Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 iulie 2009 (sesiune extraordinară)
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 iulie 2009 (sesiune extraordinară) |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 iulie 2009 (sesiune extraordinară)
|
Şedinţa a început la ora 18,36. Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să declar deschisă cea de-a doua şedinţă de astăzi a Camerei Deputaţilor în cadrul actualei sesiuni extraordinare. Din totalul de 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 281, 53 sunt absenţi, din care 11 participă la alte acţiuni parlamentare. Prin urmare, cvorumul legal este îndeplinit. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru stabilite de Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare pentru această a doua şedinţă şi înscrise în decizia de convocare a sesiunii extraordinare au fost distribuite tuturor deputaţilor. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Vă supun la vot ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a doua şedinţă de astăzi. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. În unanimitate a fost adoptată ordinea de zi. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt observaţii. Nu sunt. Vă supun la vot şi programul de lucru. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
Pe ordinea de zi avem Raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea "Zilei Tineretului". Cu privire la dezbateri şi votul asupra acestui raport, vă propun următoarea succesiune a lucrărilor: prezentarea raportului comisiei care a efectuat ancheta, precum şi prezentarea opiniei contrare motivată a unor membri ai comisiei; intervenţia, dacă doreşte, a doamnei deputat Monica Iacob-Ridzi; dezbateri asupra raportului, timpul afectat, la fel ca şi la celălalt raport, fiecărui grup parlamentar în raport cu numărul membrilor săi, câte 20 de secunde pentru fiecare deputat; dezbaterea proiectului de hotărâre a Camerei Deputaţilor privind raportul de anchetă şi vot deschis prin ridicare de mână pentru proiectul de hotărâre, în ansamblul său. Dacă aveţi observaţii în legătură cu acest desfăşurător pe care v-i l-am expus. Înţeleg că nu sunt. Vă supun la vot această derulare. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, propunerile au fost aprobate. O invit pe doamna deputat Alina Gorghiu, pentru a prezenta raportul comisiei. |
|
||
|
|
Doamna Alina Ştefania Gorghiu: Bună ziua! Mulţumesc, doamna preşedinte, Bună ziua, stimaţi colegi. O să vă prezint o sinteză a acestui raport. Raport final al Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea "Zilei Tineretului". Comisia parlamentară de anchetă privind verificarea sumelor cheltuite de MTS, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi pentru organizarea "Zilei Tineretului" s-a constituit în temeiul Hotărârii Parlamentului României nr.26/23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr.436 din data de 25 iunie 2009. Termenul de depunere a raportului final al comisiei este data de 14 septembrie 2009. Obiectivele comisiei au fost următoarele: verificarea sumelor alocate evenimentului, provenienţa acestora şi modul de cheltuire a lor; verificarea modului în care s-au respectat sau nu procedurile legale privind organizarea şi finanţarea evenimentului; verificarea modului în care Ministerul Tineretului şi Sportului a selectat şi plătit firmele care au organizat evenimentul. De asemenea, Comisia a fost sesizată de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu solicitarea Grupului Parlamentar al PNL de începere a urmăririi penale împotriva ministrului tineretului şi sportului, Monica Iacob-Ridzi, din care au rezultat următoarele obiective: analiza modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către doamna ministru Monica Iacob-Ridzi în legătură cu organizarea "Zilei Tineretului" în data de 2 mai 2009; analiza modului de gestionare a banilor publici de către doamna ministru Monica Iacob-Ridzi în legătură cu organizarea "Zilei Tineretului"; analiza incidenţei prevederilor art. 215¹ Cod penal care reglementează infracţiunea de delapidare şi ale art. 248 Cod penal care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor şi a modului de gestionare a banilor publici de către doamna ministru; analiza legalităţii modului de organizare a "Zilei Tineretului". Probleme identificate de către comisie: Pct.4.1. Încălcarea legislaţiei privind controlul autorităţilor publice asupra politicii editoriale în audiovizual Legea nr.504/2002 a audiovizualului prevede la articolul 6, punctele (2) şi (3) că "independenţa editorială a furnizorilor de servicii media audiovizuale este recunoscută şi garantată de prezenta lege" şi că "sunt interzise ingerinţe de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române sau străine." Astfel, în mod evident, ministerul a cerut ca una din obligaţiile prestatorului să fie aceea de asigurare a prezentării evenimentului în programele de ştiri. Deşi nu există o relaţie directă între minister şi posturile TV care au difuzat acele spoturi, emisiuni, reportaje despre evenimentul din data de 2 mai 2009, totuşi, ministerul a fost cel care a solicitat şi a impus ca obligaţie pentru prestator asigurarea unor astfel de reportaje, emisii, ştiri. Astfel, se poate conchide că prestatorul a acţionat ca un intermediar, fiind obligat la asigurarea şi la cumpărarea acelor spaţii TV pentru prezentarea şi promovarea evenimentului. Rezultă din cele de mai sus faptul că îndeplinirea acestei obligaţii condiţiona efectuarea plăţii de către minister. Se observă clar că era una din obligaţiile esenţiale ale prestatorului, solicitată de către minister şi care nu reprezintă altceva decât o contractare indirectă de către minister a unor reportaje, ştiri, transmisii TV cu privire la evenimentul din data de 2 mai 2009. Or, asta nu poate semnifica decât o ingerinţă clară, chiar dacă indirectă, a autorităţii publice în programul posturilor respective de televiziune şi cumpărarea acelor transmisii, reportaje, ediţii. Rezultă, în mod evident, că doamna ministru Monica Iacob-Ridzi a achiziţionat din fonduri bugetare ştiri în scop publicitar, prin intermediul co-contractanţilor săi. Mai mult, aceasta a intervenit în programele posturilor respective de televiziune, încălcând dispoziţiile legale în vigoare. Pct.4.2. Acceptarea unor oferte în mod vădit nejustificate în raport cu nivelul pieţei şi care nu ţineau cont de resursele proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului. Deşi anexele contractelor de prestări servicii stipulau valori estimate de prestator, sumele efectiv achitate trupelor participante la evenimente au fost de cel puţin 4 ori mai reduse. Pentru a exemplifica, precizăm că propunerea financiară făcută în Anexa 1 la contractul nr.13/22.04.2009 era de 260.850 ron (fără t.v.a.) pentru trupele artistice din cadrul evenimentului de divertisment şi de 50.000 ron (fără t.v.a.) costuri cu ansamblurile muzicale. În realitate, astfel cum lesne se poate determina pe baza contractelor încheiate cu formaţiile artistice participante la evenimentele care au avut loc în parcul IOR Bucureşti, s-au achitat doar circa 20.000 euro fără t.v.a. Se observă, astfel, că există o diferenţă uriaşă între nivelul real al costurilor şi valoarea contractată de către Ministerul Tineretului şi Sportului prin doamna ministru. Diferenţa nu are nicio justificare economică. Tot ce se poate concluziona este că banii publici au intrat în patrimoniul firmelor prestatoare fără justificare. Diferenţa întrevaloarea contractată şi costul real, doar în legătură cu prestaţiile artiştilor şi ale formaţiilor artistice contractate, a depăşit cu 400% costurile reale ocazionate cu onorariile artiştilor interpreţi. Pct.4.3. Acceptarea la plată a serviciilor efectuate de companiile contractate de MTS fără o evaluare cantitativă a acestora, precum şi fără a verifica existenţa şi cuantumul plăţilor efectuate de acestea pentru serviciile subcontractate. Potrivit art.10 din contractul nr.13/2009, Ministerul Tineretului şi Sportului, în calitate de achizitor, avea obligaţia să urmărească derularea contractului în conformitate cu propunerea tehnică şi Anexa nr.1 la contractele încheiate cu societăţile prestatoare, inclusiv în ceea ce priveşte verificarea existenţei unor potenţiali sub-contractori. Chiar şi în lipsa unei atare stipulaţii contractuale, Ministerul Tineretului şi Sportului, în calitate de beneficiar al serviciilor prestate de cele două societăţi comerciale, trebuia să verifice în permanenţă modul concret de executare a contractelor. În procesul-verbal de recepţie a serviciilor organizate ce privesc evenimentele de divertisment, la contractul nr. 13/2009, cât şi la contractul nr.15/2009, se face doar o enumerare a obligaţiilor pe care Ministerul Tineretului şi Sportului le consideră îndeplinite de către prestator, fără a exista o evaluare cantitativă a modului de îndeplinire a acestor obligaţii. Astfel, la punctul 5 din procesul-verbal se face referire la obligaţia prestatorului de a "instala o scenă de mari dimensiuni, capabilă să atragă o importantă masă de oameni, sonorizarea şi luminile vor fi printre atracţiile importante ale evenimentului". Din analiza documentelor pe care comisia le-a avut la dispoziţie nu a rezultat niciun fel de analiză, niciun fel de cercetare responsabilă, atentă, urmărire a modului de derulare a contractelor. Este vorba, din nou, de o lipsă totală de responsabilitate, de preocupare asupra modului în care banii publici au fost cheltuiţi şi chiar de o rea-credinţă din partea doamnei ministru şi a reprezentanţilor ministerului, care nu au respectat clauzele contractuale, nu au respectat obligaţia de verificare a modului de cheltuire a banilor publici. Pct.4.4. Ministrul nu a spus adevărul în faţa Comisiei de anchetă, afirmând că nu avea cunoştinţă de scena aflată în dotarea Casei Studenţilor din Bucureşti, dar, la întocmirea proiectului de buget pe 2009, a semnat solicitarea de finanţare a ratelor de leasing pentru scenă. Doamna ministru a afirmat la audieri că nu a avut cunoştinţă în timp util despre scena deţinută de structurile din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Cu toate acestea, din cercetările comisiei rezultă că doamna ministru a avut cunoştinţă de existenţa scenei încă de la începutul anului, din momentul întocmirii proiectului de buget pe 2009, înaintat Guvernului sub semnătura ministrului şi care cuprindea finanţarea plăţii ratelor de leasing pentru scenă în 2009. Rezultă, de aici, că doamna ministru era în cunoştinţă de cauza asupra existenţei acestei scene, câtă vreme a semnat nota de fundamentare a proiectului de buget al ministerului prin care a asigurat finanţarea ratelor de leasing pentru scena respectivă. 4.5. Schimbarea procedurii de achiziţie publică în cursul derulării operaţiunii de la întocmirea programului anual de achiziţii publice pe anul 2009, până la întocmirea caietelor de sarcini şi utilizarea unei proceduri interne care nu era aplicabilă în domeniu. Ministerul Tineretului şi Sportului, aplicând procedura "Cerere de oferte", nu a respectat prevederile art. 124 punctul b), art. 125 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă nr.34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează: Art. 124 : "Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai în cazul în care valoarea estimată fără t.v.a. a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mică decât echivalentul în lei al următoarelor praguri; b) pentru contractul de servicii: 100.000". Art. 125 : "Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cererea de oferte se iniţiază prin publicarea în SEAP a unei invitaţii de participare la procedura de atribuire." Ministerul Tineretului şi Sportului a încălcat prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, art. 16 alin.(3) care stipulează: "Autoritatea contractantă nu are dreptul de a combina în cadrul aceluiaşi contract servicii incluse atât în Anexa nr.2B, cât şi în Anexa nr.2A, cu scopul de a beneficia de aplicarea prevederilor alin.(1), atunci când atribuie respectivul contract de achiziţie publică." Cu alte cuvinte, nu se pot combina în cadrul aceluiaşi contract de achiziţie publică a serviciilor recreative, culturale şi sportive cu "Servicii de publicitate", numai ca valoarea totală să fie mai mare de 400.000 euro. Niciunul din contractele încheiate, nr. 13,14, 15, ca număr luat în parte, nu depăşeşte valoarea de 400.000 euro. Invocarea de către Ministerul Tineretului şi Sportului a prevederilor art.16 alin.(1) pentru justificarea respectării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, exclusiv a prevederilor art.35-38 şi art.56, nu este corectă, întrucât art. 16 alin. (1) se referă la achiziţionarea de prestări servicii, iar în cele trei contracte figurează şi achiziţiile de produse materiale. 4.6 Încălcarea art.5 din Legea nr.21/1996, republicată, privitoare la ofertele trucate la licitaţii sau orice alte forme de concurs de oferte. Art. 5 din Legea nr.21/1996, republicată, prevede că "(1) sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate care au ca obiect sau care au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: (...) f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte". Cele două societăţi comerciale implicate în organizarea evenimentului "Ziua Tineretului", finanţat din fondurile Ministerului Tineretului şi Sportului, se fac vinovate de încălcarea prevederilor legale anterior citate, în structura asociaţiilor celor două companii existând o similaritate izbitoare, administratorul, sediul social şi obiectul de activitate fiind aceleaşi. Mai mult decât atât, cele două societăţi nu au niciun angajat, fapt ce atrage după sine o imposibilitate de realizare prin forţe proprii a serviciilor ample contractate cu Ministerul Tineretului şi Sportului. Astfel, două societăţi care se aflau în imposibilitate obiectivă de a îndeplini ele însele obligaţiile asumate prin contractele analizate, au participat în mod deliberat şi concertat la procedura de atribuire a activităţii de realizare a evenimentelor, practicând înţelegeri anticoncurenţiale. Un alt aspect notabil este şi acela că societăţile în cauză, cu prilejul desfăşurării lucrărilor Comisiei de anchetă, au fost reprezentate de aceeaşi persoană. Suspiciunea fraudării procedurii de atribuire a serviciilor solicitate de Ministerul Tineretului şi Sportului rezultă şi din împrejurarea că SC Artisan Consulting SRL a subcontractat anumite servicii pentru evenimentele organizate în localitatea Costineşti tocmai de la SC Compania de Publicitate Mark SRL. Aprobarea de către doamna ministru Monica Iacob-Ridzi a Notei de fundamentare nr.18/02 aprilie 2009 fără verificarea prealabilă a costurilor estimative asumate de către Ministerul Tineretului şi Sportului pentru organizarea evenimentelor. Prin Nota de fundamentare menţionată, doamna ministru a aprobat sumele totale estimative repartizate de către Ministerul Tineretului si Sportului pentru organizarea evenimentului din data de 2 mai 2009. Nota de fundamentare se referă la numărul de artişti care trebuie asiguraţi de către organizatorul evenimentului, numărul minim al duratei spoturilor publicitare sau de promovare, fără a face vreo referire la calitatea acestor servicii şi costurile estimate defalcate în funcţie de serviciul prestat şi modul lui de îndeplinire. Nu există un deviz anterior acestei note, o analiză a sumelor practicate pe piaţă, referitoare la organizarea unor asemenea evenimente sau la cotaţiile de piaţă ale acestor prestaţii, care să justifice modul în care Ministerul Tineretului şi Sportului a ajuns la concluzia necesităţii acordării sumelor menţionate în Nota de fundamentare. Mai mult decât atât, cu prilejul lucrărilor comisiei de anchetă, doamna ministru a admis faptul că ştia de posibilitatea de a refuza aprobarea Notei de fundamentare în forma prezentată sau de a solicita completări sau modificări ale conţinutului acesteia, ceea ce demonstrează, încă o dată, faptul că fapta săvârşită a avut concursul direct şi asumat al doamnei ministru. Astfel, doamna ministru Monica Iacob-Ridzi a aprobat alocarea unor sume de la bugetul Ministerului Tineretului si Sportului fără să se intereseze dacă stabilirea acestor sume este fundamentată pe un anumit buget real de cheltuieli, pe estimări serioase si reale. 4.8. Alte observaţii. Mai multe documente ale Ministerului Tineretului şi Sporturilor prezentate Comisiei de anchetă conţin inserţii de caractere parcă ar fi decupate din alte documente, ceea ce pune semne de întrebare asupra corectitudinii acestora. Constatăm că Raportul ANRMAP este greşit, acesta trebuind să constate ilegalitatea procedurii. 5. Concluzii şi propuneri. I. Mandatul Comisiei de anchetă stabilit prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.26/2009. 5.1. Comisia constată, potrivit analizei anterioare, o serie de încălcări ale legislaţiei, precum şi o serie de decizii care reprezintă o rea administrare a banilor publici de către reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului. Aceste decizii angrenează responsabilitatea doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi pe următoarele paliere: 5.1.1 Responsabilitate materială directă, prin decizii luate personal, cum ar fi numirea membrilor comisiilor de selecţie a ofertelor şi de recepţie a serviciilor, aprobarea Notei de fundamentare a procedurii de achiziţie publică de servicii de divertisment, semnarea unor contracte conţinând prevederi ilegale privind influenţarea conţinutului editorial al unor televiziuni. 5.1.2 Responsabilitatea politică, prin angajarea Guvernului României în cheltuieli nejustificate, în contradicţie cu asumarea de către Guvern a unei politici de austeritate. 5.1.3 Responsabilitatea penală prin încălcarea prevederilor art. 215¹ si 248 Cod penal. 5.2. Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi prevede la art. 16 faptul că aceasta "exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi respectiv unităţilor administrative teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii." Ca urmare a prevederilor legale mai sus menţionate şi în temeiul art. 140 alin.(1) şi alin.(3) din Constituţie, Comisia propune sesizarea Curţii de Conturi pentru efectuarea unui control asupra modului de întrebuinţare a resurselor financiare ale Ministerului Tineretului şi Sportului în legătură cu încheierea contractelor nr. 14/2009 cu SC Artisan Consulting SRL şi a contractului nr. 15/2009 cu SC Compania de Publicitate Mark SRL. 5.3. Constatând antrenarea responsabilităţii politice a doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, prin încălcarea principiilor şi angajamentului politic de austeritate al Guvernului, Comisia propune primului-ministru Emil Boc să îşi exercite prerogativele constituţionale şi să propună preşedintelui Traian Băsescu revocarea din funcţie a doamnei ministru. 5.4. Comisia de anchetă propune Camerei Deputaţilor sesizarea Consiliului Concurenţei, aceasta cu privire la încălcarea de către SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL a art. 5 lit. f) din Legea nr.21/1996, republicată. 5.5. Comisia de anchetă propune Camerei Deputaţilor solicitarea unei anchete a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a Gărzii Financiare şi a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în vederea identificării şi anchetării fluxului financiar rezultat în urma organizării evenimentelor din data de 2 mai 2009 "Ziua Tineretului". 5.6. Comisia de anchetă propune Camerei Deputaţilor sesizarea primului-ministru privitor la incompetenţa reprezentanţilor ANRMAP, care, atât prin raportul de control la nivelul Ministerului Tineretului şi Sportului, cât şi prin depoziţia preşedintelui ANRMAP în faţa comisiei, au girat o procedură de achiziţii publice ilegală. II. Sesizarea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal cu cererea de începere a urmăririi penale a doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi. Fiind sesizată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu propunerea Grupului parlamentar al PNL privind cererea de începere a urmăririi penale a doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, având în vedere cele menţionate în raport, se constată că faptele ministrului tineretului şi sportului, Monica Iacob-Ridzi, în legătură cu încheierea contractului nr. 13/2009 şi următoarele, intră sub incidenţa prevederilor art. 215¹ Cod penal şi sub incidenţa prevederilor art. 248 Cod penal. Astfel, doamna ministru Monica Iacob-Ridzi a aprobat alocarea unor sume de la buget fără responsabilitate şi fără să se intereseze cu privire la fundamentarea acestor sume, în raport de cheltuielile reale necesare, manifestând astfel un abuz în exercitarea atribuţiilor cu care era învestită şi o implicare directă şi calificată în delapidarea fondurilor bugetare. Pentru considerentele de mai sus transmitem, potrivit deciziei Biroului permanent, în condiţiile art.155 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, conţinutul prezentului raport Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor în vederea formulării unui raport privind începerea urmăririi penale împotriva ministrului tineretului şi sportului, Monica Iacob-Ridzi, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare prevăzută de art. 215¹ Cod penal şi abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzut de art. 248 Cod penal. Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Le mulţumesc colegilor care au fost membri în această comisie. |
||||
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului Gelu Vişan, pentru a prezenta contraraportul, opinia separată a unor deputaţi din comisia de anchetă. |
||||
|
|
De la bun început, aş dori să spun că nu am vrut să avem un contraraport sau o opinie separată, aşa cum este prevăzut în Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar aţi auzit şi dumneavoastră motivul acestui contraraport, şi anume acela că nu am fost de acord ca această comisie să dea sentinţe şi să stabilească vinovăţii şi, mai mult, să caute soluţii. Comisia parlamentară de anchetă pe verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi pentru organizarea Zilei Tineretului, a fost constituită prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.26/23 iunie 2009. Pe data de 19 iunie 2009, Partidul Naţional Liberal a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un denunţ referitor la încheierea contractelor de prestări servicii pentru organizarea "Zilei Tineretului" din 2 mai 2009. Denunţul a fost trimis spre competentă soluţionare de Direcţia Naţională Anticorupţie. Prin Adresa nr.1.325/2009, comunicată domnului deputat Cristian Boureanu de către Procurorul general al României, doamna Laura Codruţa Kővesi, se confirmă faptul că la data de 22 iunie 2009, denunţul a fost transmis către Departamentul Naţional Anticorupţie, înregistrându-se dosarul penal nr.147/P/2009, unde în prezent se efectuează acte premergătoare cu privire la faptele cu care au fost sesizate organele de urmărire penală. Mai mult, desfăşurarea anchetei penale generate de denunţul PNL este de notorietate publică, fiind relatat în presă. În temeiul art.74 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare. Conform Hotărârii CEDO din 3.02.2009, cererea nr.5.325, prin care România a fost condamnată, se prevede că data începerii anchetei judiciare este momentul deschiderii dosarului la poliţie şi nicidecum data începerii urmăririi penale. Prin urmare, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art.74 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, conform căruia activitatea comisiei trebuie să înceteze de drept. În mod repetat, reprezentanţii PD-L au invocat acest impediment legal, dar solicitarea lor de constatare a unei stări de drept a fost de fiecare dată respins prin votul majoritar, atât în cadrul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cât şi în comisie. Totuşi, Partidul Democrat Liberal a continuat să participe la activitatea comisiei, prin reprezentanţii săi, din dorinţa de a contribui la aflarea adevărului în legătură cu obiectul de anchetă. În şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2009 a fost aprobat în unanimitate Regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei, aşa cum fusese votat la comisia de constituire. Cu aceeaşi ocazie, a fost aprobat în Biroul permanent şi programul de lucru al comisiei, program votat în unanimitate în comisie, la şedinţa de constituire. Având în vedere prevederile art.10 alin.(1) din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.26/2009, programul de lucru al comisiei se încheie în 60 de zile de la constituire. Şedinţele comisiei s-au desfăşurat cu regularitate, în conformitate cu programul, şi, de fiecare dată, ordinea de zi a fost epuizată. În plină perioadă dedicată audierilor şi strângerii altor probe relevante obiectului anchetei, la sfârşitul şedinţei din data de 7 iulie, domnul Bogdan Olteanu a propus ca raportul final al comisiei să fie adoptat până joi, 9 iulie, urmând ca, în conformitate cu prevederile legale, comisia să-şi înceteze activitatea în acest fel. Această propunere, adoptată cu votul majoritar al membrilor PSD, PNL, UDMR din comisie, a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât nu avusese loc nicio deliberare pe probele deja strânse în comisie, iar comisia era în aşteptarea unor audieri deja aprobate şi a unor documente de importanţă deosebită pentru aflarea adevărului în cauză, precum Raportul Gărzii Financiare şi Raportul auditului intern al Ministerului Tineretului şi Sportului, ordonat de doamna ministru Monica Iacob-Ridzi. Mai mult, începând din aceeaşi zi, reprezentanţii PNL şi UDMR au adus la cunoştinţa membrilor comisiei faptul că au deja o propunere de raport, pe care sunt gata să o pună în discuţia membrilor comisiei. Este cu totul surprinzător să se forţeze votul pe un raport final, întocmit în timpul administrării probelor în cauză, şi este cu totul neobişnuit ca, aşa cum au susţinut reprezentanţii PNL, să se continue audierile şi adunarea altor probe scrise, în timp ce se deliberează asupra raportului final. Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal au atras atenţia asupra acestor anomalii, dar votul majoritar a impus data de 9 iulie, ca dată a prezentării raportului final. În urma discuţiilor purtate în singura şedinţă dedicată deliberării, care a avut loc în după-amiaza zilei de 8 iulie, reprezentanţii Partidului Democrat Liberal au decis să formuleze prezentul raport separat, sub rezerva completării sale ulterioare şi cu precizarea firească, în condiţiile date, că el se bazează pe un probatoriu incomplet. Ministerul Tineretului şi Sportului a organizat evenimentele împărţite în trei categorii, după cum urmează: evenimente în municipiul Bucureşti, evenimente în staţiunea Costineşti şi evenimente în toată ţara, în cele 39 capitale de judeţ, cu excepţia municipiilor Bucureşti şi Constanţa. Organizarea evenimentelor a propus achiziţionarea de către Ministerul Tineretului şi Sportului a trei categorii principale de servicii: servicii de divertisment, constând în participarea a cât mai multor persoane la diversele evenimente dedicate tinerilor, cum ar fi: întreceri sportive, alte concursuri, programe organizate de direcţiile judeţene şi aşa mai departe; servicii artistice constând în recitaluri şi concerte ale unor formaţii de muzică uşoară şi ansambluri artistice; servicii constând în producţia de filme şi casete video-publicitare de propagandă şi de informare. De asemenea, pe lângă aceste servicii principale, organizarea de ansamblu a evenimentelor a presupus şi achiziţionarea de servicii conexe. De exemplu, privind realizarea de materiale de prezentare şi promovare necesare în cadrul evenimentelor. În cazul de faţă, cerinţa privind selecţia de oferte, în opinia reprezentanţilor Partidului Democrat Liberal, a fost îndeplinită, Direcţia de investiţii, achiziţii publice şi servicii interne din cadrul Ministerul Tineretului şi Sportului transmiţând invitaţii de participare societăţilor Artisan, Mark şi System Management, invitaţiile de participare înregistrate cu nr.40/9.04.2009, nr.41/09.04.2009 şi respectiv 42/09.04.2009, menţionându-se în cuprinsul acestora data limită de depunere a ofertelor, şi anume data de 16 aprilie 2009, invitaţii care au fost primite de aceştia, conform rapoartelor transmisiei fax. Există anumite suspiciuni în legătură cu modul în care au fost selectate firmele cărora li s-a transmis invitaţia de participare. Este de menţionat faptul că nu există nicio procedură legală prin care aceste firme cărora o parte contractantă decide să le adreseze invitaţii de participare sunt selectate. Din probele adunate până în prezent, rezultă faptul că invitaţiile de participare s-au transmis în urma unui proces decizional ambiguu, iar faptul că două dintre cele trei firme care au primit invitaţii - Mark şi Artisan - au acelaşi sediu şi, în mare parte, acelaşi acţionariat, este de natură să justifice aceste suspiciuni. De asemenea, nu există nicio probă care să indice faptul că firmele au fost ales în mod deliberat pentru a fi favorizate, dar numărul mic de invitaţii transmise, precum şi împrejurarea mai sus-menţionată, legată de relaţia dintre două firme care au recepţionat invitaţia, este de natură să ridice semne de întrebare în legătură cu deschiderea şi transparenţa acestui moment procedural al achiziţiei. Cu atât mai mult cu cât din cele trei invitaţii transmise, Ministerul Tineretului şi Sportului a primit doar două răspunsuri, şi anume exact de la aceste două firme care au şi obţinut în final contractele. Este, de asemenea, de menţionat faptul că, în conformitate cu metodologia, împrejurarea ca două societăţi au aceeaşi sediu social şi asociaţi comuni nu apare ca un impediment cu privire la participarea acestora la procedură. Legalitatea desfăşurării procedurii de achiziţie a făcut obiectul unui control din partea ANRMAP. În urma controlului, a fost redactat raportul de control nr.RC403/6774 din 18.06.2009, prin care, având la dispoziţie şi analizând dosarul achiziţiei, echipa de control a concluzionat că autoritatea contractantă, respectiv Ministerul Tineretului şi Sportului, a respectat prevederile legale instituite de Ordonanţa de urgenţă nr.34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte derularea procedurii de atribuire a contractelor de servicii pentru organizarea evenimentelor cu ocazia "Zilei Naţionale" a Tineretului. Pe parcursul derulării anchetei, comisia a putut constata că procedura de recepţie a evenimentului s-a desfăşurat defectuos. Nu a existat o recepţie cantitativă a evenimentului, în sensul că nimeni nu a putut preciza cantitatea exactă a materialelor promoţionale - tricouri, şepci, brelocuri, brichete, confecţionate şi distribuite cu această ocazie. De asemenea, membrii comisiilor de recepţie au acţionat superficial. Ministerul Tineretului şi Sportului are dreptate să spună că a existat ca şi criteriu principal al stabilirii gradului de succes al evenimentelor numărul de tineri care au participat, într-un fel sau altul. Iar cele peste 400 de acţiuni organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului cu ocazia evenimentelor din 1-2 mai anul curent reflectă acest lucru, numai că în rigorile cheltuirii banului public ar fi trebuit avut în vedere procesul de recepţie şi alte aspecte de natură nu doar să indice gradul de reuşită a evenimentului, ci şi detaliile cheltuielilor. De altfel, ca o observaţie generală ar fi că contractele, cât şi procesele-verbale de recepţie, conţin formule prea generale, susceptibile a acoperi mai multe categorii de cheltuieli. S-au ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la cheltuirea sumelor pentru evenimentul de la Costineşti, din data de 2 mai, anul curent. Astfel, din probele aflate în posesia comisiei, rezultă faptul că ar exista anumite cheltuieli pe care organizatorii MTV Days susţin că le-au făcut ei din surse private atrase, deşi ele par a figura printre cheltuielile acoperite din banii proveniţi de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Acest fapt ar putea fi susţinut numai prin dovezi circumstanţiale şi prin interpretări ale probelor aflate la dosar. Pentru lămurirea acestei situaţii, este necesară audierea conducerii firmei Mark, care a câştigat contractul pe evenimentul de la Costineşti, şi a firmei Artisan care, conform unor probe, ar fi fost în relaţie contractuală cu organizatorii MTV Days. Menţionăm că cele două firme au refuzat să dea curs invitaţiei la audieri. Considerăm că absenţa oricăror informaţii venite dinspre firmele care au adjudecat cele trei contracte şi au subcontractat mai departe organizarea evenimentelor din 1-2 mai este de natură să deformeze orice concluzie finală în legătură cu această anchetă. Ţinând cont de faptul că, pe de o parte, alcătuirea prezentului raport a fost precipitată de decizia majorităţii comisiei, prin care s-a scurtat brutal programul de lucru al comisiei şi, pe de altă parte, de faptul că probatoriul administrat este vădit incomplet, suntem forţaţi să ne pronunţăm pe baze insuficiente. Astfel, prima noastră concluzie este aceea că lucrările comisiei trebuia să continue, aşa cum s-a aprobat unanim în şedinţa de constituire în Biroul permanent. Pe baza probatoriului administrat până acum este dificil să ne pronunţăm în legătură cu legalitatea întregului proces de cheltuire a banului public şi în legătură cu evenimentele din 1-2 mai. Pe anumite segmente ale acestui proces, ne-am pronunţat mai sus. Pe baza probatoriului administrat până acum, se constată anumite deficienţe de recepţie reală, prin imposibilitatea unei verificări ulterioare amănunţite a serviciilor şi bunurilor recepţionabile. Precizăm clar că aceste deficienţe nu conţin elemente de nelegalitate, din ceea ce ştim până în prezent. Prin decizia Biroului permanent, comisia trebuie să se pronunţe şi cu privire la cererea de începere a urmăririi penale a doamnei Monica Iacob-Ridzi, formulată de PNL. Având în vedere precaritatea probatoriului administrat până în momentul respectiv, considerăm că nu ne putem pronunţa în această privinţă. Cererea nu va rămâne, însă, nesoluţionată de Departamentul Naţional Anticorupţie, efectuând proceduri judiciare specifice în acest caz. DNA are la dispoziţie mijloacele adecvate pentru a răspunde unei asemenea cereri şi, de vreme ce deja a fost sesizat de PNL, considerăm că sesizarea Camerei Deputaţilor pe această cerinţă este inutilă. Într-o manieră generală, având în vedere toate cele constatate pe parcursul acestei anchete, reprezentanţii Partidului Democrat Liberal formulează următoarele propuneri, pe care urmează să le concretizăm în iniţiative legislative: 1. stabilirea unui circuit de transmitere a actelor în cadrul procedurilor de cheltuire a banului public mult mai transparent; 2. crearea unei proceduri de verificare directă sau indirectă a ofertanţilor în raport cu concurenţa reală şi cu posibilitatea evitării oricărui posibil conflict de interese între asociaţi; 3. crearea unei baze solide, pentru ca la fiecare achiziţie să se transmită la cel puţin 5 firme invitaţii de participare la achiziţiile publice; 4. îmbunătăţirea clauzelor de control direct, indirect şi terţiar faţă de toţi beneficiarii şi sub-beneficiarii contractorului principal, cu posibilitatea reducerii sumei datorate; 5. corectarea şi îmbunătăţirea sistemului şi a posibilităţii de control ulterior al procedurii de recepţie reală. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Înţeleg că doamna Monica Iacob-Ridzi nu doreşte să aibă intervenţie şi atunci intrăm direct în dezbaterile generale. Potrivit aprobării de la începutul şedinţei, timpul afectat fiecărui grup parlamentar, calculat la 20 de secunde pentru fiecare membru, se prezintă astfel: PD-L - 38 de minute, PSD+PC - 38 de minute, PNL - 22 de minute, UDMR - 7 minute, minorităţile naţionale - 6 minute. Fiecare grup parlamentar îşi gestionează, aşa cum bine ştiţi, în parte, aceste minute. Dau cuvântul, în continuare, domnului Göndör, din partea Grupului parlamentar al PD-L. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Aş vrea să vă spun că formaţia mea principală este matematica. Sunt matematician. Şi în urma participării în această comisie, pentru că am fost membru al acestei comisii, am aflat un lucru pe care nu credeam că o să mi-l reamintesc din matematică. Mulţimea numerelor reale este o mulţime total ordonată. Aceasta înseamnă că întotdeauna 10 este mai mare decât 5. Am constatat aceasta pe tot parcursul lucrărilor comisiei, pentru că 5 membri ai PD-L au fost în comisie, iar ceilalţi 10, reprezentanţi ai PSD, PNL, UDMR şi minorităţi. S-a verificat acest lucru pe tot parcursul lucrărilor, încă de la prima zi, când, daţi-mi voie să vă spun şi vă spun acest lucru, pentru că am participat la prima comisie parlamentară şi mi-am pus speranţe că prin această comisie voi putea să observ foarte bine cum Parlamentul îşi exercită funcţia principală, cea de control asupra Guvernului. Încă din prima şedinţă a acestei comisii am citit Regulamentul, exact cum citeam pe vremuri ziarul "Scânteia". Am fost puşi în faţa unui regulament pe care l-am citit rapid într-o oră, iar toate propunerile sau, hai să fiu foarte sincer, majoritatea propunerilor noastre au căzut datorită faptului că mulţimea numerelor reale este ordonată, adică 10 este mai mare decât 5. S-a discutat foarte mult şi în mass-media şi în rândurile politicienilor sau s-a încercat să se scoată în evidenţă faptul că reprezentanţii PD-L din această comisie nu au făcut altceva decât un vid în jurul ministrului Ridzi. Aş vrea să vă spun că acest lucru nu a fost adevărat! Noi am dorit şi dorim în continuare să scoatem adevărul la iveală! Am dorit şi am fost acuzaţi de acest zid, pentru că am dorit ca această comisie să funcţioneze în legalitate. S-au adus în faţa acestei comisii diferite documente prin care se atesta faptul că în acest caz există cercetări la DNA. Cu toate că, la un moment dat, acel lucru de care vă vorbeam anterior, adică mulţimea numerelor reale este ordonată, 10 mai mare ca 5, s-a votat în cadrul comisiei că vom lua în discuţie şi vom ţine cont de toate documentele de care putem să facem rost, inclusiv de articolele din presă, xerocopii. În momentul în care colegul nostru, deputatul Boureanu a adus un răspuns din partea DNA, cu privire la faptul că în acest caz sunt cercetări la DNA, din nou 10 mai mare decât 5! Unul dintre motivele pentru care noi, cei 5 reprezentanţi ai PD-L am susţinut un raport separat a fost faptul că, aşa cum s-a spus deja anterior aici, cercetările nu au fost finalizate. Într-un mod brusc şi brutal audierile la această comisie s-au oprit, şi eu am protestat şi atunci, în timpul discuţiilor din comisie, s-au oprit brusc prin votul, de data aceasta, dacă ţin bine minte, a fost 8 la 1, într-o şedinţă numită "şedinţă de-îndată". Am finalizat lucrările comisiei din data de 7, am părăsit comisia, pentru că s-a terminat şedinţa, şi numai o parte din membrii comisiei au fost rechemaţi pentru a se vota o dată faptul că, totuşi, vom chema o anumită firmă la audieri şi brusc şi faptul că peste două zile vom face raport. Am considerat şi considerăm în continuare faptul că cercetările în această cauză, ca să spun aşa, nu ne pot da cu certitudine puterea să dăm un verdict, deşi, pentru că am folosit cuvântul "verdict", o comisie parlamentară nu cred că trebuie să dea un verdict, aşa cum, prin raportul citit astăzi, votat de comisie, se dau verdicte şi se fac încadrări legale. Nu cred că acesta este rolul unor comisii parlamentare şi aş vrea să vă mai spun un lucru: dorinţa noastră de a continua lucrările acestei comisii şi de a continua aceste cercetări a fost pentru aflarea adevărului, cu riscul că ceea ce vom afla în continuarea cercetărilor poate să fie circumstanţe agravante sau, dimpotrivă, atenuante. Am să vă spun în final faptul că pe mai departe vom susţine opinia separată pe care am avut-o în cadrul acestei comisii, dar aceasta - şi subliniez acest lucru - nu înseamnă că nu vom fi de acord cu trimiterea şi începerea cercetărilor penale. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PD-L.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Doamna Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al PSD + PC. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator va vota acest raport şi grupul nostru şi-a însuşit ceea ce reprezentanţii grupului parlamentar au semnat în momentul în care au validat acest raport pentru a fi supus plenului Camerei Deputaţilor. Va fi singura intervenţie aceasta, din partea Grupului parlamentar PSD şi PC. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Bogdan Olteanu. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Poate că unii şi-au dorit ca lucrurile să mai dureze. Nu ştiu de ce, pentru că, aşa cum au constatat şi în comisie, în fiecare zi veneau veşti proaste pentru ei, şi nu veşti bune. Se aflau lucruri rele despre Ministerul Tineretului şi Sportului şi niciodată lucruri bune. De aceea, faptul că la un moment dat lucrările comisiei s-au sfârşit, vă reamintesc, stimaţi colegi, inclusiv cu votul dumneavoastră. Prin vot unanim s-a decis că joi, 9 iulie, ne oprim. Acel lucru, spuneam, a făcut ca raportul comisiei să fie, iată, mai blând decât raportul DNA-ului. Acel lucru, şi fără îndoială, lipsa noastră de capacitate de a asculta telefoane, de a intercepta emailuri şi de a controla calculatoare. De aceea, avem un raport mai blând decât al DNA-ului, dar cu toate acestea un raport de speriat, un raport îngrijorător, un raport grav, un raport plin de lucruri extrem de serioase şi care nu trebuie să se găsească într-un minister. Şi am să spun, de aceea, stimaţi colegi, că în primul rând constatăm astăzi, la dezbaterea raportului Comisiei de anchetă, că iniţiatorii acestei comisii şi iniţiatorii cererii de urmărire penală a doamnei ministru şi deputat Monica Iacob-Ridzi au avut dreptate când au depus aceste cereri. Ni s-a contestat chiar şi dreptul de a depune asemenea cereri, s-a contestat oportunitatea şi conţinutul cererilor şi vedem astăzi în raport, şi vedem astăzi în referatul procurorilor că mai mult decât că am avut dreptate, erau şi alte lucruri pe care noi nu am fi avut cum să le aflăm. Comisia a fost contestată zi de zi. Lucrările ei au fost contestate zi de zi! S-a spus că este o comisie politică! Stimaţi colegi care vorbiţi permanent despre politicul din Parlament, dacă politicul vă stă în gât, de ce nu plecaţi acasă? Mergeţi să vă faceţi procurori dacă vă este ruşine că sunteţi politici, nu staţi aici! Noi aici suntem politici, în baza unui mandat din partea cetăţenilor şi avem datoria ca politic să-i reprezentăm pe cetăţeni! Şi politic îi reprezentăm pe cetăţeni, identificând acolo unde se duc banii care n-au unde se duce şi n-ar trebui să se ducă, identificând acolo unde se încalcă legea. De aceea, stimaţi colegi, oricât aţi încercat să contestaţi această comisie, oricât v-aţi luptat împotriva acestei comisii, comisia, iată, şi-a avut rostul său şi şi-a avut dreptatea ei. Şi am găsit multe! Am găsit, stimaţi colegi, încălcări ale Legii penale şi aici este cel mai bun exemplu de blândeţe din partea comisiei. Comisia s-a pronunţat doar pe ce a putut instrumenta în mod clar cu mijloace parlamentare. A venit DNA şi a completat constatările noastre cu infracţiuni de natură informatică. Foarte bine! Şi-a făcut datoria, să vedem cum se va instrumenta mai departe! A venit DNA şi a dovedit că a existat o intenţie clară, prealabilă lansării procedurilor, că a existat o asociere în vederea săvârşirii acestor fapte, că a existat premeditarea săvârşirii acestor fapte, lucruri pe care, sigur, cu instrumentele pe care le deţin, le-au putut instrumenta. Ei da, noi nu! Aceasta este, foarte bine! Avem date mai complete acum! Am constatat, de asemenea, cheltuieli fără măsură, fără justificare şi fără control, concerte pentru care s-au dat bani deşi le plătea altcineva, trupe la care s-a pretins că s-au dat de trei ori mai mulţi bani decât primeau şi decât ştie toată lumea că primesc! Pentru că toţi cei aflaţi aici în sală au organizat concerte în campaniile electorale sau au mers la concerte ca iubitori de muzică şi ştiu cât se plăteşte muzica! |
||||
|
Domnul Valeriu Tabără (din sală): Dumneavoastră da, noi nu! |
|||||
|
|
Nu, absolut! Unii dintre dumneavoastră au organizat concerte pe banii statului, spre deosebire de noi, care am organizat pe bani privaţi. Şi îmi cer scuze, domnule coleg, aţi organizat concerte pe banii statului, şi nu pe banii dumneavoastră! A fost o mare greşeală din partea mea! Am constatat, de asemenea, ".. |
||||
|
|
Vă rog să nu intraţi în dialog cu sala, domnule deputat. |
||||
|
|
Fără îndoială, şi rugaţi-i şi pe dânşii să nu facă dialog cu mine şi vă promit că n-am să le răspund atunci când o să tacă. (Aplauze.) Am constatat, de asemenea, o uriaşă degringoladă administrativă, ceva ce nu s-a mai pomenit în istoria unei guvernări din România! O asemenea incurie, o asemenea incapacitate în conducerea unui minister, o asemenea lipsă de profesionalism, dată de incompetenţă şi de politizarea excesivă care ruşinează un întreg Guvern. Şi lucrurile acestea au fost văzute, constatate şi instrumentate de această comisie! Am constatat, de asemenea, stimaţi colegi, şi e extrem de îngrijorător, o extrem de îngrijorătoare, serioasă şi gravă conivenţă între autorităţile statului în acoperirea unor fapte grave. Şi am cerut şi cerem prin acest raport primului-ministru să ia măsuri la ANRMAP, pentru că în mod absolut incalificabil o instituţie a statului, menită să protejeze banul public în cazul licitaţiilor publice, a acoperit o achiziţie frauduloasă, şi aici nu este numai constatarea comisiei, este şi constatarea DNA-ului, pentru interese de partid. Şi un şef din acelaşi partid cu ministrul a acoperit activitatea ministerului cu acte insuficiente, cu acte incomplete, cu încălcarea legii, pentru a încerca să acopere o ilegalitate. Şi acest lucru a fost instrumentat, stimaţi colegi de comisie! În sfârşit, încălcarea Legii concurenţei prin licitaţie trucată! Şi cerem Consiliului Concurenţei să ia măsurile necesare şi să sancţioneze autorităţile publice, dar şi firmele private care au trucat o licitaţie. Şi am constatat în plan politic, stimaţi colegi, deşi nu era treaba noastră, a opoziţiei, să o facem, încălcarea unui angajament de solidaritate şi de austeritate al Guvernului, a unui angajament proclamat de premier şi asumat de partidele Coaliţiei şi nerespectat de ministrul anchetat. Şi acesta este un lucru care ne-a făcut să cerem, un lucru care deja s-a întâmplat, plecarea ministrului din considerente politice. În sfârşit, încălcarea conştientă şi intenţionată, stimaţi colegi, a legislaţiei achiziţiilor publice, instrumentată de noi, confirmată prin referatul procurorilor. Toate aceste lucruri au rezultat în urma activităţii noastre! Poate că puteam să mai descoperim lucruri. Nu cred! De acum e treaba organismelor statului, care pot verifica în conturi, care pot verifica la bănci, să vadă unde sunt banii. Şi cerem, de aceea, Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor, cerem, de aceea, Gărzii Financiare, ANAF-ului, să vadă unde s-au dus banii, la cine au ajuns şi unde s-au întors. Şi este treaba lor să-şi facă această datorie. Şi, de aceea, cerem, de asemenea, Curţii de Conturi să obţină recuperarea acestor bani, ceea ce sigur că la dumneavoastră, stimaţi colegi, la partid, este o experienţă care deja s-a mai întâlnit, că s-a mai cerut şi domnului fost primar al capitalei să dea 5 milioane înapoi şi a fost condamnat şi de instanţă să-i dea. V-aţi obişnuit să daţi bani înapoi la cererea Curţii de Conturi, o să mai daţi o dată! Şi, de aceea, stimaţi colegi, din experienţa acestei comisii şi din constatările acestei comisii sunt câteva lucruri pe care le vedem şi din care sper să învăţăm şi să nu mai greşim. Sper să învăţăm să ne alegem şi să ne susţinem bine reprezentanţii şi bunii reprezentanţi şi sper să avem grijă când şi până unde îi susţinem. Trebuie să-i susţinem până la limita legii, până la limita bunului-simţ şi niciodată dincolo de ele! Trebuie să avem grijă cum politizăm comisia. S-a vorbit aici de politizare! Da, stimaţi colegi, aţi politizat comisia, pentru că aţi votat împotriva raportului comisiei, şi acum vorbiţi despre faptul că veţi vota referatul procurorilor, care este mult mai grav! Dar n-aţi votat raportul comisiei care instrumenta aceleaşi fapte. Aceasta, stimaţi colegi, se numeşte politizare! Aceasta se numeşte politizare, nu îndeplinirea datoriei de către colegii dumneavoastră parlamentari. Dincolo de orice calcule matematice şi dincolo de orice comparaţii între numere şi cifre! În sfârşit, constat, stimaţi colegi, că astăzi se închide cercul într-un război lung, purtat în interiorul acestei actuale coaliţii, şi lung, purtat între partidele parlamentare din România, în care întotdeauna s-a folosit un anumit etalon al corupţiei şi în care partidul dumneavoastră, stimaţi colegi de la PD-L, a luptat întotdeauna împotriva corupţiei, câtă vreme corupţia era în altă parte! Ei, bine, acum corupţia este la dumneavoastră, stimaţi colegi, şi aştept să văd cum luptaţi împotriva acestei corupţii! Aştept să văd cum luptaţi şi cum trimiteţi în justiţie pe cei care s-au dovedit a fi corupţi! Aştept să văd cum votaţi un raport al comisiei care dovedeşte corupţie şi incurie şi incompetenţă! Sau, dacă nu, atunci vă veţi asuma, stimaţi colegi, că la dumneavoastră în partid nu vă recunoaşteţi parul, ci vă uitaţi doar la paiul din ochii altora. Am să închei, stimaţi colegi, constatând că în dezbaterile de astăzi din Parlament şi din ultimele zile, din mass-media, circulă tot mai des o temere. O temere că partidul care conduce Guvernul României nu s-ar mai afla în majoritate, că s-ar afla în minoritate, că ar fi 5 la 10, că poate n-are majoritate în Parlament, că poate n-are susţinere în Guvern, că poate nu mai funcţionează coaliţia! Nu ştiu! Eu văd că legile vă funcţionează, şi când daţi legi bune vi le votăm şi noi, că aşa este normal! Dar, stimaţi colegi, există o măsură simplă dacă nu mai sunteţi în majoritate, există o măsură simplă dacă nu sunteţi susţinuţi, există o măsură simplă dacă nu aveţi sprijin în Parlament: plecaţi în opoziţie, că înseamnă că nu mai sunteţi doriţi! (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL.) |
||||
|
|
Din partea UDMR, domnul Petru Lakatos. |
||||
|
|
Stimată doamnă preşedinte, Stimate doamne şi domni deputaţi, Nu pot să fiu de acord cu cei care pe tema organizării şi desfăşurării "Zilei Tineretului" în acest an o acuză pe doamna ministru Ridzi şi pe colaboratorii săi de bună-credinţă şi profesionalism. În acest caz, factorii decizionali din Ministerul Tineretului şi Sportului au ales un alt slogan: "De 2 ori mai şmecher" şi au acţionat ca atare. Cu toate că în bugetul pe 2009 aprobat de Parlament şi concretizat în programul anual al achiziţiilor publice nr.1398 din 07.04.2009 au existat capitole şi poziţii distincte, separate pentru servicii de publicitate media şi promovarea instituţiei, în valoare de 456.731 euro pe an, şi alta: servicii de recreere, culturale şi sportive, în valoare de 750.000 de euro pe an, având proceduri de atribuire diferite, participanţii Ministerul Tineretului şi Sportului la Concursul "De 2 ori mai şmecher" s-au gândit să se folosească de o excepţie prevăzută la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă nr. 34. Acest articol, în anumite condiţii, respectiv ca valoarea contractului să fie peste 125.000 de euro şi să cuprindă servicii din categoria II A şi II B, le-ar fi permis să respecte din Ordonanţa de urgenţă nr. 34 numai prevederile art.35 până la 38 şi art. 56. Astfel, în concepţia lor, ar fi fost exoneraţi de prevederea articolului imediat următor, art.17, care stabileşte obligativitatea respectării principiilor generale care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţii publice, dintre care figurează tratamentul egal, transparenţa şi eficienţa utilizării fondurilor publice. Deci, tratamentul egal, transparenţa şi eficienţa utilizării fondurilor publice. Pofta vine mâncând, şi la acest ghiveci sau gulaş, după preferinţa şi gustul fiecăruia, s-au mai adăugat achiziţii de produse, cum ar fi: procurarea de tricouri, şepci, brelocuri, brichete, produse care prind bine în campanii de tot felul, mai ales dacă nu sunt trecute numeric şi nu sunt numărate la recepţie. Campionii concursului "De 2 ori mai şmecher" nu au respectat nici măcar prevederile celor trei articole amintite anterior, la care au făcut trimitere, dintre care, la art.15 alin.(1) şi (2) se prevede: "Caietul de sarcini conţine în mod obligatoriu specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris în mod obiectiv, în aşa manieră încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante". Cireaşa de pe tortul ilegalităţilor o reprezintă încălcarea prevederilor art. 23 din ordonanţa sus-menţionată, care interzice divizarea contractului de achiziţie publică în mai multe contracte distincte, de valoare mai mică, ceea ce, de fapt, s-a şi întâmplat. Din lipsă de timp, nu mă mai refer la toate ilegalităţile şi neregulile care s-au comis şi sunt cuprinse în raport şi care au ca urmare risipirea banilor publici. Doresc doar să scot în evidenţă un lucru foarte grav. Ilegalităţile comise puteau fi prevenite sau oprite din faşă, dacă ANRMAP, organism cu atribuţii în domeniu, şi-ar fi făcut datoria. Conducerea ANRMAP trebuia să sesizeze că în lege nu există nicăieri sintagma "procedură internă specifică". ANRMAP nu este organism de justificare la comandă politică a apelării la excepţii şi nici avocat din oficiu, care atunci când vrea aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34, iar atunci când nu-i convine, spune că nu se aplică prevederile respective, aşa cum rezultă din poziţia lor, remisă Camerei Deputaţilor. Ei, ANRMAP-ul, trebuiau să sesizeze că procedura selecţie de oferte, la care s-a apelat în final, logic, trebuie să fie precedată de cerere de oferte, la care sunt prevederi clare în lege. ANRMAP a refuzat să pună la dispoziţia Comisiei de anchetă dosarul de supraveghere completă al controlului efectuat la MTS, aşa cum prevede art.12 din propriul Regulament, privind supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Dacă verificarea efectuată de ANRMAP ar fi fost temeinică, şi nu de ochii lumii, ei ar fi constatat primii inexistenţa unor documente cerute de normele în vigoare şi măsluirea cu urme vizibile a caietelor de sarcini şi a altor documente, aşa cum au constatat şi organele de anchetă. Bineînţeles, se pune întrebarea: cine răspunde pentru constatarea din raportul de control al ANRMAP din 18.06.2009, conform căreia MTS a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte derularea procedurilor şi atribuirea contractelor, afirmaţie infirmată de organele de anchetă şi realitatea evidentă. Sperăm că sumele cheltuite fără respectarea prevederilor legale vor fi recuperate, şi persoanele vinovate sancţionate. Grupul parlamentar al UDMR va vota concluziile şi propunerile formulate în raportul Comisiei de anchetă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnul Pambuccian. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Şi ca să ilustrăm, ultima dată în situaţii de genul acesta, felul în care vom proceda, vă voi spune următoarele lucruri: vom sta în sală, dar nu vom participa la votul legat de Comisia de anchetă, în schimb, vom vota favorabil solicitarea Procurorului general, aşa cum vom face în toate situaţiile similare de acum înainte. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul Mircea Toader. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, Nu aveam de gând să iau cuvântul, dar am fost surprins de cuvântul domnului Bogdan Olteanu. Mi-am adus aminte de anii '50, cred că se numea "acuzator popular". Cred că şi-a greşit poziţia şi locul, modul în care ne atrăgea atenţia, a fi om politic este una, a fi acuzator este alta, iar comportamentul acesta de la tribuna Parlamentului cred că nu ne face cinste! Cred că un asemenea discurs, indiferent cât ar fi el de veninos, nu face bine Parlamentului, nu poate să ne ducă spre o concluzie pe care o dorim cu toţii. Am spus, această comisie, care a fost o comisie politică, trebuie să recunoaştem, o spunem şi o spunem răspicat, fiindcă am arătat la vremea respectivă că este începută procedura. Este începută o procedură judiciară, neacceptată dintr-un regulament prost înţeles, şi s-a demonstrat că organele de anchetă penală au început ancheta. Dacă această decizie şi hotărâre şi cerere a Procurorului general era înainte, îl întreb pe domnul Olteanu sau pe altcineva, mai continua această comisie? Comisie care nu a putut să elucideze ceea ce ne-a interesat pe toţi. Unde s-au dus banii? Nici nu suntem competenţi, nici nu putem să facem acest lucru, iar veni la tribună şi a ne prezenta întotdeauna nişte acuzatori către toţi, să arătăm cu mâna spre un grup sau spre altul sau spre colegii noştri, cred că nu ne face cinste! O concluzie: sângele apă nu se face! (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PD-L.) |
||||
|
|
Dau cuvântul, în continuare, doamnei Graţiela Gavrilescu, din partea Grupului parlamentar al PNL. |
||||
|
|
Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu: Stimaţi colegi, Din textul raportului, dar şi din faptul că cererea procurorului şef al DNA-ului privind acceptul începerii urmăririi penale împotriva ex-ministrului Ridzi se află pe agenda Camerei Deputaţilor, cred că v-aţi putut convinge de oportunitatea şi moralitatea demersului făcut de Grupul Partidului Naţional Liberal pentru rezolvarea legală, cu celeritate a unui caz evident de proastă gestionare a banului public. Aşa se şi face că de mai bine de o lună românii vorbesc despre "ridzipirea" banilor, despre modelul Ridzi ca stil de lucru al actualului Executiv. Acest caz este o premieră. Pentru prima dată în istoria Camerei Deputaţilor, o comisie de lucru s-a mobilizat să aibă rezultate şi cred că a lucrat transparent şi temeinic şi a şi reuşit. Acest caz este un început. Presa a dovedit că în pofida tentaţiilor financiare, contracte de publicitate sau diurnă ministerială pentru călătorii în străinătate etc. poate fi un câine de pază al democraţiei, iar noi, cei aleşi uninominal de către cetăţeni să le apărăm interesele, am dovedit că ne pasă, că ne putem face datoria, aşa cum este normal să ne-o facem în România europeană a mileniului III. Acest caz, partea văzută a aisbergului corupţiei şi incompetenţei ridicate la rang de politică publică, va fi startul altor demersuri similare, pentru alte mistere şi instituţii publice, copleşitoare ca număr şi cheltuială pentru o ţară aflată în criză. Acest caz va rămâne un exemplu şi sperăm că după ancheta Ridzi nici un oficial nu-şi va mai putea permite să-şi bată joc de lege şi de banii publici! În calitate de membru al comisiei de anchetă, am participat ore şi ore în şir la audieri, analize şi discuţii. Am rămas cu un gust amar, al gândului că un ministru tânăr, poate prea tânăr, din neştiinţă, din inconştienţă, din prea multă siguranţă sau tupeu a reuşit numai în şase luni de mandat să compromită atât de grav imaginea Guvernului care l-a propulsat în fruntea unui minister, cu dedicaţie. Şi poate că este timpul ca Guvernul să analizeze serios dacă această structură aberantă, care a înghiţit două agenţii funcţionale, ar mai trebui menţinută în această perioadă de criză? Am acceptat să fac parte din această comisie şi am lucrat cu toată seriozitatea şi responsabilitatea pe care mi le conferă statutul de om politic, dar şi cu experienţă în administraţie. Acum, la final, constat, cu părere de rău, că experienţa în administraţie i-am lipsit doamnei Ridzi. Şi mai cred ceva: că în multe locuri din ţara aceasta şi din Bucureşti, cred că 50% din cei care nu au experienţă greşesc după modelul Ridzi. Acesta este motivul real pentru care ţara se duce de râpă şi motivul mai este unul: Guvernul celor cu carnete de partid şi fără soluţii pentru ţară, care îndatorează această Românie cu miliarde de euro. Îl contrazic pe antevorbitorul meu, pe colegul meu de comisie, şi spun că comisia de anchetă şi-a făcut într-adevăr datoria, DNA, Procurorul general au iniţiat potrivit competenţelor propriile demersuri, iar Comisia juridică a dat deja dovadă de eficienţă şi moralitate şi contez pe justiţia română pentru elucidarea definitivă în acest caz. Dacă nu, cineva în noiembrie ar face foarte bine dacă şi-ar face un slogan electoral "Să furaţi bine!" |
||||
|
|
|
Cu aceasta, am epuizat lista vorbitorilor. Intrăm în dezbaterea proiectului de hotărâre. «Hotărâre referitoare la raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea "Zilei tineretului"». Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptat. La art.1, «Camera Deputaţilor aprobă concluziile şi propunerile formulate în raportul depus de Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea "Zilei tineretului"». Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptat. La art.2 alin.(1), "Camera Deputaţilor solicită Guvernului şi Consiliului Concurenţei să analizeze concluziile şi propunerile formulate de Comisia parlamentară de anchetă cu privire la faptele ce au făcut obiectul cercetărilor sale şi să adopte măsurile necesare, potrivit competenţelor ce le revin." Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Alin.(2), "Camera Deputaţilor solicită Curţii de Conturi efectuarea unui control asupra modului de întrebuinţare a resurselor financiare ale Ministerului Tineretului şi Sportului în legătură cu încheierea contractului nr.14/2009 cu SC Artisan Consulting SRL şi a contractului nr.15/2009 cu SC Compania de publicitate Mark SRL. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Art.3 alin.(1), "Camera Deputaţilor solicită Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi ca în temeiul dispoziţiilor art.155 din Regulament, să întocmească un raport privind începerea urmăririi penale împotriva doamnei deputat Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al tineretului şi sportului, în legătură cu infracţiunile de delapidare prevăzute de art.215 Cod penal şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.248 Cod penal, aşa cum se prevede la pct.5.2. din raportul Comisiei parlamentare de anchetă, la care se anexează şi opinia contrară motivat." Şi alin.(2), "Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi va fi depus în termen de 15 zile de la data prezentei hotărâri". Observaţii? Domnul Toader. |
|
||
|
|
Doamna preşedinte, Am o observaţie generală. Cred că era corect să supuneţi la vot fiecare articol, chiar dacă nu erau observaţii. Fiindcă noi, practic, nu vom accepta aceste articole. Dar vreau în mod special să susţin eliminarea art.3 care prevede ca, Camera Deputaţilor să solicite Comisiei juridice, în temeiul art.155 începerea urmăririi penale, fiindcă acest lucru de fapt s-a realizat prin cererea Procurorului general, Comisia juridică deja a dat un verdict favorabil şi sigur că urmează dezbaterea şi votul din Camera Deputaţilor şi vreau să-l asigur pe domnul Bogdan Olteanu că vom vota pentru începerea urmăririi penale. Sunt curios la colegul dânsului ce va face. Dar, solicit încă o dată eliminarea, fiindcă n-are nici un sens. Dacă ar rămâne acest articol, ar însemna, în conformitate cu această hotărâre, să se întoarcă la Comisia juridică. E adevărat că scrie aici "pentru delapidare". Cu regret vă spun, chiar DNA-ul n-a găsit nici un fel de element care să însemne delapidare, şi pentru acest motiv vă rog să eliminaţi acest articol care este caduc şi nu-şi are sensul. |
||||
|
|
Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Toader, de eliminare. Voturi pentru? 89 voturi pentru. Voturi împotrivă? 138 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Şi există o solicitare de a supune la vot fiecare articol. Art.1. Voturi pentru? Mi-a solicitat să supun la vot fiecare articol. Doamna Aura Vasile. Vă rog. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, S-a trecut peste ceea ce dumneavoastră vreţi să reluaţi procedural. Considerăm votul dat. Aţi supus la vot art.3, puteţi merge mai departe, să supuneţi raportul în plen. Nu vă puteţi întoarce asupra unui vot dat. |
||||
|
|
Nu a fost un vot dat. Am întrebat dacă sunt obiecţii. (Vociferări din partea Opoziţiei.) |
||||
|
|
Doamna preşedinte, Vă aduc aminte că la ultimele două proiecte de lege, aţi procedat identic la fiecare punct al raportului. Este o cutumă, aşa se procedează. Deci, dumneavoastră aţi ajuns la pct.3, l-aţi supus votului. Rezultatul votului a fost dat. De la art.3 nu vă puteţi întoarce la art.1. Vă rugăm să mergeţi mai departe. |
||||
|
|
Domnul Toader. |
||||
|
|
Dacă e vorba de cutume, la aprobarea pentru vechiul raport, al Comisiei Sterling, s-a votat articol cu articol. Nu confundaţi o comisie de anchetă cu un raport şi până la urmă, hotărârea Camerei Deputaţilor, cu un proiect de lege care merge în procedura respectivă. Eu solicit în continuare să se meargă articol cu articol. |
||||
|
|
Vă supun la vot dacă să votăm art.1 şi art.2. Pentru că art.3 este votat şi bineînţeles că pe art.4 urmează să ne dăm votul. Am ajuns să supunem la vot Regulamentul! Suntem într-o situaţie foarte interesantă, dar, mă rog, nefiind nici o problemă, vă supun la vot această propunere de a vota pe art.1 şi art.2. Cine este pentru? 89 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 136. Abţineri? O abţinere. Propunerea a fost respinsă. Deci, a fost respins amendamentul propus de domnul Toader. Vă supun la vot art.3, aşa cum este el în proiectul de hotărâre. Voturi pentru? 136 voturi pentru. Voturi împotrivă? 89. A trecut. Art.4, "În termen de 30 de zile..." Vă rog. Domnul Marton Arpad. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Am aceeaşi observaţie. Ni s-a atras ulterior atenţia că avem o prevedere regulamentară cum că putem solicita şi că este trecută formula exactă din Regulament. E adevărat că aici această formulă cam şchioapătă, pentru că altfel estre formulat art.3. Ni s-a mai pus întrebarea, dar ce facem cu Curtea de Conturi? Nu le dăm noi termene! Păi, nu le dăm. I-am sesizat. Este un art.3 corect formulat în care am sesizat Curtea de Conturi, în care am dat un termen unei comisii parlamentare. Şi atunci credem că pentru unicitate ar fi bine şi aici să avem, cu toate că avem un articol din Regulament tot neconstituţional, aceeaşi formulare "În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, Guvernul şi celelalte autorităţi executive sesizate..." şi aşa mai departe. Curtea de Conturi n-are cum în 30 de zile fiind sesizată să-şi definitiveze activitatea, credeţi-mă! E bine şi este în consens cu ceea ce... Deci, art.4, "celelalte autorităţi sesizate..." nu este în contradicţie cu Regulamentul. Regulamentul ne permite, nu ne obligă. Şi acea prevedere regulamentară este neconstituţională. O pot dovedi. Deci, "În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, Guvernul şi celelalte autorităţi executive sesizate..." şi aşa mai departe. Aşa cum am adoptat şi la cealaltă variantă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Vă supun la vot amendamentul propus de domnul Marton Arpad. Voturi pentru? 136 voturi pentru. Voturi împotrivă? 23 voturi împotrivă. Abţineri? 66. Am să citesc şi alin.(1) şi alin.(2). "În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, Guvernul şi celelalte autorităţi sesizate cu hotărârea Camerei Deputaţilor şi cu raportul comisiei, vor informa Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu privire la măsurile adoptate. Biroul permanent va prezenta plenului Camerei Deputaţilor informarea primită de la autorităţile sesizate." Vă supun la vot în integralitatea lui şi cu amendamentul domnului Marton Arpad acest articol 4. Voturi pentru? 136 voturi pentru. Voturi împotrivă? 89 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Acum, vă supun la vot proiectul de hotărâre, în ansamblul lui. Voturi pentru? 136 voturi pentru. Voturi împotrivă? 89 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Domnul Toader, explicarea votului. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Doamna preşedinte, Ne explicăm votul împotrivă. De la început am spus că această comisie trebuia să se finalizeze cu soluţiile şi până la urmă cu locul unde s-au dus acei bani, unde s-au consumat şi modul în care s-au consumat, pe de o parte. Pe de altă parte, nu trebuie să se transforme această comisie într-o comisie care să ancheteze, să devină un fel de tribunal popular, acesta este motivul, şi ca să vedeţi că ne păstrăm consecvenţa urmează după cum aţi aprobat şi dumneavoastră, o a treia şedinţă, în care vom supune aprobării Camerei Deputaţilor cererea Procurorului general de începerea urmăririi penale, unde Partidul Democrat Liberal va vota pentru. Ca să fim corecţi unii cu alţii. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Procedură. Doamna Aura Vasile. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru stenogramă. Art.110 alin.(4): "Textele articolelor la care nu se formulează amendamente, obiecţii sau observaţii, se consideră adoptate". |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Acum, cu această ultimă intervenţie, am epuizat ordinea de zi a celei de-a doua şedinţe de astăzi. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 20,05. |
||||
![]() |



