Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 iunie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 iunie 2007 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 iunie 2007
|
Şedinţa a început la ora 9,40. Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Mihai Ungheanu, secretar al Senatului, şi Dan Radu Ruşanu, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a mai făcut parte doamna Norica Nicolai, vicepreşedinte al Senatului. |
|
|||
|
|
Domnilor parlamentari, Vă rog să luaţi loc pentru a putea începe şedinţa. Îi rog pe liderii de grupuri să-şi invite colegii în sală. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că din totalul de 464 de deputaţi şi senatori şi-au înregistra prezenţa 298, iar 166 sunt absenţi. Cvorumul legal de lucru este îndeplinit. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au aprobat proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi, în forma în care au fost distribuite tuturor deputaţilor şi senatorilor. Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi? Nu sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi. Supun votului dumneavoastră ordinea de zi. Cine este pentru? Da, vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. În unanimitate, s-a aprobat ordinea de zi. Programul de lucru aprobat este până la ora 13. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Supun votului dumneavoastră atunci programul de lucru, aşa cum a fost propus. Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Programul de lucru a fost adoptat. |
||||
|
|
|
La primul punct al ordinii de zi avem modificarea componenţei nominale a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. Grupul parlamentar al PRM din Senat propune înlocuirea domnului deputat Dragoş Petre Dumitriu cu domnul senator Valentin Dinescu, în calitate de membru al comitetului director al GRUI. Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Propunerea a fost aprobată. |
|
||
|
|
|
Trecem la pct.2 al ordinii de zi, modificarea componenţei nominale a unor grupuri parlamentare de prietenie. astfel: 1. la Grupul parlamentar de prietenie cu Australia, domnul deputat Ionel Paler, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, este propus ca membru al Grupului de prietenie pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda. Obiecţii? Observaţii? Vă mulţumesc. 2. Grupul parlamentar de prietenie cu Malta. Domnul deputat Relu Fenechiu, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, este propus ca membru al Grupului de prietenie pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda. Obiecţii? Nu sunt. Vă mulţumesc. 3. Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Spaniei. Domnul senator Gavrilă Vasilescu, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Conservator, este propus secretar al Grupului de prietenie, în locul domnului senator Constantin Gheorghe. Obiecţii? Nu sunt. 4. Grupul parlamentar de prietenie cu Bosnia şi Herţegovina. Domnul deputat Emilian Valentin Frâncu, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, este propus membru al Grupului de prietenie pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda. Obiecţii? Nu sunt. Vă mulţumesc. 5. Grupul parlamentar de prietenie cu Malaezia. Domnul deputat Titu Nicolae Ghiorghiof, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, este propus membru al Grupului de prietenie cu Malaezia pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda. Obiecţii? Nu sunt. 6. Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Bolivariană a Venezuelei. Domnul deputat Mircea Ciopraga, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, este propus membru al Grupului de prietenie pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda. Obiecţii? Nu sunt. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră atunci aceste propuneri. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. S-a votat în unanimitate. |
|
||
|
|
|
La pct.3 al ordinii de zi, modificarea componenţei nominale a Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României. Grupul parlamentar al Partidului Democrat din Camera Deputaţilor propune înlocuirea doamnei deputat Monica Maria Iacob Ridzi cu domnul deputat William Gabriel Brînză. Obiecţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. S-a decis în unanimitate aprobarea. |
|
||
|
|
|
La pct.4 al ordinii de zi, Raportul de activitate, raportul de audit financiar şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2006 ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Are cuvântul doamna Gabriela Anghelache, preşedinta Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, pentru a prezenta raportul de activitate. Doamna preşedintă, vă rog. Invit comisiile în bancă. |
|
||
|
|
Doamna Gabriela Victoria Anghelache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă rog să-mi permiteţi să prezint în sinteză activitatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aşa cum este ea reflectată în raport şi, de asemenea, să prezint succint rezultatele privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli. Anul 2006 a fost un an deosebit de important pentru Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, anul premergător momentului aderării, an în care a trebuit să implementăm integral legislaţia în domeniul pieţei de capital, astfel încât atât legislaţia primară, cât şi cea secundară să reflecte prevederile directivelor Uniunii Europene privind piaţa de capital. În acest sens, deşi procesul de elaborare a legilor şi reglementărilor în aplicarea acestora a debutat încă din anul 2004, cu Legea nr.297, totuşi, datorită apariţiei unor noi directive şi a modificării unor directive existente, în anul 2006 au fost elaborate două proiecte de lege în comun cu Banca Naţională a României, şi, unul dintre ele, în comun şi cu Comisia de supraveghere a asigurărilor. Acestea vizează implementarea directivei privind supravegherea consolidată, inclusiv a conglomeratelor financiare, şi implementarea măsurilor acordului Basel II privind adecvarea capitalului. În aplicarea acestor proiecte de lege care întâi au fost aprobate ca ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi apoi discutate în comisiile de specialitate ale Parlamentului, au fost elaborate 13 regulamente în comun cu Banca Naţională. În plus de acestea, au fost modificate, în sensul adaptării la noile cerinţe şi la noile reglementări europene, 14 regulamente ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. De aceea, activitatea de reglementare a fost importantă atât pentru piaţa noastră, cât şi pentru acest an, când firmele de investiţii din alte ţări pot presta servicii de investiţii financiare fără o autorizare suplimentară, în virtutea paşaportului unic european, ca şi intermediarii din România care, în baza autorizaţiei date de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, pot desfăşura obiectul de activitate pe alte pieţe. Acesta a fost motivul pentru care ne-am îndreptate atenţia în mod deosebit către reglementare, pentru a asigura cadrul necesar prestării serviciilor şi desfăşurării operaţiunilor transfrontaliere. Activitatea de autorizare, care este strâns legată de cea de reglementare, de asemenea, a fost o activitate importantă, tocmai în ideea de a urmări cu multă rigurozitate cerinţele de autorizare, pentru a nu crea discrepanţe şi a crea diferenţieri între intermediari din România şi cei de pe alte pieţe. Supravegherea şi controlul sunt misiuni cu totul deosebite ale autorităţii pieţei de capital. supravegherea se realizează atât prin intermediul raportărilor entităţilor autorizate de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cât şi supravegherea în timp real al pieţei, inclusiv a tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate, desfăşurate la Bursa de la Sibiu, nu numai a operaţiunilor desfăşurate la Bursa de valori Bucuresti. În ceea ce priveşte supravegherea prin raportări, semnalez o dificultate şi în acelaşi timp o nerealizare a comisiei, referitoare la faptul că avem încă înscrişi, listaţi pe piaţa RASDAQ peste 2000 de emitenţi, numărul acestora este foarte mare, unii dintre aceştia sunt emitenţi ale căror acţiuni nu s-au tranzacţionat de foarte multă vreme sau tranzacţiile sunt absolut sporadice. Până acum ar fi trebuit să rezolvăm problema restructurării pieţei, prin crearea sistemului alternativ de tranzacţionare şi înscrierea în cadrul acestui sistem numai a acelor instrumente financiare care prezintă un oarecare grad de lichiditate, pentru a deveni interesante pentru investitori. Aceasta este o chestiune deosebit de importantă - crearea sistemului alternativ de tranzacţionare. În legătură cu acest aspect avem, în continuare, discuţii cu reprezentanţii pieţei, cu reprezentanţii Asociaţiei brokerilor. Referitor la operaţiunile de piaţă, semnalez faptul că în anul trecut s-au desfăşurat oferte de acţiuni pentru un număr de 6 emitenţi, dintre care 3 oferte în vederea admiterii la tranzacţionare pe pieţele reglementate, acestea au fost oferte iniţiale şi oferte primare, şi, de asemenea, un număr de 8 oferte secundare. Am avut un succes mai mare în ceea ce priveşte ofertele de obligaţiuni, deci considerăm că societăţile comerciale încep din ce în ce mai mult să se finanţeze prin intermediul pieţei de capital prin emisiuni de obligaţiuni. Totuşi, şi atragerea emitenţilor către piaţă este o problemă care a stat şi stă în continuare în atenţia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. ne punem problema de ce există încă reticenţe pentru societăţile comerciale în a lista propriile acţiuni pe piaţă. Sigur că răspunsurile sunt importante, ele vizează în primul rând cerinţele de transparenţă şi obligaţiile suplimentare pe care emitenţii le au, atunci când propriile valori mobiliare sunt tranzacţionate pe piaţă şi probabil că încă nu am reuşit în suficientă măsură să arătăm avantajele tranzacţionării acţiunilor pe piaţă şi crearea unei valori a propriei societăţi comerciale, tocmai prin mecanismele specifice pieţei de capital, prin mecanismele cererii şi ofertei. În ceea ce priveşte relaţia cu instituţiile pieţei este o relaţie care din punctul nostru de vedere a început să se îmbunătăţească, în sensul că am acordat sprijin important în aplicarea noilor reglementări şi mai ales în crearea şi definitivarea reglementărilor proprii ale pieţelor, pentru ca acestea să fie în consonanţă cu standardele europene şi cu condiţiile existente în România, un volum important de muncă a fost îndreptat în acest sens, în a coopera mult mai bine cu instituţiile pe care le autorizăm. În ceea ce priveşte activitatea de control s-au desfăşurat, conform planului de control publicat, toate operaţiunile care au fost înscrise atât ca şi controale de fond, cât şi controale punctuale, pe anumite aspecte care au survenit pe parcursul anului. Controalele acestea s-au materializat în măsuri care au mers până la sancţionare, sancţiuni care au fost aplicate de către comisie, inclusiv sancţiuni cu amenzi, sigur, care sunt mai puţin plăcute pentru actorii pieţei, dar în măsura în care ele sunt prevăzute de legislaţie, trebuie să fie aplicate. Am căutat ca transparenţa să fie mai pregnantă, în sensul că măsurile pe care le-am luat, le-am făcut publice, şi în ceea ce priveşte reglementările am desfăşurat atât dezbateri publice, cât şi am postat pe site-ul comisiei toate proiectele, astfel încât să putem să luăm în considerare observaţiile participanţilor la piaţă. Dacă îmi permiteţi, câteva cuvinte privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli. Ca şi în anii precedenţi, politica Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a fost aceea de a previziona indicatorii bugetari cu multă prudenţă, tocmai în ideea de a avea viziunea de ansamblu a potenţialului pieţei. Referitor la situaţia veniturilor, acestea au fost prognozate la niveluri destul de reduse, în sensul că nu am aplicat creşteri substanţiale faţă de nivelul veniturilor din anul 2005, dar activitatea din piaţa de capital, prin dimensiunile ei, a făcut posibilă realizarea unor venituri mult mai mari decât cele pe le-am prognozat. Astfel, s-a depăşit nivelul la toate categoriile de venituri, iar gradul de realizare a veniturilor totale a fost de 138% în anul 2006. Ponderea cea mai mare în obţinerea veniturilor o reprezintă veniturile din ".. |
||||
|
(În continuare, conducerea şedinţei este preluată de doamna Norica Nicolai, vicrepreşedinte al Senatului.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte, dacă vă puteţi apropia de finalul expunerii? |
||||
|
|
Doamna Gabriela Victoria Anghelache: Da, numai o singură idee. cheltuielile s-au efectuat în conformitate cu reglementările legale. Gradul de realizare a fost de 78%, deci s-au obţinut economii, anul bugetar s-a încheiat cu excedent. Excedentul îl păstrăm, în ideea soluţionării problemei care ne stă în atenţie de mai mult timp, respectiv a construirii unui sediu pentru Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, chiar astăzi avem posibilitatea ca la Primăria Bucureştiului să purtăm discuţii privind obţinerea în concesiune a unui teren pentru rezolvarea problemei spaţiului. Acesta este motivul pentru care încercăm ca excedentul de la un an la altul să existe şi să ne permită o astfel de acţiune. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu şi vă urez succes în demersul de a obţine un sediu. Dau cuvântul preşedintelui Comisiei pentru buget, finanţe pentru a prezenta raportul comun al Comisiilor pentru buget ale celor două Camere. Domnule senator Popa, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Raport comun la raportul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare ".. Da, acum se aude. Încă o dată vă mulţumesc, doamna preşedintă, pentru cuvântul acordat. Vreau să vă prezint raportul comun pe care Comisiile pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Camera Deputaţilor, împreună cu Comisiile pentru politică economică, reformă şi privatizare din Senat şi Camera Deputaţilor l-au întocmit la raportul anual de activitate, raportul anual de audit financiar şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2006 depuse de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare spre analiză, în conformitate cu prevederile Legii nr.514/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. O să prezint foarte pe scurt acest raport şi obiectivele pe care comisiile şi le-a propus în analiza raportului şi vă fac precizarea că cele 4 comisii de specialitate au apreciat că prin măsurile de reglementare şi de restructurare a pieţei de capital întreprinse mai ales în perioada de pre-aderare, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a contribuit la îndeplinirea criteriilor economice impuse de Uniunea Europeană. De asemenea, comisiile de specialitate au constatat că apropierea de termenul aderării la Uniunea Europeană a determinat o creştere a fluxurilor de capital străin înspre piaţa de capital, volumul intrărilor crescând în 2006, faţă de anii anteriori. Tot în urma analizei pe care am efectuat-o în cadrul comisiilor, am analizat comparativ evoluţia pieţelor reglementate din România cu pieţele similare din Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Activitatea de supraveghere a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare analizată de comisiile de specialitate a fost îndreptată spre creşterea încrederii investitorilor la protecţia acestora împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase, precum şi la prevenirea manipulării pieţei de capital din România. Comisiile de specialitate au analizat raportul anual de audit şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, iar cheltuielile au fost sub pragul prevăzut la toate articolele, gradul de realizare a cheltuielilor totale faţă de cele prevăzute în perioada 1.01.-31.12.2006 fiind de 78,8%. De asemenea, privitor la execuţia bugetului de cheltuieli, comisiile au constatat că prin activitatea pe care o desfăşoară Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare acordă o importanţă deosebită problemelor cu care se confruntă atât investitorii, cât şi alte categorii de public interesate de activitatea ce se desfăşoară pe pieţele reglementate supravegheate de autoritatea pieţei de control. Doamna preşedintă, stimaţi colegi, în baza Regulamentului de funcţionare a celor două Camere, cele 4 comisii de specialitate, care au fost sesizate, propun plenului Parlamentului supunerea spre dezbatere a raportului de activitate pe anul 2006 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Vă mulţumesc. |
||||
|
(Din acest moment lucrările sunt preluate de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dezbateri generale, înscrieri la dezbateri. Până în acest moment doamna deputat Graţiela Iordache. Doamna deputat, aveţi cuvântul. Dacă mai sunt şi alte înscrieri? |
||||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Mă aflu în faţa dumneavoastră pentru că fac parte dintre acei membri ai Comisiilor economice şi buget, finanţe, din Camerele reunite ale Parlamentului, care nu au fost de acord cu concluziile prezentate de preşedintele, colegul nostru, preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Senat. Nu am fost de acord, pentru că noi considerăm că, de fapt, această instituţie, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, nu şi-a îndeplinit în mod satisfăcător activitatea. Mai mult decât atât, există carenţe grave chiar în activitatea de supraveghere şi de cerinţe de transparenţă a pieţei. De asemenea, considerăm că această Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare nu şi-a îndeplinit, cel puţin nu în totalitate, rolul pe care trebuie să-l aibă, faţă de piaţa de capital. O preocupare pentru creşterea numărului de oferte publice iniţiale nu a existat. Ne lăudăm cu şase oferte publice iniţiale, în timp ce pe pieţele din jur, deci nu vorbim de pieţe dezvoltate, pieţe din jur - Polonia, Ungaria, numărul de oferte publice iniţiale se măsoară în două cifre şi nu într-o singură cifră. Considerăm că, de fapt, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare trebuie să-şi remedieze atât aspectele legate de organizarea supravegherii şi cerinţele de transparenţă ale pieţei, cât trebuie să aibă o viziune legată de dezvoltarea pieţei de capital, trebuie să aibă o viziune care să meargă dincolo de elaborarea de reglementări şi, mai ales, de aplicarea acestora. Şi, în încheiere, vreau să adaug atâta: nota sau mai bine spus acceptarea activităţii unei instituţii de supraveghere cum este Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nu vine numai de la Parlament, de la noi, aceasta este, dacă vreţi, un aspect formal. Vine de la piaţă, de la investitori. Iar investitorii şi piaţa, să ştiţi că nu au dat notă de trecere Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare anul acesta sau, mai precis, nici anul acesta. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat. Alte intervenţii? Nu sunt. Comisia, dacă doreşte să mai intervină? Nu. Reprezentanta Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, după dezbaterile generale? Nu. În aceste condiţii, supun aprobării plenului Camerelor reunite raportul comun al celor 4 comisii. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Vă rog să număraţi, secretarii de şedinţă... 221 de voturi. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri, vă rog. Vă rog să număraţi. 77 de abţineri. Raportul de activitate a fost aprobat. |
||||
|
|
|
La pct.5 al ordinii de zi, avem Propunerea de prelungire a mandatelor preşedintelui şi ale unor membri ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Rog pe domnul deputat Nini Săpunaru să prezinte această propunere din partea comisiilor. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Având în vederea asigurarea continuităţii activităţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, precum şi durata procedurilor parlamentare privind... |
||||
|
|
Domnule deputat, vă rog să trageţi microfonul, că nu vă auzim... |
||||
|
|
Având în vederea asigurarea continuităţii activităţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, precum şi durata procedurilor parlamentare privind audierea propunerilor, vă adresăm rugămintea de a aproba prelungirea cu 90 de zile a exercitării unor mandate, după cum urmează: Gabriela Victoria Anghelache - preşedinte, Ileana Agalopol - membru, Bogdan Mihai Chetreanu - membru. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Intervenţii? Doamna deputat Graţiela Iordache, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Domnule preşedinte, Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Ca şi în rândurile sau, mai precis, ca şi dăţile anterioare, Grupul parlamentar al PD îşi exprimă împotrivirea faţă de această metodă, faţă de acest stil de a conduce şi de a organiza conducerea unei instituţii. Vă vorbeam mai înainte de importanţa acestei instituţii şi de lipsa ei de eficienţă. Este normală şi firească şi noi avem un rol în această lipsă de eficienţă. De ce? Pentru că statuăm un provizorat permanent la conducerea acestei instituţii. Nu înţeleg de ce, dacă tot le prelungim din 6 în 6 luni de zile, nu v-aţi hotărât să le mai dăm un mandat, stimaţi colegi? Nu înţelegem această abordare, care nici măcar nu respectă litera şi spiritul legii. Considerăm ilegală această prelungire a mandatelor şi vom vota împotrivă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat. Domnule deputat Rus, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. S-a văzut încă o dată dorinţa doamnei Gabriela Iordache de a ajunge preşedintă la această comisie şi nu s-a reuşit. Nu-i vina noastră, nu-i vina Parlamentului. E vina partidului. De la Conservator aţi mers dincolo, aţi crezut că muşcaţi momeala. Iată că aţi rămas pe lângă, rămâneţi deocamdată doar cu fărâmiturile sau cu scobitorile. Instituţia va merge mai departe. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, doamna deputat ".. Nu, nu aveţi alte intervenţii. Avem un proiect de hotărâre, înţeleg că n-aţi cerut retragerea lui de pe ordinea de zi, deci îl voi supune votului. Supun votului dumneavoastră mai întâi titlul: "Hotărâre privind prelungirea mandatelor preşedintelui şi ale unor membri ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare." Obiecţii la titlu? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră titlul. Cine este pentru? 220 voturi pentru. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 76 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Voturi pentru? 220 voturi pentru. Voturi împotrivă? 77 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.2. obiecţii? Nu sunt. Voturi pentru? 220. Voturi împotrivă? 77. Abţineri? Nu sunt. Voi supune acum votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său. Cine este pentru, vă rog? 221. Voturi împotrivă? 76. Abţineri? O abţinere. Cu 221 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
La pct.6 al ordinii de zi, Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea şi clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în sumă de 2% din sumele obţinute din privatizări, destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut de art.44 alin.(2) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată. Dau cuvântul doamnei deputat Lia Ardelean din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator pentru a prezenta proiectul de hotărâre. Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Doamna preşedinte, Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiect de Hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru investigarea şi clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizări, destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut la art.4 alin.(2) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Comisia are ca obiectiv aflarea adevărului în ceea ce priveşte utilizarea sumelor care ar fi trebuit să fie alocate din privatizări şi destinate construcţiei de locuinţe sociale. Comisia parlamentară de anchetă va fi formată din 15 deputaţi şi senatori conform algoritmului politic. Componenţa comisiei parlamentare de anchetă este următoarea: Grupul parlamentar al P.S.D.: Popescu Dan Mircea, senator, Simionescu Aurel Gabriel, senator, Zgonea Valeriu, deputat, Rusu Mihaela, deputat, Gubandru Aurel, deputat; Grupul parlamentar al P.N.L.: Timiş Ioan, deputat, Fenechiu Relu, deputat, Prodan Tiberiu, senator; Grupul parlamentar al Partidului Democrat, Iordache Graţiela Denisa, deputat, Mocanu Alexandru, deputat; Grupul parlamentar al Partidului România Mare, Funar Gheorghe, senator, Purceld Mircea Octavian, deputat; Grupul parlamentar al UDMR, Lakatos Petru, deputat, Grupul parlamentar al Partidul Conservator, Ardelean Lia; şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, Vainer Aurel. Biroul Comisiei va fi alcătuit dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar care se vor alege în prima şedinţă a comisiei. Raportul Comisiei se va prezenta în termen de trei luni de la data constituirii acesteia. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Dacă există intervenţii. Nu există intervenţii. În acest caz, trecem la votarea proiectului de hotărâre. Dacă în ce priveşte titlul există obiecţii. Nu există. Supun votului dumneavoastră titlul. Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. În unanimitate adoptat. Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. Art.2. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Art.2 adoptat. Art.3. Obiecţii? Nu sunt. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. Art.4. Obiecţii? Voturi pentru, vă rog? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Art.5. Iertaţi-mă, aici trebuie operată o modificare care nu s-a operat. Am propus în Birourile permanente să nu se dea termen de trei luni de la vot final, ci data de 10 decembrie, dat fiind că urmează vacanţa. Deci, dacă există comentarii la această modificare operată de Birourile permanente? Nu. Vă rog să operaţi în text. Supun votului dumneavoastră art.5, cu această modificare. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat art.5. Art.6. Obiecţii? Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat în unanimitate. Supun acum votului dumneavoastră proiectul de hotărâre, în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Proiectul de hotărâre a fost adoptat în unanimitate. |
||||
|
|
|
La pct.7 al ordinii de zi: Raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2006. Dau cuvântul domnului vicepreşedinte Attila Gasparik, pentru a prezenta raportul de activitate. Domnule Gaspar, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Gasparik Attila (vicepreşedinte C.N.A.): Doamnelor şi domnilor, bună ziua! Activitatea C.N.A. în anul 2006 a fost marcată de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană. În principiu, protecţia copiilor, asigurarea informării corecte şi a pluralismului, protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, publicitatea, teleshopingul şi sponsorizarea programelor, au fost punctele forte pe care ne-am bazat activitatea. Un lucru foarte important a fost unificarea legislaţiei secunde, după modelul britanic, am făcut un singur cod, Codul C.N.A., în care am reglementat multe lucruri, am reglementat filmarea cu camera ascunsă, difuzarea mesajelor SMS, clarificarea în privinţa sponsorizării, responsabilităţile culturale ale radiodifuzorilor, procentul operelor româneşti şi europene şi aşa mai departe. Strategia de dezvoltare a pieţei audiovizuale, împreună cu Inspectoratul General al Telecomunicaţiilor, Tehnologiei Informaţiei, Consiliul Naţional al Audiovizualului a alocat 78 de frecvenţe radio, 26 de frecvenţe pentru canal de televiziune de mică putere, 39 pentru canale de putere mare şi 8 platforme digitale, care este o alternativă pentru cablul în România, să nu mai existe monopoluri. În ceea ce priveşte funcţionarea financiară, lângă bugetul alocat C.N.A.-ului, am profitat de un proiect PHARE, un proiect pe care l-am făcut noi, echipa de la C.N.A., şi profităm momentan de fonduri europene în valoare de 800.000 de euro. Activitatea de monitorizare a fost iarăşi un punct important în activitatea noastră, am avut în jur de 8823 de monitorizări difuzate pe 36 de canale de televiziune. Aceste monitorizări au acoperit peste 16.000 de ore difuzat, concentrându-se la 595 de rapoarte de monitorizare în ceea ce priveşte radiourile. S-au efectuat 4304 monitorizări, răspunsuri la reclamaţii. Am dezvoltat activitatea de cercetare, am elaborat forumul C.N.A., am controlat măsurarea audienţei, am avut relaţii interinstituţionale cu diferite ministere şi diferite autorităţi. La ora actuală avem 31 de inspectori. În 2006 am efectuat 564 de inspecţii şi verificări la staţiile de radio, televiziuni şi cablu, din care 233 de radio, 144 de televiziune. Am dat pe protecţia minorilor 19 amenzi, 14 somaţii şi 2 sancţiuni, considerând întreruperea difuzării 10 minute. Pentru asigurarea informării corecte şi a pluralismului, am dat 15 amenzi, 39 de somaţii. Pe sponsorizări, 17 amenzi, 25 de somaţii. Jocuri şi concursuri, 10 amenzi, 8 somaţii. Activitatea în viitor a C.N.A.-ului va fi marcată de elaborarea schimbării Legii audiovizualului pe care o aşteptăm de la dumneavoastră şi suntem siguri că ne înţelegeţi, că la o nouă reglementare vom avea o capacitate mult mai mare. Sloganul nostru rămâne şi pentru anul 2007 "Audienţă fără violenţă!" Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule Gaspar. Din partea comisiilor, raportul este prezentat de domnul deputat Străchinaru. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Raportul prezentat Parlamentului de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru activitatea din 2006 relevă faptul că această activitate a fost marcată de doi factori complementari: expirarea mandatelor a şase dintre membrii Consiliului, ceea ce a prilejuit un moment de bilanţ şi organizarea unor conferinţe de presă pe această temă, dar şi amânarea numirii unor noi membri de către Parlament şi, drept consecinţă, blocarea deciziilor Consiliului timp de trei luni, perioadă în care nu au mai avut loc şedinţe din lipsă de cvorum. Cu toate aceste fapte care puteau genera o situaţie de criză, instituţia a funcţionat normal la nivelul direcţiilor, fără să înregistreze sincope sau timpi morţi. Au fost monitorizate în continuare emisiunile principalelor posturi de televiziune şi de radio, urmărindu-se respectarea legislaţiei audiovizuale. În comisiile reunite ale Parlamentului, parlamentarii au apreciat activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului din anul 2006 drept pozitivă. Cu acest prilej au fost semnalate şi unele probleme legate de posibilitatea manipulării publicului spectator prin folosirea unor imagini de arhivă nemarcate corespunzător, manipularea prin tonul folosit de unii moderatori cu intenţia de a induce o anumită opinie negativă, nerespectarea prevederilor Legii nr.298/2006 privind informarea publicului asupra modalităţii de interpretare play-back de către artiştii interpreţi în timpul spectacolelor sau concertelor. Membrii celor două comisii au recomandat mai multă rigoare şi mai multă atenţie în monitorizarea emisiunilor de radio şi televiziune, în vederea menţinerii echilibrului în ceea ce priveşte exprimarea poziţiilor politice, cu deosebire în perioada premergătoare referendumului din 19 mai, în scopul informării corecte a cetăţeanului şi pentru a evita încălcarea reglementărilor legale. După încheierea dezbaterilor, comisiile au hotărât să propună plenului Parlamentului aprobarea Raportului de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2006, cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votului. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dacă există intervenţii la dezbateri. Nu există intervenţii la dezbateri din partea grupurilor parlamentare. În acest caz, luăm act de prezentarea acestui raport. Vă amintesc că, potrivit prevederilor legale, acest raport nu se supune votului. |
||||
|
|
|
Trecem la următorul punct al ordinii de zi: Raportul de activitate pe 2006 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Dau cuvântul domnului preşedinte Csaba Asztalos, pentru prezentarea raportului. |
|
||
|
|
Domnul Asztalos Ferenc Csaba: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Am onoarea să prezint primul raport al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2006, care s-a caracterizat din punctul de vedere al activităţii noastre prin demersuri de preluare şi implementare efectivă a acquis-ului comunitar, astfel încât să îndeplinim cerinţele de integrare în Uniunea Europeană şi, evident, de cele două activităţi principale ale noastre, de prevenţie şi combatere a discriminării. În anul 2006, am reuşit să modificăm Ordonanţa nr.137/2000 şi astfel am preluat în totalitate acquis-ul comunitar. Am reuşit să asigurăm independenţa instituţiei, aşezând-o sub control parlamentar, am clarificat structura şi atribuţiile instituţiei, noastre, am consolidat capacitatea administrativă a instituţiei în special prin finalizarea unui program PHARE în valoare de 1 milion de euro în parteneriat cu Guvernul Olandei şi, de asemenea, am acoperit anumite lipsuri de reglementare existente în legislaţia în vigoare. Mă refer aici în special la asigurarea liberului acces la justiţie, precum şi a dreptului la un proces echitabil în toate cazurile de discriminare, reglementarea procedurii inversării sarcinii probei şi extinderea criteriilor de discriminare. În urma acestor modificări legislative, pentru care noi vă mulţumim, România, la nivel de Uniune Europeană, a reuşit să se impună printr-o legislaţie performantă şi o instituţie eficientă, astfel încât, în acest an, Comisia Europeană ne-a solicitat sprijinul de a oferi consultanţă şi asistenţă pentru două ţări, Croaţia şi Turcia, în procesul lor de preluare şi implementare a acquis-ului comunitar, România fiind dat ca exemplu pozitiv. În ce priveşte activitatea de soluţionare a petiţiilor, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anul trecut, a primit 432 de petiţii şi sesizări, atât de la persoane fizice, cât şi juridice şi s-au autosesizat în 24 de cazuri. Au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment sau amendă. În urma contestării în instanţă a hotărârilor noastre, am avut un număr de 46 de procese, în 34 dintre acestea, instanţa a menţinut hotărârea noastră. Avem şi o activitate de prevenţie care se exprimă în primul rând prin campanii de educare şi programe în parteneriat cu ONG-uri şi alte instituţii ale statului. Avem un parteneriat foarte eficient cu Institutul Naţional pentru Magistratură cu care am organizat traininguri, specializări pentru magistraţi în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. De altfel, instituţiei noastre i s-a solicitat 160 de expertize în 160 de cazuri. Pentru anul în curs şi pentru anul viitor, dorim să continuăm întărirea capacităţii instituţionale prin deschiderea de birouri teritoriale. În acest an, avem bugetate două birouri şi vă cerem sprijinul pentru anul viitor în acest sens. De asemenea, intenţionăm să obţinem un sediu rezonabil pentru această activitate. În acest moment, acest sediu nu este potrivit pentru activitatea pe care o desfăşurăm. La noi se prezintă cetăţeni, inclusiv cu dizabilităţi, noi facem eforturi mari în acest moment pentru a asigura accesul nelimitat al tuturor cetăţenilor. În final, după cum ştiţi, noi rămânem cu sloganul de asigurare efectivă a drepturilor omului şi în acest an am făcut apel de nenumărate ori la promovarea în public a unui comportament şi a unui limbaj nediscriminatoriu. Noi vă mulţumim pentru parteneriatul pe care l-am avut şi colaborarea pe care am avut-o cu instituţia Parlamentului şi cu comisiile specializate din Parlament. Considerăm că, pe viitor, acest lucru va continua. Vă mulţumesc mult. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Din partea Comisiilor juridice, prezintă raportul domnul vicepreşedinte Florin Iordache. Domnule vicepreşedinte, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au sesizat şase comisii, trei de la Cameră şi trei de la Senat pentru a analiza şi a lua la cunoştinţă Raportul de activitate pe anul 2006 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Membrii celor şase comisii au analizat şi au dezbătut raportul şi au formulat recomandări, apreciind activitatea desfăşurată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi au considerat că a reuşit să-şi îndeplinească în cele mai bune condiţii atribuţiile stabilite prin Ordonanţa de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Faţă de cele prezentate, comisiile au hotărât cu majoritate de voturi şi o abţinere, în conformitate cu prevederile art.22 alin.(2) din Ordonanţa 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, să supună spre dezbatere şi aprobare Camerelor reunite ale Parlamentului Raportul de activitate pe anul 2006 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în forma prezentată de acesta. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule vicepreşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale. Nu există intervenţii la dezbateri generale. Înţeleg că acest raport de activitate se supune aprobării Parlamentului, potrivit art.22 alin.(2) din Ordonanţa de Guvern nr.137/2000. Nu sunt dezbateri generale, înţeleg. Supun atunci votului dumneavoastră propunerea de aprobare a acestui raport. Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Două abţineri. Cu două abţineri a fost aprobat Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Vă mulţumim. |
||||
|
|
|
La pct.9 al ordinii de zi, Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfăşurată şi evoluţia pieţei de asigurări în anul 2005. Dau cuvântul doamnei Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru a prezenta acest raport. |
|
||
|
|
Doamna Angela Toncescu (preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor): Mulţumesc. Domnilor preşedinţi, Stimaţi parlamentari, Alături de acţiunile specifice de supraveghere prudenţială şi control a operatorilor din piaţă, activitatea desfăşurată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în 2005, a vizat cu prioritate îndeplinirea angajamentelor faţă de Uniunea Europeană prin emiterea legislaţiei armonizate şi îmbunătăţirea instrumentelor de supraveghere şi de protecţie a consumatorilor. Totodată, s-a avut în vedere întărirea capacităţii administrative de supraveghere prudenţială. Din punct de vedere legislativ, în 2005, au fost modificate şi completate, potrivit legislaţiei europene, cele două legi de bază, respectiv, Legea nr.32/2000 şi Legea 136/1995. Prin amendamentele aduse acestora, s-au transpus complet directivele privind asigurările de răspundere civilă auto, s-a introdus prevederea ca societăţile care desfăşoară atât activităţi de viaţă, cât şi activităţi generale, să poată continua să desfăşoare ambele categorii de asigurări. În acest sens, vă mulţumim pentru sprijinul acordat. Urmarea modificărilor produse în ceea ce priveşte legislaţia primară, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis o serie de norme de aplicare a legilor, reglementând aspecte precum autorizarea brokerilor de asigurare, actualizarea limitei minime a capitalului social prevăzut vărsat al asiguratorilor, registrul special de evidenţă a activelor care acoperă rezervele tehnice şi altele. La data de 31 decembrie 2005, în evidenţa Comisiei de supraveghere a asigurărilor erau înregistrate 43 de societăţi de asigurare, din care 42 au desfăşurat activitate în cursul anului 2005. Pe fondul evoluţiilor macroeconomice favorabile, piaţa asigurărilor a continuat să se dezvolte în 2005, astfel că volumul raportat de prime brute subscrise a atins în premieră echivalentul a circa 1,2 miliarde de euro. În termeni reali, volumul subscrierilor din activitatea de asigurare cumulat pentru asigurările generale şi asigurările de viaţă a crescut în 2005 cu 17%. De remarcat faptul că în 2005, piaţa asigurărilor din România a fost caracterizată de o relansare a asigurărilor de viaţă, creşterea reală consemnată la această categorie fiind de două ori mai mare decât cea a asigurărilor generale. Vă mulţumesc pentru colaborare. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Dau cuvântul domnului preşedinte Aron Popa pentru a prezenta raportul comun al Comisiilor pentru buget al celor două Camere ale Parlamentului. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţa de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor au fost sesizate pentru dezbaterea şi avizarea Raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfăşurată şi evoluţia pieţei de asigurări în 2005. Aş vrea foarte pe scurt să vă prezint câteva teme pe care Comisia le-a abordat şi le-a dezbătut. În primul rând, Comisia a analizat evoluţia pieţei asigurărilor, a apreciat eforturile pe care Comisia de supraveghere le-a depus în procesul de reglementare pe baza unor consultări cu asociaţiile profesionale. De asemenea, cele două comisii de specialitate au constatat că acţiunile de supraveghere, control de fond şi acţiunile de control tematic s-au efectuat conform programului de control pe anul 2005 şi în baza unor tematici aprobate de Consiliul Comisiei. De asemenea, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin atribuţiile pe care le are, a acordat în perioada anului 2005 o importanţă deosebită analizării şi rezolvării eventualelor reclamaţii primite de la asiguraţi sau de la alte persoane fizice şi juridice care apelează la serviciile asiguratorilor sau ale brokerilor de asigurare şi nu în ultimul rând, am analizat situaţia fondului de garantare, gestionat şi utilizat în vederea asigurării plăţilor de indemnizaţii, despăgubiri. În final, Comisia a hotărât să supună spre dezbatere raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfăşurată şi evoluţia pieţei de asigurări în anul 2005. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale pe tema acestui raport. Vă rog, doamna senator Verginia Vedinaş, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamna preşedinte, Domnule preşedinte, Distinşi colegi, Eu vreau să ridic în faţa domniilor voastre o chestiune legată de rapoartele care sunt înscrise pe ordinea noastră de zi astăzi la pct.9 şi la pct.10, rapoarte care privesc activitatea desfăşurată de cele două autorităţi publice în anul 2005. De esenţa raporturilor care se stabilesc între o autoritate publică cu caracter autonom şi o alta, care se află sub coordonarea Parlamentului, este faptul că rapoartele care se prezintă au de regulă caracter anual, reglementările chiar stabilesc că acest lucru se întâmplă în primul trimestru sau în primul semestru al anului. În nici un caz nu pot accepta şi nu cunosc raţiunile pentru care, la mijlocul celui de-al doilea an, după anul care face obiectul raportului, se vine în faţa noastră şi se prezintă un raport. Personal, nu îmbrăţişez o asemenea soluţie. Consider că ea este de natură să instaureze sau să oficializeze formalismul în ceea ce priveşte rolul nostru ca Parlament, şi mă voi opune prin votul meu negativ asupra rapoartelor prezentate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, doamna senator. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt alte intervenţii la dezbateri generale. Luăm act de prezentarea şi dezbaterea raportului de activitate al Comisiei pentru supravegherea asigurărilor. |
||||
|
|
|
La pct.10 al ordinii de zi avem raportul privind activitatea desfăşurată de Serviciul Român de Informaţii în anul 2005. Dau cuvântul domnului director George Cristian Maior, pentru a prezenta acest raport. Domnule director, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor senatori şi deputaţi, În conformitate cu prevederile legale care instaurează controlul parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii, permiteţi-mi, vă rog, să prezint într-o manieră sintetică raportul privind activitatea Serviciului Român de Informaţii în anul 2005. Documentul este o evaluare a activităţii serviciului în această perioadă şi conţine mai mult decât o trecere în revistă a activităţii S.R.I., cuprinzând inclusiv elemente de analiză, precum şi obiectivele care au fost prevăzute atunci şi pentru anul 2006. Structural, raportul este organizat pe şase capitole. Primul capitol prezintă percepţia Serviciului cu privire la manifestarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, pentru ca imediat să fie expus şi răspunsul Serviciului la aceste evoluţii de securitate, prin activitatea sa informativă şi de protecţie informativă, inclusiv în cooperare cu partenerii noştri interni şi externi. Cap.III se referă la modul în care Serviciul şi-a gestionat resursele umane şi materiale, iar în partea următoare sunt tratate controlul şi coordonarea activităţii Serviciului de către instituţiile abilitate de lege. În sfârşit, Cap.V prezintă maniera în care Serviciul a interacţionat cu Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, precum şi cu societatea civilă în ansamblul său. În final, este - aşa cum am subliniat - schiţată viziunea de atunci a Serviciului cu privire la obiectivele şi direcţiile de acţiune pe anul 2006. Aş prezenta, aşa cum am subliniat, cât se poate de sintetic, elemente din raport, raport pe care l-aţi primit şi dumneavoastră, şi care a fost analizat şi dezbătut în Comisia de control a Serviciului Român de Informaţii. Aşa cum se apreciază în raport, în anul 2005 s-au întrunit o serie de condiţii favorabile, care au condus la consolidarea situaţiei generale de securitate a României. În acest sens, în raport se menţionează asumarea angajamentelor în calitate de membru al Alianţei Nord-Atlantice şi candidat la Uniunea Europeană, continuarea unor evoluţii pozitive per ansamblu a societăţii şi economiei româneşti, înregistrarea unor progrese semnificative pe linia cooperării interstituţionale care a condus la diminuarea şi eliminarea unor fenomene precum corupţia, ineficienţa administrativă sau infracţionalitatea. Cu toate aceste evoluţii definite ca pozitive în raport, evident, au fost manifestate, au persistat o serie de riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, care au fost grupate în raport în patru categorii. Riscuri de securitate internă - aici ne-am referit la consecinţele acestor riscuri, prin prisma potenţialului pe care-l prezentau atunci în relaţie cu interesele strategice legate de procesul de integrare europeană. În domeniul clasic al spionajului, odată cu consolidarea profilului strategic al României s-a sesizat afirmarea unor oportunităţi informative, având ca ţintă instituţiile în care se concentrau informaţii clasificate sau care erau angrenate în acest proces de elaborare a deciziilor în diverse domenii legate de, repet, integrarea în Uniunea Europeană şi consolidarea statutului nostru în Alianţa Nord-Atlantică. Eforturile serviciilor adverse erau orientate către cunoaşterea unor deficienţe instituţionale din România, a eventualelor situaţii cu potenţial conflictual de ordin etnic şi social, dar şi a evoluţiilor pe linia relaţiilor României, repet, cu Uniunea Europeană şi NATO, inclusiv prin prisma posibilităţii de dislocare de facilităţi americane pe teritoriul naţional. În privinţa ameninţării teroriste, Serviciul Român de Informaţii a acordat o atenţie deosebită descurajării intenţiilor şi prevenirii acţiunilor de natură teroristă, nu numai prin prisma statutului său de coordonator tehnic al sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, cât mai ales datorită menţinerii potenţialului de risc terorist la adresa securităţii naţionale, datorită unor evoluţii strategice în plan european şi internaţional. Serviciul a întreprins, în acest sens, acţiuni specifice informativ-operative şi de protecţie în vederea prevenirii şi combaterii terorismului, şi şi-a intensificat cooperarea cu celelalte instituţii din sistemul naţional de prevenire. Un argument în acest sens, o probă fiind cele aproximativ 1.200 de acţiuni în comun cu aceste instituţii şi dublarea practic a schimbului de informaţii şi evaluări-analize prin intermediul Centrului de coordonare operativă antiteroristă. Fără a intra în mai multe detalii, aş sublinia, în continuare, creşterea volumului de informaţii obţinute de Serviciu, cu 11% faţă de 2004. Repet, acest raport prezintă evaluarea pe anul 2005. Dintre acestea 67% au fost obţinute din surse secrete umane, 18% din surse tehnice şi 14,5% din surse deschise. Aş remarca aici scăderea cu aproximativ 5% faţă de anul precedent a ponderii informaţiilor obţinute prin mijloace tehnice. Informaţiile din toate aceste categorii de surse au fost valorificate prin transmiterea către beneficiarii legali a peste 13.000 de documente de informare, de analiză, de sinteză, care au fost repartizate astfel: circa 10% către preşedintele României şi 5% pentru Administraţia prezidenţială, aproximativ 15% către primul-ministru al Guvernului României, şi cea mai mare pondere, peste 46%, către ministere şi alte agenţii guvernamentale. Aş menţiona şi creşterea ponderii informaţiilor transmise către structurile locale şi către factorul legislativ. În cursul anului 2005, de asemenea, Serviciul a întreprins peste 8.000 de acţiuni specifice de prevenire, care au vizat în principal descurajarea şi limitarea unor fenomene, riscuri, ameninţări la adresa securităţii naţionale, protecţia informaţiilor clasificate, alte aspecte legate de securitatea naţională. În ceea ce priveşte cooperarea interinstituţională de care am menţionat s-a remarcat o creştere a schimbului de informaţii, am spus acest lucru, cu partenerii naţionali, peste 4.000 de informaţii transmise, peste 2.000 recepţionate şi acţiuni în comun cu aceste instituţii, circa 9.000. În plan extern, de asemenea, este foarte important, a crescut volumul schimburilor de informaţii şi analiză la nivel bilateral cu 96 de structuri informative din 55 de ţări. De asemenea, a fost consolidată implicarea Serviciului în cooperarea multilaterală, şi am menţionat deja aici prezenţa în Alianţa Nord-Atlantică, Comitetul Special şi Oficiul de securitate al NATO şi relaţia cu Uniunea Europeană. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, organismul care asigură organizarea şi coordonarea strategică a activităţilor care privesc securitatea naţională a adoptat, de asemenea, în anul 2005, despre care vorbim, 26 de hotărâri pentru Serviciul Român de Informaţii, cu aplicabilitate la Serviciu, monitorizând foarte atent stadiul implementării acestora. La rândul său, Serviciul a contribuit cu informări şi analize la activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Am menţionat, de asemenea, că Serviciul a fost deschis controlului parlamentar exercitat prin Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul asupra activităţii Serviciului. În privinţa controlului financiar, acţiunile de audit intern au verificat legalitatea administrării veniturilor şi cheltuielilor publice ale Serviciului. De asemenea, în conformitate cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul a implementat măsurile organizatorice necesare predării către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dosarelor fostei securităţi. În anul 2005, peste 12.000 m liniari de arhivă au fost transportaţi către depozitele C.N.S.A.S.; a fost predat şi sistemul electronic de evidenţă a dosarelor şi a fost discutat, în cadrul comisiei mixte C.N.S.A.S.-S.R.I., conţinutul dosarelor ce priveau siguranţa naţională. De asemenea, în anul 2005, Serviciul a acordat şi o atenţie deosebită dialogului pe teme de securitate, intensificându-şi participarea la manifestări organizate în ţară şi în străinătate, în mediul academic şi cu societatea civilă. Am spus că, în acelaşi raport din anul 2005, au fost inserate anumite obiective pentru 2006, care au fost abordate şi care vor fi desigur discutate pe raportul pe anul 2006, care este finalizat şi care urmează să fie discutat în Comisia de control asupra Serviciului. Vă mulţumesc mult pentru atenţie. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule director. Dau cuvântul domnului senator Radu Stroe, pentru a prezenta raportul referitor la constatările, concluziile şi propunerile rezultate din examinarea şi dezbaterea în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra S.R.I. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnilor preşedinţi. Sinteza la raportul asupra constatărilor, concluziilor şi propunerilor rezultate din raportul pe 2005 al activităţii Serviciului Român de Informaţii, precum şi cel cu privire la activitatea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului. În conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României art.62 lit.h Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României, art.8 alin. (3) Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, având în vedere prevederile hotărârii Parlamentului nr.30/1993 privind organizarea şi funcţionarea comisiei, s-a procedat la verificarea raportului de activitate al Serviciului Român de Informaţii pe anul 2005. La şedinţă au participat toţi membrii comisiei, constatându-se următoarele.
Comisia parlamentară observă, însă, că activitatea Serviciului Român de Informaţii, permanent adaptată la evoluţiile mediului internaţional de securitate şi accentuării caracteristicilor transnaţionale ale ameninţărilor, ca şi la schimbarea fundamentală a conceptului de securitate, nu mai are decât în mică măsură elemente de referinţă în legislaţia în vigoare, adoptată la începutul anilor '90. Faţă de această constatare, se apreciază responsabilitatea Serviciului Român de Informaţii de a-şi reglementa conduita informativă în funcţie de principiile şi normele Constituţiei, în acord cu reglementările internaţionale referitoare la drepturile omului, şi cu asumarea răspunderilor pentru un raport rezonabil între protecţia individului şi apărarea securităţii colective. Astfel, putem afirma că Serviciul Român de Informaţii a furnizat informaţiile necesare factorilor de decizie ai statului, între altele privind cunoaşterea prevenirii, contracarării şi înlăturării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, susţinerea informativă şi contrainformativă de securitate naţională, gestionarea situaţiilor de urgenţă, susţinerea operaţiunilor de legătură cu serviciile statelor aliate din NATO şi altele. În rapoartele transmise Parlamentului sunt menţionate şi s-a putut lua act de toate elementele concrete în problematica enunţată mai sus, şi nu voi mai insista. Materialele au fost remise Parlamentului. În ceea ce priveşte constituţionalitatea şi legalitatea activităţii Serviciul Român de Informaţii, comisia nu a putut constata, cel puţin la data efectuării controalelor şi a verificării raportului, nereguli majore, de natură a fi traduse în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Cu privire la operaţiunile de culegere de informaţii pentru anul 2005 şi operaţiunile cu restrângere temporară a exerciţiului unor drepturi (ascultare, interceptare etc.), au înregistrat o scădere cu circa o treime faţă de anul precedent, adică 2004. Din păcate, când vom discuta anul 2006 şi 2007, vom vedea că situaţia se schimbă, putând deveni chiar alarmantă. În final, comisia apreciază că sunt întrunite condiţiile minime pentru ca raportul de activitate pe 2005 al Serviciului Român de Informaţii să fie aprobat de Parlament. Ne exprimăm speranţa că Serviciul Român de Informaţii va lua în considerare, în măsura în care mai sunt de actualitate, propunerile formulate de Comisia de control. În ceea ce priveşte activitatea Comisiei de control pentru perioada la care ne referim, respectiv 2005, informăm plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului că au fost depuse eforturi, astfel cum s-a şi prezentat în scris prin raportul comisiei depus la casete. Principalele noastre preocupări la începutul de mandat au constat în următoarele acţiuni: întâlniri multiple cu membrii conducerii Serviciul Român de Informaţii pe diferite teme specifice, declarându-ne satisfăcuţi pentru acea etapă, aş spune de început, de cunoaştere a specificului de activitate; controale efectuate la unele secţii judeţene, dar şi în aparatul central al S.R.I.-ului. De fapt, era tot o primă luare de contact cu oamenii, cu problemele, cu tehnica. Recomandările făcute de comisie, în raport cu problematica apărută, au vizat o serie de sectoare, precum resursele umane, eficienţa acestora, dar şi calitatea profesională, reactualizarea reglementărilor legale care guvernează activitatea Serviciului, inclusiv cele de la nivelul instituţiei, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu noul drum al României către NATO şi Uniunea Europeană. Apreciem, în final, că membrii Comisiei de control, pentru perioada la care ne referim, s-au acomodat cu legislaţia, cu problematica şi au început să pătrundă substanţa activităţii atât de sensibile din S.R.I. În viitor, pentru anii 2006 şi mai ales 2007, vom putea aprecia într-o mai bună cunoştinţă de cauză performanţele şi deficienţele din cadrul Serviciului. Fac această afirmaţie în deplină cunoştinţă de cauză, spre informarea plenului reunit al celor două Camere, cunoscută fiind dificultatea de realizare a unui echilibru stabil între respectul necondiţionat al drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi nevoia asigurării securităţii naţionale a României. (Aplauze) Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Văd că rapoartele deja au fost acceptate prin aplauze. Deschid dezbaterile generale. Rog grupurile parlamentare să se înscrie la cuvânt. Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, dau cuvântul domnului senator Funar. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedintă de şedinţă. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Chiar dacă acest raport al S.R.I.-ului este prezentat cu o întârziere de un an şi jumătate, ne sunt proaspete în memorie diverse întâmplări care au avut loc şi evenimente în ţară, şi unele în străinătate. În legătură cu acestea, permiteţi-mi să formulez câteva întrebări pentru distinsul director al Serviciului Român de Informaţii. Prima dintre ele: "Ce a constat şi pe cine a sesizat Serviciul Român de Informaţii în legătură cu pregătirile făcute de Ungaria pe teritoriul românesc, împreună cu U.D.M.R.-ul, în vederea declanşării referendumurilor locale pentru autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. O a doua întrebare: fostul ministru al comunicaţiilor, Nagy zsolt, a desfăşurat acţiune de spionaj pe teritoriul României şi în anul 2005, sau mai devreme, şi a continuat-o în 2005 şi în 2006, până la suspendare? Cea de a treia întrebare. Ne amintim de plecarea celor trei ziarişti în Irak. Ce informaţii are Serviciul Român de Informaţii în legătură cu pregătirea acestei excursii? Cine i-a ajutat să plece? Ce legătură a existat între cei trei, Omar Hayssam şi preşedintele României? Cea de a patra întrebare: ce a făcut Serviciul Român de Informaţii pentru a împiedica dispariţia din România a teroristului nr.1, Omar Hayssam? Ultima întrebare: în care ţară din lume preşedintele ţării respective a mai ajuns "şef de celulă", ca la noi?! Mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Dau cuvântul domnului deputat Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. Toată lumea îl cunoaşte pe domnul senator George Maior ca pe un om de mare bun simţ. Şi cred că din această cauză s-a şi observat o oarecare stânjeneală atunci când a citit raportul. Pentru că, pe lângă raportul citit în "sotto voce" de domnia sa, există cazuri concrete la care instituţia, şi bineînţeles raportul, nu au răspuns. Şi o să iau câteva din aceste cazuri: în primul rând, ar fi cazul Stamen Stancev, în care instituţia şi-a abandonat rolul profilactic, extrem de important într-o democraţie, şi a trecut la urmărirea unor demnitari. Tot legat de acest caz, există o întrebare printre toţi colegii noştri parlamentari sau membri ai Executivului: dacă telefoanele care se întrerup atât de des, ale demnitarilor, sunt cumva ascultate, şi în ce condiţii se fac aceste ascultări? Pentru că, până la ora actuală, noi nu am aflat de aceste ascultări decât după ce persoanele au fost puse sub urmărire. O a doua problemă ar fi cea legată de cazul ridicat şi de domnul preşedinte Funar, şi anume de cazul Hayssam. Mă refer aici la abandonarea completă a acestui caz, singurul caz de terorism internaţional în care este implicată România. Cel de-al treilea caz se referă la mult mediatizatul caz "Coldea - Curtea Constituţională", în care s-a considerat că printr-o măsură administrativă se va schimba şi mentalitatea sau modul de lucru al unui director al instituţiei principale de securitate din România, prin care acest director se interesează de dosarele membrilor Curţii Constituţionale. În fine, ultimul caz la care mă voi referi este legat de semnalele trase de personalităţi marcante ale vieţii politice, cum ar fi domnul Corneliu Vadim Tudor sau domnul Emil Boc, şi nu în ultimul rând de preşedintele României, cu privire la implicarea mafiei şi a cercurilor de interese ascunse în decizia politică. Acum, stimaţi colegi, sigur că intervenţia mea, ca ales al unui judeţ, are foarte puţină importanţă faţă de puterea cercurilor care de fapt conduc România. Şi, din această cauză, nu mizez pe un rezultat direct al intervenţiei mele, însă, cred că toţi ar trebui să nu mai acceptăm aceste rapoarte spuse cu voce joasă, şi care de fapt nu fac decât să acopere o realitate pe care o simţim toţi, dar în faţa cărora nu avem decât curajul să tăcem. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Doresc să vă atrag atenţia că plenul Camerelor reunite este sesizat cu dezbaterea raportului de activitate pe 2005. Ca atare, chestiunile pe care domniile voastre le-aţi ridicat exced posibilităţii de dezbatere în acest cadru. Fără îndoială, preocupările dumneavoastră sunt justificate. Vor face obiectul unor discuţii în comisia de specialitate. În conformitate cu regulile parlamentare, Camerele reunite iau act de prezentarea şi de dezbaterea acestui raport. |
||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Ultimele trei puncte de pe ordinea de zi, mă refer la pct.11, 12 şi 13 vizează numiri de funcţii, care se fac prin vot secret, după cum urmează:
V-aş propune, stimaţi colegi, pentru operativitate, ca să fie prezentate avizele comisiilor de specialitate şi propunerile acestora, după care să urmeze, în acelaşi timp, votul secret cu buletine, pentru C.N.A. şi Comisia specială pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SIE, şi cu bile pentru desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Televiziunii Române. Vă supun votului această procedură. Dacă domniile voastre sunteţi de acord? Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Se abţine cineva? Dau cuvântul domnului Adrian Păunescu, preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, pentru a prezenta avizul comun al Comisiilor pentru cultură ale celor două Camere, cu privire la desemnarea membrilor Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|
||
|
|
Onorat prezidiu, doamnelor şi domnilor colegi, Înainte de a trece la prezentarea raportului, aş vrea să fac o precizare: am primit cele mai multe dintre propunerile grupurilor parlamentare şi ale instituţiilor abilitate să-şi trimită reprezentanţii în Consiliul de Administraţie al Televiziunii. Din păcate, au întârziat până marţi, după ora 18,00, propunerile preşedintelui şi ale Grupului parlamentar al P.D. Chiar dacă propunerile au venit, oamenii despre care era vorba, din câte ne-a comunicat domnul deputat Străchinaru, nu erau de găsit. Propunerile au fost oarecum surprinzătoare. Din păcate, nu am putut audia pe cei în cauză, cum n-am putut primi o altă propunere de la P.S.D. pentru supleantul care fusese nominalizat într-un fel şi n-a venit la audieri. Şi n-am primit, de asemenea, o altă propuse de la Grupul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, în locul domnului Ţopescu, care s-a retras. De altfel, problema supleanţilor ar trebui luată în serios şi ar trebui trimise numele celor în cauză, pentru a putea termina în această sesiune ceea ce ne-am propus să facem. Vreau să vă rog să fiţi de acord ca preşedintele Televiziunii să nu fie ales astăzi, ci numai după ce luni vom face audierile şi plenul va decide, săptămâna viitoare, numele tuturor celor care vor fi membri ai consiliului de administraţie. Nu aş vrea să nedreptăţim pe nimeni. Şi, de asemenea, aş ruga grupurile parlamentare să-şi trimită oamenii să participe la şedinţele comisiilor. Ieri, la Comisia pentru cultură au fost 3 oameni! Din păcate, a lipsit chiar un reprezentant al PD, care avea tot interesul să facem audierile. Vă rugăm mult să fim prezenţi în aceste ultime zile, să ne facem datoria. În audierile pe care cele două comisii le-au făcut, senzaţia noastră a fost diferită de cea pe care o prezintă unele dintre organele de presă, şi anume, că avem de a face cu propuneri serioase. Şi, ca dovadă, că, în ciuda diferenţelor fireşti dintre noi, nu am avut niciun fel de probleme de fond, cu niciunul dintre cei pe care i-am audiat. Au fost întrebări, au fost dialoguri, uneori, aspre, dar comisiile au decis cu majorităţi confortabile să vă prezinte următoarele nume din partea grupurilor parlamentare: Alexandru Sassu, Anne Rose Marie Jugănaru şi Victor Socaciu, ca titulari; Vasile Arhire, Dumitru Pelican şi Mircea Daneliuc, care s-a retras, ca supleanţi din partea Gruprilor parlamentare ale PSD; din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, Dida Drăgan, titular, şi Brânduşa Nicoleta Miron, supleant; din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, Răzvan Barbato, titular, deocamdată fără supleant nominalizat; din partea Grupului parlamentar al PRM, Radu Toma, titular, şi Nicolae Cristian Victor Teodorescu, supleant; din partea Grupului parlamentar al UDMR, Stanik Ştefan Ioan, titular, şi Salamon Márton Láslo, supleant; din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Raico Cornea, titular, şi Cristian Ţopescu, supleant; din partea Guvernului României, Vlad Alexandru Velcu, titular, şi Mariana Mirela Luca, supleant; din partea personalului Societăţii Române de Televiziune, Sorin Burtea şi Marian Voicu, titulari, Mihai Rădulescu şi Ioana Cătălina Băntoiu, supleanţi. Aşa cum spuneam, Mircea Daneliuc nu s-a prezentat la audieri, candidatura sa nu a fost nici discutată şi nici supusă la vot. Domnul Cristian Ţopescu a fost audiat, dar ulterior şi-a retras candidatura, Grupul minorităţilor naţionale nominalizând ca supleant o altă persoană, care nu a fost audiată până la data redactării prezentului aviz. Aş vrea să cer îngăduinţa şi aprobarea plenului celor două Camere, să facem audieri luni după-amiază. Este important să terminăm această acţiune şi să nu alegem din 11 un preşedinte, ci din 13 un preşedinte. S-a votat în felul următor: doamna Dida Drăgan - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere; Mihai Rădulescu - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere; Alexandru Sasu - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere; Radu Toma - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere şi domnul Vlad Alexandru Velcu - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri, era şi firesc să fie mai multe abţineri, era din partea Guvernului. Până la finalizarea audierilor din data de 12 iunie nu au fost primite alte propuneri de candidaturi. Aşadar, vă supunem atenţiei şi aprobării următoarea listă de candidaţi pentru Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune: ca membrii titulari - Alexandru Sassu, Anne Rose Marie Jugănaru, Victor Socaciu, Dida Drăgan, Răzvan Barbato, Radu Toma, Stanik Ştefan Ioan, Raico Cornea, Vlad Alexandru Velcu, Sorin Burtea, Marian Voicu, şi ca membrii supleanţi, din păcate, repet, numai opt, deocamdată - Vasile Arhire, Dumitru Pelican, Brânduşa Nicoleta Miron, Nicolae Cristian Victor Teodorescu, Salamon Márton Láslo, Mariana Mirela Luca, Mihai Rădulescu, Ioana Cătălina Băntoiu. Celelalte lucruri se vor face în măsura în care vom avea o relaţie corectă şi de colaborare cu acest consiliu, pe care sperăm să-l investiţi astăzi. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dau cuvântul domnului preşedinte Micula, pentru a prezenta raportul Comisiilor pentru cultură cu privire la desemnarea unui membru al C.N.A. Asta, încercând să echilibrăm lucrurile între Cameră şi Senat. Aveţi cuvântul, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, îmi cer scuze pentru întârziere. Aviz comun al Comisiilor pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor asupra propunerii Camerei Deputaţilor pentru ocuparea unui loc vacant în Consiliul Naţional al Audiovizualului. În baza prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a şedinţei din data de 11 iunie 2007, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis să înainteze propunerea Grupului parlamentar al PSD, ca domnul Valentin Nicolau să fie audiat în comisiile permanente de specialitate, reunite în şedinţă comună, în vederea numirii sale ca membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, pe locul rămas vacant în urma decesului domnului Ralu Filip. Menţionăm faptul că Grupul parlamentar al PSD nu a nominalizat şi o persoană pentru postul de supleant, în conformitate cu prevederile alin. 2 al art. 11 din lege. Comisiile s-au întrunit în şedinţa comună din data de 12 iunie 2007 şi au procedat la audierea candidatului. În cursul audierii domnul Valentin Nicolau a făcut o prezentate sintetică a C.V.-ului său şi a răspuns întrebărilor formulate de parlamentari. După încheierea audierii comisiile au avizat favorabil candidatura domnului Valentin Nicolau, cu 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. În conformitate cu prevederile 11 alin.(4) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, candidatura se supune votului Parlamentului. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Voi da citire propunerii făcute de către Partidul Democrat, în conformitate cu art. 14 alin.(2) lit. d) din Regulamentului Camerei Deputaţilor: "În urma demisiei domnului Romeo Marius Raicu, grupul parlamentar al acestui partid l-a propus pe domnul deputat Cezar Florin Preda, să facă parte din Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SIE şi să ocupe funcţia vacantă de preşedinte al acestei comisii", v-am dat citire propunerii. Stimaţi colegi, Fac un apel la grupurile politice pentru a se prezenta în sală, în vederea demarării procedurii de vot. Domnule Rădulescu, pe chestiuni de procedură, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Domnilor preşedinţi, În ceea ce priveşte numirile pentru Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, Grupul parlamentar al Partidului Democrat, şi am cunoştinţă că şi Preşedinţia, au trimis notificări asupra propunerilor celor două comisii reunite, în timpul şedinţei acestora de săptămâna trecută, marţi, deci, acum 8 zile, aproximativ pe la ora 16,00... |
||||
|
Domnul Adrian Păunescu (din lojă): 18! Nu falsificaţi lucrurile! |
|||||
|
|
18, bun. S-au primit documentele, notificările... |
||||
|
Domnul Adrian Păunescu (din lojă): Numele! |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, permiteţi-mi să vă spun că nu sunt în contrazicere cu dumneavoastră, nu avem un litigiu. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, v-aş ruga să nu interveniţi. Continuaţi, domnule Rădulescu. |
||||
|
|
Vrem doar să lămurim nişte lucruri, ca să rămână o chestiune bine stabilită după această şedinţă, pentru săptămâna următoare. Persoanele, într-adevăr, nu erau, şi atunci, s-a hotărât să fie audiate într-o şedinţă ulterioară. Nu a fost posibil nici săptămâna trecută, nu a fost posibil nici luni, nici marţi, nu a fost posibil nici astăzi. Oricum, eu consider că în timp de 8 zile se puteau întruni cele două comisii, deşi ele se adună greu, ca să facă audierile. Iniţial, am avut, din această cauză, tendinţa, noi, Grupurile PD, să propunem să se amâne toată votarea asupra candidaturilor pentru Consiliul de la Televiziune pentru săptămâna următoare, când vor veni din urmă şi cei doi audiaţi de care era vorba. Ţinem însă cont şi luăm în consideraţie sută la sută cele declarate de domnul preşedinte Păunescu şi de domnul preşedinte de la Camera Deputaţilor, că lunea următoare vor fi făcute aceste audieri, pentru ca, într-o şedinţă, pe care, de asemenea, preşedinţii garantează că o vom convoca săptămâna viitoare, a Camerelor reunite, să venim din urmă şi cu validarea celor doi membri. Deci, cuvântul dânşilor reprezintă garanţie şi atunci mergem mai departe pe procedură. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule Micula, solicitaţi cuvântul? Preşedintele Comisiei pentru cultură a Camerei. |
||||
|
|
Pentru clarificarea situaţiei. Este adevărat că în timpul şedinţei de audieri de marţea trecută am primit nominalizările, în jur de ora 18, dar şi dacă ar fi venit la ora 19, când noi încă mai eram în şedinţă, am fi audiat, dar nu erau şi reprezentanţii respectivi, pe care să-i audiem. Ca atare, am luat act de propunerile respective, cu bucurie, vă spunem, şi am decis că îi vom audia într-o şedinţă următoare. Din păcate, programul Camerei Deputaţilor şi al Senatului nu sunt identice în ceea ce priveşte organizarea zilelor de şedinţă şi de plen, ieri nu am reuşit să facem audierea, era singura zi în care aveam şedinţă de comisie şi Camera Deputaţilor şi Senatul. Ştiu că la Birourile permanente reunite s-a dezbătut această problemă şi am fost rugaţi să facem audierile, dar am dori să vă spunem - şi îmi permit să spun şi în numele domnului preşedinte Adrian Păunescu - faptul că Comisiile pentru cultură ale celor două Camere au foarte mulţi membri trimişi de către partide în Parlamentul European. Practic, nu suntem în stare ca, în afara programului, să fim în cvorum. Deci, vom trece la audieri. Am înţeles că vom avea - şi sigur vom avea - o şedinţă reunită a celor două Camere săptămâna viitoare, până luni seară noi vom înainta propunerile, bineînţeles, în cazul în care candidaţii se vor prezenta. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Fac un apel la liderii grupurilor parlamentare pentru a reglementa această situaţie. Şi categoric, săptămâna viitoare, într-o şedinţă comună, vom finaliza acest proces, în raport de procedurile parlamentare. Stimaţi colegi, urmează să trecem la procedurile de vot. Fiecare parlamentar va primi două buletine de vot şi două bile: una albă şi una neagră, după cum ştiţi. Doresc să vă reamintesc că potrivit prevederilor Regulamentului şedinţelor comune, în cazul votului cu buletine de vot, parlamentarii votează "pentru" lăsând neatinse pe buletin numele şi prenumele persoanei propuse şi votează "contra" ştergând numele şi prenumele candidatului. În cazul votului cu bile, bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă un vot pentru, iar bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă un vot contra. Rog domnii chestori ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor să-şi ocupe locurile rezervate pentru înmânarea bilelor şi a procedurilor de vot. Domnii chestori! Domnule Chelaru, vă rog. Camera Deputaţilor, unul din domnii chestori, îl rog să se prezinte la tribună. Domnule senator Dumitru Constantin, domnule senator Funar. Dau cuvântul domnului senator Mihai Ungheanu pentru a începe votarea cu Senatul, şi asta numai pentru că domnul coleg al nostru de la Cameră nu este prezent în sală. Vă rog, domnule senator, aveţi cuvântul pentru apelul nominal al senatorilor. Şi rog grupurile politice să îşi mobilizeze colegii în sală, pentru a realiza procedura de vot. Aveţi cuvântul, domnule senator Ungheanu. Fac apel la dumneavoastră, încă un chestor. Haideţi, domnilor, este momentul să vă validaţi capacităţile organizatorice. |
||||
|
|
Lista senatorilor. Deci, se iau două buletine şi bilele. - Ardelean Aurel - absent Am încheiat apelul. |
||||
|
|
Îl invit pe domnul secretar Ruşanu să facă apelul nominal la Cameră. |
||||
|
|
Rugămintea este, pentru că doamnele din Parlament au întâlnire la ora 12,00, să începem întâi cu dânsele, să arătăm că nu suntem un Parlament de misogini, aşa cum se spune. - Adomnicăi Mirela Elena - prezentă |
||||
|
Rugăm membrii Birourilor permanente să poftească la sala Biroului permanent al Camerei pentru numărarea voturilor şi, în mod deosebit, pe domnul Văcăroiu.
După pauză. |
|||||
|
|
Îl rog pe domnul Mihai Ungheanu să citească procesele-verbale care consemnează rezultatul votului. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor senatori, Voi citi trei procese-verbale în ordinea pe care o veţi asculta. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori, cu privire la desemnarea membrilor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. În temeiul prevederilor art. 52 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu bile, de către deputaţi şi senatori asupra listei candidaţilor propuşi pentru a fi desemnaţi în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de televiziune, conform art. 19 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată şi au constatat următoarele:
Potrivit prevederilor art. 19, Legea nr.41/1994 republicată, lista de candidaţi pentru desemnarea în calitatea de membru titular şi de membru supleant ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Ca urmare, din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, 234 au votat pentru ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerute de lege. Parlamentul României desemnează în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune următorii membri titulari: Alexandru Sassu, Anne-Marie Rose Jugănaru, Victor Socaciu, Dida Drăgan, Radu Toma, Stanik Ştefan Ioan, Răzvan Barbato, Raico Cornea, Vlad Alexandru Velcu, Sorin Burtea şi Marian Voicu. Membrii supleanţi: Vasile Arhire, Dumitru Pelican, Brînduşa Nicoleta Miron, Nicolae Cristian Victor Teodorescu, Salamon Marton Laszlo, Mariana Mirela Luca, Mihai Rădulescu, Ioana Cătălina Băntoiu. încheiat astăzi, 20 iunie 2007, urmează semnăturile membrilor Biroului permanent. Îi felicităm. (Aplauze.) Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Senatul. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori pentru numirea unui membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine, asupra propunerii de numire a domnului Valentin Nicolau în calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (5), ale art. 14 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, au constatat următoarele:
Potrivit prevederilor art. 38 alin. (7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirile în funcţie se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Ca urmare a faptului că din totalul de 450 de parlamentari au votat pentru 230, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de Regulament, domnul deputat Valentin Nicolau este numit în calitatea de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Urmează semnăturile membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Al treilea proces-verbal. Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Senatul. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori pentru alegerea unui membru şi preşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine, asupra propunerii de alegere a domnului deputat Preda Cezar Florin în calitatea de membru şi preşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, cu modificările ulterioare au constatat următoarele.
Potrivit prevederilor art. 38 alin. (7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirile în funcţie se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Ca urmare a faptului că din totalul de 250 de parlamentari au votat pentru 204, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de Regulament, domnul deputat Preda Cezar Florin este ales în calitatea de membru şi preşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Felicitări! Adăugăm o corectură: nu este "domnul deputat Valentin Nicolau", ci este "domnul Valentin Nicolau". |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Urmează depunerea jurământului de către noul membru şi preşedinte al Comisiei speciale pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Jurământ Eu, Preda Cezar Florin, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, jur să apăr interesele României şi să respect Constituţia şi legile ţării. Jur că, atât pe timpul mandatului, cât şi după încetarea acestuia voi păstra secretul asupra documentelor, datelor şi informaţiilor considerate ca atare de lege, de care voi lua cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor. Jur pe propria răspundere că nu am colaborat cu structurile fostei Securităţi şi că nu fac parte din cadrele Serviciului de Informaţii Externe sau ale altor servicii secrete de informaţii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc şi vă urez succes în noua calitate pe care o aveţi. (Aplauze.) Urmează depunerea jurământului de către noii membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Domnul Alexandru Sassu. |
||||
|
|
Domnul Alexandru Sassu: Mulţumesc. Jurământ Eu, Alexandru Sassu, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna Anne-Marie Rose Jugănaru. |
||||
|
|
Doamna Anne-Marie Rose Jugănaru: Eu, Anne-Marie Jugănaru, desemnată în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Victor Socaciu. |
|||||
|
|
Domnul Victor Socaciu: Jurământ Eu, Victor Socaciu, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Urmează doamna Dida Drăgan. |
||||
|
|
Doamna Dida Drăgan: Jurământ Eu, Dida Drăgan, desemnată în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Constat că sunteţi foarte emoţionată. Îl rog pe domnul Radu Toma să poftească la tribună pentru depunerea jurământului. |
||||
|
|
Domnul Radu Toma: Mulţumesc. Jurământ Eu, Radu Toma, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Stanik Ştefan Ioan, vă rog pentru depunerea jurământului. |
||||
|
|
Domnul Stanik Ştefan Ioan: Jurământ Eu, Stranik Ştefan Ioan, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Îl rog pe domnul Răzvan Barbato să poftească pentru depunerea jurământului. |
||||
|
|
Domnul Răzvan Barbato: Jurământ Eu, Răzvan Barbato, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Urmează domnul Raico Cornea să depună jurământul, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Raico Cornea: Jurământ Eu, Raico Cornea, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Îl rog pe domnul Vlad Alexandru Velcu să poftească pentru depunerea jurământului. |
||||
|
|
Domnul Vlad Alexandru Velcu: Jurământ Eu, Vlad Alexandru Velcu, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Îl rog pe domnul Sorin Burtea să poftească pentru depunerea jurământului. |
||||
|
|
Domnul Sorin Burtea: Jurământ Eu, Sorin Burtea, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Sorin Burtea: Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marian Voicu, vă invit să depuneţi jurământul. |
||||
|
|
Domnul Marian Voicu: Jurământ Eu, Marian Voicu, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc. Urmează depunerea jurământului de către membrii supleanţi. Domnul Vasile Arhire. |
||||
|
|
Domnul Vasile Arhire: Jurământ Eu, Vasile Arhire, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Dumitru Pelican. |
||||
|
|
Domnul Dumitru Pelican: Jurământ Eu, Dumitru Pelican, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamna Brînduşa Nicoleta Miron. |
||||
|
|
Doamna Brînduşa Nicoleta Miron: Jurământ Eu, Brînduşa Miron, desemnată în calitate de membru supleant al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Nicolae Cristian Victor Teodorescu. |
||||
|
|
Domnul Nicolae Cristian Victor Teodorescu: Jurământ Eu, Nicolae Cristian Teodorescu, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Mariana Mirela Luca. |
||||
|
|
Doamna Mariana Mirela Luca: Eu, Mariana Mirela Luca, desemnată în calitatea de membru supleant al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Solomon Marton Laslo. |
||||
|
|
Domnul Solomon Marton Laszlo: Jurământ Eu, Solomon Marton Laszlo, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Urmează doamna Ioana Cătălina Băntoiu. |
||||
|
|
Doamna Ioana Cătălina Băntoiu: Eu, Ioana Cătălina Băntoiu, desemnată în calitate de membru supleant al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Mihai Rădulescu. |
||||
|
|
Domnul Mihai Rădulescu: Eu, Mihai Rădulescu, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.) Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Stimaţi colegi, doresc să vă anunţ că cei doi candidaţi propuşi de Partidul Democrat şi Preşedinţia României, respectiv domnul Lăzescu şi domnul Cătălin Avramescu nu au fost audiaţi. Urmează ca aceştia doi să fie audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului şi rog grupurile politice, acolo unde nu s-au făcut propuneri pentru membrii supleanţi, să procedeze la realizarea acestor propuneri. În conformitate cu dispoziţiile Legii 41/1994, art. 19, urmează ca preşedintele Consiliului de Administraţie al Televiziunii să fie ales de Parlament, dintre membrii titulari ai Consiliului, la propunerea comisiilor permanente şi după consultarea Consiliului de Administraţie. Ca atare, domniile voastre puteţi proceda la desemnarea unui candidat pe care doriţi să-l propuneţi pentru această funcţie, urmând să informaţi comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru ca acesta să fie audiat în comisii şi apoi supus votului plenului Parlamentului. Vă mulţumesc. Declar închisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,03. |
||||
![]() |



