Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2009

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,20.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.

*

Video in format Flash/IOS   Cristian Rizea - declaraţie politică pe tema evenimentelor din Republica Moldova;

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Deschid lucrările şedinţei de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L încă n-au sosit colegii noştri în sală.

Din partea Grupului parlamentar al PSD + PC, în ordinea înscrisă pe listă, urmează domnul deputat Cristian Rizea. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rizea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţie mea politică se referă la evenimentele din Republica Moldova.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu toţii am urmărit în ultimele zile, cu mâhnire şi indignare în acelaşi timp, cum Puterea comunistă de la Chişinău încearcă să înlocuiască "podul de flori" de peste Prut cu garduri de sârmă ghimpată.

Decidenţii politici ai Republicii Moldova au recurs la gesturi inamicale nejustificate la adresa României, la fapte de ostilitate făţişă, care au culminat cu expulzarea ambasadorului ţării noastre la Chişinău şi declararea acestuia persona non grata, cu măsura de introducere a vizelor pentru cetăţenii români şi, nu în ultimul rând, cu agresarea şi izgonirea jurnaliştilor români de televiziune şi presă scrisă.

Mai mult, fără să prezinte probe, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, continuă să împroaşte cu acuzaţii deosebit de grave, invocând implicarea unor cetăţeni şi instituţii din România în organizarea evenimentelor aşa-zis "destabilizatoare" care au avut loc săptămâna trecută la Chişinău.

Probele există, însă acestea sunt de altă natură decât ar vrea să acrediteze tovarăşul Voronin. Sunt probe evidente de încălcare gravă a drepturilor omului, de acţiuni tipice unui stat miliţienesc care reprimă cu brutalitate manifestările democratice. Probe de cruzime, de crimă chiar! În încercarea disperată de a masca dovezile incriminatoare ce ies la lumină în fiecare zi, de a reduce la tăcere victimele anchetelor de tip bolşevic, comuniştii lui Voronin acuză România, adică tocmai ţara care a deschis uşa Republicii Moldova spre Europa!

În contextul acestui tip de provocări, de care în paranteză fie spus, şcoala rusă de specialitate ar fi mândră, este de salutat poziţia Ministerului Afacerilor Externe la Bucureşti, care a apreciat drept inacceptabil ca Puterea comunistă de la Chişinău să transfere responsabilitatea pentru problemele interne din Republica Moldova pe seama României şi a cetăţenilor români.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

România se află într-o situaţie delicată. Evidenţele geopolitice, relaţia specială dintre cele două state vorbitoare de aceeaşi limbă, poziţia de membru al Uniunii Europene, toate acestea obligă România la prudenţă în reacţii.

Este însă de aşteptat ca structurile europene din care facem parte să reacţioneze solidar în astfel de situaţii. Un exemplu bun este mesajul transmis săptămâna trecută de miniştrii de externe (francez, ceh şi suedez) reprezentând ţările care deţin preşedinţia Uniunii, începând din vara anului trecut şi până la sfârşitul acestui an, prin care s-a cerut Guvernului moldovean să restabilească relaţiile normale cu România.

Un alt semnal important a fost lansat de organizaţia Reporters Sans Frontieres, care a cerut responsabililor din Republica Moldova să îi elibereze imediat pe ziariştii reţinuţi şi să asigure condiţiile pentru ca presa să-şi poată desfăşura liber activitatea.

În mod salutar, reputata organizaţie profesională a ziariştilor a avertizat autorităţile din ţara vecină că stigmatizarea României şi a ziariştilor români este o strategie periculoasă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ciuda semnalelor ostile şi provocatoare emise de Puterea comunistă din Republica Moldova, România va rămâne acelaşi avocat activ în favoarea proiectelor prooccidentale pe care ţara vecină le derulează.

România va continua să aibă o abordare europeană în raporturile sale cu statul vecin. Încetul cu încetul, personajele anacronice de la Chişinău, care au rămas încremenite cu faţa spre Moscova, în vreme ce tineretul Basarabiei răspândit prin Europa se obişnuieşte cu firescul societăţii democratice, vor dispare.

Este o chestiune de timp până când mentalitatea dominantă peste Prut va fi cea fundamentată pe valorile democraţiei, pe transparenţă şi deschidere.

Închei prin a reproduce sugestivul crez al unui tânăr basarabean, Serafim Florea, care trăieşte în Marea Britanie şi care, potrivit unei informaţii de presă, spunea următoarele: "Suntem o naţiune de diasporă. Emigrăm să ne găsim un loc mai bun, un trai decent. Oamenii s-au săturat de diurnele comunismului. Dar suntem pe cale de trezire şi trebuie să ne trezim împreună. Moldova nu poate face nimic singură. Şi noi şi voi suntem acelaşi neam. Este acum ori niciodată!"

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Victor Cristea - declaraţie politică: 33 pentru 21 de milioane de români;

În ordinea înscrierii pe listă, tot de la Grupul parlamentar al PSD + PC, domnul deputat Nicolescu Gabriel. Este prezent? Nu.

Domnul deputat Mihai Apostolache nu este.

Domnul Victor Cristea, este? Da.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Cristea:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică pe care vreau s-o susţin în faţa dumneavoastră se intitulează "33 pentru 21 de milioane de români".

Stimaţi colegi,

Se apropie alegerile pentru Parlamentul European, eveniment care îmi oferă prilejul de a sublinia, în câteva cuvinte, importanţa covârşitoare a acestui nou examen, atât al clasei politice în ansamblu, cât şi al populaţiei.

Este prima dată când vom trimite la Bruxelles, pentru un mandat plin, 33 de europarlamentari. Vor fi 33 de oameni de a căror prestaţie va depinde în bună măsură viitorul unei întregi ţări.

Pe fondul crizei şi al neîncrederii tot mai mari a populaţiei în clasa politică, alegerea celor 33 de eurodeputaţi care să reprezinte interesele românilor şi ale României este determinantă.

Aşadar, pe cine trimitem? Mă întreb acest lucru şi vă întreb şi pe dumneavoastră aici şi acum. Primul răspuns respectă automat litera manualului. Vom trimite 33 de oameni credibili, a căror carte de vizită este activitatea de până acum. 33 de oameni puternici, legitimaţi prin vot.

Dar, când vine vorba de vot, noi, românii, avem o mare problemă: avem partide de stânga, avem partide de dreapta. Avem, de asemenea, electorat de stânga şi de dreapta. Dar mai avem o categorie de alegători: cei care nu mai aleg. Sunt românii care au fost minţiţi de atâtea ori, încât nu mai pot recunoaşte adevărul nici dacă le este demonstrat matematic.

Şomerii nu gândesc de stânga sau de dreapta; pensionarii şi alte categorii defavorizate nu supravieţuiesc cu doctrine. În România de azi oamenilor le este frică de ziua de mâine, le este frică să mai aleagă. Şi, iarăşi, lucru ştiut, acolo unde s-a instalat frica, raţiunea a murit. De aici ura, de aici fracturarea societăţii şi lipsa tot mai evidentă de legitimitate a reprezentanţilor aleşi prin vot. Iată, pe scurt, de ce este atât de greu să trimitem 33 de europarlamentari la Bruxelles.

Îndrăznesc să spun că vina este a clasei politice în ansamblu, care a încetat să transmită idei către oameni, preferând să poarte un război al "pomenilor electorale". Cine dă mai mult, acela este mai bun. Oare aşa să fie? Staţi de vorbă cu oamenii simpli şi veţi vedea că foarte mulţi nu ştiu care este misiunea europarlamentarilor; nu vor şti să spună că rolul acestor 33 de ambasadori ai României în Parlamentul European este şi acela de a promova interesele ţării din care provin, de a contribui la dezvoltarea ei economică şi socială şi de a reduce decalajele între România şi restul statelor din Uniunea Europeană. Dacă nu ştiu, nu votează. Sau, dacă votează, o fac pentru că li s-a dat ceva în schimb.

Argumentele politice s-au pervertit şi ele. Partidele îndeamnă electoratul să voteze cu anumiţi candidaţi, pentru ca membrii acelor partide să nu-şi piardă funcţiile sau privilegiile sau, în cazul aleşilor locali, finanţările.

Puşi în faţa unor astfel de comportamente, concluzia este una singură: nu votăm valorile, deşi suntem conştienţi că numai nişte valori autentice pot promova interesele României. 33 de europarlamentari cu temele bine făcute sunt o garanţie că problemele din agricultură, din sănătate, din educaţie şi din economie vor fi ascultate şi rezolvate. Dacă ţinem la această ţară, trebuie să trimitem valori la Bruxelles, nu produse politice de circumstanţă, care au în spate voturi cumpărate.

Veţi spune, pe bună dreptate, că avem elite. Aşa este, dar de câte ori noi, românii, am ales să nu le punem în valoare? Din nefericire, elita nu particularizează. Ea gândeşte amplu, asigurând bazele teoretice ale funcţionării societăţii. Altfel spus, elita descoperă formula medicamentului. Pastila o fabrică alţii.

Din fericire, elitele se separă mai greu în "de stânga" şi "de dreapta". Reprezentanţi ai acestei categorii restrânse se află şi aici, acum, printre noi, din belşug, chiar dacă mă uit cu atenţie în jur.

De aceea, vă propun astăzi să ne trimitem valorile la Bruxelles.

Permiteţi-mi, stimaţi colegi, să fac un apel către toate partidele politice, către toţi candidaţii care vor lupta pentru un loc în Parlamentul European: mesajele pe care le veţi transmite către popor să fie sincere şi adecvate contextului intern şi extern. Să nu inducem oamenii în eroare, să nu lansăm teme false şi perdele de fum. Să nu promitem decât dacă ne vom putea respecta angajamentul luat.

Dacă noi vom da dovadă de sinceritate, şi cetăţenii vor putea să analizeze raţional ofertele tuturor partidelor şi candidaţilor deopotrivă şi vor şti imediat cine sunt aceia care le pot reprezenta interesele.

Acum mai mult decât oricând, România are nevoie de o reprezentare puternică şi credibilă în Uniunea Europeană. Oamenilor trebuie să li se explice simplu şi clar de ce trebuie să voteze şi de ce trebuie să voteze un anumit candidat. Oamenii trebuie să-şi gândească votul raţional, iar în acest demers clasa politică are un rol determinant. Numai aşa cei 33 de viitori europarlamentari vor fi rezultatul unui consimţământ raţional, care va da legitimitate morală câştigătorilor. Beneficiind de încrederea populaţiei, aceştia vor putea transmite problemele noastre, vor putea negocia şi pune în aplicare soluţii de pe poziţie de egalitate cu toţi partenerii europeni.

Permiteţi-mi să închei spunând că oferta Partidului Social Democrat este o soluţie în acest sens, verificată cu succes şi întemeiată pe legătura strânsă care există între politicile interne şi cele ale Bruxelles-ului.

Avem harta completă a problemelor cu care ne confruntăm, avem o strategie de dezvoltare durabilă a ţării, care ţine cont de toate provocările momentului, de la criza economică la încălzirea globală, dar această agendă trebuie susţinută în context european.

Nu în ultimul rând, faptul că Partidul Social Democrat face parte din Grupul Socialist în Parlamentul European, vorbeşte despre influenţa şi sprijinul de care beneficiem. Şi noi vom trasa direcţiile viitoare ale Uniunii Europene, dar pentru a face asta, încă o dată o spun, este necesar un dram de raţiune.

De aceea, stimaţi colegi, este atât de important să trimitem oameni de valoare în Parlamentul European.

Vă mulţumesc, o zi bună!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae Bud - declaraţie politică vizând evenimentele din Moldova;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al PD-L. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Bud:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi vizează evenimentele din Moldova.

Mă număr printre cei care salută poziţiile oficiale exprimate de România în legătură cu evenimentele de la Chişinău. Ultima şi cea mai la obiect a fost exprimată ieri de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în această sală.

Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile la Chişinău mă umple de tristeţe. La fel aş fi simţit şi dacă evenimente dureroase de această factură se produceau în altă parte a planetei. Dar este vorba, de această dată, nu numai de ore, zile şi nopţi consumate foarte aproape de noi, geografic vorbind, ci şi de trăire, care consider că mă privesc în mod direct chiar şi pe mine, ca român.

N-am să cad în retorica practicată, în particular ori în public, de anumite persoane dispuse să abordeze situaţia din Republica Moldova din acest moment, după alegeri, vorbesc, care mi se pare mie nepotrivită.

Vreau să fi clar: nu ne ia nimeni dreptul de a avea păreri despre toate câte se întâmplă în lume şi nici nu recunosc dreptul nimănui de a mă obliga să-i dau raportul pentru ce gândesc. Aşadar, şi cu privire la alegerile recente de dincolo de Prut îmi este permis să am orice punct de vedere şi orice comentarii, favorabile sau nu celor ajunşi la putere, salutare sau nu, din punctul meu de vedere. Dar nu-mi este permis, ca parlamentar, să ignor efectele, fie şi de moment, ale spuselor şi atitudinii mele.

Sentimental, mi-aş fi dorit şi îmi doresc să văd Republica Moldova mergând decis pe calea democraţiei, a statului de drept, creând condiţii pentru admiterea sa, într-un viitor previzibil, în organismele spre care aspiră - Uniunea Europeană şi NATO.

Aşteptam ca alegerile din Republica Moldova să se încheie cu rezultate încurajatoare pentru progres şi democraţie. Am fost contrazis prin configuraţia noului Parlament de la Chişinău. Dar dacă alegerile vor fi atestate drept satisfăcătoare sub aspectul criteriilor de corectitudine, de liberă exprimare a voinţei electoratului care s-a prezentat la vot - aprecieri lăsate în seama observatorilor acreditaţi, eu unul, nu am ce face. Îmi rămâne, ca român, tristeţea de a vedea cum statul vecin îşi întârzie, prin propriile opţiuni, desprinderea de un trecut atât de îndărătnic şi apăsător.

Evenimentele de după alegeri ne pun însă în situaţia de a constata că există cineva care, cum se zice, se ia de viaţa noastră. Şi dacă numele României n-ar fi fost căutat cu lumânarea pentru a-l terfeli iresponsabil, fără pic de jenă, şi tot nu-mi puteam ascunde dezaprobarea faţă de tot ce se petrece acolo. Au ieşit în stradă mii de oameni pentru a se manifesta, pentru a-şi exprima poziţia în legătură cu rezultatele alegerilor.

N-am eu căderea să le dau sfaturi dacă este bine aşa şi nu altfel. Dar la violenţa cu care s-a reacţionat mă pot referi, fie în calitate de cetăţean, respingând aceste tratamente aplicate cetăţeanului de rând oriunde s-ar produce. Violenţele de stradă nasc violenţe, ştim asta, dar diferenţa o face capacitatea guvernanţilor de a stinge focarele de incendii prin metode care să nu afecteze libertatea individului şi liniştea vieţii de fiecare zi, starea de sănătate a întregii societăţi.

Fie-mi permis, aşadar, să revin. Prin vocea unei persoane foarte sus-puse de la Chişinău, ţara mea, România, a fost arătată cu degetul ca fiind autoarea unor gesturi de care nu o cred în stare. Diplomaţia românească a fost umilită prin obligaţia de a primi acasă ca pe nişte răufăcători, pe doi din oamenii săi calificaţi, între care unul, de ani buni, şeful misiunii din Republica Moldova.

Sunt rostite în batjocură, în ,,limba moldovenească" (e ca şi cum la Viena s-ar pretinde că se vorbeşte limba austriacă) zicători care circulă între băieţi de cartier, dar în niciun caz între două ţări.

Nu face parte dintre cei care sunt gata să răspundă la înjurătură cu înjurături. Dar nici nu aş merge până acolo încât, pălmuit pe un obraz, să-l întorc cu voioşie pe celălalt, pentru a se bucura de acelaşi tratament.

Ştim cum au reacţionat autorităţile statului român la adresa incriminărilor venite de peste Prut, din partea unor inşi debusolaţi, aflaţi în situaţii deloc de invidiat şi care, în loc să caute rezolvări, se arată imediat dispuşi să deconteze în contul nostru ceea ce nu ne aparţine.

Dar, ca parlamentar, mă întreb de ce nu am face cunoscut ce gândim vizavi de vorbele murdare cu care suntem trataţi?

Înţeleg: nu este cazul să înveninăm o dată în plus atmosfera dintre Bucureşti şi Chişinău. Doar cine nu vrea să vadă nu vede că în timp ce România îşi doreşte consolidarea aspiraţiilor şi comportamentului său european, liderul la care ne referim gândeşte şi se exprimă de pe cu totul alte poziţii. Fără a jigni, fără a inflama atmosfera, fără a introduce accente grave, de care nu avem nevoie, mi se pare de la sine înţeles să spunem cu voce tare ce gândim când suntem luaţi drept cine nu suntem. Parlamentul este dator milioanelor de alegători care ne-au trimis aici cu un răspuns bazat pe adevăr şi pe demnitate.

Nu cred că ar fi momentul să ne lansăm în controverse ori în altercaţii de ordin istoric. Să-i îndrumăm către bibliotecă pe cei care nu au avut timp să cunoască şi să înţeleagă scurgerea evenimentelor.

Avem datoria să apelăm la cuvinte potrivite pentru a exprima punctul nostru de vedere ca parlamentari, ca cetăţeni, ca oameni în toată firea ce ştiu să riposteze civilizat, dar hotărât la provocări de orice fel.

Sigur, Parlamentul de la Chişinău nu s-a constituit încă şi nu ne putem adresa cuiva care încă n-a ajuns acasă. Dar alegătorii noştri au dreptul să cunoască ceea ce gândim despre un act ostentativ, duşmănos şi lipsit de orice temei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Ialomiţianu - declaraţie politică intitulată Politica bugetară a României, încotro?

Din partea aceluiaşi grup parlamentar, respectiv Grupul parlamentar al PD-L, îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Ialomiţianu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la "Politica bugetară a României încotro?".

Criza financiară ce s-a declanşat începând cu 2008 şi care produce efecte şi în anul 2009 afectează atât mediul de afaceri, cât şi veniturile la bugetul statului. S-au înregistrat reduceri ale activităţii economice, producându-se o scădere a locurilor de muncă, impozitelor şi taxelor ce le plătesc întreprinderile la bugetul general consolidat.

Guvernul Tăriceanu avea obligaţia de a lua o serie de măsuri pentru prevenirea efectelor crizei financiare. Mesajul Guvernului Tăriceanu către mediul de afaceri a fost că economia duduie, iar în anul 2009 se va înregistra o creştere economică într-un procent semnificativ.

Sigur că întreprinderile au contractat o serie de credite bancare pentru a pregăti anul 2009 în condiţii de creştere economică, şi nu de a lua măsuri în condiţii de criză financiară. În schimb, populaţia a contractat o serie de credite bancare, bazându-se pe creşterea economică din perioada următoare, prognozată de Guvernul Tăriceanu.

Pe de altă parte, Guvernul Tăriceanu a repartizat resursele bugetare pe criterii politice, lăsând o serie de instituţii publice cu datorii foarte mari, blocând activitatea economică a multor întreprinderi.

Guvernul Boc, încă de la începutul mandatului, a luat o serie de măsuri anticriză, prin realocarea resurselor bugetare pentru investiţii în infrastructură, plata obligaţiilor instituţiilor publice către furnizori şi capitalizarea unor bănci de stat.

O altă măsură anticriză se referă la asigurarea lichidităţilor pentru finanţarea deficitului bugetar, pentru a se evita angajarea unor cheltuieli bugetare ce nu pot fi finanţate, evitând blocarea unor instituţii publice.

După o analiză responsabilă a încasărilor bugetare pe primele două luni ale anului 2009, înregistrându-se o scădere cu 7% faţă de anul 2008, Guvernul Boc şi BNR-ul au decis să apeleze la un împrumut de la FMI. Se va asigura prin acest împrumut finanţarea deficitului bugetar, care în urma rectificării bugetare va fi de 4,3%, menţinerea cursului valutar şi finanţarea unor proiecte naţionale.

Totodată, prin rectificarea bugetară s-au redus cheltuielile bugetare, în primul rând, acele cheltuieli cu sporurile care depăşesc bunul simţ. S-a modificat şi Codul Fiscal, care vizează în primul rând prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune şi fraudă fiscală. Sigur că aceste măsuri pot afecta pe acei contribuabili de bună credinţă. În perioada următoare, trebuie să decidem dacă susţinem investiţiile în infrastructură sau stimulăm cheltuielile curente.

În perioade de criză nu putem neglija investiţiile, dacă dorim ca efectele crizei să poată fi diminuate, iar perioada de criză să fie cât mai scurtă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Pavel Horj - declaraţie politică: Toţi păgubiţii de autoturisme trebuie să beneficieze de un tratament egal;

Urmează Grupul parlamentar al PNL. Îl invit la microfon pe domnul deputat Pavel Horj.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Pavel Horj:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Toţi păgubiţii de autoturisme trebuie să beneficieze de tratament egal".

În luna octombrie 2008, a fost adoptată Legea nr. 232/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C-S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme.

Această lege precizează că beneficiază de despăgubiri băneşti şi persoanele care şi-au transferat de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. la BRD - Groupe Societe Generale S.A. - depozitele constituite pentru achiziţionarea de autoturisme Dacia. Pentru stabilirea sumelor ce vor fi acordate efectiv de statul român, cu titlu de despăgubiri, precum şi modalitatea de acordare efectivă a acestor despăgubiri a fost necesară aprobarea unui alt act normativ de către Guvernul României, care să reglementeze aceste aspecte.

Proiectul acestui act normativ a fost promovat de Ministerul Finanţelor.

Legea nr. 232/2008, adoptată de Parlamentul României la sfârşitul lunii octombrie, prevede că persoanele fizice care, până la data de 15 februarie 1992, au efectuat depuneri de sume la CEC, precum şi cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989, în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD), în vederea achiziţionării de autoturisme, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC, respectiv ale BRD, îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial.

Despăgubirile acordate deponenţilor CEC pentru achiziţionarea de autoturisme au demarat pe 30 octombrie, cu două luni mai devreme faţă de termenul prevăzut iniţial, măsura fiind luată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/2008.

Guvernul a extins, totodată, numărul total de beneficiari, de la 37.462 la 37.487 de persoane, iar valoarea totală a despăgubirilor a fost majorată de la 759,784 milioane lei, la 760,625 milioane lei.

Conform Protocolului ce a fost încheiat între BRD - Groupe Societe Generale S.A. - şi Asociaţia Păgubiţilor de Autoturisme în România, BRD - Groupe Societe Generale S.A. - a centralizat datele referitoare la persoanele care au efectuat respectivele transferuri de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. la BRD - Groupe Societe Generale S.A. întocmind în acest sens o listă care cuprinde informaţiile solicitate de Ministerul Finanţelor şi care îi sunt necesare acestuia la elaborarea proiectului menţionat, şi a transmis aceste informaţii Ministerului Finanţelor, prin adresa nr. 1080/21.11.2008.

În această adresă, BRD - Groupe Societe Generale S.A. - a indicat mai multe categorii de persoane îndreptăţite să primească despăgubiri, conform criteriilor indicate de Ordonanţa nr.156/2007, dar şi conform documentelor prezentate de clienţii băncii, care atestă îndeplinirea respectivelor criterii.

Clasificarea persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri, în funcţie de aceste criterii, a fost realizată de BRD - Groupe Societe Generale S.A. - tocmai pentru a uşura obligaţia Ministerului Finanţelor de a aplica criteriile legale şi de a stabili suma finală pe care statul român o va avea de plătit acestor persoane.

Cu toate acestea, Ministerul Economiei şi Finanţelor solicită prin adresa nr.440370/09.12.2008, ca BRD - Groupe Societe Generale S.A. - să aplice criteriile legale menţionate, fără a indica şi sursa de finanţare.

Ministerul Finanţelor a acceptat datele prezentate de BRD - Groupe Societe Generale S.A. - însă nici până acum nu a luat nicio măsură, astfel încât toţi beneficiarii (ne referim la deponenţii de la BRD) să beneficieze de tratament egal.

Solicităm Guvernului şi Ministerului Finanţelor să facă diligenţa necesară (a se citi fondurile prevăzute de lege) asigurând tratamentul egal pentru toţi păgubiţii prevăzuţi în condiţiile acestei legi.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Aledin Amet - declaraţie politică intitulată Ziua culturii tătare;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, îl invit la microfon pe domnul deputat Amet Aledin.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ziua culturii tătare".

În urmă cu câteva săptămâni, a fost votată propunerea legislativă prin care s-a hotărât înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein".

Pentru comunitatea noastră această realizare înseamnă foarte mult, numai şi dacă ne raportăm la rolul lui de bază, exemplificând acum valori spirituale precum păstrarea limbii materne, promovarea tradiţiilor, cunoaşterea istoriei etniei.

În acest context, se doreşte organizarea acţiunilor culturale ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România sub egida respectivului institut, tocmai pentru a se ajunge la nivelul necesar de calitate.

Cu siguranţă, deoarece numeroase personalităţi s-au afirmat şi activează în diferite domenii, se vor desfăşura acţiuni, inclusiv cu caracter ştiinţific.

Astfel, o primă manifestare importantă, pe care institutul o va coordona, se va numi "Ziua culturii tătare".

Pe lângă tradiţiile populare, există şi o dimensiune elitistă. Exact acest aspect dorim să-l evidenţiem. Suntem convinşi că va deveni, în următorii ani, o obişnuinţă ceea ce ne-am propus să realizăm. De asemenea, îi vom omagia, în fiecare an, pe eroii musulmani căzuţi pentru România în cele două războaie mondiale, dar şi pe deţinuţii politici care au murit în închisorile comuniste.

Nu trebuie neglijată însă nici latura ştiinţifică. Se cunoaşte faptul că, în acest sens, mulţi etnici tătari se disting.

Aşadar, suntem pentru promovarea "Zilei culturii tătare".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Alin Augustin Florin Popoviciu - declaraţie politică intitulată Nesimţire fără limite;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Alin Popoviciu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin Augustin Florin Popoviciu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Nesimţire fără limite".

Am citit ieri, în mai toate cotidienele din România că peste 550 de foşti, dar şi actuali colegi de-ai noştri, şi-au depus dosarele pentru a beneficia de aşa-zisa pensie specială de demnitar.

Suma se ridică la zeci de milioane de lei, bani care, pe fondul actualei crize economice, ar putea fi folosiţi mult mai bine în alte domenii decât să meargă în buzunarele şi aşa doldora de bani ale actualilor sau foştilor deputaţi ori senatori.

Mare mi-a fost însă mirarea când, în capul listei, l-am văzut trecut cu o nonşalanţă demnă de invidiat pe fostul şef al statului, omul care în urmă cu ceva ani se lăuda că el este românul "sărac şi cinstit", inducând în eroare milioane de români care l-au votat şi l-au trimis trei mandate să se lăfăie în fotoliul de la Cotroceni. Aţi ghicit că vorbesc despre domnul Ion Iliescu, care, dacă nu aţi aflat încă, va câştiga lunar peste 11 mii de lei, el cumulând astfel pensia pentru vechimea în muncă cu indemnizaţia de fost preşedinte al României şi pensia de fost senator.

Mă întreb ce-o face domnul Iliescu cu toţi aceşti bani? Chirie nu plăteşte, copii nu are - ca să zici că îşi ajută odraslele - şi nici n-am auzit să doneze lunar măcar sau la marile sărbători religioase ceva bani din bruma sa de câştig unor bătrâni nevoiaşi, care nu au nici bani de pâine, bătrâni care, încă, culmea îl mai şi iubesc. Explicaţia poate consta poate în faptul că domnul Ion Iliescu, fiind un liber cugetător, care nu ţine cont nici de Paşte, nici de Crăciun şi nici de o altă sărbătoare religioasă, nu ştie când ar trebui să facă aceste donaţii, drept pentru care poate că aceşti români nevoiaşi ar trebui să-l înţeleagă.

Probabil că aceşti sărmani şi nevoiaşi nu ştiu cât de sărac şi de cinstit este idolul lor.

Tot pe această listă i-am văzut şi pe săracii Triţă Făniţă sau Dumitru Puzdrea, ca să n-o mai pomenesc pe doamna Rodica Stănoiu, care câştigă şi dânsa cam tot atât cât fostul său idol şi şef de partid.

Am mai văzut că şi fosta trâmbiţă a lui Nicolae Ceauşescu, Adrian Păunescu, ar vrea şi el să bage în buzunar vreo 5000 de lei lunar, fostul senator nefiind nici el vreun sărăntoc, atâta timp cât îşi permite să stea în centrul Bucureştiului şi să editeze un ziar.

Vă rog pe dumneavoastră, stimaţi colegi, să-mi spuneţi până unde poate merge nesimţirea acestor oameni.

Când o să-i mai sature Dumnezeu pe unii dintre noi?

Rog pe această cale conducerea Camerei Deputaţilor să urgenteze discutarea şi anularea acestei legi nesimţite, care dă pensii neruşinate foştilor parlamentari, care şi aşa au beneficiat de multe privilegii din banii românilor pe perioada mandatului sau mandatelor pe care le-au avut.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS   Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică intitulată Stop fenomenului Lăzărescu! Pastorală;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Stop fenomenului Lăzărescu! Pastorală".

"De la moarte la viaţa întru Hristos!"

Aşa începe Înalt Prea Sfiinţia Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Patorala din acest an.

Parafrazându-l, pot spune că, de la moarte la viaţă, putem ajunge printr-un sistem medical coerent.

Într-o singură zi, ce-i drept, de 13, şapte suicidari au ajuns la unitatea de primire a urgenţelor de la Spitalul de urgenţă din Iaşi, mulţi dintre aceştia după ce au fost plimbaţi între spitale.

Să nu uităm că a cincia Poruncă spune: "Să nu ucizi!", iar în săptămâna mare nu poate fi un păcat mai greu decât luarea propriei vieţi.

E un record sumbru şi nedorit. E un record izvorât dintr-o realitate socio-economică precară. E un semnal de alarmă.

Ce putem face pentru aceşti oameni? Cum suntem pregătiţi să-i ajutăm? Avem o singură soluţie: parteneriatul pentru stoparea fenomenului Lăzărescu - început la Iaşi şi realizat prin colaborarea între Ministerul Sănătăţii, autorităţi locale, Colegiul medicilor şi asociaţiile pacienţilor, pentru finalizarea Spitalului Clinic de Urgenţă cu Centrul Integrat Regional de Tratamente, Intoxicaţii, Traume şi Arsuri inclus.

Suntem în săptămâna mare!

Să nu uităm că el a fost primul ce a resuscitat, prin biblicul "Ridică-te şi umblă!"

E timpul resuscitării întregului sistem medical românesc pentru ca fenomenul Lăzărescu să devină amintire.

Am început la Iaşi, corectând erorile organizatorice ale sistemului, şi vă asigur că vom continua.

Nu pot să termin, fără să vă urez tuturor "Paşte fericit!"

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Angel Tîlvăr - declaraţie politică referitoare la drogurile legale;

Domnul deputat Angel Tîlvăr, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Astăzi, declaraţia mea politică se va referi la drogurile legale.

Un nou efect al globalizării şi al democraţiei prost înţelese: drogurile legale. Deşi această apropiere de cuvinte este nefirească datorită semnificaţiei lor, este o expresie din ce în ce mai des întâlnită în conversaţiile tinerilor, care au descoperit o alternativă legală la consumul de droguri. Ajutaţi de legislaţia insuficientă sau defectuos formulată, tinerii pot cumpăra, chiar cu bon fiscal, substanţe halucinogene cu "efecte psihoactive, sedative, relaxante şi euforice", asemănătoare celor obţinute în urma consumului de marijuana sau ecstasy. Fie că se comercializează pe internet sau în magazine denumite sugestiv "Smoke" sau "Magazinul de vise", sub denumirea de amestec de "plante etnobotanice" sau "aromoterapie", drogurile legale sunt recomandate de dealeri ca având rezultate garantate.

Piaţa de desfacere este una în plină dezvoltare în România, iar Brigada de Crimă Organizată şi Antidrog este blocată de o legislaţie defectuoasă. În spiritul teribilismului care uneori îi caracterizează, tinerii sunt atraşi de senzaţiile euforice oferite de plantele etnobotanice, ignorând pericolele la care sunt supuşi. Totodată, sunt specialişti în farmacologie care avertizează că produsele respective ar trebui să fie interzise prin lege, deoarece au un efect halucinogen şi provoacă dependenţă.

Aceste plante cu conţinut psihotrop pot influenţa starea psihică şi pot provoca chiar accidente de circulaţie. Efectele sunt asemănătoare drogurilor interzise prin lege, apar în timp şi pot crea reacţii imprevizibile. Este vorba de tulburări psihice, stări halucinogene şi o dependenţă psihică.

Doamnelor şi domnilor,

Oricât de legală - dacă se poate spune aşa - ar fi acest tip de afacere, ea este cu siguranţă una imorală. Comercializarea acestor droguri, fie că se numesc plante etnobotanice, fie că se numesc ciuperci, duce la crearea unor dezechilibre la nivel emoţional, la destabilizare şi, nu în ultimul rând, la victime.

Zilele trecute, la Spitalul de Urgenţă din Focşani, s-a prezentat un tânăr care folosise în exces substanţe etnobotanice. Acesta a declarat medicilor că de data aceasta a încercat o doză mai mare decât de obicei şi a început să se simtă rău, necesitând spitalizare. Potrivit medicilor, acesta este primul caz de intoxicaţie de substanţe etnobotanice, dar medicii se aşteaptă să urmeze altele, având în vedere că produsele sunt la îndemâna oricui. Îngrijorător e că, potrivit unui raport al Direcţiei de Sănătate Publică, anul trecut, 5% dintre liceenii vrânceni au recunoscut că au fumat marijuana, 1% au spus că au consumat metamfetamine, cocaină sau heroină, 6% dintre ei au declarat că li s-au oferit droguri la şcoală. De experienţe cu drogurile nu sunt străini nici elevii de gimnaziu. Acelaşi raport arată că 2% dintre aceştia au consumat droguri, iar alţi 2% au inhalat aerosoli din spray, aurolac sau alte substanţe chimice. Şi acestea sunt doar datele oficiale. Înclin să cred că realitatea este mult mai îngrijorătoare.

Dacă ele sunt legale, nu înseamnă însă că nu pot fi dăunătoare, că în mod automat sunt benefice organismului sau că nu pot da dependenţă. Legalitatea comercializării unui produs nu induce automat şi un aspect benefic al acestuia.

Graniţa ce desparte produsele legale de cele ilegale este foarte subţire în acest domeniu. Observatorul european pentru Droguri şi Toxicomanie a prezentat un raport anual privind situaţia drogurilor în Europa, având ca subcapitol: "Droguri noi şi tendinţe emergente". Se precizează importanţa monitorizării tendinţelor în ceea ce priveşte consumul de substanţe psihoactive noi, în vederea depistării compuşilor sau substanţelor nocive, fiind presupusă apoi introducerea lor pe lista substanţelor interzise.

Vorbeam, doamnelor şi domnilor, despre graniţa dintre legal şi ilegal în consumul de plante euforice, etnobotanice sau aromoterapie. Plante precum salvia este comercializată cu succes la noi (fiind considerat şi cel mai puternic psihoactiv din natură), dar în ţări precum Belgia, Suedia, Germania această plată sau doar anumite substanţe ce intră în compoziţia ei sunt interzise. Pentru a întări această linie între legal şi ilegal în consumul de droguri legale, Belgia şi-a restructurat legislaţia privind substanţele psihotrope, pentru a include o nouă categorie, care enumeră plante sau părţi de plante aflate sub control, nu doar ingredientele psihoactive ale acestora.

Pentru a elimina suspiciunea de ilegalitate trebuie instaurat un control strict al plantelor comercializate sub titulatura de droguri legale. Expertizarea substanţelor conţinute de produsele etnobotanice, catalogarea produselor controlate şi interzicerea comercializării lor sunt paşii care ar trebui urmaţi pentru a înlătura cât mai mult posibil consumul de droguri.

Este alarmant, doamnelor şi domnilor, numărul mare de magazine care s-au deschis într-un timp relativ scurt şi care comercializează fără nicio problemă produse etnobotanice. Se fac, de asemenea, şi precizări asupra numărului mare de consumatori care sunt atraşi de efectele euforice, obţinute la un preţ scăzut. Astfel că, trebuie întocmită o legislaţie strictă în acest domeniu, în vederea stopării unei afaceri de nişă, care este la limita legalităţii. Fără un cadru legal complex, toate companiile împotriva consumului de droguri sunt sortite eşecului, iar titulatura de ţară în care drogurile sunt la îndemâna oricui nu ne va face cinste.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Filip Soporan - declaraţie politică intitulată Taie bine şi apoi măsoară cum poţi!;

Invit la microfon pe domnul deputat Vasile Filip Soporan, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint declaraţia politică "Taie bine şi apoi măsoară cum poţi!"

Am fost printre primii care au atenţionat structurile executive ale anilor 2005-2008, asupra necesităţii îmbunătăţirii sistemului administrativ, prin adoptarea unor măsuri legate de dimensionarea şi selecţia corectă a personalului şi de realizarea, în context naţional, a unei legi a salarizării unice.

Actualul Guvern, pe care partidul din care fac parte îl sprijină, se pare de multe ori necondiţionat, ne-a obişnuit cu adoptarea unor măsuri în care principiul "Măsoară şi apoi taie" se transformă în "Taie bine", pentru ca apoi să vină echipe întregi să măsoare şi să potrivească în aşa fel ca întregul să capete o anumită funcţionalitate, în general diferită de cea iniţială.

Ordonanţele de urgenţă se încadrează în această categorie constructivă, iar ultima, cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, demonstrează pe deplin apartenenţa amintită.

Revenirile făcute prin rectificările realizate demonstrează faptul că, practic, construcţia bugetară iniţială s-a făcut fie prin ignorarea datelor oferite de Comisia de prognoză, fie prin interpretarea greşită a datelor oferite. Prin faptul că nu am văzut o reacţie a primului-ministru faţă de Comisia de prognoză, pot să fac raţionamentul că nu a existat capacitatea utilizării corecte a datelor oferite la construcţia bugetară.

Consider că adoptarea fără stabilirea unor date limită artificiale ar fi dat răgazul Guvernului şi Parlamentului pentru realizarea unei construcţii bugetare mai bune.

Cine a creat presiunea adoptării bugetului? Vă las pe dumneavoastră să daţi răspunsul.

Suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice reprezintă recunoaşterea faptului că sistemul administrativ în perioada 2005-2008 nu a fost evaluat corect, formaţiunile politice aflate la guvernare şi-au plasat un număr cât mai mare de partizani politici sau rude ale liderilor în posturi cât mai bine retribuite. Spun acest lucru, deoarece în anul 2005 s-au angajat în sistemul administrativ acelaşi număr de salariaţi care corespunde cu angajaţii din perioada 2001-2004.

Această operaţie are caracter ameninţător prin modul în care ea este cuprinsă în ordonanţa de urgenţă, prin faptul că ea a fost dată, şi după aceea se vor număra victimele, pentru că altfel nu-mi explic precizarea că, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, ordonatorii principali de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice vor comunica Guvernului propunerile de reorganizare instituţională ale acestora şi vor trimite Ministerului Finanţelor cuantumul sumelor de economii faţă de bugetul aprobat la cheltuieli de personal, iar Guvernul, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de 15 zile, va prezenta situaţia centralizată a sumelor comunicate de ordonatorii principali de credite, urmând ca, după această ordonanţă, să apară o nouă ordonanţă de urgenţă, care va dispune asupra indexărilor salariale ce pot fi acordate în anul 2009, dacă acestea vor mai avea loc.

Consider că ar fi fost mai logic şi mai eficient să faci o analiză, să stabileşti o dimensionare corectă a personalului şi a salarizării şi, în urma acestora, să stabileşti plapuma şi lungimea acoperirii acesteia. Nu s-a făcut aşa! De ce? Pot să vă întreb cine a fost patronul împărţirii funcţionarilor în categoria "tăietorilor de frunze" şi în categoria celor care trebuie să suporte cu stoicism mofturile declaraţiilor cu impact mediatic fără acoperire în realitate? Pot! Dar vă las pe dumneavoastră să daţi răspunsul la această întrebare.

În maniera în care se interzice achiziţionarea pe termen nelimitat a mobilierului şi a aparaturii de birotică, putem să constatăm recunoaşterea faptului că s-au făcut, în perioada trecută, cheltuieli nejustificate în acest domeniu şi există o neîncredere în utilizarea banului public, care duce la concluzia că tăierea este operaţia de eliminare cea mai bună, uitându-se că tăietura poate să conducă şi la mutilare.

Revenind la un ton responsabil, nu pot să nu recunosc faptul că tinerii, şi în special absolvenţii anului 2009, vor fi cei mai afectaţi de această ordonanţă de urgenţă.

Să se fi uitat măsurile luate pentru sprijinirea tinerilor? Pentru stimularea aşezării lor în România?

Să nu uitaţi, dragi colegi aflaţi la guvernare, de aceste măsuri şi să nu acţionaţi pentru instituirea unei cotizaţii de a trăi în România, care nu are nimic de-a face cu eficienţa şi cu stimularea anteprenoriatului la nivelul tinerilor.

Mă aşteptam, aşa cum au fost luate în ţări puternice, membre ale Uniunii Europene, la măsuri, care, pornind de la criză, să stimuleze dezvoltarea durabilă şi să risipească tentaţia dezvoltării speculative.

În acelaşi timp, remarc lipsa de seriozitate cu care sunt respectate termenele pentru realizarea unor obiective. Exemplul cel mai bun este dat de modul în care se forţează apariţia unor acte normative care ar urma să reglementeze descentralizarea. Parlamentul, comisiile de specialitate sunt eliminate din procesul de creaţie, activităţile desfăşurându-se la nivelul ministerelor şi al reprezentanţilor forţelor asociative ale comunităţilor locale.

Termenul de 4 mai, stabilit la nivelul structurilor executive, este unul apropiat şi, probabil, iarăşi va apărea o presiune ca o problemă importantă să fie adoptată printr-o ordonanţă de urgenţă, ordonanţă ce ar urma să fie aprobată iarăşi în regim de urgenţă la nivelul Parlamentului.

Guvernul doreşte să aibă iniţiativă unică, Parlamentul fiind în continuare considerat ca o anexă păguboasă la tot ceea ce se întâmplă în România.

Am făcut această prezentare într-o manieră sinceră şi consider constructivă, deoarece doresc ca această guvernare să fie una de succes, motivaţia fiind dublă. În primul rând pentru că partidul meu se află la guvernare, în al doilea rând pentru că nu aş dori ca primul-ministru, un strălucit absolvent al Clujului universitar, să nu aibă succes în importantul exerciţiu pe care-l face.

Apropiaţi-vă de Parlament, dragi colegi aflaţi în exerciţiul guvernării, chiar dacă scorul actualei majorităţi vă pune într-o situaţie în care aţi putea să ne neglijaţi.

În anul 2009, vor fi multe bătălii. Unele nu le putem intui în momentul de faţă.

De aceea, puneţi, dragi colegi, în faţa tuturora interesul României şi al românilor.

Putem să facem acest lucru? Consider că da!

Vă mulţumesc şi vă doresc sărbători fericite.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mihăiţă Calimente - declaraţie politică intitulată Republica Moldova;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe domnul deputat Mihăiţă Calimente. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Republica Moldova"

Prin 1970, făceam prima vizită în URSS, vizitând şi Chişinăul. Ştiam că Basarabia a fost pământ românesc, dar vicisitudinile istoriei ne-au făcut să îl pierdem. Surpriza a fost totală când am remarcat că nimeni nu vorbea româneşte şi că aproape toţi aveau nume ruseşti. Rareori, după ce se asigurau că nu îi vede nimeni, unii aveau curajul să îţi spună în şoaptă câteva cuvinte în limba română.

Îmi aduc aminte că am fost duşi să vedem statuia cneazului Ştefan cel Mare şi Aleea clasicilor literaturii moldoveneşti: Vlahuţă, Alecsandri, Creangă, Negruzzi.

Mirat, am întrebat seara, la cină, ghida, care vorbea româneşte, cum de oamenii nu vorbesc româneşte şi de ce personajele istoriei şi culturii româneşti, acolo sunt moldoveni, care sunt altceva decât români. Ghidul nostru mi-a tras un picior pe sub masă şi a mutat discuţia pe alt subiect.

Au trecut 20 de ani din 1989, o nouă generaţie s-a născut şi s-a maturizat în Moldova. Internetul, televiziunea, telefonia mobilă, studiile făcute în străinătate, existenţa unei ţări de 22 de milioane de oameni care vorbesc aceeaşi limbă ca şi ei, le-au schimbat mentalitatea.

Acum nu mai vorbesc în şoaptă. Ies în pieţe, vorbesc şi strigă româneşte, îşi cer drepturile şi contestă alegerile câştigate de comunişti. Cine sunt comuniştii? Părinţii şi bunicii lor, care nu aveau curajul să şoptească în limba română.

Din teroarea roşie nu a mai rămas decât tovarăşul Voronin..., nomenclatura comunistă... şi kaghebistă... şi armata a 14-a rusească. Nu Voronin şi ceata lui de mafioţi de tip KGB conduc Moldova din punct de vedere politic. Ei o jefuiesc economic şi îi mai ameţesc pe cei care se bucură de o pensie de mizerie. Problema e la Mama Rusie şi la Kremlin. Fără braţul lung al Rusiei, fără suportul logistic al Kremlinului, regimul Voronin s-ar prăbuşi mâine. Rusia trebuie să înţeleagă că imperiul rus s-a prăbuşit, că popoarele au dreptul să-şi hotărască singure soarta. Chiar dacă există două state româneşti, ele trebuie respectate în mod egal. Din păcate, Rusia nu le respectă pe nici unul.

În 1812, Kutuzov, la Bucureşti, spunea, atunci când boierii se plângeau de rechiziţii şi jafuri ale trupelor ruseşti: "Lăsaţi-le lacrimile să plângă!"

În 1944, Vîşinschi scotea pistolul, bătea cu pumnul în masă şi îl înjosea pe Regele Mihai, prin venele căruia curgea sângele Romanovilor.

Când Rusia va înţelege că acele timpuri au trecut, că în secolul al XXI-lea nu mai poate fi vorba de teroare şi ameninţare cu forţa, vom avea relaţii normale şi cu Rusia şi cu Moldova. Kremlinul trebuie să înţeleagă că epoca puhoaielor muscovite, care au ajuns la Paris, Constantinopol şi, mai târziu, la Berlin, a apus şi că, dacă vrea să fie respectată, trebuie să respecte toate popoarele care vremelnic au făcut parte din Imperiul Rus sau sovietic.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Antal Istvan - declaraţie politică intitulată Restabilirea ordinii de drept şi aplicarea fermă a legii în comuna Racoş din judeţul Braşov;

Din partea Grupului parlamentar al UDMR invit la microfon pe domnul deputat Antal István. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea se numeşte: "Restabilirea ordinii de drept şi aplicarea fermă a legii în comuna Racoş, din judeţul Braşov".

Este vorba de satul meu natal, unde, la începutul lunii aprilie, a avut loc un conflict între cetăţenii de acolo, fapt prezentat pe larg de mass-media, relatându-se că ar fi fost un conflict interetnic între comunitatea maghiară şi română şi comunitatea rromă din localitate. Am participat, vinerea mare pentru catolici şi protestanţi, la adunarea generală din localitate, unde au fost prezenţi şi reprezentanţii Prefecturii din Braşov, reprezentanţii Poliţiei Judeţene şi populaţia, pe drept revoltată, care se simte în nesiguranţă, batjocorită şi umilită de foarte mult timp.

Ultima dată, de la acest microfon şi printr-o adresă adresată ministrului justiţiei de atunci, am intervenit în 2004, când relatam un fapt tragic, despre un bătrân jefuit şi bătut, care, ulterior, a decedat în spitalul de la Braşov, solicitând atunci o intervenţie din partea organelor de drept, totodată atrăgând atenţia că, dacă nu se intervine, nu se restabileşte ordinea în localitate, se riscă să se ajungă la un conflict între comunităţile de acolo.

Am avut atunci promisiuni care nu s-au respectat. În continuare, nici organele de drept, poliţia şi procuratura, n-au luat măsurile necesare pentru a stopa evenimentele nefericite de acolo şi iată că, actualmente este în comună o tensiune de nedescris aproape, care riscă să denatureze, într-adevăr, într-un conflict îndelungat.

Aş dori să dau citire unui mesaj, întocmit de un locuitor din comună, care a relatat următoarele: "Consider că nu este vorba de un conflict interetnic, ci de unul produs de exponenţii unui grup pentru trai parazit, dar care, în cazul de faţă, sunt de etnie rromă, care terorizează populaţia autohtonă şi băştinaşă, români şi maghiari.

Între comunităţile băştinaşe, de-a lungul istoriei, s-a înfiripat o legătură de prietenie şi într-ajutorare, cu căsătorii mixte, cu respect reciproc.

În anii de după revoluţie, acest renume al comunei, altădată vestită prin hărnicie şi convieţuire paşnică, s-a deteriorat din cauza acestor acte antisociale şi a nepedepsirii corespunzătoare a făptuitorilor, de rodul muncii depuse neputându-se bucura beneficiarul de drept, din cauza înstrăinării lor pe parcurs; toate lucrările necesare au devenit de prisos şi, în aceste condiţii, localitatea însăşi a devenit foarte săracă, şi într-o localitate săracă şi contribuţiile adunate în folosul comunităţii sunt puţine. Lipsa locurilor de muncă creează noi disensiuni; pentru aplanarea acelora sunt necesare alte şi alte noi fonduri suplimentare.

Acesta este un motiv în plus pentru luarea unor măsuri împotriva celor care terorizează localitatea şi fac imposibilă restaurarea condiţiilor pentru un trai în siguranţă şi convieţuire paşnică.

Consider, în acest scop, că sunt necesare următoarele măsuri: consecvenţă în acţiunile de identificare şi sancţionare a agresorilor, bătăuşilor şi a făptuitorilor de hoţii, jafuri şi spargeri ce au avut loc în ultimii trei ani; întărirea, suplimentarea numărului organelor de ordine publică în comună - Jandarmerie şi Poliţie, în aşa fel ca, în viitor, să nu predomine anarhia şi hoţia, ci munca cinstită, cu rodul ei binemeritat şi, în acest sens, solicită, respectivul, ca localitatea să fie declarată localitate cu risc deosebit şi să stea în atenţia deosebită a prefectului, pentru reîntronarea liniştii şi curmarea actelor fără de lege.

Sarcinile şi nivelul de retribuire a organelor însărcinate cu asigurarea liniştii şi convieţuirii în siguranţă să fie stabilite la propunerea primarului şi a Consiliului Local.

La nivelul postului de poliţie comunal şi primărie să funcţioneze câte un afiş cu mediatizarea celor certaţi cu legea prin acte antisociale, şi cei care stau în localitate fără să aibă domiciliu stabil şi acte în regulă să fie scoşi din rândul locuitorilor comunei.

Totodată, declararea localităţii ca zonă defavorizată pentru atragere de capital şi chiar de noi locuri de muncă pentru forţa de muncă disponibilă.

Şi, ca locuitor al comunei, îmi exprim speranţa că multiplele probleme ce perturbă viaţa de zi cu zi a comunităţii comunei vor fi auzite de organele competente pentru a găsi soluţii adecvate şi măsuri în consecinţă.

N-aş dori, doamnă preşedinte, ca intervenţia mea să tulbure apele, eventual, dar doresc ca să ajungă la domnul ministru al administraţiei şi internelor şi la domnul ministru al justiţiei, în aşa fel ca organele din judeţul Braşov să fie sensibilizate pentru restabilirea ordinii publice de acolo.

Este de datoria noastră, de altfel, a tuturor oamenilor politici, să atenţionăm organele abilitate în cazul în care se întâmplă evenimente grave în zona pe care o cunoaştem, în care trăim ori avem cunoştinţă despre problemele celor de acolo, în a nu da curs unor evenimente, care, ulterior, dacă nu se intervine în timp, nu vor mai fi stăpânite de nimeni.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Victor Boiangiu - declaraţie politică cu tema De ce acordul cu FMI este important pentru România;

Urmează Grupul parlamentar al PD-L şi invit la microfon pe domnul deputat Victor Boiangiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Boiangiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Încerc, prin declaraţia mea politică, să arăt de ce acordul cu FMI este important pentru România.

Putem să remarcăm zilnic efectele crizei economice şi financiare globale asupra României şi asupra societăţii româneşti. Afacerile trenează sau se închid, oamenii îşi pierd locurile de muncă sau trăiesc în nesiguranţă cu privire la viitor.

Nimeni nu ştie, nimeni nu poate să spună exact când va fi inversată această tendinţă şi când vor reporni economia românească şi investiţiile din mediul privat sau când vor reapărea, la un nivel susţinut, investitorii străini sau slujbele pentru cetăţenii români.

Acest moment - care sper să apară cât mai repede, spre binele României - nu o să vină de la sine, ci trebuie pregătit, trebuie ajutat să apară şi este, în primul rând, responsabilitatea noastră, a decidenţilor şi a celor care guvernează, să îl facilităm.

Acordul de împrumut, pe care Guvernul l-a agreat cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi alte organisme financiare internaţionale, este un reazem foarte important pentru România în această perioadă foarte grea şi felicit Guvernul pentru această mişcare înţeleaptă şi promptă.

Doamnelor şi domnilor,

Leul românesc s-a întărit de când s-a anunţat semnarea acordului cu FMI.

Vedem cum, pe rând, alte state din Uniunea Europeană din regiune recurg la acelaşi gen de acord, iar monedele lor se întăresc. Ultima ţară în această situaţie este Polonia. Nu cred că este întâmplător şi consider că este aceeaşi reacţie sănătoasă din partea mediului financiar şi de afaceri, de încredere în perspectivele de refacere economică, sub garanţia unui flux financiar acoperitor.

Acordul cu FMI şi Comisia Europeană reprezintă un indice de stabilitate, de echilibru şi ne asigură pe noi toţi, pe cetăţenii români, dar şi pe partenerii externi, că politicile Guvernului nostru vor putea să lucreze, să dea rezultate, fără să fie ameninţate de conjuncturile nefaste ale crizei, de speculaţii financiare sau de lipsuri temporare de lichidităţi.

Acordul nu mai este ceea ce era în '90. Cred că FMI-ul, cât şi guvernanţii au învăţat din lecţiile trecutului, iar acum sunt finanţate economii care au dovedit că funcţionează şi au putere de restabilire şi dezvoltare.

În această perioadă, apare cu atât mai importantă necesitatea continuării reformelor administrative. Suntem siliţi de criză şi de dorinţa de a îmbunătăţi societatea românească să fim mai eficienţi, să cântărim de două ori, de trei ori, fiecare resursă cheltuită, să îmbunătăţim mediul de afaceri şi absorbţia fondurilor comunitare.

Insist pe rolul administraţiilor locale în ieşirea din criză. La acel nivel, trebuie să fie absorbită majoritatea fondurilor din partea Uniunii Europene şi tot aici sunt şi problemele cele dificile, dar şi oportunităţi dintre cele mai mari de dezvoltare.

Vreau să subliniez în acest cadru lumea satului, lumea rurală, care este cel mai mare rezervor de creştere al României. Administraţiile din această zonă trebuie să fie cât se poate de îndrăzneţe în a-şi însuşi dezvoltarea în comunitate, în a propune proiecte Guvernului, iar băncilor investitorilor le recomand să uite cu mai mare atenţie către mediul rural. Sunt oportunităţi în domeniul modernizării agriculturii, turismului, dezvoltării infrastructurii rurale, energiilor regenerabile şi mediului, iar reformele în aceste domenii vor continua, cu sau fără criză.

Doamnelor şi domnilor,

Acordul de împrumut cu FMI şi Comisia Europeană ne oferă o garanţie de echilibru în finanţe şi economie, o "umbrelă" pentru vremurile proaste pe care le traversăm. Nu va fi însă uşor să ieşim din criză, ci va fi la fel de greu în fapt, pentru că va trebui să mergem tot pe picioarele noastre şi nu pe alte altora.

Ni s-a acordat un cec în alb, depinde de noi dacă ştim să-l folosim şi, în acest sens, trebuie să lucrăm şi să muncim foarte mult.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Călian - declaraţie politică cu titlul Riscăm un deficit excesiv?;

Invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian, Grupul parlamentar al PD-L. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Riscăm un deficit excesiv?"

Dacă la finele anului trecut încă mai existau umbre de îndoială în privinţa crizei financiare, care ar putea sau nu să afecteze economia României, astăzi, mai mult ca oricând, putem spune că ea este o certitudine pentru noi toţi. Afectează afacerile private mici sau mari, vânzările, consumul, exporturile, construcţiile şi nu în ultimul rând acţiunea guvernamentală, prin reducerea veniturilor înregistrate la bugetul de stat. Când spun asta mă refer la cifrele din ce în ce mai pesimiste pe care le primim lunar fie de la Institutul Naţional de Statistică, fie de la Ministerul de Finanţe şi care ne dau imaginea cea mai fidelă a situaţiei economice pe care o traversează România astăzi.

Ieri eram informaţi că, numai în primul trimestru al anului, veniturile colectate din impozitul pe profit au scăzut cu 13,8%, respectiv 339 milioane de lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar veniturile colectate din taxa pe valoarea adăugată au coborât cu 16,9%, respectiv cu 1,7 miliarde lei.

Pe ansamblu, bugetul general consolidat a înregistrat, numai în acest interval, un deficit de 8,29 miliarde de lei, adică 1,56% din p.i.b., ca urmare a scăderii veniturilor cu 6,2% faţă de anul trecut şi a creşterii cheltuielilor cu 14,2%.

Cifrele seci, pe care ni le furnizează aceste instituţii, nu pot să nu ne pună pe gânduri atâta vreme cât Guvernul României luptă pe toate căile şi cu toate instrumentele să menţină locurile de muncă ale românilor, să protejeze categoriile sociale defavorizate şi, mai ales, să angajeze cel mai mare efort investiţional public din istoria post-decembristă a României.

Nu trebuie să uităm că România a pornit deja pe un drum, acela al adoptării monedei unice în perspectiva anului 2014, iar condiţia controlului deficitului bugetar nu este negociabilă. Cu toate acestea, vă rog să apreciaţi faptul că Guvernul României nu a apelat la nici o modificare fiscală care să afecteze în sens crescător nici cota unică, nici taxa pe valoarea adăugată şi nici să împovăreze contribuţiile pentru asigurări. Mai mult, Ministerul de Finanţe doreşte o diminuare a numărului excesiv de taxe existent astăzi.

Ceea ce ne poate salva de riscul de deficit bugetar excesiv este, cu siguranţă, o mai bună colectare a tuturor taxelor şi impozitelor datorate statului. Cred şi sper că fiecare dintre dumneavoastră a înţeles atât raţiunile, cât şi obiectivele urmărite de propunerea privind impozitul forfetar, pe care numai cei de rea-credinţă sau neavizaţi au înţeles să-l critice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Radu Zătreanu - declaraţie politică cu subiectul Alegerile unificate, singura soluţie;

Din partea aceluiaşi grup parlamentar, invit la microfon pe domnul deputat Dan-Radu Zătreanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Alegerile unificate, singura soluţie"

Vin în faţa dumneavoastră pentru a-mi exprima poziţia cu privire la un subiect ce se propagă din ce în ce mai insistent în media: posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie cuplate cu alegerile europarlamentare şi să aibă loc pe 7 iunie. Este o idee care are la bază, în primul rând, raţiuni de ordin economic, dar nu numai, după cum voi arăta în cele ce urmează.

Se ştie că orice scrutin presupune alocarea de resurse bugetare considerabile, fapt ce va accentua insuficienţele pe care le resimţim acum. Ne aşteptăm la stagnare, dacă nu chiar la regres pe plan economic, la lipsa de lichidităţi, la reticenţa investitorilor, după cum prognozează analiştii. Or, ştim bine cât ne costă un astfel de scrutin. Să ne aducem aminte că, pentru alegerile parlamentare din toamna trecută, suma alocată a fost de 164 de milioane de lei, adică peste 40 de milioane de euro, la care mai adăugăm încă vreo 50 de milioane de euro pentru "localele" din vară şi iată, ne apropiem de suta de milioane de euro, bani pe care i-am cheltuit anul trecut cu alegerile! Aşadar, o suprapunere a scrutinului europarlamentar peste cel prezidenţial va permite economisirea unei sume importante, sumă ce poate fi redirecţionată spre soluţionarea unor probleme reale de pe agenda populaţiei. Totodată, am avea de câştigat un timp preţios în care să ne ocupăm de combaterea efectelor crizei mondiale la nivelul economiei româneşti.

Guvernul, instituţia prezidenţială, Parlamentul şi autorităţile locale trebuie să lucreze pentru accelerarea reformelor structurale în domeniile prioritare. Acestea ar trebui să fie acum pe primul loc, nu o continuă campanie electorală. Cele două scrutine de anul trecut şi cele încă două care se prefigurează în acest an au generat şi vor genera reticenţă în rândul investitorilor şi vor antrena scăderi masive pe bursă, scăderi specifice oricărei perioade de incertitudine. Desigur, democraţia presupune costurile sale, dar prin comasarea celor două teme electorale nu vom împiedica cu nimic exerciţiul democratic.

Stimaţi colegi,

Dacă nu am judeca înfierbântaţi de orgolii politice, am putea să luăm în considerare următorul aspect: cuplarea scrutinelor ar avantaja şi prezenta la votul pentru Parlamentul European, care, dacă ar fi organizat solitar, ar bate, cel mai probabil, orice record anterior de absenteism. Până acum, Comisia Europeană recomanda decuplarea alegerilor pentru Parlamentul European de orice alt tip de vot popular, insă acum, când prognozele la nivelul întregii Uniuni vorbesc de o prezenţă medie de 10%, îndemnul s-a inversat. Statelor le este recomandat să facă orice pentru o prezenţă mai bună, prezenţă care să confere o mai mare legitimitate forului european (şi avem exemplul Bulgariei). Aşadar, ca imagine externă, o prezenţă mai mare decât media europeană ar evidenţia România.

Motivul pentru care această propunere nu este împărtăşită de unii adversari politici ţine de teama unora că devansarea prezidenţialelor ar anula speranţele de impunere a unor figuri noi. Or, cei care s-au exprimat împotriva acestei idei sunt, cu siguranţă, perfect conştienţi de faptul că sunt aproape nule şansele ca un om providenţial pentru România să apară brusc, chiar şi fără această devansare a alegerilor. Şi asta pentru că sistemul politic românesc nu are încă vigoarea să-l producă.

Ideea că alţi candidaţi nu vor avea timpul necesar să se pregătească până în iunie, nu se susţine, căci după cum bine ştim, nu în pragul scrutinului se pregăteşte un partid de alegeri, ci imediat după ce le-a pierdut pe cele precedente.

Stimaţi colegi,

Contestatarii acestei idei îşi fac calcule nu în privinţa a ceea ce ar avea candidaţii lor de câştigat dacă "prezidenţialele" s-ar ţine în toamnă. Nu contabilizează nici cât ar avea ţara de câştigat prin economia care s-ar putea face. Un singur lucru interesează, şi anume cât ar avea preşedintele Băsescu de pierdut dacă ar mai înfrunta criza încă vreo câteva luni.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am speranţa că atât discuţiile purtate pe marginea acestui subiect, cât şi deciziile pe care le vom adopta împreună vor demonstra că viaţa politică românească evoluează în spiritul atenuării contradicţiilor, al ameliorării tensiunilor politice, conform noilor modele politice consensuale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul deputat Daniel Oajdea, Grupul parlamentar al PD-L, dacă este în sală? Nu este. Nici domnul deputat Valeriu Tabără.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Gabriel Tiţa-Nicolescu. Nu este în sală.

Din partea Grupului PNL, nu.

Vă anunţ că o serie dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile lor politice, şi anume: din partea Grupului parlamentar al PD-L: George Ionescu, Daniel Buda, Mircia Giurgiu, Claudia Boghicevici, Dumitru Pardău.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC: Ştefan Valeriu Zgonea, Liviu Bogdan Ciucă, Mihai Cristian Apostolache, Costică Macaleţi, Mircea Duşa, Adrian Mocanu, Ion Dumitru, Marian Ghiveciu, Ioan Stan, Cornel Itu, Florin Iordache, Daniela Popa, Mocanu Vasile.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Eugen Nicolăescu, Andrei Dominic Gerea, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Neculai Rebenciuc, Cristian Burlacu, Radu Bogdan Ţimpău, Titi Holban, Gigel Ştirbu, Virgil Pop, Horea Dorin Uioreanu, Viorel Buda, Cristian Adomniţei şi Florin Ţurcanu.

Iar din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Mircea Grosaru.

Dacă a mai venit, totuşi, cineva în sală care doreşte să-şi susţină declaraţia politică? Nu.

Cu aceasta, închidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

La ora 10,00, începe şedinţa Camerei Deputaţilor cu votul final.

Mulţumesc.

 
     

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Costică Macaleţi - declaraţie politică cu titlul Centrele de permanenţă din mediul rural, o şansă pentru ocrotirea sănătăţii

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţia mea politică de azi se referă la centrele de permanenţă din mediul rural.

Centrele de permanenţă sunt asocieri de medici de familie care asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru persoanele dintr-un anumit teritoriu arondat unor cabinete. Funcţionarea unui centru de permanenţă este asigurată de medicii de familie dintr-o zonă care, în afara programului, asigură acest serviciu de urgenţă. Acestea sunt necesare mai ales zonelor cu deficit de medici de familie sau a unor sate, precum Adăşeni sau Dimacheni, care nu au cabinete medicale pe raza localităţii. Din nefericire, din şapte astfel de centre de permanenţă din mediul rural din judeţul Botoşani, nu a mai rămas niciunul funcţionabil şi cu contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce nu le asigură deconturi pentru nimic. În lipsa acestora, oamenii din comunele mai izolate sau din zonele cu puţini medici de familie trebuie să apeleze direct la ambulanţă pentru a fi transportaţi la spital pentru a primi asistenţă medicală. Şi cum drumurile sunt anevoioase şi distanţele mari, lipsa acestor centre de permanenţă se observă cu uşurinţă. În cazurile mai grave, în care şansele pacienţilor scad cu fiecare clipă în care nu beneficiază de asistenţă medicală de urgenţă, vieţile sătenilor sunt puse în pericol şi asta trebuie să determine autorităţile să ia măsuri urgente şi ferme.

În prezent, numeroşi medici fac apel şi încearcă să contribuie la înfiinţarea acestor centre care asigură asistenţă medicală de urgenţă mai ales în zonele în care sunt puţine cabinete medicale. Reînfiinţarea acestor centre de permanenţă va eficientiza acordarea asistenţei medicale în judeţ şi vor scuti şi pe cei de la ambulanţă de o avalanşă de solicitări, mai ales din zonele îndepărtate din judeţ, şi vor ajuta la salvarea de vieţi în cazurile cele mai grave.

Iată de ce fac un apel la autorităţile judeţene şi naţionale să-şi intensifice eforturile de susţinere a eforturilor medicilor, astfel încât centrele de permanenţă din mediul rural să poată fi finanţate şi activitatea acestora să fie redeschisă pentru ca atât cetăţenii, cât şi medicii să beneficieze de servicii medicale la un nivel normal.

    Marin Almăjanu - declaraţie politică privind Rectificarea bugetară în minus pentru PSD şi FMI;

Domnul Marin Almăjanu:

"Rectificare bugetară în minus pentru PSD şi FMI"

Dacă în urmă cu numai o lună, Guvernul Boc trecea prin Parlamentul României, votând la unison, cu mare entuziasm în Coaliţie, un buget care nu avea nicio legătură cu realitatea anului 2009, acelaşi guvern vine acum şi ne pune spăşit pe masă o uimitoare rectificare bugetară în minus, dar necesară mai ales pentru majoritatea ministerelor aflate în curtea PSD.

Tăieri de fonduri sunt acum posibile de la educaţie, sănătate, administraţie, agricultură, dar nu de la turismul inventat special pentru un anume personaj de poveste, domeniu absolut de neclintit din punct de vedere rectificativ în jos, oricât ar fi austeritatea de clamată în guvern şi nici de la dezvoltarea regională a celui mai serios ministru pd-list. Aceste fonduri nu erau necesare în Legea bugetului pentru continuarea proiectelor începute de guvernarea precedentă, dar acum sunt binevenite pentru judeţe, căci vor fi împrăştiate rapid în localităţile portocalii şi, astfel, efectul benefic va fi imediat perceput în campaniile care urmează.

Constatăm cu regret că acest guvern nu-şi poate menţine promisiunile nici măcar o zi, iar legile în vigoare nici măcar o lună, de vreme ce Legea bugetului, aprobată la sfârşitul lunii februarie a.c., prevedea un deficit de numai 2% din p.i.b. pentru anul 2009, împotriva tuturor avertismentelor noastre, ale liberalilor şi ale oficialilor europeni, că acest lucru este doar o fantasmagorie pd-listă - psd-istă de moment, iar acum, în aprilie, avem parte deja de un deficit de 1,6% din p.i.b., doar pentru primele trei luni ale anului.

Avem acum dovada faptului că acest guvern este incapabil de a evalua corect realitatea economică a ţării, de a gestiona cu responsabilitate probleme dificile cu care ne confruntăm încă din toamna anului trecut, de a veni cu un plan coerent de măsuri anticriză cu aplicabilitate imediată.

Guvernul Boc a trecut în prezent de la promisiuni de campanie şi programe de guvernare mincinoase, la alt tip de promisiuni, mai dure, pentru liniştea FMI: "Vom reduce cheltuielile cu peste 1,5 miliarde euro, vom disponibiliza zeci de mii de bugetari, le vom lua acestora sporuri, prime şi tot ce se mai poate lua din această zonă, vom creşte pensiile, foarte puţin, nesemnificativ, dar vom creşte taxele, impozitele şi rata inflaţiei".

După numai trei luni de guvernare, domnul Boc şi coaliţia din care face parte ne demonstrează foarte clar lipsa unei minime voinţe politice de a găsi soluţii care pot fi implementate rapid pentru a salva economia românească, de a veni cu o reală strategie necesară României pe termen scurt şi mediu.

Este acum cât se poate de limpede că între nivelul veniturilor prevăzute în Legea bugetului pe anul 2009 şi colectările reale există deja o diferenţă impresionantă, de peste 20%, fapt care ne va conduce spre o scădere semnificativă a veniturilor prognozate, de peste 5 miliarde de euro. Şi, astfel, domnul Boc şi echipa sa au avut grijă să transforme în certitudine situaţia aproape dezastruoasă din punct de vedere economic a României, după aceste trei luni de guvernare ineficientă, iresponsabilă şi demagogică.

România nu are, din păcate, în acest moment, un guvern capabil să recunoască realitatea cu care ne confruntăm: avem nevoie de o strategie de dezvoltare pe termen scurt şi mediu, avem nevoie de măsuri eficiente şi credibile care să pună în mişcare economia, avem nevoie de o nouă lege a bugetului şi nu de o rectificare pompieristică, care peste o lună ne va aduce în acelaşi stadiu de dezastru.

    Andrei Dominic Gerea - declaraţie politică: «Turism forţat pentru mai mult de 100 de inspectori guvernamentali»;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

«"Turism forţat" pentru mai mult de 100 de inspectori guvernamentali»

După ce guvernul Boc a intenţionat, imediat după instalare, politizarea în regim de urgenţă a prefecţilor şi subprefecţilor, în virtutea necesităţii implementării plenare a carnetelor de partid la conducerea judeţelor, acesta a renunţat subit, constatând ulterior că semnalele venite dinspre Comisia Europeană nu sunt, în niciun caz, de susţinere a unei asemenea idei destabilizatoare a administraţiei publice, care ar fi pus în dificultate România după ce, în prealabil, ne asumasem depolitizarea acesteia în anul 2005, în timpul guvernării Tăriceanu, prin promovarea Legii 304, care prevedea ca, din anul 2006, prefecţii să devină înalţi funcţionari publici.

Astfel, prin Legea 304, prefecţii nu mai puteau fi demişi pe criterii politice, fiind în acest mod realizat cu succes un efort de preaderare al României la Uniunea Europeană în ceea ce priveşte depolitizarea funcţiilor publice.

Însă, domnul Boc a uitat rapid că acea lege a fost promovată chiar cu concursul unui coleg al dumnealui de partid, şi anume ministrul PD-L Vasile Blaga, care deţinea atunci portofoliul internelor şi reformei administrative şi care fusese foarte vocal la acea vreme în ceea ce priveşte subiectul depolitizării administraţiei publice. Dar, acelaşi ministru a fost apoi lovit de amnezie, ca şi premierul Boc care a susţinut vehement la începutul instalării sale în funcţie că "prefectul trebuie sa fie un om politic, un om de încredere al partidului", după care s-a răzgândit şi a reluat tema apoliticului explicând că "prefecţii exercită controlul de legalitate şi de aceea ei trebuie să rămână în corpul înalşilor funcţionari publici şi să rămână apolitici".

Şi aşa, după mai multe episoade de răzgândeli bociene, Guvernul actual a găsit o altă modalitate de a aduce la îndeplinire scopul politic al partidelor aflate în coaliţia guvernamentală, şi anume acela de a-şi numi reprezentanţii în conducerea prefecturilor prin înlăturarea tuturor prefecţilor şi subprefecţilor în funcţie şi transformarea acestora în inspectori guvernamentali, în baza principiului mobilităţii. Nimic de zis la prima vedere, dar nu este vorba de o persoana, două, trei.

S-a găsit de cuviinţă ca printr-o ordonanţă de urgenţă să fie înfiinţate 100 de posturi de inspectori guvernamentali, ducând în derizoriu prin această decizie ideea desfinţării Cancelariei premierului şi implicit a mediatizării intense a reducerilor de cheltuieli realizate prin acest demers.

Şi mai mult, "turismul forţat" la care sunt obligaţi aceşti inspectori guvernamentali, prin mutarea lor în posturi aflate la sute de kilometri de casă, ce implică cheltuieli de cazare şi transport, nu justifică în niciun caz necesitatea stringentă a unei mai bune gestionări a banului public, în această perioadă grea pentru România din punct de vedere economic şi financiar.

Unde sunt toate acele măsuri vehiculate intens şi cu sonorul la maximum de domnul Boc în ceea ce priveşte reducerea drastică a tuturor cheltuielilor inutile, utilizarea banilor foarte puţini rămaşi pentru protecţie socială şi investiţii, bani care oricum sunt aproape pe cale de dispariţie în "vistieria" statului?

Care mai este raţiunea unei rectificării bugetare, în sensul reducerii cheltuielilor tuturor instituţiilor publice, dacă domnul Boc ia cu o mână de la un minister şi cheltuie înzecit la guvern prin punerea în aplicare a unor astfel de ordonanţe, hotărâri sau decizii fără niciun fundament economic, ci doar strict politic?

Cred că răspunsul este unul singur: avem un guvern şi, mai ales, un premier al cărui singur principiu de guvernare este demagogia!

Tot acest demers costisitor va avea o singură consecinţă: ca aceşti funcţionari publici puşi în dificultate prin detaşări la sute de kilometri de domiciliu şi pe alte domenii decât cele în care au pregătire, să demisioneze de bunăvoie pentru a face astfel loc altor inspectori guvernamentali posesori virtuali de carnet de partid de o anumită culoare agreată.

    Teodor Atanasiu - declaraţie politică cu titlul «Doar doamna ministru Udrea are cuvânt în Guvernul Boc»;

Domnul Teodor Atanasiu:

«Doar doamna ministru Udrea are "cuvânt" în Guvernul Boc»

Ce poate fi mai important de susţinut şi promovat în acest prim an de guvernare pd-listă - psd-istă, indiferent cu ce sacrificii, decât turismul de propagandă al doamnei Udrea, ridicat acum la nivel de prioritate bociană?

Absolut nimic, după cum se poate lesne constata: nici educaţia sau profesorii, nici investiţiile în infrastructură - peste 800 de km de autostrăzi promise rămân în aşteptare -, nici cele în domeniul sănătăţii - spitale, aparatură medicală, programe pentru pacienţii - şi nici măcar agricultura care ar trebui acum să fie ridicată la rang de cel mai important obiectiv strategic al României, în această grea perioadă de criză pe care o traversăm.

Dar altele sunt priorităţile guvernamentale în acest moment: doar a fost înfiinţat un minister al turismului special, pentru a fi demonstrată urgenţa demarării cu tam-tam a tuturor proiectelor turistice visate de doamna Udrea până la momentul învestirii: insule artificiale, turism ecumenic doar în Bucovina domnului Flutur, tichete de vacanţă cu trasee prestabilite în biroul de la minister, căutarea brandului de ţară prin castelele bântuite de Dracula sau dezgroparea izvoarelor terapeutice bucureştene, mai pragmatice şi de viitor...căci, celelalte vechi staţiuni balneoclimaterice nu mai au potenţialul necesar de vindecare. Şi, astfel, putem avea acum liniştiţi parte de cea mai răsunătoare şi responsabilă promovare turistică, marca Elena Udrea, de care nu visam vreodată să fim legaţi în vreun fel, noi, românii!

Avem tichete de vacanţă în rectificarea bugetară ce se vrea austeră, chiar dacă FMI spune că nu e cazul anul acesta să facem o astfel de cheltuială inutilă, avem acum, în prag de Sărbători Pascale, cu concursul inovativ al domnului Flutur, mare preşedinte de consiliu judeţean sucevean, un drum al ouălor încondeiate, care să fie descoperit de doamna Udrea în Bucovina, deşi dumneaei ar trebui să descopere mai întâi infrastructura necesară turiştilor, cu drumuri jalnice în zona respectivă şi în multe alte zone cu potenţial, avem spectacole special puse în scenă şi tot tacâmul necesar minuţios regizat, astfel încât doamna ministru să fie mândră şi fericită că are onoarea de a inaugura cu fast pd-list un important proiect de promovare a turismului ecumenic bucovinean.

Dar, poate ar fi bine să-i amintim doamnei Udrea că era mai important şi decent chiar, mai ales acum în prag de sărbători, ca toate aceste proiecte să fie iniţiate doar pentru turişti, fie ei români sau străini, fără trâmbiţări şi inaugurări propagandistice, pline de scenarii pd-liste şi reflectoare special montate în peisajul fluturian şi să-i lase pe aceştia să descopere în tihnă minunăţiile bucovinene, dobrogene sau chiar cele din Ţara Moţilor, pe care dumneaei a uitat-o cu desăvârşire, deşi ar avea multe de promovat şi aici.

Cu regret vă comunic, domnilor profesori, că trebuie să fiţi consecvenţi cu actualul guvern şi să juraţi că nu aveţi nevoie de salarii mărite, de locuri de muncă păstrate integral sau de infrastructură şcolară îmbunătăţită! Nu reprezentaţi o prioritate!

E mai bine să vi se îngheţe salariile, să fiţi pensionaţi în masă sau să predaţi mai puţine ore pentru că, oricum, puteţi sta liniştiţi în perioada următoare, aveţi de primit cel mai important cadou anul acesta, ca premiu de consolare: tichetele de vacanţă ale doamnei ministru Udrea, care vă vor vindeca de tot stresul acumulat peste an şi vă vor transforma în turiştii beneficiari ai proiectelor special gândite pentru dumneavoastră!

Şi cum turismul este cel mai important obiectiv bocian, udrian şi cum mai doriţi, trebuie să vă simţiţi minunat deoarece vacanţa de vară vine cu cel mai generos concediu de care aţi avut parte până în prezent şi, cu siguranţă, nu vă veţi mai putea dori altceva timp de patru ani.

    Claudia Boghicevici - declaraţie politică cu tema Investiţia în educaţia tinerilor din Republica Moldova reprezintă cheia integrării europene a fraţilor noştri de peste Prut;

Doamna Claudia Boghicevici:

Tema: "Investiţia în educaţia tinerilor din Republica Moldova reprezintă cheia integrării europene a fraţilor noştri de peste Prut"

Evenimentele care s-au petrecut în Republica Moldova, după scrutinul electoral de săptămâna trecută, reprezintă una dintre cele mai clare şi mai convingătoare expresii ale regimurilor totalitare. I-am văzut pe tinerii moldoveni manifestând contra comunismului de tip bolşevic, de care s-au săturat şi pe care doresc să-l arunce acolo unde îi este locul, adică în negura istoriei. Dar, în acelaşi timp, nu trebuie să uităm că, în Republica Moldova, alegerile au fost câştigate de către comunişti. Probabil că alegerile au fost fraudate, cu atât mai mult cu cât manifestările ulterioare ale liderilor comunişti de la Chişinău n-au oferit nici cea mai mică garanţie asupra faptului că ar putea respecta măcar minimele norme ale democraţiei. Dar, totuşi, au fost votaţi de suficienţi alegători şi nu întâmplător, în ziua alegerilor, la Chişinău circula sloganul : "Ascundeţi paşaportul bunicii !" Altfel spus, tinerii erau pe deplin conştienţi despre faptul că deceniile de rusificare şi de contaminare ideologică au amprentat extrem de negativ în ceea ce priveşte capacitatea generaţiilor îmbătrânite de a putea discerne fenomenul electoral într-un mod democratic.

Având în vedere cele arătate mai sus, am convingerea că singura şansă a fraţilor noştri de peste Prut de a se integra în Europa Unită stă în mâinile tinerei generaţii. Fără a ne implica în problemele interne ale ţării vecine, putem veghea la educarea tinerei generaţii în spiritul valorilor democratice. Există numeroşi studenţi moldoveni care învaţă în diferite centre universitare de la noi din ţară. Este obligaţia noastră, morală şi de sânge, ca să-i sprijinim în demersul lor educaţional, să-i ajutăm să devină, alături de noi, adevăraţi cetăţeni europeni.

    Cristian-Ion Burlacu - declaraţie politică cu titlul Propaganda doamnei Udrea, desfiinţată de către propriul Guvern;

Domnul Cristian Ion Burlacu:

"Propaganda doamnei Udrea, desfiinţată de către propriul Guvern"

În ultima vreme asistăm la o serie de "bâlbe" ale actualului guvern. Nu mai departe de începutul acestui an, noul ministru al turismului, doamna Udrea, anunţa cu mult aplomb, o iniţiativă care va revoluţiona serviciile de turism din România şi va revigora turismul intern: este vorba de introducerea tichetelor de vacanţă. Însă guvernul a pregătit un proiect de OUG, în acord cu noile condiţii de austeritate, în care menţionează că niciuna dintre autorităţile şi instituţiile publice nu vor mai putea acorda tichetele de vacanţă şi tichetele cadou până la sfârşitul anului 2009.

Din punctul nostru de vedere, al liberalilor, această inconsecvenţă a executivului la nivelul deciziilor este dăunătoare şi bulversează agenţii economici implicaţi în acest proces, precum şi beneficiarii acestor tichete. Să nu uităm că această ordonanţă se află în procesul legislativ la Camera Deputaţilor, după ce a fost adoptată de Senat. Acum ne aşteptăm să vină din urmă un nou act normativ care să blocheze această ordonanţă un an. Este mai rău decât în anii 90, când eram criticaţi pentru instabilitate legislativă, iar investitorii evitau cât puteau România.

Pe lângă această bâlbâială a Guvernului, această ordonanţă este una dedicată exclusiv firmelor din turism. Nu ar fi nimic rău în asta dacă s-ar avea în vedere şi interesul beneficiarilor, adică al angajaţilor şi angajatorilor. Dar acest lucru nu se întâmplă.

În art. 1 al acestei legi se stipulează clar: "... pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului salariat..." Nimeni nu spune să nu încurajăm operatorii din turism şi să adoptăm măsuri de stimulare a acestui domeniu. Considerăm că există şi alte metode pentru a stimula turismul, mai degrabă prin investiţii în infrastructură. Aceasta ar fi cu adevărat o gură de oxigen acordată turismului românesc.

Din declaraţiile doamnei Udrea reiese faptul că prin acest act normativ s-a dorit să se lase la latitudinea angajatorilor acordarea acestor bonuri. Lucru care nu transpare din lectura textului ordonanţei. De aceea propun introducerea unui nou alineat în care să se prevadă în mod explicit posibilitatea ca angajatul să opteze între aceste tichete şi alte drepturi băneşti, cum sunt primele de vacanţă, la care avea dreptul până acum. Nu putem îngrădi dreptul de opţiune al salariatului.

În ceea ce priveşte categoria funcţionarilor publici, situaţia este puţin mai complicată, pentru că dacă s-ar aplica această ordonanţă, această categorie ar pierde un drept reglementat prin Legea 188/1999 privind statutul funcţionarului public. În alin (2) al art. 35 al aceste legi se precizează că "Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat."

Dacă nu avem grijă şi nu punem în acord actele normative, există riscul să creăm un haos legislativ,din care vom ieşi cu greu. Să nu uităm că până la data de 31 decembrie 2006, prevederile referitoare la acordarea primelor, cu ocazia plecării în concediul de odihnă, au fost suspendate prin legile bugetare anuale, iar anul trecut aceste drepturi salariale au trebuit plătite din urmă de fostul Guvern.

Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, cred că este binevenită o completare a legii cu un alineat în care funcţionarii publici să aibă garantat acest drept la primă în continuare.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică: Pledoarie pentru interzicerea organismelor modificate genetic;

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Pledoarie pentru interzicerea organismelor modificate genetic"

Aduc în discuţie încă odată o temă care în acest moment este trecută, în linişte şi premeditat, cu vederea de către factorii responsabili, respectiv autorităţile publice, este vorba despre produsele alimentare şi nealimentare obţinute prin prelucrarea organismelor modificate genetic. În calitate de parlamentar am iniţiat o propunere legislativă pentru reglementarea situaţiei, precum şi mai multe declaraţii politice, întrebări şi interpelări adresate ministerelor de resort, pentru a-mi comunica parametrii reali ai acestor culturi modificate genetic şi impactul lor asupra sănătăţii populaţiei.

Am primit răspunsuri referitoare la faptul că legea română nu reglementează punerea pe piaţă a produselor procesate - alimentare sau hrană pentru animale - obţinute din plante modificate genetic, de exemplu: uleiul obţinut din soia, şroturi de soia etc., iar plantele modificate genetic cultivate în România reprezintă un risc "neglijabil", beneficiind de prevederi speciale, care transpun legislaţia specifică a Uniunii Europene în domeniu.

Dar iată care este situaţia în Uniunea Europeană, problematica ingineriei genetice fiind foarte controversată, oficialii europeni încercând să creeze un cadru legal cât mai complet în domeniu pentru a înlătura orice temere a consumatorului european faţă de plantele modificate genetic. Astfel, în 2003, Parlamentul European şi Consiliul Europei adoptau Regulamentul 1829 privind alimentele şi hrana pentru animale modificate genetic, care obliga firmele producătoare de alimente modificate genetic să facă teste şi să le publice. Numai că, în momentul de faţă, acest lucru nu se întâmplă.

Această situaţie confuză din Uniunea Europeană se transpune şi în România, care a devenit un însemnat producător şi consumator de organisme modificate genetic, asta din cauza faptului că nu avem o legislaţie adecvată în domeniu şi a lipsei informării consumatorilor. Potrivit Greenpeace, în România, pe lângă soia modificată genetic, se mai comercializează şi cartofi, orez, porumb şi prune modificate genetic, iar autorităţile competente "închid ochii" la o problemă atât de gravă, cetăţenii devenind cobai pentru aceste produse, constatându-se că cei care consumă O.M.G.-uri sau lucrează cu acestea, pot suferi afecţiuni foarte grave ale rinichilor, ale pancreasului sau ale sistemului nervos, mărirea riscului de avort la femei, precum şi naşterea copiilor cu malformaţii genetice.

Riscurile pe termen lung asupra oamenilor, animalelor şi solului nu sunt cunoscute, însă studiile arată că, pe termen scurt - trei luni - există semne de toxicitate în organele interne - ficat şi rinichi - la animalele testate, iar toxina produsă de porumbul MG are efecte negative asupra speciilor nevizate şi asupra solului. Aceleaşi argumente au fost folosite şi de către Stavros Dimas, comisarul european pentru mediu, pentru a bloca alte soiuri de porumb MG de acelaşi tip care produce toxina Bt.

Conştientizând pericolul pe care îl reprezintă cultivarea porumbului modificat genetic, cinci state membre ale Uniunii Europene - Franţa, Austria, Ungaria, Polonia şi Grecia - au interzis deja importul şi cultivarea MON810. De asemenea, articolul 23 din Directiva Europeană 2001/18/EC permite statelor membre ale Uniunii Europene să folosească clauza de salvgardare pentru a interzice plantele MG autorizate în Uniunea Europeană.

Problema devine gravă dacă ne gândim că există magazine de produse naturiste care comercializează aceste produse obţinute din plante modificate genetic. Deci, aşa-zisa valoare nutriţională îmbunătăţită a organismelor modificate genetic nu este decât o poveste frumoasă, menită să ademenească credulii. Nu ne putem imagina cât de nelimitate pot fi efectele secundare şi accidentele în cazul tuturor acestor tehnologii care se "joacă" cu ordinea şi echilibrul atât de fragil al celulelor vieţii.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică: Trebuie respectate drepturile personalului de specialitate juridică din cadrul instanţelor judecătoreşti;

"Trebuie respectate drepturile personalului de specialitate juridică din cadrul instanţele judecătoreşti"

Justiţia română este într-un proces de reformă şi revitalizare care presupune organizarea pe noi baze a actului de justiţie prin respectarea, în primul rând, a drepturilor celor care contribuie la înfăptuirea justiţiei. Cu toţii ştim că volumul de muncă din instanţele româneşti este foarte mare raportat la numărul de judecători, procurori şi personal de specialitate existent în instanţele româneşti. Dacă magistraţii au un sistem particular de salarizare, bine structurat şi fundamentat, personalul de specialitate juridica din cadrul instanţelor judecătoreşti se confruntă cu mari probleme în ceea ce priveşte atât salarizarea, cât şi condiţiile de muncă. Lipsa spaţiului de muncă, lipsa calculatoarelor şi clădirile şubrede sunt tot atâtea probleme care îngreunează activitatea acestor oameni şi implicit randamentul lor profesional. Majoritatea dintre ei au studii superioare juridice, iar cei mai tineri au absolvit Şcoala Naţională de Grefieri. Tocmai din acest motiv, cred că nu este normal ca ei să fie remuneraţi cu o sumă, care de cele mai multe ori este sub salariul unui şofer sau al unei femei de serviciu.

O justiţie dintr-o ţară care este membră a comunităţii europene nu-şi poate permite să nu fie performantă şi eficientă, dar cu astfel de condiţii pentru cei care ajută la înfăptuirea actului de justiţie nu se poate aspira la prea multe. Nu ne putem permite să ne batem joc de aceşti oameni care preiau 75% din volumul de muncă al judecătorilor, care lucrează, datorită volumului mare de muncă, câte 10 -12 ore pe zi şi pe care Ministerul Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti îi dispreţuieşte şi umileşte, cu atât mai mult cu cât restanţele salariale pe care ei le solicită au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, mă refer aici la sporurile de suprasolicitare neuropsihică.

Trebuie identificate de urgenţă o serie de măsuri de salarizare a personalului de specialitate juridică din instanţele judecătoreşti, începând cu recunoşterea şi respectarea drepturilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti, drepturi care să se regăsească într-un nou pachet legislativ privind salarizarea în domeniul justiţiei, raţional, fundamentat şi care să corespundă realităţilor sociale actuale.

    Gheorghe Coroamă - despre Insuccesele doamnei Udrea;

Domnul Gheorghe Coroamă:

"Insuccesele doamnei Udrea"

La data numirii doamnei Elena Udrea în funcţia de ministru al turismului, o ţară întreagă se întreba care este legătura domniei sale cu acest domeniu, care este expertiza deţinută şi mai ales care sunt proiectele pentru acest sector. Dacă la primele dileme nu avem nici acum un răspuns, la ultima întrebare ni s-a răspuns rapid: obiectivul major al doamnei ministru este revoluţionarea turismului prin introducerea tichetelor de vacanţă şi încurajarea turismului ecumenic.

În ceea ce priveşte chestiunea tichetelor de vacanţă, problema s-a simplificat foarte mult: deşi actul normativ de reglementare a fost adoptat de către Senat şi se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, deja surse guvernamentale anunţă îngheţarea programului pentru anul 2009. Deci, programul tichetelor de vacanţă debutează cu stângul: nu există decât pe hârtie, nu se mai aplică. De asemenea, fiind deputat al unui colegiu din Suceava, cu largă tradiţie în agroturism şi de promovare a frumoaselor mănăstiri din Nordul Moldovei, nu am resimţit în nici un fel beneficiile revigorării turismului ecumenic.

În afara câtorva reclame televizate care încurajau petrecerea sărbătorilor de Paşti în Bucovina, nu a fost luată nicio măsură concretă. Aici vorbim despre posibilele contracte avantajoase cu mari agenţii de turism, despre promovarea pe site-urile de profil a agenţilor din turism, precum şi despre facilităţi acordate pentru depăşirea perioadei de criză.

Iată că, dacă am face un bilanţ al primului trimestru de guvernare al doamnei Udrea, concluzia ar fi una singură: eşec în toate proiectele propuse.

    Daniel Buda - declaraţie politică cu titlul Presa pusă la zid de comunişti;

Domnul Daniel Buda:

"Presa pusă la zid de comunişti"

În virtutea rolului său, presa are obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică toate informaţiile de interes general supuse condiţiei ca jurnaliştii să acţioneze cu bună-credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice. Presa are menirea de a fi martorul din umbră al evenimentelor, chemată să informeze în mod obiectiv asupra evenimentelor care se petrec. Acest drept de liberă exprimare noi, românii, l-am câştigat după evenimentele din decembrie 1989 şi s-a consacrat ca şi un simbol al democraţiei. Presa românească a evoluat, devenind un pion indispensabil în viaţa publică care îşi pune amprenta asupra activităţii noastre, a parlamentarilor, în special.

Cel mai mare pericol care afectează libertatea presei este, fără îndoială, cenzura informaţiilor, în contradicţie cu prevederile Art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede următoarele: "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seamă de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare."

Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în Republica Moldova, când mai mulţi jurnalişti, inclusiv corespondenţi ai televiziunilor din România, au fost supuşi unor acţiuni de intimidare şi de reducere a presei la tăcere, prin urmăriri demne unor filme poliţiste, cu scopul de îngrădire a accesului la informaţie, de hărţuire a presei, este în clară contradicţie cu practicile europeane menite să respecte principiile libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare. În aceste condiţii, putem vorbi de instaurarea unui regim restrictiv asupra unui şir de drepturi şi libertăţi care pot fi exercitate numai sub supravegherea partididului guvernant.

Efectul unor astfel de acţiuni nu poate fi altul decât acela de bumerang împotriva autorilor lor, deoarece atâta timp cât presa este şi va rămâne a patra putere în stat, există certitudinea unui echilibru al puterilor, echilibru care ar fi denaturat prin cenzură şi ar crea o gravă instabilitate politică.

Autorităţile moldovene ar trebui să înţeleagă că s-a depăşit, de mult, epoca în care mass-media loială puterii, docilă, se bucură de prioritate în ceea ce priveşte accesul la informaţia de interes public. În conformitate cu principiile unei societăţi democratice şi cu normele internaţionale în vederea asigurării unei libertăţi reale a presei, autorităţile au un rol esenţial în a reacţiona pentru pedepsirea vinovaţilor în cazurile de agresiune împotriva jurnaliştilor, şi nu numai, de intimidare şi hărţuire a presei, de violare a dreptului de exprimare, de îngrădire a accesului la informaţia de interes public.

Rolul autorităţilor nu este nici pe departe acela de monopolizare a mass-media, ci acela de a crea cadrul instituţional corect astfel încât toate acţiunile de interes public să fie transmise în mod obiectiv şi chiar negativ, dacă aşa consideră mijloacele de presă.

Desigur, ştim cu toţii că rolul presei într-o societate democratică este vital, dar nu mai puţin important este modul în care ştim să colaborăm, să dialogăm cu ea, transparenţa fiind un cuvânt cheie al oricărei democraţii tinere sau mature. Îmi exprim regretul şi consternarea cu privire la modul în care autorităţile moldovene au încercat să anihileze orice modalitate de transmitere a situaţiei reale cu care se confruntă cetăţenii acestei ţări, să păstreze toate informaţiile sub cenzura comunismului.

Însă un lucru este esenţial de evidenţiat, şi anume acela că nu presa a fost promotorul acestor acţiuni declanşate pe fondul unui val de nemulţumiri constante, ci guvernanţii. Sigur, este greu de acceptat ca după ani în care măsurile aplicate nu au fost contestate, nu au fost denigrate, acum a venit momentul ca şi vocea cetăţenilor să fie ascultată, cei care nu mai pot trăi în condiţiile impuse de o putere comunistă cu tendinţe dictatoriale.

Îmi exprim regretul pentru faptul că Republica Moldova a înţeles să trateze jurnaliştii cu dispreţ şi opresiune fizică. Cu toţii suntem de acord că relaţia dintre presă şi autorităţile statului trebuie să treacă prin corpul social, care este sursa de legitimitate a amândurora, dar presa nu impune opinia ei proprie, ci mediază formarea unei opinii comune care reflectă fidel evoluţia unei societăţi, în cazul de faţă regresul statului vecin.

    Daniela Popa - referire la propunerea legislativă privind regimul juridic al patrimoniului sindical din România;

Doamna Daniela Popa:

Ne preocupă reglementarea regimului juridic şi procedura de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de statul român sau de organizaţiile cooperatiste în perioada 6 martie 1945 până în prezent, şi care au fost în proprietatea Confederaţiei Generale a Muncii, Consiliului General al Sindicatelor, Uniunii Generale a Sindicatelor din România, inclusiv imobilele prevăzute în Decretul nr. 358/20.08.1949 al Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale.

Astfel, statul român, rămas ultimul în Uniunea Europeană care nu a reglementat acest domeniu, îşi îndeplineşte o obligaţie fundamentală, cu implicaţii majore pentru mişcarea sindicală. Beneficiind de patrimoniul care le aparţine de drept, sindicatele vor avea asigurată independenţa faţă de factorii politici sau economici şi vor putea garanta respectarea drepturilor legitime ale forţei de muncă din România. Această nouă dimensiune a sindicatelor va genera puternice efecte pozitive atât asupra eficienţei economiei naţionale, cât şi asupra echilibrului social.

În urma dizolvării sindicatelor din perioada comunistă, nu a existat o soluţie juridică de preluare a bunurilor imobile de la vechile structuri sindicale la cele constituite după reinstaurarea regimului democratic. Având o situaţie juridică incertă, acest vast patrimoniu imobiliar a fost expus, pe de o parte, încercărilor de preluare abuzivă şi, pe de altă parte, unei degradări accelerate datorate inexistenţei unui sistem coerent de finanţare şi întreţinere.

Am depus ieri la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor o propunere legislativă privind regimul juridic al patrimoniului sindical din România. Prezenta propunere legislativă a fost elaborată în urma unui proces consultativ complex desfăşurat împreună cu toate confederaţiile sindicale din România şi aplică prevederile privind necesitatea elaborării unei legi speciale referitoare la patrimoniul sindical, conţinute de articolul 8 alineatul (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Restituirea bunurilor către Uniunea Naţională pentru Preluarea Patrimoniului Sindical, persoană juridică ce urmează a fi constituită prin asocierea confederaţiilor sindicale reprezentative se va face în natură, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil vor fi stabilite măsuri reparatorii care se vor acorda în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii justiţiei.

În scopul aplicării dispoziţiilor prezentei propuneri legislative, se va constitui în subordinea Guvernului Comisia pentru stabilirea regimului juridic al imobilelor care au aparţinut patrimoniului sindical, care va fi formată din preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau un reprezentant desemnat de acesta, precum şi câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei, al Ministerului Economiei, al Ministerului Finanţelor Publice, al Secretariatului General al Guvernului, al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi al fiecărei confederaţii sindicale reprezentative.

În consecinţă, am rugămintea ca grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor să adopte această iniţiativă legislativă, care recunoaşte mişcarea sindicală din România, drepturile legitime asupra unui patrimoniu de care a fost privată în mod abuziv.

    Horea-Dorin Uioreanu - declaraţie politică intitulată Guvernul Boc, pitit în spatele Elenei Udrea;

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Guvernul Boc, pitit în spatele Elenei Udrea"

Observând, zilele acestea, toate mişcările politice şi administrative ale coaliţiei PSD-PDL, nu pot să nu remarc că cei de la putere traversează cea mai puternică criză de imagine de la instalarea acestora în fruntea ţării. Un sondaj recent al INSOMAR arată că premierul Emil Boc a pierdut aproape 20% din încrederea populaţiei, faţă de începutul anului, iar şeful său direct, preşedintele Traian Băsescu, a pierdut 14 procente. Aceste cifre ne arată două evidenţe: în primul rând, ne demonstrează, fără tăgadă, că cei ce ne guvernează astăzi cu stângăcie i-au amăgit pe români cu promisiuni fără acoperire reală şi, în al doilea rând, aceste cifre ne indică faptul că cetăţenii României, exasperaţi de măsurile economice îngrăditoare pe care guvernul Boc le aplică, le bat deja obrazul acelora care, în toamna anului trecut, arătau cum în ţara noastră curge doar lapte şi miere. Asumându-şi această realitate, acţiunile PDL de a contracara căderea liberă în sondaje s-au regăsit, la cerere, pe lista de teme a ministrului prezidenţial preferat, Elena Udrea, mandatată de preşedinte să scoată partidul din gaura neagră a picajului electoral.

În consecinţă, guvernul Boc lucrează de câteva zile pe două fronturi, ca într-un tandem antagonic. Astfel, în vreme ce guvernul propunea măsura agresivă a impozitului forfetar, Elena Udrea împărţea prin parcuri ciocolată şi flori, alături de mezina Băsescu. Sau, în timp ce Emil Boc tăia cu sârg din bugetele ministerelor şi se contra cu colegii săi social-democraţi din guvern, Elena Udrea le oferea românilor ouă supradimensionate de Paşte, concerte la malul mării sau bucate tradiţionale de sărbători.

Este clar ca lumina zilei că toate acţiunile pseudo-electorale ale Elenei Udrea au ca scop definitoriu "îndulcirea" măsurilor impuse de Guvernul Boc, dar şi creşterea în popularitate a numelui "Băsescu", însă am o veste proastă pentru voi, domnilor guvernanţi: românii nu mai pot fi păcăliţi cu orice. Nu se vor extazia la vederea ouălor supradimensionate de Paşte din Bucureşti, când ştiu că bucatele de pe masa de sărbătoare s-au împuţinat vizibil. Nu vor merge la concert pe malul mării când ştiu că, prin grija actualei puteri, combustibilul s-a scumpit. Şi nu vor accepta ciocolată în parc, ştiind că e otrăvită electoral.

Stimaţi guvernanţi, nu ar fi mai simplu ca, în loc să creaţi o acţiune de imagine pozitivă pentru fiecare măsură nepopulară pe care o adoptaţi, să vă regândiţi planul de acţiune, pentru a propune soluţii anticriză reale şi decente pentru români? Nu ar fi mai onest să nu vă mai ascundeţi, de fiecare dată când aveţi şedinţă de guvern, în spatele Elenei Udrea? Pentru că, în ciuda eforturilor dumneavoastră, românii vă văd, domnilor guvernanţi. Şi, după câte se observă, au început deja să vă taxeze politic pentru această laşitate.

    Viorel-Vasile Buda - declaraţie politică cu titlul Declaraţii ministeriale tipice anilor '50 şi '80;

Domnul Viorel Vasile Buda:

"Declaraţii ministeriale tipice anilor '50 şi '80"

S-a bătut mult moneda în ceea ce priveşte reforma clasei politice româneşti. S-a afirmat în ultimii ani, în special de către Preşedintele României şi de către liderii PD-L, că alegerile în sistem uninominal vor conduce la o reformă a clasei politice româneşti, la creşterea credibilităţii politicienilor, a Parlamentului etc. Realitatea contrazice însă flagrant declaraţiile pompoase anterioare, iar o contribuţie esenţială la actuala realitate o au tocmai cei care au propovăduit reforma clasei politice.

În campania electorală s-a văzut ce înseamnă politicianul de tip nou: cel care croşetează în direct în cadrul unei emisiuni televizate, care dă cu mopul sau cel care dă din coate pentru a-şi face loc în faţă ca să apară în cadrele televizate la o ceremonie funerară.

Să admitem că în campanie faci tot posibilul pentru a obţine voturi şi din piatră seacă. Mai grav este însă faptul că odată ajuns la guvernare, pentru a ieşi din anonimatul unei activităţi pentru care nu ai chemare şi nici pricepere, încerci să captezi atenţia mass-media prin idei şi teme năstruşnice. Un exemplu de politician aflat într-o astfel de situaţie este doamna Monica Iacob Ridzi, numită ministru al tineretului şi sportului, deşi nu avea vocaţie pentru acest post. În trei luni de mandat, nimeni nu a mai auzit nimic despre ministrul Monica Iacob Ridzi. Nu este nimic rău dacă un demnitar preferă să lucreze sub protecţia discreţiei. Dar în acest caz nu este vorba de discreţie. Este vorba pur şi simplu de inactivitate. Nimeni nu a auzit în trei luni de zile de elaborarea vreunui program pentru tineret, de vreo măsură care să scoată sportul românesc din alunecarea pe tobogan.

Şi totuşi, săptămâna trecută, doamna ministru Ridzi a ţinut ca românii să afle că ea există. Iată ce a declarat zilele trecutei unei agenţii de ştiri:

"Voi cere tuturor angajaţilor din cadrul MTS sa meargă pe stadion si sa practice sport, sa fim noi un exemplu pentru ceea ce înseamnă încurajarea sportului de masa. Trebuie sa dam un exemplu în acest sens si mă gândesc sa blocam lifturile din când în când, sa urcam cele opt etaje al ministerului pe jos, sa încercam sa ne mişcăm puţin mai mult, pentru ca munca la birou nu ne face bine".

Nu am auzit de mult o declaraţie mai penibilă venită din partea unui ministru. De fapt nu am auzit deloc. Dacă ne-am fi aflat în perioada anilor '50, atunci poate nu m-ar fi mirat o astfel de declaraţie. Da, atunci, erau la modă astfel de declaraţii, iar gazetele de perete din fabrici şi instituţii, cât şi media oficială erau pline de relatări privind astfel de acţiuni "mobilizatoare". Dacă ne-am fi aflat în ultima parte a anilor '80, atunci cu siguranţă n-aş fi avut ce să obiectez privind intenţia de a bloca lifturile. Cu siguranţă ar fi fost vorba de o măsură de economisire a energiei.

Dar suntem la 20 de ani de la căderea comunismului şi nu credeam că în anul 2009 voi auzi astfel de declaraţii. Astfel de declaraţii nu fac decât să arunce în derizoriu clasa politică. Nu este corect ca toţi politicienii să fie judecaţi după modul în care vorbesc şi se comportă unii politicieni care se încadrează principiului "omul nepotrivit, la locul potrivit".

PS: Doamna ministru Ridzi susţine că de rezultatele slabe ale sportului românesc nu sunt de vină nici MTS, nici Agenţia pentru Sport, ci federaţiile de specialitate. Deşi nu sunt specialist în domeniu, îi atrag atenţia doamnei ministru că rezultatele slabe se datorează în primul rând scăderii drastice a ariei de selecţie la nivel de copii şi juniori, a marginalizării sportului şcolar şi, nu în ultimul rând, a foartei slabe salarizări a tehnicienilor care se ocupă de sectoarele de copii şi juniori. Şi cred că, în aceste situaţii, unele responsabilităţi îi revin şi ministrului de resort.

    Virgil Pop - declaraţie politică: Guvernul dă undă verde economiei gri şi subterane;

Domnul Virgil Pop:

"Guvernul dă undă verde economiei gri şi subterane"

Ani buni, până în primele luni anului 2005, România era caracterizată ca având un segment important al economiei care se derula în subteran. Economia "gri" era la ordinea zilei. Cauzele erau multiple. Lipsa unui cadru legislativ modern, perpetuată de-a lungul timpului, aplicarea defectuoasă a legilor existente şi, nu în ultimul rând, neimplicarea autorităţilor din cauza protejării unor grupuri de interese oculte.

În foarte puţine luni de la venirea la Putere, Guvernul Tăriceanu a reuşit prin măsurile economice adoptate să reducă drastic economia subterană şi toate aspectele negative ce decurgeau de aici. Mai mult, respectivele măsuri au permis crearea unui cadru propice pentru investitorii români şi străini. Dar cum orice minune nu durează mult, măsurile guvernului liberal nu au fost continuate de către noul Cabinet, deşi, declarativ, unul din partidele din coaliţia aflată la guvernare se revendică a fi de centru-dreapta.

Ultimele măsuri luate de guvernul Boc riscă să arunce economia României într-un haos mai mare decât criza propriu-zisă. Mă voi referi doar la consecinţele nefaste ale aberantei măsuri luate de guvern, şi anume impozitarea forfetară a firmelor.

În primul rând, va reveni în forţă economia gri şi subterană. Conducerile firmelor, mai ales cele de anvergură mică şi mijlocie, pentru a supravieţui, vor face tot posibilul pentru a evita sau minimaliza acest impozit forfetar şi vor încuraja munca la negru, raportări fictive etc. În acest fel, sumele ce vor fi încasate la buget vor fi foarte mici, cu mult sub ce se preconizează.

În al doilea rând, se va înregistra pierderea a circa 200.000 de locuri de muncă. Nu o spun eu, o spun majoritatea analiştilor economici. Pierderea acestor locuri de muncă din cauza aplicării impozitului forfetar va avea, în afara consecinţelor dramatice pentru viitorii şomeri şi familiile lor, şi consecinţe negative în ceea ce priveşte încasările bugetare. 200.000 de locuri de muncă mai puţin înseamnă tot atâtea impozite şi taxe mai puţin la bugetul de stat.

În al treilea rând, măsura introducerii impozitului forfetar va conduce la o inevitabilă creştere a preţurilor serviciilor, cu toate efectele negative în lanţ care decurg de aici. Acest sistem implică taxarea în cascadă.

Un alt motiv pentru care nu este necesară introducerea acestui impozit este acela că pe lângă 400 sau 500 de impozite pe care le are România, avem deja cel mai mare număr de impozite din toate ţările europene.

Nu în ultimul rând, tot acest tablou pe care vi l-am prezentat, şi care este generat de total inabila măsură economică luată de guvern, va face ca interesul investitorilor străini pentru România să scadă dramatic. Iată cum ceea ce a construit în patru ani un guvern liberal, este demolat printr-o singură măsură de un guvern de stânga, dar ai cărui lideri, în campania electorală, i-au minţit pe români aşa cum nu a mai făcut-o nimeni în 20 de ani.

Fac un apel la toţi colegii din Parlament ca, măcar în ceasul al 12-lea, să respingă ceea ce a propus guvernul Boc - impozitarea forfetară. În caz contrar ne vom întoarce, din punct de vedere economic, cu mulţi, foarte mulţi ani înapoi.

    Neculai Rebenciuc - declaraţie politică: Educaţia: de la promisiune la ameninţare sau 5 luni de guvernare = 5% disponibilizări - 50% majorări;

Domnul Neculai Rebenciuc:

Declaraţie politică: "Educaţia: de la promisiune la ameninţare sau 5 luni de guvernare 5% disponibilizări-50% majorări"

În declaraţia mea politică de săptămâna trecută, referitoare tot la salariile profesorilor, îl parafrazam pe preşedintele Traian Băsescu, punând, îndreptăţit, întrebarea: De ce nu se pot mări salariile profesorilor de acum şi se pot mări în mai sau...mai târziu? Previzionasem corect amânarea, dar n-am avut viziunea dezastrului, al îngheţului bocnă din învăţământ, deşi a venit primăvara, iar astă iarnă se accelerase până la refuz pe ideea dezgheţului, al urcării salariilor profesorilor cu 50%, lucru ce a şi fost legiferat, de altminteri.

Evident, nu s-a renunţat la ideea majorării salariale, dar ea se va efectua în 2010, deci la anul...şi la mulţi ani! În precedenta declaraţie politică am fost excesiv de optimist, pentru că m-am oprit la punctul zero, la ideea de stagnare a situaţiei, de temporizare, fără ameliorări, neintuind că majorarea degresivă a salariilor, decisă prin Ordonanţa 31, va primi drept replică, prin rectificarea regresivă a bugetului Ministerului Educaţiei, diminuarea numărului cadrelor didactice, lucrurile intrând, cum a recunoscut şi Mircea Geoană, într-o "fază contrară" faţă de promisiunile din campanie.

S-a trecut, după cum vedem, de la păcăleli, abrambureli, tergiversări la...ameninţări: ori 20.000 de profesori pleacă acasă, ori se îngheaţă salariile. Grea opţiune, mai ales în condiţiile în care există, totuşi, bunăvoinţă şi înţelegere, chiar mângâiat, patern(alist), pe creştet: dacă nu se poate alege una din cele două propuneri, se acordă dreptul la a treia variantă: un melanj între cele două! Iar acest lucru înseamnă curbă de sacrificiu. Ceea ce pentru dascăli este o obişnuinţă...istorică. Profesorii de istorie ştiu bine de ce. Criza din 1929-1933, care s-a sfârşit în spaţiul nostru abia prin 1937, a făcut adevărate ravagii. Şi atunci, ca şi acum, Şcoala a fost prima sacrificată, iar acest sacrificiu a generat, în acel moment, o armată de analfabeţi (peste 42% din totalul populaţiei ce depăşea vârsta de 7 ani) cu care România a trebuit să răspundă provocărilor cumplite din secolul trecut.

La finalul unui studiu privitor la "Criza din 1933 şi Şcoala", istoricul Gheorghe Buzatu conchidea: "

    Mircea Grosaru - declaraţie politică intitulată Serviciile, industria, agricultura şi viitorul românilor; nicicând şi niciunde, Criza - fie ea "mică" ori "mare" - nu poate impune nimănui să adopte măsuri ori aşa-zise programe de reformă la concurenţă cu Şcoala!".

Dar, astăzi, ceea ce nu înţeleg dascălii este formula antonimică: diminuări la învăţământ/suplimentări la turism. Altfel zis, pe ce criterii se face solidarizarea în faţa crizei? Cine ştie, poate acum e la modă doar turismul! De educaţie cine are nevoie, cui foloseşte?

Astfel, după 5 luni de guvernare a Coaliţiei, profesorii au trecut de la extazul măririi legiferate a salariilor cu 50%, la agonia disponibilizărilor cu 5%, de la blocarea salariilor, la blocarea sistemului de învăţământ.

     

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică intitulată "Serviciile, industria, agricultura şi viitorul românilor"

Institutul Naţional de Statistică, cu cifrele pe masă, a confirmat oficial ceea ce românii au început să simtă în portofel şi la locul de muncă încă din toamna anului 2008, şi anume că îşi face simţită prezenţa ceea ce cu toţii o numim criză.

Ratele inflaţiei au fost din ce în ce mai mici în ultimii cinci ani, însă în 2008 acestea au ajuns până la 7,9%, din cauza creşterii preţurilor alimentelor şi ale serviciilor, ultimul trimestru fiind începutul declinului economiei autohtone.

Tot din date statistice am aflat că după o creştere economică de 9% în primele nouă luni, produsul intern brut din ultimul trimestru a crescut cu numai 2,9%, iar creşterea economică pe întreg anul 2008 s-a situat la 7,1%. Cea mai mare contribuţie au avut-o serviciile, cu 2,6%, şi construcţiile, cu 2,3%, însă construcţiile nu vor putea susţine economia şi anul acesta pentru că în ianuarie 2009 acestea au scăzut cu 64,9% faţă de decembrie 2008, din construcţii provenind cea mai mare parte dintre şomerii care "au îngroşat" statisticile. Comparate cu datele din ianuarie 2008, se menţine o creştere uşoară de 6%, mult redusă faţă de ritmurile de creştere de circa 30% din "vremurile bune", rata şomajului crescând repede, de la 3,9%, şi ajungând la 5,3% luna trecută, numărul de salariaţi a scăzut lună de lună.

În luna decembrie 2008 exporturile au scăzut cu 15,6%, iar importurile cu 23,8%, potrivit aceleiaşi instituţii de statistică, de unde aflăm şi că actualmente în România sunt 4,74 milioane de salariaţi, cu circa 1 milion mai puţini decât în anul 2007. Managerii văd şi ei un viitor sumbru, atât din cauza lipsei de finanţări, cât şi a scăderii nivelului de trai atât de la noi, cât şi în statele UE. Comenzile pentru companiile româneşti au scăzut simţitor şi continuă să scadă, mai ales pentru industria prelucrătoare, reducându-se în prima lună din 2009 cu mai mult de o treime faţă de ianuarie 2008, cel mai lovit fiind sectorul metalurgic, unde numărul de comenzi a fost în ianuarie cu 75% mai mic. În tandem cu comenzile, şi cifra de afaceri din industrie este în scădere cu 15,9% în ianuarie 2009, faţă de aceeaşi lună din 2008, şi nici viitorul nu arată prea roz. Oamenii de afaceri chestionaţi de INS preconizează pentru următoarele luni scăderi în industria prelucrătoare, în construcţii şi comerţ.

Cât despre agricultură...

O mare parte dintre managerii chestionaţi consideră că numărul de salariaţi va scădea, iar preţurile vor creşte.

Este momentul potrivit ca noi, politicienii, să găsim soluţii reale pentru criză, şi nu doar pe hârtie.

În elaborarea declaraţiei mele politice am folosit date obţinute de la Institutul Naţional de Statistică, care nu fac decât să îmi întărească afirmaţiile.

 
     

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică intitulată "Săptămâna patimilor la creştini ortodocşi"

În perioada sărbătorilor pascale oamenii ar trebui să fie mai buni, să găsească liniştea necesară reculegerii, pentru a putea celebra Învierea Domnului Nostru Isus Hristos. Însă, săptămâna patimilor la români, dar nu numai, a căpătat noi contotaţii. În contextul crizei financiare mondiale, toată lumea se gândeşte mai mult la buzunar şi la ce ar mai putea aduce ziua de mâine, decât la suflet.

Din nefericire, nimeni nu se gândeşte la izbăvirea sufletului: părinţii ajung să îşi omoare copiii pentru că, din lipsa unui loc de muncă, nu mai au ce le pune pe masă; vecinii noştri din Moldova se luptă pentru putere - comunismul împotriva democraţiei - aruncă în direcţia României, pentru a-şi masca propria neputinţă, cuvinte grele, care ar putea isca un veritabil conflict diplomatic între două ţări, altădată surori şi chiar parte ale aceluiaşi stat.

O nouă revoluţie ar trebui să fie una care să aducă liniştea atât de ncesară oamenilor, să fie o revoluţie a credinţei, nu a luptelor de stradă, care generează victime nu numai în rândul adulţilor, ci şi chiar al copiilor.

Ei sunt cei pe care Isus i-a chemat la El. Ei reprezintă viitorul nostru, al tuturor. Lor trebuie să le dăm totul.

În aceste zile trebuie să ne aducem aminte de preceptele creştine şi să ne întoarcem cu faţa către Dumnezeu.

 
     

Domnul Mihai Cristian Adomniţei:

"Mitropolia Moldovei şi Bucovinei despre Codul penal şi Codul civil"

În timpul alocat declaraţiilor politice de astăzi vreau să vă expun un foarte important punct de vedere al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în legătură cu noul Cod penal şi noul Cod civil. În continuare, am să dau citire memoriului primit pe adresa Cabinetului parlamentar.

"Biserica Ortodoxă Română, ca instituţie ce apără valorile morale în societate, nu este şi nu poate fi niciodată de acord cu adoptarea unor acte normative care afectează demnitatea şi identitatea omului, ca şi creaţie a lui Dumnezeu.

În aceste vremuri tulburi, în care problemele sociale tot mai numeroase frământă întreaga societate, a considera că făcând parte din sfera normalului fapte precum prostituţia şi incestul, înseamnă a fi făcuţi martori la degradarea demnităţii umane, trasându-se astfel coordonatele unei noi civilizaţii, în contrast evident cu modelul tradiţional creştin.

Nu mă miră poziţia acelor instituţii ale statului român care consideră incestul ca fiind un caz de patologie socială, şi nu o faptă penală, iar prostituţia ca o faptă ce poate fi combătută doar prin sancţiuni de ordin administrativ.

Dacă luăm în considerare şi faptul că o dată cu adoptarea noului Cod penal va fi adoptat şi noul Cod civil, care prevede că divorţurile ar putea fi pronunţate mult mai uşor, iar logodnicii ar putea avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele căsătorite, putem afirma că preconizatele reglementări din noile coduri sunt un atac nu numai la valorile morale ale creştinismului, ci la valorile societăţii umane în ansamblul ei, care are la baza existenţei sale instituţia familiei." Memoriu semnat de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Ce ar mai putea fi adăugat? Din păcate, instituţiile statului nu dau dovadă decât de dispreţ faţă de valorile creştine şi valorile morale, care ar trebui să fie la baza tuturor legilor statului.

 
     

Domnul Gabriel Plăiaşu:

"Ilie Sârbu - această calamitate pentru agricultura din România"

În anul 2009, România are în fruntea agriculturii un om care a mai fost...

În anul 2009, România are în fruntea agriculturii un om care a negociat Capitolul "agricultură", necesar pentru ca ţara noastră să devină membru UE.

În anul 2009, România are în fruntea agriculturii un om care a stat tot anul 2008 la televizor şi a criticat politica agricolă practicată de vechea guvernare.

În anul 2009, România are în fruntea agriculturii un om care apare des la televizor, şi, încordându-şi muşchii, demite directorii "incompetenţi'' şi nu are soluţii pentru acordarea ajutoarelor de stat, ignorând UE.

Ţinând cont de cele de mai sus, ar trebui să spunem că peste România s-a prăvălit norocul atât de mult aşteptat!

Din nefericire, însă, dorinţa de promovare mediatică a unor false imagini, dorinţa de formare politică a unui om fără resurse profesionale, creează o adevărată calamitate pentru agricultura din România. Vorbim aici, evident, despre domnul Ilie Sârbu.

Evident, ţinând cont de cele prezentate mai sus, orice om de bun-simţ se întreabă cum este posibil ca România să nu fie capabilă să promoveze în fruntea Ministerului Agriculturii pe cineva care să fie în stare măcar să continue ce au făcut cei care au condus instituţia doar cu puţin timp înaintea lui.

Anume:

  1. În vara anului 2007, fermierii români au primit în timp util 5 000 000 lei/ ha. subvenţie pentru cultura mare;
  2. În anul 2008, fermierul român a primit peste 99% din subvenţia SAPS aferentă anului 2007;
  3. În anul 2009 sunt create premisele profesionale pentru ca subvenţia SAPS aferentă anului 2008 să ajungă la timp la fermierul român.

Ce oferiţi dumneavoastră, domnule ministru?

Vă spun eu... minciuni sfruntate!!!

Veniţi şi vorbiţi despre subvenţii de 15 000000lei / ha. la tv.

Vorbiţi despre un buget important pentru agricultura din România, dar putem pierde şi puţinul oferit de bugetul ridicol, la proxima rectificare.

Într-un weekend de mare inspiraţie "managerială", v-aţi apucat să vorbiţi, nefundamentat, despre instituţia Jandarmeria Silvică.

La final de martie v-aţi continuat afirmarea în plan telegenic şi aţi anunţat românii că aţi demis 60 de directori APIA, pe criterii profesionale, adică liderii unei instituţii pe care ar fi trebuit să-i cultivaţi pentru profesionalismul lor.

La mijloc de aprilie daţi buzna din nou la TV şi anunţaţi că mai aveţi de convins 15 directori APIA să demisioneze şi, precum "Rambo", nu veţi ceda uşor şi îi veţi decapita!

Domnule ministru Ilie Sârbu,

Faţă de penibilul în care aţi adus o instituţie de care românii îşi leagă speranţele, nu mai aveţi decât următoarele soluţii:

Încetaţi cu minciunile penibile că veţi da bani pentru îngrăşăminte agricultorilor români!

Încetaţi cu minciunile că România stă prost în ceea ce priveşte absorbţia subvenţiei directe la hectar!

Încetaţi cu minciunile, amestecând rolul APDRP şi APIA pe pământul României în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene!

Încetaţi să le mai daţi speranţe agricultorilor din România şi nu-i mai sfidaţi!

Încetaţi să vă mai ignoraţi colegii de partid care vă sugerează să vă retrageţi către cugetare şi lăsaţi altora implicarea!

Partidul Naţional Liberal, care dă dovadă de respect faţă de români, curând, vă va oferi ocazia unei retrageri televizate - aşa cum vă place - din scena agriculturii.

Vom prezenta o moţiune simplă pe agricultură.

Este şansa pe care ar fi păcat să o rataţi. Ea se numeşte demisia din calitatea de ministru, şi credeţi-mă pe cuvânt, că nu aveţi nevoie de notificare la Bruxelles.

 
     

Domnul Florin Ţurcanu:

"Vot de blam pentru PD-L!"

Nemulţumirea faţă de jumătatea potocalie a guvernării nu vine doar din partea liberalilor, ci chiar şi a celor de la PSD, care asistă neputincioşi la o manifestare de forţă a domnului Băsescu şi a acoliţilor săi!

În condiţiile de faţă nu mai putem vorbi despre Guvern şi Preşedinţie, ci despre un partid politic care încearcă să conducă despotic o ţară aflată în pragul falimentului economico-social.

Încercăm, în condiţiile de faţă, să percepem informaţiile în aşa fel încât să reuşim să pătrundem în complexitatea lor. Să vedem care este rostul impozitului forfetar aplicat întreprinderilor mici şi mijlocii, care este rolul rectificărilor bugetare negative la diferite ministere, precum cel al agriculturii şi al învăţământului! Impozitul forfetar este necesar, spun guvernanţii, pentru a pune capăt evaziunii fiscale! Dar scăderea bugetului la Ministerul Învăţământului pentru ce a fost necesară?! Dar cea de la Ministerul Agriculturii?!

Din partea guvernanţilor PD-L explicaţia este relativ simplă: FMI a pus condiţii extrem de grele pentru a ne putea acorda împrumutul "absolut necesar"! Şi de aceea ei au considerat că normal ar fi să lovească acolo unde stăm cel mai prost: în întreprinderile mici şi mijlocii, pentru a le opri dezvoltarea, în agricultură, pentru a favoriza importurile la produsele agricole, şi în învăţământ. Explicaţiile fără sens ale guvernanţilor nu fac altceva decât să adâncească prăpastia spre care România este în cădere liberă.

O situaţie care nu va putea fi reglementată prea curând, pentru că soluţii în acest sens nu sunt şi nici nu sunt doritori prea mulţi să le găsească, cel puţin în rândul celor aflaţi acum la guvernare!

 
     

Domnul Florin Iordache:

"Starea drumurilor - prioritate naţională"

În campania electorală, fie că a fost cea locală sau naţională, candidaţii au promis ca prioritate imediată refacerea drumurilor şi a căilor de acces în localităţi.

Din păcate, campaniile trec, la fel şi promisiunile, şi constatăm cu toţii că starea drumurilor se degradează pe zi ce trece. Pe orice investitor când vine într-o localitate îl interesează libertate de mişcare şi o posibilitate de acces cât mai facilă.

Starea drumurilor din judeţul Olt este foarte proastă şi din păcate sumele alocate de Guvern în acest an sunt foarte mici. Şomajul a început să fie îngrijorător de mare şi în Olt şi cred că singura alternativă pentru atragerea investitorilor români sau străini o constituie o infrastructură corespunzătoare.

Cred că programele naţionale de cofinanţare cu fonduri de la UE ar reprezenta o soluţie pentru îmbunătăţirea şi modernizarea infrastructurii şi implicit pentru diminuarea şomajului în zonă.

 
     

Domnul Dumitru Pardău:

"Paştele în Bucovina"

În perioada 10 - 23 aprilie se desfăşoară în judeţul Suceava o acţiune numită "Paştele în Bucovina".

Este o suită de acţiuni care conţine cinci părţi distincte: "Drumul ouălor încondeiate", "Spovedeşte-te în Bucovina!", "Veniţi de luaţi lumină în Bucovina", "Săptămâna luminată în Bucovina" şi "Plantează copacul tău în Bucovina".

Această acţiune este un efort comun al Ministerului Turismului, Consiliului judeţean Suceava, Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a primăriilor şi consiliilor locale din judeţ împreună cu locuitorii tuturor acestor oraşe, comune şi sate.

Bucovina îşi deschide larg porţile şi sufletul pentru a primi orice doritor flămând de tradiţii bogate şi bine păstrate, frumuseţi ale naturii şi linişte spirituală.

Se organizează vizite la minunatele mănăstiri din Bucovina, expoziţii de pictură, icoane, meşteşuguri populare, lansări de carte, concerte de muzică sacră, expoziţii gastronomice. Este minunat faptul ca cetăţenii localităţilor participă cu mic - cu mare la această sărbătoare îmbrăcaţi în strai popular, făcând demonstraţii turiştilor despre arta tradiţională specifică Săptămânii Luminate.

Este adevărat că scopul acţiunii "Paştele în Bucovina" a fost popularizarea zonei, atragerea turiştilor, dar am constatat cu bucurie că un alt efect a fost renaşterea tradiţiilor atât de frumoase, dar care riscă să fie uitate. Ce a fost şi este cu adevărat impresionant, este plăcerea cu care locuitorii zonei participă la aceste evenimente, cum se poate citi pe chipurile lor mândria de a fi bucovineni, de a fi parte dintr-un eveniment atât de special.

S-au realizat programe turistice specifice pentru elevi, pentru familii, pentru grupuri numeroase de turişti români şi străini. La ora actuală, în Bucovina, se pot petrece două săptămâni de vis, în fiecare zi turiştii beneficiind de programe variate în locaţii diferite.

Salut această idee minunată şi felul în care a fost pusă în practică, şi sper că "Paştele în Bucovina" va deveni o tradiţie el însuşi, pentru că avem nevoie cu toţii de un imbold pentru a redeveni mândri de originea şi tradiţia noastră.

 
     

Domnul George Ionescu:

"Banca Naţională a României - 129 ani de existenţă"

O bancă naţională se înalţă acolo unde se întâlnesc economicul, politicul şi socialul, cultura şi mentalitatea colectivă, interesul general şi cel particular, demnitatea naţională şi deschiderea internaţională. Istoria BNR se confundă cu destinul naţional.

Constituirea statului naţional român şi opţiunea hotărâtă pentru modernizare din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, continuată şi în vremea lui Carol I, au reprezentat cadrul favorabil pentru mai multe decizii şi măsuri având conţinut monetar şi de organizare a creditului, care au introdus ordinea necesară construirii stabilităţii economice şi au răspuns nevoilor de creditare resimţite atât la nivel particular, cât şi de către guvern.

Ideea înfiinţării unei bănci de credit şi de emisiune a preocupat, încă de la 1848, diferite cercuri ale societăţii româneşti, dar în atenţia factorilor politici a intrat mai ales după 1859. După această dată, se înmulţesc demersurile în favoarea unei astfel de iniţiative, deşi eşecurile nu au lipsit.

Unul din cei mai entuziaşti şi consecvenţi promotori ai întemeierii unui aşezământ de credit naţional a fost I. C. Brătianu, care, în Adunarea Electivă a Ţării Româneşti (1859), declara cu convingere: "Nu vom putea face nici un pas înainte, ne trebuie bănci, până nu vom constitui aceste bănci, nu putem zice că trăim".

La 27 februarie 1880, preşedintele Consiliului de Miniştri, I. C. Brătianu, a depus în Parlament proiectul Legii constitutive a Băncii Naţionale a României. Formula supusă dezbaterii Parlamentului de către guvern se baza pe întâlnirea capitalurilor particulare cu încrederea inspirată de stat. Banca Naţională a României era o societate anonimă cu un capital social românesc de 30.000.000 lei (24.000 acţiuni) şi avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător. Statul deţinea o treime din acţiuni, iar restul de două treimi aparţineau particularilor. În schimbul concesionării privilegiului de emisiune de către stat pentru o perioadă de 20 de ani, Banca îşi asuma mai multe obligaţii: retragerea din circulaţie, în cel mult patru ani, a biletelor ipotecare; înfiinţarea de sucursale şi agenţii în principalele oraşe şi, în special, în fiecare reşedinţă de judeţ etc.

În cele 9 capitole şi 105 articole ale Statutelor BNR publicate în Monitorul Oficial din 1880 erau reglementate cu stricteţe operaţiunile pe care le putea întreprinde noua bancă. Pentru a limita puterea de decizie a marilor acţionari, în primul rând, a statului, la Adunarea Generală participau acţionarii care deţineau un număr minim de patru acţiuni, ceea ce conferea dreptul la un vot. Indiferent de numărul acţiunilor, nimeni nu avea dreptul la mai mult de zece voturi personal şi zece voturi ca mandatar.

Prima Adunare Generală a Acţionarilor BNR a avut loc între 15 şi 17 iulie 1880, prilej cu care a fost instalat primul guvernator, Ion I. Câmpineanu, şi au fost aleşi primii directori (Theodor Ştefănescu, Theodor Mehedinţeanu, Emil Costinescu şi Dinu Bilcescu) şi primii cenzori (Ştefan Ioanid, Menelas Ghermani, Em. Hillel Manoah şi Constantin Angelescu).

În acelaşi an fost puse în circulaţie primele bancnote ale BNR. Acestea erau vechile bilete ipotecare, emise în baza legii din iunie 1877. Ele au fost transformate în bancnote, prin aplicarea unui supratipar, în culoare galbenă sau neagră, care conţinea titulatura băncii (Banca Naţională a României), data (9 septembrie 1880), semnătura guvernatorului (I. I. Câmpineanu), a casierului (D. Bilcescu) şi a cenzorului (S. Ioanide).

Din acest moment, BNR îşi asumase provocarea reprezentată de implicarea în modernizarea societăţii româneşti, iar civilizaţia bancară românească era în măsură să facă pasul decisiv de la stadiul timpuriu la organizarea temeinică a sistemului de credit.

 
     

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Atacarea impozitului forfetar, dovada neînţelegerii mecanismelor economice"

Probabil că aţi auzit şi dumneavoastră care este noul nod gordian al economiei româneşti, aşa cum înţeleg că îl numească colegii liberali, dar şi unii colegi social-democraţi. Este vorba de impozitul forfetar creat de domnul Gheorghe Pogea, ministru al finanţelor. Voci sentenţioase de aici din sală, dar şi din media spun cât de rău este un asemenea impozit forfetar şi cum vom distruge economia ţării. Permiteţi-mi să le spun că se înşeală. Mai mult, permiteţi-mi să le spun că o asemenea măsură va ajuta economia.

Înainte de a-mi începe pledoaria, vă voi oferi câteva informaţii suplimentare pentru a contura portretul economic. După datele de la Registrul Comerţului, sunt peste 900.000 de firme în România şi mai bine de jumătate din ele nu-şi depun la timp bilanţurile contabile. Din aceste aproape 1 milion de firme, mai mult de 70% se află, conform propriilor declaraţii, pe minus sau pe zero. Din aproape 1 milion de firme, 25.000 acoperă colectările către bugetul de stat aproape de 98%, iar 2000 de firme mari acoperă 85% din aceste taxe şi impozite. O asemenea stare de fapt nu este cauzată de criza economică, ci de o realitate perenă a economiei noastre, prezentă chiar în perioade de bunăstare, ca 2007 şi 2008.

Se pune problema cui folosesc aceste firme şi dacă nu cumva ele sufocă economia. Aşa cum văd eu lucrurile, scopul unei firme, şi am avut şi eu asemenea firme, este de a face profit şi de a se dezvolta. Până la urmă, nu putem presupune că avem de-a face cu masochismul financiar a milioane de oameni care au părţi sociale la astfel de SRL-uri. Dacă aceste firme nu aduc beneficii patronilor, de ce aceştia nu le falimentează, nu le închid? Nu-i costă nimic! Până la urmă, nu putem fi toţi ca Donald Trump, şi cu spirit antreprenorial, dar şi cu reuşite deosebite.

Motivaţia reală este dată de scopul secundar pe care îl joacă aceste firme în viaţa patronilor. Este modalitatea cea mai eficientă de a transforma aproape o cincime din veniturile tale în profit. Mecanismul este simplu: aceste firme cer returnări de TVA anul următor sau pur şi simplu evazionează, declarând alte venituri şi cheltuieli faţă de cele reale. În cazul returnărilor de TVA, s-a luat o măsură minimală, legată de achiziţionarea de maşini pe firmă, care sunt conduse de patroni. Nu sunt convins că este suficientă, dar este un pas înainte. În cazul firmelor care nu vor să plătească niciun fel de impozit, lucrurile sunt mai dificile din punct de vedere fiscal. Practica este simplă, scade numărul cheltuielilor pe firmă, creşte numărul investiţiilor în bunuri nenecesare, iar la sfârşit de an sunt pe minus, deci nu plătesc impozit.

Pe lângă colectarea redusă a unor taxe şi impozite la buget, lucru neinteresant pentru jurnalişti, efectul pervers al acestei practici este tot în economia reală. Şi de aceea cred că mulţi dintre cei care deţin firme mă vor susţine în afirmaţia mea. Încercând să facă totul corect, aceştia se vor lovi de concurenţa neloială a unor astfel de firme, care caută un profit mai mic, impun, deci, preţuri mai mici, ştiind că oricum nu vor trebui să plătească vreodată impozit. Această concurenţă neloială îl forţează şi pe cel care este cinstit să treacă în tabăra cealaltă, ca să supravieţuiască economic.

Impozitul forfetar, şi îmi pare rău că Ministerul Finanţelor nu a impus o taxare mai mare a firmelor cu venituri foarte mari, are scopul de a limita tocmai aceste practici evazioniste. Plătind o taxă mică, totuşi, lucrurile se pot rezolva. Dacă nu-i convine taxa, atunci să facă tot posibilul să treacă pe plus şi să plătească impozitul pe profit. Există un anumit tip de decenţă în alegere: ori plăteşti pauşal, ori plăteşti impozit pe profit. În momentul în care mulţi vor face pasul spre profit, putem vorbi chiar de o scădere a acestuia. Lucru care, în esenţă, este corect şi liberal. Aşa că, în locul domnului Orban care încurajează răzmeriţe pe la Craiova, aş veni şi aş susţine o asemenea taxă care să cureţe economia, să o încurajeze să meargă spre concurenţă corectă, loială.

O altă mare problemă pe care o observ şi care poate reprezenta o critică mai aproape de adevărul economic ţine de ANAF şi Curtea de Conturi. Realitatea este că inspectorii Fiscului sau ai Curţii de Conturi nu-şi fac treaba cum trebuie şi de aceea nu putem în acest moment, să-i găsim pe evazionişti. ANAF-ul şi Curtea de Conturi se pot bloca din oricare dintre următoarele trei motive. Fie pentru că nu sunt suficient de bine pregătiţi angajaţii de acolo, caz în care avem o problemă majoră, la nivel de instrucţie. Fie pentru că au salarii de mizerie şi atunci devin coruptibili, mai aderenţi la micile şpăgi, problemă curentă a noastră. Fie pentru că sunt prea puţini pentru un volum atât de mare de muncă şi atunci ar mai trebui angajaţi oameni, dar bugetul nu permite. Pot fi chiar toate trei la un loc drept cauze pentru această evaziune.

Vă adresez îndemnul, şi dumneavoastră, dar şi media, de a ne îndrepta mai mult atenţia spre Fisc şi Curtea de Conturi decât spre poziţionările unor oameni politici avizi de voturi.

În final, vă aduc aminte care era principiul de bază al dreptului roman când venea vorba de comerţ, în sens lărgit, economie, făcut în pierdere. Exista un fel de reglementare în care cel care făcea afaceri în pierdere, devenind astfel un "păgubos", era pus sub interdicţia de a mai desfăşura acea activitate comercială, pentru a nu mai reprezenta un pericol pentru familia şi moştenitorii săi. Era un fel de piedică pusă prostiei generalizate. Veţi înţelege, deci, de ce prefer o economie mai restrânsă numeric, mai liberală şi mai solid aşezată pe principii ca profit şi dezvoltare.

 
     

Domnul Titi Holban:

La sfârşitul anului 2008, prin OUG 192/25 noiembrie 2008 privind aprobarea unor măsuri de relaxare fiscală în vederea creşterii economice şi a locurilor de muncă, Guvernul Tăriceanu a stabilit, începând cu data de 1 ianuarie 2009, valoarea punctului de pensie la 763,7 lei. Se respecta, astfel, atât o prevedere din lege cât şi din pactul cu partenerii sociali privind stabilirea punctului de pensie pentru anul 2009 la 45% din salariul mediu prognozat.

În decembrie 2008, prin OUG 226/2008, Guvernul Boc a abrogat această ordonanţă şi a stabilit punctul de pensie la o valoare mult mai mică, de 697,5 lei. Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2009 prevede că valoarea punctului de pensie în perioada 1 aprilie - 1 octombrie va fi de 712 lei, după 1 octombrie urmând ca aceasta să crească la 738 de lei, ceea ce reprezintă 43,2% din salariul mediu prognozat. În anul 2009 pensiile vor creşte cu 5% în două trepte, cu 3% în luna aprilie şi 2% în luna octombrie. Numai că, raportat la 12 luni, această creştere este de doar 2,75%, cu mult sub nivelul inflaţiei de 5% stabilite pentru 2009.

Săptămâna trecuta, OUG nr. 226/2008 prin care Guvernul Boc a abrogat punctul de pensie stabilit, potrivit legii, la 45% din salariul mediu prognozat, a venit pentru dezbatere la Camera Deputaţilor. Astfel, împreună cu colegii mei, deputaţii PNL din Comisia de buget, finanţe, bănci şi Comisia de muncă şi protecţie socială am formulat un amendament la acestă ordonanţă, amendament prin care PNL forţează Guvernul să respecte legea, astfel încât în anul 2009 punctul de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu prognozat, demersul nostru fiind şi un act moral faţă de pensionari.

Practic, ceea ce Guvernul Tăriceanu a stabilit în noiembrie, cu aplicare de la 1 ianuarie, Guvernul Boc nu reuşeşte să stabilească nici măcar în trepte, anulând astfel întregul efort bugetar făcut în ultimii patru ani pentru o oferi pensionarilor un trai decent.

În termeni reali, din păcate, pensionarii vor primi mai puţin bani în 2009.

 
     

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Intervenţia mea de astăzi se doreşte a fi un îndemn pentru susţinerea continuării lucrărilor de restaurare la Biserica Sf. Gheorghe Puchenii Mari, judeţul Prahova.

Încă din mandatul trecut am adus în atenţia autorităţilor centrale situaţia acestui lăcaş de cult, pictat în parte de Nicolae Grigorescu. Biserica Sf. Gheorghe din localitatea Puchenii Mari a fost ctitorită în anul 1861, reprezentând astăzi un important monument istoric al judeţului Prahova. În urma demersurilor mele, lucrările de consolidare şi restaurare au început, un sprijin important în această direcţie venind din partea Ministerului Culturii şi Cultelor. Dar cum un lucru început trebuie şi finalizat, am reuşit ca şi în acest an să cuprind în buget suma de 100.000 lei pentru continuarea lucrărilor de restaurare, suma care este însă insuficientă pentru încheierea cu succes a procesului de consolidare şi restaurare. De aceea, solicit Ministerului Culturii şi Cultelor suplimentarea sumelor pentru acest lăcaş de cult, astfel încât, în cel mult un an de zile, lucrările să poată fi încheiate şi să putem beneficia de opera rezultată.

Fiind în Săptămâna Mare, vă invit şi pe dumneavoastră să treceţi pragul acestei biserici aflată pe DN1 Bucureşti-Ploieşti şi, dacă simţiţi imboldul de a ajuta această biserică, ajutaţi-o.

În final, permiteţi-mi să vă urez un Paşte liniştit alături de familiile dumneavoastră, iar lumina sfântă să vă umple sufletele de bucurie.

 
     

Domnul Mircea Duşa:

"Descentralizare... ?"

Toate guvernele din 1990 încoace vorbesc de descentralizare, de creşterea autonomiei autorităţilor locale.

Practic nu s-a întâmplat nimic, au fost adoptate câteva legi, dar care nu conferă o autentică autonomie în ceea ce priveşte gestionarea activităţii economice şi sociale din municipii, oraşe şi comune. Câţiva paşi au fost făcuţi în perioada 2000-2004, când au fost descentralizate activităţi din domeniul învăţământului, evidenţa populaţiei şi paşapoarte, dar fără alocarea resurselor financiare necesare, creând probleme deosebite în funcţionarea acestor servicii.

Există o contradicţie între centru şi teritoriu, ministerele cedează greu unele atribuţii, iar administraţiile locale militează pentru creşterea competenţelor în gestionarea problemelor din teritoriu.

Eu sunt un susţinător al descentralizării, de altfel am avut mai multe iniţiative în acest sens, care nu au fost înţelese de-a lungul timpului.

Descentralizarea este o problemă complexă, cu foarte multe conexiuni, de aceea trebuie să se facă cu multă atenţie, pentru a nu crea probleme în funcţionarea sistemelor.

Sper ca actualul Guvern să reuşească să propună pachetul de legi care reglementează modul de descentralizare şi în cursul acestui an să reuşim o descentralizare reală.

Spuneam că descentralizarea trebuie să se facă cu mare atenţie şi mai ales în unele judeţe şi la unele ministere. Aş da un singur exemplu: trecerea instituţiilor de cultură de la minister la autorităţile locale ar lăsa românii din judeţul Harghita fără nicio instituţie culturală.

De aceea vor trebui elaborate criterii şi obiective clare de descentralizare, iar unele instituţii trebuie să rămână de interes naţional, în anumite zone ale ţării.

 
     

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Nu este prea târziu pentru demisia doamnei Andronescu!"

În momentul preluării Ministerului Educaţiei, doamna ministru Andronescu a creat aparenţa unei verticalităţi politice declarând că dacă nu va obţine 6% din p.i.b. pentru bugetul învăţământului, nu va ezita să demisioneze.

Iată că acum, doamna ministru se vede pusă în faţa unei adevărate decimări a domeniului pe care îl gestionează: reducerea a 20.000 de posturi din învăţământ sau îngheţarea salariilor, precum şi reducerea bugetului din educaţie cu 676 milioane lei, prin rectificare bugetară. Contează mult mai puţin dacă doamna ministru este victima războiului intern din coaliţie care se traduce acum prin masive tăieri de bugete de la ministerele deţinute de către PSD şi alocări către ministerele PD-L. Am putea spune că nu contează deloc pentru miile de elevi şi părinţi care sunt victime colaterale - deşi cele mai importante - ale vendetei politice.

Ceea ce este cu adevărat important este faptul că doamna ministru Andronescu nu este capabilă să îşi ţină promisiunile enunţate în campania electorală. Deja nimeni nu mai are pretenţia de mărire cu 50% a salariilor profesorilor, pentru că toate eforturile corpului profesoral şi ale sindicatelor din învăţământ sunt concentrate acum pe menţinerea locurilor de muncă.

Doamna Andronescu va trebui să răspundă multor întrebări legate de buna gestionare a domeniului. Iar temerea noastră este că nu deţine niciun răspuns viabil sau mulţumitor pentru oamenii din sistem.

De aceea, reamintesc faptul că există un precedent: domnul ministru Miclea. Este o cale care poate fi urmată şi de către doamna ministru, îndeplinind astfel singura promisiune din campanie pe care o mai poate respecta: demisia de onoare.

 
     

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

«De la "Podul de flori" la "amestec în treburile interne"»

Ne confruntăm, în acest moment, cu o retorică destul de agresivă din partea autorităţilor de la Chişinău, cu atitudini brutale la nivel diplomatic, toate acestea neavând nici un fel de justificare.

Nu este pentru prima oară când Chişinăul acuză România de amestec în treburile interne. S-a întâmplat acest lucru şi în 2007, după aderarea României la UE, când s-a vorbit despre "exagerarea numărului cererilor de acordare a cetăţeniei române depuse de moldoveni" şi de "interesul" României de a gestiona un viitor Centru european de vize.

Relaţiile s-au tensionat ulterior, spre sfârşitul anului fiind expulzaţi doi diplomaţi români de la Ambasada din Chişinău, pentru aşa-zise activităţi incompatibile cu statutul de diplomat.

Anul trecut, în noiembrie, ambasadorului român la Chişinău i s-a înmânat un document prin care Bucureştiului i se cerea să nu mai facă "declaraţii provocatoare" la adresa statalităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale Moldovei.

Acestea sunt doar câteva momente care relevă deteriorarea relaţiilor dintre România şi Moldova. Istoria comună a celor două ţări a devenit, în timp, o istorie paralelă...

Dacă în 1990, România şi Moldova se redescopereau, cetăţenii din cele două state se bucurau de proiecte gen "Podul de flori" şi exista un optimism privind viitorul relaţiei dintre Bucureşti şi Chişinău, astăzi România este acuzată că a orchestrat protestele care au avut loc săptămâna trecută la Chişinău. Mai mult decât atât, ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, a fost expulzat din Republica Moldova, fiind declarat persona nongrata de regimul Voronin. Trei jurnalişti români care îşi făceau meseria, încercând să filmeze revolta de la Chişinău, au fost expulzaţi la rândul lor. Cetăţenii români nu mai pot călători în Republica Moldova fără vize.

România, stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, a suferit o ofensă fără precedent în istoria acestor organizaţii. Un ambasador al unei ţări nu este expulzat dintr-o altă ţară decât dacă cele două state se află în stare de război! Acuzaţii de o gravitate extremă, cum ar fi o tentativă de lovitură de stat împotriva unei ţări vecine, nu se fac în lumea civilizată decât pe baza unor dovezi incontestabile, dovezi pe care regimul Voronin nu le deţine, pentru că aceste dovezi nu există, pentru că acuzaţiile sunt aberante.

România a susţinut şi susţine în continuare Republica Moldova pentru a primi un statut privilegiat în raportul cu Uniunea Europeană. România a încurajat constant Republica Moldova să respecte statul de drept, să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

Am susţinut flexibilizarea liberei circulaţii, micul trafic în zona de frontieră şi facilităţi de acest ordin, pe care am reuşit să le acordăm cetăţenilor moldoveni.

Dacă la Chişinău, în timpul protestelor, tinerii au strigat slogane proromâneşti, motivul este unul simplu: tinerii din Moldova au alte idealuri, au aspiraţii europeniste. Îşi doresc o viaţă mai bună, îşi doresc un trai decent şi libertate de exprimare. În plus, legăturile profunde dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului depăşesc barierele impuse de un regim politic vremelnic.

În aceste dispute cu Republica Moldova, România se comportă ca un stat membru al Uniunii Europene şi al NATO. România nu doreşte ca Republica Moldova să rămână izolată în plan european şi cred că nici măcar preşedintele Voronin nu are acest interes.

Aşadar, vom cultiva dialogul şi vom susţine dezvoltarea relaţiilor economice şi culturale, vom sprijini relaţiile dintre comunităţile locale, vom acorda în continuare burse tinerilor care doresc să studieze în România.

România reprezintă un centru de stabilitate în această zonă şi va sprijini în continuare Republica Moldova în procesul de apropiere de structurile europene.

 
     

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Turismul ecumenic în România - faţă cu dezinteresul guvernamental"

Turismul ecumenic a fost identificat încă de la începutul anului drept o prioritate a actualului guvern prin nou-creatul Minister al Turismului. O iniţiativă lăudabilă, apreciată atât de către reprezentanţii bisericii, cât şi de operatorii de turism din România. Ne putem aştepta ca pe fondul recesiunii economice, turiştii europeni să aibă tendinţa să renunţe la vacanţele exotice pentru destinaţii mai apropiate. Aceasta este şansa României de a atrage vizitatori.

Potenţialul turistic al României poate fi valorificat foarte bine prin promovarea obiectivelor cultural-religioase. Circuitele religioase au variante diferite de configurare. Se pot viza doar bisericile de lemn din ţară, sau doar bisericile având un anumit stil arhitectural. Mănăstirile pot constitui, de asemenea, un circuit distinct. Altfel spus, se pot stabili trasee tematice, care să vizeze un singur tip de obiective sau acestea pot fi intercalate pentru a realiza un circuit cât mai atractiv.

Pentru dezvoltarea acestei forme de turism, se impune însă promovarea ofertelor turistice bazate pe astfel de obiective, prin intermediul agenţiilor de turism locale şi pe baza unor parteneriate cu agenţii din ţară şi din străinătate. În plus, pentru valorificarea corespunzătoare a obiectivelor vizate, este necesară restaurarea sau conservarea acestora.

La acestea se adaugă amenajarea în scopuri turistice a căilor de acces şi a împrejurimilor, precum şi demararea unor campanii publice de promovare externă a ofertei româneşti privind turismului ecumenic.

Acestea sunt doar câteva din măsurile pe care ne aşteptam ca Ministerul Turismului să le promoveze în cadrul unui program mai mult sau mai puţin amplu de promovare a turismului religios.

Din păcate însă, în afara câtorva reclame televizate care încurajau petrecerea sărbătorilor de Paşte la mănăstirile din Bucovina, nu a fost luată nicio măsură concretă. Proiectul doamnei ministru Elena Udrea de promovare a acestui sector turistic a rămas la stadiul de declaraţie, aşa cum au fost toate iniţiativele lansate până acum cu mare pompă în mass-media. Doamna Udrea ar trebui să ştie că în viaţa reală contează mai puţin declaraţiile de intenţie şi mult mai mult realizările concrete.

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Impozitul forfetar este un impozit minim obligatoriu"

Guvernul FSN (PSD + PDL) este disperat că economia merge din ce în ce mai prost, nu ştie încotro să o mai apuce, ce să facă pentru a opri deteriorarea vieţii de zi cu zi a românilor.

Este bine cunoscut faptul că Acordul cu FMI a fost încercarea ultimă a Guvernului de a-şi ascunde incompetenţa şi mai ales să aibă pe cine să dea vina pentru fiecare prostie pe care o anunţă şi pentru fiecare năzbâtie pe care o transmite în mod public.

Ce să mai vorbim de o rectificare bugetară la nici două luni de la adoptarea Legii bugetului de către Parlament în fuga calului, pentru că ţara avea nevoie de buget. Se vede că bugetul este o ironie a sorţii pentru aceşti ageamii în ale conducerii ţării.

Ultima aberaţie este pretinsul impozit forfetar aplicat la toate întreprinderile care nu realizează profit şi care, pentru că se chinuiesc să facă ceva, trebuie să plătească şi când nu produc valoare adăugată impozabilă.

Am ascultat mai mulţi pretinşi analişti, care poartă haine politice ascunse, susţinând că în perioada asta ar trebui să se aplice asemenea măsuri de fiscalizare excesivă fără nicio argumentare economică.

Câteva lucruri sunt foarte clare:

  • în perioade de recesiune economică, singura politică raţională este reducerea fiscalităţii în scopul creşterii gradului de competitivitate, a îmbunătăţirii fluxurilor financiare, a preluării unei părţi însemnate a economiei negre în sfera fiscalizării;
  • orice măsură de sporire a gradului de fiscalitate are exact efect invers, adică mărirea evaziunii fiscale şi ocolirea plăţii obligaţiilor fiscale;
  • nicio firmă nu îşi poate planifica numai profituri, unele înregistrând în primii ani pierderi planificate, până la pornirea cu toate motoarele a investiţiilor;
  • microîntreprinderile erau oricum impozitate cu 3% pe cifra de afaceri, iar celelalte societăţi cu 16% impozit pe profit, dar se pare că se doreşte o plată mai mare şi de aceea s-a aprobat o grilă care obligă şi pe cel care plăteşte odată să mai plătească ceva în plus, pentru că bugetul este gol din cauza prostiei guvernanţilor.

Legislaţia adoptată de guvern este incoerentă cu restul legislaţiei existente şi introduce ceea ce nici comuniştii nu au făcut: impozitarea activităţii soldate cu rezultate negative. Comunismul impunea profituri planificate dar, când nu se realizau, nu impozitau pierderea.

În condiţiile crizei accentuate de incompetenţa guvernanţilor sunt multe firme care încearcă să supravieţuiască şi să rămână pe piaţă cu riscuri mari, cu împrumuturi pentru acoperirea pierderilor, cu credinţa că dacă vor rezista, este posibil să îşi revină şi să nu intre în insolvenţă.

Din păcate, Guvernul nu dă voie micilor întreprinzători să mai trăiască şi le ia şi ultimii bănuţi din familie, împrumutaţi de la prieteni, rude sau de unde mai pot face rost, fiindcă, în ciuda demagogiei statale, băncile preferă să nu crediteze economia.

Guvernul FSN introduce, de fapt, un impozit minim obligatoriu prin care să se ia şi pielea de pe contribuabilul cinstit, corect şi care creează locuri de muncă, produce alte impozite şi taxe pentru bugetele ţării.

În consecinţă, cred că toţi cei circa 500.000 de întreprinzători care nu reuşesc să obţină profiturile planificate de Guvernul Băsescu-Geoană trebuie să intre în grevă fiscală, să protesteze public şi să îşi continue activitatea în baza unei legislaţii normale care există.

De asemenea, la dezbaterea în Parlament a Ordonanţei guvernamentale PNL trebuie să convingă şi parlamentarii puterii să voteze împotriva unei asemenea aberaţii economico-fiscale, să apeleze la toate formele democratice, inclusiv depunerea unei moţiuni de cenzură prin care să se sancţioneze prostia şi incompetenţa acestui Guvern cu apucături hoţeşti.

 
     

Domnul Ioan Stan:

Toată lumea ştie că "obrazul subţire cu cheltuială se ţine". Nu ca să vă reamintesc proverbul mi-am propus această intervenţie, ci pentru că mi-a trecut prin cap că s-ar putea să nu fiţi la curent cu ce poate face cineva pentru păstrarea subţirimii obrazului.

Chit că oraşul meu de baştină este omis, cu bună ştiinţă sau aiurea, din mediatizatele planuri de promovare a frumuseţilor sucevene, rebotezate cu obstinaţie drept "bucovinene" de actuala conducere a judeţului, tot nu m-ar răbda inima să nu mă fălesc dinaintea domniilor voastre cu ce se va întâmpla pe meleagurile noastre de Sfintele Sărbători.

Aşa că nu vă strică să ştiţi că în municipiul Suceava (deocamdată nu i s-a schimbat numele în Bucovineava) va fi amplasat un ou.

"Iacă poznă", ar putea exclama un coborâtor al lui Creangă şi ce-i cu asta?

Păi, este, doamnelor şi domnilor, că nu e un ou ca toate ouăle, ci unul ouat, pardon de expresie, taman la Buzău, înalt de 8 şi gros de mai bine de 5 metri, uite aşa, să moară de invidie şi mama avicolelor de pretutindeni!

Cât costă "specialitatea" aceasta ca şi transportul ei în condiţii de siguranţă de la Buzău la Suceava, Dumnezeu bunul şi drăguţul ştie, dar ce mai contează câtă vreme face bine la subţirimea obrazului.

Odată "cuibărit" oul în buricul târgului, el va fi zugrăvit cu imagini şi modele acceptate şi chiar binecuvântate, la cererea primilor gospodari judeţeni, de înalte feţe bisericeşti aflate şi ele pentru prima dată la o aşa slujbă.

Şi pentru că această sublimă iniţiativă să nu rămână singulară, vin tare din urmă edilii şefi ai Rădăuţiului şi Fălticeniului, primul cu o pască uriaşă, iar al doilea cu un car cu iepuraşi purtători de ouşoare vopsite, în lăbuţe, aceste toate minuni urmând a fi înfăţişate cetăţenilor uimiţi şi entuziaşti în centrul fiecărui municipiu cu respect amintit mai sus.

Nici despre costurile acestor demersuri nu ştiu nimic dar, dacă aşa "se poartă" la centru, n-o să rămână lateralele cu tenul îngroşat!

Odată împodobite municipiile judeţului bucovinean şi chiar cele de dincolo de graniţa sa nescrisă, mă refer la regăţeanul de Fălticeni, cetăţenii bucovineni şi de alte origini se vor învrednici a primi în noaptea Învierii Domnului lumină sfântă adusă taman de la Ierusalim!

Aşa că, într-o lampă specială, despre care "se speră" că va mulţumi autorităţile responsabile cu securitatea pe aeroportul Ben Gurion, care ar trebui să permită călătoria, va fi adusă, de o delegaţie alcătuită din doi prelaţi şi doi mireni, lumină din lumina sfântă.

Ca unul care m-am învrednicit a călca pe acele meleaguri şi a "gusta" din procedurile responsabililor cu pricina, nu-mi doresc decât s-o văd şi pe asta!

Sper să-mi fie iertate aceste îndoieli dacă voi mărturisi că ştiu cât costă lampa şi transportul ei spre Suceava, adică 880 de euro recipientul şi 20 000 de euro transportul.

Cred că nu se mai îndoieşte nimeni că te costă dacă vrei "obraz subţire".

Numai că n-am terminat.

Din acelaşi respect pentru aceleaşi tradiţii "bucovinene" ştiindu-se, vorba unui ziarist grozav de ascuţit la condei din Suceava încă suceveană, că la curţile împărăteşti de la Botoşana, Pârteşti şi Vicov se bucura din strămoşi auzul domnilor şi domniţelor cu alese muzici din harpe şi lăute, în ziua de "Sfântul Gheorghe", pe stadionul sucevean, va concerta Richard Clayderman. Mi se pare absolut normal ca după bucuria pântecului scăpat de strânsorile postului să vină şi pentru auz bucuria.

Cum se potriveşte "Paşte în Bucovina" cu Claydermanul numai organizatorii concertului ne-ar putea spune. Cât costă prezenţa reputatului concertist, a cărui muzică o apreciem nu doar de când aspirăm la statutul de bucovineni, ci de ceva mai multă vreme, doar aceiaşi ne-ar putea lămuri.

Dar că în teritoriu se ocupă de vânzarea biletelor, contra 40,00 lei pe bucată, înşişi primarii arzând de dorinţa evidenţierii în ochii şefului Bucovinei, vă pot spune eu.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cu umilinţă vă rog să nu-mi înţelegeţi greşit demersul! Pământul sucevean este cu adevărat mirific. Oamenii locului şi obiceiurile lor sunt unice prin autenticitate şi forţa caracteristicilor. Binecuvântata prezenţă a mănăstirilor este izvor de iertare, ocrotire şi credinţă pentru toţi cei care se învoiesc a le trece pragul cu smerenie.

El, Măria Sa pământul sucevean, merită a fi cunoscut în orice vreme şi cu atât mai mult în vremea Sfintelor Sărbători!

Să lăsăm deci potentaţii locului să se scalde în exagerările emfatice cu care se străduiesc să ne impresioneze.

Dumneavoastră veniţi să vă umpleţi sufletele de lumina Învierii în orice bisericuţă suceveană!

Să vă fie drumul împlinit!

 
     

Domnul Cornel Itu:

Propuneri şi soluţii concrete pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile.

Pe plan mondial, a devenit o prioritate producerea de energie din surse regenerabile. Contextul actual impune eficientizarea sistemelor consumatoare de energie, reducerea consumului, ţinându-se cont de scăderea continuă de rezerve fosile.

Piaţa energiei electrice din România a parcurs un proces complex de liberalizare, restructurare, reformă şi privatizare. Utilizarea deşeurilor lemnoase aduce noi oportunităţi de afaceri în România, potenţialul pentru afaceri fiind foarte mare.

Potrivit modificărilor legislative aduse de Legea nr.220/27.10.2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie prin care se atribuie 3 certificate verzi/MWh produs, s-a luat decizia strategică de construire a 3 centrale electrice de câte 25 MW fiecare, care să funcţioneze pe deşeuri lemnoase. Tendinţa de utilizare a surselor regenerabile este justificată atât de obţinerea de certificate verzi, cât şi de trendul crescător al preţului gazului metan.

Solicitarea conducerii societăţii A6 IMPEX S.A. Dej, membră a grupului SCR, este de a se analiza posibilitatea accesării unor fonduri structurale de mediu, necesare pentru dezvoltarea investiţiilor în domeniul producerii energiei din surse regenerabile. Această investiţie constă în construcţia unei centrale termoelectrice de capacitate 25MW, care va arde deşeuri lemnoase şi biomasă, afacerea încadrându-se în producerea energiei din surse regenerabile.

S.C. A6 IMPEX S.A., s-a constituit în anul 2007, având ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea energiei electrice din surse regenerabile de energie, cu doi asociaţi S.C. IASITEX S.A. Iaşi şi S.C. SOMEŞ S.A. Dej, ambele membre ale grupului SCR.

Divizia Energetică a Grupului SCR are ca obiect construirea unor centrale electrice de 25 MW cu locaţie în Dej, bazându-se pe avantaje ca: existenţa resurselor suficiente de materie primă, costurile de achiziţie materie primă mici în comparaţie cu alte tipuri de combustibili, experienţa S.C.SOMEŞ S.A., dotarea tehnică existentă, existenţa infrastructurii constituită din căi ferate, şosele, depozite, racord la S.E.N. staţie de epurare biologică, racord la magistrala de gaz metan, la instalaţia de apă şi canalizare.

Prezint câteva dintre argumentele care stau la baza cererii societăţii, a eforturilor pe care societatea este gata să le facă pentru a se obţine finanţarea solicitată şi pe care le sprijin:

  • utilizarea acestora va creşte gradul de recuperare a resurselor energetice secundare, una din prevederile directivei IPPC 96/61 a Uniunii Europene privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;
  • neexploatarea lemnului de celuloză rezultat preponderent din igienizarea pădurilor va crea probleme serioase în timp fondului forestier prin sufocarea acestora;
  • în prezent toţi exploatatorii de lemn depind de societăţi cu capital străin (Kronospan, Schweighofer Industries), ceea ce poate destabiliza puternic piaţa lemnului;
  • utilizarea unei surse regenerabile pentru producerea de energie şi beneficierea de facilităţi acordate de Legea nr.220/2008 privind producerea de energie din surse regenerabile.

La nivelul european şi mondial, utilizarea formelor alternative de energie reprezintă o soluţie importantă atât pentru mediu, cât şi pentru protejarea resurselor, acesta fiind principalul motiv pentru care ea constituie deja o parte consistentă a viitoarei strategii europene în domeniul energiei. Totodată, noua politică U. E. se concentrează pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020. Dacă nu începem acţiuni care să vizeze reducerea acestor emisii, în anul 2030, ele vor fi cu 25-90% mai mari faţă de nivelul actual.

România trebuie să facă eforturi şi are de îndeplinit câteva angajamente clare în domeniul energiilor regenerabile. Ţara noastră s-a angajat ca până în anul 2010, energia electrică provenită din surse verzi să reprezinte 33% din consumul naţional, ca apoi procentul să crească, ajungând până la 38% în anul 2020.

Subliniez efectul benefic al energiilor regenerabile nu doar în ceea ce priveşte protecţia mediului, ci şi în plan economic şi social. Creşterea calităţii aerului, a securităţii energetice, dar şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi dezvoltarea mediului de afaceri sunt obiective cheie care pot fi atinse prin promovarea energiilor regenerabile. Zona rurală şi industria chimică pot dezvolta noi pieţe, statul poate să-şi respecte angajamentele în materie de reducere a emisiilor de gaz carbonic, iar ecologiştii pot vedea aceste obiective ca pe iniţiative reale de domolire a încălzirii globale.

Proiectul propus de S.C. A6 IMPEX S.A. şi pe care îl susţin, poate rezolva probleme ecologice, sociale, de dezvoltare economică locală, aliniindu-se interesului mondial pentru energie electrică rezultată din resurse regenerabile, respectiv materie lemnoasă şi biomasă. Rata şomajului în oraş este în creştere din cauza închiderii unor întreprinderi, a reducerii locurilor de muncă prin restrângerea activităţii altora. Este imperios necesar ca firmele existente, autorităţile locale să găsească soluţii pentru a depăşi situaţia grea socială şi economică, să caute şi să găsească sprijin pentru a se relansa şi dezvolta activităţi economice şi industriale. Subliniez existenţa unei vechi tradiţii în industria chimică şi de prelucrare a lemnului, a unor echipe manageriale cu experienţă în afaceri şi care s-au implicat cu toată responsabilitatea în acest proiect, a cărui realizare are o importanţă deosebită şi poate fi un real succes.

 
     

Domnul Ion Dumitru:

O investiţie prioritară, cu efecte benefice multiple asupra echilibrului ecologic, protecţia mediului, îmbunătăţirea peisajului, absorbţia bioxidului de carbon, protecţia terenurilor agricole, a localităţilor, a căilor de comunicaţii, a digurilor şi acumularea apei în sol o constituie plantarea terenurilor degradate şi înfiinţarea perdelelor de protecţie.

România are acoperirea generală deficitară şi repartizarea pe macrozonele de relief este deficitară, deoarece în zona de câmpie gradul de acoperire este de 10,9%. Cele mai deficitare zone, cu fenomene de deşertificare, se află în Câmpia Dunării (judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Teleorman, Olt, Ilfov, Brăila, Constanţa şi parţial Tulcea), Câmpia de Vest (judeţele Timiş, Arad şi Bihor).

Planul Naţional de Dezvoltare Rurală prevede ca acoperirea forestieră să crească, pe termen lung, de la 26,8% la 32%, fără să se specifice durata, reprezentând o creştere a suprafeţei de pădure de 1,24 milioane hectare.

Ţinând seama de urgenţa echilibrărilor zonale, în mod deosebit a zonei deficitare de câmpie, îmi exprim convingerea că se va acorda prioritate plantării perdelelor de protecţie şi a terenurilor neproductive din zonele de câmpie, astfel ca această zonă să ajungă la o acoperire forestieră de 14-15%. Judeţele prioritare pentru plantarea perdelelor de protecţie trebuie să fie: Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi şi zona de vest a judeţelor Timiş şi Arad.

Pentru realizarea obiectivelor din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală privind creşterea acoperirii forestiere, în cazul în care termenul de realizare ar fi 14 ani, rezultă că ritmul mediu anual de împădurire ar trebui să fie de aproximativ 80.000 de hectare.

 
     

Domnul Adrian Mocanu:

Declaraţie politică: "Situaţia tinerilor basarabeni ce studiază în România".

România trebuie să adopte rapid o strategie clară în ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova. Ani la rând, noi, toţi românii, am avut mari aşteptări vizavi de Republica Moldova, sperând, poate, sau înţelegând că, într-o zi, se poate repune în discuţie istoria comună a celor două ţări.

În realitate, însă, relaţiile României cu Moldova şi cu toate statele din est nu au fost conturate foarte clar într-o politică generală care să permită o relaţie solidă, cu drepturi şi obligaţii pentru toate părţile. Probabil, aceasta este şi una din cauzele care a dus la măsura introducerii vizelor pentru cetăţenii români, de altfel discriminatorie şi luată prin încălcarea acordului cu Uniunea Europeană.

În politica externă nu s-au făcut până acum paşii necesari care să corespundă în mod real unor aspiraţii comune românilor din cele două ţări. În aceste momente deosebite pentru românii de peste Prut, trebuie să facem ceva pentru tinerii basarabeni ce studiază în prezent în România.

După cum se ştie, în ultima perioadă, numărul tinerilor moldoveni veniţi la studii în România a fost din ce în ce mai mare. Cei care au studiat în centrele universitare din Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Cluj, Timişoara şi altele sunt de fapt formatorii şi creatorii de opinie la întoarcerea pe meleagurile natale.

Această răbufnire a tinerilor din Republica Moldova este cu siguranţă semnul unei maturităţi civice şi istorice, în sensul că, după atâţia ani de rusificare, sentimentul naţional este mai pregnant. Pentru ei, tinerii din Republica Moldova, România trebuie să regândească soluţii rapide şi clare de sprijin, având în vedere două aspecte foarte importante: sunt fraţii noştri, tot români ca şi noi, şi, dată fiind presiunea şi teroarea la care le sunt supuse rudele ce-i sprijineau material din Republica Moldova, aceştia au nevoie acum de un ajutor aparte.

Este normal ca poporul român din Moldova să privească cu alţi ochi spre România după integrarea în Uniunea Europeană şi NATO, văzând ce alternativă le oferă estul. Vrând-nevrând, România a fost târâtă efectiv de către autorităţile comuniste de la Chişinău într-un scandal diplomatic ce putea fi evitat în condiţiile existenţei unei atitudini pragmatice faţă de Republica Moldova.

România nu trebuie să încerce să tranşeze de una singură criza din Moldova, ci să mizeze în continuare pe o susţinere mai importantă din partea organizaţiilor euroatlantice, din care face parte.

Trebuie să fim realişti şi să înţelegem cu toţii că acest conflict are loc la frontiera de est nu numai a României, ci şi a întregii Uniuni Europene, iar condiţiile în care politica noastră externă lasă loc de interpretări, situaţia din Moldova poate degenera şi aduce prejudicii României.

 
     

Domnul Marian Ghiveciu:

Declaraţie politică: "Modernizarea reţelei de irigaţii trebuie să fie prima prioritate investiţională în politica de alocare de fonduri în agricultura României."

Refuncţionalizarea şi modernizarea sistemelor de irigaţii sunt primele priorităţi investiţionale în agricultură, în condiţiile actuale din România. Subliniez această prioritate deoarece Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, numai în "treacăt" lapidar, aminteşte de necesitatea refacerii sistemelor de irigaţii, plasând pe locul 6 modernizarea reţelelor de irigaţii primare.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, la sfârşitul anului 1989, România avea amenajate, în sisteme mari, o suprafaţă de 3,1 milioane ha (21% din suprafaţa agricolă, aflându-se pe locul 4 în Europa). Cu toate acestea, efectele irigaţiei nu s-au resimţit nici înainte de 1989 şi nu se resimt nici în prezent la nivelul recoltelor.

Sistemele de irigaţii la noi, comparativ cu cele din ţările performante în irigaţii, se caracterizează prin extensivitate şi randament redus de utilizare. Cea mai izbitoare diferenţă între sistemele de irigaţii româneşti şi cele din Spania, Italia, Franţa constă în pierderile de apă prin infiltrare în canale şi consumul mare de energie pentru transportul apei de la sursă la plantă. În majoritatea sistemelor de irigaţii din alte ţări se foloseşte sistemul gravitaţional de aducţiune pe canale magistrale, energia folosindu-se numai pentru distribuirea apei de la canale la plante.

Din datele statistice rezultă că şi înainte de 1989, din motive de "economie" la energia electrică, nu s-au irigat mai mult de 1,5 milioane ha. După 1990, sistemele de irigaţii s-au deteriorat fizic, prin colmatare, distrugere şi prin sustragerea din staţii a echipamentelor şi a conductelor de distribuţie şi udare.

Prin aplicarea Legii fondului funciar nr.18/1990 şi a celor conexe acesteia, agricultura a intrat într-un proces profund de restructurare cu implicaţii importante asupra irigării culturilor. Din anul 1991 şi până în prezent, s-a irigat în medie 11,2% din suprafaţa amenajată şi 23,1% din suprafaţa reabilitată, producând pierderi imense de recoltă (circa.6-8 milioane tone în fiecare an).

Consider că investiţia în reabilitarea şi echiparea sistemelor de irigaţii în suprafaţă de circa.1,7 milioane de ha, în termen de 5 ani, în condiţiile schimbărilor climatice, trebuie inclusă pe primul loc în programele strategice ale agriculturii şi dezvoltării rurale româneşti, fie că sunt finanţate de resurse interne sau externe.

Noile sisteme de irigaţii, de dimensiuni mai reduse comparativ cu cele realizate în anii 1980, trebuie proiectate într-o altă concepţie, să folosească apa din resurse interioare (râuri interioare, acumulări locale, apă subterană), prin aducţiune, pe cât posibil gravitaţională, cu consum de energie mai redus şi preţuri accesibile micilor fermieri.

Vă mulţumesc.

 
  Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor.  

*

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.)

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnilor deputaţi,

Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Din totalul celor 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 212, sunt absenţi 122, din care 57 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru a verifica cvorumul, în schimb o să vă propun să facem apel nominal. Înainte de a face, însă, apelul nominal, o să vă prezint propunerile de modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor.

Este vorba de Grupul parlamentar al PD-L care propune trecerea doamnei deputat Elena Gabriela Udrea de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii în calitate de membru.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

În acelaşi timp, tot Grupul parlamentar al PD-L propune trecerea domnului deputat Marius Nicolai de la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci în calitate de membru.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Iar a treia propunere se referă la trecerea domnului deputat Dumitru Pardău de la Comisia pentru sănătate şi familie la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic în calitate de membru.

Dacă sunt observaţii?

Vă supun la vot aceste propuneri, prin vot deschis.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi, propunerile privind modificarea componenţei unor comisii au fost aprobate.

Acum vă propun să facem apel nominal. Am să-l rog pe domnul secretar Pardău să citească lista.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Pardău:

- Adomniţei Cristian Mihai
- Albu Gheorghe
- Alecu Valeriu - prezent
- Almăjanu Marin - absent
- Amet Aledin - prezent
- Ana Gheorghe - prezent
- Anastase Roberta Alma - prezentă
- Andon Sergiu
- Andronache Gabriel - prezent
- Anghel Florin-Serghei - prezent
- Antal István
- Antochi Gheorghe - prezent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
- Arion Viorel - prezent
- Atanasiu Teodor - absent
- Avram Marian - prezent
- Axenie Carmen - prezentă
- Balan Ioan - prezent
- Balcan Viorel - prezent
- Banu Mihai - prezent
- Barbu Sulfina - prezentă
- Barna Maria Eugenia - prezentă
- Bădălan Eugen - prezent
- Bădulescu Adrian - prezent
- Bănicioiu Nicolae
- Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Berci Vasile
- Béres Ştefan Vasile - prezent
- Blaga Iosif Veniamin - prezent
- Bleotu Vasile
- Boabeş Dumitru - prezent
- Bobeş Marin
- Bode Lucian Nicolae - prezent
- Boghicevici Claudia - prezentă
- Boiangiu Victor - prezent
- Boldea Mihail - prezent
- Borbély László - absent
- Bordeianu Dan - prezent
- Bostan Emil - absent
- Bot Octavian - prezent
- Botiş Ioan-Nelu - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru
- Brătianu Matei Radu - prezent
- Brînză William Gabriel - prezent
- Buciuta Ştefan - prezent
- Bud Nicolae
- Buda Daniel - prezent
- Buda Viorel-Vasile - prezent
- Budurescu Daniel-Stamate - prezent
- Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buican Cristian
- Burcău Doina - prezentă
- Burlacu Cristian-Ion - absent
- Burnei Ion
- Buta Sorin Gheorghe - absent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Canacheu Costică
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Mircea-Vasile - absent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Cărare Viorel - prezent
- Cherecheş Cătălin - absent
- Chircu Doiniţa-Mariana - prezentă
- Chirilă Constantin - prezent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Chisăliţă Ioan-Narcis - prezent
- Chiţoiu Daniel - absent
- Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciobanu Gheorghe - prezent
- Ciocan Gheorghe - prezent
- Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
- Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
- Ciuhodaru Tudor - prezent
- Coclici Radu-Eugeniu - prezent
- Coroamă Gheorghe - absent
- Covaci Dorel - prezent
- Cristea Victor - prezent
- Cristian Horia - prezent
- Croitoru Cătălin - prezent
- Damian Ioan
- Dascălu Constantin
- Derzsi Ákos - absent
- Dobre Ciprian Minodor - absent
- Dobre Cristina-Elena - prezentă
- Dobre Victor-Paul - prezent
- Dolineaschi Andrei - absent
- Donţu Mihai-Aurel - prezent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
- Drăghici Sonia-Maria - prezentă
- Drăgulescu Iosif Ştefan - prezent
- Dugulescu Marius Cristinel - prezent
- Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
- Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
- Dumitrescu Liana - prezentă
- Dumitrică George Ionuţ - prezent
- Dumitru Georgică - prezent
- Dumitru Ion - prezent
- Duşa Mircea - prezent
- Edler András-György - prezent
- Erdei Dolóczki István - absent
- Farago Petru - prezent
- Farkas Anna-Lili - prezentă
- Fenechiu Relu - absent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Damian - prezent
- Florescu Adrian - prezent
- Frunzulică Doru-Claudian - prezent
- Fuia Stelian - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - prezent
- Gavrilescu Graţiela Leocadia - prezentă
- Geantă Florian-Daniel - prezent
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - absent
- Gheorghe Tinel - prezent
- Gherasim Vasile - prezent
- Ghiţă Cornel - prezent
- Ghiţă-Eftemie Stelian - prezent
- Ghiveciu Marian - absent
- Giurgiu Mircia - prezent
- Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
- Göndör Marius-Sorin - prezent
- Gorghiu Alina-Ştefania - prezentă
- Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
- Grama Horia - prezent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gurzău Adrian - prezent
- Gust-Băloşin Florentin
- Hogea Gheorghe - prezent
- Holban Titi - prezent
- Holdiş Ioan - prezent
- Horj Pavel - prezent
- Hrebenciuc Viorel
- Iacob Ridzi Monica Maria - Guvern
- Iacob-Strugaru Stelică - prezent
- Ialomiţianu Gheorghe - prezent
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Iftime Dragoş-Adrian - prezent
- Ignat Miron - absent
- Ionescu George - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Luminiţa - absentă
- Iorguş Zanfir - prezent
- Irimescu Mircea - prezent
- Itu Cornel - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Jolţa Nicolae - prezent
- Kelemen Atila Béla-Ladislau - absent
- Kelemen Hunor - absent
- Kerekes Károly - prezent
- Korodi Attila
- Kötö Iosif - prezent
- Lakatos Petru - prezent
- Leşe Doru Braşoan - prezent
- Liga Dănuţ
- Longher Ghervazen - prezent
- Lubanovici Mircea
- Luca Ciprian-Florin - prezent
- Lup Mircea Silvestru - prezent
- Lupu Mihai
- Macaleţi Costică - prezent
- Manda Iulian Claudiu - absent
- Manolescu Oana
- Marian Dan Mihai - absent
- Marin Mircea - prezent
- Marinescu Antonella - absentă
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente
- Mazilu Constantin - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - absent
- Militaru Constantin Severus - prezent
- Mircovici Niculae - absent
- Mitrea Manuela
- Mocanu Adrian - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Moldovan Carmen Ileana
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Morega Dan Ilie - prezent
- Motreanu Dan-Ştefan
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Mustea-Şerban Răzvan
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - absent
- Neacşu Marian - prezent
- Nechifor Cătălin-Ioan - prezent
- Neculai Marius - prezent
- Negoiţă Robert Sorin
- Negruţ Clement - prezent
- Nica Dan - Guvern
- Nica Nicolae-Ciprian
- Nicolăescu Eugen Gheorghe - prezent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae
- Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - prezentă
- Nistor Laurenţiu - prezent
- Niţă Constantin - Guvern
- Niţu Adrian Henorel - prezent
- Nosa Iuliu - prezent
- Novac Cornelia Brînduşa - prezentă
- Oajdea Daniel Vasile - prezent
- Olar Corneliu - prezent
- Olosz Gergely - absent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan
- Oprea Gabriel - prezent
- Oprişcan Mihai Doru - prezent
- Orban Ludovic
- Pál Árpád - absent
- Palaşcă Viorel
- Palăr Ionel
- Paleologu Theodor - Guvern
- Pálfi Mozes-Zoltan - absent
- Pambuccian Varujan - absent
- Pandele Sorin Andi - prezent
- Panţîru Tudor - prezent
- Pardău Dumitru - prezent
- Pâslaru Florin-Costin - prezent
- Păduraru Nicuşor - prezent
- Păsat Dan - prezent
- Păun Nicolae
- Petö Csilla-Mária - absentă
- Petrescu Cristian - prezent
- Petrescu Petre - prezent
- Pieptea Cornel - absent
- Pirpiliu Ştefan Daniel - prezent
- Plăiaşu Gabriel - prezent
- Pocora Cristina-Ancuţa - prezentă
- Ponta Victor-Viorel - prezent
- Pop Georgian - prezent
- Pop Virgil - prezent
- Popa Daniela - prezentă
- Popa Florian - prezent
- Popa Octavian-Marius - prezent
- Popeangă Vasile - prezent
- Popescu Adrian - prezent
- Popescu Cosmin Mihai - prezent
- Popescu Dan-Mircea - prezent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - prezent
- Popov Duşan - prezent
- Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
- Postolachi Florin - prezent
- Potor Călin - prezent
- Preda Cezar-Florin
- Prigoană Vasile-Silviu - prezent
- Radan Mihai
- Răţoi Neculai - prezent
- Rebenciuc Neculai - prezent
- Resmeriţă Cornel-Cristian - prezent
- Riviş-Tipei Lucian - prezent
- Rizea Cristian
- Rogin Marius - prezent
- Roman Gheorghe - prezent
- Roman Ioan Sorin - prezent
- Roşca Lucreţia - prezentă
- Rusu Valentin
- Sârbu Marian - Guvern
- Sava Andrei-Valentin - prezent
- Săftoiu Ana Adriana - absentă
- Săniuţă Marian-Florian - prezent
- Săpunaru Nini - absent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Seremi Ştefan - prezent
- Seres Denes - prezent
- Socaciu Victor - prezent
- Solomon Adrian - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Spînu Teodor-Marius - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stan Nicolae
- Stanciu Anghel - prezent
- Stavrositu Maria - prezentă
- Steriu Valeriu-Andrei - prezent
- Stoica Mihaela - prezentă
- Stragea Sorin Constantin - prezent
- Stroe Ionuţ-Marian - absent
- Stroe Mihai - prezent
- Stroian Toader - prezent
- Surdu-Soreanu Raul-Victor - prezent
- Surpăţeanu Mihai - prezent
- Surupăceanu Mugurel - prezent
- Şandru Mihaela Ioana - prezentă
- Ştefan Viorel - prezent
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Ştirbu Gigel-Sorinel - prezent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tabugan Ion - absent
- Taloş Gheorghe-Mirel - prezent
- Tărâţă Culiţă - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Teodorescu Horia - prezent
- Timiş Ioan - absent
- Tiţa -Nicolescu Gabriel
- Toader Mircea-Nicu - prezent
- Trăşculescu Alin Silviu - prezent
- Tudose Mihai
- Turcan Raluca - prezentă
- Tuşa Adriana Diana - prezentă
- Ţaga Claudiu - prezent
- Ţintean Ioan - prezent
- Ţîmpău Radu-Bogdan - prezent
- Ţurcanu Florin - prezent
- Ţurea Răzvan - prezent
- Udrea Elena Gabriela - Guvern
- Uioreanu Horea-Dorin - prezent
- Uricec Eugen Constantin - prezent
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila - absent
- Varga Lucia-Ana - prezentă
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilică Radu Costin - prezent
- Vişan Gelu - prezent
- Vîlcu Samoil - prezent
- Vladu Iulian - prezent
- Vlase Petru Gabriel
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Mădălin-Ştefan - prezent
- Voicu Mihai Alexandru - prezent
- Voinescu-Cotoi Sever - prezent
- Vreme Valerian - prezent
- Zamfirescu Sorin Ştefan - prezent
- Zătreanu Dan-Radu - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent
- Zisopol Dragoş Gabriel - prezent
- Zoicaş Gheorghe - prezent

(S-a reluat apelul cu citirea deputaţilor absenţi).

- Adomniţei Cristian Mihai - absent
- Almăjanu Marin - absent
- Antal Istvan - absent
- Atanasiu Teodor - absent
- Bănicioiu Nicolae - prezent
- Berci Vasile - prezent
- Bleotu Vasile - absent
- Borbely Lazslo - absent
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Buda Viorel-Vasile - prezent
- Buican Cristian - absent
- Burlacu Cristian-Ion - prezent
- Burnei Ion - prezent
- Buta Sorin Gheorghe
- Calimente Mihăiţă
- Canacheu Costică - prezent
- Cazan Mircea Vasile - absent
- Cherecheş Cătălin - absent
- Chiţoiu Daniel - prezent
- Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
- Coroamă Gheorghe - prezent
- Damian Ioan - prezent
- Derzsi Ákos - absent
- Dobre Ciprian Minodor - absent
- Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
- Erdei Doloczki István - absent
- Fenechiu Relu - prezent
- Ghiveciu Marian - prezent
- Gust Băloşin Florentin - absent
- Ignat Miron - absent
- Iordache Luminiţa - prezentă
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Atilla Bela-Ladislau - absent
- Kelemen Hunor - absent
- Korodi Attila - prezent
- Liga Dănuţ - prezent
- Lubanovici Mircea - absent
- Lupu Mihai - absent
- Marian Dan Mihai - absent
- Marinescu Antonella
- Máté Andras-Levente - absent
- Mircovici Niculae - absent
- Moldovan Carmen Ileana - prezentă
- Mustea Şerban-Răzvan - prezent
- Negoiţă Robert Sorin - absent
- Năstase Adrian - absent
- Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Olosz Gergely - absent
- Orban Ludovic - absent
- Pal Arpad - absent
- Palaşcă Viorel - absent
- Palăr Ionel
- Palfi Mozes Zoltan - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Păsat Dan
- Petö Csilla-Mária - absentă
- Pieptea Cornel - prezent
- Radan Mihai - prezent
- Rizea Cristian - prezent
- Roşca Lucreţia - absentă
- Rusu Valentin - prezent
- Săftoiu Ana Adriana - absentă
- Săpunaru Nini - absent
- Stroe Ionuţ-Marian - prezent
- Tabugan Ion - absent
- Tiţa-Nicolescu Gabriel - absent
- Varga Attila - absent
- Vlase Petru Gabriel - prezent

(Prezenţa sau absenţa deputaţilor a fost consemnată în stenogramă corespunzător menţiunii făcute în cursul apelului nominal.)

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Există cvorum, prin urmare putem purcede la vot. Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru industrii şi servicii a unei anchete privind acordul petrolier al Companiei Sterling Resources Ltd. în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 şi a altor acte normative conexe. (adoptat)

1. Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru industrii şi servicii a unei anchete privind acordul petrolier al Companiei Sterling Resources Ltd. în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 şi a altor acte normative conexe.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 172 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 7 abţineri.

Proiectul a fost adoptat

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2008 pentru modificarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului. (adoptat)

2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2008 pentru modificarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului.

Votul este deschis, vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 201 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Surdu vrea să-şi explice votul, bănui.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Raul-Victor Soreanu-Surdu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea vine în ajutorul bisericii, vine în ajutorul oamenilor care astăzi, în România, se situează pe primul loc în efortul pe care îl fac oamenii cu şcoală şi cu educaţie aleasă pentru ca în România să triumfe raţiunea asupra violenţei.

Legea este una dintre cele mai bune fapte pe care le-am făcut noi, Parlamentul, şi mai ales în săptămâna mare. Grupul nostru PSD+PC a votat această lege, conştienţi fiind de faptul că prin acest sprijin dat Bisericii, cultelor, probabil Ministerul de Interne va avea, în ani, mai puţin de lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin.(2) şi (4) ale art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Electrica Moldova-S.A. şi Electrica Oltenia-S.A. (adoptat)

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin.(2) şi (4) ale art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" S.A. şi "Electrica Oltenia" S.A.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 199 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 6 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2008 privind actualizarea participaţiei la capitalul social deţinute de Societatea Comercială Fondul Proprietatea-S.A. la Societatea NaţionalăNuclearelectrica-S.A. (adoptat)

4. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2008 privind actualizarea participaţiei la capitalul social deţinut de Societatea Comercială "Fondul Proprietatea" S.A. la Societatea Naţională "Nuclear-Electrica" S.A.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi, 176 voturi pentru, 25 împotrivă şi 8 abţineri.)

O să rog pe doamna Aura Vasile şi pe domnul Toader să vină puţin la prezidiu.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi de asistenţă socială şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. (adoptat)

5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi de asistenţă socială şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis. 204 voturi pentru, nicio abţinere şi nici un vot împotrivă.

Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.139/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea organizării Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale. (adoptat)

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea organizării Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis. 199 de voturi pentru şi 4 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.206/2008 privind măsurile de sprijin financiar acordat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului operatorilor economici din portofoliu, în vederea depăşirii efectelor crizei economice financiare mondiale. (adoptat)

7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2008 privind măsurile de sprijin financiar acordat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului operatorilor economici din portofoliu în vederea depăşirii efectelor crizei economice financiare mondiale.

Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 197 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 4 abţineri.

Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.190/2008 privind efectuarea plăţii contribuţiei României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel. (adoptat)

8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2008 privind efectuarea plăţii contribuţiei României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 202 voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 3 abţineri.

Proiectul a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.188/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora. (adoptat)

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 203 voturi pentru, nici un vot împotrivă şi o abţinere.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.161/2008 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea şi finalizarea proiectelor PHARE. (adoptat)

11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 161/2008 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea şi finalizarea proiectelor PHARE.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 200 de voturi pentru şi o abţinere, niciun vot împotrivă.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.169/2008 privind majorarea contribuţiei României la realizarea investiţiilor finanţate prin împrumutul extern acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin Acordul de împrumut pentru finanţarea Proiectului de modernizare a reţelei energetice feroviare. (adoptat)

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2008 privind majorarea contribuţiei României la realizarea investiţiilor finanţate prin împrumut extern acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin Acordul de împrumut pentru finanţarea a "Proiectului de modernizare a reţelei energetice feroviare".

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: l96 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi două abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.205/2008 privind plata costurilor naţionale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). (adoptat)

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 205/2008 privind plata costurilor naţionale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică.

Vă rog să votaţi. A-a încheiat votul: 199 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2008 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei în România, implementate de Fundaţia Romanian Angel Appeal. (adoptat)

13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2008 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei în România, implementate de Fundaţia Romanian Angel Appeal.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis. 202 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional. (adoptat)

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 195 de voturi pentru, 4 abţineri şi un vot împotrivă.

Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.227/2008 pentru modificarea art.12 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare).

15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.227/2008 pentru modificarea art.12 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

161 de voturi pentru, 47 împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul este respins.

Se reia votul pentru că nu s-a întrunit cvorumul, nu în acest moment. (Amuzament.) Nu în acest moment, puteţi să staţi liniştiţi. (aplauze din partea Opoziţiei)

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2008 pentru acordarea unui ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei. (adoptat)

17. Trecem la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2008 pentru acordarea unui ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei.

Este lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 200 voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.177/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România. (adoptat)

18. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.177/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 193 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2007 privind interoperabilitatea sistemelor electronice de tarifare pentru utilizarea infrastructurii rutiere. (adoptat)

19. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2007 privind interoperabilitatea sistemelor electronice de tarifare pentru utilizarea infrastructurii rutiere.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis.

S-a încheiat votul. 192 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi o abţinere.

Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România. (adoptat)

20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

196 de voturi pentru, 5 abţineri şi nici un vot împotrivă.

Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art. 8 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002. (adoptat)

21. Proiectul de Lege pentru completarea art.8 din Legea bibliotecilor nr.334/2002.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 200 de voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2002 bibliotecilor. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

22. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.334/2002, Legea bibliotecilor.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi. Comisia propune respingerea.

Proiectul de lege a fost respins. 199 de voturi în favoarea propunerii comisiei de respingere. 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România. (adoptat)

23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi. 199 de voturi pentru, 6 abţineri şi 2 voturi împotrivă.

Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare. (adoptat)

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 200 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi o abţinere.

Proiectul este adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind construirea unor case parohiale. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

25. Propunerea legislativă privind construirea unor case parohiale.

Este lege ordinară. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 194 voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

Propunerea comisiei de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind protecţia spaţiilor verzi. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

26. Propunerea legislativă privind protecţia spaţiilor verzi.

Lege organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

189 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 3 abţineri. Propunerea comisiei a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind reglementarea activităţii agenţilor imobiliari şi a societăţilor de intermediere imobiliară din care fac parte aceştia. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

27. Propunerea legislativă privind reglementarea activităţii agenţilor imobiliari şi a societăţilor de intermediere imobiliară din care fac parte aceştia.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 169 voturi pentru, 35 împotrivă şi o abţinere.

Propunerea comisiei a trecut.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

28. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 156 voturi pentru, 48 de voturi împotrivă şi 5 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 187 din 20 decembrie 2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului din sectorul bugetar. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

29. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.187 din 20 decembrie 2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului din sectorul bugetar.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea propunerii.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 193 voturi pentru, 9 voturi împotrivă, 4 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind gratuitatea la transportul în comun pentru pensionari. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

30. Propunerea legislativă privind gratuitatea la transportul în comun pentru pensionari.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 183 voturi pentru, 19 voturi împotrivă şi 9 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordinului nr.14/2007 al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

31. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordinului nr.14/2007 al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru protecţia drepturilor copilului pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi a ghidului metodologic de implementarea acestor standarde.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 195 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 6 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.226 din 2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

32. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.226 din 2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 165 voturi pentru, 34 voturi împotrivă, 5 abţineri.

Propunerea a trecut.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.134 din Legea nr.53/2003-Codul muncii. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

33. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.134 din Legea nr.53/2003, Codul muncii.

Cameră decizională.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

S-a încheiat votul. 162 voturi pentru, 37 voturi împotrivă şi 4 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

35. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei generale a serviciului muncii în perioada 1950-1961.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 185 voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi 4 abţineri.

Propunerea comisiei este aprobată.

Video in format Flash/IOS    

Da, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Este al doilea proiect de lege pe care-l săriţi de pe ordinea de zi, este vorba de poziţia 34, fără să anunţaţi de ce nu respectaţi ordinea care este trecută în această şedinţă de vot. Şi, mai departe, la punctul anterior, nu aţi anunţat, aşa cum era corect, că propunerea legislativă a trecut. Şi vă rog să faceţi aceste menţiuni şi pentru stenogramă şi pentru colegii noştri.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionişti a artiştilor interpreţi sau executanţi din România. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

37. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionişti a artiştilor interpreţi sau executanţi din România.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi. (Vociferări.)

Da. Domnule Nicolăescu, înţeleg că dumneavoastră aţi stricat sistemul.

Vă propun să votăm deschis. (Vociferări)

Repet: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.109 din 2005...

(Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu doreşte să intervină)

După vot. Imediat după vot. După ce terminăm acest vot.

(Domnul Márton Árpád-Francisc doreşte să intervină)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

S-a anunţat o modificare a sistemului de vot şi imediat am ridicat mâna să intervin pe procedură. Deci, sunteţi obligaţi să mă ascultaţi. (Rumoare)

Eu am înţeles că s-a stricat din nou maşinăria de vot. Ca atare, noi nu vă îngreunăm lucrările şi părăsim sala de şedinţa.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Pentru restabilirea adevărului, dumneavoastră aţi stricat sistemul de vot, nu eu. Ca să nu fie dubii.

În al doilea rând, schimbarea sistemului de vot presupune aprobarea de către plen a schimbării sistemului de vot.

În situaţia în care la votul anterior electronic Puterea era în sală la un număr de 162 de deputaţi, prin părăsirea sălii de către grupurile PNL şi UDMR, nu mai aveţi cvorum de şedinţă.

În consecinţă, stimată doamnă preşedinte, anulaţi această şedinţă de vot pentru că nu mai este legală.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Pe procedură, domnul Zgonea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În primul rând, să le urez triferment cât mai mult şi colebil cât mai mult, că au avut Paştele, să fie sănătoşi, să aibă o primăvară frumoasă cei care au sărbătorit duminica trecută Paştele şi dumneavoastră (celor din PNL) să vă urez un Paşte fericit.

Mi-am dat seama că aveţi probleme cu ouăle şi cu mielul şi vreţi să plecaţi mai repede. E o procedură pe care o făceaţi şi când eraţi la guvernare. De aceea, vă ajutăm noi să votaţi pe dumneavoastră, nu e o problemă.

De fapt, aş vrea să vă reamintesc că în Regulamentul Camerei Deputaţilor, pe care dumneavoastră l-aţi făcut în 2005 şi 2006 cu distinşii noştri parteneri, pentru România de astăzi, această procedură pe care dumneavoastră aţi ridicat-o, aţi omis-o. Şi în patru ani de zile dumneavoastră aţi folosit de vreo patru sute şi ceva de ori, vedeţi că sunt în stenograme, defectarea prin ruperea cartelei în interior, cum vă place dumneavoastră să faceţi.

Deocamdată, pentru noi, dacă se întrerupe procedura electronică, în Regulamentul Camerei Deputaţilor, procedura cu votul prin ridicare de mână nu necesită supunerea la vot pentru plenul Camerei Deputaţilor.

Doi. Prezenţa, prin apăsarea cartelei dumneavoastră acolo, nu este obligatorie pentru confirmarea cvorumului, decât dacă se constată de către preşedinte că există cvorumul de şedinţă 167. Puteţi să staţi în sală, să ridicaţi cartela şi pot să vă număr eu să fiţi mai mulţi.

De aceea, am să vă spun, distinşi colegi, că suntem mai mult de 200, chiar dacă dumneavoastră plecaţi, noi rămânem mai mult decât 200.

Vă urez Paşte fericit şi dumneavoastră, şi familiilor dumneavoastră şi alegărilor, în numele celor două grupuri parlamentare care rămân, din păcate, şi miercurea să lucreze pentru dumneavoastră. "Succesuri!" (Vociferări)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Repet: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionişti a artiştilor interpreţi sau executanţi din România.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? 184 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

38. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? 183 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului. (adoptat)

39. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului.

Lege organică.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art.115 din Constituţie.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme. (adoptat)

40. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme.

Voturi pentru? 186 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2008 pentru completarea art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar. (adoptat)

41. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2008 pentru completarea art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 184.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului. (adoptat)

42. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.59/1934 asupra cecului.

Lege organică.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 184.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.39/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. (adoptat)

43. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.39/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.

Suntem Cameră decizională.

Lege ordinară.

Cine este pentru? 184.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2007 pentru modificarea alin.(19) al art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor. (adoptat)

44. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2007 pentru modificarea alin.(19) al art.35 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor.

Lege organică.

Cine este pentru? 182.

Cine este împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.134/2008 privind transmiterea unei suprafeţe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti-Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, în scopul construirii unui laborator complex pentru controlul alimentelor. (adoptat)

45. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.134/2008 privind transmiterea unei suprafeţe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, în scopul construirii unui laborator complex pentru controlul alimentelor.

Cine este pentru? 184 voturi pentru.

Cine este împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport. (adoptat)

46. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport.

Cine este pentru? 184.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2007 pentru completarea titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. (adoptat)

47. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2007 pentru completarea titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Lege organică.

Cine este pentru? 183.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2008 pentru modificarea şi completarea titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. (adoptat)

48. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2008 pentru modificarea şi completarea titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Voturi pentru? 182.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.219/2008 privind prorogarea termenelor de aplicare a dispoziţiilor art.III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici. (adoptat)

49. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.219/2008 privind prorogarea termenelor de aplicare a dispoziţiilor art.III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici.

Cine este pentru? 182.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.128/2008 privind unele măsuri de reorganizare a sectorului energetic prin preluarea de către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica- S.A. a unor pachete de acţiuni. (adoptat)

50. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.128/2008 privind unele măsuri de reorganizare a sectorului energetic prin preluarea de către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice" Electrica" - S.A. a unor pachete de acţiuni.

Cine este pentru? 183.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public. (adoptat)

51. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public.

Cine este pentru? 183.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

52. Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare.

Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Cine este pentru? 182.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2008 privind unele măsuri financiare. (adoptat)

53. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2008 privind unele măsuri financiare.

Cine este pentru? 181.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.216/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar. (adoptat)

54. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.216/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar.

Voturi pentru? 182.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare şi organizatorice pentru desfăşurarea activităţii unităţilor sanitare în cadrul procesului de reformă şi operaţionalizare. (adoptat)

55. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare şi organizatorice pentru desfăşurarea activităţii unităţilor sanitare în cadrul procesului de reformă şi operaţionalizare.

Voturi pentru? 183.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. (adoptată)

56. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.

Voturi pentru? 183.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

57. Proiectul de Lege privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.

Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Cine este pentru? 182.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. (adoptat)

58. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art.26 din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. (adoptată)

59. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art.26 din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare. (adoptat)

60. Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 357/25.25.05.2007. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

61. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - CEC S.A. - în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 2 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind interzicerea utilizării E-urilor nocive sănătăţii în pâine şi produse de panificaţie, carne şi produse din carne, dulciuri, băuturi răcoritoare şi alcoolice. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

62. Propunerea legislativă privind interzicerea utilizării E-urilor nocive sănătăţii în pâine şi produse de panificaţie, carne şi produse din carne, dulciuri, băuturi răcoritoare şi alcoolice.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.18/1991 privind fondul funciar. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

63. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.18/1991 privind fondul funciar.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 180 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului II<SUP>1</SUP> din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

64. Propunerea legislativă pentru abrogarea Cap.II1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Lege organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Anexei 4.1 la Titlul VII Accize şi alte taxe speciale din Ordonanţa de Urgenţă nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

65. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Anexei 4.1 la Titlul VII "Accize şi alte taxe speciale" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Lege organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei de Urgenţă nr.110 din 21/12/2006 privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

66. Propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110 din 21.12.2006 privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Lege organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru abrogarea art.214<SUP>1</SUP>-214<SUP>3</SUP> din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

67. Proiectul de Lege pentru abrogarea art. 2141 - 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia propune respingerea propunerii legislative

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru abrogarea Capitolului II<SUP>1</SUP> al Titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

68. Proiectul de lege pentru abrogarea Cap.II1 al Titlului VII din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia propune respingerea propunerii legislative

Voturi pentru? 183 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind instituirea celei de-a 13-a pensii. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

69. Propunerea legislativă privind instituirea celei de-a 13-a pensii.

Comisia propune respingerea propunerii legislative

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 7 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS   Propunerea de respingere a Proiectului de hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă având ca scop verificarea abuzurilor săvârşite faţă de cei 60 de şefi de centre judeţene ai APIA din ţară, prin încălcarea Statutului funcţionarului public. (adoptată)

70. Propunerea de respingere a Proiectului de hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă având ca scop verificarea abuzurilor săvârşite faţă de cei 60 de şefi de centre judeţene ai APIA din ţară, prin încălcarea statutului funcţionarului public.

Voturi pentru? 179 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. (adoptat)

71. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Cameră decizională.

Voturi pentru? 183 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.201/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România. (adoptat)

72. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.201/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.170/2008 pentru modificarea Legii nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1952, precum şi pentru modificarea art.213 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. (adoptat)

73. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2008 pentru modificarea Legii nr.51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1952, precum şi pentru modificarea art.213 alin. (1) lit. c) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.220/2008 pentru modificarea art.1 alin.(2) lit.i) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă. (adoptat)

74. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 220/2008 pentru modificarea art.1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.149/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul Cooperare teritorială europeană. (adoptat)

75. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană".

Voturi pentru? 183 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.131/2008 pentru completarea art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.14/1998 privind utilizarea veniturilor realizate de instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare. (adoptat)

76. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2008 pentru completarea art.3 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/1998 privind utilizarea veniturilor realizate de instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.178/2008 privind aprobarea achiziţionării unui teren de către Universitatea Politehnica din Timişoara. (adoptat)

77. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 178/2008 privind aprobarea achiziţionării unui teren de către Universitatea "Politehnica" din Timişoara.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.140/2008 pentru modificarea art.3 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.45/2008 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene. (adoptat)

78. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2008 pentru modificarea art.3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2008 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar. (adoptat)

79. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar.

Voturi pentru? 179 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2009 pentru modificarea art.13 alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional).

80. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2009 pentru modificarea art.13 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art.115 alin. (5) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de hotărâre privind modificarea art.10 alin.(2) din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.5 din 24 februarie 2009 privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea situaţiei Societăţii Comerciale Nicolina - S.A. şi a modului în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a gestionat activele acesteia în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2008. (adoptat)

81. Proiectul de hotărâre privind modificarea art.10 alin. (2) din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.5 din 24 februarie 2009 privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea situaţiei Societăţii Comerciale "Nicolina" - S.A. şi a modului în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a gestionat activele acesteia în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2008.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

82. Propunerea legislativă pentru modificarea art.31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii ca autoritate publică autonomă sub control parlamentar. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

83. Propunerea legislativă privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii ca autoritate publică autonomă sub control parlamentar.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2009 privind stabilirea unor competenţe pentru ordonatorul principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului. (adoptat)

84. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2009 privind stabilirea unor competenţe pentru ordonatorul principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.175/2008 privind înlocuirea referirilor la Grupul nr. 1 din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva cu referirile la Grupul nr.4 din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva, în vederea executării lucrărilor de reabilitare aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/2000 privind unele măsuri pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Grupului nr.1 din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva. (adoptat)

85. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2008 privind înlocuirea referirilor la "Grupul nr.1" din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva cu referirile la "Grupul nr.4" din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva, în vederea executării lucrărilor de reabilitare aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/2000 privind unele măsuri pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Grupului nr.1 din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. (adoptat)

86. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională la Penitenciarelor.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.229/2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice. (adoptat)

87. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 229/2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice.

Voturi pentru? 179 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Niciun vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză. (adoptat)

88. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. (adoptat)

89. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. (adoptat)

90. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitatea de donator de asistenţă tehnică. (adoptat)

91. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitatea de donator de asistenţă tehnică.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2008 pentru modificarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. (adoptat)

92. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2008 pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 1vot împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.192/2008 privind aprobarea unor măsuri de relaxare fiscală în vederea creşterii economice şi a numărului locurilor de muncă. (adoptat)

93. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2008 privind aprobarea unor măsuri de relaxare fiscală în vederea creşterii economice şi a numărului locurilor de muncă.

Voturi pentru? 182 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Revenim la proiectele pe care le-am sărit.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.147/2008 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991. (adoptat)

16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2008 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991.

Voturi pentru? 179 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.134 din Legea nr.53/2003-Codul muncii. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

33. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art.134 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (1) al articolului 134 din Legea nr.53/2003-Codul muncii. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

34. Propunerea legislativă privind modificarea alin. (1) al art.134 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

36. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru? 179 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

Am epuizat ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionişti a artiştilor interpreţi sau executanţi din România. (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

Domnul deputat Ovidiu Ganţ, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Datorită anunţului făcut de domnul secretar Valeriu Zgonea, că două grupuri parlamentare care nu părăsesc sala etc., etc., aş dori să precizez că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu numai că n-a părăsit, dar şi-a şi exercitat dreptul de vot asupra punctelor de la ordinea de zi. (Aplauze.)

Doi: date fiind urările făcute, aş dori ca în numele Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale să urez tuturor acelora care sărbătoresc duminică Paştele, un Paşte fericit!

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi noi mulţumim domnului Ovidiu Ganţ şi întregului grup al minorităţilor naţionale.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri procedurale şi aprobarea punctului de vedere al Comisiei pentru regulament solicitat de Biroul permanent la propunerea liderilor grupurilor parlamentare în legătură cu dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 63 de deputaţi.  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Potrivit ordinii de zi şi programului de lucru aprobat pentru şedinţa de astăzi, reluăm dezbaterile la moţiunea simplă iniţiată de 63 de deputaţi.

Vă reamintesc faptul că, în şedinţa din 23 martie, s-au constatat diferenţe semnificative între textul moţiunii simple prezentate în plen de reprezentantul semnatarilor şi textul moţiunii simple depuse, înregistrată şi distribuită deputaţilor, afişată în locuri anume destinate şi comunicată Guvernului.

Ca urmare acestui fapt, dezbaterile au fost suspendate pentru consultări ale membrilor Biroului permanent şi liderilor grupurilor parlamentare. Pe baza acestor consultări, în temeiul prevederilor art.227 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, s-a hotărât să se solicite Comisiei pentru regulament un punct de vedere referitor la aplicarea textelor regulamentare care stabilesc procedura prezentării şi dezbaterii moţiunilor simple.

Punctul de vedere elaborat de Comisia pentru regulament a fost distribuit tuturor deputaţilor.

Am să-l invit la microfon pe preşedintele comisiei, pentru a prezenta punctul de vedere al comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iustin-Marinel Cionca-Arghir:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu voi citi textul punctului de vedere al Comisiei pentru Regulament, deoarece el a fost difuzat şi îl cunoaşteţi. Voi prezenta doar, în sinteză, argumentaţia cuprinsă în acest punct de vedere, care este susţinut de către patru dintre membrii comisiei noastre, reprezentanţi ai P.D.-L, PSD + PC, UDMR şi minorităţi.

După cum ştiţi, al cincilea membru al Comisiei pentru Regulament, respectiv reprezentantul Grupului parlamentar al PNL, a depus în scris o opinie separată.

Stimaţi colegi, în Constituţia României există doar două articole, respectiv art.67 şi art.112 alin. (2), în care se fac referiri directe la moţiunile simple, iar aceste referiri nu detaliază procedura de dezbatere a moţiunii simple. Condiţiile de admisibilitate, procedurile prealabile dezbaterii moţiunii şi procedurile privind dezbaterea şi votarea acesteia sunt detaliate în Regulamentul Camerei Deputaţilor, la art.158 - 164.

Pentru ca preşedintele Camerei să ia în considerare o moţiune simplă, trebuie ca, în conformitate cu prevederile art.158 alin. (4), să o verifice dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute la art.158 alin. (1) şi ale art.159 alin. (1), respectiv să se refere la o problemă de politică internă sau externă, ori - după caz - cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei interpelări şi, în toate cazurile, dacă este motivată şi dacă a fost iniţiată de cel puţin 50 de deputaţi.

În cazul în care textul prezentat, în continuarea căruia se află cele peste 50 de semnături, corespunde cerinţelor regulamentare, preşedintele Camerei este obligat, în conformitate cu prevederile art.159, să comunice moţiunea simplă de îndată Guvernului, s-o aducă la cunoştinţa Camerei şi s-o afişeze la sediul Camerei, iar în conformitate cu art.160 alin. (1) să-i stabilească o dată de dezbatere ce nu poate depăşi 6 zile de la înregistrarea acesteia.

Dacă am accepta faptul că reprezentantul iniţiatorilor unei moţiuni simple ar putea citi la tribuna Camerei alt text decât cel pe care l-a înregistrat oficial cu câteva zile înainte, ce sens ar mai avea afişarea textului iniţial, ce sens ar mai avea sesizarea Camerei, prin anunţarea moţiunii şi difuzarea respectivului text, şi ce sens ar mai avea ca acest text iniţial să fie comunicat Guvernului.

În analiza speţei supuse atenţiei dumneavoastră sunt esenţiale prevederile articolului nr.163, al cărui text îl cunoaşteţi: "La moţiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente".

Este evident în opinia noastră că prevederile art.163 cuprind interdicţia de a modifica textul moţiunii simple aşa cum el a fost depus în timpul şedinţei plenului Camerei, la preşedintele de şedinţă, în conformitate cu prevederile art.159, aşa cum el a fost comunicat Guvernului, conform, aşa cum el a fost afişat la sediul Camerei şi aşa cum el a fost adus la cunoştinţa Camerei şi difuzat deputaţilor.

Analizând prevederile art.158 - 164 din Regulament, rezultă fără niciun dubiu că prezentându-se în plenul Camerei un alt text decât cel care a fost depus de semnatarii moţiunii, s-au încălcat prevederile regulamentare.

Încălcarea prevederilor art.163, constatată în data de 23 martie în şedinţa dedicată moţiunii privind învăţământul, face ca dezbaterea asupra textului moţiunii, depusă iniţial, să devină inadmisibilă. Pe de altă parte, textul nou citit de la tribuna Camerei în data de 23 martie nu îndeplineşte condiţiile de inadmisibilitate cerute de către Regulament pentru a fi dezbătut.

În concluzie, dacă semnatarii moţiunii simple depuse iniţial doresc, în continuare, să fie dezbătută în plenul Camerei problema învăţământului, trebuie să se reia procedura prevăzută în Regulament şi să depună textul unei moţiuni simple cu acest subiect, în timpul unei şedinţe a plenului Camerei Deputaţilor, la preşedintele de şedinţă, în conformitate cu prevederile art.159 din Regulament.

Respectivul text trebuie să respecte toate condiţiile regulamentare pentru acceptarea sa şi trebuie să parcurgă procedurile prevăzute la art.158-164 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă în cadrul dezbaterilor generale sunt intervenţii?

Domnul Mircea Toader, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ştiţi că ne-am aflat într-o situaţie unică în istoria Parlamentului: o moţiune simplă depusă, alta a fost citită. Ne-am situat într-un blocaj, am solicitat noi, liderii de grup, suspendarea; am discutat cam jumătate de oră ceea ce se întâmplă cu această moţiune, dacă o considerăm moţiune sau n-o considerăm moţiune; liderul PNL a susţinut că este moţiune. până la urmă, pentru a ieşi din blocaj, că nu era o prevedere regulamentară expresă, am hotărât să ne adresăm Comisiei pentru Regulament, care să ne dea un punct de vedere. cel pe care l-a prezentat ni-l însuşim, acelaşi punct de vedere am avut şi noi în cadrul discuţiilor, dar pentru a nu crea o dispută politică am considerat necesar să ne adresăm acestei comisii.

fiind inadmisibil, i-am pus o întrebare foarte clară domnului Tăriceanu: dacă ar fi să aprobăm această moţiune, ce text respectă Ministerul Educaţiei, cel pe care-l votăm, sau pe cel care a fost citit?

Pe aceste considerente, noi, Grupul parlamentar al P.D.-L, susţinem ceea ce a propus Comisia pentru Regulament. Dacă PNL-ul doreşte să depună o moţiune, să o depună aşa cum prevede Regulamentul.

Şi pentru a nu mai veni încă o dată la microfon, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, urez tuturor colegilor mei şi colegilor de Parlament, chiar şi celor plecaţi, sărbători fericite şi să ne vedem cu bine după Paşte. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mai sunt alte intervenţii?

Domnul Stanciu, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Îmi cer scuze că voi începe cu o mică butadă, şi îmi cer scuze, în primul rând, domnului prieten Vainer, pentru că voi face referire la doi distinşi ipotetici colegi de-ai domniei sale. Iţic şi cu Ştrul aveau un diferend şi se certau între ei. Au căzut de acord să meargă la rabin, deci nu la comisie, şi zic: "Avem o problemă, rabi". "Ce problemă?" "Spuneţi-ne dacă albul este culoare?...Păi, staţi să vedem în talmud, acolo!" Se uită şi zice: "Da, albul este culoare". "Bine, şi spuneţi-ne dacă negrul este culoare?". Se uită rabi acolo şi zice: "Da, şi negrul este culoare". Atunci Iţic îi spune lui Ştrul: "Vezi măi, deşteptule, că ţi-am vândut un televizor color?!".

Aşa au încercat şi distinşii noştri liberali să ne vândă o moţiune. Dar, ea nu-i moţiune. Nu-i moţiune pentru că au plecat la târg cu una şi au ajuns cu alta. Şi textul de Regulament spune destul de clar că această moţiune, care se concretizează şi ea într-un text, nu poate fi modificată.

Parlamentului i se aduc la cunoştinţă iniţiative legislative, propuneri legislative, proiecte de hotărâri. Acestea, prin procedură parlamentară, pot fi modificate. Modificarea ca atare incumbă amendamente. Niciun text care este prezentat sub o formă sau alta Parlamentului nu poate fi modificat nici în comisii, nici în plen, decât prin amendamente.

Regulamentul precizează foarte clar la art. 163: "La moţiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente." Pentru că moţiunea exprimă poziţia unui grup parlamentar faţă de o anumită problemă internă sau externă, de politică internă sau externă. Or, nu poate să-şi schimbe poziţia faţă de cea comunicată Guvernului, afişată public şi faţă de care grupurile parlamentare celelalte şi-au pregătit, să spunem, într-un fel sau altul, apărarea.

De aceea, domnilor colegi, este timpul ca, după ce ne-aţi vândut patru ani o "economie care duduie", să nu ne mai vindeţi moţiuni negre ca fiind albe.

Vă urăm sărbători fericite şi aşteptăm cu moţiunea de cenzură.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Mihai Voicu din partea Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Cred că ar fi o idee bună modificarea Regulamentului, pentru că, sigur, oricât de multe argumente s-ar aduce şi, până la urmă, votul plenului este cel care decide, Regulamentul nu este deloc clar din punctul de vedere al moţiunilor simple. Pentru că există o distincţie în Regulament între moţiunile de cenzură, care este precizat că trebuie citite, şi moţiunile simple, unde scrie că trebuie prezentate.

Dacă viziunea asupra prezentării unei moţiuni este aceea că ea trebuie să fie citită, cred că Regulamentul trebuie modificat în acest sens. Pentru că se poate interpreta oricând că obiectul unei moţiuni simple este reprezentat de concluziile, de cerinţele acelei moţiuni şi nu de expunerea de motive, dacă vreţi, care este textul care precede solicitările celor care au semnat moţiunea simplă. Nici în Parlament, atunci când votăm o lege, votăm legea şi nu expunerea de motive, iar ea poate fi prezentată în diverse feluri.

Cred că, pentru viitor, e necesară o precizare suplimentară în Regulament, dacă viziunea plenului este în sensul celor precizate de Comisia pentru Regulament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Valeriu Zgonea, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea (de la tribună):

Doamnă preşedinte,

Distinşi colegi,

De fapt, de vreo câţiva ani de zile, de când unii dintre colegii noştri au făcut un regulament, avem mai multe probleme decât soluţii. Şi nu vrem niciodată să recunoaştem că toate lucrurile pe care le-am făcut sunt atât de interpretabile, încât astăzi, cei care l-au făcut în 2005, se lovesc de el şi găsesc tot felul de soluţii inedite în Parlamentul României.

Eu cred că, din păcate, noi plecăm de la fondul problemei. În acest moment, avem tot felul de soluţii şi ne ducem către soluţia de moţiune orală, pe asta o inventăm mai nou şi i-am explicat-o şi distinsului lider al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor, în care cineva, dimineaţa, marţi la 9,30, citeşte o declaraţie politică "moţiunea mea pe agricultură", după care, pe procedură, 51 de parlamentari, începând cu ora 10,00, spun că sunt de acord cu textul dinainte şi a apărut moţiunea orală. Inventivitatea românului este, trebuie să recunoaştem, peste capacitatea europenilor de a înţelege.

Dar să ne întoarcem la chestiune. Comisia pentru Regulament a spus foarte clar: în momentul în care nu respecţi procedura, nu ai o moţiune, pentru că nu ai îndeplinit procedura, iar moţiunea în sine nu şi-a îndeplinit toate etapele ca ea să poată să fie dezbătută de plen.

Şi aici avem două variante. Varianta în care putem să închidem acest joc şi acest dialog, care nu îşi are nicio substanţă, este ca punctul de vedere al Comisiei de Regulament, deşi neregulamentar să facem acest lucru, să fie supus votului plenului, care decide în orice situaţie ambiguă şi să acceptăm şi să le cerem colegilor ca, dacă vor să depună o moţiune, să respecte procedura aşa cum scrie în Regulament şi ei bineînţeles că vor veni imediat şi o vor depune.

Această chestiune, supunând Regulamentul din nou plenului Camerei Deputaţilor este că de fiecare dată când noi avem câte o găselniţă de interpretare şi constatăm că interpretarea regulamentară este alta, trebuie să supunem la vot articolul pe care l-am votat acum câţiva ani de zile. Pentru că cineva are o viziune, pe care, acum două luni de zile, când dormea sau acum patru ani de zile, o avea sub altă formă. Şi ce facem noi este să ne încălcăm propriul regulament, supunând la vot de fiecare dată articolul aşa cum trebuie interpretat.

Dar, trecem şi peste această chestiune şi vă rog, doamna preşedinte, să plecăm de la principiul că plenul este suveran, ca să lăsăm aceste miştouri pe care unii dintre colegii mei le aduc în Parlament, şi să mă întorc la moţiune, care cred că este esenţa pe care distinsa mea colegă (pe care am botezat-o acum câteva săptămâni şi cred că trebuie să fiu dator în aceste zile să bat la uşă, în colegiul domniei sale) a prezentat-o şi rămân la ideea că textul depus trebuie prezentat la acest microfon.

Şi sper că problemele de învăţământ nu se vor duce în probleme de tehnică legislativă sau de tehnica Regulamentului, ci vom discuta pe principii şi pe valori, încercând să nu mai avem asemenea idei inovatoare acolo unde, acolo unde - repet, ne îngreunăm propria noastră muncă şi de o lună şi jumătate încercăm să rezolvăm o problemă foarte simplă.

Doamna preşedintă, preşedintele Comisiei pentru Regulament v-a spus un punct de vedere pe care eu îl susţin, acela că etapele procedurale nu au fost îndeplinite de către distinşii noştri colegi, care s-au limitat numai la a crede că, dacă depun o moţiune la preşedintele de şedinţă, un text, aceea este o etapă îndeplinită şi vă propun să constatăm prin votul plenului că procedura regulamentară nu a fost îndeplinită, drept pentru care nu avem moţiunea de dezbătut şi îi rugăm pe distinşii noştri colegi să repete această procedură. Dacă vor patru ani, patru ani o repetăm, nu avem nicio problemă.

Probabil că textul de azi nu mai este textul de ieri şi textul de mâine, sigur, nu este textul de astăzi.

Vă mulţumesc şi vă urez tuturor, inclusiv celor care depun azi o moţiune, în Săptămâna Mare, sărbători fericite şi Paşte fericit.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Înţeleg că ne apropiem de o concluzie şi vă supun atenţiei dumneavoastră şi o să vă rog să vă exprimaţi prin vot propunerea făcută de Comisia pentru Regulament, conform căreia procedurile nu au fost îndeplinite, condiţiile procedurale nu au fost îndeplinite pentru a continua dezbaterea acestei moţiuni simple pe educaţie.

Cine este pentru? 183 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Trei voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc mult.

Înţeleg că vreţi să vă explicaţi votul? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Domnilor colegi,

Doamnelor colege,

Partidul Naţional Liberal, câţi am rămas în sală, am votat împotriva acestei soluţii date de Comisia de statut. Reprezentantul nostru din această comisie, domnul Ciprian Dobre, a şi motivat aparte, pe lângă raportul comisiei, motivele pentru care Partidul Naţional Liberal are alt punct de vedere vizavi de ceea ce s-a prezentat în raport.

În consecinţă, noi depunem o nouă moţiune legată de problema învăţământului şi aici o rog pe colega mea Alina Gorghiu să facă acest lucru. Moţiune simplă, urmează şi cea de cenzură.

În final, dacă un distins prieten şi bun cunoscut de-al meu, care a vorbit înainte vorbea de miştocăreală şi de miştocăreli, cred că mai mare miştocăreală în Săptămâna Mare decât a minţi că există cvorum în sală, a minţi că se strică aparatura electronică, nu este.

Deci, dragi colegi, având în vedere că încheiem încet lucrările şi ne apropiem de sărbătorile noastre pascale, doresc în numele Partidului Naţional Liberal şi al Grupului liberal tuturor colegilor noştri: Sărbători fericite şi Hristos a înviat!

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea moţiunii simple Educaţia sub cenzura Ecaterinei Andronescu. Istoria se repetă.  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna deputat Alina Gorghiu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

În conformitate cu art. 112 din Constituţie şi art. 158, 164 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, deputaţii din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal au depus moţiunea simplă "Educaţia sub cenzura Ecaterinei Andronescu. Istoria se repetă"

Stimaţi colegi,

Paşte fericit!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă confirm faptul că Grupul parlamentar al PNL a depus această moţiune.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea unor legi la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională.  

În încheiere, aş vrea să vă informez că s-a depus la secretarul general şi lista legilor adoptate pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale.

Dragi colegi, pentru toţi cei care sărbătoresc Paştele la acest sfârşit de săptămână, vreau să vă urez şi eu sărbători cu bine şi să ne întoarcem cu bine.

La începutul săptămânii viitoare reluăm lucrările începând cu ziua de marţi.

Şi reprezentanţilor presei Sărbători fericite!

Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,15.