Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 septembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 septembrie 2007

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor  

Şedinţa a început la ora 17,00.

Lucrările au fost conduse de domnul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna Daniela Popa şi domnul Ioan Munteanu, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschise lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul de 326 deputaţi, sunt prezenţi 178 de deputaţi, sunt absenţi 148, din care 31 participă la alte acţiuni parlamentare.

Vă rog să ne scuzaţi pentru întârzierea cu o oră a începerii şedinţei, am avut consultări în cadrul grupului P.S.D.

În conformitate cu art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni, 10, marţi, 11, şi miercuri, 12 septembrie 2007; programul de lucru pentru perioada 10-15 septembrie 2007; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor, care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; lista rapoartelor depuse în perioada 4-10 septembrie 2007 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.

Dau cuvântul doamnei Graţiela Iordache, din partea Grupului Partidului Conservator. Partidul Democrat, scuze!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Bună ziua!

Vreau să cred că greşeala a fost neintenţionată, domnule preşedinte.

Bună ziua, domnule preşedinte,

Bună ziua, stimaţi colegi,

Doresc să fac un protest în numele Grupul parlamentar al Partidului Democrat pentru întârzierea cu mai mult de o oră a deschiderii şedinţei Camerei Deputaţilor. Considerăm gestul cel puţin nepoliticos faţă de plenul acestei Camere şi deşi apreciem faptul că v-aţi cerut scuze şi dumneavoastră personal, domnule preşedinte, dorim să auzim şi explicaţia întârzierii dumneavoastră şi a grupului din care faceţi parte.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Explicaţia am dat-o, şi anume: consultări în cadrul grupului. Reiterez scuzele noastre.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor.  

Punctul 2 de pe ordinea de zi: modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat propune desemnarea domnului deputat Alexandru Octavi Stănescu în calitate de membru al Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,

Dacă sunt obiecţii.

Dacă nu, supun votului dumneavoastră această hotărâre.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi a fost aprobată această hotărâre.

Grupul parlamentar al Partidului Conservator propune trecerea domnului deputat Teodor Niţulescu de la Comisia pentru industrii şi servicii la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, în calitate de membru.

Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii.

Supun votului dumneavoastră acest proiect de hotărâre.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi a fost aprobată şi această hotărâre.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre pentru completarea Statului de funcţii al serviciilor Camerei Deputaţilor pe anul 2007.  

La pct.3 pe ordinea de zi avem Proiectul de Hotărâre pentru completarea Statului de funcţii al serviciilor Camerei Deputaţilor pe anul 2007.

Dacă sunt observaţii. Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă ?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi a fost aprobat şi acest proiect de hotărâre.

Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (retrimis comisiei).  

La pct.4: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

Lege organică adoptată de Senat.

Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor din Regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Pătuleanu (secretar de stat, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative):

Domnule preşedinte,

Onorată Camera Deputaţilor,

Ca urmare a integrării în Uniunea Europeană, România reprezintă o prezenţă activă în cadrul instituţiilor Uniunii.

Ordonanţa de care vorbim, nr.1/2007, vizează modificarea şi adoptarea unor măsuri de ordin tehnic şi normativ pentru eficientizarea desfăşurării alegerilor pentru desemnarea reprezentanţilor României în Parlamentul European, în principal cu privire la modul de constituire a birourilor electorale, indicarea modalităţii specifice de completare a birourilor electorale cu reprezentanţii partidelor politice neparlamentare, documentele naţionale de identitate care fac dovada domiciliului sau reşedinţei în România pentru cetăţenii statelor membre, modul de obţinere şi utilizarea dovezii eliberate de autoritatea electorală permanentă, alegătorilor comunitari, pentru exercitarea dreptului de a alege membrii în România în Parlamentul European.

Suntem de acord cu amendamentele din raportul comisiei şi vă rugăm să analizaţi şi să adoptaţi acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea comisiei. V-aş ruga, totodată, să propuneţi şi timpul afectat dezbaterii, fiind procedură de urgenţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă propun timp de dezbatere zece minute, două minute pentru fiecare intervenţie.

Membrii comisiei de cod electoral propun, stimaţi colegi, dezbaterea celor patru ordonanţe. Este vorba de ordonanţele 1, 8, 9 şi 15. Practic, prin aceste ordonanţe se modifică Legea 33 care vizează alegerile europarlamentare şi, ţinând cont că mai sunt mai puţin de trei luni de zile, prin aceste modificări ale Legii 33 încercăm să avem un cadru unitar de dezbatere.

Practic, Legea 33 cu aceste patru ordonanţe, una este de respingere, se încearcă să fie un cadru unitar atât pentru reprezentanţii secţiilor de vot, cât şi pentru simplii cetăţeni.

Obiectul de reglementare a fost prezentat de către iniţiator. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu amendamentele admise şi care sunt prezentate în anexa 1, iar amendamentele respinse sunt prezentate în anexa nr.2.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaţilor, potrivit art.71 alin.(1) din Constituţie, este Cameră decizională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Supun aprobării dumneavoastră timpii pentru dezbatere propuşi de către vicepreşedintele comisiei.

Cine este pentru?

Vă rog, procedură, domnule vicepreşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

În cadrul procedurii de urgenţă, conform art.118 alin.(2), pe care acum l-am recitit din Regulamentul nostru, timpii de dezbatere se votează, se apreciază numai după dezbaterile generale pentru care fiecare grup are alocate cinci minute ce nu fac parte din aceşti timpi de dezbateri.

Deci, vă rog, domnule preşedinte, să reveniţi conform Regulamentului, la hotărârea dumneavoastră şi după dezbaterile generale să apreciaţi dacă acest timp este suficient sau nu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Aveţi dreptate.

Pentru dezbateri generale, reprezentanţii grupurilor, vă rog.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul Paveliu. P.L.D.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule vicepreşedinte,

Ca deputat independent, în numele colegilor mei fără afiliere la un grup parlamentar, aş vrea să transmit, dacă vreţi, un protest din partea celor care nu facem parte dintr-un partid parlamentar faţă de modul în care a fost redactată această ordonanţă şi cum a fost aprobată de altfel şi în comisie, în sensul că partidele neparlamentare sunt în mod evident discriminate atât la modalitatea de numire a membrilor în birourile electorale, la alegerea sau tragerea la sorţi pentru ocuparea unui loc pe buletinul de vot, la timpii de antenă şi acest lucru noi îl considerăm că este inechitabil datorită faptului că ne aflăm pentru prima oară în faţa alegerilor pentru Parlamentul European, iar art.16 din Constituţia României prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Din punctul nostru de vedere, această abordare este contrară literei şi spiritului Constituţiei. Aş spune că este subliniată această discriminare, dacă vreţi, sau atitudine defavorizantă pentru partidele neparlamentare şi prin faptul că în cadrul aceleiaşi legi este trecut la modificarea Legii nr.334/2006, respectiv la finanţarea partidelor politice, se fac referiri strict legate de Parlamentul României, deci de partidele care au reprezentanţi în Parlamentul României, tocmai ignorându-se faptul că în urma acestor alegeri o să existe reprezentanţi şi în Parlamentul European, urmând ca, şi după aceste alegeri, cei care vor obţine mandat în Parlamentul European fără a avea totuşi mandat în Parlamentul României să aibă un regim de partid neparlamentar, ceea ce în mod evident este, din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, neconstituţional.

De aceea, eu vă rog să luaţi în discuţie şi retrimiterea la comisie pentru a îndrepta aceste deficienţe.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea Grupului Partidului Social Democrat, vă rog, domnule Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnule Nicolăescu,

O să renunţ la sintagmă pentru că probabil, în curând, vom renunţa la tot.

Domnule preşedinte,

Evident că ne aflăm în faţa unui document de extraordinară însemnătate. Este vorba de a legifera pentru prima dată modalităţile concrete prin care România va trimite reprezentanţii săi în Parlamentul European. Evident că acest lucru pe care l-am dorit cu totul, şi care este rodul voinţei populare dar şi ale tuturor forţelor politice se va întâmpla în data de 25 noiembrie.

Comisia s-a străduit, am făcut şi eu parte din această comisie până la un timp, şi cred că, din nefericire, nu s-a ales cea mai bună variantă.

Partidul Social Democrat a avut un proiect de lege, un proiect de lege modern, un proiect de lege european, în concordanţă cu ceea ce se aplică în ţările Uniunii Europene. În cele 25 de ţări ale Uniunii Europene, cu excepţia, evident, a României şi Bulgariei, se aplica scrutinul proporţional cu vot preferenţial pe listă, în 14 din aceste ţări. Acesta a fost proiectul nostru.

De asemenea, în puţine ţări care au peste 20 de milioane de locuitori, circumscripţia electorală este una singură. Dând dovadă de înţelepciune, Partidul Social Democrat, spre a nu bloca lucrările, a cedat voinţei reprezentanţilor Alianţei D.A., chiar dacă dezbinată, unită în acest interes, de a avea o singură circumscripţie şi a merge pe vot proporţional pe listă blocată, adică împotriva a ceea ce susţin că vor vot uninominal. Este o nouă expresie a unei făţărnicii afişată public şi nesancţionată.

Îmi permit să fac acest lucru de la înalta tribună a Parlamentului, faţă de cei care susţin una şi în practică aplică alta.

Dar noi am avut, repet, înţelepciunea, să n-o blocăm. De aceea, vom vota şi acum această lege, astfel încât să le demonstrăm colegilor noştri că deşi au făcut cum au vrut ei, poporul o să ne vrea pe noi. Şi vom avea majoritatea la alegerile europarlamentare.

Închei, domnule preşedinte, spunând că s-a făcut o eroare tehnică, deoarece noi avem un amendament aprobat la art.8, astfel încât voi reveni la timpul respectiv, astfel încât data de referinţă să se stabilească în anumite condiţii.

Spunând aceste lucruri, vreau să urez de pe acum succes colegilor noştri din toate formaţiunile politice care acolo, dincolo de formaţiunea politică, trebuie să apere interesul naţional. Aceasta este esenţa legii şi a consensului la care am ajuns prin a vedea dincolo de interesul de partid al P.S.D.-ului, interesul ţării, să facem alegeri pe o lege care este perfectibilă şi care ne va aduce majoritatea în Parlament a tuturor celor care suntem aici.

Vă mulţumim pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul vicepreşedinte Bolcaş, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Aş vrea, în primul rând, să ridic în faţa domniilor voastre pericolul pe care-l reprezintă pentru democraţie un anume sistem de ordonanţe de urgenţă. După ce Parlamentul României votează o lege, bună sau rea, discutabilă sau nediscutabilă, Guvernul, numai la câteva luni de zile înainte de intrarea efectivă în vigoare a legii, înţelege să-şi impună voinţa folosind procedura ordonanţelor de urgenţă.

Dacă unele dintre ele preved numai câteva aspecte tehnice cu care de principiu putem fi de acord, altele reprezintă modificări de substanţă a legii, ajungându-se în alte cazuri să avem situaţie în care prin ordonanţă de urgenţă se suspendă efectele unei legi votate de Parlament. Or, aşa ceva este, categoric, antidemocratic, este supremaţia Executivului asupra Legislativului, pe care n-o putem vota cu mâinile noastre cu care am votat legea ce trebuia pusă în vigoare.

Problema e de principiu.

Cu privire la această ordonanţă de urgenţă, art.9 din această ordonanţă de urgenţă, cred că cel mai de discutat, prevede un sistem de liste speciale şi suplimentare. Dacă în ceea ce priveşte listele speciale, ele sunt justificate, având în vedere dreptul cetăţenilor europeni de a-şi exercita votul în condiţiile acestor alegeri, în ceea ce priveşte listele suplimentare, ne-am opus şi ne opunem categoric.

Pornesc de la realitatea că, dovedită sau nu, discutată sau nu, până în prezent aceste liste suplimentare care au fundamentat turismul electoral, au fost baza nu numai a suspiciunilor care s-au aruncat asupra diverselor scrutinuri succesive din România până astăzi, ce au constituit într-adevăr modalitatea efectivă de furt electoral. Vrem sau nu vrem să îngrădim mijloacele de furt electoral.

Să ne reamintim de referendum. Nu ştiu în ce măsură aceste liste suplimentare ar fi influenţat acel trâmbiţat 70% din 40%, îi rog pe colegii mei matematicieni să m-ajute să-mi spună cât reprezintă asta, dar la ora actuală, în mod dispreţuitor, autoritatea electorală centrală, care trebuia să le verifice, ne comunică că este în posesia a cinci saci, patru cutii şi trei pungi de plastic albastre. Este o porcărie care nu mai poate să fie înghiţită!

Vă aduc aminte că la începutul acestei legislaturi s-au iniţiat două comisii pentru verificarea rezultatelor scrutinului din 2004 şi ambele aveau fixate de către iniţiator problema listelor suplimentare.

În aceste condiţii, ceea ce ni se impune nouă, vrem sau nu vrem să înlăturăm acest mijloc de fraudă electorală, pentru că sigur se vor folosi argumente multe şi frumoase în susţinerea dreptului la liberă circulaţie în susţinerea unui regim sancţionator interzis în cadrul exercitării votului şi aşa mai departe. Este absolut incorect şi sub aceste cuvinte frumoase se maschează impotenţa, lipsa dorinţei de a curma o fraudă, pentru că libera circulaţie nu este stânjenită, există numai o reglementare a modului de vot în circumscripţia electorală de care aparţii. Dacă doreşti să-ţi exerciţi dreptul de vot, pentru că la noi este opţional această exercitare, te conformezi regulilor. De ce votez la secţia de votare şi nu votez la cârciuma din gară? Pentru că aceasta este reglementarea electorală normală. Hai să intrăm în normalitate. Înlăturarea listelor suplimentare nu poate să fie decât benefică şi împotriva sa nu există nici un argument, nici de constituţionalitate şi nici de bun simţ.

În condiţiile în care ordonanţa de urgenţă ce modifică voinţa Paramentului păstrează această prevedere, noi vom vota împotriva ei în integralitate, pentru că asigurarea unui climat de linişte, a unui climat de normalitate, fără fraude a acestor alegeri mi se pare esenţial şi demn pentru România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Din partea Partidului Conservator, domnul Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cele trei ordonanţe ale Guvernului dovedesc faptul că Legea 33 a fost o lege croită şi gândită în pripă. Reamintesc faptul că numai parlamentarii Partidului Conservator au insistat atunci în Comisia de elaborare a noului Cod electoral pentru ca alegerile europarlamentare să se deruleze pe baza votului preferenţial pe listă.

În cele din urmă, s-a votat legea, au apărut cele trei ordonanţe care şi ele, la rândul lor, se pare că sunt incomplete.

Vreau să specific faptul că astăzi, în Comisia de Cod electoral, am primit calendarul pentru realizarea acţiunilor necesare în vederea alegerilor europarlamentare. Vreau să fac precizarea că în acest calendar este prevăzut faptul că partidele politice sau candidaţii care doresc să candideze pentru Parlamentul European pot să-şi depună listele de susţinători pe lângă listele de candidaturi până cel târziu în data de 26 septembrie, ora 24.

Iată, aşadar, că, din păcate, se încalcă în mod flagrant Constituţia României prin prisma faptului că dacă acest demers va fi susţinut, şi promovat în cele din urmă de Guvern, va încălca în mod flagrant Legea nr.33, lege în care se specifică foarte clar numărul de semnături necesare precum şi data până la care ele trebuie să fie depuse.

Aşadar, prevederea din Legea 33 care se referă la necesitatea depunerii a 200.000 de semnături în vederea susţinerii candidaturilor până la urmă s-a dovedit că este apă de ploaie, fiind aşadar încălcată încă o dată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Marton Arpad.

Imediat, domnule Valentin Iliescu. V-am văzut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Stimaţi colegi,

Nu vreau să reamintesc care partid, ce poziţie a avut la o vreme sau o alta când această lege în vigoare a fost dezbătută în Parlamentul României, în ce parte Guvern - Opoziţie a fost când au fost depuse proiectele de lege, ce fel de amendamente sau proiecte de legi au fost depuse de un partid sau altul.

Cel care este interesat o să parcurgă, se regăsesc în arhive semnate de către deputaţi şi senatori sau numai senatori, trecut şi lângă numele respectiv partidul din care face parte persoana, inclusiv intervenţiile din comisie se regăsesc, sau din plen când s-a dezbătut proiectul de lege.

Dar, stimaţi colegi, aici ne aflăm într-o altă ipostază. Avem o lege care e în vigoare, funcţionează, conform căreia pe data de 25 noiembrie vom avea alegeri pentru Parlamentul Europei.

Totodată, Guvernul, la vremea respectivă, mai bine zis în vremurile respective, a dat câteva ordonanţe prin care a dorit să îmbunătăţească probabil legea pe care, mă rog, a crezut că nu e bună.

Iarăşi nu vreau să reamintesc ce componenţă a avut Guvernul într-un moment sau altul.

Noi ne aflăm în situaţia în care dezbatem aceste ordonanţe de urgenţă, acum tocmai la una din ele ne aflăm. Şi aceste ordonanţe de urgenţă sunt în vigoare. Ele, în comisie, au fost modificate pentru că cei care actualmente se află în Opoziţie, sau o parte dintre ei, au considerat că unele prevederi nu sunt bune şi trebuie să fie îmbunătăţite.

Avem două situaţii: dezbatem repede aceste legi de aprobare a ordonanţelor de urgenţă, le modificăm, adică la îmbunătăţim sau le trimitem la comisie, le mai dezbatem, poate prin ianuarie-februarie le aprobăm sau le respingem, dar din moment ce ele sunt în vigoare în forma aprobată la vremea respectivă de Guvern, toate alegerile care se vor derula în forma nemodificată a acestor ordonanţe vor fi valabile, pentru că orice lege dispune numai pentru viitor.

Deci, vă rog, decideţi: vreţi să aveţi ordonanţe îmbunătăţite sau vrem să se deruleze alegerile conform legii şi ordonanţelor de modificare a legii pe care le avem în vigoare. Dacă asta doriţi, hai să tragem de timp. Le trimitem înapoi la comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul Valentin Iliescu din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, constat cu întârziere că gânduri bune, frumoase exprimate de la tribuna Parlamentului nu au fost, să zicem aşa, constanta activităţii noastre din comisia parlamentară. Probabil că toată lumea ar fi trebuit să privim atunci când dezbăteam aceste legi, legea de bază şi ordonanţele de modificare a legii alegerilor Parlamentului European, ideea că aceste alegeri sunt pentru România un important examen în faţa Uniunii Europene. Şi dacă vreţi, tocmai pentru că printr-o ordonanţă s-a modificat data alegerilor, România a rămas corigentă prin prisma faptului că a amânat alegerile programate iniţial în mai pentru undeva spre finalul lunii noiembrie.

Din punctul meu de vedere, ca şi deputat şi ca reprezentant al Partidului Democrat, noi ne-am străduit şi în calitate de parlamentari, dar şi cât partidul a fost la guvernare, prin modificarea acestei legi printr-o serie de ordonanţe de urgenţă să creăm un cadru legislativ clar, coerent, care să nu lase nici un fel de dubii interpretării acestei legi, care să ducă la alegeri corecte şi în folosul României în privinţa participării noastre în Parlamentul European.

Şi trebuie să vă spun că legea, aşa cum este ea construită, satisface din multe puncte de vedere exigenţele unei legi a unei ţări membre a Uniunii Europene. Am constatat însă, şi îndrăznesc să spun acest lucru tocmai pentru că Partidul Democrat nu a participat la un troc ce a avut loc în această vară, la o consultare la Palatul Victoria pe tema ordonanţelor de urgenţă sau atunci când se vorbea despre stabilirea datei alegerilor, a unui troc şi a unei înţelegeri între partidele P.N.L., P.S.D., UDMR, P.R.M. şi P.C. care au introdus, după părerea mea, un text ce în nici un caz nu trebuie adoptat, eu aş spune chiar o aberaţie legislativă clar îndreptată sau cel puţin aşa au crezut iniţiatorii împotriva Partidului Democrat.

Îndrăznesc, deşi voi reveni la articolul respectiv, să vă spun că este vorba despre acea prevedere prin care pe durata campaniei electorale nu se pot da publicităţii sondaje de opinie, justificându-se în comisie chiar de un coleg de al meu, îmi pare rău că domnul Zgonea nu este prezent în sală, care spunea că nu poate suporta ca sondajele să vină să-i spună în campanie că P.D.-ul are 60%.

Vreau să vă spun că o asemenea aberaţie nu există în nicio ţară membră a Uniunii Europene şi că ea în niciun caz nu trebuie acceptată. Ea înăspreşte şi mai mult prevederea care există în Legea nr.343, referitoare la alegerea Parlamentului, care spune că doar cu două zile înainte de data desfăşurării alegerilor nu se pot da publicităţii asemenea sondaje.

Partidul Democrat susţine şi Ordonanţa nr.1, despre care vorbim, şi celelalte care vor fi în dezbaterea noastră, repet, cu dorinţa fierbinte de a elimina acea aberaţie din lege, legată de darea publicităţii a sondajelor de opinie, pentru că, repet, o asemenea prevedere nu există în legislaţia niciunei ţări membre a Uniunii Europene.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Conform art.118 din Regulament, urmează să aprobăm timpul afectat dezbaterii acestui proiect de lege.

Deci, timpii, după propunerile făcute de către vicepreşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Cine este pentru acest timp de dezbatere?

Împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, am aprobat timpii de dezbatere.

Înţeleg că domnul Stanciu are de făcut o intervenţie pentru a corecta o eroare materială.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Vreau să spun de la bun început că felicit staff-ul tehnic pentru activitatea pe care a depus-o în cadrul Comisiei de Cod electoral.

Şi fac această precizare spre a nu se înţelege că în ceea ce voi spune în continuare aduc o acuzaţie. Dar este evident că în mulţimea de amendamente, în dezbaterile, unele mai furtunoase decât altele, se mai strecoară şi erori materiale.

De aceea, în raportul pe care îl aveţi în faţă se începe cu art.9, scăpându-se evident în ceea ce am spus anterior, în condiţiile precizate anterior, un amendament pe care eu l-am făcut, şi în urma dezbaterilor din comisie a fost reformulat, găsindu-se o formă şi mai bună.

Amendamentul pe care îl citesc din stenogramă spune următorul lucru: este vorba de un amendament nou la art.8 alin. (3).

Art.8 alin. (1), spre a fi în cunoştinţă de cauză, şi îmi cer scuze, domnule preşedinte, că le reamintesc colegilor mei, probabil dânşii au numai raportul, şi nu au şi textul legii, precizează: "Ziua de referinţă se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de către Guvern prin hotărâre, cu cel puţin 90 de zile înainte".

La art.8 alin. (2) "Ziua de referinţă este stabilită în cadrul perioadei hotărâtă în acest scop de Consiliul Uniunii Europene".

Amendamentul pe care noi l-am făcut, şi asupra căruia s-au adus multe reformulări şi s-a decis o formă finală, este art.8 alin.(3), deci ar fi un alineat nou, care sună în felul următor: "În cazul desfăşurării unui referendum naţional în anul 2007, ziua de referinţă nu poate fi stabilită în intervalul de timp cuprins între 90 de zile înainte şi 45 de zile după data desfăşurării acestuia, cu excepţia situaţiilor în care se depăşeşte data de 31 decembrie 2007".

Acest amendament evident era făcut în data de 5 martie, deci când a urmat după aceea stabilirea datei de 13 mai.

Domnul Mihai Alexandru Voicu, preşedintele comisiei: "Mulţumesc. Aceasta este formularea amendamentului. Cine este pentru, vă rog? 7 voturi pentru. Cine este împotrivă? 4 voturi împotrivă. Cine se abţine? 2 abţineri". Şi spune domnia sa: "Nu are nicio importanţă că l-am aprobat sau nu".

Noi ţinem, însă, la acest amendament, fiindcă acest amendament, vine, dacă vreţi, şi în întâmpinarea a ceea ce prevede, e drept, ca recomandare, o directivă a Uniunii Europene, în sensul că data de referinţă, care - aşa cum vedeţi în ceilalţi ani - este stabilită uniform pe teritoriul Uniunii Europene, dar cu o variaţie între joi până duminică inclusiv, această dată pentru 2007 nu trebuie cumva să coincidă cu alte acţiuni politice, alte alegeri sau lucruri care să deturneze atenţia celor care votează, de la elementele de substanţă ale unui program european, în care să fie integrate cerinţele naţionale.

Şi atunci, spre a veni la vremea respectivă în întâmpinarea acestei directive, noi am venit cu acest amendament care, vedeţi, a întrunit o majoritate de 7 voturi în comisie.

Cu regretul că a fost scăpat, conform Regulamentului, domnule preşedinte, dacă faceţi dovada că el a fost depus, a fost votat, el poate fi discutat în plenul Camerei. Cred că mă aflu în aceste cerinţe regulamentare şi, ca atare, vă rog să îl supuneţi discuţiei şi votului.

Este şi normal, chiar dacă data de referinţă este stabilită, să respectăm, cel puţin în substanţa sa, recomandarea directivei Uniunii Europene.

Ar fi neplăcut pentru noi ca atunci când deja s-a ridicat problema la Grupul popular că ar fi nişte intenţii nu ştiu despre ce, noi să venim să certificăm, prin respingerea acestui amendament, posibile intenţii. Vrem să rămânem pe alegeri europene, cu programe europene şi cu integrarea efectivă a României în ceea ce se doreşte a fi Uniunea Europeană, prin spirit, dar şi prin lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Înainte de a părăsi tribuna, vă rog să-l recitiţi, pentru că colegii nu-l au scris.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anghel Stanciu:

"În cazul desfăşurării unui referendum naţional în anul 2007, ziua de referinţă nu poate fi stabilită în intervalul de timp cuprins între 90 de zile înainte şi 45 de zile după data desfăşurării acestuia, cu excepţia situaţiilor în care se depăşeşte data de 31 decembrie 2007" "

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog, aveţi o intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

După ştiinţa mea, domnule preşedinte şi stimaţi colegi deputaţi, în plenul Camerei Deputaţilor se dezbat rapoarte de legi, şi nu stenograme de şedinţă.

Motiv pentru care, vă rog, pe fondul Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnule preşedinte, să nu supuneţi la vot acest amendament propus de colegul Anghel Stanciu, pentru că, repet, nu are suport regulamentar. Cel mult, să retrimiteţi raportul comisiei înapoi, la Comisia pentru codul electoral, pentru că, evident, în plen nu se pot aproba amendamente din aşa-zise stenograme ale şedinţei de comisie, ci doar raportul comisiei de fond.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Supun la vot propunerea domnului Valentin Iliescu de a retrimite la comisie acest amendament.

Cine este pentru?

Împotrivă? Un vot.

Abţineri?

Deci, cu un vot împotrivă, acest amendament a fost trimis spre rediscutare la comisie, pentru clarificarea acestei erori materiale.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Am rugămintea, cei care au amendamente respinse să fie atenţi şi să sesizeze în timp secretarii, pentru a putea să le dau cuvântul, în condiţiile în care doresc să-şi susţină amendamentele.

Supun spre adoptare poziţiile 1 - 6. Dacă sunt obiecţii, modificări?

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Costache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pe lista cu amendamente respinse, primul respins - este o onoare să fii şi respins! - trebuie să ţinem cont şi de acestea, este un amendament pe care cineva îl numea aberant, semnat de doamna senator Verginia Vedinaş, la Senat, referitor amendamentul la excluderea listelor suplimentare.

Putem vorbi, putem perora, putem pune virgule, putem formula, putem reformula dacă se mai acceptă după aproape două decenii de paşi dificili spre aşa-zisa democraţie, care la noi a căpătat o nuanţă cu totul şi cu totul originală, dacă se mai acceptă în continuare fraudarea alegerilor, inclusiv prin portiţe lăsate deschise în textul de lege, cineva odată şi odată va răspunde, şi nu prin frazeologie, şi nu prin emisiuni de televiziune, şi nu prin talk-show-uri va răspunde probabil în faţa unei populaţii care nu va mai accepta să mai circule nicio caravană electorală pe nicăieri prin ţară.

Este vorba de nişte liste care în unele judeţe au căpătat dimensiuni fabuloase, neconforme cu nicio realitate din lume, care arată că românii n-au fost devalizaţi numai de resurse naturale, de economie, de industrie, ci li s-a luat şi dreptul la un vot corect.

Degeaba se scoală cineva dimineaţă să plece din cătunul lui, ca să ajungă în comună, la secţia de votare, pentru că votul lui nu ajunge, de foarte multe ori, acolo unde trebuie.

Listele electorale suplimentare, s-a demonstrat în 2004, şi cine vrea îi stau la dispoziţie, aşa cum i-am stat şi fostului ministru de interne, Vasile Blaga, care nu prea a avut contraargumente, pentru că şi dumnealui striga în timpul campaniei că: "A fost fraudă!", şi când a ajuns ministru de interne n-a mai vrut să ne spună cu mijloacele specifice acestui minister, cine a fraudat?

În judeţul Buzău au fost 32.500 de votanţi pe liste suplimentare. Este greu de presupus că acei cetăţeni, din satele şi din oraşele noastre, care au vrut să voteze, nu s-au aflat pe listele lor permanente din acea localitate, şi că a trebuit să fie trecuţi pe liste suplimentare.

Nici măcar mijloacele de transport care au circulat pline, în acea perioadă, nu au fost într-o aşa măsură, atât de mult folosite, încât să justifice 32.500 de voturi. Sunt localităţi care au depăşit mia de cetăţeni care au votat pe liste suplimentare. Există mai multe sisteme de fraudare: listele suplimentare lasă o portiţă; voturile nule, care în anumite judeţe au ajuns la 25%, la un sfert din total, voturi nule, unde este foarte clar că aşa ceva nu se pate întâmpla în mod real; şi există de la sondajele pe care cineva le vrea spuse de 3 ori pe zi şi o dată noapte, ştiind că sunt plătite, furajate cu bani negri, şi făcute să influenţeze populaţia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să mă scuzaţi pentru întrerupere! Vă reamintesc că suntem în procedură de urgenţă, şi dacă dumneavoastră veţi consuma tot timpul, restul legii îl vom vota fără dezbatere.

Deci, vă rog să vă limitaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Costache:

Mă limitez, dar să se mai limiteze şi ăia care fură mereu, şi voturi, şi alegeri, şi obiective industriale, şi fonduri publice, şi lucrări - borduri şi asfalt, şi ce mai vreţi dumneavoastră. Deci, mă limitez eu, limitaţi-mă pe mine...! Dar să se mai limiteze şi ei, că s-a săturat lumea de hoţi.

Scoateţi listele suplimentare şi lăsaţi cetăţenii să aibă deplina libertate de a vota, dacă vor să voteze, fiind acasă în ziua alegerilor şi aflându-se pe liste permanente, ca nişte cetăţeni cu drepturi depline în ţara lor şi în localitatea lor de origine.

Dacă dumneavoastră vreţi să se plimbe iar autobuzele, sau să umfle iar, să burduşească iar unii urnele de vot cu voturi ale unor pretinse persoane care se află pe nişte liste-suplimentare şi care nici măcar n-au călcat în localitate în ziua aia, înseamnă că vreţi să băgaţi şi în Uniunea Europeană sistemul fraudulos de vot, care s-a practicat până acum. 32.500 de persoane ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul următorului vorbitor, cu scuzele de rigoare, dar este şi mai rău dacă după aceea vom vota legea fără niciun fel de susţinere.

Domnul Valentin Iliescu.

Vă rog să fiţi scurt şi dumneavoastră. (Vociferări din partea domnului deputat Mircea Costache).

Să depăşim acest moment.

Vă rog să fiţi scurt, să încercăm să rezolvăm problema legii. Vă rog frumos.

Vă rog să mă scuzaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, nu pot să fiu decât în consens cu domnul deputat Costache, când spunea că trebuie, într-adevăr, să stopăm frauda electorală.

Şi, din punctul meu de vedere, ca dealtfel şi al colegilor dânşilor, şi al celorlalţi parlamentari prezenţi în Comisia de cod electoral, am încercat să căutăm şi să găsim metode prin care să împiedicăm şi votatul în mai multe locuri, şi alte soluţii prin care se viciază votul.

Şi trebuie să spunem că, într-adevăr, problema listelor suplimentare a fost una pe care am avut-o foarte serios în atenţie. Însă, ce putem face cu o persoană care nu din vina ei nu se regăseşte pe lista electorală permanentă, pentru că cel care a făcut lista - Primăria - nu a trecut-o acolo. Nu-i putem interzice un drept electoral.

Ceea ce ar fi trebuit să facem ca această lege să nu creeze sau să nu existe teama, dubiul unor fraude electorale, să se voteze efectiv cu cartea de alegător. Şi, stau şi mă întreb, pentru că au trecut 6 luni de când am amânat alegerile europarlamentare, de ce nu am avansat cu acordarea cărţilor de alegător pentru cetăţenii care merg la vot, şi acest lucru ar fi eliminat posibilitatea unor fraude.

În plus, există, domnule deputat, o prevedere pe care probabil că n-aţi citit-o în textul legii, că pentru prima data în istoria votului în România, există obligativitatea ca toate listele electorale suplimentare să se centralizeze la nivelul Biroului Electoral Central, şi, pe baza codului numeric personal, să se evidenţieze dacă o persoană votează de mai multe ori, existând în prevederile legii şi posibilitatea sancţionării drastice a celui care face acest lucru.

Avem, repet, aşa cum am spus-o şi la prima intervenţie, interesul, şi cred că este al tuturor parlamentarilor români, ca în faţa Uniunii Europene să dăm, în primul rând, testul dovezii noastre de onestitate şi de corectitudine, de alegeri desfăşurate corect, în niciun caz viciate de oameni care merg şi votează de mai multe ori.

Şi cred, din acest motiv, şi repet: dacă vă uitaţi în raportul comisiei, că într-adevăr, au fost şi oameni care au susţinut propunerea formulată şi acum la tribună de domnul deputat Costache, să eliminăm această posibilitate; dar, dacă am elimina-o, am face imposibil să voteze oameni care astăzi, evident, în ziua votului, ori că au fost omişi din listele electorale permanente, ori sunt plecaţi din localitatea de reşedinţă într-o altă localitate.

Atât timp, repet, cât se verifică la nivelul Biroului Electoral Central, prin suprapunerea tuturor celor care au votat pe liste electorale suplimentare în orice localitate a ţării, nu există din punctul meu de vedere niciun fel de dubiu că o persoană care votează de două ori nu se va regăsi în acea listă şi, implicit, va fi trasă la răspundere penal pentru faptul că a încălcat legea.

Vă mulţumesc.

Deci, cum s-ar spune, propun respingerea amendamentului colegului meu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Dreptul la replică pentru colegul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Costache:

Mulţumesc, domnule preşedinte, voi fi scurt de data asta.

Am înmânat domnului Vasile Blaga, în perioada în care era ministru de interne, liste cu cetăţeni, numele, prenumele, codul numeric personal, adresa, reprezentând grupuri de cetăţeni din judeţul Prahova, din judeţul Sibiu, din judeţul Vrancea, din alte judeţe, grupuri compacte de cetăţeni, i-am dat toate datele personale ale acestora, care au votat multiplu în ziua de 28 noiembrie, în judeţul Buzău. Nu mi-a dat niciun răspuns nici în ziua de astăzi.

Şi dacă dumneavoastră credeţi că eu nu am argumente, eu vă spun că vi le pun la dispoziţie, şi o să fac tot posibilul, chiar dacă suntem noi sub embargou mediatic, să le aduc la cunoştinţa opiniei publice, numele, prenumele, codul numeric personal ale persoanelor care au votat multiplu. Şi văd că se acceptă în continuare, sub o formă sau alta, aceleaşi practici.

Nu vi se pare că a venit vremea să trecem la o nouă etapă, din punctul de vedere al organizării alegerilor în România? Europarlamentare, locale, generale, prezidenţiale, încât cetăţeanul care se scoală dimineaţă de acasă şi aplică ştampila unde crede el de cuviinţă, să rămână înregistrată până la final acolo, şi nu el să se trezească întotdeauna că votul lui a fost tranzacţionat, precum alte obiective ale României, şi trimis în altă parte decât intenţia sa iniţială?

Amendamentul are raţiunea lui, şi tot ce vine în întâmpinarea opririi fraudei electorale şi a tuturor celorlalte fraude, plecând întâi de la cadrul legal, are raţiunea lui. Şi să nu mai vină cineva şi să spună că acestea sunt aberaţii. Aberaţii sunt ce s-a făcut cu economia României şi cu starea socială a României, şi cu halul de democraţie care se petrece în România.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Punctul de vedere al comisiei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Comisia propune respingerea acestui amendament. Şi noi am solicitat cât mai multe măsuri de siguranţă, pentru a evita eventualele fraude.

Tocmai de aceea, în comisie s-a adoptat declaraţia olografă, pe proprie răspundere, sub sancţiunea legilor penale pentru cei care încearcă să voteze multiplu. Tocmai pentru aceea s-a hotărât în comisie trecerea codului, şi completarea şi a codului numeric personal, dar fiind o singură circumscripţie pe teritoriul României, şi fiind un termen foarte scurt, ţinând cont că până la această dată Ministerul Administraţiei şi Internelor, care era obligat până la 1 ianuarie 2007 să elaboreze cărţile de alegător, practic privam, dacă eliminam listele suplimentare, foarte mulţi cetăţeni de dreptul de a vota.

Tocmai pentru aceasta, stimaţi colegi, noi am propus eliminarea listelor suplimentare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Supun la vot amendamentul, supun la vot eliminarea propusă de către comisie.

Se votează electronic. Vă rog să pregătiţi cartelele.

Deci, se supune la vot propunerea de respingere a amendamentului, propunere care este trecută în raportul comisiei.

Deci, votaţi eliminarea.

(Conform afişajului, se înregistrează 72 deputaţi prezenţi, 48 voturi pentru, 19 împotrivă, 4 abţineri, un vot neexprimat.)

 
Video in format Flash/IOS    

Amendamentul a fost respins, fiind aprobată propunerea comisiei.

Dacă de la poziţia nr.1 până la poziţia nr.10 există obiecţii, observaţii, vă rog?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Este o chestiune de redactare, stimaţi colegi.

În ordonanţă erau două alineate, 91 şi 92; la comisie, la alineatul marginal 6, cele două alineate, 91 şi 92 au fost preluate.

Pe cale de consecinţă, 92 din ordonanţă se abrogă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Repetaţi poziţia, ceea ce aţi dorit, concret, ca să mergem exact.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Marginal 6, în raportul cu amendamentele admise, să se precizeze şi abrogarea art.92, pentru că 92 a fost preluat ca alin. (2) al art.91. Practic, 91 are două alineate: (1) - forma iniţială, completat cu alin. (2), 92.

Şi atunci, pe cale de consecinţă, datorită faptului că nu a fost trecut la redactare, trebuie trecut: "92 se abrogă", pentru că a fost preluat la alineatul, cum spus anterior, marginal 6.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Supun la vot propunerea făcută de către domnul vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Votăm electronic.

(Conform afişajului, se înregistrează 84 deputaţi prezenţi, 78 voturi pentru, un vot împotrivă, 4 abţineri, un vot neexprimat.)

 
Video in format Flash/IOS    

Propunerea a fost adoptată.

Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., am înţeles că există obiecţii la poziţiile între 1 şi 10.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Toro Tiberiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate colege şi stimaţi colegi deputaţi,

Nu este amendamentul Grupului parlamentar al U.D.M.R., este amendamentul meu personal. Sunt două amendamente respinse la pag.56, pct.4 - amendament respins - la art.13, respectiv la art.14, la pct.6 - "Amendamente respinse".

Este vorba de repararea unei discriminări care s-a strecurat în Legea nr.33/2007. După cum cunoaşteţi şi dumneavoastră foarte bine, legea permite participarea la alegerile europarlamentare a formaţiunilor politice şi a candidaţilor independenţi, bineînţeles, cu anumite condiţii: candidaţii independenţi au fost nevoiţi să strângă 100.000 de semnături de sprijin, formaţiunile politice - 200.000 de semnături.

Din acest punct de vedere, legea este perfect democratică. Nu este acelaşi lucru la participarea în continuare, în procesul electoral, a candidatului independent.

Prin aceste amendamente încercăm să reparăm această inechitate, să dăm egalitate de şanse candidaţilor independenţi pentru a participa la întreg procesul electoral, prin delegarea reprezentanţilor în Biroul Electoral Central, respectiv delegarea participanţilor în birourile electorale judeţene şi respective birourile electorale ale secţiilor de votare.

Dacă citiţi textul amendamentului, am încercat să facem această reparaţie, şi vă cer sprijinul dumneavoastră pentru a face acest lucru.

Deci, la art.13 propunem textual un nou alineat, (6), care sună astfel: "În termen de două zile de la împlinirea a 45 de zile, înainte de ziua de referinţă, candidaţii independenţi vor desemna în scris reprezentantul lor la şedinţa Biroului Electoral Central la care se stabilesc candidaturile definitive", pe de o parte.

Pe de altă parte, la art.14 propunem trei alineate noi: alin. (5), (6) şi (7), şi anume: "În termen de două zile de la rămânerea definitivă a candidaturii lor, candidaţii independenţi care participă la alegerile pentru Parlamentul European vor desemna în scris reprezentantul lor în Biroul Electoral Central".

În continuare, un nou alineat (6): "În termen de două zile de la rămânerea definitivă a candidaturii lor, candidaţii independenţi care participă la alegerile pentru Parlamentul European vor desemna în scris reprezentanţii lor în birourile electorale judeţene".

Şi ultimul alineat, (7): "În termen de 24 de ore de la desemnarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, candidaţii independenţi care participă la alegerile pentru Parlamentul European vor desemna în scris reprezentantul lor în biroul electoral al secţiei de votare".

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Cred că dacă aprobaţi aceste amendamente, atunci am reuşit să reparăm şi acest cusur al legii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Comisia nu susţine aceste amendamente.

În consecinţă, vă rog supuneţi votului plenului Camerei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Supun la vot respingerea amendamentului adăugat la art.13 alin. (6), deci respingerea amendamentului propus de domnul deputat Toro Tiberiu.

Este vorba de raportul comisiei, care susţine respingerea.

Deci, cine este pentru? Votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 88 deputaţi prezenţi, 62 voturi pentru, 19 împotrivă, 6 abţineri, un vot neexprimat.)

 
Video in format Flash/IOS    

Deci, acest amendament a fost respins.

Supun la vot respingerea amendamentelor făcute la art.14, şi anume: adăugarea alin. (5), (6) şi (7) ale aceluiaşi autor.

Votaţi vă rog.

Deci, votaţi raportul comisiei de respingere.

(Conform afişajului, se înregistrează 90 deputaţi prezenţi, 71 voturi pentru,12 împotrivă, 5 abţineri, 2 voturi neexprimate.)

 
Video in format Flash/IOS    

A fost aprobat raportul comisiei.

Deci, amendamentele nu au fost admise.

Dacă mai sunt observaţii la poziţiile 1-10, vă rog? Nu.

Nefiind observaţii, celelalte sunt acceptate.

Dacă sunt observaţii de la poziţiile 11-20, vă rog?

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La nr.crt.16 este vorba de un articol nou - art.181, care, aşa cum spuneam şi la dezbaterile generale, introduce o măsură care nu are corespondent în legislaţia niciunei ţări membre a Uniunii Europene. Respectiv dacă, până acum, erau aplicabile şi Legii nr.33 prevederile din Legea alegerilor pentru Parlamentul României, - că nu se mai dau publicităţii sondaje de opinie cu 48 de ore înainte de data alegerilor -, s-a făcut o extensie care, după părerea mea, este o aberaţie legislativă. Repet, nu se regăseşte în legislaţia niciunei ţări şi care extinde această perioadă pe întreaga durată a campaniei electorale.

Doresc să fac precizarea că singura ţară care are un termen mai lung în care sondajele nu se pot da publicităţii este Franţa, şi acolo durata este de 7 zile. Motiv pentru care, vă rog, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, să respingeţi acest articol 181. Am solicitat acest lucru şi în dezbaterile din comisie.

Aş vrea să mai fac şi o altă precizare că - deşi nu pot invoca, evident, în discuţiile din plen stenograma şedinţei - acest articol a fost votat după ce se încheiase cu mult votarea raportului Ordonanţei de urgenţă nr.1 şi că, prin voinţa domnului preşedinte al comisiei, acest articol a fost inserat aici în Ordonanţa de urgenţă nr.1. Însă, repet, nu acest lucru procedural îl invoc din punctul meu de vedere, ci faptul că el este unul aberant, excesiv şi care, în nici un caz, nu se suprapune cu prevederile din legislaţia Uniunii Europene.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din punct de vedere procedural, nu aveţi amendament. Deci, nu avem ce să supunem la vot.

În schimb, supunem la vot.

Deci, puteţi să vă pronunţaţi în mod distinct, pentru că aţi solicitat respingerea lui, nu ca la celelalte, având obiecţii.

Dacă mai sunt alte obiecţii de la poziţiile 11 la 20?

Doamna Minodora Cliveti. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

La pct.17 de la amendamente respinse, am propus comisiei introducerea unui text la acea parte a legii care se referă la finanţarea partidelor politice, şi anume, propun ca partidele politice care, cum bine ştim, primesc subvenţii de la bugetul statului, deci, pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, subvenţia alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii-femei.

Este o măsură minimală, prin care, pe de o parte, partidele politice sunt încurajate să trimită în Parlamentul European femei şi, mai ales, să le plaseze pe acele poziţii pe care le vor permite, după aceea, să primească nişte sume mai importante, deci mai mari, de la bugetul statului, decât ar primi pentru mandate "masculine".

De altminteri, ştiţi bine că există un astfel de principiu, pe care l-am mai discutat şi cu ocazia modificării Legii finanţării partidelor politice. Este o măsură care, la momentul respectiv, a fost bine primită. Mie mi se pare că-şi găseşte locul, ar trebui să-şi găsească locul şi în acest text, acolo unde delegaţia României trebuie să fie reprezentată şi de suficient de multe femei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să indicaţi poziţia de la amendamente respinse unde se află amendamentul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Minodora Cliveti:

La pag.81, la pct.17, la amendamente respinse, art.IV, pct.3.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Minodora Cliveti:

Este al doilea raport pe care l-am primit şi credeam că pe acesta lucrăm.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Alte obiecţii la poziţiile 1-20?

Vă rog.

 
     

Domnul Emilian Valentin Frâncu (din sală):

Sunt multe, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Pe rând. Asta să le expună. Nu sunt atât de multe. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Sincer să fiu, am oarecare dificultăţi în a urmări raportul, pentru că intervenţia doamnei deputat era, în mod normal, în sfârşit, după pct.20, era la pct.24 pe amendamente admise şi acolo ar fi trebuit să intre.

Pct.17, la "respinse", dar domnul preşedinte de şedinţă a spus până la 20.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Dacă aveţi şi dumneavoastră alte intervenţii?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Bun. O să mă refer tot la subiectul finanţării partidelor politice şi în acelaşi context, pentru că, altfel, ar trebui să intervin din nou.

Deci, problema de fond este că nu putem să facem discriminări pozitive şi discriminări negative. Cei care vor candida în alegerile parlamentare pentru Parlamentul European şi vor reuşi să treacă de prag, vor avea statutul de partide parlamentare. Or, acest lucru nu se regăseşte în Legea finanţării partidelor politice. Ba, mai mult, acest lucru întăreşte discriminarea.

Deci, chiar dacă partidul din care eu fac parte, respectiv Partidul Liberal Democrat, va trece de pragul de 5%, el tot nu va avea statut de partid parlamentar, în condiţiile în care această reglementare este făcută tocmai printr-o modificare a legii, pentru ocuparea posturilor din Parlamentul European, ceea ce este total nenormal, este un gest de discriminare.

Dacă, poate, în primele puncte aş fi putut să iau în considerare ce spunea domnul deputat Márton Árpad, care spunea: domnule, ce preferi, o ordonanţă care curge, aşa, sau o ordonanţă cu modificări?, în cazul de faţă, aici este clar că este o prevedere total incorectă şi eu aş zice şi neconstituţională.

De aceea, vă solicit, în măsura în care sunteţi de acord, să retrimiteţi la comisie măcar această parte de articol, pentru a o discuta şi a o pune de comun acord. Sau considerăm că cei care participă şi ocupă posturi în Parlamentul European reprezintă partide parlamentare, sau, dacă nu, atunci acceptăm o discriminare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul Márton Árpad a cerut cuvântul. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În mod evident, citind nişte rapoarte, oricare dintre deputaţi poate să aibă păreri şi să şi le expună, chiar şi atunci când nu sunt specialişti în materie. Şi cei care au o părere contrară să şi-o expună.

Trebuie să vă spun că în toată Uniunea Europeană, unde există finanţare de partide, pe baza faptului că partidul respectiv este sau nu este prezent în Parlament, ea se face numai pe baza reprezentării în parlamentul statului respectiv.

Ca atare, ceea ce este prezenţă parlamentară în Uniunea Europeană, se regăseşte ca mod de susţinere a deputatului în Parlamentul Uniunii Europene din fondurile Uniunii Europene şi nu are nicio legătură cu finanţarea partidelor, cu statutul partidului de a fi partid parlamentar sau nu. Vă dau un singur exemplu: partidul lui Le Pen, prezent în Parlamentul European, care nu este un partid parlamentar în Franţa.

Ca atare, cât timp un partid nu are acest statut de facto, conform Constituţiei, nu-l are. Din momentul în care îl va avea, din acel moment, - după alegeri anticipate, sau alegeri la termen, în 2008 -, partidul respectiv va beneficia de toate drepturile ce decurg din acest statut. Nu avem cum să intervenim în această lege, pentru că ea nu se axează pe statutul acesta, pe care-l va obţine cândva un partid, sau nu, ci pe ceea ce există conform Constituţiei în momentul actual.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Supunem la vot poz.16 şi anume pct.3, la art.I: "după pct.11 se introduce un nou punct - pct.111 -, cu următorul cuprins: ..."; "după art.18 se introduce un nou articol, art.181, cu următorul cuprins". "Art.18: Cu 30 de zile înainte de ziua de referinţă, este interzisă prezentarea de sondaje de opinie cu privire la intenţia de vot sau orice altă întrebare legată de procesul electoral".

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 82 de deputaţi prezenţi, 32 de voturi pentru, 46 de voturi împotrivă, 3 abţineri.)

 
Video in format Flash/IOS    

Deci, amendamentul nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi admis.

De la poz.1-20 nu mai sunt obiecţii; sunt considerate admise.

Peste poz.20, am discutat amendamentul doamnei Minodora Cliveti, de la poz.17, poziţii respinse, chiar dacă nu este la rând, propun să dăm votul acum, pentru a nu se uita discuţiile.

Deci, este un amendament care a fost respins. În raportul comisiei, comisia propune respingerea.

Se supune la vot respingerea.

Cine este pentru respingere?

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 85 de deputaţi prezenţi, 50 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă, nicio abţinere; un vot neexprimat.)

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 50 de voturi pentru, acest amendament a fost respins.

Dacă sunt obiecţii între poziţiile 21 şi 30, vă rog?

Nu sunt obiecţii. Se consideră adoptate.

Dacă sunt obiecţii între ... Scuzaţi, ultima poziţie este poz.25, amendamentele respinse nu sunt susţinute.

Prin urmare, rămâne întreaga lege pentru votul final de mâine.

Da. Scuze. Membrul Comisiei de cod electoral, şi vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, mă atenţionează că nu putem trimite această lege pentru votul final până nu avem raportul suplimentar pe art.8, amendamentul care a fost retrimis la comisie.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2007 pentru modificarea art.IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi a art.9 2 alin.(1) din Legea nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (rămas pentru votul final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2007 pentru modificarea art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi art.92 alin. (1) din Legea nr.33/2007 privind desfăşurarea şi organizarea alegerilor pentru Parlamentul European.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor din regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Dau cuvântul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Pătuleanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin Ordonanţa de urgenţă nr.8/2007 se prevede transferarea fondurilor alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 de la Autoritatea Electorală Permanentă la Secretariatul General al Guvernului.

În acest caz, metodologia de finanţare pe criteriile din vechea lege impune aplicarea ei pe întregul an bugetar, nu numai până la 1 iulie 2007.

Întrucât o parte însemnată din această ordonanţă a fost discutată de ordonanţa discutată anterior, considerăm că respectiva ordonanţă a rămas fără obiect şi, ca atare, suntem de acord cu raportul de respingere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Din partea comisiei raportoare, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Raportul comisiei este un raport de respingere, pentru că a rămas fără obiect această ordonanţă, prin preluarea articolelor din aceasta în Ordonanţa nr.1/2007, cu completările ulterioare. În raport cu obiectul şi conţinutul său, face parte din categoria legilor organice. Senatul a aprobat acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Vreau să vă fac precizarea că a fost adoptat, dar a fost adoptat tacit la Senat.

Vă mulţumesc.

Propunem respingerea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Rămâne proiectul de lege pentru votul final.

Deci, a rămas cu totul pentru votul final, pentru că nu mai are conţinut.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare şi desfăşurare a alegerilor (retrimis comisiei).  

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare şi desfăşurare a alegerilor. Caracter organic, se propune respingerea ordonanţei.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor din regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Pătuleanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin Ordonanţa nr.9/2007, s-au stabilit unele măsuri pentru mai buna organizare şi desfăşurare a alegerilor şi vizează în principal interzicerea încetării, întreruperii, suspendării sau împiedicării, în orice fel, a organizării şi desfăşurării procesului electoral, stabilirea unor proceduri corespunzătoare pentru cazurile în care s-ar ajunge la încetarea, întreruperea, suspendarea ori împiedicarea în orice mod a organizării şi desfăşurării procesului electoral, posibilitatea ca în această situaţie deosebită, Autoritatea Electorală Permanentă să dobândească o serie de atribuţii cu caracter de excepţie, în special cât priveşte organizarea şi funcţionarea birourilor electorale.

De asemenea, stabileşte un organ central pentru aplicarea şi interpretarea unitară a legislaţiei electorale pentru alegerile parţiale - care poate să fie Autoritatea Electorală Permanentă; pentru că un astfel de organ nu există în prezent, reglementarea caracterului obligatoriu al măsurilor luate de Autoritatea Electorală Permanentă în asemenea situaţii.

Ţinând seama că ordonanţa cuprinde o serie întreagă de probleme care apar în procesul electoral, vă rugăm, domnule preşedinte, să aprobaţi retrimiterea la comisie a acestei ordonanţe de urgenţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Comisia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Suntem de acord cu retrimiterea, mai ales că şi Ordonanţa nr.1 a fost retrimisă, sau un articol din Ordonanţa nr.1 este retrimis, şi vom veni în faţa plenului cu un raport final al Ordonanţei nr.1 şi un raport al ordonanţei în vigoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Supun la vot retrimiterea acesteia la comisie.

(Conform afişajului, sunt înregistraţi 74 de deputaţi prezenţi, 65 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă, 2 abţineri.)

Cu 65 de voturi la 6 şi 2 abţineri, a fost aprobată respingerea.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2007 privind unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2007.  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2007 privind unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European din 2007; caracter organic.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor din regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Pătuleanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin ordonanţa de urgenţă, se stabileşte instituirea unor măsuri, constând în principal în prorogarea pentru semestrul II al anului 2007 a termenului prevăzut la art.8 alin. (1) din Legea nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările şi completările ulterioare, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr.76/2006, motivat prin faptul că în perioada imediat următoare procesului electoral, nu se putea desfăşura în condiţii corespunzătoare, datorită climatului politic existent, astfel cum rezultă din preambulul proiectului.

Termenul pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, aşa cum prevede proiectul, se va stabili prin hotărâre a Guvernului, urmând a se aproba şi programul calendaristic pentru acţiunile ce se vor desfăşura până în momentul încheierii procesului electoral, care va include şi unele dintre acţiunile care s-au desfăşurat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Totodată, proiectul prevede că sunt şi rămân valabile listele de alegători ce susţin partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau alianţele electorale, precum şi listele de alegători ce susţin candidaţii independenţi la alegerile pentru Parlamentul European, din anul 2007, întocmite până la data de 14 martie 2007.

De asemenea, se prevede că ziua de referinţă se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de către Guvern prin hotărâre, cu cel puţin 90 de zile înainte.

În consecinţă, vă adresăm rugămintea să dezbateţi şi să adoptaţi această ordonanţă de urgenţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Reprezentantul comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională; Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

În urma examinării, membrii Comisiei pentru cod electoral propun plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2007 privind unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2007, în forma adoptată de Senat.

În raport cu conţinutul şi obiectul său, face parte din categoria legilor organice; Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Doamna Iordache.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dorim să atragem atenţia, încă o dată, asupra incorectitudinii gestului făcut de către Guvernul Tăriceanu 2, în ceea ce priveşte amânarea alegerilor europarlamentare.

Această incorectitudine ....

(Microfonul este întrerupt.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Mă scuzaţi. Nu suntem la capitolul declaraţii politice.

(Rumoare)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Dar este un protest ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să vă limitaţi la dezbateri generale. Protestul nu înseamnă dezbateri generale.

Vă rog, vorbiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

În cadrul dezbaterilor generale, afirm încă o dată faptul că nu suntem de acord cu această amânare a alegerilor europarlamentare şi constatăm că această ordonanţă de urgenţă pune Parlamentul într-o poziţie foarte delicată. Ce se întâmplă dacă această ordonanţă nu trece?

Încă o dată, Guvernul nu are cum să modifice, prin ordonanţă de urgenţă, să ia o astfel de măsură prin ordonanţă de urgenţă.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Şi eu vă mulţumesc şi sunt convins că veţi face o propunere ca alegerile să nu fi fost amânate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Stimaţi colegi,

Ordonanţa precizează calendarul şi acţiunile pentru buna desfăşurare a alegerilor. Data alegerilor, amânarea este un fapt deja împlinit. Noi discutăm acum pentru buna desfăşurare a alegerilor din 25 noiembrie.

De aceea, membrii comisiei au propus adoptarea în forma propusă. Singurul amendament pe care putea să-l invoce colega noastră era faptul dacă listele de susţinători, cei 200 de mii de susţinători, erau sau nu valabile.

În textul ordonanţei se face referire la faptul că partidele care au depus deja liste de susţinători, aceste liste de susţinători rămân deja valabile, urmând ca, până la ziua de referinţă, 26 septembrie, cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor, partidele pot depune liste de candidaţi, concomitent cu lista de susţinători.

Deci, ordonanţa aceasta este necesară. Luăm data de amânare a alegerilor ca pe un fapt deja petrecut demult. Noi discutăm acum pentru buna desfăşurare şi buna organizare a alegerilor din 25 noiembrie anul acesta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul Iliescu. Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că ne aflăm în faţa unei ordonanţe cum nu cred să existe în vreo ţară membră a Uniunii Europene.

Cum s-ar spune, Guvernul a întrerupt procesul electoral într-un moment al lui. Asta, evident, fără să existe o consultare. Şi ne aducem aminte că prima dată stabilită pentru data alegerilor s-a stabilit pe baza consultării cu toate partidele politice. Şi, ulterior, constatăm chiar mai devreme şi alţi colegi, şi în Comisia pentru cod electoral, şi aici, în plen, au invocat o situaţie hilară, în sensul că marea majoritate a partidelor politice competitoare la aceste alegeri europarlamentare şi-au depus în termenul stabilit cele 200 de mii de semnături, minimum 200 de mii de semnături. Unele, din capul locului, au spus că ele nu vor participa, că nu strâng semnături. Iar astăzi, pe baza unei înţelegeri care nu are nicio legătură cu spiritul Legii nr.33, ne trezim că, pe lângă cei 5-6 competitori care s-au legitimat prin depunerea semnăturilor, mai apar şi alţii. Mi se pare un lucru incorect, pe care aş încerca să-l explic printr-un exemplu concret, practic: este ca şi cum un student dă examen două ore şi un alt student, care vrea şi el să câştige coroniţa, cununiţa, el stă în sală zece ore şi are dreptul şi la fiţuici şi la alte elemente de inspiraţie.

Mi se pare un lucru, repet, incorect, care nu se regăseşte în nicio ţară membră a Uniunii Europene. Şi, dacă vreţi, numai din dorinţa de a nu ajunge de râsul Europei, va trebui, de voie, de nevoie, să acceptăm această ordonanţă. Dar, repet, dovedeşte penibilul în care actul legislativ a fost adus de aceste ordonanţe de urgenţă aberante.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Eu vă mulţumesc pentru intervenţia dumneavoastră. N-am înţeles care este propunerea concretă, nu sunt amendamente admise, n-aveţi amendamente respinse. La dezbateri generale nu puteaţi să mai vorbiţi, pentru că a vorbit doamna din partea Grupului parlamentar al P.D.

Deci, nu am înţeles protestul. Dacă nu este declaraţie politică, ce este?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Este un protest, pentru că suprapunând raportul cu ceea ce eu am exprimat ca punct de vedere în comisie, eu nu am fost de acord cu aprobarea ordonanţei, aşa cum nu am fost nici cu cea dinainte, care s-a spus că trebuie respinsă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Este o abatere de la Regulament: doi reprezentanţi ai aceluiaşi grup vorbesc la dezbateri generale.

Vă rog, domnule Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă bucură faptul că distinsul deputat Iliescu sprijină ceea ce am spus la dezbateri generale, în debutul discuţiilor pe acest subiect al ordonanţelor.

Încă o dată spun cu tărie faptul că o ordonanţă de guvern nu poate să încalce o lege, Legea nr.33 şi evident că mă refer aici la necesitatea strângerii celor 200 de mii de semnături, pe de o parte, prin încălcarea termenului stabilit de Legea nr.33, dar, din câte cunosc, ordonanţa pe care o dezbatem acum nu prevede prelungirea termenului de strângere a semnăturilor. Acest lucru rezultă numai din calendarul care ne-a fost pus la dispoziţia astăzi, în Comisia de Cod electoral.

Aşadar, cred eu că această ordonanţă ar trebui retrimisă la comisie şi stabilit cu claritate dacă există această prevedere sau nu.

Aceasta este, de fapt, domnule preşedinte, propunerea concretă venită din partea Grupului parlamentar al PC.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Iată o propunere concretă pe care o s-o supunem la vot.

Domnul Márton Árpád.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Ce cuprinde o ordonanţă de urgenţă şi ce amendamente raportul, se citeşte în materialul la care are acces fiecare deputat. Acesta nu este motiv de retrimitere la comisie; unu.

Doi: în mod evident, această ordonanţă - s-a invocat o problemă - a întrerupt un proces. Dacă ne-am afla în situaţia în care am putea avea alegerile pe 13 mai 2007, atunci are vreun sens această dezbatere; dacă nu, n-are nici un sens, pentru că procesul a fost întrerupt.

Ceea ce putem noi....

Voci din sală:

Se respinge?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Da, puteţi să respingeţi ordonanţa, pentru că dispune pentru viitor. Pentru trecut este valabil, procesul a fost întrerupt. Punct.

Dacă aveţi probleme legate de amendamente admise de comisie, puteţi să votaţi împotriva acestor amendamente. Interveniţi aici, la dezbaterea pe articole, spuneţi "nu suntem de acord cu aceste amendamente" sau dacă aveţi vreo problemă legată de un articol, domnul preşedinte supune votului. Dacă propunerea dumneavoastră este susţinută de majoritatea votanţilor, atunci se adoptă şi ordonanţa va fi supusă votului final. Evident, dacă se adoptă retrimiterea, o vom retrimite la comisie. Procesul tot întrerupt este.

Problema pe care doriţi s-o rezolvaţi prin această ordonanţă, nu ştiu dacă se va rezolva, dar asta fiecare va decide în funcţie de cunoştinţele pe care le are.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc că aţi explicat mult mai bine decât aş fi explicat eu.

Vă rog, să supunem la vot...

Da, domnule Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi deputaţi,

Evident că distinşii noşti colegi au punctat foarte bine, unii dintre dânşii, din cauză că a fost îngheţat, domnule Márton, procesul, nu întrerupt; a fost îngheţat. Unii dintre colegi, datorită acestui proces, vorbesc singuri. Dar probabil că se vor dezgheţa şi dânşii la minute la timpul potrivit. Deci procesul a fost îngheţat şi, în momentul când se dezgheaţă, pleacă de acolo încolo. Este un lucru foarte important, pentru că veţi vedea ce complicaţii vor apărea pe traseu, datorită faptului că nu a fost congelat ca lumea. Şi mai există nişte "PIN-uri", nişte "Guşe", care se agită.

De aceea, cred că nu are nici un sens acum să ne punem problema respingerii ordonanţei; că dezgheţăm înainte de termen şi ne trezim cu un proces alambicat, în care nu mai ştim care sunt actorii. Actorii sunt cei care au depus toate hârtiile la timpul respectiv. Cine n-a depus, a pierdut trenul. Aceasta este prima precizare, domnule preşedinte.

A doua precizare. Vreau să spun şi chiar să-l invit la drept la replică pe distinsul nostru coleg Valentin Iliescu, care a dat un exemplu neinspirat: că sunt studenţi care stau la examen o oră - nu ştiu ce - şi sunt unii care stau zece ore cu fiţuici şi cutare.

Dragul meu, pe vremea studenţiei mele, a domnului Tabără, a domnului Puşcă, nu exista treaba cu fiţuica.

De aici se vede şi diferenţa de comportament între cei cu fiţuici şi cei cu carte.

Vă mulţumesc. (Râsete şi aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Supunem la vot propunerea domnului Călian de retrimitere...

(Domnul Valeriu Tabără doreşte să ia cuvântul.)

Da, vă rog. Deci faceţi parte din cadrul Grupului PD; sunteţi al treilea vorbitor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Există calificative pe care vă rog să le rezervaţi pentru dumneavoastră.

Este vorba de procedură şi la procedură, după câte ştiu eu, ieşim de câte ori vrem şi din partea oricui.

Domnule preşedinte, votul acesta se supune după timpul regulamentar, ca atare el nu este valabil.

Vă rog să amânaţi votul pentru mâine.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Aveţi dreptate.

Deci pauză cinci minute. Întrerupem şedinţa, o reluăm cu declaraţii politice. Interpelări, scuzaţi.

 
  Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului:  

- după pauză -

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Reluăm şedinţa de astăzi.

Voi citi deputaţii care au depus interpelări în scris: Ioan Munteanu - o interpelare, Ştefan Baban două interpelări, Ioan Stan o interpelare, Daciana Sârbu o interpelare; Mirela Adomnicăi o interpelare, Ioan Mocioalcă o interpelare, Vasile Cosmin Nicula şapte interpelări, Victor Ponta o interpelare, Ioan Cindrea două interpelări, Răzvan Bobeanu o interpelare, Gheorghe Chiper o interpelare, Emil Radu Moldovan trei interpelări, Filip Georgescu o interpelare, Iuliu Nosa o interpelare, Andrian Mihei două interpelări, Filonaş Chiş o interpelare, Dan Sorin Mihalache două interpelări, Victor Sanda o interpelare, Petre Străchinaru două interpelări, Dan Ruşanu două interpelări, Ovidiu Ganţ o interpelare, Ioan Oltean o interpelare, Anca Daniela Boagiu o interpelare, Bogdan Cantaragiu o interpelare, Titu Nicolae Gheorghiof trei interpelări, Viorel Pupeză o interpelare, Adrian Năstase o interpelare, Ioan Aurel Rus două interpelări, Cristian Stănescu o interpelare, Florin Iordache o interpelare, Vladimir Mănăstireanu o interpelare, Nicolae Bănicioiu o interpelare, Paul Magheru o interpelare, Bogdan Liviu Ciucă două interpelări, Petru Movilă două interpelări, Petru Tărniceru o interpelare, Eugen Bejinariu cinci interpelări, Petru Călian oral, Ioan Ţundrea oral, Mircia Giurgiu zece interpelări.

Dau cuvântul în ordinea celor care sunt înscrişi.

Voci din sală:

Şi domnul Ştefan Baban şi Aurel Vlădoiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, o să fac corecturile necesare. Adăugiri la listă: poziţia 45 Aurel Vlădoiu, poziţia 46 Graţiela Iordache, Cezar Preda, împreună - deci au făcut o interpelare, Aurel Vlădoiu are cinci interpelări depuse în scris. În regulă.

Deci domnul Valeriu Tabără va susţine ... Citesc acum Adrian Moisoiu a rămas, Lia Olguţa Vasilescu, Aledin Amet, Costache Mircea, Petru Călian, Ioan Ţundrea.

 
     

Domnul Adrian Moisoiu (din sală):

Şi Ştefan Baban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Deci domnul Ştefan Baban este pus cu două interpelări. Este în regulă.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Moisoiu

Îl invit la microfon pe domnul Adrian Moisoiu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând aş dori să spun că am de adresat trei interpelări.

Una este către domnul prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, care, în cursul lunii august, a efectuat o vizită de lucru în judeţul Mureş, ocazie cu care a scăpat - vreau să cred acest lucru, faptul că ar putea să participe şi parlamentarii altor partide decât ai partidului din care face parte. Şi, ca urmare, la discuţiile care s-au purtat în ceea ce priveşte dezvoltarea judeţului pe care-l reprezint în Parlamentul României, am fost evitat. Şi eu şi alţii, şi ceilalţi, inclusiv UDMR-ul. Motiv pentru care aş dori să cred că această scăpare aparţine fie slabei pregătiri profesionale a prefectului, a lipsei de echidistanţă a acestuia sau a lipsei de bun simţ şi nu vreau să cred că ar aparţine unor dispoziţii ale domniei sale, adică ale domnului prim-ministru.

Ca atare, îl rog pe domnul prim-ministru să îşi exprime punctul de vedere faţă de aceasta şi mai ales şi asupra modului cum va proceda în viitor, atunci când va vizita diverse judeţe din ţară.

O a doua interpelare este adresată domnului Cristian Adomniţei, ministrul educaţiei şi cercetării, şi se referă la faptul că, în ultimul timp, reţeaua unităţilor şcolare particulare de învăţământ preuniversitar s-a dezvoltat mult. La rândul său, aceste unităţi şcolare au obţinut, multe dintre ele, rezultate deosebite atât la diverse concursuri, cât la olimpiade naţionale şi internaţionale.

Baza materială a acestora, trebuie să recunoaştem că este de excepţie. Faptul, însă, că şcolile s-au dezvoltat pe verticală creează, în clipa de faţă, probleme din punct de vedere al plăţii retribuţiei cadrelor didactice care predau în aceste unităţi de învăţământ.

Şi atunci întrebarea ar fi următoarea: dacă domnia sa, în temeiul Constituţiei României, art. 33, cât şi al Legii învăţământului nr. 84/1995, care prevăd gratuitatea învăţământului, nu ar crede de cuviinţă ca salariile cadrelor didactice care lucrează în aceste unităţi acreditate, şcolare, de învăţământ preşcolar sau până la inclusiv învăţământul general, să fie acordate de la bugetul învăţământului.

În acest fel baza materială a acestora s-ar putea dezvolta mai mult, iar, ceea ce este mai important, costurile familiilor care au elevii în aceste unităţi şcolare ar fi mai mici.

O a treia interpelare şi ultima este adresată domnului Paul Păcuraru, ministrul familiei şi egalităţii de şanse, şi se referă la faptul că, dacă s-a rezolvat problema adeverinţelor care nu mai trebuie aduse de către cei care au lucrat în unităţi de unde arhiva, fiind supraîncărcată, nu se poate încadra până la data de 31 decembrie 2007, întrebarea este ce este de făcut cu cei care au lucrat în societăţi a căror arhivă nu se găseşte. Care, încă, la punctele de lucru unde au fost adunate arhivele respective, unde au fost colectate arhivele respective, au rămas încă în saci nedesfăcuţi.

În acest sens, aş da un exemplu al unei societăţi deosebite din judeţul Mureş, IFET-ul Reghin, de exemplu, unde, la această societate au lucrat foarte mulţi oameni şi care, în clipa de faţă, aleargă pe drumuri, vin la birourile parlamentare şi zic: domnule, trece timpul, mai avem câteva luni de zile, trei luni de zile şi noi nu avem posibilitatea să ne depunem adeverinţele că am lucrat la momentul respectiv în timp.

Îl rog pe domnul ministru să prezinte o strategie a modului cum urmează să acţioneze în acest caz.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban

Doamna Lia Olguţa Vasilescu; urmează domnul Ştefan Baban, vă rog, două interpelări.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să încerc să reduc la minim timpul pe care-l acordaţi.

Prima interpelare este adresată domnului Decebal Traian Remeş, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Ştim ce s-a întâmplat anul acesta în agricultură şi am să trec la subiect. Sigur, se poate spune că, în acest an, importurile de produse alimentare vor salva România. Greşit, că şi în Europa preţurile acestora au crescut şi, având în vedere puterea de cumpărare tot mai scăzută a populaţiei, va fi o adevărată tragedie pentru români, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori.

Domnule ministru, aş dori să aflu care sunt măsurile luate la nivelul ministerului dumneavoastră pentru a nu ne confrunta cu o criză alimentară serioasă; în acelaşi timp, să se mai dea o şansă, un balon de oxigen, producătorilor autohtoni.

A doua interpelare este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Se referă la cât de apropiate vor fi scumpirile, valul de scumpiri, începând de la utilităţi şi terminând cu produse alimentare de bază.

Şi, cu respectul cuvenit, îl rog pe domnul prim-ministru să-mi spună ce măsuri va lua Guvernul pentru a contracara efectele negative ale scumpirilor anunţate şi neanunţate şi în niciun caz bine venite, având în vedere că marea populaţie a acestei ţări trăieşte la limita subzistenţei din punct de vedere salarial.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Andrian-Sirojea Mihei

Urmează domnul Andrian Mihei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea adresată domnului ministru Ovidiu Silaghi, Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului, Turismului şi Profesiilor Liberale; domnului ministru Attila Korodi, ministrul mediului şi dezvoltării durabile.

Stimate domnule ministru,

După doi ani de când plajele au fost date în închiriere unor operatori, atât hotelierii, cât şi societăţile comerciale implicate în turismul litoral, dar şi turiştii au considerat că, în acest an, sezonul estival a avut un oarecare succes, în special datorită faptului că vremea a fost bună, însă condiţiile de pe plajele litoralului românesc încă au lăsat de dorit.

Din acest motiv, vă adresez câteva întrebări legate de eficienţa şi rentabilitatea acestui sistem, la care vă rog să-mi răspundeţi rapid şi la obiect.

Unu. Există, în cadrul ministerului dumneavoastră, un studiu în ceea priveşte gradul în care operatorii de plaje şi-au îndeplinit obligaţiile asumate în contractul de închiriere? Mai mult, există vreun studiu comparativ, care să analizeze cantitativ şi calitativ diferenţa dintre actuala metodă de gestionare a plajelor şi cele anterioare?

Doi. Care sunt măsurile luate împotriva celor care au ridicat construcţii ilegale pe plajă şi ce măsuri sunt vizate pentru a se evita acest lucru pe viitor? Ce mijloace aveţi în vedere pentru a evita incoerenţa planificării urbanistice din zonele de plajă?

Trei. Ce măsuri sunt vizate pentru a se îmbunătăţi colaborarea dintre operatorii de plajă şi proprietarii de hoteluri, aceste măsuri fiind necesare pentru o bună dezvoltare a turismului litoral.

Datorită multiplelor controverse dintre operatorii plajelor şi DADL, legate de responsabilitatea efectuării unor operaţiuni necesare pentru plajele litoralului românesc, în baza art. 111 alin. (1) din Constituţia României şi art. 181 şi 182 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintez, cu această ocazie, şi o solicitare de informaţii, prin care vă rog să-mi acordaţi sprijinul pentru a obţine din partea conducerii Direcţiei Apelor Române Dobrogea Litoral, o copie certificată a caietului de sarcini întocmit pentru licitaţia publică, privind închirierea plajelor din aprilie 2006 şi o copie certificată a unui contract încheiat cu unul dintre operatorii care au câştigat licitaţia pentru staţiunea Mamaia.

Vă mulţumesc.

Cea de a doua este adresată domnului ministru Decebal Traian Remeş, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Stimate domnule ministru, în urma unor mai multe sesizări primite la Cabinetul parlamentar, vă adresez această interpelare referitoare la lipsa sistemelor de irigaţii şi a irigaţiilor în Dobrogea, despre care se spune permanent că este în pericol de deşertificare şi unde, în contextul modificărilor climatice existente şi preconizate, trebuie luate măsuri. Mulţi agricultori s-au plâns că sistemele existente sunt devalizate şi lăsate în paragină, ceea ce nu permite utilizarea lor.

Unu. Există, în cadrul ministerului, o situaţie clară asupra stării sistemului de irigaţii din Dobrogea şi a gradului lor de utilizare, a stării de degradare, a posibilităţii de reparaţii?

Doi. Care sunt măsurile vizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru refacerea sau pentru construirea unor noi sisteme de irigaţii? Şi, dacă aceste măsuri există, care sunt termenele vizate pentru implementarea lor?

Trei. Care este gradul în care ministerul colaborează cu autorităţile locale, judeţene şi care sunt demersurile luate pentru căutarea de soluţii şi rezolvarea acestor probleme?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Aledin Amet

Domnul Aledin Amet, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea este adresată domnului Teodor Meleşcanu, ministrul apărării.

Reprezentanţii primăriei oraşului Basarabi, judeţul Constanţa, în numele comunităţii locale, solicită o reglementare a problemelor apărute între respectiva instituţie şi unităţile militare din acest oraş.

Autorităţile locale reclamă faptul că, în ciuda insistenţelor, Garnizoana militară Basarabi nu restituie primăriei mai multe terenuri. Astfel, reprezentanţii acesteia au în vedere faptul că armata a beneficiat, în diverse etape, din intravilanul oraşului, de 46 hectare de teren, oraşul pierzând şi în momentul când a fost finalizat Canalul Dunăre-Marea Neagră. În momentul de faţă, suprafaţa intravilanului destinat locuirii este de 100 de hectare.

De asemenea, după cum precizează primăria, Garnizoana militară Basarabi a ocupat, fără documente legale, 6,5 hectare din terenul localităţii.

Au fost formulate numeroase solicitări către Ministerul Apărării, primindu-se doar răspunsuri negative.

O altă problemă este că respectiva garnizoană militară intenţionează să intabuleze o parte din Strada general Vasile Milea, circa 250 metri.

Care sunt soluţiile pentru rezolvarea acestor neajunsuri?

Vă mulţumesc anticipat pentru răspuns.

 
Video in format Flash/IOS   Costache Mircea

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul Costache Mircea, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Foarte scurt o să enumăr cele şase interpelări pe care le adresez. Prima domnului ministru Adrian Iorgulescu, referitoare la reparaţia unei biserici din comuna Stâlpu, judeţul Buzău, monument istoric, lucrări care sunt tărăgănate de şapte ani şi nu se ştie când se vor termina datorită şi modului defectuos de decontare a cheltuielilor, direct de către Ministerul Culturii cu firma de construcţii Bahamat din Galaţi.

Una dintre interpelări este adresată domnului Cristian David, ministrul internelor, şi se referă la concluziile Corpului de control al Ministerului de Interne, care corp de control s-a deplasat în comuna Năieni, la solicitarea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, şi a constatat abuzurile primarului în funcţie Lucian Zecheru. Le-a dat dreptate celor care au sesizat la faţa locului, iar în concluziile scrise, oficiale, situaţia este prezentată în mod diferit.

Tot domnului Cristian David îi adresez o interpelare referitoare la situaţia cetăţeanului Iosif Gheorghe, din municipiul Buzău, care a sesizat poliţiei că i s-a spart magazinul şi, deşi câinele de urmărire şi toate mijloacele specifice au identificat persoana, se spune că nu există suficiente probe pentru a recupera prejudiciul. N-ar fi singur caz în care poliţia pactizează mai mult cu infractorii decât să apere cetăţeanul în faţa abuzurilor.

O altă interpelare este adresată domnului ministru Paul Păcuraru, care a avut amabilitatea de a preciza într-un răspuns, la o altă interpelare, care sunt drepturile legale şi care este cadrul legal pentru acordarea venitului minim garantat şi ajutoarelor sociale. Dar o familie cu 11 copii şi cu doi părinţi care nu realizează venituri nu se poate mulţumi numai cu un răspuns referitor la cadrul legal, ci aşteaptă şi măsuri concrete, întrucât s-a făcut şi o anchetă socială de către Direcţia de muncă Buzău, soldată fără nici un rezultat.

Vine toamna, copii toţi sunt minori, 11, n-au rechizite, n-am alimente de bază, iar noi oferim răspunsuri formale.

Mai am două întrebări adresate doamnei Ingrid Zaarour referitoare la restituirea proprietăţilor. Un caz concret: 50 de persoane din comuna Siriu sunt prejudiciate de Barajul Siriu, care le ocupă abuziv terenurile.

De asemenea, domnului Cristinel Bâgiu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare, Servicii Comunitare, o sesizare în legătură cu necazurile şi dificultăţile, obstrucţiile pe care le întâmpină cetăţenii care vor să se debranşeze de la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Călian

Domnul Petru Călian.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

În câteva secunde vreau să intervin şi pe procedură.

Am primit astăzi o adresă din partea Biroului permanent, legat de declaraţiile politice. Se face referire, în această adresă, la prevederile Regulamentului, însă eu cred că se greşeşte şi chiar consider un abuz din partea Biroului permanent, pentru că suntem obligaţi să ne susţinem sau să depunem declaraţiile politice preşedintelui de şedinţă strict în intervalul orar 8,30-10,00.

Vă rog respectuos să aduceţi în discuţia Biroului permanent această chestiune şi să se revină la procedura iniţială, pentru că nu s-a încălcat absolut cu nimic Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Revenind la interpelări, stimate domnule preşedinte, am doar 11 la număr, însă, din respect pentru dumneavoastră şi pentru colegi, o să prezint doar una singură, care este adresată domnului ministru Paul Păcuraru şi ea se referă la prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Fac precizarea că, la nivelul întregii ţări, pe parcursul anului 2006, au fost înregistrate, la nivelul ţării, aşadar, 9372 de cazuri de violenţă domestică, din care 151 soldate cu decesul victimei.

Îi solicit domnului ministru să îmi precizeze măsurile pe care domnia sa le ia astfel încât aceste cazuri de violenţă să fie cel puţin reduse.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Valeriu Tabără

Domnul Ioan Ţundrea. Nu este? Domnul Tabără Valeriu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Mulţumesc pentru cuvânt.

Am să prezint doar un rezumat al interpelării, care este adresată domnului ministru al transporturilor, Ludovic Orban, obiectul interpelării fiind şoseaua de centură a municipiului Timişoara şi drumul Timişoara - Lugoj.

Fără să intru în amănunte şi fără să fac o dezvoltare a acestei interpelări, legat de importanţa acestor două lucrări şi acestor două obiective, problema pe care o pun prin această interpelare domnului ministru Orban este aceea de a îmi clarifica şi de a îmi transmite în scris şi oral situaţia cheltuielilor care s-au făcut până la suspendarea sau anularea contractelor cu firmele care au fost implicate în construcţia acestor două şosele, respectiv centura Timişoarei şi respectiv şoseaua de la Timişoara la Lugoj. Şi, în acelaşi timp, o continuare a acestei interpelări, legată de: de ce până la această dată nu s-au refăcut licitaţiile astfel încât aceste lucrări să fie continuate şi în acest an.

Care este punctul de vedere al ministerului referitor la sursele financiare şi la modul de abordare în anul 2008 a acestor lucrări de importanţă capitală, pentru ceea ce înseamnă infrastructura nu numai pentru oraşul Timişoara sau pentru ceea ce înseamnă acest interval de infrastructură rutieră Timişoara-Lugoj, ci pentru toată infrastructura din vestul ţării şi legătura cu centrul Europei.

Aştept răspunsul oral şi scris.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, domnule Giurgiu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O să prezint doar două interpelări pe scurt. Este vorba de problemele cu care se confruntă salariaţii de la RADP Cluj-Napoca, o interpelare adresată ministrului muncii. Obiectul interpelării îl reprezintă salariile compensatorii care, deşi sunt pe masa Guvernului, încă nu s-au aprobat.

O altă interpelare este adresată domnului Cristian David, ministrul administraţiei şi reformei administrative. Este vorba de problema cu care se confruntă salariaţii de la Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă rog frumos să şi precizaţi câte interpelări... La nr.40? Da, Petru Tărniceru, eraţi trecut cu o interpelare depusă în scris, îmi cer scuze.

Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Tărniceru

Domnul Petru Tărniceru:

Adresez o interpelare domnului Ludovic Orban, ministrul transportului.

Domnule ministru, în martie 2004 au început lucrările de reabilitare a DN 17, licitaţie câştigată de mai multe firme, cu termen de predare în 2007.

Pe tronsonul comuna Fântânele până la Iacobeni lucrează firma "Aktor", de la Iacobeni la Sadova - firma "Moglos", iar de la Sadova la Suceava S.C.C.F. Iaşi, ultima începând lucrările mult mai târziu, dar cu mai multă eficienţă. Am enumerat aceste trasee din DN 17 deoarece aceste lucrări tranzitează una din cele mai importante zone turistice montane din România, şi mă refer la staţiunile Vatra Dornei-Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului-Suceava, de o mare importanţă naţională şi internaţională.

Domnule ministru, personal am verificat de nenumărate ori ritmul de lucru la aceste tronsoane de drum, unde am constatat că nu există nici un interes la aceste lucrări, luate în bătaie de joc sau cine ştie ce alte interese sunt la mijloc.

Prin această indiferenţă au reuşit să izoleze una din cele mai solicitate activităţi din aceste zone, şi anume turismul. Un exemplu mic, pot să spun, podul central peste râul Dorna din Vatra Dornei a intrat în reparaţii de un an de zile şi nici astăzi nu este finalizat. De 3 luni mai lucrează doar doi muncitori, dotaţi cu palete din tablă, ce dirijează circulaţia. Cum este posibil? Cine le dă dreptul acestor firme care nu au nimic în comun cu proiectele şi problemele create pe acest fond să-şi bată joc de noi toţi? Cum credeţi că putem presta un turism de calitate?

De aceea, solicit să desemnaţi o echipă din corpul dumneavoastră de control să verifice stadiul lucrărilor, încadrarea în graficul contractului de execuţie şi, în special, calitatea lucrărilor executate până la această oră. Sunt convins că această deplasare a echipei numită de dumneavoastră va îndrepta deficienţele.

În speranţa că am fost înţeles, vă rog, în numele tuturor locuitorilor judeţului Suceava, să vă implicaţi personal.

Solicit răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Valentin Iliescu

Are cuvântul domnul Valentin Iliescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doresc să prezint foarte pe scurt 3 interpelări. Prima dintre ele este adresată domnului ministru Ludovic Orban, ministrul transporturilor, şi se referă la refacerea podului de cale ferată de la Grădiştea, pod compromis foarte serios şi scos din funcţiune în urma inundaţiilor din 2005. Deşi necesitatea acestui pod se justifică din multe motive, de natură sentimentală, pentru că calea ferată Giurgiu-Bucureşti a fost prima cale ferată din România, de natură economică, pentru că introducerea ei produce importante economii şi pentru economia naţională şi pentru cetăţenii din zonă, dar şi de natură ecologică. Cu toate acestea, de 3 ani de zile, de când au avut loc acele inundaţii din primăvara anului 2005, nu s-au alocat niciun fel de fonduri, ba chiar şi ce a rămas din acea lucrare se degradează cu fiecare zi.

Doresc răspuns în scris şi oral la interpelarea mea legată de demersurile Ministerului Transporturilor pentru refacerea podului de cale ferată de la Grădiştea.

Cea de-a doua interpelare se adresează tot domnului ministru Ludovic Orban, şi aceasta se referă la alocarea unor sume importante de bani pentru refacerea a două drumuri judeţene de importanţă republicană, aş spune eu, care leagă DN 5 pe cele două variante Uzunu-Călugăreni şi Jilava-Grădiştea de localitatea Comana, o localitate cu o importanţă istorică turistică, extrem de importantă.

Cea de-a treia interpelare este adresată domnului ministru al culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu, şi este legată de necesitatea alocării unor fonduri pentru refacerea zidului de apărare al mănăstirii Comana, mănăstire ctitorită de domnitorul Vlad Tepeş. Există pericolul ca în condiţiile în care nu se efectuează această reabilitare, un important monument istoric să fie grav afectat şi, în al doilea rând, să se întâmple un lucru extrem de grav, ca el să producă un grav accident faţă de turiştii care vin să viziteze mănăstirea Comana.

În toate cele trei cazuri, solicit domnilor miniştri răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Da şi eu vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt intervenţii din partea altor colegi, declar şedinţa închisă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,15.