Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 decembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.191/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 decembrie 2006

  Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2007 (anexa 3/26, amendamentul de la poziţia 332 - Anexa 7, amendamentul de la poziţia 585)

Şedinţa a început la ora 9,40.

Lucrările sunt conduse de domnul senator Doru Ioan Tărăcilă, vicepreşedinte al Senatului, asistat de domnii senatori Gavrilă Vasilescu, secretar al Senatului şi domnul Valentin Zgonea, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Îl rog pe domnul Gavrilă Vasilescu să facă apelul pentru Senat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori.

Apel nominal pentru Senat.

- Antonie Ştefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaş Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - prezent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - euroobservator
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - Guvern
- Blaga Vasile - Guvern
- Bobeş Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - prezent
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - euroobservator
- Cioroianu Adrian Mihai - euroobservator
- Cismaru Ivan - învoire
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - absent
- Creţu Corina - euroobservator
- Creţu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaş George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - euroobservator
- Duca Viorel Senior - euroobservator
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Fekete Szabo Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - delegaţie
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - delegaţie
- Haşotti Puiu - prezent
- Ilaşcu Ilie - delegaţie
- Iliescu Ion - absent
- Iluşcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - absent
- Iorgovan Antonie - absent
- Ioţcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezent
- Jurcan Dorel - prezent
- Loghin Irina - învoită
- Lupoi Mihail - prezent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Bela - Guvern
- Meleşcanu Teodor Viorel - prezent
- Mereuţă Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - euroobservator
- Mihăilescu Petru Şerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - prezent
- Moraru Ion - prezent
- Morţun Alexandru Ioan - euroobservator
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - prezent
- Nemeth Csaba - prezent
- Nicolae Şerban - prezent
- Nicolai Norica - absent
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - învoire
- Păcuraru Nicolae Paul Anton - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru - prezent
- Pete Ştefan - prezent
- Petre Maria - prezent
- Petrescu Ilie - absent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - euroobservator
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - absent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - delegaţie
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezent
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - absent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezent
- Stoica Ilie - absent
- Strătilă Şerban-Cezar - absent
- Stroe Radu - Guvern
- Szabó Karoly Ferenc - absent
- Şerbănescu Verginia - absent
- Şerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Şereş Ioan Codruţ - prezent
- Ştefan Viorel - prezent
- Şter Sever - prezent
- Talpeş Ioan - delegaţie
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Theodorescu Răzvan Emil - absent
- Terinte Radu - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tomoiagă Liliana Lucia - prezent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - prezent
- Ţicău Silvia Adriana - euroobservator
- Ţîrle Radu - euroobservator
- Ungheanu Mihai - delegaţie
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - absent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - delegaţie
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaş Verginia - prezent
- Verestóy Attila - delegaţie
- Voiculescu Dan - prezent
- Vosganian Varujan - prezent
- Vraciu Jan - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule secretar.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă invit să vă ocupaţi locurile.

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă anunţ că, din totalul de 467 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 285 colegi, iar 182 sunt absenţi.

Cvorumul legal de lucru este îndeplinit.

La primul punct al ordinii de zi avem continuarea dezbaterii pe articole a proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2007.

Vă reamintesc că la ora 12 vom lua în dezbatere propunerea primului-ministru privind aprobarea de către Parlament a numirii unui membru al Guvernului.

Stimaţi colegi,

În şedinţa de ieri au fost dezbătute amendamentele până la poziţia 331. Astăzi, începem dezbaterile la amendamentele respinse, poziţia 332 - Ministerul Sănătăţii Publice - Anexa 3/26.

Avem şi o serie de amendamente admise pe care le vom discuta în final.

Vă consult dacă amendamentul de la poziţia 332 este susţinut?Nu este susţinut.

333? 334? 335? 336? 337? 338. Vă rog. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Câmpanu:

Domnule preşedinte,

Aş vrea să fac o intervenţie pe discutarea mai multor... Este o chestie de principiu, nu ştiu dacă este cazul să revin de fiecare dată la microfon pe acest subiect.

În fond, în amendamentele respinse se găsesc nu număr de aproximativ 50 de propuneri. Marea lor majoritate fiind propuneri de investiţii, pe care colegii noştri le-au făcut şi sunt convins că le-au făcut în cunoştinţă de cauză.

De asemenea, majoritatea acestor propuneri au avut ca sursă de finanţare propusă fondul de rezervă al Guvernului şi pe bună dreptate ele au fost respinse, pentru că această sursă este o sursă de rezervă şi nicidecum pentru a se efectua investiţii.

Ceea ce cred că nu este în regulă este faptul că noi avem o sursă cât se poate de bine definită pentru aceste investiţii şi această sursă este taxa pe viciu, cum se numeşte mai popular. Se regăseşte în Legea nr. 95/2006, Legea reformei sanitare şi care cuprinde în acest buget o sumă astronomică de 900 milioane sau dacă vreţi 9000 miliarde în bani vechi, care toţi sunt destinaţi investiţiilor.

Totalitatea sumelor solicitate pentru investiţii de către colegii noştri sunt în jur de 182 milioane RON. Între 182 milioane şi 900 milioane RON este o diferenţă foarte mare, iar ministrul sănătăţii a dat publicităţii şi a făcut o conferinţă de presă, de fapt, o teleconferinţă cu prefecţii în care a anunţat cum intenţionează să cheltuiască aceşti bani, care în buget se găsesc generic, fără să fie detaliat la ce vor fi folosiţi şi pot să vă spun că aproximativ 170 milioane sunt destinaţi pentru a se cheltui pe scrisori cu semnătura domnului ministru Nicolăescu.

Este foarte bine, dacă n-ar fi vorba de banii sănătăţii. Deci, în momentul de faţă noi vorbim nu de poduri, nu de podeţe, nu de drumuri, nu de agricultură, toate lucruri foarte importante, ci vorbim de oameni care sunt bolnavi şi care au nevoie ca să fie trataţi. Dacă n-avem bani este limpede de înţeles că asta este situaţia. Suntem o ţară săracă. Dar, dacă avem bani, şi-i risipim, cred că pe toţi apasă o povară morală pe care n-avem dreptul să o trecem cu vederea, s-o ignorăm pur şi simplu din motive politice.

De aceea, am să vă rog, înainte de toate, să discutăm dacă este normal această scăpare a bugetului de a nu prevedea destinaţia fondurilor provenite din taxa pe viciu. Ea este o destinaţie generică, aşa cum am spus, fără nici un fel de detaliere, ba, mai mult, într-o sinteză a bugetului este prevăzut faptul că o sumă imensă de aproape 1.500 de milioane, deci de 1 miliard şi jumătate va fi cheltuit pentru investiţii în spitale şi sunt şi date precizate: 8 spitale judeţene de urgenţă gradul I şi 36 de gradul II.

Numai că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/ 2002, Legea finanţelor publice, aceste investiţii publice ar trebui să se găsească detaliat în anexă, cu alocaţiile bugetare pe mai mulţi ani, dacă nu vor fi cheltuite într-un singur an. Or, în momentul în care noi nu găsim această anexă în buget, înseamnă că, de fapt, discutăm despre o aprobare în alb dată ministerului şi nu este vorba de un fond oarecare, este un fond de cinci ori mai mare decât Fondul de rezervă al Guvernului şi aceşti bani putem foarte bine să-i aprobăm, în acest moment, în plen, să fie folosiţi pentru investiţiile care au fost propuse de colegii noştri.

Deci, să fie clar avem o cheltuială pentru care nu avem justificare. Avem solicitări. Este drept, care n-au fost susţinute de colegii noştri, pentru că, probabil, că n-au ajuns în sală, dar care în totalitatea lor nu ajung decât la 170 de milioane. De aceea, mă voi opri aici într-o primă etapă şi am să vă rog să daţi atenţie, mă refer şi la colegii din opoziţie. Sigur că există negocieri pentru acest buget. Ştim cu toţii că bugetul trebuie să treacă, dar nu ne este indiferent cum trece acest buget. Deci, putem să aprobăm măcar colegilor care au susţinut amendamente şi au făcut gestul de a propune aceste amendamente să le aprobăm sursa, pentru că o avem.

De asemenea, aş vrea, dacă se poate, ca ministrul sănătăţii şi ministrul de finanţe să răspundă, totuşi, ce se întâmplă cu această sursă care nu este evidenţiată, pentru că Ministerul Sănătăţii Publice a fost cât se poate de clar în intervenţiile publice şi aici o să-l citez, a spus: "Sunt banii mei. Eu i-am obţinut. Eu am introdus taxa pe viciu. Îi cheltuiesc cum vreau".

Nu ştiu dacă este aşa, dar am să-i aduc aminte cu un alt citat dintr-un preşedinte american, Abraham Lincon, care spunea că pe unii poţi să-i prosteşti tot timpul".

Poţi, uneori, accidental, să prosteşti pe toată lumea, dar nu poţi prosti pe toată lumea tot timpul. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc domnului deputat Liviu Câmpanu.

Dacă sunt intervenţii în susţinerea amendamentului? Dacă nu sunt intervenţii, punctul de vedere al Comisiilor pentru buget, finanţe. Punctul de vedere al Guvernului. Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Szekely Zoltan Ervin:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că în acest moment, din punct de vedere procedural, nu putem lua în discuţie această propunere, pentru că ar fi trebuit să fie depusă în scris şi să fie discutată în comisia de specialitate. În orice caz, în ceea ce priveşte destinaţia Fondului special, este un fond care este la dispoziţia Ministerului Sănătăţii Publice şi care, într-adevăr, vizează obiective de investiţii foarte importante şi credem că Ministerul Sănătăţii Publice trebuie să aibă această libertate de a decide operativ alocarea acestor fonduri pentru obiective de investiţii. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Îl consult pe domnul deputat dacă este mulţumit de răspuns? Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Câmpanu:

Nu, nu pot să fiu de acord cu acest punct de vedere şi sper că, Comisiile pentru buget, finanţe o să-şi exprime punctul de vedere. Obiectivele de investiţii, şi aici vorbim de investiţii de mari dimensiuni. Vorbim de spitale care costă milioane, de fapt, zeci de milioane de dolari. Ele trebuie să se regăsească în structura bugetului. Dacă s-a schimbat sau n-am interpretat eu bine, am să-l rog pe domnul Tănăsescu să-mi spună că greşesc şi nu-i nici un fel de problemă. E în regulă, dar nu cred că aşa este.

Eu cred că aceste spitale nu se regăsesc în anexă şi vă spun de ce nu se regăsesc, pentru că ministrul sănătăţii, în generozitatea lui, s-a dus şi a promis fiecăruia că-i va face câte 2-3 spitale în fiecare judeţ, fără să existe o evaluare asupra necesităţii. Şi atunci toată lumea stă liniştită.

Dacă s-ar fi regăsit aceste investiţii în buget, în anexă, atunci toată lumea ar fi ştiut că promisiunile n-au acoperire şi, probabil, că n-ar mai fi trecut aşa uşor bugetul sănătăţii prin Parlament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc. Domnul Mihai Tănăsescu are cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Permiteţi-mi să am o intervenţie în nume personal şi apoi în numele comisiei.

Stimaţi colegi,

Suntem foarte intransigenţi atunci când avem o sumă şi ne întrebăm ce se întâmplă cu ea, care sunt obiectivele şi cum va fi ea cheltuită.Este foarte adevărat că de fiecare dată verificăm şi suntem foarte atenţi la tot ce se întâmplă cu banul public.

Există o excepţie: o foaie în care ni se spune că sunt 330 milioane euro care vor fi cheltuiţi prin ordin al ministrului sănătăţii. Eu cred că este de datoria noastră, a tuturor, şi din stânga şi din dreapta, să ştim foarte clar cum această sumă foarte mare de bani va fi cheltuită. Nu ştim nimic. Ştim că vor fi nişte bani strânşi la dispoziţia unui ministru care astăzi este, mâine nu mai este, şi aceşti bani pot să fie cheltuiţi într-o discreţie totală, fără ca nimeni să ştie dacă ei sunt bine sau nu sunt bine cheltuiţi.

De aceea, cred că uşurinţa cu care s-a construit anexa Ministerului Sănătăţii Publice, în special, pe această taxă de viciu nu trebuie să plece din Parlament aşa. Şi de aceea, în nume personal, în numele Grupului Partidului Social Democrat solicităm Ministerului Sănătăţii Publice să ne aducă o listă detaliată a modului în care aceşti bani, care sunt cuprinşi în anexa ministerului vor fi cheltuiţi în anul următor. Repet: este inadmisibil să lăsăm peste 300 milioane de euro la dispoziţia unui singur ministru. Nu cred că este normal, nu cred că este onest, nu cred că este transparent să putem face aşa ceva.

De aceea, vă rog să fiţi de acord cu această propunere a Grupului parlamentar a Partidului Social Democrat să ştim cu toţii cum vor fi cheltuiţi aceşti bani, care sunt obiectivele de investiţii şi modul în care aceştia se vor derula pe parcursul anului. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.(aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc. Domnul deputat Ifrim, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Ifrim:

Dacă-mi permiteţi...

Stimaţi colegi,

Acest fapt a stârnit foarte multe discuţii în cadrul Comisiei pentru sănătate, procedând şi la vot. Trebuie să vă spun cu toată răspunderea că bugetul sănătăţii, în acest an, şi este cifric, este cel mai bun buget din 90 încoace, cu o creştere de 143% la fondul Ministerului Sănătăţii Publice şi de 28% la fondurile de asigurări. În aceste condiţii, a fost un succes taxa pe viciu.

Eu socotesc, şi am discutat şi ultima oară în comisie când am pus în discuţie Ordonanţa Guvernului nr. 72/2002, că este corect cum este făcut bugetul. Acest amendament, sub raportul modului de prezentare trebuia prezentat scris, la momentul în care bugetul a trecut în Comisia de sănătate şi la momentul în care a trecut prin Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi ar fi putut constitui un amendament.

La ora actuală, nu se pot prezenta amendamente în plen. În acelaşi timp, obţinerea acestei sume pe taxa pe viciu este un succes al Ministerului Sănătăţii Publice şi este un lucru european, întrucât cei care consumă alcool şi tutun sunt mai bolnavi decât cei care nu consumă şi, deci, în aceste condiţii, socotesc că poate rămâne în această formă, cu atât mai mult cu cât comisia este într-un dialog permanent cu ministrul. Vom vedea dacă aceşti bani se adună realmente pentru că pe hârtie este cel mai bun buget, vom vedea dacă şi în practică este.

Aşa încât, socotesc că la ora actuală trebuie să se meargă cu ceea ce s-a aprobat şi se va discuta în Parlament amendament cu amendament, nu cu un amendament nou. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc. Aveţi cuvântul, domnule deputat Ovidiu Brânzan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Brânzan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Fac această intervenţie, fiindcă, într-un fel m-a surprins intervenţia precedentă a profesorului Ifrim, preşedintele Comisiei pentru sănătate, întrucât, totuşi, Comisia pentru sănătate publică nu s-a exprimat niciodată cum că ar agrea, ar simpatiza acest buget, ar simpatiza sau ar dialoga cu ministrul sănătăţii.

Domnule profesor, dumneavoastră poate aveţi un dialog foarte bun cu ministrul sănătăţii. Comisia pentru sănătate publică are un dialog foarte prost, adică inexistent. Acesta este şi motivul pentru care acum discutăm despre un buget, este adevărat că mai mare decât în anii precedenţi, dar nu este ca primă caracteristică cel mai mare buget din istoria sănătăţii, ci caracteristica lui de bază este cel mai prost împărţit buget din istoria sănătăţii. (rumoare, discuţii)

Fiindcă trebuie să fii într-adevăr prost la cap - şi mă refer la cel care a creat acest buget, nu ştiu cine este - să ai un buget mai mare şi să dai la spitale mai puţin decât în anii precedenţi.

Este iresponsabilitate, stimaţi colegi, ceea ce se întâmplă!

Anul viitor spitalele din România, care şi aşa sunt închise fiindcă nu au medicamente, fiindcă bolnavii îşi aduc de acasă seringi, feşe, pastile tot ce le trebuie. Anul viitor spitalele vor avea un buget şi mai mic. De ce? Fiindcă Eugen Nicolăescu, actualul ministru al sănătăţii, vrea, în megalomania lui, să aibă la dispoziţie sute de milioane de euro pentru a ctitori spitale unde nu este nevoie şi pentru a trimite scrisori personale celor 22 milioane de români spre marea glorie a persoanei domniei-sale.

De aceea, stimaţi colegi, este inadmisibil ce se întâmplă şi, pe lângă faptul că este în afara legii bugetul sănătăţii, este şi în afara moralităţii. Aceasta a fost intervenţia pe care am dorit să o am, fiindcă nu vreau să se consemneze în actele şedinţei că, la ora actuală, Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului, a Camerei Deputaţilor susţine bugetul sănătăţii. Nu îl susţine, domnilor. (aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, pe procedură, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Practica Parlamentului României, de 3 legislaturi, şi potrivit art.29 din Regulamentul comun interzice ca de la această tribună să vii cu calomnii şi injurii şi să se audă în Parlamentul României "eşti prost la cap" sau "nu ai minte"... Vă rog. În baza acestei practici, să solicitaţi colegului nostru să-şi ceară scuze în faţa Parlamentului României.

Art.29 din Regulamentul comun vă dă acest drept. Vă mulţumesc. (rumoare, discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnul profesor Ifrim, drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Ifrim:

Ca drept la replică, cu toată consideraţia pe care o am faţă de domnul ministru Brânzan, trebuie să-i spun că nu se poate face afirmaţia că între ministrul sănătăţii şi Comisia pentru sănătate publică nu există dialog. Dimpotrivă, a venit la comisie, a fost la comisie şi am discutat grila de salarizare şi alte lucruri. Mă rog, dialogul nu este un apanaj al meu cu ministrul sănătăţii, ci este al comisiei şi se poate discuta, părerile pot fi diferite. De fapt, numai Dumnezeu este adevăr absolut, restul poate fi discutat.

În ceea ce priveşte cel mai bun buget, o afirm cu toată seriozitatea. Am aici bugetul asigurărilor de sănătate din 1999 până în 2007. Cine doreşte să-l vadă. Şi punând rata inflaţiei pe el, veţi vedea dacă am sau nu dreptate.

Dincoace am bugetul de stat din 1997 încoace şi punând rata inflaţiei pe el, se poate vedea. Deci consider că şi pe fond, dar şi procedural, lucrurile trebuie să-şi urmeze cursul. Dacă erau să se pună nişte amendamente, ele trebuiau să-şi urmeze cursul normal.

Or, în aceste condiţii, este un succes că avem taxa pe viciu şi, în dialog cu ministrul, normal că se vor face o serie de lucruri, printre care, aşa cum s-a stabilit, şi Spitalul Cardiovascular de la Constanţa şi alte lucruri.

Să vină întâi aceşti bani să-i vedem. Este pentru prima oară. Iar ce se întâmplă acum în sistem, am spus-o întotdeauna cu toată răspunderea, până la ora actuală cu bugetul pe care îl avem, cu salarizarea pe care o avem la medici, sunt de acord cu cele spuse de domnul ministru Brânzan.

Dar dacă în 2007 acest buget va fi pus în practică într-adevăr pentru prima oară vom avea, totuşi, o sumă de bani cu care să putem manevra. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumim, domnule profesor. Stimaţi colegi, se pare că şedinţa de dimineaţă a debutat cu 3 chestiuni.

  1. Pe de o parte discutăm de jumătate de oră în afara Regulamentului şi în afara amendamentului de la poz.338;
  2. Chestiunile ridicate sunt extrem de importante, dar ţin mai mult de dezbateri generale;
  3. Se pare că abandonăm o deontologie politică parlamentară, ajungând la diverse acuze din partea colegilor.

Ofer cuvântul domnului deputat Ovidiu Brânzan, iar apoi colegului de la liberali.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Brânzan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

M-am gândit foarte mult în ultimele minute dacă să-mi cer scuze sau nu. Unii colegi mi-au spus că ar fi bine să o fac, alţii că ar fi bine să nu o fac.

Eu totuşi merg pe varianta că sunt deputat ales în Parlamentul României şi că mandatul pe care îl am îmi dă dreptul să gândesc şi să-mi exprim cu voce tare dacă un lucru este bun sau prost, lucru pe care îl voi face în continuare, indiferent dacă este vorba despre lucruri, persoane sau idei.

Iar faptul că în bugetul sănătăţii de anul viitor, deşi volumul total este mai mare, banii alocaţi spitalelor sunt mai puţini, eu consider în continuare că este un lucru prost, prost întocmit, prost de la cap, într-adevăr, şi timpul va dovedi că am avut dreptate. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Grigore Crăciunescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, bugetul Ministerului Sănătăţii Publice a fost discutat la Comisia pentru sănătate publică şi, aşa cum se procedează peste tot, am supus la vot, majoritatea a fost de acord cu bugetul prezentat de Ministerul Sănătăţii Publice. Pct.1.

Al doilea lucru pe care vreau să vi-l spun. Este adevărat că în 2007 pentru sănătate vor fi 4,4 miliarde euro, bugetul cel mai mare pe ultimii 17 ani.

3. Dacă banii pentru spitale sunt mai puţini, am constatat în aceşti 17 ani când banii majoritar se cheltuiau pe asistenţa din spital, că sistemul sanitar a mers foarte prost. Şi vreau să vă fac o precizare. Cei 300 milioane euro, care sunt la dispoziţia ministrului sănătăţii sunt pentru Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate, un lucru pe care nu l-a făcut nimeni până acum şi vrem să avem un punct zero privind starea de sănătate a populaţiei.

Domnule preşedinte, vă rog să supuneţi la vot sistarea discuţiilor şi să mergem mai departe pe buget. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Numai puţin, domnule deputat Stanciu, să ofer cuvântul domnului deputat Ciocâlteu şi apoi vă ofer cuvântul dumneavoastră. Încheiem dezbaterile. Ascultăm punctul de vedere al Guvernului să mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Îmi pare rău că iau cuvântul domnului profesor Stanciu care vorbeşte aşa de rar. De data asta vreau să spun câteva cuvinte.

Sunt câteva lucruri care trebuie lămurite de la început. Sunt, am fost şi voi fi pentru reformă în domeniu sanitar. Unele din lucrurile prezentate azi aici şi pe care le veţi auzi aici şi care au început prin a fi puse la zid de către un membru al PNL, respectiv de domnul doctor Sorin Paveliu, sunt lucruri pe care am încercat să le discutăm în Comisia pentru sănătate publică şi lucrurile încep să devină interesante, zic eu, pentru toată lumea, fără injurii, fără stânga-dreapta. Aici este vorba despre cei care ştiu sau nu ştiu ce se întâmplă în domeniul sanitar.

Astăzi, domnul ministru Nicolăescu a obţinut de 7 ori mai mulţi bani decât am avut în 1999, ceea ce este un lucru lăudabil.

Deci în 1999 au fost 800 milioane dolari, azi sunt 4,4, miliarde euro. Şi ce se întâmplă? Continuă să plece toţi doctorii din ţară, care sunt buni, rămân cei pe care îi ştiţi - da? - şi pe care nu-i găsiţi nici la locul de muncă, nu-i găsiţi pe niciunde sau îi vedeţi la televiziune făcând ceea ce pot să facă în condiţiile actuale.

Este greu de explicat un lucru fundamental. De ce banii de la Casa de Asigurări, care sunt bani pe care îi dăm noi, intră în acest buget consolidat? Asta poate să ne răspundă domnul ministru Vlădescu. Ce caută aceşti bani în cadrul bugetului consolidat?

Al doilea element. De ce aceşti bani şi la sfârşitul exerciţiului bugetar 2007 va exista un excedent bugetar la Casa de Asigurări? Ca să acopere mereu găurile din alte părţi? Este greu de explicat şi lucrul acesta.

Este greu de explicat de ce se doreşte să se construiască încă vreo 20 şi ceva de spitale, când s-au început 540 de clădiri după 1990. Şi ştiţi foarte bine în judeţele dumneavoastră că aceste spitale ba nu sunt terminate, ba nu sunt dotate.

Şi atunci de aici toată această discuţie. Nu s-a lămurit ce se întâmplă cu aşezămintele medico-sociale, care nu sunt rezolvate de nici un fel şi asta e o mare problemă pentru toată lumea.

Nu s-a lămurit de asemenea, cum poţi să justifici în faţa oricui de aici de la dumneavoastră din sală de ce un medic care se pregăteşte - eu ştiu ? - 25 de ani îi dai un salariu de 5 milioane. De ce aceşti bani nu merg, de exemplu, spre depistarea nu a stării de sănătate zero. Nu, domnule doctor, colegul din Comisia pentru sănătate publică de la liberali! Nu există nicăieri aşa ceva. Nu se face nicăieri aşa ceva. Şi, mai ales, nu se face la modul acesta.

Dacă se face ceva... se face... Aş vrea să vă spun, ceea ce iar nu ştiţi dumneavoastră cei din sală, că din circa 500 de parlamentari, 50 aveţi virus B sau C de hepatită. De ce nu se face acest program?

Se face aşa o chestie!... Ce înseamnă "punctul zero de sănătate"? Credeţi că dacă luaţi creatinina la un bolnav, aţi lămurit ce are acel bolnav la rinichi? Doamne fereşte.

De ce nu se face o dotare a cabinetelor particulare? Particulare-particulare, dar lucrează pentru noi, pentru Casa de asigurări.

Sunt foarte multe lucruri discutabile şi îmi cer iertare domnului preşedinte şi îi mulţumesc că m-a înţeles la această discuţie de principiu. Vreau să înţelegeţi şi dumneavoastră de ce această discuţie care se poartă din stânga în dreapta şi care trebuie să intereseze şi stânga şi dreapta pentru că acum nu votăm politic, votăm sănătatea poporului român. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Numai puţin. Am oferit cuvântul domnului deputat Stanciu, apoi vă ofer cuvântul dumneavoastră.

Domnul deputat Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne,

Stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Domnule preşedinte, în conformitate cu prevederile art.28, preşedintele sau un grup parlamentar poate cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţie.

Deci, după ce veţi da cuvântul şi penultimului vorbitor, vă rugăm, în numele Grupurilor PSD, să sistăm discuţiile, să intrăm pe articole, dar cu rugămintea expresă de a solicita prezenţa domnului ministru Nicolăescu pentru să s-a ridicat în numele Grupurilor PSD, de către domnul deputat Tănăsescu, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, să ni se explice exact ce este cu cei 330 milioane euro care nu sunt prevăzuţi în buget şi care apar ca fiind cumva o rezervă la Ministerul Sănătăţii Publice.

Aceasta este rugămintea noastră. Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Ofer cuvântul colegului nostru, după care voi supune la vot întreruperea dezbaterilor. Îl rog pe domnul ministru Vlădescu, dar şi pe domnul secretar de stat, să prezinte punctul de vedere pe cele două chestiuni. Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ion Oltean.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Oltean:

Am vrut să intervin pentru că nu am posibilitatea prea des să vin la microfon, dar când este vorba despre sănătate trebuie să o fac pentru că, în primul rând, sunt medic şi vreau să vă spun că nu de puţine ori în Comisia pentru sănătate publică, chiar dacă suntem la putere, fac parte din Grupul Liberal, am discutat problema sănătăţii, necazurile care sunt şi care nu sunt de azi, nu sunt de ieri şi nu se vor termina în această legislatură.

Fără discuţie că în comisie, în discuţiile cu ministrul sănătăţii, noi nu am fost satisfăcuţi de procentul care s-a dat sănătăţii. Normal, în sănătate ar trebui să se dea ani mai mulţi, dar este pentru prima dată când sănătatea beneficiază de un astfel de buget. Mi se pare un buget foarte bun pentru posibilităţile României de astăzi.

Părerea mea a fost că în ultimii 17 ani învăţământul şi sănătatea au mers cap la cap şi eu chiar voiam ca alocaţia din PIB să fie aproape de cea care s-a dat Ministerului Învăţământului.

Cu toate acestea, în dezbaterile pe care le-am avut şi promisiunile de la ministrul finanţelor şi ministrul sănătăţii că prin rectificările ulterioare se va ajunge la o alocaţie şi mai importantă pentru sănătate.

Cert este că dacă până în 2004-2005 alocaţia pe cap de locuitor era sub 100 de euro, ne apropiem de 200 de euro. Problema care se pune este de ce apare o alocaţie mai mică pentru spitale?

Ideea reformei este tocmai de a sprijini medicina primară de a face prevenţie, mai mult, şi să tratăm mai puţin, pentru că orice pat de spital costă mai mult.

Dacă, într-adevăr, prin reforma pe care o putem aplica în sănătate, mai ales în spitale, marea majoritate a afecţiunilor care nu necesită spitalizare se vor rezolva în ambulatoriu, lucrurile se vor întâmpla în mod fericit în sănătate şi banii ar putea chiar să ajungă.

Este mult până atunci. Trebuie să responsabilizăm medicina de familie, normal că dacă îi dăm responsabilităţi mai multe, trebuie să-i facem şi o alocaţie bugetară mai mare. Asta este ideea pentru care spitalele vor primi mai puţin.

În rest, sigur că discutăm despre cele 300 milioane de euro. Pe Ordonanţa Guvernului nr. 72/2002, cum spunea şi domnul profesor Ifrim, am discutat-o în comisie, problema se pune dacă cheltuirea acestor bani se va face prin ordin de ministru sau prin hotărâre de Guvern.

Asta se va rezolva ulterior.

Domnul fost ministru Brânzan sigur că a arătat o situaţie catastrofală. Eu vreau să vă spun că, în momentul de faţă eu încă lucrez în spital, m-am întâlnit cu colegii mei din spitale. În puţine locuri se întâmplă aşa ceva şi acolo cred că este mai mult o problemă de organizare să-şi cumpere faşa de acasă sau să vină cu medicamente.

Sunt situaţii deosebite când nu are spitalul, se cumpără medicamentele, dar în locul unde s-au cheltuit bani mulţi, prin decizie managerială s-au dat banii înapoi şi este această posibilitate. Cred că lucrurile astea sunt din ce în ce mai puţine şi depinde cel mai mult de modul în care vor fi conduse spitalele şi cred că s-a făcut un pas pentru treaba asta. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Stimaţi colegi, având în vedere propunerile venite din partea grupurilor parlamentare PSD şi PNL, supun votului dumneavoastră sistarea discuţiilor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă Abţineri?

Deci, cu mare majoritate, plenul celor două Camere a dispus sistarea discuţiilor.

Ofer cuvântul domnului preşedinte Mihai Tănăsescu, din partea comisiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tănăsescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am revenit la acest microfon, stimate doamne şi stimaţi domni, cu o propunere, vizavi şi de ceea ce a spus ultimul nostru vorbitor.

1. Să fim de acord să introducem în anexa Ministerului Sănătăţii Publice un asterisc care să spună că aceşti bani să fie cheltuiţi numai prin Hotărârea Guvernului, astfel încât să arătăm un tip de transparenţă asupra modului în care se vor cheltui aceşti bani.

2. Să avem în vedere şi să rugăm Ministerul Sănătăţii Publice ca, în cursul zilei de mâine să vină cu un plan pe care să-l prezinte Parlamentului vizavi de viziunea acestui ordonator de credite, vizavi de modul în care vor fi cheltuiţi aceşti bani în anul 2007.

Şi în acest fel cred că putem avea cunoştinţă exact de modul în care ministerul îşi propune să-şi formeze un tip de politică în domeniu în anul care urmează din aceşti bani care vor fi strânşi din taxa pe viciu. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Îl invit pe domnule secretar de stat să ofere răspunsuri colegilor senatori şi deputaţi care au intervenit la dezbateri.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Erwin Zoltan Szekely:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În ceea ce priveşte propunerea de a informa Parlamentul privind destinaţia acestei sume suntem de acord şi vă vom prezenta un material sintetic pe această temă.

În ceea ce priveşte modul în care să fie cheltuit prin ordin de ministru sau prin Hotărâre de Guvern, cred că prin Hotărâre de Guvern am alege o cale prea stufoasă şi prea birocratică şi din acest motiv credem că ar fi mai bine să rămânem la forma iniţială prin ordin de ministru. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Îl invit pe domnul ministru Vlădescu, în situaţia în care doreşte să ofere răspuns. În numele Guvernului, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor. Vizavi de întrebarea de ce Fondul Naţional de Sănătate face parte din bugetul consolidat, răspunsul este foarte simplu, pentru că există bugetul consolidat şi bugetul consolidat consolidează.

În ceea ce priveşte modul transparent de cheltuire a banilor, sunt convins că atât colegul meu, cât şi întregul Guvern sunt de acord că toţi banii de la buget trebuie cheltuiţi în mod transparent şi cred că propunerea domnului Tănăsescu - şi nu o luaţi ca o problemă în cadrul Guvernului, domnul secretar de stat nu are mandat din partea ministrului domniei-sale - cred că Guvernul va considera normală procedura propusă de domnul preşedinte Tănăsescu, respectiv prezentarea în cel mai scurt timp, nu ştiu dacă mâine este posibil, dar putem da un termen de o săptămână cel mult pentru prezentarea domeniilor în care Ministerul Sănătăţii Publice doreşte să cheltuiască aceşti bani, iar alocarea resurselor să se facă prin Hotărâre de Guvern. (aplauze din partea Grupului parlamentar al Alianţei Dreptate şi Adevăr - PNL-PD) Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Îi mulţumesc domnului ministru pentru cele două precizări extrem de importante făcute.

Stimaţi colegi, putem să mergem mai departe cu dezbaterea pe amendamente.

Sigur că mâine nu putem primi răspunsuri din partea Ministerul Sănătăţii Publice pentru că nu avem şedinţă comună. Putem primi aceste răspunsuri joi dimineaţă. Putem să epuizăm dezbaterea pe amendamente şi, eventual, să nu dăm vot final, dacă veţi aprecia pe acest ordonator de credit.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Profit de prezenţa domnului ministru aici pentru a-i supune un lucru care a revenit din dezbateri şi asupra căruia nu ne-a dat un răspuns.

În toate statele civilizate - şi aici sunt total de acord cu cele spuse de antevorbitorii mei - bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu face parte din bugetul consolidat de stat.

El este un buget al casei, Casa îşi poate gestiona acest buget într-o bancă în condiţii de profitabilitate maximă şi Ministerul Finanţelor Publice nu dispune asupra acestui fond public privat, care este fondul adunat de la oameni pentru sănătate.

Acest lucru ar trebui rezolvat şi chiar dacă la ora actuală nu se poate lua în acest moment o decizie, dar având în vedere că bugetul, susţin din nou, este cel mai bun, deci s-a făcut un pas, să facem şi pasul al doilea, subliniat de domnul profesor Ciocâlteu, şi consider că domnul ministru al finanţelor va avea deschiderea ca acest lucru să se facă şi să nu fie naţionalizat acest fond al oamenilor pentru că, în fapt, este o naţionalizare contra căreia luptăm de ani de zile în Comisia pentru sănătate publică. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimaţi colegi, să încercăm să finalizăm aceste dezbateri. Deci domnul ministru Vlădescu a făcut precizarea că este de acord cu înscrierea într-un amendament la acest ordonator de credit a celor două chestiuni ridicate de colegi în dezbateri.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Am convingerea că atât domnul ministru al finanţelor, cât şi preşedinţii Comisiilor pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital ştiu că noi ne aflăm acum la dezbaterea unei legi ordinare, unei legi simple.

Or, există legi organice în vigoare. Chiar săptămâna viitoare vom lua în discuţie o asemenea ordonanţă care prevede în mod explicit că aceşti bani, care se adună sub titlul de fonduri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, se cheltuiesc prin ordin de ministru.

Deci noi nu vom putea, printr-un asterisc la legea bugetului, să modificăm o lege organică. Deci acest lucru nu este posibil. Singurul lucru pe care putem să-l facem, în calitate de deputaţi şi senatori, este să cerem ministrului să ne dea, transparent, aceste cheltuieli. Pentru că aşa spune legea, nu pentru că vrea, Paveliu, Ionescu sau Georgescu, că "obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind în programele de investiţii anuale anexă la buget. Deci nu-i cerem nici să-şi micşoreze bugetul, nici să-l schimbe, decât să ni-l facă transparent şi dacă este cazul şi, într-adevăr, nu are o fundamentare a acestui buget, să cheltuim banii aceştia către cei care i-au cerut.

De asemenea, cred că mai avem o problemă. Să nu uităm că ministrul sănătăţii a dat publicităţii, cu acordul primului-ministru, faptul că s-a negociat cu sindicatul SANITAS o creştere a salariilor cu 40%, din care: 20% în anul 2007 - 10% începând cu 1 ianuarie - ori aceşti bani trebuie să se evidenţieze în bugetul sănătăţii. Pentru că altfel această negociere nu are obiect.

Sigur că putem să tratăm cu indiferenţă, să ne facem că nu vedem, dar vă repet: fiecare ban pe care noi îl vom schimba de aici, înseamnă un leu mai puţin la sănătatea unui om care poate moare.

Este vorba de copii cu leucemie, e vorba de bolnavi care-şi cumpără singuri medicamentele în spitale şi vă spun, spre deosebire de părerea colegului meu, spitalele nu dau banii înapoi la pacienţi, ci dimpotrivă; ministrul sănătăţii, sub hârtie cu antetul ministerului, mi-a spus că cine este nemulţumit să se ducă să dea în judecată spitalele ca să-şi recupereze banii.

Lucrurile sunt mult mai grave decât vrem noi să le dăm importanţă, dar vă aduc aminte încă o dată că nu e vorba de drumuri şi poduri, ci este vorba de vieţile oamenilor. Vă mulţumesc. (discuţii, rumoare, vociferări)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat Sorin Paveliu. Stimaţi colegi, am încheiat dezbaterile. Plenul celor două Camere a votat acest lucru. (rumoare, discuţii)

Am votat să sistăm dezbaterile... (rumoare, discuţii) Pe procedură. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Brânzan:

Nu aş fi luat cuvântul, domnule preşedinte, dar realmente s-a creat o problemă de procedură prin discuţiile care au avut loc până în momentul de faţă. Această problemă a ridicat-o în mod evident colegul Paveliu. Domnia-sa a prezentat un punct de vedere; şi anume că printr-o lege ordinară nu putem modifica alte legi organice.

Părerea mea este că lucrul este absolut discutabil, însă va trebui clarificat. Eu nu sunt convins că aceşti bani despre care facem vorbire sunt venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, ci sunt un fond special şi au alt regim. Pe de altă parte, printr-o lege specială - Legea bugetului este, totuşi, o lege specială - pot fi evitate, pot fi încălcate, pot fi modificate nişte prevederi ale unor legi generale.

Deci, totuşi, eu insist că propunerea iniţială ca banii să fie cheltuiţi în Legea bugetului, prin introducerea unui asterisc care să prevadă folosirea lor prin hotărâre de Guvern, este absolut obligatorie şi posibilă, prin tehnică legislativă. În cel mai rău caz, ea va fi respinsă, dar mă îndoiesc că cineva va respinge o astfel de prevedere din Legea bugetului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc. Plenul este suveran.

Supun votului dumneavoastră, stimaţi colegi, şi vă rog să vă pronunţaţi în legătură cu solicitarea venită din partea unor colegi, agreată de Comisiile pentru buget-finanţe, dar şi de reprezentantul Guvernului, respectiv, domnul ministru Vlădescu, în sensul să agreăm un amendament, potrivit căruia să stabilim în această anexă că sumele de bani rezultate din taxa de viciu vor fi cheltuite de către Ministerul Sănătăţii Publice, în urma aprobărilor date prin hotărâri de Guvern. Acesta a fost amendamentul.

Vă rog, cine este pentru? Vă rog să votaţi. Rog colegii secretari să numere. Vă rog să ţineţi mâinile ridicate. Vă rog să număraţi.

268 de voturi pentru. Cine este împotrivă? Nici un vot împotrivă. Cine se abţine? 5 abţineri.

Amendamentul a fost agreat.

Amendamentele de la poziţiile: 339, 340, 341, 342, 343, 344, 345, 346, 347, 348, 349, 350... (Domnul deputat Aurel Vlădoiu solicită cuvântul.)

Vă rog! Amendamentul de la poziţia 350? 348. Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Am un amendament la poziţia 348, prin care solicit suplimentarea sumelor de bani pentru Spitalul Orăşenesc Horezu, pentru Spitalul "Constantin Anastasatu" din comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea şi pentru Clinica de Balneofizioterapie, din Călimăneşti. Este o clinică universitară care este într-o casă naţionalizată, a venit proprietarul, solicită casa şi rămânem cu clinica în stradă. În acest sens, am solicitat să alocăm sume de bani pentru aceste trei obiective foarte importante pentru judeţul Vâlcea.

Ar fi vorba de 11 milioane lei pentru Spitalul din Horezu, care este început din 1993 şi nefinalizat, pentru Spitalul din Mihăeşti, 2,5 milioane lei, şi pentru Clinica din Călimăneşti, 5 milioane lei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt intervenţii? Vă rog, aveţi cuvântul.

Tot la poziţia 348 este intervenţia? Vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Cred că şi acest exemplu este elocvent pentru faptul că sunt nevoi care nu au fost, sub nici o formă, evaluate de Ministerul Sănătăţii Publice. Nu este, poate, nici acum târziu, dar încă o dată vreau să vă spun că avem sursă pentru acest lucru. Deci, dintr-o sumă enormă, de 9.000 miliarde, putem să alocăm bani, inclusiv aceste sume infime, care sunt solicitate pentru nevoi reale, pentru că, altfel, peste o lună sau peste două luni, o să lase nişte oameni fără asistenţă medicală.

Pentru cei care nu ştiu, vă citesc art.362 din Legea reformei sanitare: "Veniturile prevăzute la art.361" - e vorba de această taxă pe viciu - "vor fi folosite pentru investiţii în infrastructura sistemului sanitar, finanţarea programelor naţionale de sănătate şi rezerva Ministerului Sănătăţii."

Cu alte cuvinte, avem sursa, sursa este enormă, puteţi vota cu inima largă, fără nici un fel de probleme, să votaţi ca aceste investiţii să se facă, pentru că nu afectează cu nimic. Vorbim de 11 milioane, raportat la 900 de milioane. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc. Punctul de vedere al Guvernului? Vă rog, domnul ministru Vlădescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

Mă bucur că sunt ministrul finanţelor care poate spune, în mod constant, că avem bani. Mă bucur că în sistemul de sănătate sunt mult mai mulţi bani, astăzi, decât erau acum un an, doi sau cinci, mă bucur că există foarte multe dorinţe de a cheltui aceşti bani. Rugămintea mea este de a lăsa bugetul aşa cum este construit, pentru că, dacă începem acum să facem listele de alocare pentru judeţul Vâlcea - şi îmi cer scuze vizavi de domnul deputat, ştie că sunt alături de dorinţele domniei-sale, dar vom rezolva aceste probleme în momentul în care, aşa cum aţi hotărât anterior, vom emite hotărârile de Guvern de cheltuire a acestor bani.

Deci, rugămintea mea este de a nu începe să facem alocările în acest moment, pe obiective, de a lăsa suma aşa cum este ea, de a face alocările cum s-a stabilit şi, cel puţin pentru judeţul Vâlcea, îi promit domnului deputat că vom ţine cont de solicitările domniei-sale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 348, susţinut de domnul deputat Vlădoiu.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Mulţumesc. Cine este împotrivă? Mulţumesc. Cine se abţine?

Amendamentul a fost respins, întrunind 149 de voturi pentru, 163 împotrivă şi 5 abţineri.

Poziţia 349. Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Străchinaru:

Stimaţi colegi, de când asist la dezbaterea pe marginea bugetului anului viitor, îmi dau seama de zădărnicia demersurilor care se fac de la această tribună şi nu vin aici decât pentru a obţine de la domnul ministru Vlădescu aceeaşi susţinere şi pentru Spitalul din Întorsura Buzăului, o zonă a judeţului Covasna izolată, unde trăiesc vreo 40.000 de oameni, fără posibilitatea unei asistenţe sociale de calitate.

Domnule ministru, sper că veţi ţine cont, în alocarea banilor, şi pentru acest spital. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii în susţinerea amendamentului? Nu sunt.

Vă rog, punctul de vedere al ministerului.

 
   

Domnul Sebastian Vlădescu (de la masa Guvernului):

Nu susţinem amendamentul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 349, susţinut în plenul celor două Camere de domnul deputat Petre Străchinaru.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Mulţumesc. Cine este împotrivă? Nici un vot împotrivă. Cine se abţine?

Cu 268 de voturi pentru şi 14 abţineri, amendamentul de la poziţia 349 a fost aprobat de plenul celor două Camere.

Poziţia 350. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat Ovidiu Brânzan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Brânzan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Situaţia de la amendamentul de la poziţia 350 este situaţia tuturor amendamentelor, practic, de la capitolul sănătate şi este o situaţie pe care aş vrea să i-o aduc la cunoştinţă domnului ministru al finanţelor, fiindcă domnia-sa este mai puţin familiarizat cu problemele din sănătate şi nu ştie ce s-a întâmplat în ultimii 17 ani.

În toată această perioadă, mari bărbaţi politici ai României, din toate judeţele ţării, în marea lor majoritate, parlamentari sau preşedinţi de consilii judeţene, s-au simţit nevoiţi să ctitorească diverse aşezăminte medicale, precum, pe vremuri, voievozii ctitoreau biserici.

Este o iniţiativă absolut lăudabilă, pe care o susţin. Categoric, este minunat să facem cât mai multe spitale în Ţara Românească, dar rezultatul acestei emulaţii creative a fost faptul că avem zeci de clădiri, zeci de spitale, zeci de construcţii începute de mulţi ani, care, acum, stau în paragină.

Pe de altă parte, capacitatea de cazare, capacitatea de operare a sistemului sanitar, a sistemului spitalicesc românesc nu duce, în momentul de faţă, lipsă de capacităţi, nu duce lipsă de cantitate, aşa cum greşit se înţelege. Duce lipsă de calitate.

Dacă spitalele începute s-ar termina -şi, din păcate, lucrurile trenează -, iar cele existente s-ar dota, sistemul sanitar românesc ar funcţiona la parametri absolut normali.

Ce se întâmplă, la ora actuală, domnule ministru al finanţelor? Se întâmplă faptul că un alt ctitor, se pare că cel mai mare din istoria postdecembristă a României, vine să mai arunce pe piaţă încă vreo 20 şi ceva de spitale, de care spitalul sanitar românesc, repet, nu are acum nevoie, că avem prea multe spitale, ele sunt prost dotate. Insist, ca să înţelegeţi despre ce este vorba.

Deci, cel mai mare ctitor în viaţă al României postdecembriste vine să ne mai dea încă câteva zeci de spitale, în momentul în care cele câteva sute nu sunt terminate. Bineînţeles că demersul domniei-sale nu va fi finalizat nici anul acesta, nici în anii viitori, şi ne vom mai trezi cu încă 20 şi ceva de spitale, pe care le începem acum şi le vom termina, probabil, undeva, prin anul 2020, 2030. Oricum, nu avem nici o grabă să le terminăm.

Acesta este motivul, domnule ministru, pentru care insistăm că aceşti bani, mai mulţi anul acesta, ar trebui folosiţi mai bine, pentru a pune la punct spitalele pe care le avem, ca să funcţioneze anul acesta, în anul 2007, că avem nevoie de sănătate în anul 2007, nu în anul 2070, cum preconizează ministrul Nicolăescu.

Acesta este şi motivul pentru care susţin alocarea suplimentară a sumei de 3 milioane lei la Institutul de Cardiologie Timişoara, un institut absolut de prestigiu, care operează bolnavii din tot vestul Ţării Româneşti şi care are nevoie de o extindere de clădire, pentru ca bolnavii să nu mai stea cu programări de luni de zile, pentru ca bolnavii să poată fi mai uşor şi mai bine trataţi şi pentru a putea termina, în sfârşit, o investiţie, un spital, despre care să nu mai auzim la Legea bugetului pe anul viitor.

Deci, vă propun susţinerea amendamentului pentru suplimentarea investiţiei la Institutul de Cardiologie din Timişoara, pe motivele enunţate, cu suma de 3 milioane lei, spital care deserveşte întreaga zonă de vest a României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule deputat Brânzan.

Îl rog pe domnul secretar de stat Erwin Szekely... Domnul ministru. Vă rog! Vă rog să prezentaţi punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

Vizavi de amendament, propun în continuare respingerea acestui amendament şi a oricărui amendament de acelaşi tip, chiar dacă a existat, anterior, un vot în favoarea unui amendament.

Vizavi de toate cele spuse de domnul deputat, nu pot să spun decât că suntem absolut de acord şi că, la fel cum, în educaţie, banii care s-au alocat iniţial s-au alocat pentru încheierea lucrărilor începute, pentru definitivarea tuturor şcolilor sau universităţilor începute de 10, de 12, de 25 de ani şi pentru dotarea lor, la fel, şi în sistemul de sănătate, primele obiective care vor primi bani vor fi cele care trebuie să fie definitivate, vor fi dotate spitalele şi, ulterior, vom construi spitale noi, în cazul în care sistemul va cere acest lucru.

Deci, îl rog pe domnul fost ministru să fie convins că ideile domniei-sale, în ciuda nepriceperii mele vizavi de sistemul sanitar, vor fi implementate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule ministru.

Supun votului plenului celor două Camere amendamentul susţinut de domnul deputat Ovidiu Brânzan, amendament existent în anexă, la poziţia 350.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi.

Vă rog să număraţi.

Mulţumesc. Cine este împotrivă? Mulţumesc. Cine se abţine?

Cu 127 de voturi pentru, 143 împotrivă şi o abţinere, amendamentul a fost respins.

Poziţia 351, 352, 353, 354, 355, 356, 357...

Vă rog, poziţia 357. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Nechita:

Domnule preşedinte,

Toate amendamentele care sunt acum în discuţie privesc infrastructura spitalelor vechi, reperaţii, inclusiv acest amendament, de la poziţia 357, care, practic, cere pentru Spitalul Orăşenesc din Horezu, judeţul Vâlcea, o sumă de 2000 lei RON.

Practic, este vorba de o investiţie, o extindere a spitalului vechi.

Vreau, de asemenea, să vă spun un lucru. Dacă onor Ministerul Sănătăţii Publice ar fi avut o listă, un program de dotare a spitalelor, aşa cum este normal în orice ţară civilizată din lume... Şi îi spun şi domnului ministru al finanţelor, domnului Vlădescu, care nu ştiu cât este de străin de sistemul sanitar, dar ştie foarte bine că o listă de investiţii a Ministerului Sănătăţii Publice era extrem de importantă. Uitaţi-vă în bugetul actual, să vedeţi cum arată lista de investiţii a Ministerului Sănătăţii Publice.

Voi reveni pentru fiecare amendament cules de la colegii mei din teritoriu, pentru a-l susţine, atâta timp cât domnul ministru Nicolăescu nu are o listă de investiţii pentru spitalele din România.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc domnului deputat Aurel Nechita. Sunt intervenţii în susţinerea amendamentului? Nu mai sunt. Vă rog, punctul de vedere al ministerului. (Intervenţie neinteligibilă a domnului ministru Sebastian Vlădescu.)

Deci, a fost expus anterior.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 357.

Cine este pentru? 110 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 145 de voturi împotrivă.

Cine se abţine? 3 abţineri.

Amendamentul este respins, întrunind 110 voturi pentru, 145 împotrivă şi 3 abţineri.

Poziţia 358.

Domnul deputat Anghel Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri şi domnule Nicolăescu,

Aşa cum au demarat discuţiile, începând de azi-dimineaţă, la acest principal ordonator de credite, şi văzând că aproape până la poziţia 400 sunt, în continuare, amendamente care privesc obiective care sunt localizate pe teritoriul ţării şi majoritatea sunt ale Partidului Social Democrat, dar şi ale altor colegi de la alte grupuri parlamentare, dar majoritatea sunt ale noastre, şi având în vedere ceea ce a spus şi domnul ministru Vlădescu, referitor la faptul că este posibil ca o parte din aceste obiective să fie prinse în acea listă care se va prezenta, probabil, joi, Grupurile parlamentare ale PSD vor analiza toate aceste amendamente, într-o şedinţă de consultări, pe care o cerem la această oră, şi vom prezenta, ulterior, domnilor miniştri obiectivele noastre, spre a fi prinse în lista respectivă.

Deci, solicităm o pauză de 30 de minute pentru consultări în cadrul grupului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Acum? Înţelesesem că la ora 11.30.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

La ora 11.00.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Şi rog colegii senatori şi deputaţi să ne întâlnim în sala grupurilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi, suspendăm şedinţa până la ora 11.30. Pauză de consultări.

Vă rog, după aceea, să precizăm care sunt amendamentele ce mai sunt susţinute la această anexă.

 
   

- Pauză -

 
   

(După pauză, lucrările se reiau la ora 12.20.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Doamnelor şi domnilor senatori,

Pauza de consultări a fost mai lungă. Vă rog să acceptaţi ca, după-amiază, în momentul în care reluăm şedinţa în plenul celor două Camere, să ofer cuvântul domnului deputat Anghel Stanciu, pentru a prezenta rezultatul discuţiilor în Grupurile parlamentare PSD.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea de către Parlament a numirii domnului Varujan Vosganian în funcţia de ministru al economiei şi comerţului.

Vă rog să-mi permiteţi să trecem la punctul 2 înscris în ordinea de zi, potrivit programului de lucru aprobat de plenul celor două Camere, şi anume, propunerea domnului prim-ministru privind aprobarea de către Parlament a numirii unui membru al Guvernului.

Vă rog să-mi permiteţi să-l invit pe domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu pentru prezentarea propunerii.

Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin Popescu Tăriceanu - prim-ministru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă propune să aprobaţi numirea domnului Varujan Vosganian în funcţia de ministru al economiei şi comerţului, în conformitate cu art.85 alin.2 din Constituţie.

Prin Hotărârea nr.24 din 28 decembrie 2004, Parlamentul a acordat încrederea Guvernului într-o configuraţie politică ce reunea reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, Partidului Democrat, UDMR şi Partidului Umanist Român, devenit, între timp, Partidul Conservator.

Pe 3 decembrie 2006, Partidul Conservator a decis ieşirea de la guvernare. Fostul ministru al economiei şi comerţului, Codruţ Şereş, membru al Partidului Conservator, şi-a depus demisia din funcţie pe 4 decembrie 2006, în urma acestei decizii politice.

În cadrul discuţiilor cu partenerii de guvernare, am convenit ca portofoliul de ministru al economiei şi comerţului să fie preluat de Partidul Naţional Liberal. Partidul Naţional Liberal îl susţine pe domnul Varujan Vosganian pentru această funcţie.

Se întrunesc, astfel, condiţiile prevăzute la art.85 alin.3 din Constituţie, care stabileşte procedura de numire a unui nou ministru, dacă prin aceasta se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului.

Potrivit acestei prevederi constituţionale, în această situaţie, preşedintele României poate să numească în funcţie un ministru numai după aprobarea Parlamentului, la propunerea primului-ministru.

În consecinţă, pe data de 8 decembrie 2006, am transmis această nominalizare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, iar domnul Varujan Vosganian a fost audiat ieri de comisiile parlamentare şi a primit avizul pozitiv.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Dincolo de această susţinere politică, domnul Vosganian este recomandat pentru preluarea funcţiei de ministru al economiei şi comerţului, atât de formarea sa profesională, ca doctor în economie, cât şi de experienţa sa în domeniul promovării politicilor publice.

Domnul Vosganian este membru al Parlamentului încă din 1990, activând, în toată această perioadă, în Comisiile economice şi de buget-finanţe.

S-a definit în mandatele sale, în primul rând, ca un promotor de politici publice, ce au vizat modernizarea României. A participat la elaborarea şi la votarea celor mai importante legi ale reformei. A fost raportor pentru aproximativ 600 de iniţiative şi proiecte de lege. A iniţiat legi importante, referitoare la piaţa de capital, domeniul asigurărilor şi regimul investiţiilor. A participat, de asemenea, la elaborarea Programului de guvernare al Guvernului pe care îl conduc, a strategiei post-aderare, precum şi a strategiei fiscale pe termen mediu.

Cu alte cuvinte, decât să facă politică, domnul Vosganian a preferat să facă politici publice.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Toate aceste elemente îmi fundamentează convingerea că şi la conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului, domnul Vosganian va continua să se axeze pe promovarea unor măsuri concrete, menite să îndeplinească angajamentele din Programul de guvernare, în domeniul economiei şi comerţului.

Am să punctez în continuare principalele trei priorităţi pe care domnul Vosganian le va avea la conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului, în conformitate cu Programul de guvernare pentru care am primit votul Parlamentului pe 28 decembrie 2004.

Cele trei priorităţi sunt: politica energetică, politica în domeniul comerţului şi politica industrială.

În ceea ce priveşte politica energetică, domnul Varujan Vosganian va lua măsuri pe două direcţii strategice. Pe de o parte, va urmări menţinerea preţurilor la energie pentru populaţie, dar nu prin măsuri administrative, care contravin economiei de piaţă, ci prin creşterea competitivităţii în conformitate cu principiile economiei de piaţă.

Cu alte cuvinte, domnul Vosganian va trebui să promoveze măsuri pentru dezvoltarea pieţei de energie, să o restructureze, să diversifice sursele de alimentare cu energie.

Este inacceptabil pentru România ca piaţa energiei, adică o piaţă cu un impact major asupra condiţiilor de viaţă ale cetăţeanului, să recurgă exclusiv la creşterea tarifelor către consumatorul casnic, ca sursă de profitabilitate, şi să nu se modernizeze, să nu se restructureze pentru a deveni competitivă.

Creşterea eficienţei energetice va aduce cu sine şi un impact pozitiv în economie, în general. Se va reduce cantitatea de energie consumată pentru o unitate de produs intern brut, deci va creşte competitivitatea economică.

Pe de altă parte, domnul Vosganian va avea ca prioritate absolută pe termen scurt să deruleze un program energetic pentru perioada de iarnă, care să asigure atât alimentarea populaţiei cu energie, cât şi funcţionarea în condiţii normale a întregii economii.

În domeniul politicii comerciale, domnul Vosganian va aplica şi va promova regulile europene în domeniu, având în vedere statutul României de ţară membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007.

O prioritate a mandatului său va fi să susţină dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi pentru acestea, de asemenea, instrumente de creditare pentru activităţile economice şi pentru export, în mod special.

De asemenea, va stimula asimilarea în ţară a tehnologiilor înalte, care acum sunt importate, reducând, astfel, deficitul comercial.

Această abordare se corelează cu politica Guvernului de susţinere a cercetării şi dezvoltării ca sursă de creştere economică sănătoasă.

Cât priveşte politica industrială, domnul Vosganian se va ocupa, cu precădere, de promovarea Legii investiţiilor, care să permită orientarea strategică a industriei româneşti, în funcţie de obiectivele strategice ale României şi cu valorificarea eficientă a resurselor naturale ale ţării.

Ceea ce nu va face domnul Vosganian va fi să încurajeze investiţiile statului în industrie, ştiut fiind faptul că investiţiile private sunt cele mai profitabile pentru societate şi pentru economie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Pe fondul discuţiilor publice care au avut loc în ultima vreme în jurul Ministerului Economiei şi Comerţului, cred că domnul Varujan Vosganian va avea o responsabilitate majoră la conducerea acestui minister: să consolideze credibilitatea şi eficienţa acestei instituţii. Prin măsurile pe care le va lua, prin modul în care îşi va exercita mandatul, domnul Vosganian are datoria să aducă transparenţă pe piaţa energiei, să asigure funcţionarea sa în regim liberalizat şi să aducă viziune şi competitivitate în domeniile gestionate de Ministerul Economiei şi Comerţului.

În aceste condiţii, vă asigur că, prin aprobarea de către Parlament a numirii domnului Vosganian în funcţia de ministru al economiei şi comerţului, dumneavoastră, senatorii şi deputaţii, îi stabiliţi responsabilităţi şi priorităţi de maximă importanţă pentru interesul României.

Am încredere că domnul Varujan Vosganian se va ridica la înălţimea exigenţelor pe care le presupune funcţia de ministru al economiei şi comerţului şi va fi un membru de nădejde al Guvernului pe care îl conduc.

Pentru toate aceste motive, vă propun să aprobaţi numirea sa în funcţia de ministru al economiei şi comerţului.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Şi noi vă mulţumim, domnule prim-ministru.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vă rog să-mi permiteţi ca, în continuare, să ofer cuvântul domnului deputat Iulian Iancu, pentru a prezenta avizul comun al celor patru comisii ce au procedat la audierea colegului nostru Varujan Vosganian.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc foarte mult.

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Ieri, comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au reunit pentru audierea candidatului la postul de ministru al economiei şi comerţului.

Prin urmare, vă rog să-mi permiteţi să dau citire avizului comun în vederea propunerii către Camerele reunite şi supunerii la vot a acestei candidaturi.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii de la Camera Deputaţilor şi Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului şi Comisia economică, industrii şi servicii de la Senat, întrunite în ziua de 11 decembrie 2006, au procedat, în conformitate cu prevederile art.85 alin.3 din Constituţia României şi art.72 alin.2 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la audierea domnului Varujan Vosganian, candidat la funcţia de ministru al economiei şi comerţului.

În urma audierii, comisiile avizează favorabil candidatura domnului Varujan Vosganian la funcţia de ministru al economiei şi comerţului, având în vedere profesionalismul şi buna pregătire de care a dat dovadă pe parcursul audierii şi, în mod special, angajamentele pe care şi le-a asumat în perspectiva preluării portofoliului Ministerului Economiei şi Comerţului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, vă consult dacă sunt comentarii în legătură cu propunerea formulată.

Domnul deputat Victor Ponta, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Ponta:

Vă mulţumesc, domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Am ridicat şi în Birourile permanente o problemă serioasă de procedură pe care vreau să o reiterez plenului şi, în acelaşi timp, să exprim punctul de vedere al grupului nostru parlamentar.

Mă bucur că primul-ministru se află astăzi, aici, pentru a susţine propunerea, e foarte rău că nu se află aici şi preşedintele României. Pentru simplul motiv că preşedintele României, cel puţin aşa ar trebui, este garantul Constituţiei, iar noi, astăzi, ne-am adunat aici ca să violăm Constituţia, iar cei doi instigatori, domnul prim-ministru şi domnul preşedinte, trebuie să-şi asume răspunderea pentru asta.

Vreau să vă spun că art.85 alin.2 din Constituţie vorbeşte - şi o să vă citesc foarte pe scurt - despre remaniere guvernamentală în care preşedintele revocă şi numeşte la propunerea primului-ministru. Alin.3 vorbeşte doar de remaniere, dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului.

Aşadar, în cazul de faţă, avem o vacanţă a postului. Ministrul Sereş şi-a dat demisia şi ne aflăm la alin.2, deci, combinăm două texte din Constituţie, ceea ce orice student, în anul I, la Drept, v-ar putea spune că este imposibil, pentru a ascunde o problemă politică. Şi anume, cei doi instigatori a ceea ce facem noi aici ori fug de răspundere, ori nu au curajul să vină în faţa Parlamentului şi să explice situaţia constituţională. Ori, ne aflăm la art.85 alin.2 şi atunci, preşedintele şi primul-ministru, doar ei, îşi asumă răspunderea şi-l numesc pe domnul Vosganian, aşa cum l-au numit şi pe domnul Frunzăverde, şi pe domnul Motreanu, şi pe mulţi alţi domni sau alte doamne, care s-au tot perindat prin acest Guvern. Ori vin în faţa Parlamentului, cum au venit astăzi, şi acordăm un vot pentru Guvern, plenul celor două Camere reunite votează Guvernul României, nu un ministru care s-a trezit mai târziu sau unul care a venit mai devreme. Nu-mi aduc aminte ca domnii miniştri de la PD care, de altfel, nici nu stau în banca Guvernului, mi se pare normal, dânşii sunt într-o anumită parte a opoziţiei, nu mi se pare normal ca miniştrii prezenţi aici sau alţii să nu fie votaţi individual, au fost votaţi odată cu primul-ministru în Cabinet, şi să avem un vot individual pentru un ministru.Este domnul Vosganian mai mult sau mai puţin decât Guvernul! De ce îl votăm doar pe dânsul? De ce nu are curaj primul-ministru să ceară Parlamentului un vot pentru Guvernul său? Răspunsul îl anticipaţi. Pentru că îi este frică. Pentru că s-ar putea să cadă acest Guvern.

Foarte bine, se spune din partea PD-ului, şi mă aşteptam la acest răspuns de la dumneavoastră, foarte bine, se spune şi din partea PSD-ului. Şi atunci de ce nu veniţi? De ce nu aveţi curajul necesar?

S-a vorbit de ce s-a întâmplat în 2000-2004. Guvernul Adrian Năstase, de câte ori a făcut vreo modificare, nu a aruncat pisica crizei la Parlament, ci şi-a rezolvat-o venind în faţa Parlamentului, cerând un vot de încredere.

Ne aflăm, pur şi simplu, mai spun o dată, într-un caz în care combinăm Constituţia pentru că preşedintele Băsescu nu vrea să-şi asume răspunderea pentru numirea domnului Vosganian, iar primul-ministru nu are curaj să vă ceară votul pentru cabinetul său. Şi o să vă spun şi de ce fac lucrul acesta.

În primul rând, pentru că mi-e, deja, foarte clar, uitându-mă şi în dreapta, şi mai sus la PLD, şi în stânga, că Guvernul nu ar trece.

În al doilea rând, pentru că am tot respectul pentru candidat, dar cineva trebuie să-şi asume răspunderea pentru un candidat pe care nu l-a vrut Europa şi e bun pentru noi.

Şi în al treilea rând, pentru că nimeni nu-şi asumă răspunderea pentru criza care va cuprinde România în această iarnă, pentru cearta pe ciolanele privatizării, pentru tot scandalul şi bătaia de zi cu zi în Guvern.

Vreau să vă rog, domnule prim-ministru şi domnule preşedinte, care, sigur, ne supravegheaţi sau ne priviţi de undeva, să vă asumaţi răspunderea, să nu cereţi Parlamentului să facă ceea ce trebuie să faceţi dumneavoastră şi vreau să vă spun, absolut sigur, că Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota nu împotriva omului, pe care-l respectăm, Varujan Vosganian, ci împotriva lipsei de curaj şi de responsabilitate, iar eu, pentru că vreau să rămân în continuare mai radical şi pentru că nu accept, chiar şi în aceste condiţii, să încălcăm Constituţia, chiar nu voi vota în niciun fel.

Vă mulţumesc. (aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Ofer cuvântul domnului deputat Lucian Bolcaş, Grupul parlamentar al Partidului România Mare.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi, ne aflăm într-un incident de procedură constituţională pe care-l apreciez ca normal întrucât, după modificarea Constituţiei, pentru prima dată, se deduce Parlamentului această problemă.

Domnul deputat Victor Ponta are şi nu are dreptate. Nu are dreptate pentru că stângismul este boala copilăriei juridice. (aplauze)

Textele de lege, în primul rând, cele constituţionale, trebuie să fie interpretate mai mult în spiritul lor, în coroborarea dintre ele, şi dacă textul citat este exact, şi dacă formal alin.2 face o distincţie aparentă între vacanţa postului şi remaniere, 106 din Constituţie, care prevede încetarea funcţiei de membru al Guvernului, nu face o atare distincţie. Ne aflăm, categoric, într-o remaniere structurată politic. Remanierea înseamnă restructurarea Guvernului, organizatorică sau politică. Acesta este sensul articolului. Şi în aceste condiţii, deducerea spre votul Parlamentului a candidaturii domnului ministru, astăzi propus, este corectă şi votul nostru trebuie să-i dea această posibilitate preşedintelui să semneze sau nu decretul de graţiere.

Ceea ce nu este corect, şi nu este corect nici într-o interpretare apocrifă a Curţii Constituţionale, pentru că nu ne aflăm în prezenţa unei decizii, ci unei consultanţe verbale, este că măsura egală nu s-a aplicat pe întreaga structură guvernamentală.

Dacă pornim de la această teză corectă, este remaniere pentru simplul fapt că s-a schimbat coloratura politică a Guvernului. Aceeaşi măsură trebuia aplicată şi celorlalte funcţii, independent de repartizările în cadrul coaliţiei rămase, alianţei rămase, şi aşa mai departe, care nu interesează Constituţia, trebuia să se aplice pe ideea că va fi un alt algoritm politic în cadrul Guvernului. Dar aceasta este o problemă care excede dezbaterile noastre, ne aflăm în prezenţa unui act corect şi votul nostru "pro" sau "contra" va fi un vot procedural şi constituţional.

De altfel, toate acestea se bazează pe un singur principiu pe care trebuie, cred eu, să-l respectăm şi care trebuie să fie sfânt pentru viaţa instituţională a României. Supremaţia Parlamentului care numeşte şi cenzurează Guvernul.

Vă mulţumesc. (aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt şi alte comentarii? Domnul deputat Victor Ponta. Drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Ponta:

Aş dori foarte mult să port o discuţie între specialişti şi cu specialiştii de la putere, dar, din păcate, acesta este nivelul normal, în care cineva de la PRM şi cineva de la PSD încearcă să vă explice Constituţia.

Vreau să vă spun că nu putem să interpretăm prin analogie articolele din Constituţie, analogia era un apanaj al sistemului comunist, în perioada 1946-1955, mi-aş dori să fim cât mai depărtaţi de acest sistem, mai ales că având tot respectul pentru domnul Bolcaş îmi doresc să interpretăm corect Constituţia, să fim apăraţi de Constituţie, în aşa fel, încât, cine ştie ce DNA al cărui ministru sau preşedinte să nu ne aresteze nici pe un bătrân înţelept de dreapta, nici pe un tânăr de stânga.

Vă mulţumesc. (aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, mulţumesc. Dacă mai sunt alte comentarii?

Ofer cuvântul domnului deputat Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Constituţia o am în suflet. Mi-aş fi dorit să am disputa juridică şi cu reprezentantul stângii, dar, domnia-sa a cerut dreptul la replică aşa încât a intrat în dispută direct cu propriile afirmaţii.

Din punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, principiul fundamental este acela al respectării autorităţii şi Parlamentului. S-a schimbat compoziţia politică a Guvernului printr-o decizie, normal, legitim, a Partidului Conservator de a se retrage de la guvernare. Parlamentul, care fusese sesizat şi investise un guvern format din patru partide, trebuie să aprobe această schimbare a compoziţiei politice. Acest lucru se întâmplă astăzi, odată cu aprobarea desemnării unui ministru, aparţinând unui alt partid decât Partidul Conservator, pe postul de ministru al economiei şi comerţului.

De aceea, domnul Varujan Vosganian se află astăzi în faţa dumneavoastră pentru a solicita votul Parlamentului, de aceea în cazul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu s-a pus această problemă pentru că, în ciuda paradoxului politic pe care îl voi spune acum, domnul Dan Motreanu a fost desemnat în locul unui alt coleg liberal.

În aceste circumstanţe, credem că puterile trebuie să se respecte între ele, că aşa cum Guvernul trebuie să respecte Parlamentul şi atunci când este cazul aplicării art.85 alin.3 trebuie să vină în faţa Parlamentului pentru a cere un vot, la fel, Parlamentul trebuie să respecte competenţele Executivului şi atunci când e vorba de aplicarea art.85 alin.2 Parlamentul este cel care nu trebuie să intre peste competenţele puterii executive ale primului-ministru şi ale preşedintelui care îndeplinesc procedura de remaniere, conform art.85 alin.2.

Dacă Parlamentul doreşte să fie respectat şi doreşte să-i fie respectată autoritatea trebuie, în acelaşi timp, să respecte autoritatea celorlalte instituţii ale statului. (aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, dacă nu mai sunt alte comentarii, urmează să trecem la vot.

Da, vă rog, domnul senator Gheorghe Funar, Grupul parlamentar PRM din Senat.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Domnule prim-ministru,

Am în faţă cărţulia portocalie în care scrie la Capitolul XIII ce ar trebui să facă şi candidatul propus pentru funcţia de ministru la Ministerul Economiei şi Comerţului.

Permiteţi-mi să-i adresez colegului meu din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital pe care mi-l doresc în continuare să fie şeful comisiei, să-i adresez doar trei întrebări.

Care dintre prevederile din Programul de guvernare consideraţi, domnule senator, domnule candidat la funcţia de ministru, că nu veţi reuşi să le îndepliniţi?

A doua întrebare, aţi anunţat că vă veţi strădui să-i ajutaţi pe români să suporte un anumit preţ sau cost al energiei. Eu aş vrea să vă întreb dacă v-aţi gândit, ajungând ministru, să reduceţi, pentru că avem posibilitatea, suntem ţară producătoare şi de ţiţei şi de gaze naturale, şi de energie electrică, dacă v-aţi gândit şi ne puteţi oferi şansa de a vă vota, asigurându-ne şi pe noi, şi pe cei care ne-au ales în Parlament că, în timpul mandatului dumneavoastră, veţi acţiona pentru reducerea preţurilor la carburanţi, la gaze naturale şi la energie electrică.

Şi ultima întrebare, domnule candidat la funcţia de ministru, dacă sunteţi sau nu adeptul principiului simetriei. Eu, personal, susţin şi sunt adeptul acestui principiu.

Europa, care e mai puţin exigentă decât noi, a stabilit că domnul Vosganian nu e bun pentru Europa. În mod normal, mi se pare că nu e bun nici pentru România pentru această funcţie, dar dânsul ne poate spune dacă îi contrazice pe europeni şi pe români.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulţumesc, domnule senator.

Stimaţi colegi, sigur că cele trei întrebări, formulate de domnul senator Gheorghe Funar, sunt extrem de interesante şi, cu siguranţă, domnul senator Varujan Vosganian, astăzi, sau, mâine, domnul ministru Varujan Vosganian, dacă va fi votat de Parlament, va reflecta cu seriozitate în privinţa răspunsurilor şi a faptelor care trebuie făcute de către un ministru.

Vă reamintesc că audierea unui ministru nu se face în plenul Parlamentului, iar întrebările trebuiau puse la întâlnirea din comisii, motiv pentru care, vă rog, stimaţi colegi senatori şi deputaţi, să-mi permiteţi să vă reamintesc că votul pe care trebuie să-l dăm astăzi este un vot secret cu bile, potrivit art.74 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar aprobarea de către Parlament a numirii unui membru al Guvernului se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, potrivit art.103 alin.3 din Constituţie, corespunzător votului exprimat pentru aprobarea listei Guvernului, odată cu acordarea încrederii acestuia.

Reamintesc procedura desfăşurării votului secret cu bile. În conformitate cu art.74, precum şi cu art.81 din Regulament, fiecare deputat şi senator va primi o bilă albă şi o bilă neagră. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot "pentru". Bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot "împotrivă".

Îi invit pe colegii chestori să înmâneze colegilor senatori şi deputaţi bilele, începem votarea.

Dau cuvântul domnului senator, secretar al Senatului, Gavrilă Vasilescu, pentru a prezenta senatorii.

O rugăminte adresată plenului Parlamentului. Dacă este de acord ca, la început, să-i lăsăm să voteze pe membrii Cabinetului.

Se pare că răspunsul a fost dat verbal.

Îl invit pe domnul senator Gavrilă Vasilescu să facă apelul pentru Senat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Vă rog să fiţi puţin atenţi domnilor colegi senatori. Încep să fac prezenţa şi voi invita al vot membrii Guvernului.

Domnul senator Berceanu Radu - absent, Blaga Vasile - prezent, David Cristian - prezent, Marko Bela - prezent, Stroe Radu - prezent.

Domnul Meleşcanu m-a rugat să fiţi de acord, domnule preşedinte, să voteze acum. Are o acţiune.

Vă rog să votaţi, domnule senator.

- Antonie Ştefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaş Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - prezent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - euroobservator
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Blaga Vasile - prezent
- Bobeş Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - prezent
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - euroobservator
- Cioroianu Adrian Mihai - euroobservator
- Cismaru Ivan - învoit
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - prezent
- Creţu Corina - euroobservator
- Creţu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaş George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - prezent
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - prezent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - euroobservator
- Duca Viorel Senior - euroobservator
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - prezent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Fekete Szabo Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - prezent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - prezent
- Frunda György - delegaţie
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - prezent
- Georgescu Radu Cristian - prezent
- Gheorghe Constantin - delegaţie
- Haşotti Puiu - prezent
- Ilaşcu Ilie - delegaţie
- Iliescu Ion - prezent
- Iluşcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - absent
- Iorgovan Antonie - absent
- Ioţcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezent
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - învoită
- Lupoi Mihail - prezent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Bela - prezent
- Meleşcanu Teodor Viorel - prezent
- Mereuţă Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - euroobservator
- Mihăilescu Petru Şerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - absent
- Moraru Ion - absent
- Morţun Alexandru Ioan - euroobservator
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - prezent
- Nemeth Csaba - prezent
- Nicolae Şerban - prezent
- Nicolai Norica - prezent
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - prezent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - învoit
- Păcuraru Paul - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru - prezent
- Pete Ştefan - prezent
- Petre Maria - prezent
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - euroobservator
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - prezent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădoi Ovidiu - delegaţie
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezent
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - absent
- Stoica Ilie - absent
- Strătilă Şerban-Cezar - absent
- Stroe Radu - prezent
- Szabó Karoly Ferenc - absent
- Şerbănescu Verginia - prezent
- Şerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Şereş Ioan Codruţ - prezent
- Ştefan Viorel - prezent
- Şter Sever - prezent
- Talpeş Ioan - delegaţie
- Tănăsescu Claudiu - prezent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Terinte Radu - prezent
- Theodorescu Răzvan Emil - absent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tomoiagă Liliana Lucia - prezent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - absent
- Ţicău Silvia Adriana - euroobservator
- Ţîrle Radu - euroobservator
- Ungheanu Mihai - euroobservator
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - delegaţie
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaş Verginia - absent
- Verestóy Attila - delegaţie
- Voiculescu Dan - prezent
- Vosganian Varujan - prezent
- Vraciu Jan - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnule secretar, nu mai este nici un coleg senator prezent care să nu fi votat. Invit colegii senatori care nu au votat să vină să-şi ridice bilele şi să voteze.

Vă rog, daţi-mi voie să fac un anunţ, înainte de a începe cu procesul de vot din Camera Deputaţilor, Biroul permanent al Senatului de astăzi se amână de la ora 13.00 la ora 14.30, pentru a putea participa la numărarea voturilor membri Biroului permanent.

Vă rog, să începem cu Camera Deputaţilor.

Domnule Zgonea, dumneavoastră prezentaţi?

 
   

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Aveţi cuvântul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Începem cu domnii miniştri.

- Barbu Gheorghe - prezent
- Anca Boagiu - prezentă
- Laszlo Borbely - prezent
- Dan Ştefan Motreanu - prezent
- Boagiu Anca - Daniela - prezentă
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen prezent

Primul-ministru Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - prezent

- Mihai Alexandru Voicu - prezent

Acum vom citi lista de la început.
- Adomnicăi Mirela Elena - prezent
- Adomniţei Cristian Mihai - prezent
- Albu Gheorghe - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Almăşan Liviu - absent
- Amarie Constantin - prezent
- Amet Aledin - prezent
- Anastase Roberta Alma - prezent
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - prezent
- Andronescu Ecaterina - prezent
- Antal Árpád-András - prezent
- Andreica Romică - absent
- Antal István - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - prezent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardelean Cornelia - prezent
- Asztalos Ferenc - prezent
- Avram Dumitru - prezent
- Baban Ştefan - prezent
- Bara Nicolae - prezent
- Barbu Gheorghe - prezent
- Bardan Cornel Ştefan - prezent
- Bădălău Niculae - absent
- Băeşu George - prezent
- Bănicioiu Nicolae - prezent
- Bărbuleţiu Tiberiu - euroobservator
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - prezent
- Becşenescu Dumitru - euroobservator
- Bejinariu Eugen - prezent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - prezent
- Boagiu Anca-Daniela - prezent
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - prezent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - prezent
- Borbély László - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Brânză William Gabriel - absent
- Brînzan Ovidiu - prezent
- Bruchental-Pop Ionela - prezent - Buciu Angela - prezent
- Buciuta Ştefan - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Ioan - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - euroobservator
- Buşoi Cristian Silviu - prezent
- Buzatu Dan Horaţiu - absent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Gheorghe-Romeo Leonard - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiş Filonaş - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - prezent
- Ciontu Corneliu - prezent
- Ciopraga Mircea - prezent
- Ciucă Liviu Bogdan - prezent
- Cliveti Minodora - absentă
- Cocrea Olguţa - prezentă
- Codîrlă Liviu - absent
- Constantinescu Anca - prezent
- Constantinescu Viorel - prezent
- Corlăţean Titus - euroobservator
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - euroobservator
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - euroobservator
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - prezent
- Diaconescu Marin - prezent
- Diaconescu Renică - prezent
- Dida Corneliu Ioan - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - prezent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - prezent
- Dreţcanu Doina Micşunica - prezent
- Dumitrescu Cristian Sorin - euroobservator
- Dumitrescu Liana - prezent
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - absent
- Dumitriu Mihai - prezent
- Dumitru Ion - prezent
- Duşa Mircea - prezent
- Duţu Stelian - prezent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Eserghep Gelil - prezent
- Faina Constantin - prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - prezent
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Damian - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - euroobservator
- Găleteanu Monalisa - prezent
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Ghiorghioni Ionesie - prezent
- Ghişe Ioan - prezent
- Giurgiu Mircia - prezent
- Glăvan Ştefan - prezent
- Godja Petru - prezent
- Gonţea Ion - prezent
- Grigore Dan - prezent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Guşă Cozmin Horea - prezent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Hanganu Romeo Octavian - prezent
- Hellvig-Eduard Raul - prezent
- Hoban Ioan - prezent
- Hogea Vlad Gabriel - euroobservator
- Hoinaru Marian - absent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob-Ridzi Monica-Maria - prezent
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Ifrim Mircea - prezent
- Igaş Traian Constantin - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionescu Daniel - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Graţiela Denisa - absentă
- Iriza Marius - prezent
- Iustian Mircea Teodor - absent
- Jipa Florina Ruxandra - prezent
- Kelemen Attila Béla Ladislau - euroobservator
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Király Andrei Gheorghe - prezent
- Kónya-Hamar Sándor - euroobservator
- Kovacs Attila - prezent
- Lakatos Petru - absent
- Lambrino Radu - prezent
- Lari-Iorga Leonida - prezent
- Lificiu Petru - prezent
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - prezent
- Luchian Ion - prezent
- Macaleţi Costică - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Man Mircea - prezent
- Manda Iulian Claudiu - prezent
- Manolescu Oana - prezent
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Constantin - prezent
- Marinescu Marian-Jean - prezent
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Matei Cătălin Lucian - prezent
- Mazăre Alexandru - prezent
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareş Şerban - prezent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - prezent
- Mătuşa Tudor - prezent
- Meir Nati - absent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalache Sorin Dan - euroobservator
- Mihei Andrian-Sirojea - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - prezent
- Mironescu Laurenţiu - prezent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - prezent
- Mitrea Manuela - prezent
- Mitrea Miron Tudor - prezent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - prezent
- Mocanu Alexandru - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Momanu Corneliu - prezent
- Motreanu Dan Ştefan - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Muscă Monica Octavia - prezent
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - prezent
- Nassar Rodica - prezent
- Năstase Adrian - prezent
- Nechita Aurel - prezent
- Nedelcu Gabriela - prezent
- Nica Dan - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Nicula Vasile-Cosmin - prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Nistoran Dorin-Liviu - prezent
- Niţă Constantin - prezent
- Niţulescu Teodor - absent
- Nosa Iuliu - prezent
- Oancea Viorel - absent
- Olărean Aurel - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - absent
- Ovidenie Costel - prezent
- Palăr Ionel - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pardău Dumitru - absent
- Pascu Bogdan - absent
- Paşcu Ioan Mircea euroobservator
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - absent
- Păun Nicolae - prezent
- Petrea Constantin - prezent
- Plumb Rovana - prezent
- Podgoreanu Radu - euroobservator
- Ponta Victor-Viorel - prezent
- Pop Claudiu Adrian - prezent
- Popa Cornel - prezent
- Popa Daniela - prezent
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petreeuroobservator
- Popescu Florin Aurelian - absent
- Popescu Ioan Dan - prezent
- Popescu Ionica Constanţa - prezent
- Popescu Constantin Tăriceanu - prezent
- Popp Cosmin Gabriel - prezent
- Preda Cezar Florin - absent
- Preda Ion - prezent
- Pruteanu Vasile - absent
- Puchianu Ioan Dumitru - prezent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian Mircea - prezent
- Puşcaş Vasile - prezent
- Puscă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - prezent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rădulescu Cristian - prezent
- Rogin Marius - prezent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - prezent
- Rus Ioan-Aurel - prezent
- Rusu Mihaela Adriana - prezent
- Ruşanu Dan Radu - prezent
- Sanda Victor - prezent
- Sandu Gabriel - absent
- Sandu-Capră Mihai - prezent
- Sasu Ion - prezent
- Săniuţă Marian Florian - prezent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârb Gheorghe - prezent
- Sârbu Daciana Octavia - euroobservator
- Sârbu Marian - prezent
- Sârbu Mugurel Liviu - prezent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Semcu Adrian-Emanuil - prezent
- Seres Dénes - prezent
- Severin Adrian - euroobservator
- Silaghi Ovidiu Ioan - euroobservator
- Sireţeanu Mihail - prezent
- Sóki Béla - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stanciu Anghel - prezent
- Stativă Irinel Ioan - prezent
- Stănescu Cristian - absent
- Stănescu Mircea - prezent
- Stănişoară Mihai - prezent
- Stoica Ion - prezent
- Străchinaru Petre - prezent
- Strungă Emil - prezent
- Szekely Levente Csaba - prezent
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Ştirbu Monica Mihaela - prezent
- Ştireanu Octavian - absent
- Ştiucă Alecsandru - absent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tamás Sándor - absent
- Tămagă Constantin - prezent
- Tănăsescu Mihai-Nicolae - prezent
- Tărniceru Petru - prezent
- Teodorescu George-Alin - prezent
- Timar Liviu - prezent
- Timiş Ioan - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Toma Florentina Marilena - prezent
- Toma Horia-Victor - prezent
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Constantin - prezent
- Tudor Marcu - absent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - prezent
- Ţundrea Ioan - prezent
- Uioreanu Horea Dorin - prezent
- Ujeniuc Dragoş - prezent
- Ungureanu Petre - prezent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent
- Ursărescu Dorinel - absent
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - absent
- Vasilescu Lia-Olguţa - prezent
- Vălean Adina Ioana - prezent
- Văsioiu Horia - prezent
- Vâlcov Şandru Marcela Lavinia - absent
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Cătălin - prezent
- Voicu Mihai Alexandru - prezent
- Voinea Florea - prezent
- Zaharia Claudius Mihail - absent
- Zamfir Gabriel Sorin - prezent
- Zamfirescu Dan Dumitru - prezent
- Zegrean Augustin - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

 
   

(Conducerea şedinţei este preluată de domnul deputat Bogdan Oltean, preşedintele Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Invit membri Birourilor permanente reunite să se deplaseze în sala Biroului permanent a Camerei Deputaţilor pentru numărarea voturilor şi întocmirea procesului-verbal. (Discuţii în sală.)

 
   

Domnul Bogdan Olteanu:

Îl invităm pe domnul secretar Gavrilă Vasilescu să prezinte procesul-verbal.

 
   

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Vă prezint procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la aprobarea numirii ministrului economiei şi comerţului.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în temeiul art.32 alin.4 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, asupra propunerii primului-ministru de aprobare a numirii domnului Varujan Vosganian, în funcţia de ministru al economiei şi comerţului şi au constatat urătoarele:

  1. Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 467;
  2. Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 355;
  3. Numărul total de voturi exprimate - 355;
  4. Numărul de voturi anulate - 0;
  5. Numărul total de voturi valabile exprimate - 355, din care voturi pentru - 289, voturi împotrivă - 66.

Potrivit art.103 alin.3 din Constituţia României, aprobarea numirii se acordă de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Având în vedere că din totalul de 467 parlamentari, şi-au exprimat votul 355, din care 289 au votat pentru, ceea ce reprezintă majoritatea deputaţilor şi senatorilor, minimum fiind 234, Parlamentul României aprobă propunerea primului-ministru privind numirea domnului Varujan Vosganian, în funcţia de ministru al economiei şi comerţului.

Semnează, membrii Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Mulţumesc. (Aplauze)

 
   

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în aceste condiţii, nu pot decât să-l felicit pe domnul Varujan Vosganian pentru dificila misiune pe care a primit-o, să-i doresc succes, mai ales că urmează perioada de iarnă. Declar şedinţa încheiată, urmând a ne întruni din nou la ora 15.00 pentru continuarea dezbaterilor la buget.

 
   

- PAUZĂ -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senator, vă propun să reluăm lucrările.

Vă reamintesc, suntem la Anexa nr.3/26, Ministerul Sănătăţii Publice.

Din sală: Ce amendament?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

La ce amendament respins am rămas?

Din sală: La amendamentul nr.358.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Amendamentul nr.358, este în regulă. (discuţii în sală)

Vă mulţumim, domnule deputat Moldovan, ştim că ţineţi la noi, dar trebuie să ţinem şi la sănătatea publică. Dacă se susţine amendamentul nr.358?

Din sală: Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu se susţine.

Amendamentul nr.359? Nu se susţine.

Amendamentul nr.360? Nu se susţine.

Amendamentul nr.361? Nu se susţine.

Amendamentul nr.362? Nu se susţine.

Amendamentul nr.363? Nu se susţine.

Amendamentul nr.364? Nu se susţine.

Amendamentul nr.365? Nu se susţine.

Amendamentul nr.366? Nu se susţine.

Amendamentul nr.367? Nu se susţine.

Amendamentul nr.368? Nu se susţine.

Amendamentul nr.369? Nu se susţine.

Amendamentul nr.370? Nu se susţine.

Amendamentul nr.371 se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul nr.372? Nu se susţine.

Amendamentul nr.373? Nu se susţine.

Amendamentul nr.374? Nu se susţine.

Amendamentul nr.375? Nu se susţine.

Amendamentul nr.376? Nu se susţine.

Amendamentul nr.377? Nu se susţine.

Amendamentul nr.378? Nu se susţine.

Amendamentul nr.379? Nu se susţine.

Amendamentul nr.380? Nu se susţine.

Amendamentul nr.381 se susţine? Nu se susţine.

Am finalizat Ministerul Sănătăţii Publice, Anexa nr.3/26.

Există o serie de amendamente admise, un număr de 8 amendamente admise.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/26, împreună cu cele 8 amendamente admise. Dacă există obiecţii, observaţii sau comentarii?

Există o intervenţie din partea domnului deputat Paveliu Marian Sorin. Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule preşedinte, este doar o intervenţie pentru corectarea unei erori materiale la amendamentul prin care s-a aprobat suplimentarea bugetului pentru pacienţii cu orteze şi proteze. S-au trecut, aş zice, într-un mod eronat, foarte mulţi autori acolo, de fapt, întreaga comisie. În realitate, este amendamentul meu, aşa cum reiese şi din depunerea la comisie şi din înregistrarea audio, iar la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice a fost trecută întreaga comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

O rugăminte, vă rog! Dacă vreţi să menţionaţi exact care amendament?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Ultimul amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Admis?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Este vorba de amendamentul nr.54, da? Nu. Amendamentul admis nr.54 este cu Spitalul judeţean Neamţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Nu, cel în care s-a rectificat bugetul alocat pentru orteze.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Ortezele? Staţi numai o secundă să vedem exact...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Scuzaţi-mă! Este pe bugetul casei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/26 în ansamblul său, cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 187 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 82 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a adoptat Anexa nr.3/26.

Trecem la Anexa nr.3/27, care este Ministerul Culturii şi Cultelor.

Amendamentul nr.382 se susţine?

Din sală: Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Amendamentul nr.383? Nu se susţine.

Amendamentul nr.384? Nu se susţine.

Amendamentul nr.385?

Vă rog frumos, domnul deputat Gabor Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gabor:

Domnule preşedinte, stimate colege şi stimaţi colegi.

Propunerea mea este de a se suplimenta bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, la pct.2.2., restaurarea monumentelor istorice, cu suma de 2.310 mii lei. Este vorba de începerea lucrărilor de restaurare la Cetatea Făgăraşului. Consider că, cetatea trebuie să beneficieze de această sumă pentru că se află într-o continuă stare de degradare, iar începerea lucrărilor de restaurare este absolut necesară.

Gândiţi-vă că este o cetate medievală de importanţă naţională, una dintre cele mai mari cetăţi din Sud-Estul Europei. Ea are o istorie extrem de bogată. Aici a suferit soţia lui Mihai Viteazul, au suferit deţinuţii politici care au fost condamnaţi.

Vă rog să votaţi acest amendament.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, domnul secretar de stat Onisei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Onisei - secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori.

Din credite externe, Ministerul Culturii şi Cultelor va avea, pentru anul viitor, 400.000.000 euro în plus pentru Programul naţional de restaurare a monumentelor istorice, iar Cetatea Făgăraşului va fi în atenţia noastră.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, sunteţi de acord, atunci, cu includerea sumelor în alocarea respectivă?

 
   

Domnul Gheorghe Gabor (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Deci, nu se mai susţine, ci se ia act de faptul că suma va fi alocată din bugetul de 400.000.000 de euro.

Amendamentul nr.386 se susţine?

Domnul deputat Gabor Gheorghe, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gabor:

Solicit suplimentarea cu 1000 mii lei. Este vorba de continuarea lucrărilor la Catedrala municipiului Făgăraş.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Domnul secretar de stat Onisei, vă rog.

 
   

Domnul Ioan Onisei (de la prezidiu):

De acord.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi, domnilor secretari! (discuţii în sală) 87 de voturi pentru. Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi.147 de voturi împotrivă.Abţineri? 4 abţineri.

S-a respins.

Amendamentul nr.387 se susţine?

Din sală: Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu se susţine.

Amendamentul nr.388? Nu se susţine.

Amendamentul nr.389? Nu se susţine.

Amendamentul nr.390? Nu se susţine.

Amendamentul nr.391 se susţine? Nu se susţine. (discuţii şi vociferări în sală)

Staţi aşa, că este complicat. Amendamentul nr.392 se suţine? Nu se susţine.

Din sală: Am ridicat mâna, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, domnule deputat, iertaţi-mă, eu am întrebat. (discuţii în sală)

Domnilor colegi, nu vă supăraţi! Rog foarte mult pe secretarii de şedinţă să fie vigilenţi, dar nu aţi avut mâna ridicată la amendamentul nr.391.

Amendamentul nr.393?

Vă rog, domnul deputat Chiper.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Chiper:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Amendamentul depus prevede alocarea pentru Catedrala Episcopală Ortodoxă din Arad a sumei de 1.000 mii lei, iar pentru Biserica Ortodoxă Parohia 2 Sebiş - 200 mii lei.

Printr-un amendament admis, comisiile reunite au stabilit să aloce pentru Catedrala din Arad suma de 300 de mii lei.

Aş vrea să mulţumesc pentru această sumă şi să adresez rugămintea alocării sumei, atât cât s-a solicitat, până la 1.000 mii lei.

Vreau să fac următoarele precizări:

Anul acesta, Episcopia din Arad comemorează 300 de ani de existenţă neîntreruptă şi Catedrala Episcopală este în construcţie din anul 1994, când a început construcţia, este aproape de finalizare, cel puţin partea de construcţie este terminată, iar în data de 24 decembrie este sfinţirea părţii de construcţie. Mai sunt lucrări foarte importante, de pictură interioară, de amenajare a exteriorului acestei catedrale, care presupun cel puţin 2.000.000 de dolari, de-acum înainte, pentru finalizare.

Rugămintea este să alocăm această sumă pentru catedrală, este ultimul an când mai putem să alocăm, catedrala se va termina şi cu aportul credincioşilor din zona respectivă, este o lucrare impunătoare, de mare interes pentru vestul ţării.

Încă o dată, vă adresez rugămintea să susţinem această finalizare a Catedralei din Arad, cu suma pe care am cerut-o, diferenţa de 700 mii lei pentru Catedrala din Arad şi, de asemenea, 200 mii lei pentru Biserica parohială din Sebiş.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Am să-i dau cuvântul domnului deputat Petru Călian, vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe, pentru nişte clarificări care cuprind veşti bune pentru toţi colegii care se referă la biserici, inclusiv pentru domnul deputat Gheorghe Gabor. Înţeleg că proiectele sunt cuprinse, dar au altă anexă.

Vă rog, domnule deputat Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, am vrut să precizez faptul că mai avem o anexă, Anexa nr.3/27/2B, unde vă rog să fiţi foarte atenţi, inclusiv solicitarea domnului deputat Gheorghe Gabor se regăseşte acolo, a colegilor de la Arad, în marea lor majoritate. Deci, înainte de a susţine amendamentele respinse, să studiaţi şi acea anexă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnul deputat Gheorghe Chiper.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Chiper:

Deci, am spus că, prin anexa respectivă, comisiile au alocat o parte din sume, acolo se regăseşte Catedrala din Arad cu 300 mii lei. Eu am solicitat diferenţa de 700 de mii lei.

Legat de fonduri vreau să spun foarte clar că cele 30.405.000 de lei au fost alocate suplimentar de comisii pentru Anexa B, dar în bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, la Capitolul "Sprijinirea cultelor", mai sunt 35.260.000 de lei, care nu sunt afectate de nici o listă, aşa că bani sunt de unde să se aloce. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc. Vă rog, domnul senator Aurel Ardelean. Apoi, domnul deputat Ioan Aurel Rus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Ardelean:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi.

Ca parlamentar de Arad, susţin, împreună cu colegii mei, această propunere a colegului nostru, deputatul Gheorghe Chiper. Există o propunere ca Aradul să devină arhiepiscopie şi nu trebuie uitat că prima academie teologică din România, în 1830, a luat fiinţă la Arad şi preparandia - prima şcoală în limba română, care a funcţionat pe lângă aşezămintele bisericeşti.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Domnul deputat Ioan Aurel Rus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisiile reunite ale Parlamentului pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, împreună cu secretarul de stat pentru culte, au ajuns la o înţelegere şi, după ce au văzut fiecare amendament al colegilor, atât privind bisericile ortodoxe, cât şi necesităţile pentru bisericile reformate şi chiar greco-catolice, precum şi biserici ale altor culte, chiar şi neoprotestante, au convenit pentru o sumă rotundă, globală. S-a calculat, în mare, că era nevoie de 92.000 de mii de RON şi am convenit la 50.000 de mii de RON. Văd că nu se regăseşte nici în Anexa nr.1, care este respinsă, nici în Anexa nr.2, de care zice domnul coleg Petru Călian. Dacă eu aş regăsi aceste sume în Anexa nr.2, sincer, mi-aş retrage, acum, amendamentul şi aş rămâne pentru partea finală, dar întrucât nu le găsesc nicăieri, mă interesează, pentru că nu-mi este totuna să văd bisericile din Arhiepiscopia Sucevei, să văd biserici din Arad, să văd biserici din Vâlcea, să văd biserica ucraineană din Suceava şi din Maramureş, să văd biserici greco-catolice, pe care, dacă le-am ajuta să primească o anumită sumă de bani, am stinge litigiile din parohiile greco-catolice din Maramureş, Bistriţa, Sălaj şi Cluj. Pentru aceasta am insistat foarte mult să primească aceste ajutoare, pentru că am rezolva, oarecum, situaţia.

Rog o lămurire în acest sens şi, dacă e nevoie şi dacă se regăseşte la Anexa nr.2, îmi retrag amendamentul, iar dacă nu, cer colegilor pentru a-l susţine. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul secretar de stat Onisei să lămurească această situaţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Onisei:

Domnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, vă rog să observaţi că, la Anexa privind Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv, Anexa nr.3/27, avem o serie de anexe în cadrul acesteia, iar cea despre care vorbiţi este Anexa nr.07/A.

La Anexa nr.07/A veţi găsi o suplimentare, pe care o consider extraordinară şi care este cu sprijinul dumneavoastră şi al Ministerului Finanţelor Publice, pentru 195 de lăcaşuri de cult, iar suplimentarea este de peste 35.000 de RON. Există această anexă, domnule deputat, cu numele fiecărui locaş de cult. Deci, vă rog să verificaţi acest lucru.

Dincolo de ceea ce spun, ca să ne întoarcem la ceea ce susţinea domnul deputat Gheorghe Chiper pentru Catedrala Ortodoxă din Arad, sunt 300 mii lei, deci, dincolo de această anexă specială, există şi o alocaţie globală la Departamentul pentru culte, de unde, în timpul anului, se mai dau bani pentru continuarea lucrărilor. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Chestiunile sunt clarificate? Dacă nu sunt, v-aş propune, până se verifică anexa, dacă vreţi, să discutăm restul amendamentelor de la Ministerul Culturii şi Cultelor, până verificaţi la anexa respectivă dacă amendamentele dumneavoastră se regăsesc.

Îl rog pe domnul secretar de stat Onisei să se adreseze şi doamnelor şi domnilor senatori, pentru că s-a adresat doar doamnelor şi domnilor deputaţi.

Doamna deputat Cornelia Ardelean, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cornelia Ardelean:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori.

Amendamentul meu este la o poziţie ulterioară, poz.408, dar se referă tot la Catedrala Ortodoxă din Arad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Spuneţi, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cornelia Ardelean:

Domnul secretar de stat spunea că sunt 300 mii lei pentru Catedrala Ortodoxă, iar eu ştiam că trebuia să fie 350 mii lei. Sunt?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

O să considerăm acel amendament ca retras. Domnul vicepreşedinte Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte, stimate colege şi stimaţi colegi.

La această anexă, care începe deja să fie discutată şi disputată, apar anumite erori materiale. Cer acceptul plenului ca să permită Comisiei pentru buget, finanţe să procedeze la corecturile de rigoare, pentru că sunt doar erori materiale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule vicepreşedinte.

Dacă nu sunt obiecţii, vom proceda în acest sens.

Din sală: Solicit cuvântul, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Tot pe biserici?

Stimate colege şi stimaţi colegi, eu vă propun ca, înainte de a relua discuţia pe biserici, să cercetaţi anexa despre care v-a vorbit domnul secretar de stat şi să verificaţi dacă bisericile despre care doriţi să vorbiţi se găsesc sau nu pe această anexă.

În aceste condiţii, v-aş propune să trecem direct la amendamentul nr.403, care este după biserici, şi să revenim la discuţia asupra bisericilor, după ce verificaţi şi vă asiguraţi că biserica pentru care doriţi să depuneţi amendament nu a primit deja alocarea prin noua anexă.

Dacă sunteţi de acord?

Din sală: Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Şi reluăm, după aceea, discuţia la biserici. (discuţii şi vociferări în sală)

Din sală: Dar nu avem anexa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Aceasta nu mă întrebaţi pe mine, ci căutaţi-o la casetă, pentru că nu-i treaba mea unde este anexa.

Deci, dacă nu aveţi anexele, nu pe mine trebuie să mă întrebaţi unde se află.

Urmează să revenim la amendamentul nr.393 şi să vedem dacă se susţin.

Trecem la amendamentul nr.402.

Domnul deputat Florin Iordache, vă rog, aveţi cuvântul.

Dacă vreţi să interveniţi la toate cele trei cămine, cu această ocazie, vă suntem îndatoraţi. (discuţii la prezidiu)

Domnul deputat Adrian Moisoiu, procedură.

Dar i-am dat cuvântul domnului deputat Florin Iordache.

După ce terminăm discuţia, aveţi cuvântul pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte, stimate colege şi stimaţi colegi.

Voi interveni pentru cele trei amendamente nr.402, 403 şi 404 în care am solicitat sume pentru construirea căminelor culturale în comunele Cârlogani, Tia Mare şi Optaşi Măgura, toate din judeţul Olt. Exista o promisiune din partea Ministerului Culturii şi Cultelor de a fi construite cămine culturale. Am solicitat suma de 500 de mii de RON, pentru fiecare, ţinând cont de faptul că aceste comune nu au posibilitate ca din fonduri proprii să-şi poată construi cămin cultural.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor în aceste trei comune, solicit Ministerului Culturii şi Cultelor suplimentarea sumei, pentru a fi construite cămine culturale în cele trei localităţi din judeţul Olt.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul secretar de stat Onisei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Onisei:

Într-adevăr, Ministerul Culturii şi Cultelor a anunţat un program de reabilitare - repet, reabilitare - a căminelor culturale.

Câteva precizări se impun şi v-aş ruga să-mi permiteţi a le face din capul locului, ca, ulterior, să nu mai revin cu aceste precizări şi anume:

Suntem în fază de finalizare a unei ordonanţe de urgenţă, care va modifica Legea privind aşezămintele culturale, ordonanţă de urgenţă care să ne dea posibilitatea să finanţăm asemenea lucrări, pentru că, aşa cum bine ştiţi, căminele culturale se află în patrimoniul public al comunităţilor locale şi în finanţarea consiliilor locale comunale. Deci, până la acest cadru legal, Ministerul Culturii şi Cultelor nu poate şi nu ar putea aloca bani pentru asemenea obiective.

În al doilea rând, pentru implementarea acestui program, avem deja alocată o sumă, din împrumuturi externe, de 100.000.000 de euro. Vă pot anunţa că, în circa o săptămână, ordonanţa va trece prin Guvern, iar prin hotărâre de Guvern vom stabili metodologia de alocare a acestor fonduri pe baza unor criterii, aşa cum au fost şi la Ordonanţa Guvernului nr.7/2006 privind infrastructura din mediul rural.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat, menţineţi amendamentele?

 
   

Domnul Florin Iordache (din sală):

Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu. Se retrag, atunci, cele trei amendamente.

Amendamentul nr.405 se susţine?

Din sală: Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, pe procedură, domnul deputat Adrian Moisoiu. Scuzaţi-mă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte, s-a strecurat aici o problemă, şi anume, nu toată lumea este membră a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, motiv pentru care o serie întreagă de lăcaşuri de cult au rămas în afara acestei liste, probabil, care există la domnul secretar de stat Onisei, şi cred că este nedrept, din acest punct de vedere, ca unele să primească pentru că au avut prioritate şi au avut informarea necesară, iar altele nu ajung să primească şi ele un sprijin.

Eu cred că ar trebui lăsată listă, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră în legătură cu lăcaşurile de cult ca să mai verificăm, şi, eventual, să mai adăugăm ceva.

Domnule preşedinte, stimate colege şi stimaţi colegi, am avut ocazia ca, în această vară, întâmplător - şi subliniez ideea, pentru că nu este judeţul în care sunt deputat, eu sunt deputat de Mureş -, să vizitez judeţul Hunedoara şi am ajuns la Biserica din Densuş, locaş de cult din secolul 4 şi arată într-o stare jalnică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, discutăm pe procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Moisoiu:

Da, am rugat ca, prin procedură, să se completeze această listă, să se poată completa la domnul Onisei şi am dat un exemplu, domnule preşedinte, cred că este clar din acest punct de vedere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, când revenim la biserici, dacă există amendamente respinse, ele vor putea, fără îndoială, susţinute. Singura mea rugăminte era ca, mai întâi, să se verifice anexa invocată de domnul Onisei, de către toţi cei care au amendamente respinse, pentru că înţeleg că o bună parte din aceste amendamente respinse au fost introduse în anexa respectivă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Moisoiu:

O să discutăm cu domnul secretar de stat Onisei, dacă se mai poate face ceva. Sunt câteva lucruri. Eu am înţeles că am rămas în urmă cu bugetul, dar nici nu se poate trece peste nişte lucruri absolut necesare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, nu trecem peste ele, ci tocmai am dat o perioadă în care cei care au amendamente cu biserici să poată consulta anexa, să vadă dacă amendamentele au fost sau nu introduse.

Amendamentul nr.406 se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul nr.407? Nu se susţine.

Amendamentul nr.408? Nu se susţine.

Amendamentul nr.409? Nu se susţine.

Amendamentul nr.410? 410 este al domnului senator Văcăroiu. (discuţii şi vociferări în sală)

Vă rog. Spuneţi-mi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Aurel Rus:

Domnule preşedinte, la amendamentul nr.410, doamna deputat Rusu Mihaela Adriana de la PSD, împreună cu mine şi domnul preşedinte Nicolae Văcăroiu, am venit împreună cu amendamente pentru susţinerea bisericilor din afara graniţelor ţării şi am cerut suplimentarea, la Legea nr.141/1999, cu o cotă de 15% pentru personalul clerical din America de Sud şi din Noua Zeelandă.

Acum, eu am rămas surprins când am văzut că nu se regăseşte amendamentul depus de mine la comisii şi chiar nu ştiu unde a dispărut el pe fond.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat Rus, vă fac rugămintea să mergeţi până la comisie şi să verificaţi dacă acesta este amendamentul depus de dumneavoastră şi de ce nu figurează. Dacă sunteţi iniţiator, nu am nici o problemă să-l susţineţi, trecem mai departe şi ne întoarcem.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Aurel Rus:

Deci, eu ştiu că am fost iniţiator. Aici văd că nu mai sunt.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog frumos să verificaţi, acum, cu comisia şi, dacă sunt iniţiatori, vă promit că ne întoarcem la amendamentul nr.410.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Aurel Rus:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Amendamentul nr.411 se susţine?

Vă rog, doamna deputat Dreţcanu Doina.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Susţin în faţa dumneavoastră amendamentul nr.411 privind acordarea sumei de 500 mii lei pentru refacerea Bisericii Sfântu-Gheorghe din municipiul Botoşani.

Vreau să vă spun că este vorba de un monument arhitectonic, ctitoria Elenei Rareş. Nu ştiu cum de a ajuns la altă anexă, amendamentul meu a fost pe anexa pentru susţinerea lăcaşurilor de cult.

Încă o dată, am rugămintea să susţineţi acest amendament. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc. O să am, totuşi, aceeaşi rugăminte să verificaţi dacă n-o fi pe anexa cu biserici, doamna deputat Dreţcanu. (discuţii şi vociferări în sală)

Vă rog, domnule secretar de stat Onisei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Onisei:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori. Dacă aveţi amabilitatea, v-aş ruga să mă urmăriţi cu mare atenţie.

Deci, anexa despre care tot vorbim şi care cuprinde acele suplimentări pentru construcţii de biserici în continuare, este anexa 02/B de la bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, nu Anexa la bugetul de stat. Aşadar, anexa la Anexa privind Ministerul Culturii şi Cultelor. O primă chestiune.

Cea de a doua chestiune, sunt două lucruri total diferite. Există un cadru legal potrivit căruia putem să alocăm, fie prin Anexa la buget, fie în cursul anului, bani pentru continuarea lucrărilor la unele lăcaşuri de cult care se află în construcţie şi există Programul naţional de restaurare a monumentelor istorice, care înseamnă cu totul altceva şi unde sunt alocaţi bani în mod special, dar şi aici avem o sumă suplimentată din credite externe.

Prin urmare, dacă vorbim de lăcaşuri de cult monument istoric, ele nu trebuie să se regăsească în această Anexă, la care tot timpul facem trimitere şi care, repet, se referă la biserici în construcţie, care nu sunt, în mod evident, monumente istorice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Atunci, o rog pe doamna deputat Dreţcanu, dacă doreşte, de asemenea, să verifice dacă biserica cu pricina se regăseşte în anexa aceea sau nu şi vă promit că ne întoarcem şi la amendamentul nr.411.

Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă vreţi să vă dau răspunsul la microfon, am verificat aici anexa, anexa anexei, nu regăsim nimic, dar este clar, am înţeles. Aşa că rog colegii deputaţi şi senatori - ştiu eu? - să vedem cât le dă mâna pentru acest amendament.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. Atunci voi supune la vot, dar, mai întâi, domnul vicepreşedinte Petru Călian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte, stimate colege şi stimaţi colegi.

Pentru domnul deputat Ioan Aurel Rus, într-adevăr, dintr-o eroare materială, domnia-sa nu apare ca autor al acestui amendament respins. Mă refer, aici, la poz.410.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Atunci, vom supune, mai întâi, la vot propunerea de la poz.411 din Anexa cu amendamente respinse.

Cine este pentru? 124 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 162 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul nr.411 s-a respins.

Revenim, atunci, la amendamentul nr.410.

Domnul deputat Ioan Aurel Rus, înţeleg că l-aţi susţinut.

Punctul de vedere al Guvernului la poz.410, domnul secretar de stat Onisei, amendamentul cu privire la personalul clerical din Noua Zeelandă, dacă vreţi să prezentaţi punctul de vedere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Onisei:

Iertaţi-mă, dar vedeţi ce este acolo şi nu mai ştiu cui să răspund şi când.(discuţii în sală) Sigur, aici trebuie să răspund, aşa este, dar fiind politicos din fire, aceasta mi se întâmplă.

Deci, vă rog să observaţi, tot în Anexa la Ministerul Culturii şi Cultelor, că aveţi o anexă care priveşte salarizarea personalului clerical şi, în legătură cu această anexă, banii care pot fi alocaţi pentru episcopiile din Europa, arhiepiscopia din America şi aşa mai departe, nu pot fi alocaţi decât prin patriarhie căreia noi, în mod obişnuit, îi dăm bani pentru a aloca bisericilor din străinătate, întrucât bugetul României nu poate alimenta direct activitatea unor clerici care se află pe teritoriul altor ţări.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Domnule Rus, susţineţi în continuare amendamentul? (Discuţii, vociferări în sală)

Nu, e şi amendamentul domniei-sale, e doar o eroare materială că n-a fost introdus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Aurel Rus:

Îl susţin şi vă spun şi de ce: sigur că prin Patriarhia Română primesc banii, numai că cei din Noua Zeelandă, în ultimii trei ani n-au primit nici o majorare şi atunci de asta am cerut, cât de cât, să se intre şi pe Legea nr. 142/1999 pentru o majorare salarială, exact cum au primit şi ceilalţi. Cred că nu-i putem lăsa acolo abandonaţi. Noi trebuie să recunoaştem că s-au înfiinţat trei episcopii noi. Noi trebuie să vedem că s-a mai înfiinţat încă o mitropolie pentru Europa Occidentală, dar trebuie să avem grijă şi de cei din Noua Zeelandă, pentru că sunt tot ai noştri şi dacă nu punem noi problema aici, cine s-o pună? Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 410.

Cine este pentru?

123 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

159 voturi împotrivă.

Abţineri? 7 abţineri.

410 a fost respins.

412 se susţine? Nu. 413 se susţine? Nu. 414 se susţine? Nu. 415 se susţine? Vă rog, dar nu sunteţi domnul senator Dan Gabriel Popa. Atunci nu puteţi să-l susţineţi.

416 se susţine? Vă rog, domnule Frâncu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emilian Frâncu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am iniţiat un amendament la care s-a raliat întreaga Comisie pentru cultură, deci, este un amendament comun. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor cu suma de 100.000 mii lei la Capitolul 07.01 "Cultură, recreere şi religie". Suplimentarea este necesară pentru realizarea programelor şi proiectelor minimale asumate prin contractele de management pentru finanţarea Programului Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice.

Domnule ministru, este important să asigurăm, cred eu, continuarea tuturor şantierelor începute pentru ca să restaurăm monumentele noastre istorice. Este important să intrăm cu valorile noastre perene în Europa. De aceea, vă rog să fiţi de data aceasta generos şi să suplimentaţi, deci, în numele comisiei vă rog, şi al meu personal, să suplimentaţi cu această sumă sau dacă nu se poate cu această sumă poate găsim o soluţie mai avantajoasă la bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul secretar de stat Onisei sau domnul ministru... Comisia dacă n-a solicitat, înseamnă că-şi menţine punctul de vedere. Dar acesta e la alt amendament. Dacă doriţi să interveniţi şi la acesta, domnul preşedinte Nicula, doriţi să interveniţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

Pentru că am văzut că există confuzie, domnule preşedinte, vin să confirm cele spuse de domnul deputat Emilian Frâncu, doar că suma nu este de 100.000 mii lei, ci doar de 10.000 mii lei. Ne-am încurcat puţintel. Şi am înţeles că o să avem, totuşi, sprijin din partea Ministerului Finanţelor Publice, însă, doresc să vă spun că în comisie s-a votat în unanimitate. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule ministru...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

Bună după-amiaza.

Haideţi, să vorbim în lei cu care suntem mai obişnuiţi. Amendamentul din câte ştiu eu, solicită 1.000 miliarde. Este o sumă care nu este disponibilă în acest moment la Fondul de rezervă, pentru că el a fost constituit într-o valoare mult mai mică, în aşa fel încât să satisfacă şi solicitările dumneavoastră de a nu avea un fond de rezervă foarte mare la dispoziţia Guvernului, dar, din aceşti bani puţini pe care Guvernul i-a păstrat la dispoziţie, credem că circa 200 miliarde lei, 20 milioane RON pot fi alocaţi pentru prezervarea patrimoniului cultural. (aplauze)

Vreau să menţionez că este o sumă mică vizavi de alte fonduri care se alocă pentru cultură în acelaşi scop.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

În acest caz înţeleg că propunerea Guvernului este de a fi de acord cu suma de 20 milioane RON. Să se consemneze corect 20 milioane RON, să nu zic vreo prostie.

Supun votului dumneavoastră atunci 416, în noua formulare. Cine este pentru? Da, vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate s-a aprobat 416 cu suma de 20 milioane lei noi.

417 se susţine? Domnul deputat Florin Iordache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Văd că e darnic în seara asta Ministerul Finanţelor Publice. Sper că va fi darnic şi cu unul din cele 4 amendamente. Pentru a nu ieşi de mai multe ori la microfon, vă solicit, stimaţi colegi, şi susţin în faţa dumneavoastră suplimentarea Ministerului Culturii şi Cultelor pentru bisericile "Sf. Gheorghe" din Caracal, cu suma de 100 mii RON, cu suma de 100 mii RON pentru biserica din Rusăneşti, judeţul Olt. De asemenea, solicit bani pentru Mânăstirea Clocociov din Municipiul Slatina, tot 100 mii RON şi 100 mii RON pentru Mânăstirea Călui, din judeţul Olt. Vizavi de mânăstirea Călui există şi un amendament al Comisiei pentru cultură şi culte, care, de asemenea, a fost respins. În Comisia pentru cultură şi culte s-a aprobat o sumă mai mare.

De aceea, vă rog, domnule preşedinte, să le supuneţi pe fiecare votului şi sper că prin bunăvoinţa Ministerului Finanţelor Publice şi a domnului ministru Vlădescu măcar una din cele 4 poziţii va primi suma solicitată. Nu e foarte mult - 100 mii RON. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea comisiei, vă rog, domnul deputat Călian, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Amendamentele care apar respinse de la poziţiile 418 şi 419 a căror autor este domnul deputat Florin Iordache, sunt, practic, amendamente admise. Din greşeală apar la amendamente respinse.

De asemenea, ca să nu mai intervin încă o dată la microfon aceeaşi problemă este şi în cazul amendamentului respins de la poziţia 423. De fapt, şi acest amendament este admis, iar acest lucru poate să fie confirmat, pe lângă ceea ce am evocat eu acum, şi de Ministerul Finanţelor Publice. Vă mulţumesc.

 
   

(În continuare şedinţa este condusă de domnul vicepreşedinte al Senatului Alexandru Pereş).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Din partea Guvernului. Vă rog, domnul secretar de stat, dacă confirmaţi cele spuse de domnul vicepreşedinte. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Onisei:

Este riguros exact. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Şi eu vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 417, am înţeles că este adoptat. Deci, revin atunci, poziţia 417. Suntem la discuţia amendamentului de la poziţia 417 respins de către Comisiile reunite pentru buget, finanţe.

Supun votului dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori amendamentul de la poziţia 417, reamintesc respins de către Comisiile reunite.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc. 124 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 161,

Abţineri dacă sunt? 3. Mulţumesc.

Amendamentul a fost respins.

La poziţia 418, domnul vicepreşedinte, este un amendament admis.

Atunci supun votului dumneavoastră, ca şi amendament admis amendamentul de la poziţia 418 " Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

242 de voturi pentru.

Cine este împotrivă?

20 împotrivă.

Abţineri? 5.

Mulţumesc foarte mult.

Poziţia 419, tot o eroare materială. Amendamentul a fost admis de către Comisiile pentru buget, finanţe.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 419 cu specificaţia că este un amendament admis.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc. 269 voturi pentru.

Împotrivă? Nimeni.

Abţineri dacă sunt? O abţinere.

Cu 269 de voturi pentru şi o abţinere, nici un vot împotrivă, amendamentul de la poziţia 419 a fost admis şi ca atare va fi consemnat în procesul-verbal ca şi amendament admis.

La poziţia 420. Este amendament respins, da? Vă rog, dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte nimeni. Vă mulţumesc.

La 421 dacă doreşte cineva să ia cuvântul? 422. Vă mulţumesc.

La poziţia 423 înţeleg că este o eroare materială. Amendamentul este admis. Propun atunci ca să votăm. Cine este pentru acest amendament? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abţineri dacă sunt? Nu sunt.

Cu 271 de voturi pentru, două împotrivă şi nici o abţinere, amendamentul a fost admis şi vă rog să facem corectura în procesul-verbal.

La poziţia 424 dacă se susţine, vă rog? Nu.

425. Poftiţi domnul deputat aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Am câteva lucruri foarte importante la acest amendament. Am propus să alocăm o sumă de bani pentru restaurarea Palatului Brâncovenesc de la "Mânăstirea Dintr-un Lemn", lucrare începută din 1993. De-a lungul timpului am făcut foarte multe interpelări şi am fost asigurat că în 2005 vom fi prezenţi la inaugurare. Nu s-a făcut nimic.

În acest sens, solicit o sumă de bani pentru acest obiectiv foarte important din zona Vâlcea, o mănăstire de mare valoare.

De asemenea, restaurarea Sfintei Mânăstiri de la Sărăcineşti, unde acum este un cămin de bătrâni ce se va muta într-o altă clădire. Facem un act reparatoriu înapoind această mănăstire Sfintei Episcopii şi este necesară o sumă de bani pentru a fi restaurată. La fel şi pentru Sfânta Mănăstire de la Mamu, din comuna Lungeşti, unde funcţionează tot un cămin de bătrâni care se va muta în casă nouă şi avem motive să le predăm Sfintei Episcopii aşa cum au fost - bine restaurate şi îngrijite.

De asemenea, solicit pentru Sfânta Mănăstire de la Berislăveşti, monument istoric din secolul al XVI-lea, o sumă de bani. În total am cerut o sumă de aproape 5 milioane, deci nu e o sumă prea mare pentru aceste obiective şi ultimul este un cămin cultural din comuna Amărăşti, început tot din 1994, construcţie nouă şi solicit o sumă de bani pentru a fi finalizat. Vă mulţumesc.

 
   

(În continuare şedinţa este condusă, din nou, de domnul preşedinte Bogdan Olteanu).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Aceeaşi problemă. Nu ştiu, dar dumneavoastră sunteţi tare ghinionist la amendamente, că la nici unul din ele nu găsim aici ... Ziceţi-mi şi mie suma ca să o notez.

 
   

Domnul Aurel Vlădoiu:

Solicit 5 milioane RON în total.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles ca să putem nota aici şi să completăm în raport.

Da, intervenţii? Nu sunt. Ministerul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Onisei:

Despre reabilitarea căminelor culturale am vorbit. Construire nu putem admite prin lege, domnule deputat, pentru simplul motiv, pe care l-am expus deja că nu există cadru legal, pentru ca Ministerul Culturii să investească într-un bun aparţinând comunităţilor locale. Urmează să aparţină. Iar în ceea ce priveşte celelalte obiective de cult, ce înseamnă monument istoric o să examinăm din cadrul alocaţiilor pentru Programul naţional de restaurare, iar obiective noi sunt amendamente respinse. Susţinem respingerea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.l 425. Vă rog să votaţi. Cine este pentru?

126 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu se observă. S-a respins.

Nu vă faceţi grija, domnul Stanciu că-l prezumăm a vota. Deci, nu e o problemă. Să ştiţi că noi numărăm.

426 se susţine? Nu.

427 se susţine? Nu.

428 ? Nu. 429? Nu. 430 se susţine? Nu.

Ne întoarcem la biserici că am terminat cultura.

Suntem la 393 dacă nu greşesc. Aţi lămurit chestiunea cu Catedrala din Arad? E, nu e? E, dar era cu o sumă.

Se susţine în continuare amendamentul 393? Se susţine. Vă rog, domnul deputat. Dacă-l susţineţi în continuare, că l-aţi prezentat...

 
   

Domnul Gheorghe Chiper:

Am spus că-l susţin, dar dacă mai trebuie lămurit îl lămuresc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu, nu, e clarificat. Vroiam doar să vedem dacă aţi verificat ce se găseşte cumva în anexă, ca să ştim că-l retragem.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Chiper:

Dumneavoastră aţi întrebat dacă am clarificat treaba. Este situaţia exact cum v-am spus-o, nu altfel. Şi din cauza asta susţin în continuare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. Vă mulţumesc foarte mult. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 393.

Vă rog să votaţi cine este pentru?

127 cu domnul Popa.

Voturi împotrivă?

159 împotrivă.

Abţineri?

O abţinere.

393 a fost respins.

394 se susţine? Nu se susţine.

395 se susţine? Nu se susţine.

396 se susţine? Nu se susţine.

397 se susţine? Păi, da, dar ne-am întors la biserici. Nu se susţine 397.

398 se susţine? Nu se susţine.

399 se susţine? Nu se susţine.

400 se susţine? Nu se susţine

401 se susţine? Nu se susţine.

Am terminat. Am ajuns la 402 de care am discutat deja.

În aceste condiţii, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Emilian Cutean:

Domnule preşedinte,

O eroare doar. La anexa 3/27/02 B e la poziţia 25 în loc de judeţul Bihor e judeţul Sălaj.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă sunt observaţii la această intervenţie. Nu sunt. Deci, facem modificarea. Domnul Ignat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tot la anexa 3/27/02 B la amendamente admise am verificat şi anexa aceasta şi aş avea anumite observaţii în sensul că din cauza numărului mare de amendamente la biserici s-au introdus anumite erori.

La poziţia 31, la amendamentul introdus de mine, solicit ca în loc de Centrul eparhial de rit vechi din Brăila să fie trecută Catedrala Mitropoliei Creştine de Rit Vechi din Brăila, cu aceeaşi sumă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Sunt observaţii. Înţeleg că s-a şi corectat. Mai există alte intervenţii?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte,

Mai am la poziţia 113, în loc de Biserică Creştină de Rit Vechi "Sfântul Cuvios Serghei", localitatea Climăuţi, să fie trecută Biserică Creştină de Rit Vechi "Adormirea Maicii Domnului", cu aceeaşi localitate şi aceeaşi sumă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

S-a corectat. Deci, avem anexa 3.27 are un număr de 3 amendamente admise în Anexa de amendamente admise. De asemenea, unul dintre amendamentele admise a fost din greşeală trecut la amendamente respinse şi vom corecta.

Au fost, de asemenea, admise o serie dintre amendamentele respinse din anexa iniţială.

Supun votului dumneavoastră anexa 3.27 - Ministerul Culturii şi Cultelor cu observaţiile pe care le-am menţionat.

Cine este pentru?

237 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

30 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu văd abţineri.

Anexa 3.27 a fost adoptată.

Trecem la 3.28 Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

431 se susţine? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră 3.28 Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

Cine este pentru, vă rog?

Da, vă mulţumesc. 163.

Voturi împotrivă? 113.

Abţineri. Nu observ abţineri.

Anexa 3.28 s-a adoptat - Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

Trecem la 3.29 Ministerul Public.

Nu există amendamente respinse. Există un amendament admis.

Supun votului dumneavoastră 3.29 cu amendamentul admis de la pct. 58 din raport.

Cine este pentru? 163 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

114 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a adoptat anexa 3.29 - Ministerul Public.

Observ cu interes că lipseşte anexa 3.30. Păi, dar nu e pe lista de ordonatori. S-a eliminat. E în regulă.

3.31. Serviciul Român de Informaţii.

432 se susţine? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră anexa 3.31.

Cine este pentru? 181 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 98.

Abţineri? Nu sunt.

S-a votat 3.31. - Serviciul Român de Informaţii.

3.32. Serviciul de Informaţii Externe. Nu există amendamente.

Supun votului dumneavoastră 3.32.

Cine este pentru?

Mulţumesc. 163.

Voturi împotrivă? 114.

Abţineri? 10 abţineri.

S-a votat 3.32.

3.33 SPP. Există o serie de amendamente respinse.

433 se susţine? Nu.

434 se susţine? Nu.

435 se susţine? Nu.

Supun votului dumneavoastră anexa 3.33 Serviciul de Protecţie şi Pază.

Cine este pentru? 164.

Voturi împotrivă? 114.

Abţineri? Una.

S-a adoptat 3.33.

3.34 - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Nu există amendamente.

Supun votului dumneavoastră 3.34. Cine este pentru?

165 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 120

Abţineri? Nu sunt.

3. 34 a fost adoptat.

3.35 - Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat. Nu există amendamente.

Cine este pentru? 166.

Voturi împotrivă? 118

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat ANRS.

3.36. - Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale.

Nu sunt amendamente.

Voturi pentru, vă rog. 178.

Voturi împotrivă? 74.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat anexa 3.36.

La anexa 3.37 dacă se susţine 436. Vă rog, domnul deputat Anghel Stanciu, înţeleg, în numele comisiilor reunite?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Academia Română, cel mai înalt for de consacrare ştiinţifică care reuneşte personalităţi din ţară şi străinătate, chiar câteva personalităţi din aula înaltului Parlament al României, este evident chezăşia unei integrări la nivel înalt ştiinţific, tehnologic şi inovare în Uniunea Europeană.

Aceste elemente le-a avut şi Guvernul în vedere când a întocmit politicile din domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării şi ca atare, atunci când s-a negociat Capitolul XVII - Ştiinţă şi cercetare, negociat cu Uniunea Europeană a prevăzut în acquis-ul comunitar, care ne-a asigurat şi baza integrării de la 1 ianuarie, ca procentul din fonduri publice să reprezinte 1% din PIB în 2007.

Este adevărat că, pe ansamblu, cercetarea a înregistrat o creştere, o dublare, practic, având circa 0,5% din PIB, dar suntem departe de angajamentul pe care noi ni l-am asumat. Ca atare, Comisiile reunite, la propunerea domnului ministru Puşcă, care la vremea respectivă a refuzat să semneze Planul naţional de cercetare că nu prevedea cât prevedea legea, 0,8%, şi-a însuşit amendamentul şi consideră că este necesar spre a atinge o cifră rezonabilă, comparabilă cu a unor ţări din Uniunea Europeană, având în vedere că în câţiva ani trebuie să aducem în 2010 la 3% din PIB, propunem, deci, 1.200 mii RON care să-i aloce la Capitolul 53.01.

Aceasta ar dovedi două lucruri: 1. că ne respectăm prevederea din Programul de guvernare şi

2. că-i respectăm pe partenerii noştri din Uniunea Europeană.

Considerăm că un vot negativ ne-ar aduce un blam, tocmai astăzi când a fost votat şi comisarul nostru în Guvernul Uniunii Europene şi chiar cel de la Curtea de Conturi.

Aşa, domnule preşedinte, v-aş ruga să fiţi amabil şi să supuneţi votului acest amendamente după ce vor interveni şi ceilalţi colegi. În condiţiile în care îl veţi aproba pe acesta, promitem că celelalte 437, 438, 439, 440 să nu le mai susţinem. Evident că negociaţi cu domnul secretar Zgonea suma. Puteţi s-o micşoraţi, nu ne deranjează, dar nu mai puţin de o mie de mii de RON. Vă mulţumim pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii... Vă rog, domnul senator Ardelean.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Ardelean:

Mulţumesc.

Grupul parlamentar al Partidului România Mare susţine această propunere, ca să avem o cercetare competitivă în spaţiul european al cercetării învăţământului este nevoie de aparatură, este nevoie de investiţii în infrastructură.

Susţinem alocarea acestei sume pentru cercetarea ştiinţifică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Dacă nu sunt alte intervenţii, domnul ministru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

Cel mai profund partener de discuţii al meu în ultimele săptămâni a fost domnul Stanciu şi datorită profunzimii discuţiilor noastre legate de buget, cred că această alocare pentru Academia Română de 12 miliarde lei vechi este absolut necesară şi Guvernul este de acord să o facă. Vă mulţumesc. (aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule ministru.

Are cuvântul domnul Anghel Stanciu, care vrea să spună ceva de bine de domnul ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnilor miniştri,

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

"Bate şi ţi se va deschide!" Iată că noi am bătut şi ni s-a deschis şi sipetul cu valori al Ministerului Finanţelor Publice. Nu este mult. Este un gest simbolic pentru Academie şi noi apreciem acest lucru şi grupurile noastre parlamentare se vor mobiliza să-l voteze. Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Cine este pentru amendamentul respins de la 436. Vă rog să votaţi. Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Abţineri?

Într-o caldă unanimitate s-a votat amendamentul respins de la 436.

Mulţumim domnului Stanciu pentru iniţiativă.

437.Se retrage.

438.Se retrage.

439.Se retrage.

440.Se retrage.

Am terminat Academia.

Supun votului dumneavoastră Anexa 3.37, Academia Română.

Cu două abţineri, s-a adoptat Anexa 3.37.

Anexa 3.38, Autoritatea Naţională Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Există un singur amendament admis.

Îl supun votului dumneavoastră, împreună cu Anexa, dacă sunteţi de acord.

Cu 161 de voturi pentru, 119 voturi împotrivă şi o abţinere, s-a adoptat şi Anexa 3.38.

Anexa 3.39, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie '89.

Nu există amendamente.

Supun votului dumneavoastră Anexa, aşa cum a fost propusă.

Cu 234 voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi 17 abţineri, Anexa 3.39 a fost adoptată.

Anexa 3.40, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor.

Aici să vedem. Nu avem nici un amendament.

Suntem întrutotul de acord cu generosul buget acordat.

Cu 164 voturi pentru, 119 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Anexa 3.40 a fost adoptată.

Dacă se doreşte la explicarea votului ...

Nu dorim să dăm notă explicativă la Oficiu.

Anexa 3.41, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

Avem amendament respins. Se susţine? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră Anexa 3.41.

Cu 232 voturi pentru, nici un vot împotrivă şi 7 abţineri, Anexa 3.41 s-a adoptat.

Anexa 3.42, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Nu avem nici un amendament.

Cu 237 voturi pentru, 15 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Anexa 3.42 s-a adoptat.

Anexa 3.43, Agenţia Naţională de Presă "Rompres".

Nu sunt amendamente.

Cu 240 voturi pentru, 1 vot împotrivă şi nici o abţinere, Anexa 3.43 s-a adoptat.

Anexa 3.44, Institutul Cultural Român.

Nu există amendamente.

Supun votului dumneavoastră.

Cu 165 voturi pentru, 119 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Anexa 3.44 s-a adoptat.

Anexa 3.45, Societatea Română de Radiodifuziune.

Nu sunt amendamente.

Cu 180 voturi pentru, 102 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Anexa 3.45 s-a adoptat.

Anexa 3.46, Societatea Română de Televiziune.

Nu există amendamente.

Cu 167 voturi pentru, 119 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Anexa 3.46 s-a adoptat.

Anexa 3.47, Consiliul Superior al Magistraturii.

Cu 251 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Anexa 3.47 s-a adoptat.

Anexa 3.48, Autoritatea Electorală Permanentă.

Există şi amendament admis.

Supun votului dumneavoastră amendamentul admis, împreună cu Anexa.

Cu 167 voturi pentru, 113 voturi împotrivă şi o abţinere, Anexa 3.48 s-a adoptat.

Anexa 3.49, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Se susţine amendamentul 442?

Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră Anexa 3.49.

Cu 168 voturi pentru, 116 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Anexa 3.49 s-a adoptat.

Anexa 3.50, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Cu 169 voturi pentru, 112 voturi împotrivă şi o abţinere, Anexa 3.50 s-a adoptat.

Anexa 3.51, Consiliul Economic şi Social.

Cu 231 voturi pentru, 14 voturi împotrivă şi 10 abţineri, Anexa 3.51 s-a adoptat.

De la 51 la 65 nu mai există ordonatori, înţeleg.

Nu.

Anexa 3.65, Ministerul Finanţelor Publice, acţiuni generale.

Există şi un amendament admis.

Supun votului dumneavoastră amendamentul admis, împreună cu Anexa.

Cu 169 voturi pentru, 114 voturi împotrivă şi nici o abţinere, au fost adoptate.

Domnule ministru, doriţi să interveniţi?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

Înainte de votul final pe poziţia 65, vreau să se menţioneze că sumele de la fondul de rezervă vor fi regularizate în funcţie de amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule ministru.

Evident că această prevedere va fi introdusă.

Am terminat Anexa 3, lucru mare!

 
Video in format Flash/IOS Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2007 (anexa 3/26, amendamentul de la poziţia 332 - Anexa 7, amendamentul de la poziţia 585)

Trecem la Anexa 4.

443 se susţine? Nu.

444 se susţine? Nu.

445 se susţine?

Da, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Cătălin Mardare:

Domnule preşedinte,

Stimate colege, stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Vă propunem modificarea sumei de la poz.4, judeţul Bacău - este vorba de sumele defalcate din TVA - pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, în principal, pentru Serviciul comunitar de evidenţă a populaţiei şi pentru centrele de îngrijire şi asistenţă socială pentru persoane cu handicap.

În ce priveşte sistemul de protecţie a copilului, dar şi de îngrijire şi asistenţă socială a persoanelor cu handicap, sumele solicitate în plus sunt destinate, în principal, pentru îmbunătăţirea hranei, prin creşterea alocaţiei zilnice de hrană. De asemenea, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi a condiţiilor de lucru pentru personalul de îngrijire.

Sunt deja organizaţii nonguvernamentale care au ridicat destul de mult ştacheta în aceste domenii şi cred că ar trebui să facem eforturi suplimentare pentru a ridica standardul de îngrijire şi în unităţile aflate în grija administraţiei locale.

De asemenea, am menţionat Serviciul comunitar de evidenţă a persoanei, care, până nu de mult lucra cu aparatură de calcul de-a dreptul arhaică. A început, în ultimele luni, înlocuirea echipamentelor vechi. Oricum, aici mai este mult de lucru pentru a putea asigura servicii prompte şi de calitate pentru cetăţenii care se adresează acestor servicii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc, domnule senator.

Intervenţii? Nu sunt. Doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elena Doina Dascălu:

Domnule preşedinte, mulţumesc.

Daţi-mi voie să răspund eu. Această poziţie, după cum vedeţi, este o poziţie globală, care conţine o serie de poziţii individual fundamentate pe fiecare destinaţie, în raport de numărul de indicatori şi de specificul fiecărei poziţii.

Cert este că, pe total, poziţia deţine o creştere în 2007 faţă de 2006 de 20% pe total poziţie, diferenţiată creşterea în raport de fiecare componentă a acestei alocări bugetare, motiv pentru care noi considerăm că este suficientă creşterea, iar fundamentarea furnizată de fiecare structură descentralizată din teritoriu acoperă necesarul de sume pentru anul 2007. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 445.

Cu 117 voturi pentru, 159 voturi împotrivă şi nici o abţinere, s-a respins 445.

Dacă se susţine 446?

Vă rog frumos, aveţi cuvântul, domnule deputat Pupeză.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Pupeză:

Amendamentul de la 446, propunem suplimentarea sumei alocate judeţului Bistriţa Năsăud, la nr.crt.6, cu 10.000 mii lei; de la 32.000 mii lei la 42.300 mii lei.

Sigur că, în primul rând, aş vrea să subliniez aici faptul că la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, cunoaşteţi cu toţii, posibilităţile de finanţare la acest capitol sunt destul de reduse. S-au făcut paşi semnificativi, în ultimii ani, sub acest aspect, dar încă nevoile judeţului la acest capitol sunt departe de adevăr.

Consiliul judeţean, celelalte instituţii abilitate au făcut o fundamentare extrem de riguroasă pentru acoperirea finanţării la acest capitol, solicitări care nu au fost asigurate decât în proporţie foarte mică şi de aceea, cred că ar fi bine ca pentru aceste categorii de judeţe, printre care se regăseşte şi Bistriţa-Năsăud, să se instituie o cotă specială de echilibrare a bugetelor la capitolul respectiv şi la alte capitole bugetare, care nu au susţinere financiară, şi o rog pe doamna ministru şi vă rog şi pe dumneavoastră, stimaţi colegi, să fiţi de acord să suplimentăm suma necesară pentru acest judeţ şi sunt convins că solicitările noastre vor fi de bun augur pentru programele de viitor la nivelul judeţului respectiv.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Oltean.

Din sală:Să facem o fotografie de grup!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa a fost să fie! Am intrat în sală exact când domnul deputat Pupeză susţinea acest amendament.

Probabil că chemarea judeţului a fost cea care m-a adus acum, aici. Trebuie, însă, să recunosc că, pe fond, amendamentul este întemeiat. Judeţul Bistriţa-Năsăud este un judeţ care nu întotdeauna s-a bucurat de simpatia celor de la Guvern şi resursele alocate, prin bugetul centralizat, nu s-au ridicat întotdeauna la un nivel care să asigure o activitate optimă la nivelul tuturor autorităţilor publice locale.

Este adevărat, şi aş fi ultimul care ar contesta că pe parcursul anului, prin rectificări sau prin diverse hotărâri de Guvern, lucrurile s-au mai îndreptat, dar sumele alocate la început de an, prin bugetul naţional, pe urmă prin bugetele locale, nu au fost la parametri care să dea posibilitatea autorităţilor publice locale să-şi planifice, în mod riguros, o serie de activităţi care trebuie să fie desfăşurate.

De aceea, în spirit de solidaritate şi realizând necesitatea îmbunătăţirii resurselor alocate judeţului Bistriţa-Năsăud, susţin acest amendament fără nici o reţinere şi i-aş ruga pe colegii mei să voteze pentru.

Vă mulţumesc.

 
   

(Şedinţa este condusă în continuare de domnul senator Alexandru Pereş, vicepreşedinte al Senatului)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Da, vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt şi alte intervenţii?

Doamna secretar de stat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elena Doina Dascălu:

Domnule preşedinte, nu putem accepta o creştere de 50%, aşa cum propune amendamentul numai pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. Creşterea este deja de 18%. Propunerea este cu încă 30%.

După cum am spus la precedentul amendament, această poziţie bugetară este rezultanta unei fundamentări pe alte poziţii bugetare şi din această cauză noi nu susţinem şi vă propunem să respingeţi amendamentul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Şi eu vă mulţumesc, doamna secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 446.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Cu 111 voturi pentru, 162 voturi împotrivă şi o abţinere, amendamentul a fost respins.

Poziţia 447, iniţiator domnul senator Gavrilă Vasilescu.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am să vă reţin foarte puţin în legătură cu acest amendament şi vreau, de fapt, să mă refer la 4 amendamente pe care le-am făcut.

Am gândit că banii judeţului meu, ca să nu incomodez foarte tare ceea ce s-a lucrat la Ministerul Finanţelor Publice şi ceea ce au lucrat toţi ceilalţi, să-i împart la 4 capitole. Deci, la Anexa 4, 5, 6 şi 7, câte 2,5 miliarde lei.

Ştiţi ce înseamnă anexele respective. Nu vreau să vă reţin.

În momentul în care am pus la Anexa 4 - am trecut o sumă - vreau să vă spun că am trecut suma din informaţiile pe care le-am luat din interior. Să constataţi că există o motivare destul de lungă pentru acest punct - 447, de la amendamente respinse, dar, daţi-mi voie să le spun celor care au făcut această motivare că senatorul de Botoşani ştie mai bine care este situaţia şi am cerut o sumă pe care nici măcar nu am rotunjit-o. Mi-am spus să o scriu aşa cum mi s-a dat şi aşa cum am fost informat de către organele locale, adică 237,1 mii lei, ceea ce înseamnă 2 miliarde 371.000,1 lei.

De ce am cerut această sumă? Pentru că ştiu ce probleme sunt şi ca să pot să rezolv... nu este numai problema cu cornul şi cu laptele, ce spuneţi dumneavoastră aici, ci sunt probleme mult mai multe. Deci, am mai spus-o odată de la acest microfon, este zona europeană cea mai săracă şi de la 1 ianuarie 2007, chiar va fi cea mai săracă. Era nevoie de această sumă.

Dacă n-o fac eu în Parlamentul României, ca senator de Botoşani, vă rog să-mi spuneţi cine s-o facă şi cine ştie mai bine şi are mai mult interes să rezolve această problemă?

Nu am cerut zeci de miliarde, sute de miliarde ş.a.m.d., ci 2,37 miliarde pentru copii.

Din evidenţele pe care spuneţi dumneavoastră că le aveţi în legătură, fie şi cu cornul şi cu laptele, cred că sunt mai exacte cele pe care le deţin eu şi că această sumă este legată şi de numărul de copii, nu numai de nevoile de altă natură. Aşa că, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, mergând pe modul în care, de regulă, s-au votat anumite amendamente atunci când s-au cerut pentru lucruri care tot atât de importante erau şi care priveau judeţele şi constat că nu prea are succes ... eu sunt o persoană optimistă şi cred că acest amendament, răspunzând unei realităţi, şi vă spun în mod sigur că aşa este, să aibă câştig de cauză.

Eu mulţumesc anticipat tuturor colegilor mei, senatori şi deputaţi, care vor vota în favoarea acestui amendament.

Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru răbdare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule senator. Dacă mai sunt intervenţii din sală?

Doamna deputat Dreţcan, vă rog, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Daţi-mi voie, în calitate de deputat de Botoşani, să susţin, alături de colegul meu, acest amendament.

Nu mai fac alte comentarii. Eu vă solicit votul, în calitatea mea de deputat de Botoşani şi în calitate de membru al Partidului Social Democrat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Punctul de vedere al Guvernului, doamna secretar de stat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elena Doina Dascălu:

Vă rog să constataţi că în această poziţie bugetară, amendamentul se referă la o structură, respectiv la protecţia copilului, care, din informaţiile şi datele pe care noi le avem în anexele corespunzătoare bugetului, această poziţie are deja o creştere de 30%. Desigur că este posibil ca autorităţile publice locale să solicite, şi ele întotdeauna solicită sume suplimentare, dar nu au şi posibilitatea ca din veniturile proprii să acopere anumite sume şi în cursul anului... eu ştiu că şi 2005, şi în 2006, judeţul Botoşani a beneficiat de sume suplimentare, prin hotărâri de Guvern.

Din acest motiv, Guvernul nu poate susţine acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Şi eu vă mulţumesc, doamna secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 447.

Vă reamintesc că amendamentul este respins.

Cu 114 voturi pentru, 161 voturi împotrivă şi nici o abţinere, amendamentul a fost respins.

La poziţia 448, dacă se susţine amendamentul?

Nu se susţine. Vă mulţumesc.

Poziţia 449, dacă se susţine amendamentul?

Nu se susţine. Vă mulţumesc.

Poziţia 450, dacă se susţine amendamentul?

Nu se susţine. Vă mulţumesc.

Poziţia 451 nu se susţine.

Poziţia 452.

De procedură, domnul deputat Zgonea, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc că aveţi răbdare să mă ascultaţi.

Aş vrea s-o rog pe doamna ministru să fie atentă pentru câteva secunde la discursul pe care o să-l am.

Distinsă doamnă, la poziţia 482, dintr-o eroare, la Anexa 5 a fost introdus un amendament care trebuia să fie alături de amendamentul de la 452, la Anexa 4. Atât eu, cât şi distinsul meu coleg, domnul Călin ..., plus i-aş ruga pe distinşii mei colegi cu funcţie parlamentară, funcţionari parlamentari, pe domnul senator îl cheamă Mircea Geoană, cu "i" din "e", dacă se poate, şi aş aprecia acest lucru, dacă aţi putea să modificaţi!

Deci, doamna ministru, domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Rugămintea este ca înaintea amendamentului de la 452 să-l discutăm pe 482 care trebuia să fie, teoretic, aici, la Anexa 4, după care să discutăm aceste amendamente.

Vă cerem permisiunea, pentru că dintr-o eroare materială colegii l-au trecut aici şi dacă sunteţi de acord, domnule preşedinte de şedinţă, aş vrea să discutăm despre 482.

Este o suplimentare pe care noi, colegii parlamentari PSD, o cerem la Anexa 4, de la 258.892 mii lei la 283.892 mii lei, adică 25 de miliarde pentru un judeţ care este suficient de mare, care are 110 localităţi şi a cărei pondere este extrem de importantă în ponderea PIB pe care-l aduce România.

Vă cerem permisiunea, doamna ministru, să-l analizez, dacă sunteţi de acord cu el. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Da, vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna ministru, dacă există posibilitatea solicitării domnului deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Elena Dascălu:

Suntem de acord şi cu translocarea amendamentului, şi cu acordarea sumei de 2,5 milioane lei, deci 25 miliarde lei vechi, la această poziţie bugetară.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, doamna secretar de stat.

Vă propun să luăm amendamentul de la poziţia 482 cu care, am înţeles, şi Guvernul este de acord şi supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 482, cu specificaţia că suma de 25 miliarde lei vechi se suplimentează suma alocată judeţului Dolj.

Cu 220 voturi pentru, 17 voturi împotrivă şi 3 abţineri, s-a adoptat.

Revenim la poziţia 452.

Am înţeles că renunţaţi. Vă mulţumesc, domnule deputat.

Poziţia 453 dacă se susţine?

Nu se susţine. Vă mulţumesc.

Poziţia 454 dacă se susţine?

Nu se susţine. Vă mulţumesc.

Poziţia 455.

Da, domnule senator Florescu, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Florescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor miniştri, stimaţi colegi,

La această Anexă, la poziţia 455, am propus creşterea sumei alocate de la 22.000 mii lei la 30.000 mii lei, având în vedere că suma prevăzută prin proiectul de buget, după calculele făcute de colegii mei de la consiliul judeţean, rezultă doar o creştere de 4,6%, ceea ce înseamnă foarte puţin faţă de necesităţi.

Pe de altă parte, din fundamentarea strictă a necesarului de cheltuieli pentru anul ce urmează, asta este suma exactă, deci, de 30.000 mii lei noi.

Unul dintre motivele invocate de Guvern, care a stat la baza refuzului ar fi şi faptul că nu am indicat corect sursa de finanţare. Este o eroare de redactare, pentru că eu, la absolut toate amendamentele mele, ca sursă de finanţare am indicat fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Dacă mai sunt intervenţii?

Vă rog, domnul senator Petrescu, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Petrescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest amendament pe care l-a făcut colegul Florescu, senator de Gorj - am avut discuţii şi cu preşedintele consiliului judeţean - nu este al Partidului România Mare, dar pentru situaţia din judeţul Gorj susţin amendamentul şi tot Grupul parlamentar al PRM susţine amendamentul domnului senator Florescu, pentru că votăm pentru cei care ne-au trimis în Parlamentul României, cetăţenii judeţului Gorj.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.

Punctul de vedere al Guvernului, doamna secretar de stat, vă rog, veniţi la microfon şi justificaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elena Doina Dascălu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Dincolo de sursa de finanţare care aici este specificată "veniturile bugetului de stat", o sursă generică, înţeleg că este fondul de rezervă, şi această poziţie bugetară, pentru acest judeţ, are o creştere medie de 18% pe întreaga poziţie bugetară. Propunerea are o sumă consistentă, ar consuma integral fondul de rezervă rămas, actualmente, la dispoziţia Guvernului.

Din acest motiv, nu putem susţine amendamentul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, doamna secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 455. Amendament respins.

Cu 112 voturi pentru, 161 voturi împotrivă şi 2 abţineri, amendamentul a fost respins.

Poziţia 456 dacă se susţine?

Nu se susţine. Vă mulţumesc.

Poziţia 457 dacă se susţine?

Nu se susţine. Vă mulţumesc.

Poziţia 458 dacă se susţine?

Nu se susţine. Vă mulţumesc.

Poziţia 459 dacă se susţine?

Da, domnul deputat Mocanu, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"Cine n-are copii, şi-i doreşte!". Noi, ca să nu mai ducem această grijă, am făcut copii şi în judeţul Iaşi avem copii foarte mulţi şi Dumnezeu ne-a amplasat şi într-o regiune cu un destin mai aparte.

Când nu avem ce face, facem ce faceţi voi. Deci am venit la microfon, doamna ministru, că faţă de 64.379 mii lei, cât ne-aţi prins şi ne-aţi alocat, noi avem nevoie de 96.097 mii lei. (rumoare, discuţii)

Din care pentru copii ne-aţi alocat 31.537 mii lei şi am dori să ne daţi 58.110 mii lei. Cerem acest lucru... Acum să vă spun sincer, eu unul renunţ la 58.110 mii lei dacă îmi alocaţi şi mie pentru judeţul Iaşi, 20 mii miliarde. (discuţii, râsete) 20 de miliarde. (discuţii, râsete)

Nu. Atât. 20.000. 20 de miliarde plus faţă de ceea ce aţi alocat dumneavoastră. (rumoare, discuţii, râsete) Vă mulţumesc mult.

Din sală: Vechi.

 
   

Domnul Vasile Mocanu (din sală):

Vechi, nu cumva să-mi daţi noi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Mai sunt şi alte obiecţii? Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Evident că suntem în faţa unui subiect sensibil. Acest subiect sensibil a ţinut presa atât în ţară, cât şi în străinătate, ani de zile. S-a găsit un sistem eficient de protecţie a copilului care merge, zicem noi, peste standarde europene.

Ca atare, noi gândim că cel mai bun lucru din viaţa fiecărui om este copilul, dar şi din viaţa unei comunităţi. Ca atare, eu adresez rugămintea, atât doamnei ministru, să suplimentăm, ca şi la Gorj, cu 20 miliarde vechi şi rog şi pe distinşii deputaţi şi senatori de Iaşi, care sunt pe primele locuri în topul jurnalistul ieşean, să susţină acum faţă de mine, care sunt cel mai slab parlamentar ieşean. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete)

Este normal şi firesc să-i vedem şi pe dânşii cum se bat pentru judeţul Iaşi. Mulţumim pentru atenţie şi mulţumim anticipat pentru aceste 20 miliarde suplimentare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Elena Dascălu:

Vreau să vă spun că această poziţie bugetară poate fi finanţată şi de către autorităţile publice locale. Cu toate acestea, suntem de acord cu o suplimentare pe poziţia globală cu 20 miliarde lei vechi, din care 10 miliarde pentru protecţia copilului. (aplauze)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, doamna secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.459.

Cine este pentru? 234. Voturi împotrivă? 13. Abţineri? Una. Vă mulţumesc.

Poz.460. Se susţine? Nu.

Amendamentul de la poz.461? Aveţi cuvântul, domnule deputat Timar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Pentru judeţul Mureş, de la anexa 4, propunem creşterea sumei de la 39.291 mii lei cu 11.453 mii lei, respectiv suma totală necesară este 50.744 mii lei.

Această creştere o dorim pe domenii în urma unei analize foarte atente făcută cu Consiliul judeţean, respectiv:

  • sistemul de protecţie a copilului, 22.461 mii lei;
  • centre de asistenţă socială pentru persoane cu handicap, 10.224 mii lei;
  • produse lactate şi de panificaţie, 7.300 mii lei;
  • contribuţii personal neclerical, 4.036 mii lei;
  • servicii publice de evidenţă a populaţiei, 950 mii lei.

Deci toate acestea le solicităm pentru buna funcţionare a unităţilor care răspund de aceste domenii, domenii foarte importante pentru judeţul Mureş. Aici m-aş referi, în primul rând, la cel pentru protecţia copilului şi cel pentru handicap, domenii foarte importante şi foarte sensibile în acelaşi timp pentru judeţul din care provin. Aş fi foarte mulţumit dacă s-ar putea face o creştere, chiar dacă, să spunem, ea a fost foarte bine fundamentată de judeţul Mureş, cel puţin cu o anumită sumă, de către doamna ministru. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc. Sunt intervenţii din sală? Vă rog. Domnul deputat Moisoiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Doamna secretar de stat,

Stimaţi colegi,

Vreau neapărat să susţin acest amendament pe care l-a prezentat adineauri domnul deputat Timar şi aş vrea să subliniez că m-am uitat pe motivaţia pe care ministerul a dat-o pentru respingere. Am urmărit şi alte motivaţii care s-au dat pe parcursul acestei zile sau al zilelor trecute când am dezbătut bugetul. De fiecare dată se spune "pentru că s-a dat un procent mediu de 18%" sau cât este de la caz la caz. Nu cred că acest lucru poate să fie valabil de fiecare dată. Ştiu, în acelaşi timp, şi voi face o analogie cu fotbalul că după un meci bun al Stelei în Liga campionilor urmează un rezultat mediocru în campionatul intern. Adică am vrut să spun că după acordarea unui ajutor pentru judeţul Iaşi, la amendamentul precedent, îmi este greu să cred că doamna secretar de stat va fi de acord, ca şi Ministerul Finanţelor Publice, să acorde un supliment de 11.000 mii lei pentru judeţul Mureş.

Totuşi încercăm. Aşa cum s-a subliniat, cifrele sunt foarte riguros subliniate şi sunt socotite. Speranţa este. Şi motivaţia de genul că la rectificare şi aşa mai departe, astea sunt lucruri viitoare. Acum dezbatem bugetul pentru anul 2007. Eu sper în bunăvoinţă şi vreau să vă asigur că Grupul parlamentar PRM va susţine acest amendament. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Punctul de vedere al Guvernului. Doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Elena Dascălu:

Judeţul Mureş are o fundamentare exactă a necesarului de sume pe această poziţie bugetară. Evident că nu putem interveni să facem suplimentări la fiecare poziţie bugetară atâta timp cât la o inflaţie de 4,5-5%, creştere de aproximativ 20%, judeţul Mureş a avut posibilitatea şi ştiu că în anul 2006 a primit sume prin hotărârile de Guvern pentru unele alocări care nu au fost acoperite din bugetul local, motiv pentru care nu putem susţine această suplimentare. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, doamna secretar de stat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.461. vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Cine este pentru? 115. Voturi împotrivă? 157. Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul de la poz.462, se susţine? Nu. Vă mulţumesc.

Amendamentul de la poz.463, se susţine? Nu. Vă mulţumesc.

Amendamentul de la poz.464, se susţine? Nu. Vă mulţumesc.

Amendamentul de la poz.465, se susţine? Nu. Vă mulţumesc.

Amendamentul de la poz.466, se susţine? Nu. Vă mulţumesc.

Amendamentul de la poz.467, se susţine? Nu. Vă mulţumesc.

Amendamentul de la poz.468, se susţine? Nu. Da. Vă rog, domnule deputat. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte, şi eu propun să majorăm sumele alocate judeţului Vâlcea, la nr.crt.40, de la 30.000 mii lei la 55.000 mii lei, din care pentru sistemul de protecţie a copilului, suma de la 13.911 mii lei, la 23.000 mii lei.

(Şedinţa este condusă de domnul preşedinte Bogdan Olteanu.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Intervenţii? Nu sunt.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Elena Dascălu:

Amendamentul dublează aproape toată suma prevăzută în bugetul anului 2007, la care se adaugă şi motivaţiile anterioare pe această poziţie bugetară de imposibilitatea autorităţilor publice locale de a interveni în astfel de situaţii. Guvernul nu susţine amendamentul. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră poz.468.

Cine este pentru? 117. Voturi împotrivă? 158. Abţineri? Una. S-a respins poz.468.

Amendamentul de la poz.469, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poz.470, se susţine? Domnul Gheorghe Funar, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Permiteţi-mi la început, pe procedură, înainte de a-mi susţine amendamentul. Doresc, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, să acceptaţi să lucrăm împreună şi să-l propunem pe preşedintele Camerei Deputaţilor să candideze la Cartea Recordurilor. Nici un calculator din lume nu-l poate întrece la modul în care numără voturile pentru, împotrivă şi abţinerile. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Sprijinul dumneavoastră este esenţial, însă al tuturor colegilor. (discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă rog, domnule preşedinte de şedinţă, înainte de a-mi susţine amendamentul să constataţi că suntem în jur de 120-130 de persoane în sală. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete) Nu avem cvorum, domnule preşedinte.

Eu am avut răbdare până acum, dar nu pot accepta ca amendamentul meu şi al colegilor mei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi colegi, vă rog să nu întrerupeţi oratorul. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

... să... (rumoare, discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, doar o secundă. Stimaţi colegi, vă rog un pic de linişte. Mai avem destul de mult de lucru astăzi şi vă rog să asigurăm liniştea în sală. Domnule senator, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Deci să supunem acest amendament unei săli a Parlamentului României în care se află mulţi senatori lipsă. (rumoare, discuţii)

Şi ca atare, vă propun, domnule preşedinte de şedinţă, să acceptaţi, probabil dacă se strigă catalogul apar colegi în sală, altfel noi avem la nr. crt.470 un amendament care vizează ca toate judeţele României să beneficieze - autorităţile locale - de bani mult mai mulţi. Noi am propus dublarea sumelor faţă de proiectul Guvernului, bani necesari pentru realizarea obiectivelor de interes local, aflate în programul primarilor şi al Consiliilor locale şi judeţene.

Ţinând seama de importanţa acestui amendament, domnule preşedinte, şi al efectelor sale, vă rog să constataţi că nu avem cvorum. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Deocamdată însă nu am constatat această chestiune şi, potrivit art.22, vă invit să continuaţi prin a vă susţine amendamentul de la poz.470. (discuţii, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă anunţ că voi contesta numărătoarea dumneavoastră. Aşa-i Regulamentul. (rumoare, discuţii)

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Domnule ministru,

La nr. crt. 470 anexa 4 am propus, împreună cu mai mulţi colegi senatori ai PRM, dublarea sumelor faţă de calculele pe care le-a făcut Guvernul în ceea ce priveşte sumele defalcate din TVA pentru finanţarea la nivelul judeţelor a cheltuielilor descentralizate pe anul viitor.

Am indicat şi sursa de finanţare atunci când am făcut amendamente la prima parte a proiectului Legii bugetului de stat, la art.13. Deci sursa de finanţare este indicată. Motivaţia pe care a înscris-o Guvernul nu are suport şi nu înţelegem de ce Guvernul României este împotriva susţinerii financiare a unui principiu corect pe care îl enunţă: cel al descentralizării. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă anunţ, din start, domnule preşedinte, că voi contesta numărătoarea dumneavoastră. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Sunt intervenţii la acest amendament? Vă rog, domnule deputat Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, ca deputat de Cluj, susţin acest amendament. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mai spuneţi o dată? Vă rog frumos, că nu s-a auzit, cel puţin în partea asta a sălii. (rumoare, discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Giurgiu:

Susţin acest amendament ca deputat de Cluj. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru susţinere.

Dat fiind că nu pot permite periclitarea bunei stări şi bunei sănătăţi a bugetului de stat, invit secretarii de şedinţă să purceadă la apel nominal.

Domnul secretar de stat Munteanu, că este mai în stânga mea.

(Din sală): Secretar de stat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Urmează, urmează.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

- Adomnicăi Mirela Elena - absent
- Adomniţei Cristian Mihai - prezent
- Albu Gheorghe - absent
- Almăjanu Marin - absent
- Almăşan Liviu - absent
- Amarie Constantin - prezent
- Amet Aledin - absent
- Anastase Roberta Alma - euroobservator
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - prezent
- Andreica Romică - absent
- Andronescu Ecaterina - absent
- Antal Arpád-András - absent
- Antal István - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Apostolache Mihai Cristian - absent
- Ardelean Cornelia - prezent
- Asztalos Ferenc - prezent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - absent
- Bara Nicolae - absent
- Barbu Gheorghe - Guvern
- Bardan Cornel Ştefan - prezent

Vino şi citeşte. (discuţii, râsete) Chiar te rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mă scuzaţi că am întârziat.

- Bădălău Niculae - absent
- Băeşu George - prezent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbuleţiu Tiberiu - euroobservator
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - prezent
- Becşenescu Dumitru - euroobservator
- Bejinariu Eugen - prezent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - absent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - prezent
- Boagiu Anca-Daniela - Guvern
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - prezent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - prezent
- Borbély László - delegaţie
- Boureanu Cristian Alexandru - absent
- Brânză William Gabriel - absent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Bruchental-Pop Ionela - prezent
- Buciu Angela - absent
- Buciuta Ştefan - prezent
- Buda Daniel - absent
- Buda Ioan - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - absent
- Buruiană Aprodu Daniela - euroobservator
- Buşoi Cristian Silviu - prezent
- Buzatu Dan Horaţiu - absent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - absent
- Canacheu Costică - absent
- Cantaragiu Bogdan - absent
- Cazan Gheorghe-Romeo Leonard - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiş Filonaş - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - prezent
- Ciontu Corneliu - prezent
- Ciopraga Mircea - prezent
- Ciucă Liviu Bogdan - prezent
- Cliveti Minodora - absent
- Cocrea Olguţa - prezent
- Codîrlă Liviu - absent
- Constantinescu Anca - prezent
- Constantinescu Viorel - absent
- Corlăţean Titus - euroobservator
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - euroobservator
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - euroobservator
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - prezent
- Diaconescu Marin - absent
- Diaconescu Renică - absent
- Dida Corneliu Ioan - absent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - prezent
- Dreţcanu Doina Micşunica - prezent
- Dumitrescu Cristian Sorin - euroobservator
- Dumitrescu Liana - prezent
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule Zgonea, doar o secundă. O chestiune pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. După cum se pare, din constatările pe care le-am făcut până acum şi din numărătoare rezultă că avem cvorum şi că putem continua şedinţa. (aplauze)

Ca atare, vă rog, domnule preşedinte, luaţi în considerare această intervenţie să putem finaliza odată proiectul acesta de buget. Ştiţi bine că de 7 ori m-am bătut până acum să-l terminăm... (discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete) ... că am ajuns la exasperare cu el, domn'e. Vă mulţumesc frumos. (discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete)

Din sală, mai multe voci: Bravooo!!!... bravoooo! (aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă invit, domnule Zgonea, înapoi la prezidiu.

Domnul Stanciu. Procedură. Staţi o secundă că este pe procedură domnul Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, domnule preşedinte. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi.

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Vă rog să dispuneţi, domnule preşedinte, să-mi ridice acest microfon care-mi deranjează privirea generală asupra sălii. (discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Rog secretariatul să ridice... Să-l ridice mai sus sau să-l ridice cu totul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Cu totul. Să-l elimine. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Să-l elimine. Domnule preşedinte...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule Zgonea... mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am închis prezenţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 470. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 114. Voturi împotrivă? 163. Abţineri? Una. O abţinere. Vă mulţumesc. S-a respins.

Aveţi cuvântul, domnule senator Funar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte de şedinţă, vă credeam om serios. (discuţii, râsete) Şi atunci când...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Gheorghe Funar, vă invit să vă retrageţi afirmaţia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Dar daţi-mi voie să argumentez.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu. Vă avertizez şi vă invit să vă retrageţi observaţia. Vă rog să vă comportaţi cuviincios în plenul Parlamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Dar nu pot să vă spun că sunteţi neserios. (discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Gheorghe Funar, vă rog foarte mult să vă opriţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Eu v-am spus, domnule preşedinte, că sunteţi... (rumoare, discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă atrag atenţia, că altfel vă chem la ordine. (rumoare, discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte, respectaţi Regulamentul. Nu am venit aici să ne batem joc unii de alţii. (rumoare, discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, v-am rugat să vă retrageţi o afirmaţie în ceea ce mă priveşte, în caz contrar vă chem la ordine. (rumoare, discuţii)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte, în ce vă priveşte...(discuţii, rumoare, vociferări)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog frumos, linişte în sală, totuşi, stimaţi colegi. (rumoare, discuţii) Stimaţi colegi, vă rog frumos, linişte în sală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte, în ceea ce vă priveşte aveţi dreptate. Constat că nu avem cvorum în sală, domnule preşedinte. De ce vreţi să ne jucăm de-a bugetul. Noi dorim să votăm. (rumoare, discuţii)

Suntem în sală şi colegii noştri doresc să votăm bugetul, dar nu se poate cu 150 de oameni în sală să spunem că avem 300. (discuţii, rumoare, vociferări)

Am venit cu o propunere care interesează toate judeţele şi nu doriţi să votăm ca să dăm bani la judeţe. Ţara are bani. Domnul ministru al finanţelor nu ştie ce să facă cu ei şi dumneavoastră acceptaţi, fără cvorum, să votăm să nu dăm bani la judeţe. Este normal lucrul acesta? Pentru asta ne-au trimis cetăţenii aici, în Parlamentul României?

Dacă doriţi, domnule preşedinte de şedinţă, să continuăm tot fără cvorum, o putem face. (discuţii, rumoare, vociferări) Este la latitudinea dumneavoastră. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Am primit, însă, o solicitare - ulterioară celei a dumneavoastră - din partea reprezentantului Grupului PRM, de a renunţa la verificarea cvorumului, întrucât cvorumul a fost constatat a fi întrunit chiar de colegii de la PRM şi, ca atare, am renunţat. (discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete)

Domnule senator, chiar faceţi?... Vă rog frumos să discutaţi cu domnul deputat Marcu Tudor în cazul acesta.

 
   

Domnul Gheorghe Funar:

Procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi vă dau cuvântul pe procedură fără îndoială, dar dacă aveţi de discutat cu colegul Marcu Tudor, discutaţi în bancă. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete) Vă rog, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte, eu v-am rugat să respectaţi Regulamentul. Poziţia unui grup o poate prezenta liderul sau viceliderul. Aşa scrie Regulamentul. Vă rog să-l respectaţi. Eu îl respect pe colegul meu Marcu Tudor. A venit cu o sugestie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Marcu Tudor reprezintă grupul de la Camera Deputaţilor, iertaţi-mă. (discuţii, rumoare, vociferări, râsete) Nu?

Pe procedură, referitor la afirmaţiile domnului senator Funar, domnul deputat Marcu Tudor. (discuţii, rumoare, vociferări)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Ca întotdeauna, toată lumea are dreptate. Şi dumneavoastră, şi noi, de fapt şi domnul preşedinte, şi domnul Funar. Vreau să-i spun totuşi ceva. Că din partea Ministerul Finanţelor Publice există o receptivitate crescută ca pe finalul acestor lucrări să poată, în limitele pe care le are domnia-sa, ministerul, la dispoziţie, să poată trece unele amendamente.

Eu la asta m-am referit. Dacă sunt acum 5 sau 6 oameni în plus, nu 40 cum spune domnul Funar, că sunt 200 şi ceva, sunt destui ca să poată vota, nu se trec în funcţie de câţi mai vin sau câţi mai pleacă din acest număr total. Ci din cu totul alte considerente. Dacă există posibilităţi financiare, dacă domnul ministru al finanţelor găseşte o altă sursă de finanţare decât aceea de la buget, direct, şi aşa mai departe.

Deci noi ne chinuim până la urmă cu prezenţă, cu lipsuri, nu mai e cvorum, ca să treacă în final tot aşa cum s-au hotărât aceste amendamente sau articole de lege, iar în final, să se voteze sau nu întregul proiect de buget, în funcţie de votul politic, că de acum nu mai e vot tehnic.

Ca atare, o lungim până la calendele greceşti. Asta am vrut să spun. Este de la sine înţeles că toţi dorim să treacă bine acest buget şi trebuie remarcat cel mai important lucru de până acum. Dintre toţi parlamentarii din Camera Deputaţilor şi Senat, domnul Funar a avut cea mai mare atenţie acordată proiectului de buget. S-a aplecat asupra lui la fiecare articol în parte... (rumoare, discuţii) şi a făcut adnotări pertinente de cele mai multe ori, numai că nu poate să indice şi sursa aşa cum i se cere, că nu e ministru de finanţe. Aici este disputa pe care o trăim noi: între cei care propun amendamente şi posibilităţile Ministerul Finanţelor Publice care nu este numai acest ministru, a fost şi Florin Georgescu, au fost şi alţii în aceeaşi situaţie în permanenţă.

Deci trebuie remarcat - şi o fac şi public, şi pentru televiziune, şi pentru mass-media scrisă, dacă e nevoie. Dintre toţi parlamentarii cel mai mult a muncit la acest proiect de lege domnul Funar... (discuţii, rumoare, vociferări, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Şi eu. Şi Stanciu... (discuţii, rumoare, vociferări, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Marcu:

A, şi Stanciu. Şi Stanciu... şi Stanciu. Aveţi dreptate. De ce spun asta? Nu trebuie să ne simţim supăraţi. Eu nu sunt aşa priceput la finanţe. Am avut şi eu câteva, dar nici nu trebuie să-l persiflăm pe domnul Funar care aproape întotdeauna are dreptate. (discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete)

De aceea, vă propun, domnule preşedinte, să fim mai receptivi la propunerile domniei-sale, aşa cum, de altfel, a promis şi domnul ministru de finanţe, şi să trecem în continuare, că până la urmă tot aici vom ajunge cu discuţiile. Vă mulţumesc pentru atenţie. (discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă asigur că domnul Funar se bucură de toată consideraţia din partea mea şi a tuturor colegilor deputaţi şi senatori.

Sunteţi de acord să trecem la anexa 5? Înainte de asta, supun votului dumneavoastră... (rumoare, discuţii) Staţi puţin. La anexa 4? Că trebuie să votăm anexa 4. Mai aveţi observaţii? Nu. Sau da? Nu. Da, înţeleg.

Deci la anexa 4, da? Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Preda:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, la anexa 4 la amendamente admise, poz.63 "sumele rămân neschimbate" este amendament introdus de mine, dar doresc să se precizeze "pentru unităţile de cult de rit vechi."

Solicit aceasta deoarece am avut amendament admis şi anul trecut şi dacă nu era specificată această adnotare "pentru unităţile de cult de rit vechi", nu beneficiam nici de acele posturi, nici de sume. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc. Sunt intervenţii? Nu mai sunt.

Supun, atunci, votului dumneavoastră Anexa 4, cu cele 4 amendamente admise, cu observaţiile şi cu celelalte chestiuni de la amendamente respinse, care au fost introduse.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 243 de voturi.

Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi. 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a adoptat şi Anexa 4.

Trecem la Anexa 5.

Dacă se susţine amendamentul de la poziţia 471? Nu se susţine.

Poziţia 472. Nu se susţine.

Poziţia 473. Nu se susţine.

Poziţia 474. Nu se susţine.

Poziţia 475.

Vă rog frumos, domnul senator Vasilescu, la poziţia 475.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi, foarte scurt. Îmi susţin amendamentul respectiv, rămâne să apreciaţi dumneavoastră dacă merită sau nu merită judeţul Botoşani să-i daţi 250.000 RON sau 2,5 miliarde lei vechi, pentru cheltuieli, defalcări la taxa pe valoarea adăugată.

Din sală: 25 de miliarde.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

2 miliarde şi jumătate, domnule coleg, nu 25 de miliarde. Deci, 250.000 RON. Sunt 2 miliarde şi jumătate, domnule coleg. Dacă e scris aşa, înseamnă că este o greşeală care s-a produs aici.

Mulţumesc foarte mult. Haideţi, că nu vreau să vă reţin, deşi de banii aceştia este multă nevoie. Este, aşa, ca o găleată de apă aruncată în lacul Stânca Costeşti. Este al doilea lac de acumulare din ţară. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul vicepreşedinte Călian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Amendamentul domnului senator este un amendament de bun-simţ. Am observat cu multă plăcere că ministerul a fost receptiv şi la alte amendamente şi eu cred că se mai poate adăuga şi acest amendament simbolic, pur şi simplu, venit din partea unui reprezentant al Partidului Conservator.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Guvernul, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Aş vrea să vă precizez că s-a admis aici un amendament, atunci când s-a făcut o modificare în structura bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, şi din 4000 de miliarde lei vechi, 3.600 au fost alocate, prin amendament, pentru salariile din învăţământ. Această sumă va fi repartizată pe judeţe şi, probabil, creşterea va fi mult mai mare decât cea propusă aici, motiv pentru care, noi considerăm că nu mai putem face alocări suplimentare pe această poziţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Înţeleg că din cele 4000 de miliarde scădem cele 2,5 miliarde de aici şi rămân 3.997,5 miliarde şi 2,5 miliarde la domnul Vasilescu.

Deci, atunci, înţeleg că nu se mai susţine acesta, că cele 2,5 miliarde erau deja acolo.

Poziţia 476. Nu se susţine. 477 - nu, 478 - nu, 479 - nu, 480 - nu, 481 - nu, 482 - nu, 483 - nu, 484 - nu, 485 - nu, 486 - nu, 487 - nu, 488 - nu, 489 - nu, 490, 491, 492, 493, 494, 495, 496, 497, 498, 499, 500, 501, 502, 503, 504, 505...

Mă iertaţi. Deci, ne oprim înainte de poziţia 504 şi supun votului dumneavoastră Anexa 5 cu observaţiile de rigoare şi cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 243 voturi.

Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi. 10 voturi împotrivă.

Abţineri? Vă rog să număraţi. 3 abţineri.

S-a adoptat Anexa 5.

Suntem la Anexa 6 - poziţia 504, înţeleg că nu se susţine. Poziţia 505, nu, 506 - nu, 507 - nu, 508 - domnul deputat Radu Moldovan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Radu Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

La amendamentul respins de la poziţia 508, împreună cu colegii mei, propunem mărirea sumei de la numărul curent 6 - Bistriţa-Năsăud cu 1000 mii lei, de la 7.499 mii lei, la 8.499 mii lei, şi v-aş ruga să fiţi de acord cu această solicitare, având în vedere că în primăvara acestui an, în comuna Târlişua, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, au avut loc calamităţi naturale dezastruoase, unde şi-au pierdut viaţa 13 oameni, au fost distruse o serie importantă de drumuri şi v-aş mai ruga să ţineţi cont că, având în vedere că suntem deja în Uniunea Europeană, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud mai există şapte comune care nu au asfalt la nivelul centrului de judeţ.

Mă bucur că s-a reîntors în sală şi domnul deputat Oltean şi sper că va fi de acord să sprijinim această mărire de sume, la acest capitol, pentru judeţul Bistriţa-Năsăud.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Sunt intervenţii? Nu sunt.

Doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Având în vedere motivaţia, suntem de acord cu alocarea a 50% din sumă, deci 5 miliarde lei vechi. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri?

S-a aprobat în unanimitate.

Poziţia 509 se susţine? Domnul senator Vasilescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi, v-am spus că am patru amendamente şi vreau să mi le susţin. Trebuie să câştig ceva din toată treaba asta, pentru că nu cer ceva care să nu se poată.

Vreau să vă spun doar atât. În judeţul Botoşani sunt drumuri judeţene care nici măcar nu au macadam pe ele. Pământ. 2,5 miliarde pentru judeţul Botoşani, să putem rezolva. Chiar dacă alocările s-au făcut ţinând cont de lungimea drumurilor şi s-a făcut această statistică, şi s-au împărţit banii, eu vreau să vă spun că în Botoşani sunt drumuri judeţene cu pământ.

Dacă nu putem da de la buget 2,5 miliarde, pentru ca măcar un drum să-l rezolvăm, aşa, de câţiva kilometri, să nu mai fie pământ şi să punem nişte macadam, nişte piatră pe el, dincolo de ceea ce dumneavoastră, cei de la Guvern, aţi susţinut, să mă ierte Dumnezeu, nici nu ştiu ce să zic şi ce să le spun acelor oameni.

Eu vă mulţumesc foarte mult pentru votul pe care îl daţi. Eu sper că pe acesta îl obţin.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Sunt intervenţii? Nu sunt.

Doamna secretar de stat, vă rog, la poziţia 509.

 
   

Doamna Doina Dascălu:

Nu susţinem.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu mai sunt bani, nu? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 130.

Voturi împotrivă? 119.

Abţineri? 3 abţineri.

S-a adoptat. (Aplauze.

Poziţia 510 se susţine? Nu se susţine. 511? Nu. 512 - nu, 513 - nu, 514 - nu, 515 - nu, 516 - nu, 517...

Vă rog, domnul deputat Călin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Călin:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Susţin şi rog şi Ministerul Finanţelor Publice, vă rog şi pe dumneavoastră să găsim înţelegere şi să suplimentăm sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri judeţene la judeţul Dolj.

Avem şi în finalul celor 629 de amendamente obiectivele pe care le propunem, sunt vreo 25, pentru că, aşa cum ştiţi, dragi colegi, în primăvara acestui an, Dunărea a făcut ravagii pe tot ce înseamnă judeţul Dolj, toate localităţile, de la Calafat până la ieşire, la Dăbuleni, Călăraşi, şi avem drumuri judeţene şi comunale imposibil de refăcut, cu tot sprijinul pe care l-a dat Guvernul, în acest an, pentru refacerea infrastructurii în Dolj.

Sigur, necesarul de fonduri... Aici apare o cifră impresionantă, doamna ministru. Nouă ne-ar trebui 500 şi ceva de miliarde, dar dumneavoastră apreciaţi dacă mai puteţi suplimenta cu 30, 50, 60 de miliarde, în raport de disponibilul pe care îl aveţi, până la încheierea dezbaterilor pentru ce înseamnă fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Guvernul? De acord.

O să am, însă, rugămintea către comisie, înainte de a supune la vot, să rectifice regretabila eroare materială care priveşte tocmai numele domnului preşedinte Geoană.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 517.

Cine este pentru? Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? O abţinere.

S-a adoptat amendamentul de la poziţia 517.

Poziţia 518 se susţine? Nu. 519 - nu. 520 se susţine?

Vă rog, domnule senator, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Florescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Prin amendamentul pe care l-am propus, am solicitat, faţă de 11.565 mii lei, 15.000 mii lei la Anexă 4, pentru drumuri, având în vedere, bineînţeles, starea actuală a drumurilor din judeţ, afectate grav de calamităţi, de alunecări de teren, de torenţi şi aşa mai departe. Asta, cu atât mai mult cu cât judeţul Gorj, deşi are o reţea de drumuri mai scurtă, în kilometri vorbind, fiind şi judeţ mic, are un trafic foarte intens, pentru că, ştiţi bine, avem activităţi preponderent miniere, energetice şi petroliere, cu maşini de mare tonaj, cu rulaj pe măsură şi cu uzură în concordanţă cu tonajul şi cu intensitatea traficului.

Drept pentru care, vă rog, doamnă ministru şi domnilor şi doamnelor colegi, să fiţi de acord cu acest amendament. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Romanescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcel Laurenţiu Romanescu:

Îi rog pe colegii mei de la Partidul Democrat şi pe colegii de la Partidul Naţional Liberal să susţină acest amendament pentru judeţul Gorj. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Suntem de acord cu acest amendament. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna secretar de stat.

Supun votului amendamentul de la poziţia 520.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a votat amendamentul de la poziţia 520.

Poziţia 521 se susţine? Nu.

Poziţia 522 - nu se susţine.

Poziţia 523.

Vă rog frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, judeţul Iaşi este unul din cele mai păcătoase, după Botoşani, ca să nu-l iau pe colegul meu... (râsete)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Linişte, stimaţi colegi, vă rog frumos!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Dumitriu:

Într-adevăr, noi am cerut mult mai mult. Nu vreau să vă prezint starea drumurilor, o ştiţi foarte bine. Noi am cerut mult mai mult, dar, totuşi, ne mulţumim şi cu 10 miliarde, dacă dumneavoastră sunteţi îngăduitori şi ne puteţi da, pentru a reface, cât de cât, infrastructura drumurilor. Deci, vrem 10 miliarde, nu mai mult.

Vă mulţumesc pentru vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Sunt 500 de miliarde în amendamentul dumneavoastră. 10 miliarde? Da.

Doamna secretar de stat. (Discuţii la masa prezidiului.)

Intervine domnul senator Solcanu. Vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Solcanu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru pacienţa pe care aţi arătat-o în intervenţia pe care am avut-o.

Stimaţi colegi, fireşte că judeţul Iaşi, după cum bine ştiţi, fiind în zona de lângă Prut, nu beneficiază, precum alte judeţe din Moldova, să spunem, Suceava, Neamţ, Bacău, de resurse de piatră, astfel încât, un kilometru de drum pentru judeţul Iaşi este mult mai scump decât un kilometru de drum pentru judeţele pe care le-am amintit. Astfel, o sumă de 10 miliarde lei nu înseamnă decât câţiva kilometri de drum pietruit în judeţul Iaşi, ceea ce, pentru bugetul României, stimată doamnă secretar de stat, înseamnă o sumă absolut insignifiantă.

Deci, absolut toţi parlamentarii - sunt convins că şi colegii de la Partidul Democrat, domnul senator Cârlan, domnul deputat Movilă, domnul deputat Fenechiu susţin acest amendament.

Vă rog să lămuriţi şi dumneavoastră colegii din partidele respective, din coaliţie, pentru a da votul în acest sens.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Domnule senator, o să am rugămintea, împreună cu doamna secretar de stat, să încercaţi să găsiţi o formulă din sumele care sunt alocate, să vedem cum distribuim aceste 10 miliarde şi rămâne să aprobăm după aceea, în funcţie de cum se închide... Şi revenim la poziţia 523, bineînţeles.

Poziţia 524.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Buda:

Domnule preşedinte, Maramureşul este unul dintre judeţele care au drumurile cele mai slabe şi mai rele. Propunerea pe care o facem noi, de a modifica suma, de la 7.938 mii lei, la 9.938 mii lei, - cu 2000 lei - este absolut necesară. Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Guvernul, la poziţia 524? Nu susţine.

La 524? Domnul deputat Buciuta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Buciuta:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă rog frumos să susţineţi, întrucât drumurile din Maramureş sunt impracticabile. Spre Suceava, spre Bistriţa, nu putem trece. Cine a trecut peste aceste drumuri a văzut ce situaţie este. Vă rugăm să susţineţi. Maramureşul nu a avut nici un amendament care să fie susţinut. Vă rog frumos!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 524.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 112.

Cine este împotrivă? 147.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins.

Amendamentul de la poziţia 525 se susţine? Nu. 526? Nu. 527 - da.

Domnul deputat Moisoiu, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Datoria mea este să susţin un punct de vedere şi o spun din suflet, vin cu speranţe minime în faţa dumneavoastră şi vă rog pentru alocarea sumei de 4.100.000 RON pentru refacerea infrastructurii grav afectate pe drumurile judeţene, în condiţiile în care, de exemplu, circulaţia între Târgu Mureş şi Târnăveni este întreruptă, pentru că, în urma calamităţilor naturale, a fugit dealul.

În anul 2006, s-a primit 1.000.000 RON, pentru ca să se înceapă studiul de prefezabilitate, dar mai trebuie încă 4.100.000 pentru terminarea acestei lucrări şi, respectiv, pentru încă două drumuri judeţene, care, de asemenea, au fost complet distruse şi nu se poate circula.

Nu este vorba de fondurile consiliului judeţean, e vorba de oameni, e vorba de o necesitate stringentă.

În consecinţă, aşa cum s-a putut şi s-a reuşit să se acorde pentru alte judeţe, cred, doamnă secretar de stat, că veţi avea înţelegerea şi veţi putea să ne acordaţi şi nouă sumele cuvenite.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 527.

Doamna secretar de stat a spus că nu susţine.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 151.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins.

Poziţia 528.

Vă rog, domnule deputat Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, este vorba despre o suplimentare, la poziţia 29, pentru judeţul Neamţ.

Este vorba de 12 miliarde lei vechi. Este, practic, în jur de 12%, pentru un judeţ care are peste 760 kilometri de drumuri comunale şi consider că, faţă de motivaţia făcută de către Ministerul Finanţelor Publice şi ţinând seama de faptul că judeţul Neamţ este la cel mai mic nivel faţă de alocările celorlalte judeţe, vă rugăm să susţineţi acest amendament, ţinând seama că a fost înaintat împreună cu domnul deputat Munteanu şi cu toţi ceilalţi deputaţi de Neamţ. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Care este punctul de vedere al Guvernului?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Suntem de acord cu suplimentarea propusă, de 12 miliarde lei vechi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 528.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă. Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.

În unanimitate, s-a adoptat amendamentul de la poziţia 528.

Poziţia 529 se susţine? Nu. 530? Nu. 531? Nu. 532?

Vă rog, domnule deputat, la 532.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Nosa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Din explicaţiile din anexă, aflăm că repartizarea pe judeţe a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru drumuri judeţene şi comunale, s-a făcut în funcţie de lungimea acestora din anuarul statistic pe anul 2005, un lucru corect şi este normal să ai nişte criterii pe baza cărora să repartizezi aceste sume. Din păcate, şi judeţul Sălaj, ca şi alte judeţe ale ţării, a avut de suferit în anul 2006 de pe urma inundaţiilor, inundaţii care au afectat şi drumurile judeţene, şi comunale.

Vă rog să susţineţi amendamentul pe care l-am propus şi care, din păcate, a fost respins, alocând la această anexă, judeţului Sălaj, 800.000 lei noi. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Sunt intervenţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră propunerea de la poziţia 532.

Cine este pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149.

Abţineri? 3 abţineri.

S-a respins.

Amendamentul de la poziţia 533 se susţine? Nu. 534 se susţine? Nu. 535 se susţine? Nu. 536? Nu. 537?

Vă rog! Domnul deputat Amărie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Amarie:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Dacă o luaţi spre vest, trecând puţin prin Giurgiu, foarte aproape, daţi de judeţul Teleorman, un judeţ al sărmanilor, dar nu în sensul pe care l-a dat Mihail Sadoveanu. Poate deveni în acest sens, dacă alocările bugetare nu vor fi conforme cu necesităţile locuitorilor din judeţul Teleorman. Dar cum, pentru cei săraci, nimic nu e destul, în 2005, judeţul Teleorman a fost afectat de prima tranşă a inundaţiilor. A venit a doua tranşă, a treia, astfel că de judeţul Teleorman s-a cam uitat, care a apucat o scândură, o cărămidă, dar nici până în ziua de astăzi nu s-au rezolvat foarte multe dintre problemele locuitorilor judeţului.

În judeţul Teleorman, în 2005, podul de la Mavrodin a fost distrus de inundaţiile râului Vedea, al doilea pod, ca mărime, din ţară, după cel de la Mărăcineni. Din păcate, el n-a mai beneficiat de aceeaşi mediatizare. Dacă preşedintele era zilnic la Mărăcineni, ar fi fost normal să fie şi primul-ministru la Mavrodin. Nu s-a întâmplat aşa.

De aceea, la amendamentul 537, am propus alocarea a 5 milioane lei pentru refacerea podului de la Mavrodin, care rupe judeţul Teleorman în două. În localitatea Mavrodin există două societăţi comerciale, cu peste 250 angajaţi fiecare, care fac naveta dintr-o parte în alta a râului Vedea, în condiţii total improprii.

Sursa de finanţare pe care am prevăzut-o, deşi s-a respins, este tocmai cea normală, pentru cazuri şi situaţii de urgenţă, din rezerva bugetară a primului-ministru. Aşa că nu văd de ce acest amendament s-a respins şi nu ar fi aprobat.

De aceea, vă rog să luaţi în consideraţie că al doilea pod, ca mărime, din ţară, distrus în 2005, nerefăcut nici anul acesta, merită pentru anul viitor o alocare corespunzătoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul senator Cutaş, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Sabin Cutaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau şi eu să susţin acest amendament al colegului meu din circumscripţie.

Vreau să ştiţi că podul este un pod absolut important în judeţul Teleorman, este un pod care, practic, leagă zona de nord a judeţului de cea de sud. În momentul de faţă, oamenii îşi lasă maşinile de o parte şi de alta a podului şi traversează per pedes, ceea ce nu cred că e normal şi, de aceea, susţin şi rog colegii să susţină acest amendament.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Mai există intervenţii? Nu mai sunt intervenţii.

Doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Nu susţinem amendamentul. Judeţul Teleorman a primit, în ultimele câteva luni, sume pentru echilibrarea bugetului local, pentru diverse destinaţii, şi sigur că autorităţile publice locale au ocazia să finanţeze şi reconstrucţia acestui pod. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poziţia 357.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 120 voturi.

Voturi împotrivă? 141.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a respins.

Amendamentul de la poziţia 538 se susţine? Nu.

539?

Vă rog, domnule deputat Bentu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

România are o infrastructură extrem de slab dezvoltată - şi l-am citat pe domnul ministru Vlădescu, prezent în cadrul emisiunii Ştirea zilei, la data de 5 decembrie 2006 - nimic mai adevărat şi, mai ales, în judeţul Vaslui, unde peste 70% din drumurile judeţului sunt reprezentate de suprafaţa topografică a scoarţei, sumar amenajată.

În acest context, gestul Guvernului de a trimite în judeţ microbuze şcolare mari, ca Iveco, este unul notabil, dar de mare curaj şi în discordanţă cu realitatea rutieră. Din acelaşi motiv, Logan-urile Poliţiei fie stau în faţa sediilor respectivelor instituţii, fie sunt parcate în lungul puţinelor şosele asfaltate.

În economia argumentelor, pentru susţinerea acestui amendament putem introduce accesul extrem de dificil al ambulanţelor în mediul rural, cu precădere al maşinilor pompierilor şi altor categorii de autoutilitare, ca să nu mai vorbim de locuitorii zonelor respective, extrem de defavorizaţi şi la acest capitol.

Chiar dacă în anul precedent fondurile pentru drumuri au crescut cu circa 7%, necesarul ne este în continuare foarte presant. Argumentul de respingere, strict statistic, acela al lungimii drumurilor, nu este unul dintre cele mai convingătoare.

În mod firesc, trebuie avut în vedere precaritatea drumurilor de toate categoriile din judeţul Vaslui. Şi pentru a mă înscrie pe un trend cutumiar, deschis săptămâna trecută şi continuat în această săptămână, am fi bucuroşi cu orice sumă suplimentară. Concret.

Iniţial, solicitasem, în plus, evident, o sumă cu un ridicat potenţial inhibitoriu, aproximativ 10.000 de mii de lei şi, de aceea, am ajuns la concluzia că un supliment de un milion de lei, zece miliarde, ar fi şi sustenabil şi acceptabil.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc, domnul deputat.

Doamna secretar de stat, înţeleg că cinci miliarde se poate. 5 miliarde, de acord, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră 5 miliarde la poziţia 539.

Cine este pentru? Da, vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi voturile împotrivă.

Cu zece voturi împotrivă, fără abţineri, s-a adoptat.

Poziţia 540 se susţine?

Vă rog, domnul senator Popescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihail Popescu:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi colegi, vreau să vă spun că, până acum, niciun amendament, pentru judeţul Vâlcea, nu a fost aprobat. Împreună cu colegii Frâncu de la PNL şi Jurcan de la PSD, propunem şi noi suplimentarea sumei aferente judeţului Vâlcea, la numărul curent 40, cu zece miliarde RON, pentru întreţinerea şi repararea reţelei de drumuri.

Sper să fiu înţeles foarte bine şi să votaţi şi acest amendament al nostru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

5 miliarde?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihail Popescu:

Domnule, eu am cerut zece, dumneavoastră, vedeţi-vă de treaba dumneavoastră...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu îmi văd de treaba mea şi propun zece, să ştiţi, dar dacă Guvernul susţine numai cinci, s-ar putea să ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihail Popescu:

Susţine Guvernul, nu domnul Zgonea...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă rog, doamna secretar de stat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Nu putem zece miliarde RON, putem zece miliarde lei vechi, deci, un milion lei RON.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc.

Cinci miliarde, de acord, domnul iniţiator senator? Mergem pe propunerea de cinci miliarde atunci? Da.

Supun votului dumneavoastră cu cinci miliarde, poziţia 540.

Cine este pentru? Da, vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Zece voturi.

Abţineri? Nu sunt.

Poziţia 540 s-a adoptat.

Poziţia 541 rămâne la urmă.

Poziţia 542 se susţine? Nu se susţine.

Poziţia 543? Nu se susţine.

Poziţia 544?

Domnul senator Funar, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

La numărul curent 544, am propus împreună cu mai mulţi colegi senatori ai Partidului România Mare să aibă loc o dublare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale pe anul viitor. Aşa cum cunoaşteţi, fiecare dintre dumneavoastră, în toate judeţele ţării, este nevoie de bani mai mulţi pentru a aduce într-o stare mai bună şi apropiată de drumurile din ţările membre ale Uniunii Europene şi drumurile judeţene, şi cele comunale.

De aceea, v-am propus, păstrând calculaţia Guvernului, neintervenind la niciun judeţ faţă de propunerea iniţială a Guvernului, am propus dublarea acestor sume, iar în amendamentele pe care le-am făcut la primele articole ale proiectului Legii bugetului de stat am indicat şi sursele de finanţare şi sper ca fiecare dintre dumneavoastră, sunt convins, să fie interesat de acordarea acestor bani pentru drumurile judeţene şi comunale. Împreună putem să ajutăm Guvernul să aloce aceşti bani pentru autorităţile locale. Vă mulţumesc.

(Conducerea şedinţei este preluată de domnul senator Alexandru Pereş, vicepreşedinte al Senatului)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Dacă mai sunt intervenţii? Domnul deputat Dumitriu Dragoş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Stimaţi colegi,

Doamna secretar de stat,

Eu aş vrea să vă uitaţi un pic la argumentaţia respingerii acestui amendament, în sensul că se spune "costurile pentru drumuri sunt calculate în funcţie de anuarul statistic 2005". Păi, ştim foarte bine ce s-a întâmplat în 2005 în România, prin ce catastrofe naturale au trecut mai multe judeţe, ştim foarte bine cum este la noi, în Argeş şi Muscel, cum s-au produs alunecări de teren, or nu se poate să luăm o statistică şi să o aruncăm pur şi simplu pe piaţă acum, când, practic, e nevoie de o infrastructură puternică pentru dezvoltarea agriculturii şi dezvoltarea turismului, mă rog, practic, pentru integrarea reală a ţării în Uniunea Europeană.

De aceea, revăzând un pic calculele făcute de domnul senator Funar, eu v-aş propune totuşi să cădem la un acord, cel puţin un zece la sută în plus faţă de suma prezentată, cred că s-ar impune, repet, ca urmare a dezastrelor naturale prin care a trecut ţara în 2005. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Da, vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Soporan:

Domnule preşedinte,

Constat că, spre sfârşit, sunt tot felul de înţelegeri, nu obiective, ci subiective, şi din acest motiv, susţin propunerea domnului senator Gheorghe Funar ca, în mod uniform, pentru toate judeţele României să se aloce o sumă pentru îmbunătăţirea infrastructurii rurale. Altfel, o să credem că acest buget este un buget al înţelegerilor între persoane şi între partide politice şi nu un buget care să răspundă necesităţilor mediului rural.

Eu fac această propunere pentru că nu mi se pare normal ca un secretar de stat de la Ministerul Finanţelor Publice, indiferent cine este el, să dea sau să nu dea sume pentru judeţele României.

Eu cred că Parlamentul României are un alt rol, rolul de a asigura dezvoltarea uniformă, dezvoltarea corespunzătoare mediului rural. Noi am spus cu toţii că diferenţa mare între România şi Uniunea Europeană stă tocmai în modul în care arată mediul rural.

Dacă noi, prin bugetul de stat, nu vrem să micşorăm acest decalaj, atunci cred că nu ne facem datoria faţă de România şi faţă de necesitatea integrării în structurile Uniunii Europene. Chiar dacă am avut foarte multe discuţii cu domnul Gheorghe Funar, eu cred că suntem datori aici să susţinem un asemenea punct de vedere, şi anume, alocarea uniformă a resurselor financiare pentru că toate judeţele României au probleme în ceea ce priveşte starea drumurilor judeţene. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul vicepreşedinte Călian, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Toţi cei care au vorbit înaintea mea au perfectă dreptate, însă cred că varianta propusă de domnul deputat Dragoş Dumitriu este una reală, în sensul că poate să fie pusă în aplicare. Cred că avem posibilitatea să găsim aceşti bani pentru că în zona rurală încă se mai circulă în multe locuri cu caii, cu căruţa şi aşa mai departe, cu cizme de cauciuc, deoarece nu sunt practicabile aceste drumuri, astfel încât să se poată circula cu mijloace de transport adecvate unei Românii europene.

Din acest punct de vedere, consider că amendamentul este bine venit şi îl susţin atât ca vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe, dar îl susţin împreună cu colegii mei din grupurile parlamentare ale Partidului Conservator.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Da, vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Mocanu, vă rog, după care domnul deputat Tabără. Domnul Dragoş Dumitriu, tot pe procedură? Da. Vă rog, domnul Mocanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am rugămintea să revenim la 523 pentru a clarifica exact situaţia amendamentului. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Vom reveni, domnule deputat, dar suntem la discuţia unui amendament de la poziţia 544.

Domnul deputat Dragoş Dumitriu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnilor colegi, cred că s-a ajuns într-un punct destul de fierbinte şi s-a făcut şi o aluzie la unele înţelegeri, de aceea cred că este absolut necesară prezenţa domnului ministru al finanţelor, aici, şi nu a secretarului de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Da, vă mulţumesc. Domnul deputat Tabără, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că discuţiile care au fost înainte la acest microfon nu-şi au rostul. Că a fost o anumită înţelegere şi pentru o împărţire... la sfârşit de dezbaterea prefectului... pe anumite judeţe sau cu anumite destinaţii a acestor sume şi, în al doilea rând, cred sincer, pentru că ne întâlnim la comisii cu anumite situaţii, nu trebuie să negăm şi să tratăm prezenţa unui secretar de stat aici ca ceva secundar şi neapărat trebuie să fie aici ministrul finanţelor. Pentru că ştim cu toţii că, şi mulţi dintre noi am condus sectoare economice puternice şi administrative, de fapt, sub noi există marii profesionişti şi nu punem în discuţie profesionalismul doamnei secretar de stat.

Pe de altă parte, cred că discuţiile noastre de acum vin pe ceea ce nu s-a făcut ani de zile în judeţe, mai ales legat de infrastructura pe care o avem acolo.

De cele mai multe ori, în ultimii ani, când am discutat bugetele, au fost anumite partizanate în repartizarea acestor bani. Nu s-a ţinut seama de anumite principii legate de ceea ce înseamnă infrastructura teritorială şi, dacă vreţi, poate că noi, cei de pe partea de vest a ţării, ar trebui să fim cei mai nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat aici.

Eu cred că vom găsi acele soluţii în care aceşti bani să fie repartizaţi pe ceea ce înseamnă în realitate infrastructura din judeţele noastre şi nu contestăm nimic din ceea ce a venit aici şi eu cred sincer că tot ceea ce am votat a fost pe baza unor argumente foarte bine susţinute şi întemeiate. Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Punctul de vedere al Guvernului cu privire la amendamentul de la poziţia 544, vă rog, doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Vă rog să constataţi că se propune o dublare a alocaţiilor bugetare din proiectul de buget pe anul 2007, ceea ce este imposibil de susţinut, având în vedere că, deja, sumele din buget sunt alocate. Sigur că o suplimentare de un miliard-două, faţă de patru mii de miliarde cât se propune în amendament, este o problemă care diferă de la zonă la zonă şi este, sigur, solicitarea fundamentată.

Prin această motivaţie nu putem susţine modificarea integrală a anexei cu dublarea poziţiilor la fiecare judeţ.

Vreau să adaug aici că există şi obligativitatea autorităţilor publice locale de a susţine din bugetul propriu aceste lucrări de construcţie, reconstrucţie şi întreţinere a drumurilor.

Din această cauză, deocamdată, pe 2007, această poziţie conţine deja o creştere semnificativă. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Da, vă mulţumesc, doamna secretar de stat. Doriţi să mai luaţi cuvântul? Pe procedură sau pe amendament?

Domnul deputat Soporan, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Soporan:

Experienţa anului 2006 arată faptul că, la unele judeţe, la un buget de o mie de miliarde, prin hotărâri de Guvern, s-au alocat fonduri de 500 până la 750 de miliarde. Ce demonstrează acest lucru? Faptul că prin hotărâri de Guvern, în afara bugetului de stat, se alocă sume importante pentru bugetele consiliilor judeţene şi ale consiliilor locale.

Un lucru foarte bun, dar cred că este foarte important ca, de la bun început, pe criterii foarte clare, să alocăm, în mod uniform, sume de care au nevoie judeţele României. Dacă vom proceda în continuare să alocăm fonduri pe criterii politice anumitor judeţe şi anumitor consilii locale, nu cred că suntem pregătiţi pentru integrarea în structurile Uniunii Europene.

Dacă această construcţie a bugetului vi se pare corespunzătoare ca, după aprobarea bugetului de stat prin hotărâri de Guvern, să alocăm sume care merg de la 50 până la 70% din bugetele consiliilor locale, nu cred că ne facem datoria, încă o dată, faţă de cei care ne-au trimis în Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Dragoş Dumitriu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Îmi cer scuze pentru că eu cred că doamna secretar de stat nu a înţeles intervenţia mea. Eu am făcut referire la baza de calcul a domniilor lor, cei de la Ministerul Finanţelor Publice, deci, pur şi simplu, bazându-se pe anuarul statistic, pe datele statistice din 2005, nu iau în calcul ce s-a întâmplat în 2006. Oare negaţi ce s-a întâmplat în 2006, în România? Ce catastrofe s-au produs? Păi, cum putem să calculăm atunci... drumurile în funcţie... fără a lua în calcul ceea ce s-a întâmplat în realitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Pereş:

Da, vă mulţumesc, domnule deputat.

Doamna secretar de stat, mai aveţi ceva de completat, vă rog, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Fac precizarea că alt indicator statistic neutru noi nu am găsit şi asta a fost repartizarea. Dacă dumneavoastră, cu ocazia discutării bugetului, aţi fi propus şi alţi indicatori, s-a discutat în Comisia pentru buget finanţe o serie întreagă de alţi indicatori, dar, până la urmă, concluzia a fost că este singurul indicator neutru care poate fi luat în considerare.

În ceea ce priveşte cealaltă afirmaţie a dumneavoastră, vreau să vă spun că, pentru anul 2006, de fapt, şi pentru anul 2005, atunci când anumite drumuri au fost afectate de inundaţie, s-au alocat separat sume, prin Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, punctual, la solicitarea autorităţilor publice locale.

Deci, nu facem o alocare generică, generală prin buget, ci facem, punctual, acolo unde intervin astfel de calamităţi. Vă mulţumesc.

(Conducerea şedinţei este preluată de domnul deputat, Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna secretar de stat.

Domnul senator Funar, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum aţi remarcat la începutul dezbaterilor referitoare la buget, primul-ministru al României, distinsul domn Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, ne-a făcut cunoscut faptul că avem în faţă şi avem de votat un buget european. El a fost botezat, astfel, buget european. Degeaba scrie pe el buget european dacă drumurile comunale şi judeţene rămân şi în 2007 în starea de acum sau puţine dintre ele vor reuşi să fie modernizate cu sumele modeste care sunt prevăzute, deocamdată, în această anexă la buget.

Vă rog să corelaţi aceste cifre cu altele care au fost votate deja la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului unde, dacă aţi fost atenţi, pentru lucrări de pietruire a drumurilor, împietruire, la acele lucrări de împietruire, pentru 2007, s-au prevăzut bani la nivelul a 40% faţă de acest an. Va fi jale în privinţa drumurilor în România şi în anul care urmează, în ipoteza în care nu găsim împreună soluţii pentru alocarea unor fonduri mai mari consiliilor judeţene şi consiliilor locale.

De aceea, vă propun şi insist, doamnelor şi domnilor parlamentari, să votaţi amendamentul propus şi, împreună cu conducerea Ministerului Finanţelor Publice, să găsim sumele necesare. Nu aş vrea să amintesc acum decât două cifre.

Se dau patru miliarde de euro la ERSTE BANK şi se vor da cât ne cer cei care au privatizat PETROM OMV-ul. Ne pot cere zeci de miliarde de euro în fiecare an, şi acolo sunt bani care se dau din bugetul statului, iar pentru drumurile judeţene şi comunale se susţine că nu avem bani.

Trebuie să avem grijă de ai noştri, în primul rând, şi apoi de bunăstarea austriecilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Dacă nu mai sunt intervenţii, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 544.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 143 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

S-a respins.

Revenim la cele două amendamente care au fost amânate. Poziţia 523, dacă nu greşesc.

Doamna secretar de stat, aşteptăm precizarea dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Dascălu:

Am făcut precizarea atunci că suntem de acord cu alocarea a zece miliarde lei vechi pentru judeţul Iaşi, la poziţia 523.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Supun la vot cu zece miliarde, poziţia 523.

Cine este pentru? Da, vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

S-a adoptat 523 cu suma de zece miliarde.

Trecem la poziţia 541.

Vă rog, domnul deputat Băeşu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Băeşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru prima dată la discuţiile asupra Legii bugetului pe anul viitor, este adusă în discuţie şi o problemă a judeţului Vrancea. Am avut şi noi de intervenit pentru spitale, pentru şcoli, dar am ales să intervenim pentru cea mai gravă problemă a judeţului, şi anume, pagubele grave şi prejudiciile produse în judeţ după inundaţiile catastrofale de anul trecut, plus unele din anul acesta, care nu au mai fost atât de mediatizate.

În urma acestor catastrofe, judeţul nostru a fost foarte grav afectat în ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi, practic, avem comune, în zona montană, în care ambulanţa are nevoie de patru-cinci ore ca să ajungă să ia un caz grav.

Dacă stimaţii noştri colegi de la Ministerul Finanţelor Publice au calculat valoarea care poate fi alocată fiecărui judeţ, în funcţie de lungimea drumurilor, vreau să vă informez că, practic, în judeţul Vrancea, acest lucru se mai putea face doar teoretic pentru că în unele zone drumurile nu mai existau deloc. Unii dintre dumneavoastră, cărora le mulţumim şi cu această ocazie, pentru că ne-aţi ajutat anul trecut pe noi şi pe locuitorii judeţului Vrancea, după inundaţii, au venit acolo şi au văzut că pentru a merge cu ajutoare era nevoie să o luăm prin albia râurilor pentru că drumurile nu mai existau.

În aceste condiţii, noi am venit cu un amendament pe care l-aţi primit după discuţii pe care le-am avut cu toţi liderii politici. Am înţeles că suma este mult prea mare dar, calculele limită pe care le-am făcut şi care ne-ar da posibilitatea să asigurăm la limita de avarie o funcţionare a tuturor localităţilor noastre, vă rugăm să ne ajutaţi cu un vot pentru o sumă de 30 milioane RON, 300 de miliarde vechi, ceea ce vă asigur că nu rezolvă nici pe departe problema comunicaţiilor din judeţul Vrancea, ci ne-ar rezolva cu unele localităţi în care, în acest moment, practic, nu se mai poate ajunge.

Eu vă mulţumesc şi sper din tot sufletul că, aşa cum preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi primul-ministru Tăriceanu au venit în judeţul Vrancea şi au promis, noi să facem posibil acest lucru prin Legea bugetului pe anul viitor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc. Intervenţii? Domnul senator Vraciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Jan Vraciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Anul 2005, mare parte dintre dumneavoastră aţi fost alături de noi, cei din Vrancea, când am trecut prin situaţia deosebit de gravă. Aş lansa rugămintea ca să fiţi şi de această dată alături de noi, chiar dacă suma aparent este mare, aş dori să vă spun că efectele din acest an ale revărsării Dunării sunt aproape de nivelul la care a fost afectat judeţul Vrancea în anul 2005.

Deci, vreau să anunţ că retrag amendamentul pe care l-am făcut şi vă rog să susţineţi acest amendament, făcut de parlamentarii de Vrancea de la PSD, la care şi noi, cei de la PD, ne raliem. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Domnul senator Angel Tâlvăr, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, 400.000 de cetăţeni au nevoie de această sumă pe care au pomenit-o cei doi colegi de-ai mei, cărora le mulţumesc pentru implicare.

Totodată, vreau să vă mulţumesc pentru faptul că, de fiecare dată, când a fost nevoie, aţi arătat bunăvoinţă. Sunt convins că nu vom rezolva toate problemele, dar măcar vom încerca să conservăm şi să aducem mici îmbunătăţiri acolo unde s-a mai putut face câte ceva. Ce a spus colegul meu de la Camera Deputaţilor este absolut real, sunt foarte mulţi copii care trebuie să treacă prin râuri ca să ajungă la şcoli, este nevoie de tot felul de eforturi pentru a ajuta oamenii care au nevoie de o ambulanţă.

Vă mulţumesc foarte mult şi sper să avem votul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Domnul deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pantelimon Manta:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sincer, suma este prea mare, cereţi cât toate judeţele la un loc. Eventual, Ministerul Finanţelor Publice poate penaliza această cerere. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Domnul deputat Băeşu, aţi vorbit. Cerem punctul de vedere al Guvernului şi trecem la vot.

Guvernul, domnul ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

Pentru că înţeleg că este ultima intervenţie a mea în această seară, am să declar ca de obicei, Guvernul îşi menţine punctul de vedere şi propune respingerea amendamentului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 541.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 139 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 121 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul a fost admis. (aplauze)

Am finalizat Anexa 6.

Supun votului dumneavoastră Anexa 6, cu modificările care au intervenit, dar şi cu toate amendamentele admise.

Vă rog să votaţi. Sunt observaţii?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La poziţia 86, la amendamente admise pentru judeţul Tulcea, nu a fost transcris în totalitate amendamentul propus şi susţinut de mine şi aş dori ca, după cifra, după suma alocată pe care o susţin să nu fie modificată, să continue: "pentru reabilitarea drumului judeţean, între localitatea Sarichioi, judeţul Tulcea, cu intersecţia Drumului Naţional ce leagă judeţul Tulcea de judeţul Constanţa".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. S-a înregistrat.

Supun votului dumneavoastră Anexa 6, cu toate modificările intervenite.

Cine este pentru? 237 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 10 voturi împotrivă.

Abţineri? 7 abţineri.

S-a adoptat Anexa 6.

Trecem la Anexa 7.

Dacă se susţine 545? Nu se susţine. 546 se susţine? Nu se susţine. 547 se susţine? Nu se susţine. 548 se susţine? Nu se susţine. 549 se susţine? Nu se susţine.

550 se susţine? Da, domnul senator Vasilescu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să observaţi următorul lucru, cei care aveţi în faţă deschis, amendamentul de la poziţia 550 şi de la poziţia 551 sunt amendamente făcute de mine, dar să observaţi că aici la 550 e o greşeală.

De fapt, unul dintre aceste amendamente nu trebuia să fie aici, eu nu am cerut 50.000, eu am cerut 250.000. Dacă adunaţi suma, care a fost alocată prin proiect, cu 50.000 nu poate să dea totalul de la poziţia 550, cum aţi făcut dumneavoastră.

Deci, este greşit şi nu vreau să-l retrag pentru că nu l-am făcut.

Este o eroare materială, în schimb la poziţia 551, vă rog să mă credeţi că a trebuit să mă ţin puţin de bara aceea pentru că eu cer de o mie şi ceva de ori mai puţin pentru Botoşani. Ia uite, domnule, că nu sunt o persoană îndrăzneaţă şi profit de faptul în care - domnul ministru mai este? - nu mai este, a plecat. Poate aveam şi eu o şansă, dacă...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Este alături de dumneavoastră!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Poftiţi? (Discuţii în sală.)

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, tot pentru nişte cheltuieli din acestea, din care mai este nevoie pe-acolo, am mai cerut încă 2.500.000.000 lei vechi. Este vorba de acoperirea unor cheltuieli privind asistenţa socială, sănătate, servicii, dezvoltare de locuinţe şi e mare problemă. Cred că 2.500.000.000 lei şi cu cele 2.500.000.000 lei cu care aţi mai acordat Botoşani-ului, cu 5.000.000.000 lei, cei 10 parlamentari botoşăneni ne ducem şi noi şi spunem că fiecare am obţinut câte un miliard, modest, ca să nu deranjăm foarte mult, dar atât cât s-a putut şi cât aţi fost dumneavoastră de culanţi, pentru că din momentul acesta punctul de vedere al doamnei secretar de stat, sunt convins că va fi "Nu susţinem acest lucru", dar eu spun că poate nu ar strica să-l susţineţi, doamna secretar de stat, că nu se face gaură mare la bugetul de stat cu cele 10 şi cu cele 5 miliarde, şi revin, deci 500.000.000 lei milioane de fiecare parlamentar botoşănean, pentru că-i consider pe toţi colegii mei, parlamentarii din Botoşani, cei 10 care suntem, că, într-un fel sau altul, suntem coautori şi ştim că vom susţine acest lucru.

Eu dumneavoastră vă mulţumesc. După zâmbetele dumneavoastră, parcă am speranţa că veţi da un vot pozitiv.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Guvernul?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Elena Dascălu:

Vreau să precizez că nu putem interveni pe Anexa 7 pentru că sumele din această anexă sunt rezultanta unor calcule pe judeţe, în funcţie de cele două criterii: capacitatea financiară şi suprafaţa.

Deci, orice intervenţie am face, dezechilibrăm acest criteriu şi sumele rezultate din formulă. Din această cauză propunem respingerea amendamentului.

 
   

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, pe procedură, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Ştiţi că sunt 100 ha în care există nişte probleme, vă rog să le adăugaţi, şi suta aceea de hectare pe cotul Prutului, la Rădăuţi - Prut acolo, doamna secretar de stat, şi acele 2.500.000.000 lei vechi, pe care vi le solicit, se încadrează în ce priveşte suprafaţa. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, numai cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, bineînţeles!

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 550.

Cine este pentru? 114 voturi pentru. Voturi împotrivă? 142 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. S-a respins.

Amendamentul de la poziţia 551, înţeleg că s-a discutat şi îl supun la vot şi pe acesta.

Voturi pentru? 116 voturi pentru. Voturi împotrivă? 140 voturi împotrivă.Abţineri? O abţinere. S-a respins

Amendamentul de la poziţia 552, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 553, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 554, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 555, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 556, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 557, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 558, se susţine?

 
   

Doamna Monalisa Găleteanu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, doamna Găleteanu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Monalisa Găleteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am venit să susţin în faţa dumneavoastră un amendament propus la Anexa 7, e vorba de poziţia 558, referitor la sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2007.

Cu toţii ştiţi că judeţul Dolj a fost unul dintre cele afectate foarte grav de inundaţii.

Avem 11 localităţi de pe Valea Dunării care sunt foarte grav afectate. În continuare, acolo sunt oameni care trăiesc sub cerul liber, infrastructura a fost distrusă în totalitate şi, de aceea, parlamentarii PSD din Dolj vă solicită sprijinul pentru a obţine în cadrul acestui amendament suplimentarea sumei alocate judeţului Dolj, o majorare de 30 miliarde lei.

Aceasta ar fi suma necesară pentru judeţul Dolj, motivarea ar fi aceea că iniţial algoritmul de calcul pentru repartizarea acestor sume defalcate din TVA nu a fost în concordanţă cu principalele criterii prevăzute în Legea finanţelor publice locale şi, de asemenea, nu s-a ţinut cont de indicatorii judeţului Dolj, având în vedere că este un judeţ foarte mare, mă refer la suprafaţă, la populaţie.

Vă solicit bunăvoinţa pentru suplimentarea sumei alocate judeţului Dolj, dacă nu 30 miliarde lei atât cât ar fi necesarul, măcar jumătate din această sumă, care este absolut necesară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat. Guvernul?

Din sală: Nu susţine!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul 558.

Cine este pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

140 voturi împotrivă, cu mine.

Abţineri?

Două abţineri.

S-a respins.

Amendamentul de la poziţia 559, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 560, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 561, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 562, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 563, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 564, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 565, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 566, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 567, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 568, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 569, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 570, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 571, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 572, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 573, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 574, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 575, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 576, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 577, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 578, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 579, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 580, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 581, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 582, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 583, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 584, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 585, se susţine? Nu.

Amendamentul de la poziţia 586, se susţine?

Din sală: Anexa 7, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Anexa 7, da.

Vă rog, domnule senator Funar, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Urmează un amendament pe care aş vrea să-l susţin în faţa cvorumului, constatând, evident, că nu avem cvorum, vă rog, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor parlamentari să luaţi act. Grupurile parlamentare PRM solicită o pauză de consultări. Este necesar să ne refacem noi cvorum-urile şi dumneavoastră la fel, să putem lucra. Nu suntem nici 60 oameni în sală, domnule preşedinte, aşa cum remarcaţi şi dumneavoastră.

Deci, solicităm o pauză de consultări de 15 minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, în urma consultări cu domnii secretari, constatăm că nu ne mai aflăm în cvorum, ca atare vom relua lucrările în plenul Camerelor reunite luni după amiază, desigur vom începe cu alocuţiunea Preşedintelui Traian Băsescu, după care vom proceda la continuarea dezbaterilor la buget. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 19.00