Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Ioan Munteanu şi Gelil Eserghep, secretari.

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, domnilor deputaţi! Este ora 8,30.

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 11 martie 2008.

Amintesc celor prezenţi că durata maximă a unei intervenţii este de 3 minute.

Astăzi începem cu Puterea. Avem prezent un reprezentant de marcă al Puterii, domnul deputat Ioan Ghişe, care este invitat să vină la microfon.

Îl rog pe domnul deputat Dumitru Bentu să se pregătească, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, pentru a interveni.

Aveţi microfonul, domnule deputat.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate doamne şi stimaţi domni colegi deputaţi,

Titlul declaraţiei politice este "Creşterea capacităţii administrative şi a performanţelor instituţiilor publice".

Vă rog, domnule preşedinte, cu acceptul dumneavoastră, să citesc doar o parte din declaraţia politică, dar în stenograma şedinţei să fie inclus tot textul.

Capacitatea administrativă redusă a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice constituie unul din handicapurile importante în privinţa absorbţiei fondurilor externe şi, în special, europene destinate dezvoltării accelerate a ţării noastre.

Experienţele din ţările central şi est-europene, care au devenit membre ale Uniunii înainte de anul 2005, demonstrează importanţa deosebită a creşterii capacităţii administrative pentru progresul accelerat al respectivelor ţări.

Componenta importantă a capacităţii administrative o constituie performanţele autorităţilor publice, ale instituţiilor publice şi, în mod special, ale serviciilor publice de sub autoritate publică, centrală, judeţeană sau locală.

Este demonstrat de ultimele două decenii că la noi se risipeşte multe, se lucrează cu performanţă redusă, cetăţenii sunt prea puţin mulţumiţi de calitatea serviciilor publice, iar funcţionarii publici sunt prea puţin motivaţi.

În mediul instituţional al autorităţilor publice se manifestă multă improvizaţie, instabilitate, de multe ori haos, iar perspectivele aplicării cu succes a politicilor publice sunt rareori predictibile cu un mare grad de precizie.

Metodele şi tehnicile moderne de management organizaţional, management al proiectelor şi management de proiect sunt necunoscute celor mai mulţi dintre cei care lucrează în mediul public.

Specialiştii în domeniul managementului de proiect spun: "participarea la proiecte în cadrul programelor internaţionale este condiţie de existenţă a unei naţiuni în cadrul sistemului economic concurenţial globalizat.

Această participare trebuie să fie făcută prin dezvoltarea, adaptarea şi implementarea proiectelor naţionale în cadrul programelor internaţionale cu încadrarea în tematicile corespunzătore internaţionale şi rezolvarea unor probleme naţionale.

singura activitate constantă este schimbarea adaptabilă într-un mediu economic globalizat şi concurenţial caracterizat prin incertitudini. Schimbarea adaptabilă generează nevoia de proiecte", am încheiat citatul din Cursul de managementul proiectelor, de la SNSPA, 2005, autori C. Opran şi S. Stan.

În mediul concurenţial global al societăţii bazate pe cunoaştere şi al societăţii informaţionale, apare - ca şi condiţie minimală - adaptarea la metodele moderne de management organizaţional pentru creşterea capacităţii concurenţiale a României într-o lume globalizată.

Suntem într-o competiţie globală şi, în particular, europeană, pentru accesul la resurse, iar în această competiţie, performanţa înaltă este condiţie de supravieţuire instituţională.

Creşterea accelerată a capacităţii administrative şi a performanţelor autorităţilor publice, ale instituţiilor publice şi ale serviciilor publice constituie importante obiective de interes naţional.

Azi, suntem rezultatul alegerilor de ieri, iar mâine vom fi rezultatul performanţelor de azi. La noi, de multe ori, bazat pe sloganul "lasă că merge şi aşa", lipseşte viziune, lipsesc opţiunile noastre clare şi atunci riscăm să rămânem doar executanţii politicilor impuse din mediul extern.

De multe ori, acţionăm în mod inconştient, bazat pe interese străine, în primul rând, şi mai puţin bazat pe principalele noastre nevoi. Mai mult, în mod preponderent, reacţionăm la mediul extern ţării noastre, în loc să acţionăm pentru a ne impune opţiunile şi voinţa. Această situaţie evidenţiază slăbiciunea noastră românească în relaţia cu mediul extern. Ne place calitatea şi confortul, dar de multe ori ajungem la ele doar prin import şi mimetism.

Spiritul nostru proactiv este redus şi atunci, constrânşi de împrejurări şi obligaţii externe, ajungem să executăm ceea ce alţii ne impun. Şi asta doar pentru că performanţele noastre sunt modeste şi relaţionăm cu mediul extern doar în condiţii de handicap privind capacitatea noastră administrativă inferioară şi cu slabe performanţe instituţionale.

Toate aceste argumente justifică pe deplin necesitatea promovării unei legi pentru creşterea capacităţii administrative şi a performanţelor instituţiilor publice. Astfel, s-ar impulsiona abordarea vizionară şi fundamentată managerial pentru a creşte performanţele instituţionale şi gradul de eficacitate al politicilor publice. S-ar crea premisele unei mai mari predictibilităţi a aplicării politicilor publice şi ar creşte motivaţia personalului care activează în sectorul public, datorită creşterii performanţelor.

Printr-o astfel de abordare ne-am îndrepta spre o mai atentă şi ritmică măsurare a activităţilor, o mai bună raportare a rezultatelor şi o mai mare responsabilizare a decidenţilor, pentru creşterea performanţelor în sectorul public. În fapt, s-ar crea un cadru nou şi modern în mediul public şi nu ar creşte formal birocraţia, aşa cum s-ar putea să pară la o primă vedere, printr-o apreciere superficială. S-ar putea dobândi noi atitudini şi comportamente manageriale, care vor face munca mai motivantă, prin creşterea predictibilităţii şi evidenţierea mai precisă a progreselor.

Decidenţii, autorităţi publice sau conduceri de instituţii şi servicii publice, ar fi nevoiţi să devină proactivi prin căutarea unor noi modalităţi de a creşte performanţele. Dezbaterile pro şi contra pentru noi soluţii vor creşte gradul de inventivitate şi, în final, va creşte competitivitatea în sectorul public.

Pentru toate argumentele prezentate mai sus, apare necesitatea şi oportunitatea de a promova o lege pentru creşterea capacităţii administrative şi a performanţelor instituţiilor publice.

O astfel de lege ar servi, cu adevărat, interesul naţional pentru dezvoltarea accelerată a României.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Au fost consemnate şi paragrafele necitite, incluse în materialul prezentat la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dumitru Bentu.

Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Domnule deputat Bentu, microfonul este al dumneavoastră pentru trei minute.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Revenire".

După un sejur petrecuta în curbura internă a Carpaţilor şi un pact pentru educaţie, la care i-a cooptat "mărinimos" şi "conciliant" pe toţi semnatarii prezenţi la Cotroceni, preşedintele ţării şi-a revenit.

La început de primăvară, după ce a scormonit - vorba poetului - prin "nepătrunsul ascuns în adâncimi de întuneric", a dat la iveală inconfundabilul său stil, bazat pe conflict şi "vorbe grele".

Dacă bilanţul Consiliului Superior al Magistraturii nu l-a interesat în mod deosebit, cel al Parchetului General i-a permis, la faţa locului, să emită aprecieri, cum altfel, decât "originale".

Domnia sa a criticat faptul că mulţi magistraţi sunt numiţi în funcţii de "şefi de agenţii" sau "secretari de stat" în diverse direcţii ale Ministerului de Interne. Ba, unii dintre ei ocupă poziţii prezente în nomenclatorul de funcţii valabil până în Decembrie 1989, aşa cum ar fi funcţia de "miliţian-şef". A cerut imperios, demonstrând că este patronul moral al Parchetului, ca detaşarea magistraţilor în Executiv să înceteze, aceştia urmând să fie "chemaţi acasă".

S-a referit şi la "bâlciurile mediatice", atât de prezente în cercetarea cazurilor, indiferent cine sunt cei vizaţi, adică toţi adversarii politici ai domniei sale.

Aflat în criză de idei, repetă practic acelaşi tip de discurs, scoţând de fiecare dată în relief un vinovat. Au avut această "onoare": parlamentari, miniştri, şefi ai serviciilor secrete, iar acum, generic, jurnalişti şi trusturi de presă.

Practic, se amestecă în justiţie, fiind parţial cu procurorii, neştiind că în societăţile democratice există diferite categorii de presiuni, inclusiv cele venite dinspre mass-media.

A dat şi un exemplu concret de "presiune politică", sugerând că Partidul Social Democrat s-ar afla în spatele distorsionării informaţiilor despre fuga lui Omar Hayssam.

Chiar aşa, domn'profesor, să fi uitat atât de repede de transferul averii lui Omar în proprietatea "prea-cinstitului Iassin", apropiatul dumneavoastră?!

Toate sugestiile ce duc spre P.S.D. sunt încercări palide de a-şi ascunde propria implicare în evenimente pe care doreşte să le ascundă în colbul arhivelor.

De fapt, obiectivele-ţintă ale atacurilor lui Traian Băsescu sunt acele partide care s-ar putea coaliza împotriva P.D-L.-ului şi, implicit, a domniei sale, după alegerile din acest an.

În acest mod, proiectează trasee politice cu efecte pe care nu le poate anticipa, oricât de accesibil îi este paranormalul.

Premeditat sau nu, preşedintele nu vorbeşte nimic despre problemele complexe care macină Parchetul General:

• dosare instrumentate "au ralanti";
• volum mare de dosare;
• întocmirea superficială a rechizitoriilor;
• lipsa banilor şi a personalului înalt calificat;
• atitudinea discreţionară a unor procurori etc.

Cât priveşte obsesia domniei sale numită "imixtiunea politicului", îi sugerăm să analizeze întreaga activitate a distinsului şef al DNA, domnul Daniel Morar, fan al preşedintelui şi executant fidel al sugestiilor venite "din Deal".

Într-adevăr, preşedintele şi-a revenit. Întregul său discurs este al unui şef de partid, şi nu al unui şef de stat, şef de stat care se pare că nu va înţelege niciodată că justiţia nu trebuie influenţată decât constituţional.

Restul este stil, iar stilul e omul.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ştefan Baban.

Se pregăteşte domnul deputat Andrian Mihei, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Boala învăţământului românesc".

Învăţământul românesc a devenit periculos pentru elevi. Sute de copii, sub 14 ani, au fost diagnosticaţi, anul trecut, cu gastrite şi ulcere, medicii şi psihologii considerând că vina principală o au stresul provocat de şcoala românească, începând de la haotica reformă, ce durează de 18 ani, şi terminând cu neliniştile părinţilor faţă de ce se întâmplă în acest moment în şcoli.

Sistemul de examinare a fost schimbat de atâtea ori, de pe un an pe altul, încât nu e de mirare că elevii se îmbolnăvesc. De mirare este că nu clachează. Dar, au fost destule cazuri mediatizate de mass-media, în care copiii până în 14 ani au decis să-şi pună capăt zilelor, nemaisuportând stresul şi tensiunea până la examenul de capacitate sau maturitate.

Pactul pentru Educaţie, semnat zilele trecute, aprinde o slabă speranţă, dar reprezintă primul pas în elaborarea strategiei pentru reformarea învăţământului. Se urmăreşte, astfel, modernizarea educaţiei până în 2013, asigurarea unui minim de 6% din P.I.B. pentru educaţie, transformarea educaţiei timpurii într-un bun public, garantarea educaţiei şcolare obligatorii de 10 ani, descentralizarea curriculară, adoptarea unei Carte a drepturilor şi libertăţilor educaţiei etc.

Însă, de la principii la practică este o cale lungă, cel mai adesea pavată doar cu bune intenţii. Oricine are cât de cât tangenţe cu învăţământul românesc înţelege de ce se îmbolnăvesc copiii de ulcer, iar părinţii de depresie.

Şcolile sunt, pe an ce trece, din ce în ce mai prost dotate şi nesigure, diferenţele curriculare dintre mediul urban şi rural sunt imense, profesorii, prost plătiţi şi plini de frustrări justificate, nu au nicio motivaţie să-şi facă bine treaba, umilinţele pe care trebuie să le îndure şi din partea elevilor, şi din partea societăţii româneşti făcându-i, de multe ori, să renunţe la slujbă şi să plece în străinătate, pentru a presta o muncă inferioară celei pentru care s-au pregătit, dar mult mai bine plătită.

Generaţiile noi de dascăli sunt foarte slab pregătite profesional, dovadă stând notele mizerabile de la examenele de titularizare. Şi de ce ar fi altfel, având în vedere că cei mai buni absolvenţi nu au nicio motivaţie să vină în acest domeniu, care este considerat - pe nedrept - un refugiu pentru cei ce nu au alte şanse. De aici, numărul mare de profesori indolenţi şi nepregătiţi, de aici numărul mare de profesori suplinitori, unii dintre ei având doar liceul, şi acela terminat destul de greu.

Programele şcolare şi metodele pedagogice sunt şi ele catastrofale. Încărcate de informaţii total inutile, nu-i stimulează pe elevi să gândească şi să fie creativi, ci să tocească. Minţile copiilor ajung după câţiva ani de şcoală ca nişte camere supraaglomerate, cu lucruri claie peste grămadă.

La cele cu adevărat utile se ajunge foarte greu, iar conexiunile sunt imposibil de făcut, deoarece elevii nu mai pot face selecţie şi ordine pentru a reuşi accesarea cunoştinţelor esenţiale.

Nu e de mirare că boala a cuprins şi "actorii" din acest domeniu. Nu era chiar aşa de greu, având în vedere că învăţământul românesc este un experiment în fiecare zi şi pentru fiecare guvern, care ajunge să administreze această ţară.

Şi aşa, încetul cu încetul, ajungem să avem şi o populaţie tânără, bolnavă, incultă, plictisită şi dezinteresată de ce se mai întâmplă în ţara asta.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Andrian Mihei.

Se pregăteşte domnul deputat Liviu Miroşeanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Andrian Sirojea-Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Ziua europeană a victimelor terorismului, prilej de reflecţie asupra ameninţărilor asimetrice la adresa securităţii României şi a regiunii Mării Negre".

În 2004, Parlamentul European a decis ca ziua de 11 martie să fie declarată Ziua Europeană a Victimelor Terorismului, după ce, în dimineaţa zilei de 11 martie 2004, zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în patru trenuri în Madrid, în patru staţii diferite. Exploziile au avut loc simultan şi au produs aproximativ 200 de morţi şi 1500 de răniţi, număr cu care devine al doilea cel mai puternic atac suferit de Europa în timpuri de pace, după atacul aerian asupra unui avion Pan Am, deasupra oraşului scoţian Lockerbie, în decembrie 1988, atentat soldat cu moartea a 270 de persoane.

La scurt timp după atentatele de la Madrid, Consiliul de Securitate a subliniat ameninţarea globală pe care o reprezintă terorismul, nevoia de cooperare şi unitate în lupta antiteroristă, consolidarea contribuţiei statelor şi organizaţiilor internaţionale interguvernamentale în lupta împotriva terorismului din întreaga lume, prin adoptarea Rezoluţiei 1530 din 11 martie 2004, prin care sunt condamnate cu vehemenţă atentatele cu bombe din Madrid, subliniindu-se faptul că acest gen de acte de terorism sunt considerate ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale, precum şi necesitatea ca responsabilii de comiterea acestora sau de sprijinirea terorismului să fie aduşi în faţa justiţiei.

Aderarea României la Uniunea Europeană a condus la o situaţie nouă pentru statele membre, aducând pentru prima oară Uniunea Europeană la graniţa cu Marea Neagră.

Securitatea şi stabilitatea din bazinul Mării Negre au fost şi ele afectate de instabilitatea politică din regiune, de declinele economice şi de fragilitatea noilor democraţii, care au generat în anumite ţări crize, tendinţe separatiste şi au condus la creşterea crimei organizate.

Marea Neagră a devenit o importantă rută de tranzit pentru resurse energetice, petrol, dar şi pentru transportul de pasageri şi de marfă, şi apare posibilitatea ca traficul maritim să poată fi folosit pentru destabilizarea securităţii regionale, pentru proliferarea traficului de persoane, prin intermediul căilor de comunicaţii maritime, pentru transferul imigraţiei ilegale de pe rutele terestre pe cele maritime.

Terorismul maritim, deşi multă vreme nu a fost tratat pe măsura importanţei sale, a apărut ca o ameninţare gravă în lume, ţintind atât nave civile, cât şi militare, porturi şi facilităţi portuare, provocând pagube materiale, pierderi de vieţi omeneşti şi blocaje economice prin sabotarea sau distrugerea facilităţilor portuare.

Calitatea României de membru NATO determină implicarea noastră în misiuni alături de aliaţi, ceea ce, în ochii unor organizaţii teroriste poate constitui un motiv de a ne privi ostil şi ne expune acţiunilor teroriste, motiv pentru care România şi Marea Neagră se constituie într-o zonă de securitate extrem de importantă, atât pentru statele membre NATO, cât şi pentru statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru prevenirea acţiunilor teroriste în bazinul Mării Negre, guvernele trebuie să dezvolte o reţea de inteligenţă care să monitorizeze la nivel global canalele principale de navigaţie, conferind acces rapid şi eficient la informaţii.

Întărirea rolului şi responsabilităţilor autorităţilor portuare, controlul accesului, îmbunătăţirea securităţii informaţiilor şi a personalului, îmbunătăţirea securităţii navelor, mărfurilor şi a facilităţilor portuare constituie deziderate care pot fi obţinute prin cooperarea dintre actorii implicaţi, de la companiile de navigaţie, asociaţiile maritime, operatorii portuari, până la guvernele şi organismele internaţionale.

Vizita vicepreşedintelui Comisiei Europene, comisarul european pentru transporturi, Jacques Barrot, la sfârşitul săptămânii trecute, în portul Constanţa, dovedeşte interesul Uniunii Europene pentru cea mai importantă poartă maritimă pe care Europa o are la Marea Neagră.

România, ca factor direct interesat, dar şi prin prisma responsabilităţilor asumate în faţa Uniunii Europene şi a NATO, trebuie să se transforme într-un pol de promovare a valorilor libertăţii şi democraţiei în regiunea Mării Negre, să iniţieze şi să implementeze măsuri şi acţiuni de prevenire şi combatere a terorismului maritim, de luptă împotriva criminalităţii organizate în regiune, atrăgând spre România organismele implicate, cât şi fondurile pe care Uniunea Europeană le alocă pentru aceste acţiuni în regiunea Mării Negre.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Liviu Miroşeanu.

Rog să se pregătească domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "CNSAS - o necesitate naţională".

Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii a apărut ca o necesitate pentru stabilirea implicării unor persoane publice în activitatea mult hulitei Securităţi a lui Nicolae Ceauşescu, cu scopul asanării morale a clasei politice româneşti.

În cei 8 ani de activitate, C.N.S.A.S. s-a aflat, în permanenţă, în atenţia opiniei publice, prin dezvăluirea unor cazuri spectaculoase de colaborare cu securitatea, toţi cei implicaţi fiind obligaţi să se retragă din viaţa politică.

Privind lucrurile din această perspectivă, putem spune fără îndoială că acest organism este absolut necesar şi dacă, iniţial, s-a plecat de la o arhivă de 7.000 de dosare, în acest moment aceasta numără aproximativ 2 milioane, ceea ce ne face o idee faţă de complexitatea acestui fenomen.

Hotărârea Curţii Constituţionale este de neatacat şi, din acest motiv, este necesar ca Parlamentul României să clarifice toate elementele declarate ca fiind neconstituţionale, în aşa fel încât activitatea C.N.S.A.S. să fie reluată.

Întrucât Legea nr.187/1999 stabileşte doar tipurile de activităţi şi categoriile de persoane implicate, neavând o implicare juridică, deciziile C.N.S.A.S neavând caracter de sentinţă, şi dacă luăm în considerare faptul că elementele atacate la Curtea Constituţională nu se referă la fondul legii, ci doar la forma ei, putem concluziona că după o dezbatere imediată în Parlament se poate găsi o formulă unanim acceptată a legii.

În ceea ce priveşte momentul în care s-a produs această decizie a Curţii Constituţionale, este interesant faptul că ne aflăm în an electoral, iar pe masa C.N.S.A.S. se află un număr mare de dosare, ale unor membri marcanţi ai P.S.D. şi P.N.L., fapt ce ne îndreptăţeşte să credem că acest lucru are implicaţii puternice politice.

De asemenea, se cunoaşte faptul că urma să se analizeze dosare ale unor membri ai C.S.M. şi C.N.S.A.S., ai Curţii Constituţionale, fapt ce-i pune pe aceştia, practic, cel puţin teoretic, în incompatibilitate.

Putem admite faptul că anumite elemente ale legii şi a regulamentului de aplicare trebuie modificate, pentru a elimina orice fel de interpretare, şi că acestea trebuie puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, însă necesitatea funcţionării acestei instituţii este incontestabilă, şi este datoria noastră să găsim cât mai repede soluţii pentru deblocarea acestei situaţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc frumos, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu.

Rog să se pregătească domnul deputat Becsek Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Cine vrea răul liceelor agricole?".

Nu traversăm - din păcate - o perioadă prea fastă a şcolii româneşti. Improvizaţiile, lipsa de experienţă, măsurile neavenite ale guvernanţilor, pe scurt, lipsa unei viziuni au adus şcoala românească în pragul unei crize de proporţii.

Şi, pentru că, parcă toate cele de mai sus nu erau de ajuns, Guvernul a mai reuşit o "performanţă": a făcut din liceele agricole motiv de gâlceavă între ministerele educaţiei şi agriculturii.

Recentul proiect avizat de premierul Tăriceanu, prin care se prevede un posibil transfer al acestor unităţi de învăţământ de la educaţie la agricultură a încins spiritele şi la Iaşi. În acest caz, măsura preconizată afectează câteva zeci de profesori şi peste 3.000 de elevi.

Ca deputat de Iaşi, mă văd obligat să aduc la cunoştinţa autorităţilor centrale punctul de vedere susţinut de liceele agricole din Iaşi. În majoritate, acestea sunt de acord cu o dublă subordonare, în mod egal, atât faţă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cât şi faţă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fiind preferabil un parteneriat în care cele două ministere să-şi traseze clar limitele şi competenţele. Mi se pare o soluţie de bun simţ, atâta vreme cât aceste licee au menirea de a produce atât specialişti pentru agricultură, cât şi cadre didactice care să şcolească aceşti specialişti.

Dar, dincolo de această subordonare, problema majoră este însă alta: de mai bine de 10 ani, aceste licee nu au mai primit niciun ban pentru dotări de specialitate. Absolventul, odată ieşit de pe băncile şcolii, ştie să utilizeze utilajele vechi de 30 de ani, în timp ce în fermele de astăzi aparatura este automatizată şi robotizată. Nu mai spun că elevii învaţă după poze şi planşe care teoretizează excesiv.

Iată de ce, în loc să ne certăm în legătură cu ce minister trebuie să ia în subordine liceele agricole, ar trebui să trecem degrabă la modernizarea acestor unităţi de învăţământ.

Acesta trebuie să fie primul pas, fără de care agricultura românească va rămâne încă mulţi ani de acum încolo pe ultimul loc în Europa.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Garda Dezideriu.

Se pregăteşte domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Domnul Becsek-Garda Dezső-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sâmbătă, în ziua de 15 martie, vom sărbători Ziua Revoluţiei Maghiare, sărbătoarea naţională a maghiarilor de pretutindeni.

Evenimentele din Transilvania, în luna martie, prefaţau o revoluţie paşnică, atât prin manifestaţiile şi programele formulate la Cluj şi Târgu-Mureş, cât şi prin obiectivele revoluţiei, care vizau desfiinţarea radicală a relaţiilor feudale, democratizarea societăţii prin acordarea libertăţilor civice, atât pentru populaţia românească, cât şi pentru comunitatea maghiară, însă, datorită politicii duplicitare a Curţii de la Viena, s-a ajuns la un război civil între cele două comunităţi.

Istoricul clujean Liviu Maior, în cartea sa "1848 - 1849 Români şi Unguri" afirma următoarele: "Revoluţia de la 1848 - 1849, după cum am constatat, a pus o serie de probleme fundamentale pentru evoluţia societăţii transilvănene, cu toate că a avut o existenţă efemeră.

O bogată experienţă se datorează revoluţiei, deschizând calea spre modernitate şi în acest domeniu. Cauza a reprezentat-o, fără îndoială, implicarea fără precedent a mulţimilor în actul revoluţionar".

Despre relaţiile româno-maghiare, în lucrarea amintită, fostul senator al României scria următoarele: "În planul relaţiilor interetnice, Revoluţia de la 1848 a deschis o rană greu vindecabilă, un clivaj al societăţii ardelene caracterizat de lipsa comunicării dintre unguri şi români, a cunoaşterii reciproce.

Din păcate, nici după 160 de ani, nu există comunicare între cele două comunităţi în privinţa drepturilor minorităţii maghiare, nici în privinţa autonomiei culturale şi teritoriale.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian.

Se pregăteşte domnul deputat al Partidului România Mare, Adrian Moisoiu.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O declaraţie politică legată de Autostrada Transilvania o voi depune în scris, iar acum am să prezint declaraţia politică având ca titlu "Copilul, în banca apărării".

Copilul, mesager al bucuriei şi poartă spre viitor, proiectează şi reflectă terenul fertil al unei societăţi dezvoltate. Mâine, noi vom fi istorie, iar ei vor fi prezentul. Deci, preţuirea valorilor înseamnă preţuirea unei componente sociale vitale, şi anume copilul. De aici şi importanţa promovării unui sistem stabil pentru protecţia acestuia. Ceea ce formăm acum va avea roade peste câţiva ani, când aici, în locul nostru, se vor afla ei.

Progresul unei societăţi sănătoase rezultă din nivelul de implicare a educaţiei în cotidian. Legislaţia ţării noastre privind protecţia şi drepturile copilului a fost armonizată cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite şi ale Uniunii Europene, însă necesită o continuă adaptare şi consolidare din partea noastră. UNICEF îşi arată preocuparea şi totodată îngrijorarea faţă de vulnerabilitata integrării şi discriminării copiilor instituţionalizaţi.

Un alt aspect evidenţiat de UNICEF: România este rata abandonului. Potrivit datelor centralizate de această instituţie, anual, în ţara noastră, 9.000 de copii sunt abandonaţi în maternităţi sau în alte instituţii, situaţie similară cu cea de acum 20 de ani, în condiţiile în care, din 2005, România dispune de un sistem legislativ bine conturat în acest domeniu. Mamele, din diferite motive, îşi părăsesc copilaşii în centre de plasament, sperând că le va fi mai bine, însă studiile recente ne demonstrează aspectul negativ dat de viaţa de orfelinate: IQ-ul copiilor abandonaţi este mult mai slab dezvoltat decât al copiilor care beneficiază de un cadru familial. Drept urmare, un scop primordial al societăţii româneşti ar trebui să urmărească diminuarea abandonului. Promovarea unui sistem legislativ complex şi eficient testează capacitatea unei naţiuni de a se implica într-o campanie pentru sprijinirea şi protejarea copilului.

Întâlnim copii trişti, abandonaţi sau abuzaţi, feţe şterse şi maturizate mult prea devreme. Abandonul şcolar, exploatarea prin muncă şi violenţa sunt doar câteva cazuri reprezentative ale unei vieţi premature. În acest sens, am iniţiat un proiect de lege pentru înfiinţarea Instituţiei Avocatul Copilului, astfel încât, fiecare cetăţean al României, fie el mic sau mare, să poată beneficia de un organ specializat pentru apărarea sa.

Un alt drept esenţial al copilului, este ca, încă de la naştere, să i se asigure bunăstarea fizică, însă această bunăstare este strâns legată de cea materială, concretizată prin bani. Mamele studente au nevoie de susţinere financiară din partea statului, la fel ca orice mamă angajat. Dacă anii studenţiei sunt consideraţi ani de vechime în câmpul muncii, atunci, de ce să nu se aplice reglementările din domeniul muncii şi asupra perioadei postnatale a studentelor?

Fenomen universal, atenţia pentru promovarea drepturilor copiilor a născut diferite instituţii şi legi în vederea consolidării sprijinului acestor fiinţe inocente dependente de deciziile noastre. Integrarea şi socializarea copiilor cu handicap, abandonaţi sau delicvenţi reprezintă o altă promovare şi provocare în contextul societăţii româneşti.

Rândurile lui Creangă creionează cel mai bine drepturile nescrise ale unei copilării sănătoase. Menirea colectivităţii a fost de-a lungul istoriei de a proteja copilul, la fel cum legile naturii acţionează când animalul îşi apără puii.

Importanţa unui cadru legislativ poate fi comparată cu un colac de salvare pentru tinerii noştri, care se pot îneca în valurile unei mări ispititoare şi învolburate. Pericolul este pretutindeni: drogurile au o circulaţie cu sens unic spre şcolari, abuzurile şi exploatarea pândeşte la fiecare pas, iar îngrădirea dreptului la educaţie este efectul cel mai nociv şi patologic asupra unui copil.

"Minte sănătoasă în corp sănătos" - acesta este motoul pentru formarea şi valorificarea factorului uman, căruia îi lăsăm moştenire eforturile noastre spre o societate civilizată. O abordare optimistă şi o activare a resurselor pentru buna funcţionalitate şi gestionare a sistemului de protejare şi apărare a drepturilor copilului ne va ajuta să milităm pentru a da culoare vieţii acelora care au nevoie de sprijinul nostru.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Adrian Moisoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, şi-l rog să se pregătească domnul deputat Emilian Valentin Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule deputat, trei minute, microfonul vă aparţine.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc. Trei minute şi jumătate, chiar.

Domnul Ioan Oltean:

Trei minute, domnule deputat.

Domnul Adrian Moisoiu:

"Nelinişti de 15 martie".

Sâmbătă, 8 martie, am găsit în cutia poştală o invitaţie de a participa la sărbătoarea libertăţii maghiare şi la aniversarea a 160 de ani de la Revoluţia din 1848, care va avea loc la Monumentul secuilor martiri din Târgu Mureş, în 15 martie.

Ca un român bine educat, am hotărât să răspund acestei invitaţii într-un cadru deosebit şi, ca atare, prezint această declaraţie politică.

În primul rând, am încercat să aflu despre care libertate este vorba - motiv pentru care am făcut apel la cărţile de istorie, am rememorat evenimentele din 19-20 martie 1990, m-am gândit la recenta declarare a autonomiei Kosovo şi poziţia asumată de U.D.M.R. şi, având încă îndoieli, am făcut chiar o vizită la locul viitoarei manifestări, unde am găsit ... o adevărată activitate de şantier.

Spre deosebire de domnul prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, care a declarat că are deplină încredere în maturitatea concetăţenilor de naţionalitate maghiară şi că ziua de 15 martie va fi una obişnuită, "ca orice altă zi din an", personal, am altă opinie, care va rezulta din cele ce urmează.

Momentan, principalul obiectiv al maghiarilor este declararea autonomiei, şi nu a oricăreia, ci a aceleia teritoriale, iar, pentru că, deocamdată, cea care se referă la toată Transilvania este mai îndepărtată, atunci se doreşte măcar pentru o părticică: judeţele Mureş, Harghita şi Covasna: "Nu ne-am redobândit drepturile decât parţial, mai avem de străbătut un drum foarte lung. Trebuie să înfăptuim însă cel mai important obiectiv al comunităţii maghiare din Transilvania: diferite forme de autonomie", se arată în apelul Consiliului Operativ al U.D.M.R.

Deşi U.D.M.R pretinde că nu au fost invitaţi politicieni din Ungaria, am aflat că Markó Béla va fi la Târgu Secuiesc, împreună cu ambasadorul Ungariei.

În acelaşi timp, presa ne informează că seria manifestărilor dedicate zilei maghiarimii, s-a deschis la Cluj-Napoca cu proiectarea filmului "Horthy Miklos - guvernatorul", în care acesta intră triumfător după Diktatul de la Viena din 30 august 1940, în Cluj, călare pe un cal alb. Documentarul ne prezintă o înregistrare a discursului ţinut de acesta în piaţa centrală a oraşului; iar Horthy este prezentat ca un binefăcător al evreilor, care s-a opus deportării acestora şi a salvat de la cuptoarele morţii peste 800.000 de evrei! În realitate, din cei 825.000 de evrei trăitori în Ungaria, datorită modului în care regimul horthyst a aplicat "soluţia finală" au supravieţuit Holocaustului doar 260.000!

Pot eu să fiu liniştit, când europarlamentarul Tökés László vorbeşte într-un interviu acordat ziarului "Ziua" despre autonomia Ţinutului Secuiesc şi chiar a întregii Transilvanii, declarând senin: "România ar trebui să recunoască că pierderea Transilvaniei, anexarea Transilvaniei, reprezintă o pierdere pentru naţiunea maghiară. Ca o recompensă, ar trebui să ne fie acordate drepturi în schimbul acestei pierderi, ... altfel spus drepturi contra teritorii".

Cum poate fi definită obrăznicia celor de la ziarul "Háromszék" care apare la Sfântu Gheorghe atunci când propun: "Dacă ne gândim că la 15 martie omagiem un erou care a luptat pentru libertatea maghiarilor, nu putem găsi un alt loc mai potrivit decât Alba Iulia pentru acest 15 martie."

Kossuth a refuzat să transmită românilor deviza revoluţiei maghiare: "Libertate, egalitate, fraternitate" şi, ca urmare circularei adresate de baronul Kemeny, "Iancului şi gloatei sale valahe", în care, cu aroganţă nobiliară, acesta clama: "Valahilor! Zilele voastre sunt numărate! În fruntea formidabilei mele oştiri, fortificată în sute de lupte, vom stârpi, până la ultimul vlăstar, pe toţi rebelii aflători sub arme". Populaţia civilă românească a fost supusă unui genocid etnic soldat cu 40.000 de victime şi cu sute de sate şi biserici distruse din temelii.

Vorbele transmise de Nicolae Bălcescu lui Kossuth Lajos: "Libertatea voastră este spânzurătoare, drepturile voastre de egalitate înseamnă că popoarele care împart teritorii cu ungurii vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar"reprezintă un adevăr pe care nu avem voie să-l uităm.

A sărbători 15 martie pe teritoriul României este o provocare făţişă a poporului român şi, personal, nu pot înţelege cum poate Guvernul României, ca de altfel toate guvernele de după 1989, să accepte o asemenea sfidare, un asemenea amestec, chiar mascat prin peripluri turistice, în treburile interne ale ţării noastre.

Cuvintele "demnitate" şi "mândrie" sunt cunoscute în ţara asta, domnilor Băsescu şi Tăriceanu?

Vin alegerile, cu ce îi mai îmbrobodiţi pe românii ardeleni?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valentin Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi-l rog să se pregătească domnul deputat Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Vă mulţumesc.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Să nu mai cădem în capcana aceleiaşi greşeli!"

După mai bine de un deceniu şi jumătate de discuţii şi proiecte ratate, iată că Parlamentul României a izbutit să adopte, în sfârşit, o Lege a votului uninominal, răspunzând astfel dorinţei exprimate pe toate căile de societate, de populaţie, de electorat.

Ca membru al Partidului Naţional Liberal, partid care de timpuriu a îmbrăţişat ideea scrutinului uninominal pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, promovând proiecte de lege şi desfăşurând o intensă activitate de convingere a celorlalte grupuri parlamentare, nu pot decât să salut cu bucurie adoptarea actualului act normativ.

Fireşte că legea nu este perfectă, ci perfectibilă. Însăşi trecerea ei prin comisii şi, apoi, prin plenul Camerei Deputaţilor a dus la modificarea proiectului iniţial, fiind eliminate sau, dimpotrivă, adăugate anumite prevederi, unele dintre ele într-adevăr discutabile din punct de vedere al acurateţii legislative.

Ar fi fost de dorit ca, într-o lege ce reglementează alegerea parlamentarilor, să nu fie introduse prevederi care nu îşi au aici sediul materiei — de exemplu, capitolul consacrat alegerii preşedinţilor de consilii judeţene. Această chestiune putea fi rezolvată fie într-o lege distinctă, fie prin amendarea actualei Legi a alegerilor locale, pornind chiar de la textul amendamentului propus acum în plen.

Prin modul în care s-a procedat, s-a creat un precedent cel puţin confuz, dacă nu cumva periculos, anume acela de a amesteca lucrurile în interiorul unei legi. Mergând pe "aceeaşi logică", în viitor ne-am putea trezi că vorbim despre câine la "Legea Copacului", sau despre tractor la "Legea Calului".

Confuzia este doar unul din rezultatele acestui mod de lucru. Un alt rezultat este, precum aminteam, pericolul de a ne trezi cu actul normativ atacat imediat la Curtea Constituţională, aşa cum se şi întâmplă, iată, cu această lege.

Nu vreau să par pesimist şi să afirm că cineva a pus la cale un mod diabolic de a împiedica introducerea votului uninominal la alegerile de anul acesta, cu toate că prevederile incriminate, respinse fiind la comisie, au trecut, totuşi, la votul în plen chiar prin grija unor colegi care, în ciuda aparenţelor afişate de ei şi de mai-marele lor, nu doresc uninominalul.

Cu toate că, până la alegerile locale din iunie, s-ar părea că nu mai e timp ca legea să fie modificată, nutresc speranţa că vom avea suficient răgaz pentru asta până la alegerile parlamentare, în aşa fel încât măcar acel scrutin să se desfăşoare în sistem uninominal.

În acelaşi timp, trebuie să tragem concluziile care se impun, iar, pe viitor, să avem grijă să nu mai cădem în aceeaşi eroare, în aceeaşi capcană, era să spun şi poate că nu greşeam!

Până la urmă, este vorba de calitatea muncii noastre.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Domnul Mihai Dumitriu este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule Dumitriu, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Dumitriu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Drama lui Costel Busuioc şi a sistemului de educaţie din România".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Lumea post modernă, deşi se confruntă cu tot mai multe fenomene negative care decurg din deficitul de educaţie, este din ce în ce mai puţin preocupată de soluţionarea problemelor complexe specifice lumii şcolii.

În cuvântul meu, vă aduc în atenţie drama românului Costel Busuioc, la care şi-a adus contribuţia şi sistemul de educaţie din ţara noastră. Costel, deşi are talent cât sute de absolvenţi de Conservator, a trecut neremarcat prin şcoala generală. Nici învăţătoarea, nici profesorul de muzică, dacă a avut parte de aşa ceva, nu au observat acest talent care se naşte o dată pe secol. De modul în care a fost ţinut în umbră, este în primul rând responsabil felul strâmb în care se gândeşte în România.

Ca în evul mediu, intelectualii şi orăşenii cred că ţăranii ar fi profund diferiţi de restul ţării, datorită faptului că s-au născut la ţară. Capacitatea satului de a produce talente, valori, idei este respinsă ca ridicolă şi arată un mod primitiv de a judeca oamenii. Condiţiile sociale cu adevărat mizere din multe sate sunt atribuite localnicilor, nu circumstanţelor vieţii lor. Oamenii de la sat sunt consideraţi incapabili de a savura muzica sau lectura.

Dacă în marea lor majoritate, ţăranii români nu ascultă Bach şi încă nu au wc-uri cu apă curentă, se datorează faptului că, de două sute de ani, se investeşte în România în instituţii, construind palate, catedrale, case ale poporului la oraş şi în persoane de prestigiu, luând de la gura celor sărmani.

Nimic nu a fost şi nu este mai nedrept şi mai dezastruos pentru România decât modul în care s-a finanţat învăţământul, de la Al.I.Cuza până în zilele noastre. În trecut, finanţarea s-a concentrat pe liceele de la oraş. Puterea comunistă de după 1944 a pus accent pe alfabetizare şi pe liceele industriale. Administraţia educaţiei de stat de azi, impusă de Băsescu prin guvernarea Alianţei D.A., P.N.L.-P.D., este la fel de elitistă ca înainte de război şi mult mai coruptă ca cea comunistă.

Resursele, atât umane cât şi materiale pentru grădiniţe, şcoli primare, şcoli gimnaziale şi liceele din România, se distribuie pe sprinceană, inclusiv pe criterii politice, cu accentul pe instituţiile-model din marile oraşe şi în detrimentul şcolilor din mediul rural. În timp ce câteva şcoli şi licee din marile oraşe sunt aduse la nivelul Europei de vest, sute de şcoli şi licee de la sat sunt lăsate în paragină. Ele nu numai că nu au wc-uri în curte, dar nu au cadre didactice calificate, bine instruite, competente şi responsabile, materiale didactice, biblioteci şi calculatoare. Anumite şcoli privilegiate de la oraş au devenit monopolul celor cu bani sau influenţi în asigurarea unei educaţii superioare pentru odraslele lor.

În fine, după ce absolvenţii termină şcolile, promovarea lor se face prin nepotism. Promovarea pe merit este înlocuită, mai ales în administraţie şi învăţământul superior, cu criterii bazate pe rudenie, prietenie, contra servicii, şpagă şi criterii politice.

Stimaţi colegi,

Se pot măsura aceste dezavantaje pentru copiii din mediul rural? Preşedintele Traian Băsescu are cunoştinţă de starea dezastruoasă a învăţământului din rural? De ce a refuzat dreptul la o educaţie de calitate unor copii din rural, nepromulgând Legea "burse-Guvernul României?" Prin această lege, se asigura şcolarizarea a câte 25 de elevi, la o unitate şcolară de elită, anual, în fiecare judeţ, absolvenţi ai clasei a IV-a din mediul sătesc, care posedă un grad de inteligenţă superior şi care provin din familii sărace. Aceşti copii sunt ca nişte grăuncioare de aur ascunse în noroaiele satelor româneşti. Este foarte clar că această lege nu elimină carenţele din şcoala rurală, dar dă o şansă României şi unor copii fără resurse materiale dotaţi şi talentaţi să ajungă intelectuali de marcă.

Acum înţelegem cum un mare talent, cum este Costel Busuioc, nu a fost băgat în seamă, ilustrând cum sistemul de educaţie din România aruncă la gunoi talente, an de an. Şi, atunci, se pune întrebarea: care elite ne reprezintă cu adevărat în lume? Ce înseamnă să faci parte dintr-un popor să atingi excelenţa, rămânând recunoscător pentru darul vieţii şi al morţii?

Alocarea de fonduri financiare insuficiente şi preferenţial, "promovarea" de persoane incompetente în funcţii de conducere, a clientelei politice, adâncesc şi mai mult decalajul între şcoala rurală şi cea urbană.

Lipsa locurilor în grădiniţe, nealocarea de norme didactice, lipsa cadrelor didactice calificate, comasarea şcolilor, desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii în anumite comune nu vor elimina carenţele din învăţământul sătesc. Din contră, va conduce la creşterea numărului de analfabeţi în România, a numărului persoanelor cu studii incomplete şi fără nicio calificare.

În concluzie, sistemul de educaţie din România nu este gândit să servească jumătatea din populaţia ţării care locuieşte la sat.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc că durata maximă a unei intervenţii este de trei minute. V-aş ruga să o respectaţi, pentru că avem o listă lungă de vorbitori.

Îl rog acum să poftească la microfon pe domnul deputat Aledin Amet şi se pregăteşte domnul deputat Tamás Sándor, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Numan Celebi Cihan, un erou al naţiunii tătare."

La 23 februarie 1918 a fost ucis Numan Celebi Cihan, primul preşedinte al Republicii Crimeea.

De-a lungul istoriei, tătarii au avut perioade de glorie, dar, din păcate, şi perioade de decădere, făcând ca, în momentul de faţă, să nu se poată raporta la o entitate statală independentă. Năzuinţa de a păstra intacte hotarele a constituit, firesc, o realitate dureroasă pentru sute de ani. Iar, când acestea au dispărut, a fost nevoie de abnegaţie şi sacrificiu pentru a fi refăcute.

După Revoluţia bolşevică din octombrie 1917, tătarii au avut posibilitatea de a-şi constitui, în Peninsula Crimeea, propriul stat, după ce, în anul 1783, acest teritoriu fusese anexat de Rusia ţaristă.

În urma Congresului desfăşurat la Akmescit - Simferopol, la data de 13 decembrie 1917, a fost ales, ca preşedinte, Numan Celebi Cihan. De asemenea, au fost aleşi şi reprezentanţii în Parlament, astfel încât noul stat a căpătat legitimitate. Preşedintele deţinea, în acelaşi timp, şi calitatea de muftiu, adică lider religios.

Prima etapă, după constituire, a însemnat şi un proces dorit de reformare a vieţii economice, politice şi sociale. Din nefericire, această realizare nu a durat decât câteva luni. Peninsula Crimeea a fost ocupată de trupele lui Denikin. Activitatea Parlamentului a fost interzisă, iar guvernul, desfiinţat.

În acest fel, s-a încheiat tragic existenţa unui stat, Numan Celebi Cihan devenind, pentru multe generaţii, personalitatea emblematică a luptei pentru libertatea naţiunii tătare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat pentru operativitate.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Tamás Sándor şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Soporan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Tamás Sándor:

Vă mulţumesc Domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea politică, mai bine zis intervenţia noastră politică, pentru că suntem autori, împreună cu colegul meu domnul deputat Antal Árpád, se intitulează "Prezentarea tipurilor de autonomie care funcţionează în ţările din Uniunea Europeană."

Având în vedere că mulţi politicieni români, atât din partidele extremiste, cât şi din partidele democratice, nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă ce înseamnă autonomie culturală sau autonomie teritorială, am decis ca, în fiecare marţi, să vă prezentăm un model concret de autonomie din ţările europene. Facem acest lucru pentru că 11 din 27 de state ale Uniunii Europene asigură o formă sau alta de autonomie cu relevanţă etnică. 11 din 27 de state asigură autonomie culturală sau autonomie teritorială pentru minorităţi etnice din statul respectiv.

Din punct de vedere politic şi administrativ, autonomia înseamnă că, în cadrul unui stat, anumite structuri administrative sau grupuri de persoane au libertatea de decizie şi acţiune în unele probleme bine definite şi care le privesc în mod exclusiv.

Esenţa autonomiei constă în faptul că anumite comunităţi regionale sau comunităţi naţionale şi etnice pot găsi ele însele rezolvarea cea mai convenabilă pentru problemele care le privesc. Astfel, locuitorii regiunilor neafectate sau grupurile care aparţin altor etnii nu vor putea influenţa evoluţia destinului comunităţii învestite cu prerogativul autonomiei. Bineînţeles, în probleme care privesc statul în ansamblu, în virtutea solidarităţii dintre cetăţeni, comunităţile autonome vor conlucra cu restul ţării şi a cetăţenilor acesteia.

Până acum, pe rând, împreună cu colegul meu Antál Árpad, v-am prezentat competenţele autonomiei teritoriale ale comunităţii germane din statul federal Belgia, autonomia teritorială din Ţara Bascilor, competenţele autonomiei teritoriale din insula Corsica, din Franţa şi autonomia culturală laponă din Finlanda.

Azi vă prezint autonomia teritorială a provinciei Catalunia din Spania.

Constituţia Spaniei în articolul 1, prevede că Spania este un stat naţional, unitar. Totuşi, prin articolele care urmează, asigură o largă autonomie pentru diferitele regiuni.

Catalunia este una dintre cele 17 comunităţi autonome care formează, în prezent, Regatul Spaniei, dispunând de gradul cel mai ridicat de autonomie, alături de Ţara Bascilor. Aflată în nord-estul Spaniei, Catalunia ocupă 6% din teritoriul Spaniei, având 7 milioane de locuitori - aproximativ 15% din totalul populaţiei.

Prin Constituţia din 1978, Catalunia şi-a recuperat dreptul la autonomie culturală şi la autonomie politică. Catalanii sunt recunoscuţi drept naţiune. Limba catalană face parte din familia limbilor latino-iberice, alături de spaniolă, însă este apropiată şi de limba franceză. Cele trei limbi oficiale ale comunităţii sunt catalana, spaniola şi occitana. Instituţiile politice ale Cataluniei sunt: Parlamentul, Preşedintele şi Consiliul Executiv. Acestea au competenţe exclusive pe probleme ce ţin de: crearea de subunităţi administrative, administraţii publice, funcţionari publici, drept civil, simboluri, cultură, patrimoniu cultural, arhive, biblioteci, muzee, edituri, învăţământ primar şi gimnazial, înfiinţarea de universităţi şi coordonarea reţelei regionale de învăţământ superior, centre de cercetare regionale, biserici, serviciu de statistică; statutul şi utilizarea limbilor, imigrarea şi integrarea cetăţenilor străini, politica de identitate, politica de tineret, posturi regionale de radio şi tv, sănătate, programe de bunăstare, norme vizând organizaţiile civile care activează în regiune, comerţ, case de economii, sisteme de asigurări sociale, cooperative, camere de comerţ şi industrie, protecţia consumatorului, transport public regional, spaţiu locativ, notari publici, protecţia civilă, drepturi de autor, publicitate, rezervaţii naturale, agricultură, zootehnie, rezerve de apă, vânătoare, pescuit marin şi fluvial, sport, industrie, aeroporturi regionale, drumuri regionale, jocuri de noroc, munca în folosul comunităţii, urbanism, turism.

Pe probleme de educaţie, sănătate şi justiţie, competenţele sunt împărţite cu guvernul de la Madrid. Catalunia are propria forţă de Poliţie, care este în plin proces de a prelua atribuţiile Poliţiei naţionale şi a Gărzilor Civile, aflate sub autoritatea Guvernului central. Madridul va mai păstra doar forţe care se vor ocupa de terorism şi imigraţie.

Deci, doamnelor şi domnilor deputaţi, în Spania, pe lângă multiple modele de autonomie culturală, există şi tipuri de autonomie teritorială, cu atribuţii legislative şi executive.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Soporan şi rog să se pregătească domnul deputat Mircea Costache, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori să fac prezentarea declaraţiei politice "Înflorirea supermarketurilor şi buruienile din agricultura României".

Mai mult ca niciodată, în prag de campanie electorală, se discută despre configurarea sau reconfigurarea scenei politice, se analizează aprins scenariile tuturora, în care obiectivul principal este acela de a câştiga puterea cu orice eforturi şi cu orice compromisuri.

În acelaşi timp, constatăm, cu părere de rău, cel puţin aşa cred, că piaţa românească se închide produselor şi serviciilor autohtone. În mai multe rânduri, am prezentat acest aspect, considerându-l ca fiind unul dramatic pentru România, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori. Iată că, după ce ne-am dorit prezenţa investitorilor străini, considerând că activitatea acestora este benefică pentru economia românească, astăzi constatăm, urmărind activitatea reţelelor de hipermarketuri, că România a devenit, în primul rând şi din păcate, raiul profiturilor din hipercumpărături. Am putea spune că acest lucru nu este rău. România a reuşit, în acest domeniu, creşteri nemaivăzute în Europa, iar, conform datelor publicate în "Eurostat", s-a ajuns ca 55% din români să-şi facă cumpărăturile într-un magazin tip supermarket. Profitul a crescut pe măsură. Dacă datele înscrise în registrul comerţului sunt corecte, avem situaţia ca la o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro, profitul brut să ajungă la peste 800 milioane de euro pentru una dintre firmele care acţionează în acest domeniu.

Totul ar putea să fie normal pentru o economie de piaţă, în care profitul acţionează ca motor al dezvoltării. Cu o condiţie: ca această construcţie să se facă corect.

Din prezentările celor implicaţi în această activitate, se constată că la nivelul furnizorilor de servicii au apărut unele practici ilegale, conform cărora intrarea pe această piaţă a producătorilor români a devenit o adevărată luptă pentru supravieţuire. Acest lucru l-am constatat şi din faptul că produsele româneşti lipsesc de pe rafturi şi din prezentările făcute de reprezentanţii Asociaţiei Patronatelor din Industria Vinului din România, ROMPAN, Asociaţiei Producătorilor din Industria Laptelui, Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară şi ai Federaţiei Sindicatelor din Agricultură, AGROSTAR.

Ce se susţine şi ce ar trebui verificat de instituţiile abilitate ale statului? Aş enumera câteva dintre ele: impunerea furnizorilor prin contract, să nu comercializeze altor magazine produse la preţuri mai mici decât ale lor; impunerea de către magazine a unor taxe şi cheltuieli impuse, cum ar fi taxa pentru a putea fi înscrişi pe lista de furnizori, acordarea de discounturi anticipate, plăţi pentru acoperirea produselor pierdute, contribuţii pentru amenajarea şi deschiderea de noi magazine, organizarea de promoţii. Prin aceste proceduri, produsele nu dispar numai de pe raft, ci şi de la consumatori.

În acelaşi timp, asistăm şi la o repartizare inegală a profitului, în care producătorul rămâne în medie cu un profit de aproximativ 5-7%, în vreme ce 47-48% rămâne la hipermarket. În acest sens, rămâne, din păcate, emblematic traseul laptelui, acesta plecând de la producător cu aproximativ 0,8 lei, de la procesator - cu 1,7-1,8 lei, iar din supermarket se poate cumpăra de către consumatorul final cu 3,5 - 4 lei, conform celor prezentate de Nicolae Ştefan, preşedintele AGROSTAR.

Putem să spunem că este justificată nemulţumirea producătorilor din industria alimentară, care au declarat război hipermarketurilor pentru majorarea nejustificată şi artificială a preţurilor de vânzare prin introducerea unor taxe ascunse. Ce să înţeleagă producătorul şi consumatorul român? Că aşa este economia de piaţă, că aşa este capitalismul, că înflorirea şi înverzirea marketurilor aduce terenurile agricole în starea de părăsire, unde buruienile devin o emblemă a victoriei capitalismului românesc.

Ce ar mai putea să înţeleagă producătorul român? Că este numai forţă de muncă, că aprecierea se poate face numai în altă parte, că iniţiativa noastră este bună, dar să nu intre în contradicţie cu iniţiativele şi produsele altora.

Consider că interesul naţional se poate afirma inteligent şi în acest domeniu. Iar construcţiile politice responsabile ar trebui să vizeze acest lucru.

În acest context susţin punctele de vedere exprimate de patronate şi sindicatele din industria alimentară, prin care s-a propus elaborarea unui cod de bune practici comerciale în vederea eliminării abuzurilor de putere, exercitate de supermarketurile din România asupra producătorilor naţionali, prin impunerea unor condiţii contractuale excesive.

Având în vedere situaţia creată şi lipsa de reacţie a instituţiilor abilitate ale statului, solicit primului-ministru să prezinte Parlamentului un punct de vedere faţă de această problemă şi măsurile preconizate, pentru ca piaţa românească să fie şi a producătorului român.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

La microfon îl invit pe domnul deputat Mircea Costache şi se pregăteşte domnul deputat Emil Strungă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Nu cred că se mai îndoieşte cineva de faptul că trăim într-o societate bolnavă.

Bolnavă de mafie, bolnavă de corupţie, sufocată de hoţie, distrusă de şmecherie, de lăcomie, de golănie, de cleptomanie, de cleptocraţie, de anarhie. Bolnavă grav de mitomanie, de şarlatanie, dar şi de hipoacuzie, de surditate cronică.

Poţi striga oricât, poţi spune orice, poţi ţipa adevăruri dureros de exacte, poţi urla la bolta sălii de plen a Parlamentului cât pofteşti, poţi prezenta realităţi, cifre şi date incontestabile despre dezastrul economic, despre falimentul moral, despre omul venal ori despre raptul teritorial, despre marasmul declinului naţional.

Poţi să-ţi spargi plămânii strigând lucruri îngrozitoare despre jaful fenomenal în banii publici, despre calvarul sărăciei, umilinţelor şi bolilor, al dansului pe jăratic, al dresurii cu ajutoare de încălzire în loc de bucăţele de zahăr şi cu dosare de venit minim garantat ori cu alte ajutoare sociale în locul biciului de foc.

Poţi răcni cât te ţin baierele inimii, fiindcă în surzenia generală nu te aude nimeni.

S-au spus, de la această tribună, şi multe neadevăruri şi penibile gargarisme s-au turuit de aici fraze demagogice şi abjecţii populiste.

De aici s-a motivat vânzarea economiei, pulverizarea avuţiei naţionale, sub infamele denumiri de privatizare şi economie de piaţă.

Tot ce s-a spus rău, ca prin farmec, s-a auzit şi s-a prins; tot ce s-a spus, de la acest microfon, bun, corect şi adevărat în interesul nostru naţional, nu a fost auzit de nimeni.

Cei ce au cutezat să rostească adevărul despre nimicirea economică, morală şi statală a României au fost trecuţi cu vederea. Vocilor lor li s-a pus mereu surdină. Dintr-o dată, pereţii au devenit de pâslă, iar urechile auditoriului au fost parcă umplute cu betonul rece al antiromânismului.

Zadarnic am strigat, zadarnic ne-am zbătut. Nimeni nu pare să ne fi auzit. Nimeni nu ne-a luat în seamă.

În acelaşi timp, trompetele minciunii, ale diversiunii şi manipulării, ale pieirii, ne-au acoperit, ne-au anihilat, atunci când patrioţii autentici au tras legitime semnale de alarmă.

Am fost condamnaţi la moarte civilă. Dacă ne-am fi înhăitat şi noi cu tagma jefuitorilor, dacă am fi trădat şi noi cauza naţională, am fi fost, cu siguranţă astăzi lăudaţi de societatea civilă, ascultaţi, popularizaţi, am fi fost băgaţi în seamă şi curtaţi, aşa cum sunt toţi marii corifei ai dezastrului naţional şi de marii rechini şi chiar de hamsiile ori plevuşca economiei de junglă. Numai că, opunându-ne cu vieţile noastre valului distrugător al multimilenarei noastre civilizaţii, am avut parte de cel mai crud tratament din partea tuturor. Surzi la marile noastre dureri, satrapii începutului de mileniu au reuşit să neantizeze şansa revenirii noastre la normalitate.

Am spus de la acest microfon că nimic nu mai funcţionează normal în această ţară, am spus că ţara este sufocată de mafia antiromânească, aceea care paralizează şi neantizează orice demers normal.

Au început să se plângă, mai nou, românii că nici în justiţie nimeni nu vrea să le mai asigure apărare. Sunt avocaţi, părţi componente ale caracatiţei mafiei, care nici dacă plăteşte cinstit taxa de barou nu vor să mai asigure dreptul la apărare al omului de rând. Nici executorii judecătoreşti nu vor să pună în aplicare sentinţe care deranjează caracatiţa mafiei.

Până unde se mai poate merge aşa? Toţi mafioţii se ascund în spatele votului popular. Nu ne mai atacaţi, nu ne mai jigniţi, fiincă nu aveţi dreptate voi cei de la PRM, ni se spune adesea. Dacă cetăţenilor nu le plăcea cum s-a făcut privatizarea şi cum s-au făcut averile nu ne mai votau. Când vă vor vota pe voi, atunci să conduceţi şi să faceţi ce spuneţi voi dar, atâta vreme cât pe noi ne votează poporul, înseamnă că e mulţumit de felul în care merg lucrurile în ţară, iar voi naţionaliştii şi justiţiarii strigaţi în zadar. Se apropie din nou alegerile. Vor mai alege cetăţenii tot caracatiţa mafiei?

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Emil Strungă şi se pregăteşte domnul deputat Mironescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Emil Strungă:

"Legea votului uninominal"

Legea votului uninominal a trecut marţi, 4 martie, cu o mare majoritate în Camera Deputaţilor. A fost votată de majoritatea partidelor parlamentare (PNL, PSD, PD-L, PC şi minorităţi), UDMR s-a abţinut, iar PRM a votat împotrivă.

Partidul Naţional Liberal rămâne unicul promotor sincer al uninominalului. Acest lucru s-a văzut clar din dezbaterea parlamentară şi acest motiv se regăseşte în programul nostru politic încă din anul 2000. Practic, s-a consumat ultima etapă din parcursul parlamentar pentru adoptarea acestui sistem. Sunt îndeplinite condiţiile ca următoarele alegeri parlamentare să se desfăşoare conform acestei noi legi.

Legea votului uninominal în varianta votată în Parlament are câteva avantaje clare:

• pentru prima dată după 1989, românii vor avea posibilitatea să voteze în primul rând oameni şi nu liste de partid;
• plasarea de candidaţi necunoscuţi, de la centru, nu mai este o metodă recomandată;
• pentru prima dată, românii din diasporă îşi vor putea alege patru deputaţi şi doi senatori.

Guvernul liberal este primul guvern postdecembrist care şi-a asumat răspunderea pentru un sistem de vot uninominal. Tocmai de aceea, Partidul Naţional Liberal a avut o abordare pragmatică. Le-am promis românilor legea votului uninominal şi ne-am ţinut de cuvânt. Proiectul de lege asumat de Guvern putea fi adoptat încă din noiembrie 2007. Preşedintele Traian Băsescu este cel care a blocat această lege şi s-au pierdut încă 3 luni în discuţii şi dezbateri sterile.

Este semnificativ că, la nivelul clasei politice, s-a ajuns aproape de consens în ce priveşte adoptarea legii votului uninominal. Putem considera acest fapt ca un succes al Parlamentului, care a pus dorinţele şi interesele cetăţenilor în faţa propriilor interese.

Actul normativ nu poate, din păcate, să fie trimis preşedintelui spre promulgare, deoarece PRM şi PC au contestat, joi, 6 martie, la Curtea Constituţională, mai multe prevederi ale acestei legi şi au ridicat excepţii de neconstituţionalitate legate de douăsprezece articole. Ceea ce pare bizar este faptul că, deşi Partidul Conservator, în Camera Deputaţilor, a fost de acord cu acest sistem de vot, susţine în acelaşi timp şi sesizarea de neconstituţionalitate către Curte. Astfel, PC mai face, dacă mai era nevoie, încă o demonstraţie de dualism şi duplicitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Domnul deputat Mironescu este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Grigore Crăciunescu din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Laurenţiu Mironescu:

"Calitatea actului universitar"

Învăţământul în România este, fără îndoială, un domeniu care a trezit controverse de-a lungul timpului şi a necesitat numeroase reglementări legislative.

S-au căutat cele mai bune soluţii, care să aproprie funcţionare acestui domeniu de practică europeană. Legea învăţământului a suferit numeroase modificări în ultimii ani, însă, cu toate acestea, situaţia este departe de standardul de eficienţă la care se doreşte să se ajungă.

În învăţământul superior, se aplică ideea de autonomie universitară, în sensul că instituţiile de învăţământ superior au dreptul să îşi gestioneze funcţionarea internă, garantată de Legea învăţământului. Această autonomie funcţionează pe baza modelului european, însă aplicarea ei în ţara noastră suferă de unele disfuncţionalităţi.

Studentul român trebuie să respecte regulile impuse de universitatea în cadrul căreia este înmatriculat. Practica regulamentelor universitare îi impune un anumit program, care se traduce prin prezenţa facultativă la cursuri şi prin obligativitatea prezenţei la seminarii sau laboratoare. Se ajunge, de multe ori, la situaţia în care profesorii ţin cursurile în faţa unui număr restrâns de studenţi, fapt care nu este îmbucurător. Cursurile universitare sunt extrem de importante pentru un student. Ascultând conceptele şi informaţiile expuse de profesor, tânărul student primeşte informaţii preţioase, care îi creează cadrul general de înţelegere a tainelor materiei respective.

Doar prezenţa la seminarii, adeseori nu este suficientă, deoarece tandemul curs-laborator/seminar, este conceput să realizeze un maxim de eficienţă în transmiterea informaţiilor de la profesor la student. Adeseori, apelul de a veni la cursuri nu este suficient pentru ca studenţii să umple sălile şi amfiteatrele universităţilor. Atâta vreme cât nu există o obligativitate în acest sens, există riscul ca eficienţa, managementul calităţii şi cantităţii actului universitar să fie afectat.

Din păcate, autonomia universitară este prost înţeleasă în ţara noastră. Este nevoie, fără îndoială, de conştientizarea faptului că o bună pregătire nu se poate face decât prin participarea constantă la curs şi la seminar.

Am asistat la semnarea Pactului Politic pentru Educaţie, prin care partidele sunt de acord cu privire la importanţa şi prioritatea învăţământului din România, însă, acest act nu poate să devină eficient fără o înţelegere constructivă a ideii de autonomie universitară.

Atrag atenţia asupra necesităţii ca tânăra generaţie să înţeleagă faptul că, în profesiile alese, nimic nu poate înlocui baza teoretică dobândită în timpul facultăţii şi studiilor masterale. Venind doar la seminarii sau laboratoare, se creează riscul unei insuficiente pregătiri pentru viitor. Intră în obligaţia autorităţilor competente să regândească conceptul de autonomie universitară, fără a atinge esenţa lui. Ce se poate face este să se nuanţeze acest concept înspre creşterea calităţii actului universitar, cu consecinţe dintre cele mai pozitive asupra generaţiei de mâine.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Domnul Crăciunescu este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Sorin Marian Paveliu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi parlamentari,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "O promisiune onorată."

Cu mai bine de 10 ani în urmă, trei senatori liberali înregistrau prima iniţiativă legislativă referitoare la introducerea votului uninominal pentru alegerea parlamentarilor. Din păcate, proiectul Partidului Naţional Liberal nu a suscitat niciun fel de interes din partea celorlalte partide politice.

În 2003, din nou, Partidul Naţional Liberal aduce în discuţie necesitatea introducerii votului uninominal pentru alegerile din 2004. Iarăşi, aceleaşi partide blochează proiectul, astfel anumiţi politicieni - astăzi cu funcţii foarte înalte în stat - taxează dispreţuitor ideea uninominalului drept o prostie.

Iată doar două dovezi care subliniază preocuparea liberalilor pentru reformarea clasei politice româneşti. Din fericire, până la urmă, cu toată opoziţia unor politicieni importanţi, proiectul uninominalului a devenit lege. Nota bene: în timpul mandatului Cabinetului Călin Popescu Tăriceanu, PNL-ul a mai bifat o promisiune de care s-a ţinut.

Ceea ce mă intrigă însă acum este valul de antipatie cu care a fost întâmpinat acest proiect, mai ales de către o parte a presei. E adevărat, poate că nu avem în faţă cea mai bună variantă de vot uninominal, dar asistăm, cu siguranţă, la un pas apăsat înainte în viaţa politică românească.

Pe cale de consecinţă, încă din 2008, vom asista la o responsabilizare crescândă atât a politicienilor, cât şi a electoratului. Haideţi să nu-i mai considerăm pe alegători o turnă de imbecili, aşa cum le-ar plăcea unora. Eu sunt convins că electoratul din România este suficient de matur pentru a înţelege avantajele acestui tip de vot şi va acţiona în consecinţă.

Atunci cui ajută această veritabilă "canonadă" mediatică împotriva actualului proiect de vot uninominal? Cu siguranţă, nici electoratului şi nici clasei politice. Atunci? Nu cumva cei care sunt foarte siguri că nu mai au nicio şansă de a ajunge în Parlamentul României agăţaţi pe o listă, se află în spatele acestor atacuri? Haideţi să dăm o şansă acestui proiect şi ce va fi bine să rămână, iar ce va fi rău să fie modificat. Totul este perfectibil.

Dar, poate pentru prima dată, am făcut un mare pas înainte şi clasa politică trebuie să fie mândră de această reuşită.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Paveliu... O.K.! Se pregăteşte domnul deputat Tudor Constantin din partea Grupului parlamentar...

Vă cer scuze, facem o inversare de luări de cuvânt. Ofer întâi cuvântul domnului deputat Tudor Constantin din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal şi se pregăteşte domnul deputat amintit mai înainte, Sorin Paveliu.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Domnul Constantin Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Dacă ei pot, noi de ce nu putem?"

Am efectuat, recent, o vizită în Ungaria. Era prima mea întâlnire cu spaţiul şi poporul maghiar după intrarea Ungariei în Uniunea Europeană, fapt petrecut în urmă cu aproape patru ani. Mă aşteptam să găsesc anumite schimbări în bine, atât în ceea ce priveşte aspectul general al localităţilor urbane şi rurale, cât şi al comportamentului autorităţilor maghiare faţă de cetăţenii străini, în general, şi faţă de români, în special. Constatările mele au depăşit însă cu mult nivelul aşteptărilor şi o spun aici cu toată responsabilitatea: Ungaria este cu adevărat o ţară europeană!

Încă de la trecerea frontierei de stat a României încep surprizele plăcute. Oficialii maghiari îşi fac datoria cu decenţă şi politeţe, fără ca noi, românii, să mai simţim resentimentele de altădată. Starea drumurilor, pe rute considerate strategice pentru vecinii maghiari, era foarte bună. Mai mult, am constatat că, în aproape 18 ani, Ungaria a construit peste 1000 de km de autostrăzi moderne, care sunt întreţinute impecabil, iar parcările laterale dispun de toate utilităţile necesare celor aflaţi în trafic.

Dar cel mai spectaculos salt consider că s-a realizat în ceea ce priveşte spaţiul rural al Ungariei. Câmpurile lor arată splendid, fără buruieni şi plasticăraia care a invadat terenurile agricole din ţara noastră. Multă grijă au maghiarii pentru zonele împădurite şi, deşi Ungaria este o ţară prin excelenţă de câmpie, te surprinde plăcut multitudinea de perdele forestiere de protecţie. Cât despre aspectul edilitar-urbanistic al satelor din Pusta maghiară, nici nu poate exista termen de comparaţie cu cele din Bărăgan, de unde sunt eu, spre exemplu. Multă curăţenie, flori la tot pasul, străzi asfaltate sau pietruite şi pancarte în limbile engleză şi germană, în care turiştii erau înştiinţaţi că pot găsi camere curate şi confortabile.

Şi mai mare ne-a fost surpriza la Budapesta, acolo unde am văzut şi noi cum se pot obţine mulţi bani din turism. La hoteluri de trei-patru stele preţuri în euro mai mici decât cele din capitala României, firme de turism care se bat pentru a oferi doritorilor servicii cât mai bune, iar tururile Budapeste cu cabrioleta (un fel de autocar descoperit), cu ghidaj electronic în 27 de limbi, îţi lasă amintiri din cele mai plăcute.

În tot acest timp, m-am gândit la stadiul în care ne aflăm noi acum, după ce a trecut un an de la aderarea noastră la Uniunea Europeană şi constatările mele nu sunt deloc îmbucurătoare. Şi parcă mă încearcă un sentiment de invidie atunci când mă întreb, mai mult sau mai puţin retoric: Dacă ei pot, noi de ce nu putem?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Marian Paveliu şi îl rog să se pregătească, am văzut că intră în sală, domnul deputat Alecsandru Ştiucă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În ultimele trei săptămâni, Consiliul Concurenţei a emis o serie de trei decizii, prin care a constatat alterarea gravă a concurenţei în domeniul furnizării de medicamente, de materiale parafarmaceutice şi de servicii paraclinice.

În toate cele trei decizii, Consiliul a constatat că, în situaţiile analizate, au survenit încălcări grave ale legii, săvârşite de către Ministerul Sănătăţii, alături de operatorii privaţi implicaţi.

S-au aplicat amenzi, unele de-a dreptul spectaculoase. Este vorba de amenzi de milioane de euro - vă imaginaţi despre ce sume este vorba în joc, dacă amenzile au fost de milioane de euro - şi s-a trecut cu vederea, pentru că aşa prevede legea, sancţionarea, în vreun fel a Ministerului Sănătăţii.

Vreau să vă spun că, prin cele trei cazuri, bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi al Ministerului Sănătăţii a fost prejudiciat, în cei patru ani care au fost analizaţi, cu mai mult de 100 de milioane de euro. Şi pentru această prejudiciere gravă a intereselor noastre, ale tuturor, Ministerul Sănătăţii nu poate fi sancţionat pentru simplul motiv că legea nu prevede.

Nu cred că există măcar o singură persoană care are cunoştinţă despre ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Sănătăţii şi despre aceste trei situaţii analizate, care să nu suspicioneze, în mod justificat, că deciziile autorităţilor au fost stimulate - ca să folosesc un eufemism - de şpagă. Niciun demnitar întreg la minte nu ar fi făcut ceea ce au făcut ultimii trei miniştri ai sănătăţii, fără să fi fost o motivaţie extrem de puternică de natură materială.

Vreau să vă spun că, până când nu ne vom da mâna cu toţii pentru a preveni - nu neapărat să-i sancţionăm pe cei care au făcut aşa ceva până acum -, ci pentru a preveni repetarea unor astfel de situaţii, sănătatea românilor nu va putea fi, sub nicio formă, îmbunătăţită.

Fac o subliniere: numărul de trei decizii ale Consiliului Concurenţei în acest domeniu al sănătăţii este îngrozitor de mare, raportat la toate celelalte domenii ale vieţii sociale. Altfel spus, sunt prea multe şi sumele prea mari şi numai în domeniul sănătăţii.

De aceea, cred că, după ce contestaţia, pe care în mod natural firmele implicate o vor face la adresa acestor decizii, va fi judecată şi vom avea o certitudine asupra încălcării legii de către firme furnizoare de servicii, de medicamente parafarmaceutice şi servicii paraclinice, deci după ce această sentinţă se va fi dat şi vom avea o certitudine, cred că este timpul să găsim o soluţie, poate chiar acum, în an electoral, privind înainte şi nu înapoi, să sancţionăm în mod dur atunci când administraţia centrală sau locală înţelege să altereze mediul concurenţial şi să schimbăm această lege a Consiliului Concurenţei într-un mod care să nu mai lase portiţe deschise pe viitor, pentru ca directori, secretari de stat sau miniştri să îndrăznească să facă ceea ce au făcut aceşti miniştri sub acoperirea legii.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Alecsandru Ştiucă şi îl rog să se pregătească pe ultimul vorbitor pentru şedinţa de astăzi, domnul deputat Dan Grigore din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule Alecsandru Ştiucă, aveţi microfonul.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

"Inconsecvenţa - marca esenţială a dreptei!"

De-a lungul ultimilor patru ani, guvernările de dreapta din România au avut drept note dominante ale activităţii de administrare a ţării: inconsecvenţa, inconstanţa, disputele interne între cele două palate, dezechilibrul şi graba în adoptarea unor măsuri care mai apoi s-au dovedit a fi nepotrivite, contraproductive, contestate şi revocate.

În susţinerea afirmaţiilor anterioare, putem aduce câteva exemple concrete de măsuri care s-au dovedit lipsite de consecvenţă, fie din cauza fricţiunilor existente între partidele care au compus coaliţia guvernamentală, fie cauzate de lipsa de popularitate a acestor măsuri. În acest sens, putem menţiona: tentativa premierului de declanşare a alegerilor anticipate; introducerea, în anul 2006, a taxei de primă înmatriculare de către Ministrul Mediului de la acea vreme, Sulfina Barbu, apreciată de guvernanţii Alianţei D.A. ca un mare succes, fiind îndelung contestată de către Comisia Europeană.

Însă, cel mai elocvent şi recent exemplu de inconstanţă şi inconsecvenţă politică a guvernării de dreapta este reprezentat de cazul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, domnul Paul Păcuraru, şi al faimosului său ordin.

Acesta a extrapolat, prin Ordinul ministrului nr. 92/2008, definiţia "venitului brut realizat lunar", pentru care se plăteşte contribuţia de asigurări sociale, incluzând în categoria aceasta atât veniturile în bani, cât şi pe cele în natură. De asemenea, potrivit actului normativ anterior menţionat, salariatul care foloseşte maşina de serviciu şi în interes personal, iar angajatorul îi acoperă acest cost, va trebui să plătească contribuţii sociale pentru pensii. Emiterea acestui Ordin a generat puternice reacţii adverse din partea salariaţilor, a sindicatelor, patronatelor, societăţii civile şi a mass-media.

Realizând impactul social puternic pe care îl avea acest ordin şi analizând reacţiile total negative ale majorităţii populaţiei, câteva zile mai târziu, domnul Păcuraru revine, adoptând un nou Ordin ministerial cu nr. 122/2008, pentru a modifica ordinul anterior şi restrânge categoriile de venituri pentru care se plătesc contribuţii la CAS.

Cum explică "Guvernul Răzgândeanu" această subită revenire? Prin faptul că este dispus la orice pentru a se menţine în scaun? Prin faptul că nu are o politică coerentă, ci una alcătuită din măsuri adoptate de azi pe mâine, între două drumuri la Parchet?

Aceeaşi nehotărâre am sesizat-o şi în cazul "taxei auto de primă înmatriculare", care azi este taxă fiscală, mâine este măsură ecologică.

Din păcate, aceste gafe fără sfârşit dovedesc din nou că maniera de guvernare a forţelor din partea dreaptă a eşichierului politic este una lipsită de viziune şi coerenţă, care determină ca sloganul "Să trăiţi bine!" să fie unul stric electoral, dovedindu-se în practică un eşec penibil.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Dan Grigore.

Vă rog, domnule deputat, încercaţi să sintetizaţi intervenţia dumneavoastră.

Domnul Dan Grigore:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Astăzi mă voi referi la schimbările produse în acordarea alocaţiei de stat pentru copii, care generează nemulţumire în rândul părinţilor.

Modul defectuos în care actualul Guvern gestionează treburile publice nu mai este de mult timp un secret pentru cetăţeanul de rând, asupra căruia se răsfrâng consecinţele acestui mod de a guverna. Faptul că problema alocaţiilor de stat pentru copii este pe cale să producă un blocaj de proporţii ilustrează pe deplin cele menţionate anterior.

În momentul de faţă, Guvernul nu deţine o bază de date actualizată cu toţi copiii din România, astfel încât să poată stabili exact câţi dintre aceştia beneficiază de alocaţie.

Acesta este motivul pentru care, în următoarea perioadă, două milioane de oameni vor fi obligaţi să-şi reînscrie copiii la primăriile de care aparţin, în caz contrar existând riscul de a nu beneficia de drepturile care li se cuvin. Soluţia, identificată de Guvern în forma unei ordonanţe de urgenţă, prin care trece plata alocaţiilor din sarcina Ministerului Educaţiei în sarcina Ministerului Muncii, nu pare să fi rezolvat problema, ci, dimpotrivă, este mai mult decât clar că reînscrierea copiilor la primării va însemna timp pierdut pentru părinţi şi o vizibilă perturbare a activităţilor curente pentru administraţiile locale, obligate să facă faţă unui volum de cereri într-un interval de timp foarte scurt. Este inadmisibil ca această reactualizare a bazei de date să se face într-un an electoral.

De asemenea, faptul că numeroase familii, pentru care alocaţia de stat pentru copii constituie o importantă sursă de venit, nu vor putea beneficia de aceşti bani, va avea serioase repercusiuni asupra situaţiei lor financiare şi familiale, chiar dacă se vor face plăţi retroactiv.

Încă o dată, actualul Guvern identifică soluţii ineficiente pentru probleme de importanţă majoră, cum este problema alocaţiilor de stat pentru copii. Rămâne de văzut în ce măsură această problemă va fi soluţionată de Guvern într-o manieră convenabilă pentru oamenii de rând.

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Stimaţi colegi, 22 de deputaţi şi-au exprimat, de la microfonul Camerei, gândurile la adresa Guvernului. 43 de deputaţi au depus în scris aceleaşi gânduri, de la toate grupurile parlamentare şi am să vă rog să-mi permiteţi să dau citire acestora.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat au depus în scris declaraţiile politice următorii deputaţi: Ion Stan, Ioan Stan, Mihai Apostolache, Costică Macaleţi, Iuliu Nosa, Gheorghe Chiper, Vasile Puşcaş, Viorel Pupeză, Emil Radu Moldovan, Doina Dreţcanu, Adriana Rusu, Aurel Vlădoiu şi Valeriu Zgonea.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal (avem şi un ultim coleg, să-l notăm) au depus în scris domnii deputaţi: Gheorghe Dragomir, Horea Uioreanu, Ion Luchian, Ioan Hoban, Rareş Mănescu, Marin Almăjanu şi Nicolae Popa.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, domnii deputaţi: Ioan Oltean, Aurel Olărean, Ioan Puchianu, Marius Rogin, Radu Lambrino, Mircea Man, Cezar Preda, Ionela Bruchental, Iulian Bîrsan, Daniel Buda, Constantin Igaş, Gheorghe Sârb şi Bogdan Cantaragiu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare: doamna Anca Petrescu şi domnii Paul Magheru şi Ioan Aurel Rus.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputaţi: Constantin Faina, Vlad Hogea, Bogdan Ciucă, Eduard Hellvig şi doamnele deputat Lia Ardelean şi Ionica Popescu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: Miron Ignat.

din partea Grupului de deputaţi fără apartenenţă politică, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Cu acestea, declar închise lucrările şedinţei consacrate special declaraţiilor politice.

Vă doresc o zi bună!

Lucrările vor continua cu problemele înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc, domnilor colegi.

O zi bună tuturor!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Daniel Buda:

"PNL: disperarea atinge cote maxime"

Anul 2008, luna martie. Trei luni de la începutul anului. Nici mult, nici puţin. Mai puţin de trei luni până la alegerile locale. România se confruntă în aceste zile cu începuturile neoficiale ale uneia dintre cele mai intense campanii electorale din toate timpurile.

Pentru PNL, anul 2007 a fost marcat de decizii politice populiste. După promisiuni cu lapte şi miere, Tăriceanu s-a trezit înconjurat de replica "ia de unde nu-i", aşa că, în stilu-i caracteristic, s-a răzgândit. După ce au luat cât au putut de la popor, acum...dau înapoi mai ceva ca racul.

Disperaţi de căderea liberă în care se află de ceva vreme, chiar cu preţul încălcării legilor, dar şi a bunului simţ, PNL recurge la cele mai josnice metode de a-şi face campanie, metode prin care doresc să îşi preamărească realizările şi să estompeze greşelile şi nerealizările propriei guvernări, sperând astfel că la viitoarele alegeri vor obţine simpatia şi voturile electoratului.

Partidele politice au început încă de anul trecut să îşi nominalizeze sau să îşi caute candidaţii. PNL alege calea cea mai simplă, în opinia lor. De ce să nu treacă şi ei prin acest procedeu? Cu ajutorul şantajului politicşi ameninţărilor pot obţine mai uşor rezultatele aşteptate, pot face cu "adevărat" politică.

Fiind deputat de Cluj, voi exemplifica astăzi una din "activităţile de campanie" derulate în aceste zile de PNL.

Astfel, invocând "grija faţă de cetăţeni şi chiar şi faţă de primari" membrii PNL Cluj, în frunte cu preşedintele acestei formaţiuni, recurg la şantajul politic, chiar dacă politica pe care trebuie să o promovăm este una constructivă şi nu distructivă, ameninţând primarii PD-L Cluj cu anularea unor investiţii în zonele pe care le reprezintă, dacă nu aderă la PNL şi asta pentru că Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj este nimeni altul decât Preşedintele PNL Cluj.

De unde un exemplu mai bun în teritorii când la nivel central e haos? Guvernul Tăriceanu, în loc să facă o reformă reală, pentru că, da, încă se mai află la guvernare, foloseşte acest privilegiu pentru a introduce disputa politică şi acolo unde nu este cazul, arătându-şi cu brio dezinteresul pentru orice altă problemă decât aceea a propriului interes.

Călin Popescu Tăriceanu, alături de ceilalţi apărători înfocaţi ai aşa-zisei doctrine liberale, reuşind să treacă peste orice limită a decenţei şi bunului simţ, pune în aplicare cu zâmbetul pe buze aceeaşi tactică pe care, în campania din 2004, o înfiera în gura mare: şantajul şi mita electorală deşănţată. Însă, veroasa camarilă petro-liberală uită, la fel cum a uitat şi PSD-ul, că electoratul român e un electorat mult mai inteligent şi mai responsabil decât politicienii care îi cer votul.

De fapt ce să mai vorbim de politica pe care o făcea P.N.L.-ul, câtă vreme P.N.L. şi P.S.D. recunosc public că s-au întâlnit la ceas de taină în timp de seară pentru a discuta strategia pre şi post electorală. În rest, de P.N.L. numai de bine ... că de rău se ocupă ei.

Domnul Petru Călian:

"Autostrada Transilvania - autostrada electorală"

Povestea legată de autostrada Transilvania a început la data de 19 decembrie 2003, în momentul în care guvernul condus de Adrian Năstase a încheiat un contract, fără licitaţie, cu compania americană Bechtel. Astfel, Bechtel şi-a asumat construcţia celei mai mari lucrări de infrastructură din România.

Proiectul de construcţie s-a ridicat la suma de 2,215 miliarde de euro, finalizarea sa fiind estimată pentru anul 2012. Deşi acest contract obţinut de firma americană a atras numeroase critici din partea forurilor europene datorită faptului că nu a existat o licitaţie internaţională, autorităţile române au tăcut mâlc. De ce ar mai fi fost nevoie de o licitaţie internaţională, atunci când în România se găsesc "băieţii deştepţi" puşi pe fapte mari.

Încă de la început, compania americană a aruncat praf în ochii lumii. Începând cu luna iulie 2005, lucrările la autostradă au fost încetinite, iar în septembrie 2005, acestea au fost sistate din cauza întârzierilor la plată. Pe toată această perioadă, Sindicatul lucrătorilor de pe Autostrada Transilvania a intrat în grevă. La sfârşitul anului 2005, ministerul condus de Gheorghe Dobre a anunţat finalizarea renegocierii contractului şi realizarea unor economii în valoare de 126 milioane de euro, de care beneficiază partea română. Conform reprezentanţilor Bechtel, primul tronson de autostradă va fi gata până în anul 2008. Dorind să vadă stadiul lucrărilor în care se află celebra autostradă, prim ministrul Tăriceanu a venit personal pe şantier. La ce concluzie a ajuns? Păi la niciuna, dar a ştiut să critice guvernul precedent pentru modul în care a fost încheiat vechiul contract cu Bechtel.

De dragul popularităţii sau poate de dragul lui Mihai Grecu, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri, premierul Tăriceanu a alocat toţi banii primiţi de la minister acestei autostrăzi. Astfel, de la Anul Nou şi până la Mărţişor, autostrada Transilvania a înghiţit nici mai mult, nici mai puţin de 140 milioane de euro. Această sumă reprezintă întreaga sumă care s-a cheltuit pe tot parcursul anului trecut. Un lucru incredibil, se pare că în cazul firmei americane Bechtel nu s-a mai ţinut cont de condiţiile meteo nefavorabile sau de lipsa de personal. Un simplu calcul matematic ne indică faptul că în anul 2009 vom putea circula cu maşinile pe faimoasa autostradă. Dacă în două luni de zile s-au cheltuit zece milioane de euro, în 12 luni de zile Bechtel va obţine 840 milioane de euro, aproximativ 40% din valoarea totală a lucrărilor. Deci, conform graficului, din 2009 ne bucurăm de această autostradă. Cu toate acestea, nu pot să-mi explic cum au putut americanii să cheltuiască atâţia bani în doar două luni de zile, deoarece până acum s-a mers pe sistemul "kilometrul şi cincinalul".

Dacă e să aruncăm un ochi în curtea vecinului vom observa că în Croaţia, aceeaşi companie Bechtel a construit un km de autostradă cu un cost mediu de 5 milioane de euro, însă la noi un km ne costa între 7-8 milioane de euro. Bine şi aşa! Numai că, după schimbarea politică, aceste preţuri au sărit brusc la 20-30 milioane de euro/km. Poate mulţi cred că Ardealul e într-o altă ţară, nici extratereştrii nu au fost pe acolo, nici relieful nu diferă, până şi aerul e acelaşi.

Potrivit specialiştilor în drumuri, un km de autostradă nu ar trebui să depăşească 12 milioane de euro. Şi atunci, dacă aşa stau lucrurile, de ce niciun reprezentant al companiei Bechtel nu prezintă o justificare clară a acestor costuri? Mai mult, firma franceză însărcinată cu rolul de a superviza lucrările şi plătită cu bani grei de statul român a întocmit în anul 2007 un raport prin care se arată că firma Bechtel a modificat în mod repetat planul de execuţie a tronsoanelor, fiecare modificare atrăgând după sine sume colosale de bani. Şi astfel, au fost cheltuite sute de milioane de euro pentru nimic. De unde aceşti bani? Din buzunarul contribuabililor.

În urma excesului de sinceritate a ministrului transporturilor, Ludovic Orban, am aflat şi noi că de fapt nu a existat niciun studiu de fezabilitate, iar estimările costurilor s-au facut din burtă. Si astfel, de la 2,3 miliarde de euro plus TVA, cât costa iniţial construcţia acestei faimoase autostrăzi, s-a ajuns la 7 miliarde de euro.

Aceste 7 miliarde de euro vor fi plătiţi de contribuabilii care îşi vor omorî mult timp de acum încolo maşinile pe drumurile publice pline de gropi, deoarece bugetul alocat pentru acest an va acoperi costurile a câtorva zeci de km de autostradă, aşa că, adio reabilitări la drumuri naţionale sau construirea altora noi.

În final, aş avea o întrebare pentru domnul ministru Varujan Vosganian: "Domnule ministru, unde este fondul de dezvoltare realizat din banii proveniţi din privatizări şi, de asemenea, vă rog să-mi spuneţi unde se pierd sumele alocate din rectificările bugetare la care cu drag şi spor munciţi săptămânal?"

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Cu trei luni înainte de începerea sezonului turistic, pe litoral, ca de altfel în întreg turismul românesc, nu se întrevăd prea multe speranţe de dezvoltare. Hotelierii se plâng de angajaţii mult prea slab pregătiţi, turiştii de plâng de calitatea serviciilor, autorităţile din turism se plâng că străinii ne ocolesc. Este un cor general de lamentări care ne arată destul de limpede starea turismului românesc, dar şi incompetenţa autorităţilor responsabile de a gestiona un sector care ar trebui să aducă anual sume importante la bugetul naţional.

În ultimii ani, în ciuda unor investiţii apreciabile pentru transformarea fostelor hoteluri comuniste în puncte de atracţie, hotelierii s-au confruntat cu o adevărată criză de personal calificat. De ce?! Pentru că nu există specialişti nici măcar în acest domeniu, iar de pe băncile liceelor economice şi a facultăţilor de profil nu ies oameni bine pregătiţi. Cine este de vină?! Cu siguranţă, nu hotelierii.

Tot în ultimii ani, s-au înmulţit reclamaţiile turiştilor nemulţumiţi de serviciile primite şi de banii daţi pe aceste servicii de multe ori la limita ori chiar în afara cadrului legal. De ce?! Pentru că nu au fost suficiente acţiuni de control, iar cele care au avut loc au fost mai degrabă pentru presă. Cine este de vină?! Cu siguranţă, nu turiştii.

Peste toate aceste nemulţumiri mai apare, surprinzător, încă una. Aceea a unor autorităţi care se miră că turiştii, în special cei din afara ţării, nu prea mai au chef de ofertele din România. De ce? Pentru că potenţialii turişti sunt bombardaţi de ştiri şi informaţii din care reiese partea neagră. Cine este de vină?! Cu siguranţă, nu media care prezintă aceste informaţii.

Nu prea mai avem turism, nu avem o strategie clară, nu avem direcţie, ofertele sunt slabe ori prea scumpe, nu avem un brand de ţară, iar marii tour-operatori ne scot din cataloage şi dintre destinaţiile turiştilor europeni. Ar trebui să ne punem serios întrebarea cine este de vină.

De vină este neimplicarea autorităţilor din domeniul turistic, care nu au făcut mai nimic în ultimii ani pentru a îmbunătăţi imaginea României.

Ce bine sunau intenţiile Guvernului stabilite în programul de guvernare: "Turismul naţional va fi orientat şi integrat în tendinţele regionale şi mondiale, din punct de vedere al dinamicii şi orientării în structurarea ofertei." Într-adevăr, foarte frumos text! Pompos, dă bine şi în urechile celor avizaţi şi în urechile celorlalţi. Numai că Guvernul a uitat demult de ceea ce şi-a stabilit, iar obiectivele au fost fără îndoială ratate.

Ce spunea Guvernul?! Că obiectivele fixate sunt creşterea circulaţiei turistice pe teritoriul României, diversificarea ofertei şi creşterea calităţii serviciilor turistice. Ce este acum? Un mare zero. Circulaţia turistică se reduce de la an la an, sunt tot mai puţini turişti străini care ne vizitează, iar românii preferă Bulgaria, Grecia, Turcia şi Cipru în locul Mării Negre de la noi.

Lecturând programul de guvernare pe domeniul turistic, am constatat că prim-ministrul Tăriceanu şi specialiştii săi au uitat, probabil încă de la învestire, de principalele măsuri promise pentru valorificarea potenţialului naţional.

Spun acest lucru pentru că încă nu avem un brand turistic naţional, nu există o strategie fermă şi clară, nu au fost stabilite priorităţile în dezvoltarea infrastructurii de sprijin a turismului, organismele guvernamentale nu cooperează cu sectorul privat pentru promovarea investiţiilor, procesul de instruire lasă de dorit, protecţia mediului natural a fost abandonată, nu există colaborare şi consultare cu industria turistică, activităţile de marketing şi promovare sunt doar poveşti (sau fabulouspirit), nu există specialişti suficienţi... iar lista ar putea continua cu alte şi alte bile negre.

În aceste condiţii, sub nepăsarea Guvernului este limpede că România nu va avea în 2008 sub nici o formă mai mulţi turişti ca în anii precedenţi şi, cu siguranţă, nu va avea mai mulţi decât au, spre exemplu, vecinii noştri bulgari.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Politica guvernamentală din 2008 în domeniul privatizărilor începe să semene tot mai clar cu cea a guvernului din perioada 2000 - 2004. Adică este ineficientă, păguboasă pentru stat şi angajaţi şi, mai mult decât atât, este în afara reglementărilor şi practicilor Uniunii Europene. Numai în ultimii ani, România a fost atenţionată de Uniunea Europeană pentru 3 mari privatizări în care ar fi acordat ajutoare de stat ilegale firmelor pe care le-a scos la vânzare sau celor care le-au cumpărat. Este vorba de Daewoo Craivo - Ford, de Tractorul - Mahindra & Mahindra şi de Petrotub - Mittal Steel. Dacă acestora mai adăugăm mai recenta privatizare ratată a SC Antibiotice Iaşi, dar şi atâtea alte privatizări din trecut din care statul român nu s-a ales cu mare lucru, realizăm cât de prost reuşeşte statul să îşi gestioneze firmele şi proprietăţile pe care le mai are.

Guvernul ştia sau trebuia să ştie că poate fi penalizat pentru ajutoarele de stat acordate şi că Uniunea Europeană este sensibilă când vine vorba de astfel de practici. Cu toate acestea, în urmă cu 4 ani, a trecut peste ştergerea unor datorii de 26 de milioane de euro de la Petrotub Roman. Deşi societatea a fost privatizată de atâţia ani şi e trecută deja în proprietatea unui nou investitor, respectiv Mittal Steel, Comisia Europeană vrea să verifice dacă ştergerile şi reeşalonările de datorii în valoare de 26 de milioane de euro, acordate cu ocazia privatizării Petrotub, au fost justificate. Sau, cu alte cuvinte, dacă privatizarea a fost mai avantajoasă pentru stat decât lichidarea companiei.

O situaţie identică este şi în cazul Tractorul, iar Comisia Europeană vrea acum să analizeze facilităţile luate în calcul de statul român pentru privatizarea societăţii de la Braşov.

Venind mai aproape în timp, constat că actualul Guvern imită practicile vechilor guverne. Aceleaşi metehne, aceleaşi ajutoare, aceleaşi reacţii din partea Comisiei Europene. Forul european a solicitat recent Guvernului României să recupereze 27 de milioane de dolari de la Ford, suma reprezentând, potrivit oficialilor europeni, ajutor de stat acordat ilegal la privatizarea Automobile Craiova. În urma anchetei Comisiei s-a constatat că Româniaa impus o serie de condiţii pentru asigurarea unui anumit nivel de producţie şi ocupare a forţei de muncă, în schimb acceptând un preţ de vânzare mai redus. Potrivit Comisiei Europene, fabrica de automobile din Craiova a fost cumpărată de către Ford sub preţul pieţei.

Dacă vă întrebaţi ce au în comun aceste privatizări, răspunsul este simplu: AVAS. Adică Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, o instituţie care dovedeşte pe zi ce trece că nu îşi merită acest nume. În activitatea AVAS nu se poate vorbi de "valorificare", ci de "irosire".

În tot acest timp ce face AVAS?! AVAS se pregăteşte să mai facă o privatizare cu cântec: scoate la vânzare Antibiotice Iaşi, ultimul producător de medicamente românesc. Deşi profitabilă, pe societate se cere un preţ de nimic. Preţul de pornire a fost de 136 de milioane de euro. Asta în timp ce profitul pe 2007 a fost de aproape 230 de milioane de euro. Dar nici măcar aşa nu a reuşit AVAS să vândă. A oprit privatizarea iar acţiunile Antibiotice Iaşi au scăzut cu 5% deoarece s-a suspendat pentru jumătate de oră tranzacţionarea lor la bursă.

Este şocant să vezi cum AVAS se face că plouă în timp ce Comisia Europeană arată cu degetul spre noi. Mi se pare că Uniunea Europeană a ajuns să aibă o mai mare grijă de banii noştri decât o au instituţiile abilitate ale statului. De ce spun asta? Pentru că nu Uniunea Europeană a menţinut atâta timp conduceri ineficiente la societăţi ce au devenit profitabile abia după privatizare. Nu Uniunea Europeană a oferit ajutoare de stat şi ştergeri de datorii la o valoare atât de imensă încât aş putea spune că bugetul învăţământului nu a fost niciodată aşa mare. Nu Uniunea este cea care nu respectă legile privind concurenţa şi nu Uniunea a căpuşat societăţi odinioară bune care au devenit mormane de fier vechi.

În aceste condiţii, poate că ar fi necesară o anchetă parlamentară. Îi invit aşadar pe colegii deputaţi din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, precum şi pe cei din Comisia pentru industrii şi servicii să încerce să facă lumină în aceste privatizări, să clarifice dacă interesele statului şi ale românilor sunt reprezentate cu adevărat sau numai de formă.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Stop haosului din construcţii în Cluj!"

Prin această declaraţie politică doresc să trag un semnal de alarmă în privinţa haosului creat prin modalitatea în care se construieşte în Cluj-Napoca. Haosul este "politică" instaurată de administraţia Boc în acest domeniu. Întrucât la sediul liberalilor clujeni se înregistrează tot mai multe plângeri şi sesizări referitoare la construcţii care sfidează normele minime de urbanism, am concluzionat, împreună cu colegii mei, că avem de-a face cu o tendinţă generalizată, aceea că în Cluj-Napoca se construieşte oricum şi oriunde.

O simplă deplasare în cartierele nou-construite, precum şi în vechile cartiere, conduce la constatarea evidentă că administraţia Boc nu este capabilă să gestioneze problema urbanismului din Cluj-Napoca. Monstruozităţile realizate în ultimii patru ani demonstrează această afirmaţie cu prisosinţă. Clujul este, încetul cu încetul, acaparat de clădiri care nu fac parte din respectivul peisaj, de blocuri construite în zone neasfaltate, de case care nu au reţele utilitare. În acelaşi timp, lipsiţi de alternative, cetăţenii sunt nevoiţi să cumpere astfel de locuinţe, la preţuri exorbitante, făcând mari compromisuri legate de confort.

În următoarele săptămâni, împreună cu colegii mei, vom colecta toate problemele de urbanism pe care ni le sesizează clujenii. Vom întinde o mână de ajutor tuturor celor lezaţi de indiferenţa şi incompetenţa executivului Primăriei portocalii, instituţie care trebuia, înainte de a da mână liberă constructorilor de blocuri, să vină cu o viziune de ansamblu şi cu reguli clare de urbanism.

În calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei de abuzuri din Camera Deputaţilor, voi aduce în discuţia acestui for al Parlamentului cazurile cele mai importante. Este prea evident faptul că municipiul Cluj-Napoca a devenit, prin ignoranţa anumitor angajaţi din Primărie, un rai al construcţiilor ilegale. Vom face sesizări către organele abilitate pentru a afla cum se poate, cu atâtea norme bine stabilite de Consiliul Local, să se instaureze o debandadă generalizată în domeniul constucţiilor. Este cazul ca cei care au gestionat în aceşti patru ani domeniul urbanismului să răspundă. Este cazul, de asemenea, ca măcar pe ultima sută de metri, Emil Boc să lase deoparte plimbările dese la Bucureşti şi să observe ce a devenit oraşul Cluj-Napoca, din punct de vedere arhitectonic, în absenţa lui.

Domnul Nicolae Popa:

"Întreprinderile mici si mijlocii - şansa dezvoltării clasei de mijloc din România"

După declanşarea Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, în urma căruia România va beneficia de circa 10 miliarde Euro, iată că şi sectorul IMM beneficiază de un program naţional pentru susţinerea investiţiilor, sprijinirea exportului şi servicii de consultanţă, în valoare totală de peste 4 miliarde Euro. Toate aceste sume urmează să fie alocate în perioada 2007-2013. Programul va putea fi accesat şi implementat începand cu 10 martie a.c. şi este postat pe site-ul IMM, iar doritorii au la dispoziţie şi ghidul pentru întocmirea proiectelor, ghid ce a fost aprobat, existând deja un numar de exemplare suficient de mare astfel încat să ajungă tuturor solicitanţilor.

Programul de guvernare al Guvernului PNL Tăriceanu are în vedere sprijinirea şi dezvoltarea celui mai important sector, cel al IMM, care are în acelaşi timp şi cea mai mare contribuţie în PIB. Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii este coloana vertebrală a oricărei economii şi acest lucru s-a demonstrat în celelalte state europene. Iată de ce, în configuraţia actualului Guvern, liberalii au insistat să se înfiinţeze un minister specializat în activitatea IMM - Ministerul IMM şi profesiile liberale.

Este un program laborios şi de anvergură, cu sume extraordinar de mari destinate sectorului IMM-urilor, fiind din acest punct de vedere fără precedent în acest domeniu, din 1989 şi până astăzi.

Nivelul maxim acordat pentru o investiţie este de cca un milion Euro. Aceste fonduri trebuie urgent accesate, în vederea modernizării sectorului productiv prin investiţii în instalaţii, echipamente, maşini, aparatură, achiziţionarea de tehnologii, brevete, mărci, licenţe, precum şi certificarea sistemului de management al calităţii şi a mediului. Partea nerambursabilă a creditelor va atinge un maxim de 70% din valoarea totală a proiectului, urmând ca diferenţa să fie acoperită de solicitant apelând la Fondul de Garantare a IMM-urilor, iar drept gaj pentru creditele angajate va fi luată în calcul investiţia rezultată din proiect. Este un moment extrem de important pentru mediul de afaceri, pentru viaţa Înterprinderilor Mici şi Mijlocii şi credem că, prin implementarea acestor sume, vom putea deveni competitivi şi performanţi faţă de partenerii noştri europeni, dar mai ales competitivi şi performanţi în cadrul pieţei interne, contribuind astfel la dezvoltarea unei veritabile clase de mijloc în România.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Reducerea birocraţiei - un pas înainte spre normalitate"

Încă de la început, guvernul Tăriceanu a promovat o serie de măsuri de relaxare fiscală concepute pentru a pune la dispoziţia micilor întreprinzători, oamenilor de afaceri, persoanelor fizice autorizate un pachet informatic performant menit să ajute la depunerea declaraţiilor online, plata obligaţiilor către stat prin card bancar etc.

Unele din aceste măsuri au fost prevăzute încă de la început în programul de guvernare cum sunt:

• introducerea cotei unice de 16% pentru impozitul pe venitul persoanelor;
• reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16%;
• înlăturarea practicilor de scutire sau de reeşalonare a datoriilor la buget;
• fiscalizarea economiei subterane;
• pedepsirea evaziunii fiscale ca infracţiune economico-financiară;
• modificarea Codului Muncii;
• mărirea birurilor pe avere şi consumul de lux;
• recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată.

Începând cu aprilie 2007, guvernul a introdus posibilitatea declarării on-line a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor pe site-ul propriu al agenţiei, iniţial pentru contribuabilii din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. În luna septembrie 2007, posibilitatea depunerii on-line a declaraţiilor fiscale a fost extinsă la încă 10 judeţe (Bacău, Bihor, Braşov, Brăila, Cluj, Iaşi, Olt, Sibiu, Timiş şi Vâlcea). Depunerea on-line a declaraţiilor fiscale este posibilă începând cu luna februarie 2008 şi în alte 10 judeţe urmând ca, până la data de 31 martie a.c., această metodă să fie extinsă la nivelul întregii ţări.

Pentru utilizarea sistemului de declarare on-line pe site-ul ANAF, contribuabilii se înregistrează în acest scop, primind un certificat digital de semnatură digitală în formă restrânsă, care poate fi utilizat numai în scopul identificării şi semnării electronice a declaraţiilor care se depun pe site-ul agenţiei.

La acestea se adaugă proiectul referitor la aprobarea tacită. În prezent, autorităţile statului eliberează peste 500 de feluri de avize, certificate şi autorizaţii. Pentru multe dintre acestea, legislaţia nu prevede un termen de eliberare. Proiectul prevede ca în cazul în care legislaţia în uz nu stipulează un termen de eliberare, acesta să fie de 30 de zile de la data la care cetăţeanul a depus dosarul complet.

În situaţia în care solicitantul nu a primit documentul în termen de 30 de zile de la data depunerii dosarului complet, ordonanţa prevede declanşarea procedurii aprobării tacite.

Procedura aprobării tacite va consta în obligaţia autorităţii emitente care nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de 30 de zile de a elibera în termen de 5 zile, un înscris constatator care va ţine loc de aviz, certificat sau autorizaţie, după caz.

Prin aceste măsuri se doreşte creşterea gradului de responsabilitate al administraţiei publice cu privire la respectarea termenelor de eliberare a autorizaţiilor, combaterea corupţiei prin diminuarea arbitrarului în decizia administraţiei, promovarea calităţii serviciilor publice prin simplificarea procedurilor administrative şi creşterea predictibilităţii şi îmbunătăţirea climatului afacerilor.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Dreptul la educaţie"

După aproape 20 de ani de reforme începute şi neterminate în educaţie, de experimente cel mai adesea surprinzătoare, al căror unic rezultat a fost o bulversare generală a învăţământului românesc, a fost semnat un Pact pentru educaţie. Un Pact care ar trebui să pună bazele unei strategii de reformă reală în sistemul educaţional românesc. Semnarea acestui document de către liderii politici înseamnă asumarea ideii de coerenţă în educaţie, pornind de la obiective clare, corecte şi pertinente. Aşadar, o nouă reformă a învăţământului, care atestă falimentul actualului pachet legislativ. Întreaga procedură a negocierilor şi dezbaterii naţionale organizate de Ministerul Educaţiei se dovedeşte a fi o pierdere de timp!

Culmea ipocriziei Guvernului de dreapta este gestul de a reduce cu 200 milioane de lei bugetul educaţiei la scurt timp după semnarea Pactului!

Vorbim despre modernizarea educaţiei, despre sincronizarea cu realităţile şcolilor europene, despre asigurarea unui minim de 6 % din PIB pentru educaţie în perioada 2008 - 2013 şi apoi, fără nici o reţinere, tăiem din bugetul educaţiei! Măsurile adoptate de actualul Guvern stârnesc indignare în rândul tuturor cetăţenilor, pentru că bilanţul este negativ pe toate liniile. În orice stat democratic şi modern, educaţia şi cercetarea reprezintă principala investiţie pe termen mediu şi lung.

PSD a susţinut ideea încheierii unui Pact pentru educaţie încă din anul 2005. Acest document nu trebuie considerat - sau transformat - într-un simplu gest de imagine.

Măsurile haotice de reformă, impuse de Guvernul de dreapta, au afectat grav sistemul de învăţământ. Rata abandonului şcolar în România este de două ori mai mare decât media din Uniunea Europeană. Perspectiva atingerii ţintei stabilite de Uniunea Europeană - reducerea ratei abandonului şcolar la 10% până în 2010 - este problematică, dacă luăm în considerare tendinţele ascendente ale fenomenului. Învăţământul românesc este inechitabil pentru că nu asigură elevilor aceleaşi şanse de a beneficia de educaţie. În mediul rural, puţin peste 24% dintre copii ajung să urmeze liceul şi doar 2 - 5% încep studii universitare. Învăţământul românesc nu produce oportunităţi şi şanse, ci creează dezavantaje şi discriminări.

Nu avem nici o universitate între primele 500 din lume, iar pentru a intra în acest clasament trebuie să îndeplinim criterii riguroase. Doar 20% dintre absolvenţii cu diplomă universitară îşi găsesc de lucru după ce termină studiile, ceea ce demonstrează că programele universitare nu sunt în concordanţă cu ceea ce se cere pe piaţa muncii, dar şi slaba calitate a învăţământului superior.

România are multe de făcut pentru a ajunge la un sistem de educaţie de nivel european. Aşteptăm de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior - care are misiunea de a efectua evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ superior - rapoartele cu aceste evaluări şi un clasament al universităţilor româneşti. Există un program-pilot în 9 universităţi, dar rezultatele încă nu s-au prezentat.

Într-un centru universitar de talia Craiovei, speranţa unui loc de muncă pentru mii de studenţi, absolvenţi mai târziu, este aproape inexistentă. Lipsa de comunicare între elita universitară şi elita politică locală împiedică implementarea proiectelor conturate în mediul academic. Un raport constant de colaborare şi consultare între universităţile craiovene şi administraţia municipiului Craiova ar contribui, neîndoielnic, la susţinerea şi aplicarea programelor de dezvoltare economico-socială.

România trebuie să investească masiv, în următorii 10 ani, în pregătirea tinerilor. Fondurile alocate educaţiei şi cercetării trebuie privite ca o investiţie şi nu ca o cheltuială.

România trebuie să-şi dezvolte un sistem educaţional bazat pe valori, competenţă şi responsabilitate. Tocmai aceste lucruri îi lipsesc cu desăvârşire actualului Guvern!

Lipsa unei strategii coerente în domeniul educaţiei îndepărtează România de standardele europene şi încalcă dreptul la învăţătură consfinţit de Constituţia României.

Domnul Şerban Rareş Mănescu:

Parteneriatul între autorităţi publice şi firme private vizând domeniul locuinţelor va fi reglementat prin intermediul unei legi "cu totul inedită". Proiectul de act normative este inclus în pachetul de patru legi prezentate în premieră de MDLPL.

Legislaţia privind parteneriatele public-privat are mari lacune în România. Aşadar, ca o noutate absolută, MDLPL propune cadrul de derulare a acestor parteneriate, prin care firmele vor putea realiza inclusiv administrarea imobilelor.

Pe de altă parte, clădirile în care locuiesc mai mulţi proprietari de locuinţe vor putea fi administrate de firme specializate, atestate de 3 ministere. De asemenea, lucrările de reabilitare ale imobilelor cu mai multe scări se vor face unitar, pe întreaga cladire.

Principalele propuneri din proiectul de lege sunt:

• se propune instituirea "regulamentului coproprietăţii" în scopul îmbunătăţirii administrării imobilelor în care se află mai mulţi proprietari;
• stabileşte obligativitatea coproprietarilor de a constitui fonduri de rezervă şi de a realiza lucrări în vederea conservării valorii imobilului;
• se creeaza cadrul legal pentru constituirea firmelor de administrare a coproprietăţii. Asociaţia de proprietari va avea posibilitatea să încheie un contract cu o companie specializată, care să se ocupe de administrarea imobilului. Aceste contracte nu vor fi obligatorii. Licenţele pentru firmele de administrare vor fi emise, cel mai probabil, prin ordin comun de către MDLPL, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse;
• se modifică modul de aprobare în adunarea generală privind realizarea lucrărilor de reabilitare a imobilului: decizia va fi aprobată cu 2/3 dintre membrii asociaţiei.

Pachetul de "legi ale locuirii" va fi publicat pentru consultare pe website-ul MDLPL, acesta putând fi prezentat în Guvern peste aproximativ o luna.

Domnul Ion Luchian:

După mulţi ani de tărăgăneală, de vorbărie goală, de folosire ca temă principală în campaniile electorale, în sfârşit, Parlamentul României a reuşit să adopte legea votului uninominal, facând astfel un prim pas spre atât de mult dorita de către toţi (cel puţin la nivel declarativ) reformare a clasei politice.

Însă a fost foarte interesant de observat faptul că după adoptarea legii în parlament, anumite ziare şi televiziuni (susţinătoare ale anumitor politicieni şi partide politice) care până mai ieri duceau adevărate campanii media în sprijinul votului uninominal au avut reacţii mai degrabă negative referitor la ce s-a întâmplat în parlament - o asemenea televiziune, de exemplu, a avut ca unic invitat în seara respectivă un adversar declarat al votului uninominal. Se pare că votul din Camera Deputaţilor a stricat planurile de campanie electorală ale unora.

În acelaşi timp însă, şi la fel de surprinzător (sau poate nu) au fost mulţi politicieni, chiar parlamentari care au votat pentru această lege, care după adoptarea ei au început să vorbească despre părţile negative ale unui sistem de vot uninominal în general, şi anume că ar favoriza oamenii cu bani sau că va duce la intrarea maneliştilor în parlament etc.

Nu că aş considera că aşa ceva se va întâmpla odată cu introducerea votului uninominal, dar şi dacă s-ar întâmpla ar reprezenta exprimarea voinţei legitime a cetăţenilor acestei ţări de a alege pe cine cred ei că sunt cei mai capabili să le reprezinte interesele.

Revenind la adoptarea legii votului uninominal, eu cred că prin acest fapt s-a făcut un pas înainte spre reformarea clasei politice, însă doar un pas. Ar fi naiv, din partea noastră să credem că o întreagă clasă politică poate fi reformată total doar prin schimbarea sistemului de vot. În realitate, este nevoie de mult mai mult de atât.

Este nevoie să înţelegem că această clasă politică, şi oricare ar înlocui-o, nu provine din afara societăţii româneşti, ci este parte integrantă a acesteia, cu bunele şi relele sale, şi prin urmare o reformare profundă a clasei politice nu se poate face decât şi printr-o reformare a întregii societăţi.

Pentru ca democraţia să funcţioneze bine este nevoie ca cetăţenii să se implice în jocul politic, responsabilizându-şi astfel aleşii în funcţiile publice. Or, această participare cetăţenească este greu de obţinut printr-o lege, mai ales când participarea cetăţenească ca idee în sine a fost practic anihilată în această ţară vreme de 50 de ani.

Astfel încât este clar că va mai trece mult timp până vom avea clasa politică pe care ne-o dorim cu toţii, însă este clar faptul că votul de săptămâna trecută din parlament ajută mult în acest sens întrucât permite tocmai o apropiere între cetăţean şi politician, esenţială pentru responsabilizarea acestuia.

Domnul Paul Magheru:

"Transilvania, obiectivul politic al lui László Tökes"

Recentele declaraţii instigatoare ale episcopului Laszlo Tokes, date într-un interviu acordat cotidianului Ziua, reprezintă o nouă provocare ticăloasă la adresa neamului românesc. Ajuns deputat europarlamentar independent, Laszlo Tokes n-a prididit prea mult şi a înfiinţat la Bruxelles un birou de lobby maghiar, cu scopul de a milita şi în plan extern pentru drepturile la autonomie teritorială, la care aspiră pastorul revoluţionar.

Episcopul maghiar se dezice de politica UDMR-ului, pe care o consideră una oportunistă, în cârdăşie cu guvernanţii români. UDMR-ul, în opinia lui Tokes, a trădat idealul istoric al maghiarimii, anume acela de a lupta pentru teritoriile pierdute. Acesta declară, fără nici cea mai mică urmă de diplomaţie, care este poziţia sa faţă de Transilvania: "România ar trebui să recunoască faptul că pierderea Transilvaniei, anexarea Transilvaniei, reprezintă o pierdere pentru naţiunea maghiară. După părerea mea, acesta este un fapt de necontestat: noi am pierdut Transilvania! Ca recompensă pentru această pierdere, ar trebui sa ne fie acordate drepturi în schimbul acestei pierderi."

Atunci când vine vorba de soarta bătăliei pentru obţinerea autonomiei, Laszlo Tokes nu pare a fi descurajat de lunga cale istorică pe care ar putea să o parcurgă maghiarii în lupta lor pentru Transilvania: "Noi suntem acum la începutul unei lupte îndelungate, cauzele nobile au necesitat întotdeauna timp şi, în această privinţă, putem lua exemplu chiar de la români care au luptat pentru cauza lor naţională timp de decenii şi secole întregi. Noi trebuie să convingem şi comunitatea ţărilor europene că avem şi noi locul nostru sub soare şi avem dreptul la un statut special pentru comunitatea noastră."

De ani de zile, clasa politică acuză PRM-ul de extremism sau în cel mai fericit caz de exagerare a pericolului iredentismului maghiar. Iată însă că toate semnalele şi previziunile sumbre făcute de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu privire la acţiunile radicalilor maghiari şi la politica struţului dusă de guvernele României de după 1990, se adeveresc. Precedentul recent creat al proclamării independenţei Kosovo a dat apă la moară organizaţiilor horthyste: Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc şi proaspătul înfiinţat Partidul Civic Maghiar, care se doreşte a fi o alternativă radicală la UDMR.

Tot în contextul recunoaşterii independenţei Kosovo, Laszlo Tokes atrage atenţia românilor că ar fi cazul să se trezească şi să acorde autonomie Ţinutului Secuiesc, pentru a nu ajunge în situaţia Serbiei, care dacă ar fi acordat la timp autonomia, ar fi prevenit independenţa provinciei Kosovo: "Serbia a omis să acorde albanezilor din Kosovo acele drepturi prin care ar fi putut preveni separarea regiunii Kosovo. Dacă Serbia s-ar fi trezit la timp şi ar fi acordat kosovarilor autonomie deplină, poate că nu am fi ajuns la această situaţie."

Este revoltător faptul că România nu are un lobby la Bruxelles, mai exact cei 32 de europarlamentari români, exceptându-i aici pe cei doi de la UDMR şi pe independentul Laszlo Tokes, nu reuşesc să strângă rândurile pentru a exprima un punct de vedere unitar în problema românească. Din păcate, europarlamentarii români au dus cu ei în afara ţării dezbinarea internă. În ţară, UDMR-ul duce aceeaşi politică şantajistă faţă de statul român, încurajată bineînţeles de politica antinaţională a Partidului Naţional Liberal, care contribuie din plin la întreţinerea acestei stări ticăloşite. Guvernul Tăriceanu s-a arătat mai mereu concesiv la adresa pretenţiilor UDMR, una dintre concesii, şi anume cea legată de moştenirea Gojdu, a fost reparată prin votul patriotic din cele două Camere, care astfel blochează ordonanţa ruşinoasă ce consfinţea acordul româno-maghiar prin care moştenirea fundaţiei Gojdu era abandonată.

Deşi sunt într-o permanentă divergenţă politică, premierul şi preşedintele ţării sunt la unison atunci când vine vorba de ameninţările extremiştilor maghiari, ambii având o atitudine lipsită de orice scrupul patriotic. Ba, chiar mai mult decât atât, Traian Băsescu s-a arătat în dese rânduri o gazdă prietenoasă pentru Laszlo Tokes, pe care a ţinut să-l felicite în mod deosebit pentru alegerea sa în Parlamentul European.

În concluzie, PRM trage un puternic semnal de alarmă clasei politice şi solicită preşedintelui şi premierului să condamne şi să blameze public declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes, care reprezintă o insultă la adresa poporului român.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"O modificare mult asteptata: votul uninominal"

A trecut deja foarte mult timp de când se vorbeşte de atât de mult aşteptatul vot uninominal, acest vot despre care foarte mulţi oameni politici au vorbit, spunând în fel şi chip cât de mult îl doreau şi cât de multe eforturi depun pentru ca el să fie promovat. Timpul ne-a dovedit că declaraţiile făcute de ei n-au fost decât vorbe şi meschinărie. Nu puţine au fost vocile care ne vorbeau de reformarea clasei politice odată cu introducerea acestui vot uninominal. Într-adevăr, clasa noastră politică, mai mult decât oricare alta, are nevoie de o reformare. Ne punem însă întrebarea acum, la câteva zile de la adoptarea acestui vot uninominal, dacă ea va fi cu adevărat reformată. Dacă prin acest vot vom reuşi să redăm acestei instituţii, în slujba căreia ne aflăm cu toţii, încrederea pe care ar trebui să o aibe toţi cetăţenii acestei ţări.

Nu am absolut niciun fel de reţinere în ceea ce priveşte această modalitate de alegere a parlamentarilor. Din contră. Consider însă că varianta propusă de preşedintele Traian Băsescu era mult mai potrivită pentru o reală reformare a clasei noastre politice. S-a spus despre ea că era o variantă mai dură. Se prea poate. Dar, există momente şi au mai existat şi în trecut, istoria ne-a dovedit-o, că România are nevoie uneori şi de măsuri mai dure. Uniunea Europeană, de exemplu, pe care cu toţii afirmam că ne-o dorim, se va dovedi, în timp, că va avea şi măsuri mai dure. Că nu vom fi trataţi preferenţial şi că va trebui să respectăm aceleaşi reguli, chiar dacă pentru noi vor fi mai dure, la fel cu ceilalţi membri cu care ne-am aliniat.

Varianta propusă de preşedintele Traian Băsescu ar fi permis intrarea în Parlament a cel mult trei partide. Oare e nevoie de mai mult? Imediat au apărut voci care strigau în gura mare că vor exista categorii de populaţie ce nu vor avea reprezentanţi şi deci nu vor fi reprezentate în Parlament. Oare acei reprezentanţi care ar fi intrat în această instituţie nu slujeau interesele tuturor cetăţenilor? Oare un parlamentar poate spune că pe "x" l-a reprezentat, iar pe "y" nu, cu el n-are nicio treabă, sau că acesta este exclus de la masă?

România n-a făcut niciodată diferenţieri între cetăţenii ei, indiferent că ei s-au numit maghiari, nemţi sau rromi. O afirmaţie categorică, ce nu poate fi contestată. N-a avut acest gen de probleme niciodată, lucru care mă îndreptăţeşte să cred, încă o dată, că varianta votului uninominal propusă de domnul preşedinte a fost exclusă din cu totul alte motive. Orice parlamentar care ar fi candidat, confor acestui proiect, ar fi fost declarat câştigător dacă obţinea o majoritate absolută în primul tur de scrutin. Dacă nu o obţinea, se organiza un al doilea tur, între primii doi clasaţi. Iar cel care aduna cele mai multe voturi în urma celui de-al doilea tur, urma a fi declarat câştigător.

Ce poate fi mai corect decât atât? Ce n-ar fi înţeles omul de rând din acest model? Acum, alta va fi situaţia. Altfel se vor numi unii parlamentari, care nu vor fi aleşi cu 50%+1 din voturi. Se va aplica varianta domnului Tăriceanu, din care omul simplu nu va mai înţelege nimic. Vom avea parlamentari care vor intra în Parlament, cu toate că au pierdut în colegiile uninominale. Ce va înţelege cetăţeanul de rând din acest model? Nimic altceva decât că e păcălit din nou. Nimic altceva decât că Măriei i-a fost schimbată, din nou, doar pălăria.

Contestarea legii privind votul uninominal a confirmat bănuielile privind un nou pact politic. Nu este întâmplătoare asocierea PC cu PRM pentru a contesta la Curtea Constituţională legea privind votul uninominal. Consider că această asociere este un prim pas pentru o înţelegere politică de lungă durată. Eşecul de la alegerile europarlamentare, cât şi anumite «afinităţi» comune ale celor două partide, mai ales cele legate de comunism şi de vechea Securitate, au dus la această apropiere. Nu m-ar mira ca în scurt timp apropierea celor două partide să se intensifice şi să ducă chiar la o fuziune.

Partidul Democrat-Liberal susţine, aşa cum a declarat de fiecare dată, necesitatea introducerii votului uninominal. Chiar dacă varianta actuală nu este perfectă, trebuie să ne conformăm dorinţei cetăţenilor, care şi-au exprimat clar dorinţa introducerii votului uninominal.

Domnul Radu Lambrino: "Problemele cauzate de inadvertenţele legislaţiei secundare"

Discuţiile despre necesitatea reformării instituţiilor fundamentale ale statului de drept, precum şi apelul repetat din ultimul timp la soluţia sesizării Curţii Constituţionale au adus în atenţia opiniei publice multe din problemele pe care Constituţia României, chiar în varianta revizuită, nu le-a rezolvat. Deşi pare, la prima vedere, o chestiune asupra căreia nu există nici un fel de dubii sau de opinii diferite, principiul separaţiei puterilor în stat nu este nici pe departe perfect asimilat de instituţiile României de astăzi.

Conform principiului separaţiei puterilor în stat, unicul organ legiuitor în România este Parlamentul. Aşa se şi întâmplă în aparenţă, chiar dacă uneori practica guvernării prin ordonanţe de urgenţă transformă Guvernul într-o veritabilă instituţie legislativă. Dar nu despre această practică a Parlamentului aş dori să atrag atenţia astăzi, ci despre o practică mai puţin vizibilă, dar foarte des practicată la un nivel inferior Guvernului ca ansamblu, anume la nivelul ministerelor şi al miniştrilor de resort, aşadar la acel nivel de elaborare şi implementare a aşa numitei legislaţii secundare. După cum se ştie, multe din legile votate de Parlament au, aşa cum e şi firesc, un anumit nivel de generalitate care le asigură stabilitatea necesară o anumită perioadă de timp. Pentru a da concreteţea necesară legilor, ministerele de resort elaborează "norme metodologice" de aplicare a legii, acte normative promovate prin hotărâre de guvern sau prin ordin al ministrului. În mod normal, acestea nu ar trebui decât să indice cum se aplică cutare sau cutare lege; în fapt însă, sunt numeroase cazurile în care ministerele elaborează norme metodologice care interpretează legea până la denaturare, ajungându-se astfel în situaţia ca un minister să se substituie practic Parlamentului ca organ legiuitor. Căci dacă o ordonanţă de urgenţă ajunge până la urmă în Parlament pentru a fi transformată în lege sau respinsă, actele legislative inferioare nu sunt de competenţa legislativului şi nu pot fi votate de acesta.

Am primit în acest sens mai multe sesizări la cabinetul parlamentar şi a trebuit de fiecare dată să explic acest lucru care este cu adevărat greu de înţeles: Parlamentul nu se poate pronunţa asupra unor chestiuni din legislaţia secundară, acestea nefiind de competenţa forului legislativ! Am adresat în acest sens, şi voi continua acest demers în perioada următoare, întrebări miniştrilor de resort în speranţa că la nivelul ministerelor pe care le conduc se va înţelege necesitatea corelării legislaţiei secundare cu legile elaborate în Parlament.

La fel de gravă este situaţia unor reglementări din legislaţia secundară care pur şi simplu nu se corelează între ele, schimbările de garnitură de la nivelul ministerelor odată cu schimbarea miniştrilor provocând probabil dereglări în transmiterea de expertiză de la un mandat la altul. Am primit în acest sens mai multe sesizări care reclamă existenţa unor inadvertenţe în legislaţia secundară din domeniul mediului, inadvertenţe care blochează practic activitatea unor producători din domeniu. Vă voi da în continuare un exemplu cât se poate de concludent, exemplu pe care l-am înaintat într-o întrebare şi domnului Ministru al Mediului şi Dezvoltării Durabile:

Lista Proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului, din Anexa nr. 1 a H.G. 1213 din 6.09.2006 diferă de Anexa nr. 1 a Ordinului 860 din 2002 care se referă Lista activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului care se supun evaluării impactului asupra mediului. Mai concret, acelaşi proiect al unui ipotetic investitor într-un combinat agro-alimentar, poate primi de la aceeaşi autoritate din subordinea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile două răspunsuri diametral opuse: un răspuns, conform unui act normativ, prin care proiectul depus este apreciat a avea un impact posibil asupra mediului fără însă a avea nevoie de o evaluare de mediu, în timp ce un alt răspuns, conform celuilalt act normativ invocat mai sus, încadrează proiectul în categoria celor cu impact semnificativ asupra mediului obligând solicitantul să urmeze procedura obţinerii acordului de mediu.

Închei având convingerea că nu mai este nevoie să insist asupra faptului că un cadru legislativ clar şi coerent este o condiţie obligatorie pentru un mediu de afaceri sănătos, o condiţie fără de care nu este posibilă demararea şi dezvoltarea unei afaceri.

Domnul Marius Rogin:

"Lipsurile unui vot mult aşteptat"

România şi-a schimbat, de câteva zile, modalitatea de alegere a parlamentarilor în cele două camere ale parlamentului: Senat şi Camera Deputaţilor. Schimbarea era un lucru dorit de foarte mult timp. Dacă această dorinţă începe să fie pusă la îndoială în ce priveşte unii reprezentanţi ai actualei clase politice din România, un lucru este cert şi nu poate fi contestat de nimeni: cetăţenii simpli, alegătorii doresc cu adevărat această modificare, această schimbare. Ne convingem de acest lucru din încrederea ce rezultă în prezent din sondaje şi care este acordată parlamentului, una dintre cele mai importante instituţii ale ţării: cea mai scăzută pe care a avut-o de la Revoluţie şi până în prezent.

Deşi datorăm doar unora dintre reprezentanţii actualei clase politice această majoră "realizare", cu toţii suportăm consecinţele acestei realităţi. De aici şi nevoia imperioasă de a schimba actuala situaţie. Cu toţii sperăm ca această modificare a sistemului de vot să aducă acea curăţare din sfera politică românească, care să ne scape de indivizi ce vin în Parlamentul României să doarmă în văzul tuturor, să-şi repare ceasurile cu tot felul de arme albe, să citească presa sau să ia masa pe ascuns. Nu cred că pot exista lucruri mai umilitoare din partea unor aşa zişi parlamentari care mai au apoi tupeul de a se prezenta în faţa unui alegător şi de a-i spune că-i apără interesele şi drepturile.

Deşi este un model de vot care prezintă numeroase lacune, nu putem să trecem peste voinţa poporului. Vom constata însă, după primele alegeri în care ne vom exprima votul în acest fel, că cetăţenii nu mai înţeleg nimic din acest sistem de alegere a reprezentanţilor. Deşi se afirmă sus şi tare că fiecare colegiu uninominal va avea un parlamentar ales de cetăţeni, care-i va reprezenta, este foarte posibil ca primii doi competitori din colegiile electorale să intre ambii în Parlament, iar cetăţenii să nu mai înţeleagă nimic din această formulă propusă. Această probabilitate va fi foarte mare având în vedere că aproximativ jumătate din mandate vor fi împărţite la nivel de circumscripţii electorale pe baza rezultatelor naţionale obţinute de partide la alegeri.

Acest sistem se vrea unul cu compensare pe liste, cu un singur tur de scrutin. Ceea ce dezavantajează acest sistem este faptul că o parte din mandate se vor distribui în mod direct la nivelul circumscripţiilor uninominale, iar ceva mă determină să cred că acestea vor fi foarte puţine, iar o altă parte, din păcate ceva mai mare, vor fi repartizare la nivelul circumscripţiei electorale. Fapt care va da posibilitatea ca acest sistem să permită intrării în parlament poate tocmai a acelora pe care nu mai dorim să-i vedem aici. Iar aceştia vor acţiona în continuare, mai departe, fără teama sancţionării directe din partea alegătorilor.

A numi uninominal un sistem în care doar jumătate din candidaţi sunt aleşi astfel, are la fel de multă noimă ca a numi bicameral un parlament cu o singură cameră. Dar, în noul sistem, după cum bine observa cineva în urmă cu câteva zile, e foarte posibil să nu mai fie nici jumătate, sau mai rău, să nu fie ales uninominal niciun parlamentar, iar miracolul despre care exalta domnul Geoană să se dovedească a fi doar praf în ochii alegătorului.

Dar, trecând peste toate, votul uninominal este bun pentru că oferă legitimitate omului politic şi-l va responsabiliza în faţa cetăţeanului, este bun cu condiţia ca cetăţeanul să aibă de unde să aleagă. Şi e bun pentru că ne va arăta aşa cum suntem. E timpul ca această ţară cu alegători atât de curaţi, să nu mai aibă tot conducători murdari.

Vă mulţumesc.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Declaraţie politică: "Locul şi rolul României în promovarea dialogului intercultural în Europa"

Anul 2008 a fost numit, potrivit deciziei 1983/2006/EC a Parlamentului European şi a Consiliului, Anul European al Dialogului Intercultural. Diversitatea este o realitate a Europei, ea face parte din zestrea genetică a continentului nostru - fie că vorbim despre popoarele şi culturile sale, sau despre evoluţia sa istorică. În Europa, întotdeauna am fost în contact unii cu ceilalţi, indiferent dacă interesele noastre au fost comune sau divergente.

Această diversitate a fost unul dintre elementele esenţiale care au contribuit la ceea ce a devenit Uniunea Europeană azi, după 50 de ani: un organism geopolitic unic, un organism construit pe principiul respectului pentru diversitate culturală, o organizaţie ce poate fi caracterizată drept un "exerciţiu al dialogului". Şi dacă privim în interiorul fiecărui stat membru, dar şi înspre relaţiile pe care Uniunea Europeană le dezvoltă cu statele aflate la graniţele sale, putem afirma că Uniunea Europeană este, de fapt, un exerciţiu permanent al dialogului intercultural.

Obiectivele pe care şi le propune Uniunea Europeană pentru acest an, în perspectiva formulării unei strategii viitoare privind dialogul intercultural, sunt extrem de importante, fie că vorbim despre promovarea dialogului în domeniul artei şi culturii, în cel religios, în multilingvism, în mediul profesional, în educaţie, sau în media. Într-o Europă a secolului XXI, trebuie să fim conştienţi că avem nevoie atât de instrumentele, cât şi de competenţele potrivite pentru a ne înţelege unii pe alţii. Avem nevoie de acest dialog intercultural prin care cetăţenii europeni să îşi poată dobândi cunoştinţele, calificările şi aptitudinile care să îi ajute să interacţioneze într-un mediu deschis şi complex şi prin care să dezvolte o cetăţenie activă deschisă către lume.

Este un an în care Europa doreşte să audă poziţia locuitorilor din statele membre în perspectiva formulării strategiei privind dialogul intercultural. Este un an în care România poate şi trebuie să îşi facă auzită vocea. Însă, aşa cum arată rezultatele sondajului efectuat de Comisia Europeană cu privire la "Dialogul intercultural în Europa", punctul de plecare este unul deficitar; şi mă refer aici la percepţia opiniei publice vizavi de diversitatea europeană. Abia 40% dintre români (procent care ne situează pe locul 20 între statele membre) consideră că persoanele cu un background diferit (etnic, religios sau naţional) pot îmbogăţi viaţa culturală a României, şi doar 44% dintre români (ceea ce ne poziţionează pe penultimul loc) afirmă că contactul zilnic cu persoane aparţinând altor culturi este o realitate în Europa. Prin urmare, poate mai mult ca cetăţenii altor state membre trebuie să conştientizăm că dialogul intercultural este un instrument vital al spaţiului din care facem parte şi că trebuie să ne dezvoltăm abilitatea de a acţiona în acest mediu din ce în ce mai complex pentru a putea beneficia în mod real de avantajele pe care acesta le oferă.

România este o ţară caracterizată de diversitate etnică, lingvistică şi religioasă, este o ţară care din anul 2007 a devenit şi graniţă externă a Uniunii Europene - fapt care presupune noi provocări în ceea ce priveşte fenomenul migraţiei. În condiţiile prezenţei acestor elemente, România are, astfel, datoria şi responsabilitatea de a-şi îndrepta atenţia nu doar spre culturile din interiorul Uniunii Europene, ci şi spre cele din afara sa. Prin conştientizarea şi întelegerea interculturalităţii, prin implicare activă - a tuturor actorilor şi la toate nivelurile - în promovarea dialogului intercultural.

Domnul Constantin Faina:

"De ce facem compromisuri?!"

Guvernul şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului au stabilit în ultima perioadă de timp o strategie extrem de controversată privind lichidarea voluntară, urmată de insolvenţa a două mari societăţi din Braşov, "SC Tractorul UTB SA" şi "SC Rulmentul SA". Controversată, pentru că în cazul "SC Tractorul UTB SA" în prezent s-a deschis acţiune în instanţă împotriva AVAS şi a cumpărătorului "SC Flavus Investiţii SRL" pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, dar şi în ceea ce priveşte activitatea lichidatorului "Info Dip Insolvency SPRL" de la deschiderea procedurii falimentului şi până în prezent.

Lichidatorul a anulat ordinele de plată prin care se restituiau pentru "SC Flavus Investiţii SRL" aproximativ 3,4 milioane lei de către lichidatorul voluntar şi acţiunea în constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, din cauza preţului, cu mult sub cel al pieţei, cu care s-a vândut "SC Tractorul UTB SA". "SC Rulmentul SA" se află în procedura de insolvenţă. În mod normal, conform prevederilor Legii 85/2006, procedura de lichidare ar fi trebuit să fie foarte avansată, însă, acest lucru nu s-a întâmplat. Datorită ezitărilor în adoptarea hotărârilor în respectarea prevederilor Legii 85/2006, atât ale reprezentanţilor AVAS cât şi Agenţiei Naţionale Fiscale, procedura stagnează, pe rolul instanţelor de judecată găsindu-se contestaţii ale unor creditori, cereri pentru emiterea ordonanţei preşedinţiale, prin care se solicită de către alţi creditori suspendarea tuturor procedurilor prezente de valorificare a bunurilor.

De ce se fac compromisuri? De ce reprezentanţii statului nu au un mandat clar în legătură cu problemele înscrise pe ordinea de zi? De ce nu se respectă Ordinele MEF privind desemnarea în urma selecţiei de oferte, a practicienilor în insolvenţă agreaţi de ANAF?

La Adunarea Creditorilor, desfăşurată în data de 18.12.2007, reprezentantul AVAS a avut pe ordinea de zi "prezentarea şi aprobarea strategiei de valorificare a activelor, a regulamentelor de valorificare şi a preţurilor de pornire" şi a aprobat, conform procesului-verbal al adunării "raportul de valorificare în bloc şi strategia de valorificare". Confuzia este evidentă atâta timp cât, între regulamentul de vânzare care se întocmeşte de lichidator, conform art. 116 alin.2, teza finală şi raportul de vânzare în bloc, care trebuie întocmit şi aprobat conform art.117 din Legea 85/2006, este o mare diferenţă. ANAF-ul a trimis în scris la aceeaşi Adunare Generală, cu adresa nr. 561829 un aviz de principiu la măsurile propuse de lichidatorii desemnaţi provizoriu fără să respecte prevederile Ordinului MEF 1009/2007, în care se precizează expres că această instituţie nu poate susţine decât practicienii agreaţi conform propriilor norme, or în cazul de faţă actualul lichidator nu este agreat nici măcar să desfăşoare activităţi de lichidare în Braşov.

În anul care a trecut, am adresat o serie de interpelări Guvernului, AVAS-ului, MEF-ului privind strategiile de privatizare care vizau activitatea celor 2 societăţi mari din judeţul Braşov. La un moment dat, se părea că s-a intrat în normalitate, dar recentele evoluţii prin care aceste societăţi vor fi lichidate la un preţ cu mult sub preţul pieţei ne conduc la concluzia că, în continuare, se fac compromisuri, se urmăresc beneficii pentru grupuri de interese, în detrimentul acţionarilor, în care statul este cel mai mare păgubit.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Casele o iau la vale"

Locuitorii din satul Cheia, judeţul Cluj, sunt afectaţi de alunecări de teren. Autorităţile locale au stabilit un amplasament pentru locuinţele tip container în care vor fi mutate în viitorul cât mai apropiat cel puţin şapte familii din satul Cheia. Terenul pe care vor fi amplasate va avea toate utilităţile necesare.

Satul Cheia are aproximativ 300 de case, din care 7 sunt foarte grav afectate şi familiile vor fi evacuate de urgenţă. Problema nu este reacţia autorităţilor în acest caz, ci faptul că oamenii au fost lăsaţi să construiască într-o zonă cu risc ridicat de alunecări de teren.

Mereu este trist când oamenii se găsesc cu agoniseala de o viaţă dusă pe "apa sâmbetei". Şi mai trist este că sunt oameni care au venituri foarte mici şi nici o altă sursă prin care ar putea să-şi mai ridice o locuinţă, nu o cutie în care să-şi ducă bătrâneţile.

Ce putem face pentru aceşti oameni? Şi nu mă refer numai la cei de la Cheia, ci la toţi oamenii afectaţi de inundaţii cărora autorităţile centrale le-au promis ajutor şi au uitat de ei de ani buni. Un exemplu în acest sens este cel de la Huedin, unde câteva zeci de gospodării au fost afectate de intemperii în cursul anului 2007 şi nici până azi nu au primit fondurile necesare reconstruirii locuinţelor.

Dar, evident, că toţi ne amintim de inudaţiile care au avut loc în anii 2005 şi 2006 şi de sinistraţii care au rămas numai cu hainele de pe ei. Cum vom evita pe viitor astfel de catastrofe şi cum îi vom ajuta pe cei care se găsesc încă în faţa apelor?

Doamna Graţiela Denisa Iordache şi domnul Cezar Preda:

"Salariul de bugetar: pentru cei mai mulţi mizerie, pentru directori un lux de peste 10.000 RON"

Începând cu luna noiembrie anul trecut, când guvernul a hotărât majorarea pensiilor fără să se specifice sursele de finanţare, bugetul naţional este supus unor mari presiuni financiare. Datorită situaţiei nefavorabile a pieţelor financiare internaţionale, aceste fluctuaţii se fac simţite şi la noi, provocând greutăţi bugetului de stat, dar ce este de neînţeles este politica guvernului Tăriceanu care, pentru scăderea cheltuielior bugetare nu numai că a îngheţat angajările în sistemul bugetar, dar a şi impus o serie de restricţii bugetelor administraţiilor publice.

Dar surpriză! Se pare că, în judeţe, aceste impuneri de la centru nu au nici un succes. De exemplu, în municipiul Buzău, consiliul local votează pe bandă rulantă salarii de peste 10.000 lei RON pentru directorii de societăţi comerciale aflate în subordinea Consiliului Local. Trebuie să menţionez că salariul primarului municipiului Buzău este de aproximativ 5000 lei RON.

Cum este posibil aşa ceva? Cu ce proiecte şi programe au venit aceşti directori astfel încât în situaţia austerităţii bugetului naţional şi a interdicţiilor aprobate de Guvern să-şi justifice asemenea niveluri de salarizere? Partidele acestor consilieri locali care au acuzat Partidul Democrat - Liberal de demagogie şi pupulism nu se uită şi în propria ogradă? Sau este în interesul lor ca liderii partidului să afirme lucruri neadevărate în timp ce, la nivel local, chiar ele fac lucrurile cu care acuză PD-L?

Domnilor guvernanţi, chiar cât credeţi că aceste lucruri vor mai fi tolerate, ţinând cont că salariile angajaţilor de rând sunt foarte mici, iar lefurile directorilor generali sunt atât de mari?

Domnul Ioan Hoban:

În deplasările din teren şi la întâlnirile cu cetăţenii am observat un lucru care mă determină să fac această declaraţie politică. În lumea satelor se vorbeşte despre fonduri europene pentru dezvoltarea localităţilor rurale, dar foarte puţini sunt cei care ştiu cu adevărat ce înseamnă Fondurile pentru Dezvoltare Rurală, de care România, ca ţară membră a UE, trebuie să beneficieze, dacă ştie să facă proiecte viabile şi eligibile.

Câţi bani vor ajunge în România, depinde de proiectele care vor fi lansate şi de oportunitatea acestora pentru a fi eligibile.

Puţini locuitori ai satelor, care ar putea să beneficieze de bani europeni, ştiu că Fondurile pentru Dezvoltare Rurală se adresează, deopotrivă, micilor fermieri, asociaţiilor de fermieri, tinerilor, întreprinderilor mici şi mijlocii din sectorul agricol şi silvic (dar şi din servicii şi mică industrie), unităţilor de procesare, proprietarilor de păduri, agricultorilor din zona de munte, consiliilor locale.

Şi mai puţini ştiu că un capitol al acestor fonduri îl constituie îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural, care implică diversificarea activităţilor neagricole (meşteşuguri, artizanat, produse tradiţionale, turism rural); investiţii în mici întreprinderi la ţară - frizerii, reparaţii de utilaje agricole etc.

Renovarea satelor este mai mult decât necesară pentru a putea dezvolta turismul ecologic şi a pune în valoare tradiţiile culturale ale zonei. Aici mă refer cu preponderenţă la Maramureş, care are un potenţial deosebit pentru dezvoltarea turismului.

Ştiu că, în această perioadă, fermierii pot aplica proiecte pentru trei dintre măsurile stabilite pentru anul acesta de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: modernizarea fermelor, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere şi dezvoltarea satelor.

Dacă proiectele vor fi bine făcute, în anul 2008 pot fi accesate aproximativ 1,4 miliarde euro. Dar numărul proiectelor este destul de mic comparative cu banii care pot fi obţinuţi. De aceea, adresez rugămintea ca pentru următoarele sesiuni de depunere a proiectelor să se facă mai mult pentru ca informaţia să ajungă la fermieri, ca aceştia să înveţe să devină cetăţeni europeni.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

«Uninominalul şi "nechezolul"»

Legea votului uninominal a fost adoptată (inclusiv cu votul meu şi al celorlalţi colegi conservatori), marţi, 4 martie, sub titlul "Lege pentru alegerea Camerei Deputaţilor, Senatului şi autorităţilor administraţiei publice locale". De ce trebuiau amestecaţi parlamentarii cu preşedinţii de consilii judeţene n-am înţeles nici acum. Dar la un alt aspect doresc să mă refer aici (de altfel, am făcut-o şi în ziua respectivă, tot de la tribuna Legislativului): cel al pragului electoral la votarea pe sistem uninominal a senatorilor şi deputaţilor. De data asta, chiar că s-a reinventat roata: ca la noi, la nimeni! La articolul 47 punctul 2 din lege, se prevede obligativitatea atingerii unui prag electoral de 5% pentru Senat, respectiv Cameră. Dacă această condiţie nu este întrunită, atunci, pentru a intra în Parlament, o formaţiune trebuie să se situeze pe primul loc în cel puţin 9 colegii uninominale (3 pentru senatori plus 6 pentru deputaţi). Cu acest prag, se anulează, practic, opţiunea alegătorilor pentru un anumit candidat care a performat într-un colegiu uninominal, dar partidul al cărui membru este nu a realizat pragul pe ţară.

Prin ridicarea unor asemenea bariere în calea accederii în Parlament a candidaţilor puternici, este afectată însăşi esenţa scrutinului uninominal, adică votul personalizat şi legătura strânsă dintre alegători şi cel ales. În acest sens, am propus ca respectiva condiţie să se refere la obţinerea a numai 4 colegii uninominale pentru Cameră sau 2 pentru Senat. De ce era mai potrivită particula "sau" decât particula "şi"? Pentru simplul motiv că, în sistemul constituţional românesc, cele două Camere ale Parlamentului sunt separate, au atribuţii deosebite şi roluri distinct, consfiinţite atât prin Legea Fundamentală din 1991, cât şi prin revizuirile aduse acesteia în 2003.

A fost absurdă, aşadar, votarea unui prag cumulativ Senat plus Cameră la litera c) a articolului 47 punctul 2, în paralel cu statuarea de praguri separate (5% pentru Senat sau Cameră) la litera a), respectiv litera b)! De altfel, viaţa politică postdecembristă ne arată că au existat partide care au îndeplinit pragul pentru o Cameră a Parlamentului, dar nu au reuşit să-l obţină pentru cealaltă Cameră şi, totuşi, pe bună dreptate, au avut reprezentare în Legislativ. De exemplu: PDAR, în 1992, a acces în Senat, nu şi în Camera Deputaţilor.

Evident că argumentele expuse au fost ignorate de "maşina de vot" care a adus o umbră în plus peste lumina votului uninominal şi a voinţei de reformare a clasei politice. Avem, prin urmare, vot uninominal cu prag. Dar existenţa pragului desfiinţează însăşi ideea de scrutin uninominal. Poţi să candidezi, să câştigi detaşat într-un colegiu, dar nu vei ajunge în Parlament decât dacă mai câştigă încă 8 candidaţi ai partidului tău. Sper că această prevedere aberantă şi altele asemenea vor fi sancţionate ca atare de Curtea Constituţională. Iar dacă nu - atunci vom avea un surogat de vot uninominal. Un "nechezol" în loc de cafea braziliană veritabilă...

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Învăţământul românesc la răspântie"

Art. 2 din Legea învăţământului preuniversitar îi conferă acestuia statutul de prioritate naţională. Importanţa învăţământului este cvasirecunoscută dar, din păcate, doar oficial în plan declarativ. În realitate, învăţământul românesc a trecut demult într-un plan secundar al preocupărilor statului. Succesele obţinute la olimpiade de câteva "vârfuri" reprezintă mai degrabă rezultate ale " industriei meditaţiilor" la care au acces procente infime de privilegiaţi. Oricum, foarte puţini dintre aceşti olimpici vor ajunge să lucreze în propria lor ţară. Chiar şi ei vor întâmpina, în continuare, dificultăţi în afirmare generate de învăţământul nostru care amplifică nejustificat valenţele teoretice ale actului de învăţământ în detrimentul celor practice.

Rezultatele oricărei zone de activitate a societăţii sunt direct proporţionale cu seriozitatea cu care a fost elaborată legea care reglementează acea zonă. Iată de ce m-am decis să vă prezint tehnic câteva consideraţii asupra Proiectului Legii învăţământului nostru.

Titlul I Dispoziţii generale:

Art. 4 (2): Lipseşte ca finalitate a Învăţământului preuniversitar: formarea adolescentului care să poată răspunde la cerinţele societăţii moderne româneşti, adaptabil la transformările şi necesităţile actuale ale pieţei muncii.

Titlul II Structura învăţământului preşcolar:

Art. 15 (2) 1 Trebuie precizat expres faptul că educaţia timpurie (0-3 ani) este facultativă, copilul în această perioadă a vieţii având evident nevoie de mama sa şi nu de "formarea unor competenţe". Corelarea nivelurilor sistemului de învăţământ cu drepturile şi obligaţiile părinţilor, legate de creşterea noului născut este imperios necesara. Sunt situaţii în care copilul, datorită unor probleme, nu poate urma în întregime întreg învăţământul preşcolar, fiind necesară o îngrijire speciala a acestuia. Deci Art 15 (3) care precizează ca învăţământul preşcolar constituie învăţământ obligatoriu trebuie modificat.

La cap II secţiunea 2 art.22, în legătură cu clasa pregătitoare, trebuie specificat în ce constă aceasta şi ce personal didactic se va ocupa de desfăşurarea activităţii (educator sau învăţător).

În cadrul secţiunii 3 - învăţământul secundar inferior, gimnaziu la art. 15 (2) 3 legea prevede ca acesta să cuprindă 5 clase, respectiv V - IX, lucru care este foarte greu de realizat datorită a două motive: supraaglomerarea şcolilor generale existente prin suplimentarea cu clasa a IX-a şi prin imposibilitatea predării programei de clasa a IX-a de către profesorii de gimnaziu.

Daca s-au gândit soluţii la aceste probleme, ar trebui exprimate în lege pentru a putea fi comentate şi găsită varianta cea mai bună. Consider că actuala împărţire a învăţământului preuniversitar este funcţională şi n-ar trebui, momentan, făcute alte experienţe, cu urmări grave pentru elevi si profesori. De asemenea, învăţământul secundar superior - liceul ar trebui să rămână sub forma actuală, rămânând obligatorii 10 clase, lucru corelat şi cu codul muncii în legătură cu vârsta minimă la care un adolescent poate desfăşura o activitate remunerată.

Este necesară precizarea unor normative care să reglementeze deficienţa majoră cu care se confruntă învăţământul din România: programa excesiv de încărcată şi numărul mare de ore pe săptămână pe care le petrece în scoală un elev, îndeosebi la anumite profile ale învăţământului liceal, cum ar fi cel de bilingv, franceza, număr care ajunge si la 35 ore/ săptămâna, făcând ca secţia respectivă sa fie ocolită de elev la înscrierea în clasa a IX-a.

De asemenea, este necesară o corelare rapidă a programei şcolare cu necesarul de cunoştinţe pe care trebuie să-1 acumuleze un elev în această etapă de pregătire.

Se impune introducerea unui bacalaureat ( ca finalitate a învăţământului liceal) pe grade de dificultate, care să permită absolventului de liceu continuarea studiilor în învăţământul superior sau intrarea în câmpul muncii.

De asemenea, se impune creşterea importanţei filierei SAM (scoală de arta si meserii) prin implicarea societăţilor comerciale în sprijinirea elevilor aflaţi în această formă de învăţământ pentru finalizarea pregătirii, iar apoi angajarea acestora în aceste societăţi. Exemplul Poloniei în acest sens este edificator.

Proiectul de lege a învăţământului preuniversitar este prezentat intr-o forma stufoasă, greoaie, cu multă "literatură" şi care nu reuşeşte sa dea soluţii problemelor reale cu care se confruntă în acest moment învăţământul.

În titlul III art. 79 (3) legat de elaborarea programelor şcolare este neapărat necesară instituirea unei comisii de specialişti avizaţi să realizeze acest lucru: profesori cu experienţă la catedră şi care în marea lor majoritate au exprimat continuu nevoia rapidă a descongestionării acestor programe.

La capitolul II: în legătură cu direcţiile judeţene pentru învăţământul preuniversitar, la art. 89, în spiritul descentralizării care se doreşte, ar trebui enumerate competenţele acestora fără a se sublinia subordonarea directă faţă de ministerul educaţiei. Astfel, direcţiile judeţene devin simpli executanţi şi nu instituţii de decizie.

La capitolul III: conducerea unităţilor de învăţământ la art 90 (3), ar trebui precizat că preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi directorul şcolii (care cunoaşte cel mai bine problemele unităţii respective), dar oricum unul dintre reprezentanţii scolii, astfel existând posibilitatea ca prin vot secret sa fie ales un părinte sau o persoană care să nu fie implicată direct în activitatea şcolii respective şi care nu ar putea fi eficientă în luarea unor decizii.

La capitolul V: evaluarea învăţământului preuniversitar, ar trebui enumerate criterii corecte de evaluare a calităţii actului de învăţământ, cum ar fi rezultate la concursuri şcolare, admiterea în învăţământul superior, încadrarea în diverse domenii de activitate, care vizează realizarea unor finalităţi, şi nu notarea din timpul anilor de studii.

O problemă foarte importantă este reintroducerea în admiterea în liceu a testării în fiecare şcoală a elevilor care doresc să-şi continue studiile în instituţia respectivă. Ar fi în interesul fiecărei unităţi de învăţământ să atragă elevi cât mai buni, ar fi în spiritul descentralizării şi nu în ultimul rând ar fi şi un indice real de performanţă.

In altă ordine de idei, ar trebui specificat expres faptul că orice modificare în metodologia oricărui examen să fie făcută la începutul ciclului respectiv de învăţământ şi nu în ultimul moment, ca până acum.

Într-un consens general, datorită majorei importanţe a acestui domeniu de activitate pentru viitorul României, toate partidele politice, factorii de decizie, ar trebui sa definitiveze acest proiect de lege în forma cea mai bună, care să rămână neschimbată cel puţin 12 ani.

Având în vedere rolul hotărâtor al învăţământului în plasarea societăţii pe linia progresului sau, dimpotrivă, a regresului este de o necesitate stringentă implicarea tuturor forţelor politice în elaborarea unei legi a învăţământului preuniversitar într-o formă prin care să se acopere întreaga problematică şi care să-i permită funcţionarea, fără modificări de substanţă, pentru cel puţin un ciclu complet de învăţământ.

Cu deosebită consideraţie.

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

Exponentul democraţiei este reprezentat de către statul de drept în care, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Astfel, conform articolului 1 din Constituţie, România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al carui teritoriu este inalienabil, frontierele sale fiind consfinţite prin lege organică.

Aceste precizări se impun a fi făcute în contextul apariţiei unor manifestări şi declaraţii demagogice în spatiul public, care contravin celor mai sus enunţate şi care contribuie în mod nefericit la crearea unei stări tensionate, în mod vădit artificial create, între cetăţenii români şi cei de naţionalitate maghiară, cu scopuri eminamente electorale în strictul beneficiu al unui grup restrâns de politicieni care au tot interesul de a se menţine la putere prin exploatarea sentimentului naţionalist.

Recentul moment al declarării independenţei provinciei Kosovo a iscat controverse nu doar la nivelul cancelariilor occidentale, ci şi în plan naţional, stimuland unele voci înfierbantate, care ar fi dorit o transpunere a situaţiei din provincia Kosovo în interiorul României.

Violentele conflicte între populaţia majoritar albaneză şi cea minoritar sârbă, existente de-a lungul anilor în provincia Kosovo, nu pot fi negate, ele constituindu-se într-o etapă sangeroasă şi nedorită în spaţiul balcanic, care a devenit un veritabil butoi cu pulbere prin acest gen de conflicte, mereu actuale şi susceptibile de a exploda.

Transpunerea, însă, a realităţilor kosovare în Romania constituie o utopie, pe care anumiţi politicieni cointeresaţi au încercat s-o uziteze ca pe o modalitate de atragere de capital electoral, în lipsa unor proiecte fezabile pe care sa le înglobeze într-o ofertă electorală viabilă şi conferitoare de voturi.

Pe plan intern însă, realitatea cotidiană demonstrează că în privinţa relaţiilor româno-maghiare se poate vorbi de echilibru, egalitate de şanse, conferirea de drepturi egale, raţiune, convieţuire paşnică şi toleranţă, atribute care fac din acest spaţiu, un model subliniat şi de catre reprezentanţii unor democraţii consolidate, care au analizat de-a lungul timpului istoria relaţiilor româno-maghiare.

Din păcate, atributele enumerate nu sunt percepute de către toţi etnicii maghiari intr-o manieră justă si reală, unii dorind cu orice preţ să reînvie nişte file ale istoriei de mult apuse şi neînţelegând faptul că anumite realitaţi privind delimitarile teritoriale au fost trasate şi cimentate cu mult timp în urmă, în mod definitiv şi irevocabil.

Un exemplu elocvent, care reflectă încăpăţânarea unora de a se raporta la nişte aberaţii şi refuzul de a accepta realităţile secolului XXI, s-au regăsit în municipiul Oradea, unde un grup de etnici maghiari au expus în locuri publice şi chiar pe avizierul unor instituţii afişe cu sloganeiredentiste de genul: "Ardealul a fost şi va fi pământ unguresc''.

Asemenea derapaje publice, cu un conţinut abject şi care exced de departe prevederile Constituţiei României, nu pot fi tolerate sau încurajate, chiar dacă se constitue în cazuri izolate, ci suscită într-o manieră raţională atitudini colective ferme şi dezaprobatoare, fiindcă asemenea clivaje comportamentale sunt, lăsând la o parte latura penală, nişte focare care generează şi amplifică tensiuni inutile, într-un spaţiu multicultural stabil şi tolerant, în care România în mod indiscutabil în relaţia cu minorităţile conlocuitoare a respectat şi conferit drepturi, indiferent de naţionalitate, rasă, origine etnică, limbă, religie, sex, sau apartenenţă politică cu o singură condiţie: respectarea legilor fundamentale ale statului român.

Doamna Lia Ardelean:

"Implicarea preoţilor în politică, un pas important pentru revitalizarea satului românesc"

"Nihil Sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu) spune un antic proverb latinesc, al cărui mesaj a rămas din fericire intact, inclusiv în politica autohtonă. Nu numai din acest punct de vedere, decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a aproba ca preoţii să poată candida ca independenţi pentru posturile de consilieri locali este salutară şi extrem de binevenită.

În numeroasele mele deplasări în teritoriu, dar şi din discuţiile purtate pe această temă cu Prea Sfinţitul Dr. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, am constatat că implicarea feţelor bisericeşti de la nivel local în procesul decizional administrativ este dorită de marea majoritate a electoratului, cu atât mai mult în zona rurală. De-a lungul celor mai străvechi perioade ale istoriei românilor, Biserica şi Şcoala au fost pilonii dezvoltării satelor şi oraşelor noastre, iar la ţară preotul şi învăţătorul s-au aflat permanent între cărturarii şi factorii umani decizionali ai comunităţilor.

Revenirea Bisericii Ortodoxe Române asupra hotărârii 410/2004, care prevedea interdicţia preoţilor şi ierarhilor să facă politică, este de bun augur, întrucât participarea preoţilor la deciziile şi hotărârile consiliilor locale va sprijini comunitatea, ei urmând nu numai să fie la curent cu problemele locale, dar şi să exprime părerile cetăţenilor în forurile decizionale locale.

Participarea directă a preoţilor în alegerile locale îi va responsabiliza şi pe ei, în cele din urmă, pentru a-şi pune în valoare principiile şi ideile sociale şi administrative. Nu în ultimul rând, alegerea preoţilor în consiliile locale va conduce la intensificarea acţiunilor administraţiilor de a întocmi proiecte şi a atrage fondurile europene destinate revitalizării satelor: modernizarea infrastructurii, restaurări de biserici şi monumente vechi etc., dar şi pentru derularea misiunilor sociale de întrajutorare specifice bisericii.

Astfel, recenta decizie a Sfântului Sinod al BOR rezolvă excluderea preoţilor din viaţa politică şi deschide noi orizonturi de dezvoltare zonei rurale, având în vedere şi influenţa sporită a unora din feţele bisericieşti în diverse domenii şi medii ale vieţii cotidiene.

Domnul Mircea Man:

"Ne pleacă românii din ţară şi nu facem nimic!"

Salariile foarte mici, slaba pregătire profesională, mirajul de peste graniţă care îi atrage pe români, saracia sunt doar câteva din motivele pentru care există o mare lipsă de forţă de muncă în România. Această lipsă acută de forţă de muncă reprezintă o mare problemă pentru statul român, deoarece mulţi români pleacă la muncă în străinătate unde primesc de zece ori mai mulţi bani.

Trebuie să recunoaştem cinstit că românii pleacă pentru o viaţă mai bună, iar România are mari dificultăţi în a găsi lucrători calificaţi pentru a ocupa locuri de muncă în multe sectoare de activitate. De asemenea, migraţia masivă face ca rata şomajului să fie scăzută în România, existând oraşe unde şomajul este aproape zero, iar angajatorii nu îşi pot găsi lucrători.

Cele mai afectate domenii de activitate sunt în construcţii unde este nevoie disperată de muncitori atât calificaţi cât şi necalificaţi, în industria textilă, transporturi, patronii întreprinderilor mici şi mijlocii sunt disperaţi de penuria de forta de muncă din ţara noastră şi cer urgent Guvernului să simplifice legislatia uceniciei la locul de muncă, dar nu în ultimul rând, ne pleacă specialiştii în IT, medicii, tinerii cu pregătire.

Planul de măsuri pentru revenirea în ţară a românilor, pe care Guvernul l-a aprobat, nu cred că va avea un impact deosebit, de exemplu, în Italia, românii nu s-au prea înghesuit la bursa locurilor de muncă, iar ofertele nu i-au încântat deloc.

Domnilor guvernanţi, ce facem în acest sens, cum înlăturăm sau măcar diminuăm acest fenomen existent, cum aducem înapoi milioanele de români plecaţi din ţară pentru o viaţa mai bună, cum îi stimulăm? Dacă nu luăm măsuri cât mai urgente, efectele acestui fenomen vor fi catastrofale pentru noi toţi.

Trebuie, domnilor, să găsiţi soluţii cât mai urgente şi programe atractive care să motiveze întoarcerea acasă a românilor plecaţi, deoarece revenirea acestora va rezolva nu numai forţa de muncă, dar şi alte probleme sociale şi aici mă refer la creşterea şi educarea copiilor, care acum sunt crescuţi de bunici şi care abandonează şcoala.

Cum prevenim această criză acută şi cum ne aducem cetăţenii români acasă, acolo unde le este locul?

Domnul Miron Ignat:

"Seara culturală a minorităţilor naţionale din România"

În data de 5 martie 2008, la Palatul Parlamentului a avut loc "Seara culturală a minorităţilor naţionale din România", în cadrul căreia au participat Comunitatea Ruşilor lipoveni, Uniunea Sârbilor şi Uniunea Ucrainenilor.

Spectacolul a avut ca participanţi ansamblul artistic al Comunităţii Ruşilor lipoveni "Ciubcik" din Bucureşti şi "Molodţî" din Tulcea, ansamblul artistic al Uniunii Sârbilor "Lale sa Morişa" din Cenad, judeţul Timiş, şi ansamblul artistic al Uniunii Ucrainenilor "Zorea".

Această seară culturală a avut ca scop reunirea minorităţilor naţionale, pentru a prezenta ce au mai bun şi pentru a împărtăşi pasiunea pentru muzică şi dans, specifice fiecărei minorităţi. Ideea acestui eveniment a fost benefică pentru a aduna laolaltă oameni care aparţin diverselor culturi, pentru a consolida relaţiile interetnice.

Ne-am bucurat de prezenţa a numeroaselor persoane din sală, care au avut plăcerea de a fi alături de noi într-o seară atât de specială, dând dovadă de admiraţie şi respect pentru minorităţile din România.

Este de datoria noastră să susţinem promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor culturale, să încurajăm tinerele generaţii să descopere şi să simtă o afecţiune faţă de cultură, obiceiuri şi tradiţii.

Tradiţiile, cultura şi identitatea minorităţilor naţionale au adus un plus de valoare României, contribuind la dezvoltarea României ca ţară multiculturală şi la consolidarea relaţiilor cu celelalte minorităţi. Dansul şi cântecul reprezintă un mijloc de a accede la tradiţiile fiecărui popor, constituind un cadru de păstrare şi dezvoltare a diversităţii.

Prin intermediul acestui eveniment, am arătat buna cunoaştere şi înţelegere a minorităţilor naţionale, am încercat să răspândim muzica şi dansul specifice fiecărei etnii, de la muzică folclorică la muzică contemporană.

Domnul Viorel Pupeză:

"Monopolul supermarketurilor"

Românii plătesc cele mai mari preţuri din Uniunea Europeană pentru alimente, astfel că jumătate din veniturile cetăţenilor sunt cheltuite pentru pâinea cea de toate zilele. Şi asta pentru că hipermarketurile fac preţurile în România, dar şi din cauza practicilor pe care le impun în relaţia cu producătorii, care duc la scumpiri exagerate ale produselor alimentare, la eliminarea de pe piaţă a anumitor produse.

Patronatele din industria alimentară românească au denunţat zilele trecute monopolul hipermarketurilor, dar şi relaţiile abuzive, discriminatorii şi neconcurenţiale şi au cerut ca autorităţile statului să intervină. Scandalul nu este specific doar României, mai ales că oficialii de la Bruxelles încearcă să pună capăt politicii de forţă a marilor magazine din toată Europa.

Politica marilor magazine, de a-şi muta costurile pe spinarea producătorilor, scumpeşte produsele şi le scade calitatea. Românii sunt obligaţi să suporte taxele impuse de marile magazine furnizorilor, pentru a fi lăsaţi să-şi vândă marfa, de la "taxa de intrare în magazine" (care ajunge şi la 10.000 de euro), taxa de raft, taxa de marketing până la cea de apariţie în catalog. Pe lângă aceste condiţii impuse producătorilor, apare şi interdicţia de a vinde mai ieftin produsele unor magazine de cartier. Toate aceste taxe şi comisioane se regăsesc la final în preţul produselor alimentare şi nealimentare din marile magazine şi nu reflectă sub nicio formă calitatea, ci doar rotunjesc profiturile marilor magazine.

În aceste condiţii, prin politica de forţă în achiziţii, hipermarketurile nu doar scumpesc artificial mărfurile, ci îşi şi privează cumpărătorii de o parte din mărfurile favorite, deoarece nu toţi îşi permit să plătească taxele cerute de marile magazine.

Aşa dispar de pe piaţă producătorii autohtoni, în condiţiile în care mai bine de două treimi din populaţia ţării se aprovizionează din aceste hipermarketuri.

Poziţia de forţă câştigată de marile hipermarketuri pe o piaţă slab concurenţială, cum este cea românească, este deocamdată mai puţin investigată de autorităţi. Consiliul Concurenţei trebuie să iniţieze o serie de verificări pe piaţa de retail, care să stopeze abuzul de putere. De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, sunt obligate să găsească o modalitatea de a trasa nişte reguli care să protejeze producătorii autohtoni, dar şi consumatorii români. Este aproape o minune să găseşti în hipermarketuri fructe sau legume ale producătorilor români. Fără explicaţie, produsele româneşti au embargo. În aceste condiţii, nici nu are cum să se dezvolte o mentalitate de protejare a producţiei interne.

Relaţia dintre interesele consumatorilor şi poziţiile de forţă ale hipermarketurilor poate fi echilibrată prin măsuri administrative, dar şi prin impunerea unor condiţii hipermarketurilor de către autorităţile locale.

Un monopol privat este la fel de periculos ca unul de stat, din raţiuni sociale.

Domnul Aurel Olărean:

"8 Martie la Rădăuţi - motiv de propagandă ieftină pe bani publici"

"Ce poate fi mai frumos decât să oferi doamnelor şi domnişoarelor un cântec şi o floare de ziua lor?" - aşa titra retoric presa locală, citându-l, bineînţeles, pe cine altul decât pe primarul Rădăuţiului, pesedistul Mihai Frunză. "Manifestarea va fi celebrată în Piaţa Centrală, fiind urmată de un concert susţinut de cele mai în vogă trupe româneşti." Această declaraţie, luată ca atare, avea rolul de a ne dezvălui (oare pentru a câta oară în ultimii ani?) "sensibilitatea", la frumos a "veşnicului" tânăr septuagenar primar Frunză, dar ascundea un adevăr nerostit: totul a fost plătit din bani publici. Şi asta în timp ce urbea păstorită de primarul Frunză duce o lipsă acută de fonduri pentru refacerea infrastructurii sau a reţelelor de utilităţi publice.

Înţeleg grija electorală a primarului în prag de alegeri locale, înţeleg şi grija bărbatului Frunză faţă de femeile din oraşul pe care îl păstoreşte, înţeleg şi dorinţa sa de a-şi atrage tinerii, dar nu înţeleg de ce trebuie să facă toate astea pe banii publici. Mai ales că rezultatul s-a dovedit a fi un fiasco total, o participare de 20-30 de spectatori aflaţi întâmplător în zonă, neputând să justifice nici măcar cheltuielile de organizare. Ca să nu mai vorbesc de sumele exorbitante cu care au fost plătite toate acele formaţii cu nume exotice chemate să facă deliciul junilor rădăuţeni.

Cunoaştem cu toţii manifestările populiste cu mici şi bere de 1 mai şi cu fasole şi cârnaţi de 1 decembrie, pe care PSD-ul se încăpăţâneză cu obstinaţie să le ofere electoratului, dar, în spiritul respectului faţă de banul contribuabilului şi al cavalerismului primului bărbat din Rădăuţi, ar fi fost mult mai elegant şi de bun simţ ca, cel puţin de astă dată, domnul primar să se limiteze la o floare. Ar fi fost şi mult mai ieftin.

Domnul Ioan Oltean:

"Cerşind bani pentru sănătate"

Sistemul sanitar din România se confruntă cu una dintre cele mai grave crize din ultimii 18 ani, criză pe care ministrul sănătăţii încearcă din răsputeri să o ascundă, ignorându-i cauzele.

În timp ce domnul Eugen Nicolăescu ne vorbeşte despre creşterea performanţei sistemului de sănătate şi despre deschiderea de noi etape în procesul de reformă, în România anului 2008, există persoane care sunt supuse unor intervenţii chirurgicale fără a fi anesteziate în prealabil.

O asemenea situaţie deosebit de gravă a fost descoperită, zilele trecute, în oraşul Lehliu-Gară. la spitalul din localitate, pacienţii care urmează să fie operaţi nu beneficiază de anestezie sau sunt anesteziaţi superficial. Situaţia este cu atât mai sinistră cu cât mulţi dintre cei supuşi unui astfel tratament sunt copii. Explicaţia dată de conducerea spitalului pentru această practică barbară, specifică Evului Mediu, a fost aceea că aparatul utilizat la efectuarea anesteziei nu funcţionează, lipsindu-i chiar cel mai important element şi anume oxigenul. Drept urmare, medicii anestezişti au refuzat chiar să intre în sala de operaţie, considerând că riscul unui rezultat nefericit este prea mare.

În timp ce spitalele din România se confruntă cu lipsa aparaturii necesare prevenirii bolilor şi tratării acestora, Ministerul Sănătăţii Publice care a beneficiat, în ultimii trei ani, de un buget de patru ori mai mare decât în guvernările anterioare, a preferat să arunce bani pe fereastră ca să afle ceea ce ştiam şi înainte, că românii sunt bătrâni şi bolnavi. Nu mai era necesar să se cheltuie peste 300 de milioane de euro ca să ni se şi confirme.

Un alt exemplu concludent de proastă gestionare a Ministerului Sănătăţii şi de incompetenţă a domnului Eugen Nicolăescu îl reprezintă diversele campanii publicitare difuzate pe un cunoscut post de televiziune care a devenit, pentru mulţi liberali, locul unde dorm şi iau masa.

Un astfel de spot publicitar sună cam aşa: "În România, unul din doi copii bolnavi de cancer moare. Ştiţi de ce? Pentru că nu sunt diagnosticaţi suficient de devreme. Şi ştiţi de ce nu sunt diagnosticaţi suficient de devreme? Pentru că nu există aparatura necesară. Dar ştiţi de ce nu există? Costă 3 milioane de euro. Şi ştiţi de ce nu se poate strânge această sumă? Pentru că poate nu v-a rugat nimeni să o donaţi."

Aici a ajuns sistemul sanitar românesc: în situaţia ca diferite fundaţii să cerşească bani de la populaţie pentru că Ministerul Sănătăţii Publice a ales să-şi bată joc de 300 de milioane de euro, în loc să achiziţioneze, cu a suta parte din această sumă, aparatura necesară diagnosticării cancerului. Acesta este rezultatul lipsei de viziune, a gestionării dezastruoase şi a eludării legilor statului român.

Criza profundă din sănătate poartă un singur nume: Eugen Nicolăescu, cel care a inventat o nouă metodă de a-şi acoperi deciziile manageriale păguboase: cerşind bani de la contribuabili.

Doamna Ionica Constanţa Popescu:

«Pactul pentru imagine sau noua formulă a lui "Să trăiţi bine!"»

Am mai vorbit despre anul electoral şi efectele sale. Pozitive, până la un punct; fiindcă anul electoral vine nu doar cu promisiuni; pentru stimularea electoratului, anul electoral mai vine şi cu bani pentru o şcoală, pentru un drum, pentru un cămin cultural...asta dacă edilul urbei are "spate" la guvern, să-i aloce sumele necesare stimulării localnicilor în favoarea lu' dom' primar.

Tot un fel de stimulent îmi pare a fi şi recent încheiatul Pact pentru educaţie, semnat de partidele politice la chemarea preşedintelui. Un preşedinte, care nu s-a sfiit să le spună elevilor la un început de an şcolar că şi fără rezultate bune la învăţătură poţi ajunge preşedinte de ţară, dându-se, evident, exemplu pe sine, convoacă zilele trecute partidele la semnarea Pactului pentru educaţie.

Numiţi-mă răuvoitoare, dar eu vă spun că sunt sceptică, pesimistă. Iar un pesimist este un optimist trecut prin viaţă. Sunt, aşadar, sceptică în privinţa vreunui rezultat palpabil al semnării documentului, cel puţin în viitorul apropiat. Document care, în sine, pare plin de intenţii bune. Dar..drumul spre iad e pavat cu intenţii bune.

Dacă aş fi avut convingerea că negreşit, după semnarea pactului, s-ar fi trecut la punerea în practică a documentului, n-aş fi ridicat subiectul azi în faţa dumneavoastră.

P.C. a elaborat un proiect pentru stimularea şi susţinerea elevilor talentaţi, cu performanţe excelente la învăţătură. Documentul a devenit lege de un an. El creează un cadru general optim pentru educarea tinerilor supradotaţi intelectual. Prevede chiar instruirea lor în centre speciale. Lucru deloc de neglijat, dacă ne gândim că azi, un astfel de elev, care nu a avut norocul să se nască într-o familie cu stare, care să-l dea la o şcoală privată, aşadar, un astfel de elev învaţă în clase de câte 30 de elevi şi bate pasul pe loc fie din pricina unui număr de colegi mai puţin silitori, fie din pricina unui profesor fără studii de specialitate.

Nu negaţi existenţa acestora, că vă trimit la 20 de km de Bucureşti, într-o şcoală unde matematica şi limba română sunt predate de persoane care, în afara utilizării limbii române şi a matematicii în viaţa de zi cu zi, nu au avut altă relaţie cu cele două materii înainte de a începe să le predea elevilor. Nu e vina profesorilor, nu e vina elevilor, e vina unui sistem care s-a perpetuat timp de 18 ani, sistem care nu a încurajat nici profesorii, nu a stimulat nici performanţa elevilor.

Şi atunci, ce încredere să am în Pactul pentru educaţie? Singura certitudine legată de acest pact este aceea că el a fost semnat de partide... Şi de societatea civilă. În rest, aplicarea Pactului.....va lua probabil calea legii pentru stimularea elevilor cu potenţial intelectual ridicat despre care v-am vorbit.

Semnarea unui pact într-un an electoral este la fel de îmbucurătoare şi dătătoare de perspective pentru sistemul educaţional. Cu principiile enunţate în Pact n-am nimic. Sunt de-a dreptul realiste, bine venite şi emoţionante: modernizarea sistemului şi a instituţiilor de educaţie (sper ca prin asta să se înţeleagă şi introducerea canalizării în toate şcolile româneşti, pentru că în cele mai multe nu există un robinet la care copiii să-şi spele mâinile înainte de a mânca celebrul corn cu lapte). Apoi: 7% din p.i.b. pentru educaţie şi cercetare, educaţie şcolară gratuită şi obligatorie de 10 ani. Sunt principii care plac auzului, dar oare, ele vor fi practicate vreodată? La puţin timp după semnarea Pactului, ministrul finanţelor pare-mi-se că anunţa o rectificare bugetară de unde Ministerului Educaţiei îi rezulta cu minus. Minus 200 de milioane de lei. Asta da aplicare a pactului.

Aşadar, ce să-mi dea, oare, încrederea că acest pact va fi pus în aplicare de urgenţă? Mă uit în trecut. Am văzut documente semnate între partide; he, he vă amintiţi de pactul de neagresiune dintre PNL şi PSD de pe vremea când social-democraţii au câştigat alegerile în 2000? Pactul a fost rupt ca spectacol de imagine în faţa presei de către liderul liberal de atunci.

Am văzut pact între guvern şi sindicate, care n-a împiedicat mişcări sindicale de protest. Am văzut pactul, suprem până azi, al lui "Să trăiţi bine!". Pact între două partide, terminat în chinuri, în cel mai grozav război politic în care am fost antrenaţi cu toţii, clasă politică, societate civilă, DNA, părinţi, neamuri, Monica Macovei, CNSAS şi alţii.

Iată de ce eu cred că pactul pentru educaţie nu a fost decât un bun prilej de imagine pentu preşedinte. Şi pentru partide, desigur, dar acestea din urmă erau, însă, între ciocan şi nicovală. Chiar dacă au înţeles jocul de imagine al preşedintelui, chiar dacă au crezut sau nu în semnificaţia şi aplicarea documentului, partidele au fost forţate, de aceeaşi imagine, să semneze. În caz contrar, ca la uninominal, ar fi fost acuzate că nu le interesează educaţia naţiei, educarea tinerilor şi viaţa profesorilor. Aşa că, într-o complicitate deplină, s-a bifat şi pactul ăsta.

Nu cred că în perioada imediat următoare pactul pentru educaţie va însemna mai mulţi bani pentru profesori, burse mai mari şi mai multe pentru elevi, eliminarea unor probleme pentru părinţii care nu se mai descurcă în atâtea cheltuieli pe care le au cu copiii de şcoală. Nu cred că va însemna introducerea canalizării în toate şcolile şi refacerea unităţilor de învăţământ, astfel încât micuţii să nu mai meargă zeci de km pe jos până la cea mai apropiată şcoală, ca să înveţe alfabetul şi să voteze DA la alegeri când fac 18 ani.

Pardon, DA-ul e perimat acum. Dar poate îi vine cuiva ideea să-i ţină pe copii acasă şi să-i înveţe numai câteva litere. P de la partid, musai, şi pe urmă..depinde de primar. Îi mai învaţă şi un D de la democrat şi un C de la conservatori şi un L de la liberali şi un S de la social. Destul cât să se descurce cu buletinul de vot. În rest, numai de bine.

Până la proba contrarie, Pactul pentru educaţie nu pare a fi acum, cu câteva luni înaintea primelor alegeri din anul electoral 2008, decât o ediţie revizuită şi adăugită a lui "Să trăiţi bine!". Adică o idee frumoasă de câştigat minţile şi voturile electoratului.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Personalităţile locale au şansa de a-şi sluji direct alegătorii"

Doresc din nou ca, de la această tribună, să-i felicit pe toţi acei colegi parlamentari care, înţelegând importanţa reînnoirii clasei politice româneşti, au votat pentru un sistem electoral cu vot uninominal. Poate că nu este o lege perfectă, poate că ar mai fi fost nevoie de unele precizări şi modificări, dar esenţa rămâne aceeaşi: România a intrat într-o nouă etapă politică. Începutul va fi greu (dar oare nu orice început este greu?), perioada de acomodare a electoratului va fi lungă, dar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Cetăţeanul de rând va alege omul, nu lista. Votul lui va conta cu adevărat, iar cel ales va răspunde în faţa alegătorului nu în faţa partidului. Va fi, atât pentru alegători cât şi pentru aleşi, un test de maturitate politică şi responsabilitate civică. Ştiu că sunt voci, chiar şi în această sală, care susţin că nu suntem încă pregătiţi. Este fals şi a gândi aşa, după 18 ani, înseamnă a acuza un întreg popor de imaturitate. În prezent electoratul României este matur, dar şi, fapt extrem de grav, scârbit. Scârbit tocmai de ceea ce această lege vrea să schimbe: lipsa de respect faţă de votul cetăţeanului, lipsa unei punţi de legătură între alegător şi ales şi, nu în ultimul rând, dispreţul politic cu care este tratat cetăţeanul odată ce votul lui a fost căştigat. Electoratul a înţeles de mult că el este important, pentru o anumită parte a clasei politice, doar în perioada premergătoare alegerilor şi se simte jignit şi înşelat pentru asta.

Politicienilor cu vechi state de serviciu şi notorietate media nu le pică bine această lege. La fel şi celor care, pe liste de partid, au ocupat funcţii călduţe în administraţia centrală sau locală. Ştiu că va urma un val de "necunoscuţi" care nu au apărut în viaţa lor la TV, a căror părere nu a fost niciodată solicitată de vreun cotidian central, dar a căror opinie contează pentru cei în mijlocul cărora trăiesc. Nu vor fi nişte nume sonore şi nici nişte somităţi ştiinţifice sau politice, dar vor fi oameni legaţi sufleteşte de comunitatea lor. Şi dacă această comunitate îi va aprecia, îi va alege fără nici o propunere sau imbold venit de la "centru". Stimaţi colegi, să fim oneşti până la capăt: în toate legislaturile anterioare câte personaje mediocre şi necunoscute local, dar bine mediatizate central, şi-au făcut loc pe listele de partid ? Nu întreb cum au făcut asta, ci întreb de ce au făcut asta. Pentru un titlu? Pentru satisfacerea unei vanităţii personale? Greu de răspuns acum.

Ideea votului uninominal va genera, sunt convins de asta, multe controverse în viitor. Dar cum orice lege este perfectibilă, ele vor fi remediate pe parcurs. Important este acum ca toţi acei viitori candidaţi locali să spargă bariera conservatoristă cu care clasa politică românească s-a autoizolat faţă de cetăţean. Nu vor avea decât de câştigat moral şi politic. Electoratul iartă, dar nu uită.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privitoare la necesitatea unei evaluări a capacităţii de accesare a fondurilor europene în România

La începutul săptămânii trecute a fost lansat oficial Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, document care stă la baza finanţării proiectelor dedicate mediului rural şi agriculturii. Un moment important şi foarte aşteptat de potenţialii beneficiari ai fondurilor pentru dezvoltare rurală. Din păcate, însă, această lansare este târzie şi va trebui însoţită de demersuri complementare din partea autorităţilor responsabile în ceea ce priveşte informarea şi consultanţa oferită celor interesaţi de accesarea acestor fonduri. Pornind de la acest eveniment, considerăm că este necesar să se realizeze o analiză a cauzelor care au făcut ca România să fie pe un loc codaş între statele nou aderate la UE, în privinţa gradului de absorbţie a fondurilor europene.

Un recent raport al publicaţiei britanice Financial Times conchidea că în România post-2007 "simţul direcţiei încă lipseşte". O afirmaţie care se referă la situaţia generală a căilor şi politicilor aplicate de şi în România, inspirată şi de situaţia absorbţiei fondurilor europene destinate primilor ani postaderare.

Deşi România a obţinut cel mai consistent pachet de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene, la nivelul ţărilor din ultimul val de extindere, în primul an după aderare nu s-a simţit dorinţa internă de a investi aceste fonduri pentru dezvoltare.

Comisia Europeană a evaluat corect situaţia noastră în 2004, a luat în calcul dificultăţile cu care ne confruntăm în plan socio-economic şi a conectat cauza României cu procesul general de dezvoltare a Uniunii Europene. Nici partenerii comunitari, nici potenţialii beneficiari români nu au prevăzut (şi nu puteau să prevadă) la finele anului 2004, dimensiunile dezinteresului şi incompetenţei cu care actualul guvern urma să gestioneze relaţia cu Uniunea Europeană, în general, şi problema accesării fondurilor structurale, în special.

Suportul financiar comunitar a fost unul din catalizatoarele entuziasmului cu care cetăţenii români au susţinut aderarea la Uniunea Europeană. Acesta urma să asigure aportul de capital necesar realizării unor proiecte de dezvoltare în diverse domenii, iar probabilitatea accesării unor resurse financiare semnificative a determinat, în primă instanţă, îmbunătăţirea perspectivelor de rating din partea agenţiilor internaţionale de profil, dar şi îndemnul investitorilor străini de a veni în România.

Anul 2007 s-a remarcat aproape exclusiv printr-o succesiune de crize în relaţia cu instituţiile europene. Partidele politice care au alcătuit arcul guvernamental au politizat, dincolo de limitele rezonabile, agenda postaderare şi şi-au justificat conduita prin invocarea "directivelor" europene sau a "rapoartelor" elaborate la Bruxelles. Actele de privatizare şi unele măsuri fiscale au alimentat controverse cu forurile europene, datorită manierei în care autorităţile noastre au găsit de cuviinţă să implementeze legislaţia privitoare la concurenţă şi servicii. Piaţa internă, sectorul economic în care finanţările europene aveau o importanţă capitală, agricultura, s-au aflat la periferia preocupărilor administraţiei.Mesajele Comisiei Europene şi ale Opoziţiei cu privire la întârzierile în operaţionalizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în domeniul sanitar-veterinar, au fost ignorate de Guvern. La finele anului trecut, în mod penibil, Guvernul a ajuns să sărbătorească faptul că s-a evitat in extremis activarea clauzei de salvgardare pe agricultură şi, implicit, pierderea unor sume din finanţarea globală, din cauza inadvertenţelor în activitatea de inventariere şi raportare a suprafeţelor cultivate.

În 2007, România nu a atras niciun euro din fondurile pentru promovarea produselor agricole, deşi oferta de produse ecologice, extrem de căutate pe piaţa europeană, este una din puţinele nişe de piaţă pentru agricultura românească. Mai mult, autorităţile române sunt responsabile pentru autoexcluderea produselor româneşti de carne de pe piaţa europeană.

În privinţa fondurilor structurale, nu am avut capacitatea de a atrage aproape niciun fel de finanţări pe parcursul anului 2007. Cele câteva milioane de euro intrate în ţară ca fonduri europene, în anul 2007, provin numai din fondurile de preaderare şi nu răspund nici pe departe necesităţilor interne, nici aşteptărilor posibililor beneficiari.

Deşi se cunoştea faptul că birocraţia europeană presupune o serie de dificultăţi obiective în accesarea finanţărilor, măsurile necesare pregătirii administrative pentru atragerea acestor fonduri s-au aflat pe ultimele locuri pe agenda guvernanţilor actuali ai României. Dacă în cazul statelor care au aderat în anul 2004 la UE s-a reuşit depunerea de proiecte pentru sume cuprinse între 12% şi 30% din fonduri, în cazul României, Guvernul a avut nevoie de primul an de după aderare, pentru a finaliza infrastructura administrativă. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a fost aprobat de Comisia Europeană abia la sfârşitul lui februarie 2008. Agenţiile de Dezvoltare Regională nu dovedesc, din păcate, nici în prezent, eficienţă şi interes în a-i instrui pe reprezentanţii autorităţilor locale în sensul îndeplinirii unor proceduri puţin familiare acestora, iar Programul Operaţional pentru Competitivitate a fost prezentat doar în urmă cu câteva zile.

Deşi avem nevoie vitală de resurse financiare,ne aflăm pe ultimul loc între statele recent integrate în Uniunea Europeană în privinţa accesării de fonduri, în primul an după aderare. În ultimele luni, s-au putut depune o serie de proiecte pentru programul de Mediu şi pentru cel de Dezvoltare Regională, aflate în faza de operare. În privinţa Transportului, ne aflăm într-o fază incipientă şi este firesc să estimăm, cu scepticism, suprafeţele de autostradă în centimetri pe cap de locuitor. Acelaşi management dezastruos este utilizat şi în privinţa familiarizării potenţialilor beneficiari cu procedurile necesare obţinerii finanţărilor de la bugetul comunitar.

Efectele unei astfel de politici se fac deja simţite la nivelul societăţii româneşti. Entuziasmul pentru aderare a scăzut considerabil, iar un studiu publicat recent subliniază faptul că majoritatea agricultorilor nu mai sunt aşa de interesaţi de fondurile europene, din cauza neîncrederii şi dificultăţilor de ordin administrativ cu care se confruntă. Dezamăgirea opiniei publice este firească, dat fiind faptul că, în 2007, România a fost practic contributor net la bugetul european, cu o prestaţie de peste 1 miliard de euro. O situaţie de altfel paradoxală, de care administraţia românească se fereşte să pomenească. Dar costurile acesteia au apărut, iar cei care le plătesc sunt cetăţenii României. Fenomenul se reflectă, de altfel şi în statisticile europene, care arată că în ţara noastră trăiesc cei mai săraci europeni (Eurostat). În loc să învăţăm din practicile bune şi greşite ale foştilor "patru săraci", am creat noi înşine o altă specificitate europeană, anume menţinerea societăţii româneşti în sărăcie.

Responsabilitatea pentru erorile manageriale în procesul de integrare europeană revine în primul rând guvernului, iar alegătorii l-ar fi sancţionat de câte ori ar fi avut prilejul. Ea aparţine însă şi legislativului, care a dat votul de încredere unei puteri prea puţin interesate în modernizarea ţării, care este pe cale de a rata unul din proiectele naţionale cele mai importante ale acestui început de mileniu.

De aceea, solicităm Guvernului să prezinte în Parlament un raport asupra stadiului în care se află operarea programelor de dezvoltare convenite cu Comisia Europeană şi care este estimarea factuală privind utilizarea celor peste 30 miliarde de euro, alocaţi României prin cadrul financiar european pentru anii 2007-2013.

Domnul Ion Stan:

"Opriţi pregătirile de fraudare a alegerilor, domnule Traian Băsescu!"

Dorim să atragem atenţia, pe această cale şi înainte de a ne adresa organelor responsabile de aplicarea legii, asupra unor practici tipic mafiote pe care Partidul Democrat-Liberal, puternic sprijinit de Traian Băsescu şi Comandamentul Electoral Prezidenţial, le implementează în realitatea vieţii politice, cu scopul de a submina pluripartidismul, ca valoare democratică supremă, şi a deschide cale liberă dictaturii monopartide a "Partidului Prezidenţial".

Comandamentul Electoral Prezidenţial coordonează o strictă monitorizare politică a tuturor celorlalte partide adversare, pentru a le spiona planurile şi contracara deciziile şi acţiunile în perspectiva campaniei electorale.

Directorul Oficiului Informaţiilor Integrate ale Comunităţii Informaţiilor Integrate al Comunităţii Naţionale de Informaţii, sub exigenta şi vigilenta îndrumare a Departamentului Securităţii Naţionale, asigură o strictă coordonare a eforturilor informative secrete, inclusiv pentru realizarea unor presiuni, şantaje şi racolări menite a determina dezertări ale primarilor şi consilierilor partidelor adverse.

Acţiunile secrete ale staffului electoral prezidenţial sunt puse în operă de cca. 15 grupe operative, o grupă având repartizate, în medie, 2-3 judeţe. În conducerea şi componenţa grupelor predomină ofiţeri de informaţii în rezervă din toate serviciile şi structurile de informaţii, inclusiv specialişti în operaţiuni de interceptare, piratare şi alterare a bazelor de date.

Reţine atenţia faptul cu totul special că în grupele operative se regăsesc şi ofiţeri de informaţii care s-au ocupat de evaziuni fiscale şi spălare de bani, care cunosc foarte în amănunt întinsele reţele de captare a resurselor financiare negre necesare atingerii scopurilor politice. Nu putem să nu observăm că, pentru dezertarea unui primar, se avansează între 50.000 şi 100.000 lei RON, în funcţie de mărimea şi importanţa mizei localităţii.

Grupelor teritoriale ale Comandamentului Electoral Prezidenţial li s-au stabilit şi unele "conexiuni de încredere" la nivelul structurilor locale ale M.I.R.A., fidele P.D.L., prin care se acţionează pentru hăituirea şi timorarea adversarilor politici.

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative este departe de a şti cât de mult este dependent ministerul său de comandamentul electoral personal al lui Traian Băsescu şi, în acelaşi timp, cât de neagreată şi sabotată este conducerea liberală din administraţia publică.

Clientela politică a P.D.L., respectiv clanurile mafiote care prosperă exclusiv de pe urma afacerilor cu bani publici, a fost cadorisită cu contracte a căror valoare economică a fost mult supraestimată, iar banii asiguraţi în avans pentru a se putea acoperi găurile negre electorale. Dovadă sunt şi deconturile alegerilor europarlamentare, care, în cazul P.D.L., dar şi a P.N.L., au depăşit cu până la 400% resursele celui mai mare partid din opoziţia parlamentară.

Vigilenta noastră societate civilă pare a nu mai exista atunci când cei care se revendică din dreapta eşichierului politic recurg la fuziuni cu grupuri de interese criminale pentru finanţarea campaniilor electorale.

Oare să nu ştie "campionul luptei anticorupţie", Traian Băsescu, că tocmai această formă de corupţie este cea care prezintă cel mai înalt grad de pericol pentru democraţie, drepturile cetăţeanului şi stabilitatea politică?

Facem apel la clasa politică responsabilă să dezavueze practicile de natura celor pe care le-am observat şi să susţină o competiţie electorală onestă, bazată pe respectul faţă de alegători şi pe capacitatea politică a partidelor, exprimată prin strategii de dezvoltare economico-socială şi programe de rezolvare a necesităţilor stringente ale comunităţilor.

Opriţi pregătirile pentru fraudarea alegerilor, domnule Traian Băsescu!

Domnul Ioan Aurel Rus:

"isteria votului uninominal"

Săptămâna trecută, într-o cârdăşie de nedescris şi cu o viteză ce concura cu supersonicele de ultimă clasă, în plenul Camerei Deputaţilor s-a dezbătut legea privind votul uninominal. Luările de cuvânt ce au urmat după prezentarea raportului de către comisia formată în acest scop, au reliefat caracterul de haită, când e vorba să distrugi ceva ce merge în România.

Partidul România Mare a reliefat încă o dată că nu se opune reformării clasei politice, ci modalităţii mârşave în care cei ce au prăduit ţara încearcă să scoată din Parlament partidele politice ce nu s-au raliat cu ei.

Sub pretextul că poporul doreşte votul uninominal a fost prezentată situaţia de la referendumul din 25 noiembrie 2007, dar care nu a fost validat de către Curtea Constituţională, pentru că la urne s-au prezentat doar 26,51% din alegătorii cu drept de vot. Cu alte cuvinte, dintre cei 18.296.459 de alegători au votat pentru vot uninominal numai 3.947.212 alegători. Ca urmare, Curtea Constituţională, prin hotărârea nr.8 din 29.11.2007, a decis că la referendum au participat 4.851.470 persoane, număr insuficient pentru ca referendumul să fie declarat valabil, în conformitate cu prevederile art.5 alin.2 din legea nr.3/2000. De aici rezultă limpede că poporul român s-a declarat împotriva votului uninominal, iar Parlamentul a adoptat o lege contrara voinţei acestuia.

Se ştie, de altfel, că orice lege privind votul uninominal, indiferent de numărul tururilor de scrutin, este neconstituţională. Actualul text al Constituţiei, revizuită în 2003, nu permite alegerea membrilor Parlamentului prin vot uninominal, fiind încălcate articole din Constituţie referitoare la structura organelor puterii de stat, respectiv la formarea Parlamentului şi a Guvernului.

Prin votul uninominal se încalcă prevederile art. 16 din Constituţia României, respectiv: alin. 1: «Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări»; alin. 2: «Nimeni nu este mai presus de lege ». exemplu: pentru etnicii maghiari din România există Partidul Civic Maghiar ( înregistrat la Tribunalul Mun. Bucureşti), Partidul România Mare, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Partidul Democrat Liberal, Partidul Conservator şi alte partide politice, iar în plus mai au dreptul prin această lege să se înscrie în competiţia electorală şi cu candidaţi înregistraţi pe lista organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cum ar fi UDMR. De ce această discriminare?

Cât priveşte aşa-zisa garanţie egală cu 5 salarii medii brute pe economie, candidaţilor care nu au bani le este încălcat art.35 din Constituţia României, referitor la dreptul de a alege şi a fi ales.

Privitor la decuparea colegiilor uninominale se prevede ca acestea să fie realizate prin hotărârea unei comisii parlamentare şi nu în baza unei legi organice. Se ştie că, în baza regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, hotărârea o da plenul Parlamentului şi nu o comisie specială.

În final voi spune că această lege încalcă Constituţia României, art.121 şi 122 prin forţarea alegerii prin vot uninominal a preşedintelui consiliului judeţean. Practic, prin această încălcare a Constituţiei votată în Parlament, se modifică şi se completează Constituţia României, apărând o nouă autoritate publică locală - preşedintele consiliului judeţean.

Iată motivele ce au stat la baza strângerii de semnături pentru contestarea acestei legi la Curtea Constituţională.

Domnul Marin Almăjanu:

Săptămâna care a trecut a marcat un punct de cotitură pentru viaţa politică românească. Camera Deputaţilor a aprobat proiectul Legii pentru alegerea prin vot uninominal a membrilor viitorului Parlament al României.

Guvernul liberal este primul guvern postdecembrist care şi-a asumat răspunderea pentru un proiect atât de îndrăzneţ de reformare a clasei politice. Deşi alţi lideri politici au pledat pentru reformarea clasei politice, aceştia nu au trecut de nivelul discursurilor despre reformă.

PNL a susţinut încă din anii '90 reformarea clasei politice, un proces extrem de complex, cu multe aspecte delicate, votul uninominal nefiind decât o componentă a acestui proces. PNL a fost primul partid politic care a propus un proiect legislativ de vot uninominal, revăzut şi ameliorat în anul 2005, proiect care ulterior s-a materializat într-o propunere legislativă privind Codul electoral.

Este important de remarcat faptul că politicienii români au răspuns practic unei dorinţe a cetăţenilor României, care, în marea lor majoritate, susţin noul sistem electoral, în contextul în care încrederea alegătorilor în politicienii români devenise tot mai mică.

Indiferent dacă noua lege va fi sau nu atacată la Curtea Constituţională, aşa cum se preconizează, rămâne efortul clasei politice din România de a se reforma şi bineînţeles o lege, chiar modificată în urma unei eventuale decizii a Curţii.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Abordez astăzi în această declaraţie politică un subiect care a făcut obiectul şi al unei întrebări adresată Ministerului Transporturilor. Este vorba de starea deplorabilă în care se află drumul naţional care face legătura între Ploieşti şi Târgovişte şi care, pe zi ce trece, devine un obstacol în calea circulaţiei libere a persoanelor şi a mărfurilor, punând în pericol totodată viaţa celor care călătoresc pe acest drum.

Fac un apel cu acest prilej către Ministerul Transporturilor să găsească de urgenţă o soluţie de finanţare a respectivului drum naţional, măcar pentru plombarea lui în prima fază, urmată de reabilitarea corespunzătoare a acestuia. Nu este posibil ca autorităţile abilitate ale statului să încalce în mod flagrant principii ale Uniunii Europene precum libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a mărfurilor. De asemenea, nu este permis ca un ministru liberal ca cel de la transporturi să nu fie preocupat de susţinerea activităţii antreprenoriale din Parcul Industrial Ploieşti, obiectiv economic situat pe acest drum. Totodată, s-a constatat că numărul accidentelor rutiere produse pe acest drum a crescut şi cred că o intervenţie imediată a Ministerului Transporturilor ar diminua considerabil riscul producerii unor astfel de accidente rutiere.

De aceea, vă îndemn, domnule ministru, să vă alocaţi o parte din timpul dumneavoastră şi pentru rezolvarea acestei probleme, nu doar să fiţi preocupat de o eventuală candidatură la Primăria Municipiului Bucureşti.

Doamna Gheorghe Chiper:

"O situaţie de o gravitate extremă"

Ştirea de presă conform căreia Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi-a epuizat în două luni fondurile prevăzute pe întregul an pentru finanţrea lucrărilor la construcţia Autostrăzii Transilvania, reprezintă o situaţie de o gravitate extremă, un fapt alarmant care nu poate fi, în niciun fel, ignorat. Dimpotrivă, asupra acestui caz ar trebui să se mobilizeze toată suflarea românească, începând de la noi - cei din Parlament -, care avem destulă putere de a corecta prostiile Guvernului, de a-i îndrepta abuzurile şi de a înlătura, măcar în parte, nepăsarea de care dă deseori dovadă.

Pentru că nepăsare se cheamă ceea ce (n)-a făcut, alocând pentru un astfel de obiectiv de interes - nu numai naţional, dar şi cu implicaţii pe plan european - sume insuficiente pentru continuarea lucrărilor.

De fapt, dispreţul pentru finanţarea construcţiei de autostrăzi nu este la actualii guvernanţi un fapt neobişnuit. Încă de la instalarea lor la putere în 2005, sprijiniţi atunci de noul preşedinte al ţării, care a susţinut anterior teribila idee a inutilităţii autostrăzilor pentru români, Guvernul a pornit o campanie de presă violentă, campanie facilitată şi chiar promovată de un larg evantai de argaţi din mass-media, conform căreia trebuie sistate lucrările abia începute la Autostrada Transilvania, deoarece devizul este prea costisitor. Aflăm că după trei ani, în care nu s-a lucrat deloc, valoarea acestui deviz a crescut exponenţial, la care se adaugă şi unele penalizări pentru stagnarea lucrărilor.

Au stagnat lucrările şi la celelalte autostrăzi, iar pregătirile pentru cele care urmau să înceapă ulterior - mai ales pe traseul de pe Coridorul IV - se constată că nu au avansat nici ele. Deşi pe tronsonul Arad-Timişoara, de exemplu, există soluţie de finanţare din anul 2003, dar şi-n acest caz nu s-a putut asigura partea, puţină, de contribuţie a Guvernului român.

Trebuie spus însă că, pe lângă ignorarea totală timp de trei ani a necesităţii de finanţare a autostrăzilor româneşti, există în această cauză şi o premeditare menită să deturneze banii bugetului spre alte acţiuni care "dau bine" la imagine. Am putut afla, astfel, cu o frecvenţă supărătoare, despre marile investiţii preconizate în Învăţământ şi Sănătate, despre modernizări şi reabilităţi de şcoli şi spitale, despre finanţări suplimentare şi "incomparabil" mai mari decât înainte ... Doar că şi la aceste investiţii sunt finanţate mai mult documentaţiile şi lucrările pregătitoare, toate acestea făcându-se cu banii luaţi de la infrastructura rutieră, privând ţara de drumuri şi de autostrăzi. Aşa am ajuns la acest capitol pe locul 111 din 124, ţări luate într-un studiu internaţional, aproape de Ciad, care este ultima.

Iată de ce consider că situaţia existentă acum, despre care am făcut actuala declaraţie, este gravă, disperantă, generând un adevărat pericol naţional.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Gradul de fiscalitate în România"

Românii plătesc cele mai multe taxe şi impozite din Europa, 420. În urmă cu trei ani, pe vremea guvernării P.S.D., România număra 224 de impozite, taxe şi tarife. În 2006, erau 330. La îndemnul miniştrilor liberali, s-a impus un număr de 420. Chiar şi în aceste condiţii, deficitul bugetar a crescut de la 1,5% p.i.b. la 2,6% p.i.b., ponderea în p.i.b. a veniturilor crescând doar cu 2%, de la 30% în 2004 la 32% în 2007. Totuşi, care ar fi explicaţia?!

Cota unică a redistribuit veniturile în societate, de ea bucurându-se în primul rând cei cu venituri mari realizate din mai multe surse de provenienţă. Golul de venituri creat prin taxarea uniformă a fost acoperit prin creşterea altor impozite şi apariţia altora noi. S-a mărit impozitul pe proprietăţi şi, invocând principiul echităţii fiscale, s-a majorat impozitul pe dividente la 16%; la fel şi cel pe tranzacţiile cu bunuri de capital, ignorând efectul acestor majorări de impozite asupra creşterii economice.

La nivelul întreprinderii, gradul de fiscalitate se învârte în jurul a 30%. Comparând situaţia cu cea de pe vremea guvernării P.S.D., liberalii au adus următoarele modificări: de la 25% impozit pe profit, 5% impozit pe dividente, 1% impozit pe dobânzi, 32,5% CAS s-a ajuns la 16% impozit pe profit, 16% impozit pe dividente, 16% impozit pe veniturile din dobânzi, 30,5% CAS. Nivelul din 2004 al impozitului pe profit este egal cu cel din 2007 şi reprezintă 2,7% din p.i.b.

La 31.12.2007, veniturile fiscale ale bugetului de stat au totalizat 44.916 milioane RON, din care: impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice 11.888 milioane RON, iar contribuţiile de asigurări ale angajatorilor 256 milioane RON. Povara fiscală suportată de persoanele juridice fiind de 27%, suma celor două tipuri de impozite raportată la totalul veniturilor fiscale, ea fiind considerată una neatractivă pentru investitori.

Folosind aceeaşi metodă de calcul pentru bugetul general consolidat, în condiţiile în care contribuţiile angajatorilor la asigurările sociale reprezintă 16.866 milioane RON, gradul de fiscalitate pentru persoane juridice este şi mare, 37%.

Gradul de fiscalitate calculat ca venituri fiscale raportate la p.i.b. a avut în ultimii 4 ani următoarea evoluţie: în 2004 18%, în 2005 17%, în 2006 18,5%, iar în 2007 19,5%.

Anul acesta, România va trebui să cofinanţeze fondurile structurale europene, pentru acest lucru fiind nevoie de peste 800 milioane euro. O mai mare fiscalizare a economiei poate avea efecte dezastruoase asupra creşterii economice. Din păcate, Guvernul liberal a fost falimentar, nefolosind eficient banii publici, aceştia fiind risipiţi, iar deficitele ascunse ale României sunt uriaşe, în special cele legate de infrastructură. Din păcate, nici la nivel local nu stăm prea bine, capitala fiind un exemplu trist. Principala problemă a edilului a fost schimbarea bordurilor, de aceea acesta a fost numit primarul "Bordura", în condiţiile în care mii de străzi, practic, nu au intrat în Uniunea Europeană, ele neavând canalizări, apă potabilă.

După alegeri, politica fiscal-bugetară trebuie schimbată radical, Guvernul viitor trebuie să sprijine consolidarea stabilităţii macroeconomice, prin asigurarea unui rol stimulativ al impozitelor şi taxelor, menit să contribuie la dezvoltarea şi întărirea activităţii din economie, care să conducă la o creştere economică durabilă. Trebuie găsite soluţii viabile în ceea ce priveşte asigurarea şi consolidarea surselor de finanţare necesare pentru a face faţă angajamentelor de cheltuieli la care România s-a angajat ca urmare a devenirii membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Reducerea t.v.a.-ului la pâine şi la alte produse de bază este o măsură socială binevenită, una social-democrată, dar, totodată, sunt necesare modalităţi de compensare.

Numărul impozitelor trebuie redus şi analizat serios, dacă nivelul de 16% nu ar trebui să fie ceva mai mare, mulţi specialişti considerând că un nivel de 18%-19% ar putea să crească veniturile până la un prag considerat solid de 35% din p.i.b., apropiat în mărime relativă de cele din Uniunea Europeană.

Domnul Ioan Stan:

Sunt unul dintre cei care, ancoraţi în realitatea economiei româneşti, am fost şi rămân cu spaimă, preocupat de fiscalitatea din România.

Nu o dată am vorbit despre acest subiect în luările mele de poziţie ca parlamentar. Nu am fost singurul care, în ultimii patru ani, am atenţionat factorii responsabili asupra avalanşei de biruri obligatorii pentru oricine s-ar aventura în jungla economiei româneşti. Am tot sperat să mă fac auzit şi chiar am încercat un sentiment de satisfacţie când, în urmă cu vreo şase luni, ministerul de resort anunţa că problema parafiscalităţii a fost trecută pe lista de priorităţi a instituţiei. Unde a şi rămas, bănuiesc, deşi ministrul Vosganian, aplaudând "bărbăţia cu care, vezi Doamne, s-ar fi trecut la lupta cu parafiscalitatea, vorbea săptămâna trecută de eliminarea a 107 taxe şi impozite din cele 385 presupuse ca existente de onorabilul vorbitor.

Frumos şi documentat, am spune, dacă domnul ministru n-ar fi pus numărarea celor 385 de belele pe seama unui raport al Băncii Mondiale, raport care nu există!

Există, în schimb, în realitate, un cumul de 306 taxe şi impozite aplicabile în prezent în România şi acest lucru, vajnicul luptător antiparafiscalitate ar fi trebuit să-l ştie cu exactitate pentru a fi credibil în declaraţii.

Luând în calcul faptul că doar cinci categorii de taxe şi impozite aduc la vistieria statului peste 80% din venituri (contribuţiile sociale, impozitele pe venit şi profit, TVA, accize, taxe vamale), restul de 301 găselniţe par a fi fost născocite numai pentru înflorirea birocraţiei şi întru disperarea agenţilor economici.

O metodă infailibilă pentru inventarea de taxe este, cu siguranţă, următoarea: statul înfiinţează o autoritate, o agenţie, o comisie, ceva acolo să supravegheze un anumit domeniu. Din acest motiv, firmele care activează pe piaţa respectivă trebuie să plătească autorizaţii, taxe, tarife.

"Trăiesc bine", pe baza acestui sistem, 22 de agenţii şi autorităţi aflate în directa subordonare a guvernului, la care se adaugă, bineînţeles, agenţiile subordonate ministerelor.

Să exemplificăm: Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară precizează într-unul din ordinele emise tarife pentru 294, "servicii" obligatorii; Autoritatea Navală Română acţionează pe baza unei liste cu 395 taxe pentru inspecţiile tehnice; Biroul Român de Metrologie Legală percepe aproape 200 de tarife pentru verificarea aparatelor de măsură; Comisia pentru controlul activităţilor nucleare are în nomenclatorul de taxe şi tarife aproape 500 de poziţii (nu "de flori de cuc" un cabinet de radiologie dentară trebuie să obţină autorizaţie de funcţionare de la această instituţie la fel ca şi lucrătorii de la Cernavodă).

Şi n-ar fi drept să trecem cu vederea un alt izvor de taxe şi impozite, fondurile: Fondul de mediu, Fondul cinematografic, Fondul cultural naţional, Fondul special petrolier şi lista poate continua.

Aşa se face că n-ar trebui să ne mai mire existenţa unor taxe de genul: timbrul pe cal, taxa pe calitatea nutreţului, taxa pe apa de ploaie, taxa pe paharul de cristal şi altele asemenea.

Ar trebui să ne mire că mai există agenţi economici "în viaţă".

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Timpul scumpirilor".

În ultima perioadă, avalanşa scumpirilor îi loveşte pe români din toate părţile fără milă, în timp ce autorităţile privesc impasibile acest spectacol dramatic de parcă ar fi la o piesă de teatru. Astfel, scumpirile în România au atins cote record, în timp ce salariile cresc în cel mai bun caz în pas de melc.

Produsele sunt la acelaşi nivel cu cele din Uniunea Europeană sau chiar mai scumpe, cum este cazul uleiului care a crescut în ultima perioadă cu peste 44%, iar legumele, fructele au crescut vertiginos cu peste 30%, devenind pentru mulţi români un lux.

Astfel, în timp ce avem preţuri la acelaşi nivel cu ţările din jurul nostru, cum ar fi Ungaria şi Cehia, salariile sunt de două ori mai mici decât în aceste ţări încât românii au ajuns să fie cei mai oropsiţi din Uniunea Europeană.

Această situaţie este urmarea unor politici dezastruoase ale puterii de dreapta care s-a instaurat în România din 2004 şi care mai are puţin şi duce la sapă de lemn o ţară întreagă datorită incompetenţei crase de care dă dovadă în toate sectoarele.

În perioada următoare se pare că situaţia va deveni din ce în ce mai rea, deoarece inflaţia pentru luna martie se prognozează că va depăşi 8%, situaţie care se menţine şi la sfârşitul anului, iar salariile vor creşte într-un procent cel mult egal dacă nu mai mic, astfel că puterea de cumpărare a românilor în anul 2008 se va degrada continuu.

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Declaraţie politică: "SOS Bucureşti. Opriţi mutilarea capitalei!"

Declaraţia mea politică reia problema acută a agresiunii asupra unor spaţii verzi, terenuri de sport şi valori de arhitectură ale capitalei, care sunt distruse de mafia intereselor imobiliare cu ramificaţii în întreaga ţară.

Corupţia în domeniul construcţiilor, căreia îi cad victime şi valori de arhitectură civilă şi industrială, trebuie stopată, iar fărădelegea drastic sancţionată. Aminteam de peisajul dezolant al unor străzi centrale din capitală unde au fost demolate abuziv clădiri cu valoare de arhitectură, unele incluse pe lista monumentelor istorice.

Ravagiile distrugerilor ilegale de case şi acapararea terenurilor publice, cu complicitatea primăriilor, trebuie urgent stopate. Se impune o monitorizare atentă a acestui câmp de bătălie, unde se confruntă interesele veroase ale afaceriştilor şi protejarea capitalei de lăcomia fără frâu a rechinilor din construcţii.

Pentru casele cu valoare de arhitectură, unele pe lista monumentelor istorice, distruse peste noapte, toţi cei responsabili de aceste acte infracţionale ar trebui să dea socoteală, nu doar în faţa cetăţenilor, agresaţi în propriul ambient urban, dar şi în faţa instanţelor penale. Tolerarea acestor incredibile fărădelegi, alimentate de corupţie, va schimba lamentabil aspectul capitalei, văduvită de spaţii şi valori de arhitectură unice, unele emblematice pentru identitatea oraşului.

Aminteam de indignarea opiniei publice şi a presei faţă de aceste distrugeri, nestopate la timp şi manifestate îndeosebi, în sectoarele I şi IV ale Capitalei. La aceste abuzuri, pe care le-am pomenit într-o declaraţie precedentă, se adaugă unele abuzuri de ultimă oră, consemnate de presă.

Este vorba în primul rând de acapararea terenului de la Ştrandul Tineretului, proprietate publică privată a statului, luat de firma "Trigranit" a omului de afaceri Arpad Paszkany, şi cedat firmei ce îşi spune pretenţios, "Kiseleff Business Plaza". Deci, un nume simbolic pentru o zonă rezidenţială şi de recreere a capitalei, Kiseleff, devine titulatură de Business al unor afacerişti, care sacrifică un spaţiu tradiţional de sport, pentru a-l transforma într-un complex de zgârie-nori.

Deşi acest act veros încalcă Legea Sportului, construcţia pe cei 11.000 de metri pătraţi ai Ştrandului Tineretului, a obţinut un certificat de urbanism care plasează pe spaţiul de sport două blocuri, P+7 şi P+29. acest abuz care facilitează afacerile imobiliare, în detrimentul legii şi al dreptului cetăţenilor la spaţiul verde şi de agrement, trebuie stopat, prin verdictul Comisiei Municipiului Bucureşti de a nu acorda PUZ-ul cu uşurinţa păguboasă cu care ne-a obişnuit până acum.

Se ştie că în ţările civilizate ale Europei, dreptul la spaţiile vitale dedicate nevoii de aer liber şi sport a cetăţenilor este foarte respectat. În Germania, de exemplu, construcţia clădirilor de locuit este însoţită de proiectarea unor spaţii verzi şi terenuri de sport. În mod paradoxal, la noi, statul nu apără aceste drepturi elementare ale cetăţenilor, favorizând, dimpotrivă, acapararea unor terenuri publice protejate de lege, de către afaceriştii puşi pe căpătuială şi profitorii din domeniul contrucţiilor imobiliare. Sunt preferaţi zgârie-nori cu birouri inutile, dar aducători de profit, proiectaţi pe spaţii publice pe care statul ar trebui să le protejeze.

Aşadar, o urgenţă pentru salvarea acestor spaţii râvnite, din nordul capitalei, redarea lor folosinţei publice şi oprirea actului samavolnic de rapt al spaţiilor verzi cu terenuri de sport, se impune cu necesitate, având drept argument suprem respectarea legilor statului.

Domnul Costică Macaleţi:

"Criza de medici şi asistenţi în sistemul de sănătate românesc"

Declaraţia mea politică de azi se referă la criza de medici şi asistenţi în sistemul de asistenţă medicală de urgenţă românesc.

Serviciile de urgenţă se confruntă cu un mare deficit de medici, fiind angajaţi, în momentul de faţă, doar 53% din numărul total necesar. Se estimează că este nevoie să fie angajaţi aproximativ 4000 de medici şi asistenţi la camerele de gardă şi serviciile de ambulanţă.

Anual, în România, dintr-o sută de oameni, opt au nevoie de îngrijiri la camerele de gardă ale spitalelor. Şi oare câţi dintre noi am avut măcar o singură dată nevoie stringentă de îngrijiri medicale de urgenţă la camerele de gardă? Aici numărul cadrelor medicale este în continuă scădere. Din cauza salariilor mici, tot mai mulţi angajaţi pleacă să lucreze în străinătate. Şi nimeni nu se grăbeşte să se angajeze în locul lor. Şi nici nu se întrevăd speranţe că cineva s-ar înghesui să lucreze în condiţii grele şi pe salarii de nimic.

Îngrijorător este că dintre cei care rămân în camerele de gardă, numai un sfert sunt pregătiţi în medicina de urgenţă. Cel mai grav lucru este ca numărul scăzut de medici, în general, şi de medici specialişti în medicina de urgenţă sau cu atestat în medicina de urgenţă duce la imposibilitatea constituirii echipajelor medicale de urgenţă cu medic, în număr corespunzător, în vederea asigurării asistenţei mediale de urgenţă la standarde înalte. Altfel spus, nu trebuie să ne mai mire când se constată că la urgenţă se prezintă o ambulanţă cu întârziere foarte mare şi fără medic sau nedotată corespunzător sau că la camerele de gardă cozile sunt înspăimântătoare. Şi consecinţele se văd uneori, viaţa pacienţilor fiind pusă în mare pericol.

În total, există un deficit de 3 556 de cadre medicale, dintre care 53% medici. În acelaşi timp, potrivit unui raport realizat de Comisia de Medicină de Urgenţă a CMR, serviciile de urgenţă nu au nici suficienţi asistenţi medicali, (deficit de 30%) şi conducători auto (deficit 26%).

Criza poate fi depăşită doar prin creşterea salariilor în funcţie de performanţă şi alocarea unui buget mai consistent pentru sănătate. Şi aici intervine un lucru de-a dreptul revoltător. După ce să sunt puţin medici şi personal auxiliar de urgenţă, aceştia sunt plătiţi execrabil sau chiar sunt nevoiţi să presteze servicii medicale fără a fi retribuiţi. Spre exemplu, în prezent, nu există normă de decontare a consultanţei de urgenţă la domiciliu de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, altfel spus, medicii care prestează această activitate nu pot fi plătiţi. Şi, atunci, de unde să-i iei şi cum să-i motivezi să lucreze într-un domeniu atât de greu, pe un salariu de nimic? Mulţi specialişti au migrat la spitalele din Uniunea Europeană, unde priceperea lor este respectată şi plătită cum trebuie. În tot acest timp, ministrul sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, declara cu nonşalanţă că de la venirea sa la minister situaţia sistemului de sănătate s-a îmbunătăţit progresiv.

Cer pe această cale Guvernului să analizeze cu atenţie situaţia şi să ia de urgenţă măsurile ce se impun pentru ca serviciile medicale de urgenţă să poată asigura măcar minimul de protecţie a vieţii bolnavilor, în condiţii decente şi pentru aceştia, dar şi pentru medici şi personalul auxiliar.

Domnul Gheorghe Sârb:

"Pregătirea documentaţiilor cadastrale de proprietate privind domeniul public din România, în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile"

Mă văd nevoit să intervin pentru a vă supune atenţiei problema deosebită privind documentele de proprietate a domeniului public din România şi modul în care acest lucru nu numai că provoacă incapacitatea gestionării acestora, dar ameninţă şi asupra posibilităţii de a aplica proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă pentru obiective de investiţii specifice.

În plină campanie de lansare a fondurilor nerambursabile ale Uniunii Europene în România, ne confruntăm cu o problemă gravă care afectează procesul de elaborare şi depunere a proiectelor cu finanţare nerambursabilă de către administraţia centrală şi locală din România. Şi asta în condiţiile în care absorbţia fondurilor europene a fost recunoscută ca fiind o prioritate naţională. Nu doresc să revin asupra acestui subiect încă delicat pentru situaţia economică a României, dar subliniez apariţia unei situaţii în care România riscă să rămână şi pentru 2008 doar un stat contribuabil în această construcţie instituţională europeană.

Ce anume a provocat această situaţie? Faptul că o mare parte din domeniul public în România nu este înregistrat cu documente care să ateste dreptul de proprietate/administrare asupra infrastructurii şi terenului pe care se vor realiza investiţiile propuse prin proiectele iniţiate de administraţia locală şi centrală. În acest caz, este vorba în principal de lipsa documentelor cadastrale şi înregistrarea clădirilor-terenurilor în registrele, respectiv extrasele de cărţi funciare. Şi, în acest caz, aplicaţiile de proiect depuse nu pot primi finanţare în cadrul diferitelor programe operaţionale sau în cadrul fondului european pentru dezvoltarea rurală în România.

Din păcate, ne confruntăm cu situaţia în care administraţia publică deţine drumuri, clădiri şi terenuri care nu au o situaţie clară din punct de vedere al proprietăţii. Sau datele cuprinse în nomenclatorul privind străzile sau drumurile locale, judeţene sau naţionale, adoptat prin HG, nu corespund cu datele reale de pe teren (diferenţe privind lăţimea, lungimea sau chiar poziţionarea cadastrală a acestora). Iar în momentul în care realizează aplicaţii de finanţare pentru aceste obiective de investiţii publice, chiar dacă au realizate documentaţiile tehnice necesare, din păcate, se confruntă cu lipsa unor documente cadastrale care să ateste într-un mod clar dreptul de proprietate asupra acestora. Şi, astfel, ajungem la cazuri în care obiective de interes major pentru comunitate nu pot participa la competiţia pentru fondurile nerambursabile europene.

Bineînţeles că în România situaţia proprietăţii domeniului public trebuia să fie deja reglementată într-un mod clar, atât la nivel central, cît şi la nivel local, dar nu intenţionez ca prin această intervenţie să desemnez "vinovaţii" pentru această problemă. Doresc să iniţiem identificarea unor soluţii rapide şi constructive pentru rezolvarea acestei situaţii.

Suntem nevoiţi să găsim soluţia şi modalităţile legale prin care să putem ajuta autorităţile locale şi centrale să rezolve într-un timp cât mai scurt această problemă. Trebuie să apărăm posibilitatea acestora de a participa la competiţia privind accesarea fondurilor europene pentru autorităţile locale din România.

Consider că e momentul să se renunţe la "vremurile tulburi" care de cele mai multe ori erau paravanul unor interese obscure privind domeniul public, şi să ne pregătim pentru un nivel cât mai mare de absorbţie a acestor fonduri europene. Iar pentru aceasta, avem nevoie de documente care să ateste dreptul de proprietate, administrare asupra infrastructurii şi terenului pe care se vor realiza investiţiile propuse prin respectivele proiecte. Şi, în principal, este vorba de documente cadastrale şi înregistrarea terenurilor în registre, extrase de carte funciară.

În acest sens, vă propun atât dumneavoastră, cât şi colegilor din guvern să acordăm atenţia cuvenită acestei situaţii, să lansăm o campanie naţională pe care să ne-o asumăm ca şi prioritate şi astfel să demarăm identificarea unei proceduri legale cât mai rapide pentru reglementarea acestor probleme.

Numai aşa vom reuşi să oferim oportunitatea unei mai bune exploatări a domeniului public în folosul comunităţilor, dar şi şansa acordată majorităţii autorităţilor publice locale şi centrale de a participa la competiţia fondurilor europene.

Domnul Iuliu Nosa:

Declaraţia mea politică poartă titlul "Hipermarketurile, taxele ascunse şi neimplicarea guvernanţilor"

Pentru a păstra trendul impus încă din 2005 de politicienii ajunşi atunci la putere, disputele trec din sfera politicului în cea socio-economică. De mai multe săptămâni asistăm la disputele nesfârşite dintre hipermarketuri şi producătorii autohtoni. Majoritatea acuzaţiilor sunt îndreptate împotriva marilor lanţuri de magazine şi sunt legate de preţurile exorbitante practicate în hipermarketuri. Apropo de preţuri, recent au fost elaborate numeroase studii comparative, care au demonstrat că românii cumpără produsele alimentare la preţuri mai mari decât cele practicate în ţările Uniunii Europene. Situaţia este îngrijorătoare dacă luăm în considerare faptul că veniturile românilor sunt de câteva ori mai mici decât media Uniunii Europene. Producătorii autohtoni aduc acuzaţii grave hipermaketurilor, legate de perceperea unor taxe ascunse, de comportament abuziv şi de impunerea preţului de producător pe care îl practică.

Faptul pe care îl putem constata fiecare dintre noi este că, în momentul de faţă, în România, magazinele mici, tradiţionale, din care românii pot să-şi cumpere produse alimentare la preţuri de producător, sunt pe cale de dispariţie. Situaţia în sine se datorează atât politicilor agresive ale marilor lanţuri de magazine, cât şi Guvernului, care, sub paravanul aplicării defectuoase, am spune noi, a diferitelor directive europene, au îngropat activitatea producătorilor români.

Lipsa de reacţie pe care a dovedit-o Guvernul în aceste zile, când toate canalele media au evidenţiat comportamentul abuziv al hipermarketurilor, devine, am putea spune, compromiţătoare. Ca şi în cazul celebrei taxe de primă înmatriculare, care a fost percepută ca un mijloc de apărare a afacerilor personale, lipsa de implicare a Guvernului Tăriceanu în politica preţurilor induce ideea implicării grupurilor de interese în politica socială şi economică. Nu este admisibil ca, în situaţia precară la care a fost adus nivelul de trai al populaţiei României, guvernanţii să nu fie în stare să verifice acuzaţiile proferate de producători la adresa hipermaketurilor şi să nu ia măsuri de protecţie a producătorilor şi consumatorilor.

Sunt convins că toată nepăsarea de care a dat dovadă guvernarea liberală, nepăsare care a împins cetăţenii acestei ţări spre o sărăcie lucie, va fi contabilizată de alegători, care vor şti cum să procedeze la viitoarele alegeri.

Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan:

Dom' ministru sau dom' primar?

5, 4, 3, 2... Clopoţelul nu a început încă să sune. Ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, s-a trezit repede, şi-a fixat ceasul şi a luat la citit cartea de religie. Unul dintre acele manuale-abecedar, care vor intra obligatoriu pe băncile micuţilor creştini de la 1 septembrie. Să vedem... Pedepse? Nu prea i-a mers niciodată. Porunci? Prea târziu! Da... A găsit rugăciunile. Ce se întâmplă dacă te rogi înaintea unui examen? Păi, conform manualelor de religie, dacă te rogi înaintea unui examen, îl treci. Dacă nu, îl pici. Bine. Atunci dorinţa lui ar trebui să i se îndeplinească.

Dar care este examenul pe care vrea liberalul să îl treacă? Este acelaşi pe care trebuie să îl promoveze, peste câteva săptămâni, toţi colegii din Guvern ai ministrului. Unii se pregătesc de mult timp şi speră să ajungă din nou pe val. Alţii s-au resemnat. Adomniţei se încăpăţânează şi vrea să scoată o notă mare. Aşa că şi-a propus să îşi mute examenul la Iaşi, crezând că, în provincie, poate evolua mai uşor. Crede că "examinatorii" închid din nou ochii, la o pungă de zahăr şi câteva sticle de ulei.

S-a orientat bine ministrul spre Primăria din Iaşi, numai că ieşenii sunt oameni deştepţi. În plus, ce poate să facă Adomniţei, ca primar al Iaşiului? Crede, probabil, că ar putea să facă ceea ce nu a reuşit, atâta timp, la minister - acolo unde a transformat învăţământul într-un simulacru, ce promovează mediocritatea. A fost coleg atâta timp cu mica corupţie şi nepotismul din universităţi, iar singura lui atitudine a fost aceea de a se împrieteni cu ei. A refuzat orice negociere cu sindicatele şi nu a făcut nimic să evite sutele de procese, pe care le-au deschis profesorii, nemulţumiţi de modul în care sunt ciupiţi la salarii. Toată activitatea ministrului Adomniţei se poate rezuma prin câteva vizite, făcute în diverse şcoli de bulevard, unde nu a fost niciodată nevoit să-şi rezolve micile urgenţe, în gheretele din lemn, din spatele şcolilor.

Dar acum îmi dau seama de ce a greşit atât de mult ministrul nostru. El a confundat învăţământul, domeniu ce trebuia să fie unul al elitelor, cu şantierele în care se dădea şef, înainte să fie chemat la Guvern. Pentru el, fiecare eşec şi fiecare proiect de lege aberant din sistem a fost echivalent cu un braţ de cărămizi, căzute de undeva, de pe un şantier. Puteau să lovească pe cineva direct în cap, dar se puteau sfărâma şi fără să facă victime. Depinde doar unde te prindeau cărămizile, scăpate de sub manevrele şefului de şantier Adomniţei. Pardon, a ministrului Adomniţei.

Notele mici, pe care liberalul le are trecute într-un catalog al tuturor românilor, vor avea însă urmări asupra situaţiei şcolare a ministrului. Va pica examenul în orice primărie de cătun, unde l-ar susţine. Îl vor trimite ieşenii direct la clasa I, să înveţe să numere, măcar până la 12. Nu cu numărătoarea, ci cu stelele de pe steguleţele Uniunii Europene. Abia apoi va putea Cristian Adomniţei să aibă pretenţia să i se spună după "dom' ministru" şi "dom' primar".

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Declaraţie politică: "A 52-a sesiune a Comisiei ONU pentru statutul femeii".

Aş dori să vă informez astăzi despre cea de-a 52-a sesiune a Comisiei ONU pentru statutul femeii, care a avut loc la New York, în februarie 2008, şi la care am participat şi eu, în calitate de membră a Comisiei pentru egalitate de şanse.

Secţiunea interparlamentară, organizată împreună cu UIP, a avut ca tematică generală "Rolul Parlamentelor în finanţarea egalităţii de gen", cu două teme: maximizarea bunăstării naţionale în beneficiul femeilor şi finanţarea egalităţii de gen în politică.

Prima parte a pus accentul pe elaborarea bugetelor, ţinând cont de aspecte legate de gen şi pe mecanisme naţionale de sprijinire a participării femeilor în economie. Cea de-a doua a adus în dezbatere finanţarea egalităţii de gen în politică şi construcţia instituţională care să ţină cont de acest deziderat.

În ceea ce priveşte exemplele de bune practici din România, pe care a trebuit să le exemplificăm, au fost foarte puţine; dacă putem vorbi despre un cadru legislativ care are implementat principiul egalităţii de gen, şi mă refer aici la Legea privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, la Codul muncii, la Codul familiei, nu acelaşi lucru regăsim şi în domeniul instituţional.

Deşi înfiinţate, aceste instituţii nu au finanţarea asigurată prin buget, pentru a implementa egalitatea de gen, ele nefiind decât vagi instrumente de informare. Singurul exemplu concret pe care am putut să-l amintesc, a fost "Programul multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru femeile manager din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii".

Referitor la finanţarea femeilor în politică, exemplul nostru de "bune practici" a fost mai mult decât "relevant": 10% pondere feminină în Parlament, procent care ne situează pe ultimul loc, din acest punct de vedere, în Uniunea Europeană.

În fiecare an, Ziua Internaţională a Femeii pune accentul pe una dintre cele mai flagrante inegalităţi din vremurile noastre: prea puţine femei se află la putere, fie că este vorba despre politică sau despre mediul de afaceri.

Într-adevăr, în ciuda progreselor recente, femeile rămân minoritare în sferele înalte ale puterii. În Europa, ele reprezintă mai puţin de un sfert din numărul parlamentarilor şi ocupă sub o treime din posturile de conducere din întreprinderi.

Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană promovează, în mod activ, egalitatea dintre femei şi bărbaţi, prin acţiuni menite să asigure egalitatea de şanse şi să combată orice discriminare bazată pe sex.

Poate că, pentru unii dintre dumneavoastră, accesul femeilor în politică nu este o prioritate; mult mai importantă este absorbţia fondurilor structurale sau accederea la un nivel de trai decent, dar aş vrea să vă amintesc că participarea lor la viaţa politică, şi nu numai, ar duce la crearea unui parteneriat corect cu mult mai multe şanse de realizare a tuturor dezideratelor naţionale şi europene pe care ni le propunem.

Să nu uitaţi, stimaţi colegi, în acest an electoral, că peste 51% din electorat poate şi vrea să se implice activ, prin cât mai multe reprezentante, în crearea unui spaţiu de prosperitate şi de justiţie socială de nivel european.

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică: "Deciziile Curţii Constituţionale"

Am asistat, în ultima perioadă, la o situaţie: o serie de legi deja promulgate sau altele înainte de promulgare au fost contestate fie integral, fie numai anumite articole. De fiecare dată, deciziile Curţii Constituţionale au mulţumit pe unii şi au nemulţumit pe alţii.

Rolul Parlamentului, de fiecare dată, a fost acela de a elimina acele articole neconstituţionale, în concordanţă cu deciziile Curţii.

Şi acum, ultima decizie a Curţii Constituţionale, în legătură cu Legea nr.115/99 a creat multe discuţii în interiorul clasei politice.

Eu cred că soluţia este una singură: ne convine sau nu, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi nu fac decât să elimine acele prevederi neconstituţionale.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică: "Abandonul şcolar"

Cu toate modificările de ultimă oră sau, mai bine zis, cu alte modificări la modificări, învăţământul românesc se află într-o bizară degringoladă.

Calitatea din educaţie, reabilitarea unităţilor de învăţământ, informatizarea şcolilor, programele de perfecţionare continuă a dascălilor, restructurarea procesului de predare şi instruire a elevilor rămân doar simple notiţe pe hârtie, cu pretenţii de "valori legislative". Această situaţie se confirmă pe zi ce trece, deoarece, de la o lună la alta, creşte vertiginos abandonul şcolar, neexistând, cel puţin pentru moment, nicio situaţie de scăpare.

La finele anului 2007, Comisia Europeană a dat publicităţii un raport privind abandonul şcolar. Ştiam că în România rata acestui fenomen este mare, dar acum avem dovada oficială: ţara noastră se situează pe primele locuri ale raportului.

Reforma în învăţământ nu a reuşit să stopeze sau măcar să diminueze rata abandonului şcolar, care a ajuns la cote alarmante. Calitatea vieţii, gradul de cultură al părinţilor, nivelul de trai şi alte aspecte participă şi ele la încurajarea elevului de a renunţa la şcoală încă din ciclul primar.

Este foarte adevărat că în ultima perioadă s-au depus eforturi pentru sporirea calităţii în învăţământ, însă se pare că programele educaţionale, pentru a fi eficiente, trebuie să depăşească graniţele unităţilor de învăţământ şi să pătrundă în universul de acasă al copilului, în cadrul familial şi în mediul în care acesta se formează ca structură umană.

Personalul didactic s-a văzut ineficient, în condiţiile în care întreaga lor activitate s-a axat pe elevul din bancă, şi nu pe copilul pe care îl aşteaptă acasă munca şi alte responsabilităţi. În unele zone preponderent rurale, accesul la educaţie este îngrădit de însăşi mentalitatea părinţilor care încă mai consideră şcoala o formă ineficientă şi fără perspectivă pentru viitor.

Prin adoptarea Strategiei de la Lisabona, Comisia Europeană şi-a propus ca până în anul 2010 să reducă considerabil numărul de elevi care abandonează şcoala.

Ca să ne alăturăm efortului Comisiei Europene, trebuie să facem şi noi sacrificii şi să investim în viitorul tinerilor noştri: un prim pas este înlăturarea lipsei de perspectivă privind angajarea după terminarea studiilor, în special în zonele unde acest concept a determinat copiii să trudească alături de părinţi.

Inspectorii şcolari, aflaţi în controale prin diversele unităţi de învăţământ, au fost asaltaţi de părinţi şi au înregistrat nemulţumirile acestora. În primul rând, nemulţumirile sunt legate de: lipsa unor spaţii suficiente pentru a oferi spaţii de semiinternat, de programele şcolare foarte încărcate, de numărul mare de ore pe săptămână, de cantitatea mare de teme, de mobilierul vechi şi degradat, de iluminatul public în zona şcolii, de lipsa de deschidere a unor profesori în relaţiile cu elevii, de lipsa cabinetului medical şi stomatologic.

Trebuie intervenit prin măsuri şi programe care să preîntâmpine şi să genereze soluţii rapide pentru ca acest fenomen al abandonului şcolar să fie redus şi ţinut sub control. Este de datoria noastră să avem copii educaţi, pentru că ei sunt viitorul societăţii noastre.

- după pauză -

(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Gelil Eserghep, secretari.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, permiteţi-mi să declar deschisă cea de-a doua parte a şedinţei de astăzi destinată dezbaterilor proiectelor şi propunerilor legislative înscrise pe ordinea de zi.

Vă rog să-mi permiteţi să vă prezint şi situaţia prezenţei înregistrate. Din cei 330 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 182, absenţi fiind 148, din care 7 participă la alte acţiuni parlamentare.

Am rămas ieri la punctul 9 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.304.

Are însă o intervenţie de procedură doamna Aura Vasile, viceliderul Grupului Partidului Social Democrat.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Înainte de a începe lucrările şedinţei de astăzi, am să vă rog să supunem aprobării trecerea câtorva proiecte de lege de pe poziţii dinspre sfârşitul ordinii de zi mai în faţă.

Vă solicit ca poziţia 39, cu PL-x 558/2007, să fie trecută imediat în discuţie. De asemenea, poziţia 40, cu PL-x 723/2006, şi poziţia 60, cu PL-x 891/2007.

Dacă trebuie să explic de ce la fiecare proiect, vă explic acum, dacă nu, vom explica în momentul în care vom intra pe dezbaterile lor generale.

Domnul Valer Dorneanu:

Colegii mei din Biroul permanent ştiu că s-a pus şi acolo problema şi văd că nu s-a operat schimbarea.

Oricum, supun votului dumneavoastră aceste trei propuneri.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Mulţumesc.

Voci din sală:

La vot electronic!

Domnul Valer Dorneanu:

Vreţi vot electronic.

V-aş ruga să vă pronunţaţi prin vot electronic şi v-aş ruga să vă pronunţaţi în toate cele trei situaţii.

S-au înregistrat 71 de voturi: 34 pentru, 27 împotrivă.

Contestă cineva rezultatul?

Domnul Uioreanu. Vă rog.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Eu am avut o problemă de procedură, domnule preşedinte. Îmi cer scuze, v-am atenţionat, dar nu aţi fost atent.

Aş dori să se supună la vot fiecare punct în parte, nu în bloc, trei poziţii care se mută.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Am întrebat sala. Nu am auzit obiecţii şi din cauza aceasta am vrut să fiu mai operativ.

Punctul 39.

Vă rog să vă pronunţaţi.

Da, doamna Aura Vasile. Procedură.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte, a fost procedura de vot. În momentul în care dumneavoastră aţi supus în bloc cele trei proiecte de lege, nimeni nu a avut nicio intervenţie.

Grupul meu nu este de acord cu reluarea procedurii de vot. Deci, rămânem pe votul dat.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, urmează şi o pauză din cauza Adunării NATO şi, dacă noi ne pierdem timpul pe proceduri, nu mai reuşim să dezbatem nimic.

S-a votat, v-aş ruga, totuşi, să fiţi de acord...

Voci din sală:

Dar a picat la vot!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Eugen Nicolicea.

Domnul Eugen Nicolicea:

Eu am votat "pentru" şi nu sunt înregistrat, nu mi-a mers cartela. Puteţi să verificaţi. Deci, un vot al meu schimba situaţia.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi. Domnul Dumitriu.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Stimaţi colegi, vreau să reiterez propunerea făcută de reprezentantul Grupului liberal. Este mai corect să votăm lege cu lege şi în felul acesta vedem şi cine este de acord să terminăm astăzi cu aceste legi interesante sau nu.

Deci, haideţi să luăm întâi punctul 39, apoi punctul 40 şi punctul 60. Este perfect aşa.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Paveliu şi pe urmă să procedăm aşa cum cere tot poporul.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Înainte am să-i răspund doamnei deputat Aura Vasile.

Vă atrag atenţia că eu susţin punctul dumneavoastră de vedere pentru simplul motiv că a picat la vot propunerea dumneavoastră, pentru că au fost 34 pentru şi 34 împotrivă, adică 27 cu 7.

Domnul Valer Dorneanu:

27 au fost împotrivă, stimate coleg.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Şi 7 abţineri. Trebuia să fie jumătate plus unu.

Domnul Valer Dorneanu:

La cererea a două grupuri parlamentare reluăm votul şi o să supun fiecare proiect în parte.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule preşedinte, numai o secundă.

În primul rând, aţi supus la vot o schimbare a programului, ceea ce este destul de neobişnuit, pentru că este vorba de trei proiecte. Ar însemna ca la fiecare şedinţă fiecare să venim aici să supunem la vot schimbarea ordinii de zi propuse de Biroul permanent şi de liderii de grup, ceea ce nu cred că se justifică. Dar aţi făcut-o.

Să ne întoarcem acum la vot doar pentru simplul motiv că nu a trecut, mi se pare total incorect.

Pe de altă parte, cu toată părerea de rău, vreau să spun că gestul domnului deputat Nicolicea este la fel de incorect, pentru că domnia sa a votat folosind o altă cartelă, după care şi-a găsit cartela proprie şi a spus "Eu nu am votat".

Vă rog să treceţi mai departe la ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Am rugămintea să vă uitaţi în stenogramă. Eu am spus în privinţa celor trei propuneri că ele au fost discutate în Biroul permanent şi s-a luat o decizie, dar nu s-a operat.

Nu am propus modificarea programului, ci am propus doar modificarea ordinii de zi.

Scorul nu a fost cel pe care îl spuneţi dumneavoastră, uitaţi-vă, dacă vreţi, în memoria calculatorului. Au fost 34 pentru şi 27 împotrivă.

Din sală:

Şi 7 abţineri!

Domnul Valer Dorneanu:

Şi ce treabă avem cu abţinerile? Pentru că nu e vot final, domnilor.

V-aş ruga să nu mai pierdem timpul şi să trecem la vot individual pe fiecare proiect.

Cel de la punctul 39.

Vă rog să vă pronunţaţi cu privire la trecerea lui pe poziţia 10.

Cu 61 de voturi pentru, 31 împotrivă şi 3 abţineri, a trecut.

Punctul 40.

Punctul 40 nu a trecut: 52 de voturi împotrivă şi 39 de voturi pentru.

Punctul 60.

Nu a trecut nici punctul 60: 55 de voturi împotrivă, 44 pentru.

Deci, punctul 39 îl vom lua după punctul 9, la care au început dezbaterile.

Punctul 9, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.304 (r1) din 28/06/2004 privind organizarea judiciară.

Comisia juridică are propunere de respingere.

Dau cuvântul Comisiei juridice.

Domnul preşedinte Andon. Poftiţi.

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de Lege nr.23 care figurează acum la ordinea de zi s-a aflat pe rolul Comisiei juridice după ce am dispus de avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Consiliului Legislativ, chiar. Nu, scuzaţi, Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul nu a susţinut nici el punctul de vedere.

După dezbateri stăruitoare, care au avut loc în şedinţa din 4 martie 2008, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, respectiv cu 2 abţineri, să propună respingerea acestei propuneri.

În esenţă, propunerea viza următoarele modificări la Legea privind organizarea judiciară: se considera bunăoară că definirea Ministerului Public este neconcludentă şi că ar fi bine să se completeze cu precizarea că e singurul minister fără portofoliu.

O altă propunere viza schimbarea denumirii Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o formulare mai scurtă, şi o serie de prevederi vizau atribuţiile Ministerului Public în prevenirea şi combaterea criminalităţii.

În principal, avizul nostru de respingere a fost argumentat de către colegi în sensul că propunerile sunt neavenite, deoarece normele nou propuse nu reglementează atribuţii ale Ministerului Public, ci reprezintă cazuri particulare, care îşi găsesc soluţionarea în Codul de Procedură Penală existent. Schimbările de denumire nu se justifică, având în vedere şi definirile instituţiilor respective din Constituţie.

Cum spuneam, din 28 de membri ai Comisiei juridice au fost prezenţi 15, deci un cvorum complet, şi cu o singură abţinere s-a propus respingerea acestui proiect, care face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Potrivit art.104 din Regulament, în situaţia în care comisia propune respingerea, se trece la vot final asupra acestei propuneri, ceea ce vom face la sfârşitul şedinţei de astăzi.

(Discuţii în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal)

Poftiţi? Stimate reprezentant al Grupului naţional liberal, vă rog să urmăriţi lucrările. Vorbesc destul de clar. Am invocat şi un text din Regulament.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să mă scuzaţi. Raportul este de adoptare.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Nicolicea!

Domnul Eugen Nicolicea:

Eu vorbesc de 588, care a venit de pe poziţia 39.

Domnul Valer Dorneanu:

Am rugămintea să treceţi înapoi în bancă, în Grupul P.S.D., pentru că acolo unde aţi stat până acum aţi fost "deturnat" şi reacţionaţi după alte criterii politice.

Acum urmează poziţia 39, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.

Dau cuvântul, în fond, domnului preşedinte Andon.

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi pentru acest proiect Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a respins proiectul în şedinţa sa din 10 septembrie 2007. El beneficiază însă de avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Guvernul nu susţine punctul de vedere, dar Consiliul Superior al Magistraturii, conform Constituţiei, l-a avizat favorabil.

De asemenea, am mai dispus de avizul Comisiei pentru administraţie, care însă a fost negativ.

Obiectul propunerii de reglementare îl constituie modificarea art.3 din Legea nr.115, Legea răspunderii ministeriale, pentru declararea şi controlul averilor demnitarilor, magistraţilor şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi control şi a funcţionarilor publici, în sensul eliminării enumerării restrictive a categoriilor de bunuri care trebuie declarate şi schimbării caracterului acestor date care vor constitui informaţii cu caracter public.

Proiectul s-a mai aflat în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor cu un raport de respingere, dar în şedinţa din 13 noiembrie 2007 plenul a hotărât retrimiterea la comisie. Comisia a reexaminat în şedinţa din 27 februarie anul acesta, cu cvorum complet, cu participarea doamnei secretar de stat Katalin Kibedi şi, în urma dezbaterii, cu majoritate de voturi, respectiv un vot contra şi 2 abţineri, s-a hotărât să se propună plenului Camerei adoptarea proiectului de lege.

El face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Dacă nu sunt intervenţii generale, trecem la dezbaterea propunerii legislative, pe textele acesteia.

Vă rog să urmăriţi raportul comisiei, ca să fie mai uşor.

La titlul legii, vă rog să urmăriţi punctul 1. Comisia propune o uşoară modificare.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Votat punctul 1 din raportul comisiei.

La punctul 2 comisia propune ca în preambulul Articolului I să intervină o mică corectură de tehnică legislativă.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Votat.

La punctul 3, care se referă la art.3, acesta rămâne nemodificat la alin.(1), (2) şi (3).

Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat textele în formula prezentată.

La punctul 4, vă rog să urmăriţi în pag. 4 din raport, noul alineat (2), care înlocuieşte alin.(4) şi a ajuns (2), pentru că celelalte trei alineate s-au eliminat.

Dacă aveţi obiecţiuni la noul alineat (2)? Nu.

Votat textul comisiei.

Vă rog să urmăriţi la punctul 4, care vizează modificarea alin.(2) şi (3) de la art.18.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în ambele situaţii textele comisiei.

La alin.(3) comisia nu a avut intervenţii.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat textul iniţial.

La punctul 5 din raport, vă rog să urmăriţi Articolul II, în alcătuirea propusă de comisie.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La vot final.

Punctul 10, Proiectul de Lege pentru aderarea României la Memorandumul de înţelegere de la Paris privind controlul statului portului, adoptat la Paris la 26 ianuarie 1982, cu amendamentele ulterioare.

Lege ordinară.

Rog Comisia pentru industrii să ia loc în banca comisiei şi iniţiatorul să prezinte pe scurt proiectul.

Domnul Kovacs Carol Emil (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare aderarea României la Memorandumul de înţelegere de la Paris privind controlul statului portului, adoptat la Paris la 26 ianuarie 1982, cu amendamentele ulterioare.

Memorandumul de la Paris din 1982 este un acord internaţional multilateral, încheiat între autorităţile maritime la nivel regional, având scopul de a stabili un sistem armonizat de control al navelor de către autorităţile statului portului de escală, prin aplicarea unui tratament nediscriminatoriu în identificarea navelor sub standard din punct de vedere al anumitor instrumente relevante.

Politica de integrare europeană a României, noua abordare a criteriului geografic, faptul că Portul Constanţa are perspective deosebite de dezvoltare în viitor, datorită poziţiei şi capacităţii sporite de trafic de mărfuri, au determinat necesitatea aderării la Memorandumul de înţelegere de la Paris privind controlul statului portului.

Adunarea Generală a Memorandumului va stabili o contribuţie anuală care va fi suportată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.

În consecinţă, Ministerul Transporturilor, în numele Guvernului, vă propune spre adoptare acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte Iulian Iancu, vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru industrii şi servicii.

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată în fond cu dezbaterea pe acest proiect de lege.

În fapt, proiectul nu este altceva decât un acord internaţional adoptat de 14 state europene, în scopul stabilirii unui sistem armonizat de control al navelor de către autorităţile statului portului de escală.

Cameră decizională pentru acest proiect este Senatul.

Aş vrea, însă, să fac o menţiune specială. În urma dezbaterilor în cadrul comisiei, ca urmare a unor erori materiale şi a unor erori de traducere, varianta în limba română a memorandumului de înţelegere a fost înlocuită în totalitate de iniţiator şi este ataşată în original la prezentul raport.

În consecinţă, membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, să propună plenului adoptarea proiectului de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Domnul deputat Dobre, doreşte să intervină la dezbateri generale.

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Exact la această traducere voiam să mă refer şi eu. De fapt, în raport se precizează că sunt numeroase erori materiale şi din acest motiv traducerea s-a anexat. "Memorandumul de înţelegere de la Paris privind controlul statului portului...", dacă dumneavoastră înţelegeţi ce înseamnă în limba română acest lucru, este foarte bine. Dacă am vorbi în engleză sau în altă limbă, am respecta topica limbii respective şi atunci lucrurile ar fi fost mult mai clare. Dar, poate, într-o bună zi ne vom exprima în altă limbă.

Până atunci, domnule preşedinte, am rugămintea ca titlul să fie corectat cu topica limbii române, ca toată lumea să poată înţelege. De fapt, una din condiţiile unei legi este să aibă o exprimare clară.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Ce părere are reprezentantul iniţiatorului?

Domnul Kovacs Carol Emil:

Această sintagmă "controlul statului portului", într-adevăr, pare de neînţeles, însă este preluat din acest memorandum. Sigur că ar fi sunat mai frumos, "controlul portului de escală".

Domnule preşedinte, aici ".. e probabil memorandum şi, sigur, ar fi sunat mai frumos, nu? controlul portului de escală". Dar, nu e corect, se abate de la memorandum.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Domnul Mihei.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Consider că exprimarea corectă în titlu ar fi fost "controlul statului asupra portului de escală", pentru că noi nu controlăm statul, noi controlăm portul de escală, deci se dă posibilitatea statului, respectiv să controleze tot ce se întâmplă în portul de escală.

Domnul Valer Dorneanu:

Da.

Domnul deputat Mihei, care are un trecut marinăresc, ce-i permite abordarea calificată.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte, sper să am şi viitor, dacă spuneţi că am un anumit trecut.

Bineînţeles, noi întotdeauna suntem mai mult cointeresaţi de formă, decât de fondul problematicii. O navă care face o escală într-un port poate să aibă parte de două tipuri de controale. Când nava respectivă arborează un pavilion care este acelaşi cu pavilionul sau cu naţionalitatea portului respectiv. Să dăm un exemplu: o navă românească vine într-un port românesc, intervine atunci un alt cadru. Este vorba de controlul autorităţii naţionale asupra navei, care-i aparţine ca şi reglementare, şi, acest acord se aplică numai acelor nave care nu au pavilionul cu portul statului respectiv. De aceea, cred că este puţin cam dificil să traducem mot à mot din limba engleză în limba română. Deci, implicaţia acestui acord se referă numai asupra acelor nave care arborează un alt pavilion decât portul din statul respectiv.

Şi acum, revenind la fondul acestei probleme, vreau să vă spun, dragi colegi, că şi complexitatea implicaţiilor de ordin umanitar, material, economico-financiar şi, nu în ultimul rând, ecologic de protecţia mediului înconjurător, a condus de-a lungul timpului la o abordare globală, unitară din partea comunităţii internaţionale a problematicii reducerii pericolului de accidente navale şi prevenirea catastrofelor maritime. Acest deziderat a constituit de fiecare dată argumentaţia pentru elaborarea de noi convenţii internaţionale, standarde, reglementări în domeniu, iar autorităţile maritime regionale, în dorinţa de a-şi proteja interesele...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, ce spuneţi dumneavoastră acum e declaraţie politică... pe fond?

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Nu-i declaraţie politică, vorbesc la general despre această...

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi început cu titlul şi aţi trecut la general...

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Nu, sunt discuţii generale despre această...

Domnul Valer Dorneanu:

Am început cu titlul şi vreau să vă spun, eu v-am respectat, dar vă aduc aminte, prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora, în situaţiile în care în raport nu există nici un fel de obiecţii, amendamente, se trece direct la votul final. Am crezut că e vorba de o intervenţie de corectură şi v-am lăsat să vorbiţi...

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Nu, am vrut să spun că, de fapt, România este deja membră a acestui acord de la 1 iulie 2007 şi ceea ce facem noi astăzi, nu facem altceva decât să consfinţim prin lege acest acord care înscrie România în comunitatea de elită al autorităţilor maritime care luptă pentru ridicarea standardului în acest domeniu.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule deputat Puşcaş, v-aţi înscris şi dumneavoastră la cuvânt?

Domnul Vasile Puşcaş:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Cu rugămintea de a ţine cont de prevederile art.106 la care m-am referit.

Domnul Vasile Puşcaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă mărturisesc că am aşteptat cu interes, eu personal, această discuţie. Vă propun să rămână textul aşa cum este, datorită faptului că este un text internaţional, va trebui din când în când să ne adoptăm şi noi limbajul cu aceste neologisme.

Domnule preşedinte,

Greşeala de înţelegere vine din faptul că, în 2000, România a transpus legislativ partea acestui memorandum într-o lege de autohtonizare a memorandumului şi aceasta a creat o distorsiune extraordinară pe piaţa românească, inclusiv din punctul de vedere al obiectului acestei legi.

De aceea, vă propun să rămână în felul acesta, într-adevăr, cu o revizuire foarte clară din punct de vedere juridic al terminologiei, datorită faptului că această terminologie are efecte nu numai în zona noastră, ci are efecte şi în alte spaţii, în alte porturi şi aşa mai departe. Pentru că, acele controale care se fac în Portul Constanţa, cum se zicea aici, sau în alte zone, dar, de obicei de autoritatea navală, au efect şi credibilitate în spaţiul de circulaţie internaţional pe oceane şi pe mări.

De aceea, noi ne asumăm o responsabilitate, când prin autoritatea naţională întreprindem acestea, deci propun încă o dată o revizuire foarte riguroasă a limbajului juridic.

Mulţumesc şi propun să o adoptăm.

Domnul Valer Dorneanu:

Da.

Domnul preşedinte Iulian Iancu.

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţiile s-au făcut pentru că părea şi sună, poate, pentru o parte din colegii noştri, un pic diferit şi un pic împotriva logicii frazei în limba română. Însă, aceste dezbateri au fost atent făcute şi analizate aceste aspecte în cadrul comisiei. S-au găsit şi alte lucruri care, cu adevărat, trebuie modificate. Acesta este motivul pentru care în raport, am şi subliniat, că există o menţiune expresă, respectiv, ca urmare a unor erori materiale şi erori de traducere, varianta în limba română a memorandumului a fost înlocuită în totalitate de iniţiator. Însă, în ceea ce priveşte titlul, el trebuie să rămână întocmai, aşa cum se regăseşte în forma din raport. Aceasta este şi propunerea pe care o susţinem, în continuare în faţa plenului, pentru a fi adoptată.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Potrivit prevederilor art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă amintesc că nu au fost amendamente sau obiecţiuni şi, în consecinţă, vom supune proiectul de lege votului final.

La pct.11, Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală.

Suntem prima Cameră sesizată.

Dau cuvântul iniţiatorului. Domnule ministru, trebuie să schimb regula, pentru că nu am sesizat că există un raport de respingere din partea comisiei şi trebuie să dau cuvântul domnului preşedinte Andon şi, după aceea, v-aş ruga să interveniţi şi dumneavoastră.

Domnul Sergiu Andon:

E poziţia 11, nu?

Domnul Valer Dorneanu:

Poziţia 11. De fapt, e împlinit termenul constituţional şi... Ratificarea Protocolului dintre România şi SUA privind asistenţa judiciară în materie penală.

Domnul Sergiu Andon:

Bun, dar n-am propus respingerea, asta voiam să văd. E adoptare, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, domnule preşedinte, aţi propus respingere, termenul constituţional pentru această lege s-a împlinit pe 5.03 scrie aici...

Domnul Sergiu Andon:

E vorba de proiectul 55, da? La poziţia 11 a ordinii de zi.

Domnul Valer Dorneanu:

Trecusem pe pagina următoare din greşeală. Aveţi raport de adoptare, v-am indus în eroare.

Domnul Sergiu Andon:

Da, deci, dacă-mi permiteţi, atunci să susţin, pe scurt, raportul de adoptare.

Domnul Valer Dorneanu:

Îmi cer scuze pentru eroarea în care am căzut, am întors şi pagina şi am citit precizările de la pct.12.

Domnule Mocuţa, aveţi cuvântul la proiectul despre care v-am informat la pct.11.

Domnul Gheorghe Mocuţa (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Discutăm de Legea pentru ratificarea Protocolului semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.

Pe scurt, schimbările preconizate. În cursul lunii august 2006, Departamentul de stat al SUA a remis Ministerului Justiţiei un proiect de tratat de asistenţă judiciară în materie penală, care în aplicarea Acordului de asistenţă judiciară în materie penală dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, semnat la 25 iunie 2003, a urmat să modifice şi să completeze Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii. Partea română a acceptat propunerea americană de a începe negocieri în vederea amendării tratatului bilateral.

Totodată, amendarea Tratatului de asistenţă judiciară în materie penală dintre România şi Statele Unite ale Americii se impune şi pentru a răspunde mai bine noilor provocări ale criminalităţii transnaţionale, mai ales ale formelor cele mai grave ale acesteia, precum terorismul, traficul de persoane, traficul de droguri, traficul de arme. Astfel, este necesară completarea tratatului în vigoare prin introducerea unor forme moderne de asistenţă judiciară, reglementate atât de legislaţia română, cât şi de cea americană, respectiv: transmiterea de informaţii bancare, echipe comune de anchetă, audierea prin videoconferinţă, transmiterea cererilor de asistenţă judiciară prin mijloace rapide de comunicare, precum şi extinderea categoriilor de autorităţi cărora li se poate acorda asistenţa judiciară, autorităţile administrative.

Totodată, prin celelalte articole ale protocolului se stabilesc condiţiile de aplicare ale acordului, astfel în art.1 protocolul completează Tratatul din 1999 referitor la asistenţa judiciară acordată unei autorităţi administrative care efectuează cercetări ce pot conduce la începerea urmăririi penale.

Faţă de cele arătate mai sus, noi vă supunem atenţiei acest proiect de lege şi vă rugăm să procedaţi la adoptarea lui.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul preşedinte Andon.

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Confirm obiectul de reglementare, în forma prezentată de domnul secretar de stat Mocuţa, reprezentant al iniţiatorului. Suntem primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat proiectul, a fost dezbătut în comisie, în cvorum regulamentar, în şedinţa din 4 martie 2008 şi, în unanimitate, s-a propus adoptarea în forma iniţiatorului.

Vă supunem adoptarea în forma propusă de iniţiator. Face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

La dezbateri, cine doreşte să se înscrie?

În aceste condiţii, vă rog să constataţi că, neexistând amendamente, nici admise, nici respinse, urmează să supunem proiectul de lege votului final, potrivit art.106 din Regulament.

La pct.12, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală.

Aici, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a întocmit raport de respingere, dar n-o să putem trece la dezbaterea lui, pentru că s-a împlinit termenul constituţional. Înainte de a fi înscris pe ordinea de zi, s-a împlinit termenul constituţional, deci pe 5.03, astfel încât constatăm că, fiind depăşit, proiectul se consideră adoptat, potrivit art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a prevederilor art.75 alin.2 din Constituţie.

La pct.13, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2008 pentru asigurarea continuităţii unor activităţi ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Suntem în aceeaşi situaţie. Termenul constituţional a fost împlinit pe 6.03, astfel încât urmează să constatăm că proiectul a fost adoptat tacit.

La pct.14, Reexaminarea la cererea Preşedintelui a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2006 pentru modificarea Legii tinerilor nr.350/2006. Lege ordinară.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a propus adoptarea în forma Senatului, deci respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului a fost retrimisă la comisie, care a întocmit un raport înlocuitor, respectiv adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Dau cuvântul, dacă iniţiatorul este aici, dacă nu, dau cuvântul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Domnul preşedinte. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ".. Eraţi preşedinte de serviciu, domnule Andon.

Aveţi cuvântul, domnule profesor.

Domnul Petre Popeangă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost sesizată cu cererea preşedintelui României de reexaminare a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2006 a Guvernului României.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii tinerilor nr.350/2006 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2006. Face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma dezbaterii, în şedinţa din 26 februarie 2008, comisia propune plenului, cu unanimitatea celor prezenţi, adoptarea cu amendamente a proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Olguţa Vasilescu doreşte să intervină la dezbateri generale.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau decât să fac câteva clarificări, pentru că eu cred că sunt necesare. De ce sunt necesare? Ca toţi colegii noştri să voteze în cunoştinţă de cauză. Asta, pentru că a existat o ordonanţă de urgenţă pe care Senatul a picat-o, ea s-a întors la Camera Deputaţilor şi noi am aprobat-o, fiind a doua oară când se întoarce această ordonanţă, pentru că ea a mai fost picată data trecută şi de Camera Deputaţilor şi de Senat şi preşedintele României a cerut reexaminarea pe ea.

Practic, era ultima şansă ca această ordonanţă de urgenţă să treacă. Cei care sunt simpatizanţii domnului Traian Băsescu şi sunt foarte apropiaţi de Grupul de Dialog Social, probabil că ştiu cât lobby s-a făcut pe această ordonanţă de urgenţă.

Este vorba de o clădire care a fost în patrimoniul UTC-ului şi care, printr-un concurs de împrejurări, a ajuns sediul Grupului de Dialog Social. Era, practic, singura clădire care mai putea fi recuperată din patrimoniul fostei UTC, din cele 6 câte existau în Bucureşti. Celelalte sunt fie sedii de ambasade, fie muzee, nu s-au dus în altă parte, practic, au rămas în patrimoniul statului, dar nu mai puteau fi date fundaţiilor de tineret.

Datorită lobby-ului făcut pe această ordonanţă, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a hotărât s-o adopte în unanimitate, chiar dacă eu am avut mai multe amendamente pe ordonanţa respectivă şi chiar pe legea în cauză care îmi aparţine, practic se modifică o anexă din legea al cărei iniţiator sunt. Am conştientizat că este bine până la urmă să lăsăm Grupul de Dialog Social acolo, dar vreau ca Guvernul României să nu uite de promisiunea pe care a făcut-o tuturor ONG-urilor de tineret din ţară, pentru că atunci când discutăm despre Consiliul Naţional al Fundaţiilor şi Organizaţiilor de Tineret trebuie să ne gândim la faptul că tot ceea ce există în România ca mişcare de tineret trebuie să aibă un sediu.

Ei bine, Guvernul a promis că va da un astfel de sediu în locul celui pe care îl va păstra GDS-ul. Eu aştept să-şi respecte această promisiune, nu aşa cum şi-a respectat alte promisiuni până acum.

Vă mulţumesc foarte mult şi vă îndemn să votaţi această ordonanţă.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Cristian Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al PD.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această lege ne revine nouă, Parlamentului, pentru corectare, în urma unui mesaj prezidenţial. Dincolo de considerentele de oportunitate sau neoportunitate asupra alocării unui imobil unei anumite asociaţii sau unei anumite fundaţii, lucrurile sunt absolut clare când este vorba de argumentarea de fond şi de procedură a mesajului prezidenţial.

Ordonanţa pe care noi acum trebuie s-o aprobăm se referă la îndreptarea unei nereguli. Practic, printr-o lege anterioară, publicată în Monitorul Oficial al României la 27 iulie 2006, imobilul la care facem referire s-a transmis în patrimoniul Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, fundaţie care s-a constituit abia peste un an, la 27 ianuarie 2007, lucru care, sigur, este posibil numai într-o incoerenţă legislativă care, din păcate, caracterizează în multe cazuri activitatea noastră. Sigur că această chestie a fost sesizată şi preşedintele ne-a trimis înapoi această lege.

Este necesar ca Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care se referă la punerea în ordine a acestor chestiuni să fie în momentul de faţă aprobată de către noi şi, de aceea, nici nu este de mirare că acea comisie care a fost sesizată în fond, nu pe considerente de oportunitate, ci de respectarea legii a înţeles să accepte mesajul prezidenţial şi, până la urmă, să fie de acord cu aprobarea acestei ordonanţe, ceea ce vă propunem şi noi în momentul de faţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Mai doreşte să intervină doamna deputat Olguţa Vasilescu şi apoi domnul Dumitriu.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Doresc să intervin, domnule preşedinte, pentru că se fac confuzii cu un alt proiect de lege care este la ora actuală în dezbaterea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Asta ar fi prima chestiune.

A doua chestiune. Vreau să vă spun că nu este vina nimănui, în nici un caz a Parlamentului, că există instanţe în România care nu ştiu să citească o lege. În momentul în care noi aici, în anul 2001, pe un alt proiect de lege care a aparţinut atunci foarte multor parlamentari, am instituit Fundaţia Naţională de Tineret, care însemna uniunea tuturor fundaţiilor judeţene de tineret, constituite prin Decretul-lege nr.154/1991.

Ei bine, când noi discutam această denumire de Fundaţia Naţională de Tineret, s-au găsit câţiva şmecheri, o asociaţie de revoluţionari din Constanţa, care s-au dus şi s-au înregistrat la tribunal cu această denumire. Ministerul Justiţiei le-a dat denumirea respectivă, deşi se ştia foarte clar că era în Parlamentul României o dezbatere pe un astfel de proiect de lege. Mai mult decât atât, la apariţia legii au mers şi au pus mâna pe fondurile UTC-ului, care erau la BCR în conservare, acolo iarăşi am avut de-a face cu nişte jurişti execrabili care n-au ştiut să interpreteze o lege şi să vadă că Fundaţia Naţională de Tineret trebuia să fie, de fapt, conglomeratul tuturor fundaţiilor judeţene de tineret, şi au dat unei asociaţii, pur şi simplu, asociaţie constituită pe Legea fundaţiilor şi asociaţiilor, aceste fonduri. Deci, haideţi să nu facem gafe, să nu facem alte interpretări, credeţi-mă pe cuvânt, domnule Rădulescu, cunosc foarte bine problema patrimoniului fostei UTC şi, dacă vreţi, putem avea discuţii.

Ceea ce facem noi astăzi, dacă vreţi este o naţionalizare, pentru că n-a fost niciodată în patrimoniul statului această clădire care se dă GDS-ului, dar am trecut cu toţii peste considerente, dacă vreţi, peste care eu n-aş fi putut să trec în alte condiţii, dacă nu aş fi primit de la Guvernul României asigurarea că va fi transferată o altă clădire în proprietatea acestor organizaţii de tineret. Deci, dacă discutaţi pe o lege, că pe legea respectivă trebuia să dăm această clădire, eu vă spun că nu există nici o lege care să ne oblige să dăm această clădire.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Dragoş Dumitriu.

Domnul Dragoş Dumitriu:

Stimaţi colegi,

Tot ceea ce s-a spus până acum se poate concluziona într-o frază simplă. Într-adevăr, această lege este o excepţie de la regulă.

Pe de altă parte, în actualele momente, cred că importanţa socială a activităţii desfăşurate de Grupul pentru Dialog Social este preponderentă, deci automat noi trebuie să avem grijă şi de această continuitate, mai ales în momente cum este acesta. Practic, are loc o tranziţie de la o gândire pe listă, aşa cum era înainte, la o gândire axată pe activitatea fiecărei persoane.

În acest context, cred că avem nevoie de aportul tuturor exponenţilor vieţii sociale şi, în primul rând, a unui grup cum este grupul social, avem nevoie ca acesta să funcţioneze bine.

În acest context şi Grupul conservator se va ralia poziţiei exprimate de Grupul social-democrat şi vom merge pe această formulă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Petre Ungureanu şi apoi domnul deputat Paveliu.

Domnule Ungureanu, v-am invitat la cuvânt. Urmează domnul Paveliu.

Domnul Petre Ungureanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu întâmplător, sau poate că întâmplător, astăzi, se împlinesc 18 ani de când a fost proclamată, să-i zicem aşa, Proclamaţia de la Timişoara, vă mai amintiţi, sigur, unii zâmbind, pentru că şi ieri şi azi, ieri noi, azi şi ieri Curtea Constituţională, ne fac să ne amintim din nou că momentul de acum 18 ani a fost inutil.

Aici, venind vorba de patrimoniul tineretului utecist, cred că până la 1 iunie vom reuşi să refacem acest patrimoniu şi să le facem cadou tinerelor vlăstare ale foştilor comunişti întregul patrimoniu, şi vorbesc nu numai de cel al tineretului, vorbesc de casele tineretului, şi mă refer la cea din Râmnicu-Vâlcea, pe care o cunosc foarte bine, şi la patrimoniul sindicatelor. De ce nu, stimaţi tovarăşi, aş putea să spun unora, pentru că din momentul în care am intrat în Parlament, am încercat cu mijloacele procedurale şi statutare care-mi stau la dispoziţie şi regulamentare, să dau de urma proprietarilor averii sau averilor fostului UGSR, avere rămasă în staţiunea Vidra, care constă în câteva zeci de vile şi hoteluri de 15 etaje, aflate în creierul munţilor, în staţiunea Vidra, după Valea Lotrului, la peste 1500 de metri altitudine.

Vă rog să mă credeţi, mă laud cu faptul că, după 3 ani şi ceva de mandat, cu toate demersurile făcute, nici o instituţie a statului n-a putut să-mi spună cine e adevăratul proprietar, pentru că lideri de sindicat, ca persoane fizice, şi după aceea ei înşişi în diverse corporaţii au reuşit să preia patrimoniul. Şi, nu-i aşa, peste câteva zile, vom vedea probabil şi un proiect de lege care să le redea tot lor averea înapoi.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, aşa cum a spus-o şi liderul grupului, va vota astăzi pentru menţinerea ordonanţei, pentru multe şi argumentate motive. Am vrut doar să fac precizarea că de aici până la a da înapoi tinerilor comunişti averea şi sindicaliştilor, nu mai este mult.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Paveliu şi apoi domnul deputat Calimente.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Stimaţi colegi,

Mă voi abţine de la orice fel de intervenţie polemică pentru că astăzi se realizează sau s-a realizat cel puţin prin raportul comisiei un consens asupra destinaţiei care se dă unei clădiri. Că de fapt aceasta este problema de fond şi lobby-ul la care s-a făcut trimitere, dacă desfiinţăm practic activitatea GDS-ului sau o lăsăm să meargă mai departe.

Acesta a fost subiectul. Sigur, cu o promisiune de a se aloca de către Guvern o clădire şi către fundaţiile de tineret. Dar, pe fond, aş vrea să nu uitaţi acest consens care s-a realizat astăzi, pentru că va mai urma încă o altă lege care are de fapt sau care poate interveni asupra acestei destinaţii date clădirii care nu este atribuită GDS-ului, ci este dată în folosinţă, ceea ce e cu totul altă nuanţă, să nu se înţeleagă că această clădire care face obiectul punctului 1 din anexă...

Doamna Lia Olguţa Vasilescu (din bancă):

Este dată în administrare...

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Da, dar în administrare gratuită pe o perioadă de 10 ani, nu este dată în proprietate. Aşa că, v-aş ruga să nu uitaţi de consensul realizat astăzi şi să ni-l menţinem, pentru că în ultimă instanţă este un gest de corectitudine şi de dreptate.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Calimente.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Discutăm de patrimoniul fostului UTC, ca şi când UTC-ul a fost o organizaţie care şi-a creat aşa, un patrimoniu din muncă patriotică şi din rezultatul muncii pe care l-a avut. Acest patrimoniu, ştim bine cum a fost obţinut, mai ales această clădire care nici nu este o clădire nouă, presupunând că ar fi fost construită din fondurile UTC-ului, ci este o clădire veche, istorică, care probabil că, înainte de a fi în proprietatea UTC-ului, a fost în proprietatea altcuiva.

Pe de altă parte, aceste organizaţii de tineret create aşa, ca ciupercile după ploaie, aşa cum spunea şi colega noastră, sigur, una din revoluţionare a fost mai şmecheră, mai iute de mână, mai iute de gândire. Nici celelalte nu sunt mai departe. În general, organizaţiile de tineret militante sunt afiliate câte unui partid politic sau câte unei mişcări politice, restul sigur că urmăresc cu totul şi cu totul alte scopuri şi au scopuri mai mult patrimoniale decât de a dezvolta activităţi specifice tineretului.

Pe de altă parte, suntem de acord cu menţinerea acestei clădiri cu destinaţia pe care o are acum, anume să fie acordată Grupului de Dialog Social, şi fac asta nu pentru că domnul Băsescu ne-a trimis legea înapoi, pentru că atunci când s-a înfiinţat Grupul de Dialog Social, care exprima idei clare de dreapta, democratice, domnul Băsescu era în FSN, dacă-mi aduc bine aminte, şi era un adversar declarat al GDS-ului. Deci, nu pentru ceea ce spune domnul Băsescu facem acest lucru, ci facem pentru că aşa este normal şi credem că şi celor de la GDS într-o zi, mai devreme sau mai târziu, le vor cădea ochelarii de cal şi-l vor vedea pe domnul Băsescu aşa cum este şi nu cum îl văd astăzi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În primul rând, aş dori ca să spun o vorbă din partea unei aşa-numite generaţii expirate, cum spun unii colegi, sau cum au definit unii colegi pe cei care sunt mai în vârstă, către cei mai tineri, o vorbă spune: că "Voi ch'entrate, lasciate ogni speranza". Adică "Voi care intraţi aici, lăsaţi orice speranţă". Şi cu asta aş vrea s-o liniştesc pe colega noastră, în sensul că Guvernul o să dea un alt sediu după ce va mai analiza şi va mai găsi o soluţie. Dar de ce nu face Guvernul invers: să dea "restitutio in integrum", aşa cum vrea şi cum trebuie să facă restituirea acestei fundaţii către cel care are dreptul, şi să mute GDS-ul acolo unde doreşte ca să-i facă loc, să-i găsească un sediu. Asta ar fi soluţia cea mai simplă de rezolvat din acest punct de vedere.

Şi atunci, eu cred că în alte situaţii, şi-mi pare rău că nu-l văd pe domnul deputat Tudose aici, la o discuţie purtată la o altă comisie unde dânsul este vicepreşedinte sau preşedinte, tot aşa am avut promisiuni din partea Guvernului că o să dreagă şi o să rezolve problema, şi după vară a trecut toamnă, şi după toamnă a venit primăvară şi tot n-a rezolvat-o. Deci, ca atare, eu zic că putem să tragem concluzia din acest punct de vedere.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Olguţa Vasilescu. Şi pe urmă propun să încheiem dezbaterile generale şi să trecem la dezbaterea pe articole.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Nu e neapărat un drept la replică, domnule preşedinte, este o clarificare, pentru că sunt persoane care nu cunosc problema şi care vin şi spun aberaţii de la acest microfon.

În primul rând, pentru colegul Moisoiu, o să fiu ca rabinul: şi dumneavoastră aveţi dreptate şi dumneavoastră aveţi dreptate. Sigur că dacă mă întrebaţi pe mine, cred că dumneavoastră aveţi cea mai mare dreptate, ar trebui să fie mutat GDS-ul într-o altă clădire şi, mai ales, că se desfăşoară acolo activităţi comerciale, ceea ce dându-i-se proprietate gratuită nu trebuia să se întâmple acest lucru. Dar asta este o cu totul şi cu totul altă discuţie.

Eu vă spun că n-ar fi trecut această ordonanţă în forma în care este dacă nu ar fi avut o mie de discuţii la comisie vizavi şi de cealaltă lege care se află la ora actuală în comisie şi care se referă iarăşi la patrimoniul fostului UTC. Pentru că, stimaţi colegi, vreau să vă spun că acel patrimoniu era de drept privat al statului, în sensul că s-a format din cotizaţiile membrilor, probabil majoritatea dintre dumneavoastră aţi fost membri ai UTC-ului şi aţi dat cotizaţii. Aceia sunt banii. Ca să se ştie foarte clar, n-au venit din alte surse, de la bugetul statului sau ceva de genul acesta, ca cineva să poată să-i revendice acum.

În al doilea rând, s-a discutat aici despre faptul că organizaţiile de tineret ar fi formate din hoţi. Este o idee pe care o resping din start. Pentru o singură organizaţie care a făcut aceste lucruri şi vă spun că pe mână cu instanţele din România, pentru că pe legislaţia românească nu s-ar fi putut întâmpla aşa ceva. Dacă o instanţă nu ar fi eludat legea, n-ar fi trecut peste lege şi le-ar fi dat banii acelor escroci, şi nu mă feresc să le spun escroci, şi nimeni până acum n-a putut să se constituie ca parte vătămată, pentru că nu exista o completare a legii, lege care acum se află la comisie şi trebuie să fim foarte atenţi în ce formă trece, pentru că noi trebuie să recuperăm tot acel patrimoniu al fostei UTC pentru toate organizaţiile şi fundaţiile de tineret din România. Nu pentru organizaţiile partidelor politice, nici nu intră în această categorie, să fie foarte clar. La noi, asociativitatea pe tineret este sub 1%. În toată Europa este peste 10%. Deci, trebuie să fim foarte atenţi ce facem cu legea respectivă, să nu venim şi să punem etichete pentru că este greşit şi pentru că trebuie să recuperăm patrimoniul fostei UTC, nu să-l lăsăm pe mâna escrocilor.

Vă mulţumesc. Sper că a fost destul de clar de data asta.

Domnul Valer Dorneanu:

Trecem la dezbaterea textelor.

Începem cu titlul legii. Vă rog să urmăriţi pct.1 din raport. Se propune modificarea acestuia din proiect de lege de respingere în proiect de lege de aprobare. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat.

La textul articolului unic, de asemenea, se propune modificarea acestuia din "se respinge ordonanţa" în "se aprobă ordonanţa".

Dacă sunt obiecţii. Nu. Votat în unanimitate.

La titlul ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Art.I, cu cele trei puncte ale sale. Nu sunt obiecţii. Votat în unanimitate.

La art.II, nu sunt obiecţii. Votat în unanimitate.

Vom supune proiectul votului final în şedinţa de astăzi.

La pct.15, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice.

Suntem Cameră decizională.

Comisia de buget să ia loc în banca potrivită.

Rog iniţiatorul să prezinte pe scurt acest proiect de lege.

Domnul Kovacs Carol Emil:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin acest proiect de lege s-a urmărit rezolvarea unei situaţii, şi anume Ministerul Culturii şi Cultelor a comunicat că acţiunea de reevaluare a bunurilor din patrimoniul cultural naţional nu se poate realiza până la finele anului 2007.

Se cere evaluarea şi reevaluarea activelor şi mijloacelor fixe ale instituţiilor publice până la sfârşitul anului 2008 şi să se înregistreze în contabilităţi. De asemenea, reevaluarea cel puţin o dată la 3 ani a activelor fixe ale instituţiilor publice.

Faţă de cele de mai sus, Ministerul Economiei şi Finanţelor propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei, doamna deputat Mihaela Rusu.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În şedinţa din data de 11 februarie 2008, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea la comisie a proiectului de lege în vederea unei noi reexaminări.

La întocmirea raportului suplimentar, s-a avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, precum şi punctul de vedere al Guvernului.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, doamna Doina Dascălu, secretar de stat, şi doamna Doina Ilie, director general în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

La lucrările comisiei au participat 27 de deputaţi din totalul de 28 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 27 noiembrie 2007.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Călian. La dezbateri generale.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Deşi a fost emis un raport suplimentar de adoptare a acestui proiect de lege, vreau să vă spun că parlamentarii P.D.L. au votat împotrivă în Comisia pentru buget, finanţe, motivând acest vot cel puţin datorită a "două forţări ale legii", să spun.

În primul rând, reevaluarea o dată la trei ani a activelor fixe aparţinând instituţiilor publice este necorespunzătoare, pentru că în opinia noastră ea trebuie făcută anual. Din momentul în care se ţine cont de rata inflaţiei, de starea imobilului respectiv, precum şi chiar de preţul pieţei, reevaluarea trebuie făcută anual.

În altă ordine de idei, prevederile acestei ordonanţe stabilesc următorul lucru: reevaluarea poate să fie făcută de o comisie propusă de conducătorul instituţiei publice sau de evaluatorii autorizaţi. În opinia noastră, singurele persoane abilitate să stabilească şi să facă reevaluarea acestor bunuri pot să fie doar evaluatorii autorizaţi.

Pe cale de consecinţă, grupul nostru parlamentar va vota împotriva acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Petru Lakatos:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă domnul Călian nu mi-ar fi luat-o înainte, atunci aş fi spus că în sfârşit un proiect care ne dă posibilitatea şi Senatului, şi Camerei Deputaţilor, să arătăm că suntem pe fază şi eventualele neajunsuri cuprinse în ordonanţa de urgenţă a Guvernului pot fi modificate.

De ce spun acest lucru? Reevaluarea la trei ani este suficientă şi corespunde normelor europene. Deci, până aici nu este nici o problemă. Senatul a venit cu următoarea modificare care este de fond şi totodată de bun simţ, care prevede următoarele: "Reevaluarea se efectuează în condiţiile prevăzute la art.2.1. de o comisie numită de conducătorul instituţiei publice titulare a dreptului de proprietate sau de evaluatori autorizaţi conform reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării putând fi înregistrate în contabilitatea instituţiei titulare a dreptului de proprietate, până la finele anului 2000".

De ce este importantă această modificare? Pentru că ordonanţa se referă la toate instituţiile publice şi la administraţia publică locală. Dacă noi dăm pe mâna numai a evaluatorilor această activitate care se face relativ simplu pe baza buletinului statistic al Institutului Naţional de Statistică care comunică inflaţia anuală şi, practic, este vorba de operaţiuni de înmulţire şi eventual de calculat nişte procente, lucru care poate fi făcut de către instituţiile respective.

E bine să rămână şi sintagma "evaluatori autorizaţi" pentru că la început se arată că sunt situaţii în care, mai ales la Ministerul Culturii, sunt luate în evidenţă anumite proprietăţi numai, să zic aşa, ca şi fizic, deci nu este dată o valoare. Într-adevăr, aici, e nevoie de evaluatori speciali.

O altă contribuţie a Parlamentului, a Senatului, ca legea să fie aplicabilă, este propunerea de la pct.3 ca instituţiile publice să prevadă în bugetul de venituri şi cheltuieli sumele necesare efectuării evaluării, reevaluării activelor fixe corporale în anul în care acesta are loc. Fără această prevedere, consiliile locale, primăriile nu ar avea obligaţia...or, în momentul în care în buget nu sunt prevăzuţi bani, fonduri pentru evaluarea, atunci aceste evaluări nu se fac şi ne trezim cu situaţia actuală.

De aceea, stimaţi colegi, eu vă propun să fiţi de acord cu varianta Senatului şi să votaţi conform propunerii comisiei, că este în folosul tuturor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Nu mai sunt intervenţii. Vă reamintesc faptul că raportul comisiei nu cuprinde amendamente admise sau respinse şi, în consecinţă, potrivit art.106 din Regulamentul Camerei, vom supune proiectul direct votului final, la sfârşitul acestei şedinţe.

La pct.16, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2007 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare.

Proiect de lege adoptat de Senat.

Suntem în procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget are raport suplimentar.

Rog iniţiatorul să prezinte foarte pe scurt, având în vedere procedura de urgenţă.

Vă rog să prezentaţi proiectul şi Comisia pentru buget să prezinte raportul.

Domnul Kovacs Carol Emil:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Această ordonanţă de urgenţă are în vedere reglementarea finanţării unor proiecte de investiţii care se derulează pe o perioadă mai lungă de un an. Şi în acest sens, prin proiectul Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111 aprobată prin Legea nr.126, se urmăreşte crearea temeiului legal pentru emiterea normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă, pe de o parte.

Pe de altă parte, obligativitatea obţinerii avizului prealabil al Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru proiectele de investiţii şi alte cheltuieli de investiţii a căror finanţare se asigură potrivit acestei ordonanţe, obţinerea avizului urmând a fi făcută pe baza solicitării formulate de ordonatorul principal de credite.

În consecinţă, Ministerul Economiei şi Finanţelor vă propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea acestui act normativ.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Din partea Comisiei pentru buget, prezintă raportul doamna deputat Mihaela Rusu.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliul Legislativ, cu observaţii şi propuneri, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi avizul negativ al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare.

După cum s-a specificat, prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare, în sensul creării unui temei pentru emiterea normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă.

Prin aplicarea normelor metodologice, se va putea respecta termenele de îndeplinire a angajamentelor asumate de România în relaţia cu NATO şi Uniunea Europeană, referitor la realizarea unor obiective de investiţii, precum şi cuprinderea anumitor proiecte prioritare în anexele la bugetele proprii, în vederea aprobării acestora prin Legea bugetului de stat pe anul 2008.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La dezbaterea proiectului au participat 27 de deputaţi din totalul de 28 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor şi se acceptă forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamna deputat.

Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să intervină la dezbateri. Nu.

Vă rog să constataţi că ne aflăm în situaţia prevăzută de art.106 din Regulament, nefiind amendamente admise sau respinse, vom supune proiectul direct votului final.

La pct.17, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii.

Comisia de buget a propus adoptarea proiectului.

În raportul suplimentar, de asemenea, adoptarea proiectului Legii privind aprobarea ordonanţei de urgenţă.

Dau cuvântul iniţiatorului. Îi reamintesc că suntem în procedură de urgenţă şi-l rog să se încadreze în aceste condiţii.

Domnul Kovacs Carol Emil:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş aminti numai schimbările preconizate, având în vedere că, începând cu anul 2007, România, în calitate de ţară membră a Uniunii Europene, are obligaţia respectării legislaţiei europene în domeniul statisticii finanţelor guvernamentale, şi anume: se stabilesc termene de raportare a situaţiilor financiare; se creează cadrul legal pentru ca Ministerul Economiei şi Finanţelor să împuternicească şi alte persoane decât cele cu atribuţii de inspecţie fiscală şi comisari ai Gărzii Financiare să aplice sancţiunile prevăzute de lege şi se creează cadrul legal pentru ca Ministerul Economiei şi Finanţelor să blocheze deschiderea creditelor bugetare ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului fondului naţional unic de asigurări de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetelor locale, iar unităţile teritoriale ale Trezoreriei statului să blocheze efectuarea de plăţi de către instituţiile publice care nu au prezentat la termen situaţiile financiare asupra patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare, determinând astfel ordonatorii de credite să ia măsuri urgente pentru depunerea acestora.

Ministerul Economiei şi Finanţelor, în numele Guvernului, vă propune spre adoptare acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să intervină. După raportul comisiei.

Doamna deputat Mihaela Rusu.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Obiectul de reglementare al proiectului de lege este crearea cadrului juridic privind raportarea la Institutul European de Statistică a datelor statistice în domeniul finanţelor publice la termene precise, respectând sistemul european de conturi.

La reexaminarea proiectului, în şedinţa comisiei din data de 19 februarie 2008, au participat doamna Dascălu, secretar de stat, doamna Ilie Doina, director general, şi doamna Alecu Georgeta, şef serviciu în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

La lucrările comisiei au participat 24 de deputaţi din totalul de 28 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 27 noiembrie 2007.

Acest proiect este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Călian.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prima parte a ordonanţei este relativ corectă. Nu ne putem opune raportării datelor statistice către Institutul Statistic European - EUROSTART. Însă, prin măsurile coercitive, Guvernul face un abuz. Este inadmisibil ca Ministerul Finanţelor să abiliteze, cu excepţia inspectorilor fiscali, orice alte persoane să aplice amenzi instituţiilor publice, zonelor administrative, primarilor, de exemplu. Poate să vină femeia de serviciu de la Guvern să aplice amenzi primarului din localitatea nu ştiu care. Este un abuz.

În altă ordine de idei, blocarea conturilor, blocarea plăţilor instituţiilor publice, precum şi instituţiilor din zona administraţiei publice locale, este abuzivă, pentru că noi nu trebuie să facem să sufere populaţia din acest punct de vedere pentru că aceste rapoarte statistice nu au fost trimise la timp.

Credem că Guvernul poate să găsească alte soluţii prin care să determine ordonatorii principali de credite să se încadreze într-un termen stabilit de Guvern în vederea raportării acestor date statistice.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Nemaifiind alţi doritori la dezbaterile generale, trecem la dezbaterea pe text a proiectului de lege.

La titlul proiectului, dacă aveţi obiecţiuni?

Comisia propune schimbarea acestuia, din respingere, în lege privind aprobarea.

Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La articolul unic, comisia propune, de asemenea, schimbarea acestuia, din dispoziţia "se respinge", în dispoziţia de "se aprobă".

Dacă sunt obiecţiuni? Nu.

La art.I din ordonanţă, nu sunt obiecţiuni.

Rămâne textul din ordonanţă.

La pct.1 din ordonanţă - textul nemodificat.

La pct.2, urmăriţi amendamentul nr.5, de la pag.6.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei? Nu.

Votat textul comisiei.

La pct.6 din raport, cu referire la pct.3, art.42, comisia propune menţinerea textului din ordonanţă.

Nu sunt obiecţiuni.

La pct.7, comisia propune păstrarea art.2 din ordonanţă.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat punctul de vedere al comisiei.

Vom supune proiectul de lege votului final de astăzi.

Urmează pct.18, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2007 privind înfiinţarea Fondului pentru dezvoltarea satului românesc.

Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a propus respingerea.

Suntem în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul comisiei.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare înfiinţarea Fondului de dezvoltare a satului românesc, cadru legislativ care să permită asigurarea evidenţierii în mod distinct, în cadrul resurselor financiare publice, a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltarea şi modernizarea satului românesc, precum şi destinaţiile acestor fonduri.

Se asigură finanţarea lucrărilor de investiţii din infrastructură, sisteme de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi epurare, platforme de gunoi, poduri, podeţe şi punţi pietonale.

Repartizarea de sume din fond se va face prin hotărâre de Guvern, la propunerea ordonatorilor principali de credite.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La dezbaterea proiectului a participat doamna Doina Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

La lucrările comisiei au participat 27 de deputaţi, din totalul de 28 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 27 noiembrie 2007.

Acesta este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii proiectului de lege, în şedinţa din data de 19 februarie 2008, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină?

Vă reamintesc, este vorba de un raport cu privire la respingerea ordonanţei de urgenţă. Senatul a adoptat lege de respingere. Noi votăm legea în forma Senatului.

Neexistând amendamente în comisia de fond, urmează să procedăm potrivit art.106 din Regulament şi supunem proiectul de lege votului final.

Domnul deputat Puşcaş.

Domnul Vasile Puşcaş:

Domnule preşedinte,

Cred că nu este bine să trecem chiar aşa de uşor peste acest proiect legislativ.

Este o respingere a unei ordonanţe de urgenţă, dar dincolo de respingere, şi care, de fapt, înseamnă haosul legislativ în care trăim datorită ordonanţelor de urgenţă, cred şi aş vrea foarte mult, domnule preşedinte, să avem un raport din partea comisiei, în ce mod a fost instrumentată această ordonanţă de urgenţă până în momentul respingerii, pentru că s-ar putea ca ea să fi fost instrumentată în vederea alegerilor pentru Parlamentul European, şi atunci este un punct.

O a doua evaluare: în ce mod acest proiect a fost instrumentat, sau această ordonanţă a fost instrumentată din perspectiva Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Dacă a mers pe dezvoltare rurală, din perspectiva programului naţional, atunci este în ordine, dar trebuie să ştim. Este simplu să respingem, şi nimeni, absolut nimeni nu mai decontează ceea ce s-a cheltuit din fondul bugetului naţional.

De aceea, domnule preşedinte, am o mare rugăminte la comisie şi, bineînţeles, din partea Guvernului, să prezinte o informare în Parlament a modului în care, pe baza acestei ordonanţe, au fost cheltuiţi bani, repet, în corelare cu Programul Naţional de Dezvoltare sau în afara Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Este cineva din partea iniţiatorului, care poate răspunde la acest lucru?

Comisia?

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Trebuie să înţelegem că aceşti bani au fost alocaţi pentru infrastructură, sisteme de alimentare cu apă, canalizare, drumuri şi podeţe şi, totodată, sunt aprobaţi prin Legea bugetului pe anul 2008.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat,

Ca să încercăm să plasăm discuţia dumneavoastră, care ridică pe fond probleme serioase, va trebui să ne raportăm şi la Regulament. Deci, în comisie nu au fost făcute asemenea amendamente. Acum, eventual, aţi putea cere restituirea la comisie.

Domnul Vasile Puşcaş:

Domnule preşedinte,

Evident că proiectul este pentru respingere. Dar, încă o dată, noi aici suntem legiuitori. Nu facem altceva decât să aprobăm nişte cheltuieli care s-au făcut, despre care nu ştim, pe baza unei ordonanţe de urgenţă, care au fost operate.

Repet, proiectul este corect să-l aprobăm pentru respingere. Nu cer decât să avem o informare a Parlamentului, dinspre comisie, împreună cu acest Guvern.

Dar sunt pentru respingere.

Din sală:

Înainte de respingere.

Domnul Vasile Puşcaş:

Păi, înainte de respingere, sigur că da.

Domnul Valer Dorneanu:

Mai doreşte cineva să intervină?

Domnul deputat Mocanu, din partea Grupului parlamentar al P.D.-L.

Domnul Alexandru Mocanu:

Absolut corectă observaţia colegului nostru Puşcaş, aşa că v-aş ruga, domnule preşedinte, să luaţi act de cererea de retrimitere la comisie a acestui raport, în vederea completării cu datele solicitate şi menţionate aici de colegul Puşcaş, astfel încât, în momentul în care vom propune plenului, evident, soluţia de respingere a ordonanţei, să fim cu toţii în cunoştinţă de cauză, dacă şi câte sume, eventual, au fost cheltuite în baza acestei ordonanţe de urgenţă, a cărei respingere o propunem astăzi.

Vă mulţumesc. Aşadar, rugăm retrimiterea la comisie.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Dau cuvântul doamnei deputat Mihaela Rusu, care vă va explica că această ordonanţă n-a produs niciun fel de consecinţe, care să trebuiască acum rezolvate în cadrul unei legi de respingere a ordonanţei.

Vă rog, doamna deputat Mihaela Rusu, aveţi cuvântul.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, aceşti bani au fost alocaţi pentru altele, pentru infrastructură, poduri, podeţe ş.a.m.d., dar ei nu au fost cheltuiţi deocamdată, deci nu s-au produs efectele. Iar Legea bugetului pe anul 2008 nu mai avem cum s-o modificăm.

Retrimiterea la comisie, eu zic că nu este prea bună, pentru că o dată a mai fost retrimisă la comisie, noi am verificat aceste probleme.

Totodată, noi solicităm ca acest proiect de lege să apară azi pe ordinea de zi.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Eu o să procedez potrivit Regulamentului, trimiţând proiectul votului final.

Rog colegii care mai au probleme în suspensie cu privire la acest proiect, pe calea unei intervenţii politice sau a unei interpelări, să solicite Guvernului precizări suplimentare.

Proiectul de Lege privind trecerea unui teren, proprietate publică a statului, din administrarea Staţiunii de cercetare agricolă - Suceava, din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", în administrarea Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Lege ordinară.

Suntem Cameră decizională.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru învăţământ. Raport comun.

Vă rog, domnule profesor, să-l prezentaţi.

Cer scuze Comisiei pentru învăţământ, pentru că ar părea, din intervenţiile mele, că îi diminuez rolul, ceea ce nu este în intenţia mea.

Domnul Petre Popeangă:

Nu, domnule preşedinte. Vă mulţumesc.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate cu proiectul de lege ce are ca obiect de reglementare trecerea unui teren, proprietate publică a statului, din administrarea Staţiunii de cercetare-dezvoltare agricolă - Suceava, din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", în administrarea Ministerului Economiei şi Finanţelor.

La întocmirea raportului, comisiile au analizat avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru industrii şi servicii şi avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 31 octombrie 2007.

În urma dezbaterii în şedinţele din 13 şi 26 februarie 2008, comisiile au propus, cu majoritatea celor prezenţi, adoptarea proiectului de lege în forma adoptată şi de către Senat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Iniţiatorul îşi susţine proiectul de lege.

La dezbateri generale, s-a înscris doamna deputat Olguţa Vasilescu şi domnul deputat Dumitriu, din oficiu, din partea Partidului Conservator, precum şi domnul deputat Miuţescu, în această ordine.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Eu am votat împotriva acestui proiect de lege - şi eu, şi alţi colegi de-ai mei din P.S.D., domnul Dumitriu, doamna Monalisa Găleteanu, şi asta pentru că ne-am obişnuit ca de fiecare dată când avem nevoie de terenuri de undeva, să le luăm de la staţiunile de cercetare. Astfel, am ajuns să nu mai avem staţiuni de cercetare sau, oricum, terenul acestora să devină aproape inutil, pentru că nu se pot face culturi pe suprafeţe atât de mici, cât le rămâne acestor staţiuni.

Am înţeles că trebuie să luăm terenul şi să-l dăm la Nokia, pentru că va fi o investiţie foarte mare acolo. Nu mai înţeleg, însă, de ce trebuie să dăm o suprafaţă atât de mare, de aici, din această staţiune de cercetare, pentru a-şi pune acolo un transformator. Am înţeles că, de fapt, pentru asta este terenul respectiv. Or, nu poţi să iei câteva hectare ca să pui un transformator pe ele. Se putea da o suprafaţă mult mai mică. Asta este una.

A doua chestiune: trebuie să terminăm odată cu retrocedările astea masive şi cu luarea terenurilor din staţiunile de cercetare. Vreau să vă spun că în judeţul Dolj, staţiunea de la Banu Mărăcine a fost dată, printr-un ordin al prefectului, în proprietatea unor locuitori din comuna respectivă.

Or, am ajuns în situaţia în care, în Dolj, nu mai avem terenuri unde să cultivăm sămânţă. Ne trebuie o sămânţă de un anumit tip, care este pentru un anumit tip de sol. Nu putem să importăm, aşa cum vor foarte mulţi să facem acest lucru.

Deci, trebuie să fim foarte atenţi cu staţiunile de cercetare.

Vă mulţumesc foarte mult. Votul meu este împotrivă.

Domnul Valer Dorneanu:

Staţi, un pic, domnule preşedinte, că este o ordine pe care am anunţat-o deja.

Domnul Dumitriu.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Eu n-aş fi aşa de radical şi n-am fost nici în comisie. În comisie m-am abţinut, în sensul că, într-adevăr, este vorba de 0,7 ha, mai precis 6.850 mp. Nu-i un capăt de ţară pentru agricultură şi nici pentru cercetarea agricolă, însă nu mi s-a părut normal ca noi - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice - să fim de acord cu plecarea acestor terenuri, fără o răscumpărare, fără un teren la schimb, deci plecarea acestor terenuri de la institutele de cercetare.

Aceeaşi poziţie am avut-o şi în cazul unei cereri similare, sigur, la alt nivel, făcută de Ministerul Transporturilor pentru o autostradă.

Normal este ca aceste instituţii care dispun de fonduri, dispun de terenuri, cum este Electrica, sau cum este Ministerul Transporturilor, să ofere o răscumpărare sau un teren la schimb. De ce tot timpul să ia gratis?

Sigur, sunt nişte calcule care au stat la baza acestei opţiuni a Ministerului Economiei, s-au făcut nişte studii şi s-a constatat că poziţionarea transformatorului pe acest teren este obligatorie, din raţiuni evidente de calcul şi studii. Dar, repet, ei trebuiau să vină cu ceva la schimb: fie cu bani, fie cu alte terenuri.

Aceasta a fost obiecţiunea noastră şi din această cauză m-am abţinut în comisie şi am sugerat colegilor din Grupul parlamentar al Partidului Conservator, de asemenea, să ne abţinem la votul final.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Miroşeanu.

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este o chestiune de principiu. De prea multe ori, în ultimii ani, s-au cedat extrem de uşor aceste terenuri, care fac parte din - dacă vreţi - din fondul genetic, din fondul de bază al cercetării agricole în România.

S-a spus de prea multe ori că cercetarea nu are bani, că nu există o strategie foarte clară. Asta, într-adevăr, este o realitate. Şi de aici trebuie să plecăm, dacă dorim ca viitorul agriculturii şi al cercetării în România să aibă o bază solidă.

Pe ce vom mai face cercetare, în următorii ani, dacă prin hotărâri succesive, prin proiecte de lege succesive, dăm aceste terenuri, în baza corectă, de altfel, de susţinere a unor proiecte de interes naţional?

Susţin şi eu poziţia colegului antevorbitor, ca autorităţile locale şi autorităţile naţionale, când mai vin cu astfel de propuneri, să vină şi cu o contrapartidă, care poate să se prezinte şi într-o despăgubire, sau - de ce nu? - cel mai corect, un schimb de teren corect, care să poată să permită pe viitor, atunci când vor fi poate mai multe posibilităţi, să avem cu adevărat cercetare în România.

Partidul Democrat-Liberal nu va susţine această iniţiativă şi vă propun şi dumneavoastră acelaşi lucru.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Kelemen.

Până atunci, am să încerc să vă răspund la întrebările dumneavoastră retorice, cu privire la terenul care face obiectul cercetării. Probabil, unii se gândesc că cercetarea se face numai în eprubetă sau în lăzi de nisip.

Aveţi cuvântul, domnule deputat Kelemen.

Domnul Kelemen Attila Béla Ladislau:

Stimaţi colegi,

Aici, mai mulţi colegi aţi spus nişte adevăruri, într-adevăr, dureroase. Numai ieri aţi văzut pe posturi de televiziune că un cercetător a făcut 12 ore, a pichetat Palatul Cotroceni, pentru un sprijin care ar trebui să fie normal în condiţiile unei ţări cu o normalitate oarecare, ca această cercetare, indiferent din ce domeniu, să primească bani suficienţi.

Eu aşa cred, că mai mulţi dintre dumneavoastră, într-adevăr, sunteţi interesaţi, printre care şi eu, care sunt membru al Academiei de Ştiinţe Agricole, deci cunosc problemele acestei instituţii.

Şi totuşi, trebuie să vă spun, că tot la fel de mult discutăm şi despre dezvoltare rurală, dezvoltare rurală care bineînţeles nu se poate concepe fără o dezvoltare şi tehnologică a acestor teritorii. Aici este vorba despre această dezvoltare, deci dezvoltarea reţelei electrice.

Trebuie să atrag, de asemenea, atenţia dumneavoastră că aici nu este vorba de câteva hectare. În textul legii vorbim despre 6.850 mp, care înseamnă puţin mai mult decât o jumătate de hectar. Deci, nicidecum nu se vorbeşte în textul de mai multe hectare.

Eu aşa cred, că nu trebuie să blocăm această iniţiativă. Este vitală pentru judeţele din Moldova, Suceava, Iaşi şi alte judeţe, Botoşani.

Eu cred că această lege este bine concepută, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a amânat o dată, ca să mai verificăm, să cerem şi părerea Academiei.

Academia a fost de acord cu scoaterea acestui teren. Şi încă o dată vă spun: este vorba de numai 6.850 mp, şi nicidecum de hectare.

Deci, eu propun votarea acestei iniţiative.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Adam, de la Grupul parlamentar al P.S.D.

Domnul Ioan Adam:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Grupul parlamentar al P.S.D. se opune categoric acestei cruciade pornite împotriva cercetării, în general.

Este inadmisibil ca şi aşa, din puţinul teren pe care aceste staţiuni de cercetare îl mai au în administrare, să se mai ciuntească.

Noi apreciem, onorată instanţă, că dacă aşa cum s-a spus, nu este un capăt de ţară şi nu este o suprafaţă mare de teren, atunci să se găsească o altă soluţie, tocmai bazându-ne pe argumentul pe care ni l-a furnizat comisia, acredităm teza că o aşa suprafaţă mică ar putea fi complinită din altă parte şi nu ar fi necesar ca, din terenul pentru cercetare, să se aloce pentru construcţii sau, mă rog, pentru dezvoltări industriale.

Noi apreciem că soluţia cea mai viabilă ar fi aceea de respingere, generat de faptul că s-ar putea găsi un paliativ pentru a se putea soluţiona acea problemă tehnică.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Olguţa Vasilescu, pe procedură.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Sunt voci care susţin că acel transformator trebuie să fie pus musai pe acel teren.

Însă, am avut la comisie un reprezentant al Guvernului, care nu ne-a vorbit nimic despre nişte măsuri compensatorii, despre un schimb de teren sau despre ce s-a discutat aici.

Atunci, propunerea mea ar fi: să reîntoarcem legea la comisie, să discutăm cu reprezentanţii Guvernului despre această chestiune, cât este de important ca acel transformator să fie acolo, şi să nu-şi cumpere un teren de pe piaţa liberă, pentru că ne gândim şi la faptul că Electrica îşi pune stâlpul pe terenul meu, eu nu am dreptul să-i cer chirie; în schimb, dacă eu îmi pun un banner pe stâlpul Electrica, trebuie, chiar dacă este pe terenul meu, să plătesc chirie. Deci, sunt foarte multe lucruri pe care, zic eu, putem să le stabilim la comisie, să găsim nişte soluţii compensatorii.

În acelaşi timp, vreau să anunţ pe această cale faptul că voi face o modificare la Legea administraţiei publice locale, pentru că este inadmisibil ca să-i mai lăsăm pe prefecţi să dispună cum vor, după bunul plac, de staţiunile de cercetare.

Dacă nu ne trezim rapid, rămânem fără staţiuni de cercetare şi ştiţi cu toţii cât sunt de importante.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

În mod normal, ar trebui să supun votului propunerea de retrimitere la comisie. (Vociferări)

O să dau cuvântul la toţi. Şi, pentru că domnul Mocanu se află deja la microfon, îl rog pe domnul Puşcă să aştepte, ca să-i dau cuvântul după dânsul, având în vedere calitatea pe care o are la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aici nu este vorba de 6 m, de 60 ari, de 7 ha sau de nu ştiu ce. Este vorba de un principiu: dacă dumneavoastră observaţi, toate aceste terenuri sunt luate de la cercetare.

Nu ieşeam la cuvânt astăzi dacă nu aveam programul zilei de lucru de la Comisia de agricultură de astăzi. De patru luni de zile, ne străduim cu toţii să respingem o ordonanţă de urgenţă a acestui Guvern, care vrea să distrugă cercetarea în agricultură, în legătură cu o suprafaţă de 6 ha, pe care vrea s-o ia de la Staţiunea de cercetare a cartofului Braşov şi s-o dea Consiliului judeţean Braşov.

Astăzi, pe ordinea de zi la Comisia pentru agricultură, a apărut o altă suprafaţă, pe care vrea s-o ia tot de la acelaşi institut şi s-o dea pentru nu ştiu ce, pentru construcţii de cămine.

Eu n-am nimic împotrivă cu construcţia de cămine, că nu vreau să văd studenţii stând în beci sau stând în cazărmi. Vreau să stea civilizat, aşa cum stau în toate ţările europene. Dar, vreau să ştiu că pământul, care este foarte puţin pământ, hectarele care au rămas pentru cercetare, în ziua de astăzi este de neluat în seamă. Vreau să ştiu exact ca acest pământ care se dă, să fie dat ori cu bani, ori să fie dat în schimbul unui alt teren.

Noi am făcut totul în această ţară să ia pământ Costanda, nu mai ştiu care, Popovici, nu ştiu care din alt judeţ, dar când este vorba de cercetare, n-avem pământ şi dăm de la staţiunea ".. când este vorba de construcţii, de alte obiective, luăm de la staţiunile de cercetări şi dăm oriunde în ţara asta.

Noi, în Comisia pentru agricultură, împreună cu domnul preşedinte Kelemen, am căzut de acord asupra acestui principiu, să nu mai aprobăm în comisie şi în plenul Camerei Deputaţilor aceste suprafeţe de schimb pentru cercetare.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

S-au mai înscris: domnul deputat Puşcă, domnul deputat Popa, domnul deputat Ungureanu, domnul deputat Tabără şi domnul profesor Andea.

Vă propun ca, după aceste intervenţii, să sistăm discuţiile, şi eu am să supun la vot propunerea care s-a făcut.

Constat, aşa, cu oarecare umor, că sunt mai mulţi şi mai vorbăreţi agricultorii decât juriştii.

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pe de o parte, regret că am asistat la luări de poziţie de la acest microfon, de la colegi în necunoştinţă de cauză. Dacă ar fi avut răbdarea şi amabilitatea să citească măcar titlul legii, şi-ar fi dat seama că prezentul proiect de lege nu modifică situaţia juridică a terenului: el a fost, este şi va fi proprietate publică a statului.

Cu alte cuvinte, în atare situaţie, nu se poate pune problema unei despăgubiri, având în vedere că situaţia juridică a terenului nu se schimbă.

Ceea ce proiectul de lege propune Parlamentului, este doar schimbarea administratorului, şi anume trecerea din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole, a administrării prin staţiunea de cercetare, în administrarea Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Mai mult, dacă nu s-ar fi mărginit la citirea titlului legii sau a proiectului de lege şi ar fi citit şi anexa, ar fi constatat că şi în momentul de faţă, la Cartea funciară, titular al acelei proprietăţi este Ministerul de Finanţe. Cu alte cuvinte, proiectul de lege doar încearcă să pună în drept ceea ce în fapt există.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota pentru acest proiect de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Popa. V-aş ruga să încercaţi să nu vă repetaţi.

Domnul Nicolae Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Eu cred că aici avem de-a face cu o neînţelegere. De ce? Pentru că am ascultat mulţi colegi de la acest microfon, care acuză Guvernul actual de distrugerea cercetării româneşti.

Daţi-mi voie să fac o rectificare, să informăm corect şi să spunem adevărul opiniei publice că acest dezastru al cercetării româneşti, domnul deputat Anghel se uită la mine şi probabil că-mi va da dreptate, a început de 17 ani de zile, când, mai toate guvernele nu au luat nicio măsură în vederea clarificării şi rezolvării acestei situaţii a cercetării româneşti. Avem, într-adevăr, un proiect de lege la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, proiect de lege care zace cam de vreo 2 ani şi jumătate, domnule deputat Stanciu, dacă nu mă înşel, unde nu am găsit nicio soluţie pentru a ajunge în plen acel proiect de lege şi a clarifica partea financiară a staţiunilor, suprafeţele, investiţiile, obiectivele pe care le au în subordine.

Vreau să vă spun foarte clar că multe dintre investiţiile subordonate Academiei au intrat în faliment, pentru că nu s-au dat nişte hotărâri de Guvern pentru a stabili clar statutul juridic; suprafeţele, la fel. Păi, ce credeţi dumneavoastră, că noi stăm în suprafaţa aceasta, de 6.850 m.p., când s-au devalizat sute de hectare din staţiunile de cercetare, mai ales că această investiţie este investiţie de interes public. Vrem să facem lumină în Moldova. Şi aceasta este menirea şi interesul nostru.

De aceea, Grupul parlamentar al P.N.L. va susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Tabără, cunoscător şi apărător al problemei cercetării agricole româneşti.

Domnul Valeriu Tabără:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu este vorba numai de a-ţi continua anumite principii şi luări de poziţii şi de la acest microfon şi din afara lui. Este vorba de o situaţie de fapt. Şi, cu regret, trebuie să spun că aceste comunităţi locale, comisiile de fond funciar de la nivel local şi judeţean, nu şi-au făcut datoria niciodată pe legile proprietăţii, pornind de la ceea ce înseamnă bilanţul sau balanţa suprafeţei funciare care a fost la dispoziţia lor.

La Suceava, nu este nevoie de un istoric. Oricine vrea să constate multe dintre ilegalităţi şi modul cum a fost tratată proprietatea publică - şi mă adresez colegilor care susţin proprietatea publică; eu mă număr printre aceştia - de a trece chiar într-un sistem ilegal, chiar şi atunci când au fost justificate preluările de teren, ca să fie retrocedate.

Dar, stimaţi colegi, problema nu este a unei staţii pe 3 mii sau 6 mii de metri pătraţi, ci consecinţele aşezării ei. Toţi cei care au fost agronomi şi care lucrează în sistem ştiu ce înseamnă să lucrezi sub sârme, sub tot felul de alte instalaţii care se fac acolo. Asta este una dintre probleme.

În al doilea rând, este ceea ce înseamnă privatizarea acestor unităţi care, la această dată, sunt în sistem public, dar care, practic, sunt în perspectivă să fie privatizate şi se iau odată cu aceste suprafeţe. Nimeni nu va apăra proprietatea publică la Staţiunea Suceava.

Şi închei cu o problemă care mi se pare deosebit de importantă şi pe care, din păcate, noi nu o vedem acum. Importanţa acestor unităţi pentru ceea ce înseamnă unul dintre cele mai importante sectoare economice ale României, care este agricultura. Şi Moldova, şi România are nevoie de Staţiunea Suceava şi de suprafeţele care sunt destinate nu neapărat numai cercetării, cât producţiei de material biologic.

Ori diminuarea în continuare, de la unităţi care nu se pot apăra, sau asupra cărora se fac tot felul de presiuni, care nu au fost apărate printr-un sistem legal cert, înseamnă un abuz. Şi face un abuz inclusiv asupra proprietăţii publice sau utilităţii publice. Acesta este motivul pentru care noi nu vom vota acest proiect de lege. N-am făcut-o nici în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, n-o s-o facem nici în plenul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Andea Petru şi, apoi, domnul secretar Munteanu şi domnul deputat Stanciu, care mă ameninţă cu gesturi extreme, dacă nu-i dau cuvântul.

Domnul Petru Andea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să fac prima afirmaţie, că nimeni din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport nu poate fi bănuit de dorinţa sau de intenţia de a spolia cercetarea ştiinţifică din agricultură, prin transferuri de terenuri.

S-au prezentat aici o serie de argumente împotriva transferului respectiv. Aş vrea să privim ambele feţe ale monedei. În ultimii ani, cercetarea din agricultură a pierdut peste 100 de mii de hectare de teren - hectare! -, ceea ce înseamnă milioane, milioane de metri pătraţi. Este o istorie în contra cursului căreia Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport s-a pronunţat în mod constant.

Vreau, însă, să spun că, la ora actuală, chiar în şedinţa de astăzi a Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, se va discuta un pachet de legi privind cercetarea în agricultură. Dacă vom da curs pachetului de legi sprijinit de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, în continuare această academie va pierde câteva zeci de mii de hectare de teren. Iată o problemă de conştiinţă pentru Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, care, de luni de zile, reflectează asupra acestor proiecte de lege, având foarte serioase îndoieli ca să voteze reforma propusă de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, vizavi de modul în care trebuie susţinută în continuare cercetarea.

Vreau să spun că în general ideea pe care se merge la ora actuală este de a debarasa institutele de cercetare de suprafeţele de teren considerate neproductive - nu mă refer din punctul de vedere al cercetării, ci din punctul de vedere al producţiei - şi de a se trece la o subvenţie de la bugetul de stat. Este o cale mult mai facilă de a sprijini cercetarea. Deci, nu lăsându-le suprafeţele de teren pe care nu le pot administra şi nu le pot întreţine şi nu le pot valorifica, ci prin alocaţii bugetare.

Hectarele de care vă vorbeam au fost transferate în general Ministerului Agriculturii şi au fost folosite pentru acele redistribuiri, ca să spun aşa, către comisiile de fond funciar. Sigur că acest caz nu este de aceeaşi speţă. Se vrea, însă, să se construiască nu un transformator, cum s-a spus, ci o staţie de transformare. O staţie este o chestiune mult mai complexă din punct de vedere tehnic. Sigur că am putea să ne temem că afectează munca agricultorilor, dar şi liniile de înaltă tensiune şi staţiile actuale, care s-au construit. Şi nu ne putem imagina o societate evoluată, ca cea de astăzi, fără linii electrice, fără staţii electrice, cum nu ne-o putem imagina fără autostrăzi. Deci, dacă ne temem să lucrăm lângă autostradă, ne temem să lucrăm şi lângă o staţie de transformare şi aşa mai departe.

Deci, sunt argumente faţă de care nu are rost să întindem discuţia.

Singurul lucru asupra căruia putem discuta este compensaţia. Este motivul pentru care eu susţin propunerea făcută de doamna Vasilescu, ca să retrimitem la comisie acest proiect de lege, special pentru a discuta asupra compensaţiei pe care staţiunea respectivă să o primească pentru cedarea administrării terenului pe care-l are, deocamdată, în folosinţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul secretar Ioan Munteanu şi, apoi, domnul Stanciu.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Suntem într-o situaţie puţin penibilă. Vorbim de cercetare. Cercetarea este în impas; de acord, toată lumea. Vinovaţi - clasa politică şi managerii acestor staţiuni de cercetare. De ce? Simplu. Acum câteva săptămâni în urmă, la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice am primit, sub semnătura directorului de la Staţiunea de Cercetare a Cartofului şi Sfeclei de Zahăr Braşov, că disponibilizează 200 de hectare pentru Aeroportul de la Braşov, pentru că nu-l cultivă de câţiva ani de zile. Deci, vorbim de cercetare, luăm apărarea cercetătorilor.

Cercetarea, stimaţi colegi, nu se face şi înmulţind producţia de sămânţă. Sunt oameni care muncesc şi sunt oameni care doar fac afaceri din cercetare. Este clar că TRANSELECTRICA ar fi trebuit să dea teren la schimb pentru terenul de la Staţiunea de la Suceava. Aceasta era modalitatea cea mai corectă. Numai că această societate comercială nu are decât două hectare de teren, pe care se află alte staţii de transformare. Deci, nu poate să dea la schimb, nu are de unde.

Este corectă propunerea doamnei Olguţa Vasilescu, compensare cu alt teren cumpărat, sau contravaloarea terenului respectiv. Este o soluţie. Dar vreau să vă spun un lucru: această societate comercială este pe un program cu Banca Mondială şi, dacă până în luna mai, nu accesează banii, pierde 13 milioane de euro, exact pentru construirea acestei staţii de transformare care înseamnă doar 6.850 m.p. Vreau să vă spun că nu se confundă cu terenul de la Staţiunea de pomi de la Băneasa şi cu altele care se fac - clădiri, afaceri şi nu ştiu ce. Este vorba de o staţie de transformare pe care o ridicăm de la 220 KW la 400 KW. Ştiţi foarte bine câte căderi de tensiune sunt în toată ţara, pentru că nu avem reţeaua bine pusă la punct. Nu am nimic împotrivă să meargă la comisie înapoi. Aşa au dorit şi colegii mei. Dar, vă spun: se pierd banii pentru această staţie de transformare.

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Stanciu, căruia îi dau cuvântul cu două condiţii: să nu-l invoce pe domnul ministru Nicolăescu, pentru că nu are nicio legătură cu chestiunea şi să nu vorbească de efectele razelor votului uninominal cu privire la cercetarea românească.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Şi, conform indicaţiei de partid şi de stat, n-o să spun "domnule Nicolăescu".

Având în vedere, domnule preşedinte, că este vorba de curent electric - şi domnul deputat Popa a spus că vom fi şi noi luminaţi, cei din Moldova, m-am gândit să mă luminez primul şi, ca urmare, să vă spun, foarte pe scurt, o istorie. Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, al cărui membru sunt şi eu, alături de distinsul nostru coleg şi alţi distinşi colegi care nu sunt atenţi acum, a avut circa 160 de mii de hectare. S-a invocat necesitatea retrocedărilor. Sub preşedinţia Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, am acceptat acest lucru şi am ajuns la circa 80 de mii de hectare. De la 80 de mii de hectare, s-a invocat ce doriţi, pe lângă lege, şi s-a ajuns la 58 de mii de hectare. Acum, este un proiect care se va dezbate astăzi şi se va ajunge la douăzeci şi ceva de mii de hectare.

De aceea, cred că, stimaţi colegi, având în vedere faptul că suprafaţa pe care o deţine academia în administrare, de circa douăzeci şi ceva de mii de hectare, probabil, în viitor, este destul de mare, pentru că trebuie să construim Staţiunea Jucu, trebuie să luăm pământ de la Jucu - şi am luat; vă aduceţi aminte cum, nu intru în detalii; trebuie să facem Aeroport la Braşov - şi am luat; trebuie să facem transformator la Suceava. Deci, toată ţara nu se poate dezvolta sub nicio formă, decât dacă luăm de la agricultură. Şi, atunci, cred că ar fi bine să scăpăm de această problemă şi să dăm tot pământul de la staţiuni şi pe urmă să vedem cum se mai dezvoltă România prin cererile celor care nu mai au loc acum de pământul de la staţiune. Eu nu cred că este vorba aici de 6 mii de metri pătraţi, cum spunea domnul preşedinte. Este vorba de un principiu. Şi, dacă se dă, păi, de ce să nu luăm noi, domnule preşedinte? Facem şi noi un proiect de lege, ia şi Tabără, iau şi eu, ia şi domnul Puşcă, iau şi cei de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, şi cei de la agricultură, de ce să dăm la alţii? Şi facem şi noi transformări.

De aceea, eu spun că este bine s-o trimitem la comisie, să vedem exact ce se doreşte, cum se doreşte, care este statutul societăţii şi ce facem în continuare. Pentru că plângem că nu avem bani pentru staţiuni, pentru cercetarea agricolă, dar tot ce dăm pe gratis, pământul statului aflat în administrarea staţiunilor, că cineva de la Guvern doreşte să-l dea. Eu nu am nimic împotrivă. Dânşii au multe voturi, cei de la P.N.L., au o susţinere majoritară, să voteze ei şi să ia tot pământul; noi, nu.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Ultima intervenţie, domnul profesor Moisoiu şi supunem votului, pe urmă, retrimiterea la comisie.

Stimaţi colegi,

Oricum, este o chestiune de procedură restituirea la comisie, iar programul s-a terminat.

V-aş ruga pe cei care aveţi nedumeriri cu privire la lista votului final, să revedeţi, pe parcursul a 3-5 minute problematica votului, pentru a vă dirija colegii în sală.

Aveţi cuvântul.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voiam să spun că este superb să stai aşa, detaşat, în sală şi să urmăreşti discuţiile, pentru că spectacolul lumii este deosebit. Ăsta este adevărul! Adică, după ce cunoşti discuţiile care se poartă la comisie şi să vezi ce se întâmplă aici şi să vezi modul cum exact aceiaşi oameni care la comisie erau de acord ca acest pământ să fie dat acolo, aici, dintr-odată, iau atitudine inversă.

Întrebarea este: oare, cam ce stă în spate? În idee, însă, pentru că las acest aspect deoparte. Vreau să spun că acesta este adevărul. Cei de la academie sunt timoraţi. Nu au curajul să ceară, pentru că, de fapt, tot la Guvern merg, ca să solicite, pe urmă, bani, pentru ca academia să lucreze, să poată să fiinţeze.

Ce aş dori să vă spun. Şi la comisie am spus acelaşi lucru. Este cazul să se dea compensaţii. Iar, pentru ca să se poată da această compensaţie, este obligatoriu ce a spus şi doamna Vasilescu: ori îl trântim, ori, dacă nu, atunci trebuie să-l întoarcem la comisie. Deci, punctul de vedere al nostru este pentru întoarcere la comisie, pentru ca să se ia legătura şi cei în măsură să spună care sunt compensaţiile care se dau.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă marcaţi, întâi, prezenţa, ca să vedem dacă suntem în regulă. Pregătiţi-vă, vă rog, cartelele, pentru cei care nu v-aţi marcat prezenţa, pentru că facem, cu prilejul acesta, şi un exerciţiu pentru votul final.

Pentru problema de procedură, suntem suficienţi.

Supun votului dumneavoastră restituirea proiectului la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, la comisiile care au fost sesizate în fond, pentru a analiza împreună cu reprezentanţii Guvernului, propunerile care s-au formulat în plen.

Cine este pentru?

(Conform afişajului, se înregistrează 217 deputaţi prezenţi; 100 de voturi pentru, 100 de voturi împotrivă, 13 abţineri; 4 voturi neexprimate.)

Stimaţi colegi,

Constat că este în sală şi invocat domnul ministru Nicolăescu, care a uitat să voteze şi, pentru că este 100 la 100, îl rugăm să ne scoată din balotaj.

Stimaţi colegi,

Au mai venit colegi.

Vreţi procedură. Vă rog.

Domnul Mircea-Valer Puşcă:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Cu tot respectul vă spun că litera regulamentului spune că o hotărâre poate fi adoptată cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi. Or, această hotărâre nu a întrunit majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi. Cu alte cuvinte, nu a fost primită de Cameră şi a fost respinsă.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Olguţa Vasilescu. După ce am anunţat scorul, au mai intrat în sală vreo 10 colegi.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Şi eu fac apel să mai supuneţi încă o dată la vot. Şi vă spun de ce. Veţi pierde foarte mult dacă nu veţi pune la vot, pentru că va pica la votul final şi este mai bine s-o reîntoarcem la comisie, să găsim o modalitate şi săptămâna viitoare s-o votăm. Credeţi-mă pe cuvânt.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă, din partea unui grup parlamentar se solicită revotarea?

Doamna Olguţa Vasilescu, solicitaţi revotarea din partea grupului? Da.

Deci, Grupul parlamentar social-democrat solicită ...

Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Grupul partidului meu este de acord cu reluarea votului privind retrimiterea la comisii a proiectului de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Purceld, de la P.R.M., şi domnul Cristian Rădulescu.

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Vă solicităm, domnule preşedinte, să repuneţi la vot. A fost o mică încurcătură în sală, colegii erau cu cartelele în mână. Şi este bine să votăm toţi cei care suntem prezenţi la ora asta.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Cristian Rădulescu.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu putem să revenim asupra unui vot care a fost manifest, evident şi corect în momentul respectiv. Aţi avertizat faptul că se va trece la vot. Aţi cerut o prezenţă, ea s-a făcut. În clipa următoare, aţi cerut votul şi, din cele 217 persoane care puteau să-şi exercite votul, au votat pentru acea propunere 100. Deci, în mod categoric, nu a trecut.

Acum, dacă vrem să ne întoarcem, creăm iar al nu ştiu câtelea precedent prost care iarăşi va duce la o funcţionare în sincope a acestei Camere, necredibilă şi aşa mai departe. Argumente de genul: colegii stăteau cu cartelele în mână nu pot ca să fie valabile nişte parlamentari serioşi. S-a votat în felul acesta.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu contest pertinenţa şi seriozitatea intervenţiei dumneavoastră. Vă reamintesc că, potrivit Regulamentului, dacă un singur grup contestă votul, eu sunt obligat să cer revotarea. Iar, în cazul de faţă, două grupuri parlamentare au cerut acest lucru, în condiţiile în care deputaţii ... trei grupuri parlamentare.

Ca atare, supun din nou propunerea de restituire la comisie a acestui proiect de lege.

Vă rog să vă înregistraţi prezenţa şi să votaţi.

Rezultat: 129 pentru trimitere, 65 împotrivă, 58 abţineri. Proiectul a fost restituit comisiei.

Termenul - două săptămâni pentru comisia care a avut raportul, în fond.

Vă rog să luaţi legătura şi cu staţiunea de cercetare şi cu Ministerul Finanţelor; cu Academia de Cercetări.

Până vă pregătiţi cu lista votului final, domnul Dragoş Dumitriu are o problemă de procedură.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Stimaţi colegi,

Având în vedere că în momentele acestea se desfăşoară greva producătorilor de lapte, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a hotărât să se adune în şedinţă, de urgenţă, la ora 13,00, prin consens al tuturor reprezentanţilor partidelor, pentru a dezbate această situaţie şi a se adresa Consiliului Concurenţei, în vederea analizării posibilităţii de a introduce un preţ minim la achiziţia de lapte, condiţie cerută, de altfel, de producătorii de lapte aflaţi în momentul acesta în stradă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Întreb liderii grupurilor parlamentare dacă sunt pregătiţi pentru votul final. Da.

Vă rog să urmăriţi lista, stimaţi colegi.

Pct.1 Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria ce reglementează activităţile de trecere a frontierei feroviare, semnat la Ruse la 9 februarie 2007; lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 250 de deputaţi prezenţi; 246 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, un vot neexprimat.)

Adoptat. Din 250 de voturi exprimate, 246 pentru, 3 împotrivă.

La pct.2: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991; lege organică.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

(Conform afişajului, se înregistrează 257 de deputaţi prezenţi; 254 de voturi pentru, un vot împotrivă, 2 voturi neexprimate.)

Adoptat cu 254 de voturi, un vot împotrivă.

La pct.3: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale; lege organică.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 254 de deputaţi prezenţi; 192 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 58 de abţineri; 2 voturi neexprimate.)

S-a adoptat cu 192 de voturi pentru, 58 de abţineri, 2 voturi împotrivă.

La pct.4: Propunerea legislativă pentru completarea art.116 din Legea administraţie publice locale nr.215/2001; lege organică.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 256 de deputaţi prezenţi; 175 de voturi pentru, 74 voturi împotrivă, 5 abţineri, 2 voturi neexprimate.)

Adoptat cu 175 de voturi pentru, 74 împotrivă, 5 abţineri.

Pct.5: Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială; lege organică.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 256 de deputaţi prezenţi; 188 de voturi pentru, 63 de voturi împotrivă, 3 abţineri, 2 voturi neexprimate.)

Adoptat cu 188 pentru, 63 împotrivă, 3 abţineri.

Domnul Cristian Rădulescu doreşte să explice votul P.D.-L.-ului.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Voturile care au fost împotrivă au fost ale noastre, nu ştiu dacă s-au mai asociat şi alţii, ale Partidului Democrat-Liberal. Era o retrimitere la Cameră pentru alinierea legii, respectiv a responsabilităţii ministeriale la cerinţele constituţionale. Comisia s-a conformat. Ca în multe alte cazuri, s-a folosit acest prilej spre a se introduce un amendament care să complice foarte mult procedura în cazul cercetării foştilor demnitari. Nu găsim că este un articol care să ajute procedura şi, în primul rând, din punct de vedere procedural, nu-şi găsea deloc, în niciun caz, locul în iniţiativa respectivă.

Dacă Curtea ne-a trimis înapoi articolul respectiv, legea respectivă, pentru un anumit articol, trebuia să ne referim strict la el, şi nu, ca şi în alte cazuri, să mai folosim acest vehicul pentru a introduce părerile pe care le avem noi între timp, peste noapte, asupra procedurii respective.

Se putea face această chestiune printr-o altă iniţiativă legislativă, dar se pierdea timp pentru cei care voiau să blocheze procesul înalţilor demnitari aflaţi, în momentul de faţă, în procedură.

De aceea, s-a introdus în acest proiect de lege. Şi de aceea noi nu am fost de acord cu această modalitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Dumitriu, din partea Partidului Conservator.

Domnul Petre Dragoş Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu am votat pentru această lege, pentru că vreau să am responsabilitatea trimiterii miniştrilor care au greşit în instanţă, vreau ca fiecare comisie parlamentară să-şi facă datoria să trimită aceşti miniştri, nu vreau să las această responsabilitate şi, până la urmă, această decizie, aproape politică, la îndemâna unor procurori.

Dacă alţii doresc aşa, n-au decât să apeleze la această soluţie, a procurorilor care sunt influenţaţi oricum pe linie politică.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Márton Árpád explică votul UDMR-ului.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Spre deosebire de Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, Grupul parlamentar al UDMR a votat pentru această variantă, pentru că aşa credem noi. Constituţia prevede că acele decizii ale Curţii Constituţionale, care se dau, devin obligatorii şi noi trebuie să ne conformăm prin acest vot cu o celeritate maximă; am dat o soluţie constituţională, în conformitate cu decizia de ieri a Curţii Constituţionale. Că Partidul Democrat-Liberal nu este de acord cu această decizie Curţii Constituţionale, este problema lor.

Domnul Valer Dorneanu:

La Pct. 6, Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Ocna de Jos, judeţul Harghita, prin reorganizarea comunei Praid.

Lege organică.

Pct. 6, comisia a propus respingerea. Vă rog să aveţi în vedere că este vorba de o lege organică.

Vă rog să vă pronunţaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 249 deputaţi prezenţi, 101 voturi pentru, 130 împotrivă, 14 abţineri, 4 voturi neexprimate.)

Cvorumul de 101 voturi pentru este insuficient pentru respingerea acestei legi organice, se restituie comisiei.

Termen: două săptămâni.

Pct. 7, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304 (r1) din 28/06/2004 privind organizarea judiciară.

Comisia a propus şi aici respingerea. Este vorba de o lege organică.

Vă rog să exprimaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 252 deputaţi prezenţi, 234 voturi pentru, 17 împotrivă, o abţinere.)

Proiectul a fost respins cu 234 voturi pentru, 17 împotrivă, o abţinere.

Pct. 8, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.

Lege organică.

Vă rog să vă pronunţaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 252 deputaţi prezenţi, 186 voturi pentru, 60 împotrivă, 5 abţineri, un vot neexprimat.)

A fost adoptată legea cu 186 voturi pentru, 60 împotrivă, 5 abţineri.

Domnul Cristian Rădulescu doreşte să explice votul PD-L-ului.

Domnul Cristian Rădulescu:

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

Şi de această dată, Grupul nostru, al Partidului Democrat-Liberal, a votat împotrivă. Este vorba de încă o inovaţie, aparent; o să explice iniţiatorul amendamentului de la art. 18, domnul Nicolicea. Este vorba de o punere în acord strictă cu principiile din Constituţie, referitoare la caracterul prezumat licit al averii. După care, însă, urmează o interpretare cu totul şi cu totul mecanică şi, de fapt, restrictivă şi obstructivă, pe care dânsul o introduce în această lege, prin acest amendament. Celelalte chestiuni care erau în varianta iniţială a legii erau, haideţi să zicem, de ordine şi tehnică legislativă, erau acceptabile, dar dânsul foloseşte, ca de obicei, acest vehicul pentru a introduce, de fapt, încă o modalitate prin care procedura referitoare la cercetarea corupţiei - în cazul tuturor, dar mai ales, ştim noi, în cazul demnitarilor - procedura aceasta este întârziată.

Dacă urmăriţi cu atenţie textul respectiv, observaţi că se pune carul înaintea boilor. După ce o instanţă de apel dă o hotărâre definitivă, trimite hotărârea aceasta la trei instituţii, printre care şi la Parchet şi Parchetul începe să investigheze caracterul penal, contravenţia sau ce s-a întâmplat, fapta penală respectivă, după ce o instanţă de apel s-a pronunţat definitiv, lucru care nu este acceptabil.

Textul care era iniţial în legea pentru cercetarea averilor demnitarilor funcţionează de 12 ani. Până acum nu s-a gândit nimeni că nu ar fi suficient, n-ar fi satisfăcător, dar pesemne anumite dezvoltări ale unor proceduri de investigare şi proceduri chiar penale din ultima perioadă determină unii colegi să introducă astfel de găselniţe în textul legii, ca să obstrucţioneze totuşi desfăşurarea actului de justiţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Aţi dat prilejul unui drept la replică domnului Nicolicea. Aş ruga Grupul PD-L să nu mai favorizeze Grupul PSD, oferindu-le dreptul la replică.

Numai puţin, domnule Nicolicea.

Fac o corectură la Punctul 6, cel care a dus la restituirea propunerii legislative cu privire la comuna Praid: termenul pentru comisie nu poate fi de două săptămâni, că expiră termenul constituţional, ci un termen de cinci zile.

Vă rog.

Domnul Eugen Nicolicea:

Reprezentantul Grupului PD-L a uitat să spună un singur lucru. Faimoasa reprezentantă a Partidului Democrat, doamna Macovei, a făcut o lege în care nu existau absolut deloc sancţiuni, decât acelea administrative.

Spre exemplu, pentru un deputat cu o avere nejustificată, cum zicea domnia sa, i se putea da avertisment, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, eliminarea din sala de şedinţă, interzicerea participării la lucrările Camerei pe timp de maximum 15 zile şi excluderea temporară.

Vreau să vă spun că aceste sancţiuni drastice nici măcar nu se puteau aplica, pentru că ele se refereau doar la comportamentul deputatului în sala de şedinţă.

Acest lucru deranjează pe cei de la PD, pentru că Monica Macovei se putea denumi "mama iliciţilor" pentru că nu prevedea absolut deloc sancţiunea confiscării averii.

La insistenţele membrilor din Comisia juridică, s-a păstrat art. 18, care prevede confiscarea averilor şi, ceea ce este mai drastic, s-a păstrat şi art. 33, care nu are obiectul de astăzi, dar domnul Rădulescu n-a citit, în care vorbeşte despre faptul că "persoana a cărei avere a fost declarată nejustificată este considerată incompatibilă", adică îşi pierde funcţia, nu aşa cum spunea doamna Macovei, să-l dai doar afară din sala de şedinţă.

Cât priveşte faptul că s-ar lungi procedura, dacă domnul Rădulescu ar fi citit foarte bine art. 18 alin. (2) forma veche, care zice că a funcţionat foarte bine, ar vedea că la alin. (2) exact acelaşi lucru se spune: "Dacă în legătură cu bunurile... nu ştiu ce... rezultă săvârşirea unei infracţiuni, instanţa trimite dosarul la Parchetul competent."

Deci critica pe care o aduceţi trebuia s-o aduceţi şi pe perioada în care legea funcţiona foarte bine, cum spuneţi dumneavoastră. Este foarte clar că, din nou, domnul Rădulescu are o comandă de rezolvat; a rezolvat-o. Bănuiesc că va fi felicitat.

Noi dorim să existe sancţiuni corecte, şi anume: pentru averea ilicită, confiscarea; pentru averea licită, la care nu s-a plătit impozitul, să se plătească impozitul chiar executat silit; iar în cazul în care averea este licită şi impozitul a fost plătit, iar totul se datorează unei erori de completare a declaraţiei de avere, abia atunci să existe o sancţiune disciplinară, pentru că s-a generat o procedură în mod inutil.

Deci vrem o sancţiune dreaptă pentru absolut toate cazurile, în timp ce Partidul Democrat se alătura doamnei Macovei, care era "mama iliciţilor".

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Din suflet am rugămintea la dumneavoastră ca, în cadrul explicării votului, să vă referiţi strict la problema de principiu a motivaţiei şi să nu mai provocaţi dreptul la replică.

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii "...

Voci din sală:

A fost.

Domnul Valer Dorneanu:

Proiectul de lege de la pct. 9 pentru aderarea României la Memorandumul de înţelegere de la Paris privind controlul statului portului, adoptat la Paris la 26 ianuarie 1982, cu amendamentele ulterioare.

Lege ordinară.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Voci din sală:

Nu merge.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog din suflet, reluaţi procedura. Înregistraţi-vă prezenţa şi votaţi. Funcţionează sistemul.

Cu 179... staţi că nu s-a terminat. Nu se mai opreşte, de data aceasta, dacă l-aţi criticat.

(Conform afişajului, se înregistrează 247 deputaţi prezenţi, 240 voturi pentru, un vot împotrivă, 2 abţineri, 4 voturi neexprimate.)

240 de voturi pentru, un vot împotrivă, 2 abţineri. Adoptat.

La pct. 10, Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 252 deputaţi prezenţi, 241 voturi pentru, 9 împotrivă, 2 abţineri.)

241 voturi pentru, 9 împotrivă, 2 abţineri. Adoptat.

Legea de la pct. 11, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2006 pentru modificarea Legii tinerilor nr.350/2006, reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 248 deputaţi prezenţi, 226 voturi pentru, 17 împotrivă, 3 abţineri, 2 voturi neexprimate.)

S-a votat cu 226 voturi pentru, 17 voturi împotrivă, 3 abţineri.

Doamna Olguţa Vasilescu vrea să explice votul Partidului Social Democrat.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am votat această ordonanţă de urgenţă, dar am făcut-o condiţionat, în sensul că acum şi Guvernul trebuie să-şi respecte promisiunea şi să găsească o clădire pe care să o dea Consiliului Naţional al Organizaţiilor şi Fundaţiilor de Tineret.

Rugămintea mea ar fi, domnule preşedinte, şi către staff-ul tehnic, ca această stenogramă a şedinţei de astăzi, privitoare la Legea tinerilor, să-i parvină şi domnului prim-ministru Tăriceanu, ca să ştie despre ce este vorba.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Cristian Rădulescu explică votul PD-L-ului.

Domnul Cristian Rădulescu:

Stimaţi colegi,

Am votat această ordonanţă, care remedia o neregulă. După cum am mai spus la dezbaterea generală, era vorba de o neregulă într-o lege care trimitea un imobil către o fundaţie înfiinţată cu şase-şapte luni mai târziu.

Preşedintele României, la controlul acestei legi, a sesizat şi ne-a trimit înapoi această lege. Am fost de acord cu votarea ordonanţei care remediază această situaţie. Procedural suntem în ordine acum.

Sigur că, din punct de vedere al rezolvării în fond a situaţiei, pentru ca lucrurile să fie chiar frumos puse la punct, este necesar ca Guvernul să-şi ţină promisiunea şi mă raliez şi eu ideii colegei de la PSD.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Puşcă, din partea Grupului PNL.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor,

Domnilor deputaţi,

Vin iarăşi la tribună pentru a spune că parlamentarii, deputaţii din Grupul Partidului Naţional Liberal au votat pentru adoptarea acestui proiect de lege de aprobare a ordonanţei. Doresc să fac şi unele precizări pe care le consider necesare, şi anume că sancţiunea legii privitoare la regimul juridic al clădirii în care astăzi GDS-ul îşi desfăşoară activitatea, a făcut-o Guvernul, şi nu preşedintele României, prin emiterea ordonanţei de urgenţă.

Consider că Parlamentul, la momentul la care a adoptat legea de respingere a ordonanţei a greşit, iar preşedintele n-a făcut decât să returneze spre reexaminare acea lege de respingere, pe care astăzi Parlamentul a transformat-o în lege de adoptare a ordonanţei şi a îndreptat acea eroare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Să fiţi de acord să-i dăm o satisfacţie maestrului Mihai Mălaimare, care s-a prezentat aici fără masca teatrului domniei sale pentru a susţine această lege.

Pct. 12, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 243 deputaţi prezenţi, 176 voturi pentru, 62 împotrivă, 2 abţineri, 3 voturi neexprimate.)

176 voturi pentru, 62 împotrivă. Proiectul a fost adoptat.

La pct. 13 (sper să nu fie număr fără noroc), Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2007 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 249 deputaţi prezenţi, 187 voturi pentru, 60 împotrivă, o abţinere, un vot neexprimat.)

Cu 187 pentru, 60 împotrivă, o abţinere, proiectul a fost adoptat.

La pct. 14, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr.82/1991.

Lege organică.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 243 deputaţi prezenţi, 169 voturi pentru, 70 împotrivă, 4 voturi neexprimate.)

Cu 169 voturi pentru, 70 împotrivă şi nicio abţinere, a fost votat şi acest proiect.

Ultimul proiect înscris pe lista de vot în această şedinţă.

Pct. 15, proiectul de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2007 privind înfiinţarea Fondului pentru dezvoltarea satului românesc.

Lege ordinară.

Repet, proiectul de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă 104/2007.

(Conform afişajului, se înregistrează 236 deputaţi prezenţi, 219 voturi pentru, 6 împotrivă, 8 abţineri, 3 voturi neexprimate.)

Legea de respingere a fost adoptată cu 219 voturi pentru, 6 împotrivă şi 8 abţineri.

Cu aceasta, vă rog să constataţi că am epuizat ordinea de zi de astăzi, să declar şedinţa închisă şi să vă doresc spor la muncă în comisii.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,05.