Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 martie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.28/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 martie 2007

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Gheorghe Albu secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

V-aş ruga să vă luaţi locurile în băncile dumneavoastră şi să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 330 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 172. Sunt absenţi 158, din care 33 participă la alte acţiuni parlamentare.

Daţi-mi voie, pentru început, potrivit art.94 din Regulament, să vă informez că au fost distribuite în casetele dumneavoastră ordinea de zi pentru zilele de luni, 12, şi marţi, 13; programul de lucru pentru perioada 12-17 martie; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 8-12 martie 2007 de comisiile permanente sesizate în fond şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind demisia din calitatea de deputat a doamnei Monica Octavia Muscă.  

La începutul ordinii de zi de astăzi, vă rog să-mi permiteţi să vă prezint scrisoarea doamnei deputat Monica Octavia Muscă prin care ne aduce la cunoştinţă faptul că a renunţat la mandatul de deputat în circumscripţia electorală nr.42, ceea ce, în termeni regulamentari, se traduce printr-o cerere de demisie.

Sunt obligat, potrivit art.7 alin.(4) din Legea nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor să o întreb pe doamna deputat, dacă este prezentă, dacă stăruie în acest demers. (doamna deputat Monica Octavia Muscă confirmă) domnia sa stăruie.

Indiferent de motivaţia care a determinat-o să facă acest gest, eu mă văd obligat să-i mulţumesc pentru întreaga activitate care a depus-o în Parlamentul României şi care a fost o activitate prestigioasă. Sper că pot să fac acest lucru şi în numele dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor.  

În continuare, este o cerere a doamnei deputat Raluca Turcan, cred că s-a înţeles bine, de a-i prelua locul rămas liber prin demisia doamnei Monica Octavia Muscă din Comisia pentru politică externă. Doamna Turcan doreşte să se mute din comisia în care a fost repartizată în Comisia pentru politică externă.

Dacă sunt obiecţiuni. Nu.

Supun votului dumneavoastră această cerere. Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitate.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aderarea României la Acordul pentru implementarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Dreptului Mării din 10 decembrie 1982 în legătură cu conservarea şi gestionarea stocurilor de peşte aflate în zonele economice exclusive ale mai multor state riverane sau atât în zona economică exclusivă, cât şi într-un sector adiacent zonei, şi a stocurilor de peşti mari migratori adoptat la New York în 4 august 1995 (rămas pentru votul final).  

la pct.4, Proiectul de Lege pentru aderarea României la Acordul pentru implementarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982 în legătură cu conservarea şi gestionarea stocurilor de peşte aflate în zonele economice exclusive ale mai multor state riverane sau atât în zona economică exclusivă, cât şi într-un sector adiacent zonei.

Suntem prima Cameră sesizată. E o prioritate legislativă.

Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect de lege.

Poftiţi, domnule ministru.

Am rugămintea să vă prezentaţi şi dumneavoastră colegilor mei pentru stenogramă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Flaviu Lazin:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt secretarul de stat Nicolae Flaviu Lazin de la Ministerul Agriculturii.

Prezentul proiect de lege vine să aprobe aderarea României la Acordul pentru implementarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, semnat în 10 decembrie 1982, în legătură cu conservarea şi gestionarea stocurilor de peşte aflate în zonele economice exclusive ale mai multor state riverane sau în zona economică exclusivă, cât şi într-un sector adiacent şi a stocurilor de peşti migratori, şi a fost adoptat la New York în 4 august 1995.

Desigur, Guvernul susţine adoptarea prezentului proiect de lege în forma în care a fost adoptat şi cu amendamentul adoptat în Camera Deputaţilor, cu atât mai mult cu cât prevederile acestui Acord şi acestei convenţii stau la baza stabilirii cotelor maxime admise de extracţie a peştilor din zonele adiacente perimetrului paneuropean şi, practic, România, o dată cu noua sa calitate de stat membru, este pusă în situaţia să adopte şi să adere la acest acord atunci când se negociază cotele de peşti atribuiţi şi României pentru extracţie.

De aceea, am mai spus, Guvernul susţine aprobarea prezentului proiect legislativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule profesor Tabără, vă rog să prezentaţi raportul comisiei sesizate în fond.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă prezint raportul suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru aderarea României la Acordul pentru implementarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Dreptului Mării din 10 decembrie 1982 în legătură cu conservarea şi gestionarea stocurilor de peşte aflate în zonele economice exclusive ale mai multor state riverane sau atât în zona economică exclusivă, cât şi într-un sector adiacent zonei şi a stocurilor de peşti mari migratori, adoptat la New York în 4 august 1995.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată pentru dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru aderarea României la Acordul pentru implementarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Dreptului Mării din 10 decembrie 1982 în legătură cu conservarea şi gestionarea stocurilor de peşti aflate în zonele economice exclusive ale mai multor state riverane sau atât în zona economică exclusivă cât şi într-un sector adiacent zonei şi a stocului de peşti mari migratori, adoptată la New York la 4 august 1995.

Obiectul de reglementare al prezentului proiect de lege constă în aderarea României la Acordul pentru aplicarea prevederilor din Convenţia Naţiunilor Unite asupra Dreptului Mării, referitor la conservarea şi gestionarea stocurilor de peşti andromi şi a stocurilor de peşti mari migratori, care a fost adoptată la New York la 4 august 1995.

Plenul Camerei Deputaţilor a hotărât în şedinţa din 27.II.2007 retrimiterea proiectului de lege la comisie în vederea întocmirii unui proiect suplimentar.

Comisia a solicitat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale, prin adresa nr.2430/2007, să analizeze şi să cuprindă în textul conform al Acordului observaţiile Consiliului Legislativ cu privire la corectitudinea traducerii în limba română a titlului documentului supus aderării, precum şi celelalte observaţii.

În acest sens, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a înaintat comisiei textul conform al Acordului refăcut.

Proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 6 martie 2007 cu documentul supus aderării refăcut şi anexat.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată în fond, iar comisia admite cu raport şi cu modificările de rigoare acest proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale.

Poftiţi, domnule deputat Puşcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Puşcaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am văzut o oarecare nedumerire pe faţa unor colegi referitor la acest punct înscris pe ordinea de zi şi aş dori să dau câteva lămuriri. Când s-a negociat capitolul de pescuit, şi se poate vedea în tratatul de aderare, România a avut o situaţie foarte ciudată pentru că dintr-o putere în pescuit, inclusiv în pescuitul oceanic, ajunsese fără nave, ajunsese fără această componentă de susţinere a politicii de pescuit. Şi atunci, toată lumea a zis: de ce vreţi să vă mai menţineţi posibilităţile de pescuit la mări şi la oceane câtă vreme nu mai aveţi această posibilitate, pentru că flota nu mai era. Cu toate acestea, am negociat să menţinem această capacitate, această posibilitate ca România, prin eventuale investiţii, să participe la această industrie şi la nivel european şi la nivel internaţional.

De aceea, un asemenea document care ne-a fost prezentat astăzi aici şi credeţi-mă că este important ca noi să menţinem în continuare opţiunea noastră de a dezvolta industria pescuitului şi de a dezvolta această ramură cu viitoare investiţii pe care le vom putea atrage.

De aceea, doamnelor, domnilor colegi, vă propun să votăm acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă mai doreşte cine vă intervină.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul deputat Mihei din partea Partidului Naţional Liberal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mai bine mai târziu decât niciodată, dacă putem spune şi despre flota comercială, că mai sunt vreo zece nave cu pavilion românesc, putem să spunem, de asemenea, că şi flota oceanică a dispărut, iar flota de pescuit costier numără decât zece nave. Pentru că această convenţie la care România aderă de fapt la peste cinci ani de când a intrat în vigoare, printre altele spune că statul se obligă să monitorizeze navele de pescuit, aşa că va fi foarte uşor pentru autorităţile române să monitorizeze zece nave.

De asemenea, se spune că trebuie să conservăm biodiversitatea. Şi aici aş vrea să atrag atenţia Ministerului Mediului că se apleacă foarte mult asupra condiţiei litoralului românesc, zonei costiere, plajelor, are şi iniţiative referitoare la turism, dar aş vrea să se gândească foarte mult şi la alga Cistosiera barbata. Este o algă care o perioadă a dispărut de pe coastele Mării Negre. Ea trăieşte la o adâncime de 15-18 metri, are o perioadă de vegetaţie destul de îndelungată, 5-6 ani de zile, şi de fapt în jurul acestei alge apar toţi aceşti peşti care au însemnătate economică.

Dacă nu vom avea grijă şi să protejăm aceste zone unde există aceste culturi de alge şi vom permite în aceste zone pescuitul de adâncime cu trauler, cred că, aşa cum nu avem flotă, n-o să mai avem nici peşte la Marea Neagră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul.

Mulţumim celor doi colegi care ne-au familiarizat cu delicatele şi specioasele probleme ale pescuitului.

Sperăm că legea va fi un stimulent pentru reconstruirea flotei de pescuit a României.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege.

La titlul acestuia vă rog să urmăriţi amendamentul comisiei, care este un amendament de mai bună formulare.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendament. Nu. Adoptat amendamentul, modificat textul titlului legii.

La articolul unic, cuprinsul acestuia urmează, de asemenea, o modificare, potrivit amendamentului 2 propus de comisie.

Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat amendamentul, modificat textul articolului unic.

Vom supune în cursul zilei de mâine acest proiect votului dumneavoastră final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului, aprobată prin Legea nr.365/2005 (rămasă pentru votul final).  

La pct.5 avem Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului.

Comisia are un nou raport, tot de respingere, cu privire la acest proiect. Vă reamintesc că un prim raport comun cu propunere de respingere a fost infirmat de plenul Camerei şi, în consecinţă, propunerea a ajuns din nou pe masa comisiei. Comisia prin actualul raport ne propune respingerea.

Dacă aveţi de făcut comentarii la această propunere a comisiei. Nu.

Vom supune raportul comisiei votului final mâine.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (rămasă pentru votul final).  

La pct.6 de pe ordinea de zi avem Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Comisia juridică ne prezintă un raport de respingere.

Cine este din partea comisiei? Domnul preşedinte Sergiu Andon.

Vă rog să prezentaţi raportul dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am pregetat pentru că s-au creat anumite cutume parţiale cu rapoartele de respingere.

Obiectul reglementării este modificarea Legii nr.47/1992. iniţiativa aparţine domnului senator György Frunda. Obiectul propunerii legislative urmăreşte stoparea excesului de excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor, unele de-a dreptul frivole şi făcute numai cu scop şicanator sau ca stratageme pentru prelungirea duratei proceselor.

Soluţia preconizată de iniţiator este aceea de a lăsa instanţelor posibilitatea să cenzureze într-un fel destul de rezervat cererile depuse, astfel încât suspendarea să nu fie întotdeauna obligatorie şi automată.

Guvernul susţine propunerea. Am dispus de avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Am dezbătut proiectul în şedinţa din 7 martie 2007 în cvorum complet, dar, cu prilejul analizei, membrii comisiei au constatat şi au considerat că în concepţia iniţiatorului suspendarea judecării ar face inoperabilă decizia Curţii, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate în eventualitatea că această excepţie are succes.

Pentru aceste considerente, cu 10 voturi pentru, 3 împotrivă şi 2 abţineri, comisia vă propune respingerea propunerii legislative.

Proiectul face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă doreşte cineva să intervină pe marginea propunerii de respingere. Nu.

Vom supune proiectul votului final mâine.

Stimaţi colegi,

Pentru că au existat mai multe întrebări din sală cu privire la pct.5, Propunerea Legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2005, vă amintesc că am prezentat acest titlu de pe ordinea de zi, am menţionat că din partea Comisiei pentru învăţământ şi a Comisiei pentru muncă se menţine propunerea de respingere şi v-am întrebat dacă sunt sau nu obiecţiuni şi n-au fost.

Deci, propunerea rămâne la vot final mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române (rămasă pentru votul final).  

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Rog iniţiatorul să prezinte această propunere.

Nu este iniţiatorul acestei propuneri?

Rog Comisia pentru apărare să prezinte raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Guvernul, prin punctul său de vedere, transmis cu adresa nr.94 din 11 ianuarie 2007, nu susţine adoptarea propunerii legislative.

Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea art.1, precum şi lit. r) şi alin.(1) ale art.19 din Legea nr.550 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice potrivit art.73 din Constituţia României, republicată.

La lucrări a participat, în calitate de invitat, din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, domnul Mircea Alexandru, secretar de stat.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 pct.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, în cazul acestei propuneri legislative Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate în cadrul şedinţelor, s-a constatat că modificarea privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei în sensul vizat de către iniţiatori încalcă dispoziţiile Codului de procedură penală.

Pe cale de consecinţă, prin promovarea acestei propuneri legislative, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române ar dobândi competenţă materială generală de organele de poliţie judiciară realizându-se practic o suprapunere a competenţelor în domeniu.

Considerând că se poate produce confuzie între atribuţiile Jandarmeriei de a efectua actele necesare începerii urmăririi penale şi poliţia judiciară ca organ principal care îndeplineşte atribuţii de cercetare penală în cadrul sistemului de drept românesc, în urma dezbaterilor din 28 februarie 2007, respectiv 6 martie 2007, cu unanimitate de voturi, comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în legătură cu propunerea comisiei. Nu.

Îl vom supune votului final acest proiect mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare (rămasă pentru votul final).  

La pct.8, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.

Şi aici Comisia juridică şi Comisia pentru apărare au formulat un raport comun de respingere.

Întreb totuşi iniţiatorii, dacă sunt aici.

Poftiţi, domnule deputat şi prezentaţi raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Din aceleaşi motive pe care le-am prezentat mai înainte, considerând că se poate produce confuzie între atribuţiile Jandarmeriei de a efectua actele necesare începerii urmăririi penale şi cele ale poliţiei judiciare ca organ principal care îndeplineşte aceste atribuţii de cercetare penală, în urma dezbaterilor, în şedinţa din 28 februarie 2007 respectiv 6 martie 2007, cu unanimitate de voturi, comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale. Nu.

Vom supune şi această propunere votului final de mâine.

Punctul 9 urmează să se dezbată, potrivit Hotărârii Biroului permanent, mâine la ora 10.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004 - Codul penal şi a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (rămasă pentru votul final).  

Pct.10, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004, Codul penal, şi a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Domnule preşedinte Sergiu Andon, vă rog să prezentaţi raportul comisiei.

Vă amintesc că au avut loc dezbateri cu privire la acest proiect. Primul raport iniţial nu a întrunit cvorumul la vot final. A fost retrimisă comisiei şi acum domnul preşedinte va prezenta ultima formă a raportului comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În aceste condiţii, voi fi şi eu succint. În şedinţa din 21 februarie curent, comisia, cu 9 voturi pentru şi 4 împotrivă, a hotărât să menţină raportul iniţial şi să supună plenului spre dezbatere şi adoptare proiectul de lege. Asta a fost anterior plenului din 27.

ca urmare a retrimiterii, am dezbătut în şedinţa din 7 martie şi am hotărât cu 9 voturi pentru şi 5 voturi împotrivă să menţinem raportul iniţial. A fost prezentă distinsa doamnă secretar de stat Kibedi Katalin ca reprezentant al ministerului.

Cvorumul a fost legal. Proiectul face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă totuşi reprezentantul Guvernului doreşte să mai intervină. Nu.

La dezbateri generale, domnul deputat Iordache.

Aveţi cuvântul, domnule vicepreşedinte al Comisiei juridice.

Domnul deputat Florin Iordache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Chestiunea este foarte clară: doamna Macovei a iniţiat această ordonanţă din dorinţa de a păcăli Parlamentul, aşa cum a făcut tot timpul. Pentru că, în momentul în care a iniţiat această ordonanţă, a spus legea care vizează Codul penal şi procedura penală vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2006. Suntem, iată, în 2007, şi dumneaei a venit cu o nouă surpriză: pe site-ul Ministerului Justiţiei se află un nou Cod penal.

Deci, suntem într-o lume nebună, stimaţi colegi! Avem un Cod penal prorogat de doamna Macovei, avem un Cod penal modificat printr-o serie de ordonanţe şi doamna Macovei vine cu un al treilea Cod penal pentru care îşi asumă maternitatea asupra acestui Cod penal, dar de fapt este Codul penal din 2004 care l-a modificat pe ici, pe colo, numai să nu fie Codul penal adoptat în perioada 2000-2004.

De aceea, noi nu vom fi şi nu am fost niciodată de acord cu acest proiect de lege. Din păcate, eu cred că trebuie modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor, că prin votul pe care dumneavoastră îl veţi da mâine vom constata iarăşi că nu avem voturi pentru o lege organică şi, conform actualului regulament al Camerei Deputaţilor, în loc să avem o lege de respingere a acestei ordonanţe, va fi prorogată această ordonanţă până în sesiunea viitoare, sesiune în care sper să avem un alt ministru al justiţiei care să înţeleagă că avem nevoie de un Cod penal european, un Cod penal pe care noi l-am iniţiat şi care a fost votat în 2004.

Sper ca în sesiunea de toamnă, noul ministru al justiţiei să constate de fapt că acel Cod penal din 2004 este un Cod penal bun şi trebuie pus în concordanţă cu Codul de procedură penală.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să intervină. Nu.

Vom supune proiectul de lege votului final mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea transferului pachetului de acţiuni deţinut de stat la Societatea Comercială Horticola-S.A. Bucureşti de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (rămasă pentru votul final).  

Următorul proiect pe care vi-l supun dezbaterii, cel de la pct.11: Proiectul de Lege privind aprobarea transferului pachetului de acţiuni deţinut de stat la Societatea Comercială "Horticola" SA de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.

Suntem în prezenţa unei legi ordinare. Suntem în procedură de urgenţă.

Deci, la pct.11 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea transferului pachetului de acţiuni deţinut de stat la Societatea Comercială "Horticola" SA de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Suntem în procedură de urgenţă.

Rog iniţiatorul să prezinte acest proiect de lege.

Poftiţi, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Marinescu (vicepreşedinte AVAS):

Domnule preşedinte,

Distinsă Cameră,

Având în vedere că în prezent la nivelul Regiei Autonome Administraţia Protocolului de Stat nu au fost făcuţi paşi importanţi în procesul de privatizare al acestui operator economic, considerăm că se impune transferul pachetului de acţiuni deţinut de stat către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în scopul pregătirii privatizării, al stabilirii celei mai adecvate metode, precum şi momentul optim de demarare a privatizării.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va exercita cu aceasta ocazie drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar în numele statului.

Precizăm că pentru a putea opera transferul pachetului de acţiuni, în cazul acestei societăţi comerciale, este necesar un act normativ cu forţă juridică de lege, similar celui prin care regia l-a preluat, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2002.

Faţă de cele prezentate, vă rugăm, distinsă Cameră, să aprobaţi proiectul de lege privind transferul de acţiuni al Societăţii Comerciale "Horticola" S.A., de la RAPPS la AVAS.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond, vă rog, domnule deputat, să prezentaţi raportul şi să propuneţi şi timpii de dezbatere totuşi, că suntem în procedură de urgenţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Popa:

Cele două comisii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au elaborat un raport comun asupra acestui proiect de lege.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin. (9) pct.1 din Regulamentul Camerei, republicat, în cazul acestui proiect de lege Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 6 noiembrie 2006.

Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au avizat favorabil proiectul de lege.

Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare aprobarea transferului pachetului de acţiuni deţinut de stat la Societatea "Horticola" S.A. Bucureşti, de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în scopul pregătirii procesului de privatizare, al stabilirii celei mai adecvate metode, precum şi a momentului optim de demarare a privatizării.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege mai sus-menţionat în şedinţa din 6 martie 2007.

La dezbaterea acestui proiect de lege, din totalul celor 23 de membri ai comisiei, au fost prezenţi toţi deputaţii, iar din totalul de 26 de deputaţi de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost prezenţi 24 deputaţi.

În urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii celor două comisii şi de către invitaţi, s-a hotărât cu majoritate de voturi - 46 voturi pentru, un vot împotrivă - să se supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, acest proiect de lege.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Propunem ca timp de dezbatere 5 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă are cineva obiecţiuni la această propunere? Nu.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să intervină?

Domnul deputat Dragoş Dumitriu, poftiţi, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petre Dragoş Dumitriu:

Într-adevăr, domnilor colegi, au fost 46 de voturi pentru şi un împotrivă. Acel vot împotrivă îmi aparţine. Întrucât am constatat că această "Horticola" S.A. a fost trecută acum câţiva ani de la ADS la RAPPS, pentru a fi ameliorată activitatea - între timp a dat şi faliment, au dispărut şi vreo 5 ha, metrul pătrat în zonă a ajuns la vreo 3.000 de euro/mp, s-au făcut acuzaţii la adresa parlamentarilor, că votează legi pentru nu ştiu cine - aşa încât, nefiind la guvernare, le-am propus colegilor mei să votăm împotrivă, mai ales că argumentaţia prezentată în vreo două, trei şedinţe ale Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi vreo două şedinţe ale Comisiilor reunite - agricultură şi industrii - nu m-a convins deloc, până la urmă această lege trecând cu motivaţia că noi nu suntem aici pentru a vedea indici economici, pentru a studia indici economici, aşa încât să dăm drumul acestei legi.

Ei, bine, eu nu sunt de acord cu a da drumul unor asemenea legi, şi i-am convins cred şi pe colegii din P.R.M. să voteze împotrivă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Timar, din partea Grupului parlamentar al P.S.D..

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Membrii P.S.D. din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au votat pentru a trece acest pachet de acţiuni de la Societatea Comercială "Horticola" la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, făcând o analiză economico-financiară a acestei societăţi din ultimii patru ani de zile.

Dacă în anul 2003 această societate dădea un profit brut de 955.000 lei, în 2004 a început să dea pierdere, care a fost 120.000, în 2005 - 155.000 lei, iar în 2006 s-a ajuns la 480.000 lei.

Deci, cum spunea şi colegul de la P.R.M., într-adevăr rămâne o singură problemă. La această societate mai există 63.000 mp de teren, deci 6 ha de teren, care sunt terenuri într-adevăr situate în câteva locuri: deci, sunt situate în Militari, în Dudeşti şi în Băneasa.

Este foarte interesant şi, şi pe noi ne preocupă, şi o să avem în vedere ceea ce se va întâmpla cu aceste terenuri în perioada următoare. Totuşi, noi, având în vedere că această societate dădea pierderi pe zi ce trece, am votat pentru a trece pachetele de acţiuni la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină?

Poftiţi, domnule deputat, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Latinii spuneau "errare humanum est, perseverare diabolicum". Dacă acum patru ani, tot noi, adică poate că nu chiar toţi ca persoane, dar Parlamentul printr-o lege a trecut la RAPPS "Horticola", şi s-a dovedit a fi o măsură nu prea bună, ca să nu zic proastă, nu înseamnă că noi nu trebuie să îndreptăm această greşeală.

Comisia pentru industrii şi servicii nu a analizat această problemă, ca să rectific ceea ce a spus colegul de la P.R.M.; au discutat Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Sunt câteva lucruri, aşa cum antevorbitorul a precizat, de care trebuie ţinut cont. Hotărârea de Guvern despre care discutăm acum nu prevede altceva decât trecerea de la RAPPS, care s-a dovedit a fi, cum e statul de fapt, cel mai prost gospodar posibil, la AVAS, pentru privatizare, şi să dăm o posibilitate ca să nu se mai producă pierderi.

Aceasta este esenţa proiectului de lege pe care îl avem în faţă.

Noi vom vota pentru, şi vă rog şi pe dumneavoastră să votaţi la fel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mai doreşte cineva să intervină? Nu.

Având în vedere că raportul comisiei este un raport favorabil, fără amendamente, potrivit art.106 din Regulamentul Camerei, proiectul nu se mai supune dezbaterii pe articole şi va fi supus votului final mâine.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea Legii camerelor de comerţ şi industrie din România, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.545/5 iulie 2006 (rămasă pentru votul final).  

La pct.12, reexaminarea Legii camerelor de comerţ şi industrie din România, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Ca urmare a faptului că propunerea iniţială a comisiei, de respingere, nu a întrunit numărul necesar de voturi, plenul a retrimis legea la comisie, iar acum domnul preşedinte Sergiu Andon ne prezintă raportul ultim, care va fi tot un raport de respingere a legii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte, aşa este. Şi, mai ales, sperăm şi noi să fie ultimul.

Este raport de respingere. Nu are cum să nu fie raport de respingere. S-a zis, în şedinţele anterioare, în plen, că este vorba de un "cadavru", scuzaţi metafora macabră; o lege moartă nu mai poate fi reanimată. Este neconstituţională, pe scurt, în integralitatea ei, prin neîntrunirea condiţiilor prevăzute de art.76 din Constituţie.

Aşadar, cum anticipaţi, comisia îşi menţine raportul iniţial de respingere.

Este o lege organică.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri pe marginea propunerii comisiei? Nu.

Vom supune ultimul raport votului dumneavoastră mâine, la şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.26 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România (rămas pentru votul final).  

La pct.13, Proiectul de Lege pentru modificarea art.26 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci o rog să se pregătească pentru a prezenta raportul.

Şi, din partea iniţiatorului, cine doreşte să prezinte?

Doamna deputat Mihaela Rusu, vă rog să vă susţineţi proiectul.

Este vorba de modificarea art.26 alin.(1) la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.190/2000.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege prevede prelungirea termenului de primire a cererilor de restituire a metalelor preţioase şi pietrelor preţioase până la data de 31 decembrie 2009, datorită numărului mare al celor păgubiţi, a volumului mare de activităţi ce trebuie desfăşurate de către instituţiile implicate în identificarea şi eliberarea documentelor doveditoare.

Acest proiect de lege nu implică costuri suplimentare, aşa cum s-a declarat de la această tribună.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Gubandru, vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege, potrivit conţinutului său normativ, face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei, au participat 21 de deputaţi, din totalul de 28 de membri ai comisiei.

Raportul de examinare a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege, potrivit art.75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi a art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii proiectului de lege, vă spuneam, în şedinţa din 27 februarie 2007, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină?

Vă rog să urmăriţi raportul comisiei.

Vă propun să trecem la dezbaterea titlului şi a textelor acestui proiect, pe baza raportului comisiei, pe care îl aveţi de la pag.4 până la pag.5.

La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei? Nu.

Adoptat titlul, potrivit amendamentului de la pct.1.

La cuprinsul articolului unic, preambulul acestuia, urmăriţi pct.2 din raport.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Adoptat în unanimitate.

La pct.3 alin. (1), urmăriţi vă rog ...

Am avut o discuţie cu un coleg de-al dumneavoastră, dacă obiecţiunile se votează? Dacă există într-adevăr obiecţiuni, atunci se votează textul, dar dacă n-au fost obiecţiuni la amendament, n-am ce să supun votului.

Deci, la alin. (1), urmăriţi vă rog pct.3 din raportul comisiei.

Dacă sunt obiecţiuni la amendamentul comisiei? Nu sunt.

Adoptat amendamentul în formularea prezentată.

Vom supune votului final acest proiect, în cursul zilei de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (rămas pentru votul final).  

La pct.14, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Suntem Cameră decizională.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi?

Autorul propunerii cine este?

Domnule preşedinte,

Vă rog prezentaţi raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Obiectul principal al reglementării este introducerea unor norme care să oblige la republicarea în anumite condiţii, dar oricum cu frecvenţă mai mare, a multiplelor acte normative care suferă modificări.

Senatul, ca primă Cameră sesizată - n-am rezultatul aici, a dezbătut în 29 noiembrie 2006.

Noi suntem Cameră decizională.

Guvernul nu susţine adoptarea.

Am dispus de avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Am avut întâi un raport de respingere.

Am reexaminat proiectul, ca urmare a hotărârii plenului dumneavoastră din 20 februarie 2007.

Lucrările comisiei s-au desfăşurat în cvorum legal, cu prilejul reexaminării, şi comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, să îl supună spre dezbatere şi adoptare.

Vreau să semnalez de la început, dar ştiu că oricum veţi conduce dezbaterea pe articole, că se impun câteva precizări de ordin tehnic la două, trei articole faţă de textul care a fost trecut destul de repede prin comisie, dezbătut atent, dar au scăpat nişte chestiuni de exprimare cu care veţi fi de acord să le dezbatem ca inadvertenţe de ordin tehnic şi lexical.

Proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am înţeles că şi reprezentantul Guvernului doreşte să intervină la acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Kibedi Katalin Barbara (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinsă Cameră,

Singura observaţie pe care o tot remarcaserăm, şi atunci când s-a pus în discuţie această iniţiativă legislativă la Senat, propunerea a fost ca aceste discuţii să se reia la Camera Deputaţilor, era dacă într-adevăr în orice situaţie s-ar impune republicarea, şi am amintit exemplul codurilor. Este suficient să exemplificăm Codul de procedură fiscală, care, prin aplicarea în practică, în mod cert va mai necesita unele modificări care vor avea în vedere modificările din viaţa economică. Şi, fiind un cod foarte voluminos, oare pentru modificarea articolului, noi trebuie să impunem ca acesta să fie de fiecare dată republicat?

Şi atunci, aceasta este ideea, ca atunci când este vorba de acte normative voluminoase, dacă noi aplicăm aşa cum a ieşit raportul, am impune Consiliului Legislativ şi autorităţii emitente, ca de fiecare dată, prin efectul legii, să-l republice.

Şi acest lucru doar ar trebui totuşi să-l facem cu prilejul corecturilor, pentru că aţi văzut, în amendament este cuprinsă şi problema ordonanţelor, când anume se republică, dacă totuşi şi codurile intră sau nu?; cel puţin acestea sau actele normative foarte voluminoase.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dintre dumneavoastră doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterea textelor acestui proiect.

Poftiţi, domnule deputat. Vă rog să vă ridicaţi în picioare, când mai doriţi să luaţi cuvântul, ca să vă putem şi observa.

Domnule deputat Ungureanu, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petre Ungureanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere înghesuiala de luări la cuvânt, cred că n-o să-mi limitaţi cuvântul la 20 de secunde. Lăsaţi-mă 30 de secunde. Mi-au cedat, văd, ceilalţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dar de ce ne bănuiţi de apucături dictatoriale? (Râsete.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petre Ungureanu:

Bine, iertaţi-mă!

Domnule preşedinte,

Cred că legea este utilă şi eu solicit şi rog colegii să o aprobe, să voteze pentru ea.

Propunerea este interesantă din mai multe puncte de vedere. Încă făceam parte, îmi amintesc cu jind, din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, atunci când am discutat-o, şi au fost discuţii serioase asupra acestei propuneri legislative.

Ea vizează, de fapt, o simplificare a procedurilor, până la urmă, şi a republicărilor.

Am ajuns cu toţii de acord, şi suntem de acord cu toţii că este nevoie de o legislaţie mai suplă şi mai ordonată.

De aceea, a fost nevoie de această propunere legislativă, pentru că se face, până la urmă, şi o asanare a legislaţiei. Se ştie că una dintre formele de asanare este şi republicarea.

Sigur, aici s-a vorbit de către doamna ministru şi de codificare, şi de abrogare. Aceasta vizează doar republicarea. Sigur că sunt mai multe discuţii cu privire la republicare, însă ştim cu toţii cât de stufoase sunt unele legi, sunt sute de articole modificate, şi uneori este foarte greu, chiar pentru profesionişti, să fie atenţi la ele şi să le urmărească, măcar articolul sau, mă rog, punctul de vedere, şi nu neapărat spiritul.

De aceea, republicarea, în condiţiile acestei propuneri legislative, eu cred că este utilă.

Vă rog, deci, să ... şi-i rog pe colegii mei să voteze pentru ea.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Am văzut că aţi discutat cu distinsa dumneavoastră colegă, autoarea acestei propuneri, doamna Mona Muscă.

Aş vrea să vă întreb un lucru, ca să dumiriţi sala: de ce susţineţi că actul normativ modificat trebuie republicat în 6 luni, însoţit de actul modificator? pentru că actul modificator se publică în momentul în care se adoptă. De ce îl mai publicăm încă o dată atunci când se republică actul de bază?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petre Ungureanu:

Îmi cer scuze, mă întrebaţi, deşi suntem doar la dezbateri generale, însă amendamentele acestea sunt ale... şi cred că ar trebui discutate cu autorii. Eu n-am făcut amendamente şi, ca atare, nici nu răspund la ele.

Aş vrea să fac o precizare, dacă-mi daţi voie? Din câte ştiu, Guvernul a dat un punct de vedere favorabil acestei legi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Băeşu, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Băeşu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deputaţii Partidului Social Democrat, membri în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, au susţinut acest proiect, această propunere legislativă şi prima dată când a fost în dezbatere, şi acum.

Colegul nostru, domnul Ungureanu, pe care şi noi îl regretăm, că a fost membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, îşi aminteşte cu plăcere, cred, momentul în care Partidul Social Democrat a susţinut acest proiect de lege, în condiţiile în care două dintre colegele noastre au un proiect de lege care a trecut de Camera Deputaţilor şi se află în prezent în dezbaterea Senatului, care practic îşi propune acelaşi lucru: să facă posibilă o citire mult mai lesnicioasă a legilor şi ordonanţelor care se emit; iar noi nu ne-am împiedicat de faptul că două colege de-ale noastre urmăresc printr-o propunere proprie acest lucru, şi am hotărât să votăm proiectul iniţiat de doamna deputat Muscă, tocmai pentru că vrem ca această regulă în publicarea şi în republicarea legilor şi hotărârilor de Guvern să intre în vigoare cât mai repede.

De aceea, şi noi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, vă rugăm să votaţi pentru adoptarea acestei propuneri legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Gabor, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al P.N.L. susţine această iniţiativă legislativă. Noi o găsim deosebit de bine venită. De ce? Pentru că, aşa după cum ştim cu toţii, legislaţia noastră suferă modificări continue. Iar republicarea legilor care au fost modificate este necesară din două puncte de vedere: un prim punct de vedere priveşte marea masă a populaţiei. Sigur că funcţionează principiul că nimeni nu poate să invoce în apărarea sa necunoaşterea legii, dar dacă o lege se modifică de nenumărate ori pentru a ţine pasul cu viaţa socială, nu putem să pretindem unor oameni simpli, unor oameni obişnuiţi să cunoască toate modificările care au loc cu privire la o anumită lege, dacă aceste modificări nu au fost republicate în întreaga lege.

Republicarea legilor modificate este necesară şi utilă şi pentru practicieni, pentru că este foarte greu şi pentru practicieni să ţină evidenţa tuturor modificărilor legislative care au loc.

Este o dovadă că Parlamentul munceşte; este o dovadă că Parlamentul caută să pună de acord legislaţia cu viaţa economică şi socială, dar trebuie să mai ţinem seama de un factor, şi anume: ce înseamnă asanarea legislativă? Ea priveşte trei aspecte: republicarea, codificarea şi abrogarea.

Această lege se referă numai la republicarea legilor care au fost modificate, şi nu la codificare. Prin urmare, doamna ministru secretar de stat poate să fie liniştită din acest punct de vedere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să intervină?

Domnul preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul deputat Sergiu Andon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am mai multe lucruri de spus. Întâi, ca preşedinte, dacă-mi îngăduiţi, al Comisiei juridice, apoi şi din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Ca preşedinte al Comisiei juridice, vreau să corectez, cu mirare, susţinerea unui antevorbitor, fost membru al comisiei, care era mai riguros când lucra în Comisia juridică, acum am observat şi chiar domnia sa a zis că "după câte-şi aminteşte". Nu venim în plenul Camerei Deputaţilor să facem afirmaţii după câte ne-amintim. În discuţie era o afirmaţie a raportorului, a raportului comisiei, şi anume că Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative. Nu ne-a influenţat punctul de vedere al Guvernului, dovadă că vă propunem adoptarea, aceasta este altceva. Dar afirmaţia făcută în raport, că Guvernul nu susţine, rămâne, şi i-aş ruga pe distinşii noştri colegi să nu mai vorbească după presupuneri, amintiri sau după câte ştiu, pentru că pun la îndoială un raport la care s-a lucrat în timp ce dumnealor nu mai făceau parte din comisie.

Acum, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, vreau să spun nu numai că susţinem acest proiect de lege, dar sperăm că şi reprezentanta iniţiatorilor este de acord. În dezbaterile din comisie am avut un rol, reprezentanţii conservatori, destul de important, în schimbarea punctului de vedere iniţial şi în ameliorarea textului.

Al doilea lucru pe care vreau să-l subliniez, în numele grupului nostru parlamentar, este desprins din aceste dezbateri, şi anume, că proiectul este foarte necesar. Dar, cred că de aici mai trebuie să tragem o concluzie foarte importantă. Este necesar pentru că peisajul legislativ a ajuns un păienjeniş de nepătruns, un hăţiş, un păienjeniş de nepătruns chiar şi pentru specialişti. Şi acest lucru, până la o eventuală reglementare, inclusiv constituţională, aş zice eu, prin anumite principii ale activităţii de legiferare mai riguroasă, ar trebui să ne facă pe fiecare dintre noi să fim mai responsabili, mai chibzuiţi când venim cu diferite propuneri de modificare legislativă, mai ales când venim cu ele fărâmiţate. Avem câte trei proiecte la aceeaşi lege, în ordinea de zi a unei singure zile. Şi, totodată, ca lucrând pe proiecte să facem legi care să nu necesite şi numărul mare de îmbunătăţiri obligatorii.

Mulţumesc.

Susţinem proiectul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Înţeleg că o să mai aveţi o intervenţie pe text.

Dacă mai doreşte cineva să intervină? Doamna secretar de stat de la Ministerul Justiţiei vrea să mai facă o precizare cu privire la poziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Kibedi Katalin Barbara:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori doar să vă reţin atenţia, pentru a curma disputele în legătură cu punctul de vedere al Guvernului.

Deci, el, iniţial, aşa cum a fost dat, cuprindea o serie de propuneri şi observaţii, pentru că erau şi probleme de neconstituţionalitate în forma iniţială. Ele erau legate de a nu conferi atribuţii Consiliului Legislativ şi a încălca, astfel, însăşi Constituţia, care prevede: care este rolul Consiliului Legislativ? Acela de organ de avizare. Or, noi, obligam Consiliul Legislativ să vină să identifice actele normative şi să le republice.

Şi atunci, corectura s-a făcut, ca această sarcină să rămână doar de monitorizare de către Consiliul Legislativ, dar autorităţile emitente ale actului normativ să vină şi să publice.

Problema care a rămas nesoluţionată, în ce măsură vom avea eficienţă în proiectul de act normativ, în măsura în care noi nu sancţionăm această obligaţie care va fi prin dispoziţie imperativă, ceea ce a scăpat.

Bunăoară, dacă eu nu voi obliga autoritatea emitentă, în sensul de a o şi sancţiona în măsura în care nu răspunde acestei obligaţii, va rămâne doar cu titlul de imperativ, şi aceste legi nu se vor republica.

Şi atunci, cu specificarea că cele care conţineau neconstituţionalităţi, bunăoară, şi vizând data intrării în vigoare a actului normativ, parte au fost corectate la Senat, parte la Comisia juridică, pe măsură ce se acceptau aceste amendamente care erau în punctul de vedere al Guvernului, sigur că nu mai aveam acele obiecţii să le menţinem.

Deci, acestea au fost obiecţiile noastre principale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Mai doreşte cineva să intervină?

Trecem la dezbaterea textelor proiectului.

La titlu dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente.

Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic. Vă rog să observaţi, comisia a numerotat articolul unic, în art. I, pentru că a mai introdus un art. II, în final.

Dacă aveţi obiecţiuni la numerotarea articolului unic şi la textul de preambul al acestuia? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct. 3, cel cu privire la alin. (1) al art. 68, are o intervenţie domnul deputat Sergiu Andon, preşedintele Comisiei juridice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc.

Este un fel de eroare tehnică. Finalul frazei, după cuvântul "completare" nu-şi are rostul sau duce la o concluzie greşită, şi anume că trebuie publicat împreună cu actul de modificare şi actul iniţial.

Deci, ar fi de pus punct după "actul de modificare sau completare", fără cuvintele "şi însoţit de acesta".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte,

Această sintagmă făcea parte din textul Senatului. Deci, eu o iau ca o observaţie şi întreb plenul dacă doreşte cineva să intervină sau dacă au obiecţiuni la această propunere? Nu.

Voi supune votului dumneavoastră, vă rog să vă folosiţi cartelele, textul art. 68 alin. (1), fără sintagma "şi însoţit de acesta". Aţi ascultat explicaţia logică a domnului preşedinte Andon.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare şi deci o nouă formulare pentru art. 68 alin. (1), eliminarea sintagmei "şi însoţit de acesta".

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

N-aţi înţeles ce votaţi? Dacă nu există un lider care să ceară ... Votul rămâne valabil exprimat. Vă rog să-l mai afişaţi o dată.

Cu 84 voturi pentru, nici un vot contra şi 2 abţineri a fost adoptat textul, potrivit propunerii domnului preşedinte Sergiu Andon.

 
Video in format Flash/IOS    

La alin. 2 dacă sunt obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Adoptat textul în formularea iniţiatorului, deci a Senatului.

La alin. 3 urmăriţi, vă rog, amendamentul comisiei, de la pagina 4, amendament al domnului deputat Zegrean.

Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament? Nu.

Supun votului dumneavoastră acest amendament, ca să mai verificăm o dată şi cum funcţionează... Vă rog să vă pronunţaţi prin cartelă.

Din 111 voturi exprimate, 109 sunt pentru amendament, 2 abţineri şi niciun vot contra.

 
Video in format Flash/IOS    

Urmăriţi, vă rog, amendamentul 4. Comisia propune eliminarea art. 681. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră eliminarea art. 681. Ca să vă dau şi o explicaţie, textul art. 681 este preluat, practic, în alin. (4).

Eliminarea textului de la amendamentul 4 a fost votată cu 95 voturi pentru, nici un vot contra şi o abţinere.

 
Video in format Flash/IOS    

La pct. 5 din raport, Comisia nu are amendamente la introducerea unui alineat nou, (11) pentru art. 75.

Dacă aveţi obiecţiuni? Votat amendamentul comisiei.

La pct. 6 vă rog să urmăriţi amendamentul comisiei, cu privire la art. 77. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La pct. 7, domnul preşedinte al Comisiei juridice, domnul Andon are o problemă de procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ea putea fi ridicată şi după pct. 7, dar am zis că să nu epuizăm art. I. Este vorba că dintr-o eroare de concentrare s-a sărit peste discutarea alin. (4) din cadrul punctului 3 al raportului.

Deci, aţi supus discuţiei amendamentul Zegrean, care se referă la alin. (3), şi apoi s-a trecut la pct. 4, respectiv la pct. 2.

Ar fi de discutat şi alin. (4), ca să încheiem cu art. I. Se află la pct. 3, ultima poziţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi dreptate. Eu m-am referit la alin. (4) într-un context greşit, ca şi cum alin. (4) ar fi preluat textul de la art. 681. Deci doream să-l pun în discuţie şi am făcut acea precizare pe care acum o rectific.

Textul art. 681 a fost preluat în art. 2, iar alin. (4) îl repun acum în discuţia plenului.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La alin. (4) vă propun, prin amendament, ca prepoziţia "la" să fie înlocuită cu prepoziţia "după", astfel ca înţelesul textului să fie că republicarea, în cazul actelor modificate prin ordonanţe, să se facă după data aprobării acestora din urmă, prin lege.

Cutumiar şi tehnic este imposibil să se facă "la", adică simultan. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi dreptate. Eu sunt obligat, însă, să supun discuţiei înlocuirea acestei particule.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră alin. (4), reformulat, prin înlocuirea particulei "la" cu particula "după".

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Cine este pentru?

107 voturi pentru, nici un vot contra, 2 abţineri.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu ocazia aceasta rectific şi invitarea mea de a vă pronunţa electronic pentru.

Oricum, într-un fel am anticipat că au fost numai voturi pentru şi nici un vot contra.

La art. II, dacă există vreo obiecţiune? Dacă nu există, v-aş ruga să pun eu o întrebare Comisiei juridice şi să o pun de aici, ca moderator, ca să nu se zică că iau cuvântul.

Apropo şi de intervenţia reprezentantului ministerului cu privire la rolul Consiliului Legislativ, spuneţi aici "Consiliul Legislativ va asigura republicarea întregii legislaţii". Nu cred că poate să facă singur Consiliul Legislativ acest lucru, fără implicarea iniţiatorului.

Cred că textul pe care-l aveaţi dumneavoastră aici, la art. 681, potrivit căruia Consiliul Legislativ va coordona activitatea de republicare este mai adecvat. L-aş întreba pe distinsul preşedinte al Comisiei juridice şi pe domnul vicepreşedinte Florin Iordache, dacă este aici, care a fost iniţiatorul amendamentului, cum este...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

În opinia mea, într-adevăr, formula din amendament este mai adecvată sau eventual formula "până la data de 1 ianuarie 2009 se va asigura republicarea întregii legislaţii".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dar lăsăm obligaţia fără nici un subiect.

Domnule Băeşu, vreţi să luaţi cuvântul în locul colegului dumneavoastră, Florin Iordache, care este autorul amendamentului? Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Băeşu:

Domnule preşedinte,

Îmi cer scuze, nu sunt sigur că intervin la ... Atunci este bine, pentru că amendamentul este şi al meu, de aceea; aţi spus numai de colegul meu Iordache.

Într-adevăr, amendamentul nostru venea să înlocuiască formula pe care o propusese iniţiatorul, şi iniţiatorul a fost de acord cu modul în care noi am reformulat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Cum aţi formulat la pct. 4 din raport?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Băeşu:

Da, la ultimul punct: "Până la data de 1 ianuarie 2009 Consiliul Legislativ va asigura republicarea întregii legislaţii nerepublicate la data intrării în vigoare a prezentei legi".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

În textul iniţial, pe care l-aţi mutat de la pct. 4 la pct. 7, dumneavoastră spuneaţi: "Consiliul Legislativ va coordona activitatea de republicare a întregii legislaţii". Că dacă "va asigura", înseamnă că va asigura el singur, poate şi resursele financiare, vorba colegului meu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Băeşu:

Dacă ne permiteţi, dacă există posibilitatea, o să reformulăm, astfel încât să avem şi acordul iniţiatorului, pentru că, totuşi, nu vrem să intervenim pe sensul pe care l-a dorit şi în funcţie de cât consideraţi şi dumneavoastră că ne permite procedura, îngăduiţi-mi, totuşi, să ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă dau o pauză de o jumătate de minut şi v-aş ruga să vă consultaţi cu domnul preşedinte şi cu autoarea ... Discutaţi, v-aş ruga, şi cu doamna Mona Muscă.

Aş avea o rugăminte: v-aş propune să lăsăm textul acesta până mâine dimineaţă, înainte de votul final, şi poate vă consultaţi şi cu Consiliul Legislativ, organismul care este implicat în această chestiune.

Vă propun, stimaţi colegi, amânarea art. II până mâine, înainte de votul final, cu consultarea Consiliului Legislativ.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu această precizare, vom supune votului final mâine textul de lege, după lămurirea art. II.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (rămas pentru votul final).  

La pct. 15 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Lege ordinară.

Dau cuvântul autorului. Aveţi şi un raport de înlocuire, vă rog să vi-l împrospătaţi. Şi pe domnul Titus Corlăţeanu îl rog să-şi prezinte proiectul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlăţean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Am început dezbaterea în legătură cu acest proiect de lege săptămâna trecută. Vă aduceţi aminte, urmare a deciziei plenului Parlamentului, proiectul de lege a fost retransmis pentru o săptămâna la comisia sesizată în fond, Comisia pentru drepturile omului. Comisia a operat necesarele modificări şi corelări, în principal cu prevederile Legii nr. 321/2006.

Aş face câteva comentarii, având în vedere stadiul procedural şi faptul că suntem înainte de dezbaterea finală şi, sper, aprobarea mâine, la votul final.

Este un proiect de lege absolut necesar şi este un proiect de lege care nu trebuie pus în legătură doar cu obligaţia de ordin constituţional pe care statul român o are pentru a acorda un absolut necesar sprijin românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării, pentru prezervarea, pentru dezvoltarea şi pentru afirmarea identităţii culturale româneşti.

Este, însă, un proiect de lege care a întârziat nepermis de mult şi care ar fi trebuit adoptat în această formă sau în altă formă de foarte mulţi ani.

Şi, în această situaţie, cu siguranţă statul român ar fi beneficiat de pârghiile necesare pentru a stopa sau a limita acest proces de asimilare a identităţii româneşti care a existat şi încă există.

Proiectul de lege despre care vorbesc este un proiect european, ţine cont de experienţa altor state, ţine cont de normele europene, are avizul Comisiei de la Veneţia şi înaltului comisar OSCE, dar va putea permite - şi subliniez acest lucru - mai ales în contextul dezbaterilor actuale, apropo de buna vecinătate, de România şi Republica Moldova şi de alte relaţii bilaterale, va permite tuturor celor care îşi asumă identitatea românească sau vor avea curajul să-şi asume identitatea românească, să beneficieze de sprijinul statului român. Şi vă rog să nu ignoraţi această realitate normativă de care avem absolută nevoie.

În închiere, aş vrea să mai subliniez un lucru. Colegii mi-au transmis faptul că astăzi, în dezbaterea, în discuţiile la Biroul permanent a apărut o dificultate de ordin tehnic care mi-a fost şi mie transmisă, respectiv faptul că ar exista o dificultate de ordin tehnic pentru atribuirea unui sediu adecvat Consiliului românilor de pretutindeni, care este propus spre înfiinţare de acest proiect de lege, sediu care să fie atribuit aici, în Parlament.

Şi înţeleg că dacă va exista un amendament de natură tehnică, amendament oral, care să fie prezentat fie de comisie, fie de alţi colegi, în sensul în care Guvernul să fie cel care atribuie un spaţiu drept sediu şi, bineînţeles, cu asumarea cheltuielilor de funcţionare, aceasta ar privi un amendament la art. 8 din proiectul de lege, eu personal pot să accept, chiar dacă cu un oarecare regret, dar pot să accept şi acest amendament.

În consecinţă, solicit sprijinul şi sprijinul politic, aşa cum s-a întâmplat la Senat, aşa cum şi alţii au făcut în alte state din centrul şi sud-estul Europei, la acel moment de adoptare a unei astfel de legi, solicit sprijinul colegilor pentru a aproba neîntârziat acest proiect de lege absolut necesar.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul Sasu, vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, comisie sesizată în fond.

Vă rog să prezentaţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Sasu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Potrivit hotărârii plenului Camerei, comisia a reanalizat proiectul de lege.

În urma examinării, a rezultatului votului asupra acestei iniţiative legislative, cu 9 voturi pentru şi o abţinere membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei adoptarea Proiectului de Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, cu amendamentele admise.

În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

La dezbateri în fond, dacă doreşte cineva?

Poftiţi, domnule deputat, din partea Grupului P.N.L.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că această lege este o lege importantă. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va susţine acest proiect de lege. Am, însă, o observaţie, şi această observaţie o am datorită unor lucruri cu care m-am întâlnit în practică şi probabil că şi iniţiatorul legii, domnul deputat Corlăţean îl ştie, în unele dintre statele care ne înconjoară, pentru a se masca existenţa românilor, ei sunt recunoscuţi sub numele de vlahi. Şi mă refer în special la cei din Valea Timocului, care sunt şi foarte numeroşi, şi care sunt cunoscuţi în Serbia, sub numele de acest apelativ.

Nu ştiu, cred că undeva, în lege, ar trebui să avem o referire şi la aceste apelative vlahi, vlohi, vlasi, pe care unii dintre vecinii noştri le dau populaţiilor româneşti, tocmai pentru a-i scoate din cadrul acestor legi care să-i protejeze, crezând că această titulatură de vlah sau de vloh nu este tot una cu cea de român. N-am să explic etimologic că este acelaşi lucru şi că, de fapt, toţi suntem vlahi sau vlasi şi există limbi care nici nu fac distincţie. Colegii mei maghiari ştiu că nu există în limba maghiară, cuvântul italian este olas, sau în limba poloneză Italia se cheamă Vlaşca şi italienii sunt vloşchi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Mircea Costache, din partea Partidului România Mare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Costache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu dorim să prelungim discuţia, pentru că nu despre discuţii pe fond despre problematica românilor de pretutindeni este cazul acum, ci despre o iniţiativă a colegului nostru care intenţionează şi ne propune să fim de acord cu aducerea departamentului din subordinea Ministerului Afacerilor Externe, unde a încremenit acolo, uitat în nemişcare şi în nelucrare pentru românii de pretutindeni, să îl aducem undeva în subordinea secretariatului general al Guvernului, de unde se presupune sau ne dorim să fie mai aproape de o finanţare mai bună, pentru a ajunge nu vorbe, ci fapte în sprijinul românilor de pretutindeni, şi din Valea Timocului, şi din celelalte provincii în care se mai vorbeşte româneşte.

Mulţumesc. Susţinem proiectul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Domnul chestor Miron Ignat şi domnul Varga Attila, din partea Grupului U.D.M.R.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale susţine cu bucurie acest proiect de lege şi poate va fi şi un îndemn şi pentru ceilalţi colegi ca şi Statutul minorităţilor naţionale să treacă odată de cele trei comisii şi să fie discutat şi adoptat în această sesiune.

Domnule preşedinte,

Într-adevăr, s-a discutat astăzi în Biroul permanent. În această clădire funcţionează, pe lângă Senat şi Camera Deputaţilor, încă 16 alte instituţii şi probleme cu spaţiul sunt destule şi cum a precizat şi iniţiatorul acestui proiect de lege, că este posibil ca Guvernul să asigure sediul pentru Consiliul românilor de pretudindeni. Aceasta s-ar corela cu art. 16 alin. (3), unde se prevede: "Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi, Departamentul românilor de pretutindeni se organizează ca instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi coordonarea primului-ministru".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Varga Attila, şi după aceea vom trece la dezbaterea textelor proiectului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varga Attila:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Onorată Cameră,

Considerăm iniţiativa legislativă oportună şi binevenită, dincolo de faptul că există o obligaţie constituţională a statului român de a acorda sprijin cuvenit românilor de pretutindeni, există şi o altă justificare sau oportunitate, şi anume, faptul că o mare parte din românii de pretutindeni, în special cei care trăiesc în ţările vecine, sunt în afara spaţiului Uniunii Europene, prin urmare, se sporeşte, dacă vreţi, responsabilitatea statului român faţă de aceste persoane, în special.

Iniţiativa legislativă se prezintă ca o reglementare-cadru în acest domeniu, prevede structuri instituţionale adecvate în acest sens, respectiv, mecanisme concrete de sprijin.

Problema dacă Departamentul să fie subordonat direct primului-ministru, Secretariatului General, sau Ministerului Afacerilor Externe, cred că cu privire la ambele soluţii pot exista argumente, respectiv, contraargumente, este o chestiune de decizie politică, unde este mai potrivit, care credem că se poate soluţiona pe parcurs.

Grupul U.D.M.R. sprijină de principiu această iniţiativă legislativă, cu condiţia să fie găsite soluţiile corespunzătoare la acele probleme unde au fost semne de întrebare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Autorul propunerii doreşte să mai aibă o scurtă intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlăţean:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Doar pentru a aduce o clarificare la chestiunea ridicată de domnul coleg, apropo de denumirea de "vlahi" şi "valahi" ş.a.m.d., dacă aţi sesizat, în introducerea mea vorbeam de cei care îşi asumă identitatea românească sau au curajul să-şi asume identitatea românească, principiul care stă şi la baza proiectului de lege este principiul general european recunoscut, cel din Convenţia-cadru, respectiv asumarea la nivel individual a unei anumite identităţi.

Cine şi-o asumă, potrivit procedurii prevăzute în lege, are dreptul de a utiliza drepturile pe care legea le prevede. Cu menţiunea că acest lucru va da la o parte ceea ce alţii au încercat şi încearcă în continuare, anume rescrierea istoriei neamului românesc şi atribuirea acelor nume care nu stau în faţa realităţii istorice şi culturale, de "vlahi", "volohi", "moldoveni", atunci când vorbesc de români, ş.a.m.d.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

V-aş propune să urmăm raportul pentru dezbaterea titlului şi a textelor proiectului de lege şi mă voi referi strict la numărul de pe margine, numărul cronologic al raportului, ca să nu consumăm prea mult timp cu dezbaterile.

La pct. 1, titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct. 2, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct. 3, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct. 4? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La pct. 5, care se întinde de pe pag. 5 până pe pag. 6? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct. 6? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct. 7? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct. 8? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct. 9, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Votate în unanimitate toate amendamentele de la art. 7.

Pct. 10, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Pct. 11? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct. 12 şi 13? Nu există niciun amendament la cele două puncte, nici dumneavoastră nu aveţi obiecţiuni.

Votate în unanimitate.

Pct. 14? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct. 15? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct. 16? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Vom supune legea votului final mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării (rămas pentru votul final).  

Ultimul proiect pe care îl avem astăzi este o respingere şi, pentru că aşteaptă reprezentantul autorului, v-aş ruga să fiţi de acord să-l luăm.

Proiectul de Lege privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării.

E vorba de o propunere, o revenire. Comisia juridică a refăcut proiectul şi propune respingerea acestuia.

Dacă autorul sau comisia doresc să aducă vreo subliniere suplimentară? Nu.

Comisia îşi susţine raportul de respingere, iniţiatorul nu mai vrea să respingă...

Poftiţi. Domnul deputat Ungureanu, care este iniţiatorul propunerii. Pardon, domnul Hanganu. V-am spus de unde vine confuzia, de la faptul că v-aţi însuşit barba colegului nostru Ungureanu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Nu, el şi-a însuşit-o pe a mea.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu sunt extrem de uimit, pentru faptul că această iniţiativă legislativă este respinsă. Din câte înţeleg este o iniţiativă a unor colegi de ai noştri de la PSD, dacă nu mă înşel, şi ea este, după părerea noastră, cel puţin, extrem de interesantă şi oportună.

Aş vrea să le amintesc colegilor care au votat mereu împotriva acestei iniţiative, şi în special colegilor de la Partidul Democrat, că, exact în urmă cu 6 ani, în Camera Deputaţilor domnul Emil Boc şi în Senat subsemnatul, am ţipat din toţi rărunchi exact pentru această problemă, privind transparenţa în privatizare. Şi atunci motivul a fost faptul că nu reuşeam să ajungem la contractul privind privatizarea Rafinăriei RAFO.

Din acelaşi motiv, atunci s-a iniţiat o comisie de anchetă pentru privatizarea de la RAFO. Din acelaşi motiv, atunci s-a încercat şi o moţiune, dacă ţineţi minte bine, se numea: "Corupţia instituţionalizată".

Şi, cu toate acestea, cu toate că atunci ne-am luptat pentru acest lucru, exact cei care atunci făceau acest lucru, acum, sunt împotriva ideii de transparenţă în procesul de privatizare. Este păcat că, totuşi, principiile noastre sunt extrem de dependente de poziţia noastră, aceea de a fi sau de a nu fi la guvernare.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mai doreşte cineva? Doamna Olguţa Vasilescu, din partea Grupului PRM.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege este foarte bun şi asigură o oarecare transparenţă în procesul de privatizare. Noi l-am susţinut la vremea respectivă, Partidul România Mare, din păcate, votul unora dintre colegii noştri a făcut să cadă primele trei articole, exact cele care se refereau la obligativitatea organelor statului de a asigura transparenţa şi de a le pune la dispoziţie parlamentarilor documentele pe care le consideră necesare. Şi a rămas numai art. 4, care se referea la obligativitatea parlamentarilor de a nu divulga niciun fel de secrete.

Practic, Parlamentul, aşa cum a votat atunci, reţinea că numai parlamentarii au obligativitate, dar celelalte organe ale statului nu au niciun fel de responsabilitate şi de obligativitate de a asigura transparenţa proceselor de privatizare. Sigur că, în actuala formă, nu mai poate fi susţinut proiectul respectiv de lege, pentru că îşi pierde practic obiectul.

Părerea mea este că acum ar trebui respins proiectul respectiv de lege, pentru că nu face altceva decât să ne oblige pe noi, parlamentarii, să păstrăm nişte secrete la care nici măcar nu putem ajunge, dar am rugămintea la iniţiatori să reia proiectul respectiv de lege şi să îl supună dezbaterii Parlamentului, pentru că, din punctul meu de vedere, este obligatoriu să adoptăm un asemenea proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Vom supune propunerea cuprinsă în raport, de respingere a proiectului, în cursul zilei de mâine.

Cu aceasta, vă rog să îmi permiteţi să declar închisă prima parte a şedinţei de astăzi, destinată dezbaterilor legislative, urmează partea a doua, destinată primirii răspunsurilor la interprelări şi unei şedinţe de întrebări şi interpelări.

 
  Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului: Petru Călian

- pauză -

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să fiţi de acord să începem partea a doua a şedinţei de astăzi, destinată răspunsurilor orale la întrebări, în prima parte, şi prezentării interpelărilor pe scurt, în partea a doua.

Pentru domnul Petru Călian, domnul secretar de stat Alexandru Mircea va răspunde la o întrebare cu privire la atribuţiile poliţiei şi jandarmeriei privind paznicii şi portarii.

Aveţi cuvântul, domnule Alexandru Mircea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Mircea (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu întrebarea dumneavoastră, prin care solicitaţi ministrului administraţiei şi internelor să vă comunice dacă poliţiştii au abilitarea legală de a aplica sancţiuni contravenţionale paznicilor unor societăţi comerciale sau regii surprinşi dormind în post, vă comunicăm următoarele:

Potrivit art. 54 din Legea nr. 333/2003, Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură, prin structurile de specialitate, coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţilor de pază şi protecţie pe teritoriul României.

Lit. l) a art. 55 din actul normativ în discuţie consacră regula potrivit căreia: "Poliţiei române îi revine atribuţia de a controla modul în care se respectă dispoziţiile legale cu privire la paza obiectivelor, a bunurilor şi a valorilor, precum şi a celor privind garda de corp, şi de a stabili măsurile ce urmează a fi luate".

De asemenea, potrivit prevederilor art. 65 din legea respectivă, poliţiştii fac parte dintre organele abilitate (prin lege, deci) să constate contravenţii şi să aplice sancţiunile prevăzute în actul normativ de referinţă.

Menţionăm totodată faptul că împotriva procesului-verbal de contestare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vreţi să comentaţi pe scurt? Vă rog.

Mai aveţi dreptul la o întrebare, poate le comentaţi pe amândouă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Dacă vreţi dumneavoastră...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog eu frumos.

Domnule Alexandru Mircea, vă rog să-i răspundeţi distinsului meu coleg şi la a doua întrebare, cea legată de disfuncţionalităţile grave între sentinţele pronunţate de judecătorii sau tribunale şi înregistrările din cartea funciară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Mircea:

Mulţumesc.

Această interpelare a fost adresată doamnei ministru Monica Macovei, precum şi domnului ministru al administraţiei şi internelor.

În legătură cu întrebarea dumneavoastră, prin care semnalaţi ministrului administraţiei şi internelor existenţa unor neconcordanţe între sentinţele pronunţate de judecătorii sau tribunale şi înregistrările din cartea funciară, solicitând totodată verificarea cazului doamnei Iuga Victoria, din municipiul Cluj-Napoca şi, de asemenea, dispunerea măsurilor ce se impun, vă comunicăm următoarele:

Verificările efectuate au relevat faptul că dosarul de carte funciară la care faceţi referire în interpelare nu figurează în inventarul întocmit în luna decembrie 2004, cu ocazia preluării activităţii de carte funciară de la Ministerul Justiţiei. Cu alte cuvinte, acest dosar nu a fost predat autorităţii de carte funciară.

Înscrierile din cărţile funciare nr. 12/70/77 şi 141/813 Cluj-Napoca referitoare la dreptul de proprietate al doamnei Iuga Victoria asupra apartamentelor 2, 3 şi 12 din imobilul situat în Cluj-Napoca, bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 46, au fost efectuate în baza Deciziei civile nr. 255/2000 a Curţii de Apel Cluj, a Deciziei nr. 44/2000 a Tribunalului Cluj, precum şi a unei Sentinţe civile nr. 297/1998 pronunţată în Dosarul 3.416/1998 aflat în Arhiva Judecătoriei Cluj-Napoca.

Precizăm faptul că în măsura în care se constată existenţa unor neconcordanţe între înscrierile din cartea funciară şi actele de proprietate sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Alin. (4) al acestui art. 33 instituie regula potrivit căreia: "Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face pe cale amiabilă, prin declaraţie autentică, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Călian, v-aş ruga să vă exercitaţi dreptul de a comenta răspunsul pe care l-aţi primit.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Primul răspuns, chiar dacă părea puţin distractiv pentru domnul ministru, legat de problema paznicilor, nu mă mulţumeşte în totalitate, deoarece esenţa problemei nu constă doar în faptul că poliţiştii şi jandarmii aplică amenzi, constă şi în faptul că ei săvârşesc un abuz, în primul rând, prin modul de adresare, în al doilea rând, fără să aibă nicio dovadă, iar, în al treilea rând, pentru că, pur şi simplu, doresc să facă un ciubuc. Pentru că, în situaţia în care persoana în cauză scoate nişte bănuţi, cu siguranţă că nu se va întocmi niciodată un proces-verbal.

Mai mult de atât, pe timp de noapte, în general, foarte mulţi poliţişti vin într-o ţinută total necorespunzătoare, descoperiţi, nu folosesc formule fireşti de adresare, desconsideră aceste persoane care sunt în timpul serviciului şi, poate prin prisma faptului că par puţin somnoroşi, ei consideră că au dormit şi le aplică în mod abuziv amenzi, pe de o parte, întocmesc, atunci când le întocmesc, procese-verbale, în baza cărora le mai aplică o sancţiune şi cei din conducerea societăţii respective.

Legat de a doua întrebare, sigur că da, este curios, nici nu se mai găseşte măcar acest dosar, însă, în mod abuziv, folosindu-se de unele sentinţe sau de o singură sentinţă, se pun în aplicare sau se trec în cartea funciară mai multe locuinţe, mai multe imobile.

Este un abuz şi este păcat că nu încercaţi, domnule ministru, să intraţi şi în profunzimea problemei, să vedem ce se mai descoperă pe parcurs. Bineînţeles, dacă ţine de competenţa ministerului pe care îl reprezentaţi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru Alexandru Mircea, aveţi şi dumneavoastră dreptul să comentaţi comentariul colegului nostru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Mircea:

În legătură cu faptul că ar fi un abuz că menţiunile în cartea funciară se fac pe baza unor sentinţe judecătoreşti, este o afirmaţie extrem de discutabilă. Într-adevăr, menţiunile în cartea funciară se fac în baza sentinţelor judecătoreşti, iar, în conformitate cu separaţia puterilor în stat, care este principiul constituţional, ministrul administraţiei şi internelor şi niciun organ executiv nu au dreptul să controleze această sentinţă judecătorească. Ea beneficiază de prezumţia de legalitate absolută şi aici nici nu mai avem ce să comentăm, e o chestiune care, efectiv, nu se poate comenta şi este chiar surprinzătoare această afirmaţie.

În al doilea rând, întrebarea care s-a pus a fost una extrem de explicită, dacă poliţiştii au dreptul să sancţioneze paznicii care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile de serviciu. Am citat exact baza legală pentru o asemenea activitate.

În rest, orice comentariu, că n-ar fi încheiat la nasturi, că are şapca într-o parte ş.a.m.d., că nu au ţinută potrivită şi că fac asta pentru ciubucuri, este o afirmaţie care este, de asemenea, discutabilă. Dacă se întâmplă cum spune domnul deputat, intrăm într-o altă sferă, dar dreptul există.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Ultimei întrebări a domnului deputat Petru Călian îi răspunde şi doamna Kibedi. E vorba de disfuncţionalităţile grave între sentinţele pronunţate de judecătorii sau tribunale şi înregistrările din cartea funciară.

 
     

Domnul Petru Călian (din sală):

Domnule preşedinte, este un bruiaj permanent şi nu se aude!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Veniţi mai în faţă, poate auziţi aşa.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Katalin Barbara Kibedi:

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea formulată de dumneavoastră şi care s-a înregistrat la noi cu nr. 2.475A/2007, în cuprinsul căreia semnalaţi disfuncţionalităţi privind hotărârile pronunţate de instanţe şi înregistrările de carte funciară, ceea ce am dori punctual să vă spunem este:

În legătură cu dispariţia dosarului în care s-a pronunţat Încheierea nr. 19.879/2001, în cuprinsul răspunsului în scris v-am făcut trimitere la regulamentul care a fost aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 şi care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 959/28 octombrie 2005, este de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii să verifice existenţa unor situaţii semnalate de dumneavoastră. De aceea, ca primă măsură, Ministerul Justiţiei a trimis copia interpelării dumneavoastră Consiliului Superior, ca prin corpul de inspecţie să identifice cazul semnalat şi să se procedeze, dacă abaterea disciplinară este comisă chiar de către un judecător, atunci, în acest sens, dacă aparţine personalului auxiliar, respectiv celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul arhivei instanţei, atunci, faţă de aceştia să demareze procedura disciplinară.

În legătură cu modalitatea de înscriere, atâta timp cât cartea funciară încă era de resortul şi sub directa îndrumare a instanţelor, pentru că aveam un judecător delegat cu aceste înscrieri în registrul de carte funciară, aceeaşi situaţie va fi, deci, se va proceda similar, în sensul că tot prin această inspecţie se va verifica dacă într-adevăr nu există concordanţă între hotărârea judecătorească şi dispoziţia scrisă.

Dacă cumva, însă, este vorba de o situaţie întâmplată recent, de când Oficiul de cadastru nu mai este în responsabilitatea justiţiei, trecând la Ministerul Administraţiei şi Internelor, aici, deja, procedura disciplinară va fi în curtea dumnealor şi atunci reglementarea aparţine acestora.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Petru Călian doreşte să comenteze acest răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vreau să-i mulţumesc în mod deosebit doamnei ministru secretar de stat Kibedi Katalin pentru răspunsurile profesioniste pe care mi le dă de fiecare dată. Şi, mai mult decât atât, să-i mulţumesc pentru sprijinul concret pe care îl acordă şi pentru modul în care se implică în rezolvarea unor întrebări şi interpelări adresate de parlamentari, comparativ cu alţi miniştri secretari de stat, care, pur şi simplu, se distrează şi pleacă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumirea aceasta venind în luna martie, doamna Kibedi o va prelua şi ca un mărţişor.

 
     

Domnul Petru Călian (din sală):

Nu numai acum, tot timpul, de când o cunosc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Pentru domnul deputat Mircia Giurgiu, pentru domnul deputat Alecsandru Ştiucă şi pentru domnul deputat Ioan Aurel Rus, din partea Guvernului, secretarei de stat care ar fi trebuit să răspundă, se solicită amânarea.

De asemenea, pentru domnii deputaţi Horaţiu Buzatu şi Alecsandru Ştiucă, ambii formulând întrebări domnului ministru Eugen Nicolăescu, îi rog să îşi rezerve dreptul de a veni şi săptămâna viitoare, pentru că domnul ministru nu s-a prezentat, pentru a oferi răspunsul domniei sale.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului: Andrian Sirojea Mihei

Cu aceasta, trecem la partea a doua a şedinţei de astăzi, destinată întrebărilor şi interpelărilor, şi anume, prezentării interpelărilor de către deputaţi.

Au prezentat deja interpelări depuse în scris domnii: Gabriel Sandu, Gabriel Vlase, Ioan Stan, Costache Mircea, Laurenţiu Mironescu, Constantin Faina, Bogdan Cantaragiu, Ioan Munteanu, Cătălin Matei, Minodora Cliveti, Ioan Cindrea, Florin Iordache, Costică Macaleţi, Rodica Nassar, Chiş Filonaş, Constantin Traian Igaş, Andrian Mihei.

     

Domnul Andrian Sirojea Mihei (din sală):

Aş vrea să le prezint pe scurt, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrian Sirojea Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea e adresată doamnei ministru Sulfina Barbu, ministrul mediului şi gospodăririi apelor.

Obiectul interpelării este: "Starea plajelor de pe litoralul românesc în extrasezon".

Plajele de pe litoralul românesc arată jalnic pe timp de iarnă, o mare parte dintre ele fiind pline de gunoaie, de lemne şi resturi rămase de la fostele construcţii amplasate pe nisip şi sunt lăsate de izbelişte până la începerea sezonului.

  1. Deşi sezonul estival este definit a fi între lunile mai şi septembrie, cine se ocupă de starea acestora în extrasezon? Consideraţi că vizitatorii celor câtorva hoteluri care sunt deschise şi pe timp de iarnă sau participanţii la târgurile organizate în staţiunile litorale, începând din toamnă şi până la începerea sezonului estival, sau americanii veniţi în Baza de la Mihail Kogălniceanu sau chiar locuitorii oraşelor de pe litoral nu merită să se poată plimba şi să admire plajele curate?
  2. Care este statutul camerelor video amplasate pe litoral în extrasezon? Cine este responsabil de funcţionarea acestora continuă şi ce măsuri coercitive sau sancţiuni se aplică pentru lungile perioade de nefuncţionare a acestora?

Menţionez că, de exemplu, camerele video amplasate în staţiunea bulgărească Albena funcţionează permanent şi dacă aveţi curiozitatea să le accesaţi, veţi vedea că, periodic, plajele sunt curăţate şi există tractoare care nivelează nisipul.

Cea de a doua interpelare este adresată domnului ministru Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor, şi doamnei ministru Sulfina Barbu, ministrul mediului şi gospodăririi apelor.

Obiectul interpelării este: "Pregătirea primăriilor din judeţul Constanţa pentru protecţia cetăţenilor în caz de inundaţii".

Interpelare referitoare la pregătirea primăriilor din judeţul Constanţa pentru protecţia cetăţenilor în caz de inundaţii.

Ca urmare a repetatelor previziuni referitoare la potenţiala creştere a nivelului apelor Dunării şi pentru a evita tragediile care au avut loc anii trecuţi, vă adresez următoarele întrebări:

  1. Există la nivelul ministerului un inventar al dotărilor cu echipamente şi mijloace de protecţie pentru cetăţenii existenţi în primării? Dacă da, consideraţi că acestea pot servi la salvarea cetăţenilor în situaţia unor inundaţii?
  2. Sunt aceste dotări reglementate în vreun fel sau alegerea echipamentelor necesare în caz de inundaţii este la alegerea primarilor? Cum ar fi achiziţionarea unor pompe şi bărci, şi nu de tractoare sau de alte echipamente, considerate de către primari utile şi în alte situaţii?
  3. Pentru primăriile care nu au astfel de dotări, cine îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele victime şi pierderi materiale în caz de inundaţii?
  4. Care este situaţia actuală a sistemelor de protecţie în caz de inundaţii în localităţile cu grad ridicat de pericol din judeţul Constanţa? Şi, dacă se fac lucrări, care este stadiul lucrărilor de întreţinere a sistemelor? Consideraţi că aceste sisteme pot face faţă în caz de inundaţii similare celor din ultimii doi ani?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Dumitriu

Domnul Valer Dorneanu:

Au depus, de asemenea, interpelări scrise doamnele şi domnii: Mihai Dumitriu, Nicolae Popa, Angela Buciu, Adrian Năstase, Vladimir Mânăstireanu, Rovana Plumb, Mircia Giurgiu, Marin Diaconescu, Paul Magheru...

     

Domnul Mihai Dumitriu (din sală):

Domnule preşedinte, eu doresc să prezint interpelarea verbal.

 
     

Domnul Adrian Moisoiu (din sală):

Domnule preşedinte, vă rog să-mi daţi cuvântul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog. Aici figuraţi că aţi depus în scris şi de aceea ... Aveţi dreptul să o şi prezentaţi verbal, ca şi domnul deputat.

 
     

Domnul Mihai Dumitriu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dar dumneavoastră nu v-aţi pronunţat că vreţi să o prezentaţi şi dumneavoastră. Deci, aici figuraţi că aţi depus-o în scris. Unde cineva a spus că doreşte să intervină, i-am dat cuvântul. Deci, o să vă dau şi dumneavoastră cuvântul.

Aveţi cuvântul, domnule Dumitriu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Dumitriu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea de astăzi se adresează domnului ministru al muncii, solidarităţii sociale şi familiei, domnul Gheorghe Barbu, de la deputatul Mihai Dumitriu, din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Subiectul interpelării: calculul punctajului anual al asiguratului pentru anii incompleţi în stabilirea pensiei.

Conţinutul art.77 şi art.78 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a creat mari nemulţumiri în rândul pensionarilor. Ambele articole se referă la calculul punctajului mediu anual realizat de asigurat-pensionar.

Toţi pensionarii sunt nemulţumiţi de prevederile art.78 care, la alin. (1), stipulează: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv, din însumarea numărului de puncte realizate în fiecare lună."

Toată lumea se întreabă: de ce punctajul anual se determină prin împărţirea la 12, şi nu prin împărţirea la numărul de luni efectiv lucrate? De ce se împarte la 12, când la stagiul de cotizare se adună numai numărul de luni lucrate?

Având în vedere aceste anomalii care dijmuiesc drastic drepturile care se cuvin pensionarilor, solicit ministrului să intervină de urgenţă, pentru a elimina aceste inadvertenţe şi de a pune în acord prevederile legislative cu realitatea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Doina Micşunica Dreţcanu

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi. Domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Adrian Moisoiu, apoi domnul Kovacs, U.D.M.R.

     

Domnul Adrian Moisoiu (din sală):

Domnule preşedinte, doamna deputat Dreţcanu este înaintea noastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

În luna martie, Valer Dorneanu nu este cavaler.

Poftiţi, doamna Dreţcanu. Îmi cer scuze. Încurcarea vine de la faptul că am dorit întâi să-i citez pe cei care au susţinut că au depus interpelări scrise, pentru a trece peste dânşii şi ei au sărit peste rând şi au vrut să le şi prezinte oral.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Am înţeles. Nu este niciun fel de problemă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, acum nu mai fac aşa. Le iau pe rând.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc şi stimaţilor mei colegi care au monitorizat, ca să spun aşa, activitatea dumneavoastră.

Prima interpelare a mea se adresează domnului ministru Dan Motreanu, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, şi se referă la renta viageră pentru vânzarea terenurilor, care nu poate fi încasată în judeţul Botoşani.

O bună parte din populaţia îmbătrânită din mediul rural a sperat că, odată cu această rentă viageră promisă de statul român, prin vânzarea unor terenuri, vor obţine mici sume anuale, atât de necesare traiului lor zilnic.

Din păcate, de la teorie la faptă, distanţa este foarte mare.

Condiţia intabulării terenului, condiţie obligatorie pentru obţinerea rentei, nu este îndeplinită de o mare parte dintre vânzători. Deşi Legea cărţii funciare prevede posibilitatea vânzării fără cadastrare şi intabulare, cu condiţia efectuării acestora de către cumpărători în termen de 6 luni de la cumpărare, Legea rentei viagere specifică obligativitatea efectuării acesteia de către vânzător.

Acest lucru este imposibil de realizat de către micii proprietari de terenuri, în principal din cauza lipsei fondurilor financiare.

Cum vedeţi dumneavoastră, domnule ministru, rezolvarea acestor impedimente şi imperfecţiuni legislative?

Care este strategia ministerului în ceea ce priveşte încurajarea comasărilor şi dezvoltarea unei agriculturi moderne în judeţul Botoşani?

A doua interpelare este adresată doamnei Monica Macovei, ministrul justiţiei, şi are ca subiect acordarea cetăţeniei române şi stimularea importului de tineri intelectuali.

Deşi problema acordării cetăţeniei cred - şi sper eu că este în atenţia ministerului -, astăzi aş vrea să vă aduc la cunoştinţă faptul că există mulţi cetăţeni nemulţumiţi şi chiar deziluzionaţi de stadiul procedurilor de acordare a cetăţeniei.

Un caz de acest fel este şi domnul Adrian Târnovschi, cetăţean moldovean, care se află în România de 9 ani. El şi-a făcut studiile liceale şi facultatea în România, a fost un student eminent şi, actualmente este angajatul unei agenţii de consiliere financiară de prestigiu internaţional, evident, în România.

Deşi şi-a depus dosarul pentru dobândirea cetăţeniei din anul 2004, ba a depus şi un memoriu la minister în anul 2006, nu a primit niciun fel de răspuns.

Menţionez, în acelaşi timp, că toată familia lui a primit cetăţenia română, el neputând beneficia de primirea cetăţeniei, deoarece, la data solicitării din partea familiei, era major.

Aş dori, în consecinţă, să-mi transmiteţi date despre stadiul rezolvării cererii lui.

Cred că este, totuşi, în interesul statului român, în condiţiile în care tinerii specialişti români părăsesc ţara, să încurajăm, la rândul nostru, stabilirea intelectualilor tineri în România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Angela Buciu

Doamna Angela Buciu şi, pentru a asigura o alternanţă, după doamna Angela Buciu, domnul Kovács şi apoi domnul Adrian Moisoiu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Angela Buciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am o interpelare scurtă, adresată domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.

În ultimii doi ani s-au înmulţit considerabil consiliile interministeriale.

Vă solicit să-mi comunicaţi situaţia pentru anii 2005 şi 2006 în ceea ce priveşte întrebările de mai jos: câte consilii interministeriale există? Care este justificarea înfiinţării fiecărui consiliu în parte? care este componenţa pentru fiecare consiliu? Ce sume au fost încasate de către fiecare membru al acestor consilii?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Kovács Attila

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Kovács.

V-aş ruga, pe toţi care urmaţi, să luaţi exemplul doamnei Angela Buciu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Kovács Attila:

Foarte pe scurt, domnule preşedinte. Vă mulţumesc.

Întrebarea mea se adresează domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi se referă la comportamentul naţionalist al unui reprezentant al Comisiei Naţionale a României la UNESCO, în timpul unei reuniuni internaţionale.

În perioada 28.02.-03.03.2007, Colegiul Naţional "Áprily Lajos" din Braşov a participat la reuniunea de proiect organizată la Viena în cadrul proiectului şcolar ACES (Academy of Central European Schools), iniţiată de către Erste Foundation din Austria şi coordonată de Interkulturelles Zentrum din Viena.

Acest proiect întruneşte şcoli din Austria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Serbia, Slovacia, Slovenia şi România, din ţara noastră participând la reuniune 9 instituţii şcolare. Scopul declarat al proiectului a fost cunoaşterea reciprocă a elevilor, a cadrelor didactice din spaţiul Europei Centrale, promovarea valorilor europene în general, a spiritului dreptăţii, a respectării drepturilor omului, a toleranţei, a respectului reciproc între naţiuni. Delegaţia şcolilor din România participantă la reuniune a fost însoţită de către doamna Băluţă Lucreţia, reprezentând Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

În cele ce urmează doresc să vă relatez cât mai exact şi obiectiv comportamentul şi atitudinea doamnei în cauză pe perioada reuniunii, care, în aprecierea mea, încalcă în mod flagrant atât cele mai elementare principii ale democraţiei moderne, cât şi cele ale bunului-simţ.

Încă înaintea plecării din România, doamna profesoară de la Grupul Şcolar "Székely Karoly" din Miercurea Ciuc a fost contactată de către doamna Băluţă, în mod telefonic, aceasta exprimându-şi speranţa că elevii nu o să vorbească în ungureşte între ei pe perioada deplasării şi reuniunii.

Cu ocazia prezentărilor în plen, elevele de la Grupul Şcolar "Petöfi Sándor" din Dăneşti şi Colegiul Naţional "Áprily Lajos" din Braşov au afirmat că ele vin dintr-o şcoală cu limba de predare maghiară din România. După câteva ore, au fost aspru criticate de către doamna Băluţă, aceasta exprimând: "să uitaţi pentru totdeauna această expresie". Doamna Băluţă a devenit de fiecare dată foarte nervoasă şi agitată când elevii au afirmat că sunt din zona Transilvaniei. Ei au fost luaţi la întrebări şi criticaţi de mai multe ori, pentru că au vorbit între ei în limba lor maternă (cea maghiară), un caz concret fiind acela când doamna profesoară a îndrăznit să folosească această limbă în conversaţia cu propriul ei copil.

Întrebarea mea este următoarea: având în vedere cele prezentate mai sus, care este punctul dumneavoastră de vedere faţă de acest comportament şi care sunt măsurile pe care le consideraţi necesare în legătură cu această situaţie?

Într-o altă ordine de idei: consideraţi că o asemenea persoană, cu sentimente vădit naţionaliste, este în măsură să reprezinte România în programe internaţionale şi să dăuneze imaginii pe care această ţară a reuşit să o creeze în Europa şi în lume?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Costache Mircea

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Costache Mircea.

     

Domnul Ştefan Baban (din sală):

Domnule preşedinte, eram înainte!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, vă rog frumos. Era înainte. Şi pe urmă iar mă luaţi, care era înainte ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Domnule Baban, dacă spuneaţi mai devreme, renunţam.

Sunt menţionat acolo cu o interpelare depusă în scris. În schimb, mai adaug una pe adresa Ministerului Culturii în legătură cu starea în care se află Casa memorială Marin Preda, de la Siliştea-Gumeşti. Şi încă o interpelare adresată deopotrivă ministrului Gheorghe Barbu şi preşedintelui AVAS, în legătură cu 151 de salariaţi disponibilizaţi ilegal de la S.C. GEROM S.A. Buzău, care nu se bucură de drepturile legale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban

Domnul Ştefan Baban, căruia îi dau un minut în plus, ca să-i treabă supărarea pentru că l-am sărit.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Nu vreau un minut în plus, domnule preşedinte. Aş vrea, în primul rând, să luaţi notă, domnule preşedinte, că normal ar fi ca sistemul informatic de aici, din sala asta, să funcţioneze, având în vedere câte mii de euro s-au băgat, să putem vorbi din bănci, să nu mai facem cărare până aici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Corect!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Şi, acum, să intru în subiect.

O să vă prezint pe scurt o interpelare către domnul Mihail Hărdău, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi am nişte întrebări pentru domnia sa.

Domnule ministru, eu nu am să mă leg în totalitate de noua dumneavoastră achiziţie - faimosul Audi A.6 -, ci doar de faptul că aş vrea să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

  1. Credeţi că este moral ca nişte copii să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge la şcoală, în timp ce banii ministerului sunt cheltuiţi mai mult sau mai puţin eficient de către cei de la Bucureşti, în frunte cu dumneavoastră?
  2. Cum consideraţi că s-ar putea rezolva practic această problemă?
  3. Ce aţi spune copilului sau copiilor dumneavoastră, dacă ar trebui să străbată 10 km prin noroaie şi ploi, pentru a ajunge la şcoală?
  4. La toate aceste obstacole, se adaugă şi cheltuielile suplimentare pe care le fac părinţii pentru încălţăminte şi îmbrăcăminte. Cum pot fi motivaţi atât copiii, cât şi părinţii lor, pentru a nu-i priva de un drept elementar prevăzut de Constituţia României, şi anume, accesul la o formă de învăţământ gratuit.
  5. Ce măsuri veţi întreprinde în următoarele 6 luni, pentru ca astfel de întâmplări, care acum sunt frecvente, să devină doar o amintire?

Sper să nu fiţi chiar atât de ocupat în organigrama ministerului care, sigur, va conţine în toate posturile-cheie oameni devotaţi domniei voastre şi partidului din care proveniţi şi mai puţin pregătiţi profesional, şi să-mi răspundeţi exact la întrebările de mai sus.

În sfârşit, a doua interpelare se adresează domnului Adrian Iorgulescu, cel care are o adevărată patimă pentru castele, şi am să redau succint, numai două-trei întrebări:

Domnule ministru, aş dori să aflu care sunt direcţiile de acţiune stabilite de ministerul dumneavoastră, pentru ca atât casele memoriale, cât şi muzeele aflate în paragină să fie aduse la o formă acceptabilă pentru cei amatori de cultură.

O altă întrebare la care aş dori să aflu răspuns este: cum vedeţi dumneavoastră reforma în cultură, pentru ca sălile de teatru şi filarmonicile să fie din nou pline de spectatori, pentru că amatori de acest gen mai sunt încă, şi destui?

Şi, nu în ultimul rând, ce veţi face cu cinematografele existente în mai toate localităţile ţării, care în acest moment sunt fie închise şi ruinate, fie au foarte puţini spectatori şi foarte mulţi şobolani, datorită modului defectuos în care a fost gestionat acest patrimoniu?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Moisoiu

Domnul deputat Adrian Moisoiu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am trei interpelări; una o voi susţine.

Celelalte două sunt adresate domnului ministru Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor; prima dintre ele se referă la Consiliul Local Sighişoara, care nu respectă legislaţia în hotărârile pe care le adoptă; a doua este adresată tot Consiliului Local, dar, de data asta, comunei Ideciu de Jos, din judeţul Mureş, unde există temerea de preluare şi de transformare în altceva a unui cămin de bătrâni în care, în clipa de faţă, încă se mai face asistenţă ca lumea.

În ceea ce priveşte interpelarea pe care o adresez domnului prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule prim-ministru, aveţi dreptate în răspunsul pe care mi l-aţi dat la data de 12 decembrie 2006, ca răspuns la interpelarea mea din 25 octombrie 2006.

Conform art.30 al Constituţiei României, libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor este inviolabilă. Dar, duplicitatea prim-vicepremierului, domnule prim-ministru, o acceptaţi? Nu v-aţi convins de greutăţile pe care le întâmpină mecanismul pe care vă străduiţi să-l conduceţi, având atâtea beţe în roate? Mă întreb: ce performanţă aţi fi realizat dumneavoastră, acest Guvern, dacă nu ar fi fost blocat permanent de autonomii, referendumuri, suspendări şi altele similare?

Domnule prim-ministru, revin la art.82 alin. (2) al Constituţiei României, prin care fiecare ministru, conform art.104 din aceeaşi Constituţie, este obligat să jure că va respecta Constituţia şi legile ţării, va apăra suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială a României.

Totodată, vă invit să citiţi declaraţia vicepremierului Markó Béla la depunerea, la 3 martie 2007, a candidaturii pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al U.D.M.R. la cel de al VIII-lea Congres al U.D.M.R., în care se angajează să militeze pentru autonomie teritorială.

Ca urmare, vă invit din nou la microfonul Camerei Deputaţilor, pentru a vă exprima punctul de vedere privind contradicţia flagrantă în care se găseşte cetăţeanul Markó Béla, a încrederii de care se poate bucura din partea dumneavoastră atunci când solicită sprijinul Ungariei pentru atingerea obiectivelor noastre naţionale, propunând ca monedă de schimb o Transilvanie drept model elveţian.

Vă aştept, domnule prim-ministru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Alecsandru Ştiucă

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Ştiucă. Pentru că a fost privat, la începutul şedinţei, de dreptul regulamentar de a primi un răspuns de la ministrul sănătăţii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alecsandru Ştiucă:

O compensaţie pentru care vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Foarte pe scurt, am o interpelare adresată doamnei Sulfina Barbu, ministrul mediului şi gospodăririi apelor, referitor la siguranţa Combinatului Chimic AMONIL Slobozia S.A., care este, la ora actuală, în situaţia de a nu mai funcţiona; mai are 100 de lucrători.

Îngrijorarea pe care o avem şi pe care o lansăm şi înspre Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor se referă la măsurile pe care le ia Ministerul Mediului, în aşa fel încât sănătatea oamenilor şi viaţa lor să nu fie puse în pericol. Acolo sunt substanţe chimice periculoase, tancuri cu amonil, iar, în condiţiile în care în combinat au mai rămas 100 de oameni, memoria întreprinderii nu mai există; inginerii, directorii au plecat. Cine va răspunde şi cine va asigura securitatea lor, în condiţiile în care oricine poate avea acces, iar rezultatele pot fi catastrofale pentru cetăţenii din Slobozia şi comunele învecinate?

A doua interpelare este adresată domnului Dan Motreanu, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.

Prefectul judeţului Ialomiţa, la nivelul Comisiei judeţene de fond funciar, desfăşoară o activitate intensă legată de aplicarea Legii nr.247 din 19 iulie 2005. Dar, aceste demersuri s-au lovit de Agenţia Domeniilor Statului care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi care refuză, sistematic, încheierea protocolului de predarea-primirea terenurilor din Balta Ialomiţei cu Instituţia Prefectului judeţului Ialomiţa.

Rugăm pe domnul ministru să intervină şi să pună în ordine această relaţie, în aşa fel încât cetăţenii să-şi primească drepturile pe care le au.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Valeriu Tabără

Rog pe cei doi bărbaţi care au mai rămas în sală să fie de acord să-i dăm cuvântul unei doamne.

     

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu (din sală):

Nu, vă rog, domnule preşedinte, mai târziu. Mai am ceva de completat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Domnul profesor Valeriu Tabără şi, apoi, domnul deputat Mircia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Interpelarea mea se adresează astăzi domnului Mihai Gheorghe, secretar de stat la Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, din subordinea Ministerului de Externe.

Doar ideile acestei interpelări le voi prezenta acum.

Se ştie că, de ani de zile, minoritatea românească din Serbia, respectiv spaţiul fost iugoslav, are probleme. Cu precădere, sunt românii de pe Valea Timocului, sau din Serbia de Est, aşa cum le place unora să fie.

Întreb cu onoare pe domnul secretar de stat să-mi precizeze, în scris şi oral, care sunt măsurile care s-au luat pentru întărirea relaţiilor şi mai ales pentru acordarea de sprijin pentru Comunitatea românilor de pe Valea Timocului şi, în acelaşi timp, care sunt şi în ce stadiu se găsesc programele la care este participant şi Guvernul României, de asemenea de sprijin şi de întărire a unor instituţii din comunităţile româneşti.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu

Doamna deputat Anca Petrescu Mărculeţ.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului ministru Adrian Iorgulescu, referitor la Complexul Castelului Peleş, Pelişor şi Foişor, inclusiv anexele, şi la Castelul Bran.

I. Complexul Castelului Peleş.

Datorită vechimii, intemperiilor şi structurii sale, Complexul Castelului Peleş a ajuns, până în anii '70, într-o stare fizică deplorabilă.

Fiind o construcţie executată într-o zonă de munte, cu umiditate ridicată, cât şi ca urmare a vechimii sale şi a execuţiei sale, bazată 50% pe o structură din lemn, starea construcţiei a fost foarte degradată. Atât elementele interioare de structură şi lambriul de lemn, cât şi elementele de feronerie, pardoselile, parchetul din sălile cu marchetărie preţioasă, finisajele din tapete pictate, pereţii, plafoanele pictate şi patinate cu foiţă de aur se aflau într-o stare de degradare avansată.

De asemenea, elementele de construcţie exterioară a edificiului, lucrările de tinichigerie, acoperişurile, jgheaburile, tâmplăria exterioară din lemn, uşi, ferestre s-au aflat într-o stare de degradare avansată.

În interior, obiectele şi mobilierul erau degradate, de asemenea, şi depozitate în condiţii improprii.

De aceea, castelul a fost atacat de cea mai devastatoare ciupercă - meriulus lacrima -, pentru care a trebuit ca statul român să facă investiţii pentru un tratament foarte scump al elementelor componente ale construcţiei.

În urma acestei stări de fapt, în anii '70 a fost luată o decizie la nivelul Preşedinţiei României, ca acest complex cuprinzând Castelul Peleş, Pelişorul şi Foişorul şi edificiile anexe, economatul şi Complexul turistic Furnica, să intre în lucrări de reparaţii generale. Au fost făcute constatări cu specialişti, arhitecţi, ingineri, economişti, la faţa locului; s-au făcut proiectele de restaurare şi s-au început lucrări vaste de reparaţii care au durat ani de zile. Au fost alocate sume imense de la bugetul de stat pentru restaurarea acestui complex, considerat un valoros obiectiv al patrimoniului nostru naţional.

Întrebările mele adresate domnului ministru Adrian Iorgulescu, în cadrul prezentei interpelări, sunt:

  1. Ştiaţi, domnule ministru, despre aceste importante investiţii din bugetul statului român făcute pentru Complexul Peleş, înainte de 1990?
  2. Cunoaşteţi, domnule ministru, suma totală investită de statul român pentru aceste lucrări de reparare şi restaurare a complexului?
  3. Sunteţi în posesia documentelor de plată şi devizelor de lucrări care atestă sumele investite de statul român înainte de 1990?
  4. Cum aţi ţinut cont de sumele acestea alocate de către statul român, înainte de 1990, pentru restaurarea complexului şi cum se reflectă ele în documentele de retrocedare a acestui Castel către Regele Mihai?
  5. Cum se reflectă aceste sume în oferta de 30 de milioane, pe care aţi făcut-o, de răscumpărare a Castelului de la noul proprietar, Regele Mihai, dat fiind că statul român a făcut o mare investiţie înainte de 1990 în acest obiectiv?

II. Despre Castelul Bran.

Situaţia Castelului Bran este similară. Castelul Bran a fost construit pe o stâncă, care, în timp, a suferit grave deteriorări. Ca urmare, au fost alocate sume importante din bugetul statului pentru restaurarea interioară şi exterioară a castelului, în fine, cât şi sume substanţiale pentru consolidarea stâncii pe care este aşezat castelul. Fără această consolidare, castelul s-ar fi prăbuşit.

Ca urmare, întrebarea mea este: domnule ministru, cunoaşteţi aceste lucrări de consolidare şi restaurare finanţate din bugetul statului român pentru Castelul Bran, atât înainte de 1990, cât şi după 1990? Aveţi devizele de lucrări care atestă sumele cheltuite? Cum aţi ţinut cont de aceste sume în momentul în care aţi retrocedat un bun în care statul român a investit, pentru a-l prezerva. Cum este cuantificată investiţia făcută de statul român în documentele de restituire a castelului? Ce prevederi de protecţie a monumentelor istorice aţi aplicat şi prevăzut în actul de retrocedare? Menţionez că astfel de prevederi trebuia să existe conform normelor europene.

A doua interpelare este către ministrul de externe şi se referă la acordarea cetăţeniei române cetăţenilor din Ucraina.

La Comisia pentru politică externă, în atenţia mea, ca vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, am primit un memoriu din partea unui grup de cetăţeni ucraineni de naţionalitate română.

Aceştia au depus cererile lor de obţinere a cetăţeniei române în luna septembrie 2003. Numele şi dosarele prin care ei cer aceste lucruri le voi depune odată cu interpelarea. Până acum, nu s-a obţinut nici un răspuns.

Obiectul interpelării mele este: 1) care sunt reglementările în vigoare referitoare la acordarea cetăţeniei române pentru cetăţenii din Ucraina? 2) care este motivul că, în timp de 3 ani, Ministerul de Externe nu s-a preocupat să dea un răspuns fraţilor noştri care au depus această solicitare pentru obţinerea cetăţeniei?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Domnul deputat Mircia Giurgiu. Domnule deputat, v-aş ruga, ori prezentaţi titlul interpelărilor, ori prezentaţi numai una.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Foarte scurt.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima interpelare este adresată domnului Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru al Guvernului României.

Obiectul interpelării îl reprezintă îngrijorarea provocată de construirea unei centrale nucleare în Bulgaria, la numai 13 km de Zimnicea.

Următoarele două interpelări sunt adresate domnului Dan Motreanu, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.

La prima, obiectul interpelării îl reprezintă strategia post-aderare pentru agricultură.

Iar la cea de a doua, obiectul interpelării este "politica ministerului în ceea ce priveşte strategia referitoare la calea eglităţii de şanse pentru agricultorii români pe piaţa Uniunii Europene".

Următoarele două interpelări sunt adresate doamnei Monica Macovei, ministrul justiţiei.

La prima, obiectul interpelării îl reprezintă situaţia din penitenciarele din România, iar în cea de a doua, obiectul interpelării îl reprezintă nemulţumirile unor pensionari din judeţul Cluj, legate de felul cum sunt tratate problemele pe care le au la instanţele de judecată din judeţul Cluj.

Următoarele două interpelări sunt adresate domnului Gheorghe Barbu, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

La prima, obiectul interpelării îl reprezintă nemulţumirile pensionarilor faţă de Casa de Pensii din judeţul Cluj, iar cea de a doua este legată de modul cum sunt calculate aceste pensii.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt colegi care au de prezentat interpelări?

Domnul Petru Călian.

Au depus scris, în afară de domnul Petru Călian, domnii: Ioan Ţundrea, Bogdan Ciucă, Ionica Popescu, Nicolae Popa - două, Vladimir Mănăstireanu, Adrian Năstase, Rovana Plumb, Marin Diaconescu, Paul Magheru, Mihaela Rusu, Iuliu Nosa, Petre Străchinaru, Eugen Bejinariu, Raluca Turcan, Petru Lificiu şi Valentin Iliescu.

Cu aceasta, daţi-mi voie să declar închise lucrările celei de a doua părţi a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,05.