Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Dumitru Pardău şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

*

Domnul Mircea Duşa:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice. Astăzi, începem cu Grupul parlamentar al PSD-PC şi are cuvântul doamna deputat Iordache Luminiţa.

Doamna Luminiţa Iordache:

Bună dimineaţa!

Declaraţie politică - "România, încotro?"

Au trecut 20 de ani de la revoluţie! Am intrat în Nato! Am intrat în Europa! Circulăm liber. Dar ce câştig avem când ne uităm la vecinii noştri europeni că trăiesc mult mai bine ca noi!

Când ne uităm la ei şi vedem că, de fapt, chiar dacă sunt în criză, nu au problemele noastre. Lor, vecinilor noştri europeni, nu le e frică de ziua de mâine! Nu stau cu inima strânsă că nu vor avea ce să le pună pe masă copiilor de mâncare, că nu vor avea bani de medicamente, că nu vor avea bani de întreţinere. Nu, nu au această grijă, pentru că, chiar dacă îşi pierd locurile de muncă, cineva are totuşi grija lor.

Trăiesc poate mai puţin bine în perioada de criză, dar trăiesc mai bine ca noi. Mult mai bine ca noi! De ce? Ne-am întreba. Păi cum, la ei nu e criză? La ei nu s-au redus locurile de muncă? Nu au dat faliment atâtea firme? Băncile nu o duc tot mai rău? Ba da. Aşa s-ar părea. Dar grija faţă de cetăţeanul ţării lor nu îi lasă pe guvernanţi să doarmă noaptea! Poate că au chiar coşmaruri că mâine vor fi aruncaţi peste bordul bărcii care guvernează! Şi gândesc guvernanţii lor la măsuri anticriză. Şi le mai pun şi în practică. Şi ne întrebăm de ce. Pentru că îşi iubesc poporul! Pentru că de asta au fost aleşi, să le apere siguranţa zilei de mâine.

Dar la noi? Ne lăudăm cu tot felul de legi şi ordonanţe. Ne lăudăm că tot ce facem, facem să îi fie bine românului de rând. Noi, guvernul, ne lăudăm că suntem la cârma ţării tocmai pentru că suntem cei buni. Vrem să eliminăm privilegiile parlamentarilor, vrem să eliminăm pensiile speciale, vrem să reducem numărul bugetarilor, vrem să..., vrem să... Dar, de fapt, nu facem nimic, pentru că nici nu vrem sau chiar nici nu putem. Atât facem. Vorbe goale, demagogice, împrumuturi de la FMI, de la bănci, numiri pe funcţii a clientelei politice, atacuri la opoziţie, consultări pe vorbe goale. Asta în timp ce săracul român e din ce în ce mai trist, mai supărat, mai sărac, mai flămând, mai înfrigurat, mai dezamăgit, mai încrezător parcă numai în vorbele cântecului care spune că nu s-a născut în locul potrivit!

Păi cu ce am greşit noi, românii, care am votat şi care nu am votat? Păi cum eu, român în ţara mea, să nu mai am niciun drept? Nici măcar dreptul de a munci? Că de-1 am, îl am numai aşa, ca să zic că am ceva. Unde să muncesc când toate firmele sunt în faliment? Ce mi-a mai rămas să fac? Să iau calea străinătăţii ca şi copiii noştri?

Ce să mai sper eu, student la medicină, care după ce depun jurământul lui Hipocrat, trăiesc cu familia mea din 200 de euro şi asta în condiţiile în care pot sta la părinţi! Că de, casa visurilor mele e numai în vis. Programul "Prima casă" nu e pentru noi, ci tot pentru cei ce au bani să-şi poată plăti ratele.

Ce să mai sper eu, profesor, când nu îmi ajung banii nici să mă îmbrac de la second-hand. Când nu îmi primesc salariul nici măcar pe luna muncită. Cum mai pot scoate eu generaţii de vârf când mă duc la şcoală flămând şi sărac şi mă uit cu tristeţe la maşinile copiilor de îmbogăţiţi peste noapte? Cu frica să spun adevărul despre noi, dascălii, mai ales când ministrul nostru zice cu nonşalanţă că: "profesorii nu mor de foame". Şi mai ales când pune accentul pe o anumită silabă ca şi cum e departe de el limba română. Tocmai el, ministrul învăţământului!

Şi eu, funcţionar public, cum să stau degajat în slujba cetăţeanului când nu ştiu dacă mâine mai am serviciu? Că nu-i aşa? Trebuie să dispară 100.000 dintre noi! Doar noi suntem aceia care golim nemeritat bugetul!

Dar noi, pensionarii? Vai de capul nostru şi al copiilor noştri, cei care avem copii. Că de nu am avea copii, am muri de inaniţie. Că din pensiile noastre dacă ne ajung banii pentru întreţinere. De mâncat, mâncăm mai puţin, haine nu ne mai trebuie, iar de medicamente... dacă tot murim, la ce să le mai consumăm degeaba? Dar cei, săracii, care nu au copii? Vai de capul lor! Cine mai are milă de ei? Ce dacă am contribuit la stat? Nu am consumat destul?

Dar pensionari sunt şi la ţară. Mai săraci şi mai amărâţi pe zi ce trece. Le-a mai rămas credinţa în Dumnezeu şi ziua de duminică la slujbă. Când preoţii se roagă pentru mai marii noştri să le dea Dumnezeu sănătate şi viaţă lungă! Şi noi pensionarii ne rugăm să le dea Dumnezeu minte şi dragoste de neam.

Ţăranii? Nici nu mai ştim dacă există ţărani. Există numai câmpuri goale, sărăcie, foame, arşiţă vara şi frig iarna. Noroc de arendaşi că ei mai au din ce trăi. Din neputinţa ţăranului de a face faţă vremurilor şi care nu mai visează nici măcar ca un prunc de-al lui să ajungă domn cu carte. Că de, şi şcoala a devenit un lux pe care nu ni-l putem permite.

Şi mă întreb. Oare eu, Guvern, îmi iubesc poporul care m-a votat? Oare sunt în slujba lui cu adevărat? Oare nu am jurat strâmb când m-am cocoţat pe fotoliile de la Guvern?

Oare românii ăştia cât o să mai creadă în minciunile acestui Guvern şi oare când românii o să întrebe: "tu, Guvern, ce faci pentru noi?" Ce o să răspunzi? Că doar voi, cei din Guvern, tot români sunteţi şi ne putem pune cu toţii întrebarea "România, încotro?".

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Márton Árpad.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Încă în anul 2008, grupurile parlamentare ale UDMR au depus un proiect de lege de modificare a Legii nr.315 din 2004. Această lege a stat mult şi bine în Senat, au venit noile alegeri, s-au constituit noile structuri, mai nimeni nu s-a ocupat de această lege, iar, la începutul anului 2009, conducerea Senatului a introdus o idee nouă - cea de clasare a anumitor legi, idee inexistentă în Constituţie, inexistentă în regulamentele celor două Camere, pentru că, în conformitate cu prevederile constituţionale, orice proiect de lege, iniţiativă legislativă, ajunsă odată pe ordinea de zi a uneia dintre Camere, îşi continuă cursul legislativ normal.

Ca atare, grupurile parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România au depus din nou acest proiect de modificare a Legii nr.315/2004. Iarăşi a stat mult şi bine în Senat, până când, în procedura destul de largă în care se aplică prevederea constituţională de aplicare a ideii adoptării tacite a unei legi, a ajuns la termenul final, urmând să treacă tacit, mă rog, în ultimele câteva zile, printr-o dezbatere mai zbuciumată în plen, de Senat.

Ce este această Lege nr.315 din 2004? Este cea care reglementează dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare.

De fapt, această lege este doar o preluare a unei alte legi care deja, la sfârşitul anilor '90, a trebuit să corespundă prevederilor Uniunii Europene. Actualmente, pentru că în 2004 s-a adoptat această lege, era necesar să ne compatibilizăm legislaţia Regulamentului nr.1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 mai 2003. O normă unională care, după cum ştiu poate unii dintre dumneavoastră, este direct aplicabilă. Adică, anumite prevederi nu se pot modifica, nu trebuie să fie incluse în prevederile legislaţiei naţionale, ci trebuie să fie direct în aplicarea normelor.

Ce prevede acest regulament? Permiteţi-mi să dau azi citire numai prevederilor mai importante din acest regulament, pentru că, din marile declaraţii de genul: "Nu vom permite regionalizarea României", "Nu vom permite regionalizarea României pe baze etnice", "Nu vom permite împărţirea statului naţional unitar român", declaraţii fără niciun suport juridic care în ultimele zile au apărut în discursurile politice populiste din ţară, am dedus că aceşti oratori ori nu au înţeles sensul modificării legii, ori vor să dezinformeze populaţia, ceea ce m-a făcut să intervin la acest microfon.

Iată ce spune în preambul acest regulament: "Utilizatorii statisticilor exprimă o nevoie tot mai mare de armonizare pentru a putea dispune de date comparabile pentru ansamblul Uniunii Europene. Pentru ca piaţa internă să poată funcţiona sunt necesare norme statistice aplicabile colectării, transmiterii şi publicării statisticilor naţionale şi comunitare, astfel încât toţi comercianţii de pe piaţa unică să poată dispune de statistici comparabile. În acest sens, nomenclaturile constituie instrumente importante pentru colectarea, întocmirea şi difuzarea unor statistici comparabile."

Deci, este vorba de a avea un instrument statistic, prin care o ţară, Uniunea Europeană să poată funcţiona bine, economia acestor ţări să poată funcţiona bine, actorii, comercianţii să poată utiliza aceste instrumente.

"În consecinţă, toate statisticile statelor membre transmise Comisiei, care sunt împărţite pe unităţi teritoriale, ar trebui, dacă este necesar, să utilizeze nomenclatorul NUTS". Acesta arată astfel: NUTS 1 - 3 milioane la 7 milioane, număr minim, număr maxim; NUTS 2 - minim 800, maxim - 3 milioane; NUTS 3 - 150 minim, maxim 800 de mii. În cazul în care efectivul populaţiei dintr-un stat membru este mai mic decât pragul minim al unui anumit nivel al NUTS, statul membru constituie, în ansamblul său, o unitate teritorială NUTS al acestui nivel.

Având în vedere numărul maxim de 7 milioane, în mod evident, România nu poate, nici pentru cel mai mare nivel NUTS, deci, nu poate reprezenta un singur astfel de nivel, pentru că avem pe puţin mai mult de 3 ori numărul necesar pentru NUTS 1.

Iată ce ne spune Regulamentul despre cum trebuie să fie creionate aceste niveluri statistice: "Pentru ca statisticile regionale să fie comparabile, regiunile trebuie să aibă o dimensiune comparabilă din punct de vedere al populaţiei. Din această perspectivă, orice modificare a nomenclatorului NUTS ar trebui să facă structura regională mai omogenă din punctul de vedere al importanţei populaţiei.

De asemenea, ar trebui să se respecte situaţia politică, administrativă şi instituţională existentă. Unităţile neadministrative (regiunile de dezvoltare la noi au un astfel de caracter) trebuie să reflecte circumstanţele economice, sociale, istorice, culturale, geografice sau de mediu."

Iată ce şi-a propus, de fapt, această lege. Nu a introdus regionalizarea ţării, pentru că ea poate fi realizată doar prin Constituţie, nici măcar nu a introdus o astfel de lege care să se ocupe cu regiunile de dezvoltare, nici măcar nu şi-a propus mărirea autonomiei acestei regiuni despre care toată lumea vorbeşte că ar fi necesară şi utilă ca să atragem mai mulţi bani europeni, ci ne-am propus ca să avem nişte regiuni de dezvoltare care să corespundă acestor idei. Noi avem două regiuni care au peste 3 milioane de locuitori, una chiar la aproape 4 milioane de locuitori, şi regiuni de dezvoltare neomogene. Toate sunt, cu excepţia celei de nord-est, toate sunt neomogene, sunt judeţe care nu au nicio legătură unele cu celelalte, nici din punct de vedere economic, nici din punct de vedere cultural. Dacă e să vorbim despre regionalizare, văd că mai toate partidele vorbesc, atunci când vorbesc de necesitatea modificării Constituţiei, de o regândire a administraţiei teritoriale a României. Această dezbatere, într-adevăr, trebuie să aibă loc şi e nevoie pentru modernizarea acestui stat, de această dezbatere, dar, la modificarea Constituţiei, nicidecum la modificarea acestei legi. Dacă dorim să avem o atragere mai bună a fondurilor europene, atunci trebuie să ne gândim cum să facem mai funcţionale aceste regiuni de dezvoltare.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Grosaru Mircea.

Domnul Mircea Grosaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Promit să mă încadrez, conform regulamentului, în cele trei minute acordate.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Floriile şi Paştele tuturor şi al politicienilor de la noi"

Sărbătoarea intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii, iar ortodocşii şi catolicii vor serba împreună Paştele în 2010, adică în 4 aprilie, dar şi în 2011, respectiv în 24 aprilie, potrivit calendarului pascal.

Să fie oare un semn al unirii credinţelor creştine, începând cu acest an sau poate o invitaţie la unire făcută tocmai în această perioadă dificilă pentru întreaga omenire?

Desigur că doar anumite feţe bisericeşti o pot şti sau poate o pregătesc pentru viitor, însă cu siguranţă că dacă ar fi întrebaţi în public, aceştia ar declara că, desigur, poate fi o soluţie bună cea de a uni ambele credinţe.

Este tot un gen de politică, făcută desigur cu argumente istorice şi tradiţionale, în acelaşi timp, care însă sunt guvernate de interese şi viziuni oarecum diferite.

Nu pot estima dacă pentru politicieni ar fi benefică o asemenea măsură şi dacă ar fi chiar momentul cel mai potrivit pentru biserici de a face acest pas, însă este cam la fel cum am dori regruparea întregii clase politice în una pentru binele "întregului popor". Parcă am mai văzut odată aşa ceva şi nu ne-a prea plăcut.

Ce vor face însă politicienii de Paşte, o ştim cu toţii pentru că şi acest lucru l-am mai văzut în anii trecuţi.

Cu televiziunile şi presa după ei, cu toţii vor merge la biserică, la înviere şi vor petrece totul în familie cum le este credinţa. Se vor ruga în diverse lăcaşe din Bucovina, Moldova sau de pe alte meleaguri, pentru binele lor, al familiei sau al partidului de unde provin, pentru prosperitatea cetăţenilor care i-au votat şi pentru a nu mai repeta greşelile trecutului.

Şi cu profesorii cum rămâne?

Dar cu întreprinderile mici şi mijlocii, cu impozitul forfetar?

Dar cu cei din sănătate? şi multe altele...

Răspunsul va fi cu siguranţă unul singur: vom discuta după Paşte!

Este şi firesc să fie aşa, deoarece lucrurile nu se pot rezolva de pe o săptămână pe alta, iar oricât de bine intenţionaţi am fi acum cu toţii, nu vom reuşi să o facem chiar acum.

Aşadar, tuturor celor care sărbătoresc de 4 aprilie paştele, indiferent de credinţă, apartenenţă sau neapartenenţă politică, vă doresc Paşte fericit!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de azi am intitulat-o "Ce a fost şi ce a ajuns mineritul în nord-vestul României".

De mult mă pregăteam să prezint în faţa dumneavoastră câteva date despre ce a însemnat mineritul din partea de nord-vest a României şi ce a ajuns acest sector din cauza unei politici care n-a ştiut să beneficieze de ceea ce ne-a dăruit natura. Mă bucur că ministrul economiei se gândeşte, în sfârşit, şi la minerit. Chiar dacă el a fost abandonat, ar putea fi regândit, astfel ca România să devină o piaţă extraordinară de resurse minerale, având în vedere deficitul înregistrat pe acest segment la nivelul Uniunii Europene.

Iată câteva argumente despre ce a fost mineritul în partea de nord-vest a României. În subsolul teritoriului din nord-vestul ţării, îndeosebi al judeţului Maramureş, se găsesc zăcăminte de minereuri de metale neferoase, preţioase, de fier-mangan, roci utile etc. Importanţa şi varietatea acestora au determinat ca mineritul să constituie o îndeletnicire tradiţională şi un mijloc de subzistenţă a locuitorilor acestor zone.

Din punct de vedere organizatoric şi al eficienţei economice, s-a dovedit viabil holdingul miniero-metalurgic denumit Centrala minereurilor şi metalurgiei neferoase Baia Mare, în perioada 1969-1984, cu activitate rentabilă pe ansamblu. În 1974, acest holding avea 39543 salariaţi şi cuprindea minele şi uzinele de preparare din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Suceava, uzinele metalurgice din Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, atelierele şi uzinele de reparaţii şi întreţinere utilaje miniere, unităţile de cercetare şi proiectare.

Extracţia şi prelucrarea resurselor minerale solide au făcut ca mineritul să aibă un rol determinant în viaţa economico-socială a Maramureşului şi au condus în decursul anilor la dezvoltarea industriei chimico-metalurgice, construcţiei de maşini şi utilaj minier, construcţii civile şi industriale, învăţământ profesional şi universitar de profil. În perioada 1986-2000, în producţia minieră a ţării REMIN Baia Mare avea o pondere de 83% la producţia de plumb, 86% la zinc, 27% la cupru, 53% la aur şi argint. În 1995, Maramureşul avea 228.600 salariaţi, din care 17.500 în minerit.

Pentru susţinerea mineritului, după 1990, în condiţiile liberalizării preţurilor materiilor prime şi combustibililor, statul a fost nevoit să acorde un volum important de subvenţii. Urmare a OUG nr.190/2000, republicată în 2004, privind regimul metalelor preţioase în România, cu modificările ulterioare şi a Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 391/2003, s-a aprobat exportul de concentrate neferoase şi metale preţioase subvenţionate şi, în consecinţă, începând cu anul 1999, 62% din producţie a fost destinată exportului, iar din 2001, BNR a sistat cumpărarea aurului rezultat din prelucrarea concentratelor miniere.

Dată fiind situaţia economico-financiară a operatorilor minieri din subordinea Ministerului Economiei şi urmare a analizei făcute în cadrul proiectului "Închiderea minelor şi atenuarea impactului social", finanţat de Banca Mondială, a fost elaborată de către minister şi aprobată prin HG nr. 615/2004 "Strategia industriei miniere pentru perioada 2004-2010".

În fapt, în mineritul maramureşean procesul de restructurare a început din anul 1991, cu consecinţe nefavorabile, care se resimt mult în condiţiile crizei economice mondiale.

Prin hotărâri ale guvernelor s-a aprobat închiderea tuturor minelor din Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, aflate în patrimoniul Companiei Naţionale Remin, dar şi a societăţilor comerciale Cuarţ (fost IPEG Maramureş) şi Mineral Radioactiv Măgurele-Bucureşti.

Activitatea de extracţie şi prelucrare a minereurilor a încetat în anul 2007, întregul personal beneficiind de plăţi compensatorii (12-24 salarii); din anul 2008 activitatea Remin înseamnă 200 de persoane reangajate din rândul celor disponibilizate, care efectuează lucrări de conservare a minelor şi de protecţie a patrimoniului, în limita unor fonduri reduse.

Rezervele geologice neexploatate - circa 20 milioane tone - au rămas în gestiunea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale; în administrarea agenţilor economici minieri se mai află peste 300 halde de mină, cu peste 47 milioane mc de steril, precum şi 16 iazuri de decantare a sterilelor de flotaţie în Maramureş în care sunt depozitate peste 100 milioane tone steril. La Rodna, Bistriţa-Năsăud sunt aproape 8 milioane tone.

Au rămas în stoc, neprocesate şi nevalorificate, peste 400.000 tone pirită auriferă arsenioasă de la mina Şuior, cu conţinut de 8 gr/t aur.

Construcţiile care au rămas în urma procesului de închidere şi ecologizare, foarte multe fiind dezafectate, pe altele fiind pus sechestru, precum şi terenurile aferente perimetrului ecologizat aparţin ANRM.

Închiderea minelor a condus la diminuarea veniturilor populaţiei din zonele miniere, a veniturilor din taxe şi impozite la bugetele locale ale primăriilor şi la scăderea veniturilor la bugetul consolidat al statului din contribuţii pentru asigurări sociale, sănătate, ajutor de şomaj, taxe, redevenţe miniere şi, pe orizontală, ale unor agenţi economici.

Urmare a sistării activităţii minelor, s-a diminuat activitatea uzinelor metalurgice şi de construcţii de maşini.

Unităţile desprinse din structura minieră şi care nu erau subvenţionate au fost aduse în stare de insolvenţă de către noii proprietari.

La nivelul judeţului Maramureş, prin Ordin al prefectului a fost constituit un consorţiu comunitar minier din reprezentanţi ai primăriilor, prefecturii, serviciilor deconcentrate, sindicatelor, patronatelor şi ai unor ONG-uri, care ar trebui să aibă un rol determinant în politica economică a zonelor miniere afectate de restructurare, asigurarea unui consens local şi comunitar, care să transforme procesul de închidere a minelor şi refacere a mediului într-o acţiune de reutilizare a activelor şi terenurilor.

Strategia de restructurare, privatizare şi atragerea de investitori, aprobată prin HG nr.590/2006 pentru relansarea activităţii minelor Cavnic, Baia Sprie, Răzoare din Maramureş şi Turţ, Satu Mare, considerate viabile la timpul respectiv, nu s-a mai materializat.

Toate societăţile comerciale din Maramureş şi-au diminuat activitatea, iar unele au fost dezafectate integral. La Registrul Comerţului sunt înregistraţi 16641 angajatori, din care 7541 sunt inactivi. La 31 decembrie 2009 erau 106000 salariaţi şi 114576 pensionari, precum şi un număr mare de şomeri, în creştere prin viitoarele disponibilizări.

Întrucât Maramureşul a devenit din punct de vedere economic un judeţ subdezvoltat, iar Strategia industriei miniere are prevederi numai pentru perioada 2004-2010, se impune elaborarea de către ministerele de resort a unei Strategii de dezvoltare socio-economică pentru bazinele miniere Baia Mare, Borşa-Vişeu, judeţul Maramureş, Rodna -Bistriţa-Năsăud, Turţ -Tarna Mare, judeţul Satu Mare, afectate de restructurare.

Să nu uităm că mineritul este pentru Uniunea Europeană un sector strategic şi în ultimul timp se accentueaza faptul că dezvoltarea Europei va depinde masiv de extracţia resurselor minerale din interiorul Uniunii.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD-PC, doamna deputat Sonia Drăghici.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

"Cum se măsoară distanţa dintre România şi Statele Unite ale Americii"

Stimaţi colegi deputaţi,

Pentru orice turist, cum am fost eu în ultimele săptămâni, ca participant la un congres medical internaţional, SUA este departe, la peste 7.500 km, la o diferenţă de fus orar de peste 7 ore, la 13 ore de zbor şi la un nivel de progres tehnologic ce nu suportă comparaţie. Am fost tentată, ca orice om care vizitează pentru prima dată o ţară, să fac comparaţii, pe care, de altfel, ni le prezintă toate informaţiile obţinute în şcoală, în viaţă şi din media.

Cu siguranţă că distanţa care ne separă are, pe lângă aspectele geografice, condiţionări istorice, sociale, culturale, informaţionale şi multe altele. Totuşi, oricât ar fi de mare această distanţă, există nişte repere şi un sistem de valori care explică şi motivează diferenţele, dar care nu le justifică.

Pe frontispiciul susţinut de coloane corintice al Curţii Supreme de Justiţie din centrul oraşului New York e săpat în granit textul următor: "Administrarea reală a justiţiei este adevăratul pilon al bunei guvernări", fiind preluat din scrisoarea lui George Washington către Procurorul General din 28 septembrie 1789. Prin urmare, de peste 200 de ani, principiul de "împărţire corectă a dreptăţii", cum s-ar putea traduce laic sintagma "administrarea reală a justiţiei", tronează nu numai pe o clădire impresionantă, ci chiar în conştiinţa cetăţeanului american. Acesta e convins că trebuie să acţioneze în viaţa de zi cu zi şi să se străduiască să atingă obiectivul de justiţie, ca răspuns la efortul făcut de instituţiile statului. Justiţia nu este pentru cetăţeanul american ceva de găsit doar în tribunal, este ceva care se poate întâmpla în fiecare zi în viaţa sa.

Comisia Europeană, în proiectul special de monitorizare a justiţiei din România şi Bulgaria, evidenţiază rezultatele limitate privind reforma în justiţie înregistrate în cei trei ani de când cele două ţări s-au alăturat Uniunii Europene. Cazurile de mare corupţie la nivel înalt sunt în continuare tergiversate sau soluţionate prin achitări controversate, există un număr mare de cazuri fără o sentinţă definitivă. Pedepsele aplicate de instanţe pentru fapte de mare corupţie sunt, în general, prea indulgente şi nu au efect de descurajare. Statisticile arată că au fost aplicate pedepse minime în 75% din cazuri. Oficialii de la Strasbourg îşi bazează criticile pe sentinţele date în cazurile unor funcţionari publici sau chiar magistraţi, care au scăpat cu bine din boxa acuzaţilor.

Una dintre cele mai importante concluzii ale Raportului intermediar pe justiţie prezentat în 23 martie 2010 îl reprezintă necesitatea sprijinirii modernizării justiţiei de către toate forţele politice. Mai exact, Comisia Europeană consideră, pentru prima oară în mod deschis, drept "absolut necesară cooperarea strânsă şi constructivă între diferiţii actori politici şi sistemul judiciar, în vederea susţinerii reformelor necesare", subiect ce trebuie considerat de "importanţă naţională".

Mesajul Comisiei Europene se adresează clasei politice din România şi formelor ei de exprimare în stat, Parlamentului şi Guvernului României. Se solicită, de fapt, Bucureştiului un consens politic naţional pentru sprijinirea justiţiei, un acord general transpartinic, asumat de toate partidele politice parlamentare, cu privire la evoluţiile şi strategiile de dezvoltare ale sistemului judiciar.

Încrederea este crucială în administrarea justiţiei. Democraţia poate exista dincolo de sloganuri cioplite pe clădiri, iar progresul democraţiei depinde de modul de "împărţire a dreptăţii". Fiecare generaţie trebuie să înveţe acest lucru, iar fiecare cetăţean trebuie să creadă şi să fie sigur că drepturile înscrise în Constituţie îi sunt respectate.

Când românii vor realiza că sunt cu adevărat egali în faţa justiţiei, atunci vor putea spera că distanţa dintre România şi alte state democratice nu se măsoară în kilometri, ore de zbor, limbă sau diferenţe tehnologice, ci în modul de aplicare a principiilor democraţiei. Pentru a comprima distanţele e nevoie de creşterea vitezei de acţiune. E timpul să o facem!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Severus Militaru.

Domnul Constantin Severus Militaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Leul rămâne la putere până în 2015"

Stimaţi colegi,

Am sperat că vom avea în buzunare moneda euro din 2012, dar, din nefericire, criza economică nu ne lasă să păşim, în totalitate, în rândul ţarilor din Uniunea Europeană, care au trecut la moneda unică. Deocamdată nu îndeplinim condiţiile impuse de Uniunea Europeană, iar specialiştii în economie susţin că trecerea la moneda euro ne-ar sărăci ţara.

România trebuie să fie foarte pregătită pentru a trece la moneda euro, mai ales că economiştii încep să dea vina pe moneda unică de colapsul în care a intrat Grecia, pentru că aceştia au adoptat moneda unică în urmă cu nouă ani şi de atunci preţurile au crescut de trei ori, iar salariile s-au micşorat.

Este adevărat că trebuie să aşteptăm momentul potrivit pentru a trece la euro şi nu în ultimul rând trebuie să învăţăm din greşelile altora, iar dacă acel moment se prefigurează a fi în 2015, atunci s-ar întrevedea şi avantajele pe care această monedă le-ar putea aduce României.

Criza din Grecia a afectat semnificativ moneda unică, scăderea euro pe piaţa internaţională se traduce, pe piaţa internă, prin aprecierea leului, care începe să prindă putere.

Stimaţi colegi,

evoluţia economiei româneşti depinde de noi toţi, de respectarea angajamentelor asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional. nu trebuie să uităm că avem un obiectiv asumat atât de către Banca Naţională a României, cât şi de Guvern, de a adera în zona euro în 2015.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Cristea Victor.

Domnul Victor Cristea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă aduc, astăzi, în atenţie, un subiect care, în judeţul Vaslui, începe să se învechească şi care, ca orice lucru vechi, începe să emane mirosuri neplăcute. Cu atât mai neplăcute sunt acestea când tema în discuţie este gunoiul.

Suntem cu toţii de acord că aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, ne permite, în sfârşit, să ne armonizăm, complet şi definitiv, cu sistemul valorilor europene. Prin Tratatul de aderare, România a obţinut perioade de tranziţie pentru implementarea directivelor Uniunii Europene în domeniul gestiunii deşeurilor, pentru introducerea serviciilor de colectare selectivă şi transport al deşeurilor din mediul urban şi rural până în 2013. Ne-am angajat să închidem depozitele neconforme şi să construim noi depozite ecologice până în 2016 şi, de asemenea, să reducem treptat cantităţile de deşeuri biodegradabile prin depozitare controlată, tot până în 2016.

În acest context, administraţia locală din Vaslui a procedat la închiderea rampei de depozitare controlată a deşeurilor Paiu, termen 31.12.2006, şi la derularea programului de lucrări pentru închiderea depozitului până la data de 31.12.2009. Până aici, lucrurile au un oarecare "parfum" european, asta pentru că am vrut să respectăm Directiva Uniunii Europene, pe de o parte, şi pentru că noi, la Vaslui, am încercat să adoptăm, cât ne-a stat în putere, un comportament ecoresponsabil.

Stimaţi colegi, pentru finanţarea din Fondul de Mediu a închiderii Rampei "Paiu", S.C. GOSCOM S.A. Vaslui a întocmit un proiect, dar nu a fost selectat spre finanţare. Nu din cauză că proiectul menţionat nu răspundea interesului regional şi naţional s-a întâmplat aşa, ci dintr-un motiv mult mai românesc şi cunoscut nouă: simpatiile politice. Poate, stau şi mă gândesc eu, la baza refuzului de a finanţa un asemenea proiect a stat şi convingerea unora că Vasluiul este în Republica Moldova?! Oricum ar fi, treaba aceasta nu miroase deloc bine. Să fim toleranţi, deocamdată, şi să acordăm prezumţia de nevinovăţie guvernanţilor de atunci, care, în bună parte, sunt cei de acum. În 2004-2008 susţineaţi, şi o faceţi şi acum, stimaţi colegi guvernanţi, că Vasluiul este o prioritate a guvernării. Greşit! Vasluiul este o prioritate doar la nefinanţarea proiectelor. Spunem că dorim un mediu mai curat, susţinem că suntem ecoresponsabili, dar nu finanţăm tocmai proiectele de mediu. Poate vreţi să ne ajutaţi în probleme de mediu, dar de Evul Mediu?

Domnule prim-ministru, domnule ministru al mediului şi pădurilor, vă rog să aveţi în vedere eforturile mari pe care administraţia vasluiană le-a făcut pentru limitarea impactului negativ asupra mediului prin producerea de gaze cu efect de seră, deşeuri, ape uzate. Nu ne acordaţi din start prezumţia de vinovăţie, pentru că nu am greşit. Ba, dimpotrivă. Administraţia locală Vaslui s-a comportat în permanenţă ecoresponsabil, procedând la închiderea platformei de deşeuri a municipiului din sursă creditată şi demarând, totodată, proiectul "Sistemul integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Vaslui", prin construirea depozitului ecologic de la Roşieşti.

În prezent, S.C. GOSCOM S.A. Vaslui, dar şi municipiile Bârlad şi Huşi transportă deşeurile menajere în depozitul oraşelor Roman şi Tecuci. În aceste condiţii, în loc să fie de 5,86 lei/persoană pe lună, tariful real pentru activitatea de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor este de 11,6 lei/persoană. Această situaţie aberantă, adică impunerea închiderii rampei de deşeuri fără a asigura alternativa depozitului ecologic la Roşieşti, trebuie să înceteze.

Domnule prim-ministru, domnule ministru al mediului, vă cer să daţi dovadă de un comportament ecoresponsabil. Finanţaţi acest proiect de maximă importanţă pentru vasluieni! În ceea ce priveşte platforma ecologică de la Roşieşti, la această dată, s-a efectuat studiul de prefezabilitate, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vaslui purtând negocieri privind finalizarea studiului de fezabilitate în vederea acceptării cererii de finanţare. Mai amânaţi puţin construcţia caselor din mediul rural, pentru că aşa procedează oamenii gospodari. Întâi curăţă locul şi ard gunoaiele şi abia apoi se apucă să clădească.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Mihai Stroe.

Domnul Mihai Stroe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Profesori pentru viitor"

În această perioadă, toţi factorii interesaţi lucrează la noul proiect de Lege a învăţământului, încercând să găsească soluţii optime, care să previzioneze ce se va întâmpla cu viitorul copiilor noştri, care este traseul pe care îl vor urma, cât vor acumula ca şi competenţe, ce şi cât ar trebui să achiziţioneze, care va fi modalitatea de finanţare a sistemului etc.

Aşa-zisele reforme postdecembriste, intervenţiile succinte şi modificările metodologice privind accesul, admiterea la liceu şi şcoala profesională (mai nou desfiinţarea şcolii profesionale, pe motive artificiale, ca şi când în România nu mai avem nevoie de muncitori specializaţi), admiterea computerizată, testele naţionale, teza cu subiect unic şi tot felul de alte inovaţii, pe care le-am introdus în sistem, după bunul plac al fiecărui iniţiator, care a omis să analizeze ce se va întâmpla cu elevii care nu mai ştiu care vor fi paşii lor pe care trebuie să-i urmeze pentru a-şi pregăti viitorul şi totul făcut fără suportul pedagogic, nu au făcut decât sa bulverseze un sistem şi aşa subfinanţat ani la rând.

Suntem întrebaţi deseori de către părinţi ce se va întâmpla cu copiii noştri, dacă dau sau nu admitere, cine construieşte portofoliul elevului, ce învaţă copiii la şcoală şi cât le foloseşte din acestea, de ce sunt programele aşa încărcate şi trebuie să se memoreze mare parte din materie, cine sunt beneficiarii manualelor şcolare etc.

La toate aceste întrebări nu găsim cele mai bune şi coerente răspunsuri şi e normal să trăim aceste situaţii, pentru că nu a existat o strategie pe termen mediu şi lung pentru educaţie, iar experimentele s-au ţinut lanţ, aşa încât nimeni să nu mai ştie care este viitorul educaţiei.

Stimaţi colegi, putem să facem oricâte analize, să propunem acte normative, să suplimentăm finanţarea sistemului, aşa cum este normal, să realizăm o lege nouă, modernă, conformă cu cerinţele pactului pentru educaţie, însă dacă nu vom pregătii cadrele didactice altfel decât se întâmplă acum, dacă nu vom stabili un traseu de formare bine pus la punct (după modele europene, eventual) unde viitori profesori să studieze logica şi comunicarea, psihologia copilului, pedagogie şcolară, metodica didactică, mijloacele didactice, toate subsumate unei specializări mai largi, care să le permită viitorilor profesori să predea pe arii curriculare şi nu pe discipline de specialitate, s-ar putea să nu obţinem prin aplicarea noi legi a educaţiei, oricât de bună ar fi ea, rezultatele pe care le aşteptăm. Aceasta s-ar motiva prin faptul că aplicanţii ar fi aceiaşi.

În concluzie, este nevoie de un alt fel de profesor, pregătit altfel, care să accepte inovaţia şi care să conştientizeze că elevii trebuie formaţi pentru viitor, iar lucrul acesta este posibil, în primă etapă, printr-o pregătire a cadrelor didactice existente în sistem, dar mai ales prin formarea noilor profesori aşa cum precizam mai sus.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, stă în puterea noastră să acţionăm pentru ca în noua lege să eliminăm disfuncţiile, să adoptăm o lege suplă şi modernă, aşa cum au făcut şi alte ţări, şi să previzionăm pregătirea viitorilor profesori, adică a celor care vor modela tinerele generaţii viitoare, în speranţa că eşecurile şcolare se vor diminua.

Vă mulţumesc,

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Domnule preşedinte,

Haideţi să vorbim astăzi despre malpraxis, tot în legătură cu subiectul de ieri şi sunt multe de spus despre acest lucru.

Soluţionarea cazurilor de malpraxis este greoaie în România. Pentru obţinerea de compensaţii, pacientul român utilizează legea civilă şi există numeroase nemulţumiri legate de durata şi rezultatele procesului.

La momentul actual, în Europa se consideră că rezolvarea strict judiciară este contraproductivă. Pacientul este supus unei proceduri dificile şi de durată, în care trebuie să demonstreze, utilizând resurse materiale importante, cauzalitatea act medical-prejudiciu.

Riscul economic e major şi prea puţini primesc compensaţiile adecvate, ajungând doar să finanţeze firmele de avocatură.

Datorită costurilor mari ale asigurărilor, mulţi medici se orientează spre specialităţi de minim risc. Se practică o medicină defensivă, lăsând descoperite multe dintre sectoare medicale.

Firmele de asigurări protejează pe cei daţi în judecată pentru a evita deconturi importante şi vor creşte primele de asigurare. Sistemul medical pune accentul pe eşecul medicului fără să încerce identificarea deficienţelor din sistem care ar fi putut fi cauza eşecul.

Soluţionarea cazurilor de malpraxis poate fi îmbunătăţită prin adoptarea recomandărilor Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind managementul siguranţei pacientului şi prevenirea efectelor adverse în sistemul sanitar. Acestea prevăd elaborarea unui cadru politic coerent şi comprehensiv în domeniul siguranţei pacientului, în care să existe şi posibilitatea rezolvării administrative(extrajudiciare) ce are multiple avantaje.

Pacientul beneficiază astfel de o procedură rapidă, posibilitatea evitării prejudiciului este stabilită de experţi, costurile sunt reduse şi mulţi pacienţi primesc compensaţiile adecvate.

Medicii vor avea asigurarea plătită de unitatea sanitară, fiind incluşi în responsabilitatea instituţională şi vor raporta corespunzător desfăşurarea actului medical.

Personalul medical e obligat să aibă asigurări, iar evaluarea cazurilor se face pe baze obiective, având la bază posibilitatea ca prejudiciul să fi putut fi evitat de către un specialist experimentat. Pe baza aceluiaşi principiu, companiile de asigurări evaluează obiectiv cazul.

Se promovează astfel în întreg sistemul medical raportarea şi analizarea cazurilor şi se facilitează identificarea cauzelor din sistem care au generat eroarea/greşeala.

Voi iniţia azi propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ce vizează soluţionarea promptă a cazurilor de malpraxis prin posibilitatea rezolvării amiabile între pacient, unitatea medicală şi societatea de asigurări a prejudiciului cauzat de actele medicale.

Dacă există voinţă politică şi este susţinută această lege, vom contribui la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consacrate în art.22 al Constituţiei României - dreptul la viaţă şi dreptul la integritatea fizică şi psihică.

Şi fiindcă vă eram dator, domnule preşedinte, şi dumneavoastră, stimaţi colegi, medicii din România nu sunt incompetenţi. Sistemul le produce mari dezavantaje în fiecare zi şi până când nu vom recunoaşte că fără medicii care vă salvează viaţa în fiecare zi, spitalele sunt doar muzee, nu vom fi în Europa.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Vasile Popeangă.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Anii '40-'50 redivivus. Astăzi, un nou episod: teroarea portocalie."

În perioada anilor '40-'50, erau câţiva stalinişti de frunte, începând cu Vâsinski şi încheind cu Bodnăraş, Rangheţ sau Pârvulescu, care au fost devotaţi fără preget lui Stalin, având prototipul militantului lipsit de caracter, personalitate şi frământări psihologice, îndeplinind ordinele despotului sociopat, pretându-se la cele mai josnice acţiuni pentru a satisface setea de putere a marelui şef, personaje fără şira spinării, oricând disponibile pentru cele mai sordide angajamente. Şi tot în acea perioadă funcţiona foarte bine lozinca "cine nu este cu noi, este împotriva noastră!".

După câştigarea alegerilor de către întâiul portocaliu şef, cel micuţ la stat, dar mare la sfat, a şi început prin trepăduşii săi judeţeni să aplice aşa, ca şi predecesorii săi din anii '40-'50, lozinca "cine n-a fost cu noi, este împotriva noastră!". Întotdeauna au fost perioade în care s-au plătit şi s-au achitat poliţe, dar ceea ce se întâmplă azi în Compania Naţională a Lignitului "Oltenia" Târgu-Jiu şi în Complexele Energetice Rovinari şi Turceni este fără precedent. Ne întoarcem exact în anii '40-'50. Astăzi, asistăm la schimbări pur politice, începând de la director de unitate economică şi încheind cu femeia de serviciu.

Un recent comunicat de presă al Departamentului zonal Rovinari, din cadrul Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, care are în componenţă 6 000 de sindicalişti, atrage atenţia asupra numirilor politice care se fac. Iată ce susţin sindicaliştii: "Condamnăm numirile politice care s-au făcut şi se vor face pe toate posturile de lucru, începând de la director de subunitate până la femeia de serviciu, fapt fără precedent. Suntem nemulţumiţi că partidul de guvernământ nu a ţinut cont de competenţa persoanelor schimbate din funcţii".

Observăm, aşadar, din cea mai obiectivă sursă, cum procedează în teritoriu oamenii întâiului portocaliu al ţării, respectiv Ionel Manţog şi clica sa de la Gorj.

Trag un semnal de alarmă, având în vedere că, în acest moment, pot spune, fără teama de a greşi, că este încălcată grav democraţia, încălcându-se, printre alte drepturi fundamentale ale omului, inclusiv libertăţile politice din România.

Ceea ce nu ştiu aceşti portocalii, este că epurările pe criterii politice fac parte din arsenalul micilor trepăduşi cu pretenţii de politicieni majori, care, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge la lada de gunoi a istoriei politice, fiind descalificaţi de către alegători.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Răţoi.

Domnul Neculai Răţoi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "PDL taxează sănătatea!"

Stimaţi colegi,

În ciuda faptului că guvernatorul Băncii Naţionale a atenţionat Guvernul asupra creşterii taxelor şi impozitelor pe timp de criză, acesta din urmă a găsit o nouă metodă de a îngreuna viaţa românilor: coplata în sistemul de sănătate. Deşi introducerea unui astfel de sistem poate avea succes atunci când are la bază o strategie reală, în România, eficienţa unei asemenea decizii este pusă sub semnul întrebării tocmai pentru faptul că nu există o viziune clară.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, românii plătesc deja pentru serviciile medicale şi nu este vorba despre o sumă de neglijat, iar aceste servicii medicale au fost şi rămân precare. Aţi văzut şi dumneavoastră mizeria din instituţiile sanitare sau v-aţi confruntat poate cu lipsa de medicamente. Când ţi se cere să plăteşti din ce în ce mai mult şi nu ţi se oferă mai nimic, nu poţi să nu fii indignat. Vă întreb: pacienţii care îşi cumpără medicamente singuri, pentru că spitalul nu are, nu participă deja la un anumit fel de sistem de coplată?

Din declaraţiile făcute de cei de la Ministerul Sănătăţii, rezultă că doar jumătate dintre români vor fi afectaţi de introducerea coplăţii. Birul se va pune din nou pe angajaţii care susţin economia acestei ţări şi care deja achită un procent semnificativ din salariu către CAS, în timp ce acele persoane care nu au plătit niciodată contribuţii, vor continua să beneficieze, în sistemul de urgenţă, de gratuitate.

Coplata Guvernului Boc va deruta pacienţii şi va crea premisele unei îngrădiri a accesului la serviciile medicale. Asta pentru că oamenii nu vor mai merge la doctor de teamă că trebuie să plătească şi vom avea un sistem medical greoi, inaccesibil, exact contrariul a ceea ce promit reprezentanţii ministerului de resort.

Doamnelor şi domnilor, coplata în sănătate nu va salva spitalele, acoperind găurile financiare pe care Executivul nu ştie cum să le acopere altfel. Coplata în momentul de faţă şi în forma actuală nu reprezintă o soluţie. Puterea trebuie să găsească modelul cel mai potrivit pentru reabilitarea sistemului de sănătate, iar deciziile sale nu pot fi unele de moment, ci trebuie încadrate într-o strategie pe termen lung. Vă îndemn să încheiem seria proiectelor dezastruoase şi să ne unim forţele pentru a realiza într-adevăr o schimbare benefică.

În încheiere, vreau să vă spun că PSD nu îşi va da acordul pentru introducerea coplăţii, această nouă formă de impozitare a Guvernului Boc.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează «Dorim, în cadrul universităţii "ovidius" constanţa, secţie de limbă tătară»

Etnia tătară, cu o continuitate istorică certă în zona Dobrogei, şi-a păstrat identitatea, în primul rând, datorită promovării valorilor spirituale, limba maternă reprezentând, cu siguranţă, esenţa existenţei.

În perioada interbelică şi în primii ani ai regimului comunist a existat un sistem de învăţământ permisiv în ceea ce priveşte accesul la şcoala tradiţională, care dezvolta modul de cunoaştere a propriei istorii. Nu era o impunere, ritmul fiind unul firesc, neartificial.

Din păcate, tot acest sistem s-a prăbuşit când, până în anul 1990, au fost desfiinţate, pe rând, şcoala în limba tătară, Seminarul Musulman din Medgidia şi secţia de limbă tătară din cadrul Universităţii Bucureşti.

Ultimele două decenii ne-au oferit posibilitatea de a construi din nou, reluându-se, deocamdată, cursurile opţionale şi învăţământul comunitar.

Ceea ce ne-am propus este ca, în perioada următoare, să dezvoltăm întreg conceptul, reînfiinţarea unei secţii de limbă tătară, la nivel de institut superior, fiind, fără îndoială, o prioritate.

Demersul nostru este unul justificat, dacă luăm în seamă, şi este necesar să luăm în seamă, faptul că sunt numeroşi tineri dornici să studieze în limba maternă, dar şi profesori, calificaţi în acest domeniu. O astfel de secţie ar putea să existe la Constanţa, în cadrul Universităţii "Ovidius".

Iniţiativa trebuie să capete consistenţă, pentru a putea duce mai departe, într-un mod elitist, cultura şi tradiţiile unei importante etnii din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Itu Cornel.

Domnul Cornel Itu:

Declaraţia mea se referă la Centrul Postcură Antidrog din judeţul Cluj, comuna Mica.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Consiliul European a consimţit pe perioada 2005-2012 la o nouă Strategie Europeană pe Droguri. Printre alte măsuri, strategia elaborată preconizează crearea unor centre postcură, menite consolideze rezultatele obţinute cu dependenţii de droguri în urma tratamentelor de dezintoxicare.

În cadrul aceleiaşi strategii, în România a luat fiinţă Agenţia Naţională Antidrog (ANA) sub auspiciile căreia, printre altele, în localitatea Mica, judeţul Cluj, au început lucrările de amenajare a unui centru postcură antidrog în fosta cazarmă militară, primul de acest fel din ţară.

Proiectul, susţinut de Guvern, preconiza crearea unei comuniuni terapeutice, unde să fie trataţi un număr de aproximativ 50 de pacienţi, bărbaţi şi femei, cu probleme sociale, care vor fi reîncadraţi în societate cu ajutorul activităţilor recreative. Centrul dispune de condiţii materiale potrivite scopului propus, amenajare de livadă cu pomi fructiferi, crescătorie de melci, culturi de ciuperci, pentru a da bolnavilor ocupaţie.

Centrul urma să fie amenajat şi să funcţioneze prin atragere de fonduri europene, prin autofinanţare şi prin conlucrarea mai multor factori social - educativi: cadre medicale, psihologi, sociologi, culte religioase.

Din păcate, lucrările de amenajare, începute cu trei ani în urmă şi preconizat a se încheia în anul 2010, au fost sistate odată cu trecerea Agenţiei Naţionale Antidrog din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor la Inspectoratul General al Poliţiei Române, în 16.03.2009.

Consider că a fost o greşeală transferul Agenţiei Naţionale Antidrog şi că se impune ca ANA să redevină agenţie guvernamentală, iar lucrările de amenajare a centrului să fie reluate de urgenţă, să se recupereze timpul pierdut, având în vedere importanţa centrului în lupta noastră comună împotriva consumului de droguri şi a reîncadrării sociale a persoanelor tratate.

Insist asupra acestei probleme, având în vedere datele statistice care arată o creştere îngrijorătoare a consumului de droguri în ţara noastră, fenomen care afectează în special generaţia tânără, de a cărei sănătate depinde viitorul României

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Irimescu.

Domnul Mircea Irimescu:

"Să nu-i uităm"

Stimaţi colegi,

Imediat după decembrie 1989, odată cu multe alte evenimente din trecutul ţării noastre ţinute "la secret" de regimul comunist, cetăţenii României au luat la cunoştinţă de un mare şi atroce masacru executat în secolul XX asupra unui grup de civili de origine română. Este vorba despre exterminarea de către formaţiuni militare ale armatei sovietice a peste 1000 de civili paşnici şi neînarmaţi în tragedia de la Varniţa - Fântâna Albă, localitate situată în imediata apropiere nordică a actualei frontiere de stat dintre România şi Ucraina.

Pe scurt, iată cum s-au derulat evenimentele care aveau să conducă la uciderea prin împuşcare a unui numeros grup de ţărani români de pe valea superioară a Siretului. La 7 luni de la ocuparea armată de către URSS a nordului Bucovinei şi al Basarabiei, la sfârşitul lunii iunie 1940, în satele din sudul nou createi (de către sovietici) regiuni Cernăuţi s-a răspândit cu repeziciune zvonul că autorităţile de ocupaţie aprobă, tuturor celor care o solicită, repatrierea în România. Încrezători şi naivi, locuitorii mai multor sate româneşti - în special Suceveni, Iordăneşti, Ropcea, Cupca, Pătrăuţi, dar şi din alte localităţi - au început să întocmească liste şi tabele cu cei doritori să-şi părăsească bunurile pentru a scăpa de "fericirea" de a fi cetăţeni ai URSS-ului. Autorităţile sovietice nu au dezminţit zvonul şi nu au descurajat în niciun fel acţiunea întreprinsă cu bună credinţă de populaţia civilă.

În data de 1 aprilie 1941, în oraşul reşedinţă raională Hliboca, s-au adunat mai multe mii de oameni care se înscriseseră pe listele de plecare. În faţa acestei situaţii, de neînţeles de ce aşa de târziu, administraţia sovietică locală a comunicat mulţimii adunate că nu se aprobă nicio trecere în România şi că cei care vor fi surprinşi în zona de frontieră vor fi trataţi ca infractori. Precizarea acestor lucruri, venită tardiv nu a putut evita grava pierdere de vieţi omeneşti. Starea de agitaţie a mulţimii care aştepta de mai multe săptămâni plecarea nu a mai putut fi stăpânită. Organizaţi în procesiuni religioase, cu preoţii în frunte, coloanele de ţărani s-au pus în mişcare către frontieră pe calea ştiută şi folosită de ei din vechime, acum închisă. La Varniţa, la intrarea drumului în pădure, s-au trezit încercuiţi de trupe militare special plasate, înarmate şi instruite, care au deschis focuri de mitralieră provocând un carnagiu de proporţii. Au scăpat doar cei care au beneficiat de ocrotirea Celui de Sus. Victimele au sfârşit în gropi comune săpate chiar la locul nenorocirii. Supravieţuitorii au relatat scene zguduitoare.

Deşi dezvăluirile făcute despre acest Katyn românesc au stârnit vii emoţii în conştiinţa publică românească la data când au fost făcute publice, în ciuda faptului că s-au publicat cărţi, zeci de articole şi s-au realizat filme documentare pe tema acestui act criminal grav, încet-încet, opinia publică românească, uneori amăgită cu fel de fel de subiecte profesionist fabricate în scop de manipulare, a uitat de aceşti martiri pentru valorile noastre naţionale. Doar local, bucovinenii de dincolo şi de dincoace de nedreapta frontieră marcată cu sârmă ghimpată care-i desparte de 70 de ani, organizează an de an pelerinaje la locul tragediei, unde-i omagiază prin diverse ceremonii comemorative pe cei care şi-au dorit cu ardoare să rămână cetăţeni români. O vor face şi mâine. Gestul lor merită apreciat.

Pentru că restul ţării pare că i-a uitat pe cei dispăruţi atunci, cu modestie, mi-am luat îndrăzneala să vi-i reamintesc pentru câteva clipe pe această cale.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PD-L, domnul deputat Tinel.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc colegilor.

Declaraţia mea politică din această dimineaţă se intitulează "Voicu, justiţia şi PSD-ul".

Dacă mai era nevoie de o confirmare în plus, atunci e bine de ştiut că natura umană este extrem de sensibilă la zornăit de cătuşe. Asta ne-a arătat şi Cătălin Voicu în weekend-ul trecut, dar mai ales că este gata de orice pentru evitarea acestora. Încearcă acum tertipuri procedurale, reluare de vot în Senat, clemenţă din partea plenului Senatului, ce mai, tot tacâmul, doar, doar va evita confruntul cu justiţia. Care justiţie şi ea de abia aşteaptă să nu-l audieze pe Voicu, parca n-ar avea şi asa destule probleme. Ce să scoată de la Voicu? Mizeriile din justiţie, cele din vârful politicii PSD, încrengături şi ramificaţii care cine ştie unde Dumnezeu duc, sau mai bine spus numai Dumnezeu ştie unde duc şi din motive ce ţin de dragostea paternă nu vrea să ne spună lăsându-ne pe mâna onorabililor noştri justiţiabili.

Şi iată cum scandalul Voicu sparge furunculul din justiţie, dar mai ales devoaleză personajele care ocupă cele mai râvnite jilţuri din cea mai înaltă instanţă a ţării: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

CSM se face de luni de zile că ignoră situaţia deloc acceptabilă a celor doi judecători corupţi, amânând la infinit reforma din justiţie, promovarea judecătorilor pe criterii ce ţin numai de competenţă şi profesionalism. Şi când mă gândesc cu câtă patimă şi înverşunare se luptau reprezentanţii la varf ai justiţiei cu Guvernul în toamna trecută, pe principii şi de-o exigenţă care îmi aminteau de celebrele vorbe duhovniceşti: "Să nu faci ce face popa, ci ce zice popa".

Să fie clar, nu acuz, Doamne fereşte, întreg sistemul judiciar din România de corupţie şi legături cu persoane dubioase. Dar, aş vrea să văd că se autopurifică, că-si autoreglează mecanismele de funcţionare în conformitate cu noile cerinţe de dezvoltare a societăţii româneşti. Va reuşi singură justiţia acest lucru? Greu de crezut. Mai ales că ramificaţiile ei cele mai periculoase sunt cele politice şi duc până acum în sfera cea mai înaltă a conducerii PSD. Îl înţeleg pe preşedintele PSD Victor Ponta când încearcă să minimalizeze implicaţiile la vârf şi ramificaţiile scandalului, afirmând că "Voicu trebuie să ajungă cât mai repede în instanţa de judecată".

Dar oare Mircea Geoană, preşedinte, încă, al Senatului României, deci al doilea om în stat, gândeşte la fel? Tare mi-e teamă că acest scandal va pune capăt carierei politice de vârf a acestuia! Se simte Marian Vanghelie confortabil ştiindu-l pe Voicu la un pas de încătuşare? Nu cred. Iar acest lucru îi va da lui Victor Ponta posibilitatea de a încerca să-l arunce peste bord.

Cât va mai dura si ce deznodamant politic va avea cazul Voicu in PSD este greu de anticipat. Un lucru e sigur. E sigur că a început să se mişte ceva în România, iar acel ceva este statul de drept. Aştept să-l văd în toată plenitudinea lui şi sper să apuc să văd împlinit acest deziderat, altfel degeaba s-a murit în decembrie 1989.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PSD+PC, domnul deputat Florin Stragea.

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ne confruntăm în aceste zile cu încă o încercare a acestui guvern de a păcăli toate categoriile de oameni ai muncii din ţară. Faptul că majoritatea sindicatelor sunt astăzi în stradă, fără ca nimeni să nu le asculte păsurile şi fără să existe negocieri concrete cu acestea, denotă dezinteresul actualului guvern faţă de cetăţenii oneşti ai acestei ţări.

Cu toţii ştim că în perioada de criză ar trebui să fie investiţi cei mai mulţi bani în formarea şi recalificarea forţei de muncă pentru a diminua aspectele sociale pe care le implică o asemenea criză. Guvernul, nu numai că nu face acest lucru, ci prin proiectele de lege pe care le propune şi prin aşa zisele măsuri anticriză nu face decât să adâncească mizeria socială şi disperarea în rândul oamenilor, făcându-i să iasă în stradă pentru a -şi manifesta făţiş dezaprobarea. De parcă nu avem destule probleme, domnul ministru Funeriu propune o lege a educaţiei ce conţine reglementări contestate de către întregul corp didactic al României, lege care face ca întregul sistem de învăţământ să fie dat peste cap, ştiut fiind faptul că în ultimii 20 de ani acest lucru s-a întâmplat destul de des, spre disperarea elevilor, a dascălilor şi, nu în ultimul rând, al părinţilor.

Aş vrea în cele ce urmează să prezint succint una din aberaţiile conţinute de această lege.

Preşedintele Consiliului de administraţie, organul de conducere al şcolii, nu poate fi profesor la acea şcoală. E ca şi cum acasă, la oricare dintre dumneavoastră l-aţi desemna pe vecinul de vizavi să vă spună ce program aveţi zilnic şi în caz de inundaţie să nu puteţi chema instalatorul fără acceptul lui.

Legea nu prevede fondurile din care va fi finanţată gradaţia de merit, unul din puţinele sporuri pe care le mai au dascălii după faimoasa lege a salarizării unice.

După ce partidul de guvernământ a clamat faptul că, în învăţământ, un profesor capabil trebuie să aştepte prea mult pentru a obţine grade didactice, legea prevede 10 ani minim pentru ca un dascăl să ajungă la gradul I. Eliminarea posibilităţii de luare a concediului fără plată pe durata unui an, după 10 ani lucraţi de către un profesor în acest mediu solicitant psihic şi intelectual, este din nou o confirmare a faptului că în această lege un dascăl nu se regăseşte. Modul în care un absolvent va putea accede în sistemul de învăţământ este unul greoi, descurajant şi, de aceea, va duce inevitabil la o atractivitate şi mai scăzută în rândul studenţilor pentru a îmbrăţişa această frumoasă totuşi meserie.

Totul culminează cu timpul inimaginabil de scurt acordat dezbaterii publice a acestei aberante legi a cărei aplicare va face ca majoritatea liceelor să aibă probleme de concedieri de personal, prin faptul că este luată clasa IX-a şi pentru că norma didactică va fi pentru tot personalul, indiferent de vârstă, de 18 ore.

Fac prin această declaraţie un apel sincer la bunul simţ al guvernanţilor pentru a-şi asculta cu atenţie partenerii sociali, pentru a ţine seama de observaţiile pe care aceştia le vor aduce pe seama acestei legi şi sunt convins, totodată, de faptul că dascălii, de această dată, vor reuşi să nu mai lase ca alţii să le facă o lege nedreaptă pe care ei sunt nevoiţi s-o pună în practică zi de zi.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Au depus declaraţii scrise următorii deputaţi.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC: Ion Dumitru, Liviu Bogdan Ciucă, Mugurel Surupăceanu, Florin Pâslaru - 3, Costică Macaleţi, Vasile Gliga, Marian Ghiveciu, Rizea Cristian, Niculescu-Mizil Oana, Ion Călin, Radu Moldovan, Valeriu Zgonea, Iordache Florin.

Din partea Grupului parlamentar al PDL: Petru Călian, Ioan Holdiş, florin Postolachi, Gheorghe Ciobanu, Mihai Doru Oprişcan, Ioan Nelu Botiş, Marius Rogin, Silviu Prigoană, Cosmin Popescu, Zanfir Iorguş, Victor Boiangiu, Daniel Buda, Marian Avram, Marius Cristian Dugulescu, George Ionescu, Constantin Chirilă, Mircia Giurgiu, Mihai Stroe, Ioan Oltean, Petru Movilă.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Dan Morega, Radu Stroe, Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, George Dumitrică, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Dominic Gerea, Titi Holban, Bogdan Radu Ţîmpău, Victor Paul Dobre, Lucia-ana Varga, Horea Uioreanu, Mihăiţă Calimente, Gheorghe Scutaru, Dan Motreanu, Cristian Adomniţei, Virgil Pop.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Miron Ignat.

Din partea independenţilor, doamna Carmen Moldovan, domnul Cătălin Cherecheş şi domnul Vasile Soporan.

Are cuvântul domnul deputat Sava Andrei.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se referă la "Cultura antreprenoriatului - o necesitate pentru tinerii români"

Scopul educaţiei este să formeze oameni pentru piaţa forţei de muncă. or, în momentul de faţă a devenit deja un stereotip să spunem că absolvenţii noştri au un bagaj de cunoştinţe care nu este calat pe ce se cere în economie. Reforma educaţiei este o temă de care toată lumea s-a plictisit, dar pe fond nimic nu s-a schimbat. Sistemul a rămas acelaşi, cu mentalităţi şi practici moştenite din perioada comunistă.

Scoală românească de azi nu ne învaţă cum să învăţăm şi cum să ne descurcăm în viaţă, pentru că ceea le oferim copiilor prin manualele şi programele şcolare actuale nu pune accentul pe formarea de competenţe, ci pe acumularea de informaţii. Informaţiile trebuie să rămână, sunt o parte importantă, dar ele pot fi accesate acum printr-o mulţime de mijloace alternative. Capacitatea de a le procesa şi competenţa specifică într-un anumit domeniu trebuie, în schimb, să fie formate de către şcoală.

Propunerile actuale, care urmăresc flexibilizarea curriculei şi centrarea ei pe dezvoltarea de competenţe astfel încât copiii noştri să înveţe nu să reproducă informaţii, ci să judece, pe baza datelor pe care le deţin, şi să poată lua decizii pentru a rezolva o problemă, sunt un mare pas înainte înspre aducerea sistemului educaţional mai aproape de nevoile economiei.

Proiectul legii educaţiei reformează, totodată, modul de evaluare a elevilor şi studenţilor. Si de data aceasta, accentul este mutat de la "informaţie" la "competenţe", prin introducerea "portofoliului educaţional", un fel de carte de identitate educaţională, cuprinzând totalitatea diplomelor, certificatelor sau a altor înscrisuri obţinute de şcolari pe tot parcursul lor educaţional.

De asemenea, cred că aceste prevederi trebuie completate şi cu proiecte care să sprijine crearea unei culturi a antreprenoriatului pentru elevii şi tinerii români. Cursuri pentru formarea competenţelor antreprenoriale, parteneriate între instituţiile de învăţământ, Camerele de Comerţ, organizaţiile patronale sunt soluţii pentru ca tinerii să înveţe ce înseamnă să îţi deschizi o afacere pe cont propriu, care sunt avantajele, dezavantajele, obstacolele. Trebuie să luptăm împotriva mentalităţii care domină şi tinerii români, şi anume că statul trebuie să ne ofere locuri de muncă sau locuinţe şi să o înlocuim cu o cultură a reuşitei prin forţe proprii.

Stimaţi colegi şi stimate colege,

Nu are rost să repet cât de importantă este noua Lege a educaţiei pentru Româna. Sper ca, măcar în privinţa acestui proiect vital, să reuşim să trecem peste partizanatele politice şi să respectăm ceea ce toţi ne-am asumat prin semnarea Pactului pentru Educaţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim şi noi.

Înainte de a declara şedinţa închisă, să-mi permiteţi să fac şi eu o scurtă declaraţie politică, în calitate de deputat, nu de preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Mă întreb, de la această tribună, dacă în ziua de marţi, când sunt declaraţii politice, suntem în şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor.

Şi de ce mă întreb? Pentru că, Constituţia, legea care reglementează Statutul parlamentarului, Regulamentul Camerei Deputaţilor, a dat posibilitatea acestei înalte tribune de dezbateri politice şi a creat instituţii ca un parlamentar să se poată manifesta. Sigur, în principal, în procesul legislativ, dar şi în cele două instituţii care au fost create, respectiv, întrebări şi interpelări şi instituţia declaraţiei politice.

Mi se pare că, din multe motive, unele dependente de Cameră, de Parlament, altele de cei care trebuie să acorde atenţie acestor instituţii, interesul pentru aceste două instituţii, mă refer la întrebări şi interpelări şi la declaraţii politice, a scăzut foarte mult.

Lunea seara, constat că sunt 2-3 oameni în sală pentru că nici cei care trebuie să dea răspunsuri, şi asta este o chestiune mai veche, nu este o trimitere la actualul guvern, nu se află în sală, iar la declaraţii politice e un film simpatic, în fiecare zi de marţi sunt vreo 15 colegi care, de regulă, sunt în sală, deşi este şedinţă în plen, repet, ar trebui plenul să fie un plen cu o prezenţă deosebită, pentru că este una din importantele căi prin care să se manifeste deputaţii şi parlamentarii cu acele declaraţii politice.

Deci, reiau aceste film: vreo 15 colegi sunt mai mereu prezenţi, de la toate grupurile parlamentare, la declaraţii politice, mai vin vreo 20 de referenţi şi consilieri care se prezintă la preşedintele de şedinţă să depună declaraţii scrise şi azi eram tentat să le dau cuvântul, dacă tot se prezintă în plen şi aduc aceste declaraţii, şi mai sunt 2-3 colegi care, sigur, au respectul cuvenit pentru această instituţie şi vin, chiar dacă nu prezintă declaraţia lor de la tribună le depun în scris.

Sigur, eu nu mă refer la conţinutul declaraţiilor, nu asta este intenţia mea, mă refer la faptul că nu există interes pentru această instituţie a declaraţiei politice, şi nu există pentru că cei care ar trebui să ia în considerare, nu mă refer la electorat, sigur şi electoratul, ar trebui să ia în considerare şi întrebările şi interpelările şi declaraţiile politice, nu o fac. Şi n-am văzut niciodată un ministru sau un secretar de stat la o declaraţie politic foarte pertinentă şi foarte dură făcută de un deputat, să ia vreo poziţie şi uităm că Guvernul şi instituţiile guvernamentale sunt sub control parlamentar.

Dacă venim aici la declaraţii politice şi le facem numai de formă ca să fim, ştiu eu, bifaţi de site-ul Parlamentului şi cei de la Institutul de Politici Publice să nu ne critice că nu am luat cuvântul în plen sau n-am făcut declaraţii politice, este o mare amăgire şi o mare părere de rău. Eu cred că aceste două instituţii, instituţia declaraţiei politice, instituţia interpelărilor şi a întrebărilor sunt foarte importante şi colegii noştri, dar şi cei care trebuie să ţină cont de ceea ce spun deputaţii de la acest microfon, trebuie să facă mai mult şi să repunem în drepturi aceste instituţii, a declaraţiei politice şi a întrebărilor şi interpelărilor.

Şi aseară am rămas aşa cu un gust amar, rămăseseră vreo 3 colegi în sală, cei care au rămas nu aveau răspunsuri, cei care trebuiau să primească răspunsuri nu aveau de la cine să le primească. Mai erau vreo 44 de colegi care au adresat interpelări scrise, dar pe tabel, nu în plenul Camerei.

Nu fac cu nicio răutate aceste precizări, ci le fac în sensul că, până la urmă, trebuie să dăm deputatului, parlamentarului rolul şi importanţa pe care trebuie s-o aibă în societate, în această instituţie, şi dacă are 3 posibilităţi de a se manifesta, aceea a procesului legislativ şi cele două de care aminteam, să se poată folosi de ele şi să fie luate în seamă de cei care trebuie să le ia în seamă.

Şi, dacă mai doreşte vreun coleg, mă întorc la tribună şi mai e puţin timp şi o să vă dau cuvântul.

Vă mulţumesc.

Da, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Maria Stavrositu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Pensii decente pentru femei"

Doamnă preşedinte, stimaţi colegi,

O serie de întâlniri în colegiu mi-au oferit şansa de a observa deficienţele sistemului de pensii, în discuţiile cu diferite categorii de femei. Declaraţiile lor sunt confirmate de un număr de studii, care arată faptul că femeile au un dezavantaj în comparaţie cu bărbaţii în privinţa pensiilor de stat. Datorită obligaţiilor legate de creşterea copiilor, cele mai multe obţin slujbe nu foarte bine plătite şi mai rar în funcţii de conducere, astfel încât de puţine ori le este oferită speranţa unei pensii decente. În plus, în majoritatea ţărilor, pensiile de stat sunt finanţate din contribuţiile sociale şi favorizează puternic bărbaţii. Femeile nu sunt plătite în mod egal pentru munca depusă, lucru care penalizează siguranţa pe care le-ar oferi-o o pensie decentă şi care creează deficite serioase în asigurările sociale şi în sistemul de pensii.

Între 1995 şi 2005, şaisprezece ţări din Uniunea Europeană au crescut vârsta pentru pensiile de stat. Cincisprezece au redus punctul de pensie, paisprezece au crescut contribuţia la stat şi şase au redus indexarea pensiilor la rata inflaţiei. Majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est au adoptat şi susţin iniţiativa pensiilor private.

Tendinţa acestor reforme în cadru european duce spre rezultate neclare, fără să existe o soluţie care să se aplice la nivelul unei standardizări. În acelaşi timp, astfel de schimbări sunt necesare în sistemele postcomuniste, care suferă de birocraţii supra-dimensionate, lipsă de eficienţă fiscală şi îmbătrânirea populaţiei. Contrastul este cu atât mai vizibil în cazul egalităţii de şanse.

În contextul european, reforma sistemului de pensii din România este legitimă şi oportună. Alinierea la practicile europene nu poate aduce decât beneficii, în măsura în care au fost create toate premisele unui sistem de succes. Unul dintre argumentele pentru un sistem sustenabil de pensii este dinamica demografică. În condiţiile nevoii de creştere a natalităţii, modalitatea de calcul a pensiei nu trebuie să penalizeze decizia de a avea un copil. Nu trebuie să permitem o astfel de gândire într-o ţară membră a Uniunii Europene.

Femeile se luptă cu o serie întreagă de probleme în cadrul statului modern. La nivel european, observăm faptul că femeile se căsătoresc mai târziu, fac copii mai târziu şi sunt angajate pe perioade mai lungi de timp. Cu toate acestea, inegalităţile persistă în piaţa de muncă, reforma sistemului de pensii favorizează perioada de viaţă activă a bărbaţilor, iar însăşi natura familiei se schimbă, din ce în ce mai multe femei preferând să-şi crească independent copiii. Din acest punct de vedere, o medie la nivel UE arată că ratele de divorţ şi de naşteri în afara căsniciei au crescut vertiginos între 1960 şi 2008.

Statul român are nevoie de o reformă importantă în domeniul sistemului de pensii, dacă doreşte să elimine inegalităţile între sexe. Pornim de la egalitatea de oportunităţi între femei şi bărbaţi la angajare, salarii egale în timpul muncii, programe flexibile de muncă pentru perioada sarcinii, fără pierderea seniorităţii şi vârste egale la pensionare.

O schimbare importantă de mentalitate ar viza perioada prenatală şi de concediu de maternitate, cu un sistem de creditare al acestora, în folosul contribuţiei la stat. Astfel de sisteme există deja în state precum Anglia (5 ani), Suedia şi Austria (4 ani), Germania (3 ani) şi Franţa, Belgia şi Portugalia (2 ani). În perioadele respective, statul compensează contribuţia la sistemul de pensii, asigurând o continuitate în acest sens, indiferent de starea angajatului.

În măsură în care sistemul de pensii este în plin proces de reformare, orice proiect trebuie să ţină cont de bunele practici ale statelor din Uniunea Europeană, care au reuşit experienţe pozitive în acest domeniu şi să trateze, în mod particular, femeile care îşi dedică o parte a vieţii lor creşterii copiilor.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Mircea Duşa:

Da, pentru stenogramă, a fost doamna deputat Maria Stavrositu.

A mai depus declaraţie scrisă, din partea Grupului parlamentar PSD+PC, domnul deputat Victor Surdu.

Cu aceasta, declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice închisă, urmând ca la ora 10 să continuăm cu ordinea de zi aprobată de plenul Camerei Deputaţilor.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Daniel Buda:

"Siguranţa statului necesită consensul naţional"

Securitatea naţională este, fără îndoială, factorul de convergenţă capabil să asigure echilibrul social şi stabilitatea politică şi, în egală măsură, starea de normalitate care vizează prezervarea identităţii naţionale, prosperitate materială şi spirituală.

Interesul şi obligaţia unui guvern este acela de a crea condiţiile politice, organizatorice şi administrative în vederea garantării unei depline securităţi naţionale a cetăţenilor. În contextul internaţional, marcat de accelerarea globalizării, interesul şi preocuparea privind asigurarea măsurilor de protecţie naţională se extind în mod semnificativ pentru a răspunde atât ameninţărilor clasice, cât şi noilor riscuri globale sau regionale. Scopul fundamental al oricărui guvern responsabil în ceea ce priveşte asigurarea eficientă a securităţii naţionale este acela de a lua toate măsurile necesare pentru amplificarea eforturilor împotriva riscurilor şi ameninţărilor clasice la care sunt supuşi cetăţenii.

Protejarea şi promovarea valorilor naţionale, a existenţei şi demnităţii cetăţenilor statului român constituie premisele care stau la baza unui sistem democratic funcţional şi eficient. Securitatea naţională trebuie privită ca şi un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, o condiţie esenţială a existenţei naţiunii române care se construieşte în virtutea legii fundamentale şi se înfăptuieşte în contextul construcţiei europene, cooperării euroatlantice şi al evoluţiilor globale.

România, ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, datorită participării la activităţile ONU, precum şi relaţia de Parteneriat Strategic cu SUA, creează premisele şi oportunităţile în vederea asigurării unui grad sporit de securitate în întreaga regiune. Recentele discuţii privind amplasarea scutului american antirachetă pe teritoriul României au dat naştere unor dezbateri televizate destul de controversate în cadrul cărora specialiştii în securitate nu privesc cu ochi buni această iniţiativă, extrem de importantă pentru afirmarea ţării noastre ca membru activ al comunităţii europene, euro-atlantice şi internaţionale. Fără îndoială, chiar dacă unora dintre noi le este mai greu să admită, desigur, în special colegilor din opoziţie, existenţa unui scut antirachetă pe teritoriul ţării noastre este, poate, una dintre cele mai importante decizii din ultimii anii, ceea ce va marca în mod eficient strategia de apărare şi siguranţă a cetăţenilor acestei ţări. În mod surprinzător, foarte mulţi şi-au exprimat îngrijorarea nu cu privire la importanţa unei asemenea decizii, ci, în mod deosebit, faţă de reacţiile ţărilor vecine. Este, în opinia mea, stupefiant că încă suntem conduşi de sentimentul fricii şi depindem, în opinia unora, de contextual social, politic şi economic al altor ţări nu demult numite "prietene" sau "surori".

Esenţial, consider, dintre toate beneficiile strategice, este faptul că, după decenii de ambiguitate şi credibilitate redusă în politica externă, în rândul marilor decizii strategice este luată în calcul şi ţara noastră. Acest lucru denotă faptul că România este privită ca un partener consecvent şi de încredere în rândul marilor puteri ale lumii.

După 20 de ani de la Revoluţie, ţara noastră este în plin proces de modernizare instituţională şi responbilizare civică, în deplin acord cu valorile fundamentale europene şi transatlantice. Avem nevoie de un proiect îndrăzneţ, de un proiect realist şi pragmatic, pentru garantarea securităţii naţionale şi individuale. Decizia luată recent la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este inteligentă nu numai din punct de vedere strategic şi militar, ci şi din punct de vedere economic, deoarece ţara noastră va fi gazda unor investiţii pe linie de apărare care nu vor fi finanţate din fondurile noastre.

Am convingerea că forţele politice româneşti vor cădea de comun acord asupra strategiei de apărare a României, deoarece este obligaţia oricărui cetăţean român să-şi apere ţara, chiar dacă acesta este un lider al unui partid de opoziţie. Siguranţa statală a României trebuie garantată şi nu putem accepta transformarea acesteia în subiect de lamentări şi intervenţii politicianiste.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Construirea unui nou aeroport internaţional la Strejnic, lângă Ploieşti"

Analizele şi previziunile de trafic efectuate de Eurocontrol, autoritatea europeană de control al traficului, estimează că ţara noastră va înregistra o creştere medie anuală a traficului aeroportuar de 6,9% în perioada 2008-2014, urmând ca, până în 2018, să se ajungă la un trafic de 20 milioane de pasageri. Rata de creştere este sensibil mai mare în zona municipiului Bucureşti pe cele două aeroporturi internaţionale, Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa).

În prezent, România are 16 aeroporturi, dintre care numai 4 internaţionale, ceea ce face dificilă gestionarea traficului aeroportuar. Situaţia va deveni cu atât mai greu de gestionat în viitor, în cazul în care previziunile menţionate anterior se vor dovedi reale şi traficul aeroportuar va continua să crească. Acest fapt impune construirea unui nou aeroport în zona Municipiului Bucureşti care să descongestioneze traficul aeroportuar de pe cele două aeroporturi internaţionale, pe de o parte, şi să redirecţioneze zboruri spre destinaţii europene şi mondiale, pe de altă parte.

Guvernul a aprobat în august 2008 construirea unui nou aeroport în zona municipiului Bucureşti. Însă, potrivit unui document transmis la data de 1 martie 2010 de Ministerul Transporturilor, ca răspuns la întrebarea mea referitoare la posibilitatea construirii unui nou aeroport internaţional în localitatea Strejnic, în apropiere de Ploieşti, lucrările pentru executarea proiectului nu pot fi demarate decât după realizarea unui studiu de fezabilitate care să stabilească toate detaliile tehnice şi financiare ale investiţiei. Acest studiu este responsabilitatea Ministerului Transporturilor, însă nu a fost demarat până în prezent, din cauza lipsei resurselor bugetare, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

În condiţiile actuale de criză economică, astfel de investiţii de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare trebuie să fie atent măsurate, fiind foarte mari. Studiul de fezabilitatea este imperativ pentru a stabili care sunt condiţiile optime pentru o investiţie de succes, care este cea mai bună locaţie pentru noul aeroport şi ce resurse implică realizarea unui astfel de proiect. Solicit Ministerului Transportului să trateze prioritar această problemă şi să ia măsuri pentru realizarea cât mai curând a studiului.

În ceea ce priveşte locaţia, voi continua demersurile de promovare a localităţii Strejnic ca amplasament pentru noul aeroport internaţional.

Motivele sunt multiple. În primul rând, la Strejnic există deja un aerodrom sportiv cu pistă, la standarde europene, primul de acest gen din România. Infrastructura de bază necesară pentru construcţia unui aeroport există deci, iar transformarea aerodromului în aeroport internaţional va implica costuri reduse în comparaţie cu cele pe care le presupune o investiţie pornită de la zero.

În al doilea rând, aerodromul Strejnic este situat pe şoseaua de centură a Ploieştiului, la 40 de km de Bucureşti, şi are legături bune către celelalte zone ale ţării. În timp ce construirea unui aeroport în sudul Bucureştiului ar determina o creştere a tranzitului prin oraş şi ar aglomera centurile, alternativa construirii unui aeroport internaţional la Strejnic are avantajul în existenţa unei bune infrastructuri de transport ce leagă oraşul Ploieşti de Braşov, dar şi de Constanţa. Având acces la DN1 şi la viitoarea autostradă Bucureşti - Ploieşti, acest aeroport ar putea deservi o zonă mult mai mare care să includă, pe lângă Bucureşti, şi alte oraşe mari, cum este Braşovul, şi ar contribui semnificativ la dezvoltarea locală şi regională.

Domnul Angel Tîlvăr:

«"Politicile sociale" ale Guvernului Boc»

Uniunea Europeană precizează că datorită globalizării economiei, competitivitatea ţărilor europene devine un imperativ categoric. Sporirea competitivităţii şi protecţia drepturilor sociale nu se exclud reciproc. Din contră, politica socială inovativă joacă un rol esenţial în protecţia şi sporirea competitivităţii companiilor europene în cadrul economiei globale. Standardele educaţionale ridicate (inclusiv învăţământul general, cât şi pregătirea profesională), o protecţie efectivă şi eficientă împotriva unor riscuri precum îmbolnăvirile, accidentele, şomajul, ca şi o protecţie a nivelului de trai al persoanelor în vârstă, reprezintă factori decisivi pentru competitivitatea unei economii tehnologice şi globale. De aceea, o politică socială modernă joacă un rol cheie în competiţia economică globală.

Acesta este probabil un aspect pe care Guvernul Boc l-a omis atunci când a ignorat importanţa politicilor sociale. Metodele prin care actualul guvern încearcă să ne ajute sa depăşim criza economică şi astfel să devenim din nou o ţară competitivă nu vizează, cu siguranţă, şi protecţia socială.

Politica socială este, în primul rând, problema fiecăruia dintre statele membre şi ar trebui să rămână aşa. În vederea realizării unei politici sociale la nivel european, Uniunea Europeană a promis că va respecta diversitatea tradiţiilor permiţând statelor membre să îşi determine propriile sfere de acţiune, propriile metode şi mijloace de lucru. Însă, bănuiesc că nu a avut în vedere şi lipsa cu desăvârşire a acestora.

În fiecare ţară, sistemul de securitate socială este rezultatul a multe secole de lupte politice şi dezvoltare. O societate este definită prin prosperitatea ţării, ceea ce influenţează profund modul de viaţă şi cultura cotidiană a cetăţenilor săi. Toate ţările UE se confruntă cu faptul că societăţile lor îmbătrânesc. Aspecte sociale precum sănătatea, securitatea socială şi cea a persoanelor în vârstă şi condiţiile de muncă fac necesară remodelarea sistemelor prospere existente.

Criza financiară şi, mai apoi, recesiunea profundă care a lovit Uniunea Europeană în 2008 au însemnat un regres de 20 de ani în dezvoltarea economiilor statelor membre, afectând toate sectoarele de activitate şi producând un număr-record de şomeri: 23 de milioane. Analiştii afirmă că acest fapt a însemnat totodată decesul oficial al Strategiei de la Lisabona şi al obiectivului ambiţios de a transforma Uniunea Europeană în cel mai competitiv lider mondial al dezvoltării economice şi tehnologice. Acum, Comisia Europeană propune o nouă strategie, de data aceasta, postcriză, care are drept priorităţi: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare, promovarea unei economii eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor şi a unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă.

Sub sloganul "Creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii" Uniunea Europeană îşi propune ca în următorul deceniu să concretizeze obiective precum: locuri de muncă pentru 75% din populaţia cu vârste între 20 şi 64 de ani; investirea a 3% din produsul intern brut comunitar în cercetare-dezvoltare; îndeplinirea obiectivelor "20/20/20" în materie de climă şi energie, inclusiv o reducere a emisiilor de CO2 majorată la 30%, dacă există condiţii favorabile în acest sens; reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu sub nivelul de 10% şi creşterea numărului absolvenţilor de învăţământ superior la 40% dintre membrii generaţiei tinere şi, nu în ultimul rând, reducerea cu 20 de milioane de persoane a numărului cetăţenilor europeni ameninţaţi de sărăcie.

Cred cu tărie, doamnelor şi domnilor, că unul dintre cele mai ambiţioase obiective ale Strategiei Uniunii Europene 2020 este acela al reducerii numărului celor mai săraci cetăţeni ai blocului comunitar cu 20 de milioane de persoane. Ambiţios şi uşor utopic, întrucât marea masă a acestora se află concentrată în noile state membre ale Uniunii Europene, cu precădere în România, Bulgaria, Ungaria şi ţările baltice, afectate profund de recesiunea economică. Este vorba despre ţări cu economii destructurate, cu pieţe ale muncii dezorganizate şi în neconcordanţă cu nevoile reale ale economiilor naţionale, cu sisteme de sănătate şi educaţie subfinanţate, precum şi cu rate ridicate ale şomajului şi emigraţiei.

Şi România s-a abonat la acest proiect care de altfel este irealizabil. Şi nu pentru că cetăţenii români nu ar fi oameni harnici sau care nu doresc să contribuie la bunul mers al ţării, ci pentru că măsurile luate de guvernul Boc nu fac nimic altceva decât să îngroaşe pe zi ce trece numărul şomerilor şi să ridice rata sărăciei. Cei care încă mai au un loc de muncă sunt, în ultima perioadă, înrobiţi de plata numeroaselor taxe şi impozite.

După cum bine ştiţi, zilnic guvernul Boc inventează noi taxe sub pretextul unor măsuri anticriză. Din păcate, sub imaginea aceasta de strategie anticriză, guvernul îşi dezvoltă un plan prin care încearcă într-o formă mascată să strângă bani la bugetul României pentru diverse "plăţi". Poate este vorba despre plata site-ului de 500.000.000 de milioane de euro sau poate plata pentru promovarea României peste hotare în valoare de aproximativ 2 milioane de euro sau multe alte plăţi fără de care, în opinia guvernului, România nu ar mai ieşi din criză.

Conform analizelor desfăşurate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, ultimele două decenii au însemnat, pentru cei mai mulţi dintre români, un proces continuu de pauperizare, de scădere a standardului de viaţă şi a accesului la servicii absolut necesare unui trai civilizat. De la o rată oficială a sărăciei de 7%, la începutul anilor '90, s-a ajuns, înainte de declanşarea crizei economice, deci într-o perioadă de boom economic, la o rată triplă. Pe parcursul acestei perioade, evoluţia sărăciei a fost neliniară. Spre exemplu, în 2007 erau înregistrate oficial în categoria săracilor aproximativ 2,1 milioane de persoane, pentru ca, un an mai târziu, numărul lor să fie mai mic cu un milion de persoane. Explicaţia: emigrarea unei importante părţi a populaţiei sărace din mediul rural şi doar în secundar, drept consecinţă a îmbunătăţirii nivelului de trai.

Anul 2009 a debutat cu deteriorarea rapidă a indicatorilor macroeconomici, într-un context european şi mondial nefavorabil din punctul de vedere al stabilităţii. Banca Mondială împreună cu UNICEF estimau, pentru anul trecut, că odată ce România se va confrunta cu recesiunea, sărăcia va creşte galopant, unele categorii sociale fiind mai afectate decât altele.

pe scurt, tabloul sărăciei arată astfel: 75% dintre românii afectaţi se află în mediul rural, dar rata cea mai mare de creştere este în zonele urbane, ca urmare a disponibilizărilor de personal; cele mai vulnerabile categorii sunt copiii, tinerii şi vârstnicii; perioadele de inactivitate ale şomerilor tind să se prelungească peste doi ani, ca efect al lipsei politicilor guvernamentale de stimulare a investiţiilor, deci a creării de noi locuri de muncă; persoanele care desfăşoară activităţi independente în sectorul nonagricol sunt cele mai defavorizate în acest moment, rata sărăciei în rândul lor tinzând către 21%.

Printre măsurile guvernului Boc de reducere a sărăciei şi de raliere la strategia Uniunii Europene putem enumera: acordarea alocaţiilor de stat doar pentru copiii care nu provin din familii înstărite; mărirea vârstei de pensionare până aproape de speranţa de viaţă; impozitarea pensiilor; introducerea sistemului de coplată în sănătate; impozitarea bonurilor de masă şi, în consecinţă, falimentul firmelor din domeniu; impozitarea terenurilor de sub clădiri. La acestea se adaugă multe alte măsuri pe care nu le menţionez astăzi, aici, din dorinţa de a nu fi acuzat că pun pe umerii guvernului situaţia în care se află România.

Unii ar putea invoca cerinţele Fondului Monetar Internaţional pentru imposibilitatea implementării unor programe de asistenţă socială de anvergură, însă nimeni nu ia în considerare aspectul conform căruia Guvernul acesta nu este de azi, de mâine şi cu atât mai puţin măsurile nu sunt necesare pentru o problemă ce a apărut anul acesta. Programele de investiţii publice, singurele care ar putea debloca piaţa muncii şi ar aduce bani la bugetul asigurărilor sociale, au eşuat în sectoare care ar fi putut absorbi forţa de muncă (în infrastructură, de exemplu), iar absorbţia fondurilor europene este sub aşteptări.

la scenariul descris mai sus se adaugă grevele care au loc aproape zilnic în capitală sau în ţară, degringolada din sistemul de educaţie şi din cel de sănătate, zecile de mii de oameni care se gândesc în fiecare zi ca aceasta poate fi ultima lor zi de muncă. Şi, totuşi, România s-a angajat să respecte unul dintre cele mai îndrăzneţe obiective ale Strategiei Uniunii Europene 2020 şi anume acela al reducerii numărului celor mai săraci cetăţeni ai blocului comunitar. În concluzie, doresc doar să punctez că prin măsurile luate de actualul Guvern Boc, România doar va mări numărul de şomeri ai Europei.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

«Continuarea campaniei privind protecţia mediului: "Ora pământului"»

Zilnic citim în mass-media despre criza economică mondială, despre teoriile marilor economişti ai lumii care încearcă să găsească un antidot menit să reechilibreze balanţa financiară. La doi ani şi jumătate de la izbucnirea crizei economice în SUA, această problemă a crizei devine o problemă de supravieţuire pentru foarte mulţi oameni.

N-am să vorbesc astăzi despre această criză economică, deşi nu este deloc de neglijat, am să vorbesc despre o altă criză manifestată virulent la mijlocul anilor 1960, o criză de care civilizaţia umană depinde din ce în ce mai mult - criza ecologică. Omul a declanşat procesul de degradare a echilibrului ecologic printr-o exploatare masivă a resurselor naturale ale pământului, printr-un proces intens de urbanizare, iar progresul tehnico-ştiintific a determinat o dezvoltare industrială fără precedent. Toate acestea înseamnă poluarea aerului, a apei, a solului, înseamnă încălzire globală şi schimbări climaterice şi, în final, catastrofe naturale.

omul a conştientizat despre gravitatea şi implicaţiile poluării asupra societăţii şi despre sarcina sa în protejarea mediului. Activităţile umane sunt dependente de mediul înconjurător, însă omul ca "administrator" al naturii trebuie să conştientizeze şi trebuie să conştientizăm cu toţii despre imensa responsabilitate pe care o avem, de noi depinde viaţa pe această planetă, existenţa noastră şi a generaţiilor viitoare. Depinde cum gestionăm şi cum conservăm resursele naturale.

Pe 27 martie 2010, între orele 20,30 şi 21,30, un miliard de oameni de pe toate continentele au stins lumina pentru o oră, ca semnal împotriva încălzirii globale. Campania "Ora Pământului" a început în 2007, în Sydney, Australia, şi a devenit rapid un eveniment global. Şi România a stins luminile pentru o oră şi s-a alăturat campaniei pentru a doua oră consecutiv. Doresc să conştientizăm populaţia, prin acţiuni de acest gen, că viaţa pe Terra depinde de fiecare dintre noi. Pentru ca situaţia să se schimbe, pentru ca Lumea să se schimbe, trebuie să începem cu noi înşine. Este nevoie de consecvenţă, de disciplină, de obiceiuri sănătoase de consum. La sfârşitul fiecărei zile vom şti dacă am învins inerţia şi nepăsarea sau dacă am fost învinşi. E lupta noastră, a tuturor!

Domnul Petru Călian:

"Curăţenia de primăvară prin Legea responsabilităţii fiscale"

Am încredere în responsabilitatea Parlamentului de a adopta o lege vitală pentru situaţia economică a ţării, şi anume Legea responsabilităţii fiscale. Proiectul legii vine într-o perioadă în care România are nevoie de măsuri concrete şi sustenabile. Legea responsabilităţii fiscale va institui principiul programării bugetare multianuale şi va crea un cadru clar pentru cheltuirea banilor publici.

Alături de principii precum transparenţa, stabilitatea sau echitatea, responsabilitatea fiscală înseamnă mai mult, înseamnă sustenabilitatea finanţelor publice pe termen mediu şi lung, oferă Guvernului posibilitatea de a gestiona riscuri sau situaţii neprevăzute fără a fi nevoit să opereze ajustări semnificative ale cheltuielilor, veniturilor sau deficitului bugetar cu efecte destabilizatoare din punct de vedere economic sau social.

Acest Guvern, criticat, de multe ori pe nedrept, a demonstrat tăria de a-şi îndeplini promisiunile faţă de FMI şi de UE. Valoarea proiectelor constă în viziunea lor pe termen mediu şi lung, precum şi existenţa unor programe eficiente din punct de vedere macroeconomic. Responsabilitatea fiscală va "detoxifia" economia românească de excesele acumulate de-a lungul anilor privind risipa banilor publici. Legea responsabilităţii fiscale va crea efecte de multiplicare în economie. În calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci am certitudinea că noile reguli fiscale vor spori disciplina bugetară, iar transparenţa fiscală va fi întărită.

Adoptarea proiectului este una dintre obligaţiile pe care Guvernul şi le-a asumat în raport cu Fondul Monetar Internaţional, prin acesta angajându-se să nu facă mai mult de două rectificări bugetare anual.

Legea responsabilităţii fiscale poate furniza parametrii generali care să încurajeze formularea deciziilor de politici sustenabile fiscal prin stipularea principiilor fiscale şi a regulilor privind veniturile, datoria publică, deficitul bugetar, cheltuielile şi managementul riscului, se arată în expunerea de motive a legii, care face parte dintre documentele solicitate de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană pentru continuarea programului de susţinere financiară a României.

Proiectul de lege are ca obiective nedepăşirea plafoanelor de cheltuieli totale şi de personal, precum şi menţinerea ratei de creştere a cheltuielilor sub nivelul creşterii p.i.b.-ului nominal. Deci respectăm politica fiscală comunitară.

Consider oportun şi de bun augur înfiinţarea unui Consiliu Fiscal compus din cinci membri numiţi de Parlament, la propunerea Băncii Naţionale a României, Academiei Române, Academiei de Studii Economice, Institutului Bancar Român şi Asociaţiei Române a Băncilor. Atribuţiile Consiliului Fiscal includ analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări asupra prognozelor macroeconomice şi bugetare oficiale; analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări asupra Strategiei fiscal bugetare, precum şi evaluarea conformităţii acesteia cu principiile şi regulile fiscale prevăzute de lege; evaluarea performanţelor fiscal-bugetare ale Guvernului în raport cu obiectivele fiscale şi priorităţile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară. Întreaga politică fiscal-bugetară a Guvernului va fi monitorizată prin atribuţiile acestui consiliu, consiliu ce poate fi asociat unei punţi dintre Parlament şi Guvern.

Întregul proiect al legii responsabilităţii fiscale, alături de alte programe ale Guvernului, reprezintă pietrele de temelie pentru reformarea sistemului economic românesc.

Domnul Constantin Chirilă:

"Românul şi agricultura"

Românul a făcut agricultură de când se ştie. Prin ea şi prin habitatele rurale a supravieţuit catastrofelor istoriei sale. Azi, românul nu mai face agricultură pentru că "nu mai există piaţă". Dar chiar dacă ar fi piaţă nu este calitate standardizată conform normelor europene. Calitatea nu există pentru că lipsesc cu desăvârşire resursele convenţionale, iar cele naturale, începând cu solul, apele, aerul, soarele, dar şi pădurile, au fost în parte distruse de comunism şi turbo-tranziţia ultimilor 20 de ani.

Dumnezeu ne-a dat multe bogăţii care ar fi permis românilor prin valorificarea lor să trăiască liniştiţi mulţi ani de acum înainte, înghiţind şi digerând orice fenomen de globalizare. Dar tot Dumnezeu ne-a dat şi birocraţii care digeră resursele fără a le lăsa să mai penetreze în sistemul de producţie agricolă. În felul acesta s-au distrus sistemele şi este greu de crezut că vor fi refăcute curând.

Sunt un luptător pentru refacerea sistemelor de producţie pentru refacerea tehnologică, fundamentată ştiinţific, a agriculturii.

Sunt un luptător pentru eficienţă economică şi bunăstare materială a oamenilor, pentru capital, muncă şi protecţie socială. Capitalismului nu poate să-i meargă foarte bine dacă capitalul lui nu este bine gestionat, iar forţa de muncă este inexistentă sau epuizată.

Ca politician susţin cercetarea, iar ca economist cred că nu se poate dezvoltarea societăţii capitaliste fără instruirea competitivă a tuturor, de la politician la om de afaceri, la funcţionarul public şi la cei care trudesc cu mintea şi cu mâinile pentru a face ca sistemul să se învârtească.

Eu cred în destinul agriculturii ca ramură "prioritară", aşa cum o rostesc mulţi, nu numai în vorbe ci şi în fapte.

Eu cred că intelectualii agriculturii şi ai ruralului, deşi dezbinaţi azi, se vor regăsi şi se vor reuni pentru binele agriculturii, al economiei rurale şi al tuturor românilor.

Aşa cum am mai spus-o şi altă dată, şansa refacerii României constă cu prioritate în refacerea agriculturii. Noul Guvern nu-şi poate permite nici o greşeală şi, cu atât mai mult, în aceste condiţii de criză economică.

În România există mulţi specialişti şi agricultori care aşteaptă cu nerăbdare culoarea verde a fotosintezei pe semaforul relansării agriculturii neamului. Guvernul trebuie să blocheze sămânţa răului şi să folosească energiile creatoare ale agricultorilor pentru relansare.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Ardealul este România"

Aştept de câteva săptămâni ca opinia publică din ţară să ia în dezbatere un subiect care, pe mine personal, mă preocupă foarte tare. Este vorba de proiectul prin care UDMR solicita modificarea şi completarea Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, respectiv refacerea, în mod formal, a Ţinutului Secuiesc.

Din păcate, opinia publică este bombardată zilnic cu fel de fel de alte subiecte, aşa încât profit de acest prilej pentru a aduce în faţa dumneavoastră acest subiect de dezbatere. În final, forumul nostru este cel care va decide dacă judeţele Harghita, Covasna şi Mureş vor deveni o singură regiune sau nu.

Sper că şi gândurile mele, expuse astăzi, vă vor determina să votaţi împotriva acestui proiect atunci când el va ajunge în dezbatere.

Înainte de a intra în fondul problemei vreau să vă mărturisesc că am o mulţime de prieteni etnici maghiari şi am relaţii de colegialitate cu parlamentarii UDMR cu care lucrez foarte bine în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Nu sunt un naţionalist extremist. Sunt, însă, un român care îmi iubesc patria şi vreau ca harta României să fie mereu "dodoloaţă".

Din nefericire, o serie de lideri politici de etnie maghiară şi-au făcut un scop în viaţă din a vinde iluzii maghiarilor din România, din a le promite că vor obţine autonomie, pe criterii etnice. Aceşti iresponsabili folosesc ideologia autonomiei regionale pe criterii etnice ca singura justificare a existenţei lor politice.

Ca în fiecare an, în martie devin mai vocali pentru că atunci conaţionalii noştri sunt mai atenţi la tot ceea ce înseamnă spiritualitate maghiară.

În acest an, luna martie a coincis cu perioada în care proiectul UDMR de modificare şi completare a Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România a ajuns în dezbaterea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

La propunerea mea am avizat negativ acest proiect. Le-am spus colegilor din mass-media raţiunile pentru care proiectul a obţinut un aviz negativ. Vreau să vi le împărtăşesc şi dumneavoastră.

Avizul negativ se fundamentează pe faptul că modificările propuse de UDMR contravin legislaţiei europene, această lege putând fi modificată doar cu respectarea procedurilor impuse de Regulamentul CE nr. 1059/2003.

Şi mai vreau să ştiţi că UDMR a propus, în proiectul de lege, constituirea pe teritoriul României a 16 regiuni de dezvoltare şi a 5 microregiuni de dezvoltare. În proiectul UDMR, judeţele Covasna, Harghita şi Mureş - fostul Ţinut Secuiesc - ar deveni o microregiune în sine.

Toate aceste lucruri se întâmplă în condiţiile în care, în prezent, sunt constituite în România opt regiuni de dezvoltare, acestea fiind stabilite de următoarele acte comunitare: "Tratatul de la Amsterdam", Regulamentul 2052/88/CE, Regulamentul 1059/2003/CE.

Ceea ce vreau să spun este că România are configurate, la acest moment, regiunile de dezvoltare, iar demersul UDMR este evident unul care îşi are originile în mult trâmbiţata autonomie, cea care le asigură, încă, politicienilor maghiari legitimitatea.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a avut o abordare pe această temă. Domnia sa a spus că "Ardealul este România". Vreau să îl completez: Harghita, Covasna, Mureş sunt România! Şi spun acest lucru sperând să audă şi liderii etnici ai maghiarilor care speră că, în 2011, odată cu preluarea preşedinţiei Uniunii Europene de către Ungaria, Ţinutul Secuiesc să obţină autonomie pe criterii etnice.

Vreau să vă mai informez că unul dintre cei mai înverşunaţi susţinători ai ideii de autonomie este Kelemen Hunor, ministrul culturii, care a declarat public că maghiarii din România au nevoie de "garanţii instituţionale ale drepturilor lor" şi "autonomia este o asemenea garanţie instituţională".

În începutul acestei declaraţii v-am spus care au fost motivele care m-au determinat să abordez acest subiect. La ele vreau să mai adaug unul: gândul că românii din Ardeal simt nevoia ca noi, ceilalţi români, să le luăm apărarea.

Vreau să fac un apel la dumneavoastră, toţi colegii mei din Parlament, şi să le transmitem un gând de solidaritate. Vreau să vă rog ca atunci când va trebui să votăm proiectul de modificare şi completare a Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România să vă gândiţi că actualul ministru al culturii, cel care ar trebui să se îngrijească şi de promovarea valorilor tradiţionale şi culturale ale românilor din Ardeal crede că "autonomia este o garanţie instituţională" a drepturilor maghiarilor.

Vreau să vă gândiţi la românii din Covasna, Harghita sau Mureş ori de câte ori auziţi astfel de teze separatiste şi vreau să vă întrebaţi: pe acei români cine îi mai reprezintă?

Înainte de a încheia, vreau să spun dumneavoastră şi românilor de peste Carpaţi că "Ardealul este România".

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Săraca ţară bogată"

În urmă cu câteva săptămâni făceam, de la tribuna Parlamentului, o declaraţie politică legată de controlul pe care Guvernul Boc doreşte să îl facă în ceea ce priveşte contractele autorităţilor locale cu mass-media.

Era vorba despre memorandumul aprobat în şedinţa de Guvern din 17 februarie, prin care autorităţile publice locale, cele care teoretic au independenţă faţă de Executiv, nu mai au voie să încheie niciun contract de publicitate şi/sau promovare în cursul anului 2010. Iar atunci când derulează proiecte europene care au capitole speciale destinate popularizării acestora prin mass-media, autorităţile publice locale trebuie să solicite avizul personal al premierului Emil Boc. Atrăgeam atenţia atunci că toţi primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene din România sunt la pixul premierului Boc, chiar dacă Uniunea Europeană a fost de acord să finanţeze publicitatea prin mass-media pentru proiectele respective. Şi mai spuneam, în declaraţia la care fac referire, că "Emil Boc va cenzura personal ceea ce Comisia Europeană a decis deja să finanţeze".

Trecând peste absurditatea deciziilor Guvernului Boc şi a pericolului la adresa democraţiei pe care îl reprezintă această hotărâre a Executivului, mă amuză faptul că acelaşi Guvern a anunţat că va cheltui, în 2010, peste 2,2 milioane de euro pe "proiecte de comunicare, de promovare a imaginii ţării peste hotare şi pe consultanţă". Adică, mai pe româneşte spus, ceea ce autorităţilor locale şi autorităţilor judeţene le este interzis, Guvernului îi este permis.

În acest sens, doresc să vă informez că Departamentul pentru Strategii Guvernamentale are alocat pentru acest an un buget de 5,2 milioane lei pentru "proiecte de comunicare, informare publică şi promovare a imaginii şi intereselor româneşti peste hotare" şi ceea ce este şi mai revoltător, în opinia mea, este faptul că aceste cheltuieli vor fi aprobate de Secretariatul General al Guvernului (SGG) pe baza "propunerii asumate de către consilierul de stat al primului-ministru cu atribuţii în această problemă" şi a devizelor de cheltuieli ale Departamentului de Strategii Guvernamentale (DSG). Este interesant de amintit faptul că Executivul s-a automandatat să achiziţioneze şi "servicii de presă internă şi externă", dar şi-a asumat şi posibilitatea de a "sprijini unele publicaţii din ţară în scopul informării publice".

Aş dori să vă mai aduc la cunoştinţă, aşa cum am citit şi eu în presă, că hotărârea la care am făcut referire a fost adoptată în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, desfăşurată la Iaşi, fără ca aceasta să fi figurat pe ordinea de zi anunţată anterior şedinţei.

Iată aşadar că avem un Guvern preocupat de imaginea sa şi care, într-un an de criză, este dispus să arunce 2,2 milioane euro din vistieria publică pentru a-l face mai iubit şi mai popular pe Emil Boc printre sindicaliştii care iau cu asalt palatul Victoria zi de zi. Ceea ce poate nu ştiţi este faptul că Executivul stimabilului domn Boc nu face altceva decât să continue tradiţia de a-şi bate joc de banii publici în fel de fel de campanii de presă sau de promovare a căror efect este zero.

Mass-media a realizat, zilele trecute, un top al acestor campanii, realizate de Guvernul Boc în 2009 când au fost cheltuiţi aproximativ 7,7 milioane euro pentru îmbunătăţirea imaginii României în Italia şi Spania. Cea mai mare sumă, aproximativ 4,3 milioane euro, a fost cheltuită pentru reabilitarea imaginii României în Italia. Care a fost rezultatul acestei campanii? România are aceeaşi imagine în Italia! Deci am aruncat pe fereastră 4,3 milioane euro, bani cu care puteam construi foarte bine un spital modern la Focşani sau se putea asfalta drumul judeţean 204 D Focşani-Suraia.

Tot în 2009, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale a avut un buget de aproximativ 3,6 milioane euro pentru diferite campanii de informare. Printre proiectele derulate s-a numărat şi cel intitulat "Imaginea României suntem noi", acesta fiind o campanie de promovare destinată asociaţiilor românilor din Italia, care a costat 2,1 milioane de lei. Şi cu aceşti bani, aruncaţi pe apa Tibrului, se puteau cofinanţa proiecte de infrastructură în Vrancea, aşa cum ar fi lucrarea la şoseaua de centură a municipiului Adjud.

V-am dat aceste exemple ca să înţelegeţi dumneavoastră şi cetăţenii pe care dumneavoastră îi reprezentaţi că, în fapt, România are un Guvern nu doar incapabil să rezolve problemele sociale cu care se confruntă cetăţenii acestei ţări, dar şi un Guvern care îşi bate joc de banul public, cheltuindu-l în cel mai bizar mod posibil. Din punctul meu de vedere, este inadmisibil să declari, pe de o parte, că ţara este în criză şi că nu poţi să majorezi salariile profesorilor, nu poţi să construieşti autostrăzi, într-un cuvânt nu poţi să faci mai nimic şi, pe de cealaltă parte să arunci cu banii pe fereastră, fără a obţine nici un rezultat în urma acestui "efort de risipire a banului public".

Revoltător este faptul că, într-un an de criză, în loc să se încerce o drămuire reală şi eficientă a banului public, acesta este cheltuit fără niciun fel de justificare în programe care nu vor avea ca scop final decât îmbogăţirea unor firme căpuşă din zona PDL şi toate acestea pe spatele românului de rând care, iată, plăteşte deja un preţ mai mare la benzină şi care va plăti noi taxe şi impozite, aşa cum deja a lăsat să se înţeleagă Ministerul de Finanţe.

În încheiere, aş vrea să precizez că nu militez împotriva campaniilor publicitare în scopul informării publice sau că aş fi un adversar al promovării României în lume. Dimpotrivă, îmi doresc ca România să aibă imaginea pe care o merită. Sunt, însă, un critic înverşunat al modului duplicitar în care acest Guvern, care şi-a demonstrat limitele competenţei, înţelege să gestioneze finanţele publice ale ţării. Sunt un critic înverşunat al modului duplicitar în care Guvernul Boc hotărăşte ca autorităţile locale şi judeţene să îi solicite, personal, avizul pentru realizarea de publicitate în mass-media şi a modului discreţionar în care, acelaşi Guvern, decide că se pot cheltui 2,2 milioane euro doar în baza propunerii asumate de către consilierul de stat al primului-ministru cu atribuţii în aceste probleme.

Îmi fac cruce şi închei prin a spune "Săracă ţară bogată pe mâinile cui ai ajuns?"

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Ziua mondială a sănătăţii"

În anul 1948, prima Adunare Mondială a Sănătăţii a creat o zi mondială a sănătăţii, iar din anul 1950, Ziua Mondială a Sănătăţii a fost celebrată pe data de 7 aprilie, cu scopul de a creşte nivelul de cunoştinţe la nivel global pe o anumită temă de sănătate şi nu în ultimul rând, de a atrage atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Tema de anul acesta se va concentra asupra urbanizării şi a sănătăţii, ea a fost selectată în urma recunoaşterii pe care urbanizarea îl are asupra sănătăţii noastre colective, la nivel global, dar şi asupra fiecăruia dintre noi, în mod individual.

Această campanie organizată de Ziua Mondială a Sănătăţii îşi propune să implice circa 1000 de oraşe din lume, urmând ca în fiecare dintre ele să se desfăşoare acţiuni şi evenimente specifice temei de mai sus. Totodată, se doreşte strângerea şi mediatizarea a 1000 de poveşti de viaţă ale unor persoane care au luat măsuri de sănătate urbană şi au avut un impact semnificativ asupra sănătăţii din oraşele lor.

Dacă ne referim la Europa, poluarea aerului din zonele urbane pune la grea încercare sănătatea populaţiei de pe bătrânul continent. De exemplu: concentraţia mare de pulberi în suspensie scade speranţa de viaţă cu cel puţin un an, poluarea ozonului cauzează boli ale tractului respirator şi boli de inimă, agenţii biologici din aer cresc riscul de boli respiratorii la copii şi adulţi cu până la 50%, iar fumul de la ţigări din mediul înconjurător este iarăşi un factor ce creează probleme în special copiilor, dar şi adulţilor care mor prematur.

În România, poluarea aerului, în unele zone urbane, a depăşit limitele anuale pentru sănătatea umană, potrivit Raportului privind Starea Mediului în România pe 2008, realizat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, ceea ce pune mari semne de întrebare asupra sănătăţii noastre.

Oricum, România se situează pe locul trei la numărul de bolnavi de inimă şi pe primul loc în Europa la numărul de bolnavi de TBC. Aceste afecţiuni au la bază, printre alte cauze, şi urbanizarea excesivă, factorii poluanţi din mediul înconjurător fiind ignoraţi, din păcate, de noi toţi. Aşa că mă întreb, până unde, dragi colegi, vrem să mergem cu indiferenţa faţă de mediul înconjurător? Este o temă la care vă las să meditaţi şi poate găsim o soluţie împreună înainte de a deveni chiar şi noi, ca indivizi, parte a unei statistici ca cea prezentată mai sus.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Taxele şi impozitele introduse în noul proiect de Cod fiscal"

Guvernul Boc continuă politica de distrugere a economiei prin introducerea de noi impozite care nu fac altceva decât să adâncească criza economic în ţară. Pe lângă minciună, Guvernul Boc ne mai oferă o dovadă de incapacitate şi lipsă de viziune economică "omorând" practic, prin introducerea impozitului forfetar pentru 28 de activităţi, mediul privat şi tăind astfel orice posibilitate de a scoate ţara din grava criză economică în care se află. Să ne amintim că introducerea impozitului minim de către acelaşi Guvern Boc a avut ca efect intrarea în faliment a peste 100.000 de firme. Acum, în condiţiile aplicării impozitului forfetar, numărul acestora va creşte.

Noul proiect de Cod fiscal ne arată clar că Guvernul Boc nu are o strategie fiscală şi este doar o încercare disperată a actualei puteri de a face rost de bani strângând şi mai mult laţul în jurul întreprinderilor mici şi mijlocii care nu vor mai putea să îşi continue activitatea. Impozitul forfetar nu se va aplica, însă, şi pentru touroperatori, ceea ce nu demonstrează altceva decât că Guvernul Boc îşi protejează în continuare clientela politică.

În 2009, din motive electorale, PDL şi Guvernul Boc nu au făcut o reformă reală, ci "una din vorbe", după cum demonstrează datele oficiale publicate de INS şi FMI, date care arată că în România criza s-a adâncit. Acum, din motive de crasă incompetenţă în materie de politici economice, Guvernul Boc face acelaşi lucru.

Ca şi soluţii, PNL are un program de centru dreapta care vizează reducerea fiscalităţii, încurajarea investiţiilor, stimularea consumului, sprijinirea IMM-urilor şi a mediului de afaceri, dar actuala putere nu doreşte să aplice nicio măsură care ar putea fi în ajutorul cetăţenilor şi al economiei.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Vizita domnului Dominique Strauss-Kahn, un semnal de încredere"

Vizita domnului Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, la Bucureşti şi discursul acestuia din Parlament reprezintă un semnal important în sensul stabilităţii economice a României. Practic, suntem la un an distanţă de la momentul începerii acordului cu FMI. Ca unul dintre susţinătorii iniţiali ai acestui demers, consider oportun să facem un bilanţ al beneficiilor şi al deficitelor aduse deopotrivă de acest acord.

România, la un an distanţă, se află în zona relativ calmă a Europei. Nu am reuşit încă să ieşim din recesiune, dar nu împărtăşim soarta Greciei, Bulgariei sau Portugaliei. Anul trecut, am avut un deficit bugetar relativ mare şi o contracţie economică la fel de consistentă. Pericolul a fost însă evitat, iar stabilitatea leului în raport cu moneda europeană a fost principalul factor în acest sens. Fără tranşele de bani venite de la FMI în conturile Băncii Naţionale, poate că previziunea lui Dinu Patriciu şi a altor distinşi analişti economici s-ar fi adeverit: un euro cotat la peste 5 lei. Nu trebuie să vă mai spun că o asemenea stare de fapt ar fi echivalat cu colapsul economic.

Tot anul trecut, lucru care nu trebuie neglijat, am avut două campanii electorale şi principalele două partide politice s-au aflat în egală măsură la guvernare, dar şi în adversitate politică. Unele dintre măsurile luate au avut şi caracter electoral. poate că era mai bine ca anul trecut să fi fost anul în care să se facă disponibilizări din sistemul bugetar şi să înceapă să se pună în aplicare legea unitară a pensiilor şi legea unitară a salariilor. De bine, de rău însă, împinşi de la spate şi de reprezentanţii FMI, am construit respectivele legi pe principii coerente şi convergente cu cele stipulate în acordurile cu Fondul. Guvernul condus de Emil Boc s-a dovedit un partener stabil, comunicaţional şi acţional, al organismelor financiare internaţionale.

Evident, nu doar factorul politic a contribuit activ la această relativă stabilitate. Activitatea Băncii Naţionale şi mai ales prestaţia guvernatorului Mugur Isărescu au contribuit de o manieră decisivă la suportabilitatea, deopotrivă pentru stat şi pentru privaţi, a stării actuale a economiei. În vremuri tulburi, e greu de găsit o ancoră, dar România a găsit-o în BNR.

Acum, România îşi pune deja un alt tip de probleme. Pe de o parte, vrea relansarea creditării. Pe de altă parte, are perspectiva creşterii economice de 1,3% prognozată pentru acest an. Există semne bune: creşterea producţiei industriale, o creştere relativă a consumului, reluarea angajărilor în mediul privat şi o plafonare a nivelului şomajului. Pentru a nu crede cineva că Puterea se ascunde după vişini, punctez aici şi lucrurile mai puţin bune cum ar fi nemulţumirile unor categorii sociale, transformate în proteste sindicale, sau încă incapacitatea organismelor subordonate statului de a atrage fonduri europene.

Aşa cum se poate observa, ne aflăm într-un moment de cumpănă - fie continuăm reformele, chiar cu riscul ca unora dintre noi să le meargă mai rău, şi acesta cred că este, în esenţă, mesajul directorului FMI; fie oprim reformele, facem concesii majore sindicatelor, creştem salarii şi pensii, cu riscul de a ne găsi în scurt timp în situaţia grecilor şi atunci ne va fi tuturor mai greu. Cu toţii trebuie să înţelegem că avem de făcut o alegere şi, dincolo de retorica politică, alegerea trebuie făcută în cunoştinţă de cauză.

Din punctul meu de vedere, acordul cu FMI se desfăşoară aşa cum a fost prevăzut, statul român îşi respectă obligaţiile şi comunicarea este una eficientă şi constructivă. Dincolo de asta, nu ne rămâne decât să punem în aplicare lucrurile asupra cărora ne-am înţeles. Cu puţin noroc, acest al doilea trimestru al anului 2010 poate constitui momentul zero al repornirii economiei româneşti.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Învăţământul, la răscruce?"

Dacă tot se află în dezbatere publică legea privind reforma învăţământului, daţi-mi voie să vă citesc din gândurile unui profesor din Maramureş, care a cultivat limba română şi a educat zeci de generaţii de elevi din Ţara Lăpuşului.

(...) Numai necazul şi amărăciunea m-au îndemnat să formulez întrebarea conţinută în titlu. Personal, am ajuns la o performanţă nesperată, aceea de a urî realitatea denumită de cuvântul "reformă".

Timp de 20 de ani, Parlamentul, guvernele care s-au succedat n-au fost în stare să aducă învăţământul măcar pe linia de plutire. Spuneţi-mi şi mie ce elemente de continuitate s-au introdus în sistem? Or, fără elemente de continuitate, orice sistem se prăbuşeşte. S-a negat cu înverşunare tot ce a fost durabil, toate elementele care dădeau stabilitate sistemului.

Ce s-a preluat, ca elemente de continuitate, din cei aproape cincizeci de ani de învăţământ? Nu mă miră că sunt negaţi şi dascălii care au slujit cu devotament sistemul.

Atâta amar de vreme, inspectoratele şcolare au aplicat în teritoriu politicile eşuate la Bucureşti. Pentru că, în cei douăzeci de ani, adevăraţii învăţători ai naţiei n-au fost niciodată întrebaţi, ascultaţi, luaţi în seamă.

Schimbările s-au făcut peste voia lor. Cum poţi să lucrezi într-un sistem care nu este al tău, sau, şi mai dureros, să simţi că nu te reprezintă? De ce nu staţi de vorbă cu dascălii, de ce nu-i ascultaţi, de ce nesocotiţi părerile lor, de ce aruncaţi nepăsarea şi dispreţul nemeritat asupra lor?

Aţi atins performanţa introducând predarea simultană la română şi matematică în şcolile cu elevi mai puţini. Calitatea nu mai contează! Sigur, măsura îi va afecta grav pe pruncii de ţărani. Niciodată şcolile din mediul rural n-au fost mai crunt lovite. În 2010, copiii de ţărani vor ajunge foarte puţini la licee, iar facultatea va rămâne o Cosânzeană veşnic neîntâlnită.

Am ajuns s-o văd şi pe asta! Se pustiesc şcolile de la sate una după alta şi statul nu le mai poate asigura stabilitatea. Dispar şcolile şi răsar crâşmele şi buticurile. Fără şcoli, satele se sodomesc.

Aţi scos din ecuaţie dascălul şi aţi introdus manuale alternative, că aşa este în Occident. Avem plan de învăţământ unic, programe de învăţământ unice, de ce nu avem şi manuale unice? Cincizeci de ani, manualele unice şi-au dovedit durabilitatea.

Din manualul de Limba română s-au făcut fel de fel de "cărţoaie" jenante. Cineva a avut o idee năstruşnică: să separe gramatica de literatură. Nimic mai fals! Vă mai miraţi că manualele nu sunt atractive pentru elevi?

Aţi introdus în şcoli, că aşa-i modern, testele. Nicio oră fără test! Testomania aceasta a distrus armonia şi echilibrul dintre răspunsurile orale şi scrise. Dezvoltarea exprimării orale a primit prin "testomanie" lovituri grele şi rănile se vor lăsa greu vindicate. Şi abuzul de examene scrise aduce deservicii exprimării orale. În aceste condiţii, să nu vă miraţi că elevii se exprimă foarte greu, fraza devenind a la Vanghelie sau Becali.

În fiecare an, cei din minister promit că vor simplifica programele şi manualele. Aceste promisiuni devin minciuni anuale.

De aceea vă îndemn la reflecţie, iar pe dragii mei confraţi îi rog să nu-şi piardă speranţa. Fiindcă au zidit şi zidesc, încă, o Românie curată - cea a spiritului.

Aşa gândeşte, doamnelor şi domnilor deputaţi, profesorul Ludovic Filip, din satul maramureşean Libotin. Şi ca el atâţia dascăli de ţară, nemulţumiţi de câtă reformă a cunoscut învăţământul românesc.

Domnul Dan Ilie Morega:

"Locaţia Diviziei miniere şi Diviziei termo din cadrul Companiei Energetice Electra"

În urma discuţiilor avute cu specialişti din domeniul mineritului şi a celor două termocentrale, atât din colegiul unde am candidat, cât şi din judeţul Gorj, am constatat neliniştea acestora, dar şi, în egală măsură, revolta survenită din faptul că ar fi aflat, din surse neoficiale venite din zona sindicatelor şi a administraţiei celor două complexe energetice (Rovinari şi Turceni) şi SNLO că, prin noua formă de reorganizare în domeniul energetic, ar urma ca Divizia minieră şi Divizia termo, din cadrul Companiei Energetice Electra, să fiinţeze la Craiova.

Or, cum bine se ştie, mineritul în cadrul acestei companii nou înfiinţate se regăseşte, în totalitate, în judeţul Gorj, nicidecum în judeţul Dolj. De asemenea, în ceea ce priveşte termocentralele, se cunoaşte foarte bine faptul că în Gorj există cele două termocentrale, Turceni şi Rovinari, mult mai performante decât Complexul Energetic (Termocentrala Işalniţa-Craiova), primele parcurgând şi o parte din etapele retehnologizării.

Aşadar, în urma discuţiilor purtate cu specialiştii din minerit şi energie, precum şi din logica faptelor în sine, consider că ar fi corect ca Divizia minieră să fie în Târgu Jiu, iar Divizia termo în Turceni, motivate şi de faptul că este cea mai mare termocentrală cu cea mai mare putere instalată pentru producţia de energie electrică pe cărbune şi, totodată, se găseşte la o distanţă aproximativ egală faţă de Işalniţa-Craiova şi Rovinari.

Domnul Radu Stroe:

"Profesori măsuraţi în procente"

Odiseea profesorilor a început acum mai bine de un an, în ajun de alegeri, după votarea Legii nr. 221/2008, care se dorea aplicată chiar "în secunda doi", aşa cum afirma atunci, cu dăruire şi emfază, Emil Boc. Deşi fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu atrăgea atenţia, cu toate riscurile electorale, că majorarea salarială cu 50% a profesorilor nu poate avea sustenabilitate, că ea nu reprezintă decât o gogoriţă politicianistă în prag de alegeri, totuşi, adoptarea ei s-a dorit cu încrâncenare, efluvii de replici acide scurgându-se la acel moment de la tribuna Parlamentului. Numai că, odată alegerile câştigate de cei mai aprigi susţinători ai acestei legi, aceştia "din secunda doi" au şi schimbat registrul demagogiei. A urmat, apoi, o lungă serie de amânări, combătute punctual prin "luptă" sindicală a la Pyrhus.

Tergiversarea aplicării Legii privind majorarea salarială pentru personalul din învăţământ (deşi 17% s-a dat în noiembrie 2008, restul de 33% s-a amânat, prin acte normative succesive pentru la 1 aprilie 2009, pentru luna mai, luna decembrie, apoi pentru anul 2010), inechităţile şi discrepanţele survenite între diversele categorii bugetare, relativa predictibilitate din învăţământ cu efect derutant şi demoralizator atât pentru părinţi şi elevi, cât şi pentru profesori, poate conduce la manifestări imprevizibile. Dacă profesorii au avut decenţa (sau naivitatea?) de a se lăsa minţiţi o îndelungată perioadă de timp, status-ul lor social suferind o degradare pernicioasă, cu repercusiuni grave ale actului de învăţământ, acum, chiar şi în condiţiile în care sunt acuzaţi că, de fapt, sunt manipulaţi de alte forţe, ei sunt decişi, mai mult ca oricând, să "forţeze" statul să respecte legea.

Suntem în anul de graţie 2010 şi actualul prim-ministru Emil Boc, "nu în secunda doi", ci în anul al doilea de dezastruoasă guvernare confirmă, evident fără a avea în intenţie acest lucru, spusele fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu.

"Mi-aş dori ca prim-ministru să majorez cu 50% salariile profesorilor, dar, din păcate, astăzi, economia românească nu poate să facă acest lucru, nu avem resursele necesare" atrăgea atenţia premierul Boc.

Chiar şi în condiţiile în care multe cadre didactice şi-au câştigat în instanţă sporul de 33%, acesta nu poate fi dat: "În anul 2009, foarte mulţi profesori au obţinut în instanţă mărirea salariilor cu 33%. Mulţi au prins această mărire, alături de cea de 17%, şi-au mărit salariile cu 50%. Alţi profesori au obţinut doar majorarea de 17%. Partea de 33% a fost neaplicată, pentru că nu avem resursele financiare".

Pe lângă revendicările salariale, profesorii au protestat zilele trecute atât faţă de disponibilizările care se vor efectua ca urmare a OUG 114/2009, cât şi a Proiectului de Lege a educaţiei naţionale considerat o "catastrofă" de către profesori.

Lecţia de proteste pe care dascălii o predau guvernanţilor de mai bine de un an pare a fi, din păcate, una facultativă pentru Guvern.

Domnul Teodor Atanasiu:

"CSAT aruncă miliardele de euro la second-hand"

După ce SUA ne-au anunţat că ne dăruiesc un scut nou-nouţ, a apărut peste noapte şi anunţul CSAT că România s-a hotărât să achiziţioneze mai multe avioane americane F16, dar second-hand!

De ce avioane vechi? Oare pentru că producătorul american de avioane F16 are contranctată producţia până în anul 2015, an până la care Armata Română nu mai poate funcţiona cu Mig-urile din dotare? Sau pentru că Gripen şi Eurofighter nu sunt avioane americane?

Ni s-a spus prima dată că acestea sunt gratis şi chiar exista o ofertă a statului Israel în acest sens, dar când Europa a început să vocifereze, supărată pe metoda pe care are de gând CSAT să o utilizeze în această vehiculată achiziţie, ministerul de resort a scos la iveală de la sertar ceva din detaliile acestei controversate decizii.

Astfel, de la gratis şi costuri doar pentru întreţinere, am aflat că cele 24 de avioane aflate în uz de 25 de ani deja, ne vor costa câteva miliarde de dolari, cu tot cu înzestrarea şi întreţinerea ulterioară, dar şi cu obligaţia de a achiziţiona şi pachetul următor din program, adică 24 de avioane ceva mai noi.

Ministerul de resort nu ne spune care sunt costurile totale ale acestei achiziţii. Dacă la preţul de achiziţie al avioanelor F16 vechi se adaugă preţul modernizării acestora şi adaptării lor la sistemele de comunicare şi navigare ale Armatei Române, precum şi preţul de transformare a infrastructurii bazelor aeriene din România, aflăm că preţul total depăşeşte cu mult preţul de achiziţie al altor avioane noi.

Şi mai mult decât atât, este vorba despre o achiziţie fără licitaţie care îl face pe ministrul apărării să se ascundă sub umbrela CSAT şi a Parlamentului României, instituţii care nu sunt abilitate să facă achiziţii publice de tehnică militară şi care ar putea doar să-i ofere confortul aruncării responsabilităţii în grădina instituţiilor mai sus menţionate pentru neaplicarea legislaţiei europene privind achiziţiile publice.

Dacă tot ne-am dat duhul cu atâta trudă să intrăm cât mai repede în UE pe ultima sută de metri, ar fi trebuit ca în cei trei ani scurşi de la integrare, să fi învăţat câte ceva de la vecinii noştri. De la englezi, de exemplu, am fi putut afla că, atunci când eşti prea sărac, nu-ţi cumperi haine care nu sunt de calitate. Iar de la europeni, în general, era necesar să ştim deja că, fiind parte a unui contract, trebuie să ne respectăm atât partenerii, cât şi clauzele contractuale, dacă vrem să mai facem parte pe viitor din acest club exclusivist.

Dar noi nu ţinem cont de nimic pe termen lung, căci e de prisos să gândim în perspectivă. Domnii portocalii îi învaţă pe români că trebuie trăită clipa, fără niciun fel de socoteli ale consecinţelor grabei demersurilor asumate în pas alert. Nu avem bani nici să trecem strada, dar ne aruncăm, pentru că aşa decide CSAT, la achiziţii extrem de costisitoare şi care nici prea mari beneficii viitoare nu-i vor aduce armatei, din păcate, deoarece contractul de achiziţie, decis deja, nu conţine elemente de offset. Toţi ceilalţi producători europeni de avioane au transmis oferte cu importante elemente de offset (peste 100% pentru fiecare ofertă), ceea ce ar fi permis relansarea industriei aeronautice româneşti, Fabrica de avioane Craiova şi IAR Ghimbav, respectiv producerea unor componente ale avioanelor achiziţionate, precum şi investiţiile promise prin offset.

Şi nu o spun eu, ci o demonstrează vecinii noştri europeni, care au reacţionat rapid, supăraţi pe bună dreptate că România nu respectă regulile elementare utilizate în UE, deşi e membră cu drepturi şi obligaţii depline: "licitaţia internaţională este procedura standard de achiziţie de tehnică militară în toate ţările Uniunii Europene", ni se atrage atenţia.

Este firesc ca europenii din branşă, interesaţi de a participa la o licitaţie în acest sens, au reacţii vehemente şi cer Parlamentului României să vadă mai multe oferte înainte de a se lua o hotărâre de achiziţie a avioanelor F16 second-hand, aşa cum doreşte CSAT. Firmele europene ne prezintă toate avantajele unei achiziţii de avioane noi şi costurile mai mici ale acestora, precum şi eficienţa pe termen lung a unei astfel de decizii.

"Decizia României de a nu organiza o licitaţie deschisă a privat ţara de încă o oportunitate de a-şi întări legăturile cu industria aerospaţială din Europa", ne comunică supăraţi reprezentanţii europeni ai industriei de resort.

Ceea ce mă miră cel mai tare este faptul că nici măcar atunci când este vorba de lucruri extrem de delicate şi serioase, nici preşedintele Băsescu, nici guvernanţii portocalii, nu le tratează cu maximă responsabilitate. Iniţial, aceştia au aruncat pe piaţă ideea că România, fiind într-o aşa mare criză şi neavând la îndemână banii necesari pentru înzestrarea Armatei, conform înţelegerilor cu NATO, primeşte de nevoie gratis, ceea ce i se oferă, în lipsă de altceva mai bun, chiar dacă acele avioane sunt vechi.

Dar adevărul a ieşit şi de această dată foarte repede la iveală şi, din păcate, ne pune într-o lumină extrem de nefavorabilă în ochii partenerilor noştri europeni: minţim fără să clipim şi, graţie domnilor Băsescu şi Boc, am făcut deja o profesie din asta.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Guvernul Boc-Udrea uită de alocaţiile pentru mame şi copii, dar nu uită de proiectele năstruşnice ale unor miniştri"

Anul trecut, domnul Boc le promitea mamelor că nu vor mai exista întârzieri la plata alocaţiilor aferente acestora. Dar era în campanie şi atunci totul era posibil, viitorul era luminos, din toate punctele de vedere. Ne aşteptau în anul 2010, conform miilor de promisiuni portocalii, numai lapte şi miere, preparate din cele mai bune ingrediente bociene...

Dar surpriza neplăcută nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Imediat după terminarea campaniei prezidenţiale, au început să apară problemele reale ale economiei la suprafaţa Mării Minciunilor Guvernamentale!

Creşterea economică nu se mai întrezăreşte nici din al doilea trimestru al anului 2010, deşi premierul Boc ne promitea că acest lucru se va întâmpla încă de la sfârşitul anului trecut, şomajul creşte din ce în ce mai ameţitor, iar cifrele celor fără loc de muncă devin înspăimântătoare, datoriile statului, deci şi ale noastre, ale tuturor, se înmulţesc la infinit, iar banii de pensii şi salarii au fost trecuţi la pierduţi aproape definitiv din buget şi fără speranţă de regăsit.

În acest context tot mai trist, guvernul Boc-Udrea ne demonstrează temeinic incapacitatea de a gestiona cu responsabilitate banii vistieriei naţionale. În timp ce doamna Udrea şi alţi miniştri inventează proiecte pe care domnul Boc aruncă miliarde de euro, mamele din toată ţara primesc cu întârzieri, care ajung şi până la şase luni, alocaţiile pentru creşterea copiilor. Nu are pentru premierul Boc nicio însemnătate faptul că bebeluşii nu pot aştepta banii necesari pentru hrană şi scutece cu lunile, până mai găseşte dumnealui ceva mărunţiş de aruncat pe aşa ceva.

Agenţia Naţională Pentru Prestaţii Sociale (ANPS), instituţie de specialitate aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, întârzie în mod repetat, uneori chiar cu jumătate de an, acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor. Cele mai afectate sunt mamele care ridică banii prin card bancar. În acest caz, ele aşteaptă uneori şi peste 5-6 luni până când pot ridica o parte din suma cuvenită. De fiecare dată, ANPS are aceeaşi justificare: banii au fost viraţi cu întârziere şi în tranşe. Aceasta este singura explicaţie.

Nu contează pentru guvernul Boc-Udrea că, în tot acest timp infernal de aşteptare a încasării unor drepturi statuate prin lege, mamele nu au altă alternativă de venit, pentru că au ales să stea acasă o perioadă şi să-şi crească copiii, pentru că au mizat pe buna credinţă a statului din care fac parte şi căruia i-au plătit impozite şi taxe, şi au sperat că le vor fi şi lor plătite la timp şi respectate întocmai drepturile.

Domnul Marian Avram:

"Reforma învăţământului românesc"

Declaraţia mea de astăzi face referire la noul proiect al Legii educaţiei aflat în momentul de faţă în dezbatere publică.

Sistemul educaţional Românesc a suferit de-a lungul timpului nenumărate transformări. Perindarea guvernelor a însemnat mai mulţi miniştri, fiecare aducând cu sine idei şi experienţe noi, care odată puse în practică nu se potriveau structurii învăţământului românesc. În ultimii ani, şcoala a ajuns să depindă în mare parte de responsabilitatea dascălului şi de puterea lui de a face faţă unor elevi dezinteresaţi şi lipsiţi total de respect. Nu mai exista nicio orientare şi nicio finalitate concreta.

Sistemul educaţional românesc este bazat în mare parte pe memorarea a ceea ce am învăţat la şcoală. Pentru a deveni competitiv, sistemul educaţional trebuie supus unor reforme. Noua lege a educaţiei doreşte a aduce sistemului educaţional mai mult decât o cosmetizare sau o cârpire cum a zis şi domnul preşedinte Băsescu. se doreşte o schimbare radicală a sistemului de învăţământ.

Aşa cum preciza şi domnul preşedintele Traian Băsescu, educaţia este cheia creşterii nivelului de trai al românilor şi nicio ţară nu poate fi prosperă dacă nu produce competenţă.

La dezbaterile ce au avut loc la Palatul Parlamentului cu tema Legea educaţiei naţionale - un pas înainte pentru România, eveniment organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, sub patronajul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, partidele parlamentare din opoziţie au decis să absenteze, manifestându-şi astfel dezaprobarea referitor la acest proiect prin refuzul de a participa la dezbaterea unei legi care se dovedeşte poate prea reformatoare pentru conservatorismul existent în momentul de faţă atât în clasa politică, cât şi în rândul unora dintre cadrele didactice.

Cred că trecem cu vederea un lucru care ar trebui să fie evident: şcoala aparţine elevilor, nu profesorilor.

Domnul Victor Boiangiu:

"Un pas înainte"

Înainte de orice altceva, vă doresc tuturor un Paşte fericit şi plin de lumină, alături de cei dragi. Am încredere că sărbătorile pascale ne vor oferi tuturor prilejul de care avem nevoie pentru a reflecta cumpătat asupra problemelor cu care se confruntă ţara noastră creştină în ultimii ani.

Declaraţia mea politică poartă un titlu, ce-i drept, mai puţin original, dar un titlu care inspiră optimism: "Un pas înainte" este mai întâi denumirea programului de dezbateri publice asupra Legii educaţiei naţionale, iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Acest subiect este parcă menit să stârnească reacţii dintre cele mai diverse în spectrul public din România. Dacă stau să mă gândesc bine, nu cred că am asistat vreodată la un asemenea val de opinii, pro şi contra, evident, asupra unui proiect de reformare a sistemului educaţional. Toate instituţiile statului, Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia, structurile asociative, autorităţile locale, sindicatele din educaţie, părinţii, studenţii şi elevii îşi fac auzite părerile, repet, pro şi contra, asupra proiectului de lege a educaţiei naţionale.

Nu doresc să intru în prea multe detalii de natură tehnică, pentru că nu este de competenţa mea să o fac şi există multe alte persoane care sunt în măsură şi dornice de acest lucru. Dar doresc din capul locului să vă pun o întrebare: ştiţi care este pasul înainte despre care se vorbeşte? Care este noutatea acestui demers deopotrivă criticat şi lăudat? Exact multitudinea de opinii asupra subiectului, stimaţi colegi. Încurajarea dezbaterii şi suportul pentru dialog de care ministerul condus de domnul Funeriu dă dovadă reprezintă cu adevărat un pas înainte pentru modul de a guverna în România.

Pentru acest lucru ce se concretizează în platforme de discuţii directe în ministrul educaţiei şi orice persoană care se arată disponibilă, doresc să îl felicit sincer pe domnul ministru Funeriu.

Orice pas înainte aduce după sine schimbarea. Acest fenomen al schimbării este privit cu foarte multă susceptibilitate de către cei mai mulţi oameni. Devine astfel lesne de înţeles şi cerbitatea unor reprezentaţi ai Parlamentului şi ai scenei politice în a respinge orice formă de dialog pe acest subiect. Sistemul, stimaţi colegi, este cel care se va opune veşnic schimbării, tocmai prin prisma faptului că sistemul este format din oameni. Nu voi blama acum acest comportament, trebuie să îi înţelegem cauzele şi efectele politice. Dar nu mă pot abţine să dau un vot de blam împotriva celora care se poziţionează ca experţi în reformă şi tehnică a sistemului, dar nu au făcut niciodată nimic în această privinţă.

Am urmărit cu foarte mult interes argumentele contra ce s-au plimbat în spaţiul public din ultimele luni şi mărturisesc că sunt câteva pe care mi-aş dori să le abordez cu această ocazie.

În primul rând, aud că, în contextul actual, în care profesorii se pregătesc de grevă şi criza economico-financiară este în toi, momentul pentru dezbaterea şi iniţierea reformei în educaţie este nepotrivit. Deşi nu doresc să dau sursele acestor argumente, ţin să le spun emitenţilor lor că nu pot fi mai departe de adevăr. Legea educaţiei naţionale este o platformă lansată în baza unui pact, la care au aderat cele mai importante forţe politice din România, o platformă ce îşi va produce efectele cu mult timp după ce criza economico-financiară va fi trecut şi aş îndrăzni să spun, chiar poate ajuta la deblocarea unor viitoare situaţii de acest gen.

Există alte argumente venite din partea reprezentanţilor opoziţiei, care acuză lipsa de dialog şi dezbatere asupra proiectului de lege a educaţiei naţionale. Un contraargument irefutabil pe această problemă este chiar programul "un pas înainte" iniţiat de minister. De asemenea, stimaţi colegi, dacă nu există dialog, din ce cauză presa este prezentă la toate dezbaterile organizate de Ministerul Educaţiei şi cum pot exista atât de multe opinii în spaţiul public românesc pe această temă? Dialogul există. Dacă dumneavoastră preferaţi să fie unul al surzilor, această problemă vă aparţine.

În ultimul rând, şi cu asta doresc să închei, argumentele conform cărora domnul ministru al educaţiei Daniel Funeriu este un ministru nepregătit pentru rolul pe care şi l-a asumat, sunt cu atât mai grave deoarece sunt susţinute de reprezentanţi tineri ai opoziţiei.

Stimaţi colegi, care împărtăşiţi această opinie, poate vă aduceţi aminte de audierile parlamentare la care a participat actualul ministru, pe atunci pretendentul acestui post. Cred că vă aduceţi cu siguranţă aminte cât de bine pregătit s-a arătat domnul Funeriu atunci şi votul dumneavoastră în acest sens stă martor. De asemenea, dacă cineva a uitat, vă reamintesc că domnul ministru Funeriu a lucrat cu succes ca cercetător în campusuri renumite din occident şi din extremul orient. În calitatea sa de universitar, şi acesta este poate cel mai important lucru, domnul ministru nu a avut de a face cu sistemul de învăţământ superior din România.

Cu acest contraargument, stimaţi colegi, pun proverbialul punct pe i.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Noile impozite, sau cum să ucidem firmele româneşti"

Potrivit aprecierilor făcute de experţii în domeniu, se pare că noul Cod fiscal arată că Guvernul nu are, în acest moment, o strategie fiscală, iar românii vor plăti mai multe impozite ca până acum.

Dacă noul Cod fiscal va fi aprobat, românii ar putea fi obligaţi să plătească impozit şi pe casă şi pe terenul pe care stă casa, adică Guvernul a abrogat litera a) de la articolul 257, care prevedea că terenul pe care este amplasată o clădire nu este impozabil.

De asemenea, documentul introduce impozitul forfetar, care va fi aplicat restaurantelor, hotelurilor, precum şi unor activităţi din domeniul comerţului cu ridicata, al celui cu amănuntul şi al construcţiilor. Pe lângă minciună, Guvernul Boc ne mai oferă o dovadă de incapacitate şi lipsă de viziune economică "omorând" practic, prin introducerea impozitului forfetar pentru 28 de activităţi, mediul privat şi tăind astfel orice posibilitate de a scoate ţara din grava criză economică în care se află.

Introducerea impozitului pe proprietăţi este unul dintre semnele cele mai clare că Guvernul se autointitulează fals un guvern de dreapta, promovând de fapt măsuri de stânga. Să nu uităm că introducerea impozitului minim de către acelaşi Guvern Boc a avut ca efect intrarea în faliment a peste 100.000 de firme. Acum, în condiţiile aplicării impozitului forfetar, numărul acestora va creşte.

Noul proiect de Cod fiscal ne arată clar că Guvernul Boc nu are o strategie fiscală. Este doar o încercare disperată a actualei puteri de a face rost de bani strângând şi mai mult laţul în jurul întreprinderilor mici şi mijlocii care nu vor mai putea să îşi continue activitatea. Premierul Emil Boc declara la finele anului trecut că prima sarcină a actualului ministru de finanţe a fost să regândească impozitul minim aplicat firmelor prin reorientarea şi restrângerea acestuia spre acele domenii unde evaziunea fiscală nu poate fi altfel combătută, cum ar fi industria hotelieră şi restaurantele.

După ce impozitele pe clădiri şi terenuri au crescut, anul acesta, în medie cu 20%, Guvernul va impune un nou bir. Potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal, Executivul intenţionează să impoziteze şi terenurile acoperite de clădiri. În prezent, Codul fiscal stabileşte că aceste suprafeţe sunt scutite de impozit, măsură cu un impact financiar neglijabil pentru contribuabili, dar semnificativ la nivel naţional pentru bugetul de stat.

PNL are un program de centru-dreapta care vizează reducerea fiscalităţii, încurajarea investiţiilor, stimularea consumului, sprijinirea IMM-urilor şi a mediului de afaceri.

Domnul Marin Almăjanu:

"Premierul Boc şi cosmetizarea economiei"

De fiecare dată când trebuie să vorbească despre evoluţia economică a României, fie liber, fie în scris, premierul Boc dă lecţii de cosmetizare a realităţii din teren. Când ne vorbeşte nouă, românilor, despre ce ne aşteaptă în 2010 sau când trimite Comisiei Europene sau FMI vreun raport, domnul Boc nu-şi poate ţine în frâu pornirile super-optimiste şi nu poate prezenta realitatea economică autohtonă în stare naturală, fără utilizarea unor straturi groase de farduri, din trusa guvernamentală.

În timp ce premierul vine iar cu nota sa euforică în ceea ce priveşte datele economice ale României, Comisia Europeană îi atrage atenţia că depăşeşte graniţa dintre vis şi realitate. Astfel, CE atrage atenţia că o serie de ţinte incluse în Programul de Convergenţă al României pentru perioada 2009-2012, aprobat săptămâna trecută de guvern şi trimis spre avizare la Bruxelles, precum şomajul, inflaţia sau deficitul bugetar, pentru 2010, sunt mai degrabă nerealiste.

Scăderea ratei şomajului la 7,7% în acest an, anticipată de guvernul Boc-Udrea în Programul de Convergenţă, pare o ţintă mai degrabă optimistă în contextul etapei incipiente în care se regăseşte procesul de relansare economică, avertizează CE.

"Este posibil ca România să aibă anul acesta un deficit bugetar mai mare de 5,9% din p.i.b., aşa cum s-a angajat faţă de FMI. În plus, Guvernul nu a prezentat măsurile prin care va reuşi să reducă deficitul bugetar la sub 3% din p.i.b., în 2012", avertizează forul comunitar.

Dar, domnul Boc şi al său Guvern au mers şi mai departe cu minciuna, de data aceasta, prin omisiune: au scos din Programul de Convergenţă scenariul de risc, în care se vorbea despre un şomaj de 9% şi de o creştere economică de puţin peste 0% din p.i.b., dar şi capitolul intitulat "Riscuri fiscale şi bugetare" şi au trimis Comisiei doar cele mai frumoase cifre, pe care le-au putut inventa peste noapte. Şi astfel, domnul Boc a înlesnit prin manevrele sale obişnuite, de mare magician abracadabrist, dispariţia unor capitole din Programul de Convergenţă, pregătit la Palatul Victoria iniţial. Aşa cum era de aşteptat, premierul Boc a uitat să le prezinte celor din Comisia Europeană şi partea proastă a lucrurilor, rupând paginile cu pricina, probabil într-un moment de amnezie...pentru că acesta nu a ezitat să susţină ulterior, atunci când criticile CE au început să curgă şi în presa internă, că dumnealui a vorbit doar despre cifrele cu care s-a pus de acord împreună cu FMI şi Banca Mondială.

Despre orice ne poate vorbi premierul Boc, şi nouă, şi oficialilor europeni, cu o vervă de nedescris, numai despre haosul creat în economia românească şi rezultatele dezastruoase pe care le-a obţinut, graţie slabelor guverne pe care le-a condus şi a lipsei totale de profesionalism şi a diletantismului de care au dat dovadă majoritatea miniştrilor giraţi de acesta, nu va putea niciodată.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Protestele pensionarilor, poliţiştilor şi profesorilor nu-l preocupă pe premierul-promisiune"

Profesorii sunt în stradă de la începutul acestei luni în mai toate judeţele, supăraţi că au fost minţiţi până şi de preşedintele ţării, care a promulgat în 2008 legea de mărire a salariilor profesorilor cu 50%, dar pe care a uitat-o în sertarele domnului Boc, imediat după campania de atunci, înşelaţi de guvernanţii portocalii, la fiecare pas, în ceea ce priveşte legea educaţiei, având parte aproape la fiecare două, trei luni, de cu totul alte prevederi decât cele stabilite de sindicalişti şi guvernanţi la negocieri, subţiaţi temeinic la buzunare, de la începutul acestui an, datorită aplicării defectuoase a noii Legi a salarizării unitare.

Sute de mii de profesori au dat statul în judecată pentru nerespectarea legii privind mărirea salariilor şi au şi câştigat, dar degeaba. Domnul Boc refuză să-i repună în drepturi, invocând repetat lipsa de fonduri. Dar, în acelaşi timp, bani pentru imaginea unor miniştri mai sunt pe ici pe colo, mai apar chiar proiecte delirante extreme de costisitoare de sute de milioane de euro, pe care domnul Boc nu ezită să le aprobe, sau achiziţionări second-hand de miliarde de euro. Deci bani ar mai fi prin vistieria bociană, dar nu pentru profesori deocamdată...

Pensionarii vor avea parte în curând de o nouă lege a pensiilor, care va elimina acele "pensii nesimţite", veşnic invocate de premierul Boc. Dar nu numai atât! Această lege va reduce substanţial punctul de pensie şi implicit veniturile pensionarilor, va decorela calcularea acestuia de salariul mediu brut pe economie şi-i va ţine pe salariaţi la muncă până la adânci bătrâneţi. În condiţiile în care pensiile nu mai sunt de multă vreme nici măcar pasibile de o minimă indexare, echivalentă a inflaţiei anuale, pensionarii au toate motivele să fie din ce în ce mai supăraţi pe guvernanţii care le promit o viaţă de huzur în vorbe, dar faptele le arată amara realitate a ultimei etape a vieţii lor, lăsată acum, la întâmplare, în mâinile acestui nou stat impasibil construit de domnii Băsescu-Boc.

Dascălii şi pensionarii nu sunt singurii care au ieşit în stradă. De Ziua Poliţiei, şi poliţiştii, sătui de sărăcia lucie în care se găseşte sistemul din care fac parte, desfăşurându-şi în ultima perioadă cu mare dificultate activitatea, au ieşit şi ei să protesteze. Poliţiştii au atras atenţia că nu mai au bani nici măcar să cumpere hârtie pentru procesele-verbale. Ei spun că s-au săturat să tot ascundă lipsurile din sistem. Oamenii legii au protestat faţă de neacordarea unor drepturi salariale şi a nerespectării promisiunilor care li s-au făcut anul trecut şi an de an.

Oricât a încercat premierul Boc să mai amâne ziua decontului minciunilor utilizate în exces în programele de guvernare sau în campanii, protestele din ce în ce mai intense din aceste zile ne demonstrează că acestuia i-a sosit momentul bilanţului.

Nimic din ceea ce au promis guvernele domnului Boc nu au realizat până în prezent. Cer permanent mai mult timp, răbdare şi sacrificii nesfârşite. Dar dumneavoastră, domnule Boc, de ce nu sacrificaţi măcar poleiala în care v-aţi împachetat promisiunile zilnice şi care se lasă aşteptate la infinit?

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

«"Estimările optimiste" ale guvernării Băsescu - Boc»

Guvernarea Băsescu - Boc are toate şansele să câştige un loc fruntaş în categoria "Comici vestiţi ai ecranului", într-o ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi.

În toamna anului trecut, în plină campanie electorală, candidatul Băsescu anunţa, lăcrimând de emoţie, că ieşim din criză. Acum, preşedintele Băsescu spune că poporul se lamentează cam mult şi fără rost, criza e o tristă realitate şi e normal ca şomajul să crească de la o zi la alta, nu se ştie până când.

Premierul Boc a subliniat, în multe rânduri şi cu multă convingere, că Legea unică de salarizare înseamnă o adevărată reformă şi nici un salariu nu va fi mai mic decât a fost. Profesorii au ieşit acum în stradă, arătându-ne fluturaşul de salariu pentru a demonstra că au fost minţiţi. Salariile dascălilor au fost ciuntite cu simţ de răspundere, în numele crizei şi al reformei. În acelaşi timp, salariile "nesimţite" ale clientelei politice au rămas la fel de mari.

Guvernul Boc nu ratează nicio categorie socio-profesională. Medicii, funcţionarii publici şi agricultorii protestează, la rândul lor, împotriva măsurilor adoptate de guvernanţi. Pensionarii au ajuns la capătul răbdării şi au ieşit în stradă, cerând mărirea punctului de pensie. Numai în acest an, puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu cel puţin 15 %.

120 de mii de salariaţi din sectorul public vor fi disponibilizaţi, dar guvernanţii nu au nici o strategie de reinserţie profesională.

Guvernul PDL joacă "alba-neagra" cu alocaţiile copiilor şi cu impozitul forfetar. Emil Boc şi miniştrii din cabinetul său promiteau că nu vor introduce noi taxe şi impozite. După impozitarea bonurilor de masă şi coplata în sănătate, urmează impozitul pe terenul de sub casă, pe băncile din Cişmigiu, pe trotuarul din faţa blocului şi pe aerul pe care îl respirăm.

Cred că nu e uşor să le spui mereu oamenilor minciuni, fără nicio reticenţă. Dar la domnul Boc minciunile curg natural, fără inflexiuni, fără temeri. Guvernanţii nu le numesc minciuni, ci "estimări optimiste". Chestie care ţine de interpretare, de subtilităţi lingvistice.

În seria "estimărilor optimiste" se înscrie şi raportul oficial anual privind strategia României de integrare economică în Uniunea Europeană, trimis recent Comisiei Europene. Raportul care a ajuns la Comisia Europeană este subţire, şi la propriu şi la figurat. La propriu, pentru că are doar 85 de pagini. La figurat, pentru că Guvernul Boc a scos din Programul de Convergenţă scenariul de risc, în care vorbea despre un şomaj de 9% şi de o creştere economică de puţin peste 0%. Capitolul "Riscuri fiscale şi bugetare" a dispărut cu totul în drum spre Bruxelles.

Creşterea economică pentru anul în curs pare scoasă din burtă. În privinţa măsurilor necesare reducerii deficitului bugetar, ele nu există! De ce? Pentru că Guvernul PDL nu are ce să prezinte. Guvernarea Băsescu - Boc nu are idei, nu are viziune, nu are nicio strategie.

Comisia Europeană a analizat raportul şi, aşa cum era de aşteptat, nu a fost prea impresionată de estimările domnului Boc, care credea că poate să-i păcălească pe europeni. Imediat, Comisia a atras atenţia că ţintele privind şomajul, inflaţia şi deficitul bugetar pentru 2010 sunt mai degrabă nerealiste. Mai mult decât atât, scenariul Guvernului în care România va avea o creştere economică de 1,3 % din p.i.b. anul acesta, şi de până la 3,7% în 2012, pare bazat pe "presupuneri uşor favorabile". Iată cât de elegant se exprimă europenii atunci când spun că Guvernul Boc ori minte, ori este rupt de realitate. În ambele variante, traducerea este simplă: actualul Guvern este incapabil să ia decizii pentru binele românilor, să scoată ţara din criză şi să asigure stabilitate economică. Este un guvern incompetent şi iresponsabil, care îşi bate joc de români, un Guvern care nu a înţeles nimic din lecţia crizei economice.

Premierul Boc se poate lăuda cu o performanţă greu de atins: ştie ce vor românii, fără să-i întrebe. Dacă oamenii protestează, înseamnă că sunt dezinformaţi sau nu au înţeles că guvernanţii au grijă de ei. Regulile dialogului social sunt simple: nu e timp de discuţii, prim-ministrul îşi impune punctul de vedere dând cu pumnul în masă.

Îmi permit să îi transmit domnului Boc un scenariu pesimist: cu această guvernare, România riscă să rămână în criză încă un an sau doi.

Şi încă o veste:

Domnule Boc, s-au redeschis "magazinele de vise" pe care le-aţi închis la sfârşitul lunii februarie. Şi-au refăcut stocurile, au adus droguri legale, mai puternice şi mai periculoase decât cele pe care le-aţi interzis prin OUG nr.6/2010. Să-l anunţaţi şi pe ministrul sănătăţii, care nu are habar de redeschiderea acestor "magazine".

România este pe locul patru în Europa la comercializarea pe internet a substanţelor psihoactive. Guvernul nu are o politica de prevenire a consumului acestor substanţe şi tratează subiectul cu maximă superficialitate.

Am iniţiat, împreună cu colegii mei, două propuneri legislative menite să combată comercializarea şi consumul de droguri. Prima propunere priveşte modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Domnul Boc a apreciat că nu este necesară reglementarea, pentru că se ocupă Guvernul de această problemă. S-a constituit un grup de lucru la Ministerul Sănătăţii, în care au intrat reprezentanţi ai mai multor instituţii implicate în activitatea de control al substanţelor stupefiante şi psihotrope, şi rezultatul s-a concretizat în Ordonanţa de urgenţă amintită. Trecerea a 36 de plante şi substanţe în ilegalitate nu a rezolvat nimic. Acum se vând - în magazine ori la colţ de stradă, pe internet, în şcoli şi în cluburi - droguri mai puternice, dar care nu se află pe lista celor interzise prin lege.

Cea de-a doua propunere legislativă pe care am iniţiat-o urmăreşte modificarea şi completarea Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. Proiectul de lege a fost înaintat Senatului şi urmează a fi dezbătut. Aştept cu interes, şi de această dată, punctul de vedere al Guvernului. Punctul de vedere al şefului statului este cunoscut. În septembrie anul trecut, Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice propunea, într-un raport lansat în prezenţa preşedintelui României, dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea "sexului comercial". Să fie acestea printre măsurile de combatere a crizei economice şi a şomajului? Care sunt "estimările optimiste" ale Guvernului Boc în acest sens?

Domnul Adrian George Scutaru:

"Guvernul Boc îmbolnăveşte sistemul de sănătate"

Asist cu uimire la ceea ce se întâmplă pe scena Executivului din România şi nu pot să nu mă întreb: care este scopul final pe care îl are guvernarea în fruntea căreia se află premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu? În niciun caz nu cred că este vorba de salvarea unei societăţi măcinate de criza economică care a pus stăpânire pe ţara noastră începând cu sfârşitul anului 2008 şi mai degrabă de atingerea propriilor deziderate politice, de schimbarea regimului democratic şi de monopolizarea întregii puteri de decizie în mâna lui Traian Băsescu.

În loc să încerce salvarea locurilor de muncă atât din sistemul public, cât şi din sistemul bugetar şi astfel să încetinească şomajul, în loc să păstreze pe cât posibil nivelul taxelor şi impozitelor şi al celorlalte contribuţii pe care populaţia României, ale cărei venituri s-au diminuat drastic în ultima perioadă, le plăteşte, în loc să găsească măsuri eficiente de combatere a problemelor existente la momentul actual, Guvernul, prin măsurile pe care le ia, distruge, de fapt, ţara.

Un sistem destul de aberant şi distructiv care este pe cale să intre în vigoare după adoptarea lui de majoritatea parlamentară, este sistemul de coplată din domeniul medical. În prezent, Ministerul Sănătăţii a definitivat proiectul de modificare a Legii 95/2006 privind introducerea mecanismului de coplată, prin tichetul moderator pentru sănătate, şi l-a trimis comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat, până la adoptarea acestuia nemaifiind decât un pas. Astfel, făcând abstracţie de explicaţiile lipsite de logică şi care nu ţin cont deloc de realitatea din sistemul nostru de sănătate, plătitorii asigurărilor vor fi nevoiţi să-şi susţină financiar încă o dată vizita la medicul de familie, fapt care îi va costa între 5 şi 15 lei. De asemenea, pentru o consultaţie la medicul specialist din ambulatoriu vor trebui să dea 10 lei, iar pentru una la medicul specialist în afara programului de lucru vor trebui să scoată din buzunar 20 de lei.

În condiţiile în care fiecărui angajat i se reţine lunar o contribuţie în medie de 5,5% din venit pentru sănătate, nu înţeleg care mai este rostul acestei contribuţii suplimentare pentru a beneficia de anumite servicii medicale, mai ales atunci când avem în vedere contribuabili cu venituri reduse. Consecinţele acestui sistem, din păcate, se vor concretiza prin agravarea stării de sănătate a populaţiei, pentru că foarte multe persoane vor vedea medicul de familie doar atunci când este strict necesar şi, dacă se poate, în momentul în care se vor confrunta cu o urgenţă medicală, aceasta din urmă fiind exclusă de la plată.

Tind să cred că lanţul acestor măsuri care au ca efect nemulţumirea populaţiei se va rupe abia atunci când acest Guvern distructiv va dispărea de pe scena românească şi nu când va dispărea criza economică. Din păcate, consecinţele acestei guvernări care nu a adus nimic bun României vor fi resimţite mult timp de acum încolo.

Domnul Titi Holban:

"Transparenţă, realism, încredere: atributele lipsă ale guvernului Boc"

Fără a învăţa nicio lecţie din experienţa anului trecut, guvernul Boc îşi continuă degringolada fiscală, hazardându-se din nou în estimări optimiste privind evoluţia economiei româneşti în anul 2010. Programul de convergenţă al României, aprobat săptămâna trecută de guvern şi trimis spre avizare la Bruxelles, a fost considerat de Comisia Europeană a fi mult prea optimist în raport cu mersul real al economiei româneşti.

Ţintele stabilite de guvern sunt nu numai nerealiste, dar şi mincinoase. Spre exemplu, scăderea ratei şomajului la 7,7% în acest an este departe de a putea fi considerată o ţintă realizabilă, aceasta în condiţiile în care numărul şomerilor continuă să crească alarmant, atât în mediul privat, cât şi în sectorul bugetar, unde guvernul însuşi prin reprezentanţii săi a demarat ample programe de disponibilizare de personal în mai multe domenii. Ca o consecinţă directă a acestui fenomen şi totodată a lipsei oricărei măsuri reale în favoarea redresării economice, cheltuielile cu asistenţa socială au explodat, numai asigurările pentru şomaj înregistrând anul acesta o creştere de 133,3%.

La acest exemplu se mai adaugă şi altele. Comisia Europeană a semnalat, în cursul săptămânii trecute, că prognoza Bucureştiului privind creşterea economică în anul 2010 este mult prea nerealistă, în condiţiile rezultatului mai pesimist decât aşteptările din trimestrul 4 al anului 2009 şi a absenţei oricăror semnale clare de redresare economică pentru 2010. Rata inflaţiei mult prea mică şi deficitul bugetar din acest estimat de guvern la 6,3%, sunt alte două exemple de ţinte de convergenţă pe care guvernul Boc le-a estimat într-un mod mult prea optimist, atrăgându-şi criticile oficialilor de la Bruxelles.

Statistica nu greşeşte. Cifrele sunt clare şi reflectă realitatea sumbră pe care majoritatea românilor o cunosc la modul cel mai direct. Realitate care însă nu trece de zidurile Palatului Victoria, acolo unde primul ministru şi cabinetul său îşi exercită mandatul într-o ignoranţă totală a nevoilor reale cu care se confruntă economia şi societatea românească.

Măsuri nerealiste, care nu conving pe nimeni din moment ce nu răspund nevoilor reale ale societăţii, sunt pur şi simplu estimări rupte dintr-un scenariu care nu are nicio legătură cu România: lipsa totală de transparenţă în procesul de luare a deciziilor, atitudinea defăimătoare la adresa partenerilor sociali, care sunt consultaţi doar de faţadă, atâta timp cât nicio corectură asupra proiectelor de acte normative, venită din partea acestora nu se regăseşte în documentele finale adoptate de guvern.

Acestea sunt atributele principale ale guvernării Boc, o guvernare care nu promite nimic bun românilor.

Domnul Victor Paul Dobre:

"Haos printre bugetari!"

La mai bine de două luni de la intrarea în vigoare a Legii salarizării unitare, contabilii din instituţiile de stat nu ştiu încă cum să calculeze salariile angajaţilor. În lipsa unei informări corespunzătoare, aceştia au înţeles diferit modalitatea de acordare a salariilor aferente lunilor ianuarie şi februarie.

Ceea ce trebuia să fie o măsură de reformă a sistemului de salarizare bugetar s-a transformat într-o confuzie generală în toate instituţiile publice.

Iată ce declara premierul încă de la apariţia Legii salarizării unitare: "Niciun bugetar nu va înregistra o diminuare a salariului de care beneficiază în prezent." În realitate, lucrurile nu stau aşa, deoarece veniturile nu au fost păstrate la nivelul anului trecut, atâta timp cât unele sporuri nu au fost incluse în salariul de bază, în ciuda faptului ca se garantează, prin lege, salariul de anul trecut. Reducerea drastică a salariilor a fost şi în contradicţie cu toate declaraţiile guvernanţilor care promiteau menţinerea salariilor la nivelul anului 2009. Dar cetăţeanul este interesat ca suma pe care pe care o încasează lunar să rămână măcar la acelaşi nivel dacă nu există posibilitatea unei creşteri salariale în această perioadă, or, în fapt, problema este că legea stipulează că salariul este garantat, dar nu si venitul, lucru pe care dumneavoastră nu aţi vrut să-l recunoaşteţi.

Până în acest moment, salariaţii din învăţământ au fost cei mai afectaţi de noile reîncadrări, unii angajaţi înregistrând scăderi de până la 25% ale veniturilor. În foarte puţine instituţii de învăţământ s-au acordat salariile la fel ca în decembrie 2009. În unele locuri, salariaţii din învăţământ au încasat salarii mai mari, iar în altele, mai mici. E un haos din acest punct de vedere care a dus la protestele înregistrate în ultima perioadă în România.

Concluzia este că prin adoptarea acestei legi, Guvernul a ignorat principiul solidarităţii sociale, atât de necesar pe perioadă de criză economică. Acest act normativ încurajează nemulţumirile sociale şi promovează discriminarea între diversele categorii de personal bugetar. Nu numai că se introduce discriminarea între categorii distincte de bugetari, care au aceeaşi importanţă socială, dar se legiferează discriminatoriu în cadrul aceluiaşi sector socio-profesional. Esenţa acestor prevederi poate fi tradusă prin faptul că, indiferent de vechime în muncă şi experienţă, câştigul salarial este aproximativ acelaşi şi deci nu se stimulează în niciun fel rămânerea în acelaşi domeniu de activitate.

Ca să îndrepte lucrurile şi ca să scape de presiunile sociale, domnul Boc vine acum şi promite emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să aducă completări, să îndrepte erori şi să facă legea funcţională, când de fapt mult mai înţelept ar fi fost să fi renunţat la exerciţiul de imagine reprezentat de asumarea răspunderii în Parlament şi să fi dat dovadă de înţelepciune prin acceptarea dezbaterilor şi a altor puncte de vedere, în special a celor păgubiţi până în prezent de această lege.

Domnul Florin Iordache:

"Legea educaţiei, motiv de dispută politică"

Luni, 29 martie, a avut loc la Parlament o "pseudodezbatere" la proiectul legii educaţiei. Spun aceasta deoarece atât prin numărul participanţilor, dar şi prin modul de desfăşurare a acţiunii a fost un eşec.

O lege atât de importantă a fost realizată de ministerul Educaţiei fără participarea celor pe care îi afectează şi nu poate fi dezbătură într-un timp atât de scurt.

Prin proiectul de lege propus de ministerul Educaţiei se restrânge accesul la sistemul de învăţământ al celor cu posibilităţi materiale modeste şi limitează posibilităţile de pregătire ale tinerilor. Se încearcă să se creeze diferenţe de clase sociale.

Se creează prin acest proiect premisele unei politizări fără precedent a învăţământului superior în ultimii 20 de ani.

Se deschide calea abuzurilor, prin riscul înlocuirii cadrelor didactice care şi-au obţinut postul prin concurs cu apropiaţi ai conducerii şcolii.

De asemenea, trecerea clasei a IX-a în rândul gimnaziului va produce haos în şcoli, nefiind corelată cu finanţarea şcolilor.

Bacalaureatul va deveni o formalitate dacă acest proiect va fi adoptat.

Acestea sunt câteva elemente care susţin ideea că o reformă adevărată şi reală este necesară, dar după o analiză şi audiere a tuturor celor implicaţi în procesul educaţional.

Domnul Ion Dumitru:

"Stabilitatea sistemului de producţie în agricultură"

Un sistem de producţie agricolă reprezintă un sistem ecologic, deviat antropic de la natură spre "interesele umane": aceasta înseamnă că legile de funcţionare ale sistemului antropic sunt altele decât cele ale sistemului natural.

Deosebirea esenţială constă în aceea că ecosistemele agricole, pentru a putea produce, au nevoie de o cantitate mult mai mare de energie decât cele naturale, care se mulţumesc, de fapt, numai cu energie naturală.

În ecosistemele agricole fotosintetice, cunoscute sub denumirea de "cultură mare", volumul de energie convenţională necesară pentru funcţionarea bună a acestora reprezintă 5% din valoarea energetică a producţiei utile ce se obţine.

România alocă, în momentul de faţă, sub 2% din această valoare. În asemenea condiţii, în sistemele de producţie se întâmplă următoarele:

a) o puternică detehnologizare a agriculturii, care se traduce pentru spaţiul românesc printr-un deficit de tractoare şi combine.

b) o puternică degradare a solurilor, demineralizare plus scăderea în elemente nutritive, care conduc, implicit, la dereglarea accentuată a echilibrelor de tip biotop şi biologic, între sol şi plantele de pe el.

Aceste dezechilibre se datoresc lipsei îngrăşămintelor organice şi chimice, precum şi renunţării la asolamente cu plante fertilizante, fie fixatoare de azot (leguminoasele) fie creatoare de biomasă încorporabilă, necesară refacerii rezervelor de humus, în permanentă scădere.

Suntem obligaţi să constatăm că, în ultimii 20 de ani, valoarea energetică a input-urilor introduse în sistemul agricol este cu mult mai mică decât cantitatea de output-uri. Acest fenomen anormal conduce la dereglări atât de importante încât putem spune că stabilitatea sistemului este afectată pe termen foarte lung.

c) o devastatoare poluare verde şi brună, şi anume locul culturilor va fi preluat de buruieni (poluare verde), iar în cazul plantelor perene, bolile distrug totul - vezi plantaţiile de pe marile platforme pomicole, pomii căpătând o culoare brună. Repetarea mai mulţi ani a acestui fenomen conduce la dispariţia pomilor, adică la destabilizarea sistemului de producţie pomicolă şi de erodare a ecosistemului respectiv.

Pentru a evita asemenea catastrofe, sistemele agricole au nevoie de intervenţii antropice pentru protejarea lor.

d) nerespectarea fluxurilor tehnologice. Fiecare verigă tehnologică din agricultură este legată de un impuls energetic. Procesele de producţie din sistemele agricole, spre deosebire de cele naturale, sunt supuse, în permanenţă, unor fluxuri tehnologice.

România a fost, practic, scoasă în afara producătorilor agricoli, ea nemaiputând fi considerată o ţară "eminamente agrară", ci mai degrabă "eminamente importatoare de produse alimentare". Pentru cât timp şi cu ce bani ?

Destabilizarea sistemelor de producţie pe termen lung nu va duce oare în curând şi la "foame pe termen lung"? Se gândeşte cineva de la putere, astăzi, în România, la asemenea probleme?

Refacerea sistemelor locale de producţie devine, în opinia mea, prioritară, indiferent de costuri, iar această problemă ar trebui să înlocuiască dezorientarea Guvernului pe mormântul agriculturii româneşti. Altminteri, urmaşii noştri ne vor blestema pe vecie.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

«Ce este "coplata" în sănătate?»

Bir nou sau bani mai mulţi plătiţi de oameni pentru aceleaşi servicii medicale?

În 2009 şi 2010 s-au alocat cele mai mici bugete pentru sănătate din ultimii 10 ani şi se vede.

Dacă situaţiile în care oamenii cumpărau pe banii lor medicamentele necesare la spitalizare erau într-o proporţie minoră, acum proporţia este majoră. acum, când bolnavul nu este obligat să-şi aducă medicamentele de acasă, întâlnim excepţia.

Realitatea este şi mai dură, iar oamenii ştiu asta şi se lovesc de neajunsurile sistemului mai rău decât oricând, cu toate că plătesc asigurări de sănătate, dau atenţii peste tot, îşi cumpără medicamente, materiale sanitare pentru a putea fi spitalizaţi, nemaivorbind că trebuie să-şi aducă şi mâncarea de acasă.

De aceea este total de neînţeles să se introducă coplata sau mai bine zis plata consultaţiilor şi spitalizării, fără să se spună că acest lucru se face fără să se dea nimic în plus, din punct de vedere medical şi organizatoric, ci, dimpotrivă, se vor încasa bani suplimentari pentru aceleaşi servicii medicale care până acum se acordau în condiţiile ştiute.

De fapt, coplata înseamnă că le cerem oamenilor să finanţeze sistemul de sănătate în locul statului care are această obligaţie asumată prin Constituţie şi legile ţării.

Dacă guvernul ar vrea să fie corect, ar trebui să spună cetăţenilor:

Noi guvernanţii,

• nu suntem capabili să asigurăm banii necesari pentru funcţionarea sistemului de sănătate;
• vă minţim că vă dăm servicii medicale gratuite, deşi ştim că nu găsiţi medicamente compensate pentru reţetele prescrise de medici, că daţi bani ca să fiţi îngrijiţi cum trebuie la cabinetele medicale, că vi se cer bani pentru tot ceea ce vă este necesar în spitale, că orice adeverinţă medicală costă şi ea etc.;
• vă spunem că vă dăm orice, dar vă cerem bani în plus fără să vă argumentăm de ce;
• vă cerem coplată şi sperăm să veniţi tot mai puţini la medici, la spitale, să cereţi tot mai puţin, dar să plătiţi tot mai mult.

Acesta este comportamentul statului român în relaţia cu cetăţeanul. Cu alte cuvinte, ca să vă oprească să apelaţi la sistemul sanitar românesc pentru că nu au bani, vă obligă să plătiţi şi astfel să staţi acasă şi să vă faceţi bine singuri, statul făcând economii!

După cum se vede, pentru aceleaşi servicii slabe, de proastă calitate, se introduc biruri noi şi se percep bani mai mulţi.

Pentru ce?

Pentru incompetenţa unui guvern care alocă bani pentru publicitate în turism, pentru drumuri mai scumpe, pentru produse informatice care nu sunt necesare... în loc să-i dea la sănătate, pentru sănătatea oamenilor!

Domnul Florin Postolachi:

Declaraţie politică intitulată "Traficul de carne vie"

Vreau să vă supun atenţiei un fenomen care în prezent cunoaşte o creştere alarmantă. Este vorba despre traficul de fiinţe umane. Din datele furnizate de Organizaţia Internaţională a Muncii reiese că numărul persoanelor traficate anual se ridică la circa 2,5 milioane, majoritatea fiind femei şi copii. Se estimează că aproximativ 500.000 dintre aceştia sunt europeni.

Traficul de carne vie este o crimă gravă, dar şi un abuz faţă de drepturile omului, de multe ori săvârşit împotriva unora dintre cei mai vulnerabili indivizi, cum ar fi copiii. Traficul de fiinţe umane încalcă dreptul la demnitate, integritate fizică şi psihică. În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene există prevederi clare referitoare la interzicerea torturii şi pedepselor, tratamentelor inumane sau degradante, sclaviei şi muncii forţate. Traficul de fiinţe umane a ajuns să fie una dintre cele mai profitabile infracţiuni, situat, în funcţie de venituri, pe al treilea loc în lume, precedat doar de traficul de arme si cel de droguri.

United Nations Office on Drugs and Crime ne dezvăluie un studiu din care reiese faptul că traficanţii de fiinţe umane se aleg anual cu un profit ilicit de circa 8 miliarde de dolari, comparabil cu profitul din traficul de droguri. Deşi traficul de oameni este adesea legat de imigraţia ilegală, există o diferenţă substanţială între ele. În cazul imigraţiei ilegale procesul se încheie în momentul în care o persoană plăteşte o taxă persoanei care îi facilitează trecerea şi ajunge într-un alt stat. În cazul traficării, partea cea mai rea începe după trecerea frontierei: abuzuri şi exploatare.

România este o ţară-sursă, dar şi o ţară de tranzit pentru bărbaţii şi femeile din Moldova, Ucraina şi Rusia traficaţi către Italia, Spania, Germania, Elveţia, Republica Cehă, Cipru, Grecia şi Austria, în scopuri de muncă forţată şi exploatare sexuală.

Conform datelor Poliţiei Române, victimele sunt racolate cu predilecţie din rândul fetelor şi tinerelor femei cu vârste cuprinse între 13 şi 33 de ani. Un sfert sunt minore, peste jumătate au vârste cuprinse între 18-23 de ani.

În ceea ce priveşte scopul traficului în anumite ţări de destinaţie, printre acestea - Spania, Austria, Germania - trafic pentru exploatare sexuală, Grecia- trafic pentru muncă în condiţii ilegale, Franţa, Italia - pentru cerşetorie.

Minorii români sunt traficaţi în interiorul ţării în scopuri de exploatare sexuală şi cerşetorie forţată. Femeile şi fetele rome sunt foarte vulnerabile în faţa traficului de fiinţe umane.

O problemă cu care se confruntă majoritatea ţărilor este identificarea victimelor. Studiile arată că peste 70% din victimele traficului uman nu sunt identificate şi nu beneficiază de asistenţă calificată. Principalul motiv este legat de faptul că victimele nu cunosc, de obicei, limba ţării de destinaţie şi nu pot comunica, sunt în general sechestrate sau ţinute sub strictă observaţie şi nu pot intra în contact cu autorităţile.

De-a lungul timpului, ţara noastră a înregistrat progrese importante în ceea ce priveşte combaterea traficului de fiinţe umane, dar încă există dificultăţi în a identifica victimele acestor activităţi şi a crea un sistem funcţional de asistenţă pentru acestea.

Ca membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale voi susţine o serie de măsuri care vor duce, în timp, la estomparea acestui fenomen. În primul rând, România ar trebui să îşi intensifice eforturile de dezvoltare a unui sistem şi a unui standard naţional de redirecţionare a victimelor. În al doilea rând, ar trebui să realizăm o campanie de conştientizare în vederea reducerii cererii, având drept public ţintă clienţii comerţului sexual. În al treilea rând, văd posibilă înfiinţarea unei linii de asistenţă telefonică dedicată victimelor traficului uman.

Este timpul să lăsam discuţiile legate de acest subiect şi să acţionam cât mai grabnic şi cât mai organizat posibil dacă ne dorim o schimbare.

Traficul de fiinţe umane este o nouă formă de sclavie, pentru că victimele nu sunt tratate ca nişte fiinţe umane, ci sunt reduse la condiţia de marfă, care este vândută şi revândută ca urmare a calităţilor pe care le are.

Domnul George Ionescu:

"Câteva cuvinte despre sărbătoarea de Florii"

Duminică a fost o zi de sărbătoare mare pentru toţi credincioşii. A fost Duminica Floriilor, zi care a simbolizat Intrarea Domnului în Ierusalim şi care se sărbătoreşte în ultima duminică dinaintea Paştelui. În aceastǎ zi, Biserica a rânduit să fie dezlegare la peşte, iar în searade Florii au început deniile din Săptămâna Patimilor.

Floriile ne pregǎtesc pentru a întâmpina Sfintele Paşti, ne cheamă să medităm la trecerea noastră prin viaţă şi prin lume şi dau naştere unui eveniment nou, de bucurie şi sărbătoare. Sărbătoarea Floriilor este o binecuvântare pentru noi toţi, un semn al libertăţii de a căuta sfinţenia şi omenia, pacea şi bucuria.

La slujba de Florii, toţi slujitorii bisericii ţin în mâini, alături deflori şi crengi de salcie, şi o lumânare aprinsă, ca simbol al biruinţei vieţii împotriva morţii. Credincioşii duc simbolic la biserică ramuri de salcie şi flori pentru a le sfinţi, deoarece începând cu această zi toate florile şi toţi pomii încep să înflorească. Tradiţia spune că după sfinţire, crenguţele de salcie se pun la geamuri, la uşi sau la porţi pentru a apăra casa de rele şi de evenimente neplăcute. De asemenea, în Duminica Floriilor gospodinele curăţă mormintele strămoşilor, agăţând de cruci ramuri de salcie.

Credinţa specifică Duminicii Floriilor spune că, aşa cum este vremea în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşte.

Numele sărbătorii derivă din latinescul Floralia, sărbătoare a vegetaţiei, şi marchează reînvierea naturii. Numele sărbătorite duminică au conotaţii florale. Potrivit statisticilor, aproape un milion şi jumătate de români şi-au serbat onomastica de Florii. Numele de femei cele mai des întâlnite în România sunt Viorica, Florentina, Floarea, Florica sau Florina. Urmează numele de flori, cum ar fi: Camelia, Margareta, Violeta, Lăcrămioara, Delia, Narcisa, Crina sau Iris. Dintre numele de bărbaţi sărbătorite duminică, cei mai mulţi poartă numele de Florin sau Viorel, dar şi Florian, Florea sau Florentin, Narcis ori Trandafir.

Mă alătur şi eu tuturor celor care şi-au sărbătorit ziua de nume în Duminica Floriilor, cu urări de sănătate şi fericire.

Domnul Mircia Giurgiu:

"şcolile populare de artă - pierdute pentru învăţământ?"

Şcolile Populare de Artă au fost înfiinţate în capitalele fostelor regiuni prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1720 din 1954, ca instituţii de cultură cu profil educativ în domenii ale artelor interpretative vocale şi instrumentale, teatrale, coregrafice şi ale artelor vizuale (pictură, sculptură, grafică, ceramică, arte decorative, design vestimentar şi design grafic etc.). Un specific aparte îl constituie predarea artelor tradiţionale (dans popular, instrumente populare, taraf, canto popular) atât în mediul urban, cât şi în cel rural, având ca scop major păstrarea autenticităţii folclorului românesc şi a celorlalte etnii.

După reorganizarea administrativ-teritorială s-au înfiinţat şcoli populare de artă în fiecare capitală de judeţ.

Cele mai vechi şcoli s-au înfiinţat pe vechile structuri ale "Conservatoarelor Municipale", astfel că au o bogată tradiţie, unele având peste 100 de ani, cea mai veche fiind şcoala din Arad, cu o vechime de peste 160 de ani (Societatea "Astra").

Şcoala din Cluj a fost înfiinţată în 1954 prin HCM nr. 1720. La împlinirea a 50 de ani de existenţă a primit numele de Şcoala Populară de Arte "Tudor Jarda", după numele marelui compozitor clujean.

De-a lungul timpului, la şcoala din Cluj au predat personalităţi de marcă ale culturii naţionale, profesori universitari, artişti emeriţi, artişti plastici, membri ai Uniunilor de Creaţie sau ai altor organizaţii profesionale.

Şcolile populare de artă au trecut, de la înfiinţare şi până astăzi, prin diverse reorganizări, în funcţie de specificitatea fiecărei perioade politico-organizatorice.

În consecinţă, profesorii şcolilor populare de artă pot depune în continuare dosare de obţinere a gradelor didactice II şi I şi a definitivatului la Inspectoratele Şcolare Judeţene. Înainte de Revoluţie deci, se recunoştea calitatea de profesor în Şcolile Populare de Artă.

După Revoluţie s-au elaborat noi acte normative. În anul şcolar 1993-1994 se elaborează noile programe analitice pentru Şcolile populare de artă de către Ministerul Culturii din România, programe analitice care funcţionează şi astăzi; de asemenea, normarea muncii cadrelor didactice.

În anul 2003 apare Legea nr. 292/2003, care se abrogă prin ordonanţa de urgenţă nr.118 din 28 decembrie 2006.

Cadrele de specialitate care desfăşoară activităţi didactice potrivit pregătirii profesionale sunt profesori, cu atât mai mult cu cât au şi modulul pedagogic la absolvirea studiilor, unii au chiar definitivat, grad II, grad I şi doctorat, şi nu experţi sau instructori, cum sunt acum încadraţi, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 118/2006, şi pentru care nu au calificare sau pregătirea profesională.

Felul îngust de a interpreta această ordonanţă de urgenţă de către conducerea actuală a şcolii şi a Consiliului Judeţean Cluj ni se pare nelegal şi discriminatoriu. În prezent, cei care au mai rămas să predăm la şcoală se simt umiliţi de tratamentul la care sunt supuşi atât prin titulatură - experţi şi instructori, şi nu profesori, cât şi prin salarizarea total necorespunzătoare şi arbitrară practicată; salariile profesorilor s-au redus cu aproximativ 400 lei. În timp ce clădirea se renovează, toate pianele şi pianinele, la fel şi celelalte instrumente au fost lăsate la voia întâmplării, fără huse, în praf de şantier şi practic nu vor mai putea fi recondiţionate (un pian costă aproximativ 10.000 lei). Putem spune că în acest caz este vorba de "drepturile omului", de discriminarea profesorilor. Dacă lucrurile vor merge tot aşa, probabil că în câţiva ani se va ajunge să se desfiinţeze şcoala, pentru că nu va mai avea profesori de renume, indispensabili pentru o astfel de instituţie.

Nu înţelegem încă un aspect. De ce profesorii care predau la şcolile speciale au rămas cu statut de profesori, cei de la Şcoala Populară de Artă iar au trecut pe statut de experţi. Şi unii şi alţii sunt finanţaţi de Consiliul Judeţean Cluj.

Precizăm că din totalul de peste 36 de Şcoli populare de artă sau Şcoli Populare de Artă şi Meserii, cum se mai numesc în unele judeţe, covărşitoarea majoritate şi-au păstrat caracterul de şcoală, cadrele de specialitate fiind încadrate potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

În aceste condiţii, trebuie lucrat pentru a repune în drepturi profesorii şcolilor populare de artă, fără a fi lăsaţi la îndemâna interpretărilor arbitrare ale fiecărui vremelnic conducător de şcoală.

Dar cel mai bine ar fi ca şi Şcolile populare de artă să fie incluse la Ministerul Învăţământului, şi atunci statutul de profesor ar rezolva toate problemele existente.

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

Declaraţie politică intitulată "Impozitul forfetar - bumerangul economiei româneşti"

Deşi Guvernul a mizat pe impozitul forfetar ca pe o soluţie pentru reducerea evaziunii fiscale, acest bir a avut un efect invers decât cel aşteptat. Mai mult, soluţia găsită de Ministerul Finanţelor Publice pentru a aduce bani în plus la bugetul de stat a falimentat zeci de mii de operatori economici şi a generat mii de şomeri. Aplicarea acestor prevederi nu a adus nici pe departe încasările scontate la bugetul de stat, ba, mai mult, a pus o presiune şi mai mare asupra fondului de şomaj. În afara piedicilor puse economiei de către criza globală mai avem şi această "buturugă" care cu greu va putea fi trecută tocmai de către acei contribuabili mici care încearcau să facă ceva corect în ţara asta şi să dea de muncă şi altor oameni.

Din cauza modului de implementare a acestei măsuri, Guvernul nu a făcut decât să pună în dificultate sau chiar să ducă la dispariţia multor întreprinderi mici şi mijlocii. Scopul acestei măsuri fiscale se pare că era scoaterea la lumină a acelor firme mici care nu-şi înregistrau veniturile şi activau într-o zonă gri a economiei. Problema este că procentul acestora era relativ mic, şi în realitate s-a ajuns să lovească în firmele care plăteau taxele pentru activitatea pe care o desfăşurau în conformitate cu legea în vigoare. Multe firme ce lucrează cu marje de profit mici, achitând în prezent un impozit mai mic decât cel forfetar propus, nu au decât trei variante pe termen mediu şi lung. Aceste soluţii nu sunt nici pe departe de bun augur pentru economia naţională şi constau: fie în evaziune fiscală sau restructurarea afacerii în vederea reducerii costurilor, fie în creşterea marjelor de profit, care se traduce în creşterea preţurilor la produsele şi serviciile comercializate. Impozitul forfetar este o soluţie de compromis. S-a dovedit că a reuşit să scadă interesul oamenilor de a înregistra toate cheltuielile şi că are toate şansele de a spori evaziunea fiscală. Fără acces la credite, fără posibilitatea de a obţine finanţări europene, din cauza corupţiei instituţionale, fără facilităţi fiscale şi împovăraţi de impozite şi taxe, întreprinzătorii se vor orienta spre economia la negru pentru a putea supravieţui.

Guvernul acţionează prin tăierea oricărei pârghii de supravieţuire pentru micii întreprinzători. se practică o politică de asistenţă socială, potrivită unei perioade continue de campanie electorală, nu uneia de criză economică. Impozitul forfetar reprezintă o întoarcere în timp, iar până în prezent, actualul guvern nu a arătat că are o direcţie clară, contrazicându-se continuu în declaraţii. Rezultatele acestei bâlbâieli sunt: scăderea nivelului de trai al populaţiei, distrugerea micilor întreprinzători, creşterea şomajului, dezvoltarea şi mai pronunţată a economiei la negru, blocarea iniţiativei private.

În vederea îmbunătăţirii indicatorilor economico-financiari ai operatorilor economici şi scăderii riscului privind imposibilitatea asigurării nivelului de lichidităţi necesare acestora în contextul manifestării crizei economice, se impune adoptarea unor măsuri financiare imediate. Mă refer la reglementarea unor înlesniri la plată a impozitului, prin eşalonarea obligaţiilor restante pe o anumită perioadă de timp, cu o perioadă de graţie de 6 luni, şi amânarea la plată, în vederea scutirii, a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor fiscale. Sumele aduse în acest fel la vistieria statului vor fi contrabalansate de scăderi de încasări la contribuţiile sociale şi de cheltuielile cu indemnizaţiile de şomaj. În paralel cu introducerea lui trebuiau găsite soluţii pentru reducerea evaziunii fiscale, creşterea gradului de conformare voluntară şi lărgirea bazei de impozitare.

Vă recomandăm ca lupta împotriva menţinerii deficitului bugetar în cote acceptabile să înceapă din curtea guvernului şi a instituţiilor subordonate lui, şi să nu transferaţi pe umerii altora incompetenţa, corupţia şi delăsarea celor care, odată ajunşi la putere, au uitat cu totul promisiunile şi angajamentele luate.

Alături de taxa de înmatriculare, taxa de rovignetă, taxa de pod de la Feteşti şi de alte nenumărate taxe - impozitul forfetar se aşează fără ruşine pe raftul înghesuit al taxelor plătite pentru nimic.

Închei cu declaraţia ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu, din iulie 2009: "Şi Guvernul face erori. Din punctul meu de vedere, o asemenea eroare a fost impozitul forfetar". Domnule ministru, încă nu e totul pierdut, haideţi să îndreptăm eroarea, că testele au dat greş.

Domnul Mircea Grosaru:

"Bucureştiul zilelor noastre şi al tuturor - I"

De o bună bucată de timp, circulă pe internet şi nu numai, diverse povestiri pe care le-am împărţit în mai multe episoade, legate de Bucureşti, capitala României, unele credibile, altele mai puţin, de care însă noi, politicienii, ar trebui să ţinem cont şi nu numai. Ceea ce a stabilit istoria şi ceea ce se potriveşte şi zilelor noastre nu trebuie neglijat, însă mult mai important este curentul care ştim că în anumite perioade se propagă cu repeziciune, chiar dacă anumite aspecte sunt greu de imaginat că ar putea fi adevărate.

Iată şi textele, împărţite în capitole, aşa cum am crezut de cuviinţă.

Se spune că de la un an la altul bucureştenii se plâng de sănătate, de dureri de cap tot mai dese, de ameţeli care durează tot mai mult, de stări de somnolenţă care se cronicizează. Şi toate acestea au fost puse ba pe seama radiaţiilor, ba pe seama stresului, ba pe seama poluării pregnante sau a faptului că, după 1990, românii şi-au luat chiar şi câte 2-3 servicii. Unii chiar au mers mai departe şi au declarat că Bucureştiul este permanent ţinta unor atacuri dintr-un război nevăzut care se duce la nivel paranormal şi despre care oamenii simpli nici nu ştiu nimic şi nici măcar nu ar cuteza să se gândească la astfel de lucruri. Fără să tragem linie, să trecem în revistă câteva dintre pericolele zilnice la care este expusă capitala şi despre care nu s-a vorbit niciodată decât cel mult în anumite cercuri.

1. La un pas de o posibilă epidemie de ciumă

Deşi la ora actuală ciuma este o boală eradicată de mult, ceea ce nu se ştie este că ea poate să lovească necruţător capitala României. Şi asta pentru simplul motiv că în urmă cu sute de ani, bolnavii de ciumă erau pur şi simplu îngropaţi la grămadă, într-o singură groapă, iar peste ei se turna var, în ideea că varul va izola virusul respectiv. Ceea ce nu ştiau medicii din acele vremuri însă se referea la longevitatea virusului şi la faptul că varul acţionează ca un izolator: adică, pe de o parte, izola, într-adevăr, pentru moment, virusul ciumei, dar, pe de altă parte, îl conserva pur şi simplu. Ciuma, o boală necunoscută europenilor, avea sa fie adusă din pustele Asiei de hunii lui Attila în a doua jumătate a secolului al V-lea.

De-a lungul secolelor au fost o serie de epidemii de ciumă, dar cea mai cumplită s-a declanşat în timpul domniei lui Caragea, în anul 1812.

Bucureştiul a fost aproape pustiit în acele vremuri, iar cei care nu mureau loviţi de cumplitul flagel, părăseau oraşul către zone mai ferite, în special zone de munte şi de pădure. Scrierile din acea perioadă spun că tăcerea era atât de apăsătoare peste Bucureşti, încât se puteau auzi fâlfâitul din aripi al păsărilor şi zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor. Din păcate, în timp s-a petrecut un eveniment care nu a putut fi prevăzut de edilii secolelor respective: marginea Bucureştilor a devenit zonă centrală, iar actualele excavaţii pot scoate oricând la suprafaţă morţii adormiţi de ciumă.

În urmă mai bine de 30 de ani, când au început săpăturile pentru metrou şi pentru Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului, în unele locuri s-au descoperit locuri unde fuseseră îngropaţi ciumaţii.

Doar printr-un noroc epidemia nu s-a declanşat, existând riscul ca la orice nouă construcţie să fie descoperite gropi comune, cu morţi de ciumă. Mai mult, se pare că, din diverse motive, o parte din acei morţi au fost aruncaţi în subterane, acoperiţi cu var şi surpat apoi pământul de deasupra.

Specialiştii în virusologie afirmă că la ora actuală virusul de ciumă nu mai este mortal, dar asta doar în cazul în care este depistat la timp şi izolat. Pentru că există voci care spun că vaccinurile împotriva ciumei sunt puţine şi ineficiente, atâta vreme cât au fost obţinute din tulpini deja învechite ale virusului respectiv. Ioana Matei, arheolog, consideră că: "numărul celor morţi de ciumă şi îngropaţi la temelia propriei case sau înhumaţi în grabă poate fi foarte mare, iar în zilele noastre s-a pornit o adevărată campanie de construire a unor blocuri gigant în Bucureşti. Interesele de moment pot face ca orice descoperire de această natură să fie ţinută strict secretă, întrucât oprirea, chiar şi parţială, a lucrărilor de construcţie, ar cauza pierderi imense pentru antreprenori şi investitori. Aşa că cei mai mulţi, dacă vor descoperi astfel de cadavre infestate cu ciumă, nu numai că nu vor şti cu ce au de-a face, dar există riscul să le ardă în crematoriile proprii şi în felul acesta să declanşeze, pur şi simplu, epidemia mortal".

O opinie interesantă, la care cu siguranţă se gândesc şi se vor mai gândi specialiştii, datori cu un răspuns pe măsură, care sper să nu întârzie foarte mult.

Domnul Mircea Grosaru:

"Bucureştiul zilelor noastre şi al tuturor - II"

2. Lacul uriaş de sub capitala României

Cu milioane de ani în urmă, pe locul unde este astăzi Bucureştiul se întindea Marea Getică. Treptat, fundul mării s-a ridicat iar marea s-a retras, făcând loc mănoasei Câmpii Române. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei părţi a fostei mări, sub forma unui lac subteran. Ne explică domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuală scrie despre istoria geologică a Bucureştiului: "Practic, ce s-a întâmplat în acele vremuri: din cauza efortului pământului, scoarţa terestră s-a ridicat, pur si simplu, formând o concavitate în care s-a păstrat apa mării milenare. Imaginaţi-vă următorul aspect: aveţi o saltea de plajă, plină cu aer. Puneţi pe ea o găleată cu apă, plină, la mijloc, apoi îndoiţi cele două margini ale saltelei până când se împreunează. În felul acesta găleata a rămas la mijloc, dar în acelaşi timp este complet acoperită de cele două margini ale saltelei. Exact asta s-a întâmplat cu Marea Getică: apa s-a retras parţial, iar marginile scoarţei terestre s-au încreţit până când au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucureştiul".

În susţinerea teoriei sale, domnul Andrei Mocanu aduce fenomenele care se petrec fie zilnic, în staţiile de metrou, fie în perioadele cu ploi, când canalele se înfundă.

"Apa se scurge, e adevărat, dar la un moment dat lacul subteran se umflă şi dă pe dinafară, lucru care duce la saturaţia pământului cu apă şi la apariţia fenomenului de băltire. Fenomenul nu are nicio legătură cu aşa-zisa canalizare defectuoasă - care oricum este defectuoasă - ci cu saturaţia cu apă a pământului. Apoi, nu-mi spuneţi că nu aţi remarcat faptul că în anumite staţii de metrou, indiferent dacă este zi sau seară, se aude curgând permanent o apă. Nu e vorba despre niciun rîu, ci pur şi simplu de canalele prin care apa de la suprafaţă se scurge în lacul subteran".

O bombă naturală care poate exploda oricând.

Mai mult, domnul Andrei Mocanu consideră că Ceauşescu a făcut, printre multe altele, o greşeală capitală în perioada de urbanizare şi modernizare a Bucureştiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dâmboviţa.

Iniţial lacul s-a vrut să fie transformat în primul port pe Dâmboviţa, bărci şi vaporaşe de mic tonaj urmând să străbată drumul până la Dunăre.

"Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercita asupra pânzei freatice din adâncime s-a dovedit fatală, aducând o serie de izvoare mai mici sau mai mari către suprafaţă, împiedicând deversarea acestora în lacul de sub Bucureşti. Şi asta nu este totul, presiunea exercitată ducând la apariţia unui pericol despre care cei mai mulţi nici măcar nu au habar, anume pungile cu gaze de sub oraş." Unii spun că din cauza lucrărilor de punere a conductelor cu gaz în Bucureşti, s-a ajuns la situaţia în care Capitala stă efectiv pe o bombă care poate exploda în orice ceas. Este o aberaţie şi în acelaşi timp este purul adevăr.

De ce este o aberaţie ?

Simplu, pentru că în cazul unei explozii locale, alimentarea cu gaze se întrerupe aproape instantaneu. Deci ar putea, cel mult, să aibă loc o explozie undeva la un bloc, cel mult. În acelaşi timp însă, Bucureştiul stă pe o acumulare de gaze. Acestea s-au format de-a lungul milioanelor de ani prin putrezirea animalelor marine care trăiau pe vremuri în Marea Getică şi care au fost izolate, în momentul în care pământul s-a încreţit şi a format concavitatea în care se găseşte lacul subteran, iar presiunea exercitată de Lacul Morii şi de apele subterane riscă oricând să împingă aceste gaze spre suprafaţă. Din păcate, nu există o modalitate de ardere controlată a acestor gaze, pentru că orice flacără care ajunge în adânc poate transforma zona într-una deşertică.

Putem avea în acest sens un răspuns şi din partea altor specialişti ?

Sunt sigur că da şi că acesta nu va întârzia să fie dat.

Domnul Mircea Grosaru:

"Bucureştiul zilelor noastre şi al tuturor - III"

3. Bucureştiul de acum 2.300 de ani

Cu toate cele arătate anterior, există o minune care până acum a făcut faţă pericolului din adâncuri: canalele şi subteranele Bucureştiului. Şi nu vorbim despre canalele construite de comunişti, ci despre subteranele existente de mii de ani în această zonă.

Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie: "Aduceţi-vă aminte că fanarioţii se plimbau cu trăsura pe sub pământ. Chiar credeţi că într-o sută de ani acei fanarioţi puteau să construiască asemenea coridoare tainice?

Păi să nu uităm cât a durat ca să fie preschimbate subteranele şi transformate în metrou, asta la sfârşit de secol XX, cu utilaje şi oameni. Deci cum vă închipuiţi că puteau să facă acei fanarioţi lucrările de amenajare a subsolului cu o sapă şi o găleată rudimentară?!

Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna şi ele sunt pomenite chiar şi pe vremea dacilor.

Pentru că Bucurestes, în anii 292 î. H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Getiei), condusă în acei ani de Dori regis Thracum: Dromichaites, cum i-au spus grecii sau Doru Mihăiţă, aşa cum i se spunea în realitate".

Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scăpat până acum Bucureştiul de o eventuală explozie, gazele acumulate în adâncuri găsind loc de trecere către suprafaţă şi într-o asemenea concentraţie încât să nu fie periculoase pentru oameni.

"Se mai întâmplă ca uneori, o pungă mai mare de gaze să iasă din adâncuri şi atunci, de regulă, bucureştenii se plâng de dureri de cap, de ameţeli sau au o stare de somnolenţă, de lene. Nu e vorba despre nici o boală pe sistem nervos sau de nici o oboseală cronică, aşa cum lasă unii să se înţeleagă, ci pur şi simplu de inhalarea unei cantităţi prea mari din acele gaze.

Acum, doar nu o să vreţi să se anunţe la televizor că Bucureştiul este în pericol, că doar banii în Bucureşti se fac şi cele mai mari interese aici sunt", spune renumitul profesor de istorie.

Poate că şi alţi specialişti în materie ar trebui să se pronunţe şi nimic nu ar strica să fim informaţi oficial, poate chiar în locul ştirilor politice care de multe ori depăşesc o anumită limită şi tind a deveni altceva decât am avea nevoie.

Domnul Mircea Grosaru: "Bucureştiul zilelor noastre şi al tuturor - IV"

4. Subteranele salvatoare

Numai că blestemul care a căzut pe neamul geţilor s-a transmis şi către noi, urmaşii lor. Pentru că ceea ce ne-a salvat până acum ne poate aduce pieirea de acum înainte. Subteranele de sub capitală, deşi construite după forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: oraşul se poate surpa, sau măcar unele zone ale acestuia, întrucât a ajuns să semene cu un uriaş şvaiţer.

"Este şi motivul principal pentru care reţeaua de metrou este permanent prelungită", este de părere domnul Andrei Mocanu. "Pentru că prin asta, o serie de subterane sunt cimentate, betonate şi întărite cu liniile de metrou, ducând la o creştere a securităţii zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut în timpul cutremurului din 1977 când, din cauza acestor goluri de sub oraş, aproape tot centrul Bucureştiului s-a năruit. Atunci s-a alarmat Ceauşescu şi a pornit campania de construire intensivă a metroului, oferind poporului o explicaţie plauzibilă şi ascunzând existenţa trecătorilor subterane, de teamă de a nu fi folosite de eventualii dizidenţi".

Domnul Mircea Grosaru:

5. Pământul viu de sub Capitală

Cei care au lucrat la metrou au văzut şi au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, îşi aminteşte cu groază nişte întâmplări din anii `80 al căror martor a fost pe când căra cu basculanta pământ din subteran.

"Nu am fost singurul care am trăit astfel de întâmplări, dar sunt singurul care a mai rămas în viaţă după tot ce s-a întâmplat. Pentru că pământul i-a înghiţit, pur şi simplu, pe ceilalţi. Pământul era viu, la propriu. Şi eu eram tânăr şofer şi în putere şi nu mă temeam aşa, cu una cu două, dar când îmi amintesc de întâmplările respective mi se zbârleşte şi acum părul în cap de frică". Dumnealui susţine că, în 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafaţă un cadavru bizar. Avea în jur de 2 metri şi ceva şi era îmbrăcat straniu, cu un fel de robă roşie şi cu o mască neagră pe faţă. Pielea era de o culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe toţi a fost senzaţia că acel bărbat era încă viu. Avea ochii larg deschişi iar faţa sa, deşi cu trăsături frumoase, inspira teamă. Unul dintre colegii mei chiar a făcut o glumă şi spunea că aşa trebuie să arate Satana, dacă ar exista. Nu ştiu dacă a fost o simplă coincidenţă sau mai mult, dar la câteva zile după, pe colegul asta l-au descoperit mort. La autopsie medicii au spus ca avea toate organele interne împrăştiate, ca şi cum ceva îi explodase în interior".

Dar ceea ce i-a uimit pe cei câţiva lucrători care au văzut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care arătarea îl ţinea în mână şi care semăna cu un baros mai mare, terminat cu o secure cu două tăişuri.

"Şi nu atât arma din mâna arătării ne-a uimit, cât mai ales faptul că nu mai văzusem niciodată nimic asemănător şi că, deşi părea că stătuse sub pământ timp de sute de ani, nu avea nici un fel de rugină pe ea. Arma şi cadavrul au fost izolate până urma să vină un specialist, dar în seara respectivă au dispărut complet, în mod surprinzător.

Au venit cei de la Securitate şi ne-au întors pe toate feţele, ne bănuiau că suntem înţeleşi cu duşmanii de clasă şi că am ascuns cadavrul. Dar am trecut şi de asta.

În schimb, ceilalţi colegi ai mei au dispărut, pe rând, înghiţiţi de pământ, fără ca cineva să mai dea de urma lor. La dispariţia unuia am fost de faţă şi nu am putut uita nici acum urletul animalic pe care l-a scos, strigând, încercând să se agaţe cu unghiile de o margine de pământ. Eu sunt singurul care am scăpat, pentru că mi-am cerut transferul pe un alt şantier."

În orice poveste sau povestire, ştim că există şi un dram de adevăr. Poate că nu ar fi lipsit de interes de a afla cât este imaginaţie şi cât ar fi adevăr în cele prezentate anterior.

Domnul Mircea Grosaru:

"Bucureştiul zilelor noastre şi al tuturor - V"

6. Refugiul ultimilor zei ai dacilor

Legendele vechi vorbesc despre o răscoală a uriaşilor şi a titanilor împotriva stâpânului de atunci al Pământului, respectiv Zeus. Răsculaţii au învins în prima fază, dar zeii au fost ajutaţi de eroul pelasg Hercule care i-a învins, i-a ferecat cu lanţuri grele şi i-a aruncat sub pământ. Tainiţa în care au fost azvârliţi titanii se pare să fi fost Bucureştiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adâncuri, special încât nici una să nu ducă la suprafaţă. Domnul Alexandrescu Tiberiu, etnolog şi folclorist, spune că legenda Minotaurului este adevărată, dar realitatea a fost deformată.

"Bucurestes a fost numit aşa în urma victoriei asupra titanilor, pentru că zeii cei vechi s-au bucurat de triumful lor vremelnic şi au construit un oraş în care oamenii să se bucure mereu şi să celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai că aici, sub Bucurestes, a fost construită de asemenea şi cea mai crudă închisoare, ferecată cu lacăte magice: un labirint în care cei care pătrundeau nu mai ieşeau niciodată la suprafaţă, pentru că nu mai reuşeau să găsească drumul. Vă întrebaţi de ce oare nu le dădea prin minte să facă semne pe pereţi şi să meargă după ele?

Simplu, pentru că labirintul însuşi era viu şi îşi schimba reţelele de coridoare permanent. Pământul acesta, domnilor, a fost un pământ viu dintotdeauna. De aceea ţara s-a numit Geţia sau Geia, iar geţii au fost fii săi".

Şi tot aici, în labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu considera că au fost închişi ultimii zei de către Apostolul Andrei, cel care i-a creştinat pe daci.

"Poate o să vi se pară ciudat că un intelectual ca mine crede în zei şi în forţe nevăzute. Credeţi-mă când vă spun un lucru: cu cât ştiinţa se dezvoltă mai mult, cu atât mai mult ea se apropie de Dumnezeu.

Ajungem să ne punem nişte întrebări fireşti, iar răspunsurile nu le putem găsi în această lume, pe calea raţionamentului logic. Iar fenomenele din adâncul Bucureştilor sunt dincolo de orice logică şi raţiune", încheie domnul Tiberiu.

Domnul Mircea Grosaru:

7. Taina bisericilor ortodoxe

Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialişti în domeniul paranormalului şi i-am rugat să ne ajute să ne formăm o părere asupra lucrurilor pe care le-am aflat. Irina Asaftei, Remus Dumitru şi Petre Petre sunt mediumuri cunoscute în lumea lor şi care se ocupă cu măsurarea câmpurilor de forţă şi a perturbărilor acestora. De la ei am aflat un lucru interesant, anume că, din punct de vedere energetic, Bucureştiul este poziţionat pe un nod de energie negativă telurică.

"Aceasta nu înseamnă că Bucureştiul este negativ, ci că acel câmp, în funcţie de direcţia sa de expansiune, poate afecta viaţa de la suprafaţă fie pozitiv, fie negativ. Curgerea energiei se face sub forma unei spirale care se deplasează periodic în jurul unui punct de sprijin. Când sensul de curgere al spiralei este în sus, la suprafaţă totul se resimte sub forma unui boom economic, al unei dezvoltări puternice, al unui nivel de trai îmbelşugat.

Când spirala se învârte şi direcţia de curgere a energiei este către centrul pământului, atunci avem la suprafaţă o perioadă de regresie economică, de dezastre, de boli şi nefericire. Iar când spirala deplasează energia lateral, de regulă există momente de stagnare economică şi spirituală, la suprafaţă".

Din păcate, toţi trei sunt de acord cu un aspect: direcţia de deplasare a energiei nu poate fi prevăzută, ci doar constatată şi măsurată, ceea ce înseamnă că nu se pot lua măsuri pentru contracararea efectelor negative. "Mai ales că nu există o regulă a deplasărilor: pot fi trei deplasări laterale urmate de una verticală în sus sau în jos sau pot fi cicluri de câte o singură deplasare în jurul punctului de sprijin".

Cu toate acestea, dumnealor susţin că în ultimii ani, oamenii au găsit, voluntar sau involuntar, o metodă ca să contracareze deplasările din adâncuri: construirea bisericilor ortodoxe.

"Finisarea unei biserici activează câmpuri de forţă deosebite şi face în aşa fel ca deplasarea energiei să se orienteze, treptat, către în sus sau cel mult lateral. În ultimii 15 ani, de când ne cunoaştem noi, am remarcat practic că la fiecare biserică ortodoxă construită, câmpul de forţe de sub Bucureşti s-a schimbat, a devenit mai stabil şi mai puternic, ca şi cum fiecare lăcaş de cult a funcţionat ca un fel de amplificator şi stabilizator de energie telurică", încheie doamna Irina Asaftei.

Stând şi analizând fiecare dintre opiniile specialiştilor, nu am putut să nu mă gândesc cu groază că fiecare zi este o zi periculoasă şi poate fi ultima zi din viaţa unei metropole. Şi abia atunci am realizat cât de înţelepţi au fost strămoşii noştri, numind acest oraş Oraşul Bucuriei, oraşul care trăieşte intens fiecare ceas din viaţa sa, oraşul care se bucură de fiecare secundă ce i-a fost dăruită sau hărăzită... Poate de zeii din adâncuri, poate de titani sau poate de entităţi a căror existenţă mintea noastră raţională şi logică se teme să o recunoască sau să o accepte.

Toate cele prezentate ca şi declaraţii politice reprezintă puncte de vedere care influenţează opinii, dar care pot constitui şi mari semne de întrebare atunci când demolăm vechi clădiri ale Bucureştiului şi construim edificii de oţel şi beton în locul lor, desigur că mult mai profitabile pe moment, care în timp s-ar putea să nu mai valoreze nimic, sau mult mai puţin decât cele care au fost distruse.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Educaţia: cronica unei morţi anunţate!"

"Exact acesta este momentul în care să facem ce trebuie pentru creşterea performanţelor în sistemul de educaţie. (...) Educaţia poate ajuta România să iasă din criză". Cuvintele îi aparţin domnului Traian Băsescu, şi, de această dată, sunt întru totul de acord cu domnia-sa. Şi dacă ţinem cont de faptul că la un moment dat mărturisea că nu a fost deloc un elev model, dar asta nu l-a împiedicat să ajungă preşedinte, putem spune că şeful statului a evoluat.

Din păcate, proiectul Legii educaţiei naţionale, varianta Funeriu, nu pare gândit în acest sens. Trecând peste faptul că bulversează - din nou! - sistemul care de 20 de ani este pe post de cobai pentru fiecare ministru, proiectul cu pricina este supus unor dezbateri publice curios de restrictive. Nu este normal să limitezi la cinci minute cuvântul unui lider politic. După cum nu e posibil ca reprezentantul părinţilor să-şi expună punctul de vedere în doar trei minute! Lăsăm la o parte faptul că la dezbaterea de zilele acestea unde erau prezenţi şeful statului şi premierul, nu au fost invitaţi şi reprezentanţii profesorilor, elevilor şi studenţilor. O dezbatere trebuie să fie un prilej de... dezbateri, iertată-mi fie repetiţia. Or, asta presupune dialog, intervenţii, puncte de vedere expuse chiar şi în contradictoriu, liber şi fără oprelişti de ordin temporal.

Ţinând cont de felul în care s-au organizat toate dezbaterile pe marginea acestui proiect, fără ca la vreuna din ele să fie invitaţi toţi cei interesaţi, prestatori şi beneficiari ai sistemului de învăţământ, înclin să cred că actuala putere nu doreşte o reformă adevărată a educaţiei. Asta explică graba tuturor reprezentanţilor puterii de a organiza dezbateri doar de faţadă, pentru că este imposibil ca în două săptămâni toţi cei interesaţi să citească, analizeze şi să se pronunţe asupra acestui proiect. Aşa că este de înţeles solicitarea făcută de rectorii universităţilor din ţară, dar şi de sindicatele din învăţământul preuniversitar, de a prelungi perioada de dezbateri asupra proiectului.

Trebuie să recunosc faptul că sunt interesat de acest proiect nu doar în calitate de parlamentar, ci şi ca părinte. Şi mi-ar plăcea să ştiu, la momentul în care copilul meu intră în clasa întâi, care vor fi paşii de urmat, câte cicluri şi cu ce durată va avea de parcurs. Fără riscul ca undeva prin clasa a VII-a să constatăm că Legea educaţiei e proastă şi trebuie modificată.

În rest, îmi permit să închei cu câteva citate luate din postările de pe site-ul www.unpasinainte.edu.ro, site dedicat discuţiilor pe marginea proiectului Legii educaţiei naţionale.

"Aţi putea ajuta copiii angajându-le părinţii, luptând pentru crearea de locuri de muncă". "Suntem în plină criză economică, nu cred că ne permitem să creăm un haos în educaţie, or, legea propusă tocmai asta face. Să înţeleg că vreţi să dezbinaţi sistemul de învăţământ, pe modelul - o societate dezbinată, uşor de condus?"

"În interesul elevilor este şi stabilitatea cadrului didactic, faptul că elevul vede în şcoală un profesor mai mulţi ani îi oferă siguranţă şi încredere, dacă desfiinţaţi titularizarea, elevul va fi bulversat, profesorul stresat şi până se obişnuiesc unii cu ceilalţi, elevi cu profesori, se termină anul şcolar şi totul o ia de la capăt. Performanţa este exclusă în cazul fluctuaţiei de personal, nimeni nu va face performanţă în primul an de activitate la o şcoală, pentru că nu va reuşi să identifice capacităţile elevilor."

Domnul Ioan Holdiş:

Declaraţie politică intitulată "Medalii pentru vinuri nobile"

Astăzi doresc să vă aduc la cunoştinţă, un lucru nu foarte mediatizat, şi anume, vinurile din judeţul Satu Mare. De câteva săptămâni încoace, în judeţ s-au desfăşurat mai multe concursuri de vinuri nobile. Specialiştii în domeniu şi-au pus la bătaie papilele gustative cu sute de sortimente de vinuri, care mai de care mai îmbietore. Podgoriile din Carei, Pir, Urziceni, Foieni, Halmeu, Ciumeşti, Jibou şi-au pus în joc cele mai bune sticle de licoare bahică, din soiuri de struguri alese.

Vini-viticultorii s-au duelat în sortimente, arome şi calitate punând în mare dificultate juriul. Chiar dacă au trecut prin mai multe probe, destul de aspre, mulţi au ajuns în finală, de aici şi numărul mare de medalii de aur şi de argint. Pentru a avea o medalie din aur de pus la loc de cinste, producătorii au trecut prin nu mai puţin de 37 de probe.

Aceştia au evidenţiat o creştere calitativă a vinurilor prezentate, unele sortimente fiind de excepţie, vinurile din judeţ înregistrând o creştere spectaculoasă în ceea ce priveşte calitatea, mai ales cele din Carei, în ultimul an.

Ca cetăţean român, mă bucură faptul că în cadrul celui mai mare târg de turism din lume, ce a avut loc la Berlin în perioada 10-14 martie a.c., vinurile Nachibil din judeţul Satu Mare au fost ca un adevărat magnet pentru vizitatori. Fiind pe departe cel mai mare târg de turism din lume, este foarte greu să atragi atenţia, ţinând cont că au fost prezenţi peste 11.000 de expozanţi, din 187 de ţări, pe o suprafaţă de 160.000 mp. Dar iată că vinul nostru local s-a făcut remarcat, ba chiar mulţi s-au declarat interesaţi de drumul acestuia în viitor.

V-am vorbit azi de un lucru cu care ar trebui să ne mândrim mai mult. Podgoriile de vin nobil pe care le avem sunt un plus pentru ţara noastră în a ne promova peste hotare.

Trebuie să promovăm ceea ce avem prin intermediul internetului, târgurilor de specialitate şi celor de turism, pentru a putea ieşi şi pe piaţa internaţională. Doar prin susţinerea producătorilor vom ajunge să evoluăm de la an la an, iar Sătmarul să devină o atracţie pentru turişti şi din punct de vedere al producţiilor de vinuri.

Domnul Zanfir Iorguş:

"Parteneriatul public-privat - instrument eficient pentru dezvoltarea locală"

Asigurarea unor servicii cost eficiente în arii din ce în ce mai extinse în baza unor bugete limitate este o mare provocare pentru guvernele statelor dezvoltate sau mai puţin dezvoltate şi solicită o abordare nouă privind rolul statului în procesul investiţional şi de furnizare a serviciilor publice.

În România, constrângerile impuse de actuala conjunctură bugetară, fac ca instituţiile statului să fie depăşite de necesităţile sociale, iar administraţia publică să fie supusă presiunilor de a rezolva o multitudine de probleme de natură socială şi de a satisface un număr cât mai mare de utilităţi publice.

În acest context, implicarea diferitor sectoare, stabilirea relaţiilor de colaborare şi crearea diferitor forme de parteneriate, prin participarea organizaţiilor private la furnizarea de servicii sociale finanţate din resurse publice, pot oferi o soluţie salvatoare, în condiţiile în care nici administraţia centrală, nici cea locală nu au capacitatea suficientă de susţinere. Mai mult decât atât, costurile din ce în ce mai mari ale dezvoltării de infrastructuri impun necesitatea îmbinării utilizării resurselor şi capacităţilor manageriale proprii sectorului privat, cu principiile aplicabile sectorului public, în vederea reducerii costurilor suportate de la bugetele publice şi eficientizării construcţiei unor infrastructuri cu un mare impact social, care ar fi imposibil de acoperit numai din resurse bugetare.

În astfel de condiţii, parteneriatul public-privat este un instrument util şi necesar atât în realizarea unor obiective ambiţioase în domeniul utilităţilor municipale, a infrastructurii şi protecţiei mediului, cât şi pentru atingerea unor scopuri multiple, cum ar fi: economisirile în cheltuielile publice, îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, eficientizarea operaţiunilor organelor administraţiei publice şi sporirea şanselor de eficacitate a politicilor alese şi implementate. Parteneritul public-privat stimulează controlul politic, libertatea managerială şi transparenţa activităţii organelor administraţiei publice, care trebuie să genereze o guvernare realmente mai ieftină, cu servicii de înaltă calitate şi programe mai eficiente.

De aceea, acum, când economia României se află într-o situaţie şi mai grea decât cu ani în urmă, adoptarea unei legi a parteneriatul public-privat prin care să se pună bazele fructificării avantajelor sinergiei dintre componenta publică şi cea privată poate fi, fără nicio discuţie, un mijloc necesar şi bine venit de rezolvare a unor probleme majore investiţionale economice şi sociale. De asemenea, parteneriatul poate să contribuie implicit la întărirea sistemului de guvernare şi la dezvoltarea locală. Toate aceste aspecte, însă, depind în mare măsură de gradul de descentralizare a administraţiei publice, precum şi de identificarea prealabilă a strategiei de dezvoltare locală.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Încep prezenta declaraţie politică, într-un mod atipic pentru un discurs în plenul Camerei Deputaţilor: fie ca Sărbătorile Pascale să-i găsească pe români în linişte şi pace sufletească, alături de cei dragi, purtând în gând valorile creştine!

Urarea mea se adresează fiecărui cetăţean, mulţi dintre aceştia fiind greu încercaţi în lunile ce au trecut. Poate de aceea, în această perioadă, gândul nostru se îndreaptă către familie, aceasta fiind singura ce poate să ne aducă echilibrul de care avem nevoie în fiecare zi a vieţii noastre.

Nicicând familia românească nu s-a confruntat cu provocări mai mari decât în ultimul timp. Am fost martori cu toţii la sute de familii destrămate de nevoia banilor - părinţi ce îşi lasă copiii în ţară pentru a pleca la muncă în străinătate sau copii care uită de părinţi şi locuri natale în goana după un trai mai bun în alte ţări europene. Vedem în fiecare zi lupta surdă a milioanelor de oameni pentru a-şi putea plăti dările şi ratele la bănci, pentru a avea ce pune pe masă copiilor.

Şi toate acestea nu trebuie să rămână doar întâmplări pe care le auzim sau ştiri din presa zilnică: avem datoria de a reacţiona, datoria de a face în fiecare zi câte ceva pentru semenii noştri, de a ieşi din starea de pasivitate în care se găseşte de multe ori clasa politică.

În Săptămâna Mare, gândul meu se îndreaptă către oamenii acestei ţări, către bunii mei bihoreni, către copiii care au dreptul să primească cu zâmbetul pe buze urarea de "Hristos a înviat!"

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică intitulată "Impozitul forfetar - terminatorul de firme!"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă impactul extrem de negativ pe care impozitul forfetar îl are asupra micilor întreprinzători, coloana vertebrală a capitalismului.

Ca urmare a efectului impozitul forfetar introdus de anul trecut, întreprinzătorii încă sunt speriaţi şi continuă să îşi suspende activitatea la firmele pe care le deţin. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în acest an şi-au suspendat activitatea 154 de firme din judeţul Botoşani, pe care am onoarea să-l reprezint în Parlament. Acest număr este colosal, având în vedere că este cu 431% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 29 de cazuri. De menţionat că media judeţului nostru este mult peste media naţională. Astfel, la nivel naţional, de la începutul anului şi-au suspendat activitatea 12.886 de societăţi, reprezentând o creştere cu 375% faţă de primele două luni ale anului trecut, când această măsură a fost aplicată de 2.710 agenţi economici. Firmele care şi-au suspendat activitatea nu mai sunt obligate să plătească impozitul forfetar.

În privinţa dizolvărilor voluntare, în acest an, în Botoşani, 12 societăţi au ajuns până la această etapă, în condiţiile în care anul trecut a fost doar una. Singura operaţiune care a înregistrat o scădere faţă de anul trecut a fost radierea voluntară, la care au recurs în acest an 92 de firme, faţă de 118, în perioada ianuarie şi februarie 2009.

Cele mai multe societăţi care şi-au întrerupt activitatea sunt din domeniul comerţului, iar oamenii de afaceri spun că noile impozite au determinat luarea acestei decizii.

În cursul anului trecut şi-au suspendat activitatea 1.337 de societăţi comerciale, 590 au fost radiate şi 56 dizolvate. Datele statistice mai arată că în judeţul Botoşani sunt înregistrate 14.000 de firme.Valoarea impozitului forfetar pentru firmele cu o cifră de afaceri între zero şi 52.000 de lei este de 2.200 de lei pe an.

Ce putem spune, în aceste condiţii? Oare este firesc ca Guvernul român să-şi sufoce firmele private care plătesc impozit şi oferă locuri de muncă, şi astfel să renunţe la surse importante de venit, şi să-şi împovăreze bugetul asigurărilor sociale cu noi si noi şomeri? Poate că domnul Emil Boc a găsit cheia către prosperitate: să închidem orice afacere şi să emigrăm în străinătate! Aşa, nu vom mai aveam nevoie de autostrăzi, de servicii de sănătate, de educaţie, şi mai ales vom face atât de iubitul turism al nu mai puţin iubite doamne ministru Elena Udrea!

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Dincolo de gratii: Penitenciarul cu regim semideschis şi deschis din Timişoara"

Potrivit art. 3 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, "Pedepsele se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane." Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că aplicabilitatea art.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind tratamentul deţinuţilor, se impune "chiar şi atunci când considerente economice sau bugetare pot face ca executarea acestor obligaţii să fie dificilă." De asemenea, Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei a adoptat în anul 1973 un document numit "Ansamblul regulilor minimale pentru tratamentul deţinuţilor", revizuit şi completat în anul 1987 prin "Regulile penitenciare europene." Aceste reguli minimale, foarte detaliate (condiţii de igienă, îngrijiri medicale, contacte cu lumea exterioară) constituie un adevărat cod al detenţiei penitenciare, organizat în jurul a două mari principii: condiţiile de detenţie trebuie să asigure respectarea demnităţii umane; detenţia trebuie să fie aplicată imparţial şi fără discriminare. Aceste reguli nu sunt, din punct de vedere juridic, obligatorii pentru statele membre, şi nu constituie decât un element de referinţă pe care Penitenciarul din Timişoara a înţeles să îl integreze în practică, cu atât mai mult acum, în plină reformă a justiţiei şi a instituţiilor de detenţie.

Prin măsurile adoptate în ultimii ani de conducerea Penitenciarului Timişoara, echipa condusă de fostul director, dr. Ioan Băla, actualmente director general al Administraţiei Penitenciarelor, s-a încercat implementarea unui sistem de detenţie menit să contribuie într-adevăr la reeducarea şi reabilitarea infractorilor. În momentul de faţă, se află în Penitenciarul Timişoara 998 de deţinuţi, dintre care 635 în regim semideschis, 149 în regim deschis, 166 arestaţi preventiv, 6 minori, 31 tineri şi 11 cetăţeni străini. Conform art.23 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor: "Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, prestează munca şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei. De asemenea, deţinuţii în regim semideschis pot presta munca şi în afara penitenciarului, sub supraveghere". Potrivit art.24 alin.(2): "Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta munca şi pot desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarelor, fără supraveghere".

Astfel că deţinuţii de la Penitenciarul Timişoara sunt implicaţi în mod frecvent în acţiuni culturale, sportive, de consiliere, prin diferite programe derulate în interiorul penitenciarului sau dincolo de gratii. Se cuvin a fi subliniate o serie de măsuri care au ca bază respectarea drepturilor deţinuţilor, prin îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a normelor de hrănire, stabilindu-se norme calorice, în locul celor valorice, implementarea sistemului de cartele, care a fost apoi promovat la nivel naţional în penitenciare, privind cumpărăturile de la magazinele din incinta penitenciarului sau convorbirile telefonice, accesul neîngrădit la mijloacele de informare în masă, extinderea drepturilor legitime într-un regim semideschis şi deschis privind vizitele sau cumpărăturile.

Dacă ne referim la problemele generale din sistemul penitenciar naţional, şi apoi le particularizăm la cazul Penitenciarului din Timişoara, trebuie să subliniem faptul că personalul este în continuare insuficient, din cele 400 de funcţii, doar 312 funcţii sunt ocupate la Timişoara, iar necesitatea investiţiilor în infrastructură se loveşte de lipsa fondurilor; astfel că deţinuţii din Timişoara nu au o sală de mese, mâncarea fiindu-le servită în celule. Mai mult, conform ultimilor planuri de dezvoltare urbanistică, penitenciarul de pe strada Popa Şapcă din Timişoara nu are viitor. Locaţia de peste 24.000 de metri pătraţi aparţine Ministerului Justiţiei, dar există proiecte demarate de oameni de afaceri. Astfel că împotriva acelora care au încercat deja să intabuleze terenul penitenciarului, în fals, există o plângere penală.

Din cauza cadrului legislativ rigid în materie, penitenciarele sunt în imposibilitate de a accesa fonduri europene pentru investiţie în infrastructură, fiind neeligibile ca instituţii în astfel de proiecte. De aceea, trebuie să încurajăm, prin crearea unui cadru legislativ coerent, şi chiar inovator în materie, parteneriatele penitenciarelor cu autorităţile locale sau chiar cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Se impune, de asemenea, adoptarea cu celeritate a Proiectului noii Legi privind executarea pedepselor, reglementare menită să consolideze reforma în sistemul penitenciar, dar mai ales să armonizeze legislaţia românească în materie cu practica CEDO, unde România este condamnată constant cu privire la nerespectarea drepturilor de detenţie. Proiectul noii Legi privind executarea pedepselor, prin Titlul II vine să clarifice, pe de o parte, o serie de aspecte ridicate în practica aplicării din 2006 până în prezent a reglementărilor privind executarea pedepselor, iar pe de altă parte, aduce, ca element de noutate, o nouă abordare asupra modului în care este supravegheată, de către judecător, măsura cea mai restrictivă posibil, şi anume privarea de libertate. Astfel, proiectul face o distincţie clară între competenţele judecătorului delegat cu executarea hotărârilor judecătoreşti - ce va funcţiona în cadrul instanţei de executare, la sediul acesteia, şi va avea competenţe legate exclusiv de punerea în executare a tuturor hotărârilor de condamnare şi a măsurilor neprivative de libertate, respectiv a măsurilor educative neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, şi judecătorul de supraveghere a libertăţii, o nouă denumire, mai concisă şi mai sugestivă, în optica proiectului, pentru judecătorul care, desfăşurându-şi activitatea în penitenciare, centre de reţinere şi arestare preventivă, centre de arestare preventivă, centre educative şi de detenţie, ori la instanţa de judecată, are ca principală atribuţie supravegherea, prin controlul permanent şi atitudine pro-activă, a modului în care se execută privarea de libertate, fie în penitenciare, fie în alte locuri de reţinere sau de arestare preventivă.

Trecerea din administrarea Ministerului de Interne în custodia Ministerului Justiţiei a Administraţiei Penitenciarelor a reprezentat un început determinant pentru reforma în acest domeniu, o reformă care trebuie însă, continuată, susţinută şi ancorată într-un cadru legislativ coerent, solid şi inovator.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Reforma statului român implică reformarea clasei politice"

După mai bine de 20 de ani de la redobândirea libertăţii şi democraţiei în România, după redactarea Proclamaţiei de la Timişoara, în martie 1990, după toate biruinţele şi înfrângerile democraţiei postdecembriste, reforma statului român trebuie să continue în noi dimensiuni, conturate de noile realităţi ale societăţii româneşti.

La Referendumul din 22 noiembrie 2009, 6,7 milioane de români au votat pentru Parlament unicameral şi 7,7 milioane de cetăţeni români au dat un vot pentru reducerea numărului de parlamentari. Acest vot al cetăţenilor români ne obligă, la o dezbatere amplă, susţinută de argumente solide, pe marginea revizuirii Constituţiei României. Cu sublinierea că instituirea legislativului monocameral, cu un număr de maximum 300 de parlamentari, nu mai poate intra în sfera negocierii politice, reprezentând ab initio, voinţa şi vocea poporului român. Adevărata reformă a statului român implică reformarea clasei politice şi a instituţiei Parlamentului, prin adoptarea unei paradigme decizionale menite să răspundă în mod eficient rigorilor reprezentativităţii cetăţenilor la nivel naţional. Subliniem faptul că în forma actuală, Parlamentul României are doar formal o structură bicamerală, dar în esenţă funcţionează ca un Parlament cu o singură cameră, ceea ce unii specialişti în drept constituţional şi instituţii politice numesc "bicameralism unicameral". Absenţa diferenţelor efective de atribuţii între cele două Camere se loveşte în aparenţă de principalul contraargument invocat în permanenţă pentru susţinerea bicameralismului, potrivit căruia principiul separării puterilor în stat este pe deplin asigurat de un legislativ bicameral. Dar această opinie este o falsă soluţie la o falsă problemă. Principiul separării şi echilibrului puterilor în stat se integrează în logica democraţiei constituţionale, conform art.1 alin.(4) din Constituţia revizuită a României, astfel că, prin adoptarea sistemului monocameral, relaţiile între Parlament şi Guvern, de pildă, sunt în mod clar simplificate, prin faptul că Executivul nu se mai raportează la doi interlocutori în plan parlamentar, ci la unul singur. În acest sens, se cuvine a fi subliniat faptul că existenţa unui parlament unicameral simplifică şi consolidează relaţiile cu toate instituţiile statului. Dacă admitem o realitate concretă, conform căreia doar 10% din iniţiativele legislative care au devenit legi reprezintă exclusiv opera Parlamentului, iar 90% din legile româneşti reprezintă iniţiativa Guvernului, sistemul monocameral obligă la diminuarea utilizării ordonanţelor de urgenţă de către Executiv, redând astfel Parlamentului locul şi rolul cuvenite în procesul legislativ. Acest proces va fi simplificat datorită faptului că proiectele de acte normative nu mai parcurg de două ori traseul legislativ şi dispare, astfel, necesitatea concilierii/medierii punctelor de vedere ale celor două camere.

Din perspectiva efectelor la nivelul percepţiei publice, ar fi reiterată în mod real dorinţa de reformare a clasei politice, prin adoptarea unui cadru decizional eficient şi prin gestionarea corectă şi onestă a fondurilor publice. Dacă privim în plan internaţional, 60% din statele lumii au adoptat monocameralismul, mai mult, 65% din statele europene afiliate Uniunii Interparlamentare sunt adeptele legislativului unicameral. Trebuie subliniat, în acest context, decalajul dintre numărul parlamentarilor români (471 - 334 de deputaţi şi 137 de senatori) şi numărul mediu de parlamentari din ţările Uniunii Europene (185 de parlamentari, niciun Parlament naţional nu depăşeşte numărul de 400 de parlamentari). România are un număr excesiv de senatori, chiar prin comparaţie cu ţările care sunt de partea Parlamentului bicameral. Exemple relevante vin din partea Germaniei, care are 69 de senatori la o populaţie de 82 de milioane de locuitori, a Poloniei, care are 100 de senatori la o populaţie de 38 de milioane de locuitori, şi chiar a SUA, cu 100 de senatori, la o populaţie de 302 milioane de locuitori. România are 137 de senatori la o populaţie estimată la 20-22 de milioane.

Teza susţinută de Partidul Naţional Liberal, conform căreia Parlamentul unicameral se clădeşte pe forma şi fondul Marii Adunări Naţionale, este ab initio, falsă. De altfel, modelul comunist, sovietic este bicameral. Sovietul Suprem al URSS avea două Camere, Sovietul Uniunii şi Sovietul Naţionalităţilor.

Sistemul monocameral şi reducerea numărului de parlamentari sunt realităţile asupra cărora cetăţenii României au decis prin referendumul din noiembrie 2009 şi de aceea trebuie trecute pe agenda revizuirii Constituţiei, indiferent de simpatiile sau antipatiile politice. Modernizarea şi reforma statului român implică, în mod irecuzabil, reforma clasei politice româneşti, în primul rând, prin respectarea voinţei poporului pe care îl reprezintă, şi mai apoi, prin întărirea principiului constituţional privind separarea şi echilibrul puterilor în stat.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Poliţiei Române"

Pe data de 25 martie 2010, Poliţia Română a împlinit 188 de ani. Poliţia s-a înfiinţat din anul 1822, an în care domnitorul Grigore Ghica a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, steagul sub care această instituţie avea să-şi desfăşoare activitatea.

Primul drapel al Poliţiei Române avea pe una din feţe o ghirlandă din aur timbrată cu o coroană princiară, având încrucişate buzdugane, drapele, lănci, săbii, pentru ca sub ghirlandă să se afle o balanţă, simbol al echităţii de care trebuiau să dea dovadă cei care slujeau sub acest steag. Cealaltă faţă era identică primei, însă în interiorul ghirlandei se afla pictată Maica Domnului. De aceea, alegerea datei este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri.

Agia era prima instituţie de poliţie, în fruntea căreia s-au aflat personalităţi de seamă, precum: Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu şi a funcţionat până la Regulamentele organice, când s-a întemeiat Poliţia Română.

În aprilie 1948, în conformitate cu art. 44 şi art. 45 din Constituţia României, s-a înfiinţat Miliţia. Instituţia a funcţionat până la data de 27 decembrie 1989, când, prin Decretul-lege nr. 2 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, denumirea de Miliţie s-a schimbat în Poliţie.

Poliţia Română îşi îndeplineşte cu pasiune şi profesionalism atribuţiile conferite de lege, misiunile de zi cu zi, conferind apărare şi protecţie oamenilor. Această instituţie este o componentă importantă de forţe de protecţie care, alături de celelalte forţe, are datoria de a acţiona pentru apărarea ţării, de prevenire şi ocrotire a populaţiei.

La împlinirea celor 188 de ani de la înfiiţarea Poliţiei Române, doresc să le urez numeroase succese în îndeplinirea misiunilor şi să îmi exprim aprecierea faţă de dăruirea şi profesionalismul cu care îşi apără semenii.

La mulţi ani!

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

Şomajul este în creştere, salariile sunt în scădere, pensiile sunt îngheţate, necorelate cu inflaţia şi de cele mai multe ori blamate. Potrivit Băncii Naţionale a României, la finalul anului trecut, ţara noastră avea datorii externe de 78,6 miliarde de euro. Din punctul meu de vedere acestea sunt realităţile României. Iar ca şi cetăţean care a fost ales parlamentar ca să rezolve problemele oamenilor, sunt revoltată!

Am fost trimişi de români în Parlament să luptăm pentru drepturile lor şi pentru viitorul mai bun al acestei ţări. Să facem legi bune, să sprijinim sectorul privat, să găsim soluţii pentru sectorul public, astfel încât românii să aibă unde să lucreze. Ce am făcut? Şomajul este în creştere. În februarie a fost de 8,3%, adică peste 762 de mii de persoane nu au un loc de muncă.

Salariile au scăzut. Au simţit-o românii, indiferent că lucrează la stat sau la privat, încă din ianuarie 2010. Cei mai mulţi s-au plâns că lefurile le-au fost diminuate cu cel puţin 5 sau chiar 10%. Este enorm acum, când de la combustibil, până la mâncare şi medicamente, toate preţurile cresc.

Despre pensii, e şi mai trist. Personal îmi e ruşine să mă uit în ochii bătrânilor României. Acum două săptămâni am stat de vorbă cu pensionarii de la Călăraşi, judeţ în care am fost delegată de partid să dau o mână de ajutor. Sunt trişti şi parcă condamnaţi pensionarii de azi. Şi eu vă întreb, cu ce drept noi, care trebuia să-i sprijinim, să le facem o bătrâneţe mai uşoară, le luăm azi pâinea de la gură? Eu înţeleg că ajutorul pe care-l primesc pensionarii azi nu este pomană, aşa cum blamează partidul aflat la guvernare, ci, doamnelor şi domnilor parlamentari, pensia bătrânului român este rezultatul contribuţiei lui la bugetul de stat, pe parcursul întregii activităţi. Deci, dacă sunt banii lor de drept, să-i dăm, că este ruşinos să stăm ani întregi să discutam despre plata pensiilor. Este obligaţia noastră! Să ne-o asumăm. Să căutăm soluţii pentru dezvoltarea economiei româneşti, să facem în aşa fel încât să devenim productivi, nu să tăiem drepturile oamenilor.

Dar ca să facem asta, trebuie ca noi înşine să muncim. Ca o echipă. Să ne toleram, să ne sprijinim, nu să ne batem pe funcţii. De câţiva ani ţara asta este în regres. Politica este percepută de oameni ca o mocirlă naţională. Partidele îşi spală rufele în public, politicienii se atacă între ei, îşi ponegresc familiile, îşi defăimează colegii. Nu aşa se face politica adevărată într-o ţară liberă! Suntem în Săptămâna Patimilor şi ar trebui să ne îndreptam cu adevărat către cei care sunt în suferinţă, către cei care ne-au votat! Haideţi, stimaţi colegi, să ne unim eforturile pentru români! Speranţa moare ultima, iar eu încă sper că "se poate" să le îmbunătăţim viaţa, doar să avem voinţă comună.

Domnul Adrian Mocanu:

Declaraţie politică intitulată "România în Spaţiul European al Învăţământului Superior"

În zilele de 11-12 martie a.c., la Budapesta şi la Viena s-au reunit miniştrii responsabili cu învăţământul superior din statele participante la Procesul Bologna (46 state membre şi câteva organizaţii internaţionale) pentru aniversarea încheierii perioadei de zece ani de cooperare în cadrul Procesului Bologna şi pentru lansarea oficială a Spaţiului European al Învăţământului Superior (SEIS), aşa cum era prevăzut în Declaraţia de la Bologna semnată la 19 iunie 1999.

La 10 ani de la începutul implementării Procesului Bologna, reprezentanţii studenţilor din întreaga Europă s-au întâlnit la Viena pentru a discuta impactul pe care acesta îl are asupra sistemului de învăţământ superior. În acest context, pe 9 martie a.c. s-a adoptat "Declaraţia studenţilor cu ocazia Conferinţei ministeriale de la Budapesta şi Viena de aniversare a Procesului Bologna". Uniunea Europeană a Studenţilor (ESU), reprezentând 11 milioane de studenţi, a atras atenţia asupra discrepanţelor de implementare a Procesului Bologna care, deşi diferă de la ţară la ţară, sunt prezente şi afectează întreg procesul în ansamblu. ESU trage un semnal de alarmă asupra faptului că, deşi unele din obiective au fost atinse, implementarea unora dintre liniile de acţiune ale Procesului Bologna s-a realizat în mod superficial, iar efectele negative în acest caz sunt resimţiţe în mod special de către studenţi.

ESU consideră că mai sunt multe de făcut până se va ajunge la stadiul în care studenţii vor beneficia complet de ceea ce poate oferi implementarea procesului Bologna. De aceea, a adresat un îndemn la solidaritate miniştrilor responsabili pentru învăţământul superior prin:

1. Susţinerea obiectivelor Procesului Bologna, dar în acelaşi timp evitarea confuziilor asupra acestora, cât şi a metodelor de implementare ale procesului. Acest aspect este extrem de important, în contextul în care sunt lansate obiective paralele, precum cele prevăzute în Strategia Uniunii Europene 2020;
2. O implementare holistică, în profunzime şi susţinută financiar, a liniilor de acţiune ale Procesului Bologna, cu prioritizarea dimensiunii sociale, a învăţământului centrat pe student şi a mobilităţii studenţilor;
3. Solidaritatea inter-guvernamentală, cu scopul de a combate efectele negative ale dublei implementări a procesului, mai degrabă decât o focalizare excesivă asupra sistemelor naţionale individuale de învăţământ superior;
4. Implicarea totală a studenţilor în procesul decizional, în toate structurile de decizie naţionale, regionale şi instituţionale.

În concluzie, subscriu punctului de vedere al ESU, potrivit căruia după zece ani de la semnarea Declaraţiei de la Bologna, nici în România nu s-au produs schimbări fundamentale, de profunzime în învăţământul superior românesc. Suntem departe de a realiza în România viziunea Spaţiului European al Învăţământului Superior. Există cel puţin 3 direcţii cărora trebuie să le acordăm mai multă atenţie: 1. învăţământul centrat pe student; 2. promovarea unei culturi a calităţii în universităţi şi 3. repoziţionarea membrilor comunităţii academice în relaţie de parteneriat, mai ales referitor la implicarea studenţilor în deciziile privind organizarea şi conţinutul educaţiei.

Domnul Adrian Mocanu:

"Ziua mondială a apei"

În cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro a fost adoptată, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea "Ziua mondială a apei". Această zi s-a dovedit a fi o ocazie bună pentru a reaminti tuturor cât de importante sunt eforturile concrete ale comunităţii internaţionale de a oferi locuitorilor planetei spre consum apă pură, precum şi problemele cu care se confruntă statele lumii în acest domeniu.

În contextul crizei pe termen lung a lichidului vital-apa potabilă, eforturile internaţionale sunt concretizate în numeroase acţiuni menite să îmbunătăţească situaţia îngrijorătoare prezentată de statistici. Astfel, Comunitatea internaţională a decis cu ocazia Summitului mondial pentru dezvoltare durabilă desfăşurat în anul 2002 la Johannesburg (Africa de Sud) reducerea la jumătate, până în anul 2015, a numărului persoanelor lipsite de apă potabilă şi a proporţiei persoanelor fără acces la utilităţi sanitare. În ritmul actual de utilizare a apei dulci disponibile pe Terra, Consiliul mondial al apei a estimat că 50% din populaţia globului ar putea rămâne fără apă potabilă în anul 2025, faţă de 30%, cât se înregistrează în prezent.

Dacă ne referim numai la Europa, statisticile arată că aproximativ 41 de milioane de oameni de pe continent suferă de pe urma lipsei de apă potabilă, iar alte 85 de milioane de persoane nu au acces la canalizare, scurgere sau instalaţii sanitare.

Referitor la România, putem spune că este falimentară în ceea ce priveşte consumul de apă şi infrastructura acestui domeniu considerat de alte state drept vital în faţa pericolului încălzirii globale. Cifrele statistice la nivelul anului 2009 arată că în acest moment aproape jumătate din populaţia României nu are acces curent la surse de apă, iar 70% din cantitatea de apă consumată în ţara noastră se iroseşte. Practic, doar o mică parte din satele din România au realizate instalaţii de alimentare cu apă, iar un procent însemnat din populaţia urbană se confruntă cu lipsa acestui tip de infrastructură.

Aşa se face că un procent cuprins între 70% şi 80% dintre românii care au apă în casă se alimentează prin ţevi de plumb uzate şi vechi de zeci de ani. Nici chiar normele europene, care interzic funcţionarea localurilor (baruri, restaurante) fără a avea toaletă şi instalaţii de apă curentă, nu au ajutat prea mult mediul rural. Mai mult decât atât, statisticile europene arată că 70% din apa folosită în România este irosită, mai puţin de o treime fiind folosită după toate regulile. La nivelul Uniunii Europene, doar 40% din ape sunt folosite într-un mod incorect sau se pierd pe reţea. Situaţia din România este cu atât mai gravă cu cât la noi există foarte puţine staţii de epurare.

Potrivit datelor existente la nivelul anului trecut, volumul resurselor de apă utilizabile în România este de 2.660 m³/locuitor/an, în comparaţie cu media europeană, care este de 4.000 m³/locuitor/an, fapt ce situează ţara noastră pe locul 20 în Europa. Aceasta se datorează în principal contaminării resurselor în trecut, la care se adaugă activităţile economice, fără luarea în considerare a aspectelor de protecţie a mediului.

Am subliniat aceste lucruri pentru a scoate în evidenţă încă un domeniu unde România trebuie să facă investiţii masive pe termen scurt şi mediu, fapt ce ne-ar apropia de standardele europene în domeniu şi ar conduce şi la creşterea gradului de ocupare al forţei de muncă în această perioadă de profundă criză economică şi socială.

Domnul Adrian Mocanu:

Declaraţie politică intitulată "Ora Pământului a venit"

Există ceva de care nu are rost să încercăm să ne ascundem. Este Adevărul în privinţa încălzirii globale!

Adevărul este că fiecare vară dintre ultimele a fost recunoscută de către specialişti ca fiind cea mai toridă de când se fac înregistrări meteorologice. Şi mai trist este faptul că această tendinţă va continua.

Adevărul este că fiecare iarnă dintre ultimele a pendulat între căldură nefirească şi fenomene extreme. La poli, grosimea medie a gheţurilor a scăzut cu 40% în perioada 1993-1997, faţă de perioada 1958-1976. Se estimează că banchiza arctică se va topi complet vara începând cu anul 2013, observaţiile din satelit făcute în anul 2007 arătând o tendinţă de scădere a suprafeţei banchizei cu 20% pe an.

Adevărul este că atmosfera devine din ce în ce mai poluată, iar capacitatea de refacere este din ce în ce mai scăzută, datorită faptului că suprafaţa împădurită a Terrei scade simţitor de la un an la altul. Statisticile din domeniu ne arată că nivelul de dioxid de carbon din atmosferă este comparabil cu cel din urmă cu 20 de milioane de ani.

Adevărul este că, deşi omenirea nu poate gestiona nici efectul de seră generat de imensele cantităţi de dioxid de carbon pe care le deversează în aer, este ameninţată de eliberarea a aproximativ 70 de miliarde de tone de metan prin topirea gheţarilor şi a permafrostului din Siberia. Metanul generează un efect de seră de aproape 3 ori mai puternic decât dioxidul de carbon (la volume egale ale acestora).

Pe termen lung, în condiţiile în care tendinţa de încălzire globală se păstrează, se estimează că termosifonul salin (un fenomen de circulaţie globală a apelor oceanice care face ca Europa nordică să aibă o climă mai blândă decât alte regiuni de la aceeaşi latitudine - exemplul Siberiei) se va opri definitiv. Scenariile cercetărilor americani în domeniu iau în calcul faptul că, în viitor, în Europa va putea începe o eră glaciară.

Specialiştii apreciază că eforturile pentru remedierea situaţiei trebuie să fie cel puţin egale ca amploare, coordonare şi durată ca şi cele care au generat situaţia cu care ne confruntăm. Va fi nevoie de un efort colectiv de aproximativ 2000 de miliarde de dolari/an, timp de 30 de ani, doar pentru ca la sfârşitul perioadei respective tendinţa de încălzire globală să fie stopată. Revoltător este faptul că, momentan, acest efort general este nesemnificativ.

Trebuie remarcat că, în anul 2007, autorităţile şi locuitorii oraşului Sydney au luat poziţie faţă de ameninţarea pe care o reprezintă pentru planeta noastră încălzirea globală. Pe 31 martie 2007, la ora 20,00, clădiri emblematice din Sydney şi-au stins luminile. De asemenea, aproximativ 2100 de companii şi 2,2 milioane de persoane au luat parte la această iniţiativă prin stingerea luminilor locaţiilor şi/sau prin deconectarea tuturor aparatelor aflate în stand-by. Evenimentul s-a numit Earth Hour şi a constituit un mesaj puternic privind nevoia de acţiune conjugată a oamenilor în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie, avându-se în vedere că aproximativ 35% din energia electrică este produsă de termocentrale - unii dintre cei mai mari poluatori.

Earth Hour 2007 a devenit un punct de cotitură, un exemplu pentru toată lumea şi a atras atenţia întregii planete. Chiar şi rezultatele obţinute în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie electrică au fost mai mult decât încurajatoare. S-a generat o scădere cu 10,2%, faţă de 5%, cât îşi propuseseră organizatorii (probabil pentru ziua respectivă), echivalent cu scoaterea de pe şosele a peste 48.000 de autovehicule.

Succesul evenimentului a făcut ca în anul 2008 Earth Hour să devină o mişcare globală. 27 de oraşe mari ale lumii au participat în 2008 la mişcarea Earth Hour. În anul 2009, puţin peste 1000 de oraşe din întreaga lume s-au înscris pentru a marca Ora Pământului. La eveniment au participat sute de milioane de oameni din 88 de ţări.

Mi-am dorit ca în anul 2010 şi în România să participe cât mai multe oraşe şi cât mai mulţi membri ai societăţii civile şi agenţi economici. Deja, în lume, peste 1700 de oraşe din 108 de ţări s-au înscris pentru evenimentul din acest an, de pe 27 martie, ora 20.30.

Adevărul este mai grav decât putem să înţelegem sau să acceptăm că se poate întâmpla! La nivel înalt, al marilor puteri, se ia în calcul faptul că omenirea nu va reuşi să gestioneze această criză majoră. Acest calcul porneşte de la faptul că interesele economice pe termen scurt ale unor companii multinaţionale şi ale statelor, precum şi lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale au acaparat finanţele şi activităţile conducerilor popoarelor lumii, determinând lipsa de reacţie la nivel global. Din păcate, mulţi lideri sunt interesaţi ca în timpul mandatului lor să rezolve probleme sociale sau economice ale momentului, evitând să-şi asume şi deciziile de care depinde existenţa noastră pe acest pământ.

Totuşi, este mai bine să cunoaştem aceste lucruri, decât să ne prefacem că nu există. Lupta pe care trebuie să o continuăm nu este din start pierdută, iar viaţa pe Terra depinde de fiecare dintre noi. Pentru ca situaţia să se schimbe, pentru ca lumea să se schimbe, trebuie să începem cu noi înşine. Este nevoie de consecvenţă, de disciplină, de obiceiuri sănătoase de consum. La sfârşitul fiecărei zile vom şti dacă am învins inerţia şi nepăsarea, sau dacă am fost învinşi. E lupta noastră, a tuturor!

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică intitulată "Reforma clasei politice sau revenirea la Marea Adunare Naţională".

Preşedintele României, Traian Băsescu - susţinut necondiţionat de către partidul care l-a propulsat, PDL - se referă aproape în orice apariţie publică la necesitatea reformării clasei politice. Numai că, întotdeauna când şeful statului atinge acest subiect se referă doar la Parlament şi la parlamentari. Clasa politică nu se reduce doar la Parlament şi parlamentari. Primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni, miniştrii, secretarii şi subsecretarii de stat, directorii generali din ministere şi din diverse alte instituţii, toţi membri activi (cu carnet) care deţin funcţii în organizaţiile partidelor politice şi, nu în ultimă instanţă, Preşedintele României, şi aceştia, toţi fac parte din clasa politică. Nimeni nu s-a întrebat însă de ce preşedintele Traian Băsescu nu face niciodată referire şi la toate aceste categorii de oameni politici atunci când vorbeşte de reformarea clasei politice.

Răspunsul este foarte simplu. Pentru că în acest caz s-ar putea observa - şi vă rog să ţineţi cont că nu pledez în favoarea colegilor mei senatori şi deputaţi - că nu Parlamentul şi parlamentarii sunt primii pe lista celor care trebuie să fie supuşi reformei.

Am să vă dau doar câteva exemple. Presa a descoperit că Paul Diaconu, directorul celui mai mare complex sportiv din ţară, (fostul "23 August") a acordat fără licitaţie un contract pe bani publici fostei sale firme; fostul primar general al Capitalei, Adriean Videanu, a cheltuit 5,5 milioane de euro pentru reabilitarea pasajului Bucur-Obor, licitaţia fiind câştigată - conform presei - de o firmă abonată la contractele membrilor PDL din administraţia locală bucureşteană; un secretar general din Autoritatea Naţională pentru Sport este reclamat pentru că în campania pentru prezidenţiale a intrat în incinta locuinţei unui primar şi l-a ameninţat cu bătaia; Cristina Trăilă, preşedintele ANRMAP, nu a găsit nici cea mai mică neregulă în controlul efectuat la MTS-ul condus de ministrul Monica-Iacob Ridzi; primarul din Odobeşti şi-a lovit casierul care nu mai voia sa-i scoată bani din casierie pentru nevoi personale.

Şi Paul Diaconu, şi Cristina Trăilă, şi Adriean Videanu, şi primarul din Odobeşti şi, foarte, foarte, foarte mulţi alţii de la aceste nivele sunt şi ei tot oameni politici. Am dat exemplele lor pentru că sunt notorii, în urma mediatizării. Dar fapte similare sunt cu sutele, dacă nu cu miile. Pentru astfel de fapte şi apucături care niciodată nu vor fi întâlnite la parlamentari, totuşi, şeful statului nu consideră necesar să propună şi reformarea acestor categorii de politicieni. Pentru că dacă ar propune, ar trebui ca domnia sa să prezinte şi argumente, să atace aceste categorii de politicieni, ceea ce ar fi total în dezavantajul principalului partid aflat la guvernare. Pentru că aici este cel mai mult de reformat.

Ar mai fi un motiv pentru care şeful statului a luat la ţintă doar Parlamentul şi parlamentarii. Preşedintele Traian Băsescu îşi doreşte, sub masca reformei politice, un parlament redus ca dimensiune, format în proporţie de 70-75% din reprezentanţii partidului său favorit, pe care să-l dirijeze din postura de premier. Practic, Traian Băsescu îşi doreşte un fel de Mare Adunare Naţională pe stil nou. Nu sunt eu primul care afirmă acest lucru.

Nu am crezut că în anul 2010, un guvern din Uniunea Europeană să dea vina - pentru a doua oară în decurs de o lună - pe nişte simpli contabili pentru faptul că un grup numeros de bugetari au primit salariile micşorate. Mă refer la declaraţiile ministrului Daniel Funeriu, care prin această explicaţie a încercat să calmeze situaţia explozivă de la Buzău. Cred că reformarea clasei politice trebuie să-l vizeze şi pe domnul Funeriu şi pe toţi ceilalţi care gândesc ca el.

Domnul Petru Movilă:

"Să arătăm că ne pasă!"

În judeţul Iaşi, se vorbeşte de existenţa a 300 de copii bolnavi de autism. În realitate, nimeni nu ştie care este cifra exactă. Nici în Iaşi şi nici în România. Până astăzi, instituţiile statului s-au arătat prea puţin interesate de elaborarea unei strategii naţionale privind identificarea, evaluarea, diagnosticarea şi intervenţia în cazul copiilor cu autism. Tocmai de aceea, nu se poate vorbi, din păcate, în nici un caz de existenţa unui plan naţional educaţional ori măcar de existenţa unor oportunităţi educaţionale care să ţină cont de caracteristicile specifice de învăţare ale acestor copii.

Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi reprezintă, în primul rând o tulburare de comunicare, de relaţionare cu cei din jur, şi nu un handicap intelectual. Este a treia tulburare în rândul celor mai comune tulburări de dezvoltare, după retardul intelectual şi paralizia cerebrală.

Marea problemă rezidă tocmai din faptul că, în lipsa unei asistenţe din partea statului, mulţi copii cu autism fie rămân nediagnosticaţi, fie sunt diagnosticaţi greşit. Din aceste motive, constatăm o reducere drastică, până la eliminarea completă, a şanselor de dezvoltare şi de integrare în societate a copilului bolnav de autism.

Specialiştii din România au atras demult atenţia autorităţilor că, nefiind valorificaţi îndeajuns, aceşti copii îşi petrec cea mai mare parte a timpului acasă. Or, lipsa unei ocupaţii zilnice duce la frustrare şi izolare, atât a lor, cât şi a familiilor acestora.

Dimpotrivă, diagnosticat la timp şi beneficiind de ajutor, copilul cu autism poate să-şi dezvolte o mulţime de abilităţi ce-i vor mări şansele de a participa cu succes la viaţa socială.

Un exemplu?

Radu Alexandrescu, un elev din Constanţa diagnosticat cu autism, şi-a uimit colegii şi profesorii datorită extraordinarei lui inteligenţe. În ciuda bolii de care suferă, Radu a obţinut, anul trecut, mai multe premii la olimpiade: Premiul I la Olimpiada Judeţeană de Biologie, Premiul II la Olimpiada de Fizică, Locul I la Discursul în limba engleză şi Menţiune la Olimpiada Naţională de Chimie.

Iată că poţi depăşi şi dezavantajele bolii, dar şi marile prejudecăţi ale oamenilor!

Tocmai de aceea, şi noi trebuie să arătăm că ne pasă!

Avem nevoie de o lege care să se aplece cu maximă atenţie asupra acestor copii.

Avem nevoie de o lume pentru toţi!

Domnul Mugurel Surupăceanu:

Declaraţie politică intitulată "Sistemul educaţional se îndreaptă spre colaps".

Proiectul noii Legi a educaţiei, puse pe masă de ministrul Funeriu, nu este avizat de niciunul dintre sectoarele interesate în acest domeniu. Politicienii din opoziţie consideră această lege ca fiind una făcută în grabă, care pregăteşte schimbări la nivelul structurii învăţământului românesc, schimbări care ar trebui să fie făcute după luni întregi de dezbatere. Noi avem 2 săptămâni.

Profesorii şi rectorii universitari nici nu vor să audă despre proiectul aberant al ministrului Funeriu. Acest segment a cerut prelungirea perioadei de dezbatere la 2 luni şi un dialog eficient cu părţile interesante. Ministrul Funeriu a venit cu o declaraţie în care a spus că în 2 săptămâni se poate face o dezbatere eficientă şi că va ţine cont de părerile tuturor. Oarecum această declaraţie ne arată graba ministrului de a mai bifa încă un proiect legislativ prost făcut, care se va face vinovat de pierderea controlului asupra educaţiei. După ce am vorbit luni întregi despre nevoia relansării educaţiei în România, despre alinierile la standardele europene, despre problemele grave cu care realmente se confruntă acest sistem în România, suntem pe cale să adoptăm una dintre cele mai proaste Legi ale educaţiei din istoria democraţiei româneşti. Toate acestea se întâmplă sub protecţia preşedintelui ţării.

Măsurile aberante propuse de această nouă lege arată cât de slabe sunt cunoştinţele celor care au întocmit-o. De la propunerile de a amenda părinţii pentru chiulul copiilor de la şcoală, până la modificarea în profunzime a succesiunii ciclurilor de învăţământ, ministrul ne lansează o invitaţie clară la desfiinţarea învăţământului în România. În universităţile de stat băncile din amfiteatre stau să se prăbuşească peste studenţi, faţada Universităţii din Bucureşti este în reparaţie de ani buni, studenţii nu-şi mai primesc bursele şi ies în stradă. În schimb, ministrul propune ca universităţile private să primească fonduri publice consistente. Care este criteriul pe care îl ia în seamă ministrul atunci când face o astfel de propunere? Numai domnia sa ştie. Mai mult decât atât, preşedintele ţării şi ai săi ascultaci vor să preia controlul asupra universităţilor, prin transformarea acestora într-un soi de corporaţii şi prin schimbarea sistemului de alegere a rectorilor cu unul de numire.

Probabil că Guvernul României suferă de pe urma visului american, fără să vadă realităţile unui sistem aflat în colaps. Este clar că multe dintre elementele acestei legi sunt preluate din sistemul american. Din păcate pentru România, momentul în care sistemul universitar din ţara noastră poate măcar să spere la mici similitudini cu acela american este încă foarte departe. Până atunci, Guvernul implementează forme fără fond, ignoră realitatea şi se îndreaptă către distrugerea sistemului educaţional din România.

Domnul Ioan Oltean:

"Sărăcia - fenomen global al lumii contemporane"

Sărăcia, ca fenomen ce afectează atât ţările dezvoltate, cât şi ţările în curs de dezvoltare, naşte în continuare multe controverse, deşi baza teoretică în studierea ei s-a pus încă din a doua jumătate a secolului trecut. În ciuda progresului considerabil din teoria şi practica măsurării şi analizei sărăciei, studiile realizate pe această temă în Europa şi în lume continuă să facă obiectul unor ample dispute între specialiştii din domeniu.

Conceptul de sărăcie pare dificil de definit şi mai greu de înţeles şi acceptat. Cu toate acestea însă, fenomenul sărăciei este vizibil şi cât se poate de real. Specialiştii recunosc în mod unanim existenţa sărăciei ca fenomen global al lumii contemporane, chiar şi în ţările cele mai dezvoltate din punct de vedere economic.

Multe întrebări şi dileme au apărut în privinţa dimensiunilor acestui fenomen: câţi săraci sunt în lume? Care categorii formează persoanele sărace? Care sunt caracteristicile lor economice şi demografice? Care sunt grupurile defavorizate din punct de vedere economic şi social?

Dacă aceste întrebări îşi găsesc răspunsul, se va putea stabili ce este de făcut pentru atenuarea sărăciei şi pentru combaterea ei şi care ar fi grupurile ţintă ale măsurilor de protecţie socială. În acest scop, este necesar ca pe plan mondial să se ajungă la un consens în legătură cu modul în care sărăcia şi metodele acesteia de măsurare sunt definite. Sărăcia poate fi privită din numeroase unghiuri. Faţeta principală a acestui fenomen îşi are rădăcinile adânc înfipte în relaţiile bio-psiho-sociale ale individului. Din punct de vedere social, sărăcia poate fi privită ca fiind acel fenomen în care individul sau grupul din care acesta face parte, adică în principal familia, nu are potenţa necesară, atât intelectuală, cât şi economică, de a progresa, de a acumula, astfel situându-se implicit pe o scară socială inferioară.

Sărăcia este o problemă complexă atât la scară naţională, cât şi internaţională. Din nefericire, la scară globală nici o soluţie viabilă nu poate fi găsită pentru a o combate total şi pe termen lung, de aceea, atât programele naţionale, cât şi cele internaţionale au un rol foarte important în acest proces.

Eradicarea sărăciei, cât şi a foametei, plus factorul uman degradat care aduce o sumă de alte probleme rămase încă în aşteptare sau parţial rezolvate, sunt principalele probleme ce se întâlnesc peste tot în lume. Lupta împotriva sărăciei este responsabilitatea tuturor ţărilor. Toate ţările, indiferent de nivelul de trai oficial declarat, duc o luptă continuă cu sărăcia şi doresc creşterea veniturilor cetăţenilor săi. Problema reală este inegalitatea faptică a acestor venituri. O abordare a inegalităţii veniturilor presupune un criteriu de apreciere a justificării încasării dividendului social. Dar astfel se poate ajunge la o înşiruire tipologică a teoriilor despre protecţia socială, fapt care nu-şi are acum locul.

De aceea, voi spune doar că inegalitatea veniturilor este o consecinţă naturală a funcţionării pieţei, în sensul că piaţa acordă prime celor ce reuşesc şi aplică sancţiuni celor care nu reuşesc. Piaţa este necesară pentru a realiza legătura dintre producători şi consumatori, oferind participanţilor informaţiile necesare pentru a putea decide ce anume, cât şi pentru cine să producă, dar şi ce, cum şi cât să se consume. Piaţa relevă pulsul vieţii economice şi al mersului economiei unei ţări. Ea desemnează o realitate complexă, definită prin cererea, oferta, preţul şi tranzacţiile dintre cumpărători şi vânzători. Aceste informaţii sunt vitale pentru bunul mers al economiei şi nu pot fi ignorate în cadrul schimburilor economice.

Voi încheia spunând că în perioada actuală, datorită faptului că ne aflăm la începutul unui secol caracterizat printr-o masivă globalizare, contactul cu marile puteri economice, politice şi culturale este vital pentru progresul statelor mai puţin dezvoltate. El este esenţial pentru ţara noastră în ansamblul ei, dar în special pentru cetăţeanul obişnuit, aflat din ce în ce mai mult în căutarea unei existenţe mai bogate din punct de vedere material sau spiritual.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Sprijinirea mediului de afaceri"

În această perioadă nefastă de criză economică şi haos guvernamental există o categorie devenită peste noapte oaia neagră. Afaceristul. Lovit în moalele capului de valul prăbuşirii consumului, afaceristul primeşte în fiecare săptămână câte un pumn în plină figură. Prin aberante măsuri fiscale, Guvernul României duce încet şi sigur spre faliment categoria amintită.

Să faci acum afaceri în ţara noastră înseamnă să te lupţi cu pacostea numită impozit minim. Adică acea prevedere care desfiinţează cota unică, deşi "băieţii veseli" de la putere afirmă peste tot că ea a rămas ca un soi de binefacere pentru persoanele fizice şi juridice. Oricare dintre cele 450.000 de SRL-uri ce au rămas după falimentul sau desfiinţarea a încă 150.000 e obligat să plătească mai mult la fiecare trei luni, dacă suma din impozitul minim depăşeşte cei 16 la sută, unici şi nu prea.

Afacerist mai înseamnă să alergi ca disperatul după o sursă cât de mică pentru desfacere, într-o piaţă paralizată şi speriată. Cumpărăturile de orice fel s-au diminuat serios, iar piaţa neagră, evident, a înflorit, pentru că oferă o alternativă mai ieftină pentru cei sub nivel mediu. Preţul este criteriul majoritar, nu calitatea.

Pentru finanţare, companiile mici şi medii au zero şanse să obţină vreun credit.

Să fii afacerist înseamnă să primeşti de la ANAF tot soiul de năzbâtii care te umplu de nervi: popriri abuzive de conturi, adrese cum că ai de plătit nu ştiu ce impozit pe profit de acum şase ani, fără ca tu să fi avut profit atunci, somaţii, avertismente.

Din toate motivele expuse mai sus şi din multe altele, destui afacerişti au decis să spună stop. Au suspendat sau desfiinţat firmele şi stau acasă, trăind din puţinul pe care îl au.

Inconştienţa politicilor guvernamentale de a sufoca IMM-urile este explicaţia lipsei de bani de la buget. În mod cu totul eronat, Boc şi echipa lui se îndreaptă cu o voluptate turbată spre salarii şi pensii. Aceea este şi va fi greşeala finală. Veniturile tăiate vor aduce cu ele o îngheţare totală a consumului şi implicit lipsa circulaţiei banilor, de la privat la stat. Taxe, impozite, t.v.a.

Când actuala putere va realiza că singura cale de ieşire din criză e sprijinirea mediului de afaceri, va fi mult prea târziu.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: «"Realizarile" premierului Boc»

Într-o cuvântare a premierul Boc acesta a trecut în revistă "realizările" fără precedent ale guvernării sale, din care se poate trage concluzia că, deşi pacientul a decedat, operaţia a fost un adevărat succes. Emil Boc omite din discurs elementele ce nu-i convin, le amplifică pe cele cu care are impresia că punctează, dar neglijează permanent că este slab pregătit.

Ar fi fost interesant dacă premierul Boc ar fi avut curaj să-şi prezinte cimiliturile despre succesele larg repurtate de Guvern în economie într-o conferinţă la care să răspundă şi întrebărilor ziariştilor ori la o masă rotundă la care să participe economişti de largă recunoaştere. Dar, cum asta nu s-a întâmplat, se observă cum problematica abordată de economişti pe la seminarii se regăseşte mai mult în discursul guvernului polonez, în timp ce guvernul român afişează un limbaj de şcoală primară.

Dacă Guvernul nu a făcut nimic, atunci de ce cursul euro-leu a rămas stabil şi n-a avut soarta monedelor din alte ţări afectate de criză?

Problema cea mai gravă este că spusele premierului fuseseră combătute înainte să deschidă gura, atunci când guvernatorul Isărescu precizase că va căuta să nu permită o apreciere prea puternică a leului, care ar descuraja o revenire a economiei bazată pe export.

Cu alte cuvinte, guvernatorul BNR sugerează că stabilitatea şi implicit aprecierea leului - lăudate de prim-ministru - nu sunt bune. Iar Boc trebuia să-şi dea seama de asta din moment ce a mărturisit el însuşi că ajustarea economiei, pe care Guvernul o are în vedere, e absolut necesară pentru a restaura creşterea economică.

Reducerea dobânzilor nu a fost deloc un lucru sănătos, fiindcă acestea trebuiau să rămână sus pentru a putea fi păstrate investiţiile existente în România şi atrase altele noi. Dar cum Banca centrală n-a rezistat somaţiilor Guvernului Boc de a le micşora, s-a consemnat o reducere-record a formării brute de capital - ca influenţă în p.i.b. - de aproape 10% în trimestrul IV al anului trecut şi de 8% în întregul an 2009. Şi, din nefericire, România nu a înregistrat doar o scădere a p.i.b. de trei ori mai mare decât media UE, ci şi una dintre cele mai înalte inflaţii anuale din Uniune (a doua după cea din Ungaria), chiar dacă premierul Boc se bate cu cărămida în piept că aceasta nu e o ameninţare pentru România.

El a refuzat constant să ţină cont de postulatul că o inflaţie scăzută şi stabilă reprezintă cea mai bună contribuţie pe care politica monetară o poate aduce pentru susţinerea creşterii economice şi crearea de noi locuri de muncă, şi nu-i rămâne decât să culeagă ceea ce a semănat.

În locul unei singure probleme au apărut trei. Atunci când inflaţia, stagnarea sau recesiunea economiei, precum şi şomajul survin concomitent, acestea sunt semne de stagflaţie, iar fenomenul are, în principal, cauze monetare. Sau, ca să fie mai clar, e determinat de încercarea de a substitui politicile economice şi fiscale cu politica monetară.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Guvernarea PDL

Singura miză a acestei guvernări iresponsabile, incompetente şi arogante este menţinerea cu orice preţ, în orice condiţii, la putere.

Peste trei milioane de români se află la limita subzistenţei. Aproape 800.000 de şomeri au ajuns pe culmile disperării, în căutarea unui loc de muncă. Peste 250.000 dintre aceştia sunt fără serviciu de aproape doi ani. Peste 13.000 de firme şi-au suspendat activitatea doar în ultimele două luni. Justiţia se află în aşteptarea unui raport venit de la Bruxelles, la fel de îngrijorător ca şi precedentele. Reforma în sistemul juridic lipseşte cu desăvârşire, în schimb corupţia şi interesele politice fac în continuare "legea". Profesorii ameninţă cu îngheţarea anului şcolar. Transportatorii au amânat cu o săptămână ieşirea în stradă, căzând probabil pentru ultima oară în plasa amăgirilor guvernanţilor. Peste 10.000 de ceferişti au fost trimişi pe drumuri, fără ca, totuşi, cineva să se gândească şi la soarta lor. Minerii au devenit o povară pentru nişte guvernanţi care doresc reducerea cu orice preţ a cheltuielilor publice.

Sindicaliştii au fost întâmpinaţi cu un nou val de promisiuni dinspre Palatul Victoria.

Guvernul Boc merge mai departe. Carnetul de partid este singurul criteriu care contează în administraţia publică. Fondurile alocate cercetării au scăzut de şapte ori în ultimii doi ani. Nivelul de trai continuă, de asemenea, să scadă. Medicamentele s-au scumpit încă o dată. Bursele studenţilor se reduc la jumătate.

Primul-ministru Emil Boc s-a adresat poporului de la tribuna Camerei Deputaţilor unde, în loc să anunţe nişte măsuri imediate care să vizeze măcar nişte termene medii, ne-a luat cu cifre, cu statistici. Partidul Democrat Liberal dă impresia nu numai că şi-a epuizat rezerva de cadre, dar şi că nici măcar un strop de imaginaţie nu mai are de unde să stoarcă.

Promisiunile fără acoperire ţin locul soluţiilor. Amăgirea populaţiei face parte din acest scenariu grotesc. Cu toate acestea, situaţia actuală nu mai poate continua la nesfârşit. Minciunile nu mai pot fi suportate.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Nişte minciuni capitaliste..."

Într-o singură săptămână, două surse occidentale au dezvăluit tot ceea ce nu este în regulă în politica şi economia românească.

"Stimulii incluşi în programul cu fonduri de 13 miliarde de euro anunţat de Guvernul României în februarie 2009 pentru sprijinirea economiei au fost până în prezent mai mult imaginari decât reali".

Acest lucru a fost afirmat de media românească, de jurnaliştii specializaţi în domeniul economic, de oamenii de afaceri şi de consultanţii financiari care au capul pe umeri.

Promisiunile Guvernului Boc de cheltuire a unor miliarde de euro în marile proiecte sunt nişte gogoriţe. Unde sunt aceşti bani, ce se întâmplă cu marile proiecte?

Autostrada Bucureşti-Braşov bate pasul pe loc. Bechtel concediază mii de muncitori din lipsă de bani de la Transporturi, centura Capitalei are termenele depăşite şi se mai prelungeşte, autostrada Bucureşti-Constanţa e şi ea amânată la finalizare. Exemplele ar putea continua la nesfârşit. În faţa acestor evidenţe, ministrul economiei, Adriean Videanu, declară cu seninătatea nevinovatului: "Cel de la BERD nu cunoaşte realitatea din România". Nu cred că există vreun loc din Europa unde radiografia economiei româneşti să se vadă mai onest decât la Londra, unde este cartierul general al BERD. Cifrele nu mint, analiştii de acolo au repere clare despre funcţionalitatea unei economii.

Videanu e gata să jure că la noi se fac autostrăzi, că cei 13 miliarde de euro sunt investiţi. Dar nu-i vedem noi, că suntem mici şi proşti, nu ne pricepem la economie şi la afaceri cu marmură.

Altă sursă, Oxford Analytica spune că România se îndreaptă cu paşi repezi spre un regim autoritar, sub conducerea lui Traian Băsescu.

Dorinţa de a-l debarca pe Geoană cu forţa de la conducerea Senatului, călcarea în picioare a Constituţiei, forţarea unei majorităţi de 2/3 din Parlament şi transformarea acestei instituţii într-o firmă de catering politic a comanditarului şef, toate sunt descrise cu obiectivitate şi observate la rece, într-o atitudine specific britanică.

Nişte minciuni capitaliste, în opinia regimului Băsescu-Boc.

Nenorocirea este că noi spunem asta de mult.

Habarnism economic în plan guvernamental şi tendinţe autoritare, nedemocratice la nivel prezidenţial. Abia acum se vede şi de la mii de kilometri, atât de tragică e situaţia. Se va opri involuţia acestei ţări năpăstuite, despre care preşedintele ei spune că "ascultă manele în proporţie de 99 la sută"? Greu de crezut.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Premierul spune lucruri trăsnite"

Premierul crede că triplarea pensiilor şi salariilor ar putea fi făcută, deşi ea ar avea efecte înfricoşătoare. Fraza sa ar fi avut sens dacă se mulţumea cu o majorare cu 20%, nu cu una de 200%.

Ar fi acesta un gest responsabil? Am putea trăi cu toţii foarte bine poate o lună, două, dar după aceea nota de plată ar fi înfricoşătoare pentru România, pentru români şi pentru generaţiile următoare.

Exerciţiul de imaginaţie al premierului Boc arată, pe lângă stângăcia sa în probleme economice, şi mentalitatea acestuia: totul este posibil, cu consecinţe faste sau nefaste, dacă vor guvernanţii sau, eventual, alegătorii printr-un referendum.

Adică poate fi legiferată, dar nu aplicată. Avem o veste proastă pentru premier şi pentru consilierii săi economici, care probabil i-au scris textul discursului: o asemenea creştere a veniturilor nu va putea face ca 5,8 milioane de pensionari şi 1,4 milioane de bugetari dependenţi de "bunăvoinţa" Guvernului să trăiască mai bine o lună sau două, ci nici măcar o secundă sau două.

Leul s-ar deprecia instantaneu şi într-un ritm proporţional cu majorarea salarială anunţată. În noile condiţii, Guvernul nu ar găsi creditori nici pe piaţa internă, nici pe cea externă. Nu-i mai rămân decât două soluţii: naţionalizarea valutei sau tipărirea de bani de către BNR.

Dincolo de faptul că UE interzice finanţarea directă de către BNR a deficitului bugetar, o asemenea majorare salarială implică o tipărire de bani care este peste puterile unei bănci centrale.

Domnul Virgil Pop:

Declaraţie politică intitulată "Legea educaţiei, studiată la seral"

După lecturarea proiectului Legii educaţiei propus de Guvernul Boc am stat de vorbă cu câteva persoane direct afectate de actul normativ, cum sunt părinţii elevilor şi cadrele didactice. În urma discuţiilor, am ajuns la concluzia că există trei lacune majore ale legii propuse de Executivul PDL: abordarea fugitivă, lipsa unei viziuni coerente în forma legii şi erorile punctuale de concepţie în actul normativ.

Lucrul care deranjează cel mai tare este amatorismul cu care este tratat acest subiect. Profesorii, părinţii, cu toţii mi-au spus că graba cu care Executivul s-a hotărât să adopte acest act normativ nu le dă şansa dezbaterii legii, cu atât mai puţin a amendării acesteia. Am observat cu toţii că Guvernul Boc nu stăpâneşte arta dialogului sincer, punctual, pe subiectele de interes major. De fapt, Guvernul Boc nu are în intenţie o reformă reală a statului, cu atât mai puţin a învăţământului, iar acest lucru este dovedit de felul în care Executivul supune dezbaterii publice actul normativ. Încălcând legea, Guvernul a propus un termen al dezbaterii de două săptămâni, în vreme ce în alte ţări europene o astfel de lege se discută de la un an până la patru ani de zile! Timpul este în mod evident insuficient pentru o dezbatere serioasă, la care să participe toţi actorii sociali implicaţi: părinţi, reprezentanţi ai elevilor, universităţi, cadre didactice, comisii de specialitate etc.

Este clar, deci, că acest proiect peticit, redactat într-un mod absolut diletant, nu va răspunde nevoilor părinţilor, elevilor şi profesorilor, care aşteaptă în mod evident o lege care să le asigure stabilitate, predictibilitate şi eficienţă în actul decizional, cel puţin pentru perioada unui ciclu de învăţământ. Fără consecvenţă în actul educaţional, şcoala va avea mult de suferit la capitolul calitate şi, pe termen lung, practicile defectuoase în educaţie vor duce, în final, la deprofesionalizarea constantă a forţei de muncă. Acest lucru poate fi evitat doar printr-o abordare exhaustivă a Legii educaţiei, care să cuprindă amendamentele şi observaţiile tuturor celor atinşi de efectele acestei legi. Proiectul înaintat de Guvernul Boc nu are însă o viziune coerentă, de ansamblu, este greoi şi are lacune serioase, din cauza faptului că este "încropit" din mai multe surse.

În aceste condiţii, nu este de mirare că legea are şi lacune punctuale - teme abordate pe jumătate şi lăsate neexplicate, limitări atipice sau articole lipsite de fundamentare. Din lege sunt omise multe chestiuni extrem de importante pentru educaţie, cum ar fi, de exemplu, folosirea manualelor multiple. Proiectul vorbeşte doar despre faptul că elevii vor avea manuale, dar nu este clar în ce mod; de asemenea, în definirea personalului didactic nu se face referire la psihologul şcolar. Şi, dacă nu sunt uitate, multe subiecte sunt tratate cu superficialitate în noua lege, cum ar fi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar sau competiţia între şcoli pe baza unei evaluări instituţionale. Totodată, în textul legii există multe confuzii de concepte, inconsecvenţe şi contradicţii, iar exemplele pot continua.

Este clar că o lege de o asemenea anvergură nu se poate fabrica în câteva săptămâni în laboratoarele unui partid-stat. Şi este şi mai clar faptul că, dacă va fi adoptată, această lege va nemulţumi toate categoriile sociale implicate. Legea educaţiei va deveni, în acest caz, la fel ca alte acte normative ale Executivului Boc, defectuoasă încă de la adoptare.Dar dacă ne împotrivim acestor practici şi acestui tip de comportament dezonorant - ceea ce şi facem, prin taxarea greşelilor Executivului şi prin furnizarea unui proiect PNL al Legii educaţiei, ca alternativă - şcoala românească ar putea avea o şansă reală: aceea de a se transforma într-un sistem educaţional european competitiv.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Funcţionarii publici - baza administraţiei publice"

necesitatea unei descentralizări reale şi concrete a actului de administraţie publică în România este resimţită din ce în ce mai acut. După 1 ianuarie 2007, România este parte dintr-o structură în care instituţiile administraţiei publice sunt concepute şi gestionate pentru a servi interesele cetăţenilor, contribuabili ale căror probleme trebuie să le minimizeze sau rezolve.

Instituţiile nu sunt, însă, nişte realităţi abstracte. Instituţiile funcţionează cu oameni şi sunt conduse de oameni, iar capacitatea instituţiilor de a-şi îndeplini rolul public depinde de pregătirea, moralitatea şi angajamentul oamenilor care lucrează pentru ele.

Îngrijorarea apare în momentul în care presiunea exercitată asupra pieţei forţei de muncă devine atât de mare încât aceasta ridică probleme pentru instituţiile administraţiei publice sub cel puţin două aspecte.

Mai întâi este vorba de dificultatea motivării şi fidelizării funcţionarilor publici cu experienţă pentru a rămâne în administraţia publică. În al doilea rând, trebuie găsite soluţii pentru atragerea tinerilor absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ de profil înspre o carieră în administraţia publică locală. Cu salarii ce variază între 200 şi 500 de euro lunar, acest lucru pare imposibil.

Pericolul este aşadar real, în condiţiile în care forţa de muncă calificată tinde să migreze înspre sectorul privat sau să nu mai fie interesată să urmeze o carieră în administraţia publică. Este vorba de un pericol care afectează în primul rând calitatea actului administrativ şi capacitatea acestuia de a rezolva problemele comunităţii.

Soluţiile nu sunt uşor de găsit. Creşterile salariale pentru funcţionarii publici sunt dependente de creşterea veniturilor la bugetul public de stat şi o aducere a acestora în apropierea salariilor oferite de sectorul privat se poate realiza doar parţial şi treptat.

Scopul principal al acestei declaraţii politice este, înainte de toate, acela de a trage un semnal de alarmă şi de a propune pe agenda publică această problemă faţă de care, în calitate de deputat al Colegiului nr.15 din Bucureşti, nu pot să nu îmi exprim îngrijorarea. În al doilea rând însă, propun factorilor responsabili o discuţie pe această temă şi invit astfel la dialog nu doar reprezentanţii administraţiei publice. Mediul universitar ar trebui de asemenea responsabilizat, pentru a-şi adapta propunerile educaţionale acestei situaţii.

Oamenii de afaceri nu trebuie, de asemenea, ignoraţi, întrucât aceştia sunt direct interesaţi de o administraţie performantă, ca o condiţie absolut necesară pentru un mediu de afaceri sănătos.

Îmi exprim speranţa că, împreună, vom reuşi demararea unui program coerent prin care instituţia funcţionarului public să redevină o opţiune credibilă în planurile de carieră ale tinerilor performanţi, pentru o administraţie publică atentă la probleme comunităţii, eficientă şi conştientă de misiunea ei în slujba cetăţeanului.

Domnul Cristian Rizea:

"Cum se face legea în educaţie!"

Se doreşte reformarea sistemului educaţional, se doreşte dobândirea eficienţei în actul educaţional şi producerea unor oameni foarte bine pregătiţi pe domenii de specialitate, se doreşte facilitarea accesului la educaţie pentru toate categoriile sociale şi creşterea ratei absolvenţilor de studii superioare. Calea prin care se doreşte atingerea acestor deziderate, care sună foarte bine atâta vreme cât sunt doar pe hârtie, este una simplă şi redusă, după opinia mea, la două cuvinte: politizare şi constrângere!

Am ascultat uimit cum domnul ministru Funeriu consideră că eficienţa în sistemul de învăţământ superior constă în numirea politică a rectorilor universităţilor. Dacă aceasta era cheia pentru un învăţământ de calitate, eu zic să propunem şi numirea politică a directorilor de şcoli şi a tuturor celor din sistemul de învăţământ care au sporuri de conducere, astfel încât partidul aflat la guvernare să poată numi după bunul plac persoane în aceste funcţii şi, cu siguranţă, învăţământul românesc va fi capabil să formeze oameni care să cunoască forma de plural a cuvântului "succes" şi situaţiile în care se foloseşte corect cratima.

Conform noii Legi a educaţiei, rectorii universităţilor se stabilesc în urma unui concurs public, iar comisia de selecţie şi recrutare este formată în proporţie de 50% din membrii universităţii şi tot de 50% din personalităţi ştiintifice şi academice din afara universităţii. Propunerea sună foarte bine, este împachetată frumos, numai că, în fapt, ministrul este cel care validează sau nu, prin ordin, numirea rectorului, şi care îl poate revoca în orice moment. Îmi este foarte clar că prin numirea politică a rectorilor de către ministrul educaţiei, căci asta prevede de fapt mult aşteptata lege, nu se doreşte decât obţinerea controlului asupra acestui sistem şi plasarea unor apropiaţi ai PDL-ului în anumite posturi. Se pare că nu poţi activa nici măcar în sistemul educaţional fără să fii simpatizant sau apropiat al puterii politice.

O a doua măsură care m-a frapat este introducerea amenzilor pentru absenţele nemotivate ale elevilor. Cred că domnul Funeriu nu face distincţia dintre educaţie şi constrângere. Dacă dumnealui crede că prin această măsură va scădea rata abandonului şcolar sau că va creşte gradul de pregătire al elevilor care vor fi trimişi cu forţa la cursuri, atunci fie nu se pricepe deloc la domeniul pe care-l gestionează, fie nu îl interesează deloc îmbunătăţirea sistemului, ci mai degrabă acumularea de noi fonduri la bugetul de stat.

Eu nu sunt un specialist în acest domeniu, însă mă gândesc la efectele acestei măsuri şi nu văd niciun lucru pozitiv. Trăim într-o ţară în care nivelul de trai este foarte scăzut, şi pentru majoritatea oamenilor o amendă de 5.000 de lei pentru absenţele copiilor de la şcoală este nu doar uriaşă, ci şi imposibil de achitat. Cred că părinţii aflaţi în faţa unei asemenea ameninţări îşi vor trimite copiii cu forţa la şcoală şi poate nu vor găsi cea mai bună modalitate de a impune acest lucru. Pe de altă parte, şcoala ar trebui să fie locul în care elevii să meargă din dorinţa de a învăţa lucruri noi, şi nu locul în care să se ducă stresaţi şi forţaţi de părinţi.

Avem, aşadar, un început prost al unei legi care se vroia a fi salvatoare pentru un sistem care are nevoie de multe schimbări.

Domnul Marius Rogin:

Preşedintele Traian Băsescu a participat săptămâna trecută la Bruxelles, la lucrările Summit-ului Partidului Popular European, care a avut pe agendă pregătirea Consiliului European, iar în dimineaţa zilei de 26 martie, preşedintele Băsescu a avut o întâlnire cu şeful Guvernului Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Această întâlnire se înscrie în cadrul consultărilor bilaterale pe care statul care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE le are cu restul statelor membre, în vederea prezentării priorităţilor privind agenda europeană.

Principalele subiecte al Reuniunii şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene au fost: agrearea cadrului general al Strategiei UE 2020 - noua strategie a Uniunii privind crearea de locuri de muncă si creştere economică - şi identificarea noilor linii de acţiune ale Uniunii Europene pentru etapele viitoare ale negocierilor internaţionale privind schimbările climatice. Agenda reuniunii a conţinut şi teme legate de obiectivele UE pentru reuniunea G20 care va avea loc la Toronto în perioada 26-27 iunie, precum şi menţinerea competitivităţii economice a UE.

Există un punct cu miză extraordinar de mare, şi anume noua strategie a Uniunii Europene, "Strategia UE 2020", continuarea strategiei Lisabona şi practic prefigurarea obiectivelor Uniunii pentru următorii 10 ani.

Unul din obiective ar fi creşterea ratei de ocupare a populaţiei cuprinse între 20 şi 64 de ani până la cel puţin 75%. Este un obiectiv extrem de ambiţios, care se întinde ca orizont de timp pe 10 ani. Subiectul a generat dezbateri serioase în interiorul consiliului.

Un alt obiectiv al agendei UE 2020 este legat de stimularea cercetării şi alocarea a 3% din produsul intern brut medie la nivelul Uniunii Europene, pentru cercetare. Este evident că fără cercetare Uniunea Europeană îşi poate pierde competitivitatea pe pieţele globale.

În primul rând, este vorba de o medie la nivelul Uniunii, în al doilea rând se vizează angajarea cu circa două treimi a fondurilor private, a resurselor financiare venite din sectorul privat. România susţine ideea ca 1% din produsul intern brut ar trebui să fie contribuţia statelor, în medie, şi 2% o contribuţie a sectorului privat.

Un alt obiectiv este implementarea obiectivelor 20-20-20, de la schimbări climatice. Este vorba de reducerea emisiilor de carbon cu 20% până în anul 2020, creşterea eficienţei energetice cu 20% până în 2020, precum şi creşterea la cel puţin 20% a ponderii energiei din surse regenerabile. La nivelul Uniunii Europene s-a încercat, pentru conferinţa de la Copenhaga de la sfârşitul anului trecut, acreditarea unei ţinte mult mai ambiţioase, adică reducerea cu 30% pe cele trei paliere sau reducerea, respectiv creşterea cu 30%, şi nu 20-20-20, ci 30-30-30. Conform declaraţiei Preşedintelui Băsescu: "România nu susţine abordarea unui astfel de obiectiv - 30-30-30, ci vom susţine rămânerea la obiectivele iniţiale ale Uniunii. Suntem o ţară care se dezvoltă şi, oricum, obiectivul 20-20-20 este destul de dificil pentru România şi costisitor."

De asemenea, un alt obiectiv pus în discuţie a fost cel legat de reducerea cu 25% a nivelului de sărăcie, ceea ce s-ar materializa în ieşirea din standardele de sărăcie a circa 20 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene în următorii zece ani. Este un obiectiv extrem de dificil, foarte dificil de comensurat politic şi poate deveni o armă politică în oricare din ţările Uniunii Europene. România va susţine asumarea obiectivului şi va atenţiona asupra nevoii de a se pune la dispoziţia statelor care au intrat în Uniunea Europeană în ultimii ani resurse pentru ca un astfel de obiectiv să poată deveni realitate. Una din modalităţile de a sprijini diminuarea numărului de săraci este crearea de locuri de muncă.

Un subiect fierbinte, mult discutat la această reuniune a fost situaţia economică dezastruoasă în care se află Grecia. Ţările din zona euro discută de mai multe săptămâni posibilitatea acordării de ajutor Greciei, confruntată cu o criză bugetară fără precedent din cauza deficitelor sale, care a determinat deja guvernul elen să ia măsuri de austeritate dureroase. Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, s-a declarat optimist faţă de soluţionarea problemei economice din Grecia şi a accentuat că stabilitatea zonei euro este importantă nu numai pentru ţările ce au adoptat euro, dar şi pentru cele care vor intra în următorii ani în această zonă şi pentru UE în general.

Jerzy Buzek a anunţat că va efectua în curând o vizită în Grecia, unde le va transmite autorităţilor de la Atena un mesaj european bazat pe "solidaritate şi responsabilitate". Solidaritatea cu Grecia este extrem de necesară în prezent, iar responsabilitatea ar trebui să fie un principiu solid pentru viitor, a afirmat Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Franţa şi Germania au anunţat la Summitul UE de la Bruxelles că sprijină asistenţa financiară acordată Greciei şi altor ţări de statele din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional care utilizează moneda euro şi sunt în dificultate. Detaliile acordului nu au fost încă convenite de toţi cei 16 membri ai zonei euro, ai căror lideri s-au reunit cu această ocazie la nivel înalt la Bruxelles. Un diplomat european a declarat că Franţa şi Germania au ajuns la un acord, care oferă date precise privind condiţiile în care pot interveni statele din zona euro şi care pot fi aplicate şi altor state, nu numai Greciei. Grecia va primi un ajutor de 22 miliarde de euro, sub forma unor împrumuturi individuale combinate, de la FMI şi statele din zona euro, dar cea mai mare parte a banilor ar urma să vină din Europa.

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

"Demisia, domnule Berceanu!"

Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, domnul Radu Berceanu a fost ministru al transporturilor în Guvernul Emil Boc I, executiv ce a fost demis prin adoptarea unei moţiuni de cenzură de către Parlament. A rămas însă interimar pe acest post, iar în decembrie 2009 a fost numit în aceeaşi funcţie în Executivul Boc II, învestit după ce preşedintele Traian Băsescu a fost reales. În prezent, este tot ministrul transporturilor şi infrastructurii, probabil convingând PDL-ul, partidul al cărui membru este, de competenţa sa în acest domeniu.

Intitulat "expertul în drumuri al PDL", domnul Radu Berceanu este cel ce a prezentat, în septembrie 2008, componenta de infrastructură a Programului de guvernare al PDL, ce se numeşte "Gândim altfel", pentru perioada 2009-2012.

A afirmat, printre altele, că România nu are capacitatea de a construi mai mult de 54 de km de autostradă în 2009, însă poate face încă 836 de km în următorii patru ani. Voi reda în continuare câteva din afirmaţiile ce-i aparţin (din presa vremii): "Ştim care sunt aceşti kilometri, ştim când îi vom face, cu ce bani îi vom face, cu ce eforturi de altă natură, de aceea programul nostru şi propunerea noastră nu este un basm de Petre Ispirescu: 1.000 de km, 1.500 de km. Am să vă spun că nici nu este posibil, o cifră din asta rotundă, pentru orice specialist, arată că e o gogoaşă scoasă din joben.

PDL doreşte să construiască 54 de km de autostradă în 2009, 172 de km în 2010, 256 de km în 2011 şi 354 de km în 2012, astfel încât, în baza afirmaţiilor de atunci ale domnului Berceanu, la finalul guvernării democrat-liberale, România ar avea 1.099 de km de autostradă. Câţi kilometri de autostradă s-au construit în România în 2009? Zero! La momentul acesta a devenit mai mult decât clar pentru toţi românii, indiferent de convingerile politice, că acest deziderat pare un banc de Petre Ispirescu!

Liderul democrat-liberal a mai spus că pentru cei 836 de km de autostradă va fi nevoie de exproprieri pe 11.130 de ha, iar costurile se ridică la aproximativ 24 de miliarde de euro, motiv pentru care PDL doreşte să aloce de la bugetul de stat două miliarde de euro anual numai pentru autostrăzi.

Tot în programul PDL se specifică faptul că, la finalul guvernării 2009-2012, România va avea 1.392 de km de autostradă în execuţie şi 850 de km de autostradă în diferite stadii de proiectare.

Strategia generală de atingere a obiectivelor partidului care l-a susţinut pe domnul Radu Berceanu ca ministru menţionează că "numai o economie competitivă, cu infrastructură modernă, resurse umane cu un înalt nivel de educaţie şi calificare, un mediu de afaceri prietenos într-o economie stabilă, sub o guvernare competentă şi onestă pot asigura atingerea acestui obiectiv".

Una dintre măsurile cuprinse în Programul de guvernare pe care se presupune că domnul Radu Berceanu ar trebui să şi-l fi însuşit, fiind considerat, după cum am arătat mai sus, expertul în infrastructură al partidului, este majorarea finanţării de la bugetul de stat pentru proiectele de infrastructură rurală, drumuri judeţene şi locuinţe sociale. Nici această măsură nu se concretizează în mandatul domnului Radu Berceanu.

În plus, domnul Radu Berceanu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, ar trebui să nu se abată de la măsurile enunţate în Programul Operaţional Sectorial "Transport" 2007-2013 , care este un instrument strategic elaborat pe baza obiectivelor Cadrului Naţional Strategic de Referinţă. Acesta stabileşte priorităţile, obiectivele şi alocarea financiară pentru dezvoltarea sectorului de transporturi din România cu ajutor comunitar, în perioada 2007 - 2013.

Unul dintre obiectivele specifice ale acestui Program este promovarea transportului feroviar, naval şi intermodal.

Programul Operaţional Sectorial "Transport" este structurat pe patru axe prioritare, ce cuprind domeniile de intervenţie în cadrul cărora se pot finanţa proiecte de transport:

• Axa Prioritară 1 (3,854.87 MEUR) - Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T, în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil şi integrării acestuia cu reţelele de transport ale UE;
• Axa Prioritară 2 (1,397.30 MEUR) - Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T, în scopul creării unui sistem naţional de transport durabil;
• Axa Prioritară 3 (322.89 MEUR) - Modernizarea sectorului de transport în scopul creşterii protecţiei mediului, a sănătăţii publice şi siguranţei pasagerilor;
• Axa Prioritară 4 (122.58 MEUR) - Asistenţă tehnică pentru POS-T.

Bugetul total este de aproximativ 5.7 miliarde euro, din care:

Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională: 4.57 miliarde euro;

Bugetul de stat: 1.09 miliarde euro.

Principalii beneficiari ai Programului Operaţional Sectorial "Transport" sunt administraţiile naţionale ale infrastructurilor de transport feroviare, rutiere şi navale, şi administraţiile naţionale şi regionale ale infrastructurii aeroportuare. De asemenea, operatorii transportului feroviar public de călători pot fi potenţiali beneficiari sub axa prioritară nr.2.

Programul Operaţional Sectorial "Transport" a fost aprobat de către Comisia Europeană în data de 12 iulie 2007, prin Decizia nr. 3469 din 12 iulie 2007 de adoptare a Programului Operaţional "Transport" de ajutor comunitar din partea Fondului European de Dezvoltare Regională şi Fondului de Coeziune, în conformitate cu obiectivul "Convergenţă", în regiunile din România.

În aceste condiţii, am în vedere considerente generale ca:

• necuprinderea în programul de relansare economică a finalizării vreunui kilometru de autostradă în 2010;
• nefinalizarea tronsonului de autostradă Bucureşti-Ploieşti;
• nefinalizarea modernizării tronsonului de cale-ferată Câmpina-Braşov;
• cele peste 10.000 de disponibilizări ce au loc în CFR începând cu data de 8 martie a.c.;
• închiderea mai multor tronsoane de cale ferată, în loc de a se găsi soluţii pentru încurajarea accesării de fonduri în cadrul programului mai sus-menţionat, dar şi ţinând cont de prioritatea cetăţenilor din Colegiul nr.4 din judeţul Prahova, ce m-au ales să le reprezint interesele în Camera Deputaţilor, prioritate ce constă în repararea podului de cale ferată de la km 30+370 de pe tronsonul Ploieşti-Slănic, de importanţă strategică pentru întreaga zonăşi de care domnul Radu Berceanu nu ţine cont, indiferent de câte intervenţii am făcut de-a lungul anilor 2008 şi 2009 la diverse instituţii ale statului.

Unul din amendamentele depuse la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2010 a fost alocarea fondurilor necesare reparării acestui pod, faţă de rezolvarea căruia domnul Radu Berceanu şi-a exprimat totala deschidere în luna ianuarie a.c., iar în sprijinul acestei afirmaţii, vă redau un fragment din stenograma plenului Camerei Deputaţilor din 14.01.2010:

"Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul deputat Săniuţă are dreptate, este o problemă foarte dificilă acolo, e o problemă gravă, e un pod deteriorat care, într-adevăr taie accesul. Noi nu am pus o sumă pentru că încă n-am avut indicatorii tehnico-economici ca să putem să punem o sumă, dar aşa cum i-am spus şi domnului Săniuţă, anul acesta vom termina indicatorii tehnico-economici, undeva în 2-3 luni, şi la prima posibilitate de rectificare sau altceva, vom şi finanţa, ca să pornim lucrările acolo."

Totuşi, la întrebarea nr.1825A pe care i-am adresat-o domnului Berceanu în data de 16.02.2010 am primit un răspuns dezarmant (nr.597/12.03.2010), în totală contradicţie cu afirmaţiile iniţiale ale ministrului, cetăţenii prahoveni din această zonă rămânând fără legătură feroviară cu restul ţării, premieră pentru un oraş din România!

În acest context, vă solicit demisia, domnule Berceanu!

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

"Rateuri în medicină"

Am convingerea că recentele afirmaţii făcute în media de către preşedintele României, domnul Traian Băsescu referitoare la sistemul de sănătate şi la învăţământul medical au la bază îngrijorarea Domniei Sale privind gravele probleme cu care se confruntă ambele domenii de importanţă majoră pentru prezentul şi viitorul ţării noastre.

Poate că Domnia Sa e îngrijorat că propriile probleme de sănătate nu vor putea fi tratate în ţară sau că românul de rând, care nu îşi permite să se trateze în străinătate, nu va avea acea stare de sănătate care să îi permită să trăiască şi să muncească în ţara lui. Poate că preşedintele României a decis să nu mai tolereze disfuncţionalităţile din sistemul sanitar şi doreşte să se implice activ în identificarea cauzelor acestora.

Sunt însă profund dezamăgită de faptul că domnul preşedinte utilizează surse nedemne de încredere şi, se pare, neprofesioniste pentru a se informa. Spun acest lucru pentru că am o experienţă de 30 de ani în domeniul activităţii practice medicale şi de peste zece ani în învăţământul medical şi am încercat în toţi aceşti ani să găsesc metode prin care să îmbunătăţesc activitatea medicală şi învăţământul medical la toate nivelurile.

De-a lungul anilor, ca medic de familie, medic specialist şi apoi medic primar de boli infecţioase, şef de secţie clinică, manager de spital, doctor în medicină şi profesor universitar, am reuşit să cunosc sistemul. Datorez acestei experienţe însăşi cariera mea politică, prin care am crezut că voi putea să aduc un aport mai substanţial la rezolvarea problemelor de sănătate ale oamenilor, fiind mai aproape de actul decizional.

Ca orice sistem, cel de servicii de sănătate e condiţionat de mai mulţi factori, majoritatea determinaţi politic: cadrul de acordare al serviciilor, principiile fundamentale de desfăşurare a activităţilor, modalităţile de finanţare şi repartizarea resurselor pe plan vertical ierarhic sau orizontal regional, politica de cadre, politicile salariale, priorităţile administrative, cadrul legal de achiziţii, tranzacţii şi operaţiuni financiare, programele de sănătate şi multe altele. Tot politic se subordonează centralizarea sau descentralizarea sistemului, problemele de patrimoniu, investiţiile din sistem şi, mai ales, continuitatea derulării proceselor, cu viziune pe termen scurt, mediu sau lung.

Tot ce am prezentat anterior poate fi comparat cu un sistem de transporturi, terestru, aerian sau maritim, ca să captez bunăvoinţa domnului preşedinte, menit să ducă pasagerii sau mărfurile în bune condiţii la destinaţie, adică la o bună stare de sănătate. Ce rămâne? Restul, adică echipajul, cu comandantul în frunte, medicul. Pregătirea lui profesională şi managerială, precum şi cea a echipei sale de specialitate au un rol important în realizarea sarcinilor de serviciu. Acest rest, personalul medical, cu întreaga sa pregătire, să nu uităm, îndelungată, e singura parte a sistemului mai puţin influenţată politic, deşi poate ar trebui să fie!

Oare "rateurile" din sănătate, cum îi place să se exprime domnului preşedinte, se datorează corpului medico-sanitar şi oare sunt chiar atât de mari? Cei care l-au informat pe Domnia Sa răspund afirmativ! Nu e nici pe departe adevărat. În primul rând că această categorie socio-profesională, cadrele medicale, sunt printre puţinii care îşi fac meseria cu adevărat din abnegaţie pentru oameni, nu am văzut medici sau asistente care să se califice în domeniu şi să rămână în sistem dacă nu au această aplecare pentru om.

Plătiţi prost, încărcaţi de sarcini şi responsabilităţi, cu vieţi familiale lăsate de-o parte pentru perfecţionarea profesională, oamenii din sănătate încearcă să se descurce în sistemul extrem de subfinanţat şi neperfecţionat tehnic, cu unităţi sanitare deplorabile, manageri incompetenţi şi clientelari politic, birocraţie şi lipsuri la tot pasul. E aproape de necrezut că reuşesc! Cu toate acestea, la o vizită a mea în Franţa, profesorii de acolo au afirmat că ar fi mai bine să "cumpere" medici români, care se descurcă chiar numai cu ochii, mâinile şi stetoscopul, decât aparatură şi inteligenţă japoneză sau germană! Mii de medici români sunt acceptaţi să lucreze în Anglia, Franţa, Germania, Canada. De multe ori medicii autohtoni se tem de concurenţa românilor.

Rezultanta activităţii sistemului sanitar trece prin procesul de prevenţie, diagnostic şi tratament şi se concretizează în starea de sănătate, având majore condiţionări legate de factorii de mediu socio-economic, obiceiurile şi deprinderile de viaţă ale cetăţenilor, cadrul instituţional şi politico-financiar. Cum poate cineva să-l informeze simplist pe domnul preşedinte sau mai bine zis să-l dezinformeze, că cei vinovaţi de eşecurile din sistem sunt medicii? Cineva doreşte să-i ascundă realitatea sau doreşte să-şi mascheze propria lipsă de pregătire sau experienţă?

Vă invit, domnule preşedinte, la o informare corectă şi aprofundată privind starea gravă în care se află sistemul sanitar, la Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, împreună cu factorii de răspundere din sistem, pentru a spune lucrurilor pe nume, fără patimi politice şi în interesul cetăţenilor României, în slujba cărora suntem cu toţii!

Cu deosebită consideraţie.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

Săptămâna trecută, în urma trimiterii la Bruxelles a Programului de Convergenţă al României pentru perioada 2009-2012, premierul Emil Boc a fost criticat de Comisia Europeană că a trimis un raport "cosmetizat" cu privire la evoluţia economică a României în 2010, o serie de ţinte incluse în raport - precum şomajul, inflaţia sau deficitul bugetar pentru 2010 - fiind nerealiste.

Criticile sunt legate de faptul că domnul Boc a găsit de cuviinţă să vină în faţa oficialilor europeni cu:

• proiecţii de inflaţie prea scăzute - o rată anuală a inflaţiei estimată la 3,7% pentru acest an, 3,2% în 2011, respectiv 2,8% în 2012, având în vedere evoluţia estimată a salariilor şi a creşterii productivităţii muncii, revenirea recentă pe un trend ascendent a preţurilor internaţionale la energie şi posibile noi majorări ale preţurilor administrate;
• măsuri insuficiente pentru încadrarea în obiectivele fiscale în 2011 şi 2012, respectiv reducerea deficitului bugetar la sub 3% în 2012. Oficialii europeni au şi atras atenţia că este posibil ca România să aibă anul acesta un deficit bugetar mai mare de 5,9% din p.i.b. şi astfel să nu respecte angajamentele faţă de FMI, deficitul din acest an, apreciat de domnul Boc la 6,3% din p.i.b., fiind greu de realizat;
• scenariul de creştere economică pe 2010-2012, bazat pe estimări uşor favorabile. În Programul de Convergenţă se prevede o creştere economică de 1,3% pentru acest an şi o accelerare a creşterii p.i.b. până la 3,7% în 2012. Însă oficialii de la Bruxelles apreciază că p.i.b.-ul României va fi afectat pe termen mediu de criză şi de îmbătrânirea populaţiei.

Anul trecut, PDL şi Guvernul Boc nu au făcut o reformă reală, ci "una din vorbe", după cum demonstrează datele oficiale publicate de INS şi FMI, date care arată că în România criza s-a adâncit.

Documentul trimis Comisiei Europene este o certificare clară a faptului că Guvernul Boc este incapabil să scoată ţara din criza economică cu care se confruntă.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Apel pentru eficienţa energetică şi utilizarea resurselor regenerabile"

Contextul european privind eficienţa energetică şi utilizarea resurselor energetice este dominat de răspunsul Uniunii Europene cu privire la realizarea obiectivului major de "combatere a schimbărilor climatice". Răspunsul este materializat prin prioritizarea politicilor din domeniul mediului şi al energiei, concretizarea acestora realizându-se prin pachetul legislativ "Energie-schimbări climatice" agreat de şefii de stat şi de guverne la Consiliul European din 13 decembrie 2008 şi adoptat în cadrul Reuniunii plenare a Parlamentului European din 17 decembrie 2008. Pachetul repartizează între statele membre, prin criterii şi ţinte, obiectivele UE asumate la Consiliul European de primăvară din 2007, respectiv de reducere la nivelul UE, până în 2020, cu cel puţin 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) şi creşterea, în acelaşi interval de timp, cu 20% a ponderii energiilor regenerabile în totalul consumului energetic, precum şi creşterea eficienţei energetice cu 20%. Practic, într-o formă simbolică, procesul poate fi numit 20-20-20.

În cazul încheierii unui acord global în domeniul schimbărilor climatice care să continue Protocolul de la Kyoto în perioada post-2012, UE îşi va asuma un angajament de reducere a emisiilor de GES de 30% faţă de nivelul înregistrat în anul 1990, cu condiţia ca şi celelalte ţări dezvoltate să îşi asume angajamente comparabile.

Pachetul legislativ conţine: Directiva 2009/29/CE-Directiva ETS revizuită, Decizia non-ETS - Decizia 2009/406/CE, Directiva privind energiile regenerabile (RES) - Directiva 2009/28/CE, Directiva privind stocarea geologică a CO₂ (CCS) - Directiva 2009/31/CE.

Directiva 2009/29/CE-Directiva ETS revizuită conţine schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Elementul de noutate este legat de extinderea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră prin introducerea altor sectoare/categorii de instalaţii şi a altor gaze cu efect de seră (în prezent se aplică doar emisiilor de CO2). Documentul modificat este Directiva 2003/87/CE. Scopul modificării este legat deîmbunătăţirea şi extinderea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Decizia non-ETS - Decizia 2009/406/CE are conţinutul legat deatingerea ţintei de reducere cu 20% a gazelor cu efect de seră până în anul 2020, faţă de anul 1990. În acest cadru, sectoarelor non ETS le revine un procent de reducere de 10% faţă de anul 2005, la nivelul întregului spaţiu UE. Sectoarelor non ETS sunt acelea care nu cad sub incidenţa schemei, ca de exemplu: transporturile, agricultura, deşeurile, serviciile, locuinţele, în principal instalaţiile de încălzire, instalaţii de capacitate mică care nu fac obiectul schemei de comercializare.Criteriul principal avut în vedere la distribuţia eforturilor de reducere între statele membre este p.i.b./cap de locuitor. Având în vedere diferenţele de dezvoltare economică şi luând în considerare necesitatea creşterii economice în noile SM, reducerea de 10% pentru sectoarele non ETS se reflectă prin ţinte diferite, situate între - 20% şi + 20%. România are prevăzut un procent de +19% faţă de anul 2005 pentru sectoarele non ETS. Cu toate acestea, posibilitatea de a creşte emisiile din surse non ETS cu 19% faţă de nivelul din 2005 determină, totuşi, necesitatea elaborării unor politici şi măsuri de limitare a emisiilor de GES în aceste sectoare, în cazul creşterii emisiilor în respectivele sectoare.

Directiva privind energiile regenerabile (RES) - Directiva 2009/28/CE are obiectivul de a controla consumul de energie în Europa şi intensificarea utilizării energiei din surse regenerabile, împreună cu economiile de energie şi creşterea eficienţei energetice şi reprezintă cadrul comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile. Sunt prevăzute obiective naţionale obligatorii privind ponderea globală a energiei produse din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie şi ponderea energiei din surse regenerabile utilizate în transporturi. România trebuie să ajungă în anul 2020 la o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 24% faţă de 17.8% în 2005, în creştere cu doar 6.2 %.

În înţelesul Directivei, energia din surse regenerabile nefosile este: energia eoliană, solară, geotermală, aerotermală, hidrotermală precum şi energia oceanelor, energia hidroelectrică, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz provenit din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz. Principalele probleme pentru România în acest domeniu este reprezentat de: comerţul cu garanţii de origine pentru energii regenerabile; tranzacţionarea garanţiilor de origine; etichetarea energiei electrice produse din surse regenerabile; obiective RES pentru ţintele intermediare; criterii de durabilitate pentru biocarburanţi şi alte biolichide; îmbunătăţirea eficienţei energetice.

Directiva privind stocarea geologică a CO₂ (CCS) - Directiva 2009/31/CE are scopul de a stabili cadrul legal pentru stocarea geologică a dioxidului de carbon în două tipuri de formaţiuni: zăcăminte depletate de hidrocarburi, respectiv acvifere saline. Acest act normativ reglementează numai stocarea geologică a CO₂, etapa de captare urmând a se supune prevederilor Directivei 2008/1/CE IPPC, iar Directiva 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului se va aplica transportului fluxurilor de CO₂ în scopul stocării geologice, dar şi captării de CO₂ şi siturilor de stocare. Statele membre îşi rezervă dreptul de a determina zonele de pe teritoriul lor în care pot fi selectate siturile de stocare. Acesta include dreptul statelor membre de a nu permite niciun fel de stocare în anumite părţi sau pe întregul lui teritoriu ori de a da prioritate oricărei alte utilizări a subteranului, precum exploatarea, producerea şi stocarea de hidrocarburi sau utilizarea geotermală a acviferelor.

De ce această prezentare tehnică puţin poate prea elaborată pentru o declaraţie politică? Motivaţia este legată de faptul că săptămâna 22.03-26.03.2010 a fost declarată "Săptămâna europeană a energiei durabile". Cu această ocazie, Gunther Oettinger, noul comisar european pentru energie, a arătat că promovarea eficienţei energetice şi a energiilor regenerabile se numără printre priorităţile majore ale mandatului său. În toată Europa, au fost organizate 267 de acţiuni în cadrul "Zilelor energiei", care au propus diverse activităţi. Astfel, la Nicosia, tinerii au participat la un concurs de desene şi afişe pe această temă; la Barcelona, o companie teatrală a interpretat o piesă destinată sensibilizării copiilor faţă de importanţa reducerii consumului de energie. În acest an, temele centrale ale Săptămânii energiei durabile au fost transporturile urbane şi dezvoltarea de reţele "inteligente" de distribuţie a electricităţii, făcând apel la noile tehnologii pentru a reduce impactul asupra mediului.

Energia durabilă fiind un element central al strategiei economice pe termen lung a UE şi al acţiunilor sale de combatere a schimbărilor climatice, consider că lipsa de acţiune a României în acest domeniu de activitate este dăunătoare pentru dezvoltarea durabilă preconizată. Cu această motivaţie, solicit guvernului prezentarea unui raport cu privire la realizarea planului de acţiune al grupului de lucru organizat la Departamentul Afacerilor Europene, cu participarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerului Finanţelor, cu atât mai mult cu cât statele membre trebuie să prezinte până la sfârşitul lui iunie 2010 un raport privind planul naţional de acţiune pentru eficienţă energetică şi utilizare a resurselor regenerabile ţinând cont de faptul că până în 2020, Uniunea Europeană şi-a propus să atingă un triplul obiectiv 20-20-20: reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, ameliorarea cu 20% a eficienţei energetice şi creşterea până la 20% a ponderii energiilor regenerabile în consumul total de energie.

Al doilea motiv este legat de faptul că organizaţia parlamentarilor europeni care promovează eficienţa energetică, EUFORES, împlineşte 10 ani de activitate, iar reprezentanţii Parlamentului României ar trebui să prezinte un raport asupra acţiunilor întreprinse în cadrul parlamentar, la nivelul executivului şi al organizaţiilor profesionale.

Din acest motiv, vă propun o dezbatere la nivelul Parlamentului privind eficienţa energetică şi utilizarea resurselor regenerabile. Dezbaterea este necesară pentru a stabili mai corect şi mai eficient cadru legislativ necesar pentru ca România să atingă obiectivele europene stabilite.

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

"Uni versus bicameralism şi suveranitatea naţională"

Permiteţi-mi să folosesc prilejul prezentei şedinţe consacrate declaraţiilor politice pentru o reabordare punctuală a temei instituirii unui parlament unicameral, ca parte a pachetului de propuneri de revizuire a Constituţiei. Extrem de similar subiectului conex al reducerii numărului de parlamentari, şi acest subiect a rămas momentan prea puţin dezbătut într-o manieră aprofundată, temeinică şi bazată pe argumente concrete, de specialitate.

În acest context, dezbaterea uni versus bicameralism comportă trei tipuri de argumentaţie: cea circumstanţială, istorică şi geografică deopotrivă; cea de fond, a argumentelor structural-procedurale; cea constituţională, axată pe problematica suveranităţii naţionale şi a exercitării ei.

În primul palier, cel al argumentelor circumstanţiale, se cuvine precizat că, din punct de vedere istoric, sistemul parlamentar unicameral s-a impus covârşitor în statele unitare, iar cel bicameral în sistemele politice structurate federal. Sub acest aspect, ca un caz particular, instituirea bicameralismului în România prin Constituţia din 1991 se explică nu prin raţiuni tehnice, politice sau economice, ci mai degrabă circumstanţial, ca delimitare opozantă faţă de fosta Mare Adunare Naţională unicamerală. Iar geografic, în aria de vecinătate predomină state unitare, cu sisteme legislative unicamerale - Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Moldova, Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina etc., România şi Polonia constituind de fapt singurele excepţii notabile.

În al doilea palier, al argumentelor de fond, criteriile de analiză vizează în principal:

• conflictualitatea politică (inter-camerală): într-un sistem unicameral nu există mize de competiţie, liniile de conflictualitate respectându-le pe cele interpartidice, realitate de altfel firească teoriilor şi practicii democratice; în schimb, existenţa a două camere generează, cel puţin teoretic, o rivalitate artificială între ele în vederea asigurării "supremaţiei legislative", mai ales în condiţiile unei departajări funcţionale între cele două camere;
• convergenţa cu structura sistemului politic: unicameralismul se pretează statelor unitare, precum România, în timp ce bicameralismul este adecvat sistemelor federale, în care în camera superioară sunt reprezentate statele (reprezentare teritorial-administrativă), iar în cea inferioară sunt reprezentate proporţional demografic populaţiile statelor (reprezentarea populaţională);
• fluenţa legiferării: unicameralismul elimină costul în timp al dezbaterii aceluiaşi proiect normativ de către două camere cu configuraţie politică cvasiidentică, în timp ce un bicameralism cvasiegalitar (precum cel românesc de după 2003) antrenează costuri nejustificabile în condiţiile nediferenţierii intercamerale a atribuţiilor legislative şi nici a procedurii de vot a membrilor celor două camere;
• economic: în mod evident şi opozant costurilor nejusificate ale unui bicameralism egalitar de facto, unicameralismul comportă avantajul reducerii costului total al funcţionării parlamentului prin reducerea numărului de costuri unitare;
• geopolitic: instituirea unui Parlament European "forte" conform Tratatului de la Lisabona, nu anulează, dar diluează serios raţiunea de a fi a unui parlament naţional bicameral, iar în scenariul prezervării actualei structuri, România va avea practic trei structuri legiferante;
• coerenţa: chestionând suplimentar utilitatea existenţei a două camere, în actualul cadru constituţional şi legislativ, subiectele asimilabile "interesului naţional" sunt dezbătute şi votate în majoritatea lor covârşitoare în şedinţă comună - de la învestirea guvernului la examinarea rapoartelor CSAT, sau de la suspendarea preşedintelui ţării la aprobarea bugetului de stat.

În sfârşit şi totodată cel mai important, art. 2 (1) din legea fundamentală stipulează fără echivoc: "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum." Altfel spus, poporul, titular exclusiv al suveranităţii, şi-a exercitat-o în mod direct şi nemijlocit la 22 noiembrie 2009, iar Parlamentul, ca organ strict reprezentativ al poporului, nu poate decât să-i implementeze acestuia voinţa, aceasta, fireşte, dacă vrea să menţină măcar aparenţa de democraţie şi de stat de drept.

Domnul Ioan Stan:

Nu m-am gândit niciodată să definesc la propriu motivele pentru care sunt şi voi fi întotdeauna om al pământului meu. Am simţit asta de când mă ştiu şi n-a fost nevoie să-i dau un nume special, pentru că m-a guvernat în toate ale mele, m-a definit, a făcut intim parte din fiinţa mea.

Şi iată că, nu demult, unul din recunoscut aprigele condeie sucevene pune pe hârtie constatări şi consideraţii personale despre, nici mai mult, nici mai puţin ceea ce numeşte "paradoxul Suceava".

De ce "paradox"?

Pentru că, spune Domnia sa, judeţul Suceava este în top atât la bine cât şi la rău. Citez "avem cei mai buni copii la învăţătură, la olimpiade şi la teste naţionale, dar şi cei mai săraci. Avem cele mai multe construcţii rezidenţiale, dar şi cei mai mulţi pensionari care nu-şi mai pot plăti creditele luate de la bănci." Închei citatul, deşi autorul continuă înşirarea paradoxurilor componente al paradoxului sumă ce poartă numele judeţului meu. Fac asta pentru motivul că majoritatea proprietarilor de construcţii rezidenţiale lucrează în străinătate şi nu în meserii de top în privinţa salariilor. Fac asta pentru că, deşi reveniţi acasă cu medalii de la olimpiadele şi concursurile internaţionale, deşi la olimpiada naţională de informatică echipajul sucevean s-a clasat pe primul loc, şapte din cei zece elevi cucerind premii şi menţiuni, iar din Fălticeni un copil de clasa a noua a dus tricolorul românesc în Mexic, la olimpiada internaţională de geografie, Suceava mea se situează pe primul loc în ţară la numărul de elevi care au solicitat ajutor de la stat prin Programul "Bani de liceu". Foarte mulţi dintre elevii care au solicitat acest ajutor, în cuantum de 180 lei lunar, au declarat venituri zero. Şi, nu în ultimul rând, fac asta pentru că nu numai pensionarii nu-şi pot rambursa creditele luate pentru nevoi dintre cele mai modeste, dar, pe ansamblu, statistica demonstrează că cei cărora le aparţin aşa cum spuneam la începutul cuvântului meu, sucevenii, s-au înglodat în datorii pe care nu le mai pot onora.

Nu fac afirmaţii gratuite despre un subiect atât de grav. Repet, sunt date oficiale care demonstrează că pe parcursul anului trecut creşterile restanţelor bancare au fost de 308% la creditele în lei şi de 258% la creditele în valută, iar procentul creditelor restante în totalul creditelor a crescut de la 2%, la 31 decembrie 2008, la 6,3% la 31 decembrie 2009.

Evaluarea, pe baza cifrelor date publicităţii de Banca Naţională a României, a evoluţiei comportamentului financiar al sucevenilor în decurs de un an, adică 31 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009, duce la rezultate îngrijorătoare. Un singur exemplu - dacă la sfârşitul anului 2008 volumul total al creditelor restante era de 71,6 milioane lei (lei şi echivalent valută),valoarea acestora a crescut cu 295% ajungând la sfârşitul lui 2009 la 211,7 milioane lei.

Şi în prima lună a anului 2010, trendul ascendent în ceea ce priveşte volumul restanţelor la creditele angajate la bănci ale sucevenilor se manifestă semnificativ. În mod concret, de la data de 31 decembrie 2009 şi până la 31 ianuarie 2010, volumul total al creditelor restante în judeţul Suceava a crescut cu 12,4 milioane lei, pe fondul unei scăderi îndeajuns de importante a volumului total al creditelor angajate, în lei şi valută.

Nu este singulară situaţia sucevenilor din acest punct de vedere.

În luna ianuarie a acestui an s-a înregistrat cea mai mare creştere lunară a restanţelor populaţiei şi firmelor de când a intrat România în recesiune, de aproape un miliard de lei. Aceasta în condiţiile în care cererea de credite a scăzut în ianuarie la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani şi jumătate, mai precis din august 2004.

Primul efect al acestei situaţii, explozia de cereri de executare silită din partea băncilor pentru persoane fizice. Peste 100.000 de români au intrat în procedură de executare silită pentru că nu au mai avut bani să-şi plătească ratele la bănci, majoritatea solicitărilor fiind pentru creditele de nevoi personale cu o valoare de până la 40.000 de euro.

Aşa se face că ţinutul meu nu mai poate "spera" să deţină de unul singur calificativul de "paradox". Se poate doar constitui parte a unui întreg binecuvântat cu bogăţii materiale şi spirituale pe care îl gestionează haotic personaje cărora nu le mai putem acorda niciun fel de amânare în etichetarea ca neconforme pentru atribuţiile pe care şi le-au asumat.

Concetăţenii mei, ca şi ai dumneavoastră, au ajuns în situaţia în care cu adevărat nu mai au ce pierde.

Şi nu pot să nu-mi amintesc o vorbă din bătrâni care spune că "foamea dă de-a dreptul!".

Domnul Nicolae Stan:

"Abandonul şcolar - o problemă gravă a societăţii contemporane"

Reabilitarea unităţilor de învăţământ, informatizarea şcolilor, dotarea cu microbuze, programele de perfecţionare continuă a dascălilor rămân doar simple notiţe pe hârtie, cu pretenţii de valori legislative, în momentul când vorbim despre abandonul şcolar, fenomen care creşte vertiginos şi nu poate fi stopat.

Cauzele care generează abandonul şcolar sunt multiple, dar cea mai gravă o constituie faptul că educaţia nu mai este percepută ca o funcţie vitală a societăţii, iar şcoala drept principala instituţie prin care societatea îşi perpetuează existenţa.

Factorii determinanţi pot fi prezentaţi, pe scurt, astfel: sărăcie, mediul socio-cultural inadecvat, educaţie familială precară precum şi costurile colaterale pe care le presupune învăţământul, chiar dacă este gratuit.

Unu din zece copii români renunţă la studii încă din ciclul primar. Statistica este aceeaşi şi pentru elevii din gimnaziu, astfel încât, în momentul actual, 70.000 de copii sunt nevoiţi să muncească în loc să înveţe. O treime din aceştia sunt analfabeţi.

În învăţământul primar, rata abandonului şcolar depăşeşte 11%, iar în cel gimnazial 14%, în timp ce Uniunea Europeană impune reducerea ratei abandonului şcolar în învăţământul obligatoriu la cel mult 10%.

Populaţia romă constituie grupul cel mai expus riscului de părăsire timpurie a şcolii. Se estimează că frecvenţa în sistemul de învăţământ preşcolar a copiilor romi este de 4 ori mai mică decât media naţională; unii copii nu au fost niciodată înscrişi în sistemul de învăţământ primar, astfel încât 17,3% din aceştia nu sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ.

Rata de abandon şcolar în timpul învăţământului obligatoriu este mare: 12% dintre copiii romi abandonează şcoala în timpul ciclului primar şi 20 % în timpul celui gimnazial, fetele fiind cele mai afectate din cauza condiţiilor grele de trai şi a tradiţiilor.

Există şi cazuri în care familia consideră că este mai utilă folosirea copiilor pentru a întregi veniturile familiei. Această situaţie se regăseşte în special în mediul rural, unde copiii trebuie să muncească pământul, sunt folosiţi pe post de ciobani, trimişi la muncă în alte judeţe sau chiar la cerşit. Numai unu din patru adolescenţi de la ţară ajunge să frecventeze cursurile unui liceu.

O altă categorie care îngroaşă rândurile celor catalogaţi că abandonează şcoala sunt copii care pleacă în străinătate la părinţi şi îşi continuă acolo studiile. Abia în momentul în care se reîntorc în ţară şi îşi echivalează studiile sunt şterşi de pe lista neagră.

Există şi alte cauze ale abandonului şcolar printre care: problemele de sănătate, vagabondajul, copiii cu tulburări de comportament, dezvoltarea intelectuală redusă, repetenţia, venituri insuficiente pentru navetă etc.

Dacă această tendinţă de creştere a ratei abandonului şcolar nu este contracarată, consecinţele pentru piaţa de muncă vor fi devastatoare. Forţa de muncă necalificată, presiuni crescute pe sistemul de protecţie socială, delicvenţa juvenilă, exploatarea minorilor, munca la negru - acestea ar fi câteva din repercusiunile părăsirii de către elevi a sistemului educaţional.

Situaţia trebuie analizată cu luciditate pentru a găsi soluţii viabile de stimulare şi motivare a tinerilor, astfel încât aceştia să-şi poată contura personalitatea şi să se poată integra în societate.

În educaţie stă speranţa renaşterii morale româneşti. E timpul ca învăţământul românesc să intre în normalitatea europeană la care are dreptul, să devină o prioritate a lumii noastre politice.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Zilele trecute, într-o conferinţă de presă ţinută de la tribuna Administraţiei prezidenţiale, iubitul nostru conducător ne-a mai anunţat o mare realizare a preşedinţiei sale: "România îşi achiziţionează avioane de luptă multirole FI6 în uz". Un anunţ foarte interesant. Să ne lămurim: avioane în uz nu înseamnă altceva decât folosite sau second-hand.

Problema este însă alta. Ce treabă avea preşedintele să facă un asemenea anunţ? Este cumva Preşedintele României ordonatorul de credite care să ia o astfel de decizie? Nu. În niciun caz. Preşedintele României încearcă din toate puterile să se legitimizeze la nivel internaţional prin organizarea unei întâlniri cu "Marele licurici". Cum licuriciul nu se lasă, încercă să îl convingă cumva. Şi atunci ce face? Forţează achiziţionarea unor epave pe care US Army le ţine pe tuşă prin cine ştie ce baze militare, fără licitaţie şi fără să existe vreo noimă.

Cred că suntem prea săraci să luăm nişte avioane second-hand. Dar până la urmă, în situaţia noastră, bune şi alea. Dar avem nişte legi privind achiziţiile publice, avem nişte proceduri, avem nişte responsabili în domeniul ăsta. Chiar am ajuns să fim de râsul întregii Europe, să ne luăm o mare ţeapă de la "Marele licurici" şi să ne mai şi bucurăm de asta? Se pare ca da.

Totuşi, sper că în această ţară a mai rămas o urmă de conştiinţă şi legalitate şi sper ca totuşi guvernanţii să se trezească şi să respecte procedurile de achiziţie a celor 24 de avioane.

Domnul Ion Călin:

"Măsuri anticriză... şi atât"

Săptămâna trecută primul-ministru a prezentat din nou în faţa noastră faimoasele măsuri anticriză ale Guvernului, pe care cu onoare îl conduce, puse în aplicare anul trecut şi cele pe care le are în vedere pentru anul 2010. Măsurile prezentate de domnul Emil Boc pentru anul 2009 le ştim cu toţii, le-am auzit de două ori în Parlament şi le auzim de fiecare dată când dumnealui apare la posturile de televiziune.

Ce vedem noi în realitate? Ce simţim cu toţii? La ce au dus cele 28 de măsuri anticriză luate anul trecut?

La creşterea şomajului, care a avut un ritm de creştere de trei ori mai mare decât media ţărilor europene, ajungând la peste 760.000 de şomeri în prezent, dar "să lăsăm demagogia" avem cea mai scăzută rată a şomajului din Uniunea Europeană, aşa că măsurile au dat roade.

La ce au mai dus măsurile anticriză ale domnului Boc: la creşterea în 2009 a datoriei publice cu circa 9,5 miliarde de euro, la contractarea unui nou împrumut extern de 20 miliarde de euro, din care jumătate din tranşele care trebuiau să ajungă la Banca Naţională a României, au fost folosite pentru plata pensiilor şi salariilor, din lipsă de alte resurse.

Nici la investiţii străine nu stăm mai bine. România oferă investitorilor condiţii mai puţin atractive decât alte ţări din regiune, fiind defavorizată de infrastructura slabă, instabilitatea legislativă şi birocraţia foarte mare, astfel investiţiile străine directe au scăzut cu 50%, ajungând la 4, 89 miliarde de euro.

"Ce ni se poate întâmpla mai rău decât ce a fost în 2009?", se întreba premierul şi are răspunsul.

Prin aplicarea Legii unitare a salarizării, profesorii pierd 40% din venituri, contrar declaraţiilor primului-ministru care a promis menţinerea acestora, veniturile medicilor se vor înjumătăţi prin pierderea sporului pentru orele suplimentare, a banilor pentru gărzi, a premiilor lunare de 2% şi a tichetelor de masă, iar prin aplicarea Legii unitare a pensiilor, punctul de pensie în loc să crească peste 45%, cât este deja reglementat în prezent, din salariul mediu brut, va scădea la 39% în 2010.

"Să fim cumpătaţi" ne îndeamnă domnul prim-ministru şi cum să nu fim, acum, în 2010, că a trecut criza. Preşedintele ne spunea în campanie că avem creştere economică încă de la sfârşitul anului trecut, datorită măsurilor puse în practică şi a chibzuinţei în cheltuirea banilor publici de care a dat dovadă guvernul în anul 2009, anul acesta companiile de stat îşi pot permite să facă numeroase investiţii, că doar în 2009-2010, guvernul a alocat cel mai mare procent din produsul intern brut pentru investiţii din ultimii 20 de ani şi a finalizat în 2009 doar 42 kilometri de autostradă. Anul acesta, Compania de autostrăzi a scos la licitaţie lucrări de proiectare şi construcţie după cum urmează. 1. Pentru 82 kilometri de autostradă între Sibiu şi Orăştie, la 2,85 miliarde de lei, adică 34, 7 milioane de lei pe kilometru, 2. Pentru 99,5 kilometri între Lugoj şi Deva la 4, 21 miliarde de lei, adică 42 de milioane de lei pe kilometru, la aceste licitaţii se adaugă semnarea contractului pentru autostrada Comarnic-Braşov, în valoare de 4,68 miliarde de euro pentru 58 de kilometri de autostradă, adică la preţul de 80 milioane de euro pe kilometru.

"Să nu cerem mai mult decât economia poate da în acest moment" spunea în mesaj domnul premier, aşa este, numai că unele companii de stat din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri vor beneficia de prime consistente de Paşti, chiar dacă acestea au în acelaşi timp şi datorii uriaşe către stat, cum sunt Complexul Energetic Craiova, Complexul Energetic Rovinari, Societatea naţională a Lihnitului Oltenia şi altele, numai anumite instituţii bugetare au alocate în anul 2010, prin bugetul de stat, fonduri speciale la dispoziţia conducătorilor de instituţii cum este Consiliul Superior al Magistraturii, Administraţia prezidenţială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, bineînţeles, primul-ministru al Guvernului, Emil Boc.

Datorită reducerii "salariilor nesimţite", a economiilor făcute de bani publici la buget şi faptului că agricultura e pe calea cea bună, fermierii nu mai au nevoie de subvenţii, fondurile europene în cadrul ministerului au gradul de absorbţie foarte ridicat, iar în cadrul ministerului, unii angajaţi au salariul mai mare decât ministrul lor.

Cu toţii vom ajunge să dăm citate din măsurile fără număr ale Guvernului Boc, aşa cum fac colegii de la PDL, cred însă că nu acestea sunt foarte importante, mai degrabă ne interesează rezultatele aplicării lor în practică, ceea ce vedem şi simţim noi în viaţa de zi cu zi.

Este adevărat că nu ştim nici un profesor sau funcţionar al statului care a murit de foame din cauza salariului, cum susţine un membru al guvernului, dar ştim cu toţii ce este în societate, ce programe de greve şi mitinguri au programat sindicatele, nemulţumite de rezultatele acestor măsuri ale Guvernului.

Atunci când erau în campanie electorală, colegii de la PDL au promis că ştiu ce au de făcut când vor forma guvernul, acum retorica folosită atunci, promisiunile cu impact social, "români, o să fie bine!", s-au spulberat din cauza crizei, nu a neputinţei dumnealor.

Budai Deleanu spunea "pentru aceste rele de astăzi nu vremurile sunt de vină, ci tu însuţi, omule, căci ai minte şi putere".

Pentru "minte" nu este cazul la actualul guvern, dar a rămas cu ce este mai important pentru partidul pe care îl reprezintă "puterea".

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Guvernul forţează angajarea persoanelor cu handicap"

Firmele cu peste 50 de angajaţi sunt obligate să facă loc şi persoanelor cu dizabilităţi, astfel, societăţile care au peste 50 de angajaţi vor trebui să aibă 4% salariaţi din rândul persoanelor cu handicap. Dacă nu vor sau nu pot, firmelor li se oferă alternative traduse prin plata unor obligaţii la bugetul de stat sau contractarea de produse şi servicii de la unităţi comerciale protejate.

Sub umbrela nobilă a protecţiei sociale, mai precis a protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu handicap, Guvernul pune presiune pe întreprinzători, printr-o lege ce le va creşte costurile pentru forţa de muncă. Astfel, Legea nr.448/2006 prevede ca "persoanele juridice publice sau private, autorităţile şi instituţiile care au cel puţin 50 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi". Excepţie de la regulă fac doar instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţa naţională. Această obligativitate exista şi înainte de 1989, deşi majoritatea cetăţenilor ştiau doar de existenţa cooperativelor meşteşugăreşti ale acestei categorii sociale defavorizate. Aşadar, cadrul moral şi chiar legal există, iar în contextul actual, al necesităţii integrării pe deplin în societate a persoanelor cu dizabilităţi, legea este pe deplin justificată. Mai departe însă, aplicarea ei ţine de responsabilitatea socială a societăţilor comerciale.

Etica managerială şi mai puţin constrângerea pare să fie cheia succesului aplicării acestei legi care oferă în egală măsură facilităţi şi variante alternative. Firmele care angajează persoane cu handicap beneficiază însă de o serie de facilităţi. Un prim avantaj este deducerea la calculul profitului impozabil a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă protejate şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor necesare în procesul muncii efectuate de persoana cu handicap.

Pentru a nu fi exclusiv restrictivă, legea oferă şi alternative pentru cei care nu pot sau nu vor să angajeze persoane cu handicap. Alternativele se traduc însă prin contribuţii la bugetul de stat sau cumpărături de la unităţile comerciale protejate, adică din munca persoanelor cu handicap. Legea prevede ca, în cazul în care nu se conformează prevederilor sale, persoanele juridice publice sau private, autorităţile sau instituţiile pot opta să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. A doua variantă de ocolire a legii este ca firmele să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat conform primei variante.

Consider că, în situaţia actuală, cadrul legislativ incident în materia protejării persoanelor cu dizabilităţi trebuie modificat în sensul reglementării situaţiei expuse anterior, situaţie care îngreunează viaţa şi aşa grea a persoanelor cu dizabilităţi.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Românii contează?"

Care sunt priorităţile acestei guvernări, domnule prim-ministru, domnilor miniştri? Ce le spuneţi românilor care văd cu tristeţe că masa lor de Paşte va fi mai săracă decât în anii trecuţi datorită scăderii veniturilor, în timp ce Guvernul României cumpără cu 1,3 miliarde de dolari avioane la mâna a doua?

Nimeni din actuala guvernare nu arată nici măcar că este atent sau că ar ţine cont de nevoile şi necesităţile actuale ale populaţiei, ci ceea ce contează sunt nevoile şi necesităţile actualei guvernări care aruncă pe apa sâmbetei banii publici de dragul reparării unei imagini dezastruoase în exterior a unui Guvern total incompetent.

O altă posibilă explicaţie, care dacă nu ar risca să devină tragică pentru români, ar putea fi comică, este aceea că Guvernul Boc, pentru a ilustra faptul că nu poate rezolva criza economică din interior, investeşte în exterior pentru a rezolva situaţia economică de acolo, iar odată problemele economice stabilizate acolo, pe banii românilor, prin ricoşeu, situaţia economică din România se va îmbunătăţi şi ea.

Totul se face după bunul plac al puterii, nimeni nu este consultat despre oportunitatea acestei investiţii publice, nici parlamentarii opoziţiei, nici societatea civilă. Nu a existat o discuţie publică despre momentul ales şi suma acestui contract şi dacă nu cumva aceşti bani publici ar produce un mai mare beneficiu dacă ar fi investiţi în alt domeniu de activitate care să aducă un surplus de valoare, locuri de muncă şi să contribuie la redresarea economiei naţionale.

Spre exemplu, aceşti bani ar fi mult mai utili dacă ar fi investiţi în reabilitarea drumurilor naţionale şi în construirea de kilometri de autostradă, care pe lângă faptul că ar crea locuri de muncă, ar ajuta şi la aducerea de noi investiţii străine în România, care sunt îndepărtate în ultimul timp de starea precară a drumurilor. Să nu mai vorbim de faptul că ar scuti cetăţeanul de pagube inutile cu repararea maşinii distruse în gropile imense din carosabil, dar ar salva şi vieţi, care în ultimul timp au fost curmate de gropile de pe drumurile patriei.

Dar aceste lucruri precum nevoile, confortul şi necesităţile românilor nu sunt printre priorităţile Guvernului care are propria agendă, precum schimbarea Constituţiei care să fie după chipul şi asemănarea preşedintelui suprem, neinteresând că astfel nu se rezolvă nevoile cetăţenilor care vor fi umiliţi anul acesta de sărbătorile de Paşte, când după ce li se taie veniturile, fiindu-le tot mai greu să poată să-şi permită o masă decentă de sărbători, li se serveşte cu aroganţă cumpărarea de avioane vechi pentru a se simţi în siguranţă.

În concluzie, vă întreb, domnule prim-ministru, domnilor guvernanţi: românii contează pentru dumneavoastră?

- după pauză -

În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Ştefan Valeriu Zgonea, secretari.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările Camerei Deputaţilor de astăzi şi anunţ că din totalul celor 333 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 192. Sunt absenţi 141, din care 14 participă la alte acţiuni parlamentare.

Intrăm în dezbaterea primului proiect de lege.

Pe procedură, domnul Toader. Vă rog.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Aş vrea să facem o modificare a ordinii de zi pe care am aprobat-o ieri, totuşi, să facem câteva inversări de iniţiative legislative. Şi v-aş propune ca după proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei parlamentare, după punctul 3, să urmeze Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale, ca lege organică, având în vedere că intră în termenul de aprobare tacită şi apoi să intrăm în Legea privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Raportul este depus. Este foarte importantă această lege. Am discutat cu colegii mei lideri de grup şi au fost de acord. Şi apoi să...

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Toader, vă rog mai precizaţi o dată. După proiectul de hotărâre aţi mai spus al doilea...

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Deci punctul următor este proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei parlamentare, după care urmează proiectul legislativ pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale care era la poziţia 6.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Apoi vine Proiectul privind responsabilitatea fiscală şi pe urmă curg în continuare.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles. Perfect.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Dacă sunteţi de acord şi întrebăm şi colegii.

Mulţumesc frumos.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot dacă sunteţi de acord cu această propunere.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Doamna Aura Vasile, procedură.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Ieri rămăsesem la punctul 2 al ordinii de zi privind supunerea spre dezbatere a hotărârii Comisiei speciale de anchetă privind irigaţiile şi ce Dumnezeu au mai anchetat o vară întreagă.

Discutând cu colegii mei care au făcut parte din această comisie, ei au spus că nu au cunoaştere de această hotărâre, motiv pentru care, doamna preşedinte, v-aş solicita, înainte de a fi modificată de noi în necunoaştere de cauză şi supusă votului final, să fie întoarsă biroului comisiei speciale care să o verifice, să o redacteze şi în prima şedinţă de vot final să fie supusă plenului Camerei Deputaţilor, deoarece noi votăm în necunoaştere de cauză, dosarul este laborios, problemele sunt foarte importante, din ceea ce domnul profesor Tabără a prezentat ieri în faţa plenului şi de aceea am dori ca cei care au cunoaştere de dosar să ne facă o propunere privind concluziile hotărârii comisiei de anchetă.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Deci există o propunere făcută de doamna Aura Vasile ca raportul comisiei parlamentare să se întoarcă pentru câteva zile la comisie pentru a fi făcute modificările necesare şi înţeleg discutate ieri în plen. Iar săptămâna viitoare să se revină în plen cu acest raport.

Vă supun la vot propunerea doamnei Aura Vasile.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Şi atunci termenul este de 10 zile, ţinând cont de săptămâna următoare.

Intrăm în primul proiect, dacă nu mai sunt alte intervenţii.

Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care au fost autorizaţi şi şi-au desfăşurat activitatea comercianţii de plante şi produse etnobotanice, precum şi modul în care instituţiile statului au acţionat referitor la activitatea acestor comercianţi.

Iniţiatorii. Doamna Aura Vasile, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Astăzi e o zi superbă, e cred prima zi de primăvară şi mă nemulţumeşte să prezint în faţa plenului o situaţie critică, o situaţie deosebită care se întâmplă astăzi în România, mai ales în zona tineretului. Printr-un, să spunem, viciu al legislaţiei, reuşesc să-şi procure tot felul de plante halucinogene, plante care, teoretic, aşa cum am luat cunoaştere din media, au condus până la decesul acestor tineri.

De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator propune plenului Camerei Deputaţilor să se înfiinţeze o Comisie parlamentară de anchetă pentru verificarea modului în care au fost autorizaţi şi şi-au desfăşurat activitatea comercianţii de plante şi produse etnobotanice, precum şi modul în care instituţiile statului au acţionat referitor la activitatea acestor comercianţi, denumită în continuare comisie de anchetă, care are următoarele obiective: verificarea modului în care au fost autorizaţi comercianţii de plante şi produse etnobotanice; verificarea modului în care şi-au desfăşurat activitatea comercianţii de plante şi produse etnobotanice; verificarea modului în care instituţiile statului au acţionat referitor la activitatea acestor comercianţi; identificarea numărului real al victimelor consumului de plante şi produse etnobotanice.

La art.2, doamna preşedinte, propunem ca această comisie să fie formată din 15 membri, ca şi cutumă a Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care aceşti 15 membri să fie reprezentanţi, 5 ai Grupului PDL, 5 PSD, 2 PNL, 1 minorităţi, 1 UDMR. Această comisie să aibă un birou format dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar, fiecare grup parlamentar să-şi facă propunerile.

Această hotărâre are un număr de 10 articole ţi este susţinută de un număr de deputaţi corespunzător din partidul meu şi grupul UDMR. N-am să le dau citire, doamna preşedinte, pentru a putea să câştigăm timp, în condiţiile în care pe dezbateri, pe fiecare articol, putem să ne spunem punctul de vedere.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, un singur lucru: când sunt dezbaterile generale, vedeţi că ne lipseşte lista cu membri din partea fiecărui grup parlamentar.

Doamna Aurelia Vasile:

Ca o obişnuinţă, propunerile fiecărui grup parlamentar se făceau de la microfon în momentul în care se citeşte şi se adoptă hotărârea, fiecare grup parlamentar de aici îşi nominalizează reprezentanţii. Aşa am procedat la toate comisiile.

Doamna Roberta Alma Anastase:

E în regulă.

Domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Acest subiect al plantelor etnobotanice a fost mult discutat, ştiţi foarte bine, a fost o dezbatere aprinsă, a fost chiar dată ordonanţă, pe urmă a fost o lege, iar a face încă o comisie de anchetă să vedem de ce aceste plante şi unde au dus ele, cred că nu ne creează decât o problemă în plus, motiv pentru care noi, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, nu suntem de acord cu anchetele în general. Poate să fie o dezbatere în cadrul Comisiei pentru sănătate, nu e niciun fel de problemă, mai ales că au apărut acum alte plante de acest tip. Cred că este o chestiune foarte tehnică şi specifică şi poate să rămână la nivelul comisiei de sănătate, nu pentru a face încă o comisie de anchetă, să devenim noi anchetatorii generali ai României.

Motiv pentru care de aceea nu am propus colegi de-ai noştri în această comisie, că noi nu suntem de acord, în principiu, cu orice comisie de anchetă care se face la acest nivel.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Rămân surprinsă din nou de poziţia colegului meu de la partidul de guvernământ. Este adevărat că Guvernul s-a grăbit să dea o ordonanţă, dar o ordonanţă care nu a acoperit ceea ce trebuia să acopere.

Îl anunţ pe colegul meu că nu este vorba doar de o simplă verificare care poate fi făcută în cadrul comisiei permanente de sănătate, şi este vorba şi de siguranţa naţională şi de ordine publică, atunci când cetăţeni ai României mor pentru că noi, cei care trebuie să facem verificarea şi să elaborăm o lege prin care să-i împiedicăm pe aceşti tineri să nu ajungă în astfel de situaţii, ne derobăm spunând că nu este obiectivul nostru şi că, vezi Doamne, partidul de guvernământ nu face anchete.

Cred eu, stimaţi colegi, că este poate momentul cel mai important în care deputaţi din toate grupurile parlamentare, cu grad de pricepere pe fiecare latură care este importantă în acest moment, să participe şi să fie de acord să facem o verificare, nu neapărat o anchetă, în condiţiile în care acest lucru devine atât de grav, în condiţiile în care publicitatea acestor plante etnobotanice care teoretic dăunează sănătăţii tinerilor noştri au ajuns să fie puse pe pereţii şcolilor, în apropierea facultăţilor.

Cred că atât timp cât mass-media atenţionează şi în fiecare zi se întâmplă încă un lucru, încă un fapt care face ca acest lucru să devină o problemă importantă a societăţii noastre, să putem să intervenim şi să vedem cum putem să stopăm acest lucru. Nu este vorba de o anchetă şi este vorba, dacă vrei, stimate coleg, de punere în aplicare a ceea ce se numeşte o comisie de verificare şi anchetare, pentru a putea să elaborăm dacă este nevoie. Degeaba vă amuzaţi. Ancheta înseamnă momentul în care întreb. Dacă vreţi să inventaţi un alt termen pentru acest lucru nu este niciun fel de problemă. Nu este obligatoriu să dai sancţiuni. Este obligatoriu să acoperi ca aceste lucruri să nu se mai întâmple.

Nu ştiu dacă aveţi copii sau nu aveţi copii, nu ştiu dacă v-ar plăcea ca prin diverse situaţii, cei care sunt în preajma noastră să sufere pentru că noi nu ne facem treaba la un moment dat.

Rog grupurile parlamentare, înainte de a da votul la solicitarea preşedintei Camerei Deputaţilor, să se gândească de două ori, gândindu-se că poate să fie copilul nostru, nepotul nostru, copilul vecinului, al prietenului nostru, sau până la urmă poate să fie un copil din România.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PNL este de acord cu înfiinţarea unei asemenea comisii şi chiar dacă unii dintre colegii noştri se feresc de comisii de anchetă sau doresc să blocheze investigarea unor activităţi.

Eu cred că o parte din munca noastră, a parlamentarilor, trebuie să se ducă şi către această direcţie, să încercăm să vedem ce se întâmplă cu adevărat pe anumite domenii importante şi care afectează, de data aceasta, mai ales viaţa copiilor şi a tinerilor. Şi, de asemenea, datoria noastră mai departe este să găsim în urma acestor concluzii cele mai bune soluţii de natură legislativă, să putem să prevenim.

Acesta este rolul nostru, să facem legi bune. Dacă noi constatăm că legislaţia nu este suficientă, că nu este bună, că nu este clară, că nu poate fi aplicată corespunzător, atunci trebuie să intervenim. Acesta cred eu că este sensul prin care dorim o comisie de anchetă ca mai departe să avem concluzii care să stea la baza îmbunătăţirii legislaţiei.

În consecinţă, stimaţi colegi, cred că este de datoria noastră să înfiinţăm o asemenea comisie de anchetă.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Domnul Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Doamna preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi deputaţi,

Eu vă mărturisesc că rămân surprins de modul cum punem probleme sau probleme care apar sigur în societatea românească trebuie să le...

Domnul Mircea Duşa (din bancă):

De ce să fiţi surprins?

Domnul Valeriu Tabără:

Vă spun eu de ce trebuie să fim surprinşi, domnule deputat, dacă chiar vreţi să v-o spun. Să fim surprinşi întotdeauna de prostie. Şi primul lucru care ar trebui să ne dea de gândit este prostia acestui termen etnobotanic. Vă rog să vă uitaţi foarte bine ce înseamnă etnobotanic. Un singur om a scris despre ce înseamnă tradiţiile legate de plante şi acesta este marele doctor şi specialist în domeniul etnologiei, Valeriu Butură. Din păcate, nu mai este azi.

Etnobotanica înseamnă altceva decât ceea ce s-a făcut tot dintr-o prostie, iar noi nu facem aici decât să facem publicitate la ceva care nu poate fi blocat. Eu predau plantele medicinale de 40 de ani.

Vreau să vă spun că oricât ai încerca, sunt cel puţin 1700 de specii care pot fi folosite oricând pentru ceea ce nu trebuie să fie făcut sau care sunt şi plante medicinale. Eu cred că problema numărul unu este cea a comisiei de specialitate, care ar fi putut să stea foarte bine de vorbă cu specialiştii în domeniu şi sunt, har Domnului, mulţi în această ţară cei care se ocupă special de plantele medicinale şi de plante aici, şi din punct de vedere ştiinţific, şi din punct de vedere al utilizării lor.

România nu duce lipsă de plante medicinale care după o anumită doză pot să fie toxice sau chiar mortale, inclusiv mentolul în stare pură, poate să fie mortal dacă-l iei într-o anumită cantitate sau îl foloseşti într-o anumită cantitate. Sunt şi alte plante precum: datura stramonium pe care o găsesc pe toate drumurile, nimeni n-o ia în calcul; cannabis stativa, care este sălbatic, cu sutele de hectare în Bărăgan, nimeni n-o ia în seamă; macul roşu pe care-l găsiţi în grâu, oriunde, îl poţi opri? Nu.

Cred că problema este de un alt tip: să găsim acele soluţii ca legile noastre să fie într-adevăr aplicabile, folosibile şi sigur, să fie monitorizate ca lumea şi să se regăsească. Nu poţi exclude plantele medicinale dintr-o structură comercială, sigur, în reţeaua bine organizată.

Dacă facem ceea ce am făcut în urmă cu câţiva ani, atunci când a fost atacul în Afganistan şi vă redau, pentru că am intervenit la vremea aceea şi am spus că este incredibil ce publicitate putem facem unor droguri foarte puternice. Două zile, pe două posturi de televiziune, s-a plâns de mila celor care consumau heroină şi opium în România. După două zile au dispărut toate emisiunile şi m-am întrebat atunci: nu cumva pe anumite reţele aceşti oameni au fost aprovizionaţi fără să se ştie?

Or, această chestiune pe care o facem aici nu este decât o publicitate absolut nelalocul ei faţă de un domeniu care ar putea să fie foarte uşor reglementat prin legislaţie, printr-un dialog cu specialiştii şi găsite acele soluţii, nu noi, politicienii, vom găsi soluţii. Noi găsim soluţia unei dezbateri politice cu rol şi cu ţintă publicitatea pentru ceva ce n-ar trebui să fie.

Asta este problema şi nu cred că o comisie de anchetă şi costurile unei comisii de anchetă pe o astfel de problemă sunt necesare. Este necesar însă un dialog cu specialiştii pentru a găsi cele mai bune soluţii în ceea ce priveşte folosirea sau nefolosirea, lăsarea într-un anumit fel restricţionată sau liberă a acestor plante. Pentru că, vă repet, şi mătasea de porumb dacă o iei şi o fumezi foarte mult are probleme şi-ţi creează probleme. Nu numai asta. Sunt 1700 de specii, oameni buni, care pot să aibă această utilizare care merge de la utilizarea medicinală şi până la acea care are anumite efecte, sigur, negative asupra organismului.

Asta este problema. Ne ducem într-o zonă în care urmează publicitatea sau este raţionamentul pe care-l găsim în comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului cu specialişti de bună calitate pe care îi are România în domeniu şi să rezolvăm problema altfel decât cea a publicităţii pe care, din păcate, o facem de ani de zile, cu rost sau fără rost, în acest domeniu. Noi contribuim la ceea ce fac copiii şi tinerii noştri, noi, oamenii publici, şi uneori mass-media. Îmi cer scuze pentru această intervenţie, dar este a unui om care lucrează cu aceste plante, repet, de 40 de ani, de când sunt cadru didactic.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Suntem în cadrul dezbaterilor generale. Era înscris domnul Olosz şi domnul Zoicaş şi după aceea domnul Ioan Oltean.

Domnul Olosz Gergely:

Mulţumesc.

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi susţinem în continuare că această problemă trebuie dezbătută în comisia de specialitate. Tocmai de aceea o colegă de-a mea a semnat această iniţiativă. Retragem semnătura dânsei de pe iniţiativă.

Vă mulţumesc.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Nu poate liderul de grup sau viceliderul de grup să vorbească în numele colegei noastre. Dacă doreşte colega noastră să-şi retragă semnătura, poate să vină la acest microfon, dar chiar şi dacă şi-o retrage, numărul deputaţilor în continuare este suficient. O să las dezbaterile generale şi pe urmă o să intru din nou pe procedură.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Zoicaş.

Domnul Gheorghe Zoicaş:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Aş vrea să reamintesc doamnei deputat Aura Vasile că în urmă cu un an am încercat să formez o comisie de anchetă în ce priveşte poluarea remanentă care afectează speranţa de viaţă pentru Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna. N-am reuşit într-un an de zile ca această comisie să poată să fie propusă pe ordinea de zi a Biroului permanent.

Din păcate, mi s-a spus că nu dispunem de logistica necesară. Aş sugera ca, referitor la această comisie, să fie înfiinţată o comisie de anchetă interministerială, compusă din membri din ministerele de resort: agricultură, sănătate, administraţie, educaţie, pentru că acolo sunt specialişti. Şi atunci Parlamentul nu ar mai deveni un anchetator al lucrurilor care depind mai mult de ministerele de resort.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Ioan Oltean.

Domnul Ioan Oltean:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să observaţi că s-a trecut cu foarte multă uşurinţă peste câteva chestiuni procedurale, intrându-se în fondul analizei acestei hotărâri. Sediul materiei în ce priveşte constituirea unei comisii de anchetă este şi art.75 care spune că la cererea unui minim de 50 de deputaţi din cel puţin două grupuri parlamentare, Camera Deputaţilor va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă şi că prevederile art.39-58 şi ale art.72 alin.(2)-(5) fiindu-le aplicabilă.

Mergem la art.72 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alin.(2), şi v-aş ruga să mă urmăriţi cu atenţie: prin hotărârea Camerei Deputaţilor se vor indica denumirea şi obiectele comisiei, precum şi componenţa acesteia.

Vă rog să observaţi, doamna preşedinte, că hotărârea pe care Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a înaintat-o nu cuprinde acest element fundamental.

Mai mult, art.72 alin.(2) spune: "Componenţa comisiei şi biroul acesteia se stabilesc la propunerea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică iniţială a Camerei Deputaţilor."

Acest lucru nu se stabileşte în plenul Camerei Deputaţilor, cum a spus doamna vicelider PSD, acest lucru se stabileşte în prealabil şi în momentul când hotărârea este adusă în faţa plenului Camerei Deputaţilor, aceste elemente sunt deja definite, sunt stabilite şi nu negociate în plenul Camerei Deputaţilor. De data aceasta, suntem în faţa unei excepţii şi nu a unei reguli.

De aceea, doamna preşedinte, eu propun retrimiterea acestei hotărâri către Comitetul liderilor grupurilor parlamentare pentru a negocia şi a cădea de acord asupra acestor aspecte şi abia pe urmă ea să fie supusă atenţiei pentru dezbaterea în fond.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă spun la vot propunerea de trimitere către...

Doamna Aura Vasile, vă rog, pe acelaşi subiect, propunerea domnului Ioan Oltean?

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

O să fim de acord cu trimiterea acestei hotărâri în discuţia liderilor grupurilor parlamentare, dar vreau să fac următoarea remarcă: în momentul în care Grupului Partidului Democrat Liberal ceva nu îi convine, apelează imediat la regulament citind virgulă şi mai departe. În momentul în care vor să calce în picioare regulamentul, teoretic se exprimă de maniera: vreţi chiar să respectăm tot?

Domnule deputat, vă aduc aminte că în toate comisiile de anchetă care au fost realizate de la începutul acestei legislaţii, propunerile de deputaţi care fac parte din această comisie s-au făcut de la acest microfon imediat după ce a fost adoptată hotărârea. Vă rog să citiţi stenogramele. Şi, doamna preşedinte, cu acceptul dumneavoastră, cinci secunde. Probabil că declaraţiile politice din timpul anumitor campanii electorale când se spunea de acest partid că este de acord cu folosirea drogurilor uşoare, face ca astăzi să auzim astfel de declaraţii politice ale acestui grup parlamentar.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Ioan Oltean, de trimitere către...imediat, vreau să supun la vot ceea ce a propus domnul deputat, trimitere către Comitetul ordinii de zi şi liderilor de grup a acestui proiect spre analiză.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 2 voturi.

Abţineri? O abţinere.

Mulţumesc.

Intervenţia domnului deputat, vă rog.

Domnul Horia Cristian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea este un pic depăşită, dar, în orice caz, vreau să vă atrag atenţia că a existat un proiect de lege care a fost trecut prin comisiile de specialitate şi a avut aviz favorabil. El a fost respins în plen pe motivul că Guvernul are o ordonanţă pe acest subiect. Îmi cer scuze, este la promulgare.

Diferenţa esenţială între cele două acte normative este aceea că în proiectul de lege se specifică că această listă de plante numite etnobotanice greşit, cum spune domnul deputat Tabără, are dreptate, lista acestor plante poate fi actualizată prin ordin de ministru; spre deosebire, ordonanţa presupune o nouă şi o nouă ordonanţă de fiecare dată.

Deci, lucrurile nu sunt deloc simple şi cred că este absolut necesar ca acest Parlament să-şi întrebuinţeze instrumentele pe care le are la îndemână şi să controleze activitatea Executivului, pentru că nu este o chestiune atât de simplă, este o chestiune extrem de complicată şi aici vorbim de lucruri, vorbim de comerţ cu plante care produc efecte halucinogene şi dacă ar produce numai efecte halucinogene, ar fi OK, că fiecare face ce vrea la el acasă. Problema este că ele induc probleme de sănătate şi probleme sociale deosebite.

Şi de aceea cred că este rolul acestui Parlament să se aplece asupra acestei probleme şi să înfiinţeze această comisie de anchetă.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru administraţie. Cine prezintă raportul?

În ce calitate doriţi să interveniţi?

Domnul Ion Călin:

Domnul Ion Călin mă numesc, doamna preşedinte, sunt vicepreşedintele Comisiei pentru administraţie.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, prezentaţi raportul. Mulţumesc.

Domnul Ion Călin:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi cel al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţilor naţionale.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul diminuării procentului deţinut de cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale de la 20%, cât este în prezent, la 15% privind dreptul acestora de a folosi limba maternă în relaţia cu autorităţile administrative.

Vreau să vă spun că, în urma dezbaterilor la nivelul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, s-a adoptat respingerea propunerii legislative.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

În cadrul dezbaterilor generale, intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Nu sunt.

Comisia propune respingerea.

Rămâne pentru votul final.

Proiectul Legii privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, domnul Sebastian Vlădescu. Vă rog.

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu (ministrul finanţelor publice):

Bună ziua!

Am plăcerea să prezint astăzi, în faţa Parlamentului, Proiectul Legii responsabilităţii fiscal-bugetare.

Principalele obiective ale acestei legi sunt: asigurarea predictibilităţii şi stabilităţii politicii bugetare prin adoptarea de către Parlament a elementelor-cheie ale strategiei fiscal-bugetare pe termen mediu; asigurarea şi menţinerea disciplinei fiscal-bugetare; îmbunătăţirea transparenţei şi sustenabilităţii pe termen mediu şi lung a finanţelor publice.

Legea are reglementări care impun Ministerului Finanţelor Publice reguli fiscale numerice, şi am să menţionez:

• în primul rând, realizarea unui sold al bugetului general consolidat care să tindă către zero pe durata unui ciclu economic; o rată anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului general consolidat care să fie menţinută sub rata anuală de creştere nominală a produsului intern brut, prognozată pentru anul bugetar respectiv, până când soldul preliminat al bugetului general consolidat va înregistra un surplus;
• o rată anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului general consolidat ce va fi cel mult egală cu rata de creştere nominală a produsului intern brut;
• în cazul în care se majorează cotele de impozitare, creşterea nominală a cheltuielilor totale ale bugetului general consolidat va fi cel mult egală cu creşterea nominală a veniturilor bugetare, fără a duce la o deteriorare a soldului bugetului general consolidat.

De asemenea, există reguli privind disciplina bugetară, care impun ca pe parcursul exerciţiului bugetar creditele bugetare aprobate pentru cheltuieli de investiţii, să nu poată fi virate şi utilizate pentru cheltuieli curente.

Obligativitatea de a prezenta, pentru orice fel de iniţiativă legislativă de politică publică, măsură de politică publică a cărei adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, a unei estimări a impactului bugetar.

Interdicţia promovării de acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de încetarea mandatului Guvernului, cheltuieli care pot să conducă la creşterea cheltuielilor de personal în sectorul bugetar; cheltuielile de personal totale ale bugetului general consolidat nu pot fi majorate pe parcursul unui an bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.

Într-un an bugetar nu pot fi aprobate mai mult de două rectificări bugetare, iar în primele şase luni nu poate fi promovată nicio rectificare bugetară.

Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice şi pentru plata contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene.

Realocarea unei sume bugetare cu destinaţie specială unor ordonatori principali de credite sau unor sectoare economice nu este permisă.

Alocările de fonduri bugetare pentru ordonatorii principali de credite pot fi făcute doar prin proiectul anual al Legii bugetului.

De asemenea, se introduce elaborarea strategiei fiscal-bugetare ca etapă distinctă în procesul de elaborare şi implementare a politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, prin care se vor aproba plafoane pe termen mediu pentru anumiţi indicatori bugetari, respectiv cheltuieli de personal, soldul bugetului general consolidat.

Există reglementări privind îmbunătăţirea transparenţei finanţelor publice. Se face un raport semestrial şi final. Şi, de asemenea, se înfiinţează un Consiliu fiscal independent, care va avea drept atribuţii analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări asupra prognozelor macroeconomice, analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări asupra strategiei fiscal-bugetare, evaluarea performanţelor fiscal-bugetare ale Guvernului, în raport cu obiectivele şi priorităţile strategice specificate în strategie.

În aceste condiţii, susţin promovarea, în regim de urgenţă, a Legii responsabilităţii fiscale.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Raportul din partea comisiei?

Domnule deputat Ialomiţianu, vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Raport asupra Proiectului Legii responsabilităţii fiscal- bugetare.

Cu Adresa nr.PL-x 65/8 martie 2010, Biroul permanent, conform art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a sesizat, în procedură de urgenţă, pentru examinarea şi avizarea în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cu Proiectul Legii responsabilităţii fiscal-bugetare.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere: avizul Consiliului Legislativ, cu observaţiile şi propunerile primite cu Adresa nr.1/4.01.2010, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, precum şi avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La dezbaterea proiectului, au participat, în conformitate cu prevederile art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Gheorghe Gherghina, secretar de stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, şi doamna Ioana Burlă, director general, precum şi doamna Liliana Pecheanu, şef serviciu în cadrul aceluiaşi minister.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 3.03.2010.

La lucrările comisiei au participat 19 deputaţi, din totalul de 35 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi a art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii Legii responsabilităţii fiscal-bugetare în şedinţa din data de 24 martie 2010, comisia propune spre dezbaterea şi adoptarea în plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, cu amendamentele admise, cuprinse în Anexa nr.1, şi respinse, prevăzute în Anexa nr.2.

Propun 10 minute pentru dezbateri.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Pe procedură, doamna Aura Vasile.

Pe urmă intrăm în cadrul dezbaterilor generale, cu câte o intervenţie din partea fiecărui grup parlamentar.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Am să vă rog, şi am să rog pe vicepreşedintele Comisiei pentru buget-finanţe să reconsidere timpul de 10 minute, în condiţiile în care este ştiut că este o lege importantă, este o lege care este aşteptată de mediul de afaceri, şi nu numai, de peste un an. Iniţial, se hotărâse să avem o şedinţă specială numai pe această lege.

10 minute cred nu sunt suficiente ca fiecare grup parlamentar să poată să-şi spună punctul de vedere legat de această lege, care ştim că este aşteptată de FMI şi care are termen: 31 martie a.c.

De aceea, rog să se reconsidere timpul, înainte ca dumneavoastră să supuneţi votului.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, noi suntem în următoarea procedură: în cadrul dezbaterilor generale, fiind pe procedură de urgenţă, intervenţiile sunt câte una din partea grupurilor parlamentare, fără limită de timp, deci, ca să ne lămurim.

Dezbaterilor generale, facem noi, dintr-un reflex dăm un timp alocat dezbaterilor, şi vorbim pe urmă de dezbaterea pe articole, căreia, într-adevăr, trebuie să i se acorde un timp.

Şi, dacă sunteţi de acord, timpul propus de comisie, pe articole, era de 10 minute.

Dacă sunteţi de acord cu această propunere?

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 3voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Avem o primă intervenţie. Vă rog, domnule deputat, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Lakatos Petru:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este un proiect de lege destul de important şi ţin să menţionez că sunt de acord cu expunerea prezentată de domnul ministru al finanţelor publice, dar, totuşi, aş dori să nuanţez un pic, pentru că, din titlul iniţial, care era "Legea responsabilităţii fiscale", a devenit, pe parcursul, cum a trecut de la Guvern la Senat, şi de la Senat la Camera Deputaţilor, "Legea responsabilităţii fiscal-bugetare", şi aşa este corect. Ţin să menţionez faptul că asemenea lege a fost adoptată în toate ţările recent aderate sau intrate în Uniunea Europeană. Deci, este o recomandare, să zic aşa, a forurilor Uniunii Europene. Aşadar, ne înscriem şi noi în acest trend.

Bineînţeles, studiind respectivele prevederi, cum au fost aplicate în Ungaria, în Cehia, am făcut câteva amendamente şi mă bucur că atât ministerul, cât şi comisia au fost de acord cu ele.

Totuşi, au rămas două poziţii în care avem, sau cel puţin eu propun altă soluţie. Când o să ajungem la amendamentele respective, o să şi argumentez de ce.

În ceea ce priveşte acest consiliu care se formează. Practic, ar trebui să fie ceva asemănător Curţii de Conturi, numai că îşi spune punctul de vedere premergător, şi nu după, deci cum le place acum unora să spună "ex-ante" faţă de "ex-post".

Reglementările de aici, dacă se traduc în viaţă, aşa cum sper eu că se va întâmpla, atunci vor duce la îmbunătăţirea activităţii în domeniul bugetar, şi sper că va fi urmată şi de prevederi care din punct de vedere fiscal vor duce la îmbunătăţirea activităţilor. Pentru că aici fiscalitatea este prezentă doar la timpul viitor; deci, când se vorbeşte de elaborarea strategiei fiscal-bugetare, dar reglementările prevăzute în acest proiect de lege se referă mai mult la bugetul de stat şi la bugetele locale.

Propun, şi Grupul parlamentar al UDMR va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, noi fiind, aşa cum aţi auzit, Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este cel mai important proiect pe partea bugetar-fiscală din acest an. El răspunde cerinţelor Fondului Monetar Internaţional.

Sigur că nu este o lege perfectă, şi probabil că va fi combătută, să spun aşa, de către cei care urmează să mai ia cuvântul. Însă pe parcurs ea poate să fie corectată, dar astăzi trebuie votată, deoarece trebuie să ne încadrăm, aşa cum au spus antevorbitorii mei, până la 31 martie, cu această lege, ca ea să fie publicată în Monitorul Oficial.

Aşteptăm sprijin şi din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, deoarece un proiect de lege similar a fost depus la Senat, semnat şi susţinut de foarte mulţi parlamentari din Partidul Social Democrat, care vizează, în esenţă, aceleaşi principii, cele şase principii: al transparenţei, stabilităţii, responsabilităţii fiscale, echităţii, eficienţei şi gestionării eficiente.

În consecinţă, Grupul parlamentar al PDL va vota acest proiect de lege şi aşteptăm susţinerea şi celorlalte grupuri parlamentare.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Viorel Ştefan, din partea Grupului parlamentar al PSD + PC.

După aceea, domnul deputat Eugen Nicolăescu.

Domnul Viorel Ştefan:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt de acord cu ceea ce s-a spus de la acest microfon. Este o lege foarte importantă.

De mai bine de o jumătate de an discutăm despre necesitatea adoptării acestei legi, despre faptul că este un criteriu asumat, în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, care, iată, astăzi suntem în 30 martie, mâine este 31 martie, este ultima zi în care mai poate fi adoptată această lege.

Ceea ce nu înţeleg eu, însă, nu înţeleg de ce ne aflăm, pe ultima sută de metri, în faţa unui proiect de lege care suportă multe discuţii, din punct de vedere al constituţionalităţii unor prevederi, din punct de vedere al armonizării prevederilor din această lege, cu prevederile legale cu caracter general în domeniul fiscal-bugetar, şi, mai ales, de ce regăsim un "potop" de texte ambigue.

Foarte rar mi-a fost dat să întâlnesc, în experienţa mea parlamentară, un text de lege cu atât de multe ambiguităţi, plecând de la definiţii. Sigur, înainte de definiţii avem un capitol de principii foarte generoase şi foarte frumos scrise, dar din momentul în care intrăm în definiţii, intrăm în zona de ambiguitate.

Vorbim de "strategia fiscal-bugetară" ca un document de politici publice, care devine "de referinţă", în tot ce urmează a se întâmpla în materie în România. Dar nu spune legea care este valoarea juridică a acestui document.

Cum poate Ministerul de Finanţe să ia nişte măsuri legale, referindu-se la nişte repere dintr-un document a cărui valoare juridică nu o ştim? Nici despre strategia fiscal-bugetară, nici despre cadrul macroeconomic, care devin repere obligatorii, legea nu spune ce valoare juridică au aceste documente?

Vorbim despre înfiinţarea unui Consiliu fiscal! Stimaţi colegi, nimic nou sub soare!

Când s-a înfiinţat Comisia Naţională de Prognoză, raţiunea înfiinţării unui astfel de organism a fost aceeaşi: să fie cineva deasupra oricărei influenţe de natură partinică sau, ştiu eu, de orice natură vreţi dumneavoastră, care să dea reperele macroeconomice de perspectivă, pe baza cărora să se poată face proiecţii bugetare, pe baza cărora să se fundamenteze politicile publice.

Ce s-a întâmplat între timp? Am adus Comisia Naţională de Prognoză la statutul de anexă a Ministerului de Finanţe. Nu de puţine ori ne-a fost dat să vedem reprezentantul legal al Comisiei Naţionale de Prognoză ducând mapa ministrului de finanţe în faţa Parlamentului, şi acum simţim nevoia să înfiinţăm altceva, din aceeaşi raţiune.

Dar, ce înfiinţăm? Un Consiliu fiscal, despre care nu ştim ce este? Se spune că este "o autoritate independentă".

Vă rog să consultaţi Constituţia! Constituţia nu vorbeşte, nu regăsim această sintagmă în Constituţia României: "autoritate independentă".

Constituţia vorbeşte de "autoritate administrativ-autonomă", care poate lua fiinţă exclusiv prin lege organică. Iar Guvernul vine şi ne spune că vine cu o lege ordinară şi înfiinţează o entitate care se numeşte Consiliu fiscal, cu statut de autoritate independentă, fără să ne spună dacă are personalitate juridică sau nu, deşi vorbeşte de un reprezentant legal al acestui consiliu.

Păi, dacă este reprezentant legal, înţeleg că ar trebui să aibă personalitate juridică, ar trebui să fie ordonator de credite ş.a.m.d. Am intrat într-o zonă total neclară. Cum va fi aplicată această lege, eu nu înţeleg. Rămâne o problemă.

Vorbim despre principiul transparenţei, foarte frumos! Dar, legea ştiţi ce spune? Deşi la dezbaterea pe marginea Legii bugetului, vă amintiţi, colegii din arcul guvernamental de multe ori mi-au spus: "Vom reglementa problema transparenţei în legătură cu modul de cheltuire a fondurilor când vom discuta Legea responsabilităţii fiscale şi vom introduce acolo prevederi că va veni Guvernul să informeze Parlamentul, să raporteze în legătură cu modul în care se cheltuiesc fondurile publice".

Nu regăsim nicăieri, în acest proiect de lege, o frază, o propoziţie simplă din care să rezulte că cineva raportează Parlamentului, în schimb găsim foarte multe texte unde se spune că Ministerul de Finanţe va pune pe site-ul instituţiei informaţiile relevante în domeniu: rapoarte trimestriale, semestriale ş.a.m.d.

Nu vă supăraţi, pe site-ul Ministerului de Finanţe aţi pus şi situaţia cu rambursările la t.v.a., şi nimeni nu poate să acceseze acolo, pentru că îi lipseşte o cifră ca să poată accesa. Sunt tot felul de formule ca o chestiune care se declară transparentă să devină total opacă! Probabil, asta se doreşte.

Într-un regim democratic, în faţa Parlamentului se face dezbaterea publică asupra modului în care se cheltuieşte banul public.

Vorbim despre restrângerea posibilităţii de a se rectifica bugetul prin ordonanţe de urgenţă. Dar legea nu spune nici pe departe aşa ceva. Limitează numărul de rectificări, dar rămâne, în continuare, un instrument excepţional, la dispoziţia Guvernului, de a-şi autoaproba limitele de cheltuieli prin ordonanţe de urgenţă.

Ce fel de responsabilitate fiscală este aceasta? În contul cui este?

Mai mult decât atât, vă întreb eu: o fi constituţional, ca printr-o lege să reglementăm instrumente prin care Ministerul Finanţe şi Guvernul pot bloca procesul legislativ?! Că spuneţi că nu se poate adopta nimic fără fişă financiară, pe care s-o aprobe Ministerul de Finanţe.

Întrebarea este: cine o face? Pe Legea nr.500 erau obligaţi în contul Ministerului de Finanţe.

Aici, veniţi şi lăsaţi, aşa, ambiguitate, ceea ce ne va aduce în situaţia în care niciun parlamentar nu va putea să întocmească o fişă financiară care să fie aprobată de Ministerul de Finanţe, pentru că informaţiile sunt la Ministerul de Finanţe, nu la noi.

Şi mergem până acolo încât m-au întrebat şi reprezentanţi ai presei, în cursul dimineţii: ce înseamnă responsabilitate solidară politică? Este sancţiunea supremă pe care un membru al Guvernului o poate primi pentru încălcarea acestei legi.

N-am auzit în viaţa mea, n-am ştiut să răspund la această întrebare. Mai mult decât atât, am aflat că cei din presă au pus această întrebare mai multor colegi de-ai noştri, chiar din arcul guvernamental, şi nimeni nu ştie să răspundă ce sancţiune prevede această lege pentru un ministru care încalcă prevederile ei. Nu scrie în lege! Unde este responsabilitatea fiscală? Nu se regăseşte nicăieri.

Mai mult decât atât, vreau să vă spun că este text de Constituţie: art.138, paragraful (5), spune: "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără existenţa unei surse". Sursa înseamnă plafonul de cheltuială pe care îl aprobă Legea bugetului, da?

Ce credeţi că spune Legea responsabilităţii fiscale? Cei care depăşesc plafoanele de cheltuială vor fi sancţionaţi administrativ.

Păi, dacă citim invers acest text, înseamnă că s-a dat liber la depăşirea plafoanelor, s-a dat liber la restricţia pe care a introdus-o Constituţia.

Haideţi să ne hotărâm. Mergând mai departe, se spune că, pe timpul cercetării administrative, cel care depăşeşte plafonul este suspendat din funcţie. Dar eu aş vrea să vă informez că s-ar putea să ne aflăm în situaţia în care cel care depăşeşte plafonul să fie un ales public, un primar care este în exercitarea unui mandat pe care i l-au dat cetăţenii, şi legea nu spune cine poate să-i suspende acest mandat?

Unde scrie, domnule preşedinte - lider de grup? (Discuţii suprapuse.)

Nu! Scrie aici, în lege, că se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor cine suspendă un astfel de mandat.

Stimaţi colegi, ne aflăm într-o situaţie în care..., sigur, mâine este ultimul termen. Astăzi vine reprezentantul, cel mai înalt executiv din Fondul Monetar Internaţional. Va trebui să raportăm "cu mândrie", că şi acest obiectiv este îndeplinit.

Noi nu vrem să vă împiedicăm s-o faceţi, dar vrem să se reţină că nu suntem părtaşi la acest "masacru" legislativ.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş fi vrut să încep, spunând că, în sfârşit, în Parlament discutăm un proiect de lege important.

Din păcate, aşa cum este prezentat acest proiect de lege, el nu este nici important, nu este nici necesar, şi această variantă propusă Parlamentului este inutilă şi arogantă, este o însăilare de intenţii impuse de Fondul Monetar Internaţional.

Sigur, eu cred că, dacă exista mai multă chibzuinţă, o parte din ceea ce se propune prin acest proiect de lege, se putea include într-o modificare a Legii finanţelor publice. Şi lucrurile erau simple, erau coerente şi găseam toate prevederile referitoare la finanţele publice într-o singură lege.

Aş mai spune, de asemenea, că prin acest proiect de lege se urmăreşte crearea unui alt organism care să trăiască din fonduri bugetare, care să mănânce banii publici, în situaţia în care, noi - pe toate canalele - reducem lefurile, reducem pensiile, dăm oamenii afară, că nu avem bani. Pentru unii avem, pentru alţii nu avem!

Aş vrea, de asemenea, să se mai remarce faptul că unele din instituţiile care trebuie să dea reprezentanţi în viitorul Consiliu fiscal sunt în conflict de interese. Ele sunt în situaţia în care centrează şi dau cu capul. Cred că, din punct de vedere juridic, avem o mare problemă în acest capitol.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Prin acest proiect de lege, vi se limitează dumneavoastră dreptul de a mai face amendamente la Legea bugetului, prin care doriţi să se suplimenteze, sau să aloce raţional o serie de sume pentru colegiile în care aţi fost votaţi. Dacă citiţi bine proiectul de lege şi cu multă atenţie, veţi vedea că acest lucru nu se va mai putea face.

Lucru şi mai grav, este faptul că printr-o serie de prevederi din acest proiect de lege, se limitează tocmai autonomia administraţiei publice locale, care cred eu că este în totală neconcordanţă cu prevederile constituţionale.

Aş mai spune, de asemenea, că acest proiect de lege ar fi trebuit să aibă şi avizul Curţii de Conturi, aşa cum prevede Constituţia atunci când facem modificări în structurile guvernamentale.

Şi ultima idee pe care vreau să o spun este că noi, reprezentanţii Grupului parlamentar al PNL, am făcut multe amendamente prin care am dorit să corectăm unele aspecte, pentru că, oricum, textul este atât de confuz, este atât de prost scris, încât nu va putea fi aplicat şi va rămâne o simplă declaraţie politică.

Din păcate, toate aceste amendamente au fost respinse fără niciun fel de argumentaţie. Dar, ca să vă dovedim buna noastră credinţă, ca să vedeţi că vrem să construim, şi nu să demolăm, cred că cea mai bună soluţie, în acest moment, este ca proiectul de lege să fie retrimis la comisie, unde să se discute serios, pe îndelete, să se reia toate argumentele care au fost spuse, să se revadă toate propunerile care au fost făcute, să se încerce să se creeze un cadru coerent, un cadru prin care toate prevederile legale în vigoare să fie armonizate şi, după aceea, evident, să venim în faţa plenului şi să adoptăm un proiect de lege care să poată fi, aşa cum începusem, important.

În consecinţă, doamna preşedinte, grupul nostru parlamentar vă propune retrimiterea raportului la comisie, pentru două săptămâni, şi după aceea să facem o analiză serioasă, şi să venim cu un proiect de lege în plen care să fie, cred eu, mai bun, şi care să facă ordine în finanţele publice.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Nicolăescu.

Pe procedură, mai întâi, doamna deputat Aurelia Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Plecând de unde a finalizat colegul meu din Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, pe propunerea făcută, de retrimitere, grupul meu parlamentar solicită ca şi completare la întrebări, următoarele: Consiliul fiscal este constituit în baza art.117 alin. (3) din Constituţie. Acolo se spune că numai în baza unei legi organice.

Dorim ca să se facă adresă la Consiliul Legislativ şi să ne interpreteze ce votăm: o lege organică sau o lege ordinară.

De asemenea, în lege nu este foarte bine stipulat sau explicată "declaraţia de răspundere". Faţă de cine este opozabilă, cine şi cum vine să răspundă faţă de această declaraţie.

De asemenea, am să specific că acest proiect de lege nu are avizul Comisiei permanente pentru administraţie publică locală, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat de la acest microfon, aşa cum este în lege, se limitează drastic atribuţiile administraţiei publice locale.

În aceste condiţii, doamna preşedinte, aş mai completa, şi nu în final, încălcarea flagrantă a regulamentului desfăşurării şedinţelor comisiilor permanente, atunci când a fost adoptat raportul care ne este prezentat astăzi, în condiţiile în care şedinţa s-a desfăşurat în timpul unei şedinţe de plen, fără avizul Biroului permanent al Camerei, în condiţiile în care s-a realizat majoritatea, în momentul în care un coleg a deschis uşa fără să îşi exprime niciun punct de vedere, în condiţiile în care, aşa cum vedeţi şi dumneavoastră, completarea raportului este aproape hilară, în condiţiile în care de la punctul 4 se sare la punctul 7, de la punctul 7 se sare la punctul 44.

După argumentele pe care le-am adus, alături de Grupul parlamentar al PNL şi Grupul parlamentar al PSD, solicit retrimiterea la comisie pentru punerea în acord a lucrurilor pe care le solicităm, în condiţiile în care nu ştim dacă astăzi votăm o lege organică sau ordinară.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

O scurtă precizare din partea domnului Ialomiţianu, pe subiectele ridicate şi, după aceea, vorbim.

Supunem la vot, întâi, domnule Nicolăescu.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vreau să informez că avem avizul Consiliului Legislativ, cu observaţii şi propuneri, şi am ţinut seama de aceste observaţii şi propuneri. Deci, noi avem aviz favorabil. Considerăm că nu este nevoie să retrimitem acest proiect de lege, el a fost discutat, toate amendamentele au fost discutate, aşa că, doamna preşedinte, vă rog să intrăm în dezbaterea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte, în afara discuţiilor pătimaşe, vreau să vă întreb de ce nu votăm electronic, aşa cum prevede Regulamentul...

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vă rog să pregătiţi cartelele...

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Numai o clipă!... pentru că nu s-a dat un vot al plenului ca să se schimbe sistemul de vot.

Deci, până acum, s-a votat, din punctul meu de vedere, neregulamentar. Măcar de acum încolo, haideţi, să respectăm Regulamentul.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Deci, o să vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Vă rog. Domnul Vainer.

Deci, există o propunere făcută de un grup parlamentar. După care, o să ia cuvântul şi grupul minorităţilor. Deocamdată, supun la vot ...

Deci, ca să fiu bine înţeleasă, nu încheiem dezbaterile generale. Nu despre asta vorbim. Există o propunere susţinută de două grupuri, pe care pur şi simplu... e de reîntoarcere la comisie, cu două... (Comentarii, discuţii.)

Vă rog, domnule Vainer.

Domnul Aurel Vainer:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi, deputate şi deputaţi,

Sigur, sunt într-o situaţie specială acum. În primul rând, eu vin şi dau glas mandatului primit de la grupul minorităţilor naţionale. Noi susţinem această lege.

Numărul doi. Acum, să spunem, cu partea mea de specialitate, în care am lucrat mult pentru mediul de afaceri, ştiu că am aşteptat de mulţi ani să devină posibilă predictibilitatea mediului de afaceri. Ea este legată esenţial de o planificare a bugetului pe mai mulţi ani, de elaborare şi adoptare a unui buget multianual.

Deci, această lege vine să introducă două lucru extrem de importante.

Trei. Să nu uităm un lucru: noi suntem într-un deficit bugetar major. Această criză este, în mare parte, reflectată în deficitul bugetar major al României de astăzi. Poate că, printr-o astfel de lege, am evita să intre România în situaţiile în care ne aflăm astăzi. Iată, sunt raţiuni pentru care susţin legea. Evident, ea poate suferi îmbunătăţiri, ca orice lege care se adoptă. Daţi-mi voie să-mi spun părerea: hai, să-i dăm drumul, s-o votăm, şi apoi avem timp să mai lucrăm la ea. Altfel, boală lungă... ştiţi ce înseamnă.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Aveţi cartelele pregătite? Supun la vot propunerea făcută de doamna Aura Vasile, de întoarcere la comisie, cu termen două săptămâni.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 89 de voturi împotrivă, 53 pentru şi o abţinere.

Intrăm în dezbaterea pe amendamente.

La primul punct, titlul legii: "Legea responsabilităţii fiscal-bugetare". Nu sunt observaţii.

La punctul 1, sunt observaţii? Nu.

Punctul 2, care vizează art.1. Observaţii? Nu sunt.

Art.2, art.3, nu sunt amendamente.

La Cap.II nu sunt amendamente.

La art.4, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La Secţiunea a 2 - a "Obiective", observaţii? Nu sunt. Adoptată. (Discuţii din sală.)

Da, să se modifice şi numerotarea. Tocmai de aceea eu citesc articolele, ca să le putem urmări mai uşor aşa.

La art.5 nu sunt observaţii. Adoptat.

Domnule Nicolăescu, la art.5? Are un amendament respins. Vă rog să-l susţineţi. Da, aşa este, vizează lit.a) şi b), nu?

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Ne referim la punctul 2 din raport, la amendamente respinse, art.5 alin.(2) lit.b), propunem o reformulare, de fapt, a acestui articol, în sensul în care deficitul..., de fapt soldul bugetului general consolidat să nu mai se scrie "să fie aproape de zero pe durata ciclului economic", ci "care să poată fi finanţat pe durata ciclului economic", pentru că, altfel, se impune, prin acest text de lege, ca, în permanenţă, să nu putem să avem un deficit bugetar mai mare, în funcţie de politicile pe care le doreşte să le facă România, ci va trebui, în permanenţă, să ne ducem cu acest sold către zero, ceea ce nu cred că este corect şi nici economic, de asemenea.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul respins.

Votul este deschis, vă rog să votaţi.

97 de voturi împotrivă, 53 pentru şi o abţinere. Amendamentul a fost respins.

La Secţiunea a 3-a, art.6.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La Cap.III - "Cheltuieli bugetare".

Observaţii? Nu sunt.

Secţiunea I. Nu sunt.

La art.7. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.8, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.9, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.9 aveţi un amendament respins. Corect.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum este formulat textul în propunerea de lege, veţi ajunge la concluzia că, în situaţia în care există o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti care se referă la drepturi salariale, ea nu poate fi aplicată, pentru că legea interzice. Păi, eu cred că o hotărâre a instanţei judecătoreşti este obligatorie pentru toată lumea, inclusiv pentru Guvern chiar dacă astăzi vedem că Guvernul nu prea execută hotărârile judecătoreşti. Dar, măcar, haideţi, în textul de lege să facem coerenţă şi corectitudine.

Ca atare, după textul, aşa cum este trecut în proiectul de lege, noi considerăm că se poate adăuga următorul text: "...cu excepţia asigurării plăţilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, sau prin contracte colective de muncă", ceea ce, în mod normal, nu face decât să pună de acord ceea ce întâlnim în practică, cu posibilitatea legală de a se aplica ceea ce se găseşte în practică.

În consecinţă, vă rog, stimaţi colegi, să vă uitaţi bine la acest text şi să-l votaţi.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Întâi supun la vot acest amendament respins şi după aceea...

Domnule deputat, vă rog.

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă textul rămâne aşa cum este el în proiect şi nu se adoptă amendamentul propus de către colegul nostru Nicolăescu, vă atrag atenţia că textul este neconstituţional, pentru că se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi, în această situaţie, legea poate să fie atacată la Curtea Constituţională cu foarte mult succes.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

95 de voturi împotrivă, 57 pentru. S-a respins.

La art.9. Domnule Lakatos, aveaţi dumneavoastră o precizare.

Domnul Lakatos Petru:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Propun eliminarea amendamentului acceptat de comisie şi rămânerea la varianta iniţială a Guvernului, având în vedere următoarele: comisia spune în felul următor: "în ultimele 180 de zile înainte de data stabilită pentru alegerile parlamentare generale, în conformitate cu prevederile art.110 alin.(1) din Constituţia României..." şi textul curge mai departe.

În primul rând, alin.(1) nu vorbeşte despre 180 de zile, nici nu sunt 180. De regulă, sunt 90 de zile sau, în cazuri excepţionale, chiar mai puţin. Deci, nu ai de unde să ştii cu 180 de zile înainte.

De aceea, textul iniţial care spune aşa: nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului. Expirarea mandatului, în caz normal, cum vorbeşte şi Constituţia. Deci, aş prefera, dacă aţi fi de acord, să fim cu toţii de acord cu varianta iniţială, că este mult mai clară.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă supun la vot şi propunerea de a rămâne pe textul iniţial propus de Guvern. Votul este deschis.

Vă rog să votaţi.

La art.10, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.11, observaţii?

La art.11, domnule Nicolăescu? Vă rog.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

La art.11, după textul din proiectul de lege, vă propun un text nou, pe care să-l adăugăm, şi anume: "În cazul în care avizul Consiliului Fiscal este negativ, Ministerul Finanţelor Publice nu poate modifica prognoza veniturilor bugetare".

Eu cred că este necesar un asemenea text, pentru că, altfel, deşi se consideră la argumentul de respingere că este implicit, eu nu cred că este implicit un asemenea text, o asemenea prevedere, ci că ea trebuie scrisă explicit, pentru că, altfel, se poate întâmpla orice. Dacă noi nu reglementăm corect, atunci lăsăm loc la haos şi la abuz.

În consecinţă, cred că este necesară introducerea acestei prevederi.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă supun la vot această propunere.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

102 voturi împotrivă, 72 pentru, trei abţineri, a fost respins.

Art.12. Aveţi din nou amendament respins? Dar unde este domnul Nicolăescu? Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Aici, lucrurile sunt, dacă vreţi, din categoria celor confuze. Textul iniţial spune că "În termen de 30 de zile de la publicarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, Ministerul Finanţelor va publica prognoza..." şi aşa mai departe. Eu cred că, dacă o facem după ce se publică, o facem degeaba. Noi trebuie s-o facem înainte de prezentarea Legii bugetului de stat şi a celui al asigurărilor sociale de stat, în Parlament, ca să putem să avem o bază de discuţie şi în Parlament, când vin cele două proiecte de lege.

De aceea, propunerea pe care o fac de amendament, se referă la faptul de modificare a acestui text, şi anume: "Cu 30 de zile înainte de prezentarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, în Parlament, Ministerul Finanţelor Publice va elabora..." şi textul continuă. Numai aşa e logic acest articol. Altfel, este o însăilare de texte care nu are absolut niciun fel de relevanţă.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Să supun la vot.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

99 de voturi împotrivă, 75 pentru, s-a respins.

Art.11 este adoptat, neexistând alte observaţii.

Art.12, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.13, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.14, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.15, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.16, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.17, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.18...

Domnule Nicolăescu, vă rog frumos să fiţi atent!

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Aţi observat că am lăsat câteva amendamente fără să le susţin, considerând că textele iniţiale, cu inteligenţă, pot fi interpretate corect, dar la art.17 nu cred că putem să lăsăm fără să sancţionăm textul care a fost propus de Guvern.

O să citesc, totuşi, articolul, ca să fie lucrurile clare: "În cazul în care raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară constată o deteriorare a soldului previzionat al bugetului general consolidat faţă de ţinta avută în vedere la aprobarea bugetului anual cu mai mult de 0,5% din produsul intern brut, luat în considerare la elaborarea bugetului anual, şi această deteriorare nu se datorează înrăutăţirii semnificative a prognozei macroeconomice, Guvernul are obligaţia de a pune în aplicare măsuri adecvate pentru îndeplinirea ţintei privitoare la soldul bugetului general consolidat".

V-a trebuit un efort mare să înţelegeţi ce vrea această frază. Noi am citit-o de multe ori, ca să vedem ce se ascunde în spatele ei şi am constatat că numai în situaţia în care are loc o înrăutăţire se poate întâmpla ceva. Dacă are loc o îmbunătăţire, nu se întâmplă nimic. Eu cred că ambele situaţii trebuie tratate şi, de aceea, în amendamentul pe care vi-l propunem, noi spunem că Guvernul are obligaţia de a prezenta Parlamentului spre adoptare măsuri adecvate pentru îndeplinirea ţintei privitoare la soldul bugetului general consolidat. Altfel, facem o constatare şi nu se întâmplă nimic.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Am înţeles că spiritul acestui proiect de lege este tocmai pentru întărirea disciplinei, pentru întărirea responsabilităţii financiar-fiscale. Păi, dacă nu ducem până la capăt acest lucru, înseamnă că nu ne atingem obiectivul.

În consecinţă, reformularea pe care v-o propunem este tocmai în acest sens şi vă rog să o votaţi.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

115 împotrivă, 77 pentru şi două abţineri.

A fost respins şi acest amendament.

Articolul este adoptat.

La art.18, domnul Eugen Nicolăescu. Haideţi, cred că avem program şi mâine, toată ziua... Apropo, vreau să vă spun că, dacă nu adoptăm Legea responsabilităţii fiscale astăzi, Biroul permanent a aprobat ca mâine să avem program până la epuizarea...

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

... până la epuizarea parlamentarilor, doamna preşedinte!

Mă refer la poziţia 16 din raport, la amendamente respinse, şi anume vă propunem introducerea unui nou alineat. De ce? Pentru că, aşa cum este făcută varianta trimisă în Parlament, nu se înţelege cum se va adopta strategia fiscal-bugetară. Care va fi procedura care se va utiliza?

În consecinţă, cred că este nevoie să reglementăm acest lucru şi vă propun textul: "Strategia fiscal-bugetară se va discuta şi adopta în şedinţa comună a celor două Camere, potrivit Regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în baza raportului comisiilor reunite de buget-finanţe şi bănci".

În felul acesta, creăm procedura normală şi regulamentară de a adopta strategia fiscal-bugetară.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Votul este deschis.

Vă rog să votaţi.

120 voturi împotrivă şi 87 pentru, amendamentul a fost respins. Articolul a trecut.

Vă rog, domnule Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte, fiindcă se apropie ora stabilită pentru votul final, v-aş propune să continuăm până la finalizarea legii, după care să asigurăm votul, ca să putem să terminăm în această zi, măcar această lege.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile. Noi, oricum, avem aprobat şi mâine. Deci, nu este nicio problemă. Mâine ne revedem, că avem program toată ziua.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Noi dorim să se respecte programul stabilit de liderii de grup şi aprobat de Biroul permanent, în condiţiile în care, pe proiectul de lege, aşa cum dumneavoastră aţi început şi conduceţi dezbaterea, este foarte bine, în condiţiile în care avem tot timpul să finalizăm proiectul de lege.

Deci, vă rog să continuăm dezbaterea.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

La art.19, dacă sunt amendamente? Nu sunt. Adoptat.

Art.20. Amendamente nu sunt. Adoptat.

Art.21. Domnul Nicolăescu. Vă rog.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Art.21 alin.(5). Vă propunem un amendament prin care să se decidă că trebuie să existe şi un termen, pentru că, dacă nu punem un termen, atunci se va face iarăşi ce se va dori şi cum se va dori.

În consecinţă, textul pe care vi-l propunem modificat ia în consideraţie o perioadă de 6 luni de la prezentarea declaraţiei de conformitate cu principiile responsabilităţii fiscale, cu regulile fiscale şi cu strategia fiscal-bugetară de către Guvern. Pentru că, dacă nu facem acest lucru, s-ar putea ca Guvernul să vină peste doi ani, sau poate niciodată.

În consecinţă, cred că este nevoie ca şi Guvernul să ştie perioada la care trebuie să vină în Parlament să facă această declaraţie.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Votul este deschis.

Vă rog să votaţi.

95 de voturi pentru, 120 de voturi împotrivă şi o abţinere.

La art.21? Este adoptat.

La art.22, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.23. Amendamente? Vă rog.

O să consult liderii de grup. Am epuizat deja timpul alocat dezbaterii pe articole şi o să vă rog să luaţi o decizie cât timp susţine domnul Eugen Nicolăescu amendamentul. Vă rog.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

De asemenea, şi amendamentul de la acest articol are în vedere două aspecte. Unu: să luăm în consideraţie nu numai înrăutăţirea prognozei indicatorilor, ci îmbunătăţirea semnificativă a prognozei indicatorilor macroeconomici, că în această situaţie se poate adopta o altă politică. Şi, de asemenea, dacă Ministerul Finanţelor Publice nu elaborează proiectul unei noi strategii fiscal-bugetare ce se întâmplă? Ei, în această situaţie, noi spunem, prin amendament, că ministerul este obligat în maxim 3 luni de la declaraţie să elaboreze un asemenea document, cu care să se vină în Parlament şi pe baza căruia să ştim ce avem de făcut mai departe.

În consecinţă, vă rog, stimaţi colegi, să luaţi în consideraţie bunul-simţ al acestui articol.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Votul este deschis.

Vă rog să votaţi.

Şi liderii de grup, între timp, au luat o decizie.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte, liderii de grup au hotărât ca un singur amendament de la respinse să fie prezentat pentru susţinerea plenului Camerei Deputaţilor, restul, supunându-ne Regulamentului, în timpul care a fost votat de plen.

Domnul Mircea Duşa va susţine un amendament de la respinse.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Când ajungem la articolul cu pricina, amendamentul până una alta a fost respins şi de către plen, deci art.23 este adoptat.

La art.24, amendamente respinse. Observaţii nu sunt.

Adoptat.

Art.25, observaţii? Nu sunt. Adoptat. (Vociferări.)

Liderii de grup au stabilit altceva.

Art.26? Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.27? observaţii nu sunt. Adoptat.

Art.28. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.29. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.30. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.31. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.32. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.33. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.34. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.35 " Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.36. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.37. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.38. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.39. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.40. Observaţii? Da. Un amendament respins. Domnul Mircea Duşa.

Domnul Mircea Duşa:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că, la dezbateri generale, colegii mei au făcut observaţiile de rigoare. Doar o mică paranteză legat de acest proiect de lege, care, de fapt, nu reglementează nimic, ci înfiinţează încă cinci funcţii de demnitar.

Aşa cum ştim, cel mai important buget în statul român este bugetul statului şi bugetele locale.

Din nou vorbim de descentralizare, de creşterea autonomiei administrative a unităţilor administrativ teritoriale şi atunci când elaborăm proiecte de lege, nu avem în vedere acest lucru.

De ce, din acest consiliu, nu poate să facă parte şi un reprezentant al asociaţiilor administraţiei locale. Amendamentul meu era în acest sens, de a mări acest consiliu cu o persoană sau două şi aceste persoane să nu fie preşedinţi sau primari, dar să fie un specialist în domeniu, care este desemnat de către reprezentanţii administraţiilor locale. După bugetul de stat, repet, cele mai importante sunt bugetele locale şi să dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

Nu ştiu de ce s-a respins acest amendament, care este justificarea Ministerului Finanţelor, dar domnule secretar de stat şi domnule ministru, în ţara aceasta, cele mai importante decizii se iau la nivel local, de către colectivităţile locale. Şi nu le dăm importanţa cuvenită. Vorbim de descentralizare, dar ţinem totul la bugetul statului şi atunci, repet, când elaborăm proiecte de lege, ţinem puterea în mâna noastră, în loc s-o dăm celor care sunt aleşi de cetăţeni şi care gestionează activitatea în colectivităţile locale.

De aceea, am rugămintea să fiţi de acord, totuşi, cu acest amendament. El face numai bine, face în aşa fel încât cei din administraţia locală, atunci când se iau anumite decizii macroeconomice, decizii care privesc bugetul, să poată să se implice şi să-şi spună cuvântul. Repet faptul că nici n-aţi consultat administraţiile locale, deşi eraţi obligaţi de lege atunci când aţi elaborat acest proiect de lege.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Votul dumneavoastră poate fi exprimat acum. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul.

121 de voturi împotrivă, 94 pentru, 3 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Art.41? Nu sunt observaţii. Adoptat.

Art.42. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.43. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.44. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.45. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.46. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.47. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.48. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.49. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.50. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.51. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.52. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.53. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.54. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.55. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.56. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.57. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.58. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.59. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne pentru votul final.

Facem acum o pauză de câteva minute pentru a începe sesiunea de vot final.

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă.

Vă rog, stimaţi colegi, pentru că începe şedinţa consacrată votului final.

Rog şi secretarii de şedinţă să urmărească ordinea din sala de şedinţă.

Domnilor colegi,

Doamnelor colege,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă.

Domnul Tinel, vă rog să lăsaţi doamnele să ocupe locurile.

Avem două proiecte de lege pentru votul final.

Primul proiect este cel care se referă la modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Lege organică.

Suntem prima Cameră sesizată.

Astăzi este data la care se împlineşte şi termenul constituţional pentru dezbatere.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Votul dumneavoastră, domnilor colegi.

Cu 190 de voturi pentru, propunerea legislativă a fost respinsă.

Urmează să supun votului dumneavoastră legea a cărei dezbatere s-a terminat acum câteva minute.

Proiectul Legii privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Este lege ordinară.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Cu 135 de voturi pentru, 97 împotrivă şi o abţinere, proiectul de lege privind responsabilitatea fiscal-bugetară a fost adoptat. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

Astăzi noi am finalizat proiectul de Lege privind responsabilitatea fiscal-bugetară, care ar fi fost mâine pe ordinea de zi. În consecinţă, programul pentru mâine şi poimâine este cel al activităţilor în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Numai mâine, miercuri; joi este în teritoriu.

Ne revedem la ora 12,45, când o să aibă o intervenţie directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,15.