Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.201/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2005

  Intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor, iar în partea a doua, de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Eserghep Gelil şi Gheorghe Albu, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

 
Video in format Flash/IOS   Viorel Pupeză - declaraţie politică intitulată Portocalele de Moş Crăciun, înlocuite cu scumpiri majore din 2006;

Debutăm cu grupul parlamentar al P.S.D.

Domnul deputat Viorel Pupeză.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa, doamnă preşedintă,

Bună dimineaţa, stimaţi colegi,

Declaraţia politică pe care doresc s-o prezint astăzi se intitulează: «"Portocalele" de Moş Crăciun, înlocuite cu scumpiri majore din 2006».

Moş Crăciun vine în fiecare an cu desaga plină. A existat o modă ca Moşul să aducă portocale. Anul trecut ne-a adus "o minciună portocalie"... De această dată, el vine cu o barcă aflată în derivă, numită sugestiv Guvern. Marinarul Moş Crăciun, îmbrăcat în portocaliu, a promis electoratului român marea şi sarea, dar până la urmă populaţia se va alege doar cu sarea din lacrimi.

Pentru luna ianuarie Guvernul a pregătit un cadou complet de creşteri ale tarifelor la utilităţi, precum şi majorări de taxe şi impozite. Pentru a ne alinia doar la nivelul tarifelor din Uniunea Europeană, preţurile la gazele naturale vor creşte cu peste 15%. Şi în cazul energiei electrice trebuie făcute ajustări ale preţului din jumătate în jumătate de an, conform angajamentelor României faţă de organismele internaţionale. Vremuri grele vor veni şi pentru producătorii agricoli, care vor trebui să achite, începând din ianuarie, impozite mai mari pe terenurile agricole. Aceeaşi producători vor mai fi obligaţi să plătească o taxă de 2% din venitul brut obţinut din valorificarea producţiei agricole în unităţi specializate. Agricultorii care valorifică produsele pe piaţa liberă vor fi impozitaţi printr-un sistem declarativ, valoarea taxei fiind de 16% din venitul net. Cam acesta ar fi cadoul pentru agricultorii români.

Nici şoferii nu au scăpat de cadoul Alianţei "Departe de Adevăr", pentru că tarifele practicate de asiguratori la poliţele de răspundere civilă auto (vestitele RCA), vor fi cu până 33% mai scumpe în 2006, iar creşterile sunt substanţiale şi la impozitele pentru autovehicule. Şi impozitele pe locuinţe vor creşte vizibil de anul viitor, la acestea adăugându-se şi majorarea unor noi impozite sau introducerea altora.

Astfel, de la 1 ianuarie 2006 impozitele pe veniturile din dividende, cele din dobânzi şi cele din operaţiunile de vânzare-cumpărare de valută la termen, vor creşte de la 10% la 16%, nivel valabil şi pentru veniturile din lichidarea/dizolvarea persoanelor juridice. Câştigurile din transferul titlurilor de valoare vor fi taxate cu 16%, iar nu cu 1%, ca în prezent. Scumpirile în lanţ vor fi duşul rece pe care-l vor resimţi românii imediat după mesajul preşdintelui de Revelion.

Moş Crăciun, îmbrăcat în haine portocalii, a adus românilor şi un buget nerealist şi peticit, cu mici transferuri între ministere. El nu a ţinut cont nici de greva profesorilor, a feroviarilor, a funcţionarilor publici iar problemele românilor au rămas, de fapt, nerezolvate. Un milion de bugetari vor fi sacrificaţi pentru inflaţie de o cifră. Ca inflaţia pe 2006 să fie acoperită, salariile ar trebui să se majoreze cu doar 3%. Guvernul a decis să ţină inflaţia în frâu şi să limiteze creşterile salariale în sectorul bugetar. Pentru a adera la Uniunea Europeană trebuie să avem o creştere medie a preţurilor de numai 3%, faţă de circa 8,3% în realitate. Oricâte greve ar porni bugetarii şi oricât de mare ar fi amploarea lor, salariile din sectorul lor vor fi majorate doar cât să acopere această inflaţie, iar în unele cazuri nu vor creşte deloc.

În timp ce românii nu beneficiază de nici un leu de la stat, de la sănătate, medicamente, pregătire, locuinţe, ajutor social, mai şi plătesc pentru orice serviciu, la preţuri europene. Acest Moş Crăciun este pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă.

Nici la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud situaţia nu este mai optimistă iar cetăţenii vor resimţi acest lucru. Faptul că acum avem o nouă guvernare şi mai avem în judeţ şi reprezentanţi de seamă în Guvern, a făcut ca autorităţile publice locale să-şi facă speranţe. Într-o scrisoare adresată "Moşului" de la Guvern, s-a precizat de lipsa acută de fonduri pentru finalizarea unor lucrări urgente de reparaţii de străzi şi drumuri comunale, extinderea şi modernizarea reţelelor de alimentare cu apă, gaze naturale şi iluminat public, reparaţii şcoli şi grădiniţe, sedii ale autorităţilor executive, cămine culturale, precum şi finanţarea cheltuielor unităţilor de învăţământ. Oamenii de afaceri doresc de la guvernanţi o mai mare responsabilitate faţă de economia românească, responsabilitate care să fie concretizată în diminuarea impozitelor, eliminarea parafiscalităţii şi un Cod Fiscal stabil, care să le permită să-şi facă planuri de afaceri măcar pe termen mediu. În plus, ei doresc măsuri protecţioniste pentru momentul 2007, când vor trebui să dea piept cu firme puternice din Uniunea Europeană, altfel, consideră ei, extrem de mulţi agenţi economici români vor dispărea din peisajul economic, iar România va deveni doar o mare consumatoare a produselor europene, ceea ce nici un român nu şi-ar dori.

Aşteptările sunt mari şi la fel este şi dezamăgirea faţă de această Alianţă "Departe de Adevăr". Între timp, noii guvernanţi ne fac cadouri care, în loc să ne uşureze viaţa, ne-o împovărează.

 
Video in format Flash/IOS   Monica-Mihaela Ştirbu - intervenţie politică intitulată Şi ea şi el în Parlament;

Doamna Daniela Popa:

Din partea grupului parlamentar al P.N.L, este cineva?

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Monica-Mihaela Ştirbu:

Bună dimineaţa.

"Şi ea şi el în Parlament" se numeşte declaraţia mea.

Un proverb latin spun:"Uno hirundo non facit primavera", în traducere:"Cu o pasăre nu se face primăvară."

Uitându-mă în Parlamentul României, am observat că nu sunt foarte multe colege deputat, dar, în pofida acestui fapt, am întâlnit foarte multe angajate care sunt executanţi în procesul de legiferare, de la referenţi la consilieri, ceea ce înseamnă că nu există un parteneriat real între femei şi bărbaţi, că nu este bine reprezentat fiecare gen în Parlament. Femeile nu sunt reprezentate în locurile unde se iau decizii, prin urmare, experienţele lor specifice unui procent de 51% din populaţie nu sunt avute în vedere la nivelul deciziei.

Egalitatea de şanse nu înseamnă că între o femeie şi un bărbat punem un semn de egalitate, ca la matematică, ci prin egalitate de şanse se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.

Nu vin azi în faţa dumneavoastră să susţin femeile pentru că sunt femeie. Dacă gândim astfel ajungem să ne masculinizăm şi să ne discriminăm în continuare, noi, femeile. Trebuie să creăm pârghiile necesare pentru ca accesul acestora să se realizeze mai repede şi mai eficient pentru a micşora decalajul dintre genuri.

Principiul egalităţii de şanse nu trebuie privit ca un mod prin care aducem femeia româncă cu sacoşa în mână şi o îmbrăcăm în deux-piece, ca să semene cu lumea pinguinilor, a albului şi a negrului.

Femeia nu este un obiect sexual, o cratiţă în bucătărie, domnilor colegi, un aspirator în sufragerie sau o maşină de spălat în baie, care se duce şi la serviciu, unde le ia pe toate de la început.

Atunci ce este femeia cu adevărat?

Femeia este partenerul dumneavoastră loial în viaţă şi societate. Este cealaltă parte de diversitate în umanitate, este complementară băbatului, cum şi bărbatul este complementar femeii.

Ea şi el trăiesc, învaţă, muncesc şi construiesc împreună. De aceea trebuie să aibă aceleaşi drepturi şi obligaţii, trebuie să beneficieze împreună de tot ce rezultă din această comuniune.

În încheiere, fac invitaţia tuturor să nu contemplăm stelele, ci să ajungem să le atingem, să trecem de la deziderat la realitate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu - declaraţie politică cu titlul Cum este cheltuit banul public;

Din partea grupului parlamentar al P.R.M., doamna deputat Mărculeţ Petrescu Anca.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Declaraţia mea politică are titlul: "Cum este cheltuit banul public".

În prezenta declaraţie politică mă refer concret la lucrările care se fac la Palatul Parlamentului.

La diferite posturi de televiziune şi în presa scrisă au apărut o serie de comentarii şi referiri la investiţii ce se fac în mod arbitrar la Palatul Parlamentului în ultima perioadă.

Mă delimitez ferm de modul în care s-a ajuns la cheltuirea banului public în acest edificiu, fără nici un control şi într-un dispreţ total al procedurilor legale. Nu mai departe de acum câteva zile s-a derulat, sub oblăduirea secretarului general al Camerei Deputaţilor, Mihai Unghianu, o procedură cel puţin bizară, de folosire a banului public pentru achiziţionarea unor pereţi de compartimentare la etajul 8 şi la parter, în holul Senatului.

De fapt, această procedură a fost declanşată de secretarul general la începutul anului, prin încercarea de introducere în Palatul Parlamentului a unor societăţi, fără nici o bază legală. A urmat apoi un simulacru de ofertare organizat la nivelul Direcţiei de investiţii a Camerei Deputaţilor în luna august 2005, când plicurile societăţilor care s-au prezentat nu au fost deschise.

Secretarul general, Mihai Unghianu, a anulat avizele Comisiei tehnico-economice a Camerei Deputaţilor pentru aceşti pereţi de compartimenare pe proiectul din anul 2003, solicitând schimbarea caracteristicilor.

Ofertanţii din luna august 2005 au primit scrisori că deocamdată licitaţia nu se ţine şi vor fi invitaţi la o dată care se va comunica ulterior. Acest ulterior a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie 2005, dar fără oferanţii din luna august. Au fost invitate alte firme, pe gustul secretarului general şi al Direcţiei de investiţii. Rezultatul a fost alegerea societăţii "Line&Design" SRL care în momentul selectării ei, pentru o valoare de 15 miliarde, nu dispunea nici măcar de agrementul tehnic pentru sistemul autoportant de pereţi despărţitori.

În mod bizar, în urma sesizării constructorului şi proiectanţilor această firmă a obţinut a doua zi, şi după selectare, în 24 de ore, agrementul tehnic, iar în următoarele 24 de ore avizul tehnic, deşi produsul pe care-l ofertase nu are calităţi autoportante.

Întrebarea care se pune este cum s-a putut lua, la a doua zi după stabilirea ofertării, în 24 de ore, agrementul unui produs ce s-a introdus în palatul Parlamentului? Bizar este că proiectul pe care l-a executat acest furnizor nu provenea de la proiectantul general, ce predase proiectul tehnic la Direcţia de investiţii, bază de control a banului public, conform legislaţiei în vigoare, ci era întocmit tocmai de furnizorul care fusese ales. Adică proiectul provenea tot de la Societatea "Line&Design", ca şi cantităţile pe care aceasta le-a ofertat, ceea ce într-o investiţie publică nu este legal. Doar o ofertă făcută pe baza documentelor tehnice a proiectantului general putea justifica cele 15 miliarde acceptate de comisie la achiziţia publică.

Pe ce documente s-a derulat ofertarea şi ce a stat la baza celor 15 miliarde?

Doresc un răspuns de la Secretarul general.

Faptul că pe parcurul întregului an 2005 procedura de achiziţie publică pentru aceşti pereţi de compartimentare s-a derulat cu mari semne de întrebare, ajungându-se la selectarea unei societăţi ce ofertase pe propriul proiect şi şi-a obţinut agrementul tehnic în 24 de ore, la 24 de ore după selectare, oglindeşte o stare de fapt ce situează în faţa legii achiziţia făcută.

Ca urmare, cer o anchetare amănunţită a aspectelor semnalate şi cer, de asemenea, deschiderea plicurilor ofertelor din luna august 2005 şi compararea lor cu cele din luna noiembrie 2005.

O altă sursă de cheltuială necontrolată a banului public la Palatul Parlamentului provine din transformarea arbitrară a destinaţiei spaţiilor fără un studiu prealabil. Exemplific una din recentele investiţii în curs de desfăşurare. Într-una din cele mai luminoase săli din Corpul B1, aflată la etajul III, cu 4 laturi vitrate şi luminator, se amenajează acum un studiou de televiziune. După cum se ştie, un studiou de televiziune necesită un spaţiu complet închis, cu pereţi capsulaţi. Deci, se construieşte o casă în casă, investiţie evaluată tot la circa 15 miliarde de lei căci necesită materiale speciale şi tratament fono-absorbant, care să-l izoleze de restul sălii în care a fost introdus.

În acelaşi timp, adiacent holului de la Steaguri, de la S2, A2, este în curs de finisare o sală care încă nu are destinaţie şi care este echivalentă ca suprafaţă, foarte potrivită pentru funcţionarea unui astfel de studiou. Ea n-ar necesita o investiţie suplimentară de pereţi noi şi alte materiale fono-absorbante. În plus, acest spaţiu are un acces direct dinspre strada Izvor, prin drumul subteran, ceea ce pentru un studiou de televiziune este foarte important.

De ce nu s-a ales acest spaţiu pentru un studiou de televiziune? Este un simplu spaţiu capsulat care există deja. Mă întreb cum e posibil ca de ani de zile să se folosească banul public după bunul plac al secretarului general? S-au închis coridoarele la etajele superioare transformându-se în lungi culoare neluminoase şi neaerisite, s-au repartizat spaţii după ureche, se dau destinaţii arbitrare spaţiilor, în timp ce în B1, sala luminoasă, de 400 de metri pătraţi, adecvată activităţilor de birou, este prost folosită şi transformată cu 15 miliarde într-un studiou TV, tot cu multe miliarde se amenajează în holul de intrare principal, oficial, la Senat, birouri pentru consilieri şi presă, între stâlpi şi sub scară, folosindu-se pereţii de compartimentare mai sus menţionaţi şi achiziţionaţi în acest scop pe bani publici.

Trag un semnal de alarmă pentru stoparea acestui mod total nejudicios de exploatare a spaţiului în palatul Parlamentului de către Camera Deputaţilor, respectiv secretarul general.

Spaţiul din corpul B1 a fost deja solicitat de Senatul României şi a fost refuzat, deoarece acolo este o seră. Într-adevăr, a fost o seră şi va fi un studiou de televiziune.

Solicit Camerei Deputaţilor şi Senatului să reanalizeze modul în care sunt folosite spaţiile descrise mai sus.

Printr-o judicioasă politică de investiţie, bazată pe un studiu specializat, se poate ajunge la o raţională folosire a banului public, la economisirea a miliarde de lei, cu rezultate maxime în exploatarea spaţiilor. În acest scop propun şi solicit secretarului general oprirea lucrărilor din corpul B1 etajul III, pătratul mic, la acest studiou de televiziune prost plasat, care necesită încă multe, multe miliarde pentru a putea deveni funcţional.

Amenajarea studioului de televiziune se poate face, după cum am spus, cu mult mai puţină cheltuială în corpul C6 S2, unde dispune de un spaţiu potrivit.

Pentru o maximă utilizare a spaţiului Palatului Parlamentului solicit, de asemenea, folosirea sălii din corpul B1 pentru birouri, activitate încă foarte deficitară în clădire.

Solicit renunţarea la improvizarea de birouri cu miliarde de lei în holul de acces al Senatului şi transferarea activităţii acestora în sala de la B1, unde spaţiile sunt adecvate.

În concluzie, sub pretextul unor schimbări de destinaţii se fac investiţii iraţionale, s-a ajuns la construcţia unei case în casă în Palatul Parlamentului, la distrugerea unor spaţii reprezentative şi la cheltuirea în mod iraţional a banului public, în loc să se utilizeze spaţiile conform funcţiunilor ce au fost prevăzute în proiectul iniţial.

Solicit o analiză atentă a modului în care este direcţionat banul public la nivelul secretarului general al Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Bonis Istvan - atenţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în privinţa H.G. nr.1550/ 2004;

Din partea grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Bonis Istvan.

Domnul deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Andrian Mihei, din partea grupului parlamentar al P.C.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bonis Istvan:

Mulţumesc frumos, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cu declaraţia mea aş dori să atrag atenţia Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei asupra deficienţelor ce se regăsesc în Buletinul de calcul emis conform Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004.

Pensionarii din zonele miniere Baia Sprie, Baia Mare, Băiuţ, Cavnic, Herja, Baia Borşa ale judeţului maramureş, pensionaţi înaintea anului 1990 pentru limită de vârstă, cu stagiul complet de cotizare, cel puţin 20 de ani în grupa I de muncă, se simt inechitabil soluţionaţi de recalcularea pensiilor, pentru următorul motiv: la stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual au fost folosiţi 30 de ani, în loc de 20 de ani, cum prevede art. 43 alin. 1 al Legii nr. 19/2000 pentru asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a, adică unităţi miniere, şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

Pensionarii respectivi din aceste zone miniere se încadrează în această prevedere a legii. Datorită acestui fapt ar fi indicată revizuirea buletinului de calcul mai sus amintit pentru a rezolva în mod corect şi echitabil situaţia nefavorabilă creată, care afectează această categorie de pensionari.

În sprijinul acestei soluţionari am putea aminti unele prevederi ale Legii nr. 19/2000. În vederea deschiderii dreptului la pensie, stagiul minim sau complet de cotizare, prevăzut la art. 41 alin. 3 şi 4 din lege, cuprinde: sporul acordat în baza legislaţiei anterioare pentru activităţile desfăşurate în grupa I şi II de muncă până la 1 aprilie 2001. punctajul mediu anual realizat de asigurator în perioada de cotizare se determină conform art. 77, în cazul persoanelor care au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă, se utilizează stagiile de cotizare prevăzute la art. 41 alin. 1. Hotărârea nr.261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare în locurile de muncă în condiţii deosebite, art. 43 alin. 1, la exemplul de calcul nr. 11, foloseşte 20 de ani stagiul necesar de cotizare. În consecinţă, dacă înainte de apariţia Legii nr.19/2000 stagiul complet de cotizare a fost de 25 de ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi, pentru muncă în condiţii deosebite prevederile legii ar reduce corespunzător aceste stagii.

După informaţiile mele aceste prevederi ale legii le-aţi aplicat diferenţiat, respectiv numai la cei ieşiţi la pensie după anul 1990, creând astfel o inechitate considerabilă faţă de cei pensionaţi înaintea anului 1990, contrar spiritului legii care prevede: scopul evaluării pensiilor pentru limită de vârstă este de a realiza egalitatea de tratament pentru toate pensiile din sistemul public, indiferent de legislaţia care a fost aplicabilă la data stabilirii iniţiale a drepturilor, prin aplicarea aceleiaşi formule de calcul a pensiei.

Sunt convins că atenţionarea mea îşi va atinge scopul şi, cu ajutorul dumneavoastră, această categorie de pensionari va simţi într-adevăr efectele pozitive ale recalculării pensiilor.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Andrian Sirojea Mihei - intervenţie politică intitulată Semnal de alarmă asupra Spitalului clinic judeţean de urgenţă Constanţa;

Domnul deputat Andrian Mihei, grupul parlamentar al partidului Conservator.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrian Sirojea Mihei:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

"Semnal de alarmă asupra Spitalului clinic judeţean de urgenţă Constanţa"

Luna decembrie - luna cadourilor. Surpriză! Ce-au primit copiii noştri de Moş Nicolae? O frumoasă epidemie de rujeolă, epidemie de care duceau, într-adevăr, lipsă, după ce au avut o vacanţă de vară minunată, sub cerul liber, în urma inundaţiilor care le-au măturat casele. banalul pojar în România ucide, domnilor, şi asta se întâmplă atunci când iresponsabilitatea, delăsarea iau locul profesionalismului. În prezent, numărul cazurilor de rujeolă s-a apropiat de alarmanta cifră de 3700. În ciuda aprobării planului urgent de măsuri de către domnul ministru al sănătăţii şi familiei, Eugen Nicolăescu, gestionarea catastrofală a programului naţional de imunizări şi licitaţia pentru vaccinuri, făcută în pas de melc, pe fondul apariţiei, la începutul anului, a epidemiei de rujeolă, au condus la tragedia morţii unor copii nevinovaţi.

Având în vedere situaţia gravă apărută în ţară ca urmare a izbucnirii epidemiei de rujeolă, consider că orgoliile nejustificate şi plasarea responsabilităţii pentru crearea acestei situaţii dintr-o parte în alta nu-şi mai au rostul. Înaintea aruncării vinei pe Ministerul Sănătăţii şi Familiei sau pe Centrul de prevenire şi control al bolilor transmisibile sau pe alte colegii şi instituţii similare, consider că este mai importantă depăşirea acestei situaţii de criză, abia după aceea putând să tragem concluzii şi să dăm verdicte.

În urma cercetărilor efectuate a reişeit faptul că cele mai multe cazuri de rujeolă s-au înregistrat în judeţele: Constanţa - 455; Prahova-304; Bihor - 230 şi municipiul Bucureşti - 185.

Este mai mult decât evident faptul că judeţul Constanţa este expus focarelor de infecţie din cauza specificului geografic, este şi zonă comercială şi zonă turistică. Potenţialitatea acestui judeţ de a deveni focar de infecţie este imensă. Să nu uităm că în cazul gripei aviare judeţul Constanţa a fost unul din judeţele cu pagube foarte mari, reuşindu-se însă controlul focarelor de infecţie şi exterminarea lor.

În condiţiile în care am amintit de judeţul Constanţa ca fiind primul în topul cazurilor de rujeolă, e cazul să aduc aminte de Spitalul clinic judeţean de urgenţă Constanţa, spital care necesită refacerea aproape completă, fiind la ora actuală el însuşi un focar de infecţie. Nealocarea banilor de la bugetul de stat, necesari refacerii unuia din cele mai mari spitale din ţară, Spitalul judeţean Constanţa, nu face altceva decât să amplifice riscurile de îmbolnăvire. Dacă nici măcar un spital judeţean care să se încadreze în limitele normalităţii nu avem, fără să genereze el însuşi alte boli celor ce se internează, un spital umanizat, fără mirosuri pestilenţiale, atunci cum ne vor privi americanii proaspăt sosiţi la Kogălniceanu?

Doresc să fac un apel de solidaritate către întreaga societate. Avem dreptul la sănătate şi, mai presus de orice, avem dreptul de a avea un spital igienizat, dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie, un spital şi al celor bogaţi, dar mai ales al celor săraci. Nu avem dreptul să amplificăm şi noi, politicienii, durerea unui om bolnav şi nevoiaş, trimiţându-l să se trateze la Bucureşti sau, mai grav, în străinătate, privind cu nepăsare la neputinţa lui.

Dat fiind faptul că parafarea tratatului româno-american înseamnă confirmarea faptului că armata română a ajuns la un potenţial care-i conferă statutul de partener al Statelor Unite ale Americii, România dobândind astfel credibilitate politică pe plan internaţional, mă întreb cu ce ochi ne vor privi atât americanii, cât şi Uniunea Europeană în momentul în care vor vedea că suntem incapabili să le punem la dispoziţie un spital în care să se trateze de cele mai banale afecţiuni, ca să nu aduc în discuţie boli ce necesită intervenţii chirurgicale sau spitalizare mai îndelungată.

Ne-am asumat riscurile şi beneficiile de pe urma deschiderii proamericane şi proeuropene, acest fapt netrebuind să declanşeze o criză cum ar fi lipsa serviciilor medicale de bază, lipsa unei instituţii care să trateze corespunzător profilaxia bolilor şi care să aibă în dotare aparatură modernă de diagnosticare.

Este inadmisibil ca într-o ţară care aderă la Uniunea Europeană şi care semnează tratate cu Statele Unite ale Americii să nu existe spitale dotate măcar decent şi igienizate sau vaccinuri antirujeolă. Şi atunci nu rămâne decât să repet apelul de solidaritate, trăgând un semnal de alarmă către constănţeni dar şi către cei care ne guvernează, avem dreptul la sănătate, domnilor, şi avem dreptul de a beneficia de un sistem sanitar românesc performant.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Aledin Amet - declaraţie politică intitulată Două evenimente de semnalat;

Din partea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale domnul deputat Amet aledin.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Se pregăteşte doamna deputat lavinia şandru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc.

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Două evenimente de semnalat".

Fiecare naţiune îşi susţine identitatea, raportându-se la evenimente majore din propria sa istorie. Fiecare naţiune îşi promovează accesul către eternitate, respectându-şi trecutul.

13 decembrie este data când se sărbătoreşte "Ziua Tătarilor". În România, după cum, cu siguranţă, cunoaşteţi, trăiesc aproximativ 50 de mii de tătari. o cifră poate nu îndeajuns de spectaculoasă, dar care demonstrează că această etnie există. Există alături de poporul român, ca parte a fiinţei acestuia. Există, păstrându-şi şi conceptul de identitate. Ziua tătarilor înseamnă devotament şi credinţă.

La data de 16 decembrie este sărbătorită Ziuna naţională a Republicii Kazahstan. Stat cu o întindere teritorială deosebită, al 9-lea ca mărime din lume, având o populaţie de 15 milioane de locuitori, Republica kazahstan dispune de importante resurse naturale, având perspective semnificative de dezvoltare. Forma de guvernământ, potrivit Constituţiei din 1995, este republica prezidenţială. Există două Camere: Camera Deputaţilor şi Senatul, parlamentarii fiind aleşi pentru mandate de 5 ani, respectiv 6 ani.

Cărţile scriitorilor kazahi Muhtar Auezov şi Abdiajmil Nurpeisov au fost traduse în mai multe limbi. Un alt mare reprezentant al literaturii kazahe, Abai Kunanbaev, a fost omagiat sub egida UNESCO, 150 de ani de la naştere, în 1995.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Marcela Lavinia Vâlcov-Şandru - apel către parlamentari de a nu vota Proiectul de Lege privind Statutul minorităţilor naţionale;

Doamna deputat Lavinia Şandru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Marcela Lavinia Vâlcov-Şandru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Bună ziua şi vă mulţumesc mult de tot.

Declaraţia mea politică de astăzi este, de fapt, un apel către domniile voastre spre a nu vota în zilele următoare un proiect de lege care este neconstituţional.

În urmă cu un an de zile, stimaţi colegi, păşeam pentru prima oară pe porţile acestei instituţii, în calitate de deputat.

Traian Băsescu câştigase preşedinţia României, în ciuda încercărilor domnului Adrian Năstase şi domnului Marko Belo de a opri acest câştig al preşedintelui Traian Băsescu.

Vă aduceţi aminte, cred că şi Adrian Năstase îşi mai aduce aminte, momentul în care a dat mâna cu Marko Bella la Tg.Mureş, Marko Bella promiţând că-l va susţine pentru candidatura lui la Preşedinţia României şi, în acel moment, toţi cei care au avut ceva împotriva UDMR-ului au votat împotriva lui Adrian Năstase şi, normal, în favoarea lui Traian Băsescu. Cred că Adrian Năstase şi în aceste momente îşi mai aduce aminte, cu părere de rău, de acel gest care, probabil, că l-a făcut să piardă Preşedinţia României. Traian Băsescu a ajuns preşedinte, Alianţa D.A. PNL-PD a ajuns la guvernare şi, cum era de aşteptat, trebuia să-i mulţumească într-un fel domnului Marko Bella şi UDMR-ului şi, atunci, alianţa a luat alături de ea eternul locatar al Palatului Victoria, şi anume UDMR-ul. Din 1996, ne vine sau nu ne vine să credem, UDMR-ul este la guvernare şi, cu toate astea, comunitatea maghiară trăieşte poate mai rău de multe ori decât majoritatea română din această ţară şi trăieşte din ce în ce mai rău.

Deşi, dacă este să ne uităm la cei 15-20 de lideri UDMR, conturile acestora cresc, averile lor se măresc de la o zi la alta şi parcă nu ne vine să credem, dar este o mare discrepanţă în continuare între ceea ce înseamnă minoritatea pe care ei consideră că o reprezintă şi ceea ce înseamnă propriile conturi şi propriile averi. Definiţia UDMR-ului, dacă nu vă supăraţi, este "cel mai bun prieten al tău, atâta timp cât faci ce-ţi spune el". Din 2000 până în 2004 a şantajat PSD-ul, vă aduceţi aminte cel mai dur gest pe care a putut să-l facă şi îl văd aici în faţă pe ministrul învăţământului din acel moment, şi anume să scoată elevii români din liceele unde învăţau alături de elevii maghiari. Singurul lucru pe care a putut să-l facă acest ministru, şi pentru care daţi-mi voie să-l felicit, a fost acela că a cerut ca acest demers să nu se facă brutal, să nu fie scoşi direct acei copii în stradă. Şi a cerut ca eliminarea, măcar din acele licee, să se facă în mod treptat. Au obţinut acest lucru, şi pentru asta o felicit, cu toate că probabil că a obţinut acest lucru cu preţul poziţiei şi cu preţul funcţiei de ministru.

În 2005, UDMR-ul a dat mâna cu Alianţa "Dreptate şi Adevăr", în ciuda afacerilor pe care diverşi lideri UDMR le-au avut şi le au în continuare cu liderii PSD, şi aici mă refer la o relaţie, dacă vreţi strictă, între Vereştoy Atilla şi Viorel Hrebenciuc, sau probabil că mai sunt şi alte relaţii, ştiţi, traducerea lui Viorel Hrebenciuc în limba maghiară este, spun unii, Verestoy Atilla.

Încercările UDMR-ului de a îşi pune în aplicare un singur lucru pe care l-a urmărit de la bun început, şi anume platforma partidului politic într-un proiect de lege, încearcă să se vadă din ce în ce mai bine în zilele acestea şi în zilele care urmează, pentru că, daţi-mi voie, şantajul pe care îl face UDMR-ul ne pune în faţa unui fapt cred că nemaiîntâlnit în politica mondială.

Este pentru prima dată când un partid politic vrea să pună în aplicare şi să transforme într-un proiect de lege propriul program, pentru că, iertaţi-mă, autonomia culturală se regăseşte în programul politic al UDMR-ului, e adevărat, nu în mod direct spre trecere spre autonomia teritorială, dar este primul pas pentru a se ajunge la autonomia teritorială. Dacă citim programul politic al UDMR-ului, vom vedea că în cea mai mare parte este transpus în acest proiect de lege despre care vă vorbeam, şi anume proiectul de Lege privind statutul minorităţilor naţionale. Ne aflăm în al doisprezecelea ceas, avem în faţă acest proiect de lege, împreună cu colegii mei de la Partidul Iniţiativa Naţională v-am trimis tuturor un raport în care se vede foarte clar cât de multe elemente de neconstituţionalitate găsim în acest proiect de lege, aşa că, stimaţi colegi, invitaţia mea şi apelul pe care vi-l fac eu este acela de a nu vota acest proiect de lege şi, mai mult, de a corecta marea greşeală pe care a făcut-o actualul guvern, pentru că el a trimis în Parlament un proiect de lege care are foarte multe elemente neconstituţionale. Eu zic să fim noi cu un pas în faţa Curţii Constituţionale şi să respingem noi această lege care are toate şansele de a fi una neconstituţională şi, încă o dată, vom ajunge în faţa Curţii, iar aceasta va spune: Parlamentul României chiar nu este în stare să citească Constituţia.

Vă mulţumesc mult de tot, şi este o şansă pe care o are Parlamentul de a da la o parte ruşinea pe care încearcă să o arunce pe faţa României, dacă vreţi, acest partid cameleon care este UDMR-ul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ecaterina Andronescu - declaraţie politică numită Educaţia publică, între promisiuni, grevă şi violenţă;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Ecaterina Andronescu.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Educaţia publică, între promisiuni, grevă şi violenţă"

Gestionarea sistemului de învăţământ în cele 12 luni, practic nu are nici o legătură cu programul de guvernare şi a adus sistemul de învăţământ într-o criză fără de precedent. Este de remarcat, mai întâi, lipsa unei strategii atât pentru învăţământul preuniversitar, cât şi pentru învăţământul universitar, cu excepţia unui singur obiectiv: politizarea în masă a sistemului.

Într-un timp record au fost înlocuiţi inspectori generali, inspectori şcolari, directori, funcţionari publici din minister şi din structurile acestuia. Schimbările pe criterii strict politice au înlocuit profesioniştii cu actorii politici, au bulversat sistemul de învăţământ.

Schimbările au fost operate cu patimă, încă din primele luni, şi au transformat obiectivul depolitizării din programul de guvernare în politizarea cu performanţe maxime. În goana după funcţii, cei numiţi, în marea lor majoritate fără experienţă, dar şi fără să-şi asume responsabilitatea funcţiei, au lăsat şcoala şi problemele ei total descoperite.

Din păcate, orgoliile şi măruntele interese politice au transformat şcoala într-o instituţie uitată de guvernanţi, de cei care au câştigat voturile profesorilor cu promisiuni şi ele complet neonorate.

Guvernarea PSD a lăsat o serie de proiecte aşteptate şi acceptate de sistemul de învăţământ. Informatizarea, reabilitarea şcolilor, dezvoltarea învăţământului rural, reabilitarea căminelor studenţeşti, modernizarea învăţământului liceal şi tehnologic, a şcolilor de arte şi meserii, microbuze pentru transportul şcolar, bani pentru calculatoare, rechizite gratuite pentru elevii cu probleme sociale, mobilier şcolar şi aşa mai departe. Regretabil, proiectele menţionate au fost nepermis de mult întârziate, beneficiind adesea doar de declaraţii de presă, lipsite de substanţă şi fără suport în realitatea faptelor.

Autonomia şcolară înscrisă de programul de guvernare drept obiectiv nu s-a bucurat decât de vorbe fără fapte care au revoltat, au îngrijorat şi au trimis corpul profesoral în grevă. Declaraţiile sforăitoare privind descentralizarea învăţământului, fără însă o pregătire a acestei reforme, nu au făcut altceva decât să creeze o stare de agitaţie în sistem şi să introducă panică în rândul cadrelor didactice. Lipsa de transparenţă şi promovarea unor soluţii de sus, fără consultare, plasează ministerul la mare distanţă de sistemul pe care îl gestionează. Reconstrucţia sistemului de învăţământ din mediul rural trebuia să fie o prioritate conform programului de guvernare, program care prevedea reabilitarea şcolilor din mediul rural, construcţia de şcoli, dotarea lor cu mijloace de învăţământ şi alocarea anuală a 100 de milioane de euro.

Din păcate, nimic din toate acestea nu a început. Programul de informatizare a şcolii preuniversitare încheiat pentru licee şi în derulare pentru gimnaziu de Guvernul Adrian Năstase a fost analizat de mai bine de o jumătate de an. Este de menţionat faptul că în perioada analizei din modificarea cursului dolarului s-a pierdut suma de 6 milioane de dolari, de care cei responsabili ar trebui să dea socoteală. Un an care poate fi definit ca un an al bulversărilor în şcoală. Un an al bulversărilor în şcoală, un an în care sistemul de învăţământ a intrat într-o criză fără precedent. Bugetul prezentat de guvern nu face decât să arate importanţa pe care actuala coaliţie o acordă educaţiei, precum şi dimensiunea incapacităţii ministerului de a promova programe care să fie finanţate.

Aşadar, promisiunile electorale de dublare a salariilor personalului din învăţământ se traduc, de fapt, prin blocarea creşterii acestora şi prin generarea unei greve fără precedent, în ultimii 15 ani.

Alianţa D.A. a promis cadrelor didactice în campania electorală dublarea salariilor şi a obţinut voturile majorităţii acestora. În programul de guvernare s-a vorbit despre o nouă filozofie în domeniul finanţării, de mărirea investiţiei în învăţământ, de alocarea a 6% din p.i.b.

După preluarea puterii, alianţa a uitat promisiunile făcute cadrelor didactice şi educaţiei, care s-au bucurat de acuzaţia de evazionism fiscal ca urmare a meditaţiilor neimpozitate, de eliminarea din ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care se indexau salariile bugetarilor în anul 2005, de eliminarea practic totală a finanţării proiectelor de investiţii aflate în construcţie pe tot parcursul anului 2005, de o totală lipsă de comunicare între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi partenerii sociali, precum şi de ignorarea totală a consiliilor prevăzute de Legea învăţământului cu atribuţii în stabilirea cadrului normativ.

Anunţarea de către ministrul Miclea a unor măsuri de reformă total nepregătită au bulversat sistemul, au introdus panică, îngrijorare şi au generat o reacţie de respingere.

Promovarea proiectului de buget pentru anul 2006, în care educaţia primea 3,7% din p.i.b., sub limita de minimum 4%, a scos profesorii în stradă. Negocierile au condus la încheierea unui protocol prin care Guvernul a promis alocarea unei indexări salariale de 11,83% şi alocarea a 1,1 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură, dar, regretabil, deşi proiectul de buget se afla în vremea respectivă pe masa şi în discuţia Parlamentului, nu au fost acceptate amendamentele prin care se propunea suplimentarea finanţării. Acestea ne determină să apreciem că vor rămâne simple promisiuni.

Recentele, extrem de grave, acte de violenţă din şcolile preuniversitare reprezintă, de asemenea, o crasă neglijenţă faţă de protejarea şcolilor, faţă de potenţialele acte de agresiune. Guvernanţilor le reproşăm nu numai lipsa de preocupare faţă de sistemul de educaţie, ci şi lipsa de respect faţă de reglementările în vigoare, care precizează responsabilităţi concrete pentru toate instituţiile statului cu rol în asigurarea instituţiei şcolare şi a funcţionării sale în deplină siguranţă.

Sub semnătura miniştrilor educaţiei şi cercetării şi a internelor şi administraţiei publice au fost, încă în perioada de început a Guvernării anterioare, promovat un ordin comun, care este încă în vigoare, şi care stabileşte măsuri şi responsabilităţi concrete.

Din păcate, lipsa de profesionalism, dar şi indiferenţa faţă de actul guvernării şi de problemele celor guvernaţi, lipsa de profesionalism şi indiferenţa s-au dovedit generatoare de drame, ce riscă o escaladare fără precedent a violenţei în şcoli.

De la această înaltă tribună a Parlamentului, cerem ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului administraţiei şi internelor aplicarea de urgenţă a măsurilor prevăzute în documentele normative în vigoare, pentru a elimina riscurile continuării producerii unor drame, pentru siguranţa elevilor şi profesorilor în şcoli şi, nu în ultimul rând, pentru liniştea părinţilor.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Grigore Crăciunescu - abordarea unui subiect care suscită aprinse discuţii: pachetul de legi privind reforma din sistemul sanitar;

Domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pachetul de legi privind reforma din sistemul sanitar, propus de ministrul Eugen Nicolăescu, suscită în continuare discuţii, lucru firesc, ţinând seama de importanţa acestui sector de activitate.

După dezbaterile publice care au durat mai mult de o lună de zile, care au constat în întâlniri cu peste 4000 de oameni din domeniu, medici, profesori universitari, directori de spitale, desfăşurate în 8 centre istorice, concluzia este că peste 90% din cei cu care s-a discutat sunt de acord cu necesitatea reformei radicale în sistemul medical.

Există un grup de contestatari vehemenţi ai reformei din sănătate, lucru normal în ultimă instanţă într-un stat democratic. Cu toate acestea, dacă analizăm componenţa acestui grup, vom avea surpriza de a constat că este format din directori de spitale care deţin aceste funcţii de foarte mulţi ani şi care administrează fonduri de mii de miliarde de lei şi care în acelaşi timp au titluri universitare.

Directorii de spital, înainte de a apariţia acestui pachet delegi în forma propusă, se plângeau în toate ocaziile cât de greu este să conduci un spital, cât de mică este indemnizaţia de conducere şi cât timp trebuie alocat pentru această activitate. Acum, când trebuie să renunţe la aceaste funcţii, vin cu argumente de tot felul, încercând să abată atenţia de la problema de fond, şi anume că sistemul este în dificultate şi că este nevoie de schimbări profunde.

Legat de această dezbatere am constatat că întreaga mass-media a prezentat în majoritate punctual de vedere al celor care nu sunt de acord cu pachetul de legi, în speţă, profesori universitari, directori de spital, ceea ce mi se pare incorect. Ministrul Eugen Nicolăescu a fost aproape de unul singur în această luptă dată prin mass-media, deşi mai există susţinători şi printre profesorii universitari, printre directori, printre medici precum şi printre parlamentari.

Este evident că toate încercările de a rezolva problemele din domeniul sanitar întreprinse pe parcursul ultimilor 16 ani nu au fost încununate de succes, ci, dimpotrivă, s-a mers din rău în mai rău. Se fac referiri la subfinanţările din sistem. Este adevărat că sistemul are nevoie de mai mulţi bani, dar doresc să vă aduc la cunoştinţă următoarea situaţie. În anul 1999, s-au cheltuit în sistemul sanitar 1,3 miliarde euro, iar în anul 2004 - 2,7 miliarde euro (am dat cifrele în euro pentru a scoate din ecuaţie inflaţia). S-a văzut o îmbunătăţire a situaţiei din sistem? Spunem cu tărie că nu.

Legat de subfinanţarea din sistem şi de lipsa de autonomie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pun o întrebare retorică: unde a fost Asociaţia directorilor de spitale, profesorii universitari, directorii, în anii 2002-2003 când s-au scos din sistem peste 25 mii de miliarde de lei, unde au fost atunci când CNAS era o entitate autonomă şi a fost trecută în subordinea Ministerului Sănătăţii, unde au fost atunci când 5,5 milioane de pensionari au fost scoşi din sistemul de contribuabili la asigurările sociale de sănătate? Se pare că în acel moment, grija pentru situaţia din sănătate nu era cea prioritară. Prioritatea era executarea dispoziţiilor date de guvernarea Năstase.

În această situaţie, este evident că sunt probleme în domeniul managementului şi că aici este sectorul în care trebuie umblat şi schimbat. Un alt aspect pe care vreau să-l abordez este acela legat de trecerea pachetului de legi prin asumarea răspunderii guvernamentale. Suntem de acord că cel mai bine ar fi fost ca acest pachet de legi să fie trecut prin dezbateri în plenul celor două Camere, întrucât ştim că nici un iniţiator nu poate face o lege perfectă. Întotdeauna există loc de mai bine şi e posibil să mai fie idei constructive privitoare al acest pachet de legi.

Având ca exemplu modul în care a fost aprobat în Parlament Regulamentul Camerelor, când s-a abuzat de răbdarea, nervii, timpul tuturor parlamentarilor şi exploatând la maximum prevederile regulamentare, ne-am dat seama de lipsa de preocupare a Opoziţiei de a finaliza lucrurile bine şi în timp util.

De asemenea, având în vedere modul în care a fost adoptat bugetul, uneori ajungându-se în situaţii în care un coleg parlamenar a ieşit la tribună de 30-40 de ori într-o şedinţă, nu putem risca ca acest pachet de legi să fie înmormântat în Parlament prin discuţii interminabile.

Ne asumăm responsabilitatea de a trece acest pachet de legi pentru a putea fi pus în aplicare, începând cu 1 ianuarie 2006.

Credem că sistemul de sănătate are nevoie de o asemenea reformă radicală şi de aceea consider extrem de necesară adoptarea cât mai rapidă a acestui pachet de legi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Movilă - declaraţie politică cu titlul Iaşi, 14 decembrie 1989;

Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Petru Movilă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Bună ziua.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Iaşi, 14 decembrie 1989".

Despre Revoluţia din Decembrie 1989 s-au scris şi s-au spus, probabil în egală măsură, adevăruri şi neadevăruri, dar mai sunt multe adevăruri de spus. Cert este că a avut de toate: momente sublime, eroi, călăi, dintre care unii s-au transformat mai apoi în eroi, şi eroi adevăraţi care au fost daţi uitării.

Pe 22 decembrie vom sărbători, ca în fiecare an din 1989 încoace, Ziua Revoluţiei Române. Se vor împlini 16 ani din ziua în care, în prezenţa şi la presiunea unei mulţimi uriaşe adunate în actuala Piaţă a Revoluţiei, dictatorul Ceauşescu a fugit. Momentul este considerat, în mod convenţional, ca reprezentând victoria Revoluţiei şi căderea dictaturii.

Tot de 16 ani, aniversarea Revoluţiei este însoţită de cinstirea memoriei celor care au căzut atunci, dar şi de manifestări de respect şi cinstire a celor care au participat efectiv la evenimente, punându-şi viaţa în pericol şi care se mai află în viaţă. Alături de toate acestea nu sunt date uitării oraşele care au avut un rol iminent în declanşarea şi victoria Revoluţiei: sunt cinstite, în mod deosebit şi firesc, Timişoara şi Bucureşti.

E la fel de firesc este să nu uităm acele comunităţi şi oraşe care au pregătit Revoluţia şi, în acest sens, la loc de frunte se situează Municipiul Iaşi.

Voi sublinia doar momentele esenţiale ale evenimentelor de la Iaşi din 14 decembrie 1989. Aşadar, în dimineaţa acelei zile, în decembrie 1989, ieşenii au observat în Piaţa Unirii şi pe străzile care duceau spre piaţă o concentrare neobişnuită de uniforme militare, de maşini de pompieri şi miliţie, de indivizi care se mişcau permanent pe distanţe mici şi trăgeau cu urechea, atenţi la tot ceea ce se petrecea în jur. Oamenii au înţeles foarte repede despre ce este vorba, întrucât în 14 decembrie, precum şi în zilele anterioare, în tot oraşul au circulat fluturaşi care chemau populaţia la o mare manifestaţie în Piaţa Unirii împotriva condiţiilor de viaţă, devenite insuportabile - şi a regimului politic. Iniţiatorii acestei acţiuni intuiseră foarte bine că o asemenea manifestaţie se putea transforma uşor într-o largă mişcare de contestare a regimului şi chiar un început al răsturnării acestuia.

Acest lucru, însă, l-au înţeles şi autorităţile care au luat măsuri drastice: cu o zi înainte au fost arestaţi toţi liderii mişcării: Cassian Maria Spiridon - scriitor, Ştefan Pruteanu - profesor universitar, Vasile Vicol - inginer, Aurel Ştefanachi - scriiror, Ionel Săcăleanu - inginer, Valentin Odobescu - jursit.

În toate instituţiile, îndeosebi în universităţi, au fost convocate, în chiar ziua de 14 decembrie, adunări generale de partid, iar oraşul a fost, practic, ocupat de trupe ale armatei şi securităţii. Cu toate acestea, în acea zi, la Iaşi, au fost acţiuni de răsturnare a lui Ceauşescu, aşa cum fusese gândită de iniţiatori.

Revoluţia a izbucnit peste câteva zile la Timişoara şi apoi la Bucureşti. Era clar că regimul din România nu mai avea multe zile în condiţiile interne şi externe de atunci. Asta nu înseamnă, însă, o diminuare a meritelor celor care, efectiv, au participat la Revoluţie. Este o datoria noastră, a Parlamentului României şi a tuturor cetăţenilor ţării, ca azi, la 16 ani de la acele evenimente, să nu uităm că primele semne ale Revoluţiei au avut loc la Iaşi. Numai un concurs particular de împrejurări - cum se întâmplă de atâtea ori în istorie - a făcut ca Revoluţia, în toată amploarea ei, să nu înceapă pe 14 decembrie la Iaşi. Sunt convins însă că dacă nu se declanşau evenimentele de Timişoara şi bucureşti, în scurt timp Iaşiul, în care tensiunea creştea zi de zi, ar fi declanşat o nouă mişcare, de data aceasta hotărâtare.

Ca deputat de Iaşi, doresc ca, de la această înaltă tribună a Parlamentului României, să-i felicit pe ieşeni pentru evenimentele de acum 16 ani, ca şi pentru curajul lor şi să afirm, cu toată convingerea, că Iaşiul a fost şi este un mare centru cultural, dar şi un oraş cu un mare potenţial de schimbare socială, aflat mereu în mijlocul evenimentelor istorice determinante ale poporului român.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Moisoiu - declaraţie politică intitulată: Români, treziţi-vă!;

Din partea Grupul parlamentar al PRM, domnul deputat Adrian Moisoiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Români, treziţi-vă!"

"A fost odată o ţară, în care trăia maghiarul,
Carpaţii o apărau, dacă venea furtuna.
De-a lungul timpului alţii au râvnit-o
Şi au ciopârţit Ungaria Mare ..."
"Din cauza Trianonului trăim cu durere în şase ţări
Nimeni dintre noi nu a dorit acest lucru ..."
"Nici soarta celor din Ardeal nu este mai strălucită
Şi pentru ei tot Europa este răspunzătoare.
Ei sunt acei pe care soarta i-a alintat prea puţin,
Dar sunt cu atât mai bogaţi: iubesc, simt.
Acolo, cu furci de fier şi bâte i-au silit
Ca din maghiari să devină români! ..."

Sunt câteva din versurile unei poezii intitulată "Europa ne este datoare", de pe un papirus care împreună cu diverse simboluri revizioniste ale regatului maghiar (hărţi, plachete, ceasuri, blide, căni, etc), deplâng rapturile teritoriale suferite chipurile de Ungaria din partea vecinilor, în urma tratatelor internaţionale, îndeosebi Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.

Sunt suveniruri care se vând, fără nici o oprelişte, la tarabele şi magazinele din Corund şi Praid, din judeţul Harghita, localităţi situate la maximum 15 kilometri de limita judeţului Mureş.

Sunt forme directe de îndemn la acţiuni revanşarde, de exprimare a speranţei în renaşterea Ungariei Mari.

Şi sindromul este periculos, fiindcă se cere pe piaţă! Dacă nu s-ar cere, nu s-ar produce şi nu s-ar vinde! Deci, nu negustorul este de vină, ci atât cei care iniţiază şi încurajează, cât şi cei care nu contracarează un astfel de fenomen.

În primul rând, de vină sunt liderii maghiari care încurajează şi exploatează această "rupere a crustei de pe răni, care are ca efect o infectare periodică", ce duce la dinamizarea bunelor relaţii de convieţuire dintre minorităţile naţionale şi populaţia majoritară română din România.

Aceştia sunt în cea mai mare parte foşti comunişti, redactori pe la diferite ziare şi reviste politice şi culturale ale vremii şi care, pentru a-şi "albi" trecutul, au inventat o "maşină de spălat trecuturi politice" care se numeşte Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, pe scurt U.D.M.R.

Iar aceştia sunt aici, în extrema dreaptă a sălii de şedinţe a plenului Camerei Deputaţilor, care sunt corupţi ca şi întreaga societate politică românească şi care s-au îmbogăţit de pe urma politicii de exploatare a minorităţii pe care o reprezintă şi conduce, fără urmă de milă.

Pe ei nu i-aţi auzit să propună măsuri sociale care să aibă ca efect îmbunătăţirea traiului nostru de fiecare zi, pe ei nu i-aţi auzit cerând altceva decât drepturi autonomiste!

Dar poliţia comunitară locală, primăria sau prefectura, inclusiv serviciile secrete, ce păzesc, cum aplică legile existente?

La ce bun Legea nr.148/2000 privind publicitatea, Ordonanţa guvernamentală nr.137/2000 şi Legea nr.48/2002 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sau Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, dacă cei care sunt desemnaţi să le aplice, nu se conformează? Fiindcă ar trebui să existe o separare clară a puterilor în stat: parlamentul şi parlamentarii fac legile, în timp ce executivul le aplică!

Domnule Tăriceanu, ca prim ministru al Guvernului României, domnule Vasile Blaga, ca ministru al administraţiei publice şi internelor, domnule prefect al judeţului Harghita, ca reprezentant al statului în teritoriu, de ce nu aplicaţi legile?

Pentru ce sunt retribuiţi cei care ar trebui să vegheze ca să nu fie iniţiate acţiuni anticonstituţionale, care au ca obiectiv distrugerea integrităţii statului unitar român?

Cine doreşte ca în centrul României să fie creat un ţinut care să fie fieful revizionismului maghiar?

Oare numai la unul care a fost unul dintre cei mai mari conducători ai României, care a fost Mareşalul Antonescu şi care a avut curajul să se ridice împotriva Uniunii Sovietice şi să dea un ordin de care şi astăzi ne mândrim, "Români, treceţi Prutul!", face referire O.U.G. nr.31/2002?

Prevederi ale Constituţiei de tipul: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" (art.1 alin.5); "Teritoriul României este inalienabil" ( art.3 al.1); "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări" (art.16 alin.1); "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clase sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestări obscene, contrare bunelor moravuri (art.30 alin.7); "Fidelitatea faţă de ţară este sacră" (art.54 alin.1) şi "România este patria comună şi indivizibilă a cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială" (art.4 alin.2) trebuie să le intre în cap odată şi pentru totdeauna celor care elaborează un proiect de statut al minorităţilor naţionale de tipul celui pe care îl dezbatem în aceste zile. Statut care s-ar putea rezuma la două cuvinte: "büdös olŕh", adică "român puturos". Statut care are ca obiect enclavizarea, bantustanizarea unei zone a Transilvaniei şi purificare etnică a românilor din aceste zone locuite majoritar de maghiari!

Exemplele recente din Iugoslavia, Transnistria, Caucaz sau Palestina nu ne-au învăţat nimic?

Nicăieri în Europa, minorităţile naţionale nu au mai multe drepturi!

Să spunem odată un NU hotărât pretenţiilor de capitulare în faţa UDMR-ului.

Români, treziţi-vă!

 
Video in format Flash/IOS   Becsek-Garda Dezsö-Kálmán - despre muşamalizarea activităţii mafiei lemnului din judeţul Harghita;

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Garda Dezideriu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La începutul săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a lansat un atac furibund împotriva doamnei ministru Monica Macovei. În declaraţiile sale, domnul Dan Lupaşcu a afirmat că "Consiliul Superior al Magistraturii este în acelaşi timp un consiliu care garantează cetăţeanului de rând că sistemul judiciar funcţionează, că sistemul judiciar e independent, că sistemul judiciar nu răspunde la comenzi politice."

N-am înţeles bine. Domnul preşedinte Dan Lupaşcu cum poate afirma că sistemul judiciar funcţionează în interesul cetăţeanului de rând şi nu răspunde la comenzi politice.

Stimate domnule preşedinte Dan Lupaşcu, probabil că din statisticile consiliului lipsesc datele care se referă la rezoluţiile Parchetelor care, după tergiversarea ani de-a rândul a unor infracţiuni grave, prin care mafioţii, şi aici mă refer la membrii mafiei lemnului, au prejudiciat economia naţională, fondul forestier naţional, cu sute de milioane, zeci de miliarde, trec peste legile ţării şi dau rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

Însă, când cetăţeanul de rând este prins asupra unei ilegalităţi minime, se iau imediat măsuri împotriva lui, atât pe linia procuraturii, cât şi pe linia instanţelor de judecată.

Afirmaţiile domnului Dan Lupaşcu privind independenţa justiţiei, care nu răspunde la comenzi politice sunt rupte complet de realitate. Dacă domnia sa n-a citit rapoartele experţilor europeni pe tema justiţiei, măcar trebuia să fie atent la verificarea şi reverificarea unor cazuri când magistraţii, sub masca independenţei justiţiei, şi-au încălcat legislaţia în vigoare prin soluţiile date, solicitări venite atât din partea populaţiei, de la Comisia de abuzuri a Parlamentului, cât şi din partea doamnei ministru Monica Macovei.

Cazul cel mai concret îl reprezintă soluţia dată de domnul prim-procuror adjunct Ion Mureşan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, din 10 noiembrie 2005, în lucrarea penală 74/2004, având ca obiect abuzul în serviciu contra intereselor publice, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual, fals şi uz de fals constând în decontarea fictivă a unor împăduriri în perioada anilor 2002-2003, prin care s-a creat un prejudiciu de 538 de milioane lei de către inginerii Melles Elöd, Györfi Dénes, Ksibi Tiberiu şi Iucze József.

Referatul de terminare a urmăririi penale al Inspectoratului judeţean de poliţie Harghita, Serviciul Cercetări Penale, dovedea cu mijloacele de probă pentru faptele săvârşite, a fost coordonat de către prim-procurorul Ion Mureşan.

Mai mult decât atât, la data de 22 octombrie 2004, învinuiţii şi-au schimbat probele, fiind prinşi asupra faptului persoanele care efectuau lucrările de împăduriri şi care, în declaraţiile lor, acordate inspectorilor de la Inspectoratul de poliţie judeţean Harghita şi Inspectoratului teritorial de regim silvic şi cinegetic Harghita au recunoscut clar că lucrările de împăduriri au fost solicitate la cererea fostului şef de ocol, Melles Elöd.

Domnul prim-procuror adjunct, după tergiversarea timp de doi ani al acestui caz, neluând în seamă probele, i-a salvat pe infractori.

Stimate domnule Dan Lupaşcu, consider că pentru asemenea infracţiuni nu se poate acorda amendă administrativă. Prin această hotărâre se muşamalizează activitatea mafiei lemnului din judeţul Harghita care, pe lângă faptul că a contribuit la defrişarea unor munţi întregi, s-a mai folosit şi de decontări fictive.

Prin urmare, solicit să interveniţi prin competenţele dumneavoastră şi să impuneţi verificarea şi reverificarea memoriilor mele de către inspectori care nu sunt înregimentaţi politic, cu atât mai mult cu cât am depus două sesizări în acest sens prin care m-am adresat doamnei secretar de stat Kibedi Katalin, în data de 20 iulie şi 20 septembrie 2005, şi în data de 20 septembrie 2005, printr-o declaraţie politică, am prevestit muşamalizarea acestui caz.

Stimate domnule Dan Lupaşcu, consider că institutul condus de dumneavoastră nu poate ascunde sub masca independenţei justiţiei, pentru a proteja mafia, corupţia, cum s-a întâmplat în acest caz.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Denisa Graţiela Iordache - intervenţie ce are ca temă elevii şi şcoala;

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Graţiela Iordache.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Denisa Graţiela Iordache:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi va fi despre o categorie socială în numele căreia se vorbeşte foarte mult şi despre care toţi vorbim la modul superlativ. Am să vorbesc astăzi despre elevi. Am să vă vorbesc astăzi despre elevi post-grevă, despre situaţia lor şi despre cum se face şcoală acum.

S-a vorbit despre faptul că Ministerul Educaţiei şi Învăţământului nu se implică în modul în care se recuperează aceste ore, că acest program se va face de acord cu părinţii.

Este o eroare. Programul a fost întocmit în mod abuziv de către conducerile şcolilor fără a consulta părinţii. Elevii au ajuns într-o situaţie absolut îngrozitoare: ore până la ora 6 seara, elevi de 13-14 ani, ore făcute de dragul de a fi făcute, ore care nu au nici un pic de calitate, deoarece este firesc şi normal şi uman ca profesorii acum să dorească să recupereze cât mai mult pentru ca în prag de sărbători să-şi ia întreg salariul.

Trebuie găsită altă soluţie. Suntem de acord, dacă doriţi, noi, părinţii, pentru că astăzi vă vorbesc în calitate de părinte, să plătim noi din buzunar aceste ore, dar nu ne putem îmbolnăvi copiii.

Domnule ministru al educaţiei şi învăţământului, este momentul şi timpul să vă implicaţi. Nu se poate face o programă de recuperare fără să se ia în considerare şi punctul de vedere al ministerului. ore de 45 de minute? calitatea lasă mult de dorit.!

În aceste condiţii, vom ajunge la faptul că noi ne facem că plătim profesorii, dânşii se fac că fac ore, iar copiii noştri sunt cei care au de suferit.

De aceea, vă solicit, domnule ministru al educaţiei, domnule Hârdău, să vă implicaţi în modul în care se face programa recuperării acestor ore de şcoală şi să luaţi măsurile necesare. Şi, mai ales, să luaţi acordul părinţilor înainte de a pune copiii să înveţe în timpul week-end-urilor sau seara.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dănuţ Liga - prezentarea unor adevăruri crude ale anilor 2005;

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar, domnul deputat Dănuţ Liga.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Liga:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Doresc ca, în aceste momente, să prezint nişte adevăruri crude ale anilor 2005 la prag de integrare europeană şi aş vrea să încep cu anumite lucruri, anumite adevăruri care sunt săvârşite de către cuplul care a adus spaima şi teroarea în judeţul Giurgiu. Şi aici este vorba despre avocat, deputat Dragoş Ujeniuc şi primar Lucian Iliescu. Şi, aici, aş vrea să subliniez un lucru extrem de grav şi cu această ocazie fac un apel la doamna ministru al justiţiei să-şi spună punctul de vedere cu privire la afirmaţiile pe care acest domn deputat avocat îşi permite să le facă în ultimul timp, din ce în ce mai des, în judeţul Giurgiu şi nu numai. Şi anume, domnul deputat de Giurgiu, Dragoş Ujeniuc, ori de câte ori are ocazia şi în diferite locuri afirmă că dumnealui este cel care a numit-o pe funcţia de ministru al justiţiei pe doamna Monica Macovei şi ea niciodată nu ia vreo decizie importantă fără să îl consulte şi el să îşi dea aprobarea. Un lucru extrem de grav, dar asta este realitatea, de aceea am şi spus "realităţile crude ale anilor 2005".

De asemenea, se foloseşte de acest lucru şi face presiuni asupra oamenilor din justiţie, asupra multor persoane de la nivel local şi central, sub ameninţarea că dacă nu îl ascultă în ceea ce el are de spus, îi va schimba imediat, neuitând să le aducă aminte că altfel îi va schimba extraordinar de repede pentru că el a numit ministrul justiţiei.

De asemenea, i-a cerut procurorului general al judeţului Giurgiu, domnului procuror Neagoe, ca orice dosar care trebuie deschis, orice cercetare penală deschisă, închisă sau redeschisă să nu o ia fără consimţământul lui. Un lucru extrem de grav, dar asta este realitatea anilor 2005.

De asemenea, spune în stânga şi în dreapta că i-a cerut doamnei ministru Macovei ca în cel mai scurt timp să-l schimbe pe procurorul general al României, domnul Ilie Botoş. E treaba dumnealui. Dar continuă această declaraţie sau această afirmaţie, spunând că i-a dat şi un termen foarte clar doamnei ministru pentru a executa acest lucru. Sunt foarte curios şi sunt neaşteptat să vedem şi punctul de vedere al doamnei ministru, dacă este aşa sau nu este aşa.

Ceea ce este surprinzător de grav este următorul aspect: că această strategie a domnului deputat avocat Ujeniuc prinde în foarte multe locuri, atât în judeţul Giurgiu, cât şi la nivel central. Şi din această cauză, doresc să vă dau nişte lucruri concrete, nişte cazuri concrete unde domnul Ujeniuc s-a amestecat în treburile justiţiei, iar acei procurori amabili au răspuns presiunii pe care dumnealui a făcut-o.

Nu de mult, cu ceva timp în urmă, am făcut anumite declaraţii politice de la această tribună unde arătam anumite abuzuri şi ilegalităţi săvârşite de către aceşti doi oameni, primarul municipiului Giurgiu şi deputatul Ujeniuc, ca la scurt timp să pot avea o plângere penală pentru calomnie la adresa acestor domni. Şi, imediat după această plângere penală, domnul procuror de la Parchetul General, pe loc, să dea curs la trei mandate de aducere a unui deputat pentru că şi-a permis să prezinte nişte adevăruri de la tribuna Parlamentului.

Şi, mai mult decât atât, i-a cerut procurorului de la Parchetul General ca nu cumva să-şi permită să vadă dacă acele declaraţii pe care eu le-am făcut sunt adevărate şi se pot aduce probe în susţinerea acelor afirmaţii.

De asemenea, domnul deputat Ujeniuc, prin intervenţiile dumnealui, a reuşit să mute de la Bucureşti un dosar al domnului preşedinte al Consiliului judeţean al judeţului Giurgiu, de la Bucureşti la Parchetul din judeţul Giurgiu. Şi ca să vedeţi până unde poate merge această nebunie, domnul deputat Ujeniuc se prezintă la data de 10 septembrie 2005 în localitatea Vedea la o şedinţă de consiliu local pentru a interveni în timpul şedinţei ca acest consiliu local să aprobe un p.u.d şi să sprijine eliberarea unei autorizaţii de construcţie a unui teren care se află şi în momentul de faţă în litigiu.

Am procesul verbal al acelei şedinţe de consiliu unde afirmă în faţa acelui consiliu că nu este nici un fel de problemă. Consilierii să meargă pe mâna lui, pentru că atâta timp cât el conduce şi controlează justiţia din România nu vor avea nici un fel de problemă. Citez ceea ce am citit din procesul verbal a acelei şedinţe. Iar acei consilieri, sub influenţa acestui domn deputat, votează aprobarea p.u.d-ului şi eliberarea autorizaţiei de construcţie, cu toate, repet, că acel teren şi în momentul de faţă se află în litigiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Să vă pregătiţi să încheiaţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Liga:

Da, doamna preşedinte, în cel mai scurt timp.

De asemenea, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă câteva lucruri extrem de grave care s-au întâmplat la data de 13 ianuarie, am spus la început cuplul care a înspăimântat judeţul, primarul Iliescu-deputatul Ujeniuc. La data de 13 ianuarie, orele 3, dimineaţa, şeful Poliţiei de frontieră, domnul Nicu Ghiţă, a descoperit în staţia de benzină PETROM o furgonetă Peugeot cu număr de înmatriculare B44 KLT care avea asupra 5530 de pachete de ţigări fine şi 1897 de sticle de băuturi scumpe. La volanul acestei maşini, se afla domnul Daniel Popa care este asociatul domnului Adrian Iliescu, fiul domnului primar Iliescu.

Această marfă plecase de la Societatea Comercială S.C. Santo SRL, unde proprietar este domnul Adrian Iliescu, fiul domnului Iliescu, între vama Giurgiu şi vama bulgară.

La întrebările domnului poliţist, şeful Poliţiei de frontieră, domnul Daniel Popa spune că a trecut prin vamă şi din cauza ceţii nu şi-a dat seama că era vamă şi s-a trezit în oraşul Giurgiu?! Şi aşa a trecut prin vamă, dar întâmplător, vameşul de serviciu care era la data respectivă, era domnul vameş Mina Dumitru care era soţul doamnei care lucrează la Primăria Municipiului Giurgiu.

Imediat, poliţia de frontieră deschide un dosar cu nr.262.606 şi-l trimite către Parchetul judeţului Giurgiu. Parchetul Giurgiu deschide un dosar cu nr.13/D/P/14.I.2005. Dar ce credeţi că se întâmplă la patru ore după ce l-a descoperit pe acest domn şofer? Domnul primar Iliescu, un tată adevărat, împreună cu domnul prefect al judeţului Giurgiu, merg la orele 8,30 în biroul domnului procuror care trebuia să instrumenteze acest caz. Pentru că nu au fost destul de convingători, intervine domnul avocat deputat Ujeniuc şi, în cel mai scurt timp, se încheie acest dosar cu următorul lucru: din cauza ceţii care a fost afară, acest om nu şi-a dat seama că a trecut prin vamă şi a ajuns în localitatea Giurgiu.

Sesizat Parchetul General de la Bucureşti, se formează o comisie sub coordonarea directă a domnului procuror Muscalu şi constată tot ceea ce s-a întâmplat la nivelul Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Domnule deputat, pregătiţi-vă să încheiaţi. Aţi depăşit cu mult timpul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Liga:

Închei într-o secundă, doamnă.

Domnul Muscalu constată că adevărurile sunt cele care vi le-am prezentat puţin mai devreme, dar, la presiunile şi la intervenţia domnului deputat Ujeniuc, se blochează acest dosar care şi în momentul de faţă zace prăfuit prin unele sertare bine puse sub cheie.

Am spus lucrul acesta şi am dat aceste exemple ca să vedeţi că acele afirmaţii ale acestui domn deputat avocat Ujeniuc au şi acoperire şi mă întreb: doamna ministru, sunteţi într-adevăr instrumentul domnului deputat Ujeniuc? Dacă da, este foarte grav. Dacă nu, vă rog să luaţi poziţie publică şi să vă spuneţi punctul de vedere cu privire la afirmaţiile acestui deputat şi acestui cuplu care a adus teroarea în judeţul Giurgiu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Andea - declaraţie politică intitulată Jos excelenţa, sus violenţa!;

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar P.S.D., domnul deputat Petru Andea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică referitoare la învăţământ, este intitulată "Jos excelenţa, sus violenţa!".

Primul an de bilanţ al guvernării portocalii consemnează un trist şi alarmant "record", creşterea bruscă a violenţei în şcoli, îndeosebi în licee, altercaţiile şi agresiunile fizice între elevi-eleve, intimidarea şi agresarea profesorilor de către elevi, consumul de alcool şi droguri în şcoală, violurile etc. apar ca nişte fenomene scăpate de sub orice control.

Care este cauza acestor fenomene? Ce s-a întâmplat în şcoala şi societatea românească în anul 2005? Guvernanţii dau vina pe profesori, pe elevi, pe părinţi, pe instituţia şcolii în ansamblul său. Este simplu să constatăm că nu este tocmai aşa, că vina aparţine în primul rând guvernării. nu elevii, nu dascălii şi nu părinţii s-au schimbat într-un an, ci modul în care guvernarea portocalie a tratat şcoala.

Bilanţul anului 2005 arată că guvernul Alianţei D.A. a dus un război permanent cu şcoala, discreditând-o cu orice prilej, subminându-i prestigiul, ponegrind dascălii, supunând şcoala unei permanente cure de slăbire printr-o finanţare scandaloasă şi altele.

Mecanismele prin care şcoala stăvilea şi controla violenţa în incinta sa, se bazau în principal pe autoritatea morală a profesorilor. Diminuarea acestei autorităţi a constituit, în mod inexplicabil, linia de conduită a actualei guvernări.

Să ne reamintim: prima lovitură dată instituţiei şcolii s-a consumat chiar la începutul anului, când premierul Tăriceanu i-a trecut in corpore pe profesori în rândul marilor evazionişti fiscali. Cum ar putea elevii şi părinţii să respecte şi să se lase educaţi de presupuşi infractori?

O a doua lovitură de imagine s-a produs la deschiderea noului an şcolar, când preşedintele Traian Băsescu a ridiculizat performanţa şcolară, dându-se exemplu personal de om care a reuşit în viaţă fără să fie premiant la şcoală. De ce să ne mai mirăm atunci că în şcoală vedete sunt violenţii şi nu premianţii?

Situaţia cea mai dramatică în care a fost pusă şcoala românească în 2005 s-a datorat bugetului drastic diminuat adus sub limita de subzistenţă, ceea ce a declanşat o grevă de amploare şi de durată a cadrelor didactice.

Cu profesorii în stradă şi cu elevii de liceu în baruri, nu mai este o mare surpriză că violenţa invadează şcoala. Demisia ministrului Miclea nu a rezolvat nimic, deşi putea să fie semnalul de alarmă pentru direcţia complet greşită în care Alianţa D.A. duce şcoala românească.

Sistemul imunitar al şcolii, care o fereşte de violenţe, este alcătuit din profesorii şi elevii săi, nu din jandarmi şi poliţişti.

Domnilor guvernanţi, nu pe jandarmi trebuie să ne bazăm pentru a asigura bunul mers al şcolii româneşti. Repuneţi şcoala, profesorii şi elevii, la locul pe care-l merită şi fiţi convinşi că numai aşa se poate redresa tot ceea ce aţi compromis într-un timp atât de scurt.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Ghişe - declaraţie politică cu titlul Republica parlamentară, o soluţie constituţională mai bună pentru România;

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ioan Ghişe.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Titlul declaraţiei mele politice este "Republica parlamentară, o soluţie constituţională mai bună pentru România".

În aceste zile, se împlineşte un an de la guvernarea conform modelului constituţiei adoptate în anul 2003. Anul pe care în curând îl încheiem a fost caracterizat, printre altele, de o dispută de principii între instituţii fundamentale ale statului, în mod special Preşedinţie şi Guvern.

Cetăţenii României asistă dezgustaţi la o luptă de imagine care nu ne aduce nimic bun şi nimic nou în privinţa politicilor publice deficiente şi bune pentru creşterea bunăstării cetăţenilor României.

În anul 2003, modificarea Constituţiei a făcut ca partidul atunci la guvernare, printr-o şmecherie, să creeze un mijloc prin care preşedintele ales să poată să determine structura de putere făcând abstracţie de câştigătorii alegerilor. În acest fel, se credea atunci că indiferent cine va câştiga în anul 2004 alegerile parlamentare, datorită unei mediatizări intense a premierului de atunci, se va reuşi menţinerea şi perpetuarea puterii politice de către fostul partid de guvernământ.

Problema este: cui serveşte continua contestare a politicilor guvernamentale de către preşedinţi? Experienţa de după '89 a demonstrat că preşedinţii, oricare au fost ei, au ajuns să răstoarne guverne atunci când incompatibilitatea dintre preşedinte şi premier a fost prea mare. Modelul de lovitură de stat din septembrie 1991 ne este încă proaspăt în memorie. avem exemple în Europa de ţări democratice şi civilizate care au sisteme ale structurii de stat mult mai eficiente. Modelul republicilor parlamentare din Germania, Austria, Italia, Israel poate, Ungaria, ne demonstrează că esenţială este armonia între reprezentanţii de la vârf ai structurii puterii de stat.

Din această perspectivă, modificarea Constituţiei în sensul republicii parlamentare credem că ar aduce beneficii mediului politic din România şi ar aduce beneficii până la urmă unei populaţii care să nu mai vadă lupta disperată de imagine şi pentru putere dintre autorităţi supreme ale puterii de stat.

Cu ocazia unor studii, specialiştii au spus că nebunia în management este atunci când faci aceleaşi lucruri şi te aştepţi la rezultate diferite. Or, dacă experienţa de după anul '89 demonstrează că tensiunea dintre instituţii, Preşedinţie şi Guvern, nu aduce nimic bun pentru ţară, propunerea mea este ca în această perioadă de sărbători şi, mai apoi, de vacanţă parlamentară, să medităm cu luciditate, cu mai puţin partizanat la următoarea temă fundamentală: modificarea Constituţiei în sensul republicii parlamentare.

Este deja de notorietate că la noi mediul social şi politic a fost ani de zile înveninat de sloganuri "Jos preşedintele", "Sus preşedintele".

Noi trebuie să ducem mentalul colectiv şi dezbaterea politică şi publică de la abordarea "Jos preşdintele!", a abordarea "Sus România!".

De aceea, propunerea care o fac, anume de modificare a Constituţiei pentru republică parlamentară, cred că merită atenţia noastră şi, în acest sens, trebuie iniţiată o procedură legislativă pentru modificarea Constituţiei.

Republica parlamentară este, în opinia noastră, o soluţie mai bună pentru România.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban - declaraţie politică intitulată România, ţara bogaţilor şi a săracilor;

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ştefan Baban.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"România, ţara bogaţilor şi a săracilor"

De la o vreme, România este bântuită de tensiuni sociale grave şi tot mai ameninţătoare. Grevele se ţin lanţ, începând cu cele din învăţământ, continuând cu cele de la metrou şi terminând cu cele ale funcţionarilor publici. Şi, indiferent de repercusiunile pe care le-ar suporta atât din partea justiţiei, cât şi din partea ministerelor tutelare, greviştii sunt mai hotărâţi ca niciodată să-şi continue lupta şi să obţină acordarea unei părţi însemnate din revendicările înaintate.

Toate acestea, coroborate cu nemulţumirile minerilor care au ameninţat că vor veni la Bucureşti, precum şi agitaţia celor de la "Tractorul" Braşov, care reprezintă din totdeauna portdrapelul luptei împotriva nedreptăţilor sociale şi politice, răbufnite de pe vremea orânduirii comuniste, nu sunt altceva decât rezultatul acumulărilor în timp a nemulţumirilor majorităţii din această ţară.

Dacă ele ar avea originea doar în economia de tranziţie pe care o promovăm şi o traversăm de cel puţin 15 ani, tranziţie care presupune sacrificii şi renunţări, poate că populaţia ar mai înţelege şi ar mai răbda. Dar ceea ce se observă de departe cu ochiul liber, şi anume o polarizare socială continuă, adică existenţa unui pol al bogăţiei, deţinut doar de un număr infim de persoane, şi a unui pol de sărăcie, deţinut de marea majoritate a populaţiei, fără ca o clasă de mijloc să-şi facă simţită cât de cât prezenţa, determinând o răbufnire a nemulţumirilor sociale, pentru că indiferent de politicile economice promovate de guvernele de diferite coloraturi politice care s-au perindat la conducerea ţării, nu au făcut altceva decât să pună noi cărămizi la fundamentarea acestui fenomen, deşi au avut la dispoziţie destui bani publici. Să nu ne mai mire faptul că, în condiţiile actuale, cei mulţi şi săraci nu mai au altă cale decât ample proteste şi manifestaţii.

Ce a determinat acutizarea acestei polarizări sociale?

(În continuare, declaraţia politică a fost consemnată conform materialului depus de către deputat la secretariatul de şedinţă.)

Începutul a fost făcut pe fondul prădării bunurilor din economia naţională, unde parveniţii sociali şi tupeiştii democraţiei au ştiut să pună mâna, la preţuri minimale, pe munca de peste 50 de ani a celor mulţi şi cinstiţi.

Astfel, în 2-3 ani de aşa-zisă democraţie au apărut, precum ciupercile după ploaie, strategii investitori care nu au făcut altceva decât să promită marea cu sarea, iar în spatele acestor promisiuni dintr-un leu investit să scoată cel puţin 100.000 lei.

Măsurile fiscale luate în decursul timpului nu au făcut altceva decât să-i ajute tot pe cei bogaţi, care având destule resurse financiare, i-au plătit pe cei mai buni avocaţi şi consultanţi financiari, pentru a reuşi să-şi treacă în proprietate bunuri de valori uriaşe estimate la preţuri de nimic.

Un exemplu edificator al polarizării sociale din ţara noastră îl reprezintă topul celor mai bogaţi oameni, care arată că doar 300 de români deţin 22% din p.i.b., în timp ce restul de peste 20 milioane, doar 78%. Acest lucru demonstrează clar, fără alte argumente, că procesul polarizării sociale din România este dur, cu efecte negative asupra economiei şi societăţii autohtone.

Valoarea creată de societate a fost şi continuă să fie dirijată, cu bună ştiinţă, spre cei bogaţi, care, cu banii agonisiţi şi cu relaţiile politice deţinute, au promovat importuri excesive, fapt care a dus la dezechilibrarea serioasă a balanţei comerţului exterior, punându-se în pericol echilibrul macroeconomic al ţării.

După ce industria a fost distrusă, agricultura a decăzut la nivelul anilor '50, sistemele sociale, precum educaţia, sănătatea, cultura, cercetarea etc. sunt într-un colaps financiar puternic. Fenomenul acerb de polarizare socială existent în România în acest moment nu este un factor care să ne asigure accesul în economia mondială sau chiar europeană.

Indiferent de originea producerii lui, adică un capitalism sălbatic, prost înţeles în România, ca tot ce a fost preluat după 1989, polarizarea socială este o realitate dură, datorată atât politicilor economice promovate în ultimii 15 ani, dar şi clasei politice care s-a perindat la conducerea ţării.

Reformarea eficientă a celor două cauze poate garanta că accesul României la Uniunea Europeană va fi privit cu ochi buni. Pentru că până una-alta, Europa contemporană are săracii ei şi nu-şi mai doreşte alţii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Cornelia Ardelean - reacţii favorabile la modul în care ministrul sănătăţii susţine Proiectul de Lege a farmaciei;

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Cornelia Ardelean, şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Munteanu, Grupul parlamentar al P.S.D., ultimul vorbitor de astăzi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cornelia Ardelean:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Doresc să-l felicit pe ministrul sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, pentru modul în care înţelege să susţină Proiectul de Lege a farmaciei.

Încă de la primele întâlniri cu cetăţenii, în calitate de parlamentar, am observat că problema obţinerii medicamentelor este extrem de importantă pentru populaţie. Cred că fiecare dintre noi, la vizitele în circumscripţiile din care facem parte, am primit sesizări cu privire la disfuncţionalităţile din sistemul farmaceutic sau cu privire la obţinerea medicamentelor în regim compensat.

Am observat cu satisfacţie că în proiectul de lege sunt prevăzute câteva facilităţi pentru acei farmacişti care deschid unităţi în mediul rural. Într-adevăr, am avut ocazia să constat la faţa locului şi prin intermediul sesizărilor că sunt încă multe comune şi sate arădene în care nu funcţionează unităţi farmaceutice. În alte cazuri, farmaciile din mediul rural nu aveau contracte cu Casa, pentru a putea deservi populaţia cu medicamente în regim compensat. Or, aceste localităţi sunt în general cele din zonele mai sărace ale judeţului, cu populaţie îmbătrânită şi săracă, pentru care subvenţiile la medicamente sunt esenţiale.

Sunt convinsă, din discuţiile pe care le-am avut cu unii dintre dumneavoastră, că această situaţie poate fi generalizată la nivelul întregii ţări. Este nevoie de o intervenţie coerentă şi eficientă, pentru a cointeresa farmaciştii să se implice mult mai intens decât până acum în mediul rural. Proiectul de lege susţinut de domnul ministru poate fi un bun început în acest sens.

Constituţia României garantează cetăţenilor dreptul la îngrijire medicală, accesul la servicii medicale şi farmaceutice. Serviciile farmaceutice reprezintă o componentă esenţială a serviciilor publice, care contribuie la asigurarea unei stări mai bune de sănătate a populaţiei. De aceea, este foarte important să veghem ca aceste servicii să fie corect prestate pentru întreaga populaţie, inclusiv pentru mediul rural, de multe ori vitregit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Munteanu - declaraţie politică intitulată Agricultura românească în drum spre Uniunea Europeană;

Domnul deputat Ioan Munteanu, Grupul parlamentar al P.S.D. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Agricultura românească în drum spre Uniunea Europeană".

În intervenţia sa din Parlament, premierul Tăriceanu, vorbind despre echitabila distribuire a fondurilor bugetare pentru anul 2006, spunea că: "Al patrulea domeniu prioritar pentru România este dezvoltarea agriculturii" şi că: "Statul urmăreşte garantarea unor sume pentru a permite finanţarea în condiţii optime şi pentru acest sector".

Care este adevărul? În Raportul de ţară recent dat publicităţii, domeniul agrar conţine cele mai multe puncte negative şi ameninţă în mod serios intrarea României în structurile europene.

În condiţiile în care 89% din întreaga suprafaţă a ţării este desfăşurată în mediul rural, iar 44% din populaţia României lucrează în agricultură, un raport al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale arată că 76,3% din gospodăriile ţărăneşti practică o agricultură de subzistenţă, pe terenuri de până la 1,17 ha, şi că doar 0,5% îşi desfăşoară activitatea sub forma unor societăţi cu terenuri de peste 100 de hectare.

În aceste condiţii, specialiştii din Guvernul Tăriceanu consideră că prin Programul "Fermierul" vor transforma terenul din spatele casei în ferma modernă de peste 25 de hectare.

Este foarte simplu de constatat că, în realitate, acest program, care va înghiţi toată subvenţia pentru agricultură, vizează un număr restrâns de beneficiari şi care se va afla în imediata apropiere a actualei Puteri.

Într-un interviu de pe postul naţional, ministrul Flutur promitea sancţiuni graduale pentru cei care nu lucrează pământul. Cui se adresa, de fapt, ministrul aviar? Bătrânilor de 60-70 de ani? Feciorilor acestora, mutaţi la bloc şi pe care nu-i interesează deloc pământul aflat în paragină? Sau poate producătorilor agricoli care iau pe un litru de lapte mai puţin decât pe sticla de apă minerală de jumătate de litru, pentru care nu se face nici un efort?

În ciuda sancţiunilor graduale avansate de către ministrul pădurar, cu siguranţă pământurile vor rămâne în paragină, căci sunt sunt mult mai ieftine şi mai lesne de obţinut produsele din import, achiziţionate fără probleme de către membrii Guvernului Tăriceanu.

Şi, acum, Guvernul Tăriceanu vine şi impozitează cu 16% şi veniturile obţinute din producţia vegetală şi animalieră. Asta mai lipsea!

Astfel, agricultura se îndreaptă spre dezastru.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Să vă pregătiţi de încheiere, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

În ceea ce priveşte sprijinul financiar de care va beneficia România în perioada 2007-2009, acesta va fi de 4,037 miliarde euro, din care plăţi directe - 881 milioane, măsuri de piaţă - 732 milioane şi dezvoltare rurală - 2,424 miliarde. Este o sumă foarte mare. Depinde doar de noi s-o obţinem şi s-o folosim aşa cum se cuvine.

Pentru alinierea la cerinţele Uniunii Europene, specialiştii din domeniul agriculturii n-au decât un singur an, în care măsurile luate trebuie să fie radicale, rapide şi eficiente, şi anume: reducerea riscurilor de supraproducţie prin preţ minim garantat, asigurarea în caz de calamitate, subvenţionarea investiţiilor din agricultură cu fonduri nerambursabile, valorificarea suprafeţelor de teren rămase în paragină, limitarea importurilor de produse agricole, consumul producţiei vegetale de către sectorul zootehnic, tehnologizarea şi procesarea cărnii şi laptelui, ameliorarea legislaţiei în vigoare. Sunt cerinţe dure, dar fără de care nu este posibilă plasarea sectorului agricol în rândul celor cu adevărat performante din spaţiul european.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Nu încheiem acest tronson al şedinţei noastre de astăzi, fără să vă anunţ domnii deputaţi care au depus în scris declaraţiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnii deputaţi: Dumitru Bentu, Manuela Mitrea, Cosmin Nicula, Vasile Mocanu, Iuliu Nosa, Vasile Puşcaş, Aurel Gubandru, Gheorghe Chiper, Doina Dreţcanu, Mihaela Rusu, Ion Dumitru, Nicolae Bădălău şi Aurel Vlădoiu.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnii deputaţi: Mircea Ciopraga, Marian Sorin Paveliu, Cristian Buşoi, Emil Strungă, Gheorghe Gabor, Claudiu Zaharia, Mihai Mălaimare şi Emilian Frâncu.

Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnii deputaţi: Alexandru Mocanu, Aurel Olărean, Valentin Iliescu, Ionesie Ghiorghioni, Daniel Buda, Traian Igaş, Monica Iacob Ridzi şi Roberta Alma Anastase.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnii deputaţi: Costache Mircea şi Ioan Aurel Rus.

Din partea Grupului parlamentar al P.C., domnii deputaţi: Ioan Ţundrea, Daniela Popa, Bogdan Liviu Ciucă.

Şi domnul deputat Mircea Puşcă, Grupul parlamentar al P.N.L., a depus în scris.

Vă mulţumesc.

 
     

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

 
    Aurel Vlădoiu - declaraţie politică cu titlul 2005 - anul marii dezamăgiri;

Domnul Aurel Vlădoiu:

"2005 - anul marii dezamăgiri"

În urmă cu un an, românii au căzut pradă unei crunte dezamăgiri. Au fost înşelaţi de lozinca ipocrită a unei alianţe politice de conjunctură, încropită la repezeală, "Să trăiţi bine!"este un sloganelectoral, care acum se aude ca un ecou din ce în ce mai slab în urechile milioanelor de români păcăliţi de iluzia portocalie. Zâmbetul marinăresc şi limbajul populist, demagogic al unui politician atipic le-a sucit minţile românilor care regretă amarnic după un an de guvernare a unei alianţe realizate în pripă fără nici un program de guvernare.

Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale din 2004 prin manipulare, prin mesaje mincinoase lansate în campania electorală. Sintagma de "preşedinte jucător" s-a transformat în "preşedinte generator de crize". Preşedintele acţionează pe zi ce trece să-şi consolideze puterea absolută, un preşedinte care permanent bulversează clasa politică cu tot felul de idei, precum parlament unicameral, şi astfel, un preşedinte care a exercitat de nenumărate ori presiuni asupra justiţiei, un preşedinte pentru care luptă împotriva corupţiei s-a dovedit a fi un slogan populist.

În acest an, Puterea a pierdut pe toate fronturile, s-a măcinat inutil în interior, iar rezultatele catastrofale le vedem acum cu toţii. Dacă noi, Partidul Social Democrat, am lăsat la sfârşitul mandatului o economie în creştere de 8,3%, în acest an va creşte cu 3,8 - 4%. De asemenea înregistrăm o inflaţie de peste 8,5% faţă de 7,5% cât preconizaseră "specialiştii" în economie ai alianţei. Bugetul pe anul 2006 va fi unul al minciunii şi al amăgirii. Toate ministerele au primit fonduri doar pentru supravieţuire, ca să nu mai vorbim de dezvoltare.

La un an de guvernare portocalie, putem spune fără teama de a greşi că puterea actuală a înregistrat eşecuri după eşecuri, neatingându-şi nici unul dintre principalele scopuri, respectiv: organizarea de alegeri anticipate, schimbarea preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, înlocuirea preşedinţilor consiliilor judeţene. În criza de imagine, ultima găselniţă mediatică a preşedintelui Traian Băsescu este aceea că armata va interveni în soluţionarea crizei gripei aviare, substituind specialişti în domeniu. Iată că în lipsă de activitate, preşedintele îşi permite să arunce bombă după bombă, perlă după perlă pe masa de studiu a mass-media.

Politica confuză a Guvernului Tăriceanu, neputinţa de a-i face pe români să "trăiască mai bine" cedările repetate ale aliaţilor în faţa unui UDMR din ce în ce mai tupeist îi vor determina pe români să analizeze de-acum înainte cu mult mai mare atenţie pe cine vor pune ştampila în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

    Roberta Alma Anastase - declaraţie politică intitulată Săptămâna tineretului european;

Doamna Roberta Alma Anastase:

"Săptămâna tineretului european"

Săptămâna Europană a Tineretului a fost sărbătorită în întreaga Europă, în perioada 5-11 decembrie. In România, manifestările derulate sub această egidă au fost organizate de Autoritatea Naţională pentru Tineret - ANT şi Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor - ANSIT şi au fost dedicate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani.

Săptămâna Europeana a Tineretului s-a desfăşurat sub sloganul "Youth takes the Floor". In fiecare judeţ al ţării, la Direcţia Judeţeană pentru Tineret, au fost organizate acţiuni integrate acestui amplu program. Au avut loc mese rotunde, prezentări şi dezbateri cu privire la Documentele Europene, au fost celebrate Ziua Voluntariatului (5 decembrie) şi Ziua Internaţională a Drepturilor Omului (10 decembrie).

Dacă tinerii vor sa fie mai aproape de Europa, aceştia trebuie să ştie totul despre documentele europene în domeniul tineretului, despre programul TINERET (Youth) şi despre implementarea programului "Tineret în Acţiune" (Youth in Action), despre valorile europene-diversitate, toleranţă, multiculturalitate, implicare, voluntariat. Au avut această oportunintate participând la manifestările prilejuite de celebrarea acestui eveniment.

Săptămâna Europeană a Tineretului este o dovada a susţinerii iniţiativelor tinerilor punându-le la dispoziţie un sistem informatizat european.

Conceptul campaniei este unul tineresc, relaxat, pornit de la dorinţa tinerilor de a-şi spune părerea, de a-şi prezenta iniţiativele şi mai ales din dorinţa de a fi ascultaţi. Nu odată ni s-a întâmplat să ridicăm mâna în gol pentru a comunica. Acum acea mână ridicată are o faţă, are un glas. Acela al unui tânăr din Europa.

    Aurel Gubandru - tratarea unui subiect care-i vizează pe toţi producătorii agricoli - impozitul pe producţia agricolă;

Domnul Aurel Gubandru:

O chestiune importantă care-i vizează pe toţi producătorii agricoli continuă să tot fie pasată între cabinetele miniştrilor finanţelor şi agriculturii, astfel că nici acum, cu câteva săptămâni înaintea finalului de an, nu se ştie dacă se introduce sau nu impozitul pe producţia agricolă, începând cu 2006. Ministrul finanţelor s-a pronunţat pentru aplicarea acestei taxe, în vreme ce oficialii Ministerului Agriculturii consideră că încă nu e cazul. Mai mult, Ministerul Agriculturii trimite depeşe în teritoriu, sperând să-i ralieze pe producători şi agronomi în încercarea de a bloca noul impozit. La Direcţia Agricolă Buzău a sosit zilele trecute un comunicat în care, printre altele, se arată: "Conducerea Ministerului Agriculturii atrage atenţia că acest an a fost unul foarte dificil, cu pierderi de producţie cauzate de ploi, astfel că introducerea noului sistem de impozitare ar descuraja refacerea zonelor calamitate şi recapitalizarea fermierilor". De acord, dar producătorii buzoieni pot lua cel mult act de bunele intenţii, fără a putea însă influenţa deliberările celor îndrituiţi să adopte o hotărâre clară. De ce nu s-ar pune de acord domnii miniştri, când se află faţă în faţă, cu prilejul reuniunilor guvernamentale?

Agricultorii români ar trebui sprijiniţi cu specialişti, utilaje agricole şi subvenţii ca să poată face producţie, nu să le fie puse impozite "pe supravieţuire", căci din producţia agricolă abia îşi duc zilele de azi pe mâine. Ce le mai luaţi, domnilor guvernanţi? Oricum nu trebuie să vă obosiţi prea tare pentru că zilele lor sunt numărate...
Nu credeţi ca o ţară cu agricultură performantă este o ţară bogată? Or, România cu asemenea agricultură este aproape de colaps. Mâncăm fructe şi legume de import. Unde sunt livezile şi grădinile noastre? Unde sunt utilajele agricole şi specialiştii noştri cu care ne mândream?

    Claudius Mihail Zaharia - referire la criza din învăţământ;

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Anul acesta, datorită perioadei lungi de tranziţie prin care ţara noastră tot trece de 15 ani, anumite probleme din învăţământul românesc au atins cote cel puţin îngrijorătoare. Îşi fac simţite prezenţa: dispariţia disciplinei din mediul educaţional şi apariţia violenţei, a taxelor de protecţie, a drogurilor, a alcoolului în interiorul instituţiilor de învăţământ.

Acest flagel infracţional s-a consolidat în România o dată cu scăderea interesului şi a respectului pentru şi faţă de unităţile de învăţământ atât din partea cadrelor didactice, datorită salariilor mici, cât şi din partea elevilor şi studenţilor care nu mai văd unităţile de învăţământ ca deschizătoare de drumuri în viaţă.

S-a ajuns ca şcolile, liceele, universităţile, locuri unde copiii noştri ar trebui să meargă doar cu preocuparea de a acumula cât mai multe cunoştinţe, de a-şi face prieteni şi de a-şi consolida încrederea în sine, litera de lege să fie forţa fizică, tupeul şi violenţa. Ce se va alege din generaţiile actuale de elevi dacă aceştia pleacă de pe băncile liceului ferm convinşi că dacă ai bani sau muşchi poţi face tot ce vrei?

Pentru rezolvarea acestei crize este nevoie de o reacţie bine planificată şi coordonată aplicată rapid şi în forţă a tuturor structurilor administrative care gestionează aspectele ce ţin de educaţia tinerilor din România. Ţara noastră trece printr-o perioadă în care nu-şi poate permite generaţii de tineri slab pregătiţi care se gândesc cum să plece mai repede în Spania sau Italia la cules căpşuni pentru a câştiga bani, bani pe care sunt ferm convinşi că nu-i pot câştiga în ţară dacă îşi folosesc cunoştinţele acumulate în şcoală.

Apreciez decizia Jandarmeriei de a reveni la asigurarea ordinii în instituţiile de învăţământ, dar nu este suficient!

Fac un apel către toţi angajaţii instituţiilor publice al căror obiect de activitate este să vegheze asupra condiţiilor în care învaţă tinerii români şi care, din banii noştri îşi câştigă pâinea, să caute şi să găsească în cel mai scurt timp soluţia pentru scoaterea învăţământului din starea în care se află.

Interesul tinerilor, stimaţi colegi, pentru ceea ce se întâmplă aici, activitate care practic reprezintă democraţia în România, se dobândeşte din băncile instituţiilor de învăţământ.

Vă mulţumesc.

    Constantin Traian Igaş - intervenţie cu titlul Cetatea Aradului trebuie să fie a arădenilor!;

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Cetatea Aradului trebuie să fie a arădenilor!"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Fiecare dintre noi, cei care suntem azi, aici, parte componentă a Parlamentului României, datorăm cetăţenilor care ne-au votat ca prin tot ceea ce înfăptuim să nu-i dezamăgim. Acest lucru este cu atât mai important pentru noi, cei mai tineri dintre parlamentari, deputaţi sau senatori, care trebuie să demonstrăm că tinereţea nu e doar o virtute, ci şi o calitate.

Una dintre obligaţiile pe care le avem, odată aleşi, este aceea de a încerca prin toate mijloacele de care dispunem, şi mă refer aici chiar şi la această declaraţie politică, să sprijinim comunitatea pe care o reprezentăm. Arădenii au încercat întotdeauna să se ridice deasupra aşteptărilor şi de ce nu, prin ceea ce au întreprins, să dea un exemplu şi celorlalţi. Azi, doresc să vă prezint unul dintre marile proiecte arădene prin care se speră şi se încearcă a aduce o dezvoltare municipiului Arad, dar care are încă nevoie de sprijin pentru a fi realizat.

Imediat după revoluţia din 1989, autorităţile locale ale municipiului Arad au demarat proiectul de trecere a Cetăţii Aradului din patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale în cel al autorităţilor locale. Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât Cetatea, construită ca obiectiv militar de o deosebită importanţă încă din timpul domniei Mariei Tereza (1740-1780), adăpostea din anul 1919 o banală cetate, pentru ca după 1989 puternica bază militară a Armatei Române să-şi piardă din interesul militar.

Numărul militarilor care au fost încorporaţi în această unitate a început să scadă vertiginos: dacă la nivelul anului 1989, numărul acestora se ridica la 3000 de suflete, în prezent numărul lor depăşeşte cu puţin cifra de 700.

Acesta a fost însă şi motivul principal pentru care autorităţile locale au demarat proiectul de trecere a cetăţii în patrimoniul civil şi transformarea acesteia într-un monument istoric ce ar potea deveni o atracţie turistică importantă pentru oraş.

Deşi atitudinea adoptată de Ministerul Apărării Naţionale nu poate fi caracterizată ca fiind una "ofensivă", solicitările au determinat autorităţile locale să treacă într-o perioadă de aşteptare, acestea neputând încă să găsească o rezolvare a problemei, întrucât se impune punerea la dispoziţie a fondurilor necesare construirii unei noi cazărmi. Pe lângă aceste fonduri, va mai fi necesară o a doua rezervă de fonduri pentru transformarea cetăţii în muzeu, fonduri care se ridică la o valoare deloc de neglijat. O soluţie salvatoare pe care autorităţile locale au identificat-o a fost şi cea de includere a obiectivului turistic pe lista UNESCO, fapt ce ar permite accesul la finanţări externe. Este însă un demers foarte dificil din varii motive.

În prezent, în incinta cetăţii funcţionează un batalion mixt româno-ungar de menţinere a păcii, înfiinţat în 1998. Acesta este condus alternativ de România şi Ungaria, comanda fiind schimbată în fiecare an, iar militarii de aici au participat în ultimii ani la misiuni importante în Kosovo, Afganistan şi Irak.

În ultima perioadă, autorităţile locale din Arad au făcut tot ce se putea face pentru realizarea acestui proiect. Ministerul Apărării Naţionale şi-a anunţat disponibilitatea de a ceda acest obiectiv, condiţionând acest proiect de mutare a garnizoanei din Arad în vechea unitate militară din Lipova. Însă şi în acest caz costurile sunt foarte ridicate, ele cifrându-se la 200 miliarde de lei şi urmând a fi suportate de autorităţile locale, care speră să obţină sprijin din partea Ministerului Finanţelor Publice.

O altă perioadă de timp se va pierde datorită unui protocol ce trebuie încheiat între municipalitatea Arad şi MApN, protocol ce va cuprinde toate etapele ce trebuiesc parcurse şi îndeplinite de partea arădeană, precum şi suma care trebuie plătită pentru a putea intra în posesia Cetăţii Aradului.

Doresc să salut pe această cale toate demersurile ce au fost făcute pentru ca această Cetate să devină a arădenilor, să devină un punct de atracţie pentru cetăţenii din toate colţurile lumii, care apoi să aducă Aradului puţin din dezvoltarea pe care cu toţii ne-o dorim.

În condiţiile democraţiei şi economiei de piaţă, Aradul tinde să se redefinească ca zonă de echilibru şi prosperitate la poarta de vest a ţării.

    Cristian Mihai Adomniţei - intervenţie cu tema Decada Romilor trebuie să înceapă şi la Iaşi;

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Decada Romilor trebuie să înceapă şi la Iaşi"

România este prima ţară care asigură preşedinţia Comitetului Internaţional de Coordonare a "Deceniului de Incluziune a Romilor". "Decada Romilor" vine sa răspundă unor nevoi sociale, economice şi de educaţie a comunităţilor roma în condiţiile în care democraţia românească recunoaşte libertatea individului şi egalitatea de şanse ca valori fundamentale ale unei democraţii moderne.

Având la baza o realitate sociala incontestabila, o idee generoasă a societăţii civile, valori morale reciproc acceptate "Decada Romilor" îşi propune să rupă barierele menţinute de temeri şi discrepanţe şi să favorizeze accesul la educaţie, accesul la servicii sociale şi medicale, accesul la un loc de muncă decent, accesul la o locuinţă.

Mă voi implica personal în implementarea programelor "Decadei" în judeţul Iaşi, beneficiind deja de suportul activ al Prefecturii Iaşi şi, în mod special, al consilierului pe probleme ale romilor, pentru că exista în judeţul Iaşi comunităţi mari de cetăţeni romi în Răducăneni, Voineşti, Mironeasa, Grajduri, Ciurea, Moţca, care au probleme începând cu accesul la sursele de apă potabilă până la accesul la educaţie, servicii medicale şi sociale. Cunosc situaţia revoltătoare în care comunităţile de romi au fost folosite ca masă de manevră electorală, întocmindu-se dosare de ajutor social sistate imediat după alegeri, racorduri la reţeaua de apă potabilă întrerupte în două săptămâni după alegerile locale, comportamente abuzive şi discriminatorii ale autorităţilor publice locale. Depun toate eforturile în limitele prevăzute de lege pentru a rezolva astfel de situaţii, dar demersurile noastre vor avea un impact mult mai mare în momentul în care vor fi părţi componente ale unui program coerent de acţiune la nivel instituţional.

Salut iniţiativa Prefecturii Iaşi de a efectua un recensământ propriu al populaţiei romă, deoarece este un fapt recunoscut ca datele recensământului naţional efectuat nu reflectă realitatea. Este esenţial ca romii să îşi recunoască apartenenţa la comunitatea din care fac parte, fiind pe deplin convinşi că statutul lor de rom nu este în măsură să la prejudicieze şansele de devenire şi poziţia în societate. Trebuie de asemenea să luăm în consideraţie şi faptul că, dacă ne dorim să accesăm fonduri internaţionale ce vizează dezvoltarea comunităţilor rome trebuie să putem demonstra şi numeric că îndeplinim criteriile de eligibilitate.

Doresc să atrag atenţia în mod special asupra necesităţii pregătirii de specialişti romi în Administraţie Publică Locală, capitol extrem de deficitar şi care are o importanţă majoră în perspectiva managerierii eficiente a comunităţilor de romi şi a problemelor acestora.

Închei cu speranţa că "Deceniul de incluziune a Romilor" va fi un program multinaţional de succes, cu rezultate remarcabile pe care le voi putea cuantifica şi în comunităţile judeţului Iaşi şi ne va deschide inima şi mintea spre valorile morale şi democratice pe care ni le însuşim în discursurile noastre.

    Dan Mihai Marian - declaraţie politică cu titlul Sistemul sanitar din România trebuie reformat în beneficiul pacienţilor, nicidecum pentru bunăstarea feudalilor din spitale;

Domnul Dan Mihai Marian:

"Sistemul sanitar din România trebuie reformat în beneficiul pacienţilor, nicidecum pentru bunăstarea feudalilor din spitale"

Asistăm zilele acestea la o avalanşă de comentarii, luări de poziţii şi declaraţii pro şi contra referitoare la măsurile de reformă întreprinse de ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Mass-media are parte, pe final de an, de un nou subiect fierbinte: demiterea unor directori de spitale publice acuzaţi de incompetenţă şi management defectuos în gestionarea fondurilor de care au beneficiat unităţile sanitare pe care le-au condus.

Reforma demarată cu curaj de ministrul Nicolăescu, un finanţist liberal prin excelenţă, a primit o replică dură din partea feudalilor din spitale, preocupaţi mai mult de beneficiile personale decât de calitatea serviciilor medicale prestate. Multe lucruri s-au schimbat în societatea românească în toţi aceşti ani care s-au scurs de la momentul decembrie 1989, însă în domeniul sănătăţii totul pare încremenit într-un proiect fără finalitate. Nimeni nu i-a luat la întrebări pe cei care de atâţia ani manageriază falimentul sănătăţii publice. Dimpotrivă, toţi cei care s-au aflat vremelnic în fruntea Ministerului Sănătăţii au căutat să se pună bine cu grupurile de interese ce gravitează în jurul acestui domeniu: grupul feudalilor din spitale şi grupul distribuitorilor de medicamente şi materiale sanitare. Pentru toţi aceştia, sănătatea reprezintă un domeniu în care se pot face afaceri foarte profitabile. Practic, sistemul public de sănătate este parazitat de această mafie a intereselor ţesute între directorii de spitale şi distribuitorii de medicamente şi materiale sanitare. Totul se desfăşoară în virtutea unor combinaţii numai de ei ştiute şi care fraudează de ani de zile statul şi păgubeşte.

Când vine vorba de calitatea serviciilor medicale, feudalii spitalelor strigă sus şi tare că sistemul de sănătate este subfinanţat, că se alocă prea puţine fonduri, chipurile, pentru sănătatea bietului român. Nicioadată aceşti distinşi domni nu s-au referit la calitatea serviciilor medicale oferite, calitate care ar trebui să fie exprimată în gradul de satisfacţie a cetăţeanului, beneficiar al serviciilor medicale. Cei mai mulţi dintre cei care au accesat serviciile medicale din sistemul public se declară mai degrabă nemulţumiţi de modul în care au fost trataţi. Iar acest lucru se datorează nu numai subfinanţării sistemului, ci şi datorită managementul păgubos.

Ca orice liberal autentic, ministrul Eugen Nicolăescu a demarat reforma în domeniul sănătăţii pornind de la principiul conform căruia important este nu ceea ce crede statul că este bine pentru cetăţeni, ci ceea ce cred cetăţenii înşişi că este bine pentru ei. Tradus în practica managementului calităţii serviciilor, acest principiu sună astfel: să lucrezi întotdeauna orientat spre nevoile beneficiarilor direcţi. Acest lucru înseamnă că orice reformă în domeniul sănătăţii trebuie să aibă ca scop satisfacţia beneficiarilor ei direcţi, pacienţii. Însă, această reformă nu poate fi implementată fără o schimbare radicală a modului în care s-a făcut management sanitar în România de mai bine de jumătate de secol.

Reforma întâmpină cea mai acerbă rezistenţă din partea celor care nu vor să audă de cumulul de funcţii şi conflictul de interese. Probabil că, numai în România poţi întâlni superoameni gen Sorin Oprescu, care poate conduce simultan două spitale universitare, altele două mai mici arondate acestora, în paralel cu activitatea de senator, profesor universitar, medic primar chirurg şi, în timpul liber, conducătorul feudalilor din spitale răsculaţi împotriva reformei lui Nicolăescu. Atitudinea găştii conduse de doctorul Oprescu poate fi caracterizată prin celebra replică: "Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic." Cu alte cuvinte, să se facă reformă în sănătate, dar să rămână domnii directori de spitale cu privilegiile lor. Stimabilii clamează subfinanţarea cronică şi solicită mai mulţi bani, dar pe care să-i cheltuiească aşa cum ştiu ei mai bine: adică ca şi până acum şi, dacă se poate, neîntrebaţi de nimeni!

Mesajul acestei declaraţii este că revolta feudalilor din spitale este lipsită de orice argument de bun-simţ, iar reforma întreprinsă de ministrul Nicolăescu trebuie să continue. Dacă această reformă va eşua, atunci odată cu ea eşuează şi speranţele noastre de a avea parte de servicii medicale decente.

    Daniela Popa - declaraţie politică privind desemnarea reprezentanţilor diasporei româneşti în Parlament;

Doamna Daniela Popa:

Declaraţie politică privind desemnarea reprezentanţilor diasporei româneşti în Parlament

Integrarea României în Uniunea Europeană impune recunoaşterea şi apărarea drepturilor tuturor minorităţilor, indiferent de etnie. Faptul că statul român acordă libertate de expresie şi este apărătorul acestora a fost recunoscut de către oficialii Uniunii Europene în nenumărate rânduri, cu ocazia analizelor prilejuite de elaborarea rapoartelor de ţară.

Constituţia României asigură reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament. Există însă o minoritate care din păcate este ignorată în prezent de statul român - diaspora. Conform Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cetăţenii români cu drept de vot din diaspora română votează aceleaşi persoane care candidează în circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti.

În spiritul art. 7 din Constituţia României, care precizează că "Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase", este necesar ca această categorie a electoratului să fie reprezentată de persoane care provin chiar din diaspora. Aceste persoane pot contribui la realizarea unor legături cât mai strânse între românii din ţară şi cei din străinătate. Cei care vor fi desemnaţi prin asemenea procedură cunosc mult mai bine situaţia comunităţilor româneşti de peste hotare şi pot acţiona mai eficient în favoarea soluţionării lor. La acest aspect se mai adaugă şi faptul că prezenţa personalităţilor din diaspora ca membri ai Parlamentului României constituie un avantaj şi pentru activitatea de lobby a României în plan internaţional.

Menţionăm că reglementarea alegerii unui deputat şi a unui senator ca reprezentanţi în Parlament a fost chiar o cerinţă a diasporei româneşti exprimată recent în contextul unor întâlniri cu oamenii politici.

În vederea reprezentării adecvate în Parlament a intereselor diasporei româneşti, am depus o propunere legislativă care să reglementeze alegerea reprezentanţilor săi - un mandat de deputat şi un mandat de senator - în Parlamentul României, pe bază de scrutin uninominal cu un singur tur.

Am convingerea că Parlamentul României va adopta această iniţiativă legislativă care acordă libertate de expresie diasporei româneşti.

    Daniela Popa - declaraţie politică privind introducerea votului uninominal;

Doamna Daniela Popa:

Declaraţie politică privind introducerea votului uninominal

Democraţia este definită în esenţa sa de suveranitatea poporului, iar aceasta nu se poate exercita într-un climat politic caracterizat de lupte intra şi interpartinice, lupte ale orgoliilor, ce pun în plan secundar interesul cetăţeanului.

După 15 ani de democraţie, instituţia Permanentului se află într-un moment critic privind felul în care este perceput de către alegători. Faptul că încrederea populaţiei în forul legislativ al României se află la cote scăzute, după cum arată în mod repetat sondajele din ultima perioadă, este îngrijorător. Simbolul democraţiei - Parlamentul, ca expresie a voinţei poporului - este în pericol de discreditare.

Cauzele acestei stări de lucruri se plasează atât la nivelul instituţiilor şi oamenilor politici, cât şi la nivelul societăţii: insuficienta coordonare şi comunicare instituţională, structură organizatorică deficitară ce îngreunează satisfacerea funcţiilor specifice, precum şi disfuncţionalităţi majore în comunicarea dintre parlamentari şi electorat.

În România, aleşii sunt oamenii unor partide, iar electoratul alege în funcţie de eticheta partizană a candidaţilor. Calităţile personale, programele politice contează mai puţin. Corpul electoral exercită astfel o ''alegere colectivă'' prin intermediul partidelor politice, ceea ce implică o restrângere a suveranităţii sale. Teoretic, decizia electoratului este liberă însă ea depinde de calcule din interiorul partidelor a căror expresie sunt listele electorale. Controlul alegătorilor în procesul selecţiei celor ce îl reprezintă este foarte redus.

De-a lungul diferitelor legislaturi s-au înregistrat diverse propuneri legislative prin care se intenţiona reformarea sistemului electoral românesc prin introducerea votului uninominal. Nici unul dintre aceste proiecte, de modificare a tipului de scrutin, nu au urmat procedura legislativă până la capăt, rămânând în diferite stadii de dezbatere, după care au fost retrase de pe ordinea de zi.

În acest context, apreciem şi salutăm recenta decizie a Birourilor Permanete ale celor două camere ale Parlamentului României care au decis înfiinţarea unei Comisii comune pentru elaborarea Codului Electoral, act normativ menit să reglementeze pe viitor alegerile parlamentare, alegerile locale, precum şi alegerea reprezentanţilor români în Parlamentul European.

Modificarea tipului de scrutin pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor va deschide calea de trecere de la politician la om politic, de la individ la cetăţean, de la acţiunea politică neeficientă la acţiunea politică raţională şi pragmatică. Votul uninominal este o metodă de selecţie a parlamentarilor care îi determină pe aceştia să se orienteze mai mult asupra problemelor specifice din teritoriu. Filialele de partid vor fi nevoite să se prezinte ca reprezentanţi reali ai interesului local şi vor fi nevoite să cunoască mai bine realităţile specifice. Programele politice şi platformele electorale vor câştiga în precizie, concreteţe şi vor fi răspunsuri reale la situaţiile semnalate. Mai mult decât atât, lupta politică se va transforma în competiţie politică, iar miza competiţiei politice nu va fi doar obţinerea guvernării ci guvernarea însăşi. Actorul politic va fi mai preocupat de a lua legătura cu oamenii care l-au ales, va fi mai interesat de a face dovada calităţilor şi pragmatismului său, iar cariera sa politică nu va mai depinde de poziţia sa în sistemul de relaţii intrapartinice.

Sperăm ca acest Cod Electoral să determine schimbarea comportamentului clasei politice şi reorientarea valorilor reprezentanţilor electoratului în Parlamentul României pe coordonate noi, impuse de iminenta aderare a României la Uniunea Europeană.

    Ioan Aurel Rus - declaraţie politică cu titlul Cei ce seamănă azi vânt, mâine vor culege furtună!;

Domnul Ioan Aurel Rus:

Declaraţie politică "Cei ce seamănă azi vânt, mâine vor culege furtună!

Motto: "Nedreptatea trebuie să o suporţi până la momentul potrivit", Alfred Copus.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegii,

Din ce în ce mai mulţi oameni ni se adresează îngrijoraţi de noul asalt al şovinismului maghiar împotriva românilor, a suveranităţii şi integrităţii României. O parte impresionantă dintre aceştia, de români este vorba, ne spun că aproape în aceleaşi mod s-au petrecut lucrurile şi înainte de Dictatul de la Viena. Ofensiva iredentiştilor maghiari ia forme tot mai acute. Pe lângă problema autonomiei unor teritorii cu pondere maghiară, a iniţiativei privind legea minorităţilor, ca să pună capac la toate vor şi separarea pe criterii etnice a studenţilor Universităţii Babeş -Bolyai, şi ca o culme a neobrăzării, pe seama Statului Român.

Una dintre cele mai uzitate minciuni a fost şi este aceea care susţine că românii nu ar acorda drepturile cuvenite minorităţii maghiare, că i-ar marginaliza. Cu asemenea invective s-au înfăţişat şi forurilor europene şi internaţionale după 1989, mai ceva ca acei copii pârâcioşi de la grădiniţă. Interesant este că modul de acţiune nu este nou, ci tot unul vechi, perimat aruncând, fără jenă, păcatele lor în seama altora, ca în zicala cu hoţul care strigă - prindeţi hoţii.

Acţiunile de izolare ale maghiarilor faţă de români şi de jignire a acestora nu sunt noi dar nici nu sunt generalizate la toţi maghiarii, ci numai la acea parte de maghiarime cu atitudine şovină, dispreţuitoare faţă de populaţia majoritară. Aspecte de acest gen, deloc întâmplătoare, au fost povestite de un român din Cartierul Sărata, bun prieten, după cum afirma, cu toţi maghiarii, în afară de cei care singuri s-au separat, printr-o atitudine inamicală. Au copilărit şi trăit împreună, au avut aceleaşi bucurii şi necazuri, dar au fost unii care au făcut numai rău şi nu în trecutul îndepărtat, ci într-unul apropiat zilelor noastre.

Începutul dezbinării, a scârbei, cum zic ţăranii, ne spunea omul cu durere în suflet, între românii şi maghiarii din Sărata a pornit de la un "popă" venit în localitate, de pe alte meleaguri, pe la începutul anilor '80.

Pentru a înţelege mai bine, omul ne-a exemplificat printr-un obicei al locuitorilor din Sărata (existent, de altfel, în majoritatea localităţilor cu populaţie amestecată). În noaptea de Anul Nou, toţi cetăţenii se adună la un loc, în frunte cu cei doi preoţi, ortodox şi reformat, care se adresa fiecare enoriaşilor ambelor culte. Fără să se ţină seama care de ce naţie este, toţi se gratulau cu urări de bine şi sănătate, prosperitate şi bucurii pentru anul în care se intra.

Noul preot reformat a călcat tradiţia prin refuzul de a permite alăturarea celor două comunităţi etnice chiar într-o asemenea ocazie. A refuzat dialogul cu preotul ortodox şi a făcut mult rău bunelor relaţii statornicite între românii de etnie şi confesiune diferite. S-a împotrivit căsătoriilor mixte între tinerii celor două etnii, considerându-i pe români ţigani cu care nu au a se amesteca maghiarii. Apropo de toleranţa şi respectul faţă de alte etnii, a unor şovini sadea. Chiar a exemplificat prin cazul unui intelectual, venit de undeva din sudul ţării, îndrăgostit de o fată maghiară, care şi ea îi împărtăşea sentimentele şi pe care "popa" din român puturos şi ţigan nu-l scotea. A recurs la presiuni şi ameninţări asupra fetei şi familiei acesteia pentru a-i determina să renunţe la mariajul preconizat. Spre cinstea lor, fata şi familia nu au cedat şi totul s-a încheiat ca într-o poveste urâtă cu un sfârşit frumos.

Am vrut să reliefez că nu toţi maghiarii trebuie băgaţi în aceeaşi oală. Oamenii simpli se înţeleg, şi chiar foarte bine, până nu apar cei cu interese străine de ale acestora. Aspecte pozitive, dar mai ales negative, sunt semnalate totuşi frecvent şi în alte localităţi printre care Braniştea, Nimigea, Tonci, Fântâniţa şi altele.

Ca un corolar la toate aceste semnale ce le primim este ideea că acţiunile maghiarilor din ultima vreme îngrijorează pe celelalte etnii, inclusiv pe unii maghiari.

Tendinţele separatiste ale maghiarilor se manifestă de la grădiniţă şi până la facultate, în ceea ce priveşte copiii şi tineretul, dar şi la ceilalţi indivizi căzuţi în plasa unei propagande şovine, xenofobe. Asemenea acte de izolare şi separatism etnic nu s-au făcut niciodată din iniţiativa românilor "

Dacă până în 1989 mici disensiuni se mai creau între tinerii celor două naţionalităţi, cu ocazia unor petreceri, tot pe fondul separatismului, acum au organismul anume creat, UDMR, care conduce nu din umbră, ci la lumina zilei activităţile antiromâneşti "

Cu toate favoritismele şi plusul de drepturi pe care le-au dobândit, în mod necinstit, reprezentanţii UDMR-işti ajunşi în funcţii, poate prea mari şi nemeritate în România, ţipă ca din gură de şarpe că nu au drepturi. Se plâng pe la tot felul de organisme internaţionale, "mint" şi păcălesc lumea.

Ar fi cazul să se mai domolească, să aplice dictonul care spune: "respectă dacă vrei să fii respectat", să mai lase aerele de stăpâni şi să-şi aducă aminte că România nu este un sat fără câini, să nu mai semene discordie şi ură între maghiari şi alte etnii. Totul este şi împotriva firii şi a legii lui Dumnezeu, ai cărui fii suntem cu toţii.

Nedreptăţilor care li se fac românilor azi (şi maghiarii sunt tot cetăţeni ai României), necazurilor şi decăderii morale în care se zbat, nu le adăugaţi şi vrajba naţională, domnilor udemerişti!

De aceea am considerat potrivit motto-ul citat din Alfred Copus, care ar putea fi tălmăcit şi prin întrebarea pe care Cicero a adresat-o în Senatul Roman, conspiratorului Catilina: "Până când Catilina vei abuza de răbdarea noastră?".

    Cătălin Ovidiu Obuf Buhăianu - declaraţie politică intitulată Educaţia portocalie, educaţie ratată;

Domnul Cătălin Ovidiu Obuf Buhăianu:

"Educaţia portocalie, educaţie ratată".

Educaţia, ca obiectiv naţional, se regăseşte cu prioritate pe agenda de lucru al oricărui Guvern care doreşte cu adevărat ca societatea pe care o reprezintă să fie competitivă şi asta printr-o formulă simplă: instrucţie prin educaţie şi nu invers. Este foarte important să se facă deosebirea între ceea ce trebuie să facă un elev când vine la şcoală şi ceea ce se întâmplă de fapt în realitate. Generaţii de elevi se perindă prin şcolile româneşti fără ca să-şi dea seama cu adevărat de ceea ce reprezintă aceasta pentru naţiune, pentru viitorul său şi de ce nu pentru perspectiva unei vieţi mai bune. Dovada unei lipse de interes pentru educaţie din partea Guvernului Tăriceanu o reprezintă în primul rând bugetul alocat acestui domeniu, un buget "portocaliu" ce nu prea se regăseşte în sloganul "Să trăiţi bine!" din campania electorală a Alianţei D.A.

O altă dovadă o reprezintă modul în care a fost tratată greva cadrelor didactice şi a materiei pe care elevii vor sau nu să o recupereze, plata diferenţiată a orelor pierdute în timpul grevei (ceea ce denotă o inconsecvenţă în managementul M.E.C) şi ceea ce ridică pe culmile anormalului şi a ridicolului violenţa atât asupra elevilor, cât şi a profesorilor ce se regăseşte în unităţile de învăţământ, cumulate cu partide de sex între elevi de vârste fragede. Anchete sumare şi evazive ce au ca scop doar aplanarea şi minimalizarea efectelor acestor evenimente nefericite şi finalizate prin destituiri ale directorilor de şcoli, nu reprezintă cea mai eficientă soluţie pentru rezolvarea acestor probleme din şcoala românească. Se cheltuiesc sume uriaşe prin programe specifice şi ONG-uri fantomă pentru aşa-zise proiecte educative, dar nimeni nu spune cu adevărat care este eficienţa acestor acţiuni, că prin finanţarea acestor activităţi nu se urmăreşte altceva decât ca aceste fonduri să ajungă în buzunarele unor aşa-zişi specialişti în ale educaţiei şi nu pentru a avea o generaţie viitoare de calitate. Cu vorbe goale şi ameninţări nu se poate face mai nimic, poate doar un învăţământ de foarte slabă calitate, aşa cum sunt şi reprezentanţii acestui Guvern. Salarizarea cadrelor didactice, nivelul de trai al cetăţeanului de rând, comportamentul copiilor noştri atunci când merg la şcoală pot reprezenta atât adevărata faţă a Guvernului Tăriceanu, cât şi indicatorii macroeconomici cu care se tot laudă Alianţa D.A, cea "portocalie".

    Iuliu Nosa - intervenţie cu titlul Reforma licuricilor;

Domnul Iuliu Nosa:

Titlul şi tema intervenţiei mela de astăzi este "Reforma licuricilor". Deşi pare mai degrabă o abordare hilară, sau de pamflet, vă asigur că o voi expune şi trata în modul cel mai serios cu putinţă şi, desigur, cu îngrijorare. Nu fac decât să enunţ şi să definesc, prin sintagme proprii liderului Alianţei, Traian Băsescu, schema pe care se construieşte reforma pe care ne-o propun actualii guvernanţi.

În spatele unor mesaje declarative, intens sforăitoare pe toate canalele media despre progresele spectaculoase ale reformei în România, se ascunde o realitate care nu numai că nu se mişcă spre un orizont al speranţei, dar regresează. Este tot mai vizibilă neputinţa miniştrilor D.A. de a controla şi guverna eficient problemele reale ale domeniilor de resort. Spre exemplu: la justiţie, doamna Macovei reuşeşte să ne readucă în memorie perioada de tristă amintire a metodelor şi proceselor din epoca stalinistă. Marea corupţie este planificată a fi instrumentată cu liste şi teme fixe, bineînţeles după criterii politice. Sistemul juridic riscă să devină o imensă gaură neagră care va înghiţi în scurt timp fragilele câştiguri ale democraţiei româneşti, greu stabilizate. Frustrările profesionale acumulate în perioada stagiului oengist - şi nu numai - sunt refulate astăzi într-o strategie de comandă şi de comando.

La sănătate, ministru Nicolăescu, în plină epidemie de rujeolă de proporţii şi efecte fără precedent în ultimii ani, demite 15 directori de spitale. Bineînţeles, în buna practică a Alianţei, demiterile se fac direct la televizor, ca şi arestările, de altfel. Copiii bolnavi de rujeolă mor şi ei în direct la televizor.

Măsurile sunt clar politice, arbitrare şi ilegale.

Prevalându-se de teoria managementului defectuos, care trebuie verificată de la caz la caz, domnul Nicolăescu distrage atenţia de la problema reală şi gravă a sistemului de sănătate: rujeola. Explozia epidemică este rezultatul direct şi determinat al managementului incompetent al celor doi miniştri ai sănătăţii din actuala guvernare. Şi în acest caz intervenţiile justifică aprecierea aşa-zisei politici reformiste ca o reformă a licuricilor, interesaţi doar de chestiuni de imagine, circ ieftin şi oportunităţi politice.

Primul an de guvernare, prin rezultatele şi efectele sale, se defineşte ca o piesă de teatru slabă, comercială, în care actorii de mâna a treia se străduiesc în parte fiecare şi pe toate canalele mediatice să dea cât mai mult circ săracilor şi cât mai multă şi albă pâine bogaţilor.

Populism în faţa maselor, loialitate faţă de clientela politică şi economică!

    Viorel Oancea - declaraţie politică cu titlul O problemă de morală;

Domnul Viorel Oancea:

"O problemă de morală"

În ultimul timp, atât prin ziare, la televiziune şi chiar în vorbirea curentă, am întâlnit tot mai des termenul de "căpşunar". N-ar fi nimc rău în asta, fiind vorba de cetăţenii ţării noastre, de cei care convieţuiesc alături de noi şi care, din motive economice sau pentru un câştig mai bun s-au angajat pentru a presta o muncă cinstită.

Nedumerirea mea a apărut din momentul în care mi-am dat seama că acest termen de "căpşunar" are, în mass-media şi într-o parte a opiniei publice, un cu totul alt sens: oameni care se umilesc pentru un trai şi o leafă mai bună, oameni care se pretează la o muncă înjositoare, şi nu văd de ce ar fi culesul căpşunilor ceva înjositor.

Din păcare, termenul de "căpşunar" s-a extins la aproape toţi cei care depun o muncă cinstită în străinătate şi nu ne-am mira ca, într-un timp relativ scurt, cei denumiţi "căpşunari" să fie identificaţi cu ceva rău, nefolositor, oameni cu o moralitate incertă, să se ajungă de la denumirea unei ocupaţii onorabile, la ceva dezonorant.

Ce mă face să iau această atitudine de apărare a acestor oameni onorabili ar fi următoarele: domnul Marian Musteaţă, director în BNR, în cadrul unei dezbateri pe teme economice, a prezentat cifre mai mult decât grăitoare, şi anume: casle de schimb valutar au cumpărat de la românii de peste hotare 7,5 miliarde de euro. Soldul net al acestor operaţiuni financiare este de peste 4 miliarde de dolari, bani intraţi ca valută forte în economia ţării.

Socotim şi 35% din sume în euro, care intră în ţară pe căi neoficiale, prin cei care se reîntorc în concedii, prin prieteni etc., numai în luna august a.c. s-au schimbat 1,2 miliarde de euro, sumă provenită de la aceşti oameni cinstiţi, considerată de BNR ca una record.

Mai adăugăm că, dacă am avea curiozitatea şi interesul de a vedea satele din care au plecat aceşti oameni să muncească cinstit, am avea surpriza să vedem adevărate străzi de vile, de case dotate pentru un trai civilizat, automobile ce ar face cinste celor ce vin cu termenul peiorativ de "căpşunar".

Toate acestea mă fac să vă chem pe toţi ce ce dorim să respectăm munca cinstită să avem o atitudine corectă faţă de aceşti oameni cinstiţi.

    Cătălin Lucian Matei - declaraţie politică intitulată Nenorocirile abătute asupra României continuă să se extindă;

Domnul Cătălin Lucian Matei:

"Nenorocirile abătute asupra României continuă să se extindă"

Inundaţiile care s-au abătut asupra României în acest an au generat numeroase focare de infecţie. Miile de animale moarte au făcut ca focarele de infecţie să se extindă pe arii din ce în ce mai mari.

O altă mare nenorocire a fost apariţia gripei aviare. Nu numai că oamenii au rămas fără păsările care le asigurau hrana de zi cu zi, dar pe deasupra virusul N1H5 a pus în pericol vieţi omeneşti nevinovate.

Cum nenorocirile nu erau suficiente, o nouă gripă, rujeola, a făcut noi victime în rândul copiilor.

La ce ne mai putem aştepta de la dezastrele naturii, când virusul parcă merge mână în mână cu actuala putere?

Ar trebui să ne gândim cu durere la bolile care se vor abate asupra oamenilor, generate de frigul iernii.

Rămaşi în stradă, mulţi dintre aceşti oameni nu-şi mai pot duce traiul de pe o zi pe alta, iar anul acesta Moşul nu le va aduce copiilor nimic şi asta nu pentru că nu au fost cuminţi, ci pentru că fără voia lor au rămas pe străzi.

Ce imagine de coşmar doar dacă ne închipuim cum trăiesc aceşti oameni, dar ce durere există în sufletele lor, în inimile reci atât la propriu, cât şi la figurat ale acestora, nimeni nu poate şti.

Lucrurile au luat o întorsătură din ce în ce mai gravă, dar nu suficient de importantă încât să se constituie în una din priorităţile actualei puteri. Ne-ar prinde bine prezenţa lui Nostradamus, care să prevestească cât vor mai îndura oamenii vicisitudinile vremii, dar mai ales ignoranţa actualei puteri.

    Vasile Puşcaş - declaraţie politică privind tendinţele actualei guvernări de a încălca principiile statului de drept;

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privind tendinţele actualei guvernări de a încălca principiile statului de drept

Permiteţi-mi să vorbesc astăzi despre tendinţele actualei guvernări de a încălca principiile statului de drept.

În decembrie 2004, când au fost finalizate negocierile de aderare la Uniunea Europeană, Comisia a subliniat faptul că în România statul de drept funcţionează, că există o economie de piaţă funcţională, că avem bagajul legislativ necesar pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ceea ce se recomandă era aplicarea legislaţiei în vigoare, precum şi asigurarea funcţionării instituţiilor statului.

Una dintre lozincile cu care a venit la putere Alianţa D.A. s-a referit la întărirea autorităţii instituţiilor statului. Cu toate acestea, după preluarea puterii de către actuala coaliţie guvernamentală, România a fost scena unor grave încălcări ale principiilor statului de drept.

În vreme ce oficiali ai Uniunii Europene ne recomandă să consolidăm instituţiile statului, să întărim autoritatea de care au nevoie într-un stat de drept, reprezentanţi ai coaliţiei de guvernare sfidează cele mai elementare reguli ale democraţiei.

Recent, unul dintre copreşedinţii Alianţei D.A. afirma că se vor găsi alte metode şi căi legale de a se schimba preşedinţii Parlamentului. Am avut ocazia să reformăm cu adevărat această instituţie esenţială pentru democraţia unui stat, însă s-a preferat limitarea întregii dezbateri în jurul unor articole din Regulament care se refereau exclusiv la modalitatea de schimbare a preşedinţilor Parlamentului. Decizia dată de Curtea Constituţională în privinţa acestor articole este negată de actuala majoritate parlamentară şi se caută alte mijloace de impunere a lor.

Frecvent apare întrebarea dacă Executivul funcţionează la Palatul Victoria sau la Palatul Cotroceni, suprapunerile şi contorsionările de competenţe asociate celor două palate generând nu numai incoerenţă decizională, ci şi confuzii şi sincope în activitatea celor două instituţii.

În aceste condiţii, permiteţi-mi să mă întreb: cum vom putea consolida insituţiile statului? Dacă tot se neagă deciziile instituţiilor statului de drept, ne putem aştepta să se propună chiar desfiinţarea lor şi aceasta doar pentru că în viziunea actualei puteri instituţii "independente" înseamnă instrumente pentru realizarea intereselor sale de grup.

Preocuparea permanentă a actualului Guvern a fost, timp de 11 luni, schimbarea şefilor de instituţii publice, modificarea regulamentelor interne ale acestora, impunerea prin presiuni a unor decizii care să vină în întâmpinarea propriilor interese.

În faţa unor asemenea manifestări putem spune că ne aflăm în faţa perspectivei unei grave instabilităţi instituţionale. Dacă se mai continuă pe această falsă strategie guvernamentală, s-ar putea ca în primăvara 2006, Raportul de Monitorizare al Comisiei Europene să avertizeze asupra lipsei stabilităţii instituţionale în România. Acest fapt ar însemna punerea în discuţie a capacităţii României de a îndeplini criteriile politice pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În asemenea condiţii, se pune întrebarea ce rol mai au recomandările Comisiei Europene dacă actualul Executiv şi reprezentanţii coaliţiei guvernamentale continuă să le ignore.

Au trecut mai mulţi ani de când România a reuşit să demonstreze că îndeplineşte criteriile politice pentru aderarea la Uniunea Europeană, stabilite la Copenhaga în 1993. Ar fi jenant ca la numai un an până la aderarea efectivă să fim atenţionaţi tocmai în această privinţă. Acest lucru ar însemna să ne întoarcem în urmă cu 6 ani, când România a început negocierile de aderare. Şi pentru ce? Pentru a da curs unor interese mărunte de grup? Pentru a ne juca din nou pe baza algoritmului?

Vreau să le reamintesc celor care acum au responsabilitatea puterii, că istoria este necruţătoare cu cei care sfidează şansele de afirmare a unei naţiuni. În loc să fie sfidate principiile statului de drept, ar trebui să întărim autoritatea instituţiilor statului, să le dăm posibilitatea de a funcţiona în spiritul unei legislaţii armonizate deja cu acquis-ul comunitar, a Constituţiei România şi bunelor practici europene.

    Liviu Bogdan Ciucă - intervenţie cu tema Reforma în sistemul sanitar;

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Reforma în sistemul sanitar"

Dorinţa Ministerului Sănătăţii pentru crearea unui cadru necesar dezvoltării sistemului sanitar şi scoaterea acestuia din prăpastia în care a căzut printr-un management mai performant la nivelul spitalelor, este lăudabilă.

Sistemul sanitar românesc are nevoie de un pachet legislativ bine pus la punct şi gândit, care să creeze cadrul necesar eficientizării actului medical.

Dorim crearea de posturi de manageri în spitale, care nu vor fi medici, ci se vor ocupa cu sporirea şi eficientizarea managementului spitalicesc şi crearea de posturi de directori medicali cu prerogative crescute în ceea ce priveşte achiziţionarea de produse ce vizează actul medical.

Dorinţa Ministerului Sănătăţii de a crea un pachet legislativ necesar sistemului sanitar este foarte bună şi vine exact când acesta are cea mai mare nevoie de el.

Noi, reprezentanţii Partidului Conservator, am venit cu amendamente la proiectul iniţiat de Ministerul Sănătăţii şi am solicitat să se aibă în vedere propunerile noastre pentru o mai bună aplicabilitate a acestor legi.

Am solicitat ca firmele care deţin peste patru farmacii, fie în oraşe, fie în judeţe, să li se dea autorizaţie numai dacă dezvoltă puncte farmaceutice în mediul rural.

Această solicitare a noastră vine în ajutorul oamenilor. Nu este o propunere în detrimentul nici unei legi, fiind vorba de viaţa oamenilor de la ţară, care au fost uitaţi şi lăsaţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a-şi cumpăra medicamentele necesare.

A doua solicitare este aceea ca plata farmaciştilor să se facă pe servicii şi nu pe preţul medicamentelor. Farmaciştii sunt prestatori de servicii, nu buticari.

A treia solicitare are în vedere acordarea de facilităţi întreprinzătorului român în domeniul farmaceutic, care trebuie să facă faţă pe piaţă, cumpărând medicamente de la marii producători sau importatori.

Trebuie să stimulăm investitorul român în domeniul farmaceutic şi să-l ajutăm să reziste pe piaţă în faţa marilor investitori străini în domeniu.

Am convingerea că amendamentele propuse de noi la pachetul de legi privind sănătatea vor fi adoptate, ele fiind de un real folos sistemului de sănătate naţional.

    Mihăiţă Calimente - referire la semnarea Tratatului de acces al forţelor americane pe teritoriul României;

Domnul Mihăiţă Calimente:

Stimaţi colegi,

Săptămâna care a trecut a marcat un eveniment deosebit pentru România. Este vorba despre semnarea, la Bucureşti, a Tratatului de acces al forţelor americane pe teritoriul României. Din acest moment, crearea bazelor americane în ţara noastră este o realitate.

Iată astfel că visul de câteva generaţii al românilor a devenit realitate: "Au venit americanii". Este declaraţia ministrului de externe al României, Răzvan Ungureanu, care a venit să completeze un crez al multor români în ultimii 60 de ani.

România anilor '50 era un spaţiu în care se aştepta izbăvirea de ciuma comunistă şi toată speranţa românilor se îndrepta către SUA. Cu acest crez au luptat şi au murit, în munţi sau în închisori, zeci de mii de români.

Dincolo de aspectul emoţional, trebuie să avem în vedere aspectul militar şi mai ales cel politic al evenimentului evocat.

Din punct de vedere militar, prin semnarea acestui tratat, România îşi consolidează în mod temeinic poziţia în cadrul NATO şi bineînţeles acordă noi valenţe parteneriatului strategic cu Statele Unite.

Totuşi, elementul central al acestui eveniment este cel politic. După mai bine de 60 de ani, România se află de partea cealaltă a istoriei, alături de Statele Unite şi de lumea occidentală, acolo unde a fost întotdeauna locul ţării noastre.

Importanţa strategică a amplasării bazelor americane în România a fost subliniată şi de recenta poziţie a conducerii Rusiei, care practic recunoştea, în acest fel, apariţia unui pilon de securitate NATO extrem de important, în imediata sa apropiere.

În acest moment, este important să trecem peste momentul festivist-emoţional şi întreaga clasă politică românească să-şi conjuge eforturile în sensul cultivării acestei relaţii deosebite pe care România o are în acest moment cu Statele Unite ale Americii.

Vă mulţumesc.

    Gabriel Sandu - apel pentru aplicarea unei strategii naţionale împotriva infracţionalităţii din şcoli;

Domnul Gabriel Sandu:

Evenimentele nefericite şi violenţele din ultimul timp care au avut loc în câteva dintre şcolile româneşti riscă să blocheze activitatea acestor instituţii, a profesorilor, punând, totodată, sub semnul întrebării calitatea actului educaţional din România.

Aceste fapte grave nu sunt întâmplătoare şi sunt, din păcate, consecinţele stării nu tocmai "roze" în care se află învăţământul românesc. După 1990, şcoala românească şi întregul său ansamblu de factori au suferit modificări majore.

Cert este că, aproape an de an, dascălii au fost nevoiţi să aplice şi să instruiască elevii în funcţie de modificările propuse de miniştrii de la Bucureşti şi de strategiile guvernamentale. Mult promisa şi trâmbiţata reformă a sistemului educaţional românesc a început întotdeauna bine şi terminat de fiecare dată cam prost. Ajustările sale permanente nu au dat de cele mai multe ori rezultate, astfel încât la fiecare patru ani învăţământul românesc a fost la răscruce.

Totuşi, în ciuda dificultăţilor, şcoala românească a produs la fiecare generaţie tineri de calitate, ale căror performanţe au fost recompensate la marile competiţii educaţionale internaţionale şi, mai ales, s-au măsurat în rezultatele companiilor străine şi universităţile din toată lumea, acolo unde aceşti tineri şi-au găsit locuri de muncă bine plătite.

Această creştere a fenomenului infracţionalităţii în şcolile noastre ar trebui să îngrijoreze factorii de decizie de la nivel local şi naţional. Violenţele din şcoli riscă să decredibilizeze una dintre instituţiile importante şi de prestigiu ale societăţii româneşti şi să producă tulburări fizice şi psihice la nivelul beneficiarilor actului educaţional, copiii noştri.

În acest context, măsura Guvernului de a aloca diferenţa de bani până la 5% pentru bugetul educaţiei pe anul 2006 pentru proiecte care să vizeze reforma structurală şi dotarea şcolilor româneşti a fost una corectă. Pentru că, alături de salarii pentru profesori, învăţământul românesc are nevoie şi de fonduri care să susţină modernizarea şcolilor şi a programelor la standarde europene, asigurînd totodată un climat educaţional sigur pentru elevi.

Totuşi, aşa cum am văzut zilele trecute, aceste eforturi nu sunt suficiente. Este motivul pentru care cer Ministerului Administraţiei şi Internelor ca, împreună cu Ministerul Educaţiei şi ceilalţi factori de decizie, să elaboreze şi să aplice o strategie naţională, astfel încăt lupta împotriva infracţionalităţii din şcoli să devină o prioritate şi să producă rezultate în cel mai scurt timp.

    Ionesie Ghiorghioni - declaraţie politică: Anul 2006 - an crucial pentru dezvoltarea agriculturii;

Domnul Ionesie Ghiorghioni:

Declaraţie politică: "Anul 2006 - an crucial pentru dezvoltarea agriculturii"

Pe baza fondurilor mari puse la dispoziţia României, anul 2006 va fi un an crucial pentru fiecare agricultor şi, implicit, pentru întreaga populaţie. Regulamentele Ministerului Agricuturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale vor asigura o bază concretă de sprijinire a agricultorilor. Implementarea programului Sapard prin Programul Fermierul în judeţul Carş-Severin a reprezentat şi reprezintă o misiune de mare răspundere faţă de alegătorii din mediul rural. Pentru aceasta, cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean, domnul dr. ing. Sorin Frunzăverde şi a conducerii Alianţei D.A. din judeţ, am realizat implicarea factorilor responsabili în implementarea măsurilor programelor Sapard şi Fermierul, prin acţiuni cum au fost:

  • Începând cu luna septembrie 2005 şi până în prezent, împreună cu Direcţia pentru Agicultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin şi Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă a Biroului Regional Sapard - V Vest au fost organizate întâlniri cu agricultorii din 18 localităţi; pe timpul întâlnirilor au fost evaluate condiţiile existente pentru realizarea unei agriculturi care să depăşească stadiul de supravieţuire;
  • Dialogurile purtate în mass-media locală, la cursurile de calificare în meserii agricole unde au fost pregătiţi peste 1555 de agricultori;
  • Până în prezent, au fost consiliate şi îndrumate peste 9000 de persoane care au solicitat informaţii şi sprijin pentru înfiinţarea unor elemente de infrastructură în agricultura judeţului.

Putem afirma cu toată răspunderea că activităţile care au avut loc pentru popularizarea programului Sapard şi a programului Fermierul au generat un interes mare în judeţul Caraş-Severin.

Angajamentul meu luat împreună cu factorii care au responasbilităţi în domeniu, este acela ca în anul 2006 să înfiinţăm în toate cele 68 de commune ale judeţului cel puţin câte o micro-fermă cu instalaţii ecologice cu unul din profilurile: creşterea bovinelor, a vacilor cu lapte, a porcilor şi a păsărilor, astfel încât micile ferme să se transforme în ferme agricole comerciale.

    Mircea Ciopraga - declaraţie politică cu titlul Fenomenul migraţiei în regiunea Mării Negre;

Domnul Mircea Ciopraga:

Declaraţie politică: "Fenomenul migraţiei în regiunea Mării Negre"

Stimaţi colegi,

Voi aborda în declaraţia de astăzi problema migraţiei în regiunea Mării Negre, şi implicit în România, fenomen devenit una din provocările majore ale politicii actuale regionale dar şi mondiale.

Dată fiind amploarea acestui fenomen şi implicaţiile lui deosebite, organizaţia Adunării Parlamentara a Cooperării Economice la Marea Neagră s-a preocupat în mod constant de impactul tranziţiei din ţările membre asupra bunăstării cetăţenilor şi a încercat să găsească soluţii pentru problemele sărăciei cu care se confruntă aceste noi democraţii.

Fenomenul migraţiei - temporare şi permanente - în Regiunea Mării Negre s-a extins odată cu schimbările din Europa de est şi occidentală. Motivaţiile migranţilor au variat de la căutarea unor oportunităţi mai bune pentru a-şi îmbunătăţi standardul de viaţă, la reacţii, la situaţii extreme cum sunt războiul, persecuţiile, violenţa, sărăcia. Situaţiile extreme au favorizat cristalizarea criminalităţii organizate în reţele, practicând traficul de persoane ale căror drepturi fundamentale sunt violate. Aceste reţele criminale s-au extins datorită faptului ca statele au dus o luptă izolată împotriva problemelor de migraţie. În acelaşi timp, capacitatea de aplicare a legislaţiei de combatere a traficului de persoane este încă redusă, în pofida restricţionării severe a posibilităţilor oficiale de a migra.

Faptul a impus depăşirea nivelului naţional ca palier unic de abordare şi soluţionare a problemelor migraţiei ilegale, precum şi identificare unei acţiuni comune pe plan regional. Amintesc, în acest sens, elaborarea de către Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră a unor importante rapoarte şi recomandări. Iată câteva exemple: Drepturile şi protecţia socială a refugiaţilor şi resortisanţilor în Regiunea Mării Negre (1997); Cadrul juridic pentru combaterea traficului de persoane (1999); Cadrul juridic pentru cooperarea între autorităţile executorii, vamale şi de imigrare (2000); Cadrul juridic pentru protecţia muncitorilor migranţi în ţările riverane la Marea Neagră şi relaţiile dintre comunităţile de imigranţi şi ţara gazdă (2001).

Procesele consultative regionale sunt extrem de importante pentru întărirea cooperării internaţionale, prin promovarea schimbului de informaţie. În acest sens, amintesc iniţiativa Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră, prin Secretariatul său (PERMIS), de semnare a unui Memorandum de înţelegere cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), care să contribuie, printre altele, la instituirea sau întărirea dialogului regional şi a mecanismelor de cooperare tehnică între statele membre ale organizatiei şi alte ţări care influenţează tipurile de migraţie din regiunea Marii Negre, prin schimbul de informaţii şi documente şi prin desfăşurarea de acţiuni comune.

Acest mod de abordare este cu atât mai important, având în vedere extinderea Uniunii Europene, proces care implică România, Bulgaria, Turcia, dar şi alte ţări din regiune care au ca obiectiv aderarea în viitor la Uniunea Europeană, sau care îşi structurează politicile faţă de noua vecinătate cu Uniunea Europeană, a cărei graniţă va cuprinde o parte considerabilă a coastei Mării Negre. In acest sens este esenţial ca Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, Adunarea Parlamentară şi celelalte organe conexe să îşi concentreze acţiunile în direcţia instituţionalizării şi dezvoltării relaţiilor cu Uniunea Europeană şi Parlamentul European.

Având în vedere cele spuse mai sus, este evident ca posibilităţile României de a combate migraţia ilegală depind în mod considerabil de colaborarea cu statele învecinate şi cu Uniunea Europeană. Dovada unui management eficient al fenomenului migraţiei muncii care să reducă migraţia ilegala şi să stopeze pătrunderea infractorilor în statele Uniunii Europene, este crucială pentru schimbarea imaginii extrene a ţării şi pentru îmbunătăţirea condiţiei cetăţenilor români aflaţi la lucru în străinătate în condiţii legale.

Interesul pentru susţinerea muncitorilor romani care activează în străinătate trebuie să aibă în vedere mai ales aportul acestora la dezvoltarea generală a ţării. Banii trimişi până acum în ţară de cele aproape 2 milioane de persoane care lucrează în Occident au influenţat puternic economia naţională, reprezentând o sursă esenţială de reducere a sărăciei. Pentru sfârşitul acestui an este estimat ca valuta transferată legal către România de muncitorii din străinătate ar putea atinge suma de 3,75 miliarde euro, în timp ce investiţiile străine directe depăşesc 4 miliarde de euro. La aceste sume trimise prin sistemul bancar, se adaugă, aproape dublu, şi cele aduse în buzunare, pe căi ocolite.

Cu toată această evoluţie pozitivă, majoritatea romanilor încă se considera săraci, 73% din populaţie fiind nemulţumită de banii pe care îi câştigă, aşa cum indică Barometrul de Opinie Publica realizat recent de Fundaţia pentru o Societate Deschisă. 38% dintre români afirmă că veniturile actuale nu le ajung nici pentru strictul necesar, 36% trebuie să se mulţumească doar cu cele absolut necesare, doar 16% spun ca veniturile familiei le permit un trai decent, şi numai 1% declară ca au un nivel de venituri care le permite să aibă tot ce le trebuie.

Situaţia este explicabilă din moment ce, la nivelul salarizării, majoritatea populaţiei din România continua sa aibă venitul minim cel mai scăzut din Europa, de 72 euro, mai mic pana si decât cel al Bulgariei, de 77 euro, in timp ce in Ungaria sau Polonia salariul minim este de trei ori mai mare.

În aceste condiţii este clar că, pentru români, munca în străinătate rămâne încă, pentru mult timp, o perspectivă de bază în căutarea de oportunităţi economice, mai ales în contextul aşteptatei aderări la Uniunea Europeană. Vestea proastă este ca României i s-a solicitat o perioada de tranziţie de doi, până la şapte ani, pe parcursul căreia drepturile de liberă circulaţie a lucrătorilor ar putea fi restricţionate în unele state membre, în cazul unor perturbări serioase pe piaţa muncii în primii ani de la aderare.

Aşadar, României îi revine să negocieze extrem de serios cu fiecare stat în parte accesul pe piaţa muncii, negocierile nefiind încă finalizate. România trebuie să menţină şi să consolideze relaţiile deja existente cu ţările cu care colaborează în domeniul schimbului forţei de muncă, încât să sporească numărul contractelor în statele partenere şi să identifice un număr cât mai mare de potenţiali ofertanţi de locuri de muncă în străinătate.

Celor interesaţi de munca în străinătate trebuie să li se asigure accesul cât mai larg la o slujbă legală şi la sistemul de securitate al ţării de destinaţie, respectiv contribuţia la fondul de pensii, ajutorul de şomaj şi asigurarea medicală, drepturi de care beneficiază, din păcate, doar o parte infimă a muncitorilor români care lucrează acum în Occident.

    Gheorghe Gabor - declaraţie politică cu tema Ce pot să fac pentru Ţara Făgăraşului şi pentru zona Rupea;

Domnul Gheorghe Gabor:

Declaraţie politică

"Ce pot să fac pentru Ţara Făgăraşului şi pentru zona Rupea"

Am invitat, la sfârşitul săptămânii trecute, specialişti din cadrul Agenţiei SAPARD şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Agricolă Braşov, la Academia Sâmbăta de Sus, de pe lângă Mănăstirea Brâncoveanu, judeţul Braşov, nu pentru o manifestare, aşa cum se obişnuia în trecut, ci pentru a pregăti populaţia din zona Ţării Făgăraşului pentru accesarea fondurilor SAPARD şi a Programului Fermierul în vederea unei integrări de succes la 01.01.2007 în Uniunea Europeană.

După acţiuni parlamentare de prelucrare a legilor proprietăţii cu toţi primarii din Ţara Făgăraşului, indiferent de culoarea politică a acestora, a urmat mediatizarea acestor două programe ale Ministerului Agriculturii şi îmi propun ca următoarea întâlnire să mediatizeze, prin intermediul reprezentanţilor băncilor acreditate de MAPDR, accesarea creditelor pentru Programul Sapard şi pentru Programul Fermierul.

Judeţul Braşov are 58 de proiecte contractate, din cele peste 100 depuse pe domeniul pensiunilor-agroturism.

Programul Fermierul a fost prezentat de Direcţia Agricolă a judeţului Braşov, cel mai important lucru fiind finanţarea acestuia cu suma de 7 mii miliarde lei. S-a stabilit deja un calendar destul de strâns pentru acest program, respectiv în perioada 31 ianuarie-15 februarie trebuie realizat proiectul şi obţinută scrisoarea de confort, în perioada 1-15 martie demararea proiectului, întrucât data de 15 septembrie 2006 este ultimul termen pentru depunerea Proiectelor Sapard. OJCA va acorda asistenţă gratuită pentru proiectele în valoare de până la 10.000 euro, va analiza rentabilitatea investiţiei şi va elibera o scrisoare de confort, pentru ca apoi documentaţia să poată fi depusă la BRIBPS Alba Iulia.

De succesul Programului SAPARD depinde cuantumul accesării următoarelor fonduri pe care le vom primi după aderare.

Nu ne ascundem că avem probleme, că ţăranului simplu îi este greu să acceseze aceste fonduri, că cei 50% pe care trebuie să-i depună pentru a putea obţine fondul sunt sume importante pe care solicitantul obişnuit nu le are. Mă consider şi eu un aliat al ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur, în demersul său de a dezvolta zona montană.

Sfatul meu către locuitorii din mediul rural este să cumpere sau să arendeze terenuri de la 20 la 50 ha pentru a forma exploataţii agricole eficiente, să se înscrie în Registrul fermelor şi să completeze formularele necesare pentru a putea obţine cota individuală de lapte.

Esenţială pentru Ţara Făgăraşului va fi accesarea fondurilor pe agroturism, meşteşuguri, modernizări de ferme, şi în curând pe măsura 3.5 silvicultură. În zona noastră, o altă oportunitate pentru Sapard sunt proiectele pe acvacultură. Cu privire la măsura "Cercurile de mecanizare" - unde nu există proiecte depuse - au fost date exemple din Austria, unde iniţial s-au dezvoltat în parteneriat cu consiliile locale.

Un rol important îl vor avea, de asemenea, şi Asociaţiile de crescători de vaci, capre şi oi pentru o prelucrare mai bună a laptelui, pentru implementarea sistemului cotei de lapte în România.

Timpul curge foarte repede, a trecut un an de mandat, am fost alături de alegătorii mei din Ţara Făgăraşului şi îi voi sprijini în continuare cu toate puterile mele.

    Ioan Hoban - declaraţie politică: «Proiectul Luna Şes-Borşa poate fi alternativă la minerit. Lucrări întârziate şi lipsă de fonduri»;

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţie politică: "Proiectul "Luna Şes - Borşa" poate să fie alternativă la minerit. Lucrări întîrziate şi lipsă de fonduri"

Proiectul "Luna Şes - Borşa", a cărui valoare se ridică la 8,6 milioane euro, a fost gîndit ca o alternativă la minerit, aflat în declin într-o zonă monoindustrială. Beneficiind de o natură extraordinară, care va permite dezvoltarea turismului, cu deosebire a celui de iarnă, aici se va construi o pârtie olimpică de schi în lungime de 2,73 kilometri, prevăzută cu două trambuline naturale.

Execuţia lucrărilor a fost câştigată de o firmă grecească care pe lângă faptul că a întârziat lucrările, acum are probleme cu situaţia terenurilor afectate de proiect, multe suprafeţe aflându-se în proprietatea privată a locuitorilor din zonă. Soluţia ar fi despăgubirea deţinătorilor de terenuri, numai că bugetul local al oraşului Borşa nu are fondurile necesare.

S-a solicitat sprijinul Consiliului judeţean şi al Prefecturii Maramureş pentru a găsi modalităţi de scoatere din circuitul agricol a terenului inclus în realizarea proiectului, pentru a se putea lucra.

Din păcate, în zona adiacentă viitoarei pârtii olimpice, s-au construit numeroase case care împiedică şi ele realizarea lucrării. Mai nou, reprezentanţii firmei greceşti solicită obţinerea unei finanţări suplimentare, de aproximativ un milion de euro, pentru realizarea unei staţii intermediare pentru începători. Consiliul judeţean Maramureş, Prefectura, autorităţile locale caută soluţii pentru a urgenta lucrările şi a obţine finanţări suplimentare, cu atât mai mult cu cît termenul de terminare a lucrării este luna iulie 2006. Iarna a venit, iar lucrările, şi aşa rămase în urmă, nu vor avea ritmul stabilit, deşi firma grecească a promis că va lucra şi pe timpul iernii. Dacă nu se va obţine o prelungire a termenului de realizare a lucrării, vor fi probleme cu finanţarea proiectului "Luna şes".

În zona Borşa există şi probleme vizavi de retrocedarea pădurilor, suprafeţele solicitate fiind mult mai mari decât cele existente.

    Adrian Emanuil Semcu - declaraţie politică cu titlul Pentru un management silvic superior;

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

"Pentru un management silvic superior"

RNP Romsilva va împăduri, până pe 15 decembrie, cele 5.079 ha rămase, din totalul de 20.525 ha. Programul întâmpină însă unele dificultăţi, datorită legilor retrocedării, în urma cărora au fost revendicate 600 ha numai în judeţul Braşov, Sibiu, Tg. Mureş şi Drobeta Turnu Severin, dar mai ales datorită inundaţiilor.

Problema retrocedărilor este extrem de delicată, pentru că Romsilva va fi privată de 1.680.000 ha şi va putea administra doar 2,8 - 3 milioane ha de păduri. Acest lucru nu înseamnă că anumite direcţii silvice vor fi desfiinţate, ci că acestea vor fi menţinute atât timp cât vor fi capabile să-şi reorienteze activitatea către exploatarea şi prelucrarea lemnului, obţinerea de obiecte pentru vânătoare sau asigurarea pazei şi protecţiei pădurilor private.

Cu toate acestea, pentru realizarea programului pe suprafaţa prevăzută, Romsilva a dispus alocarea a încă 900 ha. Numărul de puieţi obţinuţi este de 90 de milioane, din care numai 20 de milioane vor fi utilizaţi anul acesta, iar restul vor fi folosiţi în cadrul programului de împădurire şi pentru realizarea perdelelor forestiere de protecţie, de anul viitor.

Directorul Romsilva, domnul Dima, a anunţat că, mai mult, în 2006 va fi întreprins un program complex de plantări chiar şi în afara fondului forestier: 6000 ha vor fi împădurite de la comunităţi locale, iar 4000 - 4500 ha vor fi peredelele forestiere.

Un alt punct, prevăzut în cadrul acordurilor europene, îl reprezintă certificarea prin care va fi recunoscută gospodărirea durabilă a pădurilor aflate în administarea regiei. Certificarea este foarte importantă în procesul de valorificare a lemnului. Până în prezent, au fost certificate un milion ha, conform standardelor Consiliului pentru Gospodărirea Pădurilor.

Trebuie însă să avem în vedere ca termenele stabilite pentru încheierea împăduririlor să nu fie depăşite, iar procesul să fie unul de calitate. În acest context, certificarea va fi văzută ca un proces complementar, care va conferi credibilitate pieţei silvice din România.

Vă mulţumesc.

    Nini Săpunaru - creionarea portretului baronului de Vrancea;

Domnul Nini Săpunaru:

Declaraţie politică

Zilele trecute, cel pe care opinia publică românească îl cunoaşte sub denumirea de "baronul de Vrancea" Marian Oprişan - Preşedintele PSD Vrancea, şi-a dat din nou în petec şi ne-a arătat modul în care priveşte fruntaşul PSD libertatea presei în România.

Astfel, considerând că a fost tulburat în "climatul moral sănătos" în contextul dezvăluirilor publicate de-a lungul timpului în diferite organe de presă, el a pornit la atac împotriva unor ziare şi a chemat în judecată conducerea unuia dintre ziarele locale. Această ultimă ispravă a lui Oprişan survine într-un moment deosebit pentru el. După ce timp de mai mulţi ani, s-a comportat ca un adevărat stăpân pe moşie, considerând judeţul Vrancea o feudă proprie, acum a sosit momentul achitării notei de plată. Organele abilitate ale statului, descătuşate de influenţa pesedistă, au început să verifice amănunţit afacerile lui Oprişan.

Probabil supărat de faptul că nu a reuşit să desfiinţeze presa liberă cu ajutorul instituţiilor statului pe care le controla prin metode brutale, a trecut la utilizarea altor metode, prin care încearcă să deturneze atenţia opiniei publice de la problemele cu justiţia pe care le are. De asemenea, baronul PSD indică şi o anumită stare de impacientare în legătură cu subiectul dosarelor pe rol care se referă la persoana sa, în condiţiile în care la ultima videoconferinţă cu prefecţii, a simţit nevoia să nege în faţa primului ministru Călin Popescu Tăriceanu implicarea sa în deturnarea fondurilor destinate reconstrucţiei judeţului Vrancea, după inundaţiile din această vară.

Acuzaţia pe care Oprişan o aduce presei, aceea de a-i fi stricat imaginea şi de a-i fi cauzat "zbucium sufletesc", pe lângă faptul că este nereală, este şi imorală. Oare domnul preşedinte al PSD Vrancea nu consideră că a cauzat un "stres" infinit mai mare vrâncenilor, din banii cărora s-a înfruptat ani de zile? Sau oamenilor de afaceri pe care îi obliga să sponsorizeze diferite evenimente de partid ? Cu siguranţă, nu aşteptăm ca Marian Oprişan să ne răspundă la aceste întrebări, dar aşteptăm, totuşi, puţină decenţă.

Vă mulţumesc!

    Ion Luchian - despre noua poziţie a României ca partener strategic al SUA;

Domnul Ion Luchian:

Declaraţie politică

Săptămâna trecută am fost martorii unui eveniment deosebit de important pentru România, cu implicaţii pozitive atât în ceea ce priveşte securitatea naţională, cât şi dezvoltarea economică.

Mă refer aici la semnarea, de către părţile română şi americană, a Acordului de acces privind amplasarea facilităţilor militare americane pe teritoriul ţării noastre.

Prezenţa pe teritoriul românesc a unor baze militare americane este menită să ofere statului român un plus de securitate şi stabilitate şi, totodată, o prezenţă mai importantă pe scena internaţională.

Ca membră a NATO şi, acum, ca partener strategic al SUA, România devine în şi mai mare măsură o piesă de bază în dispozitivul sud-estic al Alianţei nord atlantice şi în zona bazinului Mării Negre, ceea ce îi va da posibilitatea de a interveni constructiv în rezolvarea unor conflicte regionale, cum ar fi, de exemplu, conflictul din Transnistria.

Or, implicarea noastră în acţiuni comune ale forţelor SUA cu NATO în diverse zone de conflict reprezintă, pe de-o parte, cea mai bună modalitate de profesionalizare a forţelor noastre armate, mai ales în contextul reformei armatei iniţiate de actualul guvern, în urma căreia începând din 2007 vom avea o armată formată numai din profesionişti, iar pe de altă parte nu face decât să ne poziţioneze şi mai bine în cadrul Alianţei.

De asemenea, amplasarea acestor baze în România reprezintă recunoaşterea, de către aliaţii noştri, a eforturilor pe care le-am depus deja alături de aceştia în diferite zone de conflict, cum ar fi Afganistan şi Irak.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că, deşi facilităţile care vor fi instalate în România nu mai sunt supradimensionate, de tipul celor din Germania, ci baze mici, flexibile, totuşi, prin prezenţa lor, sunt de natură să ofere garanţii suplimentare investitorilor străini şi, în primul rând, celor americani, a căror prezenţă în momentul de faţă în România nu este atât de importantă pe cât am vrea noi să fie.

În privinţa eventualelor ameninţări teroriste care ne-ar putea viza de acum înainte, posibilitatea întâmplării acestora nu trebuie să ne facă să ne schimbăm opţiunile peste noapte, pentru că, atunci când am decis să ne alăturăm ţărilor democratice devenind membru NATO, ne-am asumat responsabilitatea faptului că duşmanii aliaţilor noştri sunt şi duşmanii noştri, şi avem obligaţia să fim alături de aceştia.

    Ionel Palăr - declaraţie cu titlul Cota unică - o primă victorie;

Domnul Ionel Palăr:

Declaraţie politică

Cota unică - o primă victorie

La un an de la alegerile din 2004, este momentul să ne uităm în urmă şi să facem un bilanţ realist a ceea ce am reuşit să facem până acum.

Drept urmare, consider că cea mai importantă realizare a actualei Puteri este introducerea cotei unice de impozitare. Deşi subiectul a stârnit numeroase controverse, antrenând în dezbatere, aşa cum era firesc, atât opinii pro cât şi contra, din partea specialiştilor români dar şi internaţionali, iată că rezultatele vorbesc de la sine.

Cota unică de impozitare a dus la o creştere cu 18% a veniturilor bugetare în primele trei trimestre ale anului. Putem spune că această măsură, izvorâtă dintr-o politică fiscală coerentă pe care acest Guvern a impus-o, a venit în cel mai bun moment posibil. Nu trebuie să uităm că anul 2005 a fost unul dintre cei mai dificili ani ai perioadei post-decembriste, România confruntându-se cu valurile succesive de inundaţii devastatoare, gripa aviară şi, nu în ultimul rând, criza socială generată de grevele multiplelor sectoare de activitate, care au antrenat dislocări şi, ulterior, alocări de fonduri bugetare în acele direcţii. Astfel încât, veniturile colectate graţie cotei unice de impozitare au reuşit să asigure acea bază bugetară pentru situaţiile imprevizibile care au apărut.

România a făcut un pas uriaş prin adoptarea cotei unice, care încă rămâne un deziderat al multor ţări din Uniunea Europeană.

Desigur, mai sunt foarte mulţi paşi de făcut în nenumărate alte domenii, cu efecte mai greu vizibile decât cele ale cotei unice, însă victoriile obţinute până acum ne fac să credem că programele iniţiate vin tocmai în interesul public, noţiune interpretată greşit în multiple rânduri anterioare.

Vă mulţumesc.

    Petru Călian - declaraţie intitulată Parlamentul României, anexă a Guvernului Tăriceanu;

Domnul Petru Călian:

Parlamentul României, anexă a guvernului Tăriceanu.

Conform art. 61 alin. (1) din Constituţie, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării ...". Tot în Constituţie, la art. 111 alin. (1) este prevăzut faptul că guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice se află sub controlul Parlamentului. Sunt doar două dintre prevederile constituţionale care nu se respectă de către actuala guvernare.

Chiar dacă parlamentarii opoziţiei iniţiază nenumărate proiecte de lege, promovarea lor se loveşte de zidul Guvernului, care de fiecare dată are ultimul cuvânt de spus şi dispune, totodată, parlamentarilor puterii respingerea lor.

La nivelul comisiilor, se refuză, în mod constant, discutarea şi votarea proiectelor de legi, în situaţia în care ele nu au punct de vedere al Guvernului, deşi acesta este doar consultativ.

Întârzierile datorate celor prezentate duc, de multe ori, la amânarea întocmirii rapoartelor şi, implicit, la aprobarea tacită a multor proiecte de legi, în cazul în care se află la prima Cameră sesizată.

Datorită acestor aspecte, Parlamentul României nu se bucură de prestigiul cuvenit, deoarece el se transformă încet, dar sigur, într-o anexă a Guvernului Tăriceanu.

Trag un semnal de alarmă, solicitând Guvernului să fie mai preocupat de gestionarea ţării şi să acorde Parlamentului mai mult respect, deoarece Constituţia consfinţeşte cu claritate drepturile şi obligaţiile instituţiilor fundamentale ale statului.

    Emil Strungă - intervenţie salutând O schimbare necesară la CNSAS;

Domnul Emil Strungă:

O schimbare necesară la C.N.S.A.S.

Înfiinţată pentru a fi un instrument de aflare a adevărului şi deconspirare a fostei securităţi ca poliţie politică, C.N.S.A.S. s-a dovedit a fi, încă de la început, opozabilă scopului pentru care a fost creată.

De-a lungul timpului, membri ai Colegiului C.N.S.A.S. şi oameni politici au comentat complicitatea vădită cu S.R.I. a d-lui Gheorghe Onişoru şi a acoliţilor acestuia in deturnarea scopurilor pentru care a fost înfiinţată această structură.

Mai mult decât atât, echipa domnului Onişoru blochează cu ardoare demnă de o cauză mai bună, orice posibilitate de aflare a adevărului; dacă ar fi să analizăm activitatea Colegiului ajungem la paradoxul că securitatea nu a existat; din păcate, domnul Onişoru a fost nominalizat la propunerea P.N.L. şi singurul lucru care a mai rămas liberalilor a fost retragerea sprijinului politic.

Momentul schimbării Colegiului C.N.S.A.S. se apropie şi domnul Onişoru, care pe timpul mandatului său ne-a dovedit că nu reprezintă decât interesele serviciilor secrete şi nu pe cele ale opiniei publice, va trebui să plece.

Parlamentarii P.N.L. în colaborare cu membrii marcanţi ai societăţii civile şi cu organizaţii guvernamentale reprezentative pentru spaţiul public romanesc, precum şi cu aportul Colegiului C.N.S.A.S. au elaborat şi depus proiectul legii de modificare şi completare a Legii nr. 187/ 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca politie politica.

Această propunere legislativă are în vedere trei principii:

  • Dreptul fiecărui cetăţean de a-şi vedea propriul dosar;
  • Dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a cere verificarea celor care conduc destinele ţării, din perspectiva colaborării cu fosta Securitate;
  • Dreptul statului de a proteja anumite persoane care au legături reale cu siguranţa naţională.

Acest ultim principiu, care produce o aparenta notă de netransparenţă, este necesar pentru că statul trebuie să protejeze acele persoane care activează pentru menţinerea şi apărarea siguranţei naţionale.

Având în vedere cele enunţate anterior, Partidul Naţional Liberal a hotărât:

  1. Asumarea de către PNL a obligaţiilor morale faţă de societatea românească prin susţinerea fără echivoc a proiectului de lege menţionat mai sus;
  2. Susţinerea acestui proiect de lege prin angajarea răspunderii de către Guvern, in fata Parlamentului, solicitare ce a apărut în urma consultărilor cu societatea civilă;
  3. Mandatarea liderilor liberali în sensul negocierii acestei proceduri în forurile de conducere ale Aliantei DA PNL-PD şi ale Coaliţiei de guvernare.

Am credinţa că acest proiect de lege, care exprimă voinţa politică de a deconspira total Securitatea şi securiştii, va fi adoptat cu mare majoritate în Parlamentul României.

    Emilian Valentin Frâncu - declaraţie cu tema Guvernul îşi respectă promisiunile;

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Guvernul îşi respectă promisiunile.

În ultimul timp, lideri locali, dar mai ales reprezentanţi de frunte ai PSD, au început o campanie furibundă de minimizare a realizărilor guvernării Tăriceanu şi chiar de dezinformare a opiniei publice.

Una din temele favorite abordate este sistemul de pensii din România şi, în mod fariseic, după ce ani de zile nu au făcut mai nimic pentru creşterea nivelului de trai al celor de vârsta a treia, acum îi compătimeşte.

Ce este mai grav este faptul că se foloseşte ideea mincinoasă precum că recalcularea pensiilor ar fi "o mare minciună propagandistică a Alianţei Dreptate şi Adevăr" - citat din declaraţia politică a unui deputat vâlcean ales sub sigla celor trei trandafiri - bieţii pensionari "fiind păcăliţi că li se vor mări pensiile", iar în realitate, creşterea acestora ar fi nesemnificativă.

PSD a promis şi el în campania electorală că va recalcula pensiile, dar în doi ani. Atunci considera că măsura este benefică pentru pensionari. Acum acuză guvernul că "aruncă praf în ochi pensionarilor". Alianţa s-a angajat că va încheia acest proces într-un singur an şi s-a ţinut de promisiune.

Ce nu pricep ei nici acum (după ce au confundat adesea - cel puţin la Vâlcea - în campania electorală din 2004, termenul de recorelare cu cel de recalculare) este faptul că recalcularea nu înseamnă automat mărirea pensiei ci este doar o măsură reparatorie de îndreptare a unei injustiţii pe care guvernanţii au promovat-o constant de-a lungul ultimilor ani.

Era strigător la cer ca cetăţenii din aceeaşi ramură de activitate, cu aceeaşi pregătire şi cu acelaşi număr de ani lucraţi să aibă pensii sensibil diferite, după norocul sau ghinionul de a fi ieşit la pensie în ani diferiţi, suportând maniere diferite de calcul a pensiei.

Guvernul Tăriceanu a îndreptat această injustiţie şi, chiar dacă în medie pensiile nu au crescut decât cu circa 500.000 lei vechi, s-a reuşit să se repare o nedreptate, s-a aşezat sistemul de pensii pe o bază de echitate.

Mai mult, zeci de mii de oameni au fost scoşi din şomaj şi timp de un an au lucrat, spre cinstea lor, cu profesionalism şi dăruire pentru ca să încheie acţiunea la timp.

Abia de acum pensiile vor începe să crească prin mărirea cu circa 10 % a valorii punctului de pensie, prin dublarea pensiilor agricultorilor, prin îndreptarea unor injustiţii care nemulţumesc diverse categorii de salariaţi (militarii, veteranii, persoanele cu handicap, liber profesioniştii).

După ce timp de 15, ani PSD, în mod pervers, a dezvoltat sistemul de dependenţă faţă de stat a cetăţenilor, ajungându-se ca 90% din populaţie să fie formată din asistaţi social, este momentul ca o guvernare liberală să renască spiritul de competiţie, să promoveze valoarea şi competenţa.

Domnilor de la PSD! Sub guvernările social -democrate, românul a pierdut treptat cultul muncii şi al proprietăţii. L-aţi mancurtizat pentru a putea să vă clădiţi averi prin jaf şi cumetrie. Aţi devalizat în anii 1990-1996, banii din sistemul asigurărilor sociale şi i-aţi folosit pentru a cumpăra "bonibon-uri" şi "turcisme".

Aţi permis pe bază clientelară să înflorească o corupţie deşănţată, în cadrul comisiilor ce hotărau gradele de handicap. Aţi dat legi care au favorizat pensionări anticipate, astfel încât acum raportul între cei care muncesc şi cei întreţinuţi este de aproape 1 la 3, caz unic în Europa.

Aţi tolerat pensii de zeci şi chiar sute de milioane pentru securişti, politruci şi favoriţi ai sistemului.

Va trebui ca acest guvern să trudească din greu să refacă spiritul activ al acţiunii şi să elimine mentalitatea de asistat perpetuu. Va trebui să găsească soluţii pentru a elimina decalajele şi nedreptăţile.

Din păcate pentru pensionari, se va putea face mult prea puţin faţă de ce ar merita. Ei şi-au făcut datoria, şi-au plătit contribuţiile, iar acum se zbat - mulţi din ei - în mizerie, fiind, sper, o ultimă generaţie de sacrificiu.

Haideţi să nu ne mai jucăm de-a "politichia" şi să punem umărul ca economia să atingă performanţa care să ne permită asigurarea unor pensii decente pentru părinţii şi bunicii noştri.

    Filip Georgescu - o analiză a strategiei naţionale de dezvoltare a fondului forestier;

Domnul Filip Georgescu:

Nu ştiu dacă toţi semenii noştri s-au convins, măcar acum, după inundaţiile devastatoare din acest an, că pădurea reprezintă un factor de echilibru de neînlocuit în cadrul biosferei, că de existenţa acestui nepreţuit dar al naturii este strict legată dezvoltarea societăţii şi civilizaţiei româneşti. Din păcate, aşa cum am semnalat şi cu alte prilejuri, trebuie să spun şi astăzi că în ţara noastră jaful pădurii întrece prin proporţii măsurile de refacere a ei. Ridic din nou această problemă întrucât, în condiţiile acţiunilor generale, declanşate la scară planetară, după reuniunea de la Rio de Janeiro, din 1992, România a adoptat o strategie naţională pentru dezvoltarea fondului său forestier. În concordanţă cu această strategie de dezvoltare durabilă, credem că pădurile, în general, şi cele de stat în special, trebuie gospodărite de o aşa manieră încât, pe lângă funcţia de producţie să se realizeze integral o serie de alte funcţii, cum sunt, acelea de protecţie, care capătă astăzi o însemnătate tot mai mare. În acest sens, întreb autorităţile de resort, rugându-le să ne spună ce măsuri a promovat Guvernul pentru ca în anii următori, când expiră actuala etapă a programului din silvicultură, să fie atins ţelul general al politicii noastre forestiere, acela de ridicare a calităţii vieţii pe baza gestionării durabile a pădurilor.

Deocamdată, asistăm la tot felul de acţiuni ilegale împotriva fondului forestier. Tăieri clandestine pe care autorităţile le depistează în mică măsură, exploatarea prădalnică a unor perimetre forestiere, obţinute prin licitaţii scandaloase, lipsa de preocupare pentru împădurirea suprafeţelor prevăzute în planurile anuale, pierderi însemnate de pe urma exportului de masă lemnoasă, întrucât preţul lemnului nu este întotdeauna cel de piaţă, stabilit în cadrul raportului dintre cerere şi ofertă. Pe de altă parte, asistăm la un nou val de cereri pentru retrocedarea unor întinse suprafeţe de păduri, venite din partea fostului rege, a urmaşilor unor prinţi şi grofi, a unor instituţii bisericeşti şi a multor cetăţeni. După pretenţiile unora dintre solicitanţi, probabil că dreptul de moştenire va trebui coborât până la Traian şi Decebal.

Ţin însă să precizez că fondul nostru forestier a scăzut la mai puţin de şase milioane hectare. Or, cu o asemenea suprafaţă şi cu procentul redus de împăduriri, România nu mai poate figura în rândul ţărilor cu potenţial forestier. Înainte de soluţionarea unor asemenea cereri, Guvernul trebuie să perfecţioneze managementul specific al schimbărilor intervenite în regimul proprietăţii asupra terenurilor forestiere, având în vedere că mulţi dintre proprietarii privaţi de păduri au trecut imediat la tăieri masive, fie din cauza nevoii de bani, fie pentru a evita furturile. O asemenea atitudine nefastă faţă de pădure nu se mai manifestă, astăzi, nicăieri în lume. Aşa cum arăta marele nostru înaintaş Marin Drăcea, Anglia, care sub imperiul doctrinelor liberaliste, totdeauna funeste economiei silvice, şi-a sacrificat domeniul său forestier, în secolul al 19-lea, purcede acum, de bune decenii, cu mare impetuozitate, la reconstituirea pădurilor sale. În Statele Unite, ţara tuturor risipelor, s-a dezlănţuit, de la începutul veacului trecut cea mai violentă reacţie contra păcatelor forestiere ale trecutului, iar în Franţa şi Germania, ţări care de mai bine de un mileniu ocrotesc vegetaţia forestieră prin legi, s-a format un adevărat cult al pădurii. Până şi Turcia, cu un relief eminamente de stepă, sub imperiul căreia s-au distrus pădurile din sud-estul Europei, în decursul a şase secole, reacţionează astăzi cu stăruinţă împotriva barbariilor din trecut. Se pare însă că pe noi, românii, renaşterea forestieră a lumii ne lasă indiferenţi. În loc să refacem şi să conservăm fondul forestier, noi doborâm la pământ codri întregi, neînţelegând că despădurirea înseamnă sărăcie, nesiguranţă şi lipsă de perspectivă.

În contextul acţiunilor iniţiate de comunitatea internaţională, sub patronajul ONU, însăşi integrarea europeană impune silviculturii noastre, aşa cum a impus şi altor sectoare (economie, finanţe, administraţie, mediu, justiţie) o serie de prevederi pe care trebuie să le atingem. Pe de altă parte, tendinţele schimbărilor care au loc pe plan mondial, în cadrul globalizării şi regionalizării, precum şi măsurile de redresare a mediului ambiant, mai presante ca oricând, vor face din pădure, astăzi, o bogăţie naţională, un bun universal, menit să asigure omenirii nu numai resurse economice, dar mai presus să salveze Planeta de la pieire, în faţa furiei dezlănţuite a naturii. Vrem, nu vrem, pădurea trebuie să devină un mare panteon al omenirii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

    Florin Aurelian Popescu - despre cazuistica utilizării manipulării în campania electorală 2004;

Domnul Florin Aurelian Popescu:

În mai multe rânduri, colegi de partid de-ai mei şi-au început declaraţiile politice cu clasicul proverb, "hoţul strigă, prindeţi hoţul!". Un studiu elaborat de Institutul Ovidiu Şincai, ce aparţine de PSD şi datat 8 decembrie 2005, mă obligă şi pe mine să recurg la acest proverb. Printre altele acest studiu are un capitol întitulat "Manipularea în campaniile electorale din România" unde sunt enumerate o serie de "teme": "Bătălia sondajelor", Teza "partidului-stat", Coaliţia Română pentru un Parlament curat, Retragerea lui Theodor Stolojan, Teza fraudării alegerilor, Campania "mesajelor otrăvite", Tactica "mărturisirii şi pocăinţei", Campania Armaghedoanelor, "Laptop-ul lui Miron Mitrea" şi Campania "telefoanelor otrăvite". Autorul sau autorii studiului încearcă să acrediteze ideea că majoritatea acestor teme privind manipularea ar aparţine Alianţei DA. Din păcate, calculele făcute în strada Atena nr.11, la comanda mai marilor partidului care îşi au fieful în strada Ion Ionescu de la Brad şi la Camera Deputaţilor nu se potriveşte deloc cu realitatea. Chiar dacă, pentru a câştiga la capitolul credibilitate, una dintre teme, cea a "telefoanelor otrăvite" vizează PDSR, adică PSD-ul de astăzi. De altfel, doar această temă are o legătură 100% cu o campanie electorală, concret, cea din 1996. Celelalte teme, au foarte puţine elemente de legătură cu campaniile electorale, unele dintre ele nefiind altceva decât dezvăluiri ale presei privind abuzurile fostei puteri.

Expresia "partidul-stat" nu este una născută în anul electoral 2004, ci datează dacă nu din 2001, din 2002 cu siguranţă şi făcea referire la faptul că PSD controla absolut totul în societatea românescă, "absolutismul" PSD fiind întrecut doar de cel al PCR. Primele "armaghedoane" datează tot din anul 2002. Aceste documente plasate pe internet au făcut o serie de dezvăluiri privind afacerile necurate ale unor politicieni sau privind activitatea unor agenţi ai serviciilor secrete, şi nu toate au avut vreo legătură cu PSD. Nici activitatea Coaliţiei pentru un Parlament curat nu poate fi legată de campania electorală. Este însă regretabil că o acţiune de asanare a clasei politice, promovată de mai multe organizaţii ale societăţii civile este taxată astfel de către analiştii PSD. Nimeni nu este vinovat de faptul că politicienii PSD apar în număr mai mare în documentele CPC zugrăviţi negativ. Fiind partid de guvernământ era normal ca numărul celor care au "păcătuit" să fie mai mare decât cel al politicienilor din Opoziţie. Pentru cine nu ţine minte, o serie de candidaţi ai Alianţei DA au fost excluşi de pe listele electorale după ce numele lor a apărut în documentele CPC. În ceea ce priveşte "Laptop-ul lui Miron Mitrea", toată lumea ştie, şi sunt convins că şi autorii studiului, că este vorba despre o poveste de acum două săptămâni. Nu ţin minte să fi fost vreo campanie electorală în această perioadă a anului. Da, retragerea domnului Stolojan s-a petrecut în perioada de precampanie electorală. Numai că starea de sănătate, stress-ul şi alte probleme de ordin pur personal nu ţin cont că te afli sau nu în campanie electorală. Aş putea spune chiar că prin schimbarea precipitată a unui dintre favoriţii cerţi la Preşedinţie, ar fi trebuit să profite partea adversă. Nu este vina lui Traian Băsescu sau a celor din Alianţa DA că PSD nu a ştiu să gestioneze respectivul moment. Reclamarea de către fosta Opoziţie în frunte cu Traian Băsescu a fraudării alegerilor, nu a însemnat un element de manipulare electorală, ci un protest firesc faţă de o anormală stare de fapt. De asemenea, nu cred că glumiţele din SMS-urile primite de o foarte mică parte a posesorilor de telefoane celulare, a putut conta în dinamica votului în cele două tururi de scrutin.

De aceea sunt indignat de modul în care autorul sau autorii acestui studiu încearcă să justifice un rezultat sub cel scontat al PSD în alegerile parlamentare şi eşecul lui Adrian Năstase în lupta pentru Cotroceni.

Şi mai sunt indignat şi de o concluzie din studiu: "Rezumând cazuistica utilizării manipulărilor în campania electorală din anul 2004 constatăm că alegerile de anul trecut au fost libere, dar nu şi corecte".Referirea la incorectitudinea alegerilor se face nu la adresa organizatorului scrutinelor, adică Guvernul Năstase, ci la fosta Opoziţie. De parcă PNL şi PD ar fi avut în mână pâinea şi cuţitul puterii. De aceea proverbul de care aminteam la început se justifică cu vârf şi îndesat.

PS. În calitate de deputat PNL sunt de acord că alegerile de anul trecut au fost incorecte. Dacă ar fi fost corecte, actualul raport majoritate-opoziţie ar fi fost mult mai mare, iar PSD ar fi stat cuminte şi tăcut în banca lui. Din stânga.

    Gheorghe Dragomir - declaraţie despre dezvoltarea regională;

Domnul Gheorghe Dragomir:

Dezvoltarea regională

Odată cu semnarea acordului româno-american la Bucureşti în data de 06.12.2005 de către secretarul de stat Condoleezza Rice şi ministrul de externe Mihai-Răzvan Ungureanu, cu privire la amplasarea facilităţilor militare americane pe teritoriul ţării noastre, mai exact în judeţul Constanţa, în localitatea Mihail Kogălniceanu, în judeţul Tulcea la Babadag şi în judeţul Braşov la Cincu, putem spune că importanţa ţării noastre din punct de vedere strategic a crescut simţitor pe plan regional sud-est european.

Am să mă opresc asupra primei localităţi care aparţine circumscripţiei mele, comuna Mihail Kogălniceanu, care a avut privilegiul de a găzdui trupe americane în timpul conflictului din Irak şi în care am putut observa o creştere economică semnificativă datorită, în parte, şi prezenţei americane.

În întâlnirile avute cu autorităţile locale dar şi cu numeroşi locuitori ai comunei, am discutat despre posibilităţile nenumătare de dezvoltare pe care instalarea unei baze militare le oferă comunei, dar şi zonei în întregime, atât din punct de vedere economic, dar şi social sau cultural, având în vedere capacităţile judeţului nostru.

Am certitudinea că amplasarea unei baze militare cu caracter permanent în judeţul Constanţa nu poate să aducă decât prosperitate mediului de afaceri autohton dar şi mărirea gradului de încredere şi siguranţă din partea investitorilor străini faţă de judeţul nostru.

    Dan Horaţiu Buzatu - intervenţie cu titlul Să nu uităm un mentor al celor din decembrie 1989- John Lennon;

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

Să nu uităm un mentor al celor din decembrie 1989: John Lennon.

Ştiu că ne aflăm în "sezonul" declaraţiilor politice şi al simpozioanelor legate de Revoluţia din 1989. Mai ştiu că unii fac declaraţii despre revoluţie din oportunism, iar alţii sunt sinceri.

Am să mă refer şi eu la actul politic din decembrie 1989, dar dintr-un cu totul alt unghi decât o fac şi aceia care sunt sinceri şi acei care mimează sinceritatea.

Foarte mulţi dintre cei care au ieşit în stradă în decembrie 1989, nu ar fi făcut acest gest dacă nu ar fi existat un om de la a cărei dispariţie violentă s-au împlinit în aceste zile 25 de ani. Este vorba de John Lennon.

Nu vreau acum să insist asupra rolului jucat de John Lennon şi The Beatles în revoluţionarea muzicii. Spun atât: a fost unul imens.

În schimb, vreau să insist asupra a ceea ce tinerii români din acea vreme au învăţat de la marele muzician.

Au învăţat şi am învăţat ce înseamnă demnitatea, ce înseamnă să nu te laşi călcat în picioare. Am învăţat să ne dorim să ne exprimăm liberi. Poate că dacă am vedea lista celor urmăriţi de Securitate, celor ostracizaţi de regim, celor care au manifestat mai mult sau mai puţin vizibil o rezistenţă faţă de regim, vom observa că o mare parte dintre aceştia au fost fani John Lennon şi Beatles.

John Lennon, prin muzica pe care a compus-o, prin comportamentul său a fost un adevărat mentor al tineretului român. Tineret care a învăţat că poate spune şi "NU", că se poate trăi şi fără să pleci capul, că există dreptul de a protesta şi de a-ţi cere drepturile elementare. John Lennon, prin atitudinea lui este unul dintre cei care au contribuit la educaţia mea şi a generaţiei mele.

John Lennona fost un protestatar prin definiţie. Unii l-au considerat ca fiind un om de stânga. Complet greşit. "Power To The People" (Daţi puterea poporului) şi "Working Class Is Something To Be" (Erou al clasei muncitoare e ceva să fii), două dintre piesele (din epoca post Beatles) cu cel mai pregnant mesaj protestatar ale lui John Lennon, doar în aparenţă pot fi catalogate ca fiind piese cu mesaj de stânga. În fapt, aceste două piese reprezintă un apel pentru respectarea, sau mai precis pentru introducerea drepturilor democratice dincolo de Cortina de Fier, în lagărul socialist. Să nu uităm că în 1968, The Beatles lansa "Back in USSR" o piesă protest pentru invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia. De la acest tip de piese, de la mesajele antitotalitare transmise prin muzică de John Lennon s-a născut o mare parte din acea stare de spirit care i-a făcut pe români să iasă cu orice risc din casă în decembrie 1989.

De aceea, atunci când îi comemorăm pe cei care au căzut pe baricadele din decembrie 1989, mulţi dintre noi nu avem voie să-l uităm şi pe unul dintre mentorii noştri, John Lennon.

PS. Nu trebuie uitat nici un alt mentor al tineretului român, de la a cărui dispariţie - tot violentă - s-au împlinit în primăvară, 30 de ani. Este vorba de Cornel Chiriac, cel care, pe unde scurte, ne-a făcut cunoştinţă cu John Lennon, în memorabilul serial "The Beatles Kingdom" la Radio Europa Liberă.

    Horea Dorin Uioreanu - intervenţie cu titlul Unitatea, forţa Alianţei D.A.;

Domnul Horea Uioreanu:

Unitatea, forţa Alianţei D.A.

Zilele trecute mă întreba cineva care sunt neînţelegerile dintre filialele clujene ale liberalilor şi democraţilor şi, oricât de mult am încercat să-mi amintesc, nu am reuşit să definesc nici o ruptură de anvergură, nici un scandal încrâncenat. Pur şi simplu, am răspuns că, cel puţin la Cluj, aliaţii sunt în continuare uniţi, parteneri la conducerea unui judeţ şi a unui municipiu. Oricât a insistat prietenul meu, a trebuit să-i explic că sentimentele care ne-au unit în 2004 în faţa unui inamic politic de anvergură precum PSD, nu pot fi trimise la coşul de gunoi, nu pot fi uitate din cauza unor neînţelegeri între unii membri ai celor partide. Şi, oricât de comun ar suna, Alianţa dintre PNL şi PD nu este un proiect întâmplător sau vremelnic.

A trecut un an de când Alianţa a preluat guvernarea şi am fi ipocriţi să spunem că totul este roz, ar fi ipocrit să spunem că, înainte de a lua unele decizii, nu există discuţii în contradictoriu. Până şi între oameni care trăiesc împreună o viaţă întreagă există disensiuni zilnice, dar între două partide diferite.

La un an de la preluarea puterii, liderii PNL şi PD s-au reîntâlnit în locul de rezistenţă al Alianţei, la Cluj-Napoca, pentru a transmite un mesaj de unitate, pentru a spune ardelenilor că nu i-au uitat, pentru a le spune ce au făcut şi ce mai este de realizat în următorii ani. Este o chestiune de demnitate, iar o formaţiune politică fără onoare, fără conştiinţa actului de guvernare, nu valorează nimic. În acest prim an, chiar şi cei mai orgolioşi dintre liberalii şi democraţii clujeni şi-au dat seama că pe umerii Alianţei apasă o aşteptare foarte mare din partea românilor, pentru prima dată suntem atât de aproape de un obiectiv pe care nu ne putem permite să îl ratăm - integrarea în Uniunea Europeană.

Dacă în urmă cu 87 de ani, românii alegeau unirea Transilvaniei cu România, în decembrie 2004 au ales calea cea mai sigură pentru intrarea României în rândul lumii civilizate, prin votul pe care l-au dat Alianţei. Românii au înţeles încă o dată simbolul consensului politic, au conştientizat încă o dată în istorie că a fi unit înseamnă forţă, înseamnă puterea de a fi liber.

Niciodată în istoria post-decembristă a României o formaţiune politică nu a fost învestită cu atâta încredere cum s-a întâmplat cu Alianţa în decembrie anul trecut, când 70 la sută dintre români îşi puneau speranţele în noua putere venită la guvernare. Dar euforia victoriei s-a transformat repede în responsabilitate în faţa provocărilor actului de guvernare. A fi în fruntea unei ţări nu este egal cu a sta pe margine şi a critica, pentru că orice decizie a ta afectează milioane de persoane. A uita acest lucru, a nu fi uniţi în acest moment unic al istoriei României, sunt riscuri pe care Alianţa nu şi le poate asuma. De aceea probabil amicul meu a rămas cam dezamăgit de explicaţiile mele şi de faptul că, la Cluj-Napoca, cel puţin, nu a curs sânge în Alianţă.

    Adrian Valentin Iliescu - declaraţie intitulată Război total împotriva feudalilor sănătăţii;

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Război total împotriva feudalilor sănătăţii."

Situaţia gravă în care se află sistemul sanitar din România are multiple cauze: subfinanţarea cronică a sistemului de mai mulţi ani, managementul defectuos al multor unităţi sanitare chiar cu accente de folosire nejudicioasă şi chiar ilegală a banului public şi a contribuţiilor asiguraţilor.

Pentru prima dată după 16 ani de la revoluţie, un ministru al sănătăţii - domnul Eugen Nicolăescu, decide efectuarea unor controale în 148 de spitale cu datorii. Concluziile controalelor sunt devastatoare: încălcarea flagrantă a legii în administrarea spitalelor atât la nivelul unor directori cât şi la nivelul unor comisii de administraţie, multe contracte încheiate în defavoarea spitalelor, evident cu suspiciunea încasării unor foloase de către cei care le-au încheiat, folosirea nejudicioasă a banului public, neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin lege pentru supravegherea calităţii actului medical.

O concluzie se desprinde cu certitudine: oricât de multe resurse financiare s-ar fi alocat pentru sănătate, la lăcomia şi la dispreţul faţă de lege al unor directori de spitale din România, tot ar fi fost prea puţin pentru a asigura un act medical corespunzător nevoilor populaţiei.

Spre disperarea celor care, uitând de jurământul lui Hipocrat, şi-au construit averi uriaşe prin jefuirea sistematică şi fără ruşine a banului public destinat sănătăţii, ministrul Eugen Nicolăescu a luat şi măsurile care se impun: a procedat la demiterea a 15 directori de spitale şi la înlocuirea a 24 de consilii de administraţie.

Această analiză a vizat nu numai legalitatea dar şi eficienţa cu care s-au consumat fondurile publice, pentru că eficienţa scăzută reduce accesul pacienţilor la servicii medicale. S-au întâlnit cazuri în care consiliile de administraţie nu s-au întrunit decât o dată la doi ani, deşi trebuiau să se întâlnească lunar. Banii pentru aceste consilii s-au încasat însă lună de lună. S-au constatat cazuri de abuz în serviciu, fals, uz de fals, fapte pentru care cei responsabili vor fi deferiţi organelor abilitate. S-au mai constatat că există datorii ale spitalelor peste indicatori, există cazuri de angajare a şefilor de secţie peste limita de vârstă, nereguli în activitatea de cercetare, lipsa subcontractelor cu şefii de secţii şi multe alte probleme generatoare de pierderi importante financiare pentru sistem.

Toate aceste probleme există de multă vreme. Sub protecţia politică şi a instituţiilor statului, în condiţiile în care mulţi români mureau cu zile din lipsa unor condiţii elementare pentru realizarea actului medical, aceşti feudali ai sănătăţii făceau averi uriaşe prin administrarea spitalelor. Cine sunt astăzi cei mai vehemenţi contestatari ai reformei sistemului de sănătate? Tocmai aceşti profitori care au uitat ceea ce înseamnă să ai obraz, să ai ruşine şi respect faţă de lege. Lucrurile nu mai pot continua aşa.

Vă mulţumesc.

    Florin Iordache -intervenţie cu tema Magazinele Economat din Slatina pot deveni istorie;

Domnul Florin Iordache:

Magazinele "Economat" din Slatina pot deveni istorie.

În baza Hotărârilor nr. 469 din 16.05.2002 şi 1216 din 31.10.2002 în judeţul Olt au fost înfiinţate un număr de 12 magazine "Economat". Din acestea 3 funcţionează în Slatina deservind pensionari, şomeri, persoane cu handicap şi cei cu venituri mici.

Magazinele din Slatina deservesc peste 8 000 de persoane, iar preţurile practicate sunt în medie cu 15% mai mici faţă de cele practicate în magazinele similare ca profil de activitate.

Aceste magazine sunt administrate de Consiliul judeţean al Persoanelor Vârstnice Olt şi Asociaţia "Pensionarul" Olt care sunt asociaţi nonprofit şi care încearcă să ajute pe cei cu venituri mici.

Cu toate că prevederile legale au fost permanent respectate (preţurile practicate cu până la 70% mai mici) printr-o hotărâre aberantă a consiliului local Slatina, aceste magazine se propune a fi desfiinţate.

Este cazul ca prefectul Octavian Popescu să-şi facă datoria şi să atace în instanţă de contencios administrativ, altfel magazinele "Economat" din Slatina vor deveni istorie.

Cei care sunt astăzi la guvernare să nu uite nici o clipă că nu sunt veşnici la conducere şi e posibil în viitor să aibă parte şi dumnealor de produse din astfel de magazine.

    Gheorghe Chiper - comentariu legat de sumbrele previziuni economice;

Domnul Gheorghe Chiper:

Se apropie momentul finalului de an şi o dată cu aceasta apar previziunile cu conţinut negativ despre activitatea economică şi despre evoluţia nesatisfăcătoare a ţării în drumul ei anevoios de racordare la sistemul european.

Din comunicatele agenţiilor internaţionale de specialitate aflăm că economia românească prezintă simptomele clasice ale supraîncălzirii, în special adâncirea semnificativă a deficitului de cont curent. Mai aflăm, de asemenea, că s-a dublat în timp de 6 luni, numărul de falimente, cele mai multe dintre ele înregistrându-se în agricultură şi comerţ, semn că cele două sectoare - până acum prospere - sunt tot mai mult confruntate cu "invazia" de produse din import, mai bune calitativ dar şi realizate cu costuri mai mici (mai precis, cu subvenţii mai mari - în cazul produselor agricole).

Însăşi marile reviste străine cu profil economic relatează despre evoluţia ascendentă a preţurilor din România, care lasă mult în urmă salariile şi produc dezechilibre financiare, arierate şi blocaje, mai ales în sectoarele lipsite de concurenţă, dar care asigură cea mai mare parte a utilităţilor publice.

Şi mai grav este faptul că acest tablou sumbru nu este configurat de reprezentanţii Opoziţiei politice sau de analiştii "subiectivi şi pătimaşi", ci de marile instituţii de credit internaţionale (cum este FMI), precum şi de unele agenţii de rating (cum este Fitch), care atrag atenţia asupra faptului că se importă disproporţionat mai mult decât se produce şi se exportă, că investiţiile externe evoluează lent şi sunt pe termen scurt, că nu se acţionează destul asupra reducerii cheltuielilor publice - prea mari comparativ cu puterea economică şi financiară a ţării.

Paradoxal însă, deciziile şi acţiunile guvernamentale par să urmeze o cale inversă, care accentuează aceste stări de lucruri negative: libera concurenţă în unele sectoare este întârziată, privatizările stagnează, reducerea personalului din administraţie este ignorată în continuare, iar în sectoarele neperformante consumatoare de fonduri de la buget se amână aplicarea unor reforme reale, de exemplu în minerit, în unele unităţi ale construcţiei de maşini neprivatizate sau în domeniul energiei.

Toate acestea trebuie să constituie probleme asupra cărora Guvernul nu poate doar să privească. Este nevoie să le şi rezolve la timp.

    Aurel Olărean - îndemn pentru sprijinul tinerilor de etnie română din Ucraina pentru a studia în România;

Domnul Aurel Olărean:

"Să acordăm sprijin tinerilor de etnie română din Ucraina pentru a veni la studii în România"

Întrucât în Republica Ucraina (regiunea Cernăuţi, Transcarpatia şi Odessa) trăiesc un număr de aproximativ 400.000 de români, păstrarea identităţii naţionale a acestora, reprezintă o preocupare de bază pentru statul român, prezenta mea declaraţie politică are tocmai acest subiect.

Aşa cum ştim, după 1989, guvernele României, indiferent de culoarea lor politică, au acordat sprijin comunităţii româneşti din Ucraina, întregul demers fiind subsumat păstrării individualităţii şi spiritualităţii confraţilor noştri.

Un rol important în această complexitate de măsuri îi revine, aşa cum ştim, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, instituţie abilitată, aflată în subordinea Guvernului României, însă iniţiative importante şi benefice, în acest sens, au aparţinut şi aparţin în continuare unor colegi parlamentari.

În acest an şcolar, după informaţiile pe care le deţin, tinerii din Ucraina înscrişi la studii în instituţii de învăţământ superior din România nu au beneficiat de oportunităţile legale în acest sens, astfel încât aceştia nu au putut veni la studii.

În calitate de parlamentar, consider că indiferent de formaţiunea politică căreia îi aparţinem, trebuie să-i sprijinim şi chiar să-i atragem pe tinerii români să vină să-şi continue studiile în România, prin fluidizarea reglementărilor birocratice în domeniu.

Un element important, în opinia mea, trebuie să-l prezinte colaborarea dintre autorităţile statului român şi autorităţile statului ucrainean, fundamentate pe temeiul unei reciprocităţi în avantajul cetăţenilor ambelor ţări.

În acest mod, consider că tinerii români din Republica Ucraina vor putea beneficia de avantajele oferite de efectuarea studiilor în România.

    Mihai Adrian Mălaimare - intervenţie cu titlul Mimam;

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"Mimam"

Cred că mimam democraţia şi valorile ei, atât în zona obligaţiilor, cât şi în aceea a drepturilor pe care aceasta ni le impune sau ni le conferă.

O facem pentru ca ideea libertăţii a tot şi a toate a dus la distrugerea unor cutume morale serioase, sfărâmând, uneori fără drept de apel, de la CAP-uri la valori culturale. Se vorbeşte fără jenă despre democraţia din partidul nostru, aceea care ne permite să candidăm mai mulţi, individual sau în echipe la aceeaşi funcţie, uitându-se deliberat că, în asemenea formule, cine câştigă, ia tot şi cine pierde, pierde tot. Un exemplu solid l-a dat doamna Mona Muscă, atunci când, renunţând la funcţia de ministru, s-a retras din toate funcţiile în P.N.L., fără ca pentru asta să fie mai puţin liberală şi mai puţin importantă pentru partidul nostru decât a fost înainte.

Aş înţelege că lucrurile stau aşa dacă nu aş vedea că se duce o campanie de declaraţii şi chiar atitudini care ies din matca normalităţii şi bunului simţ şi care nu prea lasă portiţe pentru respectul pe care învingătorul trebuie şi poate să îl arate învinsului. Sigur, ţinta principală în acest moment este funcţia în partid şi apoi vin toate celelalte, atitudinea faţă de realitatea spectrului politic, relaţia cu electoratul, tot ceea ce înseamnă splendoarea şi munca de zi cu zi a unui om angrenat politic, dar să ajungi la această ţintă oricum, prin orice mijloace, să nu te gândeşti o clipă că poţi să jigneşti, să răneşti, să închizi portiţe ale normalităţii este un pic prea mult, este modul primitiv de a face politică, de a gândi politica, de a simţi politica. Nu mă va surprinde să-i văd pe cei care au bălăcărit sărutând nonşalanţi obrazul pe care au scuipat vârtos, căci, nu-i aşa, politica este o curvă ordinară, nu trebuie să ne supărăm noi din asta.

Aştept de un deceniu şi jumătate proiecte, idei care să poată crea senzaţia că încă mai este posibil să facem o ţară normală şi aud doar mizerii debitate fără clipire, cu zâmbetul cinic atât de cunoscut după '89. Între "cutare este un bou, un idiot, un şmecher, un afacerist, un hoţ, un nepriceput, uns de toate relele de pe pământ" şi "să facem asta, să construim asta, să dregem asta", evident că aş prefera ultima variantă, doar că ea presupune mult mai multă muncă şi responsabilitate. Să spui, de exemplu, că ai dori să termini Liceul Laurian din Botoşani, presupune că ştii că ar fi necesare cam 30, 40 miliarde lei vechi şi că ştii de pe unde să-i iei, aşa fel încât să nu distrugi ceva pentru a încerca să construieşti ceva. Pe când a spune că "ăla e un bou ..." e simplu, fără complicaţii, nu te trage nimeni la răspundere, nu trebuie să munceşti prea tare şi, dacă se dovedeşte că e preferatul mulţimii, atunci pupi şi tu "boul" în bot că nu s-a văzut om să moară de ruşine.

"Scrisoarea pierdută" nu este doar o capodoperă a dramaturgiei româneşti, este, din păcate, o înfiorătoare oglindă pusă în faţa noastră a tuturor.

    Emil Radu Moldovan - o întrebare legată de fiscalitatea actuală: Oare cine minte?;

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică: "Oare cine minte?"

Aflat în vizită oficială la Bruxelles, premierul Tăriceanu se lăuda cu magia cotei unice asupra economiei.

Ca şi cum oficialii europeni nu ar fi la curent cu realităţile româneşti şi aveau nevoie de viziunea premierului pentru a afla adevărul, s-a întrecut pe el însuşi în declaraţii pompoase fără conţinut real.

Mă întreb sincer care au fost argumentele premierului în susţinerea eşecului singurei măsuri răsunătoare a Guvernului, când specialiştii în domeniu sunt tot mai îngrijoraţi de consecinţele nefaste pe care le-a atras după sine cota unică.

Directorul de cercetare al Grupului de Economie Aplicată a dat de curând un verdict sumbru vizavi de acest subiect: cota unică are efecte de scădere a investiţiilor străine directe şi a încasărilor la buget. El a spus că randamentul minim de 9,5% al investiţiilor din România este insuficient pentru ca o firmă să facă suficient profit.

În cazul României, scăderea cu nouă procente procentuale a ratei de impozitare a dus la scăderea investiţiilor străine directe şi la încetinirea ritmului de creştere a producţiei industriale.

Am citat afirmaţiile unui specialist în domeniul fiscalităţii, specialist fără culoare politică sau interese de minimalizare a activităţii Guvernului.

În condiţiile în care veniturile din impozitul pe profit au crescut nominal cu 3,9%, deci au scăzut real cu aproximativ 4,5%, nu se poate vorbi despre o creştere economică sau o minimă eficienţă a cotei unice.

Nu e o veste bună faptul că s-a dovedit ineficienţa cotei unice şi e îngrijorător efectul negativ pe care l-a atras aplicarea ei. Se pare că vă încăpăţânaţi să apăraţi o eroare care aduce prejudicii grave economiei româneşti fără a vă gândi cât de mult rău urmează să mai facă.

Orgoliul e mai mare decât interesul naţional şi mergeţi pe principiul repetării la nesfârşit a unei minciuni pentru a o face credibilă.

Din păcate, credibilă e realitatea din buzunarele românului care s-a trezit că nu a câştigat mare lucru de pe urma cotei unice, dar e obligat să plătească un tribut greu, greşeli de care nu se face vinovat.

Acum, în prag de iarnă, când portocaliul s-a transformat într-o realitate cenuşie, aşteptăm cu teamă trecerea în noul an când se va dubla numărul taxelor şi impozitelor, fiind primul semn de consideraţie pregătit de Guvern românilor pentru luna ianuarie.

Avem la cârma ţării un Guvern populist lipsit de soluţii economice care încearcă să inducă un sentiment artificial de credibilitate prin declaraţii demagogice.

Românii nu sunt naivi şi nici nu simt nevoia coalizării în jurul unui reflex primitiv de solidaritate necondiţionată faţă de o conducere vulnerabilă, incapabilă să construiască ceva concret.

Consider firească întrebarea: Cine minte? Premierul care încearcă să salveze aparenţele sau specialiştii tot mai îngrijoraţi de consecinţele nefaste ale cotei unice?

Realitatea e una trisă şi se resimte în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului simplu care a îndrăznit să îşi dorească o viaţă mai bună.

    Marius Iriza - comentariu legat de politica socială actuală;

Domnul Marius Iriza:

După cum se ştie, lipsa locurilor de muncă şi salariile mici determină tot mai mulţi români să plece în alte ţări, pentru a încerca să scape de sărăcie.

Chiar dacă în ultimul timp este un lucru normal să vedem intelectuali plecaţi în străinătate, pentru a lucra în domenii în care nu sunt specializaţi, este totuşi dureros să vedem oameni cu ani de experienţă la catedră, care îngrijesc bătrâni în Austria, Germania sau Franţa, ingineri, jurişti şi tineri absolvenţi care muncesc pe plantaţiile de căpşuni şi portocale în Spania sau Portugalia.

Potrivit Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă, în prima jumătate a acestui an, 8.335 de români au fost mediaţi în vederea angajării în alte ţări. Grav este însă faptul că mai mult de jumătate dintre aceştia sunt persoane cu vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani. Aceşti tineri, în loc să fie folosiţi în România, pentru relansarea economiei naţionale, sunt nevoiţi să părăsească ţara pentru a putea spera la un trai mai bun.

Nici un român nu merge să muncească dincolo de hotarele ţării de plăcere, sau din dorinţa de a culege căpşuni pe pământ spaniol. Ceea ce-i îndeamnă pe semenii noştri să-şi ia lumea în cap şi-i determină să plece, este în primul rând nerespectarea art.47 alin.(1) din Constituţia României, care prevede că: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent".

Vinovaţi pentru nerespectarea îndatoririlor faţă de cetăţeni nu sunt doar cei care conduc azi destinele ţării, ci toţi cei care s-au perindat pe la guvernare, de la revoluţie şi până acum. Ei au reuşit în 16 ani să aducă cea mai mare parte a populaţiei ţării pe culmile disperării. Din cauza unei proaste administrări, a corupţiei şi incompetenţei multor conducători post-decembrişti, românii ajung pe zi ce trece să fie tot mai săraci, nevoiţi să se umilească în ţări străine, pentru un trai mai bun.

    Vasile Mocanu - intervenţie cu tema Un bilanţ greu;

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţie politică: "Un bilanţ greu"

Anul 2005 a fost unul foarte greu pentru români. Am avut parte de toate relele. În prima jumătate a anului s-au produs inundaţii, iar acum oamenii se confruntă cu epidemii de gripă aviară şi de rujeolă. Am asistat la umilirea profesorilor, care s-au bătut cu Guvernul într-o grevă de o amploare fără precedent, iar în acest moment se încearcă culpabilizarea medicilor din România, pentru lipsa de bani din sistemul medical.

Sfârşitul de an va trebui să aducă şi un bilanţ al actualei guvernări. Nu poate să fie decât unul care să ia în seamă toate cele de mai sus. Speranţele unei părţi a populaţiei din urmă cu un an s-au năruit sub acest potop de nenorociri.

Alianţa D.A. seamănă tot mai mult cu defuncta C.D.R. Guvernul actual este unul dintre cele mai slabe Executive din istoria României, dacă nu cel mai slab. Programul de guvernare din timpul campaniei electorale, plin de promisiuni foarte frumoase, a fost aruncat la gunoi.

Corupţia creşte, economia scade, deşi ar fi trebuit să se întâmple taman pe dos. Inflaţia tinde din nou să scape de sub control. În agricultură e vraişte. Pensionarii abia îşi mai duc zilele. Salariile cresc în pas de rac, unu înainte, doi înapoi. Performanţe nu au fost consemnate nici în privinţa integrării europene, dimpotrivă, la ultimul raport de ţară elaborat de Comisia Europeană, România primind o mulţime de cartonaşe roşii şi galbene din partea oficialilor europeni. Încă puţin şi era cât pe ce să fim excluşi din cursa integrării, pentru care am făcut atât de multe în trecutul apropiat.

Mai toate eforturile făcute de fosta guvernare sunt acum în pericol. E greu de spus dacă s-a făcut ceva bine în ultimul an. Mai degrabă NU. Ceea ce ne face să credem că în scurt timp - într-adevăr - numele alianţei de la guvernare va suferi o transformare radicală: din Alianţa DA se va transforma în Alianţa PA.

Să auzim de bine în 2006!

    Doina Micşunica Dreţcanu - despre Ziua internaţională a drepturilor şi egalitatea de gen;

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

"Ziua Internaţională a Drepturilor Omului şi egalitatea de gen"

Ziua Internaţională a Drepturilor Omului reprezintă un moment în care, cu toţii, trebuie să realizăm ca dezvoltarea durabilă şi echilibrată a umanităţii, pacea şi respectul faţă de semeni, indiferent de religie, rasă, gen, nu vor fi posibile de realizat fără respectarea şi apărarea drepturilor omului.

Carta Naţiunilor Unite înscrie în însuşi preambulul său încrederea în drepturile fundamentale ale omului, iar Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se opune discriminării de orice fel.

Nu mi-am propus să abordez problematica vastă şi complexă a drepturilor omului, ci doar doresc să aduc în atenţie acest principiu fundamental şi să mă refer la un principiu subsumat acestuia, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

Parcursul istoric al acestui principiu este unul îndelungat, iar reperele cronologice în activitatea organismelor internaţionale, dar şi din ţara noastră, sunt numeroase, confirmând importanţa acestora.

Dar, în ciuda tuturor acestor preocupări, promovarea drepturilor politice, economice şi sociale ale femeii a rămas în continuare un deziderat. Cele patru Conferinţe Mondiale ale Statutului Femeii, iniţiate de Organizaţia Naţiunilor Unite, în ultimii 25 de ani, au fost hotărâtoare în plasarea cauzei egalităţii de gen în centrul atenţiei, dar raportarea de către fiecare stat la hotărârile şi documentele adoptate este foarte diferită, iar în unele cazuri inexistentă.

Promovarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi este un obiectiv important al Consiliului Europei. De aceea, nutresc speranţa că şi femeile din România, odată cu integrarea ţării noastre în marea familie a ţărilor Uniunii Europene, vor beneficia de un tratament corespunzător. Consider că şi în România trebuie să existe o strategie a abordării integratoare a genului care este esenţială în realizarea unui parteneriat real între femei şi bărbaţi atât în domeniul privat, cât şi în cel public.

    Mihai Adrian Mălaimare - declaraţie cu titlul A face politică;

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

A face politică.

Suntem o clasă politică primitivă pentru că reacţionăm primar, instinctiv, împărţim lumea în alb şi negru, oamenii în buni şi răi, uitând că, spre exemplu, în universul picturii, cea mai teribilă descoperire a fost aceea a clarobscurului, tehnica ce pune în evidenţă unele aspecte fără a le ascunde cu desăvârşire pe celelalte. Ce se întâmplă în politică? Mai exact ce se petrece în politica românească? Axioma politicii: Politica înseamnă interese a fost interpretată în fel şi chip, mai puţin în cel real, adevărat, pentru că din sumedenia de interese care pot determina o acţiune cu caracter politic, tocmai interesul general a fost cel mai adesea omis sau trecut pe plan mai mult decât secundar. Împărţirea clasei politice pe doctrine s-a făcut mai degrabă după sistemul: dacă nu încap la voi, mă duc liniştit la ceilalţi, undeva trebuie să fiu şi eu! Faptul acesta a subţiat de tot doctrinele, dacă ele au existat vreodată, sau dacă au fost cu adevărat luate în calcul şi în consideraţie.

Partidele politice de la stânga la dreapta, s-au văzut acaparate de foştii activişti de partid, singurii care ştiau de fapt ce înseamnă măcar disciplina de partid şi care au determinat, practic, evoluţia în plan doctrinar şi pragmatic a spectrului politic. Nimic rău, nimic peiorativ în situaţia aceasta, vreau doar să spun că singura doctrină care a supravieţuit este cea comunistă, prin oamenii care nu au putut să se scuture cu desăvârşire de ea şi, în felul acesta, tot ceea ce părea un efort de edificare doctrinară nu a fost decât unul de lustraţie, fără nici un efect real, căci chiar dacă nu au fost membri ai partidului comunist, locuitorii acestei ţări au trăit în plin regim politic comunist şi totalitar şi s-au îmbolnăvit fără voie, unii dintre ei, de ideea că ei şi doar ei ştiu ce trebuie făcut, cu ei şi numai cu ei începe totul, că ei şi doar ei pot determina evoluţia în bine, şi s-a văzut cum, în toate guvernele de până acum, miniştrii au crezut că sunt alfa şi omega, au distrus tot ce s-a făcut înainte pentru a o lua prosteşte de la capăt, fără o idee, fără strategie, fără noimă.

Între timp, se discută despre dezvoltare durabilă, despre strategii. Singura doctrină care a prins teribil a fost cea a îmbogăţirii cu orice preţ căci, vorba clasicului incult în viaţă, preşedintele PSD Botoşani, nu pot face politică oamenii săraci. Punct! S-au îmbogăţit, cel mai adesea peste măsură şi acum fac politică. Ce fel de politică? Aceea a banului mult şi care poate cumpăra orice. Golanii ăştia nu sunt destul de bătrâni să se retragă şi să lase măcar fiilor lor ideea de a face o politică mai curată. E drept că fiii lor s-au apucat de droguri, aşa că numai curată nu poate fi politica pe care, eventual, ar putea-o face. Suntem între ape, acolo unde este cel mai rău, acolo unde şansa de supravieţuire este minimă. Ce fac liberalii? Ce fac şi ceilalţi. Întâi se mănâncă între ei bine, pentru a uşura efortul celor care vor să-i distrugă. O fac temeinic, aproape ştiinţific, crezând că dacă apucă ciolanul puterii, la guvernare sau doar în structurile partidului, vor putea ei face lumină şi dreptate sau, ca să fim în ton, dreptate şi adevăr. Şi ne aflăm din nou în formula pe care am demonstrat-o înainte, doar ei, doar ei, doar ei.

Ce se petrece în afara lor? PSD-ul este în degringoladă, personalităţile lui nu se armonizează, fiecare încearcă să pună mâna pe puterea decizională în partid şi nu acordă nici un fel de atenţie analizei atente a reacţiei electoratului care, chiar dacă le-a dat câştig de cauză la generale, nu a făcut-o de o manieră liniştitoare, ci împărţind voturile de aşa natură încât să nu poată guverna. Şi nu guvernează. P.C.-ul este un mini partid cu pretenţii mari, oportunist, care va face jocurile celui care va avea un pas în faţă. Are un trust mediatic de invidiat şi periculos, cred că va rezista, dar nu poate fi luat în calcul decât prin prisma interesului imediat şi al compromisului uriaş care trebuie făcut. UDMR-ul este la fel, cu deosebire că această formaţiune are un electorat stabil, va fi mereu la putere urmărindu-şi interesele de grup, fapt care-l face puternic şi de luat în seamă. PD-ul este atent numai la soluţiile proprii, are în vedere înlocuirea PSD-ului în opţiunile majoritare ale electoratului şi nu precupeţeşte nimic din ceea ce îl va aduce în această situaţie. Va face orice alianţă care îi va asigura supremaţia şi va îndepărta pe oricine îi va sta în cale. PRM-ul nu este luat în calcul ca partener la guvernare de nici un partid. Deocamdată. Are un bazin cu un nucleu greu, destul de serios, dar şi cu posibilităţi de a se rarefia pe margini, fie prin înfiinţarea altor partide, fie prin treceri ale membrilor la alte partide. Din acest moment totul este posibil, atât în ceea ce priveşte prezenţa pe eşichier cât şi dispariţia.

Tot ceea ce face obiectul unor echipe de strategi trebuie să ţină cont de nevoia electoratului şi mai ales a României, în perspectiva integrării.

Cine este stânga? Cine este dreapta? Cine sunt partidele de balans? Există o posibilitate de deviere doctrinară de la stânga la dreapta? Există posibilitatea social-liberalismului, bunăoară? Toate guvernele au descoperit, adesea, chiar fără să conştientizeze, că nu se poate guverna fără soluţii liberale şi atitudini social democrate deopotrivă. Unele au fost, paradoxal, mai liberale decât chiar liberalii şi liberalii descoperă că fără acţiuni cu caracter social nu pot avea pace socială şi, ca atare, se află chiar în faţa pericolului imposibilităţii de a guverna. Este probabil că există grupuri care meditează la soluţiile politice de urmat, aidoma înţelepţilor ascunşi în străfundurile Tibetului, în acea fabuloasă şi misterioasă lume subterană care guvernează de milioane de ani lumea. Doar că, aşa cum fac înţelepţii cu pricina, nu se adresează prostimii care este lăsată să se sfâşie singură, în lupte mărunţele de gherilă, spre stupefacţia oamenilor care nu mai pricep nimic. Secretul ar putea fi personalitatea, adică acel om, acei oameni care să-şi asume responsabilitatea unei decizii care să prefigureze viitorul, unul sustenabil şi nu doar unul de mahala. Cine sunt oamenii? Unde sunt ei?

    Alexandru Mocanu - un omagiu adus Academiei Române şi un avertisment: Nu ştirbiţi prestigiul Academiei Române!;

Domnul Alexandru Mocanu:

Nu ştirbiţi prestigiul Academiei Române!

La 4 aprilie 2006, Academia română, cea mai prestigioasă instituţie de consacrare ştiinţifică şi culturală a românilor, va împlini 140 de ani de la înfiinţare.

Cu excepţia perioadei dictaturii comuniste, când au existat şi multe momente întunecate, Academia Română, prin membrii săi, personalităţi remarcabile ale culturii şi ştiinţei româneşti, a ilustrat dintotdeauna, în mod strălucit, spiritualitatea românilor de pretutindeni.

În opinia mea, o serie de evenimente de dată recentă însă riscă să umbrească imensul prestigiu al acestei instituţii de referinţă a românilor. Iată-le:

  1. In urmă cu două luni, sub semnătura a cinci deputaţi aparţinând PSD, la Senat a fost depusă o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. Nici unul dintre distinşii iniţiatori nu este membru al Academiei Române. Pe fond, propunerea legislativă îşi propune să majoreze îndemnizaţiile primite de către membrii Academiei Române, dar mai ales, să creeze cadrul schimbării cerinţelor mandatului preşedintelui, de la cel mult două perioade succesive de câte 4 ani, la o perioadă nedeterminată. În plus, iniţiatorii propun ca membrii cu vârsta de peste 80 de ani, ca şi cei cu domiciliul în străinătate, să nu fie luaţi în calcul la cvorumul prevăzut de statut. Din fericire, Guvernul a dat aviz negativ, iar Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi tineret din Senat, sesizate în fond, au întocmit raport comun de respingere a acestei propuneri legislative. Propunerea nu a intrat încă la vot în plenul Senatului - prima Cameră sesizată.
  2. Deşi mandatul actualului preşedinte, acad. Eugen Simion, expiră în februarie 2006, din informaţiile pe care le deţin, până la această dată nu au fost declanşate operaţiunile pregătitoare pentru alegerea preşedintelui şi a celorlalţi membri ai conducerii Academiei. În schimb, pare că se "lucrează" pentru modificarea Statutului Academiei, astfel ca împreună cu propunerea legislativă să facă posibilă durata pratic nelimitată a mandatului preşedintelui.

Dacă veţi corobora cele două aspecte de mai sus, pe de o parte, propunerea legislativă, iar pe de altă parte, tergiversarea pregătirilor pentru alegerea noii conduceri, nu se poate să nu concluzionaţi că se acţionează coordonat şi concertat pentru ca, în final, să se ajungă la obiectivul propus, anume renunţarea la mandatul de 4 ani, reînnoibil o singură dată pentru preşedintele Academiei Române, în favoarea unui mandat pe durată nedeterminată.

De altfel, presa a sesizat această concertare de eforturi şi a concluzionat în mai multe rânduri că, de fapt, se încearcă "eternizarea" domnului acad. Eugen Simion ca preşedinte al Academiei Române.

Sunt însă şi distinşi membri ai Academiei, cum ar fi domnul acad. Mihai Drăgănescu, care nu se sfiesc să-l acuze public pe actualul preşedinte cum că ar fi în spatele acestei propuneri legislative, încercând în acest fel să eludeze prevederile art. 60 din Statut: "Membrii Academiei Române, inclusiv preşedintele, membrii biroului prezidiului şi membrii prezidiului, pot iniţia propuneri de amendare a legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române numai cu aprobarea Adunării Generale, adoptată cu două treimi din cvorum".

Pe acest fond, foştii angajaţi ai Academiei Române, cum ar fi domnul Dumitru M. Mircea, pun în discuţie elemente ce sunt de natură să acrediteze ideea că ultimele alegeri din 11 febr. 2002 (!) ar fi fost fraudate în favoarea domnului academician Eugen Simion.

Mai nou, pe piaţă a apărut "textul" unei tranzacţii dubioase şi total defavorabile Academiei Române ce s-ar dori perfectată de această instituţie, pe de o parte, şi S.C. ARGIROM INTERNAŢIONAL S.A. şi S.C. AGRICON BORCEA S.A., ambele reprezentate de ex-deputatul PSD Iosif Armaş, pe de altă parte, care pune cel puţin sub semnul întrebării buna credinţă a conducerii Academiei Române.

Personal nu ştiu ce să cred. Pe de o parte, înclin să cred că este vorba de o răutate a unuia sau altuia şi că, oricum, distinsul acad. Eugen Simion nu s-ar preta pentru nimic în lume la aşa ceva. De altfel, în august 2005, la Iaşi, domnul acad. Eugen Simion declara pentru Evenimentul Zilei: "Nu mă gândesc să mă eternizez ca preşedinte al Academiei Române, de altfel, legea nu-mi permite şi nu intenţionez să propun schimbarea ei!" O declaraţie extrem de clară, fără echivoc, şi care face cinste celui ce a rostit-o.

Pe de altă parte însă, când mă gândesc că propunerea legislativă care propune eternizarea preşedintelui Academiei Române aparţiune la cinci deputaţi PSD, cu tot respectul, vă mărturisesc că încep să dau dreptate semnalelor din presă pentru că, ştiu bine, toate proiectele de legi venite dinspre PSD au fost dintotdeauna bine ţintite, cu finalitate cunoscută. De altfel, din cercurile lor transpiră tot mai mult ideea că, prin fel de fel de tertipuri, se urmăreşte ca, în final, să se ajungă practic la un "mandat pe durată nedeterminată" pentru preşedintele Academiei.

Chiar dacă ar fi aşa, personal mi-e greu să accept că, în ciuda declaraţiilor publice, domnul acad. Eugen Simion ar fi de conivenţă cu cei care, în culise, pregătesc marea lovitură. Ar fi ca şi cum, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, domnul acad. Eugen Simion şi-ar rezerva încă de pe acum un loc într-una dintre zonele umbrite din istoria Academiei.

Dacă este aşa, este regretabil că Academia Română, cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală, este scoasă la mezat în piaţa publică. Jos mâinile de pe Academia Română, stimaţi colegi din PSD! Jos mâinile, pentru că riscaţi să murdăriţi imaginea celor mai mari personalităţi din ţară şi străinătate, cu realizări remarcabile în ştiinţe, litere, arte şi în alte domenii ale spiritului. Domniile lor nu merită şi, cu siguranţă, nici nu vor accepta întoarcerea la practici pe care le credeam apuse de 15 ani.

Personal sunt convins că pentru onoarea Academiei Române şi a membrilor săi, domnul academician Eugen Simion este în afara acestor aranjamente de culise şi că, la o adică, va fi cel dintâi care va sări să apere imensul prestigiu al acestei instituţii. Altfel, există riscul ca la sfârşitul lunii februarie 2006, Adunarea Generală a membrilor Academiei Române să declare vacant postul de preşedinte dacă, între timp, nu a fost ales noul preşedinte, conform legii. E preferabil să se evite o astfel de procedură care, evident, nu poate onora pe nimeni. Dimpotrivă!

    Marin Diaconescu - declaraţie politică cu titlul Actuala guvernare, în frunte cu preşedintele Băsescu, nu mai are limite;

Domnul Marin Diaconescu:

"Actuala guvernare, în frunte cu preşedintele Băsescu nu mai are limite"

Stimaţi colegi,

Gravitatea faptelor şi deciziilor actualei puteri devine din ce în ce mai evidentă.

După nenumăratele nenorociri care s-au abătut asupra ţării noastre urmare a unei proaste guvernări, gluma a început să se îngroaşe. Protocolul încheiat de România cu Statele Unite ale Americii va avea urmări dintre cele mai grave. Practic, este o bombă gata să explodeze.

Vorbim despre eforturi disperate să ne integrăm în 2007, dar faptele spun cu totul altceva. Preşedintele Băsescu parcă nu mai are nici o limită şi se simte atotputernic de parcă nimeni nu-l poate opri. Pentru a deveni prieteni cu americanii s-ar putea să pierdem integrarea şi, chiar mai mult, s-ar putea să plătim dur această greşeală.

Amplasarea de baze militare americane în România şi Bulgaria, "pentru mulţi ruşi, pare să fie o strategie de încercuire, destinată să intimideze Rusia" - aşa a fost perceput mesajul amplasării de baze militare pe teritoriul României. Ne-am pus la dispoziţia americanilor de parcă acest lucru era văzut ca un ultimatum din partea lor, de parcă România îşi îndeplinise toate sarcinile în toate direcţiile şi mai avea de îndeplinit o ultimă promisiune.

Nu ştiu în ce direcţie o vor lua lucrurile în ţara noastră, dar semnele ce se lasă întrevăzute nu sunt dintre cele mai bune. Un rezumat al evenimentelor din ultimul an s-ar traduce cam aşa: inundaţii, gripă aviară, rujeolă, greve, dublarea întreţinerii, baze militare pe teritoriul României. Concluzie: imaginea apocaliptică a României. Ce ne-ar mai putea aştepta după toate aceste evenimente? Ce dezastru bine conturat de actuala putere mai poate fi aruncat pe scena politică, cu puternice implicaţii în cea socială?

Dacă lucrurile vor decurge în actuala direcţie mă întreb care va fi imaginea României peste 3 ani? Sincer, cred că nici eu şi nici populaţia acestei ţări nu va dori să cunoască rezultatul. Cred că sunt prea multe greutăţi şi o viaţă mult prea grea pentru români ca să poată rezista unui cadru politic dezastruos creat de actuala guvernare.

Alianţa se duce de râpă, încercaţi să nu aduceţi şi ţara noastră în acelaşi stadiu.

    Manuela Mitrea - declaraţie politică intitulată Şanse egale pentru persoanele cu dizabilităţi!;

Doamna Manuela Mitrea:

"Şanse egale pentru persoanele cu dizabilităţi!"

3 Decembrie este o zi fără semnificaţie pentru mulţi dintre noi; cu toate acestea, ea reprezintă Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

Ca toţi ceilalţi cetăţeni, persoanele cu dizabilităţi sunt îndreptăţite să aibă aceleaşi drepturi, conform primului articol al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care arată că toate fiinţele umane sunt libere şi egale, ca demnitate, în drepturi.

Pentru a realiza acest deziderat, ar trebui să se ţină seama de diversitatea fiecărei comunităţi în parte, iar persoanele cu dizabilităţi să aibă garanţia că se pot bucura de toate drepturile omului: civile, politice, sociale, economice, culturale, toate acestea fiind recunoscute de diversele Convenţii internaţionale, Tratatul de Instituire a Uniunii Europene şi diferitele constituţii naţionale.

Aceste persoane doresc şanse egale şi nu milă, neavând nici o vină că barierele societăţii duc la discriminare şi excludere socială.

Persoanele cu dizabilităţi sunt deseori nişte cetăţeni invizibili deoarece discriminarea cu care se confruntă zilnic se bazează, de cele mai multe ori, pe prejudecăţi şi este deseori cauzată de faptul că aceste persoane sunt aproape complet uitate şi ignorate. Discriminarea duce la apariţia şi întărirea barierelor de mediu şi de atitudine, care le împiedică pe aceste persoane să facă parte din societate.

Carta Drepturilor Omului a Uniunii Europene confirmă că, pentru a realiza egalitate pentru persoanele cu dizabilităţi, dreptul la non-discriminare trebuie suplimentat cu dreptul de a beneficia de măsuri menite a le asigura independenţa, integrarea şi participarea la viaţa comunităţii.

Dacă am lua un singur caz, şi anume românii cu dizabilităţi intelectuale, se poate observa cu uşurinţă cum aceştia sunt respinşi din şcoli şi de la locurile de muncă.

În ţara noastră, la fel ca şi în alte ţări europene, datele statistice specifice persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sunt, pur şi simplu, inexistente. De exemplu, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap estimează că mai mult de 14 000 de persoane trăiesc în instituţii, dar procentajul celor cu dizabilităţi intelectuale este necunoscut; de asemenea, Raportul de monitorizare intitulat "Drepturile persoanelor cu dizabilităţi intelectuale: accesul la educaţie şi angajare în muncă în România", lansat pe 31 august 2005, a cerut Guvernului Tăriceanu să întărească legislaţia existentă în acest domeniu, pentru a oferi românilor cu dizabilităţi intelectuale un număr cât mai mare de oportunităţi de educaţie şi angajare. Acelaşi raport atrage atenţia şi asupra faptului că fără informaţii despre problemele de care se izbesc persoanele cu dizabilităţi şi situaţia acestora ca şi grup, formatorii de politici în domeniu nu pot lua măsuri efective pentru a le ajuta să se integreze în societate. Inexistenţa datelor sigure şi inteligibile a contribuit, şi ea, la o absenţă generală a interesului publicului privind persoanele cu dizabilităţi.

Ca parlamentar, consider că trebuie luate toate măsurile ce se impun ca, de-acum încolo, aceşti români să nu se mai simtă marginalizaţi de o societate utopică sau uitaţi de un guvern care este preocupat de orice altceva, mai puţin de nevoile şi interesele cetăţenilor!

Pe 10 decembrie sărbătorim Ziua Internaţională a Drepturilor Omului iar persoanele cu dizabilităţi nu trebuie uitate!

În acest sens, propun actualilor guvernanţi ca această zi, importantă pentru noi, toţi, să constituie un început real în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă aceste persoane!

Să demonstrăm că suntem responsabili şi că ne pasă de suferinţa acestor români! Azi, mai mult ca oricând, să dăm dovadă că, înainte de orice interese politice sau de altă natură toţi trebuie să rămânem oameni!

    Mihai Sandu-Capră - o imagine sintetică a situaţiei cu care s-a confruntat în primul an de guvernare Coaliţia de guvernământ;

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Stimaţi colegi,

In urma cu un exact un an, Partidul Social Democrat, un partid caracterizat de multitudinea actelor de corupţie din timpul celor patru ani de guvernare, era "penalizat" de votul populaţiei.

Anul 2005 a însemnat un an agitat, tumultuos, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere economic şi social, un an negru pentru multe persoane rămase fără un acoperiş deasupra capului în urma dezastrelor abătute asupra României, rând pe rând.

Trei valuri de inundaţii, criza ostaticilor din Irak, crize politice, focare de gripă aviară, demisii, greve şi totuşi un raport de ţară favorabil, un pas mare făcut în vederea integrării României în Uniunea Europeană. Este o imagine sintetică a situaţiei cu care s-a confruntat în primul an de guvernare Coaliţia de guvernământ.

Deşi criticate de mulţi, măsurile economice ale actualului Guvern, desprinse din Programul de guvernare cu care Alianţa D.A. a câştigat alegerile, au avut menirea de a reorienta mediul de afaceri într-o direcţie democratică, spre îngroparea sistemului economic bazat pe relaţii clientelare, spre aducerea la suprafaţă a economiei "gri", spre eradicarea corupţiei.

Primul an de guvernare cu adevărat democratică se încheie acum, în pragul sărbătorilor de iarna, cu speranţa şi credinţa că următorii ani vor însemna continuarea drumului către Europa şi că furia naturii nu va mai fi principalul adversar politic al Coaliţiei de guvernământ.

Va mulţumesc.

    Mircea Valer Puşcă - declaraţie politică pe tema Informarea corectă a cetăţenilor;

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Declaraţie politică: "Informarea corectă a cetăţenilor"

În baza art. 31 alin. (1) din Constituţie, dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Acest drept este consacrat şi prin prevederea din alin. (2) al aceluiaşi articol, care obligă autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Acelaşi articol 31 din Constituţie, prin alin. (3), defineşte o excepţie care poate îngrădi dreptul la informaţie al persoanei, atunci când deconspirarea anumitor informaţii poate să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.

Pentru a asigura, în egală măsură, satisfacerea atât a dreptului persoanei de a avea acces la informaţie, cât şi pentru a putea fi asigurată cerinţa de a nu prejudicia măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională, se impune instituirea unor proceduri şi a unui sistem de clasificare a documentelor deţinute de către autorităţile publice. Doar astfel se poate asigura informarea corectă a cetăţenilor, pe de o parte, şi protecţia informaţiilor a căror deconspirare poate aduce prejudicii măsurilor de protecţie a tinerilor sau securităţii naţionale, pe de altă parte.

În momentul de faţă, prin reglementările în vigoare privind clasificarea informaţiilor, se asigură protecţia acelor informaţii care, prin deconspirare, pot aduce prejudicii securităţii naţionale, dar nu există reglementare privind protecţia informaţiilor de natura celor a căror deconspirare poate aduce prejudicii măsurilor de protecţie a tinerilor.

În vederea asigurării, complete şi corecte, a exerciţiului dreptului oricărui cetăţean de a fi informat asupra oricăror chestiuni privind treburile publice şi asupra problemelor de interes personal, dar şi pentru a fi asigurată protecţia informaţiilor a căror deconspirare poate aduce prejudicii măsurilor de protecţie a tinerilor, trebuie asigurate condiţiile şi procedurile de clasificare ale acestui tip de informaţii.

    Mircia Giurgiu - declaraţie politică intitulată 13 decembrie - Ziua tipografilor;

Domnul Mircia Giurgiu:

"13 decembrie - Ziua tipografilor"

Importanţa tiparului, chiar dacă nu este percepută întotdeauna, porneşte pentru fiecare dintre noi cu Abecedarul. Apariţia tiparului a avut darul de a revoluţiona cultura universală, cartea tipărită înlocuind treptat manuscrisele şi copiile frumos decorate. Anul 1450 este piatra de temelie a galaxiei Gutemberg, an în care, la Mainz, Johannes Gensfleische zum Gutemberg, inventatorul tiparului cu caractere mobile, deschide porţile cunoaşterii, prin intermediul cărţilor tipărite în serie.

Invenţia lui Gutemberg pentru evoluţia materială şi spirituală a umanităţii este evidentă. Culegerea şi transmiterea informaţiei a avut un rol covârşitor în păstrarea cunoştinţelor şi împărtăşirea acestora de către un număr tot mai mare de persoane.

Pe meleagurile româneşti, arta tipăririi a apărut în primii ani ai secolului al XVI-lea. Astfel, în anul 1508, primul nostru tipograf, Macarie, a imprimat cea dintâi carte, la Târgovişte - şi anume un Liturghier.

La Cluj, în 1550, Heltai Gaspar şi Hoffgreff Gyorgy, doi iscusiţi meşteri, înfiinţează prima tipografie. Este momentul începutului dezvoltării activităţii tipografice la Cluj.

13 decembrie 1918 este ziua jertfei a 102 tipografi bucureşteni, ucişi în timpul manifestaţiei paşnice a slujitorilor tiparului pentru revendicările lor social-economice, precum şi pentru ceea ce numim noi astăzi "libertatea presei", iar mulţi alţii au fost răniţi sau arestaţi. Tipografii clujeni au fost alături de familiile acestora, acordându-le ajutoare materiale.

Acest moment trist din viaţa tipografilor va rămâne în memoria noastră, cinstindu-i pe cei care de sub teascul modern al maşinilor de tipar offset scot la lumină cărţi, ziare şi reviste. Slova scrisă de cugetători trece prin mâna acestor iscusiţi meşteri, spre a ajunge în faţa cititorilor de toate categoriile. În urma progresului din ultimii ani, orice tipăritură îţi are drumul prin mâna tehnoredactorilor, care au înlocuit munca grea a zeţarilor şi linotipiştilor, şi prin cea a maşiniştilor offset-işti, care domină industria tiparului. Mulţumită lor avem în faţă dis de dimineaţă ziarul sau o carte nouă, care miroase a cerneală proaspăt tipărită.

Condiţiile grele de viaţă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când numărul orelor de muncă şi stabilirea salariilor erau lăsate la bunul plac al patronilor, iar concediile de odihnă, asigurările şi protecţia muncii erau complet necunoscute de muncitori, fiind expuşi bolilor profesionale, au condus la crearea unor organizaţii de întrajutorare prin care să se îmbunătăţească situaţia lor.

Primii care au păşit pe calea organizării au fost muncitorii tipografi, datorită nivelului cultural mai ridicat, determinat de specificul muncii prestate, care au înfiinţat asociaţiile de ajutor reciproc în caz de boală. Acestea au luat fiinţă la Braşov (1846), Timişoara (1851) şi la Cluj în anul 1861. De aici înainte vom putea vorbi de muncitorii tipografi din Cluj ca organizaţie, indiferent de forma organizatorică pe care o vom întâlni.

Scopul acestor organizaţii era ajutorarea muncitorilor, nu numai în caz de boală, ci şi de invaliditate, deces, ajutoarea văduvelor şi orfanilor, acordarea de ajutor de transport tipografilor străini care nu-şi găseau de lucru în oraşul respectiv.

În jurul anului 1870 a început transformarea asociaţiilor de ajutor reciproc ale tipografilor în asociaţii profesionale, păstrându-şi, totuşi, caracterul de ajutor reciproc. Preşedinţii acestor asociaţii erau patronii, dar ceilalţi membri din conducere erau aleşi din rândul muncitorilor.

Aceştia vor face primii paşi pe calea organizării, depăşind stadiul asociaţiilor profesionale, constituindu-şi organizaţia în a căror conducere erau doar muncitori. În această acţiune, un rol deosebit l-a avut înfiinţarea Internaţionalei a II-a (1889), precum şi presa muncitorească, în cadrul căreia se remarcă şi ziarul muncitorilor tipografi, intitulat "Typograph", care a apărut în limbile română, maghiară, germană. Primul număr a apărut la 1 iunie 1918, la Sibiu, sub conducerea lui Vili Ioan.

Începând cu numărul 4, ziarul a apărut la Cluj, sub conducerea lui Ludovic Jorday, în 1921, cu apariţie bilunară, pentru ca din '22 să apară lunar, încetându-şi apariţia în primii ani după război.

Noua formă de organizare a muncitorilor au constituit-o sindicatele. Muncitorii tipografi din Cluj au pus bazele sindicatului lor în 1893. La înfiinţare acesta cuprindea 40 de muncitori.

La congresul muncitorilor tipografi din Transilvania, ţinut la Cluj în 10 -11 octombrie 1920, a luat fiinţă Uniunea Muncitorilor Grafici din Ardeal şi Banat. Mai târziu, prin afilierea mai multor sindicate de pe întreg teritoriul ţării, se va transforma în Uniunea Muncitorilor Grafici din România (1922) cu sediul la Cluj. Statutul Uniunii a fost aprobat în 1921 în baza Legii sindicatelor profesionale, uniunea dobândind, astfel, personalitate juridică.

Breasla muncitorilor tipografi a fost prima din România care a reuşit să încheie un contract colectiv unitar, la nivel de ramură, pe o durată de un an şi jumătate, la data de 22 decembrie 1921. Prin contractul colectiv se reglementau condiţiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbători plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor, dreptul de a alege delegaţi (bărbaţi de încredere), care să vegheze la îndeplinirea contractului colectiv.

Important de subliniat este faptul că salariile erau stabilite pe categorii de muncitori, printr-un tarif de salarizare la stabilirea căruia se ţinea cont de preţurile de pe piaţă, de valoarea de cumpărare a leului etc.

Sindicatul liber al tipografilor din Cluj este membru fondator al Uniunii sindicatelor tipografilor din România, care este membru fondator al Blocului Naţional Sindical.

"După 20 de ani", ca în romanului lui Alexandre Dumas, tipografii clujeni au reuşit să se adune şi să îşi aniverseze ziua. În anul 2000, sărbătoarea organizată de către conducerea sindicatului tipografilor şi conducerea Imprimeriei "Ardealul" din Cluj-Napoca a avut loc în ambianţa clubului tipografilor din Cluj, înfiinţat în 1923 şi cu activitate continuă de atunci încoace. La acest eveniment deosebit au participat ca invitaţi numeroase personalităţi locale, colaboratori apropiaţi, precum şi reprezentanţii mass-media locală. Clubul tipografilor, situat pe o arteră importantă din centrul Clujului, are săli de conferinţă, bibliotecă, săli de jocuri, cum ar fi: tenis de masă, şah, table, rummy etc., oferind posibilitatea salariaţilor şi pensionarilor tipografi de a petrece în mod plăcut timpul liber.

În anul 1944, deşi numărul tipografiilor din Cluj se ridica la 26, cele mai multe au fost ateliere meşteşugăreşti. Doar trei dintre ele aveau caracter de întreprindere (Minerva, Cartea Românească şi Naţionala), care, după naţionalizare, au constituit cadrul Întreprinderii Poligrafice Cluj. Aceasta a fost singura tipografie din Cluj, până după "Revoluţia" din 1989.

Spre deosebire de Bucureşti, unde existau mai multe tipografii mari, la Cluj, singura Academie pentru arta tipografică a fost Întreprinderea Poligrafică din Cluj. Majoritatea învăţăceilor care făceau primii paşi pe poarta Poligrafiei parcurgeau toate treptele profesionale şi, o dată îndrăgostiţi de această meserie, îi rămâneau credincioşi până la pensionare.

Dovadă a profesionalismului tipografilor acestei instituţii stă mărturie faptul că toate noile tipografii ale Clujului au în cadrul lor cel puţin un specialist format la Poligrafie.

Nu pot încheia aceste rânduri fără a aminti de fostul nostru coleg tipograf, câştigătorul mai multor ediţii a Concursului Naţional Profesional "Cartea de Aur", Ioan Chira, ucis la 21 dcembrie 1989, în timpul revoluţiei, după ce cu un an înainte a decedat soţia sa Maria, răpusă de o boală necruţătoare, rămânând doi copii orfani, Neluţu şi Ana-Maria.

Ca o ironie a sorţii, Ioan Chira a fost omorât în timpul vacanţei de iarnă, la puţin timp după ce s-a întors de la Bucureşti, unde urma cursul şcolii de maiştri tipografi.

Conducerea sindicatului Tipografilor din Cluj, împreună cu conducerea unităţii au ajutat cei doi copii, ambii fiind angajaţi la Imprimeria "Ardealul". În prezent, au propriile lor familii şi s-au stabilit la casele lor.

Cu speranţa că Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România şi Blocul Naţional Sindical vor avea o activitate fructuoasă, în sprijinul breslei tipografilor, doresc să profit de această ocazie pentru a ura tuturor celor care trudesc în acest domeniu, chiar dacă tranziţia pe care o traversăm nu ne permite să ne bucurăm de mai multe din realizările lor cotidiene, precum şi tuturor locuitorilor României "Sărbători fericite" şi "La mulţi ani!".

    Monica Maria Iacob-Ridzi -despre comemorarea accidentului minier care a avut loc acum 25 de ani la mina Livezeni;

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor parlamentari,

Viaţa unei naţiuni este tumultoasă şi agitată, evenimentele se succed cu repeziciune, iar priorităţile legislative ne obligă să gândim, de cele mai multe ori, la timpul prezent şi viitor. Aş dori totuşi ca preţ de câteva minute să ne întoarcem cu gândul la trecut.

În urmă cu 25 de ani, în adâncurile Văii Jiului, la mina Livezeni s-a înregistrat un înspăimântător accident colectiv de muncă, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 53 de mineri. S-a scris atunci cea mai tragică pagină a mineritului românesc, după cel de-al doilea război mondial. În această sinistră statistică a morţii, atât de încărcată în istoria Văii Jiului, accidentul de la Livezeni ocupă locul patru, fiind depăşit prin jertfa lor de sânge, de accidentul de la Lupeni din anul 1940, soldat cu 54 de victime, de explozia de la mina Ileana din anul 1916, încheiată cu 59 de decedaţi, şi de catastrofa de la mina Carolina din 1922, în care au murit 82 de ortaci.

Doresc să se consemneze şi să se reţină în analele Parlamentului acest tragic bilanţ, această cumplită şi nemiloasă matematică a destinelor, pentru a înţelege mai bine ce riscuri colosale comportă meseria de miner.

Ţin să aduc la cunoştinţa Parlamentului acest îndoliat moment, cu atât mai mult cu cât în urmă cu 25 de ani evenimentul, în pofida dimensiunilor sale tragice, a trecut aproape neobservat. Propaganda comunistă a vremii, preocupată de trâmbiţarea marilor succese, l-a ignorat cu desăvârşire. Durerea din inimile minerilor, jalea familiilor greu încercate, plânsul văduvelor şi orfanilor - toate acestea au fost acoperite atunci de cântece corale şi poezii patriotice. Un motiv în plus să ne plecăm cu respect în faţa amintirii acelor oameni.

Mineritul nostru carbonifer reprezintă un şir neîntrerupt de sacrificii. În decursul unui secol şi jumătate de exploatare industrială, Valea Jiului a dat economiei româneşti aproape o jumătate de miliard de tone de cărbune. Dar puţini ştiu, şi foarte puţini îşi mai aduc aminte că acest fluviu de cărbune a fost stropit cu sângele a două mii de mineri care şi-au dat viaţa pentru o bucată de pâine.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Mineritul nostru a suferit profunde transformări structurale în ultimii 16 ani. S-a încercat, şi s-a reuşit, în bună parte, adaptarea sa la exigenţele unei economii concurenţiale de piaţă. Poate că e momentul ca autorităţile să facă mai mult pentru salvarea industriei noastre carbonifere. Cărbunele este astăzi tot mai căutat pe pieţele lumii întregi, iar Valea Jiului dispune de cele mai mari rezerve de cărbune superior din România. Statul trebuie să facă mai mult pentru a-şi valorifica resursele minerale indigene. Modernizarea şi retehnologizarea minelor tinere şi de perspectivă ar putea da un suflu nou producţiei de huilă. În afară de clasicele disponibilizări şi plăţi compensatorii, trebuie încercate şi alte căi de eficientizare a mineritului. Trebuie să existe soluţii! Să nu lăsăm să se piardă în nefiinţă o preocupare atât de străveche.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Să ne plecăm cu pietate în faţa amintirii celor căzuţi la mina Livezeni în lupta cu forţele oarbe ale adâncului. Dumnezeu să-i odihnească în linişte şi pace în acel colţ de rai rezervat celor care au pătimit cel mai mult, adică minerilor! Iar noi, cei cărora poporul ne-a încredinţat vremelnic treburile ţării, trebuie să găsim căile potrivite pentru ca mineritul să supravieţuiască. De dincolo de morminte, jertfa acelor oameni nevinovaţi ne cere stăruitor să o facem.

    Vasile Cosmin Nicula - declaraţie politică intitulată Dosarele securităţii;

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Dosarele securităţii"

După epidemia Contractului cu România şi prelungirile aferente, campania militară NATO, în care ne-am comportat ca nişte combatanţi direct implicaţi, vaccinarea prin ordonanţe de urgenţă, parastasele mineritului, metalurgiei şi siderurgiei, precum şi a celorlalte ramuri ale defunctei economii naţionale, transferată la buticari, valutişti, şperţari şi alte soiuri de "oameni de afaceri" mai mici sau mai mari, crizele guvernamentale de legitimitate, sindromurile Ţigareta I şi II, sanctificările cu bule şi indulgenţe la Casa Albă, ONU, FMI sau Piaţa Golaniei, iată că s-a găsit antidotul care calmează stările euforice şi disconfortul intelectual... Angajamentul.

Este documentul care rezolvă toate problemele naţionale, pentru care s-au bătut în văzul lumii, la tv şi pe bulevardul Victoria Socialismului, în Parlament şi în paginile ziarelor, la simpozioanele şi sesiunile ştiinţifice ale Institutului de înalte studii ale totalitarismului, distinşii noştri tăietori de frunze la câini din Alianţa Civică, formaţiunile de comando din Piaţa Universităţii, posesorii de certificate... sau liber-profesioniştii de pe anumite edituri umaniste.

Acţiunea "Angajamentul" s-a declanşat după o atentă documentare a specialiştilor în diversiune la CIA, Mossad, KGB, BND, SDECE, Căştile Albastre, Moaştele lui Mihai I de Hohenzollern, Spiritele Înţelepţilor Sionului, Mumia lui Tutankhamon şi Oracolul din Dămăroaia.

Până şi domnul Vasile Lupu - nume de falnic domnitor - s-a înspăimântat de grozăvia faptei sale, consimţământul de colaborare fiindu-i luat sub presiunea unui pluton de haidamaci, care l-au supus la cazne pe un rotisor special, fabricat la IMGB. Imaginaţi-vă ce lupte s-au purtat, ce expresii şi citate despre mamă şi origine s-au consumat pe cale orală, ce cutremur s-a produs în conştiinţa proaspătului botezat, care au răscolit până şi măruntaiele pământului din zona Vrancea. Dar s-a răcorit omul la o bere când a ieşit din camera de tortură şi a putut să strige în gura mare la toată lumea năstruşnica întâmplare şi să mai comande o tură. Ce s-o mai lungim, "organili" au făcut pe dumnealor de frică şi l-au lăsat în plata Domnului. De atunci, a devenit "creştin" şi aproape democrat. Uitaţi-vă bine la el, în ce hal a ajuns.

Ceilalţi au fost nişte pigmei, n-au avut demnitatea să demaşte monstruoasa instituţie, aşteptând clipa răfuielilor politice, pentru a se duela în angajamente. În Aula Parlamentului, în instituţiile publice, la Preşedinţie şi la Guvern, s-au imaginat toate tehnicile şi dispozitivele moderne de atac pentru dobândirea supremaţiei în materie. În semn de solidaritate, împricinaţii sunt pe cale să formeze o majoritate zdrobitoare, care va bate toate recordurile.

Să nu disperăm însă, orice minune la români ţine trei zile, au sosit căldurile mari, ne ameninţă iarăşi Ţânţarul Criminal, este aşteptat FMI-ul cu sacul plin de bani, ca Moş Nicolae, iar angajamentele vor fi bune de aprins focul la iarnă.

Noul sezon se va deschide după vacanţa parlamentară, când se va închide pescuitul la păstrăv şi se va deschide cel în ape tulburi.

    Ovidiu Brînzan - intervenţie politică intitulată Eugen Nicolăescu a dezinformat CSAT;

Domnul Ovidiu Brînzan:

"Eugen Nicolăescu a dezinformat CSAT"

Prin declaratiile date de către ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu în faţa CSAT, s-a creat o situaţie gravă şi fără precedent. În plină epidemie de rujeolă, ministrul sănătăţii a dezinformat forul suprem de apărare al ţării privitor la cauzele care au condus la epidemia de rujeolă care se extinde acum în România şi în urma căreia au murit deja 10 copii.

Eugen Nicolăescu a afirmat că principala cauza a epidemiei este neefectuarea vaccinării între anii 2003-2005 inclusiv.

Realitatea este că în România, începând cu anul 1979 se vaccinează anual, cu vaccin antirujeolic, toţi copiii la vârsta de 1 an şi la 7 ani, adică aproximativ 400.000 de copii pe an. Mai mult, în anul 2004 au fost vaccinaţi suplimentar încă 100.000 de copii care nu fuseseră prinşi în campaniile anuale precedente.

În anul 2005, din cauza indolenţei şi incompetenţei Ministerului Sănătăţii, nu s-a efectuat campania de vaccinare antirujeolică de rutină - situaţie fără precedent în ultimii 25 de ani, în ciuda avertismentelor repetate din partea specialiştilor, presei şi ale Departamentului de Sănătate al PSD, apărute încă din primăvara anului 2005.

Consecinţa nefastă este epidemia de rujeola la care asistăm şi care a curmat deja vieţi nevinovate.

Singurul responsabil pentru situaţia gravă creată este Ministerul Sănătăţii care nu şi-a exercitat atribuţiile de prevenire a bolilor transmisibile, neefectuând campania de vaccinare antirujeolică în anul 2005.

Departamentul de Sănătate al PSD solicită în mod explicit ministrului Eugen Nicolaescu să îşi asume public responsabilitatea şi în loc să dezinformeze opinia publică să ia masurile care se impun măcar în ceasul al 12-lea.

    Ovidiu Ioan Silaghi - declaraţie politică intitulată Lupii moralişti din P.S.D.;

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Lupii moralişti din PSD"

Nu mă aşteptam ca la un an de la pierderea alegerilor pentru Preşedinţia României, domnul Adrian Năstase să adreseze o scrisoare de felicitare învingătorului său. Ar fi fost un exemplu de fair-play, de normalitate. Ceea ce nu este cazul în ceea ce priveşte PSD şi liderii acestui partid. Ţinând cont de acest aspect, nu mă miră deloc aşa-zisul bilanţ de la un an de guvernare şi preşedinţie, clamat de liderii PSD. Numai că înfrângerea din 2004 este foarte greu digerată şi acum de liderii PSD, care continuă să împroşte cu noroi adversarul politic.

"Traian Băsescu şi Alianţa DA au câştigat alegerile cu o cifră mincinoasă, 16% şi cota unică a fost un eşec " susţin la unison domnii Năstase şi Geoană. Stau şi mă întreb, dacă această "cotă unică a fost un eşec" de ce a fost ea pentru prima oară adusă în discuţie de fostul premier Adrian Năstase? De ce s-a declanşat un adevărat război între Palate pe tema acestei cote unice? Mă rog, premierul de atunci, Adrian Năstase, a pierdut războiul cotei unice, a fost mai slab decât preşedintele Iliescu, dar este jenant astăzi să vii şi să-ţi ataci propria idee.

Domnul Geoană susţine că "anul care a trecut de la preluarea puterii de către actualii guvernanţi este unul pierdut pentru România". Domnul Geoană este liber să spună orice. Principiul libertăţii cuvântului îi dă acest drept. Dar întreb pe domnia sa şi pe subalternul său, Adrian Năstase, îşi aduc oare aminte de faptul că în 1990, România avea cel mai bun capital de imagine dintre toate ţările foste comuniste. Unde sunt acum Ungaria, Polonia şi Cehia, şi unde suntem noi acum? La o distanţă enormă de cele trei. De ce? Pentru că 10 din ultimii 15 ani la putere s-a aflat PSD. Nu acest an - an în care s-a definitivat democratic legislaţia restituirii proprietăţii, s-au recalculat pensiile şi s-au reformat legile justiţiei - este unul pierdut, ci acei 10 ani de guvernare a PSD. 10 ani în care am avut mineriade, în care s-a încălcat embargoul privind fosta Iugoslavie, în care am uitat de fraţii noştri de peste Prut, în care s-au pierdut zeci de procese la CEDO pentru că nu s-a respectat dreptul de proprietate, în care s-a născut şi dezvoltat marea corupţie.

Dar, întotdeauna, gura păcătosului adevăr grăieşte. Atacând orbeşte introducerea cotei unice, domnul Geoană a observat că "această măsură nu a scos la lumină economia subterană". Nu am eu datele necesare ca să mă pronunţ acum în legătură cu situaţia economiei subterane. Dar din moment ce un lider PSD a făcut referire la existenţa economiei subterane, rezultă că ea a existat. Şi pe timpul cărei guvernări oare, nu a PSD-ului? Şi atunci, de ce oare ne uităm în curtea vecinilor, când în propria noastră bătătură nu am făcut ordine? Răspunsul este simplu. Acesta este modul PSD de a face politică.

    Rareş Şerban Mănescu - comentariu pozitiv cu privire la noua politică de diplomaţie publică şi culturală lansată de M.A.E.;

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Vin în faţa dumneavoastră pentru a saluta decizia Ministerului Afacerilor Externe, care a iniţiat programul de diplomaţie publică "Promovarea comunităţilor locale din România în spaţiul Uniunii Europene" care se va desfăşura în perioada 2006-2007.

Acest proiect are în vedere rolul din ce în ce mai important pe care comunităţile locale îl joacă în dezvoltarea economică şi socio-culturală a României, prin interconectarea cu comunităţile locale din afara ţării şi prin cuplarea la diferite tipuri de programe şi politici europene.

Proiectul va urmări prezentarea şi susţinerea intereselor, specificului şi oportunităţilor administrative, economice şi cultural-academice ale fiecărui judeţ, pe trei paliere distincte - în diferite localităţi din ţări membre ale UE. De asemenea, se va avea în vedere stabilirea unor relaţii de colaborare între instituţii locale similare: autorităţile administraţiei locale, camere de comerţ şi industrie, oameni de afaceri, universităţi, ONG-uri, biblioteci, teatre, muzee etc.

Departamentul pentru Diplomaţie Publică din MAE a transmis deja invitaţii de înscriere în proiect tuturor prefecţilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi primarilor din municipiile reşedinţă de judeţ. Contribuţia MAE la concretizarea programului va consta şi în expertiza şi efortul logistic din partea Centralei, precum şi a ambasadelor din ţările Uniunii Europene. Iniţiativa se încadrează în noua politică de diplomaţie publică şi culturală lansată de MAE, ce are ca scop facilitarea integrării cu succes a României în Uniunea Europeană, prin mobilizarea resurselor societăţii şi cointeresarea actorilor sociali să ia parte la efortul de aderare.

    Relu Fenechiu - comentarii asupra declaraţiilor contradictorii ale P.S.D. privind contestarea Legii bugetului pe 2006 la Curtea Constituţională;

Domnul Relu Fenechiu:

"Să te fereşti de greci şi când îţi fac daruri". Aşa sună un străvechi proverb şi care are drept punct de plecare uriaşul cal de lemn oferit în "dar" de ahei, troienilor bucuroşi de aparenta plecare a trupelor invadatoare ale Spartei şi Micenei.

În realitatea zilelor noastre, aheii sunt reperezentanţii Partidului Social Democrat. Partid care se plânge oriunde şi oricui este dispus să asculte că actuala Putere mimează democraţia, că nu este consultat în privinţa problemelor importante ale ţării etc. Mai mult, în diverse situaţii, reprezentanţii de frunte ai PSD se oferă benevol pentru a sprijini actuala Putere sau actuala majoritate în unele momente mai dificile. În majoritatea cazurilor, aceste oferte ale PSD nu au fost agreate. Şi consider că foarte bine au făcut responsabilii Alianţei "D.A" şi ai Coaliţiei aflate la guvernare că au ignorat "cântecele de sirenă" ale PSD. Pentru că, plecând de la comportamentul de ani de zile al acestui partid, niciodată nu a fost vorba de sinceritate când au existat astfel de oferte. Ci doar de tentative de a câştiga capital politic şi de a-l estompa pe cel al adversarului politic.

Ultimul exemplu al modului în care trebuie interpretată credibilitatea PSD îl reprezintă un eveniment petrecut săptămâna trecută.

Din considerente care îmi scapă, luni, 5 decembrie, liderii acestui partid au anunţat că nu intenţionează să conteste Proiectul de Lege privind bugetul de stat pe 2006 la Curtea Constituţională. Nimeni nu le-a cerut o astfel de declaraţie, sau, mai precis, nimeni nu a cerut PSD-ului o anumită conduită. Sesizarea Curţii Constituţionale reprezintă un drept democratic recunoscut şi nimeni nu are calitatea de a-l împiedica.

Marţi, 6 decembrie, pe la orele amiezii, această declaraţie a fost repetată, dar, surpriză, câteva ore mai târziu, agenţiile de ştiri au anunţat că 8 senatori PSD i-au sprijinit pe colegii lor din PRM în depunerea unei sesizări la Curtea Constituţională.

A urmat un val de justificări penibile din partea conducerii PSD. Vineri, 9 decembrie, preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat la Piteşti că senatorii care au semnat alături de parlamentarii PRM pentru a ataca la Curtea Constituţională Legea bugetului pe 2006 au făcut acest lucru "în necunoştinţă de cauză". Liderul PSD a mai menţionat: " Ei au fost solicitaţi să se alăture demersului, dându-li-se un argument general privind atacarea bugetului la Curte (...) Şi-au cerut scuze. Nu pot să-i suspectez pe colegii mei de rea intenţie".

În cazul în care această declaraţie ar fi scoasă din context, s-ar crede cu siguranţă că domnul Geoană este un învăţător de la ţară, care are de-aface cu nişte elevi mai puţin dotaţi din punct de vedere al intelectului. Fiind vorba însă de nişte senatori, unii chiar cu nume grele în partid şi cu foste funcţii de răspundere în administraţie, îmi este imposibil să cred că au semnat în necunoştinţă de cauză. Dacă explicaţia dată, nu numai de domnul Geoană, ci şi de alţi fruntaşi ai partidului, ar avea acoperire, atunci întreaga activitate de parlamentar al celor 8 ar trebui pusă sub semnul întrebării.

În realitate, "politica" conducerii PSD a fost următoarea: faţă de opinia publică PSD a anunţat că nu va contesta bugetul din două motive: 1. pentru a nu se face de râs, pentru că nu este nimic neconstituţional în proiect; 2. pentru ca partidul să nu fie acuzat că a mai utilizat o modalitate de tărăgănare a adoptării bugetului pe 2006. În paralel însă, un număr - minimum necesar - de parlamentari ai PSD i-au ajutat pe cei din PRM să înainteze contestaţia, după care au venit liderii şi au afirmat cu nonşalanţă că au făcut-o în nume propriu. Astfel domnul Geoană & Co. a crezut că aruncând praf în ochii restului lumii absolvă partidul de orice responsabilitate. Calcul complet greşit. Pentru că nimeni nu este dispus să creadă aşa ceva.

    Sorin Marian Paveliu - intervenţie politică intitulată De ce sunt împotriva unei legi a lustraţiei;

Domnul Sorin Marian Paveliu:

"De ce sunt împotriva unei legi a lustraţiei"

Partidul Naţional Liberal şi-a făcut datoria de onoare de a promova în Parlamentul României un proiect de Lege a Lustraţiei, subiect înăbuşit 15 ani, cu deosebită eficienţă, de cei care au văzut o ameninţare personală într-un asemenea act normativ.

Susţinător în anul 1990 al unui asemenea demers, sunt astăzi, în anul 2005, într-un ferm dezacord faţă de o asemenea lege.

Există numeroase motive pentru a promova o astfel de lege. Cei care au aparţinut maşinii politice represive a Partidului Comunist au contribuit prin propria lor voinţă, dacă nu din convingere, din interes personal, la înfometarea deliberată, la exterminarea fizică a opozanţilor şi a familiilor lor, la îngenunchierea spiritului unei naţiuni transformată într-o masă de apaludaci de nevoie, au malformat conştiinţa a zeci de generaţii de copii, îndoctrinaţi spre iubirea conducătorului şi a partidului.

Mecanismul de partid şi mâna sa - armata, poliţia politică, securitatea, s-au bazat pe zeci de mii de membri de partid care, în mână cu carnetul roşu, au găsit calea spre fericirea şi bunăstarea personală prin cultul minciunii, prin delaţiune şi teroare.

Partidul Comunist, cu sprijinul primordial provenit din şcoala KGB-ului sovietic, a ştiut să dea dovadă de un spirit organizatoric ridicat la nivel de artă. Obedienţa faţă de şefi, delaţiunea îndreptată împotriva oricărui individ care ar putea reprezenta un potenţial pericol, cultivarea atitudinii de satrap, de adevărat torţionar faţă de ceea ce înseamnă subalterni, ipocrizia fără limite, au reprezentat adevărate chei ale succesului în lupta de a urca pe scara ierarhică a societăţii comuniste.

Astăzi se mai află în activitate doar cei care în decembrie 1989 aveau 40-45 de ani. Cei mai tineri nu ajunseseră la pârghiile puterii, cei mai în vârstă s-au apropiat azi de vârsta pensionării, dacă nu cumva s-au retras deja din viaţa politică activă.

Cred cu tărie însă că avem datoria să privim întotdeauna spre viitor. Cei care trebuie "purificaţi" printr-o lege a lustraţiei sunt prea puţini. Pentru aceştia, preţul pe care trebuie să-l plătim, noi, cei care ar trebui să le interzicem accesul vârfurilor Partidului Comunist către funcţii publice, este prea mare. Ar trebui să ne dezicem de principii ale legii fundamentale, să negam prevederi ale Constituţiei actuale, ceea ce ne-ar scoate din drumul nostru spre o Europă modernă şi unită.

Ne rămîne însă posibilitatea de a ne exprima scârba noastră individuală faţă de toţi acei pe care-i ştim că au sprijinit un regim antinaţional. Dincolo de repulsia organică a fiecăruia, dincolo de frica pe care unii dintre ei o mai inspiră, dispreţul nostru nu se poate şi nu trebuie să se manifeste decât prin votul democratic de respingere, a lor, ca indivizi, sau a partidelor care-i tolerează.

Aşa cum am mai spus sunt împotriva unei legi a lustraţiei.

Sunt însă pentru un proces al comunismului, adus în faţa unei instanţe morale.

Sunt însă pentru adoptarea oricăror măsuri care să permită populaţiei şi istoricilor să acceadă la toate dovezile materiale ale odiosului regim comunist, pentru că astfel să avem şansa de a nu mai repeta greşelile trecutului. O asemenea atitudine reprezintă o şansă pe care suntem datori să o acordăm celor care în 1989 au fost prea tineri pentru a înţelege drama naţională trăită de români timp de aproape 50 de ani. O astfel de datorie avem faţă de cei peste 1000 de tineri care au murit pentru ca tranziţia noastră de la comunism la capitalismul condus o vreme de aceeaşi comunişti să aibă o faţă credibilă.

    Tiberiu Bărbuleţiu - reliefarea unor aspecte ale problematicii exploatării de la Roşia Montană;

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Problematica exploatării de la Roşia Montană este cunoscută atât în ţară, cât şi în străinătate, atât de către factorii politici cât şi de societatea civilă. Acest subiect revine în forţă în atenţia opiniei publice, prin numeroasele articole publicate pe această temă, dar şi prin trimiterile directe din cuprinsul ultimului proiect-raport prezentat de Pierre Moscovici în Parlamentul European.

Sfidând parcă toate aceste semnale, firma exploatatoare canadiană desfăşoară o muncă asiduuă de convingere a publicului în legătură cu binefacerile acestui proiect, prezentat ca o mană cerească pentru zonă. Aflată în plină campanie de comunicare, ea încearcă să manipuleze opinia publică, şi nu numai, cu scopul să înlesnească procesul de obţinere a autorizaţiilor. Printre aceste eforturi s-a numărat şi difuzarea de spoturi publicitare pe renumitul National Geographic Channel International, în scopul promovării acestui proiect minier. Informat fiind asupra adevăratului impact pe care proiectul l-ar produce, postul de televiziune a retras orice reclamă pe acest subiect. În acelaşi registru se înscrie şi eşecul înregistrat în urma rezilierii contractului de publicitate de către Academia Caţavencu.

Pe lângă aceste lovituri de imagine date lui Gabriel Resources, o sentinţă irevocabilă a Curţii de Apel Alba, prin care i-a fost suspendat firmei canadiene acordul de mediu pentru 39 de puncte de foraj la Roşia Montană, înclină mult balanţa în favoarea contestatarilor acestui proiect.

Sunt de salutat aceste acte de justiţie, cu atât mai mult cu cât apostrofările oficialilor europeni din mai sus amintitul raport au ca adresă directă exploatarea de la Roşia Montană. Trei ecologişti, J. Lagendijk, M. Horacek şi Istvan Szent-Ivanyi au cerut, în două amendamente ale Raportului, cu trimitere explicită la proiectul Roşia Montană, în primul rând armonizarea cu legislaţia europeană în domeniu, dar şi suspendarea tuturor lucrărilor preliminare începerii exploatării, până la obţinerea tuturor aprobărilor. S-au solicitat totodată consultări cu ţările vecine şi atenţie maximă acordată acestor proiecte miniere de proporţii.

În ceea ce priveşte acest proiect nu mi se pare că a fost respectată ordinea firească a lucrurilor. Consider o anomalie faptul că, fără studiu de impact, fără autorizaţie de mediu, fără să existe o certitudine că această investiţie este legal-realizabilă s-au dat tot felul de aprobări pentru relocări, strămutări, executări de drumuri şi alte lucrări de amenajare. Cei care asigură managementul acestui proiect au sărit nişte etape şi nu mi se pare deloc logic că în loc să-şi obţină autorizaţiile necesare pentru a începe legal exploatarea la Roşia Montană dânşii alocă bani pentru... publicitate.

Fără a mă pronunţa pro sau contra unui astfel de proiect, responsabilitate care aparţine altor foruri, nu pot să nu iau ca reper experienţa mondială în domeniu. Astfel, în baza principiului prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, precum şi a celui conform căruia &^171;poluatorul plăteşte&^187;, înscrise în Legea protecţiei mediului, consider necesară o monitorizare continuă a activităţii acestei firme de către forurile responsabile, cu obligaţia de a pune la dispoziţia opiniei publice rezultatele monitorizării.

Numai în acest fel putem convinge Uniunea Europeană că principiul dezvoltării durabile, în spiritul căruia se derulează acest proiect, nu este pură demagogie şi respectăm convenţiile internaţionale în domeniu.

    Ioan Ţundrea - declaraţie politică având ca obiect aspecte ale relaţiei cauză-efect în fenomenul migraţiei politice;

Domnul Ioan Ţundrea:

Adresată: Academiei de Advocacy - Radu Nicosevici, Preşedinte

Asociaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki - Diana Călinescu, Director Executiv interimar

Asociaţiei Pro Democraţia - Cristian Pîrvulescu, Preşedinte

Centrului de Resurse Juridice - Georgiana Iorgulescu, Director Executiv

Fundaţiei pentru o Societate Deschisă - Gabriel Petrescu, Director Executiv

Ligii "Pro Europa" - Smaranda Enache, Co-preşedinte

Transparency International - Romania - Victor Alistar, Director Executiv

de către deputat Ioan Ţundrea, Grupul parlamentar al PC şi prezentă în Şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 13 decembrie 2005.

Obiectul declaraţiei politice

Aspecte ale relaţiei cauză - efect în fenomenul migraţiei politice

Apreciind în mod deosebit, prestigiul instituţiilor cărora mă adresez, consider că anterior modificarii Legii nr.393/2004, lege cu profunde conotaţii morale, ar fi extrem de important să identificăm cauzele fenomenului migraţiei politice şi apoi efectele.

Vă adresez rugămintea de a analiza oportunitatea realizării unui studiu de caz în câteva judeţe, printre care şi Caraş Severin, având în vedere faptul că după o experienţa de 12 ani în administraţia publică, am constatat următorul fenomen, devenit aproape regulă a cauzei migraţiei politice.

Migratorului politic, familia sa şi comunitatea pe care o reprezintă devin în intervalul imediat următor beneficiarii unor sume de bani proveniţi din fondurile administraţiei publice judeţene, conduse de partidul aflat la putere.

Acest fenomen explică într-o bună măsură şi realegerea respectivului primar în legislatura viitoare în aceiaşi funcţie.

Încadrând aceşti parametrii într-o relaţie matematică, am constat că nu există niciodată factori aleatori ai cauzei migraţiei şi că relaţia este aproape invariabil o constantă

Migraţia politică = Funcţie (suplimentarea subiectivă de bani publici de catre conducerile Consiliilor judeţene, dirijată spre alesul local care migrează)

Sau

Mp = F(CJ); Mp = migraţia politică, CJ = Consiliu judeţean

Vă mulţumesc.

    Vladimir Alexandru Mănăstireanu - intervenţie politică intitulată Vreau să scot din capul românilor visul autostrăzilor;

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

"Vreau să scot din capul românilor visul autostrăzilor".

Ieri s-a împlinit un an de când domnul Traian Băsescu este preşedintele României. Nu am să fac un bilanţ al activităţii preşedintelui, dar nu pot să nu amintesc unele declaraţii ale lui Traian Băsescu din perioada în care nici nu visa la fotoliul prezidenţial. Şi asta pentru că tot ce detest mai mult este minciuna şi uitarea voită.

Actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, a uitat de perioada când era ministru peste toate transporturile din România şi de declaraţiile pe care le făcea în perioada 1997-1999, referitoare la construcţia de autostrăzi în România şi necesitatea acestora pentru dezvoltarea economică a ţării noastre.

Traian Băsescu, în calitate de membru al Guvernului CDR, declară în data de 21 martie 1997, la Conferinţa Crans Montana, în faţa instanţelor străine participante, că în România trebuie realizată o infrastructură modernă de drumuri naţionale şi autostrăzi şi că Guvernul este dispus să discute cu oricine despre autostrăzi, atâta timp cât printre aceştia se află şi bancheri care să finanţeze lucrările.

În data de 13 mai 1997, P.D.S.R., actualul P.S.D., care se afla la acea dată în opoziţie, iniţia o moţiune de cenzură referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind introducerea taxei de drum. La dezbaterea moţiunii, Traian Băsescu afirma: "Dacă vrem o industrie şi un turism rentabile, trebuie să avem şosele bune" şi, indiferent dacă este o măsură impopulară, "această taxă trebuie introdusă".

Mai târziu, în 24 mai 1997, Traian Băsescu reuşeşte să scoată în stradă sindicatele din construcţii pentru oprirea lucrărilor la autostrada Bucureşti-Constanţa încă din luna februarie, lăsând pe drumuri 20.000 de muncitori.

Minciunile actualului preşedinte Traian Băsescu continuă şi, pe 6 august 1997, promitea că lucrările la autostrada Bucureşti-Constanţa vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2000 pe tronsonul Bucureşti-Feteşti, şi până la sfârşitul anului 2002 pe tronsonul Cernavodă-Constanţa. Începuse să se contureze minciuna portocalie.

Ministrul Traian Băsescu, în data de 14 septembrie 1997, afirmă că vor fi concesionate lucrările la autostrada Bucureşti-Constanţa pe trei tronsoane, din 18 firme calificându-se patru firme, din Spania, Germania, Austria şi Franţa.

Anul 1998 îl aduce din nou în prim-plan pe ministrul Traian Băsescu cae, în data de 12 ianuarie 1998, inaugurează începerea lucrărilor de reparaţie la autostrada Bucureşti-Piteşti, lucrare ce va costa statul român 44 de milioane de dolari din totalul de 97 de milioane, restul fiind cofinanţat de BERD.

Firmele constructoare au fost exclusiv româneşti - Hidroconstrucţia, Electroconstrucţia şi Centrala de construcţii căi ferate. Traian Băsescu, în stilul caracteristic, afirma la acea dată că, dacă nu este respectat termenul de finalizare al lucrărilor, firmele vor fi penalizate.

Atitudinea lui Băsescu, probabil datorită faptului că minciunile merseseră prea departe, se schimbă în totalitate şi, în data de 17 mai 1998, acesta afirma: "Vreau să scot din capul românilor visul autostrăzilor". În ţara noastră, traficul nu justifică investiţiile în infrastructura rutieră, spunea Traian Băsescu, ministrul transporturilor, actualul preşedinte al României.

2 iunie 1998 - "Trebuie să încetăm cu demagogia autostrăzilor", declara acelaşi Traian Băsescu. La aceeaşi dată, Traian Băsescu promitea că singura autostradă care se va finaliza în 2002 va fi Bucureşti-Constanţa, probabil datorită faptului că domnul Băsescu este de loc din Constanţa şi datorită afacerilor ce se fac în portul Constanţa.

După ce, în urmă cu un an, Traian Băsescu susţinea ideea concesionării autostrăzilor, în data de 3 septembrie 1998, Băsescu spunea că "Soluţia concesionării autostrăzilor nu este viabilă, pentru că ar fi cu 30% mai scumpă decât dacă ar fi finanţate de către stat".

În data de 12 martie 1999, ministrul transporturilor, Traian Băsescu, inconstant în declaraţii, dar mai grav, în coerenţa actului de guvernare şi a Programului de guvernare C.D.R. din perioada 1996-2000, declanşează un joc gen "alba-neagra" al construcţiei de autostrăzi în România.

În decembrie 2004, Traian Băsescu ajunge preşedintele României. Şi în această calitate, Băsescu "se joacă" cu declaraţiile privind construirea de autostrăzi în România.

După multele acuze aduse fostului guvern, privind construcţia autostrăzii Transilvania cu firma americană Bechtel, în data de 1 septembrie a acestui an, Traian Băsescu spunea la întâlnirea cu ambasadorii ce a avut loc la Cotroceni: "Când faci contracte tip parteneriat public-privat, constaţi că te costă de trei ori mai mult decât o finanţare de la BEI. Acest tip de politică externă eu îl refuz. Priorităţile României sunt şi ale Uniunii Europene, pentru că nu ne permitem să construim cele mai scumpe autostrăzi din lume. Trebuie să ne vedem de priorităţile reale, care înseamnă progres pentru România: continuarea procesului de integrare în Uniunea Europeană, consolidarea poziţiei României în NATO, dezvoltarea strategiei pentru zona extinsă a Mării Negre şi soluţionarea definitivă a conflictelor din Balcanii de Vest."

Însă Traian Băsescu a uitat că, la recenta vizită pe care o efectuase în Statele Unite, nu a spus absolut nimic despre contractul cu firma Bechtel. Singurele luări de poziţie ale acestuia au fost adoptate în ţară. Probabil pentru că se afla în patria firmei Bechtel!!!

Despre clientela politică ce se învârte în jurul său, preşedintele Traian Băsescu nu aminteşte absolut nimic. După ce şi-a pus unul din cei mai ascultători oameni în fruntea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe inegalabilul Gheorghe Dobre, tentaculele influenţei preşedintelui ajung şi în ministerul care a fost condus după domnia sa de oameni foarte obedienţi acestuia şi care serveau unui singur scop: clientela P.D.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a ţinut secrete informaţiile din caietul de sarcini al contractului de lucrări de reparaţie pentru autostrada Bucureşti-Piteşti, chiar dacă acestea se realizează din bani publici.

În urma licitaţiei care a avut loc în data de 8 august 2005, a fost desemnată câştigătoare firma Euroconstruct Trading '98 SRL, firmă în care se regăsesc nume ca Dorin Cocoş, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, prietenii preşedintelui care îi servesc masa la Restaurantul "Golden Blitz", localul preferat al preşedintelui.

Sindromul de care suferă preşedintele României, domnul Traian Băsescu, este unul destul de grav pentru înălţimea acestei demnităţi: amnezia bâlbelor.

Şi, cu toate acestea, presa consideră normale astfel de maşinaţiuni făcute încălcând într-un mod brutal legea, de parcă toate acestea se întâmplă în altă ţară, şi nu în România. O Românie guvernată de o alianţă mincinoasă, obedientă clientelei politice şi care este condusă cu o măiestrie inegalabilă, de căpitan de cursă lungă, de Traian Băsescu, cel care stârpeşte corupţia doar în campania electorală şi cu corupţi doar din alte partide.

    Dan Constantin Mocănescu Coloros - declaraţie politică intitulată O privatizare în greva foamei;

Domnul Dan Constantin Mocănescu Coloros:

"O privatizare în greva foamei".

Privatizarea prin vânzarea capitalului, în ideea de înstrăinare absolută a acestuia, conduce, încet şi sigur, la alienarea capitalului uman, bun şi ieftin, de care dispune România.

Prerogativele îndoielnice ale unor iniţiaţi de a semna contracte secrete, din considerente politice sau subiective, de vânzare a marilor obiective industriale ale ţării, au generat, în fond, cauzele corupţiei.

Sub sloganul stupid că statul ar fi cel mai prost gestionar, au fost vândute cu nemiluita active care şi-au găsit destinaţia în furnalele străinilor.

Portul Constanţa oferă cea mai vizibilă consecinţă a distrugerii fondului silvic şi a cataclismului decupării sistematice a industriei, sub formă de mormane de fiare vechi.

Vânzarea, ferită de ochii şi înţelegerea opiniei publice, a marelui combinat siderurgic de la Galaţi, ar fi, după bine-cunoscuţi analişti, un caz fericit.

Mii de angajaţi au fost concediaţi, salariile celor rămaşi le asigură cu greutate coşul zilnic, poluarea a atins dimensiuni pe care profiturile colosale ale noului proprietar nu le poate combate...

De altfel, rolul său de mare acţionar mondializant nu are nimic de a face cu societatea românească, înapoiată prin toleranţa cu care a înghiţit secretele acestei privatizări.

O societate discriminată brutal în toate planurile aspiraţiilor sale: în plan economic, prin preţuri prohibitive oferite beneficiarilor români, în plan social, prin refuzul de a purta un dialog cu reprezentanţi ai sindicatelor, şi în plan juridic, prin eludarea legilor şi hotărârilor judecătoreşti şi prin sfidarea autorităţilor ţării.

Rolul social al unor astfel de corporaţii este nul, ca şi metoda prin care au ajuns proprietarii unor astfel de unităţi. Toate costurile sociale sunt distribuite statului român, aşadar cetăţenilor săi.

Recent, zeci de grevişti ai foamei s-au adresat autorităţilor, inclusiv Camerei Deputaţilor, în încercarea disperată de a-i determina pe administratorii societăţii de la Galaţi să respecte legile statului român.

Aceşti oameni se simt la fel de străini în oraşul şi casele lor ca şi în spatele porţilor marelui patron, a cărui atitudine de secol XIX ar face deliciul marxiştilor.

Ce fel de opţiune europeană pot avea miile de familii ale acestor angajaţi români, când reprezentanţii lor ies în calea preşedintelui sau a primului-ministru, palizi şi disperaţi, întinzându-le o jalbă cu braţele tumefiate de perfuzii?

Şi când vor afla cetăţenii acestei ţări marile secrete ale vânzărilor de tot felul, sub sloganele revolute ale capitalismului care se preda la Ştefan Gheorghiu?

Şi când oare va înceta această aventură sinistră care înstrăinează nu numai capitalul fizic sau financiar, ci şi milioane de români, plecaţi în bejenie, despre care ne place să credem că se vor mai întoarce vreodată sau vor aduce veşnic miliardele de euro în ţară, spre disperarea manifestă a Băncii Naţionale?

    Mihaela Adriana Rusu - intervenţie politică intitulată Un an de guvernare portocalie;

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Un an de guvernare portocalie"

S-a împlinit recent un an de la alegerile parlamentare câştigate de P.S.D. şi suntem în faza de împlinire a unui an de guvernare portocalie. Mă întrebam dacă românii trăiesc mai bine. Din păcate, marea masă a populaţiei României nu trăieşte mai bine!

După cum am declarat de la înalta tribună a Parlamentului, în momentul în care a fost aprobată cota unică de impozitare de 16%, dublarea impozitului pe venitul micro-întreprinderilor, creşterea cotelor CAS cu 2 puncte procentuale nu vor ava efect favorabil asupra agenţilor economici. Aceştia se aşteptau la măsuri care să-i ajute în derularea afacerii, şi nu să-i încurce. Ce li s-a dat cu o mână, s-a luat cu vârf şi îndesat cu cealaltă.

Microîntreprinderile, care reprezentau o speranţă a creşterii economice în Guvernul Năstase, au primit o lovitură sub centură prin dublarea impozitului de venituri şi introducerea CAS majorat cu 2%. Vorbele din campania electorală de acum un an au fost foarte optimiste.

Mă întrebam ce metodă va folosi Alianţa D.A. prognozând o inflaţie de 6%, creştere economică de 6%, creştere în industrie de 5,7%, creştere în agricultură de 2,8%?

Calculele au fost prost făcute!

În acest moment, se vorbeşte de o inflaţie de 8,5-9%, de creşteri economice de doar 5,7%, faţă de nivelul anului 2004, în industrie se estimează o creştere economică pentru 2005 de doar 4%, în agricultură, valoarea adăugată brută va înregistra o descreştere faţă de anul precedent cu 1,2%, după ce în 2004 producţia agricolă a înregistrat o creştere de 22,2%.

Nu pentru toţi vorbele sunt şi fapte. Realizările actualei Coaliţii sunt din ce în ce mai slabe!

Pentru prima dată în Parlamentul României bugetul a fost adoptat în lipsa Opoziţiei.

Bugetul pentru anul 2006 reprezintă un buget nerealist, antisocial, indicatorii arătând un fals grosolan. Alocarea cheltuielilor din acest buget va determina nemijlocit accentuarea sărăciei şi a declinului economic.

Din păcate, România nu are nevoie de acest lucru! Din ce în ce mai mulţi locuitori nu vor avea cu ce să-şi plătească serviciile de asistenţă socială, sănătate, învăţământ.

Doctrina de dreapta a actualei puteri a determinat diminuarea veniturilor şi a cheltuielilor, astfel încât distanţa dintre cei ce trăiesc bine şi cei ce nu trăiesc bine să fie cât mai evidentă.

Pe tot parcursul anului 2005 am observat că execuţia bugetului general consolidat s-a finalizat lună de lună cu un excedent bugetar: venituri mai mari decât cheltuieli efectuate. La o analiză mai atentă, excedentul bugetar nu reprezintă altceva decât greşeala guvernamentală a Alianţei la nivelul politicii bugetare. Cota unică, după cum am mai semnalat, şi incoerenţa fiscală au un impact negativ în colectarea veniturilor la bugetul statului. Pierderea de aproximativ un miliard de euro este reală.

Excedentul la bugetul de stat s-a datorat felului în care s-au cheltuit banii publici. Multe ministere nu au fost în stare să cheltuie banii planificaţi, proiectele de infrastructură nu s-au realizat.

Pe de altă parte, există sectoare subfinanţate de luni de zile. În sănătate, cheltuielile sunt efectuate încet. Observăm, de asemenea, că în luna noiembrie, cheltuielile care nu s-au efectuat pe tot parcursul anului se vor cheltui aiurea în acest timp scurt, pentru ca din excedent România să figureze cu un deficit.

Toate acestea duc însă la creşterea inflaţiei în această perioadă. BNR va fi obligată să reducă excesul de lichidităţi de pe piaţă adunat de bănci şi să ţină piept avalanşei cheltuielilor guvernamentale, în lupta împotriva inflaţiei.

Din păcate, anul 2005 este un an compromis din punct de vedre al strategiei fiscale, al execuţiei bugetare, al îndeplinirii ţintelor stabilite, iar anul 2006 o să înceapă cu un handicap în ceea ce priveşte ţinta de inflaţie.

    Ion Dumitru - declaraţie politică intitulată Începutul sfârşitului?;

Domnul Ion Dumitru:

"Începutul sfârşitului?"

Intenţiile, pe hârtie şi declarative, ale ministrului Gheorghe Flutur, de a revigora agricultura şi de a-i îmbogăţi pe fermierii români, au eşuat. De fapt, nici nu se putea altfel.

Făcătura de imagine nu putea să ţină prea mult. Atunci când te înconjori de consilieri altfel decât pe criterii profesionale, de oameni care nu se pricep decât la vorbe, nu realizezi nimic.

Statisticile de ultimă oră indică faptul că, în ultimul an, economia României a fost frânată de agricultură şi silvicultură. Adică, în aceste sectoare de activitate, nu s-a făcut mare lucru. Programele pe care Gheorghe Flutur le-a promovat cu mare tam-tam nu au adus nici o schimbare. Cupoanele agricole au însemnat cheltuieli fără rost, de zeci şi sute de miliarde de lei. Corespondentul în practică al acestor eforturi financiare nu există. S-a dat vina pe inundaţii, pe vremea capricioasă.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în silvicultură.

Producţia din exploatările forestiere şi din alte activităţi conexe a scăzut cu aproape 20 de procente. Şi aceasta pentru că multe capacităţi de producţie ale RNP au fost închise, iar oamenii lăsaţi pe drumuri. Au ajuns direcţiile silvice din ţară să se împrumute la bănci pentru acordarea veniturilor salariale lunare.

Degringolada a cuprins acest domeniu, care era, cu câţiva ani în urmă, fala României. Şi mai vine acum şi furtuna generată de Legea nr.247/2005 care, pur şi simplu, va distruge Regia Naţională a Pădurilor. Sute de mii de hectare de fond forestier vor trece în proprietate privată, iar statul va asista neputicios la jaf.

Aceasta a reuşit să realizeze ministrul Flutur!

    Niculae Bădălău - intervenţie politică intitulată Un an de guvernare portocalie sau 365 de zile de minciună;

Domnul Niculae Bădălău:

"Un an de guvernare portocalie sau 365 de zile de minciună"

A trecut greu anul 2005. Fiecare zi a însemnat lupta şi cu un sistem ce îngheţa treptat, ce transforma promisiunea în minciună, administraţia în birocraţie şi siguranţa în incertitudine.

După patru ani de guvernare ce au reprezentat un crescendo economic şi un reviriment social era greu de crezut că o schimbare politică ar putea anula totul.

Minunea negativă - altfel spus compromisul - s-a întâmplat.

Conform teoriei catastrofelor, evenimentele nefaste au loc la un anumit număr de ani. Pentru România, anul 2005 a însemnat guvernarea portocalie, minciuna, incompetenţa, circul, corupţia, inundaţiile, gripa aviară.

Actualii miniştri s-au dovedit fără resurse în tentativa de a onora promisiunile electorale, chiar neinteresându-i acest lucru.

Recorelarea pensiilor, motivarea investitorilor - toate au fost pastile amare acoperite cu glazură dulce.

Demagogia a devenit politică de stat.

Preşedintele ţării, în noaptea trecerii dintre ani, a apărut la posturile TV cu sticla de şampanie în mână; pe tot parcursul lunilor post-inundaţie, s-a adresat cu apelativul "bă" constructorilor podului; zilele sale de naştere sunt elemente ieftine de mimetism popular, în scopul câştigării încrederii barometrului de opinie publică.

Românii au început grevele. "Sărbătorirea" unui an de guvernare portocalie are loc în stradă, cu mitinguri de protest şi greve de solidaritate ale profesorilor, funcţionarilor publici, personalului medical, minerilor, transportatorilor.

Pensionarii nu mai au forţa de a se răzvrăti, dar ei sunt cei mai nedreptăţiţi. Au crezut în promisiuni şi au rămas cu ecoul lor, ca un vertij vestibular ce le mixează maladiile. Sunt robii unui sistem centralizat, închis în faţa valorilor, ce a destituit tot ce era de calitate dar aparţinea idealurilor nobile social-democrate.

Politica externă este condusă defectuos, pe un sistem de axe inadecvat strategiilor globale actuale. Mondializarea presupune conotaţii de inter-relaţie diplomatic acordate, şi nu aplicarea pe hartă a unor simple linii geopolitice.

Efectele pe termen lung ale frustrării unor parteneri loiali României, lipsa unor turnee internaţionale eficiente în planul fidelităţii interstatate îşi vor pune, în timp, amprenta nefastă.

Sistemul medical este bulversat de rujeolă. Vaccinarea întârzie, sub pretextul unor campanii neeficiente în anii trecuţi, ministrul ocupându-se numai de imagine.

Mereu guvernarea portocalie "a privit în trecut cu mânie" - cum ar spune un mare roman - dar niciodată nu şi-a îndreptat privirea spre viitor, fiindcă viitorul nu-l merită şi nu-l va avea.

Un an de suferinţă şi minciună a fost prea mult.

    Cristian Silviu Buşoi - argumente în favoarea necesităţii unei legi a farmaciei;

Domnul Cristian Silviu Buşoi:

Stimaţi colegi,

Stimaţi reprezentanţi ai mass media,

Stabilirea, de către statul român, a condiţiilor de înfiinţare, organizare şi funcţionare a farmaciilor reprezintă un subiect important şi sensibil, care are nevoie de un cadru legislativ adecvat, care să asigure stabilitate şi predictibilitate, şi anume de o Lege a farmaciei.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că, în prezent, reglementarea se face la nivelul legislativ al ordinelor de ministru, ceea ce poate crea premisa unor decizii controversate, profund subiective, de multe ori suspicionate că ar putea fi luate sub presiunea unor grupuri de interese.

Ministerul Sănătăţii a propus dezbaterii publice un proiect de lege, parte a unui pachet mai larg, a reformei sănătăţii, pe care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea în Parlament, proiect care a generat numeroase controverse, datorită restricţiilor de proprietate, geografice şi demografice pe care le aduce acest proiect. În acelaşi timp, încă din data de 15 septembrie 2005, se află la Senat Proiectul Legii farmaciei, semnat de 14 parlamentari ai Coaliţiei de guvernare, unul care liberalizează condiţiile de înfiinţare şi funcţionare a farmaciilor şi care păstrează doar restricţia demografică, pentru perioada de până la 1 ianuarie 2008.

Am convingerea fermă că reglementarea funcţionării farmaciilor trebuie să fie un demers foarte serios, urmare a unui consens politic cât mai larg; în caz contrar, există riscul ca la schimbarea ministrului sau a guvernării să apară o altă reglementare, poate una diametral opusă, ceea ce ar crea instabilitate în sistem.

De aceea este important ca Proiectul Legii farmaciei să fie dezbătut cât mai temeinic, cu toţi cei interesaţi, să nu favorizeze doar un grup de interese - fie lanţurile de farmacii sau farmaciştii independenţi; nimeni nu trebuie să îşi impună voinţa de pe poziţii de forţă, nici măcar ministrul sănătăţii.

În opinia mea, cred că proiectul unei legi a farmaciei trebuie să fie expresia unui echilibru care trebuie să se creeze în sistem între lanţurile de farmacii, pe de o parte, şi farmaciştii independenţi, pe de altă parte.

În primul rând, cred că un proiect al legii farmaciei nu trebuie să se atingă de principiile liberei concurenţe şi al proprietăţii private, principii regăsite în Constituţia României şi în Programul de guvernare al Guvernului României. România nu se mai află în acest moment în situaţia în care trebuie să decidă dacă pot fi permise lanţurile de farmacii sau doar farmacii care să aparţină farmaciştilor independenţi, acest moment a fost depăşit, este o realitate de care legiuitorul trebuie să ţină cont.

În ţările Uniunii Europene nu există o abordare unitară privitoare la acest subiect, nu există un model care să fie dominant, privitor la reglementările farmaciei, fiecare ţară îşi organizează farmaciile aşa cum crede de cuviinţă şi conform tradiţiei. Există, astfel, în Europa, cazuri dintre cele mai restrictive - Germania, Franţa, Suedia, până la cele mai liberale - Marea Britanie, Olanda. Dar, în contextul Agendei Lisabona şi a Proiectului Directivei privind serviciile interne, în curs de adoptare la nivelul Uniunii Europene, tendinţa este aceea de liberalizare, şi nu impune noi restricţii.

Prin urmare, în condiţiile în care până şi ţările cele mai restrictive reduc din constrângeri, România nu îşi poate permite să facă o lege care să impună şi mai multe restricţii.

Stimaţi colegi,

Convingerea mea fermă este că o lege a farmaciei trebuie dezbătură în Parlament, acest for trebuie să aibă ultima decizie. De aceea, decizia ministrului sănătăţii de a scoate din pachetul de legi pentru care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea Proiectului Legii farmaciei mi se pare un demers corect, care dovedeşte o atitudine matură şi înţeleaptă.

Am credinţa că în final Parlamentul României va adopta o lege care să fie în concordanţă cu tendinţele Uniunii Europene şi cu realităţile economiei de piaţă.

    Adina Ioana Vălean - declaraţie politică intitulată Protecţia angajaţilor în anul 2005 se realizează prin prevederi legale abuzive;

Doamna Adina Ioana Vălean:

Declaraţie politică: "Protecţia angajaţilor în anul 2005 se realizează prin prevederi legale abuzive".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Modificarea art.19 al Legii nr.130 privind inspecţia muncii a suscitat numeroase dezbateri, atât în Comisia Camerei, cât şi în plen.

Ultima retrimitere la Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost făcută în deplin acord al grupurilor parlamentare pentru a modifica ceea ce ni s-a părut la momentul respectiv inacceptabil tuturor, şi anume prevederea de la alin.2, conform căreia se pedepseşte cu închisoare sau amendă penală refuzul repetat al unei persoane de a permite accesul inspectorilor muncii în oricare din spaţiile unităţii.

Deşi reprezentanţii P.S.D. şi ai P.D. din Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi-au schimbat surprinzător punctul de vedere, Grupul parlamentar al P.N.L. a susţinut în continuare amendarea acestei prevederi, în sensul următor:

Alin.2: "Refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de muncă în oricare dintre spaţiile unităţii, sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate potrivit legii, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 10 mii la 30 mii lei RON".

Câteva dintre argumentele pentru care Grupul parlamentar al P.N.L. a considerat necesară amendarea acestui alineat sunt următoarele:

În primul rând, nepermiterea accesului inspectorilor de muncă în unitate nu înseamnă că au fost încălcate prevederi de legislaţie a muncii, decât dacă aplicăm prezumţia de vinovăţie.

În consecinţă, sancţiunea nu trebuie să fie la fel de aspră ca în cazurile dovedite repetat de încălcare a legislaţiei în domeniu.

În al doilea rând, nu este modern şi european să trimitem oameni la închisoare, sau să le întocmim dosar penal pentru o încălcare prezumtivă a legislaţiei; de altfel, reprezentanţii Ministerului Muncii în cadrul şedinţei Comisiei pentru muncă şi protecţie socială nu au putut indica o practică europeană în acest sens.

În al treilea rând, în opinia noastră, o astfel de încadrare a faptei nu rezolvă problema muncii la negru, ci favorizează negocierea comisionului, atâta vreme cât încadrarea acestei fapte este lăsată la latitudinea inspectorilor de muncă - încadrarea pe Codul Muncii implică amendă contravenţională, iar încadrarea pe Legea nr.130 implică dosar penal.

Nu în ultimul rând, încadrarea faptei ca infracţiune ar reprezenta, conform normelor juridice, prezumţia de pericol social, ceea ce ni se pare exagerat pentru această faptă.

Închei afirmând că dorim cu tărie ca piaţa muncii să se dezvolte în sens modern şi european, dorim ca încălcări ale legislaţiei muncii să fie aspru sancţionate, dorim ca fenomenul muncii la negru să fie redus substanţial, dorim ca inspectorii muncii să îşi îndeplinească atribuţiile în condiţii de legalitate, dar nu dorim ca aceste lucruri să se realizeze prin metode abuzive, specifice unui stat poliţienesc.

    Dumitru Bentu - intervenţie politică intitulată Semicentenar.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţie mea politică de astăzi se intitulează: "Semicentenar".

Nu este o declaraţie politică în sensul pe care această instituţie a activităţii parlamentare l-a dobândit prin regulamente sau prin conţinut.

Este expresia unei stări de emoţie firească, dar şi de nedisimulată mândrie, pentru că în spaţiul cultural moldav, în municipiul Bârlad fiinţează de 5 decenii un teatru. Numele său este "Victor Ion Popa" - strălucită personalitate a culturii naţionale, fiu al acestor meleaguri.

Modalitatea permanentă de comunicare, de confruntare cu obstacolele vieţii, de educaţie şi meditaţie, de căutare şi reliefare a adevărului "teatrul îşi are propria sa jurisdicţie, cea a scenei, care începe acolo unde se termină legile lumeşti". Şi teatrul bârlădean nu putea face excepţie de la aceste memorabile cuvinte, rostite în 1784 de Friederich Schiller.

Spectacolul inaugural a avut loc în 28 decembrie 1955, prezentându-se piesa "Mielul turbat".

Au urmat sute de reprezentaţii care au amprentat puternic memoria colectivă sau personală a celor care au participat de-a lungul celor 5 decenii la adevărate evenimente artistice puse în scenă de generaţii talentate de actori ai teatrului sau de invitaţi.

Pot fi amintite spectacolele cu: "Gaiţele" de Al. Kiriţescu, "Mitică Popescu" de C. Petrescu, "Viforul" de B. St. Delavrancea, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, "Doi tineri din Verona" de W. Shakespeare, "Puterea Întunericului" de L. Tolstoi, "Mama" de D. R. Popescu, "Anna Cristie" de E. O'Neil, "Tartuffe" de Moliere, "Unchiul Vanea" de A. P. Cehov, "Hangiţa" de C. Goldoni, "Rinocerii" şi "Scaunele" de E. Ionesco etc., etc.

Au urcat pe scena teatrului nostru Radu Beligan, Dina Cocea, Marcela Rusu, Ion Olteanu, Mihai Zirva - personalităţi de prim rang ale teatrului românesc.

Au scris despre spectacolele amintite, ca şi despre cele care n-au putut fi incluse în enumerare: Valetin Silvestru, Dinu Săraru, Natalia Stancu, Luca Arbore, Ştefan Oprea etc. Prin talent incontestabil, dăruire totală şi respect pentru spectatori, au înnobilat scena bârlădeană Laurenţiu Mărgineanu, Bebe Banu, Ştefan şi Maris Tivodaru, Aurel Cerbu, Vasile Mălinescu, Cristian Nacu, Dan Herdan, Mircea şi Smaranda Herford, Marcel Anghel, Elena şi Constantin Petrican, Lili Popa Alexiu şi mulţi, mulţi alţii.

S-au bucurat de reuşitele acestor slujitori ai teatrului spectatori din Iaşi, Arad, Timişoara, Reşiţa, Suceava, Cluj, Oradea, Baia Mare, dar şi din Moscova, Chişinău sau Strasbourg.

Aici, la Bârlad, Teatrul "Victor Ion Popa", alături de alte instituţii de cultură, continuă să colecteze lumina înţelepciunii şi să o trimită oamenilor prin "noţiuni mai corecte, prin principii mai clare şi sentimente mai curate" (acelaşi Fr. Schiller).

La 50 de ani şi pentru următorii 50 ... 100 ... Vivat, crescat, floreat!

    Iulian Iancu - declaraţie politică intitulată Decembrie 2005 - bilanţul eşecurilor

Domnul Iulian Iancu:

Declaraţie politică: "Decembrie 2005 - bilanţul eşecurilor"

După alternanţa la putere, din decembrie 2004, entuziasmul iniţial, uşor exagerat, a fost înlocuit de o decepţie profundă. Lipsa de proiecte, de idei şi neperformanţa guvernanţilor a reuşit să compromită orice speranţă că românii vor trăi bine, aşa cum li s-a promis în campania electorală.

Acum, după un an de guvernare, dimensiunea eşecului poate fi cuantificată în date statistice, despre care domnul prim ministru Tăriceanu este "un pic surprins", suspectând "raportările" care ar fi putut scăpa nişte "elemente importante din vedere", aşa cum declara acum câteva zile domnia sa. Analizând datele statistice ale anului 2005, am putea înţelege ce anume l-a surprins pe domnul prim ministru.

Cota unică a dus la o pierdere a veniturilor bugetare de 1,5% din p.i.b., respectiv 1,1 mld. euro. "Autorităţile României" nu au reuşit să stabilească un pachet coerent de acţiuni şi aplică măsurile din domeniul fiscal indiferent de consecinţe, constată FMI.

S-a înregistrat o scădere a competitivităţii cu 4 locuri faţă de anul 2004, iar creşterea economică modestă a fost condusă de consum şi nu de investiţii.

Dezechilibrele macroeconomice sunt marcate de un deficit de cont curent de 9% din p.i.b. şi de cel mai mare deficit comercial din ultimii 15 ani.

Modificarea de 4 ori a codului fiscal a mărit neîncrederea mediului de afaceri, iar aşa zisa relaxare fiscală s-a transformat în cea mai împovărătoare fiscalitate recalmată de 69% din IMM -urile din România.

Repetate scumpiri ale preţurilor la gaze naturale, energie electrică, energie termică şi combustibili, au condus la ratarea ţintei de inflaţie pentru anul 2005.

Creşterea accelerată a preţurilor la gaze naturale, energie electrică, energie termică şi combustibili, precum şi devansarea termenului de introducere a accizelor, a afectat, în mod direct, rezultatele economice pentru ramuri industriale aflate într-o reală dificultate, datorită lipsei de competitivitate şi de descurajare a activităţii de export. Practic, în 2005, industria tinde spre creştere zero.

In industria textilă sunt ameninţate mai bine de 9000 de companii. Creşterea economică de sub 50% faţă de cea din anul 2004, este cea mai modestă din ultimii ani, iar producţia industrială a cunoscut o pierdere semnificativă de ritm comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Intr-un cuvânt, un an blestemat. Un an încercat în 6 valuri de inundaţii, stigmatizat de gripa aviară, pe deasupra lovit de incompetenţa guvernanţilor cuantificată în haosul din spitale, colapsul primăriilor şi umilinţa pensionarilor la cozile pentru medicamente compensate.

Marele perdant al anului 2005 este poporul român. Cel la care preşedintele României făcea referire atunci când ameninţa soluţia imorală cu alegeri anticipate, pentru a afla ulterior cu toţii că era ameninţarea unui "ipocrit"; 1000 mc au ajuns să înghită trei salarii minime pe economie, iar factura la întreţinere, deşi se estima că va creşte cu 30%, iată că a ajuns să fie dublă faţă de cea din iarna trecută. Este memorabilă imaginea pensionarei care se întreba depăşită, cum o să plătească o factură la întreţinere de 2.900.000 lei cu o pensie de 1.900.000 lei.

Românii au de ales între a îngheţa de frig sau a muri de foame în această iarnă. Curba de sacrificiu însă, se accentuează începând cu 01 ianuarie 2006, când preţurile la gaze naturale vor creşte din nou cu aprox. 20%, iar cele la energie electrică cu aprox. 5%, atrăgând un lanţ al creşterii preţurilor de la 20% la produsele din carne până la o creştere cu încă 20% a facturii la întreţinere.

De asemenea, se estimează disponibilizări masive de mai bine de 70.000 de angajaţi, începând de la sectorul energetic şi până la cel al industriei textile.

Din păcate, românii vor ajunge la punctul critic de suportabilitate, mai ales că subvenţia se va reduce cu 33% anul viitor, fiind obligaţi să scoată mai mulţi bani din buzunar atât pentru mâncare, cât şi pentru servicii.

Analiştii economici avertizează asupra unei situaţii şi mai îngrijorătoare pentru anul 2006. Efect nedorit prin raportarea la un p.i.b. mai mic decât cel previzionat, determinând un deficit de cont curent şi deficit bugetar mult prea mari, fapt care întârzie procesul de ajungere din urmă a economiei europene, proces care este direct dependent de diferenţa dintre ritmul de creştere economică al României şi cel al Uniunii europene.

Efectele perverse ale acestei stări deja se manifestă prin mişcările sociale, premiera pentru ultimii 15 ani, ca fiind cele mai ample atât pentru feroviari cât şi pentru profesori.

Speranţa însă a pierit atâta timp cât anul acesta, conform unui studiu al Transparency International, corupţia a ajuns la nivelul a 3p, cel mai înalt nivel din ultimii 7 ani, evaziunea fiscală şi economia subterană sunt la un nivel, extrem de ridicat, ce atinge 1,1% din PIB.

În schimb actuală alianţă organizează un bilanţ aniversar în condiţiile în care românii îl simt ca pe o comemorare. În fapt a fost capacul minciunii pe cazanul presiunii sociale. A fost un miting în condiţiile în care Guvernul şi-a pierdut definitiv şi ultima fărâmă de credibilitate prin nepromovarea Codului Fiscal.

E greu de sperat într-un reviriment în anul 2006, când Guvernul şi-a propus să continue "victoriile" anului 2005, pe care românii iată le "simt" din plin sub "Bradul de Crăciun".

     

(Lucrările şedinţei s-au întrerupt la ora 10,10. După pauză, şedinţa s-a reluat la ora 10,14.

 
  Aprobarea unor modificări în componenţa unei comisii permanente.  

În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gelil Eserghep şi Gheorghe Albu, secretari.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Cu întârzierea datorată prelungirii timpului acordat declaraţiilor politice, continuăm şedinţa de plen de astăzi, marţi, 13 decembrie.

Rog pe liderii grupurilor parlamentare să asigure prezenţa necesară, iar secretarii să poftească la pupitrul şedinţei. Sper că într-un sfert de oră vom avea o prezenţă mulţumitoare. Aşteptăm şi pe ceilalţi colegi.

Vă anunţ că din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 238. Sunt absenţi 93, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 42 de parlamentari.

Vă informez, de asemenea, că în şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 decembrie, a fost depusă la preşedintele de şedinţă moţiunea simplă "Copiii din România mor de rujeolă datorită Guvernului iresponsabil", iniţiată de 76 de deputaţi.

În conformitate cu art.151 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, preşedintele Camerei Deputaţilor a stabilit ca dezbaterea acestei moţiuni simple să aibă loc în şedinţa Camerei Deputaţilor de joi, 15 decembrie, începând cu ora 9,30.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor propune desemnarea doamnei deputat Monica Ştirbu în calitate de membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 12 decembrie, constatând că sunt îndeplinite condiţiile regulamentare, a decis ca propunerea să fie supusă aprobării Camerei Deputaţilor.

Dacă sunt comentarii cu privire la această propunere?

Dacă nu, supun votului dumneavoastră propunerea Grupului parlamentar al P.N.L.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Facem şi un sondaj al votului. Vă mulţumesc.

Este cineva împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Cu unanimitatea celor prezenţi, propunerea a fost adoptată.

Continuăm dezbaterea proiectelor de lege.

Vă rog, domnule deputat, dacă este o problemă de procedură, evident.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este foarte bine că trebuie să ne informatizăm, să avem instalaţii şi utilaje moderne de urmărire a votului, de a ne vedea opinia publică cum ne desfăşurăm activitatea, dar eu vreau să vă aduc la cunoştinţă că toate aceste lucruri trebuie să le facem în mod sănătos să funcţioneze şi să ne atingem scopul pentru care ele au fost înfiinţate, ca să nu avem sentimentul acesta că am aruncat banii pe apa Sâmbetei.

De pildă, acest sistem de televiziune cu circuit închis pe care-l avem noi aici nu funcţionează. Deci, nu-şi atinge scopul pentru care a fost înfiinţat şi am aruncat o căruţă de bani, pentru că el nu afişează pe toţi deputaţii care iau cuvântul de la acest microfon.

La iniţierea proiectului, trebuia să se aibă în vedere ca cei care lucrează cu acest sistem să aibă informaţiile necesare ca să fie afişaţi toţi deputaţii. Este regretabil că, într-adevăr, risipim banii publici.

Aflu astăzi în presă, de fapt de ieri, că vrem acum să înfiinţăm un sistem de televiziune. Asta ne mai lipsea, tichie de mărgăritar, cum ar spune un mare poet, pentru că nu avem nevoie de aşa ceva. Sunt probleme mult mai urgente în momentul de faţă. Sunt oamenii din Timiş, din Vrancea, din celelalte zone inundate care stau fără acoperiş acum, de Crăciun, de sărbătorile Crăciunului, sunt pensionarii care sunt disperaţi că nu-şi pot plăti gazul, curentul, medicamentele; sunt cei din Învăţământ şi Sănătate. Şi, atunci, noi venim şi ne trebuie acest sistem de televiziune.

Eu cred că noi trebuia, în acest moment, să ne prezentăm cu toţii la lucrările şedinţei, dacă vrem să ne spălăm imaginea publică, în faţa opiniei publice, să fim serioşi şi să participăm, în aşa fel încât să dăm sentimentul acesta populaţiei şi să transmitem acest mesaj, că ne apucăm serios de treabă.

Eu am propus, la vremea respectivă, "Panoul ruşinii", care era un sistem gratuit, fără bani, fără finanţări şi în care, într-adevăr, i-am fi sensibilizat pe toţi colegii noştri să se prezinte la şedinţă, pentru că i-am fi publicat prin intermediul presei sau televiziunii să participe la lucrările şedinţei.

Stimaţi colegi,

Eu am impresia - şi nu greşesc când spun acest lucru - că cineva sapă groapa noastră a imaginii publice, că cineva doreşte să ne pună rău în faţa opiniei publice; permanent, săptămână de săptămână. Nu am văzut în presă o săptămână în care Parlamentul să nu apară cu o bombă din aceasta, aşa cum este şi cea cu televiziunea. Nu ştiu cine este vinovat. Este vinovat secretarul general, este vinovat preşedintele Camerei Deputaţilor, este vinovat Biroul permanent ... Trebuie să vedem acest lucru, pentru că atunci când se iau asemenea decizii, când se angajează sume mari de bani din banii publici de către Parlamentul României, ar trebui să ştim şi noi, nu numai conducerea Parlamentului şi a Camerei Deputaţilor sau a Senatului. Ar trebui să ştim şi noi, deputaţii, să fim în cunoştinţă de cauză şi, bineînţeles, să hotărâm în cunoştinţă de cauză atunci când se cheltuiesc aceşti bani publici.

Eu cred că nu avem nevoie de televiziune, nu avem nevoie să transmitem imagini din Parlament pentru opinia publică. În primul rând, trebuie să fim noi serioşi, să dezbatem serios toate legile pe care le avem la dispoziţie şi să ne prezentăm în fiecare zi, aşa cum mergem la serviciu, sau cum merg alegătorii noştri la serviciu, aşa trebuie să ne prezentăm şi noi aici, în fiecare dimineaţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Toate problemele pe care le-aţi semnalat sunt de competenţa Biroului permanent şi, ca preşedinte de şedinţă, dispun ca un extras din această stenogramă să fie înaintat Biroului permanent spre soluţionare.

Personal, nu am auzit nici o discuţie în cadrul Biroului permanent în legătură cu un post de televiziune, dar aceasta nu antamează cu nimic decizia Biroului permanent.

Domnul deputat Pambuccian. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu nu vreau să fac o declaraţie politică. Vreau să vă fac o rugăminte: să votăm cu cartelele, să folosim votul electronic, pentru că este păcat să nu-l folosim. Este mai rapid, îl avem, funcţionează.

Deci, vă propun să utilizăm un sistem pe care-l avem.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat, consider că folosirea votului electronic se poate face numai în condiţiile în care Biroul permanent girează funcţionarea la parametrii optimi ai instalaţiei.

Deci, de asemenea, şi solicitarea dumneavoastră o transmit Biroului permanent.

Domnul deputat Costache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Numai o precizare vreau să fac. Cred că putem lua poziţia domnului coleg antevorbitor drept valabilă pentru toată lumea. Nu cred că este un membru al Parlamentului României căruia să nu i se fi reproşat cheltuielile absurde pentru nu ştiu ce bar, piscine, sau lucruri de care noi nu avem cunoştinţă. Este bine ca cineva să se delimiteze, să se preocupe de ceea ce trebuie să i se pună în sarcină din punct de vedere constituţional şi legal unui membru al Parlamentului, iar ceilalţi să-şi asume răspunderile de rigoare, în aşa fel încât, în interviuri, în ieşiri în presă, în mass-media, să se înceteze cu discreditarea instituţiei fundamentale a statului român, stat pe care alţii cred că-l consolidează subminându-l în fiecare zi.

De aceea, susţin ideea afirmată mai devreme, de a se face odată luminăă, să ştim dacă avem sau nu în răspundere cheltuieli materiale sau alte investiţii sau nu, ca reproşurile publice să înceteze.

De asemenea, şi aici mă disociez de colegul meu, nevoia unei televiziuni sau a unui mijloc care să arate o faţă mai aproape de realitate a Camerei Deputaţilor sau a Parlamentului, să nu lăsăm la mâna televiziunilor private, care au cu totul şi cu totul alte interese legate de sursa de finanţare sau de alte contexte.

Deci, a contrapune o imagine mai aproape de cea reală, cred că este o idee bună, pe care ar trebui s-o susţinem.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da. Aceeaşi dispoziţie: ca şi acest extras de stenogramă, ca şi toate cele care-l vor privi, să fie înaintate Biroului permanent de mâine.

Vă rog, domnule deputat Tabără.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

N-aş fi luat cuvântul dacă colegul Popa, pe care-l respect în mod deosebit, nu ar fi venit la microfon cu problema cu care a venit aici.

Parlamentul are nevoie de o legătură bună cu cetăţenii.

Nu cred că noi putem să ne stabilim imaginea prin intermediari. Şi spun acest lucru în cunoştinţă de cauză. Seară de seară mă uit pe toate posturile de televiziune şi mă doare când sunt expuse elemente care nu au nimic cu instituţia parlamentară.

A lovi în instituţia parlamentară înseamnă a lovi în sistemul democratic. Şi cred că acest lucru trebuie să-l reţină absolut toate posturile de televiziune care fac acest lucru.

Nu cred că instituţia parlamentară este vinovată de situaţia din ţară, de ceea ce se întâmplă de fapt în mass-media, de ceea ce se întâmplă în media care se vede. Şi vă rog să vă uitaţi. Şi poate că noi, parlamentarii, chiar asupra unor posturi de televiziune să avem o influenţă, pentru a scoate acolo, pe post, adevărul, şi nu neadevărul, despre instituţia parlamentară.

Eu cred că Senatul şi Camera Deputaţilor trebuie să facă un efort pentru a pune la punct o televiziune care să lege direct instituţia parlamentară, activităţile ei, de ceea ce înseamnă relaţia noastră cu cetăţeanul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doriţi un drept la replică? Aveţi exact un minut, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Popa:

Eu îl respect pe domnul deputat Tabără, de mult. De fapt, el este originar din judeţul Alba, judeţ pe care-l reprezint în Parlamentul României.

Acum, nu ştiu dacă domnia sa şi-a întrebat alegătorii şi pe cei care sunt fără case în momentul de faţă, dacă sunt de acord sau nu ca Parlamentul să-şi înfiinţeze o televiziune proprie.

Eu consider că, în primul rând, trebuie să ne facem ordine în ograda noastră proprie, ordine şi disciplină, să determinăm colegii noştri să vină la şedinţe. Pentru că, dacă vom merge în continuare aşa cum de fapt este şi astăzi, când majoritatea colegilor noştri lipsesc, este mare păcat şi ne facem un mare deserviciu să ne înfiinţăm o televiziune proprie şi să dăm imaginile pe care le avem în momentul de faţă, sau pe care le vom avea în viitor, dacă nu-i sensibilizăm pe colegii noştri să participe în mod serios la lucrările şedinţelor de plen.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Pe această temă, mai doreşte domnul deputat Rus.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sper că azi s-a făcut un început bun. Eu chiar aveam în intenţie să vin la microfon şi să propun ziua de marţi, o jumătate de oră, probleme organizatorice. Pentru că în nici un program al Camerei n-am văzut această oră, de care avem atât de mare nevoie. Acum ar trebui să ni se explice din partea Secretariatului Camerei şi problema schimbului de autoturisme. Sunt atâtea probleme care trebuie spuse pe faţă şi în plenşi pe care trebuie să le cunoaştem toţi şi cred că dumneavoastră aţi venit cu un început bun, să propuneţi Biroului permanent să aprobe această jumătate de oră de probleme organizatorice în fiecare marţi, după declaraţiile politice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Ca să fac o precizare, eu cred că orice ţine de buna funcţionare a Camerei este o problemă de procedură.

Domnul deputat Oancea. Vă rog. Şi, pe urmă, domnul deputat Tudor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Oancea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să mă refer tot la organizarea Camerei Deputaţilor, şi colegul meu de dinainte a ridicat această problemă, dar aş vrea să o detaliez. Şi mă refer aici la faptul că se aud zvonuri că s-au cumpărat maşini pentru a le înlocui pe cele vechi, care deja au norma depăşită şi mai mult le ţineam prin servisuri.

Aş solicita Biroului permanent să ceară Serviciului tehnic şi celui de transporturi să facă o planificare judicioasă pe judeţe, când venim, când le aducem să le predăm. Pentru că vreau să vă spun că atunci când le-am luat a fost o debandadă generală, şi dacă nu aveai coate destul de puternice, erai pe ultimul loc.

Deci, aceasta este rugămintea mea: să se facă o planificare foarte clară, când să aducem maşinile, pentru că riscăm să rămânem cu ele pe drum.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Planificarea este indicată de Biroul permanent, dându-se prioritate judeţelor celor mai îndepărtate de Bucureşti. Modul cum se aplică este o problemă a domnilor chestori.

Vă rog, domnule deputat Marcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi eu voiam să spun acelaşi lucru. Planificarea este făcută. Noi, în funcţie de această planificare, ne-am şi organizat în Grupul parlamentar al Partidului România Mare pe priorităţi care ţin mai mult de distanţa pe care trebuie s-o parcurgă autoturismele din judeţe ca să ajungă aici şi ne-am planificat, aşa cum ni s-au dat până acum, patru pe zi, din nu ştiu câte zile, până se termină tot, predarea şi primirea tuturor autoturismelor. Dacă nu s-a făcut lucrul acesta în grupurile celelalte parlamentare, nu este de vină nici Biroul permanent şi nici Secretariatul Camerei Deputaţilor, ci comunicarea pe care o au membrii Biroului permanent din cadrul grupului parlamentar respectiv.

De aceea, domnul Oancea dacă n-a ajuns să cunoască, este de vină cel care-l reprezintă în Biroul permanent şi care de fapt nici n-a făcut ce s-a indicat până acum, că trebuia deja de astăzi să fiţi planificaţi, funcţie de cum fuseserăţi pe lista făcută de Secretariat şi înmânată Biroului permanent. Asta este una.

Al doilea lucru: dacă nu convine cuiva înfiinţarea unui post de televiziune pentru această Cameră, poate şi pentru Senat, eu vă amintesc că n-a convenit niciodată nimic ce s-a întâmplat în Cameră şi nici în Senat.

În presă, niciodată nu iese bine ce se întâmplă în Cameră. De aceea, poţi să spui că donezi toată leafa, cum am donat-o noi, Grupul parlamentar al Partidului România Mare, pentru sinistraţii din judeţele afectate de inundaţii şi niciodată nu s-a făcut simţită măcar o aluzie la un asemenea gest. Poţi să dai orice vrei, dacă nu le dai lor, direct, sau ştiu eu ce implicaţii să aibă în beneficiul lor, nu e bine. Nici nu pomenesc de ce e bine. Pomenesc numai inventând ceea ce este rău.

Acum câteva zile, cineva dintre cei care se dau reporteri de televiziune, filma sala goală în timp ce era o pauză. În această sală, în acea pauză, stăteau vreo doi, trei oameni, doi, trei colegi de-ai noştri şi aşteptau să se termine pauza, că nu mergeau la bufet sau nu mergeau în grupul lor parlamentar. Citeau presa, probabil. Era un timp liber, în acel moment, pentru că era pauză, aşa cum vă spun.

Se găsise deja o "fătucă", din asta, care se dă reporter şi nici nu ştie folosi bine limba română, să filmeze cât putea de repede băncile goale şi oamenii aceia care citeau ziarul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat,

În legătură cu expresia ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marcu Tudor:

Am înţeles. Ce spun, domnule preşedinte, este exact ce am văzut. Şi, ca atare, cel care a observat acest lucru, a indicat să iasă din sală acel post de televiziune.

De ce filma? Să se arate că se doarme aici, că se citeşte ziarul, că nu este nimeni prezent.

Vă amintesc că regulamentul Camerei Deputaţilor nu impune prezenţa sută la sută a membrilor, aşa cum l-am votat noi, indiferent că ne-a plăcut sau nu. Asta este democraţia.

Ca atare, cei care probabil lipsesc acum sau care lipsesc sunt probabil angrenaţi în alte activităţi şi nu este glumă acest lucru şi nici nu trebuie să provoace ironii, deoarece noi suntem obligaţi să venim numai la votul final. Aşa este regulamentul şi aşa facem.

Ca atare, nefiind elevi de clasa primară să stea aici, dar nici măcar elevii nu stau sută la sută prezenţi, nici măcar profesorii, dar nimeni pe pământul ăsta nu poate asigura o prezenţă sută la sută, nicăieri, cu atât mai mult cu cât ea nici nu este indicată, pentru că mai sunt şi o mulţime de alte activităţi pe care le avem.

Nu se sesizează nimeni de faptul că în presă, într-o anumită presă, se dau numai părţi negative, de genul, dacă eu spun, spre exemplu: nu sunt de acord cu ştiu eu ce operaţie o face nu ştiu ce instituţie, se taie acel nu şi rămâne că sunt de acord cu acel lucru pe care-l blamez de fapt. Aceasta a ajuns să fie presa care demonizează Parlamentul.

Ca atare, eu vă dau un sfat, domnilor colegi: staţi de vorbă cu presa care vă agresează peste tot cu microfonul în faţă, să vadă cât de prost pregătiţi sunteţi, sau cât de ne-în-temă sunteţi, sau ştiu eu câte invenţii fac ei acolo, punând întrebări de genul: "Care este bugetul la Cameră pentru luna noiembrie? Păi, nu ştiu. Ia, uite, că nu ştie!!!"

Asemenea întrebări evitaţi să le răspundeţi, spunându-le pur şi simplu: "Du-te, fato, şi plăteşte-ţi impozitul la stat, ca să poţi să intri în legalitate şi să pot să fac şi eu declaraţii în cunoştinţă de cauză, cu un post legal."

Până când aceste posturi de televiziune care au demonizat în asemenea hal Parlamentul, încât a ajuns să nu existe ceva mai rău-văzut, poate nici înainte de 22 decembrie 1989 nu era văzut regimul trecut atât de rău cum e văzut Parlamentul acum, datorită acestei prese "ticăloşite", cum zice bine preşedintele Băsescu.

Eu zic că trebuie să facem un efort, să arătăm poporului că cei pe care i-a votat in corpore şi-i reprezintă în Parlament, nu sunt aceşti diavoli pe care îi prezintă o anumită presă, veniţi numai să stea, să doarmă, să se îngraşe, să mănânce, să bea, şi mai ştiu eu ce alte minuni, care de fapt nici nu se întâmplă decât în imaginaţia acestor posturi de televiziune.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat, să încheiaţi. Aţi depăşit două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marcu Tudor:

Am încheiat.

Găsiţi, domnule preşedinte, modalitatea de a înfiinţa un asemenea post de televiziune, chiar dacă ar fi să facem eforturi în particular, poate dacă este nevoie, în afara celor din bugetul pe care, zicem noi, că-l putem acoperi, lipsindu-ne de cheltuielile din alte capitole.

Acest post de televiziune nu costă deloc atât cât costă un post care nu şi-a plătit impozitul de 15 ani şi care trăieşte numai din reclamele de televiziune şi din reclamele primite de la Guvern.

De aceea, niciodată nu critică Guvernul, ci numai pe parlamentari, care nu le dau lor reclame de televiziune. Noi nu vom mai avea nevoie de reclame.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, a doua oară, să încheiaţi, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc.

Şi vă asigur de tot respectul meu pentru cei din presa scrisă audiovizuală care sunt corecţi, drepţi şi pun dialoguri inteligente şi profesional întocmite colegilor noştri din presă, şi-i asigur de tot respectul meu. Nu acelaşi lucru pentru cei care agresează în permanenţă, într-o rea-voinţă evidentă, parlamentarii din ambele Camere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Consider că deja am excedat procedeele de procedură parlamentară.

Conform regulamentului, dezbaterile de procedură sunt numai acelea care sunt legate de dezbaterea legilor aflate pe ordinea de zi. Încălcăm ordinea de zi.

Şi cu această dispoziţie pe care am dat-o, ca toate problemele să fie deduse direct Biroului permanent, şi cu rugămintea domnilor deputaţi să se adreseze, în primul rând, liderilor grupurilor parlamentare, cu toate aceste probleme, pentru că este responsabilitatea liderilor grupurilor parlamentare să le ducă în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, vă propun sistarea discuţiilor şi trecerea la procedura legislativă.

Cine este pentru sistarea acestor discuţii? Număraţi, vă rog, domnilor secretari! Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. 1 vot împotrivă.

Rog pe cei care nu au putut să ia cuvântul acum, să sesizeze liderii sau, în scris, direct Biroul permanent, conform drepturilor pe care le au.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române (rămas pentru votul final).  

Continuăm cu ordinea de zi pe care o avem în desfăşurare.

Şedinţa de ieri s-a oprit la Proiectul privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Dezbaterile generale au avut loc în şedinţa de ieri. Urmează să discutăm proiectul de lege în conformitate cu procedura obişnuită.

Titlul legii. Nemodificat. Obiecţii? Nu există.

A fost adoptat.

Articol unic. Modificat de comisie. Discuţii cu privire la modificare?

Cine este pentru textul astfel cum a fost adoptat de comisie? Vă rog să vă exprimaţi votul. Cine este pentru textul comisiei? Mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Articolul unic a fost adoptat.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Nemodificat. Există obiecţii? Nu.

A fost adoptat.

Art.I. al ordonanţei de urgenţă. Nemodificat. Obiecţii? Nu.

A fost adoptat.

La art.I, alin.1-4 există un text propus de comisie; pct.1 alin.2 se modifică şi va avea următorul cuprins; conform propunerii comisiei şi autorilor Ioan Olteanu, Traian Constantin Igaş, Cornel Ştefan Bardan şi Anca Constantinescu.

Cine este pentru textul propus de comisie? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

A fost adoptat.

Sunt abţineri. Vă rog să număraţi, domnilor!

44 de abţineri.

Vă rog, din nou, să vă exprimaţi voturile pentru, ca să contabilizăm. 90 voturi pentru.

Împotrivă?

44 abţineri, 90 voturi pentru, deci textul a fost adoptat în varianta comisiei.

Art.1, după alin.4, un nou alineat, nemodificat. Dacă sunt discuţii? Nu.

A fost adoptat.

La pct.7 al amendamentelor, art.2 alin.1 şi 3. Nemodificat. Există discuţii? Nu.

A fost adoptat.

La art.2 alin.2 şi 3, precum şi la pct.3, după alin.3 se introduce un alineat nou, 4.

Există un amendament adoptat de către comisie. Dacă sunt discuţii cu privire la acest amendament?

Supun la vot amendamentul adoptat de comisie.

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi votul, domnilor colegi!

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

Cu 106 voturi pentru şi 44 de abţineri, a fost adoptat.

La pct.8 al amendamentelor, text nemodificat. Există vreo discuţie? Nu.

A fost adoptat.

După art.3 se introduce un articol nou, cu text nemodificat. Există vreo discuţie? Nu.

A fost adoptat.

"Art.4 se modifică şi are următorul cuprins:", text nemodificat de comisie. Există discuţii? Nu.

A fost adoptat.

La pct.11 al amendamentelor, la art.5; pct.7 art.5 se modifică şi va avea următorul cuprins, amendament adoptat de comisie.

Dacă doreşte să discute cineva acest amendament? Nu.

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi votul, pentru că se numără.

Cine se abţine? Dacă se abţine cineva, domnilor colegi?

Dacă este cineva împotrivă?

105 voturi pentru, 44 abţineri.

A fost adoptat.

Art.7. Text nemodificat. Discuţii? Nu.

A fost adoptat.

Art.8. Text nemodificat. Discuţii? Nu.

A fost adoptat.

Art.9. Text nemodificat. Discuţii?

A fost adoptat.

Art.10. Text nemodificat. Discuţii? Nu.

A fost adoptat.

Art.11, 12 şi 13 abrogate de Senat. Text nemodificat. Dacă doreşte cineva să discute această problemă? Nu.

Au fost adoptate.

Anexele nr.2-8 se înlocuiesc cu anexele nr.1-7, text Senat. Nemodificat.

Este cineva împotrivă? Nu.

A fost adoptat.

Art.II. Modificat printr-un amendament al comisiei. Dacă există discuţii?

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi votul, care se numără.

Se abţine cineva?

104 voturi pentru, 47 de abţineri.

Este cineva împotrivă? Nu.

Vă mulţumesc.

A fost adoptat.

La pct.20 din amendamente, titlu anexă nr.1. Nemodificat. Titlul anexei nr.1, nemodificat. Există observaţii? Nu.

Au fost adoptate.

La anexa nr.1 lit. a, pct.2 se modifică şi va avea următorul cuprins; amendament la pct.2 admis de comisie. Dacă există dezbateri? Nu.

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi votul pentru, care se numără.

Cine se abţine?

104 voturi pentru, 46 de abţineri.

Text adoptat.

Pct.3, nemodificat. Discuţii?

Pct.4, nemodificat. Discuţii?

Pct.5, nemodificat. Discuţii?

Pct.6, nemodificat. Dacă sunt discuţii?

Pct.7, nemodificat.

Pct.8, nemodificat.

Pct.9, nemodificat.

V-aş ruga să mă întrerupeţi, dacă doriţi să discutaţi vreun punct.

Pct.10, nemodificat.

Pct.11, nemodificat.

Pct.12, nemodificat.

Sunt adoptate fără obiecţii.

Amendament admis de o comisie; anexa nr.1, după pct.12 lit.A), se introduce un nou punct, 13.

Dacă există susţineri? Nu. Vă mulţumesc.

Cine este pentru?

Vă rog să votaţi pentru amendamentul comisiei.

102 voturi pentru.

Cine se abţine?

Vă rog să vă exprimaţi votul dacă se abţine cineva? 46 de abţineri.

Text adoptat.

Anexa nr.1 lit.B). Modificat de către comisie. Dacă sunt discuţii?

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi votul. Vă mulţumesc.

Cine se abţine?

104 voturi pentru, 46 împotrivă.

text adoptat.

Lit.C). Nemodificat. Observaţii?

Toate punctele de la lit.C), nemodificate.

La anexa nr.1 lit.C), pct.7, textul de la liniuţă, vă rog!

Dacă aveţi discuţii, vă rog la microfon, domnule deputat. Trebuia să-mi cereţi cuvântul direct, fără o intervenţie personală. Vă rog să vă susţineţi amendamentul.

Domnule preşedinte al comisiei, vă rog să vă pronunţaţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Relu Fenechiu:

Întrucât este amendamentul meu, după o discuţie cu cei de la Guvern, îmi retrag amendamentul. Deci, propun ca liniuţele 2 şi 3 să se elimine şi să rămână textul ordonanţei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Reprezentantul Guvernului, de acord?

Deci, luaţi act de retragerea amendamentului.

Text nemodificat. Dacă există discuţii? Nu. Vă rog să votaţi, totuşi, pentru că a fost un amendament care a fost retras.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine se abţine? Vă mulţumesc.

104 voturi pentru, 46 de abţineri.

Text adoptat.

La pct.7 am rezolvat. Texte nemodificate.

La anexa nr.1 lit.C), pct.9, o modificare: printr-un amendament admis de comisie. Dacă există discuţii? Cine este pentru?

Vă rog să vă exprimaţi votul pentru amendamentul comisiei, domnilor colegi.

Domnule secretar, vă rog să număraţi.

Cine se abţine, vă rog? Mulţumesc.

Împotrivă?

104 voturi pentru, 46 de abţineri.

Textul comisiei a fost adoptat.

Pct.10, nemodificat. Discuţii?

Pct.11, nemodificat. Discuţii? Nu.

Anexa nr.2, titlul, nemodificat.

Anexa nr.3, nemodificat. Discuţii? Nu.

La anexa nr.3, art.2 alin.1: o modificare printr-un amendament admis de către comisie.

Doreşte cineva să se înscrie la cuvânt? Nu.

Vă rog să vă exprimaţi votul pentru amendamentul admis de comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine se abţine? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Vă mulţumesc.

106 voturi pentru, 48 abţineri.

A fost adoptat.

Alin.2, 3, 4, 5, nemodificate.

La anexa nr.3, alineatele 1 şi 3 ale art.3 se modifică amendament admis de comisie.

Pentru întreaga anexă 3, alin.1 şi 3 ale art.3.

Dacă există discuţii? Nu.

Cine este pentru amendamentul admis de comisie? Vă mulţumesc.

Cine se abţine? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

106 voturi pentru, 46 abţineri.

Vă mulţumesc.

A fost adoptat.

Art.4, nemodificat.

Art.5, nemodificat.

Art.6, nemodificat.

Alineatele art.6, nemodificate.

La anexa nr.3, la art.6 se introduce un alineat nou 7. Amendament al comisiei. Dacă există discuţii pe amendament? Nu.

Vă rog să votaţi cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine se abţine? Vă mulţumesc.

106 voturi pentru, 42 de abţineri.

Contra, dacă este cineva?

Mulţumesc domnului secretar, care mi-a atras atenţia că nu există nici un vot împotrivă.

Art.7, nemodificat. Dacă sunt discuţii? Nu.

A fost adoptat.

Art.8, nemodificat. Dacă sunt discuţii? Nu.

A fost adoptat.

Art.9, nemodificat. Dacă există discuţii? Nu.

A fost adoptat.

La anexa nr.3 art.10, se modifică şi va avea următorul curprins: alineatele 1, 2 şi 3 nemodificate. Discuţii? Nu.

Alin.4, modificat prin amendamentul admis de comisie. Dacă sunt discuţii? Nu.

Cine este pentru?

V-aş ruga să vă exprimaţi votul pentru amendamentul comisiei. Vă mulţumesc.

Cine se abţine?

107 voturi pentru, 42 abţineri.

La anexa nr.3, art.11 se modifică printr-un amendament al comisiei. Doreşte să discute cineva? Nu.

Cine este pentru?

Cine se abţine?

Împotrivă?

107 voturi pentru, 42 de abţineri, nici un vot împotrivă.

A fost adoptat.

Art.12, nemodificat. Există vreo discuţie? Nu.

Anexa nr.4, nemodificat.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Seres Denes:

Domnule preşedinte,

La anexa nr.5 lit. a. 1, pct. 1.2, 1.3 au fost amendate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, vă rog, supuneam la vot anexa nr.4. Dumneavoastră vorbiţi de anexa nr.5.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Seres Denes:

Da, da, la anexa nr.4.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Aţi spus anexa nr.5. Deci, precizaţi, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Seres Denes:

Pentru a corela textele de la anexa nr.5 acceptate, cu textele de la anexa nr.4 lit.A.1, pct.1.2, propun eliminarea următoarei sintagme: "în regim de recirculare maxim tehnic realizabil".

De asemenea, la lit.A.1), pct.1.3, propun eliminarea acestui text. Deci, pentru a corela acest text cu textul de la anexa nr.5.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, precizarea este de la lit.A.1, pct.1.2. Textul rămâne: "operatori economici producători de energie electrică şi termică, prin termocentrale", eliminând condiţia prevăzută de text, "în regim de recirculare maxim termic realizabil".

Iar la 1.3: "operatori economici producători de energie electrică în regim de circuit deschis". Şi ne oprim la deschis.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Seres Denes:

Deci, eliminarea textului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Fără "în plus faţă de regimul de recirculare".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Seres Denes:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Este un amendament de corelare.

Este permis în cadrul plenului, punctul de vedere al comisiei. Va rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Relu Fenechiu:

Mulţumim.

Domnule preşedinte,

Suntem de acord cu amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Reprezentantul Guvernului?

Doresc punctele de vedere şi participarea dumneavoastră la dezbateri, pentru că această recorelare înseamnă eliminarea unei condiţii.

Va rog să fiţi atenţi, domnilor colegi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru:

Susţinem amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, vă mulţumesc.

Cu acest amendament, pe care l-am botezat eu de corelare, dacă sunteţi de acord cu formularea textelor de la anexa nr.4, lit.A.1, pct.1.2, eliminare?

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

44 de abţineri, 106 voturi pentru.

Precizez, este vorba de eliminarea sintagmei "în regim de recirculare maxim termic realizabil", nu eliminarea punctului.

La pct. 1.3, după virgulă, se elimină textul aflat după aceasta, care se înlocuieşte cu punct.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

V-aş ruga să vă prezentaţi la microfon, pentru stenogramă, şi să faceţi precizarea necesară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Relu Fenechiu:

Deci, pentru corectitudinea întocmirii stenogramei, se propune, la anexa nr. 4 lit. a 1, abrogarea pct. 1.3. Pentru corelare cu textul de la anexa nr. 5 lit. A 1 pct. 1.3.

Deci, punctul 1.3 se elimină integral.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dar pct. 1.2?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Relu Fenechiu:

La pct. 1.2, se propune eliminarea sintagmei: "În regim de circulare maxim tehnic realizabil".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa s-a supus votului.

Deci, supun votului eliminarea pct. 1.3.

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi votul!

Cine se abţine?

Împotrivă?

106 pentru, 43 de abţineri, eliminarea adoptată.

La anexa nr. 4 pct. 2.1 al lit. a 2 se modifică şi are următorul cuprins, adoptat de comisie.

Cine este pentru amendamentul comisiei? Vă rog să vă exprimaţi votul. Vă mulţumesc.

Cine se abţine?

106 pentru, 42 de abţineri, textul a fost adoptat în varianta comisiei.

a 3, nemodificat.

Discuţii?

Adoptat.

B, nemodificat.

Discuţii?

Adoptat.

b 1, nemodificat.

Discuţii?

Adoptat.

b 2, nemodificat.

Discuţii?

Adoptat.

b 3, nemodificat.

Discuţii?

Adoptat.

Pct. 1, nemodificat.

Discuţii?

Adoptat.

Pct. c), nemodificat.

Adoptat.

d), nemodificat.

Adoptat.

C, nemodificat.

Discuţii?

Adoptat.

D, nemodificat.

Adoptat.

La anexa nr. 4 lit. d) pct. 7, există o modificare prin amendamentul admis de către comisie.

Cine este pentru amendamentul admis de comisie? Vă rog să vă exprimaţi voturile. Mulţumesc.

Cine se abţine? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Prin reprezentanţi, 106 pentru, 42 de abţineri şi nici un vot împotrivă. Textul a fost adoptat.

Anexa nr. 5, nemodificată până la lit. a 1, care cuprinde următoarele modificări, admise prin amendamentele comisiei.

Cine este pentru amendamentele comisiei? Vă rog să vă pronunţaţi pentru. Vă mulţumesc.

Abţineri? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nici un vot împotrivă.

106 pentru, 42 de abţineri.

La anexa nr. 5 lit. a 2 se modifică conform amendamentelor primite de comisie.

Cine este pentru amendamentele primite de comisie? Vă rog să vă pronunţaţi voturile. Vă mulţumesc.

Cine se abţine? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

106 pentru, 42 de abţineri, textul comisiei a fost adoptat.

La anexa nr. 5 pct. a 3, nemodificat.

Discuţii? Nu.

Pct. b, nemodificat.

Discuţii? Nu.

Adoptat.

Pct. c, nemodificat.

Discuţii? Nu.

Adoptat.

Pct. d, nemodificat.

Discuţii? Nu.

Adoptat.

Anexa nr. 6, nemodificată, ca titlu, pct. a, nemodificat.

Discuţii? Nu.

Pct. b, nemodificat.

Discuţii? Nu.

Pct. c, nemodificat.

La anexa nr. 6, la lit. d, pct. 1 şi 2 se modifică printr-un amendament admis de comisie.

Discuţii cu privire la acest amendament? Nu.

Vă rog să vă exprimaţi votul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

106 pentru, 42 abţineri, textul a fost adoptat.

Lit. e, nemodificată.

Discuţii?

Adoptată.

B, nemodificat.

Discuţii?

Adoptat.

Anexa nr. 7, nemodifictă.

Discuţii? Nu.

Adoptată.

Întrucât am parcurs tot textul legii şi ordonanţei, rămâne pentru şedinţa de vot final, acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2005 privind achiziţionarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor a unor nave maritime de patrulare şi supraveghere de tipul P-157 şi a pieselor de schimb aferente de la Ministerul Federal de Interne din Republica Federală Germania, precum şi a serviciului de transport al acestora până în portul Constanţa (rămas pentru votul final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2005 privind achiziţionarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor a unor nave maritime de patrulare şi supraveghere de tipul P-157 şi a pieselor de schimb aferente de la Ministerul Federal de Interne din Republica Federală Germania, precum şi a serviciului de transport al acestora până în portul Constanţa.

Potrivit prevederilor art. 108 din regulament, proiectul se dezbate în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Angajamentele asumate în documentul de poziţie pentru cap. 24 - "justiţie şi afaceri interne" includ şi necesitatea modernizării mijloacelor tehnice de mobilitate navală necesare poliţiei de frontieră în scopul securizării frontierei de sud-est, ca viitoare frontieră a Uniunii Europene. Concluziile şi recomandările Comisiei Europene, prezentate cu ocazia misiunii de evaluare pe cap. 24, au confirmat faptul că navele maritime aflate în dotarea poliţiei de frontieră române, astfel cum sunt echipate, nu sunt capabile să navigheze în siguranţă şi sunt depăşite din punct de vedere tehnic.

În acest context, se impune achiziţionarea unor nave maritime de patrulare, împreună cu echipamentele corespunzătoare. Din cauza, pe de o parte, fondurilor limitate şi, pe de altă parte, a costurilor ridicate - aproximativ 10-15 milioane de euro pentru o navă nou construită, Ministerul Administraţiei şi Internelor intenţionează să achiziţioneze, într-o primă etapă, trei nave maritime de patrulare şi supraveghere, aflate în folosinţa unor structuri similare din ţările Uniunii Europene, care, din punct de vedere operaţional şi tehnic sunt apte pentru misiune şi a căror dotare tehnică este compatibilă cu echipamentele achiziţionate sau care urmează a fi achiziţionate pentru sistemul integrat de securizare a frontierei de stat.

Pentru modernizarea echipamentului la frontiera albastră, în scopul întării capacităţii de intervenţie, patrulare şi supraveghere, precum şi pentru asigurarea compatibilităţii şi pentru prevenirea dificultăţilor tehnice sporite de operare şi întreţinere, la solicitarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Guvernul României a aprobat prin Ordonanţa nr.133/2005 achiziţionarea a trei nave maritime de patrulare tip P-157 şi a pieselor de schimb aferente, aparţinând Poliţiei federale de frontieră germane, la un preţ de 365 de mii de euro.

Având în vedere cele precizate, vă adresăm rugămintea să aprobaţi proiectul de lege, în forma în care a fost adoptat de către Senat. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei? Raportul comisiei, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă se poate, domnule preşedinte, să-mi asiguraţi posibilitatea de a citi raportul în condiţii de atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte, nu vă pot asigura eu această posibilitate, ci numai colegii mei pot să v-o asigure.

Vă invit să ascultăm raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marcu Tudor:

Am înţeles, vă mulţumesc.

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru achiziţionarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor a unor nave maritime de patrulare şi supraveghere de tipul P-157 şi a pieselor de schimb aferente de la Ministerul Federal de Interne din Republica Federală Germania, precum şi a serviciului de transport al acestora până în portul Constanţa.

În conformitate cu prevederile art. 89 şi 108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea nr. 34/2005, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă cu titlul menţionat anterior.

Consiliul Legislativ, cu nr. 1.292/22 septembrie, a avizat favorabil proiectul ordonanţei de urgenţă, cu o recomandare, care a fost însuşită de iniţiator.

Ordonanţa de urgenţă supusă aprobării abilitează Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, să achiziţioneze trei nave maritime de patrulare şi supraveghere şi mai prevede, de asemenea, preţul de cumpărare al acestor nave, precum şi capitolul bugetar din care se efectuează plata.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată.

Comisia a dezbătut proiectul de lege în şedinţa din 6 noiembrie 2005.

La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art. 51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Alexandru Mircea, secretar de stat, şi domnul Adrian Pătraşcu, director general adjunct, din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

la lucrări au fost prezenţi 21 de deputaţi, din totalul de 24 de membri ai comisiei, raportul fiind adoptat cu unanimitate de voturi pentru.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 21 noiembrie 2005.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 86 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, comisia propune adoptarea acestui proiect de lege în forma pe care a adoptat-o şi Senatul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă doreşte cineva să se înscrie la dezbateri generale?

Vă rog, domnule deputat Călian, din partea Grupului parlamentar al PRM. Am subliniat, pentru că la dezbateri generale se participă cu un reprezentant al fiecărui grup.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că este o necesitate evidentă achiziţionarea acestor nave maritime. Pentru a putea vota în totală cunoştinţă de cauză, aş dori să adresez două întrebări iniţiatorului: 1. cine a negociat preţul acestor nave şi 2. dacă aceste nave au un certificat de garanţie care să ne asigure că le vom putea folosi măcar 4-5 ani de zile, astfel încât să nu fim iarăşi puşi în dificultate şi poate, chiar, spun în ghilimele, să fim "nevoiţi" să le vindem, aceste nave, pentru că se obişnuieşte, în ultima perioadă. Mă refer aici la perioada de după revoluţie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Altcineva, dacă mai doreşte, la dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat, din partea grupului parlamentar să enunţaţi, totdeauna.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Florian Săniuţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Marian Săniuţă, Grupul PSD.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Onoraţi inviaţi,

Proiectul de lege care ni se supune astăzi dezbaterii scoate în evidenţă la acest moment, mai mult decât oricând, necesitatea modernizării dotării Poliţiei de Frontieră Române. De ce spun mai mult decât oricând? Pentru că evenimentele care au avut loc în cursul anului trecut pe cursul inferior al Dunării au scos în evidenţă o anumită dotare precară pe care Poliţia de Frontieră Română o are şi care, deşi mai are în dotare o navă de tipul acestora care ni se propun astăzi ca noi să aprobăm spre a fi achiziţionate, repet, a scos în evidenţă, gestionarea acestor evenimente, că Poliţia de Frontieră Română are nevoie de modernizarea acestor unităţi care ţin de mobilitatea navală.

În egală măsură, România a încercat şi încearcă în continuare să impună la graniţele sale un model german pentru securitatea frontierelor noastre, frontiere care deţin calitatea de frontiere de stat, frontiere viitoare ale Uniunii Europene, precum şi frontiere NATO. Aceasta, la acest moment, susţine şi prezenţa în România a unui consilier german, care a fost numit de Guvernul Republicii Federale Germania pentru consilierea părţii română în implementarea sistemului pentru securizarea frontierei de stat a României.

În egală măsură, însă, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, doresc să semnalez şi să supun atenţiei dumneavoastră câteva aspecte.

În primul rând, proiectul de lege de astăzi ne propune să fim de acord cu derogarea de la prevederile legislaţiei specifice privind achiziţiile publice de produse şi servicii ce implică apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională. Această legislaţie - şi mă refer la Ordonanţa nr. 60 şi Hotărârea de Guvern nr.1.186, care reglementează achiziţiile în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale şi al apărării - este aliniată la acquis-ul comunitar, iar astăzi, iată, prin această ordonanţă pe care dorim să o transformăm în lege, Guvernul vine şi ne pune în situaţia de a aproba, după părerea mea, un proiect care nu are garanţia ministrului integrării europene că acest proiect de lege ar fi un proiect european, care să respecte legislaţia europeană în acest domeniu. Chiar dacă în explicaţia de motive de la începutul acestui proiect de lege primul-ministru al României ne spune că într-adevăr Ordonanţa nr. 60 nu se aplică în cazuri pe care Guvernul sau autoritatea contractantă le consideră ca ţinând de ordine publică, siguranţă naţională ş.a.m.d. Repet, legislaţia noastră este aliniată la acquis-ul comunitar, iar astăzi nu ni se face altceva, decât ni se pune în sarcină să aprobăm o derogare de la această legislaţie, aliniată la acquis-ul comunitar.

Este momentul, chiar dacă Grupul PSD a hotărât să voteze pentru modernizarea dotării Poliţiei de Frontieră, este momentul să afirm că relaţiile contractuale încheiate la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor în ultimii ani au respectat în totalitate legislaţia românească aliniată la acquis-ul comunitar. Şi, pe de altă parte, sper ca acest proiect de lege, contrasemnat de specialiştii Ministerului Administraţiei şi Internelor, să nu fie transformat în timp într-un cap de acuzare împotriva lor, aşa cum s-a mai întâmplat, printr-o foarte interesantă gălăgie electorală, care nu încetează, la acest moment.

Din punctul meu de vedere, stimaţi colegi, eu unul mă voi abţine de la votarea acestui proiect de lege. Pentru că, în primul rând, nu sunt de acord cu derogarea de la legislaţia românească aliniată la acquis-ul comunitar. Şi, pe de altă parte, ca un mic protest faţă de ceea ce se întâmplă în ultimul an cu imaginea sau acuzele aduse Ministerului Administraţiei şi Internelor, vizavi de anumite relaţii contractuale, încheiate, în mod foarte interesant, tot cu firme germane.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă la dezbateri generale mai are cineva?

În aceste condiţii, îl rog pe domnul preşedinte al comisiei să propună timpii de dezbateri. Vă rog, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere că textul legii este scurt, vă propun numai 10 minute timpul pentru dezbatere. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Supun dezbaterii dumneavoastră proiectul de lege.

Titlul legii.

Observaţii? Nu.

Adoptat.

Articolul unic, astfel cum a fost adoptat de către Senat.

Discuţii? Nu.

Adoptat.

Textul ordonanţei.

Obiecţii? Nu.

Adoptat.

Art. 1 al ordonanţei, cu precizarea că este modificat prin textul legii.

Discuţii? Nu.

Adoptat, aşa cum a fost modificat.

Art. 2 al ordonanţei.

Discuţii? Nu.

Adoptat.

Art. 3 al ordonanţei.

Discuţii? Nu.

Adoptat cu unanimitatea celor prezenţi.

Se deduce şedinţei de vot final, pentru exprimarea votului.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (2) al articolului 93 din Legea învăţământului nr.84/1995 cu modificările şi completările ulterioare (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Propunerea legislativă privind modificarea alin. 2 al art. 93 din Legea învăţământului nr.84/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. 2 din Constituţie.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (3) al articolului 72, alineatele (1) şi (2) ale articolului 129 din Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Propunerea legislativă privind modificarea alin. 3 al art. 72, alin. 1 şi 2 ale art. 129 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. 2 din Constituţie.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind eradicarea analfabetismului (rămas pentru votul final).  

Propunerea legislativă privind eradicarea analfabetismului.

Comisia pentru învăţământ, doamna preşedintă.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost sesizată spre dezbatere şi avizare pe fond cu Propunerea legislativă privind eradicarea analfabetismului.

Se consideră că la nivel naţional nu există o politică educaţională foarte clară, care să îi aibă în vedere cu prioritate pe cei neşcolarizaţi, precum şi pe cei care abandonează şcoala în primele clase. Lipsind programe privind combaterea analfabetismului, propunerea legislativă vizează continuarea procesului de învăţământ, acordarea de burse speciale copiilor provenind din familii nevoiaşe şi şcolarizarea copiilor instituţionalizaţi.

Face parte din categoria legilor organice.

La lucrări au fost prezenţi 14 deputaţi, din totalul de 27 de membri ai comisiei.

Propunerea legislativă a fost respinsă în şedinţa din data de 6 decembrie 2005, cu 10 voturi pentru respingere şi 4 voturi contra respingerii.

Camera Deputaţilor a fost primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia a respins propunerea legislativă, din următoarele motive: legislaţia actuală conţine suficiente prevederi legate de şcolarizarea tuturor copiilor, inclusiv a tinerilor care nu şi-au încheiat studiile obligatorii, precum şi modalitatea de acordare a burselor sociale; adoptarea unei asemenea legi nu este necesară, deoarece România nu se confruntă cu un proces de masă privind creşterea numărului de analfabeţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale? Domnul deputat Tudor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cel puţin ultima argumentaţie pe care a adus-o comisia în privinţa votului pentru respingerea propunerii pe care o discutăm astăzi nu mi se pare suficient de clară, dacă nu chiar suficient de argumentată. Explicându-mă, pun întrebarea: ce înseamnă un "procent de masă", ca să fie "semnificativ" pentru iniţierea unui proiect de lege?

Oare nu suntem conştienţi că acest fenomen a început să se dezvolte mai mult decât am fi gândit în anii de cea mai neagră imagine pe care am fi putut-o să ne-o închipuim pentru perioada aceasta, în ce priveşte cunoaşterea, în ce priveşte analfabetismul, în speţă, şi am ajuns în situaţia să constatăm că foarte mulţi oameni, indiferent de categoria..., hai să nu zic chiar indiferent de categoria socială din care fac parte, nu mai doresc să-şi trimită copiii la şcoală? Acest fenomen este un fenomen întâlnit aproape pretutindeni în teritoriul ţării noastre. El nu poate fi socotit un "fenomen de masă", pentru că eu nici nu înţeleg ce înseamnă un astfel de fenomen. Ar însemna, probabil, să fie mai mult de 50% din ţară analfabeţi? Ce înseamnă "fenomen de masă"?

Ca atare, eu socotesc că această argumentaţie nu-şi are justificarea şi solicit o dezbatere competentă şi în cunoştinţă de cauză a acestei propuneri legislative, deoarece fenomenul este îngrijorător. Şi dacă nu vrem să constatăm treaba aceasta, este numai dintr-o necunoaştere sau din rea-intenţie. El există, nu putem să-l eludăm, şi vrem să-l rezolvăm.

De aceea, solicit să discutăm acest proiect de lege, pentru aprobarea lui. Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am venit special la microfon, pentru a reaminti colegilor din sală că avem un program de guvernare. Şi în programul acesta de guvernare, la capitolul "politica în domeniul educaţiei", Guvernul României se angajează că "va asigura în mod efectiv accesul egal şi sporit la educaţie al tuturor cetăţenilor ţării", motiv pentru care spune că "va restructura reţeaua şcolară în funcţie de programele de dezvoltare locală şi regională, va asigura mijloace financiare pentru reabilitarea şcolilor şi asigurarea dotărilor necesare". De asemenea, printre altele, spune că "se va preocupa de asigurarea de personal didactic calificat în mediul rural, prin sporuri salariale stimulative". Şi, de asemenea, spune că "sprijină formarea de cadre didactice din mediul rural, pentru ocuparea unor importante locuri distincte ş.a.m.d."

Nu am insist mai mult pe programul de guvernare, dar mi se pare cel puţin curios că nu este o concordanţă între programul de guvernare, pe de o parte, şi hotărârea Comisia pentru învăţământ, deci, acest raport de respingere, pentru motivul că legislaţie, de fapt, există, dar nu se aplică. Pentru că, hai să vedem, numai în ultimele zile, am respins solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru acordare de 6% pentru bugetul pe anul 2006. De asemenea, am avut o grevă a învăţământului recent încheiată şi se ştie, din păcate, cum s-a încheiat această grevă.

Deci, de fapt acest proces de eradicare a analfabetismului are o anumită bază, şi anume faptul că este necesară o lege să acorde acel mijloc financiar pe care Legea bugetului pe 2006 nu l-a acordat. Cred că este cazul, o dată şi o dată, să terminăm cu aceste aspecte de confruntare financiară pe care le are învăţământul.

Numai zilele trecute se discuta despre înfiinţarea, la Constanţa, a unei poliţii şcolare. Dar o poliţie şcolară presupune bani. Iar bani, în cazul acesta, înseamnă bani din banii părinţilor. De asemenea, ştim foarte bine că procesul de reparare a şcolilor presupune bani, iar în acest proces de reparare a şcolilor sunt implicaţi părinţii. De asemenea, pentru şcolarizarea cadrelor didactice.

Ceea ce spuneam adineauri şi citeam din programul de guvernare, se presupune bani. De asemenea, sunt locuri neocupate în învăţământ şi asta presupune bani.

Deci, toţi aceşti factori pe care i-am prezentat adineauri sau pe care i-am expus acum nu fac altceva decât să dovedească că, de fapt, procesul de învăţământ merge din ce în ce mai rău, că nu sunt asigurate fondurile suficiente pentru ca el să asigure şcolarizarea elevilor şi atunci nu este de mirare faptul că avem o serie întreagă de copii care nu sunt, în clipa de faţă, şcolarizaţi sau abandonează şcoala.

Nivelul de trai în România a scăzut, în ultimul timp, foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule deputat, vă rog să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Închei acum, domnule preşedinte.

Aş dori să subliniez că, de fapt, avem nevoie de un program naţional şi în felul acesta trebuie interpretată această lege.

Ca atare, eu invit pe toţi colegii noştri să voteze în favoarea acestui proiect de lege şi, în acelaşi timp, vreau să vă spun că Grupul parlamentar al Partidului România Mare va vota în favoarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, la dezbateri generale, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Colegii de la Grupul parlamentar al PRM au dreptate. Chiar dacă procentul analfabetismului în România nu este încă semnificativ, limitându-se la câteva procente, el este totuşi îngrijorător şi, de aceea, este, într-adevăr, oportună o dezbatere şi o legiferare în acest sens.

Fără îndoială că proiectul de lege prezentat a avut unele uşoare lacune pentru că, de fapt, relua şi suprareglementa anumite chestiuni prevăzute în Legea învăţământului.

Ceea ce însă trebuie să ne reţină atenţia este faptul că instituţia şcolii, la ora actuală, este în suferinţă morală.

Dacă, ceea ce se întâmplă ca acte de violenţă în şcoală au la bază slăbirea moralităţii în şcoală şi, mai ales, slăbirea reperului moral pe care l-a reprezentat şcoala până acum, această slăbire este şi cauza creşterii abandonului şcolar şi, în consecinţă, a ceea ce noi numim analfabetism în România secolului XXI.

Iată, aşadar, că este necesară o astfel de dezbatere. Ea trebuie să stea pe agenda de lucru a Parlamentului, însă cu proiecte legislative care trebuie să înceapă de la esenţă, şi anume de la restabilirea autorităţii şcolii, a autorităţii dascălilor care, trebuie să recunoaştem, constituţie cauza principală a ceea ce înseamnă scăderea calităţii procesului instructiv educativ, inclusiv până la nivelul analfabetismului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai doreşte cineva la dezbateri generale să ia cuvântul? Nu. Având în vedere că prin raportul comisiei se propune respingerea, conform prevederilor articolului 98 din Regulament, se trece spre votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987 (rămas pentru votul final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken 20 mai 1987, primit de la Guvern. Procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Doică (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Urmare creării condiţiilor tehnice pentru îndeplinirea operativă a formalităţilor vamale, angajamentelor asumate pentru adoptarea acquis-ului comunitar şi invitaţiei primite de la Consiliului Uniunii Europene, este necesară aderarea României la Convenţia privind regimul de tranzit comun, încheiată la Interlaken la 20 mai 1987.

Această convenţie stabileşte procedurile vamale aplicabile pentru transportul mărfurilor în tranzit între Comunitate şi ţările AELS, între ţările AELS, precum şi mărfurile transbordate, reexpediate sau antrepozitate.

Conform prevederilor acestei convenţii, principalul obligat trebuie să prezinte o garanţie, să prezinte mărfurile intacte şi documentele la biroul de destinaţie şi să respecte dispoziţiile referitoare la regimul de tranzit comun.

Având în vedere faptul că sistemul vamal român este computerizat în totalitate, fapt care conduce la îndeplinirea operativă a tuturor formalităţilor vamale că metodele de control şi procedurile vamale sunt similare cu cele din Uniunea Europeană şi faptul că această convenţie face parte integrală din regimul de tranzit comun, precum şi faptul că această convenţie trebuie să intre în vigoare, pentru partea română, la 1 ianuarie 2006, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea acestui act normativ în forma rezultată din raportul comisiei de specialitate.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul István Antal:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Acest proiect de lege a fost avizat favorabil de Comisia pentru politică externă, de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi, aşa cum vi s-a prezentat, convenţia va intra în vigoare începând din 1 ianuarie 2006, având în vedere faptul că această convenţie face parte din acquis-ul comunitar pentru Capitolul 25.

Comisia pentru industrii şi servicii a avizat în mod favorabil textul prezentat de iniţiator.

Pentru discuţii generale propunem trei minute şi pentru intervenţiile colegilor, dacă sunt, câte un minut.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă reprezentanţii grupurilor parlamentare doresc să ia cuvântul? Nu.

Vă rog, domnule preşedinte, să propuneţi timpii de dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul István Antal:

Am propus, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Conform prevederilor art. 112 din Regulament, iau act de propuneri numai după încheierea dezbaterilor generale. Haideţi să ne obişnuim cu noul Regulament, aceasta este ideea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul István Antal:

Vă mulţumesc pentru precizare.

Propun trei minute pentru dezbateri generale şi câte un minut pentru intervenţiile colegilor, dacă sunt.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dezbaterile generale au avut deja loc. Deci adoptăm timpii pentru dezbateri pe articole. Trecem la dezbaterea pe articole.

Titlul legii. Dacă există discuţii? Nu. Adoptat.

Articol unic. Dacă există discuţii? Nu. Adoptat.

Ordonanţă de urgenţă.

Titlul ordonanţei. Discuţii? Nu. Adoptat.

Articol unic al ordonanţei. Discuţii? Nu. Adoptat.

Urmează ca să o deducem şedinţei de vot final în speranţa întrunirii cvorumului la această şedinţă. Reamintesc colegilor şi solicit liderilor grupurilor parlamentare ca, la ora 12,30, să fim prezenţi pentru voturile finale.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.151/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987 (rămas pentru votul final).  

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţ cu mărfuri, am avut-o, iertaţi-mă. Sunt două convenţii, am luat celălalt dosar.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2005 (este altă ordonanţă) pentru aderarea României la Convenţia privind simplificarea formalităţilor de comerţ cu mărfuri. Acest proiect de lege se va dezbate, de asemenea, în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul iniţiatorului, vă rog să susţineţi şi să marcaţi şi diferenţa faţă de cealaltă convenţie. Vă rog, domnule.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Doică:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Convenţiile sunt foarte apropiate ca şi titulatură. Există o diferenţă majoră între ele. Prima convenţie se referă la adoptarea unui regim de tranzit comun iar această convenţie se referă la simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri.

Această convenţie stabileşte procedurile vamale aplicabile pentru transportul mărfurilor în tranzit atât între Comunitate şi ţările AELS, cât şi între ţările AELS, în special prin introducerea unui document administrativ unic care să fie utilizat la operaţiunile de export, import sau tranzit.

Documentul unic reprezintă o declaraţie vamală şi însoţeşte mărfurile care sunt exportate, importate sau se află în regim de tranzit. Pentru a nu expune din nou aceleaşi motive de la proiectul anterior de lege, vă rog, domnule preşedinte, să fiţi de acord să supuneţi votului Camerei Deputaţilor forma rezultată din raportul elaborat de către comisie, raport de adoptare fără amendamente.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule secretar de stat.

Din partea comisiei, vă rog, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul István Antal:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Şi acest proiect de lege are aviz favorabil din partea Comisiei pentru politică externă, din partea Comisiei pentru administraţie publică şi din partea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Aşa cum vi s-a explicat, vizează simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri în special prin introducerea unui document administrativ unic care să fie utilizat la operaţiunile de export-import sau tranzit. Adaug eu, personal, este bine venit că, în sfârşit, după 15 ani de administraţie mai sofisticată, aprobăm şi noi o convenţie care există din 1987.

Comisia a aprobat în forma prezentată de iniţiator.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă cineva doreşte să participe la dezbateri generale? Dacă nu, domnule preşedinte, vă rog să fixaţi timpii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul István Antal:

Propunem pentru dezbateri generale tot trei minute şi câte un minut pentru intervenţii din partea colegilor, dacă există această solicitare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Deşi Regulamentul nu prevede, pentru că am scăpat acest lucru, nu se mai fac propuneri pentru dezbateri generale, ci numai pentru timpi. Este o scăpare a Regulamentului ce trebuie să o rectificăm.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Titlul legii, text nemodificat. Vreo obiecţie? Nu. Adoptat.

Articolul unic al legii, text nemodificat. Vreo obiecţie? Nu. Adoptat.

Titlul ordonanţei de urgenţă, text nemodificat. Vreo obiecţie? Nu. Adoptat.

Articolul unic al ordonanţei de urgenţă, text nemodificat. Obiecţii? Nu. Adoptat.

La şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.606/10.12.1999, cu modificările şi completările ulterioare (retrimisă comisiei).  

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Doamna preşedintă a comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Propunerea legislativă consideră păstrarea identităţii culturale şi lingvistice a minorităţilor naţionale un obiectiv care trebuie realizat printr-un învăţământ în limba maternă indiferent de numărul de elevi.

Se propune un cadru eficient de funcţionare a unităţilor preşcolare şi şcolare pentru evitarea situaţiilor de nesiguranţă, confuziilor şi tensiunilor de la începutul fiecărui an şcolar.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

La lucrări au fost prezenţi 14 deputaţi din totalul celor 27 de membri ai comisiei.

Propunerea legislativă a fost respinsă în şedinţa din 6 decembrie 2005 cu 10 voturi pentru respingere şi patru voturi împotriva respingerii.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia propune respingerea acestei iniţiative legislative din următoarele motive: problemele învăţământului în limbile minorităţilor naţionale sunt raţional rezolvate în cadrul legislativ actual, iar aspectele conţinute în propunerea legislativă vor fi rediscutate la dezbaterea Proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Vă rog, dacă la dezbateri generale doriţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Asztalos Ferenc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În calitate de vicepreşedinte al comisiei eu solicit retrimiterea iniţiativei legislative la comisie datorită următoarelor fapte concrete.

În primul rând...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule deputat, că vă întrerup. Dumneavoastră participaţi acum la dezbateri generale ca deputat dintr-un grup parlamentar. Sigur, aveţi şi calitatea de vicepreşedinte al comisiei.

Vă rog să continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Asztalos Ferenc:

Domnule preşedinte,

Dacă sună mai frumos, în calitate de reprezentant al Grupului parlamentar al UDMR solicit retrimiterea...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Este corect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Asztalos Ferenc:

Solicit retrimiterea iniţiativei pentru o nouă dezbatere în cadrul comisiei, având în vedere faptul că, la data de 6 decembrie, la această dezbatere nu a fost invitat iniţiatorul, domnul Gvozdenovici. Or, conform art. 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la o asemenea dezbatere trebuie să fie invitat şi iniţiatorul.

În al doilea rând, mi se pare că motivele pe baza cărora această iniţiativă a fost respinsă este destul de slăbuţă.

Sunt două motive. Permiteţi-mi să citez aceste două motive.

Primul: problemele învăţământului în limbile minorităţilor naţionale sunt rezolvate în cadrul legislativ actual.

Stimaţi colegi, într-adevăr, prin Legea învăţământului şi prin alte acte normative, în general, problematica învăţământului în limbile minorităţilor naţionale este rezolvată. Dar, de aici, a ajunge la concluzia că Legea învăţământului este o capodoperă a legislaţiei româneşti, este o exagerare.

Vedeţi dumneavoastră că, chiar şi în această şedinţă, avem pe ordinea de zi trei propuneri legislative privind modificarea actualei Legi a învăţământului, ceea ce reflectă că, într-adevăr, sunt multe lucruri reglementate, dar sunt reglementări care au fost depăşite de cursul evenimentelor.

În ceea ce priveşte iniţiativa legislativă, se doreşte o îmbunătăţire a acestui cadru legislativ şi vă dau două exemple din această iniţiativă.

Domnul Gvozdenovici, prin primul articol ar dori ca legea să stipuleze acea posibilitate ca un cadru didactic care predă într-o unitate şcolară cu limba de predare a unei minorităţi să aibă dreptul de a participa la pregătiri, la perfecţionare în ţara de origine, dacă doriţi, în ţara mamă, şi această perfecţionare să fie acceptată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Sau altă problemă, domnul Gvozdenovici ar dori ca prin lege să specificăm care este acea situaţie specială privind limita numărului de clase sau de grupe prin care poate funcţiona o grupă sau o clasă în limba de predare a minorităţilor. Dacă, de exemplu, în judeţul meu, de unde provin, în Harghita, există grupe sau chiar şi clase preşcolare cu unu, doi, trei elevi cu predare în limba română, atunci mi se pare cât se poate de normal ca o asemenea situaţie, punctual, să fie rezolvată şi prin Legea învăţământului.

A doua motivaţie prin care s-a respins această iniţiativă, permiteţi-mi să citez: "Aspectele conţinute în propunerea legislativă vor fi rediscutate la dezbaterea Proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale."

Stimaţi colegi, mi se pare o atitudine cât se poate de cinică faţă de această iniţiativă şi faţă de Legea privind statutul minorităţilor naţionale, fiindcă în cadrul comisiei, la acest statut al minorităţilor, au fost depuse peste 300 de amendamente din care 290 din partea Grupului parlamentar al PRM şi amendamentul de bază al domniilor lor este respingerea acestei propuneri legislative fără a se intra în dezbateri pe articole.

Dorim respingerea statutului privind minorităţile naţionale, dar la respingerea acestei iniţiative facem referire la statutul minorităţilor naţionale că, prin această lege, vom rezolva această problemă punctuală.

Deci pentru rediscutarea în comisie vă solicit retrimiterea în comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am luat act de propunerea dumneavoastră.

Vă rog, doamna preşedintă a comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Îmi pare rău să constat ceea ce n-am constatat în cadrul Comisiei pentru învăţământ când s-a discutat această lege, şi anume că domnul Asztalos este foarte activ şi nici că ar fi solicitat să se prezinte iniţiatorul.

De altfel, vreau să vă spun că staff-ul tehnic al comisiei nu uită niciodată să transmită invitaţii iniţiatorilor. Dacă nu s-a prezentat, cred că nu este din vina comisiei.

O a doua chestiune pe care n-am băgat-o la motivaţii, dar pot să dau şi o a treia motivaţie acum, aşa cum au votat absolut toţi colegii noştri - nu toţi colegii noştri, este adevărat, au fost patru voturi împotrivă - şi anume că statul român nu-şi permite aceste facilităţi financiare ca profesorii care predau în limba minorităţilor naţionale să meargă şi să se perfecţioneze în străinătate. Ştim cu toţii care este bugetul învăţământului, buget pe care, printre alţii, şi domnul Asztalos l-a votat în forma actuală.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Radan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt Mihai Radan, reprezint comunitatea croată. Sunt deputat la Minorităţile naţionale.

Adevărul este acesta, referitor la această iniţiativă legislativă a domnului Gvozdenovici: domnul Gvozdenovici nu a fost invitat la comisie. Nu este bine să se strecoare aceste dezinformări fiindcă înseamnă că nu ne respectăm reciproc.

În ceea ce priveşte calificarea personalului didactic care aparţine minorităţilor naţionale, în ţara mamă, să ştiţi că suntem sprijiniţi şi de ţările mamă. Şi aceste cheltuieli, întotdeauna, ţările mamă sunt dispuse să le suporte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai doreşte cineva să participe la dezbaterile generale?

Vreau să fac două precizări în calitate de preşedinte de şedinţă.

În primul rând, neinvitarea iniţiatorului la dezbaterile comisiei este ceea ce se numeşte în drept o nulitate de protecţie, este o nulitate relativă, poate să fie invocată numai de autorul iniţiativei legislative care, nici astăzi, nu ne-a onorat cu prezenţa domniei sale. În aceste condiţii, orice discuţie în această privinţă este neavenită din moment ce autorul nu o invocă.

În al doilea rând, s-a solicitat restituirea la comisie, avându-se ca argument acest punct pe care sper că l-am lămurit, precum şi motivarea slăbuţă a comisiei.

Conform art. 102 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acesta nu este un motiv regulamentar de retrimitere la comisie, astfel că nu supun la vot propunerea dumneavoastră.

Şi, în aceste condiţii, urmează să vă exprimaţi punctul de vedere la dezbaterile generale sau prin votul pe care-l veţi da raportului comisiei.

Alte probleme?

Procedură, domnule Vosganian? Pambuccian, pardon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule preşedinte,

În momentul în care se face o propunere de retrimitere la comisie, dreptul nostru de a face această propunere nu poate fi invalidat decât de plen. Aşa că, vă rog din nou, să supunem la vot retrimiterea la comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am luat act.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş dori doar, să vă spun, domnule preşedinte, că nulitatea relativă nu se aplică în această cauză, iar nulitatea relativă poate fi invocată de părţile interesate, inclusiv de colegul meu care este în comisie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc pentru punctul de vedere pe care l-aţi exprimat şi pe care nu-l împărtăşesc. Teoria nulităţilor se aplică şi în dreptul public.

Altcineva, dacă mai doreşte?

Pentru a fi corect până la capăt, accept propunerea domnului deputat Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor naţionale în Parlament. Încalc Regulamentul, care nu-mi permite să pun la vot o propunere neregulamentară, dar vă rog să vă exprimaţi.

Cine este pentru retrimiterea la comisie pe motiv că raportul comisiei a fost slăbuţ şi iniţiatorul, care nici astăzi nu este prezent, nu a fost invitat la comisie? Vă rog să exprimaţi cine este pentru retrimitere? Vă rog să număraţi.

Împotrivă, vă rog să vă exprimaţi.

Abţineri, vă rog?

Cu 89 de voturi pentru trimitere la comisie, 66 împotrivă, 4 abţineri se retrimite la comisie.

În conformitate cu art. 102, fixez termen de depunere a raportului săptămâna viitoare, joi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea amendamentului adoptat la Istanbul la 25 iunie 2004, la Carta Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, adoptată la Yalta la 5 iunie 1998.  

Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentului adoptat la istanbul la 25 iunie 2004 la Carta organizaţiei cooperării economice a Mării negre, adoptată la Yalta la 5 iunie 1998.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva?

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Niculescu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înainte de a expune motivele acestui proiect de lege aş dori, domnule preşedinte, ca să modificăm în titlu proiectul de lege pentru acceptarea, nu pentru ratificarea amendamentului, având în vedere legea nr. 590/2003 care spune că dacă România nu a semnat încă tratatul, nu se poate adopta decât printr-o lege de acceptare, nu de ratificare. Şi acum trec la expunerea de motive.

Cooperarea economică a Mării Negre - CEMN - este o iniţiativă regională înfiinţată la 25 iunie 1992 de către şefii de stat şi de guvern din Albania, Armenia, Azerbadjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina.

La această întâlnire s-a semnat şi o declaraţie de la istambul de constituire a OCEMN, ulterior, la 5 iunie 1998 iniţiativa s-a transformat în organizaţie regională prin Carta OCEMN.

În anul 2004 au aderat la organizaţie şi Serbia şi Muntenegru, sporind numărul membrilor la 12 state.

Cu ocazia întâlnirii aniversare la vârf din 25 iunie 2002, statele membre şi-au reiterat angajamentele asumate prin Carta OCEMN, atenţia principală fiind acordată agendei economice de viitor şi realizării unor proiecte regionale în colaborare cu Uniunea Europeană şi alte structuri de cooperare regională.

Un rol important în colaborarea structurată cu Uniunea Europeană îi revine Centrului internaţional de studii al Mării Negre, cu sediul la Atena. La recenta reuniune a miniştrilor afacerilor externe de la Komotini-Grecia, a fost instrumentat în mod expres să se definească împreună cu experţi ai Uniunii Europene şi ai statelor membre OCEMN o nouă platformă de colaborare între Uniunea Europeană şi OCEMN în baza căreia se vor crea premisele pentru atragerea Uniunii Europene la realizarea marilor proiecte de investiţii iniţiate în bazinul Mării Negre.

Trecerea la configurarea noii relaţii de parteneriat cu Uniunea Europeană a determinat Consiliul miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre OCEMN să decidă cu ocazia reuniunii speciale de la Istambul, din 25 iunie 2004 transformarea Centrului de studii de la Atena dintr-un partener de dialog sectorial în veritabil centru de excelenţă, cu statut de organism înrudit al OCEMN şi modificarea corespunzătoare a Cartei organizaţiei.

Faţă de cele prezentate mai sus, a fost întocmit proiectul de lege alăturat pe care vă rugăm să-l aprobaţi.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul preşedinte al comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

În conformitate cu prevederile art. 89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 34/2005, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentului adoptat la istambul la 25 iunie 2004 la Carta Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, adoptată la Yalta în 5 iunie 1998, trimis cu adresa nr. 530/21 noiembrie 2005.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, să-l ascultăm pe domnul preşedinte al comisiei. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil nr. 33/30 noiembrie 2005 al Comisiei pentru politică externă, avizul favorabil nr. 1534/31 octombrie 2005 al Consiliului Legislativ şi s-a ţinut cont de recomandările făcute pentru traducerea textului în limba română a art. 24 care face obiectul amendamentului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea amendamentului adoptat la istambul la 25 iunie 2004, la Carta Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, adoptat la Yalta în 5 iunie 1998.

Potrivit prevederilor art. 60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 34/2005, membrii comisiei au examinat acest proiect de lege în şedinţa din data de 6 decembrie 2005. La lucrările comisiei au fost prezenţi 22 de deputaţi din totalul celor 23 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu 21 de voturi pentru şi o abţinere din voturile celor prezenţi.

Potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată şi art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.34/2005, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a hotărât cu 21 de voturi pentru şi o abţinere, să propună spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentului adoptat la Istambul la 25 iunie 2004, la Carta OCEMN, adoptată la Yalta în 5 iunie 1998, cu amendamentele admise care sunt redactate în anexa 1 la prezentul raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă doreşte cineva la dezbateri generale?

Vă rog, domnul Rus.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din expunerea domnului secretar de stat am înţeles că ar dori schimbarea termenului "ratificare" în acceptare. Din cele expuse de reprezentantul comisiei, reiese că în comisie a fost dezbătut Proiectul de Lege privind ratificarea amendamentului şi nu acceptarea, or, dacă nu se poate face un amendament pe picior, acum, propunem retrimiterea la comisie, rediscutarea, schimbarea termenului şi să fie prezentat în faţa plenului, aşa cum a cerut reprezentantul Guvernului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat,

La amendamentele admise la comisie pe care le aveţi anexate raportului, figurează acest amendament de modificare, s-a discutat şi s-a adoptat de către comisie: lege pentru acceptarea amendamentului. A fost o eroare provocată de această terminologie. Dar, domnule preşedinte al comisiei, avem o altă problemă: şi anume, ne aflăm în prezenţa unui decret prezidenţial care supune spre ratificare Parlamentului amendamentul adoptat la istambul. Dacă actul de sesizare a Parlamentului este decretul prezidenţial care ne solicită ratificarea, putem noi să schimbăm această ratificare din decretul prezidenţial cu o acceptare?

Vă rog, poate lămurim acum, dacă nu într-adevăr, retrimitem la comisie. Vă rog, domnule preşedinte.

Dacă este o eroare a terminologiei de drept internaţional privind modalităţile de adoptare a tratatelor internaţionale, eroarea porneşte de la decretul preşedintelui României.

Vă rog să ne lămuriţi.

Vă rog, domnule deputat, pe problema pusă în discuţie pe care într-adevăr vreau să o discutăm.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Problema pusă în discuţie arată în felul următor: sunt secretarul Comisiei de cultură la care a fost acest proiect de lege. Prima dată a primit un aviz favorabil pentru că am fost de acord cu el.

După ce am dat aviz favorabil, s-a reîntors la noi în comisie, deci a fost retrimis la comisie şi mi se pare chiar din plen, tocmai din această cauză, o dată. Deci nu mai are sens să-l mai retrimiteţi iarăşi cu aceeaşi problemă.

Au venit cei de la diferite ministere şi ne-au explicat că este vorba despre o înţelegere care nu a fost semnată şi a fost adoptată prin aclamaţie, deci fără să fie semnată, cu posibilitatea ca ea să fie ratificată, acceptată şi aşa mai departe.

Avem o prevedere legală conform căreia se pot ratifica numai acele legi care au fost semnate de România. Celelalte sunt acceptate, asta este clar. Ca atare, mi se pare, dacă n-a fost semnată, retrimiterea la comisii, din punct de vedere procedural, o putem face, dar tot acolo vom ajunge. E mai bine să ne informeze cei în cauză care cunosc şi să nu le mai retrimitem încă o dată o astfel de lege la comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc pentru punctul dumneavoastră de vedere.

Altcineva, dacă doreşte.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Octavian Mircea Purceld:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

M-am consultat în grupul parlamentar al Partidului România Mare şi nouă ni se pare problema un pic fără ieşire. În acest sens, v-aş ruga să binevoiţi, pentru a găsi un răspuns şi o poziţie clară, să ne acodaţi o pauză de consultări de jumătate de oră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, domnule deputat, nu vă pot refuza pauza de consultări care poate fi numai de un sfert de oră pentru că la 12,30 începe şedinţa de vot final.

Rog liderii grupurilor parlamentare să solicite deputaţilor din grupurile respective să participe la şedinţa de vot final.

Pauză de un sfert de oră.

( Şedinţa s-a întrerupt la ora 12,17.După pauză, lucrările au fost reluate la ora 12,34.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnilor deputaţi, să luaţi loc, pentru a trece la şedinţa de vot final care cuprinde şi legi organice, astfel că votul dumneavoastră va fi numărat scrupulos.

Da, domnule deputat, vă rog să poftiţi dacă aveţi o problemă de procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

E decembrie, e timpul colindelor, al cântecelor noastre strămoşeşti.

De pe meleaguri nemţene, astăzi, a venit aici un grup de copii care vor să vă ofere un program de urări tradiţionale autentice.

În numele deputaţilor de neamţ, şi-i nominalizez pe toţi aici, răzvan Bobeanu, Ioan Bivolaru, Iulian Iancu, Dorin Ursărescu, Vasile Pruteanu, Marius Rogin şi Ioan Munteanu, vă invităm pe toţi cei care sunteţi aici la acest program de colinde pe care vi-l oferă din toată inima şi vă asigur că nu veţi consuma timpul fără a câştiga ceva.

Ar fi mult pentru ei dacă aţi sta câteva minute după încheierea lucrărilor din plen aici, în holul nostru la intrare.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc pentru invitaţie. Vom fi onoraţi să participăm la o serbare a sufletelor pure. Până atunci, şedinţa de vot final.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional);

1. Vă anunţ că propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu caracter organic, termenul pentru dezbatere şi vot final depăşit, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. 2 din Constituţie şi ale art. 106 din Regulament.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înfiinţarea satelor Dobrinăuţi (Hapăi), Maghera şi Pustoaia, prin reorganizarea comunei Vîrfu Cîmpului, judeţul Botoşani (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional);

2. Propunerea legislativă privind înfiinţarea satelor Dobrinăuţi, (Hapăi), Maghera şi Pustoaia, prin reorganizarea comunei Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani. Termenul pentru dezbatere şi vot final este depăşit. Propunerea legislativă se consideră constituţional adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind Legea Zonei Metropolitane Bucureşti (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional);

3. Propunerea legislativă privind Legea zonei metropolitane Bucureşti. Lege cu caracter organic. Termenul de dezbatere şi vot final depăşit. Propunerea legislativă se consideră adoptată în conformitate cu prevederile art. 75 alin. 2 din Constituţie.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru declararea ca oraş a comunei Măgurele, judeţul Ilfov (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional);

4. Propunerea legislativă pentru declararea ca oraş a comunei Măgurele, jud. Ilfov. Termenul pentru dezbatere şi vot final este depăşit. Propunerea legislativă se consideră adoptată în conformitate cu prevederile art. 75 alin. 2 din Constituţie.

Îmi pare rău că avem o zi tristă de vot final, este pentru prima dată când 5 proiecte de lege sunt adoptate tacit.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale (respinsă propunerea de respingere);

5. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. Lege cu caracter organic. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă supun la vot propunerea de respingere a propunerii legislative.

Cine este pentru această propunere de respingere?

Vă rog să vă exprimaţi votul.

Vă rog să vă exprimaţi votul pentru a se putea număra, domnilor secretari.

Deci, pentru propunerea de respingere. Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Vă rog să vă exprimaţi votul cine este împotrivă? E vorba de o lege organică.

Cine este împotriva propunerii de respingere?

Vă rog să număraţi.

Cine se abţine, vă rog?

Vă rog să număraţi abţinerile.

159 de voturi pentru propunerea de respingere, 30 împotrivă, 70 abţineri.

În aceste condiţii, fiind vorba de o lege organică şi adoptarea propunerii trebuia făcută cu minimum 165 de voturi, propunerea de respingere a căzut. Conform modificărilor aduse Regulamentului, se retrimite pentru a fi înscrisă pe ordinea de zi pentru dezbaterea pe articole.

Domnul deputat Pambuccian, care ţine foarte mult la procedeele electronice, solicită ca să introduc acest vot electronic. Repet, fără hotărârea Biroului permanent care să ateste integritatea sistemului tehnic, nu se poate proceda la acest sistem de vot.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian (adoptat);

6. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/1997 privind codul aerian. Caracter organic, prioritate legislativă, cameră decizională.

Cine este pentru ? vă rog să vă exprimaţi votul.

Vă rog, vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Vă rog, vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

Cu unanimitatea celor prezenţi proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional);

7. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Caracter organic. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Iertaţi-mă, 8.12 adoptat tacit. A 6-a, termen depăşit.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă (adoptat);

8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă. Caracter organic. Prioritate legislativă. Cameră decizională.

Cine este pentru?

Vă rog să vă exprimaţi voturile. Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

Cu 10 abţineri şi 249 voturi pentru proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române (adoptat);

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române". Caracter ordinar.

Cine este pentru?

Vă rog să vă exprimaţi votul. Mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă există abţineri?

Vă rog să număraţi abţinerile.

Vă rog să vă exprimaţi votul pentru a uşura munca domnilor secretari.

161 de voturi pentru, 80 de abţineri.

Cine este împotrivă? Nu avem voturi împotrivă.

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2005 privind achiziţionarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor a unor nave maritime de patrulare şi supraveghere de tipul P-157 şi a pieselor de schimb aferente de la Ministerul Federal de Interne din Republica Federală Germania, precum şi a serviciului de transport al acestora până în portul Constanţa (adoptat);

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2005 privind achiziţionarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor a unor nave maritime de patrulare şi supraveghere de tipul P 157 şi a pieselor de schimb aferente de la Ministerul Federal de Interne din Republica Federală Germania, precum şi a serviciului de transport al acestora până în portul Constanţa. Caracter ordinar.

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi voturile pentru a fi numărate. Vă mulţumesc.

Cine se abţine? Vă rog să număraţi abţinerile.

Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Vă rog să număraţi.

Cu 192 de voturi pentru, 74 de abţineri, 2 împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind eradicarea analfabetismului (respinsă propunerea de respingere);

11. Propunerea legislativă privind eradicarea analfabetismului. Caracter organic. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru propunerea comisiei, de respingere.

Vă rog să vă exprimaţi votul.

Vă rog, domnilor secretari, număraţi cu atenţie.

Vă mulţumesc.

Cine se abţine? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Îmi permit să-mi exprim şi eu votul.

149 de voturi pentru, 74 de abţineri, 25 împotrivă.

Faţă de caracterul organic al legii, propunerea nu a fost adoptată. Se retrimite pentru discuţia pe articole.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987 (adoptat);

12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi. Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.151/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987 (adoptat).

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.151/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind simplificarea formalităţilor de comerţ cu mărfuri, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri?

Cu unanimitatea celor prezenţi, proiectul de lege a fost adoptat.

Având în vedere epuizarea proiectelor de legi supuse votului final, declar lucrările şedinţei de astăzi, marţi, 13 decembrie, închise.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00.