Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,33.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele camerei Deputaţilor, şi de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Dumitru Pardău, Mihai Alexandru Voicu şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari.

*

Domnul Mircea Duşa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Deschid lucrările şedinţei dedicate declaraţiilor politice.

Astăzi începem cu Grupul parlamentar al PDL.

Are cuvântul doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Pentru că luna martie este şi luna sărbătoririi francofoniei, mi-am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Francofonia românească, încotro?".

În martie 2010, sărbătoarea francofoniei în întreaga lume este pusă sub semnul aniversării a 40 de ani de existenţă a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF). Pentru aceasta, ca în fiecare an, de altfel, Abdou Diouf, Secretarul General al OIF, a propus ca temă generală de dezbatere: "Préparer la Francophonie de demain" ("Să pregătim Francofonia de mâine").

În opinia noastră, pentru noi, românii, să te gândeşti la ce va deveni francofonia, ca mişcare culturală, socială şi politică ce porneşte de la ideea cultivării limbii franceze ca limbă de comunicare în plan internaţional înseamnă, mai întâi, să recunoşti parcursul acestei limbi în spaţiul românesc, mai apoi să continui să cultivi limba franceză în contextul relaţiilor economice, sociale, politice şi culturale cu statele membre ale lumii francofone, în fine, să crezi în plurilingvismul european ca unică şansă de dezvoltare a entităţilor care formează Noua Europă. Şi toate acestea se pot întâmpla pentru că mişcarea francofonă promovează acele valori umane ce conduc la toleranţă, solidaritate, respectul şi dezvoltarea identităţii naţionale, diversitatea şi varietatea culturilor şi tradiţiilor în interiorul spaţiului francofon, în întreaga lume.

"Istoria României a devenit modernă atunci când românii au descoperit Franţa şi Revoluţia franceză", spunea Nicolae Manolescu, ambasadorul ţării noastre la UNESCO. În secolul al XVIII-lea, odată cu traducerea lui Voltaire sau Fénelon în limba romană, franceza a devenit limba diplomatică, primul Consulat francez fiind înfiinţat la Bucureşti în 1795, sub conducerea lui Emile Gaudin. La numai un an distanţă, la Iaşi, apare cel de-al doilea consulat, dar şi primul ziar în limba franceză, "Le Courrier de Moldavie". Paul Morand, în cartea sa "Bucarest", avea să spună, la începutul secolului XX, că independenţa română s-a născut din naveta pe care românii o făceau între Paris şi Bucureşti ("De ces navettes entre Paris et Bucarest est née l'indépendance roumaine").

În 1838, profesorul Jean-Alexandre Vaillant publică primul dicţionar francez-român. Franceza începe să fie predată în majoritatea şcolilor din Bucureşti şi Iaşi, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, franceza devine obligatorie în toate şcolile româneşti. Apar primele ziare în limba franceză: "La Voix de la Roumanie" ("Vocea României"), "Le Moniteur Roumain", "Le Journal de Bucarest". Aproape toţi scriitorii generaţiei 1848 au început prin a scrie în franceză: Alecsandri, Russo, Kogălniceanu. Odobescu şi Haşdeu, la începutul secolului XX, îşi făceau corespondenţa privată în limba franceză.

Istoricii francezi Jules Michelet şi Edgar Quinet susţin independenţa statului român obţinută în 1877. Prima constituţie se inspiră profund din modelul francez. Este "epoca de aur" a francofoniei în România. Toate domeniile vieţii româneşti sunt puternic influenţate de cultura franceză.

La Paris, o întreagă elită românească scrie, publică şi animă saloanele literare: prinţesa Marthe Bibesco, Hélène Văcăresco, Regina Maria, care publică în 1938 "Histoire de Ma Vie", la Plon; Tristan Tzara inventează Dadaismul; Panait Istrati, Cioran, Eliade şi Ionesco, viitori parizieni, îşi fac studiile în România, iar Institutul francez din Bucureşti devine cea mai importantă Misiune culturală franceză în străinătate.

De altfel, este imposibil să separi literatura română de influenţa franceză: Tudor Arghezi, Baudelaire al nostru, Benjamin Fondane, Ilarie Voronca, Gelu Naum, Gherasim Luca, Ion Minulescu, cu toţii au avut un puternic filon francez al creaţiilor literare, ceea ce îi face să aparţină, în egală măsură, celor două culturi. Să nu uităm că George Călinescu, în "La Découverte de l'Occident", spune că limba română literară a fost fondată pe baza limbii franceze, la începutul secolului al XIX-lea.

Limba franceză a contribuit într-o măsură covârşitoare la modernizarea limbii române. Aşa se face că 15-20% din cuvintele de bază ale limbii române provin din franceză. Limba franceză a avut, pentru limba romană, atât un rol de limbă de tranzit, multe cuvinte din alte limbi intrând în română graţie francezei, cât şi unul de limbă de rezistenţă.

În perioada comunistă, cartea franceză era bine ascunsă, ca o adevărată comoară, în multe biblioteci de români. În Basarabia, românii au cunoscut alfabetul latin mai întâi prin intermediul limbii franceze.

De aici caracterul literar, artistic, "aspectul uman" pe care franceza îl îmbracă în spaţiul românesc, "aerul său de familie", cum spunea Theodor Baconschi, fost ambasador al României la Paris.

În 1989, o lume întreagă descoperă în România o francofonie şi o francofilie miraculos de bine conservate, cărora preşedintele francez François Mitterand le aduce un omagiu în 1991.

Cu prilejul Sommet-ului Francofoniei de la Bucureşti, din septembrie 2006, s-a prezentat locul pe care îl are astăzi francofonia în România: 24 de universităţi membre ale Asociaţiei Universităţilor Francofone (AUF); 40.000 de studenţi care studiază franceza; 14.000 profesori de limbă franceză; adică, 88% dintre tinerii români învaţă franceza cel puţin 4 ani.

Preşedintele Traian Băsescu spunea, cu această ocazie, că "este foarte greu să scoţi România din realitatea sa francofonă", vorbind şi despre necesitatea creării unei universităţi francofone. La fel, Nicolae Titulescu, fondatorul Societăţii Naţiunilor, spunea la mijloc de secol XX: "atunci când este vorba de România şi Franţa e greu să separi sentimentul de raţiune" ("Quand il s'agit de la Roumanie et de la France il est difficile de séparer le coeur de la raison").

Astăzi, dincolo de francofonia statistică, istorică, literară sau artistică, România cultivă francofonia economică, prin miile de companii franceze, belgiene, elveţiene sau canadiene implantate în toată ţara. Este timpul ca România să redescopere un alt important palier al francofoniei: Africa, un continent cu care avem relaţii solide.

Francofonia joacă în continuare un imens rol în modernizarea statului român. Modelul francez este unul viu, atât în domeniul educaţiei, cât şi cel juridic, iar statele lumii francofone reprezintă importanţi parteneri în toate domeniile vieţii sociale, economice, culturale şi politice.

În aceeaşi măsură, francofonia românească trebuie să ne întărească rădăcinile culturale şi istoria, ea reprezentând una din şansele noastre în stabilirea unei relaţii mai bogate şi mai puternice cu trecutul nostru comun.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Cornel-Cristian Resmeriţă.

Poftiţi, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriţă:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se numeşte "Restructurarea mineritului - un impact negativ pentru economia Văii Jiului".

Prin Hotărârea Guvernului nr.95/2010 privind aprobarea Listei societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la care se efectuează concedieri colective în anul 2010 şi care vor beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi a regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, s-a hotărât concedierea unui număr de 1.600 de persoane, aparţinând CNH - SA Petroşani.

Programul de restructurare care se aplică la Compania Naţională a Huilei - Petroşani, are ca rezultat disponibilizări semnificative de personal, în cursul lunii aprilie a anului 2010, disponibilizări care vor continua şi în anii următori.

Pentru atenuarea impactului social cauzat de acest proces, aşa cum susţine şi conducerea Companiei Naţionale a Huilei - Petroşani, este necesară coalizarea comunităţilor locale din Valea Jiului, pentru identificarea soluţiilor alternative şi elaborarea, dar şi aplicarea unui plan social, în acest sens.

Comunităţile locale din Valea Jiului, autorităţile publice din Vulcan, Lupeni, Uricani, Petrila, Petroşani şi Aninoasa au foarte multe proiecte în derulare, care au nevoie de sprijin din partea Guvernului, proiecte care vor genera noi locuri de muncă, aceste locuri de muncă fiind principalul obiectiv pentru noi. Ar fi fost necesară o întâlnire a tuturor factorilor responsabili înainte de aplicarea acestui program de restructurare.

Consider că încă nu este totul pierdut şi, din acest motiv, propun domnului prim-ministru Emil Boc o întâlnire comună autorităţi centrale, autorităţi locale, sindicate şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale a Huilei, în care să putem expune problemele cele mai importante ale zonei, şi anume: problematica socială actuală şi de perspectivă generată în special de restructurarea mineritului în Valea Jiului, deoarece foarte mulţi cetăţeni vor rămâne fără locuri de muncă; proiecte de acţiune posibil de aplicat, cu sprijin de la Guvern, dar şi modalităţi de implicare şi sprijin din partea Guvernului sau a autorităţilor centrale.

Închei această declaraţie politică, solicitând încă o dată prezenţa domnului prim-ministru Emil Boc în Valea Jiului, împreună cu alţi factori responsabili din Guvernul României.

Mulţumesc mult.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Poate îl invitaţi şi pe domnul Niţă.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Pavel Horj.

Domnul Pavel Horj:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În timp ce Guvernul domnului Boc luptă împotriva "privilegiilor nesimţite", ministrul educaţiei, domnul Daniel Funeriu, pune şi el un umăr, cum ştie mai bine, la înfrângerea "duşmanului de clasă", a se citi "din clasă", şi nu mai vrea ca în unităţile de învăţământ preuniversitar să existe "tocilari". Nu mai doreşte ca elevii şcolii şi liceenii să fie "roboţei de rezolvat probleme".

Psihanalitic vorbind, surprindem la domnul ministru anumite servituţi faţă de trecutul filogenetic şi istoric, însuşiri specific omeneşti şi tensiuni caracteristice în raport cu inhibiţiile şi constrângerile sociale, şi, probabil, şi un sentiment de neîncredere în forţele proprii, care se formează, de obicei, în copilărie, când, elev fiind, cu domnia sa nu se juca nimeni. Şi atunci stătea în casă şi studia abecedarul cu frenezie, cu urechea la hărmălaia de pe uliţă sau din faţa blocului.

De altfel, singura performanţă a domnului Funeriu este că a văzut pixelul albastru al dosului de palmă prezidenţial şi a venit cu explicaţii ştiinţifice despre viteza mâinii, comparabile cu cea a luminii. Şi, uite-aşa, a ajuns să influenţeze destinele învăţământului românesc, experimentând şi un complex oedipian faţă de Legea învăţământului 2010, aparţinătoare, în procent de 90%, domnului Miclea.

Încercarea de a adopta acest proiect de lege în democraţia noastră constituţională originală, fără să discute serios cu partenerii sociali, nu defineşte statul de drept în care trăim.

Aceeaşi lege a picat la Curtea Constituţională, care a decis că o astfel de lege nu poate fi adoptată prin angajarea răspunderii, ci numai prin dezbatere parlamentară.

Domnul prim-ministru Boc, după ce, sub falsa denumire de reformă, încearcă să-i lovească pe pensionari, acum, cu dibăcie, îşi pregăteşte coasa pentru elevi, studenţi şi profesori, negocierile cu actorii sociali însemnând manevre, de la bătaia cu pumnul în piept, la bătaia cu pumnul în masă.

Proiectul propus de Guvernul Boc este unul greoi, fără o viziune coerentă, cu lacune serioase. Un exemplu, în acest sens, este chestiunea manualelor multiple sau alternative. Proiectul prevede doar faptul că elevii vor avea manuale, dar nu este clar dacă se continuă sistemul de piaţă liberă, cu manuale diverse pentru aceeaşi disciplină, model instituit în anii 2000. La capitolul destinat definirii personalului didactic, nu se face referire la psihologul şcolar.

Conform art.8 alin.(4), finanţarea învăţământului preuniversitar se face după principiul "resursa financiară urmează elevul", în baza căruia alocaţia bugetară aferentă unui elev sau preşcolar se transferă la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă.

Dintr-un calcul financiar simplu, respectând media de 15 preşcolari pentru învăţământul preşcolar, 20 de elevi pentru învăţământul primar şi 25 pentru învăţământul gimnazial, dacă încadrarea este făcută cu cadre didactice calificate, care au obţinut şi gradul didactic I, şi cu vechime în învăţământ, nicio unitate de învăţământ nu se va încadra în buget, fapt ce determină, şi la ora actuală, mai mult de 80% din unităţile de învăţământ la sfârşitul trimestrului I, financiar, să nu aibă fondul necesar pentru achitarea salariilor personalului din învăţământ.

Altă prevedere art.8 alin.(6): asigurarea resurselor şi condiţiile necesare pentru buna funcţionare a învăţământului din fondurile locale, adică a primăriilor, prin inegalitatea repartizării sumei financiare de către consiliile judeţene, primarii, care nu vor aparţine partidului de la guvernare, nu vor putea asigura aceste condiţii minimale de funcţionare a şcolilor.

Art.18: Prin organizarea învăţământului, ca unitate de stat cu personalitate juridică, la care sunt arondate aşa-zisele şcoli, structuri fără personalitate juridică, unele aflându-se la distanţe mari faţă de şcoala cu personalitate juridică, pentru acestea legea nu mai prevede finanţarea unor profesori coordonatori, care, nemaifiind motivaţi şi controlaţi zilnic, va atrage scăderea calităţii învăţământului.

Art.60: Evaluarea făcută progresiv, respectiv clasa a II-a, a IV-a, a VI-a şi a IX-a este o supraîncărcare a elevilor. Noi considerăm că metodele clasice de evaluare a copiilor, la finele unui ciclu şi introducerea admiterii în liceu, în funcţie de opţiunea elevului, creează premisele unei pregătiri sistematice şi temeinice a fiecărui elev, demonstrate de calitatea învăţământului românesc, înainte de a fi debusolat, cu intervenţia fiecărui ministru, din 4 în 4 ani, iar în ultima guvernare în funcţie de fluctuaţia majorităţii politice în Parlament.

Un alt punct de vedere nevralgic al legii îl reprezintă depolitizarea învăţământului.

PNL consideră că ar trebui regândit principiul finanţării de bază şi a celei complementare, pentru că multe din reglementările trecute în finanţarea complementară vor face ca şcolile să devină prizonierele primăriilor.

Potrivit legii, conducerea unităţii de învăţământ, atunci când postul devine vacant, este asigurată de către preşedintele consiliului de administraţie, care poate să aibă, ca profesie, de la lipitor de afişe la aviator, acesta neavând nimic comun cu şcoala.

Conform art.82 alin.(4), Consiliul de administraţie este alcătuit din o treime cadrele didactice, o treime reprezentanţi ai părinţilor şi o treime reprezentanţi ai consiliului local.

De asemenea, se precizează la pct.4 lit. e): "organizarea concursului de ocupare a funcţiei de director şi director adjunct se face de către Consiliul de administraţie, care apoi angajează sau încetează contractele de muncă cu profesorii", art.83, această prevedere reprezentând anticamera tradiţionalelor algoritme şi negocieri politice, în ultimă instanţă, însemnând: matematica la PDL, fizica şi româna la PSD + PC, geografia la PNL, iar istoria la UDMR.

În ceea ce priveşte învăţământul superior, în locul unui sistem bazat pe autonomie universitară, proiectul aduce un sistem centralist şi puternic birocratizat.

Rolul şi locul cu totul marginal rezervat în proiect reglementărilor concrete privitoare la cercetarea ştiinţifică contravine flagrant ideii unor universităţi consacrate prin misiunea educativă şi ştiinţifică deopotrivă.

Ar trebui luat în seamă faptul că orice societate din era postbelică s-a modernizat folosindu-se de universităţi, sprijinindu-le şi dezvoltându-le pe acestea, înainte de toate, sub aspectul capacităţii de dezvoltare ştiinţifică. Cine minimalizează importanţa cercetării ştiinţifice, se condamnă la înapoiere.

Potrivit acestui proiect, mecanismele preconizate în vederea selectării rectoratelor deschid în România larg calea imixtiunii factorului politic neacademic, încălcând, evident, principiul esenţial al depolitizării, ca o componentă indispensabilă a autonomiei universitare.

Domnule prim-ministru Boc,

Domnule ministru Daniel Funeriu,

Chemarea noastră este de a lua lucrurile în serios, de a vă informa cât mai bine în legătura cu subtilităţile meseriei de dascăl, de a avea mai multă încredere în profesor, pedagog, psiholog şi metodist, pentru că numai astfel veţi putea reglementa unul din cele mai importante şi sensibile domenii ale societăţii. Nu toţi sunt născuţi pentru a fi profesori. De aceea, principala reglementare trebuie să cuprindă motivarea profesorilor.

Nu puţini sunt profesorii care sunt nevoiţi să aibă un al doilea job sau să mai aibă o afacere secundară, de la reparaţia auto la şcoala de şoferi, pentru a-şi completa veniturile.

Dacă este nevoie de adoptarea unei legi a învăţământului, nu-i puteţi scoate tocmai pe profesori din ecuaţia negocierilor şi dezbaterilor. La urma urmelor, această atitudine permisivă poate fi un exerciţiu minimal, dar necesar într-o societate democratică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă solicit respectuos să nu adoptăm acest proiect de lege înainte de dezbaterea publică şi implicarea actorilor sociali, cărora le este destinat acest act normativ.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnule deputat Nicolae Păun.

Domnul Nicolae Păun:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilordeputaţi,

În data de 8 aprilie, la Cordoba, în Spania, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Romilor, este organizat cel de-al doilea Summit pentru problemele romilor, cu tema "Promovarea politicilor publice în spaţiul Uniunii Europene în favoarea politicilor pentru romi". Prin urmare, va fi prezentă şi România cu o delegaţie.

Agenda reuniunii pare să fie interesantă, iar subiectele propuse spre dezbatere, de asemenea, sunt deosebit de importante pentru comunităţile de romi şi, deci, sunt aşteptate cu larg interes măsuri ferme pentru integrarea romilor în spaţiul Uniunii Europene, după acest summit de la Cordoba.

În ceea mă priveşte, în calitate de reprezentant al romilor în Parlamentul României, am o altă opinie cu privire la summitul de la Cordoba, şi anume: în agenda reuniunii nu s-a avut în vedere discutarea eşecurilor de până în prezent a politicilor care vizează minoritatea romilor, precum şi a tuturor aşa-ziselor "experimente" de politică publică pentru romi, care - după cunoştinţele mele - au costat enorm de mulţi bani Uniunea Europeană, ca, de altfel, şi România!

La primul summit consacrat romilor de anul trecut, ca de altfel şi la acest summit, de anul acesta, se va discuta despre integrarea romilor în societate, despre discriminare, politici pentru romi, segregare etnică şi multe alte subiecte. Dar nu am văzut, în mod concret, în atâţia ani de zile, ca statele membre ale Uniunii Europene să arate vreun interes adevărat în soluţionarea problemelor cu care se confruntă această minoritate.

Au trecut deja două decenii din 1990 şi până în prezent, şi - dacă facem un bilanţ realist - se observă că s-au cheltuit sute de milioane de euro pentru reuniuni, întâlniri de toate genurile şi la toate nivelurile, s-au elaborat strategii, s-au înfiinţat instituţii pentru romi la toate nivelurile, în toate statele, prin urmare, situaţia comunităţilor de romi, în opinia mea, rămâne în continuare neschimbată.

Se naşte întrebarea firească, cred eu, în opinia mea: la ce folosesc oare asemenea reuniuni la nivel înalt, dacă tot nu au niciun efect ulterior.

Normal ar fi fost ca să aflăm unde s-a greşit în politica europeană pentru romi, care sunt îmbunătăţirile pe care le putem aduce, astfel încât, în viitorul apropiat, s-avem nişte rezultate palpabile.

Voi enunţa în continuare câteva dintre greşelile clare comise de statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte politicile care vizează comunităţile de romi.

În primul rând, clasa politică din statele membre ale Uniunii Europene a "pasat" în mod vădit problematica romilor către organizaţiile nonguvernamentale, în opinia mea, în eventualitatea unui eşec - de altfel, constatat, să existe un... vinovat.

Deşi sunt instituţii îndreptăţite să soluţioneze problemele tuturor cetăţenilor, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale ale statelor membre din UE, au considerat de cuviinţă că etnia romilor din Europa se poate descurca şi singură, fără ca acestea să se implice!

Comisia Europeană a socotit că responsabilitatea privind imigraţia aparţine statelor de origine ale romilor, de unde romii vin în spaţiul de vest al Europei, şi, prin urmare, n-ar mai fi nevoie de o strategie de combatere a acestui fenomen social, ceea ce a determinat apariţia unor reacţii de extremă dreapta a unor politicieni din state cu vechi tradiţii democratice, cum ar fi Franţa, Italia şi Germania.

Prin urmare, în încheiere, aş vrea să menţionez următorul aspect, şi anume: că România - ca ţară membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană - trebuie să se poziţioneze în mod constructiv la acest summit de la Cordoba, în sensul în care va trebui să militeze pentru schimbarea de atitudine, atât a Parlamentului European, cât şi a Comisiei Europene, în scopul de a exista o politică unitară la nivelul statelor membre pentru comunităţile de romi, pentru că problemele acestora nu pot fi rezolvate de către organizaţiile non-guvernamentale, acestea având un rol limitat, în opinia mea. În Europa, trebuie să înţelegem că există peste 12 milioane de romi, de unde rezultă că este nevoie de o Strategie europeană pentru romi, care să vizeze îmbunătăţirea calităţii vieţii etnicilor romi, cetăţeni europeni, şi, prin urmare, în opinia mea, de asemenea va trebui să fie această strategie puternic susţinută şi de Comisia Europeană.

În încheiere, vreau să urez succes delegaţiei României la summitul de la Cordoba. Îmi doresc ca acest summit să nu rămână doar la stadiul de bune intenţii, ci să se şi concretizeze ceva.

Urez comunităţii rome din România, cu ocazia Zilei de 8 aprilie, un călduros şi sincer "La mulţi ani!".

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Are cuvântul domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Apă curată pentru o lume sănătoasă".

Începând cu anul 1992, în 22 martie, întreaga planetă sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei, un motiv în plus pentru a reflecta şi noi asupra importanţei apei, pe de o parte, şi puţina grijă manifestată pentru gospodărirea acesteia şi păstrarea ei în stare curată, pe de alta.

Deşi suntem conştienţi că viaţa fără apă nu poate exista, nu reacţionăm cum ar trebui şi nu manifestăm grija pe care o merită această importantă resursă naturală.

Este şi motivul pentru care Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat perioada 2005 - 2015 drept Deceniul Internaţional "Apă pentru viaţă".

Dacă e secetă, ne dovedim neputincioşi, când sunt inundaţii, suntem nepregătiţi, când poluarea creşte prin activităţile industriei şi omului, suferim. Ele se repetă ciclic, dar omul nu învaţă nimic.

Să nu uităm că aceste dezastre ecologice au la origine mentalitatea omului că poate învinge natura. Iar această mentalitate a dus la situaţii prin care a pierdut, şi omul, şi a pierdut şi natura. Argumentez cu realitatea judeţului Maramureş şi a municipiului Baia Mare, un municipiu care este străbătut de un râu mort, râul Săsar, iar moartea acestui râu se datorează poluării.

De ani buni, în fiecare primăvară, în judeţul Maramureş au avut loc inundaţii, cu mari pierderi pentru gospodăriile populaţiei şi pentru economie: case şi gospodării distruse, poduri şi podeţe luate de ape, drumuri distruse. Cu toate acestea, s-a făcut mult prea puţin, invocându-se lipsa fondurilor.

Apoi, cursurile de apă sunt adevărate depozite de gunoaie menajere şi de rumeguş, care se transformă în stăvilare în calea apelor, de aici şi dezastrul.

Din păcate, nici cei care gospodăresc apele nu au o abordare ecosistemică, mai ales în măsura în care schimbările climatice aduc viituri inimaginabile cu ceva vreme în urmă.

Lipsesc nu numai fondurile, dar şi strategiile care să reducă riscurile de inundare a localităţilor, prin minimizarea factorilor care duc la formarea de viituri. Aproape nu există curs de apă care să nu necesite amenajarea şi regularizarea malurilor.

De aceea, nu doar în Maramureş, ci în toată ţara, cei care gospodăresc apele trebuie să-şi schimbe managementul faţă de acest ecosistem pe cât de necesar vieţii, pe atât de distrugător, fie că vorbim de inundaţii, sau de secetă, de sursele de apă, care se împuţinează şi nu prea facem mare lucru pentru a găsi altele. Lacurile de acumulare sunt tot cele care au fost, deşi populaţia s-a înmulţit, iar reconstrucţia ecologică a bazinelor hidrografice rămâne doar pe hârtie.

Despre apă e bine să vorbim nu doar de ziua mondială a ei, ci în fiecare zi ar trebui să se vadă preocuparea factorilor responsabili şi a fiecărui cetăţean în parte, pentru a mai corecta din greşeli, pentru a ne pune în echilibru cu natura din care provenim şi a cărei parte suntem.

Chiar dacă s-au luat unele măsuri, ele sunt insuficiente pentru reducerea la minimum a pericolelor directe şi indirecte asupra populaţiei şi economiei.

"Apă curată pentru o lume sănătoasă" este un motto care vorbeşte de la sine despre importanţa acestei resurse naturale a planetei.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Grupul parlamentar al PDL, domnul deputat Cornel Ghiţă.

Domnul Cornel Ghiţă:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte,

Bună dimineaţa, stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se referă la măsurile adoptate de Guvern pentru stimularea forţei de muncă, a protejării angajaţilor, dar şi la cele ce trebuie să ducă spre creştere economică.

Principala prioritate a Guvernului actual o reprezintă crearea de noi locuri de muncă. Guvernul a intervenit deja pentru păstrarea locurilor actuale de muncă prin măsura acordării de facilităţi pentru şomajul tehnic, indiferent dacă un angajator îşi suspendă total sau parţial activitatea. Ordonanţa de urgenţă nr. 4/2010 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială pentru anul 2010 ce face referire directă la şomajul tehnic reglementează această zonă.

În această lună a mai apărut o măsură luată de Guvern pentru stimularea forţei de muncă, şi anume posibilitatea angajării din rândul şomerilor de personal calificat de către angajatori şi beneficierea de către aceştia din urmă a unor măsuri speciale. Astfel, angajatorii beneficiază de scutire de la plata contribuţiilor sociale aferente.

Pentru susţinerea creşterii economice şi menţinerea locurilor de muncă, Guvernul a negociat cu organismele internaţionale majorarea plafonului garanţiilor guvernamentale cu 1 miliard euro. Aceşti bani vor fi folosiţi ca parte de prefinanţare sau cofinanţare în atragerea de fonduri europene, dar şi pentru alte domenii. Un exemplu ar putea fi Programul "Prima casă".

O altă măsură luată de Guvern se referă la revizuirea cadrului juridic existent cu privire la parteneriatul public-privat. Extinderea parteneriatului public-privat reprezintă o soluţie de dezvoltare a investiţiilor de modernizare a infrastructurii şi nu în ultimul rând o măsură de creştere economică. Astfel, stimaţi colegi, măsurile pentru stimularea locurilor de muncă oferă o bază legislativă pentru ca angajatorii sa păstreze numărul de salariaţi şi să-şi desfăşoare activitatea în condiţii optime.

Personal apreciez aceste măsuri de relansare economică şi conservarea locurilor de muncă, mai ales că în judeţul Mehedinţi, judeţ pe care îl reprezint în Parlamentul României, şomajul a luat proporţii de nedorit. Din nefericire, acest judeţ este în fruntea listei, din punctul de vedere al şomajului, iar oamenii de aici aşteaptă cu speranţă astfel de măsuri care să le aducă liniştea în case şi un viitor mai sigur.

Solidar cu Guvernul României, voi face toate demersurile necesare în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială pentru implementarea măsurilor iniţiate, dar şi a altor măsuri care pot relaxa piaţa forţei de muncă. Cred că anul 2010 poate însemna depăşirea profundei crize economice, iar angajatorii să aibă condiţiile necesare pentru a previziona relansarea economică mult aşteptată. Restrângerea activităţii economice, restructurarea de personal pot fi depăşite prin reconsiderarea creditului bancar în condiţii prietenoase faţă de investitori.

Trendul ascendent al statisticilor agenţiilor internaţionale referitoare la economia românească trebuie rapid transpus la nivel micro cu finalitate imediată în apariţia de noi locuri de muncă.

Dacă pentru locurile de muncă din zona bugetară restructurarea a însemnat creşterea productivităţii muncii şi reducerea birocraţiei, domeniul privat are încă nevoie de măsuri coerente de susţinere, deoarece acest domeniu reprezintă motorul dezvoltării şi principalul contribuabil la bugetul de stat.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Grupul parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Victor Cristea.

Domnul Victor Cristea:

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică cu care vin în faţa dumneavoastră se intitulează "Să nu obligăm apa să facă politică!". M-am inspirat din vizita pe care a avut-o în ziua de 18, luna aceasta, în zona Moldovei, premierul Emil Boc şi o parte din colegii săi de Guvern. A fost o vizită de imagine, s-au filmat, au dovedit aptitudini pentru recalificări în alte domenii, dar nu au discutat problemele zonei Moldovei.

Articolul 35 din Constituţie vorbeşte despre dreptul la un mediu sănătos. Vă invit la Vaslui, domnule prim-ministru, să beţi un pahar cu apă. Apoi, vom reciti, tot împreună, acest articol din Constituţie... Tulburat, la propriu şi la figurat, de ceea ce tocmai aţi băut, vă asigur că îl veţi interpreta altfel.

Suntem supravieţuitori într-o zonă clar defavorizată din punct de vedere economic, social şi, iată, şi din punct de vedere ecologic. Mai nou, ignorarea meritelor pe care le-am avut la construirea României, atât culturale, cât şi istorice, au intrat într-o nouă fază. De aceea, stimaţi membri ai Guvernului, vă rog să vă reconsideraţi poziţia pe care aţi adoptat-o faţă de Vaslui şi de proiectele pe infrastructura de mediu din acest judeţ. Nu sunt atât de sadic; chiar nu îmi doresc să gustaţi din apa pe care o beau vasluienii în prezent şi nu numai... Nu vreau nici să respiraţi aerul toxic emanat de staţiile de epurare. Să nu ne beţi apa şi să nu ne respiraţi aerul! Nu, până când, în virtutea angajamentelor semnate de România la integrarea în Uniunea Europeană, nu veţi asigura, cu echidistanţă şi neutralitate politică, suportul financiar pentru derularea programului de îmbunătăţire a calităţii mediului.

Domnule prim-ministru, domnilor miniştri, tot ce aveţi de făcut este să nu ne mai pedepsiţi, să nu ne mai corectaţi ideologic şi să ne puneţi note mici pe motive care nu au nimic de a face cu administraţia, ci doar cu politica. Asiguraţi finanţarea acestui proiect! E mult? E imposibil? Un judeţ întreg vă asigură că nu. În judeţul Vaslui a început implementarea Programului "Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare şi a staţiilor de epurare a apei uzate din municipiile Vaslui, Bârlad şi oraşul Negreşti". Detaliile tehnice ale acestui proiect sunt impresionante, la fel fiind şi suma alocată derulării lui: 67 de milioane de euro. Cu siguranţă, aceste date vă sunt cunoscute, din vremea în care judeţul Vaslui era o prioritate a guvernării. Şi atunci, ca şi acum, de altfel, tot dumneavoastră eraţi la putere. Prin mai multe hotărâri şi ordonanţe de guvern, s-au aprobat atât indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv, cât şi finanţarea şi partea de cofinanţare a obiectivului. De asemenea, s-a stabilit şi termenul pentru finalizarea proiectului. Este vorba de anul 2009. Dacă ne uităm în calendar, termenul a fost depăşit.

Vă întreb, domnule prim-ministru, de ce se întârzie finanţarea acestor lucrări? În loc să plătim împreună pentru o apă mai bună, dumneavoastră plătiţi poliţe? Dacă este aşa, atunci comportamentul acesta seamănă izbitor cu o răzbunare. Vreţi să ne cumpăraţi mai ieftin - gratis dacă se poate - convingerile politice. În acest caz, trebuie să vă spun că noi plătim deja, şi încă foarte scump, ambiţiile politice ale actualei puteri, pentru că finanţarea acestei investiţii se face printr-un grant în proporţie de 75% de Ministerul Mediului şi 25% partea de cofinanţare a bugetelor locale. În 2006, Consiliul Judeţean Vaslui a semnat, cu Ministerul Mediului, convenţia 5.543/SB-5992 de finanţare a acestui proiect. A semnat degeaba, pentru că nu a primit tranşele anuale alocate de către minister. În această situaţie, Consiliul Judeţean a contractat un împrumut de 20 de milioane de euro, pentru asigurarea cotei de cofinanţare de 25%.

Până acum, Ministerul Mediului a alocat, cu mare întârziere, doar circa 13 milioane de lei în contul lucrărilor efectuate. Despre restanţa din 2009, în valoare de 4,3 milioane de lei, nimeni nu mai spune nimic. De plătit, plăteşte tot Consiliul Judeţean Vaslui, care a fost acţionat în instanţă de constructori. Evident, programul se derulează şi acum cu mari dificultăţi financiare, creditul contractat de Consiliul Judeţean fiind singura sursă de finanţare. În consecinţă, domnule prim-ministru Emil Boc, deocamdată nu vă pot invita să gustăm din apa pe care o beau zi de zi vasluienii. Aş face-o, dar mi-e teamă de ce o să gândiţi după.

Vă invit la o apă rece şi limpede într-un aer curat după ce, conştient de importanţa strategică şi de impactul acestui proiect asupra mediului şi calităţii vieţii oamenilor, veţi dispune reluarea la un nivel corespunzător a finanţării acestui proiect. Până atunci, să ne rugăm să nu sece fântânile şi să nu mai cedeze conductele, cum prost s-au obişnuit de când ştiu că Vasluiul este o prioritate a nefinanţării proiectelor.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi, declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Nevruzul, sărbătoarea începutului primăverii".

În fiecare an, la data de 21 martie, se sărbătoreşte, în majoritatea ţărilor din lumea turcă, Nevruzul. Tradiţia, având o vechime de peste 5.000 de ani, şi-a păstrat caracteristicile, astfel că, şi în acest sens, identitatea este foarte clară.

Cuvântul "nevruz" are origine persană, însemnând "noua zi", cu referire la venirea primăverii, anotimp al speranţei, anotimp al luminii, bucuriei, culorii verzi.

Firesc, există particularităţi pentru fiecare comunitate, aşa cum există şi povestiri, unele fantastice, toate referindu-se, însă, la miracolul vieţii.

Se fac numeroase pregătiri, gătindu-se peste şapte feluri de mâncare, deoarece se spune că această cifră aduce noroc. Sigur, se pregătesc şi altfel de preparate, un loc aparte ocupându-l dulciurile.

Cei dornici să colinde, împodobesc crengi cu batiste brodate, cu flori şi pornesc să ducă vestea venirii primăverii.

Şi în România, în mod special în zona Dobrogei, unde se găseşte o importantă comunitate de musulmani, sunt păstrate respectivele tradiţii.

În fiecare an au loc manifestări specifice, dorindu-se să nu se risipească identitatea, element important al continuităţii istorice.

Nevruzul, ca sărbătoare, reprezintă, firesc, şi un prilej de a face cunoscute şi altor populaţii, având religii diferite, aspecte ale propriului mod de a trăi.

Iată de ce, astfel de tradiţii trebuie păstrate, mai mult, promovate şi transmise noilor generaţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului independenţilor, domnul Mircea Irimescu.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică se intitulează "Nelinişti publice".

Stimaţi colegi,

În ultima vreme, în societatea românească, pe lângă extinderea constantă a stării de nemulţumire a populaţiei cauzată de scăderea continuă şi sensibilă a nivelului de viaţă, îşi fac loc şi nelinişti izvorâte din evenimente, pentru mulţi uşor previzibile, cu impact grav pentru viitorul statului nostru. Iată câteva.

Instaurarea de facto, într-o regiune importantă de pe teritoriul României, fără o reglementare legislativă corespunzătoare, a unei a doua limbi oficiale şi a unei alte zile naţionale decât cea prevăzută în Constituţia României, este un fapt fără precedent în istoria statului nostru. Situaţia dificilă creată prin aceasta autorităţilor noastre nu justifică lipsa unei reacţii oficiale a statului român la această chestiune. Oricât de greu i-ar fi, conducerea României nu poate eluda starea de fapt la care s-a ajuns şi trebuie să găsească soluţiile adecvate de acţiune, inclusiv comunicarea către populaţia ţării a acelora care, potrivit legii, pot fi făcute publice.

O atitudine potrivită a autorităţilor în această chestiune este necesară, atât pentru rezolvarea problemei în sine, cât şi pentru că nu este bine ca cetăţenii României să trăiască cu impresia că statul din care fac parte ignoră realităţile cu care se confruntă şi că nu este capabil să precizeze şi să impună limitele legii. Ceea ce se poate dezvolta dintr-o astfel de percepţie publică ar putea, nu peste multă vreme, să nu mai poată fi controlat, cu consecinţele de rigoare.

Tolerarea acţiunii de folosire a modernizării statului român prin reorganizarea administrativă a teritoriului naţional - oricare ar fi aceasta - ca oportunitate pentru realizarea autonomiei unei comunităţi etnice distincte a ţării poate conduce la acţiuni antistatale, cu urmări dintre cele mai rele asupra caracterului unitar al statului român. Deşi chiar şeful statului a exprimat public cu fermitate acest lucru, sentimentul care domină în opinia publică preocupată de destinul naţional al ţării este că lucrurile curg implacabil către un deznodământ legat, în primă fază, de viitorul unei posibile Românii federalizate. Neliniştea larg generalizată care decurge de aici nu este nici pe departe benefică pentru ţară. Sperăm ca guvernanţii ţării să cunoască corespunzător situaţia şi să adopte mijloacele adecvate de a păstra România aşa cum au găsit-o şi cum a trăit ea în inimile celor care au făurit-o în hotarele ei fireşti.

Se spune că viitoarea Lege a minorităţilor naţionale prevede constituirea unor Consilii Naţionale ale Autorităţilor Culturale, organisme cu personalitate juridică şi finanţate de la bugetul de stat. Cum aceste structuri ar urma să decidă înfiinţarea sau desfiinţarea de şcoli, numirea sau destituirea directorilor unităţilor de învăţământ, de cultură sau de presă, adoptarea programelor şcolare privind istoria şi limba maternă, elaborarea de strategii pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural al minorităţilor etc. se impune necesitatea ca statutul lor de funcţionare să fie bine cântărit, din multiple perspective, inclusiv din aceea a interesului naţional. În mare, părerea populară asupra acestei perspective este aceea că avem de a face cu un stat ezitant, depăşit de evenimente, care-şi lasă, la nimereală, prerogative importante la dispoziţia unor grupuri care ar putea aluneca uşor spre poziţii extremiste.

Există o solidaritate naţională faţă de efortul făcut de justiţie pentru a elimina încălcările legii din viaţa ţării noastre. Se aşteaptă, de prea multe ori utopic sau cu naivitate, cercetarea celor ilegale şi măsuri în domeniu. Sunt lucruri despre a căror ilegalitate se vorbeşte deja de decenii. Un exemplu ar fi cel al UDMR-ului. De ce nu se face lumină asupra legalităţii modului în care este înregistrată această formaţiune politică parlamentară şi de guvernare, asupra constituţionalităţii participării ei la alegeri? Poate totul este în ordine, dar lipsa unei poziţii oficiale în domeniu este de natură să hrănească tensiuni interetnice de neacceptat pentru un stat membru al UE.

Faţă de cele arătate, ţinând seama de realităţile lumii în care trăim şi de atitudinea faţă de minorităţile naţionale a statelor europene, nu cerem decât respectarea legilor şi a prevederilor constituţionale de către organele de stat, partide şi alte diverse formaţiuni politice, organe alese ale puterii centrale şi locale, organizaţii nonguvernamentale, asociaţii şi societăţi culturale, ştiinţifice, sportive şi caritabile, într-un cuvânt de către toţi cetăţenii ţării. Răspunderea care revine, legat de aceste probleme, persoanelor care şi-au asumat conducerea acestei ţări - o ştim cu toţii -, este imensă.

Faptul că în Parlamentul României nu au avut loc până astăzi dezbateri pe tema evenimentelor din comunitatea maghiară din România, desfăşurate în perioada săptămânii care a premers data de 15 martie, inclusiv în această zi, mi se pare semnificativă şi pentru asta m-am adresat dumneavoastră. Fie ca temerile celor mulţi, legate de aceste evenimente, să se dovedească nefondate. Eu mă tem că nu va fi aşa.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Prigoană Silviu.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Animalele fără stăpân - o problemă fără rezolvare?".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să aduc în atenţia dumneavoastră o problemă ce s-a dovedit de-a lungul timpului, pe cât de stringentă, pe atât de delicată, şi anume rezolvarea situaţiei animalelor fără stăpân din localităţi, problemă ce pare a fi mai dificil de rezolvat decât intrarea noastră în Uniunea Europeană sau NATO.

Niciuna dintre ţările Uniunii Europene nu se confruntă cu situaţii similare: un număr exagerat de mare de câini abandonaţi sau fără stăpân şi frecvente cazuri de persoane muşcate.

Numărul celor care ajung în spitale din cauza rănilor provocate de câini este în continuă creştere. Potrivit statisticilor existente, numai în luna ianuarie a acestui an s-au prezentat la spitalele din Bucureşti, cu plăgi provocate de câinii fără stăpân, 740 de persoane.

Din nefericire, rănile nu sunt singurul motiv de îngrijorare pe care îl au oamenii agresaţi, existând numeroase boli ce pot fi transmise de la animal la om pe această cale. Vaccinurile ulterioare muşcăturilor sunt dureroase pentru pacient şi costisitoare pentru bugetele spitalelor.

Un recensământ efectuat anul trecut de către autorităţi şi ONG-uri, relevă un număr de aproximativ 80.000 de animale abandonate pe străzile Bucureştiului şi peste 10.000 de persoane internate anual din cauza rănilor provocate de acestea. Situaţii similare se regăsesc în majoritatea localităţilor ţării, indiferent de mărimea acestora.

Managementul populaţiei canine constă în armonizarea acţiunilor de supraveghere şi limitare a dezvoltării populaţiei de câini, cu scopul obţinerii de beneficii maxime din relaţia cu animalele preferate şi reducerea până la anulare a riscurilor privind sănătatea publică.

În acest context, este evident că prevederile legislative în vigoare nu reuşesc să ofere cadrul necesar gestionării corespunzătoare a situaţiei, motiv pentru care voi înainta un proiect de lege care să modifice actuala stare de fapt.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar PSD+PC, domnul deputat Luca Florin Ciprian.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică este adresată preşedintelui Traian Băsescu, primului-ministru Emil Boc şi întregii clase politice, iar obiectul declaraţiei politice este "Site-ul e-România, proiect de 500 milioane de euro, ce ar putea identifica alături de regii asfaltului un nou rege portocaliu al arterei: e-România".

În această perioadă, când se anunţă disponibilizări masive şi aproape 1 milion de oameni vor îngroşa rândul şomerilor, Guvernul a aprobat alocarea a jumătate de miliard de euro pentru un site. Proiectul se numeşte "e-România" şi a fost propus de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, astfel că Executivul a alocat o jumătate de miliard de euro pentru perioada 2010-2013, astfel: în 2010 vor fi alocaţi 245.100.000 lei, în 2011 -714.500.000 lei, în 2012 - 575.800.000 lei, iar în 2013 - 364.800.000 lei.

Sub sloganul "Ţara, mai aproape de cetăţeni", "Strategia naţională e-România urmăreşte modernizarea statului, prin informatizarea interacţiunii cu cetăţenii şi companiile. La nivelul p.i.b., contribuţia şi efectele informatizării serviciilor publice se vor cifra la 90 de milioane de euro în 2010 şi 190 de milioane de euro în intervalul 2011-2013".

Potrivit oficialilor Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, e-România va permite cetăţenilor să se adreseze unei administraţii unitare, aceasta găsind răspuns la toate întrebările şi solicitările sale fără a mai fi nevoie să se deplaseze la vreun ghişeu, iar sub această viziune "statul se gândeşte şi la contribuabil (cetăţean), în special la timpul acestuia. Până la urmă, reducerea birocraţiei este un lucru bun, iar timpul costă bani pe ambele părţi, stat şi cetăţean.

Fundamentarea necesarului de finanţare a obiectivului e-România este justificat de Guvernul Boc astfel:

Având în vedere complexitatea şi diversitatea acţiunilor propuse, precum şi gradul diferit de prioritizare, trebuie subliniat faptul că necesarul de finanţare calculat reprezintă o primă estimare grosieră. În fazele ulterioare de consultare, după definitivarea prioritizării măsurilor prevăzute în cadrul strategiei, vor fi necesare validarea şi ajustarea estimărilor într-un grad mai ridicat de detaliu.

Băncile au adus în România în anul 2009 circa 500 milioane euro, sub formă de capital şi împrumuturi subordonate, consolidând astfel solvabilitatea, potrivit prim-vicepreşedintelui Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Petre Bunescu.

Guvernul face o primă "estimare grosieră" de 500 milioane euro a proiectului site-ului e-România, iar prin programarea multianuală a bugetului pentru implementarea Strategiei guvernamentale de dezvoltare a comunicaţiilor sunt prevăzute 1.250 milioane euro.

Portalul e-România, care vizează simplificarea interacţiunii mediului de afaceri şi a cetăţenilor cu instituţiile statului, prin crearea unui număr de până la 600 de servicii publice on line până în 2013, este unul controversat în condiţiile în care suma alocată, de aproape jumătate de miliard de euro, este considerată prea mare. S-ar putea ca suma de 500 milioane euro să nu fie suficientă pentru realizarea unui site, chiar având denumirea e-România, în condiţiile în care procedura de atribuire publică este adjudecată de o firmă portocalie.

Metoda ajustării sumei de 500 milioane euro ar putea să fie făcută potrivit "reţetei regilor asfaltului din România", ceea ce ar crea posibilitatea "plombărilor" anuale şi repetate a căii de comunicaţie "e-România", astfel că România ar beneficia de serviciile "arterei de comunicaţie e-România", iar peisajul economic autohton ar mai identifica un nou "rege" al arterelor de comunicaţie.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Horia Cristian.

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Înainte de a începe, aş vrea să salut iniţiativa domnului deputat Prigoană şi mă alătur acestei iniţiative, pentru că într-adevăr este o problemă nu numai de sănătate publică, dar este o problemă socială.

Revin la declaraţia mea politică de astăzi, adresată domnului ministru al sănătăţii, Attila Csecke, şi care are tot o legătură cu animalele.

Domnule ministru,

Nu ştiu dacă ştiţi, dar în mod sigur ar trebui să ştiţi, "şobolanii încep să părăsească corabia". Şi bineînţeles că e vorba doar de o figura de stil şi nu de o realitate, dar cei mai fideli furnizori de servicii ai spitalelor din România - şi mă refer aici la furnizorii de mâncare şi furnizorii de spălătorie - încep să abandoneze aceste spitale, pentru că ei înregistrează facturi neplătite de peste un an de zile, unii chiar şi de doi ani de zile şi, în aceste condiţii, pe lângă faptul că calitatea serviciilor pe care le furnizează este deplorabilă, ei au refuzat să mai susţină aceste spitale.

La Spitalul din Timişoara firma care face spălătoria lenjeriei a abandonat spitalul şi din acest moment spitalul se află într-o mare problemă. Dar managementul nu e complet de vină, pentru că din cele 6,2 milioane lei pe care le primeşte lunar de la casa de asigurări, 5,9 milioane reprezintă doar salariile. Dacă mai punem încă o jumătate de milion de lei curentul, apa şi încălzirea, constatăm că banii sunt deja terminaţi şi unde mai vorbim de restul de servicii care trebuie plătite, inclusiv medicamente în valoare de 1,5 milioane de lei. Aşa că datoriile se acumulează fără număr şi într-un mod vertiginos.

Sunt fără cuvinte - şi aceasta este din nou o figură de stil - pentru că, într-adevăr, avem foarte multe cuvinte de spus.

Cred că a venit momentul să vă consultaţi nu numai cu onorabilii colegi ai puterii, dar şi cu umilii reprezentanţi ai opoziţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PDL, domnul deputat Mircea Lubanovici.

Domnul Mircea Lubanovici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi deputaţi,

Fiind un român din diaspora, am locuit mulţi ani în Statele Unite ale Americii - care constituie şi rămân un model de toleranţă în domeniul respectării drepturilor omului şi de respectare a libertăţilor religioase a cetăţenilor - am fost inspirat să promovez două iniţiative legislative. Una dintre acestea declară ca sărbătoare legală şi zi nelucrătoare - Ziua Românilor de Pretutindeni - instituită prin Legea nr.299/2007 şi conferă importanţa cuvenită milioanelor de români din afara României în conştiinţa românilor din interiorul graniţelor ţării.

Se acordă, astfel, recunoaşterea legislativă corespunzătoare rolului însemnat al românilor din diaspora la progresul României - atât prin contribuţia lor la păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor culturale, dar şi prin banii trimişi rudelor din ţar゠care stabilizează de ani buni balanţa de plăţi a ţării-mamă!

Promovarea celei de-a doua iniţiative legislative, care instituie "Ziua Naţională a Rugăciunii" ca sărbătoare legală nelucrătoare, este menită să consacre o zi specială din an apropierii de Dumnezeu prin rugăciune, reamintind, tuturor, că - prin însăşi etnogeneza sa - poporul român "se declară un popor creştin", primind mesajul Evangheliei de la Sfântul Apostol Andrei - "Cel dintâi chemat dintre Apostoli".

În această zi dedicată lui Dumnezeu, toţi credincioşii români se vor putea uni prin puterea rugăciunii înaintea lui Dumnezeu, indiferent de religia, confesiunea sau denominaţia creştină căreia îi aparţin, conform îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: "Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte lucruri vi se vor adăuga!" - (Matei, VI, 33).

Trebuie să precizez că alte ţări din Uniunea Europeană au mai multe sărbători legale libere decât România: astfel, Slovacia are 15, iar Malta şi Spania - 14. În acelaşi context, se cuvine menţionat şi faptul că-n cererea de reexaminare a primei forme a Legii nr.202/2008 venită la promulgare, preşedintele Băsescu a subliniat că trebuie să ţină cont de faptul că "românii beneficiază de cele mai puţine zile de sărbătoare legală cu însemnătate spirituală"!

Totodată, vă invit - pe această cale - stimaţi colegi deputaţi, să participaţi împreună cu mine, în calitate de coiniţiatori la aceste iniţiative legislative de natură să-i apropie pe românii din ţară de românii din diaspora şi să ne apropie pe toţi de Dumnezeu.

Dumnezeu să-i lumineze pe toţi românii şi pe noi, cei care decidem soarta ţării şi a poporului nostru în spiritul credinţei în Hristos şi în Dumnezeu, pentru a se împlini cuvintele Bibliei: "Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara." (Cartea Cronicilor 7:14)

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Marian Avram.

Domnul Marian Avram:

«România - a fi sau a nu fi "Grânarul Europei"»

Stimaţi colegi,

Agricultura din România a căzut pradă speculaţiilor imobiliare, secetei şi greutăţilor întâmpinate de producătorii locali la desfacere, printre altele, producţia de cereale diminuându-se cu 25-30 de procente, în acest an, comparativ cu anul precedent. În ultimii cinci ani, România nu a reuşit să-şi îmbunătăţească productivitatea în termeni reali, iar suprafaţa cultivată a scăzut cu aproximativ zece procente în perioada 2003-2008, ca urmare a creşterii fenomenului de urbanizare, dar şi a capacităţii limitate de exploatare.

De asemenea, agricultura a suferit şi din cauza investitorilor străini, care au venit în România doar pentru a cumpăra teren arabil la preţuri de 3-7 ori mai mici decât în Occident şi apoi să-1 vândă la preţuri mult mai ridicate.

Ar trebui să vedem ce măsuri să luăm pentru relansarea agriculturii? Cum pot banii europeni să ajute fermierii români care practică agricultură de subzistenţă?

România poate deveni una din puterile agricole ale Europei dacă vom reuşi să atragem o mare parte din fondurile europene disponibile. Finanţarea externă este foarte importantă pentru agricultură, deoarece sprijinul guvernamental este destul de modest în următorii ani.

Dacă România va reuşi să acceseze doar 80% din cele aproximativ 7,5 miliarde euro oferite de Uniunea Europeană, la care să se adauge în perioada 2007-2013 un nivel ridicat de investiţii străine directe, producţia medie de cereale la hectar se poate dubla până în 2013-2015.

Structura fragmentată a suprafeţei agricole reprezintă un obstacol în atragerea de noi investitori străini, afectând în acelaşi timp productivitatea muncii. Aproximativ 50% din terenul agricol este utilizat în prezent de circa 4 milioane de ferme, adică de 98% din numărul total al fermelor din România. Aproximativ 80% din aceste ferme sunt clasificate ca exploataţii de subzistenţă, iar 45% deţin sub un hectar şi nu sunt eligibile pentru marea parte a programelor europene de sprijin.

Fluctuaţiile mari de la un an la altul ale producţiei agricole au devenit cronice, evoluţia fiind atribuită mai curând vremii nefavorabile decât câştigurilor de productivitate.

Agricultura României rămâne o agricultură de subzistenţă, problemele structurale ale acesteia fiind dificil de rezolvat. Piaţa forţei de muncă din acest sector este definită printr-o pondere mare a agricultorilor în totalul populaţiei ocupate, precum şi numărul mare de fermieri vârstnici; printr-o excesivă dependenţă de activităţile agricole ale populaţiei din mediul rural şi un nivel educaţional scăzut şi printr-un declin accentuat al veniturilor reale ale populaţiei.

România are un potenţial agricol semnificativ şi un avantaj comparativ al resurselor naturale pe care ar trebuie să ne bazăm.

Ar trebui gândit un program de relansare a agriculturii şi cu o ţintă precisă - România trebuie să redevină un exportator de produse agroalimentare.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Popeangă Vasile.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Salvăm bugetul - impozităm prostituţia şi vrăjitoria".

Nu cu mult timp în urmă, de la înalta tribună a Parlamentului, Boc-cel-mic la stat (degeaba) da' mare la sfat, că nu-1 costă nimic să-şi dea şi el cu părerea, proclama victoria celor 28 de măsuri din totalul de 32 pentru salvarea economiei. "Un fleac! I-am ciuruit!", susura Băsescu, imediat după alegeri. Cum să se lase Boc mai prejos? "28 de fleacuri! I-am sărăcit!", chiţăia Boc mai deunăzi, lăudându-se mai dihai decât un copil mic cu măsurile luate de Mugur Isărescu măcar pentru menţinerea finanţelor româneşti pe linia de plutire.

N-a şoptit încă nimic de cea de-a 29-a şi 30-a măsură, pe care urmează a le implementa locţiitorul unui premier competent pentru înflorirea economiei româneşti, şi pentru a căror înfăptuire a trimis în misiune sub acoperirea plăpumii însăşi parlamentari PDL, chiar din judeţu-i de baştină. Astfel, membrii marcanţi ai PDL au ajuns cu cercu' în documentare la sanctuaru' sexului plătit, unde s-au desfătat studiind pe îndelete, ba pe faţă, ba pe spate, sfintele taine ale celei mai vechi meserii aducătoare de firfirei. Şi, dacă tot e o activitate bănoasă, de ce să nu vină banii la buget? Că acuş-acuş vine rectificarea şi o să fie probleme că unele genţi s-au golit şi parcă ar fi păcat să nu toace chiar nimic, că, deh, e ditamai ministeru' care construieşte!

Acum, nu se ştie încă suficient de exact dacă documentarea celor portocalii avea doar caracter de documentare în vederea reglementării după mentalitatea PDL-istă şi a impozitării prostituţiei sau documentarea era efectuată şi pentru învăţarea de noi metode de aplicat în partid şi mai ales poporului, ştiut fiind că politica e o femeie de moravuri uşoare...

După cum tot ascuns a rămas şi faptul că bietele "profesoare" au rămas şi "documentate" şi cu banii neluaţi, exersându-se astfel prima ţeapă din domeniul taxării prostituţiei.

Neşoptita măsură 30 se vrea a fi vrăjitoria, care înseamnă de fapt spălatul creierelor şi minţilor prin vrăjitorie şi multă culoare violet, modalitate sigură de aducere de purcoi în vistieria bietei ţărişoare. Şi uite-aşa, uşor, uşor, cu-n impozit pe vrăjeală sau cu unul pe prostituţie salvăm bietul bugeţel, reuşind să plătim acel salariu nesimţit al şefului guvernului portocaliu şi găştii sale.

Vă mulţumesc.

Cea de a doua o s-o depun la secretariat.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Blaga Iosif.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se intitulează "Delfinii - în pericol".

După părerea cercetătorilor, în ultimele decenii impactul omului asupra ecosistemelor naturale s-a accentuat îngrijorător, specialiştii estimând că numărul speciilor cunoscute a scăzut cu 40% faţă de anul 1970.

De aceea, nu întâmplător, anul 2010 a fost declarat de către Naţiunile Unite ca Anul Internaţional al Biodiversităţii. Un motiv în plus pentru ca politicienii, oamenii de ştiinţă, lumea în general, să devină din ce în ce mai interesaţi de starea planetei, casa noastră a tuturor.

Pentru România, la ora actuală, o problemă legată de biodiversitate este şi cea a delfinilor din Marea Neagră, delfini afectaţi în primul rând de poluare.

Privind în trecut, în anii '40, efectivele populaţiilor celor trei specii de delfini din Marea Neagră erau estimate la 1,5-2 milioane. Pescuitul industrial, pe de o parte (cu 62.000 capturi anuale), şi reducerea stocurilor de peşti cu care se hrănesc, pe de altă parte, au dus la scăderea numărului lor, ajungând în 1965 la doar 300.000 exemplare. Deşi pescuitul industrial a fost interzis, din cauza poluării, numărul delfinilor a continuat să scadă. În anii '83-'84, folosindu-se nave maritime şi avioane, populaţiile de delfini au fost estimate la 60.000-100.000 de exemplare. În prezent, mărimea efectivelor celor trei specii de delfini nu se cunoaşte, deoarece metodele de evaluare folosite au fost considerate inadecvate.

În cei 20-25 de ani, cât trăieşte un delfin, substanţele poluante se acumulează în ţesuturile corpului lui, făcându-l vulnerabil faţă de boli, paraziţi şi dăunători.

Astfel, potrivit reprezentanţilor mai multor organizaţii ecologiste, în ultimii ani au fost găsite peste 100 de exemplare moarte. Prin cercetările efectuate asupra acestora s-a stabilit că mamiferele suferă, în primul rând, din cauza substanţelor chimice, tot mai multe şi mai periculoase, care sunt deversate în mare. Este ştiut că Marea Neagră este una dintre mările cu cel mai aglomerat trafic marin din lume. Populaţiile de peşti din Marea Neagră sunt puternic afectate de poluarea marină şi de deşeurile deversate din navele maritime care o tranzitează. La fel de dăunătoare este activitatea industrială poluatoare de la ţărm prin care, voit sau accidental, se varsă în mare sute de tone de substanţe periculoase. Astfel, în zona litoralului românesc, eşuează anual aproximativ 20 de exemplare de delfini, vădit afectate de poluare.

În al doilea rând, braconierii, care pescuiesc fără milă, au produs pagube însemnate în rândul acestor vieţuitoare. Activitatea acestora este mult uşurată de faptul că delfinii sunt slăbiţi din cauza mediului poluat şi cad uşor pradă plaselor întinse de braconieri.

În al treilea rând, poluarea distruge flora şi fauna în general, lăsând delfinii în condiţii grele de mediu, fără hrană suficientă şi de calitate.

Adesea, în căutare de hrană, delfinii vin prea aproape de ţărm. O legendă antică spune că un delfin care se împrietenise cu un băieţel, după ce l-a adus la mal, n-a mai putut înota din cauza apei prea mici şi, cum copilul nu l-a putut împinge spre larg, delfinul a murit, plătind cu viaţa prietenia cu puiul de om.

Prietenia şi afecţiunea delfinilor din acvarii pentru omul care îi îngrijeşte este un fapt de notorietate. Ştiri din mass-media, care au făcut înconjurul pământului, au relatat despre delfinii care, dacă erau certaţi de dresor se îmbolnăveau de supărare.

Ecologiştii cer autorităţilor măsuri urgente pentru îmbunătăţirea situaţiei, în caz contrar România putându-se confrunta cu un adevărat dezastru ecologic la Marea Neagră.

Stimaţi colegi şi colege, membri ai Parlamentului,

Am convingerea că sunteţi de acord că trebuie să intervenim asupra legislaţiei specifice privind protecţia ecosistemelor naturale şi protecţia speciilor de floră şi faună specifice Mării Negre aflate pe cale de dispariţie, astfel încât şi copii noştri să se bucure de un mediu natural sănătos, aşa cum Dumnezeu l-a creat pentru noi.

Consider că acum este momentul să se ia măsuri cât mai urgente pentru ca delfinii din Marea Neagră să nu aibă soarta sturionilor şi a altor specii care sunt pe cale de dispariţie.

Vă mulţumesc şi am încredere că nu uităm prea repede declaraţia mea politică, iar la bugetul de anul viitor vom pune ceva bani şi pentru delfinii din Marea Neagră.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Zisopol Dragoş.

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Mesajul excelenţei sale domnul Spyros Kouvelis, adresat grecilor de pretutindeni, cu ocazia zilei naţionale a Greciei - 25 martie 1821".

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Astăzi, am deosebita onoare şi plăcere să pot citi, în cadrul Camerei Deputaţilor din România, mesajul excelenţei sale - domnul Spyros Kouvelis - ministru secretar de stat în cadrul Ministerului de Externe al Republicii Elene, prilejuit de împlinirea a 189 de ani de la începutul Revoluţiei Elene din 1821.

"Dragi compatrioţi,

Cu ocazia evenimentelor majore din istoria noastră modernă, aniversarea Renaşterii Naţionale, este o mare bucurie pentru mine să împărtăşesc din nou cu dumneavoastră aceleaşi sentimente de mândrie naţională.

Dubla sărbătoare, a elenismului şi a Ortodoxiei, să fie pretextul pentru ca noi toţi să reflectăm la moştenirea luptelor date de greci pentru libertate, democraţie şi independenţă naţională.

În 1821, grecii înrobiţi au început lupta lor pentru a scutura jugul otoman, cu puţine şanse însă de a reuşi. Au ridicat sus stindardul revoluţiei şi, cu ajutorul conaţionalilor lor din diaspora, au crezut în imposibil. Tot nu au reuşit. Protagoniştii luptei pentru independenţă, mulţi dintre ei provenind din comunităţile greceşti din diasporă, s-au remarcat ca simboluri ale eroismului şi patriotismului, numele lor devenind sinonim cu lupta grecilor. Ei s-au întipărit în memoria şi inimile tuturor prin curajul şi sacrificiu de sine.

Astăzi, la 189 de ani de la începutul Revoluţiei greceşti din 1821, mesajul său rămâne actual. Timpul trece, dar obiectivul rămâne neschimbat: înfruntarea oricărei ameninţări, demnitate şi prosperitate pentru naţiune şi ţară. În acest an, în cadrul mediului economic internaţional nefavorabil, ţara noastră se confruntă cu probleme şi provocări. Dar sunt sigur că, inspiraţi de luptele strămoşilor noştri, vom câştiga şi această luptă dificilă. În această bătălie, contribuţia dumneavoastră va fi, ca întotdeauna, hotărâtoare. Este datoria fiecărui grec de a lupta cu toate forţele sale ca ţara noastră să-şi recâştige prestigiul şi credibilitatea pe care le merită.

Pentru cei dintre dumneavoastră care, departe de locul de naştere, ţineţi ridicat steagul elenismului, aş dori să vă urez La mulţi ani, sănătate şi fericire şi încă şi azi lecţia de la 1821 să vă însufleţească tuturor sentimentele patriotice."

Cu această ocazie, doamnelor şi domnilor deputaţi, permiteţi-mi ca în calitate de deputat al Uniunii Elene din România şi de vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Elenă să transmit, la rândul meu. La mulţi ani grecilor şi filoelenilor de pretutindeni!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Au depus declaraţii scrise din partea Grupului parlamentar al PDL, următorii deputaţi: Marius Rogin, Samoil Vîlcu, Cătălin Buhăianu, Maria Stavrositu, Ioan-Nelu Botiş, Claudia Boghicevici, Gheorghe Ciobanu, Petru Călian, Ioan Holdiş, Corneliu Olar, George Ionescu, Doru Leşe Braşoan, Constantin Chirilă, Daniel Florian Geantă, Doiniţa Chircu, Toader Stroian, Daniel Buda, Cristinel Marius Dugulescu, Daniel-Ionuţ Bărbulescu şi Zanfir Iorguş.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC: Ion Dumitru, Mugurel Surupăceanu, Mircea-Gheorghe Drăghici, Cristian Rizea, Liviu-Bogdan Ciucă, Marian Neacşu, Neculai Răţoi, Vasile Gliga, Vasile Mocanu, Emil Radu Moldovan, Florin Iordache, Pâslaru Florin, Mitrea Manuela, Ion Călin şi Itu Cornel.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marian Almăjanu, Andrei Dominic Gerea, George Dumitrică, Radu Stroe, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Virgil Pop, Horea-Dorin Uioreanu, Mihai Cristian Adomniţei, Titi Holban, Radu Bogdan Ţîmpău, Adrian George Scutaru, Cristian Buican, Graţiela Gavrilescu, Viorel Palaşcă şi Alina Gorghiu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: Miron Ignat şi Mircea Grosaru.

Din partea independenţilor: Ioan Munteanu şi Soporan Vasile.

Cu aceasta, declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice închisă. Reluăm la ora 10,00, cu moţiunea simplă pe sănătate.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

"N-am văzut profesori care să moară de foame"

Intens mediatizata declaraţie a ministrului educaţiei m-a ajutat să înţeleg adevărata semnificaţie a politicii actualului guvern: aşteptăm să moară lumea de foame. Acesta este secretul şi a fost în faţa noastră atâta timp, iar noi ne-am tot întrebat de ce nu se iau adevăratele măsuri anticriză în loc să se ciupească puţin câte puţin din bugetul pensionarilor, al salariaţilor la stat (dar numai cei cu venituri modeste) şi chiar din puşculiţa şcolarilor, cărora nu le mai dăm burse şi le recalculăm alocaţiile.

Este inutil să mai spun faptul că într-o guvernare responsabilă, de bun simţ, un astfel de ministru, cu astfel de declaraţii, era demis şi uitat în aceeaşi zi. Cu atât mai mult cu cât nu se află la prima gafă ministerială. Departe de mine intenţia de a contabiliza greşelile de la Ministerul Educaţiei. Încerc totuşi să înţeleg de ce s-a lucrat pe ascuns la un proiect de lege a învăţământului, de ce s-a decis în birourile din Bucureşti comasarea şcolilor şi disponibilizarea profesorilor, fără să se cunoască ce presupune asta, la faţa locului, de ce ministrul stă ascuns în spatele unui purtător de cuvânt gata de atac, în loc să discute cu sindicaliştii care au renunţat să mai predea de mai bine de o săptămână.

Iată, aşadar, că nu vorbim despre un caz izolat referindu-ne la declaraţia cel puţin neinspirată a ministrului, ci despre un tipar, un model de ministru, mult prea depăşit de situaţie, care este nedumerit în faţa huiduielilor şi a protestelor atât de vocale ale profesorilor aflaţi la limita existenţei. Dar, vorba domniei sale, până nu mor, nu reprezintă o prioritate.

Mi-ar fi plăcut, recunosc, să aud şi restul comentariilor ministrului Funeriu, de exemplu din ce crede domnia sa că mai trăiesc profesorii. Meditaţii va spune, probabil. Dar uită că este criză pentru toată lumea, ceea ce reduce veniturile familiilor în general, aşa că meditaţiile sunt mai puţine şi costă mai puţin. Plus de asta, nu ne medităm toţi la educaţie fizică, la desen sau la limba latină, de exemplu. Învăţătorii nu cred că sunt milionari din meditaţii, iar educatorii nici nu ştiu ce sunt acelea meditaţii. Poate ne spune, deci, Daniel Funeriu ce idei de afaceri are pentru cei de la catedră, în aşa fel încât să nu moară de foame.

Dincolo de ironia multor declaraţii făcute de miniştrii cabinetului Boc, chiar de premierul însuşi, constat că nu se ascunde nimic. Aş înţelege să fii la nivel declarativ mai dur, mai tăios, ca să putem digera criza şi să înţelegem pericolul, dacă în timpul acesta ai respecta programul anticriză, dacă ai "strânge cureaua" celebră, deja, şi pentru ministeriabilii PDL şi nou numiţii şefi de instituţii. Dar să spui că un salariu de 1.000 ron este rezonabil pentru un profesor, timp în care dai mii de euro directorilor înregimentaţi politic, este sfidător şi de neacceptat.

Opoziţia nu critică de dragul de a critica, stimaţi colegi, ci pentru că îi oferiţi zilnic material didactic. Vă mărturisesc că am zilnic câteva subiecte de interpelări, declaraţii politice sau de comunicat în conferinţe de presă. Zilnic mai apare ceva de contestat în instanţă, aşa că nu mă miră reacţia maselor care îşi strigă nemulţumirea în faţa Guvernului sau scriu pe bloguri şi presei, în general.

Mă miră, în schimb, lipsa de reacţie şi nonşalanţa cu care se fac promisiuni sau se spune "nu am ştiut". Cum pot să-l cred pe Emil Boc că va pedepsi vinovaţii în cazul protestelor de la Buzău, când oamenii aceia nu mai predau de o săptămână. Mai mult, toate ziarele au scris motivul grevei lor: li s-au tăiat salariile, la 30% din suma cuvenită. Era clar de la bun început. Primul ministru demarează în a doua săptămână o anchetă, timp în care profesorii trebuie să fie recunoscători, probabil.

Problema învăţământului nu reprezintă o prioritate pentru actualul guvern şi am înţeles asta. Motivele nu le ştiam, dar le-am înţeles acum, când ministrul Educaţiei a avut amabilitatea să ne explice. În aceste condiţii, permiteţi-mi să nu mai cred în grija pentru elevi şi profesori pe care o va manifesta statul prin noua lege a învăţământului, să nu mai cred în reformarea acestui sector, care va face lucrurile să meargă. Demagogia a fost demascată chiar de protagoniştii acestei comedii triste, tot ceea ce va urma după fiind o încercare nereuşită de a ne şterge impresia urâtă pe care ne-a lăsat-o singurul ministru al educaţiei care urăşte profesorii şi care pregăteşte proiecte de legi secrete.

În acest context, reiterez solicitarea pe care i-am făcut-o şi în scris ministrului, despre care l-am informat şi pe Emil Boc, aceea de a elibera fotoliul de ministru al educaţiei, predând mandatul cuiva interesat şi capabil.

Domnul Marin Almăjanu:

"Premierul Boc scade febra protestelor bătând cu pumnul în masă"

După ce a venit în Parlament, la începutul săptămânii trecute, ca să ţină un discurs liniştitor, ce viza valurile de proteste anunţate şi începute deja de mai toate categoriile socio-profesionale, premierul Boc şi-a pierdut răbdarea spre sfârşitul acesteia şi a recurs la ameninţări furibunde la adresa sindicatelor.

"Acesta a trecut la ameninţări, la bătăi cu pumnul în masă şi ne-a spus că el este organizator şi face ce vrea. Noi nu primim un pumn în gură de la niciun Guvern şi dacă este nevoie să reacţionăm, pe fondul acesta, vom avea grijă ca şi noi, mişcarea sindicală, să aplicăm loviturile care se cuvin actualului Guvern", a declarat unul dintre sindicaliştii care a participat la discuţiile cu premierul Boc.

Astfel, sindicatele au refuzat să mai continue dialogul cu guvernul pe acest fundal recalcitrant şi s-au retras de la negocieri nemulţumite profund, anunţând declanşarea unor mitinguri de protest în toate judeţele ţării şi chiar declanşarea grevei generale la începutul lunii mai.

Premierul, campion al demagogiei şi populismului ieftin, nu mai are resurse de imaginaţie, nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa minciunii veşnice şi a trecut deja la tratarea cu aroganţă şi dispreţ a celor care vin să-i ceară soluţii pentru situaţia critică în care se găsesc mai toate domeniile de activitate.

Economia românească se află încă pe toboganul recesiunii, şomajul nu poate fi stăvilit sub nicio formă din creşterea fulminantă, iar datoriile acumulate cu vrednicie de guvernele domnului Boc vor fi plătite de foarte multe generaţii viitoare.

Acestea sunt rezultatele guvernamentale ale PDL, obişnuit să promită, dar să nu îndeplinească, să ceară înţelegere permanentă, dar să nu ofere soluţii pertinente, să arunce gunoiul sub preşul altora, dar să nu deconteze niciodată propriile rebuturi.

"Economia României a atins deja minimumul şi acum traversează ultima fază a crizei, care se manifestă prin dificultăţi "uriaşe" privind bugetul public", consideră vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii, Mathias Kollatz-Ahnen.

Graţie stilului contorsionat de guvernare brevetat de premierul Boc, România riscă să intre într-un haos fără precedent, în cel mai scurt timp. Cui îi pasă! Poate mai stoarce domnul Boc imaginaţia vreunui consilier mai inventiv şi mai găseşte vreo resursă de aburit cetăţenii printr-un alt discurs în faţa naţiunii. Dar asta după ce se va mai calma puţin. Până atunci, aproximativ 10.000 de reprezentanţi ai CNSLR Frăţia vor participa, pe 1 mai, la un miting de protest în Capitală, pentru a cere creşterea salariului minim, menţinerea sporurilor în sectorul bugetar şi majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu.

Altceva nu le-a mai rămas de făcut celor ce muncesc decât să protesteze în faţa indiferenţei afişate ostentativ de premierul Boc atunci când i se cere să le rezolve problemele, iar acesta îi răsplăteşte cu o criză de nervi.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Violenţa domestică"

Astăzi, familia naturală, tradiţională se află în criză, în mutaţie spre un viitor confuz şi incert. Violenţa în familie pare a fi "un dat al civilizaţiei'', un fenomen pe care statele lumii încearcă să îl diminueze prin diverse politici instituţionale.Violenţa domestică este o luptă greu de dus la noi în ţară. Este un subiect delicat, considerat încă tabu, într-o societate în care victima este în continuare vinovată pentru ceea ce i se întâmplă.

Cazurile de violenţă în familie care ajung să fie reclamate poliţiştilor din întreaga ţară sunt de ordinul sutelor, anual. Dar acesta este doar vârful icebergului, spun sociologii, deoarece foarte multe persoane agresate de cei ce ar trebui să le fie sprijin refuză să "îşi spele lucrurile" în public, fie din jenă, fie din pricina faptului că nu au certitudinea că societatea chiar poate să le protejeze de agresori. Cele mai multe fapte de acest fel se petrec între soţi/soţii, concubini/concubine, copii/părinţi şi între fraţi.

De multe ori se ajunge la crimă.Stau dovadă, din păcate, crimele inexplicabile, fără sens şi inumane care se petrec între membrii aceleiaşi familii. Un frate l-a înjunghiat pe altul, un tată şi-a omorât copilul de 7 ani, iar altul, bebeluşul de numai 8 luni. Sunt doar câteva dintre atrocităţile petrecute în mijlocul celei care, conform definiţiei, ar trebui să fie "celula de bază a societăţii". Atunci când faptele se reclamă la poliţie, ele sunt încadrate la infracţiuni, la loviri şi alte violenţe, dar au fost şi omoruri, majoritatea petrecute în mediul rural. O explicaţie, un factor favorizant ar putea fi şi cercul vicios creat de lipsurile materiale şi lipsa de educaţie. Consumul de alcool este, de asemenea, un alt factor favorizant, majoritatea acestor tipuri de agresiuni având loc în timp ce autorul era sub influenţa alcoolului. În ceea ce priveşte victimele acestor fapte de violenţă în familie, de multe ori acestora li se spune sau ajung ele însele la concluzia că trebuie să se refugieze de agresor fie la rude, fie într-un centru specializat pus la dispoziţie de comunitate. Acest tip de comportament este eronat. Nu victima este cea care ar trebui îndepărtată din mediul familial, ci agresorul, aşa cum se întâmplă mult mai frecvent în alte ţări.

Dacă în anii anteriori numărul persoanelor de sex feminin care au devenit victime ale agresiunilor în familie era covârşitor faţă de cel al bărbaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie, astăzi proporţiile s-au echilibrat. Practic, numărul femeilor ce sunt victime ale fenomenului de violenţă în familie este egal sau aproape egal cu acela al bărbaţilor. Bătrânii şi copiii sunt cei care cad cel mai adesea victime acestui flagel social pe care actualele condiţii de criză şi insecuritate nu pot decât să îl acutizeze.În perioada ianuarie 2004 - septembrie 2008, de pildă, au fost înregistrate la nivelul întregii ţări 44.284 de cazuri de violenţă în familie, iar în primele trei trimestre ale anului trecut s-au semnalat 6.484 de cazuri de violenţă domestică.Din păcate, statisticile internaţionale arată că mai multe femei sunt rănite şi chiar îşi pierd viaţa din cauza violenţei domestice decât din cauza bolilor, accidentelor rutiere sau altor cauze.

În ceea ce îi priveşte pe copii, cercetările arată că trauma celor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor. În plus, copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Ei prezintă probleme fizice, boli inexplicabile, probleme emoţionale şi mentale, probleme psihologice, probleme de comportament, probleme şcolare şi de identificare cu eroi negativi. Un lucru mai puţin luat în considerare până acum este faptul că în rândul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid şi că pe primul loc în rândul cauzelor se află climatul familial deteriorat şi slaba comunicare în cadrul familiei. Deşi incidenţa fenomenului este în scădere, se manifestă o acutizare a lui, în sensul creşterii intensităţii violenţei (acte de cruzime).

Violenţa domestică este de cele mai multe ori una tăcută. Abuzul verbal care nu lasă urme vizibile, stresul zilnic care îşi pune amprenta asupra psihicului sunt doar câteva dintre motivele pentru care suntem adesea martorii unor izbucniri violente a căror explicaţie nu o putem găsi. Societatea a evoluat şi modalităţile de abuz familial s-au diversificat, luând amploare în mod deosebit tocmai această violenţă tăcută despre care vă vorbeam.

Trebuie să remarc, în acest caz, proiectul Ministerului pentru Familie şi Solidaritate al statului francez, care a alocat peste 5 milioane de euro pentru achiziţionarea unor brăţări de dimensiunea unui ceas în care este integrat un sistem GPS pentru a fi purtate de francezii care au fost violenţi cu partenerele lor de viaţă. Acestea vor fi atenţionate în momentul în care aceştia vor încălca perimetrul stabilit de lege şi încearcă să se apropie de ele. Măsura a fost luată ca urmare a numărului mare de femei care au fost ucise sau agresate de consorţii lor. Se pare că măsura este una de succes întrucât şi Spania a aplicat acest sistem, iar numărul deceselor cauzate de violenţa conjugală a scăzut cu 14%.

Pe plan mondial, violenţa în familie este o problemă politică şi publică cu care se confruntă şi ţările din Europa, unde 1/5 dintre femei au fost cel puţin o dată în viaţă subiectul violenţei fizice. Consecinţele violenţei în familie asupra sănătăţii victimelor, dar şi asupra demnităţii umane aduc prejudicii grave generaţiilor viitoare.

O ţară democratică trebuie în primul rând să protejeze drepturile omului. Trebuie să începem prin a incrimina violenţa domestică, prin a asigura susţinerea victimelor şi favorizarea unei schimbări a mentalităţii, astfel încât violenţa domestică să nu mai fie tolerată, ci doar combătută şi incriminată.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Ziua internaţională a copiilor străzii"

Vin în faţa dumneavoastră pentru a vă spune că data de 21 martie este dedicată, pe plan mondial, copiilor străzii. Este o zi a copiilor care trăiesc pe stradă, prin care se face apel la reflecţie, la autocontrol, cel puţin al limbajului, prin care se promovează capacitatea de înţelegere umană că, dincolo de etichete ("aurolac", "boschetar"), aceşti copii sunt fiinţe cu traume, sentimente, speranţe asemănătoare cu ale tuturor oamenilor, fiinţe care au nevoie nu numai de ajutor material, medical, psihologic, dar şi de acceptarea şi dragostea semenilor lor.

Instituirea unei astfel de zile a apărut ca un demers necesar pentru a readuce, an de an, în conştiinţa comunităţii internaţionale, responsabilitatea fiecărei naţiuni şi a fiecăruia dintre noi de a respecta şi promova drepturile fundamentale ale copiilor şi, mai ales, ale copiilor străzii.

Înainte de 1989, existenţa copiilor fără adăpost era total negată. Este adevărat că numărul copiilor străzii era mult mai mic decât în prezent. Putem vorbi doar de copiii care părăseau mediul familial, fără însă ca ei să fi putut da naştere la grupuri pentru care strada să le fi fost mediu permanent de viaţă.

În România, legislaţia care vizează direct copiii străzii a apărut abia în 1997, ea fiind adaptată şi modificată ulterior. În prezent, protecţia copiilor aflaţi în dificultate este reglementată de Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Îndemnul meu este de a începe să alcătuim un lanţ în care fiecare verigă să însemne o acţiune concretă îndreptată spre aceşti copii. Doar aşa vom putea schimba o realitate care ne stigmatizează, care ne etichetează drept ţara cu boschetari, ţara cu aurolaci. Standardele europene la care tindem cer o societate românească cu un sistem al protecţiei sociale solid, fluent, funcţional. Doresc ca ziua de 21 martie să nu însemne doar un moment de bifare a unui eveniment, ci punctul de plecare spre o societate fără persoane marginalizate.

Domnul Daniel Buda:

"Educaţia naţională - reformă continuă în vederea consolidării statului modern "

Principiul fundamental al oricărui sistem democratic constă în consolidarea sistemului educaţional, care este liantul în stabilirea relaţiilor sociale, în coeziunea socială şi, evident, esenţa dezvoltării societăţii prin pregătirea şi valorificarea capitalului uman, în condiţiile respectului faţă de lege şi faţă de lucrul bine făcut. Încurajarea educaţiei permanente urmăreşte, în general, sprijinirea tinerilor pentru asumarea responsabilităţilor de cetăţean şi, în particular, rolul educaţiei este acela de consolidare a unui set de valori comune, cum ar fi: diversitatea, pluralismul, drepturile omului, justiţia socială, bunăstarea, solidaritatea.

Viitorul unei ţări, dar, în egală măsură, valoare cea mai de preţ îl reprezintă copiii, şi numai de strategia şi măsurile pe care, noi politicienii, le adoptăm, depinde consolidarea unui stat democratic puternic.

România, ca stat cu drepturi depline în Uniunea Europeană, parcurge o etapă de schimbare politică, economică, socială, culturală profundă şi complexă, într-un proces indisolubil legat de respectarea drepturilor omului, în mod particular în ceea ce priveşte drepturile copilului care, din punct de vedere al educaţiei, trebuie să constituie o prioritate naţională. Pe fondul acestor schimbări, şcoala are misiunea să îndeplinească un rol crucial în refacerea şi valorificarea potenţialului uman, educaţia devenind în acest sens un paşaport universal, un catalizator cu efect puternic asupra definirii fiinţei umane.

Sistemul educaţional din România nu răspunde, încă, nevoilor societăţii şi persistă în ineficienţă, inechitate, slabă calitate şi vulnerabilitate la asumarea unor viziuni şi strategii naţionale transpartinice. Mai mult decât atât, eşecul din anii anteriori în abordarea şi poziţionarea educaţiei ca vector de dezvoltare a unei societăţi democratice privind pregătirea capitalului uman ne plasează, astăzi, în rândul statelor care trebuie să aplice reforme profunde, astfel încât să ne aliniem în rândul statelor europene.

Deoarece axa directoare a civilizaţiei occidentale este înaintarea persoanei spre mai multă libertate şi educaţie, spre mai multă înţelegere şi competenţă, elaborarea unei strategii pe termen lung şi a unui cadru legislativ predictibil care să promoveze un învăţământ de calitate, conform cu nevoile viitorului şi standardele europene, necesitatea continuării demersurilor privind punerea în aplicare a Pactului Naţional pentru Educaţie este mai mult decât urgentă.

De câteva zile, asistăm cu toţii la o tentativă de defăimare a sistemului educaţional, la o încercare de decredibilizare a ţării noastre şi a măsurilor adoptare pe palierul educaţional. Eu, personal, în calitate de parlamentar, în cadrul mai multor dezbateri televizate am fost întrebat cu privire la faptul că de ce România mai are nevoie de o altă lege a educaţiei, când avem semnat şi asumat un Pact Naţional pentru Educaţie. Răspunsul meu a fost unul simplu, şi anume: avem măsura adoptată, dar nu avem instrucţiunile de folosire. Prin urmare, Proiectul Legii educaţiei naţionale nu face decât să ofere o viziune coerentă a elementelor fundamentale asumate prin Pactul Naţional pentru Educaţie şi să plaseze sistemul de învăţământ în centrul politicilor guvernamentale, la nivelul standardelor şi cerinţelor europene.

Este momentul ca ţara noastră să îşi asume statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi, evident, să îşi compatibilizeze legislaţia în vigoare cu cea a statelor europene. Educaţiei îi revine rolul de prim ordin în societatea de azi si cea viitoare să facă progrese astfel încât să ofere eficienţă, responsabilitate şi competenţă.

Avem nevoie de o societate pregătită, avem nevoie de adaptarea continuă a sistemului educaţional la schimbările şi evoluţia societăţii româneşti, de aceea consider că avem datoria morală de a sprijini eforturile legislative care vor să transforme aceste deziderate în realitate.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"53 de ani de la un tratat istoric"

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinainte de apariţia statelor naţionale moderne. Ideea unei Europe unite a fost susţinută de-a lungul secolelor de suverani sau intelectuali deopotrivă, dar numai după cel de-al doilea război mondial statele europene au instituţionalizat anumite organizaţii care au pus bazele unei solidarităţi mai strânse între aceste state.

Prima intenţie de creare a marii familii europene a fost concretizată în Planul Marshall, ulterior fiind urmată de constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

Întrucât se dorea realizarea unui proiect de relansare a integrării europene care să urmărească dezvoltarea instituţională, crearea unei pieţe comune şi armonizarea politicilor sociale, la 25 martie 1957 s-a semnat Tratatul de la Roma prin care s-a instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE), tratat semnat de Franţa, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg. Tot în aceeaşi zi a mai fost semnat şi un tratat care instituia Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Tratatele privind instituirea CEE, pe de o parte, şi CEEA, pe de altă parte, au fost încheiate pe o durată nedeterminată şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Astăzi se împlinesc 53 de ani de la semnarea acestui tratat, care avea ca obiective instituirea unei pieţe comune şi apropierea progresivă a politicilor economice ale statelor membre, extinderea continuă şi echilibrată, stabilitate, creşterea nivelului de trai, relaţii mai strânse între statele membre.

Se dorea crearea unei pieţe comune menite să permită dezvoltarea capacităţilor economice, a unei creşteri accelerate a standardelor de viaţă, a unor relaţii cât mai strânse între statele membre. Crearea acestei pieţe nu însemna eliminarea tuturor barierelor existente, ci stabilirea clară a unor politici economice comune în domenii strategice (agricultură, comerţ, transporturi, concurenţă) pentru crearea unor condiţii omogene în vederea creşterii performanţei activităţilor economice.

Deşi România nu s-a numărat printre fondatorii acestui proiect, apartenenţa sa la cel mai avansat proiect de integrare de pe glob ne-a adus nenumărate beneficii, cele mai însemnate traducându-se în accelerarea ritmurilor de reformă din perioada de preaderare şi după aceasta.

Domnul Constantin Chirilă:

"Reforma în administraţia publică"

Societatea românească se află într-un proces de schimbare în care toate elementele de ordin economic, social, politic, civic au cunoscut o nouă dinamică în încercarea de adaptare la condiţiile prezente.

Un sistem democratic este funcţional atunci când economia înregistrează reuşite şi în măsura în care se dezvoltă un spirit democratic în mentalitatea socială.

În această transformare a societăţii româneşti nu se poate face abstracţie de sistemul administraţiei publice, de necesitatea introducerii unei dimensiuni europene în acest domeniu, în conformitate cu valorile acestui spaţiu administrativ.

Guvernul actual şi-a propus să abordeze aceste aspecte ţinând cont de impactul măsurilor de reformă de la nivelul administraţiei publice ce au fost întreprinse în ultima perioadă. În acest sens, s-a organizat o cercetare pe baza sondajului statistic la nivelul administraţiei publice centrale şi locale folosind două eşantioane reprezentative la nivelul primarilor localităţilor şi al reţelei naţionale de modernizatori. Pe baza rezultatelor obţinute s-a analizat impactul măsurilor de reformă asupra derulării procesului descentralizării şi al reformei funcţiei politice. Prin derularea coerentă şi continuă a procesului de descentralizare în perioada imediat următoare vom putea asista la creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor publice, iar administraţiile locale vor răspunde într-o măsură îmbunătăţită exigenţelor cetăţenilor şi dezvoltării locale.

Administraţiile publice locale în perioada imediat următoare au ca priorităţi: ameliorarea furnizării de servicii locale de calitate, creşterea veniturilor la nivel local, sprijinirea dezvoltării capacităţii de valorificare a potenţialului local şi implementarea de măsuri pentru atragerea de investitori strategici în zona de competenţă. În acest scop, administraţiile publice locale sunt considerate ca unităţi primare ale politicii locale şi ale procesului decizional.

Provocare majoră pe termen scurt şi mediu a administraţiilor publice locale este cel al creării mecanismelor din Uniunea Europeană, atât pentru a face faţă schimbărilor culturale, economice şi a putea gestiona fondurile europene, cât şi pentru a pune în practică politicile publice. În acest sens, recomand dezvoltarea capacităţii administraţiilor publice locale şi prin creşterea nivelului de pregătire a funcţionarilor publice de la nivelul instituţiilor administraţiei publice locale. Un rol important revine în acest sens reformei funcţiei publice. Crearea unui corp de funcţionari publici neutru din punct de vedere politic, profesionist şi onest va asigura premisele unei transformări reale a administraţiei publice din ţara noastră.

În noul context geopolitic, administraţia publică centrală şi locală au devenit factori definitorii în competitivitatea economică a unei ţări sau regiuni economice.

Pentru România, procesul de transformări din administraţia publică centrală va căpăta noi dimensiuni. Astfel, acestea trebuie să răspundă noilor schimbări din economia mondială, dar în egală măsură şi noilor cerinţe ale structurilor Uniunii Europene. Reforma administraţiei publice implică modificări de substanţă ale competenţelor sale majore atât la nivelul administraţiei publice centrale, cât şi al administraţiei publice locale şi al serviciilor publice în general. Pe de altă parte, dezvoltarea democraţiei reclamă instituirea unei noi relaţii între cetăţeni şi administraţie, creşterea şi întărirea rolului autorităţilor şi reconsiderarea parteneriatului cu societatea civilă şi aleşii locali.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Despre agroturism"

Teritoriul României prezintă o mare varietate de valori culturale istorice - artă populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice -, un cadru natural armonios îmbinat cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea sunt valenţe ale turismului rural românesc, în mod special.

Agroturismul românesc este un important mijloc de atracţie turistică reprezentat printr-o gamă largă şi diversificată: ţesăturile decorative, costumele populare, sculpturile în lemn şi piatră, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor, împletiturile din nuiele şi, totodată, muzica populară şi dansurile româneşti.

Agroturismul poate fi stimulent pentru dezvoltarea locală în multe zone rurale. Acest sector permite dinamizarea activităţilor economice tradiţionale şi valorificarea particularităţilor culturale locale, oferind în acelaşi timp locuri de muncă şi stăvilind astfel exodul rural pe care societatea românească îl deţine. Trebuie amintit faptul că, pentru a putea vorbi despre fenomenul turistic dintr-o anumită zonă, este necesar să se verifice existenţa unui flux de turişti care să viziteze zona respectivă. Pentru ca turiştii să vină, e nevoie mai întâi să existe posibilitatea de cazare. Dacă nu se procedează aşa, vor exista numai fluxuri de turişti care nu vor contribui la dezvoltarea bogăţiei zonei, ci numai vor utiliza resursele fără altă posibilitate de a oferi beneficii importante pentru comunitate.

Spaţiul rural, cealaltă componentă a produsului turistic, este mult mai dificil de definit. În general, putem aprecia că spaţiul rural este un spaţiu cultural rezultat din relaţia dintre natură şi activitatea umană de-a lungul mai multor secole. Astfel, în zona rurală, urmele activităţii productive legate de sectorul primar, cum ar fi clădirile, modificările peisajului sau amenajarea şi dezvoltarea teritoriului sunt încă prezente şi active.

La nivel comunitar există interes sporit pentru dezvoltarea turismului rural şi pentru capacitatea acestuia de a diminua o parte din efectele dăunătoare ale politicii agrare ale Uniunii Europene, prin protejarea moştenirii din zonele rurale ale continentului şi pentru a îmbunătăţii pretutindeni rezultatele turismului rural. Agroturismul nu s-a născut într-o formă spontană, ci a fost creat în urma cercetărilor şi proiectat de guvernele şi ministerele agriculturii şi turismului din ţările Comunităţii Europene, pentru a da răspunsuri la o serie de probleme create de situaţia zonelor rurale, şi anume: reducerea puternică a veniturilor agrare, abandonarea agriculturii, noua cerere de servicii privind mediul, precum şi stabilitatea populaţiei. Ţări precum Franţa, Germania, Austria sau Italia au încurajat dezvoltarea agroturismului, iar experienţa lor în acest domeniu este de ordinul zecilor de ani.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Situaţia medicilor rezidenţi din România"

Aduc în discuţie, încă odată, o problema delicată, de la nivelul sistemului sanitar românesc: este vorba despre medicii rezidenţi. Medicii rezidenţi din România se confruntă cu o serie de probleme care le îngreunează activitatea şi implicit reforma în sistemul sanitar. După 19 ani de tranziţie şi reforme în sistemul sanitar, aceşti tineri medici sunt puşi în situaţii delicate atât din punct de vedere social, cât şi profesional. După examenul de rezidenţiat sunt prinşi în capcana unui contract de munca încheiat pe perioadă determinată, care le acordă cu indecenţă un salariu lunar net de 1000 lei. Deşi legea prevede plata gărzilor medicilor rezidenţi, există numeroase spitale care îndrăznesc să încalce legea, neacordând plata gărzilor efectuate.

Majoritatea medicilor rezidenţi îşi efectuează stagiile în marile centre universitare, ceea ce implică plata chiriei, a transportului în comun, a cărţilor necesare pregătirii pentru viitoarea specializare, participarea la congrese medicale. Situaţia se complică dacă ne gândim şi la lipsa de medicamente din spitale, folosirea echipamentelor medicale din anii '50-'60, lipsa informatizării, persistenţa unui sistem birocratic, ineficient, clădiri ale căror stare de degradare le apropie de Evul Mediu. Consider indecentă existenţa unor asemenea condiţii într-un sistem medical al unei ţări devenită membră a Uniunii Europene.

Deficienţele majore din sistemul sanitar fac iluzorie eliminarea şpăgii din actul medical şi alterează însăşi calitatea acestuia. Această situaţie explică de altfel şi migraţia masivă a medicilor rezidenţi către ţări ale UE sau SUA. Consider că jurământul lui Hipocrate nu poate fi respectat cu 1000 lei/lună şi se impune luarea unor măsuri urgente de către Ministerul Sănătăţii, care să vizeze şi viitorul acestei categorii sociale de care noi toţi avem atâta nevoie.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Mediul de afaceri românesc în impas"

Ideea în sine de aderare a României la structurile europene a avut şi are un impact major asupra mediului de afaceri autohton. A fost îmbrăţişată ideea occidentală a capitalismului, care pune accent pe puterea omului de a izbândi şi în special pe egoismul sau, care emotoraşul însuşi al economiei de piaţă funcţionale. Mediul de afaceri românesc din prezent deja a preluat foarte mult din capitalismul occidental. Nu putem spune că românii nu sunt întreprinzători, ba, mai mult de atât, au reuşit să declanşeze o revoluţie a tehnologiei, a capitalului în care se pune foarte mult accentul pe individ, văzut ca un mecanism ce poate fi exploatat deplin de nucleele de afaceri.

Atragerea investiţiilor străine şi sprijinirea mediului de afaceri prin adoptarea de măsuri legislative care să vină în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă investitorii străini, dar şi cei autohtoni, ar trebui să fie prioritate de gradul zero pentru orice guvernare, în condiţiile în care sectorul privat este unul din factorii de bază ai dezvoltării economice atât de necesare. De asemenea, se impune cu necesitate ca instituţiile abilitate de stat să sprijine sectorul privat, dar şi structurile asociative ale oamenilor de afaceri, să dezvolte şi să consolideze relaţii strânse de colaborare pentru deblocarea mecanismelor care în prezent frânează dezvoltarea sectorului privat în România şi, implicit, dezvoltarea economică în ansamblu. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că există o strânsă relaţie de interdependenţă între accesarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii locale de către autorităţile administraţiei publice locale şi atragerea de investiţii străine, în sensul că existenţa unei infrastructuri moderne şi oferirea de facilităţi sunt condiţii elementare pentru atragerea oricărui investitor. În aceeaşi măsură, crearea de locuri de muncă are efecte benefice asupra dezvoltării economice a comunităţii locale.

Atât pentru factorii de decizie din sectorul public, cât şi pentru cei din sectorul privat, este fundamentală eliminarea decalajelor economice între judeţe şi apariţia unei axe prioritare de dezvoltare pe judeţe. Problematica complexă a mediului de afaceri trebuie să preocupe în egală măsură autorităţile publice şi reprezentanţii oamenilor de afaceri, pentru asigurarea unei dezvoltări economice susţinute şi durabile. Identificarea soluţiilor la problemele cu care se confruntă principalul motor al dezvoltării economice - sectorul privat - făcută într-un cadru instituţionalizat va avea cu siguranţă efectul scontat.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Traficul de fiinţe umane"

Traficul de fiinţe umane, ca şi corupţia, economia subterană sau fraudele financiare, a înregistrat la nivel mondial proporţii îngrijorătoare pentru societatea modernă, devenind o problemă majoră atât la nivel naţional, cât şi internaţional, reprezentând una dintre cele mai extinse forme de manifestare ale criminalităţii.

Având forme de manifestare care ţin de crima organizată (traficul de droguri, traficul de arme, terorismul etc.), traficul de fiinţe umane poate crea vulnerabilităţi ce ţin de stabilitatea economico-socială a statelor, chiar pacea şi securitatea acestora, prin tulburarea echilibrului demografic, etnic, cultural, prin incapacitatea mecanismelor de protecţie socială sau de sănătate publică, prin depăşirea capacităţii de absorbţie a pieţei legale a muncii şi, implicit, prin bulversarea raportului de forţe dintre structurile de control al legalităţii şi ordinii publice şi partea din populaţie canalizată spre activităţi infracţionale.

Fenomenul traficului de fiinţe umane nu reprezintă o problematică nouă în sfera criminalităţii, el fiind prezent în istoria omenirii de mai multe milenii.

Astfel, sclavia, în forme noi sau mai vechi, ca şi practicile similare sclaviei, continuă să existe în alte state ale lumii, totul derulându-se sub evantaiul crimei organizate. De asemenea, dezvoltarea mijloacelor de comunicaţie şi dezechilibrele economice mondiale au internaţionalizat traficul.

Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, aşa cum se afirmă în toate documentele internaţionale în materie, inclusiv în textul recent al Convenţiei Consiliului Europei, semnate la Varşovia, la 16 mai 2005.

România a adoptat gradual, alături de alte state ale lumii şi, în speţă, ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative destinate construcţiei, consolidării şi eficientizării continue a dispozitivului naţional, în contextul consolidării cooperării internaţionale, în scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen.

Toate naţiunile mileniului III consideră persoana valoarea socială cea mai importantă pentru societatea modernă. Astfel, pentru Uniunea Europeană respectarea drepturilor omului reprezintă o condiţie fundamentală a apartenenţei la aceasta. Nu întâmplător, între criteriile de aderare ale României la Uniunea Europeană, stabilite la Copenhaga, încă din anul 1993, primul este cel care are în vedere existenţa, în statul candidat, a unor instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului. Chiar în primul articol, Constituţia României consacră printre valorile supreme demnitatea umană, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane şi dreptatea.

Din punctul meu de vedere, traficul de fiinţe umane are rădăcini adânci în condiţiile sociale şi economice ale societăţii, ceea ce înseamnă că prima condiţie a prevenirii fenomenului este refacerea economiei, ceea ce ar duce şi la reducerea numărului de persoane din grupurile vulnerabile. Ţinând cont de faptul că un asemenea demers presupune strategii ample, la nivel comunitar şi la nivel naţional, desfăşurate pe termen mediu şi lung, educaţia rămâne cea mai la îndemână cale de a ajuta grupurile cu un înalt risc şi persoanele vulnerabile. Educaţia de prevenire a traficului în şcoli este de o importanţă deosebită, pentru ca potenţialele victime să fie îndepărtate de pericol.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Reforma sistemului educaţional"

Proiectul Legii educaţiei naţionale a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. După finalizarea dezbaterii publice se va întoarce la Guvern pentru forma finală, care va fi trimisă pentru dezbatere Parlamentului. Principalele prevederi prevăd că părinţii şi comunitatea locală vor face parte din Consiliul de administraţie al şcolii, numărul de ore şi programa şcolară vor fi reduse, iar învăţământul obligatoriu va începe la vârsta de 6 ani şi se va încheia la 16 ani, cu introducerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial. Acestea sunt doar o parte dintre modificările pe care Ministerul Educaţiei vrea să le implementeze prin Proiectul Legii educaţiei naţionale. Plecând de la statisticile care arată că în România doar 1,7% din cetăţeni sunt implicaţi în procesul de educare permanentă, prin comparaţie cu media la nivel de UE, de 11%.

Acest proiect de reformă educaţională ar trebui să vină ca o corelare între sistemul educaţional şi sistemul de examinare, astfel încât, după terminarea ciclului obligatoriu să se dea un examen transcurricular cu certificate aferente care să dovedească un anumit nivel de competenţă, precum şi un examen la sfârşitul ciclului liceal obligatoriu transcurricular la nivel naţional. În învăţământul preuniversitar se doreşte compatibilizarea ciclurilor de învăţământ cu cerinţele unei educaţii moderne. Acest lucru va presupune introducerea clasei pregătitoare în învăţământul obligatoriu, începând de la vârsta de 6 ani împliniţi, precum şi terminarea învăţământului obligatoriu la vârsta de 16 ani. Cu cât un copil merge mai devreme la şcoală, cu atât rezultatele sunt mai bune. Există o diferenţă semnificativă între vârsta la care un copil intră într-un mediu educaţional structurat şi rezultatele sale şcolare. La vârsta de 16 ani este legal sa munceşti atât în România, cât şi în Uniunea Europeană. În Europa, din 29 de ţări asupra cărora avem o statistică, 21 de ţări au învăţământ obligatoriu până la vârsta de 16 ani. Concomitent cu consolidarea clasei pregătitoare la învăţământul obligatoriu, trebuie prevăzut în lege ca clasa a IX-a sa treacă în ciclul gimnazial, măsură ce va fi implementată în timp.

Aproximativ 20% dintre tinerii României din mediul rural părăsesc şcoala la sfârşitul clasei a VIII-a, fără a încheia învăţământul obligatoriu. Aducerea clasei a IX-a mai aproape de copii, mai aproape de casele copiilor, îi va ţine un an suplimentar în şcoala, un an care este foarte important pentru dezvoltarea psihologică a copiilor în perioada adolescenţei. De asemenea, copiii care vor merge la liceu - şi noi dorim să generalizam liceul - vor pleca de acasă la o vârstă mult mai matură.

Conform modificărilor aduse Legii educaţiei naţionale se urmăreşte formarea de competenţă şi nu memorarea mecanică, împreună cu o mult mai buna corelare a programului şcolar cu viaţa reală. Copiii nu mai trebuie să înveţe lucruri inutile, copiii nu mai trebuie să înveţe mecanic. Despre procedurile de evaluare, acestea vor fi gândite ca un proces de remediere, nu doar de constatare a unei stări de fapt. Astfel, proiectul propune o evaluare transcurriculară, în care examenul să fie corelat cu programa şcolară, astfel încât accentul să nu mai cadă doar pe materiile la care se dau la examene. Introducerea la sfârşitul ultimului an de învăţământ gimnazial, la sfârşitul clasei a IX-a, a unei evaluări transcurriculare face parte din efortul de a-i încuraja pe copii şi pe profesori să pună accentul pe toate materiile care sunt învăţate la clasă, şi nu doar pe două materii care se dau la examen.

Consider că sistemul educaţional trebuie adaptat la noile nevoi sociale şi în acord cu aşteptările participanţilor la actul educaţional, fie profesori, elevi sau părinţi. De aceea, consider demersul Ministerului Educaţiei, de a modifica Legea educaţiei, bine-venit, dar acesta trebuie să respecte anumite rigori şi exigenţe.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Negocierile eşuate dintre Guvern şi sindicate"

Ţara noastră se află în impas iar cei aflaţi la guvernare nu fac nimic pentru a depăşi aceste momente dificile. Eşecul negocierilor între Guvern şi sindicate dovedeşte încă odată incompetenţa celor aflaţi la guvernare, care nu ştiu decât să reducă cheltuielile cu personalul şi să dea oamenii afară, în loc să ia măsuri pentru dezvoltarea economiei private care ar putea fi singura modalitate de a atrage forţa de muncă disponibilizată din sectorul bugetar şi care poate aduce bani la bugetul statului, astfel încât să poată fi plătite pensiile şi salariile.

Guvernaţii nu înţeleg că creşterea CAS, impozitul forfetar, plata anticipată a impozitului pe profit nu fac altceva decât să distrugă încet economia privată, singura care ar mai putea salva ţara din criza economică. Folosirea unei poziţii de forţă în relaţia cu sindicatele nu va face decât să adâncească sărăcia şi să amplifice tensiunile sociale.

Cei din Guvernul Boc par a nu înţelege că pentru depăşirea crizei economice este nevoie de relaxare fiscală şi de susţinere reală a economiei private care să ducă la creşterea numărului de locuri de muncă, a producţiei şi consumului, ceea ce ar duce la majorarea veniturilor bugetare.

Noi, liberalii, suntem adepţii asigurării unei salarizări echitabile a personalului bugetar, precum şi pentru respectarea legii care prevede că punctul de pensie trebuie să fie 45% din salariul mediu. Pensia reprezintă un contract ferm între stat şi pensionar şi este un drept câştigat prin contribuţii sociale plătite în zeci de ani, iar Guvernul trebuie să înţeleagă că plata pensiei nu reprezintă o pomană, ci o obligaţie a statului, care nu poate fi ignorată.

În concluzie, Guvernul Boc nu are dreptul să îşi bată joc de cei care au muncit şi au plătit o viaţă întreagă contribuţiile la stat şi în aceleaşi timp nu are dreptul să disponibilizeze oameni fără a le oferi o altă alternativă în aceste vremuri dificile doar pentru a mai face economie la bugetul statului pentru ca banii economisiţi astfel să fie folosiţi în diferite scopuri îndoielnice.

Domnul Cristian Buican:

"Programul liberal de relansare a economiei româneşti pe termen mediu şi lung"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta poziţia Partidului Naţional Liberal asupra măsurilor ce trebuiesc luate pentru ca pe termen mediu şi lung România să se poată bucura de o creştere economică sănătoasă, de o economie competitivă care să asigure românilor atât locuri de muncă, cât şi venituri decente. Bunăstarea cetăţenilor ar trebui să stea la baza oricărui program de guvernare, fie că este de stânga sau de dreapta, însă această bunăstare trebuie să vizeze două paliere de dezvoltare: pe termen scurt şi pe termen mediu şi lung. Măsurile economice ce vizează relansarea economică de care România are atât de mult nevoie, măsuri ce vor sta la baza dezvoltării armonioase a economiei româneşti pe termen mediu şi lung trebuiesc luate acum. Altminteri, riscăm să prelungim starea de fapt în care suntem azi şi care, conform tuturor studiilor, arată că din punct de vedere economic stăm foarte rău.

Poziţia mea şi a Partidului Naţional Liberal asupra prosperităţii Românilor este clară: mai puţină politică şi birocraţie, mai multă economie. Astfel, deviza noastră este "transformarea statului birocratic, clientelar, costisitor şi ineficient într-un stat suplu, eficient şi drept, prin descentralizare, debirocratizare şi de reglementare".

Cele mai importante măsuri care să transforme actuala stare de fapt se referă la reforma fiscală, reformă ce noi, liberalii, o vedem în beneficiul oamenilor liberi, astfel încât impozitele mici pentru prosperitatea românilor, planificarea şi stabilitatea legislativă pentru mediul de afaceri să fie în centrul acestei reforme fiscale. Mediul de afaceri din România are nevoie de libertate economică şi fiscalitate prietenoasă pentru întreprinzători şi forţa de muncă, pentru angajator şi angajaţi. Filosofia finanţelor publice este în prezent în flagrantă contradicţie cu principiile dezvoltării economice sănătoase. În loc să acoperim găurile bugetare prin impozite tot mai mari, trebuie stimulată activitatea celor care sunt performanţi şi aşteaptă de la stat un semnal pozitiv.

Pe lângă componenta anticriză, obiectivul strategic al reformei fiscale vizează, în acelaşi timp, transformarea României într-un mediu atractiv din punct de vedere fiscal şi al prosperităţii în Uniunea Europeană. Aceasta este singura cale prin care putem accelera acumularea de capital, creşterea investiţiilor, crearea de noi locuri de muncă şi ridicarea nivelului de trai al românilor.

Aceste obiective pot fi atinse doar prin o serie de măsuri de relaxare fiscală, dar şi a unor măsuri de simplificare şi îmbunătăţire a capacităţii administrative fiscale. Reducerea poverii fiscale asupra mediului de afaceri şi a forţei de muncă va contribui ca România să devină competitivă atât pe piaţa mondială, cât şi din punct de vedere al politicii fiscale. Adoptarea unei cote unice de 10-12%, simultan cu reducerea simultană a t.v.a. la 15% vor spori atractivitatea pentru investitori, lucru esenţial în contextul actualei crize. Mai mult, reducerea impozitării muncii şi a contribuţiilor sociale cu până la 50% vor aduce României masive avantaje investiţionale, cu imense consecinţe benefice în planul ocupării forţei de muncă şi al veniturilor.

Dacă strategia Partidului Naţional Liberal de relansare economică pe termen scurt se axează îndeosebi asupra politicii bugetare şi atenuării dezechilibrelor ivite în anul 2009, strategia pe termen mediu şi lung se adresează mediului de afaceri, prin intermediul politicilor fiscale. În această privinţă, noi considerăm ca necesară instituirea unui parteneriat fiscal cu mediul de afaceri, cu toată gama de contribuabili. Aceasta înseamnă că anumite măsuri de stimulare de natură fiscală vor fi rezultatul acţiunii conjugate a bunei guvernări, dar şi a ameliorării comportamentului fiscal al contribuabililor. Într-o anumită măsură, scăderea veniturilor bugetare s-a datorat deteriorării conformării voluntare, adică a disponibilităţii contribuabililor de a plăti taxele şi impozitele, aceştia preferând, adesea, să se refugieze în zona arieratelor bugetare sau a evaziunii fiscale. Conformarea voluntară a scăzut de la circa 82% în 2008 până la 72% în 2009. Prin măsurile deja enunţate, precum şi prin perfecţionarea suportului informatic al administraţiei fiscale în sesizarea zonelor de risc fiscal şi, în consecinţă, în onorarea cu promptitudine a obligaţiilor financiare ale statului, precum şi prin aplicarea politicilor de încurajare a investiţiilor publice şi private, conformarea voluntară se poate îmbunătăţii, ajungând chiar şi la 95%-97%.

Dragi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră şi v-am prezentat aceste măsuri pe care noi, cei de la Partidul Naţional Liberal, le considerăm obligatorii şi necesare pentru a ne putea mândri, peste câţiva ani, cu una din cele mai prospere economii din Uniunea Europeană. Trebuie să încetăm cu lipsa de viziune a actualului Guvern care nu ştie decât să se împrumute şi să începem să construim o ţară şi o politică fiscală bazată pe realităţile româneşti, nu doar pe împrumuturile de la FMI.

Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu:

"Centura ocolitoare a Municipiului Slatina, pusă în pericol de orgoliul politic al conducerii locale a PSD"

În şedinţa de Guvern din 15 ianuarie a fost adoptată hotărârea prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru centura ocolitoare a municipiului Slatina, obiectiv vital pentru dezvoltarea acestei comunităţi.

Slatina ar putea pierde investiţia de 50 de milioane de euro pentru că autorităţile judeţene nu se înţeleg, iar CJ Olt, condus de PSD, a eliberat o autorizaţie de construcţie care, în loc să ajute, blochează lucrările.

În timp ce primăria Slatina a făcut lobby la Guvern şi a obţinut finanţarea, Consiliul Judeţean Olt a dat o autorizaţie de construcţie în care există însă o clauză: acordul de tranzit al teritoriului comunei Slătioara. Primăria comunei Slătioara nu şi-a dat acordul, chiar dacă această investiţie ar fi fost benefică pentru întreaga comunitate locală.

Centura ar începe de la poarta 3 de la ALRO, ar ocoli Satu Nou, ar coborî pe la Curtişoara şi se va construi un nou pod de 800 de metri peste Olt, după barajul de la Arceşti, urmând să iasă din satul Salcia, al comunei Slătioara, în DN 65. Centura va avea 11,7 kilometri şi este cea mai mare investiţie desfăşurată vreodată în Slatina. Avantaje sunt numeroase. Nu am mai asfalta din doi în doi ani străzile Piteşti, Oituz şi Ionaşcu, iar Slatina ar scăpa de traficul greu. Se vor crea aproximativ 1500 de locuri de muncă, iar oraşul îşi poate crea o zonă de extindere. Locuitorii din Salcia nu sunt afectaţi.

Argumentele autorităţilor locale din Slatina îl lasă indiferent pe primarul din Slătioara, cât şi pe preşedintele CJ Olt. Menţionăm că atât preşedintele Consiliului Judeţean Olt, cât şi edilul localităţii Slătioara sunt membrii PSD, iar încercarea blocării demarării lucrărilor la centura ocolitoare Slatina nu sunt decât expresia unei răzbunări politice şi a unei frustrări legate de dorinţa ca această investiţie să nu facă obiectul unui eventual bilanţ pozitiv al guvernării PDL.

Domnul Toader Stroian:

"Reorganizarea administrativă a ţării, o necesitate"

Integrarea României în Uniunea Europeană a deschis la nivel naţional discuţia în jurul reorganizării administrative a statului, iar nevoile colectivităţilor locale nu mai permit amânarea abordării acestui subiect. De asemenea, integrarea în Uniunea Europeană aduce în prim plan realitatea decalajului istoric dintre angajamentele asumate de statul român, pe de o parte, şi maniera în care comunităţile locale au fost guvernate, pe de altă parte.

Apartenenţa la Uniunea Europeană ne oferă şansa istorică de a regândi modalitatea în care se va amenaja relaţia dintre centru şi teritoriu, evitând pe cât posibil argumente legate de separatism şi dezmembrare naţională, care sunt irelevante în noul context politic şi economic.

Eşecul regiunilor de dezvoltare, ce nu au fost concepute ca unităţi administrativ-teritoriale, au reflectat şi punctul până la care soluţionarea parţială a problemei guvernării locale poate fi abordată. La fel de semnificativă este şi reforma electorală legată de desemnarea prin vot direct a preşedinţilor consiliilor judeţene, care, în anumite cazuri, a relegitimat stiluri de guvernare locală autoritară.

În contextul în care vorbim de demararea pe toate planurile a reformei statului, reforma administrativă a ţării devine o componentă esenţială. Guvernarea la nivel local nu va mai putea fi separată de ataşamentul civic faţă de istoria şi memoria locului şi organizarea la nivel local a unui tip de instituţii care să descurajeze concentrarea monopolistică a puterii. Atât reglementările Uniunii Europene, cât şi Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, încurajează reorganizarea teritoriului de o manieră facilă pentru buna desfăşurare a proiectelor de interes regional.

Nici o reformă a guvernării locale nu se va putea face fără a lua în considerare poziţia cetăţeanului în cadrul comunităţii sale, protecţia identităţilor minoritare, acolo unde ponderea acestora acordă zonei o specificitate deosebită, precum şi consolidarea pluralismului.

Semnificaţia principiului subsidiarităţii se cere raportată la aceste valori, fără de care solidaritatea şi coeziunea naţională nu pot fi imaginate.

Aşadar, amplul proces de reformă administrativ-teritorială reclamă din partea noastră, a clasei politice, echilibru, bunăvoinţă şi mai ales punerea interesului naţional deasupra oricăror interese particulare sau de grup.

Domnul Radu Stroe:

«Cel mai scump portal nu este un "portal" de ieşire din criză»

Odată cu venirea primăverii s-a reanimat "dinamismul" social, protestele şi grevele reprezentând o constantă a guvernelor Boc. Analiza superficială a deciziilor luate de factorii diriguitori ai acestei ţări denotă impactul dezastruos pe care lipsa de viziune şi profesionalism l-a reprezentat în rândul populaţiei.

Deplasarea contraproductivă a accentului dinspre nevoile reale ale cetăţeanului către "nevoi" artificiale, virtuale, gonflate pecuniar în mod inexplicabil, ineficient şi imoral ne îndreptăţeşte să suspectăm actualul Executiv dacă nu de iresponsabilitate sau incapabilitate în gestionarea corectă a finanţelor acestei ţări, cel puţin de o abordare marcusiană a unei "filosofii unidimensionale" a actului de guvernare: sacrificarea celor mulţi pentru recompensarea generoasă a celor care au aderat la idealurile portocalii.

Presiunea exercitată de sindicate, de oamenii ieşiţi în stradă sau care, de la locul de muncă ar putea bloca în mod real funcţionarea normală a societăţii, nu face Guvernul Boc imun la contradicţii. În mod surprinzător, în timp ce România paralizează, Executivul a aprobat strategia naţională e-România, pentru care va aloca, în 2010, aproximativ o jumătate de miliard de euro (245,1 milioane lei), în 2011 se vor aloca 714,5 milioane lei, în 2012 - 575,8 milioane lei, iar în 2013 - 364,8 milioane lei.

În iunie 2009, când aplicaţia e-România a fost lansată ca şi concept, premierul Boc declara că "se face istorie", iar câteva luni mai târziu, aşa cum găsim într-un articol de pe HotNews.ro, în septembrie 2009, şefa departamentului e-learning în ICI, Dora Coardos, declara că "în forma respectivă site-ul a fost creat de cinci-şase copii din cadrul ICI, institut subordonat ministerului comunicaţiilor, iar conţinutul a fost luat de pe diverse site-uri, de unde au găsit". De la Andrei Săvulescu, director în cadrul Ministerului Comunicaţiilor, aflăm că acest proiect reprezintă o prioritate: "Aprobarea strategiei de către Guvern înseamnă că Executivul şi-a însuşit faptul că furnizarea serviciilor, de care s-a vorbit anul trecut că vor trebui implementate, reprezintă o prioritate. Asta înseamnă că atunci când vor exista disponibilităţi la buget or să fie alocaţi cu prioritate către acest domeniu". Costisitoare prioritate!

În timp ce sistemul de sănătate este ca un bolnav în stadiu terminal, în timp ce copiii stau acasă pentru că şcolile se tot închid din lipsa fondurilor pentru salariile profesorilor, în timp ce şomajul a atins cota dramatismului, economia este pe minus, noi ne permitem să avem cel mai scump portal, aşa cum ne permitem să avem cele mai scumpe şi scurte autostrăzi, aşa cum ne permitem să avem alte proiecte scumpe şi deloc justificabile, aşa cum ne permitem.... Poate ţara ar ieşi din impas dacă ar avea e-cetăţeni!

România anului 2010 are nevoie de servicii reale, nu virtuale; are nevoie de măsuri anticriză serioase şi fezabile, are nevoie să ştie să pună ordine în priorităţi. România anului 2010 are nevoie de guvernanţi responsabili, care să cunoască un lucru elementar: nu poţi să-ţi cumperi cea mai scumpă maşină din lume când locuieşti într-o casă ce stă să cadă. Tichia de mărgăritar nu este o soluţie anticriză!

Domnul Bogdan Radu Ţîmpău:

Premierul Emil Boc: "Strada a fost scăpată de sub control şi am avut mai multe situaţii de jaf armat". Aceasta a fost declaraţia şefului executivului de la Bucureşti, în data de 28 septembrie 2009 şi care a fost motivaţia oficială pentru demiterea ministrului de interne Dan Nica. În aceeaşi notă a fost fundamentată şi numirea noului ministru Vasile Blaga, în ideea în care acesta ar putea stăpâni mult mai bine fenomenul infracţional. Dar, la o succintă evaluare, vedem că cel puţin pentru lunile de mandat care au trecut, domnul Blaga nu şi-a atins obiectivul. Jafurile armate şi tâlhăriile ţin în continuare capul de afiş la ştirile din aproape fiecare seară.

• 23 ianuarie 2010 - jaf armat la o casă de amanet din Iaşi;
• 9 februarie 2010 - jaf armat la o casă de pariuri din Mangalia;
• 20 februarie 2010 - două jafuri la case de schimb valutar din judeţul Alba;
• 21 februarie2010 - două jafuri armate într-o singură zi în Reşiţa;

Sunt doar câteva exemple, dar care configurează o hartă a jafurilor ce continuă să îngrozească România. Iar ceea ce este mai grav este faptul că acestea au loc la instituţii care beneficiază de pază şi supraveghere organizată.

Domnule prim-ministru, care sunt măsurile pe care le veţi lua împotriva actualului ministru de interne care dovedeşte că nu este capabil să stăpânească fenomenul care a condus la demiterea predecesorului său?

Nu am văzut nicio reacţie de îngrijorare din partea ministrului de interne cu privire la acest subiect şi nicio strategie de stopare a acestor incidente tot mai dese. În schimb, am beneficiat de luări de poziţie mediatice şi informări asupra noilor achiziţii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, desigur ocolit, precum se vede, de criza financiară din România: radarele de 33.000 euro bucata!

Putem spune că o concluzie ce derivă din modul de cheltuire a banului public de către ministrul administraţiei şi internelor este aceea că şoferii ce încalcă limitele de viteză sunt consideraţi nişte infractori mult mai periculoşi decât autorii jafurilor armate şi ai tâlhăriilor. Este singura explicaţie ce poate fi dată pentru inversarea unor priorităţi de bun simţ pentru orice stat civilizat.

Cătălin Ovidiu Obuf-Buhăianu:

Declaraţia mea politică de astăzi reprezintă o pledoarie în favoarea proiectului nou lansat al Legii educaţiei naţionale.

Este datoria noastră să fim de partea lucrurilor cu adevărat bune atunci când este vorba de educaţia copiilor noştri. De departe, Legea educaţiei naţionale este un proiect ce dă şansa unui sistem aflat în suferinţă zeci de ani să se modernizeze şi să se înscrie în sfera sistemelor educaţionale funcţionale, cu adevărat europene. Trebuie să înţelegem că de această dată timpul nu mai are răbdare. A venit vremea schimbării şi a reformei educaţiei. Stă în puterea noastră să dăm un act normativ bun celor ce aşteaptă schimbarea educaţiei româneşti de multă vreme. Educaţia reprezintă coloana vertebrală a unei societăţi şi influenţează puternic evoluţia acesteia. Indiferent sub ce umbrelă politică ne-am afla, este momentul să ne distanţăm de orgoliile şi patimile politice care au determinat starea actuală a sistemului naţional de educaţie.

Aştept o atitudine responsabilă şi consecventă din partea tuturor colegilor parlamentari, cu atât mai mult cu cât proiectul legii educaţiei are ca punct de plecare Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat de toate partidele parlamentare şi de 22 de organizaţii nonguvernamentale reprezentative.

Deloc de neglijat va fi legislaţia secundară tradusă în hotărâri de guvern, ordine de ministru, metodologii, regulamente, pentru că de multe ori amănuntele de acest tip pot compromite un proiect legislativ. În plus, ştim cu toţii că reforma învăţământului superior a fost finanţată ani de zile prin programe ale Băncii Mondiale şi PHARE, însă, cu toate acestea, România este singura ţară care nu şi-a atins obiectivele datorită managementului lipsit de realism şi coerenţă.

Reţelele de influenţă şi clientelism politic au dus mereu la deturnarea deciziilor ministeriale spre folosul lor, atunci când nu le-au impus de-a dreptul. Păstrarea aceloraşi structuri de conducere la nivele înalte de decizie, lipsa dorinţei de devoalare a afacerilor veroase, absenţa unui audit extern, imparţial, a făcut ca orice progres să fie blocat de interese oculte, iar educaţia din România să ajungă într-o profundă criză. Educaţia a reprezentat o armă ale cărei efecte au depins mai întotdeauna de cine a ţinut-o în mâini.

Abandonul şcolar este la cote alarmante, iar copiii din familii sărace riscă să refacă destinul economic şi social al părinţilor. Iată că printre noutăţile pe care le aduce noul proiect se numără şi extinderea ciclului gimnazial, care va cuprinde şi clasa a IX-a, şi am toate motivele să cred că aceasta poate fi o soluţie pentru combaterea abandonului şcolar.

Prezentul proiect de lege a educaţiei aduce multe elemente de noutate. Este limpede că va produce schimbări majore în organizarea şi funcţionarea învăţământului românesc actual ce va fi direct conectat la realităţile sociale şi economice ale României. Educaţia, chiar dacă nu este aducătoare de "beneficii" materiale imediate, reprezintă şansa de mai bine a unui popor. Este cea mai puternică armă pe care o societate o poate folosi pentru a se schimba.

Investind în educaţie, înseamnă să investeşti în oameni, ceea ce poate contribui la configurarea unui stat al bunăstării ce, actualmente, este în căutarea propriei identităţi.

Doamna Maria Stavrositu:

"Violenţa în şcoală - o problemă de interes european"

Declaraţia mea politică de astăzi face referire la fenomenul violenţei în şcoală.

Şcoala este locul de producere şi transmitere a cunoaşterii, de formare a competenţelor cognitive, de înţelegere a sensului vieţii şi a lumii, de înţelegere a raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine. Şcoala trebuie să profileze caractere şi să-i educe tânărului plăcerea de a învăţa. Acest lucru nu trebuie să treacă în subsidiar realele dificultăţi pe care sistemele educaţionale le întâmpină.

Una dintre problemele de dată relativ recentă cu care sistemul educaţional din România se confruntă este reprezentată de fenomenul violenţei în şcoală.

Complexitatea şi diversitatea fenomenului violenţei în şcoală sunt din ce în ce mai mult recunoscute în Europa, căutându-se soluţii viabile comune pentru ameliorarea acestei probleme. Statisticile instituţionale confirmă şi ele existenţa violenţei în şcolile europene, ceea ce nu poate decât să mobilizeze serviciile şi instituţiile în a gestiona cât mai optim acest fenomen.

În acest context, a vorbi despre violenţă acolo unde ne aşteptăm să găsim cele mai bune condiţii pentru formarea şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii, poate părea un fapt cel puţin neverosimil.

Violenţa în şcoală reprezintă o problemă importantă pe agenda europeană. Abordările şi dezbaterile pe marginea acestui subiect s-au intensificat în ultimii ani, fapt susţinut de existenţa acestei problematici în tematica multor evenimente, conferinţe sau întâlniri internaţionale.

În data de 10 martie 2010, am participat la Adunarea Parlamentară de la Paris (Parliamentary Assembly). Pe ordinea de zi a Comisiei pentru cultură, ştiinţă şi educaţie din cadrul acestui for s-a aflat şi problematica violenţei în şcoală, fenomen cu care se confruntă multe dintre statele europene.

Între temele abordate amintesc: Considerente privind dreptul la creativitate în era Internetului; Măsuri de consolidare a protecţiei şi revigorării limbilor pe cale de dispariţie; O abordare echilibrată faţă de salvarea descoperirilor arheologice prin proiecte de dezvoltare; Protejarea surselor jurnalistice; Dreptul fiecăruia de a participa la viaţa culturală; Convenţia privind drepturile tinerilor; Confidenţialitatea şi gestionarea informaţiilor on-line private; Protecţia libertăţii de exprimare; Interzicerea comercializării şi a utilizării dispozitivelor pentru ţânţari cu dispersie etc.

Plecând de la realităţile actuale în ceea ce priveşte violenţa în şcolile din România, am prezentat, la acest eveniment, cadrul legislativ existent, precum şi radiografia fenomenului ce a avut la bază statistici furnizate de Institutul Român de Ştiinţe ale Educaţiei.

Fenomenul violenţei în şcoală este unul extrem de complex, iar la originea lui se află o multitudine de factori de natură endogenă şi exogenă. În mod absolut contingent, şcoala poate reprezenta o sursă a unor forme de violenţă, însă scopul primordial trebuie să rămână cel educativ, locul unde se stabilesc relaţii, se promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a copilului sau elevului.

Domnul Florin Iordache:

"Planul Guvernului Boc - anticriza în vorbe multe şi realizări puţine"

Premierul Emil Boc a găsit soluţia: combate criza prin vorbe şi discursuri la televizor.

Conform raportului BERD, măsurile anticriză sunt imaginare, ele nu au efecte reale în economie. 80% din măsuri sunt cele propuse de PSD în 2009 când erau la guvernare. În programul de guvernare şi în bugetul pentru 2010 nu există măsuri care să repornească în mod real economia şi să creeze locuri de muncă, lucru recunoscut şi de experţii FMI la evaluarea acordului cu România.

Ritmul de creştere a şomajului a fost de trei ori mai mare decât media ţărilor UE. În anul 2008 erau 400.000 de şomeri, iar acum datorită măsurilor anticriză sunt înregistraţi 760.000 de şomeri.

România va intra în criza datoriilor, pentru simplul fapt că Ministerul Finanţelor Publice se împrumută puternic la băncile comerciale. Prin aplicarea legii unitare de salarizare, profesorii pierd 40% din venituri, ei pierd toate drepturile câştigate din 1990 până azi.

Prin îngheţarea pensiilor în 2010, corelată cu creşterea preţurilor, va scădea puterea de cumpărare cu 15%.

Toate aceste realităţi sunt evidente pentru toţi, mai puţin pentru premierul Emil Boc care ne anunţă triumfal că are soluţia minune pentru rezolvarea crizei şi reluarea creşterii economice.

Domnul Doru Braşoan Leşe:

"2010 - an crucial pentru punerea în aplicare a Proiectului Nabucco"

Prin prezenta declaraţie, doresc să salut şi eu ratificarea de către Senatul României a Acordului privind Proiectul Nabucco, Acord semnat la data de 13 iulie 2009 la Ankara de către cei cinci primi-miniştri din statele partenere la acest Proiect, de altfel, extrem de important şi pentru ţara noastră.

Acordul, semnat intre Austria, Bulgaria, Ungaria, România si Turcia, prevede ca Guvernul României să sprijine Proiectul prin acordarea de garanţii guvernamentale care să acopere atât partea ce revine Transgaz, aferentă împrumuturilor contractate de Compania Internaţională Nabucco (circa 933 de milioane de euro), cât şi partea aferentă capitalului propriu (circa 417 milioane Euro), care va fi acoperită parţial prin credite.

Pentru proiectul Nabucco, CE aloca 200 de milioane de euro, pentru interconectarea reţelelor de gaze dintre România şi Ungaria, contribuţia UE va fi de 16,6 milioane de euro, iar pentru interconectarea cu Bulgaria, suma ajunge la 8,9 milioane de euro. De asemenea, pentru proiectul de inversare a fluxului de gaze, în eventualitatea unei întreruperi de scurtă durată a aprovizionării, Transgaz va primi 1,5 milioane de euro.

Comisia alocă, în total, 2,3 miliarde de euro pentru 31 de proiecte europene din domeniul gazelor şi 12 din domeniul energiei electrice. Este cea de-a doua decizie financiara din cadrul pachetului de redresare economică în valoare de aproape 4 miliarde de euro. Este şi cea mai mare suma investita vreodată de UE în infrastructura energetică.

În urma acestui Acord, statele părţi urmează să beneficieze de un regim juridic care să le permită să aibă drepturi de proprietate şi de operare asupra secţiunilor respective ale Proiectului Nabucco, vor depune eforturi pentru a facilita fie concesiunea, fie acordarea sau achiziţionarea drepturilor asupra terenurilor necesare şi vor asigura un regim nediscriminatoriu pentru proprietarii de conducte sau operatorii conductelor de gaz natural la sistemul Nabucco.

Proiectul Nabucco prezintă o importanţă deosebită pentru ţara noastră datorită faptului că prin implementarea acestuia se realizează, practic, diversificarea surselor de aprovizionare cu energie şi a rutelor de transport. Gândiţi-vă că, în momentul de faţă, principalul risc la adresa securităţii aprovizionării cu hidrocarburi îl reprezintă faptul că, aprovizionarea cu gaze naturale este realizată de către un singur furnizor extern - Federaţia Rusă. În momentul de faţă, comparativ cu ţările din regiune, România este, totuşi, mai puţin dependentă energetic de importurile de hidrocarburi (grad dependenţă cca. 35%).

În acest context, prin susţinerea acestui proiect, care reprezintă principala componentă a Coridorului Sudic de transport al hidorcarburilor către Europa, se realizează o diversificare energetică, cu beneficii în favoarea ţărilor de tranzit şi a celor consumatoare, precum şi creşterea competiţiei în sectorul gazelor naturale. Iar, în ceea ce priveşte România, trebuie avut în vedere şi impactul pe care acest Proiect îl va avea asupra economiei noastre la nivel macro-economic, asupra mediului de afaceri, social, asupra mediului financiar, asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt pentru anul în curs, cât şi pe termen lung (pe 5 ani).

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Lăsaţi pământul să respire!"

Ceea ce a început la Sydney în luna martie 2007 s-a transformat deja într-o acţiune fără precedent în istoria omenirii, un semnal împotriva încălzirii globale.

Ora Pământului a devenit astăzi una dintre cele mai importante campanii pentru salvarea Pământului. Anual, tot mai mulţi oameni se afiliază în lupta pentru această cauză, printr-un simplu gest, acela de a stinge lumina pentru o oră.

Anul acesta, pe 27 martie, între orele 20,30-21,30 trebuie să arătăm întregii planete că şi noi, românii, suntem civilizaţi si dorim dar totodată şi putem să economisim energia electrică, pentru a preveni sau accentua supraîncălzirea planetei.

Prin acest gest simplu lăsăm Pământul să respire şi răspundem strigătului omenirii în favoarea vieţii, pentru că viaţa pe această planetă, existenţa noastră, dar şi a generaţiilor viitoare stă în mâinile fiecăruia dintre noi.

Acesta este, stimaţi români, momentul potrivit pentru ca, indiferent de domeniul de activitate, să dăm dovadă de responsabilitate socială, să nu ajungem să ne dorim să preţuim ceva atunci când nu mai avem ce.

Acest eveniment global transmite un semnal puternic tuturor, că oamenii din întreaga lume sunt îngrijoraţi şi totodată pregătiţi să ia atitudine împotriva poluării şi a schimbărilor climatice până nu e prea târziu.

Adunaţi-vă familia, prietenii, colegii şi spuneţi tuturor ce înseamnă pentru Pământ o oră fără lumină, transmiteţi un mesaj către fiecare că poate acţiona împotriva poluării şi a schimbărilor climatice.

Numai aşa lăsăm Pământul să respire şi arătăm că ne pasă de omenire pentru că până la urmă este responsabilitatea noastră, a tuturor.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Poliţia concediilor medicale, găselniţa Guvernului Băsescu-Boc-Udrea"

Am trăit s-o vedem şi pe asta!

Te îmbolnăveşti, evident că mergi la medic, uneori te internezi în spital, iar medicul, de familie, din ambulatoriu sau din spital îţi recomandă concediu medical, pe care ţi-l şi acordă.

Anunţi, conform legii, angajatorul că eşti în concediu medical potrivit certificatului eliberat de medicul X şi începi să respecţi indicaţiile şi să iei tratamentul prescris de medic.

Poţi să apelezi la cineva sau să te duci singur la farmacie să-ţi ridici medicamentele sau să te mai duci la un control ori la o analiză suplimentară, unde stai la cozi, de cele mai multe ori până reuşeşti să faci investigaţiile indicate. Este posibil ca să nu aibă cine să-ţi cumpere o pâine sau mâncare de regim şi trebuie să te preocupi de acest lucru ca să supravieţuieşti.

Între timp, poliţia te caută acasă să vadă dacă stai în pat, dacă n-ai ieşit din casă, căci doar ai concediu medical şi nu trebuie să te mişti din aşternuturi.

Eşti consemnat la domiciliu, de parcă ai fi trimis la arest!

Poliţia te caută acasă, nu te găseşte şi te reclamă că nu eşti... bolnav, că te plimbi, şi propune să-ţi anuleze certificatul medical şi să te dea afară de la serviciu pentru minciună, pentru absenţe nemotivate, pentru că eşti mână în mână cu medicul, care şi el va fi sancţionat....

Nu vi se pare o nebunie?

Nu credeţi că intrăm în zodia statului poliţienesc, statul care ne controlează viaţa şi intimitatea?

Nu aveţi sentimentul că sunteţi urmărit, hăituit pentru că sunteţi cinstit şi corect, pentru că nu faceţi decât să vă trataţi problemele de sănătate?

Aceasta este soluţia pe care au găsit-o oficialii Ministerului Sănătăţii în loc să se preocupe de starea dumneavoastră de sănătate.

Statul ar trebui să se asigure că beneficiaţi de programe de prevenţie, de acces la servicii medicale la nevoie, de cumpărarea de medicamente compensate şi gratuite, de programe de educaţie şi să fiţi informaţi de utilizarea corectă a banului public.

Din păcate, lipsa banilor i-a făcut pe cei din sănătate să se comporte ca miliţienii!

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

Ne ajung două săptămâni pentru a citi noua Lege a educaţiei şi ne mai rămâne ceva timp şi pentru dezbatere, consideră domnul Funeriu.

Avem din nou finalizată o nouă Lege a educaţiei: "Proiectul de lege nu este nou, este reluarea unui proces legislativ ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. E suficient două săptămâni", ne precizează indiferent, ministrul educaţiei, domnul Funeriu.

Dar, acesta omite să ne spună că în noul act normativ, aproape că nu se mai regăsesc deloc prevederile celui asumat anul trecut în Parlament, la vremea când doamna Andronescu era ministrul educaţiei, iar guvernul respectiv era condus tot de premierul Boc. Probabil domnului Boc i se pare deja învechit un proiect pe care şi l-a asumat în 2009 cu toată convingerea, după un adevărat slalom între doamna Andronescu şi domnul Miclea. Astăzi, acelaşi proiect a fost uitat cu desăvârşire şi nu mai prezintă niciun interes pentru actualul Guvern Boc - Udrea, care una îşi asumă şi alta vrea să legifereze.

Tot în anul 2009 a depus şi PNL în Parlament un pachet de legi privind reforma învăţământului. Propunerile noastre legislative pentru acest domeniu reprezintă realmente cele mai bune soluţii pentru educaţie, dar acest amănunt nu are nicio importanţă pentru Guvernul Boc, care a refuzat să le adopte anul trecut, când susţinea că, ei, democraţii, au găsit varianta corectă împreună cu PSD şi pe care au şi asumat-o atunci, în regim de urgenţă. Legile PNL au fost depuse şi blocate în Parlament, nefiind nici până acum, unele dintre ele, trimise la comisiile de specialitate pentru avizare. Pachetul legislativ propus de PNL este eficient, asigurând predictibilitate şi stabilitate pe o perioadă de 20 de ani (cât este un ciclu educaţional pentru un copil - de la grădiniţă până la terminarea studiilor universitare).

Domnul ministru Funeriu a ţinut la sertar până în prezent acest nou proiect de lege pentru educaţie, ezitând să-l supună dezbaterii publice până în ultimul moment, riscând astfel să încalce legea transparenţei, l-a conceput în secret, prin cotloanele ascunse ale Palatului Victoria, împreună cu vreo doi, trei angajaţi ai ministerului, fără să ţină cont de părerile profesorilor, ale sindicatelor, părinţilor sau elevilor. Dumnealui vrea să ne demonstreze că le ştie pe toate şi nu mai are nevoie de alte sfaturi pentru că-i sunt de prisos. Îl întreb, pe domnul ministru inovator, care vrea să implementeze sistemul finlandez de educaţie în România, dacă nivelul de trai din Finlanda şi tradiţiile de acolo au, oare, vreo legătură cu realitatea românească?

Înţelegem că vreţi clase la grupele pregătitoare de la grădiniţă, cu cel mult 15 elevi într-una, dar în ce clădiri veţi duce preşcolarii, domnule ministru, şi grădiniţele, în ce secol aveţi de gând să le reparaţi şi când veţi începe să construiţi altele noi, pentru că aţi stopat investiţiile în educaţie de ceva vreme şi nici măcar pe cele efectuate acum un an şi ceva nu vreţi să le mai achitaţi?

Vreţi să revoluţionaţi educaţia din temelii, spuneţi dumneavoastră, domnule Funeriu, dar, în acest caz, ar trebui să aveţi în vedere un proiect de lege care să ţină seama de nevoile României, de situaţia reală din învăţământul autohton, de soluţiile viabile care pot fi aplicate aici, de faptul că ţara noastră este mereu considerată un caz special, cu mult în urma celorlalte ţări europene, chiar în urma Serbiei, care a trecut printr-un război, şi o astfel de lege, cu un impact major pe termen lung, nu poate fi improvizată peste noapte de un grup politic restrâns, la care cei calificaţi şi interesaţi să aibă un aport nu au avut acces.

Domnul George Ionescu:

"Ziua mondială a apei"

Apa trebuie sărbătorită pentru multele beneficii şi binefaceri pe care ni le aduce: hrană, igienă, confort, energie, agrement, viaţă, dezvoltare durabilă.

Această zi este un prilej de sărbătoare, dar şi de reamintire a importanţei pe care o au apele în viaţa noastră, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ, dar şi de a reitera rolul, obligaţiile şi responsabilităţile fiecărei persoane în întreţinerea, valorificarea şi protejarea surselor de apă.

Ziua mondială a apei a fost instituită în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro din 22 decembrie 1992, când a fost adoptată prin hotărâre. Ziua Mondială a Apei se sărbătoreşte şi în România din 1993.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat perioada 2005-2015 ca fiind Deceniu Internaţional "Apa pentru viaţă", care avea drept scop informarea populaţiei globului asupra importanţei economisirii şi utilizării raţionale a apei, dar şi sporirea nivelului de informare referitor la problemele apei.

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) este instituţia sub egida căreia sunt organizate în lumea întreagă acţiuni de marcare a Zilei Mondiale a Apei în anul 2010. În acest an, tema Zilei mondiale a apei este "Apă curată pentru o lume sănătoasă" şi pune accentul pe creşterea informării publicului în ceea ce priveşte calitatea apelor şi conservarea resurselor de apă.

Conştientizarea populaţiei asupra pericolului pe care îl reprezintă utilizarea iraţională a apei este cu atât mai importantă cu cât, în momentul de faţă, la nivel global, peste un miliard de oameni nu au acces la apă şi nu beneficiază de servicii de salubritate adecvate. Comunitatea internaţională a decis, cu ocazia Summitului Mondial pentru Dezvoltare Durabilă desfăşurat în 2002 la Johannesburg, în Africa de Sud, ca până în anul 2015 numărul persoanelor lipsite de apă potabilă şi a proporţiei persoanelor fără acces la utilităţi sanitare să fie redus la jumătate.

Cercetătorii susţin că peste 25.000 de oameni, în principal copii, mor, în fiecare zi, din cauza faptului că nu au acces la apă potabilă.

Agenţia Naţională de Presă Agerpres anunţa că "În 2010, apa nepotabilă continuă să fie prima cauză a mortalităţii în lume, 8 milioane de victime ale acestui flagel fiind înregistrate în fiecare an. În fiecare zi, două milioane de tone de ape uzate sunt evacuate neepurate în ape, la nivel global."

Unele părţi ale globului sunt inundate, in timp ce altele suferă puternic din lipsa apei. În condiţiile în care perspectivele nu sunt deloc optimiste, ne revine fiecăruia dintre noi responsabilitatea de a consuma cu măsură apa, de a nu o irosi şi de a încerca să luăm deciziile bune pentru mediul din jur. Resursele de apă nu sunt inepuizabile şi trebuie să ne gândim la ceea ce lăsăm moştenire generaţiilor care ne urmează, la fel cum trebuie să ne gândim la importanţa şi ponderea pe care o are apa în viaţa noastră. Calitatea vieţii depinde în mod direct de calitatea apei.

Toţi trebuie să intervenim în păstrarea cursurilor de apă curate, prin depozitarea deşeurilor numai în spaţiile special amenajate şi prin oprirea scurgerii şi eliminării poluanţilor. Trebuie tras un semnal de alarmă asupra dezechilibrului generat de consumul excesiv al apei, dar şi exploatarea neglijentă a acestei resurse, elemente care au dus şi duc la degradarea cantitativă şi calitativă a acesteia.

Domnul Adrian George Scutaru:

"Proiectul Legii pensiilor - o jignire a Armatei române"

Doresc să vă aduc la cunoştinţă punctul de vedere al foştilor militari buzoieni privind Legea pensiilor.

La sfârşitul săptămânii trecute am avut o întrevedere cu reprezentanţii Filialei Buzău a Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, tema principală fiind actuala Lege a pensiilor promovată de Guvernul Boc.

Liderii acestui organism de reprezentare a foştilor militari şi-au arătat profunda nemulţumire faţă de deciziile Guvernului, care afectează veniturile pensionarilor, în primul rând prin distanţarea punctului de pensie faţă de valoarea salariului mediu brut pe economie. Totodată, foştii militari sunt revoltaţi de intenţia actualilor guvernanţi de a elimina în noua lege a pensiilor prevederile referitoare la pensiile militare.

În cadrul discuţiilor am afirmat totala deschidere pentru susţinerea în Parlament a punctelor de vedere ale foştilor militari, a propunerilor acestora de amendare a proiectului aberant de Lege a pensiilor propus de Guvernul Boc. Demagogia premierului este revoltătoare atunci când vine vorba de Armată. Pe de o parte, laudă eforturile făcute de această instituţie pentru integrarea în NATO şi sacrificiile din Irak şi Afganistan, pe de altă parte, înfierează cu mânie de politruc "pensiile nesimţite" ale militarilor. În inconştienţa sa, premierul Boc nu realizează ce efecte au declaraţiile sale asupra moralului corpului de comandă al Armatei, care se vede stigmatizat de cei care ar trebui să-l susţină.

Existenţa unor pensii militare este justificată ţinând cont de specificul şi restricţiile carierei militare. Guvernanţii uită constrângerile pentru militari pe care alte categorii de bugetari nu le au: limitarea drastică a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, programul de muncă nenormat, mutările la ordin dintr-o garnizoană în alta, interdicţia accesului la surse suplimentare de venit. În plus, nerecunoaşterea situaţiei distincte a militarilor ar fi o premieră la nivelul NATO. În SUA, Marea Britanie, Germania, Austria, Turcia, Lituania, situaţia pensiilor militare este reglementată printr-o lege specială, iar in Franţa, Italia, Grecia, Portugalia, în Legea pensiilor este un capitol separat dedicat pensiilor militare. De reţinut că în aceste ţări pensia militară se stabileşte în funcţie de ultima soldă sau media soldelor pe ultimele trei sau şase luni, precum şi de vechimea în armată (35 sau 36 de ani).

Pe această cale, îl rog pe domnul Emil Boc să ţină cont de importanţa majoră pe care o reprezintă Armata română, să aibă în vedere departajarea pensiilor militare de cele civile şi, în consecinţă, să nu afecteze veniturile pe care această categorie de pensionari le are la momentul actual. În condiţiile în care premierul va continua să aibă aceeaşi atitudine, s-ar face o mare nedreptate celor care şi-au riscat propria viaţă pentru siguranţa celorlalţi, având în vedere faptul că profesia de militar nu poate fi comparată cu nicio altă profesie, sub aspectul restricţiilor şi pericolului la care sunt supuşi în exercitarea atribuţiilor pe care le presupune cariera de militar.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"România fără medici"

Începând cu anul 2007, anul aderării României la UE, tot mai mulţi medici români au început să plece în statele europene să lucreze!

Numai în Franţa au plecat peste 1.000 de medici români, începând cu anul 2007, reprezentând în prezent, potrivit statisticilor prezentate de ediţia online a ziarului La Croix, peste 12 la sută din doctorii străini care lucrează pe teritoriul francez.

Potrivit Ministerului român al Sănătăţii, după 1 ianuarie 2007 au fost depuse cel puţin 11.900 de cereri de recunoaştere a calificării de medic, asistent medical şi farmacist, fiind emise 9.600 de certificate de echivalare, în condiţiile în care doar 2.500 de medici sunt formaţi anual în România.

Procentul medicilor valoroşi care au părăsit România a crescut în ultimii ani foarte mult, ceea ce a făcut ca multe zone din ţară să rămână fără personal medical. Dotarea tehnologică a centrelor medicale nu oferă un suport pentru afirmarea personalităţii unui medic, şi aceasta reprezintă cea mai mare frustrare a celor care fac medicina cu pasiune! Este greu, pentru oricine ar fi în situaţia de a face şcoală timp de 9 până la 13 ani, perioadă în care, în alte situaţii, mulţi ajung şefi de bănci sau manageri în diferite firme, iar medicii se trezesc la vârsta când ar trebui să-şi întreţină familia şi realizează că nu pot nici măcar să trăiască de azi pe mâine cu salariul respectiv!

Este foarte grav ceea ce se întâmplă actualmente în domeniul sănătăţii în general, şi în cel al formării şi păstrării medicilor în special, de aceea consider că fenomenul migraţiei medicilor ar trebui stopat prin legislaţie.

"M-am săturat să trăiesc din şpăgile pacienţilor!" spune unul dintre medicii tineri, care a fost săptămâna trecută la un târg de job-uri pentru medici. Comparaţia cu ofertele din afară este uluitoare: în Anglia salariul este 5.000 de euro, în România - 200 de euro. La acest târg au venit numai într-o zi aproape 2.000 de cadre medicale, majoritatea tineri care lucrează în spitalele bucureştene sau sunt în ultimii ani de studii. Ei au avut de unde alege, pentru că agenţiile de recrutare oferă peste 3.000 de locuri disponibile în spitalele şi clinicile din Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Belgia, Germania, Elveţia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Malta.

Salariile mari oferite de occidentali este principalul motiv pentru care medicii români aleg să-şi părăsească ţara. "Vreau o viaţă decentă şi un loc de muncă unde să nu mă simt umilită, adică să aştept vreo atenţie de la un pacient. Sunt la început şi nu vreau să ajung ca alţi medici, să-mi plătesc ratele la casă şi la maşină din banii de la pacienţi", a susţinut o tânără în vârstă de 27 de ani, medic rezident la un spital din Capitală. Ea a spus că acum are un salariu lunar de 900 de lei şi ar pleca oricând pentru un salariu de 3.000 de euro, adică de aproximativ 15 ori mai mare!

În străinătate este obligatoriu să fie un medic la 800 de locuitori, iar noi avem doar un medic la 3.400 de locuitori. Pe deasupra, sistemul sanitar a blocat angajările, aşa că nici dacă vor, tinerii absolvenţi de medicină nu au unde să se angajeze. Ei ar putea găsi cu greutate un post, pe undeva printr-un cabinet de la ţară, cu un salariu de 800 de lei pe lună. "Prefer să mă duc într-un astfel de cabinet, la ţară, în Anglia, cu 5.000 de euro salariu lunar", a spus un student în ultimul an la medicină.

Consider că acestea sunt problemele reale ale României, domnilor guvernanţi, şi nu cele pe care le aruncaţi dumneavoastră pe piaţă ca fumigene de ocupat timpul dezbaterilor în prime-time, doar pentru a distrage atenţia de la adevărata şi grava situaţie în care ne găsim în prezent prin grija şi contribuţia dumneavoastră consistentă!

Sunt multe de făcut, într-adevăr, în multe domenii, şi cel al sănătăţii este unul asupra căruia trebuie să ne aplecăm cu atenţie, cât mai urgent!

Spitalele sunt pline de datorii, medicamentele lipsesc cu desăvârşire din ele, iar medicii sunt puşi în situaţia jenantă de a nu-şi putea exercita profesia în condiţii decente şi de a le oferi pacienţilor tratamentele adecvate, în timp util!

Când viaţa noastră, a tuturor, ajunge la un moment dat în mâinile acestor medici care învaţă aproape toată viaţa lor ca să ne poată vindeca sau salva, iar dumneavoastră, guvernanţii portocalii, nu faceţi nimic pentru a debloca sistemul de sănătate, pentru a-i încuraja să rămână în ţara lor pe medici, creându-le condiţii decente de muncă pentru a putea profesa, plătindu-i onorabil, în conformitate cu importanţa deosebită a muncii lor, consider, domnule Boc şi domnule ministru al sănătăţii, că orice scuză aţi invoca acum este de prisos, atâta timp cât banii de la buget se duc pe orice altceva, numai pe investiţii în sănătate sau educaţie, nu!

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"SOS, românii din Serbia au nevoie de ajutor!"

În ultimii ani, s-a vorbit mai des despre diaspora. Din păcate însă, toată lumea şi-a concentrat atenţia asupra comunităţilor româneşti din Occident, mai ales din Italia şi Spania, uitând în acest timp de românii care trăiesc în ţările vecine nouă. Aici, comunităţile româneşti, nesusţinute de ţara-mamă, se degradează numeric, îşi pierd valorile şi sfârşesc prin a fi asimilate. Este şi cazul românilor din Ungaria, şi a celor din Ucraina, dar şi a celor din Serbia.

Mă adresez dumneavoastră astăzi din dorinţa de a vă face cunoscute problemele şi nevoile comunităţii româneşti din Serbia. Săptămâna trecută am iniţiat o întâlnirile între factorii politici locali din colegiul parlamentar pe care îl reprezint (Colegiul nr.10 Timiş) şi factorii politici sârbi din regiunea Vrsac a Banatului Sârbesc. Pot spune, deci, că vorbesc în cunoştinţă de cauză despre comunitatea românească pe care am găsit-o puţin tristă, dar nu lipsită de speranţă.

Spun că am găsit-o puţin tristă din cauza faptului că minoritatea română nu este tratată în ţara vecină la sud-est la fel cum este tratată minoritatea sârbă în România. Şi vina, în mare parte, ne aparţine.

Statul sârb le permite, cel puţin la nivel de discurs, românilor să-şi păstreze limba, obiceiurile şi chiar identitatea religioasă. Asemenea drepturi sunt însă de obicei pasive. Rolul încurajării comunităţii româneşti din Serbia să se dezvolte şi să se afirme îi revine statului român, nu sârbilor. Din păcate însă, România şi-a uitat obligaţiile faţă de aceşti fii ai săi care, la o aruncătură de băţ de graniţa de Vest, se simt din ce în ce mai departe de ţara lor de obârşie.

Un demers lăudabil este acordarea de burse românilor din Serbia. Este însă mult prea puţin faţă de ce ar trebui să facă România şi de ceea ce poate să facă. Cred că statul român este obligat să găsească soluţii menite să consolideze identitatea romanească.

Acolo unde statul sârb se achită oficial de datoriile faţă de minoritatea etnică românească, este datoria statului român să intervină şi să sprijine acei oameni care poartă numele de români. Fără a aduce atingere bunelor relaţii diplomatice cu Serbia, mai ales că sunt preşedintele Grupului de prietenie România-Serbia, mă simt obligat să cer un sprijin (moral şi financiar) crescut pentru comunitatea românească, mai ales cea din apropierea graniţei, mai omogenă şi încă destul de consistentă. Numărul românilor din Banatul Sârbesc a scăzut dramatic în ultimele 2 decenii. Din 65.000 de români în 1980, au rămas numai 30.000 în prezent. Mulţi au emigrat în Occident, însă cei mai mulţi români au fost asimilaţi etnic, fenomen pe care statul român este dator să-l combată. Numai în regiunea Vrsac trăiesc peste 8.000 de români şi foarte puţini dintre ei simt că România face ceva pentru ei.

Trebuie să gândim cum le putem oferi sprijin pentru atragerea unor fonduri europene în zonă, cum putem să reabilităm bisericile româneşti din Serbia şi ce programe culturale putem derula acolo.

Cer, de la tribuna Parlamentului, ca Departamentul pentru relaţia cu românii de pretutindeni să se aplece mai mult asupra problemelor comunităţii româneşti din Serbia. E vorba de susţinere financiară. Trebuie, evident, să ne asigurăm că aceşti bani ajung acolo unde trebuie şi sunt folosiţi în scopul în care sunt daţi.

Sunt convins că integrarea Serbiei în Uniunea Europeană, demers pe care România îl încurajează şi-l sprijină, va rezolva multe din problemele românilor din Banatul Sârbesc. Nu putem însă să aşteptăm acest moment cu braţele încrucişate, ca asta să se întâmple. De aceea, consider că întâlnirea de săptămâna trecută de la Vârşeţ este un prim pas spre normalitate.

I-am pus faţă în faţă pe o parte a primarilor din Timişcu, primarii din regiunea Vrsac. I-am informat despre posibilitatea de a porni proiecte transfrontaliere care să fie finanţate din Fondul IPA de preaderare a Serbiei la UE. Nu pot însă să fac totul de unul singur. De aceea, îi invit pe toţi cei care doresc binele comunităţile româneşti din ţările vecine să mi se alăture. Este loc pentru toată lumea, Putere şi Opoziţie, deopotrivă, pentru că românitatea nu este numai aici, în Italia sau Spania.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Legea învăţământului - un nou proiect făcut de mântuială de Guvernul Boc"

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, condus de "ultracompetentul" domn Funeriu, a propus spre dezbatere publică noul proiect al Legii învăţământului, care cuprinde o serie de modificări privind evaluarea şcolilor şi a profesorilor, evaluarea competenţelor elevilor, numărul orelor de studiu, cel al normelor didactice şi cifra de şcolarizare. Astfel, şcolile vor fi evaluate pe baza a două mari criterii: incluziune şi performanţă. După evaluare, ele vor fi clasificate pe cinci niveluri: ''Excelent'', ''Foarte bun'', ''Bun'', ''Satisfăcător'', şi ''Nesatisfăcător''. Instituţiile de învăţământ performante vor fi premiate, iar cele ''nesatisfăcătoare'' vor putea fi desfiinţate, potrivit proiectului Legii educaţiei naţionale. Avem cumva prea multe şcoli? De ce am deja impresia că cele mai multe şcoli desfiinţate vor fi în mediul rural?

De asemenea, finanţarea acordată unităţilor de învăţământ se va face după numărul de elevi şcolarizaţi, în baza căruia alocaţia bugetară aferentă unui elev sau preşcolar se transferă la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă. În momentul în care un elev părăseşte o unitate de învăţământ în favoarea alteia, prima şcoală pierde şi finanţarea. Mai mult, domnul Funeriu ne spune că elevii vor fi mult mai des evaluaţi. De la începutul clasei pregătitoare şi până la finalul liceului, elevii vor fi evaluaţi de şase ori.

La finalul clasei a XII-a/a XIII-a, se va susţine examenul naţional de bacalaureat care va consta din două probe scrise (una transdisciplinară la limba şi literatura română şi o limbă de circulaţie internaţională şi o probă transdisciplinară în funcţie de profil), la care se adăugă proba orală de comunicare în limba română, probă de evaluare a competenţelor lingvistice şi cea de evaluare a competenţelor digitale.

Lăsând la o parte teoria propusă de ministrul Funeriu, consider că educaţia nu a fost şi nu este o prioritate pentru Guvernarea Boc. Modul în care este gestionat acest domeniu reprezintă o altă dovadă a incompetenţei actualei guvernări. O dovedeşte acest nou proiect al Legii educaţiei - un proiect peticit, la fel de diletant ca cele care îl preced şi lipsit de viziune. Părinţii şi cadrele didactice aşteaptă de mai mult timp o lege care să asigure stabilitatea, predictibilitatea şi eficienţa actului educaţional şi a sistemului de învăţământ românesc. Acest proiect este cu mult sub nivelul nevoilor României actuale şi rămâne anacronic în raport cu abordările care se practică în Europa de astăzi.

Guvernul Boc nu doreşte un dialog real pe această temă, ceea ce denotă faptul că nu intenţionează să facă o reformă reală a sistemului de învăţământ. O dovedeşte faptul că a supus noua Lege a educaţiei dezbaterii publice doar două săptămâni, timp insuficient pentru o dezbatere serioasă, la care să participe toţi factorii implicaţi: sindicate, societate civilă, comisii parlamentare de resort, directori de şcoli, reprezentanţi ai părinţilor şi Opoziţia.

Cu proiectul domnului Funeriu pentru educaţie, în locul unui învăţământ orientat spre inovaţie, România va avea un învăţământ birocratizat, mai birocratizat ca oricând după 1989, pe care caută să îl controleze tot felul de "experţi" de mâna a şaptea şi de politruci anacronici.

Domnul Marian Ghiveciu:

«Agricultura între "Da" şi "Nu"»

Suntem la începutul campaniei agricole de primăvară. A nins şi a plouat mult în ultima perioadă şi acest lucru ne dă speranţe că Dumnezeu ne ajută. Ziua a început să fie mai lungă şi vom avea lumină suficientă pentru multă fotosinteză şi enormă acumulare de materie organică, favorizată de umiditate şi de temperaturile neobişnuit de mari, tropicale, obositoare pentru oamenii aproape leşinaţi, care, în mod cu totalul nefiresc, utilizând sapa pe cea mai mare suprafaţă a ţării, se luptă cu buruienele, se luptă deci cu acea materie organică de care nu avem nevoie, cea care concurează recoltele.

Dispreţul pe care-l arată astăzi Guvernul agriculturii şi slujitorilor ei ne va lovi în moalele capului foarte curând lipindu-ne de pământ, ca pe nişte lipitori. Toţi aceşti oameni ai soarelui şi ai pământului, care către sfârşitul campaniilor din agricultură se împuţinează prin moarte şi boală cauzată de mizerie ar fi meritat o soartă mai bună.

Dorind să formeze o economie de piaţă, fără instituţii şi instrumente, fără legi specifice, care şi aşa nu se aplică, şi ruşinea neputinţei, fără pic de voinţă politică, nu putem să devenim decât nişte jalnice dobitoace, bune de muncă, ale celor care ştiu să facă cu adevărat "economie de piaţă". Căci, unde s-a văzut să faci economie de piaţă fără sistem bancar, fără guvern în stare să gândească şi fără gospodari care să gospodărească inteligent ţara.

Dacă agricultura nu interesează pe nimeni şi deci nimeni nu-şi bate capul pentru ea, atunci, domnilor guvernaţi, de ce vă aşezaţi de trei ori pe zi la masă ?

În durerile naşterii capitalismului în România, cei care conduc astăzi ţara omit cel mai elementar lucru, şi anume că nu poţi fi stăpân în ţara ta fără a avea grijă de pământul şi oamenii ei.

Iar dacă nu se face acum acest lucru, atunci când?

Nimic din ceea ce trebuia a se face pentru agricultură şi agricultori în acest an nu s-a reuşit sau nu s-a dorit a se reuşi. Câteva hotărâri de guvern şi ordonanţe, emise şi publicate, s-au dovedit a fi moarte înainte de naştere.

Nimeni nu ştie cine conduce agricultura în ţara asta.

Toată lumea se întreabă din ce "lut" sunt făcuţi actualii conducători, dacă îşi permit să aşeze producţia agricolă a ţării, pâinea, siguranţa ei alimentară în incertitudinea între "da" şi "nu". Pentru că, mai mult ca sigur, totul va deveni un "nu" pentru agricultură şi agricultori, cât mai ales pentru consumatorii produselor agricole.

Domnul Mircea Grosaru:

"În vizită la şedinţa Consiliului local - Rădăuţi"

Joi 18 martie a.c., parte din miniştrii actuali, însoţiţi de primul-ministru Emil Boc au venit la Suceava să semneze o parte din proiectele de finanţare pentru judeţul nostru, dar şi pentru a repeta ceea ce se ştia deja, că Suceava se află pe o poziţie fruntaşă în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene, iar proiectele sale sunt pe cale de a se şi finaliza. După această vizită, delegaţia de miniştri s-a deplasat în direcţii diferite, unii în judeţ, alţii la Iaşi, alţii la Neamţ, tot din aceleaşi motive, fiind o soluţie eficientă de verificare a modului în care sunt cheltuite fondurile destinate proiectelor, dar şi a altor solicitări în curs.

După şedinţa festivă de la Consiliul judeţean, m-am deplasat la Rădăuţi, municipiu renumit în judeţul Suceava prin vechimea şi frumuseţea sa, care de altfel primeşte, pe merit, de ani buni şi titlul de cel mai curat oraş din judeţ.

Se mai spune despre Rădăuţi, ca şi despre Cernăuţi sau Suceava, că acolo Bucovina este la ea acasă, iar clădirile vechi, construite pe timpul Imperiului austro-ungar, vin să completeze tabloul unui minunat peisaj vienez.

Asta s-a văzut din exterior, pentru că din interiorul Consiliului local, acolo unde am făcut timp de 4 ore radiografia tuturor evenimentelor locale, lucrurile se văd altfel, şi anume:

• primarul actual nu deţine majoritatea în consiliul local;
• proiectele importante din oraş sunt respinse la vot;
• stările conflictuale din şedinţele de consiliu au devenit o obişnuinţă;
• majoritatea hotărârilor sunt respinse prin neparticipare la vot, adică "abţinere".

Personal, am participat la mai multe şedinţe de consiliu local, însă este pentru prima dată când sunt surprins de numărul mare de "independenţi" la vot, adică circa 12-14 din cei 19 consilieri locali, care nu votează nici "pentru" şi nici "împotrivă" şi consider că este de nepermis aşa ceva, mai ales pentru cetăţenii care i-au ales a reprezenta comunitatea locală, adică a avea o opinie, fie ea chiar şi împotriva primarului.

Poate că orgoliul bucovinean este foarte important pentru reprezentanţii partidelor politice, manifestându-l din plin, dar ceea ce vor cetăţenii ar fi şi mai important.

În privinţa construirii unui obiectiv, fie că el se numeşte locuinţă socială, bazin de înot, spital sau rută ocolitoare, înţeleg să susţii construirea sau în cel mai nefericit caz neconstruirea lor justificată temeinic, dar cum s-ar explica în acest caz "abţinerea"?

Voi încerca să răspund prin participarea şi la alte şedinţe ale Consiliului local Rădăuţi.

Domnul Mircea Grosaru:

"A venit primăvara, a sosit şi greva profesorilor"

Odată cu sosirea de facto a primăverii, profesorii sunt primii care au ţinut să-şi manifeste nemulţumirea în legătură cu noile grile de salarizare propuse de Guvern, dar şi cu faptul că aceştia îşi vor pierde din posturi imediat după reorganizarea sistemului.

Dacă ne aducem bine aminte, profesorilor li s-au promis multe înaintea alegerilor parlamentare, şi din cele promise, nu s-a realizat mai nimic: deşi li s-a promis prin lege mărirea salariilor cu 50%, în final salariile au fost diminuate, şi totul în legătură cu noile condiţii pleacă de aici.

Sindicatele din învăţământ încearcă cu disperare să negocieze cu Guvernul ceea ce practic este imposibil, deoarece condiţiile negocierii sunt impuse de fiecare dată de către Fondul Monetar Internaţional, cel care a acordat României tranşele de împrumut pentru a supravieţui cu sistemul de pensii, salarii şi alte cheltuieli de la bugetul de stat.

Dacă ar fi să judecăm prin prisma actualei crize economice şi financiare, care a ajuns mai târziu în România, va trebui să ne gândim că abia a început, iar perspectivele redresării economice nu sunt foarte rapide.

Profesorii au ajuns şi ei însă la limita sărăciei, aşa că dintr-o clasă privilegiată cândva, aceştia abia îşi mai pot plăti datoriile, fiind la limita subzistenţei.

În acelaşi timp, mulţi dintre ei nu s-au gândit că ar trebui să se recalifice, iar sistemul în care au evoluat a fost unul din ce în ce mai neperformant, gândindu-ne doar la modul în care au fost pregătiţi elevii cel puţin în ultimii 20 de ani.

A dispărut interesul pentru învăţătură, a dispărut acel respect faţă de profesori care exista odată, au dispărut performanţa şi criteriile obiective de acordare a calificativelor, au dispărut multe din cele existente în învăţământul românesc, cele care odată poziţionau România pe un loc fruntaş în Europa, gândindu-ne doar la performanţele elevilor noştri la Olimpiadele şcolare şi nu numai.

Oare cine are dreptate?

Provenit fiind din cadrul unui sistem de învăţământ, sunt tentat acum, când realitatea o pot judeca din ambele sensuri, a spune că şi unii şi alţii au dreptate, sau că s-a ajuns aici pentru că nimeni nu a gândit decât pentru prezent şi pentru viitorul apropiat.

Poate că merităm mai mult!

Domnul Mircea Grosaru:

"Basarabia, pământ şi suflet românesc"

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara mi-a transmis un e-mail cu următorul conţinut, pe care îl consider foarte potrivit în situaţia economică şi politică a României de astăzi:

«"A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara să comemoreze data istorică de 27 martie 1918 - ziua în care Basarabia s-a unit cu România, fiind prima provincie românească care a dat startul procesului de reîntregire a ţării.

Între timp, lucrurile s-au schimbat, dar simbolul unirii a rămas viu pentru eternitate în inimile celor care simt româneşte. Acţiunile culturale desfăşurate în acest scop poartă denumirea generică de "Zilele Basarabiei". Ediţia din acest an marchează cea de-a 10-a aniversare a acestui proiect.

Manifestările culturale se vor desfăşura începând de vineri, 26 martie, ora 10,00, până duminică, 28 martie 2010, ora 22,00 în diferite locaţii din Timişoara. În program vor figura nume sonore ale muzicii româneşti, care vor acoperi stiluri cât se poate de variate: Nicolae Furdui Iancu, Grigore Leşe, precum şi "Paralela 47" şi "Satori" - trupe din Republica Moldova care vor urca pe aceeaşi scenă cu legendara formaţie IRIS. Trei companii de teatru din Chişinău - Centrul de Arte COLISEUM, Teatrul Municipal al Unui Actor şi Clubul Experimental de Teatru - vor evolua pe scenele din Timişoara, oferind publicului ocazia de a cunoaşte teatrul românesc de dincolo de Prut - fascinant prin originalitatea abordării şi calitatea jocului actoricesc. Din program nu vor lipsi dezbaterile, lansările de carte, expoziţiile de pictură şi fotografie. În completarea Festivalului "Zilele Basarabiei" ne va înveseli cu prezenţa Mitoş Micleuşanu, venit tocmai de pe "Planeta Moldova" special pentru a sta la taifas cu publicul timişorean.

Intrarea este liberă la absolut toate evenimentele şi recomandată tuturor amatorilor de cultură a cărei calitate a fost probată cu succes în repetate rânduri.

Festivalul "Zilele Basarabiei" este oferit de Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Timiş, Iulius Mall Timişoara, Universitatea "Politehnica" Timişoara, Primăria Chişinău, Primăria Timişoara, Universitatea de Vest Timişoara, Institutul "Fraţii Golescu" pentru relaţii cu românii din străinătate, Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara."»

De ce organizează basarabenii astfel de manifestări ?

Este o veche tradiţie de 10 ani, de suflet, păstrată şi sărbătorită de conaţionalii noştri, şi nu numai tradiţie, ci mult mai mult.

Domnul Titi Holban:

Premierul Emil Boc s-a prezentat săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaţilor pentru a ţine un discurs pe tema măsurilor noi anticriză propuse de Guvern, nici nu mai ştim a câta variantă, de parcă până acum vreuna din măsurile propuse ar fi ajutat măcar în mică măsură cetăţenii acestei ţări.

Probabil că domnia sa a sperat că-i poate păcăli din nou pe cei afectaţi de situaţia gravă economică şi că-i poate manipula, etalându-şi aşa-zisele realizări şi făcând alte promisiuni fără acoperire.

Domnul Boc nu a înţeles până la acest moment că aceste simple exerciţii de imagine nu pot ţine loc unui program de reformă şi nu ţin de foame celor 800.000 de şomeri sau pensionarilor care se află într-un alt exerciţiu: de supravieţuire.

Până acum, rezultatele măsurilor anunţate de Guvernul Boc, în toate desemnările şi formele lui, sunt: falimentarea a peste 100.000 de firme mici şi mijlocii, creşterea şomajului, creşterea fără precedent a datoriei publice a statului, dezastrul din sistemul salarizării bugetarilor, dezastru determinat de lipsa de profesionalism şi viziune managerială în ce priveşte administrarea ţării.

După cum bine se observă, aceste măsuri adâncesc criza, nu o atenuează, provocând, pe bună dreptate, nemulţumirea diverselor categorii sociale şi chiar mitinguri, singurele acţiuni disperate ale unor oameni exasperaţi de opacitatea propriilor guvernanţi.

Guvernul Boc este foarte încăpăţânat, nu ascultă mai de nimeni (poate doar de Traian Băsescu), nici măcar dePeter Sanfey, economistul-şef pentru Europa de Sud-Est al BERD, care aprecia recent că România a împrumutat 13 miliarde euro de la FMI, dar a implementat puţine proiecte, "stimulii" incluşi în programul anunţat de Guvern în februarie 2009 pentru sprijinirea economiei fiind "mai mult imaginari decât reali". În aceste condiţii, impactul programului guvernamental anticriză asupra creşterii economice a ţării a fost neglijabil, finalitatea fiind aproape egală cu zero.

Această declaraţie a oficialului european şi modul de trai al românilor în ultima perioadă, demonstrează clar că Guvernul Boc-Udrea nu a făcut o reformă reală, ci "una din vorbe", care nu a făcut decât să trimită oamenii în şomaj, în loc să ajute economia reală să depăşească această criză. Deşi declara răspicat că: "Misiunea de bază a acestui Guvern e salvarea şi crearea locurilor de muncă pentru români", Boc nu a fost în stare să spună nici câte noi locuri de muncă vor fi create în acest an prin aplicarea măsurilor anunţate de el şi nici care sunt modalităţile de reducere a şomajului. Cu siguranţă nu ştie, în schimb, primul-ministru se pricepe la taxe şi impozite, România fiind singurul stat din UE aflat în criză care a înăsprit fiscalitatea.

Dând dovadă de un populism ridicol, Emil Boc ne-a îndemnat pe noi, românii, "să fim cu toţii cumpătaţi, să nu cerem mai mult decât se poate da. Să nu cerem mai mult decât economia poate în acest moment". Cu siguranţă, prim-ministrul nu viza şi instituţia pe care o conduce, atunci când face apel la cumpătare, atât timp cât zilele trecute şi-a permis să aloce 500 milioane de euro pentru proiectul e-România al Ministerului Comunicaţiilor.

Acum este rândul nostru să-i cerem primului-ministru ca următoarea dată când va veni în Parlamentul României să discute despre criză, să promoveze şi chiar să instituţionalizeze singura măsură anticriză care ar fi de folos românilor, şi anume depunerea mandatului Cabinetului său!

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

După o temeinică şi ştiinţifică documentare, desfăşurată pe parcursul mai multor luni de zile, am reuşit să descoperim nesimţiţii de România, de care ne tot vorbesc reprezentanţii puterii. Aceştia se găsesc peste tot, pe stradă, în autobuz, şi, în plimbare, prin magazine. Şi se mai numesc funcţionari publici şi pensionari.

Despre ei şi nesimţirea lor auzim de câteva luni bune. Niciodată nu ni s-a explicat foarte clar de ce au ajuns aceste două categorii sociale să fie atât de urâte de executiv. Care este marea vină a acestor oameni?

Pensionarii, spre exemplu, mai ales cei cu pensie de CAP, sunt cei mai nesimţiţi. După ce ani de zile au fost obligaţi să lucreze în colectivă pe degeaba, au nesimţirea de a primi lunar o sumă de bani, în jur de 300 de lei, pe care guvernanţii o consideră pensie. Tot nesimţiţi sunt şi cei care au lucrat în industrie 35 de ani şi se lăfăie în pensii de câte 700 de lei. Şi, culmea nesimţirii, cu toţii au nevoie de medicamente, de tratamente, de îngrijire medicală şi chiar să mănânce.

Nesimţiţisunt şi cei care vor salarii decente. Salarii care să acopere facturile şi preţul alimentelor de bază, că la concedii şi credite, românii au cam renunţat încă de anul trecut.

Ministerul Muncii tinde să devină Minister al Nemuncii. Protecţia socială trebuie extinsă la întreaga populaţie, atât cea aptă de muncă, cât şi la pensionari.

Actuala politică a Guvernului transformă România într-o ţară de asistaţi social. În loc de oameni care să aibă nesimţireasă lucreze, vrea oameni care să depindă de ajutorul social. Ajutor pe care nu se ştie de unde vrea executivul să-l plătească, în condiţiile în care auzim zilnic doar de concedieri, de oameni trimişi înşomaj. Nu se mai aud ştiri legate de investiţii, de crearea de noi locuri de muncă.

E destul de greu să contabilizăm exact numărul nesimţiţilorcare au venituri lunare egale cu economiile pe o săptămână ale unui membru al guvernului. Ştim că sunt câteva milioane şi că veniturile lor sunt la mâna domnului Şeitan. Şi cum ar spune turcul, au cam dat de dracu'...

Cred că adevărata greşeală este în ograda noastră, a Parlamentului, pentru că am permis ca acest Guvern să existe şi să aplice politici fără simţ al măsurii. Acum avem un Guvern incapabil să scoată ţara din criză, să creeze locuri de muncă. De aceea, avem nevoie urgentă de un alt Guvern, care să ştie să facă şi altceva decât să se împrumute la nesfârşit. Pentru că în ritmul acesta, pensiile actuale şi chiar ale copiilor noştri nu vor fi doar nesimţite. Nici măcar nu vor avea şansa să existe.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Prioritizarea măsurilor anticriză"

Ne aflăm în plină criză economică, nu este o ipoteză, este un fapt real. Cu toţii ne dorim ieşirea cât mai repede din criză, şi în acest sens facem propuneri şi măsuri aniticriză. Măsuri cu aplicabilitate imediată, pe termen scurt, mediu şi lung. Sunt mai multe tipuri de măsuri sau direcţii majore de acţiune: încurajarea investiţiilor, stimularea pieţei muncii, prin crearea de noi locuri de muncă, raţionalizarea cheltuielilor bugetare, accesarea şi utilizarea eficientă a fondurilor europene, subvenţii pentru agricultură, facilităţi fiscale şi cred că lista ar putea continua.

Toate programele enumerate sunt bine-venite şi sunt foarte bine gândite pentru ieşirea din criză, însă ceea ce consider esenţial este prioritizarea lor. Veţi spune că toate sunt esenţiale, aşa este, însă, ca şi în viaţă, unele sunt primordiale iar altele vor succede celor din linia întâi.

Sunt programe cuatificate puternic, însă trebuie să ne stabilim foarte corect ordinea, şi aş dori să propun să ne orientăm în primul rând spre infrastructură şi spre agricultură. Sunt două măsuri din două domenii economice diferite, dar care au menirea de a crea noi locuri de muncă, de a atrage investitorii şi de a dezvolta atât sectorul agricol, alimentar, dar şi alte sectoare din domeniul industrial (exemplu - obţinerea materialelor pentru irigaţii).

Pe toţi ne îngrijorează coşul zilnic, statisticile ne arată că banii destinaţi sunt din ce în ce mai puţini, fără a ţine cont de rata inflaţiei şi de creşterea preţului produselor alimentare. Un accent mai mare destinat agriculturii, prin acordarea de vauchere agricole producătorilor agricoli, ar relansa acest sector economic. Nu am auzit nimic despre organizarea burselor produselor agricole, este o altă iniţiativă pe care o propun reprezentanţilor instituţiilor deconcentrate din domeniul agricol. Bursa este un loc în care se întâlneşte cererea cu oferta, va fi un punct de plecare în stabilirea preţurilor de către producători, am elimina intermediarii, am încuraja, prin publicitatea care se va face, consumul produselor româneşti, şi am încuraja până la urmă exportul produselor noastre, şi nu importul. Îmi doresc să aud cât mai repede de bursa legumelor, bursa fructelor, bursa cerealelor, bursa zootehniei şi, de ce nu, de burse specializate, spre exemplu: bursa căpşunilor, bursa merelor.

În România s-a încetăţenit ideea că poate să facă agricultură oricine. Este timpul să lăsăm specialiştii să-şi spună cuvântul, le dăm şansa de a ne arăta ce înseamnă competitivitatea, eficienţa şi valoarea unui produs, ne dăm nouă tuturor şansa unei vieţi mai bune şi mai sănătoase.

Domnul Ioan Holdiş:

"Greva cataloagelor"

Am început săptămâna cu un nou protest, şi anume cel al Sindicatelor din Educaţie. Ca o primă acţiune, aceştia nu vor mai trece notele şi calificativele în cataloage, deşi se vor ţine orele şi elevii vor fi ascultaţi. După spusele acestora, acţiunea va fi urmată de un miting în data de 25 martie, în faţa Guvernului, iar pe 22 aprilie se va organiza o zi de proteste la nivel naţional.

Nemulţumirile dascălilor fac referire la reducerea posturilor a 15.000 din cei 300.000 de angajaţi, soluţiile anticriză prin care s-au îngheţat salariile şi pierderea unei părţi din salariu odată cu aplicarea Legii unice de salarizare.

Cele patru sindicate din învăţământ ameninţă cu greva generală şi boicotarea examenelor naţionale dacă revendicările lor nu vor fi respectate.

Vă reamintesc că proiectul Legii educaţiei naţionale a fost elaborat în 2009 şi a fost semnat de toate sindicatele şi de mai multe ONG-uri, respectând întru totul Pactul Naţional pentru educaţie şi Strategia de dezvoltare a acesteia. Totodată, proiectul Legii educaţiei naţionale se găseşte pe site-ul ministerului din data de 18 martie, pentru a putea fi dezbătut public, ba, mai mult, domnul ministru are în proiect un forum şi un chat pe care chiar dânsul va sta de vorbă cu cei interesaţi.

Acesta vine cu elemente de noutate de la ciclul primar, până la cel universitar. Învăţământul preuniversitar va include grupa pregătitoare, care va deveni obligatorie, astfel, învăţământul obligatoriu va avea 10 clase, iar intrarea la liceu se va face la finalul clasei a IX-a, având în vedere combaterea abandonului şcolar. Programa şcolară va fi redusă şi adaptată la cele opt competenţe cheie recunoscute la nivelul Uniunii Europene. O altă noutate ar fi finanţarea şcolii în funcţie de performanţele unităţii de învăţământ, prin trei forme de finanţare: de bază, complementară şi suplimentară. De asemenea, această lege conţine un capitol în ceea ce priveşte Legea educaţiei permanente, România având un procent de doar 1,7% din cetăţeni ce sunt implicaţi în procesul de educare permanentă, faţă de media UE, ce ajunge la 11%.

Noua Lege a educaţiei încercă să rezolve o parte din problemele cu care ne confruntăm şi schimbarea sistemului comunist de pe urma căruia încă se face şcoală. Prin această lege ne apropiem de Europa, pentru că introduce noţiunea de evaluare şi predare transcurriculară şi evaluare internaţională.

Nu este normal ca aceştia să se folosească de fiecare dată de elevi când au o nemulţumire, ameninţând cu boicotarea examenelor, îngheţarea anului şcolar şi aşa mai departe.

Domnul Ioan Munteanu:

"Nişte ţărani!"

Meseria mea de agricultor, dar şi faptul că sunt membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor mă obligă să citesc, să înţeleg mai bine cum evoluează lucrurile în agricultură.

Aşa am făcut de ani de zile.

Revista "Agrimedia" a publicat în februarie 2010 o poezie a unui poet: "de o inegalabilă melancolie, un cântăreţ al viselor intangibile, un ultim romantic de mileniu II, Damian Ureche".

Declaraţia mea politică de astăzi, este cea mai frumoasă dintre cele pe care timp de cinci ani le-am prezentat în Camera Deputaţilor. Le mulţumesc celor de la "Agrimedia"!

Ne trebuie ţărani!

Peste câmpia zării se aude o chemare:
Chiar când arăm hârtia, s-o semănăm cu soare,
Ca meseria gliei la daci şi la romani
Şi astăzi, după veacuri, ne trebuie ŢĂRANI!

Civilizaţi cum "suntem", mecanizarăm stâna
Dar piersica şi mărul tot le culegi cu mâna.
Culegi cu mâna struguri, la Iaşi sau Drăgăşani,
Şi pentru mâini de-acestea ne trebuie ŢĂRANI!

De ce când arde vara cu spicul la un loc,
De ce când naşte glia şi strugurii se coc,
Feciorii de la sate vin la oraş vatmani,
Când nouă-n jurul holdei, ne trebuie ŢĂRANI?

La ţară vă lipseşte câte ceva şi vouă.
Dar împărţiţi frăţeşte câte-un necaz sau două;
Când nu-s cireşe-n piaţă, nici pepeni dolofani,
Ca miezul fructei coapte, ne trebuie ŢĂRANI!

Visăm belşug şi totuşi belşugul nu ne-mpunge,
Pământ avem, cât este, atâta ne ajunge
Cu astfel de recolte să fim contemporani,
Industriei de spice îi trebuie ŢĂRANI!

Îmbătrânesc părinţii, de sat copiii scapă,
Ce singură rămâne, la ţară, Doamna Sapă,
Ea care ne-a dat pâine de mii şi mii de ani
Şi-acum ne spune totuşi: "Ne trebuie ŢĂRANI!"...

Le cer oamenilor politici să mediteze şi să procedeze în consecinţă.

Nu am avut acceptul celor de la "Agrimedia", dar sunt sigur că redactorul şef, doamna Simona Munteanu (nici o legătură între numele doamnei redactor şef şi cel al meu), va înţelege că nu am făcut altceva decât să mă raliez disperării că nu mai avem ţărani!

Domnul Ioan Oltean:

"Aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a abandonuluişcolar, soluţia pentru perceperea educaţiei ca valoare în sine"

Potrivit unui raport european recent realizat şi dat publicităţii, România şi Bulgaria sunt printre primele ţări europene în ceea ce priveşte rata abandonului şcolar. Înaintea noastră se mai află doar Malta şi Portugalia, state care înregistrează cea mai înaltă rată a abandonului şcolar.

Odată cu intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, România trebuie să îndeplinească cu stricteţe normele occidentale, conform cărora este absolut obligatoriu ca abandonul şcolar să se situeze sub procentul de 10 %.

Se ştie că implicaţiile eşecului şcolar sunt multiple. Pe termen lung, efectele eşecului şcolar se regăsesc în eşecul social. Randamentul economic este scăzut în fapt datorită incompetenţei profesionale a indivizilor.

Slaba pregătire a forţei de muncă induce efecte în plan social, precum: marginalizarea, şomajul, delicvenţa etc. Eşecul şcolar are în vedere şi efecte psihologice, cum ar fi: dificultăţi de adaptare, neîncrederea în forţele proprii, stres, anxietate. Pe de altă parte, eşecul şcolar este indicatorul lipsei de randament pedagogic şi al insuficienţelor întâlnite în sistemul educaţional.

În plan social, pot fi considerate forme ale eşecului şcolar, abandonul şcolar: excluderea socială şi profesională, analfabetismul. Abandonul şcolar se caracterizează, la o primă vedere, prin părăsirea prematură a şcolii. De multe ori abandonul se asociază cu delicvenţa juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu viaţa de familie dezorganizată. Analfabetismul trebuie înţeles nu doar ca incapacitatea persoanei de a citi şi a scrie, ci în sens de incapacitate de a folosi instrucţia şi educaţia primită în şcoală, astfel încât să se adapteze cerinţelor sociale şi profesionale. Pentru eliminarea efectelor negative ale eşecului şcolar este necesară în primul rând cunoaşterea cauzelor care l-au produs.

Pe de altă parte, raportul privind starea învăţământului, prezentat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, abordează mai multe probleme importante referitoare la educaţie, precum reuşita şcolară, abandonul, promovabilitatea la examene, nivelul de acoperire cu personal didactic calificat, fondurile alocate învăţământului etc. Raportul arată că educaţia în România, comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană, nu merge chiar pe drumul dorit, la destule capitole fiind nevoie în continuare de eforturi susţinute. Iată de ce a fost nevoie de o nouă lege a învăţământului. O educaţie adevărată, reală, se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniţă şi în şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor de risc. Pentru un rezultat mai bun se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice. Factorii de risc, cum ar fi cei comportamentali, sunt cei care reprezintă ansamblul încălcărilor şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delicvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.

Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi prevăzute identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în sistemul învăţământului de stat de zi, implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon şcolar, creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau risc de abandon şcolar. În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un pericol imediat, fiind urmărit în cadrul unui program de prevenţie bine organizat. Nu trebuie să uităm că există şi cazuri în care părinţii înşişi îi încurajează pe copii să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi nu în ultimul rând, suicidul.

Dacă înainte de revoluţie rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii. Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor, pentru care cartea pare că nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. Trebuie remarcat însă că se are în vedere reinserţia şcolară a celor în cauză. Se fac eforturi deosebite pentru încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte, depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor, şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor de sub influenţa negativă a acestuia.

Nivelul scăzut de trai din familiile fără posibilităţi este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă şi învăţare. Ceea ce ar trebui să se facă şi se face în primul rând este repunerea şcolii pe locul pe care îl merită în ierarhii, perceperea educaţiei dobândite ca o valoare în sine. Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase, psihologice şi pedagogice. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar, incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultate şcolare sub medie nu-şi stabileşte obiective profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nicio activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală. Din aceste motive trebuie pus accentul pe comunicarea copilului cu educatorul, atât comunicarea verbală, cât şi cea nonverbală. Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.

Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul din care fac parte fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.

De aceea închei cu ideea că trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic în felul lui, şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.

Domnul Ion Dumitru:

"Cercetarea în România"

Cercetarea în România a ajuns ca fantomele: le vezi şi nu le vezi! Şi în perioada interbelică, dar şi înainte de 1989 cercetarea a fost bine pusă la punct. Or, în ultimii 20 de ani cercetarea a fost realmente demolată. Aceasta s-a produs şi pe fundalul "demolării" consumatorilor de cercetare.

În toţi aceşti ani, domeniul cercetării nu a avut nişte reguli bine definite, clare, în funcţie de care să fie structurat, organizat. S-a neglijat cercetarea aplicativă, dar mai ales cea fundamentală. Practic asistăm la desfiinţarea acesteia din urmă, unde românii au excelat din totdeauna. Cercetarea în matematică, fizică şi genetică este în mare suferinţă. Îmi amintesc cât de mândri suntem de succesele românilor, în domeniile menţionate, pe plan internaţional. Este rău că nu vom mai avea creatori de ştiinţă, vom deveni consumatori ai acesteia, şi sursa se află în altă parte decât în ţară! Cercetătorii au ajuns un fel de oameni de prisos.

Solicit Guvernului, prin această declaraţie politică, să nu treacă la "resturi" savanţii români care sunt bine angrenaţi în circuitul ştiinţific mondial. Este foarte necesară iniţierea unui statut al cercetătorului. Apoi rămâne marea problemă a tuturor, lipsa acută a banilor, ceea ce face ca cercetarea să fie o Cenuşăreasă.

În agricultură, situaţia unităţilor de cercetare este foarte grea. Unităţile de cercetare din domeniu au în portofoliu foarte multe soiuri şi hibrizi, sunt deţinătoare a unor baze genetice solide şi din păcate au ajuns în situaţia să nu mai poată continua activitatea.

Din rezultatele economice ale ultimilor ani se constată că nu se poate asigura finanţarea activităţii de cercetare. Astfel, au ajuns în imposibilitatea de a mai plăti muncitorii şi personalul de cercetare. În aceste condiţii, sunt obligaţi să încalce alte legi şi să funcţioneze la mica întâmplare, situaţie anormală pentru desfăşurarea unei activităţi de cercetare.

Din cele relatate în această declaraţie politică, deduc că nu putem intra în postura de câştigători dacă nu vom acorda importanţa cuvenită cercetării, ştiinţei şi tehnologiilor de vârf ca principală sursă de putere în structurarea ierarhiei statelor şi riscăm, astfel, să fim condamnaţi pe vecie la statutul de periferie a lumii capitaliste dezvoltate.

Închei declaraţia politică citând un articol scris de P.S. Aurelian încă din 1879: "În ziua de azi nicio dezvoltare nu este posibilă fără cultura ştiinţelor, că ştiinţa este temelia civilizaţiunii, că în afară dintr-însa nu este mântuire".

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Demisia, domnule Funeriu!"

Cadrele didactice cer mărirea promisă a salariilor. Începând de ieri, aşa cum au anunţat, nu mai trec notele elevilor în catalog şi ameninţă că vor declanşa grevă generală pe 22 aprilie.

În orice ţară civilizată, ministrul de resort ar avea cel puţin insomnii dacă nu care cumva şi-ar depune demisia de onoare, din respect şi solidaritate cu breasla binecuvântată să ne dea, tuturor, lumina cărţii.

Nu şi în România, nu şi domnul ministru Funeriu!

Dumnealui, mulţumit, probabil, de faptul că Guvernul i-a aprobat în primă lectură, în cadrul recentei şedinţe de la Iaşi, proiectul Legii educaţiei naţionale, apare la un post TV şi ne linişteşte: "Ştiu că salariile profesorilor nu sunt unele grozave, dar să nu mai spunem că profesorii mor de foame. Cunoaşteţi vreun cadru didactic sau vreun angajat al statului care moare de foame în România? Eu nu cunosc".

Ei bine, eu cunosc destui: nu au murit de foame şi probabil că nu vor muri. Îi recunoşti uşor: sunt demni, curaţi, decenţi şi trişti. Unii se tem îngrozitor de ziua de mâine, pentru că tocmai au aflat că şcoala în care predau de 20 de ani se va închide. Sunt şi doamne care deja se gândesc dacă vor apuca pensia promisă la... 65 de ani. Mulţi sunt oameni de vârsta mea, căliţi cu tacâmuri de pui şi ulei la raţie. Unii au fost poate la distanţă de-un glonte să moară în decembrie ^,89, doar ca să scape de îmbuibaţii analfabeţi care conduceau ţara asta...

Domnule Funeriu, nu morţii prin inaniţie sunt barometrul "succesurilor" guvernării, chiar dacă şeful vă este supranumit "Omul care coseşte mai bine ca Moartea"!

Deschideţi ochii şi uitaţi-vă la cei vii! Ascultaţi-i! Ruşinaţi-vă!

Daţi-vă demisia, domnule ministru!

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Situaţia Grădiniţei nr.14 din Timişoara cu program prelungit"

Nota de plată a unei societăţi care-şi asumă în mod direct modernitatea, democraţia şi respectarea drepturilor omului trebuie să includă investiţia inerentă în sistemul de învăţământ. Din această perspectivă, se cuvine a identifica în mod concret cazurile în care investiţia în educaţie îşi revendică eficienţa şi puterea de a da un curs nou realităţilor din "tranşeele" învăţământului românesc.

Grădiniţa cu program prelungit nr.14 din Timişoara, situată în Colegiul nr.3, pe care îl reprezint în calitate de deputat în Parlamentul României, este una dintre grădiniţele cu prestigiu din oraş, frecventată de un număr de peste 160 de copii, care au ales, prin îndrumarea părinţilor, să fie educaţi la înalte standarde pedagogice; grupele de predare în limbile minorităţilor, respectiv, germană şi sârbă, reprezentând un drum deschis către şcolile Nikolaus Lenau (germană) şi Dositei Obradovici (sârbă).

Dar, după acest laudatio pe deplin justificat la adresa acestei instituţii, trebuie punctate şi problemele cu care se confruntă această unitate de învăţământ. Astfel, începând din anul 2008, clădirea instituţiei este supusă unor lucrări de reabilitare, procesul educaţional desfăşurându-se în clădirea Grădiniţei nr.17, care urmează a fi retrocedată foştilor proprietari, dar şi în spaţiile inadecvate ale Colegiului Tehnic de Vest. Acordarea cu prioritate de fonduri financiare pentru finalizarea lucrărilor în curs la clădirea Grădiniţei nr. 14 a rămas la nivelul unei aşteptări susţinute de speranţă.

La începutul anului şcolar 2009-2010, în judeţul Timiş, din cele 40 de unităţi aflate pe lista de investiţii, doar în trei instituţii lucrările erau finalizate, celelalte figurând ca lucrări în curs, 35 de unităţi de învăţământ aflându-se în programul reabilitărilor. La mijlocul anului 2008, respectiv în luna iulie, a fost atribuită pentru reabilitarea clădirii Grădiniţei nr.14 din Timişoara suma de 500.000 lei, dar suma necesară pentru finalizarea lucrărilor este de peste un milion de lei, din cei 1,5 milioane lei, totalul stabilit iniţial prin proiectul de execuţie. Dar aceste fonduri întârzie, din cauza crizei financiare, a fi furnizate de ordonatorul principal de credite, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.

Se cuvine a fi subliniat faptul că licitaţia pentru aceste lucrări s-a făcut de către ministerul de resort, iar autorităţile locale, respectiv Primăria Timişoara, afirmă că nu se pot aloca sume de la bugetul local, întrucât proiectul a fost aprobat de către autorităţile centrale, astfel că de la nivel local nu se poate interveni în acest proiect, numai dacă se realizează un nou proiect, cu lucrările existente la ora actuală. De asemenea, trebuie evidenţiat faptul că necesitatea finalizării lucrărilor de mansardare, consolidare şi reabilitare a spaţiilor existente în clădirea Grădiniţei nr.14 din Timişoara a fost înregistrată din iunie 2009 în baza de date cu lucrări de investiţii, program gestionat şi actualizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Dar, în mod regretabil, nici până astăzi lucrările de reabilitare a clădirii Grădiniţei nr.14 nu au fost reluate, astfel că procesul educaţional este pus între parantezele unei situaţii pe care nu o pot rezolva părinţii, educatorii, sau, cu atât mai puţin, copiii.

Se impune cu celeritate găsirea fondurilor necesare pentru reluarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Grădiniţei cu program prelungit nr.14 din Timişoara, pentru a susţine cu adevărat, în mod concret şi eficient, evoluţia sistemului educaţional românesc, mai ales de la nivelul educaţiei timpurii, spre nivelul educaţiei permanente.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Traficul de persoane trebuie condamnat, nu ignorat"

Într-o astfel de vreme în care drepturile omului şi demnitatea umană sunt frecvent invocate, iar corectitudinea politică devine principiul ultim de justificare a fiecărei acţiuni, ignorăm sau relativizăm tragediile cotidianului neîndurător. Astfel, se impune a fi subliniat faptul că drepturile omului, dreptul celuilalt nu sunt simple dorinţe sau nevoi, ci parte din definiţia fiinţei umane. Nu suntem de vânzare! Preţul ar fi mult prea mare! Traficul de persoane este tulburătoarea notă de plată a sclaviei "moderne", care trebuie în mod frecvent şi susţinut anulată, nicidecum ignorată, pentru că pe terenul criminalităţii organizate, timpul nu le rezolvă pe toate. Dimpotrivă, se impune crearea şi consolidarea unui cadru legislativ dinamic şi coerent, care să permită prevenirea şi combaterea eficientă a oricărei forme de trafic a persoanelor.

Cunoaşterea aspectelor cantitative care sunt în strânsă conexitate cu fenomenul traficului de persoane, stocarea şi identificarea datelor credibile, punctuale şi unitare ale acestui fenomen, reprezintă primordialitatea în toate demersurile iniţiate în încercarea de a opri expansiunea criminalităţii la nivel naţional. În acest sens, în anul 2009, în Sistemul Integrat de Monitorizare a Victimelor Traficului de Persoane au fost implementate 780 de victime ale traficului de persoane.

Femeile se află pe primul loc, cu un procent de 54% din totalul victimelor identificate, spre deosebire de anul 2008, când principala categorie de victime traficate era reprezentată în proporţie de 51% de persoane de sex masculin. Situaţia minorilor identificaţi ca victime ale traficului de copii respectă tendinţa de scădere manifestată la nivelul totalului victimelor, chiar dacă procentul acestora a crescut de la 17% în 2007 şi 2008, din totalul identificat în aceste perioade, la 29% din cele 780 de victime identificate în anul 2009.

Principala modalitate de exploatare a victimelor identificate în 2009 a fost exploatarea sexuală a femeilor, care are loc primordial pe stradă, în cluburi sau locuinţe private, în 41% din cazuri, în timp ce traficarea prin munca forţată (exploatarea în agricultură, construcţii sau alte sectoare de activitate) are loc în 40% din cazurile identificate. Astfel, în acest an s-a înregistrat o creştere procentuală a victimelor traficate în scopuri sexuale şi o diminuare procentuală a celor exploatate prin munca forţată, faţă de anul 2008. Exploatarea prin cerşetorie a cunoscut o creştere procentuală de la 7%, înregistrată în anul 2008, la 14% (109 victime) în anul 2009.

Comisia Europeană estimează că numărul minorilor traficaţi anual în Europa pentru muncă forţată, cerşit, furat şi prostituţie atinge 36.000. Raportul anual privind traficul de persoane pentru anul 2009, al Departamentului de Stat al SUA, arată că în ţara noastră situaţia este în continuare critică, România fiind ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie pentru persoanele traficate în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată. Potrivit datelor Poliţiei Române, victimele sunt racolate cu predilecţie din rândul fetelor şi tinerelor femei cu vârste cuprinse între 13-33 ani, urmărindu-se categoriile de persoane vulnerabile. Faţă de aceste realităţi statistice, trebuie subliniat, printr-un exerciţiu al onestităţii, că eforturile susţinute ale tuturor specialiştilor implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane, progresele înregistrate pe liniile de combatere şi prevenire a fenomenului, dar şi intensificarea cooperării interinstituţionale la nivel naţional şi internaţional s-au materializat prin scăderea proporţiilor manifestate ale fenomenului. Şi totuşi, lupta nu se poate opri aici! Ignorarea sau promovarea iluziei conform căreia expansiunea fenomenului infracţional este pe deplin oprită va duce, în mod irecuzabil, la consolidarea criminalităţii organizate.

De aceea se impune reînfiinţarea în România a Agenţiei Naţionale pentru Combaterea Traficului de Persoane, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca instituţie care îşi justifică deplin rolul de coordonare şi evaluare a activităţilor de prevenire şi combatere a traficului de persoane, precum şi de monitorizare a asistenţei acordate victimelor. Se impune a fi păstrată în permanenţă legătura cu structurile similare din statele membre ale Uniunii Europene, dar şi cu instituţiile abilitate în materie, la nivel comunitar. Ar trebui promovat principiul constituirii de echipe comune de anchetă, astfel ca agenţiile special create din statele membre, concret, Agenţia din România pentru Combaterea Traficului de Persoane, să colaboreze permanent şi susţinut cu organizaţii precum Eurojust, Europol, Frontex, inclusiv implicarea ţărilor sau organizaţiilor terţe, precum Interpol sau Iniţiativa de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI).

În calitate de membru al Grupului parlamentar pentru combaterea traficului de persoane susţin consolidarea cadrului legislativ şi instituţional în materie, astfel încât prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii organizate să-şi îndeplinească pe deplin menirea.

Lanţurile sclaviei moderne trebuie să fie rupte, mai întâi prin anularea neutralităţii fiecăruia dintre noi faţă de traficul de persoane; această formă de criminalitate organizată care încalcă în mod tulburător drepturile omului şi demnitatea umană în România trebuie cu orice preţ condamnată, nicidecum ignorată. Viaţa nu este de vânzare, este un dar divin!

Domnul Mircia Giurgiu:

"Cinematografele nimănui"

Cinematografele din România au din ce în ce mai puţini spectatori, implicit şi încasările au fost mult sub aşteptări, în timp ce multiplexurile au înregistrat încasări record.

Raportul este dat de calitatea filmelor care rulează în cinematografe şi de condiţiile din săli. Una dintre soluţiile pentru salvarea sălilor de cinematograf este transformarea acestora în centre culturale, potrivite pentru diferite evenimente de gen.

Numărul de cinematografe din România s-a înjumătăţit în ultimii patru ani, a scăzut şi numărul de spectatori, dar preţul mediu al unui bilet s-a dublat.

Din aceste motive, se impune modificarea legislaţiei în vigoare, prin completarea Legii nr.303 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia, precum şi modificarea Legii nr.328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua internaţională a poeziei"

Ziua internaţională a poeziei a fost sărbătorită pe data de 21 martie. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a decretat din anul 1999 ziua de 21 martie drept zi mondială a poeziei.

Această zi a fost constituită cu scopul de a promova cititul, scrisul, publicarea şi predarea poeziei în lume.

Cu ocazia "Zilei internaţionale a poeziei" aş dori să fac referire la importanţa poeziei ruse, atât pentru minoritatea noastră, cât şi pentru iubitorii culturii ruse.

Poezia rusă reprezintă în sine unul dintre fenomenele artistice originale şi complexe în literatura universală, de la origini şi până în prezent. Esenţa unei poezii, sonoritatea, ritmul şi imaginile prezentate pot fi cu adevărat înţelese doar atunci când sunt citite în varianta sa originală. Prin poezie dăinuie cultura şi limba din generaţie în generaţie.

Poezia rusă reprezintă un mijloc de a accede la cultura şi la tradiţiile fiecărui popor, constituind un cadru de păstrare şi dezvoltare a diversităţii lingvistice, ceea ce reprezintă una dintre valorile fundamentale.

Poezia rusă are capacitatea de a educa şi de a crea bună dispoziţie în acelaşi timp, indiferent de vârsta, statutul sau naţionalitatea cititorului. Cunoaşterea patrimoniului literar rusesc exprimă frumuseţea naturii, deschizătoare de noi pagini ale frumuseţii sufleteşti, ale prieteniei între oameni.

Prin recitarea poeziilor putem înţelege o evoluţie a mentalităţii şi a culturii, abordate dintr-un unghi apropiat al literaturii. Multe dintre acestea sunt legate de datinile şi obiceiurile unei comunităţi (tradiţii, folclor, succesiunea muncii, a petrecerilor), şi de viaţa de zi cu zi, ceea ce relevă desfăşurarea vieţii cotidiene.

Această sărbătoare îmi oferă prilejul să susţin promovare a culturii ruse, să încurajez tinerele generaţii să descopere bogăţia artistică şi literală a clasicilor ruşi. Totodată încercăm, prin diferite proiecte, să-i oferim culturii ruse locul de cinste pe care îl merită în rândul marilor culturi.

Doamna Manuela Mitrea:

"Obezitatea este un pericol pentru copiii români"

Rezultatele unui studiu la nivel european indică faptul că un băiat din trei şi o fată din cinci, cu vârste cuprinse între 13 si 17 ani, sunt prea graşi, iar în fiecare an numărul tinerilor cu probleme de greutate creşte cu 400.000. 40% dintre băieţi şi 70% dintre fete fac prea puţină mişcare şi mănâncă prea puţine legume. Numai 13% dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 si 17 ani mănâncă mai mult de 200 de grame de legume pe zi şi doar 16% dintre ei consumă cel puţin două porţii de fructe pe zi. Fiecare al doilea tânăr îşi satisface însă necesarul caloric pe zi prin grăsimi: cele mai apreciate feluri de mâncare sunt cele gata preparate, în special pizza congelată.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), un român din patru este obez, iar fiecare al doilea român are probleme cu greutatea. Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte este însă obezitatea la copii, România clasându-se pe un loc fruntaş în Europa din punct de vedere al numărului de copii obezi.

Obezitatea apare la copii şi adolescenţi când aceştia au prea multe grăsimi în corp şi este de obicei cauzată atât de consumul în exces de alimente, cât şi de lipsa de mişcare. Funcţionarea anormală a glandei endocrine sau factorii genetici sunt considerate cele mai frecvente cauze, dar nu singurele. Se consideră că genele sunt răspunzătoare pentru 25%-40% din cazurile de obezitate, în timp ce restul sunt determinate într-o mare măsură de factorii de mediu. Totuşi, deoarece atât factorii genetici, cât şi cei de mediu joacă un rol important în instalarea obezităţii, este dificil ca aceasta să fie atribuită doar unui singur factor.

Cu cât un copil se menţine obez o dată cu înaintarea în vârstă, cu atât mai mari sunt şansele ca el să devină un adult obez. Adolescenţa în mod special pare să fie o perioadă sensibilă pentru apariţia obezităţii. În jur de 80% dintre adolescenţii obezi devin adulţi obezi; totuşi riscul ca un copil obez să devină un adult obez este mai puţin evident. Există destul de puţine studii despre efectele pe termen lung ale obezităţii din copilărie asupra stării de sănătate a adultului.

Totuşi, se pare că obezitatea în copilărie sau adolescenţă măreşte riscul unei sănătăţi precare la maturitate, indiferent dacă adultul este sau nu obez. Cel mai mare risc pe termen lung pentru obezitatea din copilărie este continuarea sa şi la maturitate, asociată cu numeroase riscuri asupra sănătăţii şi a calităţii vieţii. De aceea, este important să se identifice obezitatea şi să se acţioneze din timp pentru înlăturarea ei, înainte de maturizarea copiilor.

Copiii supraponderali nu au încredere în sine şi sunt foarte nemulţumiţi în ceea ce priveşte aspectul lor fizic. Există riscul ca aceşti copii să aibă rezultate slabe la învăţătură şi să fie izolaţi social.

Ca şi adulţilor, nici copiilor nu le este deloc uşor sau comod să scadă în greutate, şi astfel, mare parte din copiii obezi se transformă în adulţi obezi.

Obezitatea este un pericol pentru copiii români, este un pericol pentru viitorul poporului nostru, de aceea trebuie să întreprindem măsuri ferme, inclusiv legislative, pentru combaterea acestei ameninţări.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"În Gorj, tinerii suferă în continuare din cauza substanţelor etnobotanice"

Un tânăr de numai 23 de ani a ajuns ieri în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Jiu după ce a consumat substanţe etnobotanice. Se pare că Ordonanţa de urgenţă a premierului Boc nu este eficientă în ceea ce priveşte stoparea comercializării de substanţe etnobotanice. Am arătat în mai multe rânduri care sunt marile lipsuri ale acestui act normativ. Am arătat, de asemenea, nevoia urgentă de măsuri pentru a stopa comercializarea şi consumul de astfel de substanţe. Din păcate, guvernanţii par ocupaţi cu lucruri mult mai importante pentru ei decât viaţa tinerilor din România.

Pericolul pe care îl reprezintă aceste substanţe poate fi uşor asimilat pericolului drogurilor grele. Dacă luăm ca exemplu pe tânărul din Gorj, aflăm, din declaraţiile familiei acestuia, că se comporta exact ca un toxicoman: lipsea de acasă, avea un anturaj ciudat, rămânea fără bani. Dincolo de problemele grave de sănătate, iată că drogurile aşa-zis uşoare au efecte la nivel de socializare şi de integrare socială a tinerilor.

Mă întreb: dacă Guvernul nu se preocupă de protejarea dreptului la viaţă al românilor, atunci care sunt preocupările miniştrilor? Tânărul aflat în stare gravă în spitalul din Târgu-Jiu are o familie. Copilul acestuia va creşte într-un mediu familial în care tatăl dispare de acasă cu zilele. Drogurile uşoare nu-i afectează numai pe cei care le consumă, le afectează familiile, iar numărul celor care suferă de pe urma incompetenţei Guvernului, numai în ceea ce priveşte această problemă, este unul foarte mare. În acest timp, miniştrii cabinetului Boc dau ordonanţe lipsite de putere de reglementare eficientă.

Dincolo de nesiguranţele la care în numai câteva luni acest Guvern i-a expus pe români, nesiguranţe care privesc lipsa unui loc de muncă şi imposibilitatea de a-şi asigura un trai decent, intervine un alt tip de insecuritate care, în ceea ce mă priveşte, există doar în statele cu un grad minim de dezvoltare. Este vorba despre nesiguranţa privind puterea statului de a interveni urgent şi eficient în probleme sociale care afectează comunitatea pe termen lung. Un raţionament logic ne poate arăta că dependenţa de droguri uşoare a unui tânăr va afecta atât viitorul acestuia, cât şi viitorul copiilor şi familiei acestuia. Vorbim de generaţii care vor avea de suferit din punct de vedere psihic şi social. Acest lucru poate că nu se vede acum, de la înălţimea fotoliilor ministeriale, dar se va vedea mai târziu, când vor interveni anomalii sociale grave.

Doamna Oana Niculescu-Ştefănescu Tohme Mizil:

"Astăzi, problema cea mai stringentă mi se pare sănătatea"

Avem peste 3 milioane de români care suferă de afecţiuni cronice.

Durata de viaţă a românilor a ajuns printre cele mai scăzute din Europa. Suntem pe primul loc pe continent la mortalitatea provocată de cancerul de col uterin şi de sân, iar sifilisul şi tuberculoza, boli extrem de rare în vest, ne lovesc cu putere. Bolile cardiovasculare reprezintă în România 61% din cauzele morţii, în timp ce în Europa incidenţa morţilor cauzate de aceste boli a scăzut la 31%. Aceste date sunt gestionate de Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informatic în Domeniul Sănătăţii.

În urmă cu doi ani, Comisia prezidenţială pentru sănătate anunţa că în fiecare an, 60.000 de români mor din cauza problemelor din sistemul sanitar.

O să vă enunţ câteva precizări făcute atunci de această comisie, în raportul prezentat publicului.

Un copil care se naşte în România are şanse de şase ori mai mari să moară în primul an de existenţă, faţă de unul născut în Suedia.

Bolile infecţioase au o incidenţă mult mai mare la noi faţa de media europeană. Hepatita B este de două ori mai răspândită, iar incidenţa tuberculozei este cea mai mare din Europa.

Aproape jumătate din decesele la bărbaţi şi peste o treime din cele la femei ar putea fi evitate dacă sistemul sanitar ar oferi condiţii mai bune.

Comisia prezidenţială pentru sănătate propunea la acea vreme, ca printre soluţiile pentru remedierea acestei situaţii să se afle suplimentarea resurselor pentru sănătate, mai precis 6 procente din p.i.b. alocate acestui sector, precum şi situarea pacientului în centrul sistemului sanitar.

Unde ne aflăm azi? Vin şi întreb partidul aflat la putere, partidul domnului preşedinte Băsescu, a cărui comisie ne sesiza acum doi ani despre deficienţele sistemului sanitar. De ce nu pune acum în aplicare sugestiile pe care i le făcea la acea vreme propria comisie prezidenţială? Situaţia îmbolnăvirilor este la fel de gravă, dacă nu chiar mai rea. Toţi responsabilii sistemului sanitar de azi se plâng că banii alocaţi pentru sănătate le vor ajunge doar până în iunie. După această dată se anunţă colapsul.

Şi, ca să supravieţuiască, în loc să repartizeze eficient banii de la bugetul de stat, introduc noi taxe pe seama contribuabilului.

Coplata serviciilor medicale este nu numai o nedreptate făcută românului care contribuie din salariu atât la bugetul de stat, cât şi la cel al sistemului de sănătate, este o tragedie. Într-o ţară aflată în criză, unde pensiile îngheaţă, salariile scad, iar şomajul este în creştere, să trimiţi românul să-şi plătească încă o dată serviciile medicale este inuman. Specialiştii spun că 40% din populaţia României nu-şi va putea permite plata acestor servicii.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Sănătate speră să dezveţe românii să se mai ducă din orice durere la spital. Să se gândească de două ori înainte să deranjeze un doctor.

Vă cer să ne opunem unei noi nedreptăţi: efectele coplăţii serviciilor medicale pot fi devastatoare!

Sănătatea devine din ce în ce mai scumpă. Patru din zece români nu-şi vor permite să meargă la doctor.

Deşi medicina modernă înseamnă prevenţie, legiferarea coplăţii va crea exact efectul contrar. Şi aşa, în România, conform statisticilor, prea mulţi români bolnavi ajung prea târziu la medic. Iar o ţară cu oameni bolnavi nu poate progresa!

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei"

În fiecare an pe data de 24 martie este celebrată, conform calendarului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei.

În urmă cu exact 127 de ani, doctorul Robert Koch descoperă agentul patogen al acestei boli, bacilul care îi poartă numele. Această afecţiune îmbolnăveşte şi ucide milioane de persoane anual. Caracterizată printr-o rată de mortalitate înaltă şi prin costuri economico-sociale ridicate, tuberculoza, alături de malarie şi de infecţia HIV, constituie unul dintre obiectivele principale de combatere pe plan mondial şi o problemă primordială de sănătate publică.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat tuberculoza o "urgenţă medicală", întrucât o singură persoană bolnavă poate infecta alte 10-15 persoane într-un an.

Dacă în statele lumii civilizate tuberculoza a fost eradicată, în România această boală face mii de victime. Tuberculoza, "boala sărăciei", cum mai este ea cunoscută, afectează deopotrivă atât populaţia adultă, cât şi copiii.

De tuberculoză se pot îmbolnăvi atât bogaţii, cât şi săracii, dar cele mai frecvente cazuri se înregistrează în rândul populaţiei sărace. Atâta timp cât nu se va combate sărăcia, nici în lupta împotriva tuberculozei nu se vor obţine rezultate spectaculoase.

Tuberculoza omoară în fiecare an aproape 1,6 milioane de persoane din întreaga lume. Statisticile arată că în România sunt înregistraţi 27.000 de pacienţi bolnavi, aproximativ 2.000 mor anual.

Această boală poate fi tratată dacă este descoperită la timp, dar mulţi bolnavi ajung la medic abia atunci când este prea târziu, când boala nu mai poate fi oprită din evoluţie şi tratată. În lupta cu această boală, principala problemă o constituie tocmai depistarea cazurilor; bolnavii se tem de medic, se tem de diagnostic, se tem că îşi vor pierde locul de muncă dacă se află că au o asemenea afecţiune.

Dacă se doreşte cu adevărat eradicarea tuberculozei, statul ar trebui să aloce fonduri suficiente pentru acest domeniu şi să investească mai mult în educarea populaţiei "

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Băncile de celule stem"

Anul 2007 a reprezentat anul premierelor în sistemul medical românesc, printre care se număra şi înfiinţarea primelor bănci de celule stem, promovând noutăţile cercetărilor medicale mondiale.

Spre deosebire de orice alt produs sau serviciu medical pe care clientul îl cumpără cu intenţia să se folosească de el, familiile ce apelează la băncile de celule stem investesc, în numele sănătăţii copiilor lor, într-un serviciu pe care speră ca aceştia să nu aibă nevoie niciodată să-l folosească.

Deşi piaţa băncilor de celule stem este la început, ea a crescut discret. Pentru anul 2009 se estimează că s-au făcut circa 12.000 de recoltări de celule, cu 4.000 peste nivelul din anul precedent, după câte spun reprezentanţii companiilor ce deţin băncile de celule. În momentul de faţă, celulele stem sunt folosite pentru tratamentul afecţiunilor maligne hematologice, cancere de sânge, limfoame. Speranţele cercetătorilor care studiază celulele stem sunt legate însă şi de alte posibile întrebuinţări, în special pentru afecţiunile cronice degenerative - diabet, infarct, Alzheimer.

Prima bancă publică de celule stem a fost inaugurată acum trei ani cu sprijinul Fundaţiei Eurocord România - Cord Blood Center, însă activitatea acesteia stagnează. Deşi au existat promisiuni chiar de la înfiinţare, momentan nu mai există un sprijin financiar din partea statului pentru susţinerea acesteia. Procesul de recoltare a fost blocat şi celulele deja prelevate rămân stocate pe cheltuiala CBC.

Dacă se doreşte cu adevărat dezvoltarea băncilor de celule stem, statul trebuie să aloce mai multe fonduri pentru acest domeniu.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Taxe în justiţie"

Foamea de bani a statului loveşte deci în românii amărâţi. Taxele impuse cu inima uşoară de autorităţi devin o barieră nu doar pentru cei cu venituri apropiate de nivelul de subzistenţă, ci şi pentru aceia cu un câştig decent, dar care nu ştiu ce le rezervă ziua de mâine. Mai ales că, în România, justiţia încă seamănă cu o loterie.

Adoptată la jumătatea anului trecut, Legea 276/2009 rămâne un dezastru pentru românii dornici să deschidă procese. Actul normativ a majorat taxele de timbru judiciar, care pot ajunge acum la cuantumuri astronomice. De exemplu, să ceri o moştenire la Judecătorie te costă mii de lei. Taxele au pus frână proceselor.

Cum procesele şi aşa usturau la buzunar, fie şi dacă ne gândim doar la cheltuielile cu avocatul, majorarea a pus sare pe rană. Dacă adăugăm şi constrângerile dictate de criză, este clar că mulţi dintre noi sunt prea săraci ca să-şi permită procese.

Nu e de mirare că puţini sunt cei care reuşesc să plătească asemenea sume. "Numărul proceselor de partaj s-a redus drastic. Este catastrofal pentru oameni. Chiar dacă există posibilitatea de a solicita ajutor judiciar, instanţele sunt reticente în astfel de cazuri. Taxe de 7.000-8.000 de lei nu sunt la îndemâna oricui. Este vorba despre sume enorme pentru un cetăţean obişnuit, mai ales în vremuri ca acestea. Practic, taxele au devenit o piedică în calea accesului la justiţie, dar şi a dreptului la proprietate.

Şi la taxe judiciare, românii sunt în top în Europa. E o situaţie fără logică. Statul e interesat doar să adune cât mai multe taxe şi a adoptat o lege care intră în contradicţie cu deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului. CEDO a condamnat România în nenumărate rânduri pentru taxe mult mai mici.

Domnul Petru Călian:

«Modernizarea "arhitecturii" administrative»

De-a lungul istoriei, ţara noastră a suferit numeroase modificări ale structurii administrativ-teritoriale. Până în 1990, România a avut una dintre cele mai centralizate forme de administraţie publică. Deciziile fundamentale ce vizau evoluţia comunităţilor locale erau în totalitate apanajul administraţiei centrale. Constituţia României, adoptată în 1991, vorbeşte pentru prima dată despre descentralizare, iar modificările aduse în 2003 introduc şi deconcentrarea între principiile de bază ale organizării şi eficientizării administraţiei publice locale. Pe acest fond a început procesul de modernizare administrativă românească.

Modificarea Constituţiei şi reorganizarea administrativă trebuie să ducă şi la modificarea substanţială a regulilor politice. Consolidarea rolului Parlamentului, trecerea la Parlament unicameral, redefinirea unor instituţii precum Curtea Constituţională şi Consiliul Superior al Magistraturii sunt modificări preconizate extrem de importante pentru calitatea de membru UE.

Referendumul din toamna anului trecut, prin care 70% din cetăţenii prezenţi la vot s-au pronunţat pentru desfiinţarea Senatului, are o valoare socială care poate fi considerată una din pietrele de temelii are revizuirii Constituţiei.

Pledez pentru o republică semiprezidenţială, cu un Parlament unicameral şi vot uninominal. Mult discutata problemă a desfiinţării judeţelor şi contrele apărute între UDMR şi o parte a clasei politice şi sociale reprezintă doar un subiect teoretic nerealizabil: legislaţia europeană în materie şi obligaţiile asumate de România ca stat membru al UE, sunt aspecte care contravin unei regionalizări pe criterii etnice.

Clasificarea actuală a teritoriului României pe cele 8 regiuni de dezvoltare este realizată în conformitate cu negocierile de aderare încheiate în baza angajamentului asumat de statul român de a menţine actuala împărţire teritorială internă până în 2013, orice modificare putând aduce probleme semnificative în implementarea Programului Operaţional Regional 2007-2013. Actualele regiuni de dezvoltare ale României sunt stabilite de regulamente ale CE, iar o eventuală modificare a acestuia poate fi realizată doar la propunerea Comisiei Europene, o dată la trei ani, în urma notificării iniţiate de către autorităţile naţionale.

Putem discuta despre o grupare a judeţelor, dar asta nu înseamnă că trebuie desfiinţate. O structurare regională, de exemplu, pe proiecte de infrastructură poate da curs unei mai bune funcţionalităţi administrativ-teritoriale.

Pentru a implementa un proiect de reîmpărţire teritorială avem nevoie de o analiză aprofundată a criteriilor de împărţire, consultarea prealabilă a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale precum şi o evaluare a costurilor implicate.

Trebuie menţionat faptul că în România s-a elaborat o serie întreagă de reglementări ce au vizat descentralizarea şi transmiterea unor atribuţii, dar şi a unui suport financiar pentru susţinerea acestora către administraţia publică locală.

Deşi de fiecare dată au existat îndoieli în legătură cu capacitatea instituţională a administraţiei publice locale de a gestiona eficient aceste responsabilităţi, trebuie să recunoaştem că tot de fiecare dată transferul a fost un succes. Autorităţile locale româneşti nu puteau fi partenere în diverse proiecte cu finanţare europeană dacă nu erau deţinătoare ale patrimoniului şcolilor sau spitalelor, dacă nu gestionau în totalitate problemele legate de protecţia copilului etc.

Consider că o revigorare a regiunilor de dezvoltare şi corelarea cu modelul european de împărţire teritorială reprezintă un pas important pentru consolidarea statutului de membru UE.

Domnul Neculai Răţoi:

"Site-ul şi jumătatea de miliard de euro!"

Într-unul dintre cele mai grele momente cu care societatea românească s-a confruntat vreodată din punct de vedere financiar, suntem pe cale să investim o sumă colosală pe un proiect fantezist.

Deşi oamenii trăiesc din ce în ce mai greu, deşi protestele se înteţesc şi statul nu mai are bani, se pare că guvernul găseşte resurse pentru a construi un site care înghite 500 de milioane de euro. Este o sfidare la adresa tuturor cetăţenilor care trăiesc de azi pe mâine, sub pretextul evoluţiei. În principiu, nu pot să nu fiu de acord cu facilitarea contactului dintre cetăţeni şi administraţiile locale şi cea centrală. Există deja o serie de servicii on line care descurajează birocraţia. Dar nu pot să nu atrag atenţia asupra faptului că mai puţin de 40% dintre români au acces la internet, iar în unele dintre satele sau comunele României se trăieşte încă fără canalizare sau electricitate.

La nivelul Uniunii Europene suntem pe penultimul loc privind procentul celor care sunt conectaţi la internet. Care va fi deci eficienţa unui astfel de proiect? Cerinţa UE de a reuni serviciile publice într-un serviciu on line este o cerinţă mai veche, iar uniunea a alocat bani din bugetul său pentru realizarea unui proiect de acest tip în România, mai exact 4 milioane de euro. Bani pe care i-am pierdut din cauza incompetenţei celor din executiv.

Urmărind declaraţiile directorului IT din cadrul Ministerului Comunicaţiilor, veţi auzi cu stupefacţie că acel proiect al UE nu era simplu din punct de vedere tehnic şi din acest motiv am ratat termenul pentru accesarea banilor europeni. Fără să am prea multe cunoştinţe de IT, pot să apreciez că era mult mai simplu decât noul proiect al guvernului. Şi atunci mă întreb şi vă întreb, doamnelor şi domnilor deputaţi, cum pot aceşti oameni să creadă că vor fi capabili să dezvolte acest nou proiect care să nu uităm că va înghiţi banii noştri şi va lua de la gura pensionarilor, profesorilor, muncitorilor, agricultorilor?!

Concluzia este una tristă: nu avem autostrăzi, nu avem bani de pensii, nu avem bani de salarii, dar avem bani de site-uri. Acestea sunt priorităţile în România condusă de Guvernul Boc. Aceasta este România condusă spre declin.

Domnul Cristian Rizea:

"Apropierea de Republica Moldova"

După mulţi ani în care acest subiect s-a discutat doar în spatele uşilor închise şi cu teama de a nu genera probleme politice sau sociale, iată că este posibil ca în Constituţia Republicii Moldova, limba română să fie trecută ca limbă oficială. Pe lângă alte prevederi deosebit de importante, proiectul noii legi fundamentale înaintat de către Comisia Parlamentară pentru Reformă Constituţională prevede concret care va fi limba oficială a acestui stat, înlocuindu-se sintagma folosită în ultimii ani, cea de "limba moldovenească".

Regimul lui Voronin şi-a propus să adâncească ruptura survenită în 1944 între teritoriul a ceea ce numim astăzi România şi Basarabia, astfel că în acea perioadă s-a încercat impunerea alfabetului chirilic şi a influenţelor ruseşti. Cu toate acestea, limba română nu a murit niciodată în Republica Moldova şi mă bucură să văd că după toate aceste presiuni, istoria care ne leagă nu a fost dată uitării şi încă există dorinţa de a restabili prin lege ceea ce a fost întotdeauna o realitate.

Eu cred în această măsură şi sper să nu genereze o divizare a societăţii din Republica Moldova, căci independenţa pe care acest stat şi-a câştigat-o în 1991 nu poate fi contestată şi nici nu ar putea fi periclitată de oficializarea limbii române.

Libertatea şi suveranitatea pe care Republica Moldova şi le-a câştigat atât ca stat cât şi pentru fiecare cetăţean al său sunt respectate şi susţinute de România. Ca om politic dar şi ca cetăţean al României, îmi doresc ca legătura sutelor de ani de istorie comună să nu se piardă şi să existe o strânsă colaborare între cele două state în continuare.

Domnul Marius Rogin:

La Bruxelles a avut loc săptămâna trecută conferinţa pentru lansarea Parteneriatului de Mediu pentru Marea Neagră, în prezenţa comisarului european pentru mediu Janez Potocnik.

Acest eveniment a reunit miniştri ai mediului din statele membre şi din statele partenere din cadrul Politicii Europene de Vecinătate, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai altor instituţii cu activitate relevantă pentru această regiune, inclusiv ai unor instituţii financiare (BERD, BEI).

Iniţiativa, ce face parte din Sinergia la Marea Neagră, va contribui la combaterea provocărilor comune din zonă în domeniul mediului. Sinergia la Marea Neagră a fost propusă de Comisia Europeană în anul 2007 şi a fost ulterior adoptată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene.

Parteneriatul din domeniul mediului reflectă caracterul incluziv al iniţiativei europene Sinergia la Marea Neagră şi va fi deschis tuturor ţărilor partenere din regiunea extinsă a Mării Negre ce doresc să participe, dar va include şi instituţii active în regiune, precum Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN) şi Comisia Mării Negre. Parteneriatele din sectoarele mediu, transport şi energie pentru regiunea Mării Negre vor fi organizate de o manieră ce maximizează şansele de a conduce la proiecte concrete.

Investiţiile vor viza pregătirea proiectelor şi prezentarea acestora celor care sunt dispuşi să investească în infrastructura din regiune. Această formulă a fost una pozitivă în cazurile altor iniţiative, existând toate premisele să fie o reuşită şi în cazul Mării Negre.

România este gata să ofere unele resurse financiare pentru proiecte-pilot în domenii prioritare, în cadrul Parteneriatului de Mediu pentru Marea Neagră, a declarat la Bruxelles ministrul mediului şi pădurilor Laszlo Borbely, care a participat la conferinţa pentru lansarea parteneriatului.

Subliniind interesul României faţă de acest parteneriat, ministrul a arătat în discursul său că lansarea acestuia nu va contribui doar la realizarea obiectivelor sale regionale, stabilite ca ţară membră a Uniunii Europene, în momentul adoptării Sinergiei Mării Negre, ci şi la succesul punerii în aplicare a politicii marine şi maritime a Uniunii Europene.

Având în vedere importanţa şi bogăţia resurselor din bazinul Mării Negre, toţi participanţii la reuniune au fost invitaţi să întreprindă eforturi comune pentru protejarea acestui patrimoniu natural european.

Pentru a avea rezultate tangibile, s-a propus depăşirea perimetrului Mării Negre şi din punct de vedere al Uniunii Europene. S-a făcut deja un important pas înainte prin Strategia Uniunii Europene în regiunea Dunării. Dar, ceea ce se va face pentru Dunăre, nu va fi suficient pentru Marea Neagră.

Acest parteneriat îşi propune să fie o "reţea de reţele", iar beneficiarii vor fi în mod individual statele participante, cât şi regiunea Mării Negre, în ansamblul său.

România îşi oferă serviciile pentru a ajuta în continuare, în a avea Conferinţa ministerială pentru lansarea Parteneriatului de Mediu pentru Marea Neagră, ce reuneşte miniştri ai mediului din statele membre UE şi din ţări partenere din cadrul Politicii Europene de Vecinătate (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina).

Devine imperios necesar să identificăm modalităţi de a îmbunătăţi cooperarea Uniunea Europeană - Marea Neagră. Depinde numai de noi să identificăm noi activităţi şi să le punem în practică, astfel încât să răspundem provocărilor din această regiune. Numai în acest fel putem face ca de frumuseţea şi bogăţia Mării Negre să se poată bucura, deopotrivă, generaţiile prezente şi viitoare. Conferinţa s-a încheiat prin adoptarea unei Declaraţii pentru Parteneriatul de Mediu în regiunea Mării Negre.

Domnul Samoil Vîlcu:

"Depăşirea crizei economice, scopul comun al clasei politice actuale"

Măsurile anticriză anunţate în plenul Camerei Deputaţilor de premierul Emil Boc sunt necesare mai mult ca oricând şi cred că vor avea efectul scontat, acela de a stopa efectele crizei fără precedent prin care trece nu doar România, ci şi importante state ale lumii. Nu putem neglija faptul că s-au făcut şi se fac eforturi susţinute pentru a trece cu bine de această perioadă.

Printre măsurile pe care Guvernul le-a adoptat şi care s-au dovedit a fi bune se numără introducerea pensiei minime garantate, micşorarea salariilor şefilor agenţiilor şi ai companiilor de stat, reducerea veniturilor membrilor în cadrul consiliilor de administraţie, dar şi modificarea legii achiziţiilor publice pentru ca fondurile europene să fie absorbite mai uşor.

Situaţia economică actuală cere cumpătare şi efort din partea noastră, a tuturor, trebuie să folosim resursele economice cu grijă. Păstrarea locurilor de muncă şi sprijinirea mediului de afaceri trebuie să fie priorităţi, nu doar pentru Guvernul României, ci şi pentru noi, ca parlamentari, fiecare având posibilitatea să facă acest lucru pentru cei pe care îi reprezintă. Dorim cu toţii să ieşim din recesiunea economică, să avem creştere economică, iar noi, ca parlamentari, avem obligaţia morală faţă de cei care ne-au trimis aici să venim cu propuneri pentru a ieşi din această situaţie dificilă.

Guvernul Boc a propus măsuri anticriză care au fost apreciate de cetăţeni şi mă refer la Programul Prima Casă, Primul Siloz, casele din mediul rural pentru specialişti şi, nu în ultimul rând, investiţiile făcute în infrastructură.

Pentru prima dată un guvern a alocat cel mai mare procent din p.i.b pentru investiţii, iar acest lucru a însemnat salvarea unui număr mare de locuri de muncă. Avem semnale că ne îndreptăm spre o direcţie bună din punct de vedere economic, dar mai avem paşi importanţi de făcut până să putem spune că am depăşit criza. Este adevărat, păstrarea locurilor de muncă, dar mai ales înfiinţarea unora noi este preocuparea mea principală, întrucât este una dintre cele mai frecvente probleme semnalate de cetăţenii din colegiul în care am fost ales.

Reacţii pozitive am primit în discuţiile purtate cu oamenii şi reprezentanţii mediului de afaceri în ceea ce priveşte sprijinirea tinerilor care înfiinţează o microîntreprindere, regândirea impozitului forfetar, crearea unui fond pentru susţinerea proiectelor majore de investiţii, unificarea declaraţiilor fiscale impuse firmelor şi realizarea unui sistem de completare a acestora printr-un portal electronic, compensarea datoriilor bugetare acumulate de firme cu t.v.a.-ul de primit din partea statului, promovarea Legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de anvergură şi amânarea impozitului anticipat pe profit, măsuri anunţate de prim-ministrul Emil Boc.

Fiecare dintre noi trebuie să facă eforturi pentru a depăşi această perioadă pentru că este şansa României de a ieşi din criză, iar acesta trebuie să fie un scop comun, indiferent de apartenenţa politică.

Domnul Corneliu Olar:

"În Parlamentul României nu-i destul să nu se gate, nici puţin să nu s-ajungă"

Pot să spun că oarecum sunt unul dintre reprezentanţii în Parlament ai ţinutului Ţării Moţilor, ale cărui pământuri, incapabile să producă necesarul de cereale pentru moţi, au consacrat cronicari, raportori fiscali imperiali şi literaţi. Toţi aceştia au generalizat sărăcia Ţării Moţilor pornind de la sărăcia pământului, de la incapacitatea de a produce cereale.

Privită din această perspectivă, sărăcia pământurilor moţeşti i-a ţinut pe grofi, nobili şi boieri departe de pământurile moţeşti; pământurile moţilor de pe vremea lui Horea şi Avram Iancu aparţineau coroanei, adică împăratului habsburg. Potenţialul pământului din Ţara Moţilor a fost şi este văzut numai din perspectiva producţiilor cerealiere, nesesizând că moţii neproprietari au beneficiat, accesiunea menţionată, cu sau fără drept, asupra celor unite şi încorporate cu pământul.

Cronicile, rapoartele şi literaţii îi descriu pe moţi ca fiind cei mai mari vânători de urşi şi jderi pentru principii Transilvaniei şi tot timpul ca fiind cei mai eficienţi culegători de aur din râuri şi din pământ, ca şi cei mai pricepuţi meşteri în lemn şi uneori ca şi cultivatori de in şi cânepă. Dacă ar fi ca moţii să mai fie înregistraţi cu o performanţă, trecută şi prezentă, ca şi locuitor al Comunei Horea din Judeţul Alba, vă mai pot spune că aici se obţin cele mai mari recolte de afine naturale. Deci, moţii au trăit mai bine în trecut - prin obţinerea unor bunuri din accesiunea pământurilor asupra cărora erau sau nu proprietari - decât acum, când trăiesc ca şi proprietari din producţia pământurilor dar fără drept de accesiune.

În situaţii comparabile temporar, pot să vă spun că nici Fefeleaga lui Agârbiceanu şi nici chiar moţii lui Geo Bogza, care au trăit prea puţin din producţiile cerealiere nu au fost atât de mizeri pe cât au fost ţăranii exclusiv cerealieri din Amara văzută de ochiul uluit al ardeleanului Rebreanu; Fefeleaga măcar avea cal pe când Petre era un amărăştean, vizitiu la boier. Agârbiceanu s-a pus rău cu Fefeleaga pentru că a sărăcit-o făcând abuz de imaginaţie, în timp ce imaginaţia ardeleanului Rebreanu a fost depăşită de mizeria ţăranilor de pe câmpiile cerealiere. Moţii proprietari de pământuri de acuma nu au dreptul de accesiune nici asupra aurului, argintului şi mercurului care se află în subsolul pământurilor lor, dar nici asupra vânatului care se hrăneşte pe pământurile lor, căci: bogăţiile subsolului pământurilor moţeşti constituie bogăţii de interes public (Constituţia României, art. 136 alin.(3), iar fauna de interes cinegetic este bun public de interes naţional şi internaţional (Legea nr.407 din 2006, art. 2). Deci, moţii au dreptul doar asupra furajelor şi cerealelor de pe aceste pământuri, consacrate aşa cum am arătat prin sărăcie, căci Ţara Moţilor sau Ţara de Piatră nu poate fi un pământ roditor din punct de vedere cerealier. Dacă moţii dispersaţi prin munţi se luptă cu drepturi neconstituţionalizate, aşa cum am arătat, încă mai au a se lupta şi cu legi neconstituţionale sau cu legi care se bat cap în cap.

Cum au trecut de Parlament art. 2 din Legea 407 din 2006, menţionat mai sus, şi art. 4, care spune că "Nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia, fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care dovedeşte, în condiţiile prezentei legi, consimţământul proprietarului, al asociaţiei de proprietari sau al celui mandatat de aceştia în acest scop", în condiţia în care nimeni nu cere consimţământul nici proprietarului şi nici administratorului şi mai ales în condiţia în care art. 136, alin (3) şi (4) din Constituţia României a stabilit că declararea unui bun ca fiind public şi atribuirea lui se pot face numai printr-o lege organică?!

Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.

În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

Legea 407 din 2006, referitoare la gestionarea vânatului, este legea organică care încadrează vânatul la categoria bunurilor publice de interes naţional şi deci este o lege organică! Art. 5 şi 11-16 din Legea 213 din 1998 privind proprietatea publică şi regimul ei juridic nu permit declararea vânatului ca bun public şi nici nu permit modalitatea de gestionare a vânatului prin atribuire directă şi fără hotărârea consiliilor locale, aşa cum, din păcate, prevede Legea 407 din 2006.

1. Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează: a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate,încondiţiilelegii; b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale; c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţăasuprabunurilormobile.
2. Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Atâta timp cât Codul Civil Român, ca lege organică, prevede (art. 483) că sporul animalelor (prăsila) se cuvine proprietarului în puterea dreptului de accesiune şi atâta timp cât animalele sălbatice de pe pământul proprietate a moţilor prăseşte, - Legea 407 este lovită de nulitate absolută!

Domnul Vasile Mocanu:

"Pericol în caz de cutremur"

Un seism puternic ar distruge o bună parte din Iaşi. Nu este vorba de un scenariu al unui nou film-catastrofă, ci de o stare de fapt.

La peste 30 de ani de la marele cutremur din 1977, Iaşiul a rămas exact la fel din punct de vedere al rezistenţei clădirilor. Niciun bloc nu a fost consolidat, deşi, în municipiu, există 63 de imobile plasate în clasa I de risc seismic. În realitate, numărul clădirilor cu grave probleme la structura de rezistenţă este mult mai mare, după cum afirmă specialiştii. Toate sunt în pericol de a se prăbuşi la primul cutremur mare, făcând, probabil, mii de victime.

Cine-i vinovat?

Deşi există un program guvernamental de expertizare şi consolidare a blocurilor de locuinţe, acesta nu a avut succes la Iaşi. Faptul că respectivul program impune eliberarea locuinţelor pe timpul efectuării lucrărilor, ipotecarea proprietăţii, precum şi - în majoritatea cazurilor - suportarea cheltuielilor de consolidare i-a făcut reticenţi pe ieşeni.

Evident, cei mai mulţi locatari ai blocurilor cu risc seismic nu vor să-şi părăsească locuinţele, deoarece nu au unde pleca şi nici nu au bani pentru a suporta cheltuielile de consolidare. În aceste cazuri, se poate beneficia de credite fără dobândă, dar nu întotdeauna dobânda e cea care îi arde la buzunar pe ieşeni. În municipiu, există deja o mulţime de restanţieri pe relaţia cu băncile, aşa încât un nou împrumut e departe de a fi pe placul oamenilor.

Ce-i de făcut?

De vreme ce această reticenţă faţă de programul guvernamental este vizibilă şi în alte oraşe, cea mai bună soluţie ar fi o ameliorare grabnică a strategiei propuse de Guvern. Până când programul guvernamental nu va arăta clar unde pot fi cazaţi proprietarii pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare şi nu va acorda mai multe facilităţi în cazul creditelor pentru plata respectivelor lucrări, este greu de crezut că oamenii vor accepta propunerile Executivului.

Problema este că seismul cel mare nu aşteaptă până când se vor pune de acord toate părţile implicate în acest program.

Iar dacă o clădire deteriorată o poţi totuşi reconstrui, o viaţă de om nu mai poate fi dată înapoi!

Domnul Marian Neacşu:

«"Acarul Păun era... contabilul" - despre cum umblă cu fofârlica ministrul Şeitan»

"Ars" pe dinlăuntru de focul dorinţei de a face dreptate în salarizarea din sectorul bugetar (dar, de fapt, pârlit din spate de lipsa veniturilor la bugetul de stat), Guvernul PDL a recurs la introducerea în mare grabă a Legii salarizării unice de la 1 ianuarie 2010, fără să mai dea atenţie pregătirilor pentru aplicarea acestui act normativ deosebit de important. În zbaterea sa permanentă de a comunica cu populaţia, prim-ministrul a dat asigurări repetate că salariile angajaţilor de la stat vor fi la acelaşi nivel cu cele încasate în luna decembrie 2009.

Confruntat acum, în 2010, cu reproşurile angajaţilor bugetari care s-au trezit în prima lună a anului cu salariile diminuate cu 30-40%, Guvernul PDL nu a găsit altă scuză mai bună decât să spună că angajaţii cu salariile reduse faţă de anul 2009 nu sunt decât cazuri izolate a căror apariţie se explică prin nepriceperea contabililor care nu au ştiut să calculeze salariile. Ministrul muncii, domnul Mihai Şeitan, a dat asigurări că erorile de calcul determinate de aplicarea greşită a Legii unice a salarizării sunt cauzele unor situaţii răzleţe de bugetari ale căror salarii sunt micşorate, promiţând că ministerul îi va ajuta pe aceştia să-şi recupereze pierderile.

Fără să recunoască faptul că brambureala actuală în domeniul salarizării bugetarilor se datorează modului neprofesionist în care a fost elaborată şi introdusă noua legislaţie, tot Ministerul Muncii a mai îndrugat diverse alte scuze, invocând eliminarea unor sporuri ilegale ori nepriceperea ordonatorilor de credit.

Am fi, în mod evident, de acord cu o legislaţie unitară, coerentă, raţională şi echitabilă pentru angajaţii statului, dar nu asta ne oferă Guvernul PDL, ci dimpotrivă: am primit de la actualul executiv doar o înşiruire de minciuni, socoteli false şi grăbit recitate pe de rost la EtnoTV de prim-ministrul unui cabinet care guvernează lăutăreşte, după ureche. Acum se vede cu adevărat incapacitatea PDL de a guverna ţara, el fiind - de ce să nu recunoaştem - un partid construit şi antrenat pentru a sta în dreapta, care s-a trezit pus la volan.

Într-un mod revoltător, în timp ce liderii PDL, prietenii şi simpatizantele lor paraşutate la punct fix prin diverse agenţii încasează salarii de zeci de mii de euro şi completează cu aroganţă în declaraţiile de avere "salarii conform FF" şi "venituri pe persoană fizică conform contractului"(vezi cazul unei drăgălaşe preşedinte de la ANRP), Guvernul pretinde salariaţilor bugetari să stea cuminţei şi să accepte gogoşile debitate de miniştrii săi privind menţinerea salariilor din 2009.

Dacă vreţi sacrificii de la bugetari, domnule prim-ministru, începeţi mai bine cu salariile dumneavoastră! Dacă vreţi respect, domnilor, începeţi prin a oferi respect! Lăsaţi aroganţa şi eliminaţi de îndată salariile neruşinate ale clientelei politice PDL, ascunse, vezi Doamne, sub clauze de confidenţialitate! Nu mai acuzaţi degeaba nişte oameni nevinovaţi, care au primit salarii conform unor legi ale statului român, de "nesimţire" - căutaţi mai bine bârna din ochiul dumneavoastră şi renunţaţi la şmecheriile ieftine prin care plătiţi, din banul public, milioane de euro pentru un site de internet! Tăiaţi de îndată cheltuielile neruşinate de la bugetul de stat, care urmăresc doar să achite nota de plată a domnului Traian Băsescu pentru campania sa electorală!

Avem convingerea că oamenii sunt capabili să comită sacrificii, dacă acestea li se propun onest, fără ocolişuri, fără dublă măsură. Dacă însă alegeţi să umblaţi cu fofârlica, românii se dumiresc foarte repede, iar mişcările sindicale de anvergură care stau să înceapă dovedesc că românii nu mai acceptă să le îndrugaţi bazaconii, atâta timp cât ei au în faţă fluturaşul de salariu care le spune adevărul, negru pe alb: salariul este mai mic decât anul trecut.

Este momentul să recunoaşteţi că legislaţia salarizării unice a fost introdusă printr-un proces care a stat sub semnul improvizaţiei, caracterizat prin grabă şi hei-rup-ism, fără pregătirea temeinică cuvenită, fără informarea ordonatorilor de credite, fără consultarea sindicatelor. Acum este mare nevoie - la Ministerul Muncii - de sinceritate şi de competenţă.

Începeţi, de aceea, cu un gest de bun simţ şi concediaţi-l pe domnul Mihai Şeitan, actualul ministru al muncii. Înlocuiţi-l urgent pe domnul Şeitan! Vă spun asta presupunând că mai aveţi persoane, în rezerva de cadre a PDL, care să se priceapă la conducerea unui minister aşa de important.

Domnul Cornel Itu:

"CFR - situaţie alarmantă"

E cunoscut faptul că Revoluţia din 1989 găseşte România cu una dintre cele mai mari şi utilizate reţele de căi ferate din Europa, dar în acelaşi timp se ştie că infrastructura feroviară nu era la standardele europene. Perioada de declin din anii următori accentuează starea de degradare, iar pentru modernizare şi reparaţii se alocă din ce în ce mai puţine fonduri.

În anul 1998, la 1 octombrie, se încearcă o reorganizare formându-se cinci instituţii desprinse din vechiul SNCFR ( Societatea Naţională Căile Ferate Române), după cum urmează:

1. Compania Naţională "CFR" SA;
2. SNTFC =" CFR Călători " SA;
3. SNTFM ="CFR Marfă " SA;
4. SMF = "Societatea Management Feroviar";
5. SAAF = "Societatea Administrare Active Feroviare"

Ameliorarea situaţiei economice după anul 2000, pornirea unor proiecte de investiţii dădeau impresia unor schimbări favorabile. Din păcate, datorită infrastructurii învechite, a creşterii numărului de operatori feroviari privaţi, creşterea concurenţei din partea transportului rutier de călători cât şi de marfă, managementul deficitar la nivel superior cât şi resursele bugetare insuficiente au condus la un sistem de transport feroviar românesc neatractiv, lent şi foarte scump. La toate acestea se adaugă proasta administraţie în toate societăţile desprinse din Societatea Naţională Căile Ferate Române.

Toate acestea, în contradicţie cu interesul statelor din Europa Centrală şi Occidentală, care au acordat o importanţă sporită căii ferate, acest sistem de transport putând deveni un motor de creştere economică, de protejare a mediului înconjurător, precum şi posibilitatea identificării unor noi locuri muncă, oferindu-i sistemului de transport feroviar puterea de a sta la baza dezvoltării durabile.

La infrastructura învechită încercările de modernizare a transporturilor prin procurarea unor locomotive de mare viteză şi utilizarea unor trenuri de tip Săgeata albastră, se dovedesc palide cosmetizări fără rezultate practice deosebite, datorate graficelor de tren neadaptate cerinţelor publicului călător. O serie de factori precum numirea în posturi de conducere a unor persoane pe criterii politice, lipsite de profesionalism şi uneori de cele mai elementare cunoştinţe în domeniu, lucrări atribuite fără licitaţie şi acordate preferenţial, investiţii nejustificate, au adus companiile rămase în pragul falimentului.

Pe aceste considerente solicităm alocarea unor fonduri din partea statului, precum şi preocuparea cu prioritate din partea administraţiilor feroviare pentru accesarea fondurilor europene în vederea transformării sistemului de transport feroviar într-un sistem performant, modern, un adevărat motor de creştere economică, generator de venituri la bugetul de stat şi creator de noi locuri de muncă.

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma în justiţie sau ţara dosarelor penale"

După douăzeci de ani de capitalism postcomunist în România, am reuşit să ajungem (graţie atâtor legi făcute la normă, pe genunchi şi cu colţul minţii) poporul cu cele mai multe dosare penale pe cap de locuitor - nu mai puţin de 1,4 milioane dosare la aproximativ 17 milioane de justiţiabili!

Dileala se maximizează şi dacă luăm în calcul şi cele 140 de legi care reglementează activitatea justiţiei, şi plecările din sistem fără reangajarea altui personal care să asigure celeritatea atât de legală şi obligatorie în actul de justiţie, şi plictiseala judecătorilor cu state vechi, şi angajarea de noi judecători dar care nu ştiu carte, şi corupţia din sistem pentru care justiţia românească a devenit notorie în Europa, şi actele normative care se bat în cap unele cu altele, şi presiunea politicului asupra actului de justiţie, şi lista ar putea continua până în ajunul Paştelui!...

Şi uite aşa a devenit România ţara cu cele mai multe infracţiuni pe cap de locuitor! Să asculţi muzică e o infracţiune, că sigur se va găsi cineva care să demonstreze că eşti un bandit de pirat mai dihai decât Barbă Neagră şi că trebuie să înfunzi puşcăria! Să nu plăteşti taxele şi impozitele din acelaşi motiv atât de invocat de puterea portocalie - Nu-s bani! - e iarăşi un motiv să staţionezi câţiva ani, pe cheltuiala statului (acelaşi stat care n-are bani!), într-o garsonieră prevăzută cu gratii.

Un stat care devine, pe zi ce trece, tot mai poliţienesc, în care numărul celor cu bulanu-n mână şi al celor cu ochi albaştri e de câteva ori mai mare decât pe vremea împuşcatului, numai stat democratic nu se mai poate numi. Un stat care, pe zi ce trece, devine tot mai represiv, însă care n-are şi pentru omul de rând o justiţie accesibilă şi competentă. Iar creşterea numărului de procurori nu este o soluţie.

Sistemul actual nu mai funcţionează, necesitând de urgenţă modificări legislative de substanţă, inclusiv cu referire la canalizarea resurselor investigative spre dosarele de importanţă deosebită, renunţându-se la metoda risipirii fondurilor pentru motivaţia NUP-urilor. Poate nici apariţia Curţii cu Juri n-ar fi o idee rea, ajutând astfel rapiditatea şi corectitudinea proceselor. Poate unificarea şi corelarea legislaţiei ce coordonează activitatea în justiţie ar fi o altă idee folositoare. Poate înăsprirea legilor punitive la adresa erorilor magistraţilor care se cred mici dumnezei ar fi o idee utilă cauzei justiţiei!

Poate că dacă justiţia s-ar face în numele dreptăţii şi nu în numele legii ar duce societatea românească pe un drum mai bun, mai corect, mai de normalitate. Dar cine să îndeplinească aceste cerinţe ale unei vieţi normale - constituţionalistul anticonstituţional Boc? Mai bine-şi dă demisia decât să realizeze aşa ceva...

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Declaraţie politică privind certificatele de garanţie pentru lucrările de reabilitare a drumurilor

Povestea e simplă. România, ca aproape toate ţările din lumea asta, se bucură de patru anotimpuri. În două plouă, într-unul ninge, într-unul e cald. Asta de când lumea şi pământul! Din cauza alternanţei acestor păcătoase anotimpuri, mecanicii noştri sunt cei mai fericiţi oameni din lume. Singurii pe care nu-i atinge criza. Dacă, prin absurd, de mâine n-am mai avea iarnă, trei sferturi din mecanici s-ar trezi disponibilizaţi, că n-ar mai avea nimic de lucru. Dar spre bucuria lor, iarna vine în fiecare an, ninge în fiecare an, iar fiecare fulg în plus înseamnă apariţia unei noi gropi. În căutarea unui răspuns la dilema craterelor eram ferm convins că pot da vina fără probleme pe sarea şi clorura care se aruncă pe străzi la deszăpezire.

Eram cu discursul pregătit. Dar nu, e mult mai simplu. Alternanţa temperaturilor scăzute cu cele foarte ridicate şi îmbătrânirea stratului de uzură duce la apariţia gropilor. La acest aspect se adaugă şi îmbătrânirea stratului de uzură. Ceea ce înseamnă că aproape toate drumurile din Argeş sunt ieşite din garanţie, deci nu mai pot fi refăcute pe banii constructorilor. Cratere în care ţi-e teamă că o să cazi spre centrul pământului au răsărit ca ciupercile după ploaie. Şoferii şi reprezentanţii mass-media au făcut deja un recensământ al gropilor din judeţ, iar pe primul loc conduce detaşat DN73 Piteşti-Câmpulung-Braşov.

Pentru reabilitarea drumurilor s-au cheltuit bani mulţi de-a lungul timpului, dar rezultatele lasă de dorit, iar situaţia nu este specifică exclusiv Argeşului, ci vorbim despre o adevărată tragedie legată de "drumurile noastre" la nivel naţional.

Raportările din teren au postat judeţul Argeş pe un loc fruntaş al listei negre, întocmite pe infrastructură. Gropile au devenit o problemă naţională, afectând marii transportatori, proprietarii de maşini şi nu în ultimul rând, buzunarele contribuabililor. Prin urmare, pornind de la aceste realităţi grave, consider că trebuie să se acorde o importanţă sporită certificatului final de garanţie şi performanţă pentru drumurile reabilitate, pentru a elimina lucrările de mântuială, contractele pe sprânceană şi bătaia de joc la adresa cetăţenilor.

Ne furăm practic căciula, aruncând milioane de euro pe drumuri, care la primul îngheţ se sfărâmă precum creta. Astfel, în cadrul certificatelor de garanţie, ar trebui incluse clauze stricte, urmând ca aceste căi de comunicaţie să fie întreţinute de constructor, pe o perioadă de minimum trei ani, în baza unor criterii de performanţă.

Oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au explicaţii diferite pentru gropile care au împânzit asfaltul, dar principala problemă constă în faptul că peste 70% din reţeaua de drumuri are durata de viaţă expirată. Potrivit ultimelor statistici disponibile, România are o reţea de drumuri naţionale de 16.062 km, de unde rezultă că peste 11.200 km sunt în stare proastă. Pentru drumurile modernizate, aflate în perioada de garanţie, efectuarea reparaţiilor este exclusiv în responsabilitatea constructorului. În general, termenul de garanţie este de doi ani, iar în ultimul timp contractele au început să prevadă perioade de trei ani de zile.

După ce că sunt proaste, drumurile româneşti sunt şi scumpe! Banca Mondială a criticat practica renegocierii contractelor de infrastructură plătite din bani publici către companii private, care conduce la majorarea costurilor finale de două-trei ori faţă de valoarea iniţială, ajungându-se la unele dintre cele mai ridicate costuri din Europa.

Prin urmare, plătim prea mulţi bani pentru nişte lucrări la care nu avem nici bitum de calitate, nici siguranţă, nici măcar o garanţie, aşa că efectele sunt dezastruoase.

Solicit răspuns scris.

Domnul Ion Călin:

"La bine şi la greu"

Agenţiile europene de ştiri afirmă despre România că este una din ţările cele mai sărace din Uniunea Europeană, fără o clasă de mijloc, dar cu două mari clase sociale, bogaţii şi săracii. După părerea mea pe baza realităţilor manifestate în ultima perioadă, populaţia acestei ţări se împarte în cei aflaţi la putere şi cei din opoziţie. De ce această împărţire, am să mă explic!

Majoritatea copiilor celor aflaţi la putere studiază în străinătate, copiii celor săraci stau acasă, deoarece profesorii noştri sunt în grevă, nu sunt mulţumiţi de prevederile Legii salarizării unice, datorită comasării şcolilor elevii sunt câte 40 în clasă, iar posturile în învăţământ sunt reduse prin ordonanţă de urgenţă. Alocaţiile copiilor vor fi reduse şi, bineînţeles, vor fi atribuite în funcţie de veniturile familiei. Studenţilor li s-au redus bursele, nu mai beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, locurile în taberele acordate gratuit sunt tot mai puţine. Dacă termini o unitate de învăţământ superior îţi găseşti cu greu un loc de muncă, conform pregătirii pe care o ai, iar cei care termină studiile în străinătate, găsesc cu uşurinţă un loc de muncă dacă părinţii au bani sau se află la putere. Nu contează studiile, experienţa, competenţa, dacă nu eşti membru PDL sau nu ai cunoştinţe în PDL, doar pentru aceştia există posturi, şi ce posturi, numai de directori, consilieri ai miniştrilor numiţi şi nu promovaţi prin concurs, doar sunt la putere.

Despre bugetarii puterii ce să mai zic, ei au prime de vacanţă, sporuri, diurne pentru deplasări, concedii în străinătate, decontarea transportului între locuinţă şi locul de muncă, bugetarilor opoziţiei, câţi mai există aceştia, li s-au tăiat toate facilităţile, chiar dacă există hotărâri judecătoreşti definitive pentru plătirea acestora, nu sunt bani de punere în aplicare. Dacă eşti în opoziţie, neşansa ta, pleci primul atunci când se fac restructurările, sau când nu-ţi convin condiţiile de muncă sau salariu. Şi cum acestea se fac în toate domeniile începând cu CFR, SNLO şi în administraţia centrală, mai puţin în MapN, MAI şi Justiţie - ei sunt la putere, ceilalţi sunt în opoziţie şi ajung astfel şomeri, că ce contează, este criză şi numărul şomerilor trebuie să crească.

Despre pensionari, cred că s-a tot scris şi s-au spus multe, unii sunt la putere, au pensii de lux, ceilalţi sunt în opoziţie, abia îşi mai duc traiul zilnic, cu pensii de mizerie, dar ce contează, dacă vor pensii mai mari trebuie "să-şi asume riscul de a investi în sectorul privat de asigurări de pensii", aşa cum sugerează un ministru de la putere. Aplicarea legii unice a pensionării va duce la diferenţe între pensionarii puterii şi pensionarii opoziţiei, între femeile cu copii şi cele fără copii, care vor ieşi la pensie mai târziu, între pensionarii din sistemul de stat şi cei cu pensii speciale din poliţie, armată, între cei cu pensii minime şi cei cu pensii de peste 30 de milioane.

Dar diferenţa dintre putere şi opoziţie se simte cel mai bine în cazul firmelor participante la licitaţii. Dacă eşti la putere, ai toate şansele să câştigi licitaţie după licitaţie, nu contează dacă lucrarea este executată conform caietului de sarcini, sau poţi să obţii şi acte adiţionale suficiente până termini lucrarea şi preţul iniţial al licitaţie se dublează până la finalizarea lucrării, dacă eşti în opoziţie, nu câştigi nicio licitaţie, lichidezi firma, îţi trimiţi angajaţii în şomaj, mai plăteşti şi impozite la stat, aşa-i în opoziţie.

Despre respectarea hotărârilor judecătoreşti ca-n orice stat de drept, cei de la putere dacă nu le convin, dau o ordonanţă de urgenţă, iar cei din opoziţie dacă nu le respectă, fac puşcărie, indiferent de vârstă, că aşa-i în opoziţie.

Poate raportul putere opoziţie se vede cel mai bine în administraţia publică locală, unele unităţi administrativ teritoriale nu au bani nici pentru plata salariilor şi abia reuşesc să îşi cumpere un top de hârtie, celelalte au cu ce cumpăra pentru că au un buget suficient de mare pentru a-şi cumpăra consumabile, în valoare de peste 40.000 euro, că aşa-i la putere.

Exemplele sunt multe, dar mă opresc aici.

Când domnul preşedinte Băsescu era în campanie electorală, îi plăcea să afirme că principalul aliat îi este poporul "voi sunteţi puterea", iar sloganul de campanie al partidului de guvernământ era "PDL - la bine şi la greu" acum că s-a terminat campania electorală, vedem cum s-au pus în practică, unii au beneficii, ceilalţi, după ce au votat, oare mai reprezintă puterea sau au rămas cu "greul" din sloganul PDL-ului, că aşa-i după ce votezi.

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"189 de ani de la începutul revoluţiei renaşterii naţionale a Eladei - 25 martie 1821"

Acum 189 de ani, în 1821, după îndelungate pregătiri, grecii au decis să scuture jugul otoman care îi apăsa de mai bine de 350 de ani, ziua izbăvitoare avea să fie Buna Vestire, zi menită să anunţe că naţiunea elenăliberă.

Ideile revoluţionare ale lui Rigas Ferreos şi acţiunile societăţii secrete Eteria au contribuit în mod hotărâtor la închegarea conştiinţei de neam a grecilor răspândiţi în Elada, Asia Mică, Levant, Egipt şi deopotrivă în Rusia şi Ţările Române.

S-a întâmplat atunci un fapt unic în istorie. Focul revoltei a fost aprins în afara hotarelor Eladei. Principele Alexandru Ipsilanti a trecut, din Rusia, pe pământul Moldovei, la 22 februarie 1821 cu cei 1600 de viteji ai săi, animaţi de îndemnul "Luptă pentru credinţă şi patrie".

Binecuvântat de Mitropolitul Moldovei, Ipsilanti s-a îndreptat spre Ţara Românească. Neînţelegerile cu revoluţionarul Tudor Vladimirescu, destrămarea propriei armate, ca şi dezavuarea ţarului Alexandru I l-au copleşit pe principe.

Tinerii din Batalionul sacru au mers însă mai departe.

În confruntarea de la Drăgăşani cu otomanii, din 7 iunie 1824, - 200 din cei 376 de luptători şi-au dat viaţa pentru libertatea conaţionalilor lor. Acelaşi sacrificiu de sine l-au făcut grecii la Sculeni, la 17 iunie, şi la mănăstirea Secu, în septembrie acelaşi an.

Protagoniştii luptei pentru independenţă, mulţi dintre ei provenind din comunităţile greceşti din diasporă, s-au remarcat ca simboluri ale eroismului şi patriotismului, numele lor devenind sinonim cu lupta grecilor. Ei s-au întipărit în memoria şi inimile tuturor prin curajul şi sacrificiu de sine.

Înfrântă în Principatele Române, revoluţia grecească a izbucnit cu şi mai mare vigoare pe pământul Eladei. După şapte ani, în 1828, statul grec, dotat cu o Constituţie şi avându-l în frunte pe Ioan Capodistria, devenise o realitate pe harta Europei.

Izbucnirea revoluţiei greceşti pe teritoriul românesc a contribuit o dată în plus la fundamentarea legăturilor multiseculare greco-române.

Astăzi, membrii Uniunii Elene din România trimit un gând pios conaţionalilor ce s-au jertfit pentru libertatea patriei, conştienţi de solidaritatea care, singură, poate garanta succesul cauzelor drepte.

Dubla sărbătoare a elenismului şi a Ortodoxiei să fie pretextul pentru ca noi toţi să reflectăm la moştenirea luptelor date de greci pentru libertate, democraţie şi independenţă naţională!

Astăzi, la 189 de ani de la începutul Revoluţiei greceşti din 1821, mesajul său rămâne actual. Timpul trece, dar obiectivul rămâne neschimbat: înfruntarea oricărei ameninţări, demnitate şi prosperitate pentru naţiune şi ţară.

Grecia se confruntă acum cu probleme şi provocări deosebite. În aceste condiţii, este de datoria fiecărui grec de a lupta cu toate forţele sale, ca Elada să-şi recâştige prestigiul şi credibilitatea pe care şi le merită.

La mulţi ani, Grecia!

La mulţi ani, eleni şl filoeleni!

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul decretează - românii toleraţi în propria ţară"

Dacă până săptămâna trecută primul-ministru Boc susţinea sus şi tare că Guvernul pe care-1 conduce nu face decât să îndeplinească dorinţele românilor exprimate prin vot la prezidenţiale şi la referendum, la sfârşitul săptămânii primul-ministru le-a arătat sindicaliştilor şi implicit românilor adevărata faţă spunându-le că el face regulile şi că, dacă nu le convine, pot să plece. Lucru pe care sindicaliştii l-au şi făcut şi au plecat de la consultările cu premierul pe care tot mai des par să-1 indispună cerinţele cetăţenilor acestei ţări care nu cer altceva decât să le fie respectate drepturile şi Guvernul să îşi facă treaba pentru ca ei să poată trăi decent în ţara lor.

Dar, domnule prim-ministru, dacă regulile pe care le faceţi domnia voastră sunt total dezavantajoase pentru cetăţenii acestei ţări şi nu le convin, ei unde să plece, să părăsească această ţară sau să nu aibă pretenţia de a se întâlni cu Luminăţia Voastră care devine alergică la orice critică adusă efortului imens pe care-l depuneţi pentru propăşirea morală şi materială a neamului?

Ce să facă profesorii care se văd cu un salariu sub cel minim pe economie, care văd că priorităţile şi regulile impuse de dumneavoastră îi duc la sapă de lemn, punându-i efectiv în imposibilitatea de a supravieţui?

Unde să plece după ce o viaţă întreagă şi-au petrecut-o la catedră şi acum nu mai pot să plătească întreţinerea şi să-şi cumpere de mâncare, nicidecum să mai cumpere şi cărţi pentru a se documenta şi a avea performanţă?

Cum să se descurce pensionarii care supravieţuiesc de pe o zi pe alta prin adevărate miracole şi cărora vă pregătiţi să le tăiaţi din pensiile nesimţite, deoarece ceea ce nu se adaptează propriilor reguli, trebuie tăiat, redus. Unde să plece oamenii decenţi din această ţară care zi de zi îşi strică maşinile în gropile de pe drumurile patriei care arată ca după război şi care petrec ore în şir în tren pentru o călătorie de câţiva kilometri, în timp ce miniştrii dau impasibili din umăr spunând că nu au bani pentru investiţii şi se plimbă pe drumurile patriei în maşinile lor cu girofar feriţi de traficul infernal.

Nimic nu se rezolvă, totul se distruge în această ţară în ultimul timp, încât ajungem să ne întrebăm unde şi când se va termina acest calvar al celei mai incompetente guvernări de la revoluţie încoace.

În aceste condiţii, cetăţeanul român fără carnet de membru PDL şi pile la conducerea portocalie, din cetăţean cu drepturi depline a ajuns să fie un tolerat în propria ţară dacă nu este de acord cu regulile şi priorităţile decretate de Guvernul Boc.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Premierul promisiunilor deşarte"

Speriat de valul de proteste anunţate începând cu această lună de mai multe categorii sociale, premierul Boc a găsit soluţia stopării acestora, prin venirea în faţa poporului cu un discurs bombastic, rostit de la tribuna Parlamentului.

Din păcate, acest discurs a fost atât de lung, cu atât de multe cifre ameţitoare presărate la fiecare trei cuvinte, încât premierul ne-a dat senzaţia că are, mai nou, rolul de somnifer pentru întreg poporul român, nu numai pentru parlamentarii din sala de plen.

Premierul celor mai multe vorbe aruncate în vânt, a sacului de promisiuni făcute în fiecare campanie şi uitate cu viteza luminii în momentele de decizie guvernamentală, a mai câştigat puţin răgaz din partea unor sindicate, promiţându-le binele ce va să vină.

Domnul Boc ne-a vorbit despre ce a făcut anul trecut, despre cât de bine ne merge în prezent, deşi, în realitate, ne merge din ce în ce mai prost, despre cele mai frumoase cifre obţinute de guvernele domniei sale pe hârtie, despre nişte măsuri anticriză pe care le-a mai luat şi despre care BERD i-a precizat zilele trecute că au fost neglijabile şi fără niciun impact real asupra economiei.

Şi ce dacă alţii au cu totul altă părere despre faptele portocalii, premierul tuturor posibilităţilor are soluţii şi de această dată! Are cifre istorice, dar altele decât cele ale INS sau BNR, are din nou un car de promisiuni amăgitoare, care au doar candida menire de a mai stinge puţin din vulcanul protestatar!

Domnul Boc ne-a demonstrat şi cu această ocazie că nu deţine la purtător biletul câştigător de intervenţie rapidă al pompierului salvator, ce ştie să stingă focul crescând al nemulţumirilor cauzate de incapacitatea şi iresponsabilitatea guvernamentală dovedită până în prezent.

Realitatea este cu totul alta: peste trei milioane de români se află la limita subzistenţei. Aproape 800.000 de şomeri au ajuns pe culmile disperării, în inutila căutare a unui loc de muncă care să le permită să supravieţuiască şi mâine. Peste 250.000 dintre aceştia sunt fără o slujbă de aproape doi ani. Peste 13.000 de firme şi-au suspendat activitatea doar în ultimele două luni ale anului 2010. Justiţia se află în aşteptarea unui Raport ce trebuie să vină de la Bruxelles, la fel de îngrijorător ca şi precedentele. Reforma în sistemul juridic lipseşte cu desăvârşire, în schimb corupţia şi interesele politice portocalii fac în continuare "legea banului public". Profesorii ameninţă cu îngheţarea anului şcolar, în timp ce ministrul educaţiei face o lege pe ascuns, fără să consulte pe nimeni din domeniu. Transportatorii au amânat cu o săptămână ieşirea în stradă, căzând, probabil pentru ultima oară, în plasa amăgirilor dumneavoastră. Peste 10.000 de ceferişti au fost trimişi pe drumuri, fără ca, totuşi, cineva să se gândească şi la soarta lor.

A mima grija faţă de cetăţean, a-i spune angajatului că trebuie să fie fericit că n-a ajuns încă şomer, dar că s-ar putea să-l faci tu, guvern portocaliu, în curând, dacă nu înţelege că nu sunt bani de dat pe mofturile lui, a-i tăia pensionarului şi ultima speranţă de mai bine, în ultimii ani ai vieţii sale, nu reprezintă, domnule prim-ministru, măsuri care vor scoate România din criza pe care, tot dumneavoastră, cu bună ştiinţă, aţi adâncit-o.

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

"Efectele crizei economice asupra şomajului"

Criza economică îşi face tot mai simţită prezenţa în România. De la giganţii industriei până la întreprinderile mici şi mijlocii, salariaţii îşi pun tot mai des întrebarea: cât de sigur e locul meu de muncă? România, sub presiunea organismelor financiare internaţionale se afundă tot mai mult în tsunami-ul concedierilor. Pe acest fond, auzim în mod frecvent de la guvernanţi că reducerea forţei de muncă salariale din sectorul bugetar şi de stat este factorul cel mai sigur şi eficient de refacere a economiei ţării. Cu toate că guvernul s-a împrumutat de 20 de miliarde de euro pentru ameliorarea şi revenirea din criză a României, banii nu au fost cheltuiţi judicios.

Investiţiile în sectorul productiv au fost ignorate total, împrumuturile fiind îndreptate spre alte ramuri. Chiar experţii Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare spun că, deşi guvernul s-a împrumutat pentru investiţii, efectele acestora nu se văd, iar proiectele sunt ca şi inexistente. Concomitent se desfăşoară şi o susţinută campanie de dezinformare a oamenilor. Se spune ca din aceşti bani "se susţine" Programul "Prima casă", însă Guvernul nu plăteşte nimic, el doar garantează. Programul Rabla plăteşte prima de casare din fonduri pentru mediu, unde banii se adună din contribuţia plătitorilor la fond, nu din împrumutul european. Aceste disfuncţionalităţi şi multe altele sunt posibile datorită faptului că guvernanţii nu cunosc realitatea amărâtă în care se află România.

În ceea ce priveşte nivelul de trai, sărăcia a cuprins mai mult de jumătate din populaţia ţării. Peste toate aceste lucruri, FMI a decis ca România să îşi reducă numărul de angajaţi din sectorul public, dacă vrea să primească în totalitate împrumutul de aproximativ 20 de miliarde de euro.

În judeţul Mureş creşte vertiginos şomajul, fiind judeţul cu cea mai ridicată rată a şomajului ( 8,4%), cu un procent peste media pe ţară, în condiţiile în care anul trecut, în aceeaşi perioadă, aveam 4,9% După valul de disponibilizări din luna februarie, 290 de persoane au îngroşat numărul şomerilor, care a ajuns astfel la 20.000, în condiţiile în care sunt numai 66 de locuri de muncă disponibile. Este ultima situaţie prezentată de Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Mureş. Numai într-o singura zi, 92 de angajaţi ai CFR Marfă Mureş au rămas fără loc de muncă. Oamenii spun că nu vor mai avea cu ce să-şi întreţină familiile. Numărul celor fără loc de muncă nu pare să se stabilizeze, în condiţiile în care sunt deja anunţate disponibilizări masive pentru luna în curs. Criza muşcă tot mai mult şi din bugetele primăriilor. Edilii au strâns cureaua cât au putut, însă acum au ajuns la fundul sacului. În timp ce unele administraţii locale au decis să-şi stopeze lucrările de infrastructură, altele au hotărât să rămână în beznă sau să taie din salariile angajaţilor.

Nu suntem în situaţia Greciei, însă mult nu mai avem şi o să o ajungem din urmă. Şomajul este un fenomen inevitabil, accentuat de problemele economice ale lumii moderne, care, probabil, nu va dispărea niciodată. Totodată, şomajul este un fenomen negativ ale cărui costuri depăşesc cu mult avantajele acestuia. De aceea, prioritar pentru programul guvernamental ar trebui să fie oferirea unui suport real agenţilor economici, pentru crearea de locuri de muncă, şi o alternativă persoanelor concediate, prin acces la programe utile de reformare profesională.

Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici, cu speranţa ca avuţia naţională va fi mai bine chibzuită, iar Guvernul va gestiona cu mai multă atenţie puterea executivă cu care l-a învestit poporul român.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Fără vedenie de prooroc, poporul e fără stăpân"

Speranţa şi atitudinea pozitivă te ajută să realizezi o proiecţie corectă asupra construcţiei pe care o ai de făcut pentru ca dorinţele să poată să devină realitate. Transformarea dorinţelor în realitate reprezintă un proces complex care trebuie să pornească de la viziune şi să se oprească la evaluări asupra lucrărilor îndeplinite şi asupra acţiunilor care trebuie întreprinse într-o ordine a priorităţilor stabilită de politicile publice şi de confruntările partidelor politice, aş putea spune, ţinând cont de una din pildele înţeleptului Solomon, aceea că "Fără vedenie de prooroc, poporul e fără stăpân", că fără viziune, creaţie, programe şi resurse, dorinţa, oricât de bună ar fi, nu poate să devină realitate şi suport pentru bunăstare.

Pentru a demonstra valabilitatea acestei pilde, în acest moment în care confruntările politice trec în derizoriu, iar dezbaterile şi acţiunile necesare pentru temperarea crizei economice cu care ne confruntăm par că nu generează soluţii pertinente, voi face o prezentare în oglindă ai unor indicatori sintetici ai anului de reper 1990 şi ai anului 2009. Cu ce scop? Acela de a arăta că în lipsa unei viziuni şi a principiilor, orice este posibil.

În anul 1990, în economia românească erau 8,1 milioane salariaţi pentru ca la finele anului 2009 numărul acestora să scadă la 4,3 milioane. Dintre aceştia, majoritatea - adică 3,9 milioane - lucrau în industrie. În prezent, în această ramură, mai lucrează 1,3 milioane salariaţi.

În 1990,numărul pensionarilor reprezenta 2,5 milioane, iar la 31 decembrie 2009, acesta era de 5,7 milioane persoane. Deci, în 1990, un pensionar revenea la 3 salariaţi, iar astăzi raportul este de 13 pensionari la 10 salariaţi.

În anul 1990, industria contribuia cu 48,2% la crearea produsului intern brut, iar în 2009 această ramură a contribuit cu doar 26,4 % la p.i.b.-ul realizat, valoarea acestuia situându-se la circa 104 miliarde euro.

În agricultură,producţiile au scăzut drastic, atât cea vegetală cât şi cea animală, la aceasta din urmă s-au înjumătăţit efectivele de animale la toate speciile.

În 1990, populaţia ocupată reprezenta 10,8 milioane persoane, pentru ca la 1 ianuarie 2009, aceasta era de 8,7 milioane persoane. Dacă, referitor la anul 1990, nu putem vorbi de existenţa şomerilor, în prezent, numărul acestora depăşeşte 750 de mii, înregistrându-se o rată a şomajului de 8,3 %.

Starea economico-socială în care se găseşte România după 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, impune abordarea dintr-un alt unghi a problemelor esenţiale ale dezvoltării economice. Avem în vedere stoparea disputelor politice sterile dintre partidele politice sau a grupurilor de interese din cadrul acestora şi, prin urmare, o nouă construcţie, care să aibă în prim-planul preocupărilor interesul naţional al dezvoltării economice şi realizarea pe această bază a celui mai puternic model social, acela care oferă un loc de muncă pentru fiecare.

Explicaţiile pot să fie numeroase, unele dintre ele consideră că starea precară a economiei, cu influenţe extrem de negative asupra nivelului de trai al populaţiei, se datorează, în principal, creşterii economice dezarticulate realizate în perioada 2004-2008, iar altele, mai sofisticate şi mai ample, vizează lipsa capitalismului moral, care fundamentează o reconciliere a interesului privat cu interesul public în căutarea eticii şi responsabilităţii sociale pe drumul de la economia centralizată la economia de piaţă.

În această atmosferă, când apare exemplul negativ al Greciei, când la criza economică cumulativă se adaugă criza de încredere în sistemul partidelor politice, apar atacuri la noua construcţie politică, aceea a parlamentarilor independenţi. Cu sinceritatea aprecierii faptului că avem de a face cu o criză economică mai puternică decât cea politică, luând în considerare şi aprecierile Raportului general privind activitatea UE pe anul 2009 din Capitolul 1- redresarea după perioada de criză -, consider că noua construcţie este necesară pentru promovarea unui nou model economic de dezvoltare, care să asigure o economie competitivă şi concurenţială prin valorificarea, în primul rând, a resurselor interne, inclusiv a celor de natură financiară.

Consider că această construcţie, care face parte din obiectivele declarate ale interesului naţional, va trebui să se fundamenteze şi pe principiile capitalismului moral, cel care a lipsit cu desăvârşire în ultimii douăzeci de ani. Amintesc celor neîncrezători câteva din aprecierile unuia din creatorii acestui concept, profesorul Stephen Young, şi anume: "Principiile capitalismului moral sunt valabile pentru orice tip de companie, mică sau multinaţională, şi pentru orice tip de economie, tradiţională sau postindustrială. Ideea centrală a capitalismului moral este că succesul financiar sustenabil al unei campanii depinde de măsura în care modelul său de afaceri încorporează principiul responsabilităţii sociale şi al obligaţiei de bună administrare. Capitalismul moral se bazează pe acea teorie a firmei conform căreia companiile generează cinci forme distincte de capital: reputaţional, social, uman, financiar şi fix. Maximizarea impactului fiecărui tip de capital necesită abilităţi specifice, morale şi interpersonale sau de relaţionare. Standardele etice sporesc valoarea tuturor acestor capitaluri ale unei companii."

În acest cadru, vă propun, dragi colegi parlamentari, având în vedere starea României şi a românilor, o dezbatere referitoare la particularităţile specifice României raportate la Principiile de guvernare Caux Round Table, ca soluţie pentru depăşirea crizei în care ne găsim. Aceste principii se prezintă astfel:

Principiul fundamental: Puterea publică aparţine comunităţii şi este oferită de comunitate celor care o guvernează, cu scopul ca aceştia să îi protejeze interesele.

Principii generale de guvernare:

Dezbaterea publică a problemelor etice trebuie să ghideze modul în care este folosită puterea publică;

Ordinea publică trebuie să servească tuturor celor care acceptă responsabilităţile civice;

Funcţionarii publici trebuie să nu abuzeze de poziţia pe care o deţin, să se abţină de la acte de corupţie şi să dea dovadă de integritate personală;

Siguranţa cetăţenilor, libertăţile individuale şi dreptul de proprietate reprezintă fundamentul dreptăţii individuale;

Instituţiile statului trebuie să producă dreptate;

Bunăstarea generală trebuie să aibă drept scop bunăstarea fiecărui cetăţean;

Transparenţa în guvernare îi responsabilizează pe guvernanţi, făcând posibilă tragerea la răspundere a acestora;

Cooperarea internaţională permite creşterea prosperităţii naţionale.

Datele prezentate iniţial privind evoluţia situaţiei economice a României din ultimii douăzeci de ani demonstrează că avem nevoie de un alt capitalism, unul moral capabil de a reda încrederea românilor în muncă, în creaţie, în comunitate, în patronat, în guvernanţi, în clasa politică şi în sistemul partidelor politice. Iată de este nevoie de o nouă construcţie politică, în care principiile trebuie însoţite de o viziune de modernizare şi transformare a României, în care se doreşte eliminarea cu desăvârşire a sistemului clientelar, promovarea valorii şi a competenţelor în cadrul consolidării interesului naţional de asigurare a progresului general al ţării.

Domnul Viorel Palaşcă:

"Politica actualului Guvern poate aduce România în incapacitate de plată"

Criza economică este un foarte bun pretext invocat de Guvernul Boc pentru toate problemele economico-sociale pe care nu reuşeşte să le rezolve în niciun fel. Premierul a declarat că reducerea posturilor în sectorul public, plafonarea salariilor şi reforma în sistemul de pensii sunt esenţiale pentru a micşora deficitul bugetar şi a moderniza statul, care se luptă să ajungă iar la creştere economică.

Guvernul Boc a încheiat acorduri de finanţare cu FMI în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro, dar aceşti bani au fost prost gestionaţi ţinând cont că suntem în luna martie şi deja sunt probleme la plata salariilor şi pensiilor.

Guvernul ar putea face rost de bani pentru salarii şi pensii prin combaterea evaziunii fiscale sau recuperarea datoriilor adunate de marii datornici. Oricât s-ar vorbi de necesitatea unei reforme a sistemului de salarizare din sistemul public, această măsură nu este suficientă pentru a echilibra veniturile şi cheltuielile bugetului. Când vrei să reduci cu adevărat deficitul, nu este suficient să tai cheltuielile în stânga şi în dreapta fără discernământ, cu un procent oarecare, ci trebuie adoptate şi măsuri care să îmbunătăţească gradul de colectare a taxelor şi impozitelor prin scoaterea din zona gri sau chiar neagră a unor venituri. Proiectul bugetului pe 2010 nu susţine economia şi mai ales creşterea economică. Acesta a fost aspru criticat pentru că nu a fost construit "cu faţa către mediul de afaceri", pentru relansarea economică şi atragerea unor venituri mai mari.

Toate deciziile proaste ale acestui Guvern, cumulate şi cu lipsa unor măsuri corecte şi eficiente, costă în fiecare zi locurile de muncă a mii de români, duc la neplata salariilor profesorilor şi ale funcţionarilor publici. Un exemplu concret am văzut zilele trecute, când profesorii au refuzat să mai intre la ore pentru că nu şi-au primit salariile.

Domnul Virgil Pop:

"Politica pumnului"

Cine ar fi crezut că, la douăzeci de ani de la Revoluţie, libertatea de exprimare sau expresia majorităţii ar putea fi din nou nişte sintagme goale de conţinut, dar nelipsite din vocabularul puterii, pentru a păstra aparenţele? Cum este posibil ca, în plină democraţie, manipularea şi ameninţarea să fie metode de relaţionare între guvern şi populaţie? Şi cum se face că nu vedem deseori dincolo de perdelele de fum aruncate de cei interesaţi de deturnarea opiniei publice?

Este absolut uimitor cum aceste întrebări bântuie încă România anilor 2010. Şi este şi mai uluitor cum într-un an şi ceva de guvernare PDL-istă şi încă câţiva de preşedinţie băsesciană s-au şters cu buretele ani şi ani de evoluţie democratică, cu scopul precis de a instaura o politică a pumnului în România.

Cele mai recente manifestări ale puterii şi agenda publică a ultimelor luni ne arată că pericolul de instaurare a unui regim al fricii nu a fost niciodată mai real decât astăzi. Cei de la putere au lăsat deja deoparte bunele maniere şi ne arată că nu mai sunt interesaţi nici măcar să păstreze aparenţele. Sindicaliştii deranjează deja cu pretenţiile lor "absurde"; iar dacă îndrăznesc să-i adreseze o întrebare premierului Emil Boc, primesc răspunsul sub forma unui pumn dat în masă. Când profesorii îşi cer drepturile câştigate prin lege, primesc amânări, că doar "nu a văzut nimeni un profesor care să moară din cauza salariului", după cum afirma ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, cu dezinvoltură. Iar la Odobeşti, angajaţii primăriei primesc bătăi sistematice de la edilul PDL-ist, când îndrăznesc să i se opună. Şi exemplele pot continua.

Politica pumnului s-a instaurat atât de insinuos în vieţile românilor, încât nu mai miră pe nimeni. A început cu doze insesizabile de aroganţă, nesimţire şi nepricepere, dar a ajuns să ne afecteze calitatea vieţii şi dreptul la un trai decent. Iar acum ne aflăm în situaţia în care ni se administrează zilnic şocuri mediatice, pentru a ne distrage atenţia de la problemele reale ale ţării şi pentru a acoperi toate neregulile actualului sistem. Societatea românească este într-atât de afectată, încât scara de valori democratice s-a întors cu capul în jos. Se vorbeşte fără întrerupere de trădări, se face justiţie la televizor şi se apreciază scandalul, circul mediatic şi făcăturile. Iniţiativele serioase, demersurile democratice şi dezbaterile pe legi au ajuns în plan secund.

Oricât de ciudat ar părea, pentru că totuşi vorbim de un stat membru al Uniunii Europene, în România se încalcă deja principiile democratice fundamentale şi această practică este folosită deja în mod uzual. Şi în vreme ce acest lucru se petrece, noi vorbim despre unicameralism. Sau despre desecretizarea dosarelor Revoluţiei.

Pericolul instaurării unei politici a pumnului este real şi trebuie înlăturat cât de repede posibil. De aceea, trebuie să evităm prin toate mijlocele subiectele false impuse pe agenda publică şi să ne concentrăm eforturile pe lucrurile care contează cu adevărat pentru societate, care compun realitatea noastră: şomajul cronic, căderea economică sau scăderea veniturilor.

Mi-e teamă că, dacă nu vom face acest lucru, toate eforturile de construire a unui sistem democratic, european în România şi de ieşire din criza financiară vor fi în zadar. Şi planul de devalizare a ţării va avea succes.

Domnul Zanfir Iorguş:

"Vremea, clima şi apa, între realităţile şi provocările secolului 21"

În fiecare an, în luna martie, se sărbătoresc două din cele mai importante zile ale calendarului ecologic, respectiv, în data de 22 martie Ziua Mondială a Apei, iar în 23 martie Ziua Mondială a Meteorologiei.

Ziua Mondială a Apei a fost desemnată de Organizaţia Naţiunilor Unite. În acest context, Organizaţia Internaţională a Meteorologiei, pornind de la faptul că datele climatologice se pot utiliza cu succes în activităţile de gospodărire a resurselor de apă, a creat în anul 1946 o Comisie Internaţională de Hidrologie. Însă, declararea zilei de 22 martie ca Ziua Mondială a apei a survenit mai târziu, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro din anul 1992. Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) este instituţia sub egida căreia sunt organizate, în lumea întreagă, acţiuni de celebrare a acestui eveniment.

Ziua Mondială a Meteorologiei se marchează din anul 1961 şi reprezintă intrarea în vigoare, la 23 martie 1950, a Convenţiei ONU care a transformat vechea Organizaţie Meteorologică Internaţională într-o organizaţie interguvernamentală, cunoscută sub numele de Organizaţia Meteorologică Mondială.

În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei, fenomenele legate de cele două elemente de mediu - apa şi aerul - sunt atât de interdependente, încât în multe din ţările lumii aniversarea celor două zile ecologice este cuplată. A devenit deja tradiţie ca la dezbaterile din aceste zile să se fixeze ca temă centrală o problemă de interes major. Astfel, dacă ne referim doar la Ziua Meteorologiei, de-a lungul anilor, au fost dezbătute: relaţia dintre meteorologie şi agricultură, dintre meteorologie şi producţia de energie, sau meteorologia în slujba vieţii şi a protecţiei bunurilor. Tot aşa, cu ocazia Zilei Internaţionale a Apei, se alege an de an un subiect, care se leagă de obicei de o temă de cercetare din domeniul protecţiei mediului. În acest an, tema Zilei Mondiale a Apei "Apă curată pentru o lume sănătoasă" pune accentul pe creşterea conştientizării şi a informării în ceea ce priveşte calitatea apelor şi conservarea resurselor de apă.

Însă, dincolo de aceste aspecte cu caracter istorico-cronologic, se pare că sensibilizarea societăţii faţă de evenimentele meteorologice şi hidrologice extreme este în creştere. Iar acest fapt este explicabil dacă ne gândim că, în ultimii 10 ani, în medie, anual, îşi pierd viaţa circa 250.000 de persoane în urma catastrofelor naturale. Decesul a circa 90% din numărul menţionat survine ca urmare a fenomenelor meteorologice şi hidrologice periculoase.

Multe dintre fenomenele meteorologice de astăzi par a nu mai fi ceea ce erau cu câteva decenii în urmă. Manifestările violente ale vremii sunt din ce în ce mai dese, tot mai multe inundaţii, secete prelungite, îngheţuri şi temperaturi extreme făcându-şi simţite prezenţa în zilele noastre. Chiar dacă în ultimele luni au existat discuţii aprinse şi chiar contestări ale veridicităţii prognozelor, un raport elaborat în septembrie 2001 de Comisia Interguvernamentală pentru Schimbări Climatice a ONU constată că o mare parte din încălzirea observată în ultimii 50 de ani se datorează activităţilor umane. Acelaşi raport arată că temperatura medie globală de suprafaţă ar putea creşte cu 1,4 până la 5,8 grade C pe perioada 1990-2100, fără precedent în ultimii 10.000 de ani, ceea ce permite estimarea că nivelul oceanului planetar va creşte cu 9 până la 88 cm în aceeaşi perioadă. Aceasta va ameninţa semnificativ multe insule, porturi, terenuri agricole, resurse de apă dulce, zone turistice şi terenuri costiere productive. În România, în anul 2002 s-a înregistrat cea mai caldă lună februarie, iar în 2003 s-a înregistrat cea mai rece lună februarie din ultimii ani. Şi nu este singura ciudăţenie climatică înregistrată.

De aceea, toate aceste aspecte nu trebuie să ne lase indiferenţi, ci trebuie să existe o preocupare tot mai mare faţă de incidenţa pericolelor naturale. Pentru asigurarea unui cadru legislativ adecvat protecţiei mediului din ţara noastră, trebuie promovate proiecte de legi şi iniţiative legislative menite să asigure a protecţie adecvată atât a mediului atmosferic, cât şi a celui hidrologic din ţara noastră. De asemenea, este necesară ratificarea majorităţii convenţiilor internaţionale din domeniu, precum şi asigurarea armonizării legislaţiei din ţara noastră cu cea din Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, se impune modernizarea serviciilor meteorologice şi hidrologice naţionale, pentru a utiliza cât mai bine informaţiile furnizate sub toate auspiciile de către Organizaţia Mondială a Meteorologiei, astfel încât să se poată situa la înălţimea provocărilor acestui secol în ceea ce priveşte mediul.

- după pauză -

În continuare, şedinţa a fost condusă de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, Mircea Duşa şi Ioan Oltean, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Dumitru Pardău, Mihai Alexandru Voicu şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnilor deputaţi,

Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei şi vă anunţ că, până la această oră, din totalul de 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 186; sunt absenţi 156, din care 17 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pe ordinea de zi avem astăzi dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple iniţiate de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

În legătură cu prezentarea şi dezbaterea acestei moţiuni simple, Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun următoarele: moţiunea simplă va fi prezentată de unul dintre semnatari; Guvernului i se alocă 50 de minute, pe care le poate folosi la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor.

Grupurile parlamentare au un timp alocat corespunzător numărului iniţial al membrilor lor, luându-se în calcul câte 15 secunde pentru fiecare deputat, după cum urmează: Grupul parlamentar al PDL - 29 de minute, Grupul parlamentar al PSD+PC - 28 de minute, Grupul parlamentar al PNL - 16 minute, Grupul parlamentar al UDMR cinci minute, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - patru minute, Grupul deputaţilor independenţi - cinci minute.

Dacă sunt obiecţii? Dacă nu sunt, vă supun la vot această desfăşurare.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi propunerile au fost aprobate.

Întreb, pentru început, dacă există semnatari care doresc să-şi retragă semnătura de pe această moţiune? Nu sunt.

Vă reamintesc că la moţiune nu se pot depune amendamente şi îi dau cuvântul domnului deputat Eugen Nicolăescu pentru a da citire moţiunii.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doamnelor şi domnilor invitaţi, personal medical, medici şi asistenţi medicali,

Domnule ministru al sănătăţii,

Orice guvern normal, orice stat democratic îşi propune să aibă grijă de cetăţenii săi, să le asigure acestora condiţii fireşti de manifestare, inclusiv din punct de vedere al stării de sănătate.

Barack Obama a pus primul accent pe reforma sistemului sanitar american în cadrul campaniei electorale şi a pregătit o lege în acest sens (care, după cum ştiţi, ieri a fost aprobată), iar Statele Unite ale Americii au asistenţă medicală care nu se compară cu cea de la noi, dar problema sănătăţii oamenilor este una extrem de importantă şi-i preocupă pe cetăţeni, pe întreprinzători, dar şi pe autorităţi.

O naţiune sănătoasă ar trebui să fie obiectivul oricărui politician al acelei naţiuni!

Din păcate, România face excepţie şi, din anul 2009, sănătatea nu mai este prioritate naţională decât în vorbele guvernanţilor, în realitate pe sănătate guvernul nu pune niciun preţ, referindu-ne atât la pacienţi, cât şi la personalul medical - medici, asistenţi medicali, alt personal auxiliar.

Situaţia reală din sistemul sanitar românesc este, cu siguranţă, cea mai grea din ultimii 20 de ani, întrucât de peste 15 luni guvernul PDL, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea, a demonstrat că sănătatea nu mai reprezintă decât o lozincă utilizată în campania electorală.

Prin acţiuni de neînţeles şi prin alocarea unor fonduri insuficiente, Guvernul a bulversat şi cele câteva zone care începuseră să funcţioneze bine.

Aş vrea să fac o remarcă încă de la început.

Pentru a justifica starea deplorabilă a sistemului românesc de sănătate s-a declarat de unii, chiar oficiali ai statului, că sumele alocate au crescut de câteva ori şi că nu se vede nimic, că nu s-a schimbat nimic în acest sector.

Cei care fac asemenea afirmaţii ori nu ştiu ce spun ori mint, pentru că se uită două lucruri: banii alocaţi sunt atât de puţini întrucât nu ajung nici pentru funcţionarea curentă, iar fondurile repartizate până la sfârşitul anului 2008 au încercat să acopere unele zone de activitate uitate sau tratate cu nepăsare ori pentru anumite obiective considerate prioritare.

Pentru exemplificare, mă voi referi numai la situaţii din perioada 2005-2008, pe care o cunosc.

Astfel, salariile medicilor şi asistenţilor medicali s-au dublat între 2006-2008, iar ale medicilor rezidenţi de anul I şi II s-au triplat în perioada respectivă, cu toate că şi acestea sunt foarte mici comparativ cu ce li se oferă în alte ţări şi deja câteva mii de cadre medicale au părăsit ţara, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.

Dacă ţinem cont că în majoritatea spitalelor cheltuielile cu salariile au o pondere între 60 şi 85%, se poate înţelege că noi am urmărit o anume stabilizare a forţei de muncă medicale, nemaifiind bani şi pentru alte îmbunătăţiri, cu toate că s-a majorat cu circa 50% plafonul pentru alimentaţia bolnavilor din spitale ori s-au achiziţionat aparatură şi instrumentar medical de ultimă generaţie, fiind, evident, încă insuficiente comparativ cu standardele din spitale similare din Europa.

De asemenea, s-au achiziţionat 1500 de ambulanţe prin care s-au putut înfiinţa SMURD-uri în majoritatea judeţelor ţării şi s-au îmbunătăţit serviciile de ambulanţă.

S-au pus în funcţiune Unităţi de Primiri Urgenţe din spitalele judeţene de urgenţă, s-au terminat construcţiile la spitalele din Feteşti - Ialomiţa, Huşi - Vaslui, Ineu - Arad, spitale începute de peste 15 ani şi care se măcinau de vreme.

S-au finalizat lucrările majore de consolidare a celor două importante spitale de urgenţă din Bucureşti - Floreasca şi Universitar, lucrări neterminate de peste zece de ani la cele mai mari spitale de urgenţă din Bucureşti.

S-au refăcut ori s-au renovat total sau parţial circa 25% din spitalele din România, indiferent de patologia pe care o tratează, acordându-se o atenţie aparte celor din domeniul psihiatriei, acest aspect făcând parte din condiţionalităţile de aderare la Uniunea Europeană.

Totodată, s-a reuşit asigurarea la nivelul necesarului, pentru prima oară în România, a fondurilor pentru programele de diabet, oncologie, HIV SIDA, care s-au descentralizat, şi medicamentele s-au putut cumpăra de la orice farmacie, fiindcă pentru aceste patologii s-au desfiinţat plafoanele din farmacii.

Aşa au dispărut cozile de la farmacii, iar programele respective afectau circa 1 milion de bolnavi lunar şi pentru care s-a luat decizia să se prescrie reţetele pentru trei luni, astfel încât să se asigure un confort mai mare al acestor bolnavi şi să nu mai consume bani în fiecare lună, mergând din localitatea de domiciliu în capitala de judeţ, unde se găseşte de regulă medicul specialist.

Vreau să demonstrez că, dacă se alocă sume băneşti la nivelul necesităţilor, atunci se reuşeşte să se îmbunătăţească acea zonă supusă unei finanţări prioritare.

De asemenea, am aprobat şi am desfăşurat cel mai amplu program de prevenţie sanitară, Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, pe durata unui an şi jumătate, la care au participat circa 11 milioane de români.

Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei a fost apreciat atât de cetăţeni, cât şi de Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, unde se specifică:

"Cea mai recentă şi cuprinzătoare acţiune preventivă a fost Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, derulat în perioada 1 iulie 2007-31 decembrie 2008.

Marea majoritate (88-90%) a populaţiei a apreciat Programul naţional de evaluare ca fiind util şi susţine continuarea lui. (Guvernul României 2008).

Prevenţia este marea absenţă a sistemului de sănătate din România. Componenta preventivă a medicinii primare, incluse în pachetul serviciilor medicale de bază este subvalorificată." Ce s-a întâmplat cu programul? A fost anulat! Aşa au înţeles autorităţile portocalii să respecte rezultatele unui demers de prevenţie reuşit şi care a fost preluat de multe ţări din întreaga lume.

V-am prezentat numai câteva acţiuni în care am investit şi care ar fi trebuit continuate dacă se dorea ca sănătatea să fie prioritate naţională, iar efectele să se vadă, să se manifeste în societatea românească. Cu toate acestea, îmbunătăţirile s-au lăsat aşteptate pentru că mai erau multe alte lucruri de făcut: asigurarea unei finanţări şi mai bune, ajungându-se în 2008 la o alocare de aproape 4,5 % din produsul intern brut. Încerc să spun că dezechilibrele sunt atât de mari încât este nevoie de câţiva ani în care să se acţioneze coerent, perseverent cu o creştere permanentă de finanţare care să atingă un minimum 6% din produsul intern brut.

Aş mai sublinia că mai sunt zone în care se pot identifica cheltuieli neeconomicoase, însă acestea sunt raportate la cheltuielile totale din sistem şi, în această situaţie, sunt nesemnificative. Dar, sigur, trebuie înlăturate, pentru că vorbim de bani publici, bani ai tuturor contribuabililor şi orice leu este important, cu atât mai mult într-un sistem subfinanţat.

L-am auzit pe actualul ministru al sănătăţii de generalizarea, uniformizarea tarifelor utilizate în spitale, evident că pe tipuri de spitale, fără să-şi dea seama că ar trebui să mai aibă vreo două - trei bugete de la casele de asigurări sănătate ca să poată aplica măsura. altfel, va rămâne un alt clişeu politic fără nici o acoperire financiară, o intenţie de reformă virtuală când sunt atâtea de făcut în mod concret.

Cu atât mai grav va fi momentul aplicării descentralizării neraţionale, la comandă politică, cu scopuri politice, pentru acoperirea unor interese, fără o analiză a situaţiilor de descentralizare pilot realizate în 2009, pentru care am adoptat o ordonanţă de urgenţă în 2008, tocmai pentru că am crezut şi am declanşat operaţiunea de descentralizare.

Descentralizarea pilot avea ca scop tocmai identificarea aspectelor importante care să fie avute în vedere la începerea amplă a acestui proces destul de complex şi care va avea un impact extraordinar asupra calităţii serviciilor medicale, structurilor şi funcţionalităţii unităţilor spitaliceşti.

Nimeni nu taie fără să măsoare, dacă este întreg la minte!

Din păcate, nu s-au prezentat nici oficial, nici neoficial evaluările care ar fi trebuit făcute la finele anului 2009, nu s-au comunicat rezultatele şi atunci credem că nu ni se spune adevărul fiindcă nu convine, deoarece analizele interne spun altceva decât se anunţă şi se voieşte a se face.

În orice caz, trecerea spitalelor judeţene de urgenţă la comunităţile locale înseamnă abandonarea rolului statului în ceea ce numim medicina de urgenţă, responsabilitatea unică a statului pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent că sunt sau nu asiguraţi, prevedere constituţională, dealtfel. Cum să asigure autorităţile locale fonduri pentru cetăţenii neasiguraţi, când acesta este atributul exclusiv al statului şi statul se derobează de o asemenea răspundere?

Cine va finanţa medicina de urgenţă din spitalele judeţene, când casele judeţene de asigurări nu au bani nici pentru bolile cronice, pentru pacienţii asiguraţi?

Cine va răspunde de soarta oamenilor care se vor prezenta la spitalele judeţene de urgenţă pentru situaţii de urgenţă şi nu vor fi bani, pentru că statul nu-şi îndeplineşte menirea?

Aşteptăm răspunsuri şi noi şi cetăţenii, să ne spuneţi nouă şi să le spuneţi şi oamenilor de ce le desconsideraţi drepturile, de ce îi lăsaţi să moară cu zile, de ce vă lepădaţi de obligaţiile constituţionale.

Vă atenţionăm că ne vom adresa Curţii Constituţionale dacă o veţi lua pe drumul greşelilor nenumărate, ca să vă aducem pe drumul drept, pe drumul constituţional, al responsabilităţii faţă de cetăţeni.

În anul 2009, guvernarea portocalie a distrus cu o ură de nedescris medicina primară şi a încurajat zone care nu avuseseră probleme deosebite şi a pregătit mişeleşte pentru 2010 închiderea în majoritate a cabinetelor medicilor de familie prin modul în care se va finanţa această activitate, acţiune premeditată prevăzută în proiectul contractului cadru.

În toată lumea se pune accent pe medicina primară, există preocupări majore ale Uniunii Europene, există rezultate interesante, pline de eficacitate din multe ţări ale lumii şi cu toate acestea o distrugeţi şi amanetaţi viitorul poporului român fie din necunoaştere, nepricepere, fie din rea-credinţă, fie din indiferenţă.

Nu putem să acceptăm incompetenţa ajunsă la rang de politică publică, nu putem să nu vă arătăm că sunteţi în afara oricărui drum corect şi adecvat, că nu ascultaţi ceea ce este mai bine pentru oameni.

Prezenta moţiune descrie o situaţie reală a societăţii din România în care trăim cu toţii: minciuna marca Boc care spunea că obiectivul guvernării sale este "Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea calităţii vieţii, în condiţiile compatibilizării sistemului sanitar românesc cu cel din Uniunea Europeană."

După 15 luni de guvernare, 3 miniştri schimbaţi la sănătate, şi mai ales după măsurile luate de aceştia, sistemul de sănătate a fost direcţionat printr-un management politic defectuos către colaps.

În loc să i se aplice măsuri de terapie intensivă (una din măsuri ar fi injectarea de fonduri financiare), se aşteaptă ca sistemul de sănătate să intre în moarte cerebrală şi să i se efectueze o procedură de transplant.

Ce mai contează că "donatorii - cetăţenii" nu şi-au dat acceptul, funcţionează acordul prezumat, adică acordul domnului transplantolog şef, domnul Boc, parafat cu sperietoarea financiară a ultimului an - FMI-ul. Ce se va transplanta? Bănuim. Proceduri noi cu nume extrem de atractive: coplata, clawback, preţuri de referinţă noi, privatizare, raţionalizare, descentralizare, bla, bla, bla.

Domnul "cosaş şef" Boc ne-a demonstrat ca mânuieşte bine coasa, numai că sistemul de sănătate are nevoie de măsuri care să se rezolvă cu bisturiul, şi nu cu coasa.

La începutul mandatului Guvernului Boc I am fost asiguraţi că "sănătatea este prioritate a guvernării şi că există un sprijin politic, pentru a începe o descentralizare reală în sistem".

"În primul rând, vreau să înţelegeţi că Sănătatea nu are culoare politică, are doar priorităţi, iar pentru mine, ca ministru, pacienţii sunt cei mai importanţi", spunea un fost ministru al sănătăţii care ştia numai ce culoare are Ferrari.

Repetările obsesive ale sloganului de mai sus în perioada derulării guvernelor Bocului I, II, III şi aşa mai departe, dublate de măsuri şi prevederi legislative care vin să contrazică declaraţiile guvernanţilor, denotă o atitudine care necesită cu siguranţă consult de specialitate psihiatric. Nu de alta, dar o afecţiune cunoscută şi destul de frecventă în România este schizofrenia, numai că pentru ea tratamentul conform ghidurilor este medicamentos, şi nu cel aplicat cu coasa sau cu rindeaua.

Pe de altă parte, măsurile luate de către guvernul Boc referitoare la accesul populaţiei la medicamente ne fac să credem că în 2010 medicina românească va inova major, prin brevetarea unor noi metode de tratament, şi anume coasa şi rindeaua.

În continuare, vom prezenta un top al politicilor publice de sănătate care ameţesc starea de sănătate a populaţiei:

top 1. scăderea finanţării pentru sănătate.

Avem în 2010 unul din cele mai mici bugete din ultimii 10 ani, cu 30% mai mic decât la începutul glorioasei guvernări; în primul rând, pentru că a scăzut procentul din p.i.b. alocat sănătăţii, de la aproximativ 4,5% în 2008 la numai 3,2%, apoi p.i.b.-ul a fost şi este şi el în cădere liberă.

Vom adăuga şi cele 3 rectificări bugetare în minus de anul trecut, ca să nu mai vorbim de demersul demagogic al ordonanţei de urgentă din septembrie 2009, prin care se acorda sistemului de sănătate "bani din cer", bani care se plătesc anul acesta, grevând, bineînţeles, bugetul anului 2010 care va ajunge numai până la mijlocul acestui an.

Mai departe ce se va întâmpla?

Vom aloca iar bani pe hârtie?

Vom mări decontarea de la 210 zile în 2009, după ce în 2008 era de 30 - 90 de zile, la 360 de zile în 2010?

Câte farmacii se vor mai închide?

Câţi distribuitori vor mai rezista?

Câţi oameni nu vor mai avea nici un acces la medicamente?

Acestea sunt întrebări la care guvernanţii trebuie să dea răspunsuri asupra modului catastrofal în care conduc destinele sistemului sanitar.

Orice măsuri de limitare a unor cheltuieli, de reducere a altora nu vor putea acoperi necesarul de finanţare neacoperit pentru o jumătate de an.

Aceasta este realitatea şi ea trebuie asumată de guvernul Băsescu - Boc - Udrea şi să li se spună oamenilor că pentru ei nu sunt bani să-şi caute sănătatea, dar sunt pentru publicitate în turism, pentru autostrăzi supraevaluate sau pentru site-uri guvernamentale.

Oare ce-o fi în capul acestor oameni?

Top 2. diminuarea accesului la servicii preventive.

După 15 luni de guvernare, putem declara că singura măsură preventivă de impact în sistemul de sănătate a fost prevenirea pacienţilor că nu mai sunt fonduri pentru a accesa servicii şi tratamente medicale.

Programele de depistare precoce a anumitor tipuri de cancer (sân, col uterin, colon şi prostată) au rămas frumoase declaraţii politice care nu s-au concretizat în toată această perioadă, în plus, anul acesta, nu mai există nici măcar alocare bugetară pentru acestea.

A fost introdus încă un program de prevenţie a bolii cardiovasculare, însă al cărui rol era să repete ceea ce făcuse Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei în 2008, la o scară mult mai mare în domeniul bolilor cardiovasculare, şi anume evaluarea riscului absolut de boală cardiovasculară.

Observăm că nu se face prevenţie, pentru că nu se alocă fonduri, că programe de prevenţie deja realizate sunt stopate, dar se iniţiază altele şi, evident, nimeni nu înţelege nimic.

Un singur lucru este fără tăgadă: guvernul nu ştie ce este prevenţia, ceea ce înseamnă prevenţia pentru starea de sănătate a populaţiei pe termen mediu şi lung, nu poate asigura condiţii elementare de prevenţie, cum ar fi educaţia copiilor şi a adulţilor pentru o alimentaţie sănătoasă, pentru mişcare, pentru prevenţia diverselor patologii care au drept cauză fumatul, consumul de alcool, stresul etc.

Top 3. distrugerea asistenţei medicale primare.

Politica guvernării Boc faţă de medicina de familie a fost una maoistă, în condiţiile în care bugetul pentru medicina de familie a fost redus cu 40%, aducând multe cabinete medicale în pragul colapsului financiar.

Medicii în picioarele goale din satele chineze din anii '50 nu sunt departe de gândirea guvernării Boc faţă de medicina de familie românească.

Exponenţii partidului domniei sale se întreabă miraţi de ce guvernarea anterioară a trebuit să risipească atâţia bani pe prevenţie, vezi Programul de evaluare a stării de sănătate şi pe informatizare, pe laptopuri, iar alţii, care se încadrează la habarnişti, susţin cu ardoare introducerea unui "buget de practică" minimal, considerând că medicul de familie este fraudatorul sistemului de sănătate.

Există informaţii medicale, fişe pacient despre 11 milioane de cetăţeni în laptopurile medicilor de familie şi nimeni nu le utilizează, pentru că nu se vrea, pentru că nu se doreşte transparenţă.

Pentru prima oară, medicii de familie au venit în contact cu majoritatea pacienţilor de pe listele lor, inclusiv cu unii care n-au trecut niciodată pe la medic, au îndrumat pacienţii şi au efectuat acţiuni de educaţie sanitară reală a pacienţilor, au cunoscut mai bine condiţiile sociale ale oamenilor din listele de pacienţi şi au putut să realizeze o planificare mai bună a activităţii cabinetelor medicale.

Medicii de familie au început să contracteze credite bancare ca să-şi doteze cabinetele, să le aducă în parametrii ceruţi de normele sanitare, pentru că munca lor era recunoscută şi recompensată, însă aţi luat măsura diminuării veniturilor, astfel încât să le blocaţi activitatea.

Acesta este sistemul monstruos pe care l-aţi bulversat şi pe care îl patronaţi, aşa aţi înţeles să-i subordonaţi economic pe toţi aceia care trebuie să contribuie la umflarea buzunarelor şefilor din sistem, adică încurajaţi corupţia, lipsa de valori şi imoralitatea.

Vorbiţi despre orice, dar nu vorbiţi de faptul că aţi blocat activitatea chiar din cele mai importante zone ale sistemului sanitar, cum este medicina primară, şi că prin ce ne spuneţi zilnic nu faceţi decât să ne convingeţi că avem dreptate.

Top 4. dezorganizarea programelor naţionale de sănătate.

Programele naţionale de sănătate au nevoie stringentă de modernizare şi reaşezare pe principii transparente.

Acest lucru a fost aşteptat şi asumat la începutul guvernării Boc. În loc să analizeze şi să elimine sau să îmbunătăţească programele care nu au adus beneficiile aşteptate, în anul 2009 a fost "desfiinţată" Agenţia Naţională de Programe şi au apărut peste noapte programe noi care cu siguranţă că dacă nu au reuşit să îmbunătăţească viaţa românilor au reuşit să umple buzunarele guvernanţilor şi ale acoliţilor lor.

Dăm doar câteva exemple: programul de plase chirurgicale şi investiţia în doi roboţi chirurgicali care au fost achiziţionaţi la un preţ aproape dublu faţă de preţul mediu al pieţei şi al căror cost pentru consumabile per act operator ar asigura cu suficienţă bugetul câtorva zeci sau chiar sute de operaţii laparoscopice.

De ce s-au făcut aceste investiţii?

Încercăm să demonstrăm cum s-au cheltuit şi puţinii bani de investiţii comparativ cu anii anteriori, când am realizat spre exemplu cea mai amplă şi completă dotare pentru intervenţii laparoscopice din România, un program derulat special sub coordonarea comisiei de specialitate, prin care am crescut gradul de reuşită al intervenţiilor chirurgicale, ca şi confortul pacienţilor, concomitent cu reducerea timpului de spitalizare şi al costurilor din spitale, dar şi durata concediilor medicale.

Din fericire, programul funcţionează şi astăzi, pentru că s-a realizat încă din 2008 un sistem coerent de funcţionare, monitorizare, management ieşit de sub birocraţia unor funcţionari din minister numiţi politic în funcţii de conducere urmare a politizării totale a administraţiei publice.

Concluzia este simplă: unde se lucrează profesionist, lucrurile merg cum trebuie, programele de sănătate sunt puse exclusiv în slujba pacienţilor, în rest, sunt improvizaţii pentru acces facil la fondurile publice.

Top 5. eliminarea medicamentelor de pe piaţă.

Începutul guvernării Boc a coincis cu măsuri care au vizat politica medicamentului în sensul în care la 15 luni de guvernare ne confruntăm cu dispariţia unor produse esenţiale şi imposibil de înlocuit pentru afecţiuni medicale grave sau cu reticenţa companiilor farmaceutice de a mai promova medicamente inovative pe piaţa românească.

Scăderea preţului la medicamente după o formulă elaborată de "specialiştii" echipei guvernamentale a condus la exporturi paralele semnificative pentru un număr de zeci de produse, unele din medicamente care nu au înlocuitori.

În plus, măsura prin care se dorea creşterea prescrierii de generice s-a dovedit că are efecte inverse şi perverse, astfel încât a condus la eliminarea unor generice ieftine de pe piaţă care dădeau preţul de referinţă.

O a doua măsură care a afectat pacientul român a fost prelungirea termenului de plată a furnizorilor de medicamente până la aproape un an de zile, cu efect negativ pentru cetăţeni, deoarece, din ce în ce mai mult nu se vor mai aduce medicamente care nu sunt plătite la timp de casele de asigurări.

Încă odată se vede dispreţul autorităţilor faţă de cetăţeni, de cei care plătesc impozite şi taxe, faţă de cei care aşteaptă ca statul să lucreze în favoarea lor.

A treia măsură a fost decisă anul trecut, dar este parafată şi implementată zilele acestea sub forma unei suprataxări a cifrei de afaceri a companiilor farmaceutice.

Domnul Boc preferă să îi spună clawback şi o flutură ca pe o măsură de salvare din pieire sigură a sistemului sanitar, măsură care ne-a fost impusă ce-i drept de FMI.

Numai că, din păcate, "cosaşul" Boc nu poate pricepe diferenţa dintre suprataxare şi un mecanism de control al creşterii vânzării de medicamente, aşa încât aşteaptă cât mai rapid "banii din cer", banii pe care nu a uitat să îi prevadă în bugetul pe 2010 calculaţi după o formulă doar de dânsul ştiută.

De fapt, acest guvern a introdus o taxă pe cifra de afaceri a producătorilor de medicamente, în contradicţie cu prevederile europene, dar asta nu contează pentru guvernanţii noştri, şi-i obligă să-şi redirecţioneze vânzările către ţări cu un comportament fiscal şi administrativ normal şi în concordanţă cu reglementările internaţionale.

Ne putem închipui orice despre personaje politice cinice.

Pentru ca accesul la medicamente să devină aproape imposibil, guvernanţii şi-au propus să modifice şi definiţia preţului de referinţă, adică a preţului care dă nivelul de compensare la o clasă de medicamente din lista de compensate şi gratuite astfel încât pacienţii care plăteau o sumă modică pentru aceste medicamente trebuie să plătească din buzunarul propriu sume de 10, 20 sau poate şi 100 de ori mai mari decât cele practicate până în prezent.

Aţi făcut calcule să vedeţi ce se întâmplă cu medicamentele pe care trebuie să le ia oamenii, domnilor guvernanţi?

Aţi estimat cum vor reacţiona pacienţii când nu vor mai putea să-şi cumpere medicamente din cauza diferenţelor mari de preţ ca urmare a sumelor tot mai mari pe care le vor achita pentru că s-a schimbat modalitatea de compensare?

De ce nu spuneţi adevărul şi-i minţiţi pe cetăţeni?

Top 6. politica de cadre.

Aceasta a fost poate cea mai vizibilă măsură a guvernanţilor de la sănătate în special în teritoriu unde pe rând în deconcentrate, spitale şi alte instituţii subordonate sau în coordonare au fost plasaţi "favoriţii" fiecărei guvernări, astfel încât avem spitale cu manageri şi fără consiliu director aprobat, şefi de deconcentrate care sunt numiţi doi sau trei pe acelaşi post şi chiar medici rezidenţi directori de direcţii sanitare; managementul ineficient promovat de noua conducere a ministerului, preocupată mai degrabă de vânătoarea de vrăjitoare din sistemul sanitar şi nu de calitatea actului medical; exemple: schimbările de manageri de spitale, reorganizarea ASP-urilor în DSP-uri, pentru a putea numi politruci aparţinând majorităţii guvernamentale, anulare licitaţii şi programe de investiţii etc.

Dar poate că lovitura de graţie a venit în momentul în care a fost aprobată Legea salarizării unice prin care personalul medical a fost încadrat într-o categorie neconformă cu importanţa socială a muncii, cu durata foarte mare de pregătire profesională, cu categoriile de sporuri salariale specifice existente în sistemul sanitar, ca şi dispariţia din această lege a unor categorii de personal care efectuează activităţi conexe actului medical.

Se înţelege limpede că guvernanţii nu au întreprins nimic în sensul în care acest sistem are nevoie de un tratament aparte pentru a asigura condiţii de dezvoltare a resurselor umane de specialitate medicală.

Top 7. goana după aur: coplata şi taxa pe fast-food.

Un alt cuvânt mare de care guvernul Băsescu - Boc - Udrea s-a îndrăgostit a fost cel de coplată. Nu contează că nimeni nu a fost în stare până acum să prezinte avantajele concrete ale utilizării unui asemenea sistem în România, mai ales în forma brutală anunţată.

Am fost intoxicaţi cu exemple din statele vecine care folosesc coplata şi care au sisteme de sănătate mai performante decât cel românesc, o altă manipulare guvernamentală deoarece s-au utilizat informaţii trunchiate.

Guvernul Boc uită un lucru esenţial însă, toată lumea interesată se poate informa uşor pe internet, iar coplata este un mecanism de control al suprautilizării serviciilor medicale, nu o metodă de creştere a finanţării sistemului de sănătate.

În România, în prezent, nu se cunoaşte nevoia reală de servicii medicale, nu există nici măcar un studiu, ci numai păreri politice, în consecinţă nu se poate spune că există un exces de consum şi asta mai ales la nivelul medicului de familie, de exemplu.

Am fi putut avea pentru 11 milioane de români informaţii referitoare la riscurile de îmbolnăvire din Programul Naţional de evaluare al stării de sănătate a populaţiei, dar am aflat de la jurnalişti că atunci când au solicitat diverse date din acest program, ministerul a declarat în scris că nu le mai are, că le-a pierdut, deşi în primăvara lui 2009 s-au făcut declaraţii de presă şi aprecieri publice despre rezultatele programului.

Înţeleg că nu se doreşte să fie făcute publice aceste informaţii pentru că ar impune anumite măsuri din partea autorităţilor.

Argumentul că serviciile spitaliceşti sunt folosite în exces poate fi valid, cu un singur amendament esenţial însă. El este un mecanism de supravieţuire, unicul de altfel, în condiţiile în care nu există un sistem de prevenţie funcţional, o reţea de asistenţă medicală primară finanţată corespunzător şi un ambulatoriu de specialitate prezent şi eficient, o stimulare a spitalizării de zi şi a îngrijirilor pentru cronici şi cele de lungă durată, care au fost dispreţuite, nefinanţate, deci nefuncţionale din cauza statului.

Spitalul este un debuşeu sau în anumite localităţi şi regiuni este singura instituţie care asigură servicii de sănătate şi servicii medico-sociale pe o rază de 50-100 de kilometri.

Aceasta este România anului 2010 a cărei clasă politică de la putere consideră că investiţia în turism este esenţială şi mai benefică decât cea în servicii şi infrastructură de sănătate.

În loc să se asigure bani pentru construirea de spitale s-a luat decizia anulării acelor spitale care nu sunt interesante din punct de vedere politic.

O altă metodă ingenioasă de a creşte finanţarea sistemului de sănătate a fost trâmbiţarea introducerii unei aşa zise taxe pe alimentele nesănătoase, similară taxei pe viciu.

Încă odată, realizăm dispreţul pentru cetăţean al guvernării Boc care în loc să gândească modalităţi de educaţie pentru o alimentaţie sănătoasă integrate într-o strategie de nutriţie încearcă să impoziteze hamburgerul şi halviţa.

Sănătatea se face numai pe banii cetăţenilor, care vor suporta creşterile de preţ, nu mai vorbesc de presiunea pe inflaţie care se va răsfrânge asupra întregii populaţii.

Oare nimeni nu se gândeşte la aceste corelaţii elementare?

Oare numai privitul la vârful nasului contează şi restul se va vedea altădată?

Top 8. dezinformarea versus informatizarea sistemului de sănătate.

Informatizarea este un element esenţial pentru funcţionarea eficientă a sistemului de sănătate în general, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate.

Cu toate acestea, guvernul Boc a considerat că e mai corect să oprească nişte proceduri de licitaţie pentru aplicaţii care acum ar fi ajutat decidenţii politici să ia decizii informate şi în cunoştinţă de cauză.

Guvernul Boc a anulat o licitaţie de 700.000 euro care era în evaluare la începutul anului 2009 şi a propus alta, dar de 10 milioane euro. Şi nici aceasta nu s-a mai realizat, pentru că ar fi absurd să se irosească atâţia bani şi deci nu avem posibilitatea să valorificăm informaţiile din calculatoarele celor peste 11 mii de medici de familie, dar şi de la 11 milioane de cetăţeni.

Sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aşa cum se dezvoltă azi, este un sistem depăşit, extrem de scump şi care a fost construit de unii informaticieni pentru ei înşişi sau poate, în cel mai bun caz, pentru economiştii instituţiei de asigurări, dar în niciun caz pentru utilizatorul principal, medicul sau farmacistul aflat în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cu alte cuvinte, vedem cum se dezvoltă sistemele informatice degeaba, care nu folosesc decât birocraţiei statale. Întrebaţi-i pe cei pe care-i obligaţi să aplice absurdităţile pe care le emanaţi şi veţi constata că medicii sunt nevoiţi să cumpere diverse progrămele informatice de la furnizori recomandaţi de casele de asigurări de sănătate ca să poată face raportările către aceleaşi case. Promovaţi şpaga, promovaţi arbitrariul.

Top.9. Cuvinte mari, acţiuni mici. Acreditarea, raţionalizarea descentralizarea.

Acreditarea a rămas în continuare o formă fără fond pentru toate structurile sistemului sanitar. Iar statul a ştirbit din autonomia Comisiei de acreditare a spitalelor, mutând-o de la guvern, evident, la minister.

De fapt, de frica unei obiectivităţi normale a procesului de acreditare s-a optat pentru propagandă şi minciună, pentru ascunderea adevărului şi nerealizarea unui proces necesar şi obligatoriu pentru a face progrese în sistem. Raţionalizarea serviciilor spitaliceşti ar fi trebuit să constituie un obiectiv major dacă ministerul ar fi încercat să continue să gândească într-o manieră fiziologică pentru un sistem de sănătate şi anume: promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, prevenţie, asistenţă medicală primară, asistenţă medicală secundară, asistenţă medicală terţiară, asistenţă de recuperare, reabilitare, paleaţie şi îngrijiri de lungă durată.

Din păcate, viziunea de ansamblu u există, iar măsurile luate sunt pur cosmetice şi, după cum se ştie, fondul de ten dispare la fel de uşor cum se aplică.

Descentralizarea.

Dacă prin accelerarea procesului de descentralizare în sistemul de sănătate se înţelege elaborarea unui act normativ numit strategie de descentralizare şi plan de acţiune nerealist, atunci această direcţie de acţiune şi-a atins scopul. Marea realizare a Guvernului se rezumă la vorbe, la principii, la promisiuni, la demagogie permanentă.

Top.10. Politica de opacizare a informaţiilor publice sau cum s-a anulat transparenţa.

După 15 luni de guvernare, Guvernul ne-a obişnuit cu decizii arbitrare, fără realizarea procesului de transparenţă, fără dezbateri publice absolut necesare, fără dorinţă sinceră de negociere şi de găsire a celor mai potrivite soluţii.

Mai mult de atât, s-a ajuns la aberaţii cum ar fi eliminarea comisiei de strategie terapeutică şi a unor actori instituţionali în procesul de definitivare a unor decizii esenţiale pentru sistemul de sănătate. Mai stranie este hotărârea de micşorare a numărului membrilor Comisiei naţionale de transparenţă şi, evident, creşterea suspiciunii de corupţie asupra acesteia, numirea membrilor fiind suspectă de persoane de casă ale Guvernului şi ministerului. Ce se poate spera de la munca de clan, de la promovarea pe prietenii şi nu pe criterii politice de profesionalism, competenţă şi eficienţă?

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Moţiunea pe care am elaborat-o are în vedere propunerea de schimbări importante prin care să se permită deblocarea sistemului sanitar şi asigurarea unui cadru mai favorabil pentru cetăţenii români, cei care susţin din banii lor cheltuielile publice. În acest sens, semnatarii prezentei moţiuni solicită luarea de urgenţă a următoarelor măsuri: adoptarea proiectului de lege, iniţiativă cetăţenească aflată în dezbatere parlamentară privind alocarea minimum 6% din p.i.b. pentru sistemul de sănătate, din care 1% să fie direcţionat către investiţii; depolitizarea conducerilor de spitale şi a serviciilor deconcentrate ale sistemului şi scoaterea la concurs a posturilor de conducere de la toate nivelurile şi din instituţiile sanitare, promovând un management sanitar performant; corectarea Legii privind salarizarea unitară la capitolul referitor la personalul medical, în scopul recunoaşterii meritelor acestei profesii medicale şi aşezării în partea superioară a grilei de salarizare, reaşezarea politicilor de resurse umane pe principii de valoare, respect pentru profesionalism şi competenţă; definitivarea pachetului de servicii medicale de bază, decontate din asigurările sociale de sănătate şi prezentarea acestuia opiniei publice, servicii care să fie asigurate oricărui cetăţean asigurat la nevoie; adoptarea unui proiect de lege privind prevenţia în sănătate, ca mijloc sigur de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei, de a utiliza eficient componentele medicinii primare; realizarea de programe naţionale de sănătate, la nivelul necesităţilor pentru patologiile cele mai importante, precum şi organizarea şi funcţionarea acestora în condiţii de eficacitate; asigurarea de medicamente compensate pentru toţi cetăţenii care au dreptul în baza unei reţete legale prin orice farmacie, în orice zi şi la orice oră; începerea construirii de spitale noi pentru care există studii de fezabilitate; hotărâri de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, licitaţii organizate şi finalizate; continuarea deschiderii de SMURD în toate judeţele ţării, astfel încât să crească operativitatea de intervenţie în situaţii de maximă urgenţă; realizarea descentralizării manageriale a tuturor spitalelor publice, cu excepţia celor judeţe de urgenţă şi a celor care asigură servicii medicale de strictă specialitate: diabet, oncologie, boli cardiace, rinichi, ORL etc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sănătatea nu avea culoare politica la sfârşitul anului 2008, dar a avut din plin culoarea roşu-portocalie în anul 2009, ca dovadă hemoragia masivă de fonduri, de manageri şi funcţionari publici competenţi, destituiţi pentru că refuzau sa vadă totul în roşu-portocaliu..., şi se pare că tinde spre negru anul acesta.

Pacienţii sunt cei mai importanţi spunea ex-ministrul. poate se referea la numărul din ce în ce mai mare al acestora în indicatorii de mortalitate din statistici, aşa că a hotărât că ei merită din plin să primească mai puţine servicii medicale, medicamente si să plătească mai mult.

Aşa că, după 15 luni de guvernare, putem spune că la "Sănătate, nimic nu este sănătos."

Vă mulţumesc şi vă invit, stimaţi deputaţi, să votaţi această moţiune. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

În continuare are cuvântul domnul Cseke Attila, ministrul sănătăţii.

Domnul Cseke Attila:

Stimat prezidiu,

Stimaţi colegi parlamentari,

Doamnelor şi domnilor,

La sfârşitul anului trecut am acceptat să preiau funcţia de ministru al sănătăţii cu toată responsabilitatea şi sunt conştient că astăzi coordonez un sector vital pentru oameni.

Din respect pentru cetăţeni, voi fi prezent în faţa Parlamentului ori de câte ori voi fi convocat, chiar dacă, aşa cum se întâmplă şi în prezent, nu am venit să răspund pentru faptele şi deciziile mele, ci pentru ale altora.

În decembrie 2009 am obţinut încrederea dumneavoastră, inclusiv a celor care astăzi semnează o moţiune simplă, consider eu, numai din raţiuni politice, nu pentru că ar fi îngrijoraţi de sănătatea românilor. Să ştiţi că atât astăzi, cât şi până la sfârşitul mandatului meu, veţi avea în faţa dumneavoastră acelaşi om direct şi sincer, un partener de dialog căruia la audieri i-aţi făcut onoarea de a-i acorda, poate pentru prima oară în ultimii 20 de ani, încrederea dumneavoastră prin unanimitate de voturi.

Când ai o moţiune introdusă pe domeniul pe care-l gestionezi la un moment dat, sigur că o citeşti şi răsciteşti cu responsabilitatea pe care trebuie s-o avem cu toţii faţă de un demers democratic al unui partid din opoziţie. Şi, desigur, de unde să începi, dacă nu de la titlul moţiunii, "La sănătate, nimic nu este sănătos", ne spun semnatarii moţiunii. După 3 luni de mandat, ungurul de la sănătate vine şi vă întreabă, domnilor colegi, cum de s-a ajuns aici. Cine a permis ca situaţia să degenereze astfel încât după 20 de ani de democraţie să venim în faţa poporului cu această constatare.

Vorbiţi, domnilor colegi, de reforma sistemului sanitar din SUA şi spuneţi aici: "Barak Obama a pus primul accent pe reforma sistemului sanitar american în cadrul campaniei electorale şi a pregătit o lege în acest sens, iar SUA au asistenţă medicală care nu se compară cu cea de la noi."

Da, onoraţi colegi, într-adevăr, SUA nu se compară cu România. Acolo nu există 5 milioane de plătitori la Fondul unic de asigurări de sănătate şi peste 21 de milioane de beneficiari. Mai mult, acolo nu au existat guvernări care au scăzut cu procente însemnate contribuţia la asigurări într-o perioadă de creştere economică de 8%. Vreţi să vă răspund eu ce nu este sănătos în acest sistem? Eu cred că cel mai în măsură să răspundeţi sunteţi chiar dumneavoastră.

Am avut curiozitatea de a mă uita pe lista miniştrilor sănătăţii din perioada menţionată şi am constatat cu surprindere că cel mai lung mandat de ministru al sănătăţii în ultimii 15 ani l-a avut unul dintre iniţiatorii acestui document, care ne-a şi citit textul moţiunii azi în plenul Camerei Deputaţilor.

Domnule ex-ministru Nicolăescu, permiteţi-mi să consider că astăzi aţi dat singur un răspuns pentru situaţia sistemului sanitar. Mă gândesc şi la cele întâmplate în mandatul dumneavoastră: 200 de milioane de euro cheltuiţi pe nişte analize fără rezultat; 23 de milioane de euro pe care cetăţenii trebuie să-i achite anul acesta pentru vaccinul anti HPV care naşte controverse chiar şi printre specialişti; milioane de euro plătite pe studii de fezabilitate într-un proiect grandios, la care nici SUA, pe care l-aţi amintit aici nu au îndrăznit să viseze; construcţii a peste 30 de spitale din care nu s-a început nici măcar unul. Şi exemplele ar putea continua.

După logica titlului moţiunii dumneavoastră, probabil că ar trebui să împărţiţi vina faptului că în sănătate nu este nimic sănătos cu toţi cei care au condus acest sistem, proporţional cu anii de mandat şi în funcţie de partid. Cred că dacă făceam un exerciţiu democratic în acest sens, dumneavoastră, iniţiatorii, nu aţi fi ieşit tocmai bine. Dar eu nu-mi propun asemenea jocuri, pentru că însăşi teza de la care s-a plecat ar fi greşită.

Consider că moţiunea simplă introdusă de către colegii parlamentari ai PNL nu îmi este adresat. Parcă este pregătită pentru altă perioadă la care iniţiatorii fac frecvent trimitere, inclusiv prin citate şi aici citez şi eu din textul moţiunii ale unui "fost ministru al sănătăţii care ştia numai ce culoare are Ferrari." Sunt convins de faptul că şi colegii dumneavoastră din opoziţie nu vor vota o moţiune care indirect critică mandatul fostului ministru Bazac.

Pentru a avea o structură logică a discursului, vă rog să-mi permiteţi să subliniez aspectele cele mai importante în analiza situaţiei sistemului sanitar, iar cu ocazia dezvoltării acestor idei voi atinge toate subiectele semnalate în moţiune.

Aşa cum am precizat şi la începutul mandatului, priorităţile mele şi ale acestui guvern în domeniul sănătăţii pentru anul 2010 sunt: descentralizarea; identificarea unor surse suplimentare de finanţare a sistemului; informatizarea şi reforma structurală a sistemului medical cu punct de plecare medicina primară.

Să începem cu descentralizarea, măsura care va fi luată în cel mai scurt timp posibil. Tot vorbim despre această sintagmă de ani de zile şi, cu toate acestea, s-a făcut mult prea puţin în acest domeniu. Chiar nu înţeleg care este problema unui partid de dreapta cu privire la o asemenea măsură. Ar trebui să fiţi primii mei susţinători, poate reuşesc totuşi astăzi să vă determin să susţineţi o măsură de politică de dreapta, deoarece descentralizarea reprezintă, în acest moment, pentru România una dintre soluţiile de eficientizare, dar şi de asigurare a transparenţei decizionale.

Stimaţi colegi,

Niciun ministru al sănătăţii nu poate coordona eficient, nu a făcut-o nici până acum, activitatea a peste 430 de manageri de spital şi pot să vă dau ca exemplu fosta echipă a domnului ministru Nicolăescu, unde managerii dumnealui nedescentralizaţi au lălăit mai mult de un an la aplicarea Hotărârii de Guvern cu privire la împărţirea Spitalului din Târgu Mureş. după împărţire, tot aceiaşi manageri au triplat numărul funcţiilor de conducere în cele două spitale. Oare aceasta înseamnă coordonare, cost, eficienţă şi fezabilitate?

Eu pot să vă spun că, prin descentralizare, Ministerul Sănătăţii îşi consolidează rolul firesc, acela de strateg şi formator de politici publice şi, conform principiului subsidiarităţii, va ceda rolul de administrator comunităţilor care sunt mai aproape şi cunosc nevoile cetăţenilor pe care-i reprezintă.

Un alt obiectiv urmărit prin descentralizare este facilitarea atragerii în sistem al fondurilor externe suplimentare, fiindcă autorităţile locale sunt instituţiile care pot susţine proiectele pentru atragerea de fonduri europene în vederea dezvoltării infrastructurii, creşterii calităţii serviciilor medicale, proiecte de care sistemul medical românesc are azi urgentă nevoie.

Noua reglementare pentru descentralizarea sistemului sanitar va include transferul unui număr de peste 370 de spitale în administrarea consiliilor locale şi judeţene. Vor rămâne în administrarea ministerului sănătăţii 60 de institute naţionale, spitale clinice judeţene şi municipale de urgenţă în Bucureşti şi în ţară şi câteva spitale de mono-specialitate. Astfel, Ministerul Sănătăţii îşi păstrează posibilitatea unei intervenţii majore şi coerente de sine stătătoare şi de înalt nivel medical în caz de nevoie, forţă majoră sau, doamne fereşte, calamitate naturală.

Din punct de vedere financiar, descentralizarea trebuie să aibă în prim plan cele mai importante două principii ale unei politici de sănătate: sustenabilitatea finanţării serviciilor medicale şi echitatea, corectitudinea în finanţare.

Sustenabilitatea serviciilor medicale înseamnă că după descentralizare spitalele vor fi finanţate în continuare din Fondul naţional de asigurări de sănătate, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, în cazul programelor naţionale de sănătate, achiziţiilor de echipamente performante unităţilor de urgenţă şi activităţilor de cercetare şi doar în mai mică parte de la bugetele locale.

Echitatea, corectitudinea în finanţare trebuie să însemne pentru toţi primarii, preşedinţii de consilii şi consilieri aceeaşi plată pentru o apendicită vindecată la fiecare spital descentralizat. Sunt sigur că şi iniţiatorii moţiunii erau conştienţi, chiar în timpul mandatului lor, de importanţa financiară a egalizării tarifelor, încercând şi ei să facă acest demers într-o perioadă de creştere economică. Din păcate, s-a reuşit numai în trei judeţe - Mureş, Tulcea şi Teleorman.

Într-adevăr, ne va fi mai grea egalizarea tarifelor într-un an de austeritate, dar numai aşa putem crea condiţiile unei pieţe libere ale serviciilor spitaliceşti, condiţii corecte şi egale pentru colegii noştri din administraţiile locale, indiferent de culoarea lor politică.

Egalizarea nu trebuie făcută doar pentru unele judeţe, pe criterii neştiute sau prea bine ştiute de toţi, ci se face pentru binele funcţionării în condiţii de corectitudine a majorităţii spitalelor. Mă miră să vă aud vorbind de clişee politice când vă referiţi la egalizarea tarifului pe caz ponderat. Şi îmi vine să vă întreb de unde au răsărit oare situaţiile în care apendicita mea costă mai puţin la Salonta, la spitalul de la Salonta, decât la dumneavoastră la Lehliu-Gară? De unde aceeaşi intervenţie costă mai mult la Sibiu decât la Cluj Napoca, Târgu Mureş sau Iaşi? Eu chiar nu ştiu, pentru că aşa am moştenit tarifele.

Susţin în continuare că medicina de familie constituie pilonul nr.1 în sistemul sanitar, fiind poarta prin care pacientul ar trebui să intre în sistem. Eu vă îndemn şi pe această cale să vă adresaţi medicilor de familie de câte ori vă îmbolnăviţi. Cred în medicina primară românească, cred în posibilitatea dezvoltării ei, cred în capacitatea noastră de a înţelege că numai un sistem de medicină primară cu eficacitate sporită poate opri avalanşa de bolnavi către niveluri mai înalte de deservire, mult mai costisitoare.

Într-un document realizat de experţii Băncii Mondiale se arată: "În contextul României există multe exemple de situaţii în care lipsa autonomiei manageriale şi clarităţii în ceea ce priveşte responsabilitatea limitează performanţa sistemului". Un exemplu ar fi decizia din 2008 de a mări salariile personalului sanitar cu 40%. Conform experţilor internaţionali, decizia nu a fost echilibrată cu alocări bugetare mărite pentru spitale şi, astfel, conducerile spitalelor nu au putut ajusta costurile crescute cu salariile. Rezultatul este un vârtej de datorii, în continuă creştere, ale spitalelor care, în cele din urmă, pot destabiliza întregul sistem.

Stimaţi colegi,

Dacă vorbim de programele naţionale de sănătate în 2010, Ministerul Sănătăţii are la dispoziţie circa 110 milioane de euro, cu care trebuie să tratăm oameni bolnavi, să asigurăm tratamentul în străinătate al pacienţilor care nu pot fi trataţi în ţară şi să facem în plus educaţie şi prevenţie.

În cadrul programelor naţionale de sănătate pentru anul 2010 am alocat fonduri importante pentru profilaxie, am elaborat o schemă modernă de vaccinare a copiilor, conform celei europene aprobate în 2009, respectiv vaccinarea gratuită a tuturor. Am reuşit să asigurăm obligaţia asumată de către România, ţară membră Uniunii Europene, în privinţa controlului infecţiilor nozocomiale, mediului şi securităţii transfuzionale.

De asemenea, continuăm finanţarea Programului de transplant, oncologie, diabet, dializă, boli rare, ortopedie, boli infecţioase, cardio-vasculare, inclusiv tratament în străinătate. Dezvoltăm Programul de sănătate al mamei şi copilului prin extinderea unor subprograme care abia acum devin cu adevărat naţionale. Ne îngrijim şi de sănătate orală a copiilor prin tratamente stomatologice pentru copiii de clasa I, capitol la care am fost foarte deficitari. Consider că preocuparea pentru sănătatea mamei şi copilului reprezintă o investiţie însemnată în sănătatea viitoarelor generaţii din România.

În anul 2010 vom lansa un program nou de educare a viitoarelor mame cu privire la sănătatea în timpul sarcinii şi la îngrijirea nou-născutului.

Stimaţi colegi, semnatari ai moţiunii,

Moţiunea formulată de dumneavoastră face referire la Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, început în 2007, continuat în 2008, program după care Guvernul a reuşit să achite datoriile rezultate abia în 2009, costurile ridicându-se la aproape 200 de milioane de euro.

Conform datelor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi prelucrărilor statistice efectuate de Centrul de calcul al Ministerului Sănătăţii, în cele 18 luni de funcţionare, programul menţionat a luat în evidenţă peste 12 milioane de persoane, dintre care doar 10.778.868 de persoane apar cu evaluări validate. Peste un milion de cazuri au evaluări absente sau incomplete, dar plătite, şi încă nu s-a justificat de ce aproximativ 450 de mii de c.n.p.-uri apar evaluate de două ori.

Cele 892 de laboratoare de analiză incluse în program au efectuat peste 72 de milioane de analize, din care doar 67 de milioane au fost solicitate de medicii de familie. Ministerul Sănătăţii a plătit 5 milioane de analize suplimentare. Laptopurile achiziţionate pentru medicii de familie au costat 10 milioane de euro. Costurile administrative, tipărirea tichetelor, expedierea prin poştă ne-au mai luat de la bugetul sănătăţii încă 20 de milioane de euro. Nu aceasta este însă cea mai mare problemă.

Din nefericire, din punct de vedere ştiinţific, utilitatea datelor este discutabilă, nefiind posibilă interpretarea şi evaluarea obiectivă a acestora din cauza metodologiei nepotrivite de organizare a acestui amplu studiu.

Fără a intra în detalii, merită de reţinut că din fondurile cheltuite pentru Programul de evaluare al sănătăţii populaţiei timp de peste un an, Ministerul Sănătăţii ar fi putut derula Programul de screaning şi prevenţie pentru cancerul de col uterin timp de 4 ani. Eu cred totuşi că era mai bine dacă se întâmpla aşa.

Să vorbim şi despre serviciile de urgenţă. Dezvoltarea sistemului de urgenţă nu s-a sistat aşa cum sugeraţi dumneavoastră în textul documentului citit azi. În cursul anului 2009 au fost achiziţionate un număr de 102 ambulanţe tip B, din care 31 au fost predate Smurd-ului şi 71 serviciilor de ambulanţă, şi 35 de ambulanţe de tip C, din care 6 predate Smurd-ului, 29 serviciilor de ambulanţă.

Totodată, au fost achiziţionate şi 8 unităţi mobile de terapie intensivă neo-natală şi 2 incubatoare pentru elicopterele Smurd. Tot în cursul anului 2009 au fost dotate 192 de compartimente de primiri urgenţe şi camere de gardă cu echipamente de resuscitare şi de asistenţă medicală de urgenţă din programul finanţat prin Banca Mondială.

Planul Ministerului Sănătăţii în cursul anului 2010 este de a continua achiziţiile ambulanţelor pentru serviciile de ambulanţă şi pentru Smurd, astfel încât să se păstreze standardul stabilit pe plan naţional.

Tot în cursul acestui an urmează să înceapă procedura de achiziţii a 6 elicoptere destinate activităţii Smurd şi care urmează a fi livrate în următorii 4 ani.

În cursul anului 2009 şi la începutul anului 2010 au fost înfiinţate mai multe structuri judeţene noi Smurd şi echipaje noi Smurd în cadrul structurilor deja existente, astfel ajungând la un număr de 33 de judeţe împreună cu Bucureştiul.

Să continuăm cu medicamente şi farmacii. În anul 2008, ministrul de atunci al sănătăţii a decis îngheţarea preţului medicamentelor prin menţinerea unei rate de schimb fixe pentru a calcula preţul reglementat al medicamentelor de import, rezultând astfel aproape un blocaj pe piaţa farmaceutică. Decizia de actualizare a preţului a fost amânată în mod repetat de-a lungul anului electoral 2008, menţinându-se forţat cursul de schimb de 3,32 de roni/euro şi actualizându-se la 3,63 doar din noiembrie şi doar pentru programele naţionale.

Criza şi-a atins un maximum în octombrie 2008 cu proteste ale distribuitorilor de medicamente şi decizia unanimă de a opri aprovizionarea pentru 2 săptămâni. Populaţia a avut mai puţin de suferit datorită stocurilor de medicamente existente în farmacii.

Tot în aceeaşi perioadă, eliminarea plafoanelor farmaciilor pentru eliberarea medicamentelor a dus la epuizarea fondurilor alocate sănătăţii pentru medicamente compensate şi gratuite în mai puţin de un trimestru, precum şi la creşterea consumului de medicamente în anul 2009 faţă de 2008 cu 40,6%, tendinţa fiind în creştere în continuare.

Dificultăţile economice cu care se confruntă întreaga Românie se răsfrâng asupra societăţilor comerciale şi, inevitabil, şi asupra farmaciilor. Dar, din evidenţa eliberării numărului de autorizaţii, anual se deschid în jur de 450-500 de farmacii, deci închiderea unora nu se va întâmpla la o scară care să afecteze ansamblul pieţei de distribuţie cu amănuntul de medicamente.

De asemenea, numărul medicamentelor noi care s-au pus pe piaţă este în continuă creştere. Astfel, în 2007 în jur de 600, în 2008 - 900, iar în 2009 în jur de 1100 de medicamente nou introduse.

Pentru deblocarea situaţiei financiare din sistemul sanitar, Ministerul Sănătăţii a introdus un mecanism financiar similar sistemelor de tip clawback... M-aş putea dezice de el foarte uşor, fiind promovat tot de către ministrul pe care tot îl invocaţi în moţiune şi care nu cunoştea, cum spuneţi dumneavoastră, decât culoarea acelei maşini de sport italiene. Acesta este un sistem prin intermediul căruia toţi producătorii de medicamente care desfac produse pe piaţa românească vor contribui la finanţarea sistemului public de sănătate de la 5 până la 11%.

Actul normativ e în dezbaterea Parlamentului, deci aveţi la dispoziţie materialul în Camera Deputaţilor.

Informatizarea sistemului. Salut şi pe această cale ideea distribuirii laptopurilor către medicii de familie. Păcat că nu a fost precedat de informatizarea sistemului, conectarea lor în reţea, reguli mai clare de programare la consultaţii.

Sunt convins că bolnavul apreciază mai mult orice mică schimbare în bine la nivelul programării consultaţiilor, îmbunătăţirea actului medical, decât un laptop pe masa medicului. Nu le contest utilitatea, însă am senzaţia că s-a dat computerul de bord, dar nu s-au asigurat roţile.

Informatizarea este un element esenţial pentru funcţionarea eficientă a sistemului de sănătate. Tocmai de aceea unul dintre obiectivele mandatului meu este realizarea cadrului naţional de sănătate. Acesta presupune existenţa unei infrastructuri informatice naţionale bine puse la punct. Doar menţionez aşa, şoptind oarecum, că, potrivit Legii nr.95/2006, implementarea cadrului naţional de sănătate era prevăzută pentru data de 1 ianuarie 2008. De ce n-aţi făcut-o, stimaţi colegi semnatari ai moţiunii, căci în mare măsură nu mai aveam problemele pe care le avem astăzi pe acest domeniu.

Astăzi suntem singura ţară membră a Uniunii Europene în care cetăţeanul este pus să stea la rând la casele judeţene de asigurări de sănătate pentru a scoate o adeverinţă cu privire la plata sau neplata, plata la zi a contribuţiei de sănătate.

În ceea ce priveşte sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate, a fost finalizat şi lansat în anul 2008. Dacă credeţi că sistemul este depăşit, aşa cum spuneţi în moţiune, de ce le-aţi plătit banii informaticienilor care nu şi-au făcut treaba. Într-adevăr, au fost şi sunt multe probleme cu acest sistem moştenit din 2008. Dar nu ne văităm continuu de ele, ci încercăm să le corectăm pe parcurs.

Susţineţi faptul că Guvernul Boc a anulat o licitaţie de 700 de mii de euro care era în evaluare la începutul anului 2009 şi a propus alta, dar de 10 milioane.

Vă pot informa că prima, cea de 700 de mii de euro, a fost o licitaţie pentru un soft pentru medicii de familie care a fost atacată în instanţă încă în 2008, iar sentinţa dată în 2009 a anulat întreaga licitaţie din cauza unor nereguli de procedură.

Să ne referim puţin şi la buget. Vă mulţumesc că aţi adus în dezbatere acest subiect. Ar fi mult de discutat pe această temă şi de responsabilitatea tuturor pentru stadiul la care ne aflăm în prezent. Aş vrea să vă spun că eu aş fi fost foarte bucuros dacă era aşa cum ne-aţi spus dumneavoastră în moţiune. Din păcate, finanţarea sistemului sanitar în anul 2008 a fost de 3,8% din p.i.b. şi nu 4,5%, aşa cum greşit aţi precizat în documentul citat.

În perioada 2008-2010, cheltuielile pentru sănătate au înregistrat un trend descendent, atât în sume absolute, cât şi ca procent din p.i.b. Această situaţie se datorează în principal măsurilor luate în anul 2008, prin care s-au diminuat cotele de contribuţie aferente asigurărilor sociale de sănătate la 5,5% pentru angajaţi, 5,2% pentru angajatori şi 10,7% pentru persoanele care se asigură facultativ.

Stimaţi colegi,

Timp de 10 ani de zile, în România, contribuţia a scăzut în mod constant, de la 7 plus 7%, 14 în total, la 10,7%, cât este în prezent. Ultima scădere întâmplător sau nu a avut loc la sfârşitul anului 2008. Aceste scăderi au dus desigur la resurse financiare mult diminuate pentru bugetul sănătăţii. S-ar putea spune că nu e bine să avem fiscalitate şi contribuţii mari. Da. Doar că ţări ca Germania cu 14,9%, Cehia 13,5%, Slovacia 14%, Franţa 13,55% sau Slovenia 12,92%, au un nivel de contribuţii mult mai ridicat ca România, desigur şi raportat la salariile din aceste ţări.

În acelaşi timp, continuăm să fim un stat preponderent social. Există categorii largi de populaţie care beneficiază de servicii medicale, de medicamente, dar care sunt scutite de plata contribuţiei, fără ca în contrapartidă să fie asigurate resursele financiare aferente.

Numărul categoriilor aflate în această situaţie a crescut de repetate ori, poate nu întâmplător, în diverse perioade electorale, depăşind în prezent 11 milioane de persoane. Practic, astăzi, în România, nici 5 milioane de persoane susţin un sistem sanitar pentru aproape 22 milioane de cetăţeni români. Aici este marea problemă de care trebuie să vorbim şi de răspunderea guvernelor care au luat măsuri populare, dar fără a se gândi la consecinţele finanţării acestui sistem sanitar.

În privinţa coplăţii, sper că ştiaţi că este o noţiune prezentă în sistemul sanitar şi în contractul cadru de ani de zile, dar neimplementată până acum. Este o măsură impusă şi de contractul de împrumut încheiat cu FMI, cu Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Coplăţile există în multe sisteme de sănătate din ţările dezvoltate, vezi Franţa, Germania, şi au fost introduse în ultimii ani în tot mai multe dintre statele în tranziţie din Europa de Est: Estonia, Croaţia, Cehia.

Experienţa internaţională sugerează că datorită cuantumului modic al coplăţilor, beneficiile care pot fi aşteptate sunt reprezentate în primul rând nu de suplimentarea resurselor financiare şi nici de eradicarea completă a plăţilor informale neoficiale.

Mai degrabă, beneficiile vor fi legate de reducerea cererilor nejustificate pentru servicii medicale şi de o reechilibrare a solicitărilor între diverse paliere de asistenţă. Un pacient va prefera o consultaţie la medicul de familie unde va plăti doar 5 lei sau la specialistul de ambulatoriu decât să se interneze la spital şi să plătească mai mult.

Alt subiect evocat de dumneavoastră: alimentele nesănătoase.

Sarmalele, brânza şi mititeii, iar mai nou, hamburgherul şi alviţa. Iată dintre câteva dintre sperietoarele vieţii noastre. Aceste alimente despre care se spune că vor fi taxate. Dar eu mă întreb de unde aveţi informaţiile.

Ministerul Sănătăţii a lansat o idee de proiect la începutul anului 2010. Am supus dezbaterii prin pagina de internet a instituţiei propunerea privind măsura, ideea taxării alimentelor nesănătoase. Nu am lansat însă nicio cifră, nicio măsură concretă privind aceste planuri şi totuşi am aflat şi noi cu stupoare că vor fi scumpiri de n la sută, că oamenii îşi vor pierde locurile de muncă din cauza aceasta şi aşa mai departe.

Aici şi de la acest microfon doresc să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat cu idei pro sau contra acestei propuneri. Şi vreau să-i rog pe această cale pe toţi inventatorii de zvonuri de specialitate, să mai treacă şi pe la noi să ne întrebe măcar de sănătate, că de taxa alimentelor nesănătoase nu avem deocamdată de declarat nici procente, nici măsuri radicale.

Am spus un lucru şi atunci la lansare şi am repetat acest lucru de mai multe ori: dacă se va implementa această măsură, resursele financiare vor fi folosite pentru programe de educaţie a copiilor. Dorim să dezvoltăm programe de educaţie privind alimentaţia sănătoasă, în special programe pentru copii şi tineret, pentru care suntem răspunzători tot noi, adulţii.

Pentru această propunere de idei am fost atacat din foarte multe părţi, nu doar din partea companiilor producătoare din industria alimentară, dar am fost şi felicitat chiar de la dumneavoastră din partid, stimaţi semnatari ai moţiunii. Dacă nu vă amintiţi, vă spun eu. M-a susţinut public chiar domnul prim-ministru Tăriceanu, dar probabil dânsul nu reprezenta în acel moment punctul de vedere oficial al liberalilor. Oricum, eu îi mulţumesc pentru susţinere. Pe lângă aceasta, am primit felicitări şi invitaţii din străinătate pentru a prezenta această măsură preconizată.

Stimaţi colegi,

Printre concluzii, doresc să vă spun că efectele unui management defectuos în orice domeniu şi deci şi în sănătate se văd în timp şi nu pe moment. Or, dacă în sănătate, la ora actuală, sunt probleme, acestea se datorează, în principal, unui management deficitar din trecut şi care-şi produce efectele acum.

Comparaţia cu perioada 2006-2008 făcută de dumneavoastră este neoportună, având în vedere diferenţe semnificative ale situaţiei economico-sociale şi ale modului de abordare a priorităţilor declarate şi asumate. Consider că este oportună continuarea unor proiecte care s-au dovedit a fi eficiente, chiar a unora iniţiate sau propuse de predecesorii mei.

Stimaţi colegi liberali,

Îmi cereţi lucruri ce le-aţi fi putut face dumneavoastră. Alocarea a 6% din p.i.b. pentru sănătate se putea face şi până acum şi era indicat a se face pe perioadă de creştere economică. Nu ştiu ce credibilitate are această solicitare din moţiune, câtă vreme în perioada în care aţi guvernat şi aţi deţinut acest portofoliu, nu s-au alocat 6% din p.i.b. pentru sănătate.

Îmi cereţi recuperarea unor măsuri întârziate nu de ieri sau de luna trecută. Definirea pachetului de servicii de bază decontate din asigurările sociale de sănătate s-ar fi putut face de multă vreme. Să nu spun de multe mandate.

Revin cu precizarea că actuala conducere a Ministerului Sănătăţii nu a politizat funcţiile de conducere din unităţile sanitare şi nici din deconcentratele sale. Nu au fost efectuate modificări în structura deconcentratelor decât ca urmare a unor sentinţe judecătoreşti a căror aducere la îndeplinire este obligatorie.

Spre deosebire de toţi predecesorii mei, eu nu mi-am început mandatul cu reorganizări inutile, cu demiterea sau schimbarea directorilor direcţiilor de sănătate publică sau a managerilor spitalelor publice şi nici nu am propus modificarea legislaţiei în sensul schimbării denumirii unor instituţii sau a funcţiilor de conducere pentru a mima o reorganizare instituţională care să-mi permită acest lucru.

Printre managerii spitalelor publice care au ocupat funcţia prin concurs în urma examenelor organizate în perioada 2006-2008, în total, peste 430 de manageri, azi sunt în funcţie 233, dintre care 173 menţinuţi ca interimat după expirarea mandatului de trei ani, iar 60 de manageri încă au contracte de management în derulare.

Daţi-mi voie să vă spun din nou: sunteţi într-o oarecare întârziere cu această moţiune şi atacaţi fără să aveţi ţinta în faţă. Vă rog să verificaţi. Stă în faţa dumneavoastră singurul ministru al sănătăţii care nu a început prin a numi alţi manageri în locul celor vechi, alţi directori, alţi şefi şi adjuncţi ai lor. Eu n-am redenumit inspectoratele în direcţii, direcţiile în autorităţi şi autorităţile iarăşi în direcţii, cum s-a întâmplat de patru ori în ultimii 13 ani, inclusiv în 2006.

De asemenea, funcţiile de conducere ale spitalelor au fost redenumite în ultimii 10 de ani de patru ori, evident, sub masca eficientizării lor. Nu s-a dorit, de fapt, decât politizarea acestora.

Noi ne dorim în anul 2010 un început de normalizare şi în sistemul sanitar. Şi nu vom propune nicio măsură de acest gen prin care să venim cu tăvălugul să schimbăm oameni doar de dragul de a-i înlocui cu alţii.

Stimaţi semnatari ai moţiunii, îmi cereţi imposibilul. Construirea de noi spitale nu poate fi susţinută financiar în 2010, în condiţiile economice mondiale şi naţionale actuale.

Domnul Mircea Duşa:

Domnule ministru, vă rog să vă apropiaţi de sfârşit. Aţi depăşit tot timpul alocat Guvernului.

Domnul Cseke Attila:

Finalizăm, în schimb, anul acesta, zece construcţii de clădiri de noi spitale, iar în 2011 şi ultimele patru astfel de clădiri de spitale pentru a termina o dată pentru totdeauna ce s-a început de 15-20 de ani.

Îmi cereţi ce făceam oricum. Descentralizarea sistemului de sănătate a fost şi este parte integrantă a procesului de reformă în domeniul sanitar.

Stimaţi colegi parlamentari,

Poate nu sunt eu medic, nici psiholog, nici psihiatru. Poate nu am cunoscut la învestire îndeajuns de bine sistemul sanitar din România, dar pot să vă garantez că nu voi acţiona niciodată cu rea credinţă sau indiferenţă faţă de sănătatea cetăţenilor României. Voi acţiona cu responsabilitate care include şi măsuri dure şi uneori nepopulare, dar absolut necesare pentru a mişca din inerţie sistemul sanitar românesc.

Oricum, eu n-am să-mi permit niciodată să afirm că la sănătate nimic nu este sănătos, căci aceasta ar însemna că toţi miniştrii sănătăţii de până acum nu au făcut nimic bun şi că n-ar exista acei profesionişti în sănătate care ne dovedesc zilnic că se pot face lucruri extraordinare şi în acest domeniu atât de delicat. Dacă dumneavoastră nu i-aţi identificat în cei trei ani de mandat, eu se pare că am fost norocos şi am găsit pe mulţi dintre ei în nici trei luni. Şi vreau să vă spun că sunt mândru de ei, de ceea ce fac zilnic la cabinetele lor medicale sau la masa de operaţii.

Numai pentru aceşti oameni minunaţi din sistemul sanitar nu aveţi dreptul să spuneţi că nu este nimic bun în sănătate. Dimpotrivă, sunt medici extraordinari care merită mult mai multă responsabilitate de la oameni care au condus destinele acestui domeniu.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Mircea Duşa:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem dezbaterile asupra moţiunii şi invit la cuvânt din partea Grupului parlamentar al PDL, pe domnul deputat Petru Movilă.

Domnul Movilă am înţeles că nu e în sală.

Domnul deputat Drăgulescu.

Domnul Iosif Ştefan Drăgulescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Afirmaţia că situaţia reală din sistemul sanitar românesc este cu siguranţă cea mai grea din ultimii ani este o afirmaţie cu un asemenea grad de generalitate, încât o puteţi găsi uşor în fiecare mandat din ultimii 20 de ani, chiar şi în mandatul domnului Nicolăescu, la debutul moţiunii simple depuse împotriva domniei sale.

De aceea, vreau să afirm de la început că sub nicio formă nu consider că situaţia sistemului sanitar din România este perfectă sau mulţumitoare. Trebuie însă să acceptăm că această stare de fapt se datorează mersului întregii societăţi româneşti din ultimii 20 de ani, perioadă în care sănătatea a fost în permanenţă un sector în care statul şi politicienii nu au reuşit să finalizeze reforme începute. Probabil că ultimul moment de consens politic în acest domeniu a fost 1997, când, în calitate de ministru al sănătăţii, am reuşit să promovez introducerea sistemului de asigurări sociale de sănătate cu unanimitate de voturi.

Din nefericire, ulterior, asemenea consens nu a mai fost realizat şi rezultatele se văd în starea de sănătate a populaţiei şi în motivaţia personalului medical din România. Indiferent de guvernare, bugetul public alocat sănătăţii a variat între 3 şi 4% din p.i.b. Chiar Guvernul Partidului Naţional Liberal a luat măsura de a reduce drastic cota primei de asigurări sociale de sănătate, ajungându-se de la 14% în 2000 la 10,7% din veniturile salariale, în prezent.

În aceste condiţii, este cel puţin deplasată remarca Partidului Naţional Liberal referitoare la insuficienţa fondurilor pentru sănătate, mai ales în condiţiile crizei economice care a dus şi la reducerea bazei de plătitori.

Tot referitor la fonduri, din păcate, o măsură care în principiu ar fi trebuit să ducă la rezultate bune, prin lipsă de competenţă în aplicare, a dus exact la contrariul ei, o dereglare masivă a sistemului. Mă refer aici la măsura menţionată în moţiune de creştere a salariilor personalului medical în ultimele luni de mandat ale Partidului Naţional Liberal. Această măsură a fost făcută fără a se asigura resursele suplimentare necesare şi astfel s-a ajuns la situaţia că în bugetul spitalelor, salariile să reprezinte până la 85% din buget, iar finanţarea prin DRG (Diagnosis Related Group), deci finanţarea prin diagnostic să-şi piardă practic sensul, de vreme ce asigură preponderent salarizarea, făcând impracticabile principiile pentru care a fost introdus sistemul DRG, şi anume de decontare a serviciilor medicale în funcţie de complexitatea lor.

O sintagmă folosită des în actuala moţiune este minciuna. Şi cred că măcar puţină reţinere din partea iniţiatorilor moţiunii în acest domeniu ar fi fost necesară, fiindcă e ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului. Un singur exemplu în acest sens: promisiunea de a construi 31 de spitale noi care, în cel mai bun caz, a fost o dezinformare, în condiţiile în care nu exista personal suficient nici pentru spitalele existente, fără a mai vorbi de resursele enorme pe care nu le-a prevăzut nimeni în bugetele publice ale vremii, şi este doar un exemplu.

Se menţionează foarte frecvent principiul competenţei şi se vorbeşte de nepromovarea competenţelor, aşa cum se făcea anterior. Din nou, mai multă reţinere ar fi fost lăudabilă.

Dacă e să amintesc doar faptul ca o măsură de competenţă fiind promovarea unui fost ofiţer de tancuri pe post de director de spital, ca şi înlăturarea majorităţii directorilor cu studii medicale şi manageriale în domeniu şi înlocuirea lor cu diverse persoane numite pe criterii politice fără vreo legătură anterioară cu sistemul sanitar.

O altă zonă delicată pe care o atinge cel puţin neinspirat moţiunea este cea a prevenţiei, cu referire extinsă la programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, despre care se afirmă "a fi fost un succes stopat" fără vreo analiză anterioară. O simplă vizitare a site-ului Ministerului Sănătăţii ar fi demonstrat exact contrariul. În data de 27 mai 2009, au fost publicate rezultatele analizei unei comisii de specialitate care concluziona că programul nu şi-a atins obiectivul, neputându-se sub nicio formă evalua, cu limite de eroare admisibile şi previzibile, starea de sănătate a românilor, în ciuda faptului că au fost cheltuite fonduri uriaşe pentru un demers nesusţinut nici ştiinţific, nici administrativ, şi care nu a fost de altfel încercat de nici o altă ţară din lume până în prezent, fiind din păcate o altă soluţie originală a României.

Conform aceluiaşi comunicat uşor accesibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii: "Cu fondurile cheltuite doar într-un an pentru programul naţional de evaluare a stării de sănătate s-ar fi putut realiza un program naţional de screening şi prevenţie pentru cancerul de col uterin pe o perioadă de patru ani". Rezultatul imediat cuantificabil ar fi fost salvarea a câtorva mii de femei care mor datorită acestei afecţiuni.

De asemenea, numai cu costurile administrative ale programului naţional de evaluare a stării de sănătate, s-ar fi putut dota fiecare din judeţele României cu câte două tomograf-computere performante sau ar fi putut fi salvaţi anual 2000 de bolnavi cu infarct miocardic acut.

Succesul trâmbiţat în prezenta moţiune al programului naţional de evaluare a stării de sănătate poate fi sintetizat, aşa cum a făcut-o fostul ministru al sănătăţii din partea Partidului Social Democrat, doctorul Ion Bazac, pe care îl citez: "Acest program este cel mai costisitor şi ilogic demers de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. S-a cheltuit o sumă considerabilă pentru a nu afla nimic."

Tot în zona prevenţiei, o altă "realizare" uitată în prezenta moţiune este cea legată de lansarea campaniei de vaccinare pentru HPV, virusul papilomei umane la fetiţe, cauzator de cancer de col uterin. O campanie care poate fi luată drept studiu de caz de cum nu trebuie făcut un asemenea demers. Rezultatul a fost pe măsură: sub 2% rată de vaccinare a persoanelor ţintă cu angajarea a multor milioane de euro din fondurile publice şi la fel de grav, cu compromiterea ideii de vaccinare la nivelul publicului cu rezultate care se resimt inclusiv şi astăzi.

Un alt domeniu menţionat este cel al informatizării sistemului sanitar. Din nou, puţină reţinere ar fi fost necesară din partea celor care nu au reuşit să informatizeze nici sistemul de asigurări, nici pe cel al Ministerului Sănătăţii, deşi au avut patru ani la dispoziţie şi au cheltuit peste 50 de milioane de euro în acest domeniu. Mai mult, confirmă cel puţin amatorismul decizional pe care l-au promovat recunoscând explicit că au achiziţionat 11 mii de laptopuri pentru medicii de familie fără a avea achiziţionate concomitent programele informatice necesare.

Pe tot parcursul moţiunii, se vorbeşte despre competenţă în sănătate. Iar la sfârşit se propun o serie de măsuri despre care se afirmă că vor duce la schimbări importante pentru sănătatea cetăţeanului român. Primul lucru care îmi vine în minte este o întrebare: dacă se ştiau soluţiile, de ce nu au fost aplicate de fostul ministru PNL al sănătăţii, mai ales că a fost cel mai longeviv ministru al sănătăţii din epoca asigurărilor sociale de sănătate.

Deşi nu poate fi contestat în niciun fel dreptul opoziţiei de a depune moţiuni în orice domeniu, cred însă că sănătatea ar fi trebuit să fie ultimul domeniu pe care să-l abordeze partidul care a condus patru ani sănătatea, în condiţiile celui mai mare p.i.b. al României, dar care nu a îmbunătăţit cu nimic nici starea de sănătate a cetăţenilor României, nici funcţionarea sistemului sanitar, aşa cum arată toate evaluările unor organisme internaţionale, precum Uniunea Europeană, Banca Mondială sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii care plasează România pe ultimele locuri la toate aceste aspecte, cu tendinţă continuă de înrăutăţire.

Deci, moţiunea simplă nu are niciun substrat obiectiv de susţinere. În consecinţă, Partidul Democrat Liberal va vota împotriva moţiunii simple.

În încheiere, fac apel ca medic şi ca rector al unei universităţi de medicină din România, la clasa politică, în totalitatea ei, să ajungă la un consens în ceea ce priveşte sistemul sanitar românesc, în toată complexitatea lui, de a crea o finanţare decentă, comparativă cu cea din ţările Europei de Est, fost comuniste, şi de reactualizare a reformei propriu-zise, cu oameni competenţi de specialitate în domeniu şi nu cu persoane nominalizate numai pe criterii politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Florian Popa.

Domnul Florian Popa:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru,

Am ascultat cu interes textul moţiunii Grupului parlamentar al Partidul Naţional Liberal, cu un titlu care îmi aminteşte şi de alte poziţii asemănătoare ale unor lideri actuali din Partidul Democrat Liberal, "La sănătate, nimic nu este sănătos."

De la început trebuie să spun că nu sunt de acord cu textul în integralitatea lui, dar consider că ideea punerii în discuţie a domeniului este de mare actualitate. Ar trebui să explic afirmaţia şi aş rezuma ideea prin două observaţii: nu cel mai bine în domeniu a fost atunci când ministrul era cel care a citit moţiunea astăzi şi nu Partidul Social Democrat a creat dezastrul roşu-portocaliu pe care îl susţine moţiunea.

Încercând să las deoparte textul moţiunii, fără a-l respinge evident, aş încerca să vă reţin atenţia cu câteva imagini ale stării actuale de sănătate din România. Că ar trebui ca sănătatea românilor să reprezinte o prioritate a guvernanţilor este nu numai o axiomă, ci este o obligaţie majoră, o responsabilitate, aş zice, unică; că s-au făcut eforturi în ultimii 20 de ani pentru ca sistemul să devină eficient şi mulţumitor pentru toţi actorii implicaţi, este o realitate, atât prin dezvoltarea platformelor tehnologice, cât şi asigurarea unui nivel de trai mai bun pentru lucrătorii din domeniu. De ce? Este o întrebare la care se încearcă a se răspunde de către toţi factorii implicaţi, dar cheia rămâne încă în cutia Pandorei, care, desfăcută, cred că nu ar fi plăcut să funcţioneze pe sistemele sofisticate de închidere a realităţilor din sistem, şi mă refer, în special, la banii injectaţi în el.

Nu aş vrea să mă refer la trecut, pentru că sunt adeptul ideii care spune că tot ce urmează a mai existat. Şi nu noutăţile trebuie să ne impresioneze, de fapt, şi să ne inflameze până la un nivel de excludere a tot ceea ce se încearcă, spre binele naţiunii, pe care ministrul sănătăţii este obligat să o privească integral şi egal pentru toţi.

Eu cred că ministrul sănătăţii nu este neapărat reprezentantul unei anume guvernări sau a unei anume etnii. El, în fapt, gestionează şi organizează domeniul pentru întreaga populaţie a ţării, de la nou-născuţi la bătrâni, indiferent de orientarea lor politică sau de rasă.

Aş ridica, totuşi, în discuţie trei idei: realitatea scăderii finanţării pentru sănătate, stipulată în moţiune; este cunoscut că suntem la nivelul cel mai scăzut al repartizării din produsul intern brut, extrem de trist faţă de angajamentele preelectorale ale tuturor partidelor politice, care visau la 6%, fapt care este o realitate dureroasă.

Nu ar însemna foarte mult, dacă urmările acestei decizii nu ar fi extrem de grave. Eu cred că bugetul a fost conceput şi aprobat pentru un popor sănătos în totalitatea lui, bolnavii fiind pe aici, pe undeva.

Medicina primară, cu rol preventiv, este în acest moment şi în aşa fel bugetată, încă incapabilă să-şi îndeplinească menirea. Segmentul prespitalicesc al depistării şi diagnosticului bolilor este un domeniu de mult uitat de stat, lăsat pe mâna unei realităţi extrem de controversate a pieţei, în care banul este zeificat, iar omul rămâne un obiect, şi îl citez pe Ioan Petru Culianu: "un obiect căruia i se oferă servicii", cum i se spune, sau ne bucurăm că spunem "modern", şi bolnavii, pacienţii sunt priviţi ca şi cazuri, la care se adaugă diverse epitete "ponderat sau de alt gen", o retorică care mie mi se pare uşor deplasată.

Spitalul, în condiţiile de astăzi, rămâne o casă săracă şi adesea insalubră, care îşi propune doar să găzduiască boala, într-o încercare terapeutică plătită fie de bolnav, domnule ministru, fie de personalul medical care încă mai are comportament apostolic.

Se încearcă categorisiri, uneori bizare, amestecând lucrurile într-o manieră cel puţin discutabilă, vizând bugetări diferite. Aş da şi eu un exemplu, cum au dat şi cei care au vorbit înaintea mea. V-aş întreba: ce se întâmplă, că e vorba, totuşi, de hotărâri luate în timpul guvernării dumneavoastră, cu platforma Spitalului clinic Fundeni, cel mai bun şi cel mai mare spital din România, un spital de vârf, de excelenţă şi de învăţământ?

Cum putem explica că acest spital a fost distrus prin orgolii, înfiinţându-se două institute şi deci două administraţii, pe lângă cea existentă, a Spitalului clinic Fundeni, că în acest spital, şi cred că sunteţi de acord cu mine, că suntem mult prea bogaţi, sunt în momentul actual doi roboţi Da Vinci, în aceeaşi clinică, unul cumpărat de Universitate, cu ajutorul ministrului educaţiei din guvernarea trecută, unul acum, situaţie, cred, de neîntâlnit nicăieri în lume.

Nu se poate ca un consilier de-al dumneavoastră, în funcţie, să gestioneze doi roboţi Da Vinci, care se apropie de 3 milioane de euro, ca şi investiţie, într-o instituţie care a reuşit a-şi tripla administraţia în condiţii de criză. La ce ajungem?

Păi, la ce ajungem se vede foarte clar: târg penibil de medici, împinşi printr-o zănoagă strâmtă a veniturilor mai mari din ţările bogate, şi nu împinşi din cauza lipsei lor de la mesele acelor bogaţi, ci de calitatea lor, care este, evident, bună şi dorită de ei.

Coplata, un sistem astăzi total necontrolat, doar de un amărât de fir telefonic, pus la dispoziţie de Romtelecom, pentru cei care nu apucă să dea mai din zori telefonul penibil al programării la doctor.

Impunerea unor taxe pe medicament, elegant denumită "clawback", cost care va face să scoatem din ce în ce mai mulţi bani din buzunare pentru medicamente care vor lipsi din rafturile farmaciştilor români. Şi lista ar putea continua, dar nu cred că este bine să vă reţin în continuare atenţia.

Am urmărit Capitolul VI al textului moţiunii, privind politica de cadre. La acest subiect, nu aş avea decât o mică observaţie de făcut: dacă un guvern de dreapta socoteşte că o categorie profesională şcolită timp de, în medie, 22 de ani, poate fi retribuită cu un punctaj asemănător celor cu 10 - 14 ani de şcoală, nu ne mai putem mira că îi pierdem. Pentru mine, acest sistem care a adus medicul alături de categorii la fel de onorante, dar cu şcolarizare mult mai mititică decât a unui doctor, rămâne o enigmă, o enigmă pe care nu am putut să o comentez, având în vedere că legea respectivă s-a luat printr-o responsabilizare interesantă a Guvernului.

Dacă nu-i putem plăti cum se cuvine, şi nu putem să-i plătim pe doctori, măcar să folosim, şi nu vorbesc numai de doctori, personalul medical, să folosim inteligenţa de a-i obliga, prin contracte, să răsplătească efortul poporului român pentru educarea şi pregătirea lor în specialitate. Cred că ar fi o soluţie, decât ca aceşti oameni să-şi găsească loc de muncă în zone mai fertile din punct de vedere financiar, care, într-adevăr, le oferă ceva mai mult decât putem noi oferi.

Cred că în managementul Ministerului Sănătăţii şi al unităţilor din subordinea lui, şi rămân la o idee pe care o am mai de demult, ar trebui folosiţi profesioniştii din sistem, cu şcoli de management, dar nu orice fel de şcoală de management. Trebuie folosiţi oameni, profesionişti ai sistemului care să fi făcut o şcoală de management serioasă, conform, evident, procesului Bologna.

Punctul 3, pe care aş vrea să-l dezvolt, şi ultimul, este legat de Capitolul IX al moţiunii, care se referea la acreditarea şi descentralizarea sistemului românesc de sănătate, foarte curând.

Reforma, în fondul ei, mie, personal, îmi este dragă. Reforma este o constantă a istoriei omenirii. În acest Parlament, dar nu în clădirea asta, în urmă cu mai mult de 100 de ani, marele dramaturg Barbu Ştefănescu-Delavrancea, om politic, conservator la vremea aceea, spunea, parafrazându-l pe Schiller, despre reformă: "Domnilor, torţa sfântă a reformei nu trebuie lăsată pe mâna orbului căci, în mişcarea lui neputincioasă şi nevinovată, poate transforma totul în scrum."

Să nu mergem către o astfel de idee, pe care, cu excelenţa pe care o avea, a rostit-o în Parlament tatăl "Apusului de soare". Este oare momentul apropierii de comunităţi a spitalului, domnilor din conducerea Ministerului Sănătăţii? Au aceste comunităţi, sau vor avea în perioada imediat următoare, înţeleg, iulie, fondurile necesare consumurilor normale, dar impresionante ale acestor unităţi?

De ce nu ar fi mai corect să recunoaştem ineficienţa unora dintre ele, şi deci desfiinţarea lor sau reconversia către domenii mai necesare situaţiei sănătăţii populaţiei noastre. Şi aş vrea să mă refer doar la un segment al ei, şi anume cel sătesc. Nu există, cred, o pătură socială care să sufere mai profund, datorită alterării din sistemul de sănătate, pe care, sigur, alterare nu o pun pe seama dumneavoastră, decât această talpă a ţării, care nu are nici medic - şi medicul poate fi şi desculţ, ca în textul chinezesc al moţiunii - nu are nici unde a se duce, prea departe, uneori, de locurile unde poate fi tămăduit, şi cu drumuri prea proaste pentru a ajunge acolo.

Şi, atunci, mor în linişte lângă fântânile lor.

După părerea mea, şi cu asta termin, sistemul de sănătate, cel de învăţământ şi, de ce nu, agricultura, ar trebui să devină priorităţi în măsură să ne ridice puţin deasupra poziţiei ruşinoase în topurile europene, acolo unde, din păcate, am ajuns şi ne menţinem cu o stăruinţă bună pentru idealuri mai bune decât cele pe care le avem.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Iniţial, mă gândeam să nu mai iau cuvântul, pentru că textul moţiunii era suficient.

Dar, auzind cuvântul domnului ministru Cseke, îmi dau seama că trebuie să îi spun că sunt dezamăgit de faptul că s-a comportat ca un politicianist, şi nu ca un politician.

Aş fi aşteptat să-şi asume guvernarea din care face parte; aş fi aşteptat să-şi asume toate lucrurile, şi bune şi rele, pe care le face această guvernare, şi faptul că nu sunt bani la sănătate este "rodul", pus în ghilimele, activităţii proaste pe care Guvernul o exercită, Guvernul Boc, de aproape 15 luni.

Recesiunea economică, într-adevăr, este cauza principală pentru care nu sunt bani la sănătate. Cum nu sunt bani, dacă aţi observat, nici în alte sectoare de activitate.

Aş fi aşteptat ca domnul ministru Cseke să fie şi mai modest; şi, m-aş fi aşteptat, de exemplu, să nu ne critice pe cei care am mărit salariile medicilor, ci, dimpotrivă, să vină să recunoască că nu este capabil să mărească, în continuare, salariile medicilor şi asistenţilor, să crească veniturile celor care lucrează în sănătate. Cred că acesta era un mod normal şi firesc de abordare a problematicii.

Dar, din păcate, dumnealui a venit, aşa cum au făcut mulţi alţi miniştri ai Guvernului Boc, să se războiască, de fiecare dată, cu vechea guvernare.

Domnule ministru,

Vă anunţăm că suntem, într-adevăr, îngrijoraţi de soarta românilor. Poate dumneavoastră, în vorbe, că nu faceţi nimic concret. Noi încercăm să vă obligăm pe dumneavoastră să faceţi ceea ce trebuie, prin moţiunile pe care le facem. Aceasta este arma noastră. Opoziţia nu are altă armă împotriva puterii, decât să o oblige să facă ce trebuie, prin instrumente parlamentare.

Suntem îngrijoraţi că, din păcate, din tot ceea ce ne-aţi spus nu ne-aţi făcut să înţelegem şi noi că dumneavoastră înţelegeţi ceva din sistemul pe care îl conduceţi. Am înţeles că sunteţi pe deasupra, am înţeles că unii din consilierii dumneavoastră vă sfătuiesc prost. Şi eu vă sfătuiesc pe dumneavoastră, dacă-mi permiteţi, să-i daţi afară, pentru că, într-adevăr, unii dintre ei au vârsta pensionării şi, probabil, sunt prea uzaţi ca să mai stea lângă dumneavoastră, acolo, în minister.

Aş vrea să vă atrag atenţia că dumneavoastră vorbiţi de măsuri de dreapta, dar în schimb luaţi măsuri de stânga. Faptul că recentralizaţi programul de oncologie, că încercaţi, din nou, să faceţi şmecherii pe licitaţii naţionale, când programul funcţiona foarte bine în regim descentralizat, dumneavoastră faceţi recentralizare?! Iertaţi-mă, vă rog, dar una spuneţi şi alta faceţi!

De aceea, eu am crezut că, aşa cum vă cunoşteam, veţi fi un politician responsabil şi veţi recunoaşte că micşorarea fiscalităţii, ca măsură de dreapta, aduce bani mai mulţi, nicidecum, aşa cum încercaţi să ne sugeraţi aici, că micşorarea fiscalităţii a blocat activitatea Fondului naţional unic de asigurări de sănătate. Iertaţi-mă, vă rog, dar nu ştiţi, nici când este stânga, nici când este dreapta!

În felul acesta, chiar pot să spun că titlul pe care l-am ales pentru moţiune este îndreptăţit. Chiar conducătorii sănătăţii nu ştiu că "la sănătate nimic nu e sănătos".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Derzsi Ákos.

Domnul Derzsi Ákos:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dezbatem moţiunea simplă cu tema "La sănătate, nimic nu este sănătos".

Dacă aş fi de acord cu titlul moţiunii, ar trebui să constat că nimic nu este sănătos de aproximativ 14 de ani. Cum s-ar explica, altfel, faptul că din 1996 până în prezent s-au înaintat în Parlamentul României 8 moţiuni simple şi o moţiune de cenzură împotriva activităţii Ministerului Sănătăţii.

Să înţeleg că din anul 1996 acest sistem nu funcţionează la parametrii normali? Sau doar opoziţia avea sau are această părere, referitor la modul de gestionare a problemelor în domeniul sănătăţii? Curios este faptul că din 9 moţiuni, 5 s-au îndreptat împotriva ministrului liberal, domnul Nicolăescu, cu titluri din ce în ce mai sugestive:

• 2005 - "Copiii din România mor de rujeolă datorită guvernului iresponsabil",
• 2006 - "Anti-reforma sănătăţii",
• 2006 - "Sistemul sanitar în viziunea Guvernului de dreapta - reforma sanitară, marea păcăleală!"
• 2007 - "Astăzi criza în sănătate are nume propriu: Eugen Nicolăescu",
• 2007 - "Sănătatea publică este grav bolnavă. Ministerul Sănătăţii dăunează grav sănătăţii".

După cum observaţi, într-un mandat 5 moţiuni. Probabil v-aţi gândit că, dacă după trei luni de activitate al actualului ministru, depuneţi o moţiune, va fi în sfârşit un ministru care până la terminarea mandatului vă va egala în această performanţă.

Dar ştim cu toţii că nu despre aceasta este vorba.

Participăm la un exerciţiu democratic al opoziţiei, dar ar fi bine să facem o analiză: cum s-a ajuns la această situaţie. Cum a fost posibil ca la sfârşitul anului 2008 ţara noastră să se claseze pe locul 27 din 31, în topul sistemelor de sănătate din Europa, top realizat de Indexul European de Sănătate.

Eu cred că având la dispoziţie cel mai lung mandat în ultimii 15 ani, aţi avut timp suficient să însănătoşiţi sistemul, astfel încât nerealizările enumerate de dumneavoastră să nu facă azi obiectul unei astfel de moţiuni.

Aţi avut posibilitatea să realizaţi debirocratizarea sistemuluisanitar, prin transfer de atribuţii şicompetenţe, precum şi transferarea prerogativelor administraţiei publice centrale către administraţia publică locală.

Puteaţi realiza reducerea numărului de paturi de spitale, sau închiderea unor spitale, şi o mai mare specializare a serviciilor asigurate de cele rămase, sau chiar reducerea serviciilor furnizate în regim de internare.

Se puteau aplica mecanisme eficiente pentru controlul utilizării medicamentelor.

Şi, nu în ultimul rând, puteaţi eficientiza cheltuielile pentru sănătate, mărind proporţia cheltuielilor de asistenţă primară şi ambulatorie şi prin punerea accentului pe serviciile preventive şi de asistenţă primară.

Eu cred că aţi vrut, dar nu aţi reuşit. La nerealizările formulate în textul moţiunii, precum şi la nevindecarea sistemului aţi contribuit şi dumneavoastră. S-au cheltuit sute de milioane de euro pe proiecte, analize, studii, fără rezultate semnificative pentru pacienţi.

Chiar dumneavoastră spuneţi că dezechilibrele sunt atât de mari, încât este nevoie de câţiva ani în care să se acţioneze coerent, perseverent, cu o creştere permanentă de finanţare, care să atingă un minimum 6% din p.i.b. Poate aţi fi realizat şi dumneavoastră mai multe cu o astfel de finanţare, dar ştim foarte bine că nu s-a alocat un astfel de buget al sănătăţii nici când era creştere economică.

Aveţi dreptate că nimeni nu taie fără să măsoare, dacă este întreg la minte! Dar nici nu cere să se realizeze în câteva luni ceea ce nu s-a realizat într-un mandat întreg. La început şi dumneavoastră aţi demarat de jos în sus în acest sistem, că doar un singur lucru se face de sus în jos, şi anume săpatul de gropi.

În ceea ce priveşte activitatea actualului ministru, vă asigur că acţionează coerent şi câteodată, cu ghilimelele de rigoare, este "deranjant" de perseverent.

Vă aduc aminte că şi în perioada 1996-2000, în fruntea ministerului a fost un ministru UDMR, de numele căruia se leagă începerea reformei. Vă asigurăm, stimaţi colegi, că reforma începută va fi continuată tot de un ministru UDMR. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Varujan Pambuccian.

Nu este în sală?

Din partea Grupului independenţilor, domnul deputat Munteanu Ioan.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru,

Am să vorbesc mai mult în calitate de beneficiar al sistemului de sănătate.

Cred că, corect, în text ar fi trebuit scris nu că doar din 2009 sănătatea nu mai este o prioritate naţională, ci niciodată, după anul 1989, nu a fost o prioritate naţională, decât în campaniile electorale, când toţi politicienii o făceau de prioritate naţională.

Sigur, textul moţiunii, cred că, oricine ştie cum a curs sănătatea de-a lungul anilor, este o dare de seamă asupra activităţii depusă de către fostul ministru Eugen Nicolăescu, ca de altfel şi măsurile care au fost cuprinse în textul final.

Am sesizat că în alegerea cuvintelor, a vorbelor s-a depus mult efort. Am să dau câteva exemple: probabil, nu aţi fost atenţi când domnul Nicolăescu citea moţiunea. Spune dânsul "guvernarea a distrus cu o ură de nedescris medicina primară"; sau "a pregătit mişeleşte pentru 2010 închiderea în majoritate a cabinetelor medicale"; sau "în 2010, medicina românească va inova major, prin brevetarea" şi continuă.

Pune o serie întreagă de întrebări, pe care le-am mai auzit şi cu alte ocazii: mai departe ce se va întâmpla?, vom aloca bani?, câte farmacii se vor închide?, câţi distribuitori vor mai exista? Vorbeşte permanent de 15 luni.

Domnul Cseke este doar de 3 luni ministru.

Cred că ar fi trebuit să ducă textul pe această întindere de timp. Mai spune dânsul, şi aici chiar nu înţeleg, şi cu siguranţă în replica pe care o voi primi, voi primi şi răspunsul: "acesta este sistemul monstruos pe care ...", atenţie, "pe care l-aţi bulversat şi pe care-l patronaţi". Care-i ăla?

Era ăla de pe vremea dumneavoastră şi a fost bulversat şi patronat acum?!

Mai am de spus doar câteva lucruri şi închei: aş spune doar aşa, că sănătatea nu avea culoare politică la sfârşitul anului 2008?! Măi, al naibii să fie! Chiar aşa să fi fost, domnule Nicolăescu? Chiar nu avea culoare? Nu ştiţi dumneavoastră câţi oameni de calitate, profesori universitari au fost schimbaţi din funcţii şi daţi afară, şi care s-au judecat cu dumneavoastră. Chiar aşa, nu avea culoare politică?

Sau când nu a avut culoare politică, mai bine zis.

Apreciez enorm intervenţia domnului profesor, rectorul Universităţii Bucureşti, domnul Popa. Excelentă intervenţie a unui profesionist adevărat.

Acum am să închei şi am să spun că mi-e teamă de un singur lucru: astăzi, în medicină se vorbeşte despre tehnologia viitorului. Mai ales medicii ştiu despre ce este vorba: despre criogenie. Este acea parte a medicinii care astăzi nu poate rezolva bolile incurabile. Şi, se speră că, în timp, se vor găsi soluţii. Mi-e teamă de un singur lucru: ca sănătatea românească să nu ajungă în situaţia de a conserva corpurile omeneşti astăzi, din lipsă de bani pentru sănătatea normală, şi nu pentru bolile incurabile.

De aceea, trebuiesc bani pentru sistemul de sănătate.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Petru Movilă.

Domnul Petru Movilă:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Măsurile populiste luate de Guvernul PNL în 2007-2008 au avut o singură caracteristică: măsuri electorale care au creat cheltuieli ineficiente, care au determinat dezechilibrul financiar actual şi au dezorganizat acordarea asistenţei medicale.

Creşterea veniturilor cabinetelor de medicină de familie nu a fost însoţită şi de măsuri de reorganizare a acestei activităţi, pentru că, deşi se cheltuiesc de trei ori mai mulţi bani pentru asistenţa medicală primară, rezultatele sunt aceleaşi.

În continuare, populaţia se plânge, mai ales în mediul rural, de absenţa medicilor la cabinete. Presiunea asupra spitalelor a crescut şi mai mult, mai ales în zilele de sărbători legale, deoarece medicii de familie nu au mai fost interesaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale prin centrele de permanenţă ca urmare a faptului că veniturile realizate din această activitate erau nesemnificative, comparativ cu cele din încasarea sumelor plătite pentru lista de pacienţi raportată la Casa de Asigurări de Sănătate.

Prin schimbarea modului de eliberare a medicamentelor în ambulatoriu s-a pierdut orice posibilitate de control a cheltuielilor din acest domeniu, având drept consecinţă faptul că acum Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu poate plăti în timp scurt farmaciilor medicamentele eliberate.

Programul de evaluare a stării de sănătate pentru care au fost alocaţi 1 miliard 400 de milioane de ron nu îşi ating scopul, deoarece rezultatele obţinute despre starea de sănătate a populaţiei sunt false şi, prin urmare, inutilizabile pentru luarea deciziilor privind politicile de sănătate. Nu au fost consultaţi specialişti în domeniu şi, ca urmare, datele obţinute nu sunt valide deoarece nu au fost colectate corect.

Persoanele care s-au prezentat la aceste examene au fost în majoritate tot persoanele bolnave, care erau deja cunoscute în sistem. Acest fapt este uşor demonstrabil, dacă analizăm datele statistice de morbiditate, care nu arată că s-au identificat mai mulţi bolnavi decât erau înainte de programul Nicolăescu, deşi acesta a anunţat cu surle şi trâmbiţe cum a descoperit el milioane de diabetici şi milioane de bolnavi de cancer. S-au risipit sume mari prin lipsa controlului privind gestionarea taloanelor în baza cărora se făceau decontările. Şi acum sunt la casele de asigurări de sănătate saci întregi cu astfel de taloane, pentru care nu s-a putut ţine o evidenţă corectă, datorită unui contract defectuos încheiat cu Poşta Română, lipsa controlului privind realizarea efectivă a investigaţiilor de către laboratoare. În consecinţă, s-au raportat mai multe analize decât se puteau efectua.

Modul de plată a serviciilor spitaliceşti în sistemul DRG a fost dezorganizat prin introducerea intempestivă a sistemului australian, fapt care face posibil ca specialităţi cu un consum mic de resurse să fie plătite mai bine decât specialităţi chirurgicale, creând mari disfuncţionalităţi.

Au fost demarate investiţii pentru proiectarea, construcţia şi dotarea a 32 de spitale judeţene de urgenţă, din care 11 erau spitale comunale, orăşeneşti şi municipale în judeţul Mureş, fieful electoral al domnului Nicolăescu.

Nu s-a făcut nimic pentru stoparea migraţiei medicilor şi asistenţilor medicali bine pregătiţi din spitalele din România. Cu chiu cu vai abia s-au dat în folosinţă câteva apartamente de serviciu pentru medicii rezidenţi şi acestea au constituit un material electoral pentru domnul Nicolăescu. În continuare, însă, avem o problemă: medicii şi asistenţii medicali părăsesc spitalele pentru a lucra în străinătate.

Lipsa funcţionării registrului naţional al donatorilor de celule stem hematopoietice micşorează considerabil şansele de supravieţuire a persoanelor cu leucemie ce au nevoie de un transplant şi care nu au un donator înrudit. Aceşti bolnavi sunt trimişi în străinătate, tocmai pentru că în România nu funcţionează registrul naţional.

Banii plătiţi de Ministerul Sănătăţi pentru tratamentul în străinătate ar putea fi investiţi în centrele din România, care ar putea duce la salvarea multor vieţi înscrise pe listele de aşteptare.

În România, un autotransplant este decontat cu 25.000 de euro, doar recoltarea celulelor şi administrarea grefei, respectiv 45.000 de euro pentru un autotransplant. În schimb, în străinătate costul este de aproximativ 120.000 de euro, dar în aceşti bani intră absolut toate cheltuielile: plata medicului, condiţii de spitalizare.

Lipsa de comunicare şi a unei politici bine puse la punct şi coerente a dus la desfiinţarea multor centre SMURD din mediul rural.

Pe domnul Nicolăescu l-a interesat doar proiectele uriaşe, care să-i aducă capital de imagine. Un hei-rup general şi electoral care a ascuns serioase fisuri. Gigantul sănătăţii a fost ridicat pe picioare de lut.

În concluzie, îi recomand domnului Nicolăescu să-şi depună următoarea moţiune pe sănătatea din România în SUA şi, de asemenea, să revină cu picioarele pe pământ, dar pe pământ românesc. Iar celorlalţi semnatari le reamintesc faptul că PNL-ul şi PSD-ul au condus pe rând Ministerul Sănătăţii, iar performanţa lor de manageri se regăseşte astăzi în starea jalnică a sistemului de sănătate din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PSD+PC are cuvântul domnul deputat Ion Burnei.

Domnul Ion Burnei:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru al sănătăţii,

Lipsit de viziune şi de politici coerente în domeniul sănătăţii, Guvernul Boc va rămâne în istoria României ca cel care a îngropat sănătatea. Acesta este, de altfel, singurul merit al unui Guvern de dreapta, care este întotdeauna insensibil la problemele reale de sănătate ale românilor, cât timp nu poate face din sănătate o afacere rentabilă. Tocmai de aceea susţinem moţiunea simplă privind sănătatea, fără însă a fi de acord cu modul în care, timp de şase ani, guvernările de dreapta au făcut politică sanitară în România.

Promisiunile electorale au trecut şi cu ce ne confruntăm? Cu incompetenţa factorilor de decizie din sistemul sanitar, cu lipsa de viziune şi de politici sanitare coerente, cu faptul că viaţa şi sănătatea omului sunt tratate ca o afacere, în care primează avantajele care ar putea fi obţinute din eventuale privatizări ale spitalelor publice.

Problemele reale ale sistemului sanitar, la care guvernanţii nu au răspuns pe termen scurt şi mediu, dar cu implicaţii majore în starea de sănătate a unei populaţii şi aşa lovite de politicile economice dezastruoase sunt:

1. Dezinteresul actualei guvernări faţă de exodul masiv de medici şi cadre medicale cu care se confruntă România.

Nu vedem din partea ministrului sănătăţii nicio strategie credibilă care să poată opri acest exod şi care în următorii trei, patru ani va atinge cote alarmante, ducând cu certitudine la apariţia unor zone geografice în care populaţia va fi lipsită total de asistenţa medicală.

2. Specialităţi medicale deficitare, cum ar fi: anestezia şi terapia intensivă, specialităţi chirurgicale de laborator etc., fac ca unele spitale publice să nu poată funcţiona la întreaga lor capacitate. Deşi se confruntă cu această problemă, Guvernul a interzis angajările în sistemul sanitar, menţinând aceeaşi condiţie ca pentru orice alt domeniu, şi anume: pleacă şapte persoane, se angajează numai unul. În aceste condiţii, responsabil pentru fiecare caz medical care nu poate fi rezolvat în timp util este unul singur, şi anume Guvernul Boc.

3. Lipsa unei analize şi a unei dezbateri publice cu toţi factorii din sistem ar fi trebuit iniţiată de mult de Guvernul Boc, prin Ministerul Sănătăţii. Numai astfel s-ar fi putut determina necesarul real de servicii medicale, s-ar fi putut stabili un pachet de servicii de bază care să poată fi acordat asiguraţilor şi nu în ultimul rând s-ar fi putut dezvolta un plan strategic privind organizarea şi funcţionarea reţelei sanitare.

Orice decizie luată arbitrar privind desfiinţarea sau reorganizarea unor unităţi sanitare va genera numai convulsii sociale şi disfuncţionalităţi într-un sistem sanitar şi aşa compromis în acest moment şi care este la un pas de colaps.

4. Abordarea de către actualul Guvern a sănătăţii ca un domeniu lipsit de importanţă şi nu ca o prioritate naţională capătă certitudine prin bugetul alocat în anul 2010.

Nu îi interesează pe guvernanţi că din luna iunie, iulie sau chiar mai devreme, pentru anumite tipuri de asistenţă medicală, programe de sănătate, asistenţă cu medicamente în tratamentul ambulatoriu, asistenţă pentru specialităţi paraclinice nu vor mai exista fonduri pentru a susţine financiar aceste servicii medicale.

Nu îi interesează pe guvernanţi nici că cele mai multe spitale din România au devenit adăposturi sociale, în care pacientul, dacă nu are posibilităţi materiale să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, nu-şi poate trata nici afecţiunea. Boala nu se poate trata cu discursuri politicianiste şi nici nu poate fi ignorată aşa cum face actualul Guvern.

5. Haos în sistem. Aceasta este concluzia care se poate desprinde analizând realizările Guvernului Boc în materie de sănătate.

Un sistem sanitar aflat în criză nu se poate conduce după reţeta Boc: discurs dimineaţa, discurs la prânz, discurs seara şi manageri făcuţi peste noapte.

4. Cheltuirea banilor, şi aşa puţini, din sănătate, trebuie să se facă ţinând cont de priorităţile pe care şi le stabileşte un sistem sanitar încă nereformat. Guvernările de dreapta de până acum, deşi au investit bani, mai mult sau mai puţini în sănătate, nu au putut să dovedească eficienţa acestor cheltuieli prin indicatori specifici sănătăţii.

Starea de sănătate a românilor este şi rămâne o problemă naţională, tocmai de aceea susţinem această moţiune simplă privind sănătatea, dar de pe coordonatele unui partid social-democrat.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Graţiela Gavrilescu.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Domnule ministru,

Moţiunea simplă depusă de PNL privind politica falimentară a sănătăţii nu este primul şi, din păcate, cred că nici ultimul demers pe care-l facem pentru trezirea la realitate a Guvernului Boc în legătură cu acest subiect.

Personal, în calitate de membru al Comisiei de specialitate, am avut câteva intervenţii politice cu referire la coplată, la programarea obligatorie a consultului la medicul de familie, pe tema vaccinului BCG cu termen de valabilitate depăşit, pe cea a medicamentelor compensate, pe cea a descentralizării, intervenţii în urma cărora Ministerul Sănătăţii şi-a continuat netulburat drumul în aceeaşi direcţie: distrugerea sistemului sanitar şi împiedicarea accesului liber la serviciile de sănătate pentru cât mai mulţi dintre români.

Iniţial, am suspectat Guvernul doar de lipsă de profesionalism. De câtva timp încoace, însă, încep să mă gândesc că este vorba despre ceva mai mult şi mai grav decât atât. Încep să cred că, de fapt, noi avem un Guvern vizionar, cu un plan cinic bine pus la punct, de aparentă economisire a banilor pentru sănătate, un plan cu bătaie lungă, având ca orizont real cât mai puţini români pensionari, cât mai puţine pensii încasate şi, de ce nu, cât mai puţini români.

Încep să cred că nu lipsa de profesionalism, ci acesta este motivul real pentru care Guvernul Boc nu investeşte în programe de prevenţie, nici în cele de depistare precoce a bolilor, programe care ar putea creşte speranţa de viaţă a românilor. Sau, dacă afişează câteva aşa-zise programe de prevenţie, ele sunt doar pe hârtie. Guvernul investeşte, doamnelor şi domnilor, în schimb, în măsuri poliţieneşti: verificarea medicilor de familie şi a pacienţilor care îşi iau concedii medicale.

Cu alte cuvinte, domnul Boc doreşte să ne sune noaptea la uşă, cu poliţia, să vadă dacă avem sau nu gâtul umflat, dacă ne doare burta sau nu, dacă avem piciorul în gips sau nu. Mă întreb: de ce nu roagă domnia sa, domnul prim-ministru, pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să elaboreze norme metodologice prin care să abiliteze poliţia să efectueze şi verificarea numărului de medicamente achiziţionate? Şi dacă săracul cetăţean are mai mult de două cutii în casă, una să fie returnată fondului, conform principiului solidarităţii. Nu de alta, dar stimabilul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vede în cetăţean şi în doctor principalii fraudaci ai sistemului de sănătate românesc.

Nu, cu firimiturile din concediile medicale nu se rezolvă problemele majore ale sănătăţii, nici cu măsuri sinistre pentru un an de colaps economic, cum ar fi coplata, reanimezi un sistem de sănătate. Nici măcar lipsa fondurilor nu-şi găseşte rezolvarea în aşa ceva. Singura cale eficientă este susţinerea mediului de afaceri, a IMM-urilor, cele care alimentează inclusiv puşculiţa CAS şi stimularea creşterii economice prin metode sănătoase, reglate de mecanismul cerere-oferă ale pieţei libere, nedirijate politic.

Dacă vreţi bani adevăraţi, atunci lăsaţi economia şi instituţiile statului să funcţioneze, iar dacă vreţi să ne împrumutăm, înrobindu-ne la nesfârşit, atunci păstraţi Guvernul Boc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PDL, domnul deputat Călin Potor şi vă anunţ că mai aveţi nouă minute la dispoziţie.

Domnul Călin Potor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru al sănătăţii,

Cuvântul ministrului sănătăţii, colegul senator Attila Csecke, cred că a dat răspunsurile cuvenite acestei moţiuni simple şi de aceea mă voi opri doar la unele considerente de ordin general şi politic.

Instituţia moţiunii, fie ea simplă sau de cenzură, rămâne un instrument absolut democratic, aflat la îndemâna opoziţiei, cu condiţia ca să reflecte fapte reale, adevărul spus în întregime şi nu parţial, şi nu în ultimul rând să fie redactată de colegi având experienţă şi expertiză în domeniul respectiv.

Din păcate, trăim încă în ţara unde hoţul strigă "hoţii", ţara în care cei care la rândul lor nu au făcut nimic îi acuză pe cei care fac, tocmai de lipsa realizărilor lor.

Să mă explic. Răsfoind presa anilor 2005-2008, ca să nu fiu considerat excesiv de subiectiv, găsesc: "Cozi la farmacii pentru procurarea medicamentelor compensate şi gratuite vor mai fi încă 3,4,5 luni, a anunţat ministrul sănătăţii" - sursa "Jurnalul Naţional" din 6 aprilie 2006. "Medicamentele compensate şi gratuite este problema Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu a Ministerului Sănătăţii. Mi-e greu să spun cât vor mai dura cozile, dar trei, patru, cinci luni va mai dura această stare grea de asigurare a medicamentelor" - îl citez pe ministrul sănătăţii din 2006, aici prezent.

"Cozi pentru medicamente" - în "Evenimentul Zilei", vineri, 2 noiembrie 2007. "În Mehedinţi, zeci de severineni au format cozi de câţiva metri la farmaciile din Drobeta Turnu Severin pentru a-şi ridica medicamentele gratuite şi compensate, după ce în luna precedentă unele unităţi au epuizat fondurile în primele zile ale lunii".

Nu pot să nu remarc faptul că, la peste 19 luni de la declaraţia ministrului sănătăţii de atunci, situaţia era aceeaşi, dacă nu chiar şi mai gravă. De asemenea, în 2007 şi după, "Realitatea TV", 3 iulie 2006: "Cozile la farmacii au devenit la fiecare început de lună o tradiţie la români. Sute de bolnavi aşteaptă la nesfârşit, sperând să apuce să-şi ia medicamentele gratuite sau compensate. Mărirea plafoanelor nu a rezolvat situaţia. Şi ieri oamenii s-au aşezat la coadă încă din zori".

"Gardianul", 4 iulie 2006: "Nu ies calculele ministrului contabil. În pofida majorării plafoanelor, cozile la farmacii revin la fiecare început de lună".

"Cluj": "Ziua de ieri a fost marcată de obişnuitele cozi interminabile la farmacii. Bolnavii s-au aşezat încă de la primele ore ale dimineţii în faţa unităţilor farmaceutice pentru a-şi procura medicamentele compensate şi gratuite".

"Luptă cot la cot în farmacii pentru medicamente gratuite şi compensate" - 3 iulie 2007, "Glasul Maramureşului". "Pe o căldură de 30⁰ C sute de bolnavi au aşteptat ore în şir, formând cozi interminabile la farmacii".

Mă opresc aici în a răsfoi presa vremii, care abunda de astfel de articole, care cuprind ştiri din toate judeţele şi oraşele ţării populate de românii pe care astăzi ex-ministrul îi respectă şi îi deplânge.

Oare atunci când pârghiile ministeriale aparţineau PNL-ului şi ministrului PNL al sănătăţii, nu exista acelaşi respect şi dragoste faţă de bolnavii din România? Sincer, eu cred că nu!

Mă întreb: dacă totul a fost atât de bine în timpul guvernării PNL, dacă românii au fost aşa de mulţumiţi de rezultatele reformelor din sănătate făcute de aceştia, de ce aceiaşi români nu le-au mai dat votul în 2008? Răspunsul este simplu: ştiu românii de ce!

Expresii de genul "domnul transplantolog şef, domnul Boc, domnul cosaş-şef Boc", "fost ministru al sănătăţii care ştia numai ce culoare are Ferrari", "noi metode de tratament, şi anume, coasa şi rindeaua", mă fac să înţeleg o dată în plus de ce parlamentarii români sunt etichetaţi aşa cum sunt de către electoratul român.

În încheiere, stimaţi colegi liberali, vreau să remarc singurul element pozitiv din această moţiune, şi anume că descentralizarea spitalelor judeţene de urgenţă - şi aici aveţi perfectă dreptate - nu trebuie să se facă. Spitalele judeţene de urgenţă, împreună cu serviciile de ambulanţă judeţene şi SMURD, constituie sistemul de urgenţă medicală naţional şi trebuie să rămână sub controlul Guvernului, al Ministerului Sănătăţii.

Personal sunt mulţumit de activitatea ministrului sănătăţii, domnul senator Attila Csecke, care arată că se poate face treabă bună printr-un management riguros şi performant şi îl asigur că la Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor are în deputaţii PDL parteneri sinceri, în ceea ce priveşte modificarea Legii nr.95 din 2006 şi a altor legi conexe, în favoarea reală a pacientului român, a românului din întreaga Românie.

Votez împotriva moţiunii, cu certitudinea că fac ceea ce trebuie să fac vizavi de electoratul care m-a trimis să-l reprezint.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Grupul parlamentar PDL mai are la dispoziţie trei minute. Din partea Grupului parlamentar PSD+PC, doamna deputat Lucreţia Roşca. Aveţi cinci minute la dispoziţie.

Doamna Lucreţia Roşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnilor miniştri,

Ştim cu toţii că sistemul sanitar românesc, aflat în reformare de peste 20 de ani, acum, cu ocazia noii guvernări, intră într-un alt prag sau păşeşte pe un alt prag, la o nouă reformare şi totul pentru un singur scop: vor să adapteze un buget aproape de nimic la o morbiditate crescândă a populaţiei româneşti.

Unde ne aflăm ştim, ştim cam toţi, avem cel mai mic buget, de 3,5, din p.i.b. în 2010, spitale vechi, nedotate, murdare, fără medicamente, fără echipamente, fără hrană corespunzătoare, fără cadre medicale suficiente, fără autorizaţii de funcţionare sanitare majoritatea, salarii mici şi micşorate după aplicarea Legii unice a salarizării, pe care domnul Boc şi-a asumat-o şi, mai rău, o lege care acum, de când se aplică, a născut multe inechităţi. Vă dau un singur exemplu: actual, după grila de salarizare, un farmacist primar are acelaşi nivel de salariu cu un asistent medical cu studii medii.

Ce ne aşteaptă după aplicarea măsurilor preconizate şi tocmai amintite de dumneavoastră, domnule ministru al sănătăţii? Ne aşteaptă, domnilor, stimaţi colegi, prăbuşirea sistemului sanitar şi haos. Susţin aceasta şi vă voi prezenta un scenariu foarte posibil: doresc să ne ajute Dumnezeu ca ce vă spun eu acum să nu se întâmple. Azi, pe ordinea de zi, în plen, probabil se va vota cu majoritatea nou creată o ordonanţă de Guvern care va legifera modalitatea prin care vor fi aleşi noii manageri de spital, de fapt care sunt oricum numiţi de noua guvernare. Prin legiferarea acestora continuăm politizarea în conducerea acestui sistem.

Domnule ministru, tocmai ne-aţi spus mai devreme că în 2010 acest act nu se va petrece. Eu nu consider că ne-aţi minţit, spun doar că poate nu cunoaşteţi realitatea dincolo de Bucureşti.

Vreau să spun că după această lege se va permite ca managerul de spital să fie absolvent de studii superioare, dar nu numai cu cele medicale. Deşi experienţa de până acum a demonstrat că nu e bine să conducă cel ce gândeşte la bani şi nu la boală, se continuă, pentru că, bineînţeles, oamenii partidului aflat la putere trebuie răsplătiţi.

Doriţi, domnule ministru, aplicarea în normele de funcţionare ale noului contract-cadru pe 2010 a coplăţii şi programării şi pregătiţi aplicarea mult aşteptatei descentralizări.

Amintesc de recentul eşec pe care l-aţi avut în implementarea clowback-ului şi de ideea trăsnită, care se vehiculează, de înfiinţare a farmaciilor de familie. În rest, am să mă refer, stimaţi colegi, şi am să vă descriu cum posibilul scenariu în care coplata, programarea şi descentralizarea vor duce la prăbuşirea sistemului sanitar.

Ajung la vorbele românilor: trenul de Bucureşti este cel mai bun doctor. Şi aceasta, în paranteză spus, dacă românii vor mai avea bani de tren sau dacă vor mai exista trenuri. Spun aceasta pentru că, după aplicarea coplăţii, programării şi descentralizării, spitalele şi ambulatoriile de specialitate în marea lor majoritate se vor autodesfiinţa. Şi ştiţi din ce cauză? Din lipsă de pacienţi! Paradoxal, nu?! Paradoxal la prima vedere. Numai că, dragi colegi, coplată înseamnă plata din mână a pacientului, într-un anumit procent, din costul serviciului medical care îi este prestat, cost diferenţiat funcţie de serviciul acordat de medicul de familie sau de medicul specialist sau de serviciile spitaliceşti.

Costurile diferite, bineînţeles că-i vor face pe români să aleagă pe cel mai mic.

Mai departe: programarea. Există, în sistemul actual, funcţionează în sistemul actual sanitar acest sistem de programare, înfiinţat, de altfel, pe vremea domnului ministru Nicolăescu. Această programare, însă, la ora actuală este valabilă doar serviciului de specialitate din ambulatoriile de specialitate. Pentru că de ani de zile nu se contractează după necesar sau după adresabilitatea pacientului, ci după bugete, la ora actuală, în cabinetele de specialitate din toate ambulatoriile din România au acces către medic maximum 10 pacienţi pe zi. Asta înseamnă că - şi domnul ministru ştie - pacienţii la cabinetele de specialitate aşteaptă aproximativ o lună pentru o consultaţie sau tratament adecvat. Pentru că actualul Guvern a realizat cât de eficient este pentru economia unui buget care nu există, doreşte, la ora actuală, lărgirea acestui sistem de programare către cabinetele de familie.

Pentru că, aşa cum permite contractul-cadru, adică un medic să presteze 28 de consultaţii pe zi, s-a ajuns ca acum, după cum spune domnul ministru, să poată intra maximum 10 pacienţi pe zi la cabinetul de medic de familie. Asta înseamnă că ei vor pleca către privat sau vor aştepta acasă, până vor muri, eventual, Doamne fereşte! Şi mai înseamnă ceva, stimaţi colegi. Înseamnă scăderea accesibilităţii la servicii de sănătate, înseamnă, pe de altă parte, scăderea costului pentru servicii medicale, înseamnă ...

Domnul Mircea Duşa:

Doamna deputat, vă rog să vă apropiaţi de final.

Doamna Lucreţia Roşca:

Vă rog să-mi permiteţi încă un minut. ... înseamnă, până la capăt, scăderea numărului necesar de paturi din spital, înseamnă scăderea numărului necesar de angajaţi din sistemul sanitar, înseamnă o economie paradoxală pe seama sănătăţii unui popor care este tot mai bolnav, pentru că, bineînţeles, şomajul, sărăcia şi lipsa de hrană duc la creşterea bolilor.

Eu vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Horia Cristian. Aveţi 5 minute la dispoziţie.

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru, aţi pus o întrebare, cum s-a ajuns aici? Întrebarea, bănuiesc că era retorică, dar această întrebare are un răspuns. S-a ajuns aici pentru că la ora actuală sistemul de sănătate din România are 3,2 miliarde de euro, în timp ce în 2008 avea 5,2 miliarde de euro. Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu, prin devalorizarea leului. Dar asta este o altă discuţie.

Problema pentru care ne aflăm cu toţii aici, în această sală şi motivul pentru care s-a depus această moţiune este acela nu a atrage atenţia asupra problemelor sistemului sanitar, pe care le ştim cu toţii, ci pentru a primi un răspuns din partea dumneavoastră, dar mai ales din partea domnului prim-ministru Boc despre modul în care înţelege să acopere cele 1,8 miliarde de euro, de care sistemul sanitar are nevoie în acest an. Credem că este de datoria morală şi politică a acestui Guvern să acopere acest deficit de finanţare, pentru că, în mod evident, este clar că aceşti bani nu pot fi găsiţi la cele 5 milioane de oameni care mai muncesc în România, dacă mai sunt 5 milioane.

Coplata este bună, nimic de zis, dar vă rog să fiţi atenţi la modul în care veţi introduce această coplată. Şi vreau să vă atrag atenţia asupra a două aspecte. În primul rând, propuneţi un sistem în care medicii de urgenţă şi medicii de salvare nu mai au dreptul să scrie reţete medicale şi nu mai au dreptul să scrie concedii medicale. Un drept care le este dat prin documentele medicale, prin studiile pe care le au şi prin dreptul de liberă practică.

În al doilea rând, introducerea unei coplăţi de 50 de lei pentru fiecare spitalizare, indiferent de lungimea ei, nu va reduce numărul de zile de spitalizare. Din contră, pacienţii vor solicita un număr mai mare de zile de spitalizare, pentru că ei deja au plătit aceste zile de spitalizare.

Vreau să vă atrag atenţia asupra unui subiect care este definit în medicina modernă ca fiind standardul de aur. Ce înseamnă standardul de aur? Înseamnă că în medicina bazată pe dovezi avem standarde de tratament în diverse boli.

Din păcate, în România, medicina este bazată pe tradiţii, superstiţii şi autoritate. Pe tradiţii, pentru că aşa se face la noi, pe superstiţii, pentru că credem că este cel mai bun tratament pentru pacient şi pe autoritate, pentru că vine cineva să ne spună cum să tratăm pacienţii.

Din păcate, acest lucru se întâmplă astăzi, aici, în România, prin modul de compensare a medicamentelor gratuite şi compensate. Şi vă dau doar două exemple. Veţi compensa doar medicamentele cele mai ieftine dintr-o clasă terapeutică. Asta înseamnă că, de exemplu, în hipertensiunea arterială, veţi compensa doar hidroclorotiazida, care, într-adevăr, este un standard de aur, este medicamentul indicat în toate ghidurile terapeutice din lume, ca fiind prima intenţie. În schimb, tot în hipertensiunea arterială, veţi compensa doar propranololul, un medicament vechi din 1959, care nu poate rezolva problemele complexe ale controlului tensiunii arteriale. Poate că la un pacient în vârstă de 70 de ani, propranololul este suficient, pentru că speranţa de viaţă a acestui pacient este redusă. Dar, în mod evident, la un pacient de 40 de ani sau de 45 de ani, compensarea numai a propranololului va duce la scăderea drastică a speranţei de viaţă şi a calităţii vieţii acestor pacienţi.

Dacă acest pacient ar dori să ia un alt tratament, să-i spunem, de exemplu, cu sotalol, va trebui să scoată în fiecare lună din buzunar 24 de lei, pentru că, din preţul întreg al medicamentului de 25 de lei, dumneavoastră veţi compensa doar un leu, şi repet: doar un leu.

De asemenea, OMS-ul arată în studiile recente publicate după 2005 încoace, că stabilirea referinţei la clasa terapeutică nu atrage decât scăderea iluzorie a cheltuielilor de sănătate. Vom avea o creştere semnificativă a cheltuielilor legate de tratamentele spitaliceşti pentru complicaţiile legate de utilizarea acestor referinţe.

Un studiu făcut în Noua Zeelandă arată că compensarea pe clase terapeutice a dus la creşterea cheltuielilor cu spitalizarea la pacienţii cu afecţiuni cardiace cu 25% doar într-un singur an de la aplicarea lui.

Înainte de a încheia, vreau să subliniez din nou rolul acestei moţiuni: este acela de a aştepta răspunsuri de la dumneavoastră şi de la domnul prim-ministru Boc. Să încercăm să arătăm că acolo, în clădirea Ministerului Sănătăţii, nu se află puţul gândirii, că singurele soluţii care ne vin de acolo nu sunt singurele soluţii ale sistemului sanitar, că, de fapt, există soluţii şi în această sală, chiar în rândurile opoziţiei.

Problema sistemului sanitar nu este legată numai de finanţare, este legată de învăţământ, de învăţământul rezidenţial, care este de proastă calitate şi mai ales este legată de calitatea actului medical.

Şi, în final, vă rog să ne aşezăm la masa discuţiilor, să găsim împreună soluţii pentru sistemul sanitar românesc, soluţii care nu ţin de acest an sau de anul viitor, ci care ţin de următorii 10 ani.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PD-L, domnul deputat Samoil Vîlcu. Trei minute aveţi la dispoziţie.

Domnul Samoil Vîlcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule ministru,

Domnilor miniştri secretari de stat,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Când s-a propus un ministru liberal din afara sistemului la sănătate, lumea medicală a fost circumspectă. Iată ce spuneau profesioniştii din sistem: nu numai că înţelegea situaţia, dar a venit cu propuneri uimitoare, dezamăgire cruntă, nu numai că nu a acţionat în interesul unor profesiuni liberale, promovând acte legislative care să contribuie la dezvoltarea acestuia şi la crearea unei competiţii constructive, dar i-a scos din cărţi pe cei care puteau servi cu argumente susţinute de realitatea din teren, în sprijinul unor măsuri logice. Ce am găsit în 2008? O stare de sănătate a populaţiei nesatisfăcătoare, cu indicatori discutabili, cu fonduri alocate insuficiente, cu lipsa performanţei, cu consum nejustificat.

Ministrul Nicolăescu nu a valorificat acele modele care s-au dovedit funcţionale în alte sisteme din Europa şi din lume, parteneriatul public privat în sănătate putea fi un model pentru România. Deşi a avut câteva iniţiative lăudabile, ministrul Bazac nu a reuşit să finalizeze, sau nu a fost lăsat să finalizeze pachetul minim de servicii, iar procedurile şi dezbaterile şi asigurările complementare au eşuat.

Reconstrucţia sistemului de sănătate trebuie să plece, în primul rând, de la principii etice în interesul pacientului. Dialogul mai strâns între autorităţi, reprezentanţi ai comunităţii profesionale şi mediul de afaceri reprezintă o treaptă profesională în concretizarea unor soluţii viabile pentru sistemul de sănătate.

Omul are dreptul la îngrijire medicală de care are nevoie să se facă bine. Aceasta este, de fapt, esenţa reformei în domeniul sănătăţii. Autorităţile ar trebui să aibă un singur target şi să ajute sistemul să funcţioneze eficient. Pentru că avem cheltuieli mari privind spitalele şi consumul de medicamente, aşteptăm de la actualul ministru al sănătăţii, în Cabinetul Boc, procesul de descentralizare, să definim pachetul minim de servicii pe care le poate oferi statul. Pentru aceasta, trebuie să vă preocupaţi, domnule ministru, pentru apariţia ghidurilor de diagnostic şi tratament, pe care niciun ministru al sănătăţii, nici măcar ministrul Nicolăescu nu ni le-au oferit.

Ghidurile făcute de Ministerul Sănătăţii, împreună cu Colegiul Medicilor, în care vom putea spune dacă sistemul este finanţat, subfinanţat şi cu cât, îl aşteptăm foarte, foarte repede. Având aceste elemente, vom putea defini pachetul bazal de servicii pe care liberalul ministru contabil nu ni l-a putut oferi.

Vrem să terminăm cu discriminarea medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor, baza noastră de sănătate pentru viitor. Să ne apropiem să facem eforturi pentru limitarea exodului de creiere în străinătate. Şi, pentru că a fost anul trecut la un simpozion pe tema sănătăţii, actualul preşedinte al României, pe care l-am reales, spunea: este un paradox că există sisteme, cele mai elevate ale societăţii româneşti, - sănătatea, justiţia şi educaţia, care nu s-au reformat, toate categorii care au un impact social, dar clasa politică nu a avut forţa să meargă în profunzimea reformării sistemului. S-a mulţumit doar să enunţe idei de reformă, dar să nu schimbe nimic.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim şi noi pentru înţelegere.

Toate grupurile parlamentare şi-au consumat timpii alocaţi pentru dezbateri, inclusiv reprezentantul Guvernului a depăşit timpul alocat Guvernului. Totuşi, pentru că a fost drăguţ şi ne-a promis că va răspunde invitaţiei parlamentarilor ori de câte ori este nevoie, chiar şi atunci când răspunde unei invitaţii prin moţiune simplă, a solicitat două minute, îi acordăm cinci.

Domnul Cseke Attila:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Stimaţi colegi,

Aşa cum am spus şi în alocuţiunea anterioară, eu vreau să vă mulţumesc pentru această dezbatere pe domeniul sănătăţii. Cred că s-au relevat problemele principale ale sistemului şi, dacă putem să plecăm de aici cu nişte idei care pot aduce ceva mai bun în sistemul sănătăţii, atunci, în mod sigur, a meritat să dezbatem acest subiect. Este un subiect important pentru societatea românească şi, aşa cum v-am promis, eu, ori de câte ori voi fi solicitat, voi veni în faţa dumneavoastră, aşa cum am venit şi până acum în comisiile pentru sănătate ale celor două Camere, să dezbatem aceste probleme.

Pot să vă spun foarte sincer că minuni în domeniul sănătăţii, în 2010, probabil nu se vor putea face. Este un an 2010 foarte greu şi pentru domeniul sanitar şi eu nu-mi propun să fac promisiuni de care poate nu pot să mă ţin. Dar, trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a mişca acest sistem sanitar din inerţie.

Permiteţi-mi foarte pe scurt să mă aplec asupra a două-trei chestiuni care au fost semnalate în cuvântările colegilor parlamentari.

Domnul profesor Popa ne-a vorbit despre politica de cadre prezentă şi în moţiunea simplă şi pot să vă spun că sunt de acord cu afirmaţia de a ne ocupa, de a ne apleca asupra politicii de cadre, dacă vreţi să o denumim aşa. Noi o denumim plan naţional de resurse umane în domeniul sanitar. Este un proiect care este prevăzut în Programul de guvernare, pe care dorim să-l elaborăm până la sfârşitul anului şi care să ofere o perspectivă personalului din sistemul medical, unde dorim, noi ca şi stat, să ajungem, ce avantaje, condiţii, criterii dorim să oferim personalului medico-sanitar.

Sigur că ele sunt legate şi de salarizare. Dar eu cred că pot fi aduse şi implementate nişte măsuri complementare. Putem să vorbim de acel program guvernamental de construire de case de serviciu în mediul rural, inclusiv pentru personal medical, medici şi asistenţi medicali. Vom încerca să reintroducem posibilitatea organizării rezidenţiatului pe post, pentru că noi, ca şi gestionari ai sistemului sanitar, avem nevoie de medici nu numai în centrele universitare mari, ci şi în spitalele mult mai mici, în judeţe, în toate judeţele ţării.

Domnule Nicolăescu, eu vă mulţumesc pentru moţiune, pentru posibilitatea de a dezbate şi vreau să vă spun că în tot ceea ce v-am spus, nu m-am raportat decât la ceea ce am găsit ca şi idei, ca şi întrebări în moţiunea depusă.

În ce priveşte doar o singură chestiune, micşorarea contribuţiei şi categoriile de exceptaţi. Este o măsură că aţi făcut referire şi la reforma în domeniul sanitar, pe care o doreşte domnul preşedinte Barak Obama. Dânsul doreşte un singur lucru: ca toţi cetăţenii Statelor Unite să fie asiguraţi pentru un pachet minim de servicii, pe care noi încă nu-l avem, după 20 de ani. Cu o singură mică, dar esenţială diferenţă faţă de sistemul sanitar românesc şi de finanţarea acestuia. În America, pentru acei zeci de milioane de cetăţeni americani care vor fi scutiţi de la contribuţie, statul pune contribuţia în locul lor.

Îmi pare rău că trebuie să vă spun, astăzi sunt 13 categorii de persoane exceptate, 11 milioane de cetăţeni români şi inclusiv au fost introduse şi pe mandatul dumneavoastră. problema nu este, din punctul meu de vedere, că sunt categorii exceptate. Problema este că nici atunci, nici din primul moment în care au fost introduse aceste categorii, nici pe parcurs... am avut 8 categorii, s-au mai adăugat trei, în 2006 s-au mai adăugat două. Problema nu este că sunt categorii exceptate. Problema este că statul nu a pus banii, resursele financiare pentru acele categorii exceptate. Aceasta este problema esenţială. Să găsim soluţii pentru că aceste categorii se duc şi accesează servicii medicale, dar acele servicii medicale trebuie plătite.

Eu vă mulţumesc încă o dată pentru această posibilitate de a dezbate pe domeniul sănătăţii şi vă asigur de toată deschiderea mea faţă de Parlament, nu numai pentru că şi eu sunt parlamentar şi suntem colegi, până la urmă, ci pentru că este nevoie de a dezbate pe acest domeniu.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze)

Domnul Mircea Duşa:

Am încheiat dezbaterile pe moţiune. Votul pe moţiune va avea loc la ora 15,30, atunci când se organizează sesiunea de vot final.

Luăm o pauză, până la ora 14,30. La 14,30 reluăm plenul pe dezbaterea proiectelor de lege aflate pe ordinea de zi.

Liderii de grup parlamentar sunt rugaţi, la ora 14,00, să se întrunească la Sala Biroului permanent, pentru întocmirea ordinii de zi şi pregătirea şedinţei reunite cu Senatul, de mâine.

- după pauză -

Domnul Mircea Duşa:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reluăm lucrările şedinţei.

Înainte de a trece la ordinea de zi, vreau să vă informez că s-a depus la secretarul general lista cu Legea pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti, la 21 ianuarie 2010, privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente contractului de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială Ford România S.A., în valoare de 400 de milioane de euro, pentru modernizarea Fabricii de Automobile de la Craiova, pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale.

La punctul 4, de pe ordinea de zi, avem un proiect de hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a unei anchete cu privire la funcţionarea şi funcţionabilitatea sistemului de asigurări din România.

Vă rugăm, preşedintele comisiei, să ne prezentaţi.

Domnul Horia Grama:

Domnule vicepreşedinte,

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să dau citire Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a unei anchete cu privire la funcţionarea şi funcţionabilitatea sistemului de asigurări din România.

În conformitate cu prevederile art.71, art.73 alin. (2) şi art.79 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se încuviinţează efectuarea de către Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a unei anchete cu privire la funcţionarea şi funcţionabilitatea sistemului de asigurări din România, cu următoarele obiective: a) analizarea activităţii societăţilor comerciale de asiguratori, respectiv reasigurători, sau intermediari de pe piaţa asigurărilor din România; b) analiza impactului pe care taxele specifice şi clauzele contractelor de asigurări, reasigurări le au asupra preţului final plătit de asigurat, precum şi influenţa acestora asupra evoluţiei pieţei de asigurări din România; c) stabilirea modului în care sunt apărate drepturile asiguraţilor în faţa societăţilor de asigurători şi este promovată stabilitatea activităţii de asigurare-reasigurare în România.

Art.2. Comisia de anchetă cu privire la funcţionarea şi funcţionabilitatea sistemului de asigurări din România, denumită în continuare comisie, este formată din toţi membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare ...

Domnul Mircea Duşa:

Domnule secretar al comisiei, vă rugăm să ne prezentaţi. Proiectul de hotărâre îl dezbatem după aceea pe articole şi este distribuit.

Domnul Horia Grama:

Păi, am prezentat în preambul care sunt obiectivele anchetei şi scopul acestei hotărâri şi acestei anchete este modificarea cadrului legal existent prin elaborarea unor propuneri de îmbunătăţire a reglementărilor privind piaţa asigurărilor şi îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile financiare. Mijloacele necesare sunt solicitarea de informaţii din partea Comisiei de supraveghere a asigurărilor, Consiliului Concurenţei, Autorităţii pentru protecţia consumatorilor, reprezentanţilor societăţilor comerciale de asigurători, precum şi reprezentanţilor staţiilor de reparare a automobilelor service auto, precum şi alte părţi implicate, vizite de lucru şi termenul propus de noi pentru finalizarea raportului şi depunerea acestuia este 27 aprilie 2010.

Domnul Mircea Duşa:

Da. Cu privire la dezbateri generale.

Dacă nu, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului.

Dacă, la art.1, sunt observaţii?

La art.2?

La art.3?

La art.4?

La art.5?

La art.6?

La art.7?

La art.8?

Dacă nu sunt, rămâne la vot final.

Punctul 5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Are cuvântul iniţiatorul.

Domnul Cristian Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Prin proiectul de act normativ se urmăreşte modificarea condiţiilor pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a ocupa funcţia de manager în sistemul de sănătate, modificarea prevederilor Legii nr.95/2006, prin introducerea posibilităţii pentru managerii spitalelor şi ai staţiilor de ambulanţă de a desfăşura şi activitate medicală şi alte asemenea prevederi.

În cadrul comisiilor pentru sănătate şi muncă ale Camerei, acestei iniţiative legislative i-au fost aduse amendamente care au fost însuşite şi agreate de către Ministerul Sănătăţii.

Având în vedere cele prezentate, vă adresez rugămintea de a aproba iniţiativa legislativă în baza raportului comun de admitere prezentat de către comisiile de fond.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Are cuvântul preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.95 şi art.115 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2009 pentru completarea şi modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul modificării condiţiilor pentru ocuparea funcţiei de manager al spitalului, completării cauzelor pentru încetarea contractului de management şi introducerea posibilităţii pentru managerii spitalelor care au pregătire medicală de a desfăşura şi activităţi medicale.

În conformitate cu prevederile art.61 şi 63 din regulament, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate.

Comisia pentru sănătate şi familie a dezbătut proiectul în şedinţa din data de 23 februarie. Au fost prezenţi 17 deputaţi din totalul de 18 şi, în urma dezbaterilor, au hotărât, cu majoritate de voturi, un vot împotrivă şi o abţinere, aprobarea proiectului de lege cu amendamente.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a dezbătut proiectul de lege în şedinţa din 10 martie 2010. Au fost prezenţi 20 de deputaţi din totalul de 20 şi, în urma dezbaterilor, au hotărât, cu majoritate de voturi, trei voturi împotrivă şi o abţinere, aprobarea proiectului de lege, cu amendamente.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederile art.73 alin. (3).

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în condiţiile art.111 alin. (5) teza trei din Constituţie. Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, cele două comisii propun adoptarea, cu amendamentele care sunt prevăzute în raport.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, doreşte cineva să ia cuvântul?

Doamna deputat.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Bună ziua!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege pe care-l dezbatem astăzi completează Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ţin să precizez că două aspecte, şi ca fost manager de spital şi ca medic cu îndelungă practică medicală pe care o am, sunt utile pentru progresul şi reformarea sistemului sanitar.

Un prim punct este calitatea managerială, adică atribuţiunea managerului sau competenţele manageriale să fie satisfăcute la nivel de spitale doar de cei care au o anumită expertiză, adică în domeniul medical, administrativ, juridic.

A doua problemă se leagă de faptul ca managerii să poată să desfăşoare şi activitate medicală, pentru că, într-adevăr, nişte medici de frunte şi eminenţi, care hotărăsc să se implice în actul de management, nu pot să se deprofesionalizeze şi să părăsească atât de uşor câmpul de bătălie. Acest lucru mi se pare foarte semnificativ.

De asemenea, la nivelul spitalelor cu caracter universitar, faptul de a fi conduse de persoana cu cel mai înalt titlu ştiinţific, respectiv de un medic primar, conferă o credibilitate şi un randament ştiinţific maxim, pe care-l poate da doar un cadru care cunoaşte problemele atât manageriale, cât şi cele de specialitate.

De aceea, Gruparea PSD+PC va vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aş fi salutat cu toată bucuria dacă prin acest act normativ chiar s-ar fi dorit să se rezolve problemele din sectorul sanitar în sensul de profesionalizare a managementului. Din păcate, este un act normativ clientelar. Şi dacă o să vă uitaţi cu atenţie pe actul normativ, veţi înţelege că am dreptate.

În primul şi în primul rând, vreau să vă duceţi la expunerea de motive şi să vedeţi cum se invocă caracterul de urgenţă al acestei ordonanţe. Dacă vă aplecaţi cu atenţie, veţi constata că este o înşiruire de dorinţe şi faptul că se vorbeşte de o funcţionare optimă şi de acreditarea spitalelor, suntem deja într-o epocă fantastică, pentru că nici până astăzi nu a început acreditarea spitalelor, iar noi vorbim de un act normativ emis cu mai multă vreme în urmă.

Dar m-aş referi numai la două aspecte din actul normativ. Primul: la introducerea arbitrariului sau, mai altfel spus, lăsarea la îndemâna ministrului sănătăţii să schimbe directorii de spitale după cum îi convine.

Dacă vă uitaţi, de asemenea, în expunerea de motive, veţi vedea că se introduce, în mod pervers, o prevedere prin care acei manageri care au arierate peste doi ani, pot fi schimbaţi din funcţie de ministru. Când noi ştim - şi doar am avut mai devreme dezbaterea unei moţiuni - că sistemul este subfinanţat, că nu se face o decontare normală şi că se acumulează arierate cu bună ştiinţă, deci prin termene depăşite, cu acordul tacit al autorităţilor se întâmplă asta şi totuşi noi punem prevedere legală că putem să schimbăm managerul de spital că nu-şi plăteşte datoriile la timp, mi se pare mai mult decât perversitate.

Iar al doilea lucru se referă la faptul că managerii pot să presteze şi activităţi medicale. Această prevedere există astăzi în lege, dar, sigur, la spitalele sub 400 de paturi, acolo unde un manager poate, în timpul multelor ore de program pe care le are ca manager, să desfăşoare şi activităţi medicale. Dar acolo unde spitalele sunt mai mari, peste 400 de paturi, dacă un manager vrea cu adevărat să fie manager, nu-i ajunge timpul nici pentru munca de manager, darămite să mai facă şi alte activităţi, cum ar fi cele medicale, pe care, sigur, le poate desfăşura, dar nu trebuie să fie neapărat manager.

Nu înţeleg de ce un profesor universitar, care este un medic excepţional, trebuie să fie neapărat şi manager. El învaţă studenţi, pregăteşte rezidenţi şi se ocupă de bolnavi. Oare nu-i suficient pentru o somitate în materie medicală?

De aceea, eu cred că un asemenea proiect de lege este departe de sensul pe care ar trebui să-l aibă actul managerial în România.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul Călian.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea nr.95/2006 şi-a arătat, în sfârşit, falimentul, să spun aşa, din foarte multe puncte de vedere.

Afirmaţiile antevorbitorului meu sunt cel puţin nefondate, datorită faptului că un medic de spital, care este şi manager, poate presta şi acte medicale. Poate, nu este obligatoriu. Or, noi nu putem să punem la îndoială acest lucru şi cred că fiecare medic profesionist va cântări şi va considera de cuviinţă dacă va presta şi act medical sau îşi va exercita doar atribuţiunile de manager al acelui spital.

Însă, vreau să mai spun doar atât: trebuie să ştim, şi ştim cu toţii, faptul că adevăraţii medici din România, prin tradiţie, au condus multe spitale şi în special spitalele universitare pe parcursul timpului şi au făcut-o foarte bine.

Prin această ordonanţă, aşadar, lucrurile practic revin pe un făgaş normal.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Dacă mai sunt intervenţii? Domnul deputat Popa.

Domnul Florian Popa:

Sunt de discutat două probleme, înţeleg. Una: în ce condiţii poate fi scos un manager de spital şi, aşa cum spunea şi domnul Eugen Nicolăescu, eu cred că e o exagerare ca să punem o perioadă de timp până la a-l putea scoate din funcţie pe un manager în această perioadă în care spitalele sunt într-o derivă îngrozitoare.

Eu vreau să-i amintesc domnului Nicolăescu că şi eu am fost unul din cei scoşi din activitatea de direcţie a unui spital pentru o datorie la nivelul anului 2005, o datorie care astăzi este de cinci ori mai mare în acelaşi spital datorită faptului că nu există fonduri să se plătească achiziţiile unui spital. Şi am spus şi în cuvântul legat de moţiune că descentralizarea mi se pare o aventură acum, tocmai din acest punct de vedere.

Dar, cea de-a doua parte a ordonanţei, mie mi se pare normală. Domnul deputat Călian vorbea de tradiţie. Ştiu eu dacă mai putem vorbi de tradiţie în România? Cred că sunteţi un optimist, aşa... Tradiţiile le sfărâmăm pe zi ce trece şi ne uniformizăm într-o situaţie care nu mi se pare prea comodă şi nici elegantă.

Spitalele universitare din România au fost conduse foarte mult timp, ca şi ministerul, de altfel, de profesionişti în România de mare valoare. Chiar şi după revoluţie şi înainte de revoluţie. Unul din colegii noştri, domnul rector Drăgulescu, a fost ministru al sănătăţii şi nu într-o perioadă uşoară. Dar trebuie să ne amintim că aceleaşi funcţii le-au ocupat profesorii Burghelea, profesorul Proca, profesorul Ciobanu şi alte figuri ilustre ale şcolii medicale româneşti şi nu s-a întâmplat nimic rău în şcoală şi mult mai puţin rău în Ministerul Sănătăţii.

Legat de acest lucru, eu sunt de acord cu propunerea Guvernului, care permite managerului de spital şi activitate medicală. Şi pot s-o şi susţin şi s-o justific. De ce? Managerul unui spital nu este, aşa cum am putea crede, un om care să decidă totul într-un spital. Un spital e o uzină vie, în care bolnavul, când vede în faţa lui un director profesionist, are mai multă încredere. El este ajutat de director financiar-contabil, este ajutat de director de cadre, de director de ce vreţi dumneavoastră, acum s-a micşorat numărul şi cred că-şi poate face bine activitatea managerială chiar în condiţiile posibilităţii de a face şi activitate medicală.

Susţin acest înscris prezentat de domnul secretar de stat Irimie şi mă întreb unde o să se ajungă când vom discuta Legea învăţământului. Pentru că în Legea învăţământului, dacă tot vorbim de incompatibilităţi, sunt incompatibilităţi care aruncă în afara zonei parlamentare pe toţi cei care au câte o funcţie în domeniul educaţional, ceea ce îl face să se învârtă puţin în mormânt pe marele Iorga.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Domnule preşedinte, vă rog să faceţi propunerile de timp de dezbatere.

Domnul Victor Paul Dobre:

Două minute.

Domnul Mircea Duşa:

Supun votului dumneavoastră propunerea făcută. Votul este deschis.

Reluăm votul. Votul este deschis.

Propunerea a fost adoptată.

Discutăm pe raportul comisiei.

Dacă la pct.1 din raport sunt observaţii?

La pct.2? La pct.3? La pct.4? La pct.5?

La pct.6 avem două amendamente respinse. Dacă se susţin? Poftiţi.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Onorată reprezentare a comisiei,

Am o întrebare legată de amendamentele admise.

Ordonanţa iniţială, venită de la Guvern, cred eu, are pe undeva o prevedere justă. Acest manager trebuie să aibă o competenţă, adică studii superioare, mă rog, sunt înşiruite acolo câteva genuri de studii superioare, plus o altă calitate de a fi urmat o specializare în management sau management sanitar.

În locul acestuia, prin modificarea pe care au propus-o comisiile, pe lângă faptul că s-a deschis acea arie din care pot să provină persoanele care au studii superioare, s-a mai făcut şi altceva. În loc "de cumulativ"... este doar o posibilitate, "să corespundă la una din cele trei posibilităţi". Una este de ajuns să aibă studii superioare. Deci... vă rog să citiţi raportul comisiei... "să corespundă uneia dintre următoarele" şi sunt două puncte şi sunt a), b), c). b) este studii superioare cu 180 de puncte, studii superioare de orice natură. Deci nu se mai cere ca să aibă cumulativ, ci această calificare în management, pentru că celelalte două posibilităţi să aibă un curs de management. Deci chiar şi cu studii medii sau postliceale sau superioare de scurtă durată sau un masterat în management superior. Evident, cel care are masterat trebuie să aibă studii superioare. Şi nu înţeleg dacă s-a dorit asta la deschiderea acestor posibilităţi. Mi se pare că această deschidere ar fi normală... (Consultări cu domnul deputat Tinel Gheorghe)

...este "sau" acolo, vă rog să citiţi... trebuie să corespundă uneia dintre cele trei ... nu citiţi ordonanţa, citiţi raportul, amendament acceptat de comisie... "una din următoarele" şi se pun două puncte. Şi să îndeplinească una din următoarele condiţii: una este să aibă studii superioare şi cealaltă să aibă studii de management. Trebuie să corespundă uneia din trei.

Păi dacă s-a dorit altceva, e de reformulare, atunci, vă rog, în loc de "sau" să folosiţi "şi".

Domnul Mircea Duşa:

Domnule deputat, eu am ajuns la pct.6, la amendamente admise şi nu există niciun amendament respins.

Sunt două, unul e al doamnei Varga şi unul al domnului Dan Mircea Popescu. Nu ştiu pe ce interveniţi. Eu mă refeream la amendamentele respinse. Ajung la pct.7, amendamentele respinse sunt la pct.6.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Nu vă supăraţi, amendamentele admise... Dacă există amendamente admise de către comisie, orice deputat poate să intervină la aceste amendamente. Şi cu amendamente de formulare se poate interveni în orice moment, inclusiv la textul iniţial al legii. Deci, folosind această situaţie, pentru că n-am înţeles ce s-a dorit, am solicitat o explicaţie din partea conducerii celor două comisii, dacă s-a dorit, într-adevăr, pentru că unii dintre colegii noştri din sală au dat din cap cum că s-ar fi dorit altceva. Şi dacă da, atunci în loc de "sau" să se folosească "şi". E foarte uşor de rezolvat, dacă asta este opţiunea. Sau, dacă nu, să supuneţi votului amendamentele comisiei şi dacă nu se votează amendamentul comisiei, rămânem cu varianta venită de la Guvern.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Eu aş vrea, întâi şi întâi, să-i precizez colegului, care este foarte riguros în respectarea Regulamentului, că eram la pct.7. Normal. Şi asta este la pct.2. Pentru rigoare.

Dar permiteţi-i colegului, domnul deputat Horia Cristian, medic, să prezinte mai exact acest amendament şi pentru înţelegerea domnului deputat.

Domnul Mircea Duşa:

Da, poftiţi, domnule deputat.

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Două precizări vreau să fac. Una: amendamentul, aşa cum este redactat, stipulează că managerul sau candidatul la manager trebuie să aibă studii superioare şi una din cele patru variante: adică fie să aibă cursuri ale Ministerului Sănătăţii, fie să aibă un masterat în economie, un masterat în management sanitar sau un curs de 180 de credite, conform Procesului de la Bologna; şi, într-adevăr, domnul deputat a sesizat acolo o lipsă, este vorba de 180 de credite în management sanitar şi este o greşeală de redactare şi am să rog să avem în vedere acest lucru şi să schimbăm acolo.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Doamna deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Vă propun retrimiterea la comisie pentru a se verifica acest punct, deoarece colegii mei din grupul parlamentar, membri ai Comisiei pentru sănătate, spun că, în cadrul şedinţei de comisie, a fost altfel formulat decât aşa cum este scris. Ceea ce colegii noştri au susţinut este corect, iar din ceea ce mi-au spus colegii mei, la comisie a fost scris să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior şi un curs de management şi nicidecum aşa cum este scris.

Deci propunem retrimitere la comisie, pentru ca cei care sunt puşi să analizeze să prezinte plenului Camerei varianta care trebuie adoptată de noi şi analizată.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Movilă.

Domnul Petru Movilă:

Şi Grupul parlamentar al PD-L este de acord cu retrimiterea la comisie.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Poftiţi, domnul deputat Horia.

Domnul Horia Cristian:

Stimaţi colegi,

În varianta iniţială a Ministerului Sănătăţii, a ordonanţei acestuia, practic ministerul deţinea monopolul pregătirii managerilor de spitale, printr-un curs organizat sub oblăduirea ministerului.

Acest curs de două săptămâni a dus sistemul sanitar românesc acolo unde se află el acum, adică conform ordonanţei, un domn stimat care avea un MBI? nu putea să fie manager de spital decât dacă făcea cursul acela faimos de două săptămâni. Sau un cetăţean care avea un masterat în management sanitar, trebuie să facă cursul acela de două săptămâni. Şi atunci, comisia a stabilit că condiţiile obligatorii pentru a fi manager de spital sunt să ai studii superioare şi să ai unul din următoarele: fie cursul Ministerului Sănătăţii, fie un masterat în management, fie un masterat în management sanitar, fie un curs de 180 de credite, conform Procesului de la Bologna, în management sanitar. Toate acestea erau trecute în amendament "sau" ... "sau" ... "sau" ... "sau" ...

Consiliul Legislativ a făcut o observaţie de bun simţ, să punem a), b), c), d). Şi aceasta este singura modificare care s-a făcut.

Bineînţeles că în acest proces faimos s-a pierdut sintagma "management sanitar" după cele 180 de credite conform Procesului de la Bologna.

Ca atare, eu cred că retrimiterea la comisie a acestui text de lege nu face decât să îngreuneze activitatea comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Înţeleg că şi domnul Márton Árpád e de acord. Deci propunerea este la pct.b), să fie absolvent al unor forme de învăţământ universitar sau postuniversitar, conforme cu sistemul Bologna, având minim 180 de grade în management sanitar. Şi cu asta se închide subiectul şi cred că nu mai este nevoie să-l trimitem la comisie.

Sper să fie de acord toată lumea.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt de acord cu această variantă. Devine clară formularea în acest fel şi atunci este OK, poate fi acceptat.

Domnul Mircea Duşa:

Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Şi noi suntem de acord cu propunerea preşedintelui comisiei, domnul Dobre, şi-mi retrag propunerea de retrimitere la comisie.

Domnul Mircea Duşa:

Şi Grupul parlamentar al PD-L îşi retrage propunerea de retrimitere la comisie?

Domnul Petru Movilă:

Noi ne menţinem propunerea de retrimitere la comisie.

Domnul Mircea Duşa:

Bun! Supun votului plenului propunerea de retrimitere la comisie. Votul este deschis.

Se retrimite la comisie. Termen, domnule preşedinte? O săptămână. Două.

Punctul 6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România.

Fac menţiunea că suntem din nou în procedură de urgenţă.

Are cuvântul iniţiatorul.

Doamna Irinel Cristu (secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Irinel Cristu, secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

În anul 2006, a fost adoptată Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile din cadrul pieţei europene.

Directiva stabileşte dispoziţii generale pentru a facilita exercitarea libertăţii de stabilire pentru prestatorii de servicii care provin dintr-unul din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi libera circulaţie a serviciilor în spaţiul intracomunitar.

Termenul de transpunere a directivei în legislaţia naţională a fost 28.12.2009, dată până la care România, în calitate de stat membru, trebuia să adopte acte normative şi să finalizeze demersurile administrative necesare pentru a fi în măsură să implementeze prevederile acestei directive.

În acest sens, prin memorandumul Adoptarea măsurilor necesare urgentării asumării transpunerii şi implementării Directivei 2006/123/CE privind serviciile pe piaţa internă, s-a constituit Grupul de lucru special pentru elaborarea actului normativ cadru pentru transpunerea directivei, din care au făcut parte reprezentanţii tuturor ministerelor implicate şi autorităţilor centrale.

Ordonanţa de urgenţă instituie punctul de contact unic electronic PCU electronic, prin intermediul căruia furnizorii de servicii pot îndeplini cu uşurinţă, de la distanţă şi prin mijloace electronice, procedurile şi formalităţile necesare pentru activităţile de servicii. Astfel, se creează premisele pentru eliminarea barierelor existente pe piaţa internă a serviciilor, care afectează atât prestatorii de servicii ce doresc să se stabilească în România, cât şi pe cei care au în vedere prestarea transfrontalieră a serviciilor, astfel încât prestatorii de servicii să poată opta între exercitarea uneia dintre cele două libertăţi în funcţiune de strategia de dezvoltare.

Astfel, având în vedere cele prezentate, propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea prezentului act normativ.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din parte comisiei, domnul deputat Marin Mircea.

Domnul Mircea Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, transmis cu proiectul de Lege nr.383/7 septembrie 2009.

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 1 septembrie 2009.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au avizat favorabil proiectul de lege.

De asemenea, Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege, formulând observaţii şi propuneri care au fost preluate de iniţiator.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea libertăţii de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România. Proiectul transpune în legislaţia internă Directiva 2006/123 a Comunităţi Europene, a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind serviciile în cadrul pieţei interne.

Directiva 2006/123 a Comisiei Europene se înscrie în strategia Lisabona şi vizează îndeplinirea a patru obiective principale realizarea unei pieţe interne a serviciilor, şi anume: facilitarea libertăţii de stabilire şi a libertăţii prestării serviciilor, consolidarea drepturilor destinatarilor serviciilor, în calitatea acestora de utilizatori ai acestor servicii, promovarea calităţii serviciilor, stabilirea unei cooperări administrative efective între statele membre.

Comparând textul proiectului de lege cu dispoziţiile de drept comunitar derivat reiese că iniţiatorul a realizat o transpunere adecvată în legislaţia naţională a principalelor reglementări comunitare conţinute în directivele mai sus-menţionate, asigurându-se astfel compatibilitatea normelor interne cu prevederile acestor acte normative europene în vigoare.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât în unanimitate adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, cu amendamente admise şi respinse.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 27 de deputaţi din totalul de 28 de membri ai comisiei. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Domnul Mircea Duşa:

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină?

Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al PSD+PC va vota acest proiect de lege de aprobare a ordonanţei, în condiţiile în care credem că ceea ce Institutul European din România a prezentat corect Departamentului pentru Afaceri Europene, în condiţiile în care au fost sesizaţi de aceştia să realizeze un studiu privind implementarea directivei.

Acest institut spune că: "În urma analizei pieţei serviciilor şi a impactului implementării directivei se constată înlăturarea barierelor din calea liberei circulaţii a serviciilor şi a pieţei interne şi că va stimula creşterea economică şi reducerea şomajului atât la nivelul ţărilor dezvoltate, cât şi a celor care au aderat recent la Uniunea Europeană.

Îmi exprim dorinţa ca acest lucru să se întâmple nu doar pentru ţările partenere din Europa, ci, teoretic, să se întâmple şi în România, în condiţiile în care setul de legi sau hotărâri care trebuie să completeze această iniţiativă legislativă de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr.49, pentru implementarea Directivei Parlamentului European şi a Consiliului Parlamentului European, să aducă şi pentru România creşterea economică şi reducerea şomajului.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Dacă mai doreşte cineva să intervină din partea grupurilor?

Domnul deputat Călian.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este o măsură şi bine-venită, dar totodată şi obligatorie, care nu face altceva decât să alinieze prevederile legislative din România cu cele din Uniunea Europeană. Însă, aşa cum spunea şi viceliderul Grupului PSD, cu siguranţă că această lege va produce efectele aşteptate şi în România şi, practic, prin acest demers nu facem altceva decât să ne integrăm mai bine în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Dacă mai sunt şi alte intervenţii? Dacă nu, vă rog faceţi propunerile pe timpi. La microfon, domnule...

Domnul Mircea Marin:

Două minute.

Domnul Mircea Duşa:

Supun votului dumneavoastră propunerea făcută. Votul este deschis.

Da, propunerea a fost adoptată. Discutăm pe raport. Dacă sunt obiecţiuni la punctul 1?

La punctul 2?

La punctul 3?

Poftiţi, domnule...

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca să fiu înţeles corect, vorbesc despre nr. crt.2, punctul 1 din raport, alin.(3) propus de comisie. Probabil este o preluare cu o oarecare traducere din Directivă care, de obicei, are o prevedere - ce poate şi ce nu poate să facă legislaţia internă. Porneşte cu o idee destul de clară: "Prezenta ordonanţă de urgenţă nu afectează dispoziţiile penale în vigoare". Urmând să avem o frază a doua prin care se spune că: "Nici o decizie penală nu poate afecta libertatea acesteia". Deci, nu afectează dispoziţiile în vigoare, dar dacă tu, judecător, aplici legislaţia în vigoare, iar nu se poate. Este o absurditate juridică, nu cred că poate fi acceptat acest alineat, aşa cum este el.

E mai uşor, ori să renunţăm la el, pentru că este un amendament al comisiei, să îl supuneţi votului, şi dacă nu trece de votul Camerei să rămânem fără el, sau să supuneţi votului eliminarea acestui alineat. Sau credeţi că este atât de important acest alineat, numai acest alineat, pentru că legea este destul de stufoasă, alte probleme nu sunt cu ea, să fie retrimis, să găsiţi o formulă aplicată României din cea generală, formulată în directivă.

Domnul Mircea Duşa:

Comisia?

Domnul Mircea Marin:

Amendamentul a fost introdus la sugestia Departamentului de Afaceri Europene şi rugăm iniţiatorul, care este prezent, să explice... (Consultări între doamna Aurelia Vasile, domnul secretar de stat şi domnul Mircea Marin.)

Domnul Mircea Duşa:

Comisia, vă rog să ne faceţi precizări...

Poftiţi? Doamna deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Deoarece este o directivă foarte importantă şi deja termenul de aplicare în România a fost depăşit, ea având termen 31 decembrie, propun să lăsaţi acum comisia, împreună cu reprezentantul Guvernului, să rescrie punctul 3, pentru a putea pe urmă să mergem mai departe. În condiţiile acestea, puteţi merge mai departe pe proiect, rămânând ca punctul 3 la sfârşit, să fie repus în discuţie.

Domnul Mircea Duşa:

Da. De acord.

Domnul Mircea Marin:

De acord.

Domnul Mircea Duşa:

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.323 din 2004 privind...

Domnul Mircea Marin:

Propunem eliminarea părţii a doua din text...

Domnul Mircea Duşa:

Domnule, aţi zis că vreţi... doriţi să lucraţi, mergeţi... am început cu alt proiect de lege.

Punctul 7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată în conformitate cu prevederilor art.75 alin.(2) din Constituţia României şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Punctul 8. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice, Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie.

Punctul 9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, şi a Legii nr.383/2007 pentru modificarea şi completarea art.36 din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată.

Punctul 10. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.92 din 1996 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de telecomunicaţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.

Termenul pentru dezbatere şi vot final este depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată.

Punctul 11. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.191/1998 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de protecţie şi pază.

Termenul de dezbatere şi vot final este depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată.

Punctul 12. Propunerea legislativă privind înfiinţarea satului Culmea, judeţul Constanţa privind organizarea oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa.

Termenul de dezbatere şi vot final este depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată.

Punctul 13. Proiectul de Lege privind împădurirea terenurilor degradate.

Iniţiatorul, dacă doreşte să intervină? Nu.

Din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, domnul preşedinte Tabără.

Da, poftiţi, domnule.

Domnul Dan Cârlan (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Pădurilor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În cuvinte foarte puţine, Proiectul de Lege privind împădurirea terenurilor degradate creează cadrul legal pentru împădurirea acestei categorii de terenuri. Susţinem raportul adoptat de comisia de specialitate, cu excepţia unui singur amendament, asupra căruia solicităm să ne pronunţăm - amendamentul nr.19. În rest, rugăm să fie adoptat în forma adoptată de comisie.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul preşedinte Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia şi-a dat acordul pentru acest proiect de lege şi propune aprobarea lui.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină?

Domnul deputat Tinel.

Domnul Tinel Gheorghe:

Acum eu trebuie să vă spun că sunt un pic nedumerit, pentru că am avut o discuţie cu domnul ministru al mediului, domnul Borbely, care a venit ieri în plen şi ne-a rugat să retrimitem la comisie această lege, tocmai pentru faptul că la modul de finanţare propus de noi era o problemă.

Văd că secretarul de stat de la mediu vine şi spune astăzi, acum, în plen, că dânsul susţine, cu motivarea că la amendamentul pe finanţare să-l discutăm, domnul preşedinte Tabără cred că tot la fel vine şi spune, comisia a aprobat şi noi susţinem şi, din acest motiv, aş solicita UDMR-ului să-şi clarifice poziţia, dacă noi mai facem propunerea să retrimitem sau nu, pentru că am avut o solicitare din partea domnului ministru Borbely la comisie.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Doamna deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte de şedinţă, eu n-am înţeles ce a spus colegul meu. Cum adică, fiind un proiect al Guvernului, să cer punctul de vedere al UDMR-ului, dacă mă duc mai departe cu acest proiect de lege sau nu? Avem cumva două guverne? UDMR-ul nu este în guvern?

Noi, teoretic, trebuie să aşteptăm din altă parte ceea ce trebuie să facem? Mi-au explicat colegii din această comisie că suma care este alocată pentru a putea să se repare ceea ce alţii au stricat este nesemnificativă, în condiţiile în care specialiştii noştri o să vă explice. Deci, vreau să ştiu: UDMR-ul este în guvern sau este separat?

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Victor Surdu.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Legea asta este o lege deosebită, care trebuie adoptată, şi noi apreciem - Grupul parlamentar al PSD+PC -, aşa cum am discutat şi în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice unde, de regulă, nu facem politica unui partid, facem politica pâinii sau încercăm s-o facem şi s-o facem cât mai bine, de ce este necesară această lege. Pentru că sunt aproximativ 2 milioane şi ceva de hectare de pământ în situaţia asta în România, în condiţiile în care se pune în discuţie suprafaţa şi suma, trebuie să vă informez că la suma de 10% pe care am solicitat-o şi am fost de acord în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice pentru a fi utilizată în acest an pentru împădurirea terenurilor degradate, urmează cam vreo 400 de ani să rezolvăm chestiunea. Adică să realizăm ce, prin împădurirea terenurilor negradate? Să stopăm aproximativ 100 de milioane de tone de pământ fertil care, anual, datorită ploilor torenţiale şi alunecărilor de teren se duc în emisari şi în lacuri, colmatând lacurile, râurile, canalele principale de desecare, de irigaţii.

Al doilea aspect este legat de faptul că aceste terenuri nu sunt utilizate astăzi pentru aproape nimic, înainte vreme mai erau câteva milioane de oi sau de capre care se căţărau pe aceste terenuri la aşa- zisul păşunat, în prezent şi astea au dispărut. Deci ar fi, în al treilea rând, în afară de punerea în valoare a acestor terenuri, o creştere importantă a masei lemnoase şi, de ce nu, o reducere cantitativă a cantităţilor de dioxid de carbon care anual creează probleme la schimbările climatice, cunoaşteţi Agenda de la Lisabona şi Acordul de la Tratatul de la Kyoto.

Noi, Grupul parlamentar al PSD+PC, vă susţinem să măriţi, dacă se poate, procentul de 10% din Fondul de mediu pentru împădurire şi dacă s-ar putea acest procent să fie mărit la dublu, pentru a putea realiza o altă lege care nu se pune în aplicare, înfiinţarea perdelelor de protecţie în zona în prag de deşertizare: Dobrogea, Călăraşi şi Ialomiţa.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Máté.

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Într-adevăr, solicităm retrimiterea la comisie pentru că la punctul 19, care se referă la art.18 alin.(1) s-a introdus această lit.b), într-adevăr, unde se prevede alocarea din Fondul de mediu a minim 10%, dar prin acest amendament dăm peste cap şi modificăm Legea bugetului de stat. Şi, atunci, cred că ar merita discutarea în comisie a acestei teme, pentru că nu cred că printr-un simplu amendament am putea noi modifica Legea bugetului de stat.

Deci, modificăm Legea bugetului de stat. Da? Printr-o lege ordinară, nu? Pentru că fiind vorba despre un proiect de lege care este lege ordinară, noi acum modificăm Legea bugetului de stat. Deci noi solicităm retrimiterea în comisie.

Domnul Mircea Duşa:

Doamna deputat Lucia Varga.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PNL apreciază că acest proiect de lege este un pas important pentru a începe aceste împăduriri ale terenurilor degradate, cu atât mai mult cu cât în România cunoaştem foarte bine situaţia privind deficitul de pădure.

Ceea ce cred însă că trebuie să luăm în considerare este faptul că, aşa cum este legea iniţiată de guvern, ea nu se poate aplica. Nu există fonduri pentru împădurirea terenurilor degradate.

Dacă vă veţi uita la sursele de finanţare conform cărora se pot realiza aceste împăduriri ale acestor terenuri, veţi vedea că în expunerea de motive, la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, anume fonduri de la bugetul de stat, atât în anul 2009 până în anul 2013 suma alocată este zero. În rest, sursele de finanţare sunt donaţii de la diverse persoane fizice sau sponsorizări.

Cred că subiectul este foarte important şi nu putem lăsa la latitudinea unor simple sponsorizări sau donaţii împădurirea terenurilor degradate şi, de aceea, s-a făcut în comisie un amendament foarte important, şi anume dirijarea a 10% din Fondul pentru mediu, fond extrabugetar, pentru împădurirea terenurilor degradate. Deci, practic, am identificat sursa de finanţare pentru a putea realiza împădurirea acestor terenuri.

Grupul parlamentar al PNL va aproba acest act normativ numai dacă va fi aprobat şi amendamentul privind alocarea a 10% din Fondul pentru mediu, pentru împădurirea terenurilor degradate.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Da. S-a făcut propunerea de retrimitere la comisie.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie. Votul este deschis.

Da, se retrimite la comisie.

Domnule preşedinte, termen două săptămâni?

Revenim la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi vă rugăm, domnule preşedinte, să ne faceţi propunerea pentru corectarea acelei erori materiale.

Domnul Mircea Marin:

Propunem ca punctul să rămână în formularea: "Prezenta ordonanţă de urgenţă a Guvernului nu afectează dispoziţiile penale în vigoare" şi eliminarea textului în continuare.

Domnul Mircea Duşa:

Da. Supun votului dumneavoastră propunerea făcută.

Votul este deschis.

Da. S-a aprobat.

La punctul 3 dacă sunt observaţii?

La punctul 4, 5, 6, 7.

La punctul 8 art.4 avem un amendament respins. Dacă se susţine, este al domnului Mircea Toader. Nu se susţine.

La punctele 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24.

Domnul Mircea Marin:

Domnule preşedinte, la pct.24 s-a strecurat o eroare materială, propunem eliminarea ei. E vorba de sintagma "până la data de 30 septembrie 2009", pentru că se intră în contradicţie cu o serie de amendamente din textul proiectului de lege şi, oricum, termenul nu mai este de actualitate. Este depăşit.

Domnul Mircea Duşa:

Da. Dacă sunteţi de acord cu propunerea făcută? Votul este deschis.

La punctele 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

(În continuare, şedinţa este condusă de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

Urmează punctul 14 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 martie 1945 din motive etnice.

Dacă din partea iniţiatorilor este cineva?

Domnule deputat, vă rog interveniţi.

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Stimate colege deputate,

Sigur, am venit să susţin o lege importantă pentru cei care au avut de suferit în perioada 1940-1945 care beneficiază de drepturi, să spunem, de compensarea suferinţelor materiale şi spirituale prin Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 care stabileşte mai multe categorii de îndreptăţiţi. Deşi se numeşte "pentru motive etnice", aş dori să vă spun că nu e vorba numai de beneficiari din cadrul populaţiei evreieşti, ci sunt foarte mulţi români neaoşi, vreau să precizez, care au suferit prin refugierea din teritoriile cedate sau ocupate. E vorba de Cadrilater, e vorba de Basarabia şi Bucovina de Nord, e vorba de Transilvania, anumite porţiuni.

Ce s-a întâmplat? Există o Lege nr.118 din 1990 care dă drepturi similare persoanelor persecutate de regimul comunist, de fapt, de regimul instaurat la 6 martie 1945 până în 1989. În timp, s-a creat un decalaj. Pentru motive similare, dacă ieşi după Legea nr.118 beneficiezi de un nivel, să spunem, de 200 de lei lunar; dacă ieşi după Legea nr.105, numai 100. La Legea nr.118 s-a modificat din 2008, reţineţi, s-a majorat această indemnizaţie.

La Legea nr.105, aprobată prin Legea nr.189, nu s-a mai majorat nimic, doar o indexare foarte simbolică. Şi atunci, împreună cu alţi doi colegi deputaţi de la minorităţi, domnul Miron Ignat şi domnul Mircovici, am propus această propunere legislativă de aducerea la un numitor comun a persoanelor care au suferit de pe urma unui regim şi după regimul celălalt. Din păcate, procesul legislativ e de durată şi, în sfârşit, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dezbătut această lege în prezenţa noastră, am discutat amendamente, pe care eu le accept, poate că unul mai puţin, respectiv, noi am convenit la Senat, adică noi, eu în dezbateri am fost de acord ca să mergem cu aplicarea de la 1 decembrie 2010. Este de acum un decalaj de un an şi jumătate faţă de Legea nr.118.

La Comisia pentru muncă s-a votat, s-a convenit, ca să nu mai avem probleme cu bugetul din 2010, să se aprobe intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2011, astfel încât Guvernul să nu mai invoce motivul că nu se indică resursa financiară pentru susţinerea acestei majorări a indemnizaţiilor.

Ca atare, vă rog să fiţi de acord cu propunerea noastră legislativă pe care eu o accept aşa cum a ieşit de la Comisia pentru muncă, inclusiv unele amendamente care s-au adus de această comisie.

Cred că facem un act de dreptate, ca oameni cu suferinţe similare să aibă un regim de similitudine. Nu vorbesc că acest decalaj de aproape doi ani l-au resimţit cei care beneficiază de Ordonanţa nr.105.

Aceasta este pledoaria mea. Vă rog să fiţi de acord să votaţi aşa cum rezultă din raportul Comisiei pentru muncă.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat Vainer.

Din partea Guvernului, doamna Doina Pârcălabu, preşedinta Casei Naţionale de Pensii.

Doamna Domnica-Doina Pârcălabu (preşedintele Casei Naţionale de Pensii):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Bună ziua!

Acest proiect de lege se referă la majorarea indemnizaţiilor acordate persoanelor persecutate din motive etnice, în sensul dublării acestei indemnizaţii. Aceste drepturi se acordă din bugetul de stat pentru un an de zile, valoarea modificată a acestor indemnizaţii se ridică la suma 419,4 milioane de lei. Având în vedere textul actului normativ care prevede aplicarea acestuia începând cu data de 1 ianuarie 2010 şi faptul că în bugetul de stat pentru anul în curs nu au fost prevăzute aceste sume, Guvernul nu susţine adoptarea prezentului act normativ.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna preşedinte. (Doamna Aurelia Vasile doreşte să intervină la dezbateri generale)

Procedură? N-am ajuns încă, mai avem preşedintele comisiei sesizate, şi vă dau cuvântul cu toată susţinerea.

Domnul preşedinte Paul Victor Dobre. Vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

În conformitate cu prevederile art.95, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 martie, din motive etnice.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei pentru buget, avizul negativ al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, punctul de vedere al Guvernului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, în sensul majorării cuantumului indemnizaţiilor acordate beneficiarilor acestui act normativ, de la 100 la 200 de lei.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege cu amendamente.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform art.73 alin.(1) din Constituţie.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 19 deputaţi din totalul de 20. Raportul a fost adoptat cu majoritate, înregistrându-se o abţinere.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 23 septembrie 2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vizavi de precizarea făcută de reprezentantul Guvernului, probabil că doamna preşedinte citea din expunerea veche, punctul de vedere al Guvernului, prin proiectul de lege am corectat termenul de aplicare începând cu 1 ianuarie 2011, deci nu se pune problema alocării de resurse în acest an, urmând ca bineînţeles la construcţia bugetului pe anul viitor să se ţină cont de acest proiect de lege.

Încă o dată, este o reparaţie morală, materială destul de modestă adusă unor oameni care au suferit şi cred că convergenţa la care am ajuns în comisie va fi valabilă şi în plenul Camerei.

Vă mulţumesc.

Pentru timpi?

Domnul Ioan Oltean:

Nu, suntem în procedură normală de vot. Deci nu suntem în procedură de urgenţă.

La dezbateri generale, doamna deputat Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Vă rog, stimată colegă.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar PSD+PC va vota această iniţiativă legislativă în condiţiile în care spunem că aceste persoane care au fost persecutate în regimurile instaurate în România după data de 6 martie 1945, împreună cu cei care au fost în stradă la evenimentele din decembrie '89, au dus ca astăzi noi să fim în acest Parlament, să putem să spunem că suntem o ţară democrată, să putem să ne exprimăm.

Cred că toţi cei care suntem astăzi în plenul Camerei Deputaţilor trebuie să aducem recunoaştere acestor oameni. La fel şi celor care, să spunem, au încununat eforturile lor şi o dată cu acţiunile din stradă ale Revoluţiei din '89, în condiţiile în care este o recunoaştere că poate mulţi din cei care suntem astăzi în aceste bănci, mulţi care sunt astăzi în funcţii importante în România, demnităţi importante, în acele zile nu au ieşit din casă sau nu erau în ţară.

Reparaţia morală despre care vorbea domnul preşedinte Dobre este corectă. Vom vota acest proiect de lege.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc.

Domnul preşedinte al Comisiei pentru muncă doreşte să facă o precizare.

Vă rog, domnule preşedinte.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc.

E o modificare importantă inclusiv la textul legii. E vorba de persoanele persecutate cu începere...

Doamna Aurelia Vasile (din bancă):

Ştiu. Am făcut doar o trimitere.

Domnul Victor Paul Dobre:

Da. E în regulă. Am înţeles.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Şi noi susţinem ideea acestui proiect de lege, precum şi esenţa care a dus la această lege. Nu ştiu dacă formula care s-a realizat în comisie este cea mai bună. Însă trebuie să atrag din nou atenţia unei, poate, erori materiale. Dar în raport ne aflăm în situaţia modificării unei legi care este aplicabilă persoanelor persecutate din motive etnice, după data de 6 martie '45. S-a dorit să se vină mai în faţă, martie '40. Corect. Numai că formularea propusă de comisie este în perioada martie '40 - martie '45, deci îi excludem pe cei care până acum au beneficiat de aceste sporuri, ca să zic aşa. Ca atare, comunitatea germană este exclusă din cauza acestei legi.

Cred că ar trebui ca formularea să fie: "...începând cu data de..." şi să lăsaţi "...până la..." Deci, partea aceea din textul legii, adică titlul legii şi alin.1 să rămână fără acea parte de "...până la 6 martie '45". Că doar aşa va fi într-adevăr corectă legea.

De altfel, propunerea, iniţiativa legislativă iniţială nu avea această modificare, s-a realizat în comisie.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc.

Domnul Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În principiu, Grupul parlamentar al PDL susţine această iniţiativă legislativă, însă datele problemei s-au schimbat radical. Fac precizarea că sunt în discuţie circa 200 de milioane de lei şi cred eu că este necesar să retrimitem la comisie această iniţiativă, astfel încât să obţinem un nou punct de vedere al Guvernului, aducându-vă aminte doar faptul că urmează să aplicăm inclusiv Legea responsabilităţii fiscal-bancare.

În consecinţă, solicităm retrimiterea la comisie.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Cristian Dumitrescu. Procedură, bănuiesc.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Ne-am mai găsit, domnule preşedinte, în astfel de situaţii, în astfel de proiecte de lege reparatorii care se referă la persoane care au suferit anumite persecuţii în urmă cu foarte, foarte mult timp. Riscăm, dacă o mai împingem la comisie şi aşteptăm nu ştiu ce cu legea responsabilităţii fiscale, ca s-o facem post factum, adică să facem legea şi să nu mai avem la cine să se refere această lege.

Nu cred că estre cazul s-o mai trimitem. Dacă vor fi imperfecţiuni, ceea ce eu nu cred, acele imperfecţiuni se pot rezolva.

În opinia mea, orice astfel de lege are un caracter special, în sensul că are o trăsătură de urgenţă. O retrimitere la comisie şi o tărăgănare nu este în favoarea acestui tip de lege şi am văzut că de câte ori o trimitem la comisie şi căutăm soluţii, de tot atâtea ori nu facem altceva decât să tărăgănăm lucrurile.

Sunt împotrivă. Deci, un punct de vedere pentru şi un punct de vedere împotrivă. Aşa cum este normal în orice Parlament, va decide votul plenului.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule coleg.

Eu supun votului dumneavoastră propunerea făcută de către domnul deputat Petru Călian, aceea de... (Domnul deputat Niculae Mircovici doreşte să intervină)

Suntem în procedură de vot, vă rog frumos să aveţi răbdare.

Cine este pentru retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege. Vă rog să votaţi.

Cu 109 voturi pentru, 107 voturi împotrivă şi o abţinere, propunerea de retrimitere la comisie a trecut.

Termen: două săptămâni.

Vă rugăm de îndată să se facă procedura de solicitare a unui nou punct de vedere din partea Guvernului.

Deci, două săptămâni, termen pentru un nou raport.

Pe procedură, vă rog, domnule coleg.

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Problema de procedură este mai mult o problemă de bun simţ decât o problemă de procedură.

Eu îmi cer scuze faţă de dumneavoastră, domnule preşedinte de şedinţă, că nu aţi fost sesizat de către cei doi secretari că eram cu mâna sus cu mult înainte de a începe procedura de vot şi am făcut acest lucru dintr-un motiv foarte simplu: toţi cei trei iniţiatori au făcut parte din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Dumneavoastră aţi dat cuvântul grupurilor politice din Parlament şi este foarte frumos că aţi făcut acest lucru, dar este urât că nu aţi dat cuvântul la dezbateri generale şi unui reprezentant al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din care făceau parte cei trei iniţiatori. Domnul Vainer a vorbit în calitate de iniţiator, iar dumneavoastră nedând cuvântul la dezbateri generale, ne-aţi pus într-o situaţie foarte delicată pe noi, cei din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, care, în marea majoritate a cazurilor, am sprijinit iniţiativele legislative ale dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumim şi noi, domnule coleg.

Următorul proiect de lege este cel de la poziţia 15: Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.12 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul.

Domnul Tabără, dar în calitate de iniţiator. O să vă rog să nu amestecăm cele două calităţi.

Deci, vă rog în calitate de iniţiator să vorbiţi şi pe urmă în calitate de preşedinte al Comisiei de agricultură.

Domnul Valeriu Tabără:

În primul rând, proiectul de lege a fost discutat, în urmă cu două săptămâni a fost retrimis la comisie. Este vorba de o reglementare privind componenţa comisiilor pentru aplicarea legilor fondului funciar, în componenţa cărora se propune să fie şi reprezentant al unităţilor de cercetare, care nu de puţine ori fac şi obiectul retrocedărilor. Şi cred că este normal să fie aşa.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Guvernului, dacă există un punct de vedere.

Domnul secretar de stat Dănuţ Apetrei.

Domnul Dănuţ Apetrei (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ţinând cont de faptul că observaţiile Guvernului au fost însuşite de către iniţiatori, Guvernul este pentru.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Acum, punctul de vedere al comisiei sesizate în fond.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Doamnelor deputate,

Nu fac decât să prezint concluziile raportului suplimentar pe care l-am făcut după retrimiterea la comisie.

Plenul Camerei Deputaţilor a hotărât, în şedinţa din 1.III.2010, retrimiterea la comisie a raportului asupra Propunerii legislative pentru modificarea alin.(3) al art.2 din Legea fondului funciar nr.18/1991, în vederea întocmirii unui raport suplimentar.

În şedinţa din 9.III.2010, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, 25 pentru şi 2 voturi împotrivă, menţinerea raportului iniţial.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale.

Domnule deputat Victor Surdu, vă rog.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Grupul parlamentar al PSD susţine această iniţiativă legislativă, cel puţin din două motive: primul, că de-a lungul timpurilor, de la aproape jumătate de milion de hectare de teren pe care îl aveau în exploatare staţiunile de cercetări, s-a ajuns undeva la vreo 30 şi ceva de mii de hectare.

Sigur că aici intervine şi al doilea motiv, că e normal, e necesar, am susţinut încă de prin anii '90, să revină în proprietate terenul care a fost sub diferite forme confiscat, colectivizat de bună voie şi nesilit de nimeni, dar sunt o serie de sesizări la comisie din care rezultă că anumite persoane, profitând de faptul că un reprezentant al staţiunilor de cercetări sau al institutelor de cercetări nu era prezent în această comisie, au căpătat drept de proprietate a unor suprafeţe, deşi nu aveau terenul pe suprafeţele respective şi nici nu au fost repartizate de vreo comisie locală sau judeţeană să reintre în drepturi pe terenul pe care staţiunea îl exploata.

Din dorinţa de a reveni la unul dintre marii...România fiind una dintre marile producătoare de seminţe şi având o bună bază de gene şi o bună bază de cercetători, am fost de acord şi vă supunem şi dumneavoastră spre vot acest proiect de lege.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Tinel, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnul preşedinte Tabără v-a spus că acum două săptămâni am retrimis la comisie acest proiect de lege tocmai pentru că intervenise acolo probleme pe cutumă, dacă directorii, şefii acestor staţiuni de cercetare să facă parte din comisiile de retrocedare, sau să nu facă parte. Eu, din experienţa mea proprie, vă spun că dacă i-am fi introdus în comisiile astea de retrocedare o dată cu aplicarea legii 18/1991, deci acum aproape 20 de ani, poate că n-am fi avut parte de acele abuzuri care s-au petrecut în perioada aplicării legilor retrocedării.

A zis domnul profesor Surdu că de la 500 de mii de hectare, am ajuns pe la vreo 34 de mii de hectare acum în administrarea staţiunilor de cercetare. Cred că poziţia asta nouă a directorilor, lăsând la o parte unele abuzuri şi ilegalităţi pe care ei le-au comis, cred că poziţia asta nouă pe care le-o conferă, de membru în comisiile de retrocedare, este de bun augur, în sensul că preîntâmpină eventuale abuzuri în comisiile locale şi judeţene.

Grupul parlamentar al PDL susţine proiectul de lege în forma prezentată.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt alte intervenţii.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Şi data trecută am solicitat retrimiterea la comisie. De data asta nu voi susţine acest lucru. În schimb, voi spune că cel puţin pentru noi este inacceptabil să votăm această iniţiativă şi vă spun de ce. Atunci când cineva solicită retrocedarea dreptului de proprietate şi acest teren este chiar la vreun institut, să facă parte din comisie şi cel care solicită şi cel care ar trebui să dea la dispoziţia comisiei în vederea retrocedării, înseamnă pentru mine că lângă judecătorul care trebuie să ia decizie, va fi prezent şi procurorul şi avocatul care reprezintă partea tocmai pentru a lua o decizie bună.

Din acest punct de vedere, noi nu putem susţine această iniţiativă.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă mai sunt şi alte intervenţii.

Dacă nu, stimaţi colegi, trecem la dezbaterea pe articole a raportului întocmit de către comisia sesizată în fond.

Dacă la titlul legii, poziţia 1 din raport, sunt observaţii. Nu sunt.

Poziţia 2. Nu sunt observaţii.

Poziţia 3. Nu sunt observaţii.

Neexistând alte intervenţii, dezbaterea pe articole s-a finalizat, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Poziţia 16 din ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru completarea art.18 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să intervină.

Da, vă rog. Domnul deputat Constantin Chirilă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Vă rog, stimate coleg, să susţineţi proiectul.

Domnul Constantin Chirilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am dori completarea art.18 din Legea fondului funciar din 1991 pentru a rezolva o problemă vizând terenurile situate în intravilanul localităţilor rămase la dispoziţia organelor administraţiei publice locale de la persoanele care au decedat sau nu au moştenitori.

Trebuie să subliniem de la început că propunerea legislativă nu va aduce nicio tulburare situaţiei juridice stabilite prin Legea fondului funciar, cei care au intrat deja în proprietate prin titlurile eliberate, sau numai prin punerea în posesie, neavând a suferi nicio atingere.

Prin această propunere legislativă, vrem să venim în sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale care, prinse în procesul descentralizării şi autonomiei, trebuie să facă faţă greutăţilor.

Vă mulţumesc şi vă rog să votaţi modificarea art.18 din Legea fondului funciar.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Dănuţ Apetrei.

Domnul Dănuţ Apetrei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative în forma prezentată.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc. şi eu.

Comisia sesizată în fond. Domnul preşedinte Valeriu Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi şi deputate,

Vă prezint raportul asupra Proiectului de Lege pentru completarea art.18 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru completarea art.18 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 11 martie 2010.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în forma iniţială în condiţiile art.75 alin.(2) Teza a III-a din Constituţia României.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea grupurilor parlamentare, pentru dezbateri generale, domnul deputat Victor Surdu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt multe primării care ar dori să utilizeze aceste suprafeţe. Am susţinut şi în comisie, iar iniţiatorii susţin şi astăzi în plen.

Legea a fost adoptată de Senat, după cum aţi auzit raportul prezentat de domnul preşedinte Tabără.

În mod normal, ar trebui să trecem peste avizul negativ pe care l-a dat Guvernul, pentru că ar trebui Guvernul să înţeleagă că, prin aplicarea acestei legi, Guvernul, mai ales la comunele care au veniturile mai mici, sursele de acumulare de venituri anuale nu sunt atât de importante, ar putea să valorifice superior suprafeţele acestea, care, oricum, stau în paragină, şi de regulă sunt, de la o etapă la alta, mai mult acoperite de gunoaie.

Deci, Grupul parlamentar al PSD + PC susţine, în favoarea administraţiilor locale, a primarilor, a primăriilor, a consiliilor locale adoptarea acestei legi.

Vă rog să veniţi alături de foştii primari; sunt o mulţime de deputaţi aici care au fost primari şi ştiu acest subiect mai bine decât mine.

Vă rog să votaţi pentru.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnul Olar.

Domnul Corneliu Olar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Întăresc ideea domnului Surdu, mai ales că am avut şi eu calitatea de primar, şi sunt atâtea situaţii când primăriile, mai ales în mediul rural, nu au terenuri, şi după cum ştiţi dumneavoastră, avem atâtea fonduri de absorbit de la Uniunea Europeană, şi impun oarecum primăriilor să aibă cel puţin terenul; terenul să facă parte din domeniul public.

Aşa că, subscriu şi eu la acest amendament şi lege.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, stimate coleg.

Dacă mai sunt şi alte intervenţii?

Dacă nu, trecem la dezbaterea raportului comisiei sesizate în fond.

Vă rog să urmăriţi cu atenţie amendamentele admise.

Dacă la punctul 1 - titlul legii - sunt observaţii? Nu.

Dacă la punctul 2 din raport sunt observaţii? Nu avem.

Cu aceasta am epuizat raportul comisiei sesizate în fond.

Vă cer scuze, domnul deputat Marton Arpad.

Rog secretarii de şedinţă să urmărească.

Înţeleg că s-a renunţat la cuvânt.

Deci, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

(În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Pe procedură, domnul deputat Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Aş avea o rugăminte, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal: să suspendăm dezbaterile, în continuare, din această după-amiază, şi să trecem la sesiunea de vot final.

Am amânat şi votul pe moţiune.

Apoi cred că este mai corect să votăm, după care, sigur, nu este niciun fel de problemă dacă vom dezbate în următoarea şedinţă de plen.

Mulţumesc mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Marton Arpad, vă rog.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu, pe procedură, am ridicat mâna la timp, că nu a existat niciun secretar, deci s-a lucrat în mod ilegal, este o altă problemă.

Am dorit să intervin la punctul 2, pentru că această comisie pentru agricultură vine cu o invenţie juridică nemaiîntâlnită: modifică sistemul testamentar printr-o lege, modificare a Legii nr.18/1991, şi are nişte prevederi interesante, care modifică şi Legea administraţiei publice locale, şi toate celelalte legi care reglementează cum se gestionează domeniul public al statului sau al administraţiilor publice locale, printr-o singură frază dintr-un articol de modificare a Legii nr.18. Mi se pare ilogic şi foarte periculos. Este contrar însăşi ideii despre care s-a vorbit, cum că ar fi nevoie de a da posibilitatea acelor organe alese în teritoriu, să vină cu aceste terenuri în partidă cu un parteneriat public-privat şi alte asemenea, din moment ce bag direct în domeniul public al statului intravilanul care a rămas fără domeniul public al administraţiei publice locale, cei care au rămas fără moştenitori. Deci, este o prevedere periculoasă.

În textul iniţial este o prevedere corectă, lăsând la latitudinea autorităţilor să opteze după placul lor, ce să facă cu acea moştenire, conform sistemului testamentar din România. Şi nu ne apucăm să modificăm printr-o altă lege sistemul testamentar din România. Aşa văd eu lucrurile.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Există o propunere făcută de domnul Toader, şi aş vrea să ştiu dacă există şi un acord al liderilor de grup, în sensul ăsta?

Atunci aş dori să pregătiţi cartelele de vot, şi vă supun la vot această propunere.

Avem o problemă în ceea ce priveşte votul pe cartelă, pentru că, pentru pregătirea sesiunii de vot final, câţiva colegi de-ai noştri şi-au uitat cartelele. Pentru a putea fi emise alte cartele, pentru 5 minute... Deci, se emit pentru dânşii, în momentul acesta, cartelele respective.

Vă propun să luăm o pauză de 5 minute, până când se repune sistemul în funcţiune.

- după pauză -

Doamna Roberta Alma Anastase:

Reluăm şedinţa.

Domnule deputat Toader, vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Aţi văzut că a fost o dezbatere colaterală, înainte de a începe votul final, şi vă cer, respectuos, rugămintea să solicitaţi plenului Camerei să întoarcă la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi modificarea art.18 din Legea fondului funciar nr.18/1991, fiindcă nu are un aviz al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Este o problemă juridică şi au căzut de acord, cele două comisii, să fie un raport comun, şi am rugămintea să fiţi de acord şi să o întoarcem la comisii, să fie un raport comun.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Voiam doar să fac o precizare: nu pentru raport comun, pentru că nu noi am fost sesizaţi pe fond, ci raport suplimentar de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, ar fi cel mai corect.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am să supun la vot aşa, dacă există şi un acord al liderilor în sensul acesta?

Pe procedură, vă rog.

Domnul Eugen Bejinariu:

Doamna preşedinte,

În primul rând, trebuie să ne spuneţi dacă suntem în pauză sau nu, că nu am auzit când aţi spus că reîncepem discuţiile.

A doua: domnul Toader poate vine şi ne spune care este şi articolul din Regulament prin care reîntoarce un proiect de lege sau un articol dezbătut dintr-o iniţiativă legislativă, o întoarce, o supune plenului şi o întoarce la comisie. Să ne dea şi articolul din Regulament, ca să ştim cu toţii, să votăm în cunoştinţă de cauză.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am revenit în şedinţă.

Dau cuvântul, cu explicaţii, eventual şi domnului deputat Daniel Buda, dacă sunt necesare.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Am să vă dau explicaţii şi pe procedură. Domnul Marton Arpad a ridicat mâna şi nu i s-a dat cuvântul pe procedură; era dreptul lui, că ridica această problemă. Mi s-a părut corect să o reintroducem.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Daniel Buda.

Am să îl rog să aibă o intervenţie pe fondul problemei, astfel încât să înţelegem cu toţii.

Domnul Daniel Buda:

Domnilor colegi,

Este vorba despre un proiect de lege care a fost doar la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, şi nu a fost şi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi vizează dreptul de proprietate. Este o greşeală pe care vrem să o îndreptăm. Nu văd de ce atât de multă discuţie pe marginea acestei chestiuni.

Repet: este vorba de discutarea unui articol din Legea nr.18 care se referă la dreptul de proprietate, iar acest proiect de lege nu a fost şi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Solicităm să ne pronunţăm şi noi, pentru că noi nu putem să dăm drumul în spaţiu public la un proiect de lege care nu a fost la noi, şi să meargă prost.

Şi, până la urmă, înţeleg că, totuşi, a fost vorba de un consens al liderilor partidelor din Cameră.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, pe procedură.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Într-adevăr, colegul meu Eugen Bejinariu a avut dreptate. Nu există posibilitatea ca în plenul Camerei să stabilim că pe o problemă de fond, o altă comisie dă aviz.

Din ceea ce cunoaştem, avem o perioadă de 5 zile, din momentul în care este sesizat Biroul permanent, ca una din comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor să solicite şi ea aviz sau raport pe fond, sau unul din grupurile parlamentare să facă această solicitare.

Deci, cei care solicită retrimitere la comisie, trebuie să argumenteze altfel decât aşa cum a fost argumentat. Deci, nu se poate ca din plen; nu există articol în Regulament.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Valeriu Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Sigur, este o chestiune la finalul dezbaterii, dar de fapt noi nu am finalizat prin vot această lege, această propunere legislativă din partea dumneavoastră, şi eu vă solicit în calitate de preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, de a fi retrimisă la comisie, pentru că există o chestiune, care, din păcate, ne-a scăpat tuturor membrilor comisiei: o interpretare a unuia dintre articole, şi cred că trebuie să fie foarte bine făcută.

Legea este bună, dar trebuie acest lucru, şi vă rog să acceptaţi această retrimitere la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, pentru a putea să clarificăm toate problemele.

Mulţumesc mult.

Termen: o săptămână.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule Tabără.

Înţeleg că nu mai sunt alte intervenţii pe procedură.

Atunci avem de supus la vot, întâi, propunerea făcută de domnul deputat Tabără, de întoarcere la comisie pentru acest proiect.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Nu funcţionează sistemul electronic.

Vă rog să reluăm votul. Votul este deschis.

S-a încheiat votul: 105 voturi pentru, 34 voturi împotrivă, 3 abţineri.

Această propunere a fost aprobată.

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Mircea Toader. Haideţi să încercăm votul electronic pe următorul vot, să vedem dacă avem aceleaşi probleme.

Să facem atunci un minut înregistrarea prezenţei. Vă rog să vă înregistraţi prezenţa.

Bun. Până acum şi-au înregistrat prezenţa 218 deputaţi.

Cred că putem să supunem acum la vot propunerea făcută de domnul Toader, pentru a încheia dezbaterile şi a intra în sesiunea de vot final.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Acum votăm începerea votului final.

189 voturi pentru, 25 împotrivă, 2 abţineri.

Propunerea s-a aprobat.

Acum intrăm în sesiunea de vot final şi vom vota la primul punct moţiunea simplă iniţiată de 52 de deputaţi (Grupul parlamentar al PSD + PC).

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 121 voturi împotrivă, 100 voturi pentru, 6 abţineri.

Moţiunea a picat.

2. moţiunea simplă iniţiată de 54 de deputaţi (Grupul parlamentar al PNL).

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

124 voturi împotrivă, 7 abţineri, 95 voturi pentru.

Şi această moţiune a picat.

3. Proiectul de hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a unei anchete cu privire la funcţionarea şi funcţionabilitatea sistemului de asigurări din România.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

105 voturi pentru; 115 voturi împotrivă; 6 abţineri.

Proiectul de hotărâre a picat.

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România.

Lege ordinară.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 184 voturi pentru, 44 voturi împotrivă, 2 abţineri.

Proiectul a trecut.

5. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.12 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

Lege organică.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 209 voturi pentru, 21 împotrivă, 2 abţineri.

Propunerea a trecut.

În ceea ce priveşte punctul 6, am votat retrimiterea la comisie.

Cu aceasta, am încheiat sesiunea de vot final.

Vă mulţumesc.

Ne revedem mâine, începând cu ora 9,00, la plenul comun.

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,55.