Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 aprilie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.54/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 aprilie 2007

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat domnii Dan Radu Ruşanu şiValeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Declar deschise lucrările Camerei Deputaţilor destinate declaraţiilor politice de astăzi, 17 aprilie 2007.

Vă fac un anunţ legat de declaraţiile prezentate de fiecare grup parlamentar şi numărul de minute destinate.

  • Grupul parlamentar al PSD - 29 de minute alocate şi 25 de declaraţii politice, mai puţin de un minut.
  • Grupul parlamentar al PNL - 14 minute alocate, 14 declaraţii politice.
  • Grupul parlamentar al PD - 14 minute, nouă declaraţii politice.
  • Grupul parlamentar al PRM - opt minute, şase declaraţii politice.
  • Grupul parlamentar al UDMR - şase minute, o declaraţie politică.
  • Grupul parlamentar al Partidului Conservator - cinci minute, şapte declaraţii politice.
  • Minorităţile naţionale - cinci minute, două declaraţii politice.
  • Deputaţii fără apartenenţă la un grup parlamentar - nouă minute, două declaraţii politice.

Evident că vom contabiliza şi minutele celor care au depus în scris, dar o să-mi permit, pe parcurs, să vă atrag atenţia asupra scurgerii minutelor alocate.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Dumitriu - declaraţie politică intitulată Sălile şi grădinile cinematografice, în pericol;

Astăzi, începem cu opoziţia. Grupul parlamentar al PSD: domnul deputat Ioan Stan nu este; domnul deputat Dumitru Bentu nu este; doamna deputat Manuela Mitrea nu este.

Domnul deputat Mihai Dumitriu, vă rog să poftiţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Dumitriu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Sălile şi grădinile cinematografice, în pericol".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În timp ce viaţa politică îşi consumă clipele în războaie dezolante dintre Palate, în pofida intrării în Uniunea Europeană, în vreme ce economia ar intra în colaps fără cele 2 milioane de muncitori români din străinătate, ar fi tonifiant dacă, măcar în domeniul cultural, s-ar înregistra tendinţe novatoare.

Evaluarea politicii culturale a Guvernului ne dă fiori: una din priorităţi o reprezintă vânzarea, anul acesta, a tuturor cinematografelor din ţară, inclusiv cele din judeţul Iaşi şi din municipiul Iaşi; aşa cum au decis unii "băieţi deştepţi" în strategia privind vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, aprobată de Guvernul Tăriceanu în ianuarie 2007.

Deja se incubează marile justificări. În prima etapă, activele vor fi vândute către chiriaşii actuali, aceştia urmând a realiza investiţii de peste 15% din valoarea activelor, iar dacă nu sunt restanţieri la plata chiriei în ultimele şase luni sunt obligaţi să preia şi salariaţii.

Obligaţia cumpărătorilor, a utilizatorilor este de a continua proiectele cinematografice, cel puţin încă zece ani.

În etapa a doua, vor fi vândute celelalte active aflate în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor - RADEF, printr-o licitaţie publică, adică sălile de cinema închise în prezent, precum şi cele ale căror utilizatori nu îndeplinesc condiţiile pentru achiziţionarea lor.

Această măsură ascunde, de fapt, comiterea cu premeditare a unui jaf de proporţii şi a unei afaceri dubioase. Deja cinematografele, sălile şi grădinile aflate în administrarea RADEF-ului, în număr de 299 la nivel de ţară, au aţâţat poftele rechinilor imobiliari.

Există informaţii certe că acestea vor fi subevaluate în momentul vânzării, cu argumente facile, de genul stabilirii valorii de inventar după formele guvernamentale, fără a se ţine cont de valoarea de piaţă.

Această operaţiune de a "salva" cinematografia românească, pusă în practică de o comisie a Ministerului Culturii, se desfăşoară cu discreţie, iar pentru a nu fi protestatari, directorii şi administratorii locali au fost demişi.

De asemenea, cinematografele, în mod intenţionat, sunt menţinute într-o situaţie dezastruoasă şi nu sunt întreţinute, tocmai pentru a fi subevaluate.

După cum ştiţi, stimaţi colegi, sălile şi grădinile cinematografice sunt amplasate în centrele oraşelor şi a cartierelor mai importante şi numai poziţionarea terenului valorează milioane de euro, iar afacerea va aduce profituri fabuloase în buzunarele clientelei Guvernului Tăriceanu.

Domnule ministru al culturii, opriţi distrugerea patrimoniului naţional şi stopaţi jaful care se plănuieşte în laboratoarele Ministerului Culturii, care, dacă îşi va adăuga la palmaresul contraperformanţelor şi acest jaf, va rămâne în memoria românilor ca demolator al spiritualităţii româneşti.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Ghişe - declaraţie politică intitulată Accesarea instrumentelor structurale şi a fondurilor pentru politici complementare - o problemă de interes naţional pentru România;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, Adrian Mihei - nu.

Domnul deputat Ioan Ghişe.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei politice de astăzi este: "Accesarea instrumentelor structurale şi a fondurilor pentru politici complementare - o problemă de interes naţional pentru România".

La patru luni după aderarea României la Uniunea Europeană, se poate constata că autorităţile române cu atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene de postaderare, lucrează "relaxat" în raport cu miza uriaşă ce o constituie absorbţia fondurilor comunitare.

Trei programe operaţionale au fost "întoarse" de la Bruxelles - ceea ce reprezintă aproape jumătate din totalul de şapte programe dedicate domeniilor supuse finanţării.

Oficialii din fruntea Autorităţilor de Management se întrec în declaraţii confuze, care, pe fondul lipsei unei informări corecte şi coerente, nu fac decât să bulverseze şi mai mult opinia publică şi mediul economic românesc.

Dacă, până acum, informaţiile sunt insuficiente şi, de cele mai multe ori, contradictorii - ceea ce rezultă din analiza în paralel a mesajelor din surse guvernamentale şi multiple surse media -, pot fi identificate cu certitudine următoarele aspecte:

1. Lipsesc informaţii suficiente asupra unei strategii coerente şi articulate - în condiţiile în care aceasta ar exista - privind absorbţia de către România a fondurilor comunitare de postaderare.

2. Lipsesc informaţiile referitoare la existenţa unui set de obiective specifice direct cuantificabile - de tip SMART, ce vizează rata anuală de absorbţie prevăzută de câtre agenţiile guvernamentale pentru fondurile europene, pentru fiecare din cei şapte ani ai perioadei de timp 2007-2013.

Cum altfel se poate şti dacă o potenţială strategie ar avea succes, dacă ea nu poate fi cuantificată în valori concrete?

3. Lipsesc informaţii asupra existenţei unui document oficial în care să se definească un factor de corelaţie între creşterea p.i.b.-ului şi gradul de absorbţie al fondurilor europene în România.

Cum se poate şti dacă aceste instrumente structurale sunt benefice pentru economia românească şi în ce mod o vor influenţa, dacă nu sunt definiţi parametrii corelativi la acest nivel?

4. În luna aprilie a anului 2007, lipsesc informaţii publice edificatoare pe orice site al oricărei Autorităţi de Management, cu privire la conţinutul Ghidului Solicitantului şi al formei dosarului de candidatură pentru potenţialii promotori interesaţi de programele europene de post aderare.

În justificarea lipsei de coordonare şi informare sunt invocate, din partea autorităţilor române responsabile, procedurile anevoioase de lucru cu Bruxelles-ul şi aşteptarea răspunsurilor din partea forurilor europene competente.

În acest context se invocă primele dead line-uri de proiecte în toamna anului 2007.

Cum rămâne atunci cu interesul României de a atrage cât mai mult din fondurile europene, când promotorii de proiecte nu ştiu aproape nimic despre ceea ce au de pregătit pentru ca dosarul lor de candidatură să fie bine evaluat ca punctaj?

Este de dorit ca, pe viitor, să se evite situaţii ca acea de acum câteva zile, de la ANIMM, când au fost anunţate în graba mare şapte programe de finanţare care au avut termene de aplicare limită în zece zile - durată de timp pusă la dispoziţia promotorilor de proiecte. O astfel de perioadă scurtă este nemaiîntâlnită în istoria managementului de proiect european, unde termenul minim este de câteva luni.

Managerii sau reprezentanţii de IMM-uri s-au călcat pe picioare la cozi în faţa agenţiei pentru a-şi depune dosarul pentru cofinanţare europeană a proiectelor lor. Cu siguranţă, o astfel de abordare nu denotă un bun management de program din partea conducerii ANIMM-ului. Este o evidenţă că selecţia finanţărilor de proiecte pe criteriul: primul sosit este primul servit reprezintă o greşeală majoră. În plus, s-ar putea afirma că banii daţi pe formarea profesională a personalului specializat în gestionarea fondurilor europene din această instituţie au fost inutili, prin prisma procedurilor aplicate.

În urmă cu câteva zile, fostul ministru de finanţe, domnul Sebastian Vlădescu, într-un interviu acordat ziarului Cotidianul, menţiona că "România este în grafic" în ceea ce priveşte derularea procedurilor cu Comisia Europeană.

Problema de fond este: ce autoritate? cine? când? şi în ce context? a fixat şi care "grafic" pentru derularea procedurilor de lucru cu Comisia Europeană.

Informaţiile publice sunt insuficiente şi pe acest domeniu de interes.

În lumina celor prezentate mai sus, în vederea fluidizării procesului de informare asupra absorbţiei fondurilor de postaderare şi eficientizării procesului de evaluare şi implementare a acestora, propunem următoarele acţiuni urgente:

  1. Publicarea "graficului de timp" pentru anul 2007, grafic ce se angajează în raport cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte pregătirea României pentru absorbţia fondurilor şi instrumentelor structurale.
  2. Prezentarea, în formă publică, a strategiei de absorbţie a fondurilor comunitare, în situaţia în care există un astfel de document strategic.
  3. Prezentarea unor documente de planificare ce pot dovedi corelaţia între creşterea p.i.b.-ului şi gradul de absorbţie a fondurilor europene în România pentru perioada 2007-2013.
  4. Publicarea unui grafic de timp pentru fiecare program operaţional în parte, care să cuprindă datele de lansare ale sesiunilor de proiecte, incluzând şi pachetul complet de informaţii pentru aplicanţi.

Apreciem că o astfel de abordare ar fi utilă atât beneficiarilor de finanţări europene prin programe şi proiecte, precum şi autorităţilor publice, care ar crea astfel premise pentru creşterea ratei de absorbţie de către România a fondurilor europene.

Această creştere a ratei de absorbţie ar duce la dezvoltarea accelerată a ţării noastre.

Pe un astfel de drum merită să mergem.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Moisoiu - declaraţie politică intitulată Iredentiştii au scos cuţitele!;

Din partea Grupului parlamentar al PD: domnul deputat Stelian Duţu, domnul Cosmin Pop, domnul Constantin Petrea, domnul Traian Igaş, domnul deputat Marius Rogin, Petru Movilă, Petre Străchinaru, Bogdan Cantaragiu, Alexandru Mocanu. Nu este prezent nimeni.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Adrian Moisoiu.

Vă rog să poftiţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

V-aş ruga să contabilizaţi în contul meu şi minutele UDMR-ului. Cred că să-mi dea din ele şi domnul Becsek, că întotdeauna este amabil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu ştiu dacă v-ar conveni, domnule deputat. Mai bine să contabilizeze ei minutele dumneavoastră.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

"Iredentiştii au scos cuţitele!"

Bilunarul "Európai Idõ" (Timpul Europei), în numărul său 7/31.03.-13.04.2007, a prezentat cuvântarea Evei Maria Barki, ţinută la Miercurea Ciuc, la 10 martie 2007, intitulată "maximum naţional".

Dat fiind vorba de un constant duşman al României, care de două ori a fost declarată "persona non grata", adică persoană nedorită pe teritoriul României, şi căreia, după cum se vede, i s-a ridicat de fiecare dată această interdicţie, am să prezint şi să comentez succint acest material pe care l-am primit în traducere.

Apreciez de la bun început că însăşi invitarea Evei Maria Barki constituie o infracţiune, un act deliberat de promovare a iredentismului, iar cei care i-au lansat invitaţia, numai pentru acest fapt ar trebuia aduşi în faţa justiţiei române, declaraţi şi pedepsiţi fără nici o ezitare, ca trădători de ţară.

După ce în introducere, E.M.B. încearcă să definească autonomia şi dreptul la autodeterminare, ea spune: "De ce preşedintele statului român sprijină autonomia în Kosovo şi se opune autonomiei secuilor? Să nu se înţeleagă, dragi prieteni, dreptul la autoderminare - indiferent sub ce formă - nu ni se cuvine numai pentru faptul că l-au primit şi alţii... Dumneavoastră nu doriţi nimic altceva decât puterea de a hotărî, în mod liber, ca Ţinutul Secuiesc să fie beneficiarul unui statut al autonomiei..."

Ea încearcă să le explice secuilor de ce au drept la autonomie (urmează mai multe citate): "Şi maghiarimea şi secuimea sunt autohtone, sunt popoare istorice băştinaşe, străvechi, şi nu comunităţi, nu minorităţi... Maghiarimea de aici, din Bazinul Carpaţilor, are o istorie comună cu a celor de pe aici, mai veche de un mileniu, cu o cultură comună cu a lor, cu tradiţii comune - cu poporul alcătuitor al statului. În Bazinul Carpaţilor "noi suntem poporul!"Şi dânsa concluzionează:"...la autodeterminare nu se poate renunţa...nici acele clauze pe care le-a semnat guvernul maghiar în tratatele de bază şi în cadrul cărora guvernul maghiar a renunţat, de pildă, la orice revizuire a graniţelor, nu pot fi susţinute din punct de vedere juridic în cazul în care poporul doreşte altceva... Maghiarimea de aici nu numai că este naţiunea cea mai tare afectată... Să nu privim totul numai spre Europa, să ne uităm şi la propria noastră istorie, pentru că - după cum am spus deja - aici se află leagănul autonomiei, aicea-i leagănul libertăţii credinţei, aici este leagănul dreptului la libertate. Săptămâna viitoare vom sărbători ziua de 15 martie! Să nu ne uităm la Europa. Europa este cea care are de învăţat de la noi!..."

E.M.B. se întreabă: "Cum se poate dobândi autonomia?" şi tot ea comentează "...guvernele procedează la fel, uzitând de diferite instrumente, interdicţii, ameninţări, intimidări, intervenţii ale poliţiei ori baraje, cordoane - cum se întâmplă acum la Budapesta. Poporul trebuie să înfăptuiască acţiuni prin demonstraţii, liste cu semnături, prin acţiuni protestatare al căror scop fiind iniţierea unor dezbateri, deoarece autonomia sau altă formă de autodeterminare se poate obţine pe cale paşnică, doar pe calea dezbaterilor, şi nu în Parlament. Trebuie efectuate anumite presiuni, mai cu seamă asupra forurilor internaţionale. Primul şi cel mai important pas a fost făcut de dumneavoastră: referendumul...pentru că dreptul la autodeterminare se poate baza numai pe voinţa poporului. De unde putem să ştim oare dacă poporul nu doreşte şi altceva? Autonomia este doar o părticică a dreptului la autodeterminare, este minimul acesteia, este doar autodeterminarea interioară, miezul acesteia. De unde să ştim că poporul nu vrea şi una exterioară,o autonomie totală, independenţa,ca în Kosovo, ori poate unificarea cu patria mamă, cum s-a făcut în Osetia de Sud?"

"Dacă vrem să obţinem o imagine obiectivă, aici în Transilvania, trebuie puse următoarele întrebări: Să rămână oare toate aşa cum sunt astăzi? Sau Ţinutul Secuiesc să beneficieze de statut de autonomie? Ori vreţi să vă alipiţi Ungariei? Ori Ţinutul Secuiesc să fie independent?Sau poate Ţinutul Secuiesc să fie autonom într-un Ardeal independent? Independent de faptul că această Constituţie nu oglindeşte realitatea, adică România este stat unitar, ea oferind o imagine falsă, adevărul este că maghiarimea din Transilvania nu numai că se constituie într-o naţiune numeroasă, dar, în privinţa unei proprii identităţi, unei culturi proprii şi a tradiţiilor proprii, Transilvania, Ţinutul Secuiesc nu are o istorie comună cu restul României, respectiv cu România strămoşească. Nu este voie şi nu se poate să ignori aşa ceva. Constituţia României nu corespunde realităţii, s-ar cuveni să i se aducă modificări. Aşadar, prima noastră revendicare ar trebui să fie, prin urmare, asta: să fie schimbată Constituţia... O condiţie importantă este unitatea. Izbânda poate fi dobândită numai prin participare comună, unitară.... baza comună a politicii noastre nu este minimul, ci maximul naţional. A pretinde, a cere puţin, se poate întotdeauna mai mult, nu? Puterea stă în unitate. Un popor care intră unit şi hotărât în joc poate obţine totul, chiar totul...O condiţie ulterioară, suplimentară şi poate cea mai importantă va trebui să fie sprijinul primit din partea ţării-mame...(I-auzi, domnule!)

Dragii mei prieteni, se deschide în faţa dumneavoastră un drum lung, aspru, obositor. Dar va trebui parcurs dacă vă iubiţi patria, dacă doriţi să ocrotiţi acest minunat Ţinut Secuiesc în folosul şi al generaţiilor viitoare. Trebuie să vă concentraţi eforturile până nu va fi prea târziu...vă doresc dumneavoastră, multă putere şi mai cu seamă curaj pentru marea menire ce vă stă în faţă. Nu vă fie teamă! Frica nu numai că este un rău sfetnic, ea, teama, este duşmanul libertăţii. Nu vă temeţi!"

Ce ar fi de comentat la aceste paragrafe pe care le-am citit? De cine şi de ce ar trebui să le fie teamă secuilor?

De 16 ani, Partidul România Mare atrage atenţia şi arată cu degetul la politica antiromânească pe care o duce U.D.M.R.-ul şi iredentiştii din Ungaria şi din întreaga lume. Consecinţa este Guvernul bicolor P.N.L.-U.D.M.R., - Tăriceanu II!?

Sper ca domnului prim-ministru Tăriceanu să i se aducă la cunoştinţă această declaraţie politică şi măcar acum, dacă este cu adevărat român, aşa după cum îi pretinde funcţia care i s-a încredinţat, va lua o atitudine corespunzătoare împotriva tuturor celor care promovează o politică de sfârtecare teritorială a României. Nu eu trebuie să-l învăţ ce poziţie să ia! Mie, ca şi tuturor românilor, îmi rămâne să aştept decizia domniei sale.

În ipoteza că nu-l are, oricând îi pun la îndemână textul integral al cuvântării!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: - din nou despre ilegalităţile comisie la Ocolul Silvic de stat Gheorgheni;

Din partea Grupului parlamentar al UDMR-ului, domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu.

Vă rog să poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mafia lemnului este susţinută de către organele de poliţie, care, având legături cu vechea securitate şi actuala SRI, a blocat cercetările privind situaţia infracţiunilor referitoare la defrişarea unor versanţi întregi, care a dus şi în ultimele săptămâni la alunecări de terenuri şi alte catastrofe ecologice.

Dintre aceşti miliţieni care, între timp, au devenit şefii de servicii la "2,15" în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Harghita, cazul domnului colonel Ion Dobrescu sau al domnului comisar şef Ştefan Teslovan, fost şef de serviciu la Investigaţia fraudelor economice şi care actualmente lucrează în calitate de şef de serviciu la Serviciul de arme şi muniţii.

În prezent, funcţia de şef de serviciu la investigarea fraudelor economice la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Harghita este îndeplinită de fostul miliţian, actualmente comisar şef Moldovan Petre, care a reuşit să blocheze toate cercetările penale privind investigaţiile referitoare la mafia lemnului.

În toamna anului trecut, într-o declaraţie politică, am citat din dosarul meu de urmărit, în care miliţianul Moldovan Petre trebuia să organizeze percheziţia în locuinţa mea, după formularea unei anonime.

Totodată, miliţianul Moldovan Petre, începând din anul 2004, a muşamalizat toate infracţiunile constatate de Autoritatea Naţională de Control, Garda Naţională de Mediu şi Garda Financiară Bucureşti, cu privire la comercializarea frauduloasă a masei lemnoase la nivelul Ocolului Silvic de stat Gheorgheni, cu complicitatea conducerii foste şi actuale a Direcţiei silvice Mircurea-Ciuc. Ca exemplu, aş prezenta doar dosarul penal nr. 72/P/2004, având ca obiect activitate şi comerţ intermediar cu material lemnos a personalului silvic privind persoanele care au declarat în fals incompatibilitatea.

Acest caz a fost muşamalizat în vederea salvării principalilor vinovaţi, cum este inginera Laczkó Teréz, fosta directoare tehnică la Direcţia silvică Harghita, al cărei părinte, Laczkó Ambroziu, a fost prezent în acte în conducerea acestei asociaţii el, însă, fiind decedat în timpul înfiinţării actului constitutiv al Asociaţiei Prosilva. Mortul însă, tatăl inginerei Laczkó Teréz, avea funcţia de vicepreşedinte în această asociaţie. După opinia mea, este cea mai mare escrocherie existentă, pe care şi-o putea permite un conducător al unei direcţii silvice, fapt muşamalizat de miliţianul Moldovan Petre, care, pe lângă această favorizare a mai salvat şi alte persoane, cum sunt: inginerul Melles Elöd, subinginerul Marton Tihamer, tehnician Ferenţ Gheorghe, tehnician Szakacs Istvan, tehnician Ilie Livia, tehnician Kis Karoly, tehnician Szilagyi Andras, tehnician Gal Pal Laszlo, tehnician Benedek Arpad, tehnician Csortan Zoltan, economist - actualmente lucrează la Curtea de Conturi - Koncsag Karoly, consilier juridic Mateiu Marianna, consilier juridic Stoia Sabina, tehnician Vormair Ştefan, subinginer Gyorfi Denes, inginer Mureşan Ovidiu, tehnician Incze Jozsef, cu excepţia tehnicianului Pal Antal, care şi-a dat demisia observând abuzurile săvârşite de această asociaţie şi a rezistat tuturor ilegalităţilor comise de cei amintiţi.

Am sperat că foştii miliţieni şi poliţiştii corupţi nu vor avea posibilitatea de a efectua cercetări penale. Sistemul, însă, nu numai că s-a păstrat, dar se pare că se întăreşte, fapt dovedit de modul prin care sunt muşamalizate infracţiunile mafiei lemnului în ultimii cinci ani.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae Popa - exprimarea îngrijorării cu privire la finalizarea lucrărilor de investiţii privind construirea unei fabrici de formaldehidă în municipiul Sebeş;

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian, domnul deputat Ioan Ţundrea, domnul deputat Bogdan Liviu Ciucă, doamna deputat Lia Ardelean, domna deputat Ionica Popescu, domnul deputat Nicolae Popa.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se referă la o situaţie extrem de periculoasă din cadrul judeţului Alba şi, în numele a peste 1.000 de cetăţeni ai municipiului Sebeş din judeţul Alba, îmi exprim profunda indignare şi îngrijorare în acelaşi timp, cu privire la finalizarea lucrărilor de investiţii privind construirea unei fabrici de formaldehidă. Culmea neobrăzării este că această fabrică nu are nici aviz de mediu şi nici autorizaţie de construcţie! Oamenii sunt total nemulţumiţi, deoarece realizarea investiţiei respective a ignorat total normele privind protecţia mediului. O serie de probleme care au fost constatate şi semnalate de organele de control de specialitate, cu termene de realizare expirate încă de anul trecut, nu au fost îndeplinite nici până în prezent. Aflăm acum că se doreşte, de fapt, construcţia unei a doua fabrici de fabricare şi de producere a formaldehidei.

Este inadmisibil ca liniştea celor peste 30.000 de locuitori ai municipiului Sebeş să fie spulberată de activitatea Societăţii Kronospan. Îndeosebi locuitorii din cartierele Mihail Kogălniceanu, Petreşti şi nu numai, sunt condamnaţi să respire un aer toxic şi nociv atât pentru vârstnici, cât mai ales pentru copii. Din cauza formaldehidei produse de societatea respectivă, un număr însemnat de persoane are probleme grave de sănătate, dificultăţi de respiraţie, disfuncţii ale glandei tiroide, precum şi malformaţii la copii şi chiar cazuri de cancer. Aerul este irespirabil, mai ales în anumite intervale orare ale zilei, iar numeroasele sesizări ale cetăţenilor au rămas fără ecou şi până acum.

Potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 185/ 6 martie 2003, formaldehida şi substanţele derivate din aceasta constituie agenţi toxici deosebit de periculoşi, cu efecte nefaste atât la inhalare, cât şi în contact cu pielea. Deşi formaldehida este controlată prin reglementări internaţionale, la Sebeş s-au constatat, în repetate rânduri, depăşiri ale limitelor nivelelor de vapori admisibili în aer, acţiunea toxică manifestându-se în special asupra sistemului nervos.

Consider că nu este normal ca instalaţiile pe care le foloseşte fabrica din Sebeş în procesul de obţinere a formaldehidei să fie uzate din punct de vedere tehnologic, fiind în mare parte second-hand, aduse din Franţa, după cum declară unii salariaţi ai societăţii. La ora actuală, aceste fabrici au fost închise în ţările Uniunii Europene din cauza toxicităţii, iar normele europene prevăd ca avizul de funcţionare să fie acordat doar pentru cele situate la cel puţin 50 de kilometri distanţă de localităţi, nu în mijlocul oraşului, precum cea din Sebeş.

Este nefiresc ca un oraş întreg de talia Sebeşului să sufere din cauza activităţii acestei societăţi. Ce facem noi acum? Scăpăm de bombele ecologice, cum au fost cele de la Zlatna şi Copşa Mică, şi importăm de la alţii, care vor să scape de ele.

România trebuie să se preocupe, într-adevăr, de atragerea unor investitori serioşi, însă derularea investiţiilor trebuie să ţină seama de respectarea normelor europene privind protecţia mediului, dar şi cele ale sănătăţii oamenilor. Nu putem condamna la îmbolnăvire populaţia unei aşezări cunoscute până nu demult ca fiind o oază de verdeaţă, pentru o investiţie străină care încalcă flagrant normele privind protecţia mediului înconjurător.

Nu vrem să transformăm Sebeşul în Hiroshima sau Cernobîl şi ar fi bine ca autorităţile să se implice cât mai repede în acest caz, cu atât mai mult cu cât judeţul Alba mai are un exemplu discutabil privind respectarea normelor de mediu, cum ar fi Roşia Montană Gold Corporation.

Atragem atenţia la modul cel mai serios conducerii Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile să impună respectarea normelor de protecţie a mediului tuturor investitorilor din domeniu şi să ia urgent măsuri restrictive şi sancţionatorii, mergându-se chiar până la închiderea acestor investiţii.

De asemenea, solicit noului ministru al mediului, Attila Korodi, să se implice în aceste cazuri, să dispună o anchetă complexă şi să-mi comunice, în cel mai scurt, timp rezultatele măsurilor luate.

Este necesar ca investitorii străini să înţeleagă că România nu este un sat fără câini şi nici un stat în care fiecare poate să facă ce vrea şi când vrea, în detrimentul sănătăţii populaţiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Aţi epuizat minutele alocate Partidului Conservator.

 
Video in format Flash/IOS   Aledin Amet - declaraţie politică cu titlul Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România se pronunţă pentru stabilitate politică în România;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Uniunea Democrată a Tătarilor turco-musulmani din România se pronunţă pentru stabilitate politică în România ".

Cu siguranţă, tensiunile politice nu conduc la progres. cu siguranţă, se poate vorbi de bunăstare la nivelul unei întregi naţiuni, doar în condiţiile în care există o stabilitate din toate punctele de vedere reală.

Dincolo de evenimentele petrecute pe scena politică, în mod deosebit în ultimele patru luni, se poate constata o reţinere a atitudinii populaţiei României faţă de actorii acestei scene. Încrederea poate fi redobândită numai dacă problemele cu adevărat importante vor beneficia de o abordare conciliantă din partea factorilor decizionali. În aceeaşi ordine de idei, actuala stare din viaţa politică românească produce în zona externă, cel puţin, nedumerire.

Datorită acestor motive, Uniunea Democrată a tătarilor turco-musulmani din România se pronunţă pentru stabilitate politică în ţara noastră. Firesc, principiile democraţiei, dacă sunt aplicate corect, presupun apariţia diferitelor situaţii. Constituţional, acestea, situaţiile, pot fi de declanşate oricând. România, un stat care a aderat recent la Uniunea Europeană, are nevoie însă în acest moment de un parcurs constant şi eficient în ceea ce priveşte reformele din diversele domenii de activitate. Se doreşte de la actuala clasă politică o colaborare care să ţină cât mai puţin cont de doctrine. Se doreşte de la actuala clasă politică elaborarea unei strategii moderne de dezvoltare cu date precise. Numai în aceste condiţii se poate progresa.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Olguţa Cocrea - declaraţie politică intitulată Războiul declaraţiilor continuă;

Deputat fără apartenenţă la un grup parlamentar, doamna deputat Olguţa Cocrea.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Olguţa Cocrea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Războiul declaraţiilor continuă".

După ce premierul României a luat o hotărâre, aşa cum îi recomandase preşedintele României, domnul Traian Băsescu, multă lume credea că, în sfârşit, vom avea linişte. Dar nu a fost să fie aşa, deoarece nu se doreşte acest lucru. Unii politicieni din vârful politicii româneşti cred că ei au dreptul să facă ce vor fără a se gândi şi la cetăţeanul de rând, care, pe lângă multiplele probleme pe care le are, trebuie să mai fie supus şi acestei mascarade politice fără sfârşit.

Oare în România, chiar atât de mult cei care fac politica aceste ţări au uitat de alegători? Nu se gândesc că va veni ziua scadenţei, când vor trebui să explice, dacă vor mai fi ascultaţi, de ce nu sunt rezultate pentru cetăţeni şi de ce folosesc orice ocazie de a se împroşca cu noroi?

De ce acum, când avem un guvern nou, nu avem răbdarea de a vedea ce va face acest guvern, de ce imediat după votul destul de clar din Parlament a început atacul asupra echipei guvernamentale?

Cred că dacă ajungi într-o funcţie supremă în stat, orice declaraţie, orice gest trebuie să fie în concordanţă cu demnitatea pe care o ai. Asta este valabil pentru oamenii care ştiu să se respecte, nu şi pentru unii care cred că, dacă au ajuns în fruntea ţării, au dreptul de a face tot ce le trece prin cap.

Funcţiile sunt trecătoare, dar omenia şi respectul faţă de cei din jur şi faţă de alegătorii care ţi-au dat votul rămân pentru toată viaţa.

Ce mult contează să ştii că eşti apreciat pentru faptul că ai făcut ceva pentru semenii tăi! Mă întreb oare, cei care generează atâtea conflicte, care în loc să pună umărul la construirea unei vieţi mai bune pentru ţară, cum mai pot dormi liniştiţi noaptea, cum mai au curajul să meargă în mijlocul mulţimii şi să-i mai privească în ochi! Probabil, gândesc că suntem un popor de tâmpiţi şi de aceea îşi permit aşa ceva, dar se înşeală amarnic.

Sigur, populaţia României va şti să taxeze dur toate declaraţiile care au generat conflicte.

Ultima declaraţie a Preşedintelui României a fost o mare greşeală, cum că dacă va fi suspendat, îşi va da demisia.

Domnule preşedinte, în situaţia când eşti suspendat dintr-o funcţie nu mai deţii acea funcţie. Şi de unde să vă mai daţi demisia dacă nu mai sunteţi preşedinte? Cu toate că declaraţia era un nonsens, că domnul preşedinte demisionează dintr-o funcţie pe care nu o mai deţine, această declaraţie a umplut spaţiile de emisie pe toate televiziunile şi spaţiile tuturor ziarelor cu diverse comentarii care de care mai fanteziste.

Şi, mă întreb, dacă Guvernul Tăriceanu 2 nu a fost pe placul preşedintelui, de ce nu şi-a dat demisia înainte de a semna decretul de numire a miniştrilor?

Cum poţi explica alegătorilor că ţi-ai dat demisia şi după aceea candidezi din nou pe aceeaşi funcţie, în contextul în care Guvernul şi Parlamentul sunt aceleaşi?

Da fapt, se doreşte ca suspendarea să fie votată, poate domnul preşedinte va mai reuşi să obţină un mandat pe 5 ani, acum când mai reuşeşte să facă băi de mulţime, deoarece până în 2009 e pasibil ca această popularitate să dispară şi să nu mai aibă siguranţa că va mai obţine un mandat.

Este o decizie grea pe care Parlamentul trebuie să o ia, dar va trebui să fim raţionali şi să nu cădem în plasa preşedintelui, deoarece votul pentru suspendare cred că i-ar conveni cel mai mult şi ar avea siguranţa că va mai fi 5 ani la Cotroceni.

Trebuie să aibă curajul şi demnitatea de a recunoaşte că a greşit şi a căutat să aibă rolul de "tătuc", să aibă toată puterea în mână, să controleze tot ce mişcă în ţară, dar atunci, de ce în 1989 s-a vărsat sânge şi au murit atâţia tineri, să ajungem de unde am plecat?

Nu, domnilor, românii nu mai doresc să depindă de deciziile unui singur om care, din păcate, se ascunde sub masca luptei împotriva corupţiei. cu toţii dorim ca românii să trăiască mai bine şi să nu mai fie miliardari peste noapte unii oameni care nu pot justifica averile adunate în detrimentul românului de rând.

Aşadar, probabil, în această săptămână avem de luat o hotărâre destul de importantă, dar ar fi bine ca fiecare să se gândească la ce este mai important pentru ţară şi să nu cădem în capcanele ce se întind prin declaraţiile fără sens ale Administraţiei Prezidenţiale.

Am încredere că toate partidele politice din Parlament vor judeca la rece şi vor lua deciziile cele mai înţelepte, decizii care să aducă linişte şi un climat favorabil pentru a munci şi a avea rezultate, rezultate pe care românii le aşteaptă şi nu ştiu cât vor mai avea răbdare să aştepte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Bentu - declaraţie politică numită Umbra;

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da.

Domnul deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se numeşte "Umbra".

Umbra, la nivelul unei explicaţii pentru gimnaziu, reprezintă un loc sau un spaţiu unde nu pătrund razele soarelui; forma întunecată a unei fiinţe sau a unui lucru proiectată pe o suprafaţă luminată, imagine neclară etc.

Pentru politicieni, ea însumează toate acestea plus o condiţie esenţială a activităţii lor, mai ales când ajung în opoziţie şi traversează o perioadă zbuciumată din existenţă.

După model occidental, la adăpostul ei, sunt croite guverne care abia aşteaptă să-şi intre în atribuţiuni prin vot popular, bineînţeles. Este şi cazul "Frăţiei Asfaltului".

Proaspătul partid de opoziţie, PD-ul, aflat la începutul unui proces de diaclazare (fisurare) negociază, evident, în interiorul său tot mai agitat, portofolii ministeriale în cadrul "guvernului" din umbră.

Menirea acestui cabinet este aceea de a monitoriza guvernul minoritar condus tot de liberalul C.P.Tăriceanu, dar care din cauza unei susţineri neconforme s-ar abate de la angajamentele din programul de guvernare.

Unii ministeriabili au fost titulari în precedentul Guvern şi abia după excomunicarea lor este vizibil modul dezastruos în care au manageriat ministerele de care au răspuns.

Alţi pretendenţi sunt fie lideri uzaţi, fie lideri de pluton.

Pentru şefia Executivului virtual se bat preşedintele şi vicepreşedintele, domnii Boc şi respectiv A. Videanu. Jalnică şi amară competiţie pentru iluzii între primarul Clujului şi cel al Bucureştiului.

Au locuri asigurate în guvernul ombrofil domnii Vasile Blaga, cel care sub zâmbetul tăios şi ipochimen a declanşat prigoana contra aleşilor locali ai PSD, în calitate de ministru al A. I. Şi domnul Sorin Frunzăverde se poate eterniza în funcţia de ministru al apărării. Poate va fi recuperat şi domnul Berceanu care, în perioada ministeriatului său la "Transporturi", s-a remarcat prin două lucruri: în stilul său tărăgănat a criticat fără menajamente pe liberali şi şi-a umplut buzunarele cu panglici tăiate la inaugurarea unor obiective ridicate de alţii.

Nu cred că va fi omisă nici doamna Sulfina Barbu, cea care a contribuit la diversificarea hărţii etnografice a României, prin apariţia alături de Ţara Bârsei, de Ţara Făgăraşului a "Ţării pungilor de plastic".

Cât priveşte un ministru cu audienţă bruxelliană, lucrurile se complică. Postul de la justiţie este vizat de doamna Elena Udrea, cea care a amorsat conflictul bileţelelor şi pe care colegii de partid o admonestează tot mai des, cu efecte nule.

Actualii guvernanţi vor fi hărţuiţi dur şi fără echivoc, inclusiv în Parlament, conform instructajului făcut de preşedintele pe viaţă al PD, aflat temporar lângă "Grădina Botanică".

Epigonici, reprezentanţi ai unui partid care abia a reuşit să treacă prin furcile caudine ale înregistrării oficiale se gândesc să constituie şi ei un guvern din umbră. Nimeni nu vrea la soare. Cred că pentru promotorii liberalismului democrat, proiect politic ce aminteşte de un altul născut pe plajele din Hexagon şi eşuat pe malurile Dâmboviţei, mimetismul le va aduce beneficii din arealul mulţimii vide, iar guvernul preconizat va fi unul de tip meteo, guvern din "ceaţă". Straniu şi premoniţial, casa "premierului" Stolojan a fost călcată de hoţi care l-au lăsat fără ... centrale termică. Furii spărseseră, de fapt, o anexă (iarăşi straniu şi sugestiv, anexă.).

Ne place sau nu, acceptăm sau nu, fabulosul mioritic ne tutelează existenţa: "la negru zăvoi, că-i umbră de voi".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Grigore Crăciunescu - declaraţie politică: Despre eroi şi politică;

Din partea Grupului parlamentar al PNL este cineva prezent? Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

"Despre eroi şi politică"

De Paşte, preşedintele ne-a arătat încă o dată cât de original şi plin de surprize este. Acordarea a 150 de decoraţii, anunţarea demisiei din funcţie în anumite condiţii şi transformarea bisericii în tribună electorală, susţin afirmaţiile anterioare. Din câte ştiu eu, decoraţiile se acordă de obicei la sfârşit de mandat, cu ocazia Zilei Naţionale a României sau fără o ocazie anume, în cazuri cu adevărat excepţionale. Oricum, nu de Paşte.

Nu spun acum că gestul preşedintelui ar fi greşit, dar mă întreb... să aibă oare domnul Traian Băsescu vreo presimţire?

Legat de a doua problemă, şi anume demisia din funcţie după votul din Parlament, eu cred că este un şantaj la adresa parlamentarilor şi de influenţare a votului care va avea loc zilele acestea. Această demisie, dacă va avea lor, şi eu nu cred cest lucru, iar preşedintele va declanşa alegeri prezidenţiale anticipate, unde va candida, nu reprezintă altceva decât satisfacerea unui orgoliu personal prin care să arate cât îl iubeşte poporul.

Realegerea domnului Băsescu nu va rezolva nimic din problemele pe care le au cetăţenii, întrucât programul de guvernare va fi acelaşi, ca, de altfel, şi Guvernul şi Parlamentul. Ce rost ar mai avea alegerile anticipate? Legat de ultimul aspect, şi anume comunicarea cu electoratul, domnul Traian Băsescu este pe cale de a revoluţiona acest domeniu, deoarece domnia sa a mai găsit o cale prin care să ajungă la sufletul alegătorilor. Este vorba de credinţă. Pentru că românii au fost dintotdeauna un popor de oameni credincioşi. În ultima vreme, domnia sa n-a pierdut nicio ocazie de a-şi demonstra pioşenia. A reuşit însă, cu ajutorul omniprezenţilor ziarişti români, să transforme totul într-un spectacol mediatic. Semnificaţiile adânci ale evenimentului respectiv s-au pierdut pe drum.

Dacă m gândesc bine, cel care a venit cu această descoperire este altul, un politician care s-a declarat gata să continue opera marelui său prieten Traian Băsescu, gata să preia lupta cu balaurul în cazul în care acesta ar cădea învins de hidra corupţiei care vrea să înghită sărmana ţărişoară.

Asistăm oare la o schimbare de roluri? Să fie oare domnul Traian Băsescu noul "războinic al luminii"? Tot ce se poate, pentru că locul a rămas liber după ce Gigi Becali s-a transformat în principe. Preşedintele, probabil, obosit de tot răul din jurul lui, îşi caută alinarea în religie, se reîntoarce la una dintre valorile oamenilor din popor. Oricum, conform tuturor sondajelor, Biserica se află pe primul loc în topul încrederii românilor.

N-aş vrea să mă înţelegeţi greşit. Fiecare om are nevoie de valori spirituale, dar cred că este prima dată, de la revoluţie încoace, când un preşedinte al României expune ostentativ profunde sentimente religioase şi transformă amvonul într-o tribună electorală.

Spuneam mai devreme că preşedintele Traian Băsescu nu pierde aproape nicio ocazie de a se afla în mijlocul mulţimii. Se pare însă că i-a scăpat un mic amănunt. De ce nu l-am văzut, oare, niciodată pe domnul preşedinte la piaţă? Acolo sunt, uneori, mult mai mulţi oameni ca la biserică...

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cosmin-Gabriel Popp - declaraţie politică cu titlul Efecte perverse ale adoptării tacite a legilor siguranţei naţionale;

Din partea Grupului parlamentar al PD, dacă s-a prezentat cineva?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cosmin-Gabriel Popp:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi se referă la "efecte perverse ale adoptării tacite a legilor siguranţei naţionale".

Adoptarea prin procedură tacită a propunerilor legislative privind securitatea naţională a României reprezintă un risc enorm. Având în vedere importanţa deosebită a acestor acte normative, ar fi fost imperios necesară supunerea lor dezbaterilor Parlamentului, mai ales în situaţia în care acest pachet de legi a iscat numeroase controverse. Ne amintim, în acest context, faptul că pe motiv că pachetul de legi elaborat iniţial de Guvern nu a corespuns nevoilor de securitate a României, instituţia prezidenţială a trimis înapoi Executivului acest proiect pentru a fi îmbunătăţit cu observaţiile şi propunerile formulate de către membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Cu toate acestea, nici până în ziua de azi, Guvernul României nu a răspuns acestei solicitări, ci a preferat să acţioneze pe linie de partid.

În aceste condiţii, PNL şi-a asumat pachetul guvernamental şi l-a depus la Parlament ca iniţiativă a parlamentarilor liberali. Este o gravă eroare ca mai presus de interesele naţionale să fie puse interesele de partid şi este inadmisibil să fie iniţiate şi promovate legi împotriva unei persoane în loc să se ţină cont de interesul naţional, de buna funcţionare a instituţiilor ţării.

Procedurile parlamentare greoaie, invocarea numărului mare de amendamente venite din partea serviciilor de informaţii sunt doar simple motive de tergiversare şi de strategie politică pentru ca ceste legi să cadă sub incidenţa procedurii de aprobare tacită. Dacă ar fi existat atât voinţă, cât şi maturitate politică, lucrurile ar fi stat cu totul altfel, realizându-se o dezbatere a acestor legi în Parlament, indiferent dacă s-ar fi primit sau nu un punct de vedere din partea CSAT, al cărui aviz nu era obligatoriu pentru iniţierea dezbaterilor.

Mă simt obligat să atrag atenţia asupra gravităţii extreme pe care o ridică acest pachet legislativ: proiectele sunt surprinzător de asemănătoare cu Legea siguranţei naţionale din 1991 în ceea ce priveşte protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, aceasta fiind aproape inexistentă.

Propunerile legislative privind siguranţa naţională sunt doar o modalitate de a schimba un sistem instituţional (CSAT) şi constituţional, prin regruparea autorităţilor sub un management politic, astfel şefii serviciilor putând fi schimbaţi pe considerente politice.

De asemenea, reprezintă un motiv de îngrijorare faptul că în elaborarea acestor proiecte de acte normative nu au fost consultate instituţiile statului cu atribuţii specifice în domeniul siguranţei naţionale, fapt care este de natură să facă aceste legi perfectibile şi lipsite de expertiza practică a celor care ar urma să le aplice.

PD susţine o reformă legislativă a sistemului naţional de securitate, dar o reformă care să pornească de la realitatea parteneriatelor încheiate de România şi care să dea dovadă de o coerenţă clară la nivel instituţional. PD este împotriva instituţionalizării influenţei politice şi doreşte eradicarea ei de la nivel decizional.

Având în vedere faptul că pachetul de legi privind siguranţa naţională nu a putut fi armonizat cu statutul actual al României, de membru NATO şi membru al Uniunii Europene, şi nu a fost dezbătut în Parlament, mai precis în Camera Deputaţilor, acest lucru reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei şi o sfidare a drepturilor cetăţenilor români.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban - declaraţie politică intitulată Majoratul generaţiei '89;

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul deputat Ştefan Baban.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Majoratul generaţiei '89"

Intrarea României în marea familiei europeană, văzută de cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri ca punctul terminus al unui greu şi dureros proces de tranziţie spre economia de piaţă şi automat spre proprietate, nu a însemnat deloc soluţionarea automată şi eficientă a marilor probleme cu care ne-am confruntat în cei 17 ani de tranziţie şi, de ce nu, cu care ne vom mai confrunta, până la finalizarea procesului democratic. Şi aceste lucruri sunt vizibile, atunci când suntem nevoiţi să luăm în calcul diferenţele dintre nevoile românilor şi aspiraţiile lor, defazajele dintre valorile şi principiile proclamate şi moravurile, comportamentele şi practicile cotidiene.

Dacă până acum am disecat partea economică a societăţii autohtone, aflată într-o profundă şi staţionară democraţie, este timpul să analizăm şi factorul uman, caracteristic acestei perioade, cu referire directă la cei ce s-au născut în 1989 şi care, stupefiant, acum se află la vârsta majoratului. O generaţie născută, crescută şi educată în anii tranziţiei, o generaţie pentru care fosta orânduire este doar ficţiune, iar lipsurile şi constrângerile părinţilor sunt doar evocări istorice (deja!!!).

Aceşti copii sunt profund marcaţi de ruptura dintre totalitarism şi democraţie, şi asta datorită lipsei comparaţiilor faţă de perioada anterioară în ceea ce priveşte statutul şi rolul lor social.

Generaţia libertăţii noastre se dovedeşte a fi mai puţin tributară reminiscenţelor din gândirea părinţilor lor, crescuţi, maturizaţi şi îmbătrâniţi într-o orânduire total necunoscută lor, dar şi diferenţelor de opinii create de un aşa zis mod de viaţă capitalist, insuficient asimilat şi asumat de majoritatea românilor de peste 35 de ani. În schimb, pentru aceşti copii ai libertăţii, valoarea supremă în viaţă este banul, fapt care se reflectă şi în modul tacit şi făţiş de refuz faţă de studiu, de responsabilitatea muncii, preferând formele rapide şi nu întotdeauna legale, de succes facil, aşa zisele "vip-uri" prezentate de mass-media, care excelează prin frivolitate, superficialitate şi egoism, plini de bani şi avuţii, fiind modul de urmat în viaţă!

Tinerii aparţinând acestei generaţii nu apreciază decât aspectele exterioare ale prestigiului social, nu se formalizează în raport cu obligaţiile ce le revin din punct de vedere profesional şi interuman, nu se simt angajaţi în nici un fel faţă de această ţară, îmbrăţişând din plin varianta imigrării şi afirmării profesionale şi intelectuale în străinătate, patriotismul fiind o chestiune învechită.

Neîndoielnic, toate acestea sunt rezultatul avatarurilor trecerii de la vechea orânduire colectivist-egalitară la o societate permisivă, cu o concurenţă acerbă în toate planurile, în care inegalităţile de venituri, de statut, cele legate de ascensiunea pe scara socială sunt frapante şi frustrante. Ei nu pot fi învinovăţiţi că nu arată şi nu gândesc la fel ca părinţii lor, care au suportat cu stoicism şi umilinţă şocul tranziţiei şi toate răsturnările de valori şi de certitudini din ultimii 17 ani. Ei sunt produsul unei epoci care nu le oferă armele eficiente pentru a riposta şi învinge într-o societate concurenţială, în care banul, succesul social, ostentaţia consumistă sunt valorile celebrale şi râvnite, în vreme ce învinşi în această cursă a vieţii, care mai cred încă în valorile morale, sunt sortiţi automat dispreţului.

Şi, totuşi, viitorul generaţiei '89 nu este deloc sumbru deoarece au un atu unic şi reale şanse de salvare: integrarea europeană. Fie că vor trăi în această ţară, fie că vor emigra, aceşti tineri vor suferi un inerent proces de transfer de norme şi valori culturale de la comunitatea autohtonă la cea europeană şi invers, proces modelator şi moderator pe termen lung a personalităţii lor.

Şi astfel fiind integraţi, poate vor reuşi să integreze şi această ţară, care totuşi în străfundul sufletelor lor, reprezintă "Acasă"!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Călian - declaraţie politică cu titlul Succesorul preşedintelui;

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, cu depăşire de minute, domnul deputat Petru Călian.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

În această situaţie, voi fi foarte scurt, domnule preşedinte, însă trebuie să fac precizarea că musai să fiu la modă, aşa cum au fost antevorbitorii mei, şi să fac referire la omul zilei, omul secolului, poate, Traian Băsescu. Însă îi amintesc domnului Băsescu să nu uite că moda este trecătoare, iar tot ceea ce este depăşit se aruncă la lada de gunoi a istoriei.

Declaraţia politică este intitulată: "Succesorul preşedintelui".

Asistăm cu toţii la prăbuşirea cortinei peste scena teatrului cu un singur actor, la sfârşitul unui spectacol grandios de culise. S-a vorbit multă vreme de acel preşedinte al poporului, de băi de mulţime şi de o bună capacitate de relaţionare şi interacţiune socială, însă sentimentul ratării se creionează tot mai clar.

Din onoare şi consecvenţă, Traian Băsescu anunţă o eventuală demisie în cazul în care se va vota suspendarea sa, în spatele lui răsunând glasul înecat al Partidului Democrat, care înoată spre colacul de salvare. Vaporul preşedintelui se scufundă, iar formaţiunea politică ce l-a consacrat se vede nevoită să se arunce în valurile învolburate ale unei mări indecise.

Demisia preşedintelui va fi urmată de un maraton al candidaturilor, deoarece Traian Băsescu nu va mai putea candida pentru un nou mandat, fie pentru că în aceste 3 luni va fi judecat şi condamnat în dosarul Flota, fie Partidul Conservator va prezenta suficiente dovezi astfel încât CNSAS-ul va constata că preşedintele României a făcut poliţie politică, urmând, în acest fel, drumul tacit al doamnei Mona Muscă.

Trâmbiţa pregătirii pentru lupta prezidenţială răsună în toate partidele, iar PD-ul, de pe banca Opoziţiei, are pregătit un nou candidat în persoana domnului Emil Boc, o figură politică cu o vizibilitate curată în faţa electoratului.

Cer oficial domnului Boc să-şi facă încălzirea pentru saltul de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca la Palatul Cotroceni. Călătoria de la Cluj la Bucureşti poate fi scurtă, dacă planul de atac al PD-ului nu va eşua, iar baioneta lui Băsescu nu se va rupe.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu - declaraţie politică intitulată Evul Mediu în Clujul de astăzi;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat. Nu este prezent.

Domnul deputat, fără apartenenţă la un grup parlamentar, Mircia Giurgiu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de azi este "Evul Mediu în Clujul de astăzi".

În municipiul Cluj-Napoca, localitate ridicată la rang de cinci stele, există un paradox. Sunt străzi moderne, dar şi zone unde nu există minimele utilităţi: apă, gaz, canalizare şi un drum asfaltat. Una dintre acestea este Strada Uliului, unde peste 40 de familii trăiesc la fel ca în evul mediu, fără apă, canalizare şi gaz.

În ciuda demersurilor făcute pe lângă autorităţile competente, situaţia a rămas neschimbată, trenând de mai mulţi ani.

Despre toate problemele cu care se confruntă locuitorii din această zonă, în materialul pe care l-am pregătit şi-l depun în scris.

Vă mulţumesc.

(În continuare, s-a consemnat declaraţia politică depusă la secretariatul de şedinţă.)

Evul Mediu în Cluj-Napoca secolului XXI

La 1 ianuarie 2007, România a devenit membră a Uniunii Europene, un club select care presupune drepturi, dar şi o serie largă de obligaţii. Multe din obligaţiile asumate de ţara noastră au fost îndeplinite, dar altele nu.

În România secolului XXI există loaclităţi fără apă potabilă, canalizare, energie electrică, gaz metan. Dar, poate cea mai importantă problemă o reprezintă infrastructura rutieră. Aceasta, dacă există la standardele cerute şi impuse de bunul simţ, reprezintă o importantă sursă de bani, dar şi soluţii pentru toţi locuitorii ţării.

Spun că reprezintă o importantă sursă de bani pentru că turiştii sunt tentaţi să cunoască una din cele mai frumoase ţări, dar dacă nu o pot străbate în condiţii normale, nu vin. Şi România are de toate: munţi împăduriţi, peisaje senzaţionale, o mare cu un litoral larg, Delta Dunării - unicat în Europa, dar şi oraşe cu un trecut plin de istorie.

Lipseşte însă esenţialul: infrastructura rutieră.

În municipiul Cluj-Napoca, localitate ridicată la rang de cinci stele, este un paradox: există străzi moderne, dar şi zone unde nu există minimele utilităţi: apă, gaz, canalizare şi un drum asfaltat. Una dintre acestea este strada Uliului, unde peste 40 de familii trăiesc la fel ca în Evul Mediu, fără apă, canalizare şi gaz. În ciuda demersurilor făcute pe lângă autorităţile competente, situaţia a rămas neschimbată, trenând de mai mulţi ani.

Aceste familii au nevoie de aceste minime utilităţi, pentru simplul motiv că nu se poate trăi, în anul 2007, şi oricând, de altfel, să nu dispui de apă şi canalizare, iar de gaz, ce să mai vorbim?!

Dar, poate cea mai importantă problemă cu care se confruntă aceşti oameni este reprezentată de faptul că nu există un drum de acces asfaltat. Acest lucru împiedică maşinile de pompieri, ambulanţele sau cele din transportul în comun, în special după ploi când drumul devine de-a dreptul impracticabil, să intre pe strada Uliului din municipiul Cluj-Napoca. Poate dacă ar avea aripi, la fel ca şi pasărea după care s-a numit strada, cine ştie?!

Dar asta nu ar fi o rezolvare. Copiii trebuie să ajungă la şcoală, părinţii lor la serviciu, în caz de nevoie maşinile de pompieri şi ambulanţele trebuie să fie prezente acolo unde este nevoie.

Poate că, în viitorul apropiat, locuitorii de pe strada Uliului din Cluj-Napoca vor intra în secolul XXI. Şi aceşti oameni au dreptul la condiţii pentru a duce o viaţă normală, la fel ca şi ceilalţi locuitori ai municipiului Cluj-Napoca, deoacere plătesc, la ca şi ei, taxe şi impozite locale, dar nu beneficiază de aceleaşi condiţii, nefiind vinovaţi decât de faptul că au ajuns să trăiască pe strada Uliului.

Facem un apel către autorităţile publice locale să analizeze cu multă atenţie şi responsabilitate situaţia celor peste 40 de familii şi să ia în cel mai scurt timp posibil măsurile necesare pentru viabilizarea străzii Uliului. Este nevoie de voinţă, bun simţ, dar şi punerea în practică a promisiunilor făcute în campaniile electorale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Filip Soporan - declaraţie politică cu titlul Nu batjocoriţi pensionarii, domnule prim-ministru Tăriceanu!;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Soporan mi-a făcut o rugăminte de a fi luat cu prioritate. Dacă ceilalţi membri ai grupului sunt de acord?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru înţelegere şi mulţumesc şi colegilor.

Doresc să prezint declaraţia politică intitulată "Nu batjocoriţi pensionarii, domnule prim-ministru Tăriceanu!"

De la începutul anului 2007, există o dezbatere politică care, din păcate, nu abordează problemele fundamentale ale cetăţenilor. La Bucureşti, în Parlament sau în faţa micilor ecrane ai impresia că pentru ţara noastră există numai lupta pentru putere între preşedintele Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu. Numai dezbaterea privind funcţionarea instituţiilor statului, în contextul în care una s-a spus de Alianţa D.A. în 2004, altceva s-a realizat în 2005-2006 şi cu totul altceva se gândeşte într-o nouă formulă pentru viitorul structurii guvernamentale în care a mai rămas jumătate de D.A., un "D.A." îndoielnic şi un singur partener, acela care a participat direct sau indirect la toate guvernările de după 1996.

Când discuţi cu cetăţenii pe care-i reprezinţi, se confirmă convingerea că există cu totul şi cu totul alte priorităţi. Fără să realizez o ierarhizare a acestoa, număr câteva dintre ele: lipsa unei perspective pentru dezvoltare durabilă, în momentul de faţă consolidându-se specificul dezvoltării liberale, acela al dezvoltării speculative în care cumperi avantajos cu un euro şi vinzi onorabil după reţete sofisticate cu 100 de euro; utilizarea nejudicioasă şi fără priorităţi a banului public, la nivel central şi local, acolo unde serviciile şi instituţiile se grupează în jurul interesului economic care subordonează puterea politică în forme diferite; incapacitatea actualei puteri de a atrage prin proiecte şi prin programe şi, mai grav, prin lipsă de proceduri fondurile potenţiale ale Uniunii Europene, transformând prin această manieră România într-un contribuabil major şi într-un beneficiar minor al fondurilor Uniunea Europeană după un scenariu scris se pare în altă parte şi nu după priorităţile interesului naţional; lipsa cronică a locurilor de muncă şi a programelor de creare a acestora. România cu 4,5 milioane de angajaţi are un indice de 22% de ocuparea populaţiei faţă de 39% cât are Ungaria şi 40 spre 45 în marea majoritate a ţărilor membre ale Uniunii Europene; funcţionarea unui sistem de pensii cu mari inegalităţi în care colegi din aceeaşi generaţie şi cu aceeaşi pregătire, cu poziţii importante în funcţionarea mecanismelor economice şi sociale au o plajă a pensiilor de la 400 de lei, la 4500 de lei, această variaţie fiind determinată nu de activitatea desfăşurată, ci de poziţia domeniului într-o grilă de apreciere de o foarte mare subiectivitate; lipsa unui sistem naţional de salarizare pentru activităţile bugetare, fapt care determină mari inegalităţi cel puţin faţă de două domenii vitale pentru prezentul şi viitorul României, şi anume faţă de învăţământ şi sănătate publică; Neglijarea la nivelul acţiunilor guvernamentale şi a capitalului privat, a cercetării pentru dezvoltarea tehnologică, stare care demonstrează că poziţia României pentru aplicarea strategiei de la Lisabona este una pur formală, fără a se crea efecte asupra dezvoltării economice şi a bunăstării populaţiei.

Pe lângă problemele enumerate, vecinul, prietenul, colegul nostru este presat şi de o problemă esenţială pentru el, cea a corectitudinii cu care se calculează drepturile pe care le are în special cele legate de pensionare.

Sunt patetic şi frământat de inegalităţile la care sunt supuşi cei care au muncit în condiţii foarte grele, în metalurgie, în minerit, construcţii de maşini, industria chimică şi în alte domenii.

Acest lucru este motivat de faptul că şi eu am lucrat într-unul din aceste domenii, aşa cum au făcut-o părinţii, soţia şi colegii mei. Astăzi, aceştia se confruntă cu o pensie de 350 de lei până la 400 de lei, într-o stare în care condiţiile de muncă le-au afectat grav sănătatea.

În momentul de faţă, după ce au ştiut că un drept dobândit printr-o lege, e vorba de Legea nr.3 din 1977, nu poate fi anulat printr-o lege sau prin maniera în care este interpretată de o instituţie abilitată să slujească interesele cetăţenilor, aceştia se văd în situaţia de a li se anula retroactiv un drept câştigat, lucru interzis de Constituţie, art.15 alin.(2). Astfel, pentru exemplificare, cei care au avut un stagiu de cotizare realizat în grupele I şi II de muncă, la pensionare, pe baza Legii nr.3 din 1977, au avut o pensie majorată faţă de cei cu salariu şi vechime similară care au lucrat în condiţii normale, grupa III, iar în interpretarea dată de Casa judeţeană de pensii Cluj şi poate de alte case judeţene, pensia acestora se reduce cu 7 până la 50%.

Se anulează acţiunea Legii nr.3 din 1977 art.(1) alin.(2) şi (3), Legea nr.19/2000 art.19 alin.(1), art.20, alin.(1), care impune diferenţierea activităţilor după dificultate şi periculozitate.

Se încalcă Decizia 94 din 21 martie 2002 a Curţii Constituţinale care a stabilit că Legea 19 din 2000 nu conţine nici o reglementare care să afecteze pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Recalcularea pensiilor a fost prevăzută de Legea nr.19/2000 în aşa manieră încât să se asigure respectarea principiilor universal-recunoscute de drept stipulate clar în Constituţia României.

În perioada 1996-31 martie 2001, asiguraţilor înscrişi la pensie li s-au diminuat şi limitat pensiile ca urmare a Hotărârii de Guvern nr.565/1996 şi Hotărârii de Guvern nr.848/1996, hotărâri abrogate la data intrării în vigoare a Legii 19/2000.

Aceşti pensionari însă au suportat efectele negative până în anul 2005 când s-a realizat recalcularea pensiilor.

Prin manevre subtile ale recalculării punctajului de pensie pentru perioada 2001-2005 s-a micşorat pensia la o serie de pensionari în mod samavolnic şi nejustificat. Numai un procent infim de cetăţeni a avut baza informativă pentru a obţine o corecţie pe calea justiţiei. Acestea fiind fptele prezentate cu obiectivitate în scrisoarea ce mi-a fost adresată, semnată în numele asiguraţilor de domnii Smaranda Nicolae şi Blaga Doru, domnule prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, vă soicit o clarificare a procedurilor de calcul din partea ministerului de resort, o mai bună aplicare a legilor la nivelul caselor judeţene de pensii, o altă atitudine faţă de cetăţean, restituirea integrală a prejudiciului faţă de cetăţenii afectaţi şi dispunerea de urgenţă a recaculării pensiilor din sistemul public şi limită de vârstă la cerere pentru persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă speciale, grupa I şi II, în conformitate cu legislaţia în vigoare. la stabilirea punctajului mediu anual să se ia în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele nr.4 şi 5 la Legea nr.19 din 2000 şi a sporului pentru lucrul sistematic desfăşurat peste programul normal.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată Cu ridicolul la vedere;

Dacă-mi permiteţi, totuşi, cu titlu foarte personal, rămân cu o mare nedumerire: acum două săptămâni aţi votat învestitura acestui Guvern remaniat.

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Emilian Frâncu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Cu ridicolul la vedere".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ridicolul de situaţie şi plurivalenţa semantică a unor cuvinte şi expresii în limba română tind să consacre deja un nedorit motiv de batjocură la adresa unora dintre colegii noştri parlamentari.

Expresia "secret cu bilele la vedere", apărută în descrierea felului în care colegii democraţi (şi, poate, nu numai ei) spun că îşi vor exercita votul cu ocazia procedurii de suspendare a preşedintelui României începe să intre în folclorul jurnalistic, iar de aici va face, desigur, carieră în tot felul de împrejurări mai mult sau mai puţin intelectuale.

Atât prin adjectivul "secret" (care, prin schimbarea categoriei gramaticale, poate fi înţeles şi ca verb la persoana întâi singular prezent), cât şi prin substantivul "bilele", totul petrecându-se, nu-i aşa, "la vedere", se conturează un tablou cu totul diferit de cel al unei partide de biliard. Şi, ajungând, iată, la biliard, să nu uităm că regulamentul acestui joc este foarte clar în ceea ce priveşte introducerea în buzunar a bilei de culoare albă şi a celei de culoare neagră.

Culmea este că acelaşi mecanism mental al unui joc de cuvinte cu expresivitate variabilă în funcţie de încadrarea gramaticală a "secret"-ului şi de conotaţiile argotice ale substantivului "bilele" (în ambientul exhibiţionist al sintagmei "la vedere"), ar putea să transporte şi în alte teritorii politico-lingvistice de pe mapamond ridiculizarea uneia dintre cele mai îndrăgite activităţi parlamentare de pretutindeni, aceea a votării.

Ieri, la televizor, un distins coleg parlamentar democrat i-a explicat unei jurnaliste, în transmisiune directă, cum anume se efectuează votul cu bile. Citez: "Se iau cele două bile în mâini şi se introduc în cele două urne". Iar un alt coleg parlamentar a opinat că, deşi votul este secret, "nu e ilegal să ne arătăm bilele, unii altora, dacă aşa hotărăşte fiecare".

Poate aş fi râs în hohote de asemenea potriveli, dacă nu mi-ar fi părut rău că darea în stambă nu îi priveşte numai pe ei, ci întreaga instituţie din care cu onor facem parte cu toţii.

Mă întreb, însă, de ce Partidul Democrat resimte nevoia de a le impune parlamentarilor săi să arate bilele înainte de a le introduce în urne, încălcând astfel caracterul secret al votului şi, deci, încălcând Regulamentul?

Pentru a-şi afirma loialitatea de nezdruncinat faţă de preşedintele României, sau pentru a-i împiedica să voteze altfel pe cei care, în forul lor interior, nu resimt o asemenea loialitate?

La fel, aceia care vor vota pentru suspendare tot "cu bilele la vedere", vor face, oare, acest lucru pentru a-şi afirma presupusa forţă de monolit sau pentru a împiedica dezertările?

În ceea ce mă priveşte, mă bucur că fac parte dintr-un partid care nu le impune membrilor săi "să-şi arate bilele" în cel mai ridicol mod cu putinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Costache Mircea - referire la necesitatea unui îndreptar de moravuri şi de năravuri contemporane;

Grupul parlamentar al P.N.L. şi-a epuizat minutele.

Din partea Grupul parlamentar al P.D., este cineva? Nu. Vă mulţumesc.

Din partea grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru mai multă diversitate, mă voi referi astăzi la necesitatea unui îndreptar de moravuri şi de năravuri contemporane.

Băşcălia fără obiect, tifla degeaba ori ironia cretinoidă, mârşavă şi seacă nu pot vindeca societatea românească de autoflagelare şi nu pot decât să adâncească grava criză morală, afundându-ne şi mai rău în hăul debusolării.

Cine doreşte cu adevărat să trăiască într-o ţară normală şi într-o societate armonioasă cu un standard de viaţă măcar satisfăcător trebuie să respecte câteva reguli ale bunului simţ civic şi să înceteze terfelirea şerpească a tot ceea ce ne mai poate salva.

De pildă, formatorii noştri de opinie, toţi aceia care îşi câştigă existenţa din educaţie, cultură şi în special din presă, ar trebui să cultive cu prioritate respectul faţă de instituţii şi faţă de lege, respectul faţă de semeni, faţă de înaintaşi, precum şi respectul pentru valorile noastre comune din aria semantică a noţiunii de patrie, respectul pentru dreptul la diversitate de opinii şi la libera exprimare în limitele bunului simţ.

Fără respect pentru instituţii, nimeni nu va putea trăi într-o societate normală şi nu-şi va putea dezvolta personalitatea, nu se va putea realiza ca om nicăieri în lume şi niciodată în timp. Fără respect pentru familie, şcoală, biserică, armată, justiţie, ordine publică, administraţie, executiv, legislativ, preşedinţie, presă, cultură, societate civilă autentică, nu societatea servilă, nu societatea mercantilă, ori infantilă adeseori, nimeni nu poate fi om deplin şi nu-şi poate realiza măcar parţial aspiraţiile existenţiale.

De ce spunem asemenea banalităţi tocmai acum? Pentru că mocirla în care se zbate societatea românească actuală este rezultatul ignorării acestor elementare reguli de către majoritatea formatorilor de opinie care cultivă cu obstinaţie factori dizolvanţi, factori dizarmonici, antisociali şi fatalmente contraproductivi pentru noi toţi, cei ce azi, dar şi pentru viitorime. Morbul declinului, decandentismul paralizant favorizează marasmul, debusolarea şi lipsa de sens, la umbra căroa o protipendadă falsă, găunoasă, incultă, hrăpăreaţă, consumistă şi apatridă, acumulează averi, infestează mediul social şi maculează valorile perene.

Şi cum umanitatea după atâtea milenii de evoluţie nu a putut născoci un alt mod de a-şi alege conducătorii şi de a funcţiona coerent ca state civilizate, conştient sau nu, toţi aceia care-şi bat joc de politică, de Parlament, de Guvern sau de Preşedinţie, de instituţii în general, îşi fac cel mai mare rău cu putinţă. Nu există duşmani mai mari ai propriei ţări, ai propriei persoane, ai propriilor interese, ai viitorului copiilor, decât aceia care cultivă dispreţul iraţional faţă de sfera politicii şi faţă de instituţiile de care depinde în mod nemijlocit viaţa noastră, a tuturor, viaţa pur şi simplu. Pentru că cel mai important lucru din viaţa noastră este, până la urmă, viaţa noastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată Ce se întâmplă cu turismul românesc?;

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., o să-mi permiteţi să citesc lista: domnul deputat Mihai Apostolache, domnul deputat Vasile Mocanu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Ce se întâmplă cu turismul românesc?"

Circa 10.000 de români au preferat să-şi petreacă sărbătorile de Paşte pe litoralul bulgăresc. În acelaşi timp, mai toate staţiunile româneşti de la mare au stat închise, litoralul românesc fiind, prin urmare, dezolant de pustiu.

Chiar şi acolo unde anumite hoteluri au ales să-şi deschidă porţile în această perioadă, cererea de locuri din partea turiştilor a fost una extrem de scăzută. Situaţia este cu atât mai tristă cu cât vremea a fost neaşteptat de frumoasă pentru începutul de aprilie.

Românii care au petrecut Paştele în ţara vecină au explicat de ce au ales această destinaţie şi nu România. operatorii bulgari de turism s-au pregăti din vreme pentru Sărbătorile de Paşte. A existat din partea hotelurilor o diversitate de oferte de petrecere a timpului liber şi, în plus, raportul dintre preţuri şi calitatea serviciilor a rămas net superior celui din România.

Din păcate, la noi încă se merge pe varianta preţurilor foarte mari, care atrag turişti puţini, şi nu pe cea a rulajului, care înseamnă preţuri accesibile, dar clienţi foarte mulţi.

Mai rău, nici la calitatea serviciilor nu stăm prea bine. Dimpotrivă, turiştii se plâng în continaure de mizeria din camere, de lipsa de profesionalism a personalului de serviciu, de zgomot, de absenţa securităţii. Cât despre ofertele de petrecere a timpului liber, minunate, dar lipsind cu desăvârşire, ce să mai vorbim?

Cu doi ani şi jumătate în urmă, guvernanţii de astăzi promiteau o strategie eficientă pentru dezvoltarea turimului românesc. După cum stau lucrurile, această strategie fantomă a băgat turismul românesc în comă. Nu putem vorbi cu nici un chip despre un turism integrat şi modern în România.

Cu toate acestea, există anumite obiective româneşti ce atrag încă numeroşi turişti români şi străini: mănăstirile din Moldova, unele staţiuni balneoclimaterice, din zonele montane.

Ce facem pentru a le promova cât mai bine în lume? Filmuleţele publicitare made în România sunt mai degrabă ridicole. Dacă pare suficient de firesc faptul că pornim cu un handicap evident în competiţia cu marile destinaţii turistice ale Europei, precum Franţa, Italia sau Spania, pare mult mai puţin de înţeles de ce, an de an, pierdem teren faţă de turismul din Bugaria. Eu cred că noi, românii, avem mai multe de arătat lumii. În acest ritm, mâine, turiştii români vor prefera Albania în detrimentul României. Ar trebui să vă fie ruşine!

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Alecsandru Ştiucă - declaraţie politică cu titlul Între contabilizarea sănătăţii şi sănătatea contabilului;

Doamna deputat Mirela Adomnicăi, domnul deputat Emil Radu Moldovan, doamna deputat Mihaela Rusu, domnul deputat Ion Mocioalcă, domnul deputat Costică Macaleţi, doamna deputat Monalisa Găleteanu, domnul deputat Ion Călin, domnul deputat Alexandru Ştiucă, doamna deputat Minodora Cliveti.

Da, domnule Ştiucă, vă rog să poftiţi. Iertaţi-mă!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţiea mea politică se intitulează "Între contabilizarea sănătăţii şi sănătatea contabilului".

Odată cu asumarea răspunderii Guvernului în anul 2006 pentru adoptarea noii legislaţii privind reforma sistemului sanitar, ministrul Nicolăescu şi-a asumat implicit răsunderea în faţa cetăţenilor României să modernizeze acest domeniu. Cu acest prilej, domnul Nicolăescu promitea că starea de sănătate a populaţiei se va ameliora, asigurările de sănătate vor acoperi în bună măsură costul medicamentelor compensate şi gratuite, al analizelor medicale şi investigaţiilor paraclinice care urmau să fie suportate de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate o dată pe an pentru fiecare român.

Domnul Nicolăescu promitea analize obligatorii pentru tot românul în fiecare an şi laptop-uri pentru medicii de familie. El a explicat atunci că fără reformele domniei sale sistemul sanitar pur şi simplu nu mai poate funcţiona.

Iată care sunt la ora actuală rezultatele dezastruoase ale reformei sistemului puse în evidenţă de numeroasele sesizări ale cetăţenilor şi medicilor de familie din judeţul Ialomiţa şi din ţară: neaplicarea programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei; nerecunoaşterea numărului de boli cronice, care este în creştere mai ales la populaţia tânără, diabet, displidemii; pentru a prezenta o situaţie cât de cât favorabilă, statisticile medicale se fac la ora actuală pe numărul de bolnavi şi nu pe boli, cum ar fi normal, un bolnav putând suferi de mai multe afecţiuni cronice.

Lista dotărilor cabinetelor medicale este săracă, s-au promis lucometre. Ministerul Sănătăţii Publice însă nu a asigurat până în acest moment aceste mijloace de investigaţii.

Nu au fost puse la dispoziţia medicilor de familie laptop-urile promise de domnul ministru.

Atunci când medicii de familie îndrăznesc să prezinte neajunsurile generate de proasta gestionare a resurselor li se răspunde prin controale repetate, ameninţări şi sunt găsiţi vinovaţi de prea multe trimiteri la spital, de exces în prescriile medicale.

Medicii de familie ne atrag atenţia că persistă aceleaşi cozi la cabinetele medicale la început de lună, "când suntem nevoiţi să stăm mai multe ore peste program sau să ne luăm de lucru pentru acasă, pentru a nu rămâne în urmă cu lucrările. Trebuie să scriem în fişe, să centralizăm zilnic numărul de consultaţii, să completăm examenele de bilanţ şi să introducem datele în calculator. Birocraţia în sistem a crescut în urma aşa-ziselor reforme. Fiecare reţetă trebuie trecută în fişa pacientului şi în registrul de consultaţii, iar pe fiecare prescripţie sau trimitere se trece codul numeric personal. Ministrul ne-a transformat în contabili."

Între ceea ce promitea domnul ministru şi ceea ce realizează se menţine o mare discrepanţă. Domnia sa a rămas blocat într-o campanie electorală perpetuă, desincronizat de realitate, tot promiţând, fără să accepte evidenţa. Se află la guvernare şi nu mai poate promite la nesfârşit.

Precum elevul scos la tablă care spune unica pagină pe care a învăţat-o şi nu ce îl întreabă profesorul, domnul Nicolăescu ne vorbeşte de contabilizarea sănătăţii, când noi suntem tot mai îngrijoraţi de sănătatea contabilului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Aurel Rus - declaraţie politică intitulată Eroii nu trebuie uitaţi!;

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ioan aurel Rus.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Eroii nu trebuie uitaţi!"

În istoria celor peste 2000 de ani, poporul român şi-a adus din plin obolul de jertfe pe altarul reîntregirii naţionale. Fie că a fost vremea descălecătorilor, a voievozilor, domnitorilor, regilor sau preşedinţilor, pentru realizarea idealurilor sfinte de păstrare a limbii, credinţei şi unităţii statale, jertfele au fost nenumărate. Eroii noştri, "scumpii nostri eroi" cum zicea cineva, îşi dorm somnul de veci în pământul sfânt al României dezmembrate, în ţinuturile apropiate şi chiar mai îndepărtate. La mulţi dintre ei, nu se cunoaşte locul unde au căzut la datorie pentru înfăptuirea măreţelor idealuri. În Cadrilater, în ţinutul Herţei şi Bucovinei şi în Moldova de dincolo de Prut, oseminte româneşti găseşti la tot pasul.

După cum se ştie, pe actualul teritoriu al aşa-zisei Republici Moldova, ce-a fost recunoscută imediat după 1990 ca republică de către Ion Iliescu, cel care avea o altă datorie atunci de făcut, au căzut în vremea celor două războaie mondiale aproape 7000 de militari români înmormântaţi în marile cimitire de onoare de la Ţiganca, Chişinău, Cania, Miclăuşeni, Tighina, Vărzăreşti, Tiraspol, dar şi în alte peste 300 de localităţi situate între Prut şi Nistru. Autorităţilor de la Chişinău, în martie 2006, li s-a remis un proiect de acord interguvernamental privind reglementări juridice ale cimitirelor şi operelor comemorative de război româneşti din Republica Moldova.

A trecut un an şi se pare că regimul comunist de la Chişinău nu vrea să răspundă în acest sens. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor din România nu poate derula nici un program de reabilitare a cimitirelor unde militarii români îşi dorm somnul jertfelnic din cauza acestor întârzieri. Mai rău este faptul că autorităţile de la Tighina au început dezafectarea cimitirului românesc de campanie în care sunt îngropaţi 365 de militari români căzuţi în luptele din vara anului 1941.

Toate eforturile şi demersurile făcute de acest Oficiu Naţional nu găsesc susţinere şi rezolvare favorabilă din partea Ministerului român al Afacerilor Externe, cel care ar fi primul ce ar trebui să intervină în acest sens. Cred că numirea noului ministru de externe în persoana istoricului Adrian Cioroianu va aduce o rază de lumină şi în acest sens. Îndrăznesc să-i cer aplecare atentă şi multă înţelegere asupra acestei probleme, rugându-l să revizuiască articolele tratatelor de bună vecinătate şi prietenie dintre România, Republica Moldova şi Ucraina, lucru ce nu a vrut să-l facă ministrul de tristă amintire, bursier Söros, Mihai Răzvan Ungureanu.

Ca membru al Comisiei interparlamentare Bucureşti-Chişinău, îi cer domnului ministru de externe o întâlnire a domniei sale cu membrii comisiei, în cadrul căreia să găsim căi concrete de deblocare a negocierii acordului bilateral şi de rezolvare urgentă a situaţiei dramatice de la Tighina.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Viorel Pupeză - declaraţie politică cu titlul Bocetele democraţilor se revarsă de la Bucureşti în teritoriu;

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., o singură declaraţie politică. Vă rog.

Cu aceasta încheiem şedinţa.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Pupeză:

Sunt deputatul Viorel Pupeză şi am o declaraţie politică intitulată "Bocetele democraţilor se revarsă de la Bucureşti în teritoriu".

Partidul Democrat, prin reprezentanţii săi la vârf, a făcut din politică o adevărată telenovelă, de multe ori înecându-şi discrusurile în lacrimi de crocodil. De la Traian Băsescu, şi până la preşedinţii de organizaţii locale, popularii plâng de milă administraţiei, justiţiei, pentru că miniştrii mai competenţi decât Vasile Blaga sau Monica Macovei nu s-au mai născut în România.

Parcursul scurt al Partidului Democrat la guvernare a început cu lacrimile preşedintelui Traian Băsescu, pătruns de durere la retragerea fostului lider P.N.L., Theodor Stolojan, din cursa "prezidenţialelor". Fostul preşedinte al Partidului Democrat a fost impresionat şi de urarea de bun venit adresată României ca membru al Uniunii Europene, de-abia stăpânindu-şi lacrimile.

Acum, de când este în opoziţie cu Partidul Democrat, şeful statului doar se plânge, afirmând că de câte ori "a pus degetul pe rană", i s-a răspuns că este imparţial. Normal, pentru că nu a atins nicio rană a foştilor colegi de partid, unşi cu toate alifiile.

De aceea, nici Partidul Democrat nu va putea juca sută la sută rolul unui partid de opoziţie, din moment ce trebuie să susţină cu mari costuri puterea prezidenţială.

În teritoriu, democraţii au intrat parcă în doliu. Au învăţat lecţia băsesciană şi se caină de coaliţiile ascunse, malefice, care n-au avut alt scop decât eliminarea P.D.-ului. De pe "Titanicul" condus de şeful statului, măcar directorii de la deconcentrate să supravieţuiască! Ar trebui păstraţi, nu neapărat pentru profesionalismul de care au dat dovadă, ci pentru că s-au fixat, prin concursuri discutabile, cu rezultate previzibile, de genul "un post - un concurent".

Democraţii au folosit instituţiile descentralizate, din dorinţa de a se bucura de banii publici, cu intenţia de a-şi împrăştia neamurile şi cumetrii peste tot în funcţii de conducere şi, astfel, să-şi promoveze interesele.

Ameninţarea cu tribunalul şi cu plata unor daune morale nu trebuie să constituie un motiv pentru menţinerea în funcţie a unor persoane care şi-au făcut din administraţie doar o profesie de conjunctură.

Cum poţi caracteriza un director drept funcţionar public, care are drept "paravan" legea, din moment ce superiorii săi pe linie de partid îl includ cu surle şi trâmbiţe în broşura intitulată "Realizările aleşilor Partidului Democrat din Bistriţa-Năsăud" 2005 - 2006?

Şefii instituţiilor publice sunt funcţionari publici sau aleşi ai unui partid? Dacă realizările lor au fost posibile prin sprijinul miniştrilor democraţi din Guvern, atunci cum vor putea performa în continuare?

Mânia, frustrarea şi confuzia, dar mai ales nemulţumirea democraţilor sunt din ce în ce mai vizibile. Se agaţă cu disperare de cei ce mai deţin resursele, fie de imaginea lui Traian Băsescu, fie de cea de la nivel local, prin pârghia deconcentratelor.

Un partid marionetă, lipsit de conţinut doctrinar şi ideologic, care s-a dat de trei ori peste cap şi a devenit popular, nu mai reprezintă nimic dacă nu-şi mai poate servi clienţii fideli.

Pus la "post negru" de la banul public, Partidul Democrat va avea mari probleme în a face politică în singurul mod în care ştie să o facă: trafic de influenţă, promisiuni fără acoperire şi comisioane.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Am încheiat prima parte a şedinţei de plen de astăzi, destinată declaraţiilor politice.

Pentru a putea începe în condiţii optime dezbaterile aflate pe ordinea de zi, voi solicita liderilor grupurilor parlamentare să mobilizeze colegii deputaţi în sală.

Pentru aceasta, acord o pauză de 15 minute.

Rog, cu 5 minute înainte, să fie activat apelul pentru intrarea în sală.

Vă mulţumesc.

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

 
    Mira Anca Victoria Petrescu Mărculeţ - declaraţie politică având ca temă rezumatul raportului Stabilitate şi Securitate în Europa: mizele extinderii Europei reflectate de către opinia publică;

Doamna Mira Anca Victoria Petrescu Mărculeţ:

"Stabilitate şi Securitate în Europa: mizele extinderii Europei reflectate de către opinia publică"

In această declaraţie politică doresc să prezint rezumatul raportului pe care l-am întocmit în calitate de raportor al Adunării Uniunii europei Occidentale (AUEO). Am fost numită raportor pentru subiectul de mai sus şi raportul l-am prezentat la Paris în data de 4 aprilie 2007 în cadrul Comisiei pentru relaţii publice şi de comunicare. La această dată a fost aprobat şi urmează a fi prezentat în luna iunie 2007 în plenul AUEO.

Aş dori să încep prin a mulţumi colegilor mei şi tuturor celor prezenţi la această discuţie care prezintă un subiect important pentru poporul român şi pentru mine de asemenea. Mulţumesc de asemenea doamnei Sylvie Goulard, preşedintă a Mişcării Europene Franceze, pentru prezenţa ei şi sper că vom avea ocazia să discutăm despre modul în care Uniunea Europeana percepe situaţia.

Încercând să rezum acest raport, îmi permit să scot în evidenţă două aspecte de mare importanţă. Primul este faptul că poporul român a dorit din toată inima integrarea în Uniunea Europeană şi rămâne, după 1 ianuarie 2007, mândru de a purta insigna albastră cu cele 12 stele de aur. Al doilea se referă la specificităţile acestei ţări şi acestui popor, care cer a fi luate în considerare prin programe de ajustare post-integrare.

Integrarea în UE aduce schimbări în viata publică şi privată a cetăţenilor. Prin acest raport mi-am propus să abordez în profunzime câteva domenii ce redau imaginea opiniei publice în România: contextul rural şi agricultura, migraţiile şi locurile de muncă, educaţia, şi noile chestiuni de securitate şi apărare.

Agricultura

România deţine un mare capital agricol, iar procedeele de ajustare la normele europene în materie de agricultură sunt foarte importante. Dată fiind vechimea şi valoarea tradiţiilor române de creştere a animalelor şi de agricultură, necesitatea de a abandona câteva este frecvent rău văzută de către opinia publică română urbană cât şi rurală.

După sondajele de opinie, poporul român se afirmă deschis în faţa oricărei schimbări ce va ameliora situaţia, atâta timp cât UE va ţine cont de necesităţile şi specificităţile fiecăreia dintre comunităţile locale.

Munca şi migraţiile

Disponibilitatea şi calitatea locurilor de muncă structurează problematica nivelului de viaţă şi al bunăstării populaţiei. Situaţia posterioară revoluţiei din 1989 a lăsat fără loc de muncă un mare număr de persoane calificate, antrenând astfel către o creştere a şomajului şi a supraangajării în sectoare de muncă inferioare. Integrarea în UE va relansa acest domeniu care, în ochii populaţiei române, s-a depreciat foarte mult dupa revoluţie. De altfel, aspectul creşterii locurilor de muncă este evaluat ca fiind un efect pozitiv principal al integrării, la fel ca libera circulaţie a persoanelor.

Opinia publică românească se arată totuşi critică aspra faptului că multe ţări europene păstrează restricţii vis-à-vis de libera circulaţie a persoanelor. Acesta este perceput ca un aspect foarte defavorabil, un dezechilibru al situaţiei, căci economia română se situeaza în plină expansiune, şi va gazdui probabil o forţă de muncă străină ce o va delocaliza pe cea română.

Trebuie menţionat şi faptul că dinamica şi structura fluxului migrator se va schimba. Ne aşteptăm, pe bună dreptate, ca din ce în ce mai mulţi migranţi români să revină în România şi, de asemenea, ca multe persoane diplomate, specializate, să plece în străinatate, "the brain drain" aşa cum au trăit-o şi vecinii nostri europeni integraţi în 2004. Este necesar să subliniez o schimbare majoră în formarea migranţilor români, care vor fi cadre specializate şi nu muncitori pe piata neagră. Sperăm ca opinia publică europeană va şti să îi primească şi că nu le va opune prejudecăţi şi stereotipuri.

Educaţia

Tinerii universitari sunt cei ce percep cel mai bine aspectele pozitive ale integrării României. Trebuie menţionat şi faptul că 67% dintre români cred că studiile universitare oferă şanse foarte bune de reuşită în viaţă. Astfel, profitând de echivalarea celor două sisteme de învăţământ, noile elite române speră să integreze un spaţiu european de studiu, cât şi să schimbe o parte din opinia publică pe care Europa o are până acum despre România.

Securitate

Pe planul securităţii şi al apărării, România nu a aşteptat ora integrării sale pentru a se implica: parteneriatul său cu UEO a început deja în 1997 cu trimiterea trupelor române în misiunile Petersburg. După 1 ianuarie, România a integrat structurile politico-militare ale Consiliului Miniştrilor în UE în domeniul politicii europene comune de apărare şi al politicii europene de securitate şi apărare. Această ţară a ţinut drept frontieră atât în trecut, cât şi în prezent.

Pentru UE, poziţia României oferă noi oportunităţi de acţiune din cauza accesului direct la Marea Neagră, la gurile de vărsare ale Dunării, cât şi din cauza deschiderii către Orientul Mijlociu, zona Golfului şi Rusia - ce poate permite un control mai bun al zonei dar şi un acces către o zonă foarte nesigură. Ţin să reamintesc faptul că regiunea mării Negre este sursa multor conflicte regionale: conflictele separatiste din regiunea Moldova orientală, din estul şi nordul Georgiei, din Vestul Azerbaidjanului, din Cecenia. După opinia publică română, regiunea mării Negre este considerată sursă de bogăţie (energetică, petroliferă, naturală) dar şi de tensiuni. Din cei 21% de români care afirmă că nu se simt în securitate, 41% atribuie acest sentiment tensiunilor în zona mării Negre. O politică de apărare echilibrată este posibilă doar printr-o strânsă cooperare cu UE şi prin programe de cooperare regională cu statele riverane ale Mării Negre - element integrat prin crearea Organizaţiei de Cooperare economică a Mării Negre şi prin posibila inaugurare a Forumului Mării Negre pentru dialog şi cooperare. România vizează o implicare directă în procesul de pacificare a conflictelor în această zonă.

Problemele interne ale României - în special corupţia, problemele etnice în Transilvania - sunt preocupante pentru toată populaţia. Rezoluţia lor depinde, în ochii opiniei publice române, atât de un efort mai mare al elitelor române, cât şi de un ajutor eficace al Uniunii Europene.

Acesta a fost rezumatul raportului meu. În minutele următoare aş dori să mă opresc asupra unui subiect foarte controversat şi de mare importanţă dacă vorbim de stabilitate şi securitate în Europa: problema minorităţilor maghiare pe teritoriul român. Doamna Sylvie Goulard a vorbit despre acest aspect pe 1 ianuarie, considerând-o o problemă rezolvată. Şi în România a fost considerată rezolvată, dar recent noi incidente au apărut redeschizând discuţia, incidente pe care poporul român nu le consideră compatibile cu principiile de coabitare ale UE.

Minoritatea maghiară reprezintă 6% din populaţia totală a cetăţenilor României. Ea este stabilită în zona centrală a României, în Transilvania. Din cauza numărului acestui efectiv, minoritatea maghiară beneficiază de drepturi pe teritoriul român: reprezentanţi în guvernul român, un partid propriu care se prezintă la alegeri, şcoli în care se învaţă maghiara şi oraşe cu două nume: unul unguresc şi altul românesc. Este de ajuns să comparăm situaţia acestei minorităţi cu cea a populaţiei române ce locuieşte în Republica Moldova. Deşi această populaţie română pe teritoriu moldav depăşeşte dimensiunile unei minorităţi, ea nu primeşte nici măcar dreptul de a se defini şi afirma "română". Statut român susţine această populaţie, ajutând-o să obţină paşapoarte române şi să vină în România.

Comparând această poziţie a statului român cu cea a statului ungar, opinia publică în România se arată din ce în ce mai îngrijorată din cauza cererilor de autonomie teritorială ale acestei minorităţi, cât şi din cauza suportului pe care preşedintele Ungariei o acordă acestor cereri. Recent, pe 15 martie 2007, sărbătoarea naţională a Ungariei, preşedintele ungur a făcut o vizită neoficială în România în regiunea Transilvaniei, unde doar steagul ungar a fost arborat fără cel român. Opinia publică în România, cât şi în Ungaria a fost surprinsă de prezenţa preşedintelui ungur în Transilvania, care nu a onorat ziua naţională a poporului său, mai ales într-un context în care multe manifestaţii s-au iscat la Budapesta. În acelaşi timp, opinia publică şi-a amintit că această zi este un simbol naţional, fiind marcată în 1990 de virulente conflicte interetnice în aceeaşi regiune.

În acest context, prin aceste mijloace, proclamând un discurs, într-o ţară de vizită, în favoarea autonomiei teritoriale a regiunii unde locuiesc cetăţeni români de etnie maghiară, preşedintele ungar şi-a atras o impresie foarte proastă a opiniei publice şi a autoriţătilor române, ce nu au fost prevenite de această vizită. În calitate de şef de stat, vizita sa ar fi trebuit anunţată astfel încât ea să poată fi pregătită conform protocolului de către autorităţile române.

În acelaşi timp, preşedintele ungar a încurajat proiectul conducătorilor minorităţii maghiare de a strânge semnături de la populaţia minoritară pentru a cere autonomia teritorială. Prin aceasta, ei vor încerca să asimileze în mod incorect aceste semnături unui referendum - căci referendumul este un proces oficial, supravegheat de autorităţi şi executat în condiţii reglementate legal. Aceste acte vor fi folosite ulterior pentru a iniţia mişcări interne şi externe de cerere a autonomiei teritoriale, îndreptându-se astfel împotriva Constituţiei române, care specifică în mod clar că România este un stat unitar şi indivizibil.

Iată de ce, urmărind idealul unei pacificări a relaţiilor, opinia publică în România speră să se ajungă la diminuarea tendinţelor naţionaliste din partea acestei minorităţi. Sunt conştientă de faptul că România nu este singura ţară care se confruntă cu o astfel de problematică. În măsura în care acestei minorităţi îi sunt acordate drepturile sale legale - mai mult decât în alte ţări în UE - sperăm să putem coabita în pace, fără a ne lovi încă o dată de tendinţe expansioniste. O problemă similară a apărut şi în Slovenia, datorită unor cereri făcute în numele istoriei imperiului Austro-Ungar care ocupa aceste teritorii acum 100 de ani.

Aceste dispute fac Europa să pară vulnerabilă, în numele unui interes particular ce nu se încadrează în principiile moderne ale UE, principii în numele cărora am aderat acest spaţiu comunitar.

În ochii populaţiei din România, este dificil să ne învestim în proiecte comune europene atâta timp cât chestiunile teritoriale vor fi abordate sub acest aspect. România speră că, o dată cu integrarea în UE, aceste tendinţe de manifestări naţionaliste, separatiste şi revendicative de pe teritoriul român vor dispărea şi că UE va lua atitudine atunci când actele sus-menţionate vor apărea pe masa discuţiilor, pentru a nu avea încă o dată pe agendă conflicte etnice (ca în Kosovo).

Ajungând la finalul discursului meu, aş dori să amintesc faptul că opinia publică în România percepe integrarea în UE ca o chestiune de demnitate naţională şi de respect către toate minorităţile de pe teritoriul său, în acord cu principiile europene. În acelaşi timp, opinia publică se aşteaptă ca toate minorităţile ce sunt şi cetăţene ale României să respecte Constituţia acestei ţări şi statutul României ca stat unitar şi indivizibil.

Este o relaţie de convieţuire civilizată pe teritoriul unui stat unitar pe care UE va trebui să o păstreze în viitor. Cu cât respectul nostru este mai mare către Uniune, cu atât avem mai multe aşteptări, cu atât îi vom cere să-şi plece urechea - imparţială sperăm - la îngrijorările noastre.

vă mulţumesc de atenţia dumneavoastră.

    Lia Ardelean - declaraţie politică cu subiectul Situaţia precară a spitalelor din România - subiect incitant pentru presa europeană;

Doamna Lia Ardelean:

"Situaţia precară a spitalelor din România - subiect incitant pentru presa europeană"

Spitalele din România continuă să fie ţinta negativă a unor jurnalişti europeni, care găsesc de multe ori cazuri de-a dreptul dramatice din activitatea medicală autohtonă. O astfel de situaţie a fost exploatată de o tânără fotograf din Marea Britanie, Katy Star Stocker, care a deschis o expoziţie personală după ce anul trecut a fotografiat "chinurile şi mizeria" din Spitalul de Psihiatrie din Mocrea din judeţul Arad. Imaginile tulburătoare surprinse lângă Ineu s-au materializat de altfel în prima expoziţie a artistei, la Centrul de Artă Bridport.

Fără îndoială, faptul că tânăra britanică a fost impresionată de ceea ce a găsit în respectiva instituţie medicală nu se poate contesta. "Spitalul de psihiatrie Mocrea funcţionează într-o casă dărăpănată, aproape de prăbuşire, iar lipsa facilităţilor şi condiţiile în care sunt ţinuţi şi trataţi pacienţii sunt deplorabile. Nu este apă caldă curentă, condiţiile sunt neigienice, iar pacienţii aproape că nu au bunuri personale. Mâncarea este simplă şi insuficientă, spitalul nu primeşte în mod regulat medicamente, iar directorul instituţiei are la dispoziţie un buget insuficient pentru intreţinerea imobilului". aceasta este concluzia artistei britanice după ce a vizitat spitalul de psihiatrie arădean.

De curând, la invitaţia primarului oraşului Ineu, colegi ai tinerei britanice au vizitat Spitalul de la Mocrea, unde au constatat pe viu schimbările majore care au avut loc în ultimul an. Din păcate, imaginile cu drama bolnavilor din unitatea spitalicească de lângă Ineu au făcut deja înconjorul Marii Britanii, iar lucrările de reamenajare făcute între timp, chiar dacă vor mai fi reliefate în presa engleză, sunt tardive pentru imaginea spitalului. De fapt, fotograful englez şi-a exprimat speranţa ca lucrurile să se îndrepte, iar expoziţia sa să atragă atenţia asupra condiţiilor de acolo.

Din nefericire, cazul spitalului de psihiatrie Mocrea nu este izolat în România. Există numeroase alte unităţi medico-sanitare unde activitatea este departe de a se desfăşura în mod european, iar bolnavii suferă în plus, pe lângă boala în sine, de lipsuri de tot felul, de la igienă la medicamente şi hrană. Consider că ar fi momentul ca astfel de situaţii jenante să fie luate mai mult în atenţie de către autorităţile abilitate şi să facem cu adevărat lucruri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei spitalelor României. Nu cred că este normal ca, la aproape 18 ani de la evenimentele din decembrie 1989, pe ecranele televizoarelor cetăţenilor din Uniunea Europeană să ruleze aceleaşi imagini şocante despre români bolnavi şi cerşetori.

    Bodgan Liviu Ciucă - declaraţie politică cu tema Adoptarea unui nou Cod civil - o necesitate pentru sistemul judecătoresc din România;

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Adoptarea unui nou Cod civil - o necesitate pentru sistemul judecătoresc din România"

În urmă cu aproximativ un an şi jumătate, fostul ministru al justiţiei, doamna Monica Macovei, a venit în faţa Camerei Deputaţilor declarând că va iniţia un nou Cod civil, care să fie în măsură să soluţioneze litigiile în contextul juridic actual.

În acelaşi moment, la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se afla în dezbatere propunerea de Cod civil votat de Senat, iar declaraţia intempestivă a fostului ministru al justiţiei a blocat acest proiect de lege. Necesitatea unui Cod civil actualizat este atât de acută, încât la facultăţi studenţii învaţă prevederile proiectului de lege blocat în Camera Deputaţilor, dat fiind faptul că vechiul Cod civil (de fapt cel aplicabil şi în prezent), datează din anul 1954 şi nu mai corespunde realităţilor actuale, apărând din această cauză disfuncţionalităţi la nivelul instanţelor în pronunţarea sentinţelor pentru anumite cauze.

În contextul în care fostul ministrul justiţiei a neglijat ideea venirii în faţa Camerei Deputaţilor cu o propunere concretă de nou Cod civil, consider că odată cu schimbarea ministrului, actualul ministru de justiţie să îmbrăţişeze ideea reluării dezbaterii pe fond asupra noului Cod civil (proiect de lege deja aprobat de Senat şi blocat în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor - în acest caz şi Cameră decizională).

Adoptarea unui nou Cod civil reprezintă o prioritate pentru sistemul legislativ din România, în general, şi pentru funcţionarea sistemului de justiţie, în special.

    Dan Mihai Marian - declaraţie politică: Preşedintele, joaca de-a demisia şi vulnerabilizarea democraţiei româneşti;

Domnul Dan Mihai Marian:

"Preşedintele, joaca de-a demisia şi vulnerabilizarea democraţiei româneşti"

Entuziasmul popular generat de evenimentele din decembrie 1989 ne-a transformat pe mulţi dintre noi, participanţi sau spectatori, în optimişti fără rezerve. Ne închipuiam că, în numai câţiva ani, România va deveni o ţară în care va curge lapte şi miere, fără ca noi să facem vreun efort deosebit. Puţini dintre noi realizau în acele momente revoluţionare ce avea să însemne tranziţia de la comunism la capitalism.

La capătul acestei tranziţii, România trebuia să fie o democraţie consolidată cu o economie de piaţă funcţională şi competitivă. În momentul de faţă, România este ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, fapt care certifică, cel puţin formal, încheierea cu succes a tranziţiei româneşti. Acum, după ce s-a uscat cerneala semnăturilor de pe Tratatul de Aderare a României la UE, vă propun un exerciţiu de sinceritate: având în vedere evenimentele politice interne din prima lună post-aderare, putem spune cu mâna pe inimă că România este o democraţie consolidată?

O ţară devine consolidată în momentul în care, dincolo de existenţa şi funcţionarea formală a instituţiilor democratice, toţi actorii sociali convin să respecte regulile jocului democratic. În momentul când un actor social (politic, instituţional, economic etc.) îşi depăşeşte atribuţiile conferite de lege încercând să-şi impună voinţa personală asupra tuturor celorlalţi actori nu mai avem de-a face cu o democraţie consolidată. Obsesia pentru distrugerea politică a unui prim-ministru şi a partidului pe care îl reprezintă, supunerea Parlamentului şi a altor instituţii democratice, utilizarea "violenţei fizice legitime" (Servicii, Parchet, Politţie etc.) pentru pedepsirea adversarilor politici depăşeşete cu mult limitele jocului democratic.

Preşedintele Traian Băsescu joacă la limita respectării Constituţiei şi forţează mecanismele democratice pentru atingerea unor obiective politice proprii. Invocă necesitatea luptei împotriva oligarhiei, a grupurilor de interese pentru a-şi legitima acţiunea de contestare a sistemului politic în ansamblul său. Tot pentru a-şi atinge propriile obiective se lansează în fel de fel de acţiuni demagogice şi politicianiste, uitând că politicienii adevăraţi trebuie să slujească interesele poporului, nu pasiunile lui.

Prin modul în care reacţionează populaţia la populismul preşedintelui, putem aprecia că România este o democraţie insuficient consolidată. Democraţia românească este o "democraţie de vitrină" în care normele, valorile, regulile democratice nu sunt internalizate (interiorizate şi practicate) de către toţi actorii din sistem.

Criza politică declanşată de preşedinte în momentul în care a fluturat un bileţel buclucaş şi prelungită cu şantajul propriei demisii în cazul în care va fi suspendat de Parlament ne demonstrează cât de departe suntem de ethosul democraţiilor consolidate din Europa Occidentală.

Recomandabil ar fi ca responsabilii de la Comisia Europeană să aloce fonduri suplimentare şi pentru finanţarea unor programe ce au în vedere consolidarea democraţiei şi a statului de drept, nu numai pentru competitivitate economică şi dezvoltarea infrastructurii de transport. Fără democraţie consolidată nu putem vorbi de o integrare de succes în Uniunea Europeană.

    Ion Călin - declaraţi politică: De ce suspendarea preşedintelui jucător, băutor şi dansator?;

Domnul Ion Călin:

"De ce suspendarea preşedintelui jucător, băutor şi dansator?"

Dincolo de toate speculaţiile care se fac vizavi de propunerea de suspendare a Preşedintelui României, Traian Băsescu, motivul real pentru care Partidul Social Democrat a venit cu această propunere îl constituie faptul că în România trebuie să se pună capăt crizei generate de preşedintele jucător, băutor şi dansator şi trebuie să domnească legea. Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu trebuie să fie o lecţie de democraţie pentru orice cetăţean al României, indiferent de funcţia pe care o ocupă. În democraţie, Constituţia şi legile ţării trebuie respectate, inclusiv de cei care deţin funcţii importante în stat, pentru că altminteri ne îndreptăm spre dictatură. Iar Preşedintele Traian Băsescu a dorit să conducă ţara ca pe propriul său vas şi să dea peste bord cu oricine care nu i se supune, sfidând Constituţia şi legile ţării. Asta se întâmplă în momentul de faţă în România anului 2007, ţară membră a Uniunii Europene.

Partidul Social Democrat a solicitat suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu pentru că prin comportamentul său dictatorial pune în primejdie buna funcţionare a statului. După doi ani de exercitare a mandatului a demonstrat că nu se poate încadra în parametrii constituţionali ai funcţiei de şef de stat. Preşedintele Băsescu a confundat funcţia de preşedinte al României cu cea de căpitan de vas unde în momentul în care nu îi convenea ceva făcea ce îl tăia capul considerând că nu trebuie să dea socoteală nimănui. La fel s-a comportat şi în calitate de Preşedinte al României - a sfidat Constituţia şi a provocat constant crize în raporturile cu principalele autorităţi publice cărora le-a încălcat şi nesocotit competenţele, le-a denigrat activitatea, le-a discreditat autoritatea şi credibilitatea şi a întreţinut o permanentă atmosferă de instabilitate şi conflict. Constituţia îl obligă pe preşedintele ţării să exercite funcţia de mediere între puterile statului, între stat şi societate. Numai că se pare că aceste obligaţii au fost facultative pentru Traian Băsescu care pe lângă faptul că a creat tensiuni între instituţiile statului a reuşit şi "performanţa" de a aţâţa societatea civilă împotriva autorităţilor publice prin declaraţiile defăimătoare şi calificativele, de multe ori jignitoare, la adresa unor instituţii sau oameni.

Preşedintele României trebuie să înţeleagă că trebuie să respecte Constituţia, legea şi democraţia. Trebuie să aibă un comportament care să facă cinste funcţiei pe care o ocupă şi nu să iasă pe ecranele televizoarelor, invitat sau neinvitat, precum o ţaţă arţăgoasă şi spurcată la gură pe care de multe ori îţi este ruşine să o auzi.

Traian Băsescu trebuie să fie suspendat din funcţia de Preşedinte al României, pentru că numai aşa vom înţelege că în democraţie avem nu doar drepturi, ci şi obligaţii.

    Emil Radu Moldovan - declaraţie politică cu titlul Omul providenţial şi dezastrul total;

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Omul providenţial şi dezastrul total"

"Totul pentru Traian Băsescu" ar trebui să fie îndemnul care să-i conducă pe politicieni atât în cuget, cât şi în simţiri şi poate prea iubitul nostru preşedinte ar fi mulţumit şi ar lăsa-o mai uşor cu crizele în viaţa politică, însă nimic nu e sigur deoarece imprevizibilul şi incertitudinea au devenit caracteristicile esenţiale ale mandatului său.

Observăm, unii cu îngrijorare, alţii cu stupoare, iar alţii nu observă deloc cum, de la preluarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu, în această ţară agenda publică şi interesul clasei politice a fost acaparat în totalitate de Traian Băsescu pe principiul "nimic fără Traian Băsescu."

Însă, marea problemă de-abia acum începe, deoarece "mult prea iubitul nostru conducător" în loc să aibă ca principală prioritate bunăstarea românilor, aşa cum a promis în campania electorală imediat după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, a uitat cu desăvârşire de românul de rând şi s-a ocupat în exclusivitate de interesele sale şi ale acoliţilor săi, lovind cu putere în cei care încercau să-i stea în drum.

Prima încercare a vestitului marinar de a acapara puterea totală (care reprezintă de altfel visul său suprem) a fost imediat după alegerile din 2004, când, în loc să se preocupe de guvernare şi de soarta ţării, preşedintele se preocupa de soarta partidelor din alianţă şi bineînţeles de a sa şi dorea cu ardoare alegeri anticipate, indiferent de consecinţe pentru ţară, doar ca să scape de partidele mai incomode din coaliţia aflată atunci la putere şi bineînţeles să acapareze cât mai multă influenţă pe care să o păstreze cît mai mult timp.

De altfel, aşa cum se vede foarte limpede în aceste zile, preşedintele este interesat doar de putere, iar pentru păstrarea ei foloseşte toate armele din dotarea personală, minciuna, şantajul, ipocrizia, demagogia. nu se dă în lături de la nimic. Iar pentru a fi cât mai credibil, Traian Băsescu a început un război total cu întreaga clasă politică. Război în urma căruia el, omul providenţial, ar trebui să primească din partea populaţiei acceptul de a conduce cu puteri depline această ţară, deoarece doar el este capabil să realizeze bunăstarea acestui popor.

Singura bunăstare pe care a reuşit însă Traian Băsescu să o realizeze a fost aceea a acoliţilor săi care, de pe urma contractelor obţinute de la stat cu ajutorul bileţelelor scrise de el, într-adevăr au reuşit să trăiască mai bine, însă restul populaţiei nu a avut parte decît de scandaluri provocate de el şi poate şi ce se putea realiza nu s-a realizat şi din cauza acestei stări permanente de conflict şi nesiguranţă pe care a întreţinut-o permanent.

Însă, aşa cum a dovedit-o în nenumărate rânduri, poporul român este mult mai inteligent decât conducătorii săi şi nu numai că nu îi va conferi puterea totală, dar, la momentul potrivit, îi va oferi acestuia locul pe care îl merită după dezastrul total pe care l-a creat în această perioadă în România.

    Mihai Sandu-Capră - apel la clasa politică pentru a se concentra asupra priorităţilor României;

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Doamnelor şi domnilor,

Cred că în acest moment este absolut necesar să punem punct disputelor sterile şi să revenim la problemele reale ale românilor: bani mai mulţi pentru România prin realizarea unor programe competitive de accesare a fondurilor europene, având în vedere recenta întâmplare nefericită prin care Comisia Europeană ne retrimite trei din cele şapte programe trimise spre avizare pentru a fi finanţate. Aceste programe sunt: programul de creştere a competitivităţii, cel de transport si cel de dezvoltare regională; găsirea unor soluţii cât mai eficiente pentru ca reducerea contribuţiilor sociale cu un procent semnificativ să se poată efectua cât mai curând pentru ca oamenii să simtă pe termen lung o îmbunătăţire a climatului economic din România; susţinerea unor măsuri de transformare radicală a agriculturii româneşti într-un atu important al ţării noastre, având în vedere resursele naturale şi umane existente, prin transformarea ţăranilor în fermieri care să vină cu cât mai multe produse competitive pe piaţa europeană; transformarea rapidă a turismului românesc într-unul de calitate care să facă faţă cu succes competiţiei acerbe în primul rând cu ţările vecine, dat fiind potenţialul natural uriaş de care dispune ţara noastră.

Să ne reamintim, domnilor, care sunt priorităţile României şi să ne concentrăm în continuare asupra reformelor politice şi economice, demonstrând că ne merităm locul în familia europeană!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

    Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu titlul Bombardarea cu fumigene;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Bombardarea cu fumigene"

Noi, PNL, nu credem în intenţia lui Traian Băsescu de a-şi da demisia. Este doar un gest de extrem populism ieftin menit să mai crească din cota în permanentă scădere a preşedintelui, ceea ce trădează că Traian Băsescu este speriat de posibilitatea suspendării şi recurge la orice mijloc pentru a rămâne la putere.

La o pierdere de încredere în rândul electoratului de peste 30 de procente în numai doi ani, Băsescu ştie că este aproape imposibil să mai învingă şi de aceea creează evenimente de un spectacol ieftin, propagandă electorală gen "băi de mulţime", în condiţiile în care în acest an nu am avut inundaţii sau alte calamităţi unde preşedintele să dea "indicaţii preţioase" în loc să aducă soluţii viabile problemelor cu care se confruntă România în perioada de post-aderare pentru că preferă un spectacol ieftin şi populist de spectacol de vodevil.

Dacă vroia cu adevărat să demisioneze putea face acest lucru ori în Parlament, ori într-o conferinţă de presă la Cotroceni, nu ipotetic în mass-media lăsând astfel loc de interpretări şi speculaţii.

Decizia lui Traian Băsescu de a demisiona doar pentru a candida încă o dată este o dovadă de iresponsabilitate politică, lipsă de respect faţă de electorat şi faţă de banul public, mai ales că alegeri prezidenţiale anticipate înseamnă cheltuieli enorme şi inutile de la bugetul statului.

Românii au ales un preşedinte pentru o perioadă de cinci ani, nu unul cu termen redus care să îi cheme la vot atunci când are el chef.

Preşedintele, rămas singur la Cotroceni, obsedat de ideea puterii absolute, se agaţă de ultima şansă care i-a rămas pentru a păstra puterea, chiar cu riscul de a pune România în situaţii neplăcute pe plan extern.

Oare cine din PD va striga primul că regele e gol?

    Ion Luchian - despre manevre politicianiste în stilul inconfundabil al preşedintelui Traian Băsescu;

Domnul Ion Luchian:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În stilul inconfundabil de acum, preşedintele Traian Băsescu a lansat o nouă "bombă" în viaţa politică anunţând, în cadrul unui interviu acordat unui cotidian central, nu printr-un discurs oficial, că, în cazul în care va fi suspendat de Parlament, îşi va da demisia din funcţia de şef al statului.

Aflat într-un acces de ipocrizie, preşedintele şi-a motivat decizia afirmând că parlamentul trebuie protejat de o eventuală înfrângere a voinţei acestuia de către popor, fapt ce s-ar putea întâmpla dacă preşedintele ar fi suspendat de parlament, însă reconfirmat în funcţie prin votul popular.

Ce noroc pe Parlamentul României că şi-a găsit un apărător al imaginii sale tocmai în persoana celui care în ultimii doi ani a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să distrugă imaginea parlamentului ca instituţie, calificând-o de nenumărate ori ca fiind ineficientă, iar pe parlamentari numindu-i infractori.

De fapt, toată această manevră nu este decât una pur politicianistă care are un dublu scop: pe de-o parte, unul politic, de a-i face pe susţinătorii suspendării să dea înapoi, iar pe de altă parte, unul de imagine, de a arăta poporului că preşedintele nu poate fi învins de către parlament.

Dacă va ajunge să-şi pună în practică această manevră de a-şi da demisia în cazul suspendării, de fapt preşedintele nu va face altceva decât să se sustragă unei proceduri constituţionale, fapt care, chiar dacă nu încalcă Constituţia, încalcă într-un anumit mod regulile jocului politic.

De asemenea, pe lângă imensa ipocrizie pe care ar aduce-o un asemenea gest al preşedintelui, căci despre ce fel de demisie poate fi vorba dacă persoana care azi demisionează mâine îţi cere votul pentru a fi realeasă în exact aceeaşi funcţie din care şi-a dat demisia, se poate vorbi şi despre o completă lipsă de responsabilitate din partea preşedintelui. Căci, ce fel de preşedinte este acela care atunci când este confruntat cu o procedură constituţională din partea unei alte puteri a statului ameninţă, precum un copil, că-şi ia jucăriile şi pleacă? În orice caz, nu un preşedinte demn de o ţară europeană.

Din punct de vedere strict politicianist, manevra preşedintelui este foarte bună; din punctul de vedere al unui om de stat responsabil această manevră este cel puţin penibilă. Traian Băsescu demonstrează încă o dată că este un foarte bun politician, în contextul vieţii politice din România de după decembrie 1989, însă un lamentabil om de stat, complet lipsit de viziune politică, incapabil să vadă dincolo de interesul personal de moment.

Vă mulţumesc.

    Stelian Duţu - declaraţie politică: Parlamentul ruşinii;

Domnul Stelian Duţu:

"Parlamentul ruşinii"

Distinse doamne, stimaţi domni deputaţi,

Parlamentul se află pe ultimul loc în topul preferinţelor electoratului. Mai precis, fiecare dintre noi "se bucură" de această apreciere. Iar oamenii au dreptate.

Parlamentul s-a transformat în ultimii doi ani din forul legislativ care ar trebui să se preocupe de nivelul de trai al populaţiei, într-un talcioc unde se vinde şi se cumpără aproape orice, chiar şi interesul naţional.

Alianţe transpartinice construite în jurul unor foloase particulare sau de grup, comportamente ce ţin mai degrabă de circ sau găştile de la colţul străzii, sunt doar câteva dintre activităţile care caracterizează Parlamentul de astăzi.

Iar noi ne întrebăm, revoltaţi, cum de s-a ajuns la această situaţie. Dacă nu cumva suntem judecaţi prea aspru, dacă, de fapt, oamenii sunt problema, iar noi chiar suntem imaculaţi şi ne facem treaba ireproşabil.

Teoretic, Parlamentul a ajuns în punctul de unde nu mai poate coborî. Dacă privim însă cu mai multă atenţie, vom vedea că este loc suficient pentru declin. Demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu reprezintă gestul suprem care va condamna Parlamentul pentru o lungă perioadă de timp. Va fi nevoie de un "purgatoriu" pentru ca legislativul să recupereze câte ceva în percepţia publică.

Iar acest "purgatoriu" este format din: votul uninominal, legea lustraţiei şi promovarea unei noi clase de politicieni. De îndată ce toate aceste elemente se vor materializa şi Parlamentul va purcede pe drumul anevoios al relansării credibilităţii sale.

Până atunci însă, actualul legislativ trebuie să-şi ducă crucea până la capăt. Cât de grea va fi aceasta, cât de anevoios va fi drumul, depinde numai de noi. Putem să ne uşurăm acest drum, făcând politica oamenilor, putem să începem drumul reabilitării prin activitatea responsabilă a fiecăruia dintre noi.

Sau putem să luăm drumul "purgatoriului".

    Gabriel Sandu - despre neconcordanţe grave din Constituţie, care trebuie corectate;

Domnul Gabriel Sandu:

În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult de modificarea Constituţiei pentru ca România să devină republică parlamentară. Problema vine din faptul că, în actuala ei formă, Constituţia este extrem de ambiguă şi nu defineşte foarte clar rolurile puterilor în stat.

În acest moment, Constituţia prevede legitimitate maximă pentru preşedinte, dar în schimb dă putere foarte limitată sau simbolică. Este ales direct de populaţie, pentru un program politic. Odată ales însă, nu deţine putere executivă reală, ci o transferă unui prim-ministru, pe care îl desemnează şi îl supune aprobării Parlamantului. Puterea preşedintelui este puternic influenţată de condiţiile politice.

Aceste neconcordanţe grave din constituţie trebuie corectate. Nu mai putem să avem un sistem confuz. Va trebui să ne hotărâm asupra tipului de democraţie pe care dorim să îl avem.

România nu este pregătită sa fie republică parlamentară. Încrederea românilor în Parlament se află la mai puţin de 10%. Adevărul este că, în acest moment, nu electoratul îşi alege parlamentarii, ci partidele îşi aleg parlamentarii. Electoratul votează liste pe care nu le pot modifica în nici un fel. Astfel, un parlamentar este nevoit să voteze conform ordinelor primite de la şeful de partid. Pericolul cel mai mare este acela că Parlamentul poate să devină o masă de manevră la dispoziţia intereselor conducătorilor partidelor politice.

Am văzut că, de fiecare dată, indiferent de partidele sau coaliţiile care au fost la putere, există rupturi între electorat şi cei care îl reprezintă. Nu ne putem permite să lăsăm România la dispoziţia unuia sau mai multor şefi de partid, oricine ar fi aceştia. Electoratul este singurul judecător al oamenilor politici şi clasa politică trebuie să-i reprezinte pe cei care au ales-o.

    Monalisa Găleteanu - declaraţie politică: Strategia postaderare a României sau cum să pierzi zilnic 9 milioane de euro;

Doamna Monalisa Găleteanu:

"Strategia postaderare a României sau cum să pierzi zilnic 9 milioane de euro"

Parafrazând un vechi proverb românesc care spune că "Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în sac", putem spune că România se află acum în situaţia în care are acces la fondurile structurale puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană, dar nu beneficiază de ele din cauza dezinteresului manifestat de Executiv faţă de elaborarea şi adoptarea Strategiei postaderare.

Concret, în condiţiile în care România îşi achită datoria la bugetul european fără nicio derogare, oportunitatea de absorbţie a sumelor alocate de către U.E. pentru ţara noastră, nu este valorificată decât într-o mică proporţie, statul român pierzând câte 9 milioane de euro zilnic, din cauza incompetenţei şi dezinteresului actualilor guvernanţi. Este îngrijorător faptul că, nici până în acest moment, nu a fost elaborată o strategie postaderare coerentă la nivel interministerial, din care să decurgă un program de măsuri asumat de către actualul Guvern.

Programul trebuie să răspundă exigenţelor impuse de calitatea de stat membru al Uniunii Europene şi, implicit, competiţiei în care România s-a angajat pentru recuperarea decalajelor social-economice în raport cu ceilalţi parteneri europeni.

Partidul Social Democrat, fiind cel mai important partid al scenei politice româneşti, are o preocupare permanentă pentru apărarea intereselor cetăţenilor şi solicită urgentarea implementării la nivelul Guvernului României şi al fiecărui minister în parte, a unui program specific de măsuri privind absorbţia fondurilor structurale europene.

În ceea ce priveşte activitatea sa de partid parlamentar, PSD va promova în Parlamentul României propriul pachet legislativ ce decurge din programul politic al partidului, intitulat "România Socială".

De asemenea, PSD susţine că responsabilitatea informării corecte a cetăţenilor cu privire la modul de accesare a fondurilor europene trebuie asumată cu profesionalism de către actualul Guvern.

La nivelul fiecărui minister şi al fiecărei instituţii de administraţie publică, centrală sau locală, trebuie angajaţi profesionişti capabili să întocmească proiecte eligibile la nivelul exigenţelor europene pentru fiecare domeniu de activitate, astfel încât România să devină cât mai curând posibil, din contribuabil la bugetul european, un beneficiar al resurselor financiare europene.

    Stelian Duţu - declaraţie politică cu titlul Sistemul reactiv;

Domnul Stelian Duţu:

"Sistemul reactiv"

Distinse doamne, stimaţi domni deputaţi,

S-au scurs mai bine de doi ani de la alegerile din anul 2004, iar spectrul politic este pus pe jar. Traian Băsescu şi-a ţinut promisiunea de a fi un preşedinte jucător, implicat în reformarea clasei politice, în lupta împotriva sistemului care
s-a perpetuat după decembrie 1989.

Clasa politică, formată cu precădere din foşti comunişti şi securişti, grupurile de interese nelegitime, marile oligarhii care s-au dezvoltat în ultimii 17 ani, n-au fost deranjate de nimeni şi de nimic. Toţi preşedinţii care s-au perindat la conducerea statului s-au mulţumit să constate starea de fapt şi să ridice din umeri. Mai mult, unul dintre ei a "năşit" sistemul ticăloşit, iar celălalt s-a declarat învinsul acestui sistem.

Alături de această pleiadă de preşedinţi "iluştri" care ne-au condus destinele post-decembriste, Traian Băsescu face notă discordantă. Nu se ascunde la Palatul Cotroceni, nu se face că plouă când vine vorba de problemele oamenilor, nu mângâie Guvernul pe cap chiar şi atunci când îşi face treaba, nu se dă bătut în lupta cu cei cărora nu le mai ajung averile făcute pe socoteala românului de rând.

Traian Băsescu a făcut două gesturi care au adus disperare în rândul marii mase a aşa-zişilor politicieni: a cerut declasificarea arhivelor fostei Securităţi şi a condamnat regimul comunist ca nelegitim şi criminal.

Era doar o chestiune de timp până când glasurile celor vizaţi s-ar fi unit într-unul singur. Iar acum, vedem cum toate aceste voci cer la unison suspendarea preşedintelui, izolarea sa, eventual alungarea sa în exil sau biciuirea în piaţa publică. Toate acestea doar pentru că Traian Băsescu a încetat să fie preşedintele sumă a intereselor celor interesaţi, vârful piramidei neputinţei, partenerul politicienilor şi nu al oamenilor.

Distinse doamne, stimaţi domni deputaţi,

Desigur că Traian Băsescu nu este un sfânt. Ca orice om, are păcatele sale. Dar de aici şi până la a face din Traian Băsescu un balaur cu şapte capete, responsabil pentru tot răul din această ţară, este drum lung.

Foşti colaboratori ai Securităţii, reprezentanţi ai nomenclaturii de partid, oligarhi care numai cinstit nu şi-au făcut averile impresionante, slugi ale acestora care s-au aflat pe statele lor de plată, precum şi alţi oameni cu suflete de sclavi s-au unit acum împotriva lui Traian Băsescu, singurul pericol care le dă peste cap un întreg obicei neruşinat de a face politică, un mod de viaţă dispreţuitor faţă de alegător, construit cu multă migală după 1989.

Cuvântul final îl va avea însă poporul român, oamenii care văd foarte bine cine şi ce interese se ascund în spatele demersului de denigrare continuă a preşedintelui României.

    Aurel Gubandru - semnalarea unor vestigii creştine în zona Buzăului;

Domnul Aurel Gubandru:

Încă din cele mai vechi timpuri, poporul român a trăit în Carpaţi ca într-o măreaţă catedrală, într-o minunată sihăstrie naturală aproape fără egal în lume.

Provenit din limba greacă, "isihia", cuvântul "sihăstria" înseamnă "linişte" termen ce poate fi asociat înaintaşilor creştini, în general, şi călugărilor, în special, care căutau sa trăiască cât mai feriţi de tulburările lumii, mai mult în liniştea naturii.

Pornind de la dovezile arheologice care atestă existenţa clară a creştinismului în zona Buzăului (mormintele creştine din castrul roman de la Pietroasele - sec.IV; matriţa de turnat cruciuliţe - sec.IV-V găsită la Izvorul Dulce; izvoarele scrise: poetul Commodian, istoricul bisericesc Filostorgius - 368 - 455 ) monarhismul a patruns în ţara noastră pe la sfârşitul secolului III şi începutul secolului IV prin Dobrogea. El venea concomitent din patru zone geografice ale vastului imperiu roman de răsărit: Bizanţ, Capadochia (patria Sf.Vasile cel Mare si Sf.Mc.Sava înecat în râul Buzău, în 372 ), Siria şi din Ţara Sfântă.

Semnalarea unor episcopi ortodocşi pe teritoriul ţării noastre încă din secolul al IV-lea, dovedeşte prezenţa unor mănăstiri, pentru că acestea sunt expresia fidelă a ortodoxiei care este monastica.

Monahii, dornici de o mai înaltă viaţă spirituala, au înfiinţat în Munţii Buzăului, cioplind în piatră mici locaşuri, practicând isihasmul, o primă perioadă de mare înflorire a lor situându-se în secolele XII şi XIII.

În cuprinsul Epahiei Buzăului, de-a lungul vremii au existat peste 138 de aşezări monahale, situaţie ce nu se întâlneşte în nici o parte a ţării.

Astăzi, în toată Episcopia Buzăului şi a Vrancei există următoarele mănăstiri :

Mănăstirea "Ciolanu" la 34 km depărtare de Buzău, în comuna Tisau, înconjurată de păduri seculare, atestată documentar la 15 ianuarie 1600.

Mănăstirea "Răteşti" situată la 27 km de oraşul Buzău, în comuna Berca, semnalată documentar la 6 mai 1634.

Mănăstirea "Poiana Mărului" situată în comuna Jitia din judeţul Vrancea, la o depărtare de 50 km de Râmnicu Sărat.

Munţii Buzăului împreună cu zona subcarpatică respectivă, pe o lungime de 80 km, au format una din cele mai vechi şi mai originale vestre de sihăstrie românească.

Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, o parte din sihăstriile Buzăului renunţă la viaţa ascetică de peşteră şi de pustie şi se transformă în mici sihăstrii cu viata de obşte, care numărau prin tradiţie până la 12 călugări.

Sihăstria "Fundătura" este o aşezare sihăstrească, cu o veche tradiţie autohtonă, situată în apropierea satului Nucu, comuna Bozioru.

Peştera lui Iosif, este o bisericuţă în piatră, care a avut un rol deosebit în dezvoltarea vieţii isihaste din Munţii Buzăului, fiind situată pe Valea Bordeiului, aproape de satul Nucu, comuna Bozioru.

Sihăstria lui Agaton. In a doua jumătate a secolului XV, cuviosul Agaton s-a stabilit cu câţiva ucenici pe culmea muntoasă Crucea Spătarului. Aici şi-a săpat cu mâinile sale o mică biserică în stâncă, cu hramul "Sf.Ioan Hrisoston".

Sihăstria "Alunişul" dăinuieşte de la sfârşitul sec.XIV şi este situată în comuna Colţi. A luat numele de "Aluniş" din cauza codrului de aluniş ce creşte aici.

Peştera lui Dionisie Torcătorul. Cuviosul Dionisie Schimonahul a trăit aici în a doua jumătate a sec.al XIV-lea, şi pentru că se ocupa cu torsul lânii din care îşi câştiga existenţa i s-a spus "torcătorul".

Sihăstria "Găvanele" aflată în comuna Bozioru, aproape de Sihăstria "Fundătura", a luat fiinţă la sfârşitul sec.al XVI-lea şi a primit acest nume de la muntele Găvanele şi forma geometrică a locului.

Conservarea acestor monumente este diferită, astfel că unele care au devenit biserici de mir s-au păstrat mai bine, altele rămase shituri - cele din zona Nucu, Bozioru, Lopătari - sunt mai avansat degradate şi chiar foarte degradate, cum ar fi Agatonul Vechi, din care au mai rămas câţiva pereţi.

Nu există faţă de aceste monumente o grijă deosebită din partea credincioşilor, pentru că ele nu au fost preluate de comunitate.

In ceea ce priveşte importanţa lor, toate sunt foarte valoroase atât din punct de vedere istoric, cât şi arhitectonic. Ele sunt mărturii unice. Fiecare din aceste schituri sunt repere ale unei perioade îndelungate; unele datând din secolul VI înainte de Christos, altele din perioada creştină sau din creştinismul timpuriu.

De exemplu, la Peştera lui Iosif, deasupra intrării există semnul peştelui - simbol creştin din secolul IV-V. Altele păstrează încă simboluri nedescifrate.

Toate aceste date dau o valoare cu totul şi cu totul deosebită, care trebuie să fie în atenţia statului român, pentru că reprezintă rădăcinile noastre ce ne-au fixat în istorie şi ne fixează în continuare în istoria Europei.

    Miron Ignat - intervenţie având ca temă Olimpiadele Naţionale de Limbă Maternă;

Domnul Miron Ignat:

Stimate colege, stimaţi colegi,

În perioada 10 - 14 aprilie au avut loc Olimpiadele Naţionale de Limbă Maternă, organizate în diferite localităţi din ţară. La Caransebeş a fost organizată olimpiada pentru limbile materne croată şi rusă, la care au participat cei mai buni copii ai noştri, care s-au pregătit tot timpul anului pentru a demonstra nu numai talentul pentru însuşirea exemplară a limbii materne, dar şi pentru a-şi pune în valoare cunoştinţele acumulate prin studiul lor de zi cu zi.

S-au întâlnit cu toţii, elevi şi profesori, uniţi de aceeaşi pasiune. Emoţiile tuturor au fost pe măsură, pe de o parte ale elevilor dornici să obţină rezultate cât mai bune, iar de pe altă parte, ale profesorilor, care i-au pregătit zilnic pe copii, oferindu-le materiale bibliografice, îndrumare şi mai ales susţinere educaţională şi morală.

Doresc să felicit pe această cale organizatorii acestei olimpiade, care au asigurat tuturor participanţilor o primire excelentă, condiţii foarte bune de cazare şi hrană, excursii în vecinătatea oraşului Caransebeş, precum şi spectacole oferite de diferite ansambluri artistice ale minorităţilor naţionale.

Aş menţiona totuşi o problemă cu care s-au confruntat elevii aparţinând minorităţii ruşilor lipoveni, pe care o reprezint. Să nu uităm că aceste olimpiade naţionale nu sunt organizate în scop turistic, ci ar trebui să fie o ocazie a acestor copii minunaţi de a-şi pune în valoare talentul şi cunoştinţele acumulate în toată activitatea lor şcolară. Elevii noştri au străbătut peste 800 de km, călătorind cu trenul 12 ore pe timp de noapte pentru a ajunge la Caransebeş, în timp ce alte minorităţi participante erau "de-ale casei". Pentru elevii noştri, aceasta a constituit un efort deosebit, sosind la destinaţie extenuaţi, nedormiţi, fără energia necesară pregătirilor preliminare concursului propriu zis.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării ar trebui să aibă în vedere acest aspect al locaţiilor de organizare şi desfăşurare ale olimpiadelor naţionale de limbă maternă, pentru a susţine ideea de păstrare şi promovare a specificului fiecărei limbi aparţinând minorităţilor naţionale. Fiecare minoritate îşi are propriile tradiţii şi obiceiuri, dar şi propria identitate geografică. Ar trebui să se ţină cont de acest lucru.

Mai trebuie să menţionez şi fondurile foarte reduse puse la dispoziţie participanţilor la aceste olimpiade, fonduri care ar trebui să acopere cheltuielile de transport. Multe sunt situaţiile când părinţii elevilor trebuie să scoată bani din buzunar pentru a asigura cheltuielile de transport, ceea ce pentru mulţi este un efort financiar deosebit.

Să nu uităm că aceşti copii sunt cei mai buni dintre cei buni. Ei ne reprezintă la olimpiadele internaţionale, sunt cartea noastră de vizită. De aceea, trebuie să le asigurăm toate condiţiile necesare studiului şi, mai ales, să depunem toate eforturile astfel încât participarea la aceste olimpiade să nu fie o sursă de disconfort fizic şi financiar.

Aceste olimpiade naţionale de limbă maternă constituie un stimul foarte puternic pentru copiii noştri privind studiul limbii ruse şi sunt binevenite pentru a trezi în rândul elevilor sentimentul de apreciere pentru cultura rusă. Cultura rusă este recunoscută mondial ca o cultură de mare valoare, care a dat omenirii capodopere de neuitat prin Tolstoi, Esenin, Puşkin, Dostoievski, Lermontov, Bulgakov şi mulţi alţii. Pe scenele teatrelor din România se joacă şi acum piesele nemuritoare ale lui Cehov, precum "Unchiul Vanea" şi "Livada de vişini", ceea ce dovedeşte că adevărata cultură nu dispare în timp, ci dimpotrivă va dăinui peste generaţii.

Vă mulţumesc.

    Florin Iordache - declaraţie politică cu titlul Băsescu aspiră din nou la statutul de victimă în detrimentul celei de vinovat;

Domnul Florin Iordache:

"Băsescu aspiră din nou la statutul de victimă în detrimentul celei de vinovat"

La un pas de suspendare, preşedintele Băsescu recurge la ultimele tertipuri pentru a-şi salva statutul de victimă pe care şi l-a conservat cu atâta grijă pe parcursul întregului mandat. A ştiut când să plângă şi a impresionat electoratul cu făţărnicia sa caracteristică. Acum, când se pare că ulciorul nu prea mai are multe drumuri de mers la apă, preşedintele are un singur ţel: "Totul sau nimic!" Aceasta este strategia pentru care optează şeful statului, atât în privinţa relaţiei sale cu actualul Guvern, cât şi în cea a posibilei sale suspendări de către Parlament.

Dacă ar fi să ne întrebăm, din nou, ce activitate mai "înfăşoară" preşedintele acum (căci de desfăşurat de mult timp nu mai poate fi vorba), răspunsul nu poate fi reprezentat fidel decât printr-un singur cuvânt: cacealma! În aceste momente, Traian Băsescu ia o decizie la nervi, din nevoia de a redeveni preşedinte-jucător.

Faptul că preşedintele ameninţă practic cu demisia, fiind mult prea sigur pe votul cetăţenilor, denotă, încă o dată, snobismul şi cinismul de care dă dovadă ori de câte ori i se iveşte ocazia. În loc să-şi recunoască greşelile şi să accepte că a încălcat Constituţia peste limita bunului simţ, care se pare că îi lipseşte cu desăvârşire, Traian Băsescu continuă să pozeze în postura de victimă şi să profite de încrederea electoratului de care nu este demn. Întrebarea pe care ne-o putem pune aici este: Până când, domnule preşedinte, cu toată această mascaradă... până când?

Vă mulţumesc.

    Lia Ardelean - declaraţie politică cu tema Situaţia decontării TVA în cazul proiectelor finanţate prin programele comunitare PHARE, ISPA şi SAPARD;

Doamna Lia Ardelean:

"Situaţia decontării TVA în cazul proiectelor finanţate prin programele comunitare PHARE, ISPA şi SAPARD"

Având în vedere dispoziţiile OUG nr. 11/ februarie 2007, modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 63/14 mai 1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare, menţionează că de la bugetul de stat se vor aloca "sume pentru acoperirea plăţii TVA aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi execuţiei de lucrări, finanţate, integral sau parţial, din contribuţia financiară a Uniunii Europene şi/sau din cofinanţarea aferentă", ai căror beneficiari sunt autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, unităţi subordonate, în coordonarea acestora, organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică cu personalitate juridică care funcţionează în domeniul dezvoltării regionale, organisme neguvernamentale, nonprofit, cu personalitate juridică, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România -SA şi Compania Naţională Căile Ferate din România CFR -SA şi Ordinul nr. 454 /2007 cu privire la aprobarea "Instrucţiunilor pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operaţiunilor necesare pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul programelor Phare, ISPA si SAPARD".

Trebuie să întreprindem toate demersurile necesare în vederea emiterii cât mai urgente a normelor metodologice privind decontarea TVA, lunar, către beneficiarii direcţi (asociaţii, fundaţii, instituţii de învăţământ, administraţii publice locale) ai finanţărilor comunitare, aflaţi în situaţia implementării acestor proiecte în cadrul Programelor PHARE CBC 2004, PHARE 2004, Coeziune Economica si sociala.

Solicitarea este cauzată de faptul că, de la data semnării contractelor de grant şi până în prezent, ne aflăm în situaţia implementării cu dificultate sau chiar a stagnării acestor proiecte, datorate în mare parte lipsei unor proceduri clare de decontare a plăţilor; regulamentelor confuze şi contradictorii pentru efectuarea achiziţiilor de bunuri, servicii, lucrări; inexistenţei unor reglementări privind modul în care va fi realizată decontarea către beneficiarii finanţărilor, din bugetul de stat, a taxei pe valoare adăugată, TVA, aferentă achiziţiilor de bunuri, servicii sau lucrări în cadru acestor proiecte.

Până în prezent, reglementările existente privind decontarea TVA fac referire numai la Autorităţile de Implementare (ministerele), fără a se menţiona procedura aplicabilă beneficiarilor contractelor de grant (organizaţii neguvernamentale, instituţii ale administraţiei publice locale sau instituţii de învăţământ). De aceea, se impune urgentarea emiterii acestor reglementări privind decontarea lunară a TVA către beneficiarii de finanţări nerambursabile în cadrul programelor PHARE, ISPA si SAPARD.

Această situaţie, generată de vidul legislativ reglementator, pune în imposibilitate sau în situaţii dificile beneficiarii în a implementa aceste proiecte, materializate prin blocaje în efectuarea de achiziţii, plăţi, întârzieri în derularea activităţilor din proiecte şi, implicit, deficienţe în cheltuirea fondurilor acordate. Fiecare dintre beneficiari îşi aduce propria contribuţie, în numerar, la implementarea acestor proiecte.

Faptul ca TVA va fi suportat de la bugetul de stat este un sprijin real, însă, pentru a evita blocajele financiare ale acestor beneficiari ori a-i pune în situaţia dificilă de a angaja cheltuieli mai mari decât propria contribuţie, trebuie avut în vedere că este absolut necesar ca decontarea TVA sa fie făcuta lunar.

Un alt argument care ar veni în sprijinul soluţiei propuse anterior, constă în faptul că unele dintre aceste proiecte au o durată de implementare mai mică de 12 luni, iar tot fluxul financiar nu poate fi supus unor termeni de aşteptare prea mari. În plus, la momentul depunerii proiectelor, fiecare dintre beneficiari şi-a făcut o previziune financiară, şi un flux de numerar a cheltuirii fondurilor, dar şi a surselor din care să-şi suporte contribuţia proprie la aceste proiecte (în care nu a fost inclusă şi TVA).

Întârzierea emiterii acestor reglementări ar conduce la imposibilitatea continuării implementării proiectelor, ceea ce va conduce la pierderea finanţărilor acestor proiecte. Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul ca majoritatea contractelor de finanţare au fost încheiate la finele lui 2006 sau începutul anului 2007, ele sunt în derulare, dar încă nu sunt emise prevederi privind procedurile de decontare a TVA către beneficiari. Dacă situaţia nu se va remedia, multe din aceste finanţări se vor pierde, cu consecinţe negative pentru toate părţile implicate în derularea acestor programe.

Având în vedere cele precizate mai sus si pentru a remedia situaţia existenta în vederea fluentizării absorbţiei fondurilor şi implementării proiectelor deja aprobate, este necesar ca autorităţile statului să dispună urgentarea procedurii de emitere a normelor metodologice prin care decontarea TVA către beneficiarii fondurilor nerambursabile din cadrul programelor PHARE, ISPA şi SAPARD sa fie efectuată lunar. În acest fel, implementarea proiectelor finanţate din programele comunitare şi gestionarea financiară a acestora se va putea realiza mult mai eficient.

    Andrian-Sirojea Mihei - declaraţie politică: Natura este arta lui Dumnezeu - Dante Alighieri;

Domnul Andrian Sirojea Mihei:

Declaraţie politică: "Natura este arta lui Dumnezeu" - Dante Alighieri

Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor se sărbătoreşte anual pe 18 aprilie, la iniţiativa ICOMOS - Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, care a făcut această propunere în 18 aprilie 1982, propunere aprobată la Conferinţa Generală a UNESCO din 1983. Scopul acestei sărbători este de a oferi posibilitatea conştientizării de către populaţie atât a diversităţii patrimoniului la nivel naţional şi mondial, cât şi a expunerii şi vulnerabilităţii acestuia şi, în consecinţă, a eforturilor necesare pentru protecţia şi conservarea sa.

Anul acesta, tema propusă de ICOMOS este "Cultural landscapes and monuments of nature", Peisaje culturale şi monumente ale naturii.

Cu această ocazie vreau să vă menţionez peisajele naturale şi monumentele naturii din Dobrogea şi lipsa de interes de până în acest moment a autorităţilor pentru protejarea, consolidarea, refacerea şi nu în ultimul rând promovarea acestora. Dobrogea deţine pe lângă litoralul românesc şi Delta Dunării, rezervaţie naturală recunoscută la nivel internaţional, o mulţime de alte frumuseţi naturale pe care, din păcate, nici noi, românii, nu le cunoaştem îndeajuns.

Avem lacuri "care nu îngheaţă", nămol cu proprietăţi curative la Techirghiol şi Saturn, peşteri unice în lume, grindul Chituc, rezervaţia Hagieni, rezervaţia Cheia, rezervaţia Popina din complexul lagunar Razelm, rezervaţia submarină din zona 2 Mai - Vama Veche, mozaicul roman şi zidul roman de incintă, cetatea Capidava, ansamblul rupestru din cretă de la Basarabi, situri arheologice de o frumuseţe şi importanţă istorică deosebită din zona fostelor cetăţi Tomis, Histria, Callatis.

Toate aceste valori de cultură materială şi spirituală, împreună cu multe altele pe care nu le-am menţionat se găsesc în Dobrogea şi fac parte din patrimoniul naţional. În întreaga ţară există o mare diversitate de monumente şi situri, de peisaje culturale şi de monumente ale naturii pe care, din păcate, nici la nivelul autorităţilor locale şi cu atât mai puţin la nivelul central, nu le preţuim şi nu le valorificăm îndeajuns.

Toate aceste frumuseţi naturale, dacă ar fi avut atenţia celor responsabili în cei 17 ani care au trecut, s-ar fi putut transforma în puncte de atracţie pentru întreaga lume. Mai trist este că înainte de 1989, unele dintre aceste locaţii şi edificii beneficiau de o mult mai mare atenţie, de fonduri şi de administrare constantă. Fiind o ţară "închisă" în acele vremuri însă, chiar dacă am fi dorit nu prea am fi avut cum să punem în valoare aceste frumuseţi. Dar după 1989, cine ne mai opreşte? S-a încercat chiar o inventariere a tuturor acestor locuri în controversata lucrare "Eterna şi fascinanta Românie" a domnului Iliescu. Însă totul a rămas "imortalizat" în frumoasele ilustraţii, în rafturile librăriilor, fără ca cineva să mai facă altceva în continuare. Niciodată nu este prea târziu însă. Este momentul să trecem de la promisiuni şi declamaţii la fapte concrete, la demararea sau chiar continuarea, acolo unde există, a unor proiecte de salvare şi restaurare a frumuseţilor naturii, de protejare şi conservare a acestora şi de introducere a lor în circuitul turistic naţional şi internaţional.

Cu un mic efort iniţial, aceste locaţii pot ajunge chiar să se autofinanţeze parţial dacă ar exista bunăvoinţă din partea autorităţilor locale şi centrale. Şi pe lângă a se finanţa din resurse proprii ar putea deveni surse de venituri pentru autorităţile locale. Pentru unele dintre ele se pot întocmi proiecte pentru care să se obţină finanţări din partea Uniunii Europene, aşa cum statele integrate înaintea noastră au făcut deja. Totodată, dacă pentru fiecare dintre aceste locaţii ar exista o grijă permanentă, agenţiile şi operatorii din turism din ţară şi străinătate le-ar putea include în oferta lor ca excursii şi trasee turistice pentru turiştii străini sau pentru turiştii români care vor, atunci când sunt pe litoral, să facă şi altceva în afară de plajă.

Siturile arheologice au o mare încărcătură istorică, iar legendele asociate acestora nu fac decât să transmită lumii cine suntem, care ne este istoria. Şcolile din Dobrogea ar trebui să aibă în program excursii la toate aceste locaţii, astfel încât copiii, crescând, să poată povesti, să poată transmită mai departe povestea locurilor de unde sunt. Rezervaţiile naturale au o floră şi o faună deosebite, cu nenumărate specii protejate, unele unice în lume, având bălţi cu vegetaţie acvatică şi palustră, coaste şi râpe de calcar, stepe pietroase, stufăriş şi multiple specii de arbuşti. Iar peşterile sunt străbătute de labirinturi care au generat nenumărate legende ce merită povestite.

Priviţi, stimaţi colegi, în jurul dumneavoastră, în judeţele de unde sunteţi si faceţi demersurile necesare ca să valorificaţi potenţialul natural al zonei astfel încât să ajungă să fie cunoscut de întreaga lume. Cel mai important lucru acum este să trecem de la nepăsare la conştientizare şi acţiune! Împreună cu societatea civilă faceţi apel către autorităţi pentru a obţine fonduri, pentru a obţine sprijinul necesar punerii în evidenţă a frumuseţilor naturii din zona unde locuiţi, în folosul concetăţenilor dumneavoastră, al potenţialilor turişti, al naturii şi al nostru, al tuturor!

Vă mulţumesc.

    Tudor Mohora - declaraţie politică cu tema Datoriile Guvernului Tăriceanu I faţă de Guvernul Tăriceanu II şi faţă de Camera Deputaţilor;

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se referă la tema: "Datoriile Guvernului Tăriceanu I faţă de Guvernul Tăriceanu II şi faţă de Camera Deputaţilor".

Guvernele trec, însă problemele şi mai ales cele importante rămân.

La începutul activităţii sale, Guvernul Tăriceanu II se confruntă cu cel puţin 3 probleme importante rămase moştenire de la Guvernul Tăriceanu I, şi anume :

  1. Creşterea economică a României şi crearea de noi locuri de muncă în anii viitori.
  2. Absorbţia fondurilor alocate de Uniunea Europeană.
  3. Nivelul de trai al românilor şi mai ales al celor mulţi şi săraci.

În repetate rânduri am cerut premierului Tăriceanu să prezinte în mod clar poziţia Guvernului României în privinţa creşterii economice şi a reducerii decalajelor economice faţă de ţările membre ale Uniunii Europene.

Până în prezent nu a avut loc o astfel de luare de poziţie oficială. În schimb, prin declaraţiile făcute în diverse ocazii şi presei, premierul Tăriceanu cochetează când cu un ritm mediu anual de creştere economică de 8%, când cu ritmuri medii anuale de 7%, respectiv 6%, perioada necesară pentru egalarea mediei europene a p.i.b./locuitori oscilând între 20-33 de ani. În schimb, Comisia Naţională de Prognoză susţine pentru perioada 2007-2013 un ritm mediu anual al creşterii economice de numai 5,7%. În aceste condiţii, egalarea mediei europene ar necesita o perioadă de 37 de ani.

Creşterea economică fiind un factor hotărâtor atât pentru crearea de noi locuri de muncă, cât şi pentru ameliorarea nivelului de trai, este necesar ca Guvernul Tăriceanu II să prezinte Parlamentului României cât mai curând un punct de vedere oficial şi fundamentat în această problemă, însoţit de măsurile economice, financiare şi organizatorice ce se impun pentru eliminarea decalajelor economice faţă de media europeană, precum şi pentru asigurarea şi pregătirea resurselor de muncă necesare.

O altă datorie a Guvernului Tăriceanu I se referă la măsurile privind absorbţia fondurilor alocate de Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2013. Guvernul Tăriceanu II trebuie să prezinte în cel mai scurt timp măsurile elaborate pentru absorbţia acestor fonduri cu prioritate pentru anii 2007 şi 2008, în vederea eliminării pericolului care planează asupra României ca în locul unei ţări care să beneficieze de fonduri pentru dezvoltarea sa economică şi socială, să devină o ţară plătitoare de fonduri la bugetul Uniunii Europene, cu toate consecinţele negative ale unei astfel de situaţii.

De asemenea, Guvernul Tăriceanu II are datoria să prezinte în faţa Parlamentului României în mod concret creşterea salariului mediu real şi a pensiei medie reale nu atât pentru anul 2013 sau 2027, respectiv 2037, ci pentru o perioadă apropiata zilelor noastre, cum ar fi 2007 şi 2008, în scopul eliminării discrepanţelor uriaşe ale puterii de cumpărare, a veniturilor celor mulţi şi săraci, ţinându-se seama şi de evoluţia inflaţiei.

Fără răspunsuri fundamentate şi satisfăcătoare la aceste probleme, Guvernul Tăriceanu II nu se poate bucura de credibilitate şi nici de susţinere.

    Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică cu titlul România ca teatru de operaţiuni electorale;

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"România ca teatru de operaţiuni electorale"

Stimaţi colegi,

Ştiu că ne dorim cu toţii să fie linişte. Sau măcar o stare de normalitate. Ştiu, în acelaşi timp, că nu eu, ca om politic, sunt vinovat de ceea ce se întâmplă. Nici PNL. În ciuda acestor lucruri, atât eu, ca om politic, cât şi PNL ca partid, toţi suntem traşi la răspundere de către cei care ne-au încredinţat un mandat. Asist parcă la un spectacol de teatru montat de la distanţă de un regizor specializat în comedie. Proastă comedie... Iar de fiecare dată când pare că se va trage cortina, se mai aruncă o temă-bombă pentru distracţia spectatorilor de un anumit nivel.

Este evident că scena politică are nevoie de un comportament matur din partea actorilor politici. Acesta este şi motivul pentru care PNL nu a luat încă o poziţie oficială referitoare la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Pe de o parte, este evident că preşedintele României a încălcat Constituţia în mod repetat, schimbând în acest sens mersul vieţii politice româneşti. Cine poate evalua dacă vorbim de o încălcare gravă sau mai puţin gravă sau care este graniţa dintre acestea? Pe de altă parte, suspendarea preşedintelui României, cu toate consecinţele ei naţionale şi internaţionale, este un act politic care necesită o evaluare mai atentă.

Lui Traian Băsescu i-a plăcut rolul de candidat din campania electorală. Nu mai este îndoială. Dar Traian Băsescu nu poate obliga românii, pe banii şi pe timpul lor, la o continuă campanie electorală, doar pentru că lui îi place mai bine postura de candidat. Mă întreb: nu mai avem altă temă de discuţie în România în afara alegerilor anticipate? De aproape trei ani de zile, Guvernul României stă sub spectrul unor eventuale alegeri anticipate, iar această postură îi influenţează, fără îndoială, performanţele.

Nu cred că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu va îndrepta ceva, nu cred că acest lucru îl va face pe acesta să înţeleagă că a greşit, că nu poţi să conduci o ţară democrată, cu instituţii democratice, fără să respecţi anumite reguli sau anumite persoane; că nu poţi să obligi la decădere o întreagă clasă politică al cărei produs principal eşti. Din păcate, orice am face în acest moment, nu există premise pentru aplicarea unei clauze de moralitate. Iar starea de normalitate de care vorbeam la început pare tot mai îndepărtată.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

    Valeriu Gheorghe - intervenţie referitoare la crearea unui Consiliu Consultativ al MAE;

Domnul Valeriu Gheorghe:

Noul ministru de externe, domnul Adrian Cioroianu, şi-a început mandatul cu anunţarea demarării unuia dintre principalele puncte aflate pe agenda sa, crearea unui Consiliu consultativ al MAE, menit să reunească toţi foştii şefi de stat şi miniştri de externe de după 1990 ai României. In acest nou organism ar urma sa fie invitaţi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Teodor Meleşcanu, Adrian Severin, Andrei Pleşu, Petre Roman, Mircea Geoană şi Mihai-Răzvan Ungureanu.

Domnul Cioroianu urmăreşte prin acest proiect trasarea şi păstrarea unor linii directoare comune în ceea ce priveşte politica externă a României. Susţin alături de domnul Cioroianu înfiinţarea unui astfel de organism care reprezintă "o probă de onorabilitate" şi o "depăşire a clişeelor în politica externă". Apreciez noul tip de abordare a politicii externe, în primul rând pentru că pune credibilitatea instituţiei, atât pe plan intern cât şi pe plan extern, mai presus de orgolii si interese politice şi în afara oricăror tensiuni ce pot apărea în agitatul nostru mediu politic. Politica externă nu are decât de câştigat de pe urma aportului unor persoane cu mare experienţă în diplomaţie.

În al doilea rând, mergând pe principiul "un stat serios nu îşi poate permite să-şi schimbe politica externă odată cu guvernele" aceasta iniţiativă este cu atât mai valoroasă cu cât se înscrie printre puţinele iniţiative de reunire a unor persoane capabile, indiferent de culoarea politică pe care o au, într-un singur organism, în vederea urmăririi interesului general al ţării.

Mă bucură faptul că există deja semnale pozitive din partea unor foşti miniştri de externe referitoare la dorinţa de colaborare în cadrul acestui Consiliu şi îmi exprim speranţa că acest proiect nu va rămâne fără ecou în desfăşurarea activităţilor de politică externă.

    Ovidiu Ioan Silaghi - despre preşedintele Băsescu şi acţiunile sale în scop electoral;

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

În perioada în care PNL era alături de PD în Opoziţie, liderul formal al deputaţilor democraţi, Emil Boc, preşedintele său de partid de atunci, Traian Băsescu, criticau, alături de o serie de reprezentanţi ai societăţii civile, practicile PSD de a utiliza Biserica în scop electoral. Tot în perioada respectivă, aceleaşi voci se scandalizau atunci când pe ecranele televiziunilor, şeful statului, Ion Iliescu, era filmat făcând băi de mulţime în deplasări inutile în teritoriu, sau când Adrian Năstase acoperea aproape în întregime micile ecrane, în orice tip de emisiune. Evident, şi PNL a avut aceeaşi atitudine în perioada 2001 - 2004 şi o are şi acum, în situaţiile în care se înregistrează excese pe scena politică.

Din păcate, foştii noştri colegi de suferinţă şi o serie de voci ale societăţii civile şi-au schimbat radical opiniile. Ceea ce era criticabil până în 2004, acum se practică chiar de către unii care arătau cu degetul comportamentul indecent al Puterii de atunci.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a preluat fără nici o ezitare reţetarul predecesorului său, Ion Iliescu, şi şi-a făcut un obicei din a participa la băi de mulţime. Ion Iliescu era pus la zid pentru că "inventa" vizite de lucru, doar pentru a se înconjura de "popor" - de regulă în zone sau localităţi cu probleme sociale - şi pentru a propovădui social-democraţia partidului pe care l-a condus chiar şi când legal nu avea dreptul. În schimb, atunci când actualul şef al satului îl copiază la indigo pe Ion Iliescu, foarte rar şi timid apar câteva mustrări. Nici o voce din PD nu consideră băile de mulţime ale actualului preşedinte excese electoral populiste Nu l-am văzut vreodată pe Ion Iliescu, pe Emil Constantinescu, ce să mai vorbesc, mergând prin hyper-market-uri cu căruciorul în faţă şi camerele de televiziuni în spate. La Traian Băsescu se consideră ceva normal însă.

Am criticat împreună cu colegii din PD şi din societatea civilă faptul că premierul de atunci, Adrian Năstase, era supramediatizat. Nu am auzit însă nici o referire critică de la domnul Emil Boc, sau alţi lideri PD la următoarele titluri apărute duminică pe o agenţie de ştiri: Preşedintele Băsescu este aşteptat de socri, la Burdujeni (15. aprilie h.10,46); Preşedintele Băsescu a ajuns la socri, la Burdujeni (15 aprilie h.11.32); Preşedintele Băsescu şi-a încheiat scurta vizită la socri (15 aprilie h.11.55).

Ei bine, dar nu în ultimul rând, utilizarea de către preşedintele Traian Băsescu a Bisericii, a sărbătorilor religioase în scop electoral, mi se pare mai mult decât o impietate. A sta în faţa enoriaşilor, înconjurat de înalte feţe bisericeşti - cum s-a întâmplat la slujba de canonizare a Sfântului Pahomie - şi să faci referire, la microfon, la propriile intenţii politice - reprezintă în primul rând şi un act de deconsiderare pentru cei care au venit să se reculeagă la un eveniment religios de excepţie. La această speţă nu puteam să mă aştept de la colegii democraţi la vreo critică pentru acest act de impietate, pentru că au fost şi ei prezenţi la faţa locului. Este mare păcat, şi o spun cu regret, că în zona electoral-politică nu se mai ţine cont nici de cele sfinte.

    Ioan Hoban - declaraţie politică cu tema Pensionari dezavantajaţi din Maramureş;

Domnul Ioan Hoban:

"Pensionari dezavantajaţi din Maramureş"

Recalcularea pensiilor din Maramureş începând cu luna octombrie 2004, nu a eliminat inechităţile dintre pensionari. A rezultat o discrepanţă pentru pensionarii din unităţile miniere, din domeniul metalurgiei şi alte categorii sociale care s-au pensionat anterior datei de 1 februarie 1990.

Astfel, persoanele care s-au pensionat înainte de 1990, conform Legii nr.3 din 1977 privind înscrierea la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, cu vechime completă din grupele I şi a II de muncă au depus la biroul parlamentar un memoriu.

Din memoriu rezultă că pensionarii se simt persecutaţi prin faptul că lor nu li se aplică principiul la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie.

Discriminarea pare şi mai mare având în vedere că semnatarii memoriului au lucrat 8 ore/zi şi 6 zile pe săptămână, spre deosebire de pensionarii de după 1990, care au lucrat 6 ore/zi şi 5 zile pe săptămână, beneficiind, în acelaşi timp de înscrierea la pensie la 45 de ani, nu la 50 sau 52, aşa cum prevedea Legea nr.3/1997. De aici rezultă o contribuţie de cel puţin 5 ani în plus la CAS faţă de cei care s-au pensionat la vârsta de 45 de ani şi acum beneficiază de pensii mai mari.

Acestor pensionari li se anulează nejustificat şi condiţiile speciale de muncă, utilizându-se un stagiu de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani la stabilirea punctajului mediu anual, diminuându-se astfel cuantumul pensiei cu 33%.

Ar trebui să ne gândim la aceşti pensionari ca şi cum i-am cunoaşte, ca şi cum ar fi rudele noastre, ca şi cum ne-ar afecta pe noi, în mod direct, suferinţa si zbaterea lor pentru o viaţă mai bună.

De aceea, legile privind recalcularea pensiilor ar trebui respectate în virtutea principiilor, dar şi a literei lor.

    Adrian Emanuil Semcu - declaraţie politică: Siguranţa Alimentelor, nu... Societate pe Acţiuni;

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

"Siguranţa Alimentelor, nu ... Societate pe Acţiuni"

Am citit, cu interes, Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 85 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor de origine nonanimală, din al cărui preambul am înţeles că este vorba despre încă un set de măsuri menite a corela legislaţia noastră cu cea europeană.

Însă, de când cu erorile de traducere a unor termeni şi cu opacitatea unor funcţionari, aflaţi la un pas de a interzice transhumanţa şi telemeaua de oaie, mi-am zis că nu ar strica să mai verific o dată dacă litera legii coincide cu spiritul ei.

Chiar aşa ne cere nouă Uniunea Europeană să asimilăm iniţialele S.A., provenite, în noua titulatură a Autorităţii Sanitar Veterinare, de la Siguranţa Alimentelor, în S.A.-ul însemnând Societate pe Acţiuni? Se pare că da, din moment ce producătorii, transportatorii şi comercianţii de produse alimentare de origine nonanimală (vegetală, pesemne) sunt puşi să plătească actul de control!

Nu pot să cred că vechiul slogan comunist eu produc, eu controlez! a devenit, în variantă europeană, eu produc, eu plătesc... să fiu amendat! ... Pentru că, în esenţă, despre asta este vorba: producătorul, transportatorul sau comerciantul, adică românul care îşi ia inima în dinţi să aibă propria lui afacere, cu credite de la bănci sau cofinanţări, care creează locuri de muncă şi se sufocă plătind taxe, impozite şi dobânzi, din care sunt plătiţi inclusiv controlorii A.N.S.V. S.A.!, sunt puşi, acum, să plătească sume importante, multiplicate de penalităţi în cazul întârzierilor, ca să fie... controlaţi, cel puţin o dată pe lună, preventiv...

Şi, ca şi cum nu ar fi fost destul, şi "să asigure condiţii optime pentru ca inspectorii A.N.S.V.S.A. să îşi poată exercita activitatea de control oficial"... Să fie aer condiţionat? Să fie cafea la ora 10.00? Telefon? Fax? Internet? O atenţie, o măslinuţă, ceva... măcar să ştie şi producătorul, concret, să nu îl streseze cumva pe domnul inspector.... căci, dacă îl stresează... lunar, sigur se lasă şi cu amendă, iar amenzile A.N.S.V. S.A. sunt uriaşe!

Sunt sute de mii de agenţi economici care comercializează produse alimentare de origine nonanimală. Gândiţi-vă că în fiecare sătuc există cel puţin doua-trei magazinaşe în care se vând zahăr, ulei şi seminţe de floarea-soarelui.

Câţi inspectori are A.N.S.V.S.A. astfel încât să asigure, lunar, un control de minimum o oră şi câte ore are ziua lor de lucru astfel încât nişte măsuri pe care ni le dorim cu toţii de prevenire să nu se transforme în formalitatea de a se tăia facturi şi chitanţe?

Gândiţi-vă şi la reversul medaliei: dacă agentul economic plăteşte să fie controlat, nu cumva acest fapt îi conferă un ascendent asupra inspectorului?

Ca liberal, nu pot fi de acord cu astfel de prevederi legale, care împovărează inutil şi care sufocă libera iniţiativă. A.N.S.V.S.A. are o importanţă extraordinară atât pentru apărarea sănătăţii românilor, cât şi pentru îndeplinirea standardelor care permit valorificarea alimentelor româneşti pe piaţa U.E.

Categoric, dacă acest text a fost publicat în Monitorul Oficial din 6 aprilie, este rodul gândirii aceloraşi "tradutore, traditore", puşi cu răul pe transhumanţă şi pe telemea.

Sper ca noua echipă care va reprezenta interesele românilor la A.N.S.V.S.A. să aducă, urgent, necesarele corecţii şi acestui ordin.

    Marius Iriza - prezentarea punctului de vedere al PRM: alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate;

Domnul Marius Iriza:

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România participă la o nouă guvernare, fiind de altfel singura formaţiune politică din România care, din anul 1990, se află permanent la putere, servind exclusiv propriilor interese, sub pretextul unei lupte înverşunate pentru binele populaţiei maghiare. De-a lungul timpului, această organizaţie s-a remarcat prin diferite acţiuni antinaţionale, îndreptate îndeosebi împotriva suveranităţii şi independenţei Statului Român. Elocventă în acest sens, este organizarea de referendumuri anticonstituţionale în judeţele Harghita şi Covasna pentru înfiinţarea Ţinutului Secuiesc.

Cu toate acestea, în noul Guvern UDMR-PNL propus de primul ministru Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu şi susţinut de P.S.D., se regăsesc trei miniştri ai UDMR: Laszlo Borbely (Dezvoltare, Lucrări Publice şi Locuinţe), Attila Korodi (Mediu şi Dezvoltare Durabilă) şi Zsolt Nagy (Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei), precum şi Marko Bela, Ministru de Stat.

Partidul România Mare ar fi putut susţine un guvern minoritar liberal, însă, prezenţa miniştrilor UDMR în noua formulă guvernamentală a făcut ca PRM să fie pus în imposibilitatea de a putea vota Guvernul Tăriceanu ll.

Deşi Guvernul a trecut de Parlament, nu înseamnă că această criză politică de care România are parte în ultimii ani a luat sfârşit, deoarece, mai mult ca sigur, va fi continuată procedura de suspendare a Preşedintelui. Lupta acestuia pentru menţinerea în funcţie şi conflictul politic din interiorul fostei Alianţe D.A., devenită între timp Alianţa PA, va duce ţara într-o nouă criză politică, aceasta aducând noi prejudicii de imagine României, şi nu în ultimul rând populaţiei.

Partidul România Mare se pronunţă în continuare pentru alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate considerând că aceasta e singura cale pentru a scoate România din mocirla politică în care se află.

    Alexandru Mocanu - declaraţie politică cu titlul Hai s-o dăm cotită!;

Domnul Alexandru Mocanu:

"Hai s-o dăm cotită!"

De aproape patru luni de zile, opinia publică din ţara noastră este "îndopată" zilnic, mediatic, cu ore de dezbateri aprinse pe tema "suspendării Preşedintelui Traian Băsescu". Artizanii la vedere ai acestui demers au fost PSD, PRM şi PC, susţinuţi şi încurajaţi din umbră de PNL.

Nu doresc să mă opresc acum asupra "substanţei" cererii de suspendare care, şi fără concluzia avizată a Curţii Constituţionale, se vede de la o poştă că este extrem de străvezie. În fapt, tot acest demers s-a născut pentru că membri importanţi din partidele menţionate se simt personal ameninţaţi de fermitatea şi consecvenţa cu care şeful statului sprijină lupta împotriva corupţiei, condamnarea comunismului, desecritazarea arhivelor Securitaţii ori eliminarea influenţelor oligarhiilor economic-financiare în justiţie ori politica Guvernului.

Admiţând prin absurd că Mircea Geoană, C. V. Tudor, Dan Voiculescu şi Călin Popescu Tăriceanu ar fi pe deplin îndreptăţiţi ca, aşezaţi în fruntea partidelor lor să conducă această "cruciadă politică", să vedem care este până la urmă scopul urmărit?

Presupunând, în continuare, că toţi aceşti "mari lideri şi partidele lor măreţe" au dreptate şi Parlamentul îl suspendă din funcţie pe Preşedinte, în următoarele 30 de zile ar urma organizarea unui referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Cu alte cuvinte, scopul oricărei acţiuni de suspendare a Preşedintelui este, în final, demiterea acestuia, după care, în termen de 90 de zile, trebuie ales un nou preşedinte. Mai direct, orice acţiune întemeiată şi bine justificată de suspendare a unui preşedinte, în mod normal va conduce la demiterea acestuia şi organizarea alegerilor pentru un nou preşedinte.

Altfel spus, dacă eşti serios, când declanşezi acţiunea de suspendare, trebuie să fii pregătit pentru alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte. Altfel, nu are niciun rost să porneşti un astfel de demers.

Dar să vedem care este comportamentul PSD, PRM, PC şi PNL în acest demers.

Toate aceste partide care până alaltăieri păreau a fi nişte dulăi care, înconjurând ursul, se încurajau reciproc să-l atace, ca prin farmec, la auzul cuvântului "alegeri", s-au transformat în nişte potăi amărâte care nici să mârâie aproape că nu mai pot. Iar liderii lor, care îşi frecau mâinile de bucurie, au devenit brusc vineţi la faţă şi, cu vocea tremurândă, se pregătesc acum să interpreteze împreună piesa: suspendarea ... suspendării, mai cunoscută sub denumirea populară Hai s-o dăm cotită!

Opinia publică, de bună seamă că se întreabă: Ce politicieni sunt aceia cărora, iată, când li se oferă şansa de a ocupa funcţia de Preşedinte al României încep să peroreze că ... "bla, bla, bla, şi bla, bla, bla şi uite aşa o barbă avea, etc. etc."?

Asta dovedeşte nu doar că nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva, ci, mai ales, că toată tevatura suspendării nu a fost decât o acţiune politicianistă menită a le permite să ocupe agenda publică cu o temă de dezbatere de pe urma căreia au sperat probabil să câştige puţină încredere din partea electoratului.

Că aşa au stat lucrurile încă de la început ne-a lămurit deunăzi "bătrânul edec", apărătorul "capitalismului de cumetrie" care a spus pe post că ... "nu este atât de importantă suspendarea cât dezbaterea parlamentară pe această temă"!?

Domnilor Geoană, Voiculescu şi Tăriceanu, vă invit să vă daţi jos masca ipocriziei! Prin anunţul făcut, Traian Băsescu v-a demascat! Şi, dacă sunteţi bărbaţi politici cu adevărat, mobilizaţi-vă "monstruoasa coaliţie" cu care aţi votat Guvernul şi suspendaţi-l pe Traian Băsescu! O ţară întreagă aşteaptă acest lucru ca să ... vă mulţumească într-un mod special!

Până atunci, nu-mi rămâne decât să vă recit următorul catren:

"Hai vino-acum la urne Mirciulică,
Să îl învingi, de poţi, pe Traienică,
Despre Călin, nu pot să zic nimică:
Cât e de mare, stă sub pat de frică!"

În concluzie, eu nu cred în ruptul capului că dumneavaostră doriţi cu adevărat suspendarea preşedintelui. Sunt convins că, la vot, veţi face în aşa fel (ştie Viorel Hrebenciuc cum!), astfel încât să nu iasă numărul de voturi necesare suspendării. Adică, o veţi da cotită!

    Bogdan Cantaragiu - un semnal de alarmă în privinţa dispariţiei satului prin desfiinţarea şcolii la sate;

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Asistăm - lucru susţinut printr-o petiţie şi de domnul Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Arad - în ultimii ani la un fenomen prin care, sub umbrela modernizării şi a reducerii unor costuri, dispar în realitate satele româneşti. Este vorba de desfiinţarea şcolilor mici de la nivelul satelor, proces pentru care este invocat principiul creşterii calităţii actului educaţional prin aducerea micuţilor într-una din clasele şcolii din centrul de comună. Realitatea ne arată însă că nu este tocmai bine. Această aşa zisă modernizare şi reducere a costurilor s-a realizat prin achiziţionarea de microbuze şi prin transportul elevilor. Lucru lăudabil în esenţa sa, dar aplicat prost şi cu o grămadă de deficienţe.

Ce trebuia pus în practică? Un sistem real de educaţie a elevilor din mediul rural într-o singură locaţie, unde să fie învăţători şi profesori bine pregătiţi. Trebuia un sistem de transport al elevilor, ieftin şi rapid, fără să existe pericolul întârzierilor sau a accidentelor neplăcute.

Ce s-a realizat de fapt? Nu mare lucru! Au apărut costuri noi pentru maşini, şofer, combustibil, impozite pe mijlocul de transport, verificări, cheltuieli de întreţinere, costuri care sunt mult peste cele ale învăţătorului. Au apărut, de asemenea, pierderi de timp cu naveta. Dacă până acum şcoala din sat era la câţiva paşi de casa lor, de acum înainte, de la vârste fragede îşi vor risipi cu naveta ore bune, se vor scula cu noaptea în cap şi vor ajunge acasă seara.

De salutat dotarea cu microbuze şcolare, însă acestea nu trebuie să ia copiilor de 6 - 10 ani şcoala din sat. Măcar până la vârsta asta să vină şcoala la ei! Nu de alta, dar desfiinţarea şcolilor de la sate atrage de la sine alte şi alte probleme. Nu se va mai putea vorbi de renaşterea satelor româneşti. Acestea vor fi părăsite treptat şi nici un tânăr nu va mai dori să-şi întemeieze o familie într-un sat în care nu există nici şcoală I - IV. Ori lipsa tinerilor familii aduce moartea comunităţii şi dispariţia satului.

Vă mulţumesc.

    Marius Rogin - declaraţie politică: «O clasă politică fără uscături»;

Domnul Marius Rogin:

«O clasă politică fără "uscături"»

Doamnelor si domnilor deputaţi,

De necontestat rămâne faptul că clasa politică românească se impune a fi curăţată de "uscăturile" pe care încă le poartă după ea. Mai mult decât în oricare alt domeniu, aici se impune o purificare. Toată agitaţia din ultima perioadă, din acest domeniu, ne determină să credem că aceste "uscături" sunt din ce în ce mai numeroase şi că cei care ocupă unele fotolii în această instituţie nu-şi merită deloc aceste locuri.

Prima şi cea mai mare "buruiană" a politicii româneşti este, cu cinste reprezentată, de către domnul Voiculescu. Primul contact cu ideile politice ale domniei sale a fost atunci când, prin mai multe ieşiri mediatice, intenţiona să impresioneze populaţia României prin acea propunere de a se impozita profitul firmelor mari cu un procent. Măsura era de un populism mai mult decât evident şi ieftin, de natură să amăgească marea masă a pensionarilor şi o încercare de a urni Partidul Conservator din cotaţia de "marjă de eroare" pe care această formaţiune politică o are. Mă aşteptam mai degrabă ca domnul Voiculescu să sprijine pensionarii de mai multă vreme. Nu de alta, dar ar fi avut posibilitatea financiară şi poate datoria morală. De numele lui însă se leagă în continuare neclarităţi privind "Dosarul Dunărea" şi începuturile firmei Crescent şi, nu în ultimul rând, teancuri groase de dosare prin arhivele fostei Securităţi.

Următorul pas al domnului Voiculescu, cu destinaţie precisă şi ţintă bine stabilită, a fost cel de a se retrage de la guvernare. A fost primul moment, într-o guvernare postdecembristă, când o formaţiune politică aflată la guvernare depunea o moţiune împotriva guvernului. Gestul în sine nu este nimic altceva decât dovada clară că partidul pe care încă îl conduce îşi urmăreşte doar interesele proprii, un partid meschin cu faţă umanistă.

Încă de la bun început au existat incompatibilităţi în prezenţa partidului lui Dan Voiculescu la guvernare, indiferent cum s-a numit acesta: umanist sau conservator. O prostituată, chiar dacă se mărită şi îşi schimbă numele, tot este recunoscută de vechii clienţi. Să nu uităm că PUR a intrat în Parlament printr-un concubinaj cu PSD, pe baza unui aşa-zis program. Adevărat este însă că aceste concubinaje sunt la modă şi ele nu contenesc să ne surprindă.

Deşi n-a mai surprins pe nimeni, CNSAS-ul şi-a expus concluziile, precizând clar că domnul Voiculescu, alias "Felix", a făcut numeroase servicii fostei Securităţi. A fost un moment în care cu toţii am aşteptat un gest de onoare de a se retrage din toate funcţiile pe care le are în prezent prin minciuni, comploturi, hoţii şi şantaje. N-am avut însă parte de aşa ceva pentru că astfel de oameni nu cunosc înţelesul unei noţiuni pe care n-au cunoscut-o niciodată. Între acest cuvânt şi cel al domnului Voiculescu nu există nici un fel de tangenţă.

S-a început în schimb o luptă acerbă, de genul "care pe care", între acest domn "Felix" şi preşedintele Băsescu, considerat a fi principalul vinovat de soarta sa.

Punctul culminant a fost atins atunci când domnul Voiculescu şi-a văzut visul cu ochii: acela de a conduce o comisie formată special pentru anchetarea preşedintelui. A principalului inamic. S-a început astfel o adevărată vânătoare de vrăjitoare îndreptată împotriva preşedintelui Băsescu. Mai multe persoane demne de a purta această titulatură de "uscătură a politicii româneşti" şi-au dat mâna, şi-au unit forţele având acelaşi ţel: de a compromite persoana cu cea mai mare încredere politică din România. Principalul adversar al oligarhilor şi al grupurilor de interese.

Nu s-a obţinut absolut nimic din ceea ce se spera. Şi cum roata e rotundă, a venit şi rândul domnului Voiculescu. Dosarele dumnealui sunt atât de voluminoase, că nu mai pot fi evitate. A sosit momentul ca oamenii să afle care este adevărata faţă a domnului Voiculescu, care sunt afacerile în care s-a implicat, să vadă şi mijloacele prin care şi-a construit imperiul financiar de care dispune.

Cu astfel de oameni e clar de ce credibilitatea clasei noastre politice este aşa cum este. Prin tot ceea ce a făcut de la ieşirea la lumină a dosarului "Felix", domnul Voiculescu nu face nimic altceva decât să ne confirme legăturile sale cu fosta Securitate. Dumnealui foloseşte metode de dezinformare specifice serviciilor secrete, cum ar fi încercarea de izolare a Partidului Democrat sau atacul murdar la adresa preşedintelui Băsescu, în loc să aibă grijă de problemele sale cu CNSAS, de imaginea sa morală şi de datoriile din campania electorală.

Prin toate acţiunile şi atitudinile din ultimul timp, domnul Voiculescu dovedeşte că nu îi pasă de integrare, de soarta românilor, nici măcar de acel 1% ce reprezintă propriul electorat. Este o "uscătură" de care a sosit vremea să scăpăm o dată pentru totdeauna.

La revedere şi drum bun, domnule Voiculescu!

    Adrian George Scutaru - exprimarea punctului de vedere legat de subiectul restructurării Guvernului;

Domnul Adrian George Scutaru:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi, doresc să vă aduc la cunoştinţă punctul meu de vedere în legătură cu mult prea disputatul subiect legat de restructurarea Guvernului României.

Înainte de toate, doresc să menţionez că hotărârea premierului Călin Popescu-Tăriceanu de a schimba Executivul are la bază mai multe premise solide, cele mai importante fiind: atitudinea pe care preşedintele Traian Băsescu a avut-o în nenumărate rânduri faţă de miniştrii liberali, instabilitatea guvernamentală, dusă la extreme, datorată în principal atitudinii foştilor colegi democraţi care au făcut parte din Cabinet, cele două elemente concretizându-se într-un şantaj politic permanent, susţinut atât de Traian Băsescu cât şi de foştii miniştri P.D.

Guvernul restructurat nu este un moft al Partidului Naţional Liberal, ci reprezintă unica soluţie care poate să scoată România din blocajul politic în care se afla, reprezintă cheia spre îndeplinirea programului guvernamental care, datorită disputelor şi tensiunilor existente, s-ar fi aflat în pericol de a nu fi dus la capăt.

Pentru înfăptuirea unei reforme reale în domeniile ţintă este nevoie de un Guvern care să se axeze pe acest lucru şi nu unul care să-şi îndrepte atenţia mai mult către scandalurile interinstituţionale. Guvernul, în formula actuală, este capabil să atingă obiectivele propuse în ceea ce priveşte reforma justiţiei, modernizarea infrastructurii, absorbţia fondurilor europene, creşterea nivelului de trai.

Noul Guvern are în componenţa sa atât oameni care au în spatele lor suficientă experienţă guvernamentală cât şi tineri capabili profesional, apţi să ducă la capăt programele propuse, oameni care nu vor mai avea ca obiectiv principal aplaudarea necondiţionată a preşedintelui Traian Băsescu. Actuala formulă are avantajul stabilităţii, datorată în principal eliminării lungilor şi inutilelor dispute care dezamăgesc cetăţenii.

Faptul că România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 nu înseamnă că misiunea noastră s-a încheiat şi că putem aştepta liniştiţi să culegem roadele. România, în calitate de nou stat membru U.E are mult de muncit până la atingerea, pe toate planurile, a nivelului de performanţă impus de statele membre. Actuala formulă executivă este capabilă să acorde importanţa cuvenită demersurilor în acest sens.

    Constantin Traian Igaş - declaraţie politică cu titlul Cât de necesară este întoarcerea la popor?;

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Cât de necesară este întoarcerea la popor?"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Schimbările din ultima perioadă de la nivelul clasei politice româneşti mă determină să afirm că singurul lucru care ne-a mai rămas de făcut şi care ar putea aduce stabilitatea pe care ne-o dorim, ar fi întoarcerea la popor. În urmă cu câteva zile, Partidul Democrat a trecut în opoziţie. Singura modalitate de a-şi vedea locurile, poziţiile şi funcţiile asigurate de către mai vechii colegi de Alianţă, era de a scoate miniştrii democraţi de la guvernare. Adică acei miniştrii care au avut cele mai clare şi recunoscute realizări şi care au făcut posibilă integrarea cu care astăzi se împopoţonează domnul prim-ministru.

Se tot vorbeşte despre faptul că primul ministru trebuie să pună în faţă priorităţile poporului şi nu pe cele personale. Nu cu mult timp în urmă am avut dovada clară a nerespectării acestui principiu. Acest domn prim-ministru a preferat înlocuirea celor mai buni miniştri din cabinetul său. Urmează ca timpul să ne demonstreze cât ne va costa pe noi, şi când spun "noi" mă refer la cetăţenii acestei ţări, aceste schimbări. E ca şi când, în timpul celui mai important meci al unei echipe, am înlocui jucătorii titulari cu rezervele, care n-au nici măcar încălzirea făcută. Care va fi preţul pe care România va fi nevoită să-l plătească pentru aceste jocuri? Şi iată că iarăşi mă întorc la importanţa întoarcerii la popor. Este foarte important ca românii să vadă toate aceste practici şi să poată penaliza pe cei vinovaţi. Câţi sunt însă cei care doresc această întoarcere? Încep să fie din ce în ce mai vizibili cei care nu doresc această întoarcere.

Până mai ieri, nu puţine erau vocile care cereau sus şi tare suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu, care era prezentat românilor ca cel mai mare duşman al poporului. Era persoana pentru care se căutau cu disperare motive de suspendare şi se numărau pe sub masă voturile care puteau duce la îndeplinirea acestei dorinţe.

A trecut nu mult timp şi iată-i pe aceştia cât se poate de domoliţi. Tot ei sunt cei care acum "bagă coada între picioare" şi încearcă să ne explice, nouă, cetăţenilor, care avem, se pare, nevoie de traduceri pentru a înţelege afirmaţiile lor, că de fapt nu se dorea o schimbare din funcţie a preşedintelui Băsescu, ci doar aplicarea unei corecţii. Adică, altfel spus, doar i s-a dat puţin peste nas.

Până când crede domnul iliescu şi acoliţii săi, că suntem nişte tâmpiţi manipulabili? Până când astfel de "politicieni" vor mai fi toleraţi în Parlament şi în viaţa politică. Se merge până acolo încât, în caz de demisie a preşedintelui ţării, aceştia să le ceară cetăţenilor să nu se prezinte la vot pentru ca prezenţa să nu fie suficientă pentru validarea referendumului. Mai mult decât oricând până acum, românilor le cerem să vină la vot pentru că sunt singurii care pot face schimbarea pe care cu toţii ne-o dorim.

Este singura modalitate prin care putem, odată pentru totdeauna, să scăpăm de aceste uscături care continuă să strice imaginea ţării într-o Europă în care acum suntem membrii cu drepturi depline.

Tot ceea ce se întâmplă în prezent a pornit de la sesizarea pe care preşedintele ţării o făcea guvernului, cu privire la afacerile din domeniul energiei, operate în dauna marilor companii de stat şi în beneficiul unor companii private de, celebrii de acum, "băieţii deştepţi". De doi ani ni se semnalează aceste lucruri, mă întreb însă de câţi ani sunt protejaţi aceşti "băieţi deştepţi"?

Insistenţa preşedintelui i-a îndârjit pe aceştia determinându-i să strângă în faţă pe toţi cei care au beneficiat şi încă mai doresc să beneficieze de avantajele şi veniturile ilegale ce decurg din această subjugare. Cine protejează aceste hoţii? Toţi cei care astăzi sar la gâtul preşedintelui şi îşi strigă în gura mare preocuparea pentru binele cetăţenilor. Până când îi vom mai tolera însă?

Nevoia de schimbare se simte mai mult ca oricând. Europa aşteaptă multe de la noi. Suntem însă pregătiţi pentru aşteptările ei? Ceva mă face să cred că afacerile cu energie sunt doar o verigă dintr-un lanţ mult mai lung. Ca să putem rupe odată acest lanţ, va trebui să fim mult mai mulţi cei care ne alăturăm preşedintelui ţării, pentru că dimensiunile corupţiei sunt mult mai mari decât ne putem imagina.

Primele critici din partea europenilor au început deja să apară. Dacă ne considerăm nişte politicieni serioşi, trebuie să ţinem seama de aceste nelinişti pentru a nu ne trezi în situaţia de a fi daţi la o parte, puşi la colţ şi arătaţi cu degetul.

Dacă suntem o ţară civilizată, spunea cineva foarte bine la un moment dat, nu avem dreptul de a înşela încrederea ce ne-a fost acordată.

Şi atunci spun încă o dată: România trebuie să se întoarcă la popor!

    Cătălin Lucian Matei - declaraţie politică cu titlul Ultima cacialma a preşedintelui Traian Băsescu;

Domnul Cătălin Lucian Matei:

"Ultima cacealma a preşedintelui Traian Băsescu"

Stimaţi colegi parlamentari,

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat săptămâna trecută că, în eventualitatea în care Parlamentul va vota suspendarea sa, va demisiona din funcţie şi va lua în calcul posibilitatea organizării simultane a alegerilor anticipate prezidenţiale şi a referendumului pentru introducerea sistemului de vot uninominal.

Prin strategia urmărită de a pune în aplicare planul "Demisia", se poate observa cu ochiul liber că Preşedintele vrea să devină intangibil, folosindu-se ca de-obicei de electorat.

Ceea ce nu a luat în calcul Traian Băsescu este faptul că, prin şiretenia de care dă dovadă, ar putea să cadă în propria sa capcană, lucru care probabil l-ar doborî definitiv. Impulsiv din fire şi sfătuit de puţinii oameni care au mai rezistat în jurul său, Traian Băsescu a ales "să se întoarcă la popor" pentru a-şi legitima puterea.

Chiar în săptămâna care a trecut a făcut un periplu prin ţară, mascând de fapt o evidentă campanie electorală pe care a început-o din frica de a nu părăsi scaunul atât de călduţ şi care i-a conferit atâtea puteri nebănuite.

Cu cinismul care-l caracterizează, Preşedintele lasă impresia ca ar dori să protejeze Parlamentul de un eşec electoral, când de fapt ţelul urmărit este acela de a se proteja pe sine de înfruntarea unui adevăr dureros.

Şefului statului confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, faptul că este un om al conflictelor şi al situaţiilor limită. Băsescu se hrăneşte cu seva crizelor pe care le generează, fiind capabil să rişte totul pentru a avea câştig de cauză, inclusiv propriul mandat.

Avid de putere, încrezător în sondajele care îl acreditează drept "cel mai iubit dintre pământeni", Preşedintele nu ia în calcul şi faptul că ar putea să devină victima propriului său joc. Odată demisionat, Băsescu devine un om de rând fără pârghii şi instrumente, supus rigorilor comune ale legii şi nemaisituându-l deasupra ei. Domnia sa cred că se teme de posibilitatea pierderii unor beneficii cum ar fi controlul serviciilor, al DNA-ului, al Parchetului. Interesant va fi modul în care va reuşi să se adapteze Traian Băsescu la statutul de simplu cetăţean, dar mai ales la cel de om simplu, fără pârghii de manipulare a electoratului şi nu numai.

În momentul în care criza politică declanşată de Băsescu în scopul adjudecării întregii puteri, lupta împotriva corupţiei şi grupurilor ilegitime de interese fiind un simplu pretext şi, mai ales, când acelaşi Băsescu a intrat în conflict deschis cu Parlamentul României, care este cea mai importantă instituţie democratică, era limpede că, într-un fel sau altul, se va ajunge unde ne aflăm azi.

Cred că acţiunea pornită împotriva neregularităţilor şi a gravelor încălcări săvârşite de Preşedintele Băsescu este singura pârghie prin care se poate pune punct pericolului unei autocraţii sau dictaturi. Cert este că s-ar putea ca, de data aceasta, Preşedintelui să nu îi mai iasă jocul la cacealma, pe care este atât de obişnuit să îl practice.

    Niculae Bădălău - declaraţie politică intitulată Nu batjocoriţi bătrânii ţării!;

Domnul Niculae Bădălău:

"Nu batjocoriţi bătrânii ţării!"

Consacru această declaraţie politică persoanelor ajunse la vârsta senectuţii şi, în mod special, vreau să mă fac ecoul celor peste 86.000 de pensionari din judeţul Giurgiu, ajunşi, cei mai mulţi dintre ei, în pragul disperării.

Când suntem tineri, ne place să credem că bătrâneţea este doar o vârstă a împlinirilor şi a amintirilor. Situaţia tragică a pensionarilor din România vine însă să contrazică acest lucru.

Pensionarul român simte această vârstă ca pe o infirmitate, ca o pedeapsă, că trăieşte prea mult fără să mai producă nimic.

Toate aceste sentimente sunt induse de indiferenţa guvernanţilor faţă de situaţia acestor bătrâni, a guvernanţilor care consideră protecţia socială şi pensionarii o adevărată povară.

Problemele cu care se confruntă pensionarii sunt cunoscute foarte bine de toată lumea: pensii mici cu discrepanţe mari între anumite categorii de pensionari, haos şi nedreptate în recalcularea pensiilor, servicii medicale costisitoare ce nu pot fi achitate din pensie, umilinţele pe care le suportă lună de lună în faţa farmaciilor pentru medicamente compensate.

Actuala guvernare a creat un fapt fără precedent: a adus pensionarii în situaţia de a ieşi în stradă să-şi strige sărăcia şi disperarea.

Ne sunt încă proaspete în memorie acţiunile de protest ale pensionarilor din Galaţi care, bătrâni şi bolnavi, au luat calea Capitalei, în speranţa că vocile lor vor fi mai bine auzite dacă strigă chiar sub geamul Guvernului.

Din păcate, nimeni nu i-a auzit, deoarece actuala putere este prea preocupată de propriile certuri şi interese pentru a mai auzi strigătul disperat al acestor bătrâni care trăiesc cu frica zilei de mâine, nu pentru că sunt bătrâni şi bolnavi, ci pentru că, după o viaţă de muncă, nu vor avea bani de pâine sau medicamente.

Este ruşinos pentru un popor să-şi împingă pensionarii la cerşit din cauza faptului că, după o viaţă întreagă în care au muncit până la epuizare, sunt "vinovaţi" de a trăi şi după ce au ieşit la pensie.

Este ruşinos şi ceea ce s-a întâmplat la Giurgiu, după ce Guvernul a eliminat taxele din Vamă. Ştiţi care a fost prima măsură luată de primarul liberal al oraşului? Ei, bine, a anulat călătoriile gratuite pe mijloacele de transport în comun pentru pensionari.

După zeci de miliarde cheltuite pentru a umple buzunarele proprii sau ale partenerilor săi de afaceri cu bani publici, singurii pedepsiţi au fost pensionarii, atunci când bugetul Primăriei a scăzut.

Este doar un exemplu, dar câte situaţii sunt oare în ţară, în care aceşti pensionari sunt batjocoriţi şi umiliţi numai pentru faptul că sunt prea bătrâni să se apere?

Este inadmisibil ca, la început de secol XXI, pensia să reprezinte 30% din salariul mediu pe economie, iar pensionarii să trăiască de trei ori mai prost decât atunci când erau în activitate.

Tocmai de aceea, consider că este vremea ca actualul Guvern, deşi consideră protecţia socială şi pensionarii o povară, să treacă urgent la măsuri de protecţie a celei mai defavorizate categorii sociale, pensionarii.

O Românie europeană trebuie să-şi trateze pensionarii ca şi celelalte state din Uniunea Europeană.

    Constantin Petrea - declaraţie politică intitulată Ce s-a întâmplat cu PNL-ul acum 80 de ani s-ar putea repeta...;

Domnul Constantin Petrea:

"Ce s-a întâmplat cu P.N.L.-ul acum 80 de ani, s-ar putea repeta..."

Doamnelor şi domnilor,

Exact acum 80 de ani, când P.N.L.-ul se bucura de o mare libertate de acţiune politică, datorită serviciilor făcute de Ion. I. C. Brătianu Regelui Ferdinand, s-a întâmplat un lucru cel puţin curios: Regele şi Brătianu au murit în acelaşi an.

Imediat, P.N.L.-ul a început să scadă în opţiunea publicului, iar în anul 1928 a fost de-a dreptul spulberat de la putere. Abia a mai putut obţine 13 locuri în Parlament.

Această situaţie îşi are schepsisul ei, care este uşor de înţeles. Simplu spus, este vorba despre efectul de domino.

Dar, revenind în zilele noastre, nu pot să nu constat că istoria se repetă fatalmente. Această situaţie, evidentă pentru noi, îmi aduce aminte de o ghicitoare foarte interesantă. Ea sună cam aşa: "Cine este singurul om care stă cu spatele la rege? Răspuns: "birjarul".

Ideea pe care vreau să v-o prezint astăzi este următoarea: o bună bucată de vreme, Guvernul Tăriceanu II a fost mai cu seamă o ghicitoare. A nu se înţelege ghicitoare, adică persoana care ghiceşte. Mă refer la o creaţie ingenioasă, în care se descrie în termeni metaforici o fiinţă, un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat.

Ştim bine cine a fost povestitorul ei, evident domnul prim-ministru Tăriceanu, dar nu am avut o imagine clară asupra personajelor secundare. Or, dacă le-am bănuit, am văzut că bănuiala noastră a rămas suspendată de indecizia gigantică a povestitorului.

Această fandare indecizională ni s-a prezentat în două chipuri. Un chip secret, plin de taină şi de confuzie, şi unul interactiv. Căci domnul prim-ministru Tăriceanu ne-a lăsat impresia unui producător de film politic, cu experienţă minimă, care a mers mai departe cu scenariul în funcţie de ce consideră că va spune publicul-ţintă sau de adevărate indicaţii, ce au venit şi vor veni de la regizorul (regizorii) din umbră.

Să ne înţelegem bine: povestitorul a fost premierul, dar scenaristul a fost, este şi va fi altcineva.

De aceea, în încheiere, doresc să-mi sintetizez intervenţia printr-o altă ghicitoare, ghicitoarea politică a momentului. Iat-o:

Politician fără speranţă,
Cu spatele la Alianţă,
Rămas şi-acuma în serviciu
La ordinele lui ... Patriciu.
Cine o fi?

    Mihai Cristian Apostolache - referiri la opiniile şi dorinţele tinerilor români;

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

De fiecare dată când merg în teritoriu mi se întâmplă să aud tineri care spun că s-au săturat de România şi că doresc să se stabilească în străinătate. Doresc să-şi găsească un loc de muncă plătit în funcţie de nivelul studiilor, doresc să aibă o casă, doresc să-şi întemeieze o familie.

Niciodată însă nu i-am auzit pe aceşti tineri spunând că doresc o România măcinată de lupta dintre palate, că doresc în Guvern unul, doi sau mai mulţi tineri numai pentru a da bine în ochii opiniei publice, că doresc ca preşedintele României şi primul-ministru să extindă conflictul intern şi în plan internaţional, uitând cu desăvârşire de interesul naţional şi de faptul că periclitează continuu viitorul generaţiei tinere.

Ei doresc o ţară în care valoarea să fie apreciată, în care să existe şanse egale pentru fiecare, în care premiile, medaliile, invenţiile, eforturile tinerilor să fie apreciate corespunzător şi nu umbrite de partida dintre cei doi jucători, preşedinte şi premier, care au ridicat cearta şi bălăcăreala la rang de politică de stat.

    Viorel Pupeză - declaraţie politică cu titlul Alianţa PA! Ori la bal, ori la spital!;

Domnul Viorel Pupeză:

"Alianţa PA! Ori la bal, ori la spital!"

Poporul român dă o avertizare cu cod portocaliu pentru Guvernul României. Actuala criză are consecinţe serioase pentru ţara noastră, în calitatea sa de proaspăt membru al Uniunii Europene. Deteriorarea recentă din mediul politic ar fi oprit procesul reformelor structurale. Trei din cele şapte programe operaţionale au fost returnate, spre refacere, de Comisia Europeană. Se pare că Guvernul nu şi-a făcut temele corect pentru programul de creştere a competitivităţii, cel de transport şi cel de dezvoltare regională. Riscul de a pierde fonduri europene a fost accentuat de lupta de interese personale din zona Guvernului.

Ţara nu mai este de multă vreme guvernată, iar toată această nebunie politică de acum se răsfrânge deja asupra nivelului de trai al românilor. Stabilirea priorităţilor se face în funcţie de interesele celor două partide. Asistăm la un blocaj instituţional, atât la nivel guvernamental, cât şi în profil teritorial, principala preocupare fiind urmărirea telenovelei politice de la Bucureşti şi încropirea de scenarii. Şefii instituţiilor publice deconcentrate au lăsat politicile publice pentru alte vremuri şi s-au ocupat de politică pură.

Criza politică afectează negativ economia şi acest fapt nu poate fi negat atâta timp cât bugetul de stat reprezintă circa 35 de procente din p.i.b. Agricultura a fost lăsată la voia întâmplării, iar despre măsuri pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii auzim doar la seminarii. Creşterea deficitului de cont curent şi instabilitatea politică accentuează neîncrederea investitorilor străini, care preferă acum alte orizonturi. Toate aceste performanţe ale guvernării pe care portocaliii ni le servesc zilnic şi care s-au înregistrat în perioada 2005-2006 în virtutea inerţiei, ar putea fi anulate dacă situaţia de incertitudine va continua.

Pentru români, scandalurile nu mai pot ţine loc de "Să trăiţi bine!" Ei nu pot asista zilnic la războiul dintre Palate, când resimt lipsa unor intervenţii coerente în domeniul agriculturii, sănătăţii, învăţământului. Defuncta Alianţă trebuie să-şi facă bagajele! Ori la bal, ori la spital, pentru că la cârma ţării nu-şi mai găseşte locul.

    Tiberiu Bărbuleţiu - declaraţie politică intitulată Mimetismul politic şi perdanţii săi;

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

"Mimetismul politic şi perdanţii săi"

Pe zi ce trece devin tot mai agasante unele asemănări. Începe să ne enerveze faptul că urmărim la televizor aceleaşi programe, la aceeaşi oră, că împrumutăm gesturi, un anumit mod de a ne îmbrăca sau de a vorbi. Dacă facem însă o comparaţie între mimetismul cotidian şi cel politic, vedem că nici unul nici altul nu depăşeşte superficialul.

Avem de aproape două săptămâni un nou guvern, un guvern legitim care are, încă din primele zile, o sosie - "un guvern din umbră". Vestitul "shadow cabinet" englezesc a aterizat pe plaiul românesc, via PD.

Încă o dată, o veche meteahnă românească invadează viaţa politică. Preluăm cu entuziasm şi demagogie modelele politice europene, fără cea mai elementară analiză de oportunitate, doar de dragul de a epata.

Cei care fac apel la un astfel de comportament, o fac pentru a supravieţui, pentru ei fiind singura cale de afirmare pe scena politică. Fac opoziţie competitivă, zic ei, însă uită un mic detaliu de teorie politică. Opoziţia competitivă este apanajul principalului partid din opoziţie, care, prin acest artificiu politic, îşi pregăteşte terenul pentru viitoarele alegeri. Mai mult, o astfel de opoziţie nu poate provoca decât instabilitate, soluţia ideală fiind practicarea unei opoziţii cooperante. Partidul care practică un curs opoziţional strict, dacă nu reuşeşte să-şi materializeze concepţiile expuse pe vremea când se afla de partea adversă, ajuns la guvernare îşi va pierde credibilitatea.

Nu vrem o Românie mai orientală decât este. Mimetismul politic nu dovedeşte decât incapacitatea de-a propune sau impune soluţii competitive alternative celor deja aprobate de alţii. Speram că acum, la 17 ani de la încheierea unei traume istorice, vom începe politic să funcţionăm după o dinamică proprie.

Doar statele fragile sunt dispuse să copieze mereu un model dominant. Nu cred că acum, recent intraţi în Uniunea Europeană, ne face cinste o astfel de prestaţie. Tocmai pentru a curma mimetismul politic din spaţiul românesc, proiectarea unor modele instituţionale şi de conduită politică proprii, în concordanţă cu valorile reale ale democraţiei, rămâne soluţia.

Este momentul să respingem o dată pentru totdeauna egoismul, cinismul şi mimetismul politic, atitudini care pentru un stat la început de drum european sunt păguboase, dar ceea ce este mai grav, alterează întregul corp social.

Integrarea noastră euroatlantică nu poate rămâne numai una de genul unei inserări spaţiale şi instituţionale, ea presupune şi o inserare de mentalitate.

    Ioan Stan - declaraţie politică cu titlul B-arca lui TR-oe;

Domnul Ioan Stan:

"B-arca lui TR-oe"

Ca un păcătos ce mă aflu, dar cu credinţă mărturisesc, am depozitat în subconştientul personal diverse informaţii de natură mai mult sau mai puţin religioasă, cărora le-am acordat atâta importanţă cât timp am avut disponibil la momentul cu pricina.

Norocul meu că sunt trăitor în vremuri memorabile care trezesc şi luminează la cap şi pe cel mai naiv colecţionar de informaţii.

Aşa s-a făcut că, după ce m-am dumirit de perenitatea scrierilor biblice, am început să pricep şi înţeleptele lucrări ale preavajnicului luptător anticorupţie aşezat de obşte, la ceas de totală stare bahică, după cum aş fi gata să jur, dar nu mai foloseşte nimănui, drept în capul statului.

Păi, nu-i aşa că, văzând el ticăloşia şi neostoitele pofte ale unor "băieţi deştepţi" s-a cutremurat de scârbavnicele lor fapte şi cu creştinească indignare a hotărât să le apropie sfârşitul?

Şi nu s-a ridicat el, ca şi predecesorul său biblic, şi le-a arătat, cu degetul ridicat mustrător, de câte mişelii se fac vinovaţi?

Şi văzând că-i ceartă fără de folos pe cei din afara neamului său pentru nenumărate rele săvârşite de dragul buzunarelor, n-a hotărât el că numai "potop" de acuzaţii înzăuate în "grele" dosare penale i-ar mai putea "curăţi" pe vinovaţi trimiţându-i la răcoroasă odihnă, după mărturisirea păcatelor?

Am văzut toţi cum, urmând exemplul anteriorului salvator al omenirii, reconsiderat la nevoia de salvare a propriului clan, preavajnicul a purces la făurirea a ceea ce trebuia să fie B-arca lui TR-oe.

Acolo urma să adăpostească pe cei de acelaşi crez cu el, spre salvarea de la înec în nelegal sau chiar neconstituţional, în timp ce s-ar fi săvârşit purificarea prin potop a păcătoşilor.

Acum, ori eu n-am înţeles corect pilda nemuritoarelor sale fapte, ori însuşi preaintransigenţa sa nu s-a priceput să-şi construiască B-arca.

Pentru că, de unde se trăgea cu presupusul în masele de admiratori că potopul invocat ar cădea şi îneca totul numai în ogrăzile altora, şuvoaiele de dosare au luat la vale chiar pe cei ocrotiţi de nebiblicul acuzator al corupţilor.

Că era vorba de drumuri, bordurate ori ba, că era vorba de pornirea şi oprirea de licitaţii ori de comerţul cu energie electrică, de recuperări de creanţe, de servicii de asistenţă juridică sau, mă rog, de servicii în general, au spălat torentele moşia luptătorului anticorupţie ceva de speriat!

A încercat el să mai dreagă imaginea, dar, pardon de expresie, imaginea nu-i busuiocul pe care obişnuieşte TR-oe să-l înfrumuseţeze după ce mustră bălţile cu bâta. A făcut promisiuni belicoase pe diverse sticle (am zis "pe" şi nu "în" sticle), a făcut băi de mulţime în dangăt de clopote pascale, a făcut chiar şi spume la gură, dar potopul a jumulit B-arca învârtind-o şi zgâlţâind-o de nu mai ştia bietul TR-oe dacă merge către locul spre care priveşte!

Iar eu, după atâta meditaţie, mai mult sau mai puţin ortodoxă, simt nevoia să mă minunez iar de adevărul că "unde dai şi unde crapă"!

    Ion Dumitru - declaraţie politică intitulată Promisiunile... sărăciei!;

Domnul Ion Dumitru:

"Promisiunile... sărăciei!"

Românii aşteaptă de doi ani să trăiască mai bine. Zadarnic. Nu au cum. Ce le-au oferit guvernanţii în toată această perioadă? Certuri, scandaluri, răzbunări politice, spectacole groteşti care au dat de lucru variilor canale media.

Sprijinul concret pentru cetăţeanul dornic de muncă bine plătită, de viaţă decentă, de prosperitate a întârziat să apară.

Bani europeni pentru diferite proiecte vin, dar cine îi apucă? Cine ştie despre existenţa lor? Comunicarea dintre feluritele agenţii şi întreprinzătorii de orice fel este defectuoasă. Lipseşte aproape cu desăvârşire!

IMM-urile primesc şi ele bruma de fonduri, dar, atunci când se află acest lucru, cozi interminabile ale deznădejdii şi dezamăgirii se formează în faţa instituţiilor de profil.

Anul acesta s-a anunţat secetă. Culturile agricole pot fi compromise. Şi, cu toate acestea, nu s-a auzit încă despre elaborarea unor strategii, proiecte şi măsuri pentru ieşirea dintr-o eventuală criză. Agricultorii nu-şi pot asigura recoltele. Firmele de specialitate fie nu vor, fie pun condiţii pe care bietul ţăran nu are cum să le îndeplinească.

Fabricile se închid. În locul lor, se deschid supermarket-uri. Tot mai mulţi tineri îşi pregătesc valizele pentru a porni pe drumul străinătăţii. Şi asta pentru că în România nu li se oferă nimic în afară de un simulacru de salariu numit minim pe economie, bani cu care de-abia pot supravieţui de pe o zi pe alta!

România nu este o ţară săracă, ci una sărăcită de interese şi de politica socio-economică deficitară dusă de cei care au ajuns la putere sub flamurile portocaliului.

    Gheorghe Chiper - declaraţie politică având ca temă menţinerea practicii realizării de şcoli noi pe hârtie şi la termene incerte;

Domnul Gheorghe Chiper:

"Se menţine practica realizării de şcoli noi pe hârtie şi la termene incerte"

Practica lansării în media a unor ştiri despre mari şi valoroase investiţii în domeniul educaţiei a început atunci când un ministru de resort instalat în primul guvern al Alianţei D.A. şi-a dat demisia, înţelegând neputinţa celor de la putere de a continua dezvoltarea şi modernizarea învăţământului. A urmat atunci instalarea unui alt ministru pd-ist la învăţământ, care se ştie acum cât de "performant" a fost în postul primit cu generozitate de la şeful de partid şi concetăţeanul său.

A început odată cu această numire şi, desigur, în contrast vizibil cu capacitatea ministrului, o adevărată campanie de presă, care, ca orice campanie, făcea cunoscute cetăţenilor mari şi multiple lucrări de investiţii în sectorul şcolar, sume însemnate pentru amenajări complexe şi dotări moderne, finanţări de lucrări de reabilitare şi igienizare a actualelor spaţii, alte cheltuieli de investiţii în domeniu. S-au făcut programe şi s-au formulat promisiuni inclusiv pentru construcţia a peste 450 campusuri şcolare, construcţii complexe şi multifuncţionale care necesită atât sume mari pentru finanţarea lucrărilor, cât şi condiţii de utilizare eficientă a acestora.

Mărturisesc că nu este nimic rău în aceasta, dimpotrivă, extensia şi modernizarea bazei materiale a învăţământului este o necesitate naţională, care nu poate fi nici neglijată, nici diminuată ca importanţă. Din păcate, cu un ministru cum a fost cel ce a plecat de curând din post, cu ignoranţa pe care o "promova" în sector, cu inconştienţa sa în a promite şi a face şcoli pe hârtie - prin programele elaborate fără nici o bază şi prin comunicatele de presă... entuziaste - orice era posibil; s-a ajuns, din pricina centralizării acestor programe, concomitent cu desfăşurarea în paralel a unor alte lucrări din fonduri locale sau din transferuri de la bugetul de stat, să se "suprapună" unele finanţări, să se pregătească documentaţii duble pentru aceleaşi finanţări şi destinaţii, şi, cel mai grav, să se înceapă unele lucrări pentru care nu este sigură continuarea investiţiilor până la finalizarea lor - îndeosebi pentru lucrările începute la finele anului trecut din sumele acordate pentru reabilitarea termică a şcolilor.

Despre lipsa de transparenţă în acordarea proiectelor şi aprobarea achiziţiilor, despre alte programe dubioase, cum a fost cel privind dotarea cu microbuze, nu mai este nevoie să spunem prea multe.

Este nevoie însă ca noul ministru să vadă tot ce este rău şi nefuncţional în aceste acţiuni şi să ia măsuri în consecinţă.

    Aurel Vlădoiu - declaraţie politică intitulată Poporul măgulit;

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Poporul măgulit"

În primele luni ale anului 2007, în România s-au născut 35 000 de copii, în acelaşi interval de timp şi în acelaşi spaţiu, au fost înregistrate peste 46 000 de decese. De 1,3 ori mai multe sau, altfel spus, cu 31% mai multe decese decât naşteri. Cred că acesta este indicatorul sintetic cel mai elocvent al stării de "bine" al naţiunii. toţi ceilalţi indicatori, ingenios contrafăcuţi, meniţi să poleiască creşterea economică "fără precedent" a ultimilor ani, pălesc în faţa realităţii exprimată de creşterea demografică, savant denumită "creştere negativă". Este evident că nu de bine mor pe capete românii, iar cei ce se încăpăţânează să trăiască refuză să aibă urmaşi. Cifrele concrete ale naşterilor şi deceselor nu mai pot fi ascunse în spatele statisticilor abstracte privind creşterea salariilor, a consumului, a nivelului de trai etc.

Incompetenţa guvernării, optimist autointitulată "portocalie", este demonstrată fără a mai face referiri la grevele care se ţin lanţ, la frigul din şcoli, la facturile la întreţinere care nu pot fi achitate, la fondurile europene care nu pot fi absorbite sau la disperarea bolnavilor postaţi la uşile farmaciilor în aşteptarea medicamentelor ce le prelungesc viaţa şi suferinţa deopotrivă.

Istoria noastră postdecembristă demonstrează că guvernarea exercitată de o coaliţie eterogenă este extrem de dificilă.

Am vrut să ştim, însă, cum este când acestui tip de guvernare i se adaugă tipul de preşedinte "jucător", singurul deţinător al adevărului absolut, singurul interesat de propăşirea neamului. Şi am aflat că în asemenea condiţii guvernarea devine din dificilă imposibilă, pentru că acest tip de preşedinte este dispus să discrediteze şi să anuleze orice instituţie care nu corespunde propriilor vederi, bineînţeles, în numele poporului şi doar în interesul acestuia. Poporul măgulit că cineva se gândeşte, cu lacrimi în ochi, atât de des la el şi la nevoile lui, nu poate rămâne insensibil la toate aceste cuvinte frumoase. Că aşa stau lucrurile este demonstrat de primii doi clasaţi în preferinţele electoratului, de frecvenţa cu care îşi aduc cei doi aminte de popor, precum şi de uriaşa diferenţă dintre cei doi iluştri oameni politici şi ceilalţi clasaţi, care nu merg atât de des nici la fotbal, nici la manifestări religioase, nici la Golden Blitz şi au şi altă atitudine faţă de şcoală.

Din păcate, sunt puţini cei ce ştiu către ce fel de regimuri au condus în istorie desele referiri la popor ale liderilor, ca să numai vorbim de întoarcerile la popor.

Vă mulţumesc.

    Rareş Şerban Mănescu - semnalarea adoptării unei hotărâri de Guvern prin care s-a majorat numărul burselor de cercetare acordate tinerilor doctoranzi;

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Guvernul României a decis triplarea numărului burselor de cercetare acordate tinerilor doctoranzi şi majorarea cuantumului acestora, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de săptămâna trecută.

Astfel, din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului vor fi acordate anual, prin competiţie, 300 de burse noi de cercetare pentru tinerii doctoranzi care urmează doctoratul în forma de învăţământ cu frecvenţă.

Bursele de cercetare se acordă suplimentar, prin concurs, tinerilor doctoranzi cu vârsta de până la 35 de ani, angajaţi în învăţământ sau în cercetare ştiinţifică, cu rezultate deosebite în activitatea de cercetare la doctorat.

Cuantumul burselor de cercetare va creşte de la 265 lei la 1500 lei lunar, potrivit actului normativ. Acest cuantum se aplică şi burselor existente. Bursele vor fi actualizate anual prin ordin al ministrului educaţiei, în funcţie de evoluţia indicelui de inflaţie.

Suntem convinşi că prin creşterea numărului burselor de cercetare şi a cuantumului acestora va fi atras un număr cât mai mare de cercetători şi cadre didactice tinere, care să-şi dezvolte cariera profesională prin studii de doctorat.

    Petre Străchinaru - declaraţie politică intitulată Ministerul Culturii şi Cultelor văzut la... cinematograf;

Domnul Petre Străchinaru:

"Ministerul Culturii şi Cultelor văzut la... cinematograf"

Potrivit unei ştiri publicate în pagina de cultură a ziarului "Cotidianul" din 12 aprilie a.c., Filarmonica de Stat "Banatul" din Timişoara a "reintrat în posesia sediului care i-a fost destinat în momentul înfiinţării sale, pe 13 aprilie 1947, şi care a funcţionat în ultimii ani ca sală de cinema, ca urmare a presiunilor făcute de reprezentanţi ai Ministerului Culturii."

Deşi nu reiese asupra cui s-au făcut "presiunile reprezentanţilor Ministerului Culturii" şi nici dacă acestea au avut ca rezultat "înstrăinarea" ori "recuperarea" sediului Filarmonicii "Banatul", ştirea mi-a reţinut atenţia din mai multe motive.

În precedenta sesiune parlamentară, cu prilejul dezbaterilor pe marginea modificărilor propuse de Ministerul Culturii şi Cultelor la Legea cinematografiei, în Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor s-a conturat necesitatea ca unele dintre sediile cinematografelor aflate în administrarea Regiei autonome de Distribuţie şi Exploatare a filmelor "România Film" să fie transferate în administrarea unor consilii locale sau judeţene văduvite de spaţii adecvate pentru derularea programelor şi proiectelor culturale.

În acest sens, membrii comisiei au fost cei care au făcut "presiuni" asupra reprezentanţilor Ministerului Culturii şi Cultelor pentru a "ceda" o serie de imobile - cele care, prin concesionare sau închiriere şi-au schimbat destinaţia, fiind transformate în discoteci sau spaţii de alimentaţie publică - în vederea "reabilitării culturale" a acestora, determinând apariţia Hotărârii Guvernului nr.1792/2006 prin care 18 săli de cinematograf urmau să-şi recapete sau să-şi continue în condiţii adecvate menirea: aceea de lăcaş de cultură şi de educaţie, inclusiv cinematografică.

Mă bucură să aflu că măcar una dintre sălile înscrise în anexa la sus-menţionata hotărâre de Guvern şi-a redobândit destinaţia cultural-artistică, în condiţiile în care aplicarea acestui act legislativ a fost blocată cu rea-credinţă - prin acţionarea lui în contencios, alături de H.G.nr.1874 din 21.12.2006, referitoare la Strategia privind vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic -, de către conducerea unui sindicat apărut imediat după demiterea fostei conduceri şi dizolvarea fostului Consiliu de Administraţie ale R.A.D.E.F. "România Film" din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.

Nu ştiu dacă Hotărârea Guvernului nr.1792/2006 s-a finalizat şi în alte cazuri, bănuiesc însă că şi alte imobile care urmau să fie preluate în administrare de autorităţile locale se află în situaţia Cinematografului "Victoria" din oraşul Covasna: fără nici un temei legal, prin Sentinţa nr.416 din 07.02.2007, instanţa de judecată a anulat atribuirea acestuia consiliului local.

Nu cunosc care a fost modalitatea prin care autorităţile locale din Timişoara au reuşit să aplice prevederile actului normativ blocat în instanţă, dar ştiu că singura modalitate în care Ministerul Culturii şi Cultelor a găsit de cuviinţă să se implice în această problemă a fost promovarea unui alt act legislativ: Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.97/2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia (sic!!!) care nu face decât să amâne cu 6 luni termenul de aplicare a H.G. în discuţie.

Nu cred că este de ajuns ca domnul Adrian Iorgulescu să se prezinte doar ca invitat de onoare la evenimente la (de)săvârşirea cărora ministerul pe care îl conduce are o cât de mică contribuţie.

Cred că ar fi mai de folos public prezentarea stadiului în care se află aplicarea în ţara noastră a legislaţiei din domeniul culturii, în condiţiile alinierii acesteia la standardele europene ce impun elaborarea unor norme şi asigurarea unor condiţii specifice de aplicare.

Pentru că Ministerul Culturii şi Cultelor "s-a împăunat" în ultimul an cu iniţierea unor propuneri legislative fără să urmărească şi finalizarea elaborării normelor de aplicare ale acestora - vezi Legea muzeelor, Legea monumentelor de for public, Legea cinematografiei, Legea privind organizarea şi funcţionarea aşezămintelor de cultură etc.

Din păcate, situaţia la care s-a ajuns reprezintă o altă faţetă a degringoladei în care se află administrarea culturii româneşti de către ministerul de resort.

    Petru Movilă - declaraţie politică intitulată Sănătateeee!!!;

Domnul Petru Movilă:

Declaraţie politică intitulată: "Sănătateeee!!!"

Sănătatea are nevoie de o politică sănătoasă! Şi nu numai. Are nevoie de o politică coerentă, care să poată asigura nu resuscitarea, pentru că nu a intrat încă în comă, ci derularea logică şi normală a activităţii.

De ce spun asta? Pentru că, în ultima perioadă, asist la o bâlbâială în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei în acest domeniu delicat al sănătăţii publice.

A fost elaborată o lege privitoare la vânzarea spaţiilor cu destinaţie cabinetele medicale şi activităţi conexe. O lege care prevedea anumite termene pentru paşii necesari vânzării. În câte localităţi a fost aplicată această lege? În foarte puţine, vă asigur eu.

S-a amendat această lege, dar efectul este acelaşi.

Am venit cu o propunere, alături de câţiva colegi parlamentari, privitoare la trecerea locuinţelor construite de ANL pentru specialiştii din domeniul sănătăţii publice în administrarea autorităţilor de sănătate publică. În acelaşi timp, s-a elaborat o ordonanţă privitoare la trecerea acestor locuinţe în administrarea ASP, dar cu precizarea că sunt locuinţe pentru medicii rezidenţi. Or, specialişti nu pot fi consideraţi numai medicii rezidenţi.

Odată cu anunţarea înfiinţării spitalelor regionale, Ministerul Sănătăţii Publice a susţinut că aceste unităţi vor concentra serviciile de specialitate dintr-o serie de spitale judeţene sau universitare. Or, de curând, am asistat la declaraţii ale factorilor de răspundere care anunţau trecerea în subordinea spitalelor regionale a altor activităţi decât cele iniţiale. Mai mult decât atât, în subordinea căror spitale regionale, dacă ele sunt încă în faza de dorinţă?

În vizitele făcute prin unităţile spitaliceşti din ţară, ministrul Nicolăescu a făcut promisiuni de finanţare a proiectelor prezentate de conducerile spitalelor. Promisiuni care ulterior s-au dovedit doar promisiuni.

Când se ajunge în Parlament la discutarea unor proiecte de lege importante pentru sistemul de sănătate, mai importantă pare a fi amânarea discuţiilor pe motiv de neîntrunire a cvorumului. Care cvorum era totuşi întrunit la începutul şedinţei. prietenii ştiu de ce, însă.

Toate aceste probleme menţionate mă determină să le urez celor care conduc ministerul de resort multă "sssănnătttate"!

    Vasile Puşcaş - declaraţie politică privind necesitatea elaborării unei poziţii naţionale de participare la iniţiativa Uniunii Europene: Sinergia la Marea Neagră;

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privind necesitatea elaborării unei poziţii naţionale de participare la iniţiativa Uniunii Europene: "Sinergia la Marea Neagră".

Distinşi colegi,

Permiteţi-mi să aduc în dezbaterea parlamentară un subiect european asupra căruia România va trebui să îşi formuleze o poziţie clară şi constructivă în perioada următoare: participarea la iniţiativa de cooperare a Uniunii Europene "Sinergia Mării Negre".

Acest proiect european de cooperare regională îşi propune sprijinirea unor programe sectoriale şi iniţiative comunitare în domenii precum buna guvernare, circulaţia persoanelor, securitate, energie, transporturi, mediu, politică maritimă, cercetare, educaţie, ştiinţă, tehnologie. România a insistat, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, la toate nivelurile - guvernamental, parlamentar etc. - pentru adoptarea unei iniţiative comunitare în acest sens. România are acum şansa de a acţiona în zona vecinătăţii estice, alături de partenerii săi europeni.

În aceste condiţii, este nevoie ca ţara noastră să îşi definească propria strategie în cadrul acestui proiect european. "Sinergia la Marea Neagră" nu trebuie privită ca o oportunitate pentru un exerciţiu imagologic în politica externă din partea unuia sau altuia din liderii României. Ar fi mai bine ca în acest domeniu autorităţile române să dea dovadă de consecvenţă şi coerenţă, dar şi de predictibilitate. România are şansa de a-şi deschide un culoar de acţiune în cadrul politicii externe a Uniunii Europene, prin care să demonstreze că poate redeveni un actor respectabil pe scena internaţională. Noul ministru de externe poate găsi în comunicarea CE o agendă de politică estică pe care va trebui să o dezbată cu partenerii săi europeni şi statele din zona Mării Negre. Practic, în această iniţiativă estică, Uniunea Europeană încorporează patru direcţii elementare: aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu Rusia, politica de vecinătate şi procesul de preaderare a Turciei la Uniunea Europeană.

Doamnelor şi domnilor,

Ar fi regretabil ca din pricina unor dispute politicianiste interne România să piardă şansa de a participa, în mod constructiv, la proiecte regionale care nu sunt doar în folosul zonei estice a Uniunii Europene, dar pot deveni oportunităţi pentru ţara noastră. Deja începe să se contureze un curent de opinie în mediile politice europene, cum că România nu este aptă să participe la această iniţiativă, pentru că nu elaborează proiecte concrete şi nu are o strategie concludentă în ceea ce priveşte zona Mării Negre.

Credem că trebuie avută în vedere dimensiunea importantă de accesare şi utilizare a fondurilor UE pentru susţinerea programelor naţionale, regionale şi de cooperare transfrontalieră, ceea ce va da posibilitatea ţării noastre de a avea programe adecvate şi, dacă îşi va pune în funcţie întreaga sa voinţă politică şi expertiză, poate genera un tip de parteneriat la Marea Neagră, o dimensiune pontică a politicii sale externe.

Este evident că avem şansa de a demonstra că România poate fi un partener credibil şi respectat în Uniunea Europeană. Însă aceste calităţi le putem dobândi doar dacă ne stabilim noi înşine priorităţile de ţară. Avem nevoie, în perioada imediat următoare, de o dezbatere politică în urma căreia să ne precizăm poziţia naţională pentru participarea la această iniţiativă europeană. Aşadar, vă invit să participaţi la o asemenea dezbatere publică.

Vă mulţumesc.

    Valentin Emilian Frâncu - declaraţie politică intitulată Fariseism politic;

Domnul Valentin Emilian Frâncu:

Declaraţie politică intitulată: "Fariseism politic".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Îmi permit să îl contrazic pe preşedintele Traian Băsescu, atunci când acesta afirmă că, investind în noua formulă restructurată de Guvern propusă de premierul Călin Popescu-Tăriceanu, Parlamentul României ar consfinţi existenţa unei aşa-zise "rupturi grave între forumul legislativ şi societatea românească".

Într-adevăr, în acest moment, cele două partide care formează Guvernul restructurat deţin un anumit procentaj minoritar din totalul mandatelor parlamentare. Să nu uităm însă că Partidului Naţional Liberal i-au fost practic furate câteva zeci de mandate de deputat şi senator prin ingineria politică instrumentată de la Cotroceni, care a dus la înfiinţarea Partidului Liberal Democrat.

Or, după alegerile parlamentare din 2004, prezenţa acelor mandate în zestrea PNL vorbea tocmai despre încrederea societăţii româneşti în acest partid. Faptul că unii dintre aleşi au migrat ulterior în direcţia unui grupuscul perturbator de pe scena politică, care apoi a dat naştere unui nou partid, nu s-a datorat vreunei consultări a electoratului, ci doar voinţei complet arbitrare a celor în cauză. Probabil că, dacă ar fi stat de vorbă în mod direct cu cetăţenii din circumscripţiile respective care i-au trimis în Parlament, acei domni parlamentari ar fi primit un răspuns de genul: "Staţi, voi, cuminţi acolo unde sunteţi şi nu săriţi de capul vostru în barca politicianismului frustrat".

Asta, în primul rând.

În al doilea rând, noua formulă de Guvern propusă de premierul Tăriceanu va continua punerea în aplicare a aceluiaşi program iniţiat de Alianţa Dreptate şi Adevăr, ceea ce înseamnă că, în planul concret, al faptelor, Guvernul restructurat va continua să răspundă speranţelor şi încrederii exprimate de electoratul Alianţei.

Nu a fost dorinţa noastră ca Partidul Democrat să iasă de la guvernare. Noi am fi dorit ca punerea în practică a programului guvernamental să fie continuată sub aceeaşi formulă, doar cu câteva persoane înlocuite din funcţie de alte persoane propuse de PD, conform algoritmului stabilit iniţial. Din păcate, PD a refuzat să accepte ideea că doi-trei miniştri nu se pot manifesta haiduceşte împotriva cabinetului din care fac parte, ceea ce a împins Executivul într-o criză funcţională comparabilă cu aceea din anul 1998, când tot nişte miniştri pD au pus în dificultate Guvernul.

Chiar şi aşa, însă, noua formulă guvernamentală va continua să promoveze programul de guvernare al Alianţei PNL-PD, rămânând strict la latitudinea Partidului Democrat să dea sau nu dovadă de făţărnicie, votând eventual împotriva aceluiaşi program de guvernare pe care l-a promovat atunci când oamenii săi erau prezenţi în Executiv.

Probabil că, în încercarea de a nu avea surprize la vot, conducerea Partidului Democrat va cere propriilor parlamentari să absenteze din plen atunci când se va supune la vot învestitura Guvernului. Omeneşte, îi înţelegem, fiindcă mulţi dintre colegii noştri parlamentari democraţi percep adevăratul înţeles al situaţiei la care s-a ajuns şi nu ar vota împotriva acestei învestituri.

Partidul Democrat nu le va putea interzice, însă, parlamentarilor săi să mai participe la activitatea Legislativului atunci când pe ordinea de zi se vor afla proiecte de acte normative iniţiate de noul sau de vechiul Guvern, din care au făcut şi ei parte. Acele acte normative sunt şi vor fi, cum spuneam, inspirate doar din programul de guvernare PNL-PD de până acum.

Vor putea parlamentarii PD să voteze împotriva acelor proiecte de lege doar din spirit de răzbunare, fiindcă aşa i-ar fi pe plac fostului lor preşedinte de partid de la Cotroceni? Cu siguranţă că nu! Dacă ar face-o, fiindcă tot suntem în Săptămâna Patimilor, afirm cu tărie că dumnealor s-ar dovedi făţarnici şi farisei.

    Ioan Munteanu - declaraţie politică cu titlul Iresponsabilitatea guvernanţilor în accesarea fondurilor europene.

Domnul Ioan Munteanu:

"Iresposabilitatea guvernanţilor în accesarea fondurilor europene"

Deşi se părea că România avea toate temele făcute pentru intrarea în structurile europene, realitatea contrazice aşa-zisa seriozitate cu care autorităţile s-au pregătit pentru a face faţă exigenţelor comunitare.

Un simplu, dar edificator exemplu este cel legat de accesarea fondurilor structurale europene destinate agriculturii.

Pentru intervalul 2007-2011, adică pentru o perioadă de cinci ani, Uniunea Europeană a alocat României suma de 33 miliarde de euro, bani destinaţi procurării de utilaje şi echipamente agricole, modernizării infrastructurii rurale, a fermelor zootehnice sau de câmp. Din cele 33 miliarde, suma pentru 2007 este de peste 3 miliarde euro, urmând ca ea să crească în mod progresiv în fiecare an.

Din păcate, până la această dată (15 aprilie), nu s-au înregistrat intrările de fonduri aşteptate (şi cuvenite) pentru simplul motiv că guvernanţii nu au pus la punct normele de aplicare care reglementează accesarea acestor sume.

Fără aceste norme, absolut necesare pentru întocmirea proiectelor, accesarea fondurilor nu se poate realiza şi, prin urmare, România pierde zilnic peste 9,5 milioane euro! Respectivele norme, care trebuiau stabilite de către oficialii noştri în urmă cu cel puţin un an de zile, au apărut abia în cursul lunii februarie, iar în prezent au fost trimise spre aprobare la Bruxelles. Dar, până la apariţia ghidului de aplicare va mai trece ceva timp, apoi vor exista tergiversările binecunoscute de analizare, verificare şi de aprobare a proiectelor, ceea ce va întârzia accesarea fondurilor până spre noiembrie-decembrie 2007. Or, dacă proiectele nu sunt aprobate până la data de 31 decembrie, banii se pierd şi nu mai pot fi accesaţi.

Aşa cum se prezintă lucrurile la această dată şi ţinând cont de formalităţile necesare, este clar că pe toată durata acestui an nu vor fi cheltuiţi nici măcar 100 de milioane de euro din cele 3 miliarde cuvenite, cel mai probabil termen fiind prin martie 2008.

Principala vină a guvernanţilor constă în faptul că nu a dispus constituirea instituţiilor capabile să gestioneze fondurile europene. La nivelul judeţelor, ar fi trebuit constituite structuri din care să facă parte oameni cu experienţă din cadrul Direcţiilor pentru Agricultură şi a Instituţiilor de Consultanţă Agricolă, buni cunoscători ai legislaţiei şi a particularităţilor sectorului agricol. Din păcate, s-au creat structuri formale, în care au fost promovaţi indivizi fără vreo legătură cu specificul acestei activităţi, dar care îndeplineau o singură condiţie, cea a apartenenţei la puterea portocalie. Nepriceperea şi amatorismul echipelor astfel constituite la APIA se regăsesc în situaţia dezastruoasă pe care am semnalat-o. Aceşti angajaţi ai statului, plătiţi din banii contribuabililor - implicit ai agricultorilor care aşteaptă fondurile structurale europene - sunt, alături de şefii lor, principalii răspunzători de miliardele de euro pierdute. Iată cum agenţii abilitaţi ai statului, cu atribuţiuni precise în atragerea fondurilor ce ni se cuvin, devin o frână din cauza iresponsabilităţii şi a lipsei de profesionalism.

  Dezbateri procedurale asupra Propunerii legislative privind organizarea şi funcţionarea Camerelor de Comerţ şi Industrie din România (amânarea dezbaterilor);  

(În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă cer scuze pentru întârziere, dar am vrut să ne scutim reciproc de penibilul situaţiei de a sta în faţa unei săli goale.

Îi rog pe domnii secretari să-şi reia locurile.

Rog Biroul tehnic să cheme nominal secretarii.

Domnule secretar Ruşanu, vă rog, să începem.

Vă cer eu scuze, domnilor colegi, este o situaţie de forţă majoră: ţine locul unui coleg. Vă rog să acceptaţi această schimbare. Ştiţi că eu sunt cel mai riguros în această materie, dar, din respect pentru timpul nostru, daţi-mi voie să continuăm dezbaterile.

Vreau să vă anunţ că din totalul celor 328 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 172; sunt absenţi 156, din care 38 participă la alte acţiuni parlamentare.

Am rămas la pct.7, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei ...

Procedură? Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Având în vedere că proiectul de lege aflat la pct.16 pe ordinea de zi privind Legea Camerelor de Comerţ şi Industrie nu a fost analizat în termen la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, iar raportul nu a fost depus cu 5 zile înainte, vă cer să-l scoatem de pe ordinea de zi.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Pct.16, Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Camerelor de Comerţ şi Industrie. Primit raportul la 16.04.2007, ora 20,00.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dorin-Liviu Nistoran:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Tot o chestiune de procedură: raportul pe care l-am primit, s-a dezbătut ieri, începând cu ora 16,30, deşi pe ordinea de zi figura încă de ieri de la ora prânzului.

Drept pentru care reiterez propunerea făcută de viceliderul Grupului parlamentar al P.D., de a scoate de pe ordinea de zi acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dacă mai doreşte cineva să intervină?

Vă rog, domnule deputat Buda.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Buda:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am câteva chestiuni de ordin procedural şi de ordin formal. Ieri, eram convocaţi în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru a discuta acele legi care ne dor pe toţi, legile siguranţei naţionale.

Din păcate, staff-ul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi domnule Iordache - poate mă ascultaţi şi data viitoare poate nu mai faceţi ceea ce aţi făcut ieri - nu au convocat şi colegii de la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, astfel încât să putem discuta, în plenul celor două comisii, legile siguranţei naţionale, motiv pentru care însă a mers mai departe cu discutarea acestui proiect de lege privind Camerele de Comerţ.

Problema este următoarea, domnule preşedinte: acest proiect de lege s-a discutat fără ca să fie invitaţi reprezentanţii Camerelor de Comerţ. Or, nu putem discuta de modificarea unei legi care vizează o anumită instituţie, fără să fie invitaţi reprezentanţii acelei instituţii.

Acesta este motivul pentru care, domnule preşedinte, noi cerem retrimiterea la comisie.

Şi, de asemenea, ni s-a comunicat în cursul zilei de ieri raportul Comisiei pentru industrii şi servicii, un raport extrem de consistent, neavând posibilitatea să-l valorificăm din punct de vedere informaţional, astfel încât să putem face amendamente punctuale pe marginea acestui proiect de lege.

Am înţeles oricum că maşinăria de vot funcţionează foarte bine; am înţeles că oricum acest proiect de lege până la urmă va trece, dar este important şi modalitatea în care el va trece.

De aceea, domnule preşedinte, având în vedere cele expuse anterior, vă solicit să retrimiteţi la comisie acest proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule Iordache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu are rost să-l retrimiteţi la comisii.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a lucrat ieri după-amiază pe un preraport întocmit de Comisia pentru industrii şi servicii. Reprezentanţii Camerelor de Comerţ au fost invitaţi şi am avut un punct de vedere la acest proiect de lege, la proiectul care modifică Legea Camerelor de Comerţ.

Vă rog, să rămână în continuare raportul cu care a fost învestit plenul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Augustin Zegrean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îmi pare rău că trebuie să-l contrazic pe vicepreşedintele comisiei. Nu au fost invitaţi cei de la Camera de Comerţ şi Industrie. Proiectul a fost pur şi simplu introdus ieri în comisie, pe sub masă; ne-a fost dat la ora 16,30 un raport de vreo 30 de pagini de la Comisia pentru industrii şi servicii; nu am avut timp nici măcar să-l citim, dar s-a votat acel raport.

Nu aşa se fac legile, chiar dacă au interese să facă, au interes să schimbe conducerea actuală a Camerelor de Comerţ şi Industrie a României, au interese în legătură cu patrimoniul acestei Camere.

Nu aşa se fac legile. Dacă aşa înţelegeţi să faceţi legile, noi nu vrem să participăm la astfel de dezbateri.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Alte probleme? Nu.

Stimaţi colegi,

Situaţia este simplă: s-a intervenit cu un incident de procedură, invocându-se neprimirea raportului în termenul prevăzut de către Regulament. Este o intervenţie corectă şi de substanţă, pentru că trebuie să asigurăm dreptul deputaţilor de a se pronunţa în cunoştinţă de cauză.

Consecinţa este că, la propunerea dumneavoastră, această propunere legislativă privind organizarea şi funcţionarea Camerelor de Comerţ şi Industrie se amână în dezbateri pentru şedinţa de luni.

Deci, nu o scoatem de pe ordinea de zi (numai Biroul permanent şi Comitetul liderilor poate decide), dar amânăm dezbaterea pentru şedinţa de luni.

Dacă mai sunt alte intervenţii?

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului (rămas pentru votul final);  

Continuăm atunci cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului.

În şedinţa de ieri au fost dezbaterile generale. În aceste condiţii, continuăm dezbaterea pe articole a acestui proiect de lege. V-aş ruga să urmăriţi raportul comisiei şi amendamentele.

Titlul legii, nemodificat.

Obiecţii, observaţii? Nu. Adoptat.

Articol unic, nemodificat.

Obiecţii, observaţii? Nu. Adoptat nemodificat.

Titlul ordonanţei, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Titlul Cap.I., nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.1, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.2, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.3 cu alineatele sale, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.4, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Cap.II, titlu, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.5 cu alineatele sale, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.6, în amendamentul propus de comisie.

Dacă există dezbateri cu privire la amendamentul propus de comisie? Nu.

Vă supun votului dumneavoastră art.6 în redactarea comisiei.

Vă rog să votaţi electronic; în primul rând, facem o probă de prezenţă. Numai pentru marcarea prezenţei, vă rog.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Procedăm la vot pentru art.6, în redactarea comisiei.

Începe sesiunea de vot. Vă rog să votaţi.

Vă rog să afişaţi.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Cap.III, titlu, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.7, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.8, în redactarea comisiei.

Dacă sunt discuţii, dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi art.8 în redactarea comisiei.

Vă mulţumesc. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.9, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Cap.IV, titlu, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.10, în redactarea comisiei.

Dacă sunt dezbateri cu privire la art.10, în redactarea comisiei? Nu.

Vă rog să votaţi.

Adoptat în redactarea comisiei art.10.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.11, nemodificat.

Dezbateri? Nu. Adoptat.

Art.12, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Cap.V, titlu, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.13, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.14, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.15, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Cap.VI, titlu, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.16. La art.16 alin. (1), vă rog să poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

V-aş ruga, la alin. (3) al art.16, să fie pus, corelat cu alin. (1) al art.16, în sensul că ultima expresie din alin. (3) al art.16 "până la data de 31 mai 2007" să fie eliminată.

De ce? Această ordonanţă prevede că subvenţia se acordă de la 1 ianuarie până în 31 decembrie, iar alin. (3) se referă la termenul de depunere a cererilor. Şi atunci nu putem să limităm ca oamenii să-şi poată depune cererile numai până la 31 mai.

De aceea, v-aş ruga foarte mult, la alin. (3) al art.16, nu mai citesc textul, dar după "vor depune documentaţiile legale" să fie eliminat "până la data de 31 mai 2007."

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Comisia, vă rog să vă pronunţaţi, pentru că eliminarea unui termen este totdeauna o problemă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Este corect ceea ce a spus colegul Timar şi suntem de acord cu această eliminare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Alte dezbateri cu privire la acest articol?

Atunci vă supun la vot art.16 alin. (1), (2) şi (3) introdus la comisie, cu modificarea acceptată astăzi, punct după "se vor depune documentaţiile legale", cu eliminarea sintagmei "până la data de 31 mai 2007.

Cine este pentru?

Vă rog să votaţi.

Adoptat în această variantă.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.17. După alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), în redactarea comisiei.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi.

Adoptat în varianta comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.18, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Comisia, la anexa nr.1, lit.a), inclusiv pct.1-19, se abrogă.

Dezbateri cu privire la acest aspect? Nu.

Vă rog să votaţi amendamentul de abrogare adus de comisie.

Adoptat amendamentul de abrogare, aşa cum a fost acceptat de către comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Anexa nr.1, lit.e), pct.1 şi 2, lit.f), pct.2 au un anume cuprins.

Dezbateri cu privire la acest punct al anexei?

Vă rog să votaţi varianta comisiei.

Adoptată varianta comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Anexa nr.1 lit.e), după pct.3 se introduce un punct nou, pct.4, cu un cuprins dat de către comisie.

Discuţii? Vă rog să vă pronunţaţi asupra amendamentului comisiei. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La anexa nr.2, lit.a), nemodificat.

Dezbateri? Nu. Adoptat.

La anexa nr.2, lit.b), pct.1 şi 2 în redactarea comisiei.

Dacă sunt dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi asupra variantei propuse de comisie.

Adoptată varianta comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

La anexa nr.3, lit.a), după pct.7 se introduc două noi puncte, pct.8 şi 9.

Dacă există dezbateri?

Vă rog să vă pronunţaţi asupra variantei comisiei. Vă mulţumesc. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La anexa nr.3, lit.b), după pct.11 se introduce un nou punct, pct.12.

Discuţii? Nu.

Vă rog să vă pronunţaţi asupra variantei comisiei. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La anexa nr.4, lit.a), pct.3 modificat prin amendamentul comisiei.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi cu privire la amendamentul comisiei. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La anexa nr.4, lit.b), pct.4, în cuprinsul propus de amendamentul comisiei.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Vă mulţumesc. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Anexa nr.4 lit.b), după pct.4 se introduce un punct nou, pct.5, în redactarea comisiei.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La anexa nr.4, după lit.b), se introduce lit.c), cu două noi puncte: pct.6 şi 7, în cuprinsul dat de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.19, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La pct.43, în cuprinsul ordonanţei de urgenţă sintagma "Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale".

Observaţii?

Este o corectură tehnică. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Anexele 1 până la 5. Nemodificate.

Observaţii? Adoptate.

Trecem la şedinţa de vot final acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale (rămas pentru votul final);  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor de paşapoarte.

Din partea iniţiatorului? Iertaţi-mă, am folosit cuvântul "paşapoarte", este vorba de servicii poştale. Vă cer scuze.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Bejan (secretar de stat, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca principale obiective armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, în special în ceea ce priveşte aspectele procedurale privind cooperarea între autorităţile naţionale de reglementare în domeniul comunicaţiilor, perfecţionarea cadrului legal privind tarifele de monitorizare percepute de ANRCTI şi modificarea regimului sancţionator stabilit prin legislaţia din domeniul comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale.

Prin acest proiect de lege se armonizează legislaţia noastră naţională cu cea comunitară şi se stabilesc mecanismele necesare pentru realizarea unei mai bune cooperări dintre Comisia Europeană şi România, în domeniul comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale.

Iniţiatorul, Guvernul, este de acord cu toate amendamentele propuse în cadrul comisiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a fost sesizată în fond, în vederea examinării şi întocmirii raportului Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, precum şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Amendamentele adoptate de comisie au rezultat în urma consultărilor cu asociaţiile profesionale reprezentative din domeniul IT&C, precum şi a analizelor realizate împreună cu reprezentanţii instituţiilor implicate.

Comisia consideră că forma aprobată şi propusă plenului Camerei Deputaţilor spre adoptare contribuie atât la dezvoltarea domeniului comunicaţiilor electronice, cât şi la cooperarea interinstituţională şi intracomunitară.

În şedinţă, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a aprobat cu unanimitatea de voturi a membrilor prezenţi acest proiect de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

Senatul a adoptat acelaşi proiect de lege, iar potrivit art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterii, comisia propune readmiterea cu modificări a proiectului de lege.

Cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte, o să am două intervenţii: la punctele 80 şi 82, pentru corecţia unor erori materiale.

Pentru dezbateri generale, dacă pot face propuneri? Termenul de 5 minute, iar pentru dezbaterea raportului 15 minute.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Propunerea pentru timpii de dezbatere se va face după dezbaterile generale.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă la dezbateri generale se înscrie cineva? Nu.

Acum vă rog, domnule preşedinte, reiteraţi propunerea de timpi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

Pentru dezbaterea raportului pe articole propun un termen de 15 minute.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Timpul este pentru dezbateri efective, nu pentru lecturarea textului care este voluminos.

Lucrăm pe raportul comisiei, în raport de textul Senatului.

Titlul legii? Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul unic, în redactarea comisiei.

Observaţii? Nu. Vă rog să votaţi.

Articolul unic, devenit art. I, în varianta comisiei, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Titlul ordonanţei de urgenţă. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul I din ordonanţa de urgenţă. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 2 lit. b), i) şi p). Este vorba de un text propus de comisie. Dacă sunt dezbateri cu privire la acest text? Nu. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. I, după pct. 1 se introduc două noi puncte: pct. 11 şi pct. 12, în redactarea comisiei.

Discuţii? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra variantei comisiei. Adoptată varianta comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. 2, după lit. i) se introduce o nouă literă, lit. i1). Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 2, lit. n) şi w). Se abrogă. Nemodificat.

Observaţii? Nu.

Articolul 5 alin.(4) lit. d) şi e). Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatul (7) al art. 5. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. I pct. 6 alin.(2) al art. 6 comisia dă un nou conţinut.

Dacă sunt dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat, în varianta comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. I pct. 7 alin.(4) al art. 6 comisia dă un nou conţinut.

Dezbateri? Nu. Vă rog să votaţi asupra acestei variante a comisiei. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

După alin.(2) al art. 7 se introduce un nou alineat, alin.(3). Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

După alin.(2) al art. 9 se introduce un nou alineat, alin.(3). Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. I pct. 10 comisia dă un alt cuprins, şi anume, abrogarea art. 11 lit. a) şi b).

Dacă aveţi observaţii? Nu. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. I, după pct. 10 se introduc două noi puncte, pct. 101, 102 în cuprinsul dat de comisie asupra acestui amendament admis.

Observaţii? Nu. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. I pct. 11, art. 12, într-un nou cuprins dat de comisie prin amendamentul admis.

Dezbateri? Nu. Vă rog să votaţi. Admis.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 13. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. I, după pct. 12 se introduce un nou punct, pct. 121, cu un cuprins dat prin amendamentul comisiei.

Dezbateri? Nu. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. I pct. 13, un nou cuprins. Este cuprins de abrogare.

Observaţii? Nu. Vă rog să votaţi.

Admis amendamentul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 15. Nemodificat.

Observaţii? Nu.

Articolul 15 adoptat.

Articolul 16. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 17. Abrogat. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 18. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 19. Abrogare. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatele (1) şi (4), până la (6), ale art. 22. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 23 alin.(1). Partea introductivă. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul I, pct. 21. Articolul 24, cu un nou cuprins, dat de către comisie.

Dacă sunt dezbateri cu privire la acest art. 24, care are mai multe alineate, şase? Nu.

Vă rog să votaţi asupra variantei comisiei. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. I pct. 22 comisia propune abrogarea.

Discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 25. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. I, după pct. 23 se introduce un nou punct, 231, cu un nou cuprins, în varianta propusă de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi.

Adoptat, în varianta comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 30 alin.(1) şi (2). Nemodificate.

Dezbateri? Nu. Adoptate.

La art. I pct. 24 alin.(3) al art. 30, în cuprinsul dat de către amendamentul admis de către comisie.

Observaţii? Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alineatele (4), (5), (6), (7), (8) şi (9) nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptate toate aceste alineate.

Articolul 31. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatul (1) al art. 32. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 36. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatele (3) până la (7) ale art. 40. Nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptat.

După alin.(7) al art. 40 se introduce un nou alineat, alin. 8. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 43 pct. 4 al lit. a) a alin.(1) şi a alin.(3) se abrogă. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatul (7) al art. 43. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 44. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 46. Abrogat. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 47. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 49 alin.(3) lit. a). Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 58 pct. 15, 16, 17 şi 20. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

După art. 58, după pct. 20 se introduc două noi puncte, punctele 201 şi 202. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. I pct. 39 alin.(1) al art. 59, un nou cuprins dat de către comisie. Pentru varianta comisiei, vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 61, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

După art. 69 se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. I pct. 41, amendament de abrogare al comisiei. Dacă aveţi observaţii? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. II, pct. 1 lit. a) a art. 2, un nou cuprins dat de către comisie.

Observaţii? Dezbateri? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 2 lit. i) abrogat. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 2 se introduce un nou alineat, (2), cu un nou cuprins. Nemodificat. Adoptat.

Articolul 3. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatele (2) şi (5) ale art. 4. Alineatul (2). Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul II pct. 5, alin.(5) al art. 4, cu un nou cuprins, dat prin amendamentul comisiei.

Dacă nu sunt dezbateri, vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Mulţumesc. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alineatele (2), (4) şi (5) ale art. 5. Nemodificat.

Nu sunt discuţii. Adoptat.

Alineatul (4). Nemodificat.

Nu sunt dezbateri. Adoptat.

La art. II pct. 6, alin.(5) al art. 5, cu un nou cuprins, dat de către comisie.

Dezbateri? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. II pct. 7, alin.(6) al art. 5, cu un nou cuprins dat de către comisie.

Dezbateri? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 8. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatul (4) al art. 9. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

După alin.(5) al art. 9, introdus alin.(6). Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 10 lit. a). Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2) al art. 11. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatul 1 al art. 13. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 14, abrogat. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 15. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. II, după pct. 15 se introduce un nou punct, 151, cu un nou cuprins de abrogare.

Observaţii? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 18 alin.(1) lit. i) şi alin.(11) abrogat. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. II, pct. 17, alin.(2) al art. 18, cu un nou cuprins dat de comisie.

Dezbateri? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. II, după pct. 17 se va introduce un nou punct, 171, în redactarea comisiei.

Daă aveţi dezbateri? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alineatul (3) al art. 20. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatul (7) al art. 20 introdus. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Menţiunea de la art. 23. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Litera C) din anexă. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul III. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. III pct. 1 lit. e) a alin.(1) al art. 2, cu un nou cuprins, dat de comisie.

Dezbateri? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul 2 alin.(1) lit. f) introdusă. Nemodificată.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. III pct. 3 alin.(2) al art. 2, cu un nou cuprins, dat de către comisie.

Dezbateri? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Articolul III pct. 4. Abrogare.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra abrogării. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alineatele (2), (4) şi (6) ale art. 4. Nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptate.

La art. III, după pct. 5 se introduc cinci noi puncte, numerotate de la 51 până la 55, în redactarea comisiei.

Observaţii? Vă rog, domnule.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

Domnule preşedinte,

La alineatul nou introdus, adică pct. 55, la pag. 52/5, la alin. (4) lit. b), o corecţie materială: "Respectarea obligaţiilor care decurg din acorduri internaţionale privind utilizarea frecvenţelor radio la care România este parte" şi nu "radioelectrice".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Există vreo observaţie la această problemă de acurateţe lingvistică şi tehnică, evident? Nu.

Reţineţi, deci, amendamentul comisiei, cu menţiunea "frecvenţele radio".

Dacă sunt alte dezbateri? Vă rog să vă pronunţaţi prin vot.

Adoptat, inclusiv corecţia tehnică.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. III pct. 6 alin. (1) al art. 131, comisia dă un amendament de cuprins.

Dacă sunt dezbateri? Nu.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. III, după pct. 6, comisia introduce nouă noi puncte: 61 până la 69.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

Aceeaşi corecţie, domnule preşedinte, şi o să vă rog, la pag. 59/5, de fapt, la 67, la art. 20 alin. (1), tocmai în partea finală a textului, e vorba de "frecvenţele radio, fiind nul de drept", deci, nu "radioelectrice".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, domnule deputat, am modificat şi pe textul de aici.

Dacă aveţi vreo observaţie cu privire la această formulă de exprimare tehnică? Nu.

Vă supun la vot amendamentul comisiei în integralitate, cu precizările făcute acum. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. III pct. 7 alin. (1) al art. 32, în amendamentul admis de comisie pentru alin. (1), dacă sunt dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat

 
Video in format Flash/IOS     .

Alin. (2), (3), (4) nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptate.

Alin. (4) al art. 33 abrogat, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 34 nemodificat. Adoptat.

Art. 341 introdus la Senat, nemodificat.

Observaţii? Nu.

Adoptat, cu toate alineatele sale.

La art. III pct. 10, alin. (6) al art. 341, abrogare propusă de comisie.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. III pct. 10 alin. (7) şi (8), în cuprinsul dat de comisie, în amendamentul admis.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (1) şi (3) ale art. 36 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. III, după pct. 11, se introduce un nou punct, 111, în redactarea comisiei.

Dacă sunt dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Vă rog să afişaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. III pct. 12, comisia propune abrogarea.

Observaţii? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. III pct. 13, abrogare.

Dacă aveţi observaţii? Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 45 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. III pct. 15, comisia propune abrogare.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 461 şi 462, introduse nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptate.

Cap. VIII1 art. 481- 485 nemodificat.

Observaţii? Nu.

Adoptat alin. (1).

Alin. (2) nemodificat. Adoptat.

Alin. (3) nemodificat. Adoptat.

La art. III pct. 17 alin. (4) al art. 481, cu un nou cuprins, dat de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (6) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (7) nemodificat. Adoptat.

La art. III pct. 17 alin. (8) al art. 481, comisia propune abrogare. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 482 nemodificat? Adoptat.

Art. 483 nemodificat? Adoptat.

Art. 484 alin. (1) şi (2) nemodificate. Adoptat.

La art. III pct. 17 alin. (3) şi (4) ale art. 484, cu un nou cuprins, propus de comisie, dacă aveţi observaţii? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 485 nemodificat. Adoptat.

La art. III pct. 18 alin. (1) şi (2) ale art. 486, în redactarea comisiei, dacă sunt dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (3), (4), (5), nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptate.

Art. III pct. 18 art. 487, în cuprinsul dat de către comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. III, după pct. 18 se introduce un nou punct, 181, în cuprinsul dat de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 49 alin. (1) lit. h1) până la h4), nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 491 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (1) al art. 50 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 51 lit. h) a alin. (2) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 52 alin. (2) până la (9) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. III, după pct. 23 se introduce un nou punct, 231, în cuprinsul dat de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 55 alin. (1) lit. h1) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. III, după pct. 24 se introduce un nou punct, 241, având cuprinsul dat de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 57 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. III, după pct. 25 se introduce un nou punct, 251, în cuprinsul dat de comisie. Dezbateri? Nu.

Vă rog votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

La art. III, după pct. 25 se introduce un nou punct, 251, în redactarea comisiei. Dezbateri? Nu.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (61) de la art. 58 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (1) al art. 59 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 59 alin. (2) lit. c) abrogat, nemodificat.

Observaţii? Nu.

Adoptată abrogarea.

Alin. (31) introdus la art. 59, nemodificat.

Dezbateri? Nu. Adoptat.

Alin. (5) al art. 59 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 591, introdus, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. III, după pct. 31 se introduce un punct nou, 311, având cuprinsul dat de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Menţiunea de la art. 67, nemodificată.

Observaţii? Nu. Adoptată.

La art. III pct. 33 va avea cuprinsul dat de către comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. IV nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. IV pct. 1 lit. c) a alin. (1) al art. 2, în cuprinsul dat de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (2) al art. 2 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. IV pct. 3 alin. (2) al art. 4, în cuprinsul dat de către comisie, dacă aveţi observaţii? Nu. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (4) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (3) al art. 6 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. IV pct. 4 alin. (4) al art. 6, în redactarea dată de comisie, dezbateri? Nu. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 8 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. IV pct. 6 alin. (3) al art. 9, în cuprinsul dat de comisie, dezbateri? Nu. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (1) şi (3) până la (5) ale art. 10 nemodificat. Adoptate.

La art. IV pct. 7 lit. a) a alin. (3) al art. 10, cu un cuprins dat de către comisie, dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (4) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (5) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (11) al art. 10 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (12) şi (13) ale art. 10 nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptate.

Alin. (1) al art. 14 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (1) al art. 15 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 15 alin. (2) partea introductivă şi lit. b) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 15 alin. (3) partea introductivă şi lit. a) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (8) al art. 15 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (1) şi (2) ale art. 16 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (3) al art. 16 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 16 alin. (4) lit. b) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 16 alin. (5) lit. d) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (6) şi (7) ale art. 16 nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptate.

Art. 17 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 18 alin. (1) partea introductivă şi alin. (2) nemodificat, observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 19 alin. (1) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. IV pct. 23 alin. (11) al art. 19, în redactarea dată de comisie, dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art. 20 alin. (3) nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. IV pct. 25 alin. (1) al art. 22, în cuprinsul redactat de către comisie, dacă aveţi observaţii? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (4) al art. 23 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. IV pct. 27 alin. (1) al art. 24, în textul dat de către comisie.

Dezbateri? Nu. Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Alin. (2) şi (3) nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptate.

Alin. (2) al art. 25 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (1) al art. 27 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Alin. (11) al art. 27, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 29, abrogat, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptată abrogarea.

Art. 31 alin. (1) pct. 31 nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. 31 alin. (1) pct. 42, abrogat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art.IV, după pct.33, se introduce un nou punct, pct.331, în cuprinsul dat de către comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.33 alin. (2) şi alin. (3), nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.34, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.36, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.361, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

La art.IV, pct.38, art.38, în cuprinsul dat de comisie la cele trei alineate.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.IV pct.38 al art.38, în redactarea dată de comisie.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.39, menţiune nemodificată.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.V, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.VI, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

După art.VI, se introduce un nou articol, art.VI1, în redactarea dată de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.VII, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.VIII, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art. IX, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Comisia propune art.II, în redactarea pe care o prezintă, cinci alineate.

Cu privire la acest text al comisiei, dezbateri? Nu.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Daţi-mi voie să văd ce conţine şi al doilea material care umflă acest dosar.

Da. Sunt actele de bază.

La votul final, fără a renunţa la ideea unei observaţii din punct de vedere al structurării pe capitole şi articole: având în vedere şi introducerea unor articole şi alineate cu indici, acest text suferă din punct de vedere al tehnicii legislative îngrozitor. Rar s-a întâmplat să adoptăm o lege atât de greoi structurată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind arhivarea documentelor în formă electronică (rămas pentru votul final);  

Proiectul de Lege privind arhivarea documentelor în format electronic.

Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte cineva să ia cuvântul?

Comisia, vă rog?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect legislativ. De asemenea, Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege; Camera Deputaţilor este Cameră decizională şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, sesizată spre avizare, a transmis un aviz favorabil.

În urma dezbaterilor, în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi a Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, s-a hotărât să se trimită plenului, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind arhivarea documentelor în formă electronică, cu amendamentele admise care sunt redate în Anexa nr.1.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă, la dezbateri generale, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Vă supun proiectul de lege în dezbatere pe articole.

Titlul legii, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Cap.I.

Titlul, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.1, în redactarea comisiei.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.2, în redactarea comisiei.

Dacă există dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Cap.II. Titlul, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.3, în redactarea comisiei, la toate literele care sunt subsumate.

Dacă aveţi dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Cap.III. Titlul, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.4, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.5, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.6, cu alineatele sale, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Cap.IV, nemodificat.

Titlul. Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.7, cu literele subsumate, a) şi b), nemodificate.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Lit.c) de la art.7, în redactarea comisiei.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Lit.d), nemodificată.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.8, cu alineatele şi literele ce le subsumează, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.9, cu alineatele sale, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.10 alin. (1) şi alin. (2), nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.11, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Cap.V. Titlul, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.12, cu trei alineate, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.13, cu două alineate, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Cap.V. Titlul, în redactarea comisiei.

Dacă aveţi dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi titlul Cap.V, care devine Cap.VI.

Am adoptat ca titlul Cap.V să devină Cap.VI.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.14, cu alineatele sale, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.15, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.16, cu literele ce le subsumează, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.17, cu alineatele şi literele ce le subsumează, nemodificat.

Adoptat.

Cap.VI, devenit, în redactarea comisiei, Cap.VII, cu altă titulatură, de data aceasta.

Dacă sunt dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.18, nemodificat.

Art.19, nemodificat.

Adoptate.

Art.20. Observaţii? Nemodificat. Adoptat.

Art.21, nemodificat. Adoptat.

Art.22, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.23.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.24, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.25, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.26, cu două alineate, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.27, amendament de eliminare, admis de către comisie.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Art.28, devenit art.271, nemodificat.

Observaţii? Nu. Adoptat.

Art.28 alin. (2), devenit art.27 alin. (2), în amendamentul propus de comisie.

Dezbateri? Nu.

Vă rog să votaţi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Pentru şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru completarea art.53 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (retrimis comisiei).)  

Proiectul de Lege pentru completarea art.53 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, doamnă.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect introducerea aceluiaşi termen de intrare în vigoare atât a unui act normativ de bază, cât şi a normelor de aplicare.

Se ştie că, pentru actele normative de importanţă şi complexitate deosebită, de regulă, în cadrul actului normativ de bază se introduce un termen ulterior de intrare în vigoare, astfel încât în perioada dintre data publicării şi intrării în vigoare a unui act normativ, în această perioadă iniţiatorul are obligaţia să elaboreze normele de aplicare.

Se ştie, însă, că în practică, de cele mai multe ori, acte norme de aplicare întârzie să apară, astfel încât ajungem în situaţia în care actul normativ de bază produce efecte, iar aceste norme de aplicare întârzie sau, eventual, nu mai apar deloc. De aceea, am considerat că este absolut necesar să stabilim aceeaşi dată de intrare în vigoare atât pentru actul normativ de bază, cât şi pentru normele de aplicare.

Propunerea legislativă a mai avut şi o altă prevedere referitor la obligaţia de republicare a actelor normative modificare, dar, întrucât această propunere a fost preluată de alţi iniţiatori şi a fost votată atât de plenul Camerei Deputaţilor, cât şi de la Senat, existând dublă reglementare, am renunţat la acele prevederi, păstrându-le numai pe cele referitoare la normele de aplicare.

Întrucât această propunere legislativă asigură un cadru mai bun şi mai riguros de aplicare a legilor, vă rog să votaţi această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog. Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Senatul, în calitate de primă Cameră, a dezbătut şi a adoptat acest proiect de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă.

În urma dezbaterilor în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prezente în anexă.

În raport cu conţinutul şi obiectul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, din partea ministerului.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Kibedi Katalin Barbara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinsă Cameră,

Am înţeles, şi din expunerea de motive şi din sublinierile pe care le-a făcut Consiliul Legislativ, de ce ar trebui să obligăm întotdeauna iniţiatorii să meargă cu aceiaşi paşi şi în ce priveşte normele de aplicare.

Însă, în adoptarea textului în formula care există, comportă un singur risc. Bunăoară, ca să pot să elaborez norme de aplicare, trebuie să cunosc cum anume iese actul normativ de bază, pentru că nu totdeauna ceea ce s-a iniţiat, proiectul de act normativ iese, trecând prin cele două Camere, în forma iniţială. Poate să se aducă amendamente care ating aspecte substanţiale. Şi, atunci, normele de aplicare nu mai sunt concordante cu actul normativ care intră în vigoare.

De aceea, ar trebui să reflectăm şi să ne gândim ca, eventual, să obligăm la un termen limită, în sensul că normele de aplicare să nu intre în vigoare mai mult de 30 de zile, dar în nici un caz să obligăm deodată, pentru că, repet, ar putea să existe riscul ca, între norme şi actul normativ de bază, să existe contradicţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Vă rog. Domnul deputat Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Distinsa doamnă ministru a fost puţin mai rapidă decât mine, de această dată, şi susţin acelaşi punct de vedere, pentru că este o lege foarte bună, felicit iniţiatorii, însă este păcat ca ea să nu fie respectată sau să nu poată să fie aplicată. Pentru că nu poţi să mergi paralel şi cu normele, datorită motivelor asupra cărora nu vreau să mai insist, pentru că au fost invocate în mod corect de distinsa doamnă ministru secretar de stat.

Aşadar, cred că ar fi mult mai bine să retrimitem la comisie acest proiect de lege şi, printr-un amendament, să stabilim un termen de 30 de zile, în care să fie făcute publice normele.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai doreşte cineva? Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că această iniţiativă este binevenită. Este o iniţiativă care pune ordine, o iniţiativă care va face ca Executivul să gândească de două ori atunci când elaborează un act normativ.

Rigoarea, în ceea ce priveşte modul de elaborare a actelor normative, trebuie, cred eu, să fie principalul filon care să stea la baza acestei legi. De aceea, cred că, în momentul de faţă, acest tip de act normativ vine şi schimbă radical mentalitatea, dacă vreţi, asupra modului în care un executiv va veni în faţa Parlamentului cu un gen de act normativ.

Ştim, de foarte multe ori, că un act normativ aprobat, cu norme care sunt date în 30-40 sau 60 de zile, vine şi schimbă radical ceea ce Parlamentul a aprobat, la un moment dat. De aceea, cred că avem nevoie de legi stabile, avem nevoie de legi care să nu fie interpretate prin norme, avem nevoie de o rigoare mai mare în elaborarea actului de legislaţie şi cred că acest act normativ este binevenit.

De aceea, noi susţinem promovarea lui, ceea ce va duce la o responsabilizare mai mare a Executivului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da. Vă rog, alte puncte de vedere?

Dacă o să-mi permiteţi să mă exprim în calitate de deputat?

Vă cer scuze că vă reţin atenţia, dar, într-adevăr, proiectul de lege are o importanţă. A pune ordine, cum a spus domnul deputat Tănăsescu, în acest joc al legii şi al normelor de aplicare, se poate face într-un singur mod, în condiţiile când vor dispărea normele de aplicare şi când se va şti că legea-cadru general reglementează o procedură stabilă, iar aplicarea acesteia se poate face numai prin instrucţiuni conforme.

Ne-am obişnuit - şi este o moştenire a vechii legislaţii - cu existenţa normelor de aplicare care, la un moment dat, au devenit abuzive. Dar, problema este puţin mai complexă ca să poată fi expediată într-un singur articol care a mai rămas din acest proiect de lege.

Se rezolvă problema dacă normele de aplicare trebuie să intre în vigoare la aceeaşi dată cu cea a măsurilor de aplicare? În primul rând, este o problemă de terminologie juridică: intrarea în vigoare, măsuri de aplicare, norme de aplicare.

Eu nu cred că pot să existe măsuri de aplicare fără norme de aplicare. Şi aici este o problemă care trebuie lămurită pe terminologie.

În al doilea rând: faptul că dăm normelor de aplicare termenul... care? De intrare în vigoare a măsurilor de aplicare? Nici o lege nu prevede în ea însăşi termenul de aplicare a măsurilor de aplicare. Legea intră în vigoare, pur şi simplu, la data stabilită constituţional, şi de atunci se aplică prin măsurile care sunt prevăzute în corpul său.

Punctul meu de vedere, pe care vreau să vi-l împărtăşesc şi, evident, să-l supun votului dumneavoastră, ca să restituim la comisie acest proiect de lege, având în vedere importanţa domeniului pe care vrea să-l reglementeze, pe care nimeni nu-l contestă, şi să găsim o formulă mai bună pentru aplicarea acesteia.

Înainte de a supune votului dumneavoastră sau a mai da cuvântul, daţi-mi voie ca, în numele Camerei Deputaţilor, să salut Comisia pentru Transport din Bundestagul German, condusă de domnul Klaus Hobauer, membru al Grupului parlamentar al C.D.U.C.S.U.

Să-i salutăm pe oaspeţii noştri!

Stimaţi colegi,

Dacă, pe aceste probleme, sau, eventual, pe propunerea de restituire, există discuţii? Nu.

Supun votului dumneavoastră propunerea de restituire, cu fixare de termene, eventual.

Vă rog să votaţi.

Pentru restituire, 145 voturi.

S-a adoptat propunerea de restituire.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul preşedinte al comisiei ne propune două săptămâni.

Având în vedere că nu suntem sub spectrul adoptării tacite, două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2006 pentru modificarea şi completarea titlului XI Renta viageră agricolă din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (retrimis comisiei).)  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2006 pentru modificarea şi completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Probabil că acest proiect de lege de modificare este o măsură adiacentă.

Rog iniţiatorii.

Din partea iniţiatorilor? Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul István Tőke (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În vederea aplicării prevederilor legale, în condiţiile înfiinţării Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă, ca direcţie în cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, începând cu anul 2006, Agenţia Domeniilor Statului a demarat plata rentei viagere agricole.

Scopul instituit de lege, şi anume acela al exploatării eficiente a terenurilor agricole aflate în proprietatea unor persoane fizice care să permită modernizarea agriculturii României şi atingerea standardelor existente în ţările Uniunii Europene nu mai putea fi atins prin prisma prevederilor Titlului XI din Legea nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, au apărut probleme legate de faptul că legea precizează că fac obiectul înstrăinării sau arendării terenurile agricole fără însă a le defini; de asemenea, că plata se face prin raportarea la media cursului calculat de Banca Naţională a României din primul trimestru al anului în care plata trebuie efectuată; şi probleme legate de ieşirea din indiviziune prin soluţionarea acesteia cu o declaraţie notarială autentificată.

Având în vedere problemele apărute în cursul aplicării reglementărilor privind renta viageră, se punea problema rezolvării urgente a situaţiilor apărute şi care blocau, practic, aplicarea legii.

Faţă de cele prezentate, a fost elaborat prezentul proiect de lege în vederea aprobării ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest proiect de lege are un raport comun de la Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Titlului XI, Renta viageră, din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi completările ulterioare, avându-se în vedere ca plata în lei a rentei viagere agricole să se facă prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar din anul pentru care se datorează, calculat de Banca Naţională a României, prin mandat poştal, virament bancar sau orice alte modalităţi prevăzute de lege.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului spre dezbatere şi adoptare proiectul de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul său ce vizează modificarea unor legi organice, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Fiind vorba de faptul că nu există amendamente, conform art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, trecem la vot final.

Vă rog, domnule.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Dintr-o eroare regretabilă, amendamentele aprobate de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci n-au ajuns la cele două comisii.

Este vorba de o problemă absolut simplă şi cred că domniile voastre o să fiţi de acord cu modificarea propusă, aprobată în întregime de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, care se referă la plata rentei viagere în semestru I al anului respectiv şi, bineînţeles, de aici, câteva modificări care se operează la art. 6, 8 şi la punctul 5 al alin. (2) al art. 17.

Deci problema aceasta poate fi rezolvată acum, în plen. Nu solicităm retrimiterea, solicităm să luaţi ca un amendament eventual respins, care se poate discuta acum şi se poate vota.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule deputat, dar ne aflăm într-o imposibilitate regulamentară de a lua în dezbatere un asemenea amendament acum.

În al doilea rând, vă rog, domnule preşedinte al comisiei, vă rog să ne lămuriţi dacă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Grupul parlamentar al U.D.M.R. nu a cerut retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege şi, ca atare, vă rog foarte frumos să procedaţi ca atare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte al comisiei, ni se aduce aici un aviz al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci nr. 132 din 02.04.2007, prin care această comisie, chemată să-şi dea avizul, însoţeşte acest aviz de un amendament.

S-a luat în dezbatere avizul comisiei? A fost desemnată această Comisie pentru buget, finanţe ca o comisie ce trebuie să-şi dea avizul? La aceasta să-mi răspundeţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Acest proiect de lege a fost trimis la Comisia juridică şi la Comisia pentru agricultură pentru dezbaterea pe fond. Deci Comisia pentru buget, finanţe nu a avut niciun fel de rol în această procedură. Nici la Comisia pentru agricultură, în timpul dezbaterii, nu am avut acest aviz.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Raportul comun a fost întocmit pe 04.04.2007; avizul a fost dat pe 02.04.2007.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Eu o să-l rog pe domnul preşedinte al Comisiei de buget şi pe distinsul meu coleg, care a ridicat această chestiune să citească art. 65, alin.(2): "Termenul de remitere a avizului sau avizelor nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului." Acest document de aviz a fost trimis cu două zile înainte de raportul final.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, am reţinut această idee.

Vă rog, domnule deputat Tabără.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să înţelegem. Este o lege deosebit de importantă. Nu se ştie niciodată, bastonul de mareşal este în geantă pentru fiecare. Este o lege extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă, la această dată, reforma în spaţiul rural, ceea ce înseamnă, practic, remunerarea celor care contribuie la refacerea unor exploataţii agricole rentabile. Acesta este motivul în principal.

Şi al doilea, pentru că Comisia pentru buget, finanţe nu a dat acest aviz, s-o retrimitem, pentru câteva zile la comisia pentru raportul de bază şi, în acelaşi timp, o să luăm şi raportul şi punctul de vedere al Comisiei pentru buget, finanţe.

Vă rog mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule vicepreşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu am înţeles că dorinţa dumneavoastră de fond este retrimiterea la comisie. Argumentul pe care puteţi să-l aduceţi în acest sprijin nu este cel pe care l-aţi spus dumneavoastră, domnule deputat, ci faptul că un amendament al unui alt coleg de-al nostru nu a fost trimis în termen şi nu a fost înregistrat, iar conform regulamentului, nu se permite dezbaterea în plen decât a amendamentelor înregistrate şi de comun acord cu comisiile sesizat în fond, nu comisia, comisiile sesizate în fond şi cea juridică, îl retrimitem, în acest moment, la comisii.

Haideţi să vorbim după regulament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Aş dori, înainte de a da cuvântul, să solicit o explicaţie şi de la domnul preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Vă rog, domnule preşedinte.

Deci aceasta este data: 02.04. avizul, însoţit de amendament - 04.04 raportul comisiei, care nu pomeneşte de acest aviz.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Domnule preşedinte,

Sigur, probabil a fost un timp scurt, acest aviz al comisiei noastre poate că nu a ajuns în termen la comisiile sesizate pe fond, dar cred că propunerea domnului coleg Tabără este corectă şi suntem de acord cu retrimiterea la comisie pentru a fi rediscutat şi, sigur, a se face acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

S-a formulat termenul de retrimitere la comisie. Problema este următoarea şi, în calitate de preşedinte de şedinţă, vreau să semnalez disfuncţionalitatea în asamblarea lucrului între comisii. Pe de o parte, este un aviz care a sosit tardiv, pe de altă parte, este un raport care nu menţionează nici faptul că a sosit un aviz tardiv. Sunt două erori ale celor două comisii pe care nu le putem repara decât printr-un act de retrimitere, pentru ca să se aibă în vedere toate aceste situaţii.

Vă supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie. Termen o săptămână, până luni.

Cine este pentru? Votaţi, vă rog. Admis.

 
Video in format Flash/IOS    

Retrimitere la comisie, termen până luni. Problema nu este esenţială.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (retrimis comisiei).)  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

Procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorilor? Comisia?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fără să mai prezint acest raport al comisiei pentru acest proiect de lege, aş avea propunerea ca să retrimitem acest proiect de lege la comisie, datorită faptului că, în perioada când dezbăteam acest proiect de lege la comisie, la Bruxelles, erau reunite comitetele de gestiune pentru plăţi directe, prin care s-au modificat foarte multe scheme de plăţi directe şi complementare, lucru care ne interesează foarte mult.

De aceea, propun retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege pentru a cuprinde în textul legii toate prevederile prevăzute la comitetul de gestiune.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Din partea iniţiatorilor? Din partea Guvernului?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Istvan Tőke:

Domnule preşedinte,

Guvernul este de acord cu retrimiterea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da. Având în vedere că există situaţii deosebite care nu au rezultat din amendamente, în temeiul art. 109, dispun retrimiterea la comisie; termen o săptămână.

Vă mulţumesc.

Încheiem dezbaterile pe ordinea de zi pentru a trece la şedinţa de vot final.

Vă propun o pauză de zece minute pentru ca să se poată activa cartelele colegilor care le-au uitat acasă.

Deci la fără un sfert reluăm votul final.

 
  Supunerea la votul final:  

(Pauză între orele 12,35 - 12,45.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă reluaţi locurile pentru vot.

Reiau rugămintea mea, vă rog să luaţi loc pentru vot. În vederea pregătirii pentru vot, v-aş ruga să vă marcaţi prezenţa. Numai o prezenţă, pentru a verifica funcţionarea sistemului.

Vă rog, marcaţi prezenţa. Rog să afişaţi prezenţa. 69 prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Repetăm verificarea. Rog puţină seriozitate din partea Serviciului tehnic.

Vă rog să vă marcaţi prezenţa acum. (Comentarii şi agitaţie în sală.)

Vă rog să afişaţi prezenţa. 166 prezenţi.

 
     

Voci din sală:

Nu merge bine!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să repetăm şi vă rog şi pe dumneavoastră, domnilor colegi, să vă marcaţi cu toţii prezenţa.

Marcaţi prezenţa acum, vă rog. Vă rog să afişaţi prezenţa. 202 prezenţi. Este corect, coincide şi cu monitoarele noastre.

 
Video in format Flash/IOS    

Putem să pornim la şedinţa de vot, dacă nu sunt obiecţii.

 
Video in format Flash/IOS    

1. Proiectul Legii serviciului de administrare a domeniului public ...

Da, vă rog să mă iertaţi, poftiţi, domnule deputat. Dacă aveţi o procedură înainte şi legată de votul final.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costică Canacheu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru că este şedinţa de vot final din această săptămână, vreau să precizez următoarele lucruri. Tot astăzi, deşi nu avem pe ordinea de zi, indirect, trebuie să notăm faptul că vor fi aprobate şi legile, propunerile legislative avansate de Grupul liberal în domeniul securităţii naţionale. Trebuie să marcăm faptul procedural că prin voinţa unei majorităţi în Biroul permanent al Camerei şi prin absenţa regulată, la cele patru convocări ale comisiilor comune, a unui număr de deputaţi, am ajuns în situaţia ca pe 19 să se consume termenul constituţional şi să avem aprobate prin procedura tacită aceste propuneri legislative, în număr de cinci. Şi vi le spun: Legea securităţii naţionale, Legea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi protecţie, Legea Serviciului Român de Informaţii, Legea Serviciului de Informaţii Externe şi Legea privind statutul ofiţerilor de informaţii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să mă iertaţi, domnule deputat, că vă întrerup.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costică Canacheu:

Trebuie să remarcăm că Biroul permanent nici în această săptămână, puteam să dezbatem mâine şi poimâine fără raport aceste legi, dar nu...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat, ca preşedinte de şedinţă v-am întrerup.

Deci, vă rog să mă iertaţi, dar nu văd pe ordinea de zi şi nici pe şedinţa de vot final aceste legi despre care vorbiţi. Acum le-aţi precizat. V-aş ruga să vă referiţi numai la ordinea de zi şi numai la ordinea de pe votul final.

Dacă este vorba de o aprobare tacită, procedură pe care eu o dezaprob direct şi verbal, nu tacit, atunci aceste proiecte de lege ar fi trebuit să se afle pe ordinea de zi ca să constate Camera această situaţie. Nu se află pe ordinea de zi, nu a expirat termenul astăzi, sunteţi greşit informat, termenul expiră pe 19 şi, în aceste condiţii, nu sunt pe ordinea de zi pentru nici o constatare.

Cu plăcere vă voi da cuvântul atunci când vor fi pe ordinea de zi.

Vă rog să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costică Canacheu:

Acest lucru îl sesizam, domnule preşedinte, că ele nu se află pe ordinea de zi, deşi au fost în anexa prezentată la Biroul permanent şi concluzia pe care şi dumneavoastră aţi enunţat-o, pe 19 se îndeplineşte termenul pentru aprobare tacită, aşa că ele, în fapt, sunt conduse pe acest traseu pentru aprobare tacită.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat.

Putem trece la procedura de vot final pentru acele proiecte de lege care sunt înscrise pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul Legii serviciului de administrare a domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale (adoptat);

1. Proiectul Legii serviciului de administrare a domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale.

Lege organică. Primă Cameră sesizată.

Vă rog să votaţi.

204, lege organică adoptată.

(Conform afişajului s-au înregistrat 212 deputaţi prezenţi, 204 voturi pentru, niciun vot împotrivă, 8 abţineri.)

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind obligaţia Guvernului de a prezenta semestrial rapoarte în faţa Parlamentului privind îndeplinirea Programului de guvernare (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru respingere);

2. Propunerea legislativă privind obligaţia Guvernului de a prezenta semestrial rapoarte în faţa Parlamentului privind îndeplinirea Programului de guvernare.

Lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă supun la vot raportul de respingere al comisiei.

Cine este pentru raportul de respingere? Deci să nu fie o confuzie - raportul de respingere se votează.

79 pentru respingere, 138 împotriva respingerii.

(Conform afişajului s-au înregistrat 224 deputaţi prezenţi, 79 voturi pentru, 138 împotrivă, 5 abţineri.)

În aceste condiţii, respingerea nu a fost aprobată, urmează ca să fie dezbătut pe articole.

Exact, vă mulţumesc pentru completare. Vă rog să indicaţi textul din regulament.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aderarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, prin Secţia de contencios administrativ şi fiscal, la Asociaţia Consiliilor de Stat şi a Jurisdicţiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană (adoptat);

3. Proiectul de Lege privind aderarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, prin Secţia de contencios administrativ şi fiscal, la Asociaţia Consiliilor de Stat şi a Jurisdicţiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

214 pentru, 1 împotrivă, 5 abţineri.

Adoptat.

(Conform afişajului s-au înregistrat 220 deputaţi prezenţi, 214voturi pentru, un vot împotrivă, 5 abţineri.)

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii (adoptat);

4. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii 10/1995, privind calitatea în construcţii.

Lege organică.

Vă rog să votaţi.

213 pentru, 1 împotrivă, 10 abţineri.

Adoptat.

(Conform afişajului s-au înregistrat 224 deputaţi prezenţi, 213 voturi pentru, un vot împotrivă, 10 abţineri.)

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2006 pentru modificarea alin.(3) al art.190 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (adoptat);

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2006 pentru modificarea alin.(3) al art.190 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Lege organică. Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

173 pentru, 41 împotrivă, 8 abţineri.

Legea a fost adoptată.

(Conform afişajului s-au înregistrat 223 deputaţi prezenţi, 173 voturi pentru, 41voturi împotrivă, 8 abţineri; aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Vreau să iau aplauzele dumneavoastră ca o explicaţie colectivă a votului.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului (adoptat);

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului.

Lege ordinară. Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

211 pentru, 2 împotrivă, 7 abţineri.

(Conform afişajului s-au înregistrat 223 deputaţi prezenţi, 211 voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 7 abţineri.)

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale (adoptat);

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale.

Lege organică. Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

213 pentru, 1 împotrivă, 7 abţineri.

(Conform afişajului s-au înregistrat 221 deputaţi prezenţi, 213 voturi pentru, un vot împotrivă, 7 abţineri.)

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind arhivarea documentelor în formă electronică (adoptat);

8. Proiectul de Lege privind arhivarea documentelor în formă electronică.

Lege organică. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

214 voturi pentru, niciun vot împotrivă, 9 abţineri.

Am încheiat sesiunea de vot final cu un singur comentariu. Cine spunea că Parlamentul, ca instituţie fundamentală a democraţiei, nu funcţionează? Am funcţionat astăzi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,02.