Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 ianuarie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.7/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 ianuarie 2010

  Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind traficul de frontieră, semnat la Bucureşti, la 13 noiembrie 2009.

Şedinţa a început la ora 10,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Teodor-Viorel Meleşcanu, vicepreşedinte al Senatului, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Sever Voinescu-Cotoi, secretar al Camerei Deputaţilor, Cornel Popa, secretar al Senatului, şi de doamna Doina Silistru, secretar al Senatului.

*

Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Salut prezenţa domnilor secretari de şedinţă şi o să vă rog, de asemenea, să ne informaţi în legătură cu numărul de deputaţi şi senatori care şi-au înregistrat prezenţa.

Vă mulţumesc.

Salut prezenţa domnului Voinescu aici şi-l rog să verifice existenţa cvorumului, printr-un apel nominal, pentru a putea începe lucrările.

Vă rog frumos.

O să vă rog să începeţi cu Senatul, care a terminat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte Meleşcanu, cu permisiunea dumneavoastră, am să încep apelul de dimineaţă cu colegii senatori. Da, se poate?

Vă mulţumesc foarte mult.

Voci din sală:

Nu aveţi voie!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Nu am voie? De ce?

Voci din sală:

Nu aveţi voie! Procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Procedură?

Domnule preşedinte, se pare că Grupul liberal se opune.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

O să rog secretarul din partea Senatului să vină să citească lista de la Senat, pentru a nu le poci numele senatorilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Sigur, sigur, sigur! M-am temut de asta, de asta am încercat şi eu la început să vă înduplec.

Deci, pot să încep cu colegii deputaţi, atunci.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog frumos!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Îi cunosc mai bine şi... sigur...

Vă mulţumesc.

O voce din sală:

Să nu vă pociţi numele!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Poftim? Nuuu, al meu nu se poate poci! Îl rostiţi de atât de multe ori, încât... nuuu... Îl ştiţi bine, îl ştiţi bine... (Rumoare.)

Ia, hai să vedem!

Voci din sală:

Nu mai dialogaţi cu sala!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Poftim? Nu pot să dialoghez cu sala? De ceee?
- Adomniţei Cristian Mihai - absent
- Albu Gheorghe
- Alecu Valeriu
- Almăjanu Marin
- Amet Aledin - prezent
- Ana Gheorghe
- Anastase Roberta Alma - prezentă
- Andon Sergiu
- Andronache Gabriel - prezent
- Anghel Florin-Serghei
- Antal István

A venit şi domnul Albu. Rog colegii să salute intrarea domnului Albu, un moment important în această zi decisivă.

- Antochi Gheorghe - prezent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
- Arion Viorel
- Atanasiu Teodor - absent
- Avram Marian - prezent
- Axenie Carmen - prezentă
- Bălan Ioan - absent
- Balcan Viorel - prezent
- Banu Mihai - prezent
- Barbu Sulfina - absentă
- Barna Maria Eugenia - absentă
- Bădălan Eugen - prezent
- Bădulescu Adrian - prezent
- Bănicioiu Nicolae

Prea dimineaţă pentru domnul Bănicioiu.

- Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent
- Bejinariu Eugen - absent
- Berci Vasile - prezent
- Béres Ştefan Vasile - absent
- Blaga Iosif Veniamin - prezent
- Bleotu Vasile

E domnul Bleotu? Nu e. E pe drum, cu siguranţă.

- Boabeş Dumitru - prezent
- Bobeş Marin - prezent
- Bode Lucian Nicolae - prezent
- Boghicevici Claudia - prezentă
- Boiangiu Victor - prezent
- Boldea Mihail - prezent
- Borbély László - absent
- Bordeianu Dan - prezent
- Bostan Emil - prezent
- Bot Octavian - absent
- Botiş Ioan-Nelu - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Brătianu Matei Radu - absent
- Brînză William Gabriel - absent
- Buciuta Ştefan - prezent
- Bud Nicolae - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Viorel-Vasile - prezent
- Budurescu Daniel-Stamate - prezent
- Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buican Cristian - absent
- Burcău Doina - prezentă
- Burlacu Cristian-Ion - absent
- Burnei Ion - absent
- Buta Sorin Gheorghe - prezent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Mircea-Vasile - absent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Cărare Viorel - prezent
- Cherecheş Cătălin - prezent
- Chircu Doiniţa-Mariana - prezentă
- Chirilă Constantin - prezent
- Chiriţă Dumitru - absent
- Chisăliţă Ioan-Narcis - absent
- Chiţoiu Daniel - absent
- Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
- Cindrea Ioan - absent
- Ciobanu Gheorghe - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule secretar, dacă-mi permiteţi, v-aş sugera să oprim apelul nominal. Avem cvorum şi pe înregistrări şi avem şi cvorum fizic în sală, mai ales că şi dumneavoastră aţi remarcat câţiva lideri marcanţi de partid care şi-au făcut o apariţie bine apreciată.

Aşa că vă propun să începem lucrările în plen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Sunt de acord, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Stimaţi colegi,

Domnule ministru, fiind un singur ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă cea de a treia şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din cadrul sesiunii extraordinare.

Din totalul de 470 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 375. Cvorumul de lucru legal este îndeplinit.

La ordinea de zi avem continuarea dezbaterii anexelor Proiectului Legii bugetului de stat pe 2010, adoptarea bugetului de stat, după care vom trece la bugetul asigurărilor sociale, care urmează să fie dezbătut şi adoptat, după care urmează să adoptăm Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul 2010, după care urmează procedura de vot pentru numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi a doi membri ai Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor.

Mi-am permis să vă prezint care este programul nostru de lucru, având în vedere că am aprobat ca sesiunea extraordinară să se încheie astăzi, dar până la epuizarea punctelor de pe ordinea de zi.

Fac, în consecinţă, un apel la toţi colegii să dăm dovadă de o atitudine de colaborare în rezolvarea problemelor înscrise pe ordinea de zi.

Înainte de a trece la continuarea discuţiilor pe Anexa nr.2, amendamente respinse, aş vrea să-mi permiteţi să vă aduc la cunoştinţă următoarea notă: în conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-a depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind traficul de frontieră, semnat la Bucureşti, la 13 noiembrie 2009.

 
Video in format Flash/IOS Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010 (adoptarea proiectului).

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie şi vă propun să continuăm de unde am lăsat lucrurile aseară.

Este vorba de amendamentul nr.46, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Amendamentul aparţine domnului deputat PSD. Drăghici Mircea şi-l invit la microfon pentru susţinere.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Amendamentul nr.46 face referire la comuna Miceşti, judeţul Argeş şi se intitulează "canalizare şi staţie epurare ape uzate, menajere, satul Miceşti", în valoare de 2.397,86 mii lei.

Repet că şi amendamentele de aseară şi cele pe care le voi mai prezenta în cursul zilei de astăzi sunt investiţii în curs de finalizare, obiectul Ordonanţei nr.7. Dacă amendamentul cu criterii stabilite şi reguli stabilite de acordare a surselor de finanţare ar fi trecut la art.4, pe textul de lege, astăzi nu ar mai fi fost cazul să susţinem mii de amendamente.

Deci, în acest context, vom continua să le susţinem.

Acest amendament, deci, prin această investiţie, se rezolvă problemele de protecţie a mediului şi de sănătate în localitatea Miceşti; populaţia beneficiară - 3.900 de locuitori; stadiul de realizare este de 87%, în acest moment; sursa indicată este Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

Şi am dori să ştim şi care este punctul de vedere al Guvernului.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc. O să vă supun la vot amendamentul prezentat de domnul deputat Drăghici Mircea.

Cine este pentru adoptarea amendamentului, vă rog? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Dacă sunt abţineri? Nu sunt abţineri.

Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar şi a fost respins.

Trecem la amendamentul nr.47.

Domnul Drăghici, microfonul central.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Observ că nici ordonatorul principal, din partea Ministerului Dezvoltării, nu este în sală. În mod normal, pe procedură, ar trebui să fie prezent.

Amendamentul nr.47 se referă la comuna Mihăeşti, judeţul Argeş - investiţii alimentare cu apă sat Furnicoşi, valoarea investiţiei - 31,965 mii lei; proiectul în derulare, spre finalizare; stadiul fizic - 90%; populaţie beneficiară - 1.100 de locuitori; sursa indicată este Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Supun la vot amendamentul prezentat de domnul Drăghici.

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 168 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Trecem la amendamentul de la pct.48.

Domnul deputat Drăghici. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.48 face referire la comuna Mozăceni, judeţul Argeş; investiţie canalizare menajeră în sistem centralizat; valoare - 2.527 mii lei; este proiect în derulare; rezolvă problemele de mediu şi sănătate; populaţie beneficiară - 2.718 locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc domnului deputat Drăghici.

Vă rog, voturi pentru amendamentul prezentat? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 171 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Amendamentul a fost respins.

Îl invit la microfon pe domnul Drăghici, pentru amendamentul nr.49.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.49 - comuna Muşăteşti, judeţul Argeş; investiţie - pod din beton armat peste Râul Vâlsan; valoare - 54 de mii lei; este proiect în derulare; stadiu fizic de realizare - 96%; beneficiari de această investiţie - 1.200 de locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 115.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri?

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Amendamentul de la nr.crt.50.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.50 face referire la comuna Nucşoara, judeţul Argeş. Şi am să-i invit pe colegii de la Partidul Democrat Liberal să-şi ajute primarul şi consiliul local de culoare portocalie, în realizarea următoarei investiţii: canalizare menajeră în sistem centralizat; 3.254,2 mii lei este valoarea; stadiul fizic de realizare - 65%; 1.720 de locuitori potenţiali beneficiari; şi sigur că rezolvă probleme de mediu şi de sănătate în zonă; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Amendamentul nr.51.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Observ că solidaritatea de partid nu şi-a făcut efectul în cazul acesta, la amendamentul nr.50.

Amendamentul nr.51 - comuna Negraşi, judeţul Argeş, alimentare cu apă a satelor Negraşi, Negraşi-Bârlogu şi Buta; 293,2 mii lei - valoarea; proiect în derulare, spre finalizare; stadiul fizic - 85%; populaţie beneficiară - 2.400 de locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 170 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Trecem la amendamentul nr.52, domnule Drăghici. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.52 - comuna Pietroşani, judeţul Argeş; investiţie - reabilitare şi modernizare sisteme de alimentare cu apă şi canalizare pentru localităţile Nucşoara, Corbi, Domneşti, Pietroşani; valoare - 4.894 mii lei; motivaţie - uzură avansată a vechiului sistem de alimentare cu apă şi necesitatea executării în paralel a sistemului de canalizare cu a celui de apă, conform normelor europene; populaţie beneficiară - 4.900 de locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 116.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Amendamentul nr.53, vă rog, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.53 face referire la comuna Popeşti, judeţul Argeş; investiţii - alimentare cu apă în satele Slobozia şi Purcăreni; valoare - 782 mii lei; proiect în derulare, spre finalizare; stadiu fizic - 70%; populaţie beneficiară - 1.800 de locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 113.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Vă invit să vă susţineţi amendamentul nr.54.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Răteşti, judeţul Argeş; investiţie - denumire, alimentare cu apă a comunei Răteşti; valoare - 194,63 mii lei; proiect în derulare, spre finalizare; stadiu fizic de realizare - 98%; populaţie beneficiară - 3.414 locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 113.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Vă rog să vă susţineţi amendamentul nr.55.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.55 - comuna Rociu, judeţul Argeş; investiţii - alimentare cu apă în satele Şerbăneşti, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos; valoare - 576 mii lei; proiect în derulare, spre finalizare; stadiu fizic de realizare - 80%; populaţie beneficiară - 2.500 de locuitori; sursa este celebrul Fond de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 116.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Vă rog să vă susţineţi amendamentul nr.56.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.56 - comuna Sălătrucu, judeţul Argeş; investiţie - reabilitare alimentare cu apă; valoare - 274,67 mii lei; proiect în derulare, spre finalizare; stadiul fizic - 95%; populaţie beneficiară - 2.275 de locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 116.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Vă rog să vă susţineţi amendamentul nr.57, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.57 - comuna Stâlpeni, judeţul Argeş; investiţie - punte pietonală peste Râul Târgului Opreşti-Rădeşti; motivaţia - asigură accesul peste Râul Târgului a celor 2.200 de locuitori; este proiect în derulare; stadiu fizic - 40%; valoare investiţie - 2.753,93 mii lei; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 116.

Voturi împotrivă? 166.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Cred că suntem la 58, da? Amendamentul nr.58, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.58 - comuna Stoeneşti, judeţul Argeş; investiţie - pod de beton în satul Bădeni peste Râul Dâmboviţa şi în comuna Stoeneşti; proiect în derulare; stadiu fizic - 40%; asigură accesul peste Râul Dâmboviţa a celor 1.300 de locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului; valoare - 550 mii lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog, voturi pentru? 117 voturi; a intrat şi domnul Săpunaru în sală.

Voturi împotrivă? 173; a intrat domnul Burlacu.

Abţineri? Sunt? Nu.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Amendamentul nr.59, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Tot investiţie pe Ordonanţa nr.7, în comuna Suseni, judeţul Argeş; denumire - pod din beton armat pe DC 115 Cerşani-Burdeşti-Oarja peste Râul Dâmbovnic; valoare - 330 mii lei; proiect în derulare spre finalizare într-un stadiu fizic de realizare - 70%; populaţie beneficiară - 1.500 de locuitori; sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Voturi pentru, vă rog? 116.

Voturi împotrivă? 171 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a căzut din lipsa numărului de voturi.

Amendamentul nr.60 din cele 3.396, pe care le avem la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Vă rog, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Printr-un singur amendament, puteam să rezolvăm toate aceste investiţii punctuale. Iniţial, s-a căzut de acord, după care s-a retransmis către comisie. N-aţi aşteptat Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci; aţi hotărât în lipsa noastră altfel. Atunci, noi ne susţinem punctual aceste amendamente.

Nr.60 - comuna Stolnici, judeţul Argeş; alimentare cu apă a satelor Stolnici şi Isbăşeşti, canalizări şi epurarea apelor menajere uzate în zona centrală a satului Stolnici; valoare - 960 mii lei; proiect în derulare; stadiu fizic - 82%; populaţie beneficiară - 1.900 de locuitori; sursa - fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

Şi, dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, dacă aşteptaţi raportul în continuare de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci pentru amendamentul cu regulile de arondare, de alocare către teritoriu prin criterii bine stabilite, atunci, aceste lucruri se pot modifica şi pot înceta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Voturi pentru, vă rog? 119.

Voturi împotrivă? 170.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Amendamentul nr.61. Domnule Drăghici, alimentare cu apă satul Rudeni-Şuici.

Vă rog, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.61, comuna Şuici, alimentare cu apă, satul Rudeni, valoare 612 mii de lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 97%, populaţie beneficiară - 1100 de locuitori. Sursa - Fonduri de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 119.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins din lipsa numărului de voturi necesare.

Amendamentul nr.62, vă rog. Comuna Teiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Teiu judeţul Argeş. Investiţii alimentare cu apă, valoare 266 mii lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 80%, populaţie beneficiară 1876 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 120 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 171.

Abţineri? 2 abţineri.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Trecem la amendamentul nr.63 din cele 3396.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Ţiţeşti, judeţul Argeş. Investiţie - punţi pietonale în comuna Ţiţeşti, peste Pârâul Valea Mănăstirii. 204,3 mii lei este valoarea, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 95%, populaţie beneficiară - 1080 de persoane. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 120 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 170.

Abţineri? 2 abţineri.

Amendamentul a fost respins, neîntrunind numărul de voturi necesar.

Amendamentul nr.64, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.64, comuna Uda, judeţul Argeş. Investiţii alimentare cu apă, valoare 1638 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 70%, zonă cu deficit major de apă, populaţie beneficiară - 2595 de locuitori.

Doresc să vă spun că pe timpul verii, în această zonă - platforma Cotmeana - din lipsă de apă, locuitorii migrează către alte zone. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 123.

Voturi împotrivă? 171.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins din lipsă de voturi.

Amendamentul nr.65, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.65, comuna Valea Danului, judeţul Argeş, canalizare menajeră în sistem centralizat este denumirea investiţiei, valoare 2910 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 40%, populaţie beneficiară - 3127 de locuitori. Investiţia rezolvă problemele de protecţie a mediului şi elimină problemele de sănătate ale locuitorilor din zonă. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 123.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Pct.66, vă rog, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş. Investiţie reţea canalizare menajeră şi staţie de epurare, valoare 65 mii lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 95%, populaţie beneficiară - 4271 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 123.

Voturi împotrivă? 170.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul nr.67, vă rog. Comuna Vedea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Vedea, judeţul Argeş. Investiţie reţea canalizare menajeră şi staţie de epurare, valoare 1803 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 40%, populaţie beneficiară - 4304 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 123.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul nr.68.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Davideşti. Investiţie canalizare menajeră în sistem centralizat, valoare 1577 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic peste 50% realizat, populaţie beneficiară - 2852 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 122.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul nr.69.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Slobozia, judeţul Argeş. Investiţie reţea canalizare menajeră şi staţie de epurare, valoare 17088 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic de realizare 45%, populaţie beneficiară - 4800 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 124 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 170 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a căzut.

Amendamentul nr.70, vă rog, din cele 3396.

Vă rog, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Este vorba de comuna Tigveni, judeţul Argeş. Investiţie alimentară cu apă a satelor Bărseştii de Jos şi Tigveni, valoare 78 de mii de lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 98%, populaţie beneficiară - 2514 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 124.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul nr.71, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Valea Iaşului, judeţul Argeş. Investiţie canalizare şi epurarea apelor uzate menajere în satele Cerbureni, Mustăţeşti, Valea Uleiului, valoare 1077,96 mii lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 82%, populaţie beneficiară - 1613 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 124.

Voturi împotrivă? 170.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul următor, poz.72.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Vultureşti, judeţul Argeş. Investiţii alimentare cu apă în satul Vultureşti, valoare 228 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 45%, populaţie beneficiară - 2100 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125.

Voturi împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, domnule Drăghici, următorul amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.73, comuna Dârmăneşti, judeţul Argeş. Investiţii alimentare cu apă în comuna Dârmăneşti, sat Valea Nandri, valoare 160 de mii de lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 85%, populaţie beneficiară - 950 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125 cu domnul Nica care iese din sală, dar a votat.

Voturi împotrivă? 170.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a căzut.

Vă rog, amendamentul următor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Nr.74, comuna Boţeşti, judeţul Argeş. Alimentare cu apă în comuna Boţeşti, satul Moşteni-Greci, 100 mii lei este valoarea investiţiei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 90%, populaţie beneficiară - 514 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 124 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, amendamentul următor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Nr.75, comuna Mihăileşti, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Mihăileşti, sat Mihăileşti, valoare 6341 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 55% de realizare, populaţie beneficiară - 1600 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Voturi pentru? 123. A ieşit doamna Aura Vasile.

Voturi împotrivă? 171 cu domnul Blaga.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul următor, domnule Drăghici, nr.76, cred că e, da?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Popeşti, judeţul Argeş. Alimentare cu apă în comuna Popeşti, satele Popeşti şi Palanga, valoare 55 de mii lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic 90%, populaţie beneficiară - 1122 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 124, dacă votează şi domnul Haşotti. Da! E de acord.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul nr.77, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Râca, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Râca, valoare 3813 mii lei, proiect în derulare, deficit major în zonă de apă, stadiul fizic 45% realizat, populaţie beneficiară - 2214 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Cu domnul Olteanu 171.

Abţineri? Vă rog. Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă invit să susţineţi amendamentul următor. Comuna Dâmbovicioara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.78, comuna Dâmbovicioara, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Dâmbovicioara, satul Valea Rea, valoare 84 mii lei, proiect în derulare spre finalizare într-un stadiul fizic de execuţie 80%, populaţie beneficiară - 1066 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 125.

Voturi împotrivă? 164.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, următorul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Recea, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Recea, satul Deagurile, valoare 300 de mii lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic de realizare, 75%, populaţie beneficiară - 1324 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 126.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, amendamentul următor, 80.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Poate o să impresioneze numele comunei, Ştefan cel Mare, şi poate o să votaţi. Alimentare cu apă, comuna Ştefan cel Mare, valoare 1010 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 45%, populaţie beneficiară - 2654 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul nr.81, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Valea Danului, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Valea Danului, valoare 431 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 55%, populaţie beneficiară - 3127 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 124.

Voturi împotrivă? 166.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a căzut.

Vă rog, amendamentul următor, nr.82.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Cicăneşti, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Cicăneşti, sate Urecheşti şi Mioarele, valoare 595 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 40% realizat, populaţie beneficiară - 850 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125.

Voturi împotrivă? 167.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul nr.83, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.83, comuna Nucşoara, judeţul Argeş. Alimentare cu apă în comuna Nucşoara, sat Nucşoara, valoare 800 de mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 30%, populaţie beneficiară - 510 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

Primar, consiliul local PD-L.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125 de voturi pentru, împreună cu domnul Chiţoiu, dacă a votat.

Voturi împotrivă? 164.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă invit să susţineţi amendamentul următor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Nr.84, comuna Mioarele, judeţul Argeş. Alimentare cu apă în comuna Mioarele, valoare 600 mii de lei, proiect în derulare, stadiul fizic 40%, populaţie beneficiară - 1812 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 124.

Voturi împotrivă? Cu domnul Stănişoară 171.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Poz.85, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Godeni, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Godeni, satul Malu, valoare 670 de mii de lei, proiect în derulare, stadiul fizic de realizare 30%, populaţie beneficiară - 400 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 126, cu domnul Orban şi domnul Mitrea care au intrat. 127 cu domnul Niţă. Vă rog.

Voturi împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Următorul, poz.86. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.86. Comuna Coşeşti, judeţul Argeş. Alimentare cu apă în comuna Coşeşti, sat Coşeşti, valoare 480,7 mii legi, proiect în derulare, stadiul fizic 35%, populaţie beneficiară - 1113 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Voturi pentru? 126.

Voturi împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Următorul, poz.87.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Susenii, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Susenii, sate Ştefăneşti şi Chiriţeşti, valoare 517 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 35%, populaţie beneficiară - 400 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 126 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Poz.88, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.88, comuna Godeni, judeţul Argeş. Alimentare cu apă în comuna Godeni, satul Coteşti, valoare 975 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 35%, populaţie beneficiară - 809 locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 127, cu doamna Graţiela care a intrat şi dânsa.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Poz.89, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Albeştii de Argeş, judeţul Argeş. Investiţii alimentare cu apă în comuna Albeştii de Argeş, sate Albeşti, Pământeni şi Albeşti Ungureni, valoare 374 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 20% realizat, populaţie beneficiară - 3950 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 127.

Voturi împotrivă? 169, cu domnul Prigoană, da? A votat şi dânsul.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Poz.90.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.90, comuna Cetăţeni, judeţul Argeş. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Cetăţeni, sat Cetăţeni, 640 mii lei este valoarea, proiect în derulare, stadiul fizic 45%, populaţie beneficiară - 1431 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Voturi pentru? 123 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Poz.90, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Este amendamentul 91, domnule preşedinte. Pe 90 l-am susţinut deja. Comuna Dobreşti. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Dobreşti, sat Dobreşti, valoare 681 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 20%, populaţie beneficiară - 976 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125.

Împotrivă? 166.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul următor, domnule Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul nr.92. Extindere alimentare cu apă în comuna Vedea. Valoare 670 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 10%, populaţie beneficiară - 2100 de locuitori. Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului este indicat ca sursă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125.

Voturi împotrivă? 164.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia nr.93, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Ciomăgeşti. Investiţie - alimentare cu apă în comuna Ciomăgeşti, satele Giuglani şi Dogari, valoare 1793 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic 15%, populaţie beneficiară - 500 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 125.

Voturi împotrivă? 166.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

O să-l invit pe domnul Drăghici să susţină amendamentul 94, cu care încheiem calupul domnului Drăghici din cele 3396. Dar o să mai aveţi probabil pe parcurs.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Comuna Vedea, judeţul Argeş. Extindere alimentare cu apă 670 mii lei valoare, proiect în derulare, stadiul fizic 10%, populaţie beneficiară - 2157 de locuitori. Sursa - Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 126.

Voturi împotrivă? 166.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

O invit la microfon pe doamna deputat Luminiţa Iordache.

Amendamentul 95. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

În acest amendament aş propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la cap:70.01, la 50.06 şi 70.010. cu suma de 6 milioane de lei pentru reabilitarea termică a clădirilor multietajate, în număr de 30 de blocuri în municipiul Iaşi. Şi mă gândesc că dacă toţi cei care locuiesc în cartierele rezidenţiale şi beneficiază de cota unică de 16%, şi nu de impozitul progresiv, poate ar fi bine să-i ajutăm şi pe cei care stau în blocurile de dinainte de 1989, cutiile alea de chibrituri, să-şi reducă cheltuielile de întreţinere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 126.

Voturi împotrivă? 164.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Susţineţi 96? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

La amendamentul 96 propunem suplimentarea cu suma de 25.000.000 lei pentru construcţia de locuinţe ANL pe raza municipiului Iaşi, astfel: în cartierul CVG bloc 1004 cu 74 de locuinţe începute înainte de 1989 şi care trebuie finalizate; Complex Grădinari, etapa a doua, 64 de locuinţe noi, şi Complex Grădinari, etapa a treia, 100 de locuinţe noi. Haideţi să ne gândim şi la cei tineri, care au nevoie de o locuinţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc.

Voturi pentru? 126.

Voturi împotrivă? 165.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Susţineţi amendamentul următor? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

La acest amendament propunem suplimentarea bugetului, tot la acelaşi minister, la cap:70.01, 50.06 şi 70.10, cu suma de 11.100.000 de lei, pentru construcţia de locuinţe sociale pe raza municipiului Iaşi pentru persoanele evacuate din imobilele revendicate, în Complexul Grădinari, 100 de locuinţe noi.

Chiar aş dori ca deputaţii de Iaşi, de la municipiul Iaşi, toţi deputaţii din municipiul Iaşi, poate votează măcar la acest amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Voturi pentru, vă rog? 126 voturi pentru

Împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 98 se susţine? Poziţia 98, domnul deputat Emil Radu Moldovan. Se susţine?

Domnul Hrebenciuc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule preşedinte,

Grupul parlamentar al PSD solicită o pauză de consultări de cinci minute, aici, în sală. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Se aprobă.

 
   

- după pauză -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală pentru a putea continua dezbaterile noastre.

O să-l invit la microfon pe domnul deputat Drăghici, care are un calup de amendamente importante, să ne prezinte poziţia dânsului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am luat o hotărâre în interiorul grupului nostru parlamentar, PSD+PC. A fost modul nostru de a protesta până la acest moment împotriva modului total netransparent de alocare a resurselor financiare în teritoriu, împotriva subiectivismului care încearcă miniştrii actualului Guvern, împotriva a ceea ce s-a întâmplat la noi în teritoriu după ce am plecat de la guvernare. Am vrut să vă demonstrăm că, punctual, dacă este să vorbim pe fiecare investiţie începută, aflată în stadiul de finalizare, timpul este infinit mai mare alocat decât dacă stabilim un set de reguli pentru alocarea resurselor financiare în teritoriu. Reguli transparente, obiective, şi nu pe bază de carnet de partid.

Renunţ în continuare la susţinerea amendamentelor, punctual. Sper că mesajul nostru a fost bine receptat şi nu dorim să boicotăm în niciun fel bunul mers al lucrărilor de adoptare sau neadoptare în final a bugetului de stat sau al asigurărilor sociale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc domnului Drăghici. Şi sunt convins nu numai că am luat notă, dar că vor fi şi reflectate în stenograma şedinţei.

Amendamentul 98 se susţine? Nu.

Amendamentul 99. Doamna Luminiţa Iordache. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Susţin ceea ce a spus colegul meu mai înainte, dar aş vrea să spun că amendamentele pe care am încercat să vi le prezint, şi am reuşit, într-o mică parte, sunt amendamente care cuprind din colegiul meu şi comune unde sunt primari ai PD-L-ului şi sunt şi multe amendamente care privesc municipiul Iaşi, un municipiu foarte mare din ţară, al doilea după Bucureşti, şi că parlamentarii PD-L de Iaşi ar fi trebuit să fie alături de mine, să susţină aceste amendamente, dar nici măcar n-au fost în sală.

Şi că mi-aş dori ca acest buget care - chiar dacă este atât de mic cum este - să fie împărţit cu bun-simţ, zic eu, şi să ajungă către comunităţile care au nevoie de bani şi în special în mediul rural, acolo unde noi încercăm să le facem viaţa oamenilor un pic mai bună, dar nu reuşim, pentru că dacă am fi fost la guvernare ar fi fost altfel programul nostru pentru ei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc doamnei Luminiţa Iordache.

Înţeleg că aţi renunţat la susţinerea amendamentului.

 
   

Doamna Luminiţa Iordache:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Am ajuns la amendamentul 101. De la 101 la 200, se mai susţine vreunul?

Domnul Tîlvăr. Amendamentul 102.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să-mi permiteţi ca la amendamentul pentru care mi-aţi dat cuvântul să propun suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 200 de mii de lei alocate judeţului Vrancea, pentru reabilitarea reţelei cu apă din două sate din comuna Ciorăşti.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 156.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul 103.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Domnule preşedinte,

Înainte de asta, vă rog să-mi permiteţi să vă rog să acceptaţi să citesc şi amendamentul de la 177, dacă tot mă aflu la microfon.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

103 îl susţineţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

103 nu se susţine.

Ce amendament doriţi să susţineţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

177, 244, 359 şi 1686.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

177. Subprogramul pietruire reabilitare şi alimentare cu apă a satelor?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog, domnule Tîlvăr. Amendamentul de la nr.crt.177.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

177. Este un amendament semnat de toţi colegii parlamentari de Vrancea. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 450.000 de mii lei, pentru Subprogramul pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasificate şi Subprogramul privind alimentarea cu apă a satelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru acest amendament? 127.

Voturi împotrivă? 158.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Dacă până la 200 se mai susţine vreun alt amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

244.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor Viorel Meleşcanu:

Nu. Până la 200, staţi puţin.

Vă rog frumos, 182. Comuna Vălei, judeţul Neamţ.

Vă rog, domnule Munteanu, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Corect.

Stimaţi colegi,

Am aici 139 de amendamente în Anexa nr.3/15 pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului; de la poziţia 182, înşiruite, şi până la 1030.

Prin aceste amendamente am solicitat alocarea unor sume de bani pentru localităţi din judeţul Neamţ, cu referire la modernizarea şi asfaltarea drumurilor comunale, aşezăminte culturale, săli de sport, sisteme de alimentare cu apă, canalizare, staţii de tratare a apei potabile şi a apei uzate, şi în final, o pârtie de schi în staţiunea Durău.

Sigur că nu vreau să folosesc aceeaşi procedură, regulamentară, de altfel, parlamentară, pe care am folosit-o ieri, şi vreau doar să adresez rugămintea domnului Andreica, pentru că doamna ministru nu este aici, ca aşa cum dânşii au scris în nota din subsolul fiecărei anexe, că ordonatorul va întocmi lista cu lucrările de investiţii, să-l rog ca între acestea să se regăsească pe cât posibil şi unele dintre cele pe care le-am nominalizat în cele 139 de amendamente. În felul acesta înlăturând suspiciunea că atribuirea sumelor către localităţi, şi dacă vreţi către primari de o anumită culoare, ar fi uşor depăşită.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule Munteanu.

Sunt convins că s-a luat notă de declaraţia dumneavoastră.

Dacă până la 200 nu mai sunt alte amendamente de susţinut, între 200 şi 300, amendamentul 221, domnul senator Titus Corlăţean. Nr.crt.221.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Titus Corlăţean:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate colegi,

Stimaţi colegi,

Voi susţine totuşi acest amendament şi am să vă explic de ce: e vorba de o sumă alocată pe care o propun, de 106 mii lei, pentru captare aducţiune apă în Moeciu. Şi am să vă spun de ce. Pentru că cei din Moeciu au fost invadaţi în toţi aceşti ani, în ultimii ani, inclusiv de foarte mulţi colegi aflaţi în sală, sunt foarte multe proprietăţi, e un lucru foarte bun că s-au ridicat în această zonă, numai că mediul înconjurător şi comuna nu mai fac faţă.

De aceea, vă propun să facem un lucru elementar pentru o perlă a turismului românesc, să încercăm să ne propunem în 2010, să începem să captăm apa, facem aducţiune de apă, şi să introducem utilităţile care nu există. De aceea, îi rog pe toţi bucureştenii sau ceilalţi din România care fac vizite în Moeciu, s-au stabilit acolo sau vin în perioada turistică, să facă acest efort la vot şi să aloce o sumă realmente infimă, dar cu care putem începe un proiect absolut necesar.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Cine este pentru acest amendament? 128.

Votri împotrivă? 168.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul este respins.

Până la 300 am înţeles că mai e amendamentul 229. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Duşa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnilor miniştri,

Am foarte multe amendamente pe această anexă. O să susţin unul singur, dar unul care estre foarte important, şi pentru că ieri şi astăzi la toate amendamentele respinse, colegii au votat pe bandă rulantă împotrivă, eu o să renunţ să susţin cele 50 de amendamente, am să susţin numai unul, dar o să-mi folosesc timpul pentru cele 50 de amendamente pentru a susţine acest amendament. Şi sunt convins că colegii mei, mai ales cei de la Comisia pentru administraţie, de la PD-L şi cei de la UDMR, vor fi alături de mine.

Şi de ce vorbesc de acest amendament? Chiar dacă el se referă la un municipiu din judeţul Harghita, un municipiu foarte important, important pentru că are şi un specific aparte. Nu vă uitaţi, colegii de la UDMR, la specific, nu vreau să mă refer la faptul că este zona românească a judeţului, n-aveam de gând acest lucru, ci afirm că este un municipiu foarte important, este unul din cele mai mari municipii din România. De ce sunteţi miraţi? Într-adevăr, este. Câte municipii din România au intravilanul pe o suprafaţă de 33 de mii de hectare. Şi eu insist asupra caracteristicilor acestui municipiu pentru că trebuie să vă conving ca acest amendament să treacă, pentru că acest amendament are o influenţă regională şi o să vedeţi că de acest amendament depind relaţiile noastre şi cu Ungaria, şi cu Bulgaria, şi cu sârbii. Şi nu cred că veţi refuza acest amendament al meu.

Şi acum o să revin la problemă. Municipiul Topliţa este situat într-o zonă muntoasă. Are foarte multe drumuri, căi de acces greu accesibile spre municipiu. Suprafaţa de administrat de către municipalitate este foarte mare, vă rog să aveţi răbdare, deoarece chiar vreau ca acest amendament să treacă. Suprafaţa municipiului, aşa cum spuneam, este foarte mare, şi acest municipiu se află pe cursul superior al Mureşului şi cu afluenţi care vin din Moldova. Deci, vă daţi seama cât de important este municipiu.

De ani de zile în acest municipiu ne chinuim să realizăm o staţie de epurare. Şi domnul Blaga cunoaşte acest subiect, pentru că l-am discutat de multe ori când era ministru la dezvoltarea regională. Realizând o staţie de epurare în acest municipiu vom face să avem condiţii de mediu foarte bune, şi de acest lucru nu se va bucura numai municipiul Topliţa, ci şi cei din judeţul Mureş, cei din judeţul Arad, cei din judeţul Hunedoara, şi ştiţi, cred că nu trebuie să vă mai spun, că râul Mureş este unul din cele mai importante râuri ale ţării. Şi că el se varsă în Tisa.

Stimate coleg,

Eu cred că în Parlamentul României, unde este un sistem democratic de a dezbate problemele, nu votăm pe calculator, şi trebuie să ne justificăm amendamentele care le facem, că poate aşa, revenind la sentimente mai bune, treceţi un amendament din miile de amendamente care au fost prezentate în această sesiune parlamentară.

Şi atunci să-mi daţi voie să revin la problemă: vă spuneam că Mureşul se varsă în Tisa şi de asta, dacă trimitem ape poluate din Topliţa, o să avem probleme cu Ungaria. Dar, de asemenea, mai ştiţi că Tisa este un afluent al Dunării, Dunăre care se întoarce în România, se întoarce pe graniţă, cu Serbia şi cu Bulgaria. Aţi dori ca din cauza acestei staţii de epurare să avem conflicte cu statele din zonă?, când suntem o zonă care ne aflăm între munţii aceştia unde temperaturile de regulă sunt foarte scăzute şi unde avem o zonă nepoluată şi ar fi păcat să stricăm emblema acestei zone pentru o staţie de epurare.

Şi sigur că am încă argumente foarte multe şi nu doresc să profit de răbdarea dumneavoastră, dar cred că v-am convins, chiar pe colega mea, pe Sulfina Barbu, şi va fi una dintre cele care, alături de mine şi de colegii de la PSD, va vota pentru ca acest obiectiv de investiţii care este început să continue, să alocăm suma necesară pentru realizarea staţiei de epurare, pentru modernizarea staţiei de epurare şi repunerea ei în funcţiune. Pentru că trebuie să vă mai spun un lucru şi un argument, există o staţie de epurare care e construită acum vreo 40 de ani, la care funcţionează numai treapta mecanică. Deci, toate reziduurile din municipiul Topliţa şi din zonă trec nefiltrate în Mureş şi poluează apele de care vă spuneam: Mureşul, Tisa, Dunărea şi chiar Marea Neagră, pentru că ştiu că este o baltă de care aveţi nevoie şi de care trebuie să ne bucurăm.

Vă mulţumesc, şi sper să obţin votul dumneavoastră. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc, domnului Duşa, pentru prezentarea sintetică pe care a făcut-o amendamentului 229, modernizarea staţiei de epurare din municipiul Topliţa, şi îl supun la vot.

Ce n-a spus domnul Duşa, şi vreau să subliniez, este că prin poluarea Mării Negre se poluează şi Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic!

Vă mulţumesc mult.

Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. 128.

Voturi împotrivă? 167.

Abţineri? 3 abţineri.

Aţi fost convingător! 3 abţineri din partea colegilor de la PD-L.

Amendamentul însă nu a întrunit numărul de voturi necesar şi a fost respins.

Dacă până la 300 mai este vreunul. 244, domnul Tîlvăr, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propun suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 450.000 mii de lei, dat fiind faptul că pentru acoperirea creditelor de angajament contractat în anul 2009 obiectivele aprobate în cadrul programelor de pietruire, asfaltarea drumurilor şi alimentare cu apă a satelor, nu pot continua aşa cum ne aşteptăm noi.

În anul 2009, investiţiile în drumuri şi alimentare cu apă au fost finanţate din credite bugetare şi credite de angajament care trebuiau plătite în prima lună a anului 2010.

Bugetul pe 2010 pentru aceste subprograme, apă şi drumuri, nu acoperă nici măcar creditele de angajament din 2009 pentru care sunt executate lucrările.

Pentru aceste lucruri, vă solicit votul pentru acest amendament pe care eu îl consider extrem de important pentru nivelul de viaţă al cetăţenilor judeţului Vrancea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Voturi pentru? 127 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 162.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Dacă până la 300 mai doreşte să susţină cineva. Nu.

Între 300 şi 400. Vă rog, domnule Tîlvăr.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Amendamentul nr.359.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog să-l prezentaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Este semnat de toţi parlamentarii PSD din Vrancea şi solicităm suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 450.000 de mii de lei pentru acoperirea creditelor de angajament contractate în anul 2009, obiectivele aprobate în cadrul programelor de pietruire, asfaltarea drumurilor şi alimentarea cu apă a satelor.

În anul 2009, investiţiile în drumuri şi alimentare cu apă au fost finanţate din credite bugetare şi credite de angajament care trebuiau plătite din nou în prima lună a anului 2010.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru? 126.

Voturi împotrivă? 163.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Dacă până la 400 se mai susţine vreun amendament. Nu este cazul.

Între 400 şi 500, vă rog. Mulţumesc.

Între 500 şi 600. Vă rog. Ce amendament?

Amendamentul cu nr.crt.563. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Propun suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 20 de milioane de lei pentru realizarea în judeţul Vâlcea a unui număr de 14 săli de sport, şi aici am cuprins 14 amendamente. Nu mai nominalizez. Este vorba de...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc. am înţeles că e vorba de săli de sport în judeţul Vîlcea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Săli de sport în judeţul Vâlcea. Şi aici, ultimul, e vorba de cofinanţarea unui Program naţional "Schi în România" în staţiunea Vidra-Voineasa, unde de asemenea am solicitat o sumă de bani pentru acest obiectiv foarte important pentru zona montană din Vâlcea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Supun la vot amendamentul prezentat.

Cine este pentru? 128 de voturi pentru.

Împotrivă? 164.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Dacă până la 600 mai e cineva?

Între 600 şi 700, 700-800, 800-900.

793. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gabor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propun ca fondul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului să fie suplimentat cu suma de 800 mii lei pentru judeţul Braşov, pentru sistemul de colectare şi transport a deşeurilor menajere pe raza comunelor Recea, Lisa şi Voila.

Dacă primarii celor trei comune care sunt de culori diferite, la Recea, care este lider de proiect, este primar al membru Partidului Democrat Liberal, la Voila este primar al Partidului Social Democrat, iar la Lisa este primar al Partidului Naţional Liberal, s-au putut înţelege şi reuni pentru ca să creeze acest sistem de culegere a resturilor menajere, cred eu că şi parlamentarii celor trei partide ar trebui să voteze pentru alocarea acestei sume în vederea creării sistemului. Menţionez că la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic s-a dat un vot favorabil. Sper ca şi plenul să dea acelaşi vot favorabil pentru alocarea sumei de 800.000 lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc, domnule deputat Gabor.

Vă supun la vot amendamentul.

Cine este pentru? 129 voturi pentru.

Împotrivă? 163 voturi împotrivă.

Abţineri? Niciuna.

Amendamentul a fost respins.

Dacă între 800 şi 900 este vreun amendament care se susţine?

Între 900 - 1000?

Domnule Corlăţean, am să vă rog, totuşi, să lăsaţi şi alţi colegi. Braşovul este foarte important, dar sunt şi altele importante.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Titus Corlăţean:

Domnule preşedinte,

Vă aduc aminte că mandatul parlamentarului român, şi al altora, nu este imperativ. Deci, am tot dreptul să susţin acest amendament.

Este vorba de Prejmer, un sistem pachetizat de utilităţi, într-o localitate extrem de frumoasă, cu o tradiţie lungă istorică, şi români, şi maghiari, şi germani trăiesc foarte frumos acolo, dar nu au utilităţi. Şi atunci vă propun suplimentarea bugetului la Ministerul Dezvoltării, cu 20.750 mii lei.

Este un proiect, realmente, extrem de important, pe model german. Poate facem ceva în ţara asta, măcar pe model german.

Rog, măcar parlamentarii de Braşov, de la PD-L şi PNL să-l susţină.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc, domnule Corlăţean.

Cine este pentru? 128 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 167 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul de la 925, din păcate, domnule Corlăţean, nu a întrunit numărul de voturi necesare.

Dacă până la 1.000 mai sunt amendamente de susţinut?

Domnule Stanciu, vă rog să indicaţi şi numărul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Vă rog să-mi permiteţi, domnule preşedinte, zece secunde. Este o chestiune care e şi de procedură, dar şi de interes general. Interesul general este, domnule preşedinte, că există mai multe cărţi care se cheamă "Drept parlamentar românesc". Mulţi colegi studiază aceste lucrări.

Şi, în această carte pe care o am eu, a domnului Muraru şi Constantinescu, la pag.225 se precizează foarte pe scurt: "În toate parlamentele, amendamentele au un rol deosebit în procesul de elaborare a legii. Ele reprezintă principala contribuţie a parlamentarilor în cadrul acestui proces". Deci, principala contribuţie a noastră, domnule preşedinte, sunt amendamentele. Bineînţeles că aici se vorbeşte pe două pagini vizavi de acest aspect.

Nu intru în detalii, dar îmi cer scuze că nu am fost atât de rapid, de acolo, "de unde locuiesc", să spun, între ghilimele, până la tribună, ca să fiu observat. În această trecere în revistă, de la 600 la 700, de la 400 la 900, şi de la 1000 la 1000, şi atunci, totuşi, vă rog să-mi permiteţi, cu efortul pe care l-am făcut, să nominalizez câteva amendamente, amendamente care sunt, după părerea noastră, destul de importante.

Am amendamente la 188, 189, 190, 193, 194, 195. Nu am să le detailez pe fiecare în parte, dar am să precizez, pentru că tot în această lucrare se spune că majoritatea este cea care decide. Am să vă citesc o frază, la pag.56: principiul: "majoritatea decide, opoziţia se exprimă", este şi funcţionează în toate camerele parlamentelor.

Deci, ne lăsaţi să ne exprimăm, evident, în sinteză. Evident, în aceste amendamente, pe care vi le-am citat ca poziţie, fără să le detaliez, se au în vedere obiective din Colegiul nr.6 Hârlău.

O să am rugămintea ca aceste obiective, pe care colegii noştri şi le-au propus, să fie totuşi sintetizate şi înaintate către ministerele de resort pentru a fi prioritizate şi să fie avute în vedere spre rezolvarea în timp, pe măsura fondurilor.

Dincolo de acestea, mai avem amendamente la 403, care se referă la realizarea unor blocuri ANL de locuinţe în judeţul şi, respectiv, în municipiul Iaşi. De asemenea, cred că este un obiectiv care trebuie avut în vederea Ministerului Dezvoltării şi Turismului. Bineînţeles că, la fiecare dintre acestea, am propus anumite sume de bani.

Există amendament şi la 404, 405, depuse împreună cu colegii Răţoi şi Vasile Mocanu. Cred că ele trebuie reţinute.

Mă apropii de cele pe care le-aţi spus dumneavoastră, ca să fiu în cifră, şi am amendament la 1.259, care are în vedere faptul că municipiul Iaşi, un municipiu care este, prin definiţie, un centru de cultură şi care tinde să revină, în perspectivă, şi un pol de creştere şi dezvoltare, dar şi de activitate sportivă, nu are niciun buget şi niciun sprijin pentru realizarea unui bazin de înot.

Şi, de asemenea, la 1.260, un muzeu al municipiului Iaşi. În acest sens, se propun 2.400 mii lei.

Evident, acest lucru s-ar putea, sub o formă sau alta, să inoportuneze anumiţi colegi, dar sunt convins că aceeaşi obligaţie pe care o am şi eu faţă de colegiul pe care îl reprezint, judeţul pe care îl reprezint, o au şi distinşii mei colegi. Se apasă pe accelerator pentru a termina cât mai repede.

Mai am un singur amendament, pe care aş vrea să îl supun atenţiei dumneavoastră, acela că există drumuri naţionale, care străbat municipiul Iaşi şi în care Primăria Iaşi nu poate să investească, nefiind un obiectiv al său. Şi atunci, normal, că sunt avute în vedere sume de bani de la ministerul în speţă, al dezvoltării.

Mă opresc aici, spunând că mai avem la 1.630 - 1.631 - 1632

1.634 - 1.635 - 1.636. Sper că, nu peste mult timp, şi doamna preşedinte ni le va citi pe ale domniei sale, când va fi în opoziţie, aşa cum le citim noi aici şi să aibă parte de aceeaşi aprobare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu. Sunt convins că reprezentanţii Guvernului au luat notă de priorităţile pe care le-aţi expus astăzi aici şi care au şi forma unor amendamente, care le vor fi aduse la cunoştinţă.

Dacă până la 2000 mai sunt amendamente?

Domnule deputat Popa, vă rog frumos, la 1.043. Aveţi microfonul central.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Octavian Popa:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Eu nu o să vă prezint toate amendamentele existente. Am să vă prezint doar câteva, pentru a exemplifica o situaţie specială, în care se află aceste localităţi din judeţul Tulcea, situaţie specială la care au colaborat într-un anumit fel mai multe guverne.

Despre ce este vorba? Aceste localităţi sunt prinse în siturile "Natura 2000". Acest lucru limitează, conform legislaţiilor europene şi naţional implementate, posibilităţile de dezvoltare economică.

Pentru a se putea desfăşura anumite activităţi economice, sunt necesare bilanţul de mediu şi studii de impact, făcute de societăţi specializate, care costă autorităţile locale sute şi chiar sute de milioane de lei, şi chiar miliarde.

De aceea, eu cred, mai ales, în condiţiile în care extinderea acestor zone depăşeşte mult orice fel de argumentare ştiinţifică, care dealtfel lipseşte cu desăvârşire, ajungându-se ca judeţul Tulcea să fie prins în proporţie de 82% din suprafaţa sa, şi, repet, aici nu este vorba de Delta Dunării, ci de platforma nord-dobrogeană, să acordăm, măcar, dacă nu am fost capabili să le facilităm drumul către compensaţiile europene, alocările necesare unei minime supravieţuiri.

Şi, repet, primul amendament, la 1.043, este vorba despre o lucrare care nici măcar nu costă mult. Este vorba de 3.973 mii lei pentru obiectivul, reţineţi, "Pietruirea străzilor" în satele din judeţul Tulcea, comuna Baia, satele Ceamurlia de Sus, Pandurul şi Caucazia. Situaţia precară a drumurilor nu numai că face viaţa grea cetăţenilor, de altfel unii ar putea spune că s-au obişnuit şi aşa, dar împiedică, dacă tot este zonă care promovată ca sit în "Natura 2000", ar trebui să fie o zonă, eventual, de dezvoltare turistică, cred că împiedică orice fel de acces al turiştilor, mai puţin cei care ar avea nişte valenţe masochiste.

De aceea, vă rog, şi supun acest amendament atenţiei dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc, foarte mult, domnului deputat Popa Octavian.

De altfel, toate amendamentele pe care le-a prezentat răspund acestor nevoi.

Am înţeles că doreşte, totuşi, ca unul dintre ele să fie pus la vot. Este 1.043?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Octavian Popa:

Domnule preşedinte,

Sunt mai multe amendamente. Dintre ele voi prezenta patru, pentru a exemplifica un anumit lucru.

1.043, după care, următorul, 1.044, după care următoarele nu. 0 să vă spun. Dar, supuneţi-le la vot, pe rând, că nu le putem supune într-unul pe toate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles. Eu vreau să ştiu care? Deci, 1.043.

Voturi pentru? 126 voturi pentru.

Împotrivă? 168 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul 1.044.

Voturi pentru? 128 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 voturi împotrivă, că a intrat şi domnul Florin Anghel.

Abţineri? O abţinere. Vă mulţumesc.

Amendamentul a fost respins.

Următorul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Octavian Popa:

Mai vreau să mai prezint un amendament. De altfel, n-am înţeles, cred că sunt parlamentari care se abţin de la vot. N-am văzut cum a votat domnul senator Bara şi domnul deputat Stroe.

Vreau să prezint şi amendamentul 1.045. Amendamentul dinainte a privit comuna Mahmudia.

Următorul amendament priveşte tot o comună aflată şi ea exact în aceeaşi situaţie ca celelalte două.

Deci, următorul amendament priveşte tot o comună aflată în aceeaşi situaţie, în sit "Natura 2000". Este vorba de comuna Nalbant.

În această iarnă frumoasă, domnul ministru secretar de stat de la Ministerul Transporturilor a beneficiat personal de ajutorul primarului pentru a fi deszăpezit. Dacă ar fi fost lăsat pe străzile comunei Nalbant nu i-ar fi fost uşor.

De aceea, vă rugăm să aprobaţi alocarea sumei de 100.000 lei Pentru obiectivul "Pietruire drumuri comunale în comuna Nalbant".

Vreau să precizez că, în acest fel, ajutăm şi societatea domnului Videnu, care are o carieră, în zonă, de piatră, să respecte legislaţia de mediu. Şi, în felul ăsta, să nu rişte, cumva, să fie amendaţi de Garda Naţională de Mediu, condusă de domnul Silvian Ionescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles. Vă mulţumesc.

Deci, amendamentul 1.045 se solicită supunerea la vot.

Cine este pentru? 126 voturi pentru.

Împotrivă? 168 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Următorul, domnule Popa. Ce număr?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Următorul amendament priveşte comuna Turcoaia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Numărul curent, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Numărul curent este 1.046, dar nu-l voi mai susţine. Priveşte tot o comună, aflată exact în aceeaşi situaţie, comuna Turcoaia.

Deci, puteţi să-l supuneţi votului, după care...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Deci, până îl căutaţi dumneavoastră, supun la vot amendamentul de la poziţia 1.046.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Da, supuneţi la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Supun la vot amendamentul nr.1.046.

Cine este pentru? Mulţumesc. 125 de voturi pentru.

Împotrivă? 167 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Următorul amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Pe următorul nu-l susţin. Este la 1.047.

Voi susţine la 1.048.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Cât anume?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Deci, supuneţi la vot 1.047, pe care nu-l susţin.

Îl voi susţine pe următorul - 1.048.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Nu am înţeles, domnule Popa. Veniţi înapoi. Pe care doriţi să-l supuneţi la vot?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

De pus la vot, trebuie să le puneţi pe toate, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Popa, nu. Deci, dacă nu-l susţineţi şi nu cereţi, nu-l pun la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Bun. Atunci îl susţin pe următorul, după 1.047, pe 1.048, şi o să vă explic imediat de ce. Şi acesta este ultimul din această secţiune.

Amendamentul 1.048 priveşte alimentarea cu apă în comuna Horia, satul Floreşti.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Nu, nu, scuzaţi-mă, nu este alimentarea cu apă, este reabilitarea şi modernizarea drumului din comuna Horia, dacă este 1.048.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Da, da, aveţi dreptate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Deci, susţineţi 1.048 "Reabilitare şi modernizare drum comuna Horia".

Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă rog să număraţi. 125 de voturi pentru.

Împotrivă? 170 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nicio abţinere.

Amendamentul a fost respins.

Poftiţi, domnule Popa, ce amendament mai doriţi să susţineţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Mai doresc să susţin numai un singur amendament. Este amendamentul 1.051, dacă nu mă înşel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Sala de sport?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Nu, nu, nu sala de sport. Este vorba despre alimentare cu apă în comuna Horia, sat Floreşti. Este vorba de o sumă foarte mică: 20.000 lei.

Vă explic imediat de ce susţin acest amendament: pe de o parte, din acelaşi motiv...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Popa, dacă ne puteţi spune numărul curent, ca să putem să-l depistăm, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Imediat, domnule preşedinte.

1.051 este la mine.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

1.051 este amenajare sală de sport multifuncţională în comuna Mahmudia.

1.055 poate. Dacă vreţi să vă uitaţi, domnule Popa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Susţin acest amendament, la care suma este foarte mică, de 20.000 lei, şi probabil că nu a mai fost nevoie să-l susţin dacă s-ar fi aprobat criteriile de finanţare pe care le-am solicitat.

Vreau să vă spun că lucrarea este terminată, iar la această lucrare au venit în timpul campaniei electorale, ca să taie panglica, la recepţia ei, preşedintele, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, reprezentanţi ai Partidului Democrat Liberal, deşi n-aveau nicio implicare, dar, aşa cum este firesc într-o situaţie de bucurie... se dădea apă, ca să zic aşa, în satul Floreşti, comuna Horia, toată lumea e binevenită.

Lucrul are un singur inconvenient: lucrarea s-a realizat, dar nu s-a plătit, deşi s-a făcut şi recepţia. Şi această sumă, de 20.000 lei, este necesară pentru plata acestei lucrări.

Vă mulţumesc. Supuneţi-l la vot, şi cu asta voi renunţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Voturi pentru nr.crt. 1055? 130 este amendamentul care a fost cel mai larg sprijinit.

Voturi împotrivă? 160 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Doamna Bârnă, îmi cer scuze, va fi greu să susţineţi convingător după domnul deputat Popa un amendament. Vă rog să-mi permiteţi să o invit pe colega dumneavoastră. Vă rog să ne anunţaţi şi numărul curent.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

788, 789 şi un amendament care, dintr-o eroare materială, n-a fost...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Luaţi-o mai uşor, că eu sunt ardelean. Cu cât începeţi? 788...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Intervenţia mea va fi o prezentare foarte succintă şi se referă la sprijinul pe care îl solicit Ministerului Dezvoltării Regionale şi al Turismului de a ne aproba proiectul în vedere construirii unei săli polivalente în apropierea stadionului din Timişoara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles. Deci, este 788 - Sală polivalentă.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Vă rog să votaţi, colegii din regiunea de dezvoltare a Devei Arad, Timişoara, Hunedoara, ce faceţi? Vă rog să sprijiniţi Timişoara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

131 de voturi pentru. Foarte multe voturi pentru, vă felicit.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Împotrivă? 166 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

789, care se referă la construirea unui bazin olimpic tot în Timişoara. Proiectul este depus la Compania Naţională de Investiţii. Se aşteaptă trecerea pe lista de sinteză.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Bazin olimpic, absolut necesar, având în vedere tradiţia şi de înot şi de polo pe apă din Timişoara.

Am să vă rog, stimaţi colegi, să vă exprimaţi prin vot.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 132 de voturi pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Tot mai mult, tot mai mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Staţi puţin, că nu ştim dacă a trecut sau nu.

Deci, 132 voturi pentru.

Împotrivă? 170 voturi împotrivă.

Abţineri?

Amendamentul, din păcate, nu a trecut.

Următorul amendament, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Următorul amendament nu a fost trecut pe listă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog să-l prezentaţi oral.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Vă rog să-l treceţi la finalul acestor liste de amendamente respinse şi se referă la reabilitarea blocurilor şi la izolarea termică. Aici adresez rugămintea doamnei ministru Elena Udrea să aibă în vedere că Timişoara a fost cuprinsă în Programul de reabilitare cu număr de 72 blocuri pentru anul 2009, suma alocată de 12 milioane nu au fost primite integral, lucrările se apropie de finalizare şi aşteptăm cu nerăbdare cele 9 milioane de lei promise.

Şi, pentru anul 2010, o rugăm pe doamna Elena Udrea, să ne sprijine, în calitate de ministru al acestui important minister, cu suma de 50 milioane de lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc. Deşi amendamentul nu figurează, dintr-o eroare materială a fost citit oral. Este vorba de reabilitarea blocurilor din Timişoara. Eu cred că, după apelul pe care l-aţi făcut doamnei Udrea, rezultatul nu poate fi decât zdrobitor, în favoarea amendamentului dumneavoastră.

Cine este pentru? 136 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 voturi împotrivă.

Abţineri?

Din păcate, amendamentul nu a trecut, dar vă felicit pentru modul în care l-aţi prezentat. Sunt convins că cei care reprezintă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au luat notă de aceste chestiuni importante pentru comunitatea din Timişoara.

O să vă rog să ne spuneţi numai numerele pe care vreţi să le supunem la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Am venit la microfon ca să vă ajut, şi dumneavoastră să mă ajutaţi pe mine, să reparăm o greşeală care s-a produs în momentul când domnul deputat Anghel Stanciu a prezentat în faţa Camerei câteva din amendamentele la care dânsul...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Eu sunt la curent. Dacă ne indicaţi numerele, le supun la vot rapid. Haideţi să spunem...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

...la care autor este Anghel Stanciu, Răţoi Neculai şi Vasile Mocanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Aşa, domnule Mocanu. Primul amendament pe care doriţi să-l supunem la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

404...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

404...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

405...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

405...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

Şi 1260.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi 1260...

Amendamentul 404 propus de cei trei colegi. Vă rog, cine este pentru adoptarea lui? 126 voturi pentru.

Împotrivă? 153 voturi împotrivă.

Abţineri?

Din păcate, amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesare.

Amendamentul de la numărul curent 405.

Cine este pentru? 125.

Împotrivă? 152.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la numărul curent 1260.

Cine este pentru? 124 voturi pentru.

Împotrivă? 151.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Dacă până la 2000 mai există vreun amendament care se doreşte a fi susţinut? Vă rog. Şi să ne indicaţi şi numărul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte,

De la 1200 la 1210 şi de la 1251 la 1276. Şi am să prezint, cu voia dumneavoastră, numai 1258.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

1258.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Toate amendamentele pe care le-am prezentat ceva mai devreme, ca şi număr, au o caracteristică comună. Nu solicit prin ele sume directe de bani sau suplimentarea bugetului la Ministerul Dezvoltării Regionale, şi am să vă rog frumos ca asupra amendamentului pe care îl voi prezenta să prezinte un punct de vedere şi reprezentantul Guvernului, solicit numai încadrarea fiecăreia dintre aceste amendamente în lista pe care Ministerul Dezvoltării o va detalia ulterior, prin ordin al ministrului. Şi vă prezint numai amendamentul 1258. Se referă la repartizarea în cadrul sumei alocate, deci vă rog să realizaţi acest lucru, în cadrul sumei alocate, fără suplimentare de buget, pentru bazine de înot suma de 1.500 de mii de lei pentru "Bazin de înot sportiv municipal", către municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, cod de obiectiv 20, Program "Bazine de înot".

Deci, încă o dată, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, nu solicităm suplimentarea bugetului sau o sumă suplimentară pentru acest minister, ci acest proiect să facă parte din lista pe care ministerul o va prezenta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles. Vă mulţumesc, domnule Neacşu.

Deci, domnul Neacşu nu cere suplimentarea, ci doar menţionarea specifică a acestui obiectiv în programul de investiţii. Este vorba de un bazin olimpic, probabil, pentru municipiul Slobozia.

Cine este în favoarea acestui amendament? 123 voturi pentru.

Împotrivă? 159.

Din păcate amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar. Sunt convins, însă, că reprezentanţii ministerului au luat notă de demersul dumneavoastră şi de importanţa acestui proiect.

Între 2000 şi 3000, dacă mai este vreun amendament?

Vă rog, domnule Gabor, să ne indicaţi numărul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gabor:

2317.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

2317. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gabor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă vă amintiţi, în urmă cu un an a trecut un singur amendament. Acest amendament se referea la alocarea unei sume pentru ecologizarea Poienii Narciselor, de la Vad. Este o poiană unică în Europa şi cred eu că din moment ce a fost admis acest amendament în anul trecut, iar ministerul nu a alocat suma necesară, era vorba de 2.500 mii lei, astăzi cred că este necesar să vă daţi votul, chiar şi cei de la putere, care aţi votat acest amendament anul trecut, pentru alocarea unei sume... Eu v-am invitat, nu vă supăraţi, v-am invitat, au participat foarte puţini dintre dumneavoastră şi cred că le-a plăcut, au fost impresionaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Gabor, am înţeles, este amendament...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gabor:

Deci, vă rog foarte mult să alocaţi suma de 300 mii lei pentru ecologizarea Poienii Narciselor. N-ar fi decât o reportare a acestui amendament, admis anul trecut, pentru acest an.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc, domnule Gabor, şi subliniez şi eu că acest proiect a fost aprobat anul trecut, din păcate banii nu s-au dat. Este vorba de un obiectiv unic în lume, nu în România. Nu se numesc narcise, ci le spune coprine, domnule Gabor.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor (din sală):

La noi se spune coprine.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Amendamentul 2317. Cine este pentru ecologizarea Poienii Narciselor? Vă rog să votaţi. Subliniez, domnul profesor Hărdău... Vă mulţumesc foarte mult. 141 de voturi pentru.

Împotrivă? 152, cu bătaie. A căzut la foarte puţin, dar sunt convins că aţi luat notă de importanţa proiectului.

O invit la microfon pe doamna Cristina Pocora. Numărul amendamentului? Cristina, ce număr are amendamentul?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Este un număr, domnule preşedinte, nu o poziţie. 2432. Se propune alocarea sumei de 1 milion lei pentru construcţia Casei de Cultură în municipiul Feteşti.

Locuitorii municipiului Feteşti, un municipiu de 37.000 de locuitori, nu au niciun fel de clădire sau sală propice activităţilor culturale.

Tocmai de aceea vă rog, domnilor deputaţi şi senatori, să votaţi acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc. Şi vreau să mă asociez, confirmând că într-adevăr în Feteşti nu există niciun locaş unde se pot ţine întâlniri.

Dacă mai aveţi alt amendament de susţinut?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Vă rog să-l supuneţi la vot pe acesta şi voi continua.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Supun la vot amendamentul care figurează la nr. 2432, Casă de Cultură în municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa.

Cine este pentru? 128 de voturi pentru.

Împotrivă? 129.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Să ştiţi că au fost mai multe voturi împotrivă, domnule preşedinte...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Pentru doamna Pocora sau pentru obiectiv?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Au fost mai multe voturi pentru, pentru că i-am văzut şi pe colegii de la PD-L votând. Cineva nu ştie să numere acolo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Numai el a votat...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Au mai votat şi alţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Voturi împotrivă?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Număraţi până iese!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

149.

Abţineri? 2 abţineri.

Din păcate amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Mai doriţi să mai susţineţi, doamna Pocora?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Sigur că da, domnule preşedinte.

Voi transmite feteştenilor susţinerea de care s-au bucurat în Parlamentul României.

Amendamentul 2438 îi vizează pe locuitorii din oraşul Ţăndărei, cel de-al doilea oraş din colegiul meu. Şi se propune alocarea sumei de 800.000 lei pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale de drept public în oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.

Este aceeaşi situaţie şi cu oraşul Ţăndărei, unde, de asemenea, nu avem nici un fel de spaţiu pentru activităţi culturale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Supun la vot amendamentul propus de doamna Cristina-Ancuţa Pocora, 2438.

Cine este pentru, vă rog? 127 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 144.

Abţineri? Domnul Sever Voinescu se abţine şi domnul Măgureanu. Două abţineri. Domnule Cordoş, vă abţineţi sau nu? Nu. Două abţineri. Amendamentul, din păcate, nu a trecut.

O să-l invit pe domnul senator Cordoş, care doreşte să susţină.

Domnule Cordoş, doriţi să susţineţi un amendament? Vă rog să indicaţi numărul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Cordoş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Anexa nr.3/15, poziţia 1595. Sunt un număr de 36 de amendamente la o singură poziţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Numărul curent, dacă puteţi să-mi spuneţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Cordoş:

1595.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

1595.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Cordoş:

Am să citesc doar două, trei dintre ele, le-am făcut împreună cu domnul deputat Itu Cornel. Şi anume, este vorba de alocarea de resurse pentru următoarele obiective: finalizarea bloc O1, strada Piaţa Romană nr. 15, municipiul Turda, judeţul Cluj, 1.500.000 lei, reabilitarea şi punerea în funcţiune a tronsonului de cale ferată îngustă pe ruta Abrud-Turda, judeţul Cluj, 20 milioane lei, continuarea lucrărilor la stadionul municipal Cluj-Napoca, 34 milioane lei, introducere apă şi canalizare comuna Aiton, judeţul Cluj, 100 milioane lei, canalizare în localitatea Ciucea, comuna Ciucea, judeţul Cluj, 510 mii lei, sală de sport localitatea Cătina, comuna Cătina, judeţul Cluj, 100 de mii lei, alimentare cu apă sat Urca, comuna Viişoara, judeţul Cluj, 450 mii lei.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Cordoş:

O să vă rog, la aceeaşi poziţie, două, trei, domnul deputat Itu, ca să supunem împreună...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog, domnule deputat, este un amendament mai mare care conţine o listă de obiective.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel Itu:

Tot la Anexa nr.3/15, poziţia 1595, extinderea reţelei de alimentare cu apă sat Cămăraşu, comuna Cămăraşu, construcţie sală de sport sat Cămăraşu, comuna Cămăraşu, alimentare cu apă localitatea Căşeiu, canalizarea localitatea Urişor, comuna Căşeiu, construire sală de sport în comuna Mintiu Gherlii, alimentare cu apă potabilă a localităţilor Chinteni, Deuşu, Vechea, Măcicaşu şi Sânmartin, sală de sport multifuncţională în curtea şcolii cu clasele I-VIII, Chinteni, comuna Chinteni, judeţul Cluj, şi dezvoltarea infrastructurii sportive a comunei Corneşti, prin construirea unui stadion comunal în comuna Corneşti, extindere de apă potabilă comuna Dăbâca, judeţul Cluj. Cam acestea ar fi amendamentele pe care le aducem împreună cu senatorul Cordoş. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Supun la vot amendamentul propus de cei doi colegi. Îl găsiţi la numărul de ordine 1595.

Cine este pentru, vă rog? 123 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 157 împotrivă.

Abţineri? Din păcate amendamentul a fost respins.

Vă rog, domnule... 2784? Vă mulţumesc. Vă rog să-l prezentaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Am analizat cu mare atenţie programul de guvernare şi am văzut că se acordă o mare atenţie tineretului, prin a li se asigura locuinţe. Într-un judeţ în care şomajul este de 14,5%, deci în realitate este peste 30%, din motive bine-cunoscute, cred că Programul "Prima Casă" nu dă roade în acest judeţ. Aşa că solicităm, apelăm la înţelepciunea domnilor miniştri, care cred că îşi vor îndrepta atenţia şi spre glasul moldovenilor, de a asigura resursele financiare pentru construcţia unui bloc de locuinţe sociale în valoare de 8.000 mii lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Vă supun la vot amendamentul de la poziţia 2784.

Cine este pentru? 115 voturi pentru.

Împotrivă? 149.

Abţineri?

Amendamentul nu a fost aprobat.

Vă rog, următorul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

2785.

Stimată şi distinsă doamnă ministru Elena Udrea, tineretul vasluian vă roagă să vă îndreptaţi şi dumneavoastră atenţia spre această zonă a Moldovei, prin a asigura o sumă de 40.000 mii lei, pentru a construi locuinţe prin sistemul ANL.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot.

Cine este pentru amendament? Mulţumesc. Câţi sunt? 113.

Împotrivă? 148.

Abţineri?

Din păcate nu a întrunit numărul de voturi necesare.

Dacă până la nr. 3396, care este ultimul amendament la anexă, mai sunt alte amendamente care se susţin? Vă rog. Şi în general, pentru că odată cu dumneavoastră vreau să încheiem cu amendamentele respinse de la ministerul respectiv.

Vă rog, ce număr aveţi? 3357 şi următoarele. Vă rog să le prezentaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorel Covaci:

Doamnă preşedinte,

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnilor miniştri,

Vreau să subliniez un lucru, că toate aceste amendamente depuse sunt obiective importante pentru administraţiile locale din Colegiul nr.9, judeţul Timiş, precum şi pentru cele două oraşe, Făget şi Buziaş.

Susţinerea finanţării acestor obiective a fost promisă şi de cele două distinse doamne, doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor, precum şi de doamna ministru Elena Udrea, în campania electorală din luna februarie, din 2008, la alegerile locale din oraşul Făget, promisiuni care au adus şi câştigarea alegerilor aici. Sper că aceste promisiuni vor fi onorate şi îmi cer permisiunea de a aminti mereu de ele, până când vor fi realizate. Atât am vrut să spun.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult. Este 3357 şi următoarele.

Vă rog, nu se cere supunerea la vot, doar o rog pe distinsa doamnă Roberta Anastase şi pe distinsa doamnă Elena Udrea, care în campania electorală de la Făget, la alegerile parţiale, a promis sprijin pentru aceste obiective, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorel Covaci:

Promisiuni care sper să fie şi onorate şi vă aşteptăm din nou...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Promisiuni care sunt sigur că o să fie onorate şi sunt convins că vă veţi revedea cu plăcere la Făget...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorel Covaci:

Buziaş şi Făget. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu foarte mult.

Stimaţi colegi,

Cu aceasta am încheiat lista amendamentelor respinse. Dacă nu mai este nimeni care insistă să le... Domnule Nedelcu, vă rog, dacă insistaţi. Numărul amendamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nedelcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

De la nr. 2.685 la 2.700.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

2.685, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nedelcu:

Sunt mai multe obiective care au fost şi sunt foarte importante pentru comunităţile din judeţul Călăraşi. Le-am propus şi eu, le-au propus şi alţi colegi parlamentari de la celelalte partide.

Aş vrea numai unul sau două să le susţin, pentru că sunt foarte multe şi nu vreau să...

Este vorba de propunerea pentru suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Călăraşi, suma de 85.800 de RON pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de alimentare cu apă în comuna Ciocăneşti, judeţul Călăraşi. Este o comunitate mai săracă şi din această cauză are absolută nevoie de această sumă.

V-aş ruga să supuneţi la vot acest amendament, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

2.685, da?

Care dintre ele doriţi să-l supun la vot?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nedelcu:

2.685.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

2.785!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nedelcu:

Nu, 2.685!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

2.685?

Primul este reţeaua de alimentare cu apă în comuna Ciocăneşti?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nedelcu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Cine este în favoarea acestui amendament, 2.685, alimentare cu apă comuna Ciocăneşti, judeţul Călăraşi? Domnule Duşa, votaţi pentru? Mulţumesc. 112.

Împotrivă? 169.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Care amendament mai doriţi să-l supun la vot?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nedelcu:

Aş vrea să supun spre aprobarea dumneavoastră amendamentul de la nr. 2.698, prin care se propune suplimentarea sumei necesară pentru anveloparea locuinţelor din municipiul Călăraşi. Este vorba de suma de 705.605 RON.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

2.798?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nedelcu:

Nu. 2.698!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

2.698.

Cine este de acord cu acest amendament, vă rog? 113, cu votul domnului Hrebenciuc.

Cine este împotrivă? 167.

Abţineri, dacă sunt? Nu.

Amendamentul, din păcate, a fost respins.

Stimaţi colegi,

Cu aceasta am încheiat lista amendamentelor respinse.

La anexa respectivă vă informez că avem şi un amendament admis de comisii şi o să solicit întâi poziţia reprezentanţilor Ministerului de Finanţe sau ai Guvernului. Este vorba de amendamentul care figurează la Anexa nr.1, pct. 30, şi se referă la Anexa nr.3/15 a Ministerului Dezvoltării Regionale, suplimentarea unui capitol, 70.01 - "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică".

Poziţia dumneavoastră, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul. Este vorba de o redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Amendamentul este susţinut.

În concluzie, o să vă supun la vot acest amendament.

Vă rog, cine este pentru? 273 de voturi pentru.

Împotrivă? Nimeni.

Cu 273 de voturi pentru, amendamentul admis, care figurează la poziţia 30, a fost aprobat de plen.

Vă supun acum, în ansamblul său, aprobării dumneavoastră anexa care se referă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ca ordonator de credite.

Cine este pentru aprobare? Vă rog. 182 voturi pentru.

Împotrivă? 112 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu vă uitaţi la număr, ci la valoarea celor care votează. 112 împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

A fost aprobată Anexa nr.3, care se referă la activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Stimaţi colegi,

Cu permisiunea dumneavoastră, aş vrea să luăm pauza mai devreme cu două minute. Dar am o rugăminte, întrucât am luat-o mai devreme, să ne vedem la 13,30 aici. O să vă rog să avem un dejun... Este ziua şefului nostru, o să venim foarte bine dispuşi.

Vă mulţumim. O să vă rog să facem un efort la 13,30 să reluăm lucrările, că mai avem extrem de multe documente de dezbătut.

Vă mulţumesc.

 
   

- după pauză -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Trecem la anexa referitoare la Ministerul Finanţelor Publice - Anexa nr.16.

Ca amendamente, avem un singur amendament respins, cel al doamnei deputat Luminiţa Iordache.

Dacă se susţine acest amendament?

Dacă amendamentul nu se susţine, atunci nu avem nici amendamente admise şi o să trecem la aprobarea anexei care se referă la Ministerul Finanţelor Publice.

Cine este pentru aprobarea proiectului de buget pe anul 2010, ordonator Ministerul Finanţelor Publice? Vă rog să votaţi. Cine este pentru? 307 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 40 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 315 voturi pentru, 40 împotrivă şi nicio abţinere, a fost aprobată Anexa nr.3/16 referitoare la Ministerul Finanţelor Publice.

Trecem la următorul ordonator de credite - este vorba de Ministerul Justiţiei.

Avem mai multe amendamente respinse. O să vă consult dacă se susţin.

La amendamente respinse, nr.crt.2, este vorba de... avem 16 amendamente respinse.

Doreşte cineva să susţină amendamentele respinse? Nu. Vă mulţumesc.

Avem un amendament admis. Vă rog să vă uitaţi la poz.31 din Anexa nr.1. Este vorba de repartizări de sume pe cheltuieli de personal.

Solicit, în primul rând, punctul de vedere al Guvernului în legătură cu acest amendament admis. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Îl susţinem. Este vorba de o redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Deci, Guvernul sprijină, fiind vorba de o redistribuire.

O să vă supun la vot amendamentul admis.

Cine este pentru? 242 de voturi pentru.

Împotrivă? Voturi împotrivă? Vă rog să votaţi. Două voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu două voturi împotrivă şi 3 abţineri, a fost aprobat amendamentul admis.

O să vă supun acum aprobării anexa referitoare la Ministerul Justiţiei.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 239 de voturi pentru.

Împotrivă, vă rog? 45 de voturi împotrivă.

Abţineri? 28 de abţineri.

Vă mulţumesc.

A fost aprobată anexa referitoare la Ministerul Justiţiei.

Trecem la Ministerul Apărării Naţionale - Anexa nr.18.

Dacă se susţin amendamentele respinse? Nu se susţin.

Amendamente admise? Avem un amendament - nr.32 şi unul, 33, care se referă la Ministerul Apărării Naţionale.

O să solicit întâi punctul de vedere al Guvernului în legătură cu amendamentul nr.32. Este vorba de o redistribuire...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul. Este vorba de o redistribuire în structura bugetului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul aprobat de cele două comisii, care figurează la pct.32 din Anexa nr.1.

Cine este pentru? 247 de voturi pentru.

Împotrivă? 32 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nicio abţinere.

A fost aprobat amendamentul care figurează la poz.32.

La poz.33, majorarea cu 10 mii de mii de lei, tot prin transfer.

Punctul de vedere al Guvernului?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentele. Este o redistribuire internă. Este o redistribuire în cadrul bugetului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă supun la vot amendamentul admis, care figurează la poz.33.

Vă rog să votaţi. 208 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 76 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Pentru explicaţii de voturi, am să-i dau cuvântul domnului deputat Scutaru, pentru a-şi motiva votul împotriva adoptării acestui raport.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian George Scutaru:

Domnule preşedinte,

Aş fi solicitat din partea Ministerului Finanţelor o explicaţie privind refuzul de a accepta un amendament votat de întreaga Comisie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de la Camera Deputaţilor şi colegii de la comisia de la Senat, privind majorarea creditelor de angajament pentru bugetul Ministerului Apărării.

Înţeleg că acest buget, pe acest an, nu poate da fondurile necesare pentru a susţine programele de înzestrare pentru armată. Dar, adoptarea majorării creditelor de angajament ar fi oferit posibilitatea MApN să achiziţioneze, să-şi continue programele de înzestrare pe acest an, care asigură securitatea trupelor din Afganistan, iar plata să fie făcută în anii următori.

Aş ruga pe domnul secretar de stat Gherghina să ne dea aceste explicaţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult. Aş ruga, din partea Guvernului, dacă domnul Gherghina doreşte să dea explicaţie? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Potrivit manualului SA 95 al Uniunii Europene, angajamentele economice constituie deficit pentru sistem SA.

Deci, nu puteam să acceptăm acest amendament, întrucât ducea la creşterea deficitului pe sistem SA peste nivelul convenit cu Comisia Europeană.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc domnului Gherghina.

Domnul deputat Scutaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian George Scutaru:

Domnule preşedinte,

Eu admir eroismul domnului Gherghina de a apăra bugetul. Probabil că, dacă i s-ar face eventual şi o statuie în faţa Ministerului Finanţelor, precum a grenadierului Muşat, din faţa Gării Buşteni, că tot discutăm de bugetul apărării, ar reflecta eroismul cu care apără bugetul. Totuşi, aş vrea să-l întreb pe domnul secretar de stat dacă cunoaşte datele privind deteriorarea siguranţei trupelor aflate în Afganistan, inclusiv în sectorul românesc, şi dacă dânsul îşi va asuma, din punct de vedere politic, eventualele pierderi pe care trupele române le vor avea în acest an datorită faptului că trimitem oamenii fără a li se asigura şi protecţia necesară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Îi mulţumesc domnului George Scutaru şi sunt convins că reprezentanţii Guvernului au luat notă de aceste îngrijorări legitime pe care dânsul, în calitate de membru important al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, le-a susţinut mereu.

Stimaţi colegi,

Am adoptat cele două amendamente admise.

O să vă supun la vot acum anexa pct.18, care se referă la Ministerul Apărării Naţionale.

Vă rog ca cei care sunt de acord să voteze, vă rog, cine votează pentru aprobarea Anexei Ministerului Apărării Naţionale? Vă rog să număraţi. 240 de voturi pentru.

Împotrivă?

Vă cer scuze. Înţeleg că se doreşte o repetare a votului...

Am înţeles. Deci, vă rog, cei care votează pentru adoptarea anexei referitoare la Ministerul Apărării să ridicaţi mâinile şi să fiţi număraţi. Vă rog să votaţi. Inclusiv doamna Boagiu, vă rog să se noteze, domnul Igaş, domnul Prigoană. Vă rog frumos, ridicaţi mâinile, pentru că s-a contestat. Vă rog. 302 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 28 de voturi împotrivă şi cu noi doi, 30. Deci 30 de voturi împotrivă, cu domnul Cornel Popa şi cu mine.

Abţineri? 4 abţineri.

A fost aprobată anexa care se referă la Ministerul Apărării Naţionale.

Trecem la Anexa nr.19 - Ministerul Administraţiei şi Internelor.

De la poz.25 la 265, dacă se susţine vreun amendament? Nu se susţine.

Domnul profesor Anghel Stanciu. Vă cer scuze. Vă rog să-mi indicaţi şi numărul amendamentului pe care-l susţineţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Vreau să vă anunţ că mai mulţi distinşi deputaţi PNL şi PSD au înregistrat un amendament care, prin bunăvoinţa Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost aprobat şi prin amabilitatea comisiilor reunite de buget-finanţe a fost respins.

Acest amendament se găseşte la poz.124 şi priveşte un obiectiv de importanţă deosebită şi, deşi nu accept suflătorii, accept să-mi sufle distinsul coleg, de importanţă capitală, pentru că, acest obiectiv, într-adevăr, menţionat aici - şi sunt convins că aveţi pe masă raportul...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da. Este vorba de pista Aeroportului Iaşi.

Vă rog, stimaţi colegi, să ascultaţi pe orator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Deci, este vorba de un obiectiv capital, într-o capitală a Moldovei, care constituie Iaşiul polul de dezvoltare. Acest nou concept de pol de dezvoltare angrenează, prin căile de comunicaţii terestre, întreaga Moldovă spre o creştere şi dezvoltare economică şi, în perspectivă, chiar dincolo de graniţă, în Republica Moldova, unde se va duce domnul preşedinte peste câteva zile.

Pentru aceasta, însă, este nevoie ca avioanele, aceste mijloace moderne de comunicaţii, să aterizeze nu numai pe orice vreme, dar şi la alte capacităţi decât cursele locale. Este nevoie să legăm capitala culturală a ţării, capitala Moldovei şi, prin asta, întreaga Moldovă, cu Austria, cu Franţa, cu Germania, cu Ungaria, cu Italia, cu Moscova, dacă vreţi.

Deci, trebuie să ajungem să facem un efort comun spre a înţelege că, de circa 10 ani, ne luptăm aici cu inerţia Ministerului de Finanţe, cu reaua-voinţă - şi nu o pun în ghilimele - a guvernanţilor de toate felurile, care ignoră chiar sprijinul pe care la 24 ianuarie anul trecut l-a promis preşedintele Traian Băsescu, când i-a spus preşedintelui consiliului judeţean, Constantin Simirad, trecut de pe prispa PSD pe prispa PD-L, că are o mână întinsă şi sigură pentru acest aeroport şi această pistă.

De aceea, mă uit la distinsul meu coleg de la Piatra-Neamţ, care vine greu spre Iaşi cu maşina şi nu poate să ia avionul spre Roma, sau chiar spre Madrid, unde se culeg căpşunile cu preţuri mai bune decât luăm noi un salar de aici.

De aceea, v-aş ruga să acceptaţi că, pentru siguranţa traficului aerian, pentru siguranţa miilor de călători moldavi care pleacă sau care se întorc acasă, dar şi cei care vin să fac afaceri şi chiar să se ducă dincolo de graniţe, în Republica Moldova, spre a realiza această înfrăţire, este nevoie de numai 85 de mii de mii de lei, care înseamnă efortul fiecăruia dintre dumneavoastră, un efort mic în sensul de a ridica mâna şi de a fi un pas mare pentru ţară şi pentru Moldova.

De aceea, domnule preşedinte, daţi-mi voie să fac apel, chiar la domnul Canacheu, care ştie şi m-a ascultat cu mare atenţie, că acest pas mic pentru parlamentarii PD-L va însemna un pas mare pentru Moldova, unde au început să ia ceva voturi. Dacă nu vor vota ăsta, s-ar putea să piardă voturile şi să nu mai zboare cu Airbus-ul, să zboare numai cu Flutur - şi asta vă dorim!

Vă mulţumim. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor Viorel Meleşcanu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule Stanciu, pentru susţinerea acestui amendament, care trebuie să recunosc că se bucură de o echipă prestigioasă de coautori, printre care, dincolo de dumneavoastră, care aţi susţinut amendamentul, se numără lideri marcanţi din Moldova, cum sunt Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei, precum şi domnul senator Varujan Vosganian.

În consecinţă, mă grăbesc să supun la vot acest amendament al dumneavoastră care figurează la pct.124 din anexa cu amendamente respinse şi o să vă rog să votaţi.

Cine este pentru acest amendament? 136 de voturi pentru. (Rumoare, vociferări.)

E mai puţin? Stimaţi colegi, e mai puţin, sau mai mult? Ca să ştiu...

Voci din sală:

Mai mult?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

O să vă rog să votaţi încă o dată. Cine este pentru? Şi rog secretarii să numere foarte atent. 132 de voturi pentru.

Voturi împotrivă, vă rog? 138 de voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu 132 de voturi pentru, 138 împotrivă şi două abţineri, amendamentul a căzut.

Vă rog, pe procedură, domnul Mihăiţă Calimente, microfonul central.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Avem trei secretari, dintre care unul poartă ochelari şi unul nu poartă ochelari. Dar se vede că cel care poartă ochelari numără greşit. Şi, atunci, propun să-i dea ochelarii celui care a numărat bine, pentru că s-a văzut clar că la acest vot cei din Opoziţie au fost mai mulţi decât cei de la Putere. Şi, în consecinţă, vă rugăm să mai repetaţi o dată votul.

Vă mulţumesc. (Rumoare, vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Îi mulţumesc domnului Mihăiţă Calimente pentru consideraţii.

Mulţumim foarte mult pentru încurajările şi aprecierile faţă de modul în care este condusă şedinţa şi vă întreb dacă la amendamentele respinse mai doreşte cineva să mai susţină.

Vă rog, doamna Luminiţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Păcat că nu putem să mergem cu avionul, dar trebuie să mergem şi pe şosele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Dacă sunteţi amabilă să-mi spuneţi numărul curent al amendamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Da. 73.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

73. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Deci, în acest amendament solicit o sumă de 100 de milioane de RON la capitolele 84.01.66.01...68.01, pentru varianta de ocolire a municipiului Iaşi, etapa I, Varianta Sud.

Este necesară această şosea de ocolire pentru municipiul Iaşi. Colegii mei de la Iaşi cred că o să voteze pentru, împreună cu toţi ceilalţi, nu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Aş vrea să vă supun la vot. Cine este pentru adoptarea acestui amendament prezentat? Vă rog să număraţi cine este pentru. Vă rog să număraţi.

Stimaţi colegi, aţi ridicat mâna, din această parte a sălii, reuşind să iritaţi zece oameni. Deci, sunt 10 voturi pentru amendament şi cu noi doi - 12. Deci, dacă vreţi să fiţi număraţi, ridicaţi mâinile, iar, dacă aveţi, într-adevăr, idei de contestare, vă rog să o faceţi cu foarte multă seriozitate, pentru că vă suntem, până la urmă, colegi şi chiar dacă nu purtăm ochelari, vedem relativ bine o mână care se ridică.

Deci, 12 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153.

Amendamentul dumneavoastră nu a întrunit numărul necesar.

Abţineri? Ceva? La acest amendament? Două abţineri.

O să vă rog să ne indicaţi, doamna Luminiţa, următorul număr.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Mai am încă două amendamente, un pic mai încolo, tot la acelaşi minister.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Numărul curent!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Deci, mai am încă două amendamente la care renunţ, dar vreau să mai susţin în faţa dumneavoastră unul la poz.84.

Tot pentru municipiul Iaşi - modernizarea integrală a drumurilor naţionale care străbat municipiul Iaşi, DN 24, DN 28, în valoare de 40 de milioane de roni.

Străzile din municipiul Iaşi sunt reabilitate în proporţie destul de ridicată, dar aceste drumuri, dacă nu sunt reabilitate, înseamnă că se strică şi celelalte, care sunt făcute, şi cade în sarcina ministerului şi vă rugăm să aprobaţi această sumă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mă scuzaţi. Încă o dată: este 84 numărul curent? Este vorba de reparaţii la Primăria din Vultureni?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Atunci, nu este acesta, doamna Luminiţa şi nici nu sunteţi autoare. Vă rog, numărul curent să-mi spuneţi. Deci, care este în bara din stânga.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

84.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Deci, 84 la noi figurează "Suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor, active nefinanciare pentru lucrările de reabilitare a sediului Primăriei din Vultureni".

Dumneavoastră nu sunteţi nici măcar autor. Sunt domnii Viorel Hrebenciuc, Petru Gabriel Vlase, Iulian Iancu şi Gheorghe Antohi, plus Radu Cătălin Mardare şi Manuela Mitrea.

Deci, până vă lămuriţi, o să-l invit pe domnul deputat Dumitrescu să-şi prezinte amendamentul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La 21, da? Mergeţi la 21 acum. 21. Propunem suplimentarea cu suma de 200 de mii lei pentru continuarea obiectivului de investiţii, reabilitare DN 2D Focşani-Ojdula.

Vă rog să-l supuneţi la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da, numai un moment, domnule. 21 la mine, mă scuzaţi, respectuos. A, deci vă rog să mă scuzaţi, vă rog să mă urmăriţi atent. Noi suntem acum la Ministerul de Interne. Dumneavoastră, dacă v-aţi referit la transporturi, cred că nu am putut să ne înţelegem. Deci, la minister, mă miram şi eu. La Ministerul de Interne, dacă există la Ministerul Administraţiei şi Internelor vreun amendament?

Vă rog, domnule deputat? 88, 89, 90.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Deci, solicit suplimentarea sumelor pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor cu 10 milioane lei pentru reabilitarea unui număr de 15 sedii de poliţie din judeţul Vâlcea. Vrem să avem ordine în localităţi, să asigurăm condiţii bune celor care ne fac aceste servicii, dar bieţii miliţieni, vreau să vă spun că nu au ceea ce le trebuie. Şi, de aceea, solicit o sumă de bani pentru amenajarea acelor sedii pentru poliţia din judeţul Vâlcea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da, domnule deputat, mă scuzaţi, vreţi să-mi spuneţi încă o dată numerele curente?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

188, 189, 190.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

188, 189, 190 este vorba de sedii de poliţie din judeţul Vâlcea. O să vă rog la poziţia 188, să vă pronunţaţi în legătură cu amendamentul.

Cine este pentru? 102 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt. 147 împotrivă.

Abţineri? Domnule Toader şi doamna Boagiu, vă abţineţi? Nu.

Dacă sunt abţineri? Nu.

Amendamentul, din păcate, a fost respins.

189. Cine este pentru? Vă rog să ridicaţi mâna, că nu vă numărăm automat! Nu avem cititor de cod de bare... 116 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 145.

Abţineri? Nicio abţinere.

Amendamentul a fost respins.

190, ultimul amendament. Voturi pentru, vă rog. 9 voturi pentru.

Împotrivă? 101 împotrivă. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar şi a fost respins.

Alte amendamente la Anexa Ministerului Administraţiei şi Internelor, dacă mai susţineţi? Da, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Antochi:

Domnule preşedinte,

Împreună cu ceilalţi colegi pe care dumneavoastră i-aţi nominalizat şi eu n-o să-i repet, pentru economie de timp, am făcut amendamentele de la nr.65 la 86 şi-l prezint numai pe cel de la numărul 81.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

81. Vă rog să-l prezentaţi. Amendamentul 81. Domnul deputat are mai multe amendamente, dar îl prezintă şi-l susţine pe 81.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Antochi:

Şi anume, propun suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor cu suma de 20 de mii de lei necesară pentru reabilitarea şi extinderea clădirii Primăriei oraşului Buhuşi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Cine este pentru amendament? 119 voturi pentru.

Împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abţineri? Niciuna.

Amendamentul a fost respins.

Dacă nu se mai susţin alte amendamente din lista celor respinse, o să trecem la amendamentele admise.

La Ministerul Administraţiei şi Internelor la poz.34 din Anexa nr.1, amendamente admise. Avem o propunere de redistribuire şi la pct.35 introducerea unui nou capitol, referitor la cheltuieli de personal.

Începem pe cu poz.34.

Poziţia Ministerului Finanţelor Publice?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul pentru redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Guvernul susţine acest amendament de la poz.34.

Vă rog să votaţi. Cine este pentru? 171 de voturi pentru.

Împotrivă? 7 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul de la pct.34 din Anexa nr.1 a fost aprobat de către plen.

Trecem la amendamentul de la pct.35 din lista amendamentelor admise.

Solicit părerea Ministerului Finanţelor Publice. E vorba de un capitol "Învăţământ".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul, este tot o redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Ministerul Finanţelor Publice susţine acest amendament.

Vă rog să votaţi. Cine este pentru aprobarea acestui amendament. 254 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Abţineri? 11 voturi împotrivă.

Amendamentul a fost adoptat.

Vă supun acum la vot anexa care se referă la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Anexa 18. Pardon, da, 19.

Cine este pentru aprobarea acestei anexe. Vă rog să votaţi. 188 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt. 95 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

A fost aprobată Anexa nr.19 referitoare la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în ansamblul său.

Trecem la Anexa nr.20. O să vă rog puţină atenţie. E vorba de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Dintre amendamentele respinse, dacă se doreşte susţinerea unora dintre ele. Vă rog. Nu este cazul.

O să trec, în această situaţie, direct la amendamente admise. Nu există. O să vă supun la vot, direct, aprobarea Anexei 20 referitoare la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Cine este pentru? Număraţi, vă rog. 241 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 118.

Abţineri? Nu, nu este, nu vă speriaţi, sunteţi mai mulţi decât credeţi, mai ales prin valoare, nu mă refer la număr.

A fost aprobată Anexa nr.20 privind Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Trecem la un adevărat pilon al economiei româneşti. Sunt convins că domnul Surdu e de acord cu mine. E vorba de Anexa nr.22, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, această temelie a bunăstării României.

La amendamente admise, dacă se susţin şi care dintre ele se susţin?

Domnule Surdu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

La care, domnule preşedinte?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

La respinse, suntem la amendamente respinse întâi.

Vă rog, domnule. Respinse.

Dacă dintre amendamentele respinse se susţine.

Domnule Belacurencu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Trifon Belacurencu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am insistat să susţin un amendament pe care l-am propus şi care a fost respins, având în vedere că zona pe care o reprezint, judeţul Tulcea, este o zonă expusă în mod deosebit secetei.

De aceea,

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Dacă vreţi să-mi indicaţi numărul curent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Trifon Belacurencu:

Poz.22, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

22. Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Trifon Belacurencu:

De aceea, propun la Anexa nr.3, "Alte cheltuieli destinate investiţiilor", introducerea unui nou obiectiv de investiţii, modernizarea staţiei reversibile SP Măcin, incinta Măcin-Carcaliu, cu suma de 4850 mii lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da. Aţi ascultat propunerea domnului Belacurencu. Este vorba de un amendamente care a fost respins, dar care figurează la nr.crt.22 şi se referă la modernizarea staţiei reversibile SP Măcin de la Măcin-Carcaliu.

Cine este pentru acest amendament? Vă rog să număraţi. 123 de voturi pentru.

Împotrivă? Dar nici nu ştii ce e. Ai ridicat mâna, abia ai intrat, nici nu ştii despre ce e vorba. E la Carcaliu, da. 162 de voturi împotrivă.

Abţineri? Amendamentul a fost respins.

Mai aveţi, domnule Belacurencu? Cât.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Trifon Belacurencu:

Poz.25, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Trifon Belacurencu:

De asemenea, propun introducerea unui obiectiv de investiţii pe anexa "Piaţa agroalimentară oraşul Măcin", cu suma de 2300 mii lei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc şi eu.

Aţi ascultat amendamentul. Este vorba de piaţa agroalimentară oraşul Măcin.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 125 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nicio abţinere.

Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Dacă la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale mai sunt?

Domnul Viorel Ştefan întâi, că a venit la mine mai devreme, scuzându-se. Da.

Vă rog, domnule Viorel Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

V-aş ruga să fiţi de acord cu următoarea propunere. În Anexa nr.3/22 la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale există o subanexă 02A care se referă la modul de defalcare a sumelor pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale le va transmite către judeţe, în legătură cu finanţarea Camerelor agricole, instituţii care vor fi puse în funcţiune în subordinea consiliilor judeţene. Nu cer bani, nu cer nimic altceva decât reaşezarea acestei distribuţii pe criterii.

Aşa cum propune Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin proiect, sumele au fost determinate istoric în funcţie de activitatea oficiilor judeţene de consultanţă agricolă. Acum, pentru că în această materie începe o viaţă nouă, propunerea mea este să fiţi de acord să începem pe aşezarea distribuţiei pe nişte criterii, pentru că altminteri, ceea ce n-a fost corect în funcţionarea de până acum a oficiilor de consultanţă, se va perpetua, nu ştim cât timp de aici încolo.

Ce criterii propun eu? Repartizarea sumelor să ţină cont de două: numărul de fermieri şi suprafaţa arabilă. Aceste două criterii să influenţeze repartiţia în proporţie de 30% primul, cel legat de numărul de fermieri, şi 70%, cel legat de suprafaţa arabilă. Rezultă o repartizare echilibrată pe judeţe şi în strânsă concordanţă cu potenţialul agricol al judeţului respectiv. Noi avem nevoie de Camerele agricole, dimensionate în funcţie de potenţialul judeţului de a realiza producţie agricolă. Eu sunt convins, Ministerul Finanţelor Publice nu are obiecţiuni.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ar trebui să nu aibă obiecţiuni. Este în schimb, probabil, are o reţinere, legat de faptul că nu au făcut dânşii acest calcul. Nu-i mare filozofie, verificarea calculului se poate face repede, dacă există semne de întrebare, dar vă rog să mă credeţi că aşa trebuie să procedăm şi este bine pentru toată lumea să procedăm de această manieră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Aţi auzit amendamentul domnului Viorel Ştefan.

Cine este pentru adoptarea acestui amendament? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Domnule preşedinte,

Nu aţi întrebat Ministerul Finanţelor Publice, fapt pentru care colegii noştri înţeleg că se opune Ministerul Finanţelor Publice. Vă rog, întrebaţi-i dacă există vreo obiecţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da. Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al domnului Gherghina, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu susţinem amendamentul. În Legea nr.329 scrie clar că se va da pe bază de protocol, iar la protocoalele care se vor semna de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu consiliile judeţene vor fi avute în vedere astfel de criterii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da. Mulţumesc, domnule Gherghina.

Eram în procedură de vot, deci rezultatul votului: pentru amendament câte? 115 voturi pentru.

Împotrivă? 153 împotriva amendamentului.

Abţineri? Nu.

Amendamentul a fost respins. O să-l rog pe domnul senator... şi după aceea pe dumneavoastră, domnule deputat. S-a anunţat mai devreme să prezinte...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Rotaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să fac pentru început un anunţ. Înainte de a prezenta două amendamente, aş vrea să vă anunţ cu regret un posibil şi viitor deces al agriculturii româneşti care se află astăzi în moarte clinică şi aş ruga mass-media să transmită acest anunţ de moarte clinică şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice care, prin grija deosebită pe o acordă agriculturii, îi acordă acesteia toate şansele să sucombe.

În acest sens, pentru a veni în sprijinul agriculturii româneşti, şi mă refer în mod deosebit la judeţul Brăila, am două amendamente care au fost respinse şi primul dintre ele este la poz.23, având în vedere situaţia deosebită privind lipsa precipitaţiilor şi seceta care se manifestă tot mai agresiv de la an la an în România şi faptul că sistemul de irigat este la pământ, propun alocarea sumei de 1200 mii lei pentru plata lucrărilor executate în anul 2009 şi neachitate la obiectivul "Reabilitarea staţiei de pompare SPA km 221" şi a "Staţiei de repompare sere SPA 01 Terasa Viziru, judeţul Brăila". Sursa de finanţare, Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc, domnule senator Rotaru. Vă supun la vot amendamentul dânsului care figurează la poz.23, amendamente respinse.

Cine este pentru amendament? 118 voturi pentru.

Împotrivă? Domnule Tabără, sunteţi pentru? E vorba de Staţia de pompare de la Viziru... 141 împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul 24, domnule Rotaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Rotaru:

În acelaşi context, al reabilitării sistemului de irigat din judeţul Brăila, se propune alocarea sumei de 30 mii lei pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare sistem irigaţii, etapa a doua, Terasa Viziru, judeţul Brăila. Sursa de finanţare fiind, de asemenea, Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Vă supun votului acest amendament?

Cine este pentru? 117 voturi pentru.

Împotrivă? 159 împotrivă.

Abţineri? O abţinere, domnul Măgureanu. Două abţineri.

Amendamentul nu a întrunit numărul necesar de voturi şi a fost respins.

Dacă la respinse mai aveam? Vă mulţumesc. Am terminat cu amendamentele respinse de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

28? Vă rog să poftiţi să-l susţineţi. 28 este, dar nu înţeleg nimic că spune numai nişte cifre, bunuri, servicii de natură, inventar...

Vă rog să-l prezentaţi! La agricultură, 28 aţi zis? 28? Nici măcar nu e propus de dumneavoastră. Sunt Petre Daea, Ilie Sârbu, Doina Silistru, adică numai specialişti, să ştiţi. Trebuie să fie...

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte, dânsul este iniţiatorul!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

La 28, numai Ioan Munteanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Numai Ioan Munteanu, aşa vă rog să specificaţi, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Deci, îmi cer scuze, fiind un amendament foarte important este numai domnul deputat Ioan Munteanu, autorul. Vă cer scuze.

Vă rog. 28.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Stimaţi colegi,

Vă propun pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, majorarea bugetului cu suma de 4 563 374 mii de lei ca sursă de fiind Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului de 4 478 859 mii lei, 18 259 mii lei de la prima de vacanţă, 6 000 mii lei de la bunuri de natura obiectelor de inventar, 50 000 mii de la alte cheltuieli, 10 000 mii de lei de la maşini, echipamente şi mijloace de transport.

De ce această sumă? Pentru că astăzi, dacă discutăm despre bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vorbim doar de procentul de 0,21% din p.i.b., adică 228 de milioane de lei. Restul sunt obligaţii neachitate din anul precedent, iar despre fondurile europene care se află în totalul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vorbim mai târziu.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă gândiţi că niciodată, după anul 1989, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale n-a avut acest procent din p.i.b., repet, 021%, indiferent ce spun cei care astăzi sunt la guvernare. Aceasta este cifra reală. 228 de milioane de lei. Şi nimic altceva.

Asta înseamnă, faţă de bugetul anilor din urmă, cam 7-8% în realitate. Vă rog să vă imaginaţi şi să realizaţi şi să nu uitaţi că în mediul rural trăieşte 40% din populaţia României, iar urmare a politicilor bune de guvernare de-a lungul anilor, mulţi şi dintre cei care trăiesc în mediul urban, trăiesc din ceea ce produc tot cei din mediul rural cu 0,21%, probabil că vom avea câmpurile nelucrate, că nu vom mai avea animale în România şi vom importa şi să ştiţi că sunt oameni care ştiu să importe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Cine este în favoarea amendamentului propus? Vă rog să număraţi. 128 de voturi pentru.

Împotrivă? Imediat, domnule Daea, urmaţi! 169 de voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Domnul senator Daea, o să vă rog să indicaţi numărul amendamentului respins pe care doriţi să-l susţineţi. Sper că este 28. 29 ar trebui să fie, da?

Vă rog, domnule Daea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Daea:

Domnule preşedinte,

Este o plăcere deosebită când vă avem la timonă şi când dumneavoastră, cu simţul critic dezvoltat în Senatul României, aţi putut translata o ordine firească şi în dezbaterile din Camerele reunite ale Parlamentul României. M-aţi făcut atent şi pe mine, deşi eram atent încă de la art.3 sau la poziţia 3, unde aveam un amendament, şi aţi sugerat să iau cuvântul pe un amendament care n-a primit girul celor două Comisii pentru buget-finanţe.

Vreau însă să reiterez poziţia colegilor şi să le mulţumesc colegilor de la Partidul Democrat Liberal care au fost de acord în Comisiile pentru agricultură cu poziţiile noastre vizavi de rectificarea bugetului la Ministerul Agriculturii.

Ieri discutam tot despre agricultură la prima oră a zilei când de dimineaţă socoteam că disponibilitatea pentru a înţelege şi a interpreta corect nevoia de resurse financiare pentru agricultură poate avea o aderenţă în votul colegilor de la PD-L. N-a fost aşa, regret, am beneficiat de ropote de aplauze pentru care le mulţumesc şi astăzi, sincer mulţumesc, dar aş vrea şi preţuiesc pe domnul vicepreşedinte de la Comisia pentru buget-finanţe de la PD-L, aş vrea să văd astăzi un vot pozitiv pentru amendamentele care au trecut de cele două comisii, motiv pentru care pentru a înţelege bine şi a consemna în stenogramă, noi suntem acolo unde nevoia pentru sprijin o dictează.

Motiv pentru care, domnule preşedinte, v-aş ruga să înţelegeţi că la toate aceste amendamente am renunţat în calitatea mea de coautor pentru a da curs unui amendament care se va pune astăzi în discuţia Parlamentului României, anume acela de a sprijini agricultura ţării româneşti cu 2,1 miliarde lei. Acest amendament a primit girul celor două Comisii pentru buget-finanţe şi de aceea merită a fi consemnat sprijinul pe care l-am primit în înţelegerea fenomenului şi astăzi aştept votul dumneavoastră.

Vă rog să consemnaţi că celelalte amendamente nu le mai susţin şi aştept dezbaterea la amendamentul care a trecut de cele două comisii.

Vă mulţumesc pentru înţelegere şi pentru sprijin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Apreciez în mod deosebit gestul dumneavoastră şi, dacă-mi permiteţi, aş încerca să dau imediat curs invitaţiei dumneavoastră şi să trecem direct la amendamentele admise, dacă nu mai sunt probleme. La punctul 36 este primul amendament la care se referea domnul Daea, cel privind subvenţionarea cu 2.100.000 de mii de lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Daea:

Parlamentul României, din fericire, are în componenţa lui mulţi specialişti în domeniu, oameni cu fruntea brăzdată de greutăţile agriculturii. Unul dintre aceştia este şi domnul Surdu, pe care îl rog să preia iniţiativa în discuţiile pe care vrem astăzi să le purtăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Daea, să ştiţi că e concurenţa foarte mare, pentru că şi domnul Viorel Ştefan abia aşteaptă să prindă microfonul pe acest amendament.

Vă rog, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Să ştiţi că nu estre o iniţiativă personală, este o sarcină pe care am primit-o din partea Comisiilor reunite, să susţin în faţa dumneavoastră acest amendament, pentru că, iată, până şi finanţiştii au fost convinşi de către agricultori că este necesar să admitem acest amendament. Şi din raţiuni economice, spunem noi.

Suntem în criză şi noi şi alţii. Până acum am auzit un singur lucru: vom ieşi din criză pentru că blocul economic european e pe cale să iasă din criză. N-am auzit însă spunând că vom ieşi din criză pentru că şi noi printr-o politică naţională facem ceva ca să ieşim din criză.

Despre această criză s-a vorbit mult, s-a comentat, dar s-a ajuns şi la un numitor comun, la o concluzie comună, aceea că este o criză atipică, soluţiile vechi de ieşire din criză, cunoscute în teorie, nu mai sunt aplicabile, şi atunci fiecare încearcă, prin politici naţionale, să identifice o soluţie specifică pentru a depăşi criza. Franţa de o manieră, Statele Unite de altă manieră, or, noi nu avem nici o soluţie în afară de programul "Prima casă".

Noi venim şi vă spunem următorul lucru: avem cea mai bună soluţie pentru a ieşi din criză - agricultura românească. Un singur lucru lipseşte: disponibilitatea noastră de a ne uita către agricultura românească.

Dacă nu dădeam un miliard euro pe Programul "Prima casă" şi făceam o infuzie în agricultura românească, probabil efectul era deja vizibil, comensurabil. Am pierdut acest start. Haideţi să ne propunem ca în 2010 să reluăm startul, să încercăm să relansăm economia românească folosind agricultura, pentru că degeaba o să ducem noi bani pe dezvoltarea infrastructurii rurale dacă ţăranul român nu va avea câştigurile necesare ca să-şi permită să se racordeze la apă curentă, la gaz, şi să plătească facturile.

Veniturile ţăranului care ar putea să-i permită să facă acest lucru vin din agricultură. Dacă agricultura nu primeşte fonduri, falimentează. Falimentează agricultura, se întâmplă următoarele fenomene deosebit de periculoase: în mediul rural, investiţiile făcute vor rămâne nevalorificate, nivelul de trai va scădea, creditele acordate fermierilor, cu garanţia statului, vor deveni credite neperformante, fermele vor falimenta, vor duce la creşterea numărului de şomeri în România, asta ne mai trebuie, şi agricultura să dea şomeri ţării, cum a dat industria, sistemul bancar va primi un şoc din faptul că va creştere numărul, ponderea creditelor neperformante din zona activităţilor agricole, inflaţia o punem în pericol pentru că va creşte preţul la pâine, la legume, la ouă, şi aşa mai departe, importurile vor recuceri piaţa românească, pentru că nu vor mai fi produse interne va fi un atac indirect asupra balanţei externe de plăţi, a echilibrului în acest domeniu, şi putem vorbi aşa de foarte, foarte multe efecte.

Între direcţionarea unei resurse către o investiţie de tip autostradă, drumuri de nu ştiu care, tronson de metrou, care vine cu efecte, să zicem, imediate, propagate pe orizontală, dar cu efectul pe care-l simţim peste 15 ani, când vom merge mai bine pe autostradă, vom consuma mai puţini carburanţi, vom fluidiza traficul, vom atrage tranzitul prin România şi aşa mai departe, agricultura are capacitatea ca o resursă, o unitate de resursă introdusă astăzi în sistemul agricol, până în toamnă să vină cu un efect de multiplicare spectaculos, care ar putea să aducă o creştere a p.i.b.-ului cu circa 1,2%, având în vedere că ne aflăm în contextul unui an agricol foarte bun.

Dacă acestea nu sunt suficiente argumente de natură economică, financiară, macroeconomică, cum vreţi dumneavoastră, de natură socială, având în vedere impactul social, ce înseamnă să mai vină şi agricultura cu 60-70 de mii de şomeri în cursul anului 2010, atunci am putea să înţelegem ceea ce prevăd că se va întâmpla: refuzul Ministerul Finanţelor de a fi de acord cu astfel de propunere şi votul negativ pe care majoritatea parlamentară de aici din aula Parlamentului îl va da pe această propunere.

Vă rog să cugetaţi cu mare atenţie şi cu toată responsabilitatea în legătură cu această propunere. Poate nu 2,1 miliarde, cât am apreciat noi a fi necesare, poate un miliard, care să acopere măcar jumătate din problemă, având în vedere că în a doua jumătate a anului apare rectificarea bugetară, dar din suflet vă rugăm, nu lăsaţi lucrurile aşa! Nu lăsaţi agricultura în suferinţă în acest an, pentru că vom pierde cu toţii!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Surdu. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Raul-Victor Soreanu-Surdu:

Domnule preşedinte de şedinţă Teodor Meleşcanu,

Domnule ministru de finanţe Sebastian Vlădescu,

Domnule secretar de stat Apetrei,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am o misiune grea pentru că în Comisia pentru agricultură, comisiile reunite numără 46 de colegi parlamentari, iar Comisiile pentru buget şi finanţe sunt 45 de parlamentari, după cum aţi auzit, s-a primit un vot pozitiv pentru această solicitare de suplimentare a bugetului agriculturii şi pentru că domnul preşedinte Ştefan Viorel a abordat majoritatea punctelor tari, ca să zic aşa, ale susţinerii acestui amendament, am să mă refer la doar câteva, pe care mi le-a lăsat domnul preşedinte Ştefan să le supun atenţiei dumneavoastră.

S-a comentat şi s-a insistat pe faptul că 2,1 miliarde în plus pentru bugetul pentru agricultură, faţă de bugetul care s-a alocat, este o sumă nerealistă din mai multe motive, şi în principal datorită situaţiei în care ne aflăm, că o parte din măsurile care erau în vigoare până la 1 ianuarie 2010 coordonate pe reglementările Uniunii Europene, ale Comisiei Europene, n-ar mi fi în vigoare de la 1 ianuarie 2010.

Vreau să vă informez că pe măsurile existente şi care se continuă, se pot acorda fără nici o grijă 2,1 miliarde de lei Ministerului Agriculturii. Aceste 2,1 miliarde de lei nu înseamnă bani cheltuiţi care nu se mai întorc nicicum la bugetul statului. Aceste 2,1 miliarde de lei înseamnă bani care se cheltuiesc pentru capitalul de lucru al agricultorilor. Ideea că au început plăţile de săptămâna asta, de luni s-au dat drumul la 500 de milioane de lei, e foarte bine, dar sunt plăţile restante pe anul 2009, plăţi restante din anul 2009 care îngreunează bugetul pe 2010 cu aproape 2 miliarde de lei. Există o promisiune pe care sper ca domnul ministru de finanţe Sebastian Vlădescu, după mai multe runde de discuţii pe care le-am avut în ultimele zile, s-o facă publică astăzi, aici, că va face plăţile până la sfârşitul lunii februarie pentru toate restanţele pentru 2009.

Avem o problemă legată de acest buget. Bugetul pentru agricultură, pentru anul acesta, pentru sprijinul concret cu capital de lucru al fermierilor, fermierii având nevoie în fiecare zi de o mică investiţie ca să scoată producţie, nu este decât de 226 de milioane de lei. În condiţiile în care pe reglementările Uniunii Europene şi pentru care nu s-au făcut notificări, prenotificări, n-am primit răspunsuri, agricultura României, pe reglementările în vigoare, ar trebui, bugetul nostru naţional, să sprijine agricultura României cu încă 2 miliarde, deci dreptul fermierilor ar fi de fapt de 4 miliarde de lei.

Ce cerem noi, cerem jumătate. Avem un mare avantaj, pentru că în a doua parte a intervenţiei mele o să mă refer la situaţia deosebită a anului agricol 2009-2010. În ultimii 10 de zile n-am avut niciodată o situaţie mai bună în agricultură, adică, rezerva de apă în sol de profunzime, dacă anul trecut vorbeam de secetă pedologică, este una din cele mai bune. Starea de vegetaţie a culturilor este de asemenea bună, şi la orz, şi la grâu şi la rapiţă.

Am făcut fermele zootehnice care aşteaptă producţia din câmp, avem o situaţie bună la o suprafaţă importantă, de aproape 800 de mii de hectare amenajate pentru irigaţii, în care s-au cheltuit bani. Banii cheltuiţi de după Revoluţie până acum în agricultură sunt cam două bugete naţionale, care sunt bani în investiţii. Fermele de care vorbea domnul Ştefan Viorel sunt cam 71% din fermele zootehnice, care, în următoarele trei luni de zile, chiar dacă se încasează datoriile din anul 2009, abia îşi plătesc datoriile curente la creditele curente pentru a susţine capitalul de lucru, dar au credite care sunt majoritatea pe proiectele SAPARD, la care dobânzile sunt restante de 3 luni, de 4 luni, de 5 luni, de 6 luni.

Mai reţineţi, vă rog frumos, stimaţi colegi, că pentru irigaţii în bugetul pe anul ăsta nu există nicio sumă de subvenţie, anul trecut s-a subvenţionat 90% costul energiei electrice. Mai reţineţi, stimaţi colegi, că pentru subvenţionarea dobânzii la creditul agricol, deci nu a ratelor de capital, nu a capitalului, pentru subvenţionarea dobânzilor la creditul agricol anul acesta nu e prinsă nicio sumă, iar Franţa, anul trecut, în luna octombrie, a dat 680 de milioane de euro şi a şters în totalitate datoria fermierilor la dobânzile la creditele bancare.

Aş vrea să închei cu următoarea rugăminte: reţinând faptul că peste 80 de colegi senatori şi deputaţi au înţeles că de fapt noi nu cerem bani care nu se mai întorc în produsul intern brut şi în bugetul statului, noi cerem bani pentru un capital de lucru, care bani înseamnă o creştere cu 0,4% a cheltuielilor pentru acest an şi care înseamnă o creştere a produsului intern brut cu cel puţin 1,2%.

Ar fi bine să vă gândiţi serios la un lucru foarte simplu, să încercăm să dăm aceşti bani agricultorilor care se întorc în fiecare zi cu laptele, cu ouăle, la cel puţin 30 de zile cu salata, cu ceapa verde, cu usturoiul care-l aducem din Turcia, la 60 de zile cu puiul pentru carne, la 180 de zile cu porcul de 100 de kilograme şi aşa mai departe.

Sper să vă ajute Dumnezeu să vă dea calea cea dreaptă, adică un vot unanim pentru acest buget.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc, domnule Surdu.

Domnule Banu, numai puţin. Întrucât domnul Surdu i-a adresat o întrebare destul de directă domnului ministru Vlădescu, l-aş invita pe domnul Vlădescu, dacă vrea să reacţioneze de la microfonul central la apelul domnului Surdu.

Vă rog, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Gheorghe Vlădescu (ministrul finanţelor publice locale):

Îi mulţumesc domnului Surdu că mi-a dat ocazia să iau cuvântul în faţa dumneavoastră. Aş fi foarte fericit dacă m-aş pricepe la agricultură atât de bine pe cât se pricepe domnia sa şi aş vrea să-l rog pe domnul Surdu să nu încerce să intre în detalii macroeconomice, cum nu intru nici eu în cele de agricultură.

Dacă investind 400 de milioane de euro într-un domeniu am putea să avem o creştere a p.i.b.-ului cu 1,2% aş pune imediat mult mai mulţi bani decât 400 de milioane ca să mărim p.i.b.-ul de câte ori e nevoie. Dar ieşind din această dispută profesională, să spunem, fiecare în zona lui de expertiză, sunt absolut de acord cu domnul Surdu că agricultura românească are nevoie de mai mulţi bani. Şi aşa cum în lungile discuţii pe care le-am avut cu domnia sa în ultimele zile, în ultima săptămână, în care cu mult dinamism şi cu multă dedicaţie a susţinut interesul agricultorului român, aşa cum sunt convins că fiecare membru al Parlamentului ar face-o dacă ar fi în locul domniei sale, trebuie să-i spun domnului Surdu că şi dacă aş vrea astăzi, şi iar intrăm în nişte detalii tehnice, în care-mi cer scuze că-l contrazic, pentru că domnia sa spune că am putea, eu spun şi dacă am avea astăzi banii necesari şi am vrea să-i dăm, nu putem să-i dăm.

Iar pentru ceea ce domnul Surdu insistă foarte tare ca să dăm banii, pentru acest model de subvenţie directă care e denumită foarte frumos capital de lucru, în niciun caz nu avem bani şi nu vom avea bani. E un lucru pe care trebuie să-l spunem deschis tuturor foştilor beneficiari de subvenţie. Acest model de subvenţie nu va mai putea fi aplicat în România începând cu acest an. În acest moment, am început, şi aici iar îi mulţumesc domnului Surdu, o discuţie care după opinia mea ar fi trebuit să aibă loc în cursul anului trecut, dar istoria este istorie, trebuie să intrăm în actualitate şi să punem lucrurile la punct.

În acest moment am început, împreună cu Ministerul Agriculturii, cu Comisiile pentru agricultură o discuţie, şi nu este o simplă discuţie, ci este o activitatea extrem de directă, aceea de a pune la punct schemele de ajutor de stat conforme cu mecanismele europene. Ne-am angajat că pe parcursul scrierii acestor scheme, ele vor fi notificate la Bruxelles pentru a fi aprobate şi, de asemenea, ne-am angajat că pentru fiecare schemă aprobată la Bruxelles, vom face tot ceea ce este posibil, şi nu e o expresie din limba de lemn de pe vremuri, ci este o intenţie reală, pentru ca aceşti bani să ajungă în agricultură.

Suntem foarte conştienţi, la nivelul Guvernului, că agricultura trebuie să fie unul dintre motoarele ieşirii din criză, la fel cum trebuie să fie pe termen lung unul din principalele motoare pentru evoluţia economică a României. Şi-i promit domnului Surdu că ceea ce ne-am angajat că facem, vom face, la fel cum îi promit domnului Surdu că modelul de agricultură care există în acest moment nu va fi cel pe care noi vom dori să-l construim. Vrem să punem bani în agricultură, şi s-au pus mulţi bani în agricultură în ultimii 20 de ani, foarte mulţi bani în agricultură şi, din păcate, s-au întors şi se întorc foarte puţini bani din agricultură. Va trebui să fie un acord între noi şi cei care sunt activi în acest domeniu că pentru a putea susţine acest domeniu, trebuie ca şi domeniul respectiv să aducă bani la buget, şi taxarea agriculturii în toate fazele ei, de la proprietatea asupra terenului agricol la munca agricolă, la produsul agricol şi la funcţionarea societăţilor agricole, va fi taxată, şi cei care vor beneficia de ajutorul statului român sau de ajutoare europene, vor trebui să plătească taxe şi impozite.

În acest context, repet angajamentul pe care l-am avut, cu maximă celeritate, schemele de ajutor de stat pleacă către Bruxelles, fiecare schemă aprobată va beneficia de efortul nostru pentru finanţare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule ministru.

O să-l invit la microfon pe domnul deputat Banu. Se pregăteşte domnul deputat Mocanu, domnul deputat Tabără şi cine, sigur, mai doreşte să ia cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Banu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Eu am să pornesc de la ceea ce a afirmat domnul ministru Vlădescu - că pregăteşte schemele sau mai exact notificările pentru Bruxelles. Mă bucur că a înţeles că politica naţională nu se poate face în afara politicii agricole comune, dar trebuie să aprindem la această oră trei beculeţe roşii, domnule ministru. Un beculeţ se referă la plăţile naţionale complementare directe, un al doilea, la schema de minimis, care n-are nevoie de notificarea aceea de 7 mii de euro, şi la minimisul de criză de 15 mii de euro. Pentru aceste trei domenii există reglementări, treaba noastră este să trimitem la Bruxelles, trebuia s-o facem până astăzi, pentru ca azi să avem bani în buget. N-am făcut-o, nu e nici o problemă. V-aţi angajat aici că veţi face toate demersurile, în aşa fel încât cele trei direcţii de plată..., şi aceste direcţii se adresează la aproximativ un milion de beneficiari ai plăţilor directe pe hectar. Dar nu vreau să vorbesc de cei un milion de beneficiari pentru că acolo, aşa cum aţi spus dumneavoastră, mai avem de discutat. Dar în România există la această dată între 300 şi 400 de mii de beneficiari care vor suferi din cauza acestei decizii de a nu aproba şi de a nu include în bugetul Ministerului Finanţelor această sumă. Gândiţi-vă că 300-400 de mii de familii, dacă nu vor încurajate astăzi că mai pot rămâne în piaţa produselor agricole, vor renunţa, şi să nu fie prea târziu, în luna mai-iunie, pentru că nu vom mai avea beneficiari.

Sigur că există acest obicei, şi-l văd de când lumea, că la nivel de politici vorbim de politica în domeniul porcului, de politica în domeniul viei şi vinului, de politica în domeniul cerealelor, dar niciodată n-am auzit pe nimeni vorbind de beneficiarii acestor politici, pentru că de creşterea porcului se ocupă fermierul, de cultivarea grâului se ocupă fermierul, dar de fermier trebuie să se ocupe statul. Statul neimplicându-se direct în economie, ci asigurând cadrul legislativ care să-i dea posibilitatea acestui fermier de diverse dimensiuni, de la cel de 3 vaci şi 5 hectare sau 7 hectare de păşune, până la acela care exploatează 60 de mii de hectare.

Problema noastră nu este legată de sumele pe care trebuie să le dăm, problema noastră este legată de faptul că nu transmitem un mesaj, şi mesajul pe care dumneavoastră l-aţi transmis şi l-aţi spus în acest buget este că am uitat de această mică clasă de mijloc care se înfiripă la nivelul satului. Şi înseamnă 300-400 de mii de oameni, de familii. România, ca ţintă în 2014, ca ţintă a fermierilor, trebuie să fie aici 300-400 de mii, ca să ajungă cât de cât la un nivel mediu faţă de ceea ce avem astăzi în Uniunea Europeană.

Să nu uităm... şi pericolul unde se mai găseşte, facem aceeaşi greşeală pe care a făcut-o PSD-ul în 2001-2004, când uitând de faptul că în 2007, după integrare, plafoanele naţionale vor avea în vedere sumele alocate, n-am alocat în 2001, n-am dat în 2002, n-am dat în 2003, şi aşa a ajuns România să aibă plafoane naţionale mai mici decât Ungaria. Dacă anul ăsta nu dăm, dacă la anul nu vom da, şi, ferească Dumnezeu! în 2014, când intrăm în al doilea buget al Uniunii Europene, să n-avem acest istoric substanţial, adică sume importante acordate fermierilor, să ne trezim că la plata pe fermă, deci când se va trece la plata directă la plata pe fermă, să avem acest mare necaz şi vom fi principalii vinovaţi că n-am pregătit de fapt pe micul fermier, pe marele fermier, pentru etapa a doua. Nu l-am pregătit din punct de vedere al veniturilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Banu, vă cer scuze, poate reuşiţi să condensaţi puţin expunerea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Banu:

Da, domnule preşedinte, eu nu vreau să compensez, eu vreau să conving. Eu vă mulţumesc frumos pentru recomandare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Nu, nu, să condensaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Banu:

A, să condensez! Mă iertaţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Ca norii, ploaia care pentru agricultură este aur.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Banu:

Repet: aţi văzut că despre ploaie a vorbit domnul Surdu. Eu vorbesc despre altceva.

Am rugămintea, domnule ministru, să aveţi în vedere pericolul pe care îl reprezintă neacordarea acestei sume în acest an. Nu dăm astăzi, nu este nicio problemă. Dacă până în luna mai, în luna iunie, la o rectificare, nu acordăm aceste sume, toţi suntem vinovaţi de această nenorocire care ne paşte, începând cu 2014.

Şi închei cu un singur lucru: ştiţi foarte bine că principiul constituirii noului buget al Uniunii Europene este principiul valorii adăugate. Ştiţi mai bine. Şi zona în care se poate obţine foarte uşor o valoare adăugată este zona spaţiului rural.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Mai sunt înscrişi domnul deputat Mocanu, domnul deputat Tabără, domnul senator Daea şi încă un coleg, nu văd bine până acolo. A, domnul ministru Ilie Sârbu, vă cer scuze.

Eu ştiu, domnilor, stimaţi colegi, că a fi inginer agronom şi specialist în agricultură nu este o meserie, ci o vocaţie, un apostolat. Vă înţeleg foarte bine care este abordarea, nu numai tehnică, ci şi sentimentală, pasională, aş spune.

Vă rog, însă, dacă putem să concentrăm puţin dezbaterea, având în vedere că mai avem de parcurs un vraf încă de documente.

Deci, vă cer scuze, ştiu că comit o impietate, încercând să vă limitez exprimarea acestor sentimente, dar asta cred că este obligaţia mea.

Domnul Mocanu, se pregăteşte domnul Tabără.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aşa este, este foarte greu să fii inginer agronom, să ai pe umerii tăi 40 de ani de muncă în agricultură şi, de multe ori, să vezi că agricultura este lăsată de izbelişte.

Niciodată de când sunt în politică nu am vorbit despre alt partid. Dar, cu scuzele de rigoare pentru Partidul Democrat Liberal, avea o soluţie extraordinară pentru agricultură. Are un om extraordinar, în persoana preşedintelui Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Tabără Valeriu, care a rezolvat problemele agriculturii într-o perioadă foarte grea.

O lăsăm de izbelişte şi este uşor să vii la acest microfon şi să spui că pentru agricultură nu sunt soluţii. Eu zic că sunt soluţii. Dacă nu avem pentru agricultură soluţii, degeaba stăm aici, la conducerea ţării. Am lăsat-o de când ştim noi, de când suntem parlamentari şi de când este Parlamentul României. Agricultura niciodată nu a fost judecată exact la valoarea agriculturii româneşti.

Avem în acest an create condiţii de la Dumnezeu: apă, căldură o să fie, că a fost tot timpul. Noi trebuie să venim cu bani. Fără bani, agricultura nu poate fi mişcată din loc.

Referitor la ceea ce spuneam despre domnul deputat Tabără. Când a fost ministru, eram inginer-şef la IAS - Târgu Frumos. Ştiu cu câtă precizie făceam aprovizionarea cu materiale şi mai ales cu îngrăşăminte, datorită Legii nr.83/1993.

Deci, avem soluţii, ne îndepărtăm de ele, nu vrem să aducem oamenii care se pricep la agricultură, nu vrem să dăm fondurile necesare la momentul oportun. Degeaba venim la mijlocul verii şi dăm nişte bani, dacă nu venim acum să dăm banii necesari pentru a ajuta ţăranii şi pe cei care muncesc în agricultură.

De aceea, susţin cu tărie ca acei 2,1 miliarde de lei să fie daţi, să fie alocaţi pentru agricultură, să fie folosiţi aşa cum ştie domnul ministru de finanţe să-i folosească, că are priceperea necesară, şi-l rog foarte frumos să se aplece asupra acestui amendament şi să alocăm această sumă.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi eu îi mulţumesc domnului deputat Mocanu.

O să-l invit pe domnul Tabără, care are o sarcină foarte grea, fiind perceput ca singurul care ar putea să ne salveze în momentul acesta.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eşti flatat atunci când cineva te laudă şi mai ales prietenii din opoziţie. Dar, nu cred că aceasta este problema.

Problema este aceea de a regândi, poate, şi discuţiile de azi nu sunt în van, un întreg sistem, care, din păcate, după 1990, a trecut prin mai multe etape.

Eu vreau să vă spun că am o mare încredere în ceea ce va produce în ce priveşte strategia aceasta pe agricultură pe termen lung.

În al doilea rând, stimaţi colegi, eu vreau să vă mulţumesc, şi Comisiei pentru buget-finanţe, domnului Viorel Ştefan, sincer, Ministerului Finanţelor Publice, pentru că am găsit acea soluţie la art.16 alineatul nou, (10), care ne deschide calea să susţin exact ceea ce spunea domnul ministru Vlădescu aici. Şi vă mărturisesc că am încredere în ceea ce a spus ministrul.

Ne-am deschis prin curaj, spunem noi, dreptul de a negocia cu actualul ministru pentru ceea ce înseamnă măsurile de sprijin care, în opinia mea, şi nu numai, cum ştiţi şi dumneavoastră, ar fi trebuit să fie pornite cu 6 luni în urmă. Se ştia că se epuizează o perioadă, din 2007 în 2010 şi din 2010 - 2013 începe o alta. Din păcate, nu s-a făcut. Eu m-aş întreba dacă am avea acum banii, am putea să-i dăm undeva? Şi aş spune că nu. Sunt foarte puţine locuri unde am putea finanţa.

Problema, însă, este aceea de a asigura sursele financiare pentru ceea ce înseamnă cofinanţare şi acest lucru este asigurat de art.16 alin.(10), banii fiind la dispoziţie şi găsindu-se în buget, iar acele surse să aibă garanţia că noi vom putea demara susţinerea să obţinem aceste măsuri pe care le avem înscrise ca priorităţi, inclusiv în negocierile între ministrul finanţelor şi ministrul agriculturii. În ceea ce mă priveşte, eu vă asigur că tot sprijinul va merge spre a susţine aceste măsuri absolut necesare.

Dar, stimaţi colegi, şi o spune unul pe care l-aţi evidenţiat cu acea Lege nr.83, într-o anumită perioadă, nu vreau să spun greşelile, în momentul în care ai transferat agricultura, precum alte ramuri bugetare, numai pe buget şi am întrerupt relaţia dintre agricultură şi sistemul bancar. Şi dumneavoastră ştiţi, şi cei care sunteţi performanţi, şi sunt mulţi performanţi în această sală, că aceasta este una dintre cele mai mari probleme ale agriculturii: lipsa de creditare, lipsa de credite, lipsa şi nu numai atât, marile probleme privind garanţiile atunci când iei un credit, este o problemă de rezolvat.

Nu vom rezolva prin buget ceea ce nu putem rezolva într-o relaţie normală, economică, într-un sector cu importanţă şi implicaţii extraordinare, dacă nu rezolvăm această problemă.

Şi doi, şi cu asta am să închei: şi dacă aş fi fost pe o astfel de funcţie, şi oricare ar fi acolo, dacă nu se apucă să facă o analiză corectă a ceea ce înseamnă eficienţa de până acum a acestor alocaţii, unde se regăsesc ele, unde se găsesc, care este rolul agriculturii prin această finanţare, şi o spun, cu foarte mulţi bani, şi care nu se regăsesc într-o producţie reală, şi care nu se găseşte în sprijinul care ar fi trebuit să fie dat întregului sector al economiei naţionale.

Noi nu putem dirija câte trei măsuri pe acelaşi produs şi pe care îl importăm din Turcia şi apoi îl mai criticăm şi prin mass-media. Noi nu putem să pornim de la premisa că suntem importatori de grâu, de porumb ş.a.m.d., şi stăm cu porumbul în magazie.

Noi nu putem porni de la premisa că primim banii aceştia la sfârşitul anului. I-am dat ţăranului sărac, s-o spun aşa, dar piaţa îl înghite. Este o altă problemă mare. Banii aceştia care ne vin trebuie să se regăsească, de fapt, într-o eficienţă, şi România să nu se regăsească numai în piaţă, în piaţa internă, ci să se regăsească partener pe piaţa externă.

Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Costurile au crescut, performanţa tehnică a fermierilor s-a redus, capacitatea competiţională cu fermierul din Uniunea Europeană s-a redus.

Şi revin, domnul ministru nu este aici, este domnul Gherghina, şi este aceeaşi responsabilitate. Ceea ce ne-aţi spus aici, eu sper s-o putem materializa prin prevederile de la art.16 alin. (10) şi încă o dată vă mulţumesc, că este pentru primele sau printre primele amendamente pe care am reuşit să le trecem şi care pot constitui o strategie pentru ceea ce înseamnă viitoarele alocaţii pentru agricultură.

Mă doare să spun că nu cifra este importantă, ci momentul în care le dăm şi eficienţa acestor ajutoare, de care va trebui să vedem mai mult în perioada imediat următoare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat Tabără.

Îl invit pe domnul Daea pentru o intervenţie extrem de limitată, întrucât dânsul a avut posibilitatea să-şi expună, când a renunţat la amendamente, s-a referit şi la sprijinul pentru acest amendament admis.

Domnul senator Daea. Se pregăteşte domnul senator Ilie Sârbu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Daea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Evident, atunci când am încunoştinţat plenul Parlamentului că renunţ la acele amendamente, am făcut-o intenţionat pentru a deschide o discuţie serioasă pentru un domeniu extrem de important al economiei naţionale. Motiv pentru care vreau să le mulţumesc tuturor acelora care au luat cuvântul, dar vreau să fac o remarcă necesară, în aşa fel încât lucrurile să aibă conturul realităţii şi exactitatea faptelor.

Acest amendament este al întregii sau al celor două comisii de agricultură reunite. Spun acest lucru, pentru că, iată, s-a introdus un consens pentru o prioritate naţională.

Şi mă folosesc de prezenţa domnului ministru de finanţe aici dând şi câteva soluţii. chiar dacă nu am avut posibilitatea să ne întâlnim, am făcut-o pentru a avea un exerciţiu uşor de interpretat al fenomenului agricol şi uşor de administrat, ca şi dialog.

Domnule ministru, prima problemă: criza este comandamentul naţional al României. Ieşirea din criză este agricultura. Vă rog s-o reţineţi şi s-o scrieţi şi v-aş ruga să-i transmiteţi domnului prim-ministru Boc, că cei din Comisia pentru agricultură doresc pe ministrul agriculturii aşezat la masa de lucru a Guvernului, lângă ministrul finanţelor, şi nu în ultimul loc, ocazie cu care vă puteţi consulta şi în şedinţele de guvern, pentru a crea un contur serios în decizia pe care dumneavoastră o luaţi în Guvernul României.

A doua chestiune: cred că nu este o noutate nici pentru mine, şi nici pentru dumneavoastră, şi pentru nimeni din sală, asta este bine acum să spunem acest lucru, România, lumea, la această dată, prin datele FAO, suferă de foame. 1,026 miliarde sunt în sărăcie. Practic, unul din şase suferă de malnutriţie. Iată oportunitatea! motiv pentru care vă spun şi soluţia, domnule ministru: aşa cum anul trecut aţi împrumutat bani de la agricultură pentru a ajuta alte ministere, v-aş ruga, iertaţi-mă, însă am înţeles acest lucru şi dacă nu este adevărat, vă rog să mă corectaţi, suport corecţia, că altminteri nu putem ajunge unde ne-am programat, dar vă propun ca doamna ministru Udrea, care are, la această dată, o influenţă mai mare în Guvernul României, un rol mai important în Guvernul României decât alţi miniştri, să poată fi luată o anumită sumă din bugetul ministerului pe care îl administrează domnia sa, pe o perioadă de timp, pentru a împrumuta, în cadrul Guvernului, Ministerul Agriculturii, în vederea realizării programului pe care cu toţii îl vrem realizat aici.

Vă mulţumesc şi vă doresc succes. Aş vrea să văd votul colegilor care au perorat pentru agricultură şi că decizia, astăzi, este luată prin vot, iar votul poate fi numai unul singur, pentru a ieşi din criză: agricultura Ţării româneşti cu 2,1 miliarde lei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc foarte mult domnului senator Daea.

Îl invit la microfon pe domnul senator Sârbu, pe care o să-l rog să tragă şi concluziile dezbaterilor noastre pe această temă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

Eu, spre deosebire de colegii mei, sunt foarte scurt, fiindcă argumente au fost suficiente. Este adevărat, unele au fost hilare, dar asta este viaţa, merge înainte, nu putem noi să dirijăm luarea de cuvânt a vreunuia din cei care s-au prezentat aici, în faţa dumneavoastră.

Aş vrea, pentru stabilirea adevărului, să spun câteva lucruri, poate tehnice, poate mai puţin tehnice, dar din ceea ce am văzut că aduce Guvernul în faţa noastră, mi se pare că este cazul să le clarificăm.

În primul rând, discuţiile pentru formulele de sprijin, domnule ministru... dacă mai sunteţi în sală...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

A cedat nervos!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

...nu ajungem în situaţia cu domnul Nicolăescu... dar îl avem pe domnul Gherghina aici, au început în urmă cu mai multe luni, nu chiar 6 luni, ci aproape 9 luni, spre sfârşitul anului, la Bruxelles, şi etapele care urmau, şi poate dacă n-aţi ştiut, vi le spun acum şi le verificaţi, dacă eu am greşit, le spuneţi pe un post de televiziune, ca să suport eu consecinţele, deci după aceste discuţii, trebuiau legile, pe care noi le-am făcut şi se află în Parlament deja din luna noiembrie (nu mai eram la minister, dar am făcut noi proiecte - patru proiecte de legi şi două pentru depozite frigorifice şi altele, sigur, nu se referă la subiectul pe care îl discutăm astăzi.

După aceea, trebuiau hotărârile de guvern care să stabilească cuantumul. Ele porneau, sigur, însoţite de o scrisoare, la Bruxelles, o adresă, şi mergeau la două direcţii importante: DG AGRI şi DG CONCURENTA, care s-au şi pronunţat. Nu aveau niciun motiv să nu se pronunţe. Sunt 15 tipuri de ajutoare, care pot fi acordate. Şi cred că domnul Gherghina îşi mai aminteşte, din guvern, că am discutat despre asta.

Dincolo de asta, s-a spus aici şi, sigur, cei mai mulţi dintre dumneavoastră nu aveţi posibilitatea şi nici noi nu am făcut-o, n-avem cum s-o facem, să cunoaşteţi care este adevărul, că, de fapt, dacă am avea bani, nu-i mai putem da, este o situaţie pe care o cunoaştem cu toţii, subvenţii, numele acesta, denumirea de subvenţii nu mai poate să apară, fiindcă suntem în Uniunea Europeană şi nu se mai dau subvenţii.

Dar la "de minimis", dacă vrem să dăm bani, dragi colegi, vreau să vă spun că am obţinut o aprobare şi, iarăşi, dacă nu este adevărat, să mi se spună după aceea, pentru fiecare fermă din România se poate da la ora actuală 15.000 euro. Sigur, este o tehnică pe care trebuie s-o aplicăm, pe "de minimis".

Avem noi, la ora actuală, că ne cramponăm de un miliard două sute sau de două miliarde şi o sută, banii necesari, şi Uniunea Europeană - acest bau, bau, pe care totdeauna îl arătăm când nu vrem sau nu putem să rezolvăm ceva - nu ne lasă? Iată că ne lasă.

Dar, sigur că sunt lucruri care atunci când nu ne convin, ne ducem pe Uniunea Europeană, pe interdicţii, vorbim de eliminarea subvenţiilor, iar când ne convine, atunci venim şi spunem cât de bună este Uniunea Europeană.

Haideţi să vedem, din ceea ce ne dă Uniunea Europeană, că-s miliarde de euro, în 3 ani de zile. Îi luăm ăia 9 miliarde de euro, pe care ni-i dă Uniunea Europeană? Avem cofinanţarea asigurată? Sau iarăşi se duc banii spre alte domenii? Astea sunt teme pe care trebuie să le discutăm, dacă vrem să fim, într-adevăr, sinceri, corecţi cu cei care se uită la noi şi-i plângem aici, de fiecare dată, şi pe toate posturile de televiziune, şi în toate întâlnirile electorale pe ţăranii români.

Dacă vrem să facem lucrul ăsta, îl putem face, şi nu să ne referim la ceea ce, sigur, domnul ministru a spus aici, că va trebui să punem impozite, să facem... Pe ce?

Sigur că există acea agricultură mare, fermele mari, care merg, dar agriculturii de subzistenţă ce impozit să-i mai dai?! Dar micului producător, care trăieşte de pe o zi pe alta, ce impozit să-i mai pui? Astea sunt temele pe care le discutăm?!

Analizaţi dumneavoastră. Nu vreau să mai aduc argumente, fiindcă nu vreau să cer de acolo de unde nu se poate da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Stimaţi colegi,

Am încheiat dezbaterea.

Da, domnul Surdu, aveţi cuvântul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru că mi s-a rostit de mai multe ori numele aici, vă mulţumesc, domnule ministru, dar aş vrea, sub un minut, două precizări: datele cu privire la mecanismele financiare ale bugetului şi ce-ar însemna creşterea în produsul intern brut a unei cheltuieli de 2,1 miliarde, care nu înseamnă, de fapt, o suplimentare a bugetului pe anul ăsta, să ne înţelegem! Înseamnă, de fapt, bugetul pe anul ăsta, pentru că bugetul pe anul ăsta acoperă datoriile din 2009.

Aceste date mi-au fost furnizate de trei organizaţii profesionale şi de oameni de specialitate, care lucrează în permanenţă, de ani de zile, cu Ministerul Finanţelor Publice în materie de buget. Acesta este punctul unu.

Punctul doi: dacă nu vrem, nu vrem. Dar dacă am vrea, ar trebui să constatăm că aproape 46% din populaţia ţării, care trăieşte la sate, nu contabilizează nicăieri rezultatul de pe două straturi de ceapă, trei rânduri de cartofi şi ce recoltează şi mănâncă zilnic.

Şi punctul trei: dacă tot ne plângem că nu avem surse sau nu acoperim bugetul cu surse, am datele aici, în România, consumul de pâine/om/an este de 23 kg. În Uniunea Europeană, consumul de pâine/om/an este de 78 kg.

Diferenţa, domnule parlamentar, eu vă rostesc numele, sper să aveţi şi drept la replică,... domnule lider Toader, evaziune! evaziunea nu o facem noi, parlamentarii, evaziunea se întâmplă undeva, în lumea reală şi vreau să închei acest subiect, pentru că participarea la produsul intern brut numai pe acest subiect - consumul de pâine - ar fi de 80 kg pâine/an/om. În acte, sunt evidenţiate 460.000 tone de pâine, iar la circulaţia liberă, fără acte, sunt 1.600.000 tone de pâine.

Calculând la 2,20 lei kg de pâine, şi calculând t.v.a.-ul de aici, sunt peste 400 milioane de lei, care ar intra la bugetul agriculturii, pardon, la bugetul nostru naţional şi, implicit, prin redistribuire la bugetul agriculturii, numai pe acest subiect, pe pâine.

Sigur, noi nu putem discuta aici zecile de mii de întreprinzători de tipul pâine turcească, pâine grecească ş.a.m.d., care înseamnă aceste 1.600.000 tone de pâine.

Şi aş încheia cu o idee, care nu este deloc incorectă: sunt mari probleme cu circulaţia mărfurilor pe comerţul intercomunitar şi cu rambursarea de t.v.a., pentru o sumedenie de afaceri care se fac pe firme care dispar şi banii nu se mai întorc la bugetul statului.

Deci, vă rog să susţineţi acest amendament de creştere. Dacă nu dăm banii acum, în agricultură, banii pe care nu-i dăm acum, mai putem să-i dăm peste un an.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc domnului Surdu.

Stimaţi colegi, avem amendamentul care v-a fost prezentat, aş spune eu, cu foarte serioase argumente şi cu multă pasiune de colegii noştri. Este un amendament admis al celor două comisii.

Dacă am intuit bine răspunsul domnului Vlădescu, este că nu îl sprijină Guvernul. Vă rog să-l confirmaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu putem sprijini acest amendament, întrucât ar duce la creşterea deficitului peste înţelegerile pe care le avem cu organismele financiare. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles.

Am să vă supun la vot amendamentul care figurează la pct.36, propus de cele două comisii pentru agricultură din cele două Camere şi susţinut de colegii noştri.

Cine este pentru amendamentul respectiv - 2,1 miliarde? Vă rog să număraţi foarte serios. Nu vreau să avem contestaţii, pentru că este un amendament, nu de 20.000 lei, este de 2 miliarde şi ... Vă rog!

137 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 147 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Deci, cu 137 voturi pentru, 147 împotrivă şi 4 abţineri, amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Trecem la următorul amendament propus de cele două comisii şi aprobat, este amendamentul de la pct.37 - suplimentarea programului de investiţii publice cu 60.000 mii lei.

Dacă doreşte cineva să-l susţină?

Domnule Viorel Ştefan, aveţi cuvântul, dar scurt, că rezultatul tot ăla este, mă scuzaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Da, apreciem că a fost o scăpare, pentru că suma este absolut necesară pentru începerea lucrărilor în centrele zonale APIA.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc, foarte mult.

Ministerul Finanţelor Publice?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul propus de comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Miracol, Ministerul Finanţelor Publice susţine acest amendament.

Vi-l supun la vot.

Cine este pentru acest amendament, care este susţinut şi de Ministerul Finanţelor Publice? Vă rog să votaţi, chiar dacă e, nu e.

186 de voturi pentru.

Împotrivă? 63 de voturi împotrivă.

Abţineri? 5 abţineri.

Amendamentul a fost aprobat.

Mai există încă un amendament, tot propus de cele două comisii.

Călăraşi, da? Vă rog să-l prezentaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să propun îndreptarea unei erori materiale la amendamentul de la poziţia 38, Anexa nr.3/22/29, în sensul că să specificăm că introducerea obiectivului nou la poziţia nr.844 din anexă, în valoare totală de 7.251 mii lei se face prin diminuarea sumei alocate pentru anul 2010, ale obiectivului Cod 842 din aceeaşi anexă.

Vreau să vă spun că ambele amendamente au fost propuse de mine în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, votate în majoritate, în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, votate cu majoritate.

Mulţumesc pentru primul amendament. Suma: diminuarea cu un milion de lei de la obiectivul 842. Şi v-aş mulţumi anticipat dacă şi la acest amendament am votat exact cum trebuia.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu.

O să vă supun la vot amendamentul care figurează...

Voci din sală:

Ministerul Finanţelor?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Poftiţi?

Ministerul Finanţelor?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Suntem de acord cu amendamentul, cu menţiunea, însă, că nu este vorba de codul obiectivului 844. Este o mică eroare materială acolo, pe care o corectăm noi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Deci, nu este 844?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu este 844.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Ministerul Finanţelor este de acord, urmând să corecteze codul obiectiv 844, care se pare că nu corespunde clasificaţiei.

O să vă rog eu să le rezolvaţi. Până atunci, dacă-mi permiteţi, v-aş supune la vot... Se poate? Putem să-l supunem la vot?

Cine este pentru aprobarea acestui amendament? Vă rog să ridicaţi mâinile. Pentru acest amendament? 180 de voturi pentru.

Voturi împotrivă, vă rog? 15 voturi împotrivă.

Abţineri? 6 abţineri.

Amendamentul a fost aprobat.

Vă supun acum la vot, în ansamblu, Anexa nr. 3/22/29, care se referă la Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Cine este pentru adoptarea acestei anexe? Vă rog să număraţi, domnule Voinescu. 148 pentru.

Împotrivă? 130 împotrivă.

Abţineri? Mulţumesc.

Fără nici o abţinere a fost aprobată Anexa nr.3/22/29, referitoare la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În continuare, vă propun să trecem la chestiuni serioase şi o să o rog pe doamna Roberta Anastase să conducă.

Lucrările au fost conduse în continuare de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Intrăm la Anexa nr.23 - Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Avem şi o serie de amendamente respinse.

Doreşte cineva să susţină un amendament respins? Doamnă, vă rog, şi după aceea domnul Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

La acest amendament propun...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Poziţia?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

136.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa Iordache:

Mă bucur că este prezent aici şi domnul ministru Dan Cârlan. Poate o să fie foarte atent la amendamentul meu. Domnule ministru, să fiţi atent la amendamentul meu, poate mă susţineţi.

Propunem suplimentarea bugetului, la Capitolul 74.01, pentru managementul integrat al deşeurilor, finalizarea noului depozit ecologic şi închiderea celui vechi în municipiul Iaşi şi solicităm 19 milioane de lei, pentru lucrări realizate şi neachitate în 2009 şi pentru finalizare, suma de 44 de milioane de lei. Cred că vă daţi seama cât este de important acest depozit ecologic.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 127 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnule Stanciu, vă rog. La ce poziţie este, domnule Stanciu, amendamentul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

144.

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Îmi cer scuze pentru distinsul meu coleg Nicolăescu, convenţia noastră din legislatura trecută s-a încheiat acum, deoarece nu s-au plătit contractele la timp.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Data viitoare!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Vă rog să-mi permiteţi, doamna preşedinte, să mulţumesc celor 132 de distinşi colegi senatori şi deputaţi care au votat pentru Aeroportul Iaşi şi îi aşteptăm fără ceaţă şi fără polei să aterizeze pe această pistă.

Totodată, celor 138 care s-au opus, le spunem ceea ce ne spune şi nouă un vechi proverb românesc: "Să le dea Dumnezeu mintea românului cea de pe urmă!" şi să voteze în final acest aeroport, pentru că altfel pâcla şi ceaţa vor acoperi viziunea lor despre dezvoltarea Moldovei, şi mă opresc aici.

Doamnă preşedinte,

Întâmplător, amendamentul de la poziţia 144, Anexa nr.3/23/02 - Ministerul Mediului şi Pădurilor coincide, în parte, cu amendamentul pe care l-a susţinut anterior distinsa noastră colegă Luminiţa Iordache. Diferă, însă, prin sumă, avem o sumă mai mică decât a cerut domnia sa şi avem în plus încă doi autori de amendament, este vorba de domnul Neculai Răţoi, fost 27 de ani primar al Paşcaniului, care s-a ocupat şi de problema aceasta a deşeurilor, şi distinsul domn deputat Vasile Mocanu.

Să ştiţi că atunci când am primit de la Primăria Iaşi, organele administraţiei locale, acest amendament, am avut o reţinere. Şi am avut o reţinere pentru că, de regulă, m-am ocupat şi mă ocup încă de un anumit segment care se cheamă managementul educaţiei. Şi acum avem managementul integrat al gunoaielor. Evident că nu pot să fiu atât de profesionist ca distinsul domn Prigoană, care probabil va lua cuvântul.

Şi atunci, ca să înţeleg ce legătură este între management şi gunoaie sau, mai elegant, deşeuri, m-am uitat în carte. Şi se spune următorul lucru: că prin conducători se înţeleg acei oameni care fac ceea ce trebuie să facă. Prin manageri se înţeleg acei oameni care fac ceea ce fac, rămânând să vedem dacă fac ce trebuie sau fac ce nu trebuie. Iar managementul face să meargă lucrurile prin oameni.

De aceea, stimaţi colegi, în înţelepciunea sa, Partidul Democrat Liberal, cu filiala sa organizatorică din judeţul Iaşi a trimis la Bucureşti un om, un domn, Cârlan, care să facă managementul deşeurilor, ca să nu-i spun al gunoaielor, fiind ministru la mediu.

De aceea, mi-am dat eu seama că este mai frumos să spun deşeu decât să spun gunoi. Că nu puteam să spun că domnul Cârlan se ocupă de gunoaie. Se ocupă de deşeuri. Şi cred că va fi obligat aici, în faţa colegilor de la PD-L Iaşi, colegilor de la PSD Iaşi, colegilor de la PNL Iaşi să ne precizeze dacă nu se pun aceşti bani la un program care există. Deci, este un program clar, multianual de mediu şi gospodărire, care există, numai se suplimentează suma. Altfel, noi trebuie să închidem groapa de gunoi, ca să discutăm mai deschis, la finele anului 2010. Iar groapa cea noua - şi, uite, avem aici un distins coleg care este mult mai specialist ca mine în gunoaie, nu cred că de aceea se uită aşa atent la mine colegul nostru Preda - ce facem, dacă nu deschidem groapa şi nu o finalizăm şi nu o închidem pe cealaltă. Cine răspunde? Eu cred că va răspunde cel care nu va da bani: ministrul mediului, împreună cu mâna sa dreaptă, Dan Cârlan. Să te văd, Dane, cum mai ajuţi tu acum Iaşiul? Că ai spus-o în campanie, te-am crezut! Altfel, apa Bahluiului ne va spăla pe toţi!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule ministru Borbély, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Borbély László:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În primul rând, vă mulţumesc pentru răbdare şi pentru puterea de a termina, în speranţa că vom termina bugetul astăzi cât mai repede.

Am venit la microfon pentru că a început Capitolul Ministerului de Mediu şi consider că aşa e bine, în primul rând ministrul să fie aici, să-şi susţină ceea ce are de susţinut şi dumneavoastră să votaţi pentru sau împotrivă. (Aplauze.)

Vreau să fac un scurt comentariu legat de ceea ce s-a ridicat cu aceste probleme a fost menţionat cu problemele şi multianuale, şi celelalte. Vreau să vă spun că poate alţi miniştri au făcut altfel, dar eu, atunci când am venit la Ministerul Mediului, în primul rând am făcut un inventar al tuturor proiectelor care sunt în derulare, câţi bani am în acest an, ce prevederi pot să am în a echilibra cât de cât şi teritorial, şi din punct de vedere al punerii în funcţiune, şi atunci putem să ne uităm unul în ochii altuia şi să spunem: "Da, în limita bugetului, totuşi am făcut treabă!".

În ceea ce priveşte programul multianual de alimentări cu apă, staţii de epurare, program integrat de deşeu, şi trebuie să ştiţi, pentru că mergeţi acasă, în colegii şi vă întreabă primarii. Este un program care până acum a avut contractat 2,9 miliarde de lei noi. Atunci când în 2007 şi 2008 s-au primit alocaţii de circa 400, 400 şi ceva de milioane, anul trecut 260, din care trebuie să ştiţi că judeţul Iaşi a primit 9%, deci mai mult decât calculăm, dacă calculăm pe judeţe, şi anul acesta 230 de milioane.

În acest program multianual sunt unele proiecte care ştiţi cât şi cred că şi de la Iaşi este în jurul acestei sume - 130-140 de milioane de lei noi.

A fost, trebuie să o spun, o lipsă de concepţie, o lipsă de a vedea cam câţi bani ai, trebuiau miniştrii... - nu arăt cu degetul la nimeni!, să spună o valoare maximă - de 40, de 50 de milioane de lei noi, nu să meargă cu cinci proiecte de 130 - 150 de milioane, care sunt bugetul acestui program pe trei ani. Şi atunci, noi probabil că vom duce mult şi bine unele din aceste proiecte, pentru că nu a fost o concepţie stabilă.

Ceea ce vă promit pentru anul acesta: 1. că voi fi transparent în transmiterea informaţiilor către primării, ca să ştie câţi bani au pe anul acesta; că o să împart, eu sper, în mod corect aceşti bani. Şi în ceea ce priveşte şi programul multianual şi celelalte proiecte, mai ales la fondul de mediu, unde anul trecut au avut 800 de milioane de lei şi au cheltuit 300, anul acesta o să cheltuim, sper, 1,5 miliarde de lei noi la fondul de mediu, care nu este din buget, şi atunci se pot cheltui, pentru că nu ţinem de alocările bugetare.

Atât vroiam să vă spun şi sper să finalizăm cât mai repede bugetul. Scuzaţi-mă, am fost puţin mai lung, dar am vrut, în numele ministerului, să vă spun aceste lucruri.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul susţinut de doamna parlamentar. 144.

Voturi pentru? 116.

Voturi împotrivă? 154.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a fost respins.

Mai doreşte cineva să susţină?

Vă rog. Şi să-mi daţi numărul...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Bună ziua, doamna preşedinte.

Domnilor colegi,

Eu o să prezint foarte repede, nu vreau să vă mănânc timpul, două amendamente care sunt similare. Este vorba de poziţia 96 şi poziţia 98, Anexa nr.3/23.

Cele două articole au ceva în comun. Este vorba de finanţarea la pct. 96 cu suma de 15.986 mii lei pentru un obiectiv "Consolidare şi supraînălţare dig de apărare a Dunării, a localităţii Turcoaia". Vreau să precizez de la început că terenul respectiv, nu ştiu prin ce împrejurare, şi într-un caz şi în altul, ca să nu mă repet, aparţine primăriei. Cum? N-aş putea să vă fac istoria, care a făcut şi studiul de fezabilitate pentru această lucrare.

De asemenea, vreau să vă atrag atenţia că în anul 2007 a fost o rupere de dig în zonă, nu în localitatea respectivă, într-o altă localitate, cu primar PNL-ist pe atunci, PD-L-ist astăzi şi în urma acelei ruperi de dig, în care din fericire nu s-au pierdut şi vieţi omeneşti, au fost distruse aproape 200 de case, care au fost reparate cu bani de la mult hulitul Guvern Tăriceanu.

Eu, unul, cred că poate ar trebui să avem înţelepciunea să consolidăm aceste diguri, este vorba de cel din Turcoaia şi cel din Mahmudia, ca să nu aplicăm proverbul românesc: "Scump la tărâţă şi ieftin la făină!".

Cel de-al doilea amendament priveşte tot un dig, o consolidare de faleză, la poziţia 98, şi este vorba de amenajarea tot a unui dig de apărare, pentru comuna Mahmudia din judeţul Tulcea.

Respingerea amendamentului nu are nici un fel de temei, se spune că nu este clară sursa de finanţare. Sursa de finanţare a fost foarte clară.

De asemenea, la motivaţie, pe de altă parte, se contrazice ideea în baza căreia s-a respins, pentru că se spune clar că se pot finanţa pe planuri multianuale aceste lucrări de apărare împotriva inundaţiilor.

Eu vreau să vă spun, însă, un singur lucru: pe de o parte, având în vedere faptul că aceste diguri au depăşit perioada de timp în care trebuia să se intervină cu lucrări, oricând se pot produce în această primăvară situaţii neplăcute cu spargerea digului şi cu distrugeri importante de valori. Dar, dincolo de valori, mai presus de toate, aşa cum cred că suntem cu toţii de acord, mai ales când apărem pe posturile de televiziune, pot să apară pierderi importante de vieţi omeneşti.

Vreau să vă spun că ruperea digului de la Ostrov s-a produs în câteva fracţiuni de secundă. De aceea, aş vreau să vă aplecaţi cu toată atenţia. Şi, ca ultim argument, vreau să vă spun că aceste două comune poate ar fi găsit şi singure nişte surse de finanţare pentru asemenea lucrări, dacă nu ar fi avut nişte obstrucţii în dezvoltarea economică, obstrucţii practic impuse tot de Ministerul Mediului, prin introducerea în zona siturilor "Natura 2000", situri care nu mai permit valorificarea la valoarea reală a potenţialului economic, constând în vânt şi piatră, cele două bogăţii ale Dobrogei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul 96.

Voturi pentru? 134.

Voturi împotrivă? 157.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul 98.

Voturi pentru? 135.

Voturi împotrivă? 158.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nu mai sunt alte solicitări pentru susţineri de amendamente.

Trecem la amendamentele admise.

Primul amendament admis se află la poziţia 39.

Ministerul Mediului?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian-Marius Popa:

Mă scuzaţi. M-am uitat cu atenţia în sală şi constat, cu regret, că o parte dintre parlamentarii de Tulcea nu au votat nici într-un fel şi nici în altul şi n-am înţeles unde au fost număraţi?!

Repetaţi, vă rog, votul. (Râsete în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Poziţia Ministerului Mediului vizavi de...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Borbély László:

Suntem de acord cu...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lakatos Petru:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

La Ministerul Mediului, la amendamentele admise sunt şi eu printre autori. Le susţinem pe toate, dar ca să câştigăm timp, având în vedere că la trei amendamente, la 40, 44 şi 45 sunt câteva erori materiale, aş dori, când ajungem la acestea, să pot să fac corecturile necesare.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lakatos Petru:

La amendamentul 40, la anexa aferentă amendamentului, apare eroarea materială, în sensul că la salariul de merit apare suma 138.000 lei. În realitate nu există nici un leu.

La amendamentul 44 se completează denumirea capitolului 70.01 - "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică" cu titlul 65 - "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă".

Iar la amendamentul 45 se propune suplimentarea cu suma de 20.800 mii lei a sumei de 325.556 mii lei prevăzută... Deci, se stipulează suma şi la fel se completează titlul 65 - "Cheltuieli aferente programelor de finanţare rambursabilă". La ambele amendamente se completează "aferente programelor cu finanţare rambursabilă".

Las aceste documente la comisie, în aşa fel încât să poată fi urmărite.

Mulţumesc

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot poziţia 39.

Voturi pentru? 267 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Două abţineri.

Amendamentul a trecut.

Poziţia 40.

Voturi pentru? 220 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 10 voturi împotrivă.

Abţineri? 14 abţineri.

Amendamentul a trecut.

Poziţia 41.

Voturi pentru? 242 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 26 voturi împotrivă.

Abţineri?

Amendamentul a trecut.

Poziţia 42.

Voturi pentru? 208 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 106 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a trecut.

Amendamentul nr.43.

Voturi pentru? 261.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 32 de voturi.

Amendamentul 44.

Voturi pentru? 208.

Voturi împotrivă? 107.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a trecut.

Şi ultimul amendament admis - nr.45.

Voturi pentru? 308.

Voturi împotrivă? Nu sunt. Două voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt. O abţinere.

Amendamentul a trecut.

Vă supun la vot, integral, Anexa referitoare la bugetul Ministerului Mediului.

Voturi pentru? 193.

Voturi împotrivă? 116.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Am încheiat.

Trecem la 24.

În continuare, şedinţa este condusă de domnul senator Teodor-Viorel Meleşcanu, vicepreşedinte al Senatului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Trecem la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Începem cu amendamentele respinse.

O să-l invit pe domnul ministru Berceanu să spună câteva cuvinte în introducere. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mircea Berceanu (ministrul transporturilor şi infrastructurii):

Foarte pe scurt. Ca parlamentar cu vechi ştate, ştiu că foarte mulţi dintre colegi sunt interesaţi de ceea ce poate să facă Ministerul Transporturilor în perioada următoare şi zilele acestea am primit foarte multe întrebări referitoare la centuri ocolitoare, la reparaţii de drumuri, la realizări de autostrăzi.

La Ministerul Transporturilor, toate lucrurile pe care le facem sunt trecute la anexele de la buget. Drept urmare, dumneavoastră ştiţi precis ce avem programat, cu ce sume în acest an. Nu numai pe rutier, ci şi pe celelalte moduri de transport.

Sigur că nu sunt sume care să acopere dorinţele mele sau probabil dorinţele dumneavoastră. Din păcate, acestea sunt restricţiile bugetare, atât sunt veniturile la buget. Noi colectăm 30 şi ceva la sută din p.i.b. Alte ţări din jurul nostru, vecine, colectează 40 la sută din p.i.b. Este o diferenţă de 9 la sută puncte procentuale care, dacă ar fi fost câteva dintre ele în plus la Ministerul Transporturilor, sigur că am fi putut să îndeplinim cu mai multă uşurinţă toate cererile dumneavoastră.

Poate că dacă vom reuşi să creştem încasările la buget în perioada următoare vom putea să facem şi modificări în ceea ce priveşte sumele alocate Ministerului Transporturilor, astfel încât să mai adăugăm alte investiţii, reparaţii, tot ceea ce facem noi în plus faţă de cele care sunt la ora actuală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc domnului ministru Berceanu.

Domnul Toader. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Înainte de a începe eventual dezbaterile pe amendamente respinse sau admise, am de adăugat o eroare materială. Mă refer la obiectivul de investiţii - varianta de ocolire Cluj-Est. În interiorul sumei respective, trebuie să fie introdusă şi ocolitoarea de la Nord-Est, cu rugămintea de a fi introdusă ca o eroare materială.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Doamna Aura Vasile, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Am să vă rog să nu supuneţi la vot un amendament care se face în timpul şedinţei. Dacă doreşte domnul deputat, poate să ne propună să retrimitem tot capitolul cu Ministerul Transporturilor la comisiile reunite ale bugetului şi votăm în momentul în care se întoarce.

Deci, conform regulamentului, nu trebuie să supuneţi la vot ceva ce încalcă o lege organică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Toader, eu vă propun aşa: o să începem cu amendamentele respinse. După ce încheiem amendamentele respinse, o să vă invit din nou pe dumneavoastră să susţineţi. Dacă plenul aprobă să prezentaţi, o să prezentăm oral, în mod excepţional, după care mergem mai departe.

Începem cu amendamentele respinse. Dar mai erau câţiva colegi care au dorit să intervină.

Domnul Bota, domnul Victor Dobre. Vă rog.

Domnul senator Bota. Vă rog. Da, la respinse.

Nu, haideţi, atunci, domnule Dobre Victor, voiai pe respinse, sau în general? Pe respinse. Haideţi că vă iau eu pe rând.

Între nr.1 şi 100, cine doreşte să susţină? Care are numărul cel mai mic?

Pct.21, domnul Dumitrescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Dacă o să-mi permiteţi, domnule preşedinte, o să le citesc repede. Se propune suplimentarea cu suma de 200 de mii mii lei, necesare continuării obiectivului de investiţii, reabilitare DN 2 Focşani-Uzula, de la kilometrul zero la...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles. Dacă sunteţi de acord, haideţi să-l supunem la vot. Este poziţia 21.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi cine este pentru amendamentul domnului deputat Dumitrescu? 121 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 împotrivă.

Abţineri? Două abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Pct.22. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Vă mulţumesc.

Pentru stenogramă: au votat numai deputaţii PSD şi senatorii de Vrancea în favoare.

Anexa nr.22. Se propune suplimentarea cu suma de 5.834 mii lei, necesară finalizării Staţiei de cale ferată Focşani la standarde europene - singura gară modernizată, dar încă nefinalizată, de acest tip din judeţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles.

Domnul senator Dumitrescu vă propune alocarea pentru modernizarea Gării Focşani-Vrancea.

Cine este pentru acest amendament? Vă rog să număraţi.

Câte voturi pentru? 123 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 157.

Abţineri? Două abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Mai aveţi drept la un singur amendament de prezentat, domnule Dumitrescu. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Pct.23, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Pct.23, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Se propune suplimentarea cu suma de 37 mii mii lei, necesară finalizării şi reabilitării drumului naţional DN 2 M Focşani-Odobeşti-Mera-Andreiaşu-Butucoasa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Propunerea figurează la amendamentul 23. Este vorba de reabilitare drum naţional Focşani-Odobeşti-Mera-Andreiaş-Butucoasa.

Cine este pentru, vă rog? 124 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să votaţi, să ridicaţi mâna cei care votaţi împotrivă. Domnul senator David, vă rog frumos.

155 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nicio abţinere.

Amendamentul a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

La pct.58 din anexă. Se suplimentează cu 100 mii mii lei pentru 2010, pentru obiectiv reabilitare DN 2 Focşani-Ujdula, transferuri interne - 80.155.112 investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat.

Vă rog să supuneţi la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru amendamentul domnului Dumitrescu? Vă rog să votaţi. Vă rog să ridicaţi mâinile.

Domnule Dobre, vă rog să sprijiniţi acest amendament, că veniţi şi dumneavoastră la rând. Vă mulţumesc.

124 de voturi pentru.

Împotrivă? 157, cu domnul Berceanu.

Abţineri? Nu există.

Domnule Dumitrescu, poate vă rezumaţi la un amendament important. Vă rog eu frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Punctul 59 - acesta este cel mai important.

Se suplimentează cu 5 mii mii lei începerea investiţiei privind reabilitarea, modernizarea DN 2 L Soveja-Lepşa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Dumitrescu, dacă 5 mii mii de lei se compară cu 2 miliarde şi ceva care s-a propus la agricultură... nu mai e chiar aşa de important.

Cine este pentru amendamentul domnului Dumitrescu, vă rog? 130 de voturi pentru.

Împotrivă? 157.

Abţineri? Două abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă mulţumesc, domnule Dumitrescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Şi, acum, să-mi explic votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Victor Paul Dobre. Vă rog, domnule Dobre.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu e vorba de drumuri. Cred că este o chestiune mult mai importantă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Ce număr?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Punctul 57, Anexa nr.3. Se propune majorarea sumei de la 277.694 mii lei la 517.872 mii lei la Capitolul 6.800 - "Asigurări şi asistenţă socială", majorarea sumei fiind necesară pentru a acoperi cheltuielile care se decontează transportatorilor pentru călătoriile gratuite ori reduse ale pensionarilor.

Dar aş vrea să vă spun că în cursul anului trecut s-au decontat numai 4 luni, restul de 8 luni nu au fost decontate. Şi această sumă este prevăzută şi în anul 2010. Acest amendament este un amendament comun al comisiilor de muncă, protecţie socială şi comisiilor de sănătate.

Motivaţia care este trecută, în sensul că Ministerul Transporturilor trebuie să-şi prevadă aceste fonduri şi să le distribuie pe agenţi, nu cred că este serioasă. Normal că Ministerul Transporturilor le distribuie pe agenţi, dar aceste sume trebuie prevăzute prin bugetul de stat şi este încă un drept al pensionarilor tăiat; încă o lege care nu este respectată, încă o măsură abuzivă de stabilire a unor cifre de către Ministerul de Finanţe. Şi sper ca cel puţin domnul ministru al transporturilor să voteze pentru acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Este amendamentul care figurează la poz.57. Este vorba de călătorii gratuite ale pensionarilor.

Cine este pentru amendamentul domnului Dobre? Vă rog să votaţi.

Da. Am o veste proastă, domnule Dobre. Domnul ministru nu a votat cu dumneavoastră.

Câte voturi sunt pentru? 137 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul, din păcate, nu a fost adoptat.

Vă rog. Amendamentul care figurează la nr.crt.77.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Moldovenii au aşteptat cu nerăbdare să apară Proiectul Legii bugetului, întrucât au considerat că bugetul de stat, proiecţiile pe ministere vor constitui un medicament pentru ameliorarea durerii moldovenilor. Nu a fost să fie aşa. Înţelegem problemele cu care se confruntă ţara din punct de vedere financiar, dar, totuşi, trebuie să vedem realitatea cu multă responsabilitate.

În întocmirea bugetului, în previziunile care vor avea loc cu ocazia rectificării bugetelor următoare, trebuie să ţinem cont de câteva considerente. Un considerent istoric: nu trebuie să uităm că zona Moldovei a fost... (Rumoare.)

Vă rog, nu vă supăraţi, dacă vreţi să mă suportaţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am o rugăminte, stimaţi colegi. O să vă rog...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

... dar, atât timp cât zona Moldovei nu se regăseşte în buget...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Dacă-mi permiteţi, eu voiam să-i rog pe colegii dumneavoastră să-şi ocupe locurile în bănci şi să păstreze liniştea, ca să puteţi... (Rumoare; discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

Ieşiţi, doamnă, afară, dacă doriţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

...să vă prezentaţi amendamentul şi pe dumneavoastră...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

Dar, ieşiţi, dumneata! Dar, de ce să ies eu? Nu fac niciun scandal!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog frumos să nu dialogaţi cu sala şi să vă prezentaţi amendamentul de la pct.77.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

Considerăm că zona Moldovei este o zonă izolată. În discuţiile cu oamenii de afaceri, s-a ajuns la concluzia că singura soluţie, una dintre soluţiile de a ieşi zona Bârlad-Vaslui-Iaşi din această izolare este modernizarea drumului DN 24, cu mărirea capacităţii rutiere.

Cunoaştem, domnule ministru, prevederile care sunt în lege. Mă refer la DN 24 Bârlad-Focşani, Bârlad-Crasna-Huşi, însă zona de 90 km de la Crasna la Iaşi nu este prevăzută. Ştim că nu sunt bani, dar măcar să prevedem un studiu de fezabilitate, să ne gândim la proiect, pentru că această lucrare nu poate fi făcută în acest mod. Trebuie să mai ţinem cont că această zonă, aşa cum am spus şi un pic mai înainte, în această zonă există o rată a şomajului de peste 30%.

Această modernizare a drumului DN 24 este o deschidere către investitori, având în vedere forţa de muncă calificată, oameni pregătiţi sunt. Mai mult decât atât, teren există. Deci, putem să dezvoltăm această zonă.

Daţi-mi voie să recomand, stimate domn, să citiţi cartea "Un adevăr incomod" a lui Al Gore, în care se spune: "Decât să construieşti ceva, mai degrabă discuţi un adevăr şi găseşti soluţiile de rezolvare". Mai mult decât atât, citeşte, stimate coleg, îmi pare rău că am ajuns aici, "Un asalt asupra raţiunii", tot de Al Gore - şi acolo veţi vedea despre ce este vorba.

Faţă de cele prezentate, vă rog să daţi un vot pozitiv acestei solicitări, solicitare care cred că este un segment al politicii naţionale de drumuri. Este o componentă a interesului naţional.

Dacă votul nu va fi politic - şi cred că apelez la un vot raţional -, atunci, cu adevărat, stimaţi colegi, acesta va fi momentul când, cu adevărat, clasa politică va începe reformarea. Deci, când vom da un vot raţional, atunci va începe reformarea clasei politice, care se cere la această dată.

Eu vă mulţumesc pentru vot.

În condiţiile în care dumneavoastră veţi da un vot favorabil, sunt convins că domnul ministru Berceanu îmi va da mandatul să transmit moldovenilor toată deschiderea dumneavoastră către această zonă, care nu trebuie... Moldova nu a fost săracă, Moldova nu este săracă, Moldova a fost sărăcită. Dacă în 1475 Moldova era poarta creştinătăţii, acum este poarta sărăciei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Cristea...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

Este frumos din partea dumneavoastră?

Vă mulţumesc. Da. Am să mai vorbesc...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Deci, este un amendament privind modernizarea DN 24.

O să-l rog pe domnul ministru, dacă doreşte să reacţioneze. Vă rog, microfonul, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mircea Berceanu:

Foarte scurt. Noi, momentan, facem DN 24 şi DN 28, prin interiorul municipiului Iaşi, la trei benzi, cu tramvai pe mijloc, cu trotuare cu pavele - ceea ce nu ar fi trebuit să facem; ar fi trebuit să facă primăria. Şi, atunci, am fi avut banii să facem DN 24, prin afara municipiului Iaşi. Dar, momentan, facem acolo şi foarte mulţi bani s-au dus pe cei vreo 14 kilometri pe care i-am făcut şi mai avem vreo 6-7 kilometri. Deci, ne ocupăm cu bulevardele din interiorul municipiului, momentan. Când terminăm, facem şi în afară.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da, vă mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul care figurează la pct.77.

Cine este pentru? 116.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar şi este respins.

Domnul senator Bota, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere faptul că...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Numărul curent, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota:

De la 238 la 246. Am să fac o singură susţinere şi am să închei într-un mod original.

Având în vedere faptul că am înţeles de la Ministerul Transporturilor, prin intervenţia domnului ministru, azi şi în comisii, că nu se poate face nimic faţă de a modifica tot ceea ce domnia sa a stabilit pentru acest an să investească în infrastructură şi am înţeles că nu se pot nici în 2010 absorbi fondurile europene de miliarde de euro, care sunt la dispoziţia noastră, am mai înţeles că vom pierde în 2010 fondurile ISPA neconsumate din programele de preaderare şi am înţeles că politica la acest minister este de a face investiţii şi de a face lucrări de întreţinere de vară şi de iarnă, în loc de a moderniza infrastructura, de a lăsa contractele semnate şi fără finanţare anuală, mai ales în zona de nord-vest şi de centru a Transilvaniei, zonă în care există contracte semnate de peste un an de zile. Mă refer la drumurile din nord-vestul ţării Dej-Baia Mare; Baia Mare-Satu Mare, Baia Mare-Sighet-Oradea-Satu Mare, ca exemplu, să nu finalizăm centura Sibiului în acest an şi exemplele ar putea continua.

Dar, am înţeles că avem o prioritate maximă de a finanţa la Metrou Bucureşti cu peste 54 de mii de mii de lei, peste 540 de miliarde lei vechi, modernizarea accesului, facilităţi pentru accesul persoanelor cu handicap în reţeaua de metrou Bucureşti.

Sigur că este o prioritate maximă, neprevăzută în angajamentele noastre cu Uniunea Europeană, în detrimentul infrastructurii naţionale de cale ferată, care are o sumă alocată mai mică decât această sumă.

Având în vedere faptul că nu am găsit sprijinul necesar decât la colegii parlamentari din Transilvania, de la PNL şi din restul ţării şi mai ales de la cei din Maramureş, şi de la colegii din PSD, iar parlamentarii PD-L nu vor să se facă investiţii în calea ferată, în construcţia de autostrăzi, în modernizarea de drumuri naţionale, subliniez, mai ales în Transilvania, vom folosi alte căi politice şi parlamentare pentru a rezolva aceste probleme în anul 2010, iar eu renunţ la aceste amendamente, pentru că sunt convins şi ştim cu toţii rezultatul votului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu, deci nu supunem la vot.

Domnul deputat Săniuţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

Vă mulţumesc.

Voi fi foarte scurt, domnule preşedinte. Dar situaţia este absolut deosebită şi de aceea fac apel la dumneavoastră. Este vorba de amendamentul nr.102. Nu voi prezenta şi alte amendamente, dar cazul este absolut deosebit. Domnul ministru îl cunoaşte.

În esenţă, este vorba despre reabilitarea podului de cale ferată de la intrarea în oraşul Slănic. Este, cred, un caz unic în România, când un oraş este decuplat de la reţeaua de cale ferată.

Îmi dau seama de problemele bugetare ale acestui moment, însă îl rog respectuos pe domnul ministru, acum şi aici, să dea informaţii vizând rezolvarea problemei oraşului Slănic, din judeţul Prahova.

Cu aceasta, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă domnul ministru vrea hic et nunc să ne prezinte soluţia de rezolvare a acestei probleme, îi ofer microfonul. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mircea Berceanu:

Domnul deputat Săniuţă are dreptate. Este o problemă foarte dificilă acolo, o problemă gravă. Este un pod deteriorat care, într-adevăr, taie accesul.

Noi nu am pus o sumă, pentru că încă n-am avut indicatorii tehnico-economici ca să putem să punem o sumă, dar aşa cum i-am spus şi domnului Săniuţă, anul acesta vom termina indicatorii tehnico-economici undeva în 2-3 luni şi la prima posibilitate de rectificare sau altceva, vom şi finanţa ca să pornim lucrările acolo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc foarte mult domnului ministru.

Cu aceasta am încheiat dezbaterile pe amendamentele respinse.

La anexa respectivă avem şi un amendament admis. O să vă rog să vă uitaţi în Anexa nr.1 la raportul comisiilor. Este vorba de pct.46. Se propune introducerea unei note la anexă, cu următorul cuprins. Este vorba de o anumită dotare pentru Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă cu echipamente aeronautice.

Aş vrea să solicit părerea, în primul rând, a Guvernului. Domnul ministru Berceanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mircea Berceanu:

De acord, a fost, practic, un fel de eroare a noastră. Noi trebuia să punem acolo exact şi suntem de acord.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul admis care figurează la poz.46.

Cine este pentru? 256 de voturi pentru.

Împotrivă? Niciunul.

Abţineri? Imediat, domnule ministru Berceanu, vă rog microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mircea Berceanu:

Eu mulţumesc mult colegilor senatori şi deputaţi.

Aş vrea însă să găsim o soluţie la acea eroare materială. Practic, acolo sunt două porţiuni. Ele au două fişe separate. Şi, dacă nu apar două, deci Centura Est şi Centura Nord-Vest, o să avem o problemă.

Din păcate, în momentul în care s-a scris, s-a scris... (Vociferări.) Nu, e aceeaşi centură, e ca la Sibiu, sunt două porţiuni. Exact, sunt două porţiuni, aşa cum e şi la Sibiu. Aşa cum e şi în alte părţi. Nu sunt aceiaşi bani. Nuuu!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule ministru Berceanu, ca să înţelegem, numai un moment, ca să înţelegem corect. Implică modificări de fonduri?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mircea Berceanu:

Nu, nu. Sunt aceiaşi bani.

Se adaugă şi Nord-Vest... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da, dar au mai fost erori materiale, dacă nu sunt trecute, nu e niciun fel de diferenţă. Aceeaşi sumă se adaugă pe lângă Centura de Cluj-Est şi Nord-Est.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Doamna Aura Vasile.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Nu se poate supune la vot. Eu consider ca şi un amendament nou, ţinând cont de faptul că s-a votat, în lipsa Opoziţiei, art.16 care permite transferuri de bani, ulterior, numai prin ordin al ministrului între ordonatorii de credit, considerăm că este un amendament nou.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da. Numai un moment, da, vă rog domnule Toader.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Deci nu este vorba de amendament, e de a introduce suplimentar nord-est lângă est. Nu este amendament. Deci, dacă vrem să fim corecţi, nu se atinge nici suma, dacă vreţi neapărat să blocăm asta... Deci e vorba de eroare materială, nu e amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Doamna Aura Vasile, după aceea am să vă rog pe dumneavoastră, da.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Totdeauna domnul deputat Toader reuşeşte să mă şocheze şi mă învaţă ceea ce teoretic nu este scris nicăieri. A adăuga ceea ce spuneţi dumneavoastră se numeşte amendament şi nicidecum eroare materială. Aşa că dumneavoastră propuneţi un amendament nou. Pe toate amendamentele Opoziţiei, acolo unde am vrut o virgulă, aţi votat împotrivă. Iar dumneavoastră, după ce v-aţi trecut tot bugetul, mai doriţi în plus bani, faţă de cât aţi spus. Deci nu suntem de acord.

Domnule preşedinte,

Se consideră amendament nou, iar Regulamentul interzice ca acesta să se facă în plenul şedinţei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da. Numai un moment.

Domnul senator Radu Berceanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mircea Berceanu:

La comisiile reunite de buget finanţe, eu am menţionat această chestiune, pentru că atunci am observat-o. Dacă vreţi, am să vă spun că erau două amendamente admise la Ministerul Transporturilor, acesta cu Şcoala Superioară de Aviaţie şi un amendament făcut la comisie de domnul, cred că senator Banias, în legătură cu o mai bună formulare la un obiect din port, ceva cu Poarta 10, era scris mai corect. Ambele, aceste două amendamente, au trecut în comisiile de buget finanţe şi cu toate astea, numai unul singur apare aprobat. Pentru că cel de-al doilea, cel cu Poarta 10, nu era de foarte mare importanţă, nu neapărat am mai pus aici această problemă. Dar, acest al doilea ne creează, al treilea, de fapt, pe care eu l-am supus atenţiei în comisiile de buget finanţe reunite şi care înseamnă introducerea a încă două cuvinte, ca să fie clar că e vorba de ambele porţiuni ale centurii din Cluj. Nu sunt alţi bani, nu e altă centură, nu sunt alte lucrări. Nu e nimic altceva. Şi, pur şi simplu, nu eu nu am fost atent, cei care au redactat aici la dumneavoastră n-au fost atenţi, îmi pare rău. Şi v-am dat exemplu faptul că un amendament admis într-o comisie, cred că industrii şi servicii reunită cu Comisia economică şi admis şi la Comisiile reunite pentru buget-finanţe, totuşi nu figurează. Deci, mai apar probleme de redactare, când se lucrează cu atât de multe documente şi atât de rapid.

Până la urmă, dumneavoastră decideţi prin vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da. Numai un moment, doamna Vasile, că vrea şi colegul nostru înaintea dumneavoastră şi după aceea vă dau cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu se creează precedentul cu această mică modificare, pentru că, până la urmă, este vorba despre o eroare materială şi atâta tot. Am discutat acest aspect şi în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi nu sunt probleme. Am mai făcut asemenea corecturi şi pe parcursul zilelor anterioare, dar şi în anii trecuţi. Şi eu cred, domnule preşedinte, că până la urmă plenul trebuie să decidă asupra acestei chestiuni.

În consecinţă, vă rog să supuneţi votului plenului această decizie, pentru că plenul este suveran.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Am să fac referiri la două lucruri.

Spunea domnul senator Berceanu, că aşa aţi vrut să ieşiţi să vă spuneţi punctul de vedere, că, de altfel, la comisie, este amendament admis. Şi aţi continuat.

Vă readuc aminte că la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost foarte multe amendamente admise, pe care le-am negociat aprioric cu prim-ministrul şi cu miniştrii de resort din Guvernul actual, care, pe urmă, au fost trântite. Deci, plec de la ideea că pentru prima oară, discutând în analiza unui buget, amendamentele admise de comisiile reunite n-au mai fost însuşite de plen. Prima problemă.

Legat de ceea ce a spus domnul Călian, vreau să spun următorul lucru. Mă surprinde şi mai tare că dânsul susţine acest lucru, pentru că ştia la fel de bine ca şi mine că este un amendament nou şi nu este eroare materială. Şi vă readuc aminte şi de domnul Eugen Bejinariu, care tot pentru o eroare materială a ieşit la microfon, aţi spus că e amendament nou şi aţi votat împotrivă.

Deci, domnule preşedinte, dacă este nevoie, vă citesc regulamentul şi articolul şi nu puteţi să supuneţi la vot un lucru care este interzis de regulament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog, domnule Viorel Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur, eu sunt între ciocan şi nicovală.

Ce spune domnul ministru Berceanu are perfectă dreptate. S-au dezbătut trei amendamente care apăreau ca admise în comisiile de specialitate. S-au reţinut două, în mod explicit, cel cu Şcoala de Aviaţie, cel cu Poarta 10, Portul Constanţa, s-au votat, după care a fost sesizată o eroare materială pe care eu aş boteza-o în continuare. S-a recunoscut faptul că, în documentaţia care ni s-a propus nouă, lipsea această precizare, Centura Nord-Est-Vest, nu mai ştiu, lipsea precizarea de acolo, dar s-a încercat la acel moment să se spună: Nord-Vest plus 10 milioane.

Noi, la comisie, am zis: nu, staţi, că atunci discutăm de un amendament. Dacă se solicită suplimentare de sumă, deja nu mai e eroare materială, e un amendament. S-a făcut pasul în spate şi s-a spus: bine, nu mai solicităm sumă în plus, apreciem că este eroare materială şi s-a subînţeles că se va prelua ca o corectură a unei erori materiale din materialul prezentat de iniţiator.

Probabil, aceasta este explicaţia pentru care nu s-a reţinut în documentaţia noastră ca amendament, al treilea amendament admis. Pentru că toată lumea a fost de acord că e o eroare materială şi nu am mai detaliat, ca acum dumneavoastră să regăsiţi aceste trei cuvinte într-un amendament explicit.

Propunerea mea, ca să nu ne blocăm într-o chestiune absolut formală, este aceasta. Să acceptaţi şi dumneavoastră că este o eroare materială pe care o putem corecta în plen, fără multe probleme.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulţumesc că mi-aţi aplaudat colegul. Dar, domnule preşedinte, în nume propriu, spun în faţa plenului, că dacă supuneţi la vot acest lucru, voi sesiza Curtea Constituţională ca încălcare a Regulamentului comun al celor două Camere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Da. Domnule Toader, haideţi s-o lăsăm că pierdem vremea în mod inutil.

Stimaţi colegi,

Deci dezbaterea dumneavoastră este simplă, dacă adăugarea a trei cuvinte, fără modificarea fondurilor respective este o eroare materială, e o chestiune de redactare sau este amendament. Eu nu am cum să mă pronunţ, doamna Aura Vasile, mai ales după intervenţia domnul Ştefan Viorel. Vă rog să mă scuzaţi.

În consecinţă, dumneavoastră trebuie să decideţi dacă, şi subliniez foarte clar ce pun la vot, dacă adăugarea unor cuvinte, fără nicio influenţă financiară, o consideraţi o eroare materială, ca să poată fi efectuată de plen. Şi o să vă rog să votaţi.

Cine este pentru această interpretare? 168 de voturi pentru această interpretare.

Împotrivă? 127 împotrivă.

În consecinţă, o să vă supun atunci la vot aprobarea introducerii cuvintelor respective, fără afectarea fondurilor la capitolul respectiv.

Cine este pentru? 169 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 124 de voturi împotrivă.

Eroarea materială a fost acceptată şi o să rog pe domnul Toader să aibă grijă să dea în scris corectura la textul respectiv.

Scuzaţi-mă, se abţine cineva? Iertaţi-mă. A, a rămas cu mâna sus. OK. Vă mulţumesc. O abţinere. Am întrebat încă o dată, vă cer scuze, nu eu număr, colegii mei numără. Vă rog să-i certaţi pe amândoi şi eu mă asociez acestei critici. O abţinere. Vă mulţumesc.

Cu aceasta, am încheiat practic şi amendamentele admise la această anexă.

Vă supun acum votului Anexa nr.3 care se referă la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 187 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt. O să vă rog să votaţi, ridică prea puţină lume mâinile sus. Vă cer scuze. Vă rog să ridicaţi şi două mâini, că eu împart la doi după aceea. 123 de voturi împotrivă.

Abţineri? Vă rog. Fără nicio abţinere a fost aprobată Anexa referitoare la Ministerul Transporturilor.

Doamna Daniela Popa, puteţi lăsa mâna jos.

Trecem la Anexa nr.3/25, amendamente respinse la propuneri de buget pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Dacă există colegi care doresc să-şi susţină amendamentele.

Doamna Ecaterina Andronescu, vă rog. Să-mi indicaţi şi numărul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ecaterina Andronescu:

Este 580 şi 581.

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Fără îndoială că am venit aici, convinsă fiind că foarte puţini veţi auzi, foarte puţini sunteţi dispuşi să auziţi ce voi spune acum, însă aş vrea să mă credeţi că am venit ca să nu mă acuz eu pe mine că nu am venit să vă spun în ce situaţie se află educaţia.

Educaţia şi cercetarea sunt domeniile cele mai văduvite de această criză şi de acest buget. Şi aş vrea să fiu cât se poate de explicită şi să vă aduc la cunoştinţă, prin comparaţie, ce se întâmplă în alte ţări din lume. Franţa, Germania, Statele Unite şi toate ţările dezvoltate, de altfel, consideră că ieşirea din criză este dependentă de modul în care investim în educaţie.

Franţa împrumută 46 de miliarde, din care 16 alocă universităţilor pentru circa 10 campusuri universitare, unde să se dezvolte cercetarea ştiinţifică şi industria care să aplice rezultatele cercetării. Germania a alocat universităţilor 18 miliarde de euro în anul 2009. Statele Unite, în speţă, preşedintele Obama a cerut Congresului 250 de milioane de dolari ca să investească numai în dezvoltarea domeniului ştiinţific al educaţiei.

În acelaşi timp, ce facem noi? Educaţia se află aproape în colaps. Cele 4200 de şantiere aveau datorie la 1 septembrie 1 miliard de euro. Acum bugetul educaţiei are aproape 2% din p.i.b. alocat veniturilor proprii, adică unor resurse virtuale.

Eu cred că noi, cei care suntem membri ai Parlamentului României, avem responsabilitatea să ne uităm cu toată atenţia spre aceste domenii care sunt atât de subfinanţate. Ne dorim să avem universităţi în top 500 sau în top 100, dar nu ne uităm la faptul că un student în România este finanţat cu circa 700 de euro pe an, în timp ce în ţările dezvoltate din Uniunea Europeană finanţarea merge până la 8-9 mii de euro pe an. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu activitatea de cercetare ştiinţifică.

De aceea, vă rog să vă aplecaţi, sunt foarte multe amendamente pe educaţie, practic, ele cuprind toate şcolile care trebuie să fie finalizate şi către care cred că merită să ne întoarcem faţa, pentru că acolo sunt copiii României şi, în acelaşi timp, spre cercetare unde bugetul este, de asemenea, departe de a fi măcar de supravieţuire pentru acest domeniu.

De aceea, din multitudinea de amendamente pe care le avem pe acest domeniu, aş veni în faţa dumneavoastră cu două, cele menţionate la punctele 580 şi 581, se referă la activitatea de cercetare ştiinţifică, pe care vă rog să aprobaţi să-i completăm resursele financiare cu 350 milioane de lei.

Şi cel de-al doilea amendament pe care, de asemenea, vreau să-l susţin în faţa dumneavoastră se referă la bursele studenţilor pentru care vă solicit o suplimentare cu 25 de milioane de lei. Trebuie să menţionez că această criză a afectat, într-o manieră extrem de importantă familiile, nu mai pot să-şi susţină copiii în facultăţi şi ne confruntăm cu abandonul studiilor universitare de către cei care au din ce în ce mai puţine resurse.

Cu tot respectul pe care întotdeauna vi-l arăt, vă rog să vă îndreptaţi spre aceste domenii şi poate că reuşim să facem din educaţie şi cercetare, într-adevăr, Proiectul naţional al României.

Dacă România a avut o perioadă de înflorire între cele două războaie, rezultatul acestei înfloriri trebuie să ne întoarcem şi să-l punem în sarcina celui care, într-adevăr, se face "vinovat" de el, Spiru Haret. s-a investit atunci în educaţie şi iată că educaţia a dat roade în societate. Aşa încât dacă vrem să avem o societate performantă, haideţi să ne întoarcem faţa spre educaţie. Fără şcoală toţi am fi fost analfabeţi. Vă rog să nu uitaţi acest lucru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc şi eu.

Sunt convins că, la nivelul Guvernului, au fost reţinute toate problemele pe care dumneavoastră le-aţi ridicat şi care fac obiectul a numeroase amendamente punctuale. Am înţeles însă că doriţi să supunem spre decizie două care sunt esenţiale, majorarea fondurilor pentru cercetare fundamentală şi de dezvoltare şi creşterea burselor pentru studenţi.

În consecinţă, o să vă consult în legătură cu primul amendament, "Cheltuieli de cercetare", figurează la nr. crt. 580. Aţi ascultat argumentele.

Cine este pentru adoptarea acestui amendament?

Vă rog să votaţi. 116 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 157 de voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Trecem la cel de-al doilea amendament al doamnei ministru Ecaterina Andronescu, 581, "Creşterea burselor pentru studenţi".

Cine este pentru? 122 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt. 154 de voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul nu a fost aprobat.

Cine mai doreşte să susţină amendamente? Domnul Stanciu şi domnul Dumitrescu, am înţeles. Da?

Procedură. numai un moment, domnule Stanciu. Procedură, domnul Toader doreşte să ridice o problemă de procedură.

Vă rog, domnule Toader.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Solicit o pauză de 5 minute de consultări cu grupurile parlamentare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Având în vedere că este pentru prima oară când Grupul parlamentar al PD-L propune o pauză de consultări...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Am cerut cuvântul, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

E pauză de consultări, după care aveţi cuvântul. Vă rog.

 
   

- după pauză -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Avem amendamentele respinse.

Domnul Stanciu era la cuvânt.

Domnule Stanciu, domnule deputat Stanciu, vă consult. A renunţat. O să-i dau cuvântul numai domnului Cristian Adomniţei.

Stimaţi colegi,

O să vă rog să ne ocupăm locurile în sală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Doamna Aura Vasile doreşte să facă o intervenţie. O să vă rog s-o ascultăm. Vă rog să luaţi loc în bănci.

Rog colegii indisciplinaţi şi mă gândesc la domnul Hrebenciuc în primul rând!

Da. O s-o rog pe doamna Aura Vasile să ia cuvântul şi pe colegi să ia loc.

Domnule Dobre, domnule Viorel Ştefan, vă rog să luaţi loc.

Doamna Aura Vasile, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamna preşedinte,

Domnilor miniştri,

Domnule prim-ministru, care nu sunteţi acum în bancă,

Stimaţi colegi,

În numele Grupului Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator, în acest moment, declarăm că n-o să mai susţinem amendamentele pentru că oricum nu ne-a fost absolut nimic acceptat, nici măcar o eroare materială. Înţelegem în felul acesta să nu mărim deficitul care există în acest moment, solicitând lucruri care oricum nu ne sunt aprobate. Luăm şi noi la fel ca domnul preşedinte Băsescu din toate relele cel mai mic rău prin numirea primului-ministru şi al Guvernului şi în acest moment vă rugăm să supuneţi la vot capitolele care au rămas din bugetul de stat, urmând ca atunci când începem să discutăm bugetul pe asigurări sociale să ne susţinem amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc, doamna Aura Vasile.

Înţeleg că sunt şi colegii liberali de acord sau doriţi să vă sprijiniţi amendamentele?

Domnul Adomniţei. Şi încă o precizare, doamna Aura Vasile. Propunerea mea ar fi ca amendamentele totuşi adoptate de comisiile de buget-finanţe să le supunem, dacă sunteţi de acord.

Vă mulţumesc.

Domnul Cristian Adomniţei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În lumina acestei istorice înţelegeri şi împăcări dintre PSD şi PNL, am rămas eu poate să mai fac câteva aprecieri generale asupra bugetului educaţiei. Nu vă voi consuma foarte mult timp, dar cu câteva lucruri care trebuie să fie cunoscute de dumneavoastră de la această tribună.

Am să încerc să spun că acest buget este unul complet nerealist şi e scris din condei, umflat într-un mod special pentru a putea atinge cifra de 6%.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Adomniţei, dacă luaţi cuvântul la tema care priveşte Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Sportului, o să vă rog să faceţi comentariile pe tema... Dezbaterile generale s-au încheiat, deci, pe tema bugetului ministerului...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

La dezbateri generale n-aţi apucat să-mi daţi cuvântul, domnule preşedinte, pentru că era cearta de aici, dar oricum câteva lucruri trebuie să le ştiţi şi vi le voi spune foarte scurt, chiar foarte scurt.

Dacă în 2008 bugetul ministerului era de 12 miliarde lei, în 2010 acesta e de 14. S-ar putea spune că e o creştere foarte mare. Din păcate, în schimb, venituri proprii în 2008, când nu era criză, au fost 2 miliarde. În 2010, se previzionează a fi 8 miliarde. O cifră complet nerealistă. Deci, pe fond, alocaţiile de la bugetul de stat în 2008 au fost de 9 miliarde lei la Ministerul Educaţiei, iar în 2010 vor fi doar de 6 miliarde. Din păcate, e un adevăr trist.

La programul de investiţii publice, dacă veţi avea ocazia să vă uitaţi, în pagina 87 veţi vedea că în acest an se vor da pentru reparaţii şi construcţii de şcoli un miliard o sută de milioane lei noi şi în anul următor şi în următorul, deci inclusiv 2012, deci pe cei trei ani pe care probabil că Guvernul Boc îi va avea de gestionat, suma totală pe care Guvernul o previzionează a fi cheltuită este de 4 miliarde lei.

Vreau să vă spun că 4 miliarde lei sunt mai puţin de jumătate decât a fost cheltuit în 2008. Prin urmare, am sentimentul că nu veţi putea vărui ce am construit noi în acest an. Nu dumneavoastră, cei de la PSD, pentru că n-aveţi cum să reuşiţi că nu sunteţi la guvernare.

Şi acum, domnule preşedinte, două amendamente: înţeleg că e o dorinţă deosebită pentru a trece acest buget cât mai repede şi voi fi chiar foarte constructiv. În acest sens, dacă domnul Gherghina se uită şi probabil că şi ştie ce vreau să-i spun, e vorba de poziţia 305 pe care o aveţi în raport, se redistribuie suma de 160 de mii de lei de la capitolul învăţământ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Adomniţei, ca să vă putem urmări. E amendament respins?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

E amendament respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Ce număr are?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Poziţia 305.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

E vorba de o redistribuire în interiorul bugetului Ministerului Educaţiei. Domnul ministru Gherghina, dacă aţi fi de acord, ar fi un lucru deosebit, pentru că ar da posibilitatea Ministerului Educaţiei să cheltuiască realmente nişte bani în investiţii, deşi ei se vor întoarce ca beneficii la buget şi nu înseamnă alocări suplimentare de buget.

Vă rog, aş vrea să aud punctul dumneavoastră de vedere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles.

Domnule Gherghina, punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu susţinem amendamentul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul domnului Adomniţei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Îmi pare rău să aud că nu sunteţi de acord cu acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Pentru explicarea votului, să ştiţi că de cheltuit pentru reparaţiile clădirilor universităţilor din România...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Domnule Adomniţei, scuzaţi-mă numai un moment. Suntem în procedură de vot.

117 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Amendamentul a căzut.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Având în vedere că absolut toată lumea din această sală are studii superioare, ţin să vă spun că ceea ce s-a votat acum...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Nu aş fi sigur. Vă rog să nu avansaţi lucruri care nu le ştiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Nu, nu, sigur. Înseamnă că aţi aprobat faptul că în 2010 se vor cheltuit pentru reparaţiile clădirilor tuturor universităţilor de stat din România mai puţin de 3 miliarde de lei vechi, pe tot anul, pe universitate. Acesta era amendamentul. Eu propuneam să mai suplimentăm o sumă de 1600 de miliarde de lei vechi Ministerului Educaţiei, luat tot de la Ministerul Educaţiei. Nu era o suplimentare a veniturilor. Dar n-aţi fost de acord.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Care e următorul amendament?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Al doilea amendament şi ultimul este dacă vreţi, şi cu asta închei, cel mai drag proiect al meu în municipiul Iaşi, este vorba de reabilitarea unui imobil la universitatea de arte pe strada Cuza Vodă nr.29, este o clădire istorică de patrimoniu...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Ce număr are?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Nu are număr. E pe anexa pe care Comisia pentru buget, finanţe a scăpat să o introducă în raport.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Am înţeles. Deci nu figurează.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Dar am numărul de înregistrare de la comisie, dacă vă interesează.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

OK!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Deci e vorba de acest imobil în care funcţionează deocamdată şi Filarmonica ieşeană, locul de studiu, predare şi învăţare a profesorilor de la Universitatea de Arte şi a studenţilor de acolo. Era vorba de alocarea unei sume de 10 milioane de lei pentru continuarea reparaţiilor, pentru că altfel, în câţiva ani, acest imobil, datorită degradării, se va închide.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Vă supun la vot amendamentul domnului Cristian Adomniţei.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 116 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul nu a fost adoptat.

Vă propun să trecem la amendamentele admise.

Primul figurează la poziţia 47 din Anexa nr.1. E o suplimentare a bugetului cu 20 de mii de lei la Capitolul "Cultură, recreere şi religie", pentru funcţionarea în bune condiţii a federaţiilor naţionale sportive în vederea pregătirii şi desfăşurării activităţilor interne şi internaţionale.

Haideţi după ce terminăm cu amendamentele admise, tot aşa, discutăm şi eroarea materială.

După ce încheiem amendamentele admise.

La 47, domnule Gherghina, care e poziţia Guvernului? Microfonul pentru Guvern.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul. Este vorba de o redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Susţine amendamentul.

Cine este pentru?

Vă cer scuze. O să oprim procedura de vot. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Estre vorba de o eroare materială. S-a greşit suma. Sunt 27 de mii pentru federaţiile sportive naţionale.

Există sursa de finanţare fără nici o problemă. Ministerul Finanţelor este de acord şi dau în scris acest amendament ca să se facă corecturile de rigoare.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

În loc de 20 de mii, 27 de mii? Aveţi aprobarea doamnei Aura Vasile, că e redacţională doar?! E în regulă atunci.

Vă supun la vot încă o dată acest amendament cu corectura pentru eroarea materială care a fost făcută în plen.

Cine este pentru? Vă rog. 234 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 7 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Amendamentul a fost adoptat.

Poziţia 48. E vorba de finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare, o suplimentare cu suma de 759 de mii de lei şi cu aceeaşi sumă se diminuează un alt alineat. Înţeleg că e doar de redistribuire. Guvernul. Microfonul Guvernului. Şi punct de vedere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Suntem de acord cu amendamentul admis de comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Se sprijină.

Vă supun la vot amendamentul de la pct.48.

Cine este pentru? Vă rog. 239 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a fost acceptat.

Amendamentul de la nr.crt.49. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de punctele naţionale de contact.

Aş vrea un punct de vedere al Guvernului. Vă rog, microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Suntem de acord cu amendamentul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Guvernul îl susţine.

Cine este pentru adoptarea amendamentului? Vă rog să votaţi. 241 de voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri? 2 abţineri.

Mulţumesc frumos.

Amendamentul a fost adoptat.

Amendamentul de la nr.crt.50. E vorba de cheltuieli de capital pentru unităţi de învăţământ preuniversitar.

Punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Supun la vot.

Cine este pentru adoptarea amendamentului? 250 voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Ca urmare a adoptării, vă propun acum să dăm un vot final pe Anexa 3.25.29, care reprezintă bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi vă solicit să vă pronunţaţi cine este de acord cu aprobarea acestei anexe. Vă rog. Vă rog să număraţi.

Vă rog să ridicaţi mâinile ca să putem număra.

157 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 112 voturi împotrivă.

Abţineri? Nicio abţinere.

A fost adoptată Anexa 3.25.29. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Trecem la următorul punct, este vorba de Ministerul Sănătăţii.

Se susţine vreun amendament respins? Nu este cazul.

Trecem la amendamentele admise.

Începem cu amendamentul 51. E vorba de o redistribuire de drepturi salariale.

Aş dori poziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Suntem de acord cu amendamentul, cu o singură rugăminte. Codul nu este corect 66.10, este corect 66.01 de la care se face referire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Doamna Aura Vasile, deci 66.01, în loc de 66.10. E în regulă. Vă mulţumesc.

Vă supun aprobării atunci amendamentul. Cine este pentru? 275 pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 2 abţineri.

Acest amendament a fost adoptat.

Trecem la amendamentul de la poziţia 52, o suplimentare cu 3 mii mii de lei pentru spitale, consolidări, proiecte, execuţii şi aşa mai departe.

Poziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul, este vorba de o redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Guvernul susţine.

Vă supun la vot. Cine este pentru? 271 voturi pentru.

Împotrivă? Un vot.

Abţineri? O abţinere.

A fost adoptat şi acest amendament.

Poziţia 53. Suplimentarea de bunuri şi servicii, la alin.20.04.01, sper că e corect, medicamente, cu 32.800 de mii de lei.

Poziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul. Este vorba de o redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă supun atunci la vot amendamentul.

Cine este pentru? 276 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul a fost adoptat.

Trecem la nr.crt.54. Poziţia Ministerului Finanţelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul, e tot o redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Dotarea unor secţii.

Supunem la vot.

Cine este pentru? 278 de voturi pentru.

Împotrivă? Niciun vot împotrivă.

Se abţine cineva? 3 abţineri.

Amendamentul a fost adoptat.

Trecem la amendamentul de la pct.55. Nişte lucrări de intervenţii pentru reparaţii capitale.

Poziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Amendamentul e tot o redistribuire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc.

Spun atunci la vot amendamentul.

Cine este pentru? 276 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Niciun vot împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul a fost adoptat.

Cu aceasta, am încheiat anexa şi o să vă supun la vot acum adoptarea Anexei nr.3/26/13 privind bugetul Ministerului Sănătăţii.

Cine este pentru? 169 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 119 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

A fost aprobată Anexa nr.3/26/13 referitoare la Ministerul Sănătăţii.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Trecem la Anexa nr.27. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Amendamentele respinse le-am discutat aproape pe toate ieri. Amendamente admise nu există.

Vă supun la vot anexa în integralitatea ei.

Voturi pentru? 165.

Voturi împotrivă? 111.

Abţineri? 2 abţineri.

Anexa a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr.28, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Amendamentele respinse nu sunt susţinute.

Amendamente introduse de comisiile de buget nu există.

Vă supun la vot anexa, în integralitatea ei.

Voturi pentru? 167.

Voturi împotrivă? 111.

Abţineri? 2 abţineri.

Vă mulţumesc. A fost adoptată.

Trecem al Anexa nr.29. Ministerul Public.

Aici avem o serie de amendamente susţinute de comisie, 5 amendamente susţinute de comisie.

O să rog Guvernul să-şi precizeze poziţia cu privire la aceste 5 amendamente. 55,56, 57, 58...

Domnul Gherghina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

56 nu-l putem susţine, întrucât este vorba de o suplimentare de fonduri, celelalte le susţinem.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da. Atunci, am să supun primul la vot amendamentul 56 care nu este susţinut.

Voturi pentru? 7 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 241.

Abţineri? 2 abţineri.

A fost respins.

De la 57 la 60 inclusiv. Vreau să vă consult dacă sunteţi de acord să le votăm la pachet? Da.

Voturi pentru? 174.

Voturi împotrivă? 112.

Abţineri? 2 abţineri.

Acum o să vă supun la vot întreaga anexă.

Voturi pentru? 170.

Voturi împotrivă? 112.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Trecem la următoarea anexă, Agenţia Naţională de Integritate.

Amendamente susţinute de comisie nu există.

Vă supun la vot anexa în întregime.

Voturi pentru? 170.

Voturi împotrivă? 112.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Anexa nr.31. Serviciul Român de Informaţii.

Nu există amendamente susţinute.

Voturi pentru? 171.

Voturi împotrivă? 112.

Abţineri? O abţinere.

Anexa nr.32. Serviciul de Informaţii Externe.

Voturi pentru? 170.

Voturi împotrivă? 112.

Abţineri? O abţinere.

Serviciul de Protecţie şi Pază.

Voturi pentru? 169 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 112 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

La următoarea anexă - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - avem un amendament.

Vă rog, domnule Gherghina, să ne precizaţi poziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 166 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 112 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Supun la vot întreaga anexă.

Voturi pentru? 167 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 113 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Anexa nr.35 - Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Nu este niciun amendament susţinut de cele două comisii.

Prin urmare, vă supun la vot anexa.

Voturi pentru?169 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 117 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Academia Română nu are amendamente.

Voturi pentru? 169 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 118 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Anexa nr.38. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Nu sunt amendamente susţinute.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 119 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Trecem la Anexa nr.39 - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 120 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Anexa nr.40 - Oficiul Naţional de Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

Voturi pentru? 171 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 120 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Anexa nr.41 - Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 122 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Anexa nr.42.

Voturi pentru?

Înainte de a da votul final pe anexă, avem un amendament, poziţia nr.62

Domnule Gherghina, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul comisiilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot amendamentul comisiilor.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Încă o dată supun votului.

Voturi pentru? 254 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Acum votul pe anexă.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 124 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.43. Agenţia Naţională de Presă Agerpres.

Voturi pentru? 295 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

Anexa nr.44. Institutul Cultural Român. Are şi un amendament susţinut. De fapt, sunt două amendamente susţinute de comisii.

Vă rog, domnule Gherghina, să vă pronunţaţi în ceea ce priveşte cele două amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Amendamentul de la poziţia 63 îl susţinem.

Amendamentul de la poziţia 64 nu îl susţinem.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este în regulă.

Vă supun la vot amendamentul de la poziţia 63, pe care îl susţine şi Guvernul.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 126 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Al doilea amendament de la poziţia 64, pe care nu îl susţine Guvernul.

Voturi pentru? 126 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vă supun la vot bugetul din Anexa nr.44, al Institutului Cultural Român.

Voturi pentru? 171 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 126 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Anexa nr.45 - Societatea Română de Radiodifuziune.

Nu există amendamente.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Repetăm votul.

Voturi pentru? 201 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 96 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.46 - Societatea Română de Televiziune.

Voturi pentru? 205 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.47. Consiliul Superior al Magistraturii.

Voturi pentru? 302 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Anexa nr.48. Autoritatea Electorală Permanentă are amendamente la poziţia 65.

Domnule Gherghina?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu susţinem amendamentul. Este vorba de o majorare de număr de posturi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 127 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 161 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Vă supun la votul final această anexă.

Voturi pentru? 174 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 128 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Anexa nr.50. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu caracter Personal.

Voturi pentru? 178 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 128 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Anexa nr.51. Consiliul Economic şi Social.

Voturi pentru? 304 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Mulţumesc.

Anexa nr.53. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.

Voturi pentru? 306 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Anexa nr.65 - Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni generale.

Avem la poziţia 66 un amendament.

Domnule Gherghina?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul. Este vorba de o redistribuire care s-a făcut ca urmare a amendamentelor aprobate.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul.

Voturi pentru? 285 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 30 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vă supun la vot anexa.

Voturi pentru? 282 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 30 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Pe procedură, domnul deputat Canacheu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costică Canacheu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Mulţumită înţelegerii pe care am avut-o cu domnul vicepreşedinte de la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, domnul Săniuţă, doamna Aura Vasile, domnul Scutaru, domnul Gherghina şi domnul senator Meleşcanu, care este şi semnatar al amendamentului, din eroare, un amendament, care nu presupunea suplimentarea de fonduri şi o redistribuire la Ministerul Apărării Naţionale, este trecut la amendamente respinse, cu motivarea că nu se menţionează sursa prin care se măresc cheltuielile. Nu este o creştere de cheltuieli, ci o scădere, la Capitolul "Contribuţii ale României la NATO".

Contribuţia României la NATO scade, în acest an, cu 33.800 mii lei şi, ca urmare, noi avem de plătit mai puţin, şi nu de adăugat. Această sumă o redistribuim prin celelalte două amendamente, la onorarea obligaţiilor de plată a t.v.a.-ului şi sunt amendamentele de la pct.17, la Anexa Ministerului Apărării Naţionale, nr.31801 - Ministerul Apărării Naţionale, unde se spune că se diminuează contribuţia de la capitolul "Alte transferuri", alin.55.02.02 "Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale" se diminuează cu suma de 33.800 mii lei.

La punctul 18 - Anexa nr.3/18.01 - Ministerul Apărării Naţionale - se propune să se suplimenteze cheltuielile de la capitolul 60 "Apărare", titlul 12 "Active nefinanciare" alin.71.01.30 Alte active fixe, cu suma de 25.700 mii lei, adică capitolul 60, Apărare, titlul 7 "Alte transferuri".

La punctul 19, din aceeaşi sumă de 33.800 mii lei, se propune să se suplimenteze capitolul 61 - Ordine publică şi siguranţă naţională - titlul 12 "Active nefinanciare" alin.71.01.30 "Alte active fixe", cu suma de 8.100 mii lei.

Acestea sunt amendamentele.

Deci, suma care se reduce de la cotizaţia României se distribuie pe alte două capitole, care înseamnă plăţi de t.v.a., pe care ministerul le are de făcut.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Punctul de vedere al comisiei? Domnul Scutaru.

Până vine comisia, am să vă rog să aveţi dumneavoastră o intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian George Scutaru:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Probabil că, dacă m-aţi fi lăsat să intervin când se discutau amendamentele respinse, n-am fi ajuns în situaţia asta.

Grupul parlamentar al PNL o să voteze formulările propuse de domnul preşedinte Canacheu, dar doresc să subliniez, încă o dată, şi ceea ce a citit exemplifică cât se poate de clar, că acest buget a fost făcut pe picior, şi iată că aproape de votul final găsim tot felul de articole pe care Ministerul Finanţelor Publice le-a pus aiurea la alte încadrări bugetare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, după ce spune domnul Viorel Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Noi nu putem aprecia că este o eroare materială, pentru că a fost obiectul dezbaterilor în comisiile de specialitate, şi am concluzionat. Prin vot s-a respins.

Eu nu pot să spun altfel decât au stabilit comisiile prin vot, indiferent care sunt argumentele. Nu pot eu să-mi permit să reevaluez fondul problemei. De aceea, noi ne menţinem punctul de vedere. Dacă, în schimb, Executivul are un alt punct de vedere, dumneavoastră veţi auzi cele două puncte de vedere - ale comisiei şi ale Executivului - şi veţi tranşa prin vot.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Marian Săniuţă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Florian Săniuţă:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am rugămintea ca, împreună cu Grupul parlamentar al PNL, cu Grupul parlamentar al PD, să susţinem, măcar o dată, în acest buget, bugetul armatei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Eu sunt de acord cu colegii mei, dar, din punct de vedere regulamentar, s-a dat votul pe tot ce se numeşte Ministerul Apărării. Teoretic, votul nu se poate relua.

Dacă se reia votul, chiar cu acceptul sălii, vă daţi seama că fiecare dintre parlamentarii prezenţi, care au avut amendamente respinse, pot să solicite reluarea unui vot.

Deci, este aceeaşi regulă pentru toată lumea. Îmi pare foarte rău, sunt de acord cu colegii mei, sunt de acord cu ce au spus, dar votul a fost dat şi nu se mai poate relua.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Toader.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Sigur, dacă mergem în aceste condiţii, singura soluţie este ca plenul Camerei Deputaţilor să poată hotărî să ne reîntoarcem la anexa respectivă şi, prin vot, să hotărâm.

Păi, ce fel, dacă suntem plen şi putem hotărî. Orice se poate hotărî în plenul Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Mergând pe teoria domnului Toader, grupul meu solicită reluarea poziţiei 4, de la amendamente admise, care spune că în anul 2010, prin derogare de la prevederile lui 33 şi din Legea finanţelor publice locale, se solicită ca, pentru cofinanţarea de proiecte şi echilibrul bugetelor locale, alocarea să se facă 70% din suma ce reprezintă a doua etapă din decizia directorului Direcţiei Generale şi 30% la nivelul consiliilor locale.

Dacă se poate aia, vă rog, să se poată şi asta.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Canacheu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costică Canacheu:

Este limpede că nu mai avem un consens. Ca urmare, renunţăm la această solicitare.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Anexa nr.1 - cea care se referea la sinteză.

Voturi pentru? 171 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 127 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Anexa nr.2.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 127 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Trecem la Anexa nr.4, anexa nr.3 tocmai încheind-o.

La Anexa nr.4 avem un amendament la poziţia nr.67.

Am să vă rog să daţi microfonul Ministerului Finanţelor Publice.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul de la pct.67 la Anexa nr.4.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 293 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 36 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă supun la vot Anexa nr.4 în integralitate.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 128 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.5.

Avem un amendament la poziţia 68.

Domnule Gherghina?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul de la poziţia 68.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 301 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 36 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Trecem la votul pe Anexa nr.5.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 131 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.6.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 130 voturi împotrivă.

Abţineri? Nicio abţinere.

Anexa nr.7.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 131 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Anexa nr.8.

Voturi pentru? 175 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 132 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.9.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 132 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

La anexa nr.10 avem un amendament.

Domnule Gherghina, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Susţinem amendamentul de la Anexa nr.10.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da, poziţia 69. Vă mulţumesc.

Vă supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 179 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 130 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot anexa nr. 10 şi ultima.

Voturi pentru? 180.

Voturi împotrivă? 130.

Abţineri? Nu sunt.

Domnule Gherghina, ştiţi că alin.(2), dacă nu mă înşel, al art. 2, l-am adoptat fără cifră. O să vă rog să faceţi precizările.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Propunem să fie aprobat cu cifrele prevăzute de iniţiator, pentru faptul că nu s-au modificat cifrele nici la venituri, nici la cheltuieli, nici la deficit, faţă de ce am avut în propunerea noastră iniţială.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot art. 2.

Voturi pentru? 187.

Voturi împotrivă? 137.

Abţineri?

Şi acum vot final pe Legea bugetului de stat pe anul 2010.

Voturi pentru? 192.

Voturi împotrivă? 138.

Abţineri?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

Vom trece acum la proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Îi dau cuvântul domnului ministru Şeitan pentru a susţine legea. Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Constantin Şeitan (ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale):

Domnilor preşedinţi ai Camerelor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Daţi-mi voie să vă prezint succint bugetul asigurărilor sociale de stat.

Bugetul acesta include un total al veniturilor de 41.316 milioane lei, din care cele aferente pensiilor sunt de 41.066 milioane lei, iar cele pentru accidente de muncă şi boli profesionale de 310 milioane lei.

Trebuie spus că pentru susţinerea acestui buget există transferuri de la bugetul de stat, sub formă de subvenţii, în sumă de 7.056 milioane lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile acestui sistem, ne regăsim într-o sumă de 41.060 milioane lei, care faţă de anul trecut reprezintă o creştere nominală de 1,5%.

Aş vrea să mai spun că la fundamentarea acestui buget am avut în vedere faptul că valoarea punctului de pensie se menţine în cursul anului 2010 la nivelul de acum, adică 732,8 lei. O referim la un număr mediu de 4.690.000 de pensionari. Cuprindem în acest buget şi bugetul de şomaj, care include pentru anul viitor o rată medie a şomajului de 7,3% la sfârşitul anului 2010, adică un număr de 645.000 de şomeri, comparativ cu 7,8%, cât aveam la sfârşitul anului trecut.

Toate cotele de contribuţii de anul viitor, care se referă la pensii, atât angajat, cât şi angajator, la şomaj, atât angajat, cât şi angajator, la participarea la fondurile de pensii private, în ceea ce priveşte contribuţiile referitoare la accidente de muncă şi boli profesionale, ca şi cele pentru creanţele salariale, rămân la nivelul anului trecut, cu excepţia contribuţiei pentru fondurile private de pensii, care anul trecut a fost îngheţată la 2%, deşi trebuia să fie 2,5. Anul acesta se aduce la 2,5, deşi trebuia să fie 3.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Îi mulţumesc domnului Şeitan. Am să dau cuvântul comisiei, pentru raport. Domnul Viorel Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Stimaţi colegi,

În urma examinării proiectului de Lege a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, a amendamentelor depuse de comisiile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului şi a celor depuse de către parlamentari, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, care au fost sesizate în fond, propun ca proiectul de lege să fie supus spre dezbaterea şi aprobarea Parlamentului, cu amendamentele prezentate în anexele nr.1 şi nr.2 la prezentul raport. Fac menţiunea că proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

În cadrul dezbaterilor generale sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Domnule Dobre, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Doamnă preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

În primul rând îmi exprim părerea de rău că există această cutumă de a discuta bugetul asigurărilor sociale târziu, după lungile dezbateri ale bugetului de stat, şi probabil că ar trebui să îi acordăm o atenţie mult mai mare, întrucât mai bine de 10 milioane de români depind de ceea ce decidem noi astăzi. Depind în mod direct, pentru marea majoritate dintre aceşti oameni este principala şi singura sursă de venit.

Aş vrea să vă spun că exact cu un an în urmă, atunci când dezbăteam bugetul asigurărilor sociale, poziţia grupului parlamentar, poziţia partidului meu, a Partidului Naţional Liberal, era aceeaşi.

Suntem consecvenţi cu ceea ce am spus şi anul trecut. Nu putem fi de acord cu un buget care afectează direct veniturile a peste 5 milioane şi jumătate de pensionari. Nu putem fi de acord cu continuarea unui precedent început anul trecut, respectiv îngheţarea punctului de pensie. Nu putem fi de acord cu aceste înalte contribuţii la asigurări sociale, care dezavantajează întreprinderile, reduc numărul de locuri de muncă, creează presiune pe fondul de şomaj.

Domnule prim-ministru,

În anul 2000, prin Legea nr. 19, şi mulţi colegi din comisie pentru care am un respect deosebit au participat la elaborarea ei şi dumneavoastră aţi aprobat-o, printre alţii, ca deputat aici, s-a creat un cadru prin care sistemul de pensii să permită celor care au muncit de-a lungul anilor un venit corespunzător. Pentru că, domnule prim-ministru, pensia nu este un ajutor de stat, pensia este o obligaţie a statului faţă de cetăţeni.

Acest sistem a funcţionat şi guvernele succesive, prin eforturi, uneori sub presiunea opoziţiei, au mărit punctul de pensie, au devansat creşterea punctului de pensie, astfel că la sfârşitul anului 2008 acesta se apropia de 45%, cu precizarea că de la 1 ianuarie 2009 trebuia să reprezinte 45% din salariul mediu.

Din păcate, Guvernul care se instala la sfârşitul anului 2008 şi încă o dată, din păcate, colegii din PSD au făcut această greşeală atunci, a îngheţat punctul de pensie.

Astăzi veniţi cu aceeaşi propunere. Din fericire, PSD-ul şi-a revenit, deşi nu toţi. Şi îmi permit să-l critic pe colegul meu şi prietenul meu, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, pentru că, încălcând Regulamentul, a reluat votul în comisiile reunite pentru buget, finanţe, vor care prima dată a fost corect, aşa cum a fost votul Comisiilor pentru muncă şi Comisiei pentru sănătate.

Nimeni din Comisia pentru muncă, nimeni din Comisia pentru sănătate nu a votat împotriva creşterii punctului de pensie! Pentru că ceea ce se întâmplă azi mută criza, necazurile, pe această categorie care şi aşa este defavorizată.

Domnule prim-ministru,

astăzi, prin acest buget punctul de pensie coboară sub 40% din salariul mediu pe economie.

Continuare acestei politici, efectele inflaţiei vor coborî veniturile pensionarilor în real sub 35, poate spre 30%. Ne întoarcem înainte de 2005.

Vă este frică să reducem contribuţiile de asigurări sociale, dar vă aduc aminte, domnule prim-ministru, că în ianuarie 2005 am avut curajul, împreună cu dumneavoastră, să introducem cota unică, şi acest lucru a condus la mărirea veniturilor. Pentru că resurse nu poate avea statul, mărind birurile pe întreprinderi, ci creându-le facilităţi, permiţându-le să creeze locuri de muncă, menţinându-le pe cele actuale.

Mai mult, am propus ca să fie facilităţi suplimentare pentru aceia care, în întreprinderi, menţin efectivele de la 1 ianuarie 2010 sau angajează din şomaj.

Pentru că altfel, domnule prim-ministru, la sfârşitul lui 2010, când vom discuta bugetul lui 2011, vom discuta despre aceeaşi îngheţare. Pentru că propunerea făcută, de indexare în 2011, o consider o batjocură la adresa a 5 milioane şi jumătate de pensionari.

Sper ca această dezbatere, aşa cum după un an de zile a dat mintea cea de pe urmă PSD-ului, ca să vină alături de noi, poate mult mai repede PD-ul, în această seară îşi va revizui poziţia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă rog. Din partea Grupurilor parlamentare ale PSD+PC.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Doresc, din partea Grupului PSD, să fac câteva aprecieri asupra bugetului de asigurări sociale de stat.

Ne referim la cei mai necăjiţi oameni din România, mă refer la cei care depind exclusiv, în mare majoritate de banii pe care-i obţin din pensii şi ajutoare de şomaj.

Chiar dacă ora este târzie, eu cred că trebuie să acordăm importanţa necesară acestui buget, fiindcă se referă la aproape 7 milioane de oameni din România, a căror soartă o hotărâm astăzi, noi, aici, în bine sau în rău. Am spus-o şi la dezbateri generale. În rău, dacă nu dăm ceea ce se cuvine acestor categorii de oameni.

Şi spun acest lucru cu durere în suflet, fiindcă se pare că nimeni nu vrea să înţeleagă - şi mă refer la prima categorie, la pensionari - că sunt oameni care au muncit în această ţară zeci de ani de zile, şi acest drept de asigurare socială, nu de asistenţă socială, nu le este respectat, le este încălcat. Le este încălcat de mulţi ani, datorită faptului că valoarea punctului de pensie, după modernizarea sau după reforma sistemului de pensii din România, se stabileşte de fiecare Guvern, la vrerea Guvernului, pentru ce? Pentru a asigura echilibrele bugetare din ţară. Şi spun acest lucru, fiindcă punctul de pensie a fost stabilit printr-o lege specială, aici, în Parlament, lege care a fost modificată după depunerea proiectului de buget de asigurări sociale în Parlamentul României. Deci, s-a intervenit arbitrar, în dispreţ faţă de pensionari, în dispreţ faţă de hotărârea sau legea hotărâtă de Parlamentul României în unanimitate în 2006, şi mă refer la Legea nr. 250.

Au scăzut, nu au îngheţat pensiile! Fiindcă datorită evoluţiei salariului mediu pe economie, anul acesta valoarea punctului de pensie a scăzut de la 43,8%, la sub 40%, 39,9%, iar pierderea reală a pensionarilor este de peste 12 procente, de 94 lei. Gândiţi-vă că aproape 1 milion de lei pierde în medie fiecare pensionar din România, datorită faptului că în Guvern se consideră că se poate interveni în sistemul de asigurări sociale şi se poate mări sau scădea valoarea punctului de pensie, după vrerea unora, după formulele contabile sau evidenţele contabile aplicate de reprezentanţi din Guvern.

Spun acest lucru fiindcă este elementul esenţial al dezbaterii noastre şi va trebui să găsim o soluţie corectă, să dăm ceea ce se cuvine pensionarilor, după o viaţă de muncă, după o viaţă de contribuţii, oameni ai căror orizont sau speranţă de viaţă sau orizont de aşteptare este mult mai scurt ca al marii majorităţi a cetăţenilor din România. Li se cuvine acest respect, li se cuvin aceşti bani şi trebuie să hotărâm astăzi dacă vom menţine punctul de pensie la 45% sau, majoritatea creată din PD-L, din UDMR, din aşa-zişii independenţi şi din minorităţi va condamna la sacrificiu, încă o dată, generaţia de pensionari din România.

A doua parte importantă a bugetului de asigurări sociale este cea care se referă la bugetul de şomaj. Şomajul, datorită crizei creşte în România. Ne apropiem vertiginos, în primăvara acestui an, şi lucrurile se vor întâmpla aşa, de un milion de şomeri. Banii prevăzuţi sunt calculaţi la un număr mult mai mic de şomeri. Dacă vă uitaţi cu atenţie, în buget se prevede scăderea numărului de şomeri cu 55.000 de oameni. Or, este total rupt de realitate acest lucru şi această fundamentare a bugetului de şomaj din România. La care se mai adaugă ceva, un lucru extrem de important: în bugetul de şomaj, dar şi în bugetul de stat nu sunt prevăzute fonduri sau ponderea fondurilor prevăzute pentru a stimula încadrarea şomerilor, pentru recalificarea şomerilor, pentru ca ei să lucreze - de la lucrări comunitare, de a stimula persoanele peste 45 de ani, tinerii absolvenţi care intră pe piaţa muncii, toate aceste fonduri au scăzut vertiginos faţă de media anilor anteriori.

Pentru acest motiv, noi, cei de la Partidul Social Democrat, ne vom apleca cu atenţie asupra acestui buget, ne vom susţine amendamentele, în special cel legat de punctul de pensie - 45% faţă de salariul mediu brut pe economie, iar în cazul în care amendamentele noastre esenţiale vor fi respinse, vom vota împotriva acestui buget, vom vota împotriva acestei practici de a sacrifica cei mai necăjiţi oameni din România: pensionarii şi şomerii.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD+PC).

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Cristian Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Stimaţi colegi,

Sigur că ceea ce se dă prin acest buget poate părea dezamăgitor pentru mulţi dintre dumneavoastră, pentru cetăţeni, mai ales pentru categoria pensionarilor, dar eu fac de la început afirmaţia că atâta este maximul care se poate da şi trebuie să fim realişti şi să nu promitem lucruri care nu se vor putea niciodată realiza. Mai ales în cazul acestui sistem, care funcţionează după principiul nu numai al solidarităţii, dar şi după un alt principiu, la fel de valabil şi mult mai dur, principiul contributivităţii. Pe înţelesul tuturor, cât intră în acest sistem, atâta poate ieşi. Şi nu poate să iasă foarte mult, în condiţiile în care sistemul, şi mai ales cel de pensii, este măcinat de dezechilibre cronice, date de o perioadă scurtă de contributivitate, de foarte multe pensionări anticipate, de extrem de multe, şi sub semnul întrebării unele, pensionări de invaliditate şi de un raport extrem de prost între numărul celor care produc contribuţii şi numărul celor care beneficiază de contribuţii; deci, raportul dintre populaţia activă şi pensionari. Raportul este de 1,2 pensionari la o persoană activă care produce contribuţii.

Sigur că diferenţa dintre opoziţie şi putere este aceea că opoziţia îşi poate propune să fie mai simpatică unei anumite categorii sociale, pe când guvernarea, puterea, suntem obligaţi să fim responsabili faţă de toate categoriile sociale şi faţă de toţi cetăţenii.

Ne-ar fi plăcut şi nouă să putem promite că instalăm la fiecare colţ de stradă câte o cişmea cu două robinete, printr-unul să curgă lapte şi prin altul să curgă miere. Dar vacile nu prea mai dau lapte în această ţară, iar albinele, vreo două milioane, poate mai mult, sunt plecate în străinătate. Aşa că trebuie să ne conformăm realităţii care este în momentul de faţă în România. La urma urmei, aici este o chestiune de credibilitate politică. Poate părea credibil, din partea PNL să ceară reducerea cotelor de asigurări sociale, fiindcă sunt un partid de dreapta şi la urma urmei în orice ţară din lume liberalii asta vor.

Este poate credibil din partea PSD să vrea mărirea pensiilor, fiindcă ei sunt socialişti sau social-democraţi şi prin aceasta se caracterizează ei în toată lumea. Dar nu mai este credibil PSD-ul atunci când se asociază cu PNL-ul şi vor să fie scăzute cotele de asigurări sociale, acesta nu este specificul unui partid de stânga, şi nici nu este credibil pentru PNL să ceară reducerea cotelor, dar în ce proporţie? Cu o treime din cât sunt ele acum, ceea ce categoric ar dezechilibra bugetul, făcând imposibilă pentru orice guvernare aplicarea prevederilor bugetului în asemenea condiţii.

Trebuie, bineînţeles, să fim atenţi la ce le spunem celor cărora trebuie să le dăm banii, pensionarii. Dar trebuie să fim la fel de atenţi ce le spunem celor de la care luăm banii, angajaţi şi angajatori, şi ce le spunem celor de la care am luat banii şi trebuie să-i dăm înapoi. Fiindcă dacă vom aplica, hai să zicem că ar trece cele două amendamente principale, cu creşterea punctului de pensie şi cu scăderea cotelor de asigurări sociale, în următoarea perioadă deficitul ar fi măcar de 4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o majorare cu aproximativ 4 procente a deficitului bugetar. Adică noi ne chinuim să venim de la 7 şi ceva până la sub 6, şi dumneavoastră propuneţi să majorăm cu încă patru puncte. Undeva, un deficit bugetar de peste 9%, ceea ce ne răpeşte orice şansă de credibilitate în faţa forurilor financiare care trebuie să ne mai dea nişte tranşe şi care în astfel de condiţii ar stopa orice fel de tranşă şi ne-ar pune şi sub o supraveghere specială.

Închei spunându-vă că de bună seamă Partidul Democrat Liberal, prin parlamentarii săi, va vota bugetul, în forma propusă de Guvern, pe principiul că cel mai bun buget este acela care poate fi aplicat, acela care este realist.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Pe procedură, doamna Aura Vasile. Sunt intervenţii din partea altor grupuri parlamentare, în cadrul dezbaterilor generale? O intervenţie pe procedură, da? O să vă rog să luaţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Am ascultat cu foarte mult interes pe domnul senator al Partidului Democrat Liberal, care cred că a făcut câteva greşeli în expunerea domniei sale. A spus despre PNL că este un partid de dreapta şi că nu ştie cum poate să solicite?... (Rumoare.) Oare Partidul Democrat Liberal este de stânga?

Voci din partea PNL:

Daaa!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Am să fac câteva consideraţii. Ştiu că sunteţi obosiţi, dar vă rog să aşteptaţi, pentru că am două probleme pe care vreau să le ridic în faţa domniilor voastre.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Iertaţi-mă, doamna Aura Vasile. Am să vă rog să o ascultăm pe doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Imediat!

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să vă spun că pensionarii nu sunt asistaţi ai statului. Pensionarii sunt cetăţeni ai României, cei care au muncit şi şi-au plătit corect toată viaţa dările către stat, ca atunci când vor ieşi la pensie să poată să-şi ducă zilele. Statul, în mărinimia sa, în toată perioada activă a cetăţeanului, a folosit aceşti bani, iar acum încearcă să-i diminueze, fără să ţină cont că este o proprietate a cetăţeanului care şi-a încredinţat aceşti bani statului.

A doua greşeală pe care o face Guvernul! Guvernul crede că forţa de muncă - cei care îşi vând acest produs - este un bun al Guvernului! Nu, stimaţi colegi, şi forţa de muncă este un produs care se vinde şi care trebuie negociat! Nu i se stabileşte preţul!

În continuare s-a spus că Partidul Social Democrat s-a aliat cu Partidul Naţional Liberal. Vă readuc aminte că cele două partide, într-un proiect de lege făcut de Partidul Social Democrat, au încercat să dea demnitate celor peste 50.000, din totalul de 5,8 milioane, care au astăzi pensia sub 7 milioane. În momentul în care voi spuneţi că micşoraţi pensia, v-aţi gândit la factură, la preţuri şi la toate celelalte? V-aţi gândit cât costă pentru un bătrân medicamentele? Un pensionar are nevoie de-abia la această vârstă de o mâncare mai bună, de medicaţie! Nu faceţi decât să îi condamnaţi la moarte! Mâine, poimâine probabil o să puneţi impozit şi pe ajutorul de înmormântare!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

În încheierea dezbaterilor generale, daţi-mi voie să-i dau cuvântul pentru o intervenţie domnului Emil Boc, primul-ministru al României.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Boc:

Doamna preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Distinşi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Aş vrea să fac câteva precizări legate de bugetul asigurărilor sociale, şi în special de această temă pe care o discutăm în acest moment, legată de plata drepturilor salariale, şi în special a pensiilor în anul 2010.

Aş porni, în analiza pe care o s-o prezint în faţa dumneavoastră, de la Declaraţia Parlamentului României din data de 4 noiembrie 2009, declaraţie referitoare la angajamentul ferm al Parlamentului României de a respecta obligaţiile şi indicatorii macroeonomici stabiliţi prin Acordul încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional, declaraţie adoptată în 4 noiembrie, publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial, sub semnătura celor doi preşedinţi ai Parlamentului, respectiv doamna preşedinte Roberta Anastase şi domnul preşedinte Mircea Geoană.

În textul declaraţiei avem următoarea formulă: "Parlamentul României îşi exprimă întregul său angajament şi deplina sa susţinere pentru respectarea nivelului indicatorilor macroeconomici, aşa cum sunt prevăzuţi în Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, şi care trebuie să fundamenteze viitoarea Lege a bugetului de stat pentru anul 2010. Numai în aceste condiţii, România va putea depăşi criza economică cu care se confruntă şi îşi va afirma statutul de partener credibil pentru organismele internaţionale" - publicată, repet, în Monitorul Oficial din 4 noiembrie 2009.

Deci, există angajamentul Parlamentului României, dincolo de partidele politice care-l compun, pentru respectarea acestor angajamente.

Şi ne ducem la un alt angajament.

Este vorba de ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru ratificarea Acordului stand-by dintre România, Fondul Monetar şi celelalte structuri cu care a încheiat România acorduri.

Este vorba de ordonanţa de urgenţă publicată în 22 septembrie - Monitorul Oficial nr.629.

Cu alte cuvinte, ceea ce noi v-am prezentat dumneavoastră este în concordanţă cu acest angajament internaţional al României. Iar acest angajament internaţional al României, repet, 22 septembrie 2009, la vremea la care şi PSD-ul era parte a guvernării, şi decizia a fost luată împreună, în vederea susţinerii acestui Acord internaţional.

Acest Acord, repet, care este în Monitorul Oficial, a trecut de Camera Deputaţilor, se află în dezbatere la Senat, conţine toate detaliile tehnice şi politice ale angajamentului pe care România îl are. Iar în privinţa politicii salariale şi a pensiilor, avem la punctul 10 şi punctul 12, trecute menţiunile cu privire la ce înseamnă drepturile salariale şi plata pensiilor în anul 2010. Şi cine nu crede, poate să consulte Monitorul Oficial.

Având în vedere aceste date certe, pornind de la premisa că nu suntem sub presiunea logicii electorale şi avem cu toţii interesul să dăm României un buget credibil şi care să asigure o creştere economică sănătoasă, să dea, practic, speranţa fiecărui cetăţean român că prin ceea ce noi facem vom avea şi salarii şi pensii în perioada următoare, ca să putem plăti, începând de mâine, salarii şi pensii în această ţară, cel puţin la nivelul pe care-l avem astăzi, este nevoie de acest buget. Repet, ca de mâine încolo, fiecare cetăţean român să aibă siguranţa că putem plăti pensiile, salariile, alocaţiile sociale, cel puţin la acest nivel pe care-l avem astăzi şi l-am plătit până acum, este necesar ca bugetul să fie aprobat în forma supusă aprobării dumneavoastră.

Am spus că acest buget pe care-l propunem este unul al ieşirii din criza economică şi al pregătirii consolidării economice a ţării. Am agreat cu toţi partenerii că, pe baza datelor existente, în 2010 vom avea o creştere economică de 1,3% şi nu vom mai avea acea cădere economică pe care am avut-o în 2009, cădere economică pe care au avut-o toate statele lumii. Germania a avut cel mai mare deficit din ultimii 60 de ani; America a avut în 2009 un deficit economic record; Cehia, din nou, prin vocea ministrului finanţelor, a recunoscut că a avut cel mai mare deficit de după 1945. Întreaga lume a fost, în 2009, într-o situaţie dificilă. Am trecut şi noi, repet, prin vremuri foarte grele. Pregătim relansarea economică. Numai că ea trebuie să fie pregătită cu înţelepciune şi cu maturitate. Aţi văzut că, de câteva zile, moneda naţională câştigă teren - dovada seriozităţii noastre şi a faptului că ne respectăm angajamentele. Aţi văzut că, deja în noiembrie, producţia industrială şi exporturile sunt mai mari decât în noiembrie 2008; deci, în noiembrie 2009, exportul şi producţia industrială sunt mai mari decât în noiembrie 2008.

Aceste lucruri încep să aducă beneficii pentru noi toţi. Trebuie să avem grijă să asigurăm această creştere sănătoasă. Şi, dacă lucrurile merg în această direcţie pe care am spus-o, ne vom putea permite, la început, în 2010, să indexăm pensia socială minimă. În primul rând, trebuie să avem grijă de cei care sunt cei mai vulnerabili din societate. Şi ştim că sunt aceia care lucrează în agricultură sau în alte domenii şi au avut o pensie de 500 de lei vechi, de un milion de lei vechi şi care astăzi au o pensie de 350 de lei, adică de 3.500.000 de lei vechi.

Avem cadrul necesar şi resursele financiare în funcţie de execuţie să indexăm cu rata inflaţiei pensia socială minimă. Ne permite şi Acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Este un lucru real şi realist care se poate face. Şi dacă, în partea a doua a anului, economia ne va oferi resurse financiare suplimentare, vreau să vă asigur că voi fi primul care voi veni în faţa dumneavoastră să vă cer sprijinul legislativ pentru a indexa şi restul pensiilor, începând cu cele mai mici, după cele sociale, pentru a putea să protejăm puterea de cumpărare a populaţiei. Asta, în mod realist, se poate face, dragi colegi. Mai mult, în acest moment, nu avem resurse. Nu putem şi să scădem contribuţiile la asigurări sociale şi să majorăm punctul de pensie. Nu putem, deocamdată, atâta vreme cât motoarele economiei nu sunt repornite pe deplin, aşa cum vor fi în partea a doua anului, când, după ce am spus că în primele două trimestre nu ne aşteptăm la creştere pozitivă, dar în ultimele două vom avea o creştere pozitivă din punct de vedere economic şi vom încheia cu plus 1,3, să putem discuta de protejarea categoriilor sociale cele mai dezavantajate în societate.

Până atunci, însă, vă propun să putem asigura plata în continuare a ceea ce avem astăzi şi să fim siguri că mergem pe direcţia unei creşteri sănătoase.

Aceste lucruri le angajez în faţa Parlamentului României, pe baza discuţiilor pe care le-am avut la nivelul ministerelor, şi să vă asigurăm, cu bună-credinţă, că ne vom respecta cuvântul dat şi angajamentele pe care le facem în faţa dumneavoastră. Atât se poate în acest moment.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Pe procedură, doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Din ceea ce a spus domnul prim-ministru în alocuţiunea domniei sale, am înţeles că nu este bugetul Guvernului Boc 1, 2, 3, 4, ci este bugetul FMI. O să-i cer lămuriri pe acest punct.

Domnia sa a spus că va fi o creştere economică de 1,3% şi că moneda s-a stabilizat. Dar această creştere economică plus inflaţia n-o regăsesc nicăieri, atunci când vorbim de pensionari.

Al treilea lucru: dumneavoastră spuneţi că v-aţi luat angajamente faţă de diverse organisme financiare. Dar, faţă de cetăţeni, v-aţi luat? Cetăţenii României? Cei pe care trebuie să-i guvernaţi?

Domnule prim-ministru,

Dorim să ştim: este bugetul României? Bugetul FMI-ului? Nu se poate, domnule prim-ministru, să spuneţi de la acest microfon că vă luaţi angajamentul, că veţi rezolva... angajament în faţa noastră. V-aţi luat angajament acum două zile şi a ţinut de seara până dimineaţa!

Domnule premier,

Să ne spuneţi, să ne spuneţi cum vor trăi aceşti oameni? Spuneţi că faceţi creştere economică?! Pe spinarea cui? Pe spinarea cui? Aşteptăm să ne spuneţi, domnule prim-ministru. (Aplauze.)

Vă mulţumesc. Vă spun încă o dată că suntem la un spectacol comic, stabilit de Guvernul Boc şi de dumneavoastră, parlamentarii PD-L.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, doamna Aura Vasile pentru intervenţia pe procedură.

Domnul Orban.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

Procedură. Am aflat cu stupoare că în România nu putem să stabilim pensiile aşa cum dorim, Parlamentul României, pentru că altcineva guvernează România decât Emil Boc.

Ca atare, propun, ca procedură, să nu dezbatem bugetul asigurărilor sociale până nu pleacă Guvernul Boc şi, în locul Guvernului Boc, vine conducerea FMI! (Râsete, aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intrăm în dezbaterea pe articole a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

Titlul - "Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010".

Voturi pentru? 309 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Art.1.

La art.1 nu există amendamente.

Voturi pentru? 184.

Voturi împotrivă? 135.

Abţineri? Nu sunt.

Art.2.

Nu avem amendamente.

Voturi pentru? 186.

Voturi împotrivă? 138.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat.

La art.3 avem un amendament admis şi cinci amendamente respinse.

Dintre amendamentele respinse, doriţi să susţineţi vreun amendament? Vă rog.

Vă rog să specificaţi şi care dintre amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Mă voi referi la pct.1, amendamente respinse. Motivaţia acestui amendament este aceea de a stabili numărul de bilete de tratament - total 560.000, din care: 460.000 pentru pensionari, 100.000 locuri de odihnă pentru salariaţi bugetari.

De ce am făcut acest amendament? Fiindcă nu este atributul Casei Naţionale de Pensii să stabilească numărul de bilete de tratament. Acest lucru se stabileşte, s-a stabilit şi trebuie să se stabilească prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă rog. Tot la acest amendament?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Amendamentul este comun. Reglementează modul în care se distribuie biletele de tratament şi vreau să vă spun că, în şedinţa comisiilor reunite, domnul ministru Şeitan a fost de acord cu acest amendament, votat în unanimitate de Comisiile pentru muncă reunite. Nu ştiu de ce această reglementare a fost respinsă la Comisiile pentru buget-finanţe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Înţeleg ora târzie, dar, haideţi să ne mobilizăm puţin. Acest amendament a fost admis. El este respins, da? Amendamentul semnat de colegul Cindrea este respins, amendamentul semnat de colegul Victor Paul Dobre este admis. Diferenţa între cele două este de 10.000 de locuri. Domnul Cindrea spune 560.000, domnul Dobre spune 550.000. În rest nu este nicio diferenţă. Aaa, mai spune acolo: 460, şi în celălalt, admis 450.

Argumentul pentru care am ajustat la 550-450 este acela că acestea sunt revendicările partenerilor sociali. Deci, nu este o problemă - de divergenţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles.

Vă mulţumesc. Deci, se regăseşte, practic, în amendamentul admis, cu o diferenţă.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Eu vreau să ajut.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Iertaţi-mă, două secunde.

Există un amendament admis de cele două comisii, care este al dumneavoastră, şi sunt 5 amendamente respinse.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Doamna preşedinte,

La amendamentul admis, care este al domnului Dobre, suntem de acord, având în vedere diferenţa, să discutăm amendamentul admis; renunţăm la cel respins, dacă se aprobă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Excelent. Vă mulţumesc. E-n regulă.

Nu mai susţineţi niciunul dintre cele cinci amendamente respinse la acest punct. Doar pe primul, poz.1.

Poz.2.

Susţine cineva poz.2?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Pentru liniştea domnului Toader, nu o să vorbesc prea mult, cum vorbeşte dânsul, de obicei.

La art.3, revin la ceea ce spuneam, sunt o serie de prevederi care au fost adoptate în unanimitate de comisiile reunite, acceptate de domnul ministru Şeitan şi respinse la Comisiile pentru buget-finanţe; deci, pct.2 de la amendamente respinse. Şi cred că nu implicau niciun efort financiar. Singura motivaţie era să rămână această decizie la îndemâna preşedintelui Casei Naţionale de Pensii, o decizie care este aprig contestată de toate federaţiile de pensionari. Şi noi am zis că o reglementăm în acest cadru, în cadrul bugetului de asigurări sociale, şi domnul ministru a fost de acord. Nu ştiu ce treabă au Finanţele cu acest subiect.

De aceea, vă rog să-l admiteţi în plen.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Şeitan, punct de vedere?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Constantin Şeitan:

Nu susţinem punctul de vedere. Legea nr.19 prevede că astfel de bilete, criteriile şi biletele se acordă în baza aprobării anuale a CNPAS-ului, a Casei. Deci, nu este nevoie să apară în lege aşa ceva.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 139.

Voturi împotrivă? 181.

Abţineri? Nu sunt.

Trecem la amendamentul 3, respins.

Doreşte să-l susţină cineva?

Domnul deputat Cindrea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Vă mulţumesc. Este un amendament care nu are explicaţii financiare. El propune ca pensionarilor şi bugetarilor să li se acorde în anul 2010 doar un singur bilet. Ideea este că este o situaţie de criză şi numărul celor care beneficiază de bilete - pensionari sau bugetari - să fie mai mare, niciun fel de implicaţie. Şi rugămintea mea este să-l susţineţi; dăm posibilitatea la mai multe persoane să beneficieze de bilete de tratament.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 140.

Voturi împotrivă? 179.

Abţineri? 4 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poz.4 - amendamentul îl susţineţi?

Doamna Barna. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Amendamentul nu implică cheltuieli financiare. Dintr-o eroare materială, el nu a mai fost votat în Comisia pentru buget-finanţe, cu toate că atât domnul ministru, cât şi domnul ministru al muncii şi cel al finanţelor au fost de acord cu acest amendament, şi se referă la contractarea biletelor de tratament balnear pentru pensionari în perioada ianuarie-iunie şi respectiv septembrie-decembrie.

De ce solicităm această modificare? Pentru ca biletele de tratament ale pensionarilor să nu afecteze sezonul estival. Prin acest lucru se poate prelungi activitatea operatorilor din turism cu încă două luni şi jumătate, ceea ce conduce la o creştere a turismului cu 4-5%.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnule Viorel Ştefan, vreţi să vă pronunţaţi pe acest amendament? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Da. Vreau să spun că noi nu am omis acest amendament. El se regăseşte ca atare la respinse, chiar şi cu o motivaţie. Deci, este respins motivat, pe considerentul că este prerogativa conducerii Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale să facă această echilibrare între sezon-extrasezon, pentru că aici există două curente de opinie. Sigur operatorii de turism vor extrasezon să aibă încărcare, dar unii pensionari, prin structurile asociative, vor să se ducă şi în sezon în staţiune. Şi, atunci, nu cred că prin lege putem arbitra aceste curente de opinie, dar cei care conduc Casa Naţională de Pensii pot s-o facă, în funcţie de situaţia concretă la un moment dat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Şeitan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Constantin Şeitan:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Se poate susţine amendamentul, atât timp cât o bună parte dintre pensionarii aceştia merg la casele de odihnă şi tratament patronate de Casa Naţională de Pensii şi merg oricând, chiar în sezon. Aici este vorba tocmai de a merge în extrasezon, ca să putem acoperi biletele acolo unde în sezon se duc alţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Prin urmare, se poate accepta acest amendament, da?

Voturi pentru amendamentul de la poz.4? 320 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul 5 este susţinut de cineva? Pe art.3? Nu este susţinut.

Atunci, vă supun la vot amendamentul admis, nu înainte de a cere şi punctul de vedere al domnului Şeitan. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Constantin Şeitan:

Nu-l susţinem.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu îl susţineţi,

Vă supun la vot amendamentul semnat de domnul Victor Paul Dobre şi admis de cele două comisii, la art.3, amendamentul admis.

Voturi pentru? 141.

Voturi împotrivă? 179.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la Secţiunea a 2-a - "Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2010".

Art.4; există două amendamente respinse la acest articol.

Sunt susţinute în continuare? Nu se susţin.

Vă supun la vot art.4, în ansamblu.

Voturi pentru? 184 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Vă mulţumesc.

Trecem la Capitolul II, "Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi", art.5. Nu există amendamente respinse. Nu există amendamente admise de comisie.

Vă supun votului articolul. Voturi pentru? 183.

Voturi împotrivă? 140.

Abţineri? Nu sunt.

La art.6, de asemenea, nu există amendamente.

Voturi pentru? 182.

Voturi împotrivă? 141 de voturi.

Abţineri? Nu sunt.

Art.7. Voturi pentru? 181.

Voturi împotrivă? 140.

Abţineri? Nu sunt.

Art.8. Voturi pentru? 183.

Voturi împotrivă? 140.

Abţineri? Nu sunt.

Art.9.

Voturi pentru? 181.

Voturi împotrivă? 140.

Abţineri? O abţinere.

Articolul a trecut.

Art.10.

Voturi pentru? 183.

Voturi împotrivă? 140.

Abţineri? Nu sunt.

Art.11.

Voturi pentru? 184.

Voturi împotrivă? 139.

Abţineri? Nu sunt.

Articolul a trecut.

Art.12.

Voturi pentru? 183.

Voturi împotrivă? 138.

Abţineri? Nu sunt.

Art.13.

Voturi pentru? 183

Voturi împotrivă? 138.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat.

Art.14.

Voturi pentru? 181

Voturi împotrivă? 140.

Abţineri? Nu sunt.

La art.15, avem un amendament respins.

Doriţi să-l susţineţi, domnule Cindrea, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Da, doresc să-l susţin. Amendamentul prevede eliminarea din textul alin.(2) a cheltuielilor legate de informarea şi consultarea populaţiei.

Considerăm că fiind perioadă de criză, se poate realiza o economie. Nu cred că este absolut nevoie în acest an să informăm şi să consultăm populaţia. Nu am eliminat celelalte cheltuieli, legate de tipărirea şi transmiterea unor informaţii legate de asiguraţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Guvernul ne anunţă că nu susţine acest amendament.

Vă supun votului acest amendament.

Voturi pentru? 140.

Voturi împotrivă? 182.

Abţineri? o abţinere.

Amendamentul a fost respins.

Vă supun votului art.15.

Voturi pentru? 184.

Voturi împotrivă? 141.

Abţineri? Nu sunt.

Art.16 are două amendamente respinse.

Domnule Cindrea, susţineţi amendamentul? Vă rog. Este pe poz.9, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Deci, este punctul central al Legii bugetului de asigurări sociale. acest amendament este al grupului PSD, motiv pentru care vor fi mai multe intervenţii din partea colegilor mei care sunt coautori ai acestui amendament.

Propunerea noastră este ca valoarea punctului de pensie pentru anul acesta să fie 826,2 lei, începând cu 1 ianuarie 2010, considerând că astfel respectăm, o dată, legea faţă de pensionari, legea care a prevăzut punctul de pensie la 45%, care, am spus, în mod brutal, prin Ordonanţa nr.114, în luna decembrie, înainte de sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou, a fost amendată această lege şi eliminată această obligaţie faţă de pensionari. Doi. Să ne respectăm obligaţiile politice faţă de pensionari, obligaţii care şi stânga şi dreapta şi cei din centru şi maghiarii, şi independenţii, şi minorităţile faţă de pensionari. Dacă vrem să fim corecţi şi morali faţă de pensionari, acum este momentul şi, pentru acest motiv, propun vot nominal la acest articol legat de punctul de pensie.

mulţumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

La acest articol sau la acest amendament, ca să nu greşesc procedura.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

La acest amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles.

Domnul Victor Paul Dobre.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Acest amendament este comun. Noi propusesem 45%, am convenit în comisii să fie un amendament comun, PNL - PSD şi vă rog ca, aşa cum am votat în comisii, să ne asumăm fiecare dintre noi votul şi să fie un vot nominal clar, deschis. Mi se pare cel mai corect.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Mai există încă o intervenţie?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Argumentele nu le mai reiau, le-am avut în prima expunere.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul senator Cordoş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Cordoş:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Daţi-mi voie, ştiu că cu toţii suntem obosiţi, să ... şi, domnilor deputaţi, da.

Aveţi îngăduinţă, pentru că suntem obişnuiţi cu Senatul.

Aş vrea să vă spun că se spune că este foarte greu să ştii să nu dărâmi ceea ce ai construit. Mă gândesc, în acest sens, la a respecta legea, mă gândesc, în acest sens, la a respecta pe cei care au nevoie astăzi de votul nostru.

Nu este cazul să vă mai spun că, de fapt, nu cred că ar fi trebuit să avem un amendament pentru a cere respectarea Legii nr.19 care prevedea foarte clar ca punctul de pensie să fie de 45% din salariul mediu brut care este de 1836. Prin stabilirea acestui punctaj cred că facem dreptate, pe lângă respectarea legii, deşi fiecare pensionar va fi mai sărac în 2010 cu aproape 100 de lei, bani care i-ar ajuta pe toţi să-şi plătească medicamentele şi cred că i-ar fi ajutat şi pentru a-şi plăti încălzirea şi alimentele.

De aceea, eu vreau să vă spun că, dumneavoastră cunoaşteţi cu toţii, la dezbaterile din Comisia pentru muncă, acest amendament a fost trecut şi le mulţumesc şi parlamentarilor de la PD-L şi celor de la UDMR care nu au votat împotrivă. Cu toate acestea, în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci acest amendament este trecut la cele respinse.

Daţi-mi voie să vă spun că, din păcate, la întocmirea acestui raport, cred că nu s-a ţinut cont că ţara nu poate fi scoasă din criză pe seama scăderii pensiilor şi că nu cred că cei care au muncit atâţia ani, ei trebuie să plătească, doar singuri, pentru acest lucru.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Vreau să vă spun că azi putem să îndreptăm acest lucru. Vreau să vă cer un vot pentru ca punctul de pensie să fie cel stabilit prin Legea nr.19 de 45%, până când nu este prea târziu pentru cei care aşteaptă votul nostru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Doamna Aura Vasile, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Nu pe procedură, doamna preşedinte, ci ca şi autor al amendamentului.

Am să susţin propunerea privind votul nominal pentru acest amendament la art.16 alin.(1) privind punctul de pensie, în conformitate cu Legea nr.19. Deci, îl susţin, au prezentat colegii noştri şi n-am să mai stau acum să explic încă o dată. Dar, înainte de orice, îl rugăm pe domnul prim-ministru să prezinte punctul de vedere al Guvernului, fiind vorba de 5,8 milioane de cetăţeni ai României, legat strict de acest punct. Punctul de pensie. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Orban.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Voiam să fac un apel către maşinăria de vot care văd că a funcţionat impecabil până acum, să-şi aducă aminte că nu sunt numai nişte mâini ridicate sus care sunt număraţi şi urmăriţi cu mare atenţie, în momentul în care votează, să nu se gândească la avantajele personale pe care le au ca parlamentari de pe urma participării la guvernare, să se gândească că au o răspundere faţă de părinţii lor, au răspundere faţă de bunicii lor.

Şi de ce am cerut vot nominal? Pentru că este important ca fiecare pensionar, fiecare vârstnic din ţara asta, care nu primeşte pensia ca o formă de protecţie socială, ci ca un drept câştigat în zeci de ani de muncă, să ştie foarte clar, fiecare în colegiul lui, ce parlamentar a votat împotriva majorării pensiilor sau împotriva legii şi menţinerii pensiilor la un nivel decent şi ce parlamentar a votat împotriva acestui amendament de bun simţ, acestui amendament legal.

Să ştiţi, dragi colegi, că în întreaga Uniune Europeană acest procent de 45%, punctul de pensie raportat la salariul mediu brut pe economie, nu este un lux, ci este o condiţie minimă. Ca atare, repetăm solicitarea noastră de a fi vot nominal şi-i rog pe toţi parlamentarii din arcul puterii să voteze pentru acei oameni care-şi trăiesc apusul vieţii şi care merită din partea noastră un efort şi un sacrificiu.

mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun votului acum procedura... (Vociferări în Grupul parlamentar al PSD+PC şi PNL.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon:

Domnule senator, eu cred că sunteţi aici în Parlamentul României şi nu sunteţi la stână. Nu, băi, că nu ne-am...

Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vă rog să aveţi o intervenţie civilizată, domnule deputat.

Vă rog. Şi să nu intraţi în dialog cu sala.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon:

Domnule senator, cred că nu l-aţi auzit pe colegul dumneavoastră de la PD-L.

Eu înţeleg că cei de la PD-L şi-au luat deja bilete de avion. Dar, uitându-mă în sală, îmi dau seama că mulţi dintre dumneavoastră aveţi şansa să mai aveţi părinţi pensionari acasă şi măcar pentru ei mai staţi măcar 10 minute să dezbatem cu adevărat acest amendament, să vedem punctul dumneavoastră de vedere, de ce nu sunteţi de acord ca părinţilor dumneavoastră, că nu pot să vă cer că fiţi de acord ca poporului român, că acum sunteţi în faza când staţi cu spatele la poporul român, că nu v-a dat ordin prezidentul Băsescu să vă întoarceţi cu faţa. (Aplauze. Vociferări.)

Şi, prin urmare, eu vreau şi dacă e nevoie, chiar să vă anulaţi biletele de avion şi să mai rămâneţi aici până veţi da tuturor celor din colegiul dumneavoastră şi care au vârsta pensionării sau care sunt pensionari deja dovada credinţei dumneavoastră faţă de votul lor. Fiindcă eu nu pot să cred că toţi de aici vă puteţi ascunde ca nişte laşi în spatele unei mâini ridicate şi vreau ca toţi ceilalţi colegi ai mei să fiţi nominal strigaţi şi să spuneţi clar: nu suntem de acord cu mărirea punctului de pensie şi, apoi dumneavoastră să vă duceţi să explicaţi alegătorilor din colegiile dumneavoastră de ce nu aţi fost de acord.

Mai mult decât atât, am dezbătut aici patru zile bugetul care ar fi trebuit să fie "bugetul lui Ştefan cel Mare". Iată-l pe domnul premier asemănat de unul din colegii de la PD-L, cu marele domnitor. Dar, ştim după 4...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, era o intervenţie pe susţinerea amendamentului, nu prea aţi făcut referire deloc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon:

Doamna preşedinte,

Sper că nu sunteţi Maria Voichiţa acum ca să-mi luaţi şi cuvântul meu legal. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, dar o să vă rog totuşi să ne respectăm unii pe ceilalţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon:

Da. Maria Voichiţa a fost o domniţă a Ţării Moldovei destul de respectată de toată lumea, inclusiv de Ştefan cel Mare.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, mă refeream la amendamentul pe care-l susţineţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon:

Deci, voiam să spun că după patru zile de dezbateri am văzut că nu sunt bani pentru sănătate, nu sunt bani pentru educaţie, nu sunt bani pentru drumuri şi autostrăzi. Nu sunt bani, în primul rând, pentru agricultura ţării acesteia care ar trebui să ne hrănească pe noi şi nu pe alţii sau, poate, peste 30 de ani, cum zice domnul Şeitan. Ar trebui să ne hrănească mâine şi chiar la vară. Şi, vreau să văd din partea dumneavoastră puţină îngăduinţă, pentru că am văzut că sunt bani pentru STS, sunt bani pentru SRI, sunt bani pentru toate serviciile secrete din ţara asta care ne ascultă şi ... pe dumneavoastră poate că nu vă mai ascultă acum. (Vociferări.) Şi vreau să vină vremea când nu vă vor mai asculta aceste servicii pe dumneavoastră.

Iată că, din ceea ce trebuia să fie bugetul lui Ştefan cel Mare, n-a mai rămas nimic. Prin urmare, nu putem să credem că domnul Emil Boc mai este Ştefan cel Mare, dar găsim în istorie un alt Ştefan. Că istoria găseşte sau reţine în memorie pe Ştefan Lăcustă. Cel care a trăit vremuri de cumplită foamete pentru poporul moldovean. (Aplauze.) Şi iată-l pe domnul premier Lăcustă-Vodă care vine în faţa dumneavoastră şi vă propune astăzi, dragi români, să muriţi de foame în acest an pentru că vrea domnul de la FMI.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, domnule deputat,

O să vă iau microfonul... domnule deputat, o să trebuiască să vă iau cuvântul, tocmai pentru că nu susţineţi amendamentul, iar declaraţiile politice puteţi să le faceţi la final...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon (fără microfon):

Doamnă, până şi Lăcustă-Vodă ar fi făcut valoarea punctului de pensie maxim 45% din valoarea salariului mediu pe economie.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, domnule deputat am ridicat microfonul şi am să invit la microfon un alt coleg.

Nu, îmi pare rău, pe procedură aţi avut intervenţie, aţi avut intervenţie şi de susţinere pe amendament. Aţi jignit colegii, o să vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră ca să nu apelez la chestori. Vă rog din suflet. (Agitaţie, vociferări.)

Domnule Cezar Preda, vă rog.

Domnul Cezar Preda are cuvântul.

Dumneavoastră nu vă este îngăduit. (Adresându-se domnului Adrian Solomon, care solicită să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Ceea ce discutăm noi acum şi acest amendament nu este un amendament pe care fiecare din noi să nu fi dorit să-l susţină. Şi parlamentarii Partidului Democrat Liberal şi-ar dori acest lucru, dar aş vrea să vă spun un lucru. Am trăit o ruşine destul de mare toţi. Aici, în această sală, am votat pentru profesorii României o chestiune pe care n-am făcut-o cu o dreaptă aplecare asupra a ceea ce poate ţara asta să dea şi de un an de zile ne ducem peste tot şi le spunem de ce nu am putut să facem ceea ce am votat în unanimitate.

Eu cred că aprobând bugetul de stat, unde aţi văzut efortul care este prins pentru a susţine pensiile în 2009, nu avem dreptul să ne încărcăm cu o nouă decizie parlamentară ca să ne ducem în faţa ţării încă un an spunându-le că nu putem să facem ceea ce am votat.

Vă rog să înţelegeţi şi dumneavoastră, cum am înţeles şi noi, că nu există posibilitatea să facem ceea ce ne-am dorit. Nu întotdeauna poţi să faci ceea ce-şi doreşti. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PD-L.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Cindrea, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Deci, pe procedură, doresc să intervin şi vă mulţumesc că mi-aţi dat voie.

Ceea ce se întâmplă astăzi aici, mai tânărul nostru coleg Adrian Solomon şi oprirea microfonului unui autor, coautor al acestui amendament este de neadmis. (Rumoare.) Credeţi-mă că este pentru prima dată, sunt la al doilea mandat, este pentru prima dată când un preşedinte de şedinţă, cu atât mai mult preşedintele Camerei, a oprit microfonul unui autor al unui amendament. Ştiu că vă deranjează asocierea cu Lăcustă, dar este inadmisibil acest lucru. Democraţia în România este în pericol.

Ne batem pentru pensionari, ne vom bate şi tot ce spuneţi aici, nesusţinerea financiară este un fals. Este un fals, fiindcă poţi să faci bugetul pornind de la a satisface această obligaţie morală, legală faţă de pensionari, să le dăm 45% sau a pune în zona sacrificaţilor pensionarii.

Dumneavoastră aţi mulţumit pe toţi ceilalţi şi aţi lăsat la urmă pensionarii şi aţi echilibrat bugetul cu deficitul negociat cu FMI-ul. Aţi sacrificat pensionarii din România, pe lângă faptul că i-aţi minţit.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Trecem la vot.

Există o propunere făcută de domnul deputat Cindrea, aceea de a avea vot prin apel nominal. Este un punct de vedere pe care trebuie să-l supun aprobării plenului. O să vă rog să... numai o secundă. Nu, lăsaţi-mă puţin. Aţi solicitat un vot uninominal, lăsaţi-mă să întreb... Prin apel nominal, iertaţi-mă. Eu încerc să consult plenul dacă plenul încuviinţează această procedură.

De acord.

Domnul Şeitan, reprezentantul Guvernului, dacă doreşte să spună un punct de vedere?

Domnule Zgonea, mi-aţi spus că pe procedură vreţi să interveniţi, dar la sfârşit. A, am înţeles.

Vă rog, domnule Corlăţean.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Titus Corlăţean:

Doamna preşedinte,

O chestiune de procedură. Vă aduc aminte, înainte de a supune la vot procedura votului, că a fost adresată o solicitare domnului prim-ministru să prezinte un răspuns şi să-şi asume politic acest răspuns, cu privire la refuzul de mărire a punctului de pensie. Altfel spus, de ce în interiorul parametrilor, cifrelor convenite cu FMI, nu se produce o redistribuire.

De exemplu, de la bugetul administraţiei prezidenţiale, 23% mai mult anul acesta. De la bugetul Curţii Constituţionale şi alţi servitori loiali. De la bugetul STS-ului şi altor ascultători loiali, nu se produce o redistribuire a resurselor către priorităţile reale ale României şi românilor, respectiv punctul de pensie. Aşteptăm un răspuns politic asumat, nu un răspuns de finanţist, nu sunteţi finanţist, nu un răspuns juridic, pentru că adesea uitaţi ceea ce aţi învăţat în facultatea de drept, un răspuns politic asumat în faţa românilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu, domnule senator.

Domnule prim-ministru, vă rog.

Domnul prim-ministru, s-a solicitat intervenţia domnului prim-ministru... Domnule deputat... (Adresându-se domnului Adrian Solomon, care doreşte să intervină) Cred că am să fac apel la domnii chestori ca să intervină în această situaţie. Deja cred că aţi depăşit o limită a suportabilităţii.

Este o solicitare făcută chiar de către colegii dumneavoastră, în mod repetat, doamna deputat Aura Vasile şi domnul senator Corlăţean. o să vă rog să respectaţi o procedură şi, dacă se poate...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon (din sală):

Am cerut 30 de secunde şi eram de atunci în bancă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, o să vă rog să învăţaţi o procedură şi să ne respectaţi pe toţi cei care suntem în această sală. Deci, nu am să vă las să interveniţi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon (din sală):

Nici eu n-o să-l las pe domnul Boc să vină aici decât dacă-mi daţi 30 de secunde pe care le-am cerut pe procedură. (Vociferări, agitaţie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Uitaţi reacţia pe care o generaţi, în loc să respectaţi o regulă care e, până la urmă, de bun simţ şi agreată de toată lumea. A fost ...

Aţi solicitat intervenţia primului-ministru. (Domnul deputat Adrian Solomon insistă să ia cuvântul.)

Domnule prim-ministru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Boc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

N-o să intervin eu în disciplina de partid. Fiecare partid îşi stabileşte propria disciplină internă cu privire la intervenţii. Mi s-a solicitat un punct de vedere şi, evident, nu voi ezita să vin în faţa dumneavoastră pentru a răspunde la orice întrebare cu bună-credinţă şi cu date concrete.

În primul rând, pentru colegii de la Partidul Social Democrat, cei care au intervenit, aş vrea să le reamintesc cu eleganţă, dar şi cu precizie că ceea ce scrie în Legea bugetului de stat este exact ceea ce domniile lor au stabilit înainte de a pleca de la guvernare, împreună cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. (Aplauze.) Deci, nu este nimic altceva decât ceea ce aţi susţinut şi la ceea ce v-aţi angajat în acel moment.

Încă de la început v-am prezentat dumneavoastră Acordul cu FMI, publicat în Monitorul Oficial, data 22 septembrie, cu participarea dumneavoastră în guvern şi la discuţiile care au avut loc.

Am prezentat de asemenea, rezoluţia Parlamentului în unanimitate din luna noiembrie ce reflecta exact acelaşi angajament. Întrebarea se pune: ce s-a schimbat de atunci? Ce a apărut peste noapte ca să determine un punct de vedere diferit şi din partea colegilor de la PSD şi din partea Parlamentului României, în ansamblu. Acestea sunt realităţile pe care le avem.

Deci, domnule senator Corlăţean, nu fac altceva decât să respect ceea ce partidul dumneavoastră a decis la masa Guvernului, prin actele pe care le-a aprobat. Acest lucru îl fac.

Aceasta este explicaţia pe care v-o dau, punând în aplicare ceea ce şi dumneavoastră, ca membru al partidului care a fost la guvernare, v-aţi angajat la un anumit lucru. şi cred că avem cu toţii responsabilitatea gestului pe care l-am făcut şi a angajamentelor pe care le-am luat.

Doi. Am spus, cu bună-credinţă, că în primul rând este important să ne asigurăm că ceea ce avem, putem plăti în continuare, salarii şi pensii.

În al treilea rând, vreau să ştiţi că potrivit angajamentelor pe care le-am luat în faţa dumneavoastră, dar, repet, fundamentate pe situaţii concrete şi pe realităţi de fapt, putem, anul acesta, să asigurăm o indexare a pensiei sociale minime, adică pentru un milion şi jumătate de pensionari, să le putem da o veste bună, atât cât poate fi ea, că, din resursele pe care le avem, acest lucru îl putem asigura, şi, în partea a doua a anului, dacă, repet, prin ceea ce vom stabili împreună şi vom face, economia ne va aduce resurse financiare suplimentare, vom putea indexa şi restul pensiilor cel puţin cu rata inflaţiei, pornind de la pensiile cele mai mici.

Aceasta este realitatea pe care o avem. Se vorbeşte aici de alte bugete de la care dacă s-ar lua bani, s-ar majora punctul de pensie. Haideţi să fim corecţi. Toate bugetele celorlalte autorităţi despre care aţi vorbit să le aduceţi, să le lăsăm cu zero, n-ar putea asigura majorarea punctului de pensie nici măcar pentru o lună. Iar acolo, când vorbiţi de STS să ştiţi că e vorba de sănătatea, siguranţa vieţii fiecăruia dintre noi, că e vorba de sistemul pentru apeluri de urgenţă, 112. (Vociferări.)

Banii care sunt trecuţi acolo, v-aş ruga să vă uitaţi, sunt bani pentru sistemul de apeluri de urgenţă 112, la care dumneavoastră sau oricine din familia dumneavoastră poate suna în orice moment şi să avem siguranţa că la celălalt capăt al liniei este cineva care să salveze o viaţă şi să asigure ceea ce trebuie pentru fiecare dintre noi. şi bani pentru facilitatea Schengen, ca începând cu 2011, toţi cetăţenii români să poată circula în spaţiul Schengen fără probleme. Deci nu sunt resurse suplimentare alocate în altă manieră decât în concordanţă cu nevoile ţării.

Pe de altă parte, mulţumesc colegului Preda că a dat un exemplu elocvent. În unanimitate, acest Parlament a luat o decizie care s-a demonstrat că nu poate fi aplicată. Eu prefer să spun lucrurilor pe nume şi să ne uităm în ochii fiecărui cetăţean român, să-i spunem: acest lucru se poate face, e sigur, celălalt se va putea face dacă facem în continuare ceea ce trebuie şi ştim ce avem de făcut, şi că banul pe care-l primeşte fie ca salariu, fie ca pensie, are valoare, pentru că putem pe hârtie să mărim salarii şi pensii, dar inflaţia o va lua razna, cursul va scăpa de sub control şi, cu toate măririle propuse de dumneavoastră, nu-şi vor putea cumpăra nici cât au acum. Dimpotrivă, va fi de două sau trei ori mai rău.

Haideţi să fim realişti şi să facem ceea ce trebuie, nu ceea ce ne cere interesul electoral sau de moment, dintr-un timp al zilei. Pentru că realist, asta este. N-am ascuns nici un leu din bugetul de stat, nici un leu din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Am dispus la Guvern să avem un comandament pentru investiţii şi locuri de muncă ce, începând de mâine, cu asta se va ocupa, să gestioneze cum putem crea locuri de muncă, cum putem găsi o soluţie pentru fiecare şomer din această ţară, cum putem să ne asigurăm că avem resurse la pensii să le putem plăti în continuare, să venim să susţinem în faţa dumneavoastră legea reformei sistemului de pensii, care şi ea ne va aduce resurse suplimentare, dacă facem o lege corectă pentru 22 de milioane de români, şi atunci din partea a doua a anului putem să vorbim de majorarea pensiilor şi pentru cei care nu au pensie socială minimă.

Aceste lucruri se pot face dar, repet, cu bună-credinţă şi cu înţelepciune. Acesta este răspunsul meu şi vă mulţumesc pentru posibilitatea de a interveni în plenul Parlamentului. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Ludovic Orban şi după aceea domnul Sârbu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

Stimaţi colegi,

După această expunere a domnului Boc, practic, ar trebui toţi să tragem concluzia că singurii care sunt realişti în această sală... vă rog să nu mă întrerupeţi, stimate coleg, nu mă întrerupeţi, că nu mă las întrerupt, fiţi liniştit...

Dacă dumneavoastră consideraţi realism deteriorarea gravă a vieţii de zi cu zi a vârstnicilor, a oamenilor de vârsta a treia, înseamnă că sunteţi cinici, înseamnă că n-aveţi nici o urmă de simţire şi de sensibilitate şi de compasiune faţă de ei. Ştiţi foarte bine, dacă vă uitaţi în bugetul asigurărilor sociale, că gradul de colectare al bugetului asigurărilor sociale este extrem de mic. Pentru că în mod intenţionat nu se execută silit o mulţime de companii, sute şi mii de miliarde nu sunt plătite la bugetul asigurărilor sociale, cu acordul tacit al guvernanţilor.

Dumneavoastră spuneţi că realism este să îngheţăm pensiile în condiţiile în care preţurile o iau razna, de la electricitate până la gaz, de la energie termică până la tot ceea ce înseamnă coşul zilnic pe care-l distribuiţi voi în bătaie de joc faţă de români în campania electorală, lapte, zahăr, ulei şi tot ceea ce este necesar pentru traiul zilnic. Dacă ăsta numiţi realism, să acceptăm în mod cinic ca viaţa de zi cu zi a părinţilor şi bunicilor noştri să se transforme într-un coşmar, noi nu putem fi solidari cu o astfel de poziţie.

Iar noi, ca liberali, nu am fost de acord nici cu acordul FMI, spunând la vremea respectivă că un acord cu FMI nu va face altceva decât să transforme Guvernul într-un contabil care execută comenzile FMI împotriva intereselor poporului român.

Dragi colegi,

Vă cer din nou: votaţi cu toată încrederea punctul de pensie de 45%, aşa cum stabileşte legea, există şi resurse, există şi capacitate, nu se va produce niciun dezechilibru economic, aşa cum nu s-a produs nici în septembrie 2007, nici în octombrie 2008, când s-au majorat pensiile cu 30 şi cu 20%.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Marian Sârbu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor reprezentanţi ai Guvernului,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Există şi un lucru bun în această dezbatere extrem de tensionată pe alocuri, şi acest lucru este însuşi faptul că toată lumea a încercat să se aplece cu onestitate, aş spune eu, pe o temă extrem, extrem de importantă. Şi aş vrea să încep atrăgând atenţia colegilor noştri liberali, cu toată condescendenţa, să nu ne mai muştruluiască de fiecare dată în legătură cu punctul de pensie de 45% care este o licenţă 100% PSD.

Rugămintea noastră este, vă rog, vă rugăm, rugămintea noastră este să vă amintiţi că am făcut Legea nr.250, că am finanţat-o într-adevăr împreună, dar chiar şi atunci când au existat resurse mai multe, tot am efectuat o etapizare a creşterii punctului de pensie, tot datorită lipsei de resurse.

În al doilea rând, domnule prim-ministru, vreau să vă spun că nu veţi putea invoca în permanenţă acordul cu Fondul Monetar Internaţional pentru îngheţarea punctului de pensie. Chiar dumneavoastră aţi spus de la acest microfon: "Cred cu onestitate că dacă vor fi resurse în decursul anului viitor, cel puţin în partea a doua", veţi putea indexa punctul de pensie cu rata inflaţiei. Cu alte cuvinte, acordul cu Fondul Monetar Internaţional vă permite să creşteţi punctul de pensie, pentru că n-aţi putea altfel să indexaţi punctul de pensie fără să-l creşteţi în mod efectiv.

Aşadar, e un lucru bun faptul că spuneţi că aveţi resurse pentru a indexa pensia socială minim garantată. În momente de criză, e adevărat că trebuie să ne aplecăm către cei cu veniturile dintre cele mai mici. Dar vreau să folosesc acest prilej şi să reiterez din nou faptul că nu trebuie să folosim texte cu care am fost cu toţii de acord la un moment dat pentru a invoca uneori decizii politice reproşabile, şi lucrul pentru care am venit la microfon este chiar acest reproş. Poate că 45% punct de pensie în acest moment este nesustenabil din punct de vedere financiar, dar Partidul Social Democrat a sperat ca măcar indexarea cu rata inflaţiei să poată să fie un compromis rezonabil. Toţi am fi trebuit să contribuim la această posibilitate. Şi în timpul dezbaterilor în comisie s-a discutat despre acest lucru, dar chiar mai mult decât atât, domnul Gherghina a vorbit chiar despre posibilitatea unei finanţări.

De aceea, vreau să vă spun că pentru Partidul Social Democrat, proiectul Legii bugetului de stat nu este un buget de votat, nu este un proiect de votat. În primul rând, datorită acestei politici reticente în legătură cu punctul de pensie, în al doilea rând, pentru faptul că n-aţi luat în calcul pentru anul 2010, şi ezitaţi, să continuaţi aplicarea Ordonanţei nr.28 cu privire la neimpozitarea veniturilor din şomajul tehnic.

Vă reamintesc că în anul 2009 prin acest act normativ s-au salvat 112 mii de locuri de muncă. L-am auzit pe domnul Şeitan vorbind despre posibilitatea aplicării ei şi în 2010. rugămintea noastră este să încercaţi s-o adoptaţi cât mai repede. O vom susţine. E vorba de locuri de muncă.

Şi în al treilea rând, ceea ce este iarăşi un lucru care va influenţa negativ piaţa muncii în anul 2010, în opinia noastră, este o politică în continuare deficitară a salariului minim pe economie.

Continuaţi să mergeţi pe ideea a două salarii minime pe economie: unul în sistemul de stat, altul în sistemul privat, acolo unde-l păstraţi la 600 de lei. Se va accentua munca la gri, domnule prim-ministru, ăsta este punctul meu de vedere, şi cred că ar trebui să aveţi în vedere ca măcar la jumătatea anului să faceţi o echilibrare a acestor salarii minime, salariul minim din sistemul de stat să fie egal cu salariul minim din sistemul privat.

Cu aceste considerente, cred că Partidul Social Democrat nu poate să voteze un buget pe care îl consideră nu numai reticent la nişte elemente fundamentale de protecţie socială, dar oarecum prizonier al unor acte normative şi ale unui buget de stat care nu s-a aplecat cu atenţie la ceea ce înseamnă noţiunea de buget consolidat. Aţi fi putut, după opinia noastră, prin anumite ajustări de la celelalte ministere, să puteţi să transferaţi bani, în aşa fel încât anul acesta măcar indexarea cu rata inflaţiei a punctului de pensie să fie totuşi făcută.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi sper ca Partidul Social Democrat să nu mai accepte transferarea acestei licenţe către alte partide. Punctul de pensie de 45% ne aparţine în totalitate.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD+PC.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

domnul prim-ministru.

Dar înainte de asta, o să vă rog să-l ascultăm şi pe domnul Victor Paul Dobre, poate răspunsul acoperă ambele discursuri.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule Sârbu,

Stimaţi colegi,

Nu mi-aş permite niciodată să muştruluiesc niciun coleg, darmite pe oamenii care sunt specialişti în domeniu. dar am vrut să subliniez, şi o mai spun încă o dată: Partidul Naţional Liberal este consecvent. Luaţi amendamentele noastre din 2009, sunt aceleaşi.

În legătură cu partea a doua a expozeului dumneavoastră, şi eu cred că acordul nu pune problema să scădem, domnule prim-ministru. Dacă vorbim în termenii de a îngheţa, atunci haideţi să acceptăm 43,8%, de anul trecut, să ne oprim pe un palier, dar nu putem să îngheţăm în parcursul unui an de zile această categorie atât de defavorizată, să-i tăiem orice speranţă; pentru că nu mai au nici o speranţă.

Domnule prim-ministru,

n-am mai vorbit de grupele de muncă, n-am mai vorbit de multe lucruri, am înţeles constrângerile, dar nu putem veni să punem cheia pe pensii, pe tot anul care urmează.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, poftiţi. Haideţi, ca să încheiem, şi ultima intervenţie să fie a domnului prim-ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnul deputat Sârbu are dreptate. Această licenţă cu 45% aparţine în totalitate Partidului Social Democrat. însă creşterea economică în baza căruia s-a putut face această proiecţie aparţine în totalitate Partidului Naţional Liberal. (Vociferări din partea Grupurilor parlamentare ale PSD+PC.)

Domnului prim-ministru Boc aş vrea să-i aduc aminte că nu este la prima guvernare, dacă-mi aduc bine aminte, denumirea pe care o are Guvernul domniei sale este Guvernul Boc 4. Am luat-o din presă, nu vreau să jignesc. Mi-aduc aminte că atunci când a fost învestit Guvernul Boc 1, cu referire la punctul de pensie şi cu referire la creşterea salariilor profesorilor cu 50%, ceea ce spunea domnia sa începea cam aşa: "În prima zi de guvernare, vom pune în aplicare creşterea punctului de pensie şi creşterea salariilor profesorilor cu 50%. Iată că suntem la un an şi ceva de când domnia sa a făcut aceste promisiuni şi nici măcar astăzi ele nu pot fi puse în practică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Zece secunde, doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Aţi spus aşa, la un moment dat, că şi Parlamentul este părtaş la acordul cu FMI-ul. Trebuie să vă reamintesc că negocierea şi tot ce s-a întâmplat cu FMI-ul este apanajul Guvernului. Parlamentul nu a negociat, n-a putut să spună da sau nu la ceea ce Guvernul şi cu cei care au negociat şi au ratificat, au făcut. Faptul că ne-aţi trimis o ordonanţă pe care noi am adoptat-o, o parte din partidele parlamentare, pentru a putea să rezolvăm problemele cu FMI, este altceva. Iar într-un tratat, într-un acord, ştim cu toţii că nu putem schimba nici o virgulă. Deci, ce-am primit de la dumneavoastră, aia am adoptat, în condiţiile în care nu am avut cunoaştere de absolut nimic din ceea ce dumneavoastră aţi negociat!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Acum, daţi-mi voie să-l invit la microfon pe domnul prim-ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc.

În primul rând, aş vrea să lămurim treaba aceasta cu Guvernul Boc 1, Boc 2, Boc 3, Boc 4. Nu există, din punct de vedere constituţional, decât două guverne. Potrivit Constituţiei, un guvern îşi desfăşoară activitatea până la depunerea jurământului de către noul guvern. Deci, legal, politic şi constituţional, nu avem decât un singur Guvern al României, care a fost din 22 decembrie 2008 până în 23 decembrie 2009, la data depunerii jurământului de către noul guvern.

Dacă dumneavoastră doriţi să mă onoraţi şi să puneţi un unu sau un doi, este decizia dumneavoastră. dar din punct de vedere legal sau constituţional, nu pot fi decât două guverne care au existat în acest interval de timp, din perspectiva procedurii legale şi constituţionale.

Doi. În privinţa afirmaţiei doamnei deputat Aura Vasile, încă o dată, repet, declaraţia Parlamentului României întrunit în Camere reunite, a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, din 4 noiembrie, şi am publicată în Monitorul Oficial această decizie, 4 noiembrie 2009, spune aşa: "Parlamentul României îşi exprimă întregul său angajament şi deplina sa susţinere pentru respectarea nivelului indicatorilor macroeconomici, aşa cum sunt prevăzuţi în Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, şi care trebuie să fundamenteze viitoarea lege a bugetului de stat pentru anul 2010. Numai în aceste condiţii, România va putea depăşi criza economică cu care se confruntă şi îşi va afirma statutul de partener credibil pentru organismele internaţionale".

Această declaraţie nu s-a adoptat cu votul meu, că nu sunt membru al Parlamentului, ci cu votul tuturor colegilor din Parlamentul României, o declaraţie responsabilă, pe care am apreciat-o şi pe care trebuie s-o respectăm indiferent că este...(Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.) care spun... şi Acordul cu Fondul Monetar Internaţional prevede exact ceea ce noi am prevăzut în bugetul de stat pentru 2010.

Am un deosebit respect pentru domnul deputat, ministru, Marian Sârbu, şi ştie acest lucru, pentru munca pe care am desfăşurat-o împreună la realizarea unor legi extrem de importante pentru România. Şi domnia sa, cu abilitate, a pus o întrebare: dacă s-ar putea din partea a doua a anului, de ce nu se poate de acum? Întrebarea, pe fond, aceasta este, a domnului Marian Sârbu. Trebuie să-i ofer un răspuns la fel de tehnic şi cu încărcătură politică, pentru că ceea ce a trimis Guvernul la Parlament, Guvern din care împreună făceam parte, şi este publicat în Monitorul Oficial, vizează şi este angajamentul României, obligatoriu, potrivit declaraţiei dumneavoastră, este ca pentru 2010 să existe o îngheţare a pensiilor, cu excepţia pensiilor sociale, care pot fi indexate cu rata inflaţiei, şi eu când mă refer la partea a doua a anului spun două lucruri: să ne permită economia în primul rând, să avem resurse, şi în al doilea rând, evident, să renegociem aceste clauze cu partenerii europeni şi euroatlantici pe care-i avem. Sunt lucruri care sunt subînţelese din afirmaţia pe care am făcut-o, dar am repetat-o ca să fiu foarte clar. Primul aliat pe care trebuie să-l avem este economia şi aşa cum am spus mai înainte, există toate semnele bune că acest lucru se va întâmpla. Chiar dacă va fi greu în anul 2010.

Stabilizarea monedei şi chiar o întărire a ei în ultima vreme, faptul că producţia industrială e mai mare în noiembrie 2009 faţă de noiembrie 2008, exporturile sunt mai mari în noiembrie 2009 faţă de noiembrie 2010. vom avea o creştere economică de 1,3%, economia globală începe să-şi revină. Sunt lucruri care ne dau speranţă. Faptul că am alocat cel mai mare procent de după 1990 pentru investiţii, 6,4% din p.i.b., asta înseamnă investiţii publice în infrastructură pentru menţinerea şi crearea de locuri de muncă, prin faptul că nu mărim nici cota unică, nici t.v.a.-ul, nici contribuţiile la asigurări sociale, avem anul cu cea mai mare şansă de a aduce fonduri europene în România, cei mai mulţi bani din Europa să vină astăzi, în anul acesta, în România.

Sunt toate argumente care ne dau speranţa că dacă facem şi reforma pensiilor, pe care cu toţii o ştim că trebuie făcută, şi iarăşi n-aş vrea să fiu maliţios, dar a fost un angajament şi al liderilor politici din opoziţie, că, de exemplu, în privinţa pensiilor parlamentarilor, imediat după 13 octombrie se va renunţa, şi n-am auzit să se întâmple acest lucru. Poate au fost preocupaţi cu alte lucruri, dar e timpul să ne gândim la aceste reforme pe care trebuie să le ducem până la capăt, ca să putem vorbi de interesul a 22 milioane de români. Cu cărţile pe faţă, cinstit, pentru că cel mai important lucru e să le spunem oamenilor realitatea aşa cum este ea. A încerca să o împachetăm în cuvinte frumoase dar fără acoperire reală, nu cred că mai reprezintă o soluţie.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Stimaţi colegi,

Domnule prim-ministru,

Eu aş sugera o altă abordare: în loc să încercaţi să luaţi Parlamentul drept prizonier al unui angajament internaţional pe care nimeni nu-l contestă, eu v-aş sugera să vă luaţi Parlamentul drept aliat în încercarea legitimă pe care am căutat să o facem cu onestitate în cursul dezbaterilor cu privire la bugetul de stat şi al asigurărilor sociale.

Dacă din motive de natură economică şi financiară şi bugetară, pe care le înţelegem, nu există în acest moment resurse disponibile pentru atingerea obiectivului care este prins în acordul cu Fondul Monetar ca ţintă de 45% puntul de pensie din salariul mediu brut pe economie, dacă varianta unui alt amendament, care va veni în câteva minute sau în orizontul imediat de timp, de a păstra măcar nivelul de 43,8% punctul de pensie, pe care guvernarea comună PD-L-PSD a reuşit să-l crească într-un an de recesiune economică dramatică de 7,9% negativ, dacă nici acest lucru nu este posibil în clipa de faţă, pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu încercăm, folosind acest Parlament ca aliat al Guvernului în discuţiile care încep peste câteva zile cu delegaţia Fondului Monetar care vine la Bucureşti, să găsim o formulă de a ajuta, la modul onest şi practic, dincolo de retorică politică sau paternitatea unui proiect politic, şi să mergem măcar cu o indexare într-un anumit cuantum, poate cu o indexare anualizată, cu un fel de rendez-vous al plăţii acestor indexări mai târziu în execuţia bugetară, ceea ce ar corespunde cu prognoza optimistă a Guvernului că în partea a doua a anului economia ar creşte, ceea ce ar permite degajarea de resurse suplimentare.

Nu pot să înţeleg, şi fac un apel ca în aceste ultime zeci de minute sau oră a dezbaterii pe buget, să încercăm să găsim o formulă pentru a putea să limităm căderea dramatică a puterii de cumpărare a pensionarilor, pentru că despre asta este vorba. Nu punctul de pensie în sine este important, ce bunuri şi servicii, alimente, factură, medicamente pot să-şi cumpere bătrânii din această ţară. şi dacă avem în această perioadă o scumpire extraordinar de accelerată a tot ce înseamnă bunuri şi servicii şi chiar şi o minitaxă inovativă, pe care Ministerul Sănătăţii o va aduce pe medicamente, ceea ce va conduce şi la scumpirea medicamentelor, de ce nu încercăm să venim în partea de subvenţionare a costurilor cu aceste bunuri şi servicii, pentru a-i putea ajuta pe pensionari.

De aceea, eu aş descuraja această conversaţie care pare să fie o conversaţie de maşinărie politică şi de maniheism politic. Cred că în acest moment aveţi la dispoziţie, domnule prim-ministru, un Parlament dispus, dincolo de disciplina de partid, să găsească o formulă minimală măcar pentru a nu putea permite o scădere a puterii de cumpărare a pensionarilor cu 15%. Acest lucru ar duce punctul de pensie real la nivelul anului 2000, nu 2005, domnule Dobre. De acolo ne-am întoarce. Ne-am întoarce practic la începutul decadei de creştere economică pe care guvernarea noastră a început-o în 2000, o bucăţică a guvernării Isărescu, este adevărat, prima creştere pozitivă, ani de creştere susţinută, în timpul guvernării noastre, şi ani de creştere susţinută, într-adevăr, în timpul guvernării liberale.

De aceea, cred şi vă încurajez, ca cineva care a fost implicat în discuţiile cu Fondul Monetar şi care a evitat eliminarea punctului de pensie de 45%, aşa cum s-a întâmplat. Da. Avem o obligaţie ca până în luna martie să venim cu o lege unitară a pensiilor, pe care dacă o vom face bine, cum bine spune premierul Boc, lăsând la o parte înţepăturile şi retorica electorală şi politică de aici, am putea degaja ceva resurse suplimentare.

De aceea, solicitarea mea, şi cred că este o solicitare de bun-simţ, şi care, cred, este şi în avantajul Guvernului, şi a reputaţiei individuale şi colective a celor care reprezintă actul guvernamental, să găsim o formulă minimă de indexare şi de protejare a puterii de cumpărare, poate etapizată, poate cu o clauză de rendez-vous, în partea a doua a anului, daţi ceva, domnule prim-ministru, pentru că oamenii aceştia sunt disperaţi. Şi oamenii aceştia sunt cei mai necăjiţi dintre români. Oamenii aceştia nu au speranţa să aştepte, cum poate un salariat în sectorul public sau privat să revină într-o altă zonă.

Evident că votul nostru este pentru punctul de 45% din salariul mediu brut pe economie; evident, că poziţia PSD-ului este o poziţie de principiu şi politică consecventă, dar aş face un apel de conştiinţă şi de onestitate de a găsi o formulă mediană, undeva, şi luaţi Parlamentul ca aliat în conversaţia cu Fondul Monetar, că nu pot să fie atât de lipsiţi de inimă, cei care ne sunt, până la urmă, parteneri şi aliaţi, că nu mai suntem în anii 1996-1997-1998. Suntem membri ai Uniunii Europene, suntem membri ai Alianţei Atlantice, suntem aliaţi privilegiaţi ai Americii şi putem măcar să spunem că nu putem să acceptăm o scădere de 15% a puterii de cumpărare a pensionarilor şi că, măcar, încercăm să facem ceva.

Folosiţi această şedinţă şi prezenţa dumneavoastră, poate, printr-un amendament care, într-o discuţie la comisie, rapidă, să putem să venim cu o soluţie aici, în faţa Parlamentului. Ştiu că lumea este nervoasă şi vrea să meargă către casă. Este un lucru pe care şi colegii mei, PSD-işti, îl au, şi este oboseală şi nervozitate după atâtea zile de dezbatere.

Dar, vă rog, cu toată seriozitatea, să încercăm să deblocăm situaţia. Nu mergeţi la această conversaţie cu Fondul Monetar, spunând că îngheţarea pensiilor în România este echivalentă cu scăderea puterii de cumpărare, pentru că nu aceasta este litera şi spiritul Acordului cu Fondul Monetar Internaţional.

Fac un apel la echilibru şi la o formulă de compromis, pentru că o ţară întreagă se uită la noi, şi nu vreau să vadă ceea ce au văzut de multe ori în Parlament, o luptă sterilă între putere şi opoziţie, ci un Parlament care înţelege că aceşti pensionari au votat şi PSD, şi Geoană, şi Băsescu, şi liberali, pentru că nu există o captură electorală din partea unui partid. Este o nevoie şi o obligaţie pe care încerc să v-o ridic cu toată seriozitatea în acest moment.

Haideţi să găsim o soluţie pentru pensionarii României! Nu-i atât de greu şi nici măcar atât de costisitor. (Aplauze.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă supun acum la vot propunerea făcută de domnul senator Cindrea, pentru a avea vot prin apel nominal.

Voturi pentru? 149 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 182 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Propunerea a fost respinsă.

Domnul Orban.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

Voi da citire unei liste, pentru că dumneavoastră n-aţi avut curajul să vă asumaţi răspunderea votului nominal.

Toader Mircea-Nicu, Boldea Mihail, Călian Petru, Chircu Doiniţa-Mariana, Leşe Doru Braşoan, Pirpiliu Ştefan Daniel, Axenie Carmen, Boghicevici Claudia, Boiangiu Victor, Gheorghe Tinel, Spînu Teodor-Marius, Vişan Gelu, Albu Gheorghe, Alecu Valeriu, Anastase Roberta Alma, Andronache Gabriel, Anghel Florin Serghei, Ardeleanu Sanda-Maria, Arion Viorel, Abram Marian, Bălan Ioan, Barbu Sulfina...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Orban, nu înţelegem despre ce este vorba şi vă închid microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

Bădălan Eugen... (i s-a închis microfonul şi continuă să citească fără microfon).

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Orban, vă rog frumos.

Domnule Toader, o să fac apel şi la dumneavoastră, să trecem totuşi la votul pe amendamentul de la poziţia nr.9 şi referitor la art.16.

Voturi pentru? 149 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 186 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

La poziţia 10, există, de asemenea, un amendament. Dacă doriţi să-l susţineţi?

Doamna Barna, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru votul pe care mi l-aţi acordat anterior, atât dumneavoastră, cât şi domnii miniştri. Propunerea mea vine în concordanţă exactă cu cele spuse de domnul premier, şi anume: păstrarea punctului de pensie la 43%, respectiv îngheţarea lui, aşa cum a fost şi anul trecut.

Eu vă solicit să aprobaţi valoarea punctului de pensie de 794 lei, ceea ce înseamnă îngheţarea procentului de pensie avut în 2009, şi care stă la baza calculării punctului de pensie aplicat la salariul mediu utilizat.

De asemenea, aş vrea să vă spun, domnule secretar de stat Gherghina, suma pe care aţi indicat-o dumneavoastră în motivaţia de respingere a amendamentului este de 2 miliarde şi nu de 3 miliarde, aşa cum aţi motivat, ceea ce reprezintă un procent de 0, 4% din p.i.b. De unde a rezultat această cifră? Din cele 4.000.600 de pensionari, dacă îi scădem pe cei care beneficiază de o pensie medie de 350, ne rămân 3,4 milioane de pensionari. Aplicând diferenţa de 50 lei lunară şi înmulţind cu 12 luni, mi-a rezultat această cifră.

Mai mult, aş vrea să supun atenţiei dumneavoastră că nu vom putea indexa pensiile în acest an, deoarece prevederile Ordonanţei nr.114 privind unele măsuri financiar-bugetare suspendă art.1 din legea pensiilor, Legea nr.19, modificată şi completată, care arată că valoarea punctului de pensie din luna decembrie a fiecărui an se indexează cel puţin cu rata inflaţiei.

Or, prin Ordonanţa nr.114, măsura este mult mai drastică decât cea de anul trecut şi se suspendă şi prevederile alin. (1) şi (3) de la art.80.

Poate că ar fi bine să vedem aceste calcule şi să încercăm să facem ceea ce ar trebui. De fapt, să păstrăm îngheţarea procentului care stă la baza calculării punctului de pensie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul de la poziţia 10, susţinut de doamna Barna.

Voturi pentru? 140 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 172 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cele două amendamente au fost respinse.

Vă supun la vot acum art.16.

Voturi pentru? 173 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 137 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Articolul a fost adoptat.

La art.17 avem un amendament semnat de domnul Cindrea.

Vă rog să vi-l susţineţi. Este amendamentul de la poziţia 11.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Doamna preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor colegi,

Avem un gust destul de amar fiindcă, din mai multe variante de creştere a punctului de pensie, sistematic, matematic, aţi votat împotrivă.

Cred că acest gust îl au şi cei care ne privesc sau vor afla acest lucru, fiindcă am spus că este elementul esenţial al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Mai avem câteva amendamente, dar concluzia noastră este că vreţi să vă asumaţi singuri şi bunele şi relele bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetului de stat.

Vă vor judeca pensionarii, vă vor judeca şomerii, vă vor judeca disponibilizaţii din industrie şi, ca atare, nu vom mai susţine următoarele trei amendamente, doamna preşedinte. Vă va judeca România şi românii.

Nu uitaţi că, în politică, este ca pe nisipuri mişcătoare: astăzi eşti pe dună şi dimineaţa eşti sub dună, fără aer. Asta se va întâmpla, probabil, cât de curând, cu dumneavoastră, cu aroganţa dumneavoastră faţă de români, nu faţă de noi, opoziţia acestei ţări, în acest templu al democraţiei.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă supun la vot art.17.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Articolul. Nu se mai susţine amendamentul. Au fost foarte atenţi.

Art.17.

Voturi împotrivă? 135 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Art.18.

Voturi pentru?

Amendament? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Amendamentul nostru, la art.18, are în vedere ceea ce se întâmplă. Domnule prim-ministru, ieri erau anunţaţi 709.634 de şomeri.

Am trecut de 700.000, ne îndreptăm vertiginos spre cifre care, din păcate, nimeni nu şi le doreşte.

Anul trecut s-au închis 150.000 de firme. Condiţiile pentru anul acesta sunt similare, din păcate.

De aceea, propunerea noastră are în vedere reducerea poverii fiscale pe întreprinderi, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. Încă o dată, vă reamintesc, acest lucru l-am făcut, cândva, împreună, cu cota unică, şi a fost benefică.

Pentru că, altfel, domnule prim-ministru, şi vă rog să aveţi în vedere, pentru că doar dumneavoastră îi puteţi convinge pe colegii de la PD, că s-ar putea ca melodia aceea care vă este dragă, cu puşca şi cureaua lată... ce salarii, pensii, am avut odată!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 135 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 170 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vă supun acum la vot art.18.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 138 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Art.19.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 138 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Art.20.

Voturi pentru? 173 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 142 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Art.21.

Voturi pentru? 174 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 142 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Avem şi 11 anexe.

Anexa nr.1.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 142 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.2.

Voturi pentru? 170 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 142 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.3.

Voturi pentru? 171 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 142 voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.4.

Voturi pentru? 171 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 145 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.5.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 143 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.6.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 144 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.7.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 146 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.8.

Voturi pentru? 172 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 146 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.9.

Voturi pentru? 173 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 147 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr.10.

Voturi pentru? 173 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 147 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr. 11.

Voturi pentru? 173 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 147 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vot final, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

Voturi pentru? 176 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 147 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat şi bugetul asigurărilor sociale. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii bugetului de stat pe anul 2010 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

Avem şi un pct.3 al ordinii de zi - Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul 2010.

Dar, înainte, vreau să vă anunţ că, în conformitate cu prevederile Legii Curţii Constituţionale, republicată, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale următoarele legi: Legea bugetului de stat pe anul 2010 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

Dragi colegi,

Urmează un apel nominal. Vreau doar să nu avem colegi care părăsesc sala, deoarece trebuie să-i votăm pe membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi pe cei din Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor.

Este bine să ştim lucrul acesta, şi cu rugămintea adresată dumneavoastră, de a rămâne pentru un astfel de vot.

Domnule Geoană, doreaţi o intervenţie? O să vă rog să încercaţi să fie una scurtă, tocmai pentru ca să nu pierdem din colegi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulţumesc, foarte mult.

Nu vreau să abuzez de răbdarea colegelor şi colegilor noştri, vreau doar, în câteva fraze, să exprim punctul nostru de vedere şi, dacă vreţi, într-un fel, motivaţia votului nostru negativ la adoptarea, prin votul majorităţii, a Bugetului de stat şi a Bugetului asigurărilor sociale de stat.

Aş dori să spun un singur lucru: este păcat că acest instrument care ar fi putut să reprezinte o şansă de relansare mai rapidă a economiei naţionale, care ar fi trebuit să asigure o criză socială mai puţin pronunţată, această şansă a fost irosită printr-o viziune extrem de primitivă, de nesofisticată, şi regret că lecţia lui 2009, când Guvernul Boc 1 a fost criticat, în mod constant, de mediul economic, de mediul sindical, nu s-a putut veni cu nicio idee proaspătă în acest buget.

Regret, dragi colegi, şi vreau să-mi îndrept atenţia şi către colegii din arcul majoritar, că niciunul dintre principiile legii responsabilităţii fiscale, pe care o va adopta în procedură de urgenţă, nu s-a regăsit în acest proiect de buget.

Vom vota peste o lună de zile, probabil, o lege care va spune că trebuie să facem bugete multianuale. De ce nu le-am făcut de-acum, domnule prim-ministru? Vom vota obligaţia ca Guvernul să vină în faţa Parlamentului, trimestrial, ca să prezinte un raport în faţa Parlamentului?

De ce nu am făcut-o de acuma, domnule prim-ministru?! Avem în două luni de zile de rezolvat problema Legii salarizării, Legii pensiilor şi să ne întoarcem la legile educaţiei. De ce nu am încercat în bugetul de stat să facem aceste lucruri, şi să facem o cârpeală de buget, aşa cum - din păcate - am făcut cu toţii în ultimii 20 de ani.

Este o şansă ratată, şi - din păcate - semnele pozitive pe care premierul le-a indicat, creşterea producţiei industriale şi a exporturilor, sunt elemente din străinătate, nu din România. Ar fi trebuit să stimulăm motoare de creştere şi să asigurăm protecţie socială.

Păcat, aceeaşi gândire de contabil de la CSP, care se reproduce după 20 de ani de la Revoluţie! Păcat de Dumnezeu! Este o ocazie ratată, inclusiv de cei care sunteţi în arcul majoritar. Sper ca anul 2010 să fie un an mai bun pentru România. Dumnezeu să ne ţină sănătoşi!

Şi, să folosim cât mai puţin 112. Dacă ăsta este motivul pentru STS, tare mi-e că pensionarii or să aibă nevoie de 112 în anul 2010. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind Bugetul de venituri şi cheltuieli al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul 2010.

Doamna Roberta Alma Anastase:

O s-o invit acum la microfon pe doamna Gabriela Anghelache, preşedinta CNVM.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela Anghelache (preşedintele Comisisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare):

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Bugetul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în proiect pentru anul 2010 prevede la partea de venituri suma de 41.300.000 lei egală cu cheltuielile. Bugetul este echilibrat, sold zero.

Este un buget de austeritate, care a ţinut seama de evoluţia veniturilor ce urmează a fi încasate din piaţa de capital, de evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici, de rezultatele obţinute de comisie în anul 2009, şi de o serie întreagă de măsuri pe care le-am preconizat pentru acest an.

Spuneam că este buget de austeritate, cheltuielile de personal fiind stabilite într-o sumă cu 20% mai mică decât cea din anul trecut, inclusiv cheltuielile cu salariile, 20% mai mici, în condiţiile în care nu am prevăzut măsuri de stimulare a personalului, fără plata orelor suplimentare pentru anul care a început, de asemenea, fără a putea acorda stimulente sub formă de premii.

Acestea sunt condiţiile pentru anul 2010. Bugetul se bazează pe o evoluţie anterioară a pieţei, dar mai ales pe elemente concrete, care ţin de probabila evoluţie în anul 2010.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Ştefan, scurt.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Foarte pe scurt: comisiile noastre au întocmit raportul pe marginea acestui proiect de buget. Foarte pe scurt, vă spun că este un buget al echilibrului: 45 milioane cheltuieli, 45 milioane venituri. Se finanţează din venituri proprii.

Vă supun spre dezbatere şi aprobare această propunere, conform anexei 3 de la raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Nu există intervenţii în cadrul dezbaterilor generale.

Vă supun acum la vot Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul 2010. Acesta este şi titlul.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Art.1.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Art.2.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Art.3.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Vă supun aprobării dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Cu majoritate de voturi, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi a doi membri ai Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor.

La ultimul punct avem numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi a doi membri ai Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor. Se fac pe baza rapoartelor comune ale comisiilor permanente de specialitate.

În acest sens îi dau cuvântul pentru o scurtă perioadă de timp domnului Viorel Ştefan.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

În conformitate cu dispoziţiile legii, comisiile reunite au procedat la audierea candidatului Kralik Lorand, pentru Comisia Naţională de Valori Mobiliare. Candidatul a prezentat CV, a răspuns la întrebări, propunerea noastră este să îl aprobaţi pentru un mandat de 5 ani, începând cu data prezentei hotărâri sau hotărârii pe care...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi CSA-ul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Deci, pentru Comisia Naţională de Valori Mobiliare.

Pentru Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au fost audiaţi Daniela Popa şi Dan Constantinescu, de asemenea pentru câte un mandat de 5 ani, începând cu data hotărârii Parlamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă există observaţii la acest raport? Nu sunt.

Prin urmare, trecem la votul cu buletine de vot. Pentru înseamnă când lăsaţi netăiat. Dacă doriţi să votaţi contra, se va şterge numele.

Începem ...(Gălăgie în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

E rândul deputaţilor!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu credeam că acesta o să fie lucrul cel mai greu pe care să-l fac: Senat sau Camera Deputaţilor?!

Haideţi să câştigăm timp. Începem cu Senatul, din respect. Este Camera superioară!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

Doamna preşedinte, câteodată graba strică treaba. În legătură cu mandatul de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, discutăm de începerea mandatului cu 1 februarie pentru cei doi candidaţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Silistru:

Dacă chestorii sunt pregătiţi, încep!

- Albert Almos
- Andrei Florin-Mircea
- Andronescu Ecaterina
- Arcaş Viorel
- Ariton Ion
- Antonescu George-Crin-Laurenţiu
- Badea Viorel-Riceard
- Banias Mircea-Marius
- Bara Ion
- Başa Petru

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Doamna Silistru, numai un moment. Veţi primi două buletine. Ştiţi procedura de vot? Se taie, dacă nu, se pune fără să fie afectat, este vot... Puneţi în cele două urne, vă rog. Mulţumesc.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Silistru:

- Bădescu Iulian
- Bălan Gheorghe-Pavel
- Belacurencu Trifon
- Berca Gabriel
- Berceanu Radu-Mircea
- Bîgiu Marian-Cristinel
- Bîrlea Gheorghe
- Blaga Vasile
- Boagiu Anca-Daniela
- Boitan Minerva
- Bokor Tiberiu
- Borza Dorel-Constantin- Vasile
- Bota Marius-Sorin-Ovidiu
- Calcan Valentin-Gigel
- Câmpanu Liviu
- Chelaru Ioan
- Chirvăsuţă Laurenţiu
- Chivu Sorin-Serioja
- Cibu Constantin-Sever
- Cinteză Mircea
- Coca Laurenţiu Florian
- Constantinescu Florin
- Constantinescu Viorel
- Cordoş Alexandru
- Colăţean Titus
- Crăciun Avram
- Cseke Attila-Zoltan
- Daea Petre
- David Cristian
- David Gheorghe
- Diaconescu Cristian
- Diaconu Mircea
- Dobra Nicolae
- Dumitru Constantin
- Fekete-Szabó András-Levente
- Feldman Radu-Alexandru
- Filip Petru
- Fodoreanu Sorin
- Frâncu Emilian-Valentin
- Frunda Gyórgy
- Găină Mihăiţă
- Geoană Mircea-Dan
- Ghişe Ioan
- Greblă Toni
- Grosu Corneliu
- Günthner Tiberiu
- Gyerkó László
- Haşotti Puiu
- Hărdău Mihail
- Humelnicu Augustin-Daniel
- Ichim Paul
- Igaş Traian-Constantin
- Ion Vasile
- Iordănescu Anghel
- Jurcan Dorel
- Lazăr Sorin-Constantin
- Luca Raymond
- Mang Ioan
- Marcu Gheorghe
- Mardare Radu-Cătălin
- Marian Ovidiu
- Marian Valer
- Marko Bela
- Mazăre Alexandru
- Măgureanu Cezar-Mircea
- Mărcuţianu Ovidius
- Meleşcanu Teodor-Viorel
- Mihăilescu Petre-Şerban
- Mitrea Elena
- Mitrea Miron-Tudor
- Mîrza Gavril
- Mocanu Alexandru
- Mocanu Toader
- Moga Nicolae
- Mustăţea Vasile
- Mutu Gabriel
- Necula Marius-Gerard
- Nedelcu Vasile
- Nicoară Marius-Petre
- Nicoară Romeo-Florin
- Nicolaescu Sergiu-Florin
- Nicula Vasile-Cosmin
- Nistor Vasile
- Niţă Mihai
- Onofrei Orest
- Oprea Dumitru
- Oprea Mario-Ovidiu
- Panţuru Tudor
- Paşca Liviu-Titus
- Păran Dorin
- Pereş Alexandru
- Pintilie Vasile
- Plăcintă Sorina-Luminiţa
- Pop Gheorghe
- Popa Cornel
- Popa Mihaela
- Prodan Tiberiu-Aurelian
- Prună Nicolae-Dănuţ
- Rasaliu Marian-Iulian
- Rădulescu Cristian
- Rădulescu Şerban
- Robu Nicolae
- Rotaru Ion
- Ruşanu Dan-Radu
- Ruşeţ Ion
- Saghian Gheorghe
- Savu Daniel
- Sârbu Ilie
- Sbîrciu Ioan
- Secăşan Iosif
- Severin Georgică
- Silistru Doina
- Staicu Dumitru-Florian
- Stănişoară Mihai
- Şova Dan-Coman
- Tămagă Constantin
- Toma Ion
- Ţopescu Cristian-George
- Ţuţuianu Adrian
- Udriştoiu Tudor
- Urban Iulian
- Valeca Şerban Constantin
- Vasilescu Lia-Olguţa
- Verestoy Attila
- Voicu Cătălin
- Voiculescu Dan
- Vosganian Varujan

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Deputaţi. Un chestor de la PSD, domnul Bănicioiu dacă este, să meargă să dea buletine, dacă nu, domnul Albu. Haideţi!

- Adomniţei Cristian Mihai
- Albu Gheorghe
- Alecu Valeriu
- Almăjanu Marin
- Amet Aledin
- Ana Gheorghe
- Anastase Roberta Alma
- Andon Sergiu
- Andronache Gabriel
- Anghel Florin-Serghei
- Antal István
- Antochi Gheorghe
- Apostolache Mihai Cristian
- Ardeleanu Sanda-Maria
- Arion Viorel
- Atanasiu Teodor
- Avram Marian
- Axenie Carmen
- Balan Ioan
- Balcan Viorel
- Banu Mihai
- Barbu Sulfina
- Barna Maria Eugenia
- Bădălan Eugen
- Bădulescu Adrian
- Bănicioiu Nicolae
- Bărbulescu Daniel-Ionuţ
- Bejinariu Eugen
- Berci Vasile
- Béres Ştefan Vasile
- Blaga Iosif Veniamin
- Bleotu Vasile
- Boabeş Dumitru
- Bobeş Marin
- Bode Lucian Nicolae
- Boghicevici Claudia
- Boiangiu Victor
- Boldea Mihail
- Borbély László
- Bordeianu Dan
- Bostan Emil
- Bot Octavian
- Botiş Ioan-Nelu
- Boureanu Cristian Alexandru
- Brătianu Matei Radu
- Brînză William Gabriel
- Buciuta Ştefan
- Bud Nicolae
- Buda Daniel
- Buda Viorel-Vasile
- Budurescu Daniel-Stamate
- Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu
- Buican Cristian
- Burcău Doina
- Burlacu Cristian-Ion
- Burnei Ion
- Buta Sorin Gheorghe
- Calimente Mihăiţă
- Canacheu Costică
- Cantaragiu Bogdan
- Cazan Mircea-Vasile
- Călian Petru
- Călin Ion
- Cărare Viorel
- Cherecheş Cătălin
- Chircu Doiniţa-Mariana
- Chirilă Constantin
- Chiriţă Dumitru
- Chisăliţă Ioan-Narcis
- Chiţoiu Daniel
- Chiuariu Tudor-Alexandru
- Cindrea Ioan
- Ciobanu Gheorghe
- Ciocan Gheorghe
- Cionca-Arghir Iustin-Marinel
- Ciucă Liviu-Bogdan
- Ciuhodaru Tudor
- Coclici Radu Eugeniu
- Coroamă Gheorghe
- Covaci Dorel
- Cristea Victor
- Cristian Horia
- Croitoru Cătălin
- Damian Ioan
- Dascălu Constantin
- Derzsi Ákos
- Dobre Ciprian Minodor
- Dobre Cristina-Elena
- Dobre Victor-Paul
- Dolineaschi Andrei
- Donţu Mihai-Aurel
- Dragomir Gheorghe
- Drăghici Mircea-Gheorghe
- Drăghici Sonia-Maria
- Drăgulescu Iosif Ştefan
- Dugulescu Marius Cristinel
- Dumitrache Ileana Cristina
- Dumitrescu Cristian-Sorin
- Dumitrescu Liana
- Dumitrică George Ionuţ
- Dumitru Georgică
- Dumitru Ion
- Duşa Mircea
- Edler András-György
- Erdei Dolóczki István
- Farago Petru
- Farkas Anna-Lili
- Fenechiu Relu
- Firczak Gheorghe
- Florea Damian
- Florescu Adrian
- Frunzulică Doru-Claudian
- Fuia Stelian
- Gabor Gheorghe
- Ganţ Ovidiu Victor
- Gavrilescu Graţiela Leocadia
- Geantă Florian-Daniel
- Georgescu Filip
- Gerea Andrei Dominic
- Gheorghe Tinel
- Gherasim Vasile
- Ghiţă Cornel
- Ghiţă-Eftemie Stelian
- Ghiveciu Marian
- Giurgiu Mircia
- Gliga Vasile Ghiorghe
- Göndör Marius-Sorin
- Gorghiu Alina-Ştefania
- Gospodaru Gabriel-Dan
- Grama Horia
- Grosaru Mircea
- Gurzău Adrian
- Gust-Băloşin Florentin
- Hogea Gheorghe
- Holban Titi
- Holdiş Ioan
- Horj Pavel
- Hrebenciuc Viorel
- Iacob-Ridzi Monica-Maria
- Iacob Strugaru Stelică
- Ialomiţianu Gheorghe
- Iancu Iulian
- Ibram Iusein
- Iftime Dragoş-Adrian
- Ignat Miron
- Ionescu George
- Iordache Florin
- Iordache Luminiţa
- Iorguş Zanfir
- Irimescu Mircea
- Itu Cornel
- Jipa Florina Ruxandra
- Jolţa Nicolae
- Kelemen Atilla Béla-Ladislau
- Kelemen Hunor
- Kerekes Károly
- Korodi Attila
- Kötö Iosif
- Lakatos Petru
- Leşe Doru Braşoan
- Liga Dănuţ
- Longher Ghervazen
- Lubanovici Mircea
- Luca Ciprian-Florin
- Lup Mircea Silvestru
- Lupu Mihai
- Macaleţi Costică
- Manda Iulian Claudiu
- Manolescu Oana
- Marian Dan Mihai
- Marin Mircea
- Marinescu Antonella
- Martin Eduard-Stelian
- Márton Árpád-Francisc
- Máté András-Levente
- Mazilu Constantin
- Merka Adrian-Miroslav
- Militaru Constantin Severus
- Mircovici Niculae
- Mitrea Manuela
- Mocanu Adrian
- Mocanu Vasile
- Mocioalcă Ion
- Moldovan Carmen Ileana
- Moldovan Emil Radu
- Morega Dan Ilie
- Motreanu Dan-Ştefan
- Movilă Petru
- Munteanu Ioan
- Mustea-Şerban Răzvan
- Nassar Rodica
- Năstase Adrian
- Neacşu Marian
- Nechifor Cătălin-Ioan
- Neculai Marius
- Negoiţă Robert Sorin
- Negruţ Clement
- Nica Dan
- Nica Nicolae-Ciprian
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen
- Nicolicea Eugen
- Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae
- Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana
- Nistor Laurenţiu
- Niţă Constantin
- Niţu Adrian Henorel
- Nosa Iuliu
- Novac Cornelia Brînduşa
- Oajdea Vasile Daniel
- Olar Corneliu
- Olosz Gergely
- Oltean Ioan
- Oprea Gabriel
- Oprişcan Mihai Doru
- Orban Ludovic
- Pál Árpád
- Palaşcă Viorel
- Palăr Ionel
- Paleologu Theodor
- Pálfi Mozes Zoltan
- Pambuccian Varujan
- Pandele Sorin Andi
- Panţîru Tudor
- Pardău Dumitru
- Păduraru Nicuşor
- Păsat Dan
- Păun Nicolae
- Pâslaru Florin-Costin
- Petö Csilla-Mária
- Petrescu Cristian
- Petrescu Petre
- Pieptea Cornel
- Pirpiliu Ştefan Daniel
- Plăiaşu Gabriel
- Pocora Cristina-Ancuţa
- Ponta Victor-Viorel
- Pop Georgian
- Pop Virgil
- Popa Daniela
- Popa Florian
- Popa Octavian-Marius
- Popeangă Vasile
- Popescu Adrian
- Popescu Cosmin Mihai
- Popescu Dan-Mircea
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton
- Popov Duşan
- Popoviciu Alin Augustin Florin
- Postolachi Florin
- Potor Călin
- Preda Cezar-Florin
- Prigoană Vasile-Silviu
- Radan Mihai
- Răţoi Neculai
- Rebenciuc Neculai
- Resmeriţă Cornel-Cristian
- Riviş-Tipei Lucian
- Rizea Cristian
- Rogin Marius
- Roman Gheorghe
- Roman Ioan Sorin
- Roşca Lucreţia
- Rusu Valentin
- Sava Andrei-Valentin
- Săftoiu Ana Adriana
- Săniuţă Marian-Florian
- Săpunaru Nini
- Sârbu Marian
- Scutaru Adrian George
- Seremi Ştefan
- Seres Denes
- Socaciu Victor
- Solomon Adrian
- Soporan Vasile Filip
- Spînu Teodor-Marius
- Stan Ioan
- Stan Ion
- Stan Nicolae
- Stanciu Anghel
- Stavrositu Maria
- Steriu Valeriu-Andrei
- Stoica Mihaela
- Stragea Sorin Constantin
- Stroe Ionuţ-Marian
- Stroe Mihai
- Stroian Toader
- Surdu-Soreanu Raul-Victor
- Surpăţeanu Mihai
- Surupăceanu Mugurel
- Şandru Mihaela Ioana
- Ştefan Viorel
- Ştirbeţ Cornel
- Ştirbu Gigel-Sorinel
- Tabără Valeriu
- Tabugan Ion
- Taloş Gheorghe-Mirel
- Tărâţă Culiţă
- Teodorescu Horia
- Timiş Ioan
- Tiţa -Nicolescu Gabriel
- Tîlvăr Angel
- Toader Mircea-Nicu
- Trăşculescu Alin Silviu
- Tudose Mihai
- Turcan Raluca
- Tuşa Adriana Diana
- Ţaga Claudiu
- Ţintean Ioan
- Ţîmpău Radu Bogdan
- Ţurcanu Florin
- Ţurea Răzvan
- Udrea Elena Gabriela
- Uioreanu Horea-Dorin
- Uricec Eugen Constantin
- Vainer Aurel
- Varga Attila
- Varga Lucia-Ana
- Vasile Aurelia
- Vasilică Radu Costin
- Vişan Gelu
- Vîlcu Samoil
- Vladu Iulian
- Vlase Petru Gabriel
- Vlădoiu Aurel
- Voicu Mădălin-Ştefan
- Voicu Mihai Alexandru
- Voinescu-Cotoi Sever
- Vreme Valerian
- Zamfirescu Sorin Ştefan
- Zătreanu Dan-Radu
- Zgonea Valeriu Ştefan
- Zisopol Dragoş Gabriel
- Zoicaş Gheorghe

La vot, vă rog.

 
   

(Prezenţa sau absenţa deputaţilor şi senatorilor a fost consemnată în stenogramă corespunzător menţiunii făcute în cursul apelului nominal.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

O să-l invit la microfon pe domnul Varujan Pambuccian. Între timp, vreau să vă anunţ că voturile vor fi numărate de Birourile permanente şi rezultatul vă va fi anunţat imediat, celor numeroşi care probabil veţi dori să rămâneţi în sală pentru a afla scorul cu care au fost aleşi fiecare.

Până atunci îl invit pe domnul Varujan Pambuccian, care are de făcut o declaraţie importantă. Nu ştiu dacă pentru ţară, dar pentru deputaţi sigur.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sigur că, din când în când, lucrurile care se repetă riscă să devină reguli. Este a treia oară când Senatul votează, consecutiv, înaintea Camerei Deputaţilor. Şi cred că este înţelept ca regula care există în Regulament să fie păstrată aşa cum este. Pentru că, iată, putem face lucrul acesta astăzi, mâine putem să facem un apel nominal în care să nu mai spunem cine este prezent şi cine nu şi uşor, uşor ajungem să nu mai conteze nimic din ce scrie acolo şi din cum procedăm.

Deci, rugămintea pe care o am către cele două Camere este să respectăm regula aceasta a alternanţei, aşa cum este ea statuată în Regulament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Stanciu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniştri,

Sunt total de acord cu ceea ce a spus domnul Pambuccian, dacă nu am fi politicoşi, ca de fiecare dată. Acum, când Senatul este pe cale de dispariţie, că se desfiinţează, noi trebuie să-i lăsăm să plece primii! Şi noi rămânem aici!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Drept la replică?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Drept la replică!

Eu nu cred că acesta este un mod natural de a rezolva o problemă. Nici a glumi despre ea, nici a... Până la urmă este o chestiune de respectat Regulamentul şi este bine să-l respectăm de acum înainte aşa cum este.

Senatul nu trebuie să-l tratăm ca pe o entitate pe cale de dispariţie. Eu sper să nu fie aşa... Cred că firesc este să respectăm, însă, ce scrie acolo şi de acum înainte alternanţa să fie aşa cum a fost respectată de când există Parlamentul, în forma actuală.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

 
   

- după pauză -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Reluăm lucrările în plen ale Camerelor reunite. Mulţumesc tuturor colegilor numeroşi care au fost alături de noi pentru a fi împreună, ca să aflăm rezultatul şi o invit pe doamna Doina Silistru să citească procesul-verbal şi să prezinte rezultatele votului. Vă rog, microfonul central.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Silistru:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui membru în funcţia de comisar al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

În temeiul prevederilor art. 32 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, cu privire la numirea domnului Kralik Lorand Istvan, în calitate de membru, în funcţie de comisar al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi au constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 470;
  • numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 271;
  • numărul total de voturi exprimate: 271;
  • numărul de voturi anulate: 0;
  • numărul total de voturi valabil exprimate: 271, din care:
    • voturi pentru - 266;
    • voturi contra - 5.

Potrivit prevederilor art. 76 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 38 alin.(7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirea în funcţie se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Ca urmare a faptului că a fost întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituţie şi de Regulament, Parlamentul României numeşte pe domnul Kralik Lorand Istvan, membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în funcţie de comisar.

Semnează membrii Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc doamnei Doina Silistru. O să rog colegii din sală să nu mai vorbească între ei, pentru că urmează să fac o declaraţie solemnă... Fiind epuizată ordinea de zi...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Silistru:

Staţi, domnule preşedinte! Mai avem şi pentru Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă cer scuze. Vă rog, doamna Silistru.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Silistru:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate, prin vot secret cu buletine, de către deputaţi şi senatori asupra numirii doamnei Popa Daniela şi a domnului Constantinescu Dan, în calitate de membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a asigurărilor şi au constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 470;
  • numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 277;
  • numărul total de voturi exprimate: 277;
  • numărul de voturi anulate: 0;
  • numărul total de voturi valabil exprimate: 277, din care:
    • voturi pentru doamna Popa Daniela:
      • voturi pentru - 259;
      • voturi contra - 18;
    • pentru domnul Constantinescu Dan:
      • voturi pentru - 262;
      • voturi contra - 15.

Semnează membrii Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu. Îi felicit pe colegii aleşi şi apreciem faptul că au stat împreună cu noi ca să afle rezultatul votului.

Fiind epuizată ordinea de zi aprobată, declar închisă şedinţa comună de astăzi şi totodată sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă mulţumesc. La revedere!

 
Video in format Flash/IOS  

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 21,10.