede dânsul tare şi mare, vă spun eu, ar fi candidat ca independent. Arătaţi-mi şi mie un deputat care a intrat ca independent în Camera Deputaţilor!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Doamnă deputat, de arătat, mi-e greu să vă arăt, dar care au ieşit independenţi, vă pot arăta mulţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Domnule preşedinte,

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

... de-a lungul timpului ...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Domnule preşedinte, aş vrea să vă mai rog să mă mai lăsaţi puţin să mai spun ceva.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Eu nu ştiu de ce ne pierdem atât timpul, când acest amendament n-a trecut la comisie. Şi, în situaţia aceasta, mie mi se pare discuţia inutilă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Doamna deputat, mă iertaţi, nu pierd timpul decât pentru că dumneavoastră ridicaţi mâna şi trebuie să vă dau cuvântul. Dacă nu, votez.

 
   

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Domnule preşedinte, eu n-am cerut drept la replică ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu, dar nici colegii ... nu, domnul Tudor ... aţi vorbit o dată la subiect ... o dată ... nu v-a spus nimeni numele ...

Stimaţi colegi,

Suntem într-o situaţia destul de simplă.

Avem un coleg care ne-a propus să ne gândim la cifra 16, în loc de 10 - domnul deputat Dida. Comisia mi-a spus că nu este de acord ca să accepte un asemenea amendament, pentru că ar fi un amendament de fond în sală.

Avem un amendament al domnului Stanciu, la art.13 alin.1, şi avem un amendament al domnului deputat Márton Árpad, mult mai complicat decât pare la prima vedere, care nu poate fi votat în plen şi care nu se referă la art.13 alin.1, pentru că altfel ar fi un articol nou după art.13, iar comisia, dacă dumneavostră veţi fi de acord, - şi voi supune aceasta la vot, separat, -, este gata să ia în discuţie acest amendament al domnului coleg, unde, sigur, făcându-l repede domnul Márton Árpad, îi ia şi pe ăia, şi pe ăia. Şi a trebuit să se refere doar la independenţii produşi în timpul ... Dar aceasta este o altă chestiune. O dăm la comisie.

Şi domnul Márton Árpad mi-a făcut semn că este de acord cu această formulă, ca să meargă ca un amendament pentru un articol separat, pe care să-l dea la comisie, dacă plenul va fi de acord.

Până când voi supune la vot propunerea domnului Márton Árpad, am în faţă următoarea situaţie: am amendamentul, care se găseşte la "amendamente respinse" la nr.crt.13, al domnului deputat Stanciu, pentru că dânsul şi l-a susţinut şi-l voi supune votului dumneavoastră - amendament pe care comisia nu-l acceptă nici în acest moment şi propune respingerea lui.

Cine este pentru acest amendament, vă rog? Amendamentul domnului Stanciu. Vă rog votaţi. 10 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 188 de voturi.

Abţineri? 9 abţineri.

Cu 10 voturi pentru, 188 împotrivă şi 9 abţineri, amendamentul domnului Stanciu a fost respins.

Supun votului dumneavostră art.13 alin.1, în formularea comisiei.

Voturi pentru, vă rog? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere, art.13 alin.1, în formularea de la nr.crt.31 din raportul cu amendamente admise, a fost admis.

Voi supune votului dumneavostră propunerea colegului Márton Árpad de a trimite la comisie un amendament care se referă special la independenţii care s-au creat prin plecarea din grupuri parlamentare, chestiune care nu este reglementată în regulament, iar comisia să-l propună ca articol nou.

Corect, domnule Márton Árpad?

Cine este de acord cu această propunere a domnului Márton Árpad, vă rog? Voturi pentru? vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Cu 3 voturi împotrivă şi o abţinere, propunerea domnului Márton Árpad va merge la comisie şi comisia, până luni, ne va da un punct de vedere vizavi de această propunere.

Art.13 alin.2; suntem la nr.crt.32 din raportul cu amendamente admise.

Comisia n-a acceptat nici un amendament.

Este un amendament respins, la art.13 alin.2.

Îl susţine cineva? Nu este susţinut.

Deci, la textul nemodificat al regulamentului, pe care-l propune comisia, voturi pentru? vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? O abţinere.

Cu o abţinere, art.13 alin.2 a fost adoptat.

La nr.crt.33, art.13 alin.3, există un număr de amendamente respinse; domnul deputat Stanciu are două.

Domnule deputat Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimaţi colegi,

Repet, multe lucruri aţi făcut bune în viaţa dumneavostră. Astăzi, aţi făcut un lucru rău. Efectele o să le vedeţi poimâine, când veţi veni lângă mine la "Grupul parlamentar mixt". (Râsete)

Voci din sală:

Doamne păzeşte!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Te păzeşte, până când te nimereşte!

Domnule preşedinte,

Noi, aici, am făcut două teze, părându-se neclar art.13 alin.3, unde se precizează: "deputaţii care au candidat pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi fac parte din partide politice diferite pot constitui grupuri parlamentarii proprii ale partidelor politice din care fac parte".

Am separat în două această chestiune şi am făcut acest lucru uitându-ne prin Europa, prin ceea ce fac ceilalţi, unde noi vrem să ne ducem. S-ar putea ca ei să nu ne primească. (Vom trimite domnului Moscovici modul cum înţelegeţi să trataţi parlamentarii cu mandat reprezentativ, spre a nu-i schimba cumva opinia, să adopte ei ceea ce adoptaţi dumneavostră.)

La art.13 alin.3, respectiv alin.1, noi am precizat: deputaţii care au fost aleşi pe lista aceluiaşi partid, formaţiuni politice, alianţe politice, sau alianţe electorale nu pot constitui, de regulă, decât un singur grup parlamentar. Şi am făcut acest lucru inspirându-ne de la greci şi de la nemţi. Grecii şi nemţii interzic separarea, ei interzic complet; iar la nemţi, dacă ai fost contracandidat ca formaţiune politică într-un land, nu-ţi dă voie să te aliezi în Parlament, să faci un grup. E interesantă teza asta nemţească.

Şi, atunci, le-am împărţit, spunând că, "de regulă" pot face numai unul şi am precizat ce înseamnă excepţia: deputaţii care au fost pe listele unei alianţe electorale sau alianţe politice se pot asocia pentru a constitui fie grupuri parlamentare ale partidelor sau formaţiunilor politice componente, fie într-un singur grup parlamentar al alianţei. Partidele, formaţiunile politice sau deputaţii independenţi sau deveniţi independenţi îşi pot constitui, prin asocierea exprimată în scris a acestora, grupuri parlamentare.

Deci, iată, stimaţi colegi, că aici revine, prima dată, discuţia despre parlamentarii independenţi, şi nu la art.13 alin.1.

Vreau să vă spun că în toată Europa civilizată, în care vrem şi noi să pătrundem, statutul acestor oameni este respectat. Există un grup mixt care se constituie, unul singur, şi nu cum spunea un distins coleg aici, că se fac 10; unul singur, în care se regăsesc cei care, dintr-un motiv sau altul, ajung acolo. Iar la toate aceste ţări, în toate regulamentele lor, se precizează că numărul este relevant pentru fiecare grup în stabilirea funcţiilor politice. Franţa nu acceptă grup separat, acceptă afilieri şi numărul celor afiliaţi este exprimat în calculul funcţiilor politice la început de sesiune. Germania acceptă afiliaţi şi invitaţi.

Şi, atunci, vă întreb: cum funcţionează, domnule preşedinte, că nu am voie să dialoghez cu sala, aceste grupuri parlamentare? De ce la aceşti oameni nu fug de colo, colo? De ce la noi, frica aceasta, că fuge omul şi rămân fără ei? Atunci, să ne punem lanţuri! Am pus aici INTERNET, da?, am pus prize ... Să punem şi un lanţ şi-i legăm cu lanţul! De argint.

De aceea, eu cred că trebuie să aprobăm aceste două amendamente, trebuie să acceptăm să trecem la partide care acceptă pluripartitismul, la partide care respectă independenţa parlamentarilor lor, le-o asigură, chiar, şi se bazează pe opinia lor în a progresa, nu a se împiedica în lanţurile de dinainte de '89.

Cred că, după atâtea discuţii, deja zăriţi luminiţa de la capătul tunelului şi veţi vota, nu în totalitate, dar puţin mai mulţi. Va fi încă un pas.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Înţeleg că aţi pledat pentru amândouă amendamentele, şi pentru cel de la pct.14 din raportul cu amendamente respinse şi pentru cel de la pct.15.

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi deveniţi din ce în ce mai simpatic, pentru că mă lăsaţi să iau cuvântul din două, una - din două propuneri, una. (Râde) Adineauri, nu m-aţi lăsat. Dar vreau să spun ce am vrut şi adineauri, ca să acopăr ambele situaţii.

În primul rând, vreau să felicit P.N.L.-ul, P.D.-ul şi U.D.M.R.-ul care, timp de 4 ani, au acuzat o politică greşită pe care a dus-o un alt partid aflat între noi, acum, aici.

Voci din sală!

Partidul Conservator ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

P.A.C.-ul ... Ei, de ei zicea ... (Râsete)

Deci, 4 ani de zile ...

Voci din sală!

P.C.-ul!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Bine, P.C.-ul, P.C.-ul.

Deci, 4 ani de zile ... (Rumoare, vociferări)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Am înţeles, am înţeles, am tăcut ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

P.A.C.-ul a dispărut de mult în istorie, domnule ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Am tăcut, gata!

Dacă aş conduce, şi eu aş face la fel, aşa că tac.

Patru ani de zile, domniile lor, alături de noi, am fost în dezacord cu cei care treceau de la un partid la altul, formând grupuri ... să le zic grupuri independente.

Mai mult decât atât: au făcut şi un protocol, să nu treacă unii de la un partid la altul, pe care-l respectă.

Mai mult decât atât: dovedesc că respectă propunerile şi angajamentele pe care le-au făcut la electorat în preajma alegerilor, înainte de alegeri, în care s-au declarat în total dezacord cu o asemenea practică.

Mai mult decât atât - dacă nu mă repet prea mult: domniile lor au şi votat, în condiţiile respectării propunerilor şi angajamentele luate. De aceea, merită tot respectul meu.

În altă ordine de idei, domnule Márton Árpad, poate v-a trecut tensiunea de la l8/10, că la dumneavostră s-a referit, eu v-am susţinut numai şi bine că nu i-aţi dat un drept la replică. Domnul care a vorbit înaintea mea a spus că în Uniunea Europeană nu putem intra dacă nu acceptăm ce zice domnia sa.

Dar, iată care este situaţia chiar în Parlamentul European, în care noi avem reprezentanţii care abia acum au venit, unii dintre ei au venit chiar direct de la aeroport.

Regulamentul Parlamentului European: "parlamentarii pot forma grupuri parlamentare conform afinităţilor politice". Nu-i suficient! "Parlamentarilor care nu aparţin nici unui grup politic li se va repartiza logistica necesară." Exact ce a propus domnul Márton Árpad şi exact, de altfel, ce au domniile lor şi acum.

Al treilea lucru: parlamentarii care nu aparţin nici unui grup îşi pot desemna doi reprezentanţi la conferinţa preşedinţilor, fără drept de vot.

Deci, noi vrem să intrăm în acest parlament. Mai mult decât atât: în condiţiile în care se va vota Constituţia Europeană şi noi vom fi nevoiţi să ne modificăm anumite reguli pe care le avem acum, funcţie de precedentul creat de Parlamentul European, noi va trebui să ţinem cont de aceste lucruri, pentru că reprezentanţii noştri sunt chiar acum acolo. Nu i-am trimis ca să facă aici o politică, cu totul în dezacord decât face Uniunea Europeană prin Parlamentul European.

Aşa încât, dacă noi dorim să intrăm în acest Parlament, nu putem intra decât respectându-le regulile, şi nu luând, aşa, un caz singular al unor ţări care, probabil că într-un viitor, vor trebui să-şi revizuiască şi ei acest comportament - foarte puţini, câţi sunt, de altfel, -, pentru că fac parte dintr-un parlament care are asemenea reguli, pe care noi le punem aici în discuţie.

Iată de ce sunt atât de puţine. Deoarece nu prea sunt, domnilor! în toate ţările europene civilizate - scuze! toate sunt civilizate -, în toate ţările europene membre ale Uniunii Europene - şi în mare măsură ale Parlamentului European - nu se întâlnesc decât extrem de rar cazuri în care un parlamentar îşi dă demisia din grupul, din partidul în care a intrat în Parlament. Ca atare, nici nu s-a găsit de cuviinţă prea mult să se bată monedă pe asemenea modalitate de comportament - incorect - în parlamentul ţărilor respective. Deoarece nici nu se întâlnesc. La noi, din nefericire, domnilor, datorită clientelismului politic, datorită intereselor "financiare" - de ce să ne ferim s-o spunem, domnilor? -, şi nu a crezului politic! Doar nu suntem copii naivi! Nimeni n-a plecat din partid că nu mai era de acord cu politica partidului. Astea sunt glume pentru "Bună seara, copii!", la ora 19,00. Au plecat, toţi, cu nişte interese "de afaceri"; toţi cei care au plecat de la noi din partid au afaceri. Nu-i condamn ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, domnule deputat ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Am înţeles, am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

La chestiune!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

În final, deci nu puteţi invoca dreptul politic, din moment ce independenţa dumneavoastră nu se asigură pe un crez politic. Crezul politic a fost cel de la alegeri. Dintr-o dată, a doua zi, cum au făcut cei de la B.N.S., nu mai aveau crezul acela politic, pe care l-au avut o jumătate de an! Au avut alt interes.

De aceea, nu mai invocaţi crezul politic, ci crez exclusiv financiar.

Ca atare, aceste lucruri, neîntâlnindu-se în ţările Uniunii Europene, nu se întâlnesc nici astfel de mercenari politici, nici politici!, mercenari financiari, de interese financiare. Pentru că au o civilizaţie a democraţiei, dacă se poate numi astfel. La noi încă există.

Le revin felicitări celor care au votat textul anterior, deoarece dovediţi că vă ţineţi de cuvânt, la fel cum facem şi noi, să înlăturăm odată mizeria asta a independenţilor ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, au trecut cele 5 minute!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

... pe baze financiare. Pentru că nu din cauza asta ne-a ales în Parlament electoratul, ca să fluturăm de colo, colo ca fluturaşul lui Mozart.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, cele 5 minute s-au scurs. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Am înţeles.

Sunt întru totul de acord să nu fim de acord cu propunerea domnului Stanciu, deoarece este nu numai neconstituţională, dar şi imorală. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat Ciocâlteu, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Iarăşi mă simt dator să spun câteva cuvinte, pentru că lucrurile sunt mult mai simple. Problema este în ce măsură se doreşte votul uninominal, se doreşte să existe şi oameni independenţi sau numai oameni dependenţi.

Ideea de a fi dependenţi de o aripă de asta, ocrotitoare, o umbrelă, poate că se doreşte de către cineva. Dar eu nu de asta am vrut să iau cuvânt, am vrut numai să spun că ideea de a exista un grup independent nu poate să facă în nici un caz rău, decât celor care se tem că aşa-zisa "ideologie" sub flamura căreia merg este una foarte sigură şi că nu o să-i ţină pe ceilalţi colegi alături. De fapt, aceasta este problema esenţială.

Şi, în fine, un ultim lucru, care mi s-a părut un atac personal, suntem aici 6 oameni care am plecat din PRM şi îl rog pe domnul Marcu, este o rugăminte, ca să nu spun că ceea ce a spus este..., sigur, spus de la tribuna Parlamentului, s-ar părea că poţi să spui orice şi chiar ce nu se poate spune, uneori, noi, ăştia 6, care suntem acum aici în sală, ce afaceri avem şi pentru ce interes am plecat noi din PRM? De altfel, nu am nimic personal, sunt în continuare coleg şi prieten, zic eu, cu toţi colegii din PRM, dar asemenea acuzaţii aruncate peste toată lumea mi se par lipsite de temei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Aţi spus numele? Domnule Tudor, un minut, drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

N-am vorbit de rău pe nimeni, dacă are cineva afaceri, foarte bine, numai că cei care sunt cu afaceri şi au plecat din partid, de obicei, au fost şantajaţi cu câte ceva. Cum a fost un senator de la noi care a plecat, şantajat, şi acum e în partidul de care vorbeam adineaori, cum au fost unii care au strâns bani în numele partidului, şi când s-a dovedit că acei bani nu au intrat în partid, iară, au fost, socotit de mine, un fel de afacere, mai sunt şi alţii... Să vi-i dăm pe nume: Brânză, ştiu eu, Dan Puzdrea. Tot respectul pentru afacerilor şi nici nu zic că au fost impulsionaţi să facă gestul ăsta datorită faptului că fac afaceri, dar prea se loveşte direct ideea că cei care pleacă din partide, pleacă fără să aibă un anume crez politic şi, de obicei, se învârt în jurul unor afaceri. Nu spun că e bine sau rău, dar am dat ca o temă de gândire.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, vă mulţumesc. Ştiu eu dacă pe noi ne interesează, pe ceilalţi, această chestiune? Părerea mea este că nu. Şi am să vă rog ca în continuare să nu discutăm problemele pentru care v-aţi despărţit dumneavoastră, mai ales că eu, personal, nu cred că afacerile, cele corecte, sunt de blamat.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Pentru că au zis că au "crez politic"! Au invocat "crezul politic" în Parlament! Unde e "crezul politic"?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Am înţeles, am şi eu dreptul la punctul meu de vedere şi nu vreau să las o discuţie de acest gen fără să-mi spun punctul de vedere, ca preşedinte de şedinţă.

Suntem la art. 13 alin. 3, domnul Stanciu ne-a prezentat două amendamente, colegii au vorbit împotriva acestor amendamente, eu am să supun votului plenului, pe rând, cele două amendamente.

Începem cu amendamentul care se găseşte la nr. crt. 14 din raportul cu amendamente respinse.

Voturi pentru, vă rog? 7.

Voturi împotrivă?

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Restul!

 
   

Doamna Daniela Buruiană (din sală):

Diferenţa, nu "restul", că restul sunt ceilalţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

204.

Abţineri? 6 abţineri.

Cu 7 voturi pentru, 204 împotrivă şi 6 abţineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul pe care l-a făcut domnul deputat Stanciu şi care se găseşte la nr. crt. 15 din raportul cu amendamente respinse, comisia, vă reamintesc, îşi păstrează poziţia de neacceptare acestui amendament.

Voturi pentru, vă rog? 9.

Voturi împotrivă? 207.

Abţineri? 7 abţineri.

Deci, cu 9 voturi pentru, 207 împotrivă şi 7 abţineri, amendamentul a fost respins.

Am să mă întorc şi am să supun votului dumneavoastră textul propus de comisie, de fapt textul care există acum în regulament, şi pe care îl găsim în raportul comisiei la nr. crt. 33, pentru art. 13 alin. 3.

Voturi pentru, vă rog? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 9 abţineri.

Cu un vot împotrivă, 9 abţineri şi restul voturilor colegilor pentru, amendamentul a fost adoptat.

Trecem la nr. crt. 34 din raport, şi anume art. 30 alin. 4. Comisia ne propune textul actual al regulamentului. Avem un număr de amendamente respinse, 3 amendamente pe care le-a propus domnul deputat Stanciu.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onort prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

E acolo, la noi, la independenţi...

Avem trei amendamente, dintre care două amendamente sunt oarecum înrudite ca formulare. Cu permisiunea dumneavoastră, le voi citi. "Deputaţii aleşi pe listele partidelor, formaţiunilor politice, alianţelor electorale sau ca independenţi ori deveniţi independenţi care nu întrunesc cerinţele art. 13 alin. 2 se pot asocia prin libera opţiune exprimată în scris într-un grup parlamentar."

Domnule preşedinte,

O să-mi permiteţi să mă refer la două dintre ele, şi la poz. 17, deci, 16 şi 17, caz pentru care am 10 minute.

"Deputaţii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin propria voinţă sau prin excluderea acestora din grupurile parlamentare deja constituite se pot asocia într-un grup parlamentar al deputaţilor independenţi, în condiţiile art. 13 alin. 2, beneficiind de acelaşi tratament ca celelalte grupuri parlamentare."

Deci, este o teză cuprinsă în două alineate. Într-un prim alineat se referă la neîntrunirea condiţiei de 10 deputaţi, şi atunci, permite asocierea acestora, reunirea acestora într-un grup parlamentar comun cu al altor formaţiuni politice, care au candidat, probabil, pe o alianţă electorală sau pe o alianţă politică. Şi a doua teză, 13.6, care se rezumă, prin conţinutul său, e drept, inedit, numai la deputaţii independenţi.

Vă fac cunoscut că la ultima sesizare a Grupului liberal din Senat, din 2004, care avea ca obiect nerecunoaşterea Grupului democrat de către plenul Senatului, Curtea Constituţională a dat o decizie în care dacă vreţi, pot să v-o citesc, dar o expun în prima fază spune că: interzicerea trecerii unui parlamentar de la un grup la altul, afilierea unui parlamentar la un grup sau asocierea parlamentarilor în vederea formării unui grup parlamentar independent este neconstituţională. Şi art. 15 alin. 4 din Regulamentul Senatului, care avea ca obiect acest lucru, a fost declarat neconstituţional.

Toate sesizările la Curte care s-au făcut din 1993 de către Grupul Partidului Naţional Liberal, când un deputat de la PRM, Ion Hristu (deci, este o problemă!) a trecut sau a vrut să treacă de la PRM la PNL, şi i s-a răspuns, grupului respectiv, că această interzicere nu este constituţională.

Deci, începând de atunci şi până în prezent, toate sesizările la Curte au primit un singur răspuns: Regulamentului Camerei Deputaţilor nu interzice constituirea grupurilor parlamentare din independenţi!

Şi atunci, vine şmecheria tipic dâmboviţeană, care spune: "Nu modificaţi nimic la art. 13, ca să nu poată să fie atacat la Curte! Nu daţi nici un răspuns scris, ca să nu poată fi trimis la Curte!" Iar Curtea spune că ne aflăm într-un gol de reglementare.

Iar noi trebuie să umplem acest gol de reglementare, deoarece tot Curtea precizează. "Art. 13, în actuala sa formă, se referă la momentul iniţial al constituirii grupurilor parlamentare, şi nu abordează deloc problema a ceea ce se întâmplă pe parcursul legislaturii". Şi atunci, trebuie să precizăm aceste lucruri.

O chestiune a pus-o distinsul Márton Árpád, dar a pus-o aşa, încât să nu fie nici în căruţă, nici în teleguţă...

Or, domnilor, nu înţelegem de ce nu ne debarasăm de mentalităţile şi gândirile specifice unui partid totalitar! Am rămas cu un rezidiu, probabil, în anumite zone, foarte sensibile, că: "Frica păzeşte pepenii!" Eu vă garantez că nu este cea mai bună soluţie, este şi asta o soluţie, poate pentru pepeni... Dar nu pentru deputaţi, responsabili şi angajaţi în sprijinul naţiunii. Încercaţi şi formaţi acest grup mixt şi o să vedeţi cine are dreptate!

Eu cred că dreptate au cei care se vor uita, scuzaţi expresia, în gura domnului deputat, care îi vor respecta cuvântul, care îl vor trata cu respect, şi nu cei care spun: ""Cui nu-i convine, să plece acum! Dacă rămânem 10 inşi, toate funcţiile-s ale noastre!" Asta legiferaţi dumneavoastră prin acest gol de reglementare: "Frica păzeşte pepenii!"

Eu zic că ar trebui să mergem mai departe decât a spus domnul Márton Árpád şi să acceptăm, domnule preşedinte, ceea ce spun olandezii: "Dacă un partid politic are chiar un singur parlamentar, acel parlamentar va fi considerat un grup parlamentar distinct". Asta e democraţia, domnilor! D-aia, apa, la ăia, nu-i ia şi la noi ne ia, că e diferenţă de concepţie!

Şi mai citesc 12: "Dacă un partid politic se divide şi se formează unul sau mai multe partide politice parlamentare, logistica, personalul şi funcţiile politice deţinute de acel partid se împart cu partidele nou apărute, direct proporţional cu numărul de parlamenari deţinut". Aceasta este logica care rezultă din geneza Constituţiei!

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Nu mai zice "logica care"!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Şi vă uitaţi acolo şi vedeţi, la cartea aceea groasă, că: "Birourile parlamentare se aleg pe sesiuni - şi nu-s alese pe 4 ani - pentru a se realiza o corespondenţă între numărul real de deputaţi - care mai sunt în grup - şi numărul de funcţii şi de posturi." Asta este o logică, o raţiune. Cine gândeşte altfel, se plasează în afara logicii şi raţiunii!

Închei, domnule preşedinte, şi asemeni domnului Márton propun o soluţie de compromis la cele două alineate, şi care nu este a mea, ci este cea de la cehi. Şi aş ruga să acceptaţi să fie trimisă, împreună cu cea a domnului Márton, iar comisia să hotărască.

Deci, în ceea ce priveşte Parlamentul ceh, admite formarea unui grup parlamentar de deputaţi independenţi, funcţiile nu sunt proporţionale cu numărul de membri - ca să liniştim anumiţi domni, cărora le e frică că nu se mai întind pe bancheta din spate a Mercedesurilor câştigate din 2000... şi nu alţii, care au muncit din '91 şi au constituit partidul acesta! Şi, în speţă, dacă Biroul permanent hotărăşte altfel, şi logistica şi celelalte lucruri.

Deci, domnule preşedinte, propun să înaintăm comisiei ca bază de discuţie ceea ce a spus domnul Márton Árpád, ceea ce prevede regulamentul ceh, care este permisiv într-o formă sau alta. Nu suntem de acord să rămânem cu bulgarii, care spun: "La încetarea calităţii de membru al unui grup parlamentar prin demisie sau excludere, parlamentarul va pierde acele funcţii deţinute în cadrul Parlamentului ca urmare a statutului său". Vrem să ne desprindem de bulgari! Dacă nu, votaţi invers!

Domnule preşedinte, nu mai intervin la următorul alineat, mă opresc aici, cu rugămintea de a supune cele două propuneri, deci, a domnului Márton şi, respectiv, şi pe a mea la comisie, astfel încât, conform regulamentului, să pot fi invitat la comisie şi să susţin cu argumente ceea ce încerc să fac aici. Nu pentru mine, nu îmi permit să spun ca Ştefan cel Mare: "Pentru urmaşii urmaşilor mei în Parlamentul României!"

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Nu mai zi "cu rugămintea" şi nici "că ca..."!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Mai devreme sau mai târziu îşi vor rupe lanţurile, că este singura posibilitate, repet, să trecem de la partidocraţie la democraţie, de la conducere oligarhică la cea democratică, de la partide cu reminiscenţe dictatoriale la partide democratice. Vă mulţumesc.

Deci, la acest articol, cu regret, nu mai intervin, pentru că sunt convins că ce-i mult strică!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnule Mînzînă, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mînzînă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Din păcate, domnul Stanciu se găseşte în situaţia de a vorbi de funie în casa spânzuratului. Dânsul ne vorbeşte de "marea şmecherie dâmboviţeană", despre care pot să spun şi eu că sunt de acord cu domnia sa, dar uită să spună că, după exemplele pe care ni le dă dânsul, dânsul a împărţit Europa în două: o Europă în care-i convine şi o Europă de care nu-i convine.

Pentru că, domnule Stanciu, dacă aţi fi consecvent cu dumneavoastră, aţi introduce articolul acela celebru care se găseşte într-un Parlament dintr-o ţară europeană, în care un parlamentar care devine independent este automat exclus din Parlament, şi atunci, rezolvaţi problema aceasta! Şi situaţiile în care dumneavoastră vreţi să ne duceţi nu sunt deloc serioase, pentru că, din păcate, situaţia aceasta defavorabilă în care se găsesc independenţii se datorează faptului că în toate statele europene Parlamentele sunt constituite pe baza alegerilor în care principalii actori sunt partidele politice. Dumneavoastră reinventaţi apa caldă şi, din păcate, o faceţi cu o Europă care vă convine şi una care nu vă convine!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Domnul Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu am crezut că am încetat cu articolele astea pe care le-am votat deja de două ori în aceeaşi formă, dar cu nişte mici modificări de virgulă sau de text. Acum, revenim cu încă vreo două-trei în continuare, care, iarăşi, sunt aceleaşi articole, acelaşi amendament, în altă formă. Chiar nu suntem serioşi?

Eu credeam că... Dumneavoastră, domnule preşedinte, sigur, nu puteţi să interziceţi să susţină amendamentele pe care le-a pus, dar eu socotesc că e un motiv de întrebare: cum se poate oare să-mi bat joc totuşi de un Parlament, formulând aceeaşi idee în vreo zece feluri diferite, dar ea exprimând aceeaşi esenţă?

Voci din Majoritate:

Cum faceţi şi voi de două săptămâni! Când vi se întâmplă vouă nu vă place? (Râsete.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Căzut de două ori la vot, vine iar, a treia oară! O ţinem la infinit aşa?

Voci din Majoritate:

Da! (Râsete.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Şi ne întrebăm, pe urmă, că vine noaptea şi n-am făcut nici măcar un articol!

Voci din Majoritate:

Da, din cauza asta! (Râsete. Rumoare, vociferări, clopoţel.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Al doilea, aş ruga puţină decenţă lingvistică în modul în care ne exprimăm de la acest microfon, deoarece ne urmăresc mulţi, ne imprimă în Monitorul Oficial. Ligamentele care fac deranjant discursul se pot evita de către orice copil, darămite de un profesor universitar! Niciodată nu se spune..., nu pot să spun, că mi-e ruşine (Râde)..., nu merită... Nu, nu e corect!

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Domnule preşedinte, la subiect!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Deci, domnule Stanciu, eu v-am auzit aici cu trei ligamente... O brutală cacofonie, de cea mai urâtă speţă, şi nişte ligamente foarte deranjante, care duc la alte gânduri. Evitaţi-le puţin!

Deoarece, ştiţi ce faceţi? În două ipostaze: una, repetând acelaşi lucru la infint şi aducând nişte argumente infantile, copilăreşti, despre Olanda, unde se pune un grup parlamentar la un om. Păi, sigur că i-ar plăcea domnului preşedinte de grup parlamentar lider Stanciu să aibă şi maşină şi şofer şi secretară, să fie şi vicepreşedinte de Cameră, să aibă şi birou şi toate alea, numai pentru că a plecat independent, că aşa e în Olanda! Dar în Olanda e şi regină, ne alegem şi noi o regină? Nici nu ştiu dacă e aşa, întâi...

Riscăm, deci, dând asemenea exemple şi susţinând la infinit, copilăreşte, acelaşi argument, în toate felurile posibile, bătându-şi joc de intelingenţa noastră, riscă să facă un fel de reacţie negativă la sentimentele pe care le au unii dintre noi faţă de cei care au devenit independenţi. Şi partea negativă pe care şi-o asumă domnul Stanciu din partea noastră nu trebuie răsfrântă şi asupra celorlalţi. Pentru că restul văd că sunt liniştiţi, tac, nici nu iau în seamă ce zice domnul Stanciu, considerând, pe bună dreptate, că domnul Stanciu nu-i reprezintă, totuşi, deoarece nici unul dintre ei nu ia cuvântul, decât într-o replică palidă, cum a fost domnul Ciocâlteu, care s-a simţit jenat puţin de ce am zis şi nu am vrut să-l supăr cu nici un motiv, este chiar un om pentru care am respect.

Deci, domnilor, să avem puţin respect faţă de noi, chiar şi în momentul în care ne adresăm unii altora, evitând cacofoniile, ligamentele care fac trimitere la lucruri mai puţin elegante în discursul nostru, susţinând nişte aberaţii care împietează asupra înţelegerii noastre şi reprezentând nişte oameni care nu se doresc reprezentaţi de către domnia sa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, aţi depăşit 5 minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Am terminat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

E în regulă.

Domnul Corneliu Ciontu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Ciontu:

Marea majoritate a colegilor mă cunosc şi ştiu că nu ţin neapărat să fac potecă la microfon, dar colegul care a vorbit puţin mai devreme m-a obligat, şi trebuie să-i dau replica necesară. Atâta timp cât nu s-a considerat că noi constituim în mod oficial un grup parlamentar normal, un coleg de al nostru, în cazul de faţă, domnul Anghel Stanciu, a prezentat punctul de vedere al tuturor celor 13 parlamentari, cu domnia sa, 14.

Dar pentru că tot am venit la acest microfon, aş vrea, numai pentru a se medita, eu nu caut vinovăţii, nu vin cu exemple din alte Parlamente, ridic câteva chestiuni de logică. "Prin mandat reprezentantiv", înseamnă automat că fiecare dintre noi are drepturi şi obligaţii. Acele drepturi individuale s-au coagulat în drepturile grupului politic care au dat acel algoritm.

În mod normal, când se întâmplă o situaţie cum a fost cazul nostru, cei 14 parlamentari desprinşi din acelaşi grup politic au totuşi nişte drepturi individuale. Nu există nici prevedere constituţională şi nici măcar în regulament pedepsirea acelor parlamentari, prin anularea drepturilor constituţionale de a fi reprezentanţi în organele de conducere ale Parlamentului, în comisiile pe probleme ş.a.m.d.

Asupra acestei chestiuni trebuie să medităm toţi, cu atât mai mult cu cât vorbim de reforma instituţiior. Noi trebuie să avem în vedere şi o reformă a Parlamentului, nu e suficient să vorbim de o reformă a clasei politice, ci şi a instituţiilor. Şi acesta este un prim element de reformă, de a respecta întocmai mandatul reprezentantiv al fiecăruia dintre noi.

De aceea insistăm şi solicităm ca să fiţi de acord ca un grup parlamentar care are minim 10 membri să primească drepturile cuvenite celorlalte grupuri parlamentare. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Stanciu, dreptul la replică, un minut.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Sigur, am reţinut ceea ce mi-a spus distinsul antevorbitor, privitor la ligamente, la limba română. Regret că nu am domiciliul stabil în Bucureşti, că l-aş angaja ca meditator, în chestiuni de limbă este mai bun ca mine...

În ceea ce priveşte exemplele pe care le-am dat din ţările europene, este clar că modalitatea de abordare a unor colegi are la bază o singură justificare: frica! Le e frică! Mie nu mi-e frică!

Şi aş întreba, dacă au curajul, să spună, din ce grup parlamentar fac parte cei 5 observatori? Să ne spună! Din care grup politic al Uniunii Europene fac parte cei 5 observatori?

Voci din PRM:

Nu e obiectul...!

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Dar ce legătură are?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Să ne spună! Să vadă cum i-a primit lumea civilizată! Vorbind, evident, în cea mai frumoasă limbă română...

Vă informez că la Parlamentul European grupul independenţilor are 36 de membri. Deci, iată că există!

Noi ce dorim să facem?

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Dar au fost aleşi independenţi, nu au plecat de la un partid la altul, nu sunt transfugi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Eu vă propun, mai am încă 60 de amendamente, îi mai dau 5 minute distinsului domn, să-mi mai tragă nişte înjurături, că aşa merit! Că l-am suportat destul de mult în timp, şi pe dânsul, şi pe alţii! (Vociferări ale parlamentarilor PRM.) Nu vreau să vorbesc mai mult...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Deci, domnule preşedinte, voi interveni la celelalte amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Da, domnule deputat, am reţinut.

Doamna Olguţa Vasilescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Noi deja am votat primul aliniat al art. 13, cel prin care se cerea constituirea unui grup de independenţi, amendamentul domnului Anghel Stanciu. S-a respins la vot, aşa cum s-au respins toate celelalte amendamente până la paragraful 5, şi nu înţeleg de ce trebuie să mai discutăm aceleaşi chestiuni după ce noi am votat deja.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Domnul deputat Mînzînă, procedură, că aţi vorbit la subiectul acesta o dată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mînzînă:

Vreau să spun un singur lucru. Înţeleg că există o minimă bătălie, dar trebuie să existe şi o minimă decenţă pentru că, din păcate, de la acest microfon constatăm din ce în ce mai mult că pe unii îi pasionează drumul lung iar grija altuia a devenit o obsesie pentru independenţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, stimaţi colegi.

La art. 13 alin. 4 avem trei amendamente respinse. Domnul Stanciu le-a prezentat şi le-a susţinut. Mai mult, domnul Stanciu a cerut plenului, deşi nu trebuia să ceară plenului, să poată să meargă să discute la comisie amendamentul propus de domnul deputat Márton Árpád, fiind vorba de un amendament pe care l-a depus domnul Árpád sau va depune mâine, că nu a apucat astăzi. Orice coleg din sală poate să meargă la comisie să depună - l-a depus deja - amendamente legate de el sau modificări ale aceluiaşi amendament care vor fi un articol nou, în mod evident, da.

Art. 13, alin. 4 voi supune, în primul rând, amendamente respinse, începând cu cel al domnului Stanciu (sigur, sunt toate ale domnului Stanciu), care se regăseşte în raport, la numărul curent 16, la amendamente respinse.

Cine este pentru acest amendament? Vă rog voturi. 8 voturi pentru.

Împotrivă? Număraţi, domnilor. 176 de voturi împotrivă.

Abţineri, vă rog? 8 abţineri.

Deci cu 8 voturi pentru, 176 împotrivă şi 8 abţineri, amendamentul a fost respins.

Voi supune votului dumneavoastră amendamentul domnului Stanciu care se găseşte în raport la amendamente respinse, la numărul curent 17.

Voturi pentru, vă rog. 8 voturi.

Voturi împotrivă, vă rog. 176.

Abţineri, vă rog? 8.

Cu 8 voturi pentru, 176 împotrivă şi 8 abţineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Stanciu, care se găseşte la numărul curent 19 în raportul cu amendamente respinse.

Voturi pentru, vă rog? 8 voturi.

Voturi împotrivă vă rog? 176.

Abţineri, vă rog? 3 abţineri.

Cu 8 voturi pentru, 176 împotrivă şi 3 abţineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră - nu-i nevoie de vot (adresându-se domnului deputat Anghel Stanciu), am precizat că aveţi tot dreptul fiind vorba de un amendament nou, un articol nou, să mergeţi la comisie, să discutaţi. Procedură după ce termin votul, domnule deputat.

Voi supune votului dumneavoastră art. 13 alin. 4, aşa cum este în actualul regulament, deoarece comisia a propus să nu modificăm textul.

Voturi pentru, vă rog? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 2 abţineri şi restul voturilor pentru, alin. 4 al art. 13 a fost adoptat.

Domnule Stanciu, procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Probabil a fost o scăpare a domnilor secretari care nu şi-au notat. Am avut rugămintea să asociez la amendamentul domnului Márton Árpád un amendament propriu, inspirat - am spus la vremea respectivă, se găseşte în stenogramă - din prevederea corespunzătoare a Cehiei, care se găseşte, în momentul de faţă, acolo unde noi vrem să mergem, în Uniunea Europeană. Deci aceasta era propunerea noastră şi, evident, că vom însoţi amendamentul la comisie, să-l susţinem şi, probabil, să facem din cele două unul singur.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat,

Am fost de acord eu pentru plen cu dumneavoastră. Nu pot să supun plenului să puneţi un amendament la un alt amendament. La procedură, comisia. Haideţi să cerem şi preşedintelui de comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Cred că este o greşeală fie de interpretare, fie de percepţie. Când am făcut opt amendamente şi, din opt amendamente, circa două se le comasez într-unul singur, să fie analizate de comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Am să supune votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Să supuneţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Cine este de acord cu propunerea domnului Stanciu, ca dânsul să depună un amendament lângă cel al domnului Árpád, care să fie comasat, după aceea, de către comisie într-un singur articol nou.

Voturi pentru? 8.

Voturi împotrivă? 176.

Abţineri? 9.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Pot să explic votul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule Stanciu, voiam să vă trimit la comisie prin decizia preşedintelui de şedinţă, să cerem acest drept. N-aţi dorit, am supus votului plenului, că am dreptul să folosesc una dintre cele două metode. Aţi insistat, am folosit-o.

Am adoptat art. 13, alin. 4.

Suntem la ultimul alin. al art. 13, şi anume alin. 5, numărul curent 35. Nu avem nici un amendament respins. Avem un amendament admis.

Domnul Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Art. 62 din Constituţie alin. 2.: "Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat în condiţiile Legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie."

Art. 13 alin. 5, în forma în care este prezentat aici, vorbeşte despre dreptul acestor deputaţi de a se asocia într-un singur grup parlamentar, care este denumit Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, altele decât minoritatea maghiară.

Deci, propun trimiterea acestui alineat la comisie, având în vedere art. 16 din Constituţie, şi anume: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii, fără discriminări."

Deci aici există o discriminare pozitivă, în sensul că reprezentanţilor UDMR-ului li se stabileşte dreptul obligatoriu de a lua 5 % în Parlament, pentru că altfel s-ar pune problema ce se întâmplă atunci când minoritatea maghiară nu ar lua 5 % şi ar avea un singur reprezentant. În aceste condiţii ar fi o discriminare extraordinară pentru reprezentantul minorităţii maghiare, care nu ar putea să facă parte din Grupul minorităţilor naţionale, pentru că acesta se numeşte Grupul minorităţilor naţionale, altele decât minoritatea maghiară şi respectivul reprezentant al minorităţii maghiare n-ar avea dreptul să facă parte din nici un grup.

Deci, pentru a nu încălca Constituţia, propun ca acest amendament să fie trimis la comisie, iar denumirea grupului să intre în concordanţă cu articolul 62 alin. 2, deci ar trebui să fie: "... aparţinând minorităţilor naţionale care nu au întrunit la alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentanţi în Parlament" sau care au întrunit numai ca să capete un post de deputat. Pentru că formularea nu este chiar clară, oricum, când se vorbeşte de Grupul minorităţilor naţionale, nu se vorbeşte de Grupul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, se spune formula prescurtată, aşa că porţiunea aceea care nu se spune de obicei nu contează dacă se referă la altele decât minoritatea maghiară sau se referă la cele care îndeplinesc condiţiile art. 62 alin. 2 din Constituţie.

Deci, pentru a nu exista această discriminare şi, v-am spus, există un caz adevărat, un caz care nu s-a întâmplat, ca UDMR-ul să nu facă 5 %, propun comisiei să ne dea o soluţie să nu avem această formă care încalcă Constituţia în două forme de discriminare, atât negativă cât şi pozitivă, aceea de a stabili că un anumit partid, întotdeauna, depăşeşte 5 %. Altfel ar trebui să vorbim şi de grupurile partidelor, altele decât PNŢCD-ul ş.a.m.d.

Propun ca dumneavoastră, domnule preşedinte, să trimiteţi acel articol.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, să ştiţi că mi se pare o observaţie foarte corectă şi avem două soluţii: să încercăm să corectăm pe loc articolul sau să-l trimitem la comisie.

Este evident că vorbim de deputaţii care reprezintă Organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu au intrat în Parlament pe baza art. 62 alin. 2 din Constituţie. Practic, de aceştia vorbim. Nu putem spune maghiari, nemaghiari ş.a.m.d., că este o greşeală. Pentru că noi, în Parlament, putem avea reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, reprezentanţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pentru că noi avem trei tipuri. Mă iertaţi, o iau de la capăt, pentru că a fost neclar.

În Parlament pot intra reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, de fapt români de alte naţionalităţi decât cea de români, cetăţeni români, prin trei moduri: să fie pe listele unor partide politice şi nu are nimeni... intră la fel în logică ca orice deputat, pe baza organizaţiilor care reprezintă minorităţi naţionale care au obţinut mai mult de 5 %, în cazul de faţă avem doar UDMR-ul, astăzi, în Parlament, în ultimii 15 ani, sau pe baza art. 62 alin. 2 din Constituţie. Noi, practic, aici vorbim de deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale intraţi în Parlament pe baza art. 62 alin. 2 pot constitui un singur grup parlamentar. La aceştia ne referim. Deci cei care intră în Parlament sau sunt parlamentari... Bun. Poate că formularea pe care o dau eu acum nu este cea mai potrivită. Este corectă, nu-mi dau seama dacă, din punct de vedere al formulării, este cea mai potrivită şi rog comisia, voi trimite la comisie acest alin. 5 din art. 13 ca, în această direcţie, deci folosind această formulă art. 62, alin. 2 din Constituţie, să găsim o formulă care să nu facă nici discriminări pozitive, nici negative.

Comisia, vă simţiţi gata să propuneţi o formulare acum sau preferaţi formula de a relua la comisie? Lăsaţi-l pe domnul preşedinte să decidă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Decizia comisiei pentru moment, este că încearcă să găsească o soluţie să v-o propună în câteva minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Bun, este în regulă. Aveţi cinci minute ca să ne daţi o soluţie. Am decis că avem cinci minute, în aceste cinci minute nu se întâmplă altceva, lucrează comisia împreună, ca să ne dea o formulă.

Domnule deputat, (adresându-se domnului deputat Pambuccian) vă rog, nu în armeană, în româneşte.

 
   

(Deputaţii aparţinând minorităţilor naţionale se îndreaptă spre tribună pentru a se consulta cu membrii Comisiei pentru regulament.)

Şedinţa se întrerupe la ora 19,03 şi reîncepe la ora 19,09.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Aveţi un text? Domnilor chestori, nu vă certaţi între dumneavoastră.

Domnule preşedinte Bivolaru, aveţi un text?

Domnule Varujan, dumneavoastră în armeană aţi promis.

Domnule vicepreşedinte, vă rog, vă ascultăm.

Stimaţi colegi, vă rog, luaţi loc în bancă. Pauza de cinci minute s-a terminat.

Domnule vicepreşedinte, vă rog. Textul propuse pentru 13, alin. 5.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Teodor Iustian:

Textul propus de comisie, de acord fiind şi reprezentanţii minorităţilor şi reprezentanţii UDMR, ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Deci ai minorităţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Teodor Iustian:

... este următorul: "Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au obţinut mandatul de deputat în conformitate cu art. 62, alin. 2 din Constituţia României pot constitui un singur grup parlamentar".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Teodor Iustian:

Şi atunci apare...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Teodor Iustian:

Cu plăcere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Voturi pentru această formulare.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

Textul de la art.13 alin. 5 a fost adoptat în unanimitate, conform celor prezentate este domnul vicepreşedinte.

Procedură, domnul Niţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Domnule preşedinte,

Urmează un articol extrem de complicat şi dificil şi noi credem că trebuie să-l aprofundăm mai mult. De aceea, vă propun o pauză de o oră.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mi-au şi dispărut secretarii până să spun eu ce am de gând.

Pauză de 50 de minute, ne vedem mâine dimineaţă, la ora 9.

 
Video in format Flash/IOS  

(Se acordă pauză la ora 19,12. programul fiind până la ora 20,00, şedinţa se încheie.)

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,12.