Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2008
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/2008
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2008 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2008
|
Şedinţa a început la ora 9,00. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa! Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor de astăzi destinată prezentării intervenţiilor politice. Dar, înainte de a începe programul propriu-zis, îmi permiteţi ca, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, să vă informez că au fost distribuite pentru dumneavoastră în casete şi se află afişate: programele de lucru pentru perioadele 21-26 aprilie şi 29 aprilie-3 mai; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 14-21 aprilie 2008 de comisiile permanente sesizate în fond şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I. |
|||||
|
|
|
|
Astăzi vom începe listam intervenţiilor cu Puterea. Domnul Iulian Frâncu dacă este. Andrian Mihei, Ovidiu Silaghi, Ioan Ghişe, Ioan Turc, Relu Fenechiu, Dan Motreanu. Nu sunt. Domnul Mihai Apostolache. Poftiţi! Din partea Opoziţiei, am citit reprezentanţii Partidului Naţional Liberal. |
|
||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă speriasem, mă trecuserăţi în barca Puterii şi e prea devreme totuşi. |
|||||
|
|
Dedicaţi-vă intervenţiei. Nu răspundeţi la provocările din sală care de dimineaţă sunt foarte inventive. |
|||||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Declaraţia politică de astăzi se numeşte "Gălăgia portocalie". Sâmbătă, 19 aprilie, Ploieştiul a fost invadat de trupele portocalii. Cu tricouri şi baloane portocalii, P.D.-L.-iştii din toată ţara au încercat să impresioneze locuitorii Ploieştiului prin numărul mare de participanţi şi semnele obscene care le-au arătat credincioşilor care se plimbau prin oraş însoţiţi de toţi preoţii ploieşteni cu scopul de a reface drumul crucii. Obsesia Puterii determină pe P.D.-L.-işti să uite de tot ceea ce este sfânt şi să încerce să convingă, prin orice mijloace, electoratul să voteze partidul de serviciu al lui Traian Băsescu şi candidaţii cvasinecunoscuţi ai acestui partid. Credeam că apropierea Sfintelor Paşti îi determină pe P.D.-L.-işti să fie mai rezervaţi şi să înceteze campania brutală începută cu trei luni înainte de termen. Dar, după cum se vede, nimeni şi nimic nu le poate stăvili dorinţa nebunească de putere, călcând în picioare orice sărbătoare şi orice restricţii. Dar după cum Traian Băsescu a încălcat de atâtea ori Constituţia în picioare, de ce să ne mai mire faptul că soldaţii săi din Prahova fac acelaşi lucru cu sfânta sărbătoare a Paştelui. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea P.D.-L.-ului, îl văd prezent pe domnul Valeriu Tabără. Dacă dintre ceilalţi înscrişi, Constantin Tudor, Cezar Preda, Graţiela Iordache, Traian Igaş sunt prezenţi. Nu sunt prezenţi. Vă rog, domnule Valeriu Tabără, să vă prezentaţi intervenţia. |
|
|||
|
|
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Din noudespre Ucraina." În aceste zile, în presa românească au fost trecute ştirile legate de faptul că Ministerul de externe al ucrainei l-a convocat pe ambasadorul român la Kiev, pentru clarificări legate de o afirmaţie a preşedintelui Traian Băsescu precum că "odată şi odată partea de sud a Basarabiei - aflată în teritoriul Ucrainei va reveni Republicii Moldova", ceea ce este grav în această afirmaţie, şiut fiind că acest teritoriu romînesc a fost făcut cadou Republicii Socialiste Sovietice Ucraine de către dictatorii de la Moscova. Mi-am pus, de-a lungul ultimilor ani, întrebările "de ce în problema Transilvaniei şi chiar în probleme ale republicii Moldova, Ucraina este mai implicată, fiind parte la tratativele ce se poartă în aceste probleme, iar România, cu interese mari, nu? Sunt oare mai mari interesele ucrainei în problema Transilvaniei şi ale republicii moldova decât cele ale României? De ce se discută (cu mici excepţii) atât de puţin în presa românească despre această situaţie bizară şi anormală? De ce această problemă nu a făcut obiectul niciunei dezbateri serioase în media românească (cu excepţia de rigoare)? Cine este sau ar trebui să fie mai interesată de integritatea statală a Republicii Moldova, Ucraina sau România? Nu cumva Ucraina în problemele enumerate mai sus este un reprezentant al intereselor ruseşti în zonă? Cred, fără nici o reţinere, că poziţiile exprimate de către preşedintele Traian Băsescu sunt nu numai corecte, dar şi foarte necesare după o perioadă de timp când practic România nu a exprimat o poziţie clară în probleme legate de RepublicaMoldova, Transilvania şi zona Mării Negre: opinia exprimată de preşedintele României este de fapt poziţia normală a României în ceea ce priveşte drepturile şi interesele naţionale majore. Nu trebuie uitat şi afirmat că "România s-a integrat în vest dar cu mari interese economice, politice şi de securitate în est". Poziţia exprimată de preşedintele Traian Băsescu, în opinia mea, atenţionează Ucraina că demersurile sale politice depăşesc cadrul de interese proprii, afectându-le grav pe alealtora. Nu ştiu oareguvernanţii ucraineni căcele două judeţe din sudul Basarabiei au fost smulse Moldovei de către Rusia în anul 1812 printr-o trădare a unui înalt demnitar otoman, care nu avea nici un drept să facă ceea ce a făcut? Se vorbeşte în presă că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu i-a unit pe politicienii de la Kiev, opoziţie şi putere, pentru a apăra "interesele majore ale Ucrainei". Din păcate la noi în... luptă politică şi mai ales în luptă cu preşedintele Traian Băsescu, politicienii români şi parte a presei aservită acestora acuză în loc să susţină un demers curajos al preşedintelui, care se constituie intr-un interes naţional vital pentru România. Ceea ce este mai grav este faptul că în aceste demersuri se acuză preşedintele că, prin afirmaţia făcută, ar fi atentat la drepturile Ucrainei. Mă întreb: de ce în Ucraina politicienii şi societatea civilă se unesc în a exprima o poziţie asupra unui drept discutabil, iar în România o parte a mass-media şi politicieni guralivi de buzunar acuză o afirmaţie a preşedintelui României cu privire la drepturi istorice ale poporului român? Este oare normal să nu afirmăm, cu decenţa necesară, faptul că o serie de teritorii care au aparţinut României istorice se găseşte astăzi în componenţa uneia dintre cele mai artificiale ţări de pe continentul european şi că această ţară aspiră la integrarea în NATO? Este oare normal să auzim la radioul public românesc un pseudoanalist politic afirmând că România "este şi aşa prea mare şi ce bun să mai vorbim despre drepturi istorice asupra unor teritorii înstrăinate şi ajunse în componenţa statului ucrainean în urma unor tratate odioase, precum pactul Ribbentrop-Molotov sau prin dărnicia fostului dictator sovietic Nichita Hrusciov. Este important spunea pseudoanalistul cu pricina "ca nouă să ne meargă bine". Îi reamintesc aşa-zisului "analist politic de ocazie" că mergând pe conceptul exprimat de el, la fel de iresponsabil precum exprimarea "suntem gata de cedări istorice" făcute public de fostul preşedinte Emil Constantinescu în timpul când se desfăşurau negocierile pentru Tratatul cu Ucraina, România din mică va fi şi mai mică nu numai teritorial, dar şi politic. Sunt multe întrebări care trebuie puse nu numai unui singur om sau unei părţi a presei româneşti, dar şi clasei politice româneşti în întregul ei. Din multitudinea de întrebări, două îşi aşteaptă răspunsuri urgente: are Ucraina interese şi drepturi mai mari în zona Mării Negre decât România?; are Ucraina mai multe drepturi de a participa la negocieri alături de Rusia privind situaţia din Transilvania şiintegritateateritorială a republicii Moldova decât România, exclusă sau ante-exclusă de la negocierile amintite mai sus? De mult mă frământă problema Transilvaniei, mai ales că ea face obiectul multor analize: de ce România nu susţine un schimb teritorial - Transnistria în componenţa Ucrainei, iar Bugeacul, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa în Republica Moldova? Este singura cale spre stingerea oricărei stări conflictuale din zonă, iar România si-ar face cu adevărat cedări istorice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului P.R.M., domnul Adrian Moisoiu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Eva Mária Barki este o persoană indezirabilă pe teritoriul României." La 23 februarie 2008, Eva Mária Barki, cunoscut cetăţean austriac de origine maghiară, a trimis o scrisoare către toţi iredentiştii din Bazinul Carpatic şi în mod special pentru cei din municipiul Sfântu Gheorghe, pe care bilunarul de limbă maghiară "Európai Idö (Timpul Europei) a publicat-o în nr.7 din 29 martie-11 aprilie 2008. Deoarece, şi prin această scrisoare, Eva Mária Barki îndeamnă şi sfătuieşte cum se poate realiza separarea teritorială, prezenta declaraţie politică se reprezintă un răspuns care trebuia dat. Prezint alternativ, citate din scrisoare, comentate sumar. "Maghiarimea din Bazinul Carpaţilor nu este o minoritate, ci un popor alcătuitor de stat, cu o istorie comună, cultură comună, tradiţii comune. Pot fi numite minoritate naţională doar acele naţionalităţi care, în anumite condiţii istorice, au trăit minoritar, ca de pildă, în Transilvania, ceangăii ori germanii." Dacă căutăm în diverse surse istorice, reiese clar falsitatea acestei aserţiuni, tot timpul maghiarii din Transilvania fiind în minoritate faţă de românii autohtoni. Chiar şi din statisticile oficiale ungureşti, în anul 1910 populaţia Transilvaniei după naţionalităţi era: români 2.821.720 (53,8%), unguri 1.498.849 (28,7%), germani 536.311 (10,2%), evrei 182.897 (3,5%). "Baza autodeterminării este voinţa poporului. Prin urmare, afirmarea voinţei poporului este o condiţie pe care nu o putem ignora. Pentru afirmarea acesteia este nevoie de un vot popular sau strângerea de semnături. O asemenea colectare de semnături ar trebui organizată şi în întregul Bazin al Carpaţilor. prin intermediul ei, s-ar putea exercita, pe de o parte, o presiune asupra guvernelor maghiar şi român...Reprezentanţii poporului maghiar ar putea promova această cauză a autoguvernării în faţa Comisiei pentru Drepturile Omului (Human Rights Committee) de la Geneva. Sugerarea unei astfel de preocupări Adunării Generale a O.N.U., ori solicitarea Tribunalului Internaţional de la Haga ar fi de competenţa guvernului ungar." Reiese rolul şi scopul referendumului declanşat de către U.D.M.R. şi C.N.S. (Consiliul Naţional Secuiesc) în perioada decembrie 2006 până în prezent: "Popularizarea intenţiei, spulberarea îndoielilor; lobby; căutarea unor aliaţi (în cazul Tirolului de Sud, primul sprijin a venit din partea Afganistanului); sesizarea tuturor forurilor internaţionale şi a ministerelor de externe şi din ţările mici; declaraţii de genul: "Nu vrem să punem sub semnul întrebării actualele graniţe", "Vrem să rezolvăm pe teritoriul României problema autonomiei" nu numai că sunt contraproductive, dar acestea strangulează orice soluţie! Sunt indicaţii precise privind "strategia" ce trebuie urmată. Se poate recunoaşte uşor politica "paşilor mărunţi" practicată de U.D.M.R. Modul în care se încheie scrisoarea este mai mult decât clar: «Dacă această confruntare politică şi "destabilizarea pozitivă" care o însoţeşte nu este asumată de popor, respectiv de conducătorii acestuia, nu vor exista schimbări. Am încredere în faptul că veţi avea curajul necesar pentru trecerea Rubiconului şi pentru a vă lua în propriile mâini destinul Dumneavoastră şi pe un parcurs îndelungat, nu numai soarta Pământului Secuiesc, ci şi soarta întregului Bazin al Carpaţilor. Am încredere că veţi fi curajoşi. Vă aflaţi în faţa unui moment istoric. Dumnezeu să vă ajute. Dumnezeu să ajute poporul secui şi maghiar. Mă rog pentru asta.» În baza celor prezentate, îl întreb pe domnul ministru deinterne, Cristian David, dacă acest material pe care i-l pun la dispoziţie în întregul său, atât în limba maghiară, cât şi în traducere în limba română, cumulat cu toate celelalte poziţii antiromâneşti exprimate de către Eva Mária Barki (de exemplu la Forumul civic cu tema "Autonomie pentru Ţinutul Secuiesc" de la Sfântu Gheorghe din data de 30 mai 2007 şi altele) şi pe care Partidul România Mare, prin organul său de presă, ziarul "Tricolorul", le-a prezentat opiniei publice, nu constituie instigări explicite la violenţă şi nu sunt suficientepentru a se cere Parchetului de pe lână Curtea de Apel Bucureşti, o a treia şi de astă dată definitivă (nu doar pe trei ani, ca în 1994-1997 şi 1998-2001), declararea acesteia ca persoană indezirabilă (persona non grata) pe teritoriul României? Apreciez că se întrunesc toate cerinţele exprimate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, cu modificările şi completările ulterioare. "Politica struţului": a te face că nu vezi, că este un aspect minor, că se exagerează, echivalează cu trădare de ţară. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului Partidului Conservator, doamna deputat Lia Ardelean. Urmează domnul deputat Becsek Garda Dezideriu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am mai multe declaraţii politice. Voi da citire uneia singure. "Cuied, satul care trăieşte cu apă de ploaie". În cel de al treilea mileniu de existenţă a omenirii şi într-o Românie europeană, cei 800 de locuitori din satul Cuied, comuna Buteni, judeţul Arad, nu beneficiază de apă potabilă, un minim de confort pentru un trai decent. Deoarece sub localitate nu există pânză freatică, oamenii folosesc doar apă de ploaie, iar pe timp de secetă, trebuie să transporte apă cu cisterna de la o distanţă de 10 km. localnicii suferă frecvent de boli digestive, iar peste 60% au afecţiuni renale, chiar şi copii cu vârste între 2 şi 16 ani, cauzate de lipsa apei potabile. Apa ar trebui adusă de la trei kilometri, din localitatea Hodiş, şi condusă într-un bazin de captare de unde ar putea alimenta satul. Investiţia reprezintă financiar echivalentul bugetului comunei Buteni pe un an de zile şi depăşeşte buna-credinţă şi demersurile repetate ale edililor. Demersurile pentru introducerea apei potabile la Cuied au fost începute în anul 2004. Buteniul nu a fost inclus în Ordonanţa nr.7, din lipsă de fonduri, însă, ulterior, administraţia locală a reuşit să procure fonduri pentru studiile de fezabilitate. Primarul a depus la Consiliul judeţean Arad o cerere de încadrare pe Hotărârea de Guvern nr.577/1997 pentru a primi bani de la Guvern, însă, din cauza procedurii mult prea greoaie, s-a dat de înţeles că sunt prea puţine şanse. Personal, am atras atenţia în repetate rânduri că situaţia dramatică a locuitorilor din Cuied este o consecinţă directă a lipsei de strategie a autorităţilor judeţene. Este anormal ca de ani de zile Consiliul judeţean să nu repartizeze fondurile necesare pentru asemenea investiţie şi, în schimb, să aprobe sume imense de bani pentru localităţi cu populaţie mult mai mică şi cu mai puţine probleme. Evident, nu există o strategie coerentă din punctul de vedere al repartiţiei fondurilor bugetare, fapt care determină adevărate drame sociale în multe localităţi din judeţ. Am căutat sprijin şi am încercat să sensibilizez persoanele abilitate şi la nivelul Guvernului, însă toate demersurile s-au lovit de promisiunile puse în practică. În paralel, am cerut şi sprijinul presei, a patra putere în stat, însă relatările obiective ale mass-media despre situaţia dramatică a oamenilor au rămas fără ecoul scontat în rândul celor cu pâinea şi cuţitul. Poate acum, că tot ne apropiem de alegeri, cineva îşi va apleca urechea şi înţelegerea spre problema apei de la Cuied şi poate o semnătură izbăvitoare pe un document va duce la rezolvarea îndelung aşteptată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul Becsek Garda Dezideriu. |
|
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mafia retrocedărilor are legile sale bine cunoscute. Preşedinţii comisiilor locale, secretarii localităţilor şi alţi funcţionari din primării aplică legile de retrocedare după interesele lor personale, după posibilităţile lor de a primi şpăgi, valoarea cărora depăşind salariul de mai mulţi ani a acestora. În alte cazuri, retrocedarea imobilului era condiţionată ca imobilul să fie vândute lor, la preţuri stabilite de ei. Pentru a fi mai explicit, aş cita din declaraţia domnului Bartiş Arpad din Târgu-Mureş: "După ce am prezentat actele doveditoare de moştenitor, am început discuţiile pentru redobândirea magazinelor celor două clădiri în speţă: magazinul de delicatese din Piaţa Libertăţii nr.3 şi magazinul de parfumerie din Piaţa Libertăţii nr.26. domnul secretar mi-a promis că imediat procedează la eliberarea dreptului de proprietate, deoarece dânsul personal doreşte să obţină magazinul "Delicatese" din Piaţa Libertăţii nr.3. Subsemnatul, spunând că astfel vom putea dobândi dreptul la proprietate am fost de acord. Domnul Nagy Ştefan s-a prezentat la subsemnatul la Târgu-Mureş, nu singur, ci în prezenţa a două alte persoane, declarând că acestea îi sunt asociaţi într-un SRL şi deci la cumpărarea magazinului, vor deveni coproprietari". Rudele domnului Bartis Arpad nu erau de acord cu preţul impus de către domnul secretar şi astfel târgul impus de funcţionarul public nu s-a încheiat. O altă mărturie privind această tentativă de corupţie o reprezintă următoarea declaraţie a lui Portik Maria: "Domnul Nagy Istvan, cu ocazia aplicării Legii nr.10 privind retrocedarea imobilelor abuziv confiscate de către stat s-a înţeles cu viitorul proprietar, Bartis Arpad, din Târgu-Mureş, căruia l-a condiţionat retrocedarea casei din Piaţa Libertăţii nr.3, ca numai el, domnul Nagy Istvan, să fie singurul cumpărător al acestui imobil, fără înştiinţarea chiriaşului, precizând şi preţul acestuia". Acest funcţionar public, de opt ani, foloseşte comisia locală de fond funciar ca propriul SRL, batjocorind şi deposedând de drepturile lor majoritatea proprietarilor de drept. Din păcate, acest secretar e susţinut nu numai de către unii funcţionari înalţi ai Prefecturii judeţului Harghita, ci şi de unele cercuri politice influente. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Au depus în scris intervenţiile politice domnul Miron Ignat şi domnul Aledin Amet, de la Grupul minorităţilor naţionale; domnul Bogdan Ciucă şi domnul Constantin Faina, precum şi doamna Lia Ardelean, încă trei, în afară de cea prezentată. Din partea Grupului parlamentar al P.D.L., au depus în scris: Cezar Preda, Graţiela Iordache şi Petru Călian. Din partea Partidului Naţional Liberal, depun în scris intervenţiile politice domnii: Emilian Valentin Frâncu, Andrian Mihei, două, Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu, Dan Motreanu, Horea Uioreanu. Din partea Partidului Social Democrat, au depus declaraţiile domnii Vasile Mocanu şi Ion Stan de la Dâmboviţa. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul Dumitru Bentu de la P.S.D. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia politică de astăzi simplu: "53". Începem cu un citat din preşedintele-furnizor (de atacuri, de conflicte, de subiecte, de constatări, de aprecieri etc.): "Guvernul Tăriceanu este cel mai performant guvern de după revoluţie". o tempora! Echipa ministerială adusă în Palatul Victoria printr-o decizie "la bordura" Constituţiei a avut în componenţă 53 de miniştri, mulţi dintre ei putând fi recuperaţi nominal doar prin accidente de memorie. Vă mai amintiţi de înalţi demnitari ai statului român care se numeau Pogea, Hârdău, Miclea, Motreanu, Dinga, Dobre, Seculici? Cu siguranţă nu, sau despre unii şi mai ales despre prestaţia lor doar prin solicitarea cruntă a sinapselor. Nu vom trece în revistă toate "realizările" guvernanţilor actuali decât la modul enunţiativ: cota unică de 16%, cea care l-a făcut invidios pe preşedintele texan al SUA, a polarizat societatea românească, la niveluri fără precedent, accentuând gradul de sărăcie al celor mai mulţi dintre români. scumpirea permanentă a utilităţilor, i-a forţat pe unii concetăţeni la gesturi disperate (vezi cazul bătrânei care de 2 ani n-a mai aprins un bec în modesta ei locuinţă); erodarea puterii de cumpărare a salariilor, dar mai ales pensiilor prin creşterea inflaţiei la 8,63% în martie 2008; accentuarea deficitului de cont curent; situaţia dezastruoasă din agricultură, sănătate, învăţământ şi Ministerul Internelor care şi-a trimis angajaţii într-un semnificativ protest stradal cu valoare de simbol; incapacitatea structurilor de profil de a accesa bani europeni (există şi aici o excepţie - primele fonduri expediate de la Bruxelles, 16 milioane euro, vor ajunge în vistieria statului, dar ele provin din contribuţia de 1,1 miliarde euro achitată de România în 2007 bugetului comunitar). Asta da performanţă! Aflăm dintr-o pagină publicitară că liberalism înseamnă creştere economică accelerată şi implicit bunăstare. Dacă ni s-ar preciza şi pentru cine, am fi pe deplin mulţumiţi. Promovăm România, ne atenţionează galben-albaştrii. Vă priveşte, dar în interesul cui, se întreabă justificat românii săgetaţi de atâta prosperitate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului P.R.M., doamna deputat Anca Petrescu Mărculeţ. |
|
|||
|
|
Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi este o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Traian Băsescu. Stimate domnule preşedinte, Mă adresez dumneavoastră deoarece ca Preşedinte al României aţi onorat cu prezenţa dumneavoastră lucrările Summit-ului NATO ce au avut loc în perioada 2-4 aprilie la Bucureşti. Mă adresez cu un gust amar, dar şi cu o mare îngrijorare, căutând răspuns la întrebarea: cine intervine pentru a împiedica demnitarii să-şi îndeplinească atribuţiile şi cât de uşor pot fi ei şterşi sau aduşi pe scena politică după bunul plac al unora? Cum este posibil ca aparatul de înalţi funcţionari ai statului român aflaţi în spatele nostru şi ofiţeri din Serviciul de Protecţie şi Pază să acţioneze precum păpuşarii, deservind interese proprii sau la comandă împotriva intereselor majore naţionale, să dezinformeze, să nu-şi îndeplinească obligaţiile pe care le au prin statut, dând frâu liber unor resentimente personale, şi totuşi să rămână nepedepsiţi? Mă adresez printr-o scrisoare deschisă, căci doresc ca şi opinia publică să cunoască ce se află în spatele politicienilor, de ce aceştia uneori nu-şi pot îndeplini atribuţiile şi de ce atât de uşor funcţionarii publici şi ofiţerii SPP îşi folosesc poziţiile în structura statului pentru a arunca pietriş într-un motor ce trebuie să funcţioneze, făcându-l să se gripeze în loc să-l facă să meargă. M-am întâlnit cu dumneavoastră la Summit-ul NATO, dar am avut acces în Palatul Parlamentului numai după ce cotidianul Evenimentul Zilei a început să investigheze motivul pentru care mi se blocase accesul şi mi s-a obstrucţionat participarea oficială. Ca urmare, mă adresez dumneavoastră în calitatea mea de politician, nu ca arhitect al acestei clădiri, ci ca parlamentar, vicepreşedinte al Comisiei de politică externă şi membru al Adunării Europei Occidentale. În această calitate, am făcut nenumărate demersuri la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, am făcut interpelări la Ministrul Afacerilor Externe şi la generalul Lucian Pahonţu, Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, pentru a nu lăsa ca cei vinovaţi să rămână nepedepsiţi. Sper că un parlamentar are mai multe pârghii decât un biet condamnat din Polonia, care a trebuit să moară prin greva foamei fără să ajungă să fie ascultat de autorităţile statului român şi să i se şi răspundă. Permiteţi-mi, domnule Preşedinte, să vă expun în câteva cuvinte felul în care funcţionari ai MAE, Camera Deputaţilor şi ofiţeri SPP, acţionând după bunul plac au făcut ca un parlamentar, vicepreşedinte al Comisiei de politică externă şi membru al Delegaţiei Adunării Europei Occidentale să nu ia parte la lucrările Summit-ului pentru care îşi manifestase interesul şi solicitase instituţiilor statului să-i sprijine participarea. În afara faptului că sunt vicepreşedinte al Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, interesul meu era motivat şi prin faptul că pentru sesiunea Adunării Europei Occidentale de la Paris din 2-5 iunie a.c. pregăteam un raport referitor la securitatea Mării Negre şi relaţiile dintre statele riverane Mării Negre şi Mării Caspice, care se baza şi pe informaţii din derularea lucrărilor Summit-ului. Solicitarea pentru participarea mea la SUMMIT am făcut-o personal în luna februarie a.c. către Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu care a dat această problema spre rezolvare secretarului de stat din Ministerul de Externe, Victor Micula. Considerând că participarea la acest for va fi rezolvată instituţional, m-am aşteptat ca să nu existe probleme. Secretarul de stat Victor Micula mi-a confirmat acceptul oficialităţilor de la Bruxelles şi m-a asigurat că în cursul zilei de 1 aprilie a.c. îmi va transmite ecusonul de acces. Prin prezenta, vă informez, domnule Preşedinte, nu numai că nu mi-a fost asigurată participarea la lucrări de către Ministerul Afacerilor Externe, ci mai mult: La 1 aprilie a.c. ofiţerul SPP Claudiu Apostol, coordonatorul cu problemele de securitate şi acces din partea Serviciului de Protecţie şi Pază la Summit-ul NATO - către care am fost direcţionată de organizatorul de la Bruxelles, Nuñez Fernando - m-a trimis să scot de pe site-ul Internet un formular de înscriere individuală. Site-ul indicat de ofiţerul SPP Claudiu Apostol era destinat persoanelor din mass-media şi avea termen limită de depunere 28 martie 2008. Ulterior, am aflat de la domnul Nuñez că nu mă aflam pe listă şi fusese informat de ofiţerul Claudiu Apostol că nu voi primi ecuson de acces. Totodată, la Palatul Parlamentului, din ordinul secretarului general adjunct al Camerei Deputaţilor, Mihai Unghianu, personalul compartimentului de ordine şi pază mi-au interzis accesul. În consecinţă, s-a acţionat în sensul blocării accesului unui parlamentar la Summit-ul NATO. Cum este posibil ca funcţionari care reprezintă statul român pe probleme de securitate în cadrul MAE şi SPP să direcţioneze un parlamentar către un formular individual rezervat pentru mass-media? Problema a fost tratată cu neseriozitate şi lipsă de profesionalism de către cei ce aveau atribuţiile instituţionale să o rezolve. Ne aflăm în faţa unui abuz incalificabil faţă de un demnitar al Statului Român. Deoarece au existat colegi din Camera Deputaţilor care s-au bucurat de un alt regim şi au participat la lucrări în perioada 2-4 aprilie a.c. (de exemplu domnul deputat Adrian Năstase), am solicitat la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la MAE şi Directorului general al SPP, domnul Lucian Pahonţu, o explicaţie a acestei discriminări. De ce nu am fost trataţi în mod egal? De ce nu am fost lăsată să particip la Summit-ul NATO şi am fost blocată să asist la lucrări pentru a-mi întocmi raportul pentru A.E.O.? S-a adeverit că interesul şi atitudinile subiective ale anumitor funcţionari ai Camerei Deputaţilor, MAE şi SPP prevalează în faţa obligaţiilor lor instituţionale. S-a creat un precedent periculos. Oare parlamentarul român este la bunul plac al unui ofiţer SPP sau al unor funcţionari ai Camerei Deputaţilor sau MAE? În ceea ce priveşte ofiţerul SPP Claudiu Apostol am solicitat eliberarea lui din funcţie pentru comportamentul incalificabil pe care l-a avut faţă de un parlamentar român. Vă informez, de asemenea, domnule Preşedinte, că din motivele arătate mai sus am renunţat la întocmirea raportului pentru sesiunea Adunării Europei Occidentale de la Paris, pe care trebuia să-l prezint, dar voi pune în discuţie în plenul Adunării Europei Occidentale din 2-4 iunie a.c. aceste abuzuri, respectiv obstrucţionarea accesului meu ca parlamentar român la informaţiile nemijlocite prezentate la summit, care m-au împiedicat să întocmesc raportul, în condiţiile nesoluţionării favorabile a situaţiei prezentate. M-am adresat dumneavoastră cu speranţa că apelul meu nu va rămâne fără ecou. Sunt convinsă că veţi apăra instituţia parlamentarului român pentru ca să nu devină obiectul abuzurilor şi al bunului plac tocmai al acelora care au obligaţia de a o sprijini. Vă rog să luaţi măsurile ce se impun pentru a se introduce o disciplină instituţională în organismele statului român, pentru eliminarea acţiunilor abuzive, după bunul plac, ale unora sau altora din înalţii funcţionari sau ofiţeri SPP, iar astfel de abuzuri să fie sancţionate pentru ca situaţii ca cea prezentată să nu se mai repete. Am convingerea că veţi acţiona în favoarea apărării demnităţii parlamentarului român. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Are cuvântul domnul deputat Mircia Giurgiu, deputat independent. |
|||||
|
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Medicamentele au devenit un lux?" Este vorba despre ceea ce se întâmplă în farmaciile din Municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, unde în ultimele două săptămâni nu au existat medicamente gratuite şi compensate, iar bolnavii au fost nevoiţi să se plimbe de la o farmacie la alta, în speranţa că vor găsi medicamentul de care au nevoie. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa, iar acest lucru se întâmplă de foarte multă vreme. Am pregătit o declaraţie politică mai lungă, însă fac un apel Ministerului Sănătăţii să aloce fondurile necesare pentru a putea fi trataţi toţi bolnavii din România. Mulţumesc. (Declaraţia politică a fost consemnată conform materialului depus la preşedintele de şedinţă). Tineri, vârstnici, copii, bărbaţi, femei - boala nu face discriminare. Din păcate, medicamentele necesare pentru tratamentul lor fie lipsesc cu desăvârşire, fie sunt foarte scumpe şi nu pot fi achiziţionate. Motivul pentru care Ministerul Sănătăţii Publice nu are un program eficient în acest domeniu, rămâne în continuare o necunoscută. De ce? Nu există specialişti în Ministerul Sănătăţii care să ştie să dezvolte un program eficient pentru ca bolnavii din România să nu sufere de astfel de lipsuri? Poate. Atunci, însă, trebuie căutaţi. Există persoane foarte bine pregătite care preferă să-şi facă o carieră în străinătate decât să lucreze în România. De ce? Pentru că nu se oferă condiţiile necesare pentru ca absolvenţii să rămână aici. Atunci cred că nu ar trebui să ne mire faptul că fondurile pentru medicamente se epuizează în timp foarte scurt. În primele zile ale fiecărei luni cozile din faţa farmaciilor se întind pe câţiva zeci de metri. Oamenii aşteaptă să achiziţioneze medicamentele atât de necesare unei vieţi cât de cât normale. Dar de ce trebuie să fie aşa? De ce nu se poate ca în România secolului XXI, stat de drept, membru al NATO şi UE, să nu mai existe astfel de situaţii umilitoare pentru toţi. În spaţiul Uniunii Europene, media de vârstă a crescut, în timp ce în România lucrurile stau exact pe dos. În loc să încercăm să prelungim, pe toate căile, viaţa celor dragi, mai mult punem piedici. Viaţa nu trebuie să fie un lux. Viaţa merită trăită în cele mai bune condiţii. Trebuie să creăm toate condiţiile pentru copii, tineri sau vârstnici pentru ca aceştia să aibă motive pentru a trăi în România, nu în altă parte. Trebuie să căutăm să ajutăm acolo unde trebuie ajutat, trebuie să sprijinim persoanele ajunse la vârsta senectuţii să fie mai senini şi mai fericiţi după o viaţă în câmpul muncii. Pentru ca toate acestea să devină o realitate trebuie să ne pese de oameni. |
|
|||
|
|
|
Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Alecsandru Ştiucă. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică are titlul "Neputinţa de a fi la înălţimea unei moşteniri". În apropiere de Bucureşti, în comuna Maia, se află domeniul care a aparţinut lui Barbu Catargiu, primul prim-ministru al României, omul care a edificat o pagină importantă din cartea de istorie a neamului nostru. Aici, la Maia-Catargi, se află conacul familiei, în apropierea căruia, pe la 1850, celebrul arhitect peisagist Friederich Wilhelm Meyer, cel care a realizat Parcul Cişmigiu şi Parcul Carol, a conceput şi realizat un parc de 4,5 ha, folosindu-se de cei câţiva arbori seculari existenţi în zonă. Domeniul mai cuprindea câteva mii de hectare de teren agricol şi o biserică ridicată de familia Catargiu. Ca dovadă a importanţei pe care familia o acorda acestui conac, trebuie să reamintim că, în urma asasinării lui Barbu Catargiu, în iunie 1862, trupul neînsufleţit al acestuia împreună cu veşmintele în care a fost asasinat au fost aduse în cripta familiei aflată în mica biserică din această localitate. Parcul lui Barbu Catargiu, numit de ţăranii locului "Grădina boierească", a rezistat trecerii timpului, astfel încât, pe la 1970, se mai putea vedea aleea principală, mica insulă, la care se putea ajunge pe cele două podeţe de lemn şi, bineînţeles, arborii, mulţi dintre ei aduşi de Friederich Meyer. Localnicii l-au întreţinut cât a fost posibil în perioada 1944-1994 şi, de aceea, parcul conacului nu a suferit atingeri importante. De asemenea, se impune menţionat faptul că, pentru o însemnată perioadă de timp, parcul şi domeniul s-au aflat în patrimoniul Academiei Române, donate fiind de familia Catargiu. În anul 1994, printr-o regretabilă eroare, parcul a fost cuprins în suprafeţele de pădure ce trebuiau restituite, conform Legii nr.18/1991, cetăţenilor dintr-o localitate învecinată, respectiv Adâncata. Inevitabil, în acest moment au început tăierile de arbori din parc, primii vizaţi fiind arborii seculari, prilej cu care au fost tăiaţi stejari a căror vârstă a fost apreciată de specialişti la 300 - 600 de ani. Demersurile succesive făcute de cetăţenii de bună credinţă, din comuna Maia, la Prefectura judeţului Ialomiţa, au oprit în mare parte tăierile, dar nu au reuşit să schimbe noul regim juridic al parcului, respectiv să îl redea utilităţii publice. Conducerile succesive ale prefecturii au recunoscut caracterul nelegal şi interpretarea abuzivă a Legii fondului funciar şi toate promisiunile mergeau către rezolvarea problemei. Astăzi, la 14 ani de la declanşarea tăierilor de arbori din Parcul lui Barbu Catargiu, acesta este cuprins în titlurile de proprietate ale unor cetăţeni din localitatea Adâncata, iar unele porţiuni sunt oferite spre vânzare. Acestea, în condiţiile în care mormântul primului prim-ministru al României se află la 100 m de parc. Din arborii seculari a mai rămas un simplu platan pe malul lacului interior, declarat monument al naturii. Credem că este de datoria primului-ministru al României, domnului Călin Popescu-Tăriceanu, să se implice personal în rezolvarea acestei probleme. Domnia sa are puterea şi datoria morală de a remedia această situaţie jignitoare pentru noi toţi. În aceste condiţii, ne punem întrebarea, asemeni cetăţenilor din localitatea Maia, dacă nu cumva domeniul care a aparţinut primului prim-ministru al României nu ar trebui să intre în responsabilitatea Guvernului, sub aspectul protejării şi transformării acestui loc într-un reper esenţial din istoria modernă a ţării. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Tamas Sandor. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Intervenţia mea politică, mai bine zis intervenţia noastră politică, pentru că suntem autori împreună cu colegul meu, domnul deputat Antal Árpád, se intitulează: "Prezentarea autonomiei din Insulele Aland din Finlanda". Având în vedere că mulţi politicieni români, atât din partidele extremiste, cât şi din partidele democratice, nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă ce înseamnă autonomie culturală sau autonomie teritorială, am decis ca în fiecare marţi să vă prezentăm un model concret de autonomie din ţările europene. Facem acest lucru pentru că 11 dintre 27 de state ale Uniunii Europene asigură o formă sau alta de autonomie cu relevanţă etnică. Din punct de vedere politic şi administrativ, autonomia înseamnă că, în cadrul unui stat, anumite structuri administrative sau grupuri de persoane au libertatea de decizie şi acţiune în unele probleme bine definite şi care le privesc în mod exclusiv. Până acum, pe rând, împreună cu colegul meu, Antal Árpád, v-am prezentat competenţele autonomiei teritoriale ale comunităţii germane din statul federal Belgia, autonomia teritorială din Ţara Bascilor,autonomia teritorială din insula Corsica, autonomia culturală laponă din Finlanda, autonomia teritorială a provinciei Catalunia din Spania şi a Tirolului de Sud din Italia. Astăzi vă prezint autonomia teritorială a suedezilor din insulele Aland, din Finlanda. Minoritatea suedeză din Finlanda reprezintă 6% din populaţia ţării. Suedezii locuiesc mai mult în regiunile de coastă. Insulele Aland formează o provincie autonomă, demilitarizată şi monolingvistică a Finlandei. Acest teritoriu autonom are o suprafaţă de 6784 kmp cu o populaţie de 26.200 de oameni, cu Parlament şi Guvern separat. În Finlanda, limba oficială este finlandeza şi suedeza, iar în insulele Aland limba oficială este numai suedeza. Suedezii se bucură, pe lângă o puternică reprezentare politică, de libertatea de exprimare în limba maternă, de 15 ziare în suedeză, emisiuni radiofonice şi de televiziune şi sistem educaţional, inclusiv universitate cu predare în limba suedeză, finanţată din bugetul de stat. Insulele Aland au stemă şi steag propriu, iar locuitorii au cetăţenie regională şi paşaport propriu. Instituţiile politice ale suedezilor sunt Parlamentul şi Guvernul, care au competenţe exclusive pe probleme ce ţin de: administraţii publice, funcţionari publici, drept civil, simboluri, cultură, patrimoniu cultural, arhive, biblioteci, muzee, edituri, învăţământ primar şi gimnazial, universităţi, coordonarea reţelei regionale de învăţământ superior, centre de cercetare regionale, biserici, serviciu de statistică, politica de identitate, politica de tineret, posturi regionale de radio şi tv, sănătate, programe de bunăstare, norme vizând organizaţiile civile care acţionează în regiune, comerţ, case de economii, sisteme de asigurări sociale, cooperative, protecţia consumatorului, spaţiu locativ, protecţia civilă, drepturi de autor, publicitate, rezervaţii naturale, agricultură, zootehnie, vânătoare, pescuit, sport, industrie, urbanism, turism, până şi autorizarea comercializării băuturilor alcoolice. Deci, doamnelor şi domnilor deputaţi, în Finlanda - pe lângă autonomia culturală a laponilor - există şi autonomie teritorială a suedezilor care locuiesc pe insulele Aland. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Constantin Tudor, de la Grupul parlamentar al P.D.-L. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Guvernarea nimereală". În ultimul an, am simţit mai des şi mai ales accentuat indecizia acestui guvern, indecizie determinată de minoritatea politică în care se află, de ambiţiile şi orgoliile celor ce alcătuiesc guvernul şi, mai ales, de neştiinţa lor în domeniile pe care le gestionează. Astfel, de mai multe ori, acest guvern a parafat pe şest, în cursul acestui an, mai multe acte normative de interes public, ce au fost descoperite numai la apariţia lor în Monitorul Oficial. Impozitarea cadourilor, înfiinţarea unei structuri poliţieneşti, denumită Centrul Naţional de Coordonare a Acţiunilor de Ordine Publică, suprimarea tichetelor cadou - sunt câteva dintre măsurile care, deşi afectează populaţia, nu au fost dezbătute în public anterior adoptării. Executivul nu a dat nicio explicaţie cu privire la promovarea acestor norme de interes pentru cetăţenii României. Abia când contribuabilii au aflat, după publicarea în Monitorul Oficial, că li s-a mai luat câte ceva şi li s-a mai impozitat câte ceva, iar protestele au izbucnit, guvernul a făcut o "analiză" rapidă, de câteva ore şi, normal, a dat înapoi, scuzându-se că se va mai gândi şi va mai căuta şi alte soluţii. Cel mai recent exemplu de indecizie şi neştiinţă în gestionarea inflaţiei în România, o reprezintă tichetele cadou, reprimate printr-o ordonanţă de urgenţă, pe motivul aplicării unei politici salariale strânse, corelată cu performanţele economiei. Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2008, prin care Executivul a interzis instituţiilor publice să mai acorde salariaţilor un bonus valoric, ca o motivare suplimentară a salariatului, a fost adoptată pe tăcute, pe 26 martie a.c. Când, peste două săptămâni, a fost publicată în Monitorul Oficial, stârnind criticile şi acţiunile de protest ale sindicatelor, guvernul a dat înapoi, solicitând abia acum ministrului economiei şi finanţelor, un raport privind impactul pe care-l are acest drept salarial asupra echilibrului bugetar. De ce nu s-a cerut acest raport înainte de a emite ordonanţa, rămâne un mister total. Dovada că totul se face pompieristic şi în necunoştinţă de cauză o reprezintă faptul că nici nu era întocmit acest raport şi "fruntaşii liberali", aflaţi prin diverse oraşe ale ţării pentru a-şi promova candidaţii, dădeau ca sigură acordarea în continuare a tichetelor cadou. Adoptarea pe sub masă a măsurilor nepopulare, cum este cazul suprimării tichetelor cadou, a devenit o practică curentă la Palatul Victoria. De obicei, reglementările de acest gen nu sunt anunţate nici la finalul şedinţelor de Guvern, nici în comunicatele de presă ale ministerelor. Executivul român de la această oră este una din instituţiile publice cele mai lipsite de transparenţă, iar legile în vigoare nu permit acest lucru. Şedinţele de Guvern nu sunt niciodată publice, fiind imposibil de ştiut care au fost temele dezbătute, iar acestea pot fi cunoscute doar după ce sunt publicate în Monitorul Oficial. Nu e de mirare, deci, că în România totul este guvernat de haos şi dezinteres, având în vedere că însuşi Guvernul României are această traiectorie politică. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Tudor Constantin. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Terorism politic, marcă penelistă". În noaptea de 5 spre 6 aprilie 2008, în scările multor blocuri din Municipiul Călăraşi, au fost aruncaţi fluturaşi mai mult decât defăimători la adresa subsemnatului, cu un aşa-zis "iz electoral", cu toate că data oficială de începere a campaniei electorale, pentru alegerile locale de la 1 iunie 2008, este 2 mai a.c. Dacă în primul moment aş fi fost tentat să cred că această acţiune face parte din categoria a ceea ce se numeşte lansarea pe piaţă a unor "fluturaşi otrăviţi", specifici campaniilor electorale mascate, având în vedere faptul că la alegerile locale de la 1 iunie 2008 eu voi candida pentru funcţia de primar al Municipiului Călăraşi, din partea Partidului Democrat-Liberal, şi, după toate sondajele, am prima şansă pentru a-l detrona pe primarul liberal citirea cu mai multă atenţie a conţinutului acestui material mi-a întărit convingerea că mă aflu în faţa unei acţiuni de adevărat terorism politic. Concluzia mea se bazează pe următoarele elemente:
Toate cele de mai sus îmi întăresc convingerea că mă aflu în faţa unui demers politic terorist, specific celor aflaţi în disperare, motiv pentru care cer public tuturor autorităţilor statului cu competenţe în domeniu să se autosesizeze şi să ia măsurile ce se impun, în caz contrar făcându-i direct răspunzători de tot ceea ce mi s-ar putea întâmpla mie sau familiei mele în urma acestei acţiuni demente. Noi vom afla oricum cine sunt autorii acestor mizerii, pentru că avem deja un fond de recompensare pentru cei care oferă informaţii şi până în momentul de faţă avem destule, care ne duc către tabăra liberală, caz în care oprobiul public va cădea asupra autorităţilor competente. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă mai sunt colegi care nu şi-au prezentat intervenţiile politice? Nu sunt. Daţi-mi voie, în aceste condiţii, să declar închisă această parte a şedinţei în plen a Camerei Deputaţilor, urându-vă, în continuare, o zi plină de spor la muncă în comisii şi, în continuare, în teritoriu. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii şi intervenţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă). |
||||||
|
Declaraţie politică intitulată "Negip Hagi Fazîl, o mare personalitate a etniei tătare din România" La data de 17 aprilie a.c., în localitatea Tătaru (judeţul Constanţa), a fost sărbătorită "Ziua Şcolii". Anul trecut, unităţii de învăţământ din respectiva localitate i s-a dat numele "Negip Hagi Fazîl", în semn de omagiu adus remarcabilei personalităţi a comunităţii tătare din România. Născut în satul Tătaru, la data de 17 aprilie 1906, Negip Hagi Fazîl s-a făcut remarcat în special datorită abnegaţiei de care a dat dovadă în privinţa promovării identităţii neamului de care aparţinea. A urmat cursurile Seminarului Musulman din Medgidia, după care, venind în Bucureşti, a absolvit Academia de Studii Cooperative. A fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai ideii de libertate în general, şi ai ideii de libertate a tătarilor din Crimeea. Autor al unor versuri cu un pronunţat caracter patriotic, Negip Hagi Fazîl a scris şi piese de teatru, articole, fiind, alături de fratele său, Mustegep Hagi Fazîl (Ulkusal), fondatorul revistei "Emel" ("Idealul"). În anul 1948, pentru faptul că şi-a ajutat conaţionalii, este arestat şi torturat în beciurile Securităţii. La data de 22 octombrie a acelui an, trupul generosului Negip Hagi Fazîl nu a mai rezistat. Spiritul lui, însă, este viu şi aşa va rămâne pentru multe generaţii. Ideile pe care le-a promovat s-au bazat pe elementul esenţial în existenţa unei naţiuni: spiritul de sacrificiu. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "CNSAS-ul a devenit arhivă". Nouă ani de zile a funcţionat CNSAS-ul pe baza unei legi care brusc a fost declarată neconstituţională. Oare timp de nouă ani, Curtea Constituţională nu a studiat legalitatea legii după care funcţionează o adevărată instituţie? Decapitarea CNSAS-ului vine într-un an electoral în care miza principală este "basmaua curată" a celor care vor să conducă ţara. Decizia spectaculoasă a Curţii Constituţionale pune paie pe foc într-o societate năucită de reapariţia fiorilor Securităţii. Ceea ce credeam că am îngropat în decembrie 1989, am dezgropat acum. Tinerii, cărora colaborarea cu securitatea le este un gând străin, joacă şi ei pe scena trecutului. Neştiind de fapt ce însemna în trecut un colaborator al Securităţii, generaţia tânără nu condamnă şi nu se preocupă de trecutul celor care ocupă poziţii-cheie în conducerea României. Să fie oare desfiinţarea CNSAS-ului un act modern de indiferenţă? Revizuirea acestei instituţii era o măsură mult mai echilibrată decât dispariţia ei într-un an electoral crucial. Scopul bine definit la început, acela de deconspirare a Securităţii, s-a transformat treptat într-un joc mediatic gustat de cetăţeni. Transparenţa politică publică este un punct cheie al democraţiei, iar reacţia societăţii civile vine în sprijinul dreptăţii colective. Această idee este îmbrăţişată şi de analiştii politici, care susţin că întreaga arhivă a Securităţii să fie publicată pe internet. Dacă în unele instituţii din sectorul privat, informaţiile cu privire la membrii conducerii sunt făcute publice, atunci de ce să nu se aplice acest principiu la nivelul tututor instituţiilor statului român? CNSAS-ul a antrenat jucători cu greutate, precum oameni politici de marcă, şi a luat amploare odată cu apariţia în acest război a Bisericii Ortodoxe Române, un jucător moral, care nu trebuia să ia parte la acest joc murdar. Ne-am luptat pentru o "curăţenie" a mizeriilor vechiului sistem, şi acum ne oprim la mijloc de drum? |
|
||||
|
"Radiografia sistemului sanitar românesc" Aparatură uzată, condiţii precare de igienă, lipsa medicamentelor sau medicamente mai scumpe decât în ţările comunitare, mobilier vechi, paturi improvizate şi saloane supraaglomerate. Acesta este tabloul sistemului sanitar românesc. Deşi reforma a început să se facă simţită, sistemul sanitar din România are încă multe carenţe şi mai are mult de luptat pentru a se ridica din moartea clinică în care se află. Ultima găselniţă a Ministerului Sănătăţii este adoptarea Ordinul comun nr.522/236/27.03.2008, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008. Acest contract instituie obligativitatea pentru medici să prescrie pe reţete denumirea comercială a medicamentului (brand-ul), şi nu DCI (denumirea comercială internaţională), aşa cum se practica înainte. Pe de altă parte, compensarea se va face în continuare la preţul de referinţă, care se calculează ca procent din cel mai ieftin medicament identificat pe baza denumirii comerciale internaţionale (DCI) existent în categoria respectivă. Din păcate, există în practica actului medical o realitate ce nu poate fi negată de nimeni. Medicii sunt stimulaţi în diverse moduri de producătorii străini de medicamente, fapt ce îi va determina să prescrie pe reţete medicamente din ce in ce mai scumpe. Astfel, diferenţa dintre suma compensată şi preţul de raft va fi plătită de bolnav, care nu are capacitatea de a pune la îndoială prescripţia medicului, deşi în farmacii există alte produse similare mai ieftine, de o calitate comparabilă. În acest fel, prin noile reglementări intrate în vigoare la 1 aprilie 2008 bolnavii vor fi nevoiţi să plătească de până la zece ori mai mulţi bani din buzunar pentru medicamente. Realitatea va fi următoarea: medicii vor fi favorizaţi, pentru că prescrierea pe denumire comercială va stimula "cadourile" producătorilor către ei (pentru a recomanda pe reţetă brandul producătorului respectiv) - practică pe deplin răspândită în sistem, iar farmaciile vor fi favorizate pentru că vor vinde medicamente mai scumpe. Concluzia este una singură: singurii defavorizaţi vor fi pacienţii, care vor plăti pe acelaşi medicament sume mult mai mari decât preţul de compensare promis de sistem. Şi atunci, această realitate nu intră flagrant în contradicţie cu viziunea Ministerului Sănătăţii, care promite îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui sistem de sănătate modern şi eficient, compatibil cu sistemele de sănătate din Uniunea Europeană, pus permanent în slujba cetăţeanului. O altă problemă la care aş dori să fac referire este legată de piaţa internă de produse farmaceutice, evaluată la 1,5 miliarde de euro, asigurată în proporţie de 80% din importuri. Conform unor reglementări în vigoare din 2002 (Ordinul MS nr.612/2002 privind modul de calcul al medicamentelor) medicamentele din import - din UE şi state non-UE - care se acordă cu prescripţie medicală sub formă compensată sunt înregistrate în România la preţul minim european, calculat la nivelul minim de comparaţie cu preţul aceluiaşi medicament înregistrat în ţările cu care se efectuează comparaţia. Autoritatea competentă pentru stabilirea modului de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman este Agenţia Naţională a Medicamentului. Aceasta deţine preţurile comparative calculate, în baza cărora se stabileşte preţul cu ridicata pentru medicamentele româneşti şi preţul extern franco frontieră, în cazul medicamentelor din import. Există diferenţe semnificative de preţ între medicamente similare comercializate în România şi medicamente comercializate în celelalte state comunitare. Spre exemplificare vom folosi cazul medicamentului Plavix, care în anul 2007 a avut vânzări de 12,7 milioane de euro, conform studiilor efectuate pe piaţa farmaceutică din România, produsul având un preţ aprobat de 51,75 euro (preţ CIP) în comparaţie cu preţul practicat la nivel naţional în Italia, de 42,46 euro, conform documentaţiei Ministerului Sănătăţii. Numai în cazul comercializării acestui medicament prejudiciul adus bugetului este de peste 2 milioane de euro. În acest context, Ministerul Sănătăţii nu îşi îndeplineşte atribuţiile de aliniere a preţurilor medicamentelor şi obligă bugetul asigurărilor sociale de sănătate să suporte diferenţa de cost. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată «Pentru PD-L, proprietatea este un "moft"». Săptămâna trecută am asistat la un eveniment politic la care, sincer spun, nu m-aş fi aşteptat. Reprezentanţii unui partid - PD-L - care susţin pe toate canalele media şi în orice altă ieşire în public că proprietatea este sfântă, au contribuit decisiv la neadoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care se facilita rezolvarea problemelor legate de despăgubirea foştilor proprietari ale căror bunuri nu mai pot fi restituite în natură. 41 dintre cei 42 de deputaţi ai PD-L prezenţi la vot s-au opus unei suplimentări cu 33 milioane ron a fondului de despăgubiri. 41 de deputaţi au dat un vot negativ nu doar proprietăţii, ci unei categorii de români care după ce a avut de suferit în anii regimului comunist, şi la 18 ani de la înlăturarea acestui regim continuă să sufere pentru că nedreptăţile trecutului nu sunt încă reparate. Şi este posibil ca din cauza PD-L, aceste suferinţe să se prelungească, pentru că este dificil de estimat ce se va întâmpla în sesiunea viitoare, când ordonanţa va reintra în dezbatere în Camera Deputaţilor. PD-L a dat un vot negativ într-un domeniu în care inclusiv deputaţii PRM şi majoritatea celor din PSD au votat pozitiv, deşi nu s-a putut spune de-a lungul anilor că reprezentanţii celor două partide au manifestat entuziasm pentru retrocedări şi despăgubiri. Nu în ultimă instanţă, deputaţii PD-L au dat un vot antieuropean. Atitudinea deputaţilor PD-L este greu de înţeles. În urmă cu patru ani de zile, foştii noştri parteneri din Alianţa "DA", politicienii din PD condamnau blocajele şi obstrucţiile făcute de guvernul PSD în domeniul restituirilor proprietăţilor. În 2005, când Guvernul şi-a asumat răspunderea pe pachetul legislativ vizând reforma legilor proprietăţii şi a legilor justiţiei, reprezentanţii PD din Executiv au salutat soluţiile PNL referitoare la modalităţile de despăgubire a foştilor proprietari cărora nu li se mai putea restitui nimic în natură. Un an mai târziu, pe fundalul tentativelor de a sparge PNL, Theodor Stolojan şi o serie de prieteni politici de-ai săi au început să aducă critici şi acuzaţii nejustificate procedurilor de despăgubire şi Fondului Proprietatea, premierul Tăriceanu a decis să sacrifice o serie de funcţionari ai Fondului, deşi împrejurările nu o cereau. Mai mult, când s-a ridicat problema că mulţi dintre cei care urmau să fie despăgubiţi prin acţiuni la Fondul Proprietatea sunt în vârstă şi există riscul să nu se descurce în problemele legate de bursă sau că ar putea fi păcăliţi de către intermediari veroşi, reprezentanţii guvernului s-au pliat şi au decis ca până la concurenţa sumei de 500.000 ron, despăgubirile să fie acordate în numerar. Tocmai în urma adoptării acestei decizii - repet în urma unor luări de poziţii politice venite inclusiv din zona PD-L - s-a ajuns în situaţia emiterii ordonanţei de urgenţă prin care se suplimenta fondul de despăgubiri. A justifica votul de săptămâna trecută ca fiind unul împotriva Guvernului, nu reprezintă un argument viabil. Pentru că nu a fost un vot împotriva Guvernului, ci un vot împotriva unor români. Unor români care la un moment dat au crezut şi în promisiunile şi în declaraţiile pur electorale făcute de liderii PD. Atrag atenţia că o eventuală respingere a ordonanţei ar putea genera efecte incalculabile şi ar putea conduce spre creşterea numărului de procese la CEDO, în care va fi chemat la bară statul român. Şi totul pentru că reprezentanţii PD-L au preluat, se pare, un slogan nefericit: "proprietatea este un moft". |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Duminica Floriilor, la Cluj". În cele ce urmează, vă voi prezenta câteva aspecte ale unui aşa-zis eveniment petrecut în weekend-ul trecut la Cluj-Napoca, o mostră de grandomanie tipică partidelor umflate peste noapte în sondajele de opinie. În Sfânta zi a Floriilor, mai exact în timpul slujbei, PD-L Cluj a ales să organizeze o presupusă lansare a candidaţilor săi din judeţ. În stilul consacrat de PSD pe vremea când erau la guvernare, partidul de opoziţie, după cum se autointitulează PD-L, a invitat la o manifestare grandioasă mai-marii de la centru: "viniturile" Theodor Stolojan şi Raluca Turcan, precum şi "tinerele speranţe" Elena Băsescu şi Elena Udrea. Am aşteptat cu toţii să auzim programe, idei, proiecte. Pentru că trăim într-o Românie europeană, după cum ne place să spunem. În calitate de competitori, eram pregătiţi deja să arătăm electoratului de ce proiectele liberalilor sunt mai bune, ne doream să demonstrăm că viziunea noastră despre dezvoltarea oraşului şi a judeţului merită votată la alegerile locale. Nici vorbă! La pseudoevenimentul respectiv, din păcate, energiile au fost canalizate către un singur scop: atacarea dură a preşedintelui CJ Cluj, liberalul Marius Nicoară. Pentru necunoscători, Marius Nicoară este acel om care a adus Nokia la Cluj şi care a atras investiţii de peste un miliard de euro pentru judeţ, în ultimii patru ani. Acest om a fost catalogat ca fiind "corupt", "mincinos", "buimăcit", de către "tonomatele" politice ale domnului Băsescu, în aplauzele frenetice ale sălii. Halal circ, halal adunătură de caractere! După cum am mai spus şi săptămâna trecută, mă aştept la o campanie murdară. O campanie în care PD-L va folosi invectiva ca unealtă principală. Forumurile ziarelor din Cluj sunt deja pline cu astfel de mizerii, alături de care apar mesaje de susţinere pentru candidatul PD-L la Consiliul Judeţean. Acesta este modul în care Partidul Democrat a înţeles să facă politică. Şi cum fiecare pasăre pe limba ei piere, este doar o chestiune de timp până când electoratul se va sătura de oratorii portocalii. |
|
||||
|
"PD-L - un posibil partid-stat" Susţin în orice apariţie publică - în special în faţa micilor ecrane - că sunt campioni ai democraţiei. Că sunt în prima linie în lupta împotriva corupţiei. Că au drept obiectiv reformarea clasei politice. Că militează pentru binele cetăţeanului. Dar de la declaraţii la fapte nu este doar o distanţă imensă. Faptele contrazic flagrant declaraţiile, iar evenimentele recente îmi confirmă teza. În campaniile electorale din 2004 şi după începerea actualei legislaturi, politicienii din PD-L (pe atunci PD) militau alături de PNL pentru rezolvarea situaţiei foştilor proprietari deposedaţi abuziv de proprietăţi în timpul regimului comunist. Care este acum conduita PD-L pe linia reparaţiilor pentru foştii proprietari? Contribuie decisiv la neadoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care se suplimentează fondul pentru despăgubirile băneşti acordate foştilor proprietari cărora nu li se mai pot restitui bunurile în natură. Ordonanţa se rediscută în sesiunea din toamnă. Dacă cumva va fi respinsă, atunci efectele vor fi incalculabile pentru familiile a 200.000 de foşti proprietari. Despăgubirile nu vor mai putea fi onorate. Şi toate acestea se vor datora parlamentarilor PD-L care şi-au bătut joc de ceea ce domnii Boc & Co. susţineau că este sfânt: proprietatea. Iar cei care au fost furaţi în anii comunismului, vor fi furaţi acum încă o dată. Timp de aproape un an de zile, pe toate canalele media, PD-L acuza celelalte partide parlamentare de blocarea legiferării Agenţiei Naţionale de Integritate. Blocajul se datora însă textului deficitar al proiectului de lege conceput de juriştii PD-L. Cu largul concurs al ministrului liberal al justiţiei, care a reparat textul iniţial, proiectul a fost votat. Dar acum ne aflăm din nou într-un blocaj. Mai precis, Agenţia Naţională de Integritate nu va putea verifica toate tipurile de averi asupra cărora planează suspiciuni că au fost strânse prin mijloace dubioase. De ce? Pentru că 71 de parlamentari ai PD-L au contestat la Curtea Constituţională o modificare adusă recent legii controlului averilor, modificare ce nu opera pe fond, ci era una care viza forma unui articol. Rezultatul: judecătorii Curţii au admis sesizarea PD-L, iar acum legea trebuie schimbată, îngustându-se considerabil plaja de acţiune a Agenţiei Naţionale de Integritate, care se va putea pronunţa doar asupra averilor dobândite ilicit, şi nu şi asupra celor dobândite nejustificat. Se ştie, averile care pot fi catalogate ca fiind nejustificate sunt mult mai multe decât cele ilicite. Drept consecinţă, există şanse ca o serie de persoane corupte să scape basma curată tocmai din cauza celor care se erijează declarativ în campioni ai luptei anticorupţie. Şi totuşi PD-L este întra-adevăr campion într-un domeniu: cel al încurajării migraţiei politice. În urmă cu 10 zile, domnul Theodor Stolojan, numărul doi din PD-L, susţinea că porţile partidului sunt deschise politicienilor "competenţi" din PSD (asta în paralel cu criticarea aşa-ziselor relaţii dintre PNL şi PSD) şi îi îndemna pe liberali să părăsească PNL. Numai că PD-L nu se mulţumeşte doar cu momirea şi racolarea aleşilor locali şi a candidaţilor de la alte partide politice. Mai nou a început să se înfrupte şi din curtea minorităţilor naţionale. După ce a mimat interesul unei alianţe cu organizaţia germanilor din Mediaş, le-a racolat acestora candidatul la primărie. Fair-play-ul lipseşte total din recuzita PD-L. În schimb, dozele de cinism şi demagogie se regăsesc în cantităţi mari. Dacă acest partid va ajunge întâmplător la guvernare, atunci vom avea cu adevărat un partid-stat. Adică exact de ceea ce am fugit în 1989. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Domnul Emil Boc a ajuns primar în urma unei păcăleli" Ştiu că ne aflăm în precampanie electorală şi că unii lideri politici au activat deja limbajul agresiv şi violent la adresa adversarilor. Totuşi, nu pot fi de acord şi resping categoric unele caracterizări şi catalogări - la adresa PNL - pe care le consider nefondate şi demagogice. Astfel, mai mulţi lideri ai PD-L, printre care Emil Boc, Theodor Stolojan şi Elena Udrea au reacţionat la o analiză politică a premierului Tăriceanu, care arăta care sunt posibilităţile de constituire a unei coaliţii guvernamentale după alegerile parlamentare din toamna acestui an. O analiză pur teoretică într-un talk-show televizat. Atât şi nimic mai mult. Domnul Emil Boc a declarat duminică la Cluj că PD-L nu va accepta niciun fel de parteneriat politic cu PNL, "atât timp cât PNL va fi condus de Călin Popescu-Tăriceanu şi de aghiotanţii lui". Nu această afirmaţie este de comentat, fiind vorba de o opinie personală, de un calcul politic propriu. Totuşi, aşa-zisele argumente aduse în această chestiune de domnul Boc nu trebuie trecute sub tăcere. "Trădătorii trebuie să ştie că trebuie să plătească preţul trădării. Au umilit PD atunci când am avut cele mai bune performanţe în Guverrn, iar trădătorii din PNL au preferat să bată palma cu Năstase şi Iliescu şi să scoată PD de la guvernare şi să încerce demiterea din funcţie a preşedintelui României", a afirmat Boc. Preşedintele PD-L se află în mare eroare. PNL nu a trădat pe nimeni. Şi aş vrea să-i reamintesc domnului Boc un episod sugestiv: când senatorii au adoptat o moţiune simplă prin care se cerea demiterea ministrului justiţiei, Monica Macovei, (aparţinând PD), premierul Tăriceanu a depus toate diligenţele - deşi nu era deloc agreat de doamna ministru - pentru a demonstra că votul din Senat nu îl obligă la revocarea persoanei respective. Nu PNL a îndepărtat PD de la guvernare, ci conduita miniştrilor PD, repetatele insubordonări ale acestora, repetatele atacuri publice la adresa liberalilor din Executiv au condus la o încetare a colaborării. Dacă declaraţiile domnului Boc nu le pot accepta, în schimb am altă poziţie vis-à-vis de afirmaţiile făcute de doamna Elena Udrea. Dânsa a menţionat, probabil vrând să-l completeze pe şeful ei scriptic, că "nu trebuie să ne ferim să recunoaştem că am greşit când ne-am aliat cu Tăriceanu. Ne-am păcălit o dată". Într-adevăr, PD-L, la vremea respectivă PD, s-a păcălit în urma alianţei cu PNL, şi rezultatul s-a văzut:
PS: Ar mai fi însă o problemă. Doamna Udrea a mai afirmat că "Cine a fost aliat cu Iliescu şi Hrebenciuc nu mai poate fi aliat cu PD-L". Ce pot înţelege de aici. Că se pregăteşte debarcarea domnului Theodor Stolojan? Nu de alta, dar domnia sa a fost un aliat de nădejde al lui Ion Iliescu, fiind chiar coordonatorul comitetului de sprijin al candidaturii domnului Iliescu la preşedinţia României. Bănuiesc că la asta s-a referit doamna Elena Udrea. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Preţul gazelor - condamnat până în 2030". Revin asupra temei preţului gazului în România şi a furnizării către ţara noastră prin intermediari a gazului rusesc, pornind de la declaraţiile făcute recent de preşedintele României şi de la campania populistă de dezinformare pe care domnia sa o promovează pe această temă. Mizând pe invitaţia făcută de Vladimir Putin în cadrul summit-ului de la Bucureşti, de a merge la Kremlin, Traian Băsescu se laudă cu fiecare prilej că va aborda tema importului de gaz fără a mai apela la intermediari, susţinând că preşedintele Federaţiei Ruse s-a arătat deschis să discute un contract direct al României cu Gazprom, deşi, cu doar câteva zile înainte, Alexander Medvedev, vicepreşedintele Gazprom şi director executiv al ramurii de exporturi a companiei ruse, a declarat că în această privinţă nu se poate face nimic: "Actualmente, livrarea de gaz natural României este asigurata prin două contracte pe termen lung, unul dintre ele încheiat între OOO Gazprom Export şi S.C. Conef Energy S.R.L. (...) Am încheiat un contract de furnizare pe termen lung cu această societate, până în 2030." Tot preşedintele Traian Băsescu susţine că aceste contracte dezastruoase pe termen lung cu Rusia au fost semnate în 2000-2002, făcând ca preţul la gaze să fie mare, deşi o serie de responsabili din ministere şi o parte a presei susţin cu date că respectivele contracte au fost semnate pe 10 ani de domnul Berceanu, în 1999. Dincolo de aceste aspecte, firma Conef Energy SRL a fost înfiinţată în martie 2007 şi a semnat în aprilie 2007 - la mai puţin de o lună de la înfiinţare - un contract referitor la livrarea de gaze naturale României în perioada 2010-2030. Dacă vechile contracte erau considerate dezastruoase, de ce s-a mai permis semnarea acestora noi? Cine ia decizia, de fapt, în problemele acestea de interes naţional? Cine a desemnat compania Conef Energy SRL să negocieze şi să semneze în numele României acest contract? Din câte se pare, această firmă este subsidiară a Conef SA şi face parte din Marco Investment and Industries Group, companie internaţională care controlează un holding de aluminiu care include şi - subliniez - ALRO Slatina. De această dată fără "bileţele ALRO" şi fără a intenţiona să facem supoziţii, ne întrebăm dacă declaraţia domnului preşedinte că "ar fi interesant de urmărit ce oameni politici se află în firmele româneşti care intermediază vânzarea de gaze şi petrol din Rusia" este făcută doar pentru a mai câştiga câteva voturi prin demagogie populistă şi bazându-se pe lipsa de informare a cetăţenilor sau reprezintă cu adevărat intenţia sa de a-i afla şi dezvălui pe aceştia. Din păcate, oricine s-ar afla dincolo de aceste milioane de dolari cheltuite suplimentar, România şi cetăţeanul de rând sunt cei care pierd şi, tot din păcate, deşi se discută foarte mult pe tema soluţiilor energetice neconvenţionale, deşi am putea produce şi utiliza mai multă energie electrică, lucrurile trenează şi unii politicieni îşi fac capital de imagine cu vorbe şi promisiuni deşarte. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Constanţa - locul 5 în statistica petiţiilor înregistrate la Avocatul Poporului, în raport cu drepturile şi libertăţile încălcate". Avocatul Poporului şi-a prezentat Raportul de activitate al instituţiei pentru anul 2007. Statistic, activitatea instituţiei Avocatul Poporului în anul 2007 a constat în acordarea a 15517 audienţe, din care 4095 la sediul central şi 11422 la birourile teritoriale. De asemenea, au fost soluţionate, potrivit competenţei legale, 6919 petiţii. Dintre acestea, 2510 petiţii au fost soluţionate de către birourile teritoriale ale instituţiei Avocatul Poporului din Alba-Iulia, Bacău, Braşov, Constanţa, Suceava, Târgu-Mureş, Cluj, Craiova, Iaşi, Galaţi, Oradea, Piteşti , Ploieşti şi Timişoara, restul de 4409 fiind soluţionate la sediul central. Au fost efectuate 18 anchete privind respectarea dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţia României, au fost emise 12 recomandări şi au fost formulate, la cererea Curţii Constituţionale, 1635 puncte de vedere privind excepţiile de neconstituţionalitate. Totodată, Avocatul Poporului a ridicat direct în faţa Curţii Constituţionale 4 excepţii de neconstituţionalitate. Constanţa se află pe locul cinci în statistica petiţiilor înregistrate la Avocatul Poporului, în raport cu drepturile şi libertăţile încălcate, cu un număr de 843 de audienţe primite, 214 petiţii înregistrate, 123 de apeluri telefonice primite şi 30 de activităţi informative. În anul 2007 instituţia Avocatul Poporului a împlinit zece ani de existenţă, răstimp în care această instituţie s-a impus ca apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Din păcate, Constanţa a deţinut locuri "fruntaşe" în statisticile întocmite în raportările instituţiei, atât la numărul de audienţe, cât şi la numărul de petiţii înregistrate. Tot ce putem spera este ca viitoarele alegeri locale să determine o schimbare, să aducă în primării, în Consiliile locale, în Consiliul judeţean şi în general, în instituţiile administraţiei publice oameni care să privească mai mult către cetăţean, conducători care să considere coordonarea oamenilor din subordine în aşa fel încât soluţionarea cu celeritate a solicitărilor cetăţenilor să fie o prioritate. |
|
||||
|
Domnul Constantin Traian Igaş: Declaraţie politică intitulată "Vanghelizare şi reactivarea dosarelor grele în PSD". Atunci când spuneam în mai vechile mele declaraţii politice că unii dintre reprezentanţii partidelor aflate cândva, pentru o prea lungă perioadă, la guvernare, sunt capabili de orice pentru a-şi recâştiga scaunele aducătoare de beneficii, nu exageram deloc. Astăzi realitatea ne demonstrează că în rândurile partidului "roşu" totul este posibil. S-a încercat în urmă cu ceva vreme o curăţare a acestui partid de unele dintre numele cu state vechi de plată. Erau atât de grele dosarele ce le atârnau de gât, încât nu se mai puteau ascunde de ochii justiţiei, dar nici ai cetăţenilor ce-i judecau! Nume ca Năstase, Mitrea, Rodica Stănoiu sau Dan Ioan Popescu au fost trecute în rezervă, lăsând loc pentru Geoană, Vanghelie, Şerban Nicolae sau Victor Ponta, nume mai noi, care sperau să aducă un suflu proaspăt partidului. Timpul ne-a dovedit, doamnelor şi domnilor, că gustul puterii este mult mai plăcut decât al opoziţiei. Că aripile celor trecuţi în rândul doi n-au fost decât scurtate, acestea crescând repede la loc. Că atâta timp cât oameni precum Iliescu sau Hrebenciuc rămân încă activi, puterea nu a fost scăpată din gheare. Nu cu mult timp în urmă au fost reactivaţi Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Două nume şi multe dosare. Am putut vedea cum Marian Vanghelie, un personaj care n-a prea trecut prin şcoală, ajunge să facă regula într-un partid care nu reuşeşte să promoveze valoarea morală a oamenilor, pentru că nu mai are de unde, iar Mircea Geoană e doar un preşedinte de faţadă. Acea faţadă ce trebuia prezentată electoratului din rândul căruia se puteau scoate voturi. Iliescu, Năstase, Mitrea şi eternul Hărebenciuc fac din nou regulile în acest partid care începe să arate oamenilor adevăratele lor feţe. Surprizele nu se opresc însă aici. Astăzi observăm că visteria social-democraţiei s-a cam golit de fonduri. Oamenii partidului "roşu", deşi cu conturi pline bine de tot, bine ascunse şi dolofane, nu mai sunt dispuşi să bage mâna prin buzunare, atâta timp cât alţii sunt dispuşi s-o facă şi pot fi manipulaţi să o facă. Păi, dacă domnul Voiculescu dispune de fonduri disponibile, de posturi de televiziune numeroase precum dosarele pe care le are, de ce să nu fie ele utilizate de PSD în această campanie atât de costisitoare? Un colac de salvare poate fi întins şi acestui personaj care poate fi în perioada campaniei electorale extrem de util. Doar situaţia nu este atât de roză încât să-şi permită mofturi! Se prea poate însă ca acest colac rezervat domnului Felix să fie deja spart, şi atunci nu-l vom prea vedea pe la suprafaţă. Astăzi numele grele ale PSD-ului roiesc în jurul motanului precum în faţa borcanului cu miere, dornice de a-l aduce din nou în rândul familiei din care a plecat, nu doar dumnealui, ci şi doamna Rodica Stănoiu, colega de generaţie şi de institute a domnului Ion Iliescu. Sau Dan Ioan Popescu, mai vechiul aghiotant al domnului Adrian Năstase. Iată curăţarea partidului prin partid, pe care au promis-o cetăţenilor. Iată noua, vechea şi eterna faţă a social- democraţiei, care vine să ne dea lecţii de politică. Iată principiile ce stau la baza acestui partid: "fă-te frate cu dracul, până treci puntea". Mai sunt însă ochi care văd. Iar aceştia nu sunt închişi. Şi nu sunt puţini. Ei sunt ai alegătorilor, cărora nu le mai poţi spune în faţă că cioara e de fapt un porumbel. Că cioara nu e neagră, ci de fapt albă. Mircea Geoană mai crede încă faptul că e preşedintele unui partid şi că încă îl conduce. Adrian Năstase mai speră încă că poate ajunge preşedinte de ţară, Miron Mitrea mai speră şi el să pună mâna pe un minister pe care să poată să-l mulgă bine de tot, aşa cum a fost cel de la transporturi. Hrebenciuc speră şi el să o poată duce în continuare ca şi până acum, iar Dan Voiculescu mai speră să reintre şi el în politică, pentru a-şi îneca frustrările rămase şi a achita anumite conturi, nereglate, crede el. Un partid plin de "speranţe"! Speranţe construite pe o alianţă PSD-PC plină de corupţie, oligarhie şi securişti. O combinaţie sortită eşecului înainte de a i se pune bazele. De care lumea s-a săturat până la refuz. |
|
||||
|
Domnul Constantin Traian Igaş: Declaraţie politică intitulată "Chiriaşi cu domiciliu forţat" Ne-am obişnuit deja ca multe din lucrurile de care ne lovim în fiecare zi să nu ne mai surprindă. Nu de puţine ori mi-a fost dat să aud din partea unor cetăţeni responsabili şi demni de respect că România a devenit o ţară a tuturor posibilităţilor. Lucru care nu ne face cinste absolut deloc. Ceea ce se întâmplă în prezent cu unii aşa-zişi demnitari, nerenunţând la locuinţe pe care le deţin în mod abuziv, este cel mai ruşinos lucru cu putinţă pe care mi-a fost dat să-l văd mie şi cetăţenilor acestei ţări. Acest fapt ne dovedeşte lipsa de bun simţ pe care o au aceşti oameni, dar şi interesul pe care aceştia îl urmăresc. Prin diverse mijloace, prin diverse şiretlicuri sau beneficiind de lipsa unor prevederi legale, aceştia au intrat în posesia unor locuinţe de stat cu o anumită destinaţie, clară, iar în prezent refuză pur şi simplu să părăsească aceste imobile. Dar haideţi să vedem cine sunt aceşti indivizi: ex-miniştrii PSD, în frunte cu Mircea Geoană, Szolt Nagy, ministrul suspendat al comunicaţiilor, demisionarul ministru al justiţiei şi cercetat de DNA, Tudor Chiuariu, fostul ministru Alexandru Fărcaş, fostul procuror-şef al României, Joiţa Tănase, adjunctul acestuia Traian Gherasim, ex-ministrul Giorgiu Gingăraş, Silvia Ciornei şi alţi doi foşti secretari de stat. Avem şi exemplare mai vechi, încă de pe vremea comunismului: Paul Niculescu-Mizil sau Ştefan Andrei. Lista poate continua cu ex-prim-ministrul Petre Roman, care a considerat de cuviinţă, după părăsirea căminului conjugal, să-i lase casa primită din protocolul de stat al României fostei sale soţii. Lista continuă cu alte nume reprezentative, dar, surpriză, tot din PSD: Vasile Dâncu, Alexandru Athanasiu, Şerban Mihăilescu, Dan Nica sau Georgiu Gingăraş. Tot în case RAAPPS găsim şi cabinetul senatorial al domnului Ion Iliescu, Fundaţia Europeană "Nicolae Titulescu", prezidată de fostul premier PSD Adrian Năstase, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe, Nicolae Pleşiţă, Gelu Voican Voiculescu, care de mult timp nu mai are ninic de-a face cu vreo demnitate, chiar şi mai mică. Aceştia sunt tovarăşii noştri care au profitat de lipsa unor reguli, făcându-şi ei singuri regulile care i-au avantajat. Lista nu se încheie, doamnelor şi domnilor, aici. Haideţi să mergem mai departe, pentru că n-am aflat tot: Elena Ceauşescu, cumnata fostului dictator comunist, fostul ministru Adrian Severin, actual europarlamentar, Oliviu Gherman, fost preşedinte al Senatului, Alexandru Stănescu, fost comunist de top, Şerban Mihăilescu, pe care mai degrabă îl ştim ca Miky Şpagă, soţia fostului primar Crin Halaicu, care, alături de Mioara Roman, intră în categoria soţiilor de lux, împreună cu fosta soţie a senatorului-poet Adrian Păunescu, Gheorghe Huţanu, fost subordonat al senatorului radu Stroe, condamnat pentru acte de corupţie, stă în continuare într-o vilă de protocol cu care el nu s-a intersectat niciodată măcar în viaţă. Doresc să închei această listă cu un alt nume impozant, dar el n-a fost nici ministru, nici parlamentar, nici procuror, nici comunist cu state de plată, nici odraslă de demnitar, dar care, prim mijloace doar de el ştiute, beneficiază de câţiva ani de locuinţă de protocol. Pentru că tot am pomenit de foşti, intră şi el totuşi în categoria foştilor: fostul cântăreţ Gabriel Cotabiţă. Nici prin gând nu-i trece acestuia să părăsească cumva această locuinţă şi acea chirie mai mult decât modică. Ba, din contră. Se cred, la fel ca şi ceilalţi enumeraţi, foarte îndreptăţit să stea în ea. Nu pot să nu mă gândesc la un alt exemplu. Cel al domnului dan Iosif. N-avea nici dânsul nicio tangenţă cu protocolul, dar slujise cu demnitate pe primul om al ţării, iar când venise vorba să iasă din casă, spunea că-i va aştepta pe musafiri cu puşca-n teacă. Unde suntem, domnilor şi doamnelor colegi? La 18 ani de la revoluţie, în România, unde fiecare îşi face legile după propriul lui plac. Unde este legea pentru aceşti indivizi? De ce nu sunt şi ei egali în faţa legii, aşa cum spune Constituţia. Au trăit bine mersi pe spatele statului şi a banului public, s-au destrăbălat în vile de protocol, iar acum nu concep o altă variantă. Ce mai au de-a face aceşti indivizi cu protocolul de stat, sau ce-au avut vreodată a face? Unde este bunul lor simţ? Văzând însă aceste nume, am ajuns să mă gândesc la ceea ce au ele în comun. Toţi sunt foşti şi actuali pesedişti. O nomenclatură baricadată în vile. Toţi ar trebui evacuaţi din aceste case, ar trebui încheiate orice fel de discuţii cu aceste persoane şi le cer public să ne dea un singur motiv pentru care mai merită să locuiască în ele. Niciunul din aceste nume nu este îndreptăţit să le deţină: aceste locuinţe se dau acelor persoane care deţin o funcţie de demnitate publică. Or, toţi aceştia sunt ex-uri sau ex-e. de unde atâta demnitate? s-a spus clar că ocupă aceste vile în mod ilegal. Vile pentru ex-torţionari, ex-comunişti, ex-soţii şi ex-cântăreţi. Sărăcimea poporului plăteşte mai puţin de un leu pe metrul pătrat în casele de lux ale RAAPPS-ului. Până când această sfidare, doamnelor şi domnilor deputaţi? Până când banul public îi va spăla de păcate? |
|
||||
|
"Drum lung, cale bătută în zadar" În anul 2007, seceta a afectat şi a distrus culturile la peste 65% din suprafaţa cultivată din România. In orice ţară, acest lucru ar fi considerat o calamitate de proporţii gigantice şi ar declanşa acţiuni decisive. Anul acesta probabil se va obţine o producţie agricolă redusă, mai ales la porumb şi floarea soarelui pentru că fermierii nu au beneficiat de nici un fel de sprijin financiar. Până în prezent au fost arate doar 3,9 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 68% din cele 5,7 milioane de hectare estimate ca posibil de cultivat. De asemenea, s-a însămânţat doar 6% din cele 5,9 milioane de hectare estimate pentru înfiinţarea culturilor de primăvară din acest an. Pentru a ara un hectar de pământ, fermierii au avut de cheltuit 250 lei. Aratul nu s-a finalizat din lipsa banilor, şi asta pentru că mulţi fermieri renunţă la sprijinul financiar acordat de Guvern pentru motorină deoarece cheltuiesc mai mult cu întocmirea dosarelor şi cu drumurile, fără a mai socoti şi timpul pierdut. Cineva parazitează resursele şi aşa precare ale agriculturii ţării noastre. Fermierii se tem să apeleze la bănci pentru acordarea subvenţiilor în avans pentru că trebuie întocmite dosare şi ei nu au timp pentru birocraţie şi nici pricepere să lupte cu un sistem abuziv, promovat insistent de nişte funcţionari care poate preferă să se hrănească cu mâncare de import, dar şi pentru că nu ştiu când va efectua APIA plăţile, şi nimeni nu le spune cine plăteşte dacă în cele două luni pentru care se dau bani în avans nu se fac plăţi de către APIA. Îmi vine greu să cred că numai incompetenţa îi face pe funcţionari să fie promovaţi. Cine are interes ca România noastră să fie o ţară în care toate energiile sunt înăbuşite sub pretextul programelor guvernamentale de sprijin? Cu restanţe din 2007 la plata subvenţiilor, cu acordarea unei subvenţii de un leu pentru un litru de motorină utilizată pentru lucrările mecanice de înfiinţare a culturilor agricole în anul 2008, cu un venit lunar de sub 100 euro pe lună, să nu ne mirăm că ţăranii români sunt nemulţumiţi de propriul trai. Ei au aflat ba că porcul nu mai poate fi tăiat cu cuţitul, ba că vaca nu mai poate fi mulsă cu mâna, ba că găina nu mai poate face ouă nemarcate. Râd şi curcile de astfel de viziuni de cabinet. Îngrijorat că viaţa lui va deveni şi mai grea odată cu aplicarea noilor norme europene, ţăranul va fi totuşi nevoit să se conformeze tuturor regulilor impuse de forurile europene, chiar dacă acest fapt va reprezenta o schimbare a stilului său de viaţă, şi nu neapărat în bine. Ministerul de resort ar trebui să soluţioneze problemele atât pe planul comunicării şi al informării, cât şi pentru a simplifica modalităţile de acordare a subvenţiilor. Ar trebui urmat exemplul altor ţări din Uniunea Europeană, unde fermierii primesc subvenţiile pe baza unei simple cereri, restul actelor de obţinere a banilor din fondurile structurale fiind întocmite în mod gratuit de către ministerul de resort. Domnilor guvernanţi, vă rog să îmi spuneţi: cu ce suntem noi inferiori altor naţiuni? Cine este duşmanul agriculturii româneşti? |
|
||||
|
Doamna Graţiela Iordache şi domnul Cezar Florin Preda: "Eşecul Marii Debarasări" La 3 noiembrie, anul trecut, a demarat campania naţională de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice, iniţiată de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Campania, derulată în colaborare cu autorităţile locale, avea drept scop colectarea până la sfârşitul anului a unei cantităţi de deşeuri de 3 kg pe cap de locuitor, urmând ca, în anul 2008, această cantitate să crească la 4 kg. Am văzut o lipsă crasă de coordonare şi de eficienţă, ceea ce a permis abuzuri din partea unor cetăţeni care, substituindu-se echipelor autorizate, au indus în eroare cetăţenii, au colectat şi dezmembrat echipamentele vechi generând alte deşeuri şi expunând mediul unor riscuri de contaminare etc. Echipele autorizate nu au beneficiat în desfăşurarea acestei activităţi de sprijinul poliţiei şi gărzii de mediu întrucât, din păcate, aceste instituţii nu şi-au făcut datoria. Domnilor guvernanţi, v-aţi asumat această acţiune şi modul în care s-a reflectat în ochii cetăţenilor României. Acum, trebuie să vă asumaţi nu doar primul, ci şi al doilea semieşec datorat lipsei de coordonare dintre garda de mediu, poliţie şi autorităţile locale. Cine credeţi că are datoria să elimine deşeurile lăsate în urma lor de....colectorii de deşeuri? Cine îşi asumă răspunderea pentru afectarea sănătăţii cetăţenilor datorată poluării mediului? Ce măsuri veţi lua în vederea coordonării acţiunilor dintre garda de mediu, poliţie şi autorităţile locale în acţiunile în care sunt implicate? Cu acestea, vă salutăm şi vă urăm mai mult succes în viitor în înţelegerea şi abordarea problemelor legate de organizarea şi gestionarea unor acţiuni de interes public. |
|
||||
|
"Instalaţiile eoliene din judeţul Tulcea" În ultimii zece ani, folosirea energiei eoliene a înregistrat un progres deosebit. Pentru furnizarea energiei, instalaţiile eoliene trebuie să aibă o capacitate de cel puţin 6m/s, iar pentru a asigura consumul individual să fie de peste 4 m/s. Teoretic, o turbină eoliană de 1 MW poate să asigure pentru 10000 de persoane energia electrică, la un consum individual de 88 watt/h. Energia eoliană reprezintă o energie a viitorului, care contribuie la securitatea energetică şi la îndeplinirea obiectivelor de mediu. Uniunea Europeană a recomandat României să folosească în proporţie de 30% sursele de energie neconvenţională. Cei de la Ministerul Economiei şi Comerţului consideră că zona Dobrogea este o zonă cu potenţial eolian şi poate deveni astfel un important centru industrial de generare a energiei electrice. În acest sens, specialiştii din cadrul Institutului de Cercetare Delta Dunării au făcut studii cu privire la zonele în care pot fi amplasate instalaţiilor eoliene. Astfel, în urma studiilor efectuate de specialişti s-a recomandat ca în zonele tranzitate periodic de păsările migratoare să nu se amplaseze centre eoliene. Aceste zone ar fi Munţii Măcinului, Dealurile Tulcei, Podişul Babadag şi linia ţărmului marin. Amplasare instalaţiilor eoliene în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării reprezintă un pericol pentru biodiversitatea din zonă, însă primarii din aceste localităţi susţin că instalaţiile vor ajuta la dezvoltarea economică a regiunii. Însă, în urma unor studii efectuate de Institutul de Cercetare - Dezvoltare Delta Dunării, se consideră că această zonă este foarte importantă din punct de vedere natural şi de aceea amplasarea instalaţiilor eoliene ar trebui interzisă. În anul 2007, în judeţul Tulcea au fost eliberate 120 de certificate de urbanism pentru amplasarea de instalaţii eoliene. Zonele care au fost concesionate pentru a fi amplasate instalaţii eoliene sunt: oraşul Măcin, Valea Nucarilor, Beştepe, Nufăru, Baia, Sarichioi, Cerna, Casimcea. Până în acest moment au fost amplasate în Judeţul Tulcea un număr de opt turbine eoliene şi sunt în curs de amplasate un număr de încă nouă turbine eoliene. Consider că amplasare instalaţiilor eoliene constituie una dintre cele mai eficiente metode de protejare a consumatorilor şi a industriei energetice. Prin urmare, pentru utilizarea unor astfel de surse de energie sunt necesare eforturi cât mai mari. |
|
||||
|
"Discriminate şi insuficient ajutate, mamele minore sunt condamnate la prăbuşire în prăpastia societăţii" Potrivit datelor statistice, în anul 2006, peste 27.000 de fete minore au devenit mame. Dintre acestea, 1.500 sunt copile, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. O statistică oficială pentru anul trecut încă nu a apărut, însă în ultimii ani numărul minorelor care au devenit mame, unele chiar la 11,12 sau 13 ani, a crescut alarmant în România. Este evident că societatea românească se confruntă cu o adevărată problemă în ceea ce priveşte educaţia sexuală, prevenirea sarcinilor şi mentalitatea. Toate acestea concură la creşterea nedorită a fenomenului copiilor cu copii, iar numărul mare al minorelor care fac avorturi este, de asemenea, generator de îngrijorare. Din nefericire, nu mă refer doar la minorele care nasc în urma căsătoriilor nefireşti dintre copiii din comunitatea rromilor, ci se pare că asistăm la un fenomen naţional cât se poate de îngrijorător. Trist este faptul că societatea civilă şi autorităţile abilitate nu întreprind mai mult pentru a diminua acest fenomen. În ultimii ani din ce în ce mai multe fete minore au devenit mame, iar numărul copiilor abandonaţi imediat după naştere a crescut simţitor. În logica lucrurilor, relaţiile sexuale dintre minori nu pot fi combătute prin legea existentă. Articolul 198 din Codul Penal, care se referă la "Actul sexual cu un minor", precizează că "Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi". Nu am cunoştinţă despre infracţiuni pedepsite pe baza acestui articol din Codul penal şi poate nu vor fi nici de acum încolo. La agravarea acestui fenomen se adaugă şi o situaţie de discriminare a mamelor minore în mass-media, pe care am supus-o atenţiei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Mă refer la prezentarea în diferite jurnale ale televiziunilor şi în presa scrisă a mamelor tinere, îndeosebi minore, care sunt supuse astfel unor privaţiuni de ordin intim şi social, ştirile respective incriminând exclusiv persoanele de gen feminin. Din punctul meu de vedere, aceste prezentări la scară largă a aşa-numitei vinovăţii a minorelor care au devenit mame constituie un fapt discriminatoriu, deoarece fetele în cauză nu au putut să aducă pe lume copii fără ajutorul unor bărbaţi. În nici un caz însă din cele prezentate în mass-media nu apar persoanele de sex masculin, fapt reprobabil, deoarece în astfel de situaţii partea de vină ar trebui împărţită în mod egal între părinţi. Mamele minore sunt în aceste condiţii din start dezavantajate, iar procesul de reintegrare socială va fi umbrit de stigmatul arătatului cu degetul. |
|
||||
|
"O soluţie pentru reţinerea administrativă: înfiinţarea camerelor de reţinere" După 1989, românii şi autorităţile care veghează la buna organizare şi funcţionarea instituţiilor statului s-au grăbit să desfiinţeze aproape toate lucrurile şi obiceiurile aşa-numite de tristă amintire. De-a valma, rele sau bune, am aruncat la "gunoiul" istoriei tot ceea ce aducea aminte de trecutul comunist, de parcă în fostul regim s-au întâmplat numai catastrofe... Din păcate, responsabilii statului român au trecut şi la desfiinţarea unor norme de funcţionare instituţionale care erau viabile şi fără de care anumite proceduri devin extrem de dificile. Este şi cazul fostelor camere de triere din cadrul sediilor de poliţie municipale, orăşeneşti şi comunale, care au fost eliminate printr-un act normativ la câţiva ani după revoluţie, dar neînlocuite, fapt ce îngreunează activitatea cotidiană a poliţiştilor români. Potrivit Legii nr. 218/23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României nr.305/9 mai 2002, cu privire la reţinerea administrativă, art. 31 stipulează următoarele: "b) să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa; verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă". Acest articol de lege permite unui poliţist să reţină o persoană care, spre exemplu, refuză să se legitimeze, sau care nu vrea sau nu poate să spună cum se numeşte, care se manifestă violent, sau care se dezbracă în stradă, sau care pur şi simplu dirijează circulaţia pe drumurile publice. În practică însă, la reţinerea unei persoane, lucrurile stau cam astfel:la depunerea unei persoane într-un arest,procedura presupune emiterea, în primul rând, aunei ordonanţe de reţinere. Aceasta poate fi emisă doar de către un poliţist care are calitatea de organ de cercetare penală a Poliţiei judiciare, în cazul în care învinuieşte persoana de comiterea unei fapte penale. O persoană se mai poate reţine de către un procuror, dar tot în condiţiile în care persoana este învinuită de o faptă penală, ori refuzul de legitimare este doar o simplă contravenţie. În prezent, există aresturi doar la nivelul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv în reşedinţele judeţelor. La posturile de poliţie sau la poliţiile municipale/orăşeneşti, poliţistul este nevoit să ducă persoana verificată într-un birou. Problema este că o persoană reţinută ar trebui să stea într-o cameră anume destinată pentru cei reţinuţi, fie chiar şi administrativ, cameră ce ar trebui să fie creată prin dispoziţie/ordin al ministrului sau prin lege, la nivelul fiecărei unităţi şi subunităţi de poliţie,din următoarele motive:
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative s-a arătat preocupat în ultimii ani de armonizarea legislaţiei Poliţiei Române la cea europeană. Consider că MIRA ar trebui însă să pornească şi de jos în sus, respectiv să dea o mai mare putere poliţistului din stradă, care se vede pus deseori în neplăcuta ipostază de a pierde un potenţial infractor din lipsa procedurilor legale. |
|
||||
|
"Cine se face vinovat de descurajarea ţăranului român?" La aproape un an şi jumătate de la integrarea României în Uniunea Europeană, în domeniul sanitar-veterinar continuă să se manifeste un haos de proporţii, o neconcordanţă flagrantă între măsurile adoptate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi realitatea din teren. Degringolada decizională, precum şi nerealizarea obiectivelor impuse de Uniunea Europeană au un efect devastator asupra populaţiei, îndeosebi asupra activităţii micilor producători agricoli. Specialiştii ANSVSA nu au reuşit până acum să pregătească şi să informeze în mod corespunzător populaţia în legătură cu noile reglementări sanitar-veterinare, fiind adoptate norme interne şi măsuri peste noapte, pe care nici măcar angajaţii din teritoriu nu le cunosc. În loc să se ocupe prioritar de rezolvarea problemelor stringente ale fermierilor şi producătorilor agricoli individuali, conducerea ANSVSA a dat dovadă de neimplicare şi nepricepere în acordarea subvenţiilor şi despăgubirilor în urma epidemiei gripei aviare, pagubele fermelor avicole fiind imense. De asemenea, ANSVSA a tratat cu superficialitate controversata problemă a sacrificării cailor bolnavi de anemie infecţioasă ecvină, medicii veterinari contribuind efectiv la vânzarea animalelor bolnave unor firme intermediare, şi nu abatoarelor autorizate, iar oamenii au suferit astfel pagube însemnate. Politicile agrare incoerente din ultima perioadă, precum şi lipsa unui sprijin financiar real pentru încurajarea micilor producători au îndepărtat oamenii de la tradiţia de a creşte animale în propriile gospodării. ANSVSA mai este vinovată şi de emiterea unor ordine şi dispoziţii neeuropene, care au condus la închiderea nejustificată a marii majorităţi a abatoarelor şi a centrelor de sacrificare a animalelor, precum şi a târgurilor de ţară. Este inadmisibil să-i ceri unui crescător de animale să piardă timp inutil şi să cheltuiască bani pe sute de kilometri de drumuri pentru a-şi valorifica animalele crescute în propriile gospodării. De cele mai multe ori, micii producători cheltuiesc pe aceste deplasări mai mulţi bani decât ar obţine de la beneficiarii produsului, astfel încât ei sunt dispuşi să renunţe la creşterea animalelor. La toate acestea se adaugă incoerenţa şi nepregătirea legislaţiei concrete a armonizării condiţiilor Uniunii Europene cu cele româneşti, care nu fac altceva decât să pună în pericol accesarea fondurilor europene. De asemenea, oficialii ANSVSA nu au colaborat şi nu s-au informat reciproc cu specialiştii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în ceea ce priveşte strategia post-aderare, neînţelegerile dintre cele două instituţii conducând la apariţia unor situaţii de-a dreptul ridicole. Una peste alta, ANSVSA este principalul vinovat de lipsa unei strategii coerente în domeniu sanitar-veterinar, precum şi de degringolada generală în care trăieşte în prezent ţăranul român. |
|
||||
|
"Omagiu Măriei sale Poporului român" Am intrat în săptămâna mare şi, în semn de respect pentru patimile Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, propun distinşilor colegi parlamentari un moratoriu. În această săptămână, săbiile bătăliilor politice să nu mai zăngăne a pagubă pentru alegători, iar cuvintele noastre să le folosim pentru a-l omagia pe Măria Sa Poporul Român. Măria Sa Poporul Român este binecuvântat de Dumnezeu cu nobile calităţi de înţelepciune, caracter tare, suflet mărinimos, hărnicie, ţară frumoasă şi de la natura bine orânduită şi cu bogăţii de mulţi jinduite. Măria Sa Poporul Român a fost statornic în vatra străbună, chiar dacă, în războaiele omenirii, trupul ţării lui a fost rănit, fiind lipsit de multe brazde de pământ, iar fiii săi risipiţi uneori ori aflaţi încă sub rânduieli străine. Măria Sa Poporul Român ospitalier a fost cu alte neamuri şi rânduială le-a învoit să-şi facă pe pământul său, dacă cu gânduri de pace şi bună înţelegere au venit. Măria Sa Poporul Român şi-a cinstit, înălţat, hulit ori osândit conducătorii, după cum au meritat. Instituţiile sale politice nu au fost mai prejos decât ale altora, iar oamenii săi politici, de asemenea. Cu toate cele bune şi rele. După Sărbătorile Pascale, oamenii politici se vor grăbi "să se întoarcă la popor". Nu atât de dragul poporului, cât mai ales de grija viitorului lor politic, căci furtunile electorale multora le vor aduce surprize. Obişnuiţi cu triadele fără fond ale promisiunilor demagogice, alegătorii au dreptul lor suveran de a ne judeca, de a ne crede şi credita sau, dimpotrivă, să ne lase "în plata Domnului", cu păcatele noastre. În această săptămână a împăcării, ca oameni politici, avem datoria să realizăm exact măsura statutului nostru. Că nu suntem altceva decât ceea ce Măria Sa Poporul Român ne-a mandatat să fim. Reprezentanţii săi. Şi trebuie să fim pe măsura speranţelor puse în noi. Buni şi drepţi, înţelepţi şi cinstiţi, mărinimoşi şi credincioşi. Cu învăţătura de căpătâi că nu-i trădare mai mare decât înşelarea speranţelor. Măria Sa Poporul Român va trăi mai bine dacă va avea conducători mai buni cu dragoste de oameni şi ţară şi grijă faţă de treburile ei. În pragul marii sărbători a creştinătăţii, să adresăm Măriei Sale Poporului Român alesele şi cuvenitele urări de împlinire în credinţă, lumină sufletească şi întărire spirituală. Hristos învie pentru Măria Ta, Popor Român! |
|
||||
|
"Economia judeţului Iaşi se prăbuşeşte" În pofida previziunilor roz ale Guvernului, economia judeţului Iaşi se află în prăbuşire continuă. Altădată, cu o industrie extrem de puternică, Iaşiul a rămas de căruţă în privinţa producţiei. Cifrele sunt alarmante: numai în cursul anului trecut, producţia industrială la nivelul judeţului Iaşi a scăzut cu aproape 9% comparativ cu 2006. În acest ritm, în mai puţin de zece ani, Iaşiul nu va mai produce nimic. Doar suferinţă pentru locuitorii săi. La fel de grav este şi faptul că indicii producţiei industriale, la nivelul Iaşiului, sunt cu 14% sub cei înregistraţi la nivel naţional. Însă, dacă luăm ca bază de calcul anul 1990, diferenţa devine de-a dreptul catastrofală: în 2007, s-a produs doar cu puţin peste 25% din cât produceam la nivelul anului 1990. Evident, această prăbuşire a economiei este cauzată de închiderea marilor unităţi productive ale Iaşiului, dar şi de productivitatea scăzută a celor care au mai rămas în funcţiune. Tocmai de aceea ne miră încrâncenarea cu care Guvernul liberal încearcă să înstrăineze singura firmă ieşeană simbol care a mai rămas în portofoliul statului. Mă refer la Antibiotice SA pe care au salvat-o de la privatizarea prin strigare doar protestele muncitorilor şi intervenţiile noastre de la tribuna Parlamentului. De asemenea, nu înţelegem deloc indiferenţa cu care tratează actualul Guvern situaţia de la Iaşi, cu atât mai mult cu cât ministrul economiei, domnul Varujan Vosganian, este chiar senator de Iaşi. În ultimii patru ani, guvernanţii nu au propus niciun fel de strategie pentru a ajuta cea mai săracă zonă a României şi a Europei. Culmea ironiei, la toate conferinţele de presă ţinute la Iaşi, aleşii liberali s-au lăudat în legătură cu sumele foarte mari de bani pe care le-au trimis în judeţ pentru binele ieşenilor. Problema este că ieşenii nu simt în niciun fel că Guvernul ar fi preocupat de situaţia lor economică tot mai gravă. Dar acest lucru nu-i împiedică pe candidaţii liberali să promită, în acest an electoral, că vor readuce Iaşiului statutul de capitală regională. Domnilor guvernanţi, nu ne mai minţiţi şi faceţi ceva bun pentru ieşeni. Un judeţ nu poate trăi doar din speculaţii financiare. |
|
||||
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: "Un pas important pe scena politică" Fuziunea PNL-AP urmează să accentueze, sub aspect doctrinar, programatic şi mai ales sub aspectul acţiunii politice efective, componentele pragmatică şi civică ale liberalismului modern din ţara noastră. Ea înseamnă consolidarea identităţii politice de dreapta pe scena politică din ţara noastră, în condiţiile în care PNL, singura formaţiune autentică de dreapta, îşi reafirmă vocaţia sa de partid al libertăţilor civile şi al economiei de piaţă, al prosperităţii şi al progresului. Prin aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, s-a împlinit marele proiect care a animat elitele României încă de la 1848, respectiv modernizarea societăţii româneşti, prin aducerea ei definitivă în marea familie democratică europeană. În acest context, Partidul Naţional Liberal îşi anunţă deschis dorinţa de a deveni principalul catalizator al acestui proiect în România secolului al XXI-lea, prin promovarea pragmatismului şi civismului liberal ca dimensiuni politice şi sociale într-un stat european modern, dar şi ca instrument de apărare împotriva pericolelor la adresa democraţiei şi modernităţii. În centrul noului pact politic, propus de Partidul Naţional Liberal, vor sta valorile liberalismului integral, care cuprinde atât liberalismul politic, cât şi liberalismul economic. Libertatea individului şi respectul faţă de drepturile sale, solidaritatea şi responsabilitatea civice, economia de piaţă, libera iniţiativă şi capitalismul, acestea sunt coordonatele după care ne ghidăm. Liberalismul este - prin definiţie, dar şi prin tradiţie, prin faptele prezentului, dar şi prin aspiraţiile de viitor - o politică a valorilor, a principiilor şi a acţiunii concrete care pune în valoare individul liber, plin de iniţiativă, competitiv, competent, eficient. PNL a fost prima formaţiune care a avut curajul şi viziunea politică de a promova cu adevărat (subliniez: cu adevărat) privatizarea, garantarea proprietăţii private, liberalizarea, restrângerea rolului statului în economie, libertăţile individuale protejate constituţional, iniţiativa individuală, concurenţa, capitalismul autentic, prosperitatea şi integrarea europeană, transformând toate aceste concepte în realităţi legislative şi instituţionale. Prin fuziunea cu Acţiunea Populară, Partidul Naţional Liberal reface unitatea dreptei din România şi îşi propune să tragă o linie de demarcaţie între dreapta autentică şi aceia care doar se erijează în exponenţi ai dreptei, făcând astfel o delimitare clară între adevărata politică responsabilă şi populismul de doi bani, promovat de actualul partid prezidenţial, menit să deruteze electoratul şi să sporească confuzia pe scena politică românească. |
|
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 9,45. |
||||||
![]() |



