Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.30/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2006
|
Şedinţa a început la ora 16,00. Lucrările au fost conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor Viorel Ponta şi Nicolae Titu Gheorghiof, secretari. |
|
||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Bună ziua, stimaţi colegi. La ora 16,00 declar deschise lucrările în plen ale Camerei Deputaţilor de astăzi, 13 martie, 2006. Având în vedere lipsa liderilor grupurilor parlamentare din sală şi a unui secretar de şedinţă, rog pe liderii grupurilor parlamentare să-şi cheme oamenii în sală, motiv pentru care amân începerea dezbaterilor cu un sfert de oră: la ora 16,15 reluăm. Mulţumesc. Regret, domnilor deputaţi, că nu vă pot da cuvântul la microfon, că nu sunt asistat de doi secretari. Altfel, cu cea mai mare plăcere, când începem dezbaterile, orice problemă de procedură o primesc. Daţi-mi voie să nu primesc adresări din sală. |
||||||
|
(Pauză între orele 16,02-16,16) |
||||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, Reluăm dezbaterile şi vă anunţ că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 248; sunt absenţi 83, din care 26 participă la alte acţiuni parlamentare. În conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni - 13, marţi - 14 şi joi - 16 martie; programul de lucru pentru perioada 13 - 18 martie; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 9 - 13 martie la comisiile permanente sesizate în fond; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României - Partea I. |
|||||
|
|
|
În continuare, urmăm dezbaterile conform ordinii de zi propuse. Vreau să vă informez că Biroul permanent a luat astăzi în discuţie problemele privind funcţionarea sistemului informatic de vot, şi a stabilit ca măsură provizorie, până la dispoziţiile pe care le va lua Biroul permanent în ziua de miercuri, să fim asistaţi de doi tehnicieni din partea unui serviciu de specialitate, tehnicieni care sunt la dispoziţia preşedintelui de şedinţă şi efectuează verificări pe loc, atunci când acesta dispune. Dacă sunt probleme în legătură cu ordinea de zi anunţată. Domnule secretar Gheorghiof, vă rog. |
|
|||
|
Domnul Nicolae Titu Gheorghiof: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ordinea de zi aprobată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor poate să suporte modificări în baza art.142 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, constatând că la pct.4 şi 5 se împlinesc termenele constituţionale, şi să evităm o adoptare tacită v-aş ruga să aprobaţi ca punctele nr.4 şi 5 să intre în ordine 2, 3 - iar 2 să devină 4, ca să putem să dezbatem cele două iniţiative şi să nu intre în adoptare tacită. Termenul se împlineşte la pct.4, în 15, şi dacă nu vom reuşi astăzi să dezbatem pct.4 la iniţiativa legislativă şi de la pct.5, riscăm din nou o adoptare tacită. |
||||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Cu privire la acest aspect, dacă doreşte să mai ia cuvântul cineva? Într-adevăr, a fost o scăpare în şedinţa Biroului permanent şi Comitetului liderilor. Nimeni nu a semnalat acest lucru. Este rolul plenului ca să îndrepte această eroare. Cine este pentru propunerea domnului secretar Gheorghiof, ca pct.4 şi 5 să fie aduse pe locul 2 şi 3 din ordinea de zi? Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot, să introduceţi cartelele de vot. Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunile. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 126 de deputaţi prezenţi; 114 voturi pentru; 7 voturi împotrivă; nici o abţinere. |
|||||
|
|
|
În aceste condiţii, vom începe cu ceea ce figurează pe ordinea de zi distribuită dumneavoastră cu pct.4: Propunere Legislativă pentru înfiinţarea comunei Trei Sate, judeţul Mureş, prin reorganizarea comunei Ghindari. Lege cu caracter organic. Propunerea comisiei sesizate în fond, de respingere a propunerii legislative, a fost respinsă de Camera Deputaţilor în şedinţa de vot final din 7 martie 2006. Propunerea legislativă va fi dezbătută pe articole, în conformitate cu art.104 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Fiind o lege organică, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor care compun Camera: cel puţin 167. Iniţiatorul, dacă doreşte să ia cuvântul? Vă rog, domnule deputat. (Discuţii la masa prezidiului între iniţiator şi preşedintele de şedinţă). Vă rog să luaţi cuvântul, pe scurt, pentru susţinere. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte de şedinţă, Această iniţiativă legislativă propune înfiinţarea comunei Trei Sate din judeţul Mureş. Aşa cum a spus domnul preşedinte, raportul de respingere a fost respins de către plen. Şi de această dată, cum am susţinut la şedinţele anterioare, solicit din partea colegilor votarea acestei iniţiative legislative aşa cum este formulată. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă doreşte cineva să se înscrie la cuvânt, la dezbateri generale, cu menţiunea că ele n-au mai fost. Îl rog pe domnul secretar Ponta să-şi reia locul! Am dreptul să vă sancţionez cu o observaţie pentru lipsă de respect faţă de Camera Deputaţilor. Vă rog să consemnaţi! Dacă doreşte cineva ca să ia cuvântul? Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Titlul legii: Lege pentru înfiinţarea comunei Trei Sate, judeţul Mureş, prin reorganizarea comunei Ghindari. Cine este pentru? Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea de vot. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 65 voturi pentru; 61 împotrivă; 4 abţineri. |
|||||
|
|
Art.1. "Se înfiinţează comuna Trei Sate, judeţul Mureş, prin reorganizarea comunei Ghindari. Reşedinţa comunei Trei Sate rămâne în satul Trei Sate". Art.1 cu două alineate. Vă rog să votaţi. Marcaţi, vă rog, prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 57 voturi pentru; 78 voturi împotrivă; 4 abţineri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Art.2: Anexa la Legea nr.2/68 privind reoganizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial din 1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător. Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot, să introduceţi cartelele de vot. Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 66 voturi pentru; 77 voturi împotrivă; 2 abţineri. |
|||||
|
|
Practic, toate articolele au fost respinse. Rămâne pentru votul final de mâine acest proiect de lege. |
|||||
|
|
|
La pct.3 al ordinii de zi, ca urmare a restabilirii acestei ordini, ceea ce a figurat la pct.5: Propunerea legislativă privind reînfiinţarea comunei Crivăţ, judeţul Călăraşi. Din partea iniţiatorului, vă rog să poftiţi. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Dacă ne-am întoarce un pic în istorie, am găsi aici, la Crivăţ, o aşezare din neolitic. Este printre cele mai vechi aşezări. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog să-mi permiteţi o glumă, domnule deputat: "Să trecem la plebicist!". |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Avem un proiect legislativ care urmează procedurile consacrate: a fost un referendum; s-a votat "pentru" o hotărâre a Consiliului local al Oraşului Bucureşti, care aprobă rezultatele referendumului, un proiect de lege aprobat în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi prezentat acum plenului. Facem o lege bună, o dreptate facem astăzi, prin reînfiinţarea comunei Crivăţ, care are şi infrastructura şi resursele să se dezvolte autonom în viitor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea comisiei sesizate în fond, vă rog domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice; a fost discutat la comisie şi comisia propune admiterea a proiectului de lege. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Dacă la dezbateri generale doreşte să ia cuvântul cineva? Vă rog, domnule deputat. Să enunţaţi şi grupul parlamentar. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Pentru stenogramă: Tudor Constantin, Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Stimaţi colegi, Fiind deputat de Călăraşi şi încercând în trei rânduri să facem un act de dreptate, împreună cu domnul deputat Marian Sârbu, în urmă cu câţiva ani buni, am încercat să facem atunci acest act de dreptate. Din păcate, referendumul organizat, la nivel de oraş Budeşti, nu a dat câştig de cauză. Vreau să vă spun doar că această comună, Crivăţ, are peste 3.000 de locuitori, locuitori gospodari. Comuna a fost desfiinţată, în mod abuziv, în 1968. Ei sunt, dacă vreţi, oameni care se ocupă cu cultivarea legumelor şi zarzavaturilor şi alimentează piaţa Capitalei. Au infrastructură, cum s-a spus şi astăzi aici. De altfel, pe masa Guvernului, Prefectura trimisese deja un proiect de lege pentru înfiinţarea acestei localităţi. Colegii de la P.D., pe care îi felicit, au luat-o înainte, şi în numele colegilor din judeţ şi ai Grupului parlamentar al Partidului Conservator, vă rog să aprobaţi reînfiinţarea acestei comune, pentru că cei de acolo aşteaptă şi merită gestul nostru de dreptate, după aproape 40 de ani. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Dacă nu, trecem la dezbaterea pe articole. Titlul legii este modificat de comisie din Lege pentru reînfiinţarea comunei Crivăţ, judeţul Călăraşi, în Lege pentru înfiinţarea comunei Crivăţ, judeţul Călăraşi, prin reorganizarea oraşului Budeşti. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Cine este pentru amendamentul comisiei? Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Va rog să afişaţi. 89 voturi pentru; 49 voturi împotrivă; 2 abţineri. Amendament adoptat. |
|||||
|
|
Art.1 cu alin.1 şi 2, în redactarea comisiei, prin amendament admis. Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot, să introduceţi cartelele de vot. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra amendamentului comisiei. Cine este pentru, împotrivă sau se abţine? Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot, să introduceţi cartelele de vot. Vă rog să vă marcaţi prezenţa, vă rog să votaţi şi să vă exprimaţi opţiunile. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 106 voturi pentru; 43 voturi împotrivă; 3 abţineri. Amendament admis. |
|||||
|
|
Comisia propune un nou articol, nr.2, care să înlocuiască art.2 ce va deveni art.3 în noua redactare, cu alin.1 şi 2. Cine este pentru amendamentul comisiei? Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunile prin vot. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 107 voturi pentru; 36 voturi împotrivă; nici o abţinere. |
|||||
|
|
La art.2, devenit art.3, cu alin.1 şi 2, în redactarea comisiei. Cine este pentru, împotrivă sau se abţine în ceea ce priveşte propunerea comisiei. Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot, să introduceţi cartelele de vot. Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea de vot. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 107 voturi pentru; 37 voturi împotrivă; 3 abţineri. |
|||||
|
|
Fostul art.3, devenit art.4, alin.1, în redactarea comisiei. Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea prin vot. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 117 voturi pentru; 33 voturi împotrivă. |
|||||
|
|
Art.4, alin.2. Doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea dumneavoastră cu privire la varianta comisiei. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 92 voturi pentru; 30 voturi împotrivă. A fost adoptat. |
|||||
|
|
Art.4 alin.3, în redactarea comisiei. Doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea de vot. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 102 voturi pentru; 32 voturi împotrivă; o abţinere. Vă mulţumesc. Adoptat în varianta comisiei. |
|||||
|
|
Art.4 alin.4, în varianta comisiei. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea de vot cu privire la varianta comisiei. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 114 voturi pentru; 34 voturi împotrivă; 3 abţineri. Adoptat în varianta comisiei. |
|||||
|
|
Art.4, devenit art.5, în varianta comisiei. Dacă vrea să ia cineva cuvântul? Nu. Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea de vot cu privire la varianta comisiei. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi rezultatul votului. 113 voturi pentru; 33 voturi împotrivă; 2 abţineri. Rog colegii de la serviciul tehnic, în momentul în care am încheiat sesiunea de vot, să afişeze corespunzător. |
|||||
|
|
Art.5, devenit art.6, în redactarea comisiei. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Vă mulţumesc. Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea de vot asupra variantei comisiei. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 117 voturi pentru; 29 voturi împotrivă; o abţinere. |
|||||
|
|
Rămâne pentru şedinţa de vot final. |
|||||
|
|
|
Trecem la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001. Potrivit prevederilor art.115 din Regulament, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Vă rog să vă prezentaţi şi să susţineţi. |
|
|||
|
|
Domnul Liviu Radu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă numesc Liviu Radu, sunt secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cu acest nou proiect de lege, încercăm să aducem câteva modificări care să creeze mai multe posibilităţi autorităţilor locale în exercitarea autonomiei locale. Proiectul a fost supus unei dezbateri largi atât cu grupurile parlamentare, cât şi cu asociaţiile aleşilor locali. Principalele noutăţi: conceptul intercomunalităţii. Prin acest concept încercăm să stimulăm asocierea autorităţilor locale pentru a creşte capacitatea lor administrativă şi pentru a putea furniza servicii publice mai complexe sau proiecte mai complexe. De asemenea, o altă noutate este validarea consilierilor locali şi judeţeni şi constatarea încetării mandatelor acestora de către justiţie. Viceprimarul îşi va păstra calitatea de consilier. Am modificat, de asemenea, sau propunem modificarea mecanismului de numire, sancţionare şi demitere a secretarului unităţii administrativ teritoriale, eliminând prefectul din acest proces. Prefectul păstrează controlul de legalitate, secretarul unităţii administrativ-teritoriale urmând a fi numit, sancţionat sau demis, conform legislaţiei care reglementează funcţia publică. Numirea şi eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului judeţean se va face prin votul majorităţii consilierilor în funcţie. Propunem, de asemenea, instituirea unei noi funcţii, cea a administratorului public. Această funcţie poate fi instituită la decizia Consiliului local sau judeţean, iar administratorului public îi pot fi delegate atribuţii de către primari, cu aprobarea Consiliului local, respectiv de către preşedinte, cu aprobarea Consiliului judeţean. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, şi eu, domnule secretar de stat. Din partea comisiei, raportul, vă rog. Deci, numai raportul, timpii îi stabilim ulterior. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege prezentat în faţa dumneavoastră se referă la modificarea Legii nr.215, Legea administraţiei publice locale. În Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege îşi propune să modifice o mare parte din Legea nr.215, în sensul descentralizării activităţii, în sensul creşterii autonomiei autorităţilor locale în gestionarea activităţilor economice şi sociale din unităţile administrativ-teritoriale. În cadrul Comisiei de administraţie, proiectul de lege a fost avizat favorabil şi s-a considerat că, în procedură de urgenţă, în plenul Camerei, discuţiile care se vor purta pe acest proiect de lege, care, de altfel, constituie Constituţia administraţiei locale, vor duce la îmbunătăţirea activităţii administraţiei locale. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Din partea grupurilor parlamentare, la dezbateri generale, cine doreşte? Vă rog, domnule deputat. Enunţaţi numele grupului parlamentar, pentru că la dezbateri generale vorbeşte un singur reprezentant. Vă rog. |
|||||
|
|
Da, domnule preşedinte, vă mulţumesc frumos. Tudor Constantin, Grupul conservator. Stimaţi colegi, Este un al patrulea proiect de lege pe care îl luăm în dezbatere privind administraţia publică locală de după 1990. După cum cunoaşteţi, a fost Legea nr. 69/1991, modificată substanţial în 1996, Legea nr. 215/2001, care a fost un pas înainte şi, iată, şi ea modificată între timp (pentru că, să nu uităm, a apărut Constituţia modificată, şi ea, revizuită în 2003) şi, iată, acum, încă un pas înainte, pe calea armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană. Din start, vreau să vă spun că grupul nostru susţine adoptarea acestui proiect de lege, chiar dacă a fost un proiect de lege stufos şi în comisie nu toţi colegii noştri au avut timpul material necesar pentru a se apleca aşa cum trebuie asupra unui asemenea proiect de lege. Semnalez câteva aspecte pozitive şi să nu uităm totuşi că putem să cădem într-o capcană, întrucât noi avem două lucruri neprevăzute foarte expres în Constituţie. Şi, dacă tot se vorbeşte acum de modificarea Constituţiei, la această lege trebuie să ţinem cont de ele. În primul rând, în Constituţie, amintiţi-vă, prefectul, ca instituţie, este nominalizat la autorităţile administraţiei publice locale. Din păcate, din acest proiect de lege venit de la Guvern, prefectul dispare complet ca instituţie în cadrul acestui corp de lege, chiar dacă puteam să-l precizăm doar ca instituţie şi să spunem că atribuţiile lui vor fi stabilite prin lege specială, aşa cum avem Legea nr. 340, deja, şi amendată printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului. De asemenea, s-a spus aici de către iniţiator că secretarul unităţii administrativ-teritoriale este mai bine clarificat ca instituţie în lege şi că el este scos de sub autoritatea prefectului. Dar, din păcate, este băgat sub autoritatea primarului, un element, eu zic, mai periculos decât cel existent până în momentul de faţă. De ce fac această precizare? Pentru că, stimaţi colegi, nici această instituţie, importantă la nivel local, nu este foarte bine precizată. Ce reprezintă secretarul unităţii administrativ-teritoriale? Reprezintă administraţia publică centrală în teritoriu, deci, autoritatea statului, pentru că el are nişte atribuţii în lege care îi dau acest drept. Pentru că el vine şi contrasemnează pentru legalitate sau face obiecţii asupra unui proiect de hotărâre al consiliului local şi chiar a hotărârii, după ce a fost adoptată. Când ajunge la prefect, secretarul poate să facă această menţiune. Şi dacă el reprezintă această autoritate la nivel central, îl lăsăm totuşi, conform Legii nr. 188, după concurs, cu toate cele de rigoare, să fie numit de primar. Este un pas, totuşi, înainte. Amintiţi-vă prevederea veche - şi cei care am fost prefecţi ne-am lovit de multe ori de ea -, pentru că aveam nevoie de aprobarea consiliului local, aprobare calificată, cu două-treimi, ca să sancţionezi un secretar de unitate teritorială sau, şi mai grav, să poată fi schimbat din funcţie. Cred că totuşi aici avem, în perioada care urmează, mai mult de gândit şi va trebui să statuăm exact, şi în Constituţie, dar şi în corpul de lege, cine este acest secretar şi ce nivel de autoritate reprezintă el. În comisie, noi am dezbătut destul de îndelungat prevederile din acest proiect de lege şi, cu concluzia cu care am şi început, faptul că există totuşi multe elemente de progres, Grupul parlamentar al Partidului Conservator susţine adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog, domnule deputat Ghişe. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Două chestiuni. Prima, că, de principiu, Grupul liberal susţine acest proiect de lege, pentru că vine cu multe îmbunătăţiri faţă de legea în vigoare. A doua chestiune este legată de două aspecte principiale. Un aspect principial asupra căruia merită să medităm, chiar dacă procedura de urgenţă creează nişte specificităţi în adoptarea votului, este aceea că viceprimarii ar avea dreptul să fie şi membri în organul deliberativ şi autorităţi executive. Această situaţie este oarecum în contradicţie cu principiul separaţiei puterilor. Principiul separaţiei puterilor, într-o democraţie, funcţionează la toate nivelurile administraţiei, atât naţional, judeţean, cât şi local. Deci normal este, într-o opinie, ca viceprimarii, dacă devin autorităţi executive care exercită parte din atribuţiile delegate de primar, să nu fie şi membrii în consiliul local. Asupra acestui aspect, merită judecat o dată în plus, atunci când se va exprima votul. Şi a doua chestiune, tot legată de principiul separaţiei puterilor, este situaţia în care, atunci când primarul deleagă către acest personaj, administrator de comunitate sau city-manager, cum se numeşte el, delegarea să nu fie cenzurată de către consiliul local. Este ca şi cum, dacă vreţi, primul ministru al localităţii deleagă unui city-manager atribuţii din atribuţiile sale, iar Parlamentul se opune acestei delegări. Deci, aceste două elemente sunt vicii de principiu în ceea ce priveşte separaţia puterilor şi înainte de a se exprima votul merită văzut dacă nu cumva este mai bine ca în această formă a legii aceste două articole să fie eliminate. Sigur, ulterior, ele ar putea fi îmbunătăţite într-o altă formă, printr-o iniţiativă legislativă, fie de la Guvern, fie de la Parlament. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul, din partea grupurilor parlamentare? Da, vă rog să poftiţi, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Suntem astăzi în situaţia de a ne exprima votul faţă de un act normativ, care, împreună cu alte trei acte normative: Legea descentralizării, Legea prefectului şi Legea funcţionarilor publici locale, se înscrie într-un amplu proces de reformă a administraţiei publice, în felul acesta consolidându-se fără precedent capacitatea României de a răspunde criteriilor politice de aderare a României la Uniunea Europeană. Acest proiect corespunde atât recomandărilor formulate de către Comisia Europeană, dar şi de către Congresul Puterilor Locale, cât şi necesităţilor cu care se confruntă autorităţile publice locale. În felul acesta, prin prisma unor dispoziţii, se reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de dezvoltare comunitară. În acelaşi timp, sunt relevante articolele privitoare la furnizarea unor mijloace adecvate pentru creşterea eficienţei şi calităţii actului administrativ. Prevederile extrem de importante sunt cele care accentuează responsabilitatea aleşilor locali în procesul de administrare a treburilor publice de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale locale şi judeţene, în sensul apropierii cât mai mult a acestora de soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunităţile locale. În felul acesta, aceste prevederi contribuie în mod evident la îmbunătăţirea cadrului legal în materie, conferind mult mai multă substanţă principiului autonomiei locale. Este de relevat faptul că acest proiect de lege a fost supus unei dezbateri publice fără precedent, au fost consultate atât opinia publică cât şi asociaţiile aleşilor locali, în aşa fel încât legea sau proiectul de lege cuprinde în mare parte o serie de îmbunătăţiri propuse în cadrul acestei dezbateri publice. Cred că suntem astăzi martorii unui adevărat proces de înnoire, dacă vreţi, a administraţiei publice, ai unei adevărate reforme care se realizează prin actele pe care noi le adoptăm zilele acestea. De aceea, Partidul Democrat, care a participat în mod direct la îmbunătăţirea acestui act şi, mai ales, în cadrul Comisiei de administraţie publică, comisie sesizată în fond, va susţine fără nici un fel de rezervă actul normativ, în forma în care comisia a întocmit raportul, şi solicită tuturor membrilor Camerei Deputaţilor să subscrie acestui punct de vedere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai doreşte cineva să se înscrie la dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat. Mă refeream la dezbateri generale de la microfon, nu în plenul Camerei. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi... |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă că vă întrerup, îl rog pe domnul deputat din rândul din mijloc, pe care nu îl pot identifica, să aibă o poziţie cuviincioasă. Vă mulţumesc. Vă rog să continuaţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De multe ori, de la această tribună, s-a vorbit despre reforma în administraţie şi, mai ales, despre reforma în administraţia publică locală. De foarte multe ori s-au făcut intervenţii de la această tribună, legat de Legea nr. 215, de faptul că ea a atins anumite limite şi că trebuie modificată. Guvernul a venit cu un proiect de lege privind modificarea Legii nr. 215 în faţa Parlamentului, un proiect de lege, care, aşa cum se spunea aici, rezolvă unele din problemele administraţiei locale. Dar eu zic că acest proiect de lege are şi el limite, pentru că încă nu s-a avut în vedere, la elaborarea lui, rezolvarea unor probleme concrete cu care se confruntă cei din teritoriu, primarii şi consilierii locali. Ba, mai mult, în anumite privinţe, acest proiect de lege face şi confuzii. De altfel, discutam cu domnul secretar de stat înainte de şedinţă, că au fost avute în vedere în proiectul de lege anumite prevederi, referitor la administraţia locală, dar nu au fost abrogate articolele din legea veche sau articolele din legea veche au fost abrogate prin Legea nr. 393, Legea aleşilor locali, şi nu au fost corelate cu noul proiect de lege. Şi astfel că va trebui, atât în plenul Camerei, dar mai ales la Senat, în Comisia de administraţie, aceste corelări între Legea nr. 393, între Legea nr. 215 şi Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 215 să se facă, pentru că, altfel, vom avea o lege foarte stufoasă, care va duce în eroare aleşii locali (şi mă refer în primul rând la aleşii comunali, la aleşi de la oraşele mici şi mijlocii) şi nu va fi funcţională. Eu, ca om care am activat mult în administraţia locală, cred că ar fi fost mai bine să elaborăm un cod al administraţiei locale şi nu modificarea Legii nr. 215, care, aşa cum spuneam, este o modificare de substanţă, dar care, până la recorelarea textelor cu 215 vechi, până la republicarea în Monitorul Oficial, va face foarte greoaie activitatea administraţiei locale. Deşi vorbim de descentralizare, de deconcentrare, de creşterea rolului administraţiei locale în gestionarea activităţilor comunităţii, totuşi, nu ştiu, intenţionat sau probabil nu am sesizat acest aspect, am introdus unele chestiuni în proiectul de lege, care, de fapt, sunt arme politice împotriva aleşilor locali, arme pe care le punem la îndemâna prefecţilor. Şi, în primul rând, mă refer la procedura privind organizarea referendumului pentru demiterea, ştiu eu, primarului, la acele sancţiuni pe care le-am prevăzut în lege. Eu nu cred că un ales local şi, mai ales, primarul, care este ales cu votul majorităţii cetăţenilor din localitate, prin vot unipersonal, trebuie să rămână la îndemâna prefectului, pentru a fi sancţionat cu amenzi pentru virgule sau două puncte din dispoziţii sau din hotărâri ale consiliilor locale. Eu cred că această chestiune trebuia să o lăsăm la îndemâna electoratului şi, oricum, sunt foarte mult sancţiuni care pot fi aplicate primarului, mă refer la contravenţii. Dacă sunt probleme de mediu, vin cei de la mediu şi îl sancţionează, dacă sunt de construcţii, vin cei de la construcţii. Nu cred că trebuia să creăm o posibilitate în mâna prefectului, de a sancţiona primarul. Primarul este un ales, un reprezentant al poporului, prefectul este un înalt funcţionar public (care, sigur, este reprezentantul Guvernului în teritoriu şi trebuie să vegheze la respectarea legalităţii), dar nu cred că trebuie să transformăm această prevedere din lege într-o armă politică. De altfel, la comisie s-au propus amendamente în acest sens, au fost îmbrăţişate de unii colegi ai noştri, dar, până la urmă, nu s-a venit cu altă soluţie, referitor la această problemă. Sigur, sunt multe de discutat şi în ceea ce priveşte păstrarea posturilor de către preşedinţi şi vicepreşedinţi sau primari şi viceprimari, legat de modul în care vor fi supuse controlului de legalitate, deşi această chestiune face obiectul unui alt normativ, respectiv, al Legii nr. 340 şi al ordonanţei care o modifică, dar cred că dezbaterea din plenul Camerei va duce la o perfecţionare a acestui proiect de lege. Pe care, sigur că, în comisie şi în plen, îl vom vota, cu amendamentele şi propunerile care s-au făcut la comisie şi, de asemenea, cu susţinerea celor două amendamente care au fost respinse şi care nouă ni se par de bun augur şi care contribuie la îmbunătăţirea activităţii din administraţia locală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale, din partea grupurilor parlamentare? Nu. Domnule preşedinte al comisiei, vă rog să propuneţi timpul de dezbatere. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Chiar dacă este în procedură de urgenţă proiectul de lege, având în vedere complexitatea şi volumul proiectului de lege, vă propun 90 de minute. Şi, pe articole, 3 minute. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: De principiu, regulamentul prevede numai timpii de dezbatere, e o mică contradicţie între mine şi domnul secretar Gheorghiof. Mie mi se pare rezonabil timpul de 90 de minute, faţă de cele 150 şi ceva de articole, toate amendate. Dacă există alte propuneri? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Tocmai pentru că este atât de complexă dezbaterea şi cu implicaţii atât de mari, propunerea mea este de 120 de minute. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Este adevărat că în conformitate cu art. 118 alin. 1 preşedintele comisiei sau raportorul face propuneri cu privire la timpul necesar dezbaterii raportului, dar durata propusă se va supune aprobării plenului. Eu nu cunosc o aprobare fără dezbatere. Vă rog să vă exprimaţi prin vot, cine este pentru propunerea comisiei sesizate în fond, de 90 de minute? Vă rog să vă marcaţi prezenţa şi să vă exprimaţi opţiunea. Am încheiat sesiunea de vot, vă rog să afişaţi: 120 de voturi pentru, 21 împotrivă, 6 abţineri. În aceste condiţii, fiind propunere care o exclude pe cealaltă, s-a adoptat timpul de 90 de minute pentru dezbateri. |
|||||
|
|
Trecem la dezbaterea pe articole. Aş vrea să fac o precizare: autorii amendamentelor care au fost respinse sunt obligaţi, pentru a le pune în dezbatere, să le susţină; amendamentele respinse nu se pun în dezbatere din oficiu. Titlul legii, nemodificat. Discuţii? Nu. Vă mulţumesc. Adoptat. Art. I, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Art. 1 alin. 1, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Art. 1 alin. 2, amendament admis de comisie. Discuţii? Vă rog să vă exprimaţi prin vot cu privire la amendamentul admis de comisie, prezenţa dumneavoastră, opţiunea dumneavoastră. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot, vă rog să afişaţi: 114 voturi pentru, 1 vot împotrivă, 6 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
La art. 1 alin. 2 lit. a), nemodificat. Discuţii? Nu. Lit. b), nemodificat. Discuţii? Nu. Lit. c), nemodificat. Discuţii? Adoptat. Lit. d), nemodificat. Discuţii? Adoptat. Lit. e), nemodificat. Discuţii?. Adoptat. Lit. f), nemodificat. Discuţii? Adoptat. Lit. g), nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Lit. h), nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Lit. i), nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Lit. j), nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. La art. 5 alin. 1, în redactarea comisiei, dacă există dezbateri? Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra amendamentului de la alin. 1 al art. 5, prezenţa dumneavoastră, opţiunea de vot. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot, vă rog să afişaţi: 117 voturi pentru, 4 împotrivă, 9 abţineri. |
|||||
|
|
La art. 8, se introduce un nou alineat, alin. 2, cu următorul cuprins, astfel cum a fost redactat de către comisie. Discuţii cu privire la amendamentul admis de comisie? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot prezenţa dumneavoastră, votul asupra amendamentului comisiei. Vă mulţumesc, am încheiat sesiunea de vot, vă rog să afişaţi: 111 voturi pentru, 2 împotrivă, 10 abţineri. |
|||||
|
|
Art. 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: alin. 1, nemodificat, alin. 2, nemodificat. Obiecţii? Nu. Adoptate. La pct. 7 din raportul comisiei, art. 11, modificat conform amendamentului admis de comisie la alin. 1. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot prezenţa dumneavoastră şi opţiunea. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi: 121 de voturi pentru, 1 vot împotrivă, 10 abţineri. Adoptată varianta comisiei. |
|||||
|
|
La art. 11 alin. 2, modificare conform amendamentului comisiei. Vă rog să vă exprimaţi prin vot prezenţa dumneavoastră, opţiunea. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi: 112 voturi pentru, 1 vot împotrivă, 12 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
Alin. 3, în redactarea comisiei. Vă rog să vă exprimaţi prin vot prezenţa dumneavoastră, votul. Mulţumesc. Vă rog să afişaţi: 103 voturi pentru, 3 împotrivă, 10 abţineri. |
|||||
|
|
Alin. 4, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. După art. 11, se introduc două noi articole: art. 111 şi 112, cu următorul cuprins: art. 111, nemodificat. Alin. 1. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 2, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 3, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 4, comisia propune eliminarea. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra eliminării propuse de comisie, prezenţa dumneavoastră şi opţiunea de vot. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Domnule Bolcaş, noi tot votăm aici, dar nimeni nu ne răsplăteşte cu nimic! |
||||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog să vă exprimaţi problemele de procedură de la tribuna Parlamentului, iar cele personale în pauză. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi: 125 de voturi pentru eliminare, 4 împotrivă, 10 abţineri. Se elimină. |
|||||
|
|
Art. 112 alin. 1, în redactarea comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot prezenţa dumneavoastră şi opţiunea de vot. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi: 100 voturi pentru, 4 împotrivă, 6 abţineri. |
|||||
|
|
Alin. 2, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 3, în redactarea comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. Prezenţa, opţiunea. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 102 voturi pentru, 10 împotrivă, 4 abţineri. Adoptat în varianta comisiei. |
|||||
|
|
Alin. 4, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. La punctul 9 al raportului, 6 arab. Art. 12 alin. 1, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 2 de la art. 12, se elimină propunerea comisiei. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Prezenţa dumneavoastră şi opţiunea de vot. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 113 pentru, 6 împotrivă, 7 abţineri. Adoptată varianta comisiei. |
|||||
|
|
La punctul 11 din raport, punctul 8 arab, alin. 1, 2 şi 4 ale art. 13 se modifică şi vor avea următorul cuprins. Pentru varianta comisiei, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la acest text. Prezenţa, opţiunea dumneavoastră. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 107 pentru, 6 împotrivă, 8 abţineri. Adoptat în varianta comisiei. |
|||||
|
|
Art. 13 alin. 1, în varianta comisiei. Discuţii? Nu. Prezenţa dumneavoastră. Vă rog să votaţi. Şi opţiunea de vot. Dacă există vreo reclamaţie, vă rog să... Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Afişaţi. 106 pentru, 1 împotrivă, 4 abţineri din 113 prezenţi. Cifrele sunt corecte. Adoptat. |
|||||
|
|
Art. 13 alin. 2, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Art. 13 alin. 4, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. La punctul 10 din raport, art. 14 alin. 1 în varianta comisiei. Dezbateri? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra variantei comisiei. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 112 voturi pentru, 5 împotrivă, 10 abţineri. Adoptat în varianta comisiei. |
|||||
|
|
Art. 14 alin. 2, în varianta comisiei. Vă rog să vă exprimaţi prin vot prezenţa dumneavoastră, opţiunea. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 112 pentru, 2 împotrivă, 13 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
Alin. 4 nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. La punctul 11 art. 15, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. La punctul 12 art. 17, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. La punctul 13 se propune eliminarea alin. 5 al art. 18. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra eliminării propuse de comisie. Prezenţa dumneavoastră, votul. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 116 pentru, 4 împotrivă, 8 abţineri, se elimină. |
|||||
|
|
La punctul 14, art. 19, nemodificat. Discuţii? Nu. Alin. 2 de la art. 19 nemodificat. Discuţii? Adoptat. Alin. 3, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 4, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 5 în varianta amendamentului admis de către comisie. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra amendamentului comisiei. Prezenţa dumneavoastră, vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi rezultatele votului. 119 pentru, 4 împotrivă, 6 abţineri. Adoptat în redactarea comisiei. |
|||||
|
|
La punctul 16, art. 22, în redactarea comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot prezenţa dumneavoastră. Vă rog să votaţi opţiunea dumneavoastră. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 118 pentru, 2 împotrivă, 12 abţineri. Adoptat textul comisiei. |
|||||
|
|
La punctul 18, art. 25, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. La punctul 19, 16 arab, la art. 28, comisia propune eliminarea. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra eliminării. Prezenţa dumneavoastră. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Eliminat cu 123 pentru, 3 împotrivă, 11 abţineri. |
|||||
|
|
La punctul 20 al raportului, priveşte art. 17 arab, modificarea art. 29, amendamentul propus de comisie, la alin. 1. Vă rog să vă exprimaţi votul. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Admis amendamentul comisiei cu 104 pentru, 3 împotrivă, 10 abţineri. |
|||||
|
|
La alin. 2, amendamentul comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. Sunt discuţii? Întrerupeţi sesiunea de vot, vă rog. Anulaţi sesiunea de vot. Vă rog să poftiţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, O întrebare. Avem un alineat 2 în legea în vigoare, care vorbeşte despre Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Avem un aliniat 2, propus de proiectul de lege, care vorbeşte despre categoria comunei sau oraşului. Şi avem un amendament al comisiei care vorbeşte de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Ce se întâmplă cu alin. 2 care nu se propune a fi eliminat sau a fi translansat altundeva care vorbeşte despre categoria de comune din proiectul de lege? Rămâne în vigoare, va fi eliminat, va fi rescris, va fi transferat? Ce se întâmplă? |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da, eu l-aş ruga pe domnul preşedinte al comisiei să răspundă dar, îmi permiteţi şi mie o sugestie, vă rog să răsfoiţi în continuare şi să ajungeţi la alin. 3. Vă rog să răspundeţi, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Sigur că este, ştiu eu, o eroare de redactare în raport, dar se propune eliminarea aliniatului respectiv şi rămâne aliniatul din Legea 215, aşa cum este şi la alin. 1. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Nu, domnule preşedinte, daţi-mi voie să iau apărarea raportului. Nu este o eroare. Alin. 2 propus în proiect se înlocuieşte cu alin. 2 propus de către comisie. Astfel că ceea ce s-a propus în alin. 2 al proiectului: "categoria comunei sau oraşului este stabilită" dispare. Din moment ce un text înlocuieşte pe celălalt nu trebuie să fie propusă eliminarea acelui text. Dacă răsfoiţi mai departe, în ceea ce priveşte numărul membrilor consiliilor locale, se stabileşte în funcţie de numărul înlocuitorilor. L-aş ruga şi pe iniţiator să ne lămurească cu privire la această problemă, pentru că se pare că este un clinci. Din moment ce alin. 2, care vorbeşte despre categoria comunei sau oraşului este înlocuită de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cum rămâne cu acest alin. 2 care nu mai există, practic. Este desfiinţat acest alin. 2. |
|||||
|
|
Domnul Liviu Radu: Domnule preşedinte, Conţinutul alin. 2 se regăseşte la alin. 1. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Se găseşte la 29 alin. 1, varianta din faţă, da. Este corect. Vă mulţumim, deci nu este vorba de nici un fel de eroare. Domnule preşedinte, dacă doriţi să spuneţi ceva? |
|||||
|
Domnul Mircea Duşa (din loja comisiei): Da, să precizez. |
||||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da, s-a precizat. Este clar. Textul alin. 2 se regăseşte în alin. 1 şi, de fapt, s-a ridicat cu un alineat. Deci, pentru alin. 2, la propunerea comisiei, vă rog să vă exprimaţi votul. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 113 pentru, 3 împotrivă, 8 abţineri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Alin. 3, în varianta comisiei. Vă rog să vă exprimaţi votul. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 97 pentru, 1 împotrivă, 6 abţineri. Adoptat în varianta comisiei. Vreau să vă spun că aici se şi precizează: alin. 4 a devenit alin. 3 cu motivaţia. |
|||||
|
|
La punctul 21 al raportului privind art. 291 alin. 1 în varianta comisiei. Dacă există discuţii? Nu. Vă rog să votaţi cu privire la varianta comisiei. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 97 pentru, 1 împotrivă, 8 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
Alin. 2, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 3, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 4, nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. Alin. 5, în varianta propusă de comisie. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. V-aş ruga pe toţi domnii deputaţi să-şi exprime votul. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Am încheiat sesiunea de vot. Vă rog să afişaţi. 125 pentru, 4 împotrivă, 7 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
Alin. 6, în varianta comisiei. Dacă doreşte cineva să facă discuţii? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi asupra variantei comisiei. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 105 pentru, 1 împotrivă, 8 abţineri. Adoptată varianta comisiei. Vreau să vă împărtăşesc remarca domnului secretar cu privire la fluctuaţia prezenţei în sală sau, mai bine zis, cu privire la fluctuaţia exprimării voturilor. Îi rog pe toţi cei prezenţi să-şi exprime votul. |
|||||
|
|
La punctul 22 al raportului, priveşte art. 31 alin. 1, modificat în varianta comisiei. Dezbateri? Nu. Vă rog să votaţi cu privire la varianta comisiei. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 121 pentru, 2 voturi împotrivă, 5 abţineri. Adoptată varianta comisiei. |
|||||
|
|
Alin. 2, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 3, în varianta comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Adoptat cu 120 voturi pentru, 3 împotrivă, 8 abţineri. |
|||||
|
|
Alin. 4, nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. Alin. 5, nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. La punctul 23, articolele 32 şi 33 se abrogă, nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. La punctul 24 al raportului, art. 35 al legii în varianta propusă de comisie. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra variantei comisiei. Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Adoptat cu 120 de voturi pentru, 1 împotrivă, 7 abţineri. |
|||||
|
|
La punctul 25, cu privire la art. 36 alin. 1 din lege, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 2, în varianta comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă rog să votaţi. Nu cu mâinile ridicate, domnule Tabără. Lăsaţi-l pe domnul Rădulescu să facă semnul de gladiator. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. 121 pentru, 3 împotrivă, 11 abţineri. Adoptat textul comisiei. |
|||||
|
|
Punctul 27, art. 38, nemodificat faţă de proiect. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 2, nemodificat faţă de proiect, cu toate literele sale. Discuţii? Până când răsfoiesc aici. Nu. Adoptat. Alin. 3, nemodificat. Discuţii? Nu. Litera a) de la alin. 3, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Litera b) de la alin. 3, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Litera c) amendament admis de către comisie. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra amendamentului comisiei. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Adoptat cu 106 voturi pentru, 3 împotrivă, 8 abţineri. |
|||||
|
|
Alin. 4, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin. 5, nemodificat, cu toate literele sale. Discuţii? Nu. adoptat. Alin. 6, nemodificat. Discuţii? Nu. Adoptat. Alin 6, lit. a), nemodificat. Adoptat. Litera b), nemodificat. Adoptat. Litera c), nemodificat. Adoptat. Litera d), nemodificat. Adoptat. Litera e), în varianta comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra redactării comisiei. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Adoptată varianta comisiei cu 117 voturi pentru, 2 împotrivă, 11 abţineri. |
|||||
|
|
Litera f), nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. Alin. 7, nemodificat, cu toate literele sale. Observaţii? Nu. Adoptat. Alin. 8, nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. Alin. 9, nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. La punctul 28, privind introducerea art. 381, nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. La punctul 29, modificarea prin proiect a art. 40, nemodificat de comisie. Observaţii? Nu. Adoptat. La punctul 30 din raport, modificarea art. 41, propusă de proiect, nemodificată de comisie. Observaţii? Nu. Adoptat. La punctul 31 din raport, în privinţa alin. 1, 3 şi 5 de la art. 43, art. 43 alin. 1, în redactarea propusă de comisie, tehnică legislativă. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Adoptată varianta legislativă a comisiei. 105 pentru, 3 împotrivă, 9 abţineri. |
|||||
|
|
Alin. 3 al art. 43, nemodificat. Observaţii? Nu. Adoptat. Alin. 5 al art. 43, în varianta propusă de comisie pentru unificarea terminologiei. Este un lucru bun. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Adoptată varianta comisiei cu 111 pentru, 2 împotrivă, 10 abţineri. |
|||||
|
|
Vă sunt dator o precizare. Nu am spus că este un lucru bun varianta comisiei, am spus că este un lucru bun unificarea terminologiei. La punctul 32 din raport, privind art. 43 alin. 2, care se abrogă, nemodificat. Observaţii? Nu. Se adoptă abrogarea. La punctul 33 din raport, la art. 43, comisia introduce un nou alineat, alin. 8, cu următorul cuprins. Aici simt eu nevoia unei clarificări, domnule preşedinte. V-aş ruga, ce se întâmplă, totuşi, cu 71, propus de iniţiator? |
|||||
|
|
E acelaşi alineat, domnul preşedinte. În varianta iniţială erau doar 7. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: A, este o altă numerotare. Vă supun votului dumneavoastră numerotarea comisiei. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Vă rog să afişaţi. Adoptată varianta comisiei de numerotare cu 111 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 11 abţineri. |
|||||
|
|
La pct. 34 al raportului, text nemodificat. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. La pct. 35 al raportului, text nemodificat. Obervaţii? Nu sunt. Adoptat. La pct. 36 al raportului, text nemodificat. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Da, iertaţi-mă. Retrag pronunţarea de adoptat. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Avem un amendament. Propunem adoptarea cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie a următoarelor hotărâri ale Consiliului local: hotărârile privind contractarea de împrumuturi; hotărârile privind administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului, respectiv hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. Considerăm că este necesar acest lucru, deoarece deciziile care privesc patrimoniul unei localităţi sunt nişte decizii extrem de importante, mai ales în localităţile mici unde numărul consilierilor este de doar 9 persoane. Practic 5 persoane pot decide asupra patrimoniului. De aceea vă rog să ne susţineţi acest amendament. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri? Am făcut o economie de timp. Vă rog, domnul deputat Călian. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am avut două mandate în care am fost consilier local. Într-adevăr, amendamentul depus de colegul nostru este extrem de benefic pentru că aceste decizii nu se iau în fiecare zi, iar importanţa lor este evidentă, pentru că discutăm în special despre dezvoltarea unei localităţi. Grupul nostru parlamentar va vota pentru acest amendament. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Altcineva, dacă doreşte. Domnul deputat Oltean. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Textul comisiei a fost adoptat în urma unei largi consultări şi a unei dezbateri cu reprezentanţii autorităţilor publice locale. Noi credem că pentru bunul mers al unui Consiliu local acest articol trebuie să fie votat cu o majoritate simplă, sau mai exact cu majoritatea absolută. Vă rog să aveţi în vedere că bugetul de stat se votează cu jumătate plus unu din numărul parlamentarilor. Mi se pare inadmisibil ca hotărârile care privesc patrimoniul şi alte câteva enunţate în acest articol, să fie votate cu o majoritate formată din două treimi, cu o majoritate calificată. Nu de puţine ori consiliile locale sunt puse într-o mare dificultate pentru că nu întotdeauna se găseşte armonia politică necesară realizării unui cvorum de două treimi şi aceste hotărâri sunt amânate în timp pentru că ele nu întrunesc majoritatea precizată în actualul act normativ. Eu cred că ar fi o mare greşeală să păstrăm prevederea din corpul legii de astăzi şi să blocăm în continuare acele hotărâri care vizează patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale respective. Ştim cu toţii că foarte multe consilii locale sunt astăzi iniţiatoarele unor proiecte, a unor programe care angajează şi patrimoniul local şi că aceste programe, aceste proiecte nu pot fi realizate dacă noi menţinem această prevedere în corpul legii. Există anumiţi consilieri chiar rău voitori, care doar pentru faptul că există o stare conflictuală între dânşii şi primarul unităţii administrativ-teritoriale respective votează împotrivă. Nu pentru că ar avea ceva împotriva proiectului sau a programului pe care îl derulează instituţia respectivă, ci pentru că nu-i este simpatic primarul. Şi dacă bugetul de stat la nivel naţional se votează cu jumătate plus unu, cu atât mai mult cred eu că orice fel de hotărâre, care într-un fel sau altul se înscrie în linia bugetului local sau bugetului naţional, trebuie să fie adoptată cu o majoritate absolută şi nu cu una calificată. De aceea eu vă rog, stimaţi colegi, să subscrieţi şi să susţineţi amendamentul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vă rog, domnule deputat. Avem timp economisit din dezbateri, aşa că ne stă la dispoziţie. |
|||||
|
|
Manta Pantelimon, Grupul Conservator. Domnule preşedinte, Nu veneam la acest microfon dacă domnul Oltean nu făcea câteva greşeli inadmisibile pentru un jurist de marcă precum dumnealui. Probabil activitatea prodigioasă din Parlament şi din teritoriu nu-i permite să se mai aplece şi asupra aspectelor teoretice. Majoritatea este simplă şi calificată şi majoritatea de jumătate plus unu din numărul total al consilierilor este tot majoritate calificată. Majoritatea simplă este doar jumătate plus unu din numărul celor prezenţi la şedinţă. În ce priveşte fondul problemei, eu cred că propunerea colegului deputat Călian este raţională, este judicioasă şi cred că este menită să protejeze patrimoniul public şi privat al entităţilor pe care le gestionează organele autonomiei legal alese. O majoritate calificată de doar jumătate plus unu din numărul total al consilierilor poate, aşa cum spunea şi colegul, mai ales în localităţile mici, să dea posibilitatea unor aranjamente locale în detrimentul comunităţii locale. De aceea, credem că este raţională, este judicioasă această menţinere de fapt a prevederii din legea veche, ca doar pentru aceste trei situaţii mai delicate să fie menţinută majoritatea calificată de două treimi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat Oltean, să nu uităm că suntem în procedură de urgenţă. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, am să fiu foarte scurt. Eu sper că am fost foarte corect. Dacă n-am învăţat bine aceste noţiuni, sigur, le pot pune la punct. M-am referit la majoritatea simplă, jumătate din cei prezenţi; m-am referit la majoritatea absolută, jumătate din numărul total al consilierilor sau al parlamentarilor şi la majoritatea calificată, care depăşeşte 50%, care poate fi de 60, sau poate fi de două treimi. Acestea au fost noţiunile pe care le-am făcut eu şi, domnule Manta, vă rog să fiţi foarte atent ca să nu vorbiţi aiurea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, într-o traducere apocrifă, francezii spun: mai bine prea târziu decât niciodată. Vă rog, cine mai doreşte? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Noi ştim ce efecte a produs Legea nr.215 cu două treimi din consilierii în funcţie pentru tot ce înseamnă dezvoltarea localităţilor, a unităţilor administrativ-teritoriale. De aceea, propunerea din actul legislativ nu a suportat nici un fel de amendament la comisie şi l-am însuşit, inclusiv Grupul parlamentar al PSD. Sigur, sunt în parte bune argumentele domnului Oltean, dar noi venim şi spunem că cred că am blocat un pic modernizarea, creşterea gradului de confort, diverse asociaţii ale unităţilor administrativ-teritoriale prin aceste două treimi. Nu trebuie să ascundem câtuşi de puţin lupta politică care există în orice consiliu local şi atunci venim, de cele mai multe ori, şi blocăm acte importante sau decizii importante doar că, vezi Doamne, câştigă capital politic primarul "x" sau grupul "y" şi am pus pe planul doi tot ce ar însemna câştigul pentru cetăţeni, pentru comunităţile locale respective. De aceea, cred şi Grupul parlamentar al PSD susţine ca toate aceste hotărâri să le adoptăm cu jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie. Nici vorbă de cei prezenţi şi mă aprobă şi domnul Oltean. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vă rog, domnule deputat, reţinând că vom fi nevoiţi să încheiem dezbaterile aici pentru că trebuie să înceapă la ora fixată partea a doua a şedinţei. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, Stimate doamne şi stimaţi domni, Vin să întăresc argumentele aduse de domnul deputat Oltean în sensul următor. Sigur, ceea ce a spus colegul nostru de la UDMR este adevărat. De multe ori, în consiliile locale, deciziile privind patrimoniul se constituie în obiect al negocierii mai mult sau mai puţin principiale, între diverse grupuri de consilieri sau chiar între partide. Problema este următoarea. Aşa cum se înţeleg, sau nu se înţeleg, principial sau neprincipial, pentru o decizie privind patrimoniul cu jumătate plus unu din numărul total al consilierilor, se înţeleg mai greu cu două treimi din numărul total al consilierilor atunci când e să dea decizii pe actuala procedură din lege şi, de fapt, dacă se menţine actuala procedură, se comit două erori, sau mai bine zis apar două situaţii care nu sunt favorabile dezvoltării comunităţilor locale. Prima este următoarea: se emit mai puţine hotărâri şi cu o fluiditate mai redusă în ceea ce priveşte asocierile şi deciziile asupra patrimoniului. Al doilea aspect este că acei consilieri care sunt minoritari în Consiliul local sau acele partide care au un număr redus de consilieri, îşi cresc ele miza la negociere. Repet, aceste negocieri, experienţa ne arată, sunt mai mult sau mai puţin principiale. Înţelegem cred că toţi despre ce este vorba, şi atunci când lăsăm cu jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, se respectă un principiu parlamentar, adică majoritatea adunării respective deliberative decide asupra bunei administrări a comunităţii locale. De aceea, argumentele pe care le-a adus domnul deputat Oltean sunt de susţinut şi noi vă propunem să votăm pentru această formulă cu jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnilor deputaţi. Sunt nevoit să suspend aici prima parte a lucrărilor, cu regretul de a nu fi dat cuvântul tuturor. Peste 5 minute începem partea a doua a şedinţei noastre consacrată întrebărilor şi interpelărilor. Dezbaterile generale se vor relua în şedinţa de joi. Rog staff-ul tehnic să contabilizeze timpul pe care l-am consumat până în prezent. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(pauză între orele 17,58 -18,08.) |
||||||
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, Vă rog să luaţi loc în bănci. Domnul secretar Ponta, pentru a doua oară v-aţi uitat cartela. Vă rog să vă reluaţi locurile. Suntem în partea şedinţei în plen consacrată răspunsurilor orale la interpelări. O să-i rog şi pe reprezentanţii Guvernului să ne permită să ne desfăşurăm lucrările. Răspunsurile orale se dau la microfon. Domnul Ştefan Baban, Grupul parlamentar PRM, o interpelare adresată domnului ministru al sănătăţii. Domnul deputat Baban? Lipseşte. Va primi răspunsul scris. |
|
|||
|
|
|
Domnul deputat Mircia Giurgiu are o interpelare adresată ministrului sănătăţii. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea se referă la Serviciu de ambulanţă Caraş-Severin şi anume la imposibilitatea de a desfăşura o activitate normală datorită lipsei unor posturi care deocamdată sunt blocate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu (ministrul sănătăţii): Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule deputat, Interpelarea dumneavoastră se referă la două aspecte cred, la finanţarea şi problemele de personal din cadrul Serviciului de Ambulanţă Caraş-Severin. Aş vrea să vă spun că în ceea ce priveşte finanţarea în răspunsul pe care vi-l pun la dispoziţie, vă prezint cele 4 surse de finanţare, şi anume: veniturile din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ca urmare a contractului pe care Serviciul de Ambulanţă îl are încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Caraş-Severin. În al doilea rând, veniturile care se dau din bugetul de stat ca urmare a derulării unor programe naţionale de sănătate. În al treilea rând, veniturile provenite din derularea contractelor de transport medical intraspitalicesc, încheiate cu spitalele din teritoriul de competenţă pentru situaţiile prevăzute de lege şi, nu în ultimul rând, venituri provenite de la persoanele neasigurate, beneficiare ale serviciilor medicale oferite sau pentru servicii medicale la cerere. La aceste 4 venituri de bază putem să adăugăm venituri proprii pe care le pot obţine colegii noştri de la Serviciul de Ambulanţă Caraş şi donaţii şi sponsorizări. Din păcate, v-aş putea spune că este un raport negativ la Serviciul de ambulanţă Caraş-Severin, între veniturile obţinute ca urmare a furnizării serviciilor medicale şi costurile aferente realizării acestor servicii. Adică asta înseamnă că se cheltuieşte mai mult decât se încasează, adică se fac servicii cu indice mic de complexitate şi, ca atare, şi tariful care se decontează este mic şi în această situaţie ajungem la asemenea cazuri. În ceea ce priveşte posturile, vă pot spune că, printr-un ordin al ministrului sănătăţii din 2003, este vorba de Ordinul 208, s-au aprobat la vremea respectivă normativele de personal pe tipuri de unităţi sanitare, categorii de personal şi tipuri de activităţi medicale. Conform acestor normative de personal, numărul de posturi determinat pentru Serviciul de ambulanţă este orientativ, dar el se determină şi în funcţie de cheltuielile de personal aprobate prin buget. Ca atare, acum, având în vedere că Serviciul de ambulanţă Caraş-Severin are un tarif mic, are venituri mici, ca atare şi numărul de personal este corelat cu această activitate. Vă pot spune, în afara răspunsului pe care vi l-am pregătit să vi-l dau scris, că va urma perioada de evaluare a tuturor unităţilor sanitare din România şi, de asemenea, vom încerca să ţinem cont de faptul că multe tarife pe caz ponderat au fost realizate, elaborate în condiţii istorice şi nu în condiţii de realitate şi la corectarea contractului cadru pe anul 2006 vom ţine seama şi de realizarea unor tarife care să ţină cont de realităţi. Şi probabil că atunci vom putea să rediscutăm, în funcţie de veniturile care vor fi încasate. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule deputat, pentru comentarii aveţi la dispoziţie 2 minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc, domnule ministru. Într-adevăr, există problema tarifelor, fiindcă în mod normal ar trebui să existe aceleaşi tarife probabil în toată ţara, fiindcă se practică acelaşi serviciu. Fiecare unitate, indiferent din ce localitate este, se deplasează şi duce bolnavii la spitale şi unde este nevoie. Aşadar, probabil că va trebui în viitor, când o să consideraţi sau cât mai repede posibil, să vedeţi, aşa cum aţi spus aici, care este situaţia şi să fie reactualizate toate tarifele în funcţie de necesităţi şi de realitate, adică de consumul efectiv, atât cu forţa de muncă cât şi cu carburanţi şi materialele care sunt necesare. Deocamdată cu personalul sunt într-adevăr probleme şi sper ca în cel mai scurt timp să se ajungă la o soluţie, în sensul de a putea să se asigure o asistenţă medicală normală pentru pacienţii din judeţul Caraş-Severin. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. În continuare, domnul deputat Mircia Giurgiu are o interpelare adresată tot ministrului sănătăţii. Domnule deputat, vă rog să-mi permiteţi înainte de a vă da cuvântul, să fac o precizare: Articolul 174 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor permite o singură interpelare făcută de un grup parlamentar. Consider normal ca acelaşi regim să se aplice şi deputaţilor independenţi. Nu sunteţi dumneavoastră de vină pentru această programare, domnul ministru este aici să vă răspundă. Vă rog să se noteze în stenogramă iar staff-ul tehnic să înainteze stenograma Biroului Permanent pentru a se lua măsuri în vederea respectării Regulamentului, cu comunicarea exactă a deputaţilor. Vă rog să vă susţineţi interpelarea, prin derogare. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am dorit doar să fac precizarea că, în răspunsul anterior, domnul ministru a răspuns la ambele interpelări. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule ministru, dacă mai doriţi să daţi vreun răspuns suplimentar domnului Mircia? |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Îi mulţumesc domnului deputat pentru faptul că a considerat primul răspuns valabil şi pentru a doua interpelare. Aş vrea să fac numai o singură precizare pentru că eu cred că ea este importantă, şi anume că renegocierea tarifului pe caz, atât în spitale cât şi la serviciile de ambulanţă, înseamnă, de fapt, să aducem veniturile pe care le încasează o unitate sanitară la ceea ce se întâmplă cu adevărat, ceea ce se întâmplă real în acea unitate sanitară. De ani de zile, în unităţi, a fost multă minciună, pornindu-se în anul 2001-2002 cu un tarif, la vremea respectivă, considerându-se că este acoperitor, s-a dovedit ulterior că acele tarife erau făcute din burtă, ca să mă exprim foarte clar şi foarte limpede şi nu aveau legătură cu ceea ce se întâmpla în acele unităţi. De aceea e nevoie de renegociere şi vă asigur că vom face acest lucru. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Mulţumesc, domnule ministru. Dacă aveţi un comentariu? |
|||||
|
|
Mulţumesc, e un comentariu foarte scurt. Aşa cum aţi precizat, domnule ministru, vă rog să faceţi cât mai repede aceste recalculări, ca să spunem aşa, datorită faptului că în toate judeţele sunt, de fapt, cam aceleaşi probleme. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Petre Călian, tot o interpelare adresată ministrului sănătăţii, criza de lapte praf. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Domnule ministru, Într-adevăr este vorba de acordarea laptelui praf gratuit pentru copiii cu vârste între 0 şi 12 luni. Sunt probleme mari în sensul că acest produs lipseşte, nu poate fi achiziţionat la timp şi suntem puşi în situaţia ca aceşti bebeluşi să rişte să nu aibă ce să mănânce. Cât va mai dura această situaţie? |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. O interpelare cu semn de întrebare. Vă rog să răspundeţi, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Era un semn mare de întrebare la sfârşitul afirmaţiei dumneavoastră. Afirmaţia mea începe simplu, nu mai este criză de lapte praf în sistemul de sănătate. De fapt, nici nu a fost cu adevărat o criză, au fost, ca să mă exprim foarte simplu, câteva dereglări în câteva judeţe şi nu în toată ţara. Dar aş vrea să mai fac o precizare pentru că foarte multe lucruri s-au spus pe această temă şi, din păcate, nu se cunoaşte realitatea. În România, în programul de alocare de lapte praf pentru copiii de la 0 la 12 luni, şi este vorba de copiii care nu se pot alimenta la sân, sunt incluşi acum aproximativ 52% din copiii care se nasc într-un an. În nici o ţară din lume nu există un asemenea procent. De regulă, procentul variază între 10 şi 20% copii care se nasc şi dintr-o generaţie intră într-un asemenea program. Uneori la noi s-a făcut un abuz în utilizarea acestui program şi în loc să fie un program medical, a ajuns să fie un program ultrasocial. Sigur, am păstrat pentru 2006 acelaşi tip de derulare, dar vă spun la modul cel mai corect posibil, avem informaţii, sunt multe cazuri în care laptele praf se ia de către părinţi şi se vinde. Cutiile de lapte praf se iau de către părinţi şi acest lapte praf, mai departe, se vinde, ceea ce nu este normal pe banii noştri, banii noştri ai tuturor, vorbesc. De aceea, suntem în discuţii cu Comisia de pediatrie a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, încercăm să venim cu o formulă de lapte praf acoperitoare, necesară pentru toate tipurile de constituţii şi de copii şi, în acelaşi timp, laptele să se acorde pe bază de criterii. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule deputat, aveţi 2 minute pentru comentarii. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Eram pregătit să vă felicit pentru activitatea dumneavoastră la modul cel mai sincer, dar, cu regret, trebuie să spun că nu pot să vă felicit pentru că răspunsul dumneavoastră este total nemulţumitor. Nu veneam aici, la acest microfon şi nu vă adresam această întrebare pentru a mă distra, pentru anumite disfuncţionalităţi. Vreau să vă spun că în judeţul Cluj a fost vorba, şi în urmă cu o săptămână, era vorba de o criză a laptelui praf. Nu este vina femeilor din România, nu este vina nimănui că 52% dintre copii se hrănesc cu acest lapte praf. Eu cred că este un semn al sărăciei şi măcar din acest punct de vedere nu ar trebui să venim, domnule ministru, cu asemenea afirmaţii. Aşadar, sper să-mi oferiţi ocazia ca măcar în viitor să pot să revin şi să vă felicit cu adevărat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Dacă doriţi, domnule ministru, vreun comentariu, aveţi şi dumneavoastră 2 minute. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Domnule deputat, eu nu vin la Parlament ca să primesc felicitări. Vin la Parlament ca să răspund deputaţilor şi să răspund cu toată responsabilitatea funcţiei pe care o am. În al doilea rând, vă asigur că ceea ce v-am spus este adevărat. Dacă dumneavoastră vreţi să transformaţi atribuirea de lapte praf în program social, este problema dumneavoastră. Cel puţin, astăzi, laptele praf se acordă copiilor care au nevoie din motive medicale şi subliniez acest lucru, din motive medicale. Faptul că noi nu consumăm banii chibzuit, ar trebui să ne dea de gândire tuturor şi dumneavoastră ca deputat şi mie ca ministru. Numai eu singur nu pot să rezolv problemele banilor din România. Putem împreună să rezolvăm acest lucru şi dumneavoastră, când mergeţi în circumscripţie şi eu merg ca deputat, de asemenea, stau de vorbă cu oamenii şi constat care sunt neajunsurile, dar constatăm şi când sunt abuzuri. Haideţi să descurajăm abuzurile şi atunci vom avea mai mulţi bani în programul de sănătate şi vom putea să asigurăm acestor copii poate un lapte de mai bună calitate. Cu asta sunt de acord cu dumneavoastră şi vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumim pentru precizări, domnule ministru. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat George Băeşu, P.S.D. Este prezent? Vă rog să vă susţineţi interpelarea. |
|
|||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase (din sală): Domnule preşedinte, vă rog să-mi permiteţi! |
||||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Se vorbeşte numai de la microfon, domnule deputat. (Se adresează domnului deputat Petru Gabriel Vlase.) |
|||||
|
|
Îmi cer scuze, domnule preşedinte. Eram înaintea domnului Călian. Cred că m-aţi sărit sau poate aveţi o altă listă în faţă. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc că mi-aţi atras atenţia. Înaintea domnului Călian era domnul deputat Petru Gabriel Vlase, referitor la criteriile de finanţare a farmaciilor din comune. Vă cer scuze. Vă rog să poftiţi, domnule deputat. V-aş ruga să poftiţi la microfon. Este vina mea, încerc să mi-o îndrept. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aştept răspunsul din partea domnului ministru. Şi o singură precizare voiam să fac: aş ruga, în limita posibilităţilor organizatorice pe care le aveţi la minister, domnule ministru, să primesc, totuşi, răspunsurile la interpelări din partea ministerului, şi nu din partea Direcţiei de Sănătate Publică direct la Parlament, pentru că aşa aş putea să-mi iau singur răspunsurile de la direcţia din teritoriu, de la judeţ. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Având în vedere că domnul ministru este prezent, îl rog să-şi asume paternitatea răspunsului. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Domnule preşedinte de şedinţă, vă mulţumesc pentru rugăminte, dar nu pot să-mi asum decât ceea ce-mi aparţine. Dacă a apărut la domnul deputat un alt răspuns, semnat de altcineva, nu cred că este atributul meu. Eu răspund la o interpelare de la acest microfon şi ceea ce eu vă spun dumneavoastră şi ceea ce se prezintă cu semnătura mea vine şi la dumneavoastră la cabinet, sau aici, la Parlament. Dar, ca să vă răspund deschis şi direct la ceea ce m-aţi întrebat - aţi făcut interpelare, de fapt: plafonul acordat farmaciilor pentru medicamentele acordate în regim compensat şi gratuit din judeţul Bacău. Aici, sunt lucruri simple din punctul meu de vedere, şi anume, există un contract - cadru - norme metodologice -, sunt formule prin care se calculează toate aceste plafoane şi, de asemenea, în normele metodologice sunt prevăzute o serie de măsuri care sunt utilizate atunci când este nevoie, în funcţie de modul în care se derulează contractele-cadru, şi, mai departe, contractele care se încheie între farmacii şi, evident, Casa de asigurări. Cu toate că acest atribut nu aparţine întru totul Ministerului Sănătăţii, - după cum ştiţi, începând cu vara anului 2005 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele judeţene sunt autonome, nu mai sunt în subordinea Ministerului Sănătăţii, eu v-am făcut acest răspuns şi consider că este de datoria mea să vă parvină răspunsul atât de la tribună, oral, cât şi în scris. O precizare: Casa de Asigurări de Sănătate Bacău are posibilitatea realocării lunare, în trimestrul I/2006, a sumelor contractate şi neconsumate de unele farmacii, la cele care, datorită adresabilităţii crescute, s-au epuizat sumele contractate. Ca atare, cred că ar trebui ca, toţi cei care suntem interesaţi de acest lucru, să ne adresăm atât Casei judeţene, cât şi farmaciilor, pentru a se face în permanenţă o asemenea realocare de sume. Ştiţi foarte bine că sunt farmacii care rămân cu plafon neconsumat şi sunt farmacii care, din păcate, sunt foarte solicitate şi-şi termină plafonul foarte repede. Din discuţia pe care am avut-o cu preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate, la nivelul C.N.A.S. se lucrează la un program informatic şi informaţional - să sperăm că va fi gata într-un an de zile, cu toate că contractul, probabil că ştiţi şi dumneavoastră, a fost semnat în anul 2000, şi până astăzi nu s-a realizat acel contract, deci avem speranţa să se realizeze acest contract ca informatizare într-un an de zile şi, atunci, funcţionând sistemul, realocările pot fi făcute one line, deci pot fi făcute imediat. Şi, ca atare, oamenii nu mai pot fi trimişi de la o farmacie la alta. În situaţia în care Casa va considera necesar să păstreze plafonul la farmacii sau, aşa cum există o propunere în contractul-cadru pentru anul 2006 şi mai departe, plafonul să se mute de la farmacii la medicul de familie. În acest moment, nu este luată o decizie. Discutăm, analizăm, să vedem care este cea mai bună soluţie pentru pacient, pentru cetăţean. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule ministru. Domnule deputat, dacă aveţi ceva de comentat? |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, am înţeles. Mă voi adresa şi Casei Naţionale şi voi urmări această chestiune şi la nivelul Casei judeţene de asigurări, pentru aceste realocări la farmaciile din mediul rural, la care mă refeream. În ceea ce priveşte chestiunea strict organizatorică de care v-am adus aminte mai înainte, era vorba despre faptul că Direcţia de Sănătate Publică, care este în subordinea directă a dumneavoastră, îmi trimite la Parlament, pe numele meu, răspunsuri la interpelări adresate Ministerului Sănătăţii. Vă mulţumesc şi pentru răspuns. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat George Băeşu. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Domnule ministru, Interpelarea pe care am adresat-o ministrului sănătăţii se referea la starea foarte gravă care se manifestă la nivelul Serviciului judeţean de ambulanţă Vrancea şi, prin această interpelare, îi solicitam domnului ministru rezolvarea unor probleme vitale care, nerezolvate, practic duc la nefuncţionalitatea acestui serviciu - şi enumeram în interpelare mai multe dintre acestea. Pentru că am auzit deja răspunsul domnului ministru adresat colegului meu pentru alt judeţ, bănuiesc că nu va fi un răspuns mulţumitor, dar voi reveni după ce voi asculta acest răspuns. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Aş dori să fac o menţiune. Probabil că niciodată nu vom fi mulţumiţi de banii care se alocă Sănătăţii. Nicăieri, în lumea aceasta, nu există mulţumire din partea autorităţilor şi din partea cetăţenilor pentru fondurile care sunt alocate Sănătăţii. Cu cât ne creşte gradul de civilizaţie, cu cât ne creşte gradul de exigenţă, cu atât creşte şi necesarul de a avea cât mai mulţi bani în sistemul de sănătate. Dar, m-aş întoarce direct la solicitarea dumneavoastră - şi vă referiţi la Serviciul de ambulanţă Vrancea. Eu am un răspuns mai larg, pe câteva pagini. Sigur, veţi primi răspunsul şi în scris. Voi încerca, oral, să vă spun numai ceea ce este suplimentar faţă de acest răspuns, şi anume că am început o evaluare a tuturor unităţilor sanitare din România. Sperăm că vom termina această evaluare la mijlocul lunii aprilie. După aceea, banii puţini pe care-i avem la dispoziţie şi pe care am avut, cred eu, inteligenţa să nu-i consumăm deocamdată, să-i alocăm pe priorităţi, să-i alocăm pe necesităţile cele mai stringente pe care le are sistemul de sănătate din România; pe de o parte. Pe de altă parte, am făcut un calcul, un necesar. Încă lucrăm la el şi, o dată cu terminarea evaluării, probabil că vom avea sume aproape de realitate. Pentru reabilitarea sistemului de sănătate din România este nevoie de circa 950 milioane de euro. Sigur, serviciul de ambulanţă intră şi el în această categorie de reabilitare. Pe toate previziunile pe care ni le-am făcut din punct de vedere financiar, vom încerca, în anul 2006, să asigurăm circa 30% din necesarul pe care-l are fiecare judeţ pe ceea ce înseamnă servicii de ambulanţă, urmând ca diferenţa de 70% să încercăm să o asigurăm - ca finanţare şi, sigur, după aceea, fizic, ca unităţi efective de ambulanţe care să se regăsească în fiecare judeţ - să o asigurăm pe următorii doi ani, 2007-2008. Cu alte cuvinte, vă spun dumneavoastră astăzi că am făcut un program plurianual, care înseamnă, în final, la sfârşitul anului 2008, o ameliorare substanţială, edificatoare, semnificativă a ceea ce înseamnă sănătate în România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule ministru. Domnul deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Nu suntem, din păcate, la o moţiune privind sănătatea şi, tocmai de aceea, suntem la secţiunea de interpelări, unde ar trebui să auzim răspunsuri concrete la problemele pe care le-am ridicat noi. Adevărul este că, la nivelul Serviciului judeţean de ambulanţă Vrancea, în acest moment, dacă ar fi respectată întru totul legea, doar trei sau patru maşini ar mai avea voie să iasă pe stradă. Acolo, în acest moment, Serviciul judeţean de ambulanţă trebuie să-şi facă datoria cu un buget de 3,7 miliarde lei pe lună, bani care ajung pentru salarii, pentru câteva aspirine şi câţiva litri de motorină pe lună. Domnul ministru ne spune că se face un program, că s-a făcut o evaluare. Ceea ce domnia sa poate nu ştie, este că, până la acest moment, nu s-a semnat contractul între Casa judeţeană de asigurări de sănătate Vrancea şi Serviciul judeţean de ambulanţă. Îl mai informez că nici nu are cum, în următoarea perioadă, pentru că săptămâna trecută tocmai a fost demis preşedintele Casei de asigurări de sănătate Vrancea. Problema domnului ministru, dacă nu avem bani - şi nu avem din motive care, după unii sunt unele, după alţii sunt altele -, haideţi măcar să dăm dovadă de bună-voinţă şi la Serviciul judeţean de ambulanţă Vrancea, haideţi măcar să încadrăm acel post de medic, care este de atât timp neîncadrat datorită faptului că printr-un ordin din 2004 se permitea şi angajarea unui medic pediatru în cadrul Serviciului judeţean de ambulanţă, iar dumneavoastră nu mai sunteţi acum de acord. Haideţi măcar să dăm această minimă dovadă de bună-voinţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Mugurel Liviu Sârbu; tot o interpelare adresată ministrului sănătăţii. Lipseşte. Va primi răspunsul scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Nicolae Popa. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Interpelarea mea se referă la reforma în Sănătate, reformă care de-abia a început. Sunt multe de făcut, probleme şi mai multe de rezolvat. Noi sperăm ca, cu înţelepciune şi cu răbdare, să fie luate etapizat şi rezolvate. De aceea, am adus la cunoştinţa domnului ministru Nicolăescu o problemă dintre multele care sunt în domeniul Sănătăţii, şi anume, cea legată de tariful de intervenţii pentru actul medical, tarife care se diferenţiază de la un spital la alt spital, de la un judeţ la alt judeţ, sau dintre Bucureşti şi judeţele din ţară. Dar nu aceasta este problema mare. Înţelegem că sunt diverse dotări ale unor spitale, mult mai elaborate decât ale altor spitale, dar nu înţelegem de ce tarifele se diferenţiază, sunt atât de mari de la un spital la altul, având în vedere că problema intervenţiei la un act medical este cam aceeaşi; pentru apendicită sau pentru ficat, operaţia este aceeaşi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Domnule deputat, vă înţeleg că nu înţelegeţi, că nici eu nu înţeleg. Şi, de aceea, am ajuns aici. Adică, să fie spitale care au indicatori foarte buni şi tarif pe caz ponderat mai mic decât spitalele care au indicatori foarte proşti. Aşa s-a dorit să se lucreze în sistemul de sănătate. Aşa s-a dorit, ca unii, care au fost prieteni cu alţii, să-şi obţină tarife pe prietenii, şi nu pe realităţi. Şi avem exemple nenumărate. Şi, când doriţi, vi le putem pune la dispoziţie, ca să vedeţi cu adevărat ce diferenţe imense sunt între spitale de acelaşi fel - pentru că unii au fost prieteni cu alţii. Drept pentru care, acum schimbăm normele metodologice la contractul-cadru şi vom ţine cont ca tariful pe caz ponderat, deci tariful care reprezintă în final munca acelui spital, să fie cât mai aproape de realitate. Sigur, n-o să putem să realizăm tot într-un singur an. Vom face o primă corecţie în 2006 şi a doua corecţie va fi în 2007. Pentru că, dacă am veni acum să corectăm total acest tarif, ar însemna ca anumite spitale să se prăbuşească, iar altele să înceapă să răsufle, să înceapă să trăiască normal. Drept pentru care, 50% din tariful pe caz ponderat va fi modificat în acest an, cu 1 iulie 2006, iar încă 50% va fi modificat cu 1 ianuarie 2007. Astfel, încât, să ajungem la realitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule ministru. Domnule deputat, numai două minute, conform regulamentului. |
|||||
|
|
Încerc să mă încadrez. Domnule preşedinte, vă mulţumesc. Îi mulţumesc şi domnului ministru pentru răspunsul dat şi profesionist, în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că domnul ministru se află în două ipostaze. Pe de o parte, este fericit că se ocupă de lucrul cel mai de preţ pentru om - este vorba de sănătate; vedeţi dumneavoastră că toate urările încep cu "să fii sănătos". Dar, este nefericit, în acelaşi timp, pentru că are atâtea probleme, o multitudine de necazuri pe care trebuie să le rezolve într-un timp foarte scurt, pentru că în domeniul sănătăţii a fost o devălmăşie totală. În 16 ani de zile s-au schimbat 13 miniştri, dumneavoastră sunteţi al 14-lea, domnule ministru. Eu sper să fiţi de bun augur şi să ţineţi cont de realităţile concrete din spitale; oamenii buni să rămână acolo şi să-şi facă datoria în continuare, că sunt şi medici buni, sunt şi directori buni şi trebuie să-şi continue activitatea, ca să facă bine pentru oameni. Iar acolo unde se impun măsuri drastice, să fie luate şi înlăturate aceste cazuri de corupţie sau să fie înlăturaţi cei care nu-şi fac datoria. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Ştefan Baban are o interpelare pentru Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Lipseşte. Mulţumim pentru participare domnului vicepreşedinte Eugen Coifan. Îl rog să transmită răspunsul scris. Domnul Dan Radu Ruşanu are o interpelare adresată Cancelariei primului-ministru. S-a solicitat amânarea răspunsului pentru 27 martie. Profit şi de absenţa domnului deputat pentru a acorda această amânare. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Mircea Costache; o interpelare pentru Secretariatul General al Guvernului. Vă rog, domnule deputat Costache. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am adresat o interpelare Secretariatului General al Guvernului, prin care solicit referiri concrete la sumele alocate o.n.g.-urilor în România, în anul 2005 şi în anul în curs - 2006. Şi, pe lângă O.N.G.-uri există şi persoane finanţate, cum ar fi cetăţeanul Radu Duda, şi alte formaţiuni care beneficiază de alocări la capitolul "finanţarea partidelor politice" - şi mă refer la U.D.M.R., dar şi ca asociaţii culturale. Aştept răspunsul domnului secretar general şi voi reveni şi eu cu punctele mele de vedere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnul Victor Giosan, secretar de stat. Vă rog să răspundeţi. |
|||||
|
|
Domnul Victor Giosan (secretar de stat, Secretariatul General al Guvernului): Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule deputat, Secretariatul General al Guvernului vă poate răspunde pentru acele o.n.g.-uri şi activităţi care sunt finanţate prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Însă, sunt multe alte o.n.g.-uri care sunt finanţate prin bugetele altor ordonatori principali de credite, ministere sau alte agenţii guvernamentale. În primul rând, potrivit dispoziţiei Hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, în cadrul S.G.G.-ului există Departamentul pentru relaţii interetnice. Prin acest departament, Secretariatul General al Guvernului derulează operaţiuni financiare privind bugetul propriu. În evidenţa Departamentului pentru relaţii interetnice se află şi se finanţează Fundaţia "Centrul regional PER pentru Europa Centrală de Est şi Sud-Est". PER este abrevierea din engleză a Project of ethnical relations. Ea a fost decarată de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr.1707 din 2004. Potrivit Hotărârii Guvernului nr.111 din 2005, Departamentul de relaţii interetnice sprijină realizarea unor programe sau activităţi privitoare la relaţiile interetnice iniţiate de organizaţii, asociaţii şi fundaţii. Privitor la această fundaţie, bugetul alocat pe anul 2005 a fost de 11 miliarde 950 milioane lei vechi, iar alocaţia pe 2006 este de 800 de mii de lei noi, deci, echivalentul a 8 miliarde lei vechi. Obiectivele sunt păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, combaterea discriminării pe criterii etnice sau rasiale şi facilitarea comunicării interetnice. Modul de acordare a acestor bani: se va conveni un program pe bază de proiecte concrete, pentru care se va acorda finanţarea în limita celor 800 de mii de lei noi. Programele care urmează să se finanţeze vor fi discutate şi vor face obiectul unui contract de finanţare şi, în principal, vizează acţiuni cu caracter cultural, social, seminarii, conferinţe, studii de caz, mese rotunde, schimburi de experienţă şi tot ceea ce priveşte îndeplinirea şi atingerea obiectivelor la care m-am referit. În al doilea rând, potrivit Hotărârii Guvernului nr.111/2005, Departamentul de relaţii interetnice finanţează 19 organizaţii ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat în baza dispoziţiilor Cap.III, art.9-12 din Legea nr.43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Această listă o aveţi în Anexa nr.2 la răspunsul Secretariatului General al Guvernului. Este vorba de 19 asociaţii şi de o sumă totală pe anul 2006 de 36 milioane 380 mii lei noi, iar în anul 2005, a fost de 264 miliarde lei vechi. Privitor la lista tuturor o.n.g.-urilor, vreau să vă spun că Secretariatul General al Guvernului are numai atribuţii administrative în ceea ce priveşte circuitul documentelor privind recunoaşterea statutului de utilitate publică pentru un o.n.g. Nu putem influenţa acest lucru. V-am prezentat în anexă lista acestor o.n.g.-uri care sunt declarate, prin diverse hotărâri ale Guvernului, de utilitate publică. În ceea ce priveşte reprezentantul special al Guvernului României, activitatea acestuia este circumscrisă prevederilor art.3 alin.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.163/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.364, potrivit cărora, "Prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, se finanţează, prin hotărâre a Guvernului, acţiuni şi programe legate de imaginea externă a României". În anul 2006, potrivit H.G. nr.2/2006, finanţarea proiectului Reprezentantul special al Guvernului României pe probleme de integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă, se asigură, prin suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe, cu suma de 350 mii lei noi. Iar în ceea ce priveşte valoarea proiectului, respectiv modul în care acesta îşi atinge obiectivele pentru care a fost stabilit, de asemenea, răspunderea şi toate datele sunt la Ministerul Afacerilor Externe. Cu privire la finanţarea U.D.M.R., ea se face în conformitate cu dispoziţiile art.9 din Legea nr.43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, coroborate cu art.33 din aceeaşi lege. Pentru anul 2006, este vorba de o sumă de 729.481 lei noi, iar, pe anul 2005, de 7.294.808.000 lei, deci, practic, aceeaşi sumă. Referitor la ultimul punct, Societatea Culturală "Vatra Românească", ea nu figurează pe lista asociaţiilor de utilitate publică şi, în acest moment, Secretariatul General al Guvernului nu deţine informaţii privind finanţarea ei din fonduri publice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule deputat, un comentariu? |
|||||
|
|
Da. N-am vrut să pun o piedică. Dimpotrivă, vreau să luminez lucrurile. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Nici măcar la răspunsul la întrebare n-aţi vrut să puneţi o piedică. |
|||||
|
|
Nici măcar aşa n-am obstrucţionat. Dar, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, remarc faptul că răspunsul este puţin la dribling, aşa, la slalom: că nu toate o.n.g.-urile depind de Secretariatul General, că altele depind de alţi finanţatori. Nu ştiu dacă or fi extratereştri, dacă nu depind tot de Guvernul României, şi mă trimiteţi pe mine ca să văd acum cine sunt ordonatorii şi pe unde mai sunt o.n.g.-urile. Deci, secretariatul dumneavoastră n-a avut suficient personal ca să poată să dea un răspuns complet la întrebare. Atunci, mă refer şi eu numai la răspunsul primit. Şi încep să constat, cu uimire, că sunteţi extraordinar de nedrepţi cu colegii noştri şi cu concetăţenii noştri de etnie maghiară, pentru că la finanţarea partidelor le daţi cât daţi la toate partidele, conform legii. Dar, ca asociaţie culturală, îi nedreptăţiţi flagrant. La ponderea pe care o au, să le acordaţi numai 7 miliarde într-un an, când la Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor le daţi 9.320.000.000, la ucraineni - 21.670.000.000 lei, la Forumul Democrat al Germanilor - 21 miliarde ... şi tot aşa?! Ceva nu-i în regulă şi voi sesiza Curtea de Conturi să facă lumină în modul de cheltuire a banilor alocaţi acestor o.n.g.-uri. La Uniunea Culturală a Rutenilor se acordă o sumă mică, de 3.250.000.000 lei. Dar, îmi aduc aminte că, la ultimul recensământ erau foarte puţini cetăţeni români care s-au declarat ruteni. Însuşi reprezentantul lor în Parlamentul României, al rutenilor, vorbeşte pe holuri limba maghiară şi n-a auzit de limba ruteană, spre surprinderea mea. De aceea, este multă ceaţă aici, apar nişte fundaţii ... Poate colegii noştri vor fi curioşi vreodată să afle cine este Fundaţia COMUNITAS, care cheltuieşte 58.520.000.000 lei în 2005 şi cu mult mai mult - vreo 80 miliarde lei -, în 2006. Să vedem cine este "COMUNITAS", cine este "PER", "MER" şi alte ... "FER" şi nişte iniţiale pe aici care lasă multă ceaţă în zona aceasta a cheltuirii a 400 miliarde lei într-un an, "pentru toleranţa interetnică". Mai toleranţi - săracii! - şi mai proşti decât românii, n-aţi văzut voi nicăieri pe planeta asta! Mai revizuiţi-vă, domnule secretar general, atitudinea faţă de banul public şi faţă de cetăţenii României, ai căror bani îi gestionaţi! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumim, domnule deputat. Domnule deputat Liviu Miroşeanu, pentru Ministerul Apărării Naţionale. Vă rog. Este prezent? Nu, va primi răspunsul scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Dragoş Dumitriu, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, Domnilor miniştri, Am adresat acum câteva săptămâni o interpelare în care solicitam domnului ministru al afacerilor interne să ne dea un răspuns cu privire la infracţionalitatea de stradă, cea care afectează în primul rând siguranţa cetăţeanului, înainte de orice fel de problemă din zona marii corupţii, de care cetăţeanul simplu nu este atât de legat. Deci, asta aş fi dorit, răspunsul la această interpelare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnul deputat. Domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră, prin care solicitaţi să vi se comunice demersurile necesare pentru combaterea fenomenului infracţional de cartier, cum îl numiţi dumneavoastră în interpelare, la nivelul municipiului Bucureşti, vă comunicăm următoarele. Asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică a reprezentat şi reprezintă în continuare o preocupare constantă şi prioritară a Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, aceasta desfăşurându-se în mod continuu şi cu respectarea competenţelor stabilite de actele normative în vigoare. Vă informez că în cursul anului 2005 lucrătorii Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti au organizat şi desfăşurat 1023 de acţiuni pe teritoriul municipiului, fiind constatate un număr semnificativ de infracţiuni din categoria celor care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială, şi în răspunsul scris am detaliat pe genurile de infracţiuni şi pe genurile de fapte antisociale constatate, numărul acestora, precum şi persoanele cercetate, fac precizarea numai că numărul acestora este de 711. În materialul scris pe care urmează să vi-l prezint dumneavoastră se menţionează concret pentru ce fapte sunt cercetate aceste persoane. De asemenea, menţionăm faptul că lucrători din cadrul Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti au desfăşurat, concomitent cu activitatea de cercetare penală, activităţi specifice referitoare la aplicarea dispoziţiilor Legii nr.61 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, fiind sancţionate contravenţional un număr de 17 256 de persoane, dintre care 9724 pentru fapte constând în apelarea repetată la mila publicului şi 7352 pentru fapte constând în acostarea unor persoane în vederea întreţinerii de raporturi sexuale. Menţionăm şi faptul că au fost depistaţi 4025 de minori, din care 2906 au fost încredinţaţi familiilor, cu sancţiunile contravenţionale de rigoare aplicate părinţilor. Având în vedere datele prezentate, precizez încă o dată, mai pe larg în documentul scris, considerăm că poliţiştii din cadrul Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti au întreprins pe parcursul anului 2005 şi întreprind în continuare toate demersurile legale, necesare în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pentru locuitorii capitalei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, vă solicit să păstraţi liniştea cuviincioasă în sală, chiar dacă staţi cu spatele la mine, în semn de deferenţă, evident. (Către domnul deputat Mircea Costache.) Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule ministru, în calitatea mea de ziarist am avut parte să ascult de nenumărate ori rapoartele Ministerului de Interne. În fiecare an, bineînţeles că IGP-ul sau Ministerul de Interne îşi prezintă acest raport plin de cifre etc. Problema este că aceste locaţii pe care eu le-am precizat în interpelarea mea există de 10-12, poate chiar 15 ani şi atunci mă întreb dacă poliţia face aceste arestări, aplică amenzi, dar totuşi ele rămân acolo, sunt cunoscute de tot cartierul, sunt cunoscute inclusiv de poliţiştii care trec aproape seară de seară pe acolo şi nu ştiu ce fac, opresc maşinile acelea luxoase plătite din bani publici, opresc un pic, coboară, mai urcă cu ei şi câte o persoană de sex feminin, după care pleacă şi treaba merge înainte, cum s-ar spune într-un film aşa. Şi, atunci, mă întreb, oare nu cumva ar trebui, dumneavoastră, care cunoaşteţi cel mai bine problema, să veniţi cu un proiect de lege prin care, nu ştiu, să vă împuternicim, să utilizaţi eventual explozibilul sau alte arme pentru a termina cu aceste centre, pentru că nu se poate, ştie tot cartierul, ştiu poliţiştii, ei sunt arestaţi, contravenţia există dar, nu ştiu, oare aceste centre infracţionale sunt mai ceva decât gripa aviară, mai ceva decât SIDA sau decât ştiu şi eu, o molimă, o boală împotriva căreia nu i se poate găsi nici un leac? Sigur, poate am luat un pic în balon problema, dar ea există şi îi doare pe cetăţenii care stau în zonele respective, pentru că soţiile lor sau copiii lor nu pot ieşi după o anumită oră în siguranţă pe stradă, maşinile nu pot fi lăsate în stradă şi aşa mai departe. Ştiţi foarte bine, sunteţi bucureştean ca şi mine sau trăiţi cel puţin în Bucureşti şi ştiţi aceste chestiuni. Eu vă respect şi vă admir modul în care vă apăraţi instituţia, dar totuşi la un moment dat cineva va zice: Ajunge!, şi atunci lumea iar va spune of, ce bine că vine ăla cu mitraliera. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, dacă doriţi să faceţi vreun comentariu? Tot două minute aveţi la dispoziţie. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Fac precizarea că pentru faptele de natura celor care fac obiectul interpelării, deci faptele de cerşetorie, de vagabondaj, de faptul că tinerii se adună în locuri cunoscute de către poliţie, ştiu că, aşa cum spune în interpelare, poliţia descoperă în permanenţă persoane cu acte de indentitate fără legătură cu zona respectivă şi care nu fac dovada unui loc de muncă în capitală, deci pentru asemenea situaţii poliţia nu poate să ia nici o altă măsură decât în conformitate cu prevederile constituţionale şi cu prevederile legii. Poliţia nu are dreptul, stimate domnule deputat, să agreseze într-un fel o persoană pentru că se află în Bucureşti, în capitală, fără vreo legătură cu zona respectivă, întrucât dreptul la liberă circulaţie este un drept constituţional. Vă mai fac precizarea că nemulţumirea dumneavoastră în legătură cu faptul că pentru fapte de genul celor descrise în interpelare, poliţia îi arestează şi le dă drumul, este o afirmaţie care este extrem de discutabilă. Eu v-am făcut precizarea în interpelare că s-au desfăşurat o multitudine de activităţi. Că am cifrele exacte, statistice, dacă vreţi, pe genul de infracţiuni. Sigur că mai este mult de făcut în capitală, este de acceptat această idee, şi în capitală şi în alte oraşe mari şi în alte localităţi rurale şi peste tot, încă mai este de lucru, dar a veni şi a pune problema în această manieră, că nu face nimic, că îşi bate joc de cetăţean este o chestiune pe care daţi-mi voie chiar s-o resping, şi vă mulţumesc. Veţi primi răspunsul scris, fără discuţie, mult mai amplu decât am vorbit la acest microfon. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat George Băeşu. V-aş ruga, domnule deputat, să înlăturaţi semnul de întrebare de la o interpelare intitulată: "Prefectul Vrancei incompentent sau agent politic?" Măcar în şedinţa de interpelări. |
|
|||
|
|
L-am înlăturat, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, vă ascult. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vreau să vă spun că recunosc prezenţa domnului secretar de stat aici, un vechi colaborator, pe mine şi pe alţi colegi de-ai mei care am fost prefecţi ne face să nu fim atât de severi pe cât ar trebui cu activitatea ministerului pe care domnia-sa îl reprezintă. Totuşi, în aceste condiţii, vreau să vă spun că interpelarea pe care am adresat-o ministrului administraţiei şi internelor este mai mult decât o interpelare, este un ajutor pe care am dorit să-l dau, deoarece în judeţul Vrancea se întâmplă un fenomen care nu este deloc de laudă pentru Guvernul României. Prefectul judeţului Vrancea şi-a depăşit planul la ordine ale prefectului pe care instanţa le-a găsit ca fiind nelegale şi, de asemenea, şi-a depăşit şi planul la acţiuni pe care le-a înaintat instanţelor de judecată pentru anularea unor hotărâri sau dispoziţii ale administraţiei locale, pe care, de asemenea, instanţa le-a anulat. În aceste condiţii, am solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor să facă o analogie între Legea nr.215, cea care prevede ca sancţiune pentru primari sau preşedintele Consiliului Judeţean sau pentru consiliul judeţean sau consiliul local, atunci când un număr de hotărâri sau dispoziţii sunt găsite ca nelegale şi este demis alesul sau se dizolvă consiliul, cu ceea ce ar trebui să se întâmple în cazul prefectului, atunci când acesta la rândul lui semnează ordine nelegale şi, pe cale de consecinţă, i-am sugerat ministrului administraţiei şi internelor să-l demită pe prefectul judeţului Vrancea. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnule secretar de stat, ce facem cu această cerere de demitere? |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Domnule preşedinte, Să vă răspund dumneavoastră mai întâi, dacă mi-aţi cerut o cerere de demitere, sau, mă rog, demiterea, sancţiunea demiterii se poate face numai în condiţiile legii, deci trebuie să fie prevăzută ca atare, şi doi, trebuie să existe o motivaţie legală. Adică să fi încălcat o prevedere legală pentru care să atragă demiterea, or, în speţa dată, în speţa pusă în discuţie de domnul, distinsul domn deputat, nu suntem într-o asemenea situaţie. Acum v-a răspuns dumneavoastră. (Către domnul preşedinte de şedinţă.) Să răspund la interpelare, fac precizarea că, într-adevăr, se pune în discuţie faptul că prefectul judeţului Vrancea a solicitat instanţelor, tribunalului Vrancea să examineze un număr de 4 acţiuni introduse de instituţia prefectului judeţului Vrancea, referitoare la 3 acte administrative ale Consiliului judeţean, şi, respectiv, la un act administrativ al consiliului local al municipiului Focşani, având diverse obiecte, aceste acte administrative. Fac precizarea, încă o dată, eu în interpelare, în răspunsul scris le am pe toate, este vorba de revocarea Hotărârii nr.91/2005, este vorba de anularea Hotărârii nr.57/2005 a consiliului judeţean Vrancea, este vorba de anularea Dispoziţiei nr.309 a preşedintelui Consiliului judeţean Vrancea, având ca temei prevederile art.154 etc. La rândul său, Consiliul judeţean Vrancea a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea a două ordine emise de prefectul judeţului Vrancea, respectiv a Ordinului nr.366, pentru că s-a folosit în mod inadecvat termenul "aprobă" în loc de "avizează", chestiune care a fost remediată, şi Ordinul nr.369, pe motiv că acest act administrativ lezează dreptul şi imaginea Consiliului judeţean Vrancea, deoarece, potrivit art.22 din Ordonanţa nr.21, "Comitetele judeţene au obligaţia evaluării situaţiilor de urgenţă produse în unităţile administrativ-teritoriale şi pe aceea a stabilirii măsurilor specifice pentru gestionarea acestora şi a urmăririi îndeplinirii lor". Această cauză este în pronunţare. Deci, există, între cele două autorităţi locale, aceste litigii în instanţă, fiecare considerându-se îndreptăţită să apeleze la instanţă pentru aplicarea în mod corect a legii. Eu cred că această chestiune nu derogă de la normele legale în vigoare, este dreptul prefectului de a ataca în contencios actele administrative care i se par nelegale, instanţa este cea care s-a pronunţat. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Şi eu vă mulţumesc. Daţi-mi voie să mă întreb retoric, dar un prefect care nu poate fi demis, poate fi dat afară? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Semnul acela de întrebare pe care l-am anulat viza tocmai faptul că, aşa cum îl cunosc eu pe prefectul judeţului Vrancea şi mai ales cum îi cunosc pe specialiştii care lucrează în departamentul juridic de la prefectura Vrancea, n-ar fi capabil de asemenea greşeli, pentru că aici, într-adevăr, este vorba nu de interpretare, este vorba de forţarea unor texte de lege care să ducă la o veşnică stare de adversitate între Consiliul municipal Focşani, Consiliul judeţean Vrancea şi instituţia prefectului. De aceea, în titlul acestei interpelări se regăsea şi acea sintagmă de "agent politic", pentru că singurul motiv pentru care îl puteam bănui pe prefectul judeţului Vrancea de aceste greşeli era faptul că încerca să acopere administrativ nişte ordine politice. Domnule preşedinte de şedinţă, subscriu cu totul la răspunsul sugerat de dumneavoastră şi, mai mult decât atât, dacă nu pot nici să-l demită, nici să-l dea afară, măcar să-l avanseze. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc pentru tonul optimist cu care am încheiat. Domnule secretar de stat, dacă doriţi să comentaţi? |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Domnule preşedinte, Sigur că eu trebuie să răspund acum iarăşi, nu ştiu foarte exact cui. Dumneavoastră, ca preşedinte de şedinţă care aţi făcut o remarcă la interpelarea mea, sau domnului, distinsul ".. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă, a fost o întrebare retorică care nu solicită răspuns şi luaţi-o ca pe o glumă colegială între noi. Nu are nici o legătură cu obiectul interpelării. Nu mi-aş permite. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Atunci nu mai am de făcut alt comentariu. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Perfect. Domnul deputat Petru Popeangă lipseşte. Un răspuns amânat din 27 februarie. Solicit ca Biroul permanent să se adreseze direct Ministerului Afacerilor Externe, pentru a trimite domnului deputat răspunsul scris. Doamna deputat Lavinia Şandru, tot către Ministerul Afacerilor Externe. Lipseşte doamna deputat, va primi răspunsul scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Dragoş Dumitriu, cu atenţionarea că este a doua interpelare. Vă rog să o susţineţi. Este prezent domnul secretar de stat şi se cuvine ca s-o susţineţi, măcar în consideraţia prezenţei unui reprezentant al Guvernului. |
|
|||
|
|
Într-adevăr, vă mulţumesc, domnule preşedinte. Îi mulţumesc domnului secretar de stat pentru prezenţă şi pentru faptul că îndrăzneşte să-mi dea un răspuns la o asemenea interpelare, să zicem, dificilă. Deci se referea la intervenţiile ambasadorilor Statelor Unite şi cel al Marii Britanii în legătură cu respingerea Ordonanţei DNA, intervenţia lor care practic indica o modalitate de vot şi, de asemenea, implicit, propunea numele preşedintelui Camerei Deputaţilor ca persoană interesată ca Ordonanţa DNA să nu fie votată. Vă mulţumesc. Aştept răspunsul. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da. Domnule deputat, aşteptăm răspunsul domnului secretar de stat, cu menţiunea că toţi am primit ca un semnal favorabil o asemenea intervenţie care s-a dovedit finalmente utilă. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Domnul Anton Niculescu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimate domnule deputat Dragoş Dumitriu, Partenerii comunitari subliniază în mod constant necesitatea ca eforturile Executivului cu privire la combaterea corupţiei să fie susţinute de toţi actorii implicaţi în acest proces: legislativul, puterea judecătorească şi administraţia publică, subliniindu-se şi importanţa obţinerii unor rezultate concrete cu privire la combaterea marii corupţii, indiferent de apartenenţa politică, de statul social sau material al persoanelor implicate. Semnalele primite prin diferite canale, din partenerilor de dialog sunt tratate cu întreaga atenţie din perspectiva obiectivului pe care România şi Ministerul Afacerilor Externe îl urmăresc cu consecvenţă, de realizare deplină a angajamentelor ţării noastre, în vederea finalizării cu succes a aderării la Uniune, conform calendarului stabilit. Eforturile sunt direcţionate în sensul consolidării statului de drept în România, unul dintre criteriile politice fundamentale pentru un stat aflat în perioada premergătoare aderării la Uniunea Europeană. În speranţa că cele de mai sus sunt de natură să aducă calificările necesare primiţi, domnule deputat, expresia deosebitei mele consideraţii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnul deputat, dacă doriţi să comentaţi, aveţi două minute. |
|||||
|
|
Nu aş vrea să folosesc cele două minute, domnule preşedinte, şi nici comentarii prea multe nu sunt. Cred că toată lumea a auzit răspunsul, mai mult sau mai puţin decât diplomatic, cum vreţi să spuneţi. Vreau să le reamintesc celor de la externe că datoria lor este să apere prestigiul României, indiferent în faţa cărei mari puteri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Manuela Mitrea lipseşte, s-a solicitat amânarea pentru 27 martie, i-o acordăm şi în considerarea lipsei. Domnul deputat Eugen Bejinariu, s-a solicitat reprogramarea pentru 27 martie, oare ce deosebire este între amânare şi reprogramare? Acordăm reprogramarea şi în considerarea faptului că lipseşte. Domnul deputat Viorel Pupeză are o interpelare adresată Ministerului Agriculturii. A primit răspunsul scris şi se declară satisfăcut. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Viorel Tabără are o interpelare adresată Ministerului Agriculturii. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule coleg, Vă mărturisesc că îmi face plăcere botezul acesta de acum, şi după atâţia ani de viaţă publică, Guvernul României să nu ne cunoască după nume, e o chestiune, dar nu e numai problema aceasta necunoscută de către unii membri ai Guvernului. Domnule preşedinte, Poate că este o surpriză... |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Trebuie să vă cer scuze, eu sau staff-ul tehnic care mi-a scris Viorel Tabără. |
|||||
|
|
Repet, e un nume frumos, deci ca tare îl accept. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Şi al dumneavoastră este frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vreau să vă spun că eu am adresat interpelarea în urmă cu trei săptămâni, nu Ministerului Agriculturii, ci domnului ministru Flutur. Am cele mai excelente aprecieri faţă de secretarul de stat Apetrei, trimis mereu în locurile grele, am fost şi suntem şi colaboratori la universitate, dar eu răspunsul la această interpelare îl vreau de la domnul ministru, pentru că nu este chestiunea unui răspuns oarecare. Şi o decizie luată prin ordonanţă şi prin hotărâri ale Ministerului Agriculturii se afectează sectoare în domeniul învăţământului şi a ştiinţei din România. Ministerul Agriculturii a suspendat, şi este cred că pentru prima dată în istoria acestei ţări, o cercetare la Universitatea de ştiinţe cum este cea de la Timişoara. Şi este vorba de cercetări pe biotehnologii. Cele mai de vârf cercetări ale secolului XX şi probabil cele mai mari ale secolului XXI. Mă interesează dacă ministrul agriculturii va veni din nou cu un act normativ să suspende secţiile şi facultăţile de biotehnologii şi inginerie genetică din România, şi acest răspuns îl vreau de la domnul ministru Flutur. Îmi cer scuze încă o dată secretarului de stat, nu poartă nici o vină, aceleaşi aprecieri i le port şi îl asigur de tot respectul meu. Dar răspunsul la această interpelare îl vreau de la domnul ministru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Ne aflăm într-o pură problemă de procedură, pe care o putem rezolva foarte simplu. Domnul deputat Valeriu Tabără a invocat prezenţa ministrului de resort. Conform art.175 din Regulament, poate să răspundă şi un secretar de stat, dar prezenţa unui ministru în faţa Parlamentului poate să fie cerută de oricare dintre noi, oricând este necesară. Luăm act de această cerere, amânăm răspunsul personal al domnului ministru pentru şedinţa următoare de răspuns la interpelări. Rog staff-ul tehnic să facă demersurile necesare pe lângă ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul. Vă mulţumesc. Şi v-am ştiut şi prenumele exact. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Ioan Munteanu. Domnule deputat Ioan Munteanu, "Creşterea porcilor la îngrăşat", care formează obiectul interpelării dumneavoastră nr.1112 B, este identică cu interpelarea dumneavoastră înregistrată sub nr.993 B, la care s-a răspuns în 27.02.2006. Vă rog să consemnaţi în stenogramă, nu se va răspunde a doua oară la aceeaşi întrebare, interpelarea nr.1112 B va fi ştearsă din palmaresul de activitate a domnului deputat. Aceeaşi situaţie este în ceea ce priveşte creşterea vacilor de lapte, înregistrată sub nr.1113 B, care este identică cu interpelarea 994 B. În calitate de preşedinte de şedinţă, îmi permit, domnule deputat, să vă rog şi să vă atrag atenţia să fiţi mai atent. A treia interpelare, adresată tot Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, priveşte regimul fermelor. Vă rog să vă susţineţi această a treia interpelare, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Mai întâi v-aş ruga să nu-mi atrageţi atenţia, pentru că eu astăzi am primit răspuns la acelea care spuneţi dumneavoastră că l-am mai primit altă dată. Deci, astăzi, vă rog să nu îmi atrageţi mie atenţia, ci eventual să vedeţi circuitul documentelor şi dacă au ajuns la mine. 2. Nu e vorba de "regimul fermelor", cum scrie acolo, ci e vorba de "registrul fermelor". Deci, sunt diferenţe de puncte de vedere, domnule preşedinte, şi aş vrea să fiu tratat ca un om care am adresat în mod sincer nişte întrebări la care am aşteptat de-a lungul timpului răspunsul, chiar dacă el a fost trimis aici, la mine nu a ajuns. Nici nu am ce să mai adresez altceva, domnule preşedinte. Consider aproape că dumneavoastră îmi impuneţi un anume regim de lucru. Vi-l respect, dacă vreţi. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da, domnule deputat. Eu rog staff-ul tehnic să facă verificări şi, în funcţie de susţinerile domnului deputat, să informăm Biroul permanent cu privire la această situaţie. V-aş ruga, domnule deputat Munteanu, să vă susţineţi interpelarea legată de registrul fermelor. Este aici domnul secretar de stat care vă răspunde, în legătură cu celelalte se va ţine seama de susţinerile dumneavoastră şi vom clarifica situaţia. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Ministerul Agriculturii s-a angajat că în anul 2006 încheie înscrierea în registrul fermelor, având în vedere că începând cu momentul integrării în Uniunea Europeană nu se pot acordă subvenţii în acelaşi regim cu ţările din Uniunea Europeană, decât dacă fermele sunt înscrise în aceste registre. S-a cerut termen de prelungire, dacă se poate spune tot timpul prin răspunsuri, mai ales declaraţii politice, că s-a lăsat o moştenire grea, nu înţeleg ce moştenire s-a mai lăsat în momentul în care trebuie să faci doar o evidenţă. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule secretar de stat, vă rog să răspundeţi numai la această interpelare. |
|||||
|
|
Domnul Dănuţ Apetrei (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, la interpelarea dumneavoastră, formulată şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.1114 B/2006, vă comunicăm următoarele. Hotărârea Guvernului nr. 269 din 22 februarie 2001 aprobă Registrul Agricol pentru perioada 2001-2005. Formularele registrului sunt prezentate ca anexă la Hotărârea respectivă a Guvernului. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1831 din 22 decembrie 2005, perioada de valabilitate a Registrului agricol în forma aprobată în anul 2001 a fost prelungită şi pentru anul acesta. Datele înscrise în Registrul agricol se referă la terenurile aflate în proprietatea agricultorilor, la suprafeţele agricole utilizate sub diferite forme, la suprafeţele cedate către alţi utilizatori, la culturile agricole din fiecare an, la suprafeţele amenajate pentru irigaţii, la pomii fructiferi, la animalele deţinute şi evoluţia efectivelor de animale, la construcţiile aferente gospodăriilor respective. În nici una din cele două hotărâri nu se vorbeşte de înlocuire Registrului Agricol cu Registrul Fermelor. Registrul Fermelor a fost aprobat în prima versiune prin Ordinul ministrului nr.620/2003 şi în forma actuală prin Ordinul ministrului nr.302/25 aprilie 2005. Aceste registru este o parte componentă a acelui sistem, IACS, deci a sistemului integrat de administrare şi control care va permite efectuarea plăţilor pe suprafaţă, cum bine menţionaţi şi dumneavoastră. Datele înscrise în Registrul Fermelor se referă la identificarea fermierilor şi a exploataţiilor agricole, precum şi la suprafeţele utilizate de fiecare exploataţie agricolă în parte. Aceste date servesc unui scop bine determinat, precis, şi anume identificarea potenţialilor beneficiari care vor cere sprijin de fonduri europene începând cu momentul aderării, precum şi identificarea parcelelor agricole utilizate prin acel sistem de informaţii geografice, bazat pe ortofotoplanuri. Având în vedere diferenţa evidentă dintre informaţiile conţinute între cele două registre, precum şi scopurile diferite ale lor, considerăm că nu se pune problema înlocuirii Registrului Agricol cu Registrul Fermelor şi, ca să vă fac o precizare extrem de recentă, sperăm ca în data de 31 martie, registrul, operaţiunea de înscriere în registrul fermelor să fie terminată, ca într-o fază ulterioară, deci imediată după, de la 1 aprilie să se înceapă identificarea ortofotoplanurilor şi a suprafeţelor efective din teren cu corespondenţa de pe documente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat, dacă aveţi vreun comentariu la răspunsul domnului secretar de stat? Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Petru Gabriel Vlase, PSD. Prezent? Nu. Va primi răspunsul în scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Andrian Mihei, Partidul Conservator, tot către Ministerul Agriculturii. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea se referă la corectitudinea examenului pentru ocuparea funcţiei de director la agenţia judeţeană, agenţia de plăţi şi intervenţie pentru agricultură. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule secretar de stat? |
|||||
|
|
Domnul Dănuţ Apetrei: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, la interpelarea formulată de dumneavoastră şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.1162 B/2006 vă comunicăm următoarele. Cadrul de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice, ca şi modalitatea de contestare a rezultatelor acestora, sunt reglementate prin Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi republicările ulterioare. având în vedere prevederile art.51 din legea menţionată anterior, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat în perioada 14-15-februarie 2006 concursuri pentru ocuparea funcţiilor vacante de directori la sucursalele judeţene ale Agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură. Potrivit prevederilor legale, concursul are 3 etape distincte, şi anume: selecţia dosarelor, proba scrisă şi, bineînţeles, interviul. Atât proba scrisă, cât şi interviul se notează cu un punctaj de la 1 la 100, în conformitate cu prevederile art.10 din Hotărârea Guvernului nr. 1209/2003. Singura situaţie în care nota obţinută de candidat la proba scrisă a concursului influenţează desfăşurarea interviului este aceea în care nu sunt obţinute minim 50 de puncte necesare, bineînţeles, promovării. Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei de concurs, astfel încât acestea să reflecte capacitatea de analiză şi de sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiei respective pentru care s-a organizat concursul. În cadrul interviului sunt testate atât aptitudinile teoretice, cât şi abilităţile şi cunoştinţele candidaţilor, în funcţie de planul de interviu stabilit de comisia de concurs, şi anume: activitatea profesională desfăşurată anterior, competenţe manageriale, mod de prezentare a candidatului. Întrebările şi răspunsurile la interviu se consemnează în anexa procesului-verbal întocmit de secretariatul comisiei de concurs, semnată de membrii comisiei şi de către candidat. Domnul care v-a făcut cererea respectivă, domnul Silaghi Eugen a contestat punctajul obţinut la proba de interviu, precum şi punctajele acordate contracandidaţilor săi. Comisia de contestaţii, conform atribuţiilor stabilite prin lege, soluţionează aceste contestaţii depuse de către candidaţi cu privire la notarea fiecărei probe a concursului. Competenţa sa nu poate fi extinsă, potrivit legii, la reanalizarea tuturor celorlalte note obţinute de contracandidaţi. În urma analizării contestaţiei respective s-a constatat faptul că între punctajul acordat de comisia de concurs şi cel apreciat de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu este o diferenţă mai mare de 10 puncte, astfel încât contestaţia a fost respinsă, în temeiul art.21 lit.b) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1209/2003. Având în vedere cele menţionate anterior, din punct de vedere al respectării procedurii de organizare a concursului, considerăm că dispoziţiile legale au fost respectate, menţionăm, de asemenea, şi faptul că potrivit art.23 din Regulametnul de organizare şi desfăşurare a concursului aprobat prin Hotărârea Guvernului mai înainte menţionat, candidaţii nemulţumiţi de rezultatul soluţionării contestaţiei, se pot adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule deputat, dacă aveţi un comentariu de două minute numai? |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Răspunsul aş fi putut să-l citesc şi eu din actele normative care reglementează modul în care se desfăşoară un examen, dar este o mare diferenţă între cum trebuie să fie organizat şi realitate şi cred că mass-media a relatat pe larg politizarea acestui examen şi acest interviu care, de fapt, a răsturnat rezultatele probelor scrise, majoritatea candidaţilor care au luat notele cele mai mici la proba scrisă au reuşit să ajungă, în urma acestui interviu care nu este un examen oral cu bilete şi fiecare să tragă şi să vorbească, să abordeze subiectul din biletul extras, ci pur şi simplu este lăsat la latitudinea comisiei să pună tot felul de întrebări, şi au fost destul de diferite, pentru unii au fost pur şi simplu întrebări de observaţii, iar altele au fost... pentru alţii au fost o plimbare destul de amplă prin toată legislaţia. De asemenea, modul în care au fost afişate aceste rezultate de la interviu lasă foarte mult de dorit, pentru că la sfârşitul acestui interviu, la ora 22 nu s-a anunţat nici un fel de răspuns şi ar fi fost foarte simplu ca fiecare candidat să afle după acest interviu nota, s-a spus că se va afişa a doua zi, a doua zi s-a terminat tocmai luni, iar luni de fapt s-a spus că acest rezultat a fost afişat sâmbătă şi nu se mai pot depune contestaţii. Încă o dată, cred că s-a politizat prea mult acest examen şi, de fapt, noi avem nevoie de profesionişti care să pună în aplicare acquis-ul comunitar, şi nu de fapt să pună politicile partidelor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Petru Călian, va primi răspunsul în scris. Domnul deputat Ioan Ţundrea, pentru Ministerul Culturii şi Cultelor. Este prezent? Nu. Va primi răspunsul în scris. |
|||||
|
|
|
Domnii deputaţi Manta Pantelimon şi Romanescu Marcel au o interpelare foarte interesantă adresată Ministerului Culturii şi Cultelor. Vă rog să o susţineţi. |
|
|||
|
|
Foarte pe scurt, domnule preşedinte. Domnule secretar de stat, Lucrurile par relativ simple, este vorba de faptul că directorul Direcţiei de cultură a judeţului Gorj a introdus acţiune în instanţă, la instanţa de judecată, pentru a da afară din sediul pe care îl ocupă în baza unui contract de închiriere anticariatul de la municipiul Tg.Jiu. Este o fundaţie care gestionează acest anticariat. Practic este nonprofit şi mai ales în condiţiile în care chiria a fost plătită, deşi practic legislaţia incidentă în materie permite chiar atribuirea cu titlu gratuit, credem că nu subzistă argumente temeinice nici legale, nici temeinice care să susţină o astfel de soluţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Un răspuns, vă rugăm. |
|||||
|
|
Domnul Virgil Ştefan Niţulescu (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Cultelor): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1097 din 2000, imobilul situat în Municipiul Tg.Jiu, strada Calea Eroilor nr.15-17, aflat în proprietatea publică a statului, a fost transmis din administrarea Ministerului Culturii la acea vreme în administrarea Inspectoratului pentru cultură a judeţului Gorj, actuala Direcţie pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional al judeţului Gorj. Între această direcţie pentru cultură şi Asociaţia culturală "Prietenii Cărţii" a fost încheiat în data de 24 decembrie 2004 un contract de închiriere a unui spaţiu din imobilul antemenţionat. Întrucât s-a apreciat de către Direcţia pentru cultură, care administrează imobilul, că există anumite aspecte care afectează legalitatea respectivului contract de închiriere, conducerea direcţiei a iniţiat o acţiune în instanţă pentru analizarea legalităţii actului juridic. Accentuăm faptul că măsura nu a fost iniţiată de către minister, ci de către direcţie care, aşa cum ştiţi, este persoană juridică distinctă. Acţiunea în instanţă nu este îndreptată împotriva activităţii asociaţiei, asociaţie care îşi poate desfăşura în continuare activităţile cu scop cultural. În privinţa atribuirii în folosinţă gratuită a spaţiului de către asociaţie, precizăm că această opţiune nu este aplicabilă în situaţia de faţă, întrucât imobilul aparţine domeniului public al statului, iar actualele premise nu pot fundamenta iniţierea unei hotărâri a Guvernului pentru darea în folosinţă gratuită a spaţiului. În ceea ce priveşte solicitarea de retragere a acţiunii în instanţă, menţionăm că decizia neaparţinând Ministerului Culturii şi Cultelor, ci direcţiei pentru cultură a judeţului Gorj, fiind vorba despre un litigiu între două persoane juridice, ministerul nefiind parte, noi nu putem interveni. Având în vedere că litigiul se află pe rolul instanţei de judecată, în considerarea separaţiei puterilor în stat, Ministerul Culturii şi Cultelor nu urmăreşte influenţarea hotărârii care va fi pronunţată de instanţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat, două minute. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nu le voi folosi în întregime. Mulţumesc domnului secretar de stat pentru răspunsul destul de detaliat. Sigur, totuşi există o subordonare aici, este vorba de organisme ale statului şi ierarhia este directă. Practic, puteţi, şi măcar cu caracter de recomandare, să spuneţi un punct de vedere al ministerului. Mă rog, eu vă mulţumesc pentru, repet, detalierea răspunsului şi aşteptăm soluţia instanţei de judecată. De altfel, este o intervenţie, având în vedere gălăgia care s-a produs în mass-media vizavi de acest aspect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnilor deputaţi. Vreau să vă anunţ că, din respect pentru cei prezenţi, care îşi susţin interpelările, şi pentru secretarii de stat care au venit să ne răspundă, îmi asum răspunderea pentru prelungirea peste programul de lucru aprobat, până la epuizarea listei. Sper că sunteţi de acord cu mine. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Aledin Amet. Prezent. Vă rog să vă susţineţi interpelarea. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Reprezint în Parlamentul României un judeţ, judeţul Constanţa, extrem de important din punct de vedere social, turistic, economic. Interpelarea mea se referă la posibilitatea continuării unui plan mai vechi pentru judeţul Constanţa, pentru municipiul Constanţa, şi anume, construirea unei săli polivalente de sport superioară, în ceea ce priveşte numărul locurilor, celei deja existente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vă rog, domnule secretar de stat să răspundeţi. Vă rog să spuneţi la microfon. |
|||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Sala de sport la care faceţi referire se află în administrarea bazelor sportive Constanţa. În vederea măririi capacităţii ei de la 1800 de locuri la circa 5150 de locuri a fost elaborată o reproiectare a sălii de sport, care a urmărit modificarea soluţiei din proiectul iniţial. Valoarea de investiţie, conform devizului general, este de 69 milioane lei noi, sala de sport propriu-zisă plus utilităţi şi amenajări exterioare. Precizăm că sumele alocate Companiei Naţionale de Investiţii prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 nu permit în prezent derularea acestui proiect. Cu toate acestea, un astfel de proiect poate fi derulat prin compania naţională de investiţii în situaţia în care se constituie şi alte surse de finanţare prin implicarea în principal a autorităţilor locale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc pentru răspuns. Rămân la concluzia că judeţul Constanţa, oraşul Constanţa are nevoie de o astfel de construcţie, sperăm ca pe viitor această problemă să se rezolve. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, v-aş ruga să reveniţi la microfon, pentru că aveţi o interpelare adresată Ministerului Culturii şi Cultelor şi aceasta urmează pe listă. |
|||||
|
|
Mă scuzaţi, într-adevăr, aşa este. Mai există o interpelare care se referă la posibilitatea sau acordul semnat între Guvernul Republicii Turcia şi Guvernul României, în ceea ce priveşte construirea unei geamii la Bucureşti şi construirea unei biserici ortodoxe la Istambul. Doream să aflu amănunte despre acest plan. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da. Dacă-mi permiteţi, tot o întrebare retorică. Catedrala "Sfânta Sofia", unde se află? Vă rog să răspundeţi, domnule. |
|||||
|
|
Domnul Virgil Ştefan Niţulescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Singurul acord bilateral în domeniu între România şi Turcia şi care este în vigoare a fost semnat în 1966 la Istambul. Acest acord nu prevede în articolele sale construirea unei geamii la Bucureşti şi nici a unei biserici ortodoxe la Istambul. În cursul anului 2006, însă, se va negocia şi se semna, în baza acordului mai sus menţionat, programul de colaborare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia în domeniul învăţământului, culturii şi arte, mass-media, tineretului şi sportului. Până în momentul de faţă, memorandumul pentru începerea negocierilor a primit avizul Ministerului Afacerilor Externe şi al Ministerului Culturii şi Cultelor, urmând să fie avizat şi de celelalte ministere îndreptăţite. Cu ocazia deplasării în Turcia a colegului meu, secretarul de stat pentru culte, domnul Adrian Lemeni, alături de primul-ministru, domnul Călin Popescu Tărinceanu, în perioada 1-2 februarie 2006, în cadrul convorbirilor în plen ale celor două delegaţii s-au iniţiat discuţii privind variante de amplasament în Bucureşti pentru construirea unei moschei, având în vedere că actuala geamie este, într-adevăr, neîncăpătoare. Pe bază de reciprocitate, partea turcă va oferi un teren în Istambul pentru construirea unei biserici ortodoxe, aparţinând comunităţii româneşti. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc pentru răspuns, domnule secretar de stat. Într-adevăr, acest acord este unul mai nou, am participat în cursul lunii februarie la o întâlnire la Istambul cu autorităţile din Republica Turcia şi, într-adevăr, acordul este nou. Sperăm să se găsească posibilitatea de a exista un teren disponibil pentru construirea unei geamii la Bucureşti. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnul deputat Cristian Stănescu lipseşte. Va primi un răspuns scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Mircia Giurgiu, pentru ministerul Economiei şi Comerţului. Vă rog s-o susţineţi foarte pe scurt. Îl rog pe domnul secretar de stat un răspuns pe măsură. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de preţul gazelor naturale, şi anume de introducerea unui impozit de 7,4 euro pe mia de metri cubi. Considerăm că nu este justificat şi aşteptăm un răspuns. Pe urmă o să ne spunem părerea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Domnul Virgil Crecană (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Comerţului): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind impozitul de 7,4 euro pe mia de metri cubi, vă comunicăm următoarele. În conformitate cu prevederile art.4 din Ordinul nr.1074 din 14 decembrie 2005 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestare serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de S.C.Distrigaz Nord, preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat se aplică consumatorilor captivi din localităţile în care respectiva societate deţine licenţa de distribuţie şi de furnizare a gazelor naturale şi sunt... şi aici deja dumneavoastră aveţi un tabel, nu mai spunem... decât că fac următoarele menţiuni: că în factura anexată interpelării, consumatorul captiv final conectat în sistemul de distribuţie se încadrează în categoria B pe care o aveţi în tabelul primit, având un consum anual cuprins între 2400 de normal metri cubi şi 12400 normal metri cubi. Observaţi că eu zic normal, pentru că aşa este corect în realitate. Preţul final reglementat pentru această categorie este de 762,96 de roni pe o mie de normal metri cubi. Precizăm că valoarea impozitului pe gaze, la care se face referire în mod expres în interpelare, este inclusă în preţul final reglementat, de 762,96. Sperăm că informaţiile furnizate sunt suficiente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule deputat? Aveţi două minute. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Într-adevăr am primit şi răspunsul scris, dar problema consider că nu este rezolvată atâta vreme cât apare impozitul pe factură. Consider că nu ar fi nevoie să fie şi impozit, pe lângă faptul că s-a majorat preţul gazelor naturale cu 17% la 1 ianuarie anul acesta. Se mai introduce şi acel impozit, aşa că o să revin cu o nouă interpelare şi de data aceasta o să solicit răspunsul ministrului economiei şi comerţului. Cu toată consideraţia pentru domnul secretar de stat, cred că e o problemă foarte importantă pe care trebuie să o rezolve, fiindcă este vorba de plata facturilor la întreţinere pe care le plăteşte întreaga populaţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, aţi spus că veţi reveni cu o nouă interpelare. Vă rog să precizaţi dacă e o promisiune sau o ameninţare. |
|||||
|
|
Nu, este vorba de rezolvarea unei probleme concrete cu care se confruntă populaţia. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Sigur că da. Luaţi-o ca o glumă colegială. Vă rog, domnule secretar de stat, tot două minute aveţi. |
|||||
|
|
Domnul Virgil Crecană: Domnule preşedinte, Aş vrea să se menţioneze că autoritatea de reglementare, ANRCN-ul pe piaţa românească, este cea care poate da cele mai competente răspunsuri. De multe ori ministerul este implicat, dar cel care reglementează şi ar trebui să de răspunsurile la interpelări este autoritatea naţională de reglementare. Vă rog foarte frumos să interpelaţi şi această autoritate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc pentru obiectivitate. domnul deputat Cristian Stănescu lipseşte, va primi răspunsul scris. Doamna deputat Lavinia Şandru lipseşte. Va primi răspunsul scris. Doamna deputat Rovana Plumb lipseşte, va primi răspunsul scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Mircea Costache, către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte Am solicitat Ministerului Educaţiei şi Cercetării un răspuns referitor la intenţiile sau la proiectele pe care le au în pregătire pentru ".. sau demersurile pe care le intenţionează pentru reaşezarea salariilor personalului din învăţământ într-o mai corectă corelaţie cu celelalte salarii ale bugetarilor şi cu importanţa socială a muncii, avându-se în vedere faptul că aici există mari rămâneri în urmă faţă de toate celelalte categorii de bugetari care, mai mult sau mai puţin, după 1989 au cunoscut o reconsiderare a salarizării. Aştept precizările reprezentantului ministerului. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna secretar de stat Petrescu, vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Cecilia Paloma Rodica Petrescu (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării): Domnule preşedinte, Domnul deputat, În fapt, întrebarea pe care am primit-o din partea domniei voastre, interpelarea pe care am primit-o, are în fapt 3 puncte distincte. Este vorba despre plata diferenţelor salariale din perioada octombrie 2001-septembrie 2004 pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat. Din acest punct de vedere pot să vă spun că în acordul încheiat cu sindicatele se stipulează foarte clar că în cursul lunii, până la 31 ianuarie 2006 Ministerul Educaţiei va aduna informaţiile din teritoriu, iar plata începe cu luna februarie 2006. Acest lucru s-a întâmplat, aş putea să vă spun, sigur este în curs, nu s-a finalizat, aş putea să vă spun că este vorba despre un efort bugetar total de 6200 de miliarde de lei, din care 3 mii de miliarde în 2006, când vor fi achitate în totalitate aceste diferenţe salariale pentru cadrele didactice care au parcurs procesul, deci care au intentat proces în acest sens. Şi, sigur au hotărâre judecătorească definitivă. Pentru celelalte cadre didactice nu va mai fi nevoie de un proces în instanţă, ci vor primi aceste drepturi salariale începând cu luna februarie, deci cu salariul pe luna februarie, deci în cursul lunii martie va fi prima tranşă, pe o durată de 35 de luni. În guvern a fost promovată şi aprobată ordonanţa de urgenţă în data de 28 februarie, de fapt a apărut în Monitorul Oficial în 22 februarie, mă scuzaţi, în şedinţa de guvern din 22 februarie a fost promovată această ordonanţă de urgenţă, iar în 28 a apărut în Monitorul Oficial. A fost elaborată metodologia şi avem siguranţa că banii au ajuns în trezorerii, de fapt a fost pentru unele trezorerii, deci din unele judeţe a fost o surpriză suma mare care a ajuns pentru aceşti bani, pentru această plată. Ne spuneţi în continuare că în Buzău există încă restanţe în ce priveşte cel de-al 13-lea salariu. Aş vrea să spun că am verificat acest lucru şi că nu este de actualitate informaţia, întrucât al 13-lea salariu a fost plătit integral până la jumătatea lunii februarie. Trebuie să vă mai spun că din anul 2001 finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Deci dacă există vreo problemă în acest sens este foarte bine că ne-aţi solicitat un răspuns, pentru că am verificat şi am constatat că toate părţile şi-au făcut datoria. Sigur că niciodată verificările nu sunt în plus. Şi să vă mai spun că începând cu luna martie Ministerul Educaţiei şi Cercetării a iniţiat discuţii cu federaţiile sindicale reprezentative la nivel de ramură, deci în învăţământ, în legătură cu o nouă lege a salarizării, de fapt nu este o lege a salarizării pentru învăţământ, ci este vorba despre un proiect la nivelul mai multor ministere. Este vorba despre Legea salarizării bugetarilor, sigur că da, este în lucru, deocamdată nu am ajuns, nu s-a ajuns la o concluzie, se lucrează la nivelul... cu echipă mixtă, la nivelul ministerului nostru şi cu reprezentanţi de la Ministerul Muncii, de asemenea. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumim pentru răspunsul dumneavoastră, doamna secretar de stat, dar acum urmează comentariile domnului deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi fi foarte scurt. Faptul că există un proiect pentru o recorelare a salariilor tuturor bugetarilor ne satisface şi sperăm ca de data aceasta să se aibă în vedere o mai justă corelaţie între toţi bugetarii. Pe de altă parte, mă surprinde faptul că doamna Petrescu ne spune că de-abia acum se adună informaţiile din teritoriu pentru plata drepturilor salariale cuvenite din 2001 încoace, când legea a fost votată de noi, aici, şi nu s-a aplicat de către minister. Suntem o ţară minunată, în care nu te mai plictiseşti niciodată, din moment ce o lege aprobată de Parlament, zace în sertare şi nu se aplică, şi mai vorbim acum de strângerea informaţiei din teritoriu, pentru a începe să se plătească, în sfârşit, drepturile salariale legale dobândite încă din 2001, pe care oamenii speră să le primească în 2006. Şi dânsa mai spune că au primit banii, începând să primească deja din urmă restanţele, ca pe o surpriză. Într-adevăr, poţi fi surprins să mai găseşti, în 2006, banii din 2001 care ţi se cuveneau; despre al 13-lea salariu, în care sunt, aşa, oarecum şficuit, vreau să-i spun, şi ştie şi dânsa foarte bine, că atunci când am făcut interpelarea, şi ea este datată de o bună bucată de vreme, nu se plătise; acum este posibil să înceapă oamenii să primească cel de-al 13-lea salariu pentru anul trecut, 2005. Oricum, îi mulţumesc pentru răspuns şi sper să aibă şi dânşii în vedere că învăţământul reprezintă, totuşi, o breaslă etern defavorizată; şi înainte de '89 era ultima întotdeauna la drepturi salariale şi văd că se perpetuează chiar şi în aşa-zisa societate concurenţială, post-industrială informatizată, când se pune accent pe pregătirea intelectuală a populaţiei şi pe performanţă, că tocmai această categorie şi această clasă de elită a unei societăţi să fie mereu nedreptăţită. Sper ca şi dânsa, şi noi, toţi, să facem mai mult în acest domeniu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Dacă doriţi, doamna secretar de stat, să mai adăugaţi ceva. Doamnele au de obicei ultimul cuvânt, şi în Regulamentul nostru. |
|||||
|
|
Doamna Paloma Petrescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Cred că nu am fost suficient de clară în ceea ce am spus. Spuneam că în acordul încheiat în noiembrie cu sindicatele, se stipulează foarte clar că Ministerul Educaţiei şi Cercetării va face toate procedurile de rigoare şi va aduna informaţiile din judeţe până la 31 ianuarie 2006, ceea ce am şi făcut. În cursul lunii februarie s-au centralizat, s-a produs ordonanţa de urgenţă ş.a.m.d. Acum, de ce nu au fost plătite şi de ce s-au greşit calculele în perioada 2001 - 2004, vă rog să, eu ştiu, dacă doriţi, putem să întrebăm împreună pe cei care au guvernat atunci. Ceea ce facem noi acum este un efort bugetar, aşa cum am spus, de peste 6.000 miliarde. În ceea ce priveşte al 13-lea salariu, pot să vă asigur că în cursul lunii februarie s-a încheiat plata, cel puţin, sub semnătură (21 februarie este interpelarea dumneavoastră), sub semnătură, inspectorul general mi-a declarat acest lucru, iar noi ne-am interesat, sigur, pe căile noastre la Trezoreria din Buzău. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumim. Domnule deputat, ştiu că un dialog cu doamna secretar de stat este plăcut, dar excede Regulamentul. Domnul deputat Petru Gabriel Vlase. Lipseşte. Va primi răspunsul scris. Doamna deputat Cornelia Ardelean va primi răspunsul scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Aurel Vlădoiu, vă rog să poftiţi. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Am solicitat, prin interpelarea mea, înfiinţarea în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, a unui centru de excelenţă în domeniul învăţământului profesional şi tehnic, precizând că acolo avem spaţii suficiente, avem dotare şi personal pregătit. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Mulţumesc. Vă rog, doamna secretar de stat, iertaţi-mă. |
|||||
|
|
Doamna Paloma Petrescu: Domnule preşedinte, Domnule deputat, Înfiinţarea unui centru şcolar sau unei unităţi de învăţământ, într-adevăr este, dacă aceasta este de nivel liceal, şi în cazul nostru chiar de învăţământ special, într-adevăr, este de competenţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Însă, ministerul îşi propune să înfiinţeze şi înfiinţează unităţi de învăţământ, sigur, la solicitarea instituţiei sale reprezentante în teritoriu - Inspectoratul Şcolar Judeţean, în baza, desigur, a unei evaluări, a unei fundamentări pe care Inspectoratul Şcolar o face, cunoscând evoluţia demografică, cunoscând numărul de copii care acum funcţionează acolo, deci frecventează şcoala, sau care ar trebui să funcţioneze, la şcoală, cunoscând potenţialul de dezvoltare a zonei, deci domeniile de dezvoltare, pentru a stabili calificările necesare, precum şi având informaţii în legătură cu infrastructura şi cu resursele umane, evident necesare. Nu ni s-a solicitat înfiinţarea unui astfel de centru în satul Bistriţa, pentru că dumneavoastră aşa solicitaţi în interpelare, probabil pornindu-se de la ideea că există un număr destul de mic de copii, în afara celor 80 care sunt în Centrul Şcolar din Bistriţa, şi care sunt copii cu nevoi speciale, mai există 20 de copii care funcţionează acum la şcoală în satul Bistriţa, în timp ce în comuna Costeşti există o şcoală care înţeleg că a fost reparată şi care este, mă rog, în condiţii optime, să spunem, şi care poate să fie într-adevăr transformată într-o Şcoală de Arte şi Meserii, dat fiind, de exemplu, Programul nostru de înfiinţare a şcolilor de arte şi meserii - pilot, în regiuni de dezvoltare. Nu rămâne decât cineva să facă acest studiu şi să ne transmită dorinţa, intenţia, iar eu vreau să vă asigur că în urma interpelării dumneavoastră am solicitat Inspectoratului Şcolar să ne facă o Notă de fundamentare, o prezentare a situaţiei din comuna Costeşti. Să vă mai spun că în Horezu există un grup şcolar, care are o construcţie în execuţie. Este una dintre priorităţile Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a finaliza aceste lucrări începute şi rămase neterminate, care se uzează şi, eu ştiu, banii se prăpădesc. Acolo există un număr mare de elevi care vor beneficia de o şcoală, să spunem, construită, finalizată, din punct de vedere al infrastructurii şi dotată corespunzător. Sperăm ca acest lucru să se poată încheia până la sfârşitul anului 2006. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumim. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Într-adevăr, în Horezu avem în construcţie o clădire pentru grupul şcolar din cadrul oraşului Horezu; până în luna septembrie 2005, şcoala profesională din cadrul grupului şcolar a funcţionat la şcoala de la Bistriţa. În ultima perioadă, elevii au fost mutaţi la Horezu şi eu în acest sens am făcut interpelarea, pentru că sunt spaţii foarte bune, am propus o şcoală specială a Ministerului Muncii şi Familiei, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu internat, cu condiţii, ateliere de şapte feluri, de tâmplărie, sculptură şi ceramică şi alte asemenea meserii şi gândeam că este bine să folosim acest spaţiu, care este - zic eu - realizat în 1976, aici este un spaţiu destul de nou. Vă mulţumesc pentru răspuns şi împreună trebuie să găsim o soluţie. Şi eu am făcut o interpelare pentru spaţiile de la Horezu, care trebuie să fie finalizate (au început din 1995), şi de atunci trenează, şi sperăm să le finalizăm în acest an sau, cel târziu, la anul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumim. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Lavinia Şandru, interpelare către Ministerul Finanţelor Publice. Va primi răspuns scris. Domnul deputat Dragoş Dimitriu, tot Ministerul Finanţelor Publice. A primit răspuns scris. Domnului deputat P.S.D., Titus Corlăţean, s-a solicitat amânarea. Se amână pentru 27. Domnul deputat Adrian Moisoiu către Ministerul Justiţiei. Va primi răspuns în scris. Domnul deputat Ioan Aurel Rus către Ministerul Justiţiei. Va primi răspuns scris. Domnul deputat Florin Iordache. Lipseşte. De asemenea, va primi răspuns scris. Doamna secretar de stat Katalin Kibedi, vă mulţumim pentru participare. Domnul deputat Andrian Mihei Sirojea către Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor; s-a solicitat amânarea pentru 27.03. Eu vă propun, domnule deputat, să acceptăm această amânare. Vă mulţumesc. Domnul deputat Mircea Costache pentru Ministerul Muncii. Va primi răspuns scris. Domnul deputat Alecsandru Ştiucă, s-a solicitat amânarea pentru data de 27 martie. Amânăm. Domnul deputat Victor Sanda, dacă nu este prezent, primeşte răspuns scris. A rămas eternul domn deputat Mircia Giurgiu, cu o interpelare către Ministerul Muncii. Vă rog, domnule deputat. A câta este pe ziua de astăzi? |
|
|||
|
A patra. |
||||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: A patra. Mă bucur că recunoaşteţi. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba despre situaţia salariatelor de la SOMVETRA - Gherla, o firmă care a fost închisă, dar acele salariate - pe luna noiembrie şi decembrie - nu au primit banii pentru îngrijirea copilului şi, de asemenea, nu au statut nici de salariate, nici de şomere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog să răspundeţi, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Cu privire la situaţia de la SOMVETRA, trebuie să facem următoarea precizare: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede alocarea de la bugetul de stat a indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, abrogând prevederile legale care stabileau acordarea acestei prestaţii din bugetul asigurărilor sociale de stat până la data de 31 decembrie 2005. Începând cu 1 ianuarie 2006, indemnizaţia se acordă din bugetul alocat Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale. Prin Ordonanţa Guvernului nr.1/2006, s-a reglementat faptul că prestaţiile de asigurări sociale prevăzute de Legea nr.19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, cuvenite până la data de 31 decembrie 2005 şi neachitate, se plătesc din bugetul asigurărilor sociale de stat, cu respectarea termenului general de prescripţie, de către plătitorii prevăzuţi la art.133 alin.2 din această lege. Sumele care fac obiectul prevederilor art.27 alin.2 din Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aferente perioadelor anterioare datei de 1 ianuarie 2006, se recuperează în termenul general de prescripţie din bugetul asigurărilor sociale de stat, de la casele teritoriale de pensii. Prin urmare, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor de indemnizaţie pentru angajatele "SOMVETRA" S.A. - Gherla, judeţul Cluj, începând cu luna ianuarie 2006, nu vor exista deficienţe în acordarea acestei prestaţii. referitor la drepturile restante care nu au mai fost plătite acestor persoane din luna noiembrie 2005, urmează să se analizeze situaţia de către Casa de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a judeţului Cluj şi să vi se remită în acest sens un răspuns. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule deputat, ultimul cuvânt. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, Mulţumesc, domnule secretar de stat, Când aţi început răspunsul chiar credeam că este departe de ceea ce am arătat, dar într-adevăr este vorba de luna noiembrie şi decembrie, şi sperăm ca această problemă să fie rezolvată cât mai repede, fiindcă din ianuarie a intrat în vigoare o altă prevedere legislativă şi nu este nici o problemă, se primesc banii. Problema rămâne cea cu lunile noiembrie şi decembrie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Înainte de a declara şedinţa închisă, doresc să se consemneze în procesul-verbal şi să se transmită Biroului Permanent dorinţa mea, ca preşedinte de şedinţă, ca la întocmirea listelor pentru şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări să se ţină seama de numărul de răspunsuri ce se pot da în programul de lucru fixat, pentru a nu fi obligaţi să depăşim acest program, care este fixat, şi respectarea Regulamentului în ceea ce priveşte numărul de deputaţi care primesc răspunsurile. Vă mulţumesc. Declar închisă şedinţa plenului Camerei Deputaţilor de astăzi, luni, 13 martie 2006. Noapte bună. |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 20,02. |
|||||
![]() |



