Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 septembrie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.112/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 septembrie 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 septembrie 2007
|
Şedinţa a fost condusă de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dan Radu Ruşanu, secretari. |
|
|||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 326 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 167; absenţi 159, dintre care 31 participă la alte acţiuni. Continuăm ordinea de zi prin dezbaterea proiectelor de lege, conform celor anunţate. La punctul 10: Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru completarea art.7 din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Raportul Comisiei juridice, vă rog să ne fie prezentat. Din partea Comisiei juridice, poate şi cea de apărare, vă rog, nu este niciun fel de problemă. Înţeleg să vă invit eu la tribună, nu să vă invitaţi între dumneavoastră. Vă rog, domnule. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra reexaminării Legii pentru completarea articolului 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. În conformitate cu prevederile art. 135 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate în vederea reexaminării cu Legea pentru completarea art. 7 din Legea nr.182. Membrii comisiilor au analizat cererea preşedintelui în raport cu normele NATO şi ale Uniunii Europene privind securitatea informaţiilor, aplicabile în România în urma aderării, respectiv ratificării, au ţinut seama de reglementările electorale, potrivit cărora accesul la funcţiile de demnitate publică alese se realizează în baza anumitor criterii care includ şi verificări ale persoanelor vizate, au avut în vedere documente de drept comparat, prezentate în cadrul şedinţei, precum şi prevederile art. 25 din Legea nr. 182/2002, conform cărora Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării stabilesc măsuri proprii privind protecţia informaţiilor secrete de stat, exprimându-şi acordul cu forma legii reexaminate şi adoptate de Senat. Legea are caracter ordinar. La dezbatere a participat în calitate de invitat, conform prevederilor art. 54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Paul Naidin, directorul Direcţiei juridice a Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cele două comisii au analizat cererea de reexaminare în şedinţa comună din 19 iunie 2007. Comisiile au hotărât asupra soluţiei şi formei prezentului raport cu 27 de voturi pentru, trei voturi împotrivă. În urma reexaminării Legii pentru completarea art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acesteia, în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dezbateri generale. Dacă doreşte vreun reprezentant al grupurilor parlamentare. Vă rog, ca reprezentant al grupului parlamentar. Nu se discută în nume personal. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur că pare, într-un fel, o chestiune de liberalizare a accesului, în special al parlamentarilor, la toate informaţiile secrete cu care intră în contact, însă cred că cei care propun obligativitatea obţinerii certificatului ORNIS pentru a avea acces la aceste documente s-au grăbit şi nu cred că judecăţile pe care le-au adus în susţinerea acestui subiect sunt cu totul întemeiate. Pentru că, aşa cum în armată nu toţi generalii au acces la anumite documente, nici în Parlamentul României nu cred că toţi parlamentarii pot avea acces la toate documentele, mai ales la documentele cu caracter secret. Şi, pentru a susţine ceea ce am afirmat mai înainte, vreau să spun că România a semnat nişte acorduri în ceea ce priveşte corelarea propunerii legislative cu acordurile internaţionale la care România este parte şi precizăm că, prin Legea nr.423/2004, România a aderat la acordul dintre părţi la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informaţiilor, adoptat la Bruxelles la 6 martie 1997, care la art. 3 dispune: "Părţile se vor asigura că toţi cetăţenii lor care în îndeplinirea îndatoririlor oficiale necesită sau pot avea acces la informaţii clasificate, confidenţial secret, şi la nivel superior vor fi verificaţi corespunzător înainte de preluarea îndatoririlor. Procedurile de verificare de securitate vor fi concepute pentru a stabili dacă, ţinând cont de loialitatea şi încrederea sa, o persoană poate avea acces la informaţii clasificate fără ca acest lucru să constituie un risc inacceptabil de securitate." De asemenea, potrivit art. 7 din Acordul dintre România şi Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informaţii clasificate, semnat la Bruxelles la 22 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr.267/2005: "Părţile se vor asigura că toate persoanele care în îndeplinirea îndatoririlor oficiale necesită acces sau a căror îndatori ori funcţii pot permite accesul la informaţii clasificate furnizate sau schimbate în termenul prezentului acord, sunt verificate corespunzător înainte de a li se acorda accesul la astfel de informaţii. Procedurile de verificare vor stabili dacă persoana poate avea acces la informaţii clasificate, ţinând cont de loialitatea, încrederea şi onestitatea sa." În măsura în care legislaţia va fi modificată în sensul iniţiativei legislative, una din consecinţe ar fi că modificările în cauză trebuie aduse la cunoştinţa NATO şi Uniunii Europene şi nu ştim care va fi, la acest moment, reacţia acestor instituţii, odată ce România a semnat nişte acorduri în acest sens. Ţin, de asemenea, să precizez că avem tratate bilaterale cu foarte multe ţări, în care ne-am luat angajamentul de protejare şi de acces tot în aceleaşi condiţii, la aceste documente clasificate. Nu mai departe, în această săptămână, am ratificate Tratatul de securitate şi de păstrare a secretului documentelor cu Republica Slovacia. În aceste condiţii şi având în vedere cele enumerate, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal este de acord cu menţinerea, aşa cum a fost în forma originală şi, de asemenea, din informaţiile pe care le deţin, sunt un număr de persoane - dintre colegii noştri - care nu au cerut acest certificat ORNIS - nu cunosc şi nici nu mă interesează motivul pentru care n-au făcut acest lucru -, dar asta nu înseamnă că atunci, nedorind să facă acest lucru, toată lumea poate avea acces la asemenea documente. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru că aţi marcat responsabilitatea adoptării acestei legi. Eu nu pot să vă citez decât din Constituţie: "În România, legile le face Parlamentul României." Dacă mai doreşte altcineva, vă rog, domnule deputat. Vă rog să enunţaţi şi grupul parlamentar în numele căruia faceţi declaraţia. |
||||
|
|
Bună ziua! Grupul parlamentar al Partidului Democrat şi suntem în situaţia fericită ca să fiu şi iniţiatorul acestui proiect de lege. Doar câteva precizări. Nu facem o dezbatere în fond de data aceasta. Avem o cerere de reexaminare transmisă de către Preşedinţia României, în speţă în luna mai, de către preşedintele interimar din acea vreme, domnul Nicolae Văcăroiu. Am aici scrisoarea domnului Nicolae Văcăroiu, care ne propune reexaminarea acestui text şi care face, în principal, referire la două aspecte. Anume: acordurile pe care România le-a semnat cu Uniunea Europeană şi cu Alianţa Nord Atlantică ... (Domnul deputat Costică Canacheu se consideră deranjat de doamna deputat Aurelia Vasile.) |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, doamnă colegă! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi, de asemenea, legislaţia comparată din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Alianţei Nord Atlantice. Nu fac altceva decât să fac cunoscut că avem un răspuns de la Comitetul NATO pentru informaţii, şi problema accesului la informaţii clasificate este o chestiune de suveranitate naţională, pe de o parte. Pe de altă parte, ca să mă refer numai la exemplul pe care antevorbitorul meu l-a dat în legătură cu semnarea Tratatului de protecţie a informaţiilor clasificate între România şi Slovacia, proiect de lege pe care l-am adoptat în Comisia pentru apărare acum două zile, pot să vă spun în cunoştinţă de cauză că Slovacia are acelaşi regim ca şi acela propus de propunerea legislativă, legea acum votată de către Senat şi Camera Deputaţilor are acelaşi regim legislativ. Şi anume preşedintele, membrii Guvernului şi membrii Parlamentului, în Slovacia mai sunt incluşi şi membrii Înaltei Curţi de Casaţie, cum ar fi la noi, au acces la informaţiile clasificate fără verificări. Asta nu înseamnă, însă, că dreptul de a avea acces la informaţii clasificate se exercită discreţionar. Acest drept se realizează cu respectarea procedurilor de protecţie a informaţiilor clasificate, reglementate în ţara noastră în conformitate cu acordul nostru de intrare în NATO şi în Uniunea Europeană. Aşa că, în niciun caz parlamentarii, miniştrii, preşedintele - în cazul nostru - nu au acces la informaţii clasificate într-o manieră discreţionară, ci pe baza principiului nevoia de a cunoaşte, clar statuat în hotărârea de Guvern care instituie normele şi standardele NATO în România, şi pe baza tuturor procedurilor de protecţie a informaţiilor clasificate: notarea persoanei, a datei, a orei, a documentului la care a avut acces şi toate celelalte. Aşa încât în niciun caz nu poate fi vorba de un acces discreţionar, care să pună în pericol informaţiile clasificate. Este doar aşezarea într-un palier normal, în cadrul regimului nostru constituţional, a drepturilor parlamentarilor şi Parlamentulului, în speţă acela de a avea acces la informaţii pentru a exercita, în cunoştinţă de cauză, controlul parlamentar - una din principalele atribuţii constituţionale ale noastre. În consecinţă, vă rog să votaţi această lege, aşa cum ea a fost votată şi de Senat. După primirea scrisorii de reexaminare Senatul a reexaminat şi a votat cu un mic amendament, care face textul mai clar, această lege şi vă cer şi dumneavoastră să votăm aşa cum am votat şi în luna martie, dacă nu mă înşel, această lege care ne pune în situaţia de a avea dreptul de a accesa informaţii clasificate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnule deputat, suntem la dezbateri generale şi nu avem replici aici, numai dacă aveţi o problemă de procedură sau o problemă personală aveţi două minute, conform Regulamentului. Vă rog să vă hotărâţi dacă este procedură sau problemă personală; să ne spuneţi la microfon. |
||||
|
|
Eu cred că este şi o problemă de procedură şi o problemă care ne priveşte pe toţi. Pentru că acest proiect de lege a fost iniţiat de colegul nostru, în situaţia în care, sigur, la această oră domnia sa este preşedintele Comisiei pentru apărare şi nu beneficiază de acest certificat ORNIS. Ca să-ţi faci o lege ca să fii exonerat de o anumită obligaţie, mie mi se pare un lucru care nu este la locul lui şi, sigur, în asemenea situaţie, fiecare, atunci când nu ne convine ceva, propunem un proiect de lege ca să ne încadrăm pe responsabilităţile respective. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, nu a fost nicio problemă de procedură şi nicio problemă personală. Regulamentul îmi permite să vă atenţionez pentru încălcarea sa. Dacă mai doreşte vreun grup parlamentar? Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Ţinând cont de faptul că inclusiv ORNIS-ul a fost de acord cu această modificare adusă la Legea nr.182, Grupul parlamentar al PSD este de acord cu modificarea sau propunerea de modificare a Legii nr.182. Sigur, mai mult de atât, aş fi în parte de acord cu domnul Calimente, colegul nostru, în sensul că nu toţi generalii din armată au acces la informaţii, dar au acces la informaţii, sigur, fiecare pe palierul lui şi fiecare în domeniul lui de activitate, şi cam acelaşi lucru se prevede şi în această propunere legislativă. Deci n-o să merg eu, de la Comisia pentru apărare, să cer documentele secrete de la Comisia pentru industrii. Cei care sunt în Comisia pentru industrii sau care fac parte din Comisia pentru industrii vor cere documentele care sunt 2clasificate în domeniul lor de activitate, iar noi, cei de la apărare, le vom cere de la apărare. Prin urmare, Grupul parlamentar al PSD susţine această iniţiativă legislativă. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Dacă vreun reprezentant al unui grup parlamentar vorbeşte în numele grupului? Nu. Am încheiat faza dezbaterilor generale. În conformitate cu art.106 din Regulament Camerei Deputaţilor, neexistând amendamente, reexaminarea trece la votul final. |
||||
|
|
|
Punctul 11: Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Din partea Comisiei juridice? Vă rog. Avem o inflaţie de preşedinţi. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
De vicepreşedinţi. Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În raportul comisiei asupra cererii de reexaminare a acestei legi reţin următoarele aspecte. Prin cererea de reexaminare se solicită modificarea art. II din lege, potrivit căruia, până la data de 1 ianuarie 2009, Consiliul legislativ va asigura republicarea întregii legislaţii nerepublicate la data intrării în vigoare a prezentei legi. Faţă de această sugestie, faţă de această propunere, Comisia juridică constată că în sarcina Consiliului Legislativ ar trebui să fie doar asigurarea coordonării activităţii de republicare şi, în acest sens, comisia propune respingerea cererii de reexaminare pentru că, din textul legii adoptate de Parlament nu rezultă că sarcina republicării întregii legislaţii nerepublicate revine exclusiv Consiliului Legislativ, ci aceasta se va face cu respectarea prevederilor Legii nr.73/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr.202/1998, prin grija autorităţii publice emitente a actului modificator. În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, această lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. La dezbateri generale, dacă doresc reprezentanţii... Vă rog, domnule deputat Călian, în numele Grupului Partidului Conservator. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Singurul articol care reglementează activitatea Consiliului Legislativ este art. 79 din Constituţie. Din solicitarea domnului preşedinte de reexaminare a acestei legi, rezultă clar faptul că ar fi încălcate prevederile constituţionale. sintagma propusă de Preşedinţie, respectiv Consiliul Legislativ să asigure doar coordonarea activităţii de republicare, nu prezintă nicio diferenţă faţă de varianta iniţială a legii, care prevede faptul că acest Consiliu Legislativ va asigura republicarea. Pe cale de consecinţă, ceea ce se propune din partea instituţiei prezidenţiale nu modifică absolut cu nimic prevederile constituţionale. Nefiind încălcată Constituţia, Grupul parlamentar al PC susţine varianta iniţială a legii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea altor grupuri parlamentare? Nu. Tot în aplicarea art. 106 din Regulament, cererea de reexaminare trece la votul final. |
||||
|
|
|
Punctul 12: Propunerea legislativă pentru completarea art. 12 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale. Tot din partea Comisiei juridice raportul, vă rog. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică, analizând iniţiativa legislativă, a constatat că, dată fiind complexitatea sa, problemele deosebite pe care le poate ridica, precum şi efectele procedurii succesorale, formalismul şi disciplina aplicării normelor sale, considerate norme speciale ce garantează eficacitatea aplicării dispoziţiilor de drept material, această procedură este, în mod firesc, strict de competenţa notarului public. Procedura succesorală trebuie să privească în mod unitar toate bunurile succesorale, în cadrul masei succesorale putând intra nu numai bunurile vizate, ci şi alte bunuri mobile şi imobile. Faţă de cele constatate în urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât respingerea propunerii legislative. Faţă de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare se doreşte a se lua cuvântul la dezbateri generale? Nu. Fiind vorba despre o propunere de respingere, conform art. 104 din Regulament, ea se supune votului care, conform alin. (2) din acelaşi Regulament poate să fie şi într-o şedinţă specială. Se trece la şedinţa de vot final. |
||||
|
|
|
Punctul 13: Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea. Lege organică. Comisia pentru agricultură? Rog Comisia pentru agricultură să se pronunţe asupra ecvinelor. Vă rog. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Permiteţi-mi, vă rog, să prezint raportul asupra propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea Legii zootehniei nr. 72/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi completarea Legii calului nr. 389/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea face parte din categoria legilor organice. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 25 iunie 2007. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. Comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Rog iniţiatorul să primească scuzele mele pentru această inversare involuntară, dar care vă avantajează. Cel puţin, în avocatură, cel care vorbeşte ultimul are cuvântul decisiv. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Legea calului, Legea nr. 389/2005, prin prevederile art. 5 reorganizează autoritatea hipică naţională, cu atribuţii bine definite, ceea ce înseamnă identificarea, înregistrarea şi monitorizarea cabalinelor de rasă, precum şi pentru implementarea programului naţional de ameliorare a cabalinelor din marea creştere. Ordonanţa de urgenţă nr.49 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea, prin prevederile sale, goleşte legea de conţinut - Legea calului. În acest sens, Legea nr.514 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49 redă autorităţii hipice naţionale atribuţiile şi competenţele cuprinse iniţial în Legea calului. Analizând cele trei acte normative, Legea calului, Ordonanţa de urgenţă nr.49 şi Legea nr.514, constatăm că aceste trei acte normative nu sunt corelate. Pentru corelarea acestor acte normative a fost elaborată această propunere legislativă pe care o supun spre adoptare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vă rog să primiţi din nou scuzele mele, dar a fost profitabil pentru toţi. Din partea grupurilor parlamentare, pentru dezbateri generale, dacă doreşte să ia cuvântul cineva? Nu doreşte. Vom discuta titlul legii şi celelalte articole, în funcţie de ... A, vă rog, domnule deputat. Vă avertizez că tot eu am prezidat la Legea calului, aşa că sunt în domeniu. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aşa cum a prezentat-o iniţiatorul, s-ar părea că ne găsim în faţa unei legi foarte simple. Aşa însă cum a reieşit dintr-o serie întreagă de discuţii purtate cu o serie întreagă de colegi, reiese că părerile noastre n-au reuşit până în clipa de faţă să se armonizeze. În acelaşi timp, faptul că nu s-a reuşit această armonizare poate se datorează şi unor motive care nu s-au spus aici. Şi anume, că, pe de o parte, la Senat, această iniţiativă parlamentară a căzut şi, pe de altă parte, punctul de vedere al Guvernului este negativ. Eu sunt un partid de Opoziţie, din partea unui partid de Opoziţie, dar cred că dorinţa noastră, fiind vorba de o lege organică, este ca să realizeze voturile necesare. Ca atare, aş face o propunere: ca invitând încă o dată, să ni se dea posibilitatea să invităm încă o dată la comisie reprezentantul Guvernului, să stăm de vorbă cu dânşii şi să vedem un punct de vedere, astfel ca, pe urmă, prezentată în plen, această iniţiativă legislativă să poată să fie avizată favorabil. Deci, domnule preşedinte, propunerea Grupului parlamentar al Partidului România Mare este reîntoarcerea la comisie. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. din partea comisiei, vă rog, faţă de această cerere, să vă pronunţaţi. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru că a intervenit această cerere de retrimitere la comisie, deşi vă mărturisesc că problemele de fond sunt rezolvate prin această iniţiativă legislativă, dar cum se procedează la noi, după ce s-a trecut prin comisie, de cele mai multe ori, unele instituţii ale statului care până la vremea când se discută o iniţiativă legislativă nu apar ca s-o discute, făcând după aceea un anumit lobby, suntem de acord să revină legea la comisie pentru reexaminare şi cu invitarea celor îndreptăţiţi să-şi spună punctul de vedere. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva la dezbateri generale? Domnul deputat Dragoş Dumitriu. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Nu mă opun, ba chiar susţin punctul de vedere al domnul preşedinte Valeriu Tabără, pentru că, repet ce a spus dânsul, problemele de fond sunt rezolvate. Problema de fond este că nu se poate face totuşi acest program naţional de creştere a cailor de rasă fără existenţa acestei baze de date. Deci, cei care au venit cu ideea acestei legi chiar se pricep la domeniul respectiv, mai mult, era o cerinţă a Uniunii Europene, pe care dintr-un motiv încă neelucidat, Guvernul nu a pus-o în aplicare. Poate există obiecţii cu privire la personalul care se va ocupa de punerea în aplicare a acestei legi. De aceea, dacă cred grupurile parlamentare că în comisie se poate veni cu o propunerea care să rezolve această mică problemă, atunci şi eu sunt de acord cu retrimiterea la comisie. Dacă nu, însă nu văd ce ar putea aduce în plus această retrimitere la comisie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Avem o propunere de retrimitere la comisie pentru un motiv pe care eu totdeauna îl consider justificat, acela al continuării dezbaterilor care pot să fie constructive. Supun votului dumneavoastră deschis, prin ridicare de mâini, cine este de acord cu propunerea de retrimitere la comisie. Vă rog, domnilor secretari, să număraţi. Pentru? Împotrivă? Abţineri? Notaţi şi votul meu pentru. Vă rog, domnule preşedinte, asupra termenului. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, O săptămână e suficient pentru a putea s-o clarificăm. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnul preşedinte al comisiei a propus o săptămână. Mi se pare foarte operativ şi sper să fie şi constructiv. Trimitem "calul" înapoi la comisie. "Caii" da. |
||||
|
|
|
Pct.14. Proiectul de Lege pentru completarea art.17 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Lege organică. Din partea iniţiatorului, dacă doreşte cineva? Vă rog. Aţi observat că n-am repetat greşeala. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, această lege venea să completeze Legea privind reforma în sănătate cu atribuţii noi pentru direcţiile de sănătate publică. Raportul comun al Comisiei pentru sănătate şi al Comisiei pentru industrii şi servicii este favorabil, dar pentru că între timp s-a legiferat în acest domeniu, pe această temă, pentru corelarea celor două texte, textul legiferat şi textul proiectului de lege, propun retrimiterea la comisie. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog, din partea comisiei? Un răspuns de sănătate. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia nu este de acord cu retrimiterea acestui proiect de lege pentru următorul motiv. Există locuinţe ANL terminate de un an de zile în ţară, făcute sau destinate medicilor rezidenţi şi nu pot fi repartizate, pentru că, la ora actuală, locuinţele pentru tineri sunt repartizate de consiliile locale, de administraţia locală. Acest proiect de lege are două particularităţi. În primul rând, ştim cu toţii că un medic specialist, în anumite domenii din medicină, are nevoie de 7-8 ani să-şi desfăşoare activitatea de medic rezident pentru a obţine specialitatea respectivă. Şi noi vrem pe aceşti tineri să-i ajutăm prin a le repartiza locuinţe prin ASP-urile judeţene, prin autoritatea de sănătate publică judeţeană. Acest proiect de lege se discută de aproape jumătate de an, dacă nu mai bine, la nivelul comisiilor şi atunci comisia pentru sănătate nu este de acord cu retrimiterea şi am să vă prezint, dacă-mi permiteţi, raportul comun al celor două comisii. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă, a fost o problemă tehnică, domnule. |
||||
|
|
Deci, am să prezint raportul comun al celor două comisii. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea cu un nou alineat a art.17 din Legea nr.95/2006, în sensul introducerii atribuţiei autorităţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti de a administra, în numele Ministerului Sănătăţii Publice, locuinţele destinate specialiştilor din sistemul de sănătate, construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe sau prin alte surse de finanţare pe terenurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii Publice. Proiectul a fost dezbătut separat în cele două comisii, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru sănătate şi familie. La lucrările Comisiei pentru sănătate şi familie din data de 19 iunie au fost prezenţi 15 deputaţi, un absent motivat. Raportul la proiectul de lege a fost admis cu 11 voturi pentru şi 2 voturi împotrivă. Comisia pentru industrii şi servicii a dezbătut proiectul de lege în 20 şi 27 iunie 2007 în prezenţa unui număr de 17 deputaţi din totalul de 23, acesta fiind admis cu unanimitate de voturi. Prin obiectul său de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, ca şi legea de bază asupra căreia intervine legislativ. Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterilor, comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise. Mai precizez că proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 6 iunie 2007. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat, domnule preşedinte de comisie. Dar problema pe care o discutăm acum este cea a cererii de retrimitere, pe ideea pentru retrimitere de realizare a unei corelări legislative sau pe ideea care cere respingerea acestei retrimiteri, datorită importanţei şi actualităţii acestui proiect de lege. Aş dori să invit pe iniţiatorul care a solicitat această retrimitere să precizeze textele cu care trebuie să se facă corelarea. Numai textele, ca să discutăm în cunoştinţă de cauză. |
||||
|
|
Sigur, în primul rând, aş vrea să precizez că acest proiect de lege a parcurs toată procedura legislativă corectă cu dezbateri în comisiile de specialitate, pe când textul la care face referire colegul nostru face parte dintr-o lege care a intrat luni după-amiază în Camera Deputaţilor şi joi a fost adoptată, fără să intre în dezbatere la nicio altă comisie decât la Comisia pentru sănătate. Textul care trebuie corelat se referă la programul Ministerului Transporturilor, locuinţei şi Tineretului, un program al Agenţiei naţionale de locuinţe care se numeşte "Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii" sub "programul privind construcţia locuinţelor în regim de închiriere, de care pot beneficia medicii rezidenţi şi alţi tineri specialişti din sistemul de sănătate." Aceasta este denumirea completă a programului pe care îl derulează Agenţia Naţională de Locuinţe şi eu vreau să introduc ca iniţiator această denumire în iniţiativă, în atribuţiile direcţiilor de sănătate privind administrarea locuinţelor construite prin acest program. Mă surprinde faptul că după un raport favorabil al celor două comisii şi pentru atitudinea corectă pe care o am doar de corelare a celor două texte de lege, colegul meu, membru în Comisia de sănătate, fără să ne consultăm în Comisia de sănătate, în calitate de vicepreşedinte, doreşte să nu retransmitem acest proiect de lege. Atunci, noi, ca parlamentari, de ce mai facem aceste proiecte de lege dacă unele legi vin şi trec pe sub mână, aşa, în fuga calului, în trei zile, prin Parlament. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: O singură observaţie. Niciodată nu am reproşat cuiva că are alt punct de vedere decât mine. Vă rog, domnule preşedinte, să apreciaţi asupra acestei necesităţi de corelare cu observaţia că pentru noi corelarea legislativă este foarte importantă. |
||||
|
|
Vreau să vă mai fac o precizare. Aceste locuinţe repartizate rezidenţilor au o particularitate. Nu pot fi cumpărate. Deci, Ministerul Sănătăţii va dispune de aceste locuinţe mulţi ani la rând pentru a perfecţiona medicii. Al doilea lucru pe care vreau să-l spun colegului meu, că modificarea pe care o facem noi prin această lege precizează următorul lucru: "Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti administrează, în numele Ministerului Sănătăţii, locuinţele construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe în cadrul programului de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii sub programul privind construcţia locuinţelor în regim de închiriere de care pot beneficia medicii rezidenţi şi alţi tineri specialişti din sistemul de sănătate." Deci, ceea ce a spus colegul meu înainte se regăseşte în acest proiect de lege. Dacă vrem s-o mai retrimitem o dată şi să venim cu un text care este identic cu ceea ce spunea colegul meu, nu găsesc rostul. Eu spun că există locuinţe ANL deja terminate şi nu pot fi repartizate rezidenţilor, pentru că lipseşte această lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Din partea ministerului? Vă rog, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
Domnul Szekely Ervin Zoltan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii Publice): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am studiat cu foarte mare atenţie atât textul Legii nr.264 din 19 iulie 2007, cât şi propunerea legislativă. Cele două texte, într-adevăr, sunt asemănătoare, dar sunt diferite, au diferenţe majore şi, cum să spun, de fond, între cele două texte. Aş putea aminti, pe de o parte, faptul că textul propus elimină posibilitatea Ministerului Sănătăţii Publice de a administra în mod direct aceste locuinţe şi numai prin autorităţi de sănătate publică. Iniţiativa legislativă, pe lângă medicii rezidenţi, asta nu ar fi o problemă deosebită, din punctul de vedere al ministerului, dar iniţiativa legislativă extinde sfera beneficiarilor, pe lângă medici rezidenţi, la alţi specialişti în medicină, or, categoria cea mai vulnerabilă de a pleca din profesie sau chiar din ţară sunt tocmai medicii rezidenţi şi pentru ei am dorit să oferim o posibilitate de a se stabiliza în ţară. şi, în al treilea rând, şi cea mai importantă este această prevedere pe care şi domnul deputat a prezentat-o, şi anume, că iniţiativa legislativă se referă doar la acele locuinţe care au fost construite în cadrul Programului locuinţe pentru tineri sub Programul locuinţe care au regim de închiriere, deci nu pot fi cumpărate, pe când Legea nr.264 vorbeşte despre toate locuinţele construite de ANL. Eu cred că este o problemă importantă şi din punct de vedere procedural nu există decât două soluţii. Ori adoptăm iniţiativa legislativă şi atunci trebuie modificată Legea nr.264, în sensul abrogării prevederii respective, ori respingem iniţiativa legislativă şi textul care şi astăzi permite închirierea acestor locuinţe rămâne în vigoare. Eu cred că este o problemă importantă şi dacă am retrimite la comisie şi într-o săptămână cred că nu am pierde foarte mult timp, de a lămuriri care este, într-adevăr, soluţia care avantajează în mod efectiv pe tineri medici rezidenţi care au cea mai mare nevoie de această măsură de protecţie, cred că am face un lucru bun şi de aceea solicit şi eu retrimiterea la comisie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Dar vă precizez că totdeauna există şi a treia soluţie, a diferenţei între un text general şi o lege specială. Deci sunt o multitudine de soluţii. Vă rog, domnule deputat Rădulescu. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, După cum a arătat şi domnul secretar de stat, între legea deja existentă pentru această chestiune şi iniţiativa legislativă a colegului nostru există unele deosebiri specifice. În orice caz, apreciem flexibilitatea Guvernului, care, văzând undeva în Parlament o iniţiativă legislativă bună care reglementează în domeniul respectiv, s-a şi grăbit în câteva zile să iasă el cu o iniţiativă care să fie foarte repede adoptată şi, caz miraculos, în câteva zile a şi devenit lege. Însă, nu există, subliniez din nou, suprapunere perfectă între legea deja existentă şi ceea ce propune colegul nostru. Colegul nostru extinde, cred eu, într-un mod necesar şi justificat aria beneficiarilor de astfel de locuinţe şi, pe de altă parte, el merge pe principiile descentralizării pe care sper că vrea să meargă şi Ministerul Sănătăţii, respectiv ca administrarea să fie avută de către autorităţile locale, lucru care este mai bun, decât să se instituie încă un monopol al Ministerului Sănătăţii, respectiv, de data aceasta, pe administrarea acestor locuinţe. Cred că este o treabă bună ceea ce propunem. Avem nevoie de sprijinul unui grup parlamentar pentru retrimiterea la comisie, mi-l exprim şi cred că şi comisia va reuşi, pe baza legislaţiei deja existente, e vorba de legea de la sfârşitul sesiunii trecute la care am făcut referire, să facă o corelare cu ceea ce doreşte şi colegul nostru. Subliniez încă o dată, cred că este o formulă mai bună ca administrarea să fie la nivel local. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Mai doriţi să interveniţi? Vă rog, doamna deputat. |
||||
|
|
Da, domnule preşedinte. Şi Grupul parlamentar al PSD susţine retrimiterea la comisie, cu termen de o săptămână. Este un proiect de lege care a suscitat mult interes şi totodată multă aplecare, până când ne-am lămurit că este un complex de locuinţe începute de ANL încă din 2004, că ele sunt gata şi nu puteau să fie repartizate medicilor rezidenţi şi altor tineri specialişti din sistemul de sănătate. Cunoscând criza de locuinţe şi problemele pe care le au aceşti tineri medici şi alţi specialişti din acest sistem, privind retribuţiile pe care le au, care îi împiedică a-şi închiria şi a putea să-şi ducă o viaţă normală, un spaţiu de locuit, Grupul parlamentar al PSD încă din Comisia pentru industrii şi servicii a susţinut acest proiect de lege, dar totodată am susţinut ca această activitate să fie descentralizată, să nu fie la nivelul Ministerului Sănătăţii, ci teoretic autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti să poată să-şi administreze acest lucru, atât timp cât şi spitalele ştim că sunt în administrarea judeţeană sau mai bine spus a comunităţilor locale. Domnule preşedinte, şi Grupul parlamentar al PSD susţine retrimiterea la comisie, pentru a putea să facem corelarea şi a putea să vedem cum rezolvăm acest lucru, pentru ca aceste locuinţe să poată, într-adevăr, să ajungă la cei care au mare, mare nevoie de ele. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnul deputat Călian, în numele Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Vă rog, o intervenţie limitată, pentru că toţi trebuie să decidem. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Retrimiterea la comisie este oportună, însă am dorit să iau cuvântul pentru că trebuie să ţinem cont de faptul că Guvernul, furând practic un proiect de lege al Partidului Conservator, permite vânzarea locuinţelor deţinute de chiriaşii ANL. Cred eu că interdicţia de a cumpăra locuinţele, chiar şi viitorilor chiriaşi, fie că sunt medici rezidenţi, nu trebuie să rămână în vigoare. Pe cale de consecinţă, în special medicii rezidenţi care sunt total defavorizaţi, trebuie să beneficieze de toate drepturile, aşa cum spune inclusiv Constituţia României. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog să mă iertaţi, domnule doctor. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Eu cred că facem foarte mult caz şi vorbim de descentralizare, de întoarcere la direcţiile sanitare... E vorba de 3 construcţii până acum, pentru că aş vrea ca distinşii noştri colegi care nu ştiu despre ce este vorba să nu creadă că în fiecare judeţ, în fiecare se construiesc, se fac blocuri pentru tinerii rezidenţi, pentru medici. E vorba de 3 construcţii în centrele universitare, unul la Iaşi şi de aceea domnul deputat al PD-ului insistă foarte mult că e deputat de Iaşi şi încă în două centre universitare. Deci, nu se pune problema, vai, domnule, acum întoarcem şi facem mare descentralizare şi Guvernul nu vrea să facă descentralizare. Deci, foarte simplu este ca aceste locuinţe să fie date rezidenţilor şi nu altcuiva, pentru că tinerii specialişti pot să-şi facă specializarea şi la 40 de ani şi după ce termină... Deci, să rămână rezidenţilor şi trebuie să grăbim acest lucru, pentru că ele trebuie date foarte rapid. Restul este sporovăială degeaba şi ca să facem atmosferă politică. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Au luat cuvântul atât medici reputaţi, încât pot spune că am avut în primul rând un consult medical pe probleme juridice. Supun votului dumneavoastră cererea de retrimitere la comisie pentru corelare legislativă. Vă rog să votaţi prin vot deschis, ridicare de mâini. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Cine se abţine? Vă rog să adăugaţi şi votul meu pentru. Rezultatul votului? Da. Numai 22 de voturi împotrivă. Cu majoritate s-a hotărât trimiterea la comisie. Vă rog, domnule preşedinte, să ne fixaţi termenul. Să ne propuneţi termenul. |
||||
|
|
O săptămână, domnule preşedinte. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da. Îmi permiteţi ca să fixez alt termen? Marţi, 11 septembrie, după şedinţa comisiei, raportul să fie deja distribuit, ca într-o eventuală sesiune normală să mai putem să-l luăm în dezbatere. Vă fixez un termen şi mai scurt, apreciind asupra celerităţii adoptării acestui proiect de lege. Stimaţi colegi, Urmează partea festivă, comună cu şedinţa Senatului. În aceste condiţii, suspend lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor pentru astăzi. Vă invit ca la ora 16,00 să fiţi prezenţi în această sală. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 15,42. |
||||
![]() |



