Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Dumitru Pardău, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Am intitulat declaraţia politică de azi "Despre resentimente şi toleranţă".

Doamnelor şi domnilor colegi,

Deşi au trecut cei 20 de ani acordaţi de domnul Silviu Brucan, constatăm cu tristeţe că nu prea am ajuns să ne înţelegem şi să ne respectăm unii pe alţii. Ba, dimpotrivă, neîmplinirile tranziţiei şi gâlceava politică au distrus relaţiile dintre cetăţeni, aşa încât suntem pe punctul de a edifica în locul concordiei o nedorită societate resentimentară.

În locul doritei armonii sociale, prelungirea nemulţumirilor creează nu doar o stare de frustrare, ci şi un context care favorizează discordia şi duşmănia.

Cetăţenii sunt revoltaţi pe cei aflaţi, fie şi vremelnic, la conducere, iar conducătorii aleşi se menţin în mare vrajbă, disputând cu încrâncenare orice bătălie care se vrea a fi în folosul comunităţii. Cei care s-au implicat în politică le reproşează pasivitatea celor care nu s-au implicat şi invers. Societatea civilă nu prea îşi aude vocea în vacarmul postrevoluţionar, axat preponderent pe reproşuri şi resentimente şi mai puţin pe solidaritate şi respect între părţi, iar când societatea civilă reacţionează în vreun fel, e catalogată ca ţinând parte unuia sau altuia dintre oamenii politici.

Şi uite aşa, riscăm să nu vedem pădurea de copaci şi să ne scape democraţia printre mâini.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Probabil că, pentru fiecare, toleranţa are altă valoare şi altă semnificaţie. Eu cred că toleranţa este capacitatea de a accepta opinii diferite, de a nu te crispa atunci când stai la masă cu cineva care nu gândeşte ca tine.

Eu mai cred că a fi tolerant este o calitate pe care o dobândeşti prin educaţie, cultură şi prin antrenament. Voltaire parcă spunea că primul om care a preferat să înjure în loc să arunce cu piatra a inventat... civilizaţia.

Părtaşi cu toţii la ce se întâmplă pe stradă, în faţa ghişeelor, în locurile publice, aici, în Parlamentul României, ar trebui să ne întrebăm mai des ce facem noi pentru a avea o societate cu mai bune sentimente ale unora faţă de ceilalţi. Fiindcă o lume în care te distingi prin ura şi nu prin stima celorlalţi e o lume bolnavă, o lume întoarsă pe dos.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, invit la microfon pe domnul deputat Ovidiu Ganţ.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, stimată doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ieri, 9 noiembrie 2009, întreaga Europă a sărbătorit alături de Germania 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Acest eveniment a avut o relevanţă mondială pentru că înseamnă sfârşitul războiului rece prin falimentul previzibil al sistemului comunist.

Pentru poporul german, momentul înseamnă înlăturarea ultimei reminiscenţe al celui de al doilea război mondial. Ţara fusese divizată într-o regiune ocupată de aliaţii occidentali şi una de sovietici. Dacă în zona occidentală aliaţii au încurajat o construcţie democratică a statului în virtutea Constituţiei de la 23 mai 1949 şi aplicau un plan Marshall de reconstrucţie economică, în zona estică începea marasmul comunist cu toate formele lui de opresiune, mă refer aici la celebra Stasi şi înapoierea economică generată de economia planificată.

Republica Federală Germană, pe baza politicii "un popor, două state", a avut un fir călăuzitor al politicii sale externe pe care l-a urmărit cu consecvenţă vreme de 40 de ani, indiferent de culoarea politică a guvernelor care s-au succedat. Un context internaţional favorabil şi o luciditate şi o hotărâre exemplară a unui lider de excepţie în persoana cancelarului Helmut Kohl, au făcut posibil acest moment istoric.

Cetăţenii Berlinului de Est şi-au înfrânt teama şi s-au îndreptat spre zidul care-i despărţea de fraţii din Vest. Grănicerii din est, care aveau mulţi oameni pe conştiinţă până în acel moment, nu au tras în conaţionali şi astfel reunificarea de facto a Germaniei a început. Practic, simultan cu acest proces a început şi un altul, şi anume extinderea spre est a Uniunii Europene. Regimurile comuniste au fost înlăturate de către popoarele est-europene dornice să-şi reclădească regimuri democratice.

Revoluţia a învins şi în România înscriind ţara noastră pe direcţia reintegrării în Europa civilizată, fapt realizat la 1 ianuarie 2007. Cine ar fi crezut acum 20 de ani că într-un timp atât de scurt de la căderea Zidului Berlinului, Uniunea Europeană va avea 27 de membri care împreună clădesc o Europă a păcii, securităţii şi bunăstării.

România trebuie, alături de Germania, să contribuie la acest edificiu. La acest moment aniversar, doresc să transmit de la tribuna Parlamentului României prietenilor noştri germani sincere felicitări pentru tot ce au realizat în ultimii 20 de ani, mult succes şi prosperitate în viitor, alături de recunoştinţă profundă pentru sprijinul acordat ţării noastre în toată această perioadă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Aveţi cuvântul, vă rog.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Ieri, angajaţii celor patru unităţi de primire a urgenţelor din Iaşi au protestat spontan. Condiţiile de muncă şi nerespectarea condiţiilor salariale i-au făcut pe aceşti oameni responsabili de sănătatea ieşeană să iasă în stradă.

Concret, numeroasele întârzieri în ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale lunare cu câteva zile, a celui de al 13-lea salariu, a întârzierii tranşei întâi, culminând acum cu neacordarea celei de-a doua tranşe din prima de stabilitate. În condiţiile în care ceilalţi colegi din spitale primesc aceste drepturi la timp, i-au făcut pe cei din unităţile de primire a urgenţelor, cei din serviciile de ambulanţă, dispensare t.b.c. şi cabinete şcolare să iniţieze acest protest.

Este o eroare impardonabilă, datorită căreia oamenii cu cele mai grele condiţii recunoscute la evaluarea locului de muncă, şi cel mai adesea emigranţi din sistemul sanitar care nu i-a motivat, au neşansa să fie remuneraţi cu întârziere sau deloc faţă de restul colegilor.

Reparaţia s-ar produce prin respectarea zilei de 15 a fiecărei luni ca zi de intrarea salariilor pe cardurile bancare, ceea ce nu s-a întâmplat până acum, acordarea celorlalte drepturi salariale la timp şi o dată cu restul colegilor din sistemul de sănătate românesc.

Credem că soluţionarea definitivă a acestei probleme se face doar prin respectarea cheltuielilor stabilite iniţial pe fila de buget acordată de Ministerul Sănătăţii, fără a mai fi angajate cheltuieli suplimentare care ar necesita tocmai diminuarea veniturilor iniţiale şi cu repercusiuni în certitudinile salariale.

Vă reamintesc faptul că această declaraţie politică se face în baza proiectului "Soluţia sănătoasă" iniţiat de cabinetul meu parlamentar şi de către toţi cei responsabili de sănătatea ieşenilor.

Sper ca pe lângă acest lucru, o dată cu aprobarea în plen a Legii privind existenţa Centrului de traume a Spitalului de Urgenţe din Iaşi şi condiţiile de muncă ale acestor oameni să fie mai bune, pentru că nu ne putem bate joc de sănătatea ieşenilor şi să asigurăm urgenţele din toată Moldova într-o gheretă de tablă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Sonia-Maria Drăghici, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulţumesc mult, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi, vreau să vă vorbesc despre "Toleranţă-valoare fundamentală a conştiinţei umane".

În urmă cu 14 ani, la 16 noiembrie 1995, cu ocazia celei de a 28-a sesiuni a Conferinţei Generale, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a proclamat la Paris Ziua Internaţională a Toleranţei.

Constatăm acum că toleranţa e mai necesară ca oricând. În aceste vremuri marcate de globalizarea economiei şi accelerarea mobilităţii şi a comunicaţiei, a migraţiilor şi deplasărilor de mare amploare ale populaţiilor, a urbanizării şi mutaţiilor în sfera formelor de organizare socială, toleranţa e necesară atât între indivizi, cât şi în cadrul familiei şi comunităţii.

Toleranţa reprezintă respectul, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturale, a diferitelor feluri de expresie şi exprimare a fiinţelor umane. Ea este încurajată prin cunoaştere, deschidere spirituală, libertatea gândirii, conştiinţei şi credinţei. Toleranţa constituie armonia în diferenţe. Fără toleranţă nu există pace, iar fără pace nu putem avea nici dezvoltare, nici democraţie.

În medicină, toleranţa înseamnă acceptul şi recunoaşterea între părţile componente ale unui organism biologic (numit self), existând şi un mecanism de apărare, prin care organismul recunoaşte ceea ce este străin de sine (nonself). Instituirea toleranţei are loc atât în procesul de creştere şi dezvoltare, în apariţia noilor celule, ţesuturi şi organe, pornind din momentul concepţiei, cât şi ulterior în relaţiile de adaptare la mediul extern. Extrapolând sistemele biologice la macrostructura socială, toleranţa este o modalitate de existenţă şi supravieţuire care conduce la progres fără violenţă şi distrugere.

Educaţia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranţa. Educaţia pentru toleranţă se poate face învăţând pe fiecare persoană din societate care-i sunt drepturile şi libertăţile legale, pentru ca ele să fie respectate şi promovând voinţa de a proteja drepturile şi libertăţile altora.

Se pare însă că unii adoptă modelul fariseic, al toleranţei de suprafaţă, sub această mască dezvoltând de fapt o intoleranţă, adică ura faţă de bine şi valorile general umane, pentru că sunt obsedaţi de propria imagine şi iubirea de sine. Tema fundamentală a toleranţei este de fapt iubirea, iar a intoleranţei este ura.

Starea de tensiune, ameninţare şi presiune exercitată de anumite persoane asupra unor grupări de oameni, tendinţele egocentrice, manipularea şi tendinţa de dominare sunt adevăraţii duşmani ai toleranţei. Misionarii instituirii toleranţei trebuie să fie chiar cei învestiţi cu putere, pentru a se putea realiza feed-back-ul atât de necesar progresului şi democraţiei.

Ziua Internaţională a Toleranţei se constituie într-o ocazie de a aduce aminte conducătorilor statului faptul că ei şi-au asumat nişte angajamente şi că au nişte obligaţii. Nevoia imperativă de toleranţă ne este tuturor foarte clară, dar dorinţa de a o respecta trebuie să fie şi mai puternică. Cei mai buni apărători ai democraţiei sunt societatea civilă bine dezvoltată, atentă la drepturile omului, presa liberă şi responsabilă, respectul instituţiilor statului, dar, mai presus de toate, conştiinţa respectului dintre oameni.

În timp ce sărbătorim Ziua Internaţională a Toleranţei, să ne aducem aminte cu toţii că, începând de azi, trebuie să ne îndeplinim obligaţia de a fi toleranţi.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Tinel Gheorghe.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează simplu: "Geoană, colaboratorii şi guvernarea".

Zilele trecute, Mircea Geoană, finul de botez al lui Ion Iliescu, a declarat că "perioada petrecută alături de PD-L la guvernare a fost traumatizantă şi 1-a convins să nu mai colaboreze niciodată cu Traian Băsescu".

Nu m-a surprins prea mult declaraţia lui Mircea Geoană, mai ales datorită atitudinii manifestată de el pe toată perioada acestui scurt concubinaj politic. Precizez că am fost printre cei ce sistematic am susţinut acest parteneriat pentru România, între PD-L şi PSD, tocmai pentru că am înţeles nevoia unei largi coaliţii care să asigure stabilitate şi o guvernare responsabilă într-o perioadă extrem de grea pentru ţară.

M-a surprins însă nonşalanţa şi poate chiar uşurinţa cu care Mircea Geoană a făcut această declaraţie, dar şi lipsa lui de viziune faţă de ceea ce se va întâmpla după alegerile prezidenţiale.

Că interesul naţional (coaliţia de guvernare) a fost confiscat de PSD şi Mircea Geoană şi substituit interesului personal al lui "Geonică" (de omul vrea să fie cu orice preţ preşedintele României) poate fi acceptat, dar numai de electoratul PSD, dar să spui că "am democratizat partidul, iar noul lider al partidului va fi ales democratic" cred deja că este prea mult şi pentru membrii şi simpatizanţii PSD.

Mircea Geoană n-a înţeles că fără sprijinul lui Traian Băsescu nu ar fi ajuns niciodată preşedintele PSD, cum de altfel n-a înţeles niciodată că menţinerea lui în fruntea PSD nu ar fi fost posibilă fără sprijinul lui Traian Băsescu. De altfel, cred că fără sprijinul lui Traian Băsescu, Mircea Geoană ar fi fost în primăvara lui 2005 un proiect politic fără perspectivă, sau mai corect spus fără perspectiva dată de conjunctura politică actuală.

Un singur adevăr a grăit zilele acestea domnul Mircea Geoană, şi anume acela că "am adus la aceeaşi masă ruşi şi ceceni". Cred că este vorba de ruşii şi cecenii din PSD şi drept urmare vă rog, domnule candidat la cea mai înaltă funcţie în stat, să ne spuneţi cine sunt unii şi cine sunt ceilalţi. Nu de alta, dar de vreo 20 de ani, societatea românească solicită o confirmare.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Cristian Rizea.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Rizea:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Iepuraşul din joben: Liviu Negoiţă".

Se pare că încăpăţânarea este o altă "calitate" a domnului preşedinte Traian Băsescu. După eşecul propunerii domnului Croitoru, acum dă curs unui alt viitor eşec prin desemnarea unui candidat scos din mânecă. Din păcate, nu este un as, ci un primar PD-L.

Traian Băsescu are o ambiţie: să numească un premier după chipul şi asemănarea sa. Dacă ambiţia aceasta ar fi fost mânată de interesul naţional şi nu de cel personal, sunt sigur că acum am fi fost într-o altă situaţie. Din păcate, preşedintele nu înţelege sensul consultărilor cu partidele politice, sfidează întreaga clasă politică din România, sfidează 70% din populaţia României, îi sfidează pe cei care nu au votat PD-L la alegerile parlamentare. Ceea ce se întâmplă este o dovadă clară de despotism şi nu pot să văd această acţiune decât ca pe o dorinţa de prelungire a crizei politice.

Liviu Negoiţă nu este decât un alt pion al lui Traian Băsescu, un fidel executant. Preşedintele României trebuie să înţeleagă că nu poate numi un premier doar pentru că aşa vrea domnia sa, ci are nevoie de susţinerea Parlamentului. Dacă aşa înţelege domnul Băsescu că trebuie condus un stat democratic, poate că ar trebui să candideze într-un stat african cu organizare tribală unde îşi va putea face numirile după propriile consideraţii fără a fi contestat.

Până la urmă, cât de mult înseamnă, într-un mandat de preşedinte, principiile statului de drept şi ale democraţiei dacă acest preşedinte se numeşte Traian Băsescu? Ce valoare au negocierile şi medierea pentru un şef de stat când poate să dicteze singur? Ce mai contează criza politică şi economică când în joc e mandatul la Cotroceni? Domnul Băsescu a crezut că poate face toate acestea fără să răspundă în faţa nimănui. Din păcate, va răspunde opiniei publice, la vot, şi am toată încrederea că nimeni nu va mai accepta această tiranie totalitara într-o Românie europeană.

Mandatul de 5 ani de care Traian Băsescu s-a bucurat nu a adus României nici un beneficiu, dimpotrivă, a adus doar scandaluri, bătălii politice având ca miză orgoliul personal şi propulsarea în funcţii publice importante a unor persoane apropiate preşedintelui, persoane care şi-au dovedit incompetenţa. Având în vedere aceste lucruri, precum şi comportamentul domniei sale din ultima lună, nu înţeleg cum acesta are ipocrizia de a se prezenta în faţa electoratului şi imoralitatea de a pretinde un al doilea mandat. Motivaţia sa, aceea conform căreia în 2004 nu a ştiut ce presupune această funcţie, dar că acum este în deplina cunoştinţă de cauză, este puerilă şi neadecvată unui om care ocupă prima funcţie în stat. În politică nu se acordă o a doua şansă, nu îţi ceri scuze şi eşti iertat, poţi câştiga cel mult o dată datorită charismei, însă după aceea trebuie să mai şi dovedeşti ceva.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

O serie dintre colegii noştri au depus declaraţiile în scris, şi anume: din partea Grupului parlamentar al PD-L: Marius Rogin, Constantin Chirilă, Stelian Fuia, Doiniţa Chircu, Daniel Geantă, Constantin Severus Militaru, George Ionescu, Ioan Oltean; Grupul parlamentar al PSD+PC: Ştefan Valeriu Zgonea, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Liviu-Bogdan Ciucă, Florin-Costin Pâslaru, Costică Macaleţi, Marian Ghiveciu, Daniela Popa; Grupul parlamentar al PNL: Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Mircea Irimescu, Marin Almăjanu, Mihai Lupu, George Dumitrică, Emil Bostan, Bogdan Radu Ţimpău, Titi Holban, Horea-Dorin Uioreanu, Virgil Pop, Relu Fenechiu, Viorel Buda, Dan Motreanu; iar din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat.

Nu mai sunt colegi în sală care îşi susţin declaraţia. Aşteptăm până la ora 9 fix, să vedem dacă mai vin o parte dintre colegii noştri, dacă nu, vom închide această şedinţă consacrată declaraţiilor politice.

- pauză -

Doamna Daniela Popa:

Domnul deputat Amet Aledin, din partea Grupului minorităţilor naţionale. V-aş invita să luaţi cuvântul pentru că oricum astăzi n-o să fie foarte mulţi parlamentari la şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Comemorarea făuritorului statului modern turc".

La data de 10 noiembrie 1938 s-a stins din viaţă, în Palatul Dolmabahce, din Istanbul, marele om politic Mustafa Kemal Ataturk. Născut la Salonic, în anul 1881, primul preşedinte al Republicii Turcia s-a remarcat şi printr-o strălucită carieră militară. A studiat la Şcoala Secundară Militară din Salonic, ulterior absolvind Academia Militară din Monastir (Bitola de astăzi), în anul 1904.

A devenit membru al societăţi secrete "Vatan" ("Patria"), alăturându-se, mai târziu, şi Comitetului pentru Uniune şi Progres, comitet cunoscut sub numele de "Junii Turci". Primii ani ai secolului XX, ani tulburi pentru Imperiul Otoman, o structură statală aflată în pragul schimbării, au însemnat anii afirmării personalităţii lui Mustafa Kemal.

În anul 1911 a participat, în Libia, la lupta de apărare împotriva armatei italiene. În anul 1913 a fost desemnat să conducă comandamentul din zona Gallipoli, zonă aflată în sudul Turciei. După o perioadă petrecută ca ataşat militar la Sofia, a fost detaşat, din nou, în zona Gallipoli, contribuind, decisiv, în calitatea sa de comandant, la victoria armatei turce, în aprilie 1915.

A mai luptat pe frontul din Caucaz, în anii 1917 şi 1918, şi s-a aflat la conducerea armatei a VII-a din Siria şi Palestina.

Tratatul de la Sévres, încheiat în anul 1920, tratat neratificat de parlamentul otoman, era o consecinţă a capitulării în faţa forţelor Antantei.

Victoriile ulterioare obţinute împotriva trupelor elene, la Sakarya (august 1921) şi Dumlupînar (august 1922), au condus la semnarea Tratatului de la Lausanne (1923).

La data de 29 octombrie 1923, Mustafa Kemal a fost ales primul preşedinte al noii republici, Republica Turcia.

Reformele pe care le-a iniţiat cuprind aproape toate zonele vieţii sociale. Cu siguranţă, cea mai importantă reformă este cea a înlocuirii alfabetului arab, în anul 1928, cu alfabetul latin. A fost promovată o nouă legislaţie, prin introducerea codului civil elveţian, codului penal italian şi codului comercial german.

Dreptul la vot al femeilor a fost încurajat. Sunt doar câteva aspecte din vasta operă pe care a realizat-o făuritorul statului modern turc.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul în continuare domnului deputat Mihăiţă Calimente, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este, aş spune, în strictă legătură cu ceea ce se întâmplă în viaţa politică din România în aceste zile şi cu această ocazie m-am inspirat din profesorul Salvo Mastellone, care este director al cunoscutei reviste italiene de cultură politică "Il pensiero politico", profesor emerit în istoria doctrinelor politice la Universitatea din Florenţa. În acelaşi timp, ca urmare a recunoaşterii activităţii sale ştiinţifice şi a contribuţiei valoroase la cunoaşterea şi aprofundarea ideii de democraţie, Comisia internaţională de istorie parlamentară l-a ales în calitate de preşedinte.

Şi am să-mi încep declaraţia politică.

Pentru a realiza statul democratic care împiedică dominarea insuportabilă a omului asupra omului, trebuie să se renunţe la principiul totalităţii şi să se accepte principiul majoritar, prin care majoritatea absolută, şi nu cea calificată, ia deciziile.

Ordinea sociala asumă deciziile luate de majoritate, dar nu împiedică minoritatea să devină majoritate şi să facă să domine propriile convingeri. Pentru a se elibera de premisa totalităţii, care ar fi fost aplicată ordinii sociale prin contract, democraţia nu doar trebuie să se mulţumească cu deciziile majorităţii, ci trebuie să facă să se prăbuşească ideea suveranităţii populare; poporul, ca un ansamblu de indivizi, este o irealitate pe plan sociologic şi o ficţiune pe plan ideologic. Democraţia nu poate rămâne ancorata la vechea funcţie de reprezentare care considera membrii Parlamentului ca aleşi de popor.

Realitatea politică a societăţii moderne sunt partidele politice, "care grupează oameni de aceeaşi opinie, pentru a le garanta o influenţa asupra gestionarii afacerilor publice".

Partidelor trebuie să li se dea o baza constituţionala, adică să li se acorde acestora funcţia "de organe ale formării voinţei statului".

Problema democraţiei în faţa dictaturii de partid, de stânga şi de dreapta, este cea a evoluţiei organizării poporului in partide: democraţia poate să existe doar dacă indivizii unui stat se regrupează conform afinităţilor lor politice.

Ostilitatea la formarea partidelor şi, în ultima instanţă, la democraţie, foloseşte, conştient sau inconştient, forţelor politice care au drept ţintă dominaţia absoluta a intereselor unui singur grup.

Parlamentul nu capătă în realitate o judecata favorabilă din partea istoricilor şi a publiciştilor contemporani; extrema dreaptă şi extrema stângă se pronunţă întotdeauna cu fermitate împotriva acestei forme politice, iar invitaţia la o dictatura sau o organizaţie corporatistă este tot mai insistentă.

Unii autori prezintă parlamentarismul drept un compromis între exigenţa democratică de libertate şi principiul social al retribuţiei muncii, dar parlamentarismul modern îşi exercită funcţiunile conform principiului majorităţii, fără a se simţi legitimat de ficţiunea suveranităţii populare.

Principiul majorităţii presupune nu doar existenţa unei minorităţi, ci şi protecţia minorităţii contra majorităţii. Această protecţie a minorităţii este funcţia esenţială a aşa-ziselor drepturi ale omului şi ale cetăţeanului, dar este şi elementul care distinge democraţia de autocraţie: de fapt, autocraţia combate opoziţia "prin violente metode revoluţionare". Si pentru că evoluţia sociala duce la echilibrul a două clase care se opun printr-un conflict de interese, "democraţia este punctul de echilibru spre care pendulul politic, oscilând la stânga si la dreapta, va trebui întotdeauna să se întoarcă" "

Forma democratică parlamentară, cu principiul său majoritar-minoritar, este forma politică care oferă posibilitatea de a rezolva în mod paşnic conflictul de clasă fără a-l conduce la catastrofă pe calea sângeroasă a revoluţiei.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă anunţ colegii care au depus declaraţiile politice în scris.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L: Marius Rogin, Marius Cristinel Dugulescu, Constantin Chirilă, Carmen Axenie, Ioan Holdiş, Lucian Riviş-Tipei, Stelian Fuia, Doiniţa Chircu, Daniel Geantă, Constantin Severus Militaru, George Ionescu, Răzvan Mustea-Şerban, Stelică Iacob Strugaru, Daniel Buda, Ioan Oltean.

Din partea Grupului parlamentar al PSD + PC: Ştefan Valeriu Zgonea, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Ion Dumitru, Liviu-Bogdan Ciucă, Florin-Costin Pâslaru, Costică Macaleţi, Marian Ghiveciu, Daniela Popa.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Eugen Nicolăescu, Mircea Irimescu, Marin Almăjanu, Mihai Lupu, George Dumitrică, Emil Bostan, Bogdan Radu Ţîmpău, Titi Holban, Horea-Dorin Uioreanu, Virgil Pop, Relu Fenechiu, Viorel Buda, Dan Motreanu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Miron Ignat şi Mircea Grosaru.

În sală nu mai sunt colegi care să-şi susţină declaraţiile politice.

Puţinii colegi care au mai rămas înscrişi pe listă, dacă doresc să-şi depună în scris declaraţiile politice, o pot face la Serviciul pentru stenograme, la secretariat.

Cu aceasta, închidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

La ora 10,00 începe şedinţa în plen.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Adrian Mocanu:

"Este posibil oare un Armageddon financiar?"

Una dintre cele mai sumbre previziuni asupra economiei globale a fost făcută de Marc Faber, analist elveţian de investiţii, în ediţia din luna septembrie anul curent a "The Gloom, Boom & Doom Report", potrivit căreia "Viitorul va fi un dezastru total, cu colapsul sistemului capitalist, aşa cum îl ştim noi astăzi, cu războaie, cu mari datorii guvernamentale şi cu sărăcirea unor largi segmente din populaţia occidentală". Faber a adăugat că pachetele stimulative acordate de guverne în contextul crizei economice"nu au rezolvat problemele, ci doar le-au amânat".

Economia globală a avut un boom din anul 2002 până în 2007, cu un apogeu atins probabil la sfârşitul anului 2006. După această perioadă prolifică, creşterea economiei lumii a mai încetinit, iar între septembrie 2008 şi martie 2009 am căzut în gol din vârful piramidei. Acum, aflaţi la baza piramidei, ne putem aştepta la o oarecare recuperare, dar în niciun caz nu ne vom întoarce la prosperitatea din anul 2006, la acel tip de creştere a economiei, a afirmat Faber.

În România, încă din anul 2007, analiştii economici au avertizat cu privire la ce ne va aduce continuarea creşterii deficitului de cont curent extern, care, pe lângă faptul că era disproporţionat faţă de dimensiunile economiei, era complet dezechilibrat, deoarece se producea nu pentru impulsionarea investiţiilor, ci pentru creşterea consumului. Însă Guvernul de atunci nu a reacţionat la astfel de avertismente. Răul mare a apucat să fie făcut şi este probabil iremediabil.

N-a trecut o perioadă mare de timp şi consecinţele expansiunii datoriei externe au început să apară: datoria externă ce trecea în contul României urcase deja pe la 70 miliarde de euro. Ceea ce o distingea în special, era nu dimensiunea în sine, ci structura ei terifiantă: cea mai mare parte (aproximativ 55 miliarde de euro) nici nu aparţinea unor entităţi româneşti (stat, firme cu capital autohton, populaţie), ci aparţinea unor companii bancare sau nebancare străine ce făcuseră din România angajamente financiare externe (în majoritate la societăţile-mamă) cu care îşi finanţaseră expansiunea în România. Este vorba de ceea ce ar putea fi denumit componenta străină a datoriei externe. Fiind angajată din România, îndatorarea respectivă trecea în contul României şi urma a fi plătită tot de contribuabilul român.

Ideea liniştitoare că sistemul bancar din România ar fi stabil şi consecinţele crizei internaţionale asupra României vor fi mai slabe, urmare a unei datorii mici a statului în totalul datoriei, a dispărut rapid deoarece, statul român a fost pus să împrumute la începutul acestui an 20 miliarde de euro (peste 15% din p.i.b.) pentru a se oferi finanţare companiilor străine rămase, în condiţiile crizei, fără finanţare din partea mamelor lor din Occident. Era un mecanism grotesc, dar adecvat structurii actuale a datoriei externe a României: 20 miliarde de euro din componenta străină a datoriei externe a României este mutată în componenta românească a datoriei externe.

Datoria externă a ajuns deja la 75 miliarde euro şi întreaga creştere este în contul statului român. În favoarea unor false avantaje - primirea pentru o perioadă scurtă de timp a unor salarii şi pensii nediminuate faţă de perioada anterioară -, contribuabilul român, prin intermediul statului înţepenit în morişca îndatorării, este pus să finanţeze expansiunea companiilor bancare şi nebancare străine în România. Este unul din multiplele canale prin care Vestul iese din criză pe seama Estului.

Domnul Florian Daniel Geantă:

"20 de ani de la căderea Zidului Berlinului"

S-au împlinit ieri 20 de ani de când simbolul instalării "Cortinei de fier", Zidul Berlinului, a căzut sub presiunea ideilor democratice care penetraseră deja partea estică a Europei.

Chiar în seara zilei de 9 noiembrie 1989, Gunter Schabowski, membru al biroului politic al Partidului Comuniste Est-German, anunţa că est-germanilor le este permisă călătoria în străinătatea, fără a mai prezenta justificări de nici un fel. Evenimentele din acea zi au fost precum o piesă declanşatoare a unui imens domino, care s-a propagat cu repeziciune în toată Europa Centrală şi de Est.

Că vorbim de revoluţii de "catifea", paşnice, sau despre evenimente sângeroase, precum cele de la Timişoara şi Bucureşti, un lucru este cert. Unda de şoc a ideilor democratice se declanşase la Berlin, iar orice fel de piedici, pe care fostele puteri comuniste ar fi încercat să le pună, ar fi fost din start sortite eşecului.

La douăzeci de ani de la acele evenimente constatăm cu toţii că, prin eforturi şi generaţii sacrificate, cea mai mare parte a statelor ce au compus blocul de est al ţărilor comuniste sunt astăzi parte a aceeaşi mari familii, Uniunea Europeană, şi se bucură de garanţia securităţii celei mai importante alianţe militare de pe glob, NATO.

Cu toate acestea, niciuna din ţările care au aderat la marea grupare europeană nu a reuşit să obţină un p.i.b. măcar la jumătatea mediei europene. Sacrificiile sociale fără sfârşit şi standardul de viaţă în continuare scăzut a avut consecinţe negative asupra susţinerii ideilor şi instituţiilor democraţiei moderne.

La douăzeci de ani de la evenimentele de la Berlin, putem afirma cu optimism că o nouă cortină de fier a fost dărâmată între România şi Republica Moldova. Evenimentele sângeroase din anul 2009, precum şi rezultatul alegerilor parlamentare de la Chişinău, au determinat abandonarea liniei comuniste şi apropierea acestei ţări de Uniunea Europeană.

Este un nou câştig pentru democraţia europeană şi un pas important pentru reconstrucţia economică, politică şi socială a acestei ţări. Relaxarea relaţiilor politice bilaterale româno-moldovene obligă autorităţile române la implicare şi susţinere pentru noile forţe democratice instalate la Chişinău.

Doamna Mariana-Doiniţa Chircu:

"Acordul cu FMI merge înainte"

În ciuda evenimentelor şi a concluziilor desprinse săptămâna trecută de către experţii FMI, acordul României cu Fondul Monetar Internaţional merge mai departe.

"În cazul României este un program normal. Bineînţeles că este o schimbare de guvern, aşa că există o oarecare întârziere, dar nu am nicio grijă deosebită în privinţa acestui program" declara directorul general al Fondului Monetar, Dominique Strauss-Kahn.

Aşadar, problemele care marchează derularea acordului privesc doar timing-ul acordării tranşelor de împrumut, ce-a de-a treia tranşă fiind amânată până la soluţionarea crizei politice din România.

S-au făcut multe comentarii până acum. Fie că acordul cu FMI nu s-ar impune ca o necesitate, fie că situaţia macroeconomică din România este suficient de stabilă pentru a apela la un astfel de acord.

Cei care s-au manifestat de la început împotriva acordului continuă să se comporte şi astăzi împotriva lui, prin faptul că nu doresc să furnizeze României un guvern stabil în cel mai scurt timp. Prin acest comportament, eliberarea celei de-a treia tranşe a fost deja amânată până către finalul lunii ianuarie, cu cheltuieli suplimentare de sute de milioane de euro prin diferenţele uriaşe ale ratelor dobânzii.

Şi asupra cuantumului împrumutului de la FMI au fost critici din partea majorităţii ad-hoc constituite în Parlamentul României. Fie că acordul este prea mic, fără a putea influenţa situaţia conjuncturală din anii 2009-2010, fie că este prea mare şi ar reprezenta o povară excesivă pentru rambursare. Cuantumul convenit este cel mai bun şi cel mai sustenabil pentru economia României, în ciuda tuturor criticilor răuvoitor formulate de unii sau de alţii.

Ceea ce este însă foarte important este respectarea calendarului trasat în acordul cu FMI şi CE, implementarea de urgenţă a măsurilor de eficientizare a cheltuielilor publice şi, nu în ultimul rând, găsirea compromisului politic prin dialog, deşi majoritatea ad-hoc îl refuză, pentru ca organismele internaţionale să poată găsi la Palatul Victoria un interlocutor cu puteri depline, capabil să realizeze obiectivele acordului în cel mai scurt timp.

România are nevoie de acordul cu FMI. România are nevoie să lase lichiditate pe piaţa financiar-bancară internă cu destinaţie către creditul privat. România trebuie să treacă pe creştere pozitivă, aşa cum ne-am propus, chiar din trimestrul al II-lea al anului viitor. Producţia industrială din România dă semne de reviriment. Însă, fără sprijin guvernamental, fără stabilitate politică, zbaterile de reviriment ale pieţei pot fi imediat sufocate.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Sprijin pentru IMM-urile agro-alimentare"

Performanţele pe care sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii le-a avut în anul 2008, contribuţia lor la formarea produsului intern brut din România, precum şi faptul că reprezintă unul dintre cei mai importanţi angajatori din sectorul privat, reflectă importanţa lor deosebită pentru mediul macroeconomic românesc.

Provocările anului 2009, determinate de contractarea internă şi internaţională a cererii, de creşterea acerbă a condiţiilor concurenţiale pe piaţă, au adus în impas un număr semnificativ de agenţi economici români, de dimensiuni mici şi mijlocii. După cum ştim cu toţii, aceeaşi criză economică a afectat puternic şi resursele bugetare ale statului, singurele capabile să sprijine, direct sau indirect, acei întreprinzători aflaţi în impas. Cu toate acestea, câteva mii de IMM-uri din România au beneficiat de sprijinul statului român în anul 2009, sprijin ce s-a dovedit salutar pentru multe dintre acestea.

Pentru anul 2010, dar şi pentru anii următori, construcţiile bugetare vor trebui orientate cu precădere către sprijinirea acestui sector. De asemenea, în logica dezvoltării sustenabile şi a promovării avantajelor competitive ale mediului economic românesc, sprijinul statului român trebuie orientat către sectorul agro-alimentar, care să valorifice în cel mai bun mod resursele agricole româneşti.

După douăzeci de ani de la revoluţia română, constatăm cu surprindere faptul că mai bine de 70% din consumul alimentar intern este asigurat de importuri. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care potenţialul agricol al României poate susţine aprovizionarea cu hrană a peste optzeci de milioane de persoane. Alte realităţi contemporane ne spun că peste 40% dintre români trăiesc în mediul rural şi o foarte mare parte a disponibilităţilor de muncă ale României lucrează ineficient în agricultură.

Astfel de anomalii pot fi înlăturate cu sprijinul viitor al statului român şi cu ajutorul fondurilor europene pentru coeziune economică şi socială, care să determine o mare efervescenţă a IMM-urilor româneşti în mediul rural.

Din mediul rural nu mai trebuie să plece doar materii prime, ci numai produse agro-alimentare finite, care să aducă locuri de muncă bine plătite pentru populaţia din mediul rural şi un plus de valoare adăugată produselor agricole româneşti. Fără astfel de investiţii, fără astfel de stimulente pentru IMM-urile din mediul rural, fermierul român nu va putea să îşi valorifice producţia la un preţ stimulativ, la un preţ care să-l determine să producă mai mult şi mai eficient.

Domnul Stelian Fuia:

"Mass-media să-şi afirme partizanatul politic!"

În cei douăzeci de ani care au trecut de la revoluţia română din 1989, majoritatea eforturilor politice şi ale societăţii civile din România au mers în sensul asigurării celei mai mari libertăţi a opiniilor şi a activităţilor companiilor care acţionează în domeniul mass-media. Libertatea de expresie a presei este nu numai un drept fundamental, ci şi un indicator extrem de sensibil asupra calităţii vieţii democratice dintr-o ţară.

A fost un proces dificil, cu multe piedici puse, în primul rând de urmaşii fostei nomenclaturi comuniste, transformaţi după decembrie 1989 în mari reprezentanţi ai democraţiei moderne. Aceştia au încercat să subordoneze intereselor lor obscure acţiunile mass-mediei româneşti, singura speranţă a românilor de a înlătura relele trecutului comunist.

Mai târziu, când persoane urmărite penal sau aflate în proces de urmărire penală au devenit, pe căi mai mult sau mai puţin legale, oameni de afaceri, au conştientizat cât este de benefic să deţii prin intermediul mass-mediei controlul informaţiilor şi să atragi "prietenia" unor lideri ai partidelor politice. Cetăţeni români sunt influenţaţi în totalitatea acţiunilor lor de mass-media: se îmbracă, mănâncă, cumpără şi, foarte important, votează în funcţie de informaţiile prezentate de aceasta. Or, noii proprietari ai aşa-ziselor "trusturi de presă" au conştientizat acest lucru şi l-au exploatat din plin, îndeosebi prin sprijinirea anumitor oameni politici care ulterior ar fi trebuit să le întoarcă serviciile. Nimeni nu poate contesta astăzi influenţa politică deosebită pe care proprietarii unei mari majorităţi ai presei din România o au asupra unei părţi a clasei politice. Nici nu se poate exagera dacă s-ar spune că ei sunt adevăraţii păpuşari ai scenei politice româneşti, iar lideri ai anumitor partide sunt marionetele lor.

Pericolul acestor fenomene constă în faptul că proprietarii şi companiile lor media nu informează transparent publicul asupra partizanatului lor politic. Dacă cetăţenii ar fi corect informaţi asupra intereselor politice şi economice ale trusturilor media, ar putea să analizeze ei înşişi, într-un mod corect, informaţiile primite.

Singurele speranţe au fost legate de imparţialitatea serviciilor publice de radio şi televiziune, speranţe ce au fost spulberate imediat ce actuala campanie electorală a început.

Stimaţi colegi, consider că, măcar moral, mijloacele de comunicare în masă private, care abordează spaţii campaniei electorale şi expun opinii politice, sunt datoare să-şi afirme partizanatul sau susţinerea politică pentru un partid politic sau candidat.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Sprijin autohton pentru agricultura românească"

În condiţiile crizei economice mondiale, fiecare trebuie să se descurce pe plan local fără a aştepta ajutor de la alţii. De aceea, consider că ar fi oportun ca angajaţii care primesc tichete de masa să poată achiziţiona produse agricole direct de la producătorii agricoli, asociaţii agricole sau grupuri de producători locali.

Motivul este unul cât se poate de bun şi actual: produsele agricole autohtone sunt de calitate, iar salariaţii pot folosi tichetele primite pentru a cumpăra produse sănătoase.

În aceste condiţii, susţin modificarea legislaţiei în domeniu pentru a veni direct în sprijinul agriculturii româneşti, în acest fel fiind eliminaţi intermediarii care vindeau aceleaşi produse la un preţ destul de mare şi care nu putea fi plătit de mare parte a populaţiei. Astfel va fi încurajată producţia agricolă.

Aceasta ar putea fi foarte bine una dintre măsurile menite să îi ajute pe producătorii agricoli români, care au produse, dar nu au bani. Aşa se va asigura şi consumul de produse agricole autohtone. Oamenii ar putea consuma produse proaspete, de o calitate net superioară. Dorim să facem în aşa fel încât producătorul agricol care îşi vinde producţia pe tichete de masă să le poată deconta, după cum fac şi magazinele.

Dacă propunerea legislativă va întruni voturile necesare, cred că nu vom mai aştepta ajutor din alte părţi pentru a ajuta, prin forţe proprii, agricultura românească.

Domnul Marius Rogin:

"Modelarea discursului politic prin reclama comercială de televiziune"

Neil Postman în cartea sa "Amusing Ourselves to Death" afirmă: Cunoaşterea politică înseamnă mai mult a avea imagini în minte decât a avea cuvinte. În SUA, orice candidat serios pentru o înaltă funcţie politică foloseşte serviciile unui consultant de imagine (image manager) pentru a schiţa tipurile de imagini care vor mobila mintea colectivă a publicului.

Reclama comercială de televiziune este instrumentul principal în crearea metodelor moderne de prezentare a ideilor politice. Acest lucru de realizează pe două căi. Prima cale este prin utilizarea structurii reclamei comerciale de televiziune în campaniile politice. Dezbaterile televizate de tip american prin care culminează o campanie electorală sunt astfel o confruntare între candidaţi, care nu stau unul în faţa celuilalt, ci ambii privesc publicul. Ei răspund alternativ întrebărilor puse de jurnalişti: când unul şi-a terminat intervenţia, celălalt comentează. Acest gen de dezbatere nu este un dialog, ea este un duel. Publicul numără punctele înscrise şi tinde să neglijeze conţinutul argumentelor. Mai mult decât în alte emisiuni politice specifice, aici forma are tendinţa de a anihila fondul: se uită adeseori ceea ce s-a spus în profitul modului în care a fost spus.

A doua cale prin care reclama comercială de televiziune modelează discursul politic este faptul că publicul o acceptă ca pe o formă normală şi plauzibilă de discurs. Reclama comercială de televiziune este caracterizată de o instantaneitate de expresie nemaiîntâlnită, iar drama, povestea este preferată expunerii. Astfel, o persoană care a văzut un număr foarte mare de reclame comerciale de televiziune ar putea ajunge să creadă că toate problemele politice au sau ar putea să aibă soluţii rapide prin măsuri simple.

Televiziunea eliberează oamenii politici din câmpul limitat al experienţei lor specifice. Ei ajung să fie asimilaţi de către cultura globală a televiziunii, devin celebrităţi. Un om politic celebru nu este acelaşi lucru cu un om politic binecunoscut. De la simpla notorietate până la panteonul starurilor sunt mai multe etape de străbătut.

Unele popularităţi sunt trecătoare, unii oameni politici sunt nevoiţi să întreprindă o serie întreagă de acţiuni mediatice pentru a menţine sau reînnoi atenţia ce li se acordă.

Preşedintele Harry Truman a fost un binecunoscut om politic, însă nu a fost o celebritate. De fiecare dată când publicul îl auzea sau îl vedea, Truman vorbea despre politică în prezent. Oamenii politici se oferă pe ei înşişi ca surse de distracţie. Televiziunea difuzează spectacole în care apar oameni politici, al căror conţinut, însă, nu are nimic de-a face cu politica. Oamenii urmăresc acest gen de spectacole pentru a se distra, nu cu scopul de a se familiariza cu problemele politice.

Comunicarea politică în societatea spectacolului mediatic se apropie de comunicarea propagandistică prin dimensiunea ei unidirecţională. Ecranul televizorului nu permite un adevărat dialog, ci numai o comunicare cu sens unic, în care individul este telecomandat.

Domnul Mircea Grosaru:

"Un nou Guvern, o nouă provocare a Parlamentului"

Deşi au trecut doar câteva zile de la respingerea cabinetului Croitoru, preşedintele României, într-o grabă mai mult electorală decât de circumstanţă, a anunţat un nou cabinet - cabinetul Negoiţă.

După cum s-a anunţat, prin componenţa sa, şansele de a trece acest cabinet, sunt minime: majoritatea parlamentară formată din cele 3 formaţiuni politice la care se adaugă Grupul pentru minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară, au anunţat aceeaşi susţinere pentru funcţia de prim ministru şi jocul va continua până după alegerile prezidenţiale şi după cel de-al doilea tur din 6 decembrie 2009.

În ţară însă, nimic nu funcţionează normal, iar cetăţenii sunt la capătul puterilor, dar şi al răbdării cu promisiunile făcute încă de la alegerile parlamentare. Mai sunt ei dispuşi să aştepte încă un mandat de preşedinte, adică încă 5 ani, pentru a vedea că promisiunile făcute nu au fost nicicum onorate ?

Se pare că nu, pentru că, între timp, criza economică este mult mai mare decât cea politică şi numai o politică inteligentă ne poate conduce către ceea ce ar rezolva ambele situaţii: creşterea economică rapidă prin măsuri bine gândite.

Dacă ne gândim la ţări din Europa care au trecut prin aşa ceva, acestea au micşorat impozitele şi taxele şi au creat multe facilităţi pentru dezvoltarea economică.

Va fi în stare noul Guvern anunţat să ia asemenea măsuri ?

Ce program de guvernare vor prezenta Parlamentului ?

După cum se observă, sunt aceiaşi miniştri care nu au primit avizul Parlamentului şi acelaşi Program de guvernare care nu a fost acceptat prin respingerea lui în plenul reunit, când, aceiaşi deputaţi şi senatori s-au mai pronunţat odată.

Pare un joc de şah toată această perioadă politică în care nimeni în afară de Preşedintele României nu poate începe ceva care să dureze, dar să şi rezolve criza.

Acest lucru este asumat de mai mulţi candidaţi, însă cine va convinge este de văzut nu acum, ci înainte cu vreo săptămână de turul doi.

Cu toţii dorim o rezolvare paşnică şi reală, cu toţii dorim linişte şi înţelegere.

Domnul Mircea Grosaru:

"Ce nu uităm"

Că am fost umiliţi, că am fost nevoiţi să ne ascundem sufletul, să renunţăm la numele adevărat şi să uităm propria identitate. Că aşa s-a scris istoria. Cu rele, cu bune, cu sânge, cu sudoare, dar şi cu speranţă şi optimism.

Să ţinem minte că avem străbuni care au ales să ne aducă pe lume într-un loc pe care l-au ales, considerând că este la fel cu cel de acasă sau poate mai frumos şi mai primitor. Dintre toate ţările din lume, ei au ales România.

Un loc, un sat, un colţ dintr-o ţară vecină, primitoare, asemănătoare cu cea în care s-au născut. Au găsit tihna, liniştea de a munci, de a crea, de a creşte copii. Şi au pus dragostea lor în pământul care a rodit şi s-a îmbogăţit şi prin truda lor. Şi au rămas şi au fost înmormântaţi aici, pentru a se înfrăţi pe veşnicie cu pământul care le-a fost a doua casă. Şi au trăit cu nostalgia locurilor natale, dar au adus cu ei toată priceperea şi talentul şi l-au dăruit urmaşilor.

Veniţi, să vedeţi dacă este aşa cum vă spun. Veniţi, să vă convingeţi că au existat, că încă mai există poveşti despre ei, la Brezoi, Sinaia, Greci, Iacobdeal, Giurgiu, Santa Maria Orlea şi în câte alte locuri din România. Ce minunaţi părinţi şi ce pricepuţi! Câte lucruri minunate au făcut !

Peste tot unde vedeţi o gară, o biserică, un pod, dacă întrebaţi cine au fost constructorii nu veţi fi surprinşi să auziţi: "păi, aici e mâna italienilor".

Ei, cei mai vestiţi mozaicari, cărămidari, pietrari, dar şi agricultori, vestiţi orezari, mineri, forestieri dar şi vânători, ei... şi câte nu se povestesc în România despre italieni.

Dar, ce ar fi dacă, am deschide o nouă pagină şi am lăsa istoria la locul ei, în edificiile solide zidite, în albumele cu fotografii, în cărţi şi pe peliculă. Şi hai să privim în jur. Ce a rămas, ce este, ce va fi ?

A rămas o comunitate îmbătrânită, care abia îşi mai trage sufletul. Noii veniţi nu se recunosc şi nu o recunosc. O comunitate care trăieşte din amintiri.

Noii veniţi, veniţi cu afaceri, aşa cum odinioară şi bunicii noştri au venit aici, sunt grăbiţi să îşi rezolve problemele, fără să-i preocupe prea mult istoria, cultura, tradiţiile sau vechile obiceiuri din diverse zone. Prea puţini sunt cei care într-adevăr se simt legaţi de România. Italia este acum aproape, prea aproape ca să simtă depărtarea, iar naveta între România şi Italia se face foarte uşor (sunt peste 500 de zboruri săptămânale). Cei mai mulţi sunt pasageri, veniţi pentru afaceri, iar cei care şi-au întemeiat aici o familie sunt încă puţini. Au plecat însă în Italia mulţi români, cam peste un milion două sute de mii, care lucrează în construcţii, fac munci casnice, unii sunt artişti şi chiar oameni de afaceri.

Pentru că aşa se scrie istoria, istoria care se repetă.

Şi poate ne vom aminti că România are o istorie strâns legată de Italia. Că numele ei vine de la Roma (cuprins chiar în numele ţării noastre), că este frumos şi aparţine deopotrivă României şi Italiei, că ambele popoare au şi bunele şi relele lor.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Sclavia modernă, o realitate a lumii de azi"

Peste 100 de români, care munceau ca nişte sclavi în Cipru, au fost eliberaţi de autorităţi, zilele trecute. Oamenii trăiau în condiţii mizere, în nişte containere, fără apă curentă, fără căldură şi hrană, fiind obligaţi să muncească din greu pentru cel mult 20 de euro săptămânal. Nu puteau să plece din Cipru, neavând nici bani, nici acte, care erau confiscate de cei care îi exploatau. Acest caz zguduitor de trafic de persoane, în care victimele sunt români, nu a stârnit prea multe reacţii, subiectele de dezbatere fiind cu totul altele, pe malurile Dâmboviţei.

Din păcate, cazul nu este izolat. În primăvara acestui an, zeci de români cărora li s-au promis locuri de muncă bine plătite la ferme din Cehia au fost exploataţi prin muncă, bătuţi, electrocutaţi şi ameninţaţi cu armele de membrii unei reţele din care făceau parte români şi ucraineni. În Italia şi în Germania, muncitori români au fost exploataţi, bătuţi şi umiliţi.

Povestea fiecărui român care a trecut printr-un astfel de coşmar este cutremurătoare.

Cunosc câteva cazuri din Dolj, un judeţ cu număr mare de victime ale traficului de persoane. O doljeancă de 40 de ani, căsătorită, provenind din mediul rural, cu o situaţie financiară dificilă, singura sursă de venit fiind ajutorul social, a văzut în ziar, la mica publicitate, un anunţ pentru locuri de muncă în Cehia, în agricultură. Era vorba despre o aşa-zisă agenţie de plasare a forţei de muncă. A plecat împreună cu întreaga familie, după ce li s-a promis un salariu de 800 de euro pe lună, plus cazare şi masă asigurate. Ajunşi în Cehia, au fost cazaţi în condiţii de nedescris şi puşi să muncească 13 - 14 ore pe zi, pentru apă şi un corn. Când au întrebat de salarii, li s-a răspuns cu ameninţări cu arma. Soţul acestei femei a fost bătut în mod repetat, pentru că a refuzat ca soţia sa, în plus faţă de munca pe "plantaţie", să se prostitueze. Cinci luni a durat coşmarul acestei familii, până când au reuşit să fugă şi să se întoarcă în ţară. Altă femeie din Dolj, de 28 de ani, a fost înşelată şi vândută de o "prietenă" de familie unui italian. Totul a început cu propunerea să lucreze în Italia ca menajeră, unde ar fi câştigat 1.000 de euro pe lună. În acest caz, violenţa a depăşit orice limită. După luni de chin, femeia a reuşit să fugă şi a cerut trecătorilor să o ducă la poliţie. În 2007, un băiat de 12 ani a fost răpit, la Craiova, transportat în Italia şi constrâns să fure. Era o reţea cu zeci de copii "exportaţi" din România, unii luaţi din ţară cu acordul familiilor. Copiii erau bătuţi, legaţi şi obligaţi să fure. Reţeaua a fost anihilată în urma unei operaţiuni a Poliţiei din Milano, în colaborare cu Jandarmeria Română.

Sunt cazuri despre care trebuie să discutăm, pentru că traficul de fiinţe umane este o realitate şi reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului.

Potrivit statisticilor, anual, peste 1.400 de români, cad victime traficanţilor de persoane. Sărăcia îi împinge să plece în căutarea unei vieţi mai bune, ajungând în ţări precum Cipru, Italia, Spania, Cehia sau Grecia, unde sunt transformaţi în sclavi.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a înregistrat în evidenţele sale, în anul 2008, 782 de victime ale exploatării prin muncă, iar 426 de românce au fost obligate să se prostitueze. În acest an, a crescut numărul victimelor traficate pentru exploatare sexuală şi cerşetorie. Pentru prima oară, s-au înregistrat şi două cazuri de exploatare pentru trafic de organe. Acestea sunt doar cazurile identificate, numărul real al victimelor fiind mult mai mare.

Traficul de fiinţe umane a dobândit, în ultimii ani, dimensiunile şi particularităţile unui fenomen social transnaţional, responsabil pentru multe drame umane, pentru suferinţe devastatoare provocate victimelor.

Un raport întocmit de Centrul European de Studii Politice din Bruxelles arată că muncitorii din statele est-europene membre ale Uniunii Europene se confruntă cu discriminarea sistematică atunci când merg să muncească în "vechea Europă", drepturile lor fiind încălcate. Mulţi dintre aceşti muncitori imigranţi devin victimele unui sistem descris ca "sclavie modernă".

"Sclavia" este un cuvânt care, de cele mai multe ori, trezeşte amintiri întunecate dintr-o epocă apusă. Organizaţiile de apărare a drepturilor omului definesc sclavii moderni drept contemporani ai noştri care muncesc fără a fi plătiţi, sunt ţinuţi captivi sub ameninţarea violenţei şi sunt obligaţi să ducă o viaţă de mizerie. Deşi sclavia este interzisă în toate ţările, numărul sclavilor la nivel mondial este incredibil de mare: Naţiunile Unite estimează că 27 de milioane de oameni se află în această situaţie. Aproape jumătate dintre sclavii lumii moderne sunt copii.

România se numără printre "sursele principale" ale traficului de persoane, potrivit unei liste întocmite de Naţiunile Unite. De asemenea, Raportul anual privind traficul de persoane dat publicităţii de Departamentul de Stat din SUA, în vara acestui an, subliniază că România este ţara de origine, de tranzit şi de destinaţie pentru bărbaţii, femeile şi copiii traficaţi în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată.

Sărăcia, corupţia, marginalizarea socială şi discriminarea întreţin traficul de persoane, care înseamnă încălcarea statutului fundamental al existenţei umane, acela de fiinţă umană, statut din care derivă toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Promisiunea unui câştig decent, obţinut prin muncă, un câştig pe care nu-l pot avea aici, în ţară, i-a transformat pe mulţi români în victimele traficului de persoane. Iar fenomenul a luat amploare în ultimii ani.

Trebuie să sporim eforturile de combatere a traficului de persoane, mai ales în situaţia actuală în care 4 milioane de români trăiesc în sărăcie şi 800 de oameni îşi pierd slujbele în fiecare zi.

Trebuie să luăm măsuri concertate în vederea anchetării şi pedepsirii celor care comit infracţiuni implicând traficul de persoane şi să asigurăm accesul la asistenţa finanţată de Guvern pentru un număr mai mare de victime.

Trebuie să avem grijă de fiecare cetăţean român, indiferent unde se află. În Italia, spre exemplu, presiunile asupra comunităţii româneşti - materializate în atacuri rasiste, insulte, discriminări - nu au încetat, în ciuda statutului pe care îl avem, de stat membru al Uniunii Europene. Se împlinesc doi ani de la crima comisă de Mailat, doi ani în care mii de români au fost expulzaţi, fără să fie sprijiniţi în vreun fel, deşi li se promisese că vor fi apăraţi pe banii statului român, cu ajutorul unei firme de avocatură italiene. Degeaba s-au cheltuit bani publici pentru îmbunătăţirea imaginii românilor în Italia, dacă nu le acordăm nici un sprijin cetăţenilor noştri, iar preşedintele ţării, Traian Băsescu, spune că brandul României e Mailat şi se adresează jurnalistelor cu diverse apelative, precum "Ţigancă împuţită" şi "Păsărică".

Ai noştri sunt şi căpşunarii, şi rromii, şi muncitorii neplătiţi, si infractorii, şi cântăreţii din acordeon pe care îi zăreşti pe străzile capitalelor europene, şi menajerele, şi copiii care cerşesc, şi victimele traficului de fiinţe umane, şi specialiştii care pleacă din ţară pentru un salariu decent, şi studenţii străluciţi de la importante universităţi, şi marii artişti cu care ne mândrim. Cu toţii sunt ai noştri, purtători ai unor paşapoarte româneşti. Şi statul român trebuie să aibă grijă de toţi!

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"De ce guvernul lui Băsescu nu a aprobat bugetul? Bugetul ţării este sau nu pentru români?"

Cele mai multe discuţii din ultima săptămână au avut ca temă centrală necesitatea adoptării imediate a unui buget naţional, un buget care să fie făcut în conformitate cu solicitările Fondului Monetar Internaţional.

Sigur că întrebarea simplă care se pune este de ce Guvernul Emil Boc nu a depus proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2010 până la 15 octombrie 2009, aşa cum prevede Legea finanţelor publice?

De ce până la acea dată nici măcar nu l-a discutat în şedinţă de Guvern, cel puţin sub forma unui proiect care să se îmbunătăţească prin discuţii cu miniştrii?

De ce, dacă se ştia care este importanţa adoptării bugetului pentru a se declanşa derularea procedurilor din Acordul cu FMI, nu s-a făcut nimic pentru adoptarea bugetului?

S-a preferat să se spună că Parlamentul - care nu este PD-L - nu a dorit ca ţara să aibă buget, deşi, aşa cum spuneam, Guvernul avea obligaţia să-l trimită la Parlament înainte să fie demis.

Am încercat să aflu răspunsul la aceste întrebări. Şi dacă ne vom uita la ce s-a întâmplat în economia ţării în acest an, la ce s-a convenit cu FMI, la cheltuielile aberante făcute pentru a spori şansele electorale ale lui Traian Băsescu, se va înţelege că pentru anul 2010 se va proiecta un buget care va însemna terminarea tuturor românilor.

Un buget făcut de Guvernul "Traian Băsescu-Emil Boc" va duce la sărăcirea ţării, la creşterea şomajului la peste 10%, la faptul că nu se vor mai acorda integral pensiile şi salariile, că vor muri tot mai multe firme...

Un asemenea buget va însemna bani şi mai puţini pentru sănătate, adică oamenii vor muri cu zile nefiind bani pentru medicamentele esenţiale, a căror lipsă le pune viaţa în pericol, deşi se ştie că oricum banii alocaţi în 2009 sunt insuficienţi pentru rezolvarea problemelor grave din sistemul sanitar.

Un buget construit în asemenea condiţii catastrofale pentru cetăţeni nu putea să fie trimis Parlamentului în campanie electorală şi atunci, cu binecunoscuta parşivitate, PD-L şi Băsescu au aruncat vina pe opoziţie că a trântit guvernul şi de aceea ţara nu are buget.

Aceasta este realitatea mincinoasă a lui Traian Băsescu şi a acoliţilor lui.

De aceea nu trăim bine noi, ci trăiesc bine numai ei!

Domnul Miron Ignat:

"Zilele culturii ruse"

În acest an, Zilele culturii ruse au fost sărbătorite la Tulcea, în perioada 6-8 noiembrie 2009. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Ambasada Federaţiei Ruse în România şi cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României.

Evenimentul a fost sărbătorit şi în anii precedenţi. Anul acesta, "Zilele culturii ruse" au fost dedicate marelui scriitor rus Feodor Dostoievski, în acest sens fiind organizat la Centrul Cultural Multietnic un seminar cu titlul "Spiritualitatea în opera lui Dostoievski".

Cele 3 zile dedicate culturii ruse au fost marcate prin proiecţii de film, dezbateri pe diferite teme în opera lui Dostoievski, spectacol artistic şi piese de teatru.

Acest proiect înseamnă mai mult decât înfrumuseţarea vieţii cotidiene, în acest caz prin intermediul culturii este vorba despre facilitarea accesului la opere de artă care aparţin unor culturi diferite.

Obiectul principal al acestui eveniment a fost de a apropia etnicii ruşi lipoveni prin cultură şi limbă şi pentru a încuraja dialogul intercultural.

Cultura rusă reprezintă un mijloc de a accede la tradiţiile fiecărui popor, constituind un cadru de păstrare şi dezvoltare a diversităţii lingvistice, ceea ce reprezintă una dintre valorile fundamentale.

Esenţa unei cărţi, sonoritatea, ritmul şi imaginile prezentate pot fi cu adevărat înţelese doar atunci când sunt citite în varianta sa originală. Prin operă dăinuie cultura şi limba din generaţie în generaţie.

Opera rusă are capacitatea de a educa şi de a crea buna dispoziţie în acelaşi timp, indiferent de vârstă, statut sau naţionalitatea cititorului. Serveşte ca bază pentru dezvoltarea abilităţilor, cunoscându-se limbajul liberei exprimări.

Prin citirea unei opere putem înţelege o evoluţie a mentalităţii şi a culturii, abordate dintr-un unghi apropiat al literaturii. Multe dintre acestea sunt legate de datinile şi obiceiurile unei comunităţi (tradiţii, folclor, succesiunea muncii, a petrecerilor) şi de viaţa de zi cu zi, ceea ce relevă desfăşurarea vieţii cotidiene.

Acest eveniment a urmărit să încurajeze atât copiii, cât şi adulţii fiecărei minorităţi să-şi deschidă noi orizonturi spre cunoaşterea celorlalte etnii. Cu ocazia acestei dezbateri am încercat să susţinem promovarea culturii ruse, să încurajăm tinerele generaţii să descopere bogăţia artistică şi literară a marelui clasic rus. Totodată am încercat să oferim culturii ruse locul de cinste, pe care îl merită în rândul marilor culturi.

Prin intermediul acestui eveniment am încercat să susţinem promovarea culturii, a tradiţiilor şi obiceiurilor, să încurajăm tinerele generaţii să descopere şi să simtă afecţiune faţă de cultură, obiceiuri şi tradiţii.

Domnul Florin Iordache:

"20 de ani de libertate"

În data de 9 noiembrie 2009 s-au împlinit 20 de ani de când a "căzut" zidul Berlinului. Acesta a reprezentat pentru toţi un simbol al dictaturii şi al comunismului.

A fost într-un fel începutul unei mişcări în toată Europa de est, de eliberare de comunism. A continuat în Cehia şi Slovacia, Polonia, Ungaria, România, Bulgaria.

În decembrie 1989, mişcările de stradă de la Timişoara au reprezentat începutul luptei pentru libertate şi democraţie.

Din păcate, după 20 de ani, şi în România nu toţi "actorii" politici înţeleg să respecte democraţia şi constituţia.

Cred că odată cu terminarea alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie, lucrurile vor reintra în normal şi ne vom ocupa de lucrurile care preocupă societatea şi la care clasa politică trebuie să vină cu soluţii.

Domnul Lucian Riviş-Tipei:

"Nimeni nu este mai presus de Constituţie"

Cele trei partide din opoziţie (PSD+PC, PNL, UDMR) au arătat recent că nu doresc un guvern politic, ci unul de tehnicieni, a se vedea în acest caz nominalizarea domnului Iohannis, prin urmare un guvern pe care să îl poată manevra după bunul plac. Pe de altă parte, Partidul Democrat Liberal a susţinut varianta unui guvern politic, care să îşi asume şi responsabilitatea politică în vederea depăşirii momentelor dificile de la sfârşitul acestui an.

Într-o perioadă grea pentru ţară trebuie să susţinem un guvern format din oameni care pot garanta gestionarea eficientă a treburilor ţării. În lipsa unui guvern cu puteri depline, nu vom putea finaliza acordurile cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană pentru atragerea ultimelor tranşe de bani.

România are nevoie acum nu de un guvern de tranziţie, care să conducă ţara doar până la alegerile prezidenţiale, aşa cum doreşte Opoziţia, ci de un guvern cu puteri depline, cu care să nu ne mai jucăm şi care să aplice eficient măsurile anticriză.

Preşedintele ţării a respectat litera şi spiritul legii, aplicând prevederile art.103 alin.(1) din Constituţia României care arată că: "Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament".

Sunt surprins să văd că actuala "majoritate" nu doreşte nici un guvern învestit cu puteri depline, şi nici stabilitatea politică şi mai ales economică. Cu câteva săptămâni în urmă, Preşedintele, ţinând cont de dorinţa majorităţii constituite ad-hoc în Parlament, a desemnat pentru funcţia de prim-ministru un independent care, deşi foarte bun profesionist, nu a primit votul de încredere pentru simplul fapt că se numea Croitoru, şi nu Iohannis. Nu este corect să ţii de o idee când ai alta foarte bună, mai ales că era pertinentă în materie de economie, exact ceea ce ne lipseşte.

După această tevatură, Preşedintele a desemnat vineri o altă persoană pentru funcţia de prim-ministru. De această dată, un membru al grupului majoritar în Parlament. Este vorba despre Liviu Negoiţă, un bun gospodar, primar ales cu 80% din voturi la alegerile locale, un politician capabil, deci o propunere la fel de bună ca a celor din Opoziţie. Ba mai mult, fiind om politic de mulţi ani dovedeşte că are coloană vertebrală şi nu este un tehnocrat manipulabil.

Acum este nevoie de un guvern legitim, care să îşi asume responsabilitatea guvernării. Este momentul să procedăm în consecinţă, facilitând astfel, pas cu pas, redresarea economică a ţării.

Domnul Ioan Holdiş:

"Pandemia gripei porcine"

Astăzi vă voi supune atenţiei unul dintre cele mai controversate subiecte la momentul actual, şi anume gripa porcină. Deşi isteria acestui virus gripal a devenit mediatizat în urmă cu 6 luni, când îşi făcea apariţie în California şi mult mai grav în Mexic, el de fapt este mult mai vechi. După cum arată statisticile, acest tip de gripă este menţionat prima dată în jurul anilor 1889. În anul 1918, virusul H1N1 ajunge să omoare un număr record de persoane, şi anume peste 50 de milioane de oameni în întreaga lume. În 1998, predecesorul gripei porcine din 2009 este un hibrid de virus de la porc, păsări şi om. La acea vreme s-a încercat controlarea virusului, încercări ce s-au dovedit ineficiente deoarece virusul suferă mutaţii prea rapide, schimbându-şi proteinele de suprafaţă vizate de vaccin, în vreme ce-şi păstrează genele interne neschimbate.

Stimaţi colegi, v-am făcut aceasta trecere în revistă a etapelor virusului H1N1 deoarece vreau să vă reamintesc grava problemă cu care ne confruntăm. Până acum, toate demersurile de a crea un vaccin 100% eficient au fost îngreunate, virusul H1N1 este greu de controlat din cauza rezistenţei pe care o are la medicamentul antiviral Tamiflu şi deoarece virusul creşte de două ori mai încet decât vaccinul obişnuit de gripă.

La nivel mondial s-a produs o întreagă isterie pe această temă, depăşind 6.000 de decese în peste 199 de ţări. Ţări precum Germania, Turcia şi Polonia refuză vaccinarea pe motiv că nu vor să fie "cobai într-un experiment gigantic pus la cale de companiile farmaceutice". La ora actuală sunt patru producători farmaceutici majori cu vaccinuri deja lansate pe piaţă, însă niciunul din aceştia nu îşi asigură răspunderea pentru efectele secundare ce pot apărea.

Deşi la momentul actual s-au semnalat peste 900 de cazuri de gripă porcină în România, nu am avut niciun deces şi am reuşit să izolăm şi să controlăm cazurile apărute până în acest moment. În plus, România este unul din cei opt mari producători ai vaccinului împotriva acestui virus, având posibilitatea de a-şi asigura întregul necesar de doze de vaccin. La Institutul Cantacuzino se află pe stoc peste 1 milion de vaccinuri pregătite ce vor fi distribuite odată cu eliberarea autorizaţiei de punere pe piaţă.

Dragi colegi, am ţinut să subliniez că în ciuda panicii instalate în statele vecine precum Ucraina, Slovacia şi în întreaga lume, România reuşeşte să facă faţă virusului gripei porcine cu brio, iar în curând această problemă va fi rezolvată prin forţe proprii.

Domnul Viorel Vasile Buda:

"Presei i se pregăteşte ceva în cazul în care Traian Băsescu va mai sta 5 ani la Cotroceni!"

La mitingul electoral de la Craiova, preşedintele Traian Băsescu a declarat printre altele: "Am lăsat presa liberă, nu aşa cum se întâmpla pe vremea lui Adrian Năstase când presa era umilită. Presa trebuie să-şi ia libertate cât vrea ea. Nu sunt supărat pe acest lucru. Sunt bucuros că, în mandatul meu, presa a fost liberă să se compromită singură. Nu am vrut să băgăm presa în pătrăţele printr-o lege care i-ar putea limita libertatea.

Dacă am fi continuat ca în timpul lui Adrian Năstase să ţin presa sub control n-am mai fi reuşit să avem o presă valoroasă. În 2010 şi în presă se vor clarifica lucrurile".

Această declaraţie conţine o inexactitate şi două afirmaţii periculoase în ceea ce priveşte democraţia, mai precis, libertatea de exprimare.

În primul rând, trebuie precizat că în timpul guvernării Năstase nu se poate spune că presa a fost umilită. Altceva s-a întâmplat: guvernul a pompat în presă sume uriaşe de bani prin intermediul publicităţii de stat pentru a se asigura de bunăvoinţă din partea ei. Cu toate acestea, în 2004, în plină guvernare Năstase, Traian Băsescu a beneficiat de o presă bună, fapt ce i-a permis printre altele să ajungă preşedinte al României. Presa a fost umilită în timpul mandatului actualului preşedinte. Sintagme ca "ţigancă împuţită" sau "găozar" se ştie pe cine au ca drept de autor.

Periculoasă însă mi se pare următoarea afirmaţie: "Nu am vrut să băgăm presa în pătrăţele printr-o lege care i-ar putea limita libertatea". Ce pot să înţeleg din această exprimare? Nimic altceva că a existat la un moment dat intenţia de a pune botniţă presei.

Mult mai gravă mi se pare însă următoarea formulare: "În 2010 şi în presă se vor clarifica lucrurile" Este o afirmaţie pentru care preşedintele Traian Băsescu trebuie să dea explicaţii. Este o afirmaţie care mai mult sună a ameninţare. O ameninţare la adresa libertăţii presei. Eu cred că nimeni nu mai doreşte să ne întoarcem în timp cu 20 de ani în urmă, când toată lumea ştie ce însemna presa din România comunistă. Atrag de pe acum un semnal de alarmă: presei i se pregăteşte ceva, în cazul în care Traian Băsescu va mai sta cinci ani la Cotroceni!

Domnul Relu Fenechiu: "Pentru Traian Băsescu, inconsecvenţa este literă de lege"

În cadrul acestei declaraţii politice nu voi face consideraţii personale privind aspectele la zi de pe scena politică. Voi lucra cu materialul clientului. În cazul de faţă, este vorba de candidatul la preşedinţie Traian Băsescu, şef al statului în exerciţiu.

1. Ce a spus zilele trecute candidatul Traian Băsescu la mitingul electoral de la Craiova:

"Sunt mândru că România a câştigat cel mai mare proces al său de după cel de-al doilea război mondial. Ne-am câştigat 9.600 de kilometri pătraţi de platou continental în Marea Neagră, în disputa de la Haga, cu Ucraina. Iată că, în timpul mandatului meu, suprafaţa României a crescut..."

Ce spunea candidatul la Preşedinţie Traian Băsescu, pe 2 noiembrie 2004 la BBC:

Traian Băsescu: "...Deci, Ucraina are un drept legitim. Şi am mai văzut susţineri: Băsescu este pro-ucrainean. Aici discutăm de faptul că noi o să pierdem la Haga. Dacă vom merge cu un proces la Haga".

Realizator: "Credeţi că vom pierde la Haga?"

Traian Băsescu: "Categoric da".

2. Domnul deputat independent Gabriel Oprea a fost nominalizat luni, 9 noiembrie, adică ieri, drept candidat la funcţia de ministru de interne pe lista domnului Liviu Negoiţă, candidatul desemnat de preşedintele Traian Băsescu la funcţia de prim-ministru. Tot şeful statului i-a pus pe umăr lui Gabriel Oprea, în luna octombrie, cea de-a patra stea de general

Ce spunea în 2004 domnul Traian Băsescu despre Gabriel Oprea: "Din mafia personală a lui Adrian Nastase fac parte Eugen Bejinariu, Ionel Blănculescu si Gabriel Oprea, oameni care sunt conduşi din umbră de cuplul Bittner-Petrache".

3. Declaraţie de presă, 13 octombrie 2009 - Palatul Cotroceni

"Aş începe făcând constatarea că în urma moţiunii de cenzură, Guvernul a pierdut încrederea majorităţii parlamentare, ceea ce înseamnă că în acest moment, România are un guvern interimar. Aş mai face o remarcă: modul cum a căzut Guvernul este democratic şi în deplin acord cu Constituţia"

Ce spunea domnul Traian Băsescu pe 21 octombrie 2009?

"Uşor, uşor, vedeţi miza dărâmării Guvernului Boc. Unul dintre obiectivele coaliţiei PSD-PNL a fost să nu se desfăşoare acest referendum pentru parlament unicameral. Un preşedinte care nu are un guvern care să-i susţină decretul de organizare a referendumului nu poate să-l organizeze, pentru că guvernul este cel care-l pune în aplicare" a explicat şeful statului". O singură remarcă am de făcut vis-à-vis de această declaraţie: aşa interimar cum este, Guvernul Boc II a avut prerogativele de a pune în aplicare Decretul prezidenţial privind referendumul din 22 noiembrie.

Personal cred că aceste exemple de dată recentă sunt elocvente şi nu mai necesită niciun comentariu. Doar în treacăt mai amintesc şi de faptul că în 2003, la o dezbatere la GDS, Traian Băsescu nu agrea sistemul de vot uninominal, pentru ca ulterior să-şi aroge paternitatea acestui sistem, promovat încă din 1997 de PNL, iar în 2007 a declarat public că demisionează din funcţia de preşedinte la 5 minute după ce Parlamentul ar vota suspendarea sa din funcţie. Acesta este Traian Băsescu, candidat la preşedinţia României la alegerile din 22 noiembrie 2009.

Domnul Virgil Pop:

«Traian Băsescu, final de mandat: "După mine, potopul!"»

Dincolo de calculele pre-electorale mai mult sau mai puţin documentate, indiferent de partidul pe care îl reprezentanţi în Parlamentul României, suntem conştienţi cu toţii că Traian Băsescu nu va mai fi ales pentru al doilea mandat în fruntea statului. Până la urmă, de ce ar mai face-o, având în vedere că tocmai ne-a mărturisit că nu i-a plăcut primul? De ce să mai riscăm încă cinci ani? Dacă nu îi place nici al doilea mandat?

Traian Băsescu pleacă peste câteva săptămâni. Mulţi români de bun-simţ vor răsufla uşuraţi la ideea că este eliminat, în mod democratic, principalul element de conflict din societate. Scăpăm de mărul stricat, cu alte cuvinte.

Dar ce rămâne în urmă? Datorii de câteva mii de euro pe cap de român, de plătit în următorii ani către FMI şi alte instituţii financiare. Pe ce s-au utilizat banii de la buget în acest an de aşa-zisă criză economică, astfel încât am ajuns ca în noiembrie şi decembrie să nu mai avem bani de salarii? Să ne reamintim: 2,2 milioane de euro au mers către diverse achiziţii ale agenţiilor guvernamentale; doamna Monica Iacob-Ridzi a cheltuit în două zile 800.000 de euro pentru a organiza un spectacol şi pentru a împărţi pixuri şi pliante de "sfânta" zi a Tineretului; 49 de milioane de euro este bugetul alocat prin bugetul de stat preşedintelui României, pentru a ne reprezenta "cu cinste" la chermezele de sfârşit de săptămână; 80 de milioane de euro au fost alocaţi ministerului nou-nouţ al doamnei Elena Udrea, pentru ca aceasta să aibă bani de perdele sau pentru a-şi face reclamă în presă; 1 milion de euro i-a oferit domnul Boc, din banii noştri, şefului său, Traian Băsescu, pentru a organiza un referendum fără efecte; 2,6 milioane de euro au fost alocaţi pentru foştii funcţionari publici, foşti prefecţi şi subprefecţi, eliminaţi politic de domnul Emil Boc, dar care trebuie să fie păstraţi în funcţii, conform legii.

România zilelor noastre pare o ţară desprinsă dintr-un tărâm al absurdului. Este greu de crezut că pot încăpea la un loc atâta tupeu, atâta nesimţire şi atâta ipocrizie. După ce ai distrus o ţară prin maniera distructivă de a vedea lucrurile, cu ce curaj vii tu, Traian Băsescu, să ceri votul românilor? Această atitudine atinge deja culmile patologicului.

În 6 decembrie se va încheia o etapă neagră din istoria României. Apoi, vom avea de lucru: va trebui să readucem bunul-simţ în actul de guvernare, în modul de relaţionare între partide, între lideri, între instituţii. Nu vom construi nimic pe vrajbă, pe neîncredere şi pe autosuficienţă: ce se întâmplă astăzi pe scena politică este cel mai bun exemplu pentru această afirmaţie. Jocul compromisului nu este ceva ruşinos: este cea mai eficientă cale de a ajunge la un consens. Nu trebuie să ne fie ruşine să facem compromisuri. După 6 decembrie, noi, politicienii, dar şi ceilalţi membri ai societăţii vom face compromisuri în sensul de creării unui dialog constructiv - fără jigniri, fără invective, fără sloganuri electorale. Avem de reconstruit pe mai multe planuri: de la sentimentul de a avea încredere unii în alţii la necesitatea de a trăi într-o ţară stabilă politic şi economic.

Într-adevăr, după Traian Băsescu, urmează potopul. Cu puţin noroc, potopul bunului-simţ...

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Băsescu pentru România. În haos."

Mă aşteptam ca această campanie electorală să fie una dură, presărată cu lovituri sub centură, dar, sincer, nu mă aşteptam ca actualul preşedinte al ţării, alături de partidul său de suflet, PD-L, să recurgă la mijloace de manipulare ordinare, care nu se pretează niciunui om politic care se pretinde a fi european şi fidel regulilor democratice.

PD-L şi Traian Băsescu ne mint cu seninătate, stimaţi colegi. Nu le e ruşine de faptul că ne-au demonstrat cu vârf şi îndesat că sunt lipsiţi de bun-simţ şi de bună-credinţă, nu le e ruşine de acuzaţiile (fondate, de altfel) de hoţie şi de corupţie. Ei ţin să ne amintească că nimic nu stă în calea interesului propriu şi că, la o adică, politica se poate face doar prin şantaj şi minciună.

Spaţiul destinat acestei alocuţiuni este prea mic pentru enumerarea tuturor minciunilor sau inepţiilor spuse vreodată de preşedintele Traian Băsescu. Începând cu "Să trăiţi bine!", "îmi dau demisia în cinci minute", întregul mandat al preşedintelui a stat sub dictonul "Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase".

Zilele acestea, Băsescu îi minte pe români spunându-le că o majoritate parlamentară nu are dreptul de a-i impune numele premierului, astfel că preşedintele propune un prim-ministru fără susţinere, care nu va primi votul de învestitură în Parlament. Prin acest gest iresponsabil, preşedintele dă, practic, un ultimatum Parlamentului: ori acceptă voinţa unui singur om, ori riscă dizolvarea. Din păcate, ambele variante sunt extrem de grave pentru sistemul democratic românesc.

Noi, parlamentarii acestei ţări, am fost aleşi prin vot uninominal de cetăţenii colegiului pe care îl reprezentăm în Legislativul României. Din acest motiv, instituţia Parlamentului, instituţie fundamentală a democraţiei, nu va accepta ameninţările venite din partea unui om cu tendinţe dictatoriale, fie el preşedintele ţării. Şi noi, liberalii, nu vom sta cu mâinile în sân văzând cum un singur om poate sfida la infinit toate regulile şi principiile democratice, bunul-simţ şi întreaga opinie publică, fără a suporta vreodată consecinţele.

Pe 22 noiembrie, poate pentru prima oară în aceşti cinci ani, Traian Băsescu va fi nevoit să plătească pentru toate păcatele sale, pentru jigniri, pentru minciuni şi pentru toate argumentele ridicole care, de-a lungul mandatului său, au insultat inteligenţa publicului. Românii îl vor sancţiona pe Traian Băsescu pentru minciunile sale, pentru încălcarea promisiunilor, pentru ameninţările pe care le-a lansat la tot pasul şi, în definitiv, cetăţenii îl vor sancţiona pe Băsescu pentru "România în haos", adevăratul slogan al bilanţului de cinci ani de mandat al actualului preşedinte.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"FMI pune degetul pe rană - nu un singur partid, ci o coaliţie poate rezolva problemele României"

Preşedintele Traian Băsescu persistă în a nu recunoaşte noua majoritate parlamentară care funcţionează de mai bine de o lună în cele două Camere ale Legislativului. Şeful statului persistă în a interpreta prevederile Constituţiei în funcţie de cum îi dictează interesele proprii şi interesele de partid. Ale PD-L. Desemnarea drept candidat pentru funcţia de prim-ministru a domnului Negoiţă constituie un exemplu în acest sens. Atât Traian Băsescu, cât şi Liviu Negoiţă, în tentative lor disperate de a avea un guvern ilegitim, invocă în permanenţă relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, şi în permanenţă ne prezintă spectrul unui inevitabil dezastru, prin posibilitatea neacordării tranşelor de bani din acest final de an. Nu cunosc în amănunt datele acordului cu FMI, dar am înţeles că nu este vorba de o pierdere a unei tranşe de bani, ci doar de o amânare, până la rezolvarea crizei politice din România.

Am însă o mare nelămurire. Invocând tot timpul modul de acţiune al FMI în situaţia în care persistă criza politică din România, atât Traian Băsescu, cât şi liderii PD-L nu spun niciun cuvânt despre o declaraţie publică a şefului delegaţiei FMI în România, domnul Jeffrey Franks. Iată ce a spus în urmă cu 10 zile oficialul FMI: "Problemele cu care se confruntă România nu sunt probleme care pot fi rezolvate de un singur partid politic, trebuie rezolvate de un board, o coaliţie de forţe care să se asigure că România are soluţii pentru problemele economice curente. Dacă acest lucru se rezolvă, atunci cred că perspectivele sunt promiţătoare pentru viitor".

Această declaraţie care utilizează un limbaj diplomatic - practic domnul Jeffrey Franks s-a limitat la atât cât îi permite principiul neamestecului şi imparţialitatea instituţiei pe care o reprezintă în problemele interne ale unui stat - reprezintă clar o critică indirectă la refuzul preşedintelui României de a recunoaşte o majoritate parlamentară şi, totodată, o sugestie directă în legătură cu ce aşteaptă FMI pentru rezolvarea crizei politice din România. Cu alte cuvinte, printr-un limbaj diplomatic dus la maximum posibil, FMI recunoaşte că doar o majoritate politică solidă este capabilă să răspundă atât cerinţelor impuse de acordul semnat la începutul anului, cât şi problemelor economice cu care se confruntă România. Şeful delegaţiei FMI spune pe faţă că problemele României nu pot fi rezolvate de un singur partid politic. Cred că nu mai este nevoie de nicio interpretare a acestei declaraţii. Chiar şi în constrângerile acestui limbaj diplomatic se poate spune fără echivoc că domnul Jeffrey Franks şi ceilalţi membri ai Delegaţiei FMI atrag atenţia că un partener viabil al instituţiei nu poate fi un executiv minoritar, format de un singur partid politic, ci unul format de o coaliţie care se bucură de o majoritate parlamentară.

Atât şeful statului, cât şi consilierii prezidenţiali, nu mai vorbesc de membri de frunte ai PD-L, au ignorat şi ignoră această declaraţie, care, atenţie, a fost făcută înainte de tentativa candidatului la funcţie de premier, Lucian Croitoru, de a trece lista sa guvernamentală prin Parlament. Răspunsul şefului statului la sugestia FMI a fost cea cunoscută: un nou refuz adresat propunerii decente a majorităţii parlamentare şi desemnarea unui candidat - Liviu Negoiţă - care să formeze un cabinet PD-L.

Cred că declaraţia domnului Jeffrey Franks lămureşte clar cine se zbate pentru interesul naţional şi cine nu.

Domnul Titi Holban:

"Şomajul în România - încotro?"

Conform ultimelor evaluări internaţionale, în ciuda ieşirii din recesiune şi a revenirii treptate a economiei, şomajul va continua să crească până la sfârşitul anului 2010. Potrivit raportului anual al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în ceea ce priveşte şomajul, abia de acum înainte urmează să ne confruntăm cu partea cea mai gravă a crizei.

În România, rata de şomaj prevăzută în bugetul asigurărilor de stat pe anul 2009, de 5,3%, a fost realizată încă din luna februarie, iar pentru începutul anului 2010 se preconizează o creştere de până la 10% a numărului de şomeri.

Cifrele sunt mai mult decât îngrijorătoare pentru că vorbim de sute de mii de români care pierzându-şi locul de muncă se vor afla brusc în imposibilitatea de a-şi mai plăti ratele şi de a mai duce un trai decent.

Tocmai de aceea, efortul autorităţilor trebuie orientat către resorbirea şomajului, în principal prin crearea de locuri de muncă. O prioritate în acest context trebuie să fie lupta împotriva şomajului de lungă durată şi evitarea pe cât posibil a şomajului tinerilor, care riscă astfel să iasă din sistem, aducând perspectiva unei grave crize sociale, cu consecinţe imprevizibile.

Din păcate, România nu pare să se înscrie pe trend pozitiv. Guvernul condus de premierul Boc a stat paralizat zece luni, şi România a pierdut un an întreg practic în lupta aceasta cu criza economică, aşteptând, după cum spune domnul Băsescu, "Să se relanseze economiile în ţările occidentale şi România să fie apoi trasă aşa, să spunem, la aspiraţie, de ceilalţi".

O astfel de politică nu are cum să ajute economia şi nici nu poate reduce efectele crizei la nivelul agenţilor economici şi al cetăţenilor, puternic loviţi de recesiunea economică.

Cred că reducerea taxelor, în pofida reducerii încasărilor la buget, este o măsură absolut necesară de relaxare atât pentru agenţii economici, cât şi pentru cetăţeni, pentru consumatori. Este măsura care s-a aplicat în toate ţările din Europa, pentru a stimula consumul, pentru a reda încrederea consumatorilor, în aşa fel încât să se dea un impuls activităţii economice şi să se producă relansarea.

Aceste măsuri în Europa au dus la rezultate pozitive, fără îndoială, şi acelaşi lucru se va întâmpla şi în economia românească, pentru că politica contrară, de a pune taxe mai mari pe o economie care se contractă s-a văzut că nu duce la nimic, şi anume a dus la micşorarea şi mai puternică a veniturilor la buget, cu toate dificultăţile care decurg din aceasta.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Economia - cel mai corect indicator al politicii lui Traian Băsescu"

Nimeni nu previziona că plecarea Guvernului Tăriceanu va avea efecte atât de devastatoare pentru economia românească. Practic, fostul guvern a reprezentat o contrapondere la nepriceperea unui preşedinte-jucător, dar dornic să se bage în tot şi în toate, dându-şi cu părerea asupra unor lucruri ce nu îl privesc. Odată instaurată camarila prezidenţială, sub patronajul lui Emil Boc, declinul economic a fost inevitabil, România fiind lovită din două părţi: din exterior, de criza economică, şi din interior, de incompetenţa noului guvern.

De parcă asta nu ar fi fost suficient, cei aflaţi la putere aruncă România într-o nouă criză politică, cu repercusiuni importante şi extrem de vizibile în plan economic.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă evoluţia cotaţiilor pe bursă în cursul zilei de 1 octombrie 2009. Acţiunile societăţilor de investiţii financiare s-au depreciat drastic, cu peste 4%, la circa un sfert de oră după anunţul că miniştrii PSD şi-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc.

De asemenea, după revocarea lui Dan Nica de la MAI şi retragerea PSD de la guvernare, cursul de referinţă anunţat joi de BNR a ajuns la 4,2495 lei/euro. Aceasta, în pofida intervenţiilor indirecte în piaţă ale băncii centrale, care nu a reuşit să oprească deprecierea leului. În momentul de faţă leul românesc a atins cel mai scăzut nivel, ajungând la 4,2988 !

Standard&Poor's a atenţionat deja că ar putea retrograda ratingul României, dacă situaţia politică va conduce la neîndeplinirea programului de consolidare fiscală şi economică la care s-a angajat în acordul cu FMI, şi, astfel, la o înrăutăţire a finanţelor publice. Odată cu programul multilateral de asistenţă financiară, Guvernul s-a angajat la o consolidare semnificativă atât în ceea ce priveşte partea de cheltuieli, cât si cea de venituri. Nu este normal însă, ca angajamentul de a implementa programul negociat cu FMI să fie supus unui test, în prezent picat de către guvernanţi, din cauza încăpăţânării preşedintelui Băsescu de a numi un premier agreat de către majoritatea parlamentară.

Cine plăteşte pentru toate acestea? Cetăţenii şi firmele româneşti!

Va veni - foarte curând - timpul, domnule Boc, când dumneavoastră şi partidul pe care îl reprezentanţi, în frunte cu preşedintele Băsescu şi toate aceste marionete de premieri desemnaţi, veţi face decontul acestei bătăi de joc în faţa cetăţenilor români.

Domnul Emil Bostan: "Dorinţele electorale ale lui Băsescu ne costă prea scump"

"Aşa cum era de aşteptat, Parlamentul a respins cu 250 de voturi împotrivă cabinetul tehnocratului Lucian Croitoru. Criza politică de la Bucureşti se prelungeşte astfel cel puţin până la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie" - Cotidianul austriac Der Standard.

"Consilierul independent al guvernatorului BNR a fost însărcinat, la dorinţa lui Băsescu, să alcătuiască un guvern, în ciuda faptului că acesta nu avea susţinerea majorităţii parlamentare" - Euronews Deustchland.

"La Bucureşti nu se întrevede un sfârşit al crizei politice stârnite încă de la începutul lunii octombrie. Majoritatea parlamentară i-a cerut din nou preşedintelui român să-l nominalizeze pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, drept premier" - Deutsche Welle.

***

Acestea au fost principalele titluri din presa germană, a doua zi după ce Guvernul Croitoru nu a primit votul de învestitură în Parlament.

Se pare că din exterior lucrurile se văd mult mai limpede şi mai obiectiv, pentru că la noi toate analizele politice, toate sondajele care apar, două pe zi dacă se poate, sunt lovite de un grad mare de subiectivism şi parcă ni s-a aşternut un văl pe ochi şi ni s-a înceţoşat gândirea.

Dacă ar fi să sintetizez cele trei extrase din presa germană, mesajul este simplu - Aşa cum era de aşteptat, Guvernul Croitoru, creat la dorinţa lui Băsescu, în ciuda faptului că nu avea susţinerea majorităţii parlamentare, nu a primit învestitura Parlamentului.

Se pare că nemţii au înţeles ceea ce Preşedintele Băsescu nu a înţeles timp de o lună. Ceea ce este mai grav este faptul că Preşedintele nu a înţeles nici acum că există o majoritate parlamentară care are o propunere de premier, în persoana lui Klaus Iohannis, iar dacă ar fi acceptat această propunere, criza politică s-ar fi încheiat acum câteva săptămâni.

De câte dovezi mai are nevoie domnul Băsescu ca să se convingă că majoritatea creată în Parlament este una viabilă, hotărâtă să pună capăt crizei politice?

Dacă domnul Băsescu insistă cu încăpăţânare să numească pe cine vrea el, şi se pare că asta face, pentru că înainte de a-l nominaliza premier pe Liviu Negoiţă a lansat o nouă diversiune, Guvern PD-L-PNL, dar cu premier PD-L-ist, declarând asta fără să aştepte, cum ar fi fost normal, consultările cu partidele de la Cotroceni, democraţia şi statul de drept în România anului 2009 sunt puse într-un grav pericol.

Cu fiecare zi care trece sunt tot mai convins că trăim într-un straniu univers kafkian, unde absurdul a pus stăpânire pe spaţiul politic, unde legile şi Constituţia nu mai contează, iar Parlamentul este de decor.

Constat cu tristeţe că Preşedintele Traian Băsescu degeaba face un turneu electoral prin ţară, pentru că, de fapt, comunicarea sa cu electoratul este un monolog de prost-gust. Domnul preşedinte nu vede sau nu vrea să vadă că oamenii aşteaptă cu totul altceva de la un preşedinte.

Domnule preşedinte, suntem în a 43-a zi de criză politică, în a 29 a zi de când Guvernul Boc a fost demis şi în a 14 a zi de la neînvestirea de către Parlament a Guvernului Croitoru. Aceasta este fotografia României politice, iar dacă această fotografie nu vă cutremură, poate fotografia României sociale vă va trezi la realitate.

În colegiul meu, întâlnesc oameni care îmi spun că se tem pentru locul lor de muncă, se tem că nu-şi vor mai putea plăti facturile sau că nu-şi vor mai putea trimite copiii la şcoală. Aceasta este fotografia României sociale despre care vă vorbeam. Aţi girat pentru un guvern (Guvernul Boc) care ne-a adus în acest punct critic, aţi declarat la începutul anului că principalul dumneavoastră adversar este criza economică, iar criza v-a învins, aţi semănat vânt şi aţi cules furtună, acestea sunt lucrurile cu care vă puteţi "lăuda" "

Fac parte din această clasă politică mult hulită de preşedinte şi de armata lui portocalie credincioasă, am înţeles jocul murdar pe care îl practică domniile lor, de aceea aş vrea să vorbesc în numele oamenilor pe care îi reprezint aici, în Parlamentul României, şi fac un apel la toată clasa politică, să deschidă ochii şi să vadă că lumea s-a plictisit de politică, de criză, de televizor, de veşti proaste şi de altele, şi cred că datoria noastră este să readucem românilor normalitatea şi încrederea în instituţii, singurele lucruri care ne vor garanta o evoluţie spre bine.

Normalitatea devine, în acest spaţiu românesc al sfârşitului de an 2009, o valoare pe care o asociez, mai mult decât oricând, moderaţiei şi bunului-simţ. Spectacolul prestat de locuitorul de la Cotroceni, oferit timp de cinci ani cetăţenilor acestei ţări, trebuie să aibă ultima reprezentaţie pe 22 noiembrie.

Domnul Răzvan Şerban-Mustea:

"Respectul pentru Parlament trebuie câştigat!"

Respectul cetăţenilor pentru instituţia fundamentală a democraţiei, pentru Parlamentul României, trebuie obţinut prin fiecare acţiune a membrilor săi, şi mai ales prin opţiunile pe termen lung pe care acesta este capabil să le ia. Din nefericire, lipsa experienţei parlamentare a celor mai mulţi dintre reprezentaţii în acest for decizional a condus la decizii şi soluţii provizorii, unele conjuncturale, cu efecte pe termen foarte scurt şi fără o strategie de dezvoltare a societăţii româneşti pe termen lung.

În ultimii douăzeci de ani, în Parlamentul României au primat numai interesele particulare ale unor lideri politici, orgoliile individuale, amatorismul, competiţia politică acerbă, fără fond şi mai ales ignorarea adevăratelor reforme de care societatea românească avea şi încă mai are nevoie.

Principiile constituţionale conform cărora statul român este obligat să asigure propriei populaţii un trai decent, să apere familia şi să protejeze copiii proveniţi din aceasta, să lupte împotriva exploatării de orice fel a minorilor nu au ocupat niciodată un loc de frunte pe agenda parlamentară românească.

Indiferenţa vădită a Parlamentului României faţă de agenda publică românească a avut efecte negative directe asupra fenomenului sărăciei, natalităţii şi a numărului tinerilor care mai doresc să întemeieze astăzi o familie.

În România anului 2009, 3 din 10 copii cu vârsta sub 15 ani sunt afectaţi de sărăcie, adică mai bine de 350.000 de copii trăiesc sub limita de sărăcie. Din aceştia, 77.000 sunt lipsiţi de îngrijire părintească, iar peste 25.000 sunt lăsaţi în grija familiilor extinse. Numai în Bucureşti şi Ilfov, 2.700 de copii sunt luaţi din sânul familiilor sărace pentru că acestea nu le pot asigura îngrijirea necesară. Peste 70.000 de copii sunt obligaţi să muncească pentru a supravieţui, în loc să meargă la şcoală, iar peste 1.200 trăiesc abandonaţi pe străzile oraşelor.

În prezent, copiii şi tinerii reprezintă 43% din populaţia afectată de sărăcie din România. 43% din viitorul României a pornit cu stângul în viaţă, iar niciuna din măsurile postrevoluţionare nu le-a oferit vreo perspectivă de ieşire din viaţa mizeră.

Dacă Parlamentul României nu se dedică exclusiv problemelor generaţiilor viitoare, eradicării sărăciei, a exploatării minorilor, creşterii natalităţii, încurajării familiei biparentale, creării condiţiilor de dezvoltare economică şi intelectuală a copiilor noştri, nu vom putea aştepta ca această instituţie să capete vreodată respectul populaţiei, care şi-a pus, de fiecare dată, toată încrederea în deciziile noastre.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Dobânzi prea mari pentru o criză atât de puternică"

Cunoaştem cu toţii situaţia actuală dificilă în care statul român, privat de tranşele de împrumut de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, este nevoit să se împrumute pe piaţa internă, într-un orizont de timp extrem de scurt, pentru a compensa deficitul bugetar. La fel de bine mai ştim că băncile sunt extrem de doritoare de a prinde în corzi pe cel mai bun debitor de pe piaţă şi de a specula această oportunitate la maximul profitabilităţii financiar-bancare.

Efectul negativ cel mai puternic se reflectă într-o creştere a dobânzilor la creditele disponibile pe piaţă, privând agenţii economici aflaţi în dificultate sau care doresc să facă investiţii, de singura lor posibilitate de finanţare.

Aşadar, utilizarea pârghiei creditării în situaţia contracţiei economice este practic imposibil de fructificat, pentru că agenţii economici se pot sufoca prin credite pe care nu le pot susţine sau care diminuează rata profitabilităţii lor.

Din nefericire, cei care s-au constituit în majoritatea parlamentară care nu doreşte să dea ţării un guvern, şi care au împiedicat astfel, direct, acordarea tranşelor de împrumut, nu s-au gândit la efectele macoreconomice pe care gestul lor îl va avea.

Politica consecventă a Băncii Naţionale privind susţinerea unui cursului valutar stabil, chiar stimulativ pentru exporturi, pare să nu fie suficientă pentru revigorarea sectorului privat din România. Ar fi probabil de analizat dacă BNR ar putea apela la ultima pârghie, ultima soluţie ce îi stă la îndemână, şi anume, diminuarea cuantumului rezervelor minime obligatorii, care ar crea mai multă lichiditate pe piaţă şi probabil un credit mai ieftin.

De asemenea, în absenţa susţinerii unei politici guvernamentale bazate pe creditul guvernamental, trebuie găsite soluţii urgente şi eficiente pentru relansarea sectorului privat din România, cel care susţine în definitiv bugetul statal şi oferă cele mai multe locuri de muncă populaţiei.

Domnul George Ionescu:

"501 ani de la tipărirea primei cărţi pe pământ românesc"

În 2009 se împlinesc 321 de ani de la prima tipărire integrală a Bibliei în limba română, dar şi 501 de ani de la tipărirea primei cărţi pe pământ românesc - Liturghierul de la 1508.

"Liturghierul lui Macarie" a fost realizat prin strădania Ieromonahului Macarie, din porunca domnului Ţării Româneşti, Radu cel Mare, la 10 noiembrie 1508. Liturghierul tipărit la Târgovişte este primul Liturghier ortodox tipărit din lume. Cu doar 17 ani înaintea apariţiei acestuia, a fost tipărită pentru prima dată în lume o carte de cult ortodoxă, Octoih, în 1491, la Cracovia, după care urmează încă două cărţi: un Ceaslov, în 1493, la Veneţia, şi un Octoih, în 1494, la Cetinye (Macedonia).

Cartea a apărut în limba slavonă, limba oficială a ţării în acea vreme, şi cuprindea rânduiala slujbei bisericeşti ortodoxe. "Liturghierul lui Macarie" din 1508 (ca şi Tetravanghelul din 1512, cartea fundamentală a bisericii) a stat la baza slujbei religioase în Ţara Românească şi în Transilvania, până la introducerea limbii române în biserici.

180 de ani mai târziu, în 1688, s-a terminat tipărirea Bibliei în limba română. Această lucrare este prima traducere integrală a Bibliei în limba română şi a fost iniţiată de domnitorul Şerban Cantacuzino. După moartea acestuia, în 1688, domnitorul Constantin Brâncoveanu, care i-a succedat la tron, a finalizat editarea ei. Tipărirea s-a început la 5 noiembrie 1687 şi s-a încheiat la 10 noiembrie 1688.

Cunoscută şi sub numele de "Biblia de la Bucureşti" sau "Biblia lui Şerban Cantacuzino", această lucrare reprezintă prima ediţie integrală în limba română a textului Sfintei Scripturi.

Biblia de la 1688 va contribui la cristalizarea limbii române literare în toate provinciile româneşti, fiind considerată ca o expresie a unităţii românilor de pretutindeni. Biblia de la Bucureşti a contribuit la formarea limbii române, prin impunerea graiului muntenesc ca limbă literară şi prin eliminarea termenilor slavoni.

Pentru vremea în care a fost tipărită Biblia de la Bucureşti, tehnica redacţională şi tipografică este remarcabilă: are 944 de pagini în format mare, iar textul este imprimat cu litere chirilice mici, cu cerneală de două culori, negru şi roşu, dispus pe două coloane. Excepţie fac cele două prefeţe scrise pe o singură coloană. Titlul este încadrat în chenar floral şi arată că s-a tradus "dupre limba elinească, spre înţelegerea limbii româneşti". Pe verso-ul foii de titlu se găseşte stema ţării (corbul cu crucea în cioc), într-un mare medalion oval. Cea dintâi prefaţă, semnată de Şerban Cantacuzino, este dedicată "celor care se află lăcuitori supt stăpânirea noastră, presfinţitului mitropolit Chir Theodosie, iubitorilor de Dumnezău episcopi, preacuveoşilor egumeni, smeriţilor preoţi, blagorodnicilor boiari şi tuturor celoralalţi, pravoslavnicilor creştini". Cea de-a doua prefaţă este semnată de Dositei, patriarhul Ierusalimului, şi este închinată domnitorului Şerban Cantacuzino.

Biblia de la Bucureşti a devenit punct de referinţă pentru toate traducerile textului Sfintei Scripturi care i-au urmat: Biblia de la Blaj (1795), Biblia de la Petersburg (1819), Biblia de la Buzău (1854-1856), Biblia de la Sibiu (1856-1858) etc. Biblia de la Bucureşti (1688) a fost folosită drept bază tuturor textelor biblice tipărite până în zilele noastre.

George Călinescu afirma că "Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani."

Domnul Constantin Chirilă:

"România aproximativă (partea I)"

Onoraţi colegi, vă rog să-mi îngăduiţi să încep această declaraţie politică printr-o serie de întrebări.

1. Câte instituţii publice există în România?
2. Câte hectare irigăm?
3. Câţi copii trebuie să meargă la gradiniţă anul acesta?
4. Câte spitale la standarde europene nu avem? (domnul Bazac ne-a spus că trei sunt la standarde europene)
5. Câte procese există pe rolul instanţelor?
6. Câte persoane cu dizabilităţi trăiesc în România?
7. Câte interpelări parlamentare la care nu avem răspuns există?
8. Câte calculatoare există în administraţia publică?
9. Ce valoare au bunurile confiscate pe teritoriul României?
10. Ce fonduri de sprijin a primit echipa de liceeni constănţeni care a câştigat concursul de design ştiinţific al NASA şi Boeing în august 2009, concurs la care au participat peste 1 000 de echipe de copii din întreaga lume?

Sunt întrebări la care mi-am dorit, de multe ori, să am un răspuns corect, cu două-trei cifre după virgulă dacă se poate, şi nu informaţii de acum câţiva ani sau din surse incerte.

Mai mult, nu consider că este necesar să invităm un ministru la o comisie sau să facem o interpelare pentru a afla astfel de informaţii. Irosim şi din timpul dânşilor şi din al nostru pentru a afla prea des ceea ce de fapt nu ştim şi prea rar ceea ce ştim cu adevărat.

Răspunsurile la întrebările de mai sus ar trebui să fie uşor accesibile.

Cel puţin la fel de important ca modul în care statul administrează banii este modul în care acesta administrează informaţia. Pentru că unele salarii în sectorul public sunt încă la un nivel scăzut faţă de poziţii cu responsabilităţi similare din mediul privat, informaţia ar putea fi utilizată ca monedă de schimb, situaţie ce ar excede normalitatea unei democraţii.

Continuăm să driblăm cu nonşalanţă probleme de fond. Ne zâmbim unii altora şi ne spunem că este greu, că nu sunt bani, că avem priorităţi câte în lună şi în stele.

Greu a fost şi va fi în continuare. Cui îi mai arde de zâmbit?

Să ştim ce gestionăm nu poate fi decât chintesenţa priorităţilor. Ar fi bine să începem după alegeri, dar care alegeri?

Există parlamentari care au experienţa administrării unor entităţi private. Îi întreb dacă concepeau să le conducă pe baza unor cifre mai vechi de câteva zile.

Parlamentul, una dintre cele mai tăbăcite instituţii, are probabil cel mai transparent, informativ şi actualizat site public din România. Deci, se poate ca informaţia publică să fie disponibilă aproape în timp real.

Ne dorim ca acest lucru să constituie o bună practică pentru celelalte puteri din stat. Ca să exemplific, cred că ar fi util ca în permanenţă să vedem care este încărcarea unei instanţe sau lista scurtă a proiectelor asumate de către miniştri sau primari - într-o manieră facilă precum: proiect, sumă, termen de implementare şi ce se întâmplă dacă nu se întâmplă. Noi, ca parlamentari, am putea să ne propunem câteva iniţiative parlamentare la început de mandat, cu termene de depunere. Nu-i o ruşine să lăsăm locul altora dacă nu ne descurcăm. Patru ani înseamnă foarte mult pentru o ţară care nu mai are răbdare.

Era nevoie de semnale din presă ca să aflăm ce salarii sunt în anumite instituţii, când avem declaraţii de avere obligatorii? În loc ca aceste declaraţii de avere să se completeze într-un formular electronic, cu o bază de dată unică în spate, noi, în cel mai bun caz, le scanăm şi le punem pe mii de site-uri, ca să facă toată lumea muşchi la degete din click-uri de mouse şi adunat cu abacul. Să fie oare aşa pentru că ar fi jignitor să rugăm mai apăsat un şef de instituţie să folosească un calculator conectat la Internet, căci, slavă Domnului, calculatoare şi conexiuni la Internet am tot achiziţionat.

Era nevoie de presiunea opiniei publice ca să începem să ne numărăm agenţiile? Cei mai mulţi dintre noi pur şi simplu nu ştiau câte sunt şi cu ce se ocupă. Chiar dacă măsura reorganizării unor agenţii este impopulară, iniţiativa Guvernului de a intra în detalii instituţionale nu poate fi decât un mare pas spre normalitate.

Speram ca această reaşezare va reduce şi mai accentuat numărul taxelor parafiscale, pe lângă eventualele reduceri de costuri bugetare sau extrabugetare.

Cu deosebit respect, vă pun în vedere faptul că aproape 50% din populaţia României are acces la Internet. Informaţia nu trebuie să se mai blocheze într-un fişet sau într-un pix. Ea trebuie să fie disponibilă pe un site de Internet, agregată corespunzător, pentru decidenţi şi alte persoane cu interese legitime.

Cu maturitate politică trebuie să constatăm că anumite eforturi de introducere a unor sisteme informatice nu au fost încă amplificate corespunzător.

Continuarea proiectelor ce îşi propun să modernizeze administraţia, aducând-o mai aproape de noi, în calitate de contribuabili, are capacitatea de a economisi sume importante la buget. Ce economisim din utilizarea mijloacelor electronice trebuie să se ducă în creşterea calităţii serviciilor furnizate de către stat celorlalte 50 de procente care încă nu au acces la Internet.

Numai din utilizarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice în primele 8 luni ale anului 2009 am economisit 400 de milioane de euro din valoarea iniţială a achiziţiilor publice bugetate. Este legitim să sprijinim destinaţii utile pentru aceste economii şi să propunem soluţii.

Traversăm o perioadă în care, ca să putem lua decizii corecte ar trebui să ştim şi câte ouă pun găinile din România în galantare.

Salut, cu această ocazie, pionieratul domnului vicepreşedinte Adrian Năstase!

Stimaţi colegi, vă rog să-mi permiteţi să trec într-un repertoriu al notelor joase.

Multe discuţii au în prezent epicentrul în importanţa unor categorii socio-profesionale şi salariile pe care le merită.

Aduc în discuţie copiii fără părinţi şi bătrânii fără copii.

Avem soluţii decente pentru ei, ca să putem ocupa atât de vehement tot spaţiul public cu problemele celor în putere sau la putere?

Ce se întâmplă cu bătrânii care nu au copii?

Îi rog pe cei care cunosc soluţiile implementate să ne explice în ce constau acestea.

Despre copiii fără părinţi ce să vă spun, în afară de faptul că tot noi ar trebui să fim vocea lor.

Pe când un program de construire a unor centre moderne de acomodare, similare sălilor de sport, caselor pentru tineri sau bazinelor de înot?

Dragi colegi, permiteţi-mi să mai adaug o ultimă întrebare, ştim câţi copii fără părinţi şi bătrâni fără copii avem?

Domnul Constantin Chirilă:

"Moralitatea iliesciană"

Primele alegeri aşa-zise libere au dat câştig de cauză grupărilor de stânga. Proaspeţii aleşi ai domnului Iliescu promiseseră încă din start, promiseseră poporului democraţie, libertate, proprietate, un nivel de trai mai ridicat şi fericire.

Ce m-a deranjat pe mine a fost hoţia pe faţă a unora din gaşca iliesciană. Se fura totul, pământuri, capitaluri, utilaje, întreprinderi, bani de la bănci. S-a furat tot ce se putea, fără ruşine, în mandatele iliesciene.

Se năşteau peste noapte miliardari (denumiţi, mai apoi, de carton), care cotizau pentru oamenii puterii iliesciene.

Se furau case şi se năşteau noi proprietari pentru acestea.

Moralitate? Pardon, ziceau, suntem în tranziţie, fură fiecare cât poate! Niciun glonţ, în nicio scăfârlie, n-a zdruncinat lipsa de moralitate a puterii iliesciene. Cetăţeanul nu conta, el a fost bun doar pentru voturi. Această cutremurătoare situaţie nu putea dura la nesfârşit. Şi-au găsit naşul, actualul şi viitorul preşedinte Traian Băsescu.

În locul întreprinderilor distruse, puterea iliesciană nu a pus nimic şi nu a creat nicio facilitate pentru ca acest lucru să se realizeze liber. Au declanşat un adevărat genocid împotriva economiei şi populaţiei româneşti.

Puterea iliesciană a monopolizat privatizările într-o singură mână şi a creat cea mai potrivită conjunctură pentru dezvoltarea corupţiei şi a crimei organizate, oficiale de stat.

Crimele de tot felul, evaziunea fiscală la vârf, corupţia la vârf şi mai mare, diversiunile de tot felul, orice în afară de politica naţională de dezvoltare a ţării au fost principalele atribute morale ale puterii iliesciene, prin falangele premierului rapace, Adrian Năstase, care se ascunde sub umbrela Parlamentului.

Ceea ce a oferit ţării şi cetăţenilor ei puterea iliesciană întrece orice închipuire a mea în materie de moralitate politică.

Faţă de politica şi morala iliesciană "Curat murdar, Coane Fănică!" vezi privatizarea Petrom, a combinatelor siderurgice, a fostelor IAS-uri profitabile şi a subsolului României.

Domnul Mihai Lupu:

"Perspective de viitor ale românilor de peste hotare"

Numeroasele convulsii în plan social caracteristice anilor `90, proiecţiile faste ale unor sisteme de salarizare mai avantajoase, poate, în ultimă instanţă, mirajul, uneori aproape inexplicabil, exercitat de spaţiul occidental, cu toate atributele sale, au deschis în România perspectiva dramatică şi complexă a plecatului peste hotare în speranţa unui trai mai bun.

Fenomenul a generat, de-a lungul timpului, poveşti de succes, dar şi eşecuri, familii frânte, singurătate, aventură, scandaluri de dimensiuni internaţionale, speranţe îndeplinite sau spulberate şi multe altele amestecate în zeci de milioane de feluri, în milioane de locuri, în sute de mii de experienţe, în zeci de mii de destine. Actanţii, cei care au ales sau aleg calea pribegiei, ar trebui priviţi nu în treacăt, ca obiecte pasagere ale unor promisiuni electorale deşănţate şi fanteziste, ci cu responsabilitate, ca părţi ale unui tablou viitor încărcat de semne de întrebare.

Pe frunţile celor ce muncesc legal dincolo de graniţe lasă urme doar calculele financiare lunare şi, uneori, poate solitudinea, încrâncenarea ori dorul de casă.

Pe umerii celor ce îşi desfăşoară activitatea la negru, celor ce rătăcesc din loc în loc, din ţară în ţară, apasă însă greu incertitudinea, insecuritatea. Cu siguranţă cei mai mulţi dintre ei se vor întoarce în România la bătrâneţe şi, probabil, nu vor putea beneficia de o pensie decentă ori de binefacerile sistemului asigurărilor de sănătate. Se vor transforma periodic, poate, ca şi astăzi, în metafore aducătoare de voturi, vor compune mase de dimensiuni apreciabile ultrasensibile la manipulări grosolane.

În acelaşi timp, însă, vor întruchipa permanent o gravă problemă socială, o provocare serioasă pentru care actuala parte a clasei politice aflate la guvernare nici măcar nu a schiţat deocamdată vreo variantă de rezolvare.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Interesul personal al preşedintelui Băsescu, mai presus de interesul naţional"

Preşedintele Băsescu ne demonstrează în aceste zile tuturor că dorinţele sale devenite realitate în orice condiţii şi mai ales impunerea voinţei sale cu orice preţ reprezintă, de fapt, adevărata raţiune a sintagmei, implementată în acest mandat al său la Cotroceni, de "preşedinte jucător".

Nu are nicio importanţă situaţia economică şi financiară dramatică în care se găseşte România din cauza incapacităţii guvernelor Boc, girate cu toată generozitatea şi siguranţa celei mai bune soluţii de către însuşi preşedintele Băsescu, timp de aproape un an.

Când o majoritate de peste 65% în Parlament vine şi-i propune preşedintelui un premier, după nici 24 de ore de la căderea Guvernului Boc II, iar această soluţie are şi o largă susţinere în rândul cetăţenilor, acesta răspunde cu o desemnare de premier anticonstituţională, cu consultări în bătaie de joc şi, deci, fără un sprijin real în rândul partidelor parlamentare, doar de dragul de a-şi arăta lumii, - aşa cum a făcut-o permanent timp de cinci ani, - forţa absolută.

Preşedintele ne-a obişnuit în acest mandat al său cu schimbarea opiniilor peste noapte, cu afirmaţii retrase după cinci minute, cu argumente uitate a doua zi, cu promisiuni neonorate niciodată, cu perpetuarea scandalului, a diversiunilor şi disensiunilor permanente, acţiuni prezidenţiale care au avut ca efect doar aruncarea tuturor instituţiile statului într-o degringoladă fără precedent.

Dar această nouă ipostază a preşedintelui Băsescu de indiferenţă totală faţă de consecinţele ultimelor sale jocuri cu iz electoral evident se repercutează în mod negativ în ceea ce priveşte nevoia României de stabilitate; nu mai are absolut nicio motivaţie reală: vreţi premier independent? Vă dau eu unul! Vreţi premier primar? Vă dau eu altul decât cel pe care-l vreţi voi! Importat este faptul că numai eu decid!

Atât vrea să ne transmită preşedintele, acestea sunt propunerile individuale ale preşedintelui de premieri fără nicio susţinere parlamentară, fără reale atribute de rezolvare a unei noi crize iniţiate şi întreţinute cu combustibil din belşug de acelaşi preşedinte.

Este fără echivoc faptul că nu ieşirea din vreo criză în care am intrat, împinşi de nenumăratele jocuri diversioniste ale preşedintelui Băsescu, a figurat vreun moment în intenţiile afişate de preşedinte în aceste zile de campanie furibundă, ci pretenţia acestuia de a impune minoritatea în defavoarea majorităţii, de a dicta şi decide tot, de a avea întotdeauna ultimul cuvânt, indiferent de urmări.

Nu ne mai rămâne decât să sperăm că această tendinţă dictatorială, manifestată şi în ultimele sale zile de mandat, va reprezenta doar ultimul joc la cacealma al preşedintelui Băsescu.

Domnul Mircea Irimescu:

"Dizolvarea Parlamentului"

Iată o procedură constituţională care nu a fost aplicată niciodată în România postdecembristă, deşi a fost invocată şi dorită de mai multe ori în cei 20 de ani de democraţie originală. De regulă, cei din executiv, dornici de a avea cât mai largi susţineri parlamentare, sunt tentaţi să-şi încerce norocul cu noi alegeri, iar deputaţii şi senatorii, la modul general, manifestă un conservatorism aproape biologic la ideea de a se prezenta din nou în faţa electoratului.

În ţările cu sisteme politice democratice, dizolvarea parlamentului nu sperie pe nimeni, fiind o metodă clasică pentru deblocarea sau evitarea crizelor politice prelungite. Cazul Italiei postbelice este foarte cunoscut în toată Europa, dar aproape toate statele au trecut prin acest gen de situaţii.

La noi, ţărăniştii regretă şi astăzi că nu au folosit oportunitatea pe care au avut-o în primăvara anului 1997 de a anula componenţa celor două camere legislative ale Parlamentului României şi de a organiza alegeri anticipate. Ar fi scăpat de boicotul la care era supusă atunci politica lor de guvernare din partea lui Traian Băsescu, ministru al transporturilor în chiar guvernul pe care-l conduceau. Nu au făcut-o şi acum se zbat în subsolul politicii româneşti, iar cel de care ar fi trebuit să scape atunci ocupă fotoliul principal din chiar sala tronului.

Traian Băsescu însuşi, la câteva săptămâni de la instalarea guvernului Alianţei DA, sub pretextul eliminării "soluţiei imorale PUR (n.n. Partidul Umanist Român )", a făcut tot ceea ce-i era la îndemână pentru a scăpa de premierul acelei perioade, Călin Popescu-Tăriceanu. Ca şi ţărăniştilor şi preşedintelui cred că-i pare rău că a ratat acel moment politic.

Dacă în trecut ocaziile au fost ratate, circumstanţele actuale nu cred că vor fi irosite şi se va ajunge şi la noi la alegeri anticipate. Opţiunile partidelor politice pentru a astfel de alternativă pot fi exprimate numai cu jumătate de gură datorită implicării lor totale în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Deşi şi el implicat în campania pentru acest scrutin, preşedintele a invocat deja varianta chemării la urne pentru noi alegeri legislative. PD-L-ul şi preşedintele doresc o ieşire de acest tip din blocajul actual, PSD-ul şi PNL-ul nu se pot opune la nesfârşit unei astfel de variante, iar UDMR-ului nu-i prea pasă dacă criza politică se va mai prelungi în România cu încă trei luni. Totul depinde de cine va câştiga fotoliul de la Cotroceni.

Modul cum a ales preşedintele candidaţii pentru funcţia de prim-ministru al României, graba cu care s-au format aceste guverne, solicitările de a fi supuse cât mai rapid votului de încredere al Parlamentului, lipsa oricărei disponibilităţi pentru compromis ascund după mine voinţa şi plăcerea preşedintelui (şi a partidului de guvernământ care i se subordonează) de a vedea cât mai rapid legislativul dizolvat. Ei ştiu bine că declaraţiile care susţin că validarea în Parlament a unui nou guvern este vitală pentru ţară, că raporturile cu organismele financiare internaţionale nu pot fi menţinute fără alegerea unui nou guvern, că România nu poate trăi fără un buget votat în decembrie sunt doar pentru naivi.

Guvernul Boc va rămâne în funcţie până la data validării unui viitor guvern (nu se ştie când, dar nu mai devreme de 6 decembrie!) şi acest lucru nu are cum să-i displacă lui Traian Băsescu. O mică problemă ar fi cu "interimarii" din acest guvern cărora le expiră termenul constituţional în care pot rămâne în funcţie înainte de verdictul final al bătăliei pentru Preşedinţia României, dar probabil nu va fi foarte dificil de găsit o rezolvare la această chestiune.

Prin urmare, alegerile prezidenţiale din această lună nu vor fi ultimele dintr-un lung ciclu de 4 scrutine în 20 de luni. O democraţie în stadiul de adolescenţă cum este cea a ţării noastre suportă greu perioadele de campanie electorală de aproape 2 ani la care tot este supusă. Dar nu va conta acest lucru, aşa cum nu va interesa pe cei ce vor decide alegerile cât vor costa acestea pentru o ţară care abia atunci va fi la vârful crizei economice despre care se tot vorbeşte. Din pure raţiuni politicianiste (şi preşedintele este un politician!) vom avea în primăvara viitoare alegeri anticipate. Altfel, analiştii televiziunilor, ai sondării opiniei publice, consultanţii şi consilierii, agitatorii de profesie şi lătrăii (politicieni, chibiţi şi analişti) ar putea ajunge în faliment. Şi atâta ne-ar trebui...

Domnul Marin Almăjanu:

"Manifestări ceauşiste reînviate de domnul Băsescu şi al său partid portocaliu"

Mai sunt puţine zile până la încheierea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi întâmplările de la acţiunile manifestărilor publice organizate de PD-L pentru preşedintele Băsescu devin din ce în ce mai incredibile pentru România anului 2009. Că domnul Băsescu a avut şi are un singur scop în mandatul prezidenţial pe care l-a avut, - dar, mai ales, perpetuarea şi întărirea maximă a aceluiaşi scop în următorul mandat, pe care şi-l doreşte cu atâta ardoare, - este deja un fapt demonstrat la fiecare pas al său în ultimii cinci ani: unic decident, conducător absolut, implementator desăvârşit al bunului plac băsescian!

Împărţirea ţării, în funcţie de aplauzele şi linguşelile utilizate în aceşti ani vizavi de preşedintele în funcţie, în doar două categorii posibile (buni şi normali = pro-Băsescu+PD-L şi restul = cei susţinuţi sau susţinători ai mogulilor, ai presei vândute, ai intereselor de toate felurile) a ţinut o perioadă capul de afiş al scenetelor improvizate de amatorii portocalii şi iubitul lor conducător, domnul Băsescu.

Dar realitatea este cea care se vede cu ochiul liber, fără decoruri vopsite aparent cu noroi de concurenţă şi fără replici inventate de vreun sufleor din partidele celorlalţi candidaţi la preşedinţie: PD-L şi domnul Băsescu organizează manifestări regizate până la ultimul amănunt, cu repetiţii intensive, cu oamenii aduşi pe bani publici din toate colţurile ţării ca să dea bine la tv şi la sondaje apărute la fiecare oră.

Acţiunea "autobuzul de stat", cu agitarea întregii ţări pentru fiecare baie de mulţime a domnului Băsescu, ne reaminteşte cu tristeţe de mobilizările forţate de dinainte de 1989, organizate de PCR.

S-a întâmplat şi la Alexandria, s-a întâmplat şi la Iaşi, la Constanţa, la Timişoara şi a depăşit orice limită la Craiova, unde aproximativ 50 de autobuze şi 30 de microbuze ce aparţin Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, prestatorilor de servicii pentru această societate şi Complexului Energetic Turceni au fost puse la dispoziţie membrilor şi simpatizanţilor PD-L pentru mitingul de la Craiova al lui Traian Băsescu.

Dar ce este şi mai grav şi dincolo de orice limită admisibilă, într-o ţară democratică este forţarea oamenilor simpli, cei mai mulţi şomeri sau foarte săraci, să devină simpatizanţi ai unui candidat la preşedinţie pentru câteva firimituri aruncate cu dispreţ, obligaţi de împrejurările nefaste ale momentului sau de condiţiile impuse de organizatorii portocalii: "Ni s-a promis o zi liberă dacă mergem la Craiova, că ni se dă mâncare şi apă", "ne-au spus la serviciu că trebuie să mergem să ajutăm şi am venit", sunt doar câteva declaraţii ale unor participanţi de nevoie la aceste manifestări tumultuoase de campanie pentru domnul Băsescu.

Este trist că lucrurile au putut degenera într-un asemenea derapaj de la principiile democraţiei şi ale bunului-simţ. Dar noi toţi vom fi vinovaţi dacă mai acceptăm măcar cinci minute în plus astfel de oameni, care recurg la metodele desprinse din fostul regim comunist, regim care ne-a ţinut în întuneric timp de 50 de ani!

Domnul Ioan Oltean:

"Fapte, nu vorbe!"

După cum bine ştiţi, Parlamentul României a adoptat miercuri, 4 noiembrie, cu 259 de voturi pentru, din partea PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, 4 împotrivă şi 120 de abţineri din partea PD-L, o hotărâre prin care solicită Guvernului să prezinte proiectul bugetului de stat şi proiectul bugetului asigurărilor sociale pe anul 2010.

Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, mai precis articolul 26 alin.(3) prevede că "în cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege".

Într-un astfel de cadru legislativ, s-a adus în discuţie necesitatea modificării legii de organizare a Guvernului, o modificare esenţială, potrivit căreia guvernul interimar va fi competent să întocmească proiectul bugetului de stat şi proiectul bugetului asigurărilor sociale pe anul 2010.

Pornind de la principiul tehnic potrivit căruia o hotărâre nu poate modifica o lege, ci exclusiv o lege poate modifica o altă lege (în speţă, este imperativ necesar un proiect de lege de modificare a legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, care să ateste că Guvernul nu poate iniţia proiecte de legi, cu excepţia bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale), susţinem că o astfel de hotărâre este în mod evident o hotărâre neconstituţională, întrucât potrivit articolului 110 alin.(4) din Constituţie "guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern".

Trebuie subliniat în mod imperativ faptul că liderul PSD, domnul Mircea Geoană, propune o astfel de modificare a legii la mai puţin de o săptămână după ce Parlamentul a adoptat Hotărârea care obligă Guvernul Boc să vină în faţa legislativului cu proiectul de buget pentru anul 2010, o hotărâre considerată ca fiind "o declaraţie de bună-intenţie" care nu face decât să ateste încă o dată demagogia membrilor PSD, PNL şi UDMR, precum şi achiesarea acestora la principiul imoral "interesul mută fesul".

Într-un astfel de context haotic în care avem nevoie mai mult ca oricând de un guvern stabil, lucid, competent, context în care însuşi Preşedintele României, Traian Băsescu, dar şi membrii PD-L susţin îndeaproape promovarea unui prim-ministru neutru, responsabil şi competent, liderii partidelor politice PSD, PNL şi UDMR refuză să participe la întâlnirea cu noul premier desemnat, domnul Liviu Negoiţă.

Justificările în acest sens sunt variate, pornind de la simple prejudecăţi, spre exemplu, atitudinea UDMR, care a declarat că formaţiunea sa nu va lua parte la discuţiile cu noul premier desemnat "deoarece este o întâlnire lipsită de conţinut", ajungându-se până la motive penibile, care nu fac decât să prelungească starea de incertitudine şi haos continuu, în speţă, poziţia PSD, care a declarat că nu va participa la această întâlnire întrucât "nu se mai vrea participarea la acest circ".

Să nu uităm, de asemenea, poziţia persuasivă şi atitudinea defensivă şi insistentă a membrilor PSD, PNL şi UDMR în raport cu numirea în funcţia de prim-ministru a domnului Klaus Iohannis, motivând competenţa desăvârşită şi caracterul de bun gospodar al acestuia.

Stimaţi colegi, nu aveţi convingerea că domnul Liviu Negoiţă ar putea fi un prim-ministru la fel de bun gospodar, responsabil, calculat şi competent ca şi stimabilul domn Klaus Iohannis? De ce domnul Liviu Negoiţă să nu se bucure de sprijinul şi suportul nostru? De ce să acţionăm mânaţi de prejudecăţi şi impulsuri de moment?

Dragi colegi, în condiţiile în care membrii PSD, PNL şi UDMR susţin prin vorbe ideea unui guvern stabil, pregătit să înfrunte "furtuna de pe mare" prin fapte, membrii PSD au decis ca prin proceduri parlamentare să determine ca votul asupra învestirii Cabinetului Negoiţă să nu fie acordat înaintea alegerilor prezidenţiale.

În acest sens, ipocrizia acestora, precum şi penibila şi vădita disproporţie dintre vorbe şi fapte nu face decât să confirme o demagogie prost şi ieftin mascată, care nu poate genera decât o puternică stare de convalescenţă de care România se apropie cu paşi mari şi repezi.

Domnul Petru Movilă:

"Colegii PSD şi PNL vor în vacanţă!"

Nu îmi pot explica altfel declaraţia dată de unii şefi ai celor două partide prin care sugerează birourilor permanente ale celor Camere ale Parlamentului să nu se reunească pentru votarea Guvernului propus de premierul desemnat Liviu Negoiţă.

Domnilor colegi, ne aflăm la un pas de un dezastru economico-financiar şi dumneavoastră vă arde de vacanţă! A nu vota Guvernul echivalează cu o sinucidere socială. Ce fel de partid social democrat este PSD dacă nu doreşte respectarea legislaţiei? Ce fel de partid cu valenţe liberale este PNL dacă nu doreşte sprijinirea economiei şi a afacerilor? Pentru că, într-un final, asta înseamnă votul de încredere dat unui Guvern în situaţia de criză în care se află România. Tergiversarea procedurilor de vot pentru Cabinetul Negoiţă este un gest politic împotriva Constituţiei. Să fi ajuns oare Parlamentului României la cheremul PSD şi PNL?

Mă uit la colegii din PSD. În urmă cu ceva timp, au desfiinţat Guvernul care a propus legea responsabilităţii financiare. O dată cu începerea campaniei electorale, au devenit foarte interesaţi de această lege. Dacă vreţi să arătaţi electoratului că vă pasă cu adevărat, atunci votaţi cabinetul Negoiţă, domnilor.

Colegii PNL au început să împroaşte cu noroi în români. Da, domnilor, în acei români care l-au votat preşedinte pe Traian Băsescu. A-i categorisi pe aceştia ca fiind alcoolici, ţigani sau prostituate înseamnă a împroşca cu noroi milioane de români. Aţi mai încercat odată să nu ţineţi cont de părerea electoratului, atunci când aţi dorit să înlăturaţi preşedintele ţării, şi majoritatea zdrobitoare v-a dat peste nas. Chiar membri şi simpatizanţi PNL au acordat votul de încredere preşedintelui Băsescu. Acum îi etichetaţi şi pe aceştia ca fiind ţigani şi alcoolici. Propriul electorat! De ce vă este frică, domnilor? De faptul că o parte dintre dumneavoastră vor vota pro Cabinetul Negoiţă?

Este singurul gest care denotă o adevărată maturitate politică, lucru ce nu poate fi cerut oricui.

Ştiţi cât costă România jocul pe care îl faceţi voi, cei din coaliţia Grivco? Mai mult decât poate îndura simplul cetăţean. Sau poate că asta doriţi. Haos şi dezordine.

În faţa lumii ne-am pierdut oricum credibilitatea. Majoritatea celor prezenţi aici mai au puţin şi o vor pierde şi pe cea din ochii propriului electorat. Poate că totuşi PSD şi PNL au dreptate, poate că totuşi trebuie să luăm o vacanţă şi să ne prezentăm în faţa alegătorilor din nou, dar într-o formulă mai restrânsă, doar 300 dintre noi.

Doamna Daniela Popa:

"20 de ani de la căderea Zidului Berlinului"

Prin declaraţia politică de astăzi doresc să evoc evenimentele petrecute acum 20 de ani, la 9 noiembrie 1989, în Berlin. Căderea zidului ce despărţea Berlinul de Est de cel de Vest a fost nu doar momentul care marca încheierea unei ere şi un pas spre unificarea Germaniei, ci a fost şi momentul în care ţările din Europa aflată sub influenţa URSS au înţeles că a venit timpul înlăturării regimurilor comuniste.

Şi acum, după 20 de ani, când derulăm firul evenimentelor din seara zilei de 9 noiembrie, ne dăm seama ce momente unice şi pline de emoţie am trăit atunci. Ironia face că totul a pornit de la o gafă a autorităţilor est-germane. La ora 6:53 p.m. ora locală, ministrul est-german al propagandei, Günter Schabowski, anunţa că s-a luat hotărârea de a permite est-berlinezilor să viziteze Germania Occidentală, neoferind mai multe detalii cu privire la metodologia de aplicare a acestei noi legi. Întrebat fiind de către un reporter de când intră în vigoare această lege, şovăind şi oarecum nepregătit, ministrul răspunde: "După câte ştiu eu, intră în vigoare imediat, chiar acum". În realitate, ordinul era că accesul era permis pe baza unei vize. Însă, în scurt timp, zeci de est-berlinezi s-au prezentat la punctele de control, dorind să intre în Berlinul de Vest. Grănicerii erau şi ei nedumeriţi. Neştiind cum se aplică legea, nereuşind să afle mai multe de la superiorii lor şi numărul cetăţenilor adunaţi la graniţă fiind tot mai mare, au lăsat mulţimea să treacă.

Vest-berlinezii i-au primit pe vecinii şi fraţii lor din Est într-o atmosferă euforică. Deşi demolarea oficială a început pe 13 iunie 1990 şi s-a terminat în noiembrie 1991, ziua de 9 noiembrie este sărbătorită ca zi a Căderii Zidului Berlinului. Astăzi putem vedea imaginile reluate de sute de ori de televiziunile de atunci: berlinezii dansând fericiţi pe coama zidului, la Poarta Brandenburg, strigând din toate puterile "Die Mauer ist Weg!" (Zidul a dispărut).

Zidul Berlinului a fost un simbol al graniţei dintre două lumi, al separaţiei dintre economia de piaţă şi economia centralizată, dintre libertate şi constrângere, dintre regim totalitar şi democraţie. Ceea ce s-a petrecut de-a lungul anului 1989 în ţările din Europa Centrală şi de Est a fost doar începutul.

Au trecut 20 de ani, adică o generaţie. Pentru cei care astăzi sunt în jurul acestei vârste valorile europene şi euro-atlantice sunt un dat natural. Piaţa liberă europeană, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti de care ne bucurăm acum erau pe atunci doar un vis. După 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului s-au schimbat multe în Europa şi în lume. După 20 de ani, ţări din Europa Centrală şi de Est sunt membre ale Uniunii Europene şi NATO. Prăbuşirea Zidului Berlinului a marcat începutul unei Europe, aşa cum este ea astăzi: un spaţiu al unităţii, egalităţii, libertăţii şi solidarităţii.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Băsescu sabotează sistematic politica externă a României"

Iată că istoria diplomaţiei româneşti se repetă, iar toate gafele au un numitor comun: Traian Băsescu. În urmă cu numai o lună, Băsescu s-a încăpăţânat să nu trimită UE decât o nominalizare pentru funcţia de comisar european, spulberând, astfel, şansele ca România să primească mandatul comisariatului pentru agricultură. Acum, UE ne supune unui nou test: suntem sau nu în stare să lăsăm deoparte zâzania politică şi să susţinem un om competent pentru o funcţie extrem de influentă în Europa? Este vorba despre Adrian Severin, care este luat în calcul pentru postul de înalt reprezentant pentru politică externă, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi preşedinte al Consiliului pentru Afaceri Europene.

Băsescu se comportă în continuare ca un vampir politic, iar nicidecum ca un preşedinte încă în funcţie. E tot mai clar că în momentul de faţă România nu e condusă de un preşedinte, ci de un candidat disperat. În momentul în care noutăţi de asemenea anvergură privind politica externă sunt anunţate de către domnul Geoană, există două variante pentru care Băsescu se face că plouă: fie a uitat că un preşedinte trebuie să fie interesat de aceste lucruri, fie este atât de înveninat împotriva contracandidatului său, Mircea Geoană, încât e dispus să lipsească România şi de această şansă.

Faptele vorbesc de la sine: până acum, nici Băsescu, nici guvernul său nu au clintit vreun deget pentru a-l susţine pe Severin. Şi nici nu o vor face, căci nu au cum să câştige voturi din asta. Ar trebui să le crape obrazul de ruşine, dar obrazul lui Băsescu s-a tot îngroşat în ultima vreme.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua internaţională de luptă împotriva rasismului şi antisemitismului"

MOTTO
"România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială"- art.4 alin.(2) din Constituţia României.

În fiecare an, pe 9 noiembrie, este marcată Ziua Internaţională de Luptă împotriva rasismului şi antisemitismului, în amintirea victimelor "Nopţii de cristal".O noapte ce a întunecat istoria omeniriiprin violenţele la care s-au dedat naziştii: peste 7.000 de magazine au fost atacate şi distruse, aproximativ 200 de sinagogi arse, peste 30.000 de evrei arestaţişi trimişiîn taberele de concentrare.O noapte ce este văzută ca începutul simbolic al Holocaustului.

Nu doresc să fac o trecere în revistă a acelor fapte şi să dezgrop acele orori petrecute în anii '30 - '40 ai secolului XX, în toată Europa, aş vrea doar să nu uităm şi să nu stăm liniştiţi că nu se vor repeta, pentru că sămânţa rasismului n-a dispărut.Din păcate, chiar şi astăzi putem vedea, de exemplu, manifestări antiţigăneşti în Europa anului 2009, inclusiv în România. N-ar trebui să uităm nici manifestările rasiste şi xenofobe din Italia, îndreptate împotriva cetăţenilor de origine rromă şi a românilor.

Toate aceste semnale ne indică faptul că pericolul rasismului n-a dispărut, iar criza economică ar putea să-l accentueze, alături de xenofobie.

Avem legi care incriminează rasismul, discriminarea, xenofobia,antisemitismul, dar nu este suficient, trebuie să facem mai mult, trebuie să promovăm respectul faţă de cel de lângă noi, trebuie să promovăm toleranţa! Pentru că "Rasismul este cea mai gravă ameninţare adresată unui om de către alt om - un maxim de ură cu un minim de motivaţie", după cum spunea A.J. Heschel.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Reforma finanţării sistemului sanitar "

Sistemul public de sănătate prezintă, în forma actuală, multiple disfuncţionalităţi, dar principala problemă o reprezintă resursele insuficiente alocate de stat, deoarece cele 4,5% procente din p.i.b. alocate sănătăţii sunt insuficiente şi nu contribuie la îmbunătăţirea calităţii actului medical pentru cei 22 de milioane de beneficiari. Constatăm că, datorită deficitului de finanţare, sistemul de asigurări sociale de sănătate nu reuşeşte să-şi îndeplinească scopul pentru care a fost creat, mulţi dintre cei care plătesc la Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate ajung să nu mai poată beneficia de servicii medicale atunci când au nevoie de ele.

Principalele măsuri care trebuie luate pentru eficientizarea finanţării sistemului sanitar consider că trebuie să fie creşterea numărului de contribuabili la bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi a surselor de alimentare a acestui buget, precum şi calcularea contribuţiei în funcţie de venituri. Consider necesară introducerea unui mecanism prin care să poată fi colectată o parte din contribuţia plătită de românii care lucrează în străinătate la fondurile de asigurări de sănătate din statele de destinaţie. La ora actuală, avem un număr considerabil de români care lucrează în străinătate, dar care şi-au lăsat cea mai mare parte din membrii familiei în România, aceştia din urmă beneficiind de servicii medicale deseori fără a fi asiguraţi - în felul acesta, românii plecaţi la muncă în străinătate nu mai sunt solidari cu cei pe care i-au lăsat în ţară, ei contribuind la sistemele de asigurări sociale din statele de destinaţie.

O problemă majoră a Fondului de Asigurări Sociale de Sănătate o constituie numărul mic de contribuabili dublat de numărul mare de beneficiari - în acest context, existenţa scutirilor la plata contribuţiei la Fond afectează în mod considerabil posibilităţile de furnizare a serviciilor medicale pentru asiguraţi şi, totodată, încalcă principiului solidarităţii. Considerăm că pentru o bună funcţionare a sistemului nu trebuie să fie introduse scutiri de plată a contribuţiei de asigurat la Fond, fără ca plata contribuţiei pentru cei scutiţi să fie suportată din alte surse, inclusiv de la bugetul statului. Dacă statul doreşte protecţie socială, trebuie să o facă din alte fonduri decât cele ale bugetului asigurărilor sociale de sănătate - formula actuală limitează cantitatea şi calitatea serviciilor medicale de care pot beneficia cei care plătesc contribuţii la acest buget. Spre exemplu, contravaloarea serviciilor medicale acordate în cadrul pachetului minimal de servicii medicale trebuie să fie suportată de la bugetul de stat sau de la bugetul asigurărilor sociale, ea constituind o măsură de protecţie socială.

Consider necesară şi recuperarea, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a tuturor costurilor aferente serviciilor medicale acordate victimelor în cazurile de accidente rutiere sau de agresiune. Spre exemplu, deşi legislaţia specifică asigurărilor auto obligatorii prevede acoperirea costurilor tratării şi despăgubirii victimelor accidentelor rutiere, acestea intrând în preţul poliţelor, nu există o procedură de încasare de către Casă, sau de către unităţile sanitare, a contravalorii serviciilor medicale acordate victimelor de la asiguratori, ceea ce aduce o pagubă considerabilă bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Trebuie identificate urgent soluţii complementare de finanţare a sistemului public de asigurări de sănătate, înainte ca acesta să intre oficial în moarte clinică, dar cum de la ministerul de resort, condus de un ministru interimar, soluţiile se lasă aşteptate sau nu există, probabil că finalitatea imediată va fi greu de acceptat de către noi toţi.

Domnul Ion Dumitru:

"Avertismente care trebuie să ne trezească la realitate"

Fermierii şi populaţia sunt puternic afectaţi, şi nu de puţine ori "tragic" afectaţi, de folosirea în necunoştinţă de cauză a pesticidelor. Problema este cu adevărat gravă după apariţia şi "aplicarea" Legii fondului funciar nr.18/1991 şi apariţia a peste 5 milioane de proprietari de teren şi circa 5,3 milioane de gospodării individuale care îşi au proprietăţile dispersate în circa 40 milioane de parcele.

Experienţa utilizării produselor de uz fitosanitar este redusă sau chiar nu există la noi. Se apreciază că peste 50% dintre fermieri, lucrători agricoli (populaţie rurală, în general) prezintă simptome de intoxicaţie în timpul tratamentelor cu pesticide. Anual mor câteva sute de persoane prin otrăvire cu pesticide (oamenii, în acest caz, nu mor, ci se omoară).

S-a generalizat practica combaterii bolilor şi dăunătorilor stropind manual culturile. Pericolul la care se expun cei care manipulează pesticidele este în continuă creştere, chiar dacă acestea afectează mediul ambiant într-o mai mică măsură.

Populaţia duce lipsă de informaţii în legătură cu situaţia unor reziduuri în produsele vegetale şi animale (practic, din acest punct de vedere, nu avem un schimb de informaţii) şi a altor substanţe nocive în alimente, în apă şi sol.

În lume sunt multe "bombe cu ceas", după expresia folosită de FAO, sau numeroase "bombe ecologice", "mine" sau "grenade" ecologice, care pot oricând declanşa adevărate catastrofe ecologice, fără nicio exagerare.

După un studiu FAO, în ţările dezvoltate sau în curs de dezvoltare, în care se utilizează 20% din consumul total de pesticide, sunt acumulate şi stocate circa 70-75% din pesticidele perimate. Cantitatea se ridică la peste 150.000 tone.

Această tragedie a mediului este rezultatul direct al deceniilor de proastă gestiune şi de evaluare greşită a producerii, depozitării, comercializării şi utilizării acestora, gestionarea necorespunzătoare a stocurilor şi aprovizionării, precum şi urmărirea pe orice cale a profitului din partea vânzătorilor.

Experţii estimează că ar fi nevoie de peste 600 milioane de euro pentru distrugerea şi neutralizarea lor. Dar care este dimensiunea răului pe care-l produc, nimeni nu poate răspunde cu aproximaţie.

Închei trăgând un semnal de alarmă, declarând că protecţia sănătăţii omului începe cu sănătatea agriculturii, cu fitomedicină şi în cadrul acesteia, cu utilizarea judicioasă a pesticidelor.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Veniţi la vot ca să votaţi!"

Văd peste tot, în ultima vreme, inclusiv pe Internet, un îndemn pentru populaţie la a desena un zero barat pe buletinul de vot, ca vot de blam dat clasei politice şi fiecare pagină este împânzită de fotografiile celor mai cunoscuţi analişti politici şi oameni de media, ca şi cum aceştia ar fi precursorii acestei idei bolnave. Sunt sigur că nu este aşa.

Cel mai simplu mi-ar fi să spun că simţul civic al oricărui cetăţean cere imperios participarea la vot, ca membru al societăţii. Asta ar fi fost suficient într-o societate aşezată, în care populaţia cerne informaţiile primite cu ajutorul discernământului. Dar nu este acesta cazul României, din păcate.

Una din motivaţii la un asemenea îndemn este: "toţi fură", ceea ce omul de pe stradă preia ca atare şi transformă în "toţi fac pentru ei, nu pentru mine" sau "m-am săturat, niciunul nu e bun, nu votez, nu mă interesează."

Există şi "n-am pe cine alege". Nu este adevărat! Nu fură toţi! Unii fură vânzând România în străinătate şi încasând ei banii, de parcă era proprietatea lor, alţii fură ca-n codru distrugând toată infrastructura cu ura care i-a hrănit şi pe bunicii, taţii, unchii lor sosiţi pe tancurile ruseşti în ţară, alţii fură pentru ei mult şi mai şi încearcă să facă câte ceva. Când n-ai ce alege, alegi pe cel care îţi inspiră încredere. Şi înainte de a alege, stingi televizorul, arunci ziarele şi începi să judeci.

Ar fi timpul să ne deşteptăm. Vina că nu avem pe cine vota ne aparţine şi este mai veche, dar nu se rezolvă nicidecum cu votul de blam, asta ar fi ultima catastrofă pe care am putea să o mai facem. Să nu putem răspunde Da sau Nu la referendum? De ce să nu avem o opinie? Votul de blam este sinonim cu autogolul, este doar contra noastră. Suntem unde suntem din vina noastră, pentru că aproape mereu am votat greşit. Vina trebuie asumată, abia apoi putem merge mai departe.

De aceea greşelile trebuie să fie asumate şi apoi să începem să votăm deştept, devenind deştepţi de data asta. Cui foloseşte votul de blam? Unui grup restrâns de oameni, cărora oricum nu le pasă de România nici cât negru sub unghie. Pe Internet se spune că suntem o forţă de 80% şi putem schimba lucrurile. Da suntem, dacă votăm! Fiecare votează cum îi dictează conştiinţa proprie şi cum doreşte, dar votează şi aici este începutul schimbării.

Acum câteva zile la uşa mea au sunat două femei, care fără să zică cine sunt, pe cine reprezintă sau din ce asociaţie fac parte, doreau să ştie dacă voi merge la referendum, cum voi vota şi dacă consider că acest referendum este o fraudă electorală a preşedintelui. Aceste practici sunt vechi de pe vremea cu "votaţi soarele". Scenarii vechi, străvezii, dar care, din păcate, uneori au prins şi iată, am ajuns în prăpastie. Dar ce am făcut, putem să şi desfacem, depinde de noi să ieşim din râpă.... Mergând la vot!

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Suntem urmaşii lui Traian sau ai lui Traian Băsescu?"

În cadrul unui festival local la Cavadineşti, judeţul Galaţi, din data de 25 octombrie 2009, în faţa a aproximativ 300 de persoane, după ce artistul Gheorghe Turda a interpretat piesa "Noi suntem români", doamna Elena Udrea a declarat următoarele: " Aşa este. Noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Basescu".

Această afirmaţie este o ofensă la adresa istoriei noastre şi a identităţii noastre naţionale şi implicit acest lucru dovedeşte că domnia sa şi-a pierdut simţul realităţii şi trăieşte prin Traian Băsescu.

Doamna ministru Elena Udrea ar trebui să nu facă declaraţii, mai ales în acest fel. Cetăţenii de rând ar trebui întrebaţi cu privire la activitatea Ministerului Turismului, timp de 9 luni de existenţă, dacă lor li se pare că s-a mişcat ceva în această zonă. O instituţie cu un buget atât de mare ar fi putut schimba ceva în acest timp într-un domeniu aflat încă într-un stadiu incipient în România.

Această abordare mă duce cu gândul la regimul comunist, în care liderul era ridicat la rangul de conducător suprem cu puteri absolute, singurul care putea salva ţara de inamicii poporului. Drept dovadă, unul din sloganurile campaniei de promovare a referendumului pentru Parlamentul unicameral este "De ce le e frică, nu scapă".

Putem observa frica lui Traian Băsescu de a-şi pierde următorul mandat la Cotroceni şi totodată de a mai avea alături oameni devotaţi ca Elena Udrea.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Bolnavii, discriminaţi după vârstă"

Criza economică îi afectează foarte serios şi pe bolnavi, iar dacă au peste 60 de ani, şansele la un posibil tratament sunt reduse la zero. Astfel, prin Ordinul nr.1352/2009, ministrul interimar al sănătăţii, Adriean Videanu a decis modificarea şi completarea unui ordin vechi al instituţiei pe care acum o conduce (50/2004) - referitor la metodologia de trimitere a unor bolnavi în străinătate. Documentul, publicat în Monitorul Oficial nr.742/2 noiembrie 2009, stabileşte o prioritate pe puncte pentru solicitările de finanţare a tratamentelor în străinătate, în cazul în care fondurile stabilite lunar cu această destinaţie sunt depăşite. Conform acestui ordin, dacă un bolnav are 60 de ani, practic nu se mai poate trata în străinătate, pierzând puncte valoroase din cauza vârstei. Pe de altă parte, în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi în proiectul de lege a pensiilor, vârsta de pensionare va fi de 65 de ani.

Dacă într-o lună nu mai sunt bani pentru tratamente în străinătate (situaţie întâlnită extrem de des, iar aceste tratamente în străinătate sunt recomandate atunci când în România nu se pot realiza), comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii aprobă finanţarea respectivului tratament în străinătate, pe baza unor criterii de prioritate.

Ce este mai grav, o reprezintă discriminarea pe care Ministerul Sănătăţii o face atunci când, după criterii medicale, include un punctaj legat de vârstele posibililor beneficiari ai tratamentelor în străinătate. Astfel, bolnavii tineri - 0-26 de ani - pot obţine un punctaj maxim, cei între 27 şi 60 de ani - 5 puncte, iar nefericiţii bolnavi de peste 60 de ani - obţin zero puncte.

Iar ca un criteriu suplimentar, după stabilirea punctajului total final, vine costul estimat al tratamentului solicitat. Cu cât acesta este mai mic - sub 25.000 de lei - se obţin mai multe puncte - respectiv 20. Dacă sunt necesari 25.000-50.000 de lei - se obţin 15 puncte, pentru 50.000-75.000 de lei -10 puncte, pentru 75.000-100.000 de lei - 5 puncte, iar pentru un tratament de peste 100.000 de lei (puţin peste 23.000 de euro) - nu se acordă niciun punct. Însă bolnavii pot recupera puncte dacă perioada de timp care a trecut de la data înregistrării solicitării este mai mare de un an - pentru care primesc 20 de puncte, în condiţiile în care, dacă cererea este depusă de mai puţin de o lună - bolnavul nu primeşte niciun punct.

E discriminatoriu. Trebuie să se ţină cont doar de urgenţa medicală. Pentru că un bolnav care necesită urgent tratament în străinătate poate pierde la calificarea dosarului, pentru că tratamentul lui este prea scump, de prea puţin timp în aşteptare sau are vârsta prea înaintată. Cei care au întocmit documentul au reuşit să introducă criterii nemedicale atunci când se vorbeşte despre sănătate şi viaţa bolnavilor. Ei amestecă grâul cu porumbul şi nu e bine.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Noul premier"

Traian Băsescu s-a sfătuit cu propria conştiinţa şi a desemnat un nou premier. Noi, ceilalţi, care formăm majoritatea parlamentară nu mai contăm, nu mai existăm. Fiind incapabil să îşi argumenteze refuzul de a-l accepta pe Klaus Iohannis, l-a desemnat pe Liviu Negoiţă drept premier, făcând astfel un gest care îi asigură ieşirea de pe scena politică. A anulat orice şansă de a avea un guvern stabil până la alegerile prezidenţiale.

Traian Băsescu şi-a argumentat alegerea prin faptul că edilul sectorului 3 corespunde exigenţelor noii majorităţi, este un bun gospodar şi a câştigat alegerile locale cu peste 80%.

Vă reamintesc că la alegerile locale din iunie 2008, Klaus Iohannis a fost ales primar al Sibiului cu 83,26% iar Liviu Negoiţă, primar al sectorului 3, cu 79,05%. Unde este diferenţa?

Astfel, preşedintele încalcă din nou regula de aur a democraţiei - aceea a majorităţii parlamentare. A demonstrat că nu îi pasă de destinul României şi a decis să prelungească criza în aceeaşi zi în care FMI a anunţat că nu mai eliberează a doua tranşă.

Preşedintele doreşte să păstreze Guvernul interimar până la alegeri. Ceea ce face Traian Băsescu e un joc de cărţi. Se joacă cu destinul ţării, cu destinele milioanelor de români.

Am sperat cu toţii într-o soluţie raţională prin numirea unui premier acceptat de majoritatea parlamentară. Numirea unui premier din PD-L ne dovedeşte din nou izolarea politică în care se găsesc Traian Băsescu şi democrat-liberalii.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Performanţele sportivilor"

Sporturile cu tradiţie din România şi care au înregistrat numeroase performanţe - gimnastica, handbalul, scrima, canotajul, boxul, halterele, atletismul - au amorţit în ultimii ani. Ce se mai poate face pentru a salva aceste sporturi în ţara noastră? Motivaţia şi sănătatea sunt două "arme" cu care sportivii români se luptă în prezent, lipsa acestora ducând la scăderea performanţelor.

Nu mai avem nici cu cine şi nici cu ce. Numărul sportivilor legitimaţi variază de la an la an, însă nu ne mai putem mândri cu cele câteva mii de sportivi ca acum 10-15 ani. România se confruntă cu grave probleme de selecţie, unde numărul este din ce în ce mai restrâns.

Îngrijorător este nu doar numărul din ce în ce mai scăzut din care trebuie să se facă selecţia pentru loturile naţionale, ci şi vârsta din ce în ce mai mică a sportivilor care renunţă la activitatea competiţională. Consumul fizic şi psihic este foarte mare. Probabil că tocmai de la acest aspect trebuie pornită reconstrucţia.

Mai ales că acum situaţia a devenit de-a dreptul dramatică. Există sportivi care nu prind nici măcar o ediţie la Jocurile Olimpice din cauză că se accidentează sau renunţă în ciclul preolimpic.

Ar fi timpul să se adopte o altă tactică. Să lăsăm performanţele sportive să crească în mod natural, doar aşa vom putea avea o echipe performante.

Domnul Vasile Mocanu:

"Probleme grave în sistemul sanitar"

Iaşiul a devenit oraşul cel mai afectat de noua gripă. În fiecare zi, sunt confirmate noi şi noi cazuri de persoane infectate cu virusul H1N1, iar tot mai multe spaţii de utilitate publică intră în carantină. În ultimele zile, mai multe săli de clasă de la diferite şcoli din judeţul Iaşi au fost închise pentru a fi decontaminate, după ce au fost semnalate îmbolnăviri repetate în rândul elevilor. De asemenea, şi procurorii ieşeni au luat decizia de a suspenda activitatea la toate unităţile de Parchet din judeţ, pe o perioadă de trei săptămâni.

Cu toate că, din fericire, nu am înregistrat până acum decât două cazuri grave, situaţia din judeţul Iaşi este delicată şi trebuie tratată cu toată atenţia.

Culmea este că, în acest context, în care este nevoie de o atât de mare grijă acordată populaţiei de către personalul medical, Ministerul Sănătăţii continuă să-şi bată joc de salariaţii din sistemul sanitar. Doar cu o zi în urmă, cadrele medicale de la unităţile de primire urgenţă din spitalele ieşene au declanşat un protest spontan. Motivul: întârzierile înregistrate la plata drepturilor salariale. Astfel, la Spitalul Sfântul Spiridon, circa 50 de persoane au protestat în curtea unităţii sanitare, iar la Spitalul de Urgenţe Sfântul Ioan, alte 20 de cadre medicale au reproşat actualei guvernări întârzierile salariale.

Ne alăturăm şi noi protestului acestor slujitori întru sănătatea populaţiei şi cerem ministerului de profil să-şi îndeplinească menirea pentru care există. Cu Sănătatea nu ai voie să te joci!

Domnul Costică Macaleţi:

"Falimentul generalizat şi prăbuşirea nivelului de trai - judeţul Botoşani, codaş al dezvoltării"

Declaraţia mea politică de azi se referă la starea deosebit de gravă în care se găseşte România. Conform reprezentanţilor UGIR-1903, aproximativ 50.000 de firme vor da faliment până la jumătatea lunii martie anul viitor, iar România se poate aştepta la încă 100.000 de şomeri în următoarele două luni.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană anticipa că rata şomajului din România va creşte semnificativ în acest an până la 9%, de la 5,8% în 2008, urmată de o reducere uşoară în 2010 până la 8,7%, potrivit prognozei de toamnă. În prognoza de primăvară, Comisia se aştepta ca rata şomajului să crească doar până la 8% în 2009 şi să scadă uşor la 7,7% în 2010, datele fiind centralizate după metodologia Biroului Internaţional al Muncii (BIM).

În acelaşi timp, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estimează pentru acest an o rată a şomajului de 7,6%, care ar urma să scadă până la 6,2% în 2010, după standardele româneşti. După criteriile BIM însă, CNP anticipează o rată a şomajului de 8,4% în 2009 şi de 7,7% în 2010.

Aşadar asistăm la o scădere dramatică a nivelului de trai al românilor sub "înaltul patronaj" al preşedintelui Traian Băsescu care le promitea cetăţenilor României că vor trăi bine!

Sunt parlamentar de Botoşani şi vreau în continuare să mă refer la locurile şi mai ales la oamenii pe care am onoarea să-i reprezint în Camera Deputaţilor. Conform unui top realizat de revista "Capital", Botoşaniul a fost catalogat unul dintre cele mai puţin locuibile municipii din România după criterii ca economie, educaţie, piaţa muncii, infrastructură sau turism, ocupând penultimul loc din cele 43 de oraşe luate în calcul.

Judeţul nostru este sancţionat din punct de vedere economic, infrastructura fiind un obstacol în realizarea unor investiţii considerabile şi dezvoltarea comerţului cu alte zone. Acest lucru atrage după sine lipsa locurilor de muncă, nivelul scăzut al salariilor şi rata ridicată a şomajului. Statisticile arată că judeţul are cei mai puţini salariaţi şi cel mai mic salariu mediu din regiunea Moldovei. Mai exact, la nivelul judeţului sunt înregistraţi 55.318 salariaţi care încasează un salariu mediu de 982 de lei lunar, în timp ce rata şomajului a ajuns la 5,8%, 9.228 de botoşăneni neavând loc de muncă.

Un alt capitol unde judeţul a fost penalizat a fost cel al educaţiei, unde criteriul luat în calcul a fost sistemul de învăţământ superior. La nivel local sunt prezente doar trei filiale ale unor universităţi particulare ce practică învăţământ la distanţă şi o singură filială a unei facultăţi de stat. Nici la turism judeţul nu stă mai bine, datele statistice arătând că indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în judeţ a fost de 24,7%, iar cele mai multe vizite ale persoanelor domiciliate în alte părţi au fost făcute în interes de serviciu.

Oare asta înseamnă că trăim mai bine? Oare asta înseamnă că trebuie să perpetuăm dezastrul în care ne-a adus preşedintele-jucător? Nu, oameni buni! Înseamnă că trebuie să spunem nu unui astfel de om, să spunem nu portocalizării generalizate şi coborâte până la nivelul ultimului portar de şcoală generală! E vremea să reuşim împreună! E vremea pentru Mircea Geoană - preşedinte!

Domnul Cătălin Cherecheş:

Declaraţie politică despre nevoia de legislaţie a ariilor protejate.

La aproape trei ani de la integrarea în Uniunea Europeană, faţă de care ne-am angajat că vom lua toate măsurile necesare pentru zonele protejate, situaţia acestora ridică mari semne de întrebare pentru Uniunea Europeană. Este şi motivul pentru care am adresat Ministerului Mediului în câteva rânduri interpelări. Fiindcă mie nu-mi este indiferent ce se întâmplă cu ariile protejate. Cu atât mai mult cu cât, deşi Maramureşul se confruntă cu o poluare istorică, o mare parte din suprafaţa sa este protejată prin lege.

Numai că legislaţia, doamnelor şi domnilor colegi, lasă de dorit. Asta mă şi determină să vă reamintesc câteva lucruri: din cele 1.377 de arii protejate din România (între care 381 de situri Natura 2000), niciuna nu are un plan de management aprobat; 75% din ariile protejate nu au un administrator; pentru 226 din custozi expiră de drept convenţiile de custodie pentru 2009, din cauza unui vid legislativ; administraţiile parcurilor naţionale nu au fonduri pentru cheltuielile administrative; Agenţia Naţională de Arii Protejate a fost desfiinţată înainte să îşi înceapă activitatea; de un an de zile, Administraţia Fondului de Mediu nu mai susţine financiar proiectele custozilor.

Şi ca şi când toate aceste realităţi nu sunt suficiente, ministrul interimar al mediului s-a trezit să treacă la Garda de Mediu o parte dintre angajaţii APM. O măsură aberantă, spun ecologiştii.

Citim pe site-ul Gărzii Naţionale de Mediu că are ca prioritate întărirea capacităţii instituţionale de inspecţie şi control în sensul creşterii numărului de comisari, motivând îngrijorarea Uniunii Europene cu privire la declinul continuu al biodiversităţii în Europa. Uitând că în realitate, Agenţiile de Mediu sunt responsabile pentru elaborarea şi transmitere către instituţiile europene (CE, Eurostat, Agenţia Europeană de Mediu) a tuturor rapoartelor din partea României pentru actele normative care intră în domeniul lor de competenţă (deşeuri, substanţe chimice, schimbări climatice, biodiversitate etc.), respectiv a protocoalelor şi a convenţiilor internaţionale.

Ce doreşte să verifice Garda de Mediu, instituţie cu atribuţiuni de control, când nu există un regulament sau un plan de management aprobat, care să prevadă restricţiile specifice fiecărei zone?

România deţine parcuri naturale, parcuri naţionale, Biosfera Deltei Dunării, arii protejate. Dar ce folos dacă nu ştim să le administrăm, nu există cadrul instituţional în care aceste arii să fie coordonate? Şi oricare ar fi cadrul, el trebuie să definească regulile. E limpede că trebuie un regulament şi un organism, public sau privat, care să administreze aria respectivă, să aibă grijă de planul de management.

Fiindcă altfel se întâmplă ca în exemplul pe care o să-1 dau, şi de la care a şi pornit această declaraţie. Este vorba despre Rezervaţia Defileul Lăpuşului din Maramureş, una dintre cele mai spectaculoase zone ale României şi mai aproape de starea naturală. S-a constituit ca arie protejată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, Secţiunea III - zone protejate, poziţia 2583.

Este superfluu să vă spun că scopul instituirii rezervaţiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, diversităţii biologice. Aflu că recent, una dintre primăriile care administrează zona, cea din Şomcuta Mare, a eliberat certificat de urbanism unei firme italiene pentru construcţia de hidrocentrale chiar în Defileul Lăpuşului.

Iată de ce este nevoie urgentă de legislaţie coerentă pentru ariile protejate. Altfel, România este sancţionată, pe de o parte, de către Uniunea Europeană, cu sume mari de bani, iar pe de alta, pierde ce are mai frumos din punct de vedere al naturii şi biodiversităţii.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Actuala putere şi cultura ei politică"

Cultura politică nu presupune numai educaţie politică. Ea presupune, în primul rând, o educaţie în general şi cunoştinţe suficiente în toate domeniile de activitate.

În al doilea rând, cultura politică se bazează pe o puternică educaţie şi cultură economică. Să nu uităm că majoritatea deciziilor politice pe care trebuie să le ia un politician la putere sunt de natură economică. Economicul şi politicul sunt strâns legate între ele.

În al treilea rând, presupune şi o educaţie diplomatică. România n-ar trebui să fie o ţară izolată dacă actualii politicieni de la putere ar fi în măsură să elaboreze "forma şi conţinutul modului de a se prezenta în străinătate" în faţa politicienilor consacraţi ai lumii.

Atât forma cât şi conţinutul prezentării României în străinătate trebuie bine şi inteligent construite. Inteligenţa politică şi diplomatică nu poate să existe în afara culturii politice.

Aşadar, de cinci ani de zile, indicatorii economici ai României scad în disperare, negăsindu-se nicio decizie politică care să oprească acest fenomen, să-l stabilizeze şi apoi să determine economia românească la creştere şi dezvoltare.

Orice economie are nevoie de acea decizie politică ce să conducă la reguli simple şi clare, şi nu la dictatură şi birocraţie anarhică.

Din păcate, cei care au ajuns în postura să ia deciziile politice ale "degradării României", în tranziţia de 5 ani, nu numai că au dat dovadă de o totală lipsă de cultură politică, dar s-au dovedit a fi adesea lipsiţi de cultură elementară.

Gafele făcute în furtul politic organizat, elaborarea unui limbaj politic agresiv au făcut ca actuala putere să fie văzută de afară ca practicând un barbarism politic primitiv.

De ce România nu poate să treacă de la cădere economică, socială şi politică de stabilizare la creştere? Conform ultimelor evoluţii, "puterea nu s-a sacrificat deloc în favoarea cetăţeanului". Ei, prin vocile autorizate, chiar a preşedintelui ţării şi controversatului ministru de finanţe, solicită noi sacrificii aceluiaşi popor român.

Este clar că actuala gândire politică (PD-L - Băsescu) nu are soluţii pentru problemele grele ale ţării. Este o prostie politică fără margini să încerci să storci noi biruri, noi bani de acolo de unde ştiu bine că nu există şi, în acelaşi timp, să protejezi mafia subterană care te menţine la putere.

Toţi oamenii serioşi ştiu că există soluţii politice care ar putea redresa repede ţara, propuse de actuala coaliţie din Parlament. Este clar că actuala putere politică nu este compatibilă cu cultura politică. Acest lucru însă nu se vede când eşti la putere.

Poporul român are simţ politic, a cam văzut cu cine are de a face şi se pregăteşte pentru anul 2010, care va consfinţi sau nu catastrofa României, care poate fi produsă de actuala putere.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"A 20-a aniversare a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului - o sărbătoare a tuturor copiilor, născuţi şi nenăscuţi!"

Peste doar câteva zile, întreaga umanitate va aniversa 20 de ani de la adoptarea, de către Organizaţia Naţiunilor Unite, a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, la care ţara noastră este parte. S-ar cuveni ca acesta să fie un moment de bucurie şi de sărbătorire a celor mai tineri membri ai familiei noastre umane. Din păcate, în România ca şi în tot mai multe ţări ale lumii, astfel de aniversări sunt umbrite de tristeţea pierderii a milioane de copii nenăscuţi prin avort, copii pe care legislaţia internaţională ar trebui să îi apere.

Următoarele paragrafe sunt extrase din documente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite care afirmă şi susţin dreptul la viaţă al tuturor copiilor din lume, fie ei născuţi sau nenăscuţi, şi pe care statul român le încalcă, din păcate, în numele unei false libertăţi.

"Copilul, având în vedere lipsa sa de maturitate fizică şi mentală, necesită protecţie şi îngrijiri speciale, inclusiv o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa." (Preambulul Convenţiei asupra Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989)

"Statele părţi recunosc dreptul la viaţă al fiecărui copil şi vor face tot ce le sta în putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului." (Articolul 6 al Convenţiei asupra Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989)

"Fiecare fiinţă umană are dreptul inerent la viaţă. Acest drept va fi protejat prin lege. Nimeni nu va fi privat arbitrar de viaţă." (Articolul 6.1 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966)

O sentinţă de condamnare la moarte [...] nu poate fi executată împotriva unei femei gravide. (Articolul 6.5 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966)

"Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale." (Articolul 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată de ONU la 10 decembrie 1948)

"Dreptul la viaţă al oricărei persoane va fi protejat prin lege." (Articolul 2.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, 1953)

Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă "încrederea în drepturile fundamentale ale omului şi în demnitatea şi valoarea persoanei umane". Naţiunile care au ratificat aceste documente, dar şi altele referitoare la drepturilor omului (spre exemplu, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale) s-au obligat să recunoască faptul că demnitatea şi valoarea înnăscute şi drepturile egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane reprezintă baza libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume.

Fiinţele umane au demnitate şi valoare prin ele însele, şi nu în funcţie de proprietăţile sau abilităţile însuşite. Fiecare membru al familiei umane este egal în drepturile sale fundamentale (naturale), inclusiv în ce priveşte primul şi cel mai important dintre acestea: dreptul la viaţă, fără de care niciun alt drept nu este posibil.

Printre aceşti membri ai familiei umane se numără şi copilul nenăscut. Din punct de vedere biologic, nenăscutul (embrion sau făt) este un organism uman distinct, viu şi întreg (chiar dacă imatur) - un membru deplin al speciei Homo sapiens, ce are nevoie doar de îngrijire adecvată şi de elemente nutritive pentru a se dezvolta, trecând prin toate etapele vieţii umane.

Demnitatea este prezentă aşadar de la începutul umanităţii copilului - adică, de la concepţie. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte (prin articolul 3) că "Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale." Iată deci că avortul încalcă aceste drepturi ale copilului.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului mai afirmă că "Statele părţi vor asigura, în toată măsura posibilului, supravieţuirea şi dezvoltarea copilului." (art. 6.2.). Supravieţuirea şi dezvoltarea în pântecele mamei sunt esenţiale pentru dezvoltarea viitoare, fizică, psihică, spirituală, morală, psihologică şi socială a copilului. Instrumentele legale menţionate mai sus nu fac distincţie între localizarea copilului înăuntrul sau în afara uterului; dreptul la dezvoltare trebuie aşadar protejat în fiecare etapă a vieţii copilului.

Interdicţia absolută a uciderii cu intenţie a civililor inocenţi este un principiu legal şi moral susţinut la nivel universal. Acest principiu se regăseşte în numeroase instrumente legale, atât internaţionale, cât şi interne. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice interzice pedepsirea cu moartea a femeilor gravide (art. 6.5). Principalul motiv pentru emiterea acestei dispoziţii a fost tocmai salvarea vieţii unui copil inocent nenăscut (motiv explicat clar în lucrările pregătitoare ale Pactului citat). Acest precedent trebuie susţinut şi aplicat în numele fiecărui copil nenăscut, de oriunde, în orice situaţie.

Uciderea fiinţelor umane nenăscute este, aşadar, o imensă greşeală şi nedreptate. Nenăscutul este o persoană ce are drepturi şi merită respect, la fel ca oricare alt membru al speciei noastre. Mai mult, deoarece guvernanţii au responsabilitatea de a-şi proteja poporul de orice rău, avortul la cerere trebuie interzis prin lege.

O dată cu această a 20-a aniversare a Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, doresc să reamintesc clasei politice şi societăţii în ansamblu că avortul nu serveşte nici copilului, nici mamei. Societatea, comunitatea deţin resurse pentru ca nicio femeie însărcinată să nu mai simtă că avortul este singura sa opţiune.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, fac apel la dumneavoastră să ascultaţi, dacă nu glasul raţiunii, cel puţin cuvintele unui mare om de ştiinţă, dr. Jerome Lejeune, Director al Institutului de Genetică al Universităţii Rene Descartes din Paris, care ni se adresează direct:

"Ca om de ştiinţă, sunt gata să mă adresez oricărui parlament din lume: Parlamentari, nu aveţi dreptul să ascundeţi adevărul de cei care v-au ales! Trebuie să le spuneţi oamenilor că fiinţa umană începe în momentul concepţiei, altfel tot ceea ce realizaţi nu se va numi «consens», ci «nonsens», adică o confuzie totală, un refuz al adevărului. Niciun guvern din lume nu are dreptul să renunţe la adevăr, indiferent de faptul că susţine sau nu democraţia şi pluralismul. Oamenilor trebuie să li se ofere doar adevărul şi nimic în afară de adevăr. Căci numai adevărul eliberează." (din discursul rostit la conferinţa "Omul, religia şi cultura", Tallin, mai 1993.)

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Ilegitimitatea trecerii ONRC la CCIR!"

Doamnelor şi domnilor deputaţi, doresc să trag un semnal de alarmă cu privire la o serie de acţiuni şi strategii întreprinse într-un acut spirit antidemocratic şi manifestat în forul cel mai înalt al democraţiei. Parlamentul României, şi aici mă refer strict la Camera Deputaţilor, are rolul de a consolida şi stabiliza valorile democratice, şi nicidecum de a intenta la integritatea democratică a politicilor, fie ele sociale sau economice. În acest sens, doresc să condamn decizia luată de membrii Camerei Deputaţilor de a vota propunerea legislativă privind modificarea Legii camerelor de comerţ şi industrie, şi transferarea Oficiului National al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului de Justiţie, la Camera de Comerţ. Având suficiente argumente obiective şi tehnice, consider această măsură a fi una antidemocratică, neconstituţională (fapt consemnat şi de Comisia juridica a Senatului) şi care exprimă o nesimţire crasă din partea grupurilor de interese. Pentru a-mi justifica argumentele, doresc să fac apel la o serie de realităţi şi scenarii care aduc implicaţii multiple pe scena economică din România.

Mai întâi, esenţa antidemocratică a reglementării este generată tocmai de acţiunea de învestire a mediului de afaceri în subordinea unei organizaţii profesionale sau, altfel spus, de concesionare a unui serviciu public de interes general de către o organizaţie privată. Conform legilor unei economii moderne şi coerente, statul este singurul actor care are autoritatea şi instrumentele necesare de a corecta şi a ţine în legalitate activitatea agenţilor economici şi a organizaţiilor private. Orice activitate economică a persoanelor juridice sau fizice trebuie reglementată şi ţinută sub controlul unui sistem legal, pe care doar o instituţie cu autoritate juridică o poate exercita. Camera de Comerţ, neîndeplinind aceste prerogative, nu se poate pronunţa decisiv în probleme cu caracter contencios sau alt caracter juridic, şi nici nu posedă jurisdicţie pentru impunerea unor măsuri în cazuri de ilegalitate a agenţilor comerciali. Din acest punct de vedere, relaţia dintre mediul de afaceri şi statul român are toate şansele să manifeste disfuncţii grave tocmai din cauza diferenţei de menire pe care o au cele două servicii, disfuncţii care nu încurajează dezvoltarea legitimă a sectorului privat.

Apoi, această măsură nu doar că facilitează monopolizarea taxelor colectate de Registrul Comerţului, ci şi controlul şi influenţarea activităţilor executate de agenţii economici de către persoane cu interese meschine. Astfel, accesul unui grup restrâns de actori la informaţiile centralizate şi detaliate cu privire la întreaga organizare a agenţilor economici, informaţii care nu sunt de interes public, determină un spirit neloial al competiţiei economice şi o lipsă de transparenţă. Tot neloială devine şi competiţia electorală, datorită distribuirii arbitrare a taxelor colectate de ONRC către partidele care doresc acapararea sub orice formă a mediului de afaceri, scenariu invocat şi de mass-media din România.

Miza acestei decizii este, de fapt, scoaterea mediului de afaceri din controlul statului şi trecerea lui în mâinile celor care se ascund după cortina democraţiei şi în spatele celor care au votat-o.

Votată într-un mod pripit, într-un context delicat pentru politica din România, legea care dă aviz favorabil trecerii ONRC în administraţia CCIR este un act ilegitim, prin care grupurile de interese doresc să corupă economia din România şi să o aducă la stadiul anilor '90 "

Domnul Carmen Axenie:

"Despre multiplele faţete ale vaccinării împotriva gripei porcine"

Deşi raportările internaţionale şi naţionale cu privire la numărul persoanelor care prezintă simptomele gripei AH1N1 arată o sporire a procentului celor în cauză, numărul celor care au acceptat vaccinul este foarte redus. Populaţia nu a primit acest vaccin fără asigurări categorice bazate pe teste de încredere, care la această dată lipsesc, iar ideea impunerii obligaţiei vaccinării a stârnit proteste incredibile. De curând şi la noi, aceeaşi idee a mobilizat confederaţii, asociaţii neguvernamentale şi medici într-o campanie în forţă împotriva vaccinării.

Probabil şi dumneavoastră aţi primit sesizări şi rapoarte bogat documentate, iar, în această situaţie, când pe de o parte avem ameninţarea unei pandemii de gripă, iar pe de alta perspectiva obligativităţii vaccinării cu un vaccin foarte controversat, ca român, ca deputat, dar mai ales ca părinte, stau şi cumpănesc cum e mai bine să fac. Ce ne îngrijorează mai mult? Boala sau vaccinul? Paradoxal, la acest popor răspunsul nu este boala.

Am pus în balanţă datele problemei, atât cât am putut înţelege, şi am observat următoarele: Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară în vară pandemie de gripă AH1N1. Guvernele se arată îngrijorate şi doritoare de un vaccin grabnic. Institutele de cercetare şi concernele farmaceutice regretă pe moment absenţa vaccinului, dar promit o soluţionare promptă. La scurtă vreme, patru firme oferă vaccinuri. OMS, sub presiunea timpului, le omologhează pe toate. Campania media de vaccinare debutează în forţă. Oamenii din toată lumea se interesează de calităţile vaccinului. Apar imediat mari semne de întrebare legate de efectele secundare şi de perioada scurtă de testare. Aceeaşi OMS intervine şi asigură pe site-ul oficial, la secţiunea "Siguranţa vaccinării", că în ciuda unor efecte secundare sesizate, "vaccinul autorizat (nu ştim dacă cele patru ori cel puţin unul dintre ele) este sigur". Societatea civilă sancţionează rapid acest răspuns nesigur. Mari grupuri de oameni din lumea întreagă iau decizia de a refuza vaccinul şi pornesc o campanie antivaccinare. Guvernele ajung în situaţia de şah cu OMS şi cu firmele farmaceutice. Fără argumente convingătoare pentru contestatari, guvernele folosesc argumentul forţei mascat în hainele grijii publice şi ale moralităţii. Şi iată cum vaccinarea devine obligatorie.

Consecinţele imediate sunt acestea: în SUA, autorităţi medicale sunt date în judecată de organizaţii medicale şi la New York un judecător al Curţii Supreme emite de curând un ordin prin care interzice statului să vaccineze toţi angajaţii din sănătate. În Germania şi Franţa majoritatea medicilor refuză vaccinarea populaţiei. În Grecia au loc proteste de stradă. Nici România nu a reacţionat diferit. Românii nu vor să accepte un vaccin împotriva voinţei lor; nu pentru că sunt reticenţi la vaccinare. Nu din acest motiv resping ideea, ci pentru că instituţiile abilitate nu au explicat clar două lucruri: 1. cât de scăzut este riscul efectelor secundare şi 2. în ce chip poate înceta libertatea omului în "vremuri de pandemie". Constituţia ne spune că statul trebuie să fie garantul libertăţilor şi orice garant nu poate garanta ceea ce nu respectă.

Cumpănind, aşadar, toate acestea, în acord cu datele rapoartelor primite de la contestatarii din colegiul meu şi în aşteptarea unor argumente solide din partea specialiştilor în vaccinologie, mă declar categoric împotriva ideii de vaccinare obligatorie şi consider, în schimb, obligatorie transparenţa publică.

Domnul Daniel Buda:

"Bugetul naţional, o miză decisivă pentru România"

Este cunoscut faptul că principalul instrument prin care Guvernul unei ţări îşi pune în practică programul de guvernare este bugetul. Asta pentru că este pârghia fundamentală prin care sunt puse în practică politicile economice şi sociale ale ţări.

Ceea ce se întâmplă în această perioadă, respectiv tergiversarea procedurilor de vot în vederea desemnării unui nou Guvern legitim, nu conduce decât la pierderi importante ale economiei naţionale, care încearcă cu greu să-şi revină din criză.

Este tot atât de obişnuit faptul ca opoziţia să nu fie de acord cu un buget propus de un Guvern pe care nu îl poate controla. Pe de altă parte, în România s-a mai încetăţenit o practică, şi anume aceea ca parlamentarii opoziţiei - la dezbaterea legii bugetare anuale - să vină cu amendamente care să corespundă propriei lor viziuni asupra necesităţilor bugetare.

Înainte de a înţelege votul împotrivă al opoziţiei pentru un Guvern, pentru un buget, dar şi pentru bunăstarea cetăţenilor, trebuie să vedem de ce au această abordare: le este frică de continuarea reformelor începute, le este frică de pierderea privilegiilor sau le este frică să îşi îndeplinească angajamentele faţă de FMI? Fără îndoială, le este frică că îşi vor pierde privilegiile câştigate şi întreţinute de-a lungul anilor.

De partea cealaltă a acestor orgolii necontrolate, un lucru este cert, şi anume faptul că România are nevoie urgentă de adoptarea bugetului pe anul 2010, astfel încât acordul cu FMI să fie dus la îndeplinire cât de rapid posibil. Soluţia este foarte simplă şi stă în angajamentul fiecăruia dintre noi, parlamentarii, să contribuim la ducerea la îndeplinire a angajamentelor pe care ni le-am asumat în momentul în care am jurat că vom depune toată stăruinţa în vederea bunul mers al lucrurilor în România.

Bugetul de stat pe 2010 este un buget care a trebuit să răspundă cel puţin unei duble provocări. În primul rând, avem nevoie de un buget care să continue politica economică de până acum, politică bazată pe stimularea economiei ca sursă de bunăstare, pe încurajarea investiţiilor private, pe crearea de locuri de muncă şi politici salariale care să fie corelate cu productivitatea. A doua provocare a bugetului pe anul următor este faptul că acesta trebuie să fie în concordanţă cu noul statut al României, acela de membră a Uniunii Europene. Bugetul pentru anul viitor este construit pentru a face faţă obligaţiilor şi oportunităţilor pe care România le are ca stat membru al UE.

Ceea ce este mai important este faptul că acest buget este unul care oferă garanţia unei creşteri economice, este un buget care poate aduce ieşirea din criza economică şi de aceea, dacă mai există parlamentari responsabili în cadrul opoziţiei, aceştia au datoria morală să-l aprobe.

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

Membrii Organizaţiei Bolnavilor Cronici din România au scandat ieri în faţa Palatului Parlamentului "Vrem să trăim, nu să murim!".

Listele lungi de aşteptare pentru cei care suferă de cancer, hepatită sau scleroză multiplă sunt dovada unui sistem sanitar care are nevoie de intervenţia urgentă a unui om cu reale valenţe profesionale. Cerinţele Organizaţiei Bolnavilor Cronici, cerinţe faţă de care şi-a manifestat susţinerea şi Colegiul Medicilor din România, nu sunt unele ieşite din comun. Oamenii sunt disperaţi pentru că se apropie sfârşitul anului şi nu au încă un buget pentru sănătate, sunt disperaţi pentru că li se încalcă drepturile de pacienţi în spitalele din ţară. Din păcate pentru ei, nu există nici măcar un Guvern valid în faţa căruia să-şi expună îngrijorarea.

Strigătul lor reprezintă un semnal de alarmă faţă de starea jalnică în care se află sistemul sanitar din România. Acest strigăt, însă, poate fi preluat de oricare dintre români, în faţa a ceea ce se întâmplă în această perioadă de instabilitate şi incertitudine.

Din păcate pentru noi toţi, am ajuns în situaţia în care o mână de oameni prost instruiţi îngroapă nu numai valorile morale şi democratice, ci şi ultimele speranţe de trai decent într-o ţară care pluteşte în derivă.

- după pauză -

În continuare, lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Dumitru Pardău, secretari.

*

Doamna Daniela Popa:

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă.

Continuăm lucrările şedinţei de astăzi.

Pe ordinea de zi avem dezbateri privind prezenţa şi rolul României în contextul proceselor de reformă a instituţiilor europene.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun următoarea derulare a lucrărilor: intervenţii ale iniţiatorilor - este vorba de preşedintele Comisiei pentru politică externă şi preşedintele Comisiei pentru afaceri europene; prezentarea punctului de vedere al Guvernului; intervenţii ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare, câte 15 minute pentru fiecare grup.

Dacă sunt comentarii faţă de această derulare a şedinţei de astăzi? Nu sunt comentarii.

Vă supun la vot.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

În unanimitate a fost aprobată derularea şedinţei noastre de astăzi.

Pentru început, dau cuvântul domnului deputat Borbély László, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Domnul Borbély László:

Vă mulţumesc, doamna vicepreşedinte,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi şi stimate colege,

Distinşi membri ai Corpului diplomatic,

Domnule ambasador,

Doresc să vă mulţumesc că aţi răspuns favorabil invitaţiei noastre de a dedica această întâlnire unei discuţii pe tema poziţiei şi rolului României în contextul proceselor de reformă a instituţiilor europene în contextul Tratatului de la Lisabona, a cărui recentă ratificare prin referendum de către Irlanda, apoi de către preşedintele ceh, Vaslav Klaus, o salutăm.

Trebuie să ne întrebăm cu toţii, cum dorim noi, Parlamentul României, să participăm la această nouă construcţie, care va fi acest rol şi cum vom putea armoniza deciziile noastre la nivel guvernamental şi la nivel parlamentar?

Acest document - Tratatul de la Lisabona - a fost susţinut activ de ţara noastră şi el va asigura funcţionarea mai eficientă şi transparentă a Uniunii Europene, care îşi va consolida rolul pe scena politicii mondiale.

Noul cadru oferit de Tratatul de la Lisabona este benefic atât Uniunii, în ansamblu, cât şi României. Este documentul pe baza căruia, în condiţiile finalizării procesului de ratificare de către toate statele membre, Uniunea îşi va desfăşura activitatea mulţi ani de acum înainte. În acelaşi timp, el va influenţa şi funcţionarea României în cadrul european.

Este o şansă şi, de asemenea, o provocare pentru România, pentru noi, toţi cei implicaţi în elaborarea şi aplicarea deciziilor comunitare, a politicilor Uniunii, în beneficiul cetăţenilor Uniunii.

Tratatul de reformă creează, în primul rând, noi instituţii şi mecanisme pentru o Europă mai eficientă şi mai democratică. Uniunea Europeană primeşte personalitate juridică, ceea ce înseamnă că vom putea negocia ca un bloc cu statele terţe; vom putea să adoptăm deciziile mai rapid şi mai eficient la nivel european.

Noua modalitate de vot, votul cu majoritate calificată, calculat conform principiului dublei majorităţi a statelor şi a populaţiei, va reflecta dubla legitimitate pe care se fondează Uniunea, şi anume a ţărilor şi a cetăţenilor.

Trebuie să mai amintim şi faptul că Uniunea rămâne un spaţiu al deciziilor consensuale, bazate pe interesul comun. Consiliul European va fi ridicat la rang de instituţie şi va fi condus de un preşedinte ales, cu mai mare vizibilitate şi o stabilitate considerabilă.

Tratatul consolidează rolul Parlamentului European, consacră valoarea juridică a Cartei Drepturilor Fundamentale şi prevede o implicare sporită a parlamentelor naţionale în afacerile europene.

Prevederile acestui tratat vor crea, în acelaşi timp, premisele unei Uniuni mai puternice la nivel internaţional. Este un obiectiv pe care România îl sprijină, pornind de la premisa că o Uniune puternică întăreşte inclusiv acţiunea noastră la nivel extern.

De asemenea, Tratatul de la Lisabona consolidează rolul parlamentelor naţionale la nivel european, conferindu-le noi atribuţii şi noi competenţe în cadrul procesului decizional al Uniunii Europene, fiind astfel întărită legitimitatea democratică a Uniunii.

Rolul parlamentelor naţionale în evaluarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii de către proiectele legislative europene capătă noi valenţe.

Iniţiativa Barroso, mecanism de dialog şi cooperare cu parlamentele naţionale, se înscrie în mecanismul de dialog şi cooperare a Comisiei Europene cu parlamentele naţionale.

Astfel, parlamentele naţionale îşi pot exprima punctul de vedere, nu doar asupra cazurilor de încălcare a principiului subsidiarităţii, în cazul propunerilor legislative, ci asupra fondului acestora, depăşind astfel, de fapt, cadrul trasat de Tratatul de la Lisabona. Acest principiu este foarte important şi s-a observat nerespectarea acestuia în diferite situaţii.

Conform unui studiu recent, Comisia Europeană a primit, în ultimii 3 ani, 505 observaţii asupra propunerilor sale legislative. Dintre acestea, 102 au fost iniţiate de Parlamentul portughez, urmat de cel francez cu 58 de observaţii. România nu a avut nicio reacţie timp de 3 ani.

Stimaţi colegi, Parlamentul României nu a avut nicio reacţie timp de 3 ani. Noi nu am discutat o dată, timp de 3 ani, cam care ar fi acele propuneri legislative care influenţează România, care interesează România. N-am avut niciun cuvânt de spus şi este responsabilitatea noastră, evident, şi responsabilitatea guvernelor care au fost şi care sunt acum, chiar dacă sunt demise.

Şi vreau să atrag atenţia, vă spun numai un singur exemplu: am fost acum o lună de zile în Germania la un seminar organizat de vicepreşedinta Bundestag-ului şi preşedintele Comisiei de afaceri europene a întârziat la seminar, pentru că, cancelarul Angela Merkel a fost la comisie să informeze ce va face a doua zi la Consiliul European.

De câte ori a venit, domnule ministru - şi vorbesc şi de guvernele, evident, care au fost în perioada 2007-2008, şi de guvernele actuale - de câte ori a fost în Parlamentului României, la nivel de Comisie pentru afaceri europene, Comisie pentru politică externă sau în plen primul-ministru, ministrul afacerilor externe, Departamentul de afaceri europene, ca să ne informeze, ca să ne corelăm activitatea şi să vedem ce decizii trebuie să fie luate la nivelul României. Şi credeţi-mă, este o critică constructivă şi avem cu toţii responsabilitatea în acest fel pentru viitor.

România, ca stat al Uniunii Europene, va trebui ca în viitorul apropiat să reglementeze procedura de scruting, respectiv controlul parlamentar asupra activităţilor guvernamentale, în procesul de decizie asupra chestiunilor europene.

Există o hotărâre a Parlamentului din toamna anului 2006 pentru a implementa acest sistem. N-am fost în stare, stimaţi colegi, şi haideţi să ne uităm unul în ochii celuilalt, n-am fost în stare din 2007 să finalizăm acest proiect de lege. Stă şi acum la Comisia pentru afaceri europene şi nu avem această lege de scruting.

Una dintre cele mai importante şi mai ambiţioase inovaţii introduse de noul tratat este crearea postului de înalt reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. O dată cu înfiinţarea acestei poziţii, putem afirma că Uniunea a căpătat o carte de vizită pe scena internaţională, în dialogul cu statele terţe. Înaltul reprezentant capătă astfel o dublă autoritate, decurgând din competenţele sale de natură comunitară, ca vicepreşedinte al Comisiei Europene şi, pe de altă parte, din legitimitatea în plan interguvernamental ca preşedinte al Consiliului Relaţii Externe, care grupează statele membre.

Acest lucru nu înseamnă că statele membre îşi vor pierde capacitatea de a avea propria lor politică externă. Domeniul politicii externe europene rămâne în mare majoritate interguvernamental, astfel încât rolul statelor membre, deci şi al României, va fi hotărâtor.

Tratatul de la Lisabona va oferi Uniunii o voce unică în relaţia cu partenerii noştri din vecinătate, ca şi din întreaga lume şi va conferi o mai mare forţă şi greutate mesajului european.

Nu putem vorbi de un actor puternic pe scena globală fără a aduce în discuţie dimensiunea de securitate şi apărare. Diversificarea misiunilor Uniunii, cooperarea structurată permanentă şi introducerea în premieră a unei clauze de apărare reciprocă, pentru a numi principalele inovaţii în acest domeniu, ar putea deschide drumul unei politici de apărare comună la nivel european.

Noul tratat aduce o serie de clarificări şi în planul politicii de vecinătate. Pentru prima dată în istoria construcţiei europene, importanţa relaţiilor de vecinătate ale Uniunii este consacrată, la nivel de tratat, ca politică integrată.

România are interes vital în acest obiectiv, în special, în ceea ce priveşte construirea unui spaţiu de stabilitate şi prosperitate în regiunea Balcanilor şi în zona Mării Negre, precum şi maximizarea impactului reformator al Uniunii asupra vecinătăţii estice.

Uniunea trebuie să se adapteze noilor provocări din domeniul energetic şi din sfera schimbărilor climatice. Acestea sunt domeniile în care trebuie luate măsuri responsabile, prin acţiunea comună a tuturor statelor membre.

România este în Uniunea Europeană un stat de dimensiune medie, al şaptelea sub raport demografic şi al doilea ca mărime dintre noile state membre, după Polonia.

Suntem un stat cu importante conexiuni, atât în sud-estul Europei, cât şi la est de graniţa externă al UE. Suntem un stat care oferă o piaţă interesantă pentru marile corporaţii occidentale, dar care, însă, nu este capacitată pe măsura posibilităţilor pe care el oferă.

Interesul nostru este de a maximiza această poziţie, dar acest lucru se poate realiza numai dacă trecem la acţiuni concrete imediat, dacă ne organizăm, dacă, în procedură de urgenţă, vom adopta Legea privind monitorizarea deciziilor guvernului, pentru a putea da răspunsuri clare la provocările care ne stau în faţă.

Va trebui să fim mai prezenţi în deciziile importante care se iau la nivelul Uniunii Europene, să avem un sistem transparent şi operativ de luare a deciziilor.

Parlamentul trebuie să fie instituţia unde se discută aceste decizii şi unde se monitorizează acele hotărâri care se iau împotriva principiului subsidiarităţii, de exemplu.

Haideţi, stimaţi colegi, măcar în problematica Uniunii Europene, să mergem spre consensualitate. Nu este uşor, dar se poate.

Rog Biroul permanent să stabilească un termen clar până la care această lege a monitorizării să fie adoptată şi să funcţioneze, astfel încât să intrăm în normalitate. Astfel vom putea demonstra că da, Parlamentul împreună cu Guvernul - poate pregăti acele decizii importante de care depinde viitorul european al României.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Urmează la cuvânt domnul deputat Valeriu Zgonea, din partea Comisiei pentru afaceri europene.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor ambasadori,

Domnule ministru,

Doamnelor miniştri, secretari de stat,

Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor,

Nu am să am un discurs eminamente politic, deşi deciziile pe care le luăm astăzi, câteodată în necunoştinţă de cauză, şi deciziile în care colegii noştri, în cadrul instituţiilor europene, spun da, în numele nostru, ne afectează viaţa de zi cu zi şi ne vor afecta în următorii ani.

Daţi-mi voie să vă prezint, în numele Comisiei pentru afaceri europene şi a domnului preşedinte Viorel Hrebenciuc, poziţia Comisiei pentru afaceri europene - o poziţie constructivă - şi o abordare asupra a două teme, asupra celor două teme extrem de importante în Europa, schimbările climatice, unde România nu are niciun cuvânt de spus şi nu are nicio viziune, în special, în ultima perioadă, şi arhitectura financiară a Europei, cea care ne-a afectat pe toţi, şi fiecare cetăţean al României a simţit ce înseamnă criza economică în anul 2009.

Lansarea la începutul deceniului a proiectului unei Constituţii pentru Europa avea o perspectivă mai largă decât reforma instituţională, necesară pentru funcţionarea Uniunii Europene, cu 25 şi apoi cu 27 de membri.

Obiectivul era, de fapt, de a elabora o formă nouă de guvernare pentru viitor, care să permită Uniunii să facă faţă celor trei mari provocări: extinderea, globalizarea şi deficitul democratic. Se manifesta, astfel, voinţa politică a majorităţii actorilor importanţi din cadrul Uniunii Europene pentru redefinirea coordonatelor majore ale proiectului european.

România a participat activ la dezbaterile din cadrul Convenţiei pentru viitorul Uniunii Europene, inclusiv la nivel parlamentar, şi a susţinut proiectul noii construcţii politice. Tratatul stabileşte o Constituţie pentru Europa şi a fost ratificat, după cum ştiţi, şi de ţara noastră.

Deşi proiectul iniţial de tratat constituţional a fost modificat, Tratatul de la Lisabona, aşa cum este el cunoscut, permite Uniunii Europene să devină un actor global, capabil să-şi promoveze principiile şi să-şi impună opţiunile politice majore.

Conceptul redefinirii deficitului democratic, prin creşterea rolului parlamentelor naţionale şi a Parlamentului European în participarea la adoptarea deciziilor în cadrul Uniunii Europene, a fost de altfel sau de asemenea, dacă vreţi, păstrat.

Vă reamintesc că Parlamentul Uniunii Europene şi parlamentele naţionale, din 1979, de când fiecare parlamentar dintr-o ţară europeană este ales prin vot democratic, au încercat să lupte în aşa fel încât să aibă egalitate în decizie cu celelalte instituţii europene. Şi, acum, în 2009, Parlamentul European are codecizie în absolut toate problemele care sunt legate de cetăţenii Uniunii Europene sau de politicile publice pe care le desfăşoară în activitatea sa internaţională.

Rezultatul referendumului irlandez, finalizarea ratificării de către Polonia şi Cehia permit, în viitorul apropiat, intrarea în vigoare a tratatului.

La data de 5 octombrie, 2009, delegaţia Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României la cea de-a 42-a Sesiune a organismelor specializate de afaceri comunitare şi europene COSAC de la Stockholm a susţinut, alături de delegaţia din Austria, Belgia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia şi Spania, un amendament la proiectul de contribuţii şi concluzii, iniţiat de delegaţia Franţei, prin care se solicita tocmai o intrare în vigoare mai rapidă a Tratatului de la Lisabona.

Daţi-mi voie să vă prezint pe scurt trei forme noi de intervenţie a parlamentelor naţionale în cadrul funcţionării Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona: controlul subsidiarităţii proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene prin mecanismul de alertă timpurie. A doua: procedura de simplă revizuire, dispoziţiile din tratat privind politicile interne pot fi modificate fără a fi convocată o conferinţă interguvernamentală. Decizia este luată de către Consiliul European, cu unanimitate, dar intră în vigoare după ce fiecare stat membru o aprobă, conform regulilor constituţionale din statul respectiv şi cu aprobarea din partea fiecărui parlament naţional. Fiecare parlament naţional dispune de un drept de opoziţie, în cazul utilizării unei clauze tranzitorii în anumite domenii. De la 1 ianuarie 2007, România nu a avut nicio poziţie vizavi de orice act pe care o instituţie a Uniunii Europene l-a stabilit.

Clauza tranzitorie sau pasarela este cea de-a treia nouă formă de intervenţie a parlamentelor naţionale.

În situaţia în care Consiliul European intenţionează să aplice procedura trecerii de la votul cu unanimitate la votul cu majoritate calificată, în cadrul Consiliului Uniunii Europene, într-un anumit domeniu ori caz, ori să autorizeze trecerea de la procedura legislativă specială, cea a Consiliului Uniunii Europene, la procedura legislativă ordinară, parlamentele naţionale trebuie informate cu cel puţin 6 luni înainte de adoptarea unei astfel de decizii.

Decizia nu se poate adopta în situaţia opoziţiei unui parlament naţional, cu unele excepţii, ca de exemplu cadrul financiar multianual al Uniunii Europene, anumite măsuri privind politica sa socială, mediul înconjurător, cooperarea judiciară în materie de dreptul familiei, anumite decizii în politica externă.

Cred că dacă ne uităm la ce se întâmplă în aceste zile în România, ne-ar fi greu să luăm decizii cu 6 luni înainte pentru viitorul cetăţenilor români în cadrul Uniunii Europene.

Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie: fiecare parlament naţional trebuie să fie informat de conţinutul şi rezultatele evaluării aplicării de către autorităţile statelor membre a politicilor Uniunii Europene în materie. Parlamentele naţionale sunt informate cu privire la activităţile Comitetului permanent însărcinat cu îmbunătăţirea coordonării între autorităţile statelor membre în materie de securitate internă.

Dragi colegi,

Vreau să vă spun că indiferent de culoarea Guvernului, în ultimii trei ani de zile, doi ani şi aproape 11 luni, niciun ministru, niciun prim-ministru nu a venit în faţa dumneavoastră, în cadrul comisiilor permanente, sau în faţa Comisiei pentru afaceri europene să informeze reprezentanţii cetăţenilor, conform art.61 din Constituţie, cu privire la deciziile pe care le iau, în numele nostru, în cadrul instituţiilor europene. Niciun ministru.

Cei care au venit, au venit fie după, fie să se laude despre ce vor susţine şi, de fapt, mai târziu, pentru că şi acolo, ca şi la noi, există o stenogramă a şedinţelor, care este publicată pe internet, şi constatam că poziţiile României, prin reprezentanţi, erau total diferite faţă de discursul politic pe care îl prezentau în faţa colegilor din Comisia pentru afaceri europene. Nu ştiu dacă este bine sau dacă este rău. Dumneavoastră hotărâţi.

Parlamentele naţionale din statele membre vor trebui să-şi adapteze procedurile la noul rol atribuit prin Tratatul de la Lisabona şi la prevederile relevante ale tratatului. Poate ne aşteptăm ca şi noi să fim inovatori şi să interpretăm tratatul după propria noastră viziune.

Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României va contribui la acest proces de adaptare, conform propriilor atribuţii.

Poporul român îşi doreşte stabilitate şi perspective de dezvoltare economico-socială în Casa Europeană.

România traversează perioada dificilă a crizelor economice mondiale, ca stat membru al Uniunii Europene, cu o economie integrată în piaţa internă, capabilă să depăşească aceste momente.

Eşecul recent al pieţelor financiare a evidenţiat importanţa reglementării şi supravegherii lor eficiente, pentru a limita excesele care au condus la declanşarea crizei. Noile reglementări trebuie să găsească echilibrul între flexibilitatea şi lichiditatea pieţelor financiare, pe de o parte, şi stabilitatea acestora, pe de altă parte. Sectorul financiar trebuie să lucreze pentru economia reală, şi nu invers.

Comisia Europeană a adoptat pe 23 septembrie a.c. un pachet de proiecte legislative care îşi propune stabilizarea sustenabilă a sectorului financiar din întreaga Uniune Europeană.

Legislaţia promovează crearea unor noi instituţii, respectiv: Comitetul European pentru riscuri sistemice, având ca obiectiv principal identificarea şi semnalarea timpurie a riscului sistemului financiar; sistemul european al supraveghetorilor financiari, compus din autorităţi naţionale de supraveghere; autoritatea bancară europeană; autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale şi autoritatea europeană a pieţelor financiare, chestiuni despre care, noi, în ultimele 9 luni de zile, nu numai că nu am discutat, dar nu am exprimat nicio opinie clară.

De bună seamă, Parlamentului României are un cuvânt de spus în stabilirea formei finale a acestei propuneri a Comisiei Europene, fie prin intermediul Comisiei pentru afaceri europene, fie printr-o analiză în plen.

Apreciem arhitectura globală a pachetului şi considerăm că în procesul de negociere şi amendare în Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European trebuie avute în vedere trei principii: asigurarea unui mecanism de supraveghere coordonat la nivel comunitar, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor unei potenţiale crize financiare; evitarea suprapunerilor de atribuţii, suprapunerilor de atribuţii între autorităţile de supraveghere constituite la nivel comunitar şi cele existente la nivelul statelor membre; asigurarea unui sistem de finanţare echitabil în raport cu resursele şi dimensiunea pieţelor financiare naţionale ale statelor membre, în special, în contextul crizei economice prezente.

Pachetul legislativ reprezintă un bun punct de plecare, dar trebuie lansate şi iniţiative pentru îmbunătăţirea reglementărilor pieţelor financiare, şi nu numai a supravegherii.

O atenţie specială trebuie acordată evaluării activităţii lobby-urilor financiare pentru a identifica modul în care acestea au reuşit să prevină reglementările Uniunii Europene şi să promoveze cu succes dereglementarea excesivă a pieţelor financiare atât în Europa, cât şi în lume.

Pe termen lung, Europa are nevoie de o strategie actualizată pentru creşterea economică şi pentru crearea de locuri de muncă, o strategie Lisabona revitalizată pentru a transforma economia Uniunii Europene într-una capabilă să beneficieze de avantajele globalizării. Considerăm, astfel, că priorităţile factorilor de decizie din Uniunea Europeană în procesul de redresare economică ar trebui să fie restabilirea, pe un nou fundament, a funcţionării pieţelor financiare şi de capital dar, în aceeaşi măsură, protejarea locurilor de muncă şi crearea unora noi, astfel încât, revenirea la creştere a economiei Uniunii Europene, prin aplicarea planului anticriză şi reluarea puternică a investiţiilor, să însemne şi bunăstarea pentru cetăţenii acesteia.

Cooperarea reală dintre state în aceste momente este esenţială şi, de aceea, salutăm concluziile Summit-ului G20 de la Pittsburgh. Este semnificativ, în acest sens, reafirmarea poziţiei comune europene, conform căreia nicio entitate financiară nu trebuie să se găsească în afara reglementărilor şi supravegherii.

Ne raliem poziţiei Parlamentului European, care subliniază necesitatea unui cadru responsabil de creditare şi a reglementării stricte a tranzacţiilor extrabursiere şi a produselor derivate, ca şi necesitatea de a consolida şi de a extinde regulile prudenţiale dincolo de cadrul Basel II, pentru ca rezervele minime obligatorii ale băncilor să crească în mod substanţial.

Departe de a fi importante doar pentru specialiştii sistemului bancar, astfel de reguli se regăsesc în viaţa de zi cu zi şi în siguranţa cetăţenilor României, în perspectiva de realizare personală a fiecăruia.

Dacă riscurile financiare şi-au dovedit pe termen scurt şi rapid forţa distructivă, schimbările climatice sunt cele care pe termen mediu îşi vor spori impactul asupra întregii vieţi economico-sociale.

Ne aşteptăm la efecte semnificative asupra agriculturii, energiei, transportului şi sănătăţii.

Echilibrul ecologic va fi modificat îngrijorător, ca urmare a impactului direct al creşterii temperaturii globale asupra ecosistemelor. Din acest motiv, salutăm propunerea Comisiei Europene de a stimula şi susţine finanţarea internaţională a eforturilor de combatere a schimbărilor climatice.

Până în 2020, statele dezvoltate vor fi nevoite să aloce reducerii gazelor cu efect de seră peste 100 de miliarde de euro anual. Din această sumă, urmează să se aloce din surse publice 22 până la 50 de miliarde de euro anual. Aceasta reprezintă un efort uriaş, nu doar financiar, ci şi de înţelegere, de către cetăţeni, a necesităţii utilizării de fonduri publice pentru un scop care trece dincolo de frontiere şi a cărui atingere este atât de importantă în timp.

Considerăm ca fiind de mare importanţă şi implicarea coordonată a tuturor statelor în realizarea de acţiuni ambiţioase în acest domeniu, în concordanţă cu principiul responsabilităţilor comune, dar diferenţiate, şi mai ales cu circumstanţele naţionale şi susţinerea angajamentului Uniunii Europene de a se ajunge la Conferinţa ONU de la Copenhaga dedicată schimbărilor climatice din anul acesta, 2009, ca un acord global şi cuprinzător în domeniul schimbărilor climatice.

Din păcate, România nu are niciun punct de vedere, nu are nicio viziune, în afară de o scurtă alocuţiune de aproape 100 de secunde, dacă nu vreo 200, a domnului prim-ministru Boc la Conferinţa ONU.

Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României salută concluziile Consiliului European din 29-30 octombrie a.c., care afirmă că Acordul de la Copenhaga trebuie să cuprindă dispoziţiile privind obiectivul de 2 grade Celsius, referitor la încălzirea planetei, angajamentele ambiţioase ale ţărilor dezvoltate privind reducerea emisiilor, acţiunile de atenuare adecvate întreprinse de ţările în curs de dezvoltare, adaptarea, tehnologia şi un acord privind finanţarea. Această abordare asigură o poziţie puternică a Uniunii Europene în cadrul fazei finale a procesului de negociere.

Implementarea pachetului legislativ al Uniunii Europene, energie, schimbări climatice, convenit în decembrie 2008, reprezintă cadrul legal pentru care Uniunea Europeană să-şi îndeplinească, până în 2020, angajamentul independent de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de nivelul din 1990, cu posibilitatea de a extinde ţinta de reducere la 30%, dacă celelalte ţări dezvoltate însoţesc acest obiectiv cu măsuri adecvate. De fapt, această frază traducă din limba engleză a fost singura frază inteligibilă pe care noi am spus-o în cadrul Convenţiei ONU.

1. Susţinem următoarele opţiuni: utilizarea anului de referinţă 1990 pentru stabilirea angajamentelor celorlalte state dezvoltate, deoarece utilizarea altor ani, spre exemplu, anul 2005, va dezavantaja statele care au depus deja eforturi de reducere sub Protocolul Kyoto. Susţinerea anului 2005 ca an de referinţă în locul anului 1990, angajat de Uniunea Europeană prin pachetul legislativ, echivalează cu o repornire a cronometrului în materie de eforturi de reducere.
2. Stabilirea contribuţiilor fiecăruia dintre statele membre ale Uniunii Europene, utilizând capacitatea de plată ca principal criteriu.

Menţionăm că unul dintre instrumentele cele mai importante ale luptei împotriva schimbărilor climatice este piaţa carbonului care, printre altele, dă schema de comercializare a emisiilor.

Preţul corect al carbonului este esenţial pentru stimularea investiţiilor în tehnologii care să permită reducerea emisiilor de carbon. Dar, mecanismul licitaţiilor va genera produse şi derivate financiare complexe, iar actorii de pe piaţă vor trebui să fie: instituţii financiare, operatorii instalaţiilor întreprinderilor acoperite de schema IPS, firme de consultanţă etc.

Ne exprimăm preocuparea în vederea unor reglementări adecvate a pieţelor. Pieţele imperfecte nu vor putea oferi preţul corect al carbonului şi vor deveni doar un instrument eficient de redistribuire inechitabilă a resurselor, fără a se atinge obiectivele de reducere a emisiilor.

Un alt motiv de preocupare îl reprezintă compensaţiile de carbon sau carbon offset, prin care întreprinderile din Uniunea Europeană, dar şi întreprinderile din Statele Unite, vor putea revendica reducerea emisiilor, investind în diverse proiecte din lume, care ar reduce teoretic emisiile de gaze cu efect de seră.

Atât noua Directivă Europeană privind schema de comercializare a emisiilor pe perioada 2013-2020, cât şi proiectul de lege american, permit acest gen de operaţiuni comerciale. Există riscul real să se formeze o adevărată piaţă subprime a carbonului.

Conform ultimului raport al Agenţiei Internaţionale de Energie, emisiile de gaze au scăzut în anul 2008 cu 2,6%, ca urmare a crizei economice, iar în Uniunea Europeană, cu 1,5%. Este cea mai importantă scădere din ultimii 40 de ani. Estimarea pentru anul 2009 arată că se preconizează o reducere globală de 3%. Totuşi, această reducere ocazională, pentru o situaţie de excepţie, nu trebuie să reprezinte un motiv pentru a limita măsurile pentru combaterea schimbărilor climatice.

Cooperarea la nivel mondial poate diminua semnificativ costurile de adoptare şi atenuare în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Considerăm că obiectivul mai îndepărtat al Uniunii Europene reduce cu cel puţin 50%, până în anul 2050, a nivelului emisiilor globale este imposibil de atins în absenţa unor acţiuni intense de combatere a defrişărilor.

Tăierea ilegală de masă lemnoasă este o problemă majoră cu implicaţii grave asupra mediului înconjurător, incluzând pierderea biodiversităţii, despăduriri şi degradarea pădurilor. Putem adăuga la acestea implicaţii sociale majore ale reducerii suprafeţelor împădurite pentru comunităţile locale dependente, uneori aproape în totalitate, de resursele pădurii, aşa cum sunt multe localităţi din România.

În afara efectelor benefice asupra mediului, industria europeană are avantajul primului venit în această regiune din lume. Şi, de aceea, este bine să creăm o revoluţie verde. Poporul român şi popoarele europene aşteaptă de la noi, parlamentari şi factori de decizie ai Uniunii Europene, o viziune clară şi bine fundamentată asupra viitorului, precum şi o acţiune fermă în toate planurile: al principiilor, strategiilor, politicilor, programelor, proiectelor concrete pentru realizarea obiectivelor Uniunii Europene.

Implicarea sporită a cetăţenilor Uniunii Europene, atât în procesul de consultare pentru formularea politicilor Uniunii Europene, cât şi în procesul de adoptare a deciziilor, rămâne unul dintre obiectivele de care depinde succesul noii construcţii constituţionale, care va fi lansată la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul Cătălin Predoiu, ministrul interimar al afacerilor externe.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Cătălin Marian Predoiu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Traversăm, într-adevăr, o perioadă esenţială pentru evoluţia Uniunii Europene şi pentru viitorul cetăţenilor săi. Suntem pe cale de a institui un nou cadru de funcţionare a Uniunii, prin ratificarea Tratatului de la Lisabona.

Intrarea acestuia în vigoare, foarte probabil la 1 decembrie 2009, va facilita funcţionarea sistemului european într-o Europă cu 27 sau mai multe state membre, permiţând, totodată, Uniunii să avanseze în domeniile ce ţin de competenţa sa exclusivă, partajată sau de susţinere şi să asigure adâncirea procesului de integrare europeană, să beneficieze de instrumentele necesare pentru a rămâne un actor influent la nivel global, fie că este vorba de evoluţiile economice, de securitate sau de mediu.

Finalizarea ratificării de către toate statele membre reprezintă încheierea unui efort îndelungat la nivelul Uniunii, de reformare a modului său de funcţionare şi de adaptare la evoluţiile interne şi internaţionale.

România a fost şi este parte a acestui proiect de reformă a Uniunii Europene. În acelaşi timp, este esenţial în perspectivă să putem fructifica inovaţiile introduse de Tratat, inclusiv în beneficiul României, al implicării acesteia în mecanismul decizional european şi în configurarea politicilor europene, dar şi a relaţiilor externe ale Uniunii, în beneficiul cetăţenilor români, precum şi al instituţiilor naţionale, al căror rol va fi consolidat de către Tratat - şi mă refer aici în primul rând la parlamentele naţionale.

Doamnelor şi domnilor,

Numirea viitorului colegiu al comisiei, inclusiv a comisarului din partea României, se va face, aşadar, conform prevederilor Tratatului de la Lisabona.

Preşedintele Barroso a indicat că va începe să-şi formeze echipa după desemnarea viitorului preşedinte stabil al Consiliului European şi, respectiv, a înaltului reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, funcţii nou create prin Tratatul de la Lisabona.

Din punctul nostru de vedere, preşedintele stabil al Consiliului European va asigura un plus de continuitate şi de coerenţă atât în ceea ce priveşte activitatea acestei instituţii, cât şi a Uniunii, în general. Ca atare, preşedintele Consiliului European va trebui să dovedească un angajament personal şi dedicaţie faţă de proiectul european şi să contribuie la dezvoltarea acestuia de o manieră care să integreze viziunile tuturor statelor membre şi interesele cetăţenilor europeni.

Înfiinţarea funcţiei de înalt reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate reprezintă, de asemenea, o inovaţie esenţială, iar persoana care va fi desemnată pentru a ocupa această funcţie, va trebui să deţină o foarte bună expertiză în domeniul politicii externe şi de securitate comună. Dar, în acelaşi timp, trebuie să conţină o expertiză şi în domeniul politicii de apărare. De asemenea, va trebui să fie o personalitate cu abilităţi de atingere a consensului la nivelul statelor membre.

Desemnarea celor doi ocupanţi ai acestor funcţii va permite, ulterior, adoptarea deciziilor finale cu privire la viitorul colegiu al comisiei. Este de anticipat că în următoarele săptămâni vor fi făcuţi paşi pentru constituirea colegiului, inclusiv stabilirea unui calendar pentru audierile şi votul în Parlamentul European.

Această procedură a avut la bază opţiunile exprimate de statele membre şi opţiuni ale acestora, însă procesul păstrează, pentru moment, un caracter confidenţial. Nu trebuie să uităm că atribuirea portofoliilor în cadrul Colegiului de comisari este de competenţa exclusivă a preşedintelui comisiei.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Tratatul de la Lisabona asigură un cadru legislativ cuprinzător, care va permite Uniunii să răspundă provocărilor actuale legate de securitatea energetică, de schimbă climatice sau de aspecte economice şi sociale.

Salutăm introducerea prin Tratatul de la Lisabona, pentru prima dată, a principiului solidarităţii, potrivit căruia, un stat membru care se confruntă cu dificultăţi majore în aprovizionarea cu energie, va putea conta pe sprijinul celorlalte state membre. Această clauză este extrem de importantă, în contextul în care este posibilă apariţia unor crize de genul celei a gazului de la începutul anului 2009.

De asemenea, Tratatul aduce noi dezvoltări în domeniul politicii externe şi de securitate comună şi al politicii europene de securitate şi apărare. În privinţa politicii externe şi de securitate comună, apreciem înfiinţarea funcţiei de înalt reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate, care va contribui la o mai bună vizibilitate a acţiunilor europene la nivel internaţional.

Înfiinţarea unui serviciu european de acţiune externă este o altă noutate adusă de Tratatul de la Lisabona. În viziunea României, Serviciul european de acţiune externă nu trebuie să înlocuiască, ci să completeze Serviciul diplomatic şi consular român.

Considerăm că statele membre trebuie să menţină controlul decizional asupra evoluţiei mandatului, competenţelor şi organizării Serviciului european de acţiune externă.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona este esenţială pentru ca Uniunea Europeană să răspundă mai adecvat provocărilor ce se profilează în deceniul următor.

Dezvoltarea politicii europene de securitate şi apărare trebuie să continue, în ciuda crizei economice şi financiare.

Inserarea unei clauze de apărare reciprocă, în cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, reprezintă o evoluţie marcantă adusă de Tratatul de la Lisabona. Aceasta nu va aduce, însă, atingere caracterului specific al politicii de securitate şi apărare a statelor membre, iar angajamentele şi cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate în cadrul NATO, care rămâne pentru statele membre ale acestei organizaţii fundamentul apărărilor colective şi cadrul de punere în aplicare a acestuia.

Completarea clauzei de apărare reciprocă cu o clauză de solidaritate, care ia în considerare celelalte tipuri de ameninţări, terorism, catastrofe de origine umană sau naturală, este o prevedere importantă pentru România, în condiţiile în care, se exemplu, multe state membre se confruntă, în zilele noastre, cu o serie de calamităţi, cum ar fi: secetă, inundaţii, cutremure etc.

În acelaşi timp, continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene este una dintre principalele priorităţi ale României, ca membru al Uniunii Europene, iar intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona ar putea avea un efect pozitiv, în sensul facilităţii acestui proces.

Prin reformele instituţionale introduse de Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană va fi mai bine pregătită funcţional şi psihologic pentru a pregăti noi membri. Sprijinim, prin urmare, menţinerea unei politici a uşilor deschise pentru statele care au voinţa politică şi capacitatea de a îndeplini criteriile de aderare la Uniunea Europeană. O perspectivă credibilă de a deveni membru al Uniunii Europene rămâne un important factor de stimulare a reformelor în statele candidate şi potenţial candidate.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Prin Tratatul de la Lisabona, parlamentele naţionale vor avea un rol diferit ca actori ai construcţiei europene. Prin acest Tratat, este recunoscut şi pentru prima dată menţionat explicit rolul parlamentelor naţionale într-o serie de domenii esenţiale pentru procesul legislativ european şi pentru construcţia europeană, precum evaluarea aplicării principiului subsidiarităţii, informarea asupra propunerilor de texte legislative din partea instituţiilor europene, sau revizuirea tratatelor.

Odată cu noile atribuţii pe care le conferă parlamentelor naţionale Tratatul de la Lisabona, responsabilitatea acestora va creşte. Veţi dobândi o modalitate concretă de control de subsidiaritate asupra procesului legislativ european. Veţi avea posibilitatea de a verifica, în mod direct şi pentru fiecare caz în parte, dacă acţiunea la nivelul Uniunii este mai eficientă decât acţiunea la nivelul naţional, aşa-numitul principiu al subsidiarităţii.

Tratatul de la Lisabona întăreşte, totodată, cooperarea interparlamentară în cadrul Uniunii Europene. Este important să exploatăm mai intens pârghiile existente în prezent, sau cele care vor fi oferite de noul Tratat, cooperarea în Parlamentul European şi Comisia Europeană, dar şi, pe de altă parte, cooperarea cu parlamentele naţionale, cu comisiile de specialitate pe domenii sectoriale.

Tratatul de la Lisabona va continua, de asemenea, rolul parlamentelor naţionale în privinţa justiţiei şi afacerilor interne. Parlamentele naţionale vor fi informate cu privire la evaluarea punerii în aplicare a politicilor Uniunii Europene în domeniu, abordare menită să contribuie a creşterea securităţii şi confortului cetăţenilor, domeniu în care dumneavoastră, Parlamentul naţional, aveţi un rol important.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am dorit să vă prezint doar o parte din reformele pe care intrarea în vigoare a Tratatului le va aduce cu sine în arhitectura construcţiei europene.

Punerea în practică a inovaţiilor instituţionale şi politice ale Tratatului vor permite Uniunii Europene să acţioneze de o manieră mai eficace şi mai coerentă atât la nivel intern, cât şi la nivel internaţional. O Uniune activă în plan global va permite României să-şi apere şi să-şi promoveze mai bine interesele şi viziunea la nivel global, iar o construcţie europeană, consacrată pe reformele aduse de Tratatul de la Lisabona va asigura o dezvoltare instituţională şi politică pusă exclusiv în serviciul cetăţenilor europeni.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Nu aş vrea să închei înainte de a vă mulţumi pentru această oportunitate de a mă prezenta în faţa dumneavoastră şi a face această scurtă informare cu privire la inovaţiile Tratatului.

Aş vrea să menţionez că este a doua oară când sunt invitat în calitate de ministru interimar al afacerilor externe în Parlament şi tot a doua oară când mă prezint pentru a expune punctele de vedere ale ministerului.

Vreau, de asemenea, să vă împărtăşesc dorinţa ca între Executiv şi Legislativ să există o mai bună cooperare în acest domeniu. Nu sunt, însă, în măsură să vă pot oferi un răspuns de ce miniştrii anteriori nu au făcut acest lucru şi nici de ce Parlamentul, timp de trei ani de zile, nu a reacţionat pe temele europene.

Aş vrea, însă, să semnalez că există o bună oportunitate de a ne implica împreună activ în procesul de construcţie europeană, prin urmarea recomandărilor din cadrul raportului de ţară pe justiţie, pe care România l-a primit în vara anului trecut, în ceea ce priveşte contribuţia Parlamentului în acest domeniu.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Dau cuvântul domnului Bogdan Mănoiu, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Bogdan Mănoiu (şeful Departamentului pentru Afaceri Europene):

Doamnă preşedinte,

Domnule preşedinte al Comisiei pentru politică externă,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În primul rând, doresc să vă mulţumesc pentru iniţiativa de a organiza această dezbatere care este cu atât mai oportună cu cât recent, în cadru Consiliului European de toamnă, s-a făcut şi ultimul pas pentru intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Soluţia agreată de toate statele membre, inclusiv România, la exigenţele ridicate de preşedintele Republicii Cehe, care a urmat votului pozitiv înregistrat în cadrul referendumului irlandez şi promulgării Legii de ratificare a Tratatului în Polonia, va permite intrarea în vigoare a acestui document esenţial pentru funcţionarea Uniunii cu 27 de membri sau mai mulţi, în foarte scurt timp.

În urmă cu aproape trei ani, României i s-a creat oportunitatea de a-şi pune în aplicare modelul propriu de dezvoltare economică şi socială, prin valorificarea resurselor unui sistem internaţional fără precedent, caracterizat în primul rând prin competitivitate şi solidaritate.

Participarea la elaborarea strategiilor comune, din care rezultă politicile europene, implicarea în mecanismele administrative de la Bruxelles şi existenţa unui sistem politico-administrativ eficace la Bucureşti, reprezintă principalele condiţii ale valorificării statutului de membru UE.

Participarea la guvernanţa Uniunii Europene, odată cu promovarea intereselor naţionale de dezvoltare, presupun, înainte de toate, o cunoaştere aprofundată a modificărilor instituţionale care vor remodela construcţia europeană odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Sintetizând 7 ani şi jumătate de eforturi politice, diplomatice şi juridice, putem spune că, prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană se pregăteşte să devină mai eficientă, raportat la provocările mondializării, şi mai democratică, raportat la reprezentarea intereselor cetăţenilor săi.

În acelaşi timp, Uniunea devine mai eficientă în luarea deciziilor, promovarea politicilor comune şi reprezentarea externă.

Uniunea dobândeşte personalitate juridică în locul comunităţilor europene, astfel încât va putea fi mai bine reprezentată pe plan extern, va putea negocia şi încheia acorduri internaţionale în nume propriu.

Uniunea Europeană va dobândi capacitatea de a deveni membru în organizaţii internaţionale.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Tratatul de la Lisabona simplifică procesul decizional european. Statele membre vor vota în Consiliul Uniunii Europene prin procedura majorităţii calificate în aproape toate domeniile, astfel încât recursul la unanimitate devine o excepţie.

Începând cu anul 2014, în mod excepţional din 2017, un act legislativ european va fi adoptat în Consiliu prin votul a 55% din statele membre, reprezentând 65% din populaţie. Clauza pasarelă va permite Consiliului European, care devine instituţie de sine stătătoare a Uniunii Europene, să hotărască prin unanimitate trecerea la votul prin majoritatea calificată în domeniile în care se menţine cerinţa unanimităţii. Voi reveni asupra acestei chestiuni când voi vorbi despre rolul parlamentelor naţionale.

Parlamentul European devine colegislator în cvasitotalitatea domeniilor de competenţă. Procedura codeciziei, prin care statele membre reunite în Consiliu şi reprezentanţii direcţi ai cetăţenilor europeni reuniţi în Parlament iau decizii în condiţii de egalitate devine procedura ordinară. De asemenea, Parlamentul va alege în mod direct preşedintele comisiei, pe baza propunerilor Consiliului European. Un astfel de exerciţiu s-a desfăşurat deja în legătură cu formarea viitoarei Comisii Europene pentru legislatura 2009-2014.

În privinţa rolului parlamentelor naţionale, Tratatul de la Lisabona recunoaşte şi consolidează rolul parlamentelor naţionale care vor putea participa mai activ la lucrările Uniunii.

Tratatul de la Lisabona aduce noutăţi semnificative, în special în ceea ce priveşte controlul respectării principiului subsidiarităţii.

Orice parlament naţional va avea dreptul să-şi susţină argumentele, potrivit cărora o propunere nu este conformă cu acest principiu. Se va institui un mecanism în doi timpi. Dacă o treime din parlamentele naţionale consideră că o propunere nu este conformă cu principiul subsidiarităţii, comisia va trebui să-şi reanalizeze propunerea, având posibilitatea de a o menţine, de a o modifica sau de a o retrage.

Dacă majoritatea parlamentelor naţionale împărtăşesc aceste preocupări, iar comisia decide, totuşi, să-şi menţină propunerea, Parlamentul European şi Consiliul vor avea sarcina de a decide asupra continuării sau întreruperii procedurii legislative.

Conform Tratatului de la Lisabona, parlamentele naţionale sunt asociate prin posibilitatea de a verifica propunerile legislative europene într-un interval de opt săptămâni. Toate proiectele de acte legislative şi nonlegislative ale instituţiilor europene iniţiatoare vor fi transmise parlamentelor naţionale.

Totodată, parlamentele naţionale dobândesc dreptul de a solicita, înaintea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, anularea unui act legislativ comunitar, dacă apreciază că acesta nu respectă principiul subsidiarităţii.

Parlamentele naţionale îşi conservă competenţele şi în ceea ce priveşte aşa-numita clauză pasarelă, care permite Consiliului European să hotărască, în unanimitate, trecerea de la procedura votului prin unanimitate, la cea a votului prin majoritate calificată.

Parlamentele naţionale pot bloca trecerea la votul cu majoritate calificată în cazul în care se constituie unanimitatea în acest sens în Consiliul European, dacă apreciază că domeniul vizat de actul în discuţie este prea important pentru a fi reglementat prin majoritate calificată. Este suficientă opoziţia unui singur parlament naţional pentru ca propunerea de act legislativ să fie supusă, în continuare, procedurii de vot prin unanimitate.

Este important, în acest context, ca Parlamentul României să-şi consolideze capacitatea instituţională, astfel încât să poată analiza şi formula opinii asupra proiectelor de acte legislative şi nonlegislative emise de instituţiile europene în ceea ce priveşte controlul respectării principiului subsidiarităţii şi activarea clauzei pasarele.

Pentru prima oară în istoria Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre vor beneficia de dreptul direct de iniţiativă legislativă comunitară. În mod similar cu sistemele constituţionale naţionale, la solicitarea unui număr de cetăţeni, 1 milion în cazul Uniunii, Comisia Europeană iniţiază un proiect legislativ.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Criza financiară şi economică globală, declanşată în a doua parte a anului 2008, constituie un test pentru politicile de dezvoltare adoptate în cadrul Uniunii Europene, dar şi pentru solidaritatea dintre membrii săi.

Pactul de Stabilitate şi Creştere, care stabileşte limitele acţiunii statelor în desfăşurarea strategiei de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă, pe care o numim Strategia Lisabona, a trebuit să fie suspendat pentru realizarea redresării economice, în condiţiile unei stabilizări prealabile a sectorului financiar la nivel european.

Modelele de intervenţie urmate de statele membre au fost însă diferite, în funcţie de specificul impactului naţional al crizei, dar, mai ales, de resursele aflate la dispoziţie.

La nivel european, premisa depăşirii crizei financiare şi economice o constituie stabilizarea sectoarelor financiare, ceea ce în termeni concreţi constă în adoptarea unor măsuri de reglementare şi îmbunătăţire a supravegherii financiare la nivel european şi naţional, cu alte cuvinte, desfăşurarea unei reforme structurale.

Pentru România, criza economică a scos în evidenţă, cu acuitate, necesitatea realizării reformelor structurale la care s-a angajat deja ca parte la Strategia Lisabona. Participăm la dezvoltarea noilor reforme structurale impuse de criză, dar trebuie să continuăm, în acelaşi timp, reformele structurale care ne revin ca stat care se pregăteşte pentru intrarea în zona euro. Altfel spus, pentru realizarea convergenţei nominale şi reale cu statele dezvoltate din Uniunea Europeană.

Aceste reforme specifice, le-am putea spune, sunt prevăzute în Programul naţional de reformă, dar au fost incluse şi în memorandum-ul de împrumut încheiat cu instituţiile financiare internaţionale, iar realizarea lor a fost evidenţiată o dată în plus de recenta misiune comună de evaluare, desfăşurată zilele trecute.

Guvernul României este obligat să se înscrie în anumite ţinte macroeconomice, dar Parlamentul poate sprijini acest efort prin adoptarea reformelor structurale care să asigure rezultatele macroeconomice pozitive sustenabile pe termen mediu şi lung.

Domeniile în care este necesară o acţiune imediată sunt: reforma sistemului de asigurări sociale; reforma instituţională, inclusiv a sistemului de salarizare a personalului bugetar; măsuri pentru raţionalizarea cheltuielilor publice, inclusiv în ceea ce priveşte performanţa autorităţilor locale.

De asemenea, sunt necesare măsuri orientate către piaţa muncii, care vizează nu doar controlul în privinţa muncii la negru, ci mai ales măsuri orientate către activarea forţei de muncă.

Comisia Europeană a adoptat, la 26 noiembrie 2008, un plan de redresare economică ale cărui obiective vizează: stimularea cererii şi sporirea încrederii consumatorilor; stimularea economiilor naţionale şi a pieţei interne; şi încurajarea reducerii emisiilor de carbon.

Acest plan european de redresare economică, în valoare de 200 de miliarde de euro, reprezentând 1,5% din p.i.b.-ul Uniunii Europene, se compune din: pachete bugetare temporare, de stimulare a economiilor statelor membre, în valoare de 170 de miliarde de euro, circa 1,2% din p.i.b.-ul Uniunii Europene; şi pachete de finanţare UE pentru acţiuni imediate, în valoare de 30 de miliarde de euro, circa 0,3% din p.i.b-ul Uniunii Europene.

În vederea îmbunătăţirii interconectării sistemelor energetice şi a infrastructurii de telecomunicaţii, comisia a propus acordarea unui pachet de finanţare de 5 miliarde de euro în perioada 2009-2010, dintre care 3,98 miliarde de euro pentru proiectele energetice. Interesele României în lista proiectelor energetice sunt legate de conducta de gaz Nabucco şi de interconectarea cu Ungaria şi respectiv Bulgaria.

Pachetul de 5 miliarde prevede şi finanţarea infrastructurii pentru serviciile în bandă largă în mediul rural, cu suma de 1,02 miliarde de euro. Suma alocată suplimentar pentru România prin Planul naţional de dezvoltare rurală este de circa 102 milioane de euro pentru perioada 2009-2013.

Comisia Europeană a adoptat, la 23 septembrie 2009, un pachet important de proiecte legislative în scopul consolidării supravegherii sectorului financiar în Europa. Măsurile răspund necesităţii identificării eventualelor probleme din sistem într-o etapă timpurie şi de a putea acţiona concertat, cu mai multă eficienţă, în situaţii de urgenţă, inclusiv prin soluţionarea dezacordurilor apărute între autorităţile de supraveghere naţionale.

Se are în vedere, astfel, crearea unor instituţii de supraveghere la nivel comunitar, cu rol atât în prevenirea crizelor financiare, cât şi în combaterea efectelor acestora asupra pieţelor financiare.

În cadrul Consiliului Ecofin din 20 octombrie, a fost obţinut acordul tuturor statelor membre pe prima componentă a pachetului legislativ, şi anume supravegherea macroprudenţială, care prevede, între altele, crearea unui Consiliu European de Risc Sistemic.

În scopul asigurării unei participări active la dezbateri în derulare la nivel comunitar pe acest pachet, Departamentul pentru Afaceri Europene a demarat procesul de elaborare şi aprobare al mandatului general pe acest dosar.

Pentru informarea acestei distinse adunări, mandatul se centrează pe următoarele principii: asigurarea unui mecanism de supraveghere coordonat la nivel comunitar, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor unor potenţiale crize financiare; evitarea suprapunerilor de atribuţii între autorităţile de supraveghere constituite la nivel comunitar şi cele existente la nivelul statelor membre; şi asigurarea unui sistem de finanţare echitabilă în raport cu resursele şi dimensiunea pieţelor financiare naţionale ale statelor membre, în special în contextul crizei economice prezente.

În vederea contracarării efectelor crizei, Guvernul României a adoptat o serie de măsuri anticriză în valoare de 13 miliarde de euro. Pachetul de măsuri pentru stimularea creşterii economice şi protejarea intereselor economice ale populaţiei a avut în vedere limitarea scăderii creşterii economice, protejarea intereselor economice ale populaţiei, menţinerea atractivităţii investiţionale în România, menţinerea criteriilor de convergenţă pentru zona euro şi, nu în ultimul rând, sincronizarea măsurilor cu planurile Uniunii Europene.

România a fost nevoită să contracteze un împrumut de la instituţiile financiare internaţionale, în principal FMI şi Comisia Europeană, în valoare de 20 de miliarde de euro pentru consolidarea monedei naţionale şi susţinerea balanţei de plăţi.

După cum este bine-cunoscut, o misiune comună de evaluare s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, urmând să revină în ţară după adoptarea Legii responsabilităţii fiscale şi a Legii bugetului. În baza evaluării respectării condiţiilor de împrumut se va lua decizia eliberării celei de a treia tranşe din partea FMI şi a celei de a doua tranşe, mijlocită de Comisia Europeană.

În conformitate cu cele agreate în cadrul Consiliului European din 29-30 octombrie, se pune problema formulării unei strategii coordonate la nivel comunitar, de retragere a pachetelor de stimulare. Departamentul pentru Afaceri Europene, în acord cu ministerele de linie, consideră că ieşirea din planurile anticriză trebuie să fie graduală şi coordonată la nivel european şi mondial, în condiţiile funcţionării prudente a sectoarelor financiare. Pentru România, momentul care va semnala depăşirea crizei şi înscrierea pe un curs de creştere sustenabil este cel al redresării ireversibile.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Anul 2009 este un an decisiv în lupta împotriva schimbărilor climatice, obiectivul Uniunii Europene fiind finalizarea Acordului internaţional post - 2012 privind schimbările climatice, la Conferinţa de la Copenhaga, în decembrie 2009.

La acest moment, rămâne în discuţie modul de repartizare intra Uniunea Europeană a cotelor de asistenţă pentru ţările în curs de dezvoltare, ca mijloc de a le sprijini pentru atingerea ţintelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Poziţia de principiu a României, exprimată şi cu prilejul Consiliului European de toamnă, este aceea că, la baza contribuţiei UE la finanţarea publică internaţională trebuie să stea principiul condiţiilor specifice economice, respectiv capacitatea de plată. De asemenea, având în vedere rolul de lider, asumat de Uniunea Europeană în procesul de limitare a creşterii temperaturii planetei la sub 2°C faţă de nivelul preindustrial, suntem de acord ca poziţia de negociere a UE în cadrul Conferinţei de la Copenhaga să fie solidă, inclusiv prin afirmarea unei contribuţii de prefinanţare pentru perioada 2010-2012, dar aceasta trebuie să se bazeze pe contribuţiile voluntare din partea statelor membre. În acelaşi context, ca urmare a insistenţelor României, s-a menţinut pe agenda Consiliului chestiunea reportării unităţilor de emisii neutilizate în primul exerciţiu Kyoto 2008-2012.

Uniunea Europeană a asumat în mod unilateral ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020. Pachetul legislativ "Energie - schimbări climatice" a fost agreat de şefii de stat şi de guvern la Consiliul European din 13 decembrie 2008 şi adoptat în cadrul Reuniunii plenare a Parlamentului European din data de 17 decembrie 2008. Începând cu 1 ianuarie 2013 - debutul aplicării pachetului legislativ "Energie - schimbări climatice", România trebuie să-şi respecte obligaţiile care-i revin ca stat membru prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi creşterea ponderii resurselor regenerabile.

Din această perspectivă, pentru România devine esenţială îmbunătăţirea substanţială a eficienţei energetice şi accentuarea decuplării creşterii economice de creşterea consumului de energie şi, implicit, scăderea intensităţii carbonului la nivel naţional, sens în care a fost elaborat, sub coordonarea Departamentului pentru Afaceri Europene, şi aprobat de Guvernul, memorandum-ul cu tema Plan de acţiuni pentru pregătirea României în vederea intrării în vigoare şi implementării pachetului legislativ "Energie - schimbări climatice".

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

A fi membru al Uniunii Europene presupune şi transpunerea corectă şi aplicarea politicilor comune.

În cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene funcţionează agentul Guvernului României pentru Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene şi Tribunalul de Primă Instanţă, însărcinat cu reprezentarea ţării noastre înaintea celor două instanţe comunitare.

De la 1 ianuarie 2007 şi până în prezent, Comisia Europeană a declanşat împotriva României 259 de acţiuni în constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. 220, dintre care 186 declanşate în anul 2007, 25 în anul 2008 şi nouă în anul 2009, au vizat necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a directivelor comunitare.

Doamna Daniela Popa:

Mă scuzaţi un pic, vă întrerup.

Cel cu aparatul de filmat, vă rog în zona pentru presă. Vă rog.

Mulţumesc, continuaţi.

Domnul Bogdan Mănoiu:

Dintre acestea, 209 au fost clasate.

În prezent, sunt în curs acţiuni vizând necomunicarea măsurilor de transpunere pentru 11 directive, dar numai în cazul a trei directive măsurile de transpunere nu au fost notificate încă Executivului de la Bruxelles. 39, dintre care nou declanşate în anul 2007, 12 în anul 2008 şi 18 în anul 2009, au vizat fie incompatibilitatea normelor juridice naţionale cu legislaţia comunitară, fie cazuri de aplicare incorectă. Dintre acestea, 13 au fost clasate. În prezent, sunt în curs 26 asemenea acţiuni.

Trebuie făcută observaţia că niciuna dintre acţiunile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor declanşate împotriva României nu se află pe rolul Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, ci în faza precontencioasă.

Aşadar, în prezent, ţara noastră nu are calitatea de pârât în acţiuni cu care au fost sesizate şi în legătură cu care sunt competente Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene sau Tribunalul de Primă Instanţă.

Aş dori să completez această informaţie cu o precizare legată de transpunerea acquis-ului comunitar. La data de 5 septembrie 2009, România înregistra locul patru în clasamentul statelor membre, cu un procent de 99,34% în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiei de notificare a măsurilor de transpunere a directivelor în vigoare, peste media de 98,91% la nivel comunitar.

De asemenea, Scoreboardul Comisiei Europene pentru semestrul I 2009 privind evaluarea situaţiei transpunerii şi aplicării acquis-ului comunitar din domeniul pieţei interne în statele membre, situează România între statele membre care şi-au menţinut deficitul de transpunere sub 1% şi chiar au reuşit să-l reducă.

Astfel, în domeniul pieţei interne, România şi-a redus deficitul de transpunere de la 0,4% la 0,3% şi se menţine, împreună cu Bulgaria, pe locul secund între statele membre cu cele mai bune performanţe, după Malta şi Danemarca, care au, fiecare, doar 0,2% deficit.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Până să dau cuvântul reprezentanţilor grupurilor parlamentare, observ că nu prea se respectă disciplina în aulă, în sala de şedinţe. Vă rog, cei care împart materiale şi nu sunt parlamentari, vă rog să părăsiţi sala. M-aţi auzit? Doamna care împarte materiale, aici este locul pentru parlamentari. Vă rog să părăsiţi sala. Campanie electorală în afara sălii.

Urmează intervenţii din partea grupurilor parlamentare, în limita timpului aprobat, maxim 15 minute pentru fiecare grup.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu. Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi deputaţi,

Onoraţi invitaţi,

Aş dori să apreciez, în numele Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal, iniţierea acestei dezbateri generoase asupra poziţiei şi rolului României în contextul procesului de reformare a instituţiilor europene ca deosebit de importantă pentru noi, ţară membră a Uniunii Europene.

De câţiva ani, ca profesor universitar şi prorector într-o universitate românească, responsabil cu relaţiile internaţionale, particip activ la reforma sistemului universitar românesc, poate cel mai reformat sistem în acest moment, reformă impusă şi de aderarea şi integrarea noastră în structurile europene.

Ce rezultat avem ca urmare a reformării sistemului de învăţământ românesc, recunoaşterea diplomelor absolvenţilor acestui sistem pe piaţa forţei de muncă în Europa. Este deja o realizare, nu este puţin lucru. Desigur, reforma nu se opreşte doar la acest nivel. Este sistemul de învăţământ universitar din România un sistem şi un nivel de avangardă în procesul de reformare a societăţii. Dar reforma instituţională, despre care vorbim, continuă acum în toate sectoarele vieţii sociale, economice, politice.

Metamorfozarea Europei prin procesul de globalizare, perspectiva intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ne obligă la o atitudine reformatoare activă.

De fapt, lucrul acesta a şi început deja: reforma sistemului educaţional, odată cu asumarea de către Guvernul României a Legii educaţiei naţionale, reforma sistemului de salarizare, a sistemului de pensii, revizuirea Codurilor civil şi penal, propunerea de reducere a numărului de parlamentari într-o formulă nouă a Parlamentului României sunt tot atâtea dimensiuni ale actualei reforme, în sensul modernizării statului român.

De asemenea, liberalizarea forţei de muncă în spaţiul românesc se constituie într-un atribut al ralierii României la principiile europene.

Cea mai mare provocare a Uniunii Europene s-a dovedit a fi criza economică. După disensiuni care au pus la un moment dat sub semnul întrebării viitorul Uniunii Europene, în sfârşit, s-a căzut de acord asupra necesităţii absolute a unei coordonări a politicilor economice.

Eşecul pieţelor financiare determină reglementări urgente şi supravegherea lor în sensul păstrării echilibrului între flexibilitatea şi lichiditatea pieţelor financiare, alături de stabilitatea lor.

Sunt încă multe lucruri de făcut şi în domeniul pieţelor financiare în acest moment, în contextul crizei economico-financiare, şi pentru integrarea României în politica economică a Uniunii Europene.

O altă valenţă a Tratatului de la Lisabona, pe care o avem în vedere, este legată de schimbările climatice. Acestea impun o altă atitudine proactivă faţă de realizarea unui acord global şi cuprinzător în acest domeniu, acord pe care şi România îl doreşte redactat şi semnat cât mai curând posibil.

Doamnelor şi domnilor,

Ca parlamentari, suntem conştienţi de faptul că se impune adoptarea unei atitudini profund active în domeniul stabilirii strategiilor comune europene, al relaţiilor interparlamentare.

Ca simpli români, afectaţi în fiecare zi de reglementările europene, considerăm că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona ne va permite să ne manifestăm o dată în plus ca cetăţeni europeni responsabili.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumim, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Cristian Dumitrescu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Este un moment deosebit acesta, în care dezbatem, la un nou început de drum, prezenţa, până la urmă, a României în Uniunea Europeană ca actor care participă activ la deciziile care se iau şi care-şi construieşte propriul viitor în interiorul Uniunii Europene.

Aş vrea să vorbesc şi despre oameni, acum, când vorbim despre un tratat, când vorbim despre o decizie care va influenţa, în opinia mea, major dezvoltarea pe termen mediu a Uniunii Europene.

Tratatul de la Lisabona reprezintă un compromis între o idee extraordinar de importantă, între o punere în operă semnificativă - tratatul cu privire la instaurarea unei Constituţii europene, care a fost un eşec, dar n-a fost un eşec pentru că acest tratat reprezenta prea puţin, ci, în opinia mea, pentru că a reprezentat prea mult. A fost un exerciţiu extraordinar, un exerciţiu unic. Pentru prima dată a avut loc o convenţie, o amplă dezbatere în toate structurile societăţii la nivel ministerial, parlamentar, în cadrul convenţiei conduse de Valéry Giscard d'Estaing. Şi vreau să amintesc aici şi numele unor români, unor colegi de-ai noştri, care şi-au adus o contribuţie importantă la acest tratat, şi am să amintesc pe domnii Adrian Severin, pe domnul Alexandru Atanasiu şi pe domnul Puiu Haşotti, care au fost reprezentanţii noştri.

Tratatul privind o constituţie europeană n-a reuşit să parcurgă drumul integral, din diverse motive. O operă extrem de interesantă, o operă de viitor, pe care urma să se sprijine Europa pe care ne-o dorim cu toţii.

Tratatul de la Lisabona reprezintă însă un pas la fel de important înainte. Preia extrem de multe lucruri importante din Tratatul privind Convenţia Europeană. Am avut şi eu şansa ca, în calitate de prim-vicepreşedinte al Comisiei juridice, să am o umilă contribuţie la această formulă care, iată, astăzi devine realitate, în timpul Preşedinţiei portugheze.

Tratatul de la Lisabona este extraordinar de important pentru viitorul inclusiv al României. Sunt nenumărate lucruri în acest tratat, care ne vor marca de aici încolo existenţa şi funcţionarea ca ţară, ca economie, ca actor activ al Uniunii Europene. Vă dau un singur exemplu, şi păcat că domnul secretar de stat a prezentat aşa de rapid raportul domniei sale, a fost plin de lucruri esenţiale - clauza pasarelă, care va schimba filosofia şi schimbă filosofia votului şi care duce, cu paşi foarte rapizi, la posibilitatea de a avea un vot majoritar, ceea ce înseamnă o evoluţie extraordinară a Uniunii Europene.

Uniunea Europeană, în cei 50 de ani, a evoluat pe măsură ce votul acesta majoritar a fost în măsură să permită luarea unor decizii fundamentale.

Dar aici creşte şi rolul parlamentelor naţionale, pentru că vorbim despre un lucru pe care nu prea îndrăznim să-l folosim de la tribuna parlamentelor, vorbim de cedarea de suveranitate către Uniunea Europeană. Dar acest lucru se întâmplă zi de zi, ceas de ceas, de 50 de ani în Uniunea Europeană şi dacă astăzi Europa a evoluat ca instituţie globală, se datorează acestei idei.

Dar parlamentele naţionale vor avea un rol important, comisiile din parlamentele naţionale, care vor veghea şi vor asigura ca acest proces să se facă în mod inteligent, în mod acceptabil din punct de vedere politic şi al construcţiei interne şi, bineînţeles, de o manieră care să ne conducă, acolo unde probabil că toată lumea doreşte, la o Europă integrată, şi nu folosesc nicio finalitate, pentru că nici Tratatul privind o constituţie europeană şi nici cel de la Lisabona nu îndrăzneşte să facă o definire, va fi acolo unde va trebui să fie şi unde vom participa şi noi, şi România va fi reprezentată pentru ca această decizie să fie luată. Dar acea Europă va fi o Europă puternică, va fi o Europă actor principal într-o lume care se balansează între proiectul Transatlantic sau Euro-Atlantic şi apariţia unor state semnificative ca importanţă, vorbesc despre China şi India, care, la ora actuală, reprezintă împreună peste 30% din populaţia lumii şi un potenţial economic extraordinar.

Acestea sunt provocările prin care acest tratat, astăzi, pregăteşte Europa pentru Europa viitorului.

Şansa noastră... vorbeam la început că voi vorbi despre oameni şi sunt foarte mulţi oameni, şi bineînţeles că nu i-am amintit pe foarte mulţi din cei care meritau să fie amintiţi. Clasa politică din România, în opinia mea, şi-a făcut pe deplin datoria în perioada aceasta de tranziţie, ducând o ţară de la sistemul comunist la o economie de piaţă consolidată şi, mai ales, la un sistem care să ne permită nouă să fim egali cu noi înşine, în speranţa de a fi o ţară europeană.

Mulţumesc foarte mult. Salut această iniţiativă, sunt oameni care, în spatele politicii, lucrează tehnic ca lucrurile să meargă înainte, iar noi avem o mare datorie, pentru că Tratatul de la Lisabona dă parlamentelor naţionale o putere enormă de a desena propriul nostru viitor.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnă preşedinte,

Domnule ministru,

Domnule ambasador,

Stimaţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe,

Onoraţi parlamentari,

Fără îndoială că dezbaterea care are loc astăzi are o importanţă aparte. Numai că, după părerea mea, această dezbatere se desfăşoară într-un moment politic care pune clar sub semnul întrebării calitatea noastră de adevărată ţară europeană.

Într-o ţară europeană, principiile democraţiei parlamentare, principiile fundamentale trebuie să fie respectate. Ceea ce întâmplă astăzi în România, după cum vedeţi, şi după cum ştiţi, asistăm la o contestare a acestor principii, la o atitudine discreţionară din partea instituţiei prezidenţiale, o atitudine autoritară, care dispreţuieşte instituţia fundamentală a statului care este Parlamentul, una din cele trei instituţii fundamentale.

Şi, în aceste condiţii în care noi contestăm însăşi funcţionarea democratică a unui stat european, o astfel de dezbatere, pe cât de utilă, pare uşor deplasată, şi o spun cu mare regret, pentru că trebuie să ştim cu toţii, din acest moment, practic din momentul aderării României la Uniunea Europeană, din ce în ce mai multe decizii de importanţă majoră pentru România nu vor mai fi luate aici, în Parlamentul României, ci vor fi luate la nivelul Parlamentului European sau la nivelul instituţiilor europene.

Păşim, aşadar, pe drumul unei integrări din ce în ce mai puternice, în care noi trebuie să găsim echilibrul corect între necesitatea apărării interesului naţional, pe de o parte şi, pe de altă parte, interesul promovării construcţiei şi proiectului european. De aici cred că decurge necesitatea unor dezbateri publice din ce în ce mai ample, pe subiectele de interes pentru România, şi desigur că Parlamentul ar trebui să fie locul predilect.

Aşa cum am observat şi în perioada când am fost prim-ministru, din păcate, Parlamentul pare încă prea puţin receptiv la aceste probleme. Şi, de aceea, multe din deciziile majore care privesc România au fost luate la nivelul executivului. Este bine, este rău, într-un fel sigur că este mai simplu, ca să fie numai Executivul care decide şi să vină să formalizeze eventual în Parlament o astfel de decizie, dar cred că trebuie să fiţi de acord cu mine că orice decizie pe care un guvern o va lua şi care va avea sprijinul Parlamentului, va fi o poziţie cu mult mai puternică în dezbaterile care vor avea loc la nivelul instituţiilor europene.

După cum ştiţi, Uniunea Europeană a fost clădită ca un spaţiu de libertăţii, de libertăţi pentru circulaţia cetăţenilor, pentru circulaţia mărfurilor şi pentru circulaţia serviciilor. Pentru libertăţile în privinţa circulaţiei acestor trei elemente, fondatorii Uniunii Europene s-au băut foarte mult şi au reuşit. Au reuşit, sigur, construind instituţii puternice, care uneori au dat dovadă de un mult sau un mare apetit pentru a-şi dezvolta şi anumite forme birocratice, îndeobşte criticabile. Dar trebuie să observăm un lucru, chiar dacă la Bruxelles avem multă birocraţie, această birocraţie funcţionează. Este eficientă în final. Şi nu cred că ar fi cazul să ne plângem prea mult de acest aspect, având în vedere că de foarte multe ori, miza este modul în care sunt cheltuiţi banii publici, şi fiecare cetăţean european trebuie, are dreptul - ca şi cei români, de altfel - să ştie cum sunt cheltuiţi banii cu care ei contribuie la acest mare proiect.

România a beneficiat enorm, atât în faza de preaderare, cât şi în faza de postaderare, de pe urma calităţii de membru al Uniunii Europene. Însă, de prea multe ori, de prea multe ori singura dezbatere pe care o auzim este cea legată de fondurile europene. În rest, prea puţine lucruri care par să stârnească interesul public sau al mass-media, şi acesta este un regret pe care îl exprim aici, pentru că nu ne dăm seama cât de importante sunt celelalte teme care vizează viaţa socială, economică sau politică.

Cred că în această zi ar merita măcar să încercăm să ne gândim la două teme de interes major pentru România în viitor, în calitatea de ţară membră a Uniunii Europene. Cred că sunt teme de reflecţie care prea puţin au fost analizate şi, cu atât mai mult, dezbătute.

Care este locul României în Uniunea Europeană? Cu toţi ne-am dori ca România să joace un rol puternic, dar să ştiţi că un rol puternic din punct de vedere politic nu-l vom putea juca decât în măsura în care România va avea o economie pe măsura ambiţiilor şi aspiraţiilor.

Suntem a şaptea ţară ca mărime în Uniunea Europeană şi, dacă nu vom reuşi să ducem economia românească pe locul şapte în Uniunea Europeană, glasul nostru va fi întotdeauna mult mai slab decât cel pe care ni l-am dori. Cred că aici trebuie avută în vedere, pentru promovarea intereselor româneşti, o politică inteligentă de alianţe.

În Uniunea Europeană, după cum ştiţi, funcţionează o serie de alianţe care aduc avantaje importante ţărilor membre, alianţe, dacă vreţi, neformalizate, dar pe care le cunoaştem cu toţii, Ţările Baltice, Ţările Scandinave, Grupul Ţărilor de la Visegrad. Unde este România? Din păcate, cam pe nicăieri.

Cred că ar merita să reflectăm la necesitatea ca România să întreţină relaţii privilegiate cu ţările latine. Avem o relaţie cu totul şi cu totul aparte cu Franţa, avem o relaţie excelentă cu Spania, la fel cu Italia. sunt ţări care au militat enorm pentru ca România să poată adera în anul 2007 la Uniunea Europeană. Cred că aceste relaţii ar merita să fie cultivate mai intens, în sensul unui parteneriat care să ne poată permite, în momentele cheie, să ne atingem obiectivele politice pe care ni le fixăm.

Şi al doilea element la care doresc să mă refer, este vorba de rolul regional al României. ce poate să facă România, în ceea ce înseamnă politica regională a Uniunii Europene. Dincolo de politica de vecinătate, cred că ar merita să ne aplecăm mai mult asupra rolului Dunării, ca vector principal de dezvoltare în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est. România deţine o poziţie cheie, ţineţi cont că România are, practic, gurile Dunării, şi chiar dacă nu vorbim în accepţiunea istorică de demult, cred că România, împreună cu ţări precum: Bulgaria, Ungaria, Austria, care toate pot folosi Dunărea ca vector de dezvoltare economică, industrială, comercială, turistică, culturală, ar putea împreună, printr-o politică concertată, să valorifice acest potenţial în interes comun, dar şi în interes individual al fiecărei ţări, şi România ar putea să fie, să zicem, una din ţările care să ducă această iniţiativă, în mod puternic, la nivelul instituţiilor europene, pentru a capta interesul autorităţilor europene şi a oficialilor europeni şi, astfel, să atragem din partea Uniunii Europene sprijinul necesar pentru dezvoltarea acestui proiect care ar putea ajuta România să îşi sporească rolul şi influenţa în regiunea în care se află.

Vă mulţumesc foarte mult şi îmi exprim speranţa şi dorinţa ca Parlamentul, pe viitor, să devină un loc de dezbateri mai interesante şi care să atragă prezenţa şi interesul unui număr cât mai mare de parlamentari, nu aşa cum, din păcate, se întâmplă astăzi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe domnul deputat Márton Árpád.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cuvântul meu va avea trei părţi: una obiectivă, una foarte subiectivă şi o scurtă concluzie.

Partea obiectivă

Noi nu am participat la crearea Uniunii Europene, nici la instituirea instituţiilor sale, pentru că nu eram membri şi nu eram liberi să devenim membri.

După cum ştim, această calitate a noastră a intervenit doar la 1 ianuarie 2007. Astfel, am putut participa la procesul de elaborare şi adoptare a Tratatului de la Lisabona, necesitate intervenită - şi adoptarea acestui tratat - pentru că proiectul de Constituţie nu a fost ratificat. Aşa au vrut anumite majorităţi, ar zice, unii, conjuncturale, din unele ţări membre. Cum s-au comportat instituţiilor statului român faţă de acest tratat? Eu cred că bine.

Tratatul este semnat la 13 decembrie 2007. Guvernul Tăriceanu trimite spre Parlament, pe 19 decembrie 2007, iar el devine, proiectul de Lege de ratificare, proiectul de Lege nr.1 din 10.01.2008.

În şedinţa comună din prima sesiune a Camerei Deputaţilor, din 2008, pe 4 februarie a fost ratificat acest tratat şi publicat în data de 12 februarie 2003. Iată, în nici două luni, instituţiile statului român şi-au făcut treaba în acest domeniu.

Am mai avut câteva probleme şi avem, în continuare, de rezolvat, în legătură cu implementarea procedurilor prevăzute în acest tratat, dar despre asta au vorbit colegii mei.

Tot la latura obiectivă, însă trecând deja spre subiectivism, subiectivismul fiind doar alegerea textelor din tratat, permiteţi-mi să dau citire unor articole din Tratatul de la Lisabona. "Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii şi statului de drept, precum şi respectarea drepturilor omului, inclusiv al drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor." Este art.1A.

În art.3B alin.(3), regăsim următoarele: "În temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre, nici la nivel central, nici la nivel regional - ne cam lipseşte acest nivel - şi local, dar, datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul uniunii. "Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii în conformitate cu protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. parlamentele naţionale asigură respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol". Adică cine? Parlamentele naţionale. Bun.

Un alt capitol, la Titlul II, vorbeşte despre Dispoziţii privind principiile democraţiei. "Funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţiei reprezentative. Cetăţenii sunt reprezentaţi direct la nivelul în Parlamentul European, statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de guvernele lor care, la rândul lor, răspund în mod democratic fie în faţa Parlamentelor naţionale, fie în faţa cetăţenilor." Adică nu invers. Deci, nu răspund Parlamentele naţionale faţă de Guvern şi nici faţă de preşedintele ţării. "Partidele politice, la nivel european, contribuie la formarea conştiinţei politice europene şi la exprimarea voinţei cetăţenilor Uniunii".

Şi, permiteţi-mi să trec la cea de-a doua fază. Subiectivismul.

Ieri seară aţi fi putut urmări, dacă aţi dorit, în direct o manifestaţie dedicată unui eveniment de acum 20 de ani, fiind invitaţi, printre alţii, Lech Walesa, Németh Miklós care au dărâmat câte o bucată din zidul simbolic reconstituit, "Zidul ruşinii" de la Berlin.

A fost prezent şi preşedintele statului nostru, în timpul lui liber. Pentru că el, momentan, are o altă activitate de bază, dărâmarea Parlamentului României, forul suprem al democraţiei, după cum am încercat să vă demonstrez.

Ce se mai întâmplă la noi? La noi, în spiritul acestei democraţii, facem exerciţii şi în judeţul Timiş, unde acum 20 de ani, în jurul unui pastor reformat, s-a ivit scânteia care a aruncat România în Revoluţie, pentru că la noi, acei paşi pe care i-au făcut ceilalţi conducători comunişti, n-au fost făcuţi la timpul respectiv.

În această revoluţie au murit peste 1000 de oameni. Acum ni se spune şi e, probabil, adevărat că ar putea să moară 3000 din cauza unei gripe, că preşedintele, ca pe vremuri, interzice să aducem nişte medicamente, pentru că noi le avem mai bune şi imediat vor fi gata.

La noi, avem miniştri care cred că nu trebuie să fie prezenţi la audierile Parlamentului, adică la noi nu se doreşte ca aceste instituţii, despre care v-am citit din acest tratat, să aibă seriozitatea instituţiilor respective.

Colegii noştri v-au spus ce rol important are Parlamentul României şi că, din păcate, în această perioadă, destul de scurtă, acest Parlament nu şi-a intrat în rol.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Un Parlament va putea să intre în rol, să fie stimat şi peste graniţă, numai atunci când este stimat şi de executiv şi de populaţie, iar cine are acţiuni contrare acestui deziderat are acţiuni împotriva interesului naţional. Ca să vorbesc pe limba noului Cod penal, se face vinovat de înaltă trădare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, invit la microfon pe domnul deputat Ovidiu Ganţ.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc.

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi domni miniştri,

Excelenţele voastre, domnilor ambasadori,

Stimate doamne şi domni deputaţi,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale salută dialogul dintre Parlament şi Guvern, pe teme de politică europeană.

Mă bucură în mod deosebit faptul că avem posibilitatea de a discuta cu Guvernul României într-un moment atât de important pentru Europa, la 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, acum, după ce toate statele membre au ratificat Tratatul de la Lisabona.

Aş vrea să mulţumesc, pentru iniţiativă, domnului ministru Borbély László, care a formulat această propunere înaintea referendumului irlandez.

Pregătindu-mă să vorbesc în numele Grupului parlamentar, a trebuit să refac textul de câteva ori. După referendumul irlandez, după ratificarea de către Germania şi Polonia, mă pregăteam să salut ratificarea de către Cehia, între timp s-a întâmplat şi acest lucru şi nu pot decât să constat că iată, câteodată, Europa se mişcă mult mai repede decât ne-am putea imagina.

După acest moment, nimic nu mai stă în calea aplicării tratatului. este de datoria noastră să contribuim la pregătirea României, în sensul adaptării la noile mecanisme şi instituţii prevăzute în document.

Grupul minorităţilor naţionale doreşte să fie un partener activ în cadrul acestui proces, deoarece avem convingerea că aşa cum am făcut-o în trecut, vom putea şi în viitor să susţinem relaţiile internaţionale bilaterale şi multilaterale ale României cu statele membre sau aspirante la acest statut şi, de asemenea, statele de care suntem legaţi prin limbă şi cultură comună.

Îmi exprim regretul că potenţialul de lobby de care dispune grupul nostru parlamentar nu a fost utilizat întotdeauna deşi, în repetate rânduri, şi-a dovedit eficienţa. Spre exemplu, în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană sau la audierea şi votarea comisarului român în Parlamentul European.

Suntem convinşi că diplomaţia parlamentară a României trebuie să se concentreze pe două direcţi: înspre celelalte state membre, respectiv, către vecinii noştri: Moldova, Serbia, Ucraina şi, prin extensie regională, Croaţia, Turcia, Macedonia şi Albania.

În acest sens, sper ca Guvernul să împărtăşească punctul nostru de vedere de a sprijini propunerea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru cetăţenii din Macedonia, Muntenegru şi Serbia, începând cu anul viitor, dat fiind faptul că aceste state au îndeplinit condiţiile cerute, aşa cum se arată în Raportul Comisiei Europene.

Efectele vor fi benefice şi pentru noi, în sensul politicii de vecinătate a Uniunii Europene, dar şi al relaţiilor bilaterale.

Dorim să susţin politica României în plan european şi în ceea ce priveşte parteneriatul estic şi relaţiile cu statele din zona Mării Negre, dar şi iniţiativa Dunării, în contextul adoptării sub viitoarea preşedinţie a Ungariei, a strategiei pentru această zonă.

Totodată, ne dorim o întărire a relaţiei dintre Parlamentul României şi Parlamentul European, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

În acest sens, ar fi oportun din punctul nostru de vedere, ca în cursul anului 2010 să adresăm o invitaţie noului preşedinte al Parlamentului European, domnului Jerzy Buzek, de a ni se adresa în plenul reunit al Parlamentului, cu atât mai mult cu cât există o tradiţie de succes, generată de vizitele predecesorilor săi, domnii Hans-Gert Pöttering şi Joseph Borell Fonteles.

Credem că ar fi util să aibă loc informări reciproce şi schimburi de păreri între membri români ai Parlamentului European şi membri Legislativului de la Bucureşti, atât în comisiile de specialitate, cât şi la nivelul Comisiei pentru afaceri europene.

Acest lucru se întâmplă în vechile state membre şi este util, în perspectiva reuniunilor CosaC, ca expresie a colaborării intensificate dintre Parlamentele naţionale.

Considerăm că o expresie concretă a bunei colaborări dintre Parlament şi Guvern, cu implicarea mediului academic, a societăţii civile şi a mass-media, ar putea s-o reprezinte o campanie comună de informare a opiniei publice româneşti asupra efectelor benefice generate de aplicarea Tratatului de la Lisabona, mai ales în ceea ce priveşte participarea directă şi indirectă a cetăţenilor europeni la procesul decizional.

Închei, exprimându-mi, în numele Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, atât speranţa, cât şi disponibilitatea în ce priveşte viitorul dialog între Parlament şi Guvern, pe teme de politică europeană.

Nu sunt descurajat de interesul modest generat de dezbaterea de astăzi, pentru că noi trebuie să înţelegem cu toţii contextul aparte politic în care se află România astăzi. Dar sunt de părere că ne-am putea întruni de două ori pe an, înaintea şedinţelor de Consiliu European, astfel încât Guvernul să ne poată prezenta punctul de vedere al ţării noastre la aceste reuniuni.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea deputaţilor independenţi, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu este nimeni delegat.

Domnule ministru, dacă aveţi..., da? Două minute o intervenţie.

Vă rog, domnule ministru Cătălin Predoiu, aveţi cuvântul.

Domnul Cătălin Marian Predoiu:

Vă mulţumesc.

Doar câteva precizări pe marginea celor expuse de către domnii parlamentari.

În primul rând, s-a afirmat aici că România nu a avut nici un rol în ceea ce priveşte negocierile privind "Schimbările climatice" şi Pachetul "Schimbări climatice", discutat la nivelul Uniunii Europene.

Aş vrea să corectez această afirmaţie, la ultimul Consiliu European, România a avut un rol activ în aceste negocieri şi aş putea chiar să vă spun că alături de Polonia a reuşit să impună, în ceea ce priveşte mandatul Comisiei la Conferinţa de la Copenhaga, o serie de soluţii care să fie favorabile, inclusiv pentru statele din zona central şi est-europeană.

În ceea ce priveşte capacitatea noastră de negociere şi de impunere a intereselor la nivel comunitar, cel puţin în spaţiul comunitar, în rândul statelor membre, ea va fi afectată până în momentul în care reuşim să rezolvăm problemele legate de Justiţie şi să ridicăm monitorizarea României pe Justiţie. Şi, în această privinţă, într-adevăr, Parlamentul poate juca un rol important. în Raportul de ţară pe Justiţie, există un capitol special în care sunt expuse atât acţiunile trecute ale Parlamentului, care au defavorizat acest demers, cât şi acţiunile care au favorizat procedurile de implementare a reformelor în Justiţie.

În ce priveşte planul mai larg al politicii interne, sunt absolut de acord cu ceea ce s-a spus, că politica noastră internă poate sprijini politica externă. De altfel, un fost ministru de externe, un ilustru diplomat, Nicolae Titulescu, spunea, citez aproximativ: "Daţi-mi o politică internă solidă şi o să vă dau o politică externă pe măsură."

Nu mă feresc să spun că demiterea Guvernului Boc a afectat într-un moment crucial capacitatea noastră de negociere în ceea ce priveşte poziţiile pe care România urmează să le ocupe în spaţiul statelor membre şi la nivel comunitar.

În sfârşit, în ceea ce priveşte chestiuni legate de Dunăre, există deja o strategie a Dunării, adoptată la nivel comunitar, România este implicată activ, am numit un ambasador care se ocupă exclusiv de strategia Dunării din perspectiva României, şi sunt convins că această strategie se va finaliza cu proiecte concrete de cooperare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Deşi ar fi existat riscul procedural de a interveni şi alţi colegi după dumneavoastră, ca drept la replică, cu aceasta, dezbaterea privind prezenţa şi rolul României în contextul procesului de reformă a instituţiilor europene s-a încheiat.

Mulţumim invitaţilor.

Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru prezenţă, precum şi iniţiatorului acestei dezbateri, preşedintele Comisiei pentru politică externă, domnul deputat László Borbély care a fost prezent, firesc, aici, alături de noi.

Un minut, o intervenţie.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Borbély László:

Şi eu aş vrea să vă mulţumesc.

Am reuşit, în sfârşit, să discutăm aceste probleme şi eu aş propune Biroului permanent, în primul rând, aşa cum am spus şi în speech-ul meu, să fixeze un anumit termen, dacă e posibil, să finalizăm această lege a scrutinului şi să stabilim, când trece această campanie electorală, să stabilim un calendar prin care Guvernul să fie obligat să vină în faţa comisiilor, în faţa plenului câte o dată, într-adevăr, mai ales când avem Consiliul European, şi să avem o procedură clară prin care să decidem noi, Parlamentul, în acele probleme în care trebuie să decidem, în acele probleme care ţin de viitorul european al României.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Biroul permanent aşteaptă din partea dumneavoastră şi solicitarea în scris referitor la problema ridicată de dumneavoastră. Cu aceasta, dezbaterea s-a încheiat.

După cum ştiţi, ieri, în şedinţa de plen, toate temele înscrise pe ordinea de zi au fost epuizate. La ora 13, sunteţi aşteptaţi în sala de plen pentru sesiunea de vot final.

Vă mulţumesc tuturor.

- după pauză -

Doamna Daniela Popa:

Stimaţi colegi, vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Urmează sesiunea de vot final.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de plen.

Începem sesiunea de vot final.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Propun vot prin ridicare de mână.

Vă rog, cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat.

2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2008 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale "Oltchim"-SA Râmnicu Vâlcea.

Legea este ordinară.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Proiectul de lege a fost adoptat.

Vă rog. Procedură.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte, nu văd, cel puţin din ce am primit noi, că avem şi votul pe modificarea Legii privind modul de organizare a Guvernului.

Doamna Daniela Popa:

Poziţia 11 de pe ordinea de zi.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu trebuia să fie primul rămas de ieri?

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Este primul după votul final.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Bine.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate.

Legea este ordinară.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Proiectul de lege a fost adoptat.

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.198/2005 privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Legea este ordinară.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Proiectul de lege a fost adoptat.

5. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Legea este organică.

Atenţie! Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

6. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.144(rl) din 21/05/2007, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.535 din 3/08/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Legea este organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru, vă rog? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

7. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 215(r1) din 23/04/2001 a administraţiei publice locale.

Legea este organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru respingere? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

8. Propunerea legislativă privind schimbarea denumirii comunei Brazii, judeţul Ialomiţa, în Răduleşti.

Legea este organică.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Propunerea legislativă a fost adoptată.

9. Propunerea legislativă de modificare şi completare a art.82¹ din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Legea este organică.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Propunerea legislativă a fost adoptată.

10. Propunerea legislativă privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc.

Legea este ordinară.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Propunerea legislativă a fost adoptată.

11. Propunerea legislativă pentru modificarea art.26 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Legea este organică.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Propunerea legislativă a fost adoptată.

12. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.

Legea este ordinară.

Suntem Cameră decizională.

Ştiţi foarte bine că titlul şi articolul unic au fost adoptate într-o şedinţă trecută. Iar acum vă supun votului final adoptarea propunerii legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? Vă rog să număraţi. 19 abţineri.

Propunerea legislativă a fost adoptată.

13. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.161 din 19/04/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Legea este organică.

Suntem Cameră decizională.

Vă reamintesc că titlul şi articolul unic au fost respinse.

Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Cine este pentru? Nu avem nici un vot pentru.

Împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri? 2 abţineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

14. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată.

Este lege organică.

La fel, titlul şi articolele au fost respinse.

Vă supun votului final adoptarea propunerii legislative.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi.

Dar, atenţie! Titlul şi articolele au fost respinse.

Voturi pentru? Vă rog să număraţi. 93 de voturi pentru.

Împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri? 7 abţineri.

Oricum numărul de voturi pentru nu a întrunit numărul de 167 cum prevede Regulamentul pentru legea organică. Propunerea legislativă a picat.

15. Propunerea legislativă privind acordarea sumei de 300 euro/hectar pentru plăţile directe în sectorul vegetal.

Legea este ordinară.

Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abţineri? 5 abţineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

16. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Legea este organică.

Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Proiectul de lege a fost respins.

17. Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Legea este organică.

Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Proiectul de lege a fost respins.

18. Proiectul de Lege pentru modificarea art.24 alin.(6) şi (7) din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Legea este organică.

Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Cine este pentru, vă rog? Mulţumesc.

Împotrivă? 48 voturi împotrivă.

Abţineri?

Nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru respingerea proiectului de lege. Se va discuta într-o şedinţă viitoare pe articole.

19. Propunerea legislativă privind simplificarea modului de accesare a fondurilor comunitare.

Legea este organică.

Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

20. Propunerea legislativă privind realizarea şi utilizarea cu titlu gratuit a 100 de proiecte tip de case cu specific regional şi local.

Legea este ordinară.

Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? 9 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

Cu aceasta, sesiunea de vot final s-a încheiat.

O zi bună în continuare.

Vă mulţumesc tuturor. La revedere!

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,15.