Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 septembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.119/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 septembrie 2007

  Adoptarea ordinii de zi pentru şedinţa comună din 12 septembrie 2007 cu modificări.

Şedinţa a început la ora 10,25.

Lucrările au fost conduse de domnul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistat de domnii Ilie Sârbu, secretar al Senatului, şi Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte domnul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi să vă anunţ că din totalul de 463 senatori şi deputaţi şi-au înregistrat prezenţa un număr de 325 de parlamentari, 138 fiind absenţi. Avem cvorumul de şedinţă asigurat.

Birourile permanente ale celor două Camere au adoptat proiectul ordinii de zi. Vă consult dacă sunt observaţii. Domnul senator Funar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte al Senatului,

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Grupurile parlamentare ale PRM vă propun să acceptaţi includerea a încă unui punct pe ordinea de zi, pct. 9, alegerea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Este vorba de reprezentantul Partidului România Mare, domnul Bogdan Mihai Chetreanu, care a fost audiat la comisie, există raportul. Şi v-am ruga să acceptaţi completarea ordinii de zi. Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Oricum, ordinea de zi care a fost discutată în Birourile reunite de săptămâna trecută a fost una de principiu, cuprinzând şi mai multe chestiuni care sunt restante pentru discuţia în Camere. După care Birourile nu s-au mai reunit, pentru a propune strict o ordine de zi. Ceea ce este în faţa dumneavoastră e, de fapt, o convenţie între preşedinţii Camerelor.

Putem să acceptăm şi această ordine de zi. Dar iată că mai vin reprezentanţi ai diverselor grupuri cu alte propuneri pentru a optimiza această ordine de zi. Şi noi avem o propunere pentru a optimiza această ordine de zi. Şi v-o propun de-a dreptul dumneavoastră fiindcă, după cum am spus, nu au mai fost nişte Birouri reunite în care să facem acest lucru. Propunem ca pct. 7 şi 8 care sunt pe ordinea de zi din faţa dumneavoastră să treacă după pct. 2 de la ordinea de zi, deci, să devină 3-4, după care se renumerotează.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi, s-a mai făcut o propunere, pct. 7 şi 8 să treacă după pct. 2.

Dacă îmi permiteţi, un scurt comentariu legat de ordinea de zi. V-aş ruga să mă ascultaţi. Se poate puţină linişte?

Stimaţi colegi,

După pct. 2 pe ordinea de zi, avem, de la 3 la 8 şi, acum, cu o propunere, de la 3 la 9, şapte situaţii prevăzute în ordinea de zi care presupun vot secret, din care pct. 7 şi 8 şi pct. 3 ne obligă la vot secret cu bile, în conformitate cu legea. Asta ar însemna să luăm fiecare punct, să facem apelul: Senat - Camera Deputaţilor, să ne exprimăm votul, să se retragă Biroul permanent, proces-verbal, după care numărarea voturilor. Revenim în sală, facem din nou apelul şi trecem la punctul următor, aceeaşi procedură, din nou apelul, pentru punctul următor. E o problemă extrem de dificilă, şi atunci ar trebui să mergem pe o formulă de simplificare.

Acesta este motivul pentru care am prevăzut această ordine, pe care o aveţi, cu pct. 3 - preşedintele Consiliului de administraţie la televiziune, numirea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului. La amândouă stăm pe un provizorat, iar aceste instituţii extrem de importante trebuie să funcţioneze la parametrii maximi, fiind prioritatea noastră numărul unu.

Şi atunci, v-am propus această ordine de zi, în urma discuţiilor pe care le-am avut şi cu preşedintele Bogdan Olteanu, sigur, dumneavoastră hotărâţi, în care, după ce epuizăm pct. 1 şi 2, să intrăm cu un vot mai complex, care să însemne vot secret cu bile pentru preşedintele Consiliului de administraţie de la TVR şi trei buletine de vot: un buletin de vot pentru preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, un buletin pentru numirea unui membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului şi un buletin pentru numirea unui membru al Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor. Astfel încât, printr-un singur apel, să rezolvăm pct. 3-6, prin votul nostru.

Ar urma, dacă mai reuşim să avem cvorum în sală, să dăm un vot secret cu bile pentru propunerile de completare a Consiliului de administraţie la televiziune şi, separat, un vot secret cu bile pentru cele două propuneri pentru Consiliul de administraţie la radiodifuziune.

Sigur, oricât am fi de optimişti, vom vedea dacă vom reuşi să venim cu trei apeluri în cursul zilei de astăzi. Deci, stimaţi colegi, suntem în această situaţie.

Ni se mai propune pct. 9, cu membrul din partea Grupurilor România Mare, există avizul făcut, pentru Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Consiliul de administraţie. Are un viciu de fond, v-o spun în calitate de preşedinte, faptul că o astfel de propunere trebuia să intre în primul rând în Birourile permanente reunite, deci, nu s-a respectat o etapă. Acolo, am stabilit ca sarcină, liderii de grup se întrunesc, negociază, se pun de acord cu toate propunerile pentru CNVM, după care luăm decizia în Birourile permanente de introducere pe ordinea de zi.

Eu vă dau aceste explicaţii pentru că ridică o anumită problemă. Ar însemna un nou vot secret, din nou un apel.

Voci din PRM:

Votul acesta nu e secret!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mi-e greu să cred că astăzi putem face patru-cinci apeluri şi să avem cvorumul necesar, de cel puţin 232, pentru cei care sunt admişi cu jumătate plus unu din prezenţi.

Dar, sigur, e o propunere, o să o supun votului plenului, plenul este cel care hotărăşte.

Şi atunci, putem păstra ordinea de zi aşa, dacă acceptaţi să o completăm cu pct. 9, şi pe măsură ce derulăm acest proces vom vedea ce se întâmplă.

O să supun la vot şi propunerea domnului Rădulescu, dar care nu schimbă nimic, domnule Rădulescu. De ce nu schimbă nimic? Pentru că, oricum, dacă este să votăm ceva astăzi, cel mai important, după o părere personală, este legat de preşedintele televiziunii şi CNA, în primul rând.

Domnul Hrebenciuc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule preşedinte, aveţi dreptate în ceea ce aţi susţinut în legătură cu ordinea de zi, într-adevăr, liderii de grupuri de la Cameră nu s-au întâlnit. Acum, beneficiind de faptul că sunt şi cei de la Senat, vă solicităm o pauză de consultări de 15 minute, să ne întâlnim şi să stabilim toate aceste probleme, ca să nu mai creăm dificultăţi majore.

Deci, propun o pauză de consultări de 15 minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a făcut o solicitare, din partea unui grup.

Da, domnule deputat Gheorghiof. Vă rog, puţină linişte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vin în întâmpinarea acestei propuneri, dar părerea mea este ca liderii să se retragă, iar ceilalţi colegi, pentru pct. 1 şi 2, practic, să se dea o hotărâre. Pentru că, pentru o prelungire de termen şi un proiect de hotărâre pentru constituirea unei comisii, nu văd de ce ar trebui să fie şapte lideri în Cameră ca să facă cvorumul sau votul.

Colegii pot să dea un vot, liderii se retrag 10 minute, discută şi se reîntorc în Cameră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule deputat...,

 
   

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof (din sală):

Ştiu, nu s-a votat ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

...am reţinut propunerea dumneavoastră, pentru a câştiga timp, ridică un singur semn de întrebare, hotărârea legată de CNVM, propunerea unui nou membru, trebuie să fie o decizie a Birourilor permanente, să o discutăm. Eu, deocamdată, la prezidiu, aici, nu am niciun aviz şi nimic legat de CNVM, nu am primit aşa ceva.

Deci, liderii de grup... Pot să vă spun însă că degeaba se retrag şi noi rămânem, fiindcă nu am votat ordinea de zi, deci, nu putem discuta pct. 1 şi 2.

Domnul vicepreşedinte Bolcaş. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Vin cu o precizare, nu numai că această problemă a membrului CNVM a fost discutată în Biroul permanent şi s-a hotărât să se treacă pe ordinea de zi, dar pe ordinea de zi electronică comunicată figurează ca punct la ordinea de zi. Este o omisiune, categoric, în ordinea de zi difuzată la casete şi pentru şedinţa de astăzi.

Şi noi v-am cerut - şi plenul este cel care hotărăşte - completarea ordinii de zi cu acest punct, asupra căruia nu există niciun fel de discuţii. Biroul permanent a hotărât, comisiile au audiat, raportul comisiei există, pe ordinea de zi a figurat. Mai multe argumente nu se pot aduce, pentru a intra într-o normalitate. Stăruim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule vicepreşedinte, nu am spus altceva, plenul este cel care hotărăşte, vreţi să o mai repet de zece ori?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Nu!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu am spus altceva.

Deci, repet, ca să supunem la vot ordinea de zi, trebuie să ştim rezultatul discuţiilor între liderii de grup, ca să putem intra măcar pe pct. 1 şi 2.

Rog liderii de grup să se întrunească în sala de Birou permanent, un sfert de oră, ne vedem la 10,55.

Stimaţi colegi,

E o zi foarte importantă şi vă rog să nu plecaţi.

Rog liderii de grup sau viceliderii de grup să daţi telefoane, să chemaţi senatorii şi deputaţii să participe la lucrări, cei care lipsesc.

 
   

- pauză între orele 10,40-11,20 -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi, se pare că a trecut sfertul de oră, aşteptăm liderii.

Invit colegii senatori şi deputaţi în sală!

 
   

- lucrările se reiau la ora 11,35 -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi,

După consultări între liderii de grupuri, legate de ordinea de zi, să-l ascultăm pe domnul senator Verestóy. Domnule lider, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Verestóy Attila:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

M-aş fi bucurat să pot să anunţ că avem o înţelegere şi avem o singură variantă. În momentul de faţă, s-au conturat două variante.

Într-o variantă, mulţi dintre colegi ar fi de părere că există două avize, şi anume, unul pozitiv şi unul negativ la un punct. Mulţi consideră că acest fapt ne-ar obliga să dăm voturi distincte.

Cu această părere, din păcate, nu a fost de acord un coleg de-al nostru, regret acest lucru.

În acest sens, eu, domnule preşedinte, aş solicita, din partea celor care au fost de această părere, să supunem la vot, dacă plenul celor două Camere opinează că la pct. 7, la numirea unor membri ai Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, acest aviz al Comisiilor pentru cultură ale celor două Camere ale Parlamentului, în două sensuri dat, ne-ar putea pune în situaţia să-i votăm pe cei care au avut aviz favorabil şi să amânăm votul pentru cei care nu au primit aviz favorabil, urmând o altă audiere sau o altă propunere. Aceasta ar fi decizia, cred, aşa sunt convins, cei care sunt de faţă pot decide acest lucru. Aceasta este, de fapt, ceea ce s-a degajat.

Mă oblig a spune, reprezentantul Partidului Democrat are opinia că cele două voturi nu pot fi separate. Este o altă opinie, rămâne să decidă plenul celor două Camere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, am încercat să ajungem la un consens şi nu am putut să atingem acest consens. Reprezentantul care a spart consensul, după cum spunea şi domnul Verestóy, este persoana mea, reprezentând Partidul Democrat.

Regulile, în ceea ce priveşte votarea candidaţilor pentru Consiliul televiziunii, sunt foarte clare, indiferent câţi ar fi, dacă sunt mai mulţi de unu, se votează cu bile lista. Şi atunci, pe lista respectivă există un candidat din partea preşedinţiei, care, într-adevăr, a primit aviz negativ de la comisii, şi un candidat din partea Partidului Democrat, care a primit aviz pozitiv.

Nu suntem de acord să trecem din nou peste toate regulile posibile şi să spargem această listă, punând un candidat de o parte, cu un vot, şi celălalt candidat de altă parte, cu alt vot. Şi această chestiune, pentru a fi mai pe înţelesul tuturor, să arate din nou care este poziţia unei majorităţi sui generis aici, în Camerele reunite, asupra a tot ceea ce face şi propune preşedintele Traian Băsescu.

Deci, practic, se propune să trecem din nou peste regulile Parlamentului, pentru a se putea da, cu atât mai manifest şi mai evident, un vot negativ unui candidat propus de preşedinte şi, indirect, să se manifeste din nou aceeaşi opinie negativă din partea acelei majorităţi, cunoscute de acum ţării sub numele de "322", împotriva preşedintelui Băsescu.

Nu putem fi de acord cu această soluţie, şi dacă se propune scindarea votului, nu o să fim de acord cu această idee.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul deputat Hrebenciuc.

V-aş ruga, puţină linişte, mai aveţi răbdare încă două minute, mai avem un pic şi vine ora 13,00.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Îi înţeleg poziţia domnului Cristian Rădulescu, dar eu vreau să învederez următorul fapt: ne aflăm în faţa unei situaţii absolut noi, când unul din candidaţi are raport pozitiv - şi care este reprezentantul PD-ului, nu este nici al PSD-ului, nici PRM-ului, nici al altui partid, cu care nimeni nu are nimic împotrivă, dovadă că a avut unanimitate la comisie, şi un reprezentant - din nefericire, coincidenţa face că este propunerea preşedinţiei - pentru care - datorită afirmaţiilor pe care le-a făcut, nu este altă..., că ştiţi foarte bine ce afirmaţii a făcut - mai suntem încă în discuţii.

Deci, nu avem nimic cu reprezentanţii Partidului Democrat, să nu ne înţelegeţi greşit aici, şi de aceea cred că ar fi bine să ne ţinem de cuvânt, aşa cum ne-am ţinut totdeauna. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul deputat Árpád.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Eu sunt şi membru în comisia care a audiat toţi candidaţii, indiferent de unde au venit. Diferenţa este enormă, unul dintre candidaţi era unul dintre puţinii candidaţi care a primit un vot favorabil din partea tuturor celor care au fost prezenţi, iar celălalt candidat nu a primit niciun vot pentru - accentuez, niciun vot pentru!-, majoritatea împotrivă şi doar două abţineri. De ce? Pentru că domnia sa a declarat clar că nu are de gând să se ţină de Constituţie şi de legile ţării!

Doamnelor şi domnilor,

Nu putem să punem în aceeaşi oală două astfel de persoane. În mod clar, comisia a decis: pentru unul, favorabil în unanimitate, iar nicio persoană din comisie nu a votat favorabil pentru celălalt.

Nu putem da vot odată pentru cele două persoane, cu bile, pentru că nu avem cum. Trebuie să dăm separat pentru cel care a primit avizul favorabil, şi pentru cel care a primit aviz negativ, evident, noi avem posibilitatea să votăm şi în acest caz pentru persoana respectivă, noi, plenul, suntem suverani.

Dar aceasta este situaţia. Şi nu are nicio importanţă cine l-a propus. Persoana a fost cea care a provocat această situaţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi, putem continua cu discuţiile până la ora 13,00, haideţi să luăm nişte decizii.

Ultimul cuvânt, domnul Funar, liderul de grup, şi închidem toată această dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

A fost foarte corect expusă concluzia în urma discuţiilor liderilor de grup de către domnul senator Verestóy.

Aş vrea să vă informez că s-a acceptat, cu excepţia grupurilor PD, să se includă pe ordinea de zi pct. 9, şi reprezentantul Partidului România Mare să fie votat astăzi, pentru că este locul nostru, limpede, nu încurcăm cu nimic celelalte negocieri care urmează.

Ca atare, rugămintea noastră este de a accepta acest punct pe ordinea de zi, care este susţinut şi de către UDMR. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi, am încheiat discuţiile. Vă rog mult de tot, deja, de la 9,30, suntem la ora 11,45.

S-au desprins toate variantele posibile şi imposibile. Mai vin şi eu cu o propunere, în calitate de preşedinte: pentru că, oricum, nu avem soluţie, să scoatem de pe ordinea de zi pct. 7 şi 8 şi să reprogramăm o şedinţă săptămâna viitoare, cu vot pe listă, aşa cum prevede legea, cu bile pentru televiziune, separat pentru radiodifuziune.

Sigur că, în intervalul aceasta de timp, o să am şi o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, căruia trebuie să-i explic că domnul Avramescu, în calitate de candidat, la votul anterior al plenului, din 229 de voturi exprimate, a întrunit 16 voturi! (Rumoare.) Şi eu cred că domnul preşedinte va înţelege că şi prin afirmaţiile pe care le-a făcut, şi înainte de comisie, şi la comisie, efectiv, candidatul, indiferent de ce formulă, mi-e greu să cred că poate avea vreo şansă, vreodată, în Parlamentul României. Şi am să-i explic acest lucru preşedintelui. Şi să vină cu un alt candidat, să fie audiat, şi atunci, la şedinţa următoare, să derulăm votul secret cu bile, pe listă.

Deci, este o propunere, o supun votului dumneavoastră.

Cine este de acord pe această formulă: scoatem pct.7 şi pct.8 şi şedinţa următoare, sper că săptămâna viitoare, tot miercuri, să continuăm acest lucru.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi.

Voci din sală:

322! 322!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, puţină răbdare! Lăsaţi glumele proaste! Lăsaţi-le încolo! Ajunge, ajunge!

262 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 16 voturi împotrivă. (Rumoare, vociferări în partea dreaptă a sălii)

Mai ridicaţi o dată mâna! Încă o dată. Când puneţi mâna la ureche, nu se poate număra. Ridicaţi mâna sus, ca să nu zic în altă parte. Vă rog. 48 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu avem.

Deci, s-au scos pct.7 şi pct.8.

O abţinere, da? Bine.

S-au scos pct.7 şi pct.8 de pe ordinea de zi.

S-a propus includerea pe ordinea de zi a candidatului de membru pentru Comisia Naţională de Valori Mobiliare.

Avem raportul, avem avizul. Va intra la vot secret pe buletin de vot, deci nu deranjează, că va fi o singură strigare.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi toată lumea. 264 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 48 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a votat includerea pe ordinea de zi şi a acestui punct.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru? 262.

Voturi împotrivă? 48.

Abţineri? Nu sunt.

S-a votat ordinea de zi.

Intrăm în primul punct al ordinii de zi.

Da, domnule deputat Rădulescu. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Sunt câteva chestiuni în care eu zic că s-au făcut abateri de la ordinea de zi. S-a inclus pe ordinea de zi un punct care nu fusese discutat în birourile reunite şi ştim foarte bine această chestiune: este vorba de C.N.V.M.

Doi: ţin să atrag atenţia că, chiar dacă aceasta este părerea dumneavoastră personală, împărtăşită, poate, de un număr mare de colegi din Cameră, nu este corect în faţa Camerelor reunite să vă antepronunţaţi şi să spuneţi că un anumit candidat, chiar dacă e din partea Preşedintelui României, sau chiar dacă prin meritele sale personale nu va trece niciodată în aceste Camere, eu cred că aceasta este o chestiune pe care trebuie să o facă Camerele, şi nu să se pronunţe preşedintele Senatului.

Trei la mână: au fost nişte propuneri din partea Partidului Democrat, pentru ca pct.7 şi pct.8 să treacă în faţă, respectiv pe pct.2 şi pct.3, şi nici n-a mai fost votată această propunere.

Patru la mână: observ că prezidiul este format din atotputernicul Partid Social Democrat, de la un capăt la altul. (Aplauze în Grupul parlamentar al PSD.)

Şi cinci la mână: în atare condiţii, Grupurile parlamentare ale Partidului Democrat nu pot participa la o astfel de şedinţă.

 
   

(Grupurile parlamentare ale Partidului Democrat părăsesc sala de şedinţe).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi,

Nu este pentru prima oară. Deci, vă rog eu foarte mult, vă rog foarte mult să luaţi loc. N-am ajuns la punctele acelea, deocamdată. Eu sper că la primele două, cu comisii de anchetă, participaţi.

 
Video in format Flash/IOS Păstrarea unui moment de reculegere în memoria profesorului Ioan Mihăilescu.

Doamna deputat Andronescu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vin în faţa dumneavoastră pentru un moment trist. A plecat spre cele veşnice profesorul Ioan Mihăilescu, cel căruia Parlamentul României i-a încredinţat mandate repetate de preşedinte al Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică.

A fost rector la universitatea Bucureşti între 1996 şi 2005, un mare profesor, un om care şi-a închinat întreaga sa viaţă şcolii şi oamenilor ei.

Învăţământul românesc pierde o mare personalitate şi vă adresez rugămintea să păstrăm un moment de reculegere în memoria domniei sale. (Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Adoptarea ordinii de zi pentru şedinţa comună din 12 septembrie 2007 cu modificări.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi,

Intrăm în primul punct al ordinii de zi: prelungirea termenului...

   

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Domnule preşedinte, cerere de procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul Bolcaş. Poate reuşim să şi începem.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vreau să-mi exprim regretul pentru atitudinea colegilor Grupurilor Partidului Democrat, care n-au înţeles nimic din democraţie. Este vorba despre suveranitatea plenului în a stabili ordinea de zi, este vorba de dreptul oricărui deputat sau senator, inclusiv preşedintele, de a-şi exprima liber un punct de vedere.

În aceste condiţii, voiam numai să marchez că se încearcă să se inducă şi în Parlamentul României o acţiune de obstrucţionare a bunei funcţionări a acestei instituţii a statului. Vă adresez apelul şi dumneavoastră, şi dumneavoastră, domnilor preşedinţi, de a trece peste o asemenea situaţie şi a demonstra că Parlamentul României poate să acţioneze în parametrii săi democratici. (Aplauze)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind prelungirea termenului prevăzut la art.2 din Hotărârea Parlamentului României nr.26/2007 pentru constituirea unei Comisii comune parlamentare de anchetă care să verifice informaţiile furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor.

Stimaţi colegi,

Intrăm în primul punct al ordinii de zi. Avem un proiect de hotărâre prin care se solicită prelungirea termenului prevăzut la art.2 din Hotărârea Parlamentului României nr.26/2007 pentru constituirea unei Comisii comune parlamentare de anchetă care să verifice informaţiile furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor.

Ni se solicită termenul de 15 octombrie 2007.

Dacă sunt obiecţiuni la acest proiect de hotărâre, pe care-l aveţi în mapele dumneavoastră? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul hotărârii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Articolul unic.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 8 abţineri.

Cu mare majoritate, s-a votat articolul unic.

Supun votului dumneavoastră hotărârea în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? (Rumoare, vociferări)

Voturi împotrivă? N-am văzut. Scuzaţi-mă. 8 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Deci, cu largă majoritate, s-a votat proiectul de hotărâre.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României pentru constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind activitatea Societăţii Române de Televiziune.

Trecem la pct.2 al ordinii de zi: Proiect de Hotărâre pentru constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind activitatea Societăţii Române de Televiziune.

Vă rog, dacă sunt intervenţii?

Doamna deputat Raluca Turcan şi domnul preşedinte Adrian Păunescu. Am reţinut, domnule preşedinte.

   

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Domnule preşedinte, voiam să precizez că trebuie modificată data: 1 noiembrie 2007, întrucât 30 aprilie a trecut.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a reţinut. (Rumoare, vociferări, comentarii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Dumneavoastră sunteţi parlamentar? Cel care a ţipat aşa şi a spus aşa ceva? Urât!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După cum cunoaşteţi foarte bine, acum doi ani a fost înfiiţată o comisie parlamentară de anchetă, care să evalueze activitatea celor două instituţii - Radioul şi Televiziunea publică.

Acea comisie a audiat vreo 207 persoane, reprezentanţi ai societăţii civile, a folosit un număr de 6 experţi pentru evaluările financiar-contabile şi pentru activitatea de management şi resurse umane. Din păcate, însă, raportul acelei comisii nu a fost niciodată dezbătut, pentru că două partide au căzut la pace - şi mă refer aici la P.N.L. şi P.S.D. Şi, pentru că n-au mai dorit să schimbe o situaţie care fusese pecetluită la Radioul şi Televiziunea publică, au preferat să se folosească, doar, de raportul acela ca mijloc de presiune politică.

În acelaşi timp, aş dori să vă spun că, din păcate, politizarea şi deprofesionalizarea sunt doi termeni care planează şi ameninţă instituţia publică de televiziune şi, din păcate, şi C.N.A. Şi motivele sunt multiple.

Unul ar fi că s-a refuzat o lege nouă, care urmărea profesionalizarea şi depolitizarea Radioului şi Televiziunii publice.

Această lege strâmbă, după care funcţionează Televiziunea publică, a fost încălcată - nu o dată, de mai multe ori - şi s-a preferat negocierea politică, s-a preferat trocul politic, pentru a face numiri în conducerile instituţiilor.

De ce? Putem să ne întrebăm cu toţii. Pentru că se apropie campania electorală şi bineînţeles că cele două partide care astăzi guvernează ţara - P.N.L. şi P.S.D. - doresc şi urmăresc asiduu ca Televiziunea publică să devină un instrument de marketing electoral.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog eu foarte mult, suntem în faţa unei hotărâri de anchetă, şi nu la declaraţii politice. Deci, vă rog să încheiaţi expunerea. Dacă nu, vă retrag microfonul. La declaraţii politice spuneţi ce doriţi dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc, mă voi referi la comisia de anchetă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Toate acestea fiind spuse - deci, faptul că o lege strâmbă e folosită, că s-a refuzat o lege nouă, că a fost organizată, constituită odată o comisie de anchetă care a ajuns doar instrument de negociere politică, noi, parlamentarii membri ai Partidului Liberal Democrat, vă spunem că nu putem să participăm la această încălcare grosolană ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Daţi-mi voie să-mi termin ideea, domnule preşedinte ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, vă rog. (Rumoare)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

... cu indulgenţa de care daţi dovadă şi când vorbesc alţi parlamentari.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, linişte în sală!

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Nu putem să participăm la această încălcare grosolană a legii şi a dominării negocierii politice, în detrimentul profesionalismului şi depolitizării.

Şi aş dori să vă mai spun un lucru: că mi-aş fi dorit ca preşedintele comisiei de la Camera Deputaţilor să reziste presiunilor politice şi să nu devină un simplu instrument, pentru a face legi la ordin politic.

Mi-aş fi dorit ca domnul preşedinte Adrian Păunescu, prin experienţa de care dă dovadă, să-şi fi dorit să promoveze în Senat legea nouă a Radioului şi Televiziunii publice, şi numirile să se facă după o lege nouă, care să permită profesionalizarea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna Turcan. Vă rog foarte mult să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

În aceste condiţii, doresc să vă menţionez că noi vom părăsi sala şi nu putem participa la acest vot. (Rumoare)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, numai să atrag atenţia doamnei deputat Turcan că este deputat independent, şi Partidul Liberal Democrat nu este reprezentat în Parlament. Când veţi reuşi această performanţă, vom mai vedea. Deocamdată, sunteţi independenţi. Vă rog foarte mult!

 
   

(Deputaţii şi senatorii membri ai Partidului Liberal Democrat părăsesc sala de şedinţe.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dau cuvântul domnului senator Adrian Păunescu, după care vom face un apel şi vreau să reţineţi că aplicăm strict regulamentul: se va tăia indemnizaţia şi drepturile, toate drepturile pentru cei care lipsesc de la această şedinţă. (Aplauze.)

Domnule preşedinte Adrian Păunescu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Păunescu:

Domnilor colegi,

Onorat prezidiu,

Vine o vârstă când începi să primeşti ceea ce nu ceri.

Eu sunt în situaţia de a vorbi, fără să fi dorit s-o fac. Dar, dacă e nevoie de o precizare, o fac.

Doamna deputat mi-a atribuit o calitate uriaşă - aceea de a avea experienţă. Asta merge la... case de toleranţă, experienţa. (Râsete.) Merge la... cine ştie ce scrieri de memorii. Experienţa nu-i o calitate, e un dat. Nu din experienţă trebuia să facem legea, ci din convingere şi din datoria faţă de oamenii care ar trebui să beneficieze, într-adevăr, de un serviciu public, fără ingerinţe politice. Or, liderii politici din Senat nu au decis că trebuie continuată discuţia despre legea propusă..., de altfel, de doamna deputat. Eu înţeleg că-şi apără copilul. Fiecare dintre noi îşi iubeşte copilul.

Voci din sală:

Care dintre ei?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Păunescu:

Copilul numit "proiect de lege". Şi-i doresc să-i crească mare. Şi, în măsura în care liderii politici vor decide şi se vor înţelege ce anume cale e de urmat, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, cu toată experienţa ei, va lua în discuţie - cum a şi început s-o facă şi s-a oprit, tocmai pentru că nu erau puşi de acord liderii politici -, va lua în discuţie acel proiect.

Nu ştiu de ce trebuie să ne acuzăm, să părăsim sala.

Şi aşa, ni s-a prezentat aici un alt tip de părăsire, părăsirea vieţii, lucru care ar trebui puţin să ne marcheze şi să ne dea seriozitatea de care este nevoie în locul în care ne aflăm temporar. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

O să trecem acum pe hotărâre. Rog foarte mult secretariatele tehnice de la Senat şi Camera Deputaţilor, să-mi dea colegii senatori şi deputaţi care sunt în misiuni în străinătate, trimişi de Parlament. Conform Regulamentului, art.87, se vor scoate de cvorumul de şedinţă pentru vot.

Stimaţi colegi,

Intrăm pe hotărâre.

Vă rog, titlul hotărârii.

Dacă sunt observaţii cu privire la titlul hotărârii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Art.1. Observaţii? Nu.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Art.2. Sunt observaţii?

Supun votului dumneavoastră art.2.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri? O abţinere.

Adoptat, cu mare majoritate.

Art.3. Dacă sunt observaţii?

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere, cu o largă majoritate, s-a votat.

Art.4. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

Domnul Vasilescu, cu o abţinere; votat în mare majoritate.

Art.5. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.5.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere, s-a votat şi art.5.

Art.6. Îl supun votului.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere, votat art.6.

Art.7. Sunt obiecţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere, votat art.7.

Art.8. Obiecţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Art.9. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? N-avem.

Abţineri? O abţinere.

Votat cu mare majoritate, nu în unanimitate, scuzaţi-mă.

Art.10, cu o corecţie, termen: în loc de 30 aprilie, 1 noiembrie 2007.

Dacă sunt obiecţiuni?

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

O abţinere.

Cu mare majoritate, s-a votat.

Art.4. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O singură abţinere.

S-a votat şi art.4.

Art.11. Nu sunt obiecţii.

Supun votului dumneavoastră art.11.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere, s-a votat şi art.11.

Legat de anexă, stimaţi colegi, aveţi cei 15 colegi propuşi de către liderii grupurilor parlamentare să facă parte din această comisie de anchetă.

Vă propun să scoatem pct.2 şi să lăsăm la latitudinea comisiei, celor 15 membri să-şi aleagă un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi secretari.

Vă consult dacă sunteţi de acord cu această propunere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a votat.

Supun votului dumneavoastră componenţa comisiei din anexa pe care o aveţi în mapa dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o singură abţinere, s-a votat şi componenţa comisiei.

Supun votului dumneavoastră hotărârea în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Două abţineri.

Proiectul de hotărâre, cu largă majoritate, a fost votat de către Parlamentul României.

La art.2 al hotărârii, noi am pus aici: componenţa comisiei de anchetă este- un preşedinte, doi vicepreşedinţi, doi secretari. Şi să ne oprim aici. De ce? Să-şi aleagă ei. Nu mai spunem în anexă, pentru că am pierde prea mult timp. Să-şi aleagă comisia preşedinţii.

Supun votului.

Cine este pentru această corecţie? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

S-a votat. Vă mulţumesc.

Vot în unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind modificarea componenţei nominale a Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe.

Stimaţi colegi,

Am aici o notă. Domnul deputat Constantin Niţă se retrage din Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra S.I.E. şi Grupul parlamentar al P.S.D. îl nominalizează pe domnul deputat Gabriel Petru Vlase să ocupe postul de vicepreşedinte al comisiei, rămas vacant.

Dacă sunt obiecţii la această schimbare propusă de Grupul parlamentar al P.S.D.? Nu.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Votată în unanimitate această modificare.

Video in format Flash/IOS Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind numirea preşedintelui Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. (vot secret cu bile); adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind numirea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (vot secret cu buletine); adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind numirea unui membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (vot secret cu buletine); adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind numirea unui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (vot secret cu buletine); adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (vot secret cu buletine).

Stimaţi colegi,

Vom trece la vot.

Deci, vom intra cu pct.3 - numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.

S-a prezentat avizul favorabil al Comisiilor pentru cultură. Nu este cazul să mai intervenim.

Votul, conform legii, este secret cu bile. Veţi primi - şi rog să aduceţi urnele şi bilele - o bilă albă, o bilă neagră. Procedura de vot: bila albă în urna albă, bila neagră în urna neagră - vot pentru; bila albă în urna neagră şi bilă neagră în urna albă - vot împotrivă. E clar, da? Aveţi deja o mare experienţă. După care veţi primi, când vă auziţi strigat numele, patru buletine de vot.

Un buletin de vot - pentru numirea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului: domnul Răsvan Popescu, de asemenea audiat, aviz favorabil, este propus de către Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Veţi primi un alt buletin - numirea unui membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Şi un al patrulea - numirea unui membru al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Propunerea este făcută şi avem aviz.

Invit, însă, din partea Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, pe domnul preşedinte Păunescu, să prezinte raportul pentru numirea unui membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului. Preşedintele îl propune, comisia; noi am votat consiliul de administraţie.

Vă mulţumesc. Este vorba despre avizul comun al celor două Comisii pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Păunescu:

Imediat, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nici o grabă. Vă ascultăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Păunescu:

Domnule preşedinte,

Este vorba de un membru al Consiliului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ion Cărmăzan, mai clar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Păunescu:

Da. A fost audiat şi propus pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului domnul Cărmăzan, unul dintre regizorii cunoscuţi ai scenei de film din România. El a fost votat de majoritatea celor prezenţi. Faptele lui de până acum vorbesc şi cred că nu este cazul să vă reţin eu cu pleonasme despre acest cunoscut regizor.

Da, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

Invit din partea Comisiilor de buget, finanţe - avem numirea unui membru în Consiliul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor, pentru a prezenta raportul comun.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Este vorba despre domnul Biro Albin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Gubandru:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Comisiile de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi Senat au procedat la audierea domnului Albin Biro, candidatul propus de Grupurile parlamentare ale UDMR, membru al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor.

În urma audierii, comisiile propun plenului celor două Camere pe domnul Albin Biro ca membru reînvestit al Consiliului Comisiei pentru Supraveghere a Asigurărilor, pentru un mandat de cinci ani.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Poate prezentaţi raportul comun al celor două comisii legat de candidatul Bogdan Mihai Chetreanu pentru Comisia Naţională de Valori Mobiliare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Gubandru:

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de Guvern nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale ale Valorilor Mobiliare, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.514/2002, Comisiile parlamentare de buget, finanţe şi plăţi din Camera Deputaţilor şi Senat şi Comisiile economice din Camera Deputaţilor şi Senat au procedat la audierea candidatului Bogdan Mihai Chetreanu.

Candidatul a prezentat curriculum vitae şi a răspuns întrebărilor formulate de către membrii comisiilor de specialitate, abilitate în acest sens.

În urma audierilor, cu unanimitate de voturi, comisiile reunite propun plenului Parlamentului nominalizarea candidatului Bogdan Mihai Chetreanu pentru calitatea de membru al CNVM şi votarea pentru un mandat de cinci ani, începând cu data de 1 octombrie 2007.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi, repet, veţi primi două bile, una albă, una neagră - v-am spus procedura de vot - şi patru buletine de vot: pentru preşedintele CNA-ului, pentru un membru în Consiliul de Administraţie al CNA-ului, un membru pentru Comisia de Supraveghere şi alt buletin pentru un membru al CNVM.

Voturi pentru înseamnă că lăsaţi neatins numele şi prenumele candidatului de pe buletin. Vot împotrivă înseamnă că tăiaţi cu pixul numele şi prenumele candidatului pe care nu vreţi să-l votaţi. Cred că este foarte clară procedura de vot.

Vă mai dau o informaţie: pentru preşedintele Consiliului de Administraţie la Televiziune este nevoie de 232 de voturi, jumătate plus unu din cei 463 de senatori şi deputaţi, pentru cei care se află pe buletine la vot, inclusiv preşedintele CNA-ului, pentru a fi votaţi au nevoie de jumătate plus unu din totalul senatorilor şi deputaţilor prezenţi, pentru restul buletinelor.

Rog chestorii de la Senat şi Cameră pentru înmânarea bilelor şi buletinelor; acceptăm şi secretari.

Vă mulţumesc foarte mult. Atenţie foarte mare.

Nu amestecaţi buletinele, nu ne grăbim, ca toate lucrurile să fie în ordine. Se dau patru buletine şi două bile. Vă rog să aduceţi mai multe urne pentru buletine. Mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi, aici, pe podium, nu stă nimeni. Vine fiecare, îşi ia buletinul, se duce în bancă, gândeşte cum votează şi vine.

Vom începe cu Senatul, pentru că am strigat data trecută Camera.

Domnul secretar Ilie Sârbu, vă rog să faceţi apelul, rar, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

- Antonie Ştefan-Mihail - absent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaş Viorel - absent
- Ardelean Aurel - concediu medical
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - europarlamentar
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - delegaţie
- Blaga Vasile - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog strigaţi mai tare, să auzim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

- Bobeş Marin - absent
- Cazacu Cornelia - absentă
- Câmpeanu Radu - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să notaţi cu grijă absenţii. Repet, aplicăm Regulamentul. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

- Cârlan Dan - absent
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - europarlamentar
- Cioroianu Adrian Mihai - Guvern
- Cismaru Ivan - absent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - concediu medical
- Creţu Corina - europarlamentar
- Creţu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - absent
- Cutaş George Sabin - absent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - prezent
- David Gheorghe - absent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - europarlamentar
- Duca Viorel Senior - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - prezent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Fekete Szabó Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - delegaţie
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - prezent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - absent
- Haşotti Puiu - prezent
- Ilaşcu Ilie - delegaţie
- Iliescu Ion - prezent
- Iluşcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - absent
- Iorga Nicolae - absent
- Iorgovan Antonie - concediu medical
- Ioţcu Petru Nicolae - absent
- Ivănescu Paula Maria - absentă
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - prezentă
- Lupoi Mihail - absent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - absent
- Markó Bela - prezent
- Meleşcanu Teodor Viorel - Guvern
- Mereuţă Mircea Gheorghe - prezent
- Mihăiescu Eugen - europarlamentar
- Mihăilescu Petru Şerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - europarlamentar
- Moraru Ion - absent
- Morţun Alexandru Ioan - europarlamentar
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - absent
- Néméth Csaba - prezent
- Nicolae Şerban - absent
- Nicolai Norica - prezentă
- Novolan Traian - absent
- Onaca Dorel-Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - prezent
- Pascu Corneliu - prezent
- Păcuraru Paul - Guvern
- Păunescu Adrian - prezent
- Pereş Alexandru - absent
- Pete Ştefan - absent
- Petre Maria - europarlamentar
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Dan - prezent
- Popa Dan Gabriel - absent
- Popa Nicolae-Vlad - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - absent
- Roibu Aristide - prezent
- Sabău Dan - absent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - absent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezentă
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Şerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog mai operativ la urne.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

- Szabó Ilona - prezentă
- Szabó Karoly Ferenc - europarlamentar
- Şerbănescu Verginia - absentă
- Şerban Nicolae - prezent
- Şerbu Gheorghe Vergil - europarlamentar
- Şereş Ioan-Codruţ - absent
- Ştefan Viorel - prezent
- Şter Sever - prezent
- Talpeş Ioan - prezent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Terinte Radu - absent
- Theodorescu Emil Răzvan - prezent
- Tîlvăr Angel - absent
- Toma Ion - prezent
- Tomoioagă Liliana - prezentă
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - absent
- Ţicău Adriana Silvia - europarlamentar
- Ţîrle Radu - europarlamentar
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - delegaţie
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaş Verginia - prezentă
- Verestóy Attila - prezent
- Voiculescu Dan - Nu mai figurează.
- Vosganian Varujan - Guvern
- Vraciu Jan - absent

Senatul am terminat prezenţa. Dacă au mai venit colegi să-mi atragă atenţia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Începem apelul la Camera Deputaţilor.

Domnule secretar, vă rog.

Deci şi Şerban Nicolae este prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule Sârbu, treceţi-l şi pe domnul senator Sorin Oprescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

L-a pus prezent pe Şerban Nicolae. Domnul senator Oprescu este, de asemenea, prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

- Adomnicăi Mirela Elena - prezentă
- Adomniţei Cristian Mihai - prezent
- Albu Gheorghe - absent
- Almăjanu Marin - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Puţin mai tare să strigaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

- Almăşan Liviu - absent
- Amarie Constantin - absent
- Amet Aledin - prezent
- Anastase Roberta Alma - europarlamentar
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - prezent
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Andreica Romică - absent
- Antal Árpád-András - prezent
- Antal István - prezent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardelean Lia - absentă
- Asztalos Ferenc - prezent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Bara Nicolae - absent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bardan Cornel Ştefan - absent
- Bădălău Niculae - prezent
- Băeşu George - prezent
- Bănicioiu Nicolae - prezent
- Bărbuleţiu Tiberiu - absent
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - prezent
- Becşenescu Dumitru - absent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - absent
- Boagiu Anca-Daniela - absentă
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - absent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - prezent
- Borbély László - Guvern
- Boşneac Valentin Samuel - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru - absent
- Brînzan Ovidiu - prezent
- Brînză William Gabriel - absent
- Bruchental-Pop Ionela - absentă
- Buciu Angela - prezentă
- Buciuta Ştefan - prezent
- Buda Daniel - absent
- Buda Ioan - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - absent
- Buruiană Aprodu Daniela - europarlamentar
- Buşoi Cristian Silviu - europarlamentar
- Buzatu Dan Horaţiu - absent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Canacheu Costică - absent
- Cantaragiu Bogdan - absent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiş Filonaş - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - absent
- Ciontu Corneliu - prezent
- Ciopraga Mircea - prezent
- Ciucă Liviu Bogdan - absent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Cocrea Olguţa - absentă
- Codîrlă Liviu - prezent
- Constantinescu Anca - absentă
- Constantinescu Viorel - prezent
- Corlăţean Titus - prezent
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - europarlamentar
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - europarlamentar
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - absent
- Diaconescu Marin - absent
- Diaconescu Renică - prezent
- Dida Corneliu Ioan - absent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - absent
- Dreţcanu Doina Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - europarlamentar
- Dumitrescu Liana - prezentă
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - prezent
- Dumitriu Mihai - prezent
- Dumitru Ion - prezent
- Duşa Mircea - prezent
- Duţu Stelian - prezent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Eserghep Gelil - prezent
- Faina Constantin - prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - prezent
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florea Damian - absent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - europarlamentar
- Găleteanu Monalisa - prezentă
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Ghiorghioni Ionesie - absent
- Ghişe ioan - prezent
- Giurgiu Mircia - absent
- Glăvan Ştefan - prezent
- Godja Petru - prezent
- Gonţea Ion - absent
- Grigore Dan - absent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Hanganu Romeo Octavian - prezent
- Hellvig Eduard Raul - absent
- Hoban Ioan - absent
- Hogea Vlad Gabriel - prezent
- Hoinaru Marian - absent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob Ridzi Monica Maria - europarlamentar
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - absent
- Ifrim Mircea - prezent
- Igaş Traian Constantin - absent
- Ignat Miron - prezent
- Ilie Cristian - absent
- Iliescu Valentin Adrian - absent
- Ionescu Daniel - absent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Graţiela Denisa - absentă
- Iriza Marius - prezent
- Iustian Mircea Teodor - absent
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Atilla Béla Ladislau - europarlamentar
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Király Andrei-Gheorghe - prezent
- Kónya-Hamar Sándor - europarlamentar
- Kovacs Attila - prezent
- Lakatos Petru - prezent
- Lambrino Radu - absent
- Lari-Iorga Leonida - prezentă
- Lificiu Petru - absent
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - prezent
- Luchian Ion - absent
- Macaleţi Costică - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Man Mircea - absent
- Manda Iulian Claudiu - prezent
- Manolescu Oana - absentă
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Constantin - prezent
- Marinescu Marian-Jean - europarlamentar
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Matei Cătălin Lucian - prezent
- Mazăre Alexandru - absent
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareş Şerban - prezent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - prezentă
- Mătuşa Tudor - absent
- Meir Nati - absent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - absent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalache Sorin Dan - europarlamentar
- Mihei Andrian-Sirojea - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - absent
- Mironescu Laurenţiu - absent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - absent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - absent
- Mocanu Alexandru - absent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Costantin - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Momanu Corneliu - absent
- Motreanu Dan Ştefan - prezent
- Movilă Petru - absent
- Munteanu Ioan - prezent
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - prezent
- Nechita Aurel - prezent
- Nedelcu Gabriela - absentă
- Nica Dan - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Guvern
- Nicolicea Eugen - prezent
- Nicula Vasile Cosmin - prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Niţă Constantin - prezent
- Niţulescu Teodor - absent
- Nosa Iuliu - prezent
- Oancea Viorel - absent
- Olarean Aurel - absent
- Oltean Ioan - absent
- Olteanu Bogdan - absent
- Oprea Gabriel - prezent
- Ovidenie Costel - prezent
- Palăr Ionel - absent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pardău Dumitru - absent
- Pascu Bogdan - absent
- Paşcu Ioan Mircea - europarlamentar
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - absent
- Păun Nicolae - absent
- Petrea Constantin - absent
- Plumb Rovana - europarlamentar
- Podgorean Radu - europarlamentar
- Ponta Victor-Viorel - prezent
- Pop Claudiu Adrian - prezent
- Popa Cornel - prezent
- Popa Daniela - prezentă
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petre - europarlamentar
- Popescu Dan Ioan - absent
- Popescu Florin Aurelian - absent
- Popescu Ionica Constanţa - prezentă
- Popescu-Tăriceanu Călin - Constantin Anton - Guvern
- Popp Cosmin Gabriel - absent
- Preda Cezar Florin - absent
- Pruteanu Vasile - absent
- Puchianu Ioan Dumitru - absent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian-Mircea - prezent
- Puşcaş Vasile - absent
- Puşcă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - absent
- Rădulescu Cristian - absent
- Rogin Marius - absent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - absent
- Rus Ioan Aurel - prezent
- Rusu Mihaela Adriana - prezent
- Ruşanu Dan Radu - prezent
- Sanda Victor - prezent
- Sandu Gabriel - absent
- Sandu-Capră Mihai - absent
- Sasu Ion - prezent
- Săniuţă Marian Florian - prezent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârb Gheorghe - absent
- Sârbu Daciana Octavia - europarlamentar
- Sârbu Marian - prezent
- Sârbu Mugurel Liviu - absent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Semcu Adrian Emanuil - absent
- Seres Dénes - prezent
- Severin Adrian - absent
- Silaghi Ovidiu Ioan - Guvern
- Sireţeanu Mihail - prezent
- Sóki Béla - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Stan Ioan - absent
- Stan Ion - prezent
- Stanciu Anghel - prezent
- Stativă Ionel - prezent
- Stănescu Alexandru-Octavi - prezent
- Stănescu Cristian - europarlamentar
- Stănescu Mircea - prezent
- Stoica Ion - absent
- Străchinaru Petre - absent
- Strungă Emil - prezent
- Szekely Levente Csaba - prezent
- Ştirbeţ Cornel - absent
- Ştireanu Octavian - prezent
- Ştiucă Alecsandru - prezent
- Tabără Valeriu - absent
- Tamás Sándor - prezent
- Tămagă Constantin - prezent
- Tărniceru Petru - prezent
- Teodorescu George Alin - prezent
- Timar Liviu - prezent
- Timiş Ioan - absent
- Todoran Pavel - prezent
- Toma Florentina Marilena - absentă
- Toma Horia-Victor - europarlamentar
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Constantin - absent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - absentă
- Ţundrea Ioan - prezent
- Uioreanu Horea Dorin - prezent
- Ujeniuc Dragoş - absent
- Ungureanu Petre - absent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent
- Ursărescu Dorinel - prezent
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - prezentă
- Vălean Adina Ioana - europarlamentar
- Văsioiu Horia - absent
- Vâlcov Şandru Marcela Lavinia - prezentă
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Cătălin - prezent
- Voinea Florea - prezent
- Zaharia Claudius Mihail - absent
- Zamfir Gabriel Sorin - absent
- Zamfirescu Dan Dumitru - absent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

Dacă mai sunt colegi nestrigaţi? Imediat ne întoarcem spre locul de muncă.

- Florea Damian - prezent
- Dida Corneliu Ioan - prezent
- Ibram Iusein - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Rog să voteze şi colegii care au distribuit... chestorii, şi să fie bifaţi pe listă.

Rog membrii Birourilor permanente să ne întâlnim la sala de Birou permanent a Camerei Deputaţilor pentru numărarea voturilor.

Mai e cineva de votat? Nu. Vă rog să ridicaţi urnele şi să mergem cu ele.

Rog membrii Birourilor permanente să poftească la sală.

 
   

- după pauză -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Rog pe domnul secretar Ilie Sârbu să vină pentru a prezenta rezultatul voturilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.

În temeiul prevederilor art.32 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu bile, de către deputaţi şi senatori, asupra propunerii de numire dintre membrii titulari a domnului Alexandru Sassu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, conform art.19 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, republicată, şi au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 463.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 249.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor care şi-au exprimat votul - 249.
  • Numărul total de voturi exprimate - 249.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate - 249, din care voturi pentru - 247; voturi contra - 2.

Potrivit prevederilor art.19 din Legea nr.41/1994, republicată, numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, minimum 232 de voturi pentru.

Ca urmare a faptului că din totalul de 463 deputaţi şi senatori au fost prezenţi 249, din care au votat pentru 247, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerute de lege, domnul Alexandru Sassu este numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, până la data de 20 iunie 2011.

Semnează Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Biroul permanent al Senatului.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi şi senatori pentru numirea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori prin vot secret cu buletine asupra propunerii de numire a domnului Răsvan Popescu în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(5) şi ale art.14 alin.(1) din Legea audiovizualului, nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 463.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 249.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor care nu şi-au exprimat votul - zero.
  • Numărul total de voturi exprimate - 249.
  • Numărul de voturi anulate - niciunul.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate - 249, din care: voturi pentru - 235; voturi contra - 14.

Potrivit prevederilor art.38 alin.(7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirile în funcţie se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Ca urmare a faptului că din totalul de 467 parlamentari au fost prezenţi 249, din care au votat 235 pentru, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de regulament, domnul Răsvan Popescu este numit în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Semnează Birourile permanente ale celor două Camere.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori pentru numirea unui membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori prin vot secret cu buletine asupra propunerii de numire a domnului Cărmăzan Ioan în calitate de membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(5) din Legea audiovizualului, nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 463.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 249.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor care nu şi-au exprimat votul - zero.
  • Numărul total de voturi exprimate - 249.
  • Numărul total de voturi anulate - niciunul.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate, din care: voturi pentru - 249; voturi contra - nici unul.

Potrivit prevederilor art.38 alin.(7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirile în funcţie se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Ca urmare a faptului că din totalul de 463 parlamentari au fost prezenţi 249, din care au votat 249 pentru, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de regulament, domnul Cărmăzan Ioan este numit în calitate de membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Semnează membrii celor două Birouri permanente.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui membru al Consiliului comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În temeiul prevederilor art.32 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu buletine de către deputaţi şi senatori asupra numirii domnului Biro Albin în calitate de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform prevederilor art.4 din Legea nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 463.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 249.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor care nu şi-au exprimat votul - zero.
  • Numărul total de voturi exprimate - 249.
  • Număr de voturi anulate - niciunul.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate, din care: voturi pentru - 248; voturi contra, 1.

Potrivit prevederilor art.38 alin.(7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirile în funcţie se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Ca urmare a faptului că din totalul de 463 deputaţi şi senatori au fost prezenţi 249, din care au votat pentru 248, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerută de regulament, Parlamentul României îl numeşte pe domnul Biro Albin în calitate de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Semnează membrii celor două birouri permanente.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

În temeiul prevederilor art.32 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu buletine de către deputaţi şi senatori, asupra numirii domnului Chetreanu Bogdan Mihai, în calitate de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Conform prevederilor art.32 alin.(7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, s-au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 463;
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 249;
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor care nu şi-au exprimat votul - nu este cazul;
  • Numărul total de voturi exprimate - 249;
  • Numărul de voturi anulate - nu este cazul;
  • Numărul total de voturi valabil exprimate, din care, voturi pentru - 249; voturi contra - nu este cazul.

Potrivit prevederilor art.38 alin.(7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirile în funcţie se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Ca urmare a faptului că din totalul de 463 deputaţi şi senatori au fost prezenţi 249, din care au votat pentru 249, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerută de Regulament, Parlamentul României îl numeşte pe domnul Chetreanu Mihai Bogdan în calitate de membru şi în funcţia de comisar al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, începând cu data de 1 octombrie 2007.

Semnează membrii celor două Birouri permanente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

În numele Senatului şi Camerei Deputaţilor şi a Birourilor permanente, daţi-mi voie să-i felicit pe cei doi preşedinţi, domnul Sassu, domnul Răsvan Popescu, pentru alegerea lor în calitate de preşedinţi ai Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române şi respectiv la Audiovizual.

De asemenea, felicitări pentru membrii noi aleşi în Consiliul Naţional al Audiovizualului, în Comisia Naţională de Valori Mobiliare, Comisia de Asigurări. Să le dorim succes în activitate şi să facă tot ce e posibil pentru ca aceste instituţii să funcţioneze la parametrii maximi.

Le mulţumim încă o dată, le dorim succes. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Depunerea jurământului de credinţă de către domnul Alexandru Sassu, preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune.

Jurământul cine îl prezintă? Vă rog, domnule Sassu. Foarte bine. A mai depus ca membru, dar ca preşedinte..., vă rog să depuneţi jurământul în calitate de preşedinte.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Sassu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu, Sassu Alexandru, numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune,

"jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi,

Stimate colege,

Daţi-mi voie să declar închisă şedinţa noastră de astăzi.

Încă o dată succes, domnilor preşedinţi, succes celor aleşi astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,52.