Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.110/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2006

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Victor-Viorel Ponta, secretari.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 43. Sunt absenţi 289 deputaţi, din care 29 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni 26, marţi 27 şi joi 29 iunie 2006; programul de lucru pentru perioada 26-30 iunie 2006; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 20-21 iunie 2006 de comisiile permanente sesizate în fond; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, partea I.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.10, alin.1, lit. b din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional);

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru astăzi.

La pct. 2 avem Propunerea legislativă pentru completarea art. 10 alin. 1 lit. b) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Legea are caracter organic. Întrucât termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final, 21 iunie, a fost depăşit, conform prevederilor art. 75 al. 2 din Constituţie şi ale art. 113 din Regulament, legea este considerată adoptată în mod tacit. Pleacă la Senat.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia este la comisie.

Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, a fost dezbătut la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Raportul este în curs de elaborare, înţeleg, deci îl vom discuta probabil, marţi. Am înţeles că a fost dezbătut ieri.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2006 pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (rămas pentru votul final).

Pct. 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2006 pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru buget.

Suntem în procedură de urgenţă.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Există intervenţii la dezbateri generale? Nu există.

Rămâne la vot final.

Comisia şi-a însuşit proiectul fără amendamente.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (rămas pentru votul final).

Pct. 9. Proiectul de Lege privind probarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Legea are caracter ordinar. A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare fără amendamente de la Comisia pentru buget.

Suntem în procedură de urgenţă.

Există intervenţii la dezbateri generale? Nu există. Vă mulţumesc. Rămâne la vot final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar (rămas pentru votul final).

Pct. 10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar. Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat. Raport de adoptare de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Suntem în procedură de urgenţă.

Există observaţii sau comentarii? Dezbateri generale?

Trecem la dezbaterea pe articole, pe raportul comisiei. Există numai amendamente admise.

Dacă de la pct. 1 la pct. 5 există observaţii comentarii pe raportul comisiei? Nu există. Adoptat.

De la pct. 6 la 10, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la pct. 11 la 15, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la 16 la 20. Adoptate.

Pct. 21-25. Adoptate.

Pct. 26 la 30. Adoptate.

Vă mulţumesc.

Rămâne la vot final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind personalizarea centralizată a paşapoartelor cu date biometrice (rămas pentru votul final).

Pct. 11. Proiectul de Lege privind personalizarea centralizată a paşapoartelor cu date biometrice.

Legea are caracter ordinar. A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru administraţie publică. Procedură de urgenţă.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Rămâne la vot final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2006 pentru modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state (rămas pentru votul final).

Pct. 12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2006 pentru modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state. Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru administraţie publică.

Suntem în procedură de urgenţă.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Doriţi să interveniţi, domnul deputat, la dezbateri generale?

   

Domnul Sergiu Andon:

Dacă îmi permiteţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Sigur, vă dau cuvântul.

Domnul deputat Sergiu Andon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Conservator susţine acest proiect de lege care reprezintă un pas înainte în posibilitatea cetăţenilor României de a se mişca liber în spaţiul european.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Există alte intervenţii la dezbateri generale?

Domnul deputat Puşcă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, ţin să mulţumesc colegului Sergiu Andon şi să-l felicit pentru sprijinul pe care-l va acorda acestui proiect legislativ. Cu siguranţă şi reprezentanţii Partidul Naţional Liberal vor sprijini votarea acestui proiect de lege pentru că şi noi considerăm că este dreptul cetăţenilor în spaţiul european să se deplaseze liber şi este o măsură bine venită pentru asigurarea acestui drept.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Dacă mai există alte intervenţii la dezbateri generale. Nu sunt.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (rămas pentru votul final).

Pct. 13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Legea are caracter organic. Adoptată de Senat.

Raport comun de adoptare de la Comisiile pentru sănătate şi Comisia pentru muncă

Procedură de urgenţă.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale. Nu există.

Trecem la dezbaterile pe articole. Avem două amendamente admise. Lucrăm pe raport.

Dacă la pct. 1 există observaţii sau comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 2, articolul unic. Observaţii sau comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2006 pentru prelungirea aplicării prevederilor art.167<SUP>1</SUP> din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (rămas pentru votul final).

Pct. 14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2006 pentru prelungirea aplicării prevederilor art.1671 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Legea are caracter organic. A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru muncă.

Procedură de urgenţă.

Nu există amendamente admise sau respinse. Există intervenţii la dezbateri generale.

Vă rog, domnul deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Ioan Furo:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Consider că adoptarea acestei legi este bine venită în vederea asigurării unei corelări între creşterea eşalonată a vârstelor standard de pensionare şi creşterea treptată a vârstei efective de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă, conform legislaţiei anterioare datei de 31 martie 2001.

De fapt, această iniţiativă legislativă vine să corecteze o eroare din Legea pensiilor nr. 19/2000.

Grupul nostru parlamentar va susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale. Nu sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

În aceste condiţii, neexistând amendamente admise sau respinse, rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004, cu modificările şi completările ulterioare (rămas pentru votul final).

Pct. 15. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea are caracter organic. A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru agricultură.

Suntem în procedură de urgenţă.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Avem doar amendamente admise.

Dacă de la pct. 1 la pct. 5 există observaţii, comentarii.

Tocmai acum era Comisia pentru agricultură.

Nu există observaţii, comentarii. Nu sunt, nu?

Domnul Munteanu, la Legea îmbunătăţirilor funciare.

Vă rog frumos.

Simţeam că domnul secretar voia să vă încurce.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Sunt trei greşeli de tehnoredactare. La amendamentul 12, în loc de 2 ani - 3 ani, pentru că toată legea se referă la 3 ani şi avem 2 articole la care din tehnoredactare a ieşit doi.

Deci, la 12 şi la 13. În loc de "la 2 ani de la înfiinţare", "la 3 ani". Toată legea merge pe acelaşi principiu.

După aceea, dacă tot sunt aici, la amendamentul 12 se va adăuga, pentru că lucrările de întreţinere curente nu se cunosc în acest moment, "vor fi aprobate prin ordin al ministrului".

Vom avea grijă să corelăm noi raportul cu aceste prevederi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Există observaţii sau comentarii în sală? Nu există. Atunci se consideră adoptat raportul comisiei, cu aceste observaţii şi comentarii pe care comisia le va redacta.

Dacă există alte observaţii sau comentarii la raport, pe amendamentele admise? Nu există. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2006 pentru modificarea art. XVII alin.(3) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (rămas pentru votul final).

Pct. 16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2006 pentru modificarea art. XVII alin.(3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Suntem în procedură de urgenţă.

Domnule preşedinte, dacă doriţi să prezentaţi raportul comisiei?

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Suntem Cameră decizională. Senatul a adoptat legea la 25 mai 2006. Am avut avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru administraţia publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Obiectul de reglementare, în afară de ceea ce spune titlul nu am ce să completez, spune totul. Comisia l-a discutat în şedinţa din 14 iunie 2006 în cvorum legal, de faţă cu reprezentantul ministerului. Au fost prezenţi 15 deputaţi din 26 şi, cu 10 voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere, comisia a hotărât să îl supună plenului, spre dezbatere şi adoptare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar ca timp de dezbatere eu propun, totuşi, 10 minute.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Intervenţii la dezbateri generale.

S-a înscris domnul deputat Victor Ponta, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sper să nu fie prea devreme pentru a discuta acest proiect de lege şi sper, în acelaşi timp...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

E prea târziu, domnul Ponta. Un an jumătate e prea târziu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Şi sper, în acelaşi timp, să nu impietez asupra operativităţii şedinţei. Vream doar să le explic colegilor că legea spunea foarte clar în 2003: "în termen de 3 ani, cine vrea să fie funcţionar public - inclusiv prefect, e adevărat - trebuie să facă un anumit curs de pregătire. Sigur că există în ţară, în urma numirilor absolut independente, fără nici un caracter politic, de prefecţi, există oameni care n-au putut să facă acest curs şi acum noi, prin această lege de ratificare a ordonanţei, încercăm să îi lăsăm totuşi în funcţii, deşi nu se încadrează în lege. Sigur, în momentul în care îmi prezint poziţia contrară acestei legi, mă gândesc, în primul rând, şi sunt convins că şi colegul meu, domnul Paveliu, se gândeşte tot la faptul că în judeţul Gorj a fost subprefect un domn care avea toate studiile făcute la Ştefan Gheorghiu şi pe care, iată, încercăm să-l lăsăm să poată ocupa, în continuare, funcţii de înalt funcţionar public, domnul Morega, fără ca, săracul, să ştie altceva decât victoria socialismului.

Deci, eu sunt împotrivă. Cred că au fost trei ani. De altfel, era o modificare legislativă în ideea profesionalizării corpului de înalţi funcţionari publici, iar această ordonanţă e doar o şmecherie ca să mai permitem unora care nu sunt în stare să facă şcoală să ocupe funcţii, în special de prefecţi.

Vă mulţumesc.

Voi vota împotrivă şi sunt convins că şi grupul meu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Întrucât nu există amendamente admise sau respinse, rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.160/2005 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.327/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (rămas pentru votul final).

Pct. 17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.160/2005 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.327/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Legea are caracter organic. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare de la Comisia pentru sănătate şi familie.

Suntem în procedură de urgenţă.

Domnul Doică, lămuriţi-ne cum e cu cele 6 ordonanţe de urgenţă modificate prin acest proiect.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Doică (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Domnule preşedinte,

Nu e nici o ordonanţă de urgenţă modificată. Este o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea unui termen de intrare în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr.150/2002.

Dar raportul este de respingere, având în vedere intrarea în vigoare a pachetului de legi privind sănătatea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Raportul e de adoptare, dar au scris respingere în textul legii, au amendat şi au scris respingere acolo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Doică:

A, scuzaţi-mă, raportul este de adoptare, cu modificarea textului legii în sensul respingerii. Mă scuzaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul Tănăsescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să menţionez că este un raport comun. El a fost discutat şi, cu majoritate de voturi, a fost adoptat.

Cele două comisii vă propun dezbaterea în forma în care ea a fost aprobată, sigur, ţinând cont de amendamentele admise şi, sigur, şi cele respinse, dacă sunt solicitări de susţinere, aşa cum sunt ele adoptate în raportul prezent.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale. Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă la pct. 1, în formularea comisiei, există observaţii sau comentarii? Nu există. Adoptat.

Pct. 2, în formularea comisiei, articolul unic. Observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

Rămân la vot final.

Punctul de vedere era similar, deci nu este o problemă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională (rămas pentru votul final).

Pct. 18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. Legea are caracter ordinar. A fost adoptată de Senat.

Raport comun de adoptare Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Comisia, doriţi să interveniţi?

Domnul deputat Zaharia, vă rog, scurt.

Raportul, vă rog, scurt.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate în fond, în procedură obişnuită, în vederea examinării şi întocmirii raportului comun cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

La întocmirea prezentului raport, în conformitate cu art. 97 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisiile au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ - favorabil, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci - favorabil, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi - favorabil, Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic - favorabil.

Comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege pentru eliminarea unora dintre diferenţele semnificative existente între veniturile salariale ale acestora şi cele ale altor categorii de personal din sectorul bugetar.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform art. 73 alin. 1 din Constituţia României, republicată.

La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, din partea Guvernului domnul Ion Mircea Plângu, secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale; invitaţi: domnul maior Gheorghe Mocanu, consilier juridic; domnul maior Mihai Dănăilă, consilier juridic; domnul Vasile Florin, consilier juridic; domnul Paul Nenciu Avram, şef de birou la Ministerul Apărării Naţionale, şi domnul Liviu Ciobanu, şeful serviciu în Ministerul Administraţiei şi Internelor.

La lucrările comisiilor au fost prezenţi 36 din totalul de 43 de membri ai celor două comisii reunite.

Raportul comisiilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 5 aprilie 2006.

În urma şedinţelor din 3 şi 9 mai 2006 comisiile propun adoptarea cu modificări a proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole. Amendamente admise.

De la 1 la 5, dacă există observaţii sau comentarii? Nu există la varianta comisiei. Adoptat.

De la 6 la 9 - varianta comisiei. Observaţii, comentarii. Nu există. Adoptat.

Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2001 privind exploataţiile agricole (rămasă pentru votul final).

Pct. 19. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2001 privind exploataţiile agricole. Legea are caracter ordinar. Respinsă de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru agricultură.

Suntem Cameră decizională.

Rog, comisia.

Vă rog, domnul deputat Munteanu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate, înregistrându-se 12 voturi pentru şi 11 împotrivă în şedinţa din 10 mai.

Propunerea legislativă este de competenţa Camerei Deputaţilor.

Comisia propune admiterea cu modificări a propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Există intervenţii la dezbateri generale?

Iniţiatorul, poftiţi. Iniţiatorul amendamentelor presupun. Nu, unul din iniţiatori.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt unul din iniţiatorii acestei propuneri legislative şi vă spun că această propunere legislativă vine să reglementeze foarte multe lucruri care nu erau clare în Ordonanţa nr.108, în primul rând asupra limitelor de suprafeţe pentru constituirea acestor exploataţii agricole, şi vine în ajutorul dispariţiei unui steguleţ roşu din inima agriculturii, datorită faptului că Uniunea Europeană cere o clarificare a sistemului integrat de înregistrare şi de inventariere a suprafeţelor şi parcelelor fiecărui proprietar.

Cred că am realizat definirea clară a exploataţiilor agricole, cu limitarea acestor suprafeţe, prin toate acestea producătorii agricoli vor beneficia cu toţii de sprijinul agricol acordat de Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale?

Nu mai există intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Avem numai amendamente admise.

Dacă de la pct. 1 la 5, observaţii, comentarii?

Nu sunt. Adoptat.

Pct. 6 - adoptat.

Pct. 7 - adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare (rămas pentru votul final).

Pct. 20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare. Legea are caracter ordinar. A fost adoptată de Senat. Raport de adoptare şi raport suplimentar de menţinere a raportului iniţial din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Domnul deputat Munteanu, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ordonanţa are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost aprobat în unanimitate în şedinţa din 28 martie.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Timar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Grupul parlamentar al PSD va susţine acest proiect de lege, având în vedere că suntem de acord cu atragerea cât mai multor fonduri de la Uniunea Europeană. Dar ce este important să se reţină vis-à-vis de acest proiect de lege, prin acest proiect de lege se va extinde o reţea de laboratoare şi vor fi dotate unele laboratoare de la unităţile fito-sanitare, prin care se vor putea determina reziduurile de pesticide care există în plante.

La această dată în România există un laborator central, care există la Bucureşti. Prin această formă şi prin acest proiect de lege vor fi dotate şi alte laboratoare, de la alte unităţi fito-sanitare din ţară. Printre acestea este şi un laborator, şi va fi unul dintre cele mai moderne laboratoare de determinare a reziduurilor de pesticide, unul şi la Tg. Mureş, la unitatea fito-sanitară.

Este foarte important să ştim ceea ce mâncăm.

Prin intermediul acestor laboratoare vom şti dacă substanţele care sunt folosite în agricultură sunt administrate corect iar perioada de la recoltare şi de la ultima administrare este foarte bine să fie cunoscută.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Intervenţii la dezbateri generale?

Nu mai sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Avem o serie de amendamente admise. Nu avem amendamente respinse.

De la pct. 1 la pct. 5 - observaţii, comentarii. Nu sunt.

De la pct. 6 la pct. 8 - observaţii, comentarii. Nu sunt.

Adoptat pe articole. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale (rămas pentru votul final).

Pct. 21. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Legea are caracter ordinar.

A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Suntem Cameră decizională.

Iniţiatorul doreşte? Nu doreşte.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Domnul deputat Sorin Paveliu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule preşedinte,

Intervenţia mea este pe procedură, şi nu la dezbateri generale.

Apreciez dorinţa dumneavoastră, exprimată public, de două luni încoace, de a încerca să puneţi ordine în respectarea programului şi prezenţa parlamentarilor dar, vă rog, în mod insistent, să respectăm măcar art. 100, care cere ca să se prezinte plenului raport din partea comisiei şi punctul de vedere iniţiatorului, care nu este cu "poate", este, din punctul meu de vedere, imperativ, pentru că altfel tot aşa de bine o să ajungem să renunţăm şi la secretar şi, mâine-poimâine o să legiferăm şi fără preşedinte.

Cred că sancţiunea pe care noi o aplicăm pentru această derogare de la Regulament este că legiferăm. Şi acest lucru nu cred că este corect. De aceea, vă rog, în mod cât se poate de constructiv, nu de distructiv, să sărim peste aceste proiecte de legi, la care nu intervine nici iniţiatorul, nici comisia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Voi ţine cont de propunerea dumneavoastră, în măsura în care Regulamentul va fi schimbat.

Deocamdată, avem prerogativa de a ţine sau nu cont, de a asculta sau nu iniţiatorul şi comisia.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există. Vă mulţumesc.

La dezbaterile pe articole.

De la pct.1 la pct.5. Observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.6 la pct.7. Observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Vă mulţumesc. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport (rămas pentru votul final).

22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport.

La solicitarea domnului deputat Paveliu, va avea cuvântul iniţiatorul, domnul secretar de stat Mircea Alexandru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa pe care o propunem astăzi aprobării dumneavoastră transpune în legislaţia internă o convenţie europeană privind violenţa şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal, adoptată la Strasbourg la 19 august 1985, prin care se prevede ca, în cazul în care exploziile de violenţă şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor sunt previzibile, părţile vor avea grijă, dacă este necesar, prin introducerea unei legislaţii adecvate, conţinând sancţiuni şi alte măsuri preventive, ca organizaţiile sportive, precum şi, dacă este cazul, proprietarii stadioanelor şi autorităţile publice să dea dispoziţii concrete pentru a se preveni violenţa. Şi, pe de altă parte, prin acelaşi act normativ, se mai are în vedere o recomandare privind prevenirea şi contracararea manifestărilor de violenţă pe terenurile de sport şi în afara acestora.

Prin lege, nu facem altceva decât să transpunem aceste recomandări şi să instituim acele măsuri legislative, în baza cărora autorităţile să ia măsurile adecvate pentru a asigura protecţia participanţilor la competiţiile sportive, a oficialilor şi, în special, a spectatorilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Din partea comisiilor, domnul deputat Puşcă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate, spre dezbatere şi avizare în fond, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport, trimis cu adresa nr. PLx 234/5 aprilie 2006.

Potrivit prevederilor art. 75 alin. 1 din Constituţie, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Obiectul de reglementare al ordonanţei v-a fost prezentat şi eu nu-l mai prezint.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 30 martie 2006.

La lucrări, au participat 44 de deputaţi, din totalul celor 51 de membri ai comisiilor.

La dezbaterea proiectului de lege au participat, ca invitaţi, reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor precum, şi ai Agenţiei Naţionale pentru Sport.

În urma dezbaterii, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea, cu modificări, a prezentului proiect de lege.

Domnule preşedinte, aş dori acum să mai fac o precizare în cadrul raportului prezentat. La pact. 19, şi rog să se ţină seama, la poziţia 19 acel "se elimină" care începe poziţia se referă inclusiv la pct. 3 de pe coloana 2, varianta Senatului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

La dezbateri generale, doamna Minodora Cliveti, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Doamnelor colege,

Am dorit să intervin pe acest proiect de lege cu declaraţia că-l sprijinim şi că mă bucură faptul că România se aliniază, practic, eforturilor europene în această materie care devine din ce în ce mai interesantă şi mai de actualitate, respectiv violenţa în sport.

Aş vrea doar o frază să vă spun în legătură cu ceea ce se petrece în prezent. Toţi colegii, mai ales, sunt cu ochii pe televizoare începând din 8 iunie. Campionatul mondial de fotbal este, pe lângă un prilej de manifestări sportive, culturale, şi un prilej cu care se poate manifesta violenţa, mai ales îndreptată împotriva femeilor.

Există o campanie foarte serioasă a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, prin Parlamentul european, de combatere a acestui tip de violenţă. Aşa cum reprezentantul Guvernului a precizat, în mod cât se poate de corect, prin acest proiect de lege se stabileşte practic responsabilitatea organizatorilor sau şi a organizatorilor, cu privire la fenomene care se petrec în stadioane, dar şi în exteriorul acestora.

Salut încă o dată acest proiect de lege şi, în numele P.S.D.-ului, declarăm că-l vom susţine.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Domnul deputat Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sportul a devenit, de multă vreme, un fenomen social. Sportivii, la rândul lor, reprezintă modele mai ales pentru cei tineri. Şi în România, din păcate, însă, anumite manifestări ale unor aşa-zişi suporteri au căpătat accente violente, deteriorând în fond imaginea unui domeniu, prin excelenţă al corectitudinii, prin excelenţă al întrecerii drepte.

În consecinţă, un astfel de proiect de lege este foarte necesar.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România va vota în favoarea acestei iniţiative legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnul deputat.

Domnul deputat Marian Săniuţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Florian Săniuţă :

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se doreşte astăzi a fi una extrem de punctuală.

În primul rând, nu cred că discutăm astăzi despre violenţa în sport. Este vorba de agresivitatea suporterilor care vin să asiste la competiţiile sportive, pentru că măsurile, citind conţinutul acestei ordonanţe, de fapt aici nu dăm cartonaşul galben, nici pe cel roşu şi nici excludere din viaţa sportivă pentru manifestările din tribună. Violenţa în sport este una şi nu cred că prin acest act normativ desfiinţăm tay-box-ul sau kyd-boxul ci, din contră, penalizăm şi sancţionăm pe cei care într-adevăr vin în tribune şi transformă un spectacol sportiv într-un câmp de bătaie.

Această ordonanţă a Guvernului a venit după manifestările ce au avut loc pe un anume stadion din ţară, în prezenţa Preşedintelui ţării şi a vicepremierului de la acea vreme, în care forţele de ordine şi-au demonstrat, la vremea respectivă, incapacitatea de a face faţă unei anume situaţii. A fost nevoie de acest act normativ. Îl susţinem, îl susţin, însă vreau să vin cu un amendament, cu o propunere de corelare tehnico-legislativă, domnule preşedinte, şi stimaţi colegi, pe care pot s-o fac acum oral, în plen, am discutat, îmi pare rău că nu este aici doamna Olguţa Vasilescu, preşedinta Comisiei de învăţământ, propunerea mea este ca acest act normativ pe care-l susţin şi-l susţinem, să fie intitulat "Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2006 pentru prevenirea şi combaterea agresivităţii suporterilor" şi nu violenţei în sport, pentru că pentru violenţa în sport se dă cartonaşul roşu.

Aceasta este propunerea mea şi aş vrea, în încheierea expozeului meu, să mai punctez un lucru cu această ocazie.

Cred că, din când în când, este bine ca şi forţele de ordine să-şi aducă aminte că trebuie să intervină cu aceeaşi fermitate cu care au intervenit asupra pensionarilor de la Galaţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale.

Dacă doreşte iniţiatorul la final. Din păcate, amendamentul care e potrivit ca loc nu e potrivit ca locaţie de propunere, era mai potrivit să-l faceţi în comisie, domnul deputat.

 
   

Domnul Mircea Alexandru:

Aia e!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Aia e! Am înţeles.

Bun, trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă de la pct. 1 la 5 există observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la pct. 6 la 10, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la pct.11 la 15, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la pct.16 la 20, observaţii, comentarii?

Vă rog, domnul secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Alexandru:

Vreau, cu permisiunea dumneavoastră, să se reţină concret ceea ce a spus şi reprezentantul comisiei, în sensul că la pct. 19, cu trimitere expresă la pct. 3 din text, nemodificat, la art. 12 lit. a) şi e) se abrogă. Această prevedere din textul Senatului trebuie eliminată, este o eroare materială prinsă în raport.

Deci, precizez încă o dată, din textul Senatului, art. III cu trimitere la art. 12 lit. a) şi e) se abrogă. Această chestiune s-a hotărât în comisie că se elimină.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles.

Există observaţii, comentarii? Nu există. Rog să se ţină cont de această observaţie.

Până la pct.20 adoptat atunci, de la 21 la 25 observaţii, comentarii? Adoptat.

Pct. 26 la 30, adoptat.

Pct.31, adoptat.

Dezbaterile generale şi dezbaterile pe articole s-au încheiat.

Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind acordarea unei măsuri reparatorii pentru cei care, având titlul de doctor în ştiinţe, nu au beneficiat de prevederile Legii nr.128/1997 (Statutul personalului didactic) (rămasă pentru votul final).

23. Propunerea legislativă privind acordarea unei măsuri reparatorii pentru cei care, având titlul de doctor în ştiinţe, nu au beneficiat de prevederile Legii nr.128/1997, statutul personalului didactic. Legea are caracter ordinar. A fost respinsă de Senat. Raport de adoptare - Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Iniţiatorul, nu există.

Aaa, dumneavoastră sunteţi ca iniţiator.

   

Domnul Marian Sârbu:

Nu, nu, din partea comisiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

După comisie sau înainte de comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mocanu:

Aşteptaţi numai puţin că e o ordine.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Pe procedură.

 
   

Domnul Alexandru Mocanu:

Da, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule deputat.

Pe procedură. Poftiţi. Vă rog, domnul deputat Mocanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi cer scuze domnului vicepreşedinte Sârbu. Nu doresc să-l supăr cu absolut nimic.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din motive care-mi scapă, la dezbaterea acestei iniţiative legislative în Comisia pentru muncă şi protecţie socială am formulat un amendament de respingere şi care, din păcate, nu se regăseşte în raport. În câteva cuvinte vreau să vă spun că această iniţiativă introduce o discriminare absolut deranjantă faţă de alte categorii de personal care nu au desfăşurat activitatea de cadru didactic şi care, de asemenea, au obţinut titlul ştiinţific de doctor.

În al doilea rând, vă rog să observaţi şi dumneavoastră şi distinşii noştri colegi că în textul articolului 2 al propunerii legislative se face referire la adăugarea unui spor de 15%, atenţie, la baza de calcul a pensiei, numai că noţiunea de bază de calcul a pensiei nu se mai regăseşte în Legea 19/200 privind sistemul public de pensii şi nu în ultimul rând, din punct de vedere al exigenţelor de tehnică legislativă propunerea încalcă prevederi referitoare la identificarea şi trimiterea la actul care se notifică, la identificarea titlului ştiinţific care se acordă şi a categoriei de beneficiari şi a formei de redactare şi tehnoredactare.

Pentru toate acestea vă rog să fiţi de acord, domnule preşedinte, să retrimitem acest raport la comisie pentru a fi completat şi cu amendamentul meu de respingere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii pe propunerea de retrimitere la comisie?

Comisia? Domnul deputat Sârbu.

Spuneţi, vă rog, la microfon.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte, îmi pare rău pentru faptul că, totuşi, am acceptat ca domnul Mocanu să ia cuvântul înaintea mea, crezând că are o intervenţie de procedură. Dar, aşa, după cum aţi văzut, dânsul a avut o intervenţie pe fondul problemei şi care, din punctul meu de vedere, este inacceptabilă, întrucât raportul comisiei - şi, cu acest prilej, prezint şi raportul comisiei - este un raport de admitere a propunerii legislative, cu modificările prezentate în raport.

Vreau să vă spun că la lucrări au participat 17 deputaţi din totalul celor 19, au fost reprezentaţi de la Ministerul Muncii. Deci, totul s-a desfăşurat perfect regulamentar şi consider, în aceste condiţii, că propunerea de retrimitere la comisie este inadmisibilă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Şi, în legătură cu amendamentul care nu este inclus în raport? Vă întreb în ideea în care, dacă amendamentul a fost formulat, şi-l poate susţine aici?

 
   

Domnul Marian Sârbu (din sală):

Nu. Acesta este raportul comisiei. Este o problemă ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. OK. Mulţumesc.

Avem o propunere de procedură. O supun votului dumneavoastră. Avem propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect şi vă rog să votaţi. Votăm cu mâna pe sus, că-i mai simplu. Cartelă! S-a cerut cartelă, votăm cartelă.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele. O să votăm pentru propunerea de retrimitere la comisie.

Vă rog să votaţi. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a proiectului de la pct.23 de pe ordinea de zi. Cu cartelă, vă rog. Propunerea de retrimitere la comisie a căzut - 46 de voturi împotrivă, 37 de voturi pentru.

Trecem, în acest caz, la dezbaterea generală.

Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Mocanu. Doriţi să interveniţi la dezbateri generale?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum spuneam şi cu câteva minute mai înainte, această propunere legislativă creează o discriminare extrem de periculoasă şi dezavantajoasă pentru multe alte categorii de pensionari care, având titlul ştiinţific de "doctor", nu vor putea beneficia de această lege, pentru că nu au fost în acelaşi timp şi cadre didactice. Nu văd de ce în legislaţia României trebuie să venim să introducem o astfel de discriminare, de ce un titlu ştiinţific de doctor - nu ştiu, în orice domeniu vreţi dumneavoastră - este inferior unui titlu ştiinţific de doctor al unui cadru didactic.

Repet, este o discriminare pe care cei care, cu o oarecare nonşalanţă, se grăbesc să voteze pentru această iniţiativă legislativă. Va trebui să-şi asume şi responsabilitatea şi de a explica tuturor celorlalţi pensionari care deţin titlul ştiinţific de doctor, de ce aceştia nu vor beneficia de prevederile acestei legi.

De asemenea, vă rog să vă uitaţi şi în observaţiile care au fost formulate de către Consiliul Legislativ. Sunt formulări absolut inacceptabile şi care nu au fost rectificate - şi nici nu pot fi rectificate, pentru că trebuie schimbat tot textul unui articol sau al unor articole. Am dat exemplu mai devreme cu textul art.2 din propunerea legislativă care face trimitere la sintagma "baza de calcul al pensiei", sintagmă care, aşa cum spuneam, nu se mai regăseşte în corpul Legii nr.19/2000, care reglementează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Cu alte cuvinte, în Legea nr.19/2000 se spune că pensia se stabileşte pe baza drepturilor salariale, pentru care s-a achitat contribuţie la asigurări sociale.

Drept urmare, iniţiativa nu poate fi aplicată, având în vedere legislaţia în vigoare.

Vă rog să ţineţi cont de aceste prevederi şi, totuşi, la votul pe articole, să respingem această iniţiativă legislativă, nu pentru că aş avea sau am avea ceva împotriva deţinătorilor titlului de doctor care lucrează, sau care au lucrat în învăţământ, ci pentru că trebuie reglementat pentru toţi deţinătorii cu titlul ştiinţific de doctor. Aceasta este raţiunea pentru care apelez la dumneavoastră să respingem această iniţiativă legislativă, în măsura în care nu s-a dorit s-o retrimitem la comisie şi acolo s-o amendăm de aşa manieră, încât să se aplice tuturor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Marian Sârbu. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Stimaţi colegi,

În legătură cu acest proiect de lege iniţiat de trei deputaţi ai Partidului Social Democrat, vreau să vă spun că observaţia domnului deputat Mocanu n-are nici un fel de suport. Atunci când vorbim de discriminări, ar trebui să avem în vedere faptul că între o discriminare şi o măsură reparatorie este o diferenţă substanţială. În toată legislaţia noastră, mai ales cea care ţine de asigurările sociale, care ţine de asistenţa socială, există o serie întreagă de aceste deosebiri, de discriminări, în funcţie de cum statul a avut banii necesari, pentru a repara anumite nedreptăţi care au apărut în timp, mai ales după 1990.

Este vorba de un ajutor, de un adaus la pensie pentru cei prevăzuţi în lege şi, dacă vreţi, până la urmă, fiind vorba de o îmbunătăţire a statutului cadrelor didactice, pentru că de acolo s-a plecat atunci când s-a iniţiat legea, este vorba de o măsură de protecţie socială, pe care vă invit să o votaţi fără nici un fel de rezervă.

Oricum, Partidul Social Democrat va vota în favoarea acestei legi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale?

Poftiţi, domnule deputat Furo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Ioan Furo:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Ca membru al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, pot să afirm că s-a făcut o dezbatere amplă în această comisie. Deşi colegul meu, stimabilul domn deputat Mocanu, a propus respingerea iniţiativei legislative, nu a fost acceptată, eu consider că această iniţiativă are ca obiectiv de reglementare acordarea unor măsuri reparatorii pentru persoanele care, având titlul de doctor în ştiinţe, nu au beneficiat de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.

Nu înţeleg care ar fi motivul juridic de a respinge această iniţiativă. Poate singurul motiv ar putea să fie explicat prin faptul că ea este iniţiată de către trei colegi din Opoziţie.

În ceea ce ne priveşte, noi vom susţine această măsură reparatorie şi, ca atare, la votul final vom vota în favoarea ei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu mai sunt.

Vă rog, domnule deputat Moisoiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este o treabă absolut necesară. Îmi pare foarte rău faţă de intervenţia domnului deputat Mocanu în acest caz, pentru că obţinerea titlului de doctor este o piatră de vârf a unei cariere didactice şi chiar dacă nu eşti cadru didactic. Şi, atunci, pentru o anumită specialitate, oamenii aceştia au dreptul la acel 15% spor de salariu, n-au beneficiat la momentul respectiv, cota parte; deci, cota-parte. Dacă n-ar fi decât un singur leu, este totuşi un act de dreptate. Deci, din punct de vedere financiar, nu se poate discuta absolut nimic, dar, din punct de vedere a se face un act de dreptate, aceasta trebuie văzut de către noi. Şi am încredere că dumneavoastră veţi înţelege acest aspect.

Vă mulţumesc şi vă rog să susţineţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Puşcă. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Stimaţi colegi,

De la bun început, prezint punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, care nu va susţine acest proiect de lege. Şi nu susţin acest proiect de lege, pentru că în toată construcţia lui, el se bazează pe un artificiu.

Cu siguranţă, cadrele didactice - şi nu numai ele, cele care au avut titlul de doctor - nu puteau să beneficieze de prevederile Legii nr.128 din 1997, înainte de apariţia acestei legi.

Or, a spune că faci o reparaţie pentru o categorie de persoane care n-au beneficiat de o lege, de care oricum nu puteau să beneficieze, mie mi se pare artificial. Pe de altă parte, evidenţierea discriminărilor care se vor produce la nivelul pensionarilor, cu aceleaşi competenţe din punct de vedere al titlului ştiinţific, este de neacceptat.

Din acest motiv, reiterez: Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal nu va susţine acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Nu mai există intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Vă atrag atenţia că este un număr de trei amendamente respinse numerotate şi unul nenumerotat - şi-i invit pe cei care le-au iniţiat şi ale căror nume, din păcate, nu le găsesc în raport, să le susţină, dacă doresc.

Dacă la pct.1 din raportul de amendamente admise, există observaţii sau comentarii? Titlul legii? Nu există. Se susţine amendamentul respins? Nu se susţine. Pct.1 - adoptat.

Pct.2, art.1. Observaţii? Comentarii? Se susţine amendamentul respins? Nu se susţine. Adoptat.

Art.2. Observaţii? Comentarii? Amendamentul respins se susţine? Nu se susţine. Adoptat.

Art.3. Observaţii? Comentarii? Amendamentul respins se susţine? Nu se susţine. Adoptat şi art.3.

Am finalizat dezbaterile pe articole. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002 (rămas pentru votul final).

24. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002.

Legea are caracter ordinar, adoptată de Senat; raport de respingere şi raport înlocuitor de adoptare.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi? Iniţiatorul, dacă doreşte să intervină? Nu doreşte iniţiatorul să intervină. Nu doreşte.

Comisia, vă rog frumos, raportul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată cu dezbaterea în fond a acestei propuneri legislative. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele naţionale a avizat favorabil. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul, prin punctul său de vedere, formulează o serie de observaţii şi propuneri, precizând că nu susţine adoptarea acestui proiect.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Are ca obiect de reglementare înlocuirea amenzii în cazul constatării stării de insolvabilitate a contravenientului cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În conformitate cu prevederile art.89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în şedinţa din 13.10.2005, întocmind un raport iniţial în care s-a propus respingerea proiectului de lege.

Urmare a hotărârii plenului Camerei din 9 martie 2006, proiectul de lege a fost restituit Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru o nouă dezbatere.

Comisia juridică a reluat dezbaterile în 22 martie şi 27 aprilie 2006, în prezenţa iniţiatorilor şi a doamnei Katalin Kibedi, secretar de stat în Ministerul Justiţiei. La lucrările comisiei din totalul de 25 membri ai comisiei au fost prezenţi în momentul votului pe articole şi votului final majoritatea membrilor comisiei.

În urma dezbaterii, s-a hotărât să se supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002 cu amendamentele admise prevăzute în Anexa nr.1.

Prezentul raport înlocuieşte raportul iniţial înregistrat cu nr.448 din 13.10.2005.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Da. La amendamente admise, nu există amendamente respinse.

Pct.1. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.4. Observaţii? Comentarii, în varianta comisiei. Nu sunt. Adoptat.

Rămâne la vot final cu toate amendamentele formulate şi adoptate în comisie.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice în vederea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice (rămas pentru votul final).

Pct.25. Proiectul de Lege pentru acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice în vederea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesar îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice. Legea are caracter ordinar, adoptată de Senat. Raport comun de adoptare, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Dacă iniţiatorul? Nu.

Comisiile, vă rog.

Domnul preşedinte Tănăsescu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Da. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci, actualul proiect de lege porneşte de la premisa că trebuie sprijinită îmbunătăţirea calităţii actului didactic, în contextul noilor tendinţe ale învăţământului european şi propune acordarea unui ajutor în sumă de 100 de lei, echivalent în lei, calculat la cursul de schimb valutar.

Acest ajutor financiar se acordă cadrelor didactice calificate, în vederea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice. Cele două comisii, cu majoritate de voturi au aprobat acest proiect de lege.

Aş vrea să fac o menţiune, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi, în sensul de a adăuga la art.2 din amendamentul care a fost propus, după: "calculat la cursul de schimb valutar," o îmbunătăţire a textului, în sensul de a fi mai corect, şi anume "comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii", în aşa fel încât să nu existe nici un fel de probleme în ceea ce priveşte evoluţia cursului de schimb de la o dată la alta.

Cu această menţiune la art.2 de modificare a amendamentului propus, v-aş ruga, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, să luaţi în discuţie raportul favorabil al celor două comisii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţii la dezbateri generale, poftiţi, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Iată un proiect de lege care vine să puncteze o măsură în sensul îmbunătăţirii activităţii în învăţământul nostru. Susţinem acest proiect de lege, este un sprijin acordat cadrelor didactice în achiziţionarea de cărţi şi materiale documentare pe suport electronic pentru îmbunătăţirea activităţii de educaţie şi instrucţie. Subliniez acest lucru, pentru că de multă vreme între ceea ce ne propunem să realizăm pentru învăţământul românesc şi ceea ce realizăm efectiv este o diferenţă mare şi mă bucur şi salut şi cer sprijinul colegilor mei în susţinerea acestui proiect de lege, pentru că în ultima vreme puţine proiecte de lege au fost susţinute atunci când a vorba de îmbunătăţirea activităţii în educaţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Da, domnul deputat Mircea Costache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Proiectul propus astăzi spre aprobarea noastră are ceva vechime, el a mai fost înaintat într-o formă similară în legislatură trecută, atunci am plecat de la ideea de a suplini într-un fel neacordarea tichetului de masă personalului didactic din România şi am convertit această valoare în acordarea tichetului de carte, i-am zis noi atunci. Cei în drept au respins ideea, votul plenului, de asemenea, de data aceasta apare sub o denumire uşor diferită, aceeaşi idee de sprijin acordat personalului didactic pentru achiziţionarea de carte de specialitate şi alte materiale de informare pe suport electronic.

Este, orice s-ar spune, un lucru raţional, un lucru bun pe care îl facem astăzi, chiar dacă-l facem prea târziu şi spun asta şi celor care mi-au reproşat de la acest microfon că ar fi o practică specifică anilor 50 cu tichetul când se lua pâine pe cartelă. Că mi s-a reproşat că s-a aşezat praful pe cărţi pe care nu le mişcă nimeni, că navigăm pe internet, cei care ştiu că rămâne totuşi cartea instrumentul fundamental pentru pregătirea la orice nivel a cadrului didactic, a celui de la catedră, nu mai este nici un dubiu că chestiunea este de actualitate.

Spre informarea noastră am constatat cu plăcută surpriză că o asemenea lege funcţionează în Ungaria, în Franţa în alte ţări şi ceea ce e bun pentru alţii, e bun şi pentru noi, mai ales că aşa cum spunea preşedintele României tot de la această tribună zilele trecute, am ajuns să avem la catedră 86%, dacă nu mai mult, în mediul rural, personal didactic fără pregătire de specialitate. Dacă mai lipseşte şi un auxiliar didactic înseamnă că ne îndreptăm vertiginos spre o depreciere fără precedent a calităţii educaţiei naţionale.

Despre felul cum a fost preluată ideea nu mai vorbesc, pentru că aşa a fost preluată de la Grupul parlamentar al PRM şi ideea "cornul şi laptele" care era într-o altă formă şi pe care o considerăm şi astăzi mai bună şi mai adecvată şi alte legi. Cred că n-o să ajungem până la urmă să ne protejăm ideile la OSIM, important este să ajungă la cei care trebuie să beneficieze de aportul nostru legislativ.

Vă rog să susţineţi proiectul de lege, pentru că este îndreptăţit, chiar dacă este prea târziu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole. Există numai amendamente admise.

Pct.1. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3. Cu observaţia domnului preşedinte Tănăsescu, observaţia tehnică legislativă. Nu sunt observaţii? Comentarii. Adoptat, incluzând trimiterea la cursul BNR.

De la pct.4 până la pct.9. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(1) şi (3) ale art.21<SUP>1</SUP> din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (rămasă pentru votul final).

Pct.26. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.1 şi 3 ale art.211 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Legea are caracter organic, respinsă de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru agricultură, silvicultură şi servicii specifice. Suntem cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu doreşte.

Comisia? Domnul deputat Munteanu, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură şi servicii specifice a pus în discuţie acest proiect care propune concesionarea de către societăţile piscicole a suprafeţelor de sub luciul de apă, aferente activelor amenajărilor piscicole, în scopul relansării producţiei în regim propriu şi întreţinerea digurilor şi instalaţiilor anexe. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate de voturi, în şedinţa din 18.02.2006.

Camera Deputaţilor este cameră decizională.

Vreau să vă rog, domnule preşedinte, ca în titlul legii, să procedăm la o corelare în sensul că "lege pentru modificarea articolului..." fără "şi completarea".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, am luat notă şi dacă nu sunt observaţii sau comentarii... Intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnule coleg,

Grupul parlamentar al PSD va susţine acest proiect de lege, fiindcă noi considerăm firesc ca cel care a concesionat terenul de sub luciul de apă şi deţine mijlocul fix, deci digul, într-adevăr, să fie un tot unitar, indiferent cine este acesta, fiindcă în acest mod noi considerăm că putem să relansăm piscicultura în Ţara românească care, din păcate, la această dată este în regres.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Nu există amendamente respinse.

La amendamente admise, incluzând în ce priveşte propunerea făcută de domnul deputat Munteanu.

Există observaţii sau comentarii? Nu există. Atunci o considerăm asumată.

Pct. 1. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural (retrimis comisiei).

Pct. 27. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. Lege are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea comisiei pentru administraţie publică.

Domnule Motreanu, aţi cerut cuvântul pe procedură?

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Domnule preşedinte,

Domnule coleg,

Vă solicit retrimiterea la comisie a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2006 din cel puţin două motive.

Pe de o parte, consider necesară cunoaşterea punctelor de vedere ale structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale asupra acestei ordonanţe, cum există, de altfel, şi prevederi în actele normative în vigoare.

Şi, pe de altă parte, consider că este necesară o analiză atentă şi o precizare a categoriilor de lucrări, respectiv obiective care urmează a fi cuprinse în acest program, pentru ca fondurile alocate să permită finalizarea acestora.

În acest sens, este necesară şi revederea valorilor minime şi maxime ale proiectelor care vor fi aprobate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc, domnule deputat.

Există intervenţii pe această temă a retrimiterii la comisie?

Da. Domnul deputat Mocanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Susţin propunerea colegului Motreanu de retrimitere la comisie şi aş vrea, în plus faţă de ceea ce a prezentat dumnealui, să spun şi faptul că mi se pare inadmisibil ca într-o astfel de iniţiativă legislativă, într-un astfel de proiect de lege să vorbim de reabilitarea podeţelor, să vorbim de reabilitarea podurilor, să vorbim de reabilitarea nu ştiu mai cui, dar să nu vorbim şi de reabilitarea drumurilor comunale care au fost grav afectate de inundaţiile de anul trecut şi iată, că din păcate, şi de anul acesta.

De aceea, încă o dată susţin propunerea colegului Motreanu de retrimitere la comisie şi de revedere şi a plafoanelor minime şi maxime şi a întregului plafon, eventual, astfel încât să fie un act normativ de care să beneficieze cât mai multe administraţii locale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii pe această chestiune, supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect.

Votăm electronic. Vă rog să votaţi. Da. Vă mulţumesc. S-a adoptat cu 87 de voturi pentru, 2 împotrivă, o abţinere.

Termen de la comisie, cine e de la comisie pe aici?

Domnule Motreanu, două săptămâni?

 
   

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Două săptămâni. Da.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar (rămas pentru votul final).

Pct.28. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar. Legea are caracter ordinar, proiectul este adoptat de Senat, raport comun de adoptare, comisiile de muncă şi sănătate. Suntem Cameră decizională.

Domnul secretar de stat Erwin Szekely, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Szekely Ervin Zoltan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare majorarea salariilor de bază ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, în anul 2006, cu 5% începând cu data de 1 februarie şi cu 6% de la 1 septembrie 2006, faţă de nivelul din luna august 2006. Acest act normativ reprezintă respectarea angajamentului luat de Ministerul Sănătăţii Publice faţă de sindicatele care lucrează în domeniul sanitar, astfel că solicităm adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, din partea comisiilor, domnul deputat Sorin Paveliu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Comisia de sănătate şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate cu dezbaterea în procedură obişnuită a acestui proiect de lege, adoptat de Senat în şedinţa din 12 aprilie 2006. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea raportului, comisiile au avut în vedere avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Consiliului Legislativ.

Proiectul de Lege are ca obiect creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unităţile sanitare din sectorul bugetar. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială propun plenului Camerei Deputaţilor admiterea fără modificări a proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Neexistând amendamente admise şi/sau respinse rămâne la vot final. Iată ce importantă este prezentarea rapoartelor comisiilor, nici nu mai sunt necesare dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice (rămas pentru votul final).

La pct.29, avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Legea are caracter organic, proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare de la comisia de muncă.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu insistă.

Comisia, vă rog. Domnul deputat Sârbu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.24 şi a art.25 din Legea nr.17 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice şi oferă astfel posibilitatea tuturor categoriilor de persoane vârstnice cu sau fără venituri să beneficieze de servicii de asistenţă socială şi să fie protejaţi atunci când sunt lipsiţi de resurse. Proiectul a fost adoptat de comisie, aşa că vă supunem adoptării cu modificări, conform raportului anexat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Nu există amendamente respinse.

Dacă de la pct.1 la pct.5 în raportul de amendamente admise al comisiei, varianta comisiei. Există observaţii sau comentarii? Nu există. Adoptate.

De la pct.6 la 9? Nu există. Adoptat.

Am încheiat dezbaterea pe articole, rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.18/1991 a fondului funciar (rămasă pentru votul final).

Pct.30. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.18/1991 a fondului funciar. Legea are caracter organic. Respinsă de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru agricultură.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu doreşte.

Dacă Comisia pentru agricultură, silvicultură şi servicii specifice doreşte să ne prezinte raportul?

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Anexei nr.1, respectiv -"taxa procentuală datorată pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, la Legea fondului funciar nr.18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Prin prezentul proiect, pentru scoaterea din circuitul agricol al terenurilor situate în extravilan se instituite o taxă de 2,5 lei pe metrul pătrat. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 6 iunie 2006.

Propunerea este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale?

Dacă există intervenţii la dezbaterile pe articole?

Pct.1. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.2. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole, rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (rămas pentru votul final).

Pct.31. Proiectul de Lege pentru completarea Decretului- Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptate de Senat, raport de adoptare de la comisia de muncă. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu.

Comisia, vă rog, domnule deputat Sârbu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.1 din Decretul-lege nr.118/1990, în sensul acordării posibilităţii pentru persoanele pensionate care au fost private de libertate să se poată reangaja după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă pentru o perioadă de timp egală cu cea privativă de libertate.

Comisia propune plenului Camerei aprobarea proiectului de lege pentru a da posibilitatea continuării activităţii de către această categorie de persoane. Raportul a fost adoptat în unanimitate. Vă propunem adoptarea acestuia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Nu există amendamente admise sau respinse. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (rămasă pentru votul final).

Pct.32, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000. Legea are caracter ordinar. Respinsă de Senat. Raport de adoptare de la Comisia pentru învăţământ. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu, s-ar părea.

Doamna preşedinte, vă rugăm.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizele primite de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică de disciplină şi imunităţi, precum şi avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 cu modificările şi completările ulterioare, vizând corelarea prevederilor acesteia cu unele prevederi din Legea nr.53/2003, Codul muncii şi Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, ţinând seama de caracterul specific al activităţii unui sportiv profesionist la un club de fotbal, în baza licenţei acordate de o federaţie sportivă naţională.

Face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi, au participat, de asemenea, domnul Liviu Cepoi, vicepreşedinte la ANS, domnul Mihai Căpăţână, director ANS şi doamna Cristina Racoviţă, jurist ANS şi, bineînţeles, domnul Mitică Dragomir, în calitate de iniţiator.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, dar a fost adoptată de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport cu unanimitatea membrilor prezenţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă rog frumos, la dezbateri generale, domnul deputat Dumitru Dragomir.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Dragomir:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iniţiativa aceasta parlamentară a fost făcută în urma multor nereguli făcute în sportul românesc şi una din nereguli s-a întâmplat, să îmi fie iertată expresia, şi la Senat, datorită domnului Copos care era atunci şi vicepremier şi senator şi rapidist înfocat.

Despre ce este vorba? Să punem lucrurilor pe nume, pentru ca toată lumea să înţeleagă. Nicăieri în lume un club nu deţine drepturile de reclamă şi televiziune. Toate aceste drepturi, în toate ţările lumii, se fac de către federaţii sau de către ligi şi se împart după o anumită grilă la toate echipele. Deci şi la Steaua, dar şi la Bistriţa, Piatra Neamţ, Timişoara, Cluj şi aşa mai departe. Aşa este în toată lumea. La noi aici cei bogaţi au vrut să fie şi mai bogaţi, iar cei săraci să le luăm totul şi, atunci Steaua, Dinamo şi Rapid au vrut ei, au dat în judecată Liga ca să ia ei drepturile de televiziune numai ei, cei puternici, iar celelalte cluburi să moară de foame.

Ei, domnul Copos a luat din această iniţiativă numai ce i-a plăcut, a trecut prin guvern şi a scos o hotărâre de guvern, un simulacru şi acum Parlamentul reglează această treabă şi dă tuturor echipelor dreptul să ia câte o bucăţică mică să poată să supravieţuiască.

Nu e vorba numai de fotbal aici, aici e vorba de toate echipele, de toate sporturile de echipă, pentru că, de exemplu, în handbal, atunci ar lua numai "Rulmentul" Braşov sau Constanţa. Nu, drepturile de televiziune să le ia federaţia şi federaţia să le împartă la toate echipele, că nu joacă numai Rapid cu Steaua şi Steaua cu Dinamo. Aici joacă şi Iaşi cu Bistriţa şi Timişoara cu Constanţa etc.

Şi, atunci, domnule preşedinte şi stimaţii mei colegi, vă spun că aceasta este dreptatea. Vă rog din tot sufletul să votaţi pentru că liga sau federaţia nu are nici un câştig din treaba aceasta, eu vă mărturisesc că nu am nici un câştig, deci nu am luat nici un salariu de când sunt de ani de zile la ligă, deci o supun public. Am mai spus-o şi la televizor, deci să nu credeţi că avem vreun interes. Interesul este să avem un sport sănătos, în care să beneficieze toată lumea de condiţii egale, nu cei bogaţi să-şi bată joc de cei săraci.

Vă mulţumesc foarte mult. Aş avea multe să vă spun, dar cred că împreună cu mine, nu sunt eu numai iniţiatorul, sunt peste o sută şi ceva oameni care aţi înţeles această iniţiativă să participaţi la această iniţiativă parlamentară.

Vă mulţumesc foarte mult, pentru că este în spiritul dreptăţii. Nu al unor şmecheri.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule Dragomir, al dreptăţii şi al adevărului sau numai al dreptăţii?

 
   

Domnul Dumitru Dragomir:

Da. Şi al adevărului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Şi al adevărului. Vă mulţumesc.

Domnul deputat Marcu Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

După cum vedeţi, aproape inutil să explicăm ceea ce sunt convins că ştiţi cu toţii şi că doriţi o reglementare corectă pentru judeţele pe care le reprezentaţi fiecare dintre dumneavoastră în Parlament, dintre noi, eu la fel, cu Prahova, nu vorbesc numai în calitate de deputat, ci şi în calitate de fost sportiv şi vreau să mai completez ceva. Federaţia Internaţională de Fotbal, asociaţie, precum şi toate celelalte federaţii internaţionale de sporturi care reglementează echipele au acest regulament pe care vrem şi noi să-l aplicăm acum.

În condiţiile acestea, nu vreau să discut cu sala...în condiţiile acestea, susţin încă o dată din mult mai multe argumente pe care n-a apucat încă să le explice domnul Dragomir, dar pe care sunt convins că urmărind emisiunile de televiziune dedicate sportului, le puneţi în favoarea, cu precădere adică, vizavi de cele dedicate politicii, cu atât mai mult cu cât aici politica nu are ce căuta.

Este vorba de o dezvoltare a sporturilor de echipă din toate judeţele ţării, la care putem şi noi cât de cât să contribuim măcar cu minimul necesar pe care tot ei şi-l produc de fapt dacă nu putem să le dăm bani de la buget, acolo unde nu pot câştiga suficient cât să se întreţină.

Altfel, după cum vedeţi, sporturile decad din ce în ce şi noi înşine ne mirăm cum am ajuns să nu mai participăm la nici un campionat de nici un fel, şi când face cineva câte o performanţă, cum fac Constanţa, Timişoara, Ploieştiul la baschet, la handbal, şi fetele pe ici, pe colo, pe unde mai reuşesc, şi ne mirăm că izbutesc în această conjunctură nefavorabilă sportului, să ne ducă mai departe fosta faimă pe care o aveam în sportul mondial, vă rugăm, deci, nu, nu vă rugăm, sunt convins deci că e inutil apelul ca toată lumea să contribuie, în judeţul pe care îl reprezintă aici, la susţinerea măcar, dacă nu la dezvoltarea sporturilor de echipă, în această măsură luată de atât de mulţi parlamentari.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gheorghe Firczak. Urmează, de undeva din spate, din adâncurile Camerei Deputaţilor, domnul deputat Anghel Stanciu. Nu mai daţi din mână, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale susţine cu foarte multă căldură iniţiativa domnului Dumitru Dragomir.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Domnul deputat Anghel Stanciu, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniştri,

Domnule ministru Eugen Nicolăescu,

Am venit la acest microfon să-mi fac autocritica, în sensul că încă o dată se dovedeşte că o lege nu poate fi perfectă. Legea sportului a fost iniţiativa fostei comisii pentru învăţământ. După 32 de ani, Comisia pentru învăţământ a luat balonul de coarne şi a scos această lege ca iniţiativă a întregii comisii.

Evident că nu ne-am putut gândi atunci la toate aspectele. Am tratat problema publicităţii, aşa cum o gândeam noi în plan teoretic, dar în plan practic, se vede că peştele cel mare îl înghite pe cel mic. Şi a apărut această tendinţă ca anumite cluburi să încerce să-şi ia toate drepturile, uitând de fapt că dacă n-ar exista şi peştii mici ar muri şi cei mari, că nu mai poate să-i mănânce pe cei mici. Şi atunci, ne-am corectat, sunt iniţiator şi la această iniţiativă, şi am spus ca să-i salvăm pe ăia marii, să-i creştem şi pe ăştia mici să devină mari. Şi, deci, drepturile ca atare trebuie să se împartă, conform hotărârii adunării generale, la toate cluburile, evident, proporţional cu forţa lor.

Aceasta este esenţa şi gândirea. Şi de aceea am spus că dacă atunci când am făcut legea gândeam în acest mod, nu mai apăreau multe dispute. Cred că dumneavoastră vă revine misiunea nobilă de a aplica prin vot această lege şi a da o gură de oxigen tuturor. În aşa fel încât şi cluburile mari să înţeleagă că fără cele mici nu pot exista. Aşa cum noi, domnule preşedinte, nici dumneavoastră nu puteţi exista, ca preşedinte, fără noi.

Deci, aşa este şi cu fotbalul ăsta şi celelalte sporturi. Contez pe votul dumneavoastră, mai ales că suntem în plin campionat mondial, la care suntem cei mai activi participanţi la televizor.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înţeleg că s-a inaugurat colecţia de vară la Parlamentul României, drept care vă anunţ că puteţi veni fără sacou la microfon! (Referire la ţinuta domnului Anghel Stanciu care s-a prezentat la microfon fără sacou.)

Domnul deputat Arpad Marton.

(Din sală se face observaţia că s-a inaugurat colecţia de vară şi pentru prezidiu.)

La prezidiu a fost posibil şi până acum, a inaugurat domnul Mitrea mai demult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

La o dezbatere atât de aprigă, când avem numai deputaţi care susţin un proiect de lege, e bine să avem şi un avocat al diavolului, care ridică nişte probleme.

Şi permiteţi-mi să vă enunţ câteva. Pct.4 din raport va suna astfel: "drepturile de reclamă, publicitate, pariuri sportive şi de transmisie radio şi televiziune la competiţiile naţionale şi internaţionale de ramură pe care le organizează sau la care participă, după caz...". Toate aceste drepturi revin structurilor sportive şi Comitetului Olimpic Român, deci, deţin exclusivitate.

Ca atare, clubul nu va avea nici un drept, nici de a decide dacă se va transmite, nici de a decide dacă nu se va transmite, nici de a negocia preţul acestei transmiteri şi nici măcar de a interveni în modul prin care această sumă s-a plătit cuiva, cum să fie repartizată.

Acel club va primi un procent de... care nu este clarificat aici cât. Va decide forul ăla mare, în înţelepciunea sa, care pe urmă va împărţi banii. Iar ca să rămânem la fotbal, clubul care a fost transmis, unde băieţii au alergat, unde băieţii s-au accidentat, rămâne cu o puţină parte.

Extrapolând cele spuse, că tocmai dezbatem Legea drepturilor de autor şi drepturilor conexe, ar fi cum că - şi se şi încearcă o astfel de reglementare - autorul cărţii nu trebuie să primească, ci acel OGC la care aparţine eventual, ăla să primească toate sumele şi pe urmă mai văd ce dau autorilor.

Nu ştiu dacă o astfel de reglementare este tocmai bună, nu ştiu dacă va fi în interesul întregului sport, chiar dacă de obicei eu sunt pentru descentralizare, dar credeţi-mă, această descentralizare, cum e interesant la noi întotdeauna se realizează printr-o hipercentralizare, adică dreptul exclusiv îl are ăla din centru, ăla naţional. Asta e descentralizare.

Nu pot fi de acord cu astfel de proceduri. E posibil ca cele spuse de dumneavoastră să fie valabile. Ar fi posibil să avem un proiect de lege prin care să se spună că o parte din venitul realizat de astfel de echipe să se verse la bugetul comun şi pe urmă dumneavoastră să îl împărţiţi, dar să aveţi dumneavoastră exclusivitatea asupra muncii altora, nu mi se pare corect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Da. Domnul deputat Dragomir. Doreşte să intervină din nou.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Dragomir:

Îmi pare rău, n-a înţeles dânsul despre ce este vorba, şi-mi pare rău pentru că este un parlamentar vechi şi cu multă experienţă. Toate cluburile din această ţară sunt organizate, Divizia C, Divizia B, Divizia A. Dumneavoastră aţi spus că aceste cluburi nu beneficiază. Eu am vorbit de cluburile profesioniste. Nu, domnule! Beneficiază, pentru că în adunarea...de exemplu, fotbalul profesionist este constituit în Liga profesionistă de fotbal. Şi acum sunt 18 echipe. Aceste 18 echipe formează o adunare generală. Această adunare generală hotărăşte, reţineţi, hotărăşte conform legii cum şi după ce grilă să se împartă banii.

Dumneavoastră aţi înţeles că banii vin la ligile profesioniste sau la federaţie. Greşit! N-aţi înţeles cum trebuie! Toţi banii se duc la cluburile sportive, deci, absolut toţi banii se duc la cluburile sportive, dar nu se duc numai la trei. Se duc la 18.

Deci, o adunare generală formată din 18 cluburi decide ca aceste fonduri să se împartă la toate 18, nu să se împartă la trei. Nici un ban, reţineţi, nu se duce la Federaţia Română de Fotbal, nu se duce la ligă. Eventual, adunarea generală dă o cotă de 2-3% pentru salariaţii de la federaţie sau ligă. De asta v-am spus eu că eu n-am luat nici un salariu şi aşa mai departe, nu există interes.

Dar, reţineţi, nu ligile sau federaţiile iau aceşti bani. Aşa cum e în cazul FIFA şi UEFA acum, toţi banii din publicitatea Campionatului Mondial, nu îi ia Germania, îi ia FIFA şi FIFA împarte la toate cluburile participante, că altfel toţi banii se duceau numai la Brazilia, Germania şi câteva cluburi. M-aţi înţeles acum?

Deci, esenţa este că banii nu se duc la federaţii sau la ligă, se duc la cluburi, conform hotărârii adunărilor generale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ujeniuc. Domnul deputat Marton.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Ujeniuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Dumitru Dragomir (din bancă):

Să facă un campionat în trei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Ujeniuc:

Cu toată simpatia cvasigenerală de care se bucură...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Aia e aproape o cupă, domnule Dragomir, în trei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Ujeniuc:

...de care se bucură domnul Dragomir...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mai în microfon un pic, dacă binevoiţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Ujeniuc:

...aş fi ţinut să audă domnul Dragomir ce am spus mai devreme, o să repet.

Cu toată simpatia cvasigenerală de care se bucură domnul Dragomir din partea parlamentarilor şi nu numai, am să fac o observaţie mai generală asupra acestui proiect de lege şi aş aprecia ca fiind, din start, caracterizat de neglijenţă în formulare şi în modul în care a fost redactat.

Că lucrurile stau aşa o demonstrează fără putinţă de tăgadă faptul că la Comisia juridică, din cele 7 poziţii, iată, comisia a eliminat 6 poziţii. Mă întreb ce mai rămâne din proiectul de lege promovat de dumneavoastră, atâta vreme cât comisia a eliminat majoritatea articolelor propuse, modificărilor propuse.

E o formulare cel puţin greoaie, aş spune, dacă nu chiar de neînţeles în modul în care a fost prezentat...adică ce vreau să spun? O seriozitate mai mare, o atenţie mai mare de fapt în redactarea propunerilor legislative, nevoia aceasta de seriozitate în redactarea propunerilor legislative este din ce mai pregnantă, este din ce în ce mai necesară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Da. Domnul deputat Marton, doamna preşedinte...(Doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu ridică mâna să ia cuvântul din partea comisiei) Păi, atunci, vă las la sfârşit. Fiind din partea comisiei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Credeţi-mă, eu din prima explicaţie am înţeles ce aţi dorit dumneavoastră şi cum argumentaţi. Aţi mai spus-o încă o dată. Numai că eu mai am şi o altă boală, citesc textele de lege şi văd ce se regăseşte în acest text de lege faţă de ceea ce aţi spus dumneavoastră. Nimic!

Vă citesc. Ce a rămas...a spus foarte bine colegul nostru. A rămas atât: "Drepturile de reclamă, publicitate, pariuri sportive şi de transmisie radio şi televiziune la competiţiile naţionale şi internaţionale de ramură pe care le organizează sau la care participă, după caz."

Deci, astea sunt drepturile exclusive ale structurilor sportive şi Comitetului Olimpic Român.

Mai departe, şi mai bun. Alineat 11: "Toate drepturile şi obligaţiile asupra competiţiilor sportive aparţin structurii sportive naţionale de ramură organizatoare a competiţiei". Deci, toate drepturile, inclusiv de a fi de acord să fie transmis sau să nu fie transmis. Numai ea are acest drept, nu clubul.

"Structurile sportive participante..."

 
   

Domnul Dumitru Dragomir (din sală):

Liga este formată din aceste cluburi. Cluburile hotărăsc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

"...au dreptul la o cotă parte din veniturile încasate de Comitetul Olimpic Român, ligile profesioniste şi/sau federaţiile naţionale organizatoare, în condiţiile stabilite de adunarea generală a structurii sportive naţionale de ramură organizatoare a competiţiei".

Deci, în lege, văd că vor avea o cotă parte acele structuri, se adună şi vor decide cât le rămâne lor şi cât primesc ceilalţi. Atâta a rămas din lege. Eu, unul, nu pot vota un astfel de proiect de lege. Eu vorbesc de textul legii, nu de povestea care se spune lângă. Ea nu se regăseşte în lege.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Dumitru Dragomir (din sală):

Citiţi toată legea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Guvernului, domnul preşedinte al autorităţii naţionale de sport, domnul Florian Gheorghe, şi la final, din partea Comisiei, doamna preşedinte Vasilescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Florian (preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş vrea să fac prima dată o precizare. Această lege nu se referă doar la fotbal. Există şi alte sporturi. În fapt, mai mult de 60. Mai precis, 64. Doresc să vă informez că cluburile sunt persoane juridice, majoritatea de utilitate publică şi cu statut propriu, cu legislaţia în spate.

De asemenea, cred că este logic şi normal ca fiecare club să aibă dreptul său la imagine. Dacă la libera lor apreciere, cluburile doresc să-şi cedeze drepturile de televiziune într-o manieră sau alta, ligilor profesioniste, federaţiilor sau altor organizatori, chiar şi Comitetul Olimpic Român, sunt libere să o facă. Oricum, această cedare trebuie făcută într-un cadru legal; legal spunând adunare generală sau o altă formă, aşa cum prevăd statutele respective.

Drept pentru care, Guvernul nu susţine această iniţiativă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc.

Doamna preşedinte Vasilescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Eu sunt puţin mirată, pentru că îmi amintesc foarte bine că în comisie am ajuns la un compromis cu ANS-ul şi că susţinea acest proiect de lege, după ce s-au eliminat câteva paragrafe, într-adevăr. Pentru că spuneau mai mulţi colegi că s-au eliminat mai multe paragrafe. Le-am eliminat în comisie după ce ne-am uitat şi prin legislaţia europeană şi am văzut cum este şi în alte ţări. Şi am rămas numai pe acele articole pe care puteam să le preluăm şi să fie exact ca în celelalte ţări europene.

Deci, nu mai înţeleg acum poziţia ANS-ului.

Pe de altă parte, aş mai vrea să-i mai transmit şi domnului Marton Arpad, care a spus că nu poate să voteze acest proiect de lege, că nici noi, P.R.M.-ul nu putem să votăm statutul minorităţilor şi că poate este singurul proiect de lege, acesta despre care discutăm, care este semnat de peste jumătate din Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi dacă e semnat de peste jumătate din parlamentari, este ca şi adoptat.

Drept la replică, domnul Dragomir.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Dragomir:

Domnule preşedinte,

Dragii mei colegi,

N-aş vrea să credeţi că acum nu votează UDMR-ul că nu votăm noi nu ştiu ce...eu nu vreau să intru în această problemă pentru că eu vreau corectitudine, cinste şi înţelegere.

Uitaţi ce mi-a spus mie domnul Florian alaltăieri, aici de faţă. Mi-a arătat şi spune "Măi, n-am ce să fac, nu pot să votez dacă ăştia de la Guvern mi-au spus asta, dar fac ceva subţire ca să treacă legea. O spun cinstit. "Pentru că ai dreptate. Nu poate să ia Steaua, Dinamo şi Rapid tot, şi celelalte să moară de foame." Jur şi vă dau cuvântul meu de onoare că aşa mi-a spus. Acuma vine la microfon şi e normal, domnule, că e om politic, să susţină, dar în sufletul dânsului, daţi-i o cartelă, şi dacă nu votează cu ce am spus eu, să-mi tăiaţi mâinile. (Aplauze)

Aceasta este realitatea. Trebuie să scoatem o dată falsitatea aceasta din noi, pentru că eu dacă n-aş avea dreptate, nu eu, dacă sportul românesc n-ar avea nevoie de această modificare a Legii sportului, vă dau cuvântul meu de onoare, că mie mi-e ruşine de dumneavoastră, eu nu sunt un om politic, aşa, la nivelul unora dintre dumneavoastră, dar susţin o cauză. Aţi mai auzit aşa ceva? Steaua, Dinamo şi Rapid ne-au dat în judecată, deci, pe noi, celelalte cluburi, pentru că Liga profesionistă de fotbal...ce nu înţelege lumea?! Liga este totalitatea cluburilor profesioniste. Cele trei au dat pe celelalte în judecată să ia ele drepturile. Aţi mai auzit aşa ceva? Şi dacă-mi daţi un exemplu în lume, o singură ţară din Albania până în Australia, care are aşa ceva, să nu mă mai primiţi în Parlament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. L-aţi rezolvat şi pe domnul Florian Gheorghe cu chestia asta! (Râsete în sală)

Doamna ministru Andronescu a rugat să-i dăm cuvântul. Poftiţi, doamna ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

N-am venit aici nici pentru că sunt fanul domnului deputat care susţine de aici, de la microfon, cu atât de mare vervă această lege, nici pentru că aş avea vreun amestec direct în ceea ce se întâmplă în fotbal sau într-o altă ramură sportivă, ci pentru că pur şi simplu fac parte din Comisia pentru învăţământ şi consider că legile pe care noi le promovăm prin Parlamentul României nu trebuie să aibă nici amprenta P.R.M.-ului, nici amprenta P.N.L.-ului sau a altui partid, ele trebuie să fie legi care să gestioneze în mod corespunzător un anumit segment de activitate.

Această lege, aşa cum s-a mai spus de la acest microfon, a pornit din Comisia pentru învăţământ şi a pus într-un tipar gestionarea segmentului de sport. Ceea ce se întâmplă cu publicitatea acum nu este tocmai corespunzător. Legea nu poate fi înţeleasă numai din modificările pe care le aducem astăzi în faţa dumneavoastră, ca să poată fi înţeleasă trebuie să fie citită în integralitatea ei.

De aceea, modificările acestea din iniţiativa pe care comisia a prelucrat-o, şi-mi pare foarte rău că s-a spus aici de la microfon că s-a lucrat cu neglijenţă. Nu s-a lucrat cu neglijenţă, s-a lucrat cu aplecare asupra a ceea ce vroiam să scriem acolo, Comisia pentru învăţământ n-a făcut decât să încerce să echilibreze lucrurile, şi din drepturile care erau exclusive, să le distribuie, aşa cum este normal şi democratic.

De aceea, eu vă rog să susţinem această iniţiativă legislativă, nu pentru că este o iniţiativă a P.R.M.-ului, ci pentru că pur şi simplu este o iniţiativă care corectează şi gestionează mai bine un segment de activitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna preşedinte.

Pe procedură, domnul Marcu Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă amintesc, domnule preşedinte, şi cu ocazia asta să vă şi rog să faceţi cele de cuviinţă, că astăzi este joi, şi nu este ziua declaraţiilor politice şi nici a întrebărilor şi interpelărilor adresate Guvernului. Şi, de aceea, consider că nici nu trebuia să ia cuvântul domnul Marton Arpad, pentru că domnia sa n-a făcut altceva decât să facă o declaraţie politică asupra a ceea ce au găsit ulterior votării din comisie, în care toată lumea a fost de acord, inclusiv reprezentantul ANS-ului, să dea totul peste cap pentru că s-au certat în Guvern cu două zile în urmă şi au căzut de acord asupra unui mod de comportament aici, care nu ţine de interesul naţional.

Eu nu l-am acuzat niciodată pe domnul Marton Arpad că spune ceva aici în Parlament care ţine de interesul naţional, ci numai de interesul unui anumit grup pe care-l reprezintă. În momentul ăsta, nici măcar interesul UDMR-ului nu-l susţine, deoarece la Miercurea-Ciuc, în Odorheiul-Secuiesc şi în atâtea părţi unde dânşii au echipe, maghiarii, reprezentative din acele judeţe nu vor beneficia de legea pe care domnia sa nu o va vota.

Deci cum reprezintă domnia sa UDMR-ul? Reprezintă interesele lui Copos, ale lui Becali, pentru că aşa s-au înţeles în Guvern şi nici nu ştiu prin ce motive s-au înţeles aşa. Ori datorită unor interese financiare, ori unor interese politice, mai ales că vin zile grele pentru Guvern.

Eu vă rog, domnule preşedinte, să încercaţi măcar, şi sunt convins că e greu şi că poate nici nu reuşiţi, să opriţi astfel de intervenţii care nu au nimic de-a face cu interesul naţional, cu interesul poporului român, ci numai cu interesul financiar al unui grup restrâns de oameni din Guvern pe care domnul Marton Arpad, cu o falsă candoare, le susţine aici, crezând că ne îmbrobodeşte pe noi.

Domnule Arpad, suntem mult mai inteligenţi decât sunteţi dumneavoastră. şi, ca atare, vă rog să înţelegeţi că am înţeles noi, toţi, jocurile urâte pe care le faceţi, nici măcar în interesul UDMR-ului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Marton Arpad are mai multe drepturi la replică.

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Unul mi-l dă mie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu, nu, dumneavoastră nu vă dă că nu aţi fost citat.

Încheiem cu acest drept la replică şirul intervenţiilor şi trecem la vot. Dat fiind faptul că e campionatul mondial, am avut astăzi două dezbateri pe teme de fotbal şi cred că sunt suficiente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

În primul rând, nici nu m-am aşteptat ca anumite legi şi anumite idei să fie votate de anumite partide. le cunosc programul, le iau ca atare şi asta e. Ăsta e parlamentarismul.

Mi se pare însă foarte periculos ceea ce s-a întâmplat aici: ca un deputat să aibă posibilitatea de intervenţie în Parlamentul României numai în ideea de a susţine ceva ce se crede de unii că ar fi de interes naţional şi n-ar avea dreptul să susţină interesele unei părţi a societăţii care a trimis-o aici. spre deosebire de partea cealaltă, a dumneavoastră, care tot atât de clar este formulată şi prin votanţii dumneavoastră se regăseşte, noi ne găsim într-o altă parte, opusă. spre deosebire de acele gândiri care zic că totul se gândeşte şi se hotărăşte cel mai corect într-o structură unică, la Bucureşti, eu reprezint altfel de interese.

Am şi spus-o de la acest microfon. Am luat parte la o dezbatere corectă, singurul care am luat parte din partea grupului parlamentar, aşa cum prevede regulamentul Camerei Deputaţilor, spre deosebire de Partidul România Mare, care n-a avut o singură intervenţie de la acest microfon.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Am zis să nu se facă astăzi declaraţii politice.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să nu faceţi dialog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Referitor la anumite părţi ale declaraţiei dumneavoastră, v-aş ruga, domnule preşedinte, să transmiteţi stenograma, eu oricum o voi transmite Comisiei juridice, să se vadă dacă este compatibilă cu ceea ce prevede regulamentul.

Şi, referindu-mă la interesul nostru, da, eu reprezint acele interese care eu cred că sunt ale electoratului meu. Şi vă spun sincer, mie mi se pare mai corect că aţi vorbit de sportivii noştri. Da! Mi se pare corect ca acele cluburi, de exemplu din Miercurea-Ciuc sau Gheorgheni, ei să aibă exclusivitate asupra transmiterii meciurilor de hochei, şi nu Federaţia Română de Hochei. Asta mi se pare corect. Asta este ceea ce eu susţin şi nu cred că alegătorii mei nu vor fi de acord cu asta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnilor colegi,

Am încheiat dezbaterile generale la acest proiect.

Aveţi procedură. Dacă nu vorbiţi pe procedură, vă promit că vă tai microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi deputaţi,

Chestiunea de procedură este următoarea: din declaraţiile de aici s-a indus o percepţie falsă. Or, regulamentul este vegheat de domnul preşedinte, ca să nu apară neadevăruri.

Adevărul este următorul: această iniţiativă legislativă nu aparţine P.R.M.-ului. Este semnată de P.N.L., P.D., P.S.D. şi P.R.M.

Aceasta este, domnule preşedinte, chestiunea care am vrut să nu rămână în neadevăr, falsă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă la pct.1 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Pct.2 - obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Pct.3 din raport, în varianta comisiei. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Pct.4, obiecţii, observaţii, comentarii?

Domnul deputat Marton Arpad.

Pct.4 din raport este art.45.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Cred că mi-am argumentat destul de ce sunt împotriva acestui punct.

În mod evident, propun să se voteze acesta. Deci, există o obiecţie: să se voteze. dacă ia majoritatea voturilor, evident va rămâne. Dacă nu, va fi şi acest punct eliminat. De altfel, cred că pentru simetrie ar fi bine, şi la pct.4 şi 5, să avem acelaşi text pe care îl avem în dreptul celorlalte puncte, adică se elimină; dar asta - din punct de vedere procedural - se poate realiza foarte uşor: supuneţi votului şi dacă n-a luat majoritatea voturilor de susţinere, atunci a fost eliminat. Dacă ia această majoritate, a rămas aşa cum e în raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, aveţi propunere de eliminare şi la pct.4 şi la pct.5, ca să nu vă mai cer să vă deplasaţi până la microfon? Mulţumesc.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Comisia nu susţine acest punct de vedere. Dacă eliminăm pct.4 şi pct.5, este evident că eliminăm tot proiectul de lege.

Mai mult decât atât, vreau să vă spun că nu pot să susţin o altă poziţie a comisiei, decât cea care este în raport, cu atât mai mult cu cât a fost votată în unanimitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a textului de la pct.4 din raportul comisiei.

Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc.

Propunerea de eliminare a fost respinsă.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a textului de la pct.5 din raport.

Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc.

Propunerea a fost respinsă.

Dacă la pct.4 şi la pct.5 există alte obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptate.

Pct.6? adoptat. Pct.7? adoptat.

Am încheiat dezbaterea pe articole.

Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării (rămasă pentru votul final).

Trecem la pct.33.

Nu ştiu dacă suntem 167 în sală.

Suntem 125 în sală şi nu avem cvorum de şedinţă. Nu putem da vot final, n-avem cvorum de vot final.

Pct.33, propunerea legislativă privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării.

Legea are caracter ordinar.

Proiectul a fost adoptat de Senat.

Raport înlocuitor de respingere de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Raportul de respingere nu a fost adoptat.

Urmează, conform art.104 alin.3, dezbatere pe articole.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Dacă în ceea ce priveşte textul legii există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Mulţumesc.

Art.1, obiecţii, observaţii, comentarii? Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră art.1.

Vă rog să votaţi.

55 voturi pentru; 53 voturi împotrivă; 5 abţineri.

N-a întrunit majoritatea necesară. Nu s-a adoptat.

Pct.2, intervenţii, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.2.

Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc.

61 voturi pentru; 61 voturi împotrivă; 4 abţineri.

Nu s-a adoptat.

Părerile par a fi împărţite la nivelul Camerei Deputaţilor.

Art.3. Supun votului dumneavoastră art.3.

Vă rog să votaţi.

54 voturi pentru; 60 voturi împotrivă; 6 abţineri.

N-a fost adoptat nici acesta.

Constat că majoritatea începe să se facă simţită.

Art.4, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Vă rog să votaţi.

Art.4 a trecut.

Sunt 66 voturi pentru; 58 împotrivă; 3 abţineri. Deci, a trecut.

Asta înseamnă că marţi, la vot final, vom supune, conform art.104 din regulament, propunerea de adoptare a proiectului de lege, cu titlu şi cu art.4.

Art.4 este bine că a fost votat, îi vizează pe parlamentari. Nu au mai rămas obligaţii ale Guvernului, au rămas obligaţii la parlamentari.

Domnule deputat Hanganu, doriţi să interveniţi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Cred că este vorba de explicarea votului, într-adevăr.

Stimaţi colegi,

Aceasta este o iniţiativă pe care am trântit-o la ultimul vot final, datorită în primul rând ritmului alert în care se desfăşoară, nu atât dezbaterile, ci în primul rând votul final.

Dacă despre dezbateri putem spune că este foarte bine că se desfăşoară rapid, probabil că la votul final trebuiesc mai multe explicitări, iar acesta este un caz cât se poate de clar.

Vreau să vă spun că, în urmă cu 6 săptămâni, la ora 11,50, majoritatea reprezentanţilor grupurilor parlamentare au vorbit pentru această iniţiativă legislativă, iar peste 20 de minute, foarte mulţi, care au vorbit pentru această iniţiativă, au votat împotrivă, tocmai pentru faptul că nu s-a înţeles foarte bine că era vorba de un raport de respingere şi trebuia altceva votat.

Dar, pe fond, acum, cred că se face o mare greşeală, şi cred că şi colegii mei de la Putere fac o mare greşeală pentru faptul că nu doresc ca această iniţiativă să treacă. Eu am dat data trecută un exemplu tipic despre ce înseamnă faptul că parlamentarii nu pot să vadă documentele privatizării şi e vorba de ceea ce s-a întâmplat, în mandatul trecut, cu RAFO - Oneşti.

Sunt tentat să-l mai spun o dată, pentru că vrând, nevrând, ne aducem aminte cum faptul că în anul 2001 imposibilitatea de a accede la documentele privatizării în materie de RAFO- Oneşti şi a face o comisie de anchetă cu ceea ce s-a întâmplat atunci, a transformat bulgărele de zăpadă din 2001, în avalanşa din 2004, şi mă gândesc că n-ar fi foarte bine ca să se întâmple acelaşi lucru şi în acest mandat.

Acesta este motivul pentru care mă gândesc că este păcat că nu adoptăm o astfel de lege, care nu înseamnă nimic altceva decât multă transparenţă în procesul de privatizare.

Este cât se poate de fericit faptul că a trecut art.4. Asta înseamnă că multă a înţeles ceea ce pare-mi-se că preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii a spus data trecută, şi anume faptul că un anumit grad de securizare a documentelor privatizării se păstrează prin faptul că parlamentarii, prin acest art.4, au această obligaţie, de a păstra secretul operaţiunilor la care au acces.

Aşa încât, eu fac apel la dumneavoastră, cel puţin ca la votul final să nu dăm cu piciorul la o iniţiativă legislativă extrem de utilă pentru întreg procesul de privatizare, şi în primul rând pentru transparenţa acestui proces.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat, am luat notă de această chestiune.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Propunerii legislative privind interzicerea accesului la demnităţi şi funcţii publice, pentru o perioadă determinată, a persoanelor care au făcut parte din nomenclatura comunistă - Legea antinomenclatură (retrimisă comisiei).

Pct.34, Propunerea legislativă privind interzicerea accesului la demnităţi şi funcţii publice pentru o perioadă determinată a persoanelor care au făcut parte din nomenclatura comunistă, Legea antinomenclatură.

Legea are caracter organic. respinsă de Senat. Anumite rapoarte de respingere din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, mai multe.

Propunerea comisiei, de respingere, nu a fost adoptată. Retrimis la comisie pentru un nou raport.

Depus noul raport, care este tot de respingere.

Se continuă dezbaterile.

Domnul deputat Uioreanu, pe procedură.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule preşedinte,

Tocmai dumneavoastră eraţi cel care aţi condus şedinţa, când ultima dată a fost retrimisă la comisie. Dar retrimiterea la comisie nu a fost pentru a se reanaliza un nou raport, ci pentru a fi discutată simultan această lege, simultan cu Legea lustraţiei, care este undeva terminată, am înţeles, sau definitivată la Senat. Deci, ăsta a fost rostul întoarcerii la comisie, nu pentru raport suplimentar.

Aş ruga, dacă există dubii, să se verifice stenograma acelei şedinţe, şi să se vadă că retrimiterea a fost pentru a aştepta Legea lustraţiei şi a discuta, deodată şi împreună, pe amândouă legile, şi să se facă un raport.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la această chestiune?

Domnul deputat Marton, domnul deputat Ponta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Mi se pare corect ca această lege să fie retrimisă la comisie, tocmai pentru a avea o posibilitate de a reglementa unitar şi nu pe picior un aspect destul de important.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ponta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Eu am fost cel care am făcut solicitarea. Bineînţeles că-i mulţumesc domnului Uioreanu şi domnului Marton Arpad că susţin acest lucru.

Mi se pare, într-adevăr, anormal să discutăm o lege cu un obiect de reglementare atât de apropiat. Nu ştiu cât va mai dura discutarea în comisie a Legii lustraţiei, însă, categoric, cred că este în interesul nostru să le discutăm împreună în comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Doamna deputat Mona Muscă, domnul deputat Cristian Rădulescu şi doamna deputat Vasilescu. Mă iertaţi, secretarul de şedinţă din partea stângă era la microfon şi nu a putut să-mi comunice.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Monica Octavia Muscă:

Ca să vedeţi cât de bună este decizia de a retrimite la comisie, până când se discută împreună cele două proiecte legislative privind lustraţia, am să vă spun că ieri, de exemplu, eu am fost la comisiile reunite ale Camerei Deputaţilor, unde era pe ordinea de zi Legea lustraţiei, cea a iniţiatorilor liberali, şi nu a ajuns la rând pentru că e Legea libertăţii religioase înainte, dar eu apreciez că săptămâna viitoare ar putea deja să înceapă discuţiile generale.

Drept urmare, domnule preşedinte, cred că cea mai bună soluţie este ca această iniţiativă legislativă să fie retrimisă la comisie pentru a se uni cu cealaltă, a noastră, şi a se discuta împreună, probabil începând de săptămâna viitoare, dacă nu, cel mai târziu, peste încă o săptămâna, dacă se prelungeşte sesiunea.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Cristian Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Este o temă de foarte larg interes şi faptul că, în această grabă de care dăm dovadă astăzi, multă lume se pronunţă pe acest subiect şi oportunitatea trimiterii lui la comisie, arată acest lucru.

Nu poate să existe un monopol din partea unui grup de parlamentari sau din partea unui partid, unor partide asupra acestui subiect.

Dacă există mai multe iniţiative, este bine să fie discutate împreună. Se profilează că iniţiativa care este acum la rând ar putea fi respinsă, şi iniţiativa care este în pregătire şi pe care o ştim, din partea Coaliţiei, ar avea şanse mari să fie admisă.

Cu toate acestea, nu toate prevederile - iniţiative actuale - care are şanse să fie respinse sunt proaste, după cum nici iniţiativa cealaltă, pe care o pregăteşte Coaliţia, nu va fi cu siguranţă perfecte. Este bine ca ele să fie dezbătute împreună şi prezentate împreună, pentru a avea o majoritate cât mai puternică.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat,

Doamna deputat Olguţa Vasilescu şi domnul deputat Băeşu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Aici sunt două chestiuni de procedură, în primul rând, la care aş dori să mă refer.

În alte condiţii, probabil că dumneavoastră ar fi trebuit să observaţi că nu avem iniţiatorii în sală şi ar fi trebuit să se scoată de pe ordinea de zi.

Unde sunt iniţiatorii, ce for să facă ei cu această lege nu poate să ne spună nimeni. Noi ne-am adunat aici ca să vorbim, ceilalţi, care nu avem nici o treabă cu proiectul respectiv de lege.

A doua chestiune de procedură: vreau să-i spun domnului Cristian Rădulescu că nu este, în nici un caz, în interesul Alianţei dacă gândeşte un asemenea proiect de lege, ca această lege să fie reîntoarsă la comisie. Şi asta pentru că, probabil, domnia sa ştie, în regulamentul Camerei Deputaţilor, primul proiect de lege care a intrat pe o temă va fi reţinut ca proiect de bază; cel de-al doilea, care intră pe aceeaşi temă este respins, chiar dacă se constituie ca amendamente.

Nu cred că v-ar conveni ca acest lucru să se întâmple. Dacă vreţi, vă citesc şi articolul din regulament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Articolul referitor la obligativitatea prezenţei se referă la reprezentanţii Guvernului, şi nu la parlamentari.

Domnul deputat Băeşu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Băeşu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Intervenţia mea nu vizează fondul Legii antinomenclatură.

Sunt de acord cu tot ceea ce s-a discutat până acum. Cred că este bine să avem o privire de ansamblu şi, în acelaşi timp, să ne pronunţăm asupra tuturor iniţiativelor care vizează o anumită curăţenie pe care unii vor să se facă, mai mult sau mai puţin la nivelul societăţii româneşti.

Problema mea, ca membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, este că aici, de la microfonul Camerei Deputaţilor, ni s-a prezentat o realitate falsă.

Nu este prima dată când cineva aprinde lumina şi când îşi dă seama că în lumina aceea umbra nu se vede exact cum îşi închipuie, trimite pe altcineva să închidă întrerupătorul.

Deci, ieri, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, singura contribuţie a doamnei deputat Mona Muscă a fost aceea de a propune să nu se discute Legea lustraţiei.

Deci am avut acolo pretextul, scuza că lipsesc iniţiatorii, că vin de la distanţă, că nu pot să fie prezenţi, şi or veni dumnealor în mandatul ăsta, în mandatul celălalt, dar până atunci să nu luăm în discuţie Legea lustraţiei.

Eu am venit, în numele colegilor mei de la Partidul Social Democrat, pentru a spune de la acest microfon că nu ne este frică de această lege. Vrem, cât mai curând posibil, să o dezbatem.

Au avut loc consultări publice, cu societatea civilă, cu tot felul de oameni, unii mai puţin, alţii mai mult chemaţi să se pronunţe în această materie, şi credem că dacă este nevoie să se facă o cură de lustraţie, haideţi s-o facem odată, ca să aşezăm societatea pe nişte temeiuri fireşti şi să putem să ne vedem de această ţară.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Nu mai există intervenţii pe această procedură.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect, cu menţiunea explicită de a se discuta împreună cu Proiectul de lege a lustraţiei.

Supun votului propunerea de retrimitere la comisie, domnule deputat.

Vă rog să votaţi.

Da, s-a adoptat propunerea de retrimitere la comisie.

Termen o săptămână.

S-a votat de către plen retrimiterea la comisie. Propunerea a fost pentru discutarea conexat, împreună cu propunerea de Lege a lustraţiei, iniţiată de câţiva parlamentari liberali.

Decizia a fost a plenului.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (rămase pentru votul final).

Pct.35, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Avem un raport pentru ambele iniţiative legislative.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic ne propune adoptarea proiectului de lege, respingerea propunerii legislative.

Suntem Cameră decizională.

Iniţiatorul? Domnul secretar de stat Doică, de la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Doică:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Din colegialitate, şi de acolo, Guvernul este de acord cu raportul suplimentar întocmit de către comisie, respectiv de admitere a tot proiectului de lege şi de respingere a iniţiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal Arpad-Andras:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Senatul a adoptat Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a respins propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Examinând cele două iniţiative legislative, avizele primite şi punctele de vedere ale Guvernului, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 26 de voturi pentru şi 1 vot împotrivă.

Cele două iniţiative legislative fac parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Înţeleg că este o lege despre termopane sau ceva de genul ăsta.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea pe articole. Avem două amendamente admise în raportul comisiei.

N-avem amendamente respinse.

Dacă la pct.1 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

Dacă la pct.2 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

Rămâne la vot final pentru marţi.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.84/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr.501/2004 (retrimisă comisiei).

Pct.36, Propunerea Legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.84/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr.501/2004.

Legea are caracter ordinar; este respinsă de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

Suntem Cameră decizională.

Doamna deputat Minodora Cliveti. şi iniţiator? Vă rog! Prezentaţi, după aceea, şi raportul comisiei, presupun.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Minodora Cliveti:

Mulţumesc.

Ca şi iniţiator şi în numele comisiei.

V-aş ruga să fiţi de acord, stimaţi colegi, cu retrimiterea acestei propuneri la comisie, pentru câteva argumente cât se poate de serioase.

Unul se referă la faptul că am fost obligaţi să dăm acest raport, să facem raportul în 27.04, eram singuri în Parlament la vremea aceea.

Din acest motiv, o sumedenie de amendamente pe care colegii noştri şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale le-au pregătit sau se pregăteau să le facă nu au putut fi depuse. Între timp, proiectul a rămas pe rol, deci n-am putut să lucrăm, să înaintăm deloc.

Pe de altă parte, ulterior acestei date, de 27 aprilie, a apărut, după cum bine ştim, raportul de ţară, unde cu privire la egalitatea de şanse avem un foarte puţin onorabil steguleţ galben. Şi atunci avem nevoie ca să lucrăm şi să refacem acest proiect şi să aşteptăm, pe de altă parte, şi proiectul Guvernului, care a intrat deja, am înţeles, la Senat.

Deci, avem interes ca să avem o lege bună, şi acesta este motivul pentru care v-aş ruga să fiţi de acord cu retrimiterea şi cu un termen mai lung, pentru că nu putem rezolva într-o săptămână.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

În principiu, probabil Biroul permanent, convocând o sesiune extraordinară în iulie, va propune şi acest proiect pe agenda sesiunii extraordinare.

Dacă există obiecţii sau observaţii la propunerea de retrimitere la comisie şi înţeleg de conexare cu proiectul Guvernului, doamna deputat. Nu există alte intervenţii pe procedură.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie şi de discutare împreună cu proiectul Guvernului.

Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc.

Propunerea de retrimitere la comisie s-a adoptat.

Termenul este de două săptămâni, că urmează să se între în sesiunea extraordinară.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică (rămas pentru votul final).

Pct.37, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit Anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.

Legea are caracter ordinar.

Proiectul a fost adoptat de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Domnul secretar de stat Dănilă. Sperăm că intervenţia va fi mai scurtă decât textul legii.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Ionel Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei):

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Această ordonanţă a fost elaborată în conformitate cu cele negociate de Guvernul României şi organizaţiile sindicale reprezentative ale personalului contractual din administraţia publică.

Această ordonanţă prevede un procent mediu de creştere salarială a anului 2006 faţă de anul 2005 în jurul valorii de 6,58%, acoperind integral creşterea indicilor preţurilor de consum prognozată, asigurând şi o uşoară creştere a salariilor în termeni reali.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Comisia, domnul deputat Sârbu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Obiectul de activitate este cel susţinut aici de domnul secretar de stat.

La lucrările comisiei au participat 17 deputaţi din totalul de 19.

A fost adoptat raportul cu unanimitate de voturi, motiv pentru care vă supunem aprobării acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea pe articole.

De la pct.1 la pct.10, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptate.

Pct.11 - 20, adoptate.

Da, vă rog, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Cătălin Dănilă:

La pct.6

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

La ce punct? La pct.6, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Mulţumesc frumos.

Este vorba despre pct.6 din amendamentele aprobate. Este vorba de devansarea celei de a doua tranşe de mărire de salariu, de creştere a salariilor cu două luni, pentru că din cele 8 acte normative promovate pentru salarizare, cea referitoare la învăţământ, cea referitoare la diplomaţi, cea referitoare la Curtea de Conturi sunt deja adoptate.

De asemenea, în domeniul sănătăţii a trecut de plenul Parlamentului.

Astăzi, 50 - 60% din bugetari beneficiază de a doua tranşă de creştere a salariilor, începând cu septembrie, aceasta fiind - să spunem - data de aplicare a celei de a doua etape de creştere.

Deoarece această devansare cu două luni înseamnă efort financiar, aş dori ca, în măsura în care este posibil, domnule preşedinte, să întrebăm şi Ministerul Finanţelor Publice ce opinie are despre acest lucru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Comisia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Intervenţia domnului secretar de stat nu este nici măcar procedural corectă.

Aici este un amendament adoptat în comisie. Aţi supus la vot 1 - 10, am trecut de el. Deci, era o treabă care a fost votată.

Deci rugămintea mea este, totuşi, aşa cum vă ştiu, extrem de scrupulos cu regulamentul, să nu mai acceptaţi nerespectarea acestuia doar pentru că, după o anumită perioadă, unii colegi de-ai noştri constată că nu ştiu ce îşi mai aduc aminte ş.a.m.d.

Deci este un amendament care a fost supus în comisie, a fost votat în unanimitate, aşa cum, în unanimitate, a fost votat întreg raportul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, din păcate, mâna era ridicată atunci când am întrebat, dar nu mi s-a comunicat, n-am fost sesizat.

Este o lege suficient de importantă ca să şi discutăm, deci. Cred că n-o să ne împiedicăm în această chestiune de procedură.

Amendamentele se pot ridica, din nou, şi în plen şi de către iniţiator. Iniţiatorul poate interveni la orice punct din raport, conform Regulamentului.

Vă rog, înţeleg că există o propunere de respingere a amendamentului admis de la punctul 6, domnule secretar de stat, dacă am înţeles corect.

Amendamentele admise, se poate solicita, să nu fie votate. (Vociferări.)

Domnilor colegi, haideţi să fim serioşi, întotdeauna se poate interveni la amendamentele respinse, tocmai ce s-a solicitat mai devreme la legea cu fotbalul eliminarea unor amendamente admise. Are dreptul iniţiatorul să intervină întotdeauna.

Deci nu pot decât să supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a acestui amendament. Dacă plenul este de acord, este de acord, dacă plenul este împotrivă, atunci amendamentul rămâne. (Obiecţiuni ale domnului deputat Marian Sârbu) Nu s-a votat nimic, domnule deputat, n-am votat nimic până acum, iertaţi-mă. Nu puteţi invoca neatenţia colegului dumneavoastră care nu m-a anunţat că este o solicitare de luare de cuvânt din partea stângă.

Domnule deputat, dacă vreţi să stăm strict pe procedură, mai trimit cinci articole la comisie şi se face amendament la comisie, dar nu cred că ne ajută pe nici unul dintre noi să ne încurcăm în aşa ceva, potrivit dreptului meu suveran de a trimite la comisie un articol pe care există neînţelegeri de fond.

Domnule deputat, vă rog frumos, deci iniţiatorul poate oricând să intervină. Haideţi să nu forţăm litera Regulamentului. Camera se va pronunţa în plen.

Şi amendamentele admise se supun la vot, dacă există contestări.

Eu supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a amendamentului admis de la punctul 6.

Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc.

Amendamentul a fost eliminat cu 70 de voturi pentru, 55 împotrivă şi o abţinere.

Dacă, până la punctul 10 mai există observaţii sau comentarii?

Aţi ridicat mâna până la 10?

Vă rog să vorbiţi de la microfon.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Aş vrea să vă spun că în cascadă, după această modificare, este şi la punctul 7 şi la punctul 10 şi la punctul 12.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu ne rămâne decât să le ridicaţi la toate punctele şi să le votăm de fiecare dată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Da, mulţumesc frumos. Referindu-mă la punctul 7.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, deocamdată, aţi ridicat 7 şi 10, că suntem până la punctul 10.

Domnul deputat Sârbu, din partea comisiei sau în sume personal?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

De la microfon, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Lăsând la o parte faptul că, după părerea mea, tot ce s-a întâmplat în legătură cu acest amendament este într-o lipsă de procedură absolut vădită, aveaţi un raport al comisiei, cei care au făcut amendamente, conform Regulamentului, au dreptul să şi le susţină sau nu, iniţiatorul şi-a susţinut, în comisie, ceea ce a spus acum, i-a fost respins punctul de vedere, deci revenirea în plen este, cel puţin, forţată, după opinia mea.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că domnul secretar de stat a solicitat, în cadrul intervenţiei, un punctul de vedere al Ministerului Finanţelor. Aş dori ca, cel care a făcut amendamentul, care propune - practic - o devansare cu două luni a creşterilor salariale prevăzute începând cu 1 septembrie şi care, repet, a fost adoptat în unanimitate în comisie şi atunci, Ministerul de Finanţe, cel puţin în cazul dezbaterilor, n-a avut un punct de vedere contrar, negativ.

Aş dori ca iniţiator al amendamentului, aprobat până la urmă în comisie, să aflu punctul de vedere al Ministerului Finanţelor aici, în faţa plenului, mai ales că atunci i s-a spus: au crescut încasările la buget, ţara merge bine, creştere economică avem, chiar nu suntem în stare să dăm, cu două luni mai devreme, creşterile acestea de salarii pentru o populaţie care aşteaptă, totuşi, un nivel de trai mai bun.

Aş dori, dacă aţi încurajat dezbaterile şi aţi mers pe această procedură, lăsaţi Ministerul de Finanţe să-şi spună un punct de vedere în faţa plenului. Poate nu mai este cel care a fost prezentat în comisie, poate că, în ultimul timp, au scăzut încasările la bugetul public şi atunci poate, în funcţie de aceste argumente, poate comisia sau eu îmi retrag amendamentul pe care l-am făcut. Dar este inadmisibil ca iniţiatorul, Guvernul, să vină, să aibă dreptul, deşi în comisie s-a votat altceva şi să-şi schimbe acum punctul de vedere şi să nu avem toate argumentele în faţa plenului.

Deci vreau să ştiu, ca iniţiator, ce s-a schimbat în opinia Ministerului de Finanţe de la data adoptării raportului în comisie şi până acum.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Eu n-o să vă răspund decât pe procedură, conform art. 107, alin. 1, teza 2. De asemenea, la discutarea articolelor la care s-au făcut amendamente pot lua cuvântul reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului şi raportorul comisiei pe fond, bineînţeles.

În continuare, la art. 10, supunerea la vot a amendamentelor se face în următoarea ordine: în primul rând se supun votului amendamentele de eliminare a unor texte, apoi amendamentele de modificare şi de completare propuse de comisia în fond.

Deci amendamentul dumneavoastră, după ce iniţiatorul a luat cuvântul, se supune votului întrucât au existat divergenţe. Pe fond n-am nici o problemă.

Domnul deputat Ponta, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Am primit permisiunea să vorbesc şi fără haină. Mă gândeam că vă interesează ce spun, nu cum arăt, dar, mă rog, probabil că...

Am o rugăminte şi pentru partea dreaptă a sălii, să înţelegeţi exact ce se votează, pentru că am impresia că numai din spirit de susţinere a propunerii Guvernului.

Vroiam, însă, pe procedură, domnule preşedinte. Este un amendament. Dumneavoastră n-aţi supus la vot amendamentul colegului nostru, aprobat în comisie, ci aţi supus la vot un amendament al Guvernului de eliminare a amendamentului.

Deci, din acest punct de vedere este o problemă procedurală. Eventual, în măsura în care existau discuţii, aveaţi două variante: ori să supuneţi la vot amendamentul admis al colegului nostru, ori să-l retrimiteţi la comisie. Dar nu puteaţi să supuneţi la vot un amendament făcut în plen, de eliminare a amendamentului admis în comisie. Cred că, de fapt, aceasta este toată problema şi m-aş bucura să reveniţi asupra votului, explicându-le şi colegilor ce anume votăm, că poate nu ştiu foarte bine şi doar dintr-o solidaritate, sigur, lăudabilă, au votat aşa şi, în acelaşi timp, să respectăm şi litera Regulamentului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Îmi însuşesc observaţia dumneavoastră şi revin nu asupra votului, pentru că nu am această calitate, ci asupra procedurii de vot şi, cu acordul dumneavoastră, voi supune votului dumneavoastră amendamentul adoptat de comisie aşa cum a fost formulat - imediat, domnule Mocanu. În cazul în care acest amendament nu va fi votat, înseamnă că textul a fost eliminat.

Are cuvântul domnul deputat Mocanu, înţeleg tot pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mocanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc să intervin pentru a corecta o afirmaţie care s-a făcut mai înainte de la acest microfon şi anume că, în comisie, reprezentantul Ministerului de Finanţe ar fi fost de acord cu devansarea aceasta cu două luni de zile.

Cu părere de rău pentru colegul care a susţinut acest lucru, eu doresc să vă informez că este un grav neadevăr. Dimpotrivă, Ministerul de Finanţe nu a susţinut acest lucru, argumentând, în mod firesc, natural, că bugetul este deja votat, este în curs de execuţie bugetară, nu are nici o altă posibilitate de a face o rectificare pe această zonă şi, ca atare, ne-a rugat să susţinem acest proiect de lege în varianta în care ne-a fost propusă.

Pentru acest motiv am dorit să fac această intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din considerente procedurale şi pentru a respecta, în mod strict, prevederile regulamentare, supun votului dumneavoastră amendamentul de la punctul 6 din raportul cu amendamente admise. Votând în favoarea acestui amendament, votaţi pentru menţinerea sa, votând împotriva lui, votaţi pentru eliminare amendamentului.

Vă rog să votaţi.

Vă mulţumesc.

(Conform afişajului, se înregistrează 139 deputaţi prezenţi, 61 pentru, 78 împotrivă)

Amendamentul votat în comisie cu unanimitate de voturi a fost respins în plen, ca atare se elimină din textul proiectului de lege.

Trecem mai departe. Dacă de la pct.7 la 10 există obiecţii, comentarii, observaţii?

Aţi zis la pct.7 mai întâi, că se modifică corespunzător. Consideraţi că modificările corespunzătoare ni le însuşim sau le supunem votului pe fiecare din ele. Comisia? Ni le însuşim automat. Nu, deci atunci corespunzător la, aţi spus, pct.7, 10 şi 12?

La pct.7, 10 şi 12 se va modifica corespunzător, conform acestui vot.

Deci am adoptat de la pct.1 la 10.

De la pct.11 la 20? Adoptate. Pct.21 - 30? Adoptat.

Pct.31 - 40? Adoptate. Pct.41 - 50? Adoptate.

Pct.51 - 60? Adoptate. Pct.61 - 70? Adoptate.

Pct.71 - 80? Adoptate. Pct.81 - 90?

Intervine iniţiatorul, domnul secretar de stat Dănilă. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

La punctul 87, anexele toate au fost făcute cu 1 septembrie, modificarea după acel punct 6 este 1 iulie şi, ca atare, toate curg de la acea modificare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Comisia îşi menţine punctul de vedere.

În aceste condiţii, domnule Dănilă, o să-mi cer scuze, dar o să vă rog să veniţi până la mine un pic. (Consultări la prezidiu.)

Înţeleg că rămâne acelaşi - îmi cer scuze, era domnul Văcăroiu la telefon, de aceea mi-am permis să răspuns.

Deci merge automat împreună cu primul amendament sau doriţi să supunem la vot? Nu vreau să existe un incident procedural. (Adresându-se domnului Marian Sârbu.) Iniţiatorul a solicitat ca, implicit, pe baza punctul 6 să modificăm şi aici. Mulţumesc. Deci suntem de acord. Se modifică şi aici, mulţumesc.

Până la 90, alte obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.91 la 100? Adoptat.

Pct.101 - 111? Adoptat.

Vă mulţumesc.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind informarea publicului spectator asupra modalităţii de interpretare play-back de către soliştii vocali în timpul spectacolelor (Legea Play -Back) (rămasă pentru votul final).

Punctul 38. Propunerea legislativă privind informarea publicului spectator asupra modalităţii de interpretare play-back de către soliştii vocali în timpul spectacolelor. Legea play-back.

Legea are caracter ordinar. A fost respinsă de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru cultură.

Suntem Cameră decizională.

Iniţiatorul nu se află în sală.

Rog comisia să prezinte raportul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Bună ziua!

Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informa în masă a fost sesizată pe fond cu această iniţiativă legislativă.

Propunerea are ca obiect de reglementare informarea publicului spectator asupra modalităţii de interpretare play-back de către artişti interpreţi vocali în timpul spectacolelor sau concertelor, în acest mod excluzându-se, practic, posibilitatea inducerii în eroare a publicului spectator asupra modalităţilor de interpretare.

Comisia a discutat această iniţiativă legislativă care a fost respinsă de Senat, dar vă propune dumneavoastră adoptarea acestei propuneri cu o serie de amendamente care, de fapt, constau în rescrierea cap-coadă a acestei propuneri.

Aşadar, vă supun dumneavoastră propunerea de adoptare a acestei iniţiative cu amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Domnul deputat Emilian Frâncu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, deşi au venit recomandări negative atât de la Guvern, cât şi de la Senat, Comisia noastră de cultură a făcut un efort, zic eu, semnificativ şi am transformat întreaga lege în aşa fel încât ea să poată să fie, în acest moment, votată.

Grupul PNL susţine acest proiect de lege şi vă rog, în acest sens, să îl votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Mircea Costache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Consider că, la acest punct de pe ordinea de zi, puteaţi să-l delegaţi mai bine pe domnul Miron Mitrea, care ne-a dovedit că are un mai dezvoltat simţ al umorului.

Chestiunea nu este de reglementare a legislativului. Cred că este pe la uniunile de creaţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii? Domnul deputat Hunor Kelemen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kelemen Hunor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prima variantă a proiectului de lege, într-adevăr, nu era aplicabilă. Dacă ar fi fost adoptată, nu putea fi pusă în aplicare. Dar, în Comisia pentru cultură noi am reluat dezbaterea şi, de la articol la articol, am rescris legea în aşa fel încât să fie aplicabilă.

Noi credem că publicul trebuie informat şi în cazul în care este un concert într-un spaţiu public şi în cazul în care este transmis un concert prin televiziune, prin radio. Publicul trebuie să ştie dacă se cântă live sau play-back.

Noi considerăm că prin lege trebuie reglementat acest lucru, fiindcă nu poate CNA reglementa doar pentru televiziune şi pentru radio, fiindcă sunt foarte multe spectacole în spaţiul public, unde, într-adevăr, nu se cântă live, ci se face un play-back de bună calitate sau mai puţin bună.

Noi considerăm că trebuie reglementat prin lege şi grupul nostru a susţinut şi în comisie şi va susţine şi în plen acest proiect de lege în această variantă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai există intervenţii la dezbateri generale, trecem la dezbatere pe articole.

Mergem pe raportul comisiei. Nu există amendament... Mai există o intervenţie? Mă iertaţi, doamna deputat, vă rog foarte mult. Secretarul din partea stângă este uşor absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela Creţu:

Aş vrea să fac doar o foarte scurtă precizare în legătură cu obiecţia că nu ar fi obiect de reglementare prin lege.

Noi ignorăm un lucru. Un concert nu este doar un act artistic, este un act comercial, iar reglementarea actuală este un act de protecţie a consumatorului. Etichetarea produsului. Trebuie să ştim ce cumpărăm.

Din acest punct de vedere, grupul nostru parlamentar susţine iniţiativa legislativă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Mai există intervenţii la dezbateri generale? Da, vă rog, domnul deputat Ciocâlteu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Stimaţi colegi,

Nu doresc să cânt nimic, nici n-am cântat nici până acum, dar această lege este la fel de penibilă ca...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să vorbiţi un pic mai în microfon, că nu vă auzim bine.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

...de penibilă ca şi altele care au fost oferite aici, cu biblia şi nu mai ştiu cu ce.

Aş vrea ca, şi mă gândesc dacă în Senatul american s-a propus să se anunţe că Clark Gable avea urechile lipite atunci când se filmau scene de departe, pentru că avea urechile clăpăuge, că nu ştiu ce actriţă făcea play-back pentru că avea o voce piţigăiată când s-a trecut la filmul sonor, încât acest anunţ şi această lege care se doreşte să fie votată aici mi se pare o ofertă care nu vă spune nimic şi care nici nu ne dă nouă o imagine de oameni serioşi care votăm un lucru care este serios.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Mai există alte intervenţii la dezbateri generale? Nu mai există. Iniţiatoarea are alte însărcinări. Supun votului dumneavoastră -şi sunt sigur că suntem cu toţii alături de domnia sa - supun votului dumneavoastră, atunci, pe articole.

Punctul 1, Observaţii?

La punctul 1, domnul deputat Ujeniuc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Ujeniuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Probleme de redactare. Vă rog să observaţi că, din titlul legii, este eliminat cuvântul spectator şi rămâne: Lege privind informarea publicului. La titlul 1. Observaţia pe care o fac este valabilă pentru redactarea şi a următoarelor articole.

Sunt de acord cu această eliminare a cuvântului "spectator", dar vă rog, pentru punctele 2 şi următoarele să eliminaţi din redactare "prin care publicul spectator, telespectator sau radioascultător trebuie informat asupra..." şi textul curge. Adică ce vreau să spun. Atâta vreme cât în titlul legii se vorbeşte despre "public", sigur că în noţiunea de public intrând şi publicul spectator şi telespectator şi radioascultător, se încarcă textul cu expresii inutile, aşa încât pe tot parcursul legii, v-aş ruga să fiţi de acord să folosim noţiunea de "public" în sensul generic, care include toate categoriile de public: spectator, telespectator sau radioascultător.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei, doamna preşedintă Turcan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Sunt de acord că textele de lege trebuie să fie cât mai clare cu putinţă, însă exprimarea din titlu este una generală şi face referire la public per ansamblu, iar în textul articolelor am detaliat categoriile de public şi mi se pare o detaliere bine venită, că avem public spectator, telespectator sau radioascultător, pentru a şti la ce categorie de evenimente ne referim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Doamna preşedintă, în lumina celor pe care le spuneţi, înţeleg că amendamentul devine unul de fond şi nu mai este unul de tehnică legislativă şi, ca atare, nu mai poate fi formulat în plen. De altfel, domnul deputat înţeleg că renunţă.

Titlul legii. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Adoptat. Punctul 4. Adoptat.

Punctul 5. Adoptat. Punctul 6. Adoptat. Cât aţi zis?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Semnalez o eroare materială strecurată.

Noi, când am discutat în comisie, am specificat prezentatorii spectacolelor sau emisiunilor de televiziune. Văd că în textul care ne-a fost prezentat această chestiune a fost omisă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Observaţii de la comisie? De acord. Există obiecţii, comentarii, la această observaţie? Nu. S-a însuşit.

Deci, punctul 5, nu mai există alte observaţii sau comentarii.

Punctul 6. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emilian Valentin Frâcu:

Deci, acelaşi lucru. La punctul c) şi d) ale art. 5, în cazul spectacolelor televizate, redactarea comisiei a fost: "în cazul emisiunilor de televiziune" şi, de asemenea, la punctul c) o eroare materială. Deci propun schimbarea, apar de două ori "sau" imediat, unul lângă altul. Deci acolo, după ce spune "prezentatorii de concerte, spectacole sau emisiuni realizate în studio, preluate direct sau înregistrate şi difuzate", propun schimbarea primului "sau" cu "ori". Deci: "spectacole ori emisiuni realizate".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Comisia? De acord. Obiecţii, observaţii, comentarii nu sunt.

Vă propun să ne însuşim şi această observaţie.

Punctul 6. Adoptat.

Punctul 7. Nu sunt obiecţii, observaţii, comentarii. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne marţi, la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (rămas pentru votul final).

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat. Raport comun de adoptare, Comisia de IT şi Comisia juridică şi raport comun înlocuitor tot de adoptare.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu doreşte să intervină.

Din partea comisiilor, domnul preşedinte Pambuccian.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea a fost retrimisă la cele două comisii pentru o clarificare care ţinea de chestiuni instituţionale. A fost făcută, de data aceasta, fără nici o obiecţie din partea nimănui şi vă propun s-o votăm aşa cum este. Este o lege scurtă, nici nu aş aloca mai mult de două minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă-mi faceţi hatârul să vorbiţi în microfon, vă şi aud.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Da. Nici nu aş aloca mai mult de două-trei minute în total.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Comisiile, în înţelepciunea lor, au introdus doar amendamente admise.

Dacă, de la punctul 1 la punctul 7, există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Avem toată încrederea în domnul Pambuccian.

Proiectul a fost adoptat pe articole. Rămâne la vot final pentru marţi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea art.29 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (rămasă pentru votul final).

Punctul 40. Propunere legislativă privind completarea art. 29 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar 18/1991 şi ale Legii 169/1997.

Legea are caracter organic. Respinsă de Senat. Raport de adoptare, Comisia de agricultură. Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul. Nu avem.

Comisia, vă rog frumos, după care punctul de vedere al Guvernului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor legilor fondului funciar.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Raportul comisiei a fost adoptat cu 22 de voturi pentru, 2 abţineri şi un vot împotrivă. Propunerea legislativă este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Comisia propune admiterea cu modificări şi completări a acestei propuneri legislative.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Flaviu Lazin (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale):

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul nu susţine adoptarea prezentei iniţiative legislative care reglementează completarea art. 29 din Legea nr. 1 pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi vizează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere pentru Fundaţia Elias.

Ar fi singurul caz particular pe care l-am avea într-o lege de restituire a proprietăţii şi nu suntem de acord cu această propunere, întrucât fundaţia este o persoană juridică care are la dispoziţie procedura de drept comun, reglementată prin lege pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier.

De asemenea, în expunerea de motive a propunerii legislative, nu se face referire expresă la criteriile obiective pe care se fundamentează o dispoziţie legală specială ca şi în acest caz.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Intervenţii la dezbateri generale?

Vă rog, domnule deputat Dragoş Dumitriu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Se ridică câteva probleme aici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog frumos să lăsaţi microfonul mai jos cu ocazia ridicării, să vă auzim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Sunt câteva probleme care se ridică în urma expunerii Guvernului.

Una la mână, dacă această persoană juridică, aşa cum numeşte reprezentantul Guvernului Fundaţia "Elias", are dreptul, atunci de ce nu poate obţine? Este clar că legea este incompletă, şi atunci propunerea colegilor de la PSD este cât se poate de corectă.

În al doilea rând, nu este vorba de o persoană juridică oarecare, de un caz particular oarecare, ci este vorba de însăşi Academia Română, pentru că Fundaţia "Elias" aparţine Academiei.

Deci, atâta timp cât se recunoaşte faptul că legea nu este completă şi că această propunere ar completa-o într-un mod fericit, ce facem acum? Guvernul se împiedică de o chestiune de procedură, până la urmă o chestiune formală? Sau există un alt interes în spatele acestei respingeri?

Vă mulţumesc.

Grupul PRM va susţine propunerea legislativă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Numai pentru că avem o coafură la fel, mă cheamă Mocanu Vasile. Sunt din Grupul PSD Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule deputat Mocanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domul Vasile Mocanu:

Dacă este să facem dreptate, trebuie să facem dreptate pentru absolut fiecare om din România şi pentru fiecare persoană juridică. Clar! 247, 1/2000, 169 nu reglementează acest fapt.

Am venit cu o propunere legislativă pe care Grupul parlamentar al PSD o susţine, ca Fundaţia "Elias" să-şi ia proprietatea înapoi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă la punctul 1 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

Punctul 2. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing (rămas pentru votul final).

La punctul 41, Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei economice. Suntem Cameră decizională.

Din partea iniţiatorului? Nu se solicită.

Comisia, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tudose:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă prezint raportul asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu proiectul de lege mai sus menţionat.

La întocmirea prezentului raport am avut în vedere avizele favorabile primite de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, precum şi de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Proiectul de Lege vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul consolidării pieţei de leasing, prin eliminarea confuziei între cele două operaţiuni de leasing: financiar şi operaţional, precum şi în scopul majorării capitalului social minim deţinut de societăţile de leasing din România.

Acest proiect de lege a fost dezbătut în şedinţa comisiei din data de 30 mai 2006.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a hotărât, cu unanimitate de voturi, să vă propună spre adoptare acest proiect de lege, cu amendamentele admise, prevăzute în Anexa nr.1, precum şi amendamentele respinse, pe care le găsiţi în Anexa nr.2.

Legea face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doamna deputat, doriţi să interveniţi la susţinerea amendamentului sau la dezbateri generale?

Doamna deputat Graţiela Iordache:

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş dori să spun că această ordonanţă, de fapt aprobarea acestei ordonanţe, reprezintă un pas semnificativ înainte pentru piaţa de leasing. Şi aceasta pentru faptul că face clarificări de fond asupra noţiunilor definitorii ale acestei pieţe - acesta este un aspect. Al doilea aspect îl reprezintă curăţenia care se face în acest domeniu şi întărirea supravegherii şi creşterea capitalului social, ceea ce duce la evitarea unor situaţii cum au fost cele de MTS Leasing. Şi, în al treilea rând, reprezintă o creştere a posibilităţii companiilor şi micilor întreprinderi, în ceea ce priveşte finanţarea activităţii lor şi creşterii economice.

Drept pentru care, Partidul Conservator susţine Guvernul şi susţine aprobarea acestei ordonanţe şi vă rugăm să ne oferiţi sprijinul dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Am luat notă pentru miercuri.

Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale? Nu există alte intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Vă atrag atenţia că există şi un amendament respins. Voi consulta dacă se susţine, când ajungem la 7.

Dacă de la punctul 1 la punctul 5 există observaţii, comentarii, obiecţii? Nu există. Adoptat.

Dacă de la 6 la 10 există? Nu există. Adoptat.

Dacă de la 11 la 15? Avem un amendament respins. Se susţine, doamna deputat? Vă rog să-l susţineţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Susţin acest amendament şi motivaţia este clarificarea corectă a noţiunilor fundamentale ale acestor operaţiuni de leasing.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tudose:

Domnule preşedinte,

Ne susţinem punctul de vedere din raport, respingere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

În aceste condiţii, voi supune votului dumneavoastră amendamentul respins, susţinut de doamna deputat Graţiela Iordache, care propune înlocuirea expresiei "considerat ca bun" cu "este tratat fiscal şi contabil ca bun".

Vom vota electronic. Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 109 deputaţi prezenţi; 60 voturi pentru, 39 împotrivă, nici o abţinere; 10 deputaţi nu au votat.)

Vă mulţumesc, amendamentul a fost votat şi se va introduce în corpul legii.

Până la 10?

De la 11 la 15, spuneam, alte observaţii, comentarii faţă de acest amendament inclus nu mai sunt. Adoptat.

De la 16 la 20? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 21 - 25? Adoptate.

Pct. 26 - 30? La 26, domnul preşedinte Tudose.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tudose:

Domnule preşedinte, vă supun atenţiei şi rugăminţii de a supune votului o mică modificare, pentru acurateţea textului.

Se elimină, la poz. 26 din raport, ultima sintagmă "sau a bunului".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Cred că nici nu este necesar să supunem votului, întrucât fiind vorba de faptă sau omisiune, ea poate fi a locatarului, locatorului, dar nu a bunului, că bunul nu făptuieşte.

Dacă nu există obiecţii sau observaţii ne însuşim modificarea propusă de domnul preşedinte Mihai Tudose.

Mulţumesc.

Deci, de la 26 la 30? Adoptat.

De la 31 la 35? Adoptat.

De la 36 la 40? Adoptat.

Pct. 41 - 43? Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001 (rămas pentru votul final).

Trecem la punctul 42 de pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001.

Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare de la Comisia juridică. Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Iniţiatorul nu insistă.

Dacă din partea comisiei există o scurtă prezentare a raportului?

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia juridică a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat acest proiect de lege. Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001, în scopul stimulării activităţii de voluntariat. Se au, astfel, în vedere aspecte vizând responsabilitatea organizaţiilor şi a voluntarilor, modul de eliberare a certificatului de voluntar, precum şi stabilirea unor criterii vizând eligibilitatea acestora.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi ca Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului, în forma adoptată de Senat, cu amendamentele prevăzute în Anexa nr. 1 la raport. Amendamentele respinse sunt prezentate în Anexa nr. 2.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Vă atrag atenţia că este un număr de trei amendamente respinse.

Dacă la punctul 1 din raport există observaţii, obiecţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la 2 până la 5. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la 6 până la 10? Vă atrag atenţia că există amendamente respinse. Dacă se susţin? Nu se susţin amendamentele respinse. Nu există obiecţii, comentarii, observaţii. Adoptat.

De la 11 până la 13? Obiecţii, observaţii, comentarii? Vă atrag atenţia că există şi un amendament respins. Nu se susţine amendamentul respins. Nu există obiecţii, observaţii, comentarii. Sunt adoptate şi aceste puncte din raport.

Am încheiat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final.

Procedură. Doamna preşedintă Olguţa Vasilescu, mulţumită secretarului de şedinţă din partea dreaptă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Eu consider că acest proiect de lege ar fi trebuit să treacă şi pe la comisia noastră, mai ales că suntem Comisie pentru tineret şi, se ştie foarte clar că activitatea de voluntariat este făcută de tineri şi, mai mult decât atât, se corela foarte bine cu Legile tineretului, pe care le-am dezbătut în comisie. Măcar pentru aviz ar fi trebuit să ajungă şi la noi.

De asemenea, vreau să reiterez o rugăminte la dumneavoastră, personal. Noi, în Regulament, am prevăzut, şi intenţionat am prevăzut acest articol, ca preşedinţii de comisie să fie, totuşi, consultaţi atunci când se vorbeşte despre proiectele de lege şi despre trimiterea lor la comisii pentru avizare sau pentru a le discuta în fond. Şi aceasta pentru că, cel puţin în această sesiune, am avut cinci proiecte de lege pe care am fi vrut să le avem la Comisia pentru învăţământ, dar nu s-a întâmplat acest lucru, din păcate şi, tot timpul, colegii mei din comisie îmi atrag atenţia că se dezbat în alte comisii proiecte de lege care au legătură cu tineretul şi cu învăţământul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Din păcate, este un pic prea târziu să mai sesizăm acum comisia. Voi avea rugămintea ca, în condiţiile Regulamentului, să solicitaţi întotdeauna când consideraţi că puteţi fi comisie de aviz sau de fond şi sunt convins că Biroul permanent vă va sprijini.

Domnul deputat Ungureanu, pe procedură? Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Ungureanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Fără să o contrazic pe distinsa noastră colegă, în calitate de raportor pentru acest proiect de lege, vreau să spun că, sigur, a fost propunerea iniţială, a ajuns la Comisia juridică - nu a fost problema noastră, dar am fost investiţi cu ea, iar eu, personal, am fost investit în calitate de raportor şi am pus de acord toate amendamentele care au fost, cu punctul de vedere al Guvernului.

Vreau să vă spun că nu am nimic împotrivă sigur, doar în această calitate de raportor, n-aş fi avut nimic împotrivă dacă, procedural, ar mai fi posibil ca şi comisia dumneavoastră să poată să-şi spună părerea. Numai că acolo şi-au spus părerea şi au formulat amendamente Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, Comisia pentru drepturile omului şi toate aceste amendamente, împreună cu punctele de vedere ale Guvernului, pentru că a avut şi el, la rândul său, unele observaţii, au fost mixate şi am făcut un proiect de lege care, după părerea mea, a ieşit cred că foarte bun şi util.

Dacă procedural găsiţi soluţia să retrimiteţi... Dar cred că nu se mai poate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Procedura este depăşită în timp. N-o mai putem retrimite. Suntem, deja, la vot final cu acel proiect.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Române pentru Mediul de Afaceri.

La punctul 43 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Române pentru Mediul de Afaceri.

Legea are caracter ordinar, a fost respinsă de Senat. Raport de adoptare de la Comisia economică. Suntem Cameră decizională. Dau cuvântul iniţiatorului, domnul senator Marius Marinescu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Marinescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Împreună cu dumneavoastră, domnule Bogdan Olteanu, domnule preşedinte al Camera Deputaţilor, am semnat o iniţiativă legislativă de a comasa acele trei autorităţi pe mediu de afaceri care sunt la ora actuală, cele trei instituţii, într-una singură, de a face un tratament egal de şanse între investitorii străini şi investitorii români.

Această nouă autoritate va avea oficii în toată ţara, şi investitorii străini şi investitorii români vor veni direct, local să investească, vor intra într-o concurenţă loială, nedescriminatorie, vor face schimb de manageriat şi vor investi.

Pe de altă parte, toate fondurile de garantare pentru mediul de afaceri vor merge direct la aceste oficii şi ne vom pregăti mai bine pentru a adera la 1 ianuarie 2007. Ştim cu toţii că, în momentul în care au aderat la Uniunea Europeană statele din jurul nostru şi nu au avut o agenţie puternică, au dat foarte multe IMM-uri faliment. Vă dau un exemplu: în Ungaria, în jur de 60 %, iar în Cehia, unde au avut o singură agenţie pe mediu de afaceri, mai puţin de 20 %.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că am avut în vedere şi modelul din Uniunea Europeană şi am văzut că o singură agenţie pe mediu de afaceri, pusă la dispoziţia investitorilor, a funcţionat foarte bine.

Pentru aceste lucruri, doresc să votaţi această iniţiativă legislativă şi să facem ceva şi pentru oamenii de afaceri.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Din partea comisiei?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tudose:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezint Raportul asupra Propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Române pentru Mediul de Afaceri, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele primite de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru industrii şi servicii.

Asupra domeniului de reglementare, nu mai insist; a fost prezentat.

Potrivit art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au dezbătut acest proiect de lege în şedinţa din 6 iunie 2006.

Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 24 de voturi din totalul celor prezenţi, iar în urma dezbaterii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a hotărât, cu 19 voturi pentru, trei împotrivă şi două abţineri, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestei propuneri legislative, cu amendamentele admise, prevăzute în anexă.

Fac o mică precizare: amendamentele sunt în proporţie de 95% de tehnică legislativă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea Guvernului, doamna preşedinte Ana-Maria Cristina.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana-Maria Cristina:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor.

Sunt preşedintele Agenţiei Române pentru Investiţii Străine.

Dincolo de mesajul pe care trebuie să-l aduc, acela că Guvernul României nu susţine această iniţiativă legislativă, aş vrea să fac câteva comentarii cu privire strict la activitatea agenţiei noastre, activitatea de promovare şi asistenţă pentru marile investiţii.

Voi începe prin a vă spune că existenţa unei agenţii de promovare a investiţiilor a fost recomandată României de mai multe organisme internaţionale. Practic, înfiinţarea acestei agenţii se datorează unui studiu al Băncii Mondiale. Agenţii de promovare a investiţiilor există peste tot în lume. Spre deosebire de părerea iniţitorului, toate ţările europene au astfel de agenţii de promovare a investiţiilor şi trebuie să recunosc personal că susţin ideea de a încuraja, în egală măsură, investitorii străini cu cei români. Şi aş vrea să vă spun că toate legile pe care dumneavoastră le-aţi adoptat în Parlament o fac, mai puţin titulatura agenţiei - şi sperăm că foarte curând această titulatură se va schimba.

Ceea ce aş vrea să ştiţi este că acest proiect legislativ intenţionează să ducă la dizolvarea Agenţiei de Promovare a Investiţiilor într-o agenţie naţională pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aşa cum arată şi amendamentele pe care, probabil, le-aţi văzut, făcute în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.

Fără îndoială, problematica întreprinderilor mici şi mijlocii este una de maximă importanţă. Însă, permiteţi-mi să vă aduc la cunoştinţă faptul că activitatea noastră are foarte puţină tangenţă cu cea a întreprinderilor mici şi mijlocii.

De la înfiinţarea A.R.I.S.-ului până în prezent, ne-am ocupat de proiecte foarte mari. Nu numai de proiecte de peste 1 milion de dolari, cum spune legea care ne înfiinţează, ci de proiecte de sute de milioane de euro. Până în prezent, agenţia a asistat nu mai puţin decât 142 de proiecte de la înfiinţarea ei, în valoare totală de 6 miliarde euro, creând 43 de mii de locuri de muncă.

Această activitate se datorează promovării specifice pe care noi o facem în străinătate asupra mediului investiţional românesc, dar şi asistenţei tehnice acordate fiecărui investitor în parte.

Iată de ce, de la înfiinţarea agenţiei şi până în prezent, putem constata cu toţii că investiţiile străine, volumul lor, a crescut constant, de la un an la altul, ajungând până la o cifră record în 2005, iar, pe primul trimestru al anului 2006, două miliarde într-un trimestru este, realmente, o cifră istorică.

Ţinând cont de toate aceste lucruri şi de faptul că problematica investiţiilor este de o specificitate consfinţită de foarte multe organisme internaţinale, nu mai departe decât la Congresul interministerial de la Viena, care va avea loc luni şi marţi, săptămâna viitoare, ca şi la Congresul interministerial, Întrunirea interministerială a O.E.C.D. de la Roma, de acum o lună, recomandările ferme ale acestor organisme internaţionale pentru România au fost de a întări capacitatea instituţională a Agenţiei de Promovare a Investiţiilor, de a mări numărul de persoane care lucrează acolo, dar şi bugetul agenţiei, nicidecum de a o desfiinţa, aşa cum îşi propune această lege.

Doamnelor şi domnilor,

Agenţia Română pentru Investiţii Străine este o agenţie care deschide uşa pentru creare de locuri de muncă, prin colaborare cu autorităţile locale din toată ţara.

Toţi primarii dumneavoastră ştiu cât de multe proiecte au intrat pe uşa agenţiei, spre toate regiunile ţării.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

O să vă rog să sintetizaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana-Maria Cristina:

De aceea, vă cer sprijinul în respingerea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Doamna Gabriela Vasile, tot din partea Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela Vasile:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt Gabriela Vasile, vicepreşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii Străine.

Înainte de a ocupa această funcţie, am fost vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.

Consider că, prin crearea unei structuri flexibile şi eficiente, care să comaseze cele trei instituţii pentru mediul de afaceri, interesele întreprinzătorilor, indiferent că vorbim de cei străini sau cei români, vor fi mai bine reprezentate.

Aceasta este declaraţia mea şi mi-o susţin şi-mi asum răspunderea pentru ceea ce spun.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al Guvernului, needificat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Manda.

Procedură? Pe procedură, atunci. Pentru că, din partea grupului, a cerut domnul Săniuţă, înţeleg.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Claudiu Manda:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă uitam în raport şi n-am observat data depunerii acestui proiect de lege. Şi-l voi ruga pe iniţiator - fie pe domnul Marinescu, fie pe domnul Olteanu - să ne spună şi nouă dacă acest proiect de lege a fost depus înainte de a se certa sau se bate în Parlament, sau după.

Sau, dacă poate să ne explice dacă este în perioada în care mai funcţiona Alianţa sau deja se certaseră cei din Alianţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Tot pe procedură, domnul deputat Titus Corlăţean.

Nu pot să-i dau cuvântul pe fond colegului dumneavoastră, domnul Săniuţă, pentru că sigur că procedura are precădere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Titus Corlăţean:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am şi eu o întrebare, dacă-mi este permisă, apropo de chestiunile de procedură.

Punctul de vedere al Guvernului se exprimă de o persoană abilitată. Am avut de-a face astăzi cu o premieră în materie de procedură, fiind vorba de doi reprezentanţi ai Guvernului, respectiv preşedintele A.R.I.S. şi, înţeleg, adjunctul A.R.I.S., care au prezentat puncte de vedere fundamental diferite. Asta, apropo de coeziunea Guvernului.

Poate ne puteţi explica, domnule preşedinte, chestiuni legate de noutatea procedurii şi dacă, de acum înainte, vom merge pe această nouă procedură.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Sunt sigur că cele două puncte de vedere s-au completat reciproc foarte bine, pentru a vă ajuta să înţelegeţi importanţa acestui proiect.

Domnul deputat Marian Sârbu.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Sunt convins. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Eu cred că ne aflăm în faţa unui foarte grav conflict de interese, pe care cred că preşedintele Camerei va putea să-l rezolve.

După opinia mea, dânsul n-ar putea să conducă această şedinţă, având calitatea de iniţiator al legii, alături de domnul senator Marinescu.

Deci, rugămintea mea este: ori îşi retrage semnătura de pe acel proiect de lege, având în vedere nişte antecedente publice, să zic aşa, sau rămâne iniţiator. Dar, atunci, pentru perioada aceasta, cedează conducerea şedinţei unui coleg de-al nostru, care abia aşteaptă, probabil, în sală.

Au mai fost situaţii de acest tip şi pot să vă spun că în situaţii asemănătoare, de obicei cei care au un interes direct în ceea ce priveşte un anumit vot, nu pot conduce şedinţele respective.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Este tot pe procedură, domnule Marcu Tudor?

Chestiunea este deosebit de gravă, dacă consideraţi că am un interes direct, şi mă voi feri să fiu implicat într-o asemenea chestiune.

Cred că putem solicita un punct de vedere al Comisiei pentru regulament. Dacă doamna secretar al Comisiei pentru regulament, doamna Olguţa Vasilescu, ne va putea expune un punct de vedere, dacă sunt sau nu în conflict de interese, eu voi aprecia.

Domnul Marcu Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Până atunci, eu vă propun o soluţie mai simplă.

De foarte multe ori, ceea ce se impută astăzi ca un conflict de interese s-a întâmplat în realitate. În atâţia ani, nu se putea să nu fie unul dintre iniţiatori şi cel care conducea şedinţa.

Problema este cum conduce şedinţa. Dacă se constată de către noi că există o incorectitudine sau o forţare a notei într-un anumit sens de către cel care conduce, noi putem interveni şi să invocăm ceea ce domnul Marian a spus adineauri.

Dar, până atunci, pentru că e şi ora târzie, vă rugăm, domnule preşedinte, să urgentaţi discuţiile şi dacă, repet, dacă noi constatăm că aveţi o manifestare care nu ţine exact de Regulament şi de corectitudinea menţinerii şedinţei, atunci putem interveni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Cred că o să mă bazez pe acurateţea observaţiilor domnului Tudor, de fiecare dată când voi conduce lucrările.

Vă rog, domnule deputat Florea Damian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Damian Florea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că nu există nici un conflict de interese, pentru că, altfel spus, preşedintele Camerei trebuie să se abţină de la mai avea vreo iniţiativă parlamentară, de a mai face cumva vreun amendament şi aşa mai departe.

Sigur că de dragul jocului, e o glumă bună, colegul a vrut să aducă aminte că sunt tot felul de lucruri care s-au întâmplat în Parlament, dar haideţi să depăşim momentul, să trecem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Vă asigur că în măsura în care mă voi considera într-un conflict de interese la acest proiect de lege, mă voi abţine la momentul respectiv.

Dacă există... (Domnul secretar Victor Viorel Ponta doreşte să ia cuvântul)

Pe procedură? Nu. Doamna deputat Andronescu şi după aceea domnul secretar.

Vă rog, doamna deputat, nu-l băgaţi în seamă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Totuşi eu cred că trebuie să clarificăm un lucru. Care este punctul de vedere al Guvernului? România are două guverne sau are un singur Guvern?

În mod normal, decizia noastră se construieşte şi în funcţie de punctul de vedere al Guvernului care are responsabilitatea executivă. În acest moment, eu sunt derutată. Nu ştiu care este punctul de vedere al Guvernului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc.

Doamna deputat, întrucât domnul vicepreşedinte Dorneanu se află în sală şi există suspiciunea că aş putea fi în conflict de interese la acest proiect de lege, îl rog să-mi facă marele serviciu de a conduce dezbaterile la proiectul de la pct.43.

(Din acest moment, lucrările şedinţei sunt preluate de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Am înţeles că trebuie să dau cuvântul pe procedură întâi. Staţi puţin că s-a înscris...

Aveţi cuvântul, în numele grupului parlamentar al P.S.D.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Având în vedere că nu am primit răspuns la întrebarea adresată de către doamna deputat Andronescu, Grupul P.S.D. vă solicită o pauză de consultări de 30 de minute, să ne clarificăm această problemă.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte Olteanu,

M-aţi pus într-o situaţie foarte onorantă?! (Râsete) Speram şi eu să conduc o şedinţă mai de substanţă. M-aţi pus în situaţia de a acorda pauză şi după pauză urmează activităţi...

Stimaţi colegi, nu vă bucuraţi că, după pauză, e şedinţă comună cu Senatul, la ora 13.

 
Video in format Flash/IOS  

Lucrările s-au încheiat la ora 12,00.