Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2010

  In memoriam - moment de solidaritate cu poporul polonez în urma accidentului în care şi-au pierdut viata preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, şi alţi demnitari şi cetăţeni polonezi.  

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.

*

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 201 de deputaţi, sunt absenţi 132 de deputaţi, din care şase participă la alte acţiuni parlamentare.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Înainte de a începe această şedinţă a Camerei Deputaţilor, aş vrea să spun câteva cuvinte despre evenimentele şi tragedia prin care trece Polonia în aceste zile.

După cum ştiţi, acum două zile, preşedintele republicii, domnul Lech Kaczynski, împreună cu alţi demnitari şi cetăţeni polonezi şi-au pierdut viaţa într-un accident aviatic. Printre alţii, în acel accident, şi-au pierdut viaţa şi 17 parlamentari polonezi.

Este un moment fără precedent în istoria recentă a Europei. Cu domnul preşedinte Kaczynski am avut plăcerea de a mă întâlni chiar anul trecut, mai precis în octombrie, în cadrul vizitei pe care dumnealui a efectuat-o în România.

Domnia sa a fost unul dintre cei mai convingători, integri şi neobosiţi promotori ai idealurilor şi valorilor care leagă naţiunile noastre surori.

În timpul mandatului domnului preşedinte Kaczynski, România şi Polonia au semnat un parteneriat strategic.

De aceea, în solidaritate cu naţiunea poloneză, vă invit ca, înainte de a începe lucrările noastre de astăzi, să păstrăm un moment de reculegere în memoria victimelor acestei tragedii.

 
     

(Se păstrează un moment de reculegere.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

În conformitate cu prevederile regulamentare, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor: ordinea de zi pentru şedinţele în plen de astăzi şi de mâine; programul de lucru pentru perioada 12-17 aprilie 2010; lista rapoartelor depuse în perioada 8-12 aprilie de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente, precum şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.

Acum vă propun să intrăm în ordinea de zi a noastră de astăzi.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în cadrul Operaţiunii Black Sea Harmony, semnat la Istanbul la 31 martie 2009 (rămas pentru votul final).  

Pct.2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în cadrul "Operaţiunii Black Sea Harmony", semnat la Istanbul la 31 martie 2009.

Dacă din partea iniţiatorilor? Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihail Vasile-Ozunu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale):

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Operaţiunea Black Sea Harmony" a fost iniţial o operaţiune naţională a Turciei din 2004 pentru contracararea riscurilor asimetrice din zona Mării Negre. Ulterior, datorită sporirii complexităţii şi a interesului sporit al Uniunii Europene şi al NATO pentru securizarea rutelor maritime, Turcia a adresat invitaţia de participare şi altor state riverane Mării Negre.

Drept urmare, Rusia şi Ucraina s-au adăugat acestei iniţiative în 2006 şi respectiv în 2007.

Având în vedere şi preocupările României pentru securitatea Mării Negre, la 31 martie 2009 s-a semnat la Istanbul un memorandum între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia în ceea ce priveşte schimbul de informaţii în legătură cu operaţiunea menţionată.

Având în vedere faptul că proiectul de lege pe care vi-l propunem şi textul memorandumului sunt în deplină concordanţă cu principiile dreptului internaţional şi cu legislaţia internă, vă adresez rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Fac precizarea că şi comisia a adoptat acest document în forma prezentată.

Dacă în cadrul dezbaterilor generale sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Nu sunt solicitări pentru intervenţii. Nu există nici amendamente. Prin urmare, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010 (rămas pentru votul final).  

Punctul 3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010.

Din partea Guvernului, domnul ministru Mihail Dumitru, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihail Dumitru (ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale):

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei 14 creează cadrul legal prin care, în perioada 2010-2013, se pot acorda ajutoare de stat în domeniul agricol şi forestier conforme cu art.87 şi 88 ale Tratatului de constituire a Uniunii Europene.

Ordonanţa 14 transpune, într-un cadrul general, formele de ajutor de stat prevăzute de către liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat în agricultură în perioada 2007-2013 şi prevederile Regulamentului 1857 privind aplicarea art.87 şi 88 în întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul agricol şi forestier.

Întrucât prin ordonanţa de urgenţă Guvernul nu a fost abilitat să reglementeze în afara sectorului agricol, proiectul de lege aduce unele amendamente care completează formele de ajutor de stat prevăzute în aceste două acte comunitare, astfel încât ajutorul de stat poate fi acordat şi pentru anumite forme în sectorul forestier, dar, de asemenea, prevede aplicarea Directivei nr.96/2003, care prevede posibilitatea acordării unei accize reduse în domeniul carburanţilor folosiţi pentru agricultură.

Amendamentele aduse acestui proiect de lege sunt în conformitate cu reglementările europene şi, în consecinţă, vă supunem atenţiei dumneavoastră şi vă rugăm să votaţi acest proiect de lege.

Vă rugăm, aşteptăm avizul dumneavoastră favorabil.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Raportul comisiei. Domnul Tabără, vă rog să-l prezentaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Doamnă preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi deputaţi,

Vă prezint raportul asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli începând cu anul 2010.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli începând cu anul 2010.

Proiectul de ordonanţă are ca obiect de reglementare ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli din sectorul agricol începând cu anul 2010, având ca temei legal art.1 pct.1 poz.5 din Legea nr.9/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 8 aprilie 2010.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Comisia propune admiterea cu modificări şi completări a proiectului de lege.

Doamna preşedinte,

Pe parcurs o să-mi permit să fac câteva intervenţii, pentru că sunt câteva inadvertenţe de redactare, nu de fond, în raportul.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles, domnule preşedinte.

În cadrul intervenţiilor grupurilor parlamentare domnul deputat Tinel din partea Grupului parlamentar al PDL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am să încep prin a vă spune că actul acesta normativ era foarte necesar dacă l-am fi avut noi anul trecut, prin luna august sau septembrie.

Vă aduceţi aminte discuţiile pe care le-am avut anul trecut vizavi de imposibilitatea acordării subvenţiilor, începând cu 1 ianuarie 2010 pentru fermierii români. Este vorba de subvenţiile la carnea de pasăre, de porc, ajutorul de minimis şi celelalte forme de sprijin.

Niciodată nu e prea târziu şi Ordonanţa nr.14 vine să reglementeze tocmai aceste forme de sprijin care trebuiau acordate de la 1 ianuarie 2010.

Să sperăm că, în perioada următoare, Guvernul va găsi şi resursele financiare în aşa fel încât să poată pune în practică Ordonanţa nr.14/2010.

Din acest punct de vedere, Grupul parlamentar al PDL susţine, în forma prezentată şi cu amendamentele propuse, textul proiectului de ordonanţă.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Kelemen Atilla din partea Grupului parlamentar al UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, această ordonanţă ridică o problemă deosebit de importantă şi oarecum acordă un sprijin financiar acelor două sectoare, pasăre şi porc, care, până acum, n-au fost ajutate.

Totuşi, atrag atenţia şi oarecum şi antevorbitorul meu a atras oarecum atenţia la această problemă: să nu sacrificăm, de exemplu, sectorul taurin - bovinele - pe altarul acestui ajutor. Eu cer conducerii ministerului, vă cer, domnule ministru, să nu uităm nici sectorul bovin, care este primordial şi foarte important, mai ales în zonele de unde vin eu, zona Ardealului, zona Timişoara, zona Suceava. Deci mai multe zone din ţară.

Mulţumesc.

UDMR va vota această ordonanţă, acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea altor grupuri parlamentare? Doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Şi Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator va vota acest proiect de lege, dar am dori să-l rugăm pe domnul ministru, prezent la această dezbatere, ca normele despre care se vorbeşte în această ordonanţă să fie elaborate în timp real, să fie corecte pentru toţi producătorii şi toate formele juridice sau pe înscriere ca persoană individuală egale, iar ceea ce vorbim de recuperarea sumelor care nu au fost în concordie cu ajutorul de stat privind legislaţia europeană, unde se vorbeşte de compensarea acestor sume, să avem grijă cum o facem pentru a nu da peste cap, în acest moment, toată activitatea producătorilor agricoli.

Domnule ministru,

Este o iniţiativă bună, dacă ea este făcută cu deschidere, dacă ea este făcută în condiţiile în care toată lumea să fie egal tratată, atunci, într-adevăr, vom putea să beneficiem de această iniţiativă legislativă.

Deci vom vota acest proiect de lege în condiţiile în care, bineînţeles, alte structuri şi alţi producători de alt caracter decât ceea ce este specificat în această iniţiativă să rămână pe capitolele pe care le-au avut şi până acum, dacă nu putem să le ajutăm şi mai mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Eugen Nicolăescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

În primul rând, vreau să remarc prezenţa ministrului agriculturii în sală. miniştrii PDL, în general, sunt flori rare. De aceea, nu fac decât să apreciez prezenţa dumneavoastră, domnule ministru.

În acelaşi timp, vreau să vă spun din start că grupul nostru parlamentar, Grupul PNL, va vota acest proiect de lege, dar am o nedumerire. În expunerea de motive la ordonanţa de urgenţă, supusă astăzi dezbaterii şi aprobării plenului, la Secţiunea a 4-a, la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, avem o cifră foarte clară. Sper s-o înţelegeţi dumneavoastră, şi anume: "Sumele necesare acordării ajutoarelor de stat se vor încadra în prevederile bugetare afectate Ministerului Agriculturii."

Dacă dumneavoastră credeţi că noi aşa putem să discutăm şi să dezbatem un proiect de lege, în care nu ni se spune măcar o sumă orientativă pe care o are de gând Guvernul să o finanţeze pentru acest sector, cred că s-a greşit şi adresa, s-a greşit şi rolul Parlamentului de a controla Guvernul, de a adopta bugete ş.a.m.d. ori este neseriozitate ori este lipsă de profesionalism ori este, dacă vreţi, o lipsă de respect faţă de Parlament.

Dar, fiind ministrul agriculturii în sală, poate totuşi are capacitatea să ne spună şi nouă la cât se preconizează să se ridice suma necesară pentru finanţarea acestei ordonanţe de urgenţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Prin urmare, intrăm în dezbaterea pe articole a legii.

Domnul ministru doreşte să răspundă?

Vă rog, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihail Dumitru:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Aş dori să mulţumesc tuturor grupurilor parlamentare pentru sprijinirea acestui proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei 14. Este o lege foarte importantă pentru viitorul agriculturii pentru următorii patru ani.

Această lege creează un cadru general. Creează un cadru general prin transpunerea formelor de ajutor de stat permise la nivelul Uniunii Europene. Pe acest cadru general, Guvernul, Ministerul Agriculturii, elaborează forme de ajutor de stat conforme pe care le adoptă în Guvern şi de aceea nu am putut face un calcul exact al costurilor financiare ale acestei ordonanţe de urgenţă.

Vă pot spune că, pe formele de ajutor de stat, pe care Ministerul Agriculturii le-a pregătit până în prezent şi este vorba de o hotărâre de Guvern pentru reducerea accizei la motorină la nivelul minim permis de către Directiva 96/2003, precum şi două forme de ajutor de stat pentru bunăstarea animalelor în domeniul porcinelor şi păsărilor, am făcut o evaluare şi suma totală se ridică la 500 de milioane de euro pe acest an, deci 2 miliarde de euro.

Încă o dată vă mulţumesc pentru sprijinul dumneavoastră pentru acest proiect de lege.

O voce din sală:

2 miliarde?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihail Dumitru:

Da, 2 miliarde de lei, am spus. 500 de euro, 2 miliarde de lei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Pe procedură, domnul Tinel Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Doamnă preşedinte,

Aş vrea să-i spun colegului de la Partidul Naţional Liberal că, dacă-şi aduce aminte, au fost foarte multe discuţii la aprobarea bugetului şi inclusiv colegii dânsului au susţinut suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii cu acea sumă de 2 miliarde de lei, absolut necesară pentru acordarea tuturor formelor de sprijin, începând cu 1 ianuarie 2010 pentru Ministerul Agriculturii.

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Asta nu e procedură, au furat microfonul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnul ministru, ştiţi cum e, "de la cot până la minte" sau cum "de la minte până la cot" e foarte ".. Discuţiile au fost foarte aprige ca să ne mai întrebăm cât este suma.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Nu am să spun că sunt pe procedură, ci teoretic tot pe dezbateri generale la ceea ce domnul ministru ne-a informat şi colegul de la Partidul Democrat Liberal a încercat să puncteze, cred eu că, dacă prin înţelepciunea sa, Guvernul, Ministerul de Finanţe al Guvernului, care a fost prezent tot timpul, ar fi fost de acord cu amendamentul Partidului Social Democrat, al colegilor mei din comisia de specialitate, lucrurile ar fi fost mai demult rezolvate, în condiţiile în care suma de 2 miliarde de lei pe an aş putea să spun că este egală cu suma neplătită pe toate obligaţiile care erau faţă de producători pe anul trecut.

Cred eu că de foarte multe ori, dacă luăm din buzunarul stâng să punem în buzunarul drept şi invers, nu vom putea să progresăm şi teoretic tot aici vom rămâne, tot la cea mai proastă agricultură pe care o dezvoltăm în ţările membre ale Uniunii Europene.

Domnule ministru,

Să ştiţi că, cunoscând cât de cât CV-ul dumneavoastră, felul în care v-aţi aplecat asupra problemelor din agricultură în România, mi-am pus multe speranţe că, într-adevăr, o branşă care poate să fie aducătoare de venit într-o ţară în care nu merge nimic poate să fie un lucru important.

Deocamdată nu am văzut mare lucru, dar socotind că lucrurile încă nu sunt târzii, că de-abia începe anul agricol, o să aştept cu mult interes evoluţia proiectelor dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intrăm în dezbaterea pe articole a legii.

"Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010."

Înţeleg că e un amendament, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Aşa cum spuneam, doamna preşedinte, este o scăpare: la "Articol unic" vine "Art. I", după care urmează "Articol unic" şi mai departe.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să rog să se consemneze în stenogramă această precizare.

La punctul 2, dacă sunt observaţii? Nu.

La punctele 3, 4 şi 5, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate.

Punctul 6, observaţii? Nu. Adoptat.

Punctul 7, observaţii? Nu. Adoptat.

Punctul 8, observaţii? Nu. Adoptat.

Punctul 9, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 10, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 11, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 12, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 13 la punctul 15, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate.

Punctul 16, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 17 la punctul 23, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 24, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Doamna preşedinte,

La art.24, două chestiuni: art.18 devine art.II şi, în text, "la intrarea în vigoare a prezentei legi" pentru că a rămas "a prezentei ordonanţe", care şi-a depăşit termenul, deci pentru punerea în actualitate.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Tot pentru a se consemna în stenogramă.

Punctul 25, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 26, osbervaţii?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

La punctul 26, "Art.19" devine "Art.III", tot de formulare legislativă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Art.27? Nu sunt observaţii. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind completarea Anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2006 pentru aprobarea Programul naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală (rămas pentru votul final).  

Punctul 4. Proiectul de Lege privind completarea Anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală.

Din partea Guvernului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tanczos Barna (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor articole din Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală cu modificările şi completările ulterioare, în vederea susţinerii accesului tinerilor specialişti navetişti, care doresc să-şi stabilească domiciliul în localităţile în care lucrează la o locuinţă proprietate persoană.

Iniţiatorii prezentei propuneri legislative propuneau, în prima fază, în forma iniţială, modificarea lit.a) alin.(1) al art.2 din anexă, al cărui conţinut se referă la majorarea limitei de vârstă a persoanelor care pot beneficia de subvenţia acordată de la bugetul de stat pentru construirea de locuinţe proprietate personală.

Iniţial, punctul de vedere al Guvernului a fost unul de nesusţinere a proiectului de lege, pe fondul prevederilor iniţiale ale semnatarilor acestei propuneri.

Însă, în urma dezbaterilor atât din Senat, cât şi din Cameră, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic s-a ajuns la o formă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost de acord. astfel, a fost eliminată din forma primită de la Senat sintagma de "specialişti navetişti" în forma propusă spre adoptare, definindu-se doar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele în vârstă de până la 40 de ani pentru a beneficia de subvenţia pentru construirea unei locuinţe prin credit ipotecar.

Drept urmare, vă rugăm, doamnelor şi domnilor deputaţi, să adoptaţi propunerea legislativă în forma amendată în Comisia pentru administraţie publică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Din partea Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Boiangiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctul de vedere al Guvernului aşa cum a fost expus, de altfel, la care s-a revenit.

La Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală s-au introdus acele categorii de beneficiari şi anume specialiştii care au vârstă până în 40 de ani şi doresc să-şi stabilească domiciliul în localităţi unde lucrează, respectiv în mediu rural sau urban, sub 10 mii de locuitori.

La comisie au participat 31 de deputaţi din totalul de 33 ai comisiei. S-a votat în unanimitate şi comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Doamna Aura Vasile, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Nu înţeleg de ce ministerul de resort, care teoretic astăzi reprezintă punctul de vedere al Guvernului, după ce a dat un aviz favorabil, îşi retrage susţinerea acestei iniţiative legislative a doi colegi din Partidul Naţional Liberal.

Aşa cum şi-n expunerea de motive, acolo unde se susţine de ce trebuie să existe această modificare la art.1 alin.(1) şi (2) şi alte litere, în condiţiile în care este ştiut că, în acest moment, în satele, comunele României nu avem specialişti, specialişti în agricultură, în învăţământ, sănătate, administraţie publică şi culte, chiar şi în oraşe mai mici, chiar şi în oraşe mai importante ale judeţelor, în condiţiile în care, mai devreme, vorbeam de Ordonanţa nr.14 privind sprijinul care trebuie dat în agricultură.

Dar, mă întreb eu, cu cine şi cum o să implementăm ceea ce ministrul agriculturii ne-a prezentat.

Cred că ceea ce Comisia pentru administraţie publică a adoptat în condiţiile în care, pe lângă condiţia punctului e), persoane cu vârstă până în 40 de ani, care să îndeplinească şi trei condiţii cumulative, este un lucru bun în condiţiile în care, în acest fel, cred eu, stimaţi colegi, putem să legăm specialiştii de glie, ştiind că noi, românii, în momentul în care avem un domiciliu, acolo unde avem patru pereţi, mai greu ne luăm bocceluţa pentru a ne muta în alte colţuri. În condiţiile în care avem o familie de specialişti într-un oraş mai mic, într-o comună, într-un sat, este clar că există o stabilitate, copiii lor sau alte persoane putând să vină şi să continue această traiectorie.

Trebuie, stimaţi colegi, să începem de undeva, în condiţiile în care vrem să trimitem specialiştii în aceste zone, dar fără să le dăm salarii, fără să le dăm spaţii de locuit sau fără să găsim o soluţie pentru a putea să-i fentăm şi pentru a putea să îi integrăm repede în comunităţile respective.

Grupul meu parlamentar va vota acest raport de proiect de lege, în condiţiile în care şi Comisia pentru administraţie publică locală a dat aviz favorabil acestui proiect de lege.

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Dacă mai sunt intervenţii la dezbateri generale? Domnul secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tanczos Barna:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aş vrea doar să clarific că aşa cum am susţinut şi în intervenţia mea precedentă, Guvernul susţine ultima variantă votată de Comisia pentru administraţie publică, având în vedere că s-a ajuns la o soluţie de compromis. Iniţial eram împotriva proiectului de lege. Pe parcursul dezbaterilor din Comisia pentru administraţie publică am schimbat punctul de vedere şi susţinem şi noi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Dacă mai sunt intervenţii la dezbateri generale? Dacă nu, trecem la dezbaterea pe raportul comisiei.

Dacă la punctul 1 sunt obiecţiuni?

La punctul 2?

La punctul 3?

Proiectul de lege rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată după 23 august 1944 (retrimis comisiei).  

Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi, punctul 5. Proiectul de Lege privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată după 23 august 1944.

Iniţiatorul?

Comisia sesizată în fond? Comisia pentru apărare.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ana:

Gheorghe Ana, secretarul Comisiei pentru apărare.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată după 23 august 1944, trimis cu adresa PL-x 531 din 2.11.2009 şi înregistrat cu nr. 32/569 din 03.11.2009.

Consiliul Legislativ, cu nr.473/12.05.2009, a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri, această iniţiativă legislativă.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil acest proiect de lege.

Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, cu nr.37/673 din 11 noiembrie 2009, a avizat favorabil, cu un amendament, acest proiect de lege.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cu nr. 600 din 22 decembrie 2009, a acordat un aviz favorabil acestui proiect de lege.

Guvernul, prin punctul său de vedere, transmis cu adresa nr. 1521 din 15.06.2009 nu susţine adoptarea iniţiativei legislative în forma prezentată.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea unor reparaţii morale şi materiale fostelor cadre militare active îndepărtate abuziv din armată după 23 august 1944.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată.

La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art. 54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul secretar de stat Viorel Oancea, şeful Departamentului pentru politică de apărare, domnul Mihail Vasile-Ozunu, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, domnul locotenent colonel Paul Nenciu şi doamna Aurora Hidec, consilieri juridici în cadrul Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică a Ministerului Apărării Naţionale.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 27 octombrie 2009.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(9) pct. 2 lit. j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La şedinţa comisiei din 9 martie 2010 au fost prezenţi 23 de deputaţi din totalul de 25 de membri ai acesteia.

În urma dezbaterii, în şedinţele din 25 noiembrie 2009, 2 şi 9 martie 2010, cu 22 voturi pentru şi un vot împotrivă comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea cu modificări a prezentului proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Guvernului dacă doreşte...? Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihail Vasile-Ozunu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum s-a menţionat, punctul de vedere al Guvernului este de nesusţinere a proiectului de act normativ, pentru că iniţiatorii nu au indicat sursele de finanţare. Pe de altă parte, aşa cum a rezultat din dezbaterea la Comisia pentru apărare, au fost făcute unele precizări pentru care punctul de vedere al Guvernului era negativ, respectiv stabilirea strictă a perioadei de referinţă, până la 31 decembrie 1961, ceea ce conduce la faptul că proiectul de act normativ se referă la circa 100 de foşti ofiţeri, toţi în vârstă de peste 80 de ani.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

La dezbateri generale dacă doreşte cineva? Doamna deputat Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator va vota acest proiect de lege, considerând că se face o corecţie celor care au suferit. Aş face o trimitere şi, plecând, dacă vreţi, de la expunerea de motive a autorilor proiectului de lege, care spun la un moment dat că îndreptarea abuzului suferit de unele dintre cadrele militare ale armatei române care, în slujba patriei, cu credinţă, în anii celei de-a doua configuraţii mondiale au fost îndepărtate; deci acest lucru s-a făcut abuziv.

Aş putea să fac trimitere în acest moment la anii premergători integrării în Uniunea Europeană, integrării în NATO, unde din nou, pe perioada Guvernului Năstase, pentru a putea să corespundem, au fost scoşi din rândurile active o serie de bărbaţi, considerăm noi tineri şi încă în putere, pentru care se cheltuiseră suficiente sume de bani, dar legea este lege. Numai că, aceşti oameni au avut în viaţa civilă dreptul să muncească, au avut dreptul de a putea să îşi întreţină familiile şi de a se integra social pe alte meserii, de data aceasta, sau meserii echivalente cu activităţile pe care le depuseseră ca şi cadre militare.

Constatăm în ziua de astăzi că ceea ce autorul legii spune de cei care au avut aceste necazuri într-un anume moment al istoriei României, îl au din nou, în condiţiile în care cei care aveau dreptul să muncească, cei care erau integraţi în viaţa civilă, dintr-o dată se văd marginalizaţi, la fel ca şi cei care au fost în armata regală.

Cred că este corect să facem îndreptarea acestor ofiţeri, a acestor oameni care au fost în slujba patriei, dar trebuie să nu uităm, şi din nou fac apel la colegii mei, de bărbaţii din ziua de astăzi, care şi ei şi-au slujit patria şi au depus jurământ de credinţă patriei şi poporului român, iar fără nici o noimă şi fără nici o justificare sunt trecuţi într-o situaţie de negură, în condiţiile în care nu li se mai permite să muncească, vezi doamne, pentru o pensie pe care au primit-o la vârsta de 35, 36, 40 de ani.

Cred eu că umilinţa şi suferinţa celor 100 de bărbaţi putem să o transpunem şi celor din ziua de astăzi, care, după cum vedem pe media, după informările pe care le primim la grupurile parlamentare sau prin corespondenţa noastră, a parlamentarilor, se zbat pentru a-şi apăra un drept câştigat şi te pomeneşti că mâine, poimâine, o să avem o iniţiativă legislativă unde nu o să vorbim de cadre militare ale armatei regale, ci o să vorbim de cadre militare ale unei republici democrate, membră a ţărilor europene.

Deci, vom vota această lege pentru că trecutul ne aduce cu mintea în prezent.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Calimente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine şi va vota acest proiect de lege. Este un proiect de lege care face o reparaţie morală ofiţerilor armatei regale care imediat după 23 august 1944 au fost înlăturaţi din armata României, pentru că, nu-i aşa, doream să avem o armată populară.

Aceşti ofiţeri care îşi făcuseră datoria faţă de patrie şi în special îşi făcuseră datoria pe frontul de est, deci luptaseră împotriva Uniunii Sovietice, în concepţia de atunci a ocupantului şi a colaboraţioniştilor lui din România, nu mai puteau face parte din cadrele armatei. De altfel, ştim că noua armată populară a fost construită pe scheletul celor două divizii de trădători, putem spune, care s-au înrolat în Rusia, ieşind din prizonierat, şi care au venit împreună cu ruşii, şi mă refer la cele două divizii - Horia, Cloşca şi Crişan şi Tudor Vladimirescu.

Din rândul acestor ofiţeri, atunci când această asociaţie a lor a fost constituită, în anul 1997, făceau parte aproximativ 700 de foşti ofiţeri, oameni şi la acea vreme cu o vârstă destul de înaintată. Astăzi, aşa cum spunea şi domnul secretar de stat, mai sunt în viaţă aproximativ 100. Cred că dacă nu ne grăbim să votăm această lege şi să o promulgăm vor fi şi mai puţini, pentru că datorită vârstei, sunt oameni de peste 85 de ani, de la lună sunt mai puţini.

Implicarea, să spun, asupra bugetului ministerului este infimă. De altfel, reprezentaţii ministerului şi-au arătat disponibilitatea de a suporta material această recompensă care li se dă şi care este mai mult cu titlu de reparaţie morală, drept pentru care cred că vom fi de acord cu toţii să votăm acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Dacă mai doreşte cineva să intervină la dezbateri generale?

Dacă nu, trecem la dezbaterea proiectului de lege, conform raportului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

sigur că reparaţia morală face parte din faptele pozitive pe care poate să le facă Parlamentul, dar, aşa cum a subliniat şi reprezentantul Guvernului, întotdeauna trebuie să ai o susţinere financiară. Chiar şi în această iniţiativă, problema despăgubirilor morale... deja în mare parte aceşti oameni care au luptat pe frontul de răsărit, că despre ei în general este vorba, au primit şi în general au fost... şi au revenit la vechile grade şi la drepturile care li se puteau permite conform gradul respectiv, dar nesusţinerea financiară a unor drepturi materiale pe care Guvernul în actuala situaţie nu poate să o facă, ne face totuşi ca grupul nostru parlamentar, cu toate că colegii mei în parte au votat, să nu putem susţine să fim în acord cu reprezentanţii Guvernului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Dacă mai sunt...? Poftiţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kerekes Károly:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iată, a apărut un nou proiect de lege cu privire la reparaţie. După ce avem o mulţime de legi în acest sens, privind veteranii de război, cei de la DGSM, deţinuţi politici, persecutaţi din punct de vedere etnic şi altele, nu aceasta este tragedia, că vom avea o nouă lege, ci faptul că... Ce obiectez eu? Modul de a stabili reparaţia.

Este o premieră legislativă să stabileşti o indemnizaţie reparatorie lunară de 0,5% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat.

La toate celelalte legi cu caracter reparatoriu se stabileşte o sumă fixă.

Aici, dacă se întâmplă următorul lucru: dacă unui fost ofiţer i se stabilesc drepturile cu caracter reparatoriu în anul acesta, va beneficia într-un fel de o sumă în anul acesta, dacă altuia i se stabileşte în anul viitor, atunci este o altă sumă.

Dincolo de acest lucru aş vrea să vă aduc în atenţie faptul că în anul trecut am adoptat Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În opinia mea, această lege ar rezolva şi problema acestor cadre militare îndepărtate din armată. Deci, nu este nevoie de această lege, în opinia mea.

 
     

În continuare, şedinţa a fost condusă de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Poate că colegul nostru, domnul deputat al Partidului UDMR are dreptate. Poate că ar trebui să îndreptăm acest proiect de lege înapoi la comisie, pentru a putea să facem amendamentele care să întrunească la un moment dat condiţii egale şi pentru aceşti oameni. Este posibil ca cei 100 de supravieţuitori ai evenimentului să facă deja parte dintr-una din categoriile care sunt cuprinse în proiectul de lege arătat, nr.221/2009, şi atunci să putem să stabilim acelaşi lucru şi pentru cei care pot să nu fie cuprinşi nicăieri.

Deci, doamna preşedinte, solicit retrimiterea la comisie pentru a putea comisia de specialitate să vadă cum este încadrarea, în condiţiile în care şi cei care nu sunt cuprinşi la nici una din categoriile lui 221 să poată să beneficieze de drepturile de care beneficiază şi celelalte îndreptări ale istoriei pe care le-am făcut. Cred eu că numărul bărbaţilor în viaţă, care au fost prezentaţi de către Guvern şi de către comisia de specialitate, probabil că vor fi şi mai puţini, dacă unii sunt cuprinşi ca veterani sau alţii ca oameni care au suportat rigori de închisoare şi cred eu că şi cei care au rămas pot să beneficieze.

Doamna preşedinte, solicit retrimiterea la comisie pentru a face concordie cu 221.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc. O să vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Dacă aveţi cartelele de vot pregătite, vă rog să votaţi, votul este deschis.

S-a încheiat votul. 92 voturi pentru, 4 împotrivă şi 7 abţineri.

Propunerea făcută de doamna Aura Vasile a trecut.

Termen două săptămâni? Da. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind externarea persoanelor decedate, de religie islamică (rămas pentru votul final).  

Punctul 6. Proiectul de Lege privind externarea persoanelor decedate, de religie islamică.

Din partea iniţiatorilor, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În România se găseşte o importantă comunitate de musulmani, existând firesc şi numeroase unităţi de cult.

Această comunitate, formată în special din tătari şi turci, şi-a păstrat într-un mod corect tradiţiile.

De sute de ani, mai ales în zona Dobrogei, tradiţiile, inclusiv cele religioase, sunt respectate.

Islamul, ca religie, are anumite particularităţi, printre care şi necesitatea ca persoanele decedate să fie înhumate cât mai repede posibil. Din păcate, în ultimii ani au existat unele neînţelegeri, când persoane decedate de religie islamică nu au putut fi externate în cel mult 24 de ore, datorită unor carenţe legislative. Demersul, agreat de membrii Senatului, îşi propune să completeze legislaţia în vigoare.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Rugămintea mea este să votaţi pentru adoptarea iniţiativei legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Doamna Rodica Nassar, din partea comisiei. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Proiectul de Lege privind externarea persoanelor decedate, de religie islamică are ca obiect de reglementare instituirea, în cazul persoanelor decedate de religie islamică a unei excepţii de la reglementările care interzic externarea persoanelor decedate mai devreme de 24 de ore de la data declarării decesului.

În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, în conformitate cu prevederile art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea cu modificări a proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea grupurilor parlamentare dacă sunt intervenţii? Vă rog, domnule Mircia Giurgiu, şi domnul Vainer după aceea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aşa cum ne-am obişnuit, de fapt, întotdeauna în Parlamentul României şi mai ales în Camera Deputaţilor există respect pentru minorităţi, există respect pentru tradiţii şi există respect pentru tot ceea ce credem că merită să fie păstrat.

Aşadar, respectăm tradiţiile, drept pentru care şi noi susţinem acest proiect de lege. Mulţumim pe această cale doamnei director al Departamentului Legislativ din Camera Deputaţilor care a venit şi ne-a sprijinit pentru a nu face cumva vreo greşeală faţă de persoanele române care sunt căsătorite cu persoane de religie islamică, în aşa fel încât credem că totul este în regulă.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Vainer, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vainer:

Doamnă preşedinte,

Stimate colege,

Stimaţi colegi deputaţi,

Din partea Grupului minorităţilor naţionale aş dori să susţin acest proiect de lege şi să aduc şi o mărturie. Cunosc situaţia celor de religie islamică, care trebuie să răspundă unei cutume, unui canon de a fi înmormântaţi foarte repede, a doua zi cel mult. Acest lucru este valabil şi la evrei, dar noi nu am avut cazuri grele din acest punct de vedere. Şi, ca atare, este pe deplin justificat ca Parlamentul României să agreeze o astfel de lege, să acorde un drept care se cuvine minorităţii celor care sunt de religie mahomedană sau islamică.

Ca atare, noi vom vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă sunt alte intervenţii? Doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Şi Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator va vota această iniţiativă legislativă, ştiut fiind că partidul meu respectă tradiţiile, atât culturale, cât şi cele religioase ale colectivităţilor de altă religie şi de altă cultură decât ale românilor.

Totodată, trebuie să remarc că existăm alături de cei de cultură islamică sau musulmană de sute de ani. Ne gândim că am luat nu numai anumite tradiţii, nu numai că familiile au început să fie mixte, dar gândindu-ne şi la baclavalele şi la sarailiile pe care acum le mâncăm în toate regiunile şi aproape în toate casele românilor, cred că colaborarea a fost excelentă şi că, aşa cum noi am luat de la ei, şi ei au luat de la noi.

Deci, respectăm aceste tradiţii şi vom vota această iniţiativă legislativă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Horia Cristian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PNL va vota această iniţiativă legislativă. Ea a fost dezbătută destul de aprig în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor şi am stabilit cu toţii că ea nu contravine legislaţiei în vigoare şi nu contravine problemelor medico-legale legate de decesul persoanelor în spital.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Toader, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Sigur că este de prisos să spun că şi grupul nostru susţine o asemenea iniţiativă. Vroiam să fac o remarcă a necesităţii unei conlucrări mult mai apropiate între Guvern şi comisii sau Parlament, fiindcă iniţial a fost un refuz al Guvernului, după care, în cadrul comisiei, având în vedere şi o modificare legislativă ulterioară, s-a permis ca o asemenea prevedere în lege să poată fi acceptată. Şi, sigur, un semn de întrebare: chiar şi pentru aşa ceva trebuie să prevedem o lege? mi se pare un lucru care de multe ori duce la un exces legislativ.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Titlul legii: "Lege privind externarea persoanelor decedate, de religie islamică." La titlu dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, articolul unic, dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Şi la punctul 3, care vizează art. 2 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Rămâne la...

Guvernul, vă rog. Punct de vedere? Pentru completarea punctului 3. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihail Vasile-Ozunu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Vroiam să semnalez doar o defecţiune de tehnică care trebuie corectată acum. La art. 2: "în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi Ministerul Sănătăţii va propune completarea corespunzătoare a Hotărârii Guvernului nr. ".. pentru aprobarea..." Deci, va propune Guvernului, că noi nu putem să hotărâm acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să cer să se consemneze în stenogramă, pentru a putea fi modificat şi vă mulţumesc. Cu aceasta, am încheiat dezbaterile la acest proiect de lege şi urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (rămas pentru votul final).  

Punctul 7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Din partea iniţiatorilor, doamna Pocora.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Prezenta propunere legislativă are drept scop completarea şi modificarea Legii privind taxele percepute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din exterior pentru serviciile prestate persoanelor fizice şi juridice române şi străine.

Prezenta propunere legislativă este utilă, deoarece la aproape un an de la intrarea în vigoare a Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiuni diplomatice şi oficii consulare ale României în străinătate, s-au constatat o serie de puncte slabe, disfuncţionalităţi, care trebuiau îndreptate pentru a crea cadrul şi instrumentele necesare pentru asigurarea protecţiei cetăţenilor români cu domiciliul sau rezidenţa în străinătate.

Astfel, legea îşi propune reaşezarea cuantumului unor taxe percepute pentru prestarea serviciilor consulare, respectarea instrucţiunilor comune consulare şi normelor Schengen privind activitatea consulară şi, de asemenea, respectarea angajamentelor României luate faţă de partenerii străini privind protecţia şi repatrierea asistată a copiilor fără tutelă şi neînsoţiţi şi a persoanelor aflate în situaţii deosebite.

Propunerea legislativă are raport favorabil din partea comisiei de specialitate. Şi de aceea, stimaţi colegi, vă cer votul pentru a fi adoptată şi a putea intra în vigoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Înainte de asta, punctul de vedere al Guvernului şi pe urmă raportul comisiei.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Niculescu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este vorba despre un proiect care vine în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în străinătate, mai exact, ne străduim să stabilim o justă corelare a cuantumului taxelor cu capacitatea misiunilor diplomatice de a presta servicii consulare în regim de urgenţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Comisia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Korodi Attila:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Comisia pentru politică externă a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Iar prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 16 februarie 2010.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, iar reprezentanţii Guvernului au susţinut forma rezultată din prezentul raport.

Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat favorabil acest proiect de lege, iar Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat negativ.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.198/2008 în sensul reaşezării cuantumului unor taxe percepute pentru prestarea serviciilor consulare, astfel încât să se poată asigura fondurile necesare atât executării în regim de urgenţă şi de calitate a acestor servicii cât şi a altor servicii ce revin misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României din angajamentele asumate de statul român faţă de partenerii străini, în special cele care vizează protecţia şi repatrierea asistată a copiilor fără tutelă şi neînsoţiţi, precum şi a persoanelor aflate în situaţii deosebite.

Membrii Comisiei pentru politică externă au dezbătut proiectul de lege în şedinţa din 17 martie 2010 şi l-au adoptat cu unanimitate de voturi, cu amendamente admise şi respinse, redate în anexele la prezentul raport.

Reprezentanţii Guvernului prezenţi la şedinţă au susţinut forma rezultată din dezbateri.

Doamna preşedinte,

Pentru stenogramă mai este necesară o precizare redacţională, adică se adaugă un asterisc la "viza de tranzit" şi "viza colectivă" din tabel care să stipuleze că la data la care România va adera la spaţiul Schengen şi va aplica codul comunitar de vize, dispoziţiile prevăzute la vizele menţionate vor deveni inaplicabile, acest tipuri de vize neexistând în codul comunitar.

În consecinţă, propunem plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Domnul Toader, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Sigur, deşi este o lege la care Guvernul a dat iniţial un aviz negativ şi revin cu rugămintea chiar pentru stenogramă ca atunci când există un aviz iniţial negativ dat de Guvern şi apoi se revine în comisie, reprezentanţii Guvernului să specifice acest lucru, pentru a putea fi foarte clar, fiindcă nu numai cei din comisie, ci şi colegii noştri trebuie să înţeleagă.

Deci, revin la acest fapt şi noi susţinem categoric această modalitate de modificare legislativă şi în mod firesc o şi votăm.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intrăm în dezbaterea proiectului de lege.

Vă rog. Din partea UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Korodi Attila:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Am vrut numai să fac o precizare şi o mulţumire faţă de colegii care au iniţiat această modificare de lege. De ce? Pentru că a fost o dezbatere foarte bună în care poziţiile Guvernului şi ale celor care au propus această modificare de lege foarte bine s-au regăsit printr-un compromis inteligent care este în beneficiul cetăţenilor, mai ales care sunt în situaţii foarte complicate, în afara ţării.

De aceea, susţinem acest proiect de lege şi din nou mulţumesc celor care au contribuit.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Doamna Aura Vasile, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Da, este un proiect de lege care este necesar. Şi colegi ai Grupului meu parlamentar sunt autori ai acestui proiect de lege. Într-adevăr, ar trebui să schimbăm imaginea legaţiilor şi consulatelor româneşti, acolo unde se prezintă cetăţenii români, cetăţeni care au nevoie de ajutor pe teritoriu străin. Şi nu de multe ori personalul nu poate să-i ajute, nu pentru că ar fi rău intenţionaţi, ci pentru că nu au legea care să le permită.

Bineînţeles, noi credem că mai sunt multe de făcut pe lângă aceste lucruri, dar probabil că până vom ajunge şi noi să ne apărăm cetăţenii, aşa cum Statele Unite ale Americii îşi păzesc şi-şi apără cetăţenii, indiferent pe care punct al globului pământesc se găsesc, va mai trece mult timp, în condiţiile în care să dispară acel mic ghişeu care este aşezat la un metru, un metru şi ceva şi care te obligă să stai mult aplecat ca să poţi să vorbeşti cu funcţionarul pe acel geamlâc sau cel puţin între uşi. Sau, Doamne fereşte, să se întâmple în zile de sărbătoare.

Dar am convingerea că se ridică o generaţie tânără, o generaţie care poate va avea o altă atitudine faţă de activitatea diplomatului, a celui care trebuie să-şi ajute cetăţeanul în momentul în care nu are cine altcineva să-l ajute.

Vom vota acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare, intrăm în dezbaterea proiectului de lege.

Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Sunt observaţii? Nu. Adoptat.

Punctele 2, 3 şi 4, nemodificate. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate.

La punctul 5 există şi un amendament respins. Dacă doreşte cineva să şi-l susţină. Nu. Observaţii nu sunt. Adoptat.

Punctul 6. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 7 există şi un amendament respins. Doreşte cineva să-l susţină? Nu. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 8, de asemenea, există un amendament respins. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Doreşte cineva să-l susţină? Nu. Adoptat.

Punctul 9. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea pct.3 din Anexa nr.1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (rămasă pentru votul final).  

Punctul 8. Propunerea legislativă privind completarea pct.3 din Anexa nr.1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul.

Domnul Mircia Giurgiu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Împreună cu alţi colegi parlamentari din diverse grupuri parlamentare am iniţiat acest proiect de lege pentru a veni în sprijinul celor care au făcut un studiu în Câmpia Panonică şi au constatat că este nevoie de protejarea acelei specii, în aşa fel încât am redus perioada de vânătoare şi sperăm că nici cei care se ocupă cu asta, vânătorii, să nu fie supăraţi, fiindcă e vorba de protejarea unei specii de păsări.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Punctul de vedere al Guvernului. După care, comisia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Apostol (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Pădurilor):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Referitor la completarea punctului 3 din Anexa nr.1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, Guvernul susţine această modificare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

În primul rând aş dori să citesc titlul raportului comun pentru a corecta o deficienţă de tehnică legislativă. Titlul corect al raportului comun este "Raport comun asupra Propunerii legislative privind completarea pct.3 al lit.b)". Această sintagmă "a lit.b)" lipseşte din text, "a lit.b) din Anexa nr.1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006".

Cele două comisii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, precum şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, au fost sesizate cu această propunere legislativă privind modificarea unui punct, pct.3 lit.b) din Anexa nr.1 a acestei legi.

Potrivit prevederilor art.75, Camera Deputaţilor este Cameră decizională la această lege.

Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect, cum a spus şi iniţiatorul, modificarea unui punct 3, lit.b), supranumit "păsări" din această anexă a Legii vânătorii nr.407, lege care propune modificarea perioadei de vânătoare pentru cioara de semănătură, Corvus frugilegus, între 15 august şi 15 martie, în loc de prezenta perioadă de vânătoare care este între 1 iunie şi 31 martie.

Cele două comisii sesizate în fond, cu unanimitate de voturi, propun raportul de adoptare, cu amendamentele admise a acestei legi.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare şi nu organice, cum scrie în acest raport.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Vă rog.

Domnul Avram şi după aceea domnul Kelemen.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Avram:

Stimaţi colegi,

Am rugămintea de a susţine acest proiect de lege.

Ceea ce nu s-a spus este că vânturelul de seară este o specie care, conform unui studiu european, se află în pericol. El are perioada de depunere a ouălor după cioara de semănătură. Practic, protejând cioara de semănătură, dăm o şansă vânturelului de seară pentru a-l avea în fondul cinegetic şi în zona noastră.

Un studiu spune că atât în Câmpia Panonică, cât şi în ţara noastră, această specie este în pericol.

Grupul parlamentar al PDL susţine acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Kelemen Atilla.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ca o mică completare la cele spuse de colegul Avram: vânturelul de seară, Falco vespertinus, este o specie protejată şi prezentă din păcate în cartea roşie a protecţiei mediului şi a naturii din Europa. Este o specie de pasăre care este pe cale de dispariţie în toată Europa. Deci merită protecţia. De aceea a fost necesară schimbarea într-adevăr la cioara de semănătură perioada de vânătoare, fiindcă această specie, Falco vespertinus, foloseşte cuiburile ciorii de semănătură pentru a depune ouăle.

Pe lângă această specie, sunt folosite aceste cuiburi şi de Falco tinnunculus, vânturelul roşu şi de Asio otus - ciufu de pădure, deci, este pe deplin justificată această propunere legislativă.

UDMR susţine şi votează pentru această lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii nu mai sunt din partea grupurilor parlamentare.

Intrăm în dezbaterea pe articole a proiectului de lege.

La punctul 1, "Lege pentru modificarea pct.3 din Anexa nr.1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006"

Există observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (rămas pentru votul final).  

Trecem la punctul 9, dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul. Nu.

Comisia, atunci.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Prezint raportul Comisiei juridice.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat iniţiativa legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Guvernul a trimis Comisiei juridice un punct de vedere revizuit asupra acestui proiect de lege, prin care susţine adoptarea actului normativ în domeniul supus reglementării.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil.

În urma analizării în Comisia juridică, propunem plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.275/2006, cu amendamentele admise care sunt prezentate în anexa la prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, care vizează modificarea unei legi organice, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare nu sunt.

Atunci, intrăm în dezbaterea amendamentelor admise.

Titlul: "Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal".

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 3 la punctul 7, inclusiv, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate.

Punctul 8. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 9. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 10. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 11 la punctul 17, dacă sunt observaţii.

Vă rog, domnule Marton Arpad.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am un scurt comentariu legat de acest proiect de lege.

Acest proiect de lege va intra în vigoare, evident, după apariţia sa, peste 30 de zile apar normele de aplicare, deci, cam în septembrie se va aplica această lege de modificare, care poate într-adevăr vine cu nişte sugestii bune în ceea ce priveşte executarea pedepselor, urmând ca din data de 1 ianuarie 2011 să intre în vigoare Codul penal pe care cu toţii l-am aprobat.

Şi se lucrează la un Cod de procedură penală care va apărea după câteva zile, săptămâni, luni. N-ar fi fost mai bine să venim cu această modificare după ce avem un cod de procedură penală? Pe urmă, oricum, această lege va trebui s-o modificăm. E una din întrebările retorice.

Am însă o întrebare pe concret. văd că această comisie n-a modificat propunerea de abrogare a art.30, care are titlul "Locul de executare a pedepselor privative de libertate" şi are trei alineate. Alin.(1): "Pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani se execută în penitenciare anume destinate sau în secţii speciale."

Înseamnă că vor fi împreună de acum încolo, deşi s-a detaliat. s-a mai inclus o prevedere privitoare la persoanele care trebuie să aibă un loc de detenţie specială, la art.20, "precum şi a celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului." Şi acuma eliminăm aceste secţii speciale şi penitenciare speciale? De ce? N-am înţeles.

Am încercat să găsesc locul unde se regăseşte altundeva. Nu se regăseşte. Adică mai includ şi pe alţii, mai şi argumentez de ce e nevoie să extind aria de aplicabilitate a unui sistem strict de menţinere în penitenciar şi elimin tocmai articolul care spune că am penitenciar sau secţii separate pentru cei care au comis fapte mai grave.

Vă spun că eu, unul, nu înţeleg. Poate-mi explicaţi şi voi fi de acord cu această abrogare a art.30.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Toader.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Şi eu cred că-l înţeleg pe domnul Marton. Aşa este. De multe ori este o ambiguitate şi v-aş propune s-o întoarcem totuşi la comisie şi să răspunsă şi la ceea ce este modificarea Legii nr.275.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Iordache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Sunt două observaţii pe care colegul Arpad le-a făcut. Legat de cea care vizează noul Cod de procedură penală, dumneavoastră ştiţi că acum un an a fost adoptat şi un Cod penal şi un Cod civil. Din păcate, legile de punere a lor în aplicare nu ştim dacă vor fi începând cu 1 ianuarie 2011. în aceste condiţii, e necesar să modificăm această lege, iar când va apărea Codul de procedură penală, care, deocamdată, e în dezbatere la comisia specială, probabil că peste un an, peste un an jumătate, vom avea în vedere şi vom modifica această lege. Dar nu putem sta un an jumătate, doi ani, până va apărea acel Cod de procedură penală.

Doi. Vizavi de modificarea pe care a sesizat-o domnul Arpad: la Comisia juridică, împreună cu Ministerul Justiţiei şi cu Administraţia Penitenciarelor, da, s-a considerat că este bine să fie eliminat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Marton Arpad.

Înţeleg că domnul Toader este lămurit şi atunci îşi retrage propunerea de întoarcere la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu, totuşi, aş dori o explicaţie de la acest microfon. Asta însemnând că nu vom mai avea penitenciare şi secţii speciale pentru executarea pedepselor mai severe? Deci vor fi împreună pungaşii care au fost condamnaţi la cinci zile sau zece zile cu cei condamnaţi pe viaţă? Sau înseamnă că vom avea reglementare într-o altă lege sau normă de aplicare a legii.

Totuşi, aş dori o explicaţie, pentru ca să ştiu cum să votez. Altfel, doresc, dacă nu primesc explicaţie, să se supună votului acest articol care propune abrogarea acestui art.30 cu care eu personal nu pot fi de acord.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Iordache, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Comisia, în continuare, este şi doamna secretar de stat Constantinovici, Guvernul, împreună cu Comisia juridică susţine că această modificare este bună. repet, în continuare nu este nevoie de condiţii speciale în penitenciare. Că dumneavoastră asta doriţi, eliminarea. Deci, dacă chiar doriţi, stimate coleg, putem supune la vot această propunere a dumneavoastră de eliminare. Ca să terminăm cu dezbaterile.

Deci, în aceste condiţii, doamna preşedinte, vă rog, supuneţi la vot propunerea pe care domnul Arpad a "..

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am să supun la vot amendamentul şi dacă el trece, atunci e în regulă, dacă nu, rămâne forma iniţială a proiectului. În regulă? Deci, amendamentul pe care l-a făcut comisia. Bun.

Este la punctul 13. Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

77 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 2 abţineri. Deci, a trecut.

La punctul 18. Observaţii? Nu. Adoptat.

Punctul 19. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 20. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 21 la punctul 29, dacă sunt observaţii. Aveţi observaţii? Nu. Adoptate.

De la punctul 30 la punctul 34, dacă sunt observaţii. Nu. Adoptate.

De la punctul 35 la punctul 38, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 39 la punctul 47, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate.

Punctul 48. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 49. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 50. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 51. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 52. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 53 la punctul 56, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (retrimis comisiei).  

Punctul 10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Comisia, vă rog. Doamna preşedinte Rodica Nassar.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, în conformitate cu prevederile art.73 din Constituţia României, republicată.

Prin iniţiativa legislativă menţionată se doreşte crearea cadrului legal, astfel încât medicii care sunt parlamentari, respectiv sunt aleşi într-o funcţie de demnitate publică, să poată primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel naţional, cât şi la nivel teritorial, şi să poată practica profesia de medic în unităţi medicale particulare sau de stat, ca medic sau şef de secţie.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu amendamentele prevăzute în anexă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Eugen Nicolăescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Având în vedere că am vorbit şi cu celelalte grupuri parlamentare şi există, cel puţin în acest moment, opinia că proiectul de lege poate fi îmbunătăţit, cred că în acest moment putem face un lucru simplu: să-l retrimitem la comisie. Şi, acolo, amendamentele să fie reformulate, astfel încât spiritul legii să fie cel corect şi cel normal pentru societatea românească.

Cu alte cuvinte, vă propun retrimiterea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Şi noi susţinem retrimiterea la comisie.

E chiar o soluţie discutată în grup, nu este vorba de a limita posibilitatea medicilor parlamentari să fie şi şefi de secţie, să nu fie în perioada mandatului, dar dacă au dat concurs, să li se suspende această funcţie, urmând ca, după terminarea mandatului, oricând să poată să revină.

Deci suntem pentru a retrimite la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 94 voturi pentru, un vot împotrivă, 2 abţineri.

Termen: două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) şi (2) ale art.8 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (retrimis comisiei).  

Punctul 11. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) şi (2) ale art.8 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Intervenţii? doamna Aura Vasile.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Grupul meu parlamentar vă solicită retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, deoarece pe raport, cred că din eroare, apare un amendament care, în cadrul şedinţei comisiei fusese retras, este trecut ca amendament al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, lucru nerecunoscut de colegii mei.

Cred că cel mai bine este să retrimitem la comisie, în condiţiile în care acest amendament, aşa cum este el scris şi cum a apărut în raport, creează suspiciuni şi ele nu vreau să planeze asupra unei persoane la care eu ţin foarte mult, în cadrul serviciului Camerei Deputaţilor.

Vă rog, doamna preşedinte, să supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Înţeleg că există un acord între liderii de grup.

Supun la vot. Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 95 voturi pentru, un vot împotrivă, 2 abţineri.

termen de 2 săptămâni pe proiectul acesta.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative (rămas pentru votul final).  

Şi pentru că mai avem un minut mai avem la punctul 12 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Guvernul? Nu.

Doreşte cineva din partea comisiei? Domnul Ialomiţianu?

     

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Guvernul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Alexandru Drăgoi (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Prezentul act normativ are ca obiect modificarea statuturilor autorităţilor de reglementare, supraveghere şi control din sectoarele financiare (CSA-ul, CSSPP-ul şi CNVM-ul), pentru reglementarea nivelului de independenţă politică şi autonomie financiară a acestora.

Proiectul de lege transpune în practică condiţionalităţile aferente sectorului financiar, din cadrul pachetului de împrumuturi pentru politici de dezvoltare, care urmează a fi contractat şi aprobat de la Banca Mondială, împreună cu recomandările instituţiilor financiare internaţionale şi ale organismelor europene, inclusiv cele cuprinse în raportul de Larosiere.

Faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor Publice îşi propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ în forma aprobată în cadrul Comisiei pentru buget-finanţe.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Comisia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(9) pct.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege în şedinţa din 27 noiembrie 2009.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţii şi propuneri conform avizului nr.586/2 iunie.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege, conform avizului nr.31/995/24 noiembrie 2009.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţiile conform avizului nr.27/579/24 noiembrie 2009.

În conformitate cu prevederile art.61-63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, proiectul de lege a fost examinat în şedinţa din 31 martie 2010.

La dezbaterea acestei iniţiative legislative, din totalul de 22 membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, au fost prezenţi toţi deputaţii, iar din numărul total de 35 membri ai Comisiei pentru buget-finanţe şi bănci, au participat la dezbateri 28 de deputaţi.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, ce vizează modificarea unor legi organice, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.

Propun două minute pentru discuţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare nu sunt.

Intrăm în dezbaterea pe lege.

Titlul legii: "Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative".

Observaţii? Nu sunt. Adoptat

De la punctul 2 la punctul 5 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 6 până la punctul 10 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 11 la punctul 17 observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 18 la punctul 21 observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 22 la punctul 26 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 27 la punctul 31 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 32 la punctul 40 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 41 la punctul 46 observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 47 la punctul 51 observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Cu aceasta am epuizat şi timpul de lucru pentru astăzi.

Urmează în câteva minute primirea de răspunsuri la întrebărilor adresate membrilor Guvernului.

 
  Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului:  

În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

*

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Bună seara, domnilor colegi!

Deschidem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebările dumneavoastră adresate membrilor Guvernului, iar pe urmă partea dedicată interpelărilor pe care dumneavoastră le adresaţi Guvernului Boc.

Dacă domnul Eugen Nicolăescu este?

Domnia sa a adresat două întrebări ministerului Sănătăţii.

Nu este.

Domnul secretar de stat, cu care am discutat, i-a comunicat în scris răspunsul, iar domnul Nicolăescu, probabil, s-a mulţumit cu acest răspuns.

Doamna Axenie Carmen din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, a adresat o întrebare ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

Din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este cineva?

Domnule secretar de stat, întrucât doamna deputat nu este, o să vă să-i comunicaţi în scris răspunsul. Vă doresc o seară frumoasă.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Ialomiţianu

Domnul Ialomiţianu Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al PDL, a adresat o întrebare Autorităţii naţionale pentru restituirea proprietăţilor.

Este prezent aici domnul vicepreşedinte Sergiu Diacomatu, care va da curs acestei întrebări.

Este domnul Ialomiţianu? Nu este.

Domnule secretar de stat, am să vă rog să comunicaţi în scris domnului Ialomiţianu răspunsul dumneavoastră. Vă doresc o seară plăcută în continuare!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Emil Moldovan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, a adresat o întrebare Agenţiei naţionale de administrare fiscală.

Nici domnul deputat nu este aici.

Îl rog pe domnul vicepreşedinte Dragoş Bogdan să-i comunice în scris răspunsul Administraţiei fiscale domnului deputat.

Da, dacă s-a comunicat, lucrurile sunt în regulă.

Şi pentru dumneavoastră o seară frumoasă!

Şi doamna deputat Mitrea Manuela, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, a adresat o întrebare ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri.

Aici s-a solicitat, din partea ministerului, o amânare.

Cu certitudine, vom primi răspuns la următoarea şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Ialomiţianu

Între timp a apărut domnul deputat Ialomiţianu.

A plecat domnul secretar de stat. Nu.

OK! Domnule secretar de stat, aveţi microfonul. Vă rog să-i oferiţi domnului Ialomiţianu răspunsul solicitat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Diacomatu (vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Referitor la întrebarea adresată doamnei Crinuţa Nicoleta Dumitrean, preşedintele Autorităţii naţionale pentru restituirea proprietăţilor, cu privire la solicitările doamnei Poluleac Herta Marta, vă comunicăm următoarele: procedura administrativă presupune analizarea dosarului sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, vizavi de dispoziţia formulată de către Primărie, şi sub aspectul cuantumul pretenţiilor de restituire în echivalent, a dosarelor constituite în temeiul Legii nr.10/2001.

Totodată, vă învederăm că procedura este prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005, regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate, potrivit căruia ordinea în care vor fi soluţionate dosarele va fi stabilită prin decizia Comisiei centrale.

În aplicarea acestor prevederi, prin Decizia nr.2815/16.09.2008 a Comisiei centrale, prin care a fost revocată Decizia Comisiei centrale cu nr.2/2006, a fost adoptată o nouă modalitate de soluţionare a dosarelor, în vederea accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor, în condiţiile titlului mai-sus menţionat.

Deciziile transmise secretariatului Comisiei centrale se vor împărţi în două categorii: dosare transmise înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei nr.81/2007, precum şi dosare transmise secretariatului după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe.

Din această categorie mai sus arătată şi în ordinea înregistrării lor, dosarele analizate şi constatate a fi complete vor fi transmise evaluatorului, în vederea întocmirii acestui raport de evaluare.

În acest context, vă informăm că dosarul cu nr.28622/CC, al doamnei Poluleac Herta Marta, va urma procedura prevăzută din Titlul VII din Legea nr.247/2005, potrivit ordinii mai sus menţionate.

Finalizarea procedurii în discuţie se va concretiza prin emiterea deciziei Comisiei centrale, decizie ce va fi valorificată în condiţiile Titlului VII al Legii nr.247/2005.

Solicitarea dumneavoastră cu privire la analiza cu prioritate a dosarului nr.28622/CC a fost înaintată secretariatului Comisiei centrale, urmând a fi supusă în proxima şedinţă a Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în vederea aprobării şi tratării ca şi caz cu prioritate.

Cu deosebită consideraţie - preşedinte - Crinuţa Nicoleta Dumitrean.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Domnule deputat Ialomiţianu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

M-aş bucura să se întâmple ceea ce a prezentat domnul vicepreşedinte, că în prima şedinţă se va discuta această cerere. În prima parte a răspunsului, această autoritate ne prezintă procedura legală. Eu cred că lucrul acesta noi îl ştim şi de asta ne şi adresăm.

Eu le-aş recomanda să nu ne mai prezinte procedura legală, atunci când primim răspuns. Să ne spună concret care este stadiul şi ce măsuri se vor lua în continuare. Că procedura legală, noi am discutat-o în Parlament şi cred că o ştim foarte bine.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnule vicepreşedinte, mai aveţi ceva de adăugat? Bun. Mulţumesc tare mult.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului: Maria Eugenia Barna

În continuare urmează şedinţa consacrată interpelărilor adresate de către parlamentari membrilor Guvernului Emil Boc.

O rog pe doamna Eugenia Maria Barna, care are pregătite nu mai puţin de 13 interpelări, să prezinte pe scurt o interpelare. Restul să le depună în scris.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Eugenia Barna:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aceste interpelări vizează plata unor drepturi salariale care, fie n-au fost acordate, fie sunt suspendate ca şi plată pentru salariaţii din învăţământ.

Şi aici mă refer la protestele salariaţilor din învăţământ, ca urmare a apariţiei Ordonanţei nr.1/2010 şi nr.114; de asemenea, la efectele Legii-cadru nr.330, prin care o serie de drepturi salariale stabilite în contractul colectiv de muncă unic, la nivel de ramură învăţământ, sunt considerate ca fiind încheiate, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare, şi care se spune că ar exceda prevederile Legii-cadru nr.330.

Rog pe domnul ministru să-mi spună care sunt măsurile pe care ministerul le-a luat în vederea clarificării nemulţumirilor sindicatelor din educaţie cu privire la acest aspect, la aceste drepturi care nu se mai acordă din 2010.

Şi, de asemenea, o interpelare care vizează plata celui de-al 13-lea salariu în şcolile din judeţul Timiş.

Stimaţi colegi, îl rog pe domnul ministru să facă toate demersurile necesare pentru a aloca fondurile necesare plăţii celui de-al 13-lea salariu în şcolile din judeţul Timiş, deoarece, potrivit oficialilor, respectiv primăriilor, banii alocaţi de minister pentru plata acestor drepturi salariale nu sunt suficienţi, iar primăriile nu dispun de fondurile necesare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Domnul deputat Giurgiu - şi domnia sa are nici mai mult nici mai puţin decât 10 interpelări adresate membrilor Guvernului. Toată ziua scrie - şi el, ca şi doamna deputat.

Domnule deputat, pe scurt.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Da, domnule preşedinte.

Am să prezint doar obiectul a două interpelări.

Prima este adresată domnului Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor publice, şi se referă la problemele cu care se confruntă cetăţenii care au cumpărat case ANL şi care acum trebuie să plătească o chirie majorată începând din august 2008.

Solicit să se găsească o soluţie, fiindcă sunt foarte multe nemulţumiri, mai ales că se adaugă şi penalizări, şi dobânzi la acea sumă.

O altă interpelare este adresată domnului ministru al agriculturii. Este vorba de problema cu care se confruntă Asociaţia udătorilor de apă din România, şi se referă la măsura nr.125. Este vorba de faptul că se solicită să se prezinte acceptul scris al tuturor deţinătorilor de teren - persoane fizice şi juridice - care sunt implicaţi în proiect.

Este dificil de obţinut acest accept, în cazul în care suprafeţele vizate sunt luate în arendă şi sunt suprafeţe foarte mici cu foarte mulţi proprietari.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS    

Dacă mai este vreun domn deputat care doreşte să-şi susţină interpelările? Nu mai avem.

Daţi-mi voie să-i amintesc pe cei care le-au depus în scris, şi anume domnii deputaţi: Eugen Bejinariu - 3 interpelări; Ion Călin - 3 interpelări; Nicolae Bănicioiu - 3 interpelări; Florin-Costin Pâslaru, record absolut - 36 de interpelări; domnule Mircia Giurgiu, v-a bătut; Filip Georgescu - o interpelare; Emil Radu Moldovan - 2 interpelări; Mugurel Surupăceanu - o interpelare; Adrian Solomon - 2 interpelări; Adrian Mocanu - 3 interpelări; Laurenţiu Nistor - o interpelare; Aledin Amet - 2 interpelări; Alina Gorghiu - 3 interpelări; Lucia-Ana Varga - o interpelare; Horia Cristian - o interpelare; Radu Bogdan Ţâmpău - o interpelare; Ciprian Dobre - o interpelare; Cornel Pieptea - o interpelare; Cătălin Cherecheş - 4 interpelări; Ioan Cindrea - 3 interpelări; Eugenia Maria Barna a citit una şi a mai depus 12 interpelări pe lângă aceasta; Vasile Popeangă - o interpelare; Virgil Pop - 3 interpelări; Vasile Gliga - o interpelare; Ciprian Florin Dorin Luca - 4 interpelări, iar Mircia Giurgiu - una citită şi încă 9 interpelări, în total 10 interpelări.

Cam aceştia au fost colegii deputaţi care au adresat în scris interpelări Guvernului. Aşteptăm cu interes răspunsurile acestuia.

Cu acestea, stimaţi colegi, declar închisă şedinţa consacrată răspunsurilor orale şi interpelărilor adresate Guvernului.

Ne revedem mâine-dimineaţă la ora 8,30 în şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Cu siguranţă, domnul Mircia Giurgiu va fi prezent.

Bună seara, tuturor!

 
Video in format Flash/IOS    

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,27.