|
|
Domnul Dominique Strauss-Kahn: Domnule preşedinte, Onoraţi membri ai Parlamentului României, Este o plăcere şi o onoare de a avea şansa în această zi să adresez câteva cuvinte Parlamentului. Însă, înainte de a o face, vreau să-mi cer scuze, din două motive. Primul, pentru că nu pot să ţin acest discurs în limba română. Îmi pare rău, dar româna mea nu e deloc bună. Al doilea motiv. Intenţionasem să petrec mai mult timp cu dumneavoastră şi doream iniţial să plec din România mâine, ceea ce-mi dădea mai mult timp să vă răspund la întrebări. Însă au apărut două probleme. Prima: faptul că, după ce am hotărât organizarea acestei întâlniri, s-a hotărât ca la New York, mâine, să aibă loc o întâlnire foarte importantă şi este vorba despre contribuţia comunităţii internaţionale pentru Haiti şi trebuie neapărat să ajung la această întâlnire. Apoi, m-am gândit că este posibil să plec cu avionul de la ora 5 şi iată că astăzi se întâmplă ca British Airways să fie în grevă, aşa că trebuie să plec mai devreme. Deci, una peste alta, toate aceste motive fac ca timpul petrecut cu dumneavoastră să fie scurt, aşa că n-o să am ocazia să ascult remarcile dumneavoastră. Îmi cer scuze, însă nu pot să îmi gestionez timpul altcumva. Azi dimineaţă, m-am întâlnit şi am fost onorat să mă întâlnesc cu domnul preşedinte Băsescu, cu domnul prim-ministru Boc şi cu ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu şi, de asemenea, cu guvernatorul Băncii Naţionale, domnul Mugur Isărescu. Dar, în afară de aceasta, am avut şansa să mă întâlnesc cu tineri, cu studenţi de la Academia de Studii Economice şi cred că a fost o întâlnire foarte utilă, cel puţin din punctul meu de vedere, nu ştiu care-i părerea lor. Pentru că aceşti tineri reprezintă viitorii lideri ai ţării dumneavoastră. Am încercat să le explic cu ce ne ocupăm noi şi să ascult întrebările lor. E nevoie să ne plecăm urechea către membrii noştri şi nu doar către liderii politici, nu numai către mediul de afaceri, ci să îi ascultăm şi pe tineri. E nevoie să înţelegem mai bine cum se simt aceşti tineri, ce cred ei despre susţinerea FMI-ului pentru ţări ca a dumneavoastră. Aşa că voi încerca să abordez trei probleme în faţa dumneavoastră. Prima priveşte situaţia curentă în criza economică financiară globală. Apoi, care sunt paşii ce trebuie făcuţi în continuare, inclusiv pentru România şi apoi câteva cuvinte despre rolul FMI. Să începem cu situaţia în care ne aflăm aici, acum. Ştiţi datele. Sunt semnele unei reveniri. O revenire care apare mai curând decât ne aşteptam şi asta este vestea cea bună. Vestea cea rea este că această revenire este o revenire pe mai multe paliere. În anumite părţi ale lumii, cum ar fi Asia, revenirea e mai rapidă, Statele Unite se află undeva la jumătate şi avem nevoie de date suplimentare, datele din trimestrul I al acestui an, şi Europa, care rămâne în urmă. Revenirea se întâmplă şi în Europa, însă ritmul nu este foarte rapid. Noi credem că, în Europa, va exista o creştere de 1-2% în 2010, ceea ce nu reprezintă suficient de mult. Primul lucru pe care vreau să-l subliniem este faptul că, indiferent că revine această creştere economică, nu trebuie să ne culcăm pe lauri. Acesta ar fi primul lucru. Al doilea, ştiţi foarte bine că rata şomajului este încă foarte ridicată şi că urmează să se ridice în lunile ce urmează. Există o întârziere, un decalaj între reluarea creşterii economice şi vârful şomajului. Uneori acest decalaj durează între şase şi opt luni sau chiar mai mult. Ce înseamnă acest lucru? Chiar dacă avem de-a face cu creşterea economică, vor exista încă oameni care-şi vor pierde slujbele în lunile ce vor veni. Şi înţeleg foarte bine cât de dificil este să explici poporului că lucrurile se îmbunătăţesc, ceea ce este real şi trebuie să construim încrederea şi, pe de altă parte, să explici oamenilor că îşi pierd slujba sau şi-o vor pierde în zilele ce vor veni. Sunt lucruri greu de înţeles de oameni şi este dificil şi din punctul dumneavoastră de vedere ca aleşi, dar aceasta este realitatea. Dar asta înseamnă că vom susţine diversele economii până când mediul va fi suficient de sigur pentru a şti că nu ne vom întoarce în recesiune. Al doilea motiv pentru care nu trebuie să ne culcăm pe lauri este, aşa cum ştie toată lumea, că această criză a început în Statele Unite şi, dintre multele învăţăminte ale crizei, unul important este faptul că avem nevoie de reglementare, de supraveghere a sistemului financiar. S-au făcut multe, experţi, băncile centrale, naţionale lucrează împreună la aceste reglementări. Însă, iarăşi apare o contradicţie, aproape la fel cu cea legată de şomaj. Contradicţia înseamnă că e nevoie de timp pentru noi reglementări. Vorbim despre Basel II, care reprezintă de fapt un set de norme pentru sectorul bancar. Însă a durat 12 ani pentru a se construi acest Basel II. Or, noi n-avem la dispoziţie 12 ani. Oamenii din diverse ţări, inclusiv din România, cer ca ritmul acesta să se accelereze. Cer guvernelor să reglementeze mai bine sectorul financiar şi nu doresc să aştepte prea multă vreme. Care este consecinţa? În multe ţări, inclusiv în Statele Unite, aţi văzut propunerile Guvernului american, guvernul propune diverse lucruri care sunt logice. Însă Uniunea Europeană propune altceva şi asta e logic. Problema este că aceste două sisteme nu se potrivesc între ele şi asta creează provocări la nivel global. Dacă provocările sunt globale şi răspunsurile trebuie să fie globale. Când se va scrie istoria acestor vremuri, una dintre trăsăturile fundamentale, sunt sigur, va fi să se spună aşa: a fost o cooperare fără egal între ţări şi de aceea am evitat o criză care putea să fie la fel de adâncă ca marea perioadă de depresiune economică. Însă, forţa politică a existat până anul trecut, forţa aceasta a colaborării, în care toţi liderii, începând cu China, până la Angela Merkel, până la Barack Obama, au conlucrat, fiindcă toată lumea a înţeles că nu exista o altă cale, nu puteam avea fiecare soluţia noastră la criză. Însă, ne interesează o soluţie comună, acest moment cu recuperarea iată că se pierde. Şi este un risc important, pentru că rezolvarea problemelor din sectorul financiar are nevoie de consens politic. Un consens politic care să fie cel puţin la fel de important ca cel pe care l-am atins în punctul maxim al crizei. Deci, datorită creşterii şomajului, datorită faptului că avem nevoie de consens politic, din nou nu e cazul să ne culcăm pe lauri. Bineînţeles, în diverse ţări criza a fost suportată în diverse moduri. În Europa Centrală, începând cu Polonia, pe de o parte, care a fost aproape imună la această criză, mergând până în Ţările Baltice, Ungaria, România unde criza a avut un impact important asupra majorităţii oamenilor. De unde vine diferenţa? De ce, între ţări care arată aproximativ la fel, ca Polonia, România, Ungaria şi altele, de ce există aceste diferenţe majore? Mai ales, pentru că politicile economice dinainte de criză şi instituţiile care puteau să rezolve criza nu au aceeaşi calitate. Acesta este un nou învăţământ al crizei, şi anume că politicile contează, că ceea ce facem nu reprezintă o evitare a crizei, dar ne ajută să atenuăm efectele unei crize. Însă, să privim lucrurile la un nivel mai larg, la nivel european. Acolo este un alt învăţământ şi aş vrea să insist asupra acestuia câteva minute, pentru că dumneavoastră sunteţi cei care creează legile, şi nu doar legile pentru România, ci şi cei care influenţează legea la nivel european. Celălalt învăţământ pe care l-am tras este acela că atunci când eşti în ape liniştite, instituţiile europene funcţionează, dar când apele sunt tulburi atunci, evident, apar slăbiciunile instituţiilor europene la lumină. Iar cadrul în care conlucraţi cu toţii nu este astăzi suficient de puternic pentru a face faţă unei crize ca aceasta. De aceea, dacă am un singur mesaj, ca director general FMI, pentru ţările care sunt membre ale FMI-ului şi pentru dumneavoastră, acest mesaj este că a venit timpul să folosim această criză pentru a remodela instituţiile europene. Şi pentru a face acest lucru există trei priorităţi, după părerea mea. Prima este chiar evidentă. Avem nevoie de o transformare totală a arhitecturii financiare europene. Comisia, Parlamentul European lucrează în acest moment pe noi reglementări şi pe un nou nivel de supraveghere. După părerea mea însă nu e suficient. Nu e suficient pentru că trebuie să şi prevenim, şi, prevenirea unei crize, evident, este utilă, însă avem nevoie de instrumente pentru a gestiona o criză şi a rezolva o criză în momentul în care apare o criză, indiferent cât de preventiv ai acţionat. Evident, nici unul dintre dumneavoastră nu aţi putea spune că nu va mai exista o criză financiară. Indiferent de supraveghere, de reglementare, de măsurile preventive care există pentru a aborda problemele din sectorul financiar, peste trei ani, peste cinci ani, peste zece ani va exista o altă criză financiară. Aşa că la nivel european e nevoie de mai mult decât de reglementare şi supraveghere. E nevoie de o autoritate de decizie europeană. Înţeleg că e foarte dificil, e o provocare majoră din punct de vedere tehnic şi politic, însă e ceva fezabil. După părerea mea este absolut necesar să existe un astfel de organism în cadrul Uniunii Europene. Aceasta a fost prima prioritate. A doua prioritate, este clar că foarte mulţi ani aţi putut să economisiţi, totuşi nu s-au făcut destule. Uniunea Europeană trebuie să lucreze cu dumneavoastră mai îndeaproape, dar nu sunt suficiente o singură monedă şi o singură bancă centrală, trebuie şi coordonare economică. Asta este foarte clar astăzi, şi probleme precum cele din Grecia care cred eu că vor fi depăşite cu ajutorul Uniunii Europene, ei bine, aceste probleme provin din faptul că există o monedă unică în 16 ţări, dar nu există o politică economică unică şi ele nu se coordonează în cadrul politicilor lor economice şi nici nu există o modalitate de a ne aştepta ca o monedă unică să funcţioneze în toate statele membre dacă nu avem o politică economică consecventă. Ideea este să evităm producerea altor crize în Europa, în zona euro şi, cum facem acest lucru? printr-o politică coordonată într-un mod mult mai bun. Deci, este foarte uşor de construit o astfel de uniune monetară, dar trebuie să avem în vedere şi viitorul. Pe termen scurt, problema este aceea de a combate şomajul şi de a restimula creşterea, dar, pe termen lung, problema adevărată este aceea a competitivităţii. Ştiţi foarte bine că acum eu ocup un loc unde obţin informaţii, întâlnesc oameni din toată lumea. Şi, ceea ce mi se pare ciudat, este că, deşi mă simt european, există riscul ca Uniunea Europeană şi orice membru al acestei uniuni în 10 ani de acum înainte, sau poate chiar în 20 de ani, să existe o luptă, o competiţie, o concurenţă adevărată, precum şi o inovaţie sporită, o creştere sporită în Asia, în America, în America Latină, iar riscul este ca Uniunea Europeană să fie dată la o parte, să nu mai poată să ţină pasul cu aceste evoluţii. Dar noi putem să schimbăm lucruri împreună, putem să facem ceva. Riscul ca Europa să fie marginalizată în următorii 20 de ani este un risc adevărat. Se scriu foarte multe în ziare, se scriu foarte multe lucrări, profesorii universitari scriu foarte multe lucrări, despre cum vor evolua lucrurile, despre cum va evolua China, despre cum va fi concurenţa economică, însă realitatea este cu totul alta. Ce vrem noi să facem? Noi, ca Uniune Europeană, vrem să facem parte din acest joc în 10-20 de ani sau ne propunem să acceptăm că acest joc va implica o trenare a lucrurilor în această parte a lumii, în Europa adică. Uniunea Europeană trebuie să stea la masă cu ceilalţi jucători, dar trebuie să aducă şi o miză. Trebuie să sporească rolul şi greutatea instituţiilor europene. Trebuie să ne reîntoarcem la competitivitate şi trebuie să ne reîntoarcem până la urmă la creştere, ceea ce nu este tocmai ce vedem în urma acestei crize. Deci, cum se aplică toate aceste idei României? În marea majoritate a ţărilor din această zonă, guvernele au luat hotărâri dure, ceea ce se aplică şi României, iar Parlamentul României a luat nişte decizii dure. Ţara dumneavoastră practic a înregistrat nişte progrese remarcabile, economice, sociale în ultimii 20 de ani, creşterea şi-a luat avânt, s-au înregistrat evoluţii pozitive în multe alte domenii şi toate aceste elemente combinate au dus la creşterea venitului pe cap de locuitor. A crescut standardul de viaţă al majorităţii românilor. A crescut foarte mult acest standard de viaţă, dar apoi a venit criza. A venit criza şi bineînţeles că această criză are mare nevoie de finanţare externă pentru a putea să fie depăşită, nu numai în România, dar şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Ei bine, în momentul în care te bazezi foarte mult pe influxul de capital şi îţi vine o criză, atunci ai probleme. Aceasta a fost situaţia cu multe alte ţări aflate în curs de dezvoltare, pentru ca atunci când te bazei pe influxul de capital sau pe bani care vin din alte surse, te expui unor riscuri. Ce faci dacă acest flux se opreşte? Şi de multe ori acest flux de capital se opreşte foarte brusc şi atunci te expui, cu adevărat, unui mare risc. Economia este supusă unei mari presiuni, ca şi toată ţara. Deci, practic, trebuie să luăm nişte decizii mai dure şi sunt sigur că dumneavoastră aţi luat deciziile corecte. Nu v-a fost uşor deloc să luaţi aceste decizii care au impact mare cu privire la costuri, la costurile sociale. Dar eu sunt convins că în lipsa acestor decizii, situaţia românilor ar fi mult mai dificilă. Dumneavoastră aţi solicitat sprijinul comunităţii internaţionale, inclusiv FMI şi Uniunea Europeană. Şi eu cred că acest ajutor a şi venit. Ştim cu toţii de acel pachet de 20 de miliarde, 13 au venit direct de la FMI, restul de la Uniunea Europeană, Banca Mondială şi alte agenţii internaţionale şi cred că a fost foarte înţeleaptă contractarea rapidă a acestor bani. Cu cât vine mai repede sprijinul internaţional, cu atât este mai bine, şi exemplul Ungariei este foarte clar din acest punct de vedere. Exemplul României este şi el foarte clar, şi unii pot să considere că acest gen de sfat este foarte important. Şi anume, nu e bine să întârzii atunci când ai nevoie de ajutor. Trebuie să profiţi imediat de acest ajutor, nu trebui să aştepţi prea mult. Aţi fost înţelepţi, aţi recurs rapid la acest ajutor care sunt sigur că vă va ajuta foarte mult. Pe de altă parte, aţi beneficiat şi de alte iniţiative, cum ar fi iniţiativa de coordonare a Băncii Europene. Dumneavoastră aţi fost prima ţară aflată în curs de dezvoltare din Europa care aţi valorificat această oportunitate. Deci aş vrea să închei aici cu câteva cuvinte privitoare la rolul FMI. Ei bine, cu siguranţă că aveţi şi dumneavoastră opinie personală cu privire la FMI. Unora le place FMI, altora poate nu le place atât de mult această instituţie şi eu sunt obişnuit cu acest gen de opinii diferite. Există oameni care chiar au nişte păreri foarte proaste despre FMI şi poate că au nişte motive foarte bune. Pentru că, ca orice altă instituţie, FMI a trebuit să înveţe. Şi noi am învăţat din greşelile pe care le-am făcut în trecut. Pentru acest motiv există, practic, o caricatură a FMI-ului ca o persoană care dă sfaturi proaste, care face nişe propuneri dureroase. Această caricatură care a existat este acum de domeniul trecutului. FMI s-a schimbat. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. FMI este încă FMI. Dar am revenit pe calea cea bună şi la ora actuală în lume suntem capabili să facem lucrurile în mod diferit faţă de cum le făceam în trecut. În principiu, facem două tipuri de lucruri. Oferim consultanţă, şi cred că este cinstit să recunoaştem că atunci când FMI a cerut acel stimul fiscal, a făcut-o pentru că am simţit că aveam să ne confruntăm cu această criză, şi am fost criticaţi pentru această solicitare. Ni s-a spus: criza nu va fi atât de profundă, de ce cere FMI stimulente financiare, de ce se solicită restrângerea cheltuielilor, reducerea cheltuielilor? Dar, uite că nu am putut să scăpăm de această presiune, această depresie financiară. Şi lucrurile ar fi fost mai rele dacă n-ar fi existat anumite măsuri. Unii dintre dumneavoastră vă puteţi aminti de faptul că noi am fost foarte criticaţi pentru că am fost prea pesimişti, chiar dacă după câteva luni oamenii au fost de acord că am avut nişte opţiuni corecte. Am exercitat nişte opţiuni corecte şi am fost foarte norocoşi să putem să reunim toate ţările din lume, sau majoritatea acestora, să le ajutăm să înţeleagă importanţa stimulentului fiscal şi să acţioneze toate în mod consecvent. Şi acest lucru a fost implementat la nivel global. Este acel stimulent de 2% pe care l-am solicitat, şi acesta este unul dintre marile motive, nu singurul, dar unul dintre marile motive pentru care am evitat o recesiune şi mai profundă. Pe de altă parte, noi nu oferim doar consultanţă, ci şi resurse - 80 de miliarde de dolari care constituie cel mai mare împrumut pe care l-am oferit vreodată, în special în această parte a lumii. Dar de ce sunt oameni care au şi păreri proaste despre FMI? Din păcate, nu am timp să fac un sondaj în rândul ascultătorilor. Este pentru că toată lumea ştie de acele condiţionalităţi, acele condiţii pe care le impune FMI o dată cu acordarea împrumuturilor. Dumneavoastră ştiţi aceste lucruri. Legiuitorii dumneavoastră ştiu aceste lucruri. Ştim cu toţii că aceste condiţionalităţi sunt foarte importante. De ce? Pentru că FMI-ul este un fel de doctor. Când eşti bolnav chemi doctorul. Dar dacă nu eşti bolnav nu chemi doctorul. Şi, dacă te simţi bine, dacă se simte bine o ţară nu solicită niciodată participarea sau vizita FMI. Dar când venim, în calitate de doctori, într-o ţară care nu se simte prea bine, facem două lucruri. În primul rând, vă dăm un medicament, ca orice doctor, dar, pe de altă parte, ca orice doctor, noi avem şi alte instrucţiuni. Medicamentul este banul pe care vi-l dăm. Dar, dacă nu vă schimbaţi comportamentul, nu vă faceţi bine. Aşa spunem şi noi. Deci, nu este suficient numai să vă dăm banii, pentru că dacă cheltuiţi acei bani, veţi reveni la punctul de plecare. Boala nu va trece. Şi de aceea sunt necesare schimbări comportamentale, cum ar fi, ştiu eu, politici fiscale mai bine echilibrate, mai bine gândite. Toată lumea are deficite, probleme fiscale, dar se pot remedia. Deci, aceste condiţionalităţi încearcă să vă aducă pe calea cea bună. Şi noi nu suntem nişte doctori răi, dar unii aşa ne percep, ca pe nişte doctori care dau un medicament care să vindece doar simptomul, nu şi cauza acestuia. Dar noi facem mai mult de atât. Poate că şi dumneavoastră consideraţi că atunci când noi spunem că atunci când mergem într-o ţară nu mergem din propria iniţiativă, nu ciocănim la uşa nimănui, ci aşteptăm să fim chemaţi. Deci, venim într-o ţară şi vedem că aveţi un deficit de 10% care nu este sustenabil. Datorită istoriei, a competitivităţii, a vecinătăţii, a mediului, a economiei, noi facem nişte recomandări pentru ca ţara respectivă să revină pe calea cea bună. Apoi, este opţiunea ţării respective să aleagă măsurile pe care le propunem noi. Acest gen de cheltuială poate să fie scăzută, o altă cheltuială poate să fie crescută, nu sunt opţiunile noastre, sunt opţiunile ţărilor unde mergem. Şi eu am fost în Guvernul ţării mele. Dumneavoastră sunteţi acum la conducerea acestei ţări, poate veţi continua să fiţi la conducerea ţării, veţi merge la televizor şi veţi spune: va trebui să facem cutare şi cutare, chestii care sunt dureroase, dar nu e vina mea, aşa ni s-a spus de la FMI. Suntem obişnuiţi cu acest gen de afirmaţii, face parte din activitatea noastră, dar nu noi suntem cei care aleg măsurile. Dumneavoastră sunteţi cei care le aleg. Măsuri cum ar fi reducerea salariilor în sectorul public sau decizia de a se construi mai puţine drumuri şi poduri sau de a creşte impozitul pe venit, toate astea sunt decizii luate de Guvern. Noi propunem nişte măsuri, dar nu impunem nimic şi se poate glumi. Deci, se poate spune că FMI-ul ne va da mai puţini bani decât ne-a promis pentru că nu am făcut nu ştiu ce. Dar, banii care vin înseamnă că ţara respectivă este pe drumul cel bun, implementând nişte măsuri care sunt alese până la urmă de guvernul local. Deci nu trebuie ca această responsabilitate a luării acestor măsuri să revină exclusiv FMI. O altă problemă care a afectat multe ţări în cadrul crizei a fost un nou tip de condiţionalitate, aşa numita condiţionalitate socială. Ei bine, ideea este că atunci când încerci să revii dintr-o criză, cea mai grea problemă revine celor mai vulnerabili, celor mai săraci oameni. Deci, trebuie o aşa numită plasă de siguranţă, nişte măsuri speciale, de natură să-i ajute pe oamenii aceia să reziste crizei. În ţări diferite, Ungaria, Pakistan, am spus, ei bine, da, modalitatea corectă de a reveni pe calea cea bună ar fi să avem, de exemplu, la anul, un deficit de 8%. Vom hotărî împreună asupra unui deficit de 8,5%, dar acel 0,5% va fi utilizat special pentru finanţarea programelor dedicate categoriilor vulnerabile. Cam aşa facem lucrurile. Şi eu cred că această modalitate de a vedea lucrurile este foarte utilă. Dacă vrem ca programele să fie eficiente, atunci programele trebuie să fie îndrăgite de populaţie, asta credem noi, dar ele trebuie să fie şi dureroase în acelaşi timp. Şi cetăţenii noştri trebuie să fie practic autorii acestor programe. Şi în România, împreună cu Guvernul, am luat diverse măsuri importante pentru reducerea cheltuielilor sociale ale crizei, cum ar fi protejarea celor mai prost plătiţi angajaţi din sectorul public, a pensionarilor cu cele mai mici pensii: pe de altă parte, am încurajat investiţiile în aceste reţele de siguranţă de natură să ajute cetăţenii. Există şi alte măsuri care vor fi implementate mai târziu în cadrul acestui an. Acestea sunt doar câteva exemple. Noi impunem nişte condiţii, dar aceste condiţii de natură socială sunt până la urmă impuse şi implementate de Guvernul ţării dumneavoastră. Şi aş vrea să închei cu doar câteva cuvinte acum. Mesajul meu principal de astăzi, dacă îmi daţi voie, este acela că este momentul ca ţările europene să se reangajeze pe calea coordonării şi integrării. Nu există nici o altă modalitate de a construi viitorul. Poate să existe anumite mici câştiguri în interiorul unor ţări, în relaţiile dintre ţările europene, dar acele câştiguri nu vor oferi ceea ce aveţi dumneavoastră nevoie în viitor şi ceea ce va fi necesar generaţiilor viitoare. Trebuie, este necesară o integrare şi o integrare superioară, doar aşa putem să mergem mai departe cu construirea Uniunii Europene, doar aşa putem să evoluăm, trebuie să consolidăm coordonarea politicilor economice. Ce înseamnă asta? Fortificarea instituţiilor din domeniu, extinderea beneficiului prosperităţii şi păcii asupra tuturor oamenilor din Uniune, şi ăsta este ultimul meu cuvânt. Această instituţie, FMI, a fost înfiinţată în 1944 şi cei care au fost fondatorii acestei instituţii au avut un singur gând, şi anume că dezastrele economice generate de război şi de moarte pot să fie evitate. Şi putem să consolidăm pacea, dar dacă vrem pace, stabilitatea economică nu este suficientă. Este o necesitate. De aceea a fost creat acest FMI, pentru a asigura binele la nivel mondial, nu numai pentru stabilitatea economică, dar pentru că în spatele stabilităţii economice se află pacea şi, dacă există pace, acum, în Uniunea Europeană, şi dacă a dispărut acest război istoric împotriva Europei şi dacă nici nu ne mai putem imagina că poate să existe un război între europeni, se datorează faptului că există această stabilitate economică, această pace care se extinde la nivel global şi care a fost construită de această Uniune Europeană. Şi noi putem să oferim această stabilitate financiară întemeiată pe pace şi care poate să încurajeze pacea, această instituţie este instituţia dumneavoastră. Dumneavoastră sunteţi factorii de interes, dumneavoastră sunteţi cei care trebuie să construiască această Uniune Europeană integrată. De aceea, am fost foarte onorat şi foarte fericit de faptul că m-am putut adresa dumneavoastră în această dimineaţă şi vreau să vă asigur că FMI va fi întotdeauna alături de dumneavoastră, va încerca întotdeauna să vă ajute să faceţi faţă provocărilor viitorului. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze).
|
|
